MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ŞTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA Finanţe şi contabilitate

SUPORT DE CURS la disciplina

„BAZELE ACTIVITĂŢII BANCARE”

Titular : Mătricală Angela,

Doctor în ştiinţe economice, conferenţiar cercetător

Chira Tatiana lector

Aprobat de Comisia de Calitate afacultăţii de Ştiinţe economice USEM

pr. verbal nr.3 din 25 mai 2015

CHIŞINĂU 2015

+

2

CUPRINS

Tema 1 Bancile în cadru sistemului economic contemporan .................................. 5

1.1 Geneza și evoluția sistemului bancar international ....................................... 5 1.2 Rolul băncilor în în dezvoltarea economiei .................................................. 7

Tema 2 Bazele organizării băncii comerciale ........................................................... 9 1. Bazele legislative și ordinea fondării bancii în RM ........................................ 9 2. Autorizaţia băncilor comerciale în RM ......................................................... 12 3. Particularităţile deschiderilor filialelor ......................................................... 13 4. Particularităţile autorizării băncilor străine .................................................. 14

Tema 3. Particularităţile băncii centrale................................................................. 15 3.1 Esența și particularitățile băncii centrale ...................................................... 15 3.2 Funcțiile băncii centrale .................................................................................. 17 3.3 Obiectivele băncii centrale ............................................................................ 19 3.4. Administrarea și principalele direcții de activitate ale Băncii Naționale a Moldovei .................................................................................................................. 23

Tema 4. Banca comercială în cadru sistemului bancar ........................................ 26 4.1 Băncile comerciale în condițiile economiei naționale; .................................. 26 4.2 Criterii de clasificarea ale bancilor comerciale ............................................. 27 4.3 Organele de conducere ale Băncii Comerciale .............................................. 28 4.4 Funcţiile băncilor comerciale .......................................................................... 30

Tema 5. Capitalul băncii ........................................................................................... 33 5.1. Resursele proprii ale băncilor comerciale. ................................................... 33 5.2. Conceptul și definirea capitalului bancar ..................................................... 35 5.3 Rolul şi funcţiile capitalului............................................................................. 36 5.4 Caracteristica fondurilor componente al capitalului băncii ........................ 37 5.5 Mărimea capitalului bancar și factorii de influenţă: conţinut şi caracteristici ............................................................................................................ 38

Tema 6. Resursele atrase ale băncii ......................................................................... 42 6.1 Esența, rolul și funcțiile resurselor atrase ale băncii. ................................... 43 6.2. Depozitele bancare: conținut, clasificare, gestionare................................... 45 6.3. Creditele bancare centralizate și credite bancare descentralizate ............. 48

)

3

6.4. Certificatele de depozit și economii .............................................................. 50 6.5. Cambia bancară: Noţiune, destinaţie, circulaţia, emisiunea. Costul cambiei. .................................................................................................................... 54

Tema 7. Creditul bancar ........................................................................................... 58 7.1 Conceptul şi specificul creditului bancar ....................................................... 58 7.2. Clasificarea creditelor bancare ...................................................................... 59 7.3. Baza legală de acordare a creditelor de către băncile comerciale din Republica Moldova ................................................................................................ 60 7.4. Evaluarea solicitantului de credit ................................................................. 61 7.5. Proceduri de negociere și aprobare a creditului .......................................... 63 7.6 Asigurarea creditelor bancare ........................................................................ 65 7.8. Reglementarea unor tipuri de credite de către Bănca Națională Moldovei .................................................................................................................................. 69

Tema 8 . Operațiunil prestate de bancile comerciale............................................. 72 8.1. Caracteristica operațiunilor bancare ........................................................... 72 8.2. Esența plasamentelor bancare – creditarea.................................................. 73 8.3. Esența principalelor plasamente bancare – investiţionale .......................... 75 8.4 Operațiunile active și pasive ale băncilor comerciale ................................... 77

Tema 9: Eficienţa activităţii bancare ...................................................................... 84 9.1. Rezultatele obţinute de bancă ........................................................................ 84 9.2. Indicatori de apreciere a profitabilităţii băncii comerciale ........................ 85 9.3. Aprecierea calităţii unei bănci de către banca centrală .............................. 89

Tema 10 Reglementarea şi supravegherea activităţii bancare ............................ 91 10.1. Reglementarea activităţii bancare include: ................................................ 91 10.2. MĂSURI DE REMEDIERE ŞI SANCŢIUNI ........................................... 92 10.3. LICHIDAREA SILITĂ A BĂNCII ............................................................. 95 10.5. Procedura de lichidare .................................................................................. 99 10.6. LICHIDAREA BENEVOLĂ A BĂNCII .................................................. 101

)

4

Prefaţă Competenţe specifice disciplinei

să fundamenteze conceptele, principiile, sarcinile şi scopurile activităţii bancare în sistemul financiar, a ştiinţelor economice şi disciplinelor academice;

să identifice abordări teoretice ale sistemului bancar; să identifice principiile şi metodologia analizei sistemului bancar; să identifice caracteristicile sistemelor bancare; să definească conceptele – cheie ale sistemului bancar; să identifice

componentele structurale ale sistemului monetar-creditar să aprecieze caracteristicile sistemului bancar; să identifice şi să clasifice veniturile şi cheltuielile sistemului bancar; să stabilească criterii de sistematizare a creditelor; să stabilească corelaţia dintre diferite elemente ale sistemului monetar-

creditar; să identifice factorii externi de configurare a sistemului bancar. să aprecieze modalităţile de interacţiune dintre componentele sistemului

bancar; să prognozeze evoluţia sistemului bancar; să prognozeze căile posibile de evoluţie operaţiunilor, produselor şi

serviiilor bancare; să evalueze impactul factorilor externi asupra sistemului bancar.

să demonstreze cunoaşterea actelor normative şi legislative ce reglementează activitatea de finanţe

să aplice cunoştinţele dobândite în activitatea practică să aprecieze corect diverse situaţi în baza cunoştinţelor obţinute. să demonstreze capacitatea de a lua decizii la nivele operaţionale şi

tactice. să evalueze locul şi rolul finanţe din perspectiva propriei specialităţi

)

5

Tema 1 Bancile în cadru sistemului economic contemporan

1.1 Geneza și evoluția sistemului bancar international 1.2 Rolul băncilor în în dezvoltarea economiei

Istoria sistemului bancar îsi gãseste originile în trecutul îndepãrtat, existând

mãrturii foarte vechi ce atestã practica unor activitãti care, într-o formã mai mult sau mai putin evoluatã, se pot constitui ca primii pasi pe tãrâmuri bancare.

Existã diferite pãreri cu privire la originea bãncilor. Unii cercetãtori apreciazã cã primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat aparitiei si circulatiei monedei metalice. Dupã alti cercetãtori, notiunea de bancã este asociatã momentului în care un grup de persoane a avut ideea sã primeascã disponibilitãti bãnesti, sub formã de depuneri de la cei ce doreau sã facã economii si în baza acestor depozite, sã ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare. Primele dovezi ale unei activitãti bancare se regãsesc în Orientul Apropiat si Egiptul Antic. În acea perioadã, templele erau deopotrivã, loc de rugãciune si loc de pãstrare a banilor si tezaurelor. Au fost descoperite mãrturii scrise privind activitatea de depuneri si împrumuturi efectuate de temple. Încrederea pe care o inspirau templele favoriza intermedierea monetarã, asemãnãtor bãncilor de mai târziu. Detalii referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda perceputã si rambursarea creditelor se regãsesc deja în Codul lui Hamurabi, descoperit de Susa, în anul 1901. În secolul VI Î.H., orasele - stat si templele din Grecia Anticã au început sã emitã monede proprii. Datoritã faptului cã, fiecare oras - stat îsi avea moneda proprie, a apãrut necesitatea schimbãrii unei monede cu alta, acestea putând fi socotite primele schimburi valutare. În aceeasi perioadã, preotii ofereau împrumuturi tãranilor, iar unele persoane specializate în '' negotul cu bani '', ofereau aceleasi servicii altor categorii sociale. În timp, acesti '' creditori '', cunoscuti sub denumirea de trapeziti, au început sã perceapã dobânzi foarte ridicate, creând multe nemultumiri în rândul populatiei. Drept urmare, unele cetãti grecesti, au decis sã creeze bãnci publice. Aceste institutii erau conduse si conrtrolate de agenti publici, în baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementãri statale cu privire la activitatea bãncilor. Pentru facilitãtile de împrumut acordate, aceste bãnci aveau permisiunea sã solicite plata unei taxe al cãrei nivel nu era limitat. Exceptie fãceau bãncile din Roma, unde, pentru aceste taxe, a fost fixatã o limitã superioarã. Este interesant de

)

6

remarcat faptul cã aceste bãnci nu puteau sã perceapã dobânzi, dar aveau permisiunea sã perceapã comisioane pentru serviciile acordate. Totodatã, bãncile furnizau clientilor situatii ale conturilor pentru operatiunile efectuate. Din aceste informatii se observã cã serviciile oferite clientilor erau în proces de diversificare. În timp ce în Roma anticã se desfãsurau astfel de activitãti, trupele romane luptau si cucereau noi teritorii. Un grup foarte întreprinzãtor de persoane, comercianti de bani, însotea trupele oferind servicii de schimb valutar si credite pe termen scurt. În secolul VI D.H., în Imperiul Bizantin, Justinian preia uzanta romanã privind activitatea bancarã, completând-o cu precizãri suplimentare, cum ar fi cele referitoare la obligativitatea dobânzilor fixe. La sfârsitul secolului al XI-lea, activitãtile în acest domeniu s-au restrâns datoritã cruciadelor si pãtrunderii în spatiul european a popoarelor migratoare. Primele institutii de tip bancar efectuau preponderent operatiuni de transfer ( ceea ce azi se cunoaste sub denumirea de casã de compensare ), astfel încât sistemul de plãti sã devinã mai eficient. Prima bancã de acest tip a fost Banca Venetiei, creatã în 1171 si recunoscutã oficial, în 1587, ca Banca di Rialto. În secolele urmãtoare au apãrut bãnci similare si în alte centre comerciale: Geneva ( 1407 ), Amsterdam ( 1609), Hamburg ( 1619 ), si Rotterdam ( 1635 ). În acest timp, activitatea bancarã a continuat sã se dezvolte atât prin diversitatea si îmbunãtãtirea serviciilor oferite, cât si prin acoperirea nevoilor de fonduri ale unor noi domenii de activitate. În secolele XVII si XVIII, activitatea bancarã se dezvoltã în toate formatiunile statale din Europa. Banca din Amsterdam ( 1609 ) si Banca Angliei ( 1694 ) au devenit modelul pe care s-au bazat structurile bancare create ulterior. Dezvoltarea comertului si a transporturilor, în special a celor maritime, a determinat implicit, sporirea activitãtilor bancare. Drept urmare, numãrul bãncilor a început sã creascã si din ce în ce mai multi oameni au început sã le foloseascã serviciile. Tot în acest interval de timp, a început si specializarea bãncilor, iar cambia a început sã fie utilizatã si în comertul maritim. Pe mãsurã ce comertul între orasele unei tãri, precum si cel international, a continuat sã se dezvolte, bãncile au început sã rãspundã noilor cerinte ale comerciantilor. Au fost stabilite relatii, între bãnci, prin care sã se asigure finantarea dezvoltãrii afacerilor si a comertului. Dupã revolutia industrialã din Anglia, sistemele de transport s-au îmbunãtãtit substantial, asigurând astfel, servicii eficiente. Acesta a fost unul dintre factorii care au impulsionat activitatea bancarã, atât pe plan national, cât si international, schimbãri ce au determinat necesitatea supravegherii si

)

7

reglementãrii guvernamentale. Drept urmare, în aceastã perioadã au apãrut si bãncile care îndeplineau functiile care astãzi pot fi echivalate cu acelea ale bãncilor centrale. În S.U.A., în 1791, Congresul a autorizat crearea si functionarea ''Primei Bãnci a S.U.A.'' - '' The First Bank of the United States '' - care a imbinat rolul unei bãnci centrale cu operatiuni specifice bãncilor comerciale. În Franta, în 1776, dupã mai multe încercãri de creare a bãncii centrale, a apãrut prima casã de scont. În 1800 a fost creatã Banca Frantei. Pânã în secolulal XIX-lea, sistemul bancar s-a structurat pe trei domenii specifice: * bãncile de emisiune, care detineau monopolul emiterii de bancnote nationale; * bãncile comerciale, care activau ca institutii de intermedierie financiarã, * institutii financiare specifice, ca, de exemplu, casele de economii si cooperativele de credit.''

1.2 Rolul băncilor în în dezvoltarea economiei Sistemul bancar este ierarhizat având o structură piramidală, în care la bază se află

un număr mai mare sau mai mic de bănci comerciale, iar în vârf se situează banca centrală.

În epoca contemporană locul şi rolul băncilor în economie este strâns legată de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii – investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică.

Conceptele moderne privind dezvoltarea economică consideră ca un rezultat necesar al evoluţiei societăţii, obţinerea de economii ale agenţilor economici sau persoanelor, reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă şi destinate unei utilizări viitoare, în cadrul aceloraşi concepte investiţiile, reprezentând achiziţia de instalaţii şi echipament, maşini şi inventar, destinate dezvoltării producţiei reprezintă o altă realitate a economiei şi expansiunii ei ce afectează pe agenţii economici.

Aceştia, agenţii economici, îşi găsesc resursele necesar realizării investiţiilor, fie prin propriile economii, fie recurgând la credite ce sunt acordate prin bănci, în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie.

Locul şi rolul băncilor în economie, structura lor sunt determinate şi de creaţia monetară, factor specific al funcţionalităţii băncilor în economie.

Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare, ca intermediari monetari, a căror caracteristică esenţială e posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor înseşi care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetare.

)

8

Emisiunea de bancnote, funcţia iniţial deschisă tuturor băncilor şi restrânsă ulterior numai la banca de emisiune reprezintă forma principală a creaţiei monetare şi cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare.Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor nemonetare în monedă.

Băncile comerciale sau băncile de depozit sunt caracterizate prin aceea că efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Deci au o activitate diversificată care se poate modifica liber funcţie de cerinţe, posibilităţi şi propria orientare.

Totuşi operaţiile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite agenţilor economici.

Ele sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea unui profit. Potenţialul de creditare al unei bănci este egal cu mărimea rezervelor sale

lichide existente peste nivelul rezervelor obligatorii, iar folosirea acestui potenţial duce atât la creşterea creditelor acordate sectorului nebancar cât şi la creşterea depoziţiilor acestuia din urmă.

În aceste condiţii, se poate enunţa următoarea regulă : „creditele fac depozitele”. Această regulă pare la prima vedere destul de stranie, într-adevăr s-ar părea că mult mai logic ar fi să se spună : „depozitele permit creditele”, în sensul că banca acordă cu împrumut resursele pe case şi le constituie prin primirea de depozite.

)

9

Tema 2 Bazele organizării băncii comerciale

1. Bazele legislative și ordinea fondării bancii în RM 2. Autorizarea băncilor comerciale în Republica Moldova 3. Particularităţile deschiderilor filialelor 4. Particularităţile autorizaţiei băncilor străine în Republica Moldova

Literatura: 1. Legea instituţiilor financiare,; 2. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul de

emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi pe acţiuni”;

3. Regulamentul cu privire la acţiuni,

1. Fondarea băncii. Organizarea şi bazele legislative

„Banca este o instituţie financiară, care prin activitatea sa acceptă de la persoane fizice şi juridice, depozite sau echivalentele acestora ce sunt transferabile prin diferite mijloacelor de plată şi care utilizează aceste mijloace total sau parţial pentru a face investiţii pe propriu său cont şi risc”.

Potrivit regulamentului societăţile bancare sînt persoane juridice al cărui obiect principal îl constituie atragerea de fonduri de la persoanele fizice sau juridice, sub formă de depozite sau instrumente negociale plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea creditelor băncilor comerciale.

Americanul Rous consideră băncile drept firmă care oferă servicii financiare, efectuează administrarea profesională a mijloacelor băneşti ale societăţii, precum şi îndeplineşte un şir de funcţii în economie.

Particularităţile băncii ca instituţie financiară nu constau în acceptarea depozitelor şi acordarea creditelor, în îndeplinirea anumitor roluri (funcții) în economie:

1. rolul intermediar, care constă în transformarea economiilor acceptate în cea mai mare parte de la populaţie şi altora care investeşte credite obţinute în mijloace fixe, circulante. Efectuează şi achită plăţile pentru mărfuri şi servicii;

2. rolul de garant – susţine clienţii săi prin achitarea datoriilor în cazul cînd ei nu sunt capabili;

)

10

3. organizarea şi acordarea serviciilor – administrarea proprietăţii şi păstrarea acestora, emisiunea şi amortizarea hîrtiilor de valoare a clienţilor la dispoziţia lor;

4. rolul politic care constă că banca îndeplineşte funcţia de propagandist al politicii statului şi este orientată spre dezvoltarea economiei în general ale unor sectoare ale ei;

Principala funcţie a băncilor este rolul intermediar în organizarea circulaţiei resurselor băneşti. În afară de bănci pe piaţă sunt îndeplinite şi de alte instituţii financiare, care se deosebesc de bănci din mai multe puncte de vedere.

Ca subiecţi ai pieţei financiare, băncile se caracterizează prin 2 particularităţi: - ele realizează creanţele sale depozitele, cambiile şi mijloacele obţinute din

realizare, procură creanţe şi titluri de valoare emise de alţii. Această particularitate deosebeşte băncile de brokeri şi dealeri prin faptul că cele din urmă nu-şi pot plasa pe piaţa financiară creanţele;

- băncile se deosebesc prin faptul că iau asupra lor obligaţii *** sub formă de sumă fixă faţă de persoanele fizice şi juridice. Aceste obligaţii privind suma fixă a datoriei poartă un risc mai mare pentru bănci deoarece trebuie să fie achitate indiferent de conjunctura pieţei şi alţi factori

Ordinea deschiderii înregistrării şi lichidării Băncilor Comerciale pe teritoriul RM este prevăzută de Legea cu privire la BNM.

În conformitate cu aceste legi, activitatea bancară nu poate fi efectuată fără autorizarea BN şi BC capătă statut juridic după înregistrarea în registrul băncilor în BN.

Iniţiativa organizării BC aparţine fondatorilor persoanele fizice şi juridice gata să participe la formarea fondului statutar. Fondatorii băncii iau obligaţiuni privind perfectarea documentelor necesare pentru formarea băncii, asigurarea tehnico-materială, asigurarea clientelei, a operaţiunilor pe care le îndeplinesc.

Fondatorii îndeplinesc şi semnează contractul de constituire, în care se determină caracteristicile băncii, mărimea capitalului, obligaţiile părţilor. Părţile vor examina momentele conflictuale din momentul în cauză. În caz cînd raportul fondatorului va constitui o parte din capitalul statutar în acordul de constituire se vor prevedea condiţiile în care vor fi atraşi acţionarii băncii.

În acest caz la contractul de constituire se adaugă listele de înscriere în baza cărora acţionarii comunică hotărîrile lor de a participa la fondarea BC. Fondatorii BC şi persoanele înscrise trebuie să depună cotele de participare pe un cont temporar comulativ deschis la BN ca bază la deschiderea acestui cont serveşte contractul de

)

11

constituire. O parte din resurse vor fi utilizate pentru plata efectelor prin autorizaţie şi alte plăţi. La momentul înregistrării BC fondul statutar trebuie să fie format cel puţin 50% de la cel anunţat.

Fondarea BC organizează adunarea de constituire unde se determină caracterul băncii:

- de tip închis; - de tip deschis; - componenţa acţionarilor; - cota aparte în capitalul statutar;

Adunarea de constituire trebuie să primească hotărîrea la fondarea băncii să aleagă consiliul băncii să aprobe statutul băncii, comisia de cenzori şi întreaga administraţie a băncii. Contractul de constituire trebuie să conţină:

• denumirea băncii; • firmele şi numele fondatorilor; • adresele juridice; • sarcinile; • obiectivele prioritare ale activităţii bancare; • mărimea capitalului; • tipurile acţiunilor şi valorile **; • ponderea fiecărui tip în capitalul băncii; • obligaţiile fondatorilor; • drepturile şi responsabilităţile; • sediul băncii; • prevederi privind organizarea conducerii; • controlul;

Statutul băncii: 1. denumirea completă a băncii; 2. sediul; 3. data aprobării de către adunare a constituirii; 4. numărul şi data înregistrării de către BNM; 5. activitatea financiară; 6. angajamentele şi responsabilităţile părţilor;

)

12

2. Autorizaţia băncilor comerciale în RM BNM, conform legii cu privire la autorizaţia instituţiilor financiare, are dreptul

exclusiv de a elibera autorizări băncilor. Autorizaţia băncii are drept scop principal de a limita efectuarea operaţiunilor bancare numai de către acele bănci care au învoire de către organul împuternicit. Totodată autorizarea la bănci, impune fondatorii să îndeplinească un şir de cerinţe referitor:

1. mărimea capitalului statutar; 2. componenţa acţionarilor; 3. sursele capitalului investit; 4. gama operaţiunilor şi strategia activităţii băncii; 5. elaborarea măsurilor pentru constituirea rezervelor în cazul apariţiei unor

situaţii. În conformitate cu art. 26 din Legea cu privire la instituţii financiare, există 3

tipuri de autorizaţii: 1. Autorizaţia de categoria A – acordă dreptul de a desfăşura tipurile de

activităţi indicate în al 1 de la a pînă la i, n; 2. Categoria B – acordă dreptul de a desfăşura tipurile de activităţi de la a pînă

la j, n; 3. Categoria C – acordă dreptul de a desfăşura toate tipurile de activităţi

(administrarea portofoliului de investiţii); BC nu au dreptul să-şi desfăşoare activităţi neprevăzute în autorizaţii. Pentru eliberarea autorizaţiei băncile trebuie să depună în modul stabilit

prin lege o cerere scrisă în original şi 2 copii în care se anexează documentele: Proces verbal al adunării de constituire; Statutul în 3 exemplare aprobat de adunarea; Diferite regulamente; Contractul de constituire; Date privind persoanele care intenţionează să ţină acţiunile băncii; Date despre calificarea personalului şi administratorilor; Date privind capitalul viitoarei bănci;

Capitalul normativ total este stabilit pentru bănci în mărime de 16 mln. lei. Pentru licenţă de tip A este necesar de la valoare minimă – 16-32 mln. lei, de

tip B – de la mărimea dublă – pînă la triplă 32-48 mln. lei, de tip C – este de la 48 mln. lei mai mare. Plata pentru acţiuni poate fi efectuată numai din mijloace proprii. În termen de 3 luni din data primirii cererii BNM dă acordul preventiv sau respinge cererea indicînd cauzele în scris.

)

13

Refuzul cererii trebuie să fie motivat. Timp de 1 an prezentatorul cererii trebuie să îndeplinească cerinţele BNM, confirmîndu-le în scris. În timp de 1 lună BN se adevereşte despre îndeplinirea condiţiilor şi eliberează licenţă băncii BNM eliberează autorizaţia numai dacă este convinsă că:

- banca respectivă corespunde cerinţelor legii; - calificarea, experienţa şi integritatea reală a administratorilor şi a acţionarilor

cu cote substanţiale corespunde planului de afaceri şi a activităţii financiare pentru care banca a primit autorizaţia;

- situaţia financiară a băncii este satisfăcătoare;

3. Particularităţile deschiderilor filialelor Pentru a deschide filiale, banca trebuie să corespundă cerinţelor:

1. Să activeze un 1 an de la data primirii autorizaţiei de la BN şi să fie supusă odată inspecţiei de la BNM;

2. Să posede şi să menţină capitalul normativ total şi coeficientul CIN corelat cu activele ponderate la risc, conform regulamentului cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc;

3. Să îndeplinească prevederile legilor RM şi al altor acte normative ale BNM; 4. Să nu fie obiectul aplicării măsurilor de remediere din partea BNM; Pentru a primi autorizaţia de înregistrare a filialelor la BNM trebuie să fie

prezentate documentele: 1. cerere pentru înregistrarea filialei adresată guvernatorului BN,

semnată de preşedintele consiliului băncii; 2. extrasul de la procesul verbal al adunării acţionarilor la care a fost

primită decizia de a deschide o filială; 3. regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea filialei, aprobat

de consiliul băncii; 4. documentele ce confirmă dreptul de proprietate sau arendă asupra

spaţiului; 5. informaţii asupra sediului filialei; 6. informaţii cu privire la preşedintele băncii şi anume numele,

domiciliu, studiile, calificarea, experienţa, datele din paşaport, cotele de participare în capitalul băncii, semnătura;

Cerinţa obligatorie este ca preşedintele filialei să aibă experienţă în sistemul bancar minimum 3 ani. În decurs de 30 zile din ziua primirii setului de documente în volum complet BNM înscrie în registrul băncilor denumirea şi adresa filialei sau respinge cererea aducînd în scris la cunoştinţa solicitantului decizia primită.

)

14

4. Particularităţile autorizării băncilor străine Pentru a fi eliberată o autorizaţie pentru sucursalele unei bănci străine la BNM

se depun documentele: 1. cererea de eliberare a autorizaţiei care se întocmeşte de preşedintele

băncii străine (originalul şi 2 copii); 2. extrasul din procesul verbal al adunării acţionarilor la care a fost

adoptată hotărîrea ce conţine datele: - mărimea capitalului; - numărul acţionarilor; - aprobarea statutului, regulamentele interne; - alegerea consiliului băncii, comisiei de cenzori;

3. dovezi că sucursala se va deschide, avînd statut de persoană juridică; 4. statutul 3 exemplare; 5. contractul de constituire privind la organizarea sucursalei în caz cînd

banca solicitantă deţine o parte mai mare din acţiuni; 6. informaţia detaliată privind componenţa consiliului băncii, consiliul

administrativ, comisia de cenzori; Experienţa administrativă sucursalei preşedintelui;

7. adeverinţa semnată de consiliul ** , precum că plata acţiunilor va fi efectuată numai din mijloacele băneşti proprii;

8. lista persoanelor afiliate băncii; 9. planul de afaceri a băncii; 10. scrisoare din partea organelor locale, privind acceptarea de către ele a

sediului viitoarei sucursale pe teritoriul lor; 11. 2 copii a fişei de înregistrare a sucursalei; 12. concluzia scrisă de către banca centrală a ţării în care se află sediul

central al băncii străine şi acordul ei; 13. copia ultimii dări de seamă a controlului băncii şi auditului; Băncii străine i se acordă autorizaţia dacă:

- în ţara de origine ea este autorizată pentru efectuarea activităţii financiare cum ar fi atragerea depozitelor sau altor forme rambursabile;

- autorităţile competente în ţara de origine ce supraveghează activitatea financiară a băncii, au aprobat în scris eliberarea autorizaţiei;

)

15

Tema 3. Particularităţile băncii centrale 1. Esența și particularitățile băncilor centrale. 2. Funcțile băncii centrale. 3. Obiectivele BNM. 4. Administrarea și principalele direcții de activitate ale Băncii Naționale a

Moldovei. Literatura: 4. Legea instituţiilor financiare,; 5. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul de

emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi pe acţiuni”;

6. Regulamentul cu privire la acţiuni,

3.1 Esența și particularitățile băncii centrale

Banca centrală este institutul bancar aflat în fruntea întregului aparat bancar, care are ca atribuţii: emisiunea banilor, concentrarea rezervelor băneşti ale băncilor comerciale şi acordarea creditelor acestora, influenţarea directă şi indirectă a volumului şi costului creditelor, acordarea de împrumuturi statului şi păstrarea tezaurului de stat. În Republica Moldova funcţiile băncii centrale le îndeplineşte Banca Naţională a Moldovei.curs valutar banci

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a fost înfiinţată prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova la 4 iunie 1991, cu desemnarea guvernatorului – Leonid Talmaci. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a Moldovei este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Banca Naţională a Moldovei (BNM) este o persoană juridică publică auto-nomă şi este responsabilă faţă de Parlamentul Republicii Moldova. La moment capitalul BNM este subscris de stat în mărime de 200 milioane de lei.5 El poate fi majorat prin decizia Consiliului de administraţie, şi această decizie trebuie să fie aprobată de Parlament.

Poate sa deschida filiale si reprezentante in tara si in strainatate unde considera necesar. Obiectivul Principal al BN este de a realiza și mentine stabilitatea monedei nationale.Pentru atingerea acestui scop BNM stabileste si mentine conditiile pietei monetare , de credit și valutare , care conduc ola dezvoltarea economiei nationale. BNM are următoarele atribuții fundamentale:

• stabileşte şi promovează politica monetară şi valutară în stat; • acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului;

)

16

• întocmeşte analize economice şi monetare, adresează guvernului propuneri, aduce rezultatele analizelor la cunoştinţa publicului;

• autorizează, supraveghează şi reglementează activitatea instituţiilor financiare; • acordă credite băncilor şi statului; • supraveghează sistemul de plăţi din republică şi facilitează funcţionarea

eficientă a sistemului de plăţi interbancare; • activează ca organ unic de emisiune a monedei naţionale; • păstrează şi gestionează rezervele valutare ale statului; • întocmeşte balanţa de plăţi a statului; • în numele Republicii Moldova îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile

rezultate din participarea Republicii Moldova la activitatea instituţiilor publice internaţionale în domeniul bancar, de credit şi monetar în conformitate cu condiţiile acordurilor internaţionale.

Obligaţiile BNM: • Să administreze direct rezerva de bancnote şi monede; • Să asigure tipărirea, păstrarea în siguranţă a bancnotelor şi monedelor ce nu

sînt puse în circulaţie; • Păstrarea sau distrugerea matriţelor; • Schimbarea la cerere, fără taxe şi comisioane a bancnotelor emise, cu excepţia

celor care prezintă deformări, perforări; • Informează publicul privind masa monetară aflată în circulaţie şi privind

tendinţele din domeniul micro şi macroeconomic; • Politica monetară Cantitatea de monedă aflată în circulaţie reprezintă, conform teoriei monetariste,

principala cauză de creştere a preţurilor şi, respectiv, a inflaţiei. Doctrina defineşte politica monetară ca acele acţiuni întreprinse de banca centrală,

în sensul influenţării masei monetare sau a ratelor dobînzilor, în încercarea de stabilizare a economiei. Cît de mare are autoritatea BNM în influenţarea politicilor monetare, depinde şi de gradul de independenţă a ei, faţă de puterea executivă. De facto, BNM este considerată a fi o autoritate relativ independentă. Politica monetară este stabilită şi condusă în cadrul politicii economice şi financiare a statului, responsabilitatea căreia cade şi asupra Guvernului. În cadrul BNM funcţionează Departamentul de Politici Monetare. Astfel, obiectivul principal este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor exprimat prin menţinerea

)

17

ratei inflaţiei la un nivel redus şi stabil, care trebui să contribuie la creşterea economică a statului. Instrumentele prin care BNM acţionează în conducerea politicii monetare sînt:

1. Operaţiuni pe piaţa monetară, prin care BNM promovează regimul de flotare gestionată a cursului de schimb, fără a avea o ţintă prestabilită a cursului de schimb valutar a leului;

2. Cumpără, păstrează şi vinde valorile imobiliare ale statului (hîrtii de valoare); 3. Facilităţile permanente, facilităţi pe care BNM le pune la dispoziţia băncilor

comerciale la iniţiativa acestora, cum ar fi: Facilităţi de credit (over night) – credite peste noapte acordate băncilor

comerciale pentru asigurarea efectuării plăţilor acestora şi pentru menţinerea rezervelor obligatorii, sau pentru o zi, în lei sau în baza garanţiilor în hîrtii de valoare de stat disponibile în portofoliile băncilor. În acest caz, creditele durează de la 1 la 10 zile. Creditele respective se înregistrează în conturile lawro, pe care băncile le au la BNM.

Depozitele overnight – depunerea banilor pentru o noapte la BNM. Facilităţi de lombard – cînd BNM cumpără activele eligibile vîndute de o bancă

(activele emise de către Ministerul Finanţelor), la un preţ determinat, urmat mai apoi de răscumpărarea lor de aceleaşi bănci, la un preţ determinat (maximum 5 zile).

1. Rezervele obligatorii. Toate băncile licenţiate în RM deţin rezerve obligatorii la BNM, pentru a influenţa asupra cererii de bani de scurtă durată şi asupra ratei de dobîndă pe termen scurt menţinute în conturile lawro.

2. Supravegherea bancară.

3.2 Funcțiile băncii centrale Conform atribuţiilor stipulate prin lege, BNM îndeplineşte următoarele funcţii: a) de emisiune monetară; b) stabileşte şi conduce politica monetară şi valutară a ţării; c) bancă a băncilor; d) agent fiscal şi bancher al statului. BNM – centru de emisiune monetară în Republica Moldova

Obiectivul esenţial al politicii BNM este reglementat prin Legea„Cu privire la Banca Naţională a Moldovei”, cap. VIII, în temeiul căreia BNM este unica instituţie autorizată să emită bancnote şi monede metalice şi să le pună în circulaţie pe tot teritoriul ţării. Unitatea monetară în Republica Moldova este leul moldovenesc cu

)

18

subdiviziunea sa banul. Moneda se emite şi se pune în circulaţie în concordanţă cu creşterea economică.

BNM administrează direct rezerva de bancnote şi de monede metalice, elaborează programul de emisiune a acestora şi asigură emisiunea regulată de bancnote şi de monede metalice în vederea satisfacerii nevoilor de numerar ale ţării. Banca Naţională, organizând tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor metalice, ia măsuri în scopul păstrării în siguranţă a banilor care nu sunt puşi în circulaţie.

BNM este singură în drept, în baza regulamentelor sale, să stabilească valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici tehnice ale bancnotelor şi monedelor metalice care sunt mijloc de plată în republică.

Bancnotele şi monedele sunt puse în circulaţie prin intermediul băncilor comerciale la cererea publicului şi în conformitate cu politica monetară a BNM. în anul 2004 în circulaţie erau bancnote cu valoarea nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500, 1000 de lei moldoveneşti (în continuare lei) şi monede metalice cu valoarea nominală de 5, 10, 25, 50 de bani. Distribuirea bancnotelor şi a monedelor metalice este efectuată la sediul BNM în contrapartida sumei echivalente trecute la scăderi din contul Loro al băncii comerciale care solicită numerarul în baza cecului de numerar.

Până în prezent bancnotele şi monedele metalice reprezintă principalul mijloc de plată cu amănuntul în Moldova. Populaţia foloseşte numerarul pretutindeni: la procurarea mărfurilor, ca plată pentru servicii, la achitarea impozitelor şi a taxelor. Persoanele juridice utilizează numerarul preponderent pentru plata salariilor şi efectuarea altor plăţi către salariaţi, pentru plata pensiilor şi a indemnizaţiilor din fondurile sociale, precum şi pentru diferite plăţi de valoare mică aferente procurării accesoriilor şi consumabilelor de birou şi de întreţinere a spaţiilor de serviciu. Bancnotele şi monedele metalice emise şi neretrase din circulaţie de BNM reprezintă mijloace monetare care trebuie acceptate la valoarea lor nominală pentru plata tuturor obligaţiilor publice şi private.

Banca Naţională poate efectua schimbul monedei naţionale care este în circulaţie în Republica Moldova. Astfel, ea are dreptul să efectueze retragerea şi distrugerea bancnotelor şi monedelor deteriorate, uzate şi false din circulaţie. BNM este în drept să schimbe moneda deteriorată cu alte bancnote şi monede metalice. Deci, BNM va asigura furnizarea periodică de bancnote şi monede metalice pentru acoperirea necesităţilor de monedă ale economiei naţionale. Prin hotărârea Consiliului de administraţie, BNM poate să retragă din circulaţie orice bancnote sau monede metalice emise de ea şi să pună în circulaţie în locul lor alte bancnote şi monede metalice în valoare echivalentă.

)

19

Suma totală a bancnotelor şi monedelor metalice în circulaţie se evidenţiază în contabilitatea Băncii Naţionale ca pasiv al acesteia. în pasiv nu se includ bancnote şi monede metalice aflate în rezerva de numerar.

Un indicator obiectiv al volumului de numerar în circulaţie este valoarea agregatului monetar M , parte componentă a masei monetare.. în decembrie 2004 în circulaţie erau bancnote şi monede metalice în valoare de 3699,9 milioane de lei, reprezentând 31,6% din totalul masei monetare la acest moment.

BNM stabileşte şi conduce politica monetară şi valutară a tării Banca Naţională conlucrează cu guvernul în atingerea obiectivelor sale şi, conform legislaţiei în vigoare, întreprinde acţiuni necesare pentru a realiza o astfel de conlucrare. La stabilirea politicii monetare şi valutare BNM consultă organele economice şi financiare corespunzătoare ale guvernului. Banca Naţională furnizează organelor economice şi financiare ale guvernului, la cererea acestora, informaţii referitoare la problemele monetare şi financiare şi invers, organele menţionate, la rândul lor, furnizează la cererea Băncii Naţionale informaţii referitoare la problemele macroeconomice, monetare sau financiare.

Conform legislaţiei în vigoare, Consiliul de administraţie al BNM stabileşte principalele obiective ale politicii monetar-creditare a ţării, sprijinind executivul în aceste măsuri care nu contravin intereselor pe termen lung ale stabilităţii monedei naţionale.

Principalele teme ale politicii monetare sunt volumul şi structura masei monetare în evoluţia lor, nivelul şi calculul dobânzilor la depozitele bancare la vedere şi la termen, cursul de schimb al leului în raport cu alte valute şi situaţia balanţei de plăţi a ţării. Analizând structura masei monetare în Republica Moldova, constatăm că cota cea mai mare o reprezintă banii aflaţi în circulaţie sub formă de moneda fiduciară. Politica monetară este pusă în aplicare prin utilizarea unor instrumente specifice, cum ar fi: operaţiunile de piaţă deschisă, variaţia ratei rezervelor obli-gatorii, politica dobânzii, intervenţii pe piaţa valutară, licitaţii de depozit etc.

Operaţiunile de piaţă deschisă. BNM poate efectua pe pieţele financiare operaţiuni cu creanţe emise de stat, de către Banca Naţională sau cu orice alte creanţe prin cumpărarea, păstrarea şi vânzarea lor.

3.3 Obiectivele băncii centrale Obiectivele strategice ale BNM sunt: 1. Asigurarea stabilității prețurilor

)

20

Politica monetară reprezintă un element-cheie al managementului macroeconomic și contribuie semnificativ la stabilitatea economică a unui stat, iar asigurarea stabilității prețurilor și menținerea ratei inflației la un nivel adecvat constituie cel mai important obiectiv al BNM, deoarece aceasta este în măsură să conducă la crearea unui cadru macroeconomic stabil, care permite dezvoltarea economică și asigurarea unui nivel optim de creștere economică. În scopul asigurării și menținerii stabilității prețurilor, BNM preconizează să reformeze cadrul de politică monetară, să inițieze modificarea cadrului legal existent pentru creșterea eficienței mecanismului de transmisie a politicii monetare, să dezvolte capacitățile sale de prognoză și analiză macroeconomică. Totodată, eficientizarea aplicării instrumentelor de politică monetară prin alinierea la standardele europene va constitui o măsură suplimentară întreprinsă în scopul menținerii nivelului inflației în limitele programate. 2. Sporirea credibilității monedei naționale

Banca Națională a Moldovei este responsabilă de emisiunea monedei naționale și își propune drept obiectiv atât sporirea credibilității monedei naționale ca instrument de tranzacționare în economia națională, cât și îmbunătățirea calității şi siguranței monedelor și bancnotelor în circulație. Prin politicile și acțiunile promovate, BNM va încuraja creșterea ponderii monedei naționale în tranzacțiile efectuate. În virtutea faptului că, Banca Națională a Moldovei este autoritatea care deține dreptul exclusiv de emisiune monetară în stat, vor fi întreprinse măsurile necesare pentru a îmbunătăți calitatea și a spori gradul de securitate a bancnotelor și monedelor metalice conforme standardelor moderne. 3. Dezvoltarea funcției de supraveghere a BNM

Evaluând impactul calitativ și cantitativ asupra sistemului bancar, BNM intenționează să identifice căile optime pentru implementarea Acordului de capital Basel II. Realizarea acestui scop va presupune modificarea cadrului legal existent și elaborarea normelor juridice noi aferente suficienței capitalului bancar care vor fi aliniate la cerințele UE. Implementarea raportării prudențiale în conformitate cu specificațiile COREP, supravegherea consolidată a tuturor instituțiilor de credit, implementarea efectivă a supravegherii bazate pe riscuri prin automatizarea proceselor de generare a rapoartelor necesare, perfecționarea instrumentelor juridice privind supravegherea prudențială constituie măsuri ce vor fi întreprinse pentru dezvoltarea funcției de supraveghere bancară.

Ч

21

4. Promovarea plăților fără numerar și reducerea numerarului în circulație Banca Națională a Moldovei este responsabilă de supravegherea sistemului de plăti în RM și asigură că acesta operează într-un mod legal, sigur, accesibil și eficient, astfel fiind satisfăcute cerințele consumatorilor cu privire la serviciile de plată. În scopul promovării plăților fără numerar și reducerii numerarului în circulație, vor fi întreprinse măsurile necesare implementării noii Legi cu privire la serviciile de plată și moneda electronică. În scopul conștientizării de către persoanele fizice și juridice a avantajelor plăților fără numerar vor fi întreprinse măsuri de informare asupra diferitelor instrumente de plată și caracteristicilor serviciilor de plată, etc. De asemenea, se urmărește instituirea unui Consiliu Național de Plăți care va fi compus din reprezentanți ai sectorului privat și public și care va fi un forum eficient de interacțiune între toți actorii importanți pe piața serviciilor de plată. Totodată, conformarea la cele mai bune practici internaționale impune modernizarea infrastructurii aferente plăților retail (de mică valoare) prin orientarea spre universalitatea procesării instrumentelor de plată, implementarea codului IBAN pentru transferurile internaționale și naționale. 5. Consolidarea funcției de stabilitate financiară

Pentru a promova stabilitatea financiară, Banca Națională a Moldovei analizează în mod continuu riscurile care pot să apară în sistemul financiar-bancar. Consolidarea funcției de stabilitate financiară reprezintă un obiectiv menit să îmbunătățească întreg mecanismul și cadrul de menținere a stabilității financiare prin dezvoltarea modelelor și indicatorilor analitici de identificare timpurie a riscurilor. BNM urmărește să-și consolideze capacitățile de management al crizelor și abilitatea de a răspunde rapid și eficient la schimbările neașteptate de pe piețele financiare prin elaborarea metodologiei de identificare a instituțiilor financiare sistemic importante, actualizarea și monitorizarea riguroasă a planurilor de urgență ale băncilor licențiate, constituirea unui set de indicatori de stabilitate financiară, dar și elaborarea raportului de stabilitate financiară și efectuarea unor studii aferente sistemului de alertare timpurie cu prezentarea acestora Comitetului Național de Stabilitate Financiară. 6. Îmbunătățirea comunicării externe

În vederea realizării acestui obiectiv vor fi analizate cerințele de informații ale grupurilor-țintă, vor fi monitorizate și evaluate canalele de comunicare, astfel încât fiecare grup-țintă să recepționeze informațiile necesare într-un format clar și accesibil acestuia. Întru asigurarea unei comunicări consecvente va fi elaborată și aprobată politica de comunicare a BNM. În scopul promovării profesionalismului în abordarea problemelor financiar-bancare și asigurării veridicității în reflectarea activității BNM,

Ч

22

vor fi organizate periodic întruniri tematice instructive cu reprezentanții mass-media. Totodată, BNM se va implica în procesul educațional atât la nivelul instituțiilor de învățământ preuniversitar, cât și la nivelul instituțiilor de învățământ superior contribuind la formarea competențelor în domeniu și ridicarea nivelului de cultură financiară și economică. BNM își mai propune să informeze publicul larg într-o manieră mai accesibilă prin optimizarea paginii WEB a BNM, cu includerea materialelor video, facilitării lucrului cu datele statistice și alte activități desfășurate de BNM şi înglobarea subiectelor de interes sporit pentru societate. 7. Consolidarea imaginii și credibilității BNM BNM va depune toate eforturile necesare pentru consolidarea imaginii şi credibilităţii băncii prin implementarea celor mai bune practici internaționale în domeniile sale de activitate, promovarea transparenței deciziilor și a unor standarde înalte de cultură corporativă. Realizarea acestui obiectiv va depinde în mare măsură de realizarea tuturor celorlalte obiective ale BNM, stabilite pentru următorii cinci ani, dat fiind faptul că eficiența tuturor acțiunilor întreprinse va spori imaginea BNM ca instituţie ce activează în interesul întregii societăți. Totodată, acţiunile iniţiate de BNM în vederea consolidării imaginii şi credibilităţii băncii vor viza gestionarea eficientă a numerarului pentru asigurarea necesităţilor de lichiditate, conlucrării cu instituţiile şi autorităţile specializate în combaterii fraudelor în cadrul gestiunii numerarului şi iniţierea proiectelor educaţionale pentru a combate infracţiunile de falsificare a monedei naţionale. Totodată, în contextul asigurării unei credibilităţi sporite faţă de BNM, transparenţa joacă un rol foarte important. Dezvăluirea esenţei şi rezultatelor activităţii BNM, comunicarea planului strategic al BNM şi a performanţelor obţinute în implementarea acestuia, precum și a măsurilor întreprinse în cadrul de responsabilitate socială vor crea un mediu de percepţie şi încredere sporită în acţiunile BNM şi vor contribui la consolidarea imaginii băncii. 8. Sporirea eficienței activității operaționale a BNM Utilizarea eficientă a resurselor devine din ce în ce mai importantă în contextul actual al băncilor centrale, inclusiv în Sistemul European al Băncilor Centrale. În acest sens, este imperativ necesară o analiză a activităţilor operaţionale ale BNM în vederea identificării oportunităţilor de îmbunătăţire a modului de organizare a proceselor de activitate, astfel încât acestea să aducă o valoare adăugată instituţiei, respectând raportul optim cost – beneficiu. În aceeaşi ordine de idei, este de menţionat că, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale a transformat modul în care băncile centrale îşi desfăşoară activităţile, prin automatizarea mai multor procese de activitate şi

Ч

23

utilizarea unor sisteme informaţionale cu o arhitectură modernă, performantă, scalabilă şi fiabilă destinate sporirii semnificative a eficienţei operaţionale. Astfel, considerând nivelul de utilizare și impactul sistemelor informatice asupra proceselor de activitate, BNM va accelera procesul de automatizare al activităţilor prin transformarea proceselor de activitate și modernizarea sistemului informatic bancar al BNM, fiind necesar a fi implementat un sistem informaţional modern, care să răspundă tuturor cerințelor de dezvoltare ale băncii. 9. Optimizarea gestionării resurselor umane Gestionarea eficientă a resurselor umane reprezintă o sarcină importantă, deoarece satisfacţia personalului determină performanţa şi productivitatea BNM. În scopul valorificării eficiente a resurselor umane, echilibrării responsabilităților și volumului de lucru, structura organizatorică a Băncii va fi permanent adaptată, reieșind, totodată, din cerințele impuse de realizarea obiectivelor strategice. 10. Dezvoltarea culturii corporative Direcţiile principale de implementare a obiectivului dat ţin de consolidarea integrităţii personalului BNM, de gestiunea eficientă a riscului de fraudă şi corupţie şi de promovarea culturii corporative în cadrul BNM, astfel încât aşteptările reciproce să fie exprimate şi înţelese într-un mod armonizat. BNM va aplica în continuare instrumente de management moderne şi va evalua practicile noi în domeniu în vederea posibilităţii şi disponibilităţii aplicării acestora, asigurând un tratament reciproc echitabil. 3.4. Administrarea și principalele direcții de activitate ale Băncii Naționale a Moldovei

Banca Naţională a Moldovei are un rol important în procesul de tranziţie la economia de piaţă a Republicii Moldova. Din 1991 şi până în prezent au fost elaborate şi implementate un şir de măsuri eficiente în vederea stabilizării mediului monetar şi de credit. Cel mai important pas în acest sens a constituit introducerea în circulaţie la 29 noiembrie 1993 a monedei naţionale – leul moldovenesc – cu promovarea ulterioară a unei politici monetare şi de credit antiinflaţioniste. Astfel s-a reuşit stoparea inflaţiei galopante de la începutul anilor 90.

ਰЩ

24

GUVERNATORUL BNM Guvernatorul este preşedintele consiliului de administraţie al BNM, este

responsabil de formularea iniţiativelor în domeniul politicii monetare, valutare, pentru a fi prezentate Consiliului de Administrare şi de Executare a lor.

Guvernatorul reprezintă BNM în relaţiile cu alte instituţii interne şi internaţionale şi în caz de lipsă, poate fi substituit în funcţie de către unul din vice-guvernatori. Conform prevederilor legii cu privire la BNM, guvernarea corporativă a BNM include 2 niveluri de control: a) Controlul extern, realizat prin: auditul extern; controlul FMI al siguranţei BNM; auditul Curţii de Conturi al R.M.

b) Controlul intern, realizat prin: Auditul intern; Controlul operaţional la nivel de subdiviziune, aplicîndu-se Codul de Conduită

al salariatului BNM, Politica anti-fraudă a BNM şi Planul de acţiuni al BNM pentru prevenirea şi combaterea fraudei şi corupţei.

2. Structura şi competenţa BNM

Banca Naţională a Moldovei este condusă, conform Legii nr. 548-XIII din 21.07.1995, de un Consiliu de administraţie format din cinci membri şi reprezentat actualmente de:

a) Guvernatorul BNM – preşedintele Consiliului de administraţie:;

b) Prim-viceguvernatorul BNM – vicepreşedintele Consiliului de administraţie:

c) Viceguvernator al BNM:;

d) Viceguvernator al BNM:;

e) Viceguvernator al BNM:.

Conform Legii cu privire la Banca Naţională a Republicii Moldova, BNM are următoarea competenţă:

a) încheierea contractelor şi emiterea obligaţiilor; b) achiziţionarea şi dispunerea de bunuri mobile şi imobile în scopul exercitării atribuţiilor sale; c) intentarea acţiunilor în instanţa de judecată şi participarea la proces în calitate de subiect.

ਰЩ

25

Banca Naţională a Moldovei este condusă conform Legii nr. 548-XIII din 21.07.1995 de un Comitet executiv format din 5 membri și de un Consiliu de supraveghere format din 7 membri. Consiliul de supraveghere: Președinte al Consiliului de supraveghere – Dl Sergiu Cioclea, guvernator al BNM; Vicepreședinte al Consiliului de supraveghere și prim-viceguvernator al BNM – Dl Vladimir Munteanu; Membru al Consiliului de supraveghere și viceguvernator al BNM-Dna Cristina Harea; Membru al Consiliului de supraveghere, nu este salariat al BNM –Dl Dumitru Ursu; Membru al Consiliului de supraveghere, nu este salariat al BNM – Dl Alexandru Pelin; Membru al Consiliului de supraveghere, nu este salariat al BNM – Dl Valeriu Iaşan; Membru al Consiliului de supraveghere, nu este salariat al BNM – Dl Vadim Enicov. Comitetul executiv: Dl Sergiu Cioclea – Guvernator al BNM, preşedinte al Consiliului de supraveghere, președinte al Comitetului executiv; Dl Vladimir Munteanu – Prim-viceguvernator al BNM, vicepreședinte al Comitetului executiv; Dna Cristina Harea – viceguvernator al BNM, membru al Comitetului executiv; Dl Aureliu Cincilei – viceguvernator al BNM, membru al Comitetului executiv (suspendat de drept); Dl Ion Sturzu – viceguvernator al BNM, membru al Comitetului executiv.

Ч

26

Tema 4. Banca comercială în cadru sistemului bancar 4.1 Băncile comerciale în condițiile economiei naționale; 4.2 Criterii de clasificarea ale bancilor comerciale; 4.3 Organele de conducere ale Băncii Comerciale; 4.4 Funcţiile băncilor comerciale;

Literatura: 1. Legea instituţiilor financiare,; 2. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul de emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi pe acţiuni”; 3. Regulamentul cu privire la acţiuni,

4.1 Băncile comerciale în condițiile economiei naționale; Termenul de „bancă comercială” a apărut în primele etape de dezvoltare ale

activităţii Bancare, cînd băncile sprijineau preponderent comerţul, schimbul de mărfuri şi plăţile. Principalii clienţi ai acestor bănci erau „comercianţii” – de aici se trage şi noţiunea de „bancă comercială”.

Odată cu dezvoltarea industriei, au apărut operaţiile de creditare pe termen scurt a ciclului de producţie. Termenul de creditare se majora treptat, o parte a resurselor Bancare a început să se învestească în capital fix, hîrtii de valoare ş.a., astfel termenul „comercial” în noţiunea de bancă şi-a pierdut sensul iniţial. Acum acest termen presupune caracterul „de afacere” al băncii, orientarea ei spre deservirea tuturor agenţilor economici indiferent de sfera de activitate.

În mecanismul de funcţionare al sistemului de creditare al statului un rol important îl au Băncile comerciale. Ele sunt nişte organizaţii multifuncţionale ce activează în diferite sectoare ale pieţei capitalului de împrumut.

Băncile acumulează partea de bază a resurselor de creditare şi oferă clienţilor ei un complex de servicii financiare, care includ creditarea, deschiderea depozitelor, decontări, vînzarea-cumpărarea şi păstrarea valorilor mobiliare, a valutei străine etc. În economia de piaţă modernă activitatea băncilor comerciale are un rol major datorită legăturii lor cu toate sectoarele economiei.

Scopul băncilor este de a asigura circulaţia continuă a capitalului şi a banilor, creditarea întreprinderilor industriale, a statului şi a populaţiei, crearea condiţiilor favorabile pentru creşterea economică.

Băncile comerciale moderne, avînd rolul de intermediari financiari, îndeplinesc o funcţie macroeconomică importantă, asigurînd redistribuirea interramurală şi interregională a capitalului bănesc.

m

27

Mecanismul Bancar de distribuire şi redistribuire a capitalului pe sfere şi ramuri permite dezvoltarea economiei în dependenţă de necesităţile obiective ale producerii şi contribuie la restructurarea economiei.

Creşterea rolului economic al băncilor comerciale se observă în prezent şi prin lărgirea sferei lor de activitate şi dezvoltarea unor tipuri noi de servicii financiare. În prezent, Băncile comerciale ale unor ţări pot presta clienţilor lor pînă la cîteva sute de servicii. O trăsătură specifică băncilor comerciale constă în faptul că scopul de bază al activităţii lor este obţinerea profitului. În aceasta şi constă „interesul comercial” din sistemul relaţiilor de piaţă. În Republica Moldova crearea şi funcţionarea băncilor comerciale se bazează pe „Legea cu privire la instituţiile financiare”, aprobată la 21 iulie 1995. În conformitate cu această lege,

Banca – este o instituţie financiară care primeşte de la persoane fizice sau juridice depozite sau echivalentele lor, ce pot fi transferate prin intermediul diferitor instrumente de plată, şi care foloseşte total sau parţial aceste mijloace pentru acordarea de credite sau investire pe propriul său cont şi risc.

4.2 Criterii de clasificarea ale bancilor comerciale Bancile comerciale ale sistemului bancar sunt organizate în majoritatea lor,

sub forma societăţilor pe acţiuni şi pot fi: ▬ Private ▬ Mixte ▬ De stat

În statutele lor proprii de funcţionare prevăd: ▬ Forma de organizare ▬ Volumul şi ponderea capitalului propriu ▬ Alte fonduri pe care le pot constitui ▬ Tipuri de operaţiuni pe care le pot efectua şi care se grupează în

operaţiuni bilanţiere şi extrabilanţiere. Tipurile de operaţiuni pasive şi active, inclusiv ponderea lor în totalul operaţiunilor diferă de la o bancă la alta în funcţie de:

▬ Specificul ei ▬ Dimensiuni ▬ De ţară

Specificul activităţii desfăşurate determină gruparea lor în: a) Băncile comerciale (de depozit) ser caracterizează prin faptul că

desfăşoară toată gama de operaţiuni. Totuşi operaţiuniile de bază sunt cele privind mobilizarea, atragerea de resurse (constituirea de depozite) şi utilizarea acestora în scopul acordării de credite.

Ы

28

b) Băncile specializate – includ o sferă largă de investiţii de credite, cu o gamă largă de diferenţieri, şi cu statute diferite de la o ţară la alta.

În structura lor distingem: ▬ Instituţii specializate în credite pe termen mediu, lung pentru diferite

ramuri ▬ Instituţii specializate în activitatea de sprijinire a creditelor imobiliare

(ipotecare). ▬ Instituţii specializate în creditarea activităţilor locale

c) Societăţi financiare – efectuează operaţiuni care sunt abilitate prin lege. Principala activitate:

▬ leasing ▬ factoring ▬ acordarea de credite pe termen mediu şi lung pentru înteprinderi ▬ creditarea mărfurilor cu plata în rate ▬ creditarea locuinţelor cu garanţii ipotecare ▬ gestionarea mijloacelor şi instrumentelor de plată (cărţi de credit)

4.3 Organele de conducere ale Băncii Comerciale Organul suprem de conducere al băncii (în orice formă organizatoro-juridică

a ei) este Adunarea Generală a Acţionarilor sau Membrilor. Ea se convoacă anual pentru hotărîrea următoarelor întrebări:

• modificarea statutului băncii sau a capitalului social; • aprobarea rezultatelor financiare ale activităţii anuale; • distribuirea profitului; • alegerea Consiliului băncii etc.

În băncile acţionare în care numărul de acţiuni cu drept de vot depăşeşte 100, se formează comisia de numărare a voturilor. Componenţa numerică şi personală a acestei comisii este propusă de Consiliul Directorilor băncii şi este stabilită de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Consiliul Directorilor (Consiliul de Supraveghere) realizează conducerea generală a activităţii băncii, executînd dispoziţiile Consiliului băncii şi a Adunării Generale a Acţionarilor şi îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatele activităţii băncii.

Consiliul directorilor stabileşte direcţiile prioritare de activitate, precum şi politicile de creditare, de investiţii şi valutară ale băncii. Politica dusă de bancă trebuie să asigure atingerea scopurilor propuse, chiar şi în cazul unor schimbări radicale în situaţia economică din ţară şi pe piaţa valutară. Consiliul directorilor recomandă mărimea dividendelor, utilizarea fondului de rezervă, crearea filialelor şi

鵠Ъ

29

reprezentanţelor, aprobă încheierea contractelor importante, acordarea unor credite mari etc.

La existenţa a peste 1000 acţionari, Consiliul directorilor trebuie să fie format din cel puţin 7 persoane; peste 10000 de acţionari – cel puţin 9 persoane. Activitatea Consiliului directorilor este condusă dePreşedintele consiliului.

Consiliul directorilor ia decizia referitor la structura băncii, aprobă dările de seamă a subdiviziunilor structurale.

Structura organizatorică a băncii este determinată de funcţiile ei: creditare, investiţii, servicii de trust, transferuri internaţionale, deschiderea şi deservirea depozitelor.

Activitatea curentă a băncii este condusă de Organul executiv unitar (director, director general) sau de Organul executiv colegial (administraţia băncii, direcţia). În ultimul caz, directorul băncii mai îndeplineşte şi funcţia de preşedintele consiliului băncii. În competenţa organului executiv intră toate întrebările referitoare la activitatea curentă a băncii (cu excepţia celor care, conform statutului, sunt soluţionate de Adunarea Generală).

Numărul de secţii în bancă depinde de mărimea băncii şi caracterul activităţii ei, dificultăţii şi diversităţii serviciilor Bancare oferite clienţilor, şi include următoarele compartimente structurale: 1. Secţia de creditare 2. Secţia de investiţii şi

valori mobiliare 3. Secţia depoziteşi operaţiuni de casă

4. Secţia operaţiuni economice externe

5. Secţia marketing 6. Secţia contabilitate

În scopul asigurării controlului activităţii economico-financiare a băncii, la Adunarea generală a acţionarilor, se alege comisia de cenzori sau cenzorul. Comisia de cenzori verifică rezultatele activităţii băncii în decursul anului şi mai mult, cît din iniţiativă proprie, atît şi conform hotărîrii Adunării generale a acţionarilor, conducerii băncii. Adunarea generală a acţionarilor stabileşte organul de audit al băncii şi costul serviciilor lui. În conformitate cu legea, operaţiunile Bancare se realizează în funcţie de tipul de licenţă acordată de către BNM. BNM duce evidenţa permanentă a activităţii băncilor comerciale prin intermediul normativelor economice şi a altor norme prudenţiale, pe care băncile trebuie să le respecte.

젠Ъ

30

4.4 Funcţiile băncilor comerciale Principalele funcţii ale băncilor sunt: • acumularea şi mobilizarea capitalului bănesc; • intermedierea în operaţiunile de creditare; • efectuarea decontărilor şi plăţilor; • crearea instrumentelor de plată; • organizarea emisiunii şi plasării valorilor mobiliare; • servicii de consulting. 1. Mobilizarea mijloacelor băneşti temporar libere şi transformarea lor în capital este una dintre cele mai timpurii funcţii Bancare. Mijloacele băneşti libere ale persoanelor juridice şi fizice acumulate de către bancă, pe de o parte aduc venit deţinătorilor lor sub formă de dobîndă, iar pe de altă parte creează baza operaţiunilor de creditare. Economiile acumulate pot fi utilizate pentru diferite necesităţi economice şi sociale. Astfel, în special prin intermediul băncilor are loc concentrarea mijloacelor băneşti şi transformarea lor ulterioară în capital. 2. O altă funcţie importantă a băncilor este intermedierea în operaţiunile de creditare. În faţa relaţiilor directe dintre deţinătorii de mijloace băneşti libere şi debitorii de capital apare problema necoincidenţei dintre volumul de capital oferit şi cel cerut, precum şi diferenţa dintre termenul de rambursare a împrumutului termenul, necesar debitorului respectvei sume. Relaţiile de creditare directă dintre deţinătorii de capital şi debitori sunt împiedicate şi de riscul de nerambursare a creditului. Deţinătorul de capital nu dispune de informaţie despre situaţia financiară reală a debitorului. Băncile comerciale, intrînd în rolul de intermediari financiari, înlătură aceste greutăţi. Creditele Bancare se îndreaptă în diferite sectoare ale economiei, asigurînd diversificarea producţiei. O economie stabilă nu poate exista fără un sistem de decontări băneşti organizat şi bine reglat. De aici rezultă şi importanţa mare a băncilor în efectuarea decontărilor şi plăţilor. 3. a. Majoritatea decontărilor dintre întreprinderi se realizează fără numerar. Băncile, deţinînd rolul de intermediari în plăţi efectuează decontări la ordinul clienţilor, primesc bani în cont şi ţin evidenţa tuturor întrărilor şi ieşirilor de mijloace băneşti. b. Funcţionarea efectivă a sistemului de plăţi în ţările cu o infrastructură destul de dezvoltată necesită o performanţă a tehnicilor de plată. Din acest motiv, în astfel de ţări se creează diferite sisteme de plată. De exemplu, sistemele de „clearing” a marilor bănci comerciale cu o reţea densă de filialele şi sucursale, sau girosistemele

Ы

31

în formă de societăţi pe acţiuni, create de băncile participante la decontări, inclusiv şi băncile centrale. Decontările se realizează şi prin intermediul băncilor corespondente, cînd între bănci se înfiinţează relaţii reciproce, ce presupun deschiderea conturilor corespondente. Centralizarea plăţilor în bănci duce la micşorarea cheltuielilor de circulaţie, iar pentru a accelera decontările şi a mări siguranţa plăţilor se introduc sistemele de decontare electronică. 4. O funcţie specifică băncilor comerciale este capacitatea lor de a crea sau lichida bani, adică de a majora sau micşora masa monetară. Crearea mijloacelor de plată este legată direct de activităţile de creditare şi depozitare ale băncilor. Depozitul poate fi creat pe două căi: introducerea numerarului în bancă de către client sau acordarea creditului debitorului. Cu toate acestea, aceste operaţiuni influenţează diferit masa monetară în circulaţie. Astfel, dacă clientul a introdus în bancă 100000 USD şi a încredinţat băncii să depună această sumă în contul său la vedere, atunci rezultatul acestei operaţiuni va fi majorarea soldului de casă în activul bilanţului şi majorarea soldului depozitelor în pasiv cu aceeaşi sumă. Totodată, volumul total de mijloace băneşti în economie va rămîne neschimbat, deoarece s-a realizat un transfer de bani din formă de numerar în forma fără numerar. Alt exemplu, debitorul a primit un credit în valoare de 100000 USD şi Banca a depus această sumă în contul de depozit a clientului. Drept rezultat, în economie volumul total de mijloace băneşti s-a majorat cu 100000 USD, deoarece prin procesul de creditare Banca a creat mijloace noi de plată. Totuşi, băncile pot nu doar să creeze ci şi să lichideze banii. Acest fapt se realizează prin rambursarea creditelor de către debitori prin decontarea banilor din conturile lor de depozite. În acest caz, totalul masei monetare din economie se diminuează. Existenţa cererii la credite permite mecanismului modern de emisiune să lărgească limitele emisiunii monetare, fapt care se confirmă prin creşterea masei monetare în ţările industrial dezvoltate. Dar economia are nevoie de o cantitate optimală, nu excesivă de bani în circulaţie, fapt datorită căruia Băncile comerciale activează în limita anumitor restricţii (rezerve obligatorii), impuse de băncile centrale. 5. Băncile comerciale îndeplinesc şi funcţia emitent-constitutivă, realizînd emisia şi plasarea valorilor mobiliare, în special a acţiunilor şi obligaţiilor. Pe lîngă aceasta, băncile au posibilitatea să direcţioneze economiile lor în scopuri de producţie. Piaţa valorilor mobiliare completează sistemul de creditare şi colaborează cu el.

�Ы

32

La ordinul întreprinderilor, care au nevoie de investiţii pe termen lung şi care recurg la emisiuni de acţiuni şi obligaţii, băncile îşi asumă determinarea mărimii, condiţiilor, termenului emisiei, alegerea tipului de valori mobiliare, precum şi obligaţiunea de plasare şi organizare a circulaţiei lor secundare. Băncile garantează cumpărarea valorilor mobiliare emise, cumpărîndu-le şi apoi vînzîndu-le din cont propriu sau creează în acest scop sindicate Bancare, care oferă credite cumpărătorilor de acţiuni şi obligaţiuni. Angajamentele cu privire la sume impunătoare, luate de companiile mari, pot fi distribuite de bancă prin vinderea lor directă clienţilor săi, dar nu prin metoda de vînzare liberă la bursa de valori. 6. Competenţa economică suficientă şi posibilitatea de control a situaţiilor economice permit băncilor să desfăşoare activitatea de „consulting” a clienţilor. Băncile efectuează analiza activităţii financiare a întreprinderilor, starea evidenţei lor contabile, apreciază strategia de dezvoltare şi depistează direcţiile posibile de majorare a veniturilor. Ocupîndu-se de operaţiunile cu valori mobiliare, băncile apreciază perspectiva de emitere a noilor acţiuni ale clientului şi posibilitatea plasării lor; consultă clienţii în alegerea firmelor, care sunt gata să-şi asume responsabilitatea privind plasarea noilor valori mobiliare. Băncile oferă următoarele servicii de consultanţă: acoperirea conturilor, activitate creditară şi de casă, recomandări privind efectuarea operaţiunilor pe pieţele valutară şi de mărfuri. Lista serviciilor de consultanţă, oferite de Băncile comerciale în diferite sfere ale activităţii lor, poate include: • în domeniul de creditare şi decontări – informaţii despre conjunctura pieţei monetare, modificarea ratei dobînzii, despre condiţiile şi formele de creditare, eliberarea de recomandări referitor la deservirea creditelor în diferite tranzacţii, analiza organizării decontărilor fără numerar, cercetarea modalităţilor de perfecţionare a lor; • în sfera emisiunii valorilor mobiliare şi a operaţiunilor cu ele – informaţie despre conjunctura pieţei valorilor mobiliare, modificarea cursului lor, despre emitenţii de valori mobiliare, explicarea ordinii de emitere a valorilor mobiliare şi regulile de utilizare a lor; • în sfera investiţiilor capitale – informaţii cu privire la conjunctura pieţei serviciilor de construcţie, preţurile la materialele de construcţie şi tarifele la diferite lucrări de montare şi de construcţie, efectuarea calculului eficienţei economice a investiţiilor capitale etc.

Ъ

33

În prezent, Băncile comerciale se confruntă cu o intensificare a concurenţei din partea multor instituţii decreditare specializate, precum şi a corporaţiilor industriale mari, care au creat companii financiare proprii. Concurenţa stimulează băncile să găsească noi sfere de activitate, să mărească numărul serviciilor oferite clienţilor şi să îmbunătăţească calitatea deservirii. Tendinţa de lărgire a spectrului de funcţii al băncilor comerciale evoluează în condiţiile contemporane. Pentru întărirea poziţiei pe piaţă, băncile tot mai des îndeplinesc operaţiuni necaracteristice băncilor, pătrunzînd în sferele netradiţionale ale antreprenoriatului financiar. Astfel, se măreşte rolul băncilor în funcţionarea economiei.

Tema 5. Capitalul băncii 5.1. Resursele proprii ale băncilor comerciale. 5.2. Conceptul și definirea capitalului bancar. 5.3. Rolul şi funcţiile capitalului. 5.4. Caracteristica fondurilor componente al capitalului băncii

5.5. Mărimea capitalului bancar și factorii de influenţă: conţinut şi caracteristici Literatura:

1. Legea instituţiilor financiare,; 2. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul de

emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi pe acţiuni”;

3. Regulamentul cu privire la acţiuni,

5.1. Resursele proprii ale băncilor comerciale.

Mijloacele proprii ale băncilor reprezintă totalitatea fondurilor ce asigură o independenţă economica şi o stabilitate a funcţionarii băncii.

Capitalul propriu – o parte necesară a resurselor financiare a oricărei bănci. Formarea capitalului prezintă o etapa obligatorie, care arată începutul activităţii băncii.

Mărimea resurselor proprii care se află în posesia băncii determina tipurile de activităţi ale băncii. Normativele economice, în general, sunt formate pe baza mărimii resurselor proprii ale băncii.

Resursele proprii se folosesc pentru dezvoltarea de mai departe a bazei materiale a băncii. Pe contul acestor resurse se procura clădiri, echipamentul necesar

34

etc. Aceste mijloace proprii sunt constituite din fondul statutar, fondul de rezerva, fondul de reevaluare a mijloacelor fixe, profitul nerepartizat din perioadele curente şi precedente.

Banca licenţiată ca oricare altă instituţie financiară activează în baza cadrului legislativ elaborat în corespundere cu cerinţele economiei de piaţă, luând în considerare necesităţile economiei.

Societăţile bancare trebuie să deţină un înalt grad de lichiditate, să dispună şi de capital proprii suficient pentru cazuri excepţionale.

Resursele proprii ale băncii comerciale sunt constituite din capitalul subscris de acţionari şi din beneficiile distribuite şi aflate în diferite fonduri de rezervă sau de risc.

Deţinerea capitalului propriu contribuie în mare măsură la asigurarea stabilităţii băncii şi a eficienţei activităţii ei. El are o importanţă deosebită mai ales în faza iniţială de activitate a băncii, când fondatorii suportă mari cheltuieli, investind atât în emisiunea acţiunilor, cât şi în mijloace fixe cum sunt imobile, mobilă, seifuri, programe şi tehnologii bancare etc. Formarea şi majorarea capitalului duce la lărgirea activităţii financiare a băncii.

Fig. 5.1.1. Resursele proprii stabile ale băncii licenţiate.

Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resursele proprii cuprind resurse stabile, care pot fi plasate pe termen lung, constituite din :

• capitalul social, • fondul de rezervă, • primele legate de capitalul social.

Resurse temporare care pot fi plasate pe termen foarte scurt, constituite din: • rezervele pentru pierderi la credite, • dividendele de plată;

35

• fonduri şi rezerve constituite temporar etc.

Fig. 5.1.2. Resursele temporare ale capitalului bancar.

Capitalul propriu al băncii reprezintă o parte din resursele financiare a

fiecărui agent economic. Formarea capitalului reprezintă etapa principală şi una din primele ce stă la baza resurselor financiare necesare băncii. El este important mai ales în faza iniţială a activităţii financiare a băncii, când fondatorii efectuează un şir de cheltuieli necesare pentru a începe activitatea bancară – procurarea terenului pentru construcţie, arenda, procurarea utilajului, remunerarea muncii ş. a. În afară de aceasta din aceste resurse sunt formate principalele rezerve necesare băncii.

5.2. Conceptul și definirea capitalului bancar Capitalul bancar joacă un rol important pe parcursul activităţii băncii, la

constituire, în perioada de funcţionare şi la lichidare. Datorită acestui rol semnificativ capitalul este punctul esenţial în managementul bancar.

Termenul de capital are pentru bancher o semnificaţie deosebită şi se referă la mijloacele investite de către fondatorii băncii şi e format din:

a) capital acţionar; b) rezerve; c) beneficiu nerepartizat;

Principalele funcţii ale capitalului bancar: Funcţia de protecţie – presupune posibilitatea achitării compensaţiei

depunerilor în cazul lichidării băncii şi menţinerii solvabilităţii, prin intermediul formării rezervelor şi a beneficiului repartizat, care permit băncii să funcţioneze necătînd la apariţia pierderilor.

璠ש

36

Funcţia operativă – constă în alocarea mijloacelor, în procurarea clădirilor, pămîntului, utilajului la etapa iniţială a activităţii bancare şi la etapele următoare de desfăşurare.

Funcţia de reglementare – organele de reglementare fixează cerinţe faţă de mărimea capitalului, determinînd raportul dintre capital şi diferite operaţiuni ale băncii.

Sistemul asigurărilor de stat a depozitelor în măsura respectivă micşorează pericolul de retragere a depozitelor şi permite băncilor să menţină cota mijloacelor proprii într-o mărime mai mică necesară pentru asigurarea lichidităţii. Activele băncii prezentate sub diferite forme de obligaţii monetare de regulă sînt mai lichide şi mai uşor realizabile pe piaţă decît activele companiilor nefinanciare îngheţate în active materiale. Acest fapt asigură băncii posibilitatea de acumulare a resurselor băneşti şi corespunzător micşorează necesitatea în mărirea capitalului propriu.

Din aceste motive băncile şi alte instituţii financiare pot menţine o pondere mai mică a capitalului propriu în totalul resurselor.

5.3 Rolul şi funcţiile capitalului

Trebuie de menţionat faptul că funcţiile, rolul şi mărimea capitalului propriu au specificul lor în comparaţie cu alte domenii de activitate din economie. Acest specific al băncii este influenţat de un şir de circumstanţe: • băncile în calitate de intermediar pe piaţa financiară atrage sume mari de capital

străin sub forma depozitelor populaţiei, agenţilor economici, instituţiilor de stat, precum asigură o gestiune efectivă şi păstrarea acestor mijloace, acordând deponenţilor servicii specializate şi asigurându-l cu un profit sub formă de dobândă pentru capitalul depus.

• sistema asigurării de stat a depozitelor în măsura respectivă micşorează pericolul de retragere a depozitelor şi permite băncii să-şi menţină cota mijloacelor proprii într-o mărime mai mică, necesară pentru asigurarea lichidităţii.

• activele băncii, prezentate sub diferite forme de obligaţii monetare, de regulă, sunt mai lichide şi mai uşor realizabile pe piaţă decât activele companiilor nefinanciare, îngheţate în active materiale. Acest fapt asigură băncii posibilităţi de acumulare a resurselor băneşti mobilizate şi corespunzător micşorează necesitatea în mărimea capitalului propriu.

Din aceste motive băncile şi alte instituţii financiare pot menţine o pondere mică a capitalului propriu în totalul resurselor, cu toate că rolul capitalului propriu în

Ыڠ

37

componenţa mijloacelor financiare ale băncii este important, deoarece el contribuie în mare măsură la asigurarea băncilor şi a eficienţei activităţii acesteia. Din contul acestor mijloace sunt formate rezervele principale necesare băncii. Cu toate că drept sursă principală de finanţare a cheltuielilor necesare pentru lărgirea activităţii serveşte profitul obţinut din activitate, băncile deseori recurg la emisiunea de acţiuni sau împrumuturi pentru finanţarea investiţiilor în valori mari. Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplineşte următoarele funcţii:

• protejează deponenţii în eventualitatea insolvabilităţii şi lichidităţii băncii; • absoarbe pierderile neprevăzute pentru a menţine încrederea că în condiţii de

criză banca îşi va putea continua activitatea; • serveşte la achiziţionarea de clădiri şi echipamente pentru desfăşurarea

activităţii; • serveşte ca o limită impusă pentru expansiunea nejustificată a activelor.

Funcţia esenţială a capitalului bancar este de asigura stabilitatea băncii. Menţinerea mărimii adecvate a capitalului şi achiziţionarea de capital sunt subiectele esenţiale de care sunt preocupaţi managerii băncilor. În vederea satisfacerii nevoilor de capital, managementul bancar trebuie să ia în consideraţie următoarele elemente:

• reglementările bancare privind capitalul băncii; • posibilităţile băncii de creştere a capitalului.

Modul de constituire a capitalului este reglementat atât prin Legea instituţiilor financiare, cât şi prin regulamentele emise de B.N.M.

5.4 Caracteristica fondurilor componente al capitalului băncii Conform planului de conturi ai evidenţei contabile în bănci şi alte instituţii financiare, BC din RM formează următoarele fonduri speciale:

1. fondul de rezervă; 2. fondul de reevaluare a mijloacelor fixe; 3. profitul nerepartizat din anul curent; 4. profitul nerepartizat din anii precedenţi; Fondul de rezervă. BC formează fondul de rezervă în scopul asigurării

executării obligaţiunilor faţă de clientelă şi acoperirea pierderilor neprevăzute apărute în procesul de activitate:

璠ש

38

Fondul de rezervă se formează în mărime de 25% din capitalul social al băncii. Mărimea necesară se formează din contul defalcărilor din profitul neimpozabil, iar după completarea lui defalcările pot fi efectuate numai din profitul deja impozitat.

Fondul de rezervă este destinat pentru următoarele scopuri: o plata dobînzii pentru depozite în cazul insuficienţei veniturilor; o plata dividendelor fixe anuale la acţiunile prevelegiate; o alte cheltuieli (sponsorizări, completarea fondului de risc);

Fondul de reevaluare a mijloacelor fixe. În timpul reevaluării mijloacelor fixe se apreciază costul deplin de recuperare a mijloacelor care sînt la data reevaluării. Costul deplin de reevaluare arată mărimea cheltuielilor băncii pentru înlocuirea mijloacelor fixe existente.

Reevaluarea mijloacelor fixe se petrece prin metoda indexării pentru a aduce valoarea de bilanţ la nivelul preţului de piaţă, efectuîndu-se şi indexarea amortizaţiei. Fondul profitului nerepartizat constituie suma profitului acumulat în procesul activităţii financiare care rămîne la dispoziţia băncii. La sfîrşitul anului suma rezultativă de pe conturile băncii se transferă pe contul profitului, o parte din această sumă este utilizată pentru plata dividendelor, iar alta pentru plata transferurilor în fonduri. Soldul constituie fondul resurselor băncii ce rămîne la dispoziţia administratorilor băncii şi a adunării generale a acţionarilor.

5.5 Mărimea capitalului bancar și factorii de influenţă: conţinut şi caracteristici Printre principiile de bază ce necesită reglementarea mărimii capitalului se

disting următoarele: 1. limitarea riscului de faliment; 2. menţinerea încrederii publicului; 3. protejarea clientelei;

Orice bancă îşi determină individual mărimea resurselor proprii ce depinde de mai mulţi factori:

• conform Legii cu privire la instituţiile financiare mărimea resurselor proprii determină mărimea limită a operaţiunilor bancare, de aceea de mai multe ori băncile îşi orientează activitatea pentru deservirea unui cerc determinat de clientelă. Acest moment se explică prin faptul, că prin intermediul resurselor proprii disponibile, băncile trebuie să fie în stare să satisfacă cerinţele clienţilor permanenţi fără încălcarea normativelor stabilite;

Ъ

39

• mărimea resurselor proprii necesare depinde de specificul clientelei. Aşa deci, ponderea majoritară a clientelei o deţin debitorii mari, băncile trebuie să posede o mărime mai mare a resurselor proprii la aceeaşi valoare a operaţiunilor active în comparaţie cu băncile ce deservesc debitorii mici. În primul caz banca poartă un risc mai mare aferent unui singur debitor;

• mărimea resurselor proprii ale băncii comerciale depinde de caracterul operaţiunilor active, efectuate de ele. Orientarea activităţii spre operaţiunile active cu un grad de risc mai mare necesită o mărime mai mare a resurselor proprii a acestei bănci;

• resursele proprii necesare băncii şi mărimea acestora depinde de nivelul de dezvoltare a pieţei resurselor creditare şi de politica creditară promovată de BNM. Liberalizarea politicii creditare a băncii uşurează accesul băncii comerciale la aceste resurse şi se micşorează nivelul resurselor proprii, pe când promovarea unei politici creditare restrictive de BNM în condiţiile absenţei unei pieţe dezvoltate determină majorarea resurselor proprii ale băncii comerciale.

Există două metode de majorare a mărimii resurselor proprii ale băncii: • acumularea profitului; • majorarea numărului de acţiuni emise.

Principiile de determinare a Capitalului Normativ Total în vederea stabilirii optimului necesar de capital pentru activitatea băncii.

i Fig. 5.1.3. Componenţa Capitalul Normativ Total al băncii.

Autorităţile bancare impun băncilor o serie de norme privind capitalul necesar

pentru constituirea, funcţionarea băncilor şi respectarea cotei normative a capitalului. Banca Naţională a Moldovei reglementează băncile prin Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc privitor la menţinerea şi formarea unui anumit

璠ש

40

nivel al capitalului normativ total, capitalului minim şi suficienţei capitalului ponderat la risc. Eficienţa capitalului – ca esenţă reprezintă sensibilitatea băncii faţă de risc. Capitalul bancar trebuie să fie suficient deoarece reprezintă primele resurse de care dispune banca, cu toate acestea pentru bancă nu este benefică o capitalizare prea mare, deoarece nu tot capitalul poate funcţiona sau poate fi pus în lucru, o parte din capital va fi păstrat , însă aceasta nu va scuti banca de plata dividendelor. Acest comitet a mai stabilit că capitalul bancar se va compune din 2 părţi: Capital de gradul I, capital de bază, care se calculează ca suma dintre:

• acţiuni ordinare • acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni preferenţiale cu dividende

fixate necumulate emise cu termen nelimitat; • surplus de capital ( mijloace băneşti obţinute de la comercializarea acţiunilor

peste valoarea nominală (fixată), incluse în punctele a) şi b); • profitul nedistribuit şi rezervele obţinute sau majorate ca rezultat al distribuirii

profitului; minus suma totală a următoarelor:

• mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi de la credite şi leasing financiar (fondul de risc);

• active nemateriale nete. Capitalul de gradul II este componenta suplimentară a capitalului normativ

total şi include: Acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţă nefixată;

Surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi parţial cumulative inclusiv acţiunilor preferenţiale convertibile în acţiuni ordinare sau în alte clase de acţiuni preferenţiale; Datoriile subordinate cu scadenţă nefixată, cu condiţia că corespund următoarelor cerinţe: • sunt neasigurate şi complet achitate; • nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului; • rambursarea datoriei este solicitată de către deţinător peste un termen nu mai mic

de 5 ani de la data apariţiei acesteia şi cu condiţia obţinerii permisiunii prealabile de la Banca Naţională, eliberată în condiţiile art. 7 (2);

• pot fi disponibile pentru a acoperi pierderile fără ca banca să fie nevoită să înceteze activitatea;

璠ש

41

• în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor acţionarilor;

• contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate. Datorii cu scadenţă şi acţiunile preferenţiale, răscumpărarea şi/sau convertirea

cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu condiţia că îndeplinesc următoarele condiţii:

• sunt neasigurate şi complet achitabile; • au un termen minimal fix până la scadenţă nu mai mic de 5 ani; • nu sunt recuperabile până la scadenţă la cererea deţinătorului; • în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor

băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor acţionarilor; • contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor

subordonate; • în ultimii 5 ani până la scadenţă se va aplica în fiecare an o amortizare de 20%

pentru a reflecta descreşterea valorii acestor instrumente; • suma totală a datoriei subordonate şi a acţiunilor răscumpărarea şi/sau

convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, cu termen limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din suma de gradul I;

Minus mărimea sumei punctelor 1.1.); 1.2); 1.3) şi 1.4 care depăşeşte mărimea capitalului de gradul I.

Activele ponderate la risc sunt activele băncii şi unele conturi condiţionale ( ce reprezintă un risc pentru bancă) care se clasifică în categorii cu anumite ponderi ale riscului. Ponderea riscului atribuită unui anumit activ sau cont condiţional determină procentul activului dat care se sumează cu toate celelalte active ponderate la risc pentru a determina suma totală a activelor ponderate la risc ale băncii. Asupra conturilor extrabilanţiere (care reprezintă un risc pentru bancă), anterior aplicării ponderii riscului se aplică factorul de transformare creditară şi apoi fiecare categorie transformată este atribuită unei categorii de ponderare la risc în conformitate cu tipul activelor sau cu tipul partenerului cu care se efectuează tranzacţia.

Capitalul şi fondurile de rezervă se constituie pe seama profitului şi au aport relativ redus în formarea resurselor de creditare ale băncilor, deoarece banca, fiind o societate pe acţiuni, formează capital propriu prin emisiune şi subscriere de acţiuni.

Ъ

42

Coeficientul suficienţei capitalului - serveşte la evaluarea suficienţei capitalului ponderat la risc, unde capitalul normativ total reprezintă numărătorul, iar activele ponderate la risc reprezintă numitorul:

În R. Moldova băncile trebuie să deţină şi să menţină coeficientul

suficienţei capitalului ponderat la risc în mărime de cel puţin 16%.

Tema 6. Resursele atrase ale băncii

6.1. Esența, rolul și funcțiile resurselor atrase ale băncii. 6.2. Depozitele bancare: conținut, clasificare, gestionare. 6.3. Creditele bancare centralizate și Creditele bancare descentralizate 6.4. Certificatele de depozit și economii 6.5. Cambia bancară: Noţiune, destinaţie, circulaţia, amortizarea, emisiunea. Costul cambiei.

Legislaţia:

1. LEGEA privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr. 30-34 MO 20/02/2004 2. REGULAMENT privind facilităţile permanente de creditare acordate băncilor de

către Banca Naţională a Mold ovei 3. Regulament cu privire la facilitatea de lombard, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.28 din 18.10.1995, în vigoare din 25.01.1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.5-6/1 din 25.01.1996), cu modificările şi completările ulterioare 4. Regulament cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor bancare de depozit şi a cambiilor bancare, aprobat prin hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.94 din 31.03.2005, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67-68/248 din 06.05.2005), cu modificările şi completările ulterioare 5. Legea privind societăţile pe acţiuni N 1134-XIII, 2 aprilie 1997(Monitorul Oficial N 38-39, 12 iunie 1997)

璠ש

43

Referate:

1. Piaţa depozitelor bancare în RM. 2. Garantarea depozitelor în sistemul bancar al RM şi în alte ţări.

6.1 Esența, rolul și funcțiile resurselor atrase ale băncii.

Banca activează în baza legii ce permite atragerea mijloacelor băneşti, temporar disponibile din economia naţională şi investirea resurselor în ramurile prioritare ale economiei. Societăţile bancare trebuie să deţină un înalt grad de lichiditate, să dispună şi de capital proprii suficient pentru cazuri excepţionale. Reieşind din funcţia de intermediere financiară băncile comerciale nu pot să-şi desfăşoare activitatea de creditare fără a atrage resurse financiare de la populaţie şi agenţi economici (firme, alte bănci comerciale, banca centrală). Resursele atrase reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti care sunt utilizate de către bancă în procesul desfăşurării activităţii, dar care nu-i aparţin cu drept de proprietate şi care necesită rambursare. Clasificarea resurselor atrase. 1. După sursa de provenienţă: a) Resurse depozitare - acumulate din depozitele persoanelor fizice şi juridice; b) Resurse nedepozitare - împrumuturi, credite preluate de bancă de la Banca Centrală, alte bănci, organizaţii financiare internaţionale, precum şi mijloace băneşti colectate prin emisiunea certificatelor de depozit şi a obligaţiunilor. 2. După termen: a) La termen – sunt resursele pentru care e cunoscută data rambursării; b) La vedere - nu este cunoscută data rambursării. 3. După cost: a) Resurse plătibile – resurse bonificate cu dobândă (pentru conturi de depozit); b) Resurse neplătibile – resurse pentru care banca nu achită dobânda (pentru contul de decontare). Rolul resurselor atrase: • Finanţează activitatea băncii; • Stau la baza exercitării funcţiei principale a băncii şi anume de depozitare; • Formează imaginea băncii. În procesul de atragere a resurselor clenţilor băncile comerciale deschid conturi acestora, în scopul ţinerii evidenţei fluxurilor financiare.

璠ש

44

Contul bancar este un mecanism de constituire a resurselor şi de stingere a obligaţiilor clienţilor în procesul economic, a reflectării circuitelor în sistemele de plăţi şi compensări, a relaţiilor cu diverse entităţi pe plan naţional şi internaţional. Principala utilizare a conturilor este aceea de înregistrare, la un anumit moment, prin înscrierea unei sume într-o parte a contului şi la un alt moment în cealaltă parte a contului. Cont bancar – cont analitic deschis de bancă pe numele titularului de cont, prin care se efectuează operaţiuni de încasări şi/sau plăţi ale mijloacelor băneşti. Conturile care se pot deschide clienţilor în procesul de atragere a resurselor se pot grupa în: conturi curente, conturi de depozit. Conturile curente (conturi de decontare, checking accounts) se deschid clienţilor pentru înregistrarea operaţiunilor curente de încasări şi plăţi în numerar, transferul fondurilor între băncile clienţilor care reprezintă încasări şi plăţi, precum şi alte operaţiuni generate de acordarea şi derularea creditelor, constituirea şi retragerea depozitelor, diverse servicii prestate pentru populaţie şi agenţii economici. Contul curent este cel mai utilizat cont bancar, întrucât prin el se desfăşoară întreg fluxul bancar al clientului şi permite o informare operativă asupra lichidităţii imediate a acestuia. Contul curent începe să funcţioneze prin creditare, operaţiunea reprezentând depunerea unei sume în numerar la casieria băncii de câtre titular, transferul unui fond de la altă bancă, transferul din alt cont al titularului (retragere de depozit, creditare), bonificare de dobândă etc. Contul curent funcţionează pe baza a două principii: (a) asigurarea permanentă a disponibilităţilor, adică a soldului creditor; (b) capacitatea juridică a titularului de a dispune de plăţi în proporţia în care activele din cont sunt libere de gaj sau alte obligaţii dispuse de autoritatea publică. Deşi contul curent începe să funcţioneze prin creditare, ca un cont de pasiv, la sfârşitul zilei poate avea sold debitor, ca un cont de activ, ca urmare a creditelor folosite. În cursul zilei poate avea sold creditor sau debitor, contul funcţionând ca o “suveica” care asigură mai întâi folosirea fondurilor proprii şi apoi a celor împrumutate. Asemenea conturi care pot avea solduri creditoare sau debitoare se numesc bifuncţionale (cu posibilităţi de overdraft). Disponibilităţile din contul curent sunt foarte volatile şi nu pot fi folosite de bancă drept resurse de creditare, din care cauză la soldurile creditoare nu se bonifică dobândă sau dacă se acordă aceasta este foarte mică. Pentru operaţiunile efectuate în contul clientului banca percepe

Ъ

45

comisioane potrivit tarifelor anunţate. Comisioanele se pot calcula asupra rulajului creditor al contului curent sau operaţiune cu operaţiune, conform practicii băncii. Conturile de depozit (deposit accounts). Investiţiile financiare ale clienţilor făcute la bănci cu scop de fructificare a capitalului sunt cunoscute sub numele de depozite bancare la termen şi se înregistrează în conturi de depozite. Contul de depozit este un cont de pasiv care se creditează cu sumele constituite ca depozite şi se debitează cu cele ieşite din cont la lichidarea depozitului. Depozitele pot fi în lei şi valută şi se constituie în baza unei convenţii scrise între bancă şi client în care se prevăd suma, perioada şi dobânda, inclusiv modalitatea de plată a acesteia. La scadenţă depozitul şi dobânda se transferă în contul curent, dacă nu există o clauză de reînnoire automată. Dobânda poate fi transferată şi lunar în contul curent, în funcţie de opţiunea clientului, dar aceasta este ceva mai mică decât dobânda transferată la scadenţă. Clientul poate renunţa la investiţia făcută şi în virtutea dreptului de proprietate poate solicita retragerea depozitului înainte de scadenţă, caz în care clientul va beneficia de tratamentul aplicat contului curent.

6.2. Depozitele bancare: conținut, clasificare, gestionare

Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcţii ale băncii. Păstrarea disponibilităţilor băneşti ale clienţilor reprezintă funcţia primordială a băncilor, caracterizată printr-o relaţie specială dintre persoanele fizice şi juridice, pe de o parte, şi bănci, pe de altă parte. Depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase de ea cu obligaţia de ale rambursa în anumite condiţii de termen şi plată. Depozitele au următoarele caracteristici specifice: • Reprezintă capacitatea de exercitare a băncii, a funcţiei sale, funcţia de depozitare; • Formează gradul de încredere a populaţiei în bancă; • în caz de faliment al băncii, deponenţii sunt rambursaţi primii; • Stau la baza formării relaţiei dintre bancă şi client; • Se consideră cea mai ieftină resursă. Depozitele se clasifică după următoarele caracteristici: 1. Termenul de scadenţă a) depozite la termen care pot fi:

璠ש

46

• depozitele de economii – care se caracterizează prin sumă de depunere şi termen standardizat, deponentul fiind o persoană fizică; • depozite la termen clasice – care se caracterizează prin termen şi volum de depunere individualizat şi persoana deponentă este o persoană juridică; b) depozitele la vedere care pot fi: • la vedere de economii – sunt utilizate de persoanele care doresc să economisească, dar totodată să-ţi păstreze lichiditatea economiilor sale; • depozitele curente – sunt utilizate pentru acumularea de mijloace; • depozite sub formă de conturi de decontare. În comparaţie cu depozitele la termen în cadrul depozitelor la vedere nu este necesar anunţul prealabil al băncii pentru extragerea sumei, dobânda fiind mai mică sau lipsind. 2. După persoana deponentului deosebim: a) depozitele persoanelor fizice b) depozitele persoanelor juridice c) depozitele statului 3. Conform modului de calcul şi de achitare a dobânzii depozitele se clasifică în: • depozite la vedere şi conturi curente fără dobânzi; • depozite cu dobânzi. Modul de calcul al dobânzilor poate fi simplu şi capitalizat. Dobânzile bonificate de către bănci la conturile de depozit depuse spre fructificare se calculează după formula clasică:

100)365(360 ×××

=RdTSD

unde: D este suma dobânzii; S - soldul contului de depozit; T - timpul pentru care se calculează dobânda (în zile); Rd - rata procentuală a dobânzii. Băncile propun clienţilor dobânzi capitalizate la depozite în cazul stimulării atragerilor de resuse băneşti disponibile. Băncile vor calcula dobânda bonificată în mod capitalizat utilizând următoarea formulă:

tRdSSSSD )1(_ 11 +=−= unde: S1 - suma totală a depozitului; Rd este stabilită în funcţie de perioada supusă capitalizării; t - timpul (numărul capitalizărilor).

т

47

Soldul contului de depozit poate să rămână nemodificat într-o anumită perioadă de timp sau poate suferi modificări de la o zi la alta, ca urmare a plăţilor şi încasărilor, respectiv a depunerilor sau a retragerilor operate prin contul respectiv. Din moment ce mijloacele atrase sunt folosite ca sursă principală pentru acordarea de credite, băncile comerciale respectă în permanenţă următoarele principii: termenul, lichiditatea, riscul nerambursării, profitabilitatea. Când resursele sunt plasate, se studiază în profunzime: perioada de plasare, posibilul risc de nerambursare a respectivelor resurse, apărut în urma plasării şi dacă rata profitului la credite va acoperi cheltuielile suportate de bancă în scopul atragerii acestor mijloace. Băncile nu fixează restricţii depunătorilor privind numărul de conturi de depozit deschise şi sumele depuse. Depunătorii efectuează operaţiuni de primire şi restituire a depozitelor în acele bănci în care au fost deschise conturile respective. La deschiderea conturilor de depozit solicitantul depune o cerere adresată băncii comerciale, în care menţionează tipul contului de depozit şi data deschiderii lui. După aprobarea cererii se elaborează şi se semnează contractul de depozit, care conţine condiţiile deschiderii, gestionării şi închiderii contului de depozit. Contractul de depozit mai include drepturile şi obligaţiunile băncii şi ale titularului de cont de depozit, modalitatea de calcul şi de achitare a dobânzilor, cât şi alte condiţii. Retragerea depozitelor poate fi efectuată numai de depunătorii (titularii contului de depozit) de vârstă majoră. Depunătorul poate delega dreptul său de depozit altei persoane numai prin procură autentificată, în care se menţionează datele de identificare ale persoanei respective şi cota de primire a depozitului (parţial sau în integral), termenul de gestionare a contului de depozit şi alte condiţii. Depunătorii au dreptul de a face dispoziţii testamentare privind depozitele personale pentru cazuri de deces. Suma de depozit poate fi atribuită prin dispoziţia testamentară unei sau mai multor persoane care intră sau nu în cercul de moştenitori legitimi, precum şi persoanelor juridice sau statului. în dispoziţia testamentară se va indica numele şi prenumele persoanei căreia i se atribuie depozitul, data întocmirii şi legalizării documentului respectiv. Resursele depozitare formează cuantumul majoritar al resurselor atrase din motivele: 1. Formează funcţia principală a băncii – de depozitare 2. Relaţiile depozitare stau la baza relaţiei între bancă şi client 3. sunt cele mai ieftine din toate resursele atrase 4. existenţa necesităţii unui depozit pentru efectuarea decontărilor bancare

Ъ

48

5. prin intermediul depozitelor se realizează posibilitatea de economisire a populaţiei 6. volumul depozitelor formează volumul încrederii în bancă.

6.3. Creditele bancare centralizate și credite bancare descentralizate

1. Creditele centralizate procurate de la Banca Naţională. În cadrul procurării resurselor depozitare banca este dependentă de decizia deponentului şi nu poate conta pe suma pe care şi-a programat s-o atragă. În cazul necesităţilor urgente de mijloace băneşti, banca poate apela la resurse procurate de la alte bănci. Dacă resursele se procură de la Banca Naţională ele se vor numi credite centralizate, iar dacă de la alte bănci comerciale – credite decentralizate. Creditele centralizate au următoarele caracteristici:

1. Sunt instrumente indirecte ale politicii monetar-creditare a statului. Banca comercială poate avea acces la ele doar în volumul disponibil la Banca Naţională;

2. Creditele centralizate influenţează asupra volumului masei monetare în economie; 3. Rata dobânzii la aceste credite este cea mai mică rată de dobândă creditoare din economie; 4. Prin acordarea creditelor centralizate BNM efectuează verificarea băncilor comerciale. Avem mai multe tipuri de credite centralizate: 1. Credite de refinanţare:

• Termenul maxim de 90 de zile; • Dobânda se stabileşte în mod unilateral de BNM; • Necesită gaj, VMS; • Se eliberează doar băncilor care îndeplinesc condiţii de eligibilitate (un

set de caracteristici care o fac pe bancă bună sau rea). 2. Creditul de licitaţie. Diferenţa dintre el şi creditul anterior este că se licitează

dobânda. • Termenul 15 zile; • Condiţii de eligibilitate; • Dobânda exprimă costul real al banilor pe piaţa.

т

49

3. Creditul structural – presupune o linie de credite în cadrul căruia se stabileşte un plafon de sumă maximă şi termen de scadenţă în cadrul căruia banca poate să se împrumute în limita acestui plafon. Dobânda se calculează doar la suma împrumutată şi pe termenul utilizării ei.

4. Creditul de lombard: • Termen maxim de 5 zile; • Gaj, VMS de calitate înaltă; • Volumul creditului se stabileşte pentru fiecare bancă separat în funcţie de

soldul debitor al acestei bănci. 5. Operaţiunile REPO – operaţiuni de vînzare – cumpărare a VMS în acelaşi

timp. Banca îşi pierde dreptul de posesie a VMS. Operaţiune de vînzare a VMS cu obligaţia concomitentă de a le răscumpăra în termenul stabilit. Dobânda la acest împrumut se formează ca preţ de vînzare şi preţ de cumpărare a actului. Preţul de cumpărare nu trebuie să fie mai mic ca preţul de vînzare. Preţul la care se răscumpără VMS va include şi dobânda pentru termenul de deţinere de către BNM a VMS respective. Termenul maxim este de 30 de zile în funcţie de valoarea VMS.

6. Creditul special – care se acordă de BNM unei bănci comerciale aflate în situaţia financiară complicată în cazul în care există posibilitatea de remediere a ei. Acest credit se acordă cînd banca comercială este în prag de falimentare. Condiţiile se stabilesc în mod individual şi ca scop, termen, volum.

Pentru creditarea necesităţilor pe termen scurt ale băncilor comerciale BNM oferă următoarele facilităţi de refinanţare: Credit intraday este un credit sub formă de trageri în descoperit de cont (overdraft) pe conturile de decontare ale băncilor, acordat de BNM pe parcursul zilei operaţionale pentru asigurarea efectuării plăţilor curente în termen, garantat cu valori mobiliare amanetate BNM. Credit overnight este o formă de credit acordat de BNM peste noapte băncilor, pentru acoperirea descoperitului de cont neachitat la sfârşitul zilei operaţionale, precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, garantat cu valori mobiliare amanetate BNM. 2. Creditele procurate pe piaţa interbancară de la alte bănci.

т

50

Creditele interbancare sunt preluate de către băncile comerciale de la alte bănci şi după motivaţie pot fi de 2 tipuri:

1. Creditele preluate pentru acoperirea necesităţilor temporare de mijloace băneşti. De obicei sunt pe termen scurt şi ultrascurt şi inclusiv credite overnigth.

2. Credite preluate pentru formarea relaţiilor de corespondenţă. Creditele interbancare preluate pentru stabilirea relaţiilor de corespondenţă au

anumite caracteristici: • Sunt asigurate de obicei sau cu HVS (dacă sunt credite autohtone) sau cu

depozite formate în banca creditoare; • Pentru eliberarea creditului interbancar, banca creditoare va analiza atent

situaţia financiară a băncii debitoare, deoarece această operaţiune implică risc;

• Ele au termen mai mare ca cele centralizate şi sunt plătibile cu dobândă mai mare.

6.4. Certificatele de depozit și economii 1. Emisiunea certificatelor de depozit şi de economii.

Certificatul de depozit reprezintă o adeverinţă scrisă a băncii privind depunerea mijloacelor băneşti care acordă dreptul posesorului ei să-şi încaseze suma indicată în certificat plus o dobândă după un termen de scadenţă menţionat. Certificatul de depozit în comparaţie cu contractul de depozit are lichiditate datorită caracteristicilor specifice pentru VMS:

• Formalism – totalitatea drepturilor pe care le acordă VMS sunt încorporate în denumirea ei. Spre exemplu: certificatul de depozit încorporează dreptul la rambursabilitate, scadenţă şi încasare de dobândă.

• Caracter autonom – toate drepturile pot fi exercitate de deţinătorul VMS necondiţionat de alţi deţinători.

• Caracter negociabil – HV pot fi cumpărate şi vîndute pe piaţă de la emisiune şi pînă la scadenţa lor. Există certificate de depozit de 2 feluri: 1. Pentru certificatele de depozit cu dobîndă (pentru persoanele juridice):

nRDVND *365*100

*= , unde

n – termenul de scadenţă; VN- valoarea nominală.

т

51

RD – rata dobânzii. A=VN+D, A – preţul certificatului de depozit. 2. Pentru certificatele de depozit cu scont: se rambursează valoarea de scont mai ieftin. PE = VN/1+(n*RD/365*100) PE – preţ de emisiune.

Diferenţa dintre depozit şi certificat de depozit: depozit certificat de depozit 1. contract individual 1. standardizat (valoarea, termenul, RD) 2. RD necesită deţinerea pînă la scadenţă, în caz de ridicare a banilor pînă la scadenţă deponentul riscă să piardă RD

2. poate fi vîndut pînă la scadenţă, RD nu se modifică şi nu se pierde

2.Procurarea de resurse bancare pe termen lung prin emisiunea de obligaţiuni.

Obligaţiunile sunt instrumente financiare de credit, pe t. lung, emise de către societăţi comerciale, organe ale administraţiei publice centrale sau locale, guverne. Obligaţiunile sunt valori mobiliare ce atestă existenţa unei creanţe a deţinătorului asupra emitentului, respectiva creanţa fiind rezultată în urma unui împrumut lansat pe piaţă de către un emitent, care îşi asumă obligaţia de a plăti o anumită dobândă şi de a răscumpăra titlul emis la o dată ulterioară stabilită.

Obligaţiunile sunt considerate a fi instrumente financiare cu venit fix, deoarece ele constituie o modalitate de plasament ce va permite obţinerea unor randamente direct dependente du nivelul ratei dobânzii de referinţă.

Principalele caracteristici ale unei obligaţiuni sunt: • este un instrument financiar negociabil; • exprimă existenţa unei creanţe a deţinătorului asupra patrimoniului

emitentului; • exprimă calitatea de debitor a emitentului faţă de deţinătorul obligaţiunii,

care a pus la dispoziţia respectivului emitent resursele sale financiare disponibile Efectuând o comparaţie a asemănărilor şi deosebirilor dintre acţiuni ordinare şi

obligaţiuni se pot identifica următoarele trăsături distinctive:

)

52

Din punctul de vedere al:

Actiuni ordinare

Obligaţiuni

1) modului de definire

reprezintă fracţiuni egale ale capitalului social

reprezintă fracţiuni egale dintr-un împrumut

2) raporturilor dintre deţinător şi emitent

conferă calitatea de coproprietar al afacerii; acţiunile conferă drept de vot în A.G.A.

conferă calitatea de creditor asupra emitentului şi nu conferă nici un drept în luare de decizii

2) veniturilor obţinute

fructifică prin dividend, care este direct dependent de existenţa şi valoarea profitului emitentului

fructifică prin dobândă, care nu este influenţată de existenţa sau nivelul profitului emitentului

4) duratei de viaţă

Este practic nelimitată, până la dispariţia emitentului

este limitată pâna la scadenţă

5) riscurilor asumate de posesori

riscurile sunt mai ridicate, datorită calităţii de coproprietar al unei afaceri

riscurile sunt mai reduse, fiind specific doar riscul de neplată (care este eliminat la obligaţiunile garantate)

Elementele definitorii ale obligaţiunilor;

a) valoarea nominală, reprezintă suma care va fi rambursată la scadenţa de către emitent şi care mai poate fi numită şi principal;

NIVN =

unde: VN = valoarea nominală I = valoarea totală a împrumutului N = numărul de obligaţiuni emise b) preţul de emisiune, este stabilit de către emitent şi reprezintă preţul cu care

vor fi oferite obligaţiunile spre vânzare. Acesta poate fi egal cu valoarea nominală

т

53

(ad-pari), mai mic decât valoarea nominală (sub-pari) sau poate fi mai mare decât valoarea nominală (supra-pari), în funcţie de obiectivele emitentului şi de condiţiile concrete existente la momentul emisiunii;

pVNPe −= unde: Pe = preţul de emisiune VN = valoarea nominală p = prima de emisiune (dacă există) c) termenul de rambursare, este cuprins între momentul emisiunii şi

momentul răscumpărării de către emitent a obligaţiunii şi reprezintă durata de viaţa a unei obligaţiuni. În decursul perioadei de existenţă a unei obligaţiuni se evidenţiază:

• data emisiunii, care este data la care emitentul a pus în vânzare obligaţiunile;

• data (datele) de plată, reprezentate de momentul plăţii dobânzilor aferente obligaţiunilor;

• data maturităţii (sau data scadenţei), reprezintă data de care obligaţiunile vor fi răscumpărate de către emitent.

• rata nominală a dobânzii, este rata anuală a dobânzii plătite de către societatea emitentă pentru împrumutul contractat;

• cuponul de dobândă al obligaţiunii, reprezintă modalitatea de fructificare a plasamentului în obligaţiuni şi se stabileşte în raport de valoarea nominală a obligaţiunii:

100dRVN

CD×

=

unde: CD = cuponul obligaţiunii VN = valoarea nominală Rd = rata nominală a dobânzii Clasificarea obligaţiunilor:

a) În funcţie de dobândă: • Cu cupon „0” – emise de către stat, au termen de scadenţă nu mai mare de 1

an; • Cu cupon care pot fi clasice(dobânda invariabilă indiferent de durata vieţii)

şi variabile care pot fi participative(permit să participe la împărţirea profitului) şi indexate(emise de către stat şi dobânda este conform indicatorilor macroeconomici).

b) După termenul de scadenţă:

т

54

• Obligaţiuni cu termen fixat care poate fi mic(mai mic decît 1 an), mediu(1-3ani), mare(mai mare ca 3 ani). • Obligaţiuni cu termen nefixat care pot fi: revocabile(emitentul are dreptul să

răscumpere obligaţiunea înainte de termenul de scadenţă) şi perpetue(n-au termen de scadenţă, sunt garantate de stat de aceea este o avere care aduce dobândă din an în an şi sunt transmise ca moştenire).

c) În funcţie de rambursabilitate: 1. Necondiţionată: - printr-o singură tranşă de scadenţă; - tranşe egale pe durata de viaţă; - prin anuităţi egale. 2. Condiţionată: - convertibile permit deţinătorului de a cere convertibilitatea obligaţiunilor în

acţiuni şi pot fi: simple(24 luni) schimbabile (în momentul emisiunii, după momentul emisiunii );

- cu cupon de opţiuni ataşat ce permite cumpărarea unei acţiuni.

6.5. Cambia bancară: Noţiune, destinaţie, circulaţia, emisiunea. Costul cambiei. Cambia este un ordin scris si neconditionat dat de o persoana (tragator) unei alte persoane (tras) de a plati o suma de bani, la vedere sau la o anumita scadenta, unui beneficiar.

Cambia este un instrument de plata prin care o persoana fizica sau juridica numita tragator da dispozitie unei alte persoane fizice sau juridice numite tras sa plateasca la scadenta o suma de bani beneficiarului. In acest fel doua operatiuni de plata, de la tragator la beneficiar si de la tras la tragator se simplifica la una, de la tras la beneficiar, prin dispozitia tragatorului.

Emiterea cambiilor bancare. Cambia simplă pusă în circulaţie de banca comercială este o obligaţie

incontestabilă a băncii de a plăti posesorului cambiei la cadenţă o sumă anumită, care curpinde suma cambială şi suma dobînzilor aferente. Cambia bancară are character monetary şi serveşte pentru acumularea pe un termen scurt a mijloacelor bănceşti, temporar libere ale persoanelor juridice şi fizice, dar reieşind din dreptul cambial dobîndeşte şi aspectul de un document de plată.

Cambia bancară se emite la o sumă cambială liberă, dar nu mai mică de 500 lei.

т

55

Cambia bancară poate fi eliberată şi girată numai persoanelor juridice, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi persoanelor fizice - cetăţeni ai Republicii Moldova. La suma cambială se calculează o dobîndă. Rata dobînzii se stabileşte de bancă în funcţie de termenul circulaţiei cambiei şi de suma cambială.

Rata dobînzii se arată în cambie, în lipsa acestei desemnări stipulaţia se consideră nescrisă.

Procurarea cambiilor bancare. Pentru procurarea cambiei bancare este necesar de a vărsa suma cambiei în contul

(casa) băncii, arătînd destinaţia plăţii în documentul de plată: "pentru procurarea cambiei cu termenul de circulaţie ________(se indică termenul)". Banca emite cambia după trecerea în cont a mijloacelor băneşti. Data emiterii cambiei se consideră data încasării banilor la bancă. Circulaţia cambiilor.

Cambia simplă emisă de către o bancă poate fi girată (transmisă) de mai multe ori de către deţinătorul ambiei (girantul) unui nou deţinător (giratorului) printr-o înscriere de transmitere (gir) pe verso cambiei.

Girul transmite tpoate drpeturile reieşind din cambie în folosul giratorului care este socotit posesor legitim al cambiei.Girul trebuie să fie simplu şi necondiţionat. Cambia simplă bancară se girează în suma cambială totală (girul parţial este nul). Cambia, posesorul căruia este o persoană juridică poate fi girată numai unei persoane juridice. Cambia, posesorul căreia este o persoană fizică poate fi girată numai unei persoane fizice. Cambia bancară nu poate circula în afara teritoriului Republicii Moldova. În cazul pierderii cambiei bancare ea nu se reînnoieşte.

După încheierea termenului de circulaţie a cambiei posesorului ei I se acordă posibilitatea de a procura cambii bancare noi în mod prioritar.

Achitarea cambiilor bancare. Cambiile simple emise şi puse în circulaţie de bancă sînt plătite de la scadenţa

arătată în textul cambiei. Plata (achitareala scandenţă) se efectuează la prezentarea cambiei şi cererii anexate, perfectate în modul stabilit. Cambiile bancare trebuie să fie prezentate pentru plată în termen de un an de la data scandenţei. Începînd cu ziua scandenţei dobînzile aferente nu se calculează. Banca efectuează plata asupra cambiei prezentate din contul resurselor rezervate.

În cazul în care cambia bancară nu va fi prezentată spre plată în termenele stabilite banca are dreptul să depună suma cambiei la depozit la cerere raportînd dobînda asupra depozitului la venitul băncii. Posesorii cambiei au dreptul de a protesta cambia

т

56

în caz de neplată împotriva băncii- trăgătorului cambiei cu încasarea sumei cambiei neachitate, a dobînzilor aferente, cheltuielilor pentru protest, precum şi a amenzii de întîrziere a plăţii de la scandenţă în mărimeastabilită a Bănca Naţională. Banca poate achita cambiile sale pînă la scandenţă. Elementele cambiei apar pe documentul ce reprezinta acest instrument de plata si credit si ele sunt obligatorii (denumirea de cambie, ordinul neconditionat de plata, numele trasului, scadenta, locul platii, beneficiarul, data si locul emiterii, semnatura tragatorului) si facultative (dobanda, domicilierea, mentiunea "nu la ordin" etc.). Cambia indeplineste in circuitul comercial mai multe functii: de plata; de creditare; de garantare; Mijloc de plata - Cambia poate servi pentru plata datoriei pe care tragatorul o are la beneficiar, inlocuind circulatia banilor in numerar: in loc ca trasul sa plateasca tragatorului si acesta sa achite datoria sa fata de beneficiar, tragatorul da ordin trasului sa plateasca direct beneficiarului. Pe de alta parte, datorita faptului ca trata la ordin poate fi transmisa prin gir, aceasta poate servi la acoperirea obligatiilor de plata intre participantii la lantul andosarii. Astfel, beneficiarul unei trate, care are o datorie fata de un tert, poate plati cu trata, andosand-o in favoarea creditorului sau, care devine noul beneficiar al cambiei; aceasta poate s-o utilizeze in acelasi fel pentru plata propriilor datorii.

Plata prin trata - in cele doua variante de mai sus - nu este una perfecta, pentru ca acest instrument nu reprezinta bani efectivi. Obligatiile sunt stinse prin trata numai temporar, sub rezerva incasarii cambiei la scadenta de catre ultimul beneficiar.

Mijloc de garantare - Operatiunile cu trata se caracterizeaza printr-un grad ridicat de garantie conferit de mecanismul cambial. In primul rand, trasul este obligat sa accepte cambia la prezentare (in caz contrar se recurge la protestul de neacceptare), iar din momentul acceptarii trasul devine debitorul principal al obligatiei de plata.

In al doilea rand, cambia poate fi avalizata, un tert (avalistul) asumandu-si obligatia de a plati in locul debitorului, daca acesta nu efectueaza plata. In sfarsit, in cazul neonorarii cambiei se poate recurge la protestul de neplata. Pe de alta parte, datorita sigurantei de care se bucura, trata poate fi utilizata ca instrument de garantare in cadrul unor tehnici de plata nesigure (de exemplu, incasso documentar) sau ca mijloc de garantare a indeplinirii unor obligatii contractuale.

Mijloc de creditare - Intre momentul nasterii obligatiei de plata a debitorului (importatorul) si momentul incasarii contravalorii creantei sale de catre creditor (exportatorul) se scurge un anumit interval de timp, deci se creeaza o relatie de

т

57

creditare. Ca atare, in valoarea cambiei trebuie sa se reflecte si costul creditarii, tinand seama de valoarea creantei, dobanda pietei si numarul de zile pana la scadenta.In ceea ce priveste scadenta (termenul de plata) aceasta poate fi indicata in mai multe feluri: - scadenta "la vedere", caz in care posesorul cambiei (beneficiarul) o poate prezenta spre incasare la orice data calendaristica, iar trasul trebuie sa o achite in aceeasi zi; in general, legea limiteaza terenul de prezentare a unei trate "la vedere" (in Romania la un de la emisiune); - scadenta la un anumit termen de la prezentare, respectiv un anumit numar de zile de la data acceptarii de catre tras (sau a protestului de neacceptare); - scadenta la un anumit termen de la data emiterii; scadenta la o data fixa (formula cea mai des utilizata), cand in textul cambiei se trec ziua, luna si anul cand se va face plata. Cambia este mai ales un mijloc de creditare pe termen scurt, scadenta acesteia nedepasind, in general, un an, varianta cea mai frecventa fiind de 90 de zile.

Model

CAMBIE BANCARĂ nr. __________ Locul perfectării__________________ Data perfectării___________________ ___________________ suma în cifre Prin prezenta cambie

_______________________________________________ ________________________________________________________________ (denumirea deplină şi sediul băncii emitente) se obligă să plătească întreprinderii (cetăţeanului)________________________ ________________________________________________________________ (denumirea deplină a destinatarului) sau la ordinul ei oricărei alte întreprinderi (cetăţean) ________________________________________________________________ ________________________________________________________________ (suma în litere) precum şi dobînda _________________________________________________ Scadenţa ________________________________________________________ Locul plăţii ______________________________________________________ Semnătura emitentului: Conducătorul ______________ ____________________ (funcţia) (semnătura) L.Ş. Contabilil şef _________________________________ (semnătura)

т

58

Tema 7. Creditul bancar 7.1 Conceptul şi specificul creditului bancar 7.2 Clasificarea creditelor bancare 7.3 Baza legală de acordare a creditelor de către băncile comerciale din Republica Moldova 7.4 Evaluarea solicitantului de credit 7.5 Proceduri de negociere și aprobare a creditului 7.6 Monitorizarea creditului 7.7 Asigurarea creditelor bancare 7.8 Reglementarea unor tipuri de credite de către BNM 7.9 Activitatea de creditare a instituțiilor nebancare din R. Moldova

Literatura :

1. Legea instituţiilor financiare,; 2. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul de

emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi pe acţiuni”;

3. Regulamentul cu privire la acţiuni,

7.1 Conceptul şi specificul creditului bancar Creditul bancar este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor de către instituţiile speciializate (instituţii bancare) sub formă bănească, pentru un timp determinat, prin care se procură diverse bunuri, se achită cheltuielile curente sau se efectuează alte plăti. Cu alte cuvinte a acorda cuiva un credit înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă de bani ce va fi rambursată în viitor, la o anumită dată, fiind însoţită de o dobîndă. Creditul- este o relatie baneasca intre o persoana fizica sau juridica numita creditor si o alta persoana numita debitor caruia ii acorda un imprumut in bani sau ii vinde marfuri sau servicii pe datorie, in general cu o dobanda stabila in functie de riscul pe care si-l asuma creditorul sau de reputatia debitorului. Creditul joaca un rol important pe piata capitalurilor ceea ce presupune urmatoarele aspecte:

• indeplineste functia de emisiune de bani prin cresterea monedei scripturale; • reprezinta functia principala a bancilor, o functie activa, cea pasiva fiind de

pastrarea disponibilitatilor banesti in conturile bancare; • influenteaza resursele financiare aflate la dispozitia agentilor economici si

astfel si procesul investitional; • participa la inlaturarea unor dezechilibre majore ale economiei prin

reglarea raportului cerere-oferta de moneda; • se manifesta fie sub forma mijloacelor de plata fie a bunurilor si serviciilor

vandute debitorului in schimbul dobanzii.

т

59

Trasaturile creditului se concretizeaza in urmatoarele: a) existenta unei disponibilitati peste necesarul (a creditorului) dorite de o

persoana cu nevoie nesatisfacuta (a debitorului); b) transferarea unor drepturi de la creditor la debitor; c) scadenta, adica termenul limita de rambursabilitate a creditului; d) .dobanda, adica pretul creditului; e) .garantia creditului care poate fi reala, adica materiala sub forma unui activ

dat in gaj de catre debitor creditorului sau personala, adica sub forma angajamentului unei terte persoane de a achita datoria debitorului daca acesta nu o face.

7.2. Clasificarea creditelor bancare Diversitatea formelor sub care se manifesta creditul in economie a impus

utilizarea mai multor criterii semnificative de clasificare, in functie de care se disting urmatoarele:

1. dupa natura economica si participantii la relatia de creditare, distingem: a) creditul comercial; b) creditul bancar; c) creditul de consum;

d) creditul obligatar; e) creditul ipotecar; 2. dupa calitatea debitorului se delimiteaza:

a) creditul acordat persoanelor fizice; b) creditul acordat persoanelor juridice;

3. dupa calitatea debitorului si a creditorului se disting: creditul privat si creditul public;

4. dupa scopul acordarii creditului: a) credite de productie; b) credite de circulatie; c) credite de consum;

5. dupa natura garantiilor: credite reale; credite personale; 6. după asigurare: acoperite (ipotecare, garantate, asigurate); 7. dupa modul de stingere al obligatiilor de plata: credite amortizabile; credite

neamortizabile; 8. dupa termenul la care trebuie rambursat creditul:

a) credite pe termen scurt; b) credite pe termen mijlociu; c) credite pe termen lung.

т

60

9. conform tipurilor de dobîndă: a) cu dobîndă fixă; b) variabilă; c) plata la sfîrşitul perioadei; d) plata periodic; e) plata la începutul perioadei;

10. conform modalităţilor de acordare:

a) - credit de o singură dată;

b) - linii creditare;

c) - credite compensatorii;

d) - credite cu plată;

7.3. Baza legală de acordare a creditelor de către băncile comerciale din Republica Moldova

În cazul băncilor mari procedura acordărilor creditelor se bazează pe specializarea şi delegarea funcţiilor între lucrătorii băncii mai mult: la diferite etape de creditare, se include diferite subdiviziuni.

Schema organizării activităţii de creditare în bănci poate fi: 1. consiliu de direcţie – aprobă direcţiile politicii de

creditare. 2. Consiliul de administrare se ocupă de aprecierea problemelor strategice şi

teoretice în dezvoltarea şi petrecerea operaţiunilor de credit. 3. Comitetul de creditare se ocupă cu primirea deciziilor privitor la acordarea

creditelor mari. Aprecierea nivelului debitorilor la diferite credite. 4. Direcţia de previziune economică – previziunea creditară şi pregătirea

asigurării metodice. 5. Direcţia de creditare se ocupă cu formarea portofoliului de credite, creditarea

clienţilor, control privind asigurarea creditelor, analiza operaţiunilor de credit.

6. Direcţia operaţională se ocupă de trecerea în cont şi decontarea mijloacelor, acordarea şi achitarea creditelor, calcularea şi decontarea dobînzii.

7. Direcţia de autofinanţare se ocupă cu prelucrarea electronică a datelor şi asigurarea informaţională a subdiviziunilor.

8. Secţia auditului intern controlul operaţiunilor de creditare în conformitate cu normele regulamentului, instrucţiunile BNM şi asigurarea metodică internă.

Etapele procesului de creditare: (sunt aceleaşi la toate băncile)

т

61

Analiza cererii de credit şi interviul cu potenţialul debitor; Analiza situaţiei financiare a debitorului; Analiza credibilităţii debitorului şi aprecierea riscului de credit; Acordarea creditului; Monitoringul creditului; Rambursarea creditului; Cererea de credit în baza căruia clientul se adresează băncii după credit, se

îndeplineşte conform formei stabilite de către bancă şi trebuie să conţină următoarele date obligatorii: scopul, suma, tipul creditului, termenul creditului, acoperirea creditului.

În afară de cerere băncii I se prezintă un pachet de documente ce caracterizează situaţia financiară (dările de seamă, bilanţul), se demonstrează posibilitatea financiară ale persoanei juridice sau fizice.

Tot pachetul de documente poate fi divizat: 1. documentele ce caracterizează drepturile juridice ale debitorului, statutul,

adeverinţa de înregistrare, contractul de fondare, date despre conducere, licenţa.

2. Documentele ce caracterizează datele financiare despre clienţi (bilanţul pentru 2 – 3 ani). Dările de seamă pentru rezultatele financiare extrase din conturi, darea de seamă despre micşorarea fluxurilor băneşti.

3. Documentele ce caracterizează credibilitatea: planul de afaceri cu prognoze financiare concrete privitor la livrările de mărfuri şi încasările de bani, contractele încheiate cu viitorii cumpărători, diferite certificate, garanţii.

După analiza cererii de credit are loc interviul cu potenţialul debitor. Creditorul trebuie să-şi creeze o imagine clară şi să aprecieze dacă corespunde cererea de credit, politica de credit, structurii portofoliului de credit, trebuie să aprecieze seriozitatea debitorului şi nivelul credibilităţii.

După interviul cu inspectorul creditor se primeşte decizia de a lucra cu cererea de credit în cauză sau nu. Dacă se primeşte decizia de a se lucra cu sursele de credit în cauză, atunci continuă activitatea inspectoratului creditar.

7.4. Evaluarea solicitantului de credit Sursele de informaţie cuprind: materialele primite nemijlocit de la client,

materialele arhivei băncii, date primite de la persoane ce au avut contract de afaceri (furnizori, cumpărători, creditori). Mai ales în cazul creditelor mari investiţionale şi

т

62

din cazul liniilor valutare, dările de seamă de la instituţii particulare şi de stat, cercetări analitice, dări de seamă privind la solvabilitate. Toate aceste informaţii trebuie să servească pentru aprecierea potenţialului debitorului şi minimizarea riscului posibil.

Credibilitatea clientului – este capacitatea şi posibilitatea lui de a achita datoria de credit, suma şi dobînda aferentă. Mai multe metode de apreciere a credibilităţii, însă cea mai răspîndită este metoda celor 6 “c”:

Caracter; Capacitate; Condiţiile; Cost; Collateral; Control; Caracterul clientului care se determină în urma interviului şi a cercetărilor

documentare, ca urmare banca formează tabloul. Capacitatea şi mijloacele băneşti ce ţin de capacitatea financiară a clientului,

posibilităţile de rambursare a creditului, de regulă, debitorii au 3 surse principale de rambursare:

1. Fluxurile băneşti de intrare de la activitatea operaţională, încasări de la realizarea producţiei;

2. Vînzările de active; 3. Alte surse; Acoperirea creditului, asigurarea lui ceea ce clientul în cauză poate propune cu

o garanţie a rambursării creditului. Toate condiţiile aferente acestui credit, contractul creditării (a creditului în cauză) “Usoschin pag. 225, Rous pag. 143”

Deoarece credibilitatea poate fi numită o parte componentă a solvabilităţii, apoi analiza ei poate fi efectuată în baza a 3 metode principale:

1. Analiza situaţiei financiare a clientului; 2. Analiza fluxului de numerar a clientului; 3. În baza sistemului coeficienţilor financiari; Toată informaţia cuprinsă în dările de seamă şi setul de indicatori trebuie să

dea răspuns la următoarele întrebări: capacitatea şi posibilitatea debitorului de a dirija cheltuielile sale, cît de efectiv sînt dirijate resursele pentru producere, vînzările şi formarea fluxului bănesc pozitiv, cît este de realizabilă producţia, în ce măsură veniturile debitorului pot asigura acoperirea cheltuielilor, lichiditatea debitorului, profitabilitatea lui.

т

63

Standardul 2 de contabilitate: Metode directe. Metode indirecte – transformarea profiturilor din date din bilanţ în fluxuri.

7.5. Proceduri de negociere și aprobare a creditului Procesul dirijării operaţiunilor bancare legate de acordare, ce presupune şi

prognozarea, dirijarea riscului legat de portofoliul bancar de componenţa şi calitatea activelor şi în primul rînd de componenţa şi calitatea creditului. Noţiunea de risc de credit poate fi interpretată în cîteva moduri:

1) riscul de credit e riscul băncii legat de neachitarea de către debitor a împrumutului de bază şi a dobînzii aferente.

2) Riscul creditar – probabilitatea că costul unei părţi a activelor bancare reprezentată de suma creditului acordate se va micşora sau va fi adusă la zero ori venitul real de la aceste active va fi cel mai jos decît nivelul calculat şi aşteptat. Procesul de gestionare a riscului de credit reprezintă totalitatea metodelor şi instrumentelor de minimizare a riscului.

Pot fi utilizate următoarele metode: 1) Diversificarea portofoliului de credit; 2) Diversificarea creditării debitorului în dependenţă de nivelul credibilităţii

debitorilor, de caracterul obiectului de creditare, de calitatea asigurării; 3) Prolongarea termenilor de creditare; 4) Clasificarea împrumuturilor nerambursate la timp şi formarea rezervelor

băneşti; 5) Rentabilitatea creditorului; 6) Asigurarea creditului; Instrumentele de dirijare a riscului de credit pot fi numite limitele: - mărimea maximală pentru un debitor. Toate decontările prin virament singuri vol. 4 cartea 4. 9. Regulamentul cu privire la utilizarea plăţilor cu carduri pe teritoriul Republica Moldova, vol. 4 cap. 1, pag. 49. Cartea de credit este un instrument cu ajutorul căruia poate fi efectuată plata

unui produs sau serviciu, avînd la bază un sistem organizat contractual între deţinător emitent şi comerciantul. Cu ajutorul lor deţinătorul pate depune sau retrage în numerarul în şi din contul său.

т

64

Cartea de credit este in instrument de plată utilizat în decontările fără numerar prin intermediul căruia un posesor autorizat poate achita contravaloarea bunului sau serviciului cumpărate care va fi acceptată şi care încasează unităţi de la banca emitentă.

Cărţile de credit se clasifică: Din punct de vedere al funcţiilor specifice: Cărţi de credit; Cărţi de debit; Cărţi de retragere a numerarului; Cărţi de garantare a cecurilor; Cărţi multifuncţionale; Cărţi pentru transferurile de fonduri la punctele de vînzare; Cărţile de credit reprezintă un instrument de plată care confirmă că posesorului

ia fost deschisă o linie de credit pentru o anumită perioadă şi în baza căruia pot fi efectuate plăţi sau poate fi retras numerarul pînă la un plafon stabilit. Creditul se acordă pe un termen scurt, 2-3 săptămîni şi poate fi gratuit sau pe un termen lung pînă la cîţiva ani şi presupune o plată a dobînzii a cărui nivel este apropiat de cel practicat în cazul creditului de consum.

Funcţionarea sistemului cărţilor de credit se bazează pe centrele de autorizare şi de prelucrare. Centrele de autorizare şi organizate de către bănci şi reprezintă interesele lor.

Centrele de prelucrare sînt interlocuitoarele principale a comercianţilor, avînd ca sarcină principală primirea documentelor sau a informaţiilor despre plăţile.

Plăţile care se încadrează în normele stabilite se iau la evidenţă datele sînt prelucrate şi transmise celor interesaşi. Astfel se asigură fluxurile monetare şi respectiv ***.

Cărţile de deservire şi prelucrare sînt interconectate la o reţea internă care funcţionează permanent.

Cărţile de debit – reprezintă instrument de plată care permit posesorului obţinerea bunului sau serviciului prin debitarea directă a contului său personal.

Cărţile de retragere – reprezintă un instrument de plată prin intermediul căruia posesorul îşi retrage numerarul prin distribuitorul automat, operaţiune care se reflectă în debitul sau creditul contului personal deschis la o bancă.

Carte de garantare a cecurilor reprezintă un instrument ce garantează ca suma de plată scrisă pe cec are acoperire în contul personal al deţinătorului. Ea poate funcţiona ca o carte de debit sau credit la fel şi la o carte de retragere a numerarului.

т

65

Cărţi multifuncţionale au funcţii mixte şi facilităţi sporite care este din categoriile sus-numite.

Din punct de vedere al emitentului sînt: Cărţi bancare emise de către bănci; Private emise de comercianţi; Cărţi emise de alte instituţii financiare; Din punct de vedere a ariei de utilizare sînt: Locale sau naţionale şi funcţionate în aria ţării; Internaţionale sînt utilizate pe plan internaţional;

7.6 Asigurarea creditelor bancare

Băncile trebuie sa identifice riscurile fiecărei cereri şi propuneri de creditare, să le recunoască si să contribuie la reducerea şi chiar la eliminarea lor. Pentru aceasta, este necesar şi un studiu de senzitivitate sau risc.

Necesitatea garantării creditelor decurge din existenta riscului de credit. Deci, banca trebuie sa se asigure ca agenţii economici care solicită credite, oferă suplimentar posibilitatea recuperării acestora, afară de faptul că au capacitatea restituirii creditelor şi a dobânzilor aferente, dovedită la etapa evaluării credibilităţii debitorilor.

Conform art.634 şi 635 al Codului Civil al Republicii Moldova, garanţia debitorului constă în obligaţiunea lui la o prestaţie necondiţionată sau la o prestaţie depăşind obiectul propriu-zis al contractului”.1 Prin urmare, din punct de vedere juridic, garanţia reprezintă un mijloc de garantare a executării obligaţiunii. Aici trebuie să se ţină cont de astfel de aspecte, ca: dreptul de proprietate asupra garanţiei, perfectarea contractului de garanţie, valoarea garanţiei.

Cel solicitat să ofere o garanţie suplimentară băncii, privind îndeplinirea obligaţiei de rambursare a creditului, are în principiu, cîteva alternative:

- poate garanta cu bunuri materiale, imobile, terenuri sau active financiare pe care le pune la dispoziţia băncii, sub forma ipotecii, gajului, depozitului bancar, etc., acestea fiind numite garanţii reale; din grupa garanţiilor reale, conform art.454 al. I al Codului Civil al Republicii Moldova şi Legii cu privire la gaj, nr.449-XV, art.1, 17, 20, fac parte: gajul, ipoteca, amanetul;

sau 1 Codul Civil al Republicii Moldova, art. 634, 635, Chişinău, 2002

т

66

- poate apela la o terţă persoană – numită garant , care să-şi asume obligaţia că va achita datoria (sau va despăgubi băneşti banca), în cazul în care cel pentru care garantează (debitorul, clientul băncii) nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată prin contractul de împrumut. Instrumentul garantării poate fi în acest caz scrisoare de garanţie bancară, avalul cambial, etc., acesta făcând parte din garanţii personale,

sau mai există şi alte tipuri de garanţii.

Indiferent de tipul garanţiei (reală sau personală) aceasta trebuie să corespundă anumitor cerinţe de bază:

- existenţa unui patrimoniu independent de relaţia contractuală, suficient de mare şi cert în timp, pentru a acoperi obligaţia garantată;

- garanţia să fie astfel concepută încât să asigure băncii dreptul de a o executa fără ca debitorul să se poată opune acestei executări;

- banca în calitate de beneficiar al garanţiei, să aibă asigurată posibilitatea de a transforma garanţia în bani, rapid şi fără pierderi. Altfel spus garanţia să aibă un mare grad de lichiditate dacă trebuie executată în cazul în care clientul nu-şi rambursează datoria.

De obicei, valoarea garanţiei cerute este mai mare decât valoarea creditului, dar, prin solicitarea unei garanţii de o valoare considerabil mai mare decât împrumutul, o bancă îşi reduce capacitatea de a împrumuta. Garanţiile solicitate fiind prea mari, clienţii băncii vor renunţa la a mai solicita credite. Acest lucru nu numai că va limita profitul băncii, dar va însemna că banca nu va mai îndeplini un obiectiv principal al activităţii sale: sprijinirea prin credit a dezvoltării economiei.

Deci, garanţia este importantă în diminuarea riscului, dar aceasta constituie doar un aspect luat în consideraţie de creditori. Dacă activitatea pentru care se solicită creditul este îndeajuns de profitabilă şi riscul este scăzut, garanţia ar putea să nu mai fie necesară sau valoarea ei să fie relativ scăzută.

Atunci când se solicită o garanţie de regulă, se disting trei părţi implicate:

1. ordonatorul garanţiei, care este debitorul principal: el este cel căruia partenerul de contract (de exemplu, în contractul de credit partenerul de contract este banca ce acordă creditul) îi solicită o garanţie. În consecinţă, ordonatorul fie oferă o garanţie din propriul său patrimoniu (sub formă de gaj sau ipotecă), fie solicită un terţ – garant – să ofere o garanţie în locul lui. De exemplu, prin avalul cambial, avalistul se angajează ca terţ să plătească cambia, în cazul în care debitorul nu o plăteşte.

т

67

2. beneficiarul garanţiei, este cel în favoarea căruia s-a constituit garanţia, în cazul nostru banca. Beneficiarul execută garanţia, respectiv încasează banii care rezultă din vânzarea bunului, dacă debitorul principal nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată de a rambursa împrumutul.

3. garantul este debitorul secundar, care, în anumite cazuri, poate fi înseşi debitorul principal, când garantează cu bunurile sale, sau poate fi un terţ (o altă bancă, o altă firmă sau instituţie), care garantează că, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor debitorului principal, va îndeplini obligaţia de plată sau de rambursare a sumei.

Deci, în relaţia de garanţie pot apărea:

- două persoane – beneficiarul garanţiei (banca) şi debitorul (clientul băncii), când acesta din urmă garantează cu propriul său patrimoniu (ipoteca, gaj);

sau

- trei persoane – când debitorul apelează la o terţă persoană, garantul ca acesta din urmă să garanteze obligaţia lui de plată.

În ambele cazuri, beneficiarul este banca, în poziţie de creditor.

Înainte de a accepta o garanţie, indiferent de natura obligaţiilor garantate sau instrumentul de garantare utilizat, banca trebuie să aibă în vedere trei aspecte principale:

1. dreptul de proprietate; 2. perfectarea contractului de garanţie; 3. valoarea garanţiei. Pentru a beneficia de credit, potenţialul debitor gajist, în afară de sursa primară

de achitare a creditului şi a dobânzii aferente – veniturile încasate, trebuie să pună la dispoziţia Băncii o garanţie secundară, suficientă, care ar acoperi valoarea obligaţiilor contractuale, rezultate din contractul de credit. Se poate afirma ca garanţiile reprezintă acoperirea materiala a datoriilor legate de creditele solicitate sau acordate.

Garanţiile constituie deci un privilegiu pentru banca in raport cu alţi creditori. Garanţiile pentru credite sunt asiguratorii si sunt oferite, atât de agenţii economici care împrumuta, cat si de alte persoane juridice sau fizice, care devin in acest fel garanţi.

Politica de credit trebuie să stabilească clar cerinţele băncii faţă formele de asigurare a creditelor. Atât banca cât şi inspectorul trebuie să privească forma de

т

68

asigurare ca o formă secundară, nu primară de achitare a creditului. Un credit nu trebuie niciodată acordat numai în baza gajului. Politica de credit a băncii trebuie să specifice ce tipuri de garanţii se califică ca acceptabile pentru fiecare tip de credit acordat de bancă. Politica de credit a băncii trebuie, de asemenea, să ceară ca gajul să fie asigurat, iar banca să fie protejată de pierderea gajului în rezultatul incendiului, furtului, etc.

Trebuie luată în consideraţie lichiditatea gajului. Unele gajuri posedă o lichiditate înaltă, adică uşor pot fi convertite în numerar, cum ar fi conturile de depozit şi titlurile de valoare de stat. Alte tipuri de gaj sunt nelichide cum ar fi clădirile, utilajul, stocurile etc. Dacă banca acceptă garanţii ca asigurare a creditelor, atunci banca trebuie să aprecieze credibilitatea garantului şi cea a debitorului primar. Băncile care acceptă asigurarea în calitate de gaj a creditului trebuie să se asigure că compania de asigurare este bine stabilită pe piaţă şi are o reputaţie bună şi practică achitarea la timp a cererilor. Atât garanţiile cât şi poliţele de asigurare trebuie să fie explicite din toate punctele de vedere, să fie irevocabile pe întreg termenul creditului şi să poată fi utilizate în exclusivitate în cazul neîndeplinirii obligaţiunilor de credit faţă de bancă de către debitor2.

În funcţie de tipul şi valoarea creditului, precum şi beneficiarul creditului de ex. Banca XXX acceptă diverse forme de asigurare a creditelor, după cum urmează:

a) Imobile (spaţii locative, comerciale şi de producere; construcţii nefinisate; terenuri agricole, comerciale şi de construcţii; locaţiunea produsă de imobil);

b) Gajul mărfurilor şi materialelor în stoc, în circulaţie şi în proces de prelucrare;

c) Mijloace de transport; d) Utilaje şi echipamente tehnologice; e) Valori mobiliare; f) Depozite băneşti; g) Garanţii bancare; h) Asigurarea la o companie de asigurări; i) Garanţii de stat; j) Fidejusiunea; k) Cesiunea de creanţă. Debitorul gajist - persoana fizică sau juridică care a constituit o garanţie reală

sub formă de gaj întru asigurarea rambursării creditului acordat de Bancă

2 Manualul de creditare al BC "Moldindconbank" S.A., Chişinău, 2007.-P.8

т

69

Debitorului. (Debitorul gajist poate fi atât debitorul obligaţiei garantate, cât şi un terţ).

Debitorul gajist prezintă Băncii toate documentele care atestă dreptul de proprietate, autorizaţiile, care permit Băncii să exercite controlul si drepturile sale asupra obiectului gajat, la fel şi asupra veniturilor generate de obiectul gajului (daca aceasta este prevăzut de contractul de gaj/ipotecă). În cazul gajării bunurilor mobile (stocurile de mărfuri), debitorul gajist prezintă lunar (sau mai des) descifrarea privind stocurile rămase.

Debitorul gajist este obligat să substituie sau să completeze obiectul gajului în cazul dacă există pericolul pierderii sau deteriorării bunului gajat (încheierea unui nou contract de gaj/ipotecă.)

Banca poate cere gaj suplimentar în cazurile în care debitorului gajist i s-au eliberat resurse creditare suplimentare sau a fost prorogat contractul de credit. În procesul deservirii creditului obiectul gajului poate fi evaluat suplimentar sau reevaluat.

Prorogarea contractului de credit, nu cere reperfectarea contractului de gaj/ipotecă, care asigură creditul, în cazul în care Debitorul şi Debitorul gajist este aceiaşi persoană şi această prevedere se conţine în contractul de gaj/ipotecă . Însa, în cazul când se eliberează resurse creditare suplimentare sau are loc prorogarea creditului, asigurat prin gajul, proprietatea persoanei terţe, este necesar de efectuat acord adiţional la contractul de gaj/ipotecă cu privire la modificarea sumei creditului şi/sau alte clauze, este necesar acordul acestuia сu privire la modificarea contractului de gaj/ipotecă .

Eliberarea unei părţi din obiectul gajat, până la achitarea deplină a creditului şi a dobânzilor aferente, poate avea loc doar în cazuri excepţionale.

7.8. Reglementarea unor tipuri de credite de către Bănca Națională Moldovei

Pentru a obtine credite de la Banca Naţională a Moldovei (în continuare B.N.M.) banca trebuie să prezinte B.N.M. gaj eligibil în sumă suficientă pentru a acoperi suma totală a creditelor acordate de B.N.M., dobînda şi alte plăţi aferente. Valoarea bunului gajat se determină în baza metodelor de evaluare stabilite de către B.N.M. pentru fiecare tip al bunului gajat în parte. Bunul gajat de bancă pentru asigurarea rambursării creditelor obţinute, evaluat de B.N.M., trebuie să se afle în posesia B.N.M. sau/şi să fie accesibil pentru B.N.M. pe

т

70

întreaga perioadă de utilizare a creditelor obţinute de la B.N.M. pînă la achitarea deplină a datoriilor creditare ale băncii, dobînzilor şi a altor plăţi aferente. La momentul obţinerii creditului, fiecare bancă va menţine gajul eligibil în sumele suficiente, determinate în volumul indicat în capitolul I, p.1.2 al prezentului Regulament. Banca va acorda B.N.M. drepturile de a acţiona în numele său în cazul vînzării bunului gajat. În scopul obţinerii creditelor banca încheie cu B.N.M. un Contract General de gaj-amanet, care acţionează pe o perioadă nedefinită de timp şi un Contract de perfectare a gajului-amanet, care se încheie de fiecare dată cînd banca obţine credite de la B.N.M. Banca va prezenta la B.N.M. toate documentele, specimenele de semnături şi autorizaţii necesare pentru constituirea gajului asupra bunului şi, după caz, asupra veniturilor bunului gajat, precum şi pentru asigurarea controlului asupra bunului gajat. Achitarea parţială a creditelor şi a dobînzilor aferente nu are drept efect încetarea parţială a gajului, dacă părţile nu au convenit altfel. În ziua achitării sau cel tîrziu în prima zi lucrătoare după data achitării integrale a creditului, dobînzilor şi a altor plăţi aferente, B.N.M. ridică grevările aplicate asupra bunului gajat. Dacă în perioada utilizării creditelor acordate de Banca Naţională, drepturile de creanţă – obiect al gajului constituit în favoarea Băncii Naţionale, devin scadente, B.N.M. poate întreprinde următoarele acţiuni: Să solicite substituirea bunului gajat cu un alt bun acceptabil de B.N.M. şi banca îl va substitui necondiţionat, cu excepţia cazului în care banca nu dispune de un alt gaj acceptabil, caz în care Banca Naţională este în drept să solicite executarea înainte de termen a obligaţiilor garantate prin gaj. Să utilizeze veniturile bunului gajat pentru achitarea creditelor, dobînzilor şi a altor plăţi aferente, dacă altceva nu este prevăzut în contract. Prelungirea termenelor de acţiune a creditelor asigurate necesită prelungirea termenelor de acţiune a Contractului de perfectare a gajului-amanet cu respectarea condiţiilor stipulate în prezentul Regulament la obţinerea creditelor de la B.N.M. B.N.M. poate acorda credite băncilor în condiţii stabilite periodic şi garantate prin: a) valori mobiliare de stat emise public şi aflate în portofoliile băncilor, materializate şi/sau dematerializate cu scadenţa nu mai mare de un an de la data achiziţionării lor de către B.N.M. sau transmiterii în gaj în favoarea B.N.M.; b) valori mobiliare emise de Banca Naţională aflate în portofoliile băncilor;

т

71

c) cambii simple sau trate, emise şi făcute cu bună credinţă în scopuri comerciale, industriale sau agricole, conţinînd două sau mai multe giruri din care cel puţin unul să aparţină unei bănci şi să fie cu scadenţa nu mai mare de 9 luni de la data achiziţionării lor de către B.N.M. sau transmiterii în gaj în favoarea B.N.M.;

B.N.M. va accepta ca gaj numai cambiile simple emise în baza creditelor clasificate ca standarde în conformitate cu actele normative ale B.N.M.

Documentele referitoare la creditele standarde care stau la baza cambiilor simple trebuie să fie prezentate de către bănci pînă în ziua obţinerii creditului în scopul de a permite B.N.M. de a le examina şi de a accepta cambiile simple ca gaj.

Banca va supraveghea creditele standarde care stau la baza cambiilor simple amanetate la B.N.M., şi va confirma în scris B.N.M. nu mai rar decît o dată pe lună corespunderea acestor credite grupei de credite standarde. În caz în care creditele standarde care stau la baza cambiilor simple amanetate la B.N.M. pe perioada utilizării creditului obţinut de la B.N.M. din unele motive vor fi clasificate într-o categorie mai joasă, banca va substitui necondiţionat în termen de cel mult două zile, cambiile respective cu un alt obiect al gajului acceptabil de B.N.M. d) titlurile emise cu privire la bunuri sau mărfuri pe deplin asigurate împotriva riscului sau pierderilor la nivelul stabilit de B.N.M; e) depozitele şi alte conturi la B.N.M. sau la o altă instituţie financiară acceptată de B.N.M. reprezentînd orice fel de active pe care Banca Naţională le poate cumpăra, vinde şi negocia.

т

72

Tema 8 . Operațiunil prestate de bancile comerciale 8.1. Caracteristica operațiunilor bancare 8.2. Esența principalelor plasamentelor bancare – creditarea (tema 7) 8.3. Esența principalelor plasamentelor bancare - investiționale 8.4 Operațiunile active și pasive ale băncilor comerciale Literatura :

1. "Finante. Editia a II-a" Prof.univ.dr.Radu STROE; Lect.univ.drd.Dan ARMEANU

2. Legea instituţiilor financiare,; 3. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul de

emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi pe acţiuni”;

4. Regulamentul cu privire la acţiuni,

8.1. Caracteristica operațiunilor bancare Banca efectuiează 3 tipuri de operaţiuni active :

• Operaţiuni de trezorerie – care se referă la formarea şi menţinerea lichidităţilor bancare;

• Operaţiuni de plasament cele mai importante active ale băncii generatoare de profit. Ele sunt de două tipuri: - de creditare care duc la formarea portofoliului de credite bancare; investiţionale- formează portofoliul de VM.

• Operaţiuni de creare a imobilizărilor - necesare pentru desfăşurarea normală curentă a bănci.

Banca poate efectua mai multe tipuri de operaţiuni. În funcţie de modificările produse asupra bilanţului bancar se disting: Operaţiuni bilanţiere – sunt cele care generează modificări în bilant şi pot fi:

• operaţiuni pasive • operaţiuni de modificare, formare a resurselor băncii • operaţiuni active de plasament care formează investiţiile băncii

Operaţiunile extrabilanţiere - operaţiuni care generează anumite rezultate fără a modifica bilanţul băncii (servicii de consultanţă, operaţiuni cu derivate) Operaţiuni conexe - operaţiunile efectuate de bancă în virtutea funcţiilor sale care modifică concomitent atît activul cît şi pasivul bancar pot fi efectuate atît din numele băncii cît şi din numele clientului: decontările bancare, operaţiunile valutare, operaţiunile cu metale preţioase, operaţiuni de clearing.

т

73

Operaţiuni de comisionare sunt operaţiunile pentru care banca încasează profit fără a investicapital: operaţiuni de consultanţă, de brokeraj, de underwriting, de trast. În RM BC au dreptul de a efectua toate aceste tipuri de operaţiuni- Banca nu are dreptul să efectuieze următoarele tipuri de operaţiuni:

• Toate tipurile de operaţiuni legate de sfera de producţie şi comerţ; • Operaţiuni cu imobil cu excepţia celor efectuate din nume şi pe cont propriu; • Toate tipurile de operaţiuni cu acţiunile proprii aflate în circulaţie inclusiv

procurarea sau gajarea lor cu scopul de a obţine profit; • Atragerea de depozite sau alte resurse de la clientelă în caz cind banca se află

în stare de incapacitate de plată şi este conştientă de imposibilitatea rambursării lor în viitor.

8.2. Esența plasamentelor bancare – creditarea Creditul bancar este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor de către instituţiile speciializate (instituţii bancare) sub formă bănească, pentru un timp determinat, prin care se procură diverse bunuri, se achită cheltuielile curente sau se efectuează alte plăti. Cu alte cuvinte a acorda cuiva un credit înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă de bani ce va fi rambursată în viitor, la o anumită dată, fiind însoţită de o dobîndă. Funcţiile creditului:

• Funcţia distributivă • Funcţia de transformare a economiilor în investiţii; • Funcţia de emisiune monetara • Funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor

Băncile care activează pe teritoriul Moldovei, pentru asigurarea unor standarde unice, urmează să efectueze operaţiunile de creditare în conformitate cu actele normative emise de BNM. În conformitate cu actele normative bancare şi cu obiectivele principale de activitate ale băncii, fiecare bancă comercială elaborează politica de creditare ce trebuie să fie orientată spre protejarea activelor, obţinerea profitului, îmbunătăţirea stării economice a creditorilor, concomitent luându-se în considerare securitatea depozitelor clienţilor. Politica şi procedeele de creditare se vor conţine în instrucţiunile de politică generală a băncii şi în instrucţiunile specifice, aprobate de consiliul băncii.

Un element esenţial al politicii de credit este organizarea şi dirijarea activităţii de creditare. In acest scop în cadrul structurii organizatorice a fiecărei bănci va fi creată o direcţie/un departament ce va depinde de mărimea băncii, reţeaua de filiale,

䨐с

74

volumele de investiţii creditoare şi de alţi factori. Scopul activităţii acestor structuri organizatorice este realizarea politicii şi a procedeelor de creditare ale băncii într-un mod sigur şi prudent. Fiecare bancă va elabora regulamente interne în care se vor descrie funcţiile unităţilor organizatorice şi ale personalului implicat în activitatea de creditare, reflectând clar obligaţiunile şi responsabilităţile acestora. Activitatea structurilor organizatorice de creditare trebuie orientată în următoarele direcţii de bază: procedura depunerii cererii; analiza credibilităţii (bonităţii) clientului; revizuirea şi analiza sistematică a calităţii portofoliului de credite.

Pentru a putea contura rolul şi funcţiile creditului bancar trebuie evidenţiate şi analizate următoarele particularităţi specifice creditului bancar:

• obiectul creditului bancar este reprezentat de disponibilităţile băneşti sub formă de monedă fiduciară sau monedă scripturală;

• participanţii (subiecţii) creditului bancar sunt: cel ce acordă creditul, numit creditor (banca) şi cel care primeşte şi foloseşte creditul, numit debitor (agenţi economici, populaţia, statul, alte bănci şi instituţii finan ciare);

• scadenţa - momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea cre ditului. La stabilirea scadenţei băncile comerciale iau în considerare activitatea debitorului, afacerea propriu-zisă, alte condiţii. Astfel, vor ii stabilite şi ratele ce vor fi rambursate la scadenţă. Ratele pot fi rambursate în mod egal, în ordine crescătoare ori descrescătoare, sau în funcţie de caracterul afacerii de credit. Un element important, în acest context, este stabilirea perioadei de graţie - perioada dintre momentul angajării creditului şi momentul începerii rambursării lui. Aceste condiţii sunt stipulate în contractul de credit încheiat între debitor şi creditor;

• asigurarea creditului , formată din bunuri ce se constituie la dispoziţia sau solicitarea creditorului sau a unui terţ pentru a asigura îndeplinirea de către debitor a obligaţiunii de rambursare a sumei creditului, achitării dobânzilor şi a taxelor de credit;

• dobânda este reprezentată de o sumă de bani plătită de către debitor creditorului său pentru împrumutul acordat pe un termen determinat şi pentru riscul asumat de acesta în caz de neonorare a obligaţiunilor de credit.

Principiile esenţiale ale în operaţiunii de creditare La baza derulării operaţiunilor de creditare stau un şir de principii ale operaţiunii de creditare, nerespectarea acestora ar duce la majorarea riscului de credit al băncii. Principiile esenţiale ale în operaţiunea de creditare sunt:

隠с

75

• rambursabilitatea- obligativitatea debitorului de a întoarce suma de bani primită de la bancă incontestabil. Rambursabilitatea se garantează.

• Scadenţa – principiu realizat de cel al rambursabilităţii presupune cunăaşterea perioadei după care banca întră în posesia banilor investiţi.

• Dobănda- presupune remunerarea băncii pentru creditul acordat.

8.3. Esența principalelor plasamente bancare – investiţionale Orice bancă poate decide în ce tipuri de investiţii să-şi plaseze fondurile băneşti. în funcţie de perioada efectuării lor, investiţiile pot fi clasificate în două categorii:

• plasamente/investiţii pe piaţa monetară; • plasamente/investiţii pe piaţa de capital.

Băncile participă pe piaţa monetară prin acordarea creditelor pe termen scurt şi efectuarea plasamentelor bancare la alte bănci şi investirea în valori mobiliare de până la un an de zile (de obicei, în bonuri de tezaur de stat). Pe piaţa de capital băncile acţionează prin acordarea de credite pe termene medii şi lungi, investirea mijloacelor băneşti în acţiunile şi obligaţiunile companiilor economice, dar şi prin investirea mijloacelor în valori mobiliare de stat (obligaţiuni de stat).

Băncile mai pot investi o parte din mijloacele lor în scopul procurării mijloacelor fixe ca: terenuri, edificii, utilaje, sisteme automatizate bancare, transport, mobilă etc, necesare pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii bancare. De asemenea, băncile pot investi mijloace băneşti în scopul gestionării politicii de marketing. Aceste investiţii nu aduc profit direct băncii, ci în mod indirect.

Procesul investiţional este un aspect vital al activităţii bancare şi, totodată, o componentă esenţială în activitatea băncii. In acelaşi timp el constituie intermediarul financiar în cadrul unei economii se ce întemeiază şi activează pe principii sănătoase. Respectarea legalităţii, siguranţa investiţiilor, asigurarea lichidităţilor şi profitabilitatea sunt principii fundamentale care stau la baza deciziilor manageriale privind investiţiile oferite de bancă în scopul realizării obiectivului fundamental. In perioadele de instabilitate economică, când cererea de credite este scăzută, băncile comerciale dispun de fonduri pe care le plasează în titluri financiare.

Ele joacă un rol important în gestionarea activului băncii, deoarece:ele permit băncii să utilizeze toate fondurile de care dispune la momentul dat;

• pot ajuta banca cu resurse lichide, prin achiziţionarea de titluri financiare care se potrivesc nevoilor de lichiditate ale băncii;

• contribuie la diversificarea portofoliului de active; • protejează împotriva riscurilor financiare.

隠с

76

• Băncile, investind în titluri financiare, sunt supuse următoarelor surse potenţiale de risc:

• pot fi forţate să vândă înainte de maturitate un titlu financiar. Fiind în lipsă de lichidităţi şi pentru a nu face apel la împrumuturi, banca este nevoită să-şi vândă titlurile cumpărate anterior, fiind în pierdere;

• pot fi supuse riscului de creditare, care constă în nerecuperarea sumei depuse de bancă la achiziţionarea titlului, nerecuperarea venitului (dividende, dobânzi, scont) sau a ambelor;

• pot fi supuse riscului puterii de cumpărare, ce apare ca urmare a procesului inflaţionist. Banca poate pierde din cauza eroziunii banilor investiţi.

Deci, succesul plasării fondurilor bancare depinde de modalitatea în care a fost conceput programul investiţional, luându-se în considerare următorii factori:

• lichiditatea; • profitabilitatea; • riscul; • termenul/scadenţa; • rezervele de capital

Motive pentru care banca investeşte în VM sunt:

• profitabilitatea VM • Datorită existenţei pieţei secundare VM sunt lichide • VM de calitate înaltă pot utilizate ca gaj pentru creditele interbancare • Diversificarea riscului pe teritoriu • Diminuarea bazei impozabile pentru impozitul pe venit.

Modul de calcul al profitului valorilor mobiliare de stat este următorul: a) Rata anuală a profitului pentru bonurile de trezorerie şi bonurile de acoperire a decalajului de casă depinde de mărimea scontului şi se determină după următoarea formulă:

unde: Rpa - rata anuală a profitului; Pr - preţul de răscumpărare a bonului de trezorerie sau a bonului de acoperire a decalajului de casă; Pe - preţul de cumpărare a bonului de trezorerie sau a bonului de acoperire a decalajului de casă; T - perioada de circulaţie a bonului de trezorerie sau a bonului de acoperire a decalajului de casă (în zile).

隠с

77

Rata profitului la obligaţiunile de stat depinde de preţul de cumpărare a obligaţiunii, de mărimea cupoanelor şi de periodicitatea plăţii acestor cupoane şi se determină prin următoarea formulă:

unde: P - preţul obligaţiunii de stat (include cuponul acumulat) (în lei); C« - mărimea cuponului „n" (în lei mijloacele necesare pentru răscumpărarea valorilor mobiliare de stat şi, în ziua scadenţei, primind disp); N - valoarea nominală a obligaţiunii de stat; r - rata profitului la obligaţiunea de stat; în - numărul de zile până la plata cuponului „rî". Cu o zi înainte de scadenţă, Ministerul Finanţelor rezervă în contul Trezoreriei oziţia de plată de Ia Ministerul Finanţelor, Banca Naţională trece în conturile corespondente ale băncilor suma transferată de Ministerul Finanţelor în scopul răscumpărării valorilor mobiliare de stat şi achitării dobânzilor aferente.

INVESTIŢII ÎN VALORI MOBILIARE CORPORATIVE

În scopul investirii mijloacelor băneşti de către băncile comerciale în valorile mobiliare corporative, ele vor participa pe piaţa valorilor mobiliare prin efectuarea tranzacţiilor de cumpărare la Bursa de Valori a Moldovei sau pe piaţa extrabursieră. în acest scop, băncile comerciale au posibilitatea de a cumpăra acţiuni sau obligaţiuni ale societăţilor pe acţiuni în scopuri investi-ţionale, adică de a le păstra în portofoliul băncii până Ia scadenţa lor, acumulând dividende sau dobânzi.

8.4 Operațiunile active și pasive ale băncilor comerciale Operaţiunile pasive ale băncilor comerciale Operaţiunile pasive ale băncilor comerciale sunt operaţiuni de mobilizare a resurselor băneşti şi de constituire a surselor de creditare. Dintre aceste operaţiuni cele mai frecvente sunt depozitele, rescontul şi capitalul propriu. 1.1 Depozitele Depozitele sunt o operaţiune prin care banca primeşte în păstrare, pentru un anumit termen şi, eventual, în anumite condiţii, o sumă de bani de la un depunător. Banca poate utiliza aceste sume, în general, cu condiţia de a le face disponibile la data convenită şi de a le remunera. Prin aceasta banca dispune de surse cu care poate să răspundă cererilor de creditare pe care i le adresează cei ce au temporar lipsă/nevoie de lichidităţi. Depozitele reprezintă o formă de mobilizare a capitalurilor şi

隠с

78

economiilor temporar disponibile şi, totodată, o formă de existenţă a monedei scripturale. După natura şi termenul lor depozitele pot fi la termen şi la vedere. Depozitele la vedere sunt acele depozite de care depunătorii pot dispune în orice moment pentru a efectua din ele plăţi sau retrageri. Riscul băncii de a folosi aceste depozite este mai mare, motiv pentru care sunt retribuite cu dobânzi mai mici sau chiar deloc. Utilizarea lor ca sursă de creditare se bazează pe "soldul mediu permanent", adică pe suma de bani care în mod obişnuit există în bancă sub forma soldurilor rămase în chiar conturile deponenţilor. Astfel, băncile cunosc zilnic soldul rămas neutilizat în contul fiecărui client. Într-un orizont de timp dat,t ∈[1,T], soldul zilnic al tuturor conturilor deschise în bancă este St. Soldul permanent SP al acestor conturi pe orizontul dat este: SP = mint*St (1) aşa că, dacă T=30, rezultă că banca poate acorda, pe seama depozitelor la vedere,credite pe o lună de mărime SP. Astfel de date se cunosc aposteriori, deoarece banca nu ştie dinainte ce operaţiuni se vor derula în aceste conturi. Înregistrarea datelor pe perioade mai lungi de timp dă însă posibilitatea de a determina probabilitatea cu care poate exista un sold permanent pe o perioadă dată (7 zile,30 de zile, 90 de zile etc.). Depozitele la vedere există, în principal, sub forma conturilor curente, a conturilor de depozit şi a certificatelor de depozit. * Conturile curente sunt produse bancare prin care persoanele fizice şijuridice derulează operaţiuni de încasări şi plăţi, adică operaţiuni de casă.Deschiderea şi închiderea lor, ca şi operaţiunile derulate prin ele (uneori numai cele de plată) sunt remunerate prin comision, deoarece presupun cheltuieli pe care le face banca privind evidenţa lor, efectuarea operaţiunilor, informarea clientului,legăturile cu băncile partenerilor de afaceri ai clienţilor etc. * Conturile de depozit sunt produse bancare destinate fructificării unor economii pe termene mai bine precizate, cu condiţii mai restrictive de derulare a unor operaţiuni şi, de aceea, ceva mai bine remunerate. Băncile au în schimb o certitudine mai mare privind utilizarea pentru creditare a sumelor depuse în aceste conturi. * Certificatul de depozit este un produs bancar prin care deponentul poate constitui un depozit, cu termene standard destul de diversificate, al cărui titlu(act doveditor al existenţei) poate fi negociat pe piaţa monetară în interiorul termenului de scadenţă. Băncile române utilizează larg acest produs cu termene de 1-3-6 luni. În SUA acest produs este preponderent destinat firmelor şi se întâlneşte în trei variante: small (valori sub 100 000 USD), large (valori peste 100 000 USD)şi jumbo (valori peste 1 000 000 USD). Depozitele la termen sunt acele depozite constituite pe un termen

隠с

79

precizat, convenit între deponent şi bancă, beneficiind de o remunerare mai bună datorită certitudinii mai ridicate pe care o are banca în utilizarea pentru creditare a sumelor astfel depuse. În mod curent aceste depozite se întâlnesc sub forma conturilor de depozit pentru investiţii şi a conturilor de economii. 1.2 RescontulRescontul este o operaţiune prin care o bancă îi cedează alteia o parte din portofoliul de active, în vederea obţinerii unor disponibilităţi pe care să le poată folosi pentru a acorda noi credite. Portofoliul de active este format din titluri ce atestă datorii pe care un terţ le are faţă de bancă sau plasamente pe care aceasta le-a făcut în titluri de stat sau pur şi simplu credite pe care banca le-a acordat unor clienţi ai ei. Unele dintre aceste titluri sunt recreditabile, altele nu. Cele recreditabile sunt oferite de banca deţinătoare altor bănci, în schimbul sumei pe care ele le reprezintă, dar diminuată cu un comision de cedare/preluare, numit,după caz, taxă de scont sau taxă de Lombard. Între titlurile recreditabile se includ efectele comerciale (cambii) şi efectele publice (obligaţiuni şi bonuri de tezaur). Pentru această recreditare (numită şi refinanţare) băncile apelează la o altă bancă interesată şi cu disponibilităţi, la băncile specializate în astfel de operaţiuni(numite bănci de scont) şi la banca centrală. Recreditarea pe seama cedării din portofoliu a unor efecte publice se numeşte lombardare. 1.3 Capitalul propriu Capitalul propriu este operaţiunea de creare a capitalului prin emisiunea de acţiuni şi prin acumularea profitului. Sumele rezultate din emisiunea de acţiuni formează capitalul social folosit, de regulă, pentru finanţarea dotării băncii(imobile, mobilier, echipamente electronice, active fixe diverse). Sumele acumulate din profit constituie fondurile de rezervă, create pentru diminuarea unor riscuri prin existenţa unei acoperiri asiguratorii. Capitalul propriu are o cotă redusă în totalul resurselor băncii şi nu participă decât, eventual, simbolic la crearea surselor de creditare. 2. Operaţiunile active ale băncilor comerciale Operaţiunile active ale băncilor comerciale sunt operaţiuni de creditare a activităţii economice, adică de utilizare a resurselor mobilizate prin operaţiunile pasive. Operaţiunile active, mai diversificate decât cele pasive, sunt clasificate după obiect în: creditarea firmelor, creditarea persoanelor particulare şi plasamente. Creditarea firmelor are în vedere asigurarea acestora cu disponibilităţi pentru a-şi continua activitatea: credite pentru activele fixe şi credite pentru cheltuielile de exploatare.

隠с

80

- Creditele pentru activele fixe au în vedere construirea sau achiziţionarea de imobile, terenuri, echipamente, utilaje, instalaţii, mijloace de transport ş.a. şi se dau, de regulă, cu garanţii, în principal de către bănci specializate. - Creditele pentru cheltuielile de exploatare au în vedere reconstituirea surselor băneşti imobilizate de întreprinzător în circuitul economic obişnuit: achiziţie - producţie - livrare. Băncile creditează creanţele comerciale ale întreprinzătorului, adică preiau în sarcina lor datoriile pe care terţii le au faţă de acesta, sau acordă credite de trezorerie, adică formează sau completează disponibilităţile de plată ale debitorului în cazul în care acesta întrevede posibilitatea unor plăţi pe care le-ar avea de făcut la un moment dat sau într-un interval scurt de timp, concomitent cu lipsa sau insuficienţa unor disponibilităţiproprii. Creditarea persoanelor particulare are în vedere acordarea de credite indivizilor sau familiilor pentru construcţii/achiziţii de locuinţe, pentru achiziţii de bunuri de folosinţă îndelungată sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente. Plasamentele reprezintă achiziţia de efecte publice şi acţiuni în vederea utilizării eficiente a resurselor disponibile în condiţiile asigurării unei lichidităţi suficient de mari a acestor utilizări. Această condiţie este reglementată în cele mai multe ţări ca măsură de diminuare a riscului de lichiditate. Plasamentul în acţiuni este interzis în unele ţări, inclusiv în România, pentru a evita conflictul de interese. Plasamentul în efecte publice este stimulat prin riscul lor mic, adesea minim, şi prin raportul atrăgător risc/câştig. În cadrul acestor clase de operaţiuni active, cele mai frecvent întâlnite sunt scontarea, pensiunea, împrumutul cu gaj în efecte, avansurile în cont şi creditele specializate. 2.1Scontarea- Scontarea este operaţiunea prin care o bancă preia în sarcină un credit atestat printr-un efect comercial emis de un agent economic debitor în beneficiul altui agent economic creditor. Agentul economic creditor a acceptat la un moment dat (momentul t0) să livreze agentului economic debitor o partidă de marfă plătibilă la un moment ulterior (t1), numit scadenţă. Suma de plată la scadenţă se înscrie în actul ce consfinţeşte înţelegerea (adică într-un efect comercial, de regulă o formă de cambie) şi se numeşte valoare nominal a efectului comercial. La un moment t2∈ (t0, t1), agentul economic creditor doreşte să-şi recupereze banii. El scontează respectivul titlu la o bancă, adică îl cedează/cesionează, primind în schimb o sumă de bani numită valoare actuala respectivului titlu. Din momentul scontării (t2) şi până la scadenţă (t1), adică pe un interval de timp de z zile, creditul este în sarcina băncii, care pretinde, în mod justificat, o remunerare pentru imobilizarea resurselor sale. Această remunerare

隠с

81

exprimată în unităţi monetare se numeşte scont, iar atunci când este exprimată procentual se numeşte taxă de scont. Mărimea taxei de scont este stabilită de către fiecare bancă în parte, în raport cu strategia şi politica ei de creditare, cu elementele conjuncturale care o determină să amplifice sau să diminueze oferta de credit, ca şi cu taxa oficială de scont, practicată de Banca Centrală în refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiunea de rescont, efectuată de acestea în legătură cu portofoliile lor de active. Mărimea scontului şi a valorii actuale a titlului scontat se determină după relaţia: S = VN * (z*s/365) (2) VA = VN - S (3),unde:S=scontul, s= taxa d scont, VA= valoarea actuală a titlului scontat, VN=valoarea nominal a titlului scontat. Scontarea este o operaţiune prin care creditul comercial se transformă în credit bancar. 2.2 Pensiunea Pensiunea este operaţiunea prin care agentul ce a scontat un efect comercial se angajează să-l răscumpere el însuşi la scadenţă sau înainte de aceasta. Riscul cambiei este preluat astfel doar temporar de către bancă. 2.3 Împrumutul cu gaj în efecte- Împrumutul cu gaj în efecte este operaţiunea prin care banca acordă un credit primind în schimb un gaj în efecte comerciale sau publice sau în acţiuni. Mărimea creditului este sub nivelul valorilor nominale ale efectelor gajate.În ce priveşte gajarea efectelor comerciale, recurgerea la această formă de recreditare se face atunci când banca are dubii în ceea ce priveşte capacitatea de plată a celorlalţi semnatari ai titlului, alţii decât beneficiarul acestuia. De aceea, banca nu scontează şi, în plus, acordă un credit sub valoarea nominală a efectului. În ce priveşte gajarea efectelor publice şi a acţiunilor, banca acordă credite sub valoarea nominală a acestora, ca rezultat al riscului de diminuare a valorii lor de piaţă (scăderea cursului lor). Solicitatorii unor credite cu gaj în efecte publice sau acţiuni recurg adesea la această operaţiune, în scopuri speculative, în vederea achiziţionării repetate a unor astfel de titluri. Pe seama unui capital iniţial K agentul în cauză procură titluri de aceeaşi valoare, fie VT1=K, pe care le gajează obţinând un credit de valoare C1=a * VT1 , (4.1) unde: a = cota, exprimată procentual, din valoarea titlurilor achiziţionate şi gajate.

82

Cu acest credit respectivul agent poate cumpăra noi titluri de valoare, VT2=C1, pe care le poate din nou gaja,obţinând un nou credit C2 = a * VT2 , (4.2)cu care procedează în mod similar. Presupunând că agentul efectuează n astfel de operaţiuni, atunci valoarea titlurilor

achiziţionate în total,TVT,este: (5.1) creditul total, CT, primit de el de la bancă este:

, (5.2) iar capitalul imobilizat în total, KI, adică suma cheltuită de el pentru

achiziţionarea titlurilor este: , (5.3) Eficienţa (calitatea financiară) a unui astfel de procedeu poate fi evidenţiată prin câteva rate: * rata capitalului imobilizat în valorea totală a titlurilor achiziţionate este: r1 = KI / TVT = 1 - a, (6.1) adică este constantă indiferent de numărul operaţiunilor de achiziţie - creditare pe care el le realizează; * marja de acoperire a creditului prin totalul valorii titlurilor achiziţionate este:

, (6.2) adică în scădere cu fiecare nouă operaţiune achiziţie - creditare, reflectând creşterea capitalului imobilizat şi conducând la formularea unor concluzii importante atât pentru agent, cât şi pentru bancă: * repetarea operaţiunii de împrumut cu gaj în efecte publice sau acţiuni, de către un acelaşi agent, măreşte riscul său de pierdere prin scăderea cursului titlurilor, deoarece imobilizarea sa de capital este tot mai mare; * menţionata repetare diminuează capacitatea de garanţie a gajului, deoarece marja de acoperire a creditului scade, ceea ce pentru bancă înseamnă creşterea riscului de creditare; * coeficientul de multiplicare a capitalului iniţial prin valoarea titlurilor achiziţionate este:

(6.3) unde: j = indice pentru identificarea numărului de ordine al operaţiunii repetate achiziţie creditare.

隠с

83

2.4Avansurile în cont - Avansurile în cont sunt o operaţiune prin care banca efectuează plăţi din contul unui client, pe baza cecurilor emise de el, chiar în cazul în care acesta nu are disponibil. Pentru a putea face plata, banca acordă un credit "în avans", adică fără a aştepta o solicitare expresă din partea clientului său. Acest credit se numeşte overdraft. Deoarece nu uzează de înscrisuri bancare pentru confirmarea lor, aceste credite sunt netransferabile, adică banca nu poate să se recrediteze pe seama lor. Pentru a corecta acest neajuns, banca poate solicita clientului ei un bilet la ordin pe care, eventual, îl poate sconta,recreditându-se. 2.5Creditele specializate Creditele specializate sunt operaţiuni de creditare intervenite în legătură cu situaţii specifice, de o anumită natură. Astfel de operaţiuni se realizează prin produse bancare cumsunt: -creditulsezoniersaudecampanie; - creditul pentru stoc garantat prin warant;

- creditul de prefinanţare, acordat de bancă unui furnizor pentru livrări făcute unui beneficiar extern sau în cadrul unei licitaţii publice (livrări pentru instituţii publice)

隠с

84

Tema 9: Eficienţa activităţii bancare 9.1. Rezultatele obţinute de bancă 9.2. Indicatori de apreciere a profitabilităţii băncii comerciale 9.3. Aprecierea calităţii unei bănci de către banca centrală

9.1. Rezultatele obţinute de bancă

Pentru a analiza rezultatele băncii comerciale analizăm veniturile şi cheltuielile. Veniturile – valorile care sunt încasate sau trebuie să fie încasate de obicei din

dobânzile aferente creditelor şi altor investiţii. La analiza rezultatului se mai adună sumele provenite din vânzarea activelor, diminuarea sau anularea provizioanelor.

Veniturile pot fi: - procentuale – provenite de la investiţiile în val.mob., din creditele acordate, din

operaţiunile de leasing, factoring, cambii… - neprocentuale – comisioanele primite pentru serviciile prestate: de asigurare, de

brokeraj, de trust, emisiunea garanţiilor, deţinerea conturilor clienţilor, consulting, comisioanele la operaţiunile de creditare, carduri…

- alte venituri- din vînzarea val.mob, reevaluarea valutelor şi val. mob, comercializarea metalelor preţioase, vînzarea act.fixe, încasarea amenzilor, penalităţilor…

Cheltuielile bancare – sumele plătite sau care trebuie să se plătească pentru împrumuturile primite şi resursele atrase, serviciile primite, materialele consumate, remunerarea personalului, chelt. excepţionale.

Cheltuielile pot fi: - procentuale – sumele de bani plătite clienţilor sub formă de dobânzi fixate sau

variabile : la depozite, împrumuturi interbancare, la certificatele de depozit, alte val. mob…

- neprocentuale – sub forma comisioanelor şi altor plăţi: ch. De amortizare a clădirilor, utilajului,mijl. de transport, ch.de remunerare a muncii, defalcări obligatorii, ch. Aferente imobilului (încălzire, întreţinere…), perfecţionarea cadrelor, deplasări de serviciu, reclamă …

- alte cheltuieli - amenzi, penalităţi plătite, chelt. extraordinare, plata impozitelor, taxelor, chelt. pentru reduceri pentru pierderi la active

Rezultatele obţinute= venituri – cheltuieli Rezultatul exerciţiului reprezintă venituri sau pierderi. Rezultatul exerciţiului

cuprinde:

隠с

85

Rezultatul curent= Venit curent – Cheltuieli curente Rezultatul excepţional = Venit excepţional – Cheltuieli excepţionale - Impozitul pe profit

9.2. Indicatori de apreciere a profitabilităţii băncii comerciale În cadrul strategiilor şi politicilor bancare, profitabilitatea este factorul determinant

care condiţionează evoluţia viitoare, dezvoltarea şi consolidarea poziţiei băncii în cadrul sistemului bancar. Profitul brut este indicatorul ce reflectă eficienţa întregii activităţi, sintetizând influenţa tuturor factorilor cantitativi şi calitativi care acţionează direct sau indirect asupra veniturilor şi cheltuielilor.

Profitabilitatea este un concept managerial ce are ca obiect evaluarea rezultatelor activităţii băncii din punct de vedere al eficienţei atât pe ansamblu, cât şi pe diferite componente manageriale. Privită conceptual, profitabilitatea reprezintă modalitatea de realizare a scopului fundamental al activităţii băncii, de maximizare a profiturilor în condiţiile de minimizare a riscurilor.

Profitabilitatea băncii este în fond o rezultantă a însumării non-algebrice a profitabilităţii subunităţilor sale teritorile ori a profitabilităţii clienţilor sau a profitabilităţii produselor şi serviciilor promovate de bancă.

În cazul băncilor - similar cu întreprinderile, acestea îşi constituie capital fix din aporturile acţionarilor, atrag resurse de la depunători, pe care le fructifică făcând plasamente în diverse tipuri de investiţii, în urma cărora obţin venituri din care suportă salarii, taxe, impozite, amortizarea capitalului, bonifică dobânzi, rămânându-le un profit a cărui mărime depinde de eficienţa investiţiilor făcute.

Obiectivul fundamental urmărit de managementul bancii este maximizarea valorii investiţiei proprietăţilor, adică:

maximpropriu Capital

Profit=

În cazul băncilor indicatorul este denumit ROE (Return Of Equity), care este indicatorul randamentului capitalului sau a fondurilor proprii şi se exprimă prin:

100 totaleproprii Fonduri

netVenit ROE ×=

Calculat ca procent, acest indicator măsoară randamentul procentual al fiecărei unităţi monetare de fonduri proprii. Maximizarea ROE-ului este consecinţa utilizării eficiente a tuturor resurselor băncii (proprii şi atrase) prin realizarea unor investiţii de calitate.

隠с

86

Spre deosebire de întreprinderi, băncile nu fac investiţii mari în active fixe, iar factorul de producţie principal este constituit cu precădere din resursele atrase şi o parte din capitalul acţionarilor, cash şi alte fonduri.

ROA (Return Of Assets) - indicatorul randamentului activelor se exprimă prin:

100 totaleActive

netVenit ROA ×=

Acest indicator măsoară venitul net generat de fiecare unitate monetară de active. Dacă aceşti indicatori sunt mai mari decât cei ai unor bănci similare, banca

respectivă este o bancă performantă. Randamentul fondurilor proprii este legat de randamentul activelor prin

multiplicatorul fondurilor proprii (EM – Equity Multiplier)

100proprii fonduri Total

totaleActiveEM ×=

Multiplicatorul fondurilor EM compară activele cu fondurile proprii astfel că o valoare mare a acestui indicator arată un grad mare de îndatorare financiară. El reprezintă atât o măsură a profitului, cât şi a riscului .

Analiza eficienţei şi deci şi a rentabilităţii presupune evaluarea performanţelor actuale ale băncii, constituind primul pas necesar în planificarea pe termen scurt, mediu şi lung.

Calculul indicatorilor de rentabilitate este necesar şi din următoarele motive [12, 172]:

• permite compararea indicatorilor aferenţi perioadei precedente cu valorile obiectiv-planificate de către managerul băncii, precum şi stabilirea abaterilor;

• ajută managementul băncii să stabilească obiectivele privind dimensiunea compromisurilor între risc şi profit la care banca poate fi rentabilă;

• comparând rezultatele obţinute cu rezultatele unor bănci asemănătoare, ajută la stabilirea punctelor tari şi punctelor slabe ale băncii. Prin bănci asemănătoare se înţelege acele bănci care au aceeaşi mărime (active) şi care activează pe pieţe comparabile, deşi este un criteriu greu de aplicat.

Principalii indicatori utilizaţi în aprecierea performanţelor bancare sunt: 1. Rata rentabilităţii financiare (RRf) sau profitul la capital, este cea mai

semnificativă expresie a profitului, care măsoară rezultatele managementului bancar, în ansamblul său, şi, arată pentru acţionari efectul angajării lor în activitatea bancară.

隠с

87

100propriu Capital

netProfit RRf ×=

Capital propriu = Capitalul social + Fondul de rezervă + Alte fonduri + Profit nerepartizat

Rata rentabilităţii financiare informează conducerea administrativă a băncii despre suma care a fost câştigată pe unitate de valoare contabilă a investiţiei acţionarilor în bancă. Această măsură reflectă de asemenea gradul de generare a profitului, eficienţa operaţională, gradul de îndatorare financiară sau previziunea obligaţiilor fiscale. Astfel, rentabilitatea financiară a unei bănci rezultă din rentabilitatea economică şi efectul de levier (sau multiplicatorul capitalului), conform următoarei relaţii matematice:

Rata rentabilităţii activelor x Multiplicatorul capitalului = Rata rentabilităţii

capitalului sau

CapitalnetProfit

CapitalActive

Activenet Profit

=×

2. Rata rentabilităţii economice (RRe) sau profitul la active, reflectă efortul capacităţii manageriale de a utiliza resursele financiare ale băncii pentru a genera profit. Se apreciază că rata rentabilităţii economice este cea mai bună măsură a eficienţei bancare, întrucât exprimă direct rezultatul, în funcţie de managementul specific intermedierii bancare, de optimizare a operaţiunilor active, în funcţie de un volum de resurse date.

100 totaleActive

netProfit RRe ×=

3. Efectul de pârghie (Ep) sau multiplicatorul capitalului, acţionează atunci când angajarea unor resurse noi este avantajoasă, respectiv când costul resurselor este mai mic sau cel puţin egal cu rentabilitatea economică şi arată gradul în care utilizarea unor resurse suplimentare serveşte creşterii rentabilităţii capitalului propriu (al rentabilităţii financiare).

Capital totaleActiveEp =

Acest indicator variază proporţional cu ponderea capitalului în total pasive bancare. Cu cât ponderea capitalului este mai mare, cu atât riscul bancar este mai mic şi efectul de pârghie de asemenea.

Pentru creşterea valorii acestui indicator se vor lua măsuri ca:

隠с

88

• campanie de publicitate puternică pentru atragerea unui număr mare de clienţi; • mărirea numărului de sucursale.

4. Rata profitului (Rpr). Mărimea acestui indicator depinde în primul rând de

raportul dintre veniturile şi cheltuielile bancare şi în al doilea rând de structura veniturilor şi costurilor bancare. Acesta reprezintă principalul indicator de analiză, în cazul în care se urmăreşte reducerea costurilor bancare.

100 totaleVeniturinetProfit Rpr ×=

5. Gradul de utilizare al activelor (GUA). Mărimea acestui indicator depinde de

mărimea ratei dobânzii pe piaţă şi de structura activelor bancare. Maximizarea indicatorului se realizează pentru un nivel dat al dobânzii pe piaţă prin creşterea ponderii activelor ce aduc cele mai mari venituri (cele mai rentabile). Aceste active sunt şi cele mai riscante: creşterea ponderii lor implică şi o creştere a nivelului de risc bancar.

100 totaleActive totaleVenituriGUA ×=

După cum se observă, rentabilitatea economică a unei bănci exprimă rentabilitatea utilizării activelor, după cum rezultă şi din relaţia matematică [6, 289]:

Gradul de utilizare al activelor x Rata profitului = Rata rentabilităţii activelor sau

totaleActive

netProfit totaleActive

VenituriVenituri

netProfit =×

le sunt administrate în funcţie de obiectivele de maximizare profitului şi minimizare a riscului. Analiza profitabilităţii constituie o componentă principală a activităţii de management a B.A.R., la toate nivelele de conducere a băncii.

Rentabilitatea capitalului (ROE) oferă o imagine a rentabilităţii băncii comparativ cu baza sa de capital. Gama tipică de variaţie a acestui indicator este de 10-20%. Băncile care se bazează foarte mult pe împrumuturi spre a-şi constitui activele vor avea un ROE mai mare. Un indicator ROE care este prea mare poate indica faptul că baza de capital a băncii este prea mică şi capacitatea sa de a se împrumuta este limitată.

Rata profitului reprezintă efortul depus pentru maximizarea veniturilor în strictă corelare cu minimizarea cheltuielilor. La un nivel obţinut al veniturilor de plasamente efectuate, rata profitului va fi cu atât mai mare cu cât cheltuielile

隠с

89

sunt corespunzător dimensionate atât în ce priveşte cheltuielile cu operaţiunile bancare, cât mai ales a celor cu funcţionarea băncii.

Rentabilitatea activelor (ROA) oferă o imagine generală asupra profitabilităţii băncii. Indicatorul tipic se situează între 0,5-1,6%. Băncile mari se situează în mod normal către valoarea minimă a acestui indicator, pe când cele mici către valore maximă. O tendinţă de scădere a acestui indicator arată faptul că banca are probleme cu veniturile. O tendinţă de creştere este în general un semn pozitiv, dar poate indica şi o asumare excesivă de risc.

9.3. Aprecierea calităţii unei bănci de către banca centrală nu se poate face în mod disparat, prin urmărirea separată a modului de încadrare în

limitele stabilite de autoritatea bancară. Aceasta din motivele că: - activitatea bancară se realizează global şi implică riscuri globale, la nivel de bancă; - de multe ori, obiectivele urmărite sunt divergente.

Aprecierea băncii centrale trebuie să fie nuanţată pentru a putea permite gruparea băncilor în grupe de clase de calităţi diferite şi pentru a putea avea faţă de ele o atitudine diferită: impunerea unor sancţiuni, creşterea sau reducerea frecvenţei inspecţiilor bancare, modificarea primelor de asigurare, limitarea sau blocarea aprobării unor participaţii de capital sau fuziuni.

In SUA, de exemplu, se foloseşte un sistem de calificative denumit CAMEL, care se bazează pe următoarele elemente componente ale procesului de examinare a siguranţei şi solidităţii băncilor:

• solvabilitatea -Capital adequacy; • calitatea activelor – Asset quality; • conducerea – Management; • veniturile – Earnings; • lichiditatea – Liquidity. Pentru fiecare element se atribuie calificative de la 1 la 5 (5 pentru nivelul maxim de

preocupare a autorităţilor bancare). La băncile cu calificative cel puţin egale cu 3 se fac estimări cel puţin odată pe an. Celelalte bănci sunt examinate o dată la 24 de luni.

Calificativul CAMEL este o notă compusă pe care autoritatea bancară o recalculează periodic. Semnificaţia acestor calificative este următoarea:

- calificativul CAMEL 1: băncile din acest grup sunt instituţii financiare solide din aproape toate punctele de vedere considerate.

隠с

90

- calificativul CAMEL 2: băncile din acest grup sunt şi ele instituţii fundamental solide, dar pot manifesta slăbiciuni modeste ce pot fi corectate prin derularea normală a operaţiunilor.

- calificativul CAMEL 3: băncile din acest grup manifestă o combinaţie de slăbiciuni care reflectă condiţii ce variază dela “potrivit de severe” la “nesatisfăcătoare”. Aceste bănci sunt vulnerabile şi necesită mai mult decît supravegherea normală.

- calificativul CAMEL 4: băncile din acest grup au un volum substanţial de active îndoielnice sau o combinaţie de alte condiţii care sunt mai puţin decît “satisfăcătoare”.

- calificativul CAMEL 5: băncile din acest grup au slăbiciuni de o natură şi amploare care impun sprijin urgent din partea acţionarilor sau din alte surse. Probabilitatea unui faliment este ridicată pentru aceste bănci.

Băncile care au un calificativ CAMEL 4 sau 5 sunt numite bănci cu problemă. Astfel de bănci operează într-o manieră care nu poate fi apreciată ca prudentă şi sunt expuse la faliment. Băncile problemă sunt supravegheate şi chiar forţate de autorităţile bancare să-şi modifice gestiunea financiară.

În R. Moldova, se utilizează “Sistemul de rating bancar şi de avertizare timpurie – CAMPL”, similar celui american.

Componentele de analiză ale sistemului CAMPL sunt: • adecvarea capitalului - C; • calitatea activelor -A; • management - M; • profitabilitate - P; • lichiditate - L. Fiecare bancă primeşte cîte un rating pentru fiecare indicator de analiză, pentru

fiecare componentă CAMPL şi, în final, un “grad compus de clasificare” şi un “scor final” ce reprezintă punctajul total acordat indicatorilor ce definesc elementele CAMPL. Există, la fel ca în sistemul din SUA, 5 grade compuse de clasificare, cu aceleaşi semnificaţii. În RM calificativul CAMPL este secret.

隠с

91

Tema 10 Reglementarea şi supravegherea activităţii bancare Literatura:

1. Legea instituţiilor financiare,; 2. Legea cu privire la BNM, instrucţiunea Nr. 26/08 – 02 „Privind modul de

emitere şi înregistrare a hîrtiilor de valoare emise de către băncile comerciale şi pe acţiuni”;

3. Regulamentul cu privire la acţiuni,

10.1. Reglementarea activităţii bancare include: - reglementarea de stat; - autoreglementarea;

Reglementarea de stat în primul rînd include în sine elaborarea politicii monetar-creditare care reprezintă totalitatea măsurilor îndreptate spre majorarea sau micşorarea volumului mijloacelor lichide şi volumul de reglementare a băncilor şi altor instituţii financiare şi are drept scop reglementarea cererii şi ofertei pentru capitalul împrumutat.

Instrumentele de reglementare a circulaţiei monetare şi a volumului de credite a economiei se împart în 2 grupe:

a) instrumente directe (administrative) fac parte: plafonarea creditelor, stabilirea dobînzii;

b) instrumente indirecte: operaţiuni pe piaţa deschisă; stabilirea rezervelor obligatorii; Însăşi reglementarea bancară include sistemul de măsuri prin intermediul

căruia statul prin banca centrală asigură funcţionarea stabilă a băncilor şi previn procesele destabilizatoare din sectorul bancar.

Supravegherea activităţii bancare se efectuează cu scopul asigurării stabilităţii unor bănci şi prevederile supravegherii totală privitor la efectuarea activităţii bancare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Scopurile supravegherii băncii sunt: 1. apărarea depunătorilor băncii; 2. menţinerea stabilităţii sectorului bancar prin intermediul depăşirii riscului

sistemic din acest sector, deoarece falimentul unei bănci poate determina falimentul altei li pierderea încrederii în tot sistemul bancar.

Sarcinile reglementării sunt:

隠с

92

1. asigurarea activităţii bancare stabile şi efective şi a capacităţii de a satisface clientele sa.

2. Asigurarea urmăririi legislaţiei în vigoare şi a regulilor stabilite de către băncile comerciale.

3. Asigurarea corespunderii activităţii băncilor comerciale cu politica monetară, creditară, valutară a statului.

4. Implimentarea şi dezvoltarea unui spectru larg în interesele economiei. Principalele direcţii de reglementare şi supraveghere a activităţii bancare sînt: 1. Licenţierea sau autorizarea lor. 2. Verificarea dărilor de seamă bancare. 3. Controlul de către organele respective privitor cerinţele organelor. 4. Înaintarea cerinţelor şi controlul privitor respectării lor: a) Suficienţa capitalului; b) Limitele privitor operaţiunile de credit (creditele marjei); c) Cererea de lichiditate (regulamentul privitor activitatea băncilor); Reglementarea şi supravegherea activităţii băncilor se efectuează de către BN

(legea cu privire la BNM, art. 44, 48).

10.2. MĂSURI DE REMEDIERE ŞI SANCŢIUNI Dacă se constată că banca (instituţia financiară), acţionarii sau administratorii

ei au încălcat prezenta lege, actele normative ale Băncii Naţionale, condiţiile de licenţiere sau cerinţele autorizaţiei, obligaţiile fiduciare, obligaţiile prevăzute de legislaţia privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, al căror control al respectării ţine de competenţa Băncii Naţionale, periclitează interesele deponenţilor ori s-au angajat în operaţiuni riscante sau dubioase, nu au raportat, au raportat cu întîrziere, au raportat date eronate privind indicatorii de prudenţă bancară sau alte exigenţe prevăzute în actele normative ale Băncii Naţionale, nu au respectat măsurile de remediere stabilite de Banca Naţională sau luînd în considerare specificul situaţiei financiare curente sau din trecut a băncii (instituţiei financiare), a fost admisă în mod deliberat compromiterea integrității datelor aferent sistemelor informaţionale, Banca Naţională poate aplica următoarele sancţiuni: a) emite un avertisment; b) aplică și percepe incontestabil amendă băncii (instituției financiare) pînă la 5% din capitalul băncii (instituției financiare) și/sau deținătorilor direcți și indirecți de cote de participare în capitalul social al băncii pînă la 100% din mărimea cotei de participare

隠с

93

în capitalul social al băncii calculată la valoarea nominală și/sau administratorilor în mărime de la 1 la 100 de salarii medii ale administratorului sancționat, pentru ultimele 12 luni, care includ toate beneficiile (suplimente, prime și alte adaosuri la salariul de funcție), inclusiv pentru neîndeplinirea deciziei de sistare a tranzacției emise de organul învestit cu atribuții de prevenire și de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului; c) retrage confirmarea dată administratorilor băncii (instituţiei financiare); f) limita sau suspenda activitatea băncii (instituţiei financiare); h) retrage licenţa sau autorizaţia. La determinarea categoriei de sancţiuni şi a mărimii amenzii se va ţine cont de toate circumstanţele relevante, inclusiv: a) gravitatea şi durata încălcării; b) gradul de vinovăţie a persoanei responsabile; c) capacitatea financiară a persoanei responsabile, determinată conform rulajului total anual, în cazul persoanei juridice, şi conform venitului anual, în cazul persoanei fizice; capacitatea financiară poate fi determinată şi conform cotelor de participare în capitalul social al băncii deţinute de persoana responsabilă; d) cuantumul profitului realizat sau al pierderilor evitate de către persoana responsabilă, în măsura în care acestea pot fi cuantificate; e) prejudiciul cauzat unui terţ prin încălcare, în măsura în care acesta poate fi cuantificat; f) măsura în care persoana responsabilă a cooperat cu Banca Naţională la remedierea încălcărilor; g) încălcările anterioare comise de persoana responsabilă În urma constatării celor prevăzute Banca Naţională poate impune băncii (instituţiei financiare), fără a se limita la acestea, următoarele măsuri de remediere: 1) să prescrie băncii încetarea şi lichidarea încălcărilor comise; 2) să încheie cu banca un acord care prevede măsuri de remediere; 3) să prescrie băncii una sau mai multe din următoarele măsuri: a) ca media activelor acesteia din fiecare trimestru să nu depăşească media activelor din trimestrul precedent; b) să nu achiziţioneze capitalul unei alte persoane juridice, să nu formeze sau să nu achiziţioneze o nouă filială, să nu se angajeze într-un nou tip de activitate; c) să nu acorde nici un credit unei afiliate a sa decît dacă acest credit este garantat prin valori mobiliare, emise sau garantate de Guvern, a căror valoare pe piaţă depăşeşte permanent cu 125 la sută creditul;

隠с

94

d) ca ratele dobînzii pe care aceasta o plăteşte pentru depozite să nu depăşească ratele dobînzii predominante la depozite în sumele şi termenele comparabile în zona în care se află ea; e) să suspende sau să interzică anumite tranzacţii sau operaţiuni; f) să înlocuiască unul sau mai mulţi administratori care au activat peste 180 de zile înaintea momentului în care banca (instituţia financiară) a înregistrat pierderi de capital sau să limiteze împuternicirile acestora; g) să înstrăineze sau să lichideze sucursala dacă Banca Naţională stabileşte că aceasta poate deveni insolvabilă şi impune un risc mare instituţiei financiare sau îi poate cauza o pierdere substanţială a activelor sau veniturilor; h) ca nici un funcţionar să nu primească beneficii (suplimente, prime şi alte adaosuri la salariul funcţiei), retribuţii (compensaţii), cu excepţia celor prevăzute de legislaţia muncii, şi un salariu care să depăşească cuantumul mediu al salariului (excluzînd beneficiile, retribuţiile şi veniturile de la opţiunile de stok şi împărţirea profitului) pentru 12 luni calendaristice precedente lunii în care banca a înregistrat pierderi de capital; i) să majoreze rezervele pentru acoperirea eventualelor pierderi la credite şi la alte active; i1) să reducă riscurile de continuitate şi/sau cele de securitate a informației; j) să interzică plata dividendelor sau alte forme de distribuire a capitalului; În cazul neexecutării cerinţei de elaborare şi realizare a măsurilor respective, devin incidente, Banca Națională aplică măsuri de intervenție timpurie, măsuri de rezoluție și exercită alte competențe de redresare și rezoluție a băncilor.

Banca Naţională retrage licenţa şi iniţiază procesul de lichidare silită a băncii în cazul în care se constată că banca se află în una dintre situaţiile de insolvabilitate prevăzute a) banca nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata obligaţiilor; b) activele băncii nu mai acoperă obligaţiile acesteia (supraîndatorarea); c) cuantumul capitalului reglementat al băncii este mai mic de 1/3 faţă de cuantumul capitalului minim reglementat stabilit în actele normative ale Băncii Naţionale. În cazul în care o bancă se află în incapacitate de plată sau este supraîndatorată, sau există pericolul să intre în incapacitate de plată, conducătorul organului executiv al băncii este obligat să înştiinţeze imediat Banca Naţională.

Măsurile şi sancţiunile prevăzute la prezentul articol nu exclud aplicarea altor măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei. Amenzile aplicate conform prezentului articol se varsă la bugetul de stat.

隠с

95

Sancţiunile şi alte măsuri se aplică de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale. Sancţiunile şi măsurile prevăzute pot fi aplicate de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii, guvernatorul Băncii Naţionale. Banca Naţională este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale privind aplicarea sancţiunilor şi a altor măsuri. Numai acţionarii băncii care deţin în total cel puţin 25 la sută din acţiunile cu drept de vot, deponenţii care deţin cel puţin 1/4 din suma depozitelor sau alţi creditori care deţin cel puţin 1/4 din valoarea totală a cerinţelor (cu excepţia depozitelor) pot ataca în instanţa de judecată competentă, în decursul a 30 de zile de la data retragerii licenţei, decizia de retragere a licenţei, indicînd motive argumentate.

10.3. LICHIDAREA SILITĂ A BĂNCII În cazul retragerii licenţei băncii ca urmare a constatării a cel puţin uneia din

situaţiile de insolvabilitate prevăzute Lichidarea băncii în alte temeiuri decît în cel al insolvabilităţii nu împiedică iniţierea procesului de lichidare silită în temeiul insolvabilităţii dacă în decursul procesului de lichidare se constată că banca a devenit insolvabilă.

Odată cu retragerea licenţei şi iniţierea procesului de lichidare silită a băncii, Banca Naţională numeşte un lichidator. Din motive întemeiate, Banca Naţională îl poate înlocui pe lichidator. Ordonanţa Băncii Naţionale cu privire la numirea (înlocuirea) lichidatorului se publică în termen de 7 zile de la adoptare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. De la data de retragere a licenţei băncii: a) Banca Naţională închide conturile în lei ale băncii respective şi deschide un nou cont cu specificarea „bancă în proces de lichidare”, la care vor fi virate sumele de bani disponibile la acea dată în conturile respective şi prin intermediul căruia lichidatorul va efectua toate operaţiunile în lei ale băncii ce se lichidează; b) lichidatorul închide conturile în valută străină deschise în alte bănci (inclusiv în Banca Naţională), iar valuta străină disponibilă la acea dată în aceste conturi, la ordinul lichidatorului, va fi virată, în funcţie de tipurile valutei străine, în unul sau mai multe conturi cu specificarea indicată. Lichidarea silită a băncii se desfăşoară în mod extrajudiciar.

Procesul de lichidare a băncii nu poate depăşi 5 ani de la data de retragere a licenţei. Termenul indicat poate fi prelungit de Banca Naţională pentru cel mult 2 ani, în baza demersului argumentat al lichidatorului băncii.

隠с

96

Condiţiile pentru numirea lichidatorului În funcţia de lichidator se numeşte o persoană fizică care corespunde exigenţelor înaintate faţă de administratorul unei bănci, stabilite în regulamentul respectiv al Băncii Naţionale. Nu poate fi lichidator persoana care: a) are antecedente penale; b) în ultimii 5 ani a fost trasă la răspundere civilă pentru acte juridice fictive sau simulate, acte afectate de eroare, încheiate prin dol, violenţă, în urma unei înţelegeri dolosive sau pentru încălcarea obligaţiilor fiduciare; c) este învinuit într-o cauză penală sau pîrît într-un proces civil; d) nu şi-a onorat obligaţiile de plată a datoriei sau de achitare a dobînzii către o bancă. Pentru constatarea existenţei/inexistenţei conflictelor de interese, lichidatorul va prezenta, înainte de numirea sa, Băncii Naţionale informaţie despre interesele sale personale şi de afaceri, precum şi despre relaţiile financiare ale sale, ale soţiei sale şi ale copiilor, inclusiv: a) despre datoria faţă de banca în proces de lichidare, activitatea în ea sau deţinerea unor drepturi de proprietate ale acesteia; b) despre relaţiile din ultimii 5 ani cu orice bancă în calitate de angajat, administrator sau acţionar cu cotă substanţială; c) despre relaţiile financiare, de afaceri sau individuale cu orice persoană care are anumite interese faţă de banca în proces de lichidare şi de activele ei, inclusiv informaţie despre o angajare viitoare la persoana dată; d) despre neonorarea obligaţiilor patrimoniale faţă de banca în proces de lichidare sau oricare altă bancă în ultimii 5 ani; e) despre posedarea unei proprietăţi ce concurează cu bunurile imobile ale băncii dacă lichidarea băncii presupune evaluarea, dispunerea şi gestionarea acestora; f) despre alte interese financiare şi de afaceri care pot afecta exercitarea în mod imparţial a funcţiei de lichidator; g) alte informaţii solicitate de Banca Naţională. Înainte de a numi persoana în funcţia de lichidator, Banca Naţională va trebui să se asigure că nu există vreun conflict de interese, iar dacă un astfel de conflict există, va trebui să se convingă că persoana este capabilă să acţioneze imparţial în virtutea naturii nemateriale a conflictului şi o va numi ca excepţie. În cazul apariţiei conflictului de interese după numirea sa, lichidatorul va informa Banca Naţională despre acest fapt imediat după ce acesta i-a devenit cunoscut, precum şi despre acţiunile pe care le-a întreprins sau le va întreprinde în vederea

隠с

97

eliminării conflictului, şi va cere permisiunea Băncii Naţionale de a-şi continua activitatea. Dacă Banca Naţională constată că un astfel de conflict de interese este inadmisibil, lichidatorul va trebui să-l soluţioneze într-un mod care ar satisface Banca Naţională sau să demisioneze.Lichidatorul îşi va executa atribuţiile cu imparţialitate. Comunicarea lichidării Lichidatorul: a) afişează, în termen de 3 zile de la data numirii sale, la fiecare subdiviziune separată a băncii un anunţ despre retragerea licenţei băncii şi începutul lichidării acesteia, indicînd numele şi prenumele lichidatorului, data şi locul la care el intră în gestiunea băncii; b) publică anunţul indicat la lit.a) în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în ziarele de circulaţie generală, precum şi în ziarele din localităţile în care banca are subdiviziuni separate; c) transmite Băncii Naţionale, în termen de 3 zile de la publicarea anunţurilor, copii de pe acestea Principalele atribuţii şi drepturi ale lichidatorului Lichidatorul are atribuţii depline şi exclusive de a conduce, a gestiona şi a controla banca (în continuare – gestiunea băncii) şi de a lua orice măsuri în vederea lichidării ei eficiente şi obţinerii sumei maxime din vînzarea activelor, inclusiv dreptul: a) de a continua sau a înceta orice operaţiune a băncii; b) de a lua cu împrumut bani garantaţi cu activele ei sau fără garanţie; c) de a suspenda sau a limita plata obligaţiilor d) de a angaja specialişti, experţi sau consultanţi profesionişti; e) de a administra contul băncii; f) de a colecta datoriile faţă de bancă şi de a recupera bunurile acesteia aflate în posesiunea terţilor, de a intenta acţiuni în instanţele de judecată; g) de a executa în numele băncii orice operaţiuni, ţinînd cont de necesitatea obţinerii aprobării prealabile a Băncii Naţionale pentru efectuarea următoarelor operaţiuni: - vînzarea sau altă formă de lichidare a oricărui activ al băncii în valoare de peste 1 milion de lei; - acordarea de garanţii pe baza activelor băncii în favoarea creditorului care acordă băncii un credit nou de peste 500 de mii de lei; - reducerea sau anularea oricărei creanţe faţă de bancă, a cărei validitate este îndoielnică, dacă aceasta depăşeşte 200 de mii de lei; - onorarea oricăror creanţe faţă de bancă (cu excepţia creanţelor care decurg din angajamentele asumate de lichidator în exerciţiul funcţiunii) h) de a primi de la

隠с

98

organele de conducere, de la salariaţii băncii şi de la orice altă persoană registrele, documentele şi informaţiile băncii; i) de a formula obiecţii împotriva creanţelor creditorilor înaintate faţă de bancă, de a negocia obligaţiile băncii în vederea novării lor, reducerii, reeşalonării, preluării de către o altă persoană sau remiterii datoriilor, de a rezilia contractele băncii în conformitate cu legislaţia. Imediat după intrarea în gestiunea băncii, lichidatorul ia măsuri privind asigurarea integrităţii activelor, registrelor, documentelor şi a informaţiilor băncii, înştiinţează subdiviziunile separate ale băncii, băncile corespondente, organul înregistrării de stat, deţinătorii de registre publice, depozitar central şi registratorul care ţine registrul deţinătorilor valorilor mobiliare ale băncii şi, după caz, alte persoane cu privire la retragerea licenţei, iniţierea procesului de lichidare silită a băncii, precum şi comunică informaţiile despre sine. La cererea lichidatorului, organele de drept sînt obligate să-i acorde sprijin în obţinerea accesului la încăperi şi la alte active ale băncii, în preluarea controlului şi asigurarea integrităţii activelor, registrelor, documentelor şi informaţiilor băncii.În exercitarea atribuţiilor şi drepturilor sale, lichidatorul este responsabil doar faţă de Banca Naţională. Efectele iniţierii procedurii de lichidare

Pe lîngă efectele de la data retragerii licenţei: a) calcularea dobînzilor şi penalităţilor la obligaţiile băncii se întrerupe, iar obligaţiile neajunse la scadenţă se consideră scadente. Banca nu răspunde pentru încălcarea obligaţiilor sale din imposibilitatea fortuită de executare în legătură cu retragerea licenţei; b) creanţele faţă de bancă se onorează în modul prevăzut de prezentul capitol; c) exercitarea oricărui drept asupra activelor băncii, inclusiv urmărirea acestora în legătură cu procedurile judiciare şi de executare întru încasarea creanţelor, se suspendă. Nici un drept asupra activelor nu poate fi exercitat în timpul lichidării băncii, cu excepţia drepturilor acordate lichidatorului şi a creanţelor privind plata cheltuielilor legate de procesul de lichidare; d) plăţile sau transferurile activelor băncii efectuate înainte de începutul lichidării în dauna intereselor creditorilor pot fi declarate nule, cu excepţia plăţilor pînă la plafonul de garantare a depozitelor pentru fiecare deponent conform e) toate împuternicirile organelor de conducere ale băncii trec la lichidator, care devine unicul reprezentant legal al băncii. Lichidatorul poate delega altor persoane

隠с

99

doar acele împuterniciri pe care le consideră necesare, dacă Banca Naţională nu va stabili altfel; f) hotărîrile anterioare adoptate de organele de conducere ale băncii se consideră nevalabile dacă nu sînt aprobate (autorizate) de lichidator, precum şi dacă împiedică exercitarea atribuţiilor şi drepturilor acestuia; etc.

10.5. Procedura de lichidare În termen de 3 luni de la data intrării în gestiunea băncii, lichidatorul

efectuează inventarierea activelor ei şi transmite Băncii Naţionale o copie de pe opis, care va fi accesibilă permanent publicului.

Lichidatorul, de la data intrării în gestiunea băncii, poate rezilia: a) contractul de muncă cu orice angajat al băncii; b) contractele de prestare a serviciilor la care banca este parte; c) contractele de locaţiune a bunurilor mobile şi imobile, cu condiţia înştiinţării proprietarului cu 30 de zile înainte despre faptul că banca îşi exercită dreptul discreţionar de a rezilia contractul de locaţiune. Proprietarul nu este în drept să ceară recuperarea plăţilor aferente locaţiunii după rezilierea contractului. În cazul lichidării, nici un prejudiciu legat de rezilierea contractului nu va fi reparat.

În termen de 2 luni de la data intrării în gestiunea băncii, lichidatorul: a) ia măsurile necesare pentru încetarea obligaţiilor fiduciare ale băncii, restituie proprietarului toate activele şi bunurile deţinute de bancă în administrare fiduciară şi efectuează decontări finale aferente acestora; b) expediază, la adresele indicate în registre sau înmînează contra semnătură, tuturor deponenţilor, altor creditori şi clienţi ai serviciilor de păstrare în siguranţă a bunurilor avize recomandate despre tipul şi suma creanţelor acestora faţă de bancă potrivit registrelor, despre necesitatea retragerii bunurilor de către clienţii serviciilor de păstrare în siguranţă a bunurilor. În aviz se va menţiona că obiecţiile pot fi prezentate lichidatorului în termen de o lună de la primirea avizului.

Bunurile păstrate în siguranţă la bancă neretrase de proprietar pînă la data menţionată în aviz vor intra în gestiunea lichidatorului pentru a fi transmise ulterior proprietarului conform legislaţiei în vigoare.

Bunurile păstrate în siguranţă la bancă împreună cu opisurile lor şi neretrase de proprietar se consideră bunuri la care nu pot pretinde alţi creditori ai băncii.

Bunurile băncii care constituie obiectul gajului se includ în componenţa (opisul) activelor băncii, însă se întrebuinţează pentru onorarea creanţelor creditorului gajist în ordine prioritară, înainte de onorarea celorlalte creanţe prevăzute de prezenta lege.

隠с

100

În caz de insuficienţă a mijloacelor obţinute de la vînzarea bunului gajat pentru onorarea creanţelor creditorului gajist sau de renunţare a acestuia la dreptul său de gaj, creanţele neonorate se supun onorării în ordinea priorităţii claselor de creanţe stabilite Lichidatorul va prezenta Băncii Naţionale, la solicitarea acesteia,precum și la anumite intervale, rapoarte şi informaţii în legătură cu lichidarea băncii. Periodicitatea și formularul rapoartelor care urmează a fi prezentate de către lichidator conform prevederilor prezentului alineat sînt stabilite în actele normative ale Băncii Naționale. Lichidatorul asigură publicarea pe pagina oficială a băncii a informației privind rezultatele vînzării sau altei forme de lichidare a activului băncii, conform art.387, în valoare de peste 1 milion lei, inclusiv prețul și identitatea contrapărții – persoană fizică sau juridică. Cheltuielile legate de procesul e lichidare Cheltuielile legate de procesul de lichidare a băncii se efectuează prioritar altor creanţe faţă de bancă din contul mijloacelor acesteia. Aceste cheltuieli includ: a) obligaţiile de plată a serviciilor comunale şi de exploatare, de asigurare a integrităţii bunurilor, a altor cheltuieli necesare pentru continuarea funcţionării băncii, apărute în perioada de pînă şi după retragerea licenţei; b) obligaţiile de plată a serviciilor de locaţiune, a remuneraţiei muncii salariaţilor, a indemnizaţiilor în legătură cu concedierea acestora, a remuneraţiei muncii lichidatorului şi a persoanelor antrenate de acesta, a cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor aferente publicării anunţurilor, expedierii avizelor, inventarierii, evaluării, administrării (inclusiv predării) patrimoniului, distribuirii (lichidării) activelor băncii, alte cheltuieli şi obligaţii de plată necesare în procesul lichidării băncii, precum şi obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi a altor plăţi obligatorii, în perioada de după retragerea licenţei; c) creditele acordate băncii după numirea lichidatorului.

Remuneraţia muncii lichidatorului se stabileşte de către Banca Naţională şi se efectuează din contul mijloacelor băncii în proces de lichidare, cu excepţia cazului în care lichidatorul este salariat al Băncii Naţionale. Remuneraţia muncii persoanelor antrenate pentru a acorda asistenţă lichidatorului în legătură cu lichidarea băncii nu poate fi mai mare decît remuneraţia muncii salariaţilor din bănci pentru servicii similare. În caz de insuficienţă a mijloacelor pentru acoperirea cheltuielilor legate de lichidarea băncii conform alin.(1)–(3), Banca Naţională este în drept să le acopere. Banca Naţională este în drept să stabilească condiţiile şi limitele cheltuielilor legate de lichidarea băncii.

隠с

101

Darea de seamă. Încheierea procesului de lichidare După distribuirea (lichidarea) tuturor activelor băncii lichidate, lichidatorul

prezintă Băncii Naţionale o dare de seamă. Darea de seamă va conţine informaţia privind valoarea şi clasele creanţelor onorate şi neonorate ale creditorilor, privind valorificarea activelor, privind activele considerate neeligibile sau care nu au valoare, cu anexarea, după caz, a documentelor justificative, altă informaţie necesară. La darea de seamă se anexează bilanţul de lichidare a băncii şi alte documente necesare.După aprobarea dării de seamă, Banca Naţională şi lichidatorul vor fi degrevaţi de orice obligaţie legată de lichidarea băncii. Lichidatorul depune la organul înregistrării de stat cererea de radiere a băncii din Registrul de stat al persoanelor juridice şi efectuează alte acţiuni necesare în acest scop în modul stabilit de lege.

10.6. LICHIDAREA BENEVOLĂ A BĂNCII Condiţiile de lichidare benevolă Lichidarea băncii în baza hotărîrii luate de acţionari (lichidarea benevolă) se efectuează în modul prevăzut de actele legislative ce reglementează lichidarea societăţilor comerciale, ţinînd cont de prevederile prezentei legi.

Hotărîrea privind lichidarea benevolă a băncii poate fi luată de către adunarea generală a acţionarilor numai în cazul în care banca nu se află în situaţie de insolvabilitate. Hotărîrea adunării generale a acţionarilor se adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul total de voturi ale acţionarilor reprezentate la adunare.

În cazul adoptrăii hotărîrii privind lichidarea benevolă, banca solicită Băncii Naţionale, printr-o cerere, retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă. Cererea se depune la Banca Naţională în termen de 5 zile de la data adoptării hotărîrii adunării generale a acţionarilor. La cerere se anexează hotărîrea privind lichidarea benevolă, planul lichidării aprobat de adunarea generală a acţionarilor, care va cuprinde etapele lichidării, modul şi termenele de onorare a creanţelor creditorilor, bilanţul ce confirmă suficienţa mijloacelor necesare onorării creanţelor, informaţia privind componenţa comisiei de lichidare (lichidatorul numit) şi alte date necesare.Banca Naţională examinează cererea în termen de 2 luni de la data depunerii corespunzătoare a documentelor şi eliberează permisiunea privind lichidarea benevolă dacă constată că: a) hotărîrea privind lichidarea benevolă a băncii a fost luată cu respectarea legislaţiei; b) banca este solvabilă şi poate executa fără amînare obligaţiile faţă de creditori; c) documentele prezentate conţin informaţie completă şi suficientă;

隠с

102

d) planul propus de lichidare este în interesul creditorilor băncii; e) banca a prezentat în termenul stabilit documentele suplimentare solicitate de Banca Naţională, necesare pentru a constata dacă sînt întrunite condiţiile de eliberare a permisiunii. Odată cu eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă, Banca Naţională retrage licenţa băncii.

Modul de lichidare benevolă După retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă,

comisia de lichidare (lichidatorul) preia toate împuternicirile de administrare a patrimoniului şi a operaţiunilor băncii. Comisia de lichidare (lichidatorul): a) depune, în termen de 5 zile de la data de retragere a licenţei, cererea de lichidare a băncii la organul înregistrării de stat, anexînd documentele necesare, inclusiv actul privind retragerea licenţei şi permisiunea privind lichidarea benevolă a băncii; b) publică avize despre lichidare; c) efectuează inventarierea patrimoniului, evaluarea activelor, onorează creanţele creditorilor, întreprinde alte măsuri necesare lichidării băncii. Creanţele creditorilor se onorează conform ordinii priorităţii claselor de creanţe după cum urmează: a) cheltuielile legate de lichidare; b) salariile angajaţilor băncii pentru perioada de pînă la 3 luni precedente datei hotărîrii privind lichidarea, pensia de întreţinere, repararea prejudiciilor cauzate prin schilodire sau printr-o altă vătămare a sănătăţii ori prin deces; c) depozitele personale; d) creditele acordate băncii, negarantate cu gaj; e) creanţele prevăzute la art. 3811 alin. Comisia de lichidare (lichidatorul), în termen de 5 zile de la data de întocmire a bilanţului de lichidare, îl prezintă Băncii Naţionale.

Lichidarea benevolă a băncii nu împiedică iniţierea procesului de lichidare silită a acesteia dacă în procesul de lichidare benevolă se constată că banca se află în situaţie de insolvabilitate. În cazul în care se constată că banca se află în situaţie de insolvabilitate, comisia de lichidare (lichidatorul) înştiinţează imediat Banca Naţională pentru iniţierea procesului de lichidare silită şi prezintă darea de seamă şi documentele ce atestă situaţia financiară a băncii. În termen de 15 zile, Banca Naţională examinează documentele prezentate сonform şi, dacă este întrunit unul din temeiurile prevăzute ia hotărîrea prin care constată situaţia de insolvabilitate a băncii şi iniţiază procesul de lichidare silită a acesteia.

◌р

103

Reglementare și supraveghere bancară

Sectorul bancar în Republica Moldova este format din două nivele: Banca Naţională a Moldovei şi băncile comerciale. Activitatea Băncii Naţionale, ca organ de reglementare şi supraveghere a activităţii băncilor, este bazată pe Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, care stabileşte competenţa, obiectivul principal, atribuţiile de bază ale Băncii Naţionale şi relaţiile acesteia cu instituţiile financiare. Legea instituţiilor financiare este legea de bază care reglementează activitatea instituţiilor financiare, inclusiv activitatea băncilor.

În conformitate cu prevederile legislaţiei bancare, Banca Naţională a Moldovei a creat mecanismul de supraveghere şi reglementare a activităţii bancare, prin stabilirea unui şir de cerinţe specifice, stipulate în actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei, pe care băncile sunt obligate să le respecte.Aceste cerințe sunt în permanenţă perfecţionate cu scopul asigurării concordanţei cu prevederile legislaţiei, cu principiile internaţionale general acceptate și cele mai bune practici, în special cu recomandările Comitetului Basel privind Supravegherea Bancară şi Directivele Uniunii Europene. Bazându-se pe standardele general acceptate, Banca Naţională a Moldovei promovează o politică activă în domeniul reglementării şi supravegherii activităţii băncilor prin: - stabilirea criteriilor de autorizare a băncilor, a cerinţelor faţă de capital, a exigențelor față de proprietari și cotele acestora, precum și față de administratorii băncilor; - stabilirea cerinţelor menite să asigure calitatea înaltă și funcționalitatea sistemelor de control intern ale băncilor, inclusiv procedurile aferente prevenirii şi combaterii spălării banilor; - stabilirea şi supravegherea respectării cerinţelor prudenţiale pentru a asigura limitarea expunerii la riscuri a băncilor; - întreprinderea acţiunilor, aferente aplicării măsurilor de corecţie, sancţiuni, instituirea supravegherii speciale sau, după caz, a administrării speciale pentru soluţionarea problemelor la băncile cu vulnerabilităţi sporite.

Funcţia de supraveghere bancară are ca scop asigurarea bunei funcţionări a sistemului financiar al Republicii Moldova bazat pe un sector bancar puternic şi competitiv orientat spre relaţiile de piaţă şi prevenirea riscurilor. În acest context, Banca Naţională a Moldovei, conform împuternicirilor şi drepturilor conferite prin legislaţie, efectuează inspectarea băncilor atât la distanţă, cât şi pe teren.

ꡰр

104

Scopul controalelor la distanţă este monitorizarea şi analiza situaţiei financiare a băncilor în perioada dintre controalele pe teren pentru identificarea timpurie a riscurilor şi a eventualelor probleme în activitatea băncii şi adoptarea rapidă a măsurilor de rigoare. Monitorizarea băncilor licenţiate este efectuată: în baza rapoartelor prezentate de către bănci în conformitate cu cerinţele BNM aferente situaţiilor financiare FINREP şi a rapoartelor în scopuri prudenţiale, în baza informaţiei obţinute în urma efectuării controalelor complexe şi tematice, precum şi în baza informaţiei auditului extern.

Scopul controlului pe teren este de a identifica nivelul de risc al băncii şi de a evalua capacităţile administratorilor băncii de a controla şi dirija eficient acest risc. Anual, fiecare bancă este supusă unui astfel de control. În cadrul controlului pe teren se determină situaţia financiară generală a băncii, cauzele şi factorii care afectează siguranţa acesteia. Supravegherea pe teren se află în strânsă interdependenţă cu supravegherea la distanţă. Informaţia obţinută în cadrul controalelor la distanţă este utilizată pentru a stabili scopul și principalele obiective ale controalelor pe teren.

Bibliografie 1. Legea instituţiilor financiare nr.550-XXII din 21.07.1995 // Monitorul Oficial al Republcii Moldova. -1996. - Nr.1 din 01.01.1996.

2. Regulamentul cu privire la exigenţele faţă de administratorii băncii, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.134 din 01 iulie 2011, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.91-94/619 din 03.06.2011

3. Regulamentul privind filialele, reprezentanţele şi oficiile secundare ale băncilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.84 din 28 aprilie 2011 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.110-112 din 08.07.2011, art. 874)

4. Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la licenţierea băncilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.37 din 15.08.1996, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.59-60/74 din 12.09.1996 (cu modificările şi completările ulterioare)