Micul Jurnalist

Povestea, desen realizat de echipa de redacție

Revistă editată în cadrul programului cultural U.C.T.C., Școala cu clasele I-VIII Puchenii

Mari fiind o instituție afiliată acestui program. Articolele revistei aparțin elevilor din

clasele a v-a A și a V-a B, prof. coordonator Nicoleta Cîrjan

Povestea ANUL I, NUMĂRUL 1

Martie 2012

2

Martie 2012

EDITORIAL

Puterea poveștii

Conform D.E.X., ediția din 1998, povestea este o specie a epicii populare în proză care

relatează întâmplări fantastice ale unor personaje nefaste, negative și în care binele

triumfă. Dincolo de definiția dată de dicționar, noi am învățat la limba română că povestea

este un termen de origine slavă și are înțelesul de narațiune lipsită de adevăr. Naratorul

este un martor fidel al întâmplărilor și faptelor relatate, narațiunea devenind proprietatea

povestitorului(povestea mea). Evenimentele relatate sunt proiectate într-un trecut și un

spațiu fabulos, irealul fiind un element aflat sub controlul uman. Povestirea denumește

toate speciile narative în proză, în care realul se împletește cu imaginarul: basmul, legenda

și snoava.

Am citit de-a lungul timpului, din clasa I până în clasa a V-a, multe basme (Prințul fermecat, Albă-ca-Zăpada și Cenușăreasa de Frații Grimm, Crăiasa Zăpezilor și Soldatul de plumb de H.Ch. Andersen, Doi feți cu stea în frunte de I. Slavici și Prâslea cel voinic și merele de aur de P. Ispirescu) și din toate am învățat că binele învinge întotdeauna răul și că

trebuie să fim buni, înțelepți, modești și harnici. Cine știe? Poate vom primi și noi jumătate de împărăție și pe fata de împărat de soție. Cu alte cuvinte poveștile ne-au schimbat și au

avut puterea de a ne convinge că după multe încercări și probe vine și răsplata. De aceea,

dragi cititori, ne-am propus ca în primul număr al revistei noastre să vă încântăm cu

poveștile noastre și să simțiți și voi puterea magică a poveștii. Sperăm să vă placă poveștile noastre scrise la gura sobei, în ultima oră de limba română

din semestrul I, să vă suprindă parodiile noastre după povești celebre și să gustați în tihnă

din salatele noastre de povești.

Lectură plăcută !

Echipa de redacţie

Prim Cuprins

Editorial- Puterea poveștii Povești la gura sobei- Povestea piticului și Povestea globului de Crăciun Rescrierea poveștii- Parodia

Exercițiu de proză- Salata de povești

3

Povești la gura sobei- Povestea piticului și Povestea globului de Crăciun

Citim povestea pentru că suntem interesaţi de natura umană şi

de relaţiile dintre oameni. Ne interesează prea puţin dacă ea

este o reflecţie a realităţii sau o reflectare a lumii interioare a

a individului.”

( Maria Nikolajeva în Aesthetic Approaches to children’s Litterature,

The Scarecrow Press,Inc. Maryland, 2005, p 73.)

În ultima oră de limba și literatura română din semestrul I, le-am propus elevilor mei un

atelier de scriere creativă cu tema Povești la gura sobei. Afară ningea, focul în... centrala

termică duduia și elevii mei își făceau deja planuri de vacanță.

În această atmosferă destinsă, le-am propus să scrie două povești- Povestea piticului și

Povestea globului de Crăciun 1 , pentru a–mi transmite și mie o parte din starea lor.

Rezultatele muncii lor, poveștile, au fost surprinzătoare și m-au făcut să-mi aduc aminte de

zăpezile de altădată și de mirosul de cozonac care ne învăluia apartamentul o dată pe an, de

Crăciun. Dacă la a doua compunere au avut deplină libertate de mișcare, la prima compunere

ei s-au supus unor convenții, concretizate în următorul tabel:

Locuri Eroi Motivul

acțiunii

Acțiuni Obiecte Stări

O scorbură

Un nor

Un turn

Un dulap

Un pahar

Un degetar

Un penar

Piticul

O zână

Un copil

Un alt pitic

Un uriaș

Un mâncător

de pitici

Dorește ceva

Primește ceva

Află ceva

Pățește ceva

Caută și

găsește

Se luptă și

învinge

Vrăjește

O baghetă

magică

O bocceluță

Un bob de

sare

O pensulă

Un creion

E trist, singur

Nu înțelege

Se miră

Se bucură

Îi e teamă

Își face curaj

Vă invit să citiți cele mai bune povești spuse la gura sobei. Lectură plăcută!

prof. Nicoleta Cîrjan

1 Alina Pamfil, Limba și literatura română în școala primară, perspective complementare, Ed. Paralela 45, Pitești,

2009, p. 178

4

Povești la gura sobei, desen realizat de Ionuț Stanciu,clasa a V-a A

Piticot

Într-o zi, într-o scorbură dintr-un uriaș stejar, un tată le spuse fiilor săi:

- Piticii tatei, luați aminte la ce vă spun ! A sosit vremea ca voi să vă căutați rostul în viață.

O să vă împart tot ce am. Să nu deschideți bocceluțele până nu coborâți din stejar !

5

Atunci, cei trei pitici au început să coboare din stejar și când s-au uitat în sus, pe un nor

stătea o zână care-și flutura bagheta magică. Ea coborî la ei și le spuse:

- Unul dintre voi va avea un viitor de aur, ceilalți, invidioși, îl vor trăda. Zâna dispăru la fel

de repede precum apăru. Piticii se mirară tare. Se lăsase seara și ei abia ajunseseră la

jumătatea drumului. Piticii cei mari și-au propus să-l omoare pe cel mic, pe Piticot. Au găsit

un stejar mare și au hotărât să doarmă în scorbura lui. Înainte de culcare, piticii cei mari și-

au desfăcut bocceluțele și au găsit în ele o pensulă și un creion. Nu le-au acordat nicio

atenție și le-au aruncat, fără să știe că erau vrăjite. Când văzură că Piticot doarme, îl

aruncară din stejar, cu tot cu bocceluță. Când se trezi, era singur și trist și nu înțelegea

unde se află, unde sunt frații săi, dar cel mai mult se temea pentru soarta sa. Prinse curaj,

se hotărî să plece la drum, dar nu înainte de a deschide bocceluța. În bocceluță era un bob

de sare și unul de piper. Din acest moment, avu parte numai de peripeții : se luptă cu un

mâncător de pitici, în vrăji și îl învinse, fu blocat într-un degetar, purtă o luptă într-un

pahar, stătu un an în penarul unui copil, omorî un uriaș în

turneul din dulap, căută comoara vrăjită, o găsi și deveni bogat. Uitasem să vă spun că el

doarea să se îndrăgostească… Acest lucru se și întâmplă: se îndrăgosti de o prințesă pe care

o salvase dintr-un turn. De frații lui nu mai știa nimic și le ducea în continuare dorul pentru

că sângele apă nu se face. Piticot făcu nuntă mare cu prințesa din turn și trăiră fericiți până la adânci bătrâneți. Iar

eu încălecai pe o căpșună și vă spusei o mare și gogonată minciună. Prințesa, desen realizat de Nicolae Cristina- clasa a V-a B Mihai Alecu,clasa a V-a A

Piticul și iubita lui

Era odată un pitic care trăia într-un turn al castelului, aproape de nori. El era mic cât un

degetar.

Piticul vroia să o salveze pe iubita lui, Ochi –Albaștri. El ceru ajutorul zânei cu bagheta

6

fermecată și află că fusese răpită de un uriaș. Îi era tare frică să nu pățească ceva și nu

înțelegea de ce fusese răpită. Își luă bocceluța, un bob de sare și unul de piper și plecă la

drum. Pe drum i se alătură un alt pitic, un fost coleg de grădiniță. Ei se întâlniră cu un

mâncător de pitici. Îl goniră, aruncând cu mere în ele. Se mirară și ei de curajul lor. Piticii

găsiră castelul Uriașului. Acesta se afla în apropierea unui râu, străjuit de o parte și de alta

de arbori falnici. Râul își unduia trupul la fiecare cotitură și semăna cu spinarea albastră a

unui uriaș șarpe. Piticii se luptară cu Uriașul și îl învinseră. Vraja se rupse și iubita lui apăru

din dulapul în care fusese sechestrată. Bucuria revederii a fost imensă.

După un an, piticul și iubita lui au făcut o nuntă mare, așa cum fac toți piticii din poveste. Râul șerpuitor, desen realizat de Mironov Bianca- clasa a V-a B Pleșea Andreea,clasa a V-a A

Tărâmul fermecat

Portetul lui Habarnam realizat de Gabriela Neagu- clasa a V-a A

Bun venit pe Tărâmul Fermecat! Acest loc magic este locuit de pitici.

Să facem cunoștință cu piticul Trip care are o iubită pe nume Elvira. Cei doi îndrăgostiți

locuiesc într-o scorbură. În frumoasa lor locuință, se află un dulăpior cu pahare și degetare

mici, iar în mijlocul scorburei un pătuț din lemn acoperit cu o pătură de nori. În vecinătatea

lor locuiește piticul Sam, un foarte priceput desenator. Monotonia vieții de zi cu zi le este

tulburată de un uriaș mâncător de pitici, care a ajuns pe Tărâmul Fermecat datorită unei

vrăjitorii. Trip află că este vecin cu Zâna cea Bună și merge la ea sa-i ceară ajutorul. Zâna

le cere câteva ingrediente necesare contra-vrăjitoriei: un penar, un creion, o pensulă, un

bob de sare și câteva boabe de piper. Toate aceste antidoturi trebuiau aduse până la apusul

soarelui. Trip se întoarce acasă trist, știind că aceste lucruri sunt omenești și că nu le poate

7

procura de pe Tărâmul Fermecat. Trip își face curaj și îl întreabă pe Sam:

- De unde să iau toate aceste ingrediente? Oh, suntem pierduți ! Mâncătorul de pitici ne va

devora cu cea mai mare placere.

- Stai liniștit, răspunse Sam. În Pădurea de Argint se află un turn care face legătura cu

Lumea Reală. La drum!

Ajunși în Lumea Reală ei se întâlniră cu Gabriela, elevă în clasa a V-a, care le ascultă

povestea și le puse la dispoziție ingredientele necesare poțiunii. Trip și Sam se întorc în

mare grabă pe Tărâmul Fermecat și îi dau Zânei: penarul, creionul, pensula, bobul de sare

și câteva boabe de piper. Femeia pregătește poțiunea magică cu ajutorul unei baghete

fermecate, reușind să-l elimine pe Uriașul mâncător de pitici.

Liniștea și pacea s-au așternut din nou pe Tărâmul Fermecat, iar piticii au trăit fericiți

până la adânci bătrâneți.

Gabriela Neagu,clasa a V-a A

Piticul cel viteaz

Ascunzătoarea din turn, desen realizat de elevul Stanciu Ionuț, clasa a V-a A

Povestea noastră începe cu un pitic care locuia într-o scorbură. Era foarte fericit și

iubea o piticuță cu ochii ca mura. Nunta se apropia și pregătirile erau în toi. Dar piticul avea

și dușmani, pe globinii cei răi și mâncători de pitici care îl urmaseră pas cu pas.

Într-o zi, globinii cei răi și mâncători de pitici au prins-o pe piticuță și au dus-o în

ascunzătoarea lor din turn. Au legat-o de o gumă de șters din penarul ponosit și vechi al lui

Gabriel, elev în clasa a V-a.

Aflând această veste groaznică, piticul își face curaj și pleacă să-și salveze iubita din

ghearele mâncătorilor. Avea la el o baghetă fermecată moștenită de la bunicul său iar pe

8

umăr o bocceluță, în care băgase un bob de piper și o pensulă. Ajutat de un nor a reușit să

urce în turn. Acolo era un dulap, păzit de doi mâncători , iar în dulap erau un penar, un pahar

și un degetar. Piticul scoate bagheta și îi transformă pe mâncători în scaune de piatră. Aude

un geamăt ușor din dulap. Caută în pahar, nimic; caută în degetar, asemenea, deschide cu

grijă penarul și își vede iubita legată de o gumă de șters. O eliberează. Acum nu mai este

trist. Lacrimi de fericire îi inundă obrajii.

A doua zi nunta a răsunat în toată pădurea și poate că mai răsună și astăzi. Dacă nu cumva

nunii au mers între timp în lumea drepților.

Gabriel Stoica, clasa a V-a A

Călătoria unui pitic

Într-o pădure fermecată, trăia într-un turn, un pitic tare curios care vroia să afle dacă

există uriași, zâne și copii.

Piticul pleacă în căutarea lor și se întâlnește în drumul său cu Uriașul mâncător de pitici.

Piticul nostru s-a speriat și s-a ascuns într-o scorbură. Aici a dat peste Un Alt Pitic, care

plecase și el în căutarea uriașilor, zânelor și copiilor. Într-o clipă de neatenție, Un Alt Pitic,

scoate capul din scorbură și este înfățat de devoratorul piticilor. Rămas singur și trist,

piticul nostru se urcă în vârful celui mai înalt brad, care ajunge până la nori. Se urcă ușurel

pe un nor și de acolo admiră lumea. Pe lângă el, pe celălalt sens de mers al norilor, trece o

Zână cu o baghetă fermecată. Aceasta îi dăruiește o pensulă. Piticul încalecă pe ea și zboară

până pe tărâmul copiilor. Intră pe fereastra unei fetițe, Elena, elevă în clasa a V-a si se

ascunde în paharul ei de pe noptieră. Prin sticla paharului lucrurile păreau enorme, chiar

înfricoșătoare. Probează și rezistența degetarului de lângă pahar, executând câteva mișcări

de step. Deodată, Elena intră în cameră și se apucă să-și facă tema la limba română. Pe foaie

albă a caietului de dictando, apare următorul titlu Călătoria unui pitic. Piticul părăsește

degetarul și se urcă pe umărul fetiței. Îi citește povestea și finalul îl întristează.

Înțelege că asta nu e lumea lui și că mai devreme sau mai târziu va face cale întoarsă. Un

dor aprig de turnul natal îl cuprinde și părăsește în grabă camera de lucru a Elenei.

Elena Sandu, clasa a V-a B

Povestea globului de Crăciun

Într-o zi de iarnă, aproape de Crăciun, stăteam într-o cutie și așteptam să fiu agățat în

brad. Alături de mine se aflau priteni mai vechi și mai noi: Globulețe, Beteala, Fundițe și

Steaua din vârf.

Deodată, o mână delicată îl ridică din cutie și îl pune cu grijă pe ramura bradului, undeva

sus, lângă o fereastră. Aici globul este fericit pentru că îi este cald, dar și pentru că de la

fereastră poate admira peisajul de afară. Afară ninge liniștit. Globul este trezit din reverie

de glasul ascuțit al Stelei din vârf:

- Ce frumos miroase!

- Miroase a cozonac, îi răspunde Globul.

- Și a friptură, completează Beteala Roșie.

Stăpâna casei pune cu grijă fața de masă, farfuriile și tacâmurile. În zece minute masa este

9

plină cu bunătăți și toți ai casei îi laudă talentul de gospodină.

Globul de Crăciun, desen realizat de Cristina Nicolae, clasa a V-a B

Această sărbătoare este unică pentru mine, Globul din bradul de Crăciun. Am onoarea

să privesc o familie fericită și unită, în seara magică a Nașterii Domnului Nostru.

Bianca Mironov

Gabriel Ioniță

Dragoș Nicolae, clasa a V-a B

coordonator Bianca Mironov

Iarna

A venit din nou iarna. Globurile se vor trezi din nou la viață și vor atârna mândre în bradul

de Crăciun. Numai unul stătea îmbufnat:

- Ce enervant este Crăciunul ! O zi ești respectat, ești prețuit și apoi te bagă din nou în

cutie și te lasă acolo mult și bine. ..

Steaua din vârf, mai înțeleaptă îi răspunde:

- E bine să prețuieștiu această zi. Ia spune, globule, te-ai uitat măcar o dată în jurul tău?

- Nu. De ce? întreabă globul

În acel moment, globul întoarce fața spre cameră și vede o adevărată minune. Camera era

plină de podoabe. Ușa se deschide și în cameră întră o siluetă grăsuță, îmbrăcată într-un

costum roșu, cu bocanci negri. Ea lasă niște cutii colorate lângă brad.

A doua zi, globul ar fi vrut să întrebe cine era silueta grăsuță și misterioasă, dar nu avea

cu cine să vorbească. Globul își purta somnul în cutia lui.

Mihai Alecu Lepădatu Alin Valentina Costache coordonator,

Gabriel Stoica Andreea Ilie Alexandru Badea Mihai Alecu, clasa a V-a A

10

Rescrierea poveștii- Parodia

Conform Dicționarului de stilistică, parodierea este un procedeu prin care se imită, cu intenții ironice sau umoristice, fragmente sau texte întregi anterioare, în general foarte cunoscute.2 Forma cea mai subtilă, cea mai rafinată de parodiere nu este însă aceea în care în textul

nou se substituie doar cuvintele din textul anterior, așa cum se întâmplă frecvent, mai ales

în folclorul școlarilor, ci aceea în care se parodiază stilul unui scriitor sau al unei epoci

literare. MAESTRUL parodiei este incontestabil Mircea Cărtărescu. În poezia Garofița3,

Cărtărescu parodiază stilul din poezie Muma lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu.

Iată un scurt fragment elocvent:

Teiul Doamnei pare zugrăvit în cridă. În cofetărie intră o gravidă. Astfel stă la coadă între mușterii Ca o garofiță între păpădii. Astfel între brazii cu tupini de ceară Lâng-un șipot dulce șade-o caprioară. Checuri cu stafide doarme în vitrine. E frigoriferul greu de savarine… În cadrul unui atelier de scriere creativă, le-am propus elevilor mei să încerce parodierea

poveștilor preferate. Ce a ieșit ? Veți vedea în paginile următoare cele mai bune povești

rescrise în varianta 2012.

prof. Nicoleta Cîrjan

Capra cu trei iezi- 2012

A fost odată ca niciodată o capră care avea trei iezi. Capra era o cunsocută creatoare de

modă din lumea animalelor.

Într-o bună zi, Capra pleacă grăbită pentru că avea o prezentare de modă într-un club de

fițe din Pădure. Capra le spune celor trei iezi ai săi, care erau copii cuminți la școală și

deștepți, să-și facă temele în liniște, să nu asculte muzică rock și să nu deschidă ușa

străinilor. După o vreme, la Vila din Pădure cineva sună la ușă. Iedul ăl mic se uită pe vizor și

îl vede pe Lup. Lupul era un binecunoscut mafiot și recuperator de bani. Jobul lui era să

amenințe cu pistolul animalele datornice din Pădure. Acesta venise la casa caprei pentru a le

propune o afacere celor doi iezi mai mari, nicidecum să-i mănânce. Lupul era sătul, tocmai

servise masa la un restaurant de cinci stele din Pădure.

Cum îl văd pe lup, iezii se îmbracă în costumele lor cele mai bune, se parfumează, își iau

Iphon-urile și se urcă în mașina decapotabilă a lupului îndreptându-se spre clubul de fițe din

2 Mihaela Popescu, Dicționarului de stilistică, Ed. All, București, p.86

3 Poezia face parte din Antologia de poezie Dublu album de M.Cărtărescu, Ed. Humanitas, Buc. 2009, p27

11

Pădure. Iedul cel mic pornește în urmărirea lor cu o motocicletă primită în dar de la colegii

lui de clasă. Nu reușește să-i urmărească pentru că îl accidentează mașina Bursucului, care

circula pe contrasens.

Jucătorii de cărți, desen realizat de eleva Cristina Nicolae, clasa a V-a B

În club, iezii își pierdeau timpul ascultând muzică și pierzându-și banii la jocurile de cărți.

Nu mai trecuse pe la școală de un semestru. Comportamentul lor este dat în vileag de Vulpea

cea Roșcată. Vulpea era directoarea școlii din Pădure, școală pe care ar fi trebuit să o

frecventeze cei doi iezi. Vulpea se duce în vizită la Capră și îi povestește cum băieții ei nu

mai vin la școală, cum au acumulat zeci de absențe și cum au ajuns să fie corigenți la mai

multe materii. Ba chiar îi dezvăluie și sursa tuturor relelor- Lupul. Disperată, Capra pune la

cale un plan diabolic pentru a-l elimina din peisaj pe Lup. Pregătește o cină romantică pentru

Lup, îl invită la Vilă, îl îmbată cu vinul cel mai scump și îl filmează cu o cameră web.

A doua zi, Lupul se trezește și este șantajat: renunță la prietenia cu iezii sau filmulețul

cu el apare pe internet. Lupul renunță la pritenia iezilor. Îi era teamă să nu se facă de râs în

cercul lui de mafioți. Și uite așa Capra și-a recâștigat iezii.

Marian David, clasa a V-a B

12

Albă ca Zăpada- 2012

A fost odată ca niciodată o fată foarte frumoasă pe nume Albă ca Zăpada. Mama sa

vitregă căuta mereu leacuri pe internet pentru a-și menține frumusețea. În zadar, Albă ca

Zăpada rămânea cea mai frumoasă femeie din ținut.

Enervată, Mama vitregă contactează un ucigaș plătit (Vânătorul) pentru a o elimina pe veci

pe rivala sa. Vânătorul nu o ucide pe Albă ca Zăpada, ba chiar îi pune la dispoziție

motocicleta sa. Fata calcă accelerația și se pierde în Pădure. În pădure, Albă ca Zăpada

este atacată de un Crocodil, dar în apărarea ei sare Veverița Karatistă care îi aplica două-

trei lovituri și îl face K.O.

- Unde să mă duc? Nicăieri nu mă simt în siguranță. Unde mă sfătuiești să plec?

întreabă Albă ca Zăpada.

- La palatul piticilor te poți simți în siguranță. Au aer condiționat și plasmă. Până acolo

e drum lung dar ia mașina mea de teren și vei ajunge acolo în 20 de minute, răspunde

Veverița Karatistă.

Albă ca Zăpada ajunge la palatul piticilor și este întâmpinată de 7 pitici îmbrăcați în costum

care o primesc cu brațele deschise. A doua zi, piticii pleacă la birou, renunțaseră la minerit

și acum lucrau într-o multinațională. Între timp mama vitregă a aflat printr-un detectiv

particular unde s-a refugiat Albă ca Zăpada. Și-a făcut operații estetice de îmbătrânire, a

comandat de la cofetărie plăcintă cu mere și a plecat spre palatul piticilor. Albă ca Zăpada

mănâncă plăcinta și se prăbușește pe podea.

Sfârșitul îl cunoașteți și voi. Eu o să adaugă vreo trei amănunte: Prințul o readuce la viață

pe Albă ca Zăpada, o urcă în elicopterul personal și o duce la vila lui de la Snagov. Oare au

trăit fericiți până la adânci bătrâneți ?

Alin Lepădatu, clasa a V-a A

Salata de povești

Salata de povești4 este o activitate pe care am desfășurat-o cu succes în cadrul unei ore

de limba română. Le-am cerut elevilor mei să-și aleagă personajele preferate din cărțile pe

care le-au citit pe semestrul I și să le pună într-o situație dificilă. Am constatat că

personajele amestecate foarte des în salate sunt Habarnam și Apolodor, semn că elevii i-

au îndrăgit și unii din ei chiar s-au identificat cu aceste personaje. Sper să gustați cu

plăcere din cele mai bune salatele pregătite cu multă trudă de elevii mei !

Poftă bună !

prof. Nicoleta Cîrjan

4 Alina Pamfil, Limba și literatura română în școala primară, perspective complementare, Ed. Paralela 45, Pitești, 2009, p. 179

13

Apolodor, Hensel și Gretel și Sufița Roșei

Portretul lui Apolodor desen realizat de Mihai Alecu- clasa a V-a A

Apolodor călătorește liniștit spre Nord, spre Labrador, în avionul său elegant, un

bimotor ultimul tip. Dar, înflăcărându-l peisajul sări pe-o aripă și fu izbit de un nor zănatic.5

Eroul nostru se trezește într-un târziu în mijlocul unei păduri. Curios din fire, el pleacă

să exploreze locul. Pe drum se întâlnește cu doi copii: o fetiță și un băiat care mergeau de

mână împrăștiind frimituri de pâine în urma lor. Erau Hensel și Gretel.

- Apolodor, te rugăm, ajută-ne să găsim drumul spre casa tatălui nostru, strigară copii

în cor.

- Eu zic să mergem pe drumul acesta. Trebuie să găsim casa, răspunse Apolodor.

Merseră ei o bună bucată de timp fiecare gândindu-se la ale lui. Deodată, văzură roșu

înaintea ochilor. Era Scufița Roșie care se rătăcise și ea în pădure, în drumul ei spre casa

Bunicuței. Scufița Roșie îl recunoaște pe Apolodor. Știe tot despre el. I-a citit cartea și a

aflat că este un personaj foarte iubit de copii, ba chiar unii s-au îmbrăcat în costumul lui și

s-au dat în spectacol, imitându-l. Cele patru personaje de poveste fac un popas la umbra

unui stejar să se odihnească și să mănânce câte ceva. Apolodor începe să cânte și să facă

jonglerii, exact așa cum făcea și la circ, în târgul Moșilor, pe gheața unui răcitor6.

În jurul lui se strâng toate animalele pădurii:iepurașii, căprioarele, veverițele, bursucii, urșii

și mistreții. Toți dansau, râdeau și aplaudau. Pe la ei nu ajunsese niciodată circul. Atunci

Apolodor se apropie de ei și le spune:

- Știți cumva, dragi spectatori ai pădurii unde se află casa bunicuței și casa

părintească a celor doi copii Hensel și Gretel ?

- Știu eu, răspunde veverița. Eu tot timpul mănânc nuci de la cofetăria Bunicuței.

Fetițo, îți arăt eu drumul !

5 Aluzie la călătoria lui Apolodor spre Labrador din Prima Carte cu Apolodor de Gellu Naum, ed. Humanitas, Buc.

2003, p.13 6 Prima Carte cu Apolodor de Gellu Naum, ed. Humanitas, Buc. 2003, p.7

14

- Casa în care au locuit Hensel și Gretel este lângă vizuina mea, răspunde amabil

bursucul. Eu zic să plecăm copii. Până la apusul soarelui vom ajunge acolo.

Cele patru personaje își iau rămas bun și se întorc fiecare în poveștile lor, bucuroase

că au trecut încă o probă.

Gabriel Stoica, clasa a V-a A

Habarnam, Spiderman, Nică de la Humulești și Scufița Roșie

Habarnam la pescuit, desen realizat de Bianca Mironov, clasa a V-a B

În călătoria pe care o face în jurul lumii cu balonul, Habarnam aterizează din greșeală la

Humulești, direct în cireșul din grădina mătușii Mărioara. Scufița Roșie pleacă la Bunicuța

cu mâncare și pe drum își dă seama că și-a uitat harta acasă. După ce a mers o zi întreagă,

ea s-a rătăcit și a ajuns în grădina de la Humulești. În călătoria sa în jurul lumii, Spiderman

își aruncă plasa direct în cireșul mătușii Mărioara. Povestea lui Nică o cunoașteți. Știți cum

a ajuns el în cireșul cu pricina. Sunt sigur că ați citit din cartea de română fragmentul La cireșe de I. Creangă. Aflat în cireș, Nică este surprins să constate că nu este singur.

Povestea nu mai era doar a lui: Scufița Roșie mânca cireșe, Habarnam striga după ajutor

pentru că rămăsese agățat în vârful copacului și Spiderman încerca să-și strângă plasa care

acoperea tor pomul. Nică le spune:

- Suntem cu toții într-o mare încurcătură ! Nu știu cum vom scăpa de aici. Dacă ne

găsește Mărioara ne îndoaie spinările. Nu știți cât de rea si de cărpănoasă este !

Trebuie să avem un plan super. Eu îl ajut pe Spiderman să-și recupereze plasa.

- Eu îl voi ajuta pe Habarnam să coboare din copac și să-și repare balonul, spune

Spiderman.

- Eu voi mânca cireșe. Sunt fată și trebuie să mă protejați, spune Scufița, aranjându-

și cu delicatețe cosițele.

La un moment dat, apare o bătrână cu o prăjină în mână. Era Mărioara, pericolul în persoană.

15

Habarnam se urcă în balon și pe aici ți-e drumul. Spiderman cu plasa în spinare și

Scufița Roșie în brațe dispare din peisaj spre meleaguri mai liniștite. Nică fuge acasă și

îi povestește mamei întâmplarea. Mama nu-l crede și îl pune să aibă grijă de soara lui mai

mică.

Marian David, clasa a V-a B

O poveste încurcată și de mine adunată

Mowgli, băiatul junglei în timpul unui concert rock, desen realizat de Mihai Alecu, clasa a V-a A

A fost odată ca niciodată, într-o poieniță, o fetăță care culegea ciupercuțe. Cum ajunsese

acolo era o enigmă. Liniștea îi este întreruptă de un motan…încălțat, care purta o pălărie

ciudată , de muschetar și care se văieta că-l doare piciorul. Scufița îl mângâie și îl bagă în

coșulețul său. Motanul începe să țipe:

- Ai grijă ! M-am lovit la picior într-un duel. Am uitat să mă prezint. Sunt Motanul

Încălțat. Tu cum te numești?

- Numele meu este Scufița Roșie.

Cei doi privesc surprinși cum dintr-un copac cade un băiat. Era Mowgli, băiatul junglei care

în timpul liber era chitarist în trupa rock Spaima Pădurii. - Sunt Mowgli, de profesie personaj literar și în timpul liber cânt la chitară într-o

trupă rock. Ca de obicei, treceam din copac în copac, exersându-mi și calitățile de

16

atlet, am ațipit și am venit cu capul în pom. Voi cine sunteți? Ce căutați în povestea

mea?

- Suntem Scufița Roșie și Motanul Încâlțat și ne-am rătăcit. Ne poți ajuta să ne

întoarcem în poveștile noastre. Nu vrem să-i dezamăgim pe copii cuminți care ne

îndrăgesc, răspunde Scufița Roșie.

- Simt un miros ciudat. Cred că se apropie Lupul, personajul negativ din povestea

domnișoarei, spune Motanul Încălțat.

- Stați liniștiți. Nu sunteți în pericol. Am domesticit Lupul. El vă va ajuta să vă

întoarceți în poveștile voastre, răspunde Mowgli.

Lupul se apropie de ei, scoate un GPS de ultimă generație și îi conduce pe rătăciți în

poveștile lor.

Mihai Alecu, clasa a V-a A

Colectivul redacţional

Redactor-şef: Mihai Alecu - V A

Marian David –V B

Gabriel Stoica-V A

Redactor-şef adjunct: Andreea Pleșea -V A

Alin Lepădatu -V A

Gabriela Neagu - V-a A

Elena Sandu -V B

Bianca Mironov -V B

Șef departamentul artistic: Cristina Nicolae–V B

Ionuț Stanciu- V-a A

Echipa: Gabriel Dedu- V-a A, Iulian Rotaru–V B, Neacșu Andreea- V-a A, Gabriel Ioniță- V B,

Claudia Tudorache, Adriana Avram, Maria Paraschiv, Andreea Beatrice Ilie, clasa a V-a A

Coordonator- prof. limba română Cîrjan Nicoleta

Tehnoredactare: prof. Cîrjan Nicoleta