5

CUPRINS

CATRE CITITOR..............................................................................3 CAPITOLUL 1 CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?.............................................. 11

1.1 Nevoile umane ................................................................... 11 1.2 Resursele si factorii de productie ................................ ......... 13 1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de productie

si costul de oportunitate ................................ ..................... 15 1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale

ale economiei................................ ................................ ..... 23 CAPITOLUL 2 UTILIZAREA GRAFICELOR ÎN ANALIZA ECONOMICA........ 39 2.1 Graficul, instrument de analiza economica ........................... 39 2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa în analiza economica ....... 43 2.3 Modificarea pantei de-a lungul curbei.................................. 46 2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor.............................. 47 CAPITOLUL 3 AGENTII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC .................... 57 3.1 Agentii economici si functiile lor ................................ ......... 57

3.2 Operatiuni ale agentilor economici ................................ ..... 59 3.3 Circuitul economic ................................ ............................. 61 CAPITOLUL 4 CEREREA, OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI ........................... 71 4.1 Cererea.............................................................................. 72 4.2 Oferta ................................................................................ 87 4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si ofertei...... 96 4.4 Rolul preturilor în alocarea resurselor în economia de piata . 102

6

CAPITOLUL 5 TEORIA ECONOMICA A CONSUMATORULUI ....................... 115 5.1 Constrângerea bugetara..................................................... 116 5.2 Preferinte si utilitate ......................................................... 122 5.3 Optimul consumatorului ................................ ................... 135 5.4 Surplusul consumatorului.................................................. 150 CAPITOLUL 6 TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI ....................... 163 6.1 Functia de productie ......................................................... 164

6.2 Productivitatea medie si productivitatea marginala. Legea randamentelor descrescatoare .................................. 166

6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie tehnica................ 172 6.4 Randamentele de scara...................................................... 177 6.5 Echilibrul producatorului .................................................. 178 CAPITOLUL 7 COSTURILE DE PRODUCTIE.................................................... 191 7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul economic . 192 7.2 Costurile de productie pe termen scurt ............................... 194 7.3 Costurile de productie pe termen lung ............................... 200 CAPITOLUL 8 CONCURENTA PERFECTA ................................ ....................... 211 8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta............................... 212 8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt........................... 215 8.3 Echilibrul producatorului pe termen lung ........................... 219 CAPITOLUL 9 MONOPOLUL .............................................................................. 231 9.1 Caracteristicile monopolului.............................................. 231 9.2 Cererea catre firma si încasarile......................................... 233 9.3 Echilibrul producatorului .................................................. 236 9.4 Monopolul discriminatoriu................................................ 239 9.5 Monopolul versus concurenta perfecta ............................... 241

7

CAPITOLUL 10 CONCURENTA MONOPOLISTICA SI OLIGOPOLUL............ 251

10.1 Concurenta monopolistica .............................................. 251 10.2 Oligopolul...................................................................... 255

CAPITOLUL 11 PIATA MUNCII SI SALARIUL.................................................... 271 11.1 Piata muncii în conditiile concurentei perfecte .................. 272 11.2 Piata muncii în conditiile monopsonului........................... 281 11.3 Sindicatele si rolul lor ..................................................... 285 11.4 Piata muncii în conditiile monopolului bilateral................ 288 CAPITOLUL 12 EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE................................ ... 299

12.1 Bunurile publice, bunurile private si bunurile mixte .......... 299 12.2 Esecul pietelor................................................................ 304 12.3 Externalitatile ................................................................. 307 12.4 Internalizarea externalitatilor negative .............................. 313 BIBLIOGRAFIE ............................................................................ 321

11

CAPITOLUL 1

CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Ce sunt nevoile umane si resursele economice • Conceptele de raritate si cost de oportunitate • Ce este stiinta economica si care sunt problemele fundamentale ale

economiei • Ce reprezinta microeconomia, macroeconomia, analiza pozitiva si

analiza normativa

Economia reprezinta mecanismul prin care este organizata utilizarea resurselor de munca, pamânt si capital în vederea satisfacerii nevoilor umane. Ea constituie un mecanism dinamic, aflat într-o continua schimbare Fiecarei societati îi sunt proprii anumite reguli, institutii, traditii prin care activitatea economica este organizata si condusa. Toate societatile.se confrunta cu probleme de natura economica similare pe care încearca sa le rezolve cât mai bine.

1.1 Nevoile umane În cursul vietii lor oamenii au numeroase nevoi. Nevoile umane

apar sub forma a ceea ce oamenii considera ca fiindu-le necesar pentru existenta. Expresia “a avea nevoie de” arata o situa tie de tensiune, un

12

sentiment de frustrare si, în consecinta, o dorinta, care rezulta dintr-un dezechilibru. Nevoile reprezinta o constanta a naturii umane, omul fiind purtatorul unor trebuinte mostenite, imuabile, care pot fi determinate, clasificate si ierarhizate. Nevoile umane sunt, în esenta, nevoi de bunuri si servicii.

Nevoile umane sunt nevoi de baza si nevoi de de natura psihologica. Unele bunuri si servicii sunt consumate în vederea satisfacerii unor nevoi biologico-materiale , asigurând supravietuirea fiintei umane. Aici sunt incluse nevoile de hrana, adapost si îmbracaminte. Putini oameni se multumesc doar cu satisfacerea acestor nevoi. Cei mai multi aspira la un un nivel de trai mai ridicat care sa includa acoperirea nevoilor de ordin psihologic. În cadrul acestui tip de nevoi sunt cuprinse nevoile de educatie, de informare, de respect, de afectiune, de morala, de petrecere a timpului liber etc. Nevoile umane pot fi privite si din alte unghiuri. De exemplu, în functie de existenta sau nu a resurselor necesare satisfacerii lor, nevoile pot fi solvabile sau insolvabile. Din punct de vedere al momentului satisfacerii lor, aceleasi nevoi pot fi prezente sau viitoare.

Nevoile sunt satisfacute în ordinea urgentei lor. Nevoile de baza sunt mai urgente decât cele de natura psihologica. Dintre nevoile de baza, cele mai urgente sunt nevoile de hrana.

Nevoile umane sunt în continua dezvoltare (cantitativa si structurala) si, practic, sunt nelimitate. Caracterul lor nelimitat deriva din repetitivitatea nevoilor de baza, cresterea continua a nevoilor de natura psihologica si aparitia unor nevoi noi pe masura progresului economico-social.

Nevoile umane constituie mobilul oricaror activitati socio-economice. Economiile diferitelor state încearca sa raspunda cât mai bine ansamblului de nevoi umane. Nivelul de dezvoltare al unei economii conditioneaza în mod decisiv gradul de satisfacere al nevoilor. Lumea contemporana ofera imaginea unui spectru foarte larg al capacitatii de acoperire a nevoilor în functie de masura în care reusesc sa gaseasca cele mai adecvate raspunsuri la aspiratiile oamenilor.

13

1.2 Resursele si factorii de productie

Satisfacerea nevoilor presupune, înainte de toate, existenta

resurselor economice pentru obtinerea bunurilor si serviciilor. Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea

nevoilor umane de bunuri si servicii. Deoarece resursele nu pot satisface în mod direct nevoile umane, devine necesara folosirea lor în cadrul proceselor de productie. Astfel, se obtin bunurile si serviciile utile existentei. În aceasta calitate, resursele atrase în procesul de productie, reprezinta factori de productie.

Productia reprezinta procesul de transformare a factorilor de productie în bunuri si servicii. În cadrul acestui proces, factorii de productie reprezinta intrari (inputuri), în timp ce rezultatul constituie iesire (outputul). De exemplu, în cazul unui combinat siderurgic minereul de fier si energia reprezinta intrari, iar otelul va constitui iesirea acestui proces de productie . Exista numerosi factori de productie, fiecare dintre acestia având o functie si un loc bine definit în cadrul oricarui sistem economic. Factorii de productie includ natura, forta de munca, capitalul si abilitatea întreprinzatorului. Natura, ca factor de productie, reprezinta acele resurse privite ca “daruri gratuite ale naturii” si folosite pentru producerea bunurilor si serviciilor.

Natura include resursele de teren (suprafetele agricole si de constructie), precum si resursele solului si subsolului (mineralele, resursele forestiere, lacurile naturale, râurile si animalele salbatice etc.). În aceeasi categorie se poate considera chiar mediul fizic în care ne aflam, cu aerul pe care îl respiram sau apa pe care o bem.

14

Forta de munca constituie efortul fizic si intelectual depus pentru a produce bunuri si servicii.

Forta de munca reprezinta resursele umane, inclusiv pregatirea profesionala. Pregatirea profesionala se refera la totalitatea cunostintelor teoretice si practice, la deprinderile si abilitatile care asigura participantilor la un proces economic competenta profesionala. Profesorul, informaticianul, sportivul profesionist sau fizicianul, sunt inclusi în cadrul acestui factor de productie datorita serviciilor prestate în domenii specifice.

Capitalul comporta doua acceptiuni: capitalul tehnic si capitalul

banesc. Ca un al treilea factor de productie, capitalul tehnic reprezinta tot ceea ce este produs de oameni si se afla la baza obtinerii altor bunuri sau servicii.

Capitalul tehnic reprezinta bunurile realizate în procese de productie anterioare si utilizate ca intrari într-un nou proces de productie.

Bunurile de capital tehnic difera de bunurile de consum. Bunurile de capital nu pot satisface în mod direct nevoile umane, asa cum o fac bunurile de consum. Ele trebuie mai întâi atrase si utilizate într-un proces productiv, iar rezultatele acestui proces pot constitui bunuri de consum.

Capitalul tehnic cuprinde, la rândul sau, doua componente: capitalul tehnic fix si capitalul tehnic circulant.

Capitalul tehnic fix participa la mai multe procese de productie si este încorporat treptat în rezultatul productiei. Pentru o întreprindere, cladirile, echipamentele, masinile, utilajele, instalatiile etc. constituie capital fix. Durata de utilizare a capitalului fix este în general ridicata, el fiind înlocuit pe masura deprecierii sale fizice si morale. De exemplu, o cladire în cazul unei întreprinderi este folosita pentru o perioada de 50 de ani. În acest timp, ea este supusa unui proces de depreciere fizica continua, fapt ce va determina ca la sfârsitul acestei perioade sa fie demolata. În mod asemanator, se poate rationa în cazul echipamentelor sau instalatiilor ale caror parametri tehnico-functionali se reduc prin trecerea timpului.

15

Spre deosebire de deprecierea fizica, cea morala este determinata de aparitia unor echipamente noi, cu performante înalte. Achizitionarea unui nou computer poate reprezenta o foarte buna investitie datorita vitezei superioare de procesare a datelor. Cel putin în acest domeniu, dupa o perioada scurta de timp, unul sau mai multi producatori de profil anunta lansarea pe piata a unui alt computer cu un procesor mai puternic, motiv pentru care precedentul devine depreciat din punct de vedere moral.

Capitalul tehnic circulant participa la un singur proces de productie, fiind încorporat imediat în produsul finit. În cadrul capitalului circulant sunt incluse materiile prime, materialele, combustibilul, energia, piesele de schimb si semifabricatele.

Orice afacere presupune însa si un capital banesc care sa permita

cumpararea de factori de productie si obtinerea, în final, a profitului. Capitalul banesc reprezinta orice suma de bani care este

utilizata în scopul obtinerii de câstiguri. Abilitatea întreprinzatorului poate fi privita ca abilitate

manageriala sau organizatorica si este indispensabila mentinerii si succesului unei afaceri.

Abilitatea manageriala consta în capacitatea de organizare a productiei, de decizie, de asumare a riscurilor si de inovare. Întreprinzatorul are initiativa în combinarea resurselor de munca, natura sau capital. El încearca permanent sa inoveze, adoptând tehnici de productie si metode de comercializare mai bune sau introducând în fabricatie noi produse. De asemenea, el cauta sa identifice piete noi, atât de aprovizionare cât si de desfacere. Asumarea riscului nu reprezinta decât o premisa si nu o garantie a profitului. “Rasplata” pentru demersurile întreprinzatorului poate fi, dupa caz, câstigul sau pierderile.

1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de

productie si costul de oportunitate

16

Deoarece consumul de bunuri si servicii are un caracter continuu, producerea acestora, prin utilizarea resurselor, este permanenta. În raport cu nevoile umane, resursele ce pot fi utilizate pentru satisfacerea acestora sunt limitate. Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al resurselor în raport cu nevoile umane nelimitate.

Caracterul limitat al resurselor impune efectuarea alegerilor. Oamenii trebuie sa aleaga între nevoile ce pot fi satisfacute în limitele resurselor de care dispun. Din aceasta perspectiva, resursele au utilizari alternative. Astfel, în procesul satisfacerii nevoilor, oamenii vor selecta anumite utilizari ale resurselor, renuntând la utilizarile alternative.

Sarcina de baza a unei economii consta tocmai în lupta oamenilor cu raritatea resurselor.

Raritatea si alegerea pot fi puse în evidenta cu ajutorul curbei posibilitatilor de productie. Curba posibilitatilor de productie reprezinta un model simplu care surprinde relatia dintre productia de bunuri si servicii si utilizarea resurselor disponibile pentru o anumita perioada de analiza. Consideram aceasta perioada ca având durata unui an.

Ipotezele acestui model sunt urmatoarele: a) cantitatea si calitatea resurselor disponib ile (munca, natura,

capital si abilitate a întreprinzatorului) sunt fixate pentru întreaga perioada de analiza. Aceasta limiteaza dimensiunea pâna la care nevoile pot fi satisfacute;

b) tehnologia este data si nu înregistreaza progrese în cursul anului respectiv. În general, progresele în tehnologie cer mai mult de un an. Ca urmare a acestei ipoteze, productivitatea inputurilor nu se modifica în cursul perioadei.

c) se considera existenta si producerea a doua bunuri într-o economie ipotetica: hrana si îmbracaminte. O asemenea simplificare permite o reprezentare într-un spatiu bidimensional si obtinerea unor concluzii cu caracter general.

d) unele inputuri sunt mai bine adaptate productiei unui bun decât celuilalt.

17

Data fiind cantitatea si calitatea resurselor numai o cantitate limitata de bunuri poate fi realizata în cadrul economiei. Curba posibilitatilor de productie arata cantitatea maxima ce poate fi produsa dintr-un bun în cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ.

Consideram urmatoarele date posibile privind productia celor doua bunuri la nivelul economiei:

Productia de îmbracaminte si hrana la nivelul economiei

Tabelul 1.1 Îmbracaminte (milioane unitati) Hrana (milioane unitati)

0 5,5 1 5,0 2 4,0 3 2,5 4 0

În graficul din figura 1.1 s-au reprezentat bunurile mentionate pe

cele doua axe: hrana pe ordonata si îmbracamintea pe abscisa.

Hrana I

5,5 II 5,0 III * Z 4,0

IV 2,5

18

V 0 1 2 3 4

Îmbracaminte

Fig. 1.1 Curba posibilitatilor de productie Presupunem, pentru început, ca decidentii politici din economie

opteaza pentru combinatia I. În acest caz, resursele sunt utilizate în întregime pentru productia de hrana, ceea ce se materializeaza într-un numar de 5,5 milioane unitati de hrana. În schimb, productia de îmbracaminte este zero. Daca se doreste realizarea unei productii formata din ambele bunuri atunci productia de hrana se va reduce. În conditiile cantitatii de resurse fixate, dorinta de a produce 1 milion unitati de îmbracaminte presupune atragerea de resurse în acest scop, ceea ce se traduce prin reducerea cu 0,5 milioane unitati a productiei de hrana. Continuând rationamentul, orice crestere a productiei de îmbracaminte se însoteste de fiecare data de obtinerea unei cantitati mai mici de hrana. În celalalt caz extrem, corespunzator ultimei combinatii din figura, resursele sunt folosite în întregime pentru productia de îmbracaminte, determinând un maxim pentru acest bun.

Punctul Z, situat în exteriorul curbei posibilitatilor de productie, reprezinta o combinatie imposibil de realizat datorita insuficientei resurselor. În schimb, orice combinatie situata în interiorul curbei posibilitatilor de productie evidentiaza o productie mai mica, cel putin dintr-un bun, datorata unei gestionari deficitare a resurselor sau unei utilizari partiale a acestora.

Utilizarea integrala a resurselor economice conduce la combinatii între cele doua bunuri situate de-a lungul curbei posibilitatilor de productie. S-a putut constata ca sporirea productiei de îmbracaminte se realizeaza în detrimentul productiei de hrana. Cresterea continua cu câte 1 milion unitati de îmbracaminte s-a realizat cu pretul reducerii unor cantitati din ce în ce

19

mai mari din productia de hrana. Astfel, trecerea de la prima combinatie la fiecare dintre celelalte patru combinatii, notate pe grafic, s-a facut cu sacrificiul a 0,5, 1, 1,5 si, respectiv, 2,5 milioane unitati de hrana. Costul de oportunitate al productiei de îmbracaminte este dat de productia de hrana la care se renunta. Daca se noteaza cu X productia de îmbracaminte si cu Y productia de hrana, atunci costul de oportunitate pentru productia de îmbracaminte este ∆Y/∆X. Costul de oportunitate pentru îmbracaminte arata la câte unitati de hrana se renunta pentru a mari productia de îmbracaminte cu o unitate.

Costul de oportunitate al productiei de îmbracaminte Tabelul 1.2

Îmbracaminte (milioane unitati) Hrana (milioane unitati) 0 - 1 0,5 2 1,0 3 1,5 4 2,5

În general, costul de oportunitate este crescator. Datele din

tabelul 1.2 confirma acest lucru. Pe masura cresterii productiei de îmbracaminte cu câte o unitate, se renunta la o productie din ce în ce mai mare de hrana. Evidenta empirica demonstreaza acest lucru în multe alte cazuri, astfel ca sporirea costului de oportunitate exprima continutul unei legi. Curba posibilitatilor de productie, care este concava înspre origine, releva legea cresterii costului de oportunitate. Din punct de vedere matematic, costul de oportunitate reprezinta panta curbei posibilitatilor de productie. Cum acest cost difera pentru fiecare unitate suplimentara de îmbracaminte, panta este diferita în functie de punctul în care ne situam pe curba.

20

Motivatia economica a cresterii costului de oportunitate rezida în existenta inputurilor specializate, mai productive pentru o anumita destinatie decât pentru alta sau altele. De exemplu, în cazul de fata, pe masura ce productia de îmbracaminte creste trebuie sacrificat din ce în ce mai mult din resursele alocate productiei de hrana. Daca consideram pamântul ca resursa pentru ambele bunuri, este logic ca primele suprafete de teren folosite în productia de îmbracaminte sa fie mai putin fertile, ceea ce face ca pierderea în termenii productiei de hrana sa fie mai mica. Apoi, pe masura ce productia de îmbracaminte se extinde vor fi atrase suprafete de teren din ce în ce mai fertile, iar cantitatea de hrana sacrificata va fi mai mare. În mod similar, se poate rationa daca vor fi considerate si alte resurse decât pamântul.

Legea cresterii costului de oportunitate este relevanta pentru lumea în care traim. De exemplu, o societate decide la un anumit moment de timp între productia de bunuri civile si productia de bunuri militare. Resursele economice vor fi alocate în aceste scopuri. În cazul declansarii unui razboi, costul de oportunitate al obtinerii bunurilor militare în termenii bunurilor civile creste pe masura ce productia primelor bunuri creste.

În cazul modelului prezentat, costul de oportunitate al unui bun este evidentiat prin sacrificiul celuilalt bun. Resursele pot însa avea mai multe utilizari alternative, astfel ca, în asemenea cazuri, costul de oportunitate al alegerii utilizarii unor resurse pentru obtinerea unui bun reprezinta sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a acestor resurse si este masurat în termenii acestei alternative.

Modificari ale curbei posibilitatilor de productie Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca urmare a influentei unor factori precum: a) modificarea ofertei de resurse economice; b) ameliorarea calitativa a resurselor economice; c) progresul tehnologic;

21

Deplasarea curbei posibilitatilor de productie spre dreapta demonstreaza faptul ca economia devine capabila sa produca mai multe bunuri si servicii comparativ cu o perioada anterioara. a) Modificarea ofertei de resurse economice

Daca singura schimbare survenita în economie în cursul unei perioade de timp consta în modificarea volumului factorilor de productie, posibilitatile de productie se modifica si ele. În figura 1.2 se observa cum curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta, extinzând domeniul combinatiilor posibile pentru cele doua bunuri alese de societate. Zona dintre cele doua curbe reprezinta tocmai ansamblul acestor noi combinatii, imposibil de realizat în situatia initiala. Factorul cu actiunea cea mai evidenta în cresterea productiei nationale de bunuri si servicii este capitalul. Cresterea sa sub aspect cantitativ potenteaza actiunea factorului uman si natural. Efectul sau consta în sporul productivitatii realizate si mai departe în cresterea bunastarii indivizilor. Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa si spre stânga, atunci când, din motive diverse, cantitatea de resurse economice se diminueaza. De exemplu, un razboi care provoaca distrugerea unei parti din capitalul existent, reduce multimea combinatiilor posibile de bunuri. Hrana 5,9 Noua 5,5 curba Curba initiala

22

0 4 5 Îmbracaminte

Fig. 1.2 Modificarea curbei posibilitatilor de productie

ca urmare a modificarii volumului de resurse b) Ameliorarea calitativa a resursurselor economice Chiar în conditile în care cantitatea de factori de productie nu se modifica, curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca urmare a ameliorarii calitatii factorilor. De exemplu, îmbunatatirea competentelor profesionale sub impactul instruirii fortei de munca sporeste neîndoielnic outputul obtenabil cu o cantitate data de factori de productie. Alocarea unei cantitati superioare de resurse economice formarii capitalului uman se va regasi în viitor într-o cantitate mai mare de productie, chiar daca mai întâi aceasta înseamna un cost ca urmare a sacrificarii unor oportunitati prezente (a se vedea, de exemplu, costul de oportunitate al frecventarii unui institut de învatamânt superior). Pierderea în outputul curent ar putea fi mai mare sau mai mica decât câstigul viitor dupa cum productivitatea resursei vizate este inferioara sau nu asteptarilor. În mod analog, se rationeaza în ceea ce priveste capitalul. Echipamentele cu perfomante superioare se constituie într-o sursa de crestere viitoare, ceea ce presupune si progres tehnologic. Grafic, efectul acestui factor de crestere, se poate reprezenta printr-o curba a posibilitatilor de productie asemanatoare cu cea din figura 1.2. c) Progresul tehnologic Dezvoltarea si promovarea de noi tehnologii se constituie, în conditiile limitarii resurselor, într-un factor extrem de important pentru cresterea productiei nationale. De exemplu, o tehnologie moderna cu caracter industrial sporeste productivitatea muncii si, pe aceasta baza, nivelul productiei comparativ cu o perioada anterioara. Indiferent de domeniul vizat, dezvoltarea noilor tehnologii este însotita de costuri, impunând alocarea alternativa a unor resurse

23

economice al caror câstig se va regasi în posibilitatile de productie viitoare. Costurile asociate sunt astfel generate de oportunitatile sacrificate în prezent în favoarea celor viitoare. Este important de retinut ca progresul tehnologic realizat într-o singura ramura are un impact favorabil si asupra altor ramuri, chiar daca în acestea din urma tehnologia nu se amelioreaza. Pornind de la exemplul anterior, al unei natiuni care îsi utilizeaza resursele în vederea obtinerii a doar doua bunuri, hrana si îmbracaminte, îmbunatatirea tehnologiei în domeniul productiei alimentare sporeste volumul resurselor posibil de alocat pentru celalalt bun economic. În consecinta, o cantitate data din productia de hrana poate fi însotita de o cantitate sporita din bunul alternativ. În figura 1.3 este redata aceasta situatie, unde curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta dar îsi mentine punctul de intersectie cu axa OX. Semnificatia acestui fapt consta în aceea ca utilizarea integrala a resurselor pentru obtinerea celui de al doilea bun nu modifica volumul maxim posibil de realizat din primul bun. Zona dintre cele doua curbe semnifica si în acest caz posibilitatile suplimentare generate de o tehnologie alimentara superioara. În mod analog, o tara care îsi amelioreaza tehnologiile în domeniul agricol, va obtine resurse suplimentare pentru dezvoltarea sectoarelor secundar sau tertiar.

Hrana 5,9 Noua 5,5 curba Curba initiala

24

0 4 Îmbracaminte

Fig. 1.3 Modificarea curbei posibilitatilor de productie ca urmare a progresul tehnologic într-o singura ramura

1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale

ale economiei

Economia, ca stiinta, este relativ noua prin comparatie cu fizica, chimia, logica sau matematica. Începuturile stiintei economice coincid cu aparitia mercantilismului în secolele 16 si 17. Sintagma “economie politica” este datorata mercantilistului francez Antoine de Montchrestien care publica în 1616 “Tratat de economie politica”. Ulterior, au fost folosite o serie de denumiri alternative pentru stiinta economica, fara ca vreuna dintre acestea sa fie acceptata în mod unanim.

Sensul originar al termenului de economie este destul de îndepartat de semnificatia sa actuala. Conform etimologiei, economia era privita ca administrarea gospodariei sau a casei.

În decursul timpului, economia ca stiinta a înregistrat mai multe

acceptiuni:

• stiinta a avutiei, semnificatie întâlnita la clasici. Titlul lucrarii lui A. Smith din 1776 “Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei”, este sugestiv pentru rolul economiei din perspectiva clasicilor;

• stiinta a schimbului comercial, semnificatie atribuita economiei de catre neoclasici;

• stiinta a alegerilor eficace, sens cel mai apropiat de perceptia actuala asupra economiei.

25

Resursele sunt limitate si au utilizari alternative. Oamenii au aspiratii

numeroase, iar nevoile lor ramân nelimitate. Satisfacerea acestor nevoi presupune efectuarea unor alegeri. Alegerile privesc selectarea unei utilizari a resurselor din mai multe posibilitati de folosire a acestora. Conform teoriei si practicii economice orice alegere presupune un câstig întrevazut si un sacrificiu.

Cel care decide sa-si foloseasca resursele de care dispune pentru un scop dat adopta un comportament de maximizare a efectelor în conditii de constrângere. De exemplu, producatorul dispunând de un buget limitat va alege cât din acesta va folosi pentru achizitionarea resurselor de capital si cât pentru serviciile de forta de munca, astfel încât profitul sau sa fie maxim. În mod analog, consumatorul decide ce structura a consumului va alege astfel încât sa obtina cea mai înalta satisfactie. În “Eseu asupra naturii si semnificatiei stiintei economice” L. Robbins defineste stiinta economica drept “stiinta care studiaza comportamentul omului ca relatie între obiectivele sale si mijloacele limitate care au o utilizari alternative”. Acelasi înteles privind stiinta economica îl regasim si la alti economisti, precum P. A. Samuelson: “modul în care decidem sa folosim resursele productive rare cu întrebuintari alternative, pentru realizarea unui scop prevazut”.

Stiinta economica studiaza, în consecinta, modul în care oamenii decid asupra alocarii resurselor limitate între utilizarile alternative ale acestora în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii. Trebuie precizat ca sarcina economistului este sa furnizeze decidentului (omul politic, consumatorul sau producatorul individual) un fundament rational si nu sa i se substituie. Nu economistul este cel care alege. El investigheaza utilizarile alternative ale resurselor, evidentiaza costul si efectul fiecarei alegeri, tinând seama de mai multe variabile (preturile resurselor, preturile bunurilor si serviciilor, tehnologia disponibila etc.).

26

Stinta economica raspunde la urmatoarele probleme economice fundamentale: - CE SI CÂT SA SE PRODUCA ? O asemenea întrebare se refera la stabilirea bunurilor si serviciilor care sa se produca în vederea satisfacerii nevoilor, precum si la cantitatile ce trebuie sa se produca din fiecare bun sau serviciu. De exemplu, o natiune trebuie sa decida la un moment daca produce bunuri civile si bunuri militare si în ce cantitati. - CUM SA SE PRODUCA ? Raspunsul la o asemenea întrebare vizeaza alocarea resurselor între sectoare, între întreprinderile unui sector precum si combinatia de factori de productie pentru obtinerea bunurilor în cadrul unei întreprinderi. - PENTRU CINE SA SE PRODUCA ? Aici este abordata problema distributiei rezultatelor productiei între membrii societatii.

Stinta economica include microeconomia si macroeconomia. Analiza economica este, în consecinta, micro si macroeconomica, corespunzator unghiurilor diferite de vedere sau, mai bine spus, nivelurilor de abstractizare.

Microeconomia studiaza problemele economice din perspectiva entitatilor individuale ale unei societati - producatori si consumatori. Ea ofera o imagine, în detaliu a economiei. Microeconomia interpreteaza comportamentul indivizilor consumatori si întreprinzatori care iau decizii, se informeaza, îsi aleg strategiile între diferite variante de actiune, comparând beneficiile si costurile alternativelor disponibile. Microeconomia pune un accent deosebit pe modul de formare al preturilor si pe rolul acestora în afaceri si decizii personale. Datorita acestei preocupari privind pretul si schimburile de bunuri si servicii microeconomia este denumita adesea si teoria preturilor.

Analiza microeconomica ofera un punct de vedere util pentru întelegerea comportamentului uman, permitând întelegerea unor probleme sociale si politice.

27

Macroeconomia studiaza problemele economice din perspectiva societatii în ansamblu. Economia este privita ca un în treg. Sunt analizate performanta generala a economiei si modul cum diferite sectoare sunt legate între ele. Probleme precum valoarea totala a productiei nationale, capacitatea economiei de a furniza locuri de munca, modificarea puterii de cumparare a monedei, relatiile cu alte economii etc. intra în sfera macroeconomiei. De asemenea, sunt abordate unele dezechilibre majore precum inflatia si somajul, în scopul prevenirii lor. Un asemenea scop este justificat de efectele majore asupra economiei. De exemplu, inflatia erodeaza puterea de cumparare, creaza instabilitate economica, afecteaza competitivitatea firmelor pe piata interna si externa, distorsioneaza alegerile oamenilor. Totodata, macroeconomia studiaza fluctuatiile agregate si sugereaza politici pentru atenuarea efectelor lor negative.

1.5 Metoda stiintei economice

Este un fapt binecunoscut ca functionarea economiei nu este perfecta si nici nu place tuturor. De aceea, economistii sunt preocupati nu numai de întelegerea modului de functionare al economiei, ci si de modalitatile de îmbunatatire a rezultatelor ce decurg din sarcinile de productie si distributie a bunurilor si serviciilor.

În general, exista opinii foarte diferite privind majoritatea problemelor ce tin de politica economica. De exemplu, oamenii se afla adesea în dezacord în legatura cu scopurile si modalitatile de utilizare a resurselor sau cu natura si marimea interventiei statului în economie. Evaluarea politicilor economice presupune întelegerea corecta a functionarii economiei înainte de realizarea unor predictii privind impactul acestor politici asupra economiei în general.

Stiinta economica poate fi pozitiva sau normativa. Economia pozitiva nu spune daca ceva este bun sau rau ci “ce se întâmpla daca.....” Ca orice stiinta pozitiva ea se ocupa cu relatiile cauza - efect. Concluziile economiei pozitive arata, în consecinta, cum functioneaza economia si îndeplinesc rolul de instrument de cunoastere al acesteia. Stiinta economica pozitiva se ocupa de “ceea ce este”, furnizând explicatii

28

stiintifice si obiective. Ea este “obiectiva” în acelasi sens ca oricare dintre stiintele fizice. În fizica exista legi ale miscarii si gravitatiei. În economie exista legea cererii si ofertei. Toate afirrmatiile pozitive explica cum se petrec lucrurile si ce cauzeaza aceasta.

Un exemplu de afirmatie pozitiva poate fi urmatorul: daca exista plafoane la importul de produse electronice, atunci pretul produselor video pentru consumatorii interni creste. Un alt exemplu îl constituie deficitul bugetului de stat a carui reducere antreneaza scaderea ratelor dobânzilor. Putem sustine sau respinge aceste afirmatii în functie de existenta sau nu a evidentei empirice privind modificarile în preturi, venituri, rate ale dobânzilor ca efect direct al schimbarilor de politica economica.

Economia normativa se ocupa de “ceea ce ar trebui sa fie” în cadrul economiei, aratând cum ar trebui sa functioneze aceasta. Concluziile sale, masurile de politica economica în speta, sunt subiective si depind de interpretarea consecintelor politicilor respective. Ele îndeplinesc rolul de ghid de actiune. O afirmatie normativa contine o judecata de valoare, stabilind un standard prin care realitatea poate fi judecata. De exemplu, se sustine ca guvernul are datoria sa protejeze veniturile fiecaruia din societate. Aceasta contine o judecata de valoare privind rolul guvernului. Când economistii recomanda impozitul progresiv pe venit si programe de securitate sociala ca un fapt “just si echitabil” atunci recomandarile lor se bazeaza pe economia normativa, pe o idee sau pe o filozofie de “justitie sociala”.

Stiinta economica normativa se sprijina pe cea pozitiva. Cunostintele furnizate de economia pozitiva fac posibile recomandari normative realiste si fezabile. Spre exemplu, analiza privatizarii conduce la concluzii pozitive si normative. Concluziile pozitive se pot referi la faptul ca eficienta întreprinderilor private tinde sa fie mai mare decât eficienta întreprinderilor de stat. Concluziile normative pot arata ca, în vederea cresterii eficientei economice se impune accelerarea privatizarii întreprinderilor de stat. Un alt exemplu de concluzii pozitive si normative pot fi desprinse din analiza somajului. Concluziile pozitive spun ca existenta somajului face ca productia realizata sa fie mai mica decât cea potentiala. Concluziile normative sustin ca în vederea diminuarii diferentei

29

dintre productia realizata si cea potentiala este necesara reducerea somajului.

Scopul stiintei economice pozitive este construirea de teorii explicative. Daca stiinta economica pozitiva si-ar propune descrierea în detaliu a realitatii atunci nu s-ar ajunge probabil la nici-o concluzie relevanta. De aceea, stiinta economica pozitiva opereaza cu simplificarea realitatii prin construirea unor modele.

Modelul economic constituie o reprezentare simplificata a unui proces sau a unui sistem. El arata actiunea reciproca, înlantuirea si interdependenta anumitor fenomene. În esenta, modelele retin numai acele aspecte care sunt relevante pentru analiza respectiva. Constructia unui model porneste de la o serie de ipoteze asupra realitatii. Ipotezele opereaza simplificari ale realitatii. Economistul trebuie sa stabileasca variabilele de lucru si relatiile functionale. Pe baza rationamentului, din ipoteze se deduc concluziile. Concluziile teoriilor se folosesc la obtinerea unor predictii asupra realitatii. Relatiile stiintei economice cu realitatea apar în primul rând la verificarea relevantei concluziilor. Spre deosebire de stiintele exacte, în cazul stiintelor sociale experimentarea este exclusa. Din acest motiv, economistul trebuie sa se multumeasca cu observatii asupra faptelor petrecute concret.

Confruntarea cu faptele conduce fie la acceptarea teoriei, fie la respingerea acesteia. În acest ultim caz, demersul de verificare a teoriei poate continua prin completarea sau modificarea ipotezelor, pe baza observatiilor facute. Curba posibilitatilor de productie este, s-a vazut, un model simplificat al raritatii si alegerii. La construirea sa, s-au utilizat mai multe ipoteze, precum cea a existentei celor doua utilizari alternative a resurselor. Pe baza observatiilor, s-a desprins concluzia cresterii costului de oportunitate pe masura cresterii productiei unui bun. Legea cresterii costului de oportunitate dobândeste o valabilitate generala, în ciuda simplificarii introduse în model de ipoteza mentionata. Ipotezele se folosesc la formularea teoriei si nu la testarea valabilitatii acesteia. Corespunzator, analiza critica asupra teoriilor trebuie

30

îndreptata asupra realismului predictiilor rezultate din concluzii si nu asupra realismului ipotezelor1.

− REZUMAT • Nevoile umane sunt nevoi de bunuri si servicii. • Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor

umane de bunuri si servicii. • Productia reprezinta procesul folosirii factorilor de productie în

vederea obtinerii bunurilor si serviciilor dorite • Factorii de productie, ca intrari pentru orice proces economic, sunt

reprezentati de resursele naturale, resursele umane, capitalul si abilitatea întreprinzatorului.

• Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al acestora în

raport cu nevoile umane nelimitate. Raritatea resurselor reprezinta problema economica fundamentala.

• Curba posibilitatilor de productie arata productia maxim posibila dintr-

un bun cce poate fi realizata în cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ.

1 O asemenea constatare apartine lui Milton Friedman (1912- ), laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 1976, fiind justificata în lucrarea acestuia ‘Metodologia stiintei economice pozitive’, publicata în 1952.

31

• Costul de oportunitate al alegerii utilizarii resurselor pentru un scop dat

este sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a resurselor • Stiinta economica studiaza modul în care oamenii decid asupra alocarii

resurselor limitate între utilizarile alternative ale acestora în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii.

• Exista doua ramuri principale ale economiei, microeconomia si

macroeconomia. Microeconomia priveste economia din perspectiva participantilor individuali. Deoarece un accent important este pus pe rolul preturilor în afaceri si decizii personale, microeconomia este uneori numita si teoria preturilor. Macroeconomia considera performanta de ansamblu a economiei si modul cum diferitele sectoare se afla în relatie unele cu altele. O atentie deosebita este acordata întelegerii cauzelor somajului si inflatiei.

• Analiza pozitiva face predictii assupra impactului schimbarilor în

politica economica asupra unor aspecte observabile precum productia si venitul. Analiza pozitiva face afirmatii de genul “daca....atunci”. Analiza normativa evalueaza dezirabilitatea rezultatelor alternative în concordanta cu judecati de valoare despre ce este bine sau rau. Afirmatiile normative reprezinta un punct de vedere despre ce anume ar trebui sa realizeze politica economica.

Ñ Termeni cheie Resurse economice Productie Factori de productie Natura Forta de munca Capital Capital tehnic Capital fix Capital circulant Capital banesc

32

Abilitatea întreprinzatorului Cost de oportunitate Legea cresterii costului de oportunitate Microeconomie Macroeconomie Economie pozitiva Economie normativa

^ Întrebari de verificare 1. Definti nevoile umane si aratati cum pot fi clasificate acestea. 2. De ce raritatea resurselor este problema economica fundamentala? 3. Ce semnificatie are curba posibilitatilor de productie? 4. Oferiti exemple din activitatea dvs. cotidiana privind deciziile adoptate

tinând seama de costul de oportunitate. 5. Ce este stiinta economica? 6. Explicati, cu ajutorul unui exemplu, diferenta dintre factorii de

productie si resursele economice. 7. Explicati modalitatile prin care poate fi stimulat spiritul de

întreprinzator. 8. Oferiti exemple de probleme aflate în sfera de studiu a

microeconomiei si macroeconomiei. 9. Oferiti exemple de afirmatii pozitive si normative.

� Teste grila

33

1. Mecanismul prin care resursele sunt organizate pentru a fi folosite în vederea satisfacerii nevoilor societatii este cunoscut sub numele de: a) guvern; b) societate comerciala; c) întreprindere publica; d) administratie privata; e) economie. 2. Indicati raspunsul corect privind resursele economice: a) nu pot fi folosite simultan pentru mai multe destinatii; b) societatea trebuie sa aleaga între destinatiile alternative de folosire a

acestora; c) modul cum societatile aleg sa le utilizeze se rasfrânge asupra

performantei macroeconomice; d) au un caracter dinamic; e) toate cele de mai sus. 3. Factorii de productie reprezinta: a) parte a capitalului tehnic; b) parte a capitalului banesc; c) parte a resurselor economice atrase în procesul economic; d) numai obiect al proprietatii publice; e) numai obiect al proprietatii private. 4. Capitalul ca factor de productie derivat reprezinta: a) bunurile economice care fac obiectul tranzactiilor pe piata; b) bunurile produse si destinate producerii altor bunuri si servicii; c) capitalul banesc investit în cursul unei perioade pentru achizitionarea

de noi echipamente; d) sumele împrumutate de la banci pentru finantarea proiectelor

investitionale; e) echipamentele a caror valoare a fost recuperata de -a lungul timpului. 5. Care dintre urmatoarele resurse nu constituie factori de productie?:

34

a) capitalul tehnic; b) populatia apta de munca, dar neocupata; c) materiile prime, materialele si combustibilul; d) populatia ocupata; e) constructiile speciale ale societatilor comerciale. 6. Care dintre urmatoarele bunuri apartinând unei societati comerciale au caracter de capital fix ?: a) materiile prime si materialele; b) combustibilii; c) produsele finite; d) calculatoarele; e) semifabricatele achizitionate de la furnizori.

7. Conceptul de raritate a resurselor semnifica faptul ca: a) resursele sunt disponibile în schimbul unui pret; b) oferta de resurse este finita; c) alegerile individuale sunt inutile; d) importul este inevitabil; e) resursele sunt insuficiente în raport cu volumul si structura nevoilor. 8. Forma curbei posibilitatilor de productie reflecta: a) legea cererii; b) legea ofertei; c) legea descresterii randamentelor; d) legea cresterii costului de oportunitate; e) scaderea costului de oportunitate. 9. Costul de oportunitate reprezinta: a) valoarea celei mai bune alternative sacrificate de alocare a resurselor; b) costul suplimentar pe care-l suporta producatorul atunci când mareste

productia cu o unitate; c) valoarea resurselor folosite pentru implementarea unei decizii; d) costul celui mai important factor de productie; e) cheltuielile efectuate pentru realizarea unei unitati de produs. 10. Un fermier poate cultiva pe o suprafata de teren grâu si/sau porumb. Presupunând ca resursele de care dispune sunt folosite

35

integral, se dau urmatoarele combinatii posibile accesibile fermierului:

Posibilitati Productia de grâu (tone) Productia de porumb (tone) 1 200 40 2 100 80 3 50 100 4 0 120 5 150 60 6 300 0 7 250 20

Costul de oportunitate pentru grâu este: a) 4 tone de porumb; b) 10 tone de porumb; c) 0,4 tone de porumb; d) 2,5 tone de porumb; e) nu se poate determina. 11. Cresterea productiei de bunuri realizate în cursul unei perioade de timp la nivelul unei economii nationale ar putea fi provocata de: a) cresterea numarului somerilor; b) cresterea nivelului general al preturilor; c) schimbarea preferintelor de consum ale populatiei; d) utilizarea unor tehnologii mai eficiente; e) reducerea volumului de resurse disponibile. 12. Care dintre urmatoarele afirmatii exprima cel mai bine scopul economiei ca stiinta? a) studiul utilizarii resurselor în vederea obtinerii de bunuri si servicii

pentru propria folosinta si pentru schimb; b) studiul utilizarii banilor în cadrul unei economii; c) distributia venitului între membrii societatii;

36

d) studiul utilizarii resurselor rare, cu întrebuintari alternative, pentru satisfacerea nevoilor nelimitate;

e) studiul cererii de bunuri si servicii din partea menajelor. 13. Microeconomia se ocupa cu studiul: a) agregatelor macroeconomice; b) populatiilor; c) actiunilor agentilor economici individuali; d) politicilor de combatere a somajului; e) politicilor de combatere a inflatiei. 14. Microeconomia se ocupa cu studiul: a) politicilor de stabilire a preturilor; b) deciziilor întreprinzatorilor de optimizare a productiei; c) alocarii optime a resurselor; d) politicilor antitrust; e) toate cele de mai sus. 15. Macroeconomia se ocupa cu studiul: a) actiunilor economice ale populatiei unei regiuni; b) deciziilor întreprinderilor de mari dimensiuni; c) preturilor si productiei întreprinderilor apartinând unei ramuri

industriale; d) comportamentului economiei privita ca un întreg; e) alocarii resurselor economice la nivelul producatorului individual. 16. ............. face afirmatii despre “ce ar trebui sa fie”, în timp ce .............face afirmatii despre “ceea ce este” bazate pe evenimente observabile si posibil de verificat: a) analiza pozitiva/analiza normativa; b) analiza normativa/analiza pozitiva; c) macroeconomia/microeconomia; d) microeconomia/macroeconomia.

39

CAPITOLUL 2

UTILIZAREA GRAFICELOR ÎN ANALIZA ECONOMICA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Ce este un grafic si care este rolul sau în analiza economica • Care este semnificatia economica a conceptului de panta • Care este natura relatiilor dintre variabilele economice

Microeconomia si macroeconomia folosesc în mod frecvent analiza grafica. Aceasta constituie un instrument extrem de util pentru întelegerea relatiilor economice si desprinderea concluziilor necesare.

2.1 Graficul, instrument de analiza economica Graficele utilizate în aceasta carte sunt bidimensionale exprimând relatia functionala existenta între doua variabile. Relatia functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei variabile sa se modifice la cresterea sau scaderea unei alte variabile. În acest caz, se spune ca prima variabila depinde sau este functie de cea de a doua. Este posibila însa si folosirea unei a treia variabile, caz în care se studiaza influenta modificarii valorii ei asupra primelor doua variabile. Între doua variabile poate exista fie o relatie de directa proportionalitate, fie o relatie de inversa proportionalitate. În primul caz, ambele variabile evolueaza în acelasi sens, respectiv cresterea uneia este însotita de cresterea celeilalte. Si invers, reducerea unei variabile determina scaderea celeilalte variabile. De exemplu, relatia existenta

40

între pretul unitar si cantitatea oferita dintr-un produs este direct proportionala. În schimb, relatia dintre pretul unitar si cantitatea ceruta este invers proportionala.

Presupunem ca s-a putut determina o relatie functionala liniara între cantitatea vânduta dintr-un bun si încasarile unui producator. Cantitatea vânduta este reprezentata pe axa OX iar încasarile producatorului pe axa OY. Datele se pot trece într-un tabel (tabelul 2.1) si reprezenta grafic (figura 2.1)1. Pentru simplificare s-au considerat doar patru niveluri ale cantitatii vândute. Se poate constata ca fiecarui nivel dat de cantitate îi corespunde un anumit nivel al încasarilor.

Un exemplu de relatie directa între doua variabile

Tabelul 2.1

X (cantitatea vânduta) Y (încasari) Punctul pe grafic 1 2 A1 2 4 A2 3 6 A3 4 8 A4

1 Cele mai multe grafice se traseaza în cadranul 1, ceea ce semnifica

faptul ca datele din economie sunt mai degraba pozitive decât negative. În acest ultim caz, axele OX si OY se prelungesc la stânga si respectiv în jos fata de origine.

41

Y 8 A4 •

6 A3 • 4 A2 • 2 A1• 0 1 2 3 4 X

Fig. 2.1 Graficul relatiei direct proportionale între doua variabile

În alte situatii, între variabilele X si Y poate exista o relatie invers proportionala, caz în care cresterea unei variabile este însotita de reducerea celeilalte variabile. Cresterea pretului determina reducerea cantitatii cerute, dupa cum reducerea pretului stimuleaza cresterea cantitatii cerute. Datele sunt sintetizate în tabelul de mai jos si reprezentate în figura 2.2.

Un exemplu de relatie invers proportionala între doua variabile

Tabelul 2.1

X (cantitatea ceruta) Y (pretul) Punctul pe grafic 1 4 B1 2 3 B2 3 2 B3 4 1 B4

42

Y

4 •B1 3 •B2 2 • B3 1 • B4

0 1 2 3 4 X

Fig. 2.2 Graficul relatiei invers proportionale între doua variabile

În fiecare dintre graficele anterioare s-a reprezentat o singura

dreapta, deci o singura relatie functionala între variabile. Adesea, este util a avea în acelasi sistem de coordonate doua sau mai multe drepte (sau curbe). Diagrama obtinuta este, în consecinta, multicurba, reprezentând concomitent mai multe relatii functionale. De exemplu, graficul cererii si ofertei, este util pentru determinarea pretului si cantitatii de echilibru precum si pentru furnizarea altor concluzii importante. În legatura cu variabilele utilizate este important de precizat ca ele pot fi variabile discrete sau variabile continue. Variabilele discrete sunt cele care nu pot fi divizate în unitati infinitesimale, în timp ce pentru cele continue este posibila reprezentarea lor în fractiuni oricât de mici. De exemplu, în cazul unui producator de echipamente industriale, calculul cifrei de afaceri se realizeaza pentru cantitati exprimate în numere întregi si nu în fractiuni de echipamente. Pentru un fermier, acelasi calcul permite utilizarea variabilei cantitate de grâu vânduta fractionata în unitati chiar infinitesimale.

43

Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta sau continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia tipul de relatie functionala posibila între variabilele economice.

2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa în analiza economica

Conceptul de panta este foarte util în analiza economica, permitând desprinderea unor concluzii importante privind comportamentul economic si relatiile dintre diferite variabile economice. Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica atunci când X variaza. Altfel spus, panta este data de raportul ∆Y/∆X, termenii ∆Y si ∆X semnificând cresterea sau scaderea fiecarei variabile. Consideram o relatie functionala între doua variabile economice între care exista o relatie direct proportionala (figura 2.3). Se observa ca fiecarei unitati suplimentare din variabila X îi corespunde o crestere cu 1,5 unitati din variabila Y. În consecinta, panta dreptei este ∆Y/∆X = 1,5/1 = 1,5.

44

Y 6 D ∆Y = 1,5

4,5 C ∆X = 1

∆Y = 1,5

3 B ∆X = 1 ∆Y = 1,5 1,5 A

∆X = 1 0 1 2 3 4 X

Fig. 2.3 Panta unei drepte în conditiile unei relatii direct

proportionale între variabile O dreapta orientata în jos are panta negativa. Cresterea variabilei X este însotita de scaderea variabilei Y (figura 2.4). Cum ∆Y este de fiecare data -2 când ∆X = 1, rrezulta ca panta dreptei este –2/1 = -2.

45

Y ∆X = 1 8 A ∆Y = -2 ∆X = 1 6 B

∆Y = -2 4 ∆X = 1

C ∆Y = -2 2 D

0 1 2 3 4 X

Fig. 2.4 Panta unei drepte în conditiile unei relatii inverse între variabile

În situatia în care relatia functionala apare sub forma unei linii drepte (precum în cazurile anterioare) panta este constanta în orice punct al dreptei. Cunoasterea pantei unei drepte indica relatia existenta între variabila X si variabila Y. Astfel, panta poate fi: a) un numar pozitiv, caz în care cele doua variabile se modifica în

acelasi sens (ambele cresc sau ambele descresc); b) un numar negativ, caz în care cele doua variabile evolueaza în

directii opuse; c) zero, caz în care orice modificare a variabilei X nu genereaza nici-o

modificare a variabilei Y. Dreapta exprimând relatia dintre cele doua variabile este paralela cu axa OX.

46

2.3 Modificarea pantei de -a lungul unei curbe

În exemplele anterioare s-a presupus existenta unei relatii de tip liniar între variabile. Exista însa frecvente cazuri când aceste relatii directe sau inverse sunt reprezentate printr-o curba (relatia devine curbilinie). De aceasta data, panta nu mai este aceeasi, ci se modifica de-a lungul curbei. Pentru a afla panta unei curbe într-un punct se calculeaza tangenta în acel punct. În situatia unei relatii direct proportionale între cele doua variabile, curbele pot fi, dupa caz, convexe sau concave (figura 2.5 a si 2.5 b).

Y Y

0 X 0 X a) b)

Fig. 2.5 Curbe convexe si concave în cazul relatiei direct

proportionale între variabile

În figura 2.5 a, panta curbei creste pe masura ce valoarea variabilei X creste, ceea ce înseamna ca fiecare unitate suplimentara din X este însotita de o crestere tot mai mare a variabilei Y. Curba este în acest caz convexa. În schimb, în cazul figurii 2.5 b panta curbei descreste, iar curba este concava. Daca relatia dintre variabila X si variabila Y este invers proportionala, cresterii variabilei X îi corespunde scaderea variabilei Y, însa cu rate diferite, în functie de forma curbei.

47

În cazul unei curbe convexe înspre origine, panta este negativa si în scadere (figura 2.6 a). În schimb, pentru o curba concava înspre origine, panta este tot negativa însa înregistreaza tendinta de crestere (figura 2.6 b).

Y Y 0 X 0 X a) b)

Fig. 2.6 Curbe convexe si concave în cazul relatiei invers proportionale între variabile

2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor În analiza economica se întâlnesc adesea situatii când una si aceeasi curba poate prezenta toate cele trei tipuri de pante – pozitiva, negativa si zero. De exemplu, curba din figura 2.7 are mai întâi o panta pozitiva si apoi negativa, trecând printr-un punct de maxim notat cu E, unde panta curbei este zero. Coordonatele acestui punct E dau valoarea lui X pentru care Y are valoare maxima.

48

Y Panta zero E Panta Panta pozitiva negativa B C A D X

Fig. 2.7 Forma curbei la trecerea de la relatia direct proportionala la relatia invers proportionala

Tot atât de adevarat este ca o panta de nivel zero poate însemna si o valoare minima pentru Y, situatie în care panta este mai întâi negativa si apoi pozitiva (figura 2.8). Coordonatele punctului F dau valoarea lui X pentru care Y are valoare minima.

49

Y A D Panta Panta negativa pozitiva B C F

0 X

Fig. 2.8 Forma curbei la trecerea de la relatia invers proportionala la relatia direct proportionala

Un caz interesant de curba care îsi modifica concavitatea (si panta) odata cu trecerea de la relatia directa la una inversa este cea a ofertei individuale de munca (figura 2.9).

50

Salariul orar (lei) Curba ofertei individuale de munca 0 Cantitatea de munca oferita (ore)

Fig. 2.9 Oferta individuala de munca

Cresterea salariului determina angajatul sa lucreze mai multe ore, cel putin pâna la un punct. Obtinerea unui salariu considerat corespunzator si cresterea lui în continuare schimba preferintele individuale în favoarea timpului liber. Se observa faptul ca graficul are un caracter abstract, nef iind însotit de date concrete. El nu vizeaza decât o relatie de ordin calitativ între variabilele economice.

51

− REZUMAT • Relatia functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei

variabile sa se modifice la cresterea sau scaderea unei alte variabile. În acest caz, se spune ca prima variabila depinde sau este functie de cea de a doua.

• Între doua variabile poate exista fie o relatie direct proportionala, fie

o relatie invers proportionala. În primul caz, variabilele evolueaza în acelasi sens; ambele cresc sau ambele descresc. În cel de al doilea caz, variabilele evolueaza în directii opuse; cresterea unei variabile este însotita de descresterea celeilalte variabile.

• Variabilele utilizate pot fi discrete sau continue. Variabilele discrete

sunt cele care nu pot fi divizate în unitati infinitesimale, în timp ce pentru cele continue este posibila reprezentarea lor în fractiuni oricât de mici. Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta sau continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia tipul de relatie functionala posibila între variabilele economice.

• Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica atunci

când X variaza. Panta este data de raportul ∆Y/∆X, termenii ∆Y si ∆X semnificând cresterea sau scaderea fiecarei variabile.

• Curbele exprimând o anumita relatie functionala între variabile pot fi

convexe sau concave. În cazul unei curbe convexe înspre origine, panta este negativa si în scadere În schimb, pentru o curba concava înspre origine, panta este tot negativa însa înregistreaza tendinta de crestere.

52

Ñ Termeni cheie Relatie functionala Relatie direct proportionala Relatie invers proportionala Variabila discreta Variabila continua Panta Curba convexa Curba concava

^ Întrebari de verificare 1. Explicati natura relatiei dintre variabilele economice si, pe baza unui exemplu, reprezentati grafic fiecare situatie. 2. Trasati pe un grafic relatia posibila între numarul de ore prestate de un angajat si salariul obtinut de acesta. Apreciati daca graficul se modifica în functie de abilitatea salariatului. Justificati raspunsul. 3. Între numarul de ore de studiu si nota obtinuta la examen de catre studenti exista o relatie evidenta. Consideram ca acest numar este limitat la 10, iar nota probabila este cuprinsa între 1 si 10. Trasati graficul corespunzator acestei relatii considerând alternativ numarul de ore de studiu reprezentat pe axa OX, iar apoi pe axa OY. Justificati forma graficului si puneti în evidenta semnificatia conceptului de panta. 4. Care este semnificatia unei linii orizontale ce intersecteaza axa OY ? Aceeasi întrebare în cazul unei linii verticale care intersecteaza axa OX. 5. Trasati graficul corespunzator relatiei între doua variabile, în care panta este mai întâi în scadere, iar apoi în crestere. 6. Completati tabelul urmator exprimând relatia existenta între timpul liber si cel pentru studiu, astfel încât panta sa fie constanta. Numarul de ore afectat celor doua destinatii este 10. Precizati ce tip de relatie exista între cele doua variabile si trasati graficul corespunzator.

53

Timp pentru studiu

10 8 7 5,5 4 1 0

Timp liber

0 2 3 4,5 6 9 10

� Teste grila 1. Care dintre urmatoarele afirmatii nu constituie o relatie functionala între variabilele X si Y? a) X creste iar Y ramâne constant; b) cresterea lui X determina cresterea lui Y; c) reducerea lui X determina reducerea lui Y; d) reducerea lui X determina cresterea lui Y. 2. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund conceptului de panta? a) variatia lui Y raportata la variatia lui X; b) modificarea în timp a variabilei X; c) modificarea în timp a variabilei Y; d) modificarea variabilei Y ce revine la modificarea cu o unitate a

variabilei X; e) modificarea variabilei X ce revine la modificarea cu o unitate a

variabilei Y. 3. O curba caracterizata mai întâi printr-o relatie direct proportionala si panta în scadere, apoi printr-o relatie invers proportionala si panta în crestere trece: a) printr-un punct de maxim; b) printr-un punct de minim; c) nu se poate preciza daca punctul este de maxim sau de minim.

54

4. Unei relatii functionale invers proportionale îi corespunde o panta: a) negativa; b) pozitiva; c) pozitiva sau negativa, dupa caz; d) zero.

57

CAPITOLUL 3

AGENTII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Ce sunt agentii economici si cum se pot agrega acestia în cadrul

sectoarelor institutionale • Care sunt operatiunile la care participa agentii economici • Ce sunt fluxurile reale si fluxurile monetare • Ce este fluxul circular al veniturilor si cheltuielilor

Economiile de piata functioneaza prin actiunile si interactiunile a numerosi agenti (subiecti) economici liberi, animati de realizarea propriilor interese. Descrierea vietii economice presupune cunoasterea acestor agenti economici, a naturii operatiunilor economice la care participa precum si a fluxurilor care se deruleaza în cadrul circuitului economic.

3.1. Agentii economici si functiile lor Actvitatea economica rezulta din operatiile efectuate de o

multitudine de unitati economice elementare: întreprinderi publice sau private, consumatori, organisme publice etc. Descrierea circuitului

58

economic presupune înainte de toate precizarea notiunii de agent sau unitate economica si gruparea acestora în functie de criterii diverse.

Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane (fizice si/sau juridice) care participa la viata economica având functii bine determinate în cadrul acesteia.

Agentii economici pot fi priviti ca agenti economici elementari si agenti economici agregati. Agentii economici elementari sunt entitati primare, actionând ca subiecti de sine statatori ai vietii economice. Ei au o contabilitate proprie, dispun de autonomie decizionala si exercita o functie principala. Agentii economici agregati rezulta din gruparea agentilor economici elementari pornind de la criterii diverse. De exemplu, agregarea agentilor economici se poate realiza dupa ramura de activitate (pe tipuri de activitati), dupa forma de organizare, dupa functiile economice îndeplinite sau criteriul institutional.

Conform acestui ultim criteriu agentii economici se grupeaza în mai multe sectoare institutionale dupa cum urmeaza:

_ Societati si cvasi-societati non-financiare . Aceste unitati economice au ca activitate principala productia de bunuri si servicii – exclusiv serviciile financiare – destinate vânzarii: societati comerciale private, întreprinderi publice, cooperative. Sunt cuprinsi astfel toti acei agenti economici care produc pentru piata, ofera bunuri comerciale si obtin pe aceasta baza venituri.

_ Institutii de credit. Cea mai mare a agentilor economici efectueaza operatiuni financiare fara ca acestea sa reprezinte activitatea lor principala. Unitatile economice apartinând acestui sector au însa ca functie principala realizarea de operatiuni financiare. În acest sens, ele mobilizeaza resursele banesti temporar disponibile si le redistribuie, finantând astfel economia. În aceasta categorie sunt cuprinse bancile – banca centrala si bancile comerciale – si alte organisme financiare specializate.

_ Institutii de asigurari. Aceste institutii asigura o plata în caz de realizare a riscului, în schimbul primelor contractuale si a cotizatiilor voluntare care le sunt varsate.

59

_ Administratii publice. Acest sector cuprinde unitati care presteaza servicii nemarfare pentru colectivitate si redistribuie veniturile. În mod concret, exista administratii publice centrale (statul si alte organisme ale administratiei centrale), administratii publice locale si administratii de securitate sociala. Resursele lor provin din varsaminte obligatorii de la alte sectoare, primite direct sau indirect.

_ Administratii private. Acestea reprezinta organisme fara scop lucrativ care furnizeaza unor grupuri speciale de menaje servicii marfare si nemarfare. Aici sunt incluse partidele politice, sindicatele, asociatiile culturale. Resursele lor sunt constituite din contributiile voluntare ale menajelor.

_ Menaje sau gospodarii. Aici sunt incluse ansamblul persoanelor fizice aflate în calitate de consumatori si, eventual, în calitate de producatori atunci când productia este organizata în cadrul întreprinderilor individuale. În aceasta ultima ipostaza, menajele ofera bunuri si servicii marfa nefinanciare. Veniturile obtinute, cu precadere din plata muncii dar si din unele transferuri efectuate de alte sectoare, sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum. Justificarea includerii întreprinderilor individuale în acest sector rezida în faptul ca ele sunt animate de o logica a bunastarii individuale.

_ Strainatatea (restul lumii sau exteriorul). Acest sector sintetizeaza relatiile dintre unitatile rezidente (cu centrul principal de activitate pe teritoriul tarii de referinta) si cele nerezidente.

O asemenea grupare a agentilor economici raspunde unor cerinte de obtinere si agregare a rezultatelor economice de la nivel inferior la nivel macroeconomic.

3.2. Operatiuni ale agentilor economici

În vederea realizarii propriilor interese agentii economici

desfasoara o serie de operatiuni. Acestea sunt extrem de diverse si constituie premisa tranzactiilor economice.

Operatiunile pe care le efectueaza agentii economici se pot structura în trei mari categorii:

60

(1) Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor. Aceste

operatiuni privesc crearea, transformarea, circulatia si utilizarea bunurilor si serviciilor. În mod concret, sunt incluse în aceasta categorie productia de bunuri si servicii, consumurile intermediare, consumul final, investitiile, exporturile, importurile, achizitiile nete de terenuri si active incorporale, consumul de capital fix.

Bunurile si serviciile au caracter marfar si nemarfar. Cele cu caracter marfar se schimba pe piata contra unui pret. Ele sunt oferite de ansamblul sectoarelor institutionale. Administratiile publice si uneori cele private ofera servicii nemarfare care nu presupun plata unei sume în schimbul lor (de exemplu, serviciile de învatamânt sau sanatate).

(2) Operatiuni de repartitie. Aceste operatiuni se refera la

formarea si circulatia veniturilor. Ele cuprind transferuri curente si transferuri în capital. În cadrul operatiilor de repartitie, cea mai mare pondere o detin transferurile curente. Ele se refera la obtinerea salariilor, profiturilor, dobânzilor, formarea veniturilor de transfer operate prin administratiile publice, alte transferuri curente precum impozitele directe si indirecte si contributiile sociale.

Transferurile în capital vizeaza, pe de o parte, sprijinirea investitiilor prin acordarea de prime si diverse subventii, iar, pe de alta parte, impozitele pe capital (prelevari din donatii si succesiuni în cazul transferurilor cu titlu gratuit).

Operatiile de repartitie descriu astfel distributia veniturilor rezultate din productie precum si redistribuirea asigurata de administratiile publice. Impozitele percepute de stat si de colectivitatile locale fac obiectul redistribuirii catre întreprinderi sub forma subventiilor de exploatare (sume ce permit întreprrinderilor sa vânda la un pret inferior costurilor de productie) sau catre menaje. În mod analog, cotizatiile sociale sunt redistribuite sub forma prestatiilor sociale. Institutiile financiare contribuie la repartitia veniturilor acordând dobânzi si dividende sau beneficiind de dobânzi si dividende. În acelasi timp, exista o multitudine de transferuri de venituri între un stat si restul lumii.

61

(3) Operatiuni financiare. Operatiunile financiare se refera la

crearea si circulatia mijloacelor de plata, plasare si finantare. Unele unitati economice dispun de resurse care exced la un

moment dat nevoile lor. Ele dispun ca urmare de capacitate de finantare. Alte unitati au nevoie de finantare caci nevoile lor sunt mai mari decât resursele disponibile. Aceste unitati economice, în masura în care îsi gasesc creditori, se îndatoreaza si devin debitori. Operatiunile financiare se afla în legatura cu fluxurile de creante si datorii existente între diferite sectoare institutionale. Ultimele se materializeaza fie printr-un suport de tipul biletelor de banca, monedei metalice, titlurilor, fie în simple înscrieri în conturi deschise la institutiile specializate.

Operatiile financiare constituie contrapartida celei mai mari parti a operatiilor asupra bunurilor si serviciilor sau a operatiilor de repartitie deoarece aceste operatii presupun cel mai adesea moneda si creditul.

Operatiile financiare cuprind o prima categorie de instrumente de plasament a caror achizitie depinde de decizia creditorului de a constitui o rezerva de mijloc de plata însotita de alegerea între diverse plasamente - mijloace de plata internationale, moneda, bunuri negociabile, obligatiuni si actiuni. O alta categorie este reprezentata de acele instrumente de finantare rezultate dintr-un acord între creditor si debitor în contrapartida unui transfer de moneda, unei cesionari dintr-un bun sau unei prestari de servicii. O ultima categorie de operatiuni financiare este reprezentata de rezervele tehnice de asigurare care sunt o datorie a companiilor de asigurare fata de asigurati.

Operatiunile agentilor economici au loc prin intermediul schimbului

pe piata. Astfel, între agentii economici au loc permanente fluxuri de bunuri si servicii si, respectiv, fluxuri de venituri si cheltuieli.

3.3. Circuitul economic

Într-o economie de piata cea mai mare parte a tranzactiilor economice se desfasoara prin intermediul pietei. Tranzactiile de piata

62

presupun ca oricarui transfer de bunuri si servicii sa-i corespunda o contrapartida. Aceasta poate fi reprezentata fie de un alt bun sau serviciu , fie de o suma de bani echivalenta. În acest caz, se identifica doua categorii de fluxuri economice: fluxuri reale (de bunuri si servicii ale factorilor de productie) si fluxuri monetare (de venituri si cheltuieli). Ele sunt de aceeasi marime însa au sens opus.

Circuitul economic reprezinta ansamblul fluxurilor reale si

monetare care evidentiaza interactiunile de natura tranzactionala dintre agentii economice care actioneaza în cadrul economiei.

În conditiile unei simplificari extreme se poate considera ca o economie se compune din doua mari grupe de unitati economice: grupa întreprinderilor si grupa menajelor. Prima categorie de agenti economici cuprinde ansamblul întreprinderilor rezidente si constituie unul dintre polii circuitului economic. Menajele reprezinta cel de al doilea pol al circuitului economic.

Într-o asemenea economie simplificata nu exista stat, nici institutii de credit si nici exteriorul.

Operatiunile descrise în schema simplificata a circuitului economic se deruleaza numai în interiorul economiei nationale. O economie care nu are relatii cu exteriorul este numita economie închisa. Operatiile la care participa agentii economici sunt doar operatii de productie si de consum. Alte operatii precum cele de economisire si investitie sunt ignorate.

Descrierea circuitului economic poate fi imaginata într-o economie non-monetara sau într-o economie monetara.

Circuitul economic într-o economie non-monetara: fluxuri reale

În schema de mai jos sunt prezentate doar fluxurile reale – de bunuri si servicii si de factori de productie, care se deruleaza între cele doua grupe de agenti economici. Menajele sunt cele ce furnizeaza factorii de productie necesari desfasurarii proceselor de productie din cadrul întreprinderilor. În cadrul acestor procese de productie, sunt combinati factorii de productie iar rezultatul se concretizeaza în bunuri si servicii.

63

Urmeaza un al doilea flux real, acela al trecerii bunurilor si serviciilor de consum de la întreprinderile producatoare la menaje.

Acest circuit poate fi rezumat astfel: întreprinderile folosesc factorii de productie furnizati de catre menaje, iar pentru aceasta le remunereaza în natura, oferindu-le bunuri si servicii de consum.

O asemenea schema presupune ca întreaga productie de bunuri si servicii a întreprinderilor ajunge integral la menaje. În realitate, o parte din aceasta prroductie este formata din bunuri de capital tehnic ai carei utilizatori sunt tot întreprinderile.

Bunuri si servicii Întreprinderi Menaje Factori de productie

Fig. 3.1 Circuitul economic într-o economie non-monetara: fluxuri reale

Circuitul economic într-o economie monetara: fluxuri monetare

Functionarea unei economii conform schemei precedente nu este imposibila. Ea corespunde folosirii generalizate a trocului. Diviziunea muncii si specializarea producatorilor a condus la extinderea considerabila a productiei de bunuri si servicii. Schimbul bazat pe troc presupunea ca un

64

agent economic specializat sa ofere ceea ce realiza ca excedent dintr-un bun altui agent economic care proceda analog, însa era specializat în producerea altui bun. Existenta trocului ca modalitate de schimb impunea existenta dublei coincidente de dorinte ceea ce este greu de imaginat într-o economie aflata într-un proces continuu de dezvoltare a productiei de bunuri. Schimburile, devenite multilaterale, cer utilizarea unui intermediar precum moneda.

Trecerea de la o economie non-monetara la o economie monetara are urmatoarele consecinte:

• fluxurile reale constituite din bunuri si servicii (de consum sau ale factorilor) sunt evaluate cu ajutorul monedei;

• fluxurile monetare însotesc fluxurile reale; ele corespund veniturilor monetare primite de menaje în schimbul serviciilor furnizate întreprinderilor; dupa încasarea acestor venituri menajele le folosesc pentru a cumpara bunuri si servicii de consum.

Figura 3.2 prezinta aceste fluxuri monetare împrreuna cu cele

reale în cadrul unei economii monetare. Trecerea factorilor de productie în general, inclusiv munca, de la menaje catre întreprinderi se realizeaza prin intermediul pietei factorilor de productie. În acelasi mod se petrece si trecerea bunurilor si serviciilor de la întreprinderi catre menaje. Fiecare piata presupune întâlnirea si confruntarea cererii si ofertei. Rezultatul îl constituie formarea unui pret, în schimbul caruia orice agent economic obtine ceea ce doreste, factori de productie sau bunuri si servicii.

Aceasta schema presupune ca veniturile obtinute de menaje sunt folosite integral pentru a cumpara bunuri si servicii. În realitate, doar o parte din aceste venituri sunt folosite pentru achizitionarea de bunuri si servicii. Cealalta parte este însa economisita.

65

Bunuri si servicii Piata b. si s. Bunuri si servicii

Încasari din vânzarea b. si s. Cheltuieli cu b. si s. Întreprinderi Menaje Cheltuieli Piata muncii Venituri din cu fact. de prod. vânzarea f.d.p.(salarii) Factori de productie Factori de productie

Fig. 3.1 Circuitul economic într-o economie monetara: fluxuri reale si monetare

Analiza circuitului evidentiaza faptul ca cele patru fluxuri sunt

interdependente. Nu se poate suprima fluxul de venituri monetare fara a suprima si fluxul privind cheltuielile monetare ale acelorasi agenti economici. În mod similar, nu se poate suprima fluxul de factori de

0 Q c

0

0 L

0 c

P

S

66

productie fara a suprima si fluxul de bunuri si servicii. Interdependenta perfecta a fluxurilor economice conduce la a spune ca acest circuit este închis.

Schemele prezentate corespund unui circuit economic simplificat. Acest lucru este suficient pentru a întelege modul în care bunurile de consum si factorii de productie circula în economie si cum sunt dublate fiecare de un flux monetar. Extinderea acestei scheme presupune integrarea si celorlalti agenti economici în cadrul ei precum si a altor operatii de genul celor de economisire si investitie.

− REZUMAT • Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane

(fizice si/sau juridice) care participa la viata economica, având functii bine determinate în cadrul acesteia.

• Agentii economici se pot grupa în functie de criterii diverse. Gruparea

lor în cadrul sectoarelo r institutionale se bazeaza pe functia principala realizata.

• Cele sapte sectoare institutionale sunt: societati si cvasi-societati non-

financiare, institutii de credit, institutii de asigurari, administratii publice, administratii private, menaje si strainatatea.

• Operatiunile la care participa agentii economici sunt: operatiuni asupra

bunurilor si serviciilor, operatiuni de repartitie, operatiuni financiare. • Între agentii economici se deruleaza fluxuri reale si fluxuri monetare.

Fluxurile reale sunt fluxuri de bunuri si servicii si de factori de productie. Fluxurile monetare sunt fluxuri de venituri si cheltuieli.

• Circuitul economic cuprinde ansamblul fluxurilor reale si monetare

corespunzatoare interactiunilor de natura tranzactionala dintre agentii economici care actioneaza în cadrul economiei.

67

Ñ Termeni cheie Agent economic Societati si cvasi-societati non-financiare Institutii de credit Institutii de asigurari Administratii publice Administratii private Menaje Strainatatea Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor Operatiuni de repartitie Operatiuni financiare Fluxuri reale Fluxuri monetare Circuitul economic

^ Întrebari de verificare

1. Care sunt agentii economici dintr-o economie de piata? 2. Enumerati si caracterizati principalele operatiuni pe care le efectueaza agentii economici. 3. Care este semnificatia economica a fluxului circular al venitului? 4. Prezentati continutul fluxurilor monetare si reale si aratati cum se articuleaza ele în cadrul unei economii monetare.

� Teste grila 1. Într-o economie de piata, sunt agenti economici financiari: a) societatile comerciale industriale; b) menajele; c) partidele politice; d) bancile; e) fundatiile 2. Sunt agenti economici non-financiari: a) bancile; b) institutiile financiare specializate;

68

c) menajele; d) bursele de valori; e) administratiile publice. 3. În cadrul operatiunilor asupra bunurilor si servicilor sunt cuprinse: a) producerea bunurilor si serviciilor; b) consumul de bunuri; c) formarea de capital; d) importurile si exporturile; e) toate cele de mai sus. 4. În cadrul operatiunilor de repartitie sunt incluse: a) remunerarea salariatilor; b) impozitele legate de productie si de import; c) subventiile de exploatare; d) veniturile proprietatii si ale întreprinderii; e) toate cele de mai sus. 6. Nu sunt operatiuni financiare: a) realizarea de profituri; a) emisiunea de moneda; b) tranzactiile la bursa de valori; c) acordarea de credite; d) consumul de bunuri si servicii. 6. Instrumentele legate de operatiunile financiare sunt: a) instrumentele de plata; b) instrumentele de plasament; c) instrumentele de finantare; d) rezervele tehnice de finantare; e) toate cele de mai sus.

69

7. În cadrul fluxului circular al venitului într-o economie, menajele furnizeaza..........si primesc............care atunci când sunt................devin...........pentru întreprinderi: a) bunuri/bani/economisite/capital; b) bunuri/obligatiuni/folosite/încasari; c) resurse de munca/salarii/ cheltuite/încasari; d) venituri monetare/bunuri/consumate/capial; e) capital/dobânzi/cheltuite/încasari.

71

CAPITOLUL 4

CEREREA, OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Cum se formeaza cererea si oferta • Care sunt factorii care determina cererea si oferta unui bun • Ce este elasticitatea cererii si ofertei si care sunt formele acesteia • Cum determina cererea si oferta pretul unui bun si cantitatea

tranzactionata • Care este rolul preturilor în alocarea resurselor rare în cadrul

economiei de piata

Într-o economie libera cea mai mare parte a bunurilor si serviciilor ajung la consumatori prin mijlocirea pietei. Prin intermediul pietei, cumparatorii, ca purtatori ai cererii, si vânzatorii, ca purtatori ai ofertei, se întâlnesc si comunica în vederea schimbului de bunuri si servicii.

Analiza cererii si ofertei permite întelegerea modului de stabilire a preturilor bunurilor si serviciilor pe diferite piete precum si a influentei acestor preturi asupra cantitatii tranzactionate.

Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele, trebuie mai întâi întelese conceptele de cerere si oferta 1.

1 Principiile analizei cererii si ofertei, a echilibrului pietei si a formarii pretului de echilibru se datoreaza lui Alfred Marshall (1842-1924), economist britanic, profesor la

72

4.1 Cererea

Începem studiul asupra pietelor prin examinarea

comportamentului cumparatorilor. În acest sens, vom vedea cum pretul determina cantitatea ceruta dintr-un bun si care sunt ceilalti factori care determina cererea. Cererea individuala si cererea pietei

Cererea reprezinta cantitatile dintr-un bun sau serviciu pe care un

consumator poate si este dispus sa le achizitioneze de pe piata la niveluri diferite de pret, ceteris paribus. Cererea reprezinta relatia între diferitele preturi posibile ale unui bun si cantitatile din bunul respectiv care pot fi cumparate2. Ar fi fals sa admitem, fara nici o precizare, ca cererea de autoturisme într-o tara este de x milioane unitati. Acest numar reprezinta cantitatea posibil de cumparat tinând seama de preturile autoturismelor, de veniturile cumparatorilor dar si de ansamblul conditiilor economice din cursul perioadei respective. Daca preturile ar fi mai mici, cu siguranta cantitatea ceruta ar fi mai mare. În plus, pretul nu poate constitui singura explicatie a alegerilor consumatorilor. În acest sens, se mai retin drept cauze orarul magazinelor, amplasarea acestora, spiritul de economisire al familiilor precum si comportamentul vânzatorilor. Economistii utilizeaza sintagma ceteris paribus pentru a semnifica faptul ca toate variabilele relevante, exceptând cele studiate în acel moment, sunt mentinute constante. Fraza în latina înseamna “toate celelalte conditii ramân neschimbate”. De aceea, atunci când definim Cambridge. Cea mai importanta lucrare a acestuia este ″The Principles of Economics″ , publicata în 1890.

2 Analiza se va concentra asupra pietei bunurilor, însa concluziile desprinse au caracter general, fiind aplicabile si pietelor resurselor economice unde se manifesta cererea întreprinzatorilor pentru un anumit factor de productie.

73

termenul de cerere doar relatia pret-cantitate ceruta este evidentiata, alti factori de influenta fiind considerati, în acel moment, constanti. Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de inversa proportionalitate între pretul unui bun (P) si cantitatea solicitata (Q) de cumparatori. Atunci când pretul creste, cantitatea ceruta scade. Si invers, scaderea pretului este însotita de cresterea cantitatii cerute. În cazul de fata, pretul apare ca o variabila independenta, iar cantitatea ceruta este variabila dependenta. Aceasta relatie între pret si cantitatea ceruta este valabila pentru cele mai multe bunuri din economie si, fiind atât de raspândita, economistii o numesc legea cererii. Un asemenea efect al modificarii pretului asupra cantitatii cerute reprezinta o reactie asteptata deoarece: • daca pretul bunului analizat scade, iar preturile altor bunuri ramân

constante (clauza ceteris paribus spune aceasta) oamenii vor substitui în favoarea bunului mai ieftin;

• când pretul bunului analizat scade, iar venitul si preturile altor bunuri ramân neschimbate, oamenii se simt mai bogati. În consecinta, ei îsi vor folosi puterea de cumparare suplimentara pentru a achizitiona mai multe bunuri, inclusiv din cel al carui pret s-a redus.

Relatia dintre evolutia pretului si cantitatea ceruta se poate ilustra cu ajutorul unui tabel (tabelul 4.1), unei functii sau unui grafic (figura 4.1).

Relatia dintre pret si cantitatea ceruta

Tabelul 4.1 Pretul Cantitatea ceruta

1 9 2 8 3 7 4 6 5 5

74

Functia cererii, pentru cazul liniar, este de forma Q = a – bP, unde a si b sunt coeficienti pozitivi. Un caz particular de functie a cererii, corespunzator datelor din tabelul 4.1, este de forma Q = 10 - P (a este 10, iar b este egal cu 1).

P P2

P1

C 0 Q2 Q1 Q

Fig. 4.1 Curba cererii

Curba cererii constituie o reprezentare grafica a relatiei dintre

pretul unui bun si cantitatea solicitata de un cumparator. Pretul este figurat pe axa verticala, iar cantitatea ceruta pe axa orizontala. Acest mod de reprezentare vine de la Alfred Marshall care a privit curba cererii din punct de vedere al vânzatorului. Vânzatorul ar putea sa se întrebe “Daca eu produc x unitati dintr-un bun care ar fi cel mai mare pret la care pot vinde fiecare unitate?”. Astfel, din punct de vedere al vânzatorului, cantitatea este variabila independenta si atunci îsi gaseste locul pe abscisa, iar pretul este variabila dependenta si este reprezentat pe ordonata.

Curba cererii este descrescatoare, ia r panta este negativa. Aceasta este justificata de legea cererii. Daca cantitatea ceruta creste la scaderea pretului, atunci curba care reflecta o asemenea relatie trebuie sa fie înclinata spre în jos, de la stânga la dreapta. În general, nu exista nici un motiv pentru ca o curba tipica a cererii sa aiba panta constanta sau

75

relatia între pret si cantitate sa fie liniara. Pentru simplificarea prezentarii, curbele cererii sunt deseori trasate în acest mod.

Privita la nivelul unui singur cumparator, curba anterioara reprezinta curba cererii individuale (individ, firma). Exista probabil alti n - 1 cumparatori, fiecaruia corespunzându-i o alta curba a cererii, având un comportament relativ specific. În mod normal, toti cumparatorii vor reactiona prin reducerea cantitatii cerute la cresterea pretului. Si invers, vor spori aceasta cantitate daca pretul bunului se reduce. Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele economistul este interesat într-o mai mare masura sa cunoasca cererea pietei pentru un bun decât cererea individuala. Cererea pietei rezulta din însumarea cererilor individuale pentru un anumit bun.

În mod analog cu cazul anterior, relatia dintre evolutia pretului si cantitatea ceruta de ansamblul cumparatorilor se poate ilustra cu ajutorul unui tabel, unei functii sau unui grafic.

Curba cererii pietei pentru un bun indica deci cantitatile diferite din acel bun pe care consumatorii în ansamblul lor pot si sunt dispusi sa le achizitioneze de pe piata la niveluri diferite de pret. Si în acest caz, cantitatea cumparata dintr-un bun este functie descrescatoare în raport cu pretul sau.

Exemplu: determinarea cererii pietei Consideram o piata ipotetica unde exista doar doi consumatori.

Functiile cererii pentru fiecare consumator au urmatoarele expresii: Q1 (P1)= 20 - P Q2 (P2)= 10 – 2P

Deoarece o cantitate ceruta negativa nu are semnificatie economica, prin functiile cererii individuale întelegem în cazul de fata:

Q1 (P1)= max {20 - P, 0} Q2 (P2)= max {10 – 2P, 0};

Cererea pietei rezulta din agregarea cererilor individuale. Suma

celor doua cereri se prezinta ca în figura de mai jos, cu un nod pentru P = 5.

76

P P P Q1(P1) Q1(P1) + Q2(P2)

5 Q2(P2)

0 Q1 0 Q2 0 Q1 + Q2

Fig. 4.2 Curbele cererii individuale si curba cererii pietei

Factorii cererii

Curba cererii surprinde relatia dintre pret si cantitatea ceruta. Ea

cuprinde numeroase perechi pret-cantitate pentru un anumit set de circumstante. Deci, unui singur pret îi corespunde o singura valoare pentru cantitatea ceruta. Modificarea pretului conduce la o modificare în sens opus a cantitatii cerute, ceea ce se traduce printr-o miscare de-a lungul curbei cererii.

Clauza ceteris paribus presupune ca alti factori cu influenta asupra cererii nu se modifica. În realitate, toti acesti factori nu ramân constanti în timp, iar modificarea lor determina schimbarea cererii.

Factorii cererii unui bun, altii decât pretul acestuia, sunt: - preturile altor bunuri - venitul consumatorilor - preferintele (gusturile) consumatorilor

77

- asteptarile consumatorilor - numarul consumatorilor - politica guvernamentala - factorii sezonieri

O modificare într-unul din factorii cererii, altul decât pretul bunului analizat, va antrena deplasarea curbei într-un sens sau altul. În acest caz, curba cererii va surprinde tot o relatie pret-cantitate, însa putin schimbata deoarece “celelalte conditii” s-au modificat. Daca mai mult dintr-un bun este cerut pentru fiecare nivel de pret, atunci curba cererii se deplaseaza spre dreapta (figura 4.3 a). Aceasta înseamna cresterea cererii. Daca mai putin dintr-un bun este cerut pentru fiecare nivel de pret, curba cererii se deplaseaza spre stânga (figura 4.3 b). Aceasta înseamna reducerea cererii. P P C C’ C’ C 0 Q 0 Q

(a) cresterea cererii (b) reducerea cererii

Fig. 4.3 Deplasarile curbei cererii

Sa analizam în continuare fiecare dintre conditiile cererii: a) preturile altor bunuri

78

Doua bunuri se pot afla într-o relatie de substituibilitate, complementaritate sau neutra. Pentru doua bunuri substituibile (doua marci de petrol, carnea de vita si carnea de pui, untul si margarina, biletele de cinema si casetele video închiriate), modificarea pretului unui bun va determina modificarea în acelasi sens a cererii celuilalt bun. De exemplu, cresterea pretului carnii de vita va face ca cererea pentru carnea de pui sa creasca. Curba cererii de carne de pui se va deplasa spre dreapta.

În cazul bunurilor complementare (computerele si software-ul, autoturismele si benzina), modificarea pretului unui bun va conduce la modificarea în sens opus a cererii celuilalt bun. De exemplu, cresterea pretului la benzina va conduce la reducerea cererii de autoturisme. Curba cererii de autoturisme se va deplasa spre stânga. În cazul bunurilor aflate în relatie neutra modificarea pretului unui bun nu afecteaza cererea celuilalt bun. Proprietatea a doua bunuri de a fi substituibile sau complementare depinde si de atitudinea cumparatorilor fata de ele nu doar de proprietatile bunurilor în sine. Pentru unii consumatori brânza si carnea de vita sunt substituibile datorita aportului de proteine, în timp ce pentru altii nu sunt. Unii consumatori considera hamburgerii cu brânza drept bunuri complementare, în timp ce pentru alti consumatori o asemenea relatie nu este posibila. Referitor la efectele schimbarilor în preturile altor bunuri, în afirmarea legii cererii are importanta pretul unui bun relativ la pretul altor bunuri. În timpul perioadelor de inflatie, nivelul mediu al tuturor preturilor creste si distingem între preturile relative si schimbarea în preturile nominale (numar unitati monetare platite pentru un bun). În unele situatii, un bun poate deveni relativ mai ieftin în raport cu alte bunuri chiar daca pretul sau a crescut, deoarece preturile altor bunuri au crescut mai repede. Dimensiunea pâna la care curbele cererii pentru un bun se schimba ca raspuns la schimbarea în pretul altor bunuri depinde de gradul în care bunurile sunt substituibile sau complementare si preturile lor relative. De exemplu, reducerea pretului la masini creste cererea de benzina. Invers, nu avem un efect de amploare comparabila, datorita

79

pretului foarte mic al unui litru de benzina în raport cu cel al unui autoturism. b) venitul consumatorilor În functie de marimea venitului disponibil, unele produse sunt accesibile pentru unii consumatori în timp ce pentru altii nu sunt accesibile. Când venitul creste, oamenii tind sa cumpere o cantitate mai mare dintr-un bun. Astfel de bunuri se numesc bunuri normale. Curba cererii acestor bunuri se deplaseaza spre dreapta odata cu cresterea venitului consumatorilor. Rachetele de tenis, berea, autoturismele, biletele la teatru sunt toate exemple de bunuri normale. Exista situatii în care cresterea venitului este însotita de reducerea cantitatii achizitionate dintr-un bun. Astfel de bunuri se numesc bunuri inferioare. Curba cererii lor se deplaseaza spre stânga odata cu cresterea venitului consumatorilor. Un exemplu de bun inferior ar putea fi calatoriile cu autobuzul. Pe masura ce venitul creste devine mai probabil pentru un consumator sa-si cumpere autoturism sau sa foloseasca taxiul, renuntând treptat la calatoria cu mijloacele de transport în comun.

Ca si în cazurile bunurilor substituibile sau complementare, proprietatea unui bun de a fi normal sau inferior provine din alegerile consumatorului si nu atât din proprietatile intrinseci ale bunurilor. Unul si acelasi bun poate fi considerat normal sau inferior de consumatori diferiti.

c) asteptarile consumatorilor Daca oamenii se asteapta ca pretul unui bun sa creasca relativ la alte bunuri ei vor creste rata achizitiilor înainte ca modificarea pretului sa se produca. Anticiparea modificarilor de politica guvernamentala (introducerea de noi taxe în viitor) va determina modificarea cererii în prezent. d) preferintele (gusturile) consumatorilor Oamenii sunt diferiti si au preferinte diferite. De exemplu, cei care au masini au o mica propensiune pentru transportul în comun. Iar

80

unul si acelasi bun este sau nu dorit de consumatori chiar daca este accesibil. Exista schimbari care se produc rapid precum cele din domeniul muzicii sau vestimentatiei. Alte schimbari cer mai mult timp, dar au caracter permanent. De exemplu, grija pentru sanatate conduce la reducerea consumului de tigari, cresterea consumului de peste sau de echipamente pentru exercitii fizice. În fiecare din aceste cazuri, în conditiile mentinerii preturilor bunurilor, cererea acestor bunuri se schimba. Rolul reclamei comerciale consta tocmai în intentia de a influenta gusturile în favoarea bunului pentru care se face reclama. Publicitatea adversa urmareste sa reduca consumul pentru un anumit bun (de exemplu, tutun sau alcool).

Trebuie precizat, ca economistii nu-si propun sa explice gusturile oamenilor. Acestea sunt bazate pe factori istorici si psihologici, aflati dincolo de domeniul economiei. e) numarul consumatorilor Cantitatea ceruta este în functie de numarul si structura consumatorilor. Aceste schimbari nu sunt întotdeauna semnificative pe termen scurt. De exemplu, cresterea natalitatii în perioada imediat postbelica, a condus la cresterea în timp a cererii de jucarii si servicii în crese si gradinite, apoi de locuinte si alte bunuri durabile si mai târziu de servicii geriatrice. f) factorii sezonieri Cererea pentru unele bunuri si servicii variaza, uneori sensibil, în cursul anului. De exemplu, cererea de înghetata creste în timpul verii, iar cererea de umbrele în anotimpul ploios. Toti acesti factori actioneaza practic asupra cererii în acelasi timp, astfel încât este aproape imposibil a stabili importanta lor relativa. De exemplu, pentru studierea influentei modificarii pretului asupra cantitatii cerute de televizoare trebuie sa izolam aceasta influenta. Însa, apar concomitent modificari si influente din partea celeorlalti factori. În

81

analizele urmatoare folosim clauza ceteris paribus pentru a putea calcula efectul modificarii unei variabile asupra cantitatii cerute. O functie a cererii de genul Q = a- bP este o abstractie, însa trebuie apelat la simplificari pentru ca relatiile dintre variabile sa apara foarte clar. Elasticitatea cererii Cum cererea unui bun este functie de pretul acelui bun, pretul altor bunuri sau venitul consumatorului apare interesant de determinat ce se întâmpla cu cantitatea ceruta în urma unei variatii determinate a variabilelor de mai sus.

Economistii folosesc termenul de elasticitate a cererii pentru a surprinde modificarea cantitatii cerute dintr-un bun ca efect al modificarii pretului acelui bun sau altui factor de influenta, în conditiile în care ceilalti factori ramân constanti.

Sensibilitatea unei variabile economice la modificarea alteia se poate exprima în numeroase moduri, depinzând de unitatile de masura alese. De exemplu, cresterea cu 100 unitati monetare a pretului unui bun duce la reducerea cu 50 unitati de produs sau cu 1000 kg. a cantitatii cerute de consumatori. Afirmatiile sunt echivalente, diferind doar unitatile de masura în care este exprimata modificarea cantitatii cerute. Pentru a evita confuzia provenita din alegerile unitatilor de masura este necesara standardizarea lor. În acest sens se recurge la exprimarea acestor modificari în expresie procentuala. Aprecierea elasticitatii cererii în raport cu un factor de influenta se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate. Coeficientul elasticitatii cererii se obtine prin raportarea modificarii relative a cantitatii cerute la modificarea relativa a factorului de influenta.

Elasticitatea cererii unui bun se studiaza, de regula, în raport cu

pretul acelui bun, pretul altor bunuri aflate în relatie cu bunul considerat si venitul consumatorilor. În fiecare din aceste cazuri actioneaza clauza ceteris paribus.

82

Elasticitatea cererii în functie de pret Coeficientul elasticitatii cererii în functie de pret are urmatoarea expresie:

Ecp = ∆ Q / Q0 : ∆P / Po unde

∆Q si ∆P reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute si, respectiv, ale pretului, iar Q0 si Po reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii cerute si pretului.

Coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu pretul bunului sau

serviciului este negativ deoarece modificarea cantitatii cerute si modificarea pretului au sensuri diferite 3.

În functie de valorile coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu pretul, se disting urmatoarele tipuri de cerere: a) cerere inelastica, când -1 < Ecp < 0 O modificare a pretului cu 1% este însotita de o modificare în sens opus si mai slaba a cantitatii cerute. Pentru aceste bunuri cresterea pretului determina reducerea cumpararilor în mai mica masura. Bunurile alimentare sunt cunoscute ca bunuri inelastice. b) cerere cu elasticitate unitara, când Ecp = - 1 Pretul si cantitatea ceruta evolueaza proportional, însa în sens invers. O crestere a pretului cu 1% determina reducerea cu 1% a cantitatii cerute. c) cerere elastica, când Ecp < -1 O modificare a pretului cu 1% este însotita de o modificare în sens opus si mai ampla a cantitatii cerute. Astfel, o modificare a pretului genereaza un efect relativ mai mare asupra cantitatii cumparate. Un exemplu de astfel de bunuri sunt bunurile de lux precum calatoriile cu vaporul sau hainele de 3 Coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu pretul poate fi determinat si în modul, caz în care valorile sale devin superioare lui zero.

83

blana naturala. Aceste bunuri sunt substituite în consum odata cu cresterea preturilor. d) cerere perfect inelastica, când Ecp = 0 Modificarea pretului nu este însotita de nici-o variatie a cantitatii cerute. e) cerere perfect elastica, când Ecp −∞ O modificare a pretului oricât de mica este însotita de o variatie infinita a cantitatii cerute. Ultimele doua cazuri au mai mult o valoare teoretica decât practica. Elasticitatea cererii în functie de pretul altor bunuri (elasticitatea încrucisata) Coeficientul elasticitatii încrucisate are urmatoarea expresie:

Ecpij = ∆ Q i / Q0i : ∆Pj / Poj unde

∆ Q i si ∆P j reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute din bunul i si, respectiv, ale pretului bunului j, iar Q0 si Po reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii cerute si pretului acelorasi bunuri.

Coeficientul elasticitatii încrucisate poate avea atât valori pozitive

cât si negative. Putem caracteriza, în anumite cazuri, bunurile luate doua câte doua, dupa ce mai întâi am definit cele doua elasticitati încrucisate:

Ecpij = ∆ Q i / Q0i : ∆Pj / Poj Ecpji = ∆ Q j / Q0j : ∆Pi / Poi

84

Bunurile i si j se pot afla în una dintre situatiile urmatoare: - bunuri substituibile, daca Ecpij > 0 si Ecpji > 0 ; - bunuri complementare, daca Ecpij < 0 si Ecpji < 0 ; - bunuri în relatie nedeterminata, daca Ecpij > 0 si Ecpji < 0 ; Elasticitatea cererii în functie de venit Coeficientul elasticitatii cererii în functie de venit are urmatoarea expresie:

Ecy = ∆ Q / Q0 : ∆Y / Yo unde

∆Q si ∆Y reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute si, respectiv, ale venitului, iar Q0 si Yo reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii cerute si venitului.

În functie de marimea acestui coeficient avem urmatoarele cazuri:

a) bunuri normale, când Ecy > 0 O crestere a venitului este însotita de cresterea cantitatii cerute. b) bunuri inferioare, când Ecy < 0 O crestere a venitului este însotita de reducerea cantitatii cerute, în timp ce reducerea venitului determina cresterea cantitatii cerute

Trebuie precizat ca acelasi bun poate fi normal sau inferior în functie de nivelul venitului. Aproape toate bunurile sunt normale la niveluri suficient de joase ale venitului, dupa cum pot fi inferioare la niveluri suficient de ridicate ale venitului. Elasticitatea cererii si încasarile

85

Cunoasterea elasticitatii cererii în raport cu pretul bunului este importanta pentru evolutia încasarilor vânzatorilor. Pentru un producator volumul valoric al vânzarilor sau încasarile (I) este dat de produsul dintre pretul bunului si cantitatea vânduta din acest bun. Daca pretul unui bun creste, cantitatea vânduta scade, iar încasarile pot sa creasca sau sa se reduca. Evolutia încasarilor depinde de sensibilitatea cererii la modificarea pretului. De exemplu, daca cantitatea ceruta scade semnificativ când pretul creste, încasarile scad. Iar daca cantitatea ceruta nu se diminueaza decât foarte putin când pretul creste, încasarile cresc. Sensul de modificare al încasarilor depinde în consecinta de elasticitatea cererii.

Se poate deduce pe baza calculelor de mai jos relatia existenta între elasticitatea cererii în raport cu pretul si modificarea încasarilor. Pornim de la definitia încasarilor ca produs dintre pret si cantitate:

I = P Q

Presupunând ca atât pretul cât si cantitatea se modifica si devin p

+ ∆p si q + ∆q, încasarile devin:

I1 = ( P + ∆P) (Q + ∆Q) sau

I1 = PQ + P∆Q + Q∆P + ∆P∆Q Calculând modificarea încasarilor ∆I, obtinem:

∆I=P∆Q + Q∆P + ∆P ∆Q Pentru valori mici ale lui ∆P si ∆Q, ultimul termen poate fi neglijat,

fara sa se modifice de o maniera semnificativa rezultatul. În aceste conditii, putem rescrie variatia încasarilor astfel:

∆I = P∆Q + Q∆P

86

Aceasta expresie arata ca modificarea încasarilor este aproximativ egala cu suma dintre pretul initial înmultit cu variatia cantitatii si cantitatea initiala înmultita cu variatia pretului.

Daca se urmareste determinarea ratei de modificare a încasarilor în raport cu modificarea pretului, relatia anterioara se scrie astfel:

∆I/∆P = Q + P∆Q/∆P

Rezultatele anterioare pot fi tratate nu doar algebric ci si

geometric. Folosim în acest sens figura 4.4 Astfel, volumul valoric al încasarilor reprezinta suprafata unui dreptunghi cu o latura reprezentând pretul iar cealalta cantitatea. Când pretul creste, se adauga o suprafata care este aproximativ egala cu Q∆P, dar totodata se scade o suprafata egala cu P∆Q. Pentru modificari nesemnificative ale pretului si cantitatii se obtine o noua suprafata corespunzatoare expresiei anterior determinate.

P

P+∆P Q∆P ∆Q∆P P

P∆Q C

0 Q+∆Q Q Q

Fig. 4.4 Modificarea încasarilor ca urmare a modificarii pretului

87

Încasarile pot înregistra orice evolutie în functie de coeficientul de elasticitate. Astfel, pentru ca încasarile sa creasca este necesar ca elasticitatea cererii în raport cu pretul sa fie mai mica decât 1 în valoare absoluta. Atunci când elasticitatea cererii în raport cu pretul este superioara lui 1 în valoare absoluta încasarile se reduc.

Aceste relatii pot fi deduse fara dificultate pornind de la relatia anterioara, scrisa dupa cum urmeaza:

∆∆

+=∆∆

P Q

QP

1 QP I

Însa P Q

QP

∆∆

este coeficientul de elasticitate. În consecinta relatia

devine

+=∆∆

cpE1 QP I

Pentru ca elasticitatea cererii în functie de pret este negativa, expresia se poate scrie:

−=

∆∆ |cpE| 1 Q

P I

Aceasta formula evidentiaza modul cum reactioneaza încasarile la modificarea preturilor, tinând seama de elasticitatea cererii. Situatiile posibile în aceste circumstante sunt sintetizate în tabelul 4.2. Tabelul 4.2 Elasticitatea cererii, modificarea pretului si modificarea

încasarilor

Elasticitatea cererii Modificarea pretului Modificarea încasarilor

-1 < Ecp < 0

∆P < 0

∆P > 0

∆I < 0

∆I > 0

88

Ecp = -1

∆P < 0

∆P > 0

∆I = 0

∆I = 0

Ecp < -1

∆P < 0

∆P > 0

∆I > 0

∆I < 0

Acest tablou permite întelegerea faptului ca pentru a ajunge la acelasi rezultat, de pilda o crestere a încasarilor totale, sunt necesare doua politici opuse de preturi pentru doua bunuri diferite. Daca elasticitatea cererii la pret a unui bun în valoarea absoluta este mai mare decât 1, trebuie redus pretul, iar daca elasticitatea cererii la pret a altui bun este mai mica ca 1, atunci trebuie crescut pretul.

4.2 Oferta

Analizam în continuare cealalta parte a pietei, oferta. Vom examina relatia dintre pret si cantitatea oferita precum si principalii factori care determina oferta. Oferta individuala si oferta pietei

În mod analog cu cazul cererii, vom analiza mai întâi oferta unui vânzator individual. Apoi, prin agregarea ofertelor individuale ajungem la oferta pietei.

Oferta reprezinta cantitatile dintr-un bun sau serviciu pe care vânzatorul poate si este dispus sa le furnizeze pe piata la niveluri diferite de pret, ceteris paribus.

Oferta reprezinta relatia între diferitele preturi posibile ale unui bun si cantitatile ce pot fi vândute din bunul respectiv.

89

Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de directa proportionalitate între pret si cantitatea oferita. Daca pretul creste, atunci cantitatea oferita creste si ea, iar daca pretul scade cantitatea oferita se reduce. Economistii numesc aceasta relatie de cauzalitate dintre modificarea pretului unui bun si schimbarea cantitatii oferite legea ofertei.

Relatia dintre evolutia pretului ca variabila independenta si cantitatea ceruta ca variabila dependenta se poate ilustra cu ajutorul unui tabel (tabelul 4.3), unei functii sau unui grafic (figura 4.5).

Relatia dintre pret si cantitate oferita

Tabelul 4.3

Pretul Cantitatea oferita 1 9 2 10 3 11 4 12 5 13

Functia ofertei, pentru cazul liniar este de forma Q = a + bP, unde

a si b sunt coeficienti. Un caz particular de functie a ofertei, corespunzator datelor din tabelul 4.2, este de forma Q = 8 + P (a este 8, iar b este egal cu 1).

P O P2

P1

90

0 Q1 Q2 Q

Fig. 4.5 Curba ofertei În mod asemanator cu graficul cererii, cantitatea este masurata

pe axa orizontala iar pretul este figurat pe axa verticala. Curba ofertei are panta pozitiva si este crescatoare de la stânga la

dreapta. Functia si curba ofertei se supun legii ofertei. Acest lucru poate fi înteles cu ajutorul legii descresterii randamentelor. Sa construim un exemplu pornind de la cazul unei fabrici producatoare de biciclete. Daca sunt folositi 10 lucratori, productia zilnica este de 100 biciclete. În cazul folosirii a 20 de lucratori, productia creste la 200 biciclete. Iar daca numarul de lucratori devine 30 productia creste cu numai 70 biciclete. Cresterea productiei de biciclete într-un asemenea mod verifica legea descresterii randamentelor. Unitati succesive de input, precum munca în cazul de fata, nu produc acelasi output suplimentar. Presupunând salariul constant, costul bicicletelor suplimentare este mai mare decât initial. Ceea ce înseamna ca acestea vor fi produse doar daca si pretul lor de vânzare este mai ridicat. Curba ofertei reflecta astfel cresterea costului productiei suplimentare. În mod similar, o fabrica de mobila, cu o cantitate fixa de masini, ar putea fi capabila sa produca mai multe scaune numai platind muncitorii pentru orele suplimentare si folosind masinile mai mult timp. Sau, un fermier care încearca sa creasca cantitatea de grâu pe o suprafata data de pamânt ar putea sa o faca prin cresterea cantitatii de îngrasaminte. Dar dincolo de un anumit punct, cantitatea suplimentara de îngrasaminte conduce la mai putin output suplimentar.

Dint-un alt unghi de vedere, curba ofertei exprima raspunsul producatorilor la stimulentele pietei. Când pretul unui bun creste, producatorii au interesul de a aloca mai mult din timpul disponibil si din alte resurse pentru cresterea productiei. Cei pentru care activitatea respectivului bun era secundara o vor face principala; alti producatori vor intra pentru prima data pe piata acestui bun.

Uneori este util a examina curba ofertei unui singur vânzator. De cele mai multe ori este însa necesara cunoasterea curbei ofertei pietei. În

91

general, oferta pietei se obtine într-un mod asemanator cu deducerea cererii pietei. Curba ofertei pietei se obtine adunând cantitatile oferite de catre toti vânzatorii pentru fiecare nivel al pretului. Un asemenea lucru este posibil doar daca nu exista inputuri specializate implicate în procesul de productie. În caz contrar, trebuie realizate anumite ajustari. Presupunem acum ca asemenea inputuri specializate nu exista. Adica toate firmele pot sa se miste de-a lungul curbelor ofertelor individuale fara a afecta preturile inputurilor si, deci, costurile de productie.

Curba ofertei pietei pentru un bun arata cantitatile diferite din acel bun pe care vânzatorii în ansamblul lor pot si sunt dispusi sa le vânda pe piata la niveluri diferite de pret. Deoarece oferta pietei rezulta din agregarea ofertelor individuale, în conditiile unui comportament relativ asemanator al vânzatorilor, si-n acest caz cantitatea oferita este functie crescatoare de pretul sau.

Exemplu: determinarea ofertei pietei Consideram urmatorul exemplu de obtinere a ofertei pietei pornind

de la doi vânzatori care opereaza pe piata. Datele privind cantitatile oferite de fiecare producator si de piata pentru fiecare nivel de pret sunt furnizate în tabelul 4.4. Curba ofertei pietei este prezentata în figura 4.6.

Curbele ofertei individuale si curba ofertei pietei

Tabelul 4.4 Pret Cantitatea

oferita de primul vânzator

Cantitatea oferita de cel de al doilea

vânzator

Oferta pietei

4 5 6 5 + 6 = 11

92

6 7 7 7 + 7 = 14 8 9 8 9 + 8 = 17 10 11 9 11 + 9 = 20 12 13 10 13 + 10 = 23

P O2 O1 O 10

0 9 11 20 Q

Fig. 4.6 Curba ofertei pietei

Factorii ofertei

Curba ofertei unui bun este construita în ipoteza ca singurul factor care se modifica este pretul bunului respectiv. Ca si la cerere, efectele unei schimbari în pretul unui bun, ceteris paribus, pot fi aratate ca o miscare de -a lungul curbei ofertei. O schimbare într-un alt factor al ofertei, altul decât pretul bunului, conduce la o modificare a tuturor cantitatilor oferite si deci la o schimbare a ofertei. Trebuie facuta distinctie între cantitatea oferita si oferta. Oferta înseamna ansamblul punctelor pret-cantitate oferita situate de -a lungul curbei ofertei. Astfel, fiecarui nivel de pret îi va corespunde o singura valoare pentru cantitatea oferita.

Daca mai mult dintr-un bun este oferit pentru fiecare nivel de pret, atunci curba ofertei se deplaseaza spre dreapta (figura 4.7 a). Aceasta înseamna cresterea ofertei. Daca mai putin dintr-un bun este

93

oferit pentru fiecare nivel de pret, curba ofertei se deplaseaza spre stânga (figura 4.7 b). Aceasta înseamna reducerea cererii. P O O’

P O’ O 0 Q 0 Q

(a) cresterea ofertei (b) reducerea ofertei

Fig. 4.7 Deplasarile curbei ofertei

În afara pretului bunului, ceilalti factori ai ofertei unui bun sunt: - noile descoperiri - noile tehnologii - preturile factorilor de productie - oferta de inputuri - preturile bunurilor alternative - asteptarile vânzatorilor - numarul vânzatorilor - politica guvernamentala - conditiile social-politice si naturale. Sa analizam în continuare succint fiecare dintre acesti factori. a) noile descoperiri

Descoperirea de noi zacaminte de gaze naturale sau de petrol determina cresterea ofertei acestor bunuri, ceea ce se traduce prin deplasarea spre dreapta a curbelor ofertei acestor resurse.

94

b) noile tehnologii

Curba ofertei este trasata în conditiile unei tehnologii date. Daca întreprinzatorii introduc tehnologii noi, mai eficiente, curba ofertei se va deplasa spre dreapta. De exemplu, progresele înregistrate în tehnologia computerelor conduc la cresterea ofertei de computere.

b) preturile factorilor de productie Cresterea sau reducerea preturilor factorilor de productie determina cresterea si, respectiv, reducerea costurilor de productie. În conditiile reducerii costurilor de productie ale unui bun devine mai avantajos a vinde o cantitate mai mare la acelasi nivel de pret al bunului. Ca urmare oferta bunului va creste. Si invers, o crestere de salarii sau a preturilor materiilor prime determina cresterea costurilor de productie si reducerea ofertei. d) oferta de inputuri

O reducere a ofertei de otel va determina deplasarea spre stânga a curbei ofertei pentru masini.

e) preturile bunurilor alternative

Modificarea preturilor altor bunuri, posibil de realizat cu aceleasi resurse, poate modifica curba ofertei unui bun. De exemplu, daca pretul pentru soia creste, unii fermieri vor planta mai multa soia si mai putin grâu. Oferta de grâu va scadea în aceste conditii.

f) asteptarile vânzatorilor

Oferta unui bun depinde în mare masura de raportul dintre pretul curent si cel viitor al bunului. Anticiparea cresterii pretului în viitor poate determina reducerea ofertei în prezent. În acest caz, poate surveni o crestere a investitiilor în prezent pentru a raspunde mai bine solicitarilor pie tei în viitor.

g) numarul vânzatorilor

95

Oferta poate spori ca urmare a patrunderii în ramura de noi producatori sau se poate reduce ca urmare a parasirii ramurii de catre alti producatori. Plecarea din ramura poate fi datorata fie falimentului, fie mutarii capitalului în alte domenii unde exista o rata a profitului superioara.

h) politica guvernamentala

Modificarea impozitelor, de exemplu, este însotita de o evolutie în sens invers a ofertei. Cresterea impozitului pe profit reduce oferta. Si invers, reducerea impozitului pe profit stimuleaza producatorii sa sporeasca oferta. În cazul în care unii producatori beneficiaza de subsidii de la bugetul de stat, oferta poate creste, ceteris paribus.

i) conditiile social-politice si naturale

În general, activitatea economica se bazeaza pe anumite conditii social-politice si juridice, iar în unele domenii precum agricultura sau constructii si pe conditii naturale. Daca fiecare dintre aceste conditii sunt favorabile oferta va creste. Elasticitatea ofertei

Elasticitatea ofertei masoara variatia cantitatii oferite

consecutiva modificarii unui factor de influenta, în conditiile în care ceilalti factori ramân constanti. Aprecierea elasticitatii ofertei în raport cu un factor de influenta se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate. Coeficientul elasticitatii ofertei se obtine prin raportarea modificarii relative a cantitatii cerute la modificarea relativa a factorului de influenta.

Economistii analizeaza în mod frecvent elasticitatea ofertei în functie de pret. Coeficientul elasticitatii ofertei în raport cu pretul bunului sau serviciului.

Acest coeficient se calculeaza dupa formula:

Eop = ∆ Q / Q0 : ∆P / Po

unde,

96

∆Q si ∆P reprezinta modificarile absolute ale cantitatii oferite si, respectiv, ale pretului, iar Q0 si Po reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii oferite si pretului.

Deoarece modificarea pretului si a cantitatii oferite au sensuri

identice, marimea acestui coeficient este întotdeauna pozitiva. În functie de valorile coeficientului de elasticitate a ofertei în raport cu

pretul, se disting urmatoarele tipuri de oferta: a) oferta inelastica, când 0 < Eop < 1 O modificare a pretului cu 1% este însotita de o modificare în acelasi sens, însa mai putin ampla a a cantitatii oferite. b) oferta cu elasticitate unitara, când Eop = 1 Pretul si cantitatea oferita evolueaza proportional în acelasi sens. O crestere a pretului cu 1% determina cresterea cu 1% a cantitatii oferite. c) oferta elastica, când Eop > 1 O modificare a pretului cu 1% este însotita de o modificare în acelasi sens, însa mai ampla a cantitatii oferite. d) oferta perfect inelastica, când Eop = 0 Modificarea pretului nu este însotita de nici-o variatie a cantitatii oferite. e) oferta perfect elastica, când Eop ∞ O modificare a pretului oricât de mica este însotita de o variatie infinita a cantitatii oferite.

În afara elasticitatii ofertei în functie de pret, economistii examineaza si elasticitatea ofertei în functie de factorii de productie precum si în raport cu impozitarea.

97

4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si ofertei

Pâna acum am examinat separat cele doua parti ale pietei,

cererea si oferta. Acum le vom analiza împreuna pentru a vedea cum ele determina cantitatea vânduta dintr-un bun si pretul acestuia.

Cererea si oferta se întâlnesc pe piata. Piata unui bun sau serviciu reprezinta totalitatea cumparatorilor (consumatorilor) si a vânzatorilor (producatorilor) bunului sau serviciului respectiv.

Figura 4.8 prezinta pe acelasi grafic curbele cererii si ofertei. Se observa ca exista un punct M unde cele doua curbe se intersecteaza. Acest punct este numit echilibrul pietei. Pretul la care cele doua curbe se intersecteaza se numeste pretul de echilibru (P∗), iar cantitatea corespunza toare acestui pret este numita cantitatea de echilibru (Q∗).

Determinarea pretului depinde, pe de o parte, de tipul de piata considerat iar, pe de alta parte, de existenta sau nu a discriminarii prin pret (caz în care vânzatorul ofera acelasi bun la preturi diferite unor cumparatori diferiti). Acum consideram piata ca fiind concurentiala. Piata concurentiala presupune existenta unui numar mare de cumparatori si vânzatori, nici unul dintre acestia neputând exercita vreun control asupra pretului pietei. O asemenea ipoteza exclude si posibilitatea practicarii discriminarii de catre un vânzator.

Termenul de “echilibru” denota o situatie de repaus în care nu exista nici o tendinta de schimbare. La pretul de echilibru, cantitatea dintr-un bun pe care cumparatorii pot si sunt dispusi sa o achizitioneze este tocmai egala cu cantitatea pe care vânzatorii pot si sunt dispusi sa o vânda. La acest pret, fiecare dintre participantii de pe piata este satisfacut: cumparatorii au achizitionat atât cât doreau sa cumpere, iar vânzatorii au vândut atât cât doreau sa vânda. În mod natural, pe o piata concurentiala, actiunile cumparatorilor si vânzatorilor conduc pietele catre echilibrul ofertei si cererii. Pentru a vedea acest lucru, sa consideram ce se întâmpla când pretul pietei nu este egal cu pretul de echilibru. Folosim pentru aceasta figura 4.8.

98

P Exces de O oferta

P1 M

P∗

P2 Exces de cerere C Q∗ Q

Fig. 4.8 Determinarea pretului si cantitatii de echilibru

Daca pretul pietei este mai mare decât cel de echilibru, sa zicem P1, cumparatorii pot cumpara atât cât doresc la acest pret, în timp ce vânzatorii nu pot vinde atât cât doresc. Producatorii se confrunta cu stocuri fara vânzare. La pretul P1 exista exces de oferta sau surplus pe piata. Ofertantii sunt în acest caz nesatisfacuti. Ei raspund la excesul de oferta acceptând reducerea preturilor pentru a-si creste vânzarile. Preturile vor scadea pâna când piata ajunge la echilibru. Daca pretul este mai mic decât cel de echilibru, sa zicem P2 , atunci vânzatorii pot vinde atât cât vor la acest pret, în timp ce cumparatorii nu pot cumpara cât doresc. Aceasta este situatia excesului de cerere sau penuriei pe piata. Cumparatorii sunt acum nesatisfacuti. Ei se afla în concurenta si pot fi nevoiti sa stea la coada pentru a intra în posesia cantitatii oferite. Ofertantii pot obtine un avantaj din penurie crescând pretul fara a-si pierde vânzarile. Pe masura ce preturile cresc,

99

piata se îndreapta iarasi catre echilibru. Deci, în ambele cazuri, ajustarea pretului conduce piata spre echilibrul ofertei si cererii.

Când preturile sunt deasupra sau sub P∗ piata este în dezechilibru. Daca exista exces de oferta pretul scade, iar daca exista exces de cerere pretul creste, atingând de fiecare data nivelul sau de echilibru. Acest proces de ajungere la pretul de echilibru este numit proces de tatonare. La echilibru excesul de oferta si excesul de cerere sunt nule.

Atingerea echilibrului are o durata de timp variabila de la o piata la alta, depinzând de viteza de ajustare a pretului. În cele mai multe dintre pietele libere, surplusurile si penuriile sunt numai temporare, preturile ajungând mai mult sau mai putin rapid la nivelul lor de echilibru. Acest fenomen este atât de raspândit încât este numit legea cererii si ofertei.

Pâna acum am vazut cum oferta si cererea determina echilibrul

pietei, care la rândul sau determina pretul si cantitatea tranzactionata. Pretul si cantitatea de echilibru depind de pozitia curbelor ofertei si cererii. Atunci când una dintre aceste curbe se deplaseaza, echilibrul pe piata se schimba. Analiza unei astfel de schimbari se numeste statica comparativa deoarece implica compararea vechiului echilibru cu noul echilibru. Când analizam cum un eveniment influenteaza piata, procedam în trei etape. Mai întâi, trebuie constatat daca evenimentul deplaseaza curba ofertei, curba cererii, ori, în anumite cazuri, ambele curbe. Apoi, decidem daca curba se deplaseaza spre dreapta sau spre stânga. În al treilea rând, utilizam diagrama ofertei si cererii pentru a examina cum deplasarea influenteaza pretul si cantitatea de echilibru. Sa analizam pe rând cazul cresterii cererii, cresterii ofertei si cresterii simultane a cererii si ofertei.

Cresterea cererii Consideram, pentru început, cazul cresterii veniturilor consumatorilor. Pentru bunurile normale un asemenea factor determina cresterea cererii. Exista, cu siguranta, si alte cauze ale cresterii cererii. Pentru aceasta este suficient sa revedem factorii care determina deplasarea în plan a curbei cererii. Cresterea cererii presupune deplasarea

100

spre dreapta a curbei cererii. În conditiile aceleiasi curbe a ofertei, punctul de echilibru se schimba. În figura 4.9 se observa ca atât pretul cât si cantitatea de echilibru cresc simultan. Astfel noul punct de echilibru este M’, pretul si cantitatea de echilibru fiind P’ si, respectiv, Q’.

În concluzie, orice modificare a factorilor ce influenteaza cererea determina un nou echilibru al pietei. Daca cererea creste, pretul si cantitatea de echilibru cresc. Reducerea cererii determina scaderea pretului si cantitatii de echilibru.

P O P’ M’ P M C’ O C Q Q’ Q

Fig. 4.9 Efectele cresterii cererii asupra pretului si cantitatii de echilibru

Cresterea ofertei. În mod analog cu cazul cresterii cererii, oferta

poate creste datorita unuia sau mai multor factori. De exemplu, introducerea unor tehnologii noi sau reducerea preturilor inputurilor fac ca oferta unui bun sa creasca, ceea ce implica deplasarea curbei ofertei spre dreapta. În figura 4.10 se observa ca o asemenea schimbare determina un alt punct de echilibru al pietei (M’) unde pretul de echilibru se reduce iar cantitatea de echilibru creste.

În concluzie, modificarea ofertei determina modificarea pretului si cantitatii de echilibru. Daca oferta creste, pretul de echilibru se reduce iar cantitatea de echilibru creste. În schimb, daca oferta scade, pretul creste iar cantitatea de echilibru se reduce.

101

P O O’ P M M′ P’ C

Q Q’ Q

Fig. 4.10 Efectele cresterii ofertei asupra pretului si cantitatii de echilibru

Modificarea simultana a cererii si ofertei. Sa consideram acum

efectul asupra pretului si cantitatii de echilibru ca urmare a cresterii simultane a cererii si ofertei. Acest efect depinde de masura în care cererea si oferta cresc. Pot fi identificate în acest sens trei situatii posibile:

a) cererea creste mai mult decât creste oferta (figura 4.11 a); b) cererea creste în aceeasi ma sura cu oferta (figura 4.11 b); c) cererea creste mai putin decât oferta (figura 4.11 c).

P O O O P′ O′ P P M’ O′ O′

M C′ P M M’ P M P M’ C C C′ P′ C C′

0 Q Q′ Q 0 Q Q′ Q 0 Q Q′ Q (a) (b) (c)

Fig. 4.11 Efectele cresterii cererii si ofertei asupra pretului

102

si cantitatii de echilibru

Se poate observa ca, în toate cele trei cazuri, cantitatea de echilibru creste, în timp ce pretul de echilibru poate înregistra orice evolutie. Din acest motiv, fara precizarea raportului dintre marimea modificarii cererii si ofertei, nu se poate preciza sensul de miscare al pretului de echilibru.

Exista si alte situatii de modificare simultana a cererii si ofertei. Prezentam în tabelul 4.5 efectele posibile asupra pretului si cantitatii de echilibru în urma tuturor situatiilor posibile de modificare a cererii si ofertei. În acest sens, am folosit urmatoarele notatii:

P (+) – pretul de echilibru creste P (-) - pretul de echilibru se reduce P (?) – nu se poate preciza daca pretul de echilibru creste,

ramâne neschimbat sau se reduce Q(+), Q (-), Q (?) se refera la cantitatea de echilibru si sunt

definite similar cu cazurile anterioare

Efectele deplasarilor curbelor cererii si ofertei asupra pretului de echilibru si cantitatii de echilibru

Tabelul 4.5

Cererea Oferta

Creste Nu se modifica Se reduce P (?) P (-) P(-) Creste Q(+) Q(+) Q(?) P(+) Nu se produce nici o

schimbare P(-) Nu se modifica

Q(+) Nu se produce nici-o schimbare

Q(-)

(+) P(+) P(?) Se reduce Q(?) Q(-) Q(-)

103

4.4 Rolul preturilor în alocarea resurselor într-o economie de piata

Acest capitol constituie doar o introducere asupra modului de

functionare a pietelor. Exista suficiente dovezi care demonstreaza ca pietele reprezinta de cele mai multe ori o buna modalitate de organizare a activitatii economice. Aceasta în ciuda faptului ca uneori rezultatele lor sunt nesatisfacatoare.

În orice sistem economic, resursele sunt rare si trebuie alocate între utilizari alternative. Economiile de piata se bazeaza în mod fundamental pe fortele pietei, cererea si oferta, în vederea realizarii unei alocari cât mai bune a resurselor. Într-o economie de piata, preturile celor mai multe bunuri se stabilesc în mod liber, pornind de la jocul cererii si ofertei. La rândul lor, preturile îndeplinesc mai multe functii în cadrul economiei. Ele au înainte de toate functia de informare a agentilor economici privind starea unui bun pe piata. Pe baza lor, agentii economici decid alocarea resurselor. Preturile determina cine produce fiecare bun si cât de mult sa se produca. Conform diviziunii muncii, într-o economie unii agenti economici îsi desfasoara activitatea în agricultura, altii în industrie s. a. m. d. Într-o societate libera nu exista o agentie guvernamentala care sa impuna agentilor economici sa-si desfasoare activitatea într-un anumit domeniu si sa produca o cantitate mai mare sau mai mica de bunuri în functie de nevoile prezente sau viitoare ale societatii. Folosirea resurselor de munca în cadrul economiei se bazeaza pe deciziile de angajare ale întreprinzatorilor si salariatilor. Iar asemenea decizii depind în mod decisiv de pretul bunurilor realizate în cadrul unitatilor economice, dar si de nivelul salariului, ca pret al resursei de munca. Preturile se ajusteaza astfel încât sa se asigure un numar suficient de lucratori în fiecare domeniu de

104

activitate (pretul hranei si salariile lucratorilor agricoli se ajusteaza astfel încât sa fie suficienti oameni care au ales sa fie fermieri).

Se obtine astfel un sistem descentralizat care functioneaza bine deoarece deciziile depind de preturi libere. Nerespectarea conditiilor de formare ale preturilor conduce inevitabil la o alocare necorespunzatoare a resurselor, asa cum de altfel societatile centralizate au demonstrat-o din plin. Daca o persoana nu a vazut niciodata o economie de piata în actiune, toata aceasta idee ar putea parea absurda. Economiile sunt grupuri mari de oameni angajate în multe activitati interdependente. Ce anume împiedica deciziile descentralizate sa se ajunga la haos? Ce anume coordoneaza actiunile a milioane de oameni cu calificari si dorinte diferite ? Raspunsul consta într-un singur cuvânt: preturile.

− REZUMAT • Economistii folosesc modelul ofertei si cererii pentru a analiza pietele

concurentiale. Pe o piata concurentiala, exista numerosi cumparatori si vânzatori, fiecare dintre ei având o foarte mica sau nici-o influenta asupra pretului pietei.

• Cererea se refera la cantitatile dintr-un bun pe care cumparatorii au

posibilitatea si doresc sa le achizitioneze la niveluri diferite de pret. • Curba cererii arata modul în care cantitatea ceruta dintr-un bun

depinde de pret. Conform legii cererii, atunci când pretul unui bun scade, cantitatea ceruta creste. Curba cererii este descrescatoare.

• Alaturi de pret, ceilalti factori ai cererii sunt preturile bunurilor

complementare sau substituibile, venitul consumatorilor, gusturile

105

consumatorilor, asteptarile, numarul consumatorilor, politica guvernamentala, factorii sezonieri. Daca unul dintre acesti factori se modifica, curba cererii se deplaseaza.

• Elasticitatea cererii surprinde modificarea cantitatii cerute ca urmare

a modificarii unui factor de influenta, în conditiile în care ceilalti factori ramân constanti. Elasticitatea cererii se masoara cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii. Elasticitatea cererii se studiaza îndeosebi în raport cu pretul bunului sau serviciului respectiv, în raport cu preturile celorlalte bunuri si servicii precum si în raport cu veniturile consumatorilor.

• Oferta se refera la cantitatile dintr-un bun pe care vânzatorii sunt în

masura si doresc sa le înstraineze la niveluri diferite de pret. • Curba ofertei arata modul în care cantitatea oferita dintr-un bun

depinde de pret. Conform legii ofertei, atunci când pretul unui bun creste, cantitatea oferita creste. Curba ofertei este crescatoare.

• Alaturi de pret, ceilalti factori ai ofertei sunt noile descoperiri,

tehnologia, preturile factorilor de productie, oferta de inputuri, preturile bunurilor alternative, asteptarile, numarul vânzatorilor, politica guvernamentala, conditiile social-politice si naturale. Daca unul dintre acesti factori se modifica, curba ofertei se deplaseaza.

• Elasticitatea ofertei evidentiaza modificarea cantitatii cerute ca

urmare a modificarii unui factor de influenta, în conditiile în care ceilalti factori ramân constanti. Elasticitatea ofertei se masoara prin intermediul coeficientului de elasticitate a ofertei. Elasticitatea ofertei se studiaza îndeosebi în raport cu pretul bunului sau serviciului respectiv, în raport cu preturile factorilor de productie precum si în raport cu impozitarea.

106

• Intersectia curbelor ofertei si cererii determina echilibrul pietei. La pretul de echilibru, cantitatea ceruta este egala cu cantitatea oferita.

• Comportamentul cumparatorilor si vânzatorilor conduce în mod natural

piata catre echilibru. Când pretul pietei este mai mare decât pretul de echilibru, exista exces de oferta sau surplus, fapt ce determina scaderea pretului pietei. Când pretul pietei este mai mic decât pretul de echilibru, exista exces de cerere sau penurie, fapt ce determina cresterea pretului pietei.

• Pentru a anliza modul cum un eveniment influenteaza pretul si

cantitatea de echilibru, folosim diagrama ofertei si cererii. Analiza se desfasoara în trei etape. Mai întâi, trebuie constatat daca una sau ambele curbe se deplaseaza. Apoi, se precizeaza sensul de deplasare al curbelor, stânga sau dreapta. În al treilea rând, utilizand diagrama ofetei si cererii se examineaza efectul deplasarii curbelor asupra pretului si cantitatii de echilibru.

• În economiile de piata preturile sunt semnale care ghideaza deciziile

economice si deci aloca resursele rare. Pentru fiecare bun, pretul asigura echilibrul dintre oferta si cerere. Pretul de echilibru astfel determinat arata cât de mult din acel bun cumparatorii aleg sa cumpere si cât de mult vânzatorii aleg sa produca.

Ñ Termeni cheie

Cererea Cantitate ceruta Ceteris paribus Legea cererii Curba cererii Functia cererii Bun substituibil Bun complementar Bun normal Bun inferior Elasticitatea cererii Oferta Cantitate oferita Legea ofertei Curba ofertei Functia ofertei Elasticitatea ofertei Piata concurentiala

107

Echilibru Pretul de echilibru Cantitate de echilibru Exces de oferta Exces de cerere

^ Întrebari de verificare

1. Ce este o piata concurentiala? 2. Ce determina cantitatea ceruta dintr-un bun? 3. Ce sunt functia si curba cererii si cum sunt ele corelate ? 4. De ce curba cererii este descrescatoare ? 5. Modificarea gusturilor consumatorilor conduce la o miscare de-a

lungul curbei cererii sau la o deplasare a curbei cererii? Iar o schimbare a pretului conduce la o miscare de-a lungul curbei cererii sau la o deplasare a curbei cererii?

6. Ce determina cantitatea oferita dintr-un bun ? 7. Ce sunt functia si curba ofertei si cum sunt ele corelate ? 8. De ce curba ofertei este crescatoare ? 9. Modificarea tehnologiei producatorilor conduce la o miscare de-a

lungul curbei ofertei sau la o deplasare a curbei ofertei? Iar o schimbare a pretului conduce la o miscare de-a lungul curbei ofertei sau la o deplasare a curbei ofertei?

10. Definiti echilibrul pietei. Precizati fortele care orienteaza piata catre echilibru.

11. Berea si pizza sunt bunuri complementare deoarece se consuma adesea împreuna. Ce se întâmpla cu oferta, cererea, cantitatea oferita, cantitatea ceruta si pretul pe piata al pizzei când pretul berii creste?

12. Descrieti rolul preturilor într-o economie de piata.

108

� Teste grila 1. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund conceptului de cerere ?: a) cantitatile dintr-un bun achizitionate de un segment majoritar de clienti; b) cantitatile dintr-un bun solicitate de ansamblul cumparatorilor; c) cantitatile de bunuri oferite de firmele care actioneaza pe piata; d) cantitatile dintr-un bun pe care consumatorii pot si sunt dispusi sa le

achizitioneze la niveluri diferite de pret; e) nici una dintre alternativele de mai sus. 2. Conform legii ofertei si clauzei ceteris paribus: a) între pret si încasarile producatorilor exista o relatie inversa; b) pretul si cantitatea ceruta sunt invers corelate; c) relatia dintre pret si cantitatea oferita este directa; d) încasarile vânzatorilor si cheltuielile cumparatorilor sunt în relatie

directa; e) orice relatie între pret si cantitatea oferita poate fi posibila. 3. Curba ofertei unui produs este afectata în mod direct de: a) preturile factorilor de productie; b) tehnologia folosita; c) numarul de ofertanti; d) impozitarea vânzarilor; e) toate cele de mai sus.

109

4. Daca pretul unui bun creste: a) cantitatea ceruta se reduce; b) cantitatea ceruta creste; c) cererea se reduce; d) cantitatea oferita se reduce; e) oferta creste.

5. Cererea unui bun X înregistreaza o crestere: a) oricând cresc veniturile consumatorilor; b) când creste numarul consumatorilor; c) când scade pretul unui alt bun aflat în relatie de substitutie cu bunul X; d) când creste pretul unui alt bun aflat în relatie de complementaritate cu

bunul X; e) când scade pretul bunului X. 6. Elasticitatea cererii pentru un bun în raport cu pretul sau este de -0,4. O reducere a pretului cu 20% conduce la: a) reducererea cantitatii cerute cu 5%; b) cresterea cantitatii cerute cu 5%; c) cresterea cantitatii cerute cu 8%; d) reducererea cantitatii cerute cu 8%; e) mentinerea nivelului cantitatii cerute. 7. Cererea pentru bunuri alimentare este inelastica. Care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata în conditiile reducerii pretului acestor bunuri: a) determina cresterea încasarilor producatorilor de bunuri alimentare; b) determina reducerea încasarilor producatorilor de bunuri alimentare; c) determina cresterea cheltuielilor cumparatorilor; d) nu afecteaza puterea de cumparare a consumatorilor; e) nu are nici-un efect asupra încasarilor producatorilor de bunuri

alimentare.

110

8. Presupunem ca bunurile X si Y sunt substituibile, iar pretul bunului X scade. În aceste conditii: a) cantitatea ceruta din X scade, iar cererea bunului Y creste; b) cantitatea ceruta din X si cererea bunului Y scad; c) cantitatea ceruta din X creste, iar cererea bunului Y scade; d) cantitatea ceruta din X si cererea bunului Y cresc; e) nu se poate preciza evolutia cantitatii cerute din X sau a cererii

bunului Y. 9. Daca coeficientul elasticitatii cererii în functie de pret este în valoare absoluta superior lui 1 atunci cererea este: a) inelastica; b) elastica; c) cu elasticitate unitara; d) perfect inelastica; e) perfect inelastica. 10. Se considera un bun normal. Cresterea veniturilor consumatorilor are ca efect pe piata acestui bun: a) cresterea pretului si a cantitatii de echilibru; b) cresterea pretului si reducerea cantitatii de echilibru; c) reducerea pretului si a cantitatii de echilibru; d) reducerea pretului si cresterea cantitatii de echilibru; e) nici-un efect. 11. Cresterea ofertei unui bun si reducerea cererii aceluiasi bun va determina…………….pretului si………….cantitatii tranzactionate: a) cresterea/reducerea; b) reducerea/reducerea; c) reducerea/efectul este nedeterminat; d) cresterea/ cresterea; e) mentinerea constanta/mentinerea constanta.

111

12. Cresterea semnificativa a pretului benzinei ar putea determina …………….pretului autoturismelor si ………………….numarului de autoturisme vândute pe piata: a) cresterea/reducerea; b) reducerea/reducerea; c) reducerea/efectul este nedeterminat; d) cresterea/ cresterea; e) mentinerea constanta/mentinerea constanta. 13. Care dintre consecintele urmatoare este adevarata în conditiile unui pret mai mic decât cel de echilibru ?: a) vânzatorii nu pot vinde cât doresc; b) cumparatorii pot achizitiona cât doresc; c) vânzatorii pot vinde atât cât doresc; d) cumparatorii vor cere guvernului sa intervina pentru a creste pretul; e) atât vânzatorii cât si cumparatorii vor renunta sa vânda sau sa

cumpere cât timp pretul nu este la nivelul de echilibru. 14. Pe piata unui bun X, cererea si oferta sunt date de urmatoarele relatii : Q = 1000 - 150P, respectiv Q = 100 + 75 P, unde Q este cantitatea, iar P este pretul. Daca guvernul impune un pret de 5 unitati monetare, atunci pe piata bunului X apare: a) un deficit de 150 unitati de cantitate; b) un deficit de 225 unitati de cantitate; c) un surplus de 75 unitati de cantitate; d) un surplus de 225 unitati de cantitate; e) o diferenta de 2 unitati monetare între pretul de echilibru si pretul

impus de guvern 15. Daca pretul grâului este de 2000 u.m./ unitatea de cantitate, atunci cantitatea oferita este mai mare decat cantitatea ceruta. Daca pretul grâului este 1400 u.m./unitatea de cantitate, atunci cantitatea

112

ceruta este mai mare decat cantitatea oferita. În aceste conditii, pretul de echilibru este: a) 1400 u.m/unitatea de cantitate; b) 2000 u.m./unitatea de cantitate; c) mai mic de 1400 u.m./unitatea de cantitate; d) între 1400 si 2000 u.m./ cantitatea de unitate; e) mai mare decat 2000 u.m./ unitatea de cantitate. 16. Daca cererea si oferta se reduc simultan în aceeasi proportie: a) pretul creste; b) cantitatea tranzactionata creste; c) pretul se reduce; d) cantitatea tranzactionata se reduce; e) modificarea cantitatii tranzactionate este nedeterminata. 17. Sa se calculeze coeficientul de elasticitate a ofertei în raport cu pretul stiind ca pretul bunului a crescut de la 5000 u.m. la 10000 u.m. în cursul unei perioade, iar cantitatea oferita a crescut cu 300% în cursul aceleiasi perioade fata de un nivel initial de 4000 unitati de produs. a) 0,5; b) 2; c) 4; d) 1,5; e) 3.

115

CAPITOLUL 5

TEORIA ECONOMICA A CONSUMATORULUI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Care sunt constrângerile carora trebuie sa le faca fata

consumatorul • Care este relatia dintre preferinte si utilitate • Cum decide consumatorul asupra structurii consumului astfel

încât utilitatea sa fie maxima • Cum influenteaza modificarile de pret si venit alegerea

consumatorului

Teoria economica a consumatorului pune în evidenta procesul

logic al deciziilor consumatorului în vederea obtinerii de avantaje maxime, pornind de la un nivel dat al resurselor disponibile. Altfel spus, consumatorul rational cauta maxim de utilitate sau de satisfactie în conditii de constrângere (venit disponibil, preturi ale bunurilor si serviciilor de consum). Volumul limitat al resurselor impune efectuarea unor optiuni privind utilizarea acestora. Alegerea consumatorului trebuie sa se dovedeasca cea mai buna dintre alternativele posibile.

În prima parte a acestui capitol examinam posibilitatea de obtinere a bunurilor, în timp ce în urmatoarele doua parti fundamentam procesul stabilirii optimului consumatorului.

116

5.1. Constrângerea bugetara

Fiecare consumator are posibilitatea sa aleaga ce si cât sa

cumpere dintr-un ansamblu de bunuri diferite, astfel încât interesul sa fie cât mai bine realizat. Aceasta posibilitate este restrictionata datorita, pe de o parte, venitului limitat de care consumatorul dispune la un moment dat, iar, pe de alta parte, de preturile bunurilor de consum. Toate aceste marimi economice constituie pentru modelul prezentat în continuare date exogene.

Pentru ratiuni de simplificare se considera doar doua bunuri din multimea celor de care se poate bucura consumatorul. Astfel, din vectorul Z = (x1, x2,...,xn ) reprezentând ansamblul bunurilor si cantitatilor, se retine doar vectorul X = (x1, x2 ), denumit cos de bunuri. Totalitatea acestora formeaza spatiul bunurilor.

Consumatorul dispune la momentul t de un venit m, presupus cunoscut si având una sau mai multe surse de provenienta (salarii, dividende, dobânzi etc.). Bunurile de consum vor fi achizitionate în schimbul unui pret, care sunt în cazul de fata p1 si, respectiv p2.

Sumele cheltuite pentru achizitionarea fiecarui bun vor fi pe rând p1x1 si p2x2. Împreuna, acestea nu pot depasi bugetul disponibil m, astfel încât constrângerea bugetara a consumatorului va fi p1x1 + p2x2 < m. Aceasta reprezinta limita superioara pe care venitul o impune combinatiilor de bunuri si servicii pe care un individ le poate cumpara.

Inegalitatea va fi satisfacuta pentru un ansamblu de combinatii posibile (x1, x2) al caror cost de achizitie se situeaza cel mult la nivelul resurselor aflate la dispozitia cumparatorului.

Când consumul este alcatuit din n bunuri, iar vectorul preturilor este P = (p1, p2,...,pn), inegalitatea devine: p1x1 + p2x2 + . . . + pnxn < m.

Atunci când se doreste studiul consumului unui singur bun, bunul 1 de exemplu, se poate considera bunul 2 ca fiind unitatile monetare destinate achizitionarii celorlalte n - 1 bunuri. În acest caz, p2 devine 1,

117

deoarece pretul unei unitati monetare este 1, iar inegalitatea se rescrie: p1x1 + x2 < m. Bunul 2 reprezinta în acest caz un bun compozit si este invariabil exprimat în unitati monetare având ca destinatie achizitionarea celorlalte n-1 bunuri. Dreapta de buget

Dreapta bugetului priveste ansamblul combinatiilor (x1, x2) al caror cost de achizitie este chiar m:

p1x1 + p2x2 = m

De aici se obtine x2 ca fiind:

Desi practic cele doua relatii spun acelasi lucru, ultima sugereaza

ecuatia unei drepte care intersecteaza axele în punctele m/p1 si m/p2 (figura 5.1).

118

Fig. 5.1 Dreapta de buget

Punctele de intersectie cu axele semnifica utilizarea integrala a

bugetului în sens unic, pentru dobândirea unui singur bun din cele doua . Cantitatile maxime din cele doua bunuri achizitionate sunt m/p1 si, respectiv, m/p2. Panta dreptei este negativa (deoarece p1 si p2 > 0) si definita prin raportul p1/p2 :

Daca bunul 1 este relativ ieftin, iar cel de al doilea bun este relativ

scump, dreapta de buget este mai înclinata deoarece renuntarea la achizitia unei unitati din cel de al doilea bun permite achizitionarea mai multor unitati din primul bun. Alternativ, daca bunul 2 este relativ ieftin, iar primul bun este relativ scump linia de buget va fi mai putin înclinata. Reducând consumul din cel de al doilea bun cu o unitate nu se va achizitiona sensibil mai mult din primul bun.

Fiecare din punctele aflate pe dreapta reprezinta o anumita combinatie ( x1, x2), care asigura cheltuirea integrala a bugetului; cele aflate sub aceasta dreapta presupun achizitionarea unor cantitati diferite din cele doua bunuri, însa fara epuizarea bugetului disponibil. Spre deosebire de aceste cazuri, orice punct aflat la dreapta liniei de buget evidentiaza combinatii inaccesibile consumatorului datorita insuficientei venitului.

În consecinta, domeniul combinatiilor posibile dintre bunurile 1 si 2 pe care consumatorul are posibilitatea sa le dobândeasca sub constrângere este reprezentat de triunghiul OPS.

Asa cum se poate observa si grafic, dorinta consumatorului de a beneficia de o cantitate mai mare dintr-un bun, când bugetul sau nu sufera nici o schimbare, se poate realiza doar cu pretul sacrificarii unei cantitati date din celalalt bun. Din acest punct de vedere, panta dreptei de buget

119

semnifica rata la care consumatorul este dispus a substitui un bun prin celalalt în conditiile conservarii bugetului si preturilor bunurilor.

Pentru a demonstra aceasta vom presupune cresterea consumului din bunul 1 cu ∆x1. Inevitabil, si cantitatea din cel de-al doilea bun va suferi o modificare, notata cu ∆x2, însa de semn contrar.

În consecinta, pornind de la ecuatia initiala a bugetului

p1x1 + p2x2 = m si luând în considerare schimbarile survenite se ajunge la o noua

dreapta de buget:

p1(x1 + ∆x1) + p2(x2 + ∆x2) = m Scazând prima ecuatie din cea de -a doua se obtine:

p1∆x1 + p2∆x2 = 0

De aici se deduce urmatoarea relatie:

Se constata, în consecinta, ca panta liniei de buget semnifica

tocmai substituirea bunului 2 cu 1, sau, ceea ce este acelasi lucru, masoara costul de oportunitate al consumului unui bun prin celalalt. Modificari ale dreptei bugetului

Dreapta bugetului a fost trasata presupunând un anumit nivel al bugetului si o structura data a preturilor. Ca urmare, o modificare

120

survenita în marimea acestor variabile conduce la modificarea combinatiilor posibile între cele doua bunuri.

a) Modificarea bugetului Vom presupune, mai întai, ca bugetul consumatorului suporta o

crestere (m’ = m + ∆m), iar preturile de cumparare ale celor doua bunuri ramân constante.

În acest caz panta dreptei ( -p1/p2 ) ramâne aceeasi, însa linia bugetara se va deplasa spre dreapta (figura 5.2).

Fig. 5.2 Modificarea dreptei bugetului ca urmare a cresterii venitului disponibil

Noile puncte de intersectie cu axele vor fi acum m’/p1 si m’/p2.

În consecinta, orice relaxare a constrângerii genereaza o noua dreapta de buget, paralela celei dintâi, asigurând si extinderea domeniului combinatiilor posibile.

În mod similar, se va rationa în cazul invers când, din diverse motive, venitul consumatorului se reduce.

121

b) Modificarea preturilor bunurilor De data aceasta structura preturilor bunurilor variaza, în timp ce

bugetul ramâne constant. Daca vom considera mai întâi ca p1 se reduce la p’1, iar p’2 ramâne nemodificat, (punctul de intersectie cu axa verticala este acelasi - m/p2), cantitatea posibil de achizitionat din primul bun sporeste (punctul de intersectie cu axa orizontala devine m/p’1), iar dreapta de buget se va roti spre dreapta. În mod asemanator, se va rationa în cazul invers, atunci când pretul primului bun p1 creste la nivelul p1" (figura 5.3).

Fig. 5.3 Modificarea dreptei bugetului ca urmare a modificarii

pretului bunului 1

De retinut ca, în ambele cazuri cantitatile din bunul 2 se vor modifica si ele, exceptând situatia cand consumatorul îsi foloseste integral bugetul pentru achizitionarea sa.

Ce se întâmpla daca preturile celor doua bunuri variaza simultan? Exceptând cazul modificarii strict proportionale a preturilor, dreapta de buget si panta acesteia se vor modifica si deplasa într-un sens sau altul.

122

În cazul modificarii strict proportionale a preturilor si a unui venit constant, panta dreptei de buget ramâne aceeasi. Noua linie a bugetului se deplaseaza spre interior sau exterior cu un factor egal cu inversul cresterii sau descresterii preturilor.

Algebric aceasta situatie se poate scrie:

kp1x1 + kp2x2 = m p1x1 + p2x2 = m/k (k>0)

Pentru un k > 1, noua dreapta de buget se va situa la stânga celei

initiale si la dreapta pentru k < 1. De exemplu, dublarea concomitenta a preturilor este sinonima cu înjumatatirea venitului.

c) Modificarea simultana a preturilor bunurilor si venitului

consumatorului În acest ultim caz noua dreapta de buget va depinde de proportia

si sensul modificarii acestor variabile. Un caz particular este acela în care preturile si venitul variaza în acelasi sens si aceeasi proportie. Dreapta de buget obtinuta este identica cu cea initiala.

Algebric aceasta situatie se scrie:

kp1x1 + kp2x2 = km, de unde împartind prin k obtinem:

p1x1 + p2x2 = m,

adica ecuatia dreptei initiale.

5.2 Preferinte si utilitate

123

Utilizarea dreptei bugetului are meritul de a releva posibilitatea

limitata de însusire a bunurilor, functie de venit si preturi, însa nu sugereaza nimic în legatura cu optiunile consumatorului determinate de preferintele sale. Analiza alegerii consumatorului, în sensul cel mai larg, presupune cunoasterea bunurilor pe care acesta le poate consuma, a circumstantelor de obtinere a lor, precum si a preferintelor sale.

Vom considera doua cosuri de bunuri de consum, definite prin

vectorul X si respectiv Y: X = (x1, x2) Y = (y1, y2)

Între acestea pot exista trei relatii posibile în functie de dorintele

consumatorului: (1) Cosul X=(x1, x2) este strict preferat celui de al doilea Y =

(y1, y2), cea ce se poate scrie utilizand simbolul " >".

(x1, x2) > ( y1, y2) În consecinta, având posibilitatea optiunii între X si Y,

consumatorul va alege fara îndoiala pe X. Ideea preferintei se bazeaza pe comportamentul consumatorului într-o atare situatie.

(2) Consumatorul este indiferent între cele doua cazuri de bunuri, ceea ce utilizând simbolul " ↔" se poate scrie:

(x1, x2) ↔ (y1, y2) Indiferenta înseamna aceeasi satisfactie conferita consumatorului

din consumul ambelor perechi de bunuri. (3) Daca consumatorul prefera sau este indiferent între cele

doua cosuri de bunuri, se poate spune ca prefera slab pe X lui Y, ceea ce se poate scrie:

124

(x1, x2) ≥ (y1, y2)

Relatiile anterioare se pot combina si conduce la alte situatii

privind preferintele consumatorului. De exemplu, daca

(x1, x2) ≥ (y1, y2)

si

(y1, y2) ≥ (x1, x2)

rezulta ca:

(x1, x2) ↔ (y1, y2). Sau daca

(x1, x2) ≥ (y1, y2) iar

(x1, x2) ↔ (y1, y2) este falsa, rezulta ca:

(x1, x2) > (y1, y2). Axiomele teoriei consumatorului

125

Consistenta preferintelor consumatorului este asigurata de îndeplinirea urmatoarelor trei relatii fundamentale, considerate drept axiome ale teoriei consumatorului:

- Relatia completa: consideram vectorii X = (x1, x2) si Y = (y1, y2), între care exista posibilitate de comparatie. Atunci se poate avea:

(x1, x2) ≥ (y1, y2) sau (y1, y2) ≥ (x1, x2)

Daca ambele relatii sunt adevarate se deduce ca:

(x1, x2) ↔ (y1, y2) Aceasta relatie implica posibilitatea clasificarii tuturor cosurilor de

bunuri posibile, excluzând astfel situatia indeciziei consumatorului. - Relatia reflexiva:

(x1, x2) > (x1, x2) Relatia este evidenta, deoarece orice cos de bunuri este cel putin

la fel de bun ca el însusi. -- Relatia de tranzitivitate: daca

(x1, x2) ≥ (y1, y2) si (y1, y2) ≥ (z1, z2) se deduce ca:

(x1, x2) ≥ (z1, z2). Altfel spus, daca X este cel putin la fel de bun ca Y, iar acesta

este considerat cel putin la fel de bun ca Z, atunci si X este cel putin la fel de bun ca Z.

Aceasta ultima relatie reflecta coerenta în alegerile consumatorului. Faptul ca preferintele nu sunt contradictorii reprezinta o trasatura a consumatorului rational.

126

Daca una dintre aceste conditii, relativ putin restrictive, nu este îndeplinita vorbim de inconsistenta preferintelor. În analiza urmatoare, excludem însa o asemenea posibilitate privind preferintele consumatorului.

Utilitatea

Termenul de utilitate nu este de data recenta. În trecut, filozofii si economistii îl utilizau drept indicator pentru aprecierea bunastarii individuale, nivelul sau fiind masura fericirii personale. Indivizii trebuiau în consecinta sa actioneze în sensul maximizarii utilitatii.

Utilitatea consumului reprezinta placerea sau satisfactia obtinuta de oameni în urma consumului unei cantitati date de bunuri si servicii.

Identificarea factorilor care determina sentimentele privind

satisfactia reprezinta îndeobste o sarcina destul de complexa, care revine psihologilor. O parte a acestor factori sunt cuantificabili în timp ce altii nu sunt. Economistul retine în analizele sale toti acesti factori, privilegiindu-i pe cei cuantificabili, în timp ce pe cei necuantificabili precum cei estetici, de dragoste, protectie sau chiar de invidie îi presupune constanti.

O mare parte a analizei comportamentului consumatorului se bazeaza pe clauza ceteris paribus. Astfel, se simplifica analiza deciziilor de consum si se poate recurge la formalizarea matematica izolând factorii economici de cei extraeconomici, fara a minimaliza însa importanta vreunuia dintre ei.

Exista doua teorii privind posibilitatea masurarii utilitatii

consumului: teoria cardinala si teoria ordinala. Conform primei teorii, utilitatea apare ca masurabila, consumatorul dispunând de cunostinte exacte privind numarul de unitati de utilitate asociate consumului unei cantitati date dintr-un bun. De exemplu, consumul unui mar furnizeaza 5 unitati de utilitate, iar al unei banane 8 unitati de utilitate. O asemenea abordare permite efectuarea unui calcul economic riguros, ceea ce constituie si comoditate în expunere. Astfel, cel de al doilea bun este de

127

1,6 ori mai util decât primul bun, iar consumul lor furnizeaza împreuna 13 unitati de utilitate.

Imposibilitatea masurarii efective a utilitatii a condus la abandonarea teoriei utilitatii cardinale si reformularea ei în termenii preferintelor consumatorilor. În acest sens un rol deosebit l-a jucat V. Pareto. El este cel care a sugerat si argumentat necesitatea unei astfel de schimbari. Spre deosebire de prima teorie, teoria utilitatii ordinale presupune ordonarea rationala a preferintelor. Postulatul rationalitatii a fost presupus prin enuntarea axiomelor consumatorului. Reprezentarea preferintelor nu mai presupune ca element cheie cuantificarea utilitatii. Consumatorul dispune acum de o masura ordinala a utilitatii permitând clasificarea combinatiilor posibile, apelând la o functie de utilitate.

O functie de utilitate presupune asocierea unui numar diferitelor cantitati din bunurile consumate.

Functia de utilitate poate fi scrisa în cazul unui cos de doua bunuri

în felul urmator:

U = U(x1, x2)

si generalizata atunci când bunurile ce intra în consum sunt numeroase:

U = U (x1, x2 , . . . , xn).

Putem reformula acum relatiile posibile între cele doua cosuri de

bunuri, reprezentate prin vectorii X = (x1, x2) si Y = (y1, y2) : - (x1, x2) este strict preferata lui (y1, y2) daca si numai daca

U(x1,x2) > U(y1,y2); se deduce astfel ca prima combinatie este mai utila decât cea de a doua (fara a spune si de câte ori) si, în consecinta, preferata strict;

128

- consumatorul este indiferent între (x1, x2) si (y1, y2) daca si numai daca U (x1, x2) = U(y1, y2);

- preferinta sau indiferenta între cele doua cosuri de bunuri este reflectata de relatia U(x1, x2) ≥ U(y1, y2).

Exista însa si tipuri de preferinte, precum cele intranzitive (A > B > C > A) care nu pot fi reprezentate prin functia de utilitate. Ar trebui ca numerele asociate prin functia de utilitate sa respecte relatia U(A) > U(B) > U(C) > U(A), ceea ce este imposibil. Astfel de tipuri de preferinte sunt ignorate în continuare. Curbele de indiferenta

O curba de indiferenta sau de izoutilitate reprezinta ansamblul combinatiilor posibile de bunuri care furnizeaza acelasi nivel de utilitate sau de satisfactie.

Presupunând curbele de indiferenta continue (ipoteza divizibilitatii perfecte a bunurilor), înseamna ca exista practic o infinitate de combinatii din cele doua bunuri între care consumatorul este indiferent odata ce i se asigura acelasi nivel de utilitate (figura 5.4).

X2 6 A 4 B E 3 C F 2 D

129

U1

2 3 4 5

X1 Fig. 5.4 Curba de indiferenta

Curba U1 este similara unei linii de contur a unei harti, aratând

diferite combinatii între cele doua bunuri corespunzatoare une i “altitudini” identice a utilitatii. În figura de mai sus s-a reprezentat cantitatea consumata din bunul 1 pe axa orizontala, iar cantitatea consumata din bunul 2 pe axa verticala. O asemenea curba evidentiaza toate acele combinatii între bunurile de mai sus care furnizeaza consumatorului acelasi nivel de satisfactie. Astfel, consumatorul dobândeste aceeasi satisfactie atunci când consuma 2 unitati din primul bun si 6 unitati din cel ce al doilea bun sau 3 unitati din primul bun si 4 unitati din cel de al doilea bun s. a m. d. Nu exista vreun motiv particular pentru care individul sa prefere o combinatie alteia.

Punctele aflate la nord-est de U1 promit mai multa satisfactie, ceea ce face sa fie preferate punctelor de pe U1. Punctul E este preferat punctului C deoarece furnizeaza mai mult din ambele bunuri. Mai mult este preferat în consecinta lui mai putin. Ipoteza tranzitivitatii asigura faptul ca aceeasi combinatie E este preferata lui A, B, D si oricaror altor combinatii aflate pe curba U1.

Combinatiile din cele doua bunuri aflate sub U1 sunt mai putin dezirabile pentru un consumator deoarece ofera mai putina satisfactie. Punctul F ofera mai putin din ambele bunuri comparativ cu punctul C.

Deoarece curba de indiferenta U1 are panta negativa, atunci când consumatorul este fortat sa renunte la o cantitate dintr-un bun trebuie sa beneficieze suplimentar de o cantitate data din celalalt bun pentru a ramâne cu acelasi nivel de satisfactie. Tipul de miscare de-a lungul curbei U1 reprezinta acele schimburi pe care o persoana le poate face în mod liber.

130

Forma curbelor de indiferenta poate fi convexa, concava sau liniara (figura 5.5. a,b,c).

Fig. 5.5. Forme posibile ale curbei de indiferenta

Într-un sistem bidimensional se pot reprezenta o infinitate de curbe

de indiferenta, alcatuind harta curbelor de indiferenta. În figura 5.6 s-au trasat doar trei curbe de indiferenta a caror forma este convexa. Fiecarei curbe îi corespunde un anumit nivel de utilitate, cu atât mai mare cu cât curbele de indiferenta se situeaza mai la dreapta (sau spre nord - est). Nu exista de fapt un mod precis de a masura nivelul de utilitate asociat unei curbe de indiferenta. Si, în mod similar nu exista o maniera de masurare a utilitatii suplimentare care apare în urma schimbarii consumului de la nivelul curbei U1 la, sa zicem, curba U2. Putem doar constata cresterea utilitatii pe masura deplasarii pe o curba de indiferenta superioara. În cazul de fata, curbei U3 îi corespunde nivelul cel mai înalt de utilitate.

Este imposibil ca doua curbe de indiferenta sa se intersecteze. Daca acest lucru s-ar produce ar rezulta ca o combinatie între cele doua bunuri ar conduce la niveluri diferite de utilitate (ea fiind situata deopotriva pe cele doua curbe de indiferenta), ceea ce este practic imposibil. În consecinta, o combinatie data între cele doua bunuri nu se poate situa decât pe o singura curba de indiferenta.

131

Fig. 5.6 Harta curbelor de indiferenta Tipologia bunurilor si curbele de indiferenta

Forma curbelor de indiferenta sugereaza gradul de substitutie existent între bunurile reprezentate pe cele doua axe. Astfel, în general, bunurile se pot substitui imperfect, perfect sau pot fi complementare. Acestea nu reprezinta decât cazuri reprezentative din mai multe posibile.

132

Fig. 5.7 Substituibilitate si complementaritate a) Substitutie imperfecta În acest caz, bunurile sunt reciproc substituibile, însa de maniera

imperfecta. Astfel renuntarea la cantitati egale din bunul 2 se va face cu pretul unei cantitati suplimentare si în crestere din celalalt bun, daca se doreste bineînteles mentinerea nivelului de utilitate.

Curba de indiferenta este în acest caz convexa (figura 5.7a). Rata de substitutie între cele doua bunuri este în consecinta variabila. De exemplu, trecerea de la A la B, presupune ca cele doua unitati din bunul 2 sa fie substituite de trei unitati din bunul 1. Renuntarea în schimb la sase unitati din al doilea bun (trecerea la punctul C), cere compensarea prin 15 unitati suplimentare din celalalt bun. Continuând rationamentul, se constata ca substituirea devine din ce în ce mai dificila, reclamând cantitati în crestere din bunul ce substituie.

b) Substitutie perfecta Doua bunuri sunt perfect substituibile daca cantitatea dintr-un bun

necesara pentru a compensa renuntarea la o unitate din celalalt bun este constanta. Altfel spus, substituirea se face cu o rata constanta. Curba de indiferenta se prezinta de aceasta data sub forma de dreapta. (figura 5.7.b).

În cazul a doua bunuri care se pot substitui în raport de 1 la 1, se constata ca renuntarea la o cantitate oarecare dintr-un bun face necesara suplimentarea celuilalt bun cu exact aceeasi cantitate.

Ceea ce este caracteristic bunurilor perfect substituibile este panta constanta a curbelor de indiferenta. Rata de substitutie de 1/1 este doar un caz particular, dreapta având în acest caz panta egala cu -1.

c) Perfecta complementaritate A treia relatie posibila între cele doua bunuri este cea de zero

substituibilitate. Bunurile sunt perfect complementare, deoarece se consuma împreuna în proportii fixe. Curba de indiferenta este în forma de L (figura 5.7c). Cresterea cantitatii dintr-un singur bun, fara modificarea

133

celuilalt bun, nu modifica în nici-un sens utilitatea consumatorului. Situarea pe o noua curba de indiferenta, reflectând un nivel superior de utilitate, se va putea realiza doar prin cresterea concomitenta a celor doua bunuri, respectând însa proportia initiala.

Curbele de indiferenta în cazul bunurilor perfect complementare sunt paralele. În celelalte doua cazuri anterioare nu-i necesar ca paralelismul între curbele de indiferenta sa se pastreze. Ele trebuie doar sa nu se intersecteze, deoarece în acest caz înceteaza a mai fi curbe de indiferenta.

În general, cazurile de perfecta substitutie si complementaritate între bunuri sunt putin utilizate de economisti. Cel mai interesant si frecvent caz este cel al bunurilor imperfect substituibile în care combinatii diferite între cele doua bunuri pot furniza acelasi nivel de satisfactie. Utilitatea marginala

Consideram o functie de utilitate U(x1, x2) asociata preferintelor unui consumator. Ce se întâmpla cu utilitatea atunci când cantitatea dintr-un bun este superioara celei initiale?

Determinarea modificarii survenite în nivelul utilitatii se realizeaza cu ajutorul conceptului de utilitate marginala.

Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate ce decurge din consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun, mentinând neschimbata cantitatea din celalalt bun. Astfel, utilitatea marginala pentru bunul 1 este:

iar utilitatea marginala pentru bunul 2 este:

134

Din aceste doua relatii rezulta ca ∆U = Um1∆x1 si ∆U =

Um2∆x2. Considerând functia de utilitate continua si derivabila si rationând

pe intervale infinitezimale (bunurile sunt infinit divizibile), utilitatea marginala apare drept derivata partiala a functiei de utilitate:

Se admite, în general, ca utilitatile marginale sunt pozitive (în cazul

bunurilor daunatoare U’x < 0) si descrescatoare, ceea ce matematic se scrie:

U’x1 > 0 U"x12 < 0 U’x2 > 0 U"x22 < 0

Utilitatea marginala si rata marginala de substitutie

Rata marginala de substitutie (RMS) între doua bunuri reprezinta cantitatea dintr-un bun necesara compensarii pierderii de utilitate ce ar surveni prin scaderea cu o unitate a celuilalt bun. Altfel spus, RMS exprima cantitatea suplimentara dintr-un bun necesara pentru substituirea unei unitati din celalalt bun astfel încât nivelul de utilitate sa ramâna constant. Daca cantitatea dintr-un bun se reduce, de exemplu pentru primul bun cu ∆x1, pentru a ramâne pe aceeasi curba de indiferenta este necesar suplimentarea celui de al doilea bun cu o cantitate, sa presupunem ∆x2 (figura 5.8).

135

Fig. 5.8 Rata marginala de substitutie

Daca ∆x1 reprezinta o schimbare foarte mica, atunci raportul ∆x2/∆x1 masoara rata marginala de substitutie a unui bun prin celalalt. În plus, RMS exprima panta curbei de indiferenta. În cazul de fata panta curbei si RMS se modifica de-a lungul curbei.

Pentru masurarea RMS se poate folosi functia de utilitate. Cunoscând relatiile dU = U’x1dx1 si dU = U’x2 dx2 si rationând pe intervale infinitezimale de variatie pentru x1 si x2 putem scrie:

5.3. Optimul consumatorului

S-a precizat anterior faptul ca orice consumator rational are drept

obiectiv maximizarea satisfactiei sau a utilitatii în conditii restrictive. Acestea se refera, ne reamintim, la un nivel limitat al bugetului si la preturile bunurilor care fac obiectul consumului. Ambele variabile sunt considerate determinate exogen, fara posibilitatea influentarii lor din partea

136

consumatorului. Analiza optimului consumatorului se efectueaza din perspectiva teoriei utilitatii ordinale.

Consumatorul se afla în situatia de optim sau de echilibru atunci când o anumita structura a consumului îi asigura maxim de utilitate în conditii de constrângere bugetara. În acest caz, alegerea consumatorului este considerata optima, el neavând nici un interes de a o schimba.

Determinarea pozitiei de echilibru pentru consumator se poate face în mod grafic sau analitic. Daca prima cale prezinta avantajul de a fi usor de înteles (reprezentare într-un spatiu bidimensional si deci alegere între doua bunuri), cea de a doua permite generalizarea la situatiile în care consumul este format din n bunuri. Determinarea echilibrului consumatorului – solutia grafica

Aceasta metoda se bazeaza pe confruntarea dreptei bugetului cu ansamblul curbelor de izoutilitate. Deoarece curbele de indiferenta pot fi convexe, concave sau liniare, rezulta trei situatii posibile de echilibru al consumatorului. (figura 5.9 a,b,c).

Din multimea curbelor de indiferenta am considerat un numar redus pentru a nu încarca graficul în mod excesiv. Consumatorul trebuie sa opteze pentru cantitati diferite din bunul 1 si 2, astfel încât sa obtina un maxim de satisfactie.

În primul caz, al convexitatii curbelor de indiferenta determinarea echilibrului consumatorului se poate face plecând fie dinspre coltul din dreapta fie dinspre cel din stânga sus. Rationând astfel se constata ca deplasarea de -a lungul dreptei bugetului conduce la un nivel de utilitate în crestere relevat de curbele de indiferenta situate mai la dreapta.

137

Fig. 5.9 Echilibrul consumatorului

138

Trecerea de la punctul A (sau A1) la B (sau B1) si mai apoi la H1, are loc în conditiile substituirii bunului 2 de catre bunul 1 (sau a bunului 1 de catre bunul 2). Optimul consumatorului se afla în punctul H1, punct situat deopotriva pe curba de indiferenta U3 si pe dreapta de buget.

Acest punct coincide cu punctul de tangenta dintre linia bugetului si curba de indiferenta. El este unic si exista în mod necesar datorita pantei negative a liniei de buget si convexitatii curbelor de indiferenta. Desi curbele urmatoare U4 si U5 pun în evidenta un nivel de utilitate superior lui U3, acestea nu prezinta interes pentru consumator deoarece nu pot fi atinse în conditiile date ale venitului consumatorului.

Punctul H1 de echilibru al consumatorului releva atât nivelul maxim de utilitate accesibil consumatorului cât si structura optima a consumului (coordonatele punctului H1, adica x1* si x2* ).

În cazul (b) si (c) echilibrul consumatorului este atins în punctul H2 si respectiv H3, semnificând faptul ca nivelul maxim de utilitate este corespunzator optiunii exclusive a consumatorului pentru un singur bun.

Consumatorul este în acest caz "monomaniac", ipoteza lipsita de realism, deoarece consumul nu este alcatuit niciodata dintr-un singur bun, ci dintr-o varietate de bunuri.

În consecinta, nu poate fi retinuta decât ipoteza convexitatii stricte a curbelor de indiferenta. Numai în acest caz conditia de tangenta este nu numai necesara, dar si suficienta. În alte situatii, aceasta conditie se poate dovedi doar necesara pentru optimalitatea alegerii consumatorului.

139

Fig. 5.10 Puncte de tangenta multiple între dreapta bugetului si curbele de indiferenta

În figura 5.10 se observa existenta a trei puncte de tangenta între

dreapta bugetului si curbele de indiferenta, însa numai doua pot fi retinute ca optime, respectiv H1 si H3. Punctul H2 nu poate fi considerat optim, deoarece se situeaza pe o curba de indiferenta U2 careia îi corespunde un nivel de utilitate mai redus.

Revenind la cazul convexitatii stricte a preferintelor, se poate formula urmatoarea conditie de optim pentru consumator: în situatia de echilibru, raportul dintre utilitatile marginale este egal cu raportul preturilor.

140

Punctul H1 aflat pe curba de indiferenta U3 (figura 5.9.a) asigura egalitatea dintre rata marginala de substituire si inversul utilitatilor marginale:

Însa acelasi punct este situat si pe dreapta bugetului, caz în care

se verifica egalitatea dintre panta dreptei si raportul preturilor bunurilor:

Din cele doua egalitati rezulta conditia optimului consumatorului.

Aceasta egalitate exprima faptul ca la optim, ultima unitate

monetara cheltuita pentru achizitionarea bunului 1 conduce la aceeasi satisfactie ca ultima unitate monetara afectata bunului 2. Determinarea echilibrului consumatorului – solutia analitica

Exista în general mai multe solutii analitice pentru determinarea echilibrului consumatorului. Aici prezentam numai doua metode:

140

- Metoda I Se stie ca celor mai multe preferinte li se poate asocia o functie

de utilitate. Ramânând la cazul consumului format din doua bunuri, aceasta functie are forma generala U(x1,x2). În acelasi timp, x1 si x2 trebuie sa satisfaca ecuatia dreptei bugetului adica:

m = x1 p1 + x2 p2

Din ultima expresie se obtine x2 functie de x1:

În aceste conditii, functia de utilitate devine U[x1, x2(x1)], iar

aceasta trebuie maximizata. Conditia de maxim este cea de anulare a derivatei acestei functii compuse, adica:

- Metoda II O alta solutie de determinare a conditiei de echilibru pentru

consumator este cea a multiplicatorului Lagrange.

141

Se defineste o functie numita Lagrangian, de forma:

L = U(x1, x2) - λ (p1x1 + p2x2 - m) unde λ este multiplicatorul Lagrange. Conform teoremei lui Lagrange, combinatia optima (x1*, x2* )

trebuie sa verifice derivatele partiale ale noii functii în raport cu x1, x2 si λ:

Se constata ca atunci când (x1*, x2* ) verifica constrângerea

bugetara, Lagrangian-ul este identic cu functia de utilitate initiala U(x1, x2).

Din primele doua conditii rezulta ca:

Se poate demonstra ca multiplicatorul Lagrange masoara

suplimentul de satisfactie generat de cresterea unitara a resurselor. Pentru aceasta se deriveaza constrângerea bugetara m = x1 p1 + x2 p2 :

142

dm = p1d x1 + p2d x2

Cum în situatia optimului avem p1= U' x1 / λ si p2= U' x2 /λ, rezulta:

Însa, expresia din paranteza este derivata functiei de utilitate

U(x1, x2) adica dU. În consecinta, dU = λdm. Ultima expresie evidentiaza faptul ca sporul resurselor cu dm,

creste utilitatea cu λdm; si invers, reducerea resurselor cu dm conduce la scaderea utilitatii cu λdm.

Rezultatele anterioare pot fi generalizate pentru cazul consumului a n bunuri în care functia de utilitate este U= U(x1, x2, . . . , xi , . . . , xn). Constrângerea bugetara si conditia de echilibru se scriu:

m= p1 x1 + p2 x2 + . . . , + pi xi + . . . , pn xn

iar dU=λdm.

Modificarea echilibrului consumatorului

Determinarea pozitiei de echilibru a consumatorului s-a realizat în conditiile unui nivel stabilit al bugetului si al unor preturi date ale bunurilor. În fapt, o modificare survenita la nivelul venitului sau al preturilor, modifica pozitia de echilibru conducând la un alt nivel si structura a consumului.

a) Modificarea venitului consumatorului

Constrângerea bugetara poate evolua în ambele sensuri generând deplasarea dreptei de buget spre dreapta sau spre stânga, dupa cum acesta sufera o relaxare sau o accentuare. Noua dreapta de buget este

143

paralela celei initiale, deoarece preturile se mentin constante. Retinând ipoteza convexitatii stricte a preferintelor, va exista un unic punct de tangenta între noua dreapta a bugetului si o curba de indiferenta, definind un nou punct de optim. Practic, fiecarui nivel al venitului îi corespunde un punct de optim.

Curba pe care se afla punctele de optim ale consumatorului evidentiaza evolutia consumului functie de venit. Deoarece consumul si venitul nu se modifica întotdeauna în aceeasi proportie, segmentele ce unesc doua puncte consecutive de echilibru pot fi diferite.

Fig. 5.11 Curba consumului în functie de venit – cresterea

mai rapida a consumului unui bun în raport cu celalalt

În figura 5.11 se constata ca sporul venitului este însotit de o

crestere concomitenta a consumului celor doua bunuri, însa nu si strict proportionala. În cazul a) consumul bunului 2 este mai amplu decât al bunului 1 si invers în cazul b).

144

Fig. 5.12 Curba consumului în functie de venit – cresterea proportionala a consumului celor doua bunuri

Fig. 5.13 Curba consumului în functie de venit – cresterea

consumului unui bun însotita de reducerea consumului celuilalt bun

Figura 5.12 evidentiaza o relatie strict proportionala între venit si

consumul celor doua bunuri. Figura urmatoare, 5.13, releva faptul ca sporul venitului conduce la cresterea consumului doar pentru un singur bun (bunul 2 pentru cazul a si bunul 1 pentru cazul b), consumul celuilalt bun

145

reducându-se. Este cazul bunurilor inferioare, care prin cresterea venitului sunt substituite în consum de altele, considerate superioare. Bineînteles, aceasta evolutie a consumului se petrece dupa un anumit nivel al venitului.

b) Modificarea structurii preturilor bunurilor

Modificarea preturilor bunurilor este de natura sa afecteze

echilibrul consumatorului. Consideram pentru simplificare, cazul modificarii pretului unui singur bun si anume situatia reducerii pretului bunului 1 (p1' < p1).

Pentru început analizam cazul a doua bunuri normale si reciproc substituibile în consum. Cum pretul bunului 2 ca si nivelul venitului ramân constante, noua dreapta de buget se va roti în jurul punctului de intersectie cu axa verticala, deplasându-se catre dreapta. Noua constrângere bugetara se caracterizeaza printr-o panta inferioara celei initiale, motiv pentru care este mai putin abrupta.

Asa cum se observa în figura 5.14a, acestei noi drepte a bugetului îi corespunde un nou punct de optim, notat cu H', exprimând un nivel de utilitate superior (curba de indiferenta U2 este situata la dreapta curbei U1).

Figura 5.14b releva cazul invers, al cresterii pretului bunului 1 (p1’’ > p1 ) si noul punct de optim H”.

Scaderea pretului bunului 1 va genera doua tipuri de efecte: modificarea ratei de substitutie a unui bun prin celalalt bun, pe de o parte, si variatia puterii de cumparare a venitului, pe de alta parte (reducerea pretului unui bun ofera posibilitatea achizitionarii unei cantitati mai mari din acel bun). Corespunzator celor doua efecte distingem un efect de substitutie si un efect de venit.

Aceasta descompunere a modificarii optimului consumatorului este doar ipotetica, permitând mai buna întelegere a noii alegeri. De fapt, consumatorul, pe baza noului pret, ia decizia de modificare a cererii sale, într-un sens sau altul, ignorând cele doua etape.

146

Fig. 5.14 Modificarea optimului în conditiile modificarii

pretului bunului 1

Pentru început vom face ape l la figura 5.15, unde pe lânga cele doua drepte de buget s-a trasat înca o dreapta care trece prin punctul de optim initial fiind paralela liniei de buget finale. Aceasta dreapta prezinta doua caracteristici si anume: este corespunzatoare structurii de preturi finale, având panta p1’/ p2, iar puterea de cumparare ramâne constanta. Se poate calcula, fara dificultate, ajustarea venitului corespunzator dreptei care trece prin optimul initial, acesta ramânând în noua situatie doar o combinatie accesibila. Se scriu ecuatiile dreptelor de buget:

m' = p1' x1 + p2 x2 m = p1 x1 + p2 x2,

dupa care scazând cea de a doua ecuatie din prima se obtine ∆m = x1∆p.

Aceasta înseamna ca venitul trebuie modificat cu ∆m, când pretul variaza cu ∆p, astfel încât puterea de cumparare sa se mentina constanta, facând pe mai departe accesibila combinatia de optim initiala. De notat ca variatia pretului impune o variatie în venit în acelasi sens.

147

Fig. 5.15 Ajustarea venitului corespunzatoare structurii de preturi finale si puterii de cumparare initiale

Figura 5.16 prezinta cele doua efecte, de substitutie si de venit. Se

observa noul punct de optim corespunzator dreptei paralele celei de buget finale, notat cu H".

Trecerea de la H la H" reprezinta un efect de substitutie, evidentiind cum consumatorul substituie un bun prin altul atunci când preturile se schimba, însa mentinând puterea de cumparare neschimbata.

∆ x1s = x1(p1', m' ) - x1(p1, m)

Tendinta cumparatorului este de substituire în favoarea bunului devenit mai ieftin.

Trecerea de la H" la H' corespunde efectului de venit, puterea de cumparare ameliorându-se datorita reducerii pretului bunului 1. Este ca si cum consumatorul ar deveni mai bogat, putând achizitiona mai mult din bunul 1, raportul m/ p1' fiind superior celui initial m/ p1.

∆x1v = x1(p1', m) - x1(p1', m' )

În consecinta, desi venitul nominal ramâne constant, cel real

creste, iar consumatorul achizitioneaza mai mult din ambele bunuri, coordonatele punctului H' fiind superioare celor corespunzatoare lui H".

148

Însumarea celor doua efecte conduce la evidentierea variatiei cantitatii cerute, prin trecerea de la H la H'.

∆ x1 = x1(p1', m) - x1(p1, m) Aceasta relatie este denumita ecuatia lui Slutsky, dupa numele

economistului rus Eugen Slutsky.

Fig. 5.16 Efectul de venit si efectul de substitutie

În cazul în care bunul 1 este un bun Giffen (pentru care cererea evolueaza în acelasi sens cu pretul), graficul se prezinta ca în figura 5.17.

Descompunerea în cele doua efecte permite întelegerea acestui paradox, cunoscut si ca "paradoxul lui Giffen" sau "efectul Giffen"; efectul de substitutie este opus modificarii pretului si are exact acelasi efect ca în cazul bunurilor normale, în timp ce efectul de venit este de sens contrar si suficient de amplu pentru a contracara efectul de substitutie. În aceste conditii, reducerea pretului bunului 1, considerat acum un bun Giffen, este urmata de reducerea cantitatii consumate din acest bun si cresterea celei consumate din bunul 2.

149

Fig. 5.17 Optimul consumatorului în cazul unui bun Giffen

Cazul unui bun inferior non-Giffen este prezentat în graficul din

figura 5.18. Aici efectul de venit este de asemenea negativ, însa insuficient pentru a contracara efectul de substitutie. Cantitatea consumata din primul bun, ca si din cel de al doilea bun, creste.

150

Fig. 5.18 Optimul consumatorului în cazul unui bun inferior

5.4. Surplusul consumatorului

Curba cererii pentru un produs oarecare reflecta cantitatea din

acel bun pe care un consumator poate si este dispus sa o achizitioneze la un nivel dat al pretului. Aceeasi curba ofera în plus un raspuns la întrebarea "Cât de mult un consumator este dispus sa plateasca pentru dobândirea unei unitati suplimentare de bun ?" si, pe aceasta baza, "economia" pe care acesta o realizeaza platind un pret mai mic pentru cantitatea achizitionata. Pentru evidentierea si masurarea surplusului consumatorului se foloseste figura 5.19.

151

Fig. 5.19 Surplusul consumatorului

Presupunem ca pretul pietei determinat prin confruntarea cererii si ofertei s-a " fixat" la 40 unitati monetare pe produs. La acest nivel al pretului cantitatea cumparata de consumator este de 10 unitati. El va plati deci pentru întreaga cantitate cumparata 400 unitati monetare.

Legea descresterii utilitatilor marginale afirma ca utilitatea fiecarei unitati suplimentare scade treptat pe masura consumului continuu din acel bun. În consecinta, pentru fiecare unitate aditionala de bun, consumatorul rational este dispus a plati mai putin.

Din grafic se observa ca pretul maxim acceptat pentru prima unitate este 76 unitati monetare, pentru cea de a doua 72 unitati monetare s.a.m.d.

Cu exceptia ultimei unitati (pretul ei este de 40 unitati monetare) toate celelalte sunt obtinute de consumator la un pret inferior celui la care ar consimti. Diferenta dintre acest pret maxim acceptat de consumator pentru fiecare unitate de bun si pretul pietei, reprezinta surplusul consumatorului pentru fiecare unitate de bun. Însumarea acestuia conduce la surplusul consumatorului pentru întreaga cantitate (zona

152

hasurata). Daca pretul pietei este notat cu p, numarul de unitati achizitionate la acest pret cu n, iar pretul maxim consimtit de consumator pentru fiecare unitate de produs în functie de utilitatea acesteia cu pj, atunci surplusul consumatorului poate fi determinat prin formula:

În cazul de fata surplusul consumatorului este 180 unitati

monetare. O marime aproximativa a surplusului consumatorului poate fi

considerata aria triunghiului cuprins între curba cererii si axa preturilor (triunghiul ABC).

La nivelul pietei se obtine surplusul consumatorilor prin agregarea surplusurilor individuale. El este astfel o masura a câstigurilor globale obtinute prin schimbul de bunuri.

Modificari în surplusul consumatorului.

În timp, surplusul consumatorului se poate modifica sub influenta

variatiei pretului bunului, dar si al altor factori. Pastrând curba cererii neschimbata se poate anticipa ca o

crestere de pret diminueaza surplusul consumatorului, dupa cum o reducere de pret îl amelioreaza. Figura 5.20. evidentiaza modificarea în surplusul consumatorului la cresterea pretului de la 40 unitati monetare la 60 unitati monetare pe unitatea de produs.

153

Fig. 5.20 Modificarea surplusului consumatorului

Pierderea în surplusul consumatorului este aproximata prin diferenta ariilor corespunzatoare celor doua surplusuri. Noua suprafata este de fapt un trapez cu baza mare cantitatea initiala si cea mica cantitatea finala. Acesta este compus la rându-i dintr-un dreptunghi (A) si un triunghi (A’ ).

Aria dreptunghiului reflecta pierderea suportata de consumator datorita cresterii pretului bunului X. Daca initial pentru cele cinci unitati consumatorul platea 200 unitati monetare (5 x 40), acum el va plati 300 unitati monetare (5 x 60). Suprafata triunghiului exprima valoarea consumului pierdut datorita reducerii cantitatii consumate - 50 ( 5 x 20 / 2 ).

154

Având în vedere însa formula initiala de calcul a surplusului

consumatorului, modificarea acestuia se poate determina cu ajutorul urmatoarei expresii:

∆Sc = modificarea în surplusul consumatorului pj = pretul maxim acceptat de consumator pentru

achizitionarea fiecarei unitati depinzând de utilitatea acesteia n = numarul de unitati initial consumate din bunul X n’ = cantitatea din bunul X consumata ulterior p = pretul initial p’ = pretul final Pe baza acestui calcul modificarea surplusului consumatorului va

fi de 140 unitati monetare (180 - 40).

− REZUMAT

• Teoria economica a consumatorului evidentiaza procesul logic al deciziilor consumatorului în vederea obtinerii utilitatii maxime în conditii de constrângere (venit disponibil, preturi ale bunurilor si serviciilor de consum).

155

• Constrângerea bugetara a consumatorului reprezinta limita superioara pe care venitul o impune combinatiilor de bunuri si servicii posibil de achizitionat.

• Dreapta bugetului se poate modifica ca urmare a modificarii venitului

si/sau a preturilor bunurilor si serviciilor de consum. • Utilitatea consumului reprezinta placerea sau satisfactia obtinuta de

oameni în urma consumului unei cantitati date de bunuri si servicii. • Exista doua teorii privind posibilitatea masurarii utilitatii consumului:

teoria cardinala si teoria ordinala. Conform primei teorii, utilitatea apare ca masurabila, consumatorul dispunând de cunostinte exacte privind numarul de unitati de utilitate asociate consumului unei cantitati date dintr-un bun. Teoria utilitatii ordinale presupune ordonarea rationala a preferintelor. Consumatorul dispune de o masura ordinala a utilitatii permitând clasificarea combinatiilor posibile de bunuri apelând la o functie de utilitate.

• Curba de indiferenta sau de izoutilitate reprezinta ansamblul

combinatiilor posibile de bunuri care furnizeaza acelasi nivel de utilitate sau de satisfactie. Ansamblul curbelor de indiferenta formeaza harta curbelor de indiferenta. Curbele de indiferenta au forme diferite: convexe, concave, liniare etc.

• Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate ce decurge din

consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun, mentinând neschimbata cantitatea din celalalt bun.

• Rata marginala de substitutie (RMS) între doua bunuri reprezinta

cantitatea dintr-un bun necesara compensarii pierderii de utilitate ce ar surveni prin scaderea cu o unitate a celuilalt bun.

156

• Consumatorul se afla în situatia de optim atunci când o anumita structura a consumului îi asigura maxim de utilitate în conditii de constrângere bugetara.

• Consumatorul se afla în situatia de optim atunci când raporturile dintre

utilitate marginala si pret sunt egale între ele. • Surplusul consumatorului evidentiaza "economia" pe care un

consumator o realizeaza platind un pret mai mic pentru întreaga cantitatea achizitionata fata de situatia unui pret diferit aferent fiecarei unitati de bun în functie de utilitatea acesteia.

Ñ Termeni cheie Constrângerea bugetara Dreapta bugetului Cos de bunuri Spatiul bunurilor Preferinte Utilitate Utilitate marginala Curbe de indiferenta Rata marginala de substitutie Echilibrul consumatorului Surplusul consumatorului

^ Întrebari de verificare 1. Care sunt variabilele de influenta asupra dreptei bugetului si cum

actioneaza acestea? 2. Analizati axiomele teoriei consumatorului. 3. Explicati sensul utilitatii si diferenta dintre utilitatea marginala si totala.

Pe baza unui exemplu numeric explicati legea descresterii utilitatilor marginale.

4. Ce relatie exista între rata marginala de substitutie si utilitatea marginala?

157

5. Explicati de ce doua curbe de indiferenta nu se pot intersecta niciodata. 6. De ce optimul consumatorului se analizeaza pe baza utilizarii unei curbe

de indiferenta convexa si descrescatoare? 7. Precizati motivul pentru care data fiind o dreapta de buget, un punct de

intersectie cu o curba de indiferenta oarecare nu constituie un punct de echilibru al consumatorului.

8. Analizati impactul modificarilor de preturi si venitul consumatorului asupra alegerilor acestuia.

9. Definiti un bun Giffen si un bun inferior non-Giffen în termenii efectului de venit si de substitutie.

10. Analizati surplusul consumatorului cu ajutorul unui exemplu.

� Teste grila 1. Pentru a construi dreapta bugetului este necesar si suficient sa se cunoasca: a) pretul unui singur bun; b) preturile celor doua bunuri; c) preferintele consumatorului fata de aceste bunuri; d) preturile acestor bunuri si venitul consumatorului; e) venitul consumatorului. 2. Axiomele care stau la baza teoriei alegerilor consumatoru lui postuleaza ca: a) subiectivitatea este incompatibila cu rationalitatea; b) preferintele tuturor consumatorilor sunt identice; c) desi, preferintele indivizilor sunt diferite, ele au în comun câteva

caracteristici; d) într-o economie nu exista loc pentru fantezie. 3. Ipoteza tranzitivitatii în alegerile consumatorului implica una dintre urmatoarele afirmatii:

158

a) curbele de indiferenta nu se intersecteaza niciodata; b) curbele de indiferenta trebuie sa fie non-liniare; c) curbele de indiferenta trebuie sa aiba o panta negativa; d) curbele de indiferenta trebuie sa fie descrescatoare. 4. Pentru un consumator rational a se situa pe o curba de indiferenta la un nivel mai ridicat decât altul, semnifica: a) o diminuare a satisfactiei nevoilor sale; b) un nivel de satisfactie identic precedentului, ca urmare a alegerii un

nou cos de bunuri continând mai mult dintr-un bun si mai putin din altul;

c) un nivel inferior al satisfactiei ca urmare a alegerii unui cos de bunuri continând mai putin din cele doua bunuri;

d) cresterea nivelului sau de satisfactie. 5. Pentru a construi dreapta bugetului unui consumator care alege între doua bunuri este necesar si suficient sa se cunoasca: a) preturile acestor bunuri si venitul consumatorului; b) preferintele consumatorului fata de aceste bunuri; c) preturile acestor bunuri; d) venitul consumatorului. 6. Daca pretul unitar al bunului A este 200 unitati monetare/unitatea de cantitate si cel al bunului B este 400 unitati monetare/unitatea de cantitate, pentru orice nivel al venitului panta dreptei bugetului unui consumator care alege între aceste bunuri este:

a) - 2; b) - 1 / 2; c) + 2; d) imposibil de determinat.

159

7. Un consumator îsi consacra venitul sau pentru a cumpara doua bunuri A si B. Pretul unitar al bunului B este 1500 lei. Stiind ca venitul sau îi permite sa cumpere maxim 30 unitati din bunul A sau 40 din bunul B, atunci: a) venitul sau este 45000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A

este 1000 unitati monetare/unitatea de cantitate; b) venitul sau este 60000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A

este 2000 unitati monetare/unitatea de cantitate; c) venitul sau este 45000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A

este 1500 unitati monetare/unitatea de cantitate; d) venitul sau este 60000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A

este 1500 unitati monetare/unitatea de cantitate. 8. Echilibrul consumatorului rational este corect definit astfel: a) cantitatile bunurilor care costa mai ieftin; b) cantitatile bunurilor care îi maximizeaza satisfactia; c) venitul care-i permite satisfacerea preferintelor; d) cantitatile bunurilor care-i maximizeaza satisfactia tinând cont de

constrângerea bugetului sau. 9. Un consumator alege între doua bunuri A si B si dispune de un buget de 100000 unitati monetare. Pretul unitar al bunului A este 5000 unitati monetare/unitatea de cantitate, iar cel al bunului B este de 10000 unitati monetare/unitatea de cantitate. În situatia de echilibru al consumatorului, rata marginala de substituire a bunului A prin bunul B este egala cu: a) - 1000; b) 2; c) 1/2; d) 150. 10. Un consumator rational a facut o alegere între doua bunuri de consum curent. Daca preturile acestor bunuri si venitul se dubleaza, atunci: a) panta contrângerii bugetare se modifica;

160

b) preferintele fata de cele doua bunuri se modifica; c) ansamblul sau de consum se modifica; d) ansamblul sau de consum nu se modifica. 11. Pentru a construi curba cererii unui consumator pentru fiecare bun, este necesar si suficient sa se cunoasca: a) preturile bunurilor; b) preferintele sale pentru aceste bunuri; c) venitul sau; d) preferintele sale pentru aceste bunuri, preturile bunurilor si venitul sau. 12. Daca pentru un consumator, A si B sunt bunuri substituibile si daca pretul lui A creste, atunci: a) cantitatea ceruta din A va scade si cea ceruta din B va creste; b) cantitatile cerute din cele doua bunuri vor creste; c) cantitatea ceruta din A va creste si cantitatea ceruta din B se va

diminua; d) pretul bunului B se va reduce. 13. Daca pentru un consumator A si B sunt bunuri complementare si daca pretul bunului B creste, atunci: a) cantitatea ceruta din A va creste si cantitatea ceruta din B se va

diminua; b) pretul bunului A va creste; c) cantitatea ceruta din A se va diminua si cantitatea ceruta din B va

creste; d) cantitatile cerute din cele doua bunuri vor scadea. 14. Ceteris paribus, o crestere a venitului consumatorului, ar putea avea întotdeauna drept efect: a) cresterea ansamblului posibilitatilor de consum; b) scaderea raportului dintre preturile bunurilor; c) scaderea ansamblului posibilitatilor de consum; d) cresterea raportului dintre preturile bunurilor.

161

163

CAPITOLUL 6

TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Ce este functia de productie si care este utilitatea ei • Ce sunt productivitatile medii si marginale • Care sunt efectele posibile asupra productiei în urma modificarii

simultane a factorilor de productie • Care este conditia necesara maximizarii profitului unui producator

Teoria producatorului are afinitati multiple cu cea a

consumatorului si, evident, deosebiri. În ambele cazuri, agentii economici producatori si consumatori sunt considerati rationali, urmarind maximizarea avantajelor lor sub constrâgere. În cazul consumatorului, constrângerile tin de venitul disponibil si preturile bunurilor de consum, iar pentru producatori de buget, preturile factorilor de productie, clienti, concurenti si tehnologie. Daca pentru consumator functia obiectiv consta în maximizarea gradului sau de satisfactie sau de utilitate, producatorul vizeaza cu precadere maximizarea profitului. În anumite circumstante, producatorul poate urmari maximizarea cifrei de afaceri sau un obiectiv de ordin social.

În mod asemanator cazului consumatorului, bugetul producatorului depinde de actiunile sale anterioare. La momentul deciziei, nivelul resurselor de care un dispune producatorul ca si preturile factorilor de productie sunt considerate variabile exogene.

164

6.1. Functia de productie Productia reprezinta procesul de utilizare si combinare al

factorilor de productie în vederea obtinerii de bunuri si servicii utile. Volumul si calitatea factorilor de productie, precum si tehnologia influenteaza nivelul productiei totale. Factorii de productie constituie inputurile oricarui proces de productie.

Una din constrângerile de care producatorul trebuie sa tina seama este cea de natura tehnologica. O tehnologie data permite numai un ansamblu de combinatii ale factorilor de productie, care asigura realizarea unui anumit volum de productie. Daca notam cu x un factor de productie si cu Q outputul, aria tuturor combinatiilor posibile tehnologic, denumita si set de productie, va fi cea cuprinsa între curba productiei (a carei forma poate fi oarecare) si abscisa (figura 6.1).

Fig. 6.1 Setul de productie

Tinând seama de insuficienta resurselor si caracterul lor costisitor

se impune a retine numai acele combinatii ale factorilor de productie, tehnologic posibile, care conduc la un volum maxim de productie. În acest caz, alegerile producatorului având drept criteriu maximizarea productiei,

165

se vor limita la examinarea punctelor înscrise pe curba productiei. Functia care descrie aceasta curba se numeste functie de productie.

Functia de productie exprima relatia dintre cantitatea maxima ce poate fi produsa dintr-un bun si cantitatile din factorii de productie necesari pentru realizarea sa. Ea corespunde unui nivel dat al tehnologiei. Desigur, factorii implicati în orice combinatie sunt numerosi. Din ratiuni de simplificare a prezentarii vom privilegia situatia utilizarii a doar doi factori de productie în cantitatile x1 si x2. Iar func tia de productie în formularea sa generala devine Q = f (x1, x2).

În mod traditional, acesti factori sunt considerati munca (L) si capitalul (K), iar functia devine f (L, K). Pentru usurinta prezentarii consideram ca L si K privesc acelasi tip de munca si acelasi tip de capital. În alte modele, mai complexe, aceasta presupunere poate fi relaxata.

Functia de productie este menita sa ofere cel mai bun raspuns privind combinarea factorilor de productie. Ea ar putea reprezenta, de exemplu, productia unei firme industriale posibil de realizat cu o cantitate mai mare de munca si mai putin de capital (astfel de tehnologii se numesc munca intensive) sau mai mult capital si mai putina munca (tehnologii capital intensive). Precizarea functiei de productie este destul de dificila, presupunând calcule sofisticate si o cunoastere amanuntita a tehnologiei folosite. Oricum, ea este o expresie matematica a fenomenului tehnic.

Exemplele urmatoare prezinta câteva functii de productie ipotetice:

unde a si b reprezinta parametri pozitivi.

166

6.2 Productivitatea medie si productivitatea marginala. Legea randamentelor descrescatoare

Consideram o functie de productie în forma sa generala

Q = f (L,K). Ce se întâmpla cu productia totala, daca un factor de productie, sa presupunem munca, se modifica cu o cantitate, chiar foarte mica, iar capitalul ramâne constant? Probabil se va modifica. În acest caz, modificarea productiei se datoreaza în exclusivitate primului factor, ceea ce se scrie:

Aceasta este expresia produsului sau productivitatii fizice marginale a muncii. Daca se rationeaza pe intervale infinitezimale se constata ca produsul marginal este de fapt derivata partiala a functiei de productie în raport cu factorul considerat:

În mod similar, se rationeaza în cazul variatiei celui de al doilea factor, capitalul:

Productivitatea marginala (produsul marginal) a unui factor de productie reprezinta sporul de productie datorat cresterii cu o unitate a unui factor în conditiile în care celalalt (sau ceilalti) factor de productie ramâne constant. Alternativ, se poate folosi expresia randamente factoriale pentru productivitate marginala.

Productivitatea marginala este similara conceptului de utilitate marginala din teoria consumatorului. Spre deosebire de imposibilitatea cuantificarii utilitatii decurgând din consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun, productivitatea marginala poate fi masurata fara dificultate în unitati fizice de produs (tone, m3, bucati etc.).

167

Productivitatea (fizica) medie (produsul mediu) a unui factor de productie exprima cantitatea de bunuri obtinute pe unitatea de factor de productie:

În cazul acestui tip de productivitate, productia este vazuta ca rezultat exclusiv al unui singur factor de productie. Modificarea productivitatii unui factor de productie, ar trebui analizata însa cu precautie, fiind în fapt posibil ca sporul acestuia sa se datoreze altui factor de productie si nu celui în cauza.

În continuare, prezentam un exemplu de calcul al productivitatii medii si marginale. Procesul de productie se realizeaza prin combinarea celor doi factori de productie, munca si capital (numar echipamente). Factorul în raport cu care se va calcula produsul mediu si marginal este munca, iar volumul capitalului va fi mentinut constant (K0 = 5 echipamente).

Determinarea productivitatii medii si marginale

Tabelul 6.1

Capital (K0)

Munca

(L)

Productia

totala (Q)

Productivitatea marginala a

muncii (PmL )

Productivitatea medie a muncii

(PML )

5 0 0 - - 5 1 800 800 800 5 2 2000 1200 1000 5 3 4640 2640 1546,66 5 4 6200 1560 1550 5 5 7500 1300 1500 5 6 8400 900 1400 5 7 8750 350 1250 5 8 8750 0 1093,75

168

Graficele corespunzatoare productiei totale si productivitatii medii si marginale sunt prezentate în figura 6.2 si 6.3.

Se constata (figura 6.2) într-o prima faza ca sporul factorului variabil, munca în cazul de fata, determina cresterea mai ampla a productiei (curba productiei este convexa), dupa care productia continua sa creasca însa variatiile ei sunt din ce în ce mai mici (curba devine concava) pentru ca apoi sa stagneze. În cazul cresterilor unitare ale factorului munca productivitatea fizica marginala exprima aportul fiecarui muncitor suplimentar la cresterea productiei totale.

Referitor la ultimul grafic se constata: a) produsul fizic marginal creste mai întâi, atinge un maxim în

punctul b, dupa care începe sa scada. Punctul b coincide cu cel de schimbare a concavitatii curbei productiei totale. Atât timp cât produsul marginal se situeaza deasupra celui mediu (fiecare muncitor suplimentar are un aport superior mediei), ultimul va creste.

b) punctul c reprezinta punctul de maxim pentru produsul mediu, prin care trece si curba produsului marginal.

c) dincolo de punctul c, produsul marginal devine inferior celui mediu,

determinând si scaderea acestuia.

169

Fig. 6.2 Curba productiei totale

Fig. 6.3 Curbele productivitatii medii si marginale

Legea randamentelor descrescatoare

170

Devine interesant de determinat cum variaza productia atunci când un factor de productie, considerat variabil, creste în mod continuu, ceilalti factori nemodificându-se. Raspunsul este dependent de ramura sau sectorul de activitate precum si de tipul de combinatie productiva sau de tehnologia disponibila. În general, se poate admite ca productia ar putea creste cu o rata constanta sau în scadere.

Economistii retin a doua ipoteza ca fiind cea mai probabila, ceea ce i-a condus la enuntarea asa-numitei legi a randamentelor descrescatoare (desi unii o accepta doar ca pe o ipoteza si nu ca lege). Conform acesteia, în conditiile unei tehnologii date, produsul marginal al fiecarei unitati suplimentare din factorul de productie variabil va scadea progresiv, cantitatea din ceilalti factori utilizati fiind constanta. Altfel spus, cresterea productiei este din ce în ce mai lenta, atunci când un factor de productie sporeste. Aceasta evolutie se poate produce dintru început sau dupa un anumit nivel al factorului variabil (asa cum apare în exemplul precedent). Oricum, mai devreme sau mai târziu, produsul marginal va scadea si va antrena în aceasta miscare si produsul mediu (vezi figura 6.3).

Revenind la exemplul anterior se constata ca începând cu al patrulea muncitor, productia creste cu cantitati în scadere, ajungându-se ca aportul ultimului muncitor la productia totala sa fie practic nul. Nu este exclus ca în cazul cresterii personalului peste acest nivel, productia chiar sa scada, iar produsul marginal sa devina în consecinta negativ.

Aceasta constituie chiar o situatie reala pentru unele întreprinderi, în special din tarile slab dezvoltate, care la nivelul capitalului de care dispun sunt supradimensionate cu personal. Reducerea numarului angajatilor ar conduce la pastrarea nivelului de productie sau chiar paradoxal, însa numai aparent, la cresterea acestuia.

Un exemplu de functie de productie pentru care ipoteza randamentelor factoriale descrescatoare nu se verifica este cea liniara de tipul:

Q = a L + b K

Pentru aceasta functie productivitatile marginale si medii sunt:

171

PmL = f'L = a; PmK = f'K = b;

În figura 6.4 se observa ca productivitatea medie scade tot timpul, iar cea marginala ramâne constanta si este egala cu coeficientul corespunzator factorului de productie.

Acest exemplu, desi lipsit de realism, demonstreaza faptul ca ipoteza randamentelor descrescatoare se poate valida empiric, neconstituind o lege în sensul propriu al cuvântului.

Asa cum s-a precizat anterior, productivitatea marginala reprezinta variatia productiei raportata la variatia factorului considerat, ceea ce din punct de vedere matematic apare ca derivata partiala a functiei de productie. Daca admitem legea randamentelor descrescatoare si variatia factorului de productie într-un interval ce asigura cresterea productiei, tot matematic aceasta s-ar putea scrie în cazul functiei considerate:

f'L > 0 f"L < 0 f'K > 0 f"K < 0

Si legea randamentelor descrescatoare are corespondent în teoria consumatorului si anume legea descresterii utilitatilor marginale.

172

Fig. 6.4 Randamente factoriale constante Analiza întreprinsa pâna acum, desi furnizeaza concluzii

importante, este oarecum restrictiva. Ea presupune cazul variatiei unui singur factor de productie în timp ce un alt factor este mentinut constant. Aceasta este de fapt o analiza pe termen scurt. Pe termen scurt, vor exista întotdeauna factori de productie a caror cantitate nu se modifica. De exemplu, sporirea productiei unei firme pentru a raspunde unei cereri mai mari a pietei, poate impune si cresterea numarului de echipamente. Aceasta cere cel putin timp. În consecinta, din punct de vedere tehnic, pe termen scurt, unica alternativa consta în modificarea celorlalti factori de productie precum munca si cantitatea de capital circulant. Modificarea cantitatii de capital fix se înscrie într-un orizont de timp mai îndelungat, caz în care limitele productiei se extind însa considerabil.

Termenul scurt sau lung nu sunt si nu pot fi definiti în termeni calendaristici decât în cazuri cu totul particulare. Natura produsului si domeniul de activitate au în acest sens o influenta decisiva. În continuare, presupunem cazul variatiei simultane a factorilor de productie considerati.

6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie tehnica

Analiza grafica a modului de combinare a inputurilor pentru obtinerea unui volum dat de productie se poate realiza cu ajutorul curbelor de izoprodus sau izocuantelor.

Presupunem aceeasi functie de productie bifactoriala Q = f (L,K). Se considera în plus perfecta divizibilitate a factorilor de productie. În conditiile în care functia de productie este continua si derivabila, va exista o infinitate de combinatii, deci de solutii (L, K), permitând obtinerea unui volum dat de productie. Figura 6.5 prezinta izocuanta corespunzatoare volumului de productie Q1 = 200, obtinuta cu ajutorul unor cantitati diferite de munca si capital.

173

Fig. 6.5 Reprezentarea grafica a izocuantei O izocuanta reprezinta ansamblul combinatiilor de factori de

productie care asigura obtinerea aceluiasi volum de productie. Firma careia îi asociem aceasta functie de productie (expresia

matematica nu ne este necesara în acest stadiu), are deci posibilitatea optiunii între mai multe metode de productie. De exemplu, volumul de productie Q1 se poate obtine fie prin utilizarea unei cantitati mai mari de capital si mai putina munca (combinatia I), fie mai multa munca si mai putin capital (combinatiile II si III).

Cu o tehnologie data, firma poate obtine niveluri diferite de productie, iar fiecarui nivel îi va corespunde o izocuanta. În consecinta, într-un grafic se pot reprezenta o infinitate de izocuante, alcatuind harta izocuantelor (figura 6.6).

174

Fig. 6.6 Harta izocuantelor Cu cât sunt mai îndepartate de origine, cu atât izocuantele releva

niveluri de productie mai mari. Este exclusa intersectia a doua izocuante. În figura 6.7 sunt

prezentate doua izocuante care conduc la niveluri de productie diferite Q1 si Q2 si unde Q1>Q2. Punctul de intersectie H, corespunde unei combinatii de factori de productie care ar asigura obtinerea fie a productiei Q1, fie Q2, ceea ce este evident fals.

175

Fig. 6.7 Imposibilitatea intersectiei izocuantelor În cazul de fata s-a prezentat doar un tip de izocuanta

descrescatoare, cea convexa. Se pot întâlni însa si izocuante concave sau liniare (figura 6.8).

Fig. 6.8 Izocuante descrescatoare

De asemenea, daca nu exista posibilitatea substituirii factorilor de

productie, acestia putându-se combina doar într-o anumita proportie, atunci izocuanta unor factori complementari se prezinta conform figurii

176

6.9. Chiar daca s-ar dispune de o cantitate mai mare dintr-un factor de productie, outputul nu poate creste, decât daca si factorul complementar creste corespunzator. De exemplu, atunci când cantitatea din factorul al doilea devine K**, productia se mentine la nivelul Q1, ceea ce se traduce printr-o subutilizare a celui de al doilea factor.

În teoria consumatorului conceptului de izocuanta îi corespunde curba de indiferenta.

Panta izocuantei ofera o informatie tehnica utila privind substitutia între factorii de productie pentru un nivel de productie dat.

Fig. 6.9 Izocuanta în cazul complementaritatii stricte Rata marginala de substitutie (RMS) masoara rata cu care o

firma va substitui un factor de productie prin altul astfel încât volumul de productie sa ramâna constant. Altfel spus, RMS reprezinta cantitatea cu care trebuie suplimentat un factor de productie când celalalt se reduce, astfel ca productia sa nu se schimbe.

Figura 6.10 prezinta grafic o curba de izoprodus si optiunea initiala a firmei de combinare a celor doi factori, H1. Daca din motive independente sau dependente de ea, cantitatea de munca se reduce cu ∆L, iar firma doreste mentinerea constanta a outputului se observa ca solutia consta în cresterea capitalului, iar proportia combinarii factorilor de productie va fi cea corespunzatoare punctului H2.

177

Raportul ∆K/∆L este denumit rata marginala de substitutie sau rata tehnica de substitutie a muncii prin capital.

Fig. 6.10 Rata marginala de substitutie

Dimensiunea RMS va depinde nu numai de volumul productiei, ci

si de cantitatea utilizata de cei doi factori, deci de punctul cu aceste coordonate situat pe harta izocuantelor.

În cazul izocuantelor convexe sau concave valoarea RMS este variabila. Exceptie face doar izocuanta reprezentata printr-o dreapta unde RMS este constanta.

RMS este egala cu inversul productivitatilor marginale. Pentru a demonstra aceasta se scrie diferentiala totala a functiei de productie:

Cum de-a lungul izocuantei dQ = 0, rezulta ca:

178

6.4 Randamentele de scara

Cazul randamentelor factoriale priveste evolutia productiei la

modificarea unui singur factor de productie. Din acest motiv în exemplul prezentat în tabelul 6.1 nivelul înzestrarii cu capital a fost mentinut constant, modificându-se doar cantitatea de munca.

Este însa posibil pentru o firma, dar pe termen lung, variatia simultana a tuturor factorilor de productie. Drept consecinta, volumul productiei va suferi si el modificari. Vom examina în continuare efectul modificarii proportionale a factorilor de productie asupra cantitatii produse de firma. Acesta este cazul randamentelor de scara.

Pornim de la o functie de productie Q = f (K, L) si presupunem cresterea cu acelasi factor m (m > 1) ambii factori de productie.

Evolutia productiei poate fi diferita, situatiile ivite fiind urmatoarele:

a) f (mL, mK) > m f (L, K) b) f (mL, mK) = m f (L, K) c) f (mL, mK) < m f (L, K) În primul caz productia va creste într-o proportie superioara

cresterii factorilor de productie, randamentele de scara fiind crescatoare. Aceasta este sinonim cu o crestere de eficienta sau economii de scara. Costurile unitare vor scadea, concomitent cu cresterea productiei.

Un exemplu pentru acest tip de randamente îl constituie conductele petroliere. Cresterea diametrului lor se face cu pretul sporirii proportionale a cantitatii de factori de productie însa cantitatea de titei transportata creste mai mult decît proportional.

Urmatoarea situatie este cea a randamentelor constante. Eficienta nu sufera nici o ameliorare prin cresterea în aceeasi proportie a outputului si cantitatii factorilor de productie.

179

În ultimul caz randamentele de scara sunt descrescatoare. Se produc pierderi de eficienta, iar economiile de scara sunt negative (dezeconomii de scara)1.

De retinut ca una si aceeasi tehnologie poate permite, desigur nu simultan, toate tipurile de randamente de scara. Sporirea continua a productiei ar putea asigura, dincolo de un anumit nivel al productiei, trecerea de la randamentele de scara crescatoare la cele descrescatoare.

Totodata, o tehnologie data permite coexistenta randamentelor de scara constante si a celor factoriale descrescatoare. Singura deosebire rezida în cei n-1 factori, variabili în primul caz si constanti în cel de al doilea.

6.5 Echilibrul producatorului

Constrângerea bugetara a dreptei izocosturilor

În decizia sa de productie, firma nu tine seama numai de constrângerile tehnice, ci si de cele financiare. Presupunem ca firma dispune de un buget limitat (B), iar preturile de achizitie ale factorilor munca si capital sunt PL si respectiv PK.

Constrângerea bugetara este data de ecuatia:

B = PL L + PK K.

1 Determinarea tipului de randamente de scara se poate realiza apelând la proprietatea de omogenitate a unei functii: O functie Q = f (x1, x2, . . . , xn) este omogena de gradul t daca:

f (mx1, mx2, . . ., mxn) = mt f (x1, x2, . . ., xn) pentru orice m > 1.

Discutia se va face dupa valorile lui t: a) t > 1, randamentele sunt crescatoare; b) t = 1, randamentele sunt constante; c) t < 1, randamentele sunt descrescatoare.

180

Din expresia de mai sus se poate deduce cantitatea de capital în functie de celelalte variabile:

Aceasta este ecuatia unei drepte de panta negativa (- PL/PK),

numita dreapta de buget sau a izocostului. Ea evidentiaza ansamblul combinatiilor posibile de factori de productie, pe care firma poate sa-i achizitioneze cheltuind integral bugetul.

Fig. 6.11 Dreapta bugetului producatorului Alegerea optima a producatorului

Alegerea unei metode în cadrul analizei productiei înseamna alegerea celei mai bune combinari a factorilor de productie pentru producerea unui bun, tinând seama de constrângeri.

Fiind data functia de productie Q = f (L,K), alegerea celei mai bune combinatii a factorilor presupune cautarea cantitatilor K* si L* care sa fie utilizate pentru a produce o cantitate dintr-un bun Q0 cu costuri cât mai mici; sau, determinarea combinatiei optime pentru a produce cea mai

181

mare cantitate dintr-un bun, data fiind constrângerea bugetara:

Min C = PL L + PK L pentru Q0 = f (L, K) sau Max Q = f (L, K) pentru C0 = PL L + PK K Aceste doua expresii, minimizarea costului sub constrângerea

bugetara sau maximizarea cantitatii sub constrângerea costului, sunt similare obiectivului de maximizare a profitului. Se considera ca producatorul nu influenteaza prin actiunea sa pretul bunului realizat sI nici pe cel al inputurilor folosite.

În figura 6.12 este trasata izocuanta de nivel Q0 care se confrunta cu harta dreptelor de izocost.

Fig. 6.12 Minimizarea costului pentru un nivel dat de productie Daca prima dreapta de buget C1 reflecta cu consum de factori

insuficient atingerii obiectivului, cea de a treia presupune un cost prea ridicat. Combinatia optima va fi cea definita de punctul de tangenta între o dreapta de izocost si izocuanta de nivel Q0.

182

Punctul de optim se afla deci simultan pe dreapta de buget C2 si pe izocuanta Q0.

Având în vedere ca dreapta bugetului are panta dK/dL = - PL/PK, iar panta izocuantei este data de RMS (valoarea sa este de fapt opusul valorii acestei pante), egala la rândul sau cu inversul productivitatilor marginale (dK/ dL = - PmL /PmK), obtinem conditia de optim:

La optim rata marginala de substitutie este egala cu raportul

preturilor factorilor. Acesta conditie se poate deduce si pe cale analitica construind o

functie de tip Lagrange:

L = PL L + PK K + λ[Q0 - f (L, K)]. Conditiile de prim ordin presupun anularea derivatelor partiale în

raport cu cele trei variabile:

183

iar prin împartirea primelor doua ecuatii obtinem:

La acelasi rezultat se ajunge presupunând ca producatorul are

drept obiectiv maximizarea productiei, cunoscut fiind nivelul resurselor de care dispune. În figura 6.13 s-a trasat dreapta de buget C0 si un numar de izocuante.

Fig. 6.13 Maximizarea productiei pentru un cost dat Se observa ca exista niveluri de productie accesibile si niveluri

inaccesibile.Pentru ultimele, nivelul resurselor se dovedeste insuficient. Productia maxima, posibil de obtinut cu resursele date, corespunde izocuantei tangenta la dreapta bugetului, respectiv Q2. Acest punct ofera nu doar informatia privind nivelul maxim al productiei, ci si combinatia optima de factori de productie (L*,K*).

184

Functia Lagrange asociata acestui caz este:

L = f ( L , K ) + λ (C0 – PL L – PK K) Reluând rationamentul anterior se obtine aceeasi conditie de

optim. Profitul întreprinzatorului este functie de nivelul productiei si de cel

al resurselor folosite:

π = P f ( L , K ) - (PL L – PK K).

Maximizarea sa presupune anularea derivatelor partiale în raport cu L si K:

∂ π∂

L

0=

si ∂ π∂

K

= 0 .

În urma efectuarii operatiilor se obtine: pP p 0mL L− = si

pP p 0mK K− = . Aceasta conduce la conditia de echilibru anterioara.

Calea de expansiune

Harta izocuantelor si ansamblul curbelor de izocost permit determinarea costului total minim pentru niveluri diferite ale productiei. În timp, nivelul resurselor producatorului se poate ameliora sau din contra înrautati. Ca urmare, dreapta de buget se va deplasa spre dreapta sau spre stânga (preturile factorilor sunt presupuse constante).

185

Pentru fiecare nivel al constrângerii bugetare se poate determina un punct de optim. Linia care uneste aceste puncte reprezinta calea de expansiune a firmei si reflecta cresterea cantitatilor din factorii de productie utilizati pe masura sporirii productiei.

Calea de expansiune poate fi sau nu o dreapta. În primul caz, prezentat în figura 6.14a, cresterea cantitatilor din cei doi factori este proportionala cu cresterea productiei. În cel de al doilea caz, prezentat în figurile 6.14.b si c, un factor poate creste mai repede decât celalalt sau chiar sa scada pe masura cresterii productiei.

Fig. 6.14 Calea de expansiune

− REZUMAT • Productia totala este influentata de volumul si calitatea factorilor de

productie. O tehnologie data permite numai un ansamblu de combinatii ale factorilor de productie, care asigura realizarea unui anumit volum de productie.

a)Cresterea proportionala a factorilor de productie utilizati

b) Cresterea mai rapida a factorului capital în raport cu factorul munca

c) Descresterea cantitatii de munca

186

• Functia de productie descrie relatia dintre cantitatea maxima ce poate

fi produsa dintr-un bun si cantitatile din factorii de productie necesari pentru realizarea sa.

• Productivitatea marginala a unui factor de productie reprezinta sporul

de productie datorat cresterii cu o unitate a unui factor în conditiile în care ceilalti factori de productie ramân constanti.

• Productivitatea medie a unui factor de productie exprima cantitatea de

bunuri obtinute pe unitatea de factor de productie. • Legea randamentelor descrescatoare se refera la reducerea, în

conditiile unei tehnologii date, a productivitatii marginale în conditiile în care cantitatile din ceilalti factori utilizati sunt constante.

• Izocuanta reprezinta ansamblul combinatiilor de factori de productie

care permite obtinerea aceluiasi volum de productie. Cu o tehnologie data, producatorul poate obtine niveluri diferite de productie. Fiecarui nivel îi corespunde o izocuanta. Ansamblul izocuantelor repezinta harta izocuantelor.

• Rata marginala de substitutie (RMS) masoara rata cu care o firma va

substitui un factor de productie prin altul astfel încât volumul de productie sa ramâna constant.

• Randamentele de scara surprind efectul asupra productiei în urma

modificarii simultane si proportionale a factorilor de productie. Randamentele de scara sunt crescatoare, descrescatoare si constante.

• Constrângerea bugetara a producatorului presupune ca suma

cheltuielilor aferente achizitionarii de factori de productie sa fie cel mult egala cu bugetul de care acesta dispune.

187

• Producatorul, al carui obiectiv îl reprezinta maximizarea profitului, va

folosi factorii de productie astfel încât rapoartele dintre productivitatea marginala a factorilor de productie si pretul factorilor sa fie egale între ele.

• Pentru fiecare nivel al constrângerii bugetare se poate determina un

punct de optim. Linia care uneste aceste puncte reprezinta calea de expansiune a firmei si reflecta cresterea cantitatilor din factorii de productie utilizati pe masura sporirii productiei.

Ñ Termeni cheie Functia de productie Legea randamentelor descrescatoare Productivitatea marginala Productivitatea medie Izocuante Rata marginala de substitutie tehnica Randamentele de scara Echilibrul producatorului Constrângerea bugetara Calea de expansiune

^ Întrebari de verificare

1. Precizati distinctia între termenul scurt si termenul lung, pornind de la un exemplu concret.

2. Analizati comparativ randamentele factoriale si randamentele de scara.

3. Explicati continutul legii randamentelor descrescânde. 4. Un producator nu va accepta niciodata sa produca atunci când

produsul marginal este negativ. Argumentati aceasta decizie. 5. Analizati procesul combinarii unei suprafete date de pamânt cu

un numar variabil de lucratori agricoli.

188

� Teste grila

1. Raportul dintre cresterea productiei si cresterea cu o unitate a unui factor de productie, în conditiile în care ceilalti factori ramân nemodificati reprezinta: a) productia totala; b) productivitatea marginala; c) productivitatea medie globala; d) productivitatea medie factoriala; e) randamente de scara. 2. Care din urm atoarele afirmatii sunt corecte? a) functia de productie pune în evidenta relatiile dintre factorii de productie; b) functia de productie descrie relatia dintre cantitatea produsa dintr-un bun si cantitatea dintr-un factor de productie folosit la producerea acesteia; c) functia de productie descrie relatia dintre cantitatea maxima produsa dintr-un bun si cantitatile utilizate din factori de productie diferiti necesari realizarii sale; d) functia de productie este o expresie matematicaa fenomenelor tehnice. 3. Care din urmatoarele afirmatii su nt corecte? a) R M S este constanta în cazul izocuantelor convexe; b) R M S este crescatoare în cazul izocuantelor concave; c) R M S este crescatoare în cazul izocuantelor liniare; d) R M S este descrescatoare în cazul izocuantelor convexe;

189

e) R M S este crescatoare în cazul izocuantelor convexe. 4. Izocuantele descrescatoare pot fi: a) convexe; b) concave; c) liniare; d) toate cele de mai sus. 5. Rata marginala de subs tituire între factorii de productie exprima: a) modificarea volumului productiei la cresterea cu o unitate a unui factor

de productie; b) modificarea unui factor de productie, atunci când un altul se diminueaza

cu o unitate, volumul productiei mentinându-se constant; c) productivitatea marginala a factorului substituit raportata la

productivitatea marginala a factorului de substituire; d) productivitatea marginala a factorului de substituire raportata la

productivitatea marginala a factorului substituit. 6. Daca toti factorii de productie dintr-o combinatie productiva sporesc cu 100%, iar productia înregistreaza o crestere cu 125%, atunci: a) randamentele de scara sunt descrescatoare; b) randamentele de scara sunt crescatoare; c) randamentele de scara sunt constante; d) productivitatile marginale cresc; e) productivitatile marginale cresc. 7. Se da urmatoarea functie de productie: Q = ax1

α x 2β ?x3

γ? , a > 0 Sa se determine tipul de randamente de scara în functie de valorile lui α , β si γ.

191

CAPITOLUL 7

COSTURILE DE PRODUCTIE

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Care este semnificatia economica a costurilor • Care sunt costurile pe termen scurt • În ce consta analiza pe termen lung a costurilor

Orice producator are obiective si se supune anumitor constrângeri. Teoria traditionala a firmei presupune ca principalul obiectiv al acesteia îl constituie maximizarea profitului sau, altfel spus, interesul întreprinzatorului de a câstiga cât mai multi bani. Realizarea unui asemenea obiectiv este dependenta de o serie de constrângeri. Acestea privesc, în primul rând, costul de productie (imaginea constrângerilor tehnologice si a pietelor factorilor de productie), bugetul de care dispune producatorul, iar apoi cererea consumatorilor vizând produsele sale.

La baza obtinerii unui bun stau resursele. Acestea sunt limitate, imprimând acelasi caracter si bunurilor economice produse. Din acest motiv bunurile economice, ca si resursele, se achizitioneaza în schimbul unui pret.

Decizia de a produce un bun economic presupune renuntarea la utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, într-un scop alternativ. De aceea toate costurile sunt de fapt costuri de oportunitate. Acestea reprezinta costul unei actiuni în termenii sacrificiului presupus de realizarea sa sau al oportunitatilor la care se renunta. Ele constituie o

192

restrictie fundamentala a capacitatii întreprinzatorului de a-si maximiza profitul.

7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul economic

Orice producator este interesat în cunoasterea nivelului costului de

productie. Acest nivel reprezinta o informatie esentiala în efectuarea calculelor de eficienta si, mai departe, a deciziilor producatorului.

Masurarea costurilor nu se dovedeste simpla, în primul rând datorita conotatiei lor multiple. În general, aceasta se poate realiza în sens contabil sau în sens economic. Criteriul avut în vedere îl reprezinta sursa factorilor de productie antrenati în activitatea economica, daca ei provin din afara întreprinderii, fiind furnizati de terti, sau din interiorul acesteia. Din acest punct de vedere, distingem costurile explicite si costuri implicite. Determinarea contabila retine doar costurile explicite, în timp ce cea economica si pe cele implicite.

Costurile explicite reprezinta platile efectuate de producator pentru achizitionarea sau închirierea factorilor de productie proveniti din exteriorul firmei. Acestea vor include salariile platite angajatilor (muncitori si manageri, altii decât proprietarii întreprinderii), platile pentru cumpararea materiilor prime, pentru serviciile de transport sau financiare, comisioane, inclusiv amortizarea capitalului fix propriu. Costurile de oportunitate sunt în acest caz situate chiar la nivelul acestor plati.

Factorii de productie atrasi din interiorul întreprinderii sunt si ei evaluati, în sens economic, în termenii costului de oportunitate. Acestea sunt costurile implicite. Acesti factori de productie sunt aceiasi cu cei proveniti din afara întreprinderii cu singura deosebire ca folosirea lor nu are caracter oneros, nefiind necesare plati în baza unor contracte încheiate între proprietari si alti posesori de factori de productie. Astfel de costuri privesc munca proprietarului, cladirile proprii sau capitalul banesc adus în afacere de întreprinzator. În fiecare din aceste cazuri exista, în general, alternative ale utilizarii lor. De exemplu, proprietarul ar putea

193

desfasura o activitate în folosul altcuiva, primind în schimb un salariu pentru munca prestata; cladirile ar putea fi închiriate ge nerând renta; capitalul banesc ar putea fi dat cu împrumut sau depus la o banca, ceea ce ar aduce dobânda. Evaluarea acestor factori în termenii costului de oportunitate se face luând în considerare cea mai buna alternativa, deci acolo unde se obtine o valoare maxima pentru randamentul lor daca s-ar utiliza în afara întreprinderii si nu în activitatea curenta. Aceste costuri nu apar surprinse în costurile contabile, dar aceasta nu face costurile mai mici decât cele reale.

Distinctia între costurile implicite si cele explicite este importanta si pentru întelegerea conceptului de profit. În general, profitul reprezinta excedentul încasarilor asupra costurilor. Daca se rationeaza în termeni contabili, profitul contabil va fi diferenta dintre încasarile totale si costurile explicite. În sens economic, profitul economic se obtine scazând si costurile implicite. Din acest motiv profitul economic este inferior celui contabil (figura 7.1).

Fig. 7.1 Costul de productie si profitul

194

Prezentam în contnuare un exemplu de determinare a costului si

profitului, în cazul unei întreprinderi. Încasarile totale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 500.000

u.m. Costul explicit Salarii. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . ………… . . . . . . . .

200.000 u.m. Materiale. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . ………... .

..75.000 u.m. Rente. . . .. . . . .. . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

………….25.000 u.m. Profitul contabil .. . . .. . . . . . . . . . . . . . . .

…………200.000 u.m. Costul implicit Salariile proprietarilor.. . . . . . . . . . . . . . . . . .

………50.000 u.m. Dobânda la capital. . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .

………..25.000 u.m. Profit economic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..125.000

u.m. Se observa ca profitul economic exista, însa este inferior celui

contabil. În anumite situatii el poate fi negativ, chiar daca profitul contabil este pozitiv.

7.2 Costurile de productie pe termen scurt Pe termen scurt costurile pot fi fixe, variabile, medii si marginale.

195

Costurile fixe (C F) sau costurile de regie se refera la factorii de productie oferiti în cantitate fixa în cursul unei perioade, modificarea lor cerând un timp mai mult sau mai putin îndelungat, în functie de specificul activitatii. Aceste costuri sunt independente de volumul productiei, fiind pozitive chiar daca întreprinderea nu produce nimic (cu conditia însa ca ea sa fie în functiune). În costurile fixe sunt cuprinse amortizarea echipamentelor de productie si cladirilor, dobânzile platite la credite, asigurarile, rentele, salariile managerilor, cheltuielile generale ale întreprinderii, impozitul pe teren si alte taxe care nu depind de cantitatea produsa etc. Grafic, costurile fixe sunt reprezentate de o dreapta paralela axei productiei (figura 7.2).

Fig. 7.2 Costul fix Costurile variabile (CV) sunt dependente de volumul productiei,

modificându-se în acelasi timp si sens cu acesta. Spre deosebire de costurile fixe, cele variabile pot fi evitate sau diminuate pe termen scurt. În costurile variabile sunt cuprinse cheltuielile cu materiile prime, materialele si combustibilul, energia necesara functionarii echipamentelor, salariile platite muncitorilor etc. Când afacerile sunt în dificultate aceste costuri pot scadea caci producatorul poate disponibiliza lucratori, opri unele echipamente sau consuma mai putine materii prime. Situatia se inverseaza atunci când afacerile se învioreaza.

Unele din aceste elemente de cost se modifica strict proportional în raport cu productia, în timp ce altele nu. Forma curbei costurilor

196

variabile este determinata prin actiunea legii randamentelor descrescatoare. Într-o prima faza, productivitatile marginale au tendinta de crestere. Productia va creste din acest motiv mai amplu decât consumul factorilor variabili, iar curba costurilor variabile va fi mai întâi concava. Când însa cresterea productiei se reduce, iar randamentele factoriale marcheaza tendinta de scadere confirmând legea descresterii randamentelor, costurile variabile încep sa creasca progresiv mai mult decât productia. Curba costurilor devine astfel convexa. Cum o productie zero nu ocazioneaza nici un consum de factori variabili, punctul de plecare al curbei îl reprezinta originea (figura 7.3).

Fig. 7.3 Costul variabil Costul total (CT) se refera la consumul tuturor factorilor de

productie utilizati într-o perioada data. El reprezinta suma costurilor fixe si a costurilor variabile, motiv pentru care costurile totale, ca si cele variabile, sunt dependente de nivelul productiei.

CT = CF + CV

Grafic aceasta curba o reproduce pe cea a costurilor variabile,

fiind însa deplasata în sus cu o marime egala cu cea a costului fix (figura 7.4).

197

Fig. 7.4 Costul total Costul total depinde nu doar de volumul productiei, ci si de

preturile de achizitie ale factorilor de productie. Curbele costului îsi vor modifica pozitia la orice schimbare survenita în preturile inputurilor.

Cunoasterea costului total este importanta însa costurile medii reprezinta o informatie suplimentara, utila în analiza pe termen scurt a productiei.

Costul fix mediu (CFM) reprezinta costul fix pe unitatea de produs:

CFM = CF / Q

Curba costului fix mediu este permanent descrescatoare în raport

cu productia având ca asimptote cele doua axe (figura 7.5).

Fig. 7.5 Costul fix mediu

198

Costul variabil mediu (CVM) este costul variabil pe unitatea de bun economic produsa:

CVM = CV / Q

Evolutia sa deriva din evolutia productivitatii medii. Pe masura ce

productivitatea medie creste, costurile variabile medii se reduc atingând punctul de minim corespunzator nivelului maxim al productivitatii medii. Dincolo de acest punct, productivitatea medie începe sa scada ceea ce determina cresterea costului variabil mediu (figura 7.6).

Fig. 7.6 Costul variabil mediu Costul total mediu (CTM) reprezinta costul fiecarei unitati de

produs. El este suma costului fix mediu si a celui variabil mediu:

CTM = CT / Q CTM = CFM + CVM

Curba sa are o evolutie asemanatoare celei a costului variabil

mediu, cu deosebirea ca este deplasata mai sus si la dreapta fata de aceasta din urma, datorita costului fix mediu (figura 7.7).

199

Fig. 7.7 Costul total mediu Se observa ca sporirea productiei conduce la apropierea celor

doua curbe, ca urmare a reducerii sensibile a costului fix mediu. Costul marginal (Cm) reprezinta costul producerii unei unitati

suplimentare. Se calculeaza prin raportarea variatiei costului total (sau a costului variabil) la variatia productiei:

Cm = ∆CT / ∆Q Cm = ∆CV / ∆Q

Forma curbei costului marginal se poate deduce plecând de la

aceeasi lege a randamentelor descrescatoare. Productivitatea marginala în crestere reduce costul unitatilor suplimentare, ceea ce determina costul marginal sa se reduca. Ulterior, când productivitatea marginala se reduce, costul fiecarei unitati suplimentare este în crestere.

Curba costului marginal va intersecta în punctul de minim atât curba costului variabil mediu cât si pe cea a costului mediu (figura 7.8). Cât timp noile unitati de productie vor costa mai putin decât media, productia lor va determina reducerea costului mediu (dar si a costului variabil mediu). Si invers, atunci când costul marginal depaseste costul mediu.

200

Fig. 7.8 Costul marginal si costul mediu 7.3 Costurile de productie pe termen lung

A. Costul mediu pe termen lung

Pe termen lung distinctia între inputurile fixe si variabile dispare, toti factorii devenind variabili. Productia unei firme poate spori nu numai prin cresterea cantitatii de munca sau de capital circulant, ci si pe seama construirii unor noi unitati de productie sau sporirii volumului echipamentelor. Toate costurile vor fi în consecinta variabile, iar legea descresterii productivitatilor marginale îsi pierde actualitatea.

Pe termen lung, toti factorii de productie pot creste sau nu strict proportional. Vom retine pentru analiza prezenta doar primul caz. Ajustarile în cantitatile tuturor inputurilor în aceste conditii semnifica modificari în scara productiei.

Randamentele de scara pot fi crescatoare, descrescatoare sau constante. În prima situatie randamentul utilizarii factorilor creste si concomitent costul mediu pe termen lung (CTMTL) se reduce (figura 7.9a). Aceasta este situatia economiilor de scara, avuta în vedere de

201

întreprinzatori atunci când extind scara productiei. Sursele economiilor de scara pot fi de natura tehnica sau financiara. O productie mai mare permite utilizarea unor tehnologii eficiente, de mare randament, utilizarea mai buna a personalului, dar si conditii de creditare avantajoase, respectarea termenelor de livrare si chiar reduceri de pret în cazul achizitionîrii unor cantitati mari de factori de productie.

Dincolo de un anumit nivel de productie, dezeconomiile de scara devin predominante, iar costul mediu pe termen lung va creste în consecinta (figura 7.9c). Cauzele rezida în dificultati de ordin administrativ si probleme de comunicare în cadrul firmei.

Între randamentele de scara crescatoare si cele descrescatoare poate exista o zona în care modificarea scarii productiei nu afecteaza costul mediu. Randamentele de scara sunt în acest caz constante (figura 7.9b).

Fig. 7.9 Situatii alternative pentru costul mediu pe termen lung

Costul mediu pe termen lung este ca si cel pe termen scurt o

curba în U, datorita efectului randamentelor de scara (figura 7.10).

202

Fig. 7.10 Costul mediu pe termen lung Se constata ca pentru o productie inferioara lui Q1, efectul

economiilor de scara este predominant, în timp ce o productie superioara lui Q2 genereaza dezeconomii de scara. În cele mai multe reprezentari ale costului mediu pe termen lung, zona intermediara lipseste. Studiile empirice demonstreaza existenta ei, costurile medii modificându-se nesemnificativ la cresterea productiei.

B. Relatia între costul mediu pe termen scurt si costul mediu pe

termen lung Construirea curbei costului pe termen lung se va realiza

considerând întrunite urmatoarele conditii: - preturile factorilor de productie sunt date; - tehnologia si calitatea factorilor nu sufera ameliorari în timp; - în obtinerea oricarui nivel de productie întreprinzatorul opteaza

pentru o combinatie corespunzatoare minimului costului mediu. Altfel spus, fiecare punct de pe curba costului mediu pe termen lung va respecta regula egalitatii între productivitatile marginale divizate prin preturile factorilor.

Consideram cazul unui producator care dispune de un echipament de productie si este confruntat cu un cost mediu pe termen scurt dat

203

(CTMTS1). Anticipând o crestere a cererii pietei, întreprinzatorul decide sa se extinda, achizitionând un echipament nou, similar primului. În mod normal, aceasta investitie se însoteste de economii de scara într-o prima faza. Fiecare echipament în plus va conduce la costuri medii pe termen scurt inferioare.

Cum fiecare curba a costului mediu pe termen scurt corespunde unui numar dat de echipamente, extinderea treptata va conduce la o succesiune de curbe ale costului mediu (figura 7.11).

Fig. 7.11 Succesiune a costurilor medii pe termen scurt Exista întotdeauna un nivel dat al echipamentelor permintând

obtinerea unei productii în conditii de eficienta. Practic, este posibil a

204

produce acelasi output cu un numar mai mare sau mai mic de echipamente, însa aceasta decizie are implicatii asupra costurilor. De exemplu, o productie Q1 este realizata la cel mai mic cost utilizând doar un echipament. Utilizarea a doua echipamente pentru aceeasi productie ar creste costul mediu. Achizitionarea celui de al doilea echipament se justifica doar daca se doreste realizarea unei productii superioare, de exemplu Q2.

Din aceasta succesiune de curbe ale costului mediu pe termen scurt se poate construi curba costului mediu pe termen lung (CTMTL). Aceasta curba, denumita si "curba înfasuratoare", se observa în figura 7.12, este tangenta curbelor costului mediu pe termen scurt.

Fig. 7.12 Costul mediu pe termen lung

205

− REZUMAT

• Decizia de a produce un bun economic presupune renuntarea la utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, într-un scop alternativ. De aceea toate costurile sunt costuri de oportunitate.

• Costurile pot fi privite din perspectiva economica sau contabila.

Conform primului punct de vedere costurile cuprind costurile explicite si costurile implicite. Costurile contabile retin numai costurile explicite. Distinctia dintre costurile explicite si cele implicite este determinata de sursa provenientei factorilor de productie: din exteriorul întreprinderii si, respectiv din interiorul acesteia.

• Distinctia între costurile implicite si cele explicite este importanta si

pentru întelegerea conceptului de profit. Daca se rationeaza în termeni contabili, profitul contabil va fi diferenta dintre încasarile totale si costurile explicite. În sens economic, profitul economic se obtine scazând si costurile implicite. Din acest motiv profitul economic este inferior celui contabil.

• Pe termen scurt costurile pot fi fixe, variabile, medii si marginale. • Costurile fixe cuprind consumurile de factori de productie care nu se

modifica atunci când productia variaza. • Costurile variabile cuprind consumurile de factori de productie care se

modifica în acelasi timp si sens cu modificarea productiei. • Costul total se refera la consumul tuturor factorilor de productie

utilizati într-o perioada data. El reprezinta suma costurilor fixe si a costurilor varia bile.

• Costul fix mediu reprezinta costul fix pe unitatea de produs.

206

• Costul variabil mediu este costul variabil pe unitatea de bun economic

produsa. • Costul total mediu reprezinta costul fiecarei unitati de produs. El este

suma costului fix mediu si a celui variabil mediu.

• Costul marginal reprezinta costul producerii unei unitati suplimentare. • Pe termen lung distinctia între inputurile fixe si variabile dispare, toti

factorii de productie devenind variabili. Toate costurile sunt în consecinta variabile.

• Randamentele de scara determina evolutia costului mediu pe termen

lung. Costul mediu pe termen lung se obtine pornind de la costurile medii pe termen scurt. Curba costului mediu pe termen lung sau "curba înfasuratoare", este tangenta curbelor costului mediu pe termen scurt.

Ñ Termeni cheie Costurile explicite Costurile implicite Profitul contabil Profitul economic Costurile fixe Costurile variabile Costul total Costul fix mediu Costul variabil mediu Costul total mediu Costul marginal Costul mediu pe termen lung Curba “înfasuratoare”

^ Întrebari de verificare

207

1. Analizati corelativ costul de oportunitate, costul explicit, implicit si profitul.

2. Justificati decizia unui întreprinzator de a ramâne în activitate chiar daca profitul economic nu exista.

3. Ce evolutie înregistreaza costurile unui producator atunci când dinamica costurilor variabile este superioara dinamicii productiei ?

4. Curbele costului mediu pe termen lung si scurt au aceeasi forma. Justificati aceasta afirmatie.

5. Explicati cum influenteaza modificarea salariului costul variabil mediu si costul marginal asociat utilizarii factorului munca.

6. Care sunt sursele economiilor de scara? Dar ale dezeconomiilor de scara? Precizati aceste surse pornind de la un caz concret.

� Teste grila 1. Dobânda platita de un producator bancii în contul unui credit reprezinta: a) cost explicit; b) cost implicit; c) cost variabil; d) cost de oportunitate. 2. Când legea randamentelor descrescatoare este valabila: a) costul variabil creste, însa din ce în ce mai rapid; b) costul variabil se mentine constant;

208

c) cresterea costului variabil se face cu o rata descrescatoare; d) costul variabil scade. 3. Costul..............este dependent de volumul productiei realizate: a) implicit; b) marginal; c) variabil; d) fix. 4. Costul marginal reprezinta: a) variatia costului total; b) modificarea costului variabil raportata la modificarea productiei; c) raportul dintre variatia costului total si cea a productiei; d) modificarea costului variabil ca urmare a cresterii productiei cu o

unitate; e) sporul productiei ca urmare a cresterii cheltuielilor. 5. Selectati din lista urmatoare factorii ce influenteaza oferta firmei: a) randamentul capitalului; b) pretul inputurilor variabili; c) numarul de firme existente pe piata; d) tehnologia; e) productivitatea firmelor concurente. Probleme

1. Încasarile obtinute de un întreprinzator în urma productiei vândute se situeaza la nivelul de 800.000 unitati monetare. Salariile platite muncitorilor si managerilor sunt de 500.000 unitati monetare, dobânzile la capitalul împrumutat reprezinta 125.000 unitati monetare, iar chiria pentru spatiul folosit este 75.000 unitati monetare. Întreprinzatorul lucreaza în propria sa firma. Daca ar decide sa ofere serviciile de munca altcuiva, salariul cel mai mare pe care l-ar obtine ar fi de 60.000 unitati monetare. Capitalul banesc adus în afacere de întreprinzator ar aduce o dobânda anuala de 15.000 unitati monetare, daca ar fi depus la banca.

a. Sa se determine profitul întreprinzatorului în sens contabil si în sens economic.

209

b. Sa se analizeze aceeasi situatie în cazul în care încasarile întreprinzatorului scad mai întâi la 775.000 unitati monetare, iar apoi la 750.000 unitati monetare. Analizati deciziile posibile ale întreprinzatorului în aceste ultime doua situatii.

2. În cursul unei perioade productia unei firme înregistreaza o

crestere de trei ori. Concomitent, costurile totale cresc cu 300%. Precizati ce evolutie înregistreaza costurile medii.

3. Productia corespunzatoare maximizarii profitului în cazul unui

producator este de 10.000 unitati monetare. Costurile totale sunt în acest caz 320.000 unitati monetare, iar costul marginal este de 40. unitati monetare.

a. Sa se dermine profitul pe unitatea de produs; b. Analizati decizia producatorului atunci când pretul este mai întâ i

superior lui 40 unitati monetare, iar apoi inferior lui 32 unitati monetare.

211

CAPITOLUL 8

CONCURENTA PERFECTA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Care sunt ipotezele sub care functioneaza o pia ta cu concurenta

perfecta • Care este conditia de maximizare a profitului unui producator în

conditiile termenului scurt • Care este conditia de echilibru a unui producator în conditiile

termenului lung

Economistii au construit doua modele fundamentale prin care sunt

evidentiate diferite aspecte ale functionarii pietelor. Primul model este cel al concurentei perfecte, iar cel de al doilea este cel al monopolului. Ele sunt considerate ultrasimplificari ale realitatilor pietei, deoarece ipotezele pe care se bizuie nu reflecta conditiile concrete ale pietei.

Concurenta perfecta reprezinta o sintagma frecvent utilizata în analizele economistilor. Acest concept este foarte vechi si a fost folosit (fara mentiunea ca atare de concurenta perfecta) de Adam Smith în “Avutia natiunilor”. Mai târziu, Francis Y. Edgeworth a încercat primul, în cartea sa Mathematical Psychics (1881), o definire sistematica si riguroasa a concurentei perfecte. Ulterior, conceptul a dobândit o prezentare completa în cartea lui Frank Knight “Risk, uncertainty and profit ” (1921).

212

Piata cu concurenta perfecta reprezinta un model ideal, întâlnit doar în teorie, fara corespondent în realitatea economiilor contemporane.

Studiul acestui model permite compararea diferitelor tipuri de concurenta cu concurenta perfecta, comuna în analizele economistilor neoclasici pâna la începutul secolului actual. Relevanta, din acest punct de vedere, este consideratia lui Leon Walras care, în “Elemente de economie pura” (1874), afirma: “Vom presupune întotdeauna o piata perfect organizata sub raportul concurentei, asa cum, în domeniul mecanicii, masinile sunt studiate întâi fara frecare”.

8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta presupune întrunirea concomitenta a

mai multor conditii. Pornind de aici pot fi întelese modalitatile de determinare ale pretului si cantitatii de echilibru precum si conditiile de stabilitate ale pretului.

Ipotezele pietei cu concurenta perfecta sunt urmatoarele: a) Atomicitatea

Pe piata exista un numar foarte mare de agenti economici care participa la cererea si oferta unui bun. Fiecare dintre acestia are o dimensiune neglijabila în raport cu piata si, ca urmare, un rol nesemnificativ privind influenta asupra variabilelor pret sau cantitate tranzactionata.

În aceste conditii, de concurenta purificata de orice element de monopol, pretul se stabileste strict prin interactiunea cererii cu oferta. Producatorul dintr-o piata cu concurenta perfecta nu poate influenta nivelul pretului prin decizii si actiuni individuale. Un astfel de pret se impune fiecarui producator individual. Acesta manifesta un comportament de “price-taker” sau de “prenneur de prix”, existând astfel o suveranitate a pietei (figura 8.1).

Singura variabila pe care un producator are puterea de a o influenta este cea a cantitatii individual oferite, ca parte microscopica a cantitatii oferite de ansamblul pietei. Iar decizia acestuia de a o modifica,

213

ca si decizia consumatorului de a schimba cantitatea ceruta, nu vor afecta cantitatea totala oferita sau ceruta pe piata. Daca un producator paraseste ramura, miscarea spre stânga a curbei ofertei este atât de slaba încât pretul ramâne neschimbat. În mod similar, cresterea outputului unui producator nu cauzeaza mutarea curbei ofertei spre dreapta. Numai modificarea la nivelul ofertei unui numar important de producatori ar putea deplasa curba ofertei. Oricum, atât ofertele cât si cererile vor fi satisfacute în întregime, cu conditia exprimarii lor la pretul pietei.

Concurenta între firme este impersonala. Preturile de vânzare si cantitatile vândute sunt determinate ca sume ale comportamentelor individuale.

Obiectivul producatorului participant pe aceasta piata îl reprezinta maximizarea profitului, iar cel al consumatorului maximizarea satisfactiei. P P O

C

0 Q 0 q Ramura Producatorul individual

Fig. 8.1 Echilibrul pietei cu concurenta perfecta

b) Omogenitatea produsului

Toti producatorii care opereaza pe o piata cu concurenta perfecta realizeaza un produs omogen, prezentând caracteristici absolut identice, lipsite de diferente reale sau imaginare. Conditiile de acces sunt aceleasi, nu exista publicitate si nici o diferentiere a produselor. În aceste conditii, produsele apar ca echivalente si substituibile, consumatorului fiindu-i indiferent de unde le achizitioneaza. Fidelitatea unui consumator apare

214

doar la diferentierea produselor, fiind deci suficienta modificarea unei caracteristici intrinseci sau extrinseci. Cum acest fapt nu se petrece, consumatorului îi va fi indiferent de unde cumpara. c) Libera intrare si iesire în /din ramura Producatorii au dreptul de a se manifesta liber pe piata. Astfel, nu exista nici-o bariera juridica sau institutionala la intrarea/iesirea unor producatori în/dintr-o ramura. În conditiile contemporane, accesul într-un domeniu este restrictionat de îndeplinirea unor conditii precum atestate (diplome) care sa dovedeasca pregatirea profesionala a întreprizatorului, un nivel minim al capitalului social, diferite autorizatii de functionare obtinute de la institutiile abilitate etc. Concurenta perfecta exclude prin ipoteza asemenea bariere.

În ciuda absentei acestor impedimente manifestarea unui producator pe piata nu poate fi rezultatul unei actiuni simpliste. În esenta, deciziile producatorului vor fi conditionate de obtinerea profiturilor, cu unele diferentieri în functie de caracterul analizei, pe termen scurt sau lung. Oricum, intrarea, ca si iesirea în/din ramura, se poate produce doar pe termen lung si nu pe termen scurt. d) Perfecta transparenta a pietei

Vânzatorii si cumparatorii poseda în mod natural toate informatiile privind calitatea, natura si pretul produsului, ceea ce înseamna acces liber la informatie. Ei sunt permanent si deplin informati, ceea ce înseamna ca pe piata exista certitudine.

În aceste conditii, orice produs poate fi înstrainat doar la un singur pret, indiferent de dorintele individuale ale producatorilor sau consumatorilor. Pentru a demonstra aceasta este suficient sa presupunem situatia inversa, adica încercarea unui producator de a-si vinde produsele la doua preturi. Consumatorii cunosc acest lucru si în plus faptul ca produsele sunt identice. În acelasi timp, aceiasi consumatori sunt dispusi a cheltui cât mai putin pentru a obtine acelasi produs. În consecinta, tentativa de a vinde un produs la un pret mai ridicat decât cel determinat de piata este sortita esecului, iar pretul va fi unic.

215

e) Perfecta mobilitate a factorilor de productie

Factorii de productie, având mobilitate perfecta, se orienteaza întotdeauna catre cele mai bune utilizari, adica catre domeniile unde recompensa pentru folosirea lor este maxima. Astfel, lucratorii se vor îndrepta catre angajatorii care ofera salariile cele mai ridicate, iar capitalul acolo unde randamentul utilizarii lor este cel mai înalt. În acelasi timp, întreprinzatorii vor gasi fara dificultate factorii de productie pe care-i doresc, cu conditia sa consimta la plata serviciului lor la nivelul impus de piata. Cei care nu vor accepta pretul pietei pentru factorii de productie vor fi în imposibilitatea obtinerii acestora. Ca urmare, acest nivel de pret este unic la un moment dat. Concurenta va fi considerata perfecta atât timp cât cele cinci conditii vor fi îndeplinite concomitent. Neîndeplinirea cel putin a uneia dintre ele va schimba caracterul concurentei din perfecta în imperfecta.

8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt Obiectivul producatorului care opereaza pe o piata cu concurenta

perfecta este acela de maximizare a profitului. Fiecare producator preia pretul pietei, rezultat din interactiunea

cererii cu oferta totala. Pretul reprezinta astfel o variabila exogena pentru producatori, dar si pentru consumatori. Profitul producatorului individual depinde de productia acestuia, singura variabila aflata la latitudinea producatorului.

În figura 8.2 este prezentata situatia unui producator aflat pe o piata cu concurenta perfecta.

216

P, CTM Cm

CTM P A M B 0 qA qM qB

q

Fig. 8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt Pretul impus de piata este P, astfel ca fiecare unitate de bun

oferita va fi vânduta la acest pret. Suma obtinuta din vânzarea întregii cantitati oferite reprezinta încasarea totala (IT).

IT = P q

Încasarea medie (IM) reprezinta suma obtinuta din vânzarea fiecarei unitati de bun si este egala cu pretul de vânzare.

IM = IT / q = P

Încasarea marginala (Im) reprezinta sporul de încasare datorat

vânzarii unei unitati suplimentare de bun. Încasarea marginala poate fi privita si drept derivata întâi a încasarii totale.

Im = ∆ IT / ∆q = I’T

217

În conditiile concurentei perfecte, încasarea marginala este

permanent egala cu pretul de piata al bunului.

Im = P Costul total mediu este o curba în U si este intersectat în punctul

sau de minim de curba costului marginal. Profitul producatorului este diferenta dintre încasarile totale si costul total. Sa privim evolutia profitului în functie de nivelurile posibile de productie.

Daca productia este situata la un nivel inferior lui qA sau superior lui qB, profitul total este negativ deoarece pretul este de fiecare data mai mic decât costul mediu. Atunci când pretul este egal costului total mediu profitul este zero În schimb, profitul devine pozitiv pentru un nivel al productiei aflat între qA si qB. Nivelul optim al productiei este qM. Atât timp cât pretul (sau încasarea marginala) este superior costului marginal, producatorul va avea interes sa creasca productia. Astfel, profitul va creste de fiecare data cu diferenta dintre cele doua variabile sau, altfel spus, cu profitul marginal. Dincolo de nivelul qM, costul marginal excede pretul ceea ce va provoca pierderi marginale si reducerea profitului total.

Conditia necesara maximizarii profitului este în consecinta:

P = Cm

Profitul, s-a precizat, reprezinta diferenta dintre încasarea totala si

costul total:

π = IT - CT

Conditia necesara pentru maximizarea profitului consta în anularea derivatei acesteia în raport cu productia:

dπ / dq = dIT /dq - dCT /dq = P - Cm

218

Conditia suficienta pentru maximiza rea profitului o reprezinta semnul negativ al derivatei de ordinul doi al profitului:

unde q* reprezinta nivelul optim al productiei.

În figura 8.3 este prezentata decizia de productie a firmei pe

termen scurt. Pretul pietei, determinat exogen, este p*, iar curba cererii la firma este paralela la abscisa trecând prin p*. Productia optima (q*) corespunde punctului de intersectie dintre dreapta pretului si cea a costului marginal. Daca pretul creste la p** atunci si productia creste la q**. Cum pentru fiecare nivel al productiei pretul este superior costului mediu, profiturile sunt strict pozitive. Daca pretul ar fi inferior costului mediu, ceea ce se întâmpla pentru p***, firma ar pierde cu fiecare unitate vânduta. Pe termen scurt, capacitatea de productie este constanta iar producatorul nu poate iesi de pe piata. Din acest motiv, costul fix se înregistreaza chiar si atunci când productia înceteaza.

Fig. 8.3 Curba ofertei firmei pe termen scurt

219

Desi firma înregistreaza pierderi, cea mai buna decizie o reprezinta continuarea productiei. Pentru o productie corespunzatoare egalitatii dintre pret si costul marginal încasarile permit acoperirea costurilor variabile si a unei parti din costurile fixe. Pierderile sunt în acest caz mai mici comparativ cu cazul încetarii productiei.

În schimb, daca pretul ar deveni inferior lui P1 firma ar putea decide încetarea productiei. Daca totusi ar continua sa produca pierderile ar depasi costurile fixe. Productia vânduta la acest pret nu acopera costurile variabile, pierderile adaugându-se costurilor fixe. Reducând productia la zero, firma ar putea suporta doar costurile fixe si evita pe cele variabile.

În concluzie, firma decide sa produca pentru un nivel al pretului superior costului variabil mediu minim. Si înceteaza sa mai produca daca pretul este inferior costului variabil mediu.

Curba ofertei firmei pe termen scurt arata cât de mult ar putea aceasta produce pentru niveluri diferite de pret. Pentru o firma care urmareste maxim de profit si care preia pretul pietei ca dat, aceasta curba este data de segmentul curbei costului marginal, cu panta pozitiva, aflat deasupra punctului de minim al costului variabil mediu

8.3. Echilibrul producatorului pe termen lung

Pe termen lung flexibilitatea firmelor de a intra sau parasi piata este evidenta. Producatorul individual care îsi propune maximizarea profitului si care este un price-taker va opta pentru un nivel de productie pentru care pretul este egal cu costul marginal pe termen lung. Perspectiva profiturilor economice reprezinta un stimulent pentru intrarea în ramura de noi firme (sau dezvoltarea productiei celor vechi), dupa cum absenta acestora va determina iesirea din ramura a altor firme. Costurile intrarii sau iesirii din ramura sunt presupuse nule. Cresterea numarului ofertantilor si, pe aceasta baza, a ofertei totale va determina deplasarea spre dreapta a curbei ofertei pietei si, odata cu aceasta, reducerea pretului. Intrarea noilor firme se va produce

220

pâna când profiturile economice vor fi nule. Aceasta situatie corespunde punctului de minim al curbei costului mediu total pe termen lung. La acelasi rezultat se poate ajunge si daca procesul se desfasoara în sens invers. Daca pretul pietei conduce la pierderi (pretul este inferior costului mediu) unele firme vor da faliment sau vor fi constrânse sa paraseasca piata. Astfel, curba ofertei se va deplasa spre stânga, determinând cresterea pretului. Iesirea firmelor de pe piata se va produce concomitent cu reducerea pierderilor, pâna când pretul va fi egal cu minimul costului mediu. Profitul maxim pentru fiecare producator (costul marginal egal cu pretul) si profiturile economice zero sunt cele doua conditii ale echilibrului pe termen lung. Echilibrul pe termen lung va fi realizat atunci când nu mai exista nici un motiv pentru firme de a intra sau iesi pe/de pe piata sau de a-si extinde sau restrânge productia. Sa urmarim procesul ajustarilor de pret si cantitate pentru atingerea echilibrului pe termen lung. Consideram pentru simplificarea prezentarii ca toate firmele sunt identice si produc în aceleasi conditii. Vom rationa pe cazul unei firme "reprezentative". Mentinând analiza în termenii echilibrului partial, intrarea sau iesirea firmelor pe/de pe piata nu va afecta pretul factorilor de productie si prin aceasta curbele costului firmelor. În figura 8.4 se observa ca echilibrul initial (pe termen scurt) corespunde unui pret P1, impus tuturor participantilor pe piata si unei cantitati Q1, ca suma a cantitatilor individuale oferite de cele n1 firme aflate pe piata. Cum curbele costurilor sunt identice, fiecare firma va produce o cantitate egala, pentru care pretul pietei este egal cu costul marginal pe termen scurt:

q1 = Q1 / n1

221

Deoarece pretul pietei este superior costului mediu, fiecare firma va obtine profituri pozitive. Noi firme vor fi atrase în ramura de aceasta perspectiva, producând un bun omogen în aceleasi conditii de cost. Oferta initiala va spori de la Q1 la Q2, iar pretul pietei se va reduce la P2. Cantitatea oferita la acest pret de catre fiecare firma va fi mai mica decât în primul caz:

q2 = Q2 / n2 , iar q2 < q1 Daca si acest nivel de pret va permite obtinerea profiturilor economice, incitatia la patrunderea în ramura pentru alte firme se va pastra. Accesul fiind liber, intrarea în ramura va asigura în final o oferta suficient de mare pentru ca preturile reducându-se, profiturile economice sa se anuleze. Acest lucru se petrece când dreapta pretului va fi tangenta costului mediu în punctul de minim al acestuia. Cum prin acest punct trece si curba costului marginal, este întrunita si a doua conditie a echilibrului pe termen lung, profiturile fiind maxime pentru fiecare producator dat fiind pretul pietei. Oferta individuala va fi în cazul de fata qm, iar pretul pietei Pm.

Fig. 8.4 Echilibrul pe termen lung în conditiile identitatii

curbelor costului

222

− REZUMAT • Piata cu concurenta perfecta reprezinta un caz ideal, fara a fi întâlnita

ca atare în practica. Ipotezele pe care se fundamenteaza sunt: atomicitatea cererii si ofertei, omogenitatea bunului, transparenta perfecta, libera intrare si iesire pe/de pe piata si perfecta mobilitate a factorilor de productie.

• Criteriul de comportament al producatorului în stabilirea productiei

este maximizarea profitului total. Acest criteriu este echivalent cu cerinta ca productia sa includa toate unitatile de cantitate al caror profit marginal este pozitiv. Daca profitul ultimei unitati de cantitate este strict poitiv, atunci profitul total creste iar producatorul este interesat sa sporeasca productia. Daca însa profitul ultimei unitati de cantitate este negativ atunci unitatea respectiva de cantitate reduce profitul total iar producatorul decide scaderea productiei.

• Comportamentul producatorului în stabilirea productiei este determinat

de regula P = Cm. • Pe termen scurt, capacitatea de productie este constanta iar

producatorul nu poate iesi de pe piata atunci când înregistreaza pierderi. Ca urmare, costul fix exista chiar si atunci când productia înceteaza. Productia continua pe termen scurt daca încasarile acopera costul variabil. Daca încasarile nu acopera costul variabil atunci pierderile sunt mai mari decât costul fix iar productia înceteaza pe termen scurt. Producatorul decide sa produca numai atunci când pretul depaseste costul va riabil mediu

• Pe termen scurt, un producator aflat pe o piata cu concurenta

perfecta poate obtine supraprofituri.

223

• Curba ofertei pe termen scurt este data de curba costului marginal aflata deasupra costului variabil mediu minim.

• Pe termen lung, capacitatea de productie este variabila iar

producatorul poate iesi de pe piata. Productia continua numai daca încasarile acopera costul total. Conditia de echilibru este P = Cm = CTM

• Pe termen lung, producatorul nu mai obtine supraprofituri. Singurele

profituri obtinute sunt cele normale.

Ñ Termeni cheie Concurenta perfecta Încasarea totala Încasarea medie Încasarea marginala

^ Întrebari de verificare 1. Precizati conditiile necesare pentru manifestarea unei competitii

economice eficiente. 2. Identificati avantajele concurentei într-o economie de piata libera. 3. Care sunt caracteristicile pietei cu concurenta perfecta ? 4. Încercati identificarea unei piete apropiate tipului de concurenta

perfecta.

224

5. Cum va fi afectata curba ofertei pietei pe termen scurt si pretul de echilibru în urma a cresterii salariilor ?

6. Ce întelegeti prin echilibrul pe termen lung si care sunt conditiile sale? 7. Ce consecinte pe termen lung apreciati ca are cresterea numarului de

ofertanti? Dar cresterea cererii?

� Teste grila 1. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund pietei cu concurenta perfecta ?: a) numerosi vânzatori; b) partea de piata care revine fiecarui vânzator este foarte mica; c) absenta oricaror bariere juridice sau institutionale privind accesul pe

piata a noilor producatori; d) informatia circula liber, fiind oricând si oricui disponibila; e) toate cele de mai sus. 2. Aratati conditia care nu este necesara pentru a defini o piata perfect concurentiala: a) multi cumparatori; b) multi vânzatori; c) multa publicitate; d) omogenitatea produselor; e) libera circulatie a informatiei. 3. Care dintre urmatoarele afirmatii constituie o consecinta a ipotezei atomicitatii ofertei pe piata cu concurenta perfecta?: a) modificarile la nivelul productiei unei firme afecteaza încasarile

celorlalti producatori; b) modificarile la nivelul productiei unei firme modifica oferta pietei; c) modificarile în nivelul productiei unei firme nu afecteaza semnificativ

încasarile acesteia; d) firma nu poate vinde oricât doreste chiar daca respecta pretul pietei;

225

e) schimbarea productiei individuale nu are nici o influenta asupra pretului pietei.

4. Pentru o piata caracterizata prin concurenta perfecta pretul unui bun X practicat de firmele care actioneaza pe piata este la un moment dat: a) identic; b) dependent de costurile individuale de productie; c) determinat prin actiunea asociatiilor patronale; d) determinat prin actiunea sindicatelor din ramura respectiva; e) influentat prin actiunea guvernului. 5. Care dintre urmatoarele argumente justifica existenta unui singur pret pentru un singur produs pe pi ata cu concurenta perfecta ?: a) omogenitatea produsului, rationalitatea cumparatorului si atomicitatea

cererii si ofertei; b) omogenitatea produsului, rationalitatea cumparatorului si transparenta

perfecta a pietei; c) omogenitatea produsului, mobilitatea perfecta a factorilor de productie

si transparenta perfecta a pietei; d) omogenitatea produsului, mobilitatea perfecta a factorilor de productie

si accesul liber pe piata; e) atomicitatea cererii si ofertei, accesul liber pe piata si transparenta

perfecta a pietei; 6. Într-o democratie cu economie de piata, concurenta: a) este decisa de parlament; b) provoaca falimente succesive; c) este protejata prin legislatie; d) exclude orice masura legislativa; e) este eliminata. 7. Daca piata unui bun este concurentiala si în situatie de echilibru, atunci:

226

a) toti cumparatorii vor face presiuni de scadere a pretului; b) toti cumparatorii vor face presiuni de crestere a pretului; c) ofertantii vor face presiuni de scadere a pretului; d) ofertantii vor face presiuni de crestere a pretului; e) nici un agent economic nu va face presiuni asupra pretului. 8. În care dintre situatiile de mai jos un producator decide sa nu mai continue productia: a) când obtine profit normal; b) când obtine supraprofit; c) când nu obtine profit normal; d) în oricare dintre situatiile de mai sus; e) nu se poate preciza conditia care determina o asemenea decizie. 9. În cazul în care pretul pietei excede costul marginal si costul variabil mediu, un producator al carui obiectiv îl reprezinta maximizarea profitului, va decide: a) sa-si reduca productia; b) sa-si sporeasca productia; c) sa mentina constant nivelul productiei, însa sa modifice pretul de

vânzare; d) sa creasca concomitent pretul si productia. 10. Atunci când pretul pietei, egal cu costul marginal al firmei, se situeaza între costul sau variabil mediu si total mediu, cea mai buna decizie pentru producator este: a) sa înceteze sa mai produca si sa paraseasca piata; b) sa creasca productia si pretul; c) sa-si reduca productia; d) sa mentina productia. 11. Ceteris paribus, productia oferita de o firma, va ...... daca factori precum pretul inputurilor variabile vor ......... : a) creste/creste; b) creste/scadea; c) scade/scadea;

227

d) scadea/creste. 12. Într-o ramura perfect concurentiala, curba ofertei unei firme este data de: a) curba costului marginal; b) segmentul curbei costului marginal aflat desupra minimului costului

variabil mediu; c) curba ofertei pietei; d) curba costului mediu total; e) curba costului fix. 13. Identificati raspunsul corect: a) pe termen scurt în cazul concurentei perfecte pot exista supraprofituri; b) pe termen lung în cazul concurentei perfecte nu pot exista

supraprofituri; c) pe termen lung în cazul concurentei perfecte singurele profituri

obtinute sunt cele normale; d) pe termen scurt în cazul concurentei perfecte o firma nu poate nici

intra si nici iesi pe/de pe piata; e) toate cele de mai sus. 14. Pierderea înregistrata de o firma, aflata în functiune, atunci când productia este nula este egala cu: a) costurile marginale; b) costurile variabile; c) costurile fixe; d) costurile medii; e) zero. 15. Existenta profiturilor economice, în cazul unei ramuri perfect concurentiale determina: a) intrarea de noi firme în ramura, cresterea ofertei si reducerea pretului

pietei; b) iesirea unor firme din ramura, reducerea ofertei si cresterea pretului; c) intrarea unor firme noi în ramura, cresterea ofertei si a pretului pietei;

228

d) numarul firmelor în ramura ramâne constant ca, de altfel, si oferta si pretul pietei.

16. Conditia de echilibru pe termen scurt pentru un producator aflat în conditii de concurenta perfecta este: a) încasarea medie superioara celei marginale; b) pretul egal cu costul marginal; c) pretul egal cu costul mediu; d) pretul egal cu costul fix; e) oricare dintre variantele de mai sus. 17. Pe termen lung, profiturile economice sunt: a) negative; b) pozitive; c) zero. 18. Un producator dintr-o piata de concurenta perfecta înregistreaza un nivel al costului variabil mediu de 5 unitati monetare/unitatea de produs si un nivel al costului total mediu de 10 unitati monetare/unitatea de produs, la un nivel al productiei de 1.500 unitati de produs. Costul marginal corespunzator acestei productii este de 8 unitati monetare/unitatea de produs si egaleaza pretul. În aceste conditii, decizia optima a producatorului va fi pe termen scurt: a) oprirea productiei; b) cresterea, mai mult decât dubla a productiei; c) cresterea într-o proportie redusa a productiei; d) mentinerea a productiei; e) cresterea pretului.

Probleme 1. Încasarile unei firme aflata în conditii de concurenta perfecta se situeaza la nivelul de 8000 unitati monetare. Cunoscând ca acestor încasari le corespunde un profit maxim si un cost marginal de 8 unitati monetare, sa se determine productia realizata de firma.

229

2. Se cunosc urmatoarele date privind activitatea unui producator dintr-o piata cu concurenta perfecta: Productia: 1000 unitati de cantitate; Încasarea totala: 3000 unitati monetare; Costul fix: 1500 unitati de cantitate; Costul variabil: 8000 unitati de cantitate; Costul variabil mediu: 3,5 unitati monetare/unitatea de cantitate; Costul marginal: 3 unitati monetare/unitatea de cantitate. Sa se arate ce decizie ia producatorul în ceea ce priveste productia. 3. Se cunosc urmatoarele date privind activitatea unui producator dintr-o piata cu concurenta perfecta: Pretul productiei: 10 unitati monetare/unitatea de cantitate; Productia: 10000 unitati de cantitate; Costul total: 80000 unitati monetare; Costul total mediu este minim; Sa se arate ce decizie ia producatorul în ceea ce priveste productia.

231

CAPITOLUL 9

MONOPOLUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Care sunt trasaturile principale ale monopolului • Care sunt obiectivele monopolului • În ce consta discriminarea prin pret practicata de monopol • Care sunt deosebirile esentiale între concurenta perfecta si monopol Monopolul reprezinta alternativa extrema la concurenta perfecta. Spre deosebire de cazul concurentei perfecte unde oferta provine de la un numar foarte mare de producatori, la monopol exista un singur ofertant pentru un bun sau serviciu. În virtutea acestui fapt, monopolistul dispune de posibilitatea controlului asupra pretului de vânzare.

9.1 Caracteristicile monopolului Un producator se afla în situatie de monopol daca se constituie în unicul ofertant al unui produs omogen, având control asupra ramurii respective. Fiind singurul producator si vânzator, monopolul nu suporta rigorile confruntarii cu alti producatori ai aceluiasi bun. În consecinta, concurenta nu exista decât prin intermediul bunurilor substituibile. Accesul pe o piata cu structura de monopol este dificil, iar în anumite cazuri, chiar imposibil, datorita restrictiilor la intrare care pot fi legale sau de alta natura. Atunci, când o întreprindere este protejata legal

232

de concurenta, monopolul este de tip închis. O astfel de situatie se întâlneste de regula în domeniul serviciilor postale si de telecomunicatii, furnizarii de energie electrica sau gaze. Tot legal sunt protejate patentele, brevetele si drepturile de copiere. În alte cazuri nu exista o protectie speciala în fata concurentei, monopolul fiind deschis. Firmele se pot afla în situatie de monopol cel putin un timp, existând însa riscul patrunderii altor firme în domeniu. Daca pe termen scurt acest lucru este putin probabil, pe termen lung nici o firma nu este la adapost de concurenta interna sau externa. Orice deschidere la comertul international, eliminarea chiar si partiala a restrictiilor tarifare sau netarifare, este de natura sa genereze concurenta, modificând situatia de monopol. Firmele se protejeaza apelând la bariere precum secretul de productie, tehnologie specifica, control asupra materiilor prime cheie etc. Clasificarea monopolului în închis sau deschis este uneori discutabila. De exemplu, în functie de orizontul de timp una si aceeasi firma se poate afla în ambele situatii. Protectia patentului situeaza pe termen scurt firma în prima situatie, în timp ce pe termen lung firma devine monopol deschis. Este de presupus ca pe un interval de timp mai lung si alte firme devin capabile sa ofere un produs cu performante asemanatoare celui initial. Avantajele care decurg din realizarea si utilizarea unei inovatii justifica cresterea accentuata a cheltuielilor pentru cercetare - dezvoltare. Existenta monopolului nu înseamna dominatia absoluta asupra pietei. Pe de o parte, monopolurile întâlnite în practica nu sunt si nu pot fi considerate pure. Conditia esentiala acestui tip de monopol, alaturi de unicitatea vânzatorului si atomicitatea cererii, consta în absenta oricaror substitute apropiate pentru bunul realizat. În realitate, orice bun are substitute. Pe de alta parte, legea cererii functioneaza si în cazul monopolului. Cresterea pretului este însotita inevitabil de reducerea achizitiilor cumparatorilor.

233

9.2 Cererea catre firma si încasarile Firma aflata în pozitie de unic producator si vânzator poate controla piata în sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de vânzare. Curba cererii pietei este identica cu curba cererii la firma, spre deosebire de cazul concurentei perfecte unde acestea sunt distincte (figura 9.1).

a) Cazul concurentei perfecte (ansamblul ramurii si firma); b) Cazul monopolului.

Fig. 9.1 Cererea în conditii de concurenta perfecta si de monopol

Abilitatea monopolistului consta în a selecta cuplul pret - cantitate din mai multe alternative posibile care sa corespunda obiectivului propus. Se presupune ca el cunoaste integral caracteristicile curbei cererii fie din studii econometrice, fie prin intuitie. Daca în cazul concurentei perfecte fiecare producator preia pretul pietei (producatorul individual este price-taker), în cazul monopolului acesta este cel care stabileste pretul. Productia poate fi vânduta, în functie de circumstante la acelasi pret sau la preturi diferite. În continuare, vom considera ca monopolistul vinde întreaga productie la un pret unic. Cazul discriminarii prin pret va fi tratat ulterior.

234

În tabelul 9.1 se prezinta relatia existenta între cantitate, pret, încasare totala si marginala pornindu-se de la o functie a cererii de tip liniar:

Q = 10 – P

Optiunea producatorului pentru un nivel dat al pretului influenteaza cantitatea ceruta si, în consecinta, încasarile producatorului. Încasarea totala (IT) reprezinta produsul dintre pret si cantitatea realizata si vânduta:

IT = P Q = ( 10 - Q ) Q

Încasarea marginala (Im) reprezinta sporul de încasare obtinut prin cresterea cu o unitate a vânzarilor:

QIT

∆∆

=Im sau pentru intervalele infinitesimale

QQQIdQdI

TT 210]')10[(Im ' −=−===

Cererea, încasarea totala si încasarea marginala în cazul monopolului

Tabelul 9.1 Cantitate

(1) Pret (2)

Încasarea totala (3)

Încasarea marginala (4)

1 9 9 9 2 8 16 7 3 7 21 5 4 6 24 3 5 5 25 1 6 4 24 -1 7 3 21 -3 8 2 16 -5 9 1 9 -7

235

10 0 0 -9

Încasarea medie (IM) este încasarea obtinuta pe fiecare unitate de produs vânduta:

QPQP

QI

I QTM −==== 10

Curba încasarii medii este identica cu curba cererii. În figura 9.2 sunt reprezentate curbele încasarii totale, medii si marginale.

236

Fig. 9.2 Curbele încasarii totale, medii si marginale Se observa ca încasarea marginala este inferioara încasarii medii. Atât timp cât curba cererii este liniara si descrescatoare încasarea marginala va intersecta abscisa la jumatatea distantei fata de punctul de intersectie al încasarii medii. Aceasta regula nu este valabila daca functia cererii este de alta natura decât liniara. Curba încasarii totale este o parabola având maximul pentru o productie de 5 unitati. Elasticitatea curbei cererii este cea care îi imprima o evolutie ascendenta la început, iar apoi descendenta. În prima faza, cererea fiind elastica, procentul modificarii în cantitatea ceruta este superior celui al pretului, iar încasarea totala va creste. Când elasticitatea devine unitara, încasarea totala atinge un maxim, dupa care, când cererea este inelastica, orice crestere a cantitatii diminueaza încasarea totala.

9.3 Echilibrul producatorului Ipoteza cea mai frecventa privind obiectivul monopolistului este aceea de maximizare a profitului, adica a diferentei dintre încasarea totala si costul total de productie:

πT = IT - CT → max. Termenul din dreapta surprinde în fapt constrângerile monopolului, cererea pietei, pe de o parte, si costul productiei, pe de alta parte. Din punct de vedere matematic, profitul este maxim atunci când derivata profitului în raport cu productia se anuleaza:

0dQ

dCdQdI

dQd TT =−=

π

Deoarece

237

CmdQ

dCsiIm

dQdI TT ==

conditia de maximizare a profitului devine:

Im = Cm Aceasta conditie seamana cu cea de la concurenta perfecta, cu singura deosebire ca în cazul monopolului încasarea marginala nu mai este egala cu pretul, ci inferioara acestuia. Monopolistul cunoaste ca orice unitate suplimentara oferita va reduce pretul, acesta fiind aplicabil si unitatilor anterior produse. Maximizarea profitului este reprezentata grafic în figura 9.3. Productia corespunzatoare profitului maxim este Q*, ceea ce constituie nivelul de echilibru, deoarece producatorul nu este interesat în a-l modifica decât daca eventual cererea si /sau conditiile de productie se modifica. Un nivel de productie inferior lui Q* tenteaza monopolistul sa-l schimbe deoarece profiturile marginale sunt pozitive (Im > Cm), iar profitul total va creste concomitent cu cresterea productiei. În schimb, decizia de crestere a productiei dincolo de Q* conduce la profituri marginale negative (Im < Cm) si deci la o reducere a profitului total. Pretul la care va fi vândut produsul este cel corespunzator productiei Q* si este aflat pe curba cererii. La acest nivel, pretul este superior costului mediu. Profitul total este reprezentat de suprafata hasurata a dreptunghiului P*EAC si este egal cu produsul dintre profitul mediu (P- CTM) si productia realizata (Q*).

238

Fig. 9.3 Maximizarea profitului în cazul monopolului Monopolistul obtine nu numai profituri normale, ci si supraprofituri. Acest lucru exercita o atractie pentru noi firme de a patrunde în ramura. Daca monopolul este deschis, firma dezvolta o strategie de contracarare a noilor veniti, iar în caz de insucces îsi poate pierde pozitia de monopol.

În anumite circumstante, monopolistul poate urmari si alte obiective decât cel de maximizare a profitului.

Maximizarea cifrei de afaceri. Intrarea de noi producatori în ramura conduce la împartirea pietei si la diminuarea profitului monopolistului. Ca urmare, monopolistul încearca sa-si maximizeze cifra de afaceri, preferând profituri imediate mai mici, riscând chiar pierderi (pretul devine inferior costului mediu), pentru a-si proteja situatia de unic producator.

Gestiunea în stare de echilibru . Cresterea productiei dincolo de un anumit nivel poate fi însotita de pierderi. Monopolistul, interesat sa-si conserve pozitia privilegiata pe piata, este totodata preocupat de preîntâmpinarea pierderilor. Astfel, el sacrifica, cel putin temporar, obiectivul de maximizare a profitului în favoarea celui de crestere a vînzarilor, asociat cu profit nul. Un asemenea tip de gestiune face ca în cazul întreprinderii administrata de puterea publica sa nu apara pierderi, care altfel ar fi suportate de catre contribuabili.

Tarifarea la nivelul costului marginal. Gestiunea în stare de echilibru elimina supraprofiturile precum si pierderile, însa poate fi însotita de o administrare deficitara a resurselor. Cantitatea corespunzatoare acestui obiectiv este data de intersectia încasarii medii si costului marginal. Din punct de vedere financiar pot apare pierderi care, în cazul monopolurilor publice, sunt suportate de contribuabili. Însa, din punct de vedere economic, stabilirea pretului la nivelul costului marginal asigura o alocare eficienta a resurselor.

239

9.4 Monopolul discriminatoriu

Discriminarea prin pret apare atunci când preturile la care sunt vândute produsele sunt diferite, fara a fi însa justificate prin diferente de cost. Unele monopoluri sunt constrânse sa vânda întreaga cantitate la un pret unic. Altele, pot beneficia de posibilitatea practicarii unor preturi diferite pentru aceeasi cantitate. Astfel, reducerea de pret generata de vânzarea unei unitati suplimentare nu se aplica întregii cantitati vândute, ci doar ultimei unitati. Din acest motiv discriminarea este tentanta. Posibilitatea ei rezida în doua conditii esentiale. Prima se refera la imposibilitatea revinderii produsului de catre cumparatori. Cea de-a doua priveste posibilitatea gruparii consumatorilor în categorii dinstincte în functie de elasticitatea cererii lor. Consumatorii cu elasticitate a cererii în functie de pret ridicata vor reactiona mult mai evident la o crestere de preturi, diminuându-si sensibil achizitiile. De aceea, preturile pretinse acestora sunt în general mai scazute. Consumatorii a caror elasticitate a cererii în functie de pret este mai slaba pot fi tratati cu preturi mai ridicate. Vom analiza în continuare cazul unui monopolist care vinde pe doua piete separate, practicând discriminare prin pret (figura 9.4 ). Pentru simplificarea prezentarii consideram costul marginal constant indiferent de nivelul productiei, (aceleasi concluzii vor fi obtinute chiar în conditiile cresterii costului marginal) si functia cererii de tip liniar.

240

Fig. 9.4 Modelul discriminarii prin pret Obiectivul monopolului de a obtine maxim de profit, conduce la o productie supusa vânzarii de Q1* pe prima piata si Q2* pe cea de a doua piata. Se observa în figura ca cererea este mai putin elastica pe prima piata, motiv pentru care pretul practicat pe aceasta piata (P1) este superior celui practicat pe cea de a doua piata (P2). Matematic, profitul obtinut de monopolist este diferenta dintre încasarea totala si costul total. Însa, încasarea totala reprezinta suma încasarilor obtinute pe fiecare piata, iar costul total este cel ocazionat de producerea întregii cantitati vândute.

π ( Q1 , Q2 ) = I1 ( Q1 ) + I2 ( Q2 ) - C T ( Q1 + Q2 )

241

Conditiile de prim ordin pentru maximizarea profitului constau în anularea derivatelor partiale în raport cu Q1 si Q2:

Conditia de maximizare a profitului este:

Im1 = Im2 = Cm. Desigur, modelul se poate generaliza în cazul a n piete separate. Monopolistul va alege cantitatea (sau pretul) pe fiecare din piete astfel încât încasarea marginala sa fie egala cu costul marginal.

9.5 Monopolul versus concurenta perfecta S-a afirmat ca monopolul si concurenta perfecta sunt doua situatii extreme. Încercând o comparatie între situatiile de echilibru, proprii fiecarei structuri de piata (presupunem acelasi obiectiv pentru firme si anume maximizarea profitului), economistii evidentiaza urmatoarele diferente: - pretul de monopol excede pretul rezultat în conditii de concurenta, în timp ce productia este mai mica în primul caz decât în al doilea; - pretul stabilit de monopolist depaseste costul marginal, ultimul fiind egal la echilibru cu încasarea marginala. În conditiile concurentei perfecte, cele trei marimi sunt egale între ele; - monopolului îi sunt proprii supraprofituri durabile (pretul este superior costului mediu), în timp ce în cazul concurentei, chiar daca

242

acestea apar, sunt efemere. Libera intrare în conditiile concurentei perfecte, permite cresterea ofertei si reducerea pretului pietei pâna acolo unde supraprofiturile dispar. Din perspectiva consumatorilor, situatia de monopol este indezirabila. Acestia achizitioneaza mai putine bunuri, platind pentru fiecare un pret mai ridicat. Controlul monopolului asupra pretului asigura de fapt o redistribuire a venitului de la consumatori catre monopolisti. Dupa alti autori, monopolul se dovedeste capabil a genera într-o masura mai mare inovatii comparativ cu cazul concurentei.

− REZUMAT • Un producator se afla în situatie de monopol daca se constituie în

unicul ofertant al unui produs omogen, având control asupra ramurii respective.

• Firma aflata în pozitie de unic producator si vânzator poate controla

piata în sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de vânzare.

• În cazul monopolului, curba cererii pietei este identica cu curba cererii la firma.

• Încasarea marginala reprezinta sporul de încasare obtinut prin

cresterea cu o unitate a vânzarilor. Încasarea marginala este inferioara încasarii medii.

• Ipoteza cea mai frecventa privind obiectivul monopolistului este aceea

de maximizare a profitului. Monopolistul poate avea obiective alternative, precum realizarea unei cifre de afaceri maxime, gestiunea în situatie de echilibru sau gestiunea în conditii de pret egal cu costul marginal.

243

• Conditia de maximizare a profitului consta în egalitatea dintre încasarea marginala si costul marginal. Atât timp cât încasarea marginala este superioara costului marginal monopolistul decide marirea productiei. Atunci când încasarea marginala este inferioara costului marginal monopolistul decide scaderea productiei.

• Discriminarea prin pret apare atunci când preturile la care sunt

vândute produsele sunt diferite, fara a fi însa justificate prin diferente de cost. Monopolistul va alege cantitatea pe fiecare din piete astfel încât încasarea marginala sa fie egala cu costul marginal.

• Prin comparatie cu concurenta perfecta profitul si pretul practicat în

conditii de monopol sunt mai ridicate. În schimb, productia este mai redusa. Monopolului îi sunt proprii supraprofituri durabile, în timp ce în cazul concurentei, chiar daca acestea apar, sunt efemere.

Ñ Termeni cheie Monopol Monopol deschis Monopol închis Cererea la firma Gestiunea în stare de echilibru Monopol discriminatoriu

^ Întrebari de verificare 1. Ce întelegeti prin pozitia de monopol a unui producator? Oferiti un exemplu de firma aflata în situatie de monopol din economia noastra. 2. Care este conditia de maximizare a profitului pentru monopolist? Comparati conditia de maximizare a profitului în conditii de monopol cu cea proprie concurentei perfecte.

244

3. Ce întelegeti prin monopolul discriminatoriu? Care sunt conditiile sale de manifestare si care este motivul pentru care un monopolist practica discriminarea prin pret ? 4. Se considera afirmatia urmatoare: "Diferenta între un monopolist si o firma aflata în conditii de concurenta perfecta consta în aceea ca monopolistul poate cere orice pret doreste, în timp ce în al doilea caz trebuie sa se preia pretul pietei ca dat". În ce sens este adevarat ca "monopolistul poate cere orice pret doreste ?"

� Teste grila 1. Pe o piata de monopol: a) nu exista concurenta; b) concurenta poate exista doar prin intermediul produselor substituibile; c) gradul de satisfacere al nevoilor consumatorilor este mai redus

comparativ cu situatiile de concurenta monopolistica sau oligopol; d) unicitatea producatorului nu conduce la dominatia absoluta asupra

pietei; e) toate cele de mai sus. 2. Care dintre urmatoarele caracteristici poate fi asociata pietei de monopol?: a) deschiderea la comertul international poate modifica situatia de

monopol; b) se poate practica discriminarea; c) accesul pe o astfel de piata este foarte greu, uneori chiar imposibil; d) profiturile producatorului sunt cele mai ridicate comparativ cu cazul

altor piete; e) toate cele de mai sus.

245

3. Când cererea pietei este inelastica, încasarea totala a monopolistului are urmatoarea evolutie: a) creste odata cu cresterea productiei; b) scade pe masura ce productia creste; c) ramâne neschimbata, indiferent de evolutia productiei; d) informatia furnizata este insuficienta pentru a oferi un raspuns precis. 4. Când productia creste si cererea pietei este......., încasarea totala scade, iar cea marginala devine negativa, în timp ce atunci când productia creste si cererea este ........, încasarea totala creste, iar cea marginala este pozitiva, însa în scadere: a) elastica, inelastica; b) inelastica, elastica; c) elastica, cu elasticitate unitara; d) cu elasticitate unitara inelastica. 5. Încasarea marginala este egala cu pretul în cazul........ si mai mica decât pretul atunci când firma se afla în situatie de........: a) monopolului, concurenta perfecta; b) monopolului, oligopol; c) oligopolului, concurenta perfecta; d) concurentei perfecte, monopol. 6. Conditia maximizarii profitului în cazul monopolistului este: a) pretul egal cu costul marginal; b) încasarea marginala egala cu pretul; c) costul marginal egal cu încasarea marginala; d) costul mediu egal cu pretul. 7. Care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata în conditii de monopol al carui obiectiv îl reprezinta maximizarea profitului?: a) monopolistul obtine supraprofituri; b) pretul excede costul mediu; c) încasarea medie depaseste costul marginal; d) încasarea marginala este inferioara celei medii;

246

e) toate cele de mai sus. 8. Productia unei ramuri aflata în situatie de monopol este comparativ cu o aceeasi ramura, însa caracterizata prin concurenta perfecta........, în timp ce pretul de vânzare este.........în primul caz decât în al doilea: a) egala, mai mare; b) mai mare, mai mic; c) mai mica, mai mare; d) nu se poate realiza comparatia nici în ceea ce priveste productia si nici

în cazul pretului de vânzare.

Probleme

1. Se cunoaste, în cazul unui monopolist, functia cererii pentru marfa X ca fiind Q = 2200 - 20P, iar cea a costului total CT = 0,5Q2 + 5000. Se cere: a) sa se determine nivelul de productie si pretul de vânzare pentru care

firma A, aflata în situatie de monopol, îsi maximizeaza profitul; b) sa se determine profitul mediu si total; c) aratati efectul asupra productiei optime si profitului în cazul cresterii

costurilor fixe cu 5 %. 2. Firma A, aflata în situatie de monopol, decide sa se foloseasca de posibilitatea discriminarii prin pret. Ea vinde o parte din productie pe piata interna, iar o alta parte pe piata externa, la preturi diferite. Functiile cererii, corespunzatoare fiecarei piete sunt:

Q1 = 1150 - 10P1 si Q2 = 1050 - 10P2

Functia costului este data de relatia: CT = 0,5Q2 + 5000. Se cere:

247

a) sa se determine cantitatile vândute pe fiecare din aceste piete, precum si preturile practicate, stiind ca obiectivul monopolistului ramâne acela de maximizare a profitului;

b) calculati profitul total obtinut prin discriminare si comparati-l cu cel realizat în cazul vinderii întregii productii la un pret unic.

3. Cererea pietei, în conditii de monopol este Q = 81 - P. Functia de cost a monopolului este de tipul CT = 3Q2 + Q + 40. Se cere: a) Sa se determine pretul, cantitatea si profitul monopolistului, al carui

obiectiv îl reprezinta obtinerea unui profit maxim; b) sa se compare datele obtinute la punctul a), cu cele care rezulta în

cazul în care firma actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta. 4. Un producator aflat în situatie de monopol poate produce la un cost mediu (CTM) si cost marginal (Cm) constant, CTM = Cm = 5. Cererea pietei este de forma Q = 53 – P, unde Q si P sunt productia si, respectiv pretul. Se cere: a) sa se determine combinatia pret - cantitate care maximizeaza profitul

precum si nivelul acestuia; b) care va fi nivelul pretului, cantitatii si profitului daca acest producator

opereaza pe o piata cu concurenta perfecta

251

CAPITOLUL10

CONCURENTA MONOPOLISTICA SI OLIGOPOLUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Care sunt trasaturile esentiale ale pietelor cu structura monopolistica

si de oligopol • Care sunt conditiile de maximizare a profitului producatorului în

conditiile celor doua tipuri de piata • Care sunt principalele situatii de oligopol În lumea reala concurenta este departe de a fi perfecta, iar monopolul, desi exista, nu constituie regula. Studiul lor permite întelegerea, fie si numai partiala, a fortelor care influenteaza preturile pe piata si cantitatile oferite. Între aceste doua situatii extreme se întâlnesc cazuri intermediare precum concurenta monopolistica si oligopolul.

10.1 Concurenta monopolistica Caracteristicile pietei cu concurenta monopolistica Concurenta monopolistica, reprezinta o structura a pietei, care prezinta afinitati cu concurenta perfecta, evident însa si deosebiri.

Concurenta monopolistica exista atunci când oferta pietei provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi similare,

252

sunt diferentiate. Acest tip de concurenta se întâlneste în mod frecvent în domeniul vânzarilor cu amanuntul, al industriei textile, al încaltamintei, al produselor cosmetice, restaurantelor, statiilor service etc. Numarul mare de ofertanti confirma ipoteza atomicitatii întâlnite la concurenta perfecta. Fiecare producator satisface o parte mica, însa nu microscopica, din cererea pietei. Se apreciaza, în mod obisnuit, ca segmentul de piata ce revine unei firme este de cel putin 1% si cel mult 10%, tendinta fiind în general de apropiere de limita inferioara. Produsul oferit de o firma este similar celor realizate de celelalte firme, substituibil în consecinta, însa nu în mod perfect. Fiecare producator se distinge de ceilalti printr-o serie de caracteristici intrinseci sau extrinseci imprimate produsului sau serviciului sau. Daca, în cazul concurentei perfecte, consumatorului îi este indiferent de unde cumpara produsul, aici sentimentul fidelitatii devine evident. În conditiile unui pret egal, acesta va prefera un producator anume datorita de exemplu, localizarii, calitatii produselor sau unor avantaje oferite dupa vânzarea produsului. Se releva astfel o trasatura esentiala a concurentei contemporane - concurenta prin produse. Desi variabilele traditionale ale concurentei, pretul si cantitatea, continua sa fie avute în vedere, ele si-au redus însa importanta. Numarul mare de firme ce actioneaza pe aceasta piata si proportia redusa în vânzarile totale reduce interdependenta din tre deciziile firmelor. Optiunile unei firme izolate vizând pretul sau cantitatea oferita spre vânzare nu au efect sensibil asupra concurentilor, însa deciziile acestora afecteaza situatia unei firme. O alta trasatura a concurentei monopolistice o reprezinta accesul relativ liber într-o ramura data, trasatura ce o apropie mai mult de concurenta perfecta decât de monopol. Accesul nu poate fi la fel de liber ca în cazul concurentei, cel putin datorita dificultatilor în construirea unei reputatii pe piata. Firmele existente anterior sunt departe de a fi anonime, având segmentul lor de clientela, relativ fidel. Noua firma trebuie sa-si asigure o imagine favorabila pe piata ceea ce reprezinta o bariera în calea patrunderii si apoi a mentinerii pe piata. Pe o astfel de piata blocajele în calea concurentei, de genul cooperarii sau întelegerii secrete dintre firme (asa cum se întâmpla în

253

cazul oligopolului) sunt excluse. Firmele nu-si vor împarti piata, nu vor fixa nivelul preturilor pentru a-si creste profiturile si nici nu pot preveni patrunderea în ramura a noilor producatori. Pietele cu concurenta monopolistica sunt din acest motiv puternic contestabile. Maximizarea profitului in conditiile concurentei monopolistice Firma aflata pe o astfel de piata este mai degraba un price-searcher decât un price-taker. Diferentierea produselor o apropie de cazul monopolului, conferindu-i o anumita putere de control asupra pretului sau. Acest pret nu poate fi însa sensibil diferit de cel al concurentilor, fara a exista riscul reducerii semnificative a cantitatii vândute. Curba cererii are panta negativa si aceasta datorita diferentierii produselor. Firma poate creste putin pretul, fara a-si pierde în totalitate clientela. Cererea la firma nu mai este perfect elastica ca în cazul concurentei perfecte. Este însa mai elastica decât în situatia monopolului, datorita substitutiei puternice a produsului firmei în cauza cu produse similare. Productia corespunzatoare maximizarii profitului se obtine analog cazului monopolului, fiind determinata de intersectia curbei costului marginal (Cm) si a încasarii marginale (Im). Profitul total obtinut de firma este reprezentat de zona hasurata (figura 10.1a), fiind produsul dintre profitul unitar (pretul P* minus costul total mediu CTM) si productia optima (Q*).

254

a) Termen scurt b) Termen lung

Fig. 10.1 Echilibrul firmei în condiiile concurentei monopolistice,

pe termen scurt si pe termen lung Aceasta reprezinta o analiza pe termen scurt, când firmele obtin nu numai profituri normale, ci si economice (pretul depaseste costul total mediu). Sansa obtinerii unor astfel de profituri, însotite de accesul relativ simplu în ramura (piata este contestabila), genereaza o astfel de reactie pentru firme noi. Cele deja existente sunt stimulate sa se dezvolte. Intrarea de noi firme în ramura are doua consecinte majore. În primul rând, curba cererii la firmele existente se va deplasa spre stânga datorita cresterii si diversificarii ofertei (produse noi care substituie pe cele existente). În al doilea rând, firmele care-si vad astfel diminuata puterea lor pe piata vor face eforturi pentru a-si recâstiga pozitiile pierdute. Publicitatea intensa, îmbunatatirea produselor oferite sunt menite sa recâstige consumatorii. În acelasi timp, aceste demersuri vor creste costurile, motiv pentru care curba costului total mediu se va deplasa spre dreapta. Ajustarile vor continua pâna acolo unde profiturile economice dispar, singurele obtinute fiind cele normale (figura 10.1b).

255

Conditia de maximizare a profitului ramâne aceeasi - egalitatea dintre încasarea marginala si costul marginal. În plus, pe termen lung pretul este egal cu costul mediu.

Echilibrul pe termen lung nu conduce la un cost mediu minim. Daca intrarea noilor firme va continua si dupa acest punct, vor apare pierderi, iar unele firme vor fi constrânse sa se retraga. Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai înalt de satisfactie pentru consumator. Pretul si mai ales posibilitatea alegerii între produse diferentiate sustin optiunea pentru aceasta piata.

10.2 Oligopolul Caracteristicile pietei cu concurenta de oligopol O alta situatie intermediara între concurenta perfecta si monopol o reprezinta oligopolul. O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vânzarea unui produs. Produsul oferit de cele câteva firme poate fi omogen, ca în cazul petrolului sau otelului, sau diferentiat, precum avioanele, autoturismele, tigaretele, berea sau calculatoarele. Pietele cu structura oligopolista prezinta un grad înalt de concentrare. De regula, trei sau patru dintre producatori detin mai mult de jumatate din piata. În afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale ale oligopolului sunt interdependenta si incertitudinea. Cum fiecare firma detine o parte semnificativa a ofertei totale, actiunile sale au o influenta majora asupra celorlalte. Daca în cazul concurentei perfecte deciziile oricarui producator nu influenteaza în nici un fel situatia celorlalti (la monopol aceasta problema este irelevanta ), aici o firma poate practica în functie de circumstante si aspiratii un pret diferit de cel al pietei. Însa, prin aceasta afecteaza oferta si pretul pe piata si implicit profitul oricarei alte firme concurente. Aceasta poate declansa actiuni de adaptare si, uneori, de represiune ale concurentilor motiv pentru care un producator

256

individual trebuie sa analizeze consecintele propriilor decizii si prin prisma efectului asupra celorlalti. Reactiile concurentilor constituie un element determinant în alegerile oricarui conducator de firma. Se cunosc cazuri când dorinta de ameliorare a situatiei economico-financiare a unei firme a avut efect de bumerang, aducând-o într-o situatie mai delicata comparativ cu cea initiala sau chiar la faliment. De exemplu, o firma care decide sa creasca productia si/sau sa-si reduca pretul va cunoaste cel putin pe termen scurt o evolutie favorabila. Însa presiunea exercitata asupra pretului poate asigura profituri mai mici sau nule altor firme. Devine posibila în consecinta o actiune concertata vizând excluderea de pe piata a firmei în cauza sau alte masuri represive. În concluzie, actiunile unui producator au efect asupra concurentilor, dupa cum si deciziile acestora afecteaza pe fiecare în parte. Patrunderea pe o piata cu structura oligopolista este daca nu imposibila, cel putin dificila. Oligopolul se protejeaza prin bariere similare monopolului. Avantajele tehnologice combinate cu o productie de scara mare, asigura firmelor costuri unitare reduse si o puternica flexibilitate a pretului în functie de circumstante. Firmele mici coopereaza sau fuzioneaza cu cele mari. Oligopolul reprezinta cea mai raspândita forma de piata în tarile cu economie capitalista. Principalele situatii de oligopol Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore:

• de confruntare (deschisa sau nu) sau • de cooperare (întelegere)

Prima situatie, caracteristica oligopolului necooperant, se rezuma la împartirea pietei si maximizarea profitului individual. Atât pe termen scurt cât si pe termen lung, oligopolistul urmareste sa-si conserve partea sa de piata si, eventual, sa si-o extinda. Confruntarea se poate desfasura fie prin preturi (caz mai putin frecvent), fie prin diferentierea produselor. Razboiul preturilor consta dintr-un sir de reduceri alternative si continue

257

ale acestora de catre firmele rivale. Se poate ajunge astfel chiar la disparitia profiturilor economice, singurele profituri realizate fiind cele normale. În alte situatii, efectele unui astfel de razboi pot fi însa dezastruoase pentru firme. Diferentierea produselor reprezinta o alta consecinta a rivalitatii oligopoliste si o alternativa la concurenta prin preturi. Ea se dezvolta cu atât mai mult cu cât limitarea concurentei prin preturi este mai accentuata si respectata cu mai multa strictete. Pretul va fi în aceasta situatie doar un argument, nu însa cel forte. Atunci când însa firmele îsi dau seama ca profiturile lor depind de actiunea lor conjugata, iar confruntarea este defavorabila fiecareia, ele apar dispuse la cooperare. În consecinta, producatorii vor stabili împreuna pretul si outputul individual si total, împart piata si iau si alte decizii de afaceri împreuna. Cooperarea se poate finaliza în acorduri explicite sau implicite (tacite).

a) Cazul firmei dominante Aceasta situatie reprezinta o varianta a întelegerii tacite. Pe unele piete oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid în materie de pret. Aceasta reprezinta firma barometru sau leader. Ea manifesta o abilitate sporita în alegerea momentului propice pentru a introduce schimbari în pret. În acest fel, ea îsi asuma responsabilitatea stabilirii pretului prin adaugarea la costul mediu a unei sume reprezentând profitul. Celelalte firme manifesta încredere în judecatile firmei leader privind situatia pietei si vor adopta acelasi pret de vânzare. Pe de alta parte, aceasta atitudine, de acceptare si preluare a pretului unei firme dominante, apare justificata atunci când celelalte firme sunt de dimensiuni mici. A încerca sa vinzi la pret inferior reprezinta o tentativa extrem de riscanta. Pe termen scurt, vânzarile pot creste, însa pe termen lung se poate declansa un razboi al preturilor care poate scoate din afaceri firma mai mica.

258

Firma aflata în pozitie dominanta poate fi sau nu cea mai importanta din domeniul respectiv. Uneori, nu cifra de afaceri prezinta importanta ci costurile unitare de productie; alteori, nici acestea nu sunt suficiente. Un exemplu de situatie oligopolista de acest tip îl constituie sectorul bancar unde o banca principala adopta o anumita rata a dobânzii considerata de referinta pentru celelalte banci. Banca principala se comporta precum o firma barometru. Decizia sa de modificare a ratei dobânzii este considerata oportuna si însusita de celelalte banci. Situatia descrisa mai sus este însa instabila pentru ca nu se bazeaza pe situatia de echilibru a firmei ci pe:

- consensul general al firmelor care accepta situatia unei firme barometru,

si pe - acceptarea de catre aceeasi firma a riscului pierderii

vânzarilor, daca vreodata decizia sa se dovedeste gresita. De aceea rolul de firma leader poate fi îndeplinit alternativ de una sau alta dintre firme, iar uneori de câteva în mod simultan. b) Cazul întelegerii secrete

În anumite circumstante, câteva firme mari se angajeaza

într-o întelegere tacita, retinându-se de la competitie, împartindu-si piata si stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru fiecare. Ca si în cazul anterior, firmele, stapâne pe propria productie, si-o vor ajusta astfel încât sa obtina un profit maxim. În plus, fiecare dispune de o zona de piata garantata si inviolabila, stabilita pe baza unor criterii diverse, precum cele geografice. În acest fel, acordul, atât timp cât este respectat, se dovedeste eficient producatorilor participanti. Ruptura sa genereaza masuri represive soldate cu pierderi mai mari sau mai mici, cu excluderea unora de pe piata, mentinerea altora sau chiar cu o revizuire a vechiului acord. c) Cazul cartelului

259

Un tip de acord explicit îl constituie cartelul. Cartelul reprezinta un grup de firme independente, care produc bunuri similare si actioneaza împreuna pentru a creste pretul si a restrictiona outputul individual. Spre deosebire de cazurile anterioare independenta firmelor este mai slaba, odata ce ele trebuie sa respecte deciziile unui organism comun de conducere. Aceste decizii sunt însa adoptate cu asentimentul firmelor participante, tinându-se seama de interesele fiecaruia. Odata constituit cartelul, acesta actioneaza si se manifesta asemanator monopolului. Oferta este mai redusa, iar pretul rezultat este superior cazului când firmele s-ar afla în concurenta perfecta. Firmele actioneaza în sensul maximizarii profiturilor însumate si nu al celor individuale. Dupa ce este obtinut, acest profit va fi împartit pe baza unor criterii echitabile între participanti precum cota de productie sau costurile realizarii productiei. Consideram în continuare cazul în care 10 firme, apartinând unei ramuri date, se constituie într-un cartel. Pentru simplificarea prezentarii, curbele costului le consideram identice. Profitul total reprezinta diferenta dintre încasarile si costurile totale, iar acesta trebuie maximizat:

unde π - profitul total p - pretul de piata, care este functie de cantitatea totala produsa Q - cantitatea totala produsa, suma a cantitatilor individuale:

CTi - costurile individuale, dependente de cantitatile individuale produse (qi ).

260

În continuare vom face apel la figura 10.2 În conditii de concurenta perfecta pretul unitar de vânzare este p*, determinat pe baza conditiei p = Cm = min CTM (figura 10.2b). Cantitatea produsa, data fiind

identitatea curbelor costurilor medii este si ea aceeasi si egala cu q*, iar cantitatea oferita de pieta este Q = 10q*. La acest pret toate firmele realizeaza profituri normale, eliminându-se supraprofiturile. Daca însa firmele se constituie într-un cartel, conditia de maximizare a profiturilor este aceeasi ca la monopol, adica încasarea marginala trebuie sa fie egala cu costul marginal. Curba costului marginal se obtine prin aditionarea curbelor costurilor marginale individuale.

Se observa în figura 10.2 ca noul pret va fi p** (p** > p*), iar cantitatea produsa de fiecare firma q** (q** < q*). Aceasta reprezinta cota de productie a fiecarui membru al cartelului. Daca acestia vor fi dispusi la reducerea productiei atunci cresterea pretului este asigurata. Profiturile vor fi maxime, atunci când costul marginal al fiecarui producator (egale între ele) vor fi egale cu încasarea marginala.

a) Ramura b) Firma

261

Fig. 10.2 Pretul de piata si cota de productie în conditiile cartelului La pretul p** fiecare producator câstiga profit, iar profiturile însumate vor fi maxime. Productia ramurii va fi Q*. Dincolo de acest punct, încasarea marginala a ramurii va fi depasita de costul marginal, iar profitul total începe sa scada. Orice crestere a productiei, chiar daca amelioreaza profitul unei firme, exercita o presiune în jos asupra pretului. Daca toate firmele sunt dispuse la respectarea acordului, urmarindu-se maximizarea profiturilor însumate, atunci nici una dintre ale nu consimte la creste rea productiei proprii. Prin pretul practicat si avantajele conferite producatorilor cartelurile sunt benefice mai degraba producatorilor decât consumatorilor. Din fericire pentru ultimii, constituirea si mai ales functionarea pe termen lung a cartelurilo r este foarte dificila. Pe de o parte sunt necesare bariere la intrare. Preturile mai ridicate si posibilitatea însusirii unor supraprofituri actioneaza ca un magnet pentru alti producatori. Intrarea de noi firme pe piata conduce fie la cresterea ofertei totale si reducerea pretului pietei fie, daca se doreste mentinerea pretului, la scaderea cotei de productie. Si într-un caz si în celalalt profiturile individuale se reduc. De aceea firmele fondatoare trebuie sa adopte o strategie comuna împotriva noilor veniti, al carei succes nu este garantat a priori. Pe de alta parte, fiecare firma având o structura proprie a costurilor si profiturilor este tentata sa triseze. Conditiile de productie sunt în mod evident diferite, iar unele firme vor dispune de un avantaj de cost. Curbele costului mediu si marginal se situeaza sub cel al celorlalte firme din cartel. Tocmai acestea vor fi în primul rând tentate sa triseze, slabind astfel coeziunea în cadrul cartelului. Ramânând astfel la cazul anterior în care structura costurilor este identica, sa analizam consecintele deciziei unei firme de a-si mari productia.

262

Premisele de la care porneste aceasta firma este ca productia sa suplimentara nu va modifica pretul si, pe de alta parte, ca celelalte firme îsi vor respecta cota lor de productie. Aceasta firma tinde sa-si creasca productia pâna acolo unde costul sau marginal va fi egal cu pretul de piata (Cmi = p**). Astfel, ea îsi maximizeaza propriul profit trisând. În figura 10.2b profitul suplimentar este reprezentat de zona hasurata. În general, se accepta ca o firma poate sa-si depaseasca cota de productie fara a determina o reducere apreciabila a pretului. Daca toate firmele ar trisa majorându-si cota, atingând nivelul q***, productia totala ar marca o crestere conside rabila pâna la nivelul Q**, iar pretul s-ar reduce drastic. Rezulta un surplus de productie în raport cu cea presupusa de pretul anterior (p**). Cantitatea ceruta ar creste, iar cea oferita s-ar reduce pâna când acest surplus este eliminat. În acest context, pretul poate reveni chiar la nivelul initial, p*, egal cu minimul costului mediu. Cartelul poate supravietui, însa sunt frecvente situatiile în care acestea se destrama, în ciuda masurilor punitive pentru cei care triseaza. Studiu de caz: OPEC si piata mondiala a petrolului

Un exemplu de cartel, la nivel international, îl constituie

Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC). OPEC a luat nastere în 1960, în urma întâlnirii de la Bagdad dintre reprezentantii a cinci tari: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudita si Venezuela. Ulterior, în 1973 au aderat alte opt tari si anume: Qatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador si Gabon. Aceste tari controleaza aproximativ trei patrimi din rezervele mondiale de petrol. Tot OPEC se afla la originea “socurilor petroliere”, sintagma care desemneaza cele doua majorari masive ale pretului petrolului din 1973 si 1981.

Ca orice cartel, OPEC-ul încearca sa creasca pretul titeiului printr-o politica comuna de reducere a cantitatii produse. Fiecarei tari îi revine o cota din productia totala a cartelului. Mentinerea unui pret ridicat

263

al petrolului este împiedicata de tentatia fiecarui membru de a-si majora productia si a obtine astfel mai mult profit. Membrii cartelului agreeaza adesea reducerea productiei însa frecvent încalca acordul.

Succesul cel mai mare înregistrat de OPEC a fost în perioada 1973-1985. Pretul petrolului a evoluat de la 2,64$/baril în 1972 la 11,17$/baril în 1974 si la 35,10$/baril în 1981. Însa, la începutul anilor ’80, conflictul declansat între membrii cartelului a determinat scaderea sensibila a pretului la numai 12,52$/baril (1986).

− REZUMAT • Concurenta monopolistica si oligopolul constituie cazuri intermediare

între concurenta perfecta si monopol. • Concurenta monopolistica reprezinta o structura a pietei în care oferta

provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi similare, sunt diferentiate.

• Pe termen scurt, firmele obtin nu numai profituri normale, ci si

economice. Productia ce asigura maximizarea profitului corespunde intersectiei dintre curba costului marginal si cea a încasarii marginale.

• Pe termen lung, intrarea pe piata a noi producatori, face ca pretul sa

fie egal cu costul mediu. Conditia de maximizare a profitului ramâne aceeasi si anume egalitatea dintre încasarea marginala si costul marginal. În plus, pe termen lung pretul este egal cu costul total mediu.

• Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu

concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai înalt de satisfactie pentu consumator.

264

• O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vânzarea unui produs.

• În afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale

ale oligopolului sunt interdependenta deciziilor poducatorilor si incertitudinea.

• Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore: de

confruntare (deschisa sau nu) sau de cooperare (întelegere). Cooperarea se poate finaliza în acorduri explicite sau implicite (tacite).

• Cazul firmei dominante (barometru) reprezinta o varianta a întelegerii tacite. Pe unele piete oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid în materie de pret. Ea manifesta o abilitate sporita în alegerea momentului propice pentru a introduce schimbari în pret.

• Cazul întelegerii secrete presupune întelegerea între câteva firme mari

care se retin de la competitie, împartindu-si piata si stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru fiecare.

• Cartelul reprezinta un grup de firme independente, care produc bunuri

similare si actioneaza împreuna pentru a creste pretul si a restrictiona outputul individual.

Ñ Termeni cheie

Concurenta monopolistica Oligopolul Razboiul preturilor Firma dominanta Întelegere secreta Cartel

265

^ Întrebari de verificare 1. Analizati comparativ concurenta perfecta si concurenta monopolistica. 2. Care sunt principalele situatii de oligopol? 3. Explicati cauzele care împiedica functionarea pe termen lung a cartelurilor. Oferiti un exemplu în acest sens. 4. Analizati comportamentul firmelor si consecintele posibile ale declansarii unui razboi al preturilor pe o piata cu structura de oligopol. 5. În ce sens ar putea afecta reclama pretul produsului si profitul firmei în conditii de concurenta monopolistica?

� Teste grila 1. Selectati din urmatoarea lista, trasaturile concurentei monopolistice: a) diferentierea produselor; b) numar mare de firme; c) acces relativ usor la intrarea în ramura; d) concurenta prin produse; e) deciziile unei firme nu afecteaza situatia celorlalte firme. 2. Identificati din lista urmatoare o caracteristica care nu poate fi asociata concurentei monopolistice: a) numar mare de vânzatori si cumparatori; b) fiecarui vânzator îi revine un segment de piata de dimensiuni reduse; c) bunurile sunt subs tituibile, nu însa perfect; d) nu se recurge la întelegeri secrete între vânzatori cu privire la pret si

cantitatea individual produsa; e) accesul pe piata pentru noii producatori este imposibil.

266

3. Concurenta monopolistica reprezinta o varianta intermediara între concurenta perfecta si monopol. Prin trasaturile sale ea se situeaza mai aproape de ........ decât de.......... : a) monopol, concurenta perfecta; b) concurenta perfecta, monopol; c) este asemanatoare si diferita în aceeasi masura de ambele variante

extreme. 4. Oligopolul se deosebeste de alte forme de piata prin: a) dimensiunea pietei; b) dimensiunea medie a ofertantilor; c) caracteristici speciale ale produselor oferite; d) numarul ofertantilor; e) natura produsului; 5. Piata cu structura de oligopol difera de cea cu concurenta perfecta prin cel putin urmatoarele caracteristici: a) numarul firmelor pe piata; b) accesul la informatie; c) posibilitatea întelegerii între firme; d) nivelul ridicat de independenta în luarea deciziilor privind cantitatea

oferita si alegerea preturilor de vânzare. e) bariere de intrare în ramura. 6. Presupunem doua întreprinderi care produc bunuri perfect substituibile si furnizeaza întreaga productie pe piata. Declansarea unui razboi al preturilor presupune: a) competitia prin preturi si diferentierea produselor; b) anticiparea cu certitudine a câstigatorului; c) pierderi pe termen lung pentru ambele întreprinderi; d) interventia statului ca arbitru al unei asemenea situatii; e) reducerea succesiva a preturilor de catre cei doi rivali în vederea

câstigarii suprematiei pe piata.

267

7. Riscurile ce decurg dintr-un eventual razboi al preturilor determina firmele dintr-o ramura cu structura oligopolista sa prefere varianta întelegerii. Acel acord prin care outputul este restrictionat, piata împartita, iar pretul practicat de firme acelasi, reprezinta: a) monopol pur; b) firma barometru; c) cartel. 8. Selectati din lista de mai jos, conditiile necesare constituirii si functionarii cartelurilor: a) bariere la intrare; b) acord privind nivelul total al productiei; c) acceptarea de catre firmele participante a unei cote din productia

totala, determinata dupa anumite criterii economice; d) acordul privind cota de productie pentru fiecare firma se justifica doar

pe termen scurt, iar pe termen lung poate fi evitat; e) abilitatea de a conduce si mentine acest acord. 9. Pretul pietei în cazul oligopolului este comparativ cu cel al pietei cu concurenta perfecta sau cel de pe o piata monopolistica: a) mai mare; b) mai mic; c) egal; d) nu se poate realiza o astfel de comparatie. 10. Principalele diferente între oligopol si concu renta monopolistica constau în: a) intrarea de noi firme în ramura; b) natura produsului; c) dimensiunea firmelor; d) numarul firmelor; e) efectul actiunilor unei firme asupra concurentilor.

271

CAPITOLUL11

PIATA MUNCII SI SALARIUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Cum functioneaza piata muncii în conditii de concurenta perfecta • Cum functioneaza piata muncii în conditii de monopson • Care sunt obiectivele sindicatelor • Cum functioneaza piata muncii în conditii de monopol bilateral

Orice activitate economica presupune folosirea factorului munca. Într-o economie de piata acest factor de productie se obtine prin intermediul pietei muncii.

Piata muncii consta în întâlnirea si confruntarea dintre cererea si oferta de munca. Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de munca si sunt dispusi sa angajeze lucratori în conditii salariale. Acestia ofera în schimb locuri de munca. Purtatorii ofertei de munca sunt posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca în aceleasi conditii salariale. Desi comporta unele afinitati cu celelalte piete, inclusiv cu cea a bunurilor si serviciilor, piata muncii se distinge de acestea prin multiple aspecte. Deoarece implica oamenii, munca nu are întru totul caracteristicile unei marfi. Politicile adecvate pietei muncii difera de cele corespunzatoare pietei bunurilor si serviciilor sau altor piete. Echipamentele pot fi folosite de întreprinzatori cu ritmuri diferite mergând chiar pâna la uzura lor prematura. Înlocuirea lor nu presupune

272

mentiuni speciale ale politicii guvernamentale. În schimb, tratamentul aplicat de întreprinzatori salariatilor nu se poate supune acelorasi reguli. Statul, în speta executivul, au dreptul si chiar obligatia acordarii unei protectii speciale angajatilor. Functionarea pietei muncii este dependenta de alte institutii sociale, restrictii ale mediului economic, mentalitati si comportamente ale agentilor economici. Piata muncii ca piata a celui mai important factor de productie se afla în legatura directa cu celelalte piete. Ea recepteaza semnalele de pe fiecare piata si îsi formuleaza propriile exigente fata de acestea. Echilibrul pietei muncii conditioneaza echilibrul celorlalte piete. Vom analiza în continuare piata muncii si modul determinarii salariului în conditiile concurentei perfecte, iar apoi al concurentei imperfecte.

11.1 Piata muncii în conditiile concurentei perfecte Studiul pietei muncii în aceasta situatie are mai mult o importanta teoretica, cunoscut fiind faptul ca acest tip de piata nu are practic corespondent în realitate. Importanta sa consta mai ales în crearea unui cadru referential necesar abordarii tipului imperfect de piata a muncii. Analiza pietei muncii perfect concurentiala presupune îndeplinirea concomitenta a cel putin urmatoarelor conditii: (1) Existenta unui numar suficient de mare de cumparatori de servicii de forta de munca, dar si de ofertanti de astfel de servicii. Fiecare participant pe piata muncii are o putere neglijabila în raport cu ansamblul pietei în determinarea salariului (fiecare participant pe piata muncii este un "wage-taker" asa cum pe piata bunurilor exista "price-taker"). (2) Munca este omogena. Posesorii de forta de munca sunt la fel de calificati, lucreaza în aceleasi conditii si au în consecinta aceeasi productivitate.

273

(3) Mobilitatea perfecta a muncii. Nu exista nici un fel de restrictii institutionale sau legislative în circulatia fortei de munca între diferite activitati.

Cererea de munca Cererea de munca poate fi privita atât la nivelul firmei cât si la nivelul pietei. Vom rationa pentru început pe exemplul unei firme reprezentative al carei obiectiv îl constituie maximizarea profitului. Tehnologia o consideram data ceea ce înseamna ca analiza se va efectua pe termen scurt. În conditiile date de productie cu cât mai multa forta de munca este angajata cu atât productia firmei este mai mare. Consideram ca expresia productiei este data de o functie de productie bifactoriala f(L, K), unde K reprezinta capitalul iar L munca (exprimata în numar de lucratori sau numar de ore). Conceptul care sta la baza cererii de munca îl reprezinta produsul fizic marginal al resursei. Produsul fizic marginal al muncii surprinde aportul fiecarui lucrator suplimentar la productia firmei:

PmL = f (L+∆L, K) - f (L, K) unde PmL - produsul fizic marginal al muncii

f (L+ ∆L,K) - productia realizata cu K unitati de capital si o cantitate superioara de munca L+∆L

f (L,K) - productia obtinuta în conditiile initiale cu K unitati de capital si L unitati de munca.

Fiecare lucrator suplimentar contribuie, cel putin pâna la un anumit punct, la cresterea productiei. Aceasta contributie scade pe masura angajarilor suplimentare, chiar daca într-o prima faza ar putea marca o tendinta ascendenta. Aceasta evolutie confirma legea

274

randamentelor descrescatoare. Este evident ca o crestere excesiva a utilizarii fortei de munca, conduce în ultima instanta la valori chiar negative ale productivitatii marginale a muncii. Deoarece producatorul este considerat rational aceste valori sunt ignorate. Daca productia va spori în urma cresterii cu o unitate de munca cu produsul fizic marginal, încasarile firmei vor creste cu valoarea productiei fizice marginale (VPFM):

VPFM = P x PmL unde P reprezinta pretul de vânzare al produsului. Evolutia valorii produsului fizic marginal respecta dinamica produsului fizic marginal. De obicei, conceptul de valoare a produsului marginal este asociat pietei concurenta perfecta unde firmele se confrunta cu o cerere perfect elastica. Ele preiau pretul pietei fara a-l putea influenta chiar daca productia lor variaza considerabil. În cazul firmelor aflate pe o piata cu concurenta perfecta, confruntate cu o cerere descrescatoare se foloseste un concept similar valorii produsului marginal si anume încasarea marginala pe seama mâinii de lucru (VMM) egala cu produsul dintre încasarea marginala (Im) si produsul fizic marginal:

VMM = Im x PmL Încasarea marginala reprezinta suplimentul de încasare obtinut în urma vânzarii unei unitati suplimentare de produs. Cum încasarea marginala este egala cu pretul în conditii de concurenta perfecta, conceptul de încasare marginala pe seama mâinii de lucru poate fi folosit pentru orice tip de piata. O firma care îsi propune maximizarea profitului va trebui sa dimensioneze cantitatea utilizata dintr-o resursa, inclusiv de munca, pâna acolo unde pretul resursei egaleaza valoarea produsului marginal. Decizia optima pentru firma în cazul resursei munca se va baza pe comparatia dintre încasarea marginala a muncii si costul marginal

275

ocazionat de plata unei unitati suplimentare de munca reprezentata de salariu (W). Acest salariu este cel nominal, exprimat în termeni monetari. Atât timp cât valoarea produsului marginal este superioara salariului, întreprinzatorul va decide utilizarea unitatii suplimentare de munca. Pe masura ce se realizeaza angajari suplimentare, valoarea produsului marginal are tendinta ferma de scadere. Când sporul de profit devine nul, ceea ce se petrece atunci când valoarea produsului marginal egaleaza salariul, întreprinzatorul va stopa angajarea. Dincolo de acest punct profitul sau se va diminua. În consecinta, la echilibru, cantitatii de munca utilizate îi corespunde egalitatea:

VPFM = W.

Rescriind aceasta egalitate pentru cazul concurentei perfecte avem:

P x PmL = W sau

PmL = W/ P unde W/ P reprezinta salariul real. În mod echivalent, firma va angaja forta de munca pâna acolo unde produsul fizic marginal va fi egal cu salariul real. Salariul real reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o expresie a puterii de cumparare a salariului platit de întreprinzator, masurata în termenii bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de pe piata. Curba cererii de munca a firmei este data de curba valorii produsului marginal, care marcheaza tendinta de scadere pe masura cresterii cantitatii de munca utilizate. Pentru exemplificarea determinarii cererii de munca vom face apel la datele cuprinse în tabelul 1 si la figura 11.1 a,b,c. Angajarea unui lucrator suplimentar se soldeaza cu o crestere din ce în ce mai lenta a productiei, dar si a încasarilor firmei (figura 11.1 a si b). Salariul este constant, indiferent de nivelul angajarii, fiind determinat de

276

pia ta prin interactiunea dintre cererea si oferta totala de munca. Ultimul lucrator angajat în conditii de rentabilitate este cel de al patrulea. Daca întreprinzatorul s-ar opri înaintea acestui punct el ar sacrifica în mod nejustificat profit. Daca, în schimb, ar opta si pentru angajarea celui de -al cincilea lucrator, el si-ar vedea profiturile diminuate cu diferenta dintre valoarea produsului marginal (500) si costul marginal al muncii (1000), considerând ca firma ar face fata doar costurilor salariale.

Echilibrul dintre valoarea produsului marginal si costul marginal al muncii

Tabelul 11.1

Numar de lucratori

Productia realizata

(unitati de produs)

Produsul

fizic marginal

Pret

unitar

Valoarea produsului marginal (5=3x4)

Costul

marginal al muncii

1 2 3 4 5 6 0 0 - 50 - - 1 50 50 50 2500 1000 2 90 40 50 2000 1000 3 120 30 50 1500 1000 4 140 20 50 1000 1000 5 150 10 50 500 1000

277

Fig. 11.1 Cererea de munca si nivelul angajarii

Cererea de munca a pietei reprezinta însumarea volumului solicitat de forta de munca, de toti cei care fac angajari pe piata respectiva, pentru un nivel dat al salariilor.

Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul fizic marginal. Vom analiza pe rând fiecare din acesti factori presupunând de fiecare data pe celalalt constant. a) Daca pretul produsului va spori, curba valorii produsului marginal se va deplasa spre dreapta si odata cu acesta si curba cererii de munca. În cazul exemplului anterior daca pretul produsului se dubleaza firma poate angaja si pe cel de al cincilea muncitor. Invers, scaderea pretului va reduce cererea de munca. Cererea de munca reprezinta o cerere derivata. Munca este astfel solicitata datorita utilitatii ei pentru producerea altor bunuri si servicii si nu ca munca în sine. Într-o situatie similara se afla si cererea celorlalti factori de productie. b) Cel de al doilea factor de influenta asupra cererii de munca este produsul fizic marginal. În mod normal, cel putin pe termen lung,

278

acesta marcheaza o tendinta ascendenta datorita ameliorarii cantitative si calitative a factorilor de productie: educarea si instruirea fortei de munca, cresterea cantitatii de capital, îmbunatatirea tehnologiei. Perfectionarea tehnologiei poate determina variatia în ambele sensuri a cererii de munca. Într-adevar pe termen scurt aceasta se poate traduce printr-o eventuala reducere a cererii de munca însa pe termen lung cererea de munca înregistreaza o crestere. Ameliorarea tehnologiei se însoteste, de regula, si de cresterea gradului de instruire si calificare a fortei de munca.

Oferta de munca Oferta de munca reprezinta cealalta jumatate a pietei muncii. Similar ofertei de produse, oferta de munca reprezinta relatia direct proportionala între pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita. Aceasta înseamna ca sporul salariului se însoteste de cresterea ofertei de munca. Si reciproc, daca salariul scade, oferta de munca se reduce în consecinta. Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si la nivelul pietei. Vom aborda oferta de munca începând cu primul nivel al sau, cel individual. În acest caz relatia salariu – oferta de munca comporta un aspect particular. A. Oferta individuala de munca Studiul ofertei individuale presupune apelul la teoria alegerilor consumatorului individual. Consumatorul dispune de un "buget" de timp, posibil de alocat între doua "bunuri": timp liber si timp pentru munca. Timpul liber este necesar pentru odihna, relaxare sau pentru orice alta activitate efectuata în afara celei care este remunerata. Cresterea timpului liber reduce timpul alocat muncii. Acesta din urma conduce la obtinerea unui salariu care la rându-i se poate converti în bunuri si servicii. Cresterea salariului determinata de cresterea timpului pentru munca, sporeste cantitatea de bunuri si servicii ce se poate achizitiona de pe piata. În schimb, timpul liber se reduce. Daca, din contra, acesta creste se

279

renunta la o cantitate anume de bunuri si servicii, cu atât mai mare cu cât salariul (orar) este mai mare. Costul de oportunitate al timpului liber îl reprezinta în consecinta, sacrificiul consumului de bunuri si servicii. Pe masura cresterii salariului, decizia de alocare a timpului între cel pentru munca si cel liber este afectata în doua moduri: - Efectul de substitutie: cresterea salariului, creste costul de oportunitate al timpului liber, ceea ce reprezinta un stimulent pentru consumatorul rational de a "cumpara" mai putin timp liber. Astfel individul va substitui prin munca timpul liber, când pretul celui din urma creste. - Efectul de venit: acesta tinde sa reduca numarul de ore lucrate. Când salariul creste si deci si venitul, considerând preturile bunurilor si serviciilor neschimbate, veniturile reale sporesc. Indivizii tind sa consume mai mult din bunurile normale si mai putin din cele inferioare. Timpul liber este un bun normal. În functie de predominanta unuia sau altuia dintre efecte, curba ofertei individuale poate avea o alura normala sau anormala. Efectul de substitutie determina cresterea ofertei pe masura ce salariul creste. Curba ofertei individuale este în acest caz pozitiv înclinata. Se apreciaza ca acest efect predomina pentru niveluri joase ale salariului. În schimb, efectul de venit conduce la reducerea cantitatii de munca oferite când salariul creste. De data aceasta panta curbei ofertei individuale devine negativa. În mod normal, efectul de venit succede celui de substitutie. Când însa cele doua efecte se compenseaza reciproc, având o contributie aproximativ egala, curba ofertei de munca devine verticala sau perfect inelastica. În graficul din figura 11.2 aceasta zona intermediara se situeaza între cele doua efecte.

280

Fig. 11.2 Curba ofertei individuale de munca

B. Curba ofertei pietei. Desi curbele ofertei individuale pot avea cel putin pentru un anumit nivel al salariilor o înclinatie negativa, curba ofertei pietei pentru un tip dat de munca este mai degraba pozitiv înclinata pe tot intervalul. Explicatia este simpla. Un nivel ridicat al salariului pentru care orice individ se comporta conform demonstratiei anterioare, este de natura a atrage în ramura respectiva lucratori din celelalte domenii de activitate, tentati de perspectiva unui salariu superior. Din acest motiv curbele ofertei pietei sunt normale, indiferent de forma curbelor individuale de munca pe care se bazeaza. Pozitia curbei ofertei este determinata de numarul celor care doresc si sunt capabili sa-si ofere serviciile de forta de munca pentru fiecare nivel al salariului. Iar acest numar va depinde la rându-i de trei factori: a) numarul celor calificati; b) beneficii non-salariale proprii activitatii efectuate precum satisfactia muncii, climatul de munca, statutul dobândit, securitatea locului de munca etc.; c) salariul si alte beneficii non-salariale în activitati alternative.

281

O schimbare în salariul obtinut de lucrator va determina o miscare de-a lungul curbei ofertei de munca, în timp ce modificarile survenite în ceilalti factori vor deplasa în plan curba ofertei.

Echilibrul pietei muncii cu concurenta perfecta Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se determina în mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de munca determina concomitent salariul de echilibru (W*) si ocuparea de echilibru (N*) asa cum se poate observa în figura 11.3. Acest nivel al salariului se impune fiecarui participant de pe piata muncii. Daca salariul se situeaza sub nivelul celui de echilibru, de exemplu la W1, cererea de munca excede oferta de munca. În aceasta situatie, exista penurie de forta de munca. Firmele incapabile sa gaseasca forta de munca de care au nevoie vor fi dispuse la cresterea salariului, ceea ce va conduce salariul spre nivelul sau de echilibru. Daca în schimb, salariul se situeaza la un nivel superior celui de echilibru de exemplu la W2, oferta de munca depaseste cererea de munca. Apare un surplus de forta de munca în raport cu cererea de munca, situatie de dezechilibru a pietei muncii cunoscuta sub numele de somaj. Aceasta situatie este mult mai frecvent întâlnita comparativ cu cea a penuriei de forta de munca. Unii oameni se vor afla în cautare de lucru iar în cazul în care nu vor gasi locuri de munca disponibile vor accepta un salariu mai redus. Aceasta va exercita o presiune în jos a salariului pâna la atingerea nivelului sau de echilibru. În concluzie, pe o piata perfect concurentiala, surplusul temporar de forta de munca determina reducerea salariului, în timp ce criza determina cresterea acestuia. De fiecare data prin ajustari repetate se ajunge la echilibru. Modificarile cererii si ofertei de munca la nivelul pietei vor determina schimbari ale salariului si ocuparii în mod similar variatiilor cererii si ofertei pe piata bunurilor.

282

Fig. 11.3 Echilibrul pe piata muncii în conditiile concurentei perfecte

11.2 Piata muncii în conditiile monopsonului

În realitate, piata muncii este departe de a fi perfecta. Firmele pot dispune de putere pe piata si, în virtutea acestui fapt, ele pot influenta sau chiar determina pretul muncii. Aceasta se poate produce în cazul existentei pe piata a unui singur cumparator de forta de munca sau doar a câtiva, care controleaza piata muncii la nivelul unei zone sau pentru o ocupatie data, sau când lucratorii au perceptii diferite privind firmele care ofera locuri de munca în legatura cu aspecte non-salariale ale angajarii (proximitate, climatul de munca etc.). Oricum patronii nu pot angaja un numar nelimitat de lucratori la un salariu constant. Din acest motiv, curba ofertei de munca cu care se confrunta nu mai este orizontala ca în cazul concurentei perfecte. Dorinta de a angaja un numar sporit de lucratori se traduce prin cresterea salariului, ceea ce înseamna ca oferta de munca are panta pozitiva. Curba ofertei exprima salariul ce trebuie platit pentru a utiliza o cantitate data de munca. Salariul astfel platit reprezinta costul mediu de utilizare al muncii.

283

Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta de munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson, în timp ce un numar mare de cumparatori diferentiati asigura concurenta monopsonica. Totusi se obisnuieste a considera piata ca având caracter de monopson atunci când cumparatorii de forta de munca au latitudinea determinarii nivelului salariului. Ofertantii de munca ramân, în aceasta situatie, în pozitie de perfect competitori acceptând un nivel dat al salariului. Ca si în cazul monopolului pe piata bunurilor, patronul determina cuplul pret-cantitate situat pe curba ofertei de munca. În decizia de optimizare a angajarii este important de precizat ca monopsonistul poate practica sau nu discriminarea în materie de salarii. Prima situatie presupune plata unor salarii diferite lucratorilor ce presteaza o munca similara. Vom considera însa, în continuare, cazul cel mai simplu, în care salariile sunt identice pentru activitati identice. De aici si din forma curbei ofertei de munca, decurge ca angajarea unui lucrator suplimentar determina un salariu, si deci un cost marginal pentru monopson, mai mare, salariu care se aplica nu doar unitatii marginale de munca, ci si tuturor unitatilor de munca anterioare. Costul marginal al resursei de munca, ocazionat de angajarea unui salariat suplimentar reprezinta salariul platit acestuia plus cresterea globala a salariilor care trebuie platita de întreprinzator tuturor celorlalti angajati anterior. În figura 11.4 sunt reprezentate curbele costului marginal al resurselor de munca si a ofertei de munca. Se observa ca au acelasi punct de plecare, situat pe ordonata la anumita distanta de origine. Nimeni nu ar dori sa se angajeze pentru un salariu inferior lui W1. Costul marginal al resursei de munca excede pentru orice nivel al angajarii pretul aceleiasi resurse. Din acest motiv curba costului marginal se situeaza pe întreg intervalul deasupra curbei ofertei de munca, cu exceptia punctului de start. Situatia este similara celei întâlnite în cazul relatiei dintre cererea adresata monopolistului si curba încasarii marginale. Încasarea marginala este inferioara pretului deoarece pentru a vinde mai mult trebuie redus

284

pretul, iar acesta se aplica tuturor unitati lor de produs vândute si nu doar celei marginale.

Fig. 11.4 Costul marginal al resursei de munca si oferta de munca în conditiile monopsonului

Echilibrul monopsonului

În figura 11.5 sunt reprezentate atât curba costului marginal al resursei, a ofertei dar si a cererii de munca. Curba cererii de munca este data, asa cum s-a vazut, de evolutia încasarii marginale pe seama mâinii de lucru sau altfel spus de contributia fiecarui angajat suplimentar la valoarea productiei. Daca monopsonul urmareste maxim de profit, el va utiliza o cantitate de munca pentru care costul marginal al resursei egaleaza încasarea marginala adus de ultima unitate de munca folosita. Acest lucru se petrece pentru un nivel de ocupare egal cu N*. Salariul de echilibru corespunzator acestui nivel se afla pe curba ofertei si este W*. Se observa ca, în conditii de echilibru, pe o piata caracterizata prin unic cumparator de forta de munca, salariul este inferior atât costului ocazionat de folosirea unei unitati suplimentare cât si încasarii marginale aferente ultimei unitati de munca. Dincolo de acest nivel optim al

285

angajarii, cresterea cantitatii de munca ar determina un cost superior încasarii aduse de unitatea suplimentara, ultima aflata în scadere asa cum indica curba cererii de munca. Reducerea profitului devine în acest caz evidenta. De aceea nici un întreprinzator nu doreste depasirea acestui nivel al ocuparii decât daca obiectivul sau ar fi altul decât maximizarea profitului (de exemplu, o cifra de afaceri mai mare). Salariul de echilibru se observa din figura, este inferior si salariului W2 care ar rezulta pe o piata perfect concurentiala. Este evident ca, în

aceasta ultima situatie, la nivelul W* al salariului unii lucratori nu ar dori sa se angajeze. Daca acest lucru se petrece la nivel de ramura, acesti lucratori (N2 - N*) vor parasi ramura considerata neatractiva orientându-se spre alte ramuri cu un salariu superior. Se produce o pierdere de eficienta comparativ cu cazul concurentei perfecte si care ar putea fi partiala daca cel putin o parte din lucratori ar gasi locuri de munca în alte domenii. În realitate, piata muncii se afla putin în situatie de monopson pur. Mai degraba, exista câtiva cumparatori, fiecare având o anumita latitudine în determinarea salariului. Exista, din acest motiv interdependenta între firme în fixarea salariului. Cu cât influenta fiecarei firme în determinarea salariului este mai redusa, cu atât salariul se va situa mai aproape de cel în conditii de concurenta perfecta, adica de W2. Este posibila si o alta situatie, cea a întelegerii între cele câteva firme astfel încât salariul tinde spre nivelul propriu monopsonului, W*.

286

Fig. 11.5 Determinarea salariului în conditiile monopsonului 11.3 Sindicatele si rolul lor

Pe piata muncii nevoia de organizare este resimtita de ambele parti ale acesteia. Sansele de succes în confruntarea celor doua forte sporesc în cazul în care interesele sunt exprimate si promovate colectiv. Ratiunea constituirii lucratorilor în sindicate consta în atingerea unor obiective dintre care mai importante sunt: • conditii de lucru mai bune • securitatea locurilor de munca • cresterea salariilor.

A. Conditii de lucru mai bune Atingerea obiectivului major al fiecarei firme de maximizare a profitului se afla sub influenta determinanta a costurilor de productie. Cu cât acestea sunt mai mari cu atât perspectiva unui profit superior si a unei pozitii mai bune pe piata devine mai evidenta. În rândul factorilor care determina cresterea costurilor de productie se numara si cei care tin de ameliorarea conditiilor de munca. Îmbunatatirea conditiilor de munca este însa costisitoare. Firmele care decid acest lucru pot obtine profituri mai mari, însa nu este exclusa nici

287

situatia inversa în care costurile ocazionate de îmbunatatirea conditiilor de munca sa nu fie însotite de efectele asteptate, iar ca urmare profiturile diminuate. Cresterea gradului de sindicalizare la nivel de firma si chiar economie nationala exercita o presiune crescânda asupra firmelor în vederea efectuarii acestor cheltuieli. Firmele în care nu exista sindicat nu sunt supuse unei asemenea presiuni, putând avea avantaj pe piata în cazul neefectuarii acestor cheltuieli. Daca în schimb exista o legislatie privind adoptarea unor standarde ale conditiilor de munca, obligatia efectuarii cheltuielilor pentru conditii de munca mai bune devine generala. B. Securitatea locurilor de munca Nesiguranta si stresul pot fi efectele necunoasterii precise a perioadei în care o persoana este angajata. Aceste efecte se pot amplifica în cazul persoanelor fara loc de munca pentru care perioada de cautare a unui loc de munca se poate prelungi. Sindicatele încearca sa asigure un grad cât mai înalt de securitate a locului de munca atât prin negocieri cu patronul cât si prin adoptarea unei legislatii în acest sens. Un mijloc eficient de crestere a securitatii locurilor de munca îl reprezinta cresterea sumelor pentru preântâmpinarea si reducerea somajului. Între somaj si siguranta locului de munca relatia este invers proportionala. Cu cât somajul este mai redus atât creste securitatea locurilor de munca. C. Cresterea salariilor Constituirea lucratorilor în sindicate asigura sanse mai mari si în ce priveste obtinerea unor salarii mai mari. Este cunoscut faptul ca membrii de sindicat au în general salarii mai mari comparativ cu salariatii ce nu apartin unui sindicat. În plus, firmele sindicalizate sunt capabile sa angajeze muncitori cu o productivitate superioara si cu un salariu în consecinta mai ridicat.

288

Pentru obtinerea unor salarii sporite sindicatele pot apela la mijloace diverse precum cresterea cererii de munca, reducerea ofertei de munca sau negocierea salariilor. Sindicatele pot determina cresterea cererii pentru produsele realizate prin reclama sau prin limitarea importurilor (masuri protectioniste) sau stimularea exporturilor. Influenta sindicatului în acest sens este însa limitata, motiv pentru care eficienta recurgerii la acest mijloc este redusa. Cel de al doilea mijloc de obtinere a unor salarii mai mari, se dovedeste mai eficient, mai ales în cazul sindicatelor ai caror membri dispun de o înalta calificare si se supun disciplinei sindicale. El consta în limitarea accesului în cadrul ramurii sau domeniilor pe care îl reprezinta sindicatul. Astfel membrii de sindicat vor obtine venituri salariale sporite, desi aceasta poate avea drept consecinta cresterea preturilor produselor si serviciilor realizate de acestia. Cea de a treia cale de crestere a salariilor este si cea mai utilizata. Sindicatele pot negocia cu patronii (îi presupunem deocamdata perfect competitori pe piata muncii) si sub amenintarea utilizarii unor mijloace de protest legale, de exemplu greva, pot obtine un salariu superior, celui de pe piata libera. Nivelul salariului va depinde atât de capacitatea sindicatelor de a-si impune punctul de vedere, dar, de asemenea, si de puterea firmelor de a rezista acestei presiuni si de abilitatea lor de a plati salarii mai mari. Daca firmele actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta sau monopolistica sindicatele pot creste salariile însa cu pretul ocuparii. Aceste firme obtin doar profit normal, iar prin sporirea salariilor unele vor parasi piata, iar ocuparea va scade. Productia ramurii se va reduce, în timp ce pretul bunurilor realizate va creste. Pe aceasta baza firmele care ramân pe piata vor putea plati salariile impuse de sindicate. Figura 11.6 ilustreaza aceste efecte. În conditii de piata a muncii caracterizata prin concurenta perfecta, nivelul de echilibru al salariului va fi fixat la W1, iar ocuparea la N1. Existenta sindicatului face ca posesorii de forta de munca sa se afle în pozitie de monopol si, în virtutea acestui fapt, sa forteze cresterea salariului spre nivelul W2. Reactia întreprinzatorilor este prompta

289

ocuparea scazând la N2. La nivelul W2 al salariului, numarul celor doritori a se angaja creste la N3. Va exista un surplus de forta de munca pentru acest nivel al salariului (N3- N2 ) în raport cu cererea de munca si care se vor afla în cautare de locuri de munca. Ei se vor îndrepta spre alte ramuri si posibil vor gasi un loc de munca. Din acest motiv pierderea de productie pe ansamblul economiei datorita reducerii ocuparii în ramura în cauza, va fi diminuata.

Fig. 11.6 Monopolul sindicatului confruntat cu producatori aflati în concurenta perfecta

Având în vedere reducerea nivelului ocuparii, succesul sindicatului în cresterea salariilor apare astfel discutabila. În plus, acest rezultat (de crestere a salariilor) va depinde si de modul în care va fi preântâmpinata oferta de munca pentru un salariu inferior celui impus de sindicat. Situatia prezentata anterior este valabila în conditiile în care productivitatea muncii nu întregistreaza vreun progres. Daca, în schimb, randamentul factorul uman va spori, un salariu mai mare nu va impune în mod necesar reducerea ocuparii.

11.4 Piata muncii în conditiile monopolului bilateral

290

Monopolul bilateral corespunde cazului când monopolul sindicatului se confrunta cu patronul aflat în situatie de monopson. Salariul si nivelul angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua parti. Monopsonul va avea intentia sa mentina salariul la un nivel cât mai redus, concret cât mai aproape de nivelul care îi este propriu, în timp ce sindicatul urmareste atingerea unui nivel cât mai ridicat care sa mentina sau chiar sa amelioreze ocuparea. De aici se poate deduce ca salariul se va situa între doua limite. Cea inferioara corespunde salariului stabilit de monopson în absenta sindicatului, iar cea superioara acelui nivel care ar determina ireversibil iesirea de pe piata a firmei. Sa analizam aceasta confruntare si efectele ei cu ajutorul figurii 11.7. Presupunem în prima instanta absenta sindicatului. Echilibrul monopsonului corespunde egalitatii dintre costul marginal al muncii si încasarea marginala pe seama mâinii de lucru. Profitul monopsonistului va fi maxim când numarul de angajati va corespunde punctului N1 de pe abscisa platiti cu salariul mediu W1. Daca lucratorii se constituie într-un sindicat salariul urmeaza a se stabili pe baza negocierii cu managementul. Odata stabilit acest salariu, reciproc agreat, orice reducere în forta de munca nu-l va afecta. În caz contrar, patronul va fi confruntat cu o posibila greva, adica cu o oferta nula si deci cu pierderi de productie si profit.

Fig. 11.7 Monopolul bilateral

291

În schimb, cresterea numarului de angajati nu va obliga patronul sa creasca salariul atâta timp cât acesta ramâne superior celui determinat pe piata libera. Dincolo de acest punct însa, cresterea ocuparii se însoteste de cresterea salariului. În consecinta, pentru un salariu stabilit pe baza de negociere, curba ofertei de munca va fi orizontala pâna la punctul unde întâlneste curba ofertei initiale, pentru ca dupa acest punct sa urmeze evolutia acesteia din urma. Presupunem salariul determinat pe baza de negociere la nivelul W2. Costul marginal al muncii pentru un nivel de ocupare de maxim N3 va fi constant si egal cu W2. Daca firma doreste angajarea unui numar de lucratori superior lui N3, salariul pe care va trebui sa-l plateasca va depasi nivelul negociat. Nivelul de ocupare optim pentru firma la salariul W2 este N1. Sindicatul a reusit astfel ca pentru acelasi nivel de ocupare sa obtina un salariu mai mare. El ar putea constrânge managementul sa accepte chiar un salariu dincolo de W2 însa nu mai mare decât acel nivel care ar scoate firma din afaceri si ar reduce ocuparea la zero.

− REZUMAT • Piata muncii consta în întâlnirea si confruntarea dintre cererea si

oferta de munca. • Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de munca si sunt

dispusi sa angajeze lucratori în conditii salariale. Acestia ofera în schimb locuri de munca. Oferta de munca este reprezentata de posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca în aceleasi conditii salariale.

292

• Produsul fizic marginal al muncii surprinde aportul fiecarui lucrator

suplimentar la productia firmei. Evolutia produsului fizic marginal al muncii confirma legea randamentelor descrescatoare.

• Încasarea marginala pe seama mâinii de lucru este egala cu produsul

dintre încasarea marginala si produsul fizic marginal al muncii. • Decizia optima pentru firma în cazul resursei munca se va baza pe

comparatia dintre încasarea marginala a muncii si costul marginal ocazionat de angajarea unui lucrator suplimentar.

• Salariul nominal este exprimat în termeni monetari. Salariul real

reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o expresie a puterii de cumparare a salariului platit de întreprinzator, masurata în termenii bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de pe piata.

• Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta

concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul fizic marginal.

• Oferta de munca reprezinta reprezinta relatia direct proportionala între

pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita. • Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si la

nivelul pietei. Studiul ofertei individuale releva efectul de substitutie si efectul de venit. Curba ofertei pietei rezulta din agregarea ofertelor individuale

• Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se

determina în mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de munca determina concomitent salariul de echilibru si ocuparea de echilibru.

293

• Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta de

munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson.

• Monopolul bilateral corespunde cazului când monopolul sindicatului se

confrunta cu patronul aflat în situatie de monopson. Salariul si nivelul angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua parti.

• Lucratorii se constituie în sindicate în vederea atingerii unor obiective dintre care mai importante sunt: conditii de lucru mai bune, securitatea locurilor de munca, cresterea salariilor.

Ñ Termeni cheie Piata muncii Cererea de munca Produsul fizic marginal al muncii Încasarea marginala pe seama mâinii de lucru Salariu nominal Salariu real Oferta de munca Oferta individuala de munca Efect de substitutie Efect de venit Costul marginal al muncii Sindicat Monopson Monopol bilateral

^ Întrebari de verificare 1. Precizati caracteristicile unei piete a muncii perfect organizate sub

aspectul concurentei. 2. Identificati si analizati factorii care determina modificarea curbei

cererii de munca la nivelul firmei. 3. Explicati de ce curba costului marginal al muncii în conditiile

concurentei perfecte este orizontala.

294

4. Curbele ofertei de munca la nivelul pietei sunt normale. Justificati si oferiti un exemplu în acest sens.

5. Considerând ca salariul platit de o firma se situeaza la nivelul de 500 unitati monetare. Care trebuie sa fie valoarea produsului marginal al unui lucrator pentru ca acesta sa fie angajat?

6. Explicati efectul de venit si de substitutie în cazul ofertei individuale de munca.

7. Costul marginal al muncii este superior salariului mediu platit de monopsonist. Justificati aceasta situatie pe baza unui exemplu.

8. Ce efect are asupra salariului si ocuparii actiunea lucratorilor constituiti într-un sindicat la nivelul ramurii?

9. Prezentati obiectivele urmarite în general de sindicate. 10. Comparati piata muncii cu concurenta perfecta cu cea caracterizata

prin monopson din punct de vedere al salariului si nivelului de ocupare.

� Teste grila 1. Daca piata muncii se caracterizeaza prin concurenta perfecta, costul marginal al muncii este egal cu: a) pretul muncii; b) costul total al muncii; c) valoarea produsului marginal. 2. Daca cererea privind bunurile realizate cu ajutorul factorul munca va scadea atunci: a) creste oferta de munca; b) cererea de munca va spori; c) cererea de munca se va reduce; d) se va reduce oferta de munca.

295

3. În cazul pietei muncii cu concurenta perfecta daca valoarea produsului marginal al muncii excede costul marginal al muncii atunci firma va ............., si invers, daca valoarea produsului marginal este inferioara costului marginal al muncii firma va ....: a) reduce angajarea; creste angajarea; b) mentine nivelul actual al angajarii; c) reduce angajarea si într-un caz si în celalalt; d) va creste angajarea; va reduce angajarea. 4. Daca capitalul si munca sunt resurse substituibile în productie, reducerea pretu lui la bunurile capital vor determina: a) reducerea cererii de munca; b) cresterea cererii de munca; c) cresterea ofertei de munca; d) reducerea ofertei de munca. 5. Ameliorarile în tehnologie conduc la cresterea produsului marginal al muncii. Aceasta are drept consecinta pe piata muncii: a) reducerea ofertei de munca; b) reducerea cererii de munca; c) cresterea ofertei de munca; d) cresterea cererii de munca. 6. Identificati din lista urmatoare avantajele non-salariale ale unei activitati: a) oportunitati de avansare; b) siguranta locului de munca; c) relatii amicale în cadrul colectivului de munca; d) orar flexibil; e) salarii mai mari; f) satisfactia muncii.

296

7. Daca la nivelul ramurii exista o singura firma care cumpara întreaga forta de munca atunci aceasta reprezinta: a) oligopol; b) monopol; c) monopson; d) oligopson. 8. Salariul platit de monopsonist este fata de încasarea marginala pe seama mâinii de lucru: a) mai mic; b) mai mare; c) egal. 9. Daca pe piata muncii exista un singur cumparator si un singur vânzator de forta de munca, atunci avem: a) monopson; b) monopol; c) monopol bilateral. 10. Daca în conditii de monopol bilateral, sindicatele determina......... salariului, ocuparea va .........., iar salariul se va apropia de .........: a) cresterea, creste, încasarea marginala pe seama mâinii de lucru; b) cresterea, creste, costul marginal al muncii; c) scaderea, creste, valoarea produsului marginal.

Probleme

1. Se cunosc urmatoarele date privind activtatea unei firme care actioneaza pe o piata a muncii caracterizata prin concurenta perfecta:

Numar de muncitori

Produc tia totala

Produsul fizic marginal

Valoarea produsului marginal

0 0 - -

297

1 15 2 27 3 37 4 46 5 54 6 61 7 65

Se cere: a) sa se completeze tabelul cunoscând ca pretul de vâzare unitar este de

70 u.m. b) sa se determine grafic nivelul optim al angajarilor, stiind ca salariul platit

de firma este de 490 u.m. c) ce consecinta va avea asupra numarului de salariati cresterea salariului

la 570 u.m.? Dar o reducere a acestuia la 250 u.m.? 2. Se cunosc urmatoarele date pentru o firma aflata în situatie de monopson pe piata muncii:

Numar lucratori

Salariul Costul total al muncii

Costul marginal al muncii

Încasarea marginala pe seama mâinii

de lucru 1 200 200 - - 2 210 420 220 300 3 215 310 4 220 300 5 225 290 6 230 275 7 235 265 8 240 255

298

Sa se completeze tabelul si sa se determine numarul de salariati pe care firma îl va angaja în conditiile în care obiectivul sau îl constituie maximizarea profitului.

299

CAPITOLUL 12

EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • Natura bunurilor publice • Legaturile si diferentele dintre bunurile publice si cele private • Natura si cauzele externalitatilor • Unele solutii pentru rezolvarea externalitatilor negative

Mecanismul pietei nu asigura în orice conditii alocarea eficienta a resurselor. Aceasta situatie, numita esec al pietelor, justifica interventia guvernelor pe diferite piete. Prin interventii corectoare, acestea îsi propun asigurarea variabilelor pret si cantitate la niveluri eficiente din punct de vedere social.

12.1 Bunurile publice, bunurile private si bunurile mixte Un bun public reprezinta acel bun sau serviciu care poate fi

utilizat simultan de mai multe persoane, fara ca prin consumul uneia sa se reduca consumul celorlalte persoane. Altfel spus, un bun public este oferit într-o cantitate identica mai multor consumatori.

De exemplu, filmul vizionat într-o sala de cinema, transportul public, reteaua rutiera sau cursul de economie din amfiteatru constituie bunuri publice. Cursul de economie poate fi audiat de mai multi studenti simultan, fiecare beneficiind în aceeasi masura de acest serviciu. Si totusi,

300

de acest serviciu, ca si de celelalte mentionate, se poate benficia în mod egal doar în masura în care nu exista o cerere care sa depaseasca capacitatea de satisfacere la un moment dat. Astfel, numarul spectatorilor dintr-o sala de cinema sau studentilor din amfiteatru poate depasi numarul locurilor disponibile. Se ajunge în consecinta la situatia în care consumul unor utilizatori sa se faca în detrimentul celorlalti.

Din acest motiv trebuie distins în cadrul bunurilor publice o categorie speciala reprezentata de bunurile publice pure.

Un bun public pur reprezinta acel bun sau serviciu pentru care nici un agent economic privat nu poate exclude utilizatorii care nu sunt dispusi sa plateasca.

Serviciul de aparare al unei tari este oferit în aceeasi cantitate tuturor locuitorilor acelei tari. Beneficiul unei persoane de pe urma acestui serviciu nu reduce câtusi de putin nici cantitatea si nici beneficiul aceluiasi serviciu pentru ceilalti cetateni. Toti cetatenii unei tari beneficiaza în aceeasi masura de un asemenea serviciu, indiferent daca se declara de acord sau nu cu sistemul de aparare existent sau daca platesc sau nu acest serviciu. Faptul ca în urma consumului unui bun sau serviciu de catre o persoana nu se provoaca nici o modificare a cantitatii disponibile pentru celelalte persoane corespunde caracteristic ii de non-rivalitate a bunurilor publice. Iar faptul ca nimeni nu poate fi exclus de la a beneficia de un bun sau serviciu reprezinta caracteristica de non-excluziune a bunurilor publice.

Cinematograful nu constituie decît un bun public, nu însa si un bun public pur. Proprietarul salii de cinema este în masura sa constrânga la plata serviciului sau, permitând accesul în sala doar pentru spectatorii platitori. În schimb, în cazul serviciilor publice precum apararea nationala, politia, sau justitia un producator privat nu poate constrânge la plata acestor servicii. Odata furnizat un serviciu public de natura celor de mai sus, beneficiul utilizarii sale se extinde atât asupra celor care îsi manifesta disponibilitatea de a-l plati cât si asupra celor care nu doresc sa suporte plata serviciului. Din acest motiv, întreprinderile particulare nu vor furniza acele servicii publice pentru care nu exista disponibilitatea beneficiarilor la plata lor. Doar statul are puterea sa constrânga cetatenii la plata acestor

301

servicii publice prin intermediul impozitelor si, în consecinta, el devine producatorul acestor servicii. În acest caz, statul realizeaza o alocare a resurselor dupa principii diferite de alocarea resurselor pe criterii de piata. Piata concurentiala este, în mod evident, ineficienta în cazul productiei bunurilor publice pure.

Notam cu Y cantitatea totala dintr-un bun public pur si cu YA si YB, cantitatea consumata de un individ A si, respectiv B. Suma cantitatilor consumate de catre cei doi indivizi se situeaza la nivelul cantitatii totale:

Y =YA + YB

Aceasta egalitate arata ca nu exista nici un cost suplimentar în a oferi o cantitate data dintr-un bun public pur unor persoane suplimentare, desi producerea unei unitati în plus din acel bun implica un cost suplimentar.

Din punct de vedere al obiectivului de maximizare a bunastarii sociale, un bun public cu cost marginal zero al ofertei pentru un individ suplimentar ar trebui sa fie disponibil în mod gratuit pentru toti (figura 12.1).

Pret, cost C

K Cm Cantitate C

302

Fig. 12.1 Determinarea cantitatii care maximizeaza bunastarea în cazul unui bun public pur

Acest cost marginal al ofertei pentru un individ suplimentar este

indicat pe grafic prin linia punctata care coincide cu axa orizontala si intersecteaza curba cererii CC în punctul K. Presupunem ca în fapt conditiile marginale ale optimalitatii Pareto sunt satisfacute pentru restul economiei, iar bunastarea sociala este maximizata în sens paretian prin producerea a K unitati din bunul public; adica, oferta din bunul public este egala cu consumul sau pentru un pret zero. Deoarece aici exista un cost pozitiv al producerii unui bun public, aceasta ridica problema practica a finantarii productiei sale prin impozite sau împrumuturi.

Un bun privat reprezinta acel bun sau serviciu al carui consum de catre o persoana conduce la reducerea ofertei pentru alte persoane.

Bunurile private, spre deosebire de cele publice, sunt caracterizate prin rivalitate si excluziune. De exemplu, cu cât mai multa pâine este consumata de catre o persoana cu atât mai putina pâine ramâne disponibila pentru alte persoane. Sau, cu cât mai mult petrol este consumat de o generatie cu atât mai putin petrol ramâne disponibil pentru generatiile viitoare. Consumul unei unitati dintr-un bun privat de catre o persoana exclude posibilitatea consumarii aceleiasi unitati de bun de catre o alta persoana.

Presupunem Z ca fiind oferta totala dintr-un bun privat pur. Iar ZA

si ZB, cantitatea consumata de un individ A si, respectiv B. Suma cantitatilor consumate de catre cei doi indivizi este egala cu cantitatea totala:

Z =ZA + ZB

Costul marginal al ofertei unui bun privat pentru o persoana suplimentara, spre deosebire de cel al unui bun public, va fi pozitiv si eventual va creste pe masura ce tot mai multe unitati din acel bun sunt produse.

303

Un bun mixt reprezinta acel bun sau serviciu care are un

continut atât de bun privat cât si de bun public. În viata reala, exista putine bunuri publice sau private pure. Un bun public poate avea un anumit continut de bun privat. De exemplu, un automobilist care traverseaza un pod la o ora de vârf, afecteaza oferta pentru alti automobilisti care urmaresc acelasi lucru, contribuind la aglomerarea circulatiei si la posibile întârzieri. Costul marginal al ofertei este zero pentru niveluri reduse de utilizare a podului de catre automobilisti. Însa, costul marginal devine pozitiv atunci când numarul celor ce doresc sa traverseze podului devine ridicat.

În mod similar, un bun privat poate avea un anumit continut de bun public. De exemplu, vizionarea unei emisiuni la televizorul personal, de fapt un bun privat, are un anumit continut de bun public pentru ceilalti vecini si prieteni invitati sa priveasca aceeasi emisiune.

Astfel de observatii ale situatiilor reale arata caracterul mai degraba mixt al bunurilor, în timp ce bunurile private pure sau cele publice reprezinta doar cazuri extreme ale acestor situatii.

Tabelul 12.1 rezuma legaturile care apar între bunurile publice si cele private. Pe baza combinarilor dintre caracteristicile de excluziune si rivalitate pot fi identificate patru cazuri.

Legaturile posibile între bunurile publice si bunurile private

Tabelul 12.1 Excluziune Non-excluziune Rivalitate Cazul 1 Cazul 2 Non-rivalitate Cazul 3 Cazul 4

304

Cazul 1. Rivalitate - Excluziune Acest caz este carateristic unui bun privat pur. De exemplu,

consumul unui bun alimentar de catre un individ A reduce în mod necesar oferta sa pentru un alt individ B. Atunci când A plateste pentru achizitionarea acestui bun, el dobândeste dreptul de la a exclude individul B de la consumul bunului în cauza. Cazul 2. Rivalitate – Non-excluziune Acest caz ilustreaza situatia unui bun privat cu un anumit continut de bun public. Consideram cazul unui apicultor si al unui horticultor. Apicultorul este incapabil sa selecteze care flori vor fi polenizate de albine, iar horticultorul care albine vor culege nectarul pentru miere (non-excluziune în ambele cazuri). Odata ce roiul de albine este antrenat în polenizarea pepinierei de flori exista rivalitate deoarece nu se poate realiza polenizarea unei alte pepiniere. Cazul 3. Non-rivalitate - Excluziune

Aceasta situatie corespunde cazului furnizarii unui bun public cu un anumit continut de bun privat si al furnizarii unui bun privat cu un anumit continut de bun public. Consideram cazul unui stadion cu o capacitate de 50000 de locuri. Pâna la aceasta capacitate, vizionarea meciului de fotbal se caracterizeaza prin non-rivalitate. Accesul pe stadion este însa conditionata de plata biletului de intrare. O alta situatie corespunde cazului unui bun furnizat de guvern precum serviciile de sanatate. Exista non-rivalitate pâna la capacitatea sistemul de sanatate de a raspunde solicitarilor si excluziune deoarece guvernul poate identifica consumatorii acestui serviciu si alege pe cei care vor beneficia de el.

Cazul 4. Non-rivalitate – Non-excluziune Acest caz corespunde doar bunurilor publice pure, prezentate mai sus.

12.2 Esecul pietelor

305

Unul dintre motivele interventiei guvernului în economie îl reprezinta esecul pietei. Esecul pietei consta în incapacitatea unei piete nereglementate de a dobândi eficienta alocativa în anumite conditii.

Eficienta alocativa se petrece atunci când resursele productive ale unei tari, munca, pamântul si capitalul, sunt utilizate eficient, astfel încât nici una dintre ele nu este irosita. În conditiile eficientei alocative resursele sunt utilizate într-un asemenea mod încât nivelul bunastarii sociale este cel mai ridicat. Oricare alt mod de alocare al resurselor provoaca un nivel mai redus al bunastarii sociale.

În general, exista mai multe motive pentru care o economie nu dobândeste eficienta alocativa. Ineficienta producatorilor

Eficienta alocativa nu se poate realiza atunci când producatorii nu reusesc sa produca la nivelul costului minim posibil. În aceasta situatie, producatorii utilizeaza mai multe resurse decât sunt necesare, astfel ca unele resurse sunt irosite. Totusi, aceasta problema poate fi de importanta redusa în sensul de esec al pietelor deoarece toti producatorii, al caror obiectiv îl reprezinta maximizarea profitului, vor cauta sa fie eficienti din punct de vedere economic. Monopolurile

Monopolurile sunt mai putin eficiente decat concurenta. Ele împiedica obtinerea anumitor câstiguri obtinute în urma schimbului. Spre deosebire de cazul concurentei, monopolurile restrictioneaza cantitatea oferita pentru a beneficia de un pret mai ridicat si de supraprofit. Surplusul consumatorului este mai redus decât în cazul concurentei. O parte din pierderea la nivelul surplusului consumatorului revine monopolurilor. Însa, cealalta parte nu se mai regaseste în câstigul monopolurilor deoarece este irosita ca urmare a unei productii inferioare comparativ cu cazul concurentei. În consecinta, în cazul pietelor caracterizate prin prezenta monopolurilor se constata ineficienta alocativa, pierderea fiind datorata reducerilor în surplusul consumatorului si producatorului ca urmare a unei productii situate sub nivelul eficient social. Producatorii si consumatorii nu

306

ajung în conditii de monopol la un acord privind repartitia câstigului social, rezultat în urma cresterii productiei. Bunurile publice

Producerea si furnizarea bunurilor publice pure de catre administratii reclama o anumita alocare a resurselor care nu respecta principii de piata, conducând la situa tia de esec al pietei. Produse care creaza beneficii externe sau costuri externe

De obicei, un bun produs sau consumat nu afecteaza pe nimeni cu exceptia producatorului sau consumatorului sau. Uneori însa sunt afectati si alti producatori si consumatori. De exemplu, productia de petrol într-o rafinarie poate provoca probleme de mediu si disconfort pentru locuitorii zonei. Sau, ascultarea unei emisiuni la radio poate deranja pe alti oameni prin zgomotul produs.

Imperfectiunea informatiei

Din pacate, consumatorii care cauta sa-si maximizeze utilitatea ar putea esua daca nu sunt pe deplin informati cu privire la natura si efectele produselor existente pe piata. Daca ei au o informare incompleta sau imperfecta, deciziile lor de achizitie ar putea sa nu-i conduca catre nivelul de utilitate posibil în conditiile unei informatii complete si perfecte. Unele din problemele legate de informarea incompleta ar putea fi reduse cu ajutorul revistelor adresate consumatorilor care compara diferite produse. În acelasi sens, al oferirii informatiilor necesare se pot implica si guvernele. Acestea pot adopta legi privind marcarea produselor care respecta standardele de calitate, interzicerea reclamei înselatoare sau obligativitatea mentiunii avertismentelor pentru produsele daunatoare sanatatii (de exemplu, avertismentele de pe pachetele de tigari).

În toate cazurile de esec al pietei, piata nereglementata este

ineficienta din punct de vedere alocativ. O asemenea afirmatie nu trebuie privita ca având caracter normativ. Prezenta sau absenta risipei este un aspect care tine de economia pozitiva. Este o afirmatie despre ceea ce este. Predictia privind actiunea guvernului de a elimina sau nu risipa este

307

de asemenea o afirmatie pozitiva. Afirmatia ca guvernul ar trebui sau nu sa actioneze pentru eliminarea risipei este normativa. Analizarea situatiilor de esec al pietei presupune concentrarea pe aspectele de ordin pozitiv.

Producatorii depind de alti producatori si consumatori în încercarile lor de maximizare a profiturilor. Comportamentul lor poate fi greu descris ca fiind complet privat. Consumatorii depind de alti consumatori si producatori în încercarea lor de a-si maximiza utilitatea si deci nici comportamentul lor nu este în întregime privat.

Aceasta interdependenta dintre comportamentul cvonsumatorilor si producatorilor prezinta un interes major atunci când se analizeaza externalitatile.

12.3 Externalitatile

Externalitatile reprezinta beneficiile sau pierderile care revin unei terte parti ca rezultat al unor actiuni initiate de producatori sau consumatori, fara a exista vreo compensatie pentru acestea.

Deoarece costurile sau beneficiile sunt asociate unei terte parti si nu vânzatorului sau cumparatorului ele nu sunt reflectate în preturile pietei.

Un exemplu de externalitate este poluarea. Consideram de exemplu cazul unei întreprinderi chimice care deverseaza reziduuri toxice în bazinul unui râu, provocând pagube însemnate pentru utilizatorii acestei resurse. Pe de o parte, poate fi distrusa flora si fauna apei ceea ce determina pierderi pentru pescari. Pe de alta parte, poluarea apei poate împiedica alimentarea cu apa a unei localitati sau desfasurarea unor activitati de agrement. Pentru pierderea suferita, locuitorii din zona si turistii nu beneficiaza de nici o despagubire din partea poluatorului. Externalitatile pot fi generate nu numai de o activitate de productie, cum a fost cazul de mai sus, dar si prin consum. Dupa Buchanan o externalitate de consum poate fi explicata în contextul unei economii de doua bunuri si doua persoane. Utilizam urmatoarea relatie functionala:

UA = f (a1, a2, a3, …….an; b) unde:

308

UA - utilitatea totala a individului A a1, a2, a3, …….an - activitatile de la 1 – n aflate sub controlul direct al individului A b – activitatea individului B.

Expresia de mai sus evidentiaza faptul ca utilitatea individului A nu depinde doar de propriile actiuni, ci si de cele ale individului B. De exemplu, linistea unei persoane depinde de aceasta dar si de activitatile vecinilor. Trebuie remarcat ca numai interdependenta nu este suficienta pentru a constitui o externalitate. Mai este necesar de precizat ca o externalitate se produce în contextul în care nu se acorda sau nu se primeste nici o plata în contul câstigurilor sau piederilor provocate. În mod simila r, o externalitate de productie poate fi definita prin urmatoarea relatie functionala:

PC = f (c1, c2, c3, …….cn; d) unde:

PC – profiturile producatorului C c1, c2, c3, …….cn - activitatile de la 1 – n aflate sub controlul

direct al producatorului C b – activitatea producatorului D.

Deci o externalitate de productie exista în conditiile

interdependentei dintre activitatile producatorilor asociata cu absenta oricarei forme de pret sau compensatie în contul pierderilor sau beneficiilor realizate.

Externalitatile pot fi pozitive sau negative. În primul caz, exista beneficii ce revin unei terte parti (beneficii externe) în urma unei activitati de productie sau consum. În schimb, externalitatile negative corespund situatiilor în care activitatile de productie sau consum genereaza costuri unei terte parti (costuri externe).

Clasificarea externalitatilor în pozitive sau negative este relativa. Una si aceeasi externalitate poate fi simultan pozitiva si negativa.

309

Poluarea generata prin activitatea de productie a întreprinderii chimice din exemplul de mai sus este negativa. Însa, cresterea nivelului de angajare a fortei de munca reprezinta de fapt o externalitate pozitiva.

Externalitatile constituie un caz de esec al pietelor deoarece, în absenta unei actiuni corective, concurenta libera genereaza niveluri de productie sau consum ineficiente social. Indiferent de natura externalitatilor, beneficiile sau costurile sociale nu coincid cu beneficiile sau costurile private.

Externalitati pozitive

Unele activitati de productie sau de consum provoaca beneficii externe. Campania de vaccinare, declansata de autoritatile sanitare, constituie un exemplu de externalitate pozitiva. În urma acestei campanii, apar beneficii nu numai pentru persoanele vaccinate, dar si pentru ceilalti membri ai societatii, datorita prevenirii epidemiilor. Un alt exemplu de externalitate pozitiva îl constituie educatia. Cresterea numarului celor care se bucura de educatie determina câstiguri nu numai pentru beneficiarii directi, dar si pentru ceilalti membri ai societatii.

Guvernul poate stimula productia si consumul bunurilor si serviciilor aflate la originea externalitatilor pozitive recurgând la o serie de instrumente, precum acordarea de subventii. Analizam în continuare cazul educatie i ca externalitate pozitiva. Figura 12.2 arata cum subventionarea educatiei creste consumul acestui serviciu permitând obtinerea eficientei alocative.

Pret, cost, beneficiu C Punct de eficienta alocativa Cm Cm 1 Punct de echilibru concurential P0 Bm S P1

310

C = Bm P 0 Q0 Q1 Cantitate Fig. 12.2 Nivelul productiei eficiente în conditiile beneficiilor externe

Presupunem ca nu exista nici o diferenta între costul marginal privat si costul marginal social, iar curba costului marginal (Cm), se observa pe grafic, este o dreapta pozitiv înclinata. Curba cererii pentru educatie CC arata care este cantitatea ceruta pentru educatie pentru fiecare nivel de pret când oamenii sunt liberi sa aleaga, suportând costurile educatiei. Ea masoara în acelasi timp si beneficiul marginal privat (BmP). În conditii de libera concurenta pe piata educatiei echilibrul se realizeaza pentru o cantitate Q0 si un pret P0. Prin luarea în calcul a beneficiului extern, adica beneficiul obtinut de alte persoane decât cele care consuma serviciul educatie, se ajunge la un anumit nivel al beneficiului marginal social (BmS). Ca urmare, beneficiul marginal social este superior beneficiului marginal privat. Eficienta alocativa se realizeaza pentru o productie Q1, atunci când beneficul marginal social este egal cu costul marginal Cm1. Guvernul poate asigura ca nivelul Q1, eficient social, sa fie produs subventionând institutiile private cu profil educational, ceea ce ar determina un pret P1 pentru aceeasi cantitate Q1. Sau, guvernul poate face acelasi lucru subventionând propriile institutii care ofera educatie. Subventia acordata corespunde diferentei dintre Cm1 si pretul P1. Astfel, guvernul poate încuraja oamenii sa recurga la un nivel mai ridicat al educatiei pentru care beneficul marginal social este egal cu costul marginal. Externalitati negative

Doua sunt costurile externe carora li s-a acordat în ultimul timp o atentie deosebita. Primul este cel al folosirii clorofluorocarburilor, folosite pe scara larga în industrie. Cei mai multi specialisti sunt convinsi de efectul daunator pe care clorofluorocarburile îl provoaca asupra stratului de ozon. Exista estimari dupa care reducerea nivelului de ozon cu 1%

311

provoaca cresterea cu 2% a cazurilor de cancer de piele. În acelasi timp, diminuarea ozonului este o cauza posibila a bolilor de cataracta. A doua externalitate este legata de arderea combustibililor fosili care conduce la cresterea emanatiilor de dioxid de carbon si alte gaze în atmosfera. Aceste emanatii se afla la originea efectului de sera. Gazele acumulate în straturile inferioare ale atmosferei permit trecerea razelor solare, însa nu si disiparea în sens invers a excesului de caldura. Efectul de sera ar putea provoca topirea ghetarilor, cresterea nivelului marilor si inundarea zonelor joase de litoral. Lumea este în prezent din ce în ce mai îngrijorata de efectele poluarii, cu atât mai mult cu cât nu au fost înregistrate succese deosebite în atenuarea fenomenului. Aceasta reclama o crestere sensibila a implicarii guvernelor în combaterea poluarii si identificarea nivelului optim de reducere a poluarii care va rezulta în conditiile eficientei alocative. Pentru a raspunde la aceasta ultima întrebare reluam exemplul unei fabrici de produse chimice care deverseaza reziduuri toxice într-un râu. Presupunem în acelasi timp existenta unui numar mare de fabrici producatoare ale acelorasi produse chimice situate, din ratiuni de apropiere de sursa de materii prime, de-a lungul cursului râului. În aceste conditii situatia descrisa corespunde concurentei perfecte. Ilustram situatia din aceasta ramura cu ajutorul figurii 12.3.

Pret, cost, beneficiu C Punct de eficienta CmS alocativa P1 Punct de echilibru concurential P0 O = Cm P

C = Bm

O

312

0 Q1 Q0 Cantitate Fig. 12.3 Nivelul productiei eficiente în conditiile costurilor externe

Curba notata cu CC reprezinta curba cererii pentru produsele chimice si arata cantitatile cerute din aceste produse pentru niveluri diferite de pret. În acelasi timp, aceasta curba arata si beneficiul marginal (Bm) pentru consumatori în urma consumului produselor chimice. Curba notata cu OO reprezinta curba ofertei de produse chimice. Intersectia dintre curbele cererii si ofertei conduce la echilibrul concurential, unde cantitatea produsa este Q0 iar pretul este P0. Se stie ca în conditii de concurenta perfecta curba ofertei firmei este data de curba costului marginal. S-a notat cu CmP costul marginal privat, adica costul marginal al producatorilor de produse chimice.

Daca nu exista costuri externe nivelul eficient al productiei este Q0 ceea ce corespunde eficientei alocative. La acest nivel de productie, beneficiul marginal al consumatorilor de pe urma ultimei unitati de produse chimice este egal cu costul marginal al realizarii acestei ultime unitati. Daca se considera deversarile reziduurilor toxice în apa râului atunci poluarea provocata determina pagube pentru diversi beneficiari, precum pescarii sau turistii. Costul total al realizarii produselor chimice creste în acest caz prin includerea costurilor externe. Costul marginal social (CmS) este reprezentat printr-o dreapta situata deasupra costului marginal privat. Costul marginal social rezulta din costul marginal al producerii bunului împreuna cu costul marginal impus ca externalitate negativa asupra celorlalti. Diferenta dintre costul marginal social si costul marginal privat reprezinta costul extern suplimentar determinat de cresterea cu o unitate a productiei. Nivelul eficient al productiei devine în aceste conditii Q1. La acest nivel, beneficiul marginal al consumatorilor de pe urma ultimei unitati de produse chimice este egal cu costul marginal social al acestei ultime unitati. Reducerea cu câte o unitate a a productiei de la Q0 la Q1 face ca pierderea din beneficiul consumatorilor, masurat prin ordonata curbei

313

cererii, sa fie mai mica decât reducerea costului total, masurat prin ordonata costului marginal social. La productia Q1, nivelul poluarii este cel eficient sau optim. Analiza de mai sus releva înca un aspect important. Atunci când se tine seama de costurile externe pretul bunului produs prin activitatea poluanta creste. Ignorarea externalitatii face ca în cele din urma consumatorii bunului produs sa fie subventionati de catre cei care suporta în fapt costurile poluarii.

În vederea reducerii productiei la nivelul sau social eficient se poate recurge la instituirea unor controale riguroase asupra nivelurilor poluarii, la stabilirea si întarirea drepturilor de proprieta te privata sau la internalizarea externalitatilor negative.

12.4 Internalizarea externalitatilor negative

Internalizarea externalitatilor negative consta în încorporarea costurilor externe în preturile pietei. Astfel, costul marginal privat creste pâna la nivelul costului marginal social, fapt care obliga producatorii sa tina seama de costurile externe ale activitatilor lor. Pentru rezolvarea externalitatilor au fost sugerate în timp mai multe solutii.

Solutia Pigou. A.C. Pigou a sugerat crearea unui sistem de impozite, pentru agentii economici care provoaca externalitati negative, si subventii, pentru agentii economici care genereaza externalitati pozitive.

Solutia Coase. R. Coase a propus atribuirea drepturilor de proprietate pentru internalizarea externalitatilor. În conditiile unui numar redus de agenti economici afectati de externalitate si a definirii cu claritate a drepturilor de proprietate, agentii economici adopta masuri concrete de internalizare a efectelor externe.

Negocierea constituie o metoda de rezolvare a externalitatilor

negative în cazul grupurilor mici de agenti economici. Presupunem

314

existenta unui singur producator poluator si a unui singur agent economic care sufera efectele poluarii. Obiectivul producatorului poluator îl reprezinta maximizarea profitului. Consideram ca acestui producator i se permite poluarea mediului în anumite limite. Daca agentul economic afectat le considera nesatisfacatoare atunci el poate negocia reducerea nivelului de poluare. Daca în schimb exista precizarea dreptului la un mediu necontaminat, atunci poate oferi agentului economic afectat o anumita compensatie. Cele doua variante în care se poate finaliza negocierea sunt determinate în mare masura de existenta drepturilor de proprietate. Solutia negocierii este în general corespunzatoare atunci când numarul celor implicati este redus. În caz contrar, costurile tranzactionale pot fi suficient de mari si pot excede beneficiile negocierii.

Atunci când o firma impune costuri externe altei firme, o solutie

posibila pentru internalizarea externalitatilor poate fi fuziunea celor doua firme într-una singura. Consideram cazul a doua firme A si B, aflate pe o piata perfect concurentiala. Firma A impune costuri externe firmei B. Costul marginal social excede costul marginal privat (figura 12.4).

Pret, cost, beneficiu Cm S Cm P C C 0 Q1 Q Cantitate

315

Fig. 12.4 Solutia fuziunii pentru internalizarea externalitatilor

Curba cererii pentru produsul firmei A este CC. Înainte de fuziune, firma A produce Q, ignorând costurile externe impuse firmei B. Dupa fuziune, managementul firmei decide reducerea nivelului de output la Q1, ceea ce reprezinta cantitatea optima din punct de vedere social. În noile conditii, costul extern impus firmei B a devenit cost privat al firmei rezultate în urma fuziunii. Acest cost trebuie luat în calcul atunci când obiectivul ramâne cel de maximizare a profitului.

Impunerea prin legislatie a unor standarde minime de protejare a mediului. Rezolvarea externalitatilor presupune un ansamblu de reguli si reglementari. De exemplu, proprietarii de întreprinderi pot fi obligati prin lege sa creasca înaltimea cosurilor de evacuare a gazelor arse sau sa instaleze anumite dispozitive pentru atenuarea zgomotului. În mod asemanator, producatorii de automobile pot fi obligati la instalarea unor sisteme de reducere a noxelor. Iar companiilor aeronautice li se poate cere ca zborurile sa depaseasca o altitudine minima deasupra zonelor rezidentiale. Aceste metode vizeaza adoptarea unor standarde de calitate a mediului dezirabile. Implementarea acestor standarde ridica unele probleme legate de evaluarea costurilor si beneficiilor care decurg în urma instituirii masurilor de control a poluarii. De asemenea, exista dificultati în estimarea pagubelor provocate prin poluarea mediului.

− REZUMAT • Un bun public reprezinta acel bun sau serviciu care poate fi utilizat

simultan de mai multe persoane, fara ca prin consumul uneia sa se reduca consumul celorlalte persoane.

316

• Un bun public pur reprezinta acel bun sau serviciu pentru care nici un agent economic privat nu poate exclude utilizatorii care nu sunt dispusi sa plateasca. Un bun public pur se caracterizeaza prin non-rivalitate si non-excluziune.

• Un bun privat reprezinta acel bun sau serviciu al carui consum de

catre o persoana conduce la reducerea ofertei pentru alte persoane. • Un bun mixt reprezinta acel bun sau serviciu care are un continut atât

de bun privat cât si de bun public.

• Esecul pietei consta în incapacitatea unei piete nereglementate de a dobândi eficienta alocativa în anumite conditii.

• Cauzele posibile pentru care o economie nu dobândeste eficienta

alocativa sunt datorate ineficientei producatorilor, monopolurilor, bunurilor publice, externalitatilor si imperfectiunii informatiei.

• Externalitatile reprezinta beneficiile sau pierderile care revin unei terte

parti ca rezultat al unor actiuni initiate de producatori sau consumatori, fara a exista vreo compensatie pentru acestea. Deoarece costurile sau beneficiile sunt asociate unei terte parti si nu vânzatorului sau cumparatorului ele nu sunt reflectate în preturile pietei.

• În vederea reducerii productiei la nivelul sau social eficient se poate

recurge la instituirea unor controale riguroase asupra nivelurilor poluarii, la stabilirea si întarirea drepturilor de proprietate privata sau la internalizarea externalitatilor negative.

• Internalizarea externalitatilor negative consta în încorporarea

costurilor externe în preturile pietei. Pentru rezolvarea externalitatilor sunt posibile mai multe solutii: solutia Pigou, solutia Coase si

317

impunerea prin legislatie a unor standarde minime de protectie a mediului.

Ñ Termeni cheie Bun public pur Bun privat Bun mixt Non-rivalitate Non-excluziune Esecul pietelor Externalitate Externalitate pozitiva Externalitate negativa Internalizarea externalitatilor negative

^ Întrebari de verificare 1. Ce se întelege prin esecul pietelor ? 2. Care sunt cauzele esecului pietelor care determina interventia

guvernului ? 3. Ce se întelege prin notiunea de bun public ? Oferiti exemple de bunuri

publice. 4. Ce se întelege prin notiunea de externalitate ? Oferiti exemple de

externalitati pozitive si externalitati negative. 5. Descrieti metodele cunoscute utilizate de guvern pentru tratarea

externalitatilor.

� Teste grila 1. Bunurile publice pure se caracterizeaza prin: a) rivalitate; b) non-rivalitate; c) excluziune; d) non-excluziune; e) toate cele de mai sus.

318

2. Esecul pietelor este determinat de: a) ineficienta producatorilor b) monopoluri; c) bunurile publice; d) imperfectiunea informatiei; e) toate cele de mai sus. 3. Un cost asociat productiei sau consumului care nu este reflectat în preturile pietei este cunoscut ca: a) externalitate pozitiva; b) beneficiu extern; c) externalitate negativa; d) cost extern; e) c si d. 4. Un beneficiu asociat productiei sau consumului care nu este reflectat în preturile pietei este cunoscut ca: a) externalitate pozitiva; b) bun public; c) bun privat; d) externalitate negativa; e) cost extern. 5. Care dintre urmatoarele elemente trebuie adaugate beneficiului marginal pentru a obtine beneficiul marginal social ?: a) costul marginal; b) pretul; c) costul marginal social; d) beneficiul extern marginal. 6. Suma dintre costul marginal privat si costul marginal extern reprezinta: a) costul total; b) costul variabil;

319

c) costul marginal social; d) beneficiul marginal social; e) costul de oportunitate. 7. Existenta externalitatilor negative conduce la o productie ……….si un pret……..decât cel dezirabil din punct de vedere social: a) mai mare, mai ridicat; b) mai redusa, mai ridicat; c) mai mare, mai redus; d) mai mica, mai redus: e) mai mare, mai mare. 8. Guvernul poate corecta externalitatile negative utilizând…………..ceea ce conduce la o productie……. si la un pret……: a) subventii acordate producatorilor, mai mare, mai redus; b) subventii acordate producatorilor, mai mica, mai ridicat; c) subventii acordate consumatorilor, mai mica, mai redus; d) impozite, mai mica, mai ridicat; e) impozite, mai mare, mai ridicat.