metamorfoze numărul 179 · metamorfoze nr.3 179/ 2019 prezentarea bulevardului hrmingway din...

METAMORFOZE nr. 179/ 2019 numărul

revistă înregistratăla Judecătoria MedgidiaDosar nr. 30/ PJ/ 1990

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤revistă de spiritualitate şi atitudine civică۞ apare la Medgidia

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Const. MIU

ÎNTREBĂRI

Oare cine noaptea vinePe aripi de dor călătorPe mine să mă aline,Şi stă-n al inimii pidvor ?

Cine geana îmi închide,Cine inima deschideŞi pe ea mereu presarăPraf de stele decuseară?

Cine visele-mi cununăDoar cu raze de la lunăCine somnul mi-l aducePe la genele uluce?

Cine-mi spune doar în șoaptă:Inima îți este coaptă!S-o gustăm acum felie:Una ție, una mie?!

COGITO:"Luna este reflecţia inimii tale şi lumina

sa este scânteierea iubirii tale."

Debasish Mridha

179IUNIE

2019Revista poate fi citită şi la adresa:

http://metamorfoze.wordpress.com

călcâiul inimii MOTO:

„Orice inimă are un călcâi al lui Ahile!” Anton ONIGY

Eram numai noi în grădinade smochini, în acea noapteliniștită…

Iar stelele priveau mirate lafrunzele ce ascultau bătăileinimilor noastre.

Adresa revistei:[email protected]

METAMORFOZE nr. 179/ 2019

ÎNSEMNĂRI DE CĂLĂTORIE ale unei firi independente, de sorginte

camusiană

Prof. Dr. Const. MIU

Al treilea călător (Editura Cartea Daath,Bucrești, 2013) – carte semnată de ZullyMustafa (colaboratoarea revistei Bmetamorfoze)– este o amplă colecție de însemnări decălătorie ale unui peregrin, însetat de aventuripe cont propriu, precum și de peisaje , descrisecu lux de amănunte. Cartea este structurată întrei părți, la care se adaugă și un Epilog: I. Hai-hui prin lume; II. De capul meu; III. Bărbatulde la capătul pământului; Epilog: A douaintrare în Santiago de Compostela.

Cum era de așteptat, autoarea mărturiseștecă de multă vreme avea obsesia plecării,evadarea din cotidianul anost și de o meserie –cea de jurnalist –, care presupune stres șirisipirea energiilor, spre a da publiculuisenzaționalul de moment, încât pentru autoare”…nu conta decât că plecam pentru o vremedeparte de tot”. (p. 23).

Din primele însemnări, înțelegem că primadovadă a începerii aventurii este întâlnirea șidiscuția avute cu un sociolog, originar din Mexic,care ”a acceptat să-mi vorbească, să-mi spunăpovestea plecării lui pe Camino.” (p. 50). Acestaîi va trimite autoarei, printr-un mail, cânteculpelerinilor, în franceză, urându-i ”Buen Camino!”– cf. p. 59.

Nu puține sunt paginile în care Zully Mustafaevidențiază puterea sa de a se detașa de ceeace este în jurul ei, această capacitate veninddintr-o luciditate accentuată: ” În balconul meu,de la etajul 3, se lăsa întunericul. Claxoanelemașinilor spintecau orașul în mii de vociasurzitoare, sfâșiind timpane și urcândcolesterolul unora peste limitele acceptabile. Oliniște ciudată mi-a îndopat urechile și o senzațiede calm a uract rece spre timpane. Zgomoteledin jurul meu s-au estompat. Nu mai eram acolocu sufletul. Nici cu inima (într-o convorbiretelefonică avută cu fostul iubit, de la care își luarămas bun, înainte de a pleca în excursie – n.n., C. M.). Vorbeam la telefon cu ceea ce mairămăsese dintr-un amor de capitală. Și nu de lael îmi luam rămas bun, ci de la mine, culuciditatea aceea tăioasă, la fel de ireală caacele ultime zile care vse scurseseră până laplecare, luciditatea aceea pe care o aveam defiecare dată, când știam că încep cevaimportant, că fac ce trebuie și că voi ajungeunde mi-am propus, lăsând destul loc pentrusuferință și bucurie, dar mai ales pentru tăcere.”– s, n., C. M. (p. 59-60). În alt loc, găsim notații

despre adrenalina oboselii, tot cu luciditateaspecifică unei firi independente: ”Când eramfoarte obosită după ce depășeam un anumitprag, deveneam mai lucidă ca niciodată, și cevaludic se trezea în mine, o chicotealăinexplicabilă. Un râs negru care se năștea înpântece și urca sus, spre tâmple, amețindu-măde o bucurie fantastică. O fericire asemănătoarecu emernica asta de insolație, dar în loc săplâng de durere, hohoteam și mai ceream alteșfichiuiri.” (p. 255).

Descrierea unor locuri cu încărcătură istoricăia forma unor reportaje, în care autoarea îșietalează informațiile livrești. Iată ce noteazăZully Mustafa despre faimosul Cântec al luiRoland: ”Pe drumurile astea s-a născutCântecul lui Roland, o viziune epică a bătălieidintre francezii lui Charlemagne și sarazini, ocruciadă pornită pe motive religioase întrecreștini și musulumani (…) Mi-a plăcut variantalui Alexandru Mitru, repovestită pentru copiii dinRomânia. În care vorbea într-un stil cantabil,aproape șoptit, despre onoare și trădare, despreprietenie și sacrificiu, insistând mai mult pemotivațiile personale care l-au împins la luptă peRoland, și anume răzbunarea morții lui Olivier,prietenul lui (acset fapt amintește de aceleașimotive care l-au determinat pe Ahile să intre înrîzboiul troian, după moartea nefericitului săuprieten, Patrocle – n. n., C. M.) (…) Pare-se căexact pe poteca asta, pe care urcam noi,trecuseră armatele franceze (…) Aveam să dămun pic mai încolo peste fântâna lui Roland…”(p. 80-81).

Descriera unei statuete a Fecioarei Maria –sufocate de fel de fel de obiecte prin carepelerinii credincioși voiau să lase ca amintiredovada devoțiunii lor îi prilejuiește autoarei – dereligie musulumană – reflecții amare, rod allucidității detașate: ”…am datr peste o statuetă aFecioarei Maria. Avea brațele încărcate cu totfelul de suveniruri lăsate de pelerinii cetrecuseră înaintea noastră, cu ni în urmă saudoar cu câteva ore. Mărgele colorate, talismane,scoici, hârtii cu dorințe, cu rugăciuni, cruci delemn micuțe, buchete de flori arse de soare,brățări de mână (…) Cum ar putea să teprotejeze o statuie sau o simplă rugăciune de totrăul pe care oamenii și-l fac unii altora?” (p. 88).Vederea statuii de porțelan ”ca un pom decrăciun mai ciudat, în care în loc de globuristrălucitoare, necunoscuți atârnaseră viseefemere, sute, mii…” (p. 88) îi creează autoareio imagine deplorabilă, semn că nu aceasta esteadevărata manifestare a credinței.

2


Prezentarea bulevardului Hrmingway dinPamplona, ca și descrierea statuii scriitoruluisunt realizate sintetic, reținându-se esențialul,comunicat cititorului și unor virtuali alți pelerini:”Bulevardul Hemingway, unul dintre principaleledin Pamplona, se află chiar în centrul orașului,în fața Corridei. La capătul bulevardului, chiar înpartea dreaptă a porții principale a marii arenede unde năvăleau taurii pe străzi, atunci când levenea și lor vremea, se află bustul scriitorului.Ochii lui din bronz încă mai cercetau adevăruldin atâtea istorii, pe care le-a notat în carnetelelui, atâtea subiecte pe care le-a verificat la fațalocului. Pamplonezii se mândreau cu faptul căorașul lor a găzduit cândva unul dintre cei maimari scriitori și reporteri ai lumii.” (p. 134).

Chiar înainte de a porni la drum, ZullyMustafa își exprimase dezacordul față deintenția prietenei sale, ALexandra, de a-l invitaalături de ele pe ioghinul Alin – mare specialistîn astrograme, dar mai ales un masordesăvârșit. (cf. p. 29-31). La un moment dat,ruptura autoarei de grupusculul amintit se vaproduce: ”Mi-am scos carnetul de drum și-amînceput să scriu, ca să mă mai liniștesc (…) Celpuțin acum nu mă mai simțeam vinovată că-mivăd de treburile mele. Eram pe cont propriu,cum fusesem mai mereu.” (p. 267).

Așa cum apreciam la începutulconsiderațiilor noastre despre acest op și felulde a se manifesta al autoarei, firea saindependentă, ușor revoltată, relevă structurasa de sorginte camusiană: ”În relațiile cuoamenii, am învățat să nu mai am așteptări, cidoar să mi le împlinsec pe ale mele.” (p. 165).

Să mai spunem doar că la o eventuală adoua ediție a acestei cărți, îi sugerăm autoareisă renunțe la așa-zisul cuvânt înainte, căci prinnimic nu stârnește cititorul nici spre lectură șinici spre apetența pentru călătorie!

Primăvara

Irina ZAMFIRESCU

E primăvara-i caldȘi pare –Că totu-n jur a înfloritIar cerul, e pictat de SoareȘi nori pufoși l-au năpădit.

Spre Cer corolele-și înalțăMândri copaci – spre RasăritȘi, dacă iarna mai apareDin când în cândCu-n alb scrobit,Tot va renaște, va fi soareȘi totu-n jurVa fi-nflorit.

Iar sufletele noastre-n zarePrin zâmbete și alinareÎn pacea lor spun:Ne-am trezit!


Raluca ARNĂUTU

Noaptea

Stelele-eterne salbe-,Renasc în negrul nopţii albe;Norii-perne lugubre-,Ne învelesc cu umbre.

Se-nalţă iarăşi luna fadăCa o străpungere de spadăŞi-nfige-a ei lumină receÎn gându-ntunecat ce-mi trece.

Răsărit

E primul răsărit de soare- aruncă raze ca un spin,

primul curcubeu fără culoare,doar de durere plin.

E primul răsărit de lunărănit şi-nsângerat,ascuns parcă de-o dunăa unui nor scindat.

E prima zi şi-ultima noaptecând cerul se îneacă-n mare,când valurile murmură şoapte,când clipele sunt trecătoare.

Roşul macilor

Cu roşul macilor mă învelescÎn negru-ntunecat al nopţii,Când stelele încă privescJocul nefiresc al sorţii.Şi iarăşi mă dezmiardăFirele subţiri de iarbăCând mă întind pe patul verde,Când nimeni nu mă vede.

Timpul

În alb şi negru sufletu-mi picteazăCând totu-i gol şi-atât de rece,Când nici un vers nu mai rimeazăCu timpul care iute trece.Ceasul ruginit de vremeSe zbate-ncrezător,Adesea parcă geme;Dar totul este trecător.

Desen de Crina DUMITRESCU – clasa a XI-a D, LTNB


Cosmin ȘTEFĂNESCU

ZVASTICATO

Împinşi de vremuri criminale,de valuri ce în focuri dănţuie,s-a gândit şi "alianţa"să-şi probeze armele,şi-n fine să se dezlănţuiela un sfârşit de secol;înfiorătoarele muzeşi-au pus peceteaterifiantă şi tenebrăcu noxele şi fumul cancerigen;se plimbă şi liniştea funebră,căci morţii din morminte au ieşitla judecata de apoi;în jocul acesta mizerabilavem, bine-nţeles, un rol şi noi,de curve şi de trădători,de masochişti, violatori de tratate -suntem cei ce-l înjunghie pe la spatepe frate.

ATUNCI

Când oamenii se transformă-n robiŞi când din fier se fac noi armeClepsidra vieţii nemaiputând suportaSe sparge-n mii de cioburi şi... adoarme

Când florile se ofilesc de timpuriuŞi se sădesc doar pe morminteTotul ţi se pare înfiorătorŞi nu-l mai poţi scoate din minte.

Când porumbeii albi se sufocăNemaiputând aduce menirea vieţiiArmele se-nmulţesc peste măsurăŞi-n cavouri plâng poeţii.

Când câte o mamă moare, cu o lumânarePe mormântul copilului său, erou,Visul "Tinereţii fără bătrâneţe" se spulberăClepsidra vieţii moare şi mor şi eu ... adieu!

Julien CEKU

Wolgtatarische Legion

Tütep kaldı ocaklar Sönermı eken? Tatar kalkı korlıkka Könermı eken?

Lăsăm în urmă vetrele fumegând. Se vor stinge oare ele? Neamul tătăresc cu pribegia

Se va obișnui el oare?1

La foarte puțin timp după invadarea Uniunii Sovieticede către Germania nazistă, Iosif Vissarionovici Stalin a fostinformat de ceea ce se întâmplase. La început parcă nu-ivenea să creadă. Însă era limpede că da, era adevăratdespre ceea ce-l informase serviciile secrete. Nu seașteptase la asta. Când informația, în sfârșit, s-a adeverit,urmașul lui Lenin a căzut pradă unei mari tulburărisufletești. Se plimba încoace și încolo prin camera marecu ferestre imense, dintr-un colț al camerei în altul,făcându-și planuri. La urma urmei e aproape imposibil caacești câini tătari să se se opună puterii Armatei Roșii și săspere că vor scăpa vreodată nepedepsiți. Nici măcar aceștigermani nu erau atât de tâmpiți. Asta nu era nimic altcevadecât sinucidere. Au înnebunit oare acești demenți fărăminte?

- Foarte bine, foarte bine, atunci… Le vom arăta noicum ne purtăm cu acești nenorociți de trădători tătari careacum ne-au întors spatele, arătându-ne colții...

A ieșit din cameră și a intrat în sala unde îl așteptauofițerii. S-a întors cu fața la subordonații săi care stăteaucalmi așteptând instrucțiunile sale.

- Pentru asta toți tătarii vor fi șterși din istorie…iar caremai rămân, să fie trimiși în Siberia, să muncească pentrumarea națiune sovietică.

- Am înțeles tovarășe …Nu a mai apucat să spună nimic că Stalin s-a întors,

și-a șters fruntea cu dosul palmei și a tras puternic aer înpiept, uitându-se afară la ploaia care cădea mărunt.

- Cât despre tovarăşul Ismailov, va fi spânzurat că nua putut împiedica revoltele…

Misiunea de a împiedica revoltele fusese datăacestuia. Nu-și imaginase nici el vreodată, în mod serios,ca un grup relativ mic de tătari, să le facă atât de multenecazuri. Cu tot sistemul de siguranță, cum putea casituația să scape din mână?

Revoltele acestor popoare asiatice de religiemusulmană dar și a georgienilor și cazacilor, pătrunderea

1 Ekrem Mehmet Ali, Din istoria turcilor obrogeni, București,1994, p166


unităților Wermachtului în Caucaz și sprijinul oferit deetniile din această zonă, a creat isterie la Kremlin.

Konstantin Oumansky ambasadorul Uniunii Sovieticela Washington, a pus urgent mâna pe telefonul direct :

- ”Mărturisesc că sunt foarte îngrijorat în privințaCaucazului….iar tătarii din Crimeea sunt rebeli ei ca neam,niciodată nu le-a plăcut comunismul. Gândiți-vă că și înRăzboiul Crimeei au colaborat cu francezii și britanicii. Celmai important este factorul religios în această ecuație , dardeși nu are nimic de a face cu ideologia nazistă cred cănaziștii îl vor exploata cu deosebit interes. Nu am încrederenici în caucazieni sau georgieni. Ca și tătarii acestepopoare sunt musulmane exceptând bineînteles pegeorgieni, armeni și osetini dar toți acuma, își aduc amintede cucerirea țaristă.

De cealaltă parte, această situaţie nu a scăpat atenţieistrategilor de la Berlin, care l-au informat imediat pe AdolfHitler de existenţa a numeroase naţionalităţi din URSScare se opuneau puternic comunismului și doreau să sealieze cu armata germană. Nu doar tătarii se grăbeau săse alieze cu germanii, ci mai toate etniile de religiemusulmană din Caucaz precum azerii, cerchezii,tabasaranii, balkharii, cecenii, inguşii... Chiar şi creştiniicare aveau de suferit din pricinina regimului sovietic, vroiaualiantă cu Berlinul în speranţa eliberării de jugul comunist.Până și diviziile cazacilor şi georgienilor. Era un momentprielnic pentru Armata Germană de a putea cuceri mai ușorpe sovietici având de partea lor aceste popoare. Delocprost, Hitler uitase subit de natura de sub-oameni" cum îiconsidera el pe musulmani dar și pe alte popoare şi i-adorit drept aliaţi. Vremurile şi contextul militar complex ocereau.”2 Însuși Führer-ul declarase gesticulând paranoiccu o voce guturală aproape răgușită:

- ”Consider că între aliaţii noştri doar musulmanii suntoameni demni de încredere. Mă pot baza oricând pe ei, șimai presus de toate nu văd deloc un pericol în creareaunor unităţi complete de musulmani".3

A chemat urgent comandanții militari la ordin, învederea luării măsurilor care se impun. Nu a uitat să-lcheme nici pe specialistul în această zonă de operațiipentru a prezenta situația din Caucaz.

- Herr comandant, acești untermensch..., începuacesta cu un mic tremur în glas, dar apoi imediat își dreseglasul și tuși, încercând să-și repare greșeala, ...aceștiasiatici de religie musulmană nu iubesc comunismul, urăscde generații dominația ruso-sovietică. Sunt tenace și se vorlupta întodeauna până la ultimul om.

2 http://www.descopera.ro/cultura/9024524-sub-zvastica-si-semiluna-tatarii-lui-hitler)

http://cosmacpan.wordpress.com/2011/12/16/musulmanii-nu-iubeau-comunismul/3 ibidem

- De ce ? întrebă acesta, deși cunoștea foarte binerăspunsul.

-”Au în memorie gloria pierdută, iar interzicereadrepturilor religioase și a tradițiilor milenare fac să-i urascăde moarte pe dușmanii noștri. Când glorioasa armatăgermană a ajuns victorioasă acolo, vitejii noștri soldați aufost primiți cu brațele deschise. Tătarii din Crimeea ne-auprimit ca pe niște adevărați eroi eliberatori. Din proprieinițiativă ne-au asigurat mari cantităti de provizii.”4

Mareșalul Fedor Von Bock5 răsfoi niște documente, leprivi preț de o secundă și se adresă asistenței:

- Domnilor, prin campania de mare anvergură pe caream început-o deja, va începe ultima etapă a războiului.Cucerirea Moscovei va fi cea mai mare victorie a noastră,vom distruge ciuma comunistă.

Führerul se întoarse apoi spre o hartă uriașă careatârna pe perete.

- Operațiunea Typhoon6, cu sprijinul acestor noi șivaloroși aliați, va avea mai multe șanse de reușită. La nordși sud de autostrada Moskova-Smolensk vom străpungefrontul de vest sovietic. Unitățile de blindate se vor grupaaici. Și înfipse un steguleț pe hartă indicând centrul unuiraion.

- Vom încercui și cuceri orașul. Pentru asta vor fiangajate în operațiune douăzeci și cinci de divizii blindateși patruzeci și cinci de infanterie. Într-o lună vom defila înPiața Roșie. Se ridică apoi pe vârfuri, pentru a da oimportanță deosebită spuselor sale.

- Caporalul ăsta nu știe ce vorbește. Oricum s-aamânat prea mult atacul. Planul e bun, dar va veni iarna șinu va avea sorți de izbândă, zise încet generalul vonManstein7 încât să nu-l audă nimeni și care stătea puținmai retras.

Unii dintre ofițeri aveau mari îndoieli și se priveau lung,cu subînțeles, dar nimeni nu zise nimic. Le era teamă…

”Drept consecință, la ordinul Führerului nemții aucontactat rapid reprezentanții naționalităților din Caucaz.Le-au promis noilor aliați redeschiderea moscheilor,desfințarea colhozurilor, dreptul de a-și face dreptatesinguri. Și-au creat unități proprii pentru păstrarea legii șiordinii. Alimentele și bunurile rechiziționate de armatagermană erau plătite. Armata Roșie nu făcuse niciodatăașa. În sfârșit aveau un cuvânt de spus. Se apropia șimarea sărbătoare a musulmanilor Kurbam Bairam8. Spresurprinderea militarilor germani îndoctrinați de propagandanazistă cum că celelalte rase erau inferioare, realitatea i-apus de astă dată față în față cu acești untermenschi.Colaborarea a fost sărbătorită printr-o mare petrecere încea mai pură tradiție locală. Oficialilor germani li s-au făcutcadouri prețioase. Asta se întâmpla în tot Caucazulconform obiceiurilor fiecărei etnii. Nemții au primit în dararmăsari de o neasemuită frumusețe, rari și valoroși dinrasele locale. Ofițerii germani ofereau Coran-uri legate înaur și arme automate de ultimă gemerație.

Nici nu se terminase bine sărbătoarea religioasă cădeja se înființaseră primele unități de luptă pentru a fitrimise în focul luptelor împotriva sovieticilor. La începutullunii decembrie 1941, un memorandum secret, emis deHitler personal, autoriza crearea a două mari unităţimusulmane: Turkestanisch Legion, compusă din voluntarimusulmani proveniţi din Asia Centrală. Era formată dinturkmeni, uzbeci, kazahi, kirghizi, tadjici şi Kaukasisch-

4 ibidem5 Fedor von Bock-conducătorul grupului de armate centru, în timpulatacului împotriva Uniunii Sovietice din 1941.6 Planul de atac împotriva Moscovei (2 octombrie 1941)7 Erik von Manstein-în 1941 a primit controlul unor armate în Crimea șiStalingrad devenind apoi comandant al Grupului de Armate Sud.8 sărbătoare musulmană-Sărbătoarea Sacrificiului


Mohammedan Legion, alcătuită din azeri, daghestanezi,ceceni şi inguşi.

Pe lângă aceste legiuni, a fost alcătuită o unitateseparată destinată încorporării voluntarilor tătari. CelebraWolgtatarische Legion avea să fie fondată în ianuarie 1942pe pământul Poloniei de astăzi. Aprecierea dată de Hitlermusulmanilor sovietizaţi cu forţa făcea parte din planul luide a cuceri simpatia Turciei şi a atrage acest stat de parteasa, în speranţa de a controla astfel bogatele câmpuripetrolifere din Orientul Mijlociu şi Caspica.

Peste douăzeci și cinci de mii de tătari luptau acumsub vulturul Wermachtului. Urmaşii lui Batu Han s-au făcutremarcaţi în egală măsură prin bravură şi cruzime, mai alesîn decursul operaţiunilor anti-partizani. În Munţii Yaila dinCrimeea, maiorul V.I. Maltzev a format un batalion tătar depedepsire a bolşevicilor din Yevpatoria. Batalionul Khimi,cum a fost botezat, a exterminat partizanii comunişti dinYaila, distrugând bazele acestora însă din nefericireucigând şi numeroşi civili. Războiul din păcate se remarcaprin cruzime și cerea victime. Impresionaţi de spiritulcombativ al tătarilor, germanii au dislocat batalionul Khimiîn nord-vestul Franţei, pentru a lupta cu partizanii dinmaquis.9 Încă o dată, ferocitatea acestor luptători cruzi s-afăcut simţită, îngrozindu-i pe francezi. Satul Dortan a fostars complet de soldaţii tătari, furioşi că localniciiacordaseră sprijin celor din Rezistenţa Franceză. Erau însăextrem de bine văzuţi de germani. Unii din comandanţiilegiunilor învăţaseră limba tătară, iar pentru a menţineridicat moralul acestor voluntari aparte, Berlinul ordonasechiar înfiinţarea de reviste în limbile rusă şi tătară.Performanţele militare ale musulmanilor pe cele două marifronturi ale conflagraţiei difereau foarte mult. Pe Frontul deVest, mulţi dintre ei şi-au dezamăgit conducătorii germani.Voluntarii sovietizaţi nu-i urau pe aliaţii americani şibritanici, cu care nu avuseseră nimic de împărţit pânăatunci. În cel mai caracteristic stil oriental, aveau oatitudine uşor indiferentă, placidă uneori, faţă de inamici. Încontrast total, pe Frontul de Est, în faţa duşmanuluisovietic, orientalii au demonstrat calităţi militareextraordinare. Cele trei batalioane tătare de la Stalingradau luptat până la ultimul om, nedând un singur pas înapoi.Lângă Harkov, un întreg batalion musulman s-a expustirului de artilerie şi mitralieră pentru a recupera corpulpropriului comandant german căzut în luptă, comandant pecare tătarii l-au iubit şi respectat. Bravura lor l-aimpresionant până şi pe Heinrich Himmler, cel mai puternicom din Reich după Hitler, lider nazist despre care se spunecă era mai rasist chiar decât Fuhrer-ul. "SS Heini", cum eraporeclit Himmler în cercul său de apropiaţi, s-a dovedit a ficel mai mare promotor al Islamului printre liderii nazişti.Dispreţul lui Himmler faţă de "creştinii molâi" era egal cuaprecierea sa faţă de Islam, pe care îl vedea drept o religieluptătoare şi masculină, bazată pe concepte foarteapreciate şi în sânul SS-ului, precum supunerea oarbă,dorinţa de auto-sacrificiu şi lipsa de compasiune faţă deduşmani.

Admiraţia sa deschisă faţă de musulmani a dus, încele din urmă, la ignorarea propriilor "derapaje" ariene şiîncorporarea a cât mai mulţi musulmani sub aripa neagră aSS-ului. Pe baza acestor noi considerente, Himmler sesimte onorat să-i includă în rândul celebrelor unităţiWaffen SS. A decis de la sine putere că, dintre rasele caretrăiau în spaţiul sovietic, doar slavii şi evreii erau "sub-oameni". În concepţia sa, exista un element rasial superiorîn Rusia, iar acesta venise din Asia şi dăduse naştere de-alungul istoriei unor genii militare precum Attila, GinghisHan, Batu Han, Tamerlan, Djepe Noion sau SubotaiBahadur.

9 Rezistența Franceză

În noiembrie 1943, maiorul Andreas Meyer-Mader i-aoferit lui Himmler tot ajutorul său pentru înfiinţarea şicomanda ulterioară a unui unităţi SS formate exclusiv dintătari. Himmler a aprobat pe loc planul maiorului,promovându-l chiar la rangul de SS Obersturmbanfuhrer.Inedita Ostturkischen Waffen-Verbande der SS era formatănu doar din etnici tătari, ci şi din voluntari azeri, kirghizi,uzbeci, başkiri şi tadjici.Unitatea nu a avut o viaţă lungă,destrămându-se după ce comandantul ei, Andreas Meyer-Mader, a fost ucis în timpul unei lupte cu partizanii sovieticidin Yuratishki, lângă Minsk. În iulie 1944, diviziamusulmană a fost transferată în Polonia. Iar când SS-ul asuprimat Revolta din Varşovia, volunarii musulmani au fostataşaţi cumplitei SS Dirlewanger Brigade, unde auparticipat la acţiunile brutale încheiate cu uciderea a pestedouăsute de mii de civili polonezi. Himmler a decis sănumească un nou conducător în persoana lui Harun al-Rashid Bey, dar decizia sa nu a fost una de bunaugur.Dimpotrivă, sub conducerea noului comandant,moralul musulmanilor a scăzut. În ultimele luni alerăzboiului, Ostturkischen Waffen-Verbande der SS acţionala graniţa sloveno-italiană. În lunile aprilie-mai, unitatea afost detaşată în Lombardia, Italia, unde a staţionat până lafinalul războiului.

Dezastrul în care s-a sfârşit cel de al treilea Reich s-adovedit a fi unul şi mai crâncen pentru musulmanii dinspaţiul sovietic care serviseră în Wermacht şi SS.CândHimmler a încercat, în rândul dizidenţilor sovietici conduşide generalul Vlasov, să creeze un nou front contrabolşevicilor, musulmanii şi caucazienii s-au opus să fieconduşi de ruşi, chiar dacă aceştia erau "albi" şi urau la felde mult comunismul.”10

Începâd cu aprilie 1944, după înfrângerea armateigermane și după retragerea lor din Rusia, Armata Roșie aintrat în Crimeea. Nimeni nu bănuia că vor avea locevenimente groaznice.

- Atenție, atenție! Zona trebuie evacuată de urgență.Părăsiți de urgență locuința! se auzea în toată zonadifuzorul de pe mașina adusă special pentru asta.

La puțin timp lumea a ieșit. Erau oameni de ambelesexe, de toate vârstele, invalizi, femei cu burta la gură,copii. Mulți dintre ei fuseseră luați direct din pat, fiindîmbrăcați sumar, numai în hainele de noapte. Unii dintre eiavuseseră timp să-și facă valizele pe care le trăgeau dupăei. Alţii aveau sacoșe sau pungi mari, maro, în care îșipuseseră puținul pe care apucaseră să-l ia când fuseserăscoși cu forța din case.

10 http://www.descopera.ro/cultura/9024524-sub-zvastica-si-semiluna-tatarii-lui-hitler

http://cosmacpan.wordpress.com/2011/12/16/musulmanii-nu-iubeau-comunismul/


- Atenție, atenție! Zona trebuie evacuată de urgență!Părăsiți de urgență locuința!

Tropăitul de picioare a continuat. La început mai firav,apoi din ce în ce mai des și mai mult, pe măsură ceoamenii își părăseau casele. Unii în pantofi, alții în papuciide casă luați în grabă. Majoritatea copiilor erau înpicioarele goale. Desfășurate în coloană, pe margineadrumului, erau siluetele nemișcate ale soldaților NKVD.Stăteau încremeniți cu figurile lor brutale de război șipriveau impasibili la oamenii care treceau prin dreptul lor.

- Atenție, atenție! Zona trebuie evacuată de urgență.Părăsiți de urgență locuința! Cine nu se conformează, va ficonsiderat dușman al poporului și împușcat. E ultimulavertisment!

Mașina cu difuzorul a plecat. Câțiva oameni au ieșit peuși și au fost împinși brutal în coloană. Soldații cu steauaroșie la bonetă au început să percheziționeze casele.Oamenii bolnavi care nu putuseră să iasă, au fostîmpușcați în ceafă acolo unde au fost găsiți. O bătrânăascunsă într-o cămară, care nu voia să-și părăseascăbătătura, a fost aruncată pe geam. Își dădură arama pefață. Soldații NKVD împinși de la spate de politruc, sepurtau animalic. Mulțimea a început să devină neliniștită șitrebuiau îndemnați cu pumnii și picioarele. Coloana imensășerpuia pe drumul desfundat, iar dacă la început erau sutede picioare, acum deveniseră mii. Coborau încet pe drumspre geamia care se ridica în față, la capătul străzii. Cei dincapătul coloanei ajunseseră acum la camioane și nu maiputeau înainta. Au fost opriți de un sergent care le-a spussă rămână acolo. Un ofițer politic s-a oprit în mare trombălângă coloana de camioane unde se afla căpitanul NKVD,responsabilul zonal cu deportarea :

- Încă mai sunt în viață ? Trebuiau să fie morți pânăacum, zise disprețuitor, cu un zâmbet malefic în colțul gurii.

- Vor fi, a promis ofițerul care conducea operațiunea înzonă.

Cei doi politruci care nu avuseseră nimic în comun curăzboiul până acum, stăteau față în față, iar în spatele lorse zărea mare, minaretul, ca o enormă suliță îndreptatăstrigător la cer. Erau recunoscuți și se considerau rivali înprivința brutalității. Erau urâți, în egală măsură de civili, darși de armata regulată, care nu priveau cu ochi buni ofițeriipolitici, aceștia dedându-se numai la arestări și brutalități.Nici măcar nu puseseră piciorul pe front ca să lupte caniște soldați adevărați, curat, în tot războiul ăsta care păreasă nu se mai termine.

- Toate astea sunt doar începutul, zise primul cu ungest de scârbă. Este un fleac cu ce va fi de aici înainte!

- În satul vecin am curățat toată zona… total…doar detătari. Când voi termina și cu cei de aici, nu va mai rămâneniciunul. Întocmai cum a ordonat tovarășul Stalin.

Acum, lângă geamia din centru, nu mai aveai loc să temiști. Oamenii stăteau adunați laolaltă umăr lângă umăr șisoseau neîncetat alții. Camioanele porniseră motoarele șiașteptau să plece în fiecare secundă cu o parte dinoameni. Urmau să-i ducă la gară și să-i îmbarce în trenurispecial destinate. Încă nu se dăduse ordinul de marș.

La un moment dat, pe drumul paralel, de cealaltă partea cimitirului, alergau la trap o herghelie de cai mărunți, darvioi, negri și maro închis, cu boturile aburinde. Caiinechezau, copitele pocnindu-se de pământul tare ca piatrași creând niște zgomote înfundate. Animalele asudau dintot corpul, răspândind un miros puternic de piele udă decal.

- De unde or fi apărut și animalele astea? se întrebăcu mirare și nedumerire unul din soldați.

Gara semăna cu mai toate gările din UniuneaSovietică. Câțiva pomi porniră să înflorească lateral degară, iar pe cele două trepte din fața casei de bilete tronamare, neagră, o balegă de cal care aproape se scorojise.Oamenii aduși în camioane așteptau pe peron flancați de oparte și de alta a liniei, de soldații înarmați până în dinți.Aveau pistoalele mitralieră la piept, fiind gata să tragă laorice semn de nesupunere.

Trenuri treceau, dar spre vest, încărcate cu muniție șiechipamente militare. Războiul nu se sfârșise. Erau niștegarnituri lungi, interminabile trase de locomotive puternicecare pufăiau și urlau la trecerea prin gară. Uneori se vedeacă transportă coșciuge și hrană, iar unele aveau o crucemare roșie care mergea să adune răniții de te miri unde.Urmau să ajungă undeva pe linia frontului.

În sfârșit, s-a apropiat din direcția inversă trenulașteptat de autorități. Era lung, negru, nu i se vedeacapătul. În capăt, locomotiva mare, burtoasă, iar în urmalor, mai întâi vagonul de gardă și apoi zeci de bou-vagoanefără nici un fel de condiții. Mergea spre est. Nebunia ce aurmat cu greu poate fi descrisă. Plânsete de copil,proteste, înjurături și bătăi. Unii care renunțaseră în ultimaclipă de a părăsi satul, au fost ciomăgiți cu brutalitate desoldații NKVD care răzbiseră cu greu până la aceștia,izbind la întâmplare în dreapta și-n stânga. Până la urmălucrurile se mai potoliră. Ultimii dintre săteni fuseseră urcațiîn bou-vagoane și ușile au fost bătute în cuie groase. Șefulde gară, complet năuc, galben la față cu lacrimi în ochi,scos aproape din minți, alerga de colo-colo pe peronulacum pustiu și blestema pe Dumnezeu și toți sfinții.

Brusc roțile scrâșnesc și enorma garnitură se puse înmișcare, fără a mai aștepta semnalul șefului de tren. Auplecat cu spaima de moarte în suflet. Oare câți dintre ei vorreuși să scape fără mâncare, apă, aerisire, în mirosuldevenit insuportabil, pe parcursul lungii călătorii sprepierzanie? Se auzeau încoace și încolo zgomote surde șigemetele oamenilor, plânsetul copiilor care se zbăteau înghearele morții în cursa spre supraviețuire. Încercau săsupraviețuiască mergând pe un drum fără de întoarcere.Un bărbat mic, costeliv, luă un gât de apă dintr-o sticlă,ultima, o dădu mai departe și sticla trecu din mâna înmână. Era ultima picătură de apă.

- Când vom ajunge acolo...dar nu mai reuși să terminecă celălalt îi șopti încet, să nu audă femeile și copiii:

- Dacă vom mai ajunge acolo; ordinul e clar: trebuie săfim exterminați...

”Viitorul asiaticilor a fost decis de sorţii războiului.Aliaţii au învins, iar Hitler s-a sinucis. Aliaţii vestici i-aufăcut prizonieri - ca şi pe camarazii lor din Europa de Est,care luptaseră alături de germani - după care i-au trimislegaţi lui Stalin. Pentru ei a fost iadul pe pământ. Bolşeviciii-au considerat trădători şi fie i-au executat pe loc, fie i-audeportat în gulaguri, unde foamea, frigul, torturile şi bolileau făcut ravagii în rândul supravieţuitorilor războiului. Stalinnu a uitat ce promisese și s-a răzbunat personal în specialpe musulmanii din Caucaz şi pe etnicii tătari.


Dacă unor naţionalităţi deportate în gulaguri, care aufraternizat cu germanii, precum cecenii, balkarii, inguşii şikaraceaii, le-a fost permisă întoarcerea în locurile lor debaştină din Caucaz, urmaşilor tătarilor din Crimeea, cei maidevotaţi colaboratori ai lui Hitler, le-a fost permisăîntoarcerea acasă de-abia după destrămarea UniuniiSovietice.

Astăzi, memoria acelor vremuri a rămas întipărită însufletul multor musulmani din cadrul republicilor careaparţin Federaţiei Ruse. Iar recentele rebeliuni dinCecenia, Inguşetia şi Daghestan ţintesc încă la eliberareatotală a tuturor musulmanilor din zona ex-ţaristă, ex-sovietică, şi prin extensie actuală, dintre graniţeleFederaţiei Ruse. Povestea Legiunilor Tătare se constituieîntr-unul dintre cele mai interesante şi demne de atenţieepisoade din cel de-al Doilea Război Mondial. Uniţideopotrivă sub zvastică şi semilună, grupaţi într-uneledintre cele mai temute legiuni străine ale Wermachtului,musulmanii au dat o replică dură bolşevismului şi ArmateiRoşii, chiar dacă sfârşitul acestei ciudate alianţe a fostunul dezastruos pentru urmaşii lui Ginghis Han sau BatuHan” 11

Începând cu ziua de 18 mai 1944, timp de câteva zile,bărbații tătarii au fost împușcați, iar toți ceilalți au fost dușiîn Siberia în gulaguri, în lungi garnituri de tren, în condițiiinumane. Fără aerisire, pe un drum ce a durat mai mult dezece zile, flămânzi și însetați, au murit peste zece mii dintreei. Atunci, la ordinul expres al lui Stalin, Crimeea a pierdutcel puțin jumătate din populație. Tătarii din Crimeea îșijucaseră cartea cea mare, dar în final au pierdut până șijokerul…

11 http://www.descopera.ro/cultura/9024524-sub-zvastica-si-semiluna-tatarii-lui-hitler

Radu ZĂGREAN

Turnesol...

Eu vin ca dintr-un colț de undeva,Eu vin ca dintr-un col țde niciodată,Să prind un curcubeu de mucavaÎn marea de iubiri învolburata.

Cu mâna mea să stric închizători,Cu ochiul meu să văd însingurarea,Când nu-s miresme nici macar in floriȘi de iubit se sperie și marea.

Cu pasul meu să trec prin viclenii,Cu dorul meu să chem ce nu mai vine,Când farul dă semnale de prostiiSi marea nu se leagănă de bine.

Și-aș tot striga pridvoarele în visȘi-aș tot desțeleni eternitatea,Ajuns în colțul inimii învinsSa prind din curcubeu...singurătatea.

Buburuza...

Lănțișoare lungi de păpădiePeste șiruri șterse de cocoriTrag de primăvară să învieȘi să geamă ziua de culori.

Sălcii plângătoare drept dovadăCă ispita zilei s-ar spăși,Doar un pui de iarnă din ogradăDe căldură-ncet se va topi.

Și în flori discursuri de culoareȘi-n priviri crâmpeiele de rai,Se aruncă valuri peste mareȘi se lasă cântecul în nai.


Mihai CIUBOTARU director Basarabia literară

SFÎNTA ROMÂNIE

România ţara mea sfîntă,Prea draga mea ţară nemuritoare...Pămîntul sfînt al slăviţilor geți divini,Binecuvîntatul neam, cel ales de Ziditor,Vatra cea dintîi a Europei străbune,Profeţii înţelepţi ai lumii vechi...Grădina prea frumoasă a Maicii Domnului -Prea iubită şi prea venerată de Dumnezeu...

Refren : Glorie poporului meu cel sacru!..Măreţ ţi-e trecutul, măreţ şi viitorul îţi va fi!În iubire şi-nţelepciune divină trăind -Viaţă eternă şi pace aducînd neamurilor lumii...

Plaiul meu de aur, plaiul meu de dor,Paradisul neamului nemuritorTrecut prin focul sabiei fără milăŞi jaful timpurilor de ieri şi dintotdeaunaDar neînvins. Brav popor ce te înalţiSpre fericirea şi mîntuirea divinăUnit în credinţă, simţire şi cugetŞi dragoste între semenii tăi!..


Crucea ţi-e scutul cel biruitorOmenia ţi-e graiul cel dulce al inimiiLuminatul Suflet, cald şi primitor,Izvor al bunătăţii de veacuriCredincioasa Iubire de ţară, jertfa de neam,Veşnic legămînt cu strămoşii preasfinţiPopor liber în veci şi dreptCu fapta şi cu gîndul la Tatăl Ceresc...

Refren : Glorie poporului meu cel sacru!..Măreţ ţi-e trecutul, măreţ şi viitorul îţi va fi!În iubire şi-nţelepciune divină trăind -

Viaţă eternă şi pace aducînd neamurilor lumii...

Legea cea din bătrîni, divina lege,Sfînta învăţătură, floarea eternităţii taleSacra Limbă strămoşească, prea sacra,Luceafărul nobililor fii ai Pămîntului,Străluci-va de-a pururi, în veci!..Fîlfîie în Altarul Domnului... al nostru tricolor,Vestind evul Păcii şi al Iubirii!..Bucură-te popor al luminii, preaînţelept, nemuritor...


Chişinău, 10 mai, 2016

ÎNĂLŢAREA

Atîta timp cît n-ai uitat că eşti fiul LuminiiŞi urmezi Calea Adevărului şi Dreptăţii,Purtîndu-l în inimă pe Fiul Omului, Învățătorul Iubirii,Păstorul Neamului divin al oierilor,Şi vei păzi pămîntul sfînt al Maicii Domnului,Va dăinui în veacuri Cetatea Luminii lui Dumnezeu,Sarmisegetusa,Prea frumoasa mea Ţară a Zeilor, Dio Getia,paradisul meu,Vei putea ieşi din robia Imperiului Marelui Fariseu,Cel ce ţi-a răpit credinţa strămoşească şi străvecheaistorie,Ducînd crucea suferinţei şi dorul eternei libertăţiInţelepciunea-ţi va triumfa şi soarele vă răsări din noupe cerŞi vei aduce pacea şi nemurirea neamurilor lumiiIar sufletul nostru se va înălţa spre fericirea divină


Cosmin ȘTEFĂNESCU

Faţă în faţă cu un strop de viaţă

Viaţa privită prin vizor pare atât de reală,atât de vie, palpitantă, fatidică şi absoluttranşantă şi ne este contemporană nouă,protagoniştilor ei. Totul pare o luptă fără sorţi deizbândă cu morile de vânt sau o figură de stil aceea ce reprezintă durerea dusă la paroxism. Nu rareori ne privim în oglindă şidescoperim cum ne-a pustiit vremea şi ce a făcutdin noi – mii şi mii de crevase minusculeadevărate văi rift unde faliile stau îngheţate într-oaşteptare tectonică.

Societatea a devenit un instrument sau ocreaţie cu un spectru de putreziciune şi de boalăadusă deliberat într-un stadiu critic poleită însăcu diverse aspecte pastelate, pentru un strop deculoare.

Corupţia este astăzi Marea DoamnăCenuşie, cea care tronează în mantia de ură,mizerie şi dezmăţ şi jongleză cu oamenii un noianinfinit de evenimente şi sentimente. De faptaceasta este aceiaşi creatură hidoasă care nezâmbeşte hidos din senat, parlament şiteleviziune şi îşi face veacul în mai toate vârfurilede lance ale societăţii. Aici sunt adăpostitefacţiunile vechi şi noi călare pe un butoi cupulbere fierbând într-o tăcere mută. Nu cred că vamai dura mult, până se va sparge buboiul.

Chiar şi dansul, acel ritual feeric, care maireuşea să ne aducă un strop de culoare şi zâmbetîn noianul de tristeţi a devenit între timp unsimulacru, o spoială.

M-am gândit cât de minunat ar fi să neregăsim în acest imens puzzle – viaţa şi să necroim un alt făgaş pentru viitor, o altă raţiune dea trăi.

Poate într-o bună zi vom reuşi să ne privimîn oglinda sufletului dar reflexia acestei imaginiar putea să fie estompată de norul supranumitstres cotidian – un fuior de fum toxic care nemacină, disecă şi ne transformă visele în durerimultiple iar sufletele în adevăraţi monştrimoderni.

Ce păcat că suntem atât de aproape şitotuşi departe de noi înşine încât nu maiobservăm greşeala darămite să ne mai iubim penoi sau pe aproapele nostru.

Asistăm zi de zi la naşterea unui smoggeneral, o isterie fără margini, un taifun sau untsunami îngrozitor în care nu putem pătrundedeoarece vâltorea vremurilor ne-a depărtat desufletele noastre şi între timp au devenit pustii.

Ce ne-a mai rămas?!!!... minciuna ridicatăla rangul de nobleţe iar unora speranţaîntemniţată pentru veşnicie în cutia Pandorei, totcu aripile frânte...

Mirela ȘOIMARU

SĂ MĂ IERȚI!Tu să mă ierți că nu te pot iubi,Îți scriu acum o ultimă scrisoare...Frumoasa mea-știu-astăzi voi greși,Dar cine poate timpul să-l măsoare?!Tu să mă ierți sau spune-mi câte toate!Sfârșește-mă cu vorba ta nespusă...Mă arde în adânc acum tăcerea,Vremea iubirii e demult apusă!Tu să mă ierți că, poate, prea devremeCad peste suflet frunze ruginii...Că bătrânețea ne-a închis în casăȘi prea târziu,femeie,te-ntâlnii!Tu să mă ierți și uită în sertareDurerea ce te poate crud atinge!Sunt prea bătrân! Aprinde-o lumânare...Mi-e toamnă....iar frigul mă învinge!

TRUPULTrupul în adânc mă doareȘi orele-mi sunt istovite...Trece pasul fără soare,iar clipele-s ca aripi muteDin ceasul fără minutare,Bat ploi în geamuri zăbrelite!Trupul în adânc mă doareși orele-mi sunt istovite...Va adormi un vis în zare,Când zilele par ciuruite!Și-apoi vom trece, fiecare,Prin noaptea stelelor cernite.Trupul în adânc mă doare!


ÎN LUMEA VISULUIVino,în umbra visului,la mine,tu desparte-te de lume,de noroi!Acolo,în ecou de muzici line,fericiți vom fi,iubito,amândoi!Tu lasă-te de vorbe legănată,de fericirea dulce, cea dintâi...Vom șterge împreună orice pată,în lumea visului de-ai să rămâi!Și dacă vocea mea,din altă vreme,o mai auzi ca palid legământ,tu lasă iar iubirea să mă cheme,de dincolo de cer și de pământ!Voi trece-n zbor închisele hotare,chiar de la tine-i numai iarnă rece...În lumea visului e locu-n care,cu umbra ta în brațe,eu voi trece!

ZĂPADĂ CERNITĂÎn suflet adun o zăpadă cernită,Încât nu reușesc spre cer să mai zbor...Ruga nu ajunge, lumina e-o sită,Prin ea veșnic cern al durerii decor.Palpez răsăritul cu mâini tremurânde,Visez la culorile din curcubeu...Mă trage sfârșitul cu brațe flămânde,De nu-mi mai amintesc de sinele meu.E aspru lutul lipit dur de al meu trup...În suflet nu-i decât o zăpadă cernită!Timpul carnea mi-o rupe-n bucăți ca un lup,In suflet- pustiul...chiar și el mă evită!În suflet adun o zăpadă cernită...

NU MAI CUMPĂRA ILUZII!Nu mai cumpăra iluziide la viață, de la lume,căci,de fapt,hrănești himerece-ar putea să te sugrume!Dacă inima vreodată,ar putea ceva să spere,s-ar opri,înspăimântată...in secunde efemere...Nu mai savura cuvintece-s ca spuma trăitoare,ci admiră și iubeștefloarea cea fermecătoare!Nu mai cumpăra iluzii,fiindcă sunt distrugătoare...Fă din sufletul tău templu,căci cu-o viață ești datoare!

CÂT M-A DURUT!Cât m-a durut plecarea ta,mai știi?niciun bilet n-ai apucat să-mi lași...de-aceea nopțile îmi sunt pustiiși-aștept cu-ncrâncenare ai tăi pași!

Am cutreierat prin viață amândoiși, fără tine,azi mă simt orfană...Poate că dorul te-ntoarce înapoi,căci e târzie vremea cea profană!

TRECEREA ANILOR...Trecut-au anii...luminoși sau terni,Dar au plătit un greu tribut uitării...Fost-au veri frumoase,dar și ierniCând pașii s-au pierdut la țărmul mării!Acum sunt toți lăsați în adormire,Sau se topesc în foc și agonie...Ascund atâta dor și pătimire,Dar și nădejdea mea de armonie!Trecut-au ani...ca cioburi viscolite,Cu tremur de singurătate-n noapte...Atâtea drumuri fost-au răscoliteȘi toate s-au piedut spre miază-noapte!Trecut-au anii...cu valuri de furtunăȘi cu surâs sub cer cu stele...Pe toate anii le-adună în cunună,Poveri ușoare,vânturi rele...Trecut-au anii...luminoși sau terni...Noi vom pleca...dar anii sunt eterni!

Redactor şef :Prof. Dr. Const. MIU

Redactor şef adjunct :Prof. Ştefan GAŢACHIUSecretar general de redacție:Mihaela ȘTEFĂNESCU

Redactori asociaţi:Cosmin ŞTEFĂNESCURadu Zăgrean (Dej)

GRAFICA:Prof. Elena DODIŞCarmen Baniță

Crina DUMITRESCU

Responsabilitatea pentru probitateaarticolelor aparţine colaboratorilor!Revista apare doar în format PDF.

Orice reproducere fără acordul scris al redacțieise pedepsește conform Legii dreptului de autor.

Editor: Asociaţia culturală METAMORFOZEAdresa redacţiei: [email protected]

179

metamorfoze numărul 179 · metamorfoze nr.3 179/ 2019 prezentarea bulevardului hrmingway din...

Documents