Levarda Vlad Gheorghe

Metalurgia fierului în spațiul carpato-danubiano-pontic

Introducere

Epoca fierului este perioada din istoria omenirii când folosirea fierului și procesul

tehnologic al obținerii acestuia este proeminent în cadrul societății. Obținerea și prelucrarea

acestui nou material coincide cu anumite schimbări în cadrul societății cum ar fi unele noi

practici agricole, credințe religioase sau noi stiluri artistice.

Epoca fierului este ultima perioadă din sistemul celor trei epoci, pentru clasificarea

societăților preistorice, precedat de epoca bronzului. Datarea acestei epoci a fierului precum și

contextul acesteia variază de la o țară la alta sau de la o regiune geografică la alta. În arheologie,

se consideră că epoca fierului începe odată cu epoca întunecată din istoria Greciei în secolul XII-

lea î. Hr. în Grecia și Orientul Apropiat; între secolul al VIII-lea î. Hr. în Europa Centrală și de

Nord. În mod tradițional în Europa, epoca fierului se încheie cu perioada elenistică sau cu cea

romană, iar în nordul continentului o dată cu Evul Mediu timpuriu.

Epoca fierului corespunde perioadei istorice când poducția fierului era cea mai sofisticată

etapă a metalurgiei. Răspândirea tehnologiei fierului precum și marea abundență de surse de

minereu a făcut ca acest metal să fie mult mai ieftin decât bronzul și a fost adoptat pe scară largă.

În cele ce urmează am propus să facem o prezentare a metalurgiei din țara noastră

încercând să surprindem câteva elemente importante cum ar fi: materia primă, sursele și regiunile

unde s-au descoperit urme de extragere.

Materia primă

Fierul și manganul au cea mai mare abundență cosmicădintre toate metalele, fierul fiind în

rocile magnetice terestre de peste două ori mai abundent decât magneziu. Minereurile de fier

1

sunt deci dintre cele mai răspândite pe Pământ, 4,2% din Terra fiind formată din fier și compușii

săi. Fierul este cel mai important metal, a apărut târziu în scena istoriei, continuând să dețină un

rol important și în societatea zilelor noastre1.

Fierul nu se găsește în formă pură decât în meteoriți și în bazaltul din Gotland. Fierul

meteoritic este foarte răspândit, densitatea inegală a repartiției sale putând fi legată de densitatea

populației pe glob. Meteoriții fieroși puri sunt aproape total lipsiți de magneziu și cuprind 5 – 6%

nichel și 0,3 – 0,5 cobalt. Fierul meteoritic a fost cunoscut și lucrat în antichitate, ceea ce a

determinat pe unii cercetători să considere că primul fier folosit a fost cel meteoritic și că, deci,

evoluția metalurgiei fierului trebuie să fiavut o etapă “meteoritică”. Analiza unora dintre cele mai

vechi obiecte de fier au demonstrat însă că încă de la început nu numai fierul meteoritic era

lucrat, ci și cele de origine terestră, redus din minereuri de fier. Extragerea fierului se face și din

compușii săi, cei mai bogați dintre ei fiind: magnetitul (72% - 60%), hematitul (70% - 40%),

limonitul (59% - 25%). De asemenea pirita și calporita se oxidează transformându-se în fier,

formând așa numita “pălărie de fier”2. Prezența fierului în natură, în principal sub formă de

compuși, pune problema posibilităților de exploatare în antichitate3.

Surse de extragere

Principalele minereuri pentru producția fierului era minereul de lac și minereul de rocă de

suprafață.

Folosirea minereurilor de lac și de baltă prezenta avantajul unei temperaturi scăzute în

cuptor, ceea ce în condițiile epocii de început a folosirii fierului era un factor destul de important.

Oxidatele bagate în fier sunt sunt depozitate în apă dulce sau în zonele mai puțin adânci ale

mării. Minereurile de lac sau baltă conțin hidroxid feric (limonit), silicați de fier, carbonat de

fier, sulfură de fier și diferite impurități. Prin urmare, minereul de lac sau baltă a putut fi folosit

în condiții optime de către maieștrii din vechime, deoarece se realiza o temperatură destul de

scăzută în cuptoare, potrivită condițiilor de lucru ale epocii4.

1 Andriana Stoia, Probleme de tehnologie a metalurgiei fierului în Hallsttatul românesc, SCIVA, 44, 1993, 4, P. 325.2 Mircea Rusu, Începuturile metalurgiei fierului în Transilvania, în vol: În memoriam C. Daicoviciu, Cluj Napoca, 1974, p. 3493 Adriana Stoia, op. cit. pp. 325 – 326.4 Ibidem. p. 326.

2

Pe de altă parte însă, minereul de rocă de suprafață era mai ușor de extras și mai accesibil

decât minereurile de lac sau baltă, și chiar chiar produsul rezultat, în condițiile existenței

cuptoarelor preistorice, era mai bun. Magnetitul de exemplu, este mai dificil de redus decât

minereurile de lac sau de baltă, dar, nu prezintă nici un inconvenient în raport cu posibilitățile

tehnologice ale epocii fierului. Pentru ca procesul de reducere a minereului de fier să aibă loc

trebuie ca materiile prime necesare lui, respectiv minereul din care să se facă cărbunele folosit

atât ca combustibil cât și ca mediu de reducere, să se afle la îndemână5.

Unii scriitori antici ne spun că prezența fierului era determinată de culoarea roșie a

solului. Relatările scriitorilor antici (greci și latini) asupra metalurgiei fierului în antichitate au

fost strânse de L. De Launay și de O. Olhausen, în două lucrări de sinteză, care au rămas deosebit

de utile până astăzi, deoarece ele ne dau o imagine completă asupra cunoștințelor tehnologice de

atunci6.

Fierul, sub influența acidului humic poate fi extras și purtat în pânza freatică. Când aceasta

se ridică la suprafață și întâlnesște materie organică se creează condiții potrivite pentru apariția

oxizilor de fier care pot fi depistați prin culoarea lor. La început fierul se precipită ca ocru fin

granulat, transformându-se mai târziu în diferite tipuri de minereuri de lac sau de baltă. În cazul

minereului de baltă cea mai bună perioadă de obținere a lui era primăvara devreme, când apa era

scăzută. Stratul acoperitor de iarba era îndepărtat, minereul săpat și strâns în mici grămezi pentru

a se scurge și usca. Minele deschise la suprafață erau gropi, care astăzi sunt destul de greu de

depistat, din care se extragea minereul de fier. Mineritul sub pământ presupunea săparea

minereului prin strapungeri verticale și săparea unor galerii de-a lungul nivelului la care se aflau

straturile de minereu. În comparație cu străpungerile verticale, străpungerile orizontale în pantă

erau mai ușor exploatabile, drenajul și extracția facându-se mai ușor. Pentru perioada de început

a exploatărilor de minereu de fier este de presupus ca se practică exploatarea de suprafață7.

Pe teritoriul României nu avem documente cu privire la extracția minereului de fier decât

din epoca romană, dar este de presupus că ceea ce era valabil pentru estul Mediteranei ar fi putut

fi aplicat și în restul Europei preistorice, pe parcursul câtorva secole.

Un număr apreciabil de arheologi, printre care D. Berciu, K. Horedt, A. Laszlo, R. Pleiner

și M. Rusu au stabilit trei rute diferite de pătrundere a metalurgiei in spațiul românesc: pe cale

5 Ibidem.p.327.6 Mircea Rusu, op. cit. p. 350.7 Adriana Stoia, op. cit. p.328.

3

“cimeriană”, prin Caucaz, Armenia și Ucraina, prin “nord-vestul Peninsulei Balcanice”, de unde

utilizarea fierului s-a răspândit spre România și de-a lungul văilor Vardarului și Moraviei spre

Iugoslavia nordică, de acolo raspândindu-se spre România. Nikolaus Boroffka sugerează a patra

rută posibilă de pătrunde a tehnologiei fierului în Romania, cea tradițională direct de pe coasta

Egeeană (Greci și Turcia)8.

Regiuni cu activitate metalurgică

În zona Transilvaniei renumitul arheolog Mircea Rusu, enumără 32 de localități în care se

află minereuri de fier, aici fiind premise suficiente pentru ca exploatarea și prelucrarea acestui

metal, alaturi de altele (cupru, aur) să fi avut loc încă de la începutul Hallstattului9. Faptul că

multe dintre zăcămintele de fier sunt situate în aceleași localități și uneori împreună, sau în

apropierea zăcămintelor de cupru, justifică ipoteza că cele două metale au fost exploatate și

prelucrate la o anumită dată concomitent10.

Urme de fier gasim în județele Harghita și Covasna, bogăția aceasta fiind pusă în lumină de

și de apele gazoase din regiune ce înroșesc suprafața pământului la locul de ieșire al izvorului11.

La Bălan, județul Harghita, limonatul apare împreună cu pirita. Și în legătură cu aceste resurse de

fier lipsesc analizele necesare, pentru lămurirea unor eventuale legături cu atelierele de

prelucrare a fierului descoperite la Peteni județul Harghita și la Cernatu, județul Covasna12, a

zgurei de fier de la Sântimbru și a unei lupe de fier de la Sîncrăieni13.

Tot în zona Covasnei se găsește goetit, în depozite cretatice. La Mladraș-Lueta, Vlăhiță din

Munții Harghita există zăcaminte de siderit formate din acumulări de siderit localizate ca lentile

vulcano-sedimentare neogene, sau la baza acestora la contractul cu formațiunile care alcătuiesc

fundamentul14. Un alt obiect foarte important și prețios este “toporul de fier cu aripioare”(fig.1),

descoperit la Sînsimion sau Cetățuia15.

8 Nikolaus Boroffka, Folosirea fierului în România de la începuturi până în secolul VIII î.e.n., Apulum, XXIV, 1987, p. 55.9 Mircea Rusu, op. cit. p. 345.10 Ibidem.11 Adriana Stoia, op. cit. p. 332.12 Z. Szekely, Așezări din prima vârstă a fierului în sud-estul Transilvaniei, Sf. Gheorghe, 1966, p. 20.13 Tiberiu Muscă, Date noi privind metalurgia fierului în Sud-Estul Transilvaniei, Apulul, XX, 1982, p. 56.14Adriana Stoia, op. cit. pp. 332 – 333.15 Tiberiu Muscă, op. cit.p. 53.

4

În județul Hunedoara în satul Grădiștea Muncelului, s-au găsit urme incontestabile ale

prelucrării primitive a minereurilor feroase atât în epoca dacică cât și cea romană, aici

descoperindu-se zăcământuri de fier, continutul minereului de fier fiind de aproximativ 2 metri16.

Prezența frecventă a fierului a stimulat pe locuitorii hallstattieni ai teritoriului Transilvaniei

să se ocupe de reducerea minereului și prelucrarea fierului. În așezarea din preajma stațiunii

fortificate de la Mediaș avem dovada procurării minereului necesar din vecinătate17.

În zona Mării Negre s-au evidențiat nisipuri negre cu conținut de fier18. Și pentru teritoriul

țării noastre ele constituiau o potențială sursă de fier. Astfel, chiar în ultimii ani, pe gridul Chituc

s-a deschis o exploatare a unor depozite miniere de acest tip19.

Foarte bogată în minereuri de fier este zona Banatului și este de presupus că aceste condiții

naturale să fi favorizat de timpuriu apariția preocupărilor legate de metalurgia fierului. În această

zonă a țării noastre, limonitul apare la Bahna-Severin în micașisturi cu magnetit la Bucova20.

Zona Olteniei nu este tot așa de bogată în minereuricde fier ca Banatul. Totuși limonit, în

formă de nodule și vinișoare, se găsește șa Baia de Fier și Crasna din Deal, județul Gorj. Știm de

asemenea că există ilmenit în fracțiunea grea a unor aluviuni din Carpații Meridionali și din

Subcarpați. Putem presupune că în zonă au existat exploatări foarte vechi ale acestor resurse21.

Documentația pentru Muntenia și Moldova referitoare la posibilitățile de reducere a

minereului de fier, este mai săracă. Din studiile geologice rezultă numai prezența limenitului, în

fracțiunea grea a unor aluviuni din Carpații Meridionali și Subcarpați. Deci pentru Muntenia

aceasta reprezintă unica sursă posibilă pentru extragerea minereului de fier. În legătură cu

Moldova știm că în zona Vatra Dornei limonitul, alături de siderit, apare la Cârlibaba și Fundu

Moldovei, în șisturi cristaline și calcare22.

16 Istvan Ferenczi, Premizele naturale ale metalurgiei fierului în Munții Orăștiei, Caransebeș, 2, 1977, p. 301.17 Adriana Stoia, op. cit. p. 333.18 R. Pascu, Studii geologice și miniere în județul Tulcea, București, 1904, p. 40.19 Adriana Stoia, op. cit. p. 334.20 Ibidem. p. 333.21 Ibidem. p. 334.22 Ibidem.

5

Concluzii

Metalurgia fierului în spațiul carpato-danubiano-pontic a fost dovedită de studiile

arheologice prin descoperirea straturilor de minereu, prin urme de prelucrare și prin descoperirea

de unelte specifice epocii hallstattice.

Descoperirile timpurii de fier constau în zgură, unelte și arme masive, cele mai multe

dintre ele fiind localizate lângă zăcămintele naturale de fier și presupuse centre de minerit ale

epocii bronzului.

Obiectele de fier din românia sunt contemporane cu cele din aria egeeană și parțial Italia.

Documentația arheologică concretă, în sprijinul ipotezei că metalurgia fierului este

cunoscută pe teritoriul României încă de la începutul Hallstattului, este săracă , dar descoperirile

sigure de pănă acum ne îndreptațesc să spunem ca aici a existat tehnologie de extras a minereului

de fier cât si de prelucrare.

6

23

23 Tiberiu Muscă, op. cit.p. 55.

7

Bibliografie

1. Andriana Stoia, Probleme de tehnologie a metalurgiei fierului în Hallsttatul

românesc, SCIVA, 44, 1993, 4.

2. Mircea Rusu, Începuturile metalurgiei fierului în Transilvania, în vol: În

memoriam C. Daicoviciu, Cluj Napoca, 1974

3. Nikolaus Boroffka, Folosirea fierului în România de la începuturi până în secolul

VIII î.e.n., Apulum, XXIV, 1987.

4. Z. Szekely, Așezări din prima vârstă a fierului în sud-estul Transilvaniei, Sf.

Gheorghe, 1966.

5. Istvan Ferenczi, Premizele naturale ale metalurgiei fierului în Munții Orăștiei,

Caransebeș, 2, 1977.

6. R. Pascu, Studii geologice și miniere în județul Tulcea, București, 1904.

8

9