Monastirea Argeşului poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri

Pe Argeş în gios,Pe un mal frumos,Negru-vodă treceCu tovarăşi zece:Nouă meşteri mari,Calfe şi zidariŞi Manoli - zece,Care-i şi întrece.Merg cu toţi pe caleSă aleagă-n valeLoc de monastireŞi de pomenire.Iată, cum mergeaCă-n drum agiungeaPe-un biet ciobănaşDin fluier doinaş.Şi cum îl vedea,Domnul îi zicea:— Mândre ciobănaşDin fluier doinaş,Pe Argeş în susCu turma te-ai dus,Pe Argeş în giosCu turma ai fost.Nu cumv-ai văzut,Pe unde-ai trecut,Un zid părăsitŞi neisprăvit,La loc de grindiş,La verde-anuliş?— Ba, doamne-am văzut,Pe unde-am trecut,Un zid părăsitŞi neisprăvit,Cânii, cum îl văd,La el se răpădŞi latră-a pustiuŞi urlă-a morţiu.Cât îl auzea,Domnu-nveselea,Şi curând pleca,Spre zid apuca,Cu nouă zidari,Nouă meşteri mariŞi Manoli - zece,Care-i şi întrece.— Iată zidul meu!Aici aleg euLoc de monastireŞi de pomenire.Deci voi, meşteri mari,Calfe şi zidari,Curând vă siliţiLucrul de-l porniţiCa să-mi rădicaţi,Aici să-mi duraţiMonastire naltăCum n-a mai fost altă,

Că v-oi da averi,V-oi face boieri,Iar de nu, apoiV-oi zidi pe voi,V-oi zidi de viiChiar în temelii!Meşterii grăbea,Sfările-ntindea,Locul măsura,Şanţuri largi săpaŞi mereu lucra,Zidul ridica,Dar orice lucra,Noaptea se surpa!A doua zi iar,A treia zi iar,A patra zi iarLucra în zadar!Domnul se miraŞ-apoi îi mustra,Ş-apoi se-ncruntaŞi-i ameninţaSă-i puie de viiChiar în temelii!Meşterii cei mari,Calfe şi zidariTremura lucrând,Lucra tremurândZi lungă de vară,Ziua pân-în seară;Iar Manoli sta,Nici că mai lucra,Ci mi se culcaŞi un vis visa,Apoi se sculaŞ-astfel cuvânta:— Nouă meşteri mari,Calfe şi zidari,Ştiţi ce am visatDe când m-am culcat?O şoaptă de susAievea mi-a spusCă orice-am lucra,Noaptea s-a surpaPân-om hotărîÎn zid de-a zidiCea-ntâi soţioară,Cea-ntâi sorioarăCare s-a iviMâni în zori de zi,Aducând bucateLa soţ ori la frate.Deci dacă vroiţiCa să isprăviţiSfânta monastirePentru pomenire,Noi să ne-apucămCu toţi să giurăm

Şi să ne legămTaina s-o păstrăm;Ş-orice soţioară,Orice sorioarăMâni în zori de ziÎntâi s-a ivi,Pe ea s-o jertfim,În zid s-o zidim!Iată,-n zori de zi,Manea se trezi,Ş-apoi se suiPe gard de nuiele,Şi mai sus, pe schele,Şi-n câmp se uita,Drumul cerceta.Când, vai! ce zărea?Cine că venea?Soţioara lui,Floarea câmpului!Ea s-apropiaŞi îi aduceaPrânz de mâncătură,Vin de băutură.Cât el o zărea,Inima-i sărea,În genunchi cădeaŞi plângând zicea:— Dă, Doamne, pe lumeO ploaie cu spume,Să facă pâraie,Să curgă şiroaie,Apele să crească,Mândra să-mi oprească,S-o oprească-n vale,S-o-ntoarcă din cale!Domnul se-ndura,Ruga-i asculta,Norii aduna,Ceriu-ntuneca.Şi curgea deodatăPloaie spumegatăCe face pâraieŞi îmflă şiroaie.Dar oricât cădea,Mândra n-o oprea,Ci ea tot veneaŞi s-apropia.Manea mi-o vedea,Inima-i plângeaŞi iar se-nchina,Şi iar se ruga:— Suflă, Doamne,-un vânt,Suflă-l pe pământ,Brazii să-i despoaie,Paltini să îndoaie,Munţii să răstoarne,Mândra să-mi întoarne,

Să mi-o-ntoarne-n cale,S-o ducă devale!Domnul se-ndura,Ruga-i ascultaŞi sufla un vânt,Un vânt pre pământ,Paltini că-ndoia,Brazi că despoia,Munţii răsturna,Iară pe AnaNici c-o înturna!Ea mereu venea,Pe drum şovăiaŞi s-apropiaŞi, amar de ea,Iată c-agiungea!Meşterii cei mari,Calfe şi zidariMult învesleaDacă o vedea,Iar Manea turba,Mândra-şi săruta,În braţe-o lua,Pe schele-o urca,Pe zid o puneaŞi, glumind, zicea:— Stăi, mândruţa mea,Nu te speria,Că vrem să glumimŞi să te zidim!Ana se-ncredeaŞi vesel râdea.Iar Manea oftaŞi se apucaZidul de zidit,Visul de-mplinit.Zidul se suiaŞi o cuprindeaPân’ la gleznişoare,Pân’ la pulpişoare.Iar ea, vai de ea,Nici că mai râdea,Ci mereu zicea:— Manoli, Manoli,Meştere Manoli!Agiungă-ţi de şagă,Că nu-i bună, dragă.Manoli, Manoli,Meştere Manoli!Zidul rău mă strânge,Trupuşoru-mi frânge!Iar Manea tăceaŞi mereu zidea;Şi o cuprindeaPân’ la gleznişoare,Pân’ la pulpişoare,Pân’ la costişoare,Pân’ la ţâţişoare.

Dar ea, vai de ea,Tot mereu plângeaŞi mereu zicea:— Manoli, Manoli,Meştere Manoli!Zidul rău mă strânge,Ţâţişoara-mi plânge,Copilaşu-mi frânge!Manoli turbaŞi mereu lucra.Zidul se suiaŞi o cuprindeaPân’ la costişoare,Pân’ la ţâţişoare,Pân’ la buzişoare,Pân’ la ochişori,Încât, vai de ea,Nu se mai vedea,Ci se auzeaDin zid că zicea:— Manoli, Manoli,Meştere Manoli!Zidul rău mă strânge,Viată mi se stinge!Pe Argeş în gios,Pe un mal frumosNegru-vodă vineCa să se închine

La cea monastire,Falnică zidire,Monastire naltă,Cum n-a mai fost altă.Domnul o priveaŞi se-nveseleaŞi astfel grăia:— Voi, meşteri zidari,Zece meşteri mari,Spuneţi-mi cu drept,Cu mâna la piept,De-aveţi meşterieCa să-mi faceţi mieAltă monastirePentru pomenire,Mult mai luminoasăŞi mult mai frumoasă?Iar cei meşteri mari,Calfe şi zidari,Cum sta pe grindiş,Sus pe coperiş,Vesel se mândreaŞ-apoi răspunde:— Ca noi, meşteri mari,Calfe şi zidari,Alţii nici că suntPe acest pământ!Află că noi ştim

Oricând să zidimAltă monastirePentru pomenire,Mult mai luminoasăŞi mult mai frumoasă!Domnu-i ascultaŞi pe gânduri sta,Apoi porunceaSchelele să strice,Scări să le ridice,Iar pe cei zidari,Zece meşteri mari,Să mi-i părăsească,Ca să putrezeascăColo, pe grindiş,Sus, pe coperiş.Meşterii gândeaŞi ei îşi făceaAripi zburătoareDe şindrili uşoare.Apoi le-ntindeaŞi-n văzduh sărea,Dar pe loc cădeaŞi unde pica,Trupu-ş despica.Iar bietul Manoli,Meşterul Manoli,Când se încerca

De-a se arunca,Iată c-auzeaDin zid că ieşeaUn glas năduşit,Un glas mult iubit,Care greu gemeaŞi mereu zicea:— Manoli, Manoli,Meştere Manoli!Zidul rău mă strânge,Ţâţişoara-mi plânge,Copilaşu-mi frânge,Viaţa mi se stinge!Cum o auzea,Manea se pierdea,Ochii-i se-nvelea;Lumea se-ntorcea,Norii se-nvârteaŞi de pe grindiş,De pe acoperiş,Mort bietul cădea!Iar unde cădeaCe se mai făcea?O fântână lină,Cu apă puţină,Cu apă sărată,Cu lacrimi udată!

________________________________________________________________________________________Meşterul Manole (Ion Taloş)

Cei nouă zidari, Nouă meşteri mari Ei se socotea, Ca ei să mi-ş facă Zid de mănăstire Să nu fie-n lume. Zâua zâduia, Noaptea se surpa. Ei se socotea, Jurământ punea Ca ei să nu spuie La neveste-acasă Şi care va mergeMeşterul ManoleLuni de dimineaţă Cu prânzu-nainte... În zâd s-o zâduiască. Opt necredincioşi... Credinţ-o călcatu, Credinţă n-avea Şi ei le spunea,Ele nu venea. Manole, Manole, Meşteru Manole, El credinţa-şi ţine Că el că nu-i spune La nevast-acasă.Luni de dimineaţă

Ea mi se scula, Pruncu şi-l scălda, Prânzu şi-l făcea, La bărbat pleca. El când o vedea, Din gură grăia: De-ar da Dumnezeu Rugu să-i răsaie,Pe ea să mi-o-ncurce, Mâncarea s-o verse, Doar vremea va trece. Rugu-i răsărea, Ea mi-l d-ocolea, Măi tare venea. El când mi-o vedea, Cu mâna-i făcea 'Ndărăpt să se-ntoarcă. Ea, când îl vedea Măi tare venea, La el ajungea, Mâncarea punea. Zâdarii mi-o lua Şi-n zâd mi-o punea. Nimic nu-i vorghea, Num-o zâduia, Zâd pân-la genunchi. Ea din grai grăia: - Voi nouă zidari,

Nouă meşteri mari, Doar voi nu glumiţiDe mă zâduiţiZâd pân-la genunchi? Nimic nu-i zicea, Num-o zâduia,Zâd până la brâu, Ea iar din grai grăia:

Manole, Manole, �Meştere Manole, Dar voi nu glumiţi De mă zâduiţiZâd până la brâu, Că zâdu mă strânge, Ţâţişoara-m' curge Şi copilu-m' plânge.Nimic nu-i zicea, Num-o zâduiaZâd până la ţâţe.Ea iar din grai grăia:- Manole, Manole, Meştere Manole, Ţie nu ţi-i milăDe a ta soţie?Că zâdu mă strânge, Ţâţişoara-m' curge Şi copilu-m' plânge.Nimic nu-i zicea

Num-o zâduiaZâd până la gâtu. Ea iar din grai grăia:- Manole, Manole, Meştere Manole, Ţie nu ţi-i milăDe a ta soţie? Văd că nu glumiţi De mă zâduiţi. Zâd până la gâtu, Că zâdu mă strânge, Ţâţişoara-m' curgeŞi pruncuşoru-m' plânge. Da'voi să-mi lăsaţi Loc leagănuluiLa căpu zâdului, Vântu când o bate Ni l-o legănaŞi când îmi va ninge Pruncu mi l-o unge Şi când o ploua Pruncu-l va scălda. Lui cu mama lui, Lui cu mama lui!