memoria oltului Şi romanaŢilormemoriaoltului.ro/reviste/revista_105.pdf · manifestat continuu....

An. VIII, nr. 1 (83) IANUARIE 2019 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 1

MEMORIA

OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VIII, nr. 1 (83), ianuarie 2019

Editată de Asociaţia

Culturală

MEMORIA OLTULUI

Director: Ion D. Tîlvănoiu

Comitetul de redacţie:

Mircea Şerbu, dr. Nicolae Scurtu,

Ion Andreiţă, Dumitru Botar,

Ioan Smedescu, Cornel Manolescu,

Floriana Tîlvănoiu, col. (r.) Dumitru

Matei, Vasile Radian.

Planşele noastre

1. Nicolae Titulescu în anul 1912 când a fost ales pentru prima oară deputat de

Romanaţi pe listele Partidului Conservator-Democrat.

2. Profesorul Caracalean Pătru Crăciun a surpins aceste instantanee în care apare fiica

sa în faţa Teatrului Naţional din Caracal. Fotografiile poartă titlul ,,Teatrul şi Anca”

şi fac parte din fondul personal Pătru Crăciun de la S.J.A.N. Olt.

3. Poetul Ion Minulescu, tablou executat de Vasile Popescu (reprodus din revista

Vremea din 2 iunie 1934, p.4).

4. Sus: Baronul Manfred von Killinger înmânând decoraţia ,,Vulturul german”

profesorului romanaţean Pan M. Vizirescu (reproducere din revista ,,Muncitorul

Român”, An. V, nr. 5/30 octombrie 1942- revistă condusă de Pan M. Vizirescu).

Jos: Clădirea Liceului ,,Radu Greceanu” din Slatina (carte poştală din anii 1975-

1980).

ISSN 2284 – 7766

Tiparul executat la Editura Hoffman

www.EdituraHoffman.com

Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910



Cuprins

1. Ion Andreiţă- Românii în Arhivele Secrete ale Vaticanului................................/3

2. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (XXIX).........................................../7

3. Cornel Manolescu- Prefecţii judeţului Olt (X).................................................../14

4. Ion D. Tîlvănoiu- Din viaţa culturală a Caracalului de altădată (1971-1975) /22

5. Ileana Monica Barbu, Mihai Barbu- Plasa Mijlocu- importantă unitate

administrativă a judeţului Olt............................................................................../28

6. Dan Dumitru Anastesescu- Participarea clerului din Olt şi Romanaţi la

răscoala ţărănească din anul 1907....................................................................../39

7. Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar- Teatrul Nostru. Contribuţii

la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (1941)............................................./44

8. Marin Petran-Vlădila- Mobilizaţi, veterani şi eroi din comuna Vlădila 1916-

1918......................................................................................................................./54

9. Ion Smedescu- Istoria Slatinei în date şi documente (V).................................../58

10. Nicolae Scurtu- Inscripţii. Poetul Virgil Carianopol şi revista Front Literar.../63

11. Comandor (r.) Nicola Tudor- Eroi din Deveselu morţi din cauza tifosului în

primul război mondial........................................................................................../64

12. Ioan Smedescu- Pagini despre gimnaziul-liceu Radu Greceanu (II)................/74

13. Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- Ianuarie..................................../79

14. Ioan Smedescu, Ion Tîlvănoiu- Dosarele Pan M. Vizirescu (V)......................./81

15. Mircea Damian-Viaţa unui băiat de ţară (I)....................................................../84

16. Floriana Tîlvănoiu- Virgil Carianopol în corespondenţă cu profesorul Pătru

Crăciun (II).........................................................................................................../91

17. Ion S. Floru- Un copil, un sat... (I)....................................................................../96

18. Pentru biblioteca dumneavoastră....................................................................../103

19. Dialog cu cititorii................................................................................................/104



Românii în Arhivele Secrete ale Vaticanului

Ion Andreiţă

În primăvara anului 1994, la Vatican s-a deschis o expoziţie cuprinzând

documente vechi, străvechi, cele mai multe inedite, existente în Arhivele Secrete ale

acestei enigmatice Cetăţi, privitoare la istoria şi soarta românilor. Un astfel de eveniment

se petrece rar, poate o singură dată în existenţa unui popor. Pentru ţara noastră a fost/este

unic. El se datorează atât bunăvoinţei Papei Ioan Paul II, cât şi (mai ales) strădaniei

profesorului universitar doctor Ion Dumitriu-Snagov (fie-i ţărâna uşoară) care a trudit în

Biblioteca Apostolică şi în Arhive vreme de 30 de ani. O parte din munca lui de ocnaş al

spiritului se afla înmănuncheată în această expoziţie, care a reunit în vitrinele sale 152 de

documente (manuscrise, cărţi, autografe, hărţi). La vernisaj – care a avut loc în prezenţa

Eminenţei sale Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de Stat (prim-ministru) al Sfântului

Scaun – cardinalul Luigi Poggi, parafrazând o declaraţie a Papei Ioan Paul II în timpul

unei vizite la ONU, sublinia: „Mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a mărturisi despre

demnitatea românilor”. Din păcate, puţină suflare românească se afla în faţa măritului

vorbitor. Mă refer în mod deosebit la acea necesară, largă prezenţă naţională, la nivel

corespunzător: academic, social, cultural, mediatic – subiectul fiind foarte important,

arzător chiar. În ceea ce priveşte presa, mărturisesc că am fost doar doi ziarişti: Marian

Ştefan, de la revista „Magazin istoric” – invitat special al profesorului Snagov (pe banii

lui!) – şi subsemnatul, de la „România liberă”, invitat al domnului Gheorghe Pancaţiu

Iuliu Gheorghiu, ambasador pe lângă Sfântul Scaun (de asemenea, pe cheltuiala lui). Cu

greu, în ultima clipă, a aterizat Dionisie Şincan de la TVR, cu un operator. (Să nu se uite:

în acea perioadă, multe ziare şi televiziuni aveau corespondenţi permanenţi în Cetatea

Eternă). Încolo, de-acasă, nicio mişcare: marea mută – de parcă am fi fost plătiţi să ne

sabotăm pe noi înşine. (De altfel, nici n-am prea văzut în ziare informaţii premergătoare;

nici după).

Între marile adevăruri istorice, culturale, sociale şi politice atestate de documentele

existente în Vatican (şi expuse, acum, în fastuosul Salon Sixtin al Bibliotecii Apostolice)

două sunt esenţiale: 1. neîntrerupta continuitate daco-romană şi românească în Dacia celor

trei provincii – Transilvania, Moldova şi Muntenia; 2. statul naţional unitar român a fost o

necesitate istorică, iar nu o creaţie artificială (cum bat monedă falsă unii).

*

Ion Dumitriu-Snagov avea o vorbă: „La Roma, dacul are o forţă emblematică”.

Acelaşi lucru se poate spune despre urmaşii acestora: daco-romanii, românii străvechi,

românii de azi – care, atestă documentele, au dat pildă întregii lumi de credinţa, cultura şi

demnitatea lor. Alături de credinţă, cultura a însoţit poporul român încă de la naşterea sa.

Atestând vechimea şi trăinicia vieţii religioase, documentele expuse – coborând în timp

până prin secolele II-III şi urcând până în clipa prezentă – consemnează fapte pilduitoare.

Câteva exemple. Eticus Istrus (301-380) originar din Histria Dobrogei, este autorul unei

Cosmografii, o autentică enciclopedie a timpului, răspândită în toată lumea creştină a

Europei. În ea sunt oferite multe şi variate informaţii din spaţiul danubian, între care

câteva de natură medico-farmaceutică de mare valoare. Manuscrisul se încheie cu un

alfabet inedit, preglagolitic (precursor sau izvor al scrierii paleoslave) transliterat fonetic

cu litere latine; din păcate, nu au fost descoperite încă scrieri cu acest alfabet.

„Cosmografia” lui Eticus Istrus este prima lucrare laică a unui autor român din antichitatea



timpurie, care descrie teritoriul şi societatea din zona carpato-danubiano-pontică nu mult

timp după Aurelian şi Constantin cel Mare.

Un alt învăţat român, Ioan Cassian (365-435) născut tot în Dobrogea, este fondator

al monahismului, primele mânăstiri din Occident fiind ctitorite de el: în Franţa, în regiunea

Marsiliei (unde a şi murit). Educat în mânăstirile Tomisului, Bizanţului, Egiptului şi

Palestinei, el s-a bucurat de preţuirea Sântului Ioan Gură de Aur. Opera sa, existentă în

Vatican, a circulat ca scriere de bază în literatura patristică şi în spiritualitatea creştină.

Celor doi li se alătură Dionisie Exiguus – cel Mic – (470-540) părintele calendarului

creştin modern, care s-a impus apoi în întreaga lume. Nu întâmplător, toţi provin din

Dobrogea – Scytia Minor – locul unde a propovăduit credinţa creştină Apostolul Andrei,

fratele Sfântului Petru.

*

Despre istoria veche a românilor au referit însă multe personalităţi străine – după

cum glăsuiesc documentele din Vatican. Paolo Pompilio (1455-1491) – specialist în

studierea evoluţiei limbii latine în formele sale romanice – scrie, în lucrarea De antiquitate

linguae latinae: „Latina a început să fie modificată în timpul lui Marcus Terentius Varro

(116-27, î. Chr.) până şi în Latium (datorită, în principal, năvălirilor barbare – n. n.). Ea

s-a păstrat cu dârzenie într-un singur loc. Acolo ea a rămas, până astăzi, la nişte oameni

demni care o folosesc cu statornicie, un popor din părţile nordice, care vorbeşte chiar

limba latină, cel mai curat din toate popoarele – şi ei îşi spun valahi, odinioară cunoscuţi

sub numele de daci. Ei sunt dincolo de Moesia Inferioară, peste Dunăre”…

În aceeaşi perioadă, o altă personalitate de seamă a Renaşterii, care s-a oprit cu

atenţie asupra românilor, este Enea Silvio Piccolomini (devenit mai târziu Papa Pius II) –

în lucrarea sa Istoria Europei, scrisă în anul 1458 şi publicată la Memmingen, în 1481;

apoi la Nurnberg, în 1493, dându-se astfel naştere celui mai răspândit incunabul. Cu o

intuiţie surprinzătoare, el a făcut ca românii să fie cunoscuţi în unitatea lor etnică şi pe

întregul teritoriu al vechii Dacii, cu existenţa continuă în acest spaţiu. Manuscrisul de la

Vatican, prezentat în expoziţie, este o ediţie de lux, pe pergament, din care citez: „Dacia a

fost făcută provincie romană în pământ barbar… În pământurile lor au fost geţii, dintre

care o parte sunt numiţi valahi, iar altă parte transilvăneni… Iancu de Hunedoara, de

naţiune valahă, nu era de origine nobilă… El a arătat cel dintâi ungurilor că fronturile

turcilor pot fi sparte şi învinse… Numele lui umbreşte pe al altora, a mărit mult gloria nu

numai a ungurilor, ci şi a valahilor din care s-a născut… Să nu se micşoreze binefacerile

lui… Baronii să-i preamărească memoria, pe Matei să-l scoată din temniţă şi să-l aşeze în

fruntea regatului… Valahii sunt neam italic… Valahii populează şi insulele Dunării şi au

aşezări şi în Tracia… o parte din ei se găsesc sub stăpânirea turcilor, altă parte sub

unguri…”.

*

Interesul Romei papale pentru relaţii cu poporul român este unul străvechi şi s-a

manifestat continuu. El este atestat şi de schimbul de scrisori dintre Papă şi domnitorii

români – documente aflate la loc de cinste în expoziţie. Astfel, Papa Inocenţiu III (1198-

1216) îi adresează în decembrie 1199 o scrisoare lui Ioniţă Asan, din care citez: „Noi

(Papa) auzind că înaintaşii tăi îşi aveau originea în nobilul neam al Romei şi tu ai

moştenit de la ei atât nobleţea sângelui, cât şi sentimentul devotamentului sincer pe care îl

porţi faţă de Scaunul Apostolic, deci cu drept de moştenire, ne-am propus de mult timp

să-ţi scriem şi să-ţi trimitem legaţi”.

Ceva mai târziu, alte documente vorbesc despre relaţiile dintre Ştefan cel Mare şi

Sfânt (1457-1504) şi Papa Sixt IV (1471-1484) care îl ajută cu fonduri „pentru



întreţinerea armatei sale, ridicată contra crudului Turc, duşmanul numelui creştin”.

Într-unul din aceste documente, Papa afirmă: „Precum ştiu toate naţiile pământului, turcii

nu încetează a unelti împotriva credinţei creştine… şi mai ales împotriva iubitului fiu

Ştefan-Voievod şi stăpânirilor sale… care se află în regiunile vecine cu turcii, pentru ca

supunându-le pe acestea oribilelor lor tiranii să le deschidă drumul spre ţările celorlalţi

creştini. Dar, deşi Ştefan, ca un adevărat apărător al credinţei creştine, este dispus să

reziste perfidiei şi atacurilor turcilor înşişi, pentru susţinerea unei poveri atât de grele şi

pentru a o duce la bun sfârşit, propriile lui puteri nu sunt suficiente; sunt necesare multe

din averile şi ajutoarele creştinilor, care sau să contribuie cu bunurile lor date de

Dumnezeu, sau să se alăture personal, mergând să lupte în armata pregătită de Ştefan

însuşi…”.

Un amănunt semnificativ: când Ştefan obţinea marea victorie de la Vaslui

împotriva turcilor, în 1475, Papa Sixt IV inaugura Biblioteca Apostolică a Vaticanului, a

cărei Aulă, numită şi Salonul Sixtin, găzduieşte în 1994 expoziţia noastră, Monumenta

Romaniae Vaticana.

*

Loggiile Vaticane – aflam de la savantul Ion Dumitriu-Snagov – mărginesc pe trei

părţi curtea interioară „Cortile di San Damaso”, numărându-se, prin arhitectura şi pictura

lor, printre cele mai atractive şi preţioase edificii ale Palatului Vaticanului. Primele două

logii, consacrate artelor, aparţin valorosului arhitect al Renaşterii, Donato Bramante

(1444-1514). A treia logie, consacrată ştiinţelor, se datorează genialului Rafael Sanzio,

care o concepe şi construieşte între anii 1513-1518. Ea se şi numeşte „Logia lui Rafael”;

dar şi „Loggia dela Cosmografia” sau „Bella Loggia” (datorită armoniei culorilor şi

simbolisticii picturii din bolţi şi abside). Ea va fi însă desăvârşită ceva mai târziu, sub Papa

Pius IV (1559-1565) – şi pentru a lega apartamentul papal de Secretariatul de Stat (motiv

pentru care nu se poate vizita decât cu aprobare specială, de care am beneficiat şi eu).

„Logia lui Rafael” cuprinde 13 hărţi, dintre care cea purtând numărul 9 –

consacrată statelor catolice Ungaria (devenită la acea vreme paşalâc) şi Polonia – prezintă

o deosebită importanţă pentru noi; drept pentru care o copie aidoma s-a aflat în expoziţie.

Pe această hartă figurează clar şi ţările române, numite (şi consemnate) de cartografii

timpului „Moldavia”, „Trasylvania” şi „Walachia”, indicându-se tot teritoriul naţional al

vechii Dacii, inclusiv Dobrogea. Pe întreaga hartă – care, a se reţine! nu privea exclusiv

România – sunt consemnate 600 de toponime; dintre acestea, 161 definesc aşezări

româneşti. Denumirile mai importante – „Cibinium”, „Traiani Pons” – sunt scrise cu

majuscule; celelalte, cu iniţială majusculă şi litere mici, negre. Pe lângă inestimabile valori

artistice – câmpiile colorate în verde, grupuri de arbori simbolizând păduri, munţii ca nişte

conuri maronii, oraşele cu turnuri roşii – harta (cea mai bine conservată din toate 13) arată

interesul prezentat de ţările române (care la acea dată erau o realitate constituită) pentru

centrul lumii catolice, care era Roma Renaşterii. Totodată, cercetarea atentă a hărţii

dovedeşte că autorii ei, folosind cele mai bune documente cartografice ale epocii,

cunoşteau şi lucrările în domeniu ale unor reputaţi renascentişti din arealul românesc:

braşoveanul Johannes Honterus şi sibianul Georg Reicherstorffer.

*

Alte documente valoroase din Biblioteca Apostolică şi Arhivele Secrete ale

Vaticanului – prezente în expoziţie: o scrisoare a regelui ungur Bella (1274) în care se

aminteşte de pământurile aparţinând valahilor din Transilvania şi Oltenia; scrisorile

trimise de Neagoe Basarab şi Ştefăniţă Vodă (1519) către Papa Leon X, comunicând că

vor să intre în coaliţia antiotomană organizată de Sfântul Scaun, cu condiţia să li se



recunoască statutul de cobeligeranţi la negocierea păcii; note interne confidenţiale în

legătură cu asasinarea lui Mihai Viteazul. Un Prăznicar de la sfârşitul secolului XVII şi

începutul secolului XVIII, realizat în Transilvania de Nord, cuprinde desenul unei Madone

cu Pruncul, înveşmântaţi în straie populare româneşti – unicat în pictura de cult – drept

pentru care se mai numeşte Madona Română sau Madona cu ie. Această pictură este

emblema expoziţiei. O copie mărită a fost executată de către pictoriţa română (trăitoare la

Roma) Doina Botez şi oferită Papei Ioan Paul II. La loc de cinste se află un manuscris –

realizat în sudul Transilvaniei – după Carte românească de învăţătură (Cazania lui

Varlaam) tipărită la Iaşi, în anul 1643. Ca şi Carte românească ce se cheamă Ceasornicul

domnilor… de dumnealui răposatul Nicolaiu Costin Biv Vel Logofăt, care acum s-a

izvodit cu cheltuiala dumnealui Ion Neculce Vel Vornic de Ţara de Sus, în zilele Măriei

Sale Domn Io Grigore Voevod, în anul 7240 (1732 – n. n.) – considerată prima operă a

literaturii occidentale moderne tradusă în limba română. Precum şi manuscrisul arab

(tradus din greacă) al lucrării lui Dimitrie Cantemir, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu

lumea – una din puţinele opere filozofice ale unui autor român care s-a impus în limba

arabă.

Cel mai recent document din expoziţie este Atlasul României Mari, 1929,

exemplar unic, oferit Papei de către monseniorul Alexandru Cisar, Arhiepiscopul şi

Mitropolitul Bucureştilor – care cuprinde 72 de hărţi desenate de însăşi mâna lui Cisar.

*

Unitatea teritorială a României, Sfântul Scaun a organizat-o ecleziastic cu peste o

jumătate de veac înaintea primului război mondial. Astfel, în anul 1853, prin bula papală

(dată de Papa Pius IX) Ecclesium Christi ex omni lingua s-a creat Provincia Ecleziastică

Română de Făgăraş şi Alba Iulia de Rit Oriental, cu capitala la Blaj, cuprinzând Banatul,

Crişana, Maramureşul şi Transilvania istorică – în limitele etnice care au definit apoi

graniţa de vest a ţării. Acest teritoriu a fost scos – la acea dată, să reţinem! 1853 – de sub

jurisdicţia primatului Ungariei de Esztergom şi a Nunţiaturii de Viena (cu acordul lor!) şi

trecut sub jurisdicţia directă a Romei, la Congregaţia De Propaganda Fide. Aşadar, cu 67

de ani înainte, Sfântul Scaun intuise necesitatea istorică a organizării geo-politice a

românilor şi, recunoscând această necesitate, stabilise graniţele de vest ale noii provincii

ecleziastice exact în limitele care aveau să fie recunoscute prin Tratatele de la Trianon şi

Versailles. Puţin mai târziu, în 1883, când s-a înfiinţat Arhiepiscopia Romano-Catolică de

Bucureşti, aceasta primea – din partea aceluiaşi înţelept Sfânt Scaun – drept graniţă

ecleziastică de răsărit râul Nistru.

Toate aceste dovezi se află la Vatican – şi au fost expuse în Expoziţia

„Monumenta Romaniae Vaticana”. Din păcate, însă, pentru unii nu este uşor să creadă

ceea ce se atestă prin sigiliul acestor documente de necontestat. Pentru că, din inima

nestinsă a acestor documente răzbate – după cum spunea profesorul Ion Dumitriu-Snagov

– chemarea la cunoaşterea adevărului, cu generozitatea cu care Iisus, atunci când s-a arătat

apostolilor, i-a zis celui mai sceptic dintre ei: „Adu degetul tău şi vezi mâinile mele, şi

mâna ta o pune în coasta mea”. Este principalul îndemn la lectură şi meditaţie pe care-l

face expoziţia „Monumenta Romaniae Vaticana” – cu aceeaşi chemare divină, care l-a

cutremurat pe Toma: „Şi nu fi necredincios!”.



Amintirile unui scriitor slătinean (XXIX)

Ion Lazu

14 august, 2007, marţi. Luni la 9:55 sunt în staţia Polizu, acolo aştept maşina

pietrarilor timp de vreo oră. Nici măcar o umbră ca lumea, pe marea căldură. Dincolo de

gard, marele cvartal dintre Polizu, Griviţa şi Buzeşti, acum în ruine, mai rău ca la

bombardament, te ia cu fiori... Mergem la Istrate, dă telefon lui Popescu, ajungem la US,

acolo îl aşteptăm, lăsăm o parte dintre cele 20 plăci aduse, luăm alte câteva – e începutul

acţiunii şi am mari emoţii, mă arunc în necunoscut, iar răspunderea e foarte mare, nu?; urc

la etaj să văd dacă mi-au venit aprobări de la locatari, o aud pe secretară vorbind cu cineva

de dincolo, se dovedeşte a fi vorba despre N.M., mă cheamă, schimbăm câteva fraze, ştie

tot ce fac, îl ţine la curent Chifu; o să revină pe 10 septembrie, apoi în noiembrie.

Vorbindu-mi, îndesa mari romane de Breban şi de alţii într-o mare valiză, probabil cu

gând să le ia la Paris, pentru re-lectură. Pentru Istorie...

Ieşim în Calea Victoriei şi pe străzi lăturalnice ajungem la blocul Mariei Banuş.

Interfon la Liviu Petrăşescu, nu răspunde, sun la Traduceri, nu-mi poate da curent căci îi e

teamă să nu i se defecteze aparatura, are clienţi. Să merg la etajul III; vorbesc acolo,

coborâm la I, discuţii, coborâm în holul mare şi acolo apare dl. Liviu P., îl văd urcând din

greu pe scări. Vine de la doctor, ne va da el curent. Punem scara, scoatem placa, primim

ştecherul pe fereastra bucătărioarei, ne cuplăm la reţea, dăm cele patru găuri, fixăm placa.

Între timp vorbisem cu Petrăşescu, se dovedeşte a fi bucovinean; îi spun că am scris o saga

basarabeană, se arată interesat. Cu despăgubirile ce ni se cuvin, din primii 30 de pe lista

luată în rezolvare, doar 5 au actele complete, ceilalţi trebuie să mai aducă dovezi. Deci ce

speranţe să aibă el, aflat la numărul 900 pe listă, dacă lucrurile merg aşa de anevoie? Eu:

nu se grăbesc defel cu aceste drepturi pe care erau datori să ni le acorde încă din 1946,

conform Tratatului. Statul ştie să ia, te omoară cu amenzile dacă întârzii; dar de dat nu se

îndeamnă... O discuţie foarte plăcută; îmi dă o printare cu Maria Banuş, cu care aflu că a

fost bun prieten. Începuse prin a mă întreba dacă Lazu este adevăratul meu nume sau mi

l-am schimbat, ca alţi evrei. Nu e cazul, zic, sunt nepot de-al doilea al lui Ştefan Ciobanu,

din Sfatul Ţării, etc.

Ne îndreptăm spre casa lui Eugen Barbu, dar e sens interzis pe Eminescu, ocolim

prin Dacia şi Polonă. Sun la parter, răspunde Marga Barbu, va coborî, m-a aşteptat, dar

între timp s-a apucat să mănânce ceapă... Spune asta în semn de scuză. Nu-i nimic.

Coboară. Omagii. Vede placa, dar constată că nu a murit în 96 ci în 93, ştie asta bine. Ar fi

vrut ea să mai fi trăit măcar câţiva ani. Pleacă în Franţa. Coboară cu greu pe trepte, o

sprijin eu, spune că se ajută cu un băţ, acum l-a uitat. Îmi dau seama că o mai văzusem,

spre Romană, gen stafie, abia păşind, sprijiniţă într-un baston... Focoasa hangiţă de

altădată, parcă de veacuri... Ieşim pe trotuar, tot la braţ, stabilim locul anume unde vom

fixa placa, promit să revin cu alta, corect datată. Aşa e în dicţionare, spun. Foarte rău,

dicţionarele rămân – şi sunt pline de greşeli impardonabile. Zic: Destui alţii nici nu sunt

trecuţi, sau apar cu greşeli şi mai mari.

Mergem pe Dacia şi pe Calea Moşilor până la Obor, detectez blocul lui Caraion,

intru la parter, aranjez cu dentistul să ne dea curent electric, dar... se dovedeşte că nu am

luat placa, ne-am încurcat în liste..., vom reveni mâine. Manevrăm şi ajungem la scara 7 a

blocului lui Leonid Dimov... Noroc că-l găsesc pe administrator, care merge să-l aducă pe

preşedintele de bloc. Dibuim locul cel mai potrivit, între două ferestre, la nivelul



parterului, ştiut fiind că bucureşteanul nu-şi ridică în veci privirile dincolo de parter: a

recunoscut locul, ce-i mai trebuie? Un neam cu ochii în pământ... Ne dau curent angajaţii

unei firme de la ferestrele respective, începem să fixăm placa, se adună oameni din bloc,

se arată bucuroşi, inclusiv locatarul care data trecută ne privea tare circumspect; se

dovedeşte un mare cititor, vorbim de Dimov, de alţi scriitori şi artişti în trecere pe-aici; mi

se aduc de sus cărţi cu autograf de la poet. Aflu că şi Alexandru Chiriac, basarabeanul meu

cu lucrări din trecutul provinciei urgisite a locuit aici. Şi poeta Mira Lupeanu, soţie de

ataşat cultural în China, cea care în final şi-a pierdut minţile. Le spun că a decedat de

curând. Se mutaseră în Titulescu. A făcut traduceri iscusite din Li Tai Pe. Îmi dau seama

ce bine e să ştii astfel de lucruri, ca scriitor, să nu dai din colţ în colţ când vine vorba de un

confrate de condei.

Ieşim dintre blocuri şi prin Piaţa Iancului, prin Pake, ajungem pe strada

Agricultori, apoi în Ilarie Chendi nr. 9. Sun la familia lui Al. Philippide, coboară nepotul şi

apoi fiica. Bucuroşi. Alegem locul unde vom pune placa, exact la mijlocul vilei, mai dăm

de-o parte nişte viţe de iederă, acum zidul cu placa de marmoră albă arată frumos,

luminos; ne bucurăm, gazdele ne dau să bem apă tonică şi estimp aflu că au fost plecaţi

vreo săptămână undeva pe lângă Pucioasa, în satul lui Alexandru Philippide. La revenire,

au găsit un mandat cu bani de la Uniune. Exclamaţie: Şi din cer îi ajută Poetul! Îmi arată

anume camera unde poetul scria şi asculta muzică. Le spun ce mare audienţă aveau în anii

şaizeci recitalurile de poezie, cu Sala radio arhiplină, un auditoriu entuziast. Despre

prietenia mea cu Ludovic Antal, marele recitator. Mi l-a arătat pe poet în primul rând de

scaune. Murmur: „Mă-agăţ de tine, poezie / Ca un copil de poala mumii...”. Măcar am

reuşit să-l văd, măcar l-am citit, le spun, cu convingere.

Plecăm spre Mihai Bravu, ajungem la blocul lui Cristian Popescu, caut scara 5,

sun pe mobil şi dau de administrator; vine, ne dă curent, aduce şi o bormaşină mai

performantă, căci zidul e foarte dur. Administratorul e mai nou aici, nu ştie de poetul CP,

îi spun unde locuia, şi că apartamentul a fost vândut. Mai apar şi alţi colocatari, le spun că

CP merită din plin această recunoaştere publică, a fost un poet extrem de talentat, mort

foarte tânăr, la doar 26 de ani. Au auzit de spectacolul „Un tramvai numit Popescu”?

Întrucât familia lui George Muntean nu răspunde la telefon, intrăm pe Barbu

Văcărescu şi de pe drum o sun pe dna Velea, îmi anunţ sosirea în Mozart nr. 2, scara B.

Fixăm placa, doamnei Lala i se pare cam sumbră culoarea neagră a literelor. Nu sumbră, ci

sobră, stimată doamnă Lala! Iar cu auriu se scriu acum firmele, ministerele, tribunalele,

DNA-ul... O îndemn să facă o dezvelire a plăcii memoriale. Doamna Velea ar vrea să o

facă abia pe la începutul lui septembrie, acum toţi actanţii fiind plecaţi. Să-i cheme pe

Mircea Micu, pe Iulian Neacşu.

Mergem în Tunari 22, pentru Ion Frunzetti. Sun la cele două intrări, cu greu apare

un venerabil domn la balcon, vorbim-strigăm, înţelege în fine. Soţia lui a plecat de 10

minute. O aşteptăm, dar trece vreo jumătate de oră. Reapare domnul în balcon,

impacientat. Ce să se fi întâmplat cu soţia?! În fine, se decide să coboare, ne va da el

curent de la subsol. Când colo, apare soţia, de departe se arată foarte impacientată, chiar

speriată. Se apropie în grabă, între cei doi are loc un schimb de replici tăioase, fiecare îi

reproşază celuilalt ceva foarte grav. Iar în fapt ambii s-au speriat foarte tare. E forma de

manifestare a dragostei la perechile în vârstă. Ce e cu el în stradă? De ce a întârziat ea, fără

explicaţie? Domnul se retrage, demn, dând mâna cu mine. Urcă şi doamna, însă revine

curând, se scuză: s-a speriat rău văzându-l pe trotuar, iar eu în alb... a crezut că el, fiind

cardiac, a avut un atac... Şi se tot scuză, cum o fac oamenii de mare delicateţe. A fost la

doctor şi la întoarcere a mers agale, pleacă foarte rar de acasă. Se linişteşte, treptat. Ce



bine că Uniunea Scriitorilor s-a gândit la Ion Frunzetti. În nepăsarea generală. În

dezinteresul celor de la UAP, care ar trebui să-i fie recunoscători... Dar şi noi, dar şi noi,

pentru minunatele traduceri, pentru Don Quijote, pe care l-a nemurit în româneşte. Etc.

Exclamase: A murit la doar 67 de ani! O victimă şi el... Şi îmi pare a fi auzit că a fost

închis de comunişti. Ce-ar fi de mirare? (Notă ulterioară: aflu că lui Ion Frunzetti,

înmormântat la cimitirul Străuleşti II, ţiganii i-au furat bustul de pe mormânt...). Doamna

se retrage, încă tulburată, poate neliniştită în privinţa soţului ei. Să scoatem cablul, să

tragem uşa de la subsol, se închide singură...

Această doamnă, îmi spun, trebuie să fi fost cândva de o frumuseţe

nemaipomenită: Blondă, înaltă, cu păr bogat, nas acvilin, ochi albaştri. O cadră de femeie.

Din cu totul altă epocă...Apoi îmi aduc aminte ce mi-a spus Vladimir Pană şi ajung să mă

întreb dacă nu a fost vorba de familia pianistului Virgil Gheorghiu...

Le spun pietrarilor să întoarcă, iar eu merg pe jos la numărul 6, găsesc poarta

deschisă, urc la etajul I, vorbesc cu dna Ştefănescu: ea nu se implică, să merg deasupra, la

preşedinte. Ajung, sun, mi se deschide: Nu e acasă, soacra îmi vorbeşte prin uşă, are

nepoţelul pe oliţă. Cobor, în curtea interioară văd o femeie sărăntoacă, îi spun; da, ea stă la

parter, dar n-a avut bani de plată şi au debranşat-o de la gaze, acum şi de la lumină, tocmai

a rugat pe cineva să-i aducă un electrician. Din nou la etajul I, soacra mă trimite de data

asta la vicele Drăgan, la IV; sun, mi se deschide, acolo ziare pe jos, şantier de renovări,

zugrăveală. Explic. Au auzit, dar... Nu s-a primit cererea de la Uniune? Nu s-a discutat în

comitetul de bloc? Fofilări. Şi contraatacul: Dar cine e acest Ion Iuga?, face soţia, figură

de fetişcană-zgâtie. Dispare, revine şi îmi notifică: nu l-a găsit în Călinescu. Care

Călinescu? fac, excedat. Păi un singur Călinescu avem... Zic: Doamnă, tocmai aţi făcut o

mare gafă: G. Călinescu a murit în 65, e drept, dar Istoria lui, pe care nu a reuşit să o

reediteze sub comunişti, a apărut în primăvara lui 1941. Or, poetul Ion Iuga era de seama

mea, s-a născut în 1940, a murit în 93. Nu ştie. Dar de Virgil Mazilescu ştiţi?, de Gh. Pituţ,

de Mircea Ciobanu, de Marius Robescu, de toţi aceşti scriitori, născuţi în anii 40 şi deja

plecaţi dintre noi aţi auzit? Nu. Dar de Cristian Popescu – Un tramvai numit Popescu -

piesa care se joacă acum, autorul mort la 26 de ani?

O să caute cheia, o să coboare. Nu o mai aştept pe dna profesoară de română,

cobor, cu gând să mă adresez alături, la o firmă de calculatoare; intru, explic, aranjez să ne

dea curent; durează doar 5 minute... Dar imediat vine după mine unul dintre angajaţi, îmi

cere aprobarea blocului – Şi fapt e că nu o am! Nu poate, au să-l ia la rost. Un pretext,

vezi-bine, o falsă logică. Ce drept are el să ceară aprobări, ce drept au ăia să-i reproşeze?

Dar...

Coboară doamna Drăgan: Am aprobarea blocului? Am delegaţie de la Uniune? Şi

ne ducem iar la etajul I, sunăm, dna Ştefănescu precizează că da, am fost la ea, să mă

informez. M-am prezentat cu delegaţia, cu Adresa, cu... Dar la preşedinte am fost, astăzi?

Era doar soacra... şi se continuă discuţia penibilă, deşi îmi promiseseră că rezolvă cererea

mea în şedinţa din 22, luna trecută. Au discutat? M-au anunţat? Tăcere. Cu un sadism

demn de o cauză mai bună, soţioara vicelui, căreia îi arătasem toate tabelele, se

încăpăţânează să facă anchetă. Şi, tot ea: Că Uniunea ar face mai bine să-i ajute pe

scriitorii în viaţă. De unde ştiţi că nu îi ajută, chiar substanţial? Să-l ajute pe Cărtărescu...

Adevărată sminteală în capul cucoanei! Păi, zic, are nevoie C. de ajutorul Uniunii? El, care

de 20 de ani trăieşte numai din burse în Europa şi America şi a fost tradus în nenumărate

limbi străine...

Plecăm în Dogarilor, pentru Saşa Pană. Sun la poartă, nimic. Iar la telefon

prietenul lui Vladimir P. îmi spune că el a aşteptat două ore, după care s-a întors la el



acasă. De ce nu i-am telefonat că întârziem? Păi noi suntem în acţiune, ne luptăm la

baionetă cu colocatarii, cu...; el de ce nu mi-a telefonat că nu mai poate aştepta? Că nu stă

de fapt la Pană – eu de unde să fi ştiut aranjamentul lor? El: că de fapt Vladimir nu i-a

spus nimic despre acea placă, nici nu ştie dacă ar fi fost de acord cu locul unde am pune-o

noi. Fără el de faţă... deci a fugit de la locul faptei şi a fugit de răspundere... Nu puteţi

reveni? Noi vă aşteptăm... Nu, e prea târziu, are alt program... Dar noi, nu avem un

program?!

Mergem spre Perla, la blocul lui Iosif Naghiu, cu mare greutate pătrundem în

spatele blocului cu pricina; îl sun pe dl Câmpeanu, vine, ne dă curent, asistă la fixarea

plăcii, discutăm despre Naghiu: un ins retras, scârbit de comunişti, de politruci, de

învârtiţii şi şmenarii care colcăie în zonă. Aici, în spate, a fost grădina de vară a Teatrului

de revistă Ion Vasilescu; locatarii au dărâmat şandramaua, au făcut o grădiniţă. Zice: Ăştia

care s-au ajuns, e şi din vina mea şi a dvs, care am tăcut şi i-am lăsat să ni se urce în cârcă.

Să fi făcut front comun, să... Zic: Ne autoculpabilizăm degeaba. Zic: Am militat, am

protestat, dar s-au găsit de fiecare dată printre noi inşi care să se erijeze în lideri, ca să aibă

avantaje, să parvină ei înşişi...

Mă despart de pietrari în P-ţa Victoriei, cobor la metrou. Când bag cartela, îmi

indică 20:21. În aproape 10 ore de alergătură bezmetică pe străzi, abia de-am apucat să

fixăm 7 plăci!... (Cât Uniunea în 7 ani!). Dar a fost prima zi, multe am avut de învăţat...

Azi mă văd cu fostul coleg Pitulea. A strigat împotriva comuniştilor şi a armatei

ruseşti de ocupaţie, asta în 1955, l-au trimis la Canal. Poarta Albă. Sclavi, 10 ore de robie

în fiecare zi. I-au echivalat anii de detenţie la nivelul salariului minim pe economie.

Oroare! Pentru cele 100 ha din Cadrilater va primi un miliard, dar deși aprobaţi încă în

2003, obţinuţi prin Tribunal, nu a primit până acum nimic. Ai lui au fost împroprietăriţi

când au venit din Grecia, apoi au mai cumpărat pe nimic pământ de la turcii pe care Kemal

Ataturk i-a îndemnat să se repatrieze. Pământ, case. A prezentat actele acelor case, nu i

le-au primit. Etc. Şi zice: O să mai treacă ani, câteva generaţii. Avem comunismul în

sânge, în structura psihică; inclusiv eu îl am. De ce crezi că Moise i-a plimbat 40 de ani pe

evrei prin pustiu? Ca să dispară ultimul dintre sclavi...

Iar la amiază, Murgeanu îmi spune că Aura l-a anunţat că volumele lui nu au

primit subvenţie. El nu reprezintă nimic. Nu are loc pe acest pământ. O să facă un

memoriu la Adrian X, ministrul culturii. Nu ştiu cumva cine e în comisie? Nu ştiu. Eu nu

am primit nicio subvenţie, deşi timp de 5 ani Ţone m-a pus primul pe listă, nu am niciun

dubiu, eu însumi duceam dosarele la Minister. Inclusiv în cazul Veneticilor. I-am publicat

pe banii fratelui meu. Să fie tot D.R.P. în fruntea comisiei? Să-l fi tăiat de pe listă?

Oricum, zic, pe mine m-a tăiat mereu, cu consecvenţă. L-am întâlnit cândva la metrou şi

m-a sfătuit să fac un memoriu. L-am depus a doua zi. N-am primit niciun răspuns, până

azi…

15 august 2007. Sf. Maria. Lidia primeşte aprobare pentru recitalul în engleză cu

Blaga la Biblioteca Metropolitană, urmează să stabilească data la începutul lui septembrie.

Aseară, reiau lectura pe care o întrerupsesem, din Malcolm Lowry, La poalele vulcanului,

traducerea magistrală a lui Ion Caraion. Păcat că n-am citit-o cursiv, mi-a fost mai greu să

reiau firul. Acţiunea este plasată prin 35-37, când cu Spania şi Franco.

Deci Maria Banuş: debut pretimpuriu în Bilete de Papagal, însă după venirea

comuniştilor se declară solidară cu Sorin Toma cu ocaza publicării articolului Poezia

putrefacţiei... care l-a scos din viaţa literară pe Tudor Arghezi, deşi acesta o publicase

când avea caş la gură. Acum, că se schimbase roata, poeta se aruncă în barca

învingătorilor. Mi se pare chiar mai urât decât faptul că mai apoi a cântat timp de 40 de ani



orânduirea socialistă, luând caimacul şi profitând de toate privilegiile nomenclaturii, ale

poetului oficial. Apoi comunismul a început să-i pută, s-a repliat în traduceri din marii

scriitori ai lumii şi, asemenea lui Crohmălniceanu, a şters-o în Germania, la foştii hitlerişti,

deci. Şi nu sunt singurii evrei care se refugiază de comunism la foştii nazişti. Ştiu toate

astea, cu strângere de inimă. Dar să fie clar. Nu le cerem oamenilor de condei să fi fost

eroi sub comunism; ne-am fi mulţumit să nu fie trădători, laşi, sperjuri. Dar noi nu le

punem plăci memoriale unor oameni sub vremi, ci unor scriitori reputaţi, ca şi cum ar fi

trecut toate restriştile, şi noi dorim ca unele nume de creatori să rămână pentru urmaşi...

Ceva grav li s-a întâmplat celor din generaţia mea, aşa zisa generaţie de după

război. Cei de dinainte, alde unchiu’ Mişu, singurii care ne-ar fi putut transmite un mesaj

de demnitate, au fost striviţi, închişi, umiliţi, în cel mai bun caz reduşi la tăcere cu acte în

regulă, dacă nu tot cu acte în regulă au fost constrânşi să toarne la secu. Şi adevărul e că au

tăcut mâlc, nu ne-au transmis un mesaj clar, fără echivoc: ăştia sunt criminali! Regimul

roşu ni se prezenta ca atotputernic, nimeni nu avea voie să cârtească, asta fiind regula de

bază. Iar intelectualitetea apuseană, evree şi antifascistă, ea însăşi de stânga,

militantă/favorabilă/tolerantă/, dacă nu chiar vândută regimului de semipuşcărie în care

trăiam noi dincoace de Cortina de fier, nu ne dădea nici un semn, nici o şansă: bucuroşi că

ei au scăpat, că nu suportă rigorile socialismului totalitar, dar profitând de toate avantajele

unui capitalism în ascensiune, democratic, securizant. Nu au sprijinit nici măcar teoretic

mişcările de protest din ţările aservite Sovietelor. Ba, în 1968, când cu Primăvara de la

Praga şi invazia trupelor Tratatului de la Varşovia, cei din vest, la Paris, de exemplu,

arborau steaguri roşii, ar fi vrut un regim comunist în Franţa. Te ia cu fiori, nu alta. Ca să

nu mai vorbim de cei pe care ruşii îi cumpărau în fel şi chip, cu stipendii, vacanţe, premii.

Sau le băgau rusoaice în pat.

16 august 07. joi. Zugrăvesc bucătăria. Telefon lui Țone, caută Veneticii pe

calculator, să sperăm că nu i-a pierdut. Şi să-l anunţ pe Istrate că i-ar scoate o ediție

definitivă. Îl anunţ pe G.I., ne vom vedea mâine la MLR unde l-au depus pe Al. Dan

Condeescu, cancer la prostată. Aranjez cu pietrarii să ne vedem mâine la 12 la Polizu, ca

de acolo să ne lansăm în oraş. N-au mai făcut alte păci, le-au corectat pe cele greşite.

17 august. La ora 15, la MNLR, câţiva oameni, Gh. Chirilă care îmi iese în cale: a

fost un om minunat etc. Cornelia Segărceanu, Ion Cucu, patru salariate făceau de gardă, în

doliu. Dan Al. Condeescu, topit, ca şi sfânt. Probabil a murit în mari dureri. Ne apropiem,

Lidia foarte impresionată de drastica lui slăbire. Poate îşi aminteşte de tatăl ei. În hol, pe

monitor, un film cu D.Al.Condeescu vorbind despre Nichita Stănescu, cel mai important

poet din a doua jumătate a secolului XX.

Plec cu 133 până la gară şi în staţia Polizu aştept mai mult de o oră, pe mare

căldură. Totuşi, pietrarii apar. Mergem la Casa Vernescu, îl căutăm pe Popescu, plecăm pe

jos la Uniune, unde cheile le preia Virgil. Dăm jos două plăci. Şi musai să trecem prin

Piaţa Amzei, căci nu au bormaşină. Nu găsim, mergem prin Dorobanţi, prea scumpe: 7

milioane. Mergem în Obor, cumpărăm, se făcuse aproape 15, când colo constat că nu au

refăcut placa Barbu, de ce oare?! de acolo mergem la Mircea Nedelciu, placa a fost trimisă

fără găuri, ca dealtfel şi a Mariei Banuş, le facem noi, pe trotuar, ceea ce lungeşte-

dublează timpul de lucru. De acolo la A. E. Baconski, soţul dnei preşedintă nu vrea să

colaboreze, două doamne ne poartă prin bloc, luăm curent de la un cabinet de frumuseţe.

Bloc cu bulină roşie, în faţa Ambasadei Americane, cei de la poartă sunt cu ochii pe noi,

văzându-ne cu bormaşina, poate credeau că am apărut cu o mitralieră. Le explic, îi calmez,

le arăt legitimaţii, dar tot vigilenţi. În fine, ajungem pe Berthelot 22, pentru Ch. A.

Cantacuzino. Dna Rocco foarte mişcată, punem placa foarte sus, să se vadă pe deasupra



gardului înalt; de acolo telefon la dl Buzatu, pentru placa lui George Ciprian. Acolo am

vrea să o punem la balcon, dar scara nu ajunge, aşa că o plasăm sub balcon, cam departe

de la stradă, totuşi vizibilă. Vorbe cu dl Buzatu, fost director de editură particulară, l-a

publicat pe Caius etc. De la Muşatescu nu răspunde nimeni, deci mergem prin Griviţa în

Piaţa Buzeşti şi intrăm pe Al.I. Cuza să punem placa lui Octavian Paler, pe gardul de fier,

în stânga porţii, singurul loc cât de cât convenabil. Dl Nicu, tolerat în acareturile din

fundul curţii, ne ajută, îl regretă pe O.P., i-a fost ca un tată. Ultima dată dna Geta a plâns.

Apoi n-a mai venit.

Şase plăci în 8 ore... La 22:15 Marian îmi dă telefon pentru reluarea acţiunii mâine

dimineaţă, inclusiv cu placa lui Barbu refăcută. Revenit acasă, Lidia foarte deprimată, prea

puţină lume la înmormântare, nici măcar salariaţii MLR, dar nici atâţia alţii pe care Dan

Condeescu i-a ajutat. S-a citit o scrisoare penibilă de la un fiu din America, n-a putut veni

la înmomântare.

18 august 2007, sâmbătă. De dimineaţă primesc telefon de la pietrari, plec la

Polizu, apar şi ei după 15 minute, timp în care pusesem la punct planul de bătaie al zilei.

Deci, pe Buzeşti, coborâm spre Drept şi îndată zăresc biserica Sf. Constantin. Dau telefon

lui Marcel Aderca, răspunde o doamnă, nu pare în temă, mi-l dă pe soţ şi spunându-i că

am ajuns la adresă, suntem jos, zice: Bine. Şi de la mine ce vreţi? Să coborâţi, să stabilim

locul de comun acord, să ne daţi curent electric pentru perforaţii. Că de ce el, că nu e o

problemă de familie, ci o iniţiativă a USR, să ne descurcăm. Zic: Dle Marcel A., sunt

scriitorul I.L., noi doi suntem nişte oameni luminaţi la cap. Am discutat cu dvs. de patru

ori la telefon, de ce nu mi-aţi precizat că nu locuiţi la adresa dată, ci în cu totul altă parte a

capitalei? Că el nu mai stă acolo de foarte mult timp, a crezut că acest lucru se ştie. Nu se

ştie nimic la Uniune, nici despre Felix, nici despre Marcel, însă noi doi am vorbit despre

locaţia din Sf. Constantin şi dvs n-aţi suflat o vorbă. Asta e problema dintre noi doi. Că

soţia lui este imobilizată la pat, deci nu poate veni în pripă la faţa locului...

Intru în curte, prin spate, urc la primul etaj, sun la apartamentul 2, cu mare greu

răspunde o doamnă, vorbim prin uşa închisă, spun, ştie, e de acord. Dar... Şi o conving să

ne dea curent. Să aştept. Şi aştept destul. Apare o dnă ca la 60 de ani, foarte slabă,

exoftalmică, cu ochelari groşi; coborâm, stabilim locul, urc să preiau ştecherul, să-l bag în

priză. Punem placa, urc să scot firul, mulţumesc, o complimentez pentru cărţile din rafturi,

pentru oglinzile veneţiene şi mobila stil. Ea îşi recapătă instantaneu reflexele de high-life,

se scuză că e deranj. Pare foarte încântată de remarcile mele. Încă un imobil prin care

parcă suflă vântul. Uşa de la apartamentul 2 ar fi avut mare nevoie de o vopsea proaspătă.

Trec vizavi, la nr. 24, sun la interfon vreo 10 minute, iau la rând vreo 20 de

apartamente. Până la urmă răspunde cineva, dar nu coboară, continui să încerc la interfon

şi răspunde un alt domn, acesta îmi deschide, intru în hol, sun la un apartament, apare un

domn ca la 75 de ani, sur, scundac, ochi albaştri spălăciţi, figură de strigoi; îi spun şi lui,

nu a auzit de niciun Paul Georgescu, scriitor, profesor universitar, critic literar etc. Nu a

stat aici, eu locuiesc din 1960; dar toată lumea ştie că a locuit aici, am trimis adresă

oficială din partea USR, am fost aici în recunoaştere cu secretarul USR, George Bălăiţă.

Avem aprobarea blocului, acum nu ne trebuie decât curent electric pentru 5-10 minute.

Nu, el nu ne poate ajuta, a fost plecat în ultimii ani; îmi închide uşa, ursuz; dar coboară

domnul cel cooperant, el ştie, înţelege, însă el e la etajulV, nu ne ajunge firul. Încercăm să

deschidem panoul electric de pe culoar cu patentul, cheie neavând, trece un alt domn,

foarte impozant, înalt, gras, boieros, care îi aruncă din mers celui de la V porunca: să se

ocupe. Sugerând că el e grăbit, că o astfel de treabă e sub demnitatea sa. E preşedintele



blocului, de fapt sunt mai multe corpuri de clădire, sunt scări interioare, imobil plasat la

colţ, pe două sau trei străzi.

Domnul cel amabil îmi strecoară că preşedintele este inabordabil pe moment, face

parastasul mamei sale. Fiind la intrare, îl văd că se salută cu un preot venit cu maşina, de

fapt coboară doi preoţi, mai opresc şi alte maşini, acum pe culoar e un du-te-vino de

cucoane şi domni cu coşuri de colivă, o doamnă tot de la parter, vecina strigoiului,

întorcându-se şi dânsa de la biserică, cu coşuri şi pomeni, acceptă să ne dea curent.

Domnul de la V ar fi apelat tot la doamna de peste stradă, căci a fost colegă cu soţia lui.

Dar, zic, ar fi mare ruşine pentru blocul dvs. Zice că zilele acestea s-a uitat pe lista

locatarilor, în ultima vreme vreo 10 dintre ei şi-au luat zborul spre cealaltă lume...

Punem placa lui Paul Georgescu, despre care ştiu şi am aflat atâtea, bune şi rele,

decenii la rând i-am citit cronicile, ba i-am citit şi unul dintre romanele din ultima

perioadă, am în vedere inclusiv faptul că a trăit mulţi ani cu fosta lui studentă Adriana I.,

din Craiova, vecina mătuşii mele Dona Popovici, însă personal nu cred să-l fi văzut la faţă.

Aflându-ne lângă Cişmigiu, dau telefon dnei V. Nicolescu, anunţând-o că apărem

peste vreo jumătate de oră. Bucuroasă. Îmi explică drumul. Slobozia 24, la stânga de

rondul Coşbuc. Ajungem, sun, coboară dna Nicolescu, spre 70 de ani, cu ochelari.

Stabilim locul de fixare, ne dă curent, ne ispiteşte cu cafele, nu bem niciunul, mă invită

sus, să nu stăm în soare... Vorbesc pe trotuar cu un domn cu câine lapon, lup polar, ochi

albaştri (Haski?); în timp ce băieţii lucrează, îmi spune că dna Nicolescu îl plimba pe poet

în scaunul cu rotile. Asta ar fi durat ani de zile, vreo zece. Casa ar fi revendicată. Se

bucură; iar profesorul Nicolae Cartojan, despre care adusesem vorba, a fost prieten cu tatăl

lui, care a murit de curând, la vârsta de 84 ani. El fiind născut în 1943. N. Cartojan a murit

în 44. Norocul lui, zic, căci ar fi înfundat puşcăria, era foarte mare la ţărănişti. De fel din

Giurgiu, ca şi Vianu, Vinea, alţi literaţi, orăşelul de la Dunăre a dat oameni mari.

Revine dna Nicolescu, mă duce sus, acolo, mare surpriză, o casă muzeu, numai

tablouri pe toţi pereţii, un Dali, Portret din tinereţe al lui Marcel Proust, puţin cunoscut.

Un Millet, singur în România, un desen de Boticelli; îmi arată în Dicţionar pictura în

culori făcută după acest desen, din colecţia lui X din Boston USA, apoi tablouri de Marius

Bunescu, Vanda Sachelarie, Sorin Dumitrescu; două tablouri Pacea, Ghiaţă, N.

Georgescu-Balamuc, Corneliu Baba, Steriadi, două de Florin Niculiu, Margareta Sterian.

Şi câţi alţii, iar pe un perete sunt cca 20 icoane pe lemn şi pe sticlă. Şi câte cărţi! probabil

ediţii princeps sau cu dedicaţie. Colecţii de vaze, casete, mobilă, tapiţerii. Multe dintre ele,

explică doamna Nadia, le-a vândut în vremea bolii poetului, a operaţiei etc. Şi-mi spune

cum s-au chinuit în ultimii ani de viaţă ai poetului paralizat. În luptele cu cenzura, zic. A

avut o înfruntare cu „ea”, care i-a imputat un film de 7 milioane, pe atunci o sumă

exorbitantă. O să-i plăteşti dumneata! i-a strigat Leana. O să-i plătesc, a acceptat poetul. Şi

a plecat, iar pe stradă a căzut. Operaţia la cap i-a făcut mai mult rău decât bine. Pe un fond

de hipertensiune. Era poet şi în viaţă, semna sub impresia esteticului, fără să se gândească

la consecinţe. O pun în temă cu acţiunea plăci memoriale iniţiată de mine şi pe care acum

o pun în practică. Nu pot tot eu să bat toba în presă. Dar poate dezvelirea unor plăci

memoriale ar atrage atenţia asupra acţiunii noastre, și, mai ales, asupra operei scriitorilor.

Da, dânsa vrea să facă o dezvelire. Se va ocupa de aceasta acţiune. Şi să cheme câteva

nume sonore, dintre prietenii poetului. Da, asta se poate. Nu crede că va veni chiar N.M.,

s-au certat după 90, pentru a-i fi pus în cârcă lui VN blocarea Dicţionarului Zaciu, la

sfârşitul anilor 80, când încă în 83 V.N. suferise accidentul cerebral fără întoarcere. Îi

vizita cu asiduitate, nu de zece ori ci de zeci de ori. Se cam miră că Uniunea s-a gândit la

poet. Zic: Dna Nicolescu, nu punem plăci memoriale pentru oameni de-o culoare sau alta,



ci pentru creatori, pentru mari poeţi, prozatori, dramaturgi... I-am pus şi lui Eugen Barbu,

mereu în război total cu Uniunea. Ea: Plagiatul! Eu: Groapa. Ea, mereu foarte bine

informată: Călinescu ar fi reproşat limbajul truculent, de Cuţaridă. Da, zic, era cam şocant,

pe-atunci, în anii 50. Dar nu ştiu deloc cum ar fi reacţionat acelaşi Călinescu la lectura

unui Cărtărescu, despre un penis lung până la capătul străzii, dând ocol, revenind pe partea

cealaltă. Intrând în casă pe geamul deschis... Alte timpuri...

Cei doi pietrari, veniţi şi ei la o cafea, par stupefiaţi de ambianţa ultrasofisticată,

de discuţia ultraelevată. Nu şi dna V.N., avizată cu privire la mersul lucrurilor în artă şi

literatură. Tot despre E. Barbu, care îi părea terorizat de securiate, altfel poate n-ar fi

preluat Jurnalul lui Caraion. Din care a publicat pagini odioase, zic. Toate persoanele care

ieşeau în faţă erau îndată acroşate de organe, zic. L-au vizitat pe Eugen şi Marga Barbu la

vila lor din Azuga, pe dreapta. Li s-a prezentat încolţit, avea şi complexe. De ce era aşa rău

cu confraţii, când nu accepta să li se taie coada căţeilor? Milos, etc.

Prefecţii judeţului Olt (X)

Cornel Manolescu

GEORGESCU, VICTOR *1940, septembrie 20 – septembrie 27, prefect de Olt.

Avocat. Numit prin decret al Conducătorului Statului, 3201, din 1940, septembrie

20 [ M.O., Anul CVIII, 1940, nr. 220, septembrie 21, pag. 5516; M.I., 1934, dos. 2, pag.

46 v ].- ,,Ieșit din funcțiune’’ în 1940, septembrie 27 [ M.I., 1934, dos. 2, pag. 46 v ].

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

GENERAL ION ANTONESCU

Conducătorul Statului Român și Președintele Consiliului de Miniștri

Asupra raportului d-lui ministru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor

Interne cu Nr.11.162 P., din 20 Septembrie 1940

Am decretat și decretăm:

Art.I. Delegațiunile actuale de prefecți la județele menționate mai jos încetează pe

data prezentului decret.

Art.II. Se numesc în funcțiunea de prefect de județ, d-nii:

Victor Georgescu, avocat la județul Olt.

Art.III.D-l ministru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne, este

însărcinat cu executarea acestui decret.

Dat în București la 20 Septemvrie 1940.


General Ion Antonescu

Ministrul afacerilor interne, General în rezervă C.Petrovicescu

No. 3021”.

Din realizările prefectului Victor Georgescu amintim:

*Subvenție pentru repararea bisericii ,,Maica Domnului’’, din Slatina, lei 10.000.

*Terminarea localului de școală din comuna Cucuieți.1

1 S.J.A.N. Olt, Fond Prefectura jud.Olt, dos.149 / 1949, p.7-12.



RUNCANU, NICOLAE 1940, septembrie 27 – 1941, ianuarie 21, prefect de Olt.

Avocat. Numit prin D. 3266 din 1940 septembrie 27 în locul lui Victor Georgescu

(M.O., anul CVIII,1940, nr. 227, septembrie 28, pag. 5599; M.I., 1934, dos. 2, pag. 46 v).

-Înlocuit în 1941, ianuarie 21 ( M.I., 1934, dos.2, pag.46 v ).

Decretul de numire:

,, GENERAL ION ANTONESCU

Conducătorul Statului Român și Președintele Consiliului de Miniștri.


Interne, cu Nr.11.661 P, din 25 Septembrie 1940,


Art.I. Se numesc în funcțiunea de prefect de județ, d-nii:

Nicolae Runcanu, avocat, la județul Olt, în locul d-lui Victor Georgescu

Art.II.D-l ministru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne, este

însărcinat ce executarea acestui decret.

Dat în București la 27 Septembrie 1940.



Ministrul afacerilor interne General în rezervă Constantin Petrovicescu

Nr.3266’’.2

A fost prefect legionar.

Ca realizări, în timpul prefectoratului său, amintim câteva:

-Împrejmuirea localului de școală Valea-Fetii, lei 5.000,

-Repararea școalei Căzănești, lei 5.000,

-Procurarea de inventar școalei de menaj Spineni, lei 5168.3

COL. NASTA, ANDREI

*1941, ianuarie 21 – 30, prefect-delegat.

Col. Delegat prin Ord. 1258 din 1941, ian.21 [M.I., 1934,dos.2, pag.46 v].

Încetat delegația în 1941, ianuarie 30 [M.I., 1934, dos.2, pag. 46 v].

S-a născut la 20 septembrie 1892, la Craiova și a decedat pe 31 august 1941, la

Vakarjani-Ucraina. General de brigadă ,,post-mortem.’’

*Studiile:

-Școala de ofițeri de artilerie (1910 -1912),

-Școala de aplicație pentru artilerie (1913 – 1914),

-Școala Superioară de Război (1919 – 1921).

*Cariera militară:

Grade militare

-sublocotenent-1912,

-locotenent-1915,

-căpitan -1917,

-maior -1920,

-locotenent-colonel-1930,

-colonel-1936,

-general de brigadă ,,post-mortem’’-1941.

*Funcții militare

2 Monitorul Oficial al României-Partea I, nr. 227, 28 septembrie 1940 , pag.5599.

3 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura jud.Olt, dos.149 / 1949, pag. 7-12.



-comandant de pluton în Regimentul 1 Artilerie ( 1912 – 1913 ),

-diferite funcții în Regimentul 1 Obuziere Ușoare ( 1914 – 1916 ),

-comandant de baterie în Regimentul 26 / 1 Obuziere, Regimentul 23 Artilerie și

Regimentul 33 Artilerie ( 1916 – 1918 ),

-funcții în Școala de ofițeri de artilerie ( 1918 – 1919 ),

-funcții în Marele Stat Major ( 1921 – 1930 ),

-atașat militar la Praga ( 1930 – 1935 ),

-ajutor al comandantului Regimentului 1 Artilerie ( 1935 – 1936 ),

-comandant al Regimentului 23 Artilerie ( 1936 – 1938 ),

-șef serviciu secretariat la Consiliul Superior al Apărării Țării ( 1938 – 939 ),

-șef secție 1 organizare-mobilizare în Marele Stat Major ( 1939 – 1940 ),

-comandant al Brigăzii 11 Artilerie ( 1940 – 1941 ),

-subșef de stat major al Armatei 1 ( 1941 )

-comandant secund al Diviziei 24 Infanterie ( 1941 ).4

În 22 ianuarie 1941, pentru numai 9 zile, colonelul Andrei Nasta, preia postul de

prefect al județului Olt de la predecesorul său, Nicolae Runcanu.5

*Participarea la Primul Război Mondial:

A participat la luptele de pe Valea Oltului, de la Nămoloasa și Mărășești.

*Participarea la Al Doilea Război Mondial:

În Al Doilea Război Mondial a participat la luptele de eliberare a Basarabiei

(forțarea Prutului, Țiganca, Stoienești,

Tătărești), din Ucraina spre Odessa,

căzând la datorie la Vakarjani, la 31

august 1941.

*Lucrări elaborate:

-,,Războiul mondial 1914 –

1918’’,vol.I-III ( Timișoara, 1925-1926 ).

,,Crochiuri. Anexă la Războiul

mondial 1914 – 1918’’, vol.I-III (

Timișoara, 1925-1926 ).

*Medalii și decorații:

,,Avântul Țării.

,,Coroana României’’,clasa V-a

și a VI-a.

,,Steaua României’’, clasaa IV-a.

,,Crucea Comemorativă de

Război-1916-1918’’.

,,Ordinul Mihai Viteazul’’, clasa

a III-a, post-mortem.6

ZĂNESCU, IOAN * 1941, ianuarie 30

– iulie 14, prefect de Olt.

Col. Numit prin D.168 din 1941,

ianuarie 31 [ M.O., a. CIX, 1941, nr. 30,

4 enciclopediaromâniei.ro/wiki/Andrei_Nasta

5 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura jud.Olt, dos.5 / 1940, pag.92.

6 enciclopediaromâniei.ro/wiki/Andrei_Nasta



feb.5, pag. 538; M.I.1934, dos. 2, pag. 46 v ].- În 15 iulie 1941, îi încetează delegația ca

prefect de Olt. Mutat la jud. Tutova [ M.O.,a. CIX,1941, nr.165, iul.15, pag. 4063-4064 ].

Colonelul Ioan C. Zănescu s-a născut în comuna Măceșu de Sus-Dolj, la 5

septembrie 1892.

A avut două fiice. Una dintre acestea a fost căsătorită cu lt. Victor Comșa.7

În 1940 , Lt. Col. Zănescu Ioan era comandantul Reg. 3 dorobanți Olt.

Din 23 ianuarie 1941 a îndeplinit funcția de prefect al județului Argeș, până pe 30

ianuarie același an. Iată cum a avut loc instalarea sa, ca prefect de Argeș:

,,În noaptea de 22-23 ianuarie 1941, cu trenul a sosit de la Slatina ( n.n. la

Pitești), domnul colonel Zănescu, comandantul Regimentului 3 dorobanți Olt cu un

batalion din Regimentul 3 Dorobanți și ostașii din două baterii din Regimentul 21

Artilerie purtând arme de infanterie.

Trupele s-au masat în grădina publică în fața palatului Prefecturii ( n.n. Argeș ),

la care s-a mai adăugat 600 elevi ai școlii militare de artilerie din Pitești.

În cabinetul Comandantului de legiune față de domnul colonel Marinescu,

comandantul pregătire premilitară și a lt. col. Gogulescu, domnul colonel Zănescu a luat

contact cu prefectul județului dl. Mihail Georgescu (legionar), arătându-i ordinul prin

care era numit prefect al județului Argeș, l-a somat să se predea.

Dl. prefect Georgescu a declarat că va preda cerând păsuire până la ora 10 ziua

ca să poată evacua prefectura de legionari.

Domnul colonel Zănescu i-a acordat termen până la ora 6,30 dimineața.

Legionarii s-au agitat și au refuzat să părăsească Prefectura. Pentru a nu se

produce vărsare de sânge , dl.colonel Zănescu a procedat la parlamentări, între timp au

sosit și ofițeri din armata germană, care au declarat d-lui colonel Zănescu că stau la

dispoțiția d-sale dacă va fi nevoie.

Din explicatiile date, legionarii au înțeles că orice împotrivire este zadarnică, au

părăsit Prefectura și s-au încolonat în parcul din fața Prefecturii unde se încolonase și

trupa prevăzută mai sus.

Domnul colonel a vorbit mulțimii arătând datoria tuturor față de țară în aceste

vremuri grele prin care trecem. Armata, cetățenii și din rândurile legionarilor au izbucnit

în urale manifestând pentru M.S.Regele, dl. general Antonescu,conducătorul statului,

fὕhrer-ul Hitler și ducele Mussolini.

Astfel s-a prevenit o vărsare de sânge. Armata în marș s-a îndreptat spre cazărmi,

iar legionarii după un marș pe străzile orașului s-au îndreptat spre casele lor în liniște.

Aproape de ora 12 s-a terminat solemnitatea predării Prefecturii în ziua de 23 ianuarie

1941, de la această oră luând conducerea domnul colonel Zănescu, comandantul

Regimentului 3 Olt.’’8

A îndeplinit funcția de prefect al județului Argeș, până la 28 ianuarie 1941, fiind

înlocuit de col. Cerchez Traian.

Pe 30 ianuarie 1941 este numit prefect al județului Olt.

7 Victor Comșa, ginerele col.Zănescu, s-a născut pe 13 ianuarie 1912, la Sibiu, unde a absolvit liceul

,,Gheorghe Lazăr’’. După absolvirea liceului a studiat la Mὕnchen ( Germania ), un an, la Școala Politehnică.În 1931 este admis la Școala Pregătitoare de Ofițeri de la Ineu, iar în 1933, ca sublocotenent, este repartizat la Batalionul 5 Vânători de Munte ,,Avram Iancu’’, din Abrud. La 1 noiembrie 1940 este mutat la cerere la Regimentul 1 Vânători Gardă Nr. 2 ,,Regina Elisabeta’’. La 23 septembrie 1941, locotenentul Comșa este grav rănit de o bucată de proiectil. Două zile mai târziu, la 25 septembrie 1941, se stinge din viață la spitalul de campanie din Saltz - Ucraina , ( Buletinul Arhivelor Militare Române . ,,Document ‘’, An. VI. nr. 2-3 ( 24-25 ), 2004 ).

8 Radu Aurel- Aspecte ale măsurilor legislative antisemite în orașul Pitești, în timpul celui de-al doilea

război mondial.



,,MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

GENERAL ION ANTONESCU



Interne cu Nr.1.798 P. din 1941;

În baza dispozițiunilor decretelor-legi Nr.3.052 din 5 Septembrie și Nr. 3.072 din

7 septembrie 1940

Văzând dispozițiunile art.1 din decretul Nr.1.362 din 29 Martie 1938,


Art.I.-Următorii ofițeri superiori se deleagă a îndeplini funcțiunea de prefect de

județ:

-D-l col. Zănescu C. Ion, la județul Olt.

Art.II.-D-l ministru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne este

însărcinat cu executarea acestui decret.

Dat în București la 30 ianuarie 1941.

Conducătorul Statului Român şi Președintele Consiliului de Miniștri


Ministrul afacerilor interne,

General de divizie D.I. Popescu.

Nr. 168”.9

Dintr-o revistă locală aflăm că: ,,Sâmbătă 22 februarie 1941, Sfatul Căminului

Cultural județean a fost convocat în localul Prefecturii sub președenția D-l Prefect

Colonel I.Zănescu, la ordinea zilei fiind reorganizarea Căminului Județean.

Cu această ocazie a fost ales Președinte activ D-l Prefect Colonel I. Zănescu, iar

în Sfatul Căminului a fost cooptat și D-l Mihail Ristea Președintele asociației.’’10

A îndeplinit funcția de prefect al județului Olt până pe 14 iulie 1941, fiind înlocuit

pe 16 iulie 1941 ( Ord. telegraf. 44 / VII 194111

. De la județul Olt este numit prefect al

județului Tutova.

Prin D.R. nr.1737, din 25 Septembrie 1944 ,,pe ziua de 30 Septembrie 1944,

încetează fucțiunea de prefect al județului Tutova.’’

,,MIHAI I,

Prin grația lui D-zeu și voință națională, Rege al României,

La toți de față și viitori, sănătate:

Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor

Interne cu Nr. 56.065 din 1944,

Văzând dispozițiunile decretului-lege Nr.447 / I.646 din 1 Septembrie 1944,

pentru completarea art. 4 din legea pentru desființarea Rezidențelor Regale și

reorganizarea prefecturilor de județe,

Văzând și dispozițiunile decretului lege Nr. 449 / I.663 din Septembrie 1944,

privind măsurile pentru desființarea administrațiilor provinciilor Basarabia și Bucovina,


Art.I.Pe ziua de 30 Septembrie 1944 încetează funcțiunea următorilor prefecți de

județe din Basarabia, Bucovina și Moldova.

9 Monitorul Oficial, Partea I-a, Anul CIX-Nr. 30, 5 fefbuarie 1941, pag. 538-539.

10 Școala noastră , anul IX, ian. și febr. 1941, Slatina, nr.1 și 2, pag. 31.

11 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura Olt, dos.226 / 1946, pag.110.



-D-lui col. Zănescu C. Ion, dela

județul Tutova.

-D-lui Rășcanu Constantin dela

județul Vaslui.

Art.II. Ministrul Nostru secretar de

Stat la Departamentul Afacerilor Interne

este însărcinat cu executarea acestui decret.

Dat în București la 25 Septembrie

1944.

Mihai. Ministrul afacerilor interne

General de corp de armată,

Aurel Aldea.’’

Nr. 1737” 12

În 1950 a fost condamnat la 12 ani

închisoare pentru ,,crimă contra umanității,

legionar șef și prefect al județului Tutova.’’

-Data începerii pedepsei -1950,VII

26.

-Data expirării pedepsei-1962, VII 25.

Pedeapsa i-a fost redusă la 1/2, ieșind definitiv din închisoare în 1956, VII, 23. A

făcut închisoare la Aiud ( transf. la 22.IV.1955 ), Craiova ( 14.XII.1954 ), Poarta Albă

(15.I.1955 ), Gherla ( 07.08.1955 ).

PETRESCU, GHEORGHE C. 1.1941, iulie 14 – 1942, august 20,

prefect de Olt.

Col. Numit prin D.2045 din 1941, iul.

14 în locul col. Ion C.Zănescu, mutat la jud.

Tutova [ M.O. anul CIX, 1941, nr. 165, iulie

15, pag. 4063 – 4064; M.I., 1934, dos. 2, pag.

46 v ].

2. 1942, septembrie 1 – 1943, mai

1, prefect de Olt.

Col. ( r. ). Numit prin D. 2439 din

1942, august 20 [ M.O., anul CX, 1942, nr. 197,

pag. 7062 ].-Înaintat inspector gen.

aaministrativ în 1943, mai 1.

Colonelul Petrescu Gheorghe s-a

născut pe 5 februarie 1891, în Târgu Jiu.

Fiul lui Constantin și Profira. Școala

militară de infanterie București, general.

12

Monitorul Oficial al României, Partea I-a, Anul CXII-Nr.224 / 28 Septemvrie 1944.

Fişa matricolă penală a lui Ion C.

Zănescu

Fişa matricolă penală a lui Gheorghe

C. Petrescu



Politică în trecut- PS.D.I. Căsătorit cu Hușovski Elisabeta.13

Pe 16.10.1935 este avansat colonel, iar la 08.11.1943 în gradul de general de

brigadă, în rezervă.

În 14 iulie 1941, prin decretul 2045, este numit prefect, în locul col. Ion C.

Zănescu, la județul Olt:


Noi, GENERAL ION ANTONESCU


În baza dispozițiunilor decretelor-legi Nr.3.052 din 5 Septemvrie și 3.072 din 7

Septemvrie 1940 și a delegațiunii dată prin decretele Nr.1799 din 21 Iunie 1941 și

Nr.1.916 din 29 Iunie 1941, d-lui Mihai Antonescu, vicepreședinte și Președinte ad-

interim al Consiliului de Miniștri;

Noi, Mihai A. Antonescu,

vicepreședinte și Președinte ad-interim al

Consiliului, în baza delegațiunii dată prin

decretele Nr. 1.799 din 21 Iunie 1941 și 1916

din 29 Iunie 1941;

Asupra raportului d-lui ministru

secretar de Stat la Departamentul Afacerilor

Interne cu Nr. 7.216 P din 1941,


Art.I.-D-l colonel Petrescu Gheorghe

se deleagă a îndeplini funcțiunea de prefect al

județului Olt, în locul d-lui col. Zănescu C.

Ion, a cărui delegațiune încetează.

Art.II. D-l ministru secretar de Stat la

Departamentul Afacerilor Interne este

însărcinat cu executarea acestui Decret.

Dat în București la 14 Iulie 1941.

Vicepreședinte și Președinte ad-

interim al Consiliului de Miniștri,

Mihai A . Antonescu

Ministrul Afacerilor Interne

General de Divizie D.I.Popescu’’

Nr.2045”.14

Colonelul Petrescu Gheorghe a sprijinit apariția volumului ,,Glosar din judeţul

Olt’’, al lui Mircea Tomescu. În prefața lucrării autorul afirmă aceasta. În timpul

mandatului său s-a elaborat şi Monografia judeţului Olt.

Pe 1 septembrie 1942 este numit din nou prefect delegat al județului Olt, după ce

pe 31 august 1942 a fost trecut în poziție de rezervă:


ANTONESCU MAREȘAL AL ROMÂNIEI și CONDUCĂTORUL STATULUI


Interne cu Nr.9.107 P din 1842;

13

Fișa matricolă penală. 14

Monitorul Oficial al României, Anul CIX-Nr.165, 15 Iulie 1941, pag. 4063-4064.



Având în vedere că prin decretul Nr. 2276

din 1 August 1942, coloneii Goțescu Dumitru,

delegat prefect al județului Covurlui și Petrescu

Gheorghe, delegat prefect al județului Olt, au fost

trecuți în poziție de rezervă pe ziua de 31 August

1942;

În baza dispozițiunilor decretelor-legi Nr.

3.052 din 5 Septemvrie și Nr.3.072 din 7

Septemvrie 1940,


Art.I.D-nii colonel în rezervă Goțescu

Dumitru, prefect delegat al județului Covurlui și

col.în rezervă Petrescu Gheorghe, prefect delegat

al județului Olt, se numesc, pe ziua de 1

Septembrie 1942, în funcțiunea de prefect fără

gradație, grupa A 23, tipul 18, la aceleași județe.

Art. II.D-l ministru secretar de Stat la

Departamentul Afacerilor Interne este însărcinat

cu executarea acestui decret.

Dat în București, la 20 August 1942.

ANTONESCU

Mareșal al României și

Conducătorul Statului

Ministrul

afacerilor interne,

General de

Corp de Armată,

D.I.Popescu

Nr. 2439”.15

Pe 1 mai 1943 este

înaintat inspector general

administrativ, prin decretul

982, din 9 aprilie 1943.

În 1952 a fost

arestat și condamnat la 60

de luni închisoare cu

începere de la 15. VIII

până la 15.VIII. 1957.

Motivul- membru în

conducerea P.S.D.I.

La data arestării

avea domiciliu în com. Ocna Șugatag, raionul Sighet, regiunea Baia Mare. A ieșit definitiv

la 15.XI.1952.

A decedat pe data de 21 martie 1966.

15

Monitorul Oficial al României, Anul CX-Nr.197 P.I-a, pag.7062, din 25 August 1942.

Col. Gh. Petrescu, prefectul judeţului Olt împreună cu

pretorii şi funcţionarii administrativi din judeţ (fotografie

apărută în Gazeta Oltului din mai 1942)



Din viaţa culturală a Caracalului de altădată (1971-1975)

Ion D. Tîlvănoiu

În fondul personal Pătru Crăciun păstrat la S.J.A.N. Olt se păstrează şi două

condici cu activitatea Asociaţiei Culturale ,,Marius Bunescu” din Caracal. Primul caiet

acoperă perioada 1971-1975 (190 pagini) iar cel de-al doilea anii 1976-1982 (89 pagini).

Prin cercetarea acestor documente întocmite cu atenţie de Pătru Crăciun, putem

reconstitui viaţa culturală a oraşului Caracal din acea perioadă. Reţin atenţia activităţile la

care erau invitaţi oameni de cultură locali, lansările de carte şi expoziţiile, grija faţă de

educaţia tineretului.

La 18 august 1971 s-a constituit Asociaţia Culturală Marius Bunescu din Caracal.

Adunarea generală de constituire a avut loc la Teatrul Naţional la ora 17.00 şi au

participat scriitori, artişti, oameni de cultură, fii ai oraşului Caracal. S-a ales consiliul de

conducere16

şi s-a aprobat un plan de muncă. Scopul asociaţiei era ,,de a contribui la

ridicarea nivelului de cultură al maselor populare şi de a întreprinde cerectări ştiinţifice

în domeniul: etnografic, folcloric, social, istoric şi artistic.”

La 9 septembrie 1971, membrii asociaţiei decid să editeze un ghid al oraşului

Caracal. Proiectul înaintat de Pătru Crăciun este îmbunătăţit prin câteva propuneri ale

profesorilor Dumitru Botar şi Dan Dumitrescu. S-a stabilit ca ghidul să conţină în circa 60

de pagini IX capitole, s-au stabilit responsabilii pentru fiecare şi s-a hotărât ca fiecare

responsabil să predea materialul până la 15 octombrie. La 4 decembrie lucrarea era

întocmită, avea 10 capitole la care contribuiseră şi Mişu Slătculescu, M. Neagu şi D.

Botar17

.

La 10 octombrie 1971 a avut loc o întâlnire cu scriitorul Nicolae Paul-Mihail la

casa de cultură a oraşului. Scriitorul a lansat aici romanul pentru copii ,,Demascarea lui

Turnesol”. Autorul a vorbit despre carte, despre scenariul ,,Urmărirea” (scris în

colaborare cu Eugen Barbu), ale cărui personaje sunt adolescenţi. Scriitorul s-a fotografiat

alături de elevii participanţi. S-au trimis către ziarele ,,România Liberă” şi ,,Oltul”

informări asupra activităţii. În zilele de 10-11 octombrie, Nicolae Paul Mihail însoţit de

scriitorul Radu Theodoru (găzduit de profesorul Marin Tănase) s-au documentat relativ la

legăturile lui Mihai Viteazul cu Caracalul. S-a vizitat Muzeul, Casa Iancu Jianu, Biserica

Domnească, au luat cunoştinţă de relatarea lui Paul de Alep asupra curţii domneşti din

Caracal şi despre domeniul funciar deţinut de voievod în Romanaţi.

16

Preşedinte a fost ales profesorul Pătru Crăciun, vice-preşedinte prof. Marin Neagu, secretar Mişu Slătculescu, contabil Neagoe Elizeu iar între membrii fondatori menţionăm pe Dumitru Botar, Neagoe Constantin, Eleonora Vasîlca, Dan Dumitrescu, Grijiţă Gheorghe, Vlad Gheorghe, Dumitru Nicolcioiu, Traian Marinescu, Gheorghe Costache, Ilie Mărculescu, Remus Scarlat, Paul Barbu, Dumitru Zâmbrea, Şerban Chiosan (elev), Jula Magdalena, Maria Andronache, Eleonora Vasilca, Gabriela Vancu. Mulţi oameni de cultură legaţi prin origini de Caracal au sprijinit inclusiv financiar încă de la înfiinţare Asociaţia: Nicolae Paul-Mihail , scriitor, (Sinaia), Nellu Cristescu, poet (Craiova), N. Gh. Dumitrescu-Bistriţa (Mehedinţi), Hortensia Popescu, pictor (Bucureşti), Vasile Maciu, istoric (Bucureşti), Mihail Drumeş,scriitor (Bucureşti), Sorin Chirimbu, pictor (Bucureşti), Magdalena Bunescu, Udrea Bunescu, Radu Niţu, scriitor (Braşov), Virgil Carianopol, poet (Bucureşti), Gh. Teodorescu-Romanaţi, pictor (Bucureşti), Pătru Florea Căruntu, publicist (Bucureşti), Teodor Scarlat, poet (Bucureşti), Ion Potopin, poet (Bucureşti), Irina Puşchilă, scriitoare (Bucureşti), Stan Udrea, medic (Timişul de Sus), Pan Vizirescu, scriitor (Slatina) ş.a. Foarte atent la detalii, Pătru Crăciun notează pe o filă adresele exacte ale tuturor membrilor asociaţiei din ţară.

17 Ziarul Oltul din 7 septembrie 1972 prezintă acest ghid de curând apărut în articolul lui C. T. Diaconu

intitulat ,,Sub auspiciile Asociaţiei Culturale Marius Bunescu, o meritorie iniţiativă: Ghidul oraşului Caracal”



Un alt eveniment cultural deosebit a avut loc la 17 octombrie 1971 când a fost

vernisată expoziţia pictorului Gh. Teodorescu-Romanaţi la casa de cultură. Au fost expuse

47 de tablouri, au fost prezenţi oameni de cultură din oraş, din Craiova (Nellu Cristescu) şi

Slatina. Pictorul (avea atunci 81 de ani) era născut la Caracal la 7 februarie 1891 iar Pătru

Crăciun arată în cuvântul său că avusese 31 de expoziţii personale până atunci, prima la

Craiova în 1921. În 1931, după expoziţia de la sala Universul, Nicolae Iorga îi cumpără 40

de tablouri reprezentând monumente istorice şi case ţărăneşti. A fost, alături de Marius

Bunescu- principalul donator la constituirea Pinacotecii Marius Bunescu de la Liceul

Ioniţă Asan. Pictorul, luând cuvântul, a vorbit despre anii copilăriei, despre faptul că are

părinţii înmormântaţi la Caracal, despre expoziţia de la Caracal din 1926 la care prefectul

de atunci a refuzat să participe18

. A luat cuvântul şi Pan M. Vizirescu de la Slatina care

remarca ,,tablourile înfăţişând o pictură realistă, plină de viaţă, inspirate din mediul

rustic”.

La 28 noiembrie s-a vernisat expoziţia pictorului Sorin Chirimbu, expoziţie care a

rămas în oraş până la 12 decembrie. Au fost expuse 41 de lucrări inspirate din creaţia

poeţilor Virgil Carianopol, Octavian Paler şi Ion Potopin. Pătru Crăciun în cuvântul său a

remarcat că pictorul este cel de-al şaselea absolvent al Liceului Ioniţă Asan care a urmat

arta plastică, a avut lucrări expuse la Geneva. A mai expus la Caracal în 1968 într-o

expoziţie de grup alături de Popa Jean Tudor, şi Teodor Catană dar aceasta era prima sa

expoziţie personală. În ziarul Oltul a apărut o cronică la 5 decembrie semnată de Eugen

Stănescu19

.

Au fost invitaţi la Caracal şi scriitori precum Geo Bogza sau Victor Eftimiu, dar

aceştia nu au răspuns invitaţiei.

18

În ziarul local Oltul din 24 octombrie 1971, Eugen Stănescu scrie despre eveniment sub titlul ,,Pe marginea unor expoziţii. La Caracal- G. Teodorescu-Romanaţi”. Autorul aminteşte că au mai luat cuvântul la vernisaj şi prof. Vasile Dobru (directorul casei judeţene a creaţiei populare) şi Maria Nedeescu, secretar al comitetului orăşenesc de partid. Mai afirmă că Teodorescu Romanaţi l-a îndrumat pe Ion Ţuculescu, a lucrat peste 1500 de tablouri organizând 30 de expoziţii personale şi conchide: ,,Neobosit călător, avid de pitoresc, cunoscător adânc al artei populare i al monumentelor istorice, pictorul Teodorescu-Romanaţi îşi transformă expoziţia într-o autentică lecţie de istorie ilustrată şi de patriotism, dându-i în acelaşi timp şi o meritorie valoare etnografică şi documentară: interioare pline de intimitate şi căldură, cu scoarţe, blidare şi vetre ospitaliere din Ţara Moţilor şi Făgăraş, din nosdul Moldovei sau Oltenia subcarpatică, peisaje rustice, de sat, din Răşinari, Poiana Sibiului şi Vâlcea; colţuri de ţară, ca acelea populate cu copii din Densuş, cărora pictorul le-a împrumutat, cu artă, toată nobleţea personalităţii sale. Iată pentru ce am dori ca în curând această expoziţie să poată fi admirată şi de publicul din celelalte oraşe ale judeţului”.

19 Sub titlul ,,Cuvinte şi culoare”, Eugen Stănescu notează: ,,Sorin Chirimbu, tânărul pictor a cărui

expoziţie este găzduită zilele acestea la Caracal sub auspiciile Asociaţiei culturale ,,Marius Bunescu”, explorează prin tematică şi tehnica tablourilor sale, zone mai puţin abordate. Fiecare pânză este o replică plastică a unui univers poetic aparte, conturat de versurile câte unui poet. Astfel, întreaga expoziţie, într-o cromatică dominată de cel mai celest albastru, pare materializarea universului liric al lui Octavian Paler în primul rând, poetul laconic, a cărui mare putere de sinteză nu este depăşită decât de forţa magică de sugestie a versului său.[...] Două treimi din expoziţie sunt dedicate poeţilor de origine caracaleană- Ion Potopin şi Virgil Carianopol. Lucrări, pasteluri inspirate din poezia de largă respiraţie patriotică a acestora: ,,Zamolxe înlăcrimat”, ,,Toamne în hlamide purpurii”, ,,Arbore sfârşit”, ,,Remember”, ,,Lebăda neagră”, ,,Aş vrea să cânt” (Ion Potopin); ,,Oală de lut”, ,,Ştergar românesc”, ,,Cântec de dragoste” etc (Virgil Carianopol). Artistul devenit aici mai teluric, mai al pământului, îi ilustrează spiritualitatea apelând la aceleaşi simboluri, opere de artă populară sau privelişti tipizate de tradiţie- îndătinatul ştergar de nuntă, ulciorul-idol, pasărea-simbol sau peisajul ozonificat, alpin, al originilor de neam... Pictorul Sorin Chirimbu este foarte tânăr dar se pare că şi-a găsit drumul său, care îl singularizează. Una din expoziţiile sale anterioare din Bucureşti s-a bucurat de aprecierile favorabile ale criticului Petru Comarnescu iar în 1969 i s-a acordat o medalie la Geneva. Proxima expoziţie, al cărei vernisaj va avea loc în sala Dalles, şi care-l preocupă în mod deosebit, va cuprinde o tematică similară şi va ilustra poezia lui Marin Sorescu” (Oltul din 5 decembrie 1971). Ziarul Oltul nota la 4 decembrie 1971 că Amza Pellea a fost prezent la Teatrul Naţional din Caracal în calitate de cupletist şi cântăreţ în cadrul spectacolului ,,Stele cu... şi fără nume”, alături de Luki Marinescu;



O altă direcţie de acţiune a constituit-o vizitarea unor localităţi din Romanaţi

(Stoeneşti, Tia Mare, Fălcoiu) în scopul strângerii de material folcloric şi etnografic.

În cursul lunilor februarie-mai 1972 au avut loc mai multe conferinţe ale

asociaţiei în şcolile din oraş; elevilor li s-a vorbit despre monumentele istorice şi de

patrimoniu din Caracal, despre Constantin Brâncuşi, Iancu Jianu, oameni de seamă născuţi

în Caracal (M. Lapaty şi Vasile Maciu), trecutul muzeistic al Caracalului, bibliotecile

publice şi tipografiile din Caracal, copilăria lui Marius Bunescu şi Vasile Maciu.

Pătru Crăciun notează că la 15 aprilie a citit la staţia locală de radioficare

conferinţa ,,Folcloristul Marin Georgescu din Celaru”20

iar la 27 aprilie a vorbit la teatru

despre ,,Trăsăturile specifice ale artei populare româneşti”. Se intenţiona şi editarea unui

,,Dicţionar de toponime al zonei Caracal” în care scop se făceau cercetări pe teren. În

timpul acestor călătorii se făceau fotografii care s-au păstrat.

La 22 mai 1972 s-a organizat la casa de cultură o expoziţie intitulată ,,Florile în

colecţiile de stat şi particulare din Caracal”. Au fost aduse lucrări de la muzeu (6), de la

pinacotecă (8) şi din colecţia personală Pătru Crăciun (12), lucrări semnate de Ion

Musceleanu, Teodorescu-Romanaţi, Doru Ionescu. Marius Bunescu, Sorin Chirimbu,

Const. Stahi, Schweitzer-Cumpăna, Hortensia Popescu, Const. V. Ionescu, Popa Jean

Tudor.

În cursul lunii august 1972 au devenit membri ai asociaţiei: Marin Georgescu-

Celar 21

(pensionar), Zenobia M. Georgescu-Celar, Toma Stănescu (învăţător Celar),

Nicolae Teodorescu (învăţător Muşăteşti), Emil Gavriliu (Breasta Dolj)22

, Const. V.

Ionescu (Tg. Jiu), Nicolae Gh. Teodorescu (învăţător Muşateşti), Valeriu Streinu

(Bucureşti), Puiu Stoiculescu (Bucureşti), Sergiu Zâmbrea (Bucureşti), Alfred Heinrich

(prof. univ. Timişoara), Smaranda Chehata23

, Alice Dobrovici (medic pensionar), Traian

Georgescu (medic Breaza), Gheorghe Neagu (prof. pensionar Bucureşti), Petre

Otincelescu (pensionar Corabia), Emil Baloga (medic Braşov), Mihai Truică (învăţător

pensionar), Ecaterina Chintescu (Bucureşti), Matei Chintescu (inginer Bucureşti), Mihail

Popescu (inginer Bucureşti), Haralambie Teodoru (medic pensionar Medgidia).

În ziarul Oltul din 10 septembrie 1972 a apărut o interesantă anchetă intitulată ,,O

colaborare rodnică ce potenţează dimensiunile vieţii spirituale a oraşului” în care Mişu

Slătculescu, Sorin Chirimbu, Dumitru Nicolcioiu, Pătru Crăciun şi Marin Neagu fac o

trecere în revistă a principalelor activităţi ale Asociaţiei la un an de la înfiinţarea sa.

În sala de conferinţe a casei de cultură a avut loc la 24 septembrie 1972

sărbătorirea poetului Nellu Cristescu, fiu al oraşului Caracal. Poetul a venit de la Craiova,

unde trăia de două decenii, însoţit de Emil Gavriliu şi publicistul M. Marinescu Anghel. A

luat cuvântul avocatul Remus Scarlat24

care a vorbit despre condiţiile în care a lucrat la

20

Manuscrisul acesteia s-a păstrat. 21

Conducător al celei mai longevive reviste locale de cultură, Zorile Romanaţilor (1927-1945); 22

Emil Gavriliu, alături de Nellu Cristescu, a făcut să apară la Caracal revista Prietenia Literară în 1938 şi 1941. În fondul personal Pătru Crăciun de la S.J.A.N. Olt se păstrează 9 scrisori ale lui Emil Gavriliu din Breasta, Dolj, către profesorul caracalean din perioada 1972-1976, în care vorbeşte şi despre apariţia Prieteniei Literare, despre necesitatea tipăririi unui volum de versuri de Nellu Cristescu. Un frate al lui Emil Gavriliu i-a ars întreaga arhivă pe care o păstra într-o ladă în podul casei părinteşti din Caracal, str. Fr. Engels, nr. 28. S-au pierdut astfel scrisori de la: Ionel Teodoreanu, Anişoara Odeanu, Miron Radu Parschivescu, Nicolae Stoian, Gica Iuteş, Verona Brateş, Virgil Treboniu, Ştefan Baciu, Petre A. Butucea, Mircea Streinu.

23 Sora scriitorului Cezar Petrescu care a vizitat Caracalul şi a avut o bogată corespondenţă cu Pătru

Crăciun (vezi Memoria Oltului şi Romanaţilor, nr. 77-81/2018). 24

Avocatul Remus Scarlat a condus la Caracal gazeta Vremea noastră (aprilie 1937-februarie 1938) şi împreună cu Ştefan Mardaloescu Făclia, gazeta Căminului Cultural din judeţul Romanaţi (octombrie 1938-septembrie 1946)



Caracal Nellu Cristescu, cum a tipărit revistele şi volumele de poezii. Au mai vorbit:

profesorul Petre Vlad, Emil Gavriliu25

, Iliescu26

, Marinescu Anghel.

În zilele de 7-8 octombrie 1972 s-au desfăşurat Zilele Culturii Caracalene27

. În

prima zi a avut loc la ora 12.00 vernisajul expoziţiei de pictură ,,Pictori de pe meleagurile

Caracalului”. La ora 13.00, în foaierul teatrului a avut loc expoziţia ,,Cărţi rare în

bibliotecile oraşului Caracal”. Au fost de faţă, veniţi de la Bucureşti: Virgil Carianopol,

Ion Potopin, Teodor Scarlat, Traian Lalescu, Mircea Stănculescu- primii doi împreună cu

soţiile. Din Slatina a participat Pan M. Vizirescu. La ora 17, la Casa Armatei a avut loc un

recital de poezie, sala fiind plină cu tineri. Au recitat din creaţiile lor: Virgil Dumitrescu,

Ion D. Neaţu, Ion Precupeţu, Ion Zbârcot, N. Rogobete, D. Nicolcioiu- toţi de la cenaclul

,,Haralamb G. Lecca” din Caracal. Au urmat: Virgil Carianopol, Ion Potopin, T. Scarlat,

Traian Lalescu, Mircea Stănculescu, Irena Puşchilă şi Pan Vizirescu. În încheiere, Pătru

Crăciun a prezentat volumul Discobolul, de Ion Potopin.

În cea de-a doua zi a manifestărilor a avut loc o sesiune de comunicări la Teatrul

Naţional care a început la ora 9.00. Au citit: Ion Potopin28

, Nicolae Mihail29

, învăţătorul

Nicolae Gh. Teodorescu30

, Crăciun Pătru31

. Pan M. Vizirescu a prezentat o recenzie a

cărţii lui Ion Potopin, apărute recent, Discobolul. În cea de-a treia zi a manifestărilor- după

cum aflăm din ziarul Oltul din 8 octombrie 1972- o trupă a teatrului din Bârlad a jucat

piesa Bădăranii.

Dintre manifestările

culturale ale anului 1973,

reţinem conferinţa profesorului

Valeriu Streinu intitulată

,,Tineretul şi contempo-

raneitatea” care a avut loc la 1

februarie 1973 la Casa de

Cultură din Caracal.

La 25 februarie 1973,

cu ocazia centenarului naşterii

poetului Haralamb G. Lecca,

Asociaţia, Casa de Cultură şi

Cenaclul literar ,,H.G. Lecca”

25

Cu ,,un material valoros pentru cunoaşterea vieţii poetului şi a atmosferei literare din Caracalul anilor 1937-1945”. A evocat şi momente hazlii din activitatea grupului redacţional al revistei Prietenia literară.

26 Coleg de liceu al sărbătoritului, îl descrie pe Cristescu drept o fire meditativă, cu înclinaţie spre

visare încă de pe băncile şcolii 27

Pătru Crăciun oferă detalii despre principalele momente ale manifestărilor într-un interviu apărut în ziarul Oltul din 29 septembrie 1972. Între cărţile rare expuse aminteşte despre ,,Noul testament” tipărit în greceşte la Basel în 1538 şi câteva numere ale revistei Magazin istoric pentru Dacia. Folcloristul Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa a prezentat comunicarea ,,Folclor din zona Caracal în paginile revistei Izvoraşul (1920-1940)”; din articolul ,,Zilele culturii Caracalene” apărut în ziarul Oltul din 7 octombrie 1972 aflăm că a fost prezent şi compozitorul Radu Şerban cu spectacolul concert ,,Prieten drag” iar ansamblul de cântece şi dansuri al Casei de Cultură din Pucioasa a susţinut un spectacol folcloric.

28 Comunicarea ,,Valori literare în manuscrisele inedite ale Doinei Bucur”; (Doina Bucur a fost prietena

Aidei Vrioni şi a colaborat la Revista Scriitoarelor şi scriitorilor Români condusă de aceasta. Aida Vrioni a vizitat-o la Caracal în 1934 iar la Arhivele Naţionale din Bucureşti, fond Aida Vrioni, dosar 49/1934 se păstrează un fragment de jurnal în care Aida Vrioni descrie sejurul său la Caracal, fiind găzduită de familia Doinei Bucur).

29 ,,Reflectarea locurilor natale în creaţia literară a scriitorului”;

30 ,,Publicaţiile din Muşateşti-Argeş- forum de cultură şi tribună de luptă ale intelectualităţii din fostul

judeţ Romanaţi”; 31

,,Documentele literare de la Grozăveşti”; profesorul a cercetat prin anii ’50 podul conacului în care a locuit N. M. Condiescu, fost preşedinte al S.S.R. descoperind scrisori şi cărţi vechi

Ziarul Oltul din 7 sept. 1972 prezentând Ghidul

oraşului Caracal



au organizat un simpozion cuprinzând comunicări ştiinţifice, lecturi din opera poetului şi

din creaţia poeţilor locali Ion Precupeţu şi Ion D. Neaţu. Peste două zile, la 27 februarie a

avut loc o evocare la monumentul poetului despre care Pătru Crăciun notează: ,,A nins o zi

şi o noapte şi zăpada de o jumătate de metru acoperă parcul. Înaintăm cu greu prin

nămeţi patru profesori (Angela Neagoe, Constantin Dumitrescu, V. Rădulescu, El. Nenu),

directorul bibliotecii orăşeneşti, Const. Neagoe, 100 de elevi din clasele V-VIII de la

şcoala nr. 2 şi eu. Ajungem la monumentul lui Haralamb G. Lecca din parc, cu zăpada

până la genunchi. Este cald şi nu bate nici o pală de vânt. Peisaj minunat, şi în mijlocul

lui ne vom desfăşura programul ingenios de evocare a scriitorului, de la a cărui naştere

se împlinesc, la 23. II. ’73, 100 de ani”. Cu elevii aşezaţi în careu, Pătru Crăciun vorbeşte

despre viaţa şi opera lui Lecca, scoţând în evidenţă temele mari ale scrierilor sale: în

poezie- tema disperării şi a groazei, în teatru- critica moravurilor, a alcătuirii nedrepte a

societăţii. Menţionează ce au făcut caracalenii pentru memoria poetului: edificarea

monumentului în 1928, înfiinţarea Societăţii Culturale ,,H. G. Lecca” în 1944, editarea

revistei ,,Haralamb G. Lecca” în 1945, înfiinţarea cenaclului literar ,,H. G. Lecca” în

1955, pe lângă Casa de Cultură. Apoi elevii au recitat din creaţia poetului, pe treptele

monumentului, iar profesorul Const. Dumitrescu a fotografiat manifestarea.

În cadrul aceleiaşi serii de manifestări, la 1 martie 1973 Pătru Crăciun este invitat

la Şcoala nr. 1 din Caracal, la clasa profesoarei Floriţă Elisabeta, fosta sa elevă, spre a

susţine o conferinţă. A vorbit despre actele de eroism ale lui George Lecca în războiul de

la 1877, despre dramaturgia lui Lecca.

Poetul Virgil Carianopol este prezent din nou la Caracal cu ocazia lansării

volumului ,,Scriitori care au devenit amintiri”, la 12 aprilie 1973, la librăria nr. 1 din oraş.

În cuvântul său, Pătru Crăciun a remarcat căldura cu care autorul a scris despre Iorga,

Artur Enăşescu, Goga. Virgil Carianopol a acordat apoi autografe pe circa 40 exemplare

vândute32

.

La 17 mai 1973, a avut loc un simpozion intitulat ,,125 de ani de la revoluţia de la

1848”. Manifestările au avut loc la teatrul naţional. Au vorbit: Pan M. Vizirescu, Paul

Rezeanu33

- directorul Muzeului de Artă din Craiova, Pătru Crăciun.

În prezenţa a peste 200 de elevi de clasele V-VIII, a avut loc la 20 mai 1973 o

întâlnire cu scriitorul Nicolae Paul-Mihail la Teatrul Naţional. S-au pus întrebări

scriitorului şi s-au făcut fotografii.

Printre alte preocupări de istorie literară, notăm şi cercetarea făcută de Pătru

Crăciun la 4 octombrie 1973 în cartierul Bold din Caracal. Cu acest prilej a făcut o schiţă a

bordeiului în care a trăit Petre Joja, tatăl lui Dimitrie Petrescu şi bunicul lui Cezar Petrescu

după descrierea învăţătorului Mihai Truică. Bordeiul a fost demolat în 1913.

La 26 noiembrie 1973, Pătru Crăciun era la Breaza, fiind invitat de profesorul

Petre Stroe34

care sărbătorea 30 de ani de activitate culturală.

Între 1-9 decembrie 1973 s-au desfăşurat Zilele Culturii Caracalene. La Teatrul

Naţional s-au expus cărţi cu autografe de la scriitori locali iar Pătru Crăciun35

şi Dumitru

Botar36

au susţinut comunicări. S-a jucat piesa ,,Interesul general”. A doua zi a fost

32

Despre ambele manifestări găsim detalii în ziarul Oltul din 12 aprilie 1973 unde Ilie Corcoveanu semnează articolul ,,La Caracal. O frumoasă iniţiativă culturală”. O cronică a volumului ,,Scriitori care au devenit amintiri” de Virgil Carianopol, a apărut în ziarul Oltul din 22 aprilie 1973, semnată de Octav Pârvulescu.

33 Cu o comunicare despre ,,Poziţia artiştilor plastici faţă de revoluţia de la 1848”, cu accent pe

activitatea pictorilor: Ioan Negulici, Barbu Iscovescu, C.D. Rosenthal- lupta, sacrificiile şi moartea lor tragică. 34

Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 80/2018 35

comunicarea ,,Un secol de activitate teatrală în Caracal” 36

Comunicarea ,,Doi mari actori originari din Caracal”.



închinată lui Nicolae Paul Mihail iar pe 7 decembrie a vorbit publicului caracalean

Smaranda Chehata, sora scriitorului Cezar Petrescu.

La iniţiativa Asociaţiei Culturale ,,Marius Bunescu” din Caracal în colaborare cu

Muzeul Memorial Cezar Petrescu, s-a desfăşurat la Buşteni la 10 martie 1974 un

simpozion dedicat scriitorului. Au susţinut comunicări Pătru Crăciun37

şi Constantin

Neagoe.

La 15 martie 1974, poetul Nellu Cristescu a participat la o întâlnire cu elevii

cercului de creaţie literară ai şcolii generale nr. 5 din Caracal, cerc condus de profesoara

Stan Elvira. S-au recitat versuri din creaţia poetului şi încercări ale elevilor.

Peste 5 zile, la 20 martie 1974 s-a înfiinţat ,,Cercul de bibliofilie şi Ex. Libris” în

scopul păstrării şi cunoaşterii valorii cărţilor rare şi a dezvoltării pasiunii pentru lectură. La

4 mai s-a organizat o expoziţie de Ex Libris la casa de cultură cu 82 de lucrări, acţiune la

care au contribuit Pătru Crăciun şi Ilie Mărculescu. Asociaţia s-a îngrijit şi de realizarea

unei plăci memoriale în amintirea haiducului Iancu Jianu, placă ce a fost aţezată la

mormântul Dobrunenilor din cimitirul oraşului la 12 mai 1974.

La 26 octombrie 1974 a fost organizat un simpozion omagial dedicat centenarului

naşterii profesorului Ilie Constantinescu. Au fost prezenţi foşti elevi: dr. Haralambie

Teodoru (Medgidia), prof. univ. Vasile Maciu (Bucureşti), dr. V. Stoica (Tg. Jiu), Mihail

Popescu (Bucureşti), poeţii Ion Potopin şi Virgil Carianopol (Bucureşti). Au mai luat

cuvântul Ilie Mărculescu şi Petre Vlad; a fost prezent şi un nepot al colecţionarului-

Costică Pătru din Piteşti. La 26 noiembrie, Pătru Crăciun vorbea elevilor de la Şcoala nr. 5

despre ,,Doi epigramişti născuţi în Caracal: Tudor Măinescu şi Nellu Cristescu”.

O manifestare în care s-a vorbit despre ,,Artiştii din familia Storck38

” a avut loc la

Casa de Cultură la 15 mai 1975. S-au prezentat diferite materiale şi fotografii. A participat

luând cuvântul şi arhitect Gabriela Storck, fiica sculptorilor Fr. şi a Ceciliei Cuţescu-

Storck. La 18 iulie 1975, Pătru Crăciun a fost prezent la expoziţia retrospectivă ,,Arta

pictorului Gh. Teodorescu-Romanaţi”, organizată la Ateneul Român, unde a vorbit despre

arta pictorului. Au participat aproximativ 80 de persoane între care, din partea Uniunii

Artiştilor Plastici- criticul de artă Mircea Deac.

La 23 octombrie 1975 la librăria nr. 1 din Caracal a avut loc o întâlnire cu

scriitorul Nicolae Paul Mihail. Acesta îşi lansa volumul ,,Damen-Vals”, recent apărut. Au

participat elevi şi profesori, au luat cuvântul Pătru Crăciun şi Dumitru Nicolcioiu şi

autorul a dat autografe. Din cele 80 de cărţi din librărie s-au vândut 76.

Despre activitatea Asociaţiei Culturale ,,Marius Bunescu” din Caracal a scris o

scurtă dare de seamă revista Flacăra din 15 martie 1975, făcând un bilanţ al celor 5 ani de

existenţă.

37

,,Legăturile lui Cezar Petrescu cu oraşul Caracal” (vezi Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 77/2018); 38

În preocupările lui Pătru Crăciun s-au aflat şi monumentele de artă ale Caracalului. Profesorul a scris despre bustul Nicoliţei Oroveanu din cimitirul oraşului (azi la biserica din Văleni-Brâncoveni), opera lui Carol Storck, executată în 1915. Este un bust din marmură albă şi s-a aflat iniţial alături de bustul lui Teodor Oroveanu (opera lui Ion Georgescu, 1890) sub baldachinul cu coloane prevăzute cu ornamente florale terminate cu capiteluri în stil corintic, de la cavoul Orovenilor, pe a treia alee în stânga. De asemenea, tot în cimitirul oraşului, Pătru Crăciun remarca bustul din marmură albă al lui Ştefan Caracaş, pe prima alee din stânga, opera lui Carol Stork, executată în 1910. Bustul lui Mihai Bibian (azi în parcul oraşului), executat din bronz de Frederic Storck în 1910 sau 1911, s-a aflat iniţial în cimitir, pe prima alee din stânga. Un monument deosebit este şi al lui Constantin Pleşoianu (aflat tot în cimitirul oraşului), executat din marmură albă şi roşie de Frederic Storck în 1910-1911 care îl reprezintă pe ofiţer în mare ţinută. Alături, lângă soclu, se află satuia din marmură albă a unei femei tinere, aşezată în genunchi care ţine în braţul stâng un buchet mare de crizanteme iar cu mâna dreaptă pune o floare pe treptele soclului. Analizând acest ansamblu, Pătru Crăciun remarca ,,grija deosebită pentru detalii şi pentru fineţea executării lor. Petalele florilor, firele epoleţilor, sau faldurii voalului de pe corpul femeii scot în lumină preocuparea artistului pentru lucrul de migală, pentru minuţiozitatea în artă”.



PLASA MIJLOCU – IMPORTANTĂ UNITATE ADMINISTRATIV-

TERITORIALĂ A JUDEȚULUI OLT

Ileana- Monica Barbu, Mihai Barbu

Referindu-se la vechimea plăşilor, Iancu St. Toma remarca: ,,În vremea lui

Constantin Mavrocordat, care a fost domnitor și în Țara Românească – în prima domnie

– prin reforma administrativă demarată de el – în anul 1739 au luat ființă plășile, ca

subdiviziuni ale județului după modelul administrativ al Olteniei din timpul ocupației

austriece.” (Iancu Stan Toma- De la Bacea la Titulești, pagini de istorie, 1991, pag. 143).

„Totuși, prima împărțire administrativ – teritorială a Țărilor Române, bazată pe

acest model, o regăsim documentar, abia la primul recensământ al populației, 1773-1774.

Potrivit acestui recensământ, județul Olt era format din 4 plăși: Oltul de sus, plasa Vezii,

plasa Plapcea și plasa Șerbănești” (Aurică Ivașcu- Enciclopedia comunei Șerbănești).

,,În satul Șerbănești a fost și scaun de căpitănie de margine, în afară de căpitanul

poștei din menzilul respectiv. Așa, la 1819, căpitănia de la Șerbănești e menționată de

Dionisie Fotino în Istoria generală a Daciei, vol. III, p. 296 – alături de Poganu, Ipotești,

Ungurei și Uda (căpitănii de margine) și a scaunului de Slatina. În 1735, căpitănia de

Șerbănești era condusă de Vlad căpitanul. În 1820 (catagrafia obștească), căpitănia

Șerbănești avea 4 slujitori. La fel e menționată și în 1824.” (Iancu Stan Toma, op. cit. pag.

143).

1741- este anul efectuării Catagrafiei Moldovei în timpul Domnitorului C.

Mavrocordat, în cea de-a doua domnie (1741 – 1744) prin care a cerut ispravnicilor

domnești (dregători care răspundeau de un județ sau un ținut) ,,să întocmească o descriere

a județelor prin ,,oameni cei bătrâni de prin toate satili” privind hotarele ținutului;

scaunele domnești, mânăstirile, schiturile, biserici din piatră și lemn; târgurile; vămile;

meșteșigiile (depozitele de dijmă)

munții; dealurile cu vii și fără vii;

movilele; văile; riliștile (iazurile);

moșiile mânăstirești ale boierilor mari,

ale celor de rangul doi, boierilor mazili

(de rangul trei) și răzășești; numărul

boilor și cailor; numărul bărbaților

apți de muncă etc. completată cu lista

locuitorilor, condica de venituri și

cheltuieli cu caracter fiscal etc.”

(Laurențiu Guţescu, Informația

statistică și agricultura – evenimente,

fapte, oameni – abordare istorică,

Editura Academiei oamenilor de știință

din România, 2010, pag. 7).

Plasa Mijlocul nu apare în

documentele de la 1773, 1824 și nici la

1831, cu toate că la 1 iulie 1831 a intrat

în vigoare noul Regulament organic.

Astfel, în 1831 satul Perieți,

care devine sat reședință pentru plasa

Ştampila satului Perieţi din plasa Mijlocului,

judeţul Olt (1861)



Mijlocul și care avea 46 de familii

din care 3 nedajnici, făcea parte din

plasa Oltul de sus, iar satul

Mierlești care avea 103 familii cu

21 nedajnici făcea parte din plasa

Șerbănești. Satul Mierlești îl

regăsim după Catagrafia Eparhiei

Argeș /1773-1774, alcătuită de Ion

Ionașcu, publicată de Mitropolia

Oltenia în 1958, la pag. 13 cu: ,,83

locuitori birnici, din care erau 60

poștași ce locuiau în 60 case, aveau

160 cai și 20 boi și erau crescuți în

60 lude; 5 arendași; 9 dârvari ce

locuiau în 9 case, aveau 18 boi și

un cal, ce erau crescuți în 9 lude;

erau și 4 podari, 2 breslași cu 2

case, 2 lude, 3 cai și 6 boi, iar

scutelnici erau 3, în 3 case și 3

lude.” (S.J.A.N. Olt, Ocârmuirea

județului Olt, dosarul 4119/1836, f.

297, 248, 249).

În anul 1838 a fost realizat

primul recensământ modern al populației și agriculturii Țării Românești de către

Departamentul Treburilor din Lăuntru.

Potrivit programului de observare statistică, au fost înregistrate date pe: sate, plăși,

orașe și județe privind:

-numărul total al locuitorilor Țării Românești; principalele caracteristici ale populației,

(sex, vârstă, stare civilă, naționalitate; profesii și categorii sociale; situația față de fisc;

infirmități fizice și deficiențe mintale);

-suprafețele cultivate cu cereale; numărul animalelor pe specii (cu precădere a celor apte

de muncă) și producția agriculturii, apiculturii, pomiculturii, viticulturii și a zonelor de

sericicultură;

-determinarea suprafețelor moșiilor și delimitarea lor teritorială.

În ,,Poruncile țirculare la ocârmuire” expediate cu nr. 1551-1568, Mihai Ghica,

șeful Departamentului Trebilor din Lăuntru a cerut ocârmuitorilor ,,să îndatoreze pă

subptorcârmuitori ca cercetarea să se facă prin chiar vederea ochilor, preumblându-să

înșile din casă în casă în tot cuprinsul fieșecăruia sat, spre a se putea cunoaște ființa

adevărată, iar nu după cum se obișnuiesc să ceară foi de la pârcălabii satului…astfel

toată lucrarea va fi zadarnică și strădania întru nimic socotită” (Laurențiu Guțescu, op.

cit. pag.11)

Documentele acestui recensământ ale cărui rezultate au apărut în Analele

parlamentare ale României, vol. IX, partea I, au fost date pe județe.

Referindu-se la județul Olt, în paginile 1151-1162 se arată:

- situația statistică la populație: Oltul are total lăcuitori 63.478

străini: ungureni - 30; sârbi – 407; greci – 20; ovrei –; sudiți – 21

Aceștia locuiesc în 16.059 case; sunt 16.059 familii; părechi 14.415; văduvi 705;

văduve 881; flăcăi 174; băieți 14.972; fete 17.916.

Ştampila satului Mierleşti, plasa Mijlocului,

judeţul Olt (1861)



clase: boieri – 26; mazili -58;

neamuri – 90; deosebit caracter -14; birnici

– 13.116; scutiți – 1098; țigani ai statului –

261; țigani mănăstirești – 738; țigani

boierești – 1245; patentari – 223; logofeți –

13; dorobanți – 129; slugi – 97; meșteri –

600; preoți 335; diaconi -117; răspopi- 1 ;

răsdiaconi -; țârcovnici -69.

În paginile 1151-1154 la capitolul

Poduri și zăgazuri săvârșite cu bani în

leaturile 1837, 1838 și 1839 se specifică:

-un pod stătător pe pari, sud Olt,

lângă poșta Grecii, în drumul Craiovei, cu

lungimea 18 stânjeni.

-s-a îmbunătățit podul de lângă

poșta Șerbănești de Olt, de către satele

vecine.

-s-a îmbunătățit drumul de la vadul

Ipotești, în drumul Craiovei.

Se pare că în documentele

,,Recensământului din 1838” apare

menţionată şi plasa Mijlocu.

,,Nae Iconomu (Economu),

născut la 1800 în satul Ungurei, județul

Olt, bunicul patern al lui Nicolae

Titulescu, a fost hirotonit preot în

1826, iar din 1 ianuarie 1838 a fost

numit protopop pentru cele două plăși

ale județului Olt, Șerbănești și

Mijlocul. (Laurențiu Guţică-Florescu,

N. Titulescu- Eternitatea unui destin

exemplar, Editura Fundației

,,Universitatea pentru toți”, Slatina,

2005, pag.31)

Într-un document din 1842

descoperit de scriitorul și profesorul

Constantin Nicola, de la Liceul Radu

Greceanu din Slatina în arhiva școlii

primare Ionașcu – Slatina, directorul școlii normale din localitate trimite la ,,Arhiva

Școalelor Normale din București” un tabel cu școlile sătești din județul Olt. În tabel este

menționată și Școala Perieții de Sus și Bălteni ,,aparținând de plasa Mijlocul” ca fiind

construită din nuiele și care se folosește după trebuință (Ileana C. Predescu, Monografia

satului Bălteni, Lucrare de Licență, 1977, pag. 154).

,,Din 1845, iulie, învățătorul Constantin Stanca (din comuna Tâmpeni, județul

Olt) trece subrevizor la plasa Mijlocul, predând plasa Șerbăneștilor lui Constantin

Tănase, învățător la Izvoarele de jos, Olt, viitorul deputat al plugărimii oltene în divanul

Ad-hoc din 1857” (Iancu Stan Toma, op. cit., pag 120).

Ştampila satului Tâmpeni de Jos din

plasa Mijlocu, judeţul Oltului (1861)

Ştampila satului Izvoarele de Sus, plasa

Mijlocului, judeţul Olt



Denumirea plăşii Mijlocu se

poate observa pe diferite documente

din anii 1861-1862, pe care s-a aplicat

ştampila inscripţionată cu litere

chirilice. Printre acestea exemplificăm

din: ,,Memoria Oltului şi

Romanaţilor”, ianuarie 2018, pag. 3 –

satul Perieţi; decembrie 2017, pag. 30 –

satul Tâmpeni de Jos; octombrie 2017,

pag. 21 – satul Tâmpeni de Sus; august

2017, pag. 5 – satul Cireaşov; mai

2016, pag. 23 – comuna Mierleştii de

Jos; aprilie 2015, pag. 42 – satul Perieţi

şi comuna Mierleşti.

După Unirea Principatelor și

organizarea statului român pe baze

moderne, prin reforma administrativ -

teritorială din 1864, au apărut

modificări spațiale ale judeţului Olt,

care avea acum 4 plăși: plasa Mijlocu,

plasa Oltu, plasa Șerbănesci, plasa

Vede, cu 100 comune rurale (,,Cuvânt împreună despre Olt-Romanaţi”, de Ion Zăuleanu,

în Memoria Oltului și Romanaților, nr. 63/ mai 2017, pag.5).

Potrivit reglementărilor legislative din 1864 (Legea 391/31.03.1864 pentru

comunele urbane și rurale și Legea 396/31.03.1864 pentru consiliile județene), județele și

comunele aveau personalitate juridică în timp ce plășile erau subdiviziuni ale județelor,

fără personalitate juridică, conduse de subprefecți. ,,Subprefectul visitează toate comunele

plasei, inspectă registrele statului civilu și verifică starea caseloru comunale, celu puținu

de două ori pe anu, și ori cându va găsi de cuviință, reportendu Comitetului ori ce

neregularitate, neîngrijire sau abusu ar descoperi” (Aurică Ivașcu, Enciclopedia comunei

Șerbănești)

Comunele și satele componente plășii Mijlocul cu reședința la Perieți care

avea 23 de comune la 1865

Nr. crt. Denumirea comunei Sate componente

1 Bălteni Bălteni

2 Bălțați Bălțați, Mărgineni de Sus, Mărgineni de Jos

3 Bărcănești Bărcănești, Greci, Vâlcelele de Sus, Vâlcelele de Jos

4 Bircii Bircii de Sus

5 Buzești Buzești de Sus

6 Cireașov Cireașov, Strehareți, Secuța, Proaspeți, Pârliți

7 Corbu de Sus Corbu de Sus

8 Coteana Coteana, Ipotești, Brebeni, Ordorești, Puturoasa

9 Dobrotinet Dobrotinet de Sus, Dobrotinet de Jos

10 Floru Floru, Șerbănești, Jarcaleți

11 Icoana Icoana Călugărească, Milcoveni

12 Mierleștii de Jos Mierleștii de Jos, Schitu Greci, Catanele, Moșteni

13 Milcov Milcov din Vale, Prooroci, Sfințeşti, Stejaru

Ştampila satului Bărcăneşti, plasa Mijlocului,

judeţul Olt (1861)



14 Perieți Perieții de Jos, Mierleștii de Sus

15 Potcoava Potcoava de Sus, Potcoava de Mijloc, Potcoava de Jos,

Broscari, Meșinești, Trufinești

16 Priseaca Priseaca de Jos, Săltănești, Malcaveți

17 Sinești Sinești, Gura Osicei, Gogulești

18 Comuna Slatina Orașul Slatina, Clocociov, Obrocari, Caloianca

19 Teslui Teslui, Curtișoara, Cherlești din Vale, Cherlești din

Deal

20 Tâmpeni Tâmpeni de Jos, Tâmpeni de Sus, Bacea

21 Turia Turia, Recea, Zorleasca, Buicești, Valea Mare, Bârca

22 Ursoaia Ursoaia, Stănislăvești

23 Valea Merilor Valea Merilor, Grojani

♦ Primul sat menționat este reședința comunei

În anul 1867 – a fost întocmită de către Petre S. Aurelian și scriitorul Alexandru

Odobescu prima monografie economico-sociologică la nivelul întregii țări “Notice sur la

Roumanie principalement au print de vue de son economie rurale, industrielle et

comerciale” pentru Expoziția Internațională de la Paris din anul 1867.

Alexandru Odobescu a fost Comisarul General iar Petre S. Aurelian, membru al

juriului internațional al expoziției.

În concepția lui Petre S. Aurelian, participarea la această expoziție a fost nu numai

un prilej de a prezenta opiniei publice din Europa istorică și bogățiile țării, munca, talentul

și creația poporului român, dar și de afirmare a autonomiei politice a noului stat – fiind

apreciat printre marii patrioți ai României.

Alexandru Odobescu trimite către învățătorii satelor un ,,Cestionariu sau Izvod de

întrebările la care se cere a se da răspunsuri în privința vechilor așezăminte ce se află în

deosebitele comune ale României39

.”

Din județul Olt menționăm câțiva învățători și comunele la care s-au referit

răspunsurile: învățător A. Constantinescu – comuna Alunișu, plasa Oltul; învățător G.

Făgețianu – comuna Făgețelu, plasa Oltul, la 9 noiembrie 1873; învățător-preot Ștefan

Florescu – comuna Uriea, plasa Șerbănești; învățător Marin Măgureanu – comuna

Mierleștii de Jos, plasa Mijlocul, la 28 noiembrie 1873; învățător Stan Chitean – comuna

Topana; învățător-preot C. Sanfirescu – comuna Bălteni, la 28 noiembrie 1873; învățător

Antonie Preotu Teodoru – comuna Topana la 31 octombrie 1873; învățător Preda

Marinescu – comuna Coteana, la 5 octombrie 1873; învățător Alexandru Bâscoveanu –

comuna Greci, la 9 noiembrie 1873; învățător B. Diaconescu – comuna Ursoaia, plasa

Mijlocul, la 14 decembrie 1873; învățător Ștefan Popescu – comuna Poeana, la 13

decembrie 1873; învățător – preot I. Popescu – comuna Comani, plasa Șerbănești, la 16

noiembrie 1873; învățător I. Marinescu – comuna Dăneasa, la 8 decembrie 1873; învățător

M. Comănescu – comuna Bârsasca, plasa Vedea, la 11 noiembrie 1873.

Răspunzând la întrebări, locuitorii atestă existenţa valului de pământ numit

,,Brazda lui Novac“ în mai multe sate şi comune.

Astfel, învăţătorul Marin Măgureanu din satul Mierleşti, nota că ,,valul de

pământ de la Catane şi Moşteni trece spre Tâmpeni pe la coada vâlcelii Cleja, punctul

39

Un chestionar similar fusese trimis şi învăţătorilor din judeţul Romanaţi. Răspunsurile lor au stat la baza volumului Antiquităţile judeţului Romanaţi (1878) de Al. Odobescu. Autorul era căsătorit cu Saşa Prejbeanu şi deci familiarizat cu istoria Romanaţiului. Răspunsurile la chestionar ale învăţătorilor din judeţul Olt sunt nevalorificate. Dosarul cu aceste răspunsuri se găseşte la Academia Română, manuscrisul 228.



Comoara.”

(Cleja, după

Nicolae Iorga,

Istoria

României, vol.

II, înseamnă

pământ atribuit

parohului şi vine

din greceascul

eclesia, într-o

epocă mai nouă

decât biserica

din basilica).

A existat

(până la marea

privatizare – ,,demolatoarea” tuturor pădurilor din zonă) pădurea Brazda care se întindea

de la punctul numit Comoara (menţionat şi de Marin Măgureanu) la livada lui Corâie,

Cleja din Catane şi Teiuşul din valea Căprăresii.

Brazda lui Novac e menţionată şi de învăţătorul Preda Marinescu din comuna

Coteana – care arăta: ,,Brazda lui Novacu îşi ia începuturile din malul Râului Oltu şi

merge spre răsăritu trecându pe lângă mai multe comune. Este adâncă ca de un stânjenu

şi largă ca de doi

stânjeni, pământu scosu

din şanţu spre miazăzi,

iar lungul şanţului nu se

poate şti până unde

merge spre răsăritu.

Este făcutu cu unu

plugu şi cu doi boi

uriaşi pe vremea veche

cându cu jidovii”.

Învăţătorul B.

Diaconescu, de la

şcoala rurală din

comuna Ursoaia, plasa

Mijlocul, la 14

decembrie 1873, arăta

că Brazda lui Novac sau

Troianu, era “cu un

capătu spre Răsăritu şi

altul spre Miadă zi, fără

să se ştie de cineva unde

se hotărăsc capetele”,

iar învăţătorul M.

Comănescu, din

comuna Bârsesci, arată

Răspunsul la chestionarul lui Odobescu al învăţătorului din Mierleşti

Răspunsul învăţătorului din Coteana la chestionarul lui

Odobescu (Academia Română, mss. 228, f. 487)



că ,,Troianu sau Brazda lui Novacu, vine din sud – vestul moşiei comunei Bârseşti, pe

care o taie prin jumătate în josu şi intră în moşia comunei Viespeşti, pe care o taie şi pe

aceasta iarăşi şi merge spre Nord.

Învăţătorul I. Marinescu din comuna Dăneasa, vorbeşte despre drumul vechi –

,,drumul Olacului care pleacă din apa Oltului” (este drumul Bucureşti – Craiova pe care

nu se mai circula).

În Dicţionarul Geografic din 1895 se arată că: la sudul satului Mierleşti trece

Brazda lui Novac ,,care după ce trece Oltul pe la Zăvoiu, înaintează pe la Coteana,

Brebeni, Lisa, sudul Mierleştenilor şi după câţiva kilometri – paralel cu şoseaua dintre

Moşteni şi Tâmpeni, intră în pădurea Brazda, numită aşa de la val – coboară în valea

Căprăreasa, de unde trece satul Bacea, prin locurile Părul Uscat şi valea Adâncata, iese

din Bacea, taie şoseaua spre Potcoava.” (Popescu Nicolae – Optaşi, ,,Monumente istorice

ale judeţului. Brazda lui Novac” , în Oltul din 12 ianuarie 1969).

Aceasta tocmai întăreşte răspunsurile învăţătorilor menţionaţi mai sus.

,,Originea valurilor neîntărite de pământ e controversată, acestea fiind atribuite

romanilor, vizigoţilor, bulgarilor, avarilor sau chiar românilor, pentru apărare de

duşmani” (N. I. Apostolescu- Cetăţile lui Negru Vodă şi Ţepeş şi valurile romane: brazde

şi troiane. Sisteme de apărare în trecut, 1910 (extras din Revista armatei).

A fost întocmit şi un: Tablou administrativ al bisericilor şi mânăstirilor din

plasa Mijlocu, judeţul Olt, la 1873.

Comuna Anul reparaţiei Reparată de:

1. Bârca – reparată de obşte

2. Valea Mare – reparată de obşte

3. Buiceşti - reparată de obşte

4. Cireaşovului - reparată de obşte

5. Curtişoara – 1830, reparată de obşte

6. Pereţi de Jossu, fondată 1857, reparată

de proprietar Dumitru Bumbeşu

Pereţi de Susu - reparată de obşte

7. Brebeni – reparată în parte de obşte şi de

proprietar – Răducanu Simonide

8. Coteana – 1863, reparată de obşte

9. Ipoteşti - reparată de obşte

10. Recea - reparată de obşte

11. Tesluiu - reparată de obşte

12. Cherleşti - reparată de obşte

13. Vâlcelele de Sus, 1832, reparată de obşte

Vâlcelele de Jos - reparată de obşte

14. Bărcăneşti - reparată de obşte

15. Greci – reparată de proprietar Lazăr

Karinderoglu

16. Greci – Mahalaua Moşteni – 1856, este

crăpată; reparată de actualul proprietar

Ioniţă şi obştea

17. Mierleşti de Jos - reparată de obşte

Mierleşti de Sus, fondată 1810, reparată

în 1855 de obşte

18. Bălteni – reparată 1856 de obşte

19. Priseaca de Jos, este rău ţinută de preot,

reparată de obşte

Priseaca de Sus - reparată de obşte

20. Schitu Greci, 1832, reparată de guvern

deoarece avusese averi; are 4 camere

bune, cu o sală şi o prispă; curte bună, un

grajd bun cu şopron, 2 camere de

servitori, fără curte; un bordei; nu este

confirmat îngrijitorul.

21. Mărgineni de Sus - reparată de obşte

Mărgineni de Jos - reparată de obşte

22. Bălţaţi de Sus - reparată de obşte

Bălţaţi de Jos, 1861 - reparată de obşte

23. Bircii de Jos, 1855 - reparată de obşte

Bircii de Sus, 1856, reparată de obşte

24. Corbu de Sus, 1860, reparat acoperişul

de obşte

25. Săltăneşti – reparată de obşte

26. Tâmpeni – reparat acoperişul de

proprietar – Nicolae Opran şi obştea

27. Bacea - reparată de obşte

28. Potcoava de Sus, 1833 – reparată

pardoseala de obşte

Cătunul Trufineşti, 1808 - reparată de

obşte

Cătunul Mijlocu, 1862 – reparată de

proprietar Anghel Rusescu



Cătunul de Jos - reparată de obşte

29. Sineşti de Sus - reparată de obşte

Sineşti de Mijloc, 1860 - reparată de

obşte

Sineşti de Jos - reparată de obşte

30. Ursoaia de Sus – reparată turla de obşte

Ursoaia de Jos, 1819, reparată de

actualul proprietar Dima Ciuciu şi obşte

În documente se menţionează că:

,,descoperiu acum un act de danie, an

1832, ianuarie 4, dat danie pentru

Biserică de către Marin Ciuciu Brat

Şerban şi Nicolae sin Diaconu Stroe

Ciuciu”

31. Buzeşti de Sus, reparată turla de obşte

Buzeşti de Jos, este crăpată.

Are danie 20 stj de la moşierii

Mămăligeştilor Stanca, an 1812, oct. 12,

dar care zapis se află la preotul actual

care profită numai; biserica în proastă

stare.

32. Icoana, reparată bolta şi frontispiciul

experior

33. Floru, 1860, proprietar Hristodor

Caracostea; începute reparaţiile la 1863

de C. Plopinu, dar acum stă cu lucrarea

numai pe jumătate – are danie 10 şi ½

stânjeni în judeţul Teleorman; venitul –

proprietar Hristodor care în adevăr

îngrijeşte şi biserica foarte bine.

34. Turia – este ruinată şi părăsită de 12 ani

35. Pârliţi, 1838 - reparată de obşte

36. Dobrotinetu de Sus, 1851 - reparată de

obşte

Dobrotinetu de Jos, 1857 - reparată de

obşte

37. Clocociovului, 1858 – reparat acoperişul

de obşte

Schitu Clocociov, 1862; numele

superiorului Achim Meletie; averea: 12

camere bune, însă tot are trebuinţă de

reparaţii care se fac de guvern, deoarece

avusese averi; un grajd şi un şopron de

scânduri. Biserica Clocociov are două

răzoare de vie şi o casă, date de Vasile

Gogoşanu. Actul este la Primăria Slatina.

38. Milcovului de Sus, 1858 - reparată de

obşte

Milcovului de Jos, 1841 – reparată de

proprietar Marin Milcoveanu

39. Obrocari - reparată de obşte

40. Schitu Strihareţi, 1844, întreţinerea se

ţine de guvern – avusese averi; numele

superiorului – preotu Theodor; averea: 7

camere bune; 1 casă de servi, în proastă

stare; una pivniţă; un beciu; un grajd şi

şopron, prăpădite de tot; o magazie de

scânduri; un pătul.

În 1882, plasa Mijlocu avea 21 de comune, între care și Perieți și Mierlești.

Între 1892 – 1895, comunele Perieți și Mierlești au trecut de plasa Sâiul de Sus, cu

reședința la Bărcănești; plasa avea 11 comune.

La ,,Recensământul general al populației” – 1899, comuna Perieți, plasa

Mijlocu, avea o populație de 1479 locuitori ,,din care: 769 bărbați și 710 femei. Dintre

aceștia știau carte – scris, citit – peste 7 ani – 114 bărbați și 10 femei, iar analfabeți 922

din care: 426 bărbați și 496 femei. Copii sub 7 ani 433, din care 229 băieți și 204 fete.”

(Editura Ministerului Agriculturii, Comerțului și Domeniilor – Serviciul Statisticii

generale).

Între 1895 -1904 plasa Mijlocu, cu reședința la Perieți, avea 22 comune și 69

sate, între care: Perieți, cu satele – Mierleștii de Sus, Perieții de Mijloc și Perieții de Sus,

iar Mierlești cu satele – Catane, Mierleștii de Jos (Măgura), Moșteni și Schitu Greci.

La 26 aprilie 1904 s-a dat legea de organizare a comunelor rurale, cunoscută ca

,,Legea lui Vasile Lascăr” care a fost promulgată cu decretul 821, iar plasa Mijlocu s-a

numit Perieți, cu reședința la Perieți. Plasa avea 11 comune și anume: Perieți, cu satele –

Perieții de Mijloc, Perieții de Sus și Mierleștii de Sus; Mierlești, cu satele – Catanele,

Moșteni, Măgura, Schitu Greci și Lisa; Bălteni, Bărcănești Floru, Icoana, Șerbăneștii de

Jos, Șerbăneștii de Sus, Tâmpeni și Ursoaia.



,,În 1907, județul Olt avea 102 comune între care la nr. 89, comuna Mierlești și la

nr. 90, comuna Perieți”. (S.J.A.N. Olt, Ocârmuirea județului Olt, Fond – Prefectura

județului Olt, 1907, dosar 39)

Conform ,,Listelor electorale ale județului Olt pe 1910”, Slatina, 1910, pag. 56 -

57, plasa Perieți avea în componență comunele: Bălteni, Bălțați, Bircii, Brebeni,

Mierlești, Milcov, Perieți –reședința plășii, Turia.

În anul 1912 a avut loc Recensământul general al populației.

Rezultatele Recensământului general al populației din anul 1912 au cuprins pentru

prima dată:

-date privind populația pe sexe, grad de instruire, construcții (școli, biserici, mori,

oficii – telefonice, telegrafice, de poștă – gări, judecătorii, birouri fiscale, spitale), grădini

de zarzavat, obștii de arendare, cooperative de consum etc.

Potrivit Rezultatelor definitive ale Recensământului General al Populațiunii din 19

decembrie 1912, publicate de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Direcțiunea Statisticii

Generale în Dicționarul Statistic al României, 1914, paginile 658 – 663, Plasa Perieți,

județul Olt avea 17 comune cu 40.448 locuitori conform tabelului de mai jos:

Nr.

crt.

Denumirea

comunei

Sate componente ♦ Număr

locuitori

1 Alimănești Alimănești 1626

2 Bălteni Bălteni 2164

3 Bărcănești Bărcănești, Greci, Vâlcelele de Jos, Vâlcelele de Sus 4617

4 Brebeni Brebenii Sârbi, Brebenii Români, Ordorești, Putna 1757

5 Cireașovu Cireașovu, Pârliți, Sărăcești, Satu Nou, Cotești

(cătun)

1043

6 Coteana Coteana, Ipotești 3971

7 Crâmpoaia Ghioca, Cotorga, Titulești, Ungurei, Vătași 3460

8 Dobrotinetu Pietrișu, Cătunu de Sus, Linia din Vale, Proapeți 2013

9 Floru Floru, Icoana Călugărească 1343

10 Isvoarele Isvoarele 1871

11 Mierlești Catanele, Lisa, Măgura, Moșteni, Schitu Greci 2550

12 Milcovu Milcovu din Deal, Milcovu din Vale, Prooroci,

Stejarul

1528

13 Perieți Mierleștii de Sus, Perieții de Mijloc, Perieții de Sus 1817

14 Priseaca Priseaca, Săltănești 1549

15 Șerbănești Șerbăneștii de Jos, Buta, Jarcaleți, Șerbăneștii de Sus 2936

16 Tâmpeni Tâmpenii de Sus, Bacea, Tâmpenii de Jos 3066

17 Turia Turia, Bârca, Buicești, Valea Mare Nouă, Valea Mare

Veche, Zorleasca, Recea

3137

♦ Primul sat menționat este reședința comunei

În 1913, la cele 17 comune se adaugă Slatina (comună urbană nereședință).

Cea mai populată comună din plasa Perieți era comuna Bărcănești cu 4617

locuitori, care fusese mai înainte centru de plasă, între 1892 – 1895, al plășii ,,Sâiul de

Sus”. De asemenea din comuna Bărcănești făcea parte și satul Greci, care devine mai

târziu comuna Kalinderu.

Ioan Kalinderu a fost membru al Academiei și administrator al domeniilor

Coroanei. ,,Acesta a înzestrat parcul din satul Greci, cu admirabile statui de factură

clasică; el era pasionat de creațiile vechii Elade. A decedat în 1913. Era fiul lui Lazăr



Kalinderoglu (înaintat serdar la 4 decembrie 1849, iar paharnic la 24 aprilie 1855.

(Academia Română, m. s. 872, fil. 117, 179). Lazăr Kalinderoglu a cumpărat moșia Greci

de la Costache Lenș. Costache Lenș a studiat la Paris. În 1829 împreună cu fratele său

Alexandru și alți „bonjuriști” a felicitat de acolo pe Heliade Rădulescu și Gheorghe

Asachi pentru apariția ,,Curierului Românesc”și ,,Albinei” (Filitti – Frământările, pag.

143). La 9 septembrie 1844 a fost înaintat din serdar în paharnic, iar la 10 mai 1848 –

clucer. Tatăl său – clucerul Filip Lenș, în anul 1842 când s-a pus problema alegerii unui

alt domn în locul lui Alexandru Vodă – Ghica, a candidat și el la tron printre cei 50 de

boieri mari, alegători și candidați. Eligibilitatea lui a fost contestată de aga Ion

Slătineanu, întrucât nu era fiu de boier, deși era foarte bogat. A fost unul din cei 7 boieri

care au mers la Poartă, cu dorințele Munteniei, după ocupația turcească din 1821” (Ion

Ionașcu – Biserici, chipuri și documente din Olt – pag. 240).

În 1919 comunele Perieți și Mierlești, din plasa Perieți, aveau următoarea situație

demografică:

Comuna Familii Suflete

Perieți 359 1718

Mierlești 510 2599

La Perieți și Mierlești se observă o scădere a populației între 1912 și 1919; aceasta

se explică prin numărul mare de morți în Primul Război Mondial (113 la Perieți și 171 la

Mierlești).

,,În 1923 – comuna Perieți avea 445 capi de familie cu 1904 suflete – majoritatea

lor plugari, iar Mierlești – 651 capi de familie cu 2715 suflete” (Anuarul județului Olt,

1924).

Structura plășii Perieți s-a menținut aceeași până în 1925 când s-a desființat plasa

Perieți, iar comunele Perieți și Mierlești au trecut de plasa Potcoava. Prin înființarea

comunei Schitu, comuna Mierlești și-a micșorat suprafața, rămânând numai cu satele:

Catanele – reședința comunei și Măgura (Mierleștii de Jos).

Plasa Potcoava avea în componență și comuna Schitu – Greci (cu satele: Greci –

reședința comunei, Schitu Greci, Moșteni, Lisa).

În 1928, comuna Perieți a făcut parte din plasa Oltu, cu reședința la Valea Mare

Nouă, iar comunele Mierlești și Schitu Greci, din plasa Vedea, cu reședința la Crâmpoia.

În 1929, plasa Slatina cu reședința la Slatina avea în componență 6 comune rurale

și anume: Bălteni, Brebeni, Curtișoara, Cucuieți, Dumitrești și Dobroteasa.

Comuna Perieți a făcut parte din comuna rurală Bălteni alături de: Priseaca, Valea

Mare, Turia, Mierlești și Schitu Greci.

În 1931 comunele Perieți, Mierlești și Schitu Greci au făcut parte din plasa

Dumitrești cu reședința la Slatina.

Prin decizia 4117/1934 a Ministerului de Interne s-a reînființat plasa Mijlocu

cu reședința la Perieți. Din această plasă au făcut parte următoarele comune: Bacea, Bărcănești, Bălteni,

Brebeni, Buzești, Cireașov, Corbu, Corbu Nou, Ion I. C. Brătianu (fostă Coteana), Floru,

Icoana, Mierlești, Milcov, Mărgineni, Mogoșești, Perieți, Priseaca, Potcoava, Vintilă I. I.

Brătianu (sate Moșteni, Lisa, Schitu), Ion Kalinderu (fostă Greci), Stejarul, Șerbăneștii de

Sus, Șerbăneștii de Jos, Sinești, Turia, I. Gh. Duca (fostă Tâmpeni), Ursoaia, Valea Mare.

Era cea mai mare plasă din județ. Pretor a fost Ștefan Marinescu – licențiat în

Drept.



,,Această comună – capitală de plasă, Perieți, însemna ceva pe harta județului

Olt: avea însușiri mai mult sau mai puțin urbane, țărani frumoși și harnici, stăpâni pe

loturile lor dintotdeauna (moșneni vechi, cu urice de la domnii dintâi, dar și moșneni mai

noi, deveniți stăpâni pe pământul dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1864,

când li s-a adresat sacerdotal: Claca este desființată pentru de-a pururea și astăzi voi

sunteți proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre.

Periețenii mai aveau și câțiva boieri, nu mulți, cu care se înțelegeau bine ( dovadă

că primăvara lui 1907 a trecut liniștită prin satele acestei comune, deși oamenii știau

despre faptele răsculaților din satele apropiate: Vâlcele, Crâmpoia, Șerbănești, Tâmpeni,

unde conacele boierești ardeau ca niște făclii ale osândei și durerii suportate de atâta

amar de vreme de către cei obidiți; tot atunci, într-o comună apropiată, Titulești, țăranii

au dat foc conacului lui Gheorghe Burcă, socrul lui Nicolae Titulescu - căsătorit la 10

mai 1909 cu fiica acestuia Caterina”(Ion Andreiță – Scrisori natale, în Memoria Oltului

și Romanaților, ianuarie 2018, pag.3)

Familiile periețenilor erau foarte bine sudate; oamenii locului se legau în fața lui

Dumnezeu să fie împreună, la bine și la rău, până la moarte. La 31 decembrie 1930,

preotul Gheorghe Diaconescu – paroh la biserica cu hramul Sfântul Dumitru, trimite o

situație către Protoeria Slatina, cu ,,cuplurile care trăiesc în concubinaj”, prezentând

motivele acestei situații și ce măsuri se vor întreprinde pentru înlăturarea acestei stări de

fapt..

În 1935, plasa Perieți s-a numit Potcoava, cu reședința la Potcoava, având aceeași

structură, iar din 1937 a revenit la vechea denumire de Mijlocul, dar tot cu reședința la

Potcoava.

În 1939, comunele – Perieți, Mierlești, Vintilă Brătianu și Kalinderu au făcut parte

din plasa Ocolu, cu reședința la Slatina, iar din 1940 până în 1950, din plasa Potcoava cu

reședința la Potcoava.

După instaurarea regimului comunist în România, legea reformei administrative

adoptată la 6 septembrie 1950, după model sovietic a desființat județul și plasa ca unități

administrative (Legea reformei administrative a început a se aplica efectiv din septembrie

1952). Acum a fost desfiinţat abuziv şi judeţul Romanaţi.

S-au înființat raioanele și regiunile. Comuna Mierlești a fost desființată; satul

Catanele a trecut de comuna Schitu (care a preluat și arhiva comunei Mierlești), iar satul

Măgura a trecut de comuna Perieți.

Comunele: Perieți cu satele componente – Perieții de Mijloc, Perieții de Sus,

Mierleștii de Sus și Măgura (Mierleștii de Jos) și Schitu cu satele componente – Schitu,

Catanele, Greci, Lisa și Moșteni, au făcut parte din raionul Slatina cu reședința la Slatina,

regiunea Argeș cu reședința la Pitești.

În 1968, prin Hotărârea 1154, pentru delimitarea administrativ – teritorială a

orașelor și comunelor s-au reînființat județele, deşi nu în vechea structură.

Comuna Perieți avea în componență satele: Perieți (reședința comunei – alcătuit

din fostele sate Perieții de Mijloc și Perieții de Sus), Bălteni (fosta comună Bălteni care s-a

desființat), Mierleștii de Sus și Măgura și făcea parte din județul Olt cu reședința la

Slatina.

Din 14 aprilie 2004, s-a reînființat comuna Bălteni, în baza Legii nr. 46/2004.

Să menționăm că la început – până în 1831 plășile erau conduse de căpitani de

plase, care spre sfârșitul secolului al XVIII-lea s-au numit zapcii.

La 1900 județul Olt era condus de un prefect și avea în componență 8 plăși

conduse de către un subprefect.



La 1 mai 1904, în județ erau 3 plăși: Urși, Perieți, Drăgănești (împărțirea

administrativă conform Legii Vasile Lascăr). Subprefectul a devenit inspector comunal.

La 1 aprilie 1908, în județ erau 11 plăși; inspectorul comunal a devenit

administrator de plasă.

În 1911, în județ erau 5 plăși, între care și Perieți.

La 1 aprilie 1923 erau 5 plăși: Spineni, Dumitrești, Potcoava, Perieți și

Drăgănești; administratorul plășii Perieți era Candid Rădulescu.

Reforma din 1925 a transformat administratorul de plasă în pretor.

,,În 1935-1936 din Consiliul Județean Olt făcea parte și Mihail Lungu (membru

ales) din Perieți, fiind Raportorul Comisiei administrative - cu drept de vot deliberativ, iar

Alexandru Toma (revizor școlar al județului Olt, 1935-1938, fost învățător și director al

școlii Perieți) avea drept de vot consultativ, făcând parte din comisia de culte și

învățământ; Radu V. Cosma [fost primar al comunei Perieți și nașul meu de botez] era

controlor financiar, făcând parte din Personalul serviciului central al administrației

județului Olt. Percepția Potcoava era una din cele 4 percepții rurale ale județului Olt;

pentru Bălteni – Victor Olteanu (din Perieți) era preceptor, iar pentru Brebeni –

Alexandru V. Cosma”(Anuarul județului Olt, 1936, pag. 217-218).

Menționăm că informațiile cu privire la: Răspunsurile la chestionarul lui

Alexandru Odobescu, ne-au fost furnizate de către domnul director Ion Tîlvănoiu

care le-a obținut de la Arhivele Naționale din București, căruia îi mulțumim încă o

dată și căruia îi suntem recunoscători și pentru alte materiale pe care ni le-a trimis.

Participarea clerului din Olt și Romanați la răscoala țărănească din anul 1907

Dan Dumitru Anastasescu

a. Preotul Dumitru Ionescu din Câmpeni, Romanați

Părintele Dumitru Ionescu a fost absolvent al Seminarului Teologic de gradul II,

fiind hirotonit la data

de 27 octombrie 1902,

pe seama Parohiei

Câmpeni, Romanați40

.

A fost colaborator la

revistele Vorbe bune și

Țărăncuța din orașul

Balș, criticând pe

această cale abuzurile

moșierilor și arenda-

șilor din această zonă,

fapt pentru care a fost

arestat și închis la

penitenciarul din

Caracal pe motivul

activitate subversivă41

.

40

***Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului Noului Severin în trecut și acum, Ed. Tipografia Gutenberg, București, 1906, p. 618

41 Pr. Gr. Popescu, Al. Botez și C. Cerna-Rădulescu, op. cit., p. 267

Revista Vorbe Bune scoasă de George Vasilescu-Balş şi D.

Ionescu



Împreună cu un grup de localnicii din localitatea unde slujea, a participat, în data

de 14 martie 1907, la devastarea conacului arendașului Ion Petre Crețeanu, care l-a

reclamat Procuraturii: ,,În ziua de 14-15 martie, pe la orele 9 de dimineață au venit

preotul D-tru Ionescu . . . în fruntea unui număr de aproape 150 de locuitori care îmi

cereau tot felul de lucruri . . . și am fost izbit de o lovitură puternică . . . și băgat în casă.

Preotul și învățătorul ne-au parosit rămânând a-mi judeca locuitorilor și strigând

spargerea geamurilor, distrugerea prin vărsarea porumbilor din șase pătule și una

magazie, jefuirea casei . . . . Cer satisfacție față de legile țării ca să li se dea pedeapsa cea

mai aspră42

. Nu cunoaștem43

însă ce pedeapsă a primit respectivul preot sau dacă a fost

achitat.

b. Preotul Spiridon Ionescu din

Brastavățu, Romanați

Părintele Spiridon Ionescu s-a

născut în anul 1856, a urmat Seminarul

Teologic de gradul I, fiind hirotonit

preot, pe seama Parohiei Brastavățu, la

data de 18 iunie 188544

. În martie 1907,

la înmormântarea unui țăran care

muncise pe pământul moșierului

Albeanu din localitatea mai sus amintită,

atât părintele Spiridon Ionescu cât și fiul

său, studentul la Teologie Nicolae

Ionescu, s-au revoltat împotriva

boierimii, susținând astfel cauza

țărănimii, întocmind astfel și planul

revoltei țăranilor din localitate. În seara

aceleași zile, două grupuri de țărani,

conduse de preot, se întâlnesc pe ulița

satului, în jurul unui steag, preotul

binecuvântând mulțimea și rugându-se

pentru izbândă45

. Mulțimea de țărani se

deplasează spre conacele boierești din

localitate pe care le incendiază, iar apoi

un pluton de infanterie este trimis în zonă

să potolească țăranii, iar o baterie de

artilerie era pregătită să distrugă întregul

sat, toată această bătălie fiind oprită de

boierul Ștefan Pleșa care spunea că: dacă

țăranii au dat foc conacelor, tot ei le vor face46

. După aceste lucruri, preotul Ionescu este

arestat și torturat, împreună cu mai mulți țărani, zdrobindu-li-se degetele mâinilor. În urma

proceselor, autoritățile hotărăsc executarea preotului și a câtorva țărani, aceștia fiind

42

Arhivele Naționale, filiala Olt, fond Tribunalul județului Romanați, Dosar 49/1907, f. 3 apud Pr. Sergiu Grigore, op. cit., pp. 139-140

43 Pr. Sergiu Grigore, op. cit., p. 140

44 ***Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului, op. cit., p. 615

45 Pr. Traian C. Băjeu, Preotul Spiridon Ionescu din Brastavățu, jud. Olt, participant la răscoala din

1907, în Mitropolia Olteniei, Nr. 1-3, An XXIX (1977), p. 62 46

Ibidem

Preotul Spiridon Ionescu de la Brastavăţu



salvați în ultimul moment de un anume procuror Pantelimon47

. Dar, urmează o altă serie

de torturi și schingiuiri, preotul fiind bătut până la leșin, iar apoi i se va smulge barba fir

cu fir. În cele din urmă, marele erou al revoltei din 1907, preotul Ionescu, este trimis la

penitenciarul din Caracal unde este din nou torturat, fiind condamnat de 1 an de detenție

deoarece afirmase public că respectiva revoltă țărănească este o mișcare națională48

.

Părintele Spiridon Ionescu a fost eliberat în perioada Sărbătorilor Pascale din anul 1908, la

stăruința familiei49

.

c. Preotul sachelar Ioan Popescu din Popânzălești, Romanați

Părintele sachelar Ioan Popescu a absolvit Seminarul Teologic de gradul I, fiind

hirotonit preot la 10 martie 1890, pe seama Parohiei Popânzălești, județul Romanați50

, iar

în momentul izbucnirii revoltei țărănești în localitatea sa avea 42 de ani, cu trei copii, fiind

văduv51

.

În ziua de 12 martie 1907 a izbucnit răscoala țărănească în comuna Popânzălești,

declanșând vâlvătaia ce va cuprinde în scurt timp tot județul. Se pare că instigatorul

respectivei revolte în comuna amintită

mai sus, a fost preotul Ioan Popescu

care i-a îndemnat pe țărani să meargă și

să devasteze magaziile și conacele

moșierilor Aurel Mărculescu și Tache

N. Nicolau. În cele din urmă,

conducerea primăriei a aflat de cele

petrecute, secretarul găsindu-l vinovat

pe preotul Popescu: ,,Dumneata părinte

ai iscodit răscoala52

”. Analizând

situația, ne dăm seama că scopul

declanșării revoltei din inițiativa

preotului a fost dat de faptul că

foametea și sărăcia îi cuprinsese pe

țărani, iar preotul îi considera vinovați,

pe bună dreptate, pe moșierii din

localitate.

Astfel, după înăbușirea în sânge

a revoltei, preotul Ionescu este arestat și

trimis, pe jos, peste 30 km. până la

penitenciarul din Caracal. Preotul este

judecat și ținut în arest cu învățătorul

satului, Marin Georgescu, respingându-

i-se cererea de eliberare pe cauțiune.

47

Ibidem, p. 63 48

Ibidem 49

Ibidem 50

***Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului, op. cit., p. 632 51

† Gherasim Cristea Piteșteanul, Preoți acuzați ca instigatori ai răscoalei țărănești din 1907, în fostul județ Romanați, în Mitropolia Olteniei, Nr. 1-3, An XXIX (1977), p. 50

52 Ibidem

Judecat pentru participarea la răscoala din 1907 a fost şi preotul Marin Raicu

(născut la 15 ianuarie 1862 în Buzeşti-Olt), preot la parohia Floru-Olt



De remarcat este faptul că preotul

sachelar Ioan Popescu a intrat în

conflict cu moșierul Tache N. Nicolau

care cotropise 11 pogoane din pământul

bisericii, dorind să mute și cimitirul

satului pentru a-și mări suprafața

agricolă53

.

d. Preotul Gheorghe

Constantinescu din Ibănești, Olt Aflându-se în vizită la niște

rude apropiate în comuna Dobroteasa,

Olt, părintele Gheorghe Constantinescu

a fost încorporat de un grup de țărani

care veneau de la Câmpu Mare și se

îndreptau spre Sâmburești, acești

răsculați punându-l în fruntea lor pe

respectivul preot54

. În aceeași situație

aflându-se și părintele Florea Lăzărescu

din localitatea Crâmpoia, județul Olt55

.

e. Preotul Ion Angelescu din

Șerbăneștii de Jos, Olt

Deși nu a fost implicat direct în

evenimentele din anul 1907, părintele Ion Angelescu a fost arestat de autoritățile județului

Olt și trimis la penitenciarul din Slatina deoarece a refuzat să participe la o adunare

organizată cu scopul de a-i liniști pe țăranii răsculați. Eliberat, a fost arestat din nou în

urma declarației arendașului din comuna sa natală cu privire la faptul că este simpatizantul

răscoalei țărănești, fiind amenințat cu împușcarea56

.

f. Preotul Marin Ionescu din Drăghiceni, Romanați

Părintele Marin Ionescu s-a născut la data de 1 august 1872, a urmat Seminarul

Teologic de gradul II, fiind hirotonit preot la 28 februarie 1898, pe seama Parohiei

Drăghiceni, județul Romanați57

. Părintele Ionescu, considerat de autorități capul răscoalei

din comuna Drăghiceni, a fost prins și trimis în arest la Caracal, unde a fost maltratat,

schingiuit și bătut crunt de către comandantul regimentului. Ulterior, la insistențele

protopopului de Romanați, I. Florescu, care a înaintat un memoriu prefectului județului

Romanați despre felul cum este tratat părintele Ionescu, comandantul regimentului, l-a

eliberat58

.

53

Ibidem, p. 51 54

Pr. N. Popescu, Preoți din județul Olt și răscoala țăranilor din 1907, în Mitropolia Olteniei, Nr. 1-3, An XXIX (1977), p. 58

55 Ibidem

56 Ibidem, p. 60

57 ***Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului, op. cit., p. 539

58 Pr. N. Popescu, op. cit., p. 61

Preotul Marin Raicu şi soţia sa



g. Preotul Ioan Pretorian din Teslui, Olt

Părintele Ioan Pretorian din satul Teslui, județul Olt s-a implicat activ în lupta dusă

de țărănime împotriva boierilor. Acesta a mobilizat populația din satul respectiv să

devasteze conacul familiei de moșieri Bădulescu, fiind ulterior arestat de către autorităţi59

.

h. Preotul Ion Marinescu din Poboru, Olt

Părintele Ion Marinescu a provocat populația să se răscoale împotriva moșierilor și

arendașilor locali, fiind arestat de autoritățile județului Olt la data de 20 martie 190760

.

i. Preotul Vasile Marinescu din Celei, Romanați

Părintele Vasile Marinescu a absolvit Seminarul Teologic de gradul I, fiind hirotonit

preot la data de 18 februarie 1883, pe seama Parohiei Celei61

. Părintele s-a implicat activ

în luptele țăranilor din 1907 împotriva moșierilor și arendașilor, fapt pentru care a fost

arestat și trimis la Caracal62

.

j. Preotul Carp Popescu din Titulești, Olt

Părintele Carp Popescu a fost acuzat de autoritățile județului Olt ca fiind instigatorul

revoltei țărănești din satul Titulești, fapt ce a dus la arestarea și închiderea sfinției sale la

penitenciarul din Slatina63

k. Preotul Constantin Stoiculescu din Cezieni, Romanați

Părintele Constantin Stoiculescu s-a născut la data de 30 iunie 1879, a absolvit

Seminarul Teologic de gradul II, fiind hirotonit preot la data de 28 mai 1902, pe seama

Parohiei Cezieni64

. Deoarece îi îndemna pe țărani să se revolte împotriva arendașilor din

satul Cezieni, directorul Siguranței Generale a județului Romanați cerea prefectului

aceluiași județ să-l prindă și să-l aresteze pe părintele Stoiculescu65

.

De menționat este faptul că la Răscoala țărănească din 1907 au participat mai mulți

preoți din județele Olt și Romanați, cei menționați mai sus fiind cei mai implicați, ceilalți

slujitori din aceste județe, așa cum apar menționați în unele documente66

, au avut mai de

grabă un rol de pacificatori, mediind astfel între boieri și țărani, făcând cunoscute țăranilor

răsculați dispozițiile date de autorități, dintre acești preoți menționăm pe: Radu

Andreescu din Păroși (Olt), Ion Leulescu din Dobroteasa (Olt), Ion Nițulescu din

Cucuieți (Olt), Ion Predețeanu din Sâmburești (Olt), Ioan Marinescu din Beria (Olt),

Constantin Șerbănescu din Șerbăneștii de Jos (Olt)67

, etc.

59

Ibidem, pp. 60-61 60

Ibidem 61


† Gherasim Cristea Piteșteanul, Preoți acuzați ca instigatori . . . , p. 52 63

Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 141 64


Al. I. Ciurea, Preoți ortodocși români în revoluțiile țărănimii cu special privire asupra răscoalei din 1907, în Studii Teologice, Nr. 9-10, An 1953, p. 701

66 Al. N. Dunăreanu, Preoți din Eparhia Râmnicului Noului Severin participanți la răscoala din 1907, în

Mitropolia Olteniei, Nr. 1-3, An XXIX (1977), pp. 106-108 67

Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 142



Teatrul nostru. Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (1941)

Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar

Detalii despre un turneu al artistului Ion Manolescu la Caracal cu piesa Strigoii de

Ibsen aflăm din presa locală68

. Bănuiala că piesa s-ar fi jucat în ianuarie 1941 ne este

întărită de un document de arhivă, o cerere din 13 ianuarie 1941 a lui Ion Manolescu către

primăria oraşului Caracal în care se spune: ,,Domnule primar, Trecând peste toate

greutăţile cu cari se luptă astăzi teatrul

românesc şi având în vedere că mai ales

în aceste timpuri teatrul devine o

necesitate sufletească pentru ridicarea

moralului cetăţenilor, am luat iniţiativa

de a întreprinde un mare turneu de

propagandă culturală prin toată ţara, cu

puternica piesă ,,Strigoii”, de Ibsen. În

cadrul acestui turneu, vom da şi în oraşul

d-voastră o reprezentaţie în ziua de marţi

21 ianuarie 1941. Cunoscând deosebita

solicitudine ce aţi arătat-o întotdeauna

mişcării artistice, facem prin prezenta un

călduros apel rugându-vă să binevoiţi a

ne acorda preţiosul d-voastră sprijin,

scutindu-ne de plata chiriei sălii de

teatru, precum şi de taxele de afişaj,

lumina sălii şi combustibilul necesar

pentru încălzit. Solicităm această favoare

având în vedere enormele cheltuieli ce

avem de suportat, în afară de cele de mai

sus, şi pe cari ne este imposibil să le

putem acoperi fără concursul d-voastră.

Convinşi că cererea noastră va avea satisfacţia aşteptată, vă rugăm să primiţi expresia

celor mai alese mulţumiri.” Primăria aprobă cererea, cu obligaţia de a suporta

organizatorii căldura, lumina şi chiria.

Revista lui Nellu Cristescu- Prietenia Literară- ne vorbeşte despre conferinţa

scriitorului Ionel Teodoreanu ,,Cum am scris Medelenii” susţinută în amfiteatrul

liceului Ioniţă Asan în seara zilei de 19 ianuarie 194169

. În numerele viitoare ale revistei,

conţinutul conferinţei este reprodus integral. Dintr-un document de arhivă70

vedem că

această conferinţă fusese iniţial programată pentru data de 1 decembrie 1940.

68

Vezi Prietenia Literară nr.3/1 februarie 1941 69

Idem, p. 4. Avem confirmarea şi dintr-o altă sursă, o adresă a direcţiei Liceului Ioniţă Asan către primăria Caracal în care se spune: ,,Domnule primar, Duminică 19 ianuarie orele 5 după amiază, dl, Ionel Teodoreanu, deţinătorul premiului naţional ca romancier, va vorbi în amfiteatrul Liceului ,,Ioniţă Asan” despre ,,Cum am scris Medelenii”. Vă rugăm să binevoiţi a lua parte cu cât mai mulţi dintre membrii instituţiei dvs. cunoscând că biletele plasate pentru data de 1 decembrie 1940 sunt încă valabile” (S.J.A.N. Olt, Fond Primăria Caracal, dosar 11/1941)

70 S.J.A.N. Olt, fond Primăria Caracal, dosar 11/1941, fila 66



Tot pentru 19 ianuarie 1941 era anunţată conferinţa cu titlul ,,Lupta Germaniei

naţional-socialiste şi Italiei fasciste pentru instaurarea unei noi ordini în Europa”,

susţinută la Teatrul Naţional de către Radu Goruneanu, pro-decanul baroului Ilfov.

Acţiunea era organizată de mişcarea legionară din judeţul Romanaţi şi se punea în vedere

autorităţilor să ia parte. Semnăturile salariaţilor primăriei şi prefecturii de pe document fac

dovada că aceştia luaseră

la cunoştinţă.

Pentu data de 2

februarie 1941, sala

teatrului era rezervată la

cererea Teatrului Regina

Maria din Bucureşti, care

urma să prezinte piesa

Papa se lustruieşte.

Primăria oraşului

înştiinţa organizatorii că

le revine sarcina de a

încălzi sala şi de a plăti

iluminatul şi o chirie71

.

Turneul începuse- cum

menţionează o notă din

ziarul Romanaţul- la 15

ianuarie, având în

distribuţie pe: Tony Bulandra, V. Maximilian, I. Talianu, Gh. Sion, A. Rogalschi, Ionel

Manolescu, George Vonescu, Titu Vedea, S. Iorga şi doamnele: Virginia Teodoru, Elvira

Manolescu, Lilia Colberti, S. Stoicescu, Elvira Ştefănescu şi Mia Coca. Cronicarul anonim

mai menţiona că spectacolul de mare anvergură ,,a uimit publicul bucureştean. În urma

stăruinţelor depuse de agenţii teatrali locali pe lângă regia teatrului, caracalenii noştri

vor avea cinstea de a petrece o seară plăcută. Vom anunţa data la timp”. Acelaşi ziar

anunţă că data spectacolului s-a amânat pentru 23 februarie, adăugând că ,,puţinele bilete

care mai există sunt la Eliodor Florescu şi Ilie Ben, iar cele deja vândute, au toată

valabilitatea”.

A existat şi o acţiune pentru care primăria Caracal şi-a luat sarcina încălzirii

localului. Este vorba despre o reprezentaţie cinematografică organizată de Minsterul

Propagandei. În adresa primită de primăria oraşului se specifica: ,,În conformitate cu

ordinul M.St. M. nr.62064/’941 am onoare a vă face cunoscut că în ziua de 14 şi 15 feb.

a.c. în oraşul dvs. vor avea loc reprezentaţiuni de cinema ordonate de Ministerul

Propagandei. Se vor rula filme cu caracter de propagandă naţional patriotică. În acest

scop, rog să binevoiţi a ne pune la dispoziţie sala Teatrului Naţional cu începere din ziua

de 14. 02. a.c., până la ora 23, reprezentaţiunea are loc numai pentru ofiţerii şi trupa din

garnizoană. În dimineaţa zilei de 15. 02., cu începere de la ora 9,00-12,00 şi 15,30 la

16,30, reprezentaţiunea are loc pentru şcolile primare şi secundare, inclusiv oficialităţile

şi populaţia civilă a oraşului. Intrarea este gratuită. Rog să binevoiţi a da dispoziţie celor

în drept pentru încălzitul localului pentru ziua de 15. 02, a.c. Totodată rog a se fixa pe ore

programul participanţilor, în funcţie de capacitatea localului spre a nu se produce

învălmăşeală. Pe timpul reprezentaţiei uşile să fie asigurate de către gardieni, spre a se

71

S.J.A.N. Olt, fond Primăria Caracal, Dosar 11/1941

Conducerea Liceului Ioniţă Asan anunţă conferinţa lui Ionel

Teodoreanu



opri accesul celor întârziaţi sau interesaţi pentru a împiedica reuşita scopului propus.

Delegaţii care însoţesc şcolile sunt rugaţi a-mi prezenta efectivul participanţilor fiindu-mi

necesare a le consemna în darea de seamă ce-o întocmesc. Pentru reprezentaţia ce se va

da militarilor am fixat orele şi am luat toate măsurile”72

.

Probabil în acelaşi context are loc şi serbarea militarilor germani din 23 februarie

1941, despre care vorbeşte o adresă a prefecturii trimisă primăriei Caracal: ,,Avem onoare

a vă ruga să binevoiţi a lua măsuri ca să se pună la dispoziţie sala teatrului naţional

trupelor germane din localitate în ziua de 23 februarie a.c. între orele 10-11 a.m. pentru a

organiza o serbare”. Adresa era semnată de prefectul Dobrian

Printr-o cerere adrestă primăriei oraşului Caracal la 7 ianuarie 1941, Ion

Vasilescu, directorul teatrului Ion Vasilescu din Bucureşti, cerea sala teatrului pentru data

de 21 februarie 1941. În cerere se spune: ,,Domnule primar, Cu onoare vă rog să binevoiţi

a-mi aproba sala Teatrului Comunal pentru data de vineri 21 februarie 1941. Această

sală îmi este necesară pentru turneul ce-l fac în ţară cu comedia muzicală ,,Suflet candriu

de papugiu”, scrisă de

autori români, cu

muzica de subsemnatul.

Faţă de greutăţile ce le

am venind cu o trupă de

peste 45 de persoane,

toţi români73

, vă rog

domnule primar a

dispune să mi se facă

toate înlesnirile posibile,

ca să pot rezista

bugetului care este enorm de încărcat, având în vedere că teatrul nu este subvenţionat şi

viu pe cont propriu. În aşteptarea răspunsului domniei voastre favorabil, vă rog să

primiţi, domnule primar, asigurarea deosebitei mele stime”74

. Primăria aprobă cererea,

rămânând în sarcina organizatorilor încălzirea, lumina şi taxele- lucru care se aducea la

cunoştinţa impresarului Eliodar Florescu. Într-o altă scrisoare, a lui Ion Vasilescu către

Eliodor Florescu, compozitorul spune: ,,Stimate domnule Florescu, Plecând în turneu cu

comedia muzicală ,,Suflet candriu de papugiu”, cel mai mare succes bucureştean al

acestei stagiuni, care s-a jucat în capitală de peste 100 de ori şi se mai joacă încă cu casa

închisă, te rog să-mi rezervi sala pentru ziua de vineri 21 februarie 1941. Având în vedere

că mă prezint cu tot ansamblul şi orchestra, costumele şi pianele, venind cu trei vagoane

pe timpurile de faţă când căile ferate sunt atât de costisitoare, vă rog foarte mult să vă

daţi toată osteneala pentru reuşita acestui spectacol, care sunt sigur că va întrece tot ce s-

a văzut anul acesta în provincie, aşa cum a stat ca succes şi încasări în fruntea tuturor

teatrelor din Bucureşti. În ceea ce priveşte cheltuielile, vă rog foarte mult să le faci [sic!]

cât se poate mai reduse fiindcă nu am subvenţii şi turneul acesta mă costă enorm. Vin cu

72

Idem; având în vedere că aceste reprezentaţii cinematografice erau organizate de Ministerul Propagandei, că ele se adresau şi ofiţerilor şi trupei, că surveneau după rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 şi luând în calcul referirea la cei ,,interesaţi pentru a împiedica reuşita scopului propus” credem că aceste filme înfierau mişcarea legionară care încercase să-l răstoarne de la putere pe generalul Ion Antonescu şi justificau acţiunea hotărâtă a generalului, sprijinită tacit şi de Germania care avea nevoie de un aliat stabil în perspectiva războiului cu U.R.S.S. Totuşi, conducătorii mişcării legionare au găsit adăpost în Germania, Hitler considerând că se poate folosi de ei spre a-l şantaja pe Antonescu.

73 Petiţionarul subliniază că membrii trupeu sunt români, în acea epocă era interzis actorilor evrei de a

lua parte la spectacole. 74

S.J.A.N. Olt, fond Primăria Caracal, dosar 11/1941

Prefectul Dobrian cere să se pună la dispoziţia trupelor

germane sala teatrului



un ansamblu de peste 40 de persoane. Afişele, autorizaţiile pentru perfectarea biletelor

precum şi preţurile le vei primi cel mai târziu până în ziua de 5 ianuarie. În caz de

urgenţă, mă puteţi chema la telef. 56694 în orice zi între orele 21-23. Corespondenţa vă

rog să mi-o adresaţi la teatrul Ion Vasilescu, Pasajul Comedia, Bucureşti. În aşteptarea

răspunsului d-tale cât mai urgent, vă salut!”75

Ziarul Romanaţul, An. VI, nr. 2-3/12

ianuarie 1941, la rubrica Ştiri diverse nota: ,,Trupa teatrului Ion Vasilescu, după ce a

obţinut în capitală marele triumf atingând cifra de 100 spectacole cu comedia muzicală

de mare montare ,,Suflet candriu de papugiu”, pleacă peste câteva zile în turneu cu

aceeaşi distribuţie şi montare excepţională onorând şi oraşul nostru. Această lucrare a

d-lor Tudor Muşatescu şi Nicuşor Constantinescu este plină de tinereţe, vervă şi

umanitate, muzica compozitorului Ion Vasilescu fiind de o autentică valoare artistică

românească. Peste câteva zile se va face afişajul acestui mare spectacol”. Se afirmă în alt

loc că acest spectacol a atins cifra record de 250 reprezentaţii.

Teatrul Municipal ,,I.L. Caragiale” din Bucureşti a efectuat un turneu prin ţară cu

piesa ,,Învierea”, după romanul lui Tolstoi. Spectacolul era programat să ajungă la

Caracal la 9 martie 1941 iar prefectul de Romanaţi, Ilie Dobrian, intervenea pe lângă

primăria oraşului spre ,,a se pune la dispoziţie gratuit sala teatrului, dându-se totdeodată

tot sprijinul material şi moral, pentru a se duce la bun sfârşit prima încercare de

propagandă artistică a Teatrului Municipal din Capitală”76

. Pe o cerere sosită la primăria

oraşului la 24 ianuarie 1941 de la Direcţia Generală a Teatrelor din Ministerul Educaţiei

Naţionale, în aceeaşi chestiune, primarul punea rezoluţia: ,,Se aprobă, dar cu plata

taxelor, care sunt destul de reduse”77

.

Despre lucrările de întreţinere a localului ne vorbeşte un document din 15 martie

194178

. La această dată, o comisie a primăriei recepţiona lucrările de înlocuire a

geamurilor, lucrare încredinţată lui Tudor M. Panea din Caracal în valoare de 1230 lei.

După recepţie, urma ca intendentul teatrului, N. Popescu, să aibă grijă de păstrarea lor în

bune condiţii. În cursul lunii august s-au

făcut lucrări la instalaţia electrică a

lojelor, înlocuindu-se cablurile lipsă. În

octombrie 1941 s-a luat legătura cu firma

,,P. Andronescu şi Fiii” din Craiova în

vederea înlocuirii caloriferului teatrului.

Se cerea trimiterea unui specialist pentru

întocmirea urgentă a unui proiect

,,primăria Caracal fiind hotărâtă a

executa această lucrare cât mai urgent,

întrucât teatrul cu actualul calorifer

degradat nu mai poate funcţiona în iarna

anului acesta”79

.

O bogată corespondenţă între

autorităţile centrale şi organele

administraţiei locale denotă controlul

strict al activităţilor culturale de orice fel

75

idem 76

idem 77

idem 78

idem 79

Idem, fila 69

Primăria oraşului Caracal anunţă pentru 9

martie 1941 o reprezentaţie a teatrului

I. L. Caragiale



în această perioadă de dictatură militară. Se cere o situaţie cu cinematografele din Caracal,

dacă proprietarii sunt români, câte locuri are sala etc. În Caracal funcţiona doar

cinematograful Apollo cu 189 de locuri, proprietară Maria Maior Dioşteanu, antreprenor

Gheorghe Popescu. Fostul antreprenor fusese Mihai Făget (1939). Se atrăgea atenţia că

,,nu puteţi adăuga vreun scaun în plus faţă de numărul locurilor menţionate în plan. Ori şi

ce scaun adăugat în plus atrage dresarea actelor de contravenţie”. La fel de interesantă

este o adresă a prefecturii de Romanaţi către poliţia oraşului Caracal în care se spune la 14

martie 1941: ,,Ministerul Afacerilor Interne, Direcţiunea Administraţiei de Stat, cu ordinul

nr. 5009 A din 7 martie 1941 ne încunoştinţează că s-au eliberat ordinele deschise nr.

4933 şi 4934 A/941 prin care dl. Ionel Teodoreanu, vicepreşedinte al Soc. Scriitorilor

Români şi d-nii Ion Minulescu, colonel Gheorghe Brăescu, Dumitru Iov şi Mircea

Damian, membri ai Societăţii Scriitorilor Români sunt autorizaţi a organiza şezători

literare în întreaga ţară, cu începere de la 15 martie a.c. Binevoiţi a lua măsuri discrete

de supraveghere a acestor şezători”80

.

Teatrul Regina Maria vine din nou la Caracal cu spectacolul ,,Papa se

lustruieşte”, sala fiind cerută pentru data de 26 martie 1945. Un anunţ din ziarul

Romanaţul menţionează că ,,Marea reprezentaţie cu comedia Papa se lustruieşte va avea

loc irevocabil şi în mod precis în seara zilei de miercuri 26 martie 1941, orele 8,30 la

Teatrul Naţional din Caracal. Biletele vândute sunt valabile. Alte informaţii la d. Ilie Gh.

Ben, agent teatral”.

O întâlnire a prefectului de Romanaţi, colonelul Ilie Dobrian, cu primarii din

comunele romanaţene a avut loc tot în cursul lunii martie 1941 după cum informează

ziarul Romanaţul din 25 martie 1941. Sub titlul ,,Importantă conferinţă la Teatrul

Naţional” ziarul aduce la cunoştinţa cititorilor principalele teme ale acestei întâlniri:

asistenţa socială, raporturile cu populaţia, sănătatea publică, muncile agricole, cantinele

şcolare, biserica creştină.

La 4 aprilie 1941, revine la Caracal Constantin Tănase81

care organiza un turneu

prin ţară cu Teatrul Cărăbuş. Nu cunoaştem numele piesei.

Peste două zile, la 6 aprilie 1941, orele 16, sala teatrului urma a fi gazda unei

şezători organizate de clasa a VIII-a de la Gimnaziul Industrial de fete din Caracal,

şezătoare dată în scopul ,,de a contribui la susţinerea sentimentului naţional al bravilor

ostaşi români aflaţi la datorie în garnizoana Caracal”. De aici se deduce că erau mulţi

militari mobilizaţi la Caracal. Din cauza recensământului care avea loc chiar atunci, data a

fost amânată pentru 11 mai. În răspunsul primarului, prin care se acorda autorizaţia,

acesta remarca: ,, [...] Totodată avem onoarea de a vă comunica că stilul în care aţi

conceput adresa de mai sus: ,,avem onoarea a vă face cunoscut” se pare că ordonaţi

primăriei de a face acest sacrificiu, constituindu-vă ca un organ superior Primăriei, astfel

că vă rugăm ca în viitor asemenea fraze să lipsească din corespondenţa dvs. cu Primăria,

instituţia noastră primind ordine numai de la organul său tutelor”82

. Pentru a împăca

lucrurile, directoarea gimnaziului revine la 9 mai 1941 cu o altă adresă în care arată că

,,[...] ţinem la dispoziţia dumneavoastră lojile de jos şi vă rugăm a ne onora cu prezenţa”.

80

idem 81

idem 82

idem



Pentru data de 10 aprilie 1941, sala Teatrului Naţional era cerută de T. Danilack,

impresarul turneului de propagandă culturală al artiştilor asociaţi din Bucureşti, aflat sub

conducerea lui I. Demetrian. Se cerea concursul autorităţilor.

Un matineu dansant organizat de Comitetul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie,

filiala Caracal, s-a desfăşurat în saloanele Cercului Militar la 21 aprilie 1941. Erau invitaţi

funcţionarii primăriei împreună cu familiile83

.

La 4 mai 1941 poetul Ion Potopin ţine o conferinţă la Teatrul Naţional din Caracal

cu titlul ,,Destinul lui Octavian Goga”. Detalii despre acest eveniment oferă presa locală84

.

Teatrul Naţional ,,I.L. Caragiale” din Bucureşti era prezent la Caracal pe 8 mai

1941 cu piesa ,,Răpirea sabinelor” de Schonthan în traducerea lui Paul Gusti85

. Un anunţ

din ziarul Romanaţul menţionează că această comedie s-a jucat pe 9 mai, la ora 9.

Comedia aceasta în 4 acte ,,a atins în Bucureşti o serie de 150 de reprezentaţii. Singur

acest fapt ne dă siguranţa unui deplin

succes la Caracal. Un ansamblu bine

selecţionat din cei mai de seamă

reprezentanţi ai scenei române, vor

distra în râsete cu hohot 3 ore

publicul caracalean şi din judeţ.

Puţinele bilete nevândute până în

acest moment, onor public le poate

procura de la redacţia ziarului

nostru, de la Ilie Gh. Ben şi de la

Eliodor Florescu”.

O cerere semnată de tânărul

profesor Pătru Crăciun, directorul

Căminului Cultural ,,Preda Buzescu”

din Caracal, solicita sala teatrului

pentru a sărbători împreună cu şcolile

din oraş ziua de 10 mai, între orele 5-

8 după amiaza.

Valerian Masaru şi George

Marinescu cereau primăriei oraşului

sala teatrului pentru o reprezentaţie

de teatru ,,în folosul ajutorării

familiilor nevoiaşe ale concentra-

ţilor”. Spectacolul urma să aibă loc la

21 mai 1941 şi era aprobat de

prefectura Romanaţi86

.

La 8 iunie 1941 s-a jucat

piesa Negustorul de iluzii, de către o

trupă a Teatrului Municipal ,,I.L.

Caragiale” din Bucureşti. În aceeaşi

zi dar în matineu, sala fusese acordată

la cererea artistului Al. Şerban pentru

83

idem 84

Vezi ziarul Romanaţul nr. 14-15/14 aprilie 1941, p.2. 85

idem 86

idem

Anunţ din ziarul Romanaţul



o reprezentaţie cu piesa patriotică ,,Nu

uita că eşti român”87

.

O adresă a Direcţiunii Generale a

Teatrelor din Ministerul Cultelor şi

Artelor solicita sala teatrului pentru

spectacolul ,,Jocul dragostei”. Piesa s-a

jucat la 21 iunie 1941 de către o trupă a

Teatrului Naţional din Bucureşti88

.

Pentru ziua de duminică 29 iunie

1941, sala teatrului era rezervată pentru

spectacolul ,,Aimee”, comedie în trei

acte, de Heinz Coubier care s-a jucat de o

trupă a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Din distribuţie au făcut parte: George

Vraca, A. Pop-Marţian, Ion Finteşteanu şi

Elvira Godeanu89

.

La 27 iulie 1941 s-a jucat la

Caracal piesa ,,Ginerele domnului

prefect” de către trupa Teatrului Naţional

din Bucureşti condusă de Niki Atanasiu.

Acest lucru rezultă dintr-o împuternicire a

primarului către casier90

prin care îl

autoriza să încaseze 500 lei chiria şi întreţinerea teatrului. În urma altei cereri, primăria

renunţă la chirie reducând la jumătate şi costul electricităţii.

În urma acestor spectacole, primarul oraşului Caracal, dr. Petre Coteţ, trimite o

scrisoare de mulţimire Direcţiei Generale a Teatrelor şi Operelor Române în care arată:

,,Oraşul Caracal a fost onorat în ultimul timp cu trei turnee ale Teatrului Naţional cu

piesele: Jocul dragostei, Aimee şi Ginerele domnului prefect- din iniţiativă centrală.

Publicul caracalean a rămas foarte mulţumit şi de prima reprezentaţie- Jocul dragostei-

cu dl. Mih. Popescu; am luat hotărârea să vă aducem mulţumirile noastre pentru atenţia

ce aţi binevoit a ne-o arăta. La a doua reprezentaţie, dl. Vraca a avut o frumoasă

asistenţă şi meritate aplauze. În fine, cu toate că suntem în stare de război, sala a fost

plină şi la Ginerele domnului prefect; dl. Mărculescu a ţinut o scurtă cuvântare cerând

publicului un moment de reculegere pentru eroii actualului război. Cuvântarea a fost

bine venită deoarece a răspuns criticei unor pretinşi deştepţi locali pe care reculegerea

cerută i-a ruşinat. Astfel, prezentându-vă mulţumirile noastre şi adresând toate laudele

distinşilor artişti, sperăm ca şi în viitor să ne trimiteţi cât mai multe asemenea turnee”91

.

Societatea Naţională de Cruce Roşie avea o subfilială în gara Piatra Olt. Acesta a

organizat pe 14 august la ora 21 un festival cultural patriotic în sala Teatrului Naţional din

Caracal. Beneficiul urma a fi folosit ,,pentru cantina noastră din Piatra Olt”92

.

87

idem 88

Idem, fila 48 89

idem 90

Idem, filele 51, 53, 58 91

Idem, fila 54 92

Idem, fila 59

George Vraca



De la 31 august 1941, ziarul

Romanaţul apare sub titulatura Romanaţul-

Oltul, acoperind prin informaţiile inserate şi

zona judeţului Olt. În numărul 37-38/30

septembrie 1941, ziarul consemna în pagina

4: ,,Turneul companiei de comedii muzicale

,,Cărăbuş”, director Constantin Tănase,

prezintă pe Vasilache în marele succes

bucureştea Firfirica, comedie muzicală

originală în trei acte de St. Cristodulo şi

V.Vasilache. Muzica de G. Dendrino şi V.

Vasilache. Cel mai vesel spectacol. Cea mai

bună comedie muzicală. Cea mai aleasă

distribuţie în frunte cu Tanzi Căpăţână, Lulu

Savu, Puica Stănescu, Veve Cigalia, Ileana

Doru, Tanţi Săndulescu, Gabriela Gabi,

PuiuMironescu, Niculescu-Cadet, Victor

Nicolau şi Aurel Antonescu de la Teatrul

Naţional. Orchestra proprie sub conducerea

compozitorului N. Patrichi. Spectacolul are

loc la Caracal în sala Teatrului Naţional în

seara

zilei de 10 octombrie, iar la Slatina în seara zilei de

joi 9 octombrie a.c. în sala cinemato-grafului

Modern”93

.

La 18 septembrie 1941 a avut loc un recital de

canto pentru ajutorarea familiilor ostaşilor mobilizaţi

şi căzuţi la datorie94

.

În cursul lunii septembrie 1941 a fost

prezentă la Caracal o trupă de teatru popular a

Societăţii Culturale ,,Traian Demetrescu” din

Craiova. În cererea adresată primăriei la 14

septembrie se spune: ,,Domnule primar, Echipa de

teatru artistic a Societăţii Culturale ,,Traian

Demetrescu” din Craiova, afiliată la Fundaţiile

Culturale Regale ,,Regele Mihai I” urmând a da un

spectacol de teatru în oraşul Caracal cu piesa

,,Încurcă-Lume” şi având în vedere scopul cultural

şi artistic ce-l urmăreşte această societate, cu onoare

vă rugăm să binevoiţi a ne da tot concursul dvs.

pentru reuşita acestui spectacol”.

Avem din presă informaţia că la 10 octombrie

1941 Teatrul Cărăbuş cu Vasilache a jucat comedia în

93

Vezi şi ,,Spectacole teatrale şi muzicale susţinute la Caracal”, de Al. Chirilă Stanciu, în Memoria Oltului, nr. 21/noiembrie 2013, p. 75.

94 Idem, fila 60

Constantin Tănase



trei acte ,,Firfirică”, de St. Cristodulo şi

Vasilache, după ce pe 9 octombrie fuseseră la

Slatina95

.

Pentru 21 octombrie 1941, sala Teatrului

este cerută de actorul Livescu dar primăria

informează Direcţia Generală a Teatrelor că ,,sala

Teatrului reţinută de dânsul pentru 21 octombrie

curent, este cerută de concertul armatei pentru

,,Darul Ostaşului” căruia suntem obligaţi să-si

dăm întâietate”96

. Acest spectacol anulat- sau

poate doar întârziat- fusese programat cu piesa

,,Tartuffe” de Moliere, tradusă de Haralamb G.

Lecca. În locul ei, la Caracal a sosit Opera

Română aflată în turneu cu 105 persoane, pentru a

căror găzduire primarul intervenea la: Jean Gross-

antreprenorul Hotelului Popescu; N. Pişculescu-

antreprenorul Hotelului Minerva; T.A. Ploeşteanu-

proprietarul Hotelului Ploeşteanu. De asemenea

trebuia pus la dispoziţie un pian, fiind o

manifestare organizată de armată. Se pare că

lucrurile au fost bine organizate de autorităţile

locale, căci prefectul- col. Paţa- scria primarului la 25 noiembrie: ,,Am onoarea a vă face

cunoscut că Marele Cartier General,

Serviciul Propagandă, prin adresa no.

7872 din 18 noiembrie a.c. aduce prin

această cale cele mai călduroase

mulţumiri pentru sprijinul patriotic ce

s-a dat de către locuitorii din judeţ şi

oraşe cu ocazia prezentării în oraşul

Caracal a corului şi orchestrei

armatei.97

”

O serbare organizată de

Societatea de Cruce Roşie din Caracal

a avut loc pe 18 octombrie 1941 la

Teatrul Naţional. Scopul acestei

manifestări era de a veni în ajutorul

răniţilor din spitalul de Zona

Interioară nr. 454 din Caracal.

Serbarea se bucura şi de concursul

Centrului Premilitar Balş.

Pentru data de 16 noiembrie,

sala teatrului era cerută de Teatrul din

Sărindar aflat sub conducerea Mariei

Filotti, urmând a se juca piesa ,,Eva

95

Romanaţul, nr. 36/20 septembrie 1941 96

S.J.A.N. Olt, fond Primăria Caracal, dosar 11/1941, fila 72 97

Idem, fila 83

Anunţuri din ziarul Romanaţul

Omul cu mârţoaga- caricatură din presa

vremii



în vitrină”98

cu Maria Filotti, Romald

Bulfinschi, Mişu Fotino, Sică Alexandrescu, Gh.

Diammini şi Gr. Morudza. Rezoluţia primarului

spune însă că ,,La data de 16 noiembrie 1941

sala este rezervată d-lui Ion Pella, cu piesa

,,Omul cu mârţoaga”, deci se va comunica în

acest sens”. O adresă a Direcţiei Teatrelor

clarifică lucrurile comunicând primăriei că ,,dl.

G. Ciprian a schimbat itinerariul turneului cu

piesa Omul cu mârţoaga nu mai dă nici un

spectacol în oraşul dvs. astfel că sala Teatrului

Comunal rămâne rezervată la data de 16

noiembrie curent pentru turneul d-nei Maria

Filotti, directoarea Teatrului din Sărindar, cu

piesa Eva în vitrină”99

. Spectacolul s-a jucat şi

la Slatina, în sala teatrului Modern, la 18

noiembrie 1941. Conform unui anunţ din ziarul

Romanaţul, spectacolul Omul cu mârţoaga prin

care G. Ciprian a sărbătorit 30 de ani de teatru,

s-a jucat la Slatina la 2 decembrie 1941.

Comicul Constantin Tănase revine la

Caracal cu Teatrul Cărăbuş şi joacă duminică 30

noiembrie 1941 ,,revista de mare montare şi

mare propagandă naţională Aşa te vreau

Tănase”100

. Directorul solicita ,,toate înlesnirile

necesare” dar primăria cere o taxă de 500 lei,

lumina şi căldura.

Din noiembrie 1941, la Teatrul

Naţional din Caracal este delegat cu

conducerea artistică- în mod onorific- dl.

Zaman. Primăria, printr-o adresă îi

comunica acestuia că ,,această delegaţie

vă dă dreptul exclusiv de a organiza

turnee, de a supraveghea scena şi a face

propunerile ce veţi găsi de cuviinţă din

orice punct de vedere pentru

întreţinerea, modernizarea şi

funcţionarea normală a teatrului. Vă

rugăm să binevoiţi a ne comunica

acceptarea domniei voastre101

.”

La 7 decembrie 1941, în

organizarea Căminului Cultural ,,Preda

Buzescu” (preşedinte Pătru Crăciun) a

98

Idem, fila 70, vezi şi Romanaţul-Oltul, an. VI, nr. 41-42 din 30 octombrie 1941 99

Idem, fila 81 100

Idem, fila 71 101

Idem, fila 82

Constantin Tănase, directorul Teatrului

Cărăbuş solicită sala Teatrului Naţional din

Caracal pentru data de cu piesa ,,Aşa te

vreau Tănase”



avut loc Festivalul Basarabiei. Manifestarea s-a desfăşurat în amfiteatrul Liceului Ioniţă

Asan102

.

Un iluzionist craiovean, Marin Ancuţa (Morr-Anko), solicita sala teatrului pentru

data de 27 decembrie 1941 fiind ,,un bun artist român în acest gen”103

.

Anul se încheie cu o nouă reprezentaţie a teatrului Cărăbuş condus de Constantin

Tănase. Acesta joacă la 28 decembrie 1941 la Caracal comedia muzicală ,,Cavaler

gândac” după cum rezultă dintr-o adresă104

a Direcţiei Generale a Teatrelor şi Operelor

Române, semnată de directorul general Liviu Rebreanu. Au fost două reprezentaţii în

aceeaşi zi, pentru care casierul comunal era autorizat a încasa chiria de 1000 lei. Aceeaşi

informaţie o dă şi ziarul Romanaţul-Oltul din 25 decembrie 1941, care aminteşte autorii

comediei: Şt. Cristodulo şi V. Vasilache cu muzica lui Ion Vasilescu şi V. Vasilache. În

distribuţie: Tanţi Căpăţână, Lulu Savu, Veve Cigalia, Letiţia Brădescu, Tanţi Săndulescu,

Victoria Medeea, Adriana Dimopol, Gabriela Gabi, Ani Verian, Coco Demetrescu, Puiu

Mironescu, Şt. Niculescu-Cadet, Costin Dodu, Dinu Gherasim, I. Stoenescu şi Aurel

Athanasiu. La pupitrul orchestrei s-a aflat Ion Vasilescu iar biletele se găseau la agentul

Ilie Gh. Ben sau la readcţia ziarului.

Majoritatea trupelelor care urmau să susţină spectacole, trimiteau din timp afişele

necesare pentru reclamă.

Mobilizaţi, veterani şi eroi din comuna Vlădila 1916-1918

Marin Petran-Vlădila

Monumentul Eroilor de pe strada Cozia din Vlădila îi cinsteşte pe fiii comunei

noastre care au luptat în războiul de întregire a neamului, 1916-1918. Spre câmpul de

bătălie au pornit: plugari, fierari, dulgheri, rotari, sporind astfel rândurile armatei noastre.

La mobilizarea armatei din primului război mondial, toţi cei apţi de luptă din

Vlădila au răspuns cu un înalt simţ al datoriei, transmise şi moştenite din tată-n fiu. Pe

lista de mobilizaţi sunt trecuţi eroi, invalivi şi veterani :

-Andrei Gheorghe, sold. R. 80 inf. ctg. 1906, - veteran,

-Andrei Petre, sold. R. 59 inf. ctg. 1903, - veteran,

-Anghel Constantin, sold. R. 59 inf. ctg. 1904, - veteran,

-Anghel Petcu, sold. R. 2 Rţi 19, ctg. 1908, - veteran,

-Anghel Stan Petran, sold. – erou,

-Apostolescu Alexie, sold.R. 9 Artilerie, ctg. 1903, - veteran,

-Apostolescu Ilie, sold. R.19 inf. ctg. 1918, - veteran,

-Apostolescu Ion, sold. R. 1 Cetate, ctg. 1897, - veteran,

-Apostolescu Marin, sold. ctg. 1913, - erou,

-Badea Marin, sold. B.5 Vânători, ctg. 1910, - erou,

-Badea Stancu, sold. R.2 Rţi 19, ctg. 1907, - erou,

-Bancu Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1917 – dispărut,

-Bancu Ilie, sold. B. Pionieri Cetate, ctg. 1900, - veteran,

-Bancu Păun, sold. R.59 inf. ctg. 1917, - erou,

102

Idem, fila 86 103

Idem, fila 97 104

Idem, fila 91



-Bancu Ştefan, sold. R. 59 inf. ctg. 1901, - veteran,

-Barbu Dumitru, sold. R. 2 Rţi 19, ctg. 1910, - veteran,

-Baroană Marin, sold. R 2 Rţi 19, ctg. 1909, - erou,

-Becea Constantin, sold. R. 2 Rţi 19, ctg. 1909, - veteran,

-Becea Marin, sold. R. 19 inf. – erou,

-Becea Petrache, sold. R.59 inf. ctg. 1913, - veteran,

-Borcan Nicolae, sold. R. 59 inf. ctg. 1901, - veteran,

-Borcan Petre, sold. R. 2 Rţi 19, - erou,

-Buzatu Iancu, sold. R.59 inf. ctg. 1902, - erou,

-Catrina Apostol, sold. R.59 inf. – erou,

-Catrina Ştefan, sold. – erou,

-Călin Oprea, sold.R. 2 Rţi 19, ctg. 1909, - veteran,

-Cârstea Stan, sold. R. 2 Rţi 19, - erou,

-Cârstea Ion, sold. R. 59 inf. ctg. 1903, - dispărut,

-Chiriţă Gheorghe, sold. R.59 inf. ctg. 1909, - veteran,

-Chiriţă Mihai, sold. R. 59 inf. ctg. 1903,- veteran,

-Ciuciu Florea, sold. R. Divizia 1 Tren, ctg. 1899, - veteran,

-Clincea Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1902, - veteran,

-Comincu Constantin, caporal, R.2 Rţi 19, ctg. 1910, - erou,

-Comincu Marin, sold. R.19 inf. ctg. 1915, - dispărut,

-Comincu Vasile, sold. R.59 inf. – erou,

-Constantin Ion, sold. 59 inf. ctg. 1904, - veteran,

-Costache Florea, sold. R.80 inf. ctg. 1902, - erou,

-Costache Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1902, - veteran,

-Crăciun Dumitru, sold. B.5 Vânători, ctg. 1902, - veteran,

-Crăciun Vasile, - erou,

-Cristea Main, caporal, R.59 inf. ctg. 1901, - veteran,

-Cujbă Ion, sold. B.Special, ctg. 1910, - veteran,

-Didişteanu Ilie, sold. R. 4 Obuziere, ctg. 1907, - erou,

-Dobre Ion, sold. R. 59 inf. ctg. 1907, - veteran,

-Dorobanţu Andrei, sold. R.59 inf. ctg. 1907, - erou,

-Dorobanţu Dumitru, sold. R 2 Rţi 19, ctg. 1910, - veteran,

-Duică Constantin, sold. R.2 Rţi 19, ctg. 1898, - veteran,

-Duică Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1899, - veteran,

-Duică Lache, sold. R. 2 Călăraşi, ctg. 1910, - veteran,

-Duică Oprea, sold. R.2 Rţi 19, ctg. 1910, - erou,

-Dumitrescu Nicolae, serg. R.59 inf. ctg. 1900, - erou,

-Dumitru Ion, - dispărut,

-Dumitru Vasile, sold. R. 59 inf. ctg. 1904, - veteran,

-Duşcă Florea, R.2 Rţi 19, - erou,

-Encescu Gheorghe, sold. R 2 Rţi 19, ctg. 1914, - erou,

-Encescu Ion, sold. R.59 - erou,

-Floricel Ilie, sold. R.2 Rţi 19, ctg. 1898, - veteran,

-Fotache Constantin, sold. – erou,

-Fotescu Gheorghe, caporal, R.59 inf. ctg. 1909, -veteran,

-Fotescu Ilie, sold. – erou,

-Fotescu Ion, sold. R. 2Rţi 19, ctg. 1899. – erou,

-Gane M.Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1898, - erou,



-Gâlmeanu Stancu, sold. – erou,

-Ggheorghe Apostol, sold. Divizia Obuze grele, ctg. 1908, - veteran,

-Gheorghe V. Gheorghe, seg. R.2Rţi 19, ctg. 1912, - veteran,

-Giulea Dumitru, sold. R.59 inf. – erou,

-Guşă Marin, sold. R. 59 inf. ctg. 1916, -dispărut,

-Iliescu Petre, sold. R.59 inf. – erou,

-Iordache Dumitru, R.59 inf. ctg. 1903, - veteran,

-Irimin Florea, sold. R. 2Rţi 19, ctg. 1910, -veteran,

-Isbiceanu Ştefan, sold. R.18 Artilerie, ctg. 1907, - veteran,

-Ispas Stan, sold. R.2Rţi 19, - erou,

-Iţă Constantin, sold. R.59 inf. ctg. 1909, - veteran,

-Iţă Gheorghe, sold. R.5 Vânători, ctg. 1904, erou,

-Ivan Constantin, sold. R.2 Rţi 19, - erou,

-Ivancea Petcu, sold. R. 59 inf. ctg. 1904, - veteran,

-Jianu Marin, sold. R. 59 inf. ctg. 1906, - erou,

-Lucan Ion, sold.R.59 inf. – erou,

-Manea Gheorghe, sold. R.1 Cetate, ctg. 1895, -veteran,

-Marin Dumitru, sold. R.59 inf. ctg. 1905, - veteran,

-Marin Ion, sold. R.59 inf. – erou,

-Marin Nicolae, sold.R.59 inf. ctg.1895, - veteran,

-Marin Petcu, sold. R.80 inf. ctg. 1906, - veteran,

-Matei Marin, sold. R.2 Rţi, ctg. 1899, - erou,

-Mărăcineanu Pantelie, sold. R.80 inf. ctg. 1906, - erou,

-Mărăcineanu Teodor, sold. R. 5 Vânători, ctg. 1908, - veteran,

-Mârloi Nicolae, sold. R.2 Rţi, ctg. 1899, - dispărut,

-Medinţu Marin, sold. R.80 inf. ctg. 1906, - veteran,

-Mihai Gheorghe, sold. Divizia 1 Tren, ctg. 1906, - veteran,

-Mitrache Macarie, sold. R.80 inf. ctg. 1906, - veteran,

-Mitrică Marin, sold. R. 59 inf. ctg. 1901, - veteran,

-Mladenescu Cune, sold. R.2 Rţi, ctg. 1899, -veteran,

-Mutu Ilie, sold. R.1 Cetate, ctg. 1908, - veteran,

-Mutu Ştefan, sold. R.59 inf. – erou,

-Naiden Dumitru, sold. R.19 inf. ctg. 1915, - erou,

-Nenu Vasile, sold. R.59 inf. ctg. 1907, - dispărut,

-Neagu Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1909, -erou,

-Nicola Marin, caporal, R.59 inf. ctg. 1909, - erou,

-Nicola Pavel, sold. R.59 inf. ctg. 1903, - erou,

-Nine Iancu, sold. B.5 Vânători, ctg. 1908, -veteran,

-Nine Stan, sold. R.2 Rţi 19, ctg. 1908, - veteran,

-Nine Ştefan, sold. R.2 Călăraşi, ctg. 1908, - veteran,

-Nine Trifan, sold. R.59 inf. ctg. 1904, - veteran,

-Olteanu Ion, sold. R.19 inf. – erou,

-Oprea Ilie, sold. R.59 inf. ctg. 1904, - erou,

-Oprea Marin, sold. R.59 inf. ctg. 1906, - veteran,

-Oprea Nicolae, sold. R.5 Vânători, - erou,

-Oprea Pavel, sold. R.18 Artilerie, ctg. 1907, - veteran,

-Oprea Tăchină, sold. – erou,

-Ozunu Ion, sold. Divizia 1 Tren, ctg. 1905, - veteran,



-Pantelimon Vasile, sold. R.59 inf. ctg. 1897, - veteran,

-Parnescu Ilie, sold. R.80 inf. ctg. 1903, - erou,

-Parnescu Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1909, -veteran,

-Parnescu Mitrică, sold. R.59 inf. ctg. 1904, - dispărut,

-Paţa Apostol, sold. R.59 inf. ctg. 1904, - veteran,

-Paţa Ion, sold. R. 1 Cetate, ctg. 1896, - erou,

-Pălea Vasile, sold. – erou,

-Pătraşcu Gheorghe, sold. B.5 Vânători, ctg. 1898, - erou,

-Păun Constantin, sold. R.59 inf. ctg. 1903, - veteran,

-Pârlici Constantin, sold. R.59 inf. – dispărut,

-Pârvan Dumitru, sold. Divizia 1 Tren, ctg. 1908, - veteran,

-Pârvan, I.Ion, sold. – erou,

-Pârvan S. Ion, sold. – erou,

-Pârvan I.R.Radu, sold. – erou,

-Pârvan Ştefan, sold, Divizia Obuze grele, ctg. 1901, - veteran,

-Pieptea Marin, sold. R.59 inf. ctg. 1916, -dispărut,

-Pieptea Dumitru, sold. R.80 inf. – erou,

-Popescu Andrei, sold. R. 5 Vânători, - erou,

-Popescu Oprea, sold. R.2 Rţi 19, ctg. 1914, - erou,

-Proca Alexandru, sold. R.80 inf. ctg. 1900, - veteran,

-Procop Constantin, sold.R.59 inf. ctg. 1908, - veteran,

-Procop Ion, sold.R.59 inf. ctg. 1904, - erou,

-Procop Radu, sold. R.59 inf. ctg. 1906, - erou,

-Radu Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1903, - dispărut,

-Radu Nicolae, sold. R. 2 Rţi 19, ctg. – erou,

-Răducanu Dumitru, sold. R.59 inf. ctg. 1903, - veteran,

-Rădulescu Gheorghe, sold. R.2 Călăraşi, ctg. 1910, - veteran,

-Rădulescu Ştefan, sold. R.59 inf. ctg. 1906, - veteran,

-Sfetan Alexandru, sold. R.59 inf. ctg. 1909, - veteran,

-Sfetan A,Ion, sold. – erou,

-Simion Cune, sold. R.59 inf. ctg. 1903, - veteran,

-Simion Dumitru, sold. R.59 inf. ctg. 1901, - veteran,

-Simion Lucan, sold. R. 59 inf. ctg. 1903, veteran,

-Smarandache Ştefan, sold. R.9 Artilerie, ctg. 1905, - veteran,

-Stan Ion, sold. R.2 Rţi 19, - erou,

-Stan Ilie, sold. R.59 inf. ctg. 1909, - erou,

-Stancu D.Ion, sold. sold. – erou,

-Stancu D.Gheorghe, sold. R.2 Rţi 19, - erou,

-Stănescu Nicolae, sold. R.1Cetate, ctg. 1896, - erou,

-Stoean Nicolae, sold. R.59 inf. ctg. 1898, - erou,

-Stoica Crăciun, sold.R.59 inf. – erou,

-Stoica Ion, sold. R. 59 inf. ctg. 1906, - erou,

-Strecheanu D.Florea, sold. – erou,

-Strecheanu Dumitru, sold. R.59 inf. – erou,

-Strecheanu Ilie, sold. R.59 inf. ctg. 1901, - veteran,

-Ştefan Alexie, sold. R.59 inf. ctg. 1907, - veteran,

-Ştefan M.Ion, sold. – erou,

-Ştefan Ilie, sold. R. 59 inf. ctg. 1899, - veteran,



-Ştefan Păun, sold. R.59 inf. ctg. 1904, - dispărut,

-Ştefan Radu, sold. R,2Rţi 19, - erou,

-Tane Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1905, - dispărut,

-Tănase Ion, sold. R.2Rţi 19, - erou,

-Teglici Ştefan, sold. R.80 inf. ctg. 1903, - veteran,

-Tentea Ion, sold. R.2Rţi 19, - erou,

-Tiţa Pavel, sold. R.59 inf. ctg. 1903, - veteran,

-Tiţa Petre, sold. R.19 inf. ctg. 1896, - veteran,

-Tocea Ştefan, sold. b.1 Pionieri, ctg. 1910, - veteran,

-Toma Alexie, sold. R.19 inf. – erou,

-Toma Apostol, sold. R. 14 Artilerie, ctg. 1910, - veteran,

-Toma Florea, sold. R.59 inf. ctg. 1908, - veteran,

-Tone Ion, sold. R.2Rţi 19, ctg. 1914, - veteran,

-Tudor Andrei, sold. R.2Rţi 19, - erou,

-Tudor Păun, sold. R.1 Cetate, ctg. 1894, - veteran,

-Tudor Petre, serg. Divizia 1 Tren, ctg. 1898, - veteran,

-Tudor Stan, sold. R.59 inf. ctg. 1909, - veteran,

-Ungureanu Dumitru, sold. R. 9 Artilerie, ctg. 1906, - veteran,

-Ungureanu Florea, sold. R.59 inf. – erou,

-Ungureanu Ştefan, sold. R.5 Vânători, - erou,

-Ursaru Oprea, sold. R. 2Rţi 19, - erou,

-Uţă Constantin, sold. R. 14 Artilerie, ctg. 1907, - veteran,

-Vârban Dumitru, sold. Divizia 1 Tren, ctg. 1899, - veteran,

-Vârban Ion, sold. R. 1Cetate, ctg. 1897, - veteran,

-Vârban Ion, sold. R.59 inf. ctg. 1904, - veteran,

-Vârf Teodor, sold. R.18 Artilerie, ctg. 1906, - veteran,

-Venea Vasile, sold. Divizia 1 Tren, ctg. 1908, - veteran,

-Vâţă Dumitru, sold. R.1 Artilerie, ctg. 1900, - erou,

-Vâţă Ştefan, sold. Divizia 1 Tren, ctg. 1899, - erou,

-Vlad Petre, R. 59 inf. ctg. 1909, - veteran,

-Voicu R.D. Andrei, caporal, R.2Rţi 19, ctg. 1908, - erou,

-Voicu Marin, sold. R.59 inf. ctg. 1909, - veteran.

Istoria Slatinei în date şi documente (V)

Ioan Smedescu

1801, circa…

Pomelnicul ctitorilor Slătineni, la biserica Maica Domnului din Slatina-Olt.

(Comunicat de regretatul institutor G. Poboran): Nicolae, Bălașa (fondatorii de la 1736);

Radu, Safta (vornicul Radu și a doua lui soție, născută Fălcoianu); Constantin (probabil

fratele lui Radu); Zoița (?); Ilinca, Iordache (copii ai fondatorilor); Maria, Constantin

(probabil fiica fundatorilor și soțul ei C. Argetoianu); Ion (poate fratele lui Radu);

Constantin; Gheorghe, Maria (?); Salomia Monahia (ca în pomelnicul de la Sărindar, vezi

no.84, pe care n-o pot identifica); Safta, Scarlat ( probabil sora lui Radu și soțul ei Scarlat

Grecianu); Ioan, Smaranda (fiul ctitorilor și soția sa Smaranda Cantacuzino); Ilinca (?);

Iordache (probabil fiul lui Ion și al Smarandei); Nicolae (?). Urmează alte nume care



trebue să fie ale ctitorilor ajutători. Este interesant de observant că și în pomelnicul

mănăstirii Sf. Ioan cel Mare, unde s-au îngropat și Slătinenii, figurează și: Ion, Salomia

monahia (Acad. Rom. Mss.2909, f. 42 verso). Vezi no. 84.

1801, La Slatina,

Nicolae, CĂPITAN za Dorobanţi.

1801, martie 29. ...Pah(arnic) ,,Că căzură ale pămîntului acestuia, veți fi înțălesu dumneav.oastră și

noi le-am trasu și pân astăzi tot într aceia mâhnire ne aflăm...Amu fosu fugit la Olt, și

dându Dumnezeu de au venit Măriia Sa Vodă la Slatină, s-au dat nezam hoților celoru ce

umblă făr de rânduială că să numia ostaș împărătești și făcea rele, iar acum de fr o doe

săptămâni ne aflăm la casele noastre. ” (Iorga, Câteva note asupra fam. Oltene și

muntene ce se întâmplă în corespondența Casei Pop din Sibiu, II, Scrisori de boieri, doc.

44, p.117)

1801, aprilie 10. Slatina. Stan Popovici

...Cei împărătești sunt și astăzi în Negotini, acela Manafi-Ibrahim spun că au venit

dar numai cu 30 de oameni, că l-au stricat nește Sârbi rău. În Diiu spun că n-are putere.

Destul că cei împărătești roagă ?pe? Dumnezeu să ție mult așa; că leafă iau și mănâncă

geaba. Și la ordii spun că făcu foișoare ca să șază la vară. (Iorga, Câteva note asupra fam.

Oltene și muntene ce se întâmplă în corespondența Casei Pop din Sibiu, II, Scrisori de

boieri, doc.45, p.117)

1802. 14 Octombrie

A avut loc marele cutremur.

1802, martie 18. Slatina. Stan Popovici

Acum avem ișilic (liniște), și s-au strâns negustori destui cu prăvăliile. La primejdie,

va fugi cu ei. (Iorga, Câteva note asupra fam. Oltene și muntene ce se întâmplă în

corespondența Casei Pop din Sibiu, II, Scrisori de boieri, doc. 52, p.119)

1802, aprilie 20. Slatina. Stan Popovici

Craiova s-a spart eri, toț negustorii ridicasă mărfurile, și eșisă vorbă ca să fie trecut

ai Pazvandolului în Țara Rumânească, dar iară mulți zic că sunt minciuni, că aceste

vorbe iasă de la ordii, că cât este liniște, n-au ostași, nici un ipolipsis- trecere-, și nu-i

caută bine cu tainu. Destul, toti vorbesc că Pazvandolu n-are putere.///Notă pentru o

moșie/// Fiind acolo la moșie veniră la mine vr o 20 de oameni de la Bratovăști zicând să

vie să să așeze cu casăle aci, și le-am spus să vie, și m-am tocmit cu ei, să facă pe anul

acesta 3 zile clacă și 30 păr. de vatră, și pe aici ani-sic- făcându-să pace, după pace vor

face și mai multe zile clacă, și zisă că vor fi vr o 20 casă, sârbi încă sânt vr-o 10 sau 15

casă, și tot mai vin, și cu vreme socotesc să să întemeieze satu./

1803, februarie 10.

Anafora prin care se arată istoricul bisericii și al școalei Ionașcului. Neaga soția lui

Ionașcu Mazilu ziditorul și înzestrătorul bisericei și a școlei din Slatina a cerut de la

Domnitor să i se lase ei o vie. Ipsilante, asupra petițiunei Neagăi, a însărcinat pe Șetrariul

Constantin, să cerceteze cum stă afacerea și dacă școla urmează și în ce mod. Constantin



Șetrariu, prin raportul său din 10 Februarie 1803 arată că școala funcționază cu dascăli

nelipsiți plătiți din venitul bisericei; că sunt 3 dascăli și anume, un preot călugăr grec, ce

paradosește patimile lui, altul iarăși grec, învățând latina pe feciorii de boeri și al treilea,

dascăl românesc pentru copii orășenilor. Învețătura este gratuită și Neaga plătește prin

chiverniseala sa simbriile dascălilor. (V. A Urechia, Ist. Școalelor, tom.I)

1804, August 18.

Hrisovul voievodului Constantin Alexandru Ipsilanti prin care se întărește

bisericii și școlii din Slatina, stăpânirea asupra moșiei Ibănești (Salcia), jud. Olt,danie a

Neagăi, soția lui Ionașcu, cupeț din oraș, după hotărnicia făcută.

1805, August 6.

Zapis prin care bisericii Ionașcu i se dă un loc de lângă biserică pe care se vor construi

chilii din chiriile cărora se va asigura funcționarea acestei școli din oraș.

1806, august 5.

Vel Vistier Constantin Filipescu și Radu Golescu, epitropi ai școalei din Slatina, județul

Olt, supun Domnitorului o anafora, prin care îi arată că în aceste școale urmează aproape

100 de copii învățând românește și grecește și că aceste școli nu mai au venituri suficiente

în urma evenimentelor din urmă din care să se plătească simbriile dascălilor și hrana lor și

cheltuiala bisericei și dresul fântânilor de acolo din oraș. Epitropii se roagă a se face

școlei milă vinăriciul de la șese popoare din județul Oltului și să li se mai dea acelor școli

și avaetul bâlciurilor din județ, mai hărăzinu-li-se și câteva lude străini.

”Cu plecată anafură arăt Mării Tale că și școlele din orașul Slatinii ot sud Olt, unde

învață aprope de 100 de copii grecește și românește asupra căreia suntem noi plecatele

Mării Tale slugi epitropi, are numai duoă moșii în acel județ, de la care abea se adună

bani gata 1000 taleri, căci fiind în drumul trecătorilor și întâmplându-se răzvrătirea

trecută, nu numai agonisita ce are pe dânsele s-au prăpădid de ostașii Bejenari, și și

satul, s-au răspândit; iară simbria dascălilor ce se dă peste an, sunt 920 de taleri, afară

din hrana trebuincioasă din tote zilele a dascălilor, și cheltuiala bisericei, și dresul

fântânilor de acolo din oraș, cu care aceste se încarcă socoteala de se fac mai mult de

1000 taleri pe an; a avut și școla 1300 taleri strânși de mai nainte, dar întâmplându-se de

s-au ucis duoi turci în satul școlei și neputându-se dovedi ucigașii, s-a îndatorat școala,

stăpâna moșiei, de au dat rudelor acelor uciși gereme pentu sat, și cu aceea s-au prăpădit

și mai sus numiții bani, și încă a încăput și școla sub datorie, atât pentru neajungerea

venitului, cât și pentru învelișul bisericei, ce s-a făcut în trecutul an din nou; deci văzând

că nu se poate chivernisi școala cu acel puțin venit ce are, alergăm la buna milostivire a

Mării Tale și ne rugăm să bine-voești la acest lucru folositor obștii de acolo, a se face

milă școlii vinăriciul din șese poporașe ce sunt într-acel județ al Oltului, care s-au

însemnat mai jos, neînchinat la alte monastiri, unde numai acum de vre-o duoi-trei ani

s-au pus oare-sce viișoară, șio havaetul bâlciurilor ce se fac într-acel județ, însă zece

parale prăvălia mare, cinci parale de prăvălia mică, și câte o para de vita ce se vinde la

obor, dupe cum asemenea s-a făcut ajutor și școlei ot sud Gorjul, dândui-se avaetul

bâlciurilor ce- lua; așișderea să se hărezescă școlei și niscai omeni străini, fără paguba

visteriei, și va fi pomenire Mării Tale.

Constantin Filipescu Vel-vistier, Radu Golescu, 1806, august 5.

Popore; poporul Comana, poporul Ipotești, poporul Alilăpești, Viișoara, Saranpoe”;



Sub domnia lui Ipsilanti avem de înregistrat și primele încercări de a pune stavilă

luxului, Banul Dimitrie Ghica fiind în fruntea acestei mișcări și împingea la o lege

sumtuarie/de îngrădire a risipei și a luxului. Din păcate, mișcarea nu a reușit din cauza

piedicilor care au intervenit; invaziile lui Pazvantoglu, incendiul din 1803, inundațiile de

la 1804, precum și alte multe cauze, majoritatea obiective.

1806, august 12.

Iată rezoluția Domnitorului și anaforaua-

,,Io Constantin Alexandru Ipsilant Voevoda Gospodar Zemli...

Cât pe acele câte zece parale de prăvălia mare și câte cinci de prăvălia mică, ce

ni se arată că se ia de Ispravnicii județelor, acesta fiind urmare ne canonisită și necinstită

Domniei Mele este hrăpire a Ispravnicilor, și nu este cu cuviință să afierosim milă la

școlă jafurile și catahrisis ce se fac , și neci slobozim Domnia Mea de acum îninte o

urmare ca acesta, fiind-că numai stăpânii moșiilor, unde se fac acele bâlciuri, sau târguri,

au a lua obișnuitul avaet al pământului; iară pentru vinăriciul acestor cinci popore ce se

arată mai jos anume; Comana, Ipotești, Alilăpești, Viișoara, Săranpoe ot sud Olt, bine-

voim Măria Mea a face această milă și ajutor și școlelor din Slatina spre ași putea

întâmpina trebuincioasele cheltuieli ce urmează a se ace peste an, la mai jos arătatele

trebuințe; îi hărășim însă, din cinci bani care se iau pe sama Domnii la vadră, să aibă a

lua mai sus numita școlă numai câte duoi bani; iară cei-alți toți să să ia de vinăriceii

Domnești, care această milă să aibă a strânge orânduitul om al școlei tot cu aceeași

orânduială, ce se urmează și la alte mili monăstirești; osebit mai facem Domnia Mea milă

la acestă școlă, ca să fie și lude zece scutiți, omeni străini fără pricină de dajdie”.

1806 August 12

1808, 1 mai, Clucer Za Arie Ianachi.

1808, mai 27.

Nu toate şcolile sunt închise din cauza războiului. Așa vedem că la 1808

funcționează școala dela Slatina cu sporire. Epitropii C. Filipescu Visternicul și Radu

Golescu spun aceasta Divanului țărei Muntenești cu anaforaua lor din 27 mai zisul an

1808, țara fiind ocupată de muscali.

Zic boerii epitropi;

Înștiințăm Cinstitului Divan că școla, i biserica, i cișmelele de la Slatina, județul

Olt la care suntem noi epitropi, avâd oareș-care venit, dar pentru neajungerea

cheltuielilor lor dintr-acel venit, căci școla merge spre bună rodire și sporire, după

arătarea ce am făcut Măriei Sale Constantin Vodă Ipsilante, a se hărăzi vinăriciul de la

șase popore, unde au început a se face vii multe, a primit Măria Sa arătarea noastră și a

hărăzit vinăriciul, dar însă din greșela scriitorului, de desupt, la numirea poporelor

lipsește unul și sunt cinci, care acel popor care lipsește se cheamă Bălănești, așezat

tocmai în mijlocul poporelor celor-alte, cu care se dă multă zăticnire vinăriciului acestei

școle. Să bine-voiască cinstitul Divan a da poruncă, ca și poporul acesta să fie împreună

cu cele-alte la mila școlei.

Constantin Filipescu vistier, Radu Golescu 1808, mai 27”

Divanul ,,ca și pentru un obștesc folos al orașului Slatina ce este cererea”...

aprobă.



Constantin Filipescu și Radu Golescu, epitropi ai bisericii, școlii și cișmelelor din

Slatina, depun către Cinstitul Divan al Prințipatului Țării Românești, o cerere de a se

hărăzi acestora și vinăriciul Bălăneștilor, jud.Olt, care, din greșeală, fusese omis.

1808.

... În vara acestui an grosul trupelor rusești sta pe linia Focșanilor. Românii plăteau

greu întreținerea spitalelor rusești, recunoștea însuși generalul rus Langeran. În Dosarul nr.

68 aflat la Chișinău, găsim ...Despre costul întreținerii spitalelor și acel al porției de carne

–pentru armată- din 16 aprilie 1808 se pomenește ..Pentru spitalele de la București-

spitalul Dudești, Craiova și Slatina, Prozorovschi cerea Divanului să-i dea numaidecât

frumoasa sumă de 49.083 taleri, atâția câți erau prevăzuți în socotelile vistieriei Valachiei

ca bani ai spitalelor [fila 119]. Între 1806-1812 Valachia a fost sub ocupație rusească.

După plecarea rușilor care ne-au luat Basarabia dar ne-au lăsat ciuma, a izbucnit, în

1813, pe vremea lui Caragea, groaznica epidemie de ciumă, numită și ciuma lui Caragea.

(Samarian, Medicină și farmacie în trecutul românesc, vol.III, p. 310)

1808, Iulie 10.

Divanul aprobă cererea de acordare a vinăriciului din poporul Bălăneștilor.

1808, noiembrie 7.

Un postelnic scrie ciorbagiului Văloi Toader din satul Coteana ca sârbii din Brebeni,

deoarece mai sunt datori cu niște lemne, să aducă 5 care la magazia Slatinei pentru

trebuința ostașilor împărătești. (Coresp. Hagi Enuș, III, doc. 58)

1808.

Polihronie, în socotelile sale, notează că i-au rămas câștig 179 groși de la grâul

vândut la magazia Slatinei, grâu de pe moșia Colibași. (Coresp. Hagi Enuș, III, 142).

1809, Martie 27.

Divanul Țării Rom. răspunde preoblojeniei Excelenției Sale, general-maior

Engelgardt, despre măsurile luate pentru a se duce zahereaua, făină și orz, armatei ruse,

aflate pe drumul de la Slatina la București.

1809, Martie 29.

Divanul Țării Românești scrie Excelenției Sale, general-maior Engelgardt, despre

măsurile luate pentru strângerea carelor și a boilor „care au stat la drum” pe când se

transporta zahereaua (faina și orzul), din magazia Slatinii și magazia Piteștilor, la

București, pentru armata rusă.

1809, august 24.

Domnul dă în privința vinăriciului școalei din Slatina, următorul ordin;

Fiin-că școla din orașul Slatina sud Olt, prin cărți domnești are a lua milă de

vinăriciu de la câte-va popore dintr-acest județ, s-a dat acestă carte a Divanului,

Medelnicerului Nicolae Gigârtul, ce s-a orânduit din partea școlei, care să aibe a îmbla

împreună cu vinericerii Divanului, să scrie vinăriciul acelor popore ce sunt șciute. De

care poruncim Divanului Domniei Mele, taxildariului al acestui județ, îndată ce se va

isprăvi scrisul, banii ce se va face, partea școlei, să se dea în mâna orânduitului, fără de a

pretenderisi vre-o zeciuială sau cheltuială dintre acești bani.



Inscripții

POETUL VIRGIL CARIANOPOL ȘI REVISTA „FRONT LITERAR“

NICOLAE SCURTU

Istoricul literar și excelentul profesor Dumitru Botar (n. 1945) a elaborat, cu

minuțiozitate, o biobibliografie a poetului și eseistului Virgil Carianopol (29 martie 1908 –

6 aprilie 1984), unul dintre cei mai însemnați scriitori din ținutul Romanaților.

O astfel de cercetare, desigur anevoioasă, solicită în chip stringent, cunoașterea, în

detaliu, a operei, a biografiei și a receptării întregii creații a lui Virgil Carianopol.

Dacă autorul nu și-a consemnat, în notele sale, o listă a periodicelor la care a

colaborat, atunci munca de cercetare a istoricului literar devine grea și imposibil de a

realiza o lucrare completă.

În elaborarea unei astfel de lucrări se admite să-ți scape o referință sau două

privitoare la receptarea critică, dar nu e cu putință să nu consemnezi, integral, opera

cercetată. E un principiu absolutist.

Printre colaborările ignorate ale lui Virgil Carianopol se află și poezia Plânsul

vulturului1, publicată în revista „Front literar“ din Brașov, revistă a tinerei generații,

înființată și condusă cu pasiune de Vasile Spiridonică.

Această poezie se constituie, de fapt, într-o autentică artă poetică, în care Virgil

Carianopol se confesează în sintagme de o rară frumusețe relevând antitetic forța creatoare

a autorului și forța divină, întruchipată, aici, printr-o domniță.

E necesar să precizez, că în revista „Front literar“ există și două microrecenzii2

privitoare la opera lui Virgil Carianopol, aparținând lui Lazăr Trandafir și Vasile

Spiridonică, în care se remarcă noutatea liricii poetului din Caracal.

Plânsul vulturului

Roteam altădată largi cercuri deasupra,

Îmi erau dragi înălțimile pure

Sufletul îmi era tânăr, nu se-nfrica

De zările încețoșate și sure.

Deasupra mărilor pluteam semeț

Munților le eram drag, le eram sol,

Năzuiam să ajung până la soare,

Nu cunoșteam vulturul căzut în nămol.

Dar într-o zi am văzut o domniță.

Și m-am oprit alături de ea,

Noapte cu noapte, clipă cu clipă,

Aripa mi se făcea tot mai grea.

Zburam tot mai rar în înalturi,

Tot mai puțin și tot mai pe jos,

Marea nu mai era atât de albastră,

Muntele nu mai era atât de frumos.

Odată însă domnița mi-a luat avântul

Și a plecat undeva, peste zări,

Degeaba mi-am încordat aripile să plec,

Prea se făcuseră plumburi pentru plecări.

Am strigat, am plâns, dar zadarnic

M-am strâns în mine ca un arici

Mi s-au îndoit umerii, aripile mi s-au

făcut moi

Și am rămas pentru totdeauna aici.

Virgil Carianopol



Note

1. Virgil Carianopol ~ Plânsul vulturului în Front literar, seria a 2-a, 3, nr. 5-6,

octombrie–noiembrie 1938, p. 6, col. 2, sus.

2. Lazăr Trandafir ~ Virgil Carianopol ~ Scrisori către plante în Front literar, 1, nr. 2–

3, aprilie – mai 1936, p. 6–7 și V[asile] S[piridonică] ~ Virgil Carianopol ~ Frunzișul

toamnei mele în Front literar, seria a 2-a, 3, nr. 7-8, decembrie 1938 – ianuarie 1939, p.

12.

Eroi din Deveselu morţi din cauza tifosului în primul război mondial

Comandor (r.) Nicola Tudor

În anul 1917, pentru Regimentul 19 Infanterie Romanați, după ce a fost retras de

pe frontul de operații, vine epoca de grea bejenie-retragerea spre zona de reorganizare din

Moldova. Poposește mai întâi la Vaslui, apoi pleacă la Bârnova lângă Iași, unde își sapă

bordeiele pe un timp foarte aspru cu zăpadă mare și viscol.

Aici începe să bântuie tifosul exantematic: mor zilnic 35 de oameni, întreg

cantonamentul este o vastă infirmerie. Puținii sănătoși abia prididesc cu îngroparea celor

morți. Se începe deparazitarea oamenilor și efectelor. Reorganizarea regimentului începe

practic în luna aprilie. Mor 1.702 oameni, foarte mulți veterani ai campaniei din 1916,

printre care locotenentul doctor Gheorghe Saiu și sublocotenenții Teodor Iordăchescu, Ion

Viișoreanu, Ion Papuc. În luna februarie situația regimentului era următoarea: sănătoși

trupă 1.200; infirmerii 825; spitale 865. Situația morților: ianuarie 60; februarie 971;

martie 526; aprilie 145.

Ostașii satelor Deveselu și Comanca mobilizați și recrutați de Centrul militar

teritorial Romanați - Caracal, nu au fost iertați de flagelul tifosului exantematic. Au căzut

victime acestei epidemii 36 de luptători deveseleni. Din Regimentul 19 Infanterie

Romanați au decedat 20 de luptători; din Regimentul 43/59 Infanterie au murit 8 luptători,

iar din celelalte unități și formațiuni, 8 luptători.

Confesorul Regimentului 43/59 infanterie, preotul D. Brumușescu, în raportul

către Marele Cartier General, Eșalonul II Religios precizează: „După sosirea și stabilirea

noastră în satul Pocruia, a început teribilul flagel al tifosului, secerând peste 1.375, pe

care i-am spovedit, împărtășit și înmormântat creștinește”. (Arhivele Militare de Război,

fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f. 90).

Soldat Iacob Filip Detașamentul Golești-Vaslui; Act de moarte nr. 598/17 aprilie

1917;

În ziua de 22 a trecutei luni, a încetat din viață în cantonamentul Poiana Câmpului,

județul Vaslui, suferind de tifos exantematic, d-l soldat Iacob Filip, născut în comuna

Deveselu, județul Romanați, fiul lui Marin și al Mariei. Moartea a fost verificată de

medicul ajutor, locotenent doctor Nicolae Botez, din Regimentul 43/59. Martori: soldat

Stănescu Constantin, de ani 29, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Urluiasca,

județul Olt și soldat Enache Ioan, de ani 35, de profesie agricultor, domiciliat în comuna

Urluiasca, județul Olt, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu împreună

cu noi, administrator sublocotenent D.G. Dănescu, casier și oficier al stării civile de război

din Regimentul 43/59 Infanterie; Pentru conformitate căpitan D. Enache; Dat la 3 mai

1917.



Soldat Neda Nicolae. Act de moarte nr. 548/8 aprilie 1917;

În ziua de 19 ale trecutei luni, la ceasurile 7, a încetat din viață, în infirmeria

Corpului din Șurănești, județul Vaslui, suferind de tifos exantematic, soldat Neda Nicolae,

născut în comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a fost verificată de medicul

Corpului, căpitan doctor Ionescu Mihail, din Regimentul 43/59 Infanterie. Această

declarație a fost făcută în prezența martorilor: soldat Stănescu Constantin, de ani 29,

agricultor, domiciliat în comuna Urluiasca, județul Olt; soldat Gheorghe Ioan, de ani 31, de

profesie factor rural, domiciliat în comuna Urluiasca, județul Olt, care, după ce le-am citit

acest act, l-au subscris propriu împreună cu noi, administrator sublocotenent D.G.

Dănescu, casier și oficier al stării civile de război din Regimentul 43/59 Infanterie.

Sergent Bedreagă Petre. Act de moarte nr. 250 din 20 februarie 1917;

A încetat din viață în infirmeria Regimentului 59 Infanterie din comuna Poiana

Câmpului, județul Vaslui, suferind de febră recurentă, sergent Bedreagă Petre, în etate de

26 ani, de profesie muncitor, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului

Bedreagă Dumitru și al doamnei Florica. Moartea a fost verificată de medicul Corpului,

căpitan doctor Ionescu Mihail, din Regimentul 43/59 Infanterie. Această declarație a fost

făcută în prezența martorilor: sergent Oroveanu Gheorghe, de ani 35, domiciliat în orașul

Caracal, județul Romanați; sergent Zidaru Ioan, de ani 23, domiciliat în orașul Caracal,

județul Romanați, care după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu împreună cu noi,

administrator sublocotenent Mazilu Ioan, casier și oficier al stării civile de război din

Regimentul 43/59 Infanterie.

Soldat Gheorghe Nicolae. Act de moarte nr. 4701 din 22 martie 1917;

În ziua de 2 ale prezentei luni, a încetat din viață în Spitalul mobil din comuna

Poiana Câmpului, județul Vaslui, suferind de „mizerie fiziologică”, domnul soldat

Gheorghe Nicolae, fiul lui Ilie Nicolae și al doamnei Gheorghița. Moartea a fost verificată

de medicul locotenent doctor Crețoiu Radu de la Spitalul mobil din Poiana Câmpului.

Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: soldat Stănescu Constantin, de ani

29, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Urluiasca, județul Olt și soldat Enache

Ioan, de ani 35, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Urluiasca, județul Olt, care,

după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu împreună cu noi, administrator

sublocotenent D.G.Dănescu, casier și oficier al stării civile de război din Regimentul 43/59

Infanterie.

Soldat Truinea Ioan. Act de moarte nr. 322/22 febuarie 1917;

În ziua de 20 ale prezentei luni, a încetat din viață în comuna Poiana Câmpului,

județul Vaslui, suferind de bronho-pneumonie, soldat Truinea Ioan, de profesie plugar,

născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Andrei Truinea și al doamnei

Gena. Moartea a fost verificată de doctor Cioc din Regimentul 43/59 Infanterie. Această

declarație a fost făcută în prezența martorilor: sergent Oroveanu Gheorghe, de ani 35,

domiciliat în orașul Caracal, județul Romanați; sergent Zidaru Ioan, de ani 23, domiciliat

în orașul Caracal, județul Romanați, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris

propriu împreună cu noi, administrator sublocotenent Mazilu Ioan, casier și oficier al stării

civile de război din Regimentul 43/59 Infanterie.

Soldat Velișcu Ioan. Act de moarte nr. 547/7 aprilie 1917;

În ziua de 19 ale trecutei luni, a încetat din viață, la infirmeria Corpului din

comuna Șurănești, județul Vaslui, suferind de tifos exantematic, domnul soldat Velișcu

Ioan, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Nicolae și al doamnei

Mitrana. Moartea a fost verificată de medicul Corpului, căpitan doctor Ionescu Mihail, din

Regimentul 43/59 Infanterie. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: soldat



Enache Ioan, de ani 35, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Urluiasca, județul Olt;

Stănescu Constantin, de ani 29, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Urluiasca,

județul Olt; soldat Gheorghe Ioan, de ani 31, factor rural, domiciliat în comuna Urluiasca,

județul Olt, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu împreună cu noi,

administrator sublocotenent D.G.Dănescu, casier și oficier al stării civile de război din


Soldat Stoilă Constantin. Act de moarte nr. 197 din 5 aprilie 1917;

În ziua de 4 aprilie, la ceasurile 11 înainte de amiază, a încetat din viață, la

infirmeria Regimentului 59 Infanterie, suferind de ,,febră recurentă”, soldatul Stoilă

Constantin, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Marin și al

doamnei Maria, necăsătorit. Moartea a fost verificată de noi prin domnul medic verificator,

Ascralache, din Regimentul 59 Infanterie. Această declarație a fost făcută în prezența

martorilor: caporal Boarță Gheorghe, de ani 22, de profesie agricultor, din Regimentul 59

Infanterie; soldat Băruț Toma, de 18 ani, de profesie agricultor, din Regimentul 59

Infanterie, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu împreună cu noi,

administrator sublocotenent Dumitru Grigore și oficier al stării civile de război din


Soldat Ciucă Vasile. Act de moarte nr.2/26 ianuarie 1917;

În ziua de 25 ianuarie, orele 5 înainte de amiazi, a încetat din viață soldat Ciucă

Vasile, din Regimentul 59 Infanterie, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul

lui Iancu și al doamnei Nița. Cauza morții a fost „pneumonie și debilitate”. Martori au fost:

sergent Vasile Nicolae, de ani 39, de profesie agent sanitar, din Regimentul 59 Infanterie;

caporal Boarță Gheorghe, de ani 22, de profesie agricultor, din Regimentul 59 Infanterie,

care au subscris acest act după ce li s-a citit. Cazul morții s-a verificat de noi prin doctor

Medre, verificator. Făcut de noi, administrator sublocotenent Dumitru Grigore, în calitate

de oficier al stării civile.

Soldat Sandu Anton. Act de moarte nr.726/20 aprilie 1917;

În ziua de 19 ale prezentei luni, la ceasurile 8 înainte de amiază, a încetat din viață

la Spitalul ambulanței Diviziei 2, în comuna Buciumi, județul Iași, fiind bolnav de

„nefrită”, soldat Sandu Anton, în vârstă de 22 ani, de profesie plugar, născut în comuna

Deveselu, județul Romanați, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul

domnului Niță și al doamnei Maria. Moartea a fost verificată de domnul medic

Oreviceanu. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: medic Ioan

Oreviceanu, de ani 35, de profesie medic, domiciliat în comuna București, județul Ilfov;

plutonier Jean Mărculescu, de ani 33, de profesie subchirurg, domiciliat în comuna

Craiova, județul Dolj; ofițer administrator, Alexandru Spirapol, de ani 35, de profesie

contabil, domiciliat în comuna Bâltanele, județul Mehedinți, care, după ce le-am citit acest

act, l-au subscris propriu, împreună cu noi, sublocotenent Ioan Grecescu și oficier al stării

civile de război, din ambulanța Diviziei 2.

Soldat Vasile Paraschiv. Act de moarte 1275/4 martie 1917;

În ziua de 2 ale prezentei luni, ceasurile unu după amiază, a încetat din viață în

cantonamentul din comuna Bârnova, județul Iași, soldat Vasile Paraschiv, domiciliat în

comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a fost verificată de medicul Regimentului II

Romanați nr. 19 Infanterie, locotenent doctor Saiu Gheorghe. Această declarație a fost

făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu, de ani 34, de profesie preot, domiciliat în

comuna Cioroiu, județul Romanați; soldat Aliman Constantin, de ani 25, de profesie

cântăreț, domiciliat în comuna Urzica, județul Romanați, care, după ce le-am citit acest act,

l-au subscris cu propria lor semnătură, împreună cu noi, administrator sublocotenent



Stănescu Tudor, casier și oficier de stare civilă de război din Regimentul II Romanați nr.

19 Infanterie.

Soldat Petrescu Gheorghe. Act de moarte nr. 353/12 februarie 1917;

În ziua de 9 ale prezentei luni, la ceasurile cinci după amiază, a încetat din viață la

infirmeria Corpului din satul Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Petrescu

Gheorghe, soldat, contigentul 1911, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați.

Moartea a fost verificată de medicul Regimentului II Romanați nr. 19 Infanterie,

locotenent doctor Saiu Gheorghe. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor:

Aristide Popescu, de ani 34, de profesie preot, domiciliat în comuna Cioroiu, județul

Romanați; soldat Aliman Constantin, de

ani 25, de profesie cântăreț, domiciliat în

comuna Urzica, județul Romanați;

sergent Popa Tudor, de ani 25, de

profesie agricultor, domiciliat în comuna

Preajba, județul Romanați, care, după ce

le-am citit acest act, l-au subscris cu

propria lor semnătură, împreună cu noi,

administrator sublocotenent Stănescu

Tudor, casier și oficier de stare civilă de

război din Regimentul II Romanați nr. 19

Infanterie.

Soldat Alexandru Marin. Act de

moarte nr. 1386 din 7 martie 1917;

În ziua de 7 martie 1917, a

încetat din viață, în cantonamentul din

comuna Bârnova, județul Iași, domnul

Alexandru Marin, soldat, contingentul

1910, domiciliat în comuna Deveselu,

județul Romanați. Moartea a fost

verificată de medicul Regimentului II

Romanați nr. 19 Infanterie, locotenent

doctor Saiu Gheorghe. Această declarație

a fost făcută în prezența martorilor:

Aristide Popescu, de ani 34, de profesie

preot, domiciliat în comuna Cioroiu,

județul Romanați; soldat Aliman

Constantin, de ani 25, de profesie

cântăreț, domiciliat în comuna Urzica,

județul Romanați; sergent Popa Tudor,

de ani 25, de profesie agricultor,

domiciliat în comuna Preajba, județul Romanați, care, după ce le-am citit acest act, l-au

subscris cu propria lor semnătură, împreună cu noi, administrator sublocotenent Stănescu

Tudor, casier și oficier de stare civilă de război din Regimentul II Romanați nr. 19

Infanterie.

Soldat Peciu Ioan. Act de moarte nr. 129/1 martie 1917;

În ziua de întâi ale prezentei luni, a încetat din viață la Spitalul de campanie al

Societății Naționale de Cruce Roșie a României, domnul soldat Peciu Ioan, în etate de 27

de ani, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Dumitru și al doamnei

Preotul Aristide Popescu de la Cioroiu-

Romanaţi



Ioana. Moartea a fost verificată de medicul Corpului, doctor Crăciunescu, medicul șef al

spitalului. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: domnul Daniel Emilian,

de ani 32, de profesie preot, domiciliat în comuna Vânători, județul Neamț; domnul

Nicoară Ion, de ani 46, de profesie proprietar, domiciliat în comuna Galați, județul

Covurlui; domnul Constantinescu Alexandru, de ani 36, de profesie agricultor, domiciliat

în comuna Tufești, județul Putna, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu

împreună cu noi, medicul șef al spitalului și oficier al stării civile de razboi din Spitalul de

campanie nr.3, medic, căpitan doctor Crăciunescu.

Soldat Pantelie Petre. Act de moarte nr. 646 din 21 februarie 1917;

În ziua de 15 ale prezentei luni, la ceasurile două după amiază, a încetat din viață,

în cantonamentul din satul Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul soldat Pantelie

Petre, contigentul 1917, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a fost

verificată de medicul Regimentului II Romanați nr. 19 Infanterie, locotenent doctor Saiu

Gheorghe. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu, de ani

34, de profesie preot, domiciliat în comuna Cioroiu, județul Romanați; soldat Aliman

Constantin, de ani 25, de profesie cântăreț, domiciliat în comuna Urzica, județul Romanați;

sergent Popa Tudor, de ani 25, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Preajba,

județul Romanați, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor semnătură,

împreună cu noi, administrator sublocotenent Stănescu Tudor, casier și oficier de stare

civilă de război din Regimentul II Romanați nr. 19 Infanterie.

Soldat Nițu Dumitru. Act de moarte nr.1.132/4 martie 1917;

În ziua de 26 ale trecutei luni, a încetat din viață în cantonamentul din satul

Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Nițu Dumitru, soldat, contigentul 1911,

domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a fost verificată de medicul

Regimentului II Romanați nr. 19 Infanterie, locotenent doctor Saiu Gheorghe. Această

declarație a fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu, de ani 34, de profesie

preot, domiciliat în comuna Cioroiu, județul Romanați; soldat Aliman Constantin, de ani

25, de profesie cântăreț, domiciliat în comuna Urzica, județul Romanați; sergent Popa

Tudor, de ani 25, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Preajba, județul Romanați,

care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor semnătură, împreună cu noi,

administrator sublocotenent Stănescu Tudor, casier și oficier de stare civilă de război din

Regimentul II Romanați nr. 19 Infanterie.

Soldat Badea Marin. Act de moarte nr. 487 din 18 februarie 1917;

În ziua de 12 ale prezentei luni, la ceasurile patru după amiază, a încetat din viață

la infirmeria Corpului din satul Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Badea

Marin, soldat, contigentul 1911, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați.

Moartea a fost verificată de medicul Regimentului II Romanați nr. 19 Infanterie,

locotenent doctor Saiu Gheorghe. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor:

Aristide Popescu, de ani 34, de profesie preot, domiciliat în comuna Cioroiu, județul

Romanați; soldat Aliman Constantin, de ani 25, de profesie cântăreț, domiciliat în comuna

Urzica, județul Romanați; sergent Popa Tudor, de ani 25, de profesie agricultor, domiciliat

în comuna Preajba, județul Romanați, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu

propria lor semnătură, împreună cu noi, administrator sublocotenent Stănescu Tudor,

casier și oficier de stare civilă de război din Regimentul II Romanați nr. 19 Infanterie.

Soldat Badea Ioan. Act de moarte din 5 februarie 1917;

În ziua de 3 ale prezentei luni, a încetat din viață în cantonamentul din satul

Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Badea Ion, soldat, contigentul 1918,




Regimentului II Romanați nr. 19 Infanterie, locotenent doctor Saiu Gheorghe. Această

declarație a fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu, de ani 34, de profesie

preot, domiciliat în comuna Cioroiu, județul Romanați; soldat Aliman Constantin, de ani

25, de profesie cântăreț, domiciliat în comuna Urzica, județul Romanați; sergent Popa

Tudor, de ani 25, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Preajba, județul Romanați,

care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor semnătură, împreună cu noi,

administrator sublocotenent Stănescu Tudor, casier și oficier de stare civilă de război din

Regimentul II Romanați nr. 19 Infanterie.

Soldat Roman Dumitru. Act de moarte nr.1130/8 mai 1917;

În ziua de 17 ale prezentei luni a încetat din viață în Spitalul ambulanță locală al

Diviziei 2, din comuna Buciumi, județul Iași, soldat Roman Dumitru, în vârstă de 27 ani,

de profesie plugar, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Firache și

al doamnei Floarea. Moartea a fost verificată de domnul medic Oreviceanu. Această

declarație a fost făcută în prezența martorilor: medic Ioan Oreviceanu, de ani 35, de

profesie medic, domiciliat în comuna București, județul Ilfov; plutonier Jean Mărculescu,

de ani 33, de profesie subchirurg, domiciliat în comuna Craiova, județul Dolj; ofițer

administrator, Alexandru Spirapol, de ani 35, de profesie contabil, domiciliat în comuna

Bâltanele, județul Mehedinți, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu,

împreună cu noi, sublocotenent Ioan Grecescu și oficier al stării civile de război, din

ambulanța Diviziei 2.

Soldat Păun Florea. Act de moarte nr.449/17 februarie 1917;

În ziua de 11 ale prezentei luni, la ceasurile 8 înainte de amiază, a încetat din viață

în în cantonamentul din satul Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, Păun Florea, soldat,

contigentul 1918, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a fost

verificată de medicul Regimentului II Romanați nr. 19 Infanterie, locotenent doctor Saiu





județul Romanați, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor

semnătură, împreună cu noi, administrator sublocotenent Stănescu Tudor, casier și oficier

de stare civilă de război din Regimentul II Romanați nr. 19 Infanterie.

Soldat Ștefan Roman. Act de moarte nr.15/2 februarie 1917;

În ziua de 2 ale prezentei luni, orele patru înainte de amiază, a încetat din viață, în

infirmeria Teiș-Frumoasa, soldatul Ștefan Roman, în vârstă de 24 ani, domiciliat în

comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a fost verificată de medicul sublocotenent

doctor Mihăilescu Virgil, cu certificatul de verificare a morții nr.2/2 februarie 1917.

Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: plutonier Șerban Ioan, de ani 37, de

profesie funcționar, domiciliat în comuna Pitești, județul Argeș; Alexandru Dudescu, de

ani 46, de profesie proprietar, domiciliat în comuna București, județul Ilfov; plutonier

Iordăchescu Ioan, de ani 28, de profesie militar, domiciliat în comuna Iași, județul Iași care

după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu împreună cu noi, administrator

sublocotenent Nicolae Corbulescu casier și oficier al stării civile de război din Regimentul

II Romanați nr.19.

Caporal Cârstea Ioan. Act de moarte nr. 845 din 25 februarie 1917;

În ziua de 19 ale prezentei luni, la orele șapte după amiază, a încetat din viață, în

Spitalul regional nr.425 Iași, soldat Cârstea Ioan, caporal, în vârstă de 24 de ani, de

profesie agricolă, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, domiciliat în comuna



Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Ofilat și al doamnei Călina, căsătorit. Moartea a

fost verificată de doctorul Rion cu certificatul de verificare a morții nr. 126/26 februarie

1917. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: domnișoara Eugenia

Radovici, de ani 19, de profesie infirmieră, domiciliată în comuna Iași, județul Iași;

domnișoara Elena Stavici, de ani 18, de profesie infirmieră, domiciliată în comuna Iași,

județul Iași; domnișoara Melania Hagiu, de ani 19, de profesie infirmieră, domiciliată în

comuna Iași, județul Iași, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu semnătură

proprie, împreună cu noi Daniel Sachelarescu oficier de stare civilă de război și

administratorul Spitalului regional nr. 425 Iași.

Soldat Nicola Dumitru. Act de moarte nr. 845 din 25 februarie 1917;

În ziua de 19 ale prezentei luni, la ceasurile zece înainte de amiază, în

cantonamentul din satul Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Nicola Dumitru,

soldat, contingentul 1917, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a

fost verificată de medicul Regimentului II Romanați nr.19, locotenent doctor Saiu





județul Romanați, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor



Soldat Andreiu Marin. Act de moarte nr. 1024 din 25 februarie 1917;

În ziua de 23 ale prezentei luni, la ceasurile 10 înainte de amiază, a încetat din

viață, la cantonamentul din satul Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Andreiu

Marin, soldat, contingentul 1917, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați.

Moartea a fost verificată de medicul Regimentului II Romanați nr. 19, locotenent doctor

Saiu Gheorghe. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu,

de ani 34, de profesie preot, domiciliat în comuna Cioroiu, județul Romanați; soldat

Aliman Constantin, de ani 25, de profesie cântăreț, domiciliat în comuna Urzica, județul

Romanați; sergent Popa Tudor, de ani 25, de profesie agricultor, domiciliat în comuna

Preajba, județul Romanați, care, , după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor



Soldat Ganea Ion. Act de moarte nr. 1521/12 martie 1917;

În ziua de 10 ale prezentei luni, la ceasurile cinci după amiază, a încetat din viață,

la infirmeria Corpului din satul Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Ganea

Ion, soldat, contingentul 1916, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea

a fost verificată de medicul Regimentului II Romanați nr. 19 locotenent doctor Dan

Constantin. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu, de ani







Soldat Lupu Vasile. Act de moarte nr. 129/26 ianuarie 1917;

În ziua de 16 ale prezentei luni, la ceasurile opt înainte de amiază, a încetat din

viață în infirmeria Corpului din satul Bârnova, comuna Buciumi județul Iași, domnul Lupu



Vasile, soldat, contingentul 1915, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați.

Moartea a fost verificată de medicul regimentului II Romanați nr. 19, doctor Vubert

Grigore. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu, de ani







Soldat Mihaiu Nicolae. Act de moarte 1683/24 martie 1917;

În ziua de 24 ale prezentei luni, ceasurile 10 înainte de amiază, a încetat din viață,

în cantonamentul din satul Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Mihaiu

Nicolae, soldat, contingentul 1917, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați.

Moartea a fost verificată de medicul Regimentului II Romanați nr. 19, locotenent doctor

Dan Constantin. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu,

de ani 34, de profesie preot, domiciliat în comuna Cioroiu, județul Romanați; soldat

Aliman Constantin, de ani 25, de profesie cântăreț, domiciliat în comuna Urzica, județul

Romanați; sergent Popa Tudor, de ani 25, de profesie agricultor, domiciliat în comuna

Preajba, județul Romanați, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor



Soldat Trifu Ion. Act de moarte nr. 336/8 februarie 1917;

În ziua de 16 ale prezentei luni a încetat din viață, la cantonamentul din satul

Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Trifu Ion, soldat, contingentul 1917,


Regimentului II Romanați nr.19, locotenent doctor Saiu Gheorghe. Această declarație a

fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu, de ani 34, de profesie preot, domiciliat

în comuna Cioroiu, județul Romanați; soldat Aliman Constantin, de ani 25, de profesie

cântăreț, domiciliat în comuna Urzica, județul Romanați; sergent Popa Tudor, de ani 25, de

profesie agricultor, domiciliat în comuna Preajba, județul Romanați, care, după ce le-am

citit acest act, l-au subscris cu propria lor semnătură, împreună cu noi, administrator

sublocotenent Stănescu Tudor, casier și oficier de stare civilă de război din Regimentul II

Romanați nr. 19 Infanterie.

Soldat Ricmănescu Iosif. Act de moarte nr. 336 din 8 februarie 1917;

În ziua de 8 ale prezentei luni, a încetat din viață în infirmeria Corpului din satul

Bârnova, comuna Buciumi, județul Iași, domnul Ricmănescu Iosif, soldat, contingentul

1899, de profesie plugar, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a fost

verificată de medicul Regimentului II Romanați nr. 19, locotenent doctor Saiu Gheorghe.

Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: Aristide Popescu, de ani 34, de

profesie preot, domiciliat în comuna Cioroiu, județul Romanați; soldat Aliman Constantin,

de ani 25, de profesie cântăreț, domiciliat în comuna Urzica, județul Romanați; sergent

Popa Tudor, de ani 25, de profesie agricultor, domiciliat în comuna Preajba, județul

Romanați, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor semnătură,



Soldat Băltărețu Gheorghe. Act de moarte nr. 31 din 14 martie 1917;

În ziua de 13 ale curentei luni, a încetat din viață în Spitalul Iași nr. 269

„Caritatea”, suferind de „febră recurentă” și „debilitate”, domnul Băltărețu Gheorghe, în



vârstă de 21 ani, de profesie militar, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul

domnului Păun și al doamnei Ioana. Moartea a fost verificată de domnișoara Viorica

Ionescu-Cernea, internă la Spitalul nr. 269 „Caritatea” prin certificatul nr. 49/14 martie a.c.

Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: domnul Vasile Chiparatu, de ani 60,

de profesie scriitor, domiciliat în comuna Iași, județul Iași; domnul Gheorghe Craciuc, de

ani 43, de profesie militar, domiciliat în comuna Iași, județul Iași; domnul Gheorghe

Bălușanu, de ani 47, de profesie militar, domiciliat în comuna Ciurea, județul Iași, care,

după ce le-am citit acest act, l-au subscris cu propria lor semnătură, împreună cu noi,

doctor Vrabie, administrator și oficier de stare civilă de război din Spitalul nr. 269

„Caritatea”.

Soldat Enache Ioan. Act de moarte nr. 925/ 4 aprilie 1917;

În ziua de 28 ale trecutei luni, a încetat din viață la Spitalul Militar Dispensar,

Podul Iloaiei, județul Iași, soldatul Enache Ioan, din Depozitul Subzistența Etapei I, în

vârstă de 37 ani, de profesie militar, născut în comuna Deveselu, județul Romanați,

căsătorit, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Dinu și al

doamnei Leana. Moartea a fost verificată de domnul doctor Petrescu, șeful Spitalului

Militar Dispensar nr. 4000. Această declarație a fost făcută în prezența martorilor: domnul

Ioniță Toma, de ani 56, de profesie muncitor și domnul Costache Ioniță, de ani 50, de

profesie muncitor, ambii domiciliați în comuna Podul Iloaiei, județul Iași, care, după ce le-

am citit acest act, l-au subscris prin punere de deget, neștiind carte, împreună cu noi, Ioan

Alexa, oficierul stării civile din comuna Podul Iloaiei, județul Iași.

Soldat Nasta Florea. Act de moarte nr. 172 din 23 februarie 1917;


viață la Spitalul Mobil nr.11, din comuna Poiana Cașin, fiind bolnav de „mizerie

fiziologică”, soldatul Nasta Florea, contingent 1893, în vârstă de 44 ani, din Compania 1

sanitari, de profesie agricolă, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, domiciliat în

comuna Deveselu, județul Romanați. Moartea a fost verificată de noi, medic Crețian

Romulus, șeful Spitalului Mobil nr. 11. Această declarație a fost făcută în prezența

martorilor: plutonier Atanasie Marin, de ani 32, de profesie subchirurg, sergent Vasiu

Ștefan, de ani 24, de profesie funcționar, domiciliat în comuna Craiova, județul Dolj;

soldat Cunțu Scarlat, de ani 40, de profesie agricolă, domiciliat în comuna Plopșani,

județul Giurgiu, care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris împreună cu noi, subofițer

de administrație, Ion Avram, și oficier de stare civilă de război.

Soldat Pantelie Petre. Act de moarte nr. 140/3 mai 1917;

În ziua de întâi a prezentei luni, la ceasurile 10 după amiază, a încetat din viață, în

satul Petulești, comuna Tarzis, județul Fălciu, soldatul Pantelie Petre, în vârstă de 40 de

ani, de profesie militar, din Regimentul 3 Artilerie Grea, partea sedentară, cantonat în satul

Petulești, domiciliat în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Pantelie

Mercedă și al doamnei Stanca. Moartea a fost verificată de domnul medic, sublocotenent

Steru din Regimentul 3 Artilerie Grea, partea sedentară. Această declarație a fost făcută de

martorii: Sandu Ionea, de ani 58 și Ion Bunescu, de 58 de ani, ambii de profesie agricultori,

domiciliați în comuna Tarzis, județul Fălciu care, după ce le-am citit acest act, l-au

subscris împreună cu noi, Dumitru Năstase, ajutor de primar și oficier de stare civilă din

comuna Tarzis, județul Fălciu. Martorii, neștiind carte, au semnat prin punere de deget.

Soldat Vlad Nicolae. Act de moarte nr. 235/21 aprilie 1917;


viață în cantonamentul Regimentului 2 Vânători din satul Hăudești, comuna Miclăușani,

județul Roman, suferind de „febră recurentă”, soldat Vlad Nicolae, în vârstă de 21 ani, de



profesie militar, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Ion și al

defunctei Tudora. Moartea a fost verificată de noi înșine. Această declarație a fost făcută în

prezența martorilor: soldat Slabu Gheorghe, de ani 21, de profesie militar, domiciliat în

comuna Valea Mare, județul Muscel; soldat Nițoiu Nicolae, de ani 21, de profesie militar,

domiciliat în comuna Stoenești, județul Muscel, care, după ce le-am citit acest act, l-au

subscris prin punere de deget, împreună cu noi, Anton Petre Bejan, primar și oficier de

stare civilă din comuna Miclăușani, județul Roman.

Soldat Mercedă Constantin. Act de moarte nr. 5 din 11 aprilie 1917;

În ziua de 11 ale prezentei luni, a încetat din viață în infirmeria Divizionului 1

Tunuri, din comuna Buciumi, județul Iași, domnul Mercedă Constantin, născut în comuna

Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Radu și al doamnei Trana. Moartea a fost

verificată de domnul medic Barbu Sperciug din Divizionul 1 Tunuri. Această declarație a

fost făcută în prezența martorilor: domnul Mihăilescu Ion, de 41 de ani, de profesie

sergent infirmier, domiciliat în comuna Butrești, județul Mehedinți; domnul Catană

Nicolae, de 22 ani, de profesie soldat infirmier, domiciliat în comuna Smadovița, județul

Mehedinți care, după ce le-am citit acest act, l-au subscris propriu împreună cu noi,

locotenent Boștinescu Aurel și oficier al stării civile de război din Divizionul 1 Tunuri.

Soldat Savu Gheorghe. Act de moarte nr.1138/17 mai 1917;

În ziua de 15 ale curentei luni, la ceasurile trei înainte de amiază, a încetat din viață

în spitalul „Sfântul Spiridon”, Iași, din cauza „bronho-pneumonie”, soldat Savu Gheorghe,

în vârstă de 27 ani, de profesie fierar, născut în comuna Deveselu, județul Romanați, fiul

lui Matei și al doamnei Lina. Moartea a fost verificată de doctor Riegler. Această

declarație a fost făcută în prezența martorilor: domnul Gheorghe Sion, de 38 ani, de

profesie funcționar, domiciliat în comuna Iași, județul Iași; domnul Gheorghe Dumitriu, de

ani 65, de profesie pensionar, domiciliat în comuna Iași, județul Iași, care, după ce le-am

citit acest act, l-au subscris propriu, împreună cu noi, Dimitrie Munteanu, administrator și

oficier de stare civilă de război din spitalul sus citat.

Soldat Copilescu Dumitru. Act de moarte nr. 186 din 8 iulie 1918;

În ziua de 8 ale prezentei luni, ceasurile 4 după amiază, a încetat din viață la

Spitalul Barăci, gara Roman, în urma maladiei „inflamația ambelor vârfuri-TBC”, soldat

Copilescu Dumitru, în vârstă de 25 ani, din Regimentul 2 Vânători, domiciliat în comuna

Deveselu, județul Romanați, fiul domnului Mihai și al doamnei Maria. Moartea a fost

verificată de domnul căpitan doctor Traian Beca, medicul șef al Spitalului Barăci, gara

Roman, prin certificatul de verificare nr.166. Această declarație a fost făcută în prezența

martorilor: domnul Niță Petrescu, de ani 40, de profesie agricolă, domiciliat în comuna

București, județul Ilfov; domnul Enache Ion, de 29 de ani, de profesie cizmar, domiciliat în

comuna Brăila, județul Brăila; domnul Stan Ion, de 35 de ani, de profesie agricultor,

domiciliat în comuna Băicoi, județul Muscel, care, după ce le-am citit acest act, l-au

subscris propriu știind carte, împreună cu noi, locotenent Petre Costescu și oficier de stare

civilă de război din Spitalul Barăci, Roman.



Pagini despre gimnaziul-liceu Radu Greceanu (II)

Ioan Smedescu

XXI.

Anul 1893 începe rău pentru Directorul Gimnaziului August Crainic.

În 29 Ianuarie, profesorul de matematică C. M. Vișinescu- transferat de la liceul

din Bârlad, Noiembrie 1992, -nu va sta decât până în 15 Martie 1993, când va fi mutat la

gimnaziul din Tg. Jiu, de unde va veni la Slatina Traian Negrescu, cel acuzat de directorul

de acolo, Bobancu Ștefan, că își transformase casa unde locuia în casă de prostituție105

-

trimite ministerului o plângere contra sa ( S.A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 417/1893): Subsemnatul profesor provizoriu de matematică la gimnaziul din Slatina sunt pus în

imposibilitate de către directorul A Crainic, de a mai face curs în școală, căci ieri în ora

10,20-11,20 la clasa I-a, a venit la finea oarei și-a declarat elevilor că eu nu le explic

bine; așa-dar deși m-am mai plâns către dv. personal contra acestui Director prin

scrisoarea de la 15 Ianuarie curent și totuși nu s-a luat nici-o măsură de îndreptare de

către Onor Minister; apoi cu profund respect am onoarea a vă comunica că dacă nu se ia

vreo măsură de îndreptare contra acestui profesor suplinitor degradat, apoi voi fi silit a

da afară cu forța de la cursurile mele pe Directorul netrebnic care învață pe elevi contra

profesorilor. Primiți vă rog încredințarea despre profundul meu respect. C. Vișinescu,

Solicita ca plângerea sa să-i fie înmânată personal, Domnului Ministru al Cultelor

și Instrucțiunii Publice.

Ministrul hotărăște să se trimită o copie inspectorului Găvănescu iar acesta să

meargă imediat pentru a cerceta faptele și a se da un avertisment petiționarului: „cuvintele

de care dv v-ați servit în petițiunea de la 29 Ianuarie la adresa Directorului acelei școli

arătând lipsa de condescendență față de autoritatea școlară fiind în același timp

nepotrivite calității de profesor, subscrisul vă avertizează și vă invită ca pe viitor să

alegeți expresiunile cu care să vă serviți, căci în cazul contrar, vi se va aplica penalitățile

prescrise de lege”. În 11 Februarie, profesorul Vișinescu semna de primirea plicului cu rezoluția

ministrului în fața Directorului Crainic. În mod cert, și din cauza acestor petiții și pe fondul

neînțelegerilor cu Directorul Crainic, în 15 Martie este mutat la Tg. Jiu.

La Tg. Jiu, C. Vișinescu a ajuns într-un gimnaziu unde se practica bătaia barbară a

elevilor, Ministerul aflând de aceste practici în urma dezvăluirilor făcute de fostul profesor

de desen al gimnaziului slătinean, Rola Piekarski. De altfel, directorul a fost destituit și

numit provizoriu, C. Vișinescu, între 21 dec.1893-2 feb. 1894. El se va pensiona în 1915

după 33 de ani în învățământ, de la liceul din Tecuci.

Tot în acest început de an, curge corespondența gimnaziului cu ministerul, având

de subiect Ordinul ministrului care viza profesorii (maeștrii) de muzică, desemn și

gimnastică, și modul cum a fost perceput acest ordin, mai ales, de către Oprea Dumitrescu,

de care am vorbit anterior.

105

Dr. G. Gârdu, Liceul din Tg. Jiu, în Litua; apud I. St. Toma, Muzeul Oltului, t. 4, 2015



XXII. În 25 Septembrie Safta Galiboldi, femeie văduvă din Slatina, cere reînscrierea

fiului său, în rândurile elevilor de clasa I-a, întrucât a fost nevoită, din motivul îmbolnăvirii

sale și lipsindu-i banii necesari, să îl retragă de la cursuri. Directorul Crainic nu a aprobat

înscrierea fără acceptul ministerului, care, prin adresa din 27 Septembrie, adresată

Directorului Gimnaziului, („subsemnatul are onoarea a vă invita să înscrieți în clasa I-a a

acelui gimnaziu, pe Ion Galiboldi, dacă în adevăr, acel elev s-a retras din silă (lipsă bani,

n. n.) și nu a rămas repetent doi ani în aceiași clasă”). Ne vom întâlni curând cu acest elev

revenit în gimnaziu. XXIII.

În 27 Septembrie 1893 directorul August Crainic prin adresa cu nr. 122, înștiința

pe ministru de neprezentarea la post a profesorului de matematică și comptabilitate I.

Enoiu „și neavând prin cine-l înlocui, cursurile suferă” . Rezoluția ministrului a fost că

„Direcțiunea este rugată să îngrijească de suplinirea în comptul domnului Enoiu”.

XXIV.

În 22 Noiembrie, A. Crainic se plânge din nou Ministrului de „reținerea” de 30% care se

aplica la salariul integral al profesorilor de matematică și comptabilitate, făcând ca prin

aceasta, cu o singură excepție, prof. C. Vișinescu, „ca figurarea în program a acestei

științe, să fie aproape numai o formalitate, realitatea fiind cu totul departe de scopul unei

instrucțiuni serioase”. Lipsa de profesori la această catedră l-a făcut pe Directorul Crainic, să sesizeze

încă din 1888 Ministerul, că lipsa profesorilor nu mai poate fi continuată cu supliniri,

întrucât nici unul dintre acești

profesori nu are curajul să ia

asupră-și răspunderea morală

pentru paguba ce ar îndura-o

școlarii din pricina hetero-

genității rezultatului fondului

de cunoștințe ce ar dobândi,

lipsind unitatea de metodă la

predarea acestei ştiințe atât de

importante106

. Acum, propune

ministerului ori să nu se mai

aplice reținerea de 30%, ori,

profesorului suplinitor nou,

Ion Fodor, să i se dea și

predarea obiectului Geografie,

de la clasa a III-a, prin aceasta,

întregindu-se norma de 190 ore

necesare unei catedre întregi. De menționat că, deși era un gimnaziu real, numărul orelor de matematică și

comtabilitate se micșorase; prin aceasta, neîntrunind numărul de ore necesar pentru o

catedră completă, se aplica această reținere de 30% aplicată salariului net. Sancțiunea,

urmare a numărului incomplet de ore necesare unei catedre, era unul din motivele invocate

106

S. A. N. I. C. fond Ministereul Cultelor și Instr. Publice, ds. 4437/1888.

Adresa doamnei Gariboldi



de director, care au dus la o mare fluctuație și nestatornicie, a profesorilor de această

materie.

XXV.

Profesorul Ioan Pipoș, în 26 Noiembrie 1893, se adresa Ministrului solicitându-i,

în temeiul pregătirii sale, catedra de geografie și istorie, la schimb cu limba română, obiect

de studiu asupra căruia

„subsemnatul nu a făcut studii

speciale”. Arăta că e absolvent de

„studii academice la Viena și

având ca obiecte de studiu istoria

cu geografia și filozofia-precum

certifică documentele” sale. Mai

arată că n-a predat „încă” limba

română la vreo școală publică, „în

schimb însă, am ocupat timp de 4

ani catedra de istorie și geografie

la gimnaziul clasic din Giurgiu”. Cele două materii, la

gimnaziul din Slatina, erau predate

de către Directorul A. Crainic, el

predând până în 1887, în primii trei ani de existență ai gimnaziului, toate materiile care

țineau de partea literară, iar din 1887, când ia ființă și clasa a IV-a, româna, geografia și

istoria.

Scrie Pipoș- ca justificare a cererii sale „că suplinitorul catedrelor de istorie și

geografie de la gimnaziul real din Slatina, Dl. August Crainic, ca absolvent al facultății de

litere din București, este mai competent pentru o catedră de limba română decât mine”. Ioan Pipoș, conform spuselor sale, a fost „permutat în locul Dlui I. Gherghel la

catedrele de limba română și germană”. Solicită schimbarea catedrelor cu A. Crainic, „în

interesul școlei”. Rezoluția ministrului, scrisă pe cererea

lui I. Pipoș, a fost: „ Dl. Crainic va fi întrebat

dacă primește”. I se trimite în 30 noiembrie, adresă

Directorului, pentru a fi întrebat dacă acceptă

schimbul.

Și Dl. Crainic a primit, dându-i istoria și

geografia, și rămânând cu româna și direcția

școlii.

Din păcate, nici Pipoș nu va sta la

Slatina, decât până în Septembrie 1894, când în

locul lui va veni Ion Bidu, licențiat în litere,

având un an vechime ca profesor la liceul din

Brăila. Tot un an va sta și el, în iunie 1895,

având cu A. Crainic o divergență în cancelarie,

directorul amenințându-l cu scaunul ridicat către

el. Se va muta în București, la Mihai Viteazul și

apoi la Sf. Sava. Din 1904, îl întâlnim ca profesor

de germană, materie pentru care își trecuse Adresă semnată de Ion Pipoş



capacitatea, la liceul din Giurgiu107

. XXVI.

5 Martie 1894. Ne reîntâlnim cu

Nicolae Tintoreanu, profesorul de desemn

care și-a găsit drept gazdă, casa colegului

său, maestrul de gimnastică, C.

Bucovineanu, căsătorit încă din 1888, la

un an de la sosirea sa în Slatina, cu Ana

Ionescu, bună prietenă cu Olga, soția

profesorului Grigore Mălinescu, venit în

februarie 1894, de la Iași, în urma

vacantării postului- prin transferul

profesorului Iuliu Moisil, la gimnaziul din

Târgu- Jiu; este numit ca profesor

suplinitor de științe fizico-naturale și

igienă.

Din această dată, avem adresa No.

11, a Directorului A. Crainic înaintată

Ministrului, prin care i se aducea la

cunoștință: „Conformându-mă oficioasei Dv. No. 1221 S. B. din anul curent, am onoarea

a vă comunica, că în ziua de 2 Martie am supus pe Dl. Nicolae Dimitriu Tintoreanu,

jurământului cerut de lege, iar formula

subscrisă de Domnia Sa aci anexat

respectuos o înaintez D-Voastre spre știință

și regulă.

Primiți, vă rog Domnule Ministru

asigurarea prea distinsei mele stime. Director, A. Crainic

(De remarcat, în josul paginii, este

menționată tipografia care executa necesarul

de tipizate al gimnaziului; Slatina, Typ.

Societății, în care era acționar și Oprea

Dumitrescu, maestrul de muzică). Jurământ,

Jur înintea prea SfinteiTreimi pe

onoarea și conștiința mea , că voi servi în

funcțiunea ce mi s-a încredințat: ca maestru

de desemn și caligrafie cu bună credință,

dreptate și tragere de inimă și că nu mă voi abate de la datoriile prescrise, și că voi

respecta legea și constituția patriei mele. Jur credință M. S. Regelui Carol I-iul și augustei sale dinastii; așa să-mi ajute

Dumnezeu.

Nicolae Dimitriu Tintoreanu

Acest jurământ s-a săvârșit în fața noastră,

107

I. St. Toma, Muzeul Oltului, t. 4, 2015



Preot Michail Vasilescu

Acest jurământ s-a săvârșit în fața noastră, Director, A. Crainic

XXVII.

Și Crainic își continuă seria de adrese cu răspunsuri către Onor Minister. Nu mai

prididește, sărmanul, cu cele pătimite cu colegii săi, profesorii, când, iată, acum trebuie să

mai dea socoteală și de porumbeii diaconului Bucică.

Și, ca un făcut, cel pe care îl reprimise la școală, în toamna trecută - la rugămințile

Saftei Galiboldi, o mamă singură, bolnavă, dar doritoare de a-și vede fiul cu studii

gimnaziale, aprobându-i reînscrierea în clasa I-a, este unul din răufăcători, el, elevul Ion

Galiboldi, dintr-a-ntâia, înhăitat cu un altul, Martinescu Petre, din școala primară Ștefan

Protopopescu.

Într-o noapte, reclamă diaconul Bucică108

, cei doi i-ar fi furat din curtea

gospodăriei sale, mai mulți porumbei, fapt care îmi amintește, citind aceste pagini de

arhivă, ca fost elev al acestui gimnaziu devenit liceu, și cunoscător al vieții de „internist”,

de furtul de gutui, din anii 70, din ograda unui profesor a cărui curte era vecină cu

internatul nostru, fosta școală Ionașcu.

Și a fost, a doua zi, zarvă mare în liceu, cu adunarea tuturor elevilor în curtea

interioară, formând celebrul „careu” al acelor ani. S-a lăsat cu pedepse (-din fericire- nu

atât de drastice!) pentru făptuitorii care și-au recunoscut cu demnitate, vinovăția; n-au vrut

să-l păgubească pe domnul profesor, iar fapta n-au considerat-o un furt ci mai mult, un act

de bravură; au fost „zgândăriți în orgoliu” de rămășagul celor două tabere ale elevilor din

anii III și IV, care considerau că nimeni nu are curajul de a face rost de câteva gutui,

galbene și parfumate, din grădina de-alături, precum Prâslea cel voinic, în luptă cu zmeul,

mere de aur, din grădina fermecată, mai ales, că stăpânul, era cunoscut drept unul dintre

cei mai drastici profesori din liceu, la a cărui materie, biologia, nu se trecea așa ușor,

ascunse și nenumărate, fiind piedicile către o notă de trecere.

Crainic, însă, spunea că o învinuire de furt adusă unui elev, îl obligă „negreșit în

interesul disciplinei și moralității, asupra cărora mai ales, trebuie să vegheze școala”, să

cerceteze faptul. Și l-a cercetat, aducând în cancelarie pe elevul reclamat, însă, acesta, nu a

recunoscut, ba, mai mult, pe un ton provocator, a amenințat că-l va tăia cu cuțitul pe elevul

Martinescu, cel ce recunoscuse fapta și l-a numit și pe el ca făptaș. Odată intrat în clasă,

elevul Ion Galiboldi, a continuat să braveze în fața colegilor și a profesorului I. Fodor,

amenințând cu reclamarea la ministru a directorului care și-a permis să-l întrebe de furtul

porumbeilor. Cum s-a încheiat

povestea, ne-o spune

însuși directorul Crainic

în raportul înaintat

ministrului.

108

Preotul Nae Bucică din Slatina şi soţia sa Sevastiţa au avut 15 copii, între care doi generali: Petre Bucică şi Ioan Bucică (vezi Generalul de divizie Petre Bucică- 120 de ani de la naştere, de Gh. Mihai, în Anotimp Magazin, An. XII, nr. 7(468)/14-20 februarie 2001)

Pagină cu antetul ,,Slatina, Typografia Societăţii”



„...elevul Galiboldi a fost totdeauna

un element de dezordine în acest

gimnaziu, fiind convinși că figurarea

lui printre ceilalți elevi, ar avea

urmare păgubitoare asupra acestora,

în interesul ordinii și al disciplinei,

Consiliul școlar în unanimitate, l-a

eliminat pe timp de cinci luni din

acest gimnaziu, începând cu începere

de la 12 Martie, sperând bineînțeles

că nu se va mai întoarce, niciodată,

la școală. Primiți, vă rog, Dle Ministru

asigurarea respectului meu”.

Calendarul MEMORIEI OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR– Ianuarie

-20 ian. 1368, prima atestare documentară a oraşului Slatina.

-18 ian. 1480, prima atestare documentară a localităţii Bărăştii de Cepturi.

-ian. 1528, m. Vlădaia, soţia jupanului Manea Perşanu. Sunt ctitorii m-rii Seaca-Muşeteşti.

-4 ian. 1529, m. Radu de la Afumaţi. Din inscripţia de pe piatra sa tombală de la Curtea de

Argeş rezultă că una din luptele sale a fost la Slatina.

-18 ian. 1610. m. Radu Buzescu clucer. Înmormântat la M-rea Căluiu.

-3 ian 1739, m. Iane Slătineanu vel cămăraş za ocne, frate cu Nicola Slătineanu, ctitorul

bisericii ,,Maica Domnului” din Slatina.

-ian. 1794, n. la Slatina poetul Barbu Paris Mumuleanu.

-17 ian. 1831, m. la Strejeşti C-tin Buzescu, ultimul descendent în linie bărbătească al

familiei.

-11 ian. 1838, are loc cutremurul de pământ care distruge biserica satului Brâncoveni.

-15 ian. 1843, m. Amza (2) Jianu, fratele cel mare al haiducului Iancu Jianu.

-6 ian. 1850, n. Pake Protopopescu, om politic liberal (Poboru-Olt).

-25 ian. 1857, P.S. Aurelian de 24 ani, cere bursă lui Barbu Ştirbei pentru a studia

agronomia.

-26 ian. 1857, m. dascălul craiovean Gr. Pleşoianu din familia romanaţeană a Pleşoienilor.

-3 ian. 1859, m. la Caracal Ion Dumitriu, deputat al oraşului în adunarea Ad-hoc.

-7 ian. 1881, n. poetul Ion Minulescu.

-21 ian. 1885, n. poeta Ada Umbră (Eugenia Ionescu).

-9 ian. 1892, n. g-ral Damian Raşcu la Caracal.

-4 ian. 1897, apare la Caracal ziarul ,,Progresul din Romanaţi”.

-12 ian.1897, apare la Caracal ,,Romanaţii”, organul P.N.L. Romanaţi cu un apel al lui

N.B. Locusteanu.

-7 ian. 1901, n. academicianul Nicolae Petrulian la Româna- Balş.

-ante 29 ian. 1901, G. Poboran scoate la Slatina ,,Progresul Oltului”.

-15 ian. 1902, n. geograful Ion Conea la Coteana.

-26 ian. 1902, m. mitropolitul Iosif Naniescu, fost egumen al schitului Şerbăneşti-

Morunglav.

-12 ian. 1903, Take Ionescu devine deputat de Romanaţi pentru a doua oară.



-1 ian. 1904, apare la Slatina şi Curtea de Argeş ,,Calea Vieţii”, revistă bisericească.

-13 ian. 1904, premiera piesei ,,Casta Diva” de H.G. Lecca la Teatrul Naţional din

Bucureşti. Debutează actriţa Marioara Voiculescu.

-15 ian. 1904, C. Dissescu este ales deputat de Teleorman.

-23 ian. 1905, apare la Caracal ziarul ,,Caracal”, organ P.N.L.

-2 ian. 1907, n. pictorul Ion Popescu-Negreni.

-24 ian. 1908, n. la Cruşov prof. Pătru Crăciun.

- între 1-15 ian 1908, N. Titulescu susţine la Slatina o conferinţă despre care a scris N.

Iorga în ,,Neamul Românesc”.

-1 ian. 1909, apare la Caracal ,,Conservatorul din Romanaţi”.

-24 ian. 1909, m. P.S. Aurelian.

-26 ian. 1911, apare la Caracal ziarul ,,Izbânda”.

-28 ian. 1912, n. prof. univ. Alfred Henrich la Caracal.

-9 ian. 1914, n. Ion Dumitrescu, dr. în filologie (Optaşi).

-28 ian. 1914, apare la Slatina ziarul ,,Opinia Oltului”.

-28 ian. 1914, C. Basarab Brâncoveanu devine şeful P. Conservator din Romanaţi în urma

întrunirii de la Caracal la care participă şi Al. Marghiloman.

-3 ian. 1916, O. Goga pierde alegerile la Romanaţi din cauza intervenţiei guvernului, fiind

ales V. Oroveanu.

-26 ian 1918, n. la Scorniceşti N. Ceauşescu, preşedinte al României.

-13 ian. 1919, apare la Caracal ,,Lumina satelor”, organ al corpului didactic şi preoţesc din

Romanaţi.

-1 ian. 1923 apar la Caracal ziarele ,,Coasa” organul Partidului Naţionalist Democrat şi

,,Sorcova”, săptămânal independent scos de librarul Ilie Mărculescu.

-ian. 1927, apare la Celaru revista ,,Zorile Romanaţului”.

-17 ian. 1928, apare la Slatina ziarul ,,Oltul”.

-29 ian. 1928, n. la Slatina istoricul Mihai Butoi.

-25 ian. 1929, Mitropolitul Nifon Criveanu publică ,,Cugetări şi maxime pentru viaţă”.

-31 ian. 1929, Liviu Rebreanu şi Mircea Damian scot la Bucureşti ,,Gazeta literară”.

-24 ian. 1932, n. actorul Silviu Stănculescu la Timişoara. A făcut liceul comercial Caracal.

-14 ian. 1936, n. la Amărăştii de Sus poetul Ion Stoica.

-1 ian. 1937, apare la Caracal ,,Şcoala Romanaţului”.

-1 ian. 1938, n. la Dobreţu, istoricul Gheorghe D. Iscru.

-1 ian 1939, apare la Caracal ziarul ,,Renaşterea”.

-6 ian. 1940 , n. poetul Ion Lazu (Cioburciu- Tighina).

-23 ian. 1940, n. (Corabia) Emil Boroghină, actor şi fost dir. al Teatrului Naţional Craiova

-14 ian. 1941, n. la Vădăstriţa poetul Alexandru Tănase.

-28 ian. 1941, n. la Dioşti-Romanaţi dr. Veselina Urucu, geograf.

-30 ian. 1941, m. la Ştefăneşti-Vâlcea preotul folclorist Teodor Bălăşel .

-21 ian. 1942, n. scriitorul Grigore Albu- Gral la Seaca-Olt.

-30 ian. 1942, D. Popovici scoate revista ,,Studii Literare”.

-18 ian. 1943, n. poetul Dan Rotaru la Slătioara.

-28 ian. 1943, n. la Vişina prozatorul Petre Preoteasa.

-14 ianuarie 1946, Mircea Damian înfiinţează un cenaclu literar în redacţia ziarului

,,Fapta”.

-20 ian. 1947, m. Iuliu Moisil, fost profesor al Gimnaziului din Slatina.

-29 ian. 1949, n. la Slatina istoricul Alexandru-Ceciliu Popescu.

-15 ian. 1950, n. poetul Ilie Bobescu (Grădiştea- Găneasa, jud. Romanaţi).



-30 ian. 1950, n. (Optaşi Măgura) N. Oprea, scriitor şi istoric literar.

-1 ian. 1951, n. la Corabia Cornelia Petrescu, grafician.

-25 ian. 1961, n. la Bobiceşti pictorul George Păunescu.

-5 ian. 1971, m. poetul, actorul şi regizorul Şt. Braborescu (n. Caracal 31 aug. 1880).

-7 ian. 1976, n. la Craiova poetul Ionuţ Botar.

-6 ian. 1980, m. poetul Mihai Bărăgan (n. Coteana, 3 mai 1900).

-1 ian. 1990, C-tin Dumitrache scoate la Slatina ,,Agora literar -artistică”.

-18 ian. 1995, arde Teatrul Naţional din Caracal.

-8 ian. 1997, m. la Slatina prozatorul Mircea Andreescu (n. 29 nov. 1940, Radomireşti).

-1 ian. 2000, m. la Roma poeta Yvonne Rossignon (n. 1912, Studina).

-26 ian. 2000, m. poetul Pan M. Vizirescu (n. Braneţ-Romanaţi , 1903).

-1 ian. 2003, m. ziaristul Dumitru Tinu (n. Coteana-Olt, Memoria Oltului nr.8/2012).

-26 ian. 2015, m. la Drăgăneşti pictorul, sculptorul, arheologul şi muzeograful Traian

Zorzoliu.

Dosarele Pan M. Vizirescu (V)

Ioan Smedescu, Ion Tîlvănoiu

Printre alte documente rămase de la scriitorul romanaţean Pan M. Vizirescu se

numără şi câteva scrisori trimise de poet ori primite de acesta de la confraţi. Scriitorul de

la Braneţi a fost un om ordonat, a păstrat copii de pe scrisorile trimise şi le-a transcris pe

acelea deteriorate care au ajuns astfel până la noi. Cu două decenii în urmă începusem

publicarea acestora în revista Caietele Agora, însă aceasta încetându-şi activitatea,

documentele au rămas în arhiva mea.

[1] Slatina-Olt, 12 mai 1972, str. Filimon Sârbu nr. 8

Iubite domnule Traian Iancu,

Plăcerea pe care mi-a produs-o lectura noului dvs. volum de versuri ,,Puntea

soarelui” n-aş putea să v-o mărturisesc altfel, decât prin studiul ce vi-l ofer. L-am scris din

dorinţa de a valorifica în spiritual meu o poezie pe cât de bine realizată, pe atât de necesară

vremii de azi, dacă nu chiar exemplificatoare. Dinamică în structura ei, poezia dvs.

cuprinde o sferă largă de preocupări şi are puterea de a pătrunde şi a rămâne în dreapta

preţuire a celor ce-o cunosc. Ea poate entuziasma şi pe cărturarul doritor de o aleasă

petrecere spirituală şi pe muncitorul bucuros de o literatură familiară simţămintelor sale.

Pentru orice scriitor nu poate fi o satisfacţie mai mare ca aceasta şi un success mai strălucit

al operei sale. Pe deasupra acestor consideraţii, puteţi avea mândria de a fi înzestrat

literatura noastră cu o poezie la un nivel de artă superioară. Am sperat în această nouă

bucurie, după cea prilejuită de volumul precedent.

Vă rog să primiţi felicitările cele mai călduroase, odată cu sentimentele cele mai

distinse.

Pan. M. Vizirescu

[2] Slatina, 10 nov. 1969, str. Filimon Sârbu, nr. 8

Mult stimate domnule Zaharia Stancu,



Profund impresionat de romanul ,,Asklepios” al lui Horia Stancu, pe care îl

socotesc cu totul ieşit din comun măcar în literatura noastră, ca temă şi valoare literară, m-

am pomenit scriind acest studiu. Cum nu cunosc adresa autorului şi nu am alte mijloace să

i-l aduc la cunoştinţă, vi-l trimit d-voastră prin fratele meu.

Cartea fiind de factură clasică, paginile pe care i le închin sunt scrise în aceeaşi

manieră, cum am învăţat noi să analizăm o opera literară- şi cred că i se potrivesc. Cu

asemenea articole am întâmpinat prin reviste de frunte, altădată, unele apariţii ale literaturii

noastre.

Aş fi foarte bucuros dacă modul meu de a pătrunde opera lui Horia Stancu ar intra

în vederile d-voastră iar autorul ar găsi o oglindire cât mai apropiată de adevăr şi o justă

interpretare a magnificei sale opere. Domnia sa dispune de o putere creatoare care m-a

uluit şi pune în subordine nume răsunătoare. Eu îi sunt recunoscător pentru încântarea ce

mi-a produs-o şi pentru darul său nepreţuit cu care a înzestrat literature noastră. Să trăiască

şi să ne bucure şi cu alte asemenea comori de artă nepieritoare.

Cu cele mai distinse sentimente şi mulţumiri,

Pan. M. Vizirescu

[3] 8 iulie

Stimate domnule P. Vizirescu

Sunt de câteva zile în staţiunea de cură Covasna. Am primit în preajma plecării

frumoasa d-tale scrisoare care mi-a făcut multă plăcere. Poate că ai exagerat într-o măsură

elogiile, dar oricum, exageraţiile când se referă la laude, îl bucură pe cel lăudat.

După o tăcere de mai mulţi ani, m-am pomenit solicitat de o editură literară să

scriu un volum de amintiri, volumul pe care am văzut că l-ai citit. De atunci diverse reviste

mi-au cerut câte un articol, de preferinţă memorialist. Am profitat de ocazie ca să strecor şi

puţină filosofie, sub formă de aforisme. Ceea ce mă mulţumeşte este că, în ciuda vârstei

foarte înaintate, şi cu toată vederea scăzută, pot gândi şi scrie destul de repede, ba chiar să

înregistrez recenzii laudative.

Socotesc că în toamna aceasta- septembrie, octombrie- vor mai apărea încă două

volume de amintiri intitulate ,,Prin meandrele trecutului”. Aşa mi-a promis editura, dar nu

ştiu dacă se va ţine de cuvânt.

Exprimându-mi încă o data satisfacţia pentru aprecierile unui critic ca d-ta, te rog

să primeşti salutările mele afectuoase.

Prof. I. Petrovici

[pe plic: Destinatar: prof. Pan M. Vizirescu, str. Filimon Sârbu, nr. 8, Slatina, Olt.

Prezenţa profesorului Ion Petrovici la Covasna mi-a fost semnalată de d-na Tutu

George Georgescu cu care eram în corespondenţă, aflându-se şi dânsa în aceeaşi vreme în

staţiunea respectivă; nota lui Pan. M. Vizirescu]

[4] [Bucureşti] 8 ianuarie

Stimate domnule Vizirescu,

Îţi mulţumesc călduros pentru rândurile cordiale pe care mile-ai trimis cu prilejul

Noului An. La rândul meu îţi adresez afectuoase urări pentru anul care a început, dorindu-

ţi succese şi perspective fericite.

Prof. I. Petrovici



[Adresa: Destinatar: Pan. Vizirescu, scriitor, str. Filimon Sârbu, nr. 8, Slatina, Olt

Expeditor: prof. I. Petrovici, Bul. Ana Ipătescu, nr. 24, Bucureşti]

[5] Bucureşti, 27 august 1993

Stimate domnule Mircea Ciobanu,

Cu toate încercările făcute, nu am izbutit să am o întrevedere cu dv. Iar deplasările

mele sunt foarte anevoioase. Când v-am vizitat în luna mai a anului acesta, beneficiind de

o împrejurare norocoasă, amabilitatea şi buna înţelegere cu care m-aţi primit, mi-a creat o

speranţă ce mi s-a părut întru totul realizabilă. Aţi observat poate marea bucurie cu care

m-am despărţit de dv. Era vorba de editarea unui volum al meu de poezii, scrise în

îndelungata epocă a exilului meu, împreună cu alte numeroase opere din toate genurile.

Ştiu că în actualele condiţii, publicarea poeziei este un lucru mai dificil. Propunerea mea

însă, se baza pe faptul că era vorba de nişte inspiraţii mai deosebite, cu o viziune absolut

nouă, legate de împrejurarea unei izolări totale, impuse de o condamnare comunistă. Altfel

decât poezia obişnuită şi totuşi poezie adevărată, cu putere de atracţie pentru cititori.

Amintesc că în anul 1985, editura dvs. mi-a tipărit un volum de poezii într-un tiraj mai

ridicat decât cel obişnuit, în afară de alte două volume, toate epuizate în scurt timp.

Sunt convins că dvs. aţi îmbrăţişat cu drag tipărirea volumului prezentat, având şi

semnificaţia unei atenţii editoriale pentru un scriitor bine cunoscut, cu prilejul aniversării

unei vârste atât de înaintate. Am atâtea lucrări nepublicate care vor rămâne în urma mea,

măcar de s-ar putea ca acest volum să aibă o altă soartă.

În aşteptarea unui răspuns din partea dvs. vă rog să primiţi asigurarea celor mai

înalte sentimente.

Pan. M. Vizirescu, str. Pitar Moş, nr. 8, tel. 6107304

[6] Bucureşti, 9 iunie 1993, 70152, str. Pitar Moş 8, tel. 107304

Stimate domnule Petru Creţia,

V-aţi retras în sihăstria copilăriei lui Eminescu, ceea ce satisfice însuşi focul sacru

al vieţii dvs. sufleteşti. Eu vă admir şi vă invidiez. O foarte lungă izolare am petrecut şi eu,

dar nu am avut binecuvântarea dvs. să-mi port umbra prin ţărâna călcată de Eminescu. În

locul meu o face acum cel mai bun prieten al meu dr. Vasile Dima, care vă prezintă această

scrisoare. El vine în pelerinaj la locurile sfinte, să se închine, să se smerească şi să-şi înalţe

sufletul la candela nepieritoare, unde dvs. oficiaţi cu evlavie. Cum aş mai veni şi eu, dar în

august împlinesc 90 de ani şi nu prea mai am curaj să plec la drum. Stau aici chinuit de

lupta pornită contra lui Eminescu, pe care duşmanii neamului şi nişte scriitori ai vremii

vor să-l măcelărească. Mă gândesc că ar trebui să ia fiinţă o Ligă pentru apărarea graniţelor

Ţării şi integrităţii lui Eminescu. Măcar ca o veghe şi un protesct permanent.

Prietenul meu, dr. Vasile Dima e într-o veşnică frământare pentru păstrarea

cultului de sfânt al lui Eminescu, cu parastase şi pomeni pe care le facem la biserica unde

slujeşte nepotul lui Creangă, bunul nostru părinte Nicolae Cosma. Sâmbăta care a trecut,

s-a făcut pomenire la biserică şi la cimitir, unde poetul nu are cruce. Vă trimit două poezii

din multele ce i le-am închinat.

Cu toată admiraţia şi prietenia,

Pan. M. Vizirescu.



Viaţa unui băiat de ţară (I) (fragment)

Mircea Damian

În 1937 a apărut romanul autobiografic ,,Gheorghe I. Marin” de Mircea Damian,

republicat în 1946 sub titlul ,,Viaţa unui băiat de ţară”. Cartea era ilustrată de pictorul Dem

şi în paginile sale autorul romanaţean descrie anii de şcoală din satul natal, Izvoru, şi anii

petrecuţi la Gimnaziul din Slatina. Reţin atenţia descrierile reuşite ale Slatinei109

- aşa cum

arăta la începutul secolului al XX-lea, dar şi descrierea locurilor natale şi împrejurimilor, a

şcolii, a oamenilor cu ocupaţiile lor. Scene din viaţa ţărănească (plecarea carelor la

secerat, serbarea şcolară de la sfârşitul anului şcolar, copilul citind în clipele de răgaz)

amintesc de Moromeţii lui Marin Preda.

3.

Isvorul este împrăștiat pe

culmea unui deal, care începe să urce

dela marginea liniei ferate. Dupăce a

urcat până în dreptul școlii, se lungește

și se ʼntinde până dincolo de cimitir,

când începe să urce iar, ceva mai drept

de data asta, spre pădure. Satul se vede

dedeparte cu biserica la mijloc, ca în

cărțile de școală. Din coama satului, se

deslușește, drept înainte celălalt mal al

Oltului, cu Slatina semănată pe pieptul

lui, ca o jucărie. La stânga vezi gara

Arcești, mică și roșie, pitulată pe după o

moară sistematică, țâșnind în șase etaje

din mijlocul câmpului. La dreapta tot

câmpie, aproape netedă, înjumătățită de

drumul de fier, care se pide sub dealul

Corneșului.

Așezată pe două drumuri

principale, care se taie în răscruci ca să

facă patru, – comuna Isvor e arătoasă,

întinsă și destul de bgată. Cele patru

drumuri principale sunt aproape drepte,

cu șanțuri de-o parte și de alta, având

multe case mari și în „stil”, din

cărămidă și acoperite cu țiglă sau cu

tablă de fier galvanizat. Aproape de

capătul dinspre Nord, este alt răscruci, mai mic ăsta, din care ornește la stânga o uliță, spre

cimitir și pădure. Partea asta a satului se numește Leurda.

109

Vezi Slatina văzută de trei scriitori romanaţeni, de Ioan Smedescu, Ion Tîlvănoiu, în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 77/iulie 2018, pp. 104-112

Mircea Damian (1899-1948)



Satul Isvorului este frumos de două ori pe an: primăvara, când este frumoasă toată

țara asta agricolă, care se leagănă în poeni și lanuri, – și toamna, când sʼau copt strugurii.

La câțiva kilometri de Drăgășani, se chiamă că Isvorul cu viile lui ține de regiune.

Sunt vii peste tot: în grădini, ținând tovărșie pomilor, și la câmp, printre arături, coborând

în rânduri drepte la drumurile pline de iarbă și mărginite de salcâmi și de plopi. Fiecare vie

are un cerdac din nuele tencuit cu pământ galben „armat” cu paie și acoperit cu coceni, cu

tablă de fier ruginită și uneori cu țiglă. Din loc în loc răsare câteun foișor în patru furci și

cu scara în trepte de brad, din care poți supraveghea o tarla întreagă. (Are cam înălțimea

unei case cu două etaje). În vârful lui, acolo unde ar trebui să fie paratrăznetul, este înfiptă,

toamna, o tocălie. Instrumentul ăsta care te asurzește când vântul bate mai puternic, este

alcătuit mai înti dintrʼo fofează, ca la aeroplane, care fofează învârtește un fus, pe care fus,

la mijloc sunt proptite două bețe lucrate în cruce, având fiecare, în cioc, câteun ciocănel,

meșteșugit din lemnul cel mai tare, ca să nu se spargă. La capătul celălalt al fusului este

înfiptă o mătură, care are rolul pânzelor dela corăbii, de a întoarce fofeaza în bătaia

vântului. Însfârșit, cele patru ciocane, puse în mișcare de fofează, lovesc dunga unei

scânduri de nuc sau de fag, agățată cu sârmă de subțiorile schelăriei. Tocălia se pune, cum

spuneam, în vârful foișorului, dacă-l ai, în vârful unui pom sau al unei prăjini, și are

sarcina, ca să spunem așa, de a speria păsările are ar avea poftă să ciugule strugurii.

În felul ei, tocălia este o sculă de chin, atât pentru paznici, cât și pentru locuitorii dela

marginea satului, dacă se ʼntâmplă o toamnă mai frământată. Îndată încep să toace toate pe

diferite glasuri și din diferite părți. Ba unora le zboară câte un ciocan sau câte două și

atunci răpăiala e nițel știrbă. Când isbucnește o vijelie, nu mai rămân întregi și cu gură

decât foarte puține. Unele au rămas fără fofează sau cu ea frântă: altele fără niciun ciocan,

numai cu mătura, cu scândura și cu fofeaza, care se ʼnvârtește bâzâind până sare în țăndări.

Așa că după furtună, cel puțin două zile e liniște. Iar a treia zi se află toate în ființă.

Ion Gheorghe avea o tocălie, și foișor. Tocălia cocoțată întrʼun nuc, iar foișorul pitulat

printre ramurile unui cireș. Scară nu prea avea foișorul. Avea o învălmășeală de trepte și

din creci, pe care, ca s-o cucerești, trebuia să fii înzestrat cu o anume sprinteneală precum

și cu oarecare mușchi. Fiindcă nu te puteai sui

decât în rate și îndoindu-te pe după creci, ca un

om dela circ, și uitându-te cu groază la vârfurile

ascuțite ale aracilor de sub tine. Iar când ajungeai

sus nu vedeai mare lucru, din pricina frunzelor...

Gherghe I. Marin se uitase două veri

de-arândul la foișor, cu râvnă și cu dragoste,

măsurase înălțimea, cumpănise primejdia

aracilor, – și în cele din urmă nʼa vrut să mai facă

treaba singur. În mai multe rânduri, se rugase de

taică-său să-l suie și pe el măcar odată.

– Nu se poate! – răspunse acesta, scurt.

– Dece?!

– Dacă.

Către frate-său:

– Suie-mă și pe mine, nene.

– Nu se poate, bă.

– Dece?!

– Dacă.



Amândoi îi vorbiseră în treacăt și, i se părea, cu o nepăsare cam brutală. N-a mai

stăruit. Și nici de încercat să se suie singur, – nʼa mai încercat. De nʼar fi fost aracii, poate

că seʼncumeta. Când le vedea însă ascuțișurile, îi pierea curajul.

Dar în toamna a treia a ambiției lui a încercat. Și a reușit. Să se urce, numai. Că de

coborât, – nʼa putut să mai coboare. Avea șase ani. Plecase la vie singur, după prânz. A

luat-o pe potecă și sʼa dus drept la foișor. A măsurat din ochi înălțimea, sʼa uitat pe furiș la

araci, – și-a început să urce când pe-o treaptă șubredă, când p-un nod al pomului, bont și

lucios, când agățându-se de-o creacă răsleață. Ajungând în furca trunchiului, – a oftat

mulțumit. Scăpase de greutate, credea el. Dar greutatea mai mare începea d-aci, pentrucă,

deși nu tocmai departe, trebuia să te strecori printre niște creci răsucite parcă înnadins ca

sʼajungi la ușa foișorului. Drumul trecea oarecum pe dedesubtul lui. Sau pe deasupra. Dar

numai delături, – nu. Cu mare chin a străbătut și drumul ăsta și, cu cămașa ferfeniță,

zgâriat, julit, a ajuns în pragul ușii. Pe urmă a intrat înăuntru șiʼa uitat pe rând, prin cele

trei ferestre. Un tren de marfă, lung și gol, trecea gemând spre Piatra-Olt. Pe lângă drumul

de fier, copii cu oile. Dinpsre Voinicești, sʼauzea chiote. Era frumos.

A stat în foișor vreo două ceasuri. Pe urmă, văzând că soarele se lasă spre scăpătat, a

ieșit să se coboare. Sʼa uitat mai întâi din prag: era cam mult până jos vreo patru metri. Și

aracii! Ascuțiți ca niște frigării și deși și drepți. Se gândea că de-o cădea în vârful unuia, –

sʼa isprăvit. Și liniștea asta! Tăcerea asta! Până și tocăliile stau răstignite în lumina galbenă

a apusului. Prin viile vecinilor, – nimeni. Nici măcar pe drumul din deal nu trece picior de

om. Cumpăna fântânii își clătina ușor găleata deasupra ghizdurilor...

Nimeni!

Sʼa aplecat ușor peste prag ca să vadă pe unde ar putea sʼapuce. Nu numai că nʼa

avut curajul săʼnceapă a coborî, dar sʼa mirat că l-a avut să se suie. Nu-i venea să creadă că

a ajuns singur aci, atât de încurcat și primejdios i se părea ce făcuse. Sʼa simțit deodată

singur. Zgârieturile îl dureau deabia acum. Iar soarele cobora mereu. Ca un ochi mare și

roșu se uita, printre crengi, pe fereastra de din deal a foișorului. Târziu de tot, niște copii

se ʼntorceau cu vitele de la câmp. Nʼa strigat de rușine, copiii ar fi râs de el. Așteptă până

trecură dincolo de fântână, sʼapucă cu mâinile, de fereastră și începu să țipe:

– Băăăăăă!

– Să știi că ăsta e Mărin! – auzi pe cineva în capătul din vale al viei. I se păru că

recunoaște vocea lui frate-său. Strigă iar:

– Băăăăăă!

Atât putea să spuie: „Bă!” I seʼncleștase gura pe silaba asta pe care o prelungea

dureros, și pe care ecoul i-o înapoia în batjocură.

– Tu ești, Mărine! – strigă glasul din vale.

– Îhî! – sughiță el. Dându-și seama că nu este auzit, își adună puterile și răcni:

– Eu!

– Da unde dracuʼ ești, mă? În vie? Ai? Să știi că dacă umbli pe unde este greblat, te

topesc în bătăi

– Sunt în foișor! – oftă el cu inima la loc.

– Unde spui că ești?! – se miră celălalt, și porni la deal.

– În foișor.

– În fo... Ce, ești nebun?! Păi cinʼ te-a suit în foișor, mă?

– Eu!

Frate-său era mai mare ca el cu vreo zece ani. Urcă în fugă coasta, râzând și

crucindu-se. Ajungând sub cireș se uită în sus. Începuse a se ʼntuneca. Nu-l văzu.

– Unde ești, mă?



– În foișor nʼauzi? – smiorcăi Marin. Dă-mă jos că mi-e frică.

– Hm! – făcu celălalt. Să te dau jos? Păi dacă te-ai urcat singur, dece nu te cobori tot

așa?! Ai? Vasăzică în loc să te duci cu oile...

– Hai mă nene, că nu mai pot.

Frate-său se urcă, îl luă la subțioară și coborî cu el. Gheorghe I. Marin era galben ca

ceara, și tremura. Cămașea cu mânecile sfâșiate, izmenele îi atârnau în trențe, ca după o

încăerare cu gâștele.

– Acuma să te văd dacă ai curajul să te duci acasă! râse frate-său, luându-i seama.

– Hai și tu cu mine.

Nʼa mâncat bătaie de data asta. I sʼa ʼntâmplat mai rău: a râs toată lumea de el. Și

asta l-a durut mai mult decât o palmă sau zgâlțâială de urechi. Obiceiul lui taică-său: să-l

ia de urechi și să i le frământe mai întâi între degete, apoi să tragă de ele în sus, până îl

ridica dela pământ cam dʼun lat de palmă. Îl ținea așa în aer câteva clipe, apoi îi da drumul.

Uneori, băiatul cădea drept în picioare. Alteori însă, când durerea era mai aspră, – cădea pe

brânci, urlând. Urechile îi ardeau și erau roșii. De multe ori, se apăra. Când bănuia că e rost

de chelfăneală, își acoperea urechile cu palmele, și începea să se vaiete dinainte...

– O săptmână întreagă ai să umbli cu cămașa asta! – îl amenință maică-sa. Că eu nu

ți-o cârpesc, să știi!

A doua zi i-a dat totuși cămașă curată.

4.

Școala este drept în coasta satului. Are două săli de clasă, două cancelarii și

locuința directorului. De jur împrejur vreo cinci pogoane, pe care directorul seamnă

porumb. Are și un petec de vie, bineʼnțeles, și nițică grădină de zarzavat în partea dinspre

vărzării: câteva răzoare de ceapă și usturoi, vinete, câteva căpățâni de varză, roșii, ardei...

Din toate câte ceva. Și flori. Busuioc, mai ales. Învățătorul a făcut aci o fântână cu roată și

cu un amestec de cupe de tablă, foarte ciudată. În loc să aibă, adică, un fus cu lanț și cu

două găleți, una la suprafață, alta în apă, pentru cumpănire, ca toate fântânile, – fântâna

învățătorului are niște cupe fixate pe lanț din loc în loc, care varsă apa întrʼun meșteșug de

beton de unde pornește pe-o țavă în jgheab. Firește că în fundul fântânii este alt fus, care

toarce, împreună cu cel de sus, lanțul cu cupele. Așa că e deajuns săʼnvârtești de roată și

apa vine singură,

fără să te mai

ostenești să tragi

găleata pe buza

fântânii, sʼo torni în

jgheab...

Gherghe I.

Marin cunoștea

școala. Și pe

dinlăuntru, și pe

dinafară. Nu-i era

nici dragă, nici

urâtă.

– Să ʼnveți

carte, mă! – i-a spus

taică-său amenin-

Şcoala satului Izvoru la 1 octombrie 1939 (S.J.A.N. Olt)



țător, în ajun de a se duce la școală.

– O să învăț.

– O să înveți, ai?! Să faci bine să te pui cu brâncile pe carte, dacă vrei să scapi de

sapă.

În prima zi sʼa încăerat cu un copil, care îndrăznise să sʼașeze pe locul ales de el. Era

un copil din Leurda pe care nu-l cunoștea, și care, după primul ghiont aʼnceput să chirăe.

– Ce-aveți, mă, dracilor? – a strigat învățătorul din prag.

– Hoțuʼ ăsta mi-a luat locul... biserica mamii lui!... se plânse în gura mare Gheorghe

I. Marin.

– Aoleo, Marine, păi de ce înjuri, mă?!

– Mi-a luat locul!

Învățătorul se duse la catedră, tacticos, și începu să caute ceva. Negăsind lucrul

căutat, ieși din clasă, tot tacticos, și peste câteva minute seʼntoarse cu o nuia de alun lungă,

subțire și mlădioasă. Mai mare dragul.

– Ia vinoʼncoace, Marine.

Băiatul știa. De câte ori nu văzuse el copii cu palmele dungate! Înaintă cu mâinile

întinse.

– Ia te uită! – se cruci învățătorul. Bravo Gheorghe I. Marin. Altora trebue să leʼntind

eu mâinile.

Patru nuele a luat Marin: două pe stânga, două pe dreapta, prin rotație.. la primele

lovituri, a simțit niște arsuri care i sʼau urcat până în beregată. La seria a doua, parcă-l

tăvălea cineva pe-o pernă cu ace,

– Gata Marine! – zise învățătorul, când el întinse pentru a treia oară palma stângă.

Gata. Și ai grije să nu mai înjuri în clasă.

Vasăzică, mâncase bătae în prima zi de școală! Dar și el bătuse!

O mângâiere, oricum..

Nu era un copil cuminte Gheorghe I. Marin. Iar ca școlar, – mai rău. Cel puțin la trei

zile trebuia să seʼncaere negreșit cu cineva. Sau săʼndemne pe alții să facă cine știe ce

prostii. Și iar nuiaua. Sau cojile de nuci pisate frumos și așternute în colțul clasei, pe care

trebuia să îngenunche. Cu lecțiile, însă, se ținea bine. Învăța ușor și repede. Dar ca să nu-l

ia la sapă sau să-l trimută după diferte treburi acasă, sta mereu cu nasul în cărți

boscorodind la socoteli. Taică-său văzându-l întrʼuna cu abecedarul și cu tăblița, îl mai

cruța.

– Merge, mă? – l-a întrebat odată.

– Cum să nu meargă?!

– Ei, bravo.

Iar peste câteva zile, întâlnindu-se cu învățătorul:

– Marin al meu face vreo brânză pela școală, domnule învățător? Că mi se pare cam

greu de cap: învață, ziua - noaptea.

– La carte e printre cei dintâi, nea Ioane, și mie mi se pare că nu e deloc greu de cap.

Dimpotrivă, prinde repede. Parcă ia din sbor. Stăm însă cam prost cu purtarea.

– Adică?! – sʼa mirat omul.

– E zburdalnic rău. M-a speriat. Și-a deprins de pe acum palmele cu nuiaua, așa că pot

să-i dau câte douăzeci, – lui nu-i pasă.

Ion Gheorghe zâmbi:

– Și cu trasul de urechi sʼa deprins, domnule învățător. Uneori pârâie de mi-e frică să

nu rămân cu ele între dește. Dar degeaba.

După o pauză, nedumerit:



– Adică, dece să mint. De când e la școală, sʼa mai potolit. Toată ziulica lângă carte,

cum îți spuneam.

– Lasă-l săʼnvețe, – îl sfătui învățătorul, care ghici numaidecât pentruce stă Marin

toată ziua cu nasul în carte. Bătrânului îi dete și lui în gând: Marin își face de lucru, ca să

nu fie trimis la muncă. Nu-i fu necaz pentru păcăleala asta. Dimpotrivă, îi părea bine că-i e

dragă cartea. „Cine știe!...” își spuse fără prea multă convingere, este adevărat...

Gheorghe I. Marin sʼa ținut de carte. Dar şi de prostii. Avea palmele tăbăcite de atâta

bătaie cu nuiauna, iar urechile aproape desgărdinate. Parcă erau lipite de capul tuns nr.1,

cu clei roșu, așa de bine se vedea dunga de sânge închegat, subțire ca un fir de păr, și care-

i atârna uneori ca un cercel. După câte-o tăvăleală mai serioasă, nu mai auzea decât un țiuit

pe care se căznea să-l înfunde cu degetul, cu amândouă degetele arătătoare, pe care și le

vâra în urechi, ca pe niște dopuri. Țiuitul parcă înceta, în schimb nu mai auzea nimic. Iar

când scotea degetele, urechile începeau din nou, ca niște muzicuțe pe un singur ton...

La sfârșitul anului, a luat premiul întâi cu cunună. Examenul sʼa desfășurat în curtea

școlii, sub cei trei dafini boerești, în capătul viei. Așezase învățătorul acolo câteva bănci

pentru părinți și pentru „public”, pusese copiii să împletească niște funii din creci de stejar

pe care le spânzurase, încrucișindu-le cu meșteșug pe dafini și de trei stâlpi înfipți lăngă

gard, în preajma cotețului. Câinii erau legați toți și schelălăiau lângă țăruș, curtea măturată

frumos... Și soare. Pe câmp, se vedeau oameni cu carele lungite, la căratul grâului. Din

când în când, câte un automobil trecea în fugă pe șoseaua națională, stârnind nori groși de

praf. Sâmpietru!

– Oameni buni, începu învățătorul, vʼam poftit aci ca să facem o mică serbare școlară

de sfârșit de an, și să împărțim școlarilor care sʼau purtat bine la carte, premii. Îmi pare

foarte bine că am prilejul să mă bucur și eu împreună cu dumneavoastră, părinții. Și îmi

pare rău că nu sʼa putut să îi premiez pe toți copiii la fel. Unii învață mai bine, alți prind

mai greu, alții se duc mai bucuros cu oile decât să vie la școală...

Apoi, luând depe masă o cunună din flori și frunze de stejar:

– Gheorghe I. Marin!

– Prezent!

– Vinoʼncoace, Marine.

Gheorghe I. Marin înaintă cu pași siguri, de parcă-l chema să-l bată la palmă cu

nuiaua...

– Să trăiești, Marine, și să faci bucurie părinților, mă.

Îi puse pe cap cununa, și în brațe vreo 4-5 cărți. Când fu să seʼntoarcă la locul lui,

dupăce mulțumi frumos, învățătorul, cașicând și-ar fi adus aminte de ceva, îl trase de

mânecă, zâmbind cu mai multe înțelesuri:

– Și să te mai potolești, mă Marine, mă. Ca să nu ne mai încăerăm. Ai înțeles?

– Da, domnule învățător.

Mai rămânea să țină minte...

Sʼaʼndreptat spre banca pe care ședeau părinții, mereu cu cununa pe cap șiʼn cămașe

cu râuri de arnici, și le-a pupat mâna. Taică-său a zâmbit și l-a mângâiat pe păr. (Când l-a

văzut căʼntinde mâna spre el, Gheorghe I. Marin era gata s-o ia la sănătoasa, crezând că-i

caută urechile).

– Bravo, Mărine! – sʼa mirat. Nu mʼaștetam...

Adevărul este că nici el însuși nu sʼaștepta. Se vede însă că învățătorul nu a ținut

socoteala, la purtare, de toate prostiile lui, ci numai de notă.

Macă-sa, foarte veselă, îl așeză lâng ea pe bancă până se va sfârși serbarea, și-l sărută

pe obraz.



– ... Și-acum, copii și oameni buni, la revedere și cu sănătate, – vorbi învățătorul.

Gheorghe I. Marin plecă acasă între părinți cu cununa pe cap și cu cărțile în brațe,

fudul.

– Bravo Mărine, – repetă taică-său, să știi că dacă înveți bine, o să te dau la gimnaz la

Slatina, măgarule.

Era neobișnuit de vesel. Marin gândi: „astăzi se îmbată!” Omul sʼaʼmbătat,

întrʼadevăr.

– De bucurie beau, mă! – striga. Să știi că te dau la școli înalte, că am cu ce...

La sfârșitul mesii, aducându-și aminte de nu știu ce năzbâtie a lui din ajun, pe care o

trecuse sub tăcere tocmai în vederea examenului de astăzi, – seʼncruntă:

– Da eri ce-ai făcut, mă?

Nevastă-sa, împăciuitoare:

– Ei, lasă și tu...

– Nu te-amesteca! – țipă omul, amenințând-o cu dosul palmei. Îi iei partea, ai! Apoi

către el:

– Ce-ai făcut, mă, ieri?

Deodată, blând și iertător:

– Ei, lasă, nu te speria, că nu-ți fac nimic. Treacă dela mine...

După masă, Ion Gheorghe, beat în lege, a ieșit în sat să se laude că are de gând să-și

dea copilul „la gimnaz, că are cu ce”.

– Am cu ce, măăă! Are balta pește. – Și se bătea cu palmele peste buzunare. – A luat

premiul întâi, mă. Cu coroană, așa să știți...

Bietul Marin nu era vinovat cu nimic. Nu se străduise să ia premiul întâi, și nu simțea

cine știe ce bucurie. Mândrie, – da. Era mândru că a putut, așa fără să vrea, fără să se

gândească o singură clipă că pentru asta învață. O bucurie cu adevărat mare, a încercat

când i sʼa spus că va fi trimis la școală la Slatina. Nu pentrucă sʼar fi topit de dragul cărții,

hotărât nu. Dar se gândea că va căpa de oi, va scăpa de sapă, de secere, de toate muncile

astea care nu-i plăceau, deși abia le începuse. („România este o țară agricolă...”).

A doua zi dimineața pela vreo 5:

– Hai Mărine!

Copilul dormea greu. Auzi vcea ca prin vis.

– Hai, mă scoalʼ, nʼauzi?

Cineva îl zgâlțâia, tot în vis credea el.

– Scoalʼ, mă premiantule, că te ia mma dracului. Te-ai boerit, ai?

Iar după un timp, blând:

– Hai, taică, scoală-te că e târziu, mă. Hai, băete... Așa...așa, încet... hopa...

Marin se desmetici încetul cu încetul, se frecă la ochi, se întinse... Doamne, ce-ar fi

mai dormit! Decând râvnește să doarmă somnul ăsta de dimineață, întreg. Să-l doarmă așa

până pe la opt, să-l trezească soarele când sʼo urca în vârful teiului...

– Te mai întinzi mult, bă? – strigă taică-său. Mișcă-te că așteaptă căruța în curte. Sau

vrei să vii pe jos până la dealul viilor?!

„Dealul viilor” era la vreo doi kilometri, tocmai în marginea pădurii. Aveau acolo în

coastă un păr pădureț cu frunze dese și rotat. Făcea umbră neagră părul, și răcoroasă, care

se lungea, spre asfințit, până în vale. Ațipise dată acolo, întrʼun nemiaz, cu fața la cer, ca

haiducii. Acuma se gândea îmbrăcându-se, cum ar face să-și completeze somnul la

rădăcina unei tufe, în poiană, la marginea pădurii. Că la umbra părului nu e rost: aproape

tot dealul viilor a fost semănat cu grâu anul ăsta. Și în miriște te vede omul peste trei

tarlale...



Virgil Carianopol în corespondenţă cu profesorul Pătru Crăciun (II)

Floriana Tîlvănoiu

Între poetul Virgil Carianopol şi profesorul caracalean Pătru Crăciun a avut loc un

dialog epistolar, mărturie stând cele 39 scrisori şi cărţi poştale păstrate în fondul personal

Pătru Crăciun de la S.J.A.N. Olt. Aceste mărturii, rămase până astăzi necunoscute,

probează ataşamentul profund al poetului faţă de locurile natale şi faţă de oamenii de

cultură care încercau să menţină vii tradiţiile culturale ale Caracalului.

[1] [1971 sau 1972]

Respectat tovarășe Pătru Crăciun,

Mă supun imediat rugăminții dumneavoastră cu bucurie. Totodată trimit astăzi, tot

pe adresa dumneavoastră și 25 de

lei, cotizația mea pe un an la

societatea culturală110

la care mă

invitați să iau parte. În fine,

redeșteptați Caracalul.

Vă va fi oare cineva

recunoscător cu atâta

recunoștință câtă meritați? Eu vă

mulțumesc de invitație și vă rog

să transmiteți familiei

dumneavoastră cele de cuviință

din partea mea și a soției mele.

Pentru dumneavoastră

păstrez toată inima mea…

Cu deosebit respect,

Virgil Carianopol, 1 iulie

București

P.S. Pe 15 iulie, plec

la odihnă, 15 zile, la Casa

Scriitorilor din Călimănești,

Bulevardul V. I. Lenin, unde pot

fi găsit pentru orice eventualitate.

[2] 14 iulie 1971, București

Respectat domnule profesor,

Trimit cuvântul cerut, tot pe adresa dumneavoastră. Vă rog iertați-mă, dar am voit

110

Asociaţia Culturală ,,Marius Bunescu” din Caracal s-a constituit la 18 augusr 1971, Pătru Crăciun fiind preşedinte.



să fie mai sigur. Vă doresc multă sănătate și vă mulțumesc. Sărut mâna doamnei și salutări

copiilor.

Cu respect,

Virgil Carianopol

[3] [CARTE POȘTALĂ, Călimăneşti, iulie 1971]

De pe locurile acestea de basm ale Olteniei noastre, d[umneavoa]stră și familiei

d[umneavoa]stră, din

toată inima vă urăm

sănătate.

Stăm aci până

la 31 Iulie ’71.

Elena și Virgil

Carianopol,

Călimănești, Str. V. I.

Lenin, Casa Scriitorilor

Tov[arășului]

Profesor Crăciun Pătru,

Bulev[ardul]

Republicii 99, Caracal,

Județul Olt

[4]

16 august 1972, București

Respectat tovarășe Pătru Crăciun

În primul rând vă rog să mă iertați că nu v-am răspuns imediat pentru că abea ieri

am sosit în București. Întâi, de la 1 iulie până la 1 august am fost la Casa Studenților de

la Călimănești, iar după aceea la Predeal până la 15 august.

Mă bucură organizarea ,,Zilelor Culturii Caracalului” și iau parte la ele cu cea mai

mare plăcere.

Totul va decurge așa cum doriți d[umneavoa]stră. Ar fi bine ca până atunci să mai

ținem legătura, întrucât eu nu

am voit să vă deranjez prea

mult. Mi-a spus și directorul

nou, al liceului, că toamna

aceasta va organiza și el o

șezătoare la liceu. Are vreo

legătură una cu alta? Cine

mai vine dintre scriitorii

noștri? Mai aveți nevoie de

vreun confrate scriitor de aci

de la București?

Dacă nu vă răpesc

timp, vă rog să știți că aștept

un răspuns de la

d[umneavoa]stră.

Carte de vizită a poetului Virgil Carianopol



Sărut mâna doamnei și multă sănătate copiilor.

Cu deosebit respect

Virgil Carianopol

[5] 31 oct[ombrie], Buc[urești]

Respectat domnule profesor,

Nu știu dacă am împlinit în tot ceea ce ați dorit d[umneavoa]stră și ceea ce am

simțit eu, dar n-am putut în câteva rânduri, să-mi desfășor tot ceea ce aș fi dorit să scriu.

Cred totuși că este destul. Chiar astă seară plec la Iași și lipsa aceasta de timp este

groaznică.

Vă mulțumesc că v-ați gândit și la mine și vă rămân recunoscător.

Sărut mâna doamnei și sănătate copiilor.

Vă îmbrățișez cu veche și statornică dragoste și respect.

Virgil Carianopol

[6] [CARTE POȘTALĂ, 27 iul[ie] [19]74]

N-am răspuns pentru că am văzut că-i scrieți lui Potopin de la Călimănești. Am

amânat răspunsul pentru când vă întoarceți acasă. În curând vă voi scrie de la Călimănești.

Vă mulțumesc pentru toate și de aici de pe înălțimile pline de soare ale

Predealului, d[umneavoa]stră și familiei d[umneavoa]stră, vă urăm multă, multă sănătate și

împlinirile care vi le doriți.

Elena și Virgil Carianopol

Domnului Profesor emerit Crăciun Pătru, Caracal

B[ule]v[ar]d [ul] Republicii N: 99, Jud[dețul] Olt

[7] [CARTE POȘTALĂ, 5 aug[ust] [19]74]

Cu aceeași dragoste și respect vă urează de [pe] plaiurile însorite ale

Călimăneștiului d[umneavoa]stră și familiei d[umneavoa]stră, multă sănătate și fericire,

Elena și Virgil Carianopol

Tovarășului profesor emerit Crăciun Pătru

B[ule]v[ar]d[ul] Republicii, N: 99, Caracal

Jud[ețul] Olt

[8] 15 sept[embrie] [19]74

Respectat domnule profesor Crăciun Pătru,

Vreau să vă spun prin prezenta că am primit scrisoarea d[umneavoa]stră și am luat

cunoștință până la sosirea programului- de ziua centenarului ,,Nea Ilie111

” la care voi fi

present. De asemenea mă bucur că ați primit ELEGII și elegii.

Nu știu ce s-a întâmplat. Înaintea Elegiilor, era programată apariția Cântecelor

oltenești în care era și poezia dedicată d[umneavoa]stră, dar au urmat o mulțime de

schimbări și inversări de planuri. Da era vorba odată și de desființarea Editurii Scrisul

111

Profesorul Ilie Constantinescu din Caracal la 26 octombrie 1974 (vezi aici p. 27)



Românesc. Au fost multe necazuri și

pentru colaboratori și pentru editură.

Acum s-a stabilizat. Editura a rămas și își

va continua planul. În curând va trebui să

merg la Craiova.

Muțumindu-vă încă o dată

pentru tot, sărut mâna doamnei, multă

sănătate copiilor iar pentru

dumneavoastră toate urările posibile.

Cu tot respectul,

Virgil Carianopol

[9]

24 sept[tembrie] [19]74-

București

Respectat domnule prof[esor] Pătru Crăciun,

Am primit ultima d[umneavoa]stră scrisoare, în care îmi spuneți în mod

impresionant, despre

d[oam]na Pătru, care se află în

spital, la Cantacuzino.

Nu aș fi vrut să vă

spun, dar pentru că am fost

Duminica trecută cu soția și

nu am găsit-o acolo,

mărturisesc că am fost

îngrijorați, gândindu-ne că-

doamne ferește- se află la alt

spital plecată. O doamnă însă,

care avea un fecior anchilozat,

ne-a spus că doamna este în

salonul indicat de

d[umneavoa]stră, la patul nr. 48. Am căutat-o cum ne-e spus d[oamn]na colegă de salon,

peste tot pe afară, dar n-am găsit-o. Ceva mai mult, am umblat și am întrebat din femeie în

femeie. După o oră și jumătate de căutat, am renunțat, plecând acasă, cu o tristețe care ne

urmărește și astăzi.

Nu am avut măcar o hârtie mai ca lumea să-i las un bilet. De abea am găsit o

jumătate de sfert de hârtie, pe care i-am indicat n[umărul] de telefon și rugămintea de a ne

comunica dacă are nevoie de ceva.

Poate am făcut rău că ne-am dus, dar d[umneavoa]stră să ne iertați, nu puteam

rămâne impasibili la durerea d[umneavoa]stră și a copiilor.

Dacă d[oam]na mai este aci, vă rugăm să ne spuneți dacă e ceva de făcut și ne vom

supune.

Cu deosebit respect și sănătate, sănătate multă.

Virgil Carianopol



[10] 14 octombrie 1974

Respectat tovarășe prof[esor] Crăciun Pătru,

În primul rând, vă rog să mă iertați că sunt present tocmai acum. Nu am avut un

pic de timp liber. Cumnata mea și-a făcut operație la ficat, pionierii au tras de mine să le

fac un montaj literar, la televiziune mi s-au cerut niște poezii, la radio la fel, fără a mai

pune la rând o

mulțime de treburi

casnice, cerute de

venirea iernii.

Nu mă

conformez cererii

d[umneavoa]stră de a

scrie ce am să

vorbesc, pe o hârtie

așa cum cereți, ca să

fie de revistă. Nu am

timp, dar în curând

sau după Simpozion

mă voi ține de cuvânt.

Pe ziua de 26

la orele 10 sau 11, nu

știu când sosește

trenul, voi fi la

Caracal, urmând să

rămân, cred și pe ziua

de 27 oct[ombrie].

Vin cu soția.

Vreau să răsuflu puțin.

Sunt învitat pentru

ziua de 27 la Școala

Generală Nr. 5 de aci,

pentru a sta de vorbă

cu cadrele didactice și

cu elevii.

Ce face

doamna cu sănătatea?

Dar d[umneavoa]stră?

Dar copiii? Sărut

mâna d[oam]nei și

multă sănătate copiilor. D[umneavoa]stră cele mai sincere urări de bine.

Cu deosebit respect,

Virgil Carianopol.



Un copil, un sat... (I)

Ion S. Floru

În anul 1931 apărea volumul memorialistic al profesorului Ion S. Floru (Memoria

Oltului şi Romanaţilor nr. 40, 41, 42/2015; 51, 53/2016; 62/2017), intitulat ,,Un copil, un

sat...” – din care reproducem acest fragment- care descrie în 189 de pagini amintirile sale

din copilăria petrecută în judeţul Olt. Conform unei însemnări finale, manuscrisul a fost

gata în august 1926. Este anul în care încetează din viaţă fiica istoricului, Igena Floru.

Autorul a cunoscut bine folclorul, tradiţiile, superstiţiile, religiozitatea, modul de

viaţă al locuitorilor din localităţile Floru, Icoana, Valea Merilor, Perieţi, Mierleşti şi Slatina,

localităţi prin care şi-a purtat paşii în copilărie în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-

lea. Cartea sa ne aduce detalii despre o lume dispărută, despre cum era organizat

învăţământul, cum decurgea viaţa ţăranului din acei ani, care erau jocurile copiilor. Pagini

memorabile sunt închinate unor locuri precum Valea Adâncata, pădurea Călugăreasca,

dealul Buzeştilor, autorul notând părerile locuitorilor despre Brazda lui Novac ce separa

moşiile Jianca şi Toneasca şi despre care afirmă: ,,Mai curând cred că sunt aici urmele

vreunui val roman, sau ale vreunei lupte din trecutul nostru”. Alături, în comuna Buzeşti, se

păstrează amintirea unuia dintre generalii lui Mihai Viteazul, moşia fiind în vechime

proprietatea unuia dintre Buzeşti. Pe drumul vechi dintre Sineşti şi Buzeşti se vedea încă

Măgura, în apropierea căreia se aflase un conac.

Este evident că pasiunea pentru istorie a lui Ion S. Floru a apărut deci încă din

copilărie.

Aducem mulţumiri domnului Nicu Petria din Slatina care cu răbdare şi migală a

tehnoredactat întregul volum.

Anii de şcoală

Pe o zi brumoasă de toamnă, alegeam, de dimineață, în covreag, porumb crud de

copt, când un vătășel dela primărie se oprește și ne adce vestea tristă, că școala sʼa mutat

din Ciuciu, în cătunul mai apropiat Băceni, lângă primărie, și că pe mine trebuie să mă

trimeată la școală. Îmi și uitasem cu totul de carte, cu toate că bătrâna dela Mierlești îmi

adusese o bucoavnă rămasă dela bătrânul, diaconul Marin, cum și un catavasier jumătate

românesc și jumătate slavonesc. Eu nu știam să silabisesc în abcedarul de Iarcu112

,

darcuminte să mă încerc în chirilice.

Mi-am luat traista (nu ziceam ghiozdan) de pânză groasă lungă și largă, pe care mama

mi-o atârna la un cuiu bătut în ușa din odaia de culcare, cu intenția unui fermec, că adică,

cum nimeni nu uită să deschidă și să închidă ușa, așa eu să nu uit de carte. Ba, mai adeseori

găseam abecedarul în căpisterea cu mălaiu, pus tot de mama, tot în fermec, că precum

nimeni nu uită să se gândească la mâncare, așa să nu uit eu gândul cărții. Când am văzut că

ia la carte și pe fetele depelângă noi, am plecat la școală mai liniștit nițel, mai ales că ne și

era mai aproape.

112

Dimitrie (Matache) Iarcu, autor de manuale şcolare, bibliograf, născut la Slatina (1817-1879). A urmat Şcoala Ionaşcu din Slatina cu dascălul Gheorghe Ardeleanu, tatăl economistului Petre S. Aurelian. Între 1842-1848 este profesor la şcoala Colţea din Bucureşti. Îndepărtat din învăţământ pentru participarea la revoluţie, şi cercetat ,,pentru fapte revoluţionare” este ,,arestuit”. Eliberat în 1849, reîncadrat în învăţământ (1853), inspector general al şcolilor primare (1860-1865), contribuie la elaborarea Legii Instrucţiunii Publice a lui Cuza. La întemeierea Academiei Române în 1867, este numit secretar-contabil al acestui for. Acum se ocupă de bibliografia cărţii vechi româneşti, elaborând ,,Bibliografia Cronologică sau Catalogul general al cărţilor române...”, lucrare care apare în două ediţii în 1865 şi 1873.



Școala era însă o simplă odaie, despărțită de cealaltă odaie, în care se afla primăria,

printrʼun perete de gard și o ușă. Veneau oameni la primărie, făceu gură cât pofteau; noi,

copiii, în camera noastră făceam și noi gură cât ne țineau puterile, însă nu ne incomodam

deloc unii pe alții.

Urechea omenească e minunat organ: culege atâtea sunete, distinge atâtea unde

sonore, nu o sparg atâtea sgomote. Atâtea instrumente cântă întrʼun concert, atâtea note

emite un instrument și urechea exersată le distinge, le prinde, fără să socotim sonurile

componente ale timbrului, atât de numeroase încât imaginațiunea nu le mai numără!

Pomenii un cuvânt și întrucât nʼam nici un motiv să mă grăbesc, nici nu pretind să fiu

artist, mă opresc, aci să dau explicare timbrului. Aceeași notă muzicală, dată de diferite

instrumente, se cunoaște de ce instrumente este emisă: un fa dat de flaut se cunoaște că

este de flaut, acelaș fa dat de pian se cunoaște că este de pian, cum se cunoaște și când e

dat de vioară. Tot așa o vorbă emisă de o persoană ne face să cunoaștem persoana, precum

cântăreții. Aceasta se zice timbru muzical, prin care dinstingem instrumentele între ele și

cântăreții între ei, în plus că ne bucură de frumusețea sunetului în scara sunetelor.

Sunetul unei note nu e simplu ci este concert întreg de sonuri. Dacă iei o coardă dʼun

metru și treci cu arcușul peste ea nu produce un singur son, ci mai multe, un concert întreg.

Sonul cel mare este dat de coarda întreagă, dar pelângă el mai sunt ceva mai ușoare, alte

două sunete, emise de cele două jumătăți ale coardei, sonuri pe cari le-am obține dacă am

tăia în două coarda și am trece arcușul peste fiecare coardă de o jumătate de metru.

Pelângă cele trei sonuri, se adaogă alte trei, pe cari le-am obține dacă am tăia coardele în

trei și pe urmă în 4, 5, 6, 8, 10. Sonurile secundare se numesc armonicele sonului principal

și deoarece ele variază la fiecare instrument, la fiece om și pasăre, între ființe, de aceea

cunoaștem ce instrument, ce om, ce pasăre emite sonul.

Minunea urechii este că distinge atâtea timbre întrʼun concert și mai poate cheltui

energie în plus pentru șoaptele vecinului, râsul vecinei... aceasta întrʼun spațiu foarte

mărginit, cu niște aparate foarte simple la observațiunea externă.

Nu e de mirare, dar că certele din primărie, înjurăturile, țipetele, plângerile pătrundeau

din primărie, de afară, ajungeau la urechile noastre, dar nu turburau ocupațiile noastre

serioase.

Odaia de școală avea o fereastră spre miazăzi cu hârtie în loc de geam, iar spre

miazănoapte avea o fereastră rotundă, mică și cu geam, prin care priviam în grădină, peste

grădină în câmp și la gârlă. Câtă ușurare nu simțeam, când în greul lecției, ne alunecau

ochii pe acest geam, peste grădină, peste gârlă, pe lunca de dincolo! Pe jos nʼaveam

scânduri, ci pământ și praf ca în drum. Nu-mi aduc aminte dacă mătura cineva, purici nu

erau decât vara, dar atunci ți-erau picioarele negre. În banca din urmă, erau vreo cinci, stau

fetele, cari după câteva săptămâni au încetat de a mai veni. Probabil că logofătul nu credea

că fetele pot izbuti să treacă buchile. O masă de brad, un scaun fără rezemătoare și o tablă

terminau mobilierul clasei, care, cum se vede era complet. Creta ne-o aduceam fiecare, tare

de sgârâia tabla, uneori din rusca noastră, care conține cretă tare.

Dascălul se numea Badea Diconescu, om de vreo 45-50 de ani, cu păr retezat la

frunte, cărunt, cu barba rasă, de statură mijlocie. Se îmbrăca cu pantaloni și cu mintean

albaștri, făcuți în casă. Știa să cânte și la biserică și rareori ne zicea „dacă ați fi silitori, ați

învăța și slujba, că eu cânt la biserică”. Vrednic și neadormit om! Ziua din zori, pleca pe

cal să vază cum începe munca, abia soarele se ridica dʼo suliță și era la noi, apoi iar călare.

Când începea seara, el cu caii la iarbă, mereu deștept ca să nu i-i fure cineva. Ca să

nʼadoarmă rezema capul pe câte o cracă subțire de tufă, când adormia ramura se îndoia,

capul se apleca în jos și el tresărea. A avut copii mulți, fete frumoase și le-a măritat bine pe



toate, toate sunt preotese, băieți mai puțin buni, dar tot mai sus dcât de mijloc. În școală ne

punea la citire necontenit și apoi la catehism. Nu învățase în școală, știa din practică să

scrie și să citească, iar plată nu primea dela stat, ci 50-60 de lei pe an dela primărie. Mare

sacrificiu făcea cu noi! Uneori gârla curgea mare revărsată peste maluri, el trecea călare și

venea să ne învețe, să ne încerce. Nu ne ținea discursuri, ne zicea însă câte un cuvânt care

ne rămânea. Odată sʼa întors dela Slatina și ne-a adus portretul domnitorului Carol tânăr.

Ni l-a arătat, l-a pus în perete și a zis „vedeți ce ochi, ca de șarpe”. Și se supăra pe cei cari

nu învățau și avea termenii săi de ocară și filosofie proprie, pentru înțelegerea caracterelor.

Contrar frenologiei, dascălul nostru, ca și sculptorii greci, nu putea suferi capetele mari,

căci credea că omul cu cap mare este prost. Pe Mihai al finului Stoian nu-l putea vedea, din

această pricină și Mihai mai purta și păr mare. De câte ori dascălul Badea nu și-a băgat

degetele prin părul lui! De câte ori nu i-a învârtit capul spre toate punctele cardinale:

„... Tătărăiii mătii” înjurătura lui obișnuită! Venise de la Coteana, sat de Bulgari aduși de

Brâncoveanu și așezați pe acea moșie. Bulgarii, credea dascălul că sunt proști fiindcă au

cap mare, încât în ura contra capetelor mari intra și o prejudecată patriotică.

La literele mari ne făcea apropieri, ca să le învățăm: A Alecu, B boul, C calul, dar nu

se prea lipiau de noi. Întrʼadevăr, ce legătură între cele trei linii și Alecu? Mare salt a fost

în vieața omenirii, când Egiptenii acum vreo 7000 de ani au stabilit legătura dintre obiect și

semnul lui! Au crezut că semnul este esența lucrului sau a ființei, sufletul ei. De aceea, în

camerele funerare ale morților, pentru lucruri reale depe pământ, arme, alimente, fructe,

puneau însă și semnele lor, desemnele acestor lucruri, ca, după ce se vor sfârși primele, să

se hrănească cu esențele lor. De aceea vrăjitoarea procură fetei pe scrisul ei, chipul lui,

esența lui. De aceea popoare primitive nu permit să se facă portrete, ca să nu fie luați în

puterea celui ce posedă portretul. Mare descoperire sʼa făcut apoi, când sʼau analizat

sunetele vorbirii și sʼau găsit atât de puține, când sʼa atribuit fiecărui sunet câte un semn!

Mare salt în viața copilului să stabilească legătură între aceste câteva semne și sunetele

vorbirii!

Acest salt este greu de făcut la copiii de țărani, deprinși mai mult cu lucruri concrete,

îndeosebi întrʼun abecedar, care pe pagina întâia are literele mari, mai jos literele mici, iar

în pagina a doua stă la capul fiecărui rând o consoană cu combinațiile ei de vocale: b. b-a

ba, b-e be, b-i bi, b-o bo, b-u bu... iar în capul paginei a treia: m, m-a ma, m-e me, m-i mi,

m-o mo, m-u mu...

Treceau zile, treceau săptămâni și treaba nu sporea. Pʼacasă Ispir râdea de mine, în

drumul școalei țăranii, nedeprinși cu școlari, ne luau în râs, chiar cei mai bătrâni, când

vedeau că trecem cu trăiștile la șold, pline mai mult cu mămăligă decât cu lucruri de

școală.

Ispir începea să cânte pe nas: „Tată-ă-l nostru în podul vostru, mănâncă prune și

nouă nu spu-u-u-ne”... „Amin, amin și-o oca cu vin și alta cu peli-i-in!”... „Doamne

miluiește, popa prinde pește preoteasa îl găte-e-e-ște” sau „Preoteasa prinde raci la popa...

” ... „Slavă satului în capul satului și fiului în capul zapciului și sfântului Duh în vârful

unui nu-u-u-uc”.

Pană, tatăl lui Stan, de vârsta mea, frate cu Pișcă și cu Butură, de câte ori ne întâlnea

prin ulmii din Pruni, în drumul școalei, începea „logofete, mălaiu mare cu condeiu la

spinare” sau „logofete, brânză-n bete, cașcaval în pozânar” sau „eu logofăt, tu logofăt, dar

cismele cine să ni le tragă?” sau „nu te mai poți învârti de logofeți” și fel de fel de ocări,

sau de înțelesuri pentru mamele noastre. Se înțelege că acestea erau glume, de cari se făcea

haz și noi numai ne rușinam, dar nu le luam în tragic.



Mergeam serioși, consideram acestea ca în legătură naturală cu starea noastră și fără

osteneală, cât e ziua de mare ziceam mereu: b, ba-ba ba, b-a ba, baba. m, m-a, ma m-a ma,

mama: t, t-a, ta, t-a, ta, tata, zile, săptămni, luni.

Mai pe urmă parʼcă a început să se lipească de noi. Cartea se tocise, foile se

înegriseră, vreo patru pagini rămăseseră îndărăt, ajunsesem la „Ana cară apă, Ăla dă cu

cotu” însă nu știu cine mai adusese un abecedar mai vechiu, care avea mai multe exerciții

și ne înfundasem rău de tot la „Haină veche, Lună nouă”.

Se apropia de Crăciun, când, întrʼo zi vine la primărie Firică Dimitrescu, și fiindcă

primăria era încuiată, intră în odaia noastră de școală, cam cum era obiceiu să facă toți. Noi

ne oferim să-i deschidem lacătul cu un bețișor, căci lacătul primăriei, puțin meșteșugit, îl

puteam descuia, cu câte un cuiu sau cu câte un bețișor, și noi copiii, dar nea Firică nu, că

vrea să ne încerce și el, că el silabisa mai bine ca noi, ba chiar se putea iscăli cu o literă

tremurată. Până să ne așezăm noi , mai intră în școală, tocmai ca în gimnaziile în care intra

Socrates, alți părinți între cari Pană.

– Ia să vedem, Pană, ce procopseală a făcut Stan al tău. Și pune pe Stan tocmai la

bucata pe care o învățasem de vreo două săptămâni. Văru Stan nu era băiat prost, numai

nițel tare de urechi, cu dinții galbeni și cu gingiile cam umflate, puțin târziu, îi ziceam

„coleși” numele unei mâncări de jumări cu lapte, îi mai ziceam și „găvleajă”. Găvleaja

este scoarța rămasă din jumătatea dovleacului negru, tăiat transversal, copt și consumat.

Neagră și tare ca de lemn, găvleaja servește ca strachină. Văru Stan se încruntă bine la

„Ana cară apă” și după vreo zece minute, timpul nu costă nimic la țărani, cu ajutorul lui

nea Firică silabisi vreo două rânduri.

Nea Firică mulțumit de Stan și de sine, se întoarce spre Pană și spre cei cari mai erau

de față și zice: „Măi, Pană, băiatul tău a învățat carte”. Dar diavolul geloziei, care nu

lipsește din nicio rivalitate, mă mușcă de inimă, îmi dete brânci în arena, unde se culegeau

lauri. Fără să mă pot stăpâni, am zis tare: „apoi așa, pot și eu!”.

Dʼatunci mʼam considerat că știu carte și, cu toate că număram literele mă consideram

cărturar, iar popia îmi apărea ca ceva ce o pot ajunge. Atât este de adevărat că victoria cea

mare se câștigă în tine însuți, este convingere de sine. Nu zic că încrederea creiază din

nimic, căci mulți grandomani sunt incapabili, dar la cei capbili este elementul esențial al

succesului. Dʼatunci dascălul a început să aibă încredere în mine. Odată, când a venit

revizorul școlar, dascălul mʼa chemat la o parte și mi-a spus că o să ne ducem la un boier,

care o să ne pue să citim, că eu o să citesc întâiu, dar să vorbesc tare, să nu-mi fie frică.

Revizorul nʼa venit în școală, unde se făcea foc numai când era ger prea mare și

atunci stam cu ușa deschisă, fiindcă soba scotea fum de nu ne vedeam unul cu altul, ba ne

mai venea și fumul primăriei pe ușa dela mijloc. El a venit la proprietatea moșiei, casă

mare de zid, cu etaj și cu foișor sus. Acolo ne-a dus dascălul, eu am citit tare de parʼcă

strigam carele, iar revizorul mʼa mângâiat, mi-a zis să citesc mai încet că sunt prea mic și

să nu mă doară pieptul și de-atunci în trei ani nʼa mai dat pela școala noastră.

După câteva luni am isprăvit cele vreo opt pagini de silabisire și am înaintat la

rugăciuni.

Prima rugăciune ce se da începătorilor era rugăciunea împărătească, despre care nu

ostenesc fețele bisericești admirând-o: „Împărate Ceresc”. Nu există însă rugăciune mai

grea, mai nepotrivită cu mintea copiilor și a poporului decât această rugăciune pompoasă,

ieșită dintrʼo minte bizantină.

Sub forma ei cea mai simplă este o chemare a lui Dumnezeu: „vino și te sălășluește în

noi și ne curățește pe noi de toată spurcăciunea și ne mântuește, bunule, sufletele noastre”.



Mai întâiu prea mare preocupare numai de noi, numai de sufletele noastre, numai noi

și numai ne. Apoi, este neînțeleasă fără o meditare mai serioasă: „vin și te sălășluește între

noi, sau întru noi?” cum să știe copilul că sălășluește-te însemnează așează-te, fixează-te?

Cum să se așeze Dumnezeu? Ca o pasăre pe gard? Și cuvântul sălășluește-te nu-l

cunoșteam decât dela vorba sălaș, pe care, chiar dacă dascălul ar fi avut inspirația să-l

amintească, l-am fi primit cu o izbucnire de râs cu toată gimnastica părului și cu toți

Tătărăii, căci sălaș nu ziceam decât la Țigani.

Mai departe „și ne curățește de toată spurcăciunea” înțelege copilul prin împărat, și

încă ceresc, în opozițiune eu țelegeam cea mai neexprimabilă murdărie fizică, încât dacă ar

fi vrut bietul dascăl să ne dea vreo explicare, sʼar fi găsit întrʼo încurcătură de nedescris.

Din nenorocire, el nu purta această grije, ne-a zis numai: „aceasta este rugăciunea

împărătească” și noi am început sʼo bolborosim, de zeci, de sute de ori, până am izbutit sʼo

repetăm ca papagalii.

Căci ce-am fi putut înțelege din cuvintele „mântuește, bunule, sufletele noastre?” Un

copil preocupat de starea sufletului, ca un călugăr, din cine știe ce fund de mânăstire, după

cine știe ce crime și ce vieață desfrânată!

Greutatea cea mare a acestei rugăciuni stă, însă, în mulțimea epitetelor, atributelor

date lui Dumnezeu, înainte de a-l chema să vie în noi și să ne mântuească: împărate ceresc

unul, mângâetorule două, duhul adevărului trei, care pretutindenea ești patru, și tote le

împlinește cinci, vistierul bunătăților șase, și dătătorule de vieață șapte. Șapte epitete,

dintre cari două cu atribute, iar două cu câte o propzițiune ca atribut, fără înțeles, adevărat

protocol bizantin.

Pentru un cap de copil nu e nici o vorbă cu înțeles. Vorba împărat se spune în basme,

dar multe din basme se înțeleg numai prin simpatia cu tot ce urmează, dar aci ce poate

înțelege copilul prin împărat, și încă ceresc, în opozițiune cu împăratul pământesc?

Apoi duhul adevărului, vistierul bunătăților.

Vistierul bunătăților, cu toată terminologia populară, tot nu e înțeles. ce era un

vistier? Ce este azi un casier? Cum stau îngrămădite bunătățile? Ca niște bani? și mai

întâiu ce sunt bunătăți?

Dătătorule de vieață. Că Dumnezeu este principiul vital, că în el viem și ne mișcăm,

panteismul lui Paul în Atena, nu înțeleg mulți oameni în vârstă, dar încă oameni simpli și

copiii, cari repetă rugăciunea împărătească de mai multe ori pe zi.

Am mai învățat și această rugăciune: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te,

Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat e rodul pântecului

tău, că ai născut pe mântuitorul sufletelor noastre”. Termenii nu se înțeleg și totuși trebuia

să-i învățăm. Născătoare, de ce nu mamă? Ca să răspundem Nestorienilor? Dar sabia

împăraților i-a pus bine pe aceștia. Născătoare fecioară, opoziția am înțeles-o tocmai când

eram de 17 ani. Dar bucură-te (haire = salutare grecesc) ce sens are? Dar, Domnul este cu

tine, dar rodul pântecelui, dar mântuitor de suflete!

Era poate prin luna lui fevroarie, când mă văz treerând prin odaia școalei, cu capul în

jos, repede preocupat, la lumina gălbuie ce pătrundea prin hârtia din fereastră și

descântând mereu: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te... Născătoare de

Dumnezeu, Fecioară, bucură-te... Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te ... de zeci,

de sute de ori până sʼa lipit și a făcut corp cu creerul meu.

Apoi începe crezul: Crez întrʼun Dumnezeu, Tatăl... apoi psalmu (pâsalmul) 50

„Miluește-mă, Dumnezeule...”.

Crezul, ca o mărturisire a credinței, tot ce se mai explică de ce se cere să fie știut, cu

toate că precizările din el au fost ocazionate de ivirea Arianilor, de cari au avut grije



împărații ca să-i spânzure, să le taie capul, sau să-i alunge și nu e nevoie să mai fie

accentuate, mai ales că celelalte sunt lucruri cunoscute. Însă nʼam înțeles niciodată de ce a

avut în biserică miluește-mă Dumnezeu atâta trecere. Poate fiindcă recunoaște cel care se

roagă că „iată în fărădelege mʼam zămislit și în păcate mʼa născut maica mea”.

Concepțiunea e fărădelege și nașterea păcat? Dar aceasta e condamnarea vieții, cel mai

mare păcat și ideie antibiologică, opusă întregii științe și civilizațiuni moderne. Și lauda

„cele ne arătate și cele ascunse ale înțelepciunii tale mi-ai arătat mie” se vede cât prețuește,

dacă concepțiunea și nașterea au fost așa de bine înțelese! În mulțimea promisiunilor, în

mirosul fripturilor dela jertfe nu se pierde frumoasa speranță că „inima înfrântă și smerită,

Dumnezeu nu o va îndepărta?”. Biata inimă, în loc să fie totul, abia este ceva tolerat,

principalul rămânând tot „jertfa arderilor totale” „viței pe altar” cu condiție ca Dumnezeu

să ajute rezidirea templului, dacă vrea să aibă viței și arderi de animale. Apoi credința în

puterea spălăturilor, a stropirii cu isop, în locul căinții și îndreptării greșelilor, ne arată

religia ebraică tot așa de materialistă ca celelalte religii din vremea ei.

Acest psalm, pe care credincioșii îl atribuie lui David, este o rugăciune compusă de

vreun cărturar fariseu, prin secolul al doilea, căci se vede în el grija de rezidirea templului

și de stabilirea unor practici religioase, cari poate nici nu existaseră în vechiul stat

evreesc.

Aceste rugăciuni mi-au ocupat mare parte din anul întâiu de școală și mi-au adus un

singur folos, că recitindu-le mereu, am fixat bine literile, încât pe urmă am putut citi mai

cu înlesnire în alte cărți. Însă am rămas îndărăt la scriere și la aritmetică, cum și la

gramatică. La scriere ne punea dascălul, căruia îi ziceam logofete, să scriem în fiecare zi

câte o față de placă, mai apoi de caet, cât pentru aritmetică și gimnastică, abia le-am

început în anul următor.

Rugăciunile erau partea cea mai grea și din ele nu mai puteau ieși copii cu cap mare și

gros. Bietul Mihai aștepta nerăbdător să vie vara cu secerea, căci declara că mai bine ar

secera și ar cosi, decât să-l încerce logofătul la „Miluește-mă Dumnezeule”. Nici alți copii

mai supțiri nu scăpau teferi dela rugăciuni, nici Ilie al Costulesei, nici Ilie și frate-său

Cârstea al lui Radu din Pruni. Cârstea avea un glas frumos, înalt, o voce sonoră și

pătrunzătoare de comandant, se pricepea să strângă opinca atât de frumos pe picior, încât

îi venea ca un pantof de domnișoară și era ușor ca o pasăre. Se urca în vârful ulmului celui

mai înalt și mai fără crăci, cunoștea toate păsările și toate speciile de arbori. Cum era să

înțeleagă el buchisirile cărții, când simțurile-i erau larg deschise lumii, care-l robia prin toți

porii firii lui? Ilie, frate-său mai mic era mai puțin talentat, de aceea și mai aplicat la

învățătură, fără să pătrunză bine înțelesul.

Când ieșeam din școală pe gheață, căci gârla era la vreo treizeci de metri de școală,

toți cari eram întâiu la „Născătoare de Dumnezeu” rămâneam departe de Cârstea, care

sbura pe luciu și era adevărat șef. Cismele mele (nʼam purtat niciodată opinci) mari, căci

mi le cumpăra mari ca să nu-mi rămână mici, mă țineau mai aproape de coadă decât de

frunte, deși mă sileam destul și la jocul pe gheață. Tot drumul spre școală îl făceam pe

gârlă, pe gheață, oricât ne sfătuiau cei de acasă să ne ferim de gârlă. Aceasta era însă

periculoasă numai în locuri știute, unde se strângea apa, apoi gheața era destul de tare.

Odată, numai, se zicea că am fost să caz în apă sub un mal și am pricinuit mare grije

mamei, căci ea detese cu planeta la un vrăjitor și acela-i spusese că să mă feresc de apă și

să nu mănânc carne de capră (!) în luna august, iar pe mine părea că mă trage apa. Am

învățat să înot contra voinței mamei, care mereu mi-amintea de planetă. Teama aceasta, că

trebuie să mă feresc de apă, dădea apei o putere irezistibilă de atracțiune asupră-mi, mai

ales apa curgătoare, cu urletele și cu gemetele ei, cu rezistențele, cu șoaptele, cu



bulboanele și cu învârtirea ei în cercuri, îmi părea o ființă vie și irezistibilă. Primăvara,

pela începutul lui martie, pe mal în drumul școalei, în societatea celorlalți copii, priveam

apa ce curgea din mal în mal, ducând sloiuri mari de gheață, rădăcini, trunchiuri de arbori

și fel de fel de lucruri, simțeam parʼcă glasul din planetă : „vin, băiete, vin cu mine, știi că

ești al meu!” Apa amețește, te ia cu dânsa.

Soseau însă zilele de primăvară calde, cu florile, cu iarba și o încântare întreagă

înveselea totul. Dela cătunul nostru până la Băceni, unde era școala, fusese altădată pădure

mare, din care acum mai rămăseseră ulmi înalți și svelți, peri sălbatici stufoși pe sub șirul

de deal și alte, specii de lemne de luncă , toate , toate pline cu cuiburi de păsări. Dimineața

când mergeam spre școală, în soarele ce se înălța plin de căldură, printre arbori cu păsări

cântătoare, pe drumul negru ud de ploaia de noapte, simțeam nu numai plăcere de vieață,

dar un fel de înălțare, de comunitate cu această natură puternică, bună și frumoasă. Nu

puteam să mă urc în pomi, nu mi-am făcut plăcerea să scot o pasăre din scorbura teiului de

pe malul gârlei, mi-era frică să nu dau de vreun șarpe. Admiram pe Cârstea, fără speranță

să-l ajung în asemenea isprăvi, admiram pe ceilalți cum distingeau mulțime de păsări și de

arbori, dascăli mari în cunoașterea naturii înconjurătoare, pe când logofătul considera

asemenea cunoștințe ca de prisos, nʼai decât să deschizi ochii ca să vezi și urechile ca să

auzi, iar ,,miluește-mă Dumnezeule” cere ochi, cere atenție și mai ales memorie. Școala

însă lua alt aspect vara. La spatele ei era grădina, pe margine cu un rând de plute, cele mai

înalte din tot satul. În grădină pomi și burueni, crescute în voia lor, la fereastră niște cucuți

înalte până la strașină și dese de nu se vedea nimic printre ele. Ne închipuiam că sunt pline

de șerpi și oricât sunt de îndrăzneți copiii de țăran, eu nʼam sărit în trei ani, niciodată,

pârleazul în grădina școalei și nici alți copii nu îndrăzneau. De altfel, școala, casă pustie,

ne insufla frică. Singur să intru în ea nu îndrăzneam. Credeam că în podul ei bântuește o

stafie, de multe ori am sbughit-o afară toți, speriați, când auzeam sgomot mare în pod și

când logofătul lipsea. Probabil că sgomotul îl făcea vreo pisică, vreun șobolan, odată mi se

pare că a fost în pod un copil, Lisandru lui Sache din Ciuciu, de vârsta noastră mai îndărăt

la carte, dar mai curajos. El singur se lăuda că a vrut să ne sperie, noi nu-l credeam, căci ar

fi fost o ispravă de prea mare curaj, să se urce în pod. Curios că multe spaime de acestea au

copiii și nu le comunică oamenilor mari. Frica de stafia școalei era un chin pentru noi, cu

toate astea nu spuneam nimic logofătului, nici acasă, ca și cum ar fi fost o durere intimă a

noastră. Totuși, școala, deși la margine, avea case vecine, vecinii ne vedeau ieșind speriați,

nu ni se da nicio atenție: „broscoii de copii, se joacă, logofătul este cu oamenii la secere!”.

Altă spaimă mare ne producea trăsnetul și fulgerul. Curios, că mi-a fost mai frică de

acestea, când eram în societatea copiilor, căci singur acasă nu-mi aduc aminte să-mi fi fost

frică, dar la școală de nenumărate ori am fugit afară închinându-ne. Când venea logofătul

ne miram, cum de nu-i e frică, iar grija încercării ne făcea să uităm trăsnetul și fulgerul.

În timpul școalei ne duceam să bem apă la gârlă, căci nʼaveam vas cu apă, iar fântână

nu se afla decât în celălalt capăt al cătunului. Mi-aduc aminte că iarna beam cu plăcere apă

rece din gârlă, după o mâncare sărată de brânză, sau de carne de porc. Spărgeam gheața,

făceam o copcă, ne puneam pe brânci și băgam gura în apa limpede să poți număra firele

de nisip pe fund. Vara, când sfârșeam mai de vreme, ne scăldam sub mal. Ziua de școală

nu se măsura cu ceasul, ci cu soarele. Zi de vară până-n seară noi stam la treabă, citeam,

scrieam, mai mult memoram.



Pentru biblioteca dumneavoastră....

Dumitru Botar- Femei din Romanaţi, Ed. Hoffman,

2018, 202 pagini. După cele două volume despre Fiii

Romanaţilor (1996, 2005), Poveştile Caracalului

(2012), Conace din Romanaţi (2015), profesorul

Dumitru Botar dedică un volum special femeilor din

Romanaţi care s-au remarcat în domeniul cultural,

ştiinţific, ştiinţific , literar, sportiv etc. Sunt prezentate

amănunţit viaţa şi traseul profesional a peste 100 de

personalităţi feminine care au pornit sau au activat pe

meleagurile romanaţene în diferite epoci, între care:

Tutu Georgescu-Oroveanu, Doina Bucur, Elvira

Godeanu, Anuţa Cernat, Elena Cornetti, Pola Illery,

Lia Manţoc, Hortensia Popescu, Yvonne Rossignon,

Steliana Sima, Ada Umbră, Veselina Urucu ş.a.

Ion D. Tîlvănoiu, Vasile Radian, Floriana

Tîlvănoiu- Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi (vol. I), Ed. Hoffman, 2018, 378 pagini, volum

dedicat centenarului Marii Uniri.

,,În carte sunt prezentate în 374 de pagini peste

80 de monumente ale eroilor din perimetrul

județului Olt și al fostului județ Romanați, edificii

care poartă peste timp, inscripționate pe

trunchiurile lor de piatră, numele eroilor din cele

două războaie mondiale.

Toate monumentele eroilor au fost înălțate prin

contribuția văduvelor și urmașilor eroilor, a

invalizilor de război și a unor oameni de bine. De

strângerea fondurilor s-au ocupat comitetele de

inițiativă, din rândul cărora făceau parte

învățători, preoți, oameni de cultură ( geograful

Ion Conea la Coteana, Filaret Jocu la Brebeni),

primari, notari etc. Aceleași comitete făceau toate

demersurile legale pentru a se obține aprobările

de la autoritățile județene sau naționale. În unele

localități, deși au fost înființate mai multe

comitete, nu s-a reușit înălțarea de monumente ale

eroilor, fie din cauza unor divergențe apărute în

cadrul comitetelor sau între acestea și localnici,

fie din cauze exterioare și mă refer aici la stoparea colectelor publice în anii 38-39 sau

respingerea unor schițe de monumente de către Comisia monumentelor de la București

(situația de la Brebeni). Puține dintre monumentele eroilor prezentate în acest volum au

fost ridicate de către sculptori consacrați și mă refer la cele de la Radomirești (Th.

Burcă), Seaca și Bălănești (autor Ion Iordănescu), Balș (Severin), celelalte fiind realizate



de către meșteri pietrari italieni (specializați în cioplitul calcarului de Albești), greci

(sculptori în marmură) sau români.

Acest prim volum este un omagiu adus celor care cu sângele lor au contribuit la

înfăptuirea României Mari și, în același timp, un gest de pioasă aducere aminte: pe

frontispiciul unora dintre monumente sunt scrise în piatra rece cuvintele Nu ne uitați, iar

demersul autorilor urmează cu prisosință acest îndemn.

Cităm un fragment din Prefața volumului: La 100 de ani de la Marea Unire suntem

îndreptăţiţi să afirmăm că România Întregită în hotarele ei fireşti, ,,de la Nistru pân’ la

Tisa”, nu a fost un dar al Marilor Puteri, nu a fost un cadou făcut românilor sau o

pedeapsă aplicată imperiilor învinse. România Întregită a fost rezultatul sacrificiului unei

generaţii care a scris cu sângele a peste 800 000 de români o pagină de istorie măreaţă,

menită să fie lecţie de patriotism pentru generaţiile viitoare. Poate cei mai buni, cei mai

drepţi şi cei mai curajoşi dintre români sunt aceştia al căror nume a rămas încrustat pe

Monumentele Eroilor şi pentru care noi, cei rămaşi, nu am făcut şi nu facem destul. Este

foarte trist că nici la 100 de ani de la sacrificiul lor suprem nu avem o situaţie clară a

eroilor noştri, nu cunoaştem pentru fiecare dintre ei data, împrejurările şi locul morţii,

locurile unde au fost înmormântaţi, spre a le cinsti cum se cuvine.

Această carte ar fi trebuit scrisă în urmă cu 80-90 de ani, atunci când amintirea lor era

vie în memoria urmaşilor, când s-ar fi putut culege informaţii de la supravieţuitori,

veterani şi văduve, poate cartea aceasta ar fi fost mai completă. Dacă nu s-a făcut atunci,

dacă nu s-a făcut de atunci şi până acum, o facem acum la Centenar ca un omagiu adus

bunicilor şi străbunicilor noştri, verigile de dinaintea noastră fără de care nici noi n-am

exista (…)

(George Pițulescu – La Centenar. ,,Eroi și monumente din Olt și Romanați”, în Ziarul de

Olt, Anul XVI, Nr. 675/23-29 noiembrie 2018).

pr. Marian Preda, Parohia Frumoasa, com. Seaca, jud. Olt, Povestea satului meu

Seaca-Olt, Ed. Agol, București, 2018.

Cu puțin timp înainte de Nașterea Mântuitorului nostru Isus Hristos, anul de grație

2018, preotul Marian Preda publică un foarte bine

documentat volum despre comuna Seaca, județul

Olt, intitulat Povestea Satului meu-Seaca, jud. Olt.

Cartea apărută în condiții grafice excelente la

Editura Agol, București aduce în actualitate trecutul

mai apropiat sau mai îndepărtat al comunei Seaca.

Bogat ilustrată cu fotografii ale documentelor, ale

localnicilor, ale instituțiilor și obiectivelor de

interes economic, cartea în cele 419 pagini cuprinde

și informații de o certă valoare istorică.

Detaliile despre localnici, tradiții, activități

economice, demografie, instituții școlare și

administrative etc, bazate pe un bogat material

documentar, dar și pe cercetările proprii efectuate

în perimetrul localității (istoria orală), vin să

confirme pasiunea cu care a fost scrisă, atașamentul

față de un spațiu mai puțin cercetat și pe care cu

eleganță îl face cunoscut lumii.



La finalul aceste ample lucrări monografice, autorul le mulțumește tuturor celor care l-

au ajutat în materializarea demersului său: prof. Dumitrescu Steliana, prof. Petrescu

Teodora, prof. Babadac Romică, înv.

Burcin Virgil, cântărețului bisericesc

Bălașa Daniel, Ana-Maria Preda

(medic) etc.

Dumitru Sârghie- Anotimpurile lui

Traian Zorzoliu, Ed. Arena Artelor,

2018, 366 pagini şi anexe. Volumul

reuneşte ,,gândurile şi rândurile”

despre lume, viaţă, istorie şi artă ale

,,Sfinxului de la Drăgăneşti”, om

pătruns de un naţionalism curat,

personalitate marcantă a Olteniei,

model de sârguinţă, talent,

profesionalism şi patriotism. Prin ceea

ce ne-a lăsat, Traian Zorzoliu este ,,mai

degrabă un om al viitorului care a

studiat şi descifrat trecutul”, omul care

şi-a urmat necurmat destinul în ciuda

derivei ce caracteriza lumea în care a

trăit.

Elena Sîrghie- Anotimpurile Slatinei, Ed. Arena Artelor, 2018, 220 pagini.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei

municipiului Slatina şi al Consiliului

Local Slatina. Pentru că de-a lungul

îndelungatei sale istorii Slatina a fost

vizitată de călători şi oameni de cultură

care au lăsat descrierile lor, ori a născut şi

educat personalităţi ale culturii româneşti,

cartea reuneşte mărturiile acestora (Paul

de Alep, Grigore Alexandrescu, G.

Poboran, D. Caracostea, Mircea Damian,

Nicolae Iorga, Ion S. Floru, Ion Marin

Iovescu, Damian Stănoiu, Ion Minulescu,

Traian Biju, Şerban Milcoveanu, Traian

Diaconeasa, Pan Vizirescu ş.a.



Dialog cu cititorii...

Cititoarea noastră, doamna Zoe Mitrica din Caracal, str. Gh. Doja nr. 8 ne trimite o

scrisoare cu o fotografie şi câteva informaţii

despre tatăl domniei sale, sergentul major

Mihail I. Dan, născut la 10 mai 1912 în

Caracal, str. Doamna Stanca, nr. 7 şi

dispărut în luptele de la Cotul Donului în

1942.

Redăm un fragment din scrisoare:

,,Tatăl nostru, fost sergent-major, a luptat

pe frontul de răsărit, a fost rănit o dată, a

fost spitalizat, dar după aceea a plecat din

nou pe front şi a fost dat dispărut în luptele

cumplite de la Cotul Donului. Nu avem

documente, mama noastră primind numai o

scrisoare prin care era înştiinţată de acest

lucru, fără vreun alt document şi fără ca mai

târziu să primească vreun act de deces. A

lăsat acasă soţia- Dan M. Ioana-, patru

copii şi doi părinţi bătrâni. Soţia, cu o

pensie I.O.V.R. de 100 lei, a crescut şi

educat 4 copii, dintre care trei profesori:

Dan Constantin, Dan Ioana, Mitrica Zoe şi

Dan Ion- subinginer. Ne-am ascultat mama

dar am dus dorul tatălui dispărut pe care

nu-l vom uita niciodată.

Vă mulţumim pentru că primiţi această informaţie, ne pare rău că nu avem alte

date şi documente, poate prin vreo arhivă să existe ceva documente care să ne ajute să

aflăm mai multe despre tatăl nostru.”

Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului” cont

RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585. Detalii pe

www.memoriaoltului.ro, secţiunea ,,2%”.

Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului”, loc. Izvoru,com. Găneasa, jud. Olt, str. Libertăţii, nr.

96. Tel. 0724219925, mail [email protected].

memoria oltului Şi romanaŢilormemoriaoltului.ro/reviste/revista_105.pdf · manifestat continuu....

Documents