melancolie

Melancolie… Poezia “Melancolie” de George Bacovia are un titlu semnificativ, îmbinând cele douǎ teme, iubirea şi moartea. Moartea în prezenţa iubirii, nu poate duce decât la o stare de tristeţe, de deprimare, meditare asupra vieţii, implicit într-o stare de melancolie. În poezie predominǎ imaginile auditive, dar întâlnim şi câteva elemente vizuale care ne descriu cadrul expus. În prima strofǎ, este prezentat un cadru natural, cu elemente auditive specifice anotimpului toamna, anotimp ce pentru latura romanticǎ a lui Bacovia, conform criticului literar Constanţa Bǎrboi, simb olizeazǎ melancolie, ultimele bucu rii dar şi presi mţirea morţii. Culorile predominante ale toamnei: galben, roşu şi cenuşiu, în viziunea bacovianǎ sunt asemǎnate bolii, morţii respectiv monotoniei, melacoliei dar şi a apǎsǎrii sufleteşti. În primul vers sunt puse în antitezǎ douǎ dintre aceste imagini auditive: chiotul şi vaietul. Chiotul fiind un sunet de bucurie, pe când vaietul unul de tristeţe. Acest amestec de fericire şi jale este asemeni îmbinarii celor douǎ teme. Punctele de suspensie de dupǎ primul vers semnificǎ o pauzǎ de gândire, de meditaţie asupra celor spuse. Pentru cititor aceste puncte de suspensie pot fi un moment de linişte unde imaginaţia fiecǎruia recreazǎ sunetul fǎcut de vaietul toamnei. Si linia de pauzǎ de la versul al doilea al fi ecǎrei strofe, având acelaşi rol, de meditaţie asupra celor spuse. Cu toate cǎ natura pare moartǎ prin imaginile vizuale create, buciumul este un element ce readuce in prim-plan prezenţa umanǎ. Demonstreazǎ cǎ undeva “pe coclauri” încǎ mai existǎ viaţǎ. Cântecul “jalnic” al vǎntului prin co dru alǎturi de sunete le prelungi ale buci umulu i alcǎt uiesc doin a toam nei, d oinǎ c e stǎrn este atât tri steţe şi nelin işte su fleteascǎ, cât şi visare, inducând o stare de melancolie. În a doua strofǎ, prezenţa umanǎ este întrupatǎ în iubita eului liric. Aici acesta i se adreseazǎ iubitei sale, încercând sǎ-i alunge temerile: “Nu plânge, nu-ţi fie teamǎ”, preze ntând moart ea ca pe o tre buinţǎ, c a cev a firesc, şi nu ca pe o gri jǎ de c are ar t rebu i sǎ ne temem. Eul liric încearcǎ sǎ o convingǎ pe iubita sa sǎ accepte ideea de moarte, şi sǎ asculte “glasul din adâncuri”. Odatǎ acceptatǎ aceastǎ idee, moartea nu mai este privitǎ ca o povarǎ şi nu ne mai poate îngreuna viaţa. În ultimul vers al poeziei este folositǎ persoana întâi plural “pǎmântul la dânsul ne cheamǎ” pentru a accentua destinul tuturor oamenilor. “Toţi ne naştem pentru ca apoi sǎ murim.” William Shakespeare. La sfârşitul acestui vers punctele de suspensie sunt folosite pentr u a arǎt a o înt reru pere î n şiru l gând irii, po ezia l uând as tfel s fâsit. Ca o concluzie, putem concentra întreaga poezie într-o singurǎ idee: Omul se teme de ceea ce nu cunoaşte. Bacovia ne prezintǎ moartea ca pe o chemare, un strigǎt stins al pǎmânt ului, pe care doar dacǎ vrem s i ne s trǎdui m sǎ-l a uzim îl pute m înţe lege . Astfel, inţelegând cǎ este doar o altǎ etapǎ a vieţii, nu ne-am mai teme aşa tare de ea.

Upload: mihaela-anton

Post on 20-Jul-2015

1.405 views

Category:

Documents

1 download

Report

Download

Embed Size (px):

TRANSCRIPT

5/17/2018 Melancolie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/melancolie-55b07bb4bb15d 1/2

Melancolie…

Poezia “Melancolie” de George Bacovia are un titlu semnificativ, îmbinând cele douǎteme, iubirea şi moartea. Moartea în prezenţa iubirii, nu poate duce decât la o stare detristeţe, de deprimare, meditare asupra vieţii, implicit într-o stare de melancolie.

În poezie predominǎ imaginile auditive, dar întâlnim şi câteva elemente vizuale care nedescriu cadrul expus.În prima strofǎ, este prezentat un cadru natural, cu elemente auditive specifice

anotimpului toamna, anotimp ce pentru latura romanticǎ a lui Bacovia, conform criticuluiliterar Constanţa Bǎrboi, simbolizeazǎ melancolie, ultimele bucurii dar şi presimţireamorţii. Culorile predominante ale toamnei: galben, roşu şi cenuşiu, în viziunea bacovianǎsunt asemǎnate bolii, morţii respectiv monotoniei, melacoliei dar şi a apǎsǎrii sufleteşti.În primul vers sunt puse în antitezǎ douǎ dintre aceste imagini auditive: chiotul şi vaietul.

Chiotul fiind un sunet de bucurie, pe când vaietul unul de tristeţe. Acest amestec de fericireşi jale este asemeni îmbinarii celor douǎ teme.Punctele de suspensie de dupǎ primul vers semnificǎ o pauzǎ de gândire, de meditaţie

asupra celor spuse. Pentru cititor aceste puncte de suspensie pot fi un moment de linişteunde imaginaţia fiecǎruia recreazǎ sunetul fǎcut de vaietul toamnei. Si linia de pauzǎ de laversul al doilea al fiecǎrei strofe, având acelaşi rol, de meditaţie asupra celor spuse.Cu toate cǎ natura pare moartǎ prin imaginile vizuale create, buciumul este un element ce

readuce in prim-plan prezenţa umanǎ. Demonstreazǎ cǎ undeva “pe coclauri” încǎ maiexistǎ viaţǎ. Cântecul “jalnic” al vǎntului prin codru alǎturi de sunetele prelungi ale buciumului alcǎtuiesc doina toamnei, doinǎ ce stǎrneste atât tristeţe şi nelinişte sufleteascǎ,cât şi visare, inducând o stare de melancolie.

În a doua strofǎ, prezenţa umanǎ este întrupatǎ în iubita eului liric. Aici acesta i seadreseazǎ iubitei sale, încercând sǎ-i alunge temerile: “Nu plânge, nu-ţi fie teamǎ”, prezentând moartea ca pe o trebuinţǎ, ca ceva firesc, şi nu ca pe o grijǎ de care ar trebui sǎ

ne temem.Eul liric încearcǎ sǎ o convingǎ pe iubita sa sǎ accepte ideea de moarte, şi sǎ asculte“glasul din adâncuri”. Odatǎ acceptatǎ aceastǎ idee, moartea nu mai este privitǎ ca o povarǎşi nu ne mai poate îngreuna viaţa.În ultimul vers al poeziei este folositǎ persoana întâi plural “pǎmântul la dânsul ne

cheamǎ” pentru a accentua destinul tuturor oamenilor. “Toţi ne naştem pentru ca apoi sǎmurim.” William Shakespeare. La sfârşitul acestui vers punctele de suspensie sunt folosite pentru a arǎta o întrerupere în şirul gândirii, poezia luând astfel sfâsit.

Ca o concluzie, putem concentra întreaga poezie într-o singurǎ idee: Omul se teme deceea ce nu cunoaşte. Bacovia ne prezintǎ moartea ca pe o chemare, un strigǎt stins al pǎmântului, pe care doar dacǎ vrem si ne strǎduim sǎ-l auzim îl putem înţelege. Astfel,

inţelegând cǎ este doar o altǎ etapǎ a vieţii, nu ne-am mai teme aşa tare de ea.