REFERAT

1. Mecanisme de apărare

Scurt istoric

Termenul „apărare” aparţine Anei Freud, folosit pentru prima dată în 1894, într-un articol

din „Die Abwehr-Neuropsychosen”, iar în 1936, publică Eul şi mecanismele de apărare, prima şi

singura lucrare pe această temă. Este o lucrare de sinteză în care descrie scopurile şi motivele

apărărilor, întocmeşte un inventar al mecanismelor, descrie tipuri de apărare şi combinarea dintre

mecanismele de apărare şi problema utilizării lor alternative împotriva ameninţărilor de ordin

intern şi extern. (Şerban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet, Claude Lhote, 2007, Mecanismele de

apărare: teorie şi aspecte clinice, Polirom – Iaşi, 17)

Definiţie

De-a lungul timpului au fost mai multe definiţii ale mecanismelor de apărare; m-am oprit la

următoarele:

1. În DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996), mecanismele de apărare sunt

definite ca fiind procesele psihologice automate care protejează individul de anxietate, de

perceperea unor pericole sau de factorii de stres (interni şi externi), sunt mediatori ai reacţiei

subiectului la conf1ictele emoţionale şi la factorii de stres interni sau externi. Subiecţii

conştientizează existenţa acestor mecanisme de apărare, atunci când sunt deja activate. (Şerban

Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet, Claude Lhote, 2007, Mecansimele de apărare: teorie şi

aspecte clinice, Polirom – Iaşi, 32)

2. „Mecanismele de apărare sunt procese psihice inconştiente care vizează reducerea sau

anularea efectelor neplăcute, ale pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea internă şi/sau

externă şi ale căror manifestări – comportamente, idei sau afecte - pot fi conştiente sau

inconştiente.” (Şerban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet, Claude Lhote, 2007, Mecanismele de

apărare: teorie şi aspecte clinice, Polirom – Iaşi, 35)

Deci, prin mecanismele de apărare, Eul nostru este apărat în faţa pericolelor (reale sau

imaginare), când apar afecte neplăcute (anxietatea, depresia, furia), în momente de conflict

emoţional, apărări care apar inconştient sau conştient.

Câte apărări există?

A apărut întrebarea „Câte apărări există?” la care Vaillant (1993) a răspuns cu umor „Există

tot atâtea apărări câte ne permit să inventariem imaginaţia, temeritatea sau uşurinţa cu care ne

exprimăm”. (Şerban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet, Claude Lhote, 2007, Mecanismele de

apărare: teorie şi aspecte clinice, Polirom – Iaşi, 32)

1

Într-adevăr, există o diversitate a punctelor de vedere cu privire la numărul mecanismelor de

apărare. Lista în care sunt incluse zece mecanisme, devenită clasică, aparţine A. Freud (apărută în

lucrarea Eul şi mecanismele de apărare -1936/1993):

1) refularea2) regresia3) formaţiunea reacţională4) izolarea5) anularea retroactivă

6) proiecţia7) introiecţia8) întoarcerea către propria persoană9) transformarea în contrariu10)sublimarea.

În lucrarea Mecanisme de apărare, scrisă de Şerban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet şi

Claude Lhote apar 29 de mecanisme:

1. Activism 2. Afiliere 3. Afirmare de sine prin exprimarea sentimentelor 4. Altruism 5. Anticipare 6. Anularea retroactivă7. Ascetismul adolescentului 8. Clivaj (al eului, al obiectului)9. Contrainvestire 10. (De)negare11. Formaţiune reacţională 12. Identificare 13. Identificare cu agresorul 14. Identificare proiectivă 15. Intelectualizare

16. Introiecţie17. Izolare 18. Înlăturare 19. Întoarcere către propria persoană 20. Proiecţie 21. Raţionalizare 22. Refugiu în reverie 23. Refulare 24. Refuz (al realităţii) 25. Regresie 26. Retragere apatică 27. Sublimare 28. Transformare în contrariu29. Umorul

Jerome S. Blackman, în lucrarea sa 101 apărări: Cum se autoprotejează mintea, a adunat şi

a descris 101 mecanisme de apărare, pe care le grupează în ordinea aproximativă a apariţiei

acestora în procesul de dezvoltare, respectiv în: faza orală (0-3 ani), faza anală (1,5-5 ani), primul

stadiu genital (2-6 ani), stadiul de latenţă (6-11 ani), perioada adolescenţei şi după - al doilea

stadiu genital (de la 13 ani la 20+) şi altele.

Câteva exemple de mecanisme de apărare voi prezenta în rândurile următoare cu situaţii

întâlnite în viaţa proprie:

Întoarcere către propria persoană (Freud, 1917; A. Freud,1936)

Definiţie

„Refuzarea inconştientă de către subiect a propriei agresivităţi, pe care o deturnează

dinspre celălalt pentru a o abate asupra propriei persoane. Acest mecanism de apărare se poate

afla la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de

eşec sau a unor tentative de autodistrugere”. (Şerban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet, Claude

2

Lhote, 2007, Mecanismele de apărare: teorie şi aspecte clinice, Polirom – Iaşi, 231)

„Întoarcerea către propria persoană este un caz particular de transformare în contrariu:

pulsiunea îşi schimbă obiectul (trece de la celălalt la propria persoană), iar scopul activ (a-l agresa

pe celălalt) este înlocuit de un scop pasiv (a fi agresat de propria persoană).” (Şerban Ionescu,

Marie-Madeleine Jacquet, Claude Lhote, 2007, Mecanismele de apărare: teorie şi aspecte clinice,

Polirom – Iaşi, 236)

Subiectul simte o furie violentă la adresa cuiva, pe care o manifestă faţă de propria persoană.

Exemplu: Tânără, 24 ani, avea un prieten, pentru care avea sentimente afective

puternice. Tânăra a presupus că vor petrece împreună sărbătorile de iarnă, ce urmau

să vină. Prietenul cu două zile înainte, a anunţat-o că pleacă acasă la rude (tânărul

fiind din altă localitate, la 600km distanţă). Tânăra s-a înfuriat pe prieten, dar nu şi-a

exprimat furia direct şi ca urmare a luat mai multe pastile - somnifer. Răul făcut ei

însăşi, era modul prin care şi-a manifestat agresivitatea împotriva celorlaţi, să se

simtă vinovaţi de ceea ce i se întâmplă ei.

Negarea (A. Freud, 1936; Moore & Rubinfîne, 1969)

Definiţie

“NEGARE sau TĂGĂDUIRE A REALITĂŢII mecanism de apărare contra angoasei,

constând din negarea evidenţei”.(Norbert Sillamy, Dicţionar de Psihologie Larousse, Univers

Enciclopedic - Bucureşti, 1998)

Negarea este modalitatea prin care mintea ignoră realitatea, subiecţii putând vedea realitatea

dacă aceştia nu s-ar apăra. Există subiecţi cu perturbări ale capacităţii de testare a realităţii (şi care

pot fi psihotici) şi aceia care pot vedea şi înţelege realitatea, dar evită să facă acest lucru pentru a

rezolva un conflict (aceştia nefiind, de regulă, psihotici). (Jerome S. Blackman, 101 apărări: Cum

se autoprotejează mintea, 2009, Editura Trei- Bucureşti).

Exemplu: Domnul Sandu, 57 de ani, are soţia bolnavă de scleroză, o boală care nu se

poate vindeca, ci doar se stopează evoluţia ei. Chiar şi după ce i s-a spus că aceasta

este o boală incurabilă, el neagă situaţia şi face în continuare toate eforturile pentru

vindecare, chiar se exprimă: „Fac orice şi merg oriunde să se poate vindeca soţia.”

Înlăturare sau Reprimare (Werman, 1985)

Definiţie

„Tentativa de respingere voluntară, în afara câmpului conştienţei, a unor probleme,

sentimente sau experienţe care-l frământă sau îl neliniştesc pe subiect.”(Şerban Ionescu, Marie-

Madeleine Jacquet, Claude Lhote, 2007, Mecanismele de apărare: teorie şi aspecte clinice,

Polirom – Iaşi, 226)

3

„Încerci voluntar să uiţi: a) fíe conţinutul ideatic asociat unui afect; b) fie deopotrivă

conţinutul ideatic şi senzaţia asociate acestuia.Vaillant (1992) consideră această apărare ca fiind

una „matură", pentru că adesea are un rol adaptativ”. (Jerome S. Blackman, 101 apărări: Cum

se autoprotejează mintea, 2009, Editura Trei- Bucureşti).

Exemplu: Doamna O a trecut printr-o serie de evenimente neplăcute: socrii foarte

bolnavi cu tulburări psihice de vreo 2 ani, i-a decedat sora în braţe de curând,

probleme cu sănătatea ei. Când am ocazia să vorbesc cu ea şi mai întreb cei fac socrii

sau referitor la sănătatea ei, primesc răspunsul: „nu pot să discut despre aceste

aspecte“.

2. Transferul

(Freud, 1914b; A. Freud, 1936; Loewenstein, 1957; Marcus, 1971,1980; Blum, 1982)

Definitie

„Într-o primă etapă, deplasezi amintirile unor situaţii şi relaţii trecute (dorinţe intense,

sentimente de vinovăţie şi aşteptări comportamentale), asupra imaginii unei persoane din prezent.

Ulterior, în relaţia cu aceasta mobilizezi acelaşi tip de apărări folosite în trecut pentru

gestionarea unor situaţii identice sau doar similare.”

„Această apărare în doi timpi te ajută să uiţi experienţele trecute (Freud, 1914). Totodată,

încerci să controlezi amintirile neplăcute prin repetarea acestora în prezent într-o formă deplasată

şi/sau printr-o modificare simbolică a finalului acestora.” (Jerome S. Blackman, 101 apărări: Cum

se autoprotejează mintea, 2009, Editura Trei- Bucureşti).

Exemplu: În copilărie tatăl meu era restrictiv, astfel încât libertăţile mele erau destul de

puţine. Ca urmare atunci când mi se pun limite devin agresivă. Soţul meu are momente

când este la fel de restrictiv ca tatăl meu. În tinereţe deveneam agresivă la limitele impuse

şi îmi manifestam agresivitatea. La un moment dat, am înţeles că amintirea restricţiilor

impuse de tatăl meu le transfer la soţ. În prezent când apar astfel de situaţii, nu mai sunt

agresivă, ci doar amintesc soţului poziţia de soţ ca partener de viaţă: „Eşti soţul meu, nu-

mi eşti tată” sau glumind, răspund cu voce schimonosită de copil „Da, tati!” Lămurind

poziţiile, de parteneri de viaţă, intrăm în normalitate.

TRANSFER (când apare în cadru terapeutic)

Definiţie

„Reprezintă experienţa clientului legată de terapeut ce este modelată de structurile

psihologice ale celui dintâi şi de trecutul acestuia implicând deplasarea asupra terapeutului a

unor sentimente, atitudini şi comportamente ce aparţin de drept unor relaţii semnificative din

4

trecut.

Se manifestă prin semne ce includ asociaţi, afecte, dorinţe imagini mentale fantezii, senzaţii

şi scheme cognitive care reactivează trecutul în scopul organizării şi investirii (dotării) cu sens a

experienţelor negate sau reprimate”(curs Psihoterapii dinamice, 28.04.2011)

Prin atribuirea unor funcţii şi roluri terapeutului, clienţii speră să reseteze durerea psihică şi

astfel să corecteze trecutul, după părerea lui Schaetten. (Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha,

Psihoterapii scurte: strategii, metode, tehnici,2005, Polirom – Iaşi)

Terapeutul trebuie mereu să se autoobserve, pentru a putea distinge aspectele transferenţiale

repetitive (care alcătuiesc un model şi care provin din lumea interioară a pacientului) şi

contribuţiile reale ale lui (ale terapeutului), în interacţiunea cu clientul (Glen O.Gabbard, Tratat de

psihiatrie, 2007, Ed. Trei – Bucureşti, 115)

Bibliografie

Şerban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet, Claude Lhote (2007) Mecanismele de apărare: teorie

şi aspecte clinice, Polirom – Iaşi

Jerome S. Blackman, 101 apărări: Cum se autoprotejează mintea (2009) Editura Trei- Bucureşti

Norbert Sillamy, Dicţionar de Psihologie Larousse, (1998), Univers Enciclopedic - Bucureşti,

5