MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Catedra «Transportul Auto»

MATERIALE DE EXPLOATARE

CAIET PENTRU LUCRĂRI DE LABORATOR

Studentul grupei ___________ __________________________

CHIŞINĂU 2010

1

Lucrare de laborator №1Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale combustibililor lichizi: densitate,

caracteristici de volatilitate1.1Determinarea densităţii benzinei şi motorinei

Echipament, materiale: areometre, cilindre gradate de capacitate 500 ml, probe de benzină şi de motorină.

Densitatea combustibilului este determinată pentru transformarea mărimilor masive în mărimi volumice şi invers. Înstandardele moderne densitatea combustibililor este stabilită la temperatura de 150C şi exprimată în kg/m3 sau g/cm3.

Efectuarea încercăriiDeterminarea densităţii se efectuează cu ajutorul areometrului pentru petrol. Areometrul este amplasat cu atenţie în cilindrul gra-dat cu combustibil. Densitatea se măsoară pe scara de sus a aerometrului în poziţia stabilă a acestuia. Concometent se măsoară şitemperatura combustibilului încercat. Densitatea măsurată ρt se recalculează la temperatura de 150C ,ρ15 sau de 200C ρ20:

ρ15 = ρt +α (t – 15); ρ20 = ρt +α (t – 20), (1)

unde ρt - densitatea combustibilului, g/cm3 la temperatura t ,0C;

α – coeficient de corecţie al densităţii (tab.1.1)

Tabelul 1.1Densitatea măsurată,

g/cm3Coeficient de corecţie al

densităţiiDensitatea măsurată,

g/cm3Coeficient de corecţie

al densităţii0,7200 – 0,7299 0,000870 0,8100 – 0,8199 0,0007520,7300 – 0,7399 0,000857 0,8200 – 0,8299 0,0007380,7400 – 0,7499 0,000844 0,8300 – 0,8399 0,0007250,7500 – 0,7599 0,000831 0,8400 – 0,8499 0,0007120,7600 – 0,7699 0,000818 0,8500 – 0,8599 0,0006990,7700 – 0,7799 0,000805 0,8600 – 0,8699 0,0006860,7800 – 0,7899 0,000792 0,8700 – 0,8799 0,0006730,7900 – 0,7999 0,000778 0,8800 – 0,8899 0,0006600,8000 – 0,8099 0,000765 0,8900 – 0,8999 0,000647

Rezultatele încercărilor:

Benzină _________________ t = ;ρt = ;ρ15 = ;ρ20 =Motorină _________________ t = ;ρt = ;ρ15 = ;ρ20 =

1.2 Determinarea caracteristicilor de volatilitate ale benzinelor 1.2.1 Determinarea presiunii de vapori a benzinei

Echipament, materiale: instalaţie pentru determinarea presiunii de vapori, baie cu gheaţă, cilindru gradat, termometru, încăizitor de apă electric, apă, probe de benzină

Efectuarea încercării

. camera de combustibil 4 (fig.1.1) în prealabil deşurubată, de instalat în baie cu gheaţă;

. de măsurat temperatura iniţială a aerului ti în camera de aer 3 a instalaţiei; . de umplut baia 2 cu apă şi de încălzit apa pînă la temperatura 38 0C; . de umplut până la vârf camera de combustibil 4 cu benzină încercată; . de asamblat camera de aer 3 cu camera de combustibil 4; . de răsturnat şi de scuturat camera asamblată; . de instalat camera asamblată în baia 2 a instalaţiei (temperatura în baie să fie 38±0,30C; . peste 5 min de fixat cu ajutorul manometrului 1 valoarea presiunii Pm, kPa a vaporilor în camera 3. Pentru a determina presiunea reală VP, kPa a vaporilor se introduce rectificarea ΔP la schimbarea presiunii aerului în camera de aer 3 în rezultatul diferenţei temperaturii iniţiale a aerului şi temperaturii în baie cu apă 2: VP = Pm – ΔP

Valorile ΔP, kPa sunt date în tab.1.2 în dependenţă de temperatura iniţială a aerului în camera de aer 3.

Figura 1.1- Instalaţie pentru determinarea Pm

2

Tabelul 1.2Temperatura ini-ţială a aerului,0C

12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

ΔP, kPa 14,132 13,599 13,199 12,665 12,132 11,732 11,199 11,666 10,266 9,833 9,199

Continuare tab.1.2Temperatura ini-ţială a aerului,0C

23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33

ΔP, kPa 8,666 8,133 7,599 7,066 6,533 6,000 5,466 4,933 4,266 3,739 3,200

Rezultatele încercărilor:

Benzina _________________ ti = ; Pm = ; ΔP = ; VP = Pm – ΔP =

Concluzii: De comparat valoarea presiunii determinate VP cu valoarea respectivă a benzinei standard şi de făcut concluzie despre influenţa benzinei încercate la valoarea temperaturii aerului ambiant la care va fi asigurată pornirea motorului la rece

1.2.2 Determinarea compoziţiei fracţionate a benzinei

Echipament,materiale: instalaţie pentru distilarea produselor petroliere,păhar de măsurat,cilindre gradate,probe de benzină

Figura 1.2 – Instalaţie pentru distilarea produselor petroliere1 – încălzitor; 2 – baie de nisip; 3 – carcasă de protecţie; 4 – colbă; 5 – dop; 6 – termometru; 7 – benzină încercată; 8 – instalaţie

de răcire; 9 - vată; 10 – păhar de măsurat

Efectuarea încercării Cu ajutorul unui păhar de măsurat de luat o probă de 100ml de benzină şi de turnat în colbă de distilare 4(fig.1.2). În interiorul colbei de introdus 2-3 bucăţi de şamotă pentru fierberea mai uniformă a benzinei.Gîtul colbei de închis cu un dop 5, prin care este introdus un termometru 6,bula de mercur a căruia să fie la nivelul ţevii înclinate a colbei. Ţeava înclinată a colbei de unit cu ţeava instalaţiei de răcire 8. De instalat colba de distilare pe o baie de nisip 2 şi de acoperit cu carcase de protecţie . De încălzit uniform benzina în colbă în aşa mod ca prima picătură distilată să cadă în cilindrul gradat 10 peste 5-10 min. Temperatura indicată de termometru la apariţia primei picături de distilat este temperatura iniţială Ti de distilare (fierbere) a benzinei. Distilarea de mai departe se efectuează cu o viteză de 4-5 ml pe min.Peste fiecare 10 ml (10%) de distilat se înregistrează temperatura respectivă (T10,T20,T30,T40,T50,T60,T70,T80,T90).Temperatura finală de distilare Tf este fixată în momentul când nivelul coloanei de mercur al termometrului începe se scadă ca rezultatul cracării hidrocarburilor grele ale

3

benzinei. După finisarea distilării colbă de distilare se răceşte, după ce rămăşiţa se scurge într-un cilindru de măsurat cu capacitate de 10 ml. Diferenţa dintre 100 ml şi volumul sumar al distilatului caracterizează pierderile benzinei în timpul distilării.Rezultatele încercării: Benzina _________________

Ti , oC T10, oC T20, oC T30, oC T40, oC T50, oC T60, oC T70, oC T80, oC T90, oC Tf, oC

Prelucrarea rezultatelor ]ncercărilor: 1. Reeşînd din rezultatele distilării , de trasat curba distilării a benzinei încercate: % distilat

100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220 Tfierbere ,OC

2.De determinat valorile % evaporat la 70oC ( E70 ), % evaporat la 100oC ( E100 ) şi % evaporat la 150oC ( E150 ):

E70 = ; E100 = ; E180 = şi de comparat cu valorile respective ale benzinei standard:

E70 = ; E100 = ; E150 = .

3. De determinat valoarea indicelui de volatilitate al benzinei VLI = 10 VP + 7 E70 = şi de comparat cu valoarea respectivă a benzinei standard 4. Folosind diagrama (fig.1.3), de determinat clasa de volatilitate a benzinei încercate

% v

apor

izat

la 7

0o C (

E70

)

Presiune de vapori Rayd VP, kPa

Figura 1.3 – Diagrama pentru determinarea clasei de volatilitate(ИПП – indice de volatilitate VLI)

4

5. Folosind nomogramele (fig.1.4), de determinat pentru benzina încercată temperaturile aerului ambiаnt la care: a) va avea loc formarea dopurilor de vapori – b) este asigurată pornirea motorului - c) este asigurată încălzirea rapidă şi capacitatea de repriză satisfăcătoare a motorului - d) este asigurată lichefierea neînsemnată şi moderată a uleiului în baie de ulei a motorului -

Tem

per

atu

ra a

eru

lui a

mb

ian

t, o C

Figura 1.4 - Influenţa compoziţiei fracţionate a benzinei la funcţionarea motorului1 – zonă de formare a dopurilor de vapori; 2 – zonă de pornire uşoară a motorului; 3 - zonă de pornire dificilă a motorului; 4 - zonă de pornire inadmisibilă a motorului; 5 - zonă de încălzire rapidă şi capacitate satisfăcătoare a reprizei motorului; 6 - zona de încălzire şi capacităţii de repriză a motorului nesatisfăcătoare; 7 – zona de lichefiere neînsemnate a uleiului; 8 – zona de lichefiere moderată a uleiului; 9 - zona de lichefiere intensivă a uleiului

Lucrare de laborator № 2

Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale combustibilelor lichizi pentru autovehicule:prezenţa apei, impurităţilor mecanice, olefinelor, tetraetilplumbului şi gumelor

2.1 Determinarea prezenţei apei şi impurităţilor mecanice prin metodă de decantare

Echipament, materiale: păhar de măsurat 100 ml, decantor, suport, plită electrică, probe de benzină şi motorină

Efectuarea încercării Vasul cu probă de combustibil încercat de scuturat de cîteva ori, de măsurat cu păharul de măsurare 100 ml de combustibil şi de turnat în decantor fixat pe suport în poziţia verticală. Peste 25 – 30 minute de determinat cantitatea apei şi impurităţilor mecanice (în %) după nivelul lor în partea de jos al decantorului. Motorina, avînd o viscozitate mai înaltă, trebuie în prea labil să fie încălzită pînă la 50 – 60 OC. Rezultatele încercărilor: (benzina 1): conţinut de apă - % ; conţinut de impurităţi mecanice - %

(benzina 2): conţinut de apă - % ; conţinut de impurităţi mecanice - % (motorină): conţinut de apă - % ; conţinut de impurităţi mecanice - %

Concluzii:

2.2 Determinarea calitativă a prezenţei apei

Echipament, materiale: eprubete, permanganat de potasiu KMnO4 , probe de benzină şi motorină

Efectuarea încercării Vasul cu proba de combustibil încercat de scuturat de cîteva ori, de turnat într-o eprubetă pe 1∕ 3 din volum , de întrodus în

5

eprubetă 3 – 4 cristale de permanganat de potasiu KMnO4 şi de amestecat soluţia. În cazul prezenţei apei în combustibil în jurul cristalelor de permanganat de potasiu se vor forma cămaşe de apă.Rezultatele încercărilor : este sau nu este prezentă apa în benzină : proba 1 - proba 2 –

Concluzii:

2.3 Determinarea prezenţei impurităţilor mecanice prin metoda de filtrare

Echipament, materiale: leică conică de filtrare, filtre de hîrtie, balon de sticlă, lupă, probe de combustibil

Efectuarea încercării

De trecut 100 ml de combustibil încercat prin filtrul de hîrtie (motorina în prealabil de amestecat cu benzină curată în proporţie 1 : 1).De spălat filtru in benzină curată şi neetilată şi de uscat. Vizual cu ajutorul lupei de determinat prezenţa impurităţilor mecanice.

Rezultatele încercărilor : sunt sau nu sunt prezente impurităţile mecanice în benzină ---

Concluzii:

2.4 Determinarea prezenţei hidrocarburilor nesaturate (olefinelor) în benzină

Echipament, materiale : eprubete, pipetâ, soluţie de permanganat de potasiu K MnO4, probe de benzinâ

În conformitate cu cerinţele EURO 4 şi EURO 5 benzinele moderne conţin pînă la 18℅ de olefine. Hidrocarburile olefine posedă foarte joasă stabilitate chimică datorită prezenţei legăturilor duble dintre molecule.Olefinele uşor se oxidează şi se polimerizează, formînd gume.Ca rezultat, durata depozitării benzinelor este limitată.

Efectuarea încercării

Determinarea olefinelor în benzine este efectuată cu utilizarea metodei lui E. Wagner. De turnat în eprubetă 2 – 3 ml de combustibil încercat şi de adăugat 4 – 5 ml de soluţie K MnO4 , amestecul de scuturat intensiv şi de decantat. Hidrocarburile nesaturate sunt sensibile la acţiunea oxidanţilor, în rezultatul stratul de jos al amestecului îşi va schimba culoarea de la rozov-violetă la galben-închisă. În cazul lipsei olefinelor culoarea soluţiei K MnO4 nu se va schimba.

Rezultatele încercărilor : culoarea amestecului K MnO4 --- ; sunt sau nu sunt olefinele în benzină ---

Concluzii:

2.5 Determinarea prezenţei tetraetilplumbului (TEP) în benzină

Echipament, materiale: eprubetă cu dispozitiv de răcire, plită electrică, păhar termic 200 ml (baie de apă),alcool etilic, soluţie de iod (10%), probe de benzină.

Benzinele moderne sunt neetilate, însă în Moldova sunt aduse şi benzinele falsificate. Cel mai des rezistenţa la detonaţie a benzinelor falsificate este ridicată cu utilizarea lichidului etilic, care conţine tetraetilplumbul.

Efectuarea încercării

În eprubetă de turnat 10 ml de benzină încercată şi de adăugat 1,5 – 2 ml de soluţie de iod (10%),de instalat în eprubetă dispozitivul de răcire.De fiert soluţia în eprubetă în baie de apă în timp de 2 min. şi de răcit eprubeta în apa rece.În rezultatul răcirii va avea loc stratificarea amestecului în eprubetă: în partea de sus va fi benzina şi în partea de jos – soluţie de iod. De scurs atent stratul de benzină. Soluţie de iod rămasă în eprubetă de dezolvat cu 10 ml de alcool etilic şi de scuturat de cîteva ori eprubeta. În cazul prezenţei în benzină a lichidului etilic,tetraetilplumbului va intra în reacţie cu iodul: Pb(C2H5)4 + I2 → PbI2 ↓ +4C2H5

Cristalele de PbI2 de culoare galbenă, formate în rezultatul reacţiei, uşor pot fi observate la lumină.

Rezultatele încercărilor : sunt sau nu sunt prezenţi cristalele de PbI2 şi respectiv TEP ul în benzină –

Concluzii :

6

2.6 Determinarea prezenţei gumelor actuale în benzină prin metoda expres

Echipament, materiale : sticlă sferică cu deametrul 50 – 60 mm, pipetă, riglă, inel metalic cu garnitura termorezistentă, probe de benzină.

Efectuarea încercării

Cu ajutorul pipetei de picurat 1 ml de benzină încercată pe suprafaţa sticlei sferice aşezate pe o garnitură de asbest, situată pe un inel fixat pe suport.Benzina picurată de aprins. După arderea completă a benzinei şi răcirea sticlei de studiat pata formată pe sticlă. Benzina fără gume formează pe suprafaţa sticlei o pată mică greu observată. Benzina cu gume formează pe suprafaţa sticlei un rînd de inele de culoare galbenă-închisă sau cafenie. Cu cît este mai mare concentraţia gumelor, cu atît mai închisă culoarea şi mai mare diametrul petei. De măsurat diametrul petei în trei direcţii şi de determinat valoarea medie (mm).Utilizînd datele din tabela 2.1, de determinat conţinutul de gume exprimat în mg∕ 100ml de combustibil

Tabelul 2.1Diametrul mediu al petei,

mmCantitatea de gume,

mg∕100mlDiametrul mediu al petei,

mmCantitatea de gume,

mg∕100ml6,4 5 13,2 1007,5 10 14,7 1258,5 15 16,2 1759,3 25 16,8 22511,0 50 18,0 35012,0 75 24,3 800

Rezultatele încercărilor : aspectul exterior al petei pe sticla sferică – Diametrul petei pe sticlă sferică -_______ mm; conţinutul gumelor în benzina încercată -________ mg∕100ml

conţinutul gumelor în benzină standard -________________ mg∕ 100ml Concluzii :

Lucrare de laborator №3Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale combustibililor lichizi: viscozitatea cinematică,

indicele cetanic, punctul de tulburare şi punctul de inflamabilitate al motorinei

3.1 Determinarea viscozităţii cinematice a motorinei

Echipament, materiale: viscozimetru capilar, păhar din sticlă rezistentă la temperaturi înalte cu capacitatea 2000 ml, plită electrică, suport, cronometru, lichid cu temperatura de fierbere peste 100 оС (etilenglicol sau glicerină), probe de motorine Efectuarea încercării

Viscozitatea cinematică a motorinei se determină cu ajutorul viscozimetrului capilar, fabricat din sticlă (fig. 3.1).Viscozimetrul se alege cu diametrul capilarului, care asigură scurgerea lichidului de la reperul M1 pînă la reperul M2 în timp

de 200 -300 s.De umplut partea 3 de jos al viscozimetrului cu motorina încercată

şi de fixat viscozimetrul cu ajutorul suportului într-un păhar cu gli-cerină (termostatul) în aşa mod, ca lărgirea 1 să fie situată sub nivelul lichidului în păhar. Viscozimetrul cu motorină de menţinut

în ternostatul minimum 15 min la temperatura 20 оС. Cu ajutorul perei de cauciuc de pompat motorina în lărgirea 1 la nivel mai ridicat de reperul М1. De asigurat comunicarea ţevii cu capilar al

viscozimetrului cu atmosferă şi de fixat timpul τ scurgerii motorinei de la reperul M1 pînă la reperul M2. Viscozitatea cinematică a combustibilului υ20 , mm2∕ s se determină cu

relaţia: υ20 = τ х с ,unde с – constanta viscozimetrului în conformitate cu paşaportul

lui. Timpul τ de măsurat de 3 ori şi de determinat media τm .

7

Figura 3.1 – Viscozimetre capilare ВПЖ

Rezultatele încercării: Motorina _________________ τ1 = ; τ2 = ;τ3 = ; τm =

υ20 = τm х с =

Concluzii:

3.2 Determinarea indicelui diesel în funcţie de valoarea punctului de anilină

Indicele diesel al combustibilului caracterizează proprietăţile de pornire ale motorinei. Cu cât mai mare este valoarea indicelui, cu atît mai joasă este temperatura aerului ambiant la care se asigură pornirea uşoară a motorului rece.

Echipament, materiale: eprubetă cu diametrul 25 mm, termometru, amestecător din sîrmă, păhar 250 ml, suport, plită electrică, anilină, probe de motorină

Efectuarea încercării

În eprubetă de turnat 2 ml de anilină şi 2 ml de combustibil încercat, de astupat eprubeta cu dopul în ansamblu cu termometru şi amestecător şi de fixat cu ajutorul suportului într-un păhar cu apă. Termometrul se instalează în aşa mod ca mijlocul bilei de mercur să fie situat pe linia de împărţire a straturilor de anilină şi motorină. De încălzit lent apa în păhar (concometent apa de amestecat cu ajutorul amestecătorului). De fixat temperatura la care are loc amestecarea completă a lichidelor (soluţie transparentă), de încetat încălzirea şi de răcit lent apa. În momentul apariţiei urmelor de stratificare a fazelor (tulburarea soluţiei), de continuat amestecarea soluţiei cu amestecătorul. La începutul amestecării tulburarea amestecului dispare, după care va avea loc tulburarea completă a soluţiei. Punctul de anilină ta va fi temperatura maximală la care în procesul de amestecare a soluţiei nu dispare tulburarea.

Rezultatele încercării : Motorina _________________ , punct de anilină ta = ; densitate ρ15 = ( LR № 1 )

Indice diesel ID = [(1,8ta +32)(141,5 – 131,5ρ15)] ∕100 ρ15 =

Concluzii :

3.3 Determinarea indicelui cetanic al motorinei prin metodă de calcul

Rezultatele încercăriilor:

Motorina _________________ densitate ρ20 = ( LR № 1 ) ; viscozitetea cinematică υ20 = ( LR № 3 )

Indicele cetanic al motorinei după formula lui E.Ciurşucov IC=1,5879(υ20+17,8) ∕ ρ20 =

Concluzii :

3.4 Determinarea punctului de tulburare al motorinei

Echipament, materiale : dispozitivul pentru determinarea punctului de tulburare al motorinei; sare de bucătărie; gheaţă sau zăpadă; probe de motorină

Efectuarea încercării

Dispozitivul pentru determinarea punctului de tulburare al motorinei reprezintă o eprubetă în care se toarnă 35 – 40 ml de combustibil încercat. Eprubeta de astupat cu un dop în ansamblu cu termometru (bila de mercur al termometrului să fie situată la mijlocul produsului petrolier). Eprubeta cu motorină de introdus într-o eprubetă - manşon cu diametrul mai mare, care serveşte baia de aer. De întrodus dispozitivul într-un vas cu amestecul de răcire, compus din sare de bucătărie şi zăpadă sau gheaţă. De fixat prima temperatură la care se observă tulburarea motorinei.

Rezultatele încercărilor : Motorina _________________ , punct de tulburare al combustibilului ---

Concluzii :

8

3.5 Determinarea punctului de inflamabilitate al motorinei

Echipament, materiale: dispozitivul pentru determinarea punctului de inflamabilitate al motorinei; plita electrică; păhar termorezistent; termometru; glicerină sau etilenglicol; probe de motorină Efectuarea încercării

De dezasamblat dispozitivul pentru determinarea punctului de inflamabilitate al motorinei. În păharul de alamă de turnat pînă la reper motorina încercată şi de astupat cu capacul. În capacul de întrodus termometrul, asigurînd neatingerea cu paletele amestecatorului. De fixat dispozitivul într-un păhar cu lichid (etilenglicol sau glicerină), instalat pe plita electrică. De încălzit motorina cu o viteză de 5 – 8 оС ∕ min şi periodic de amestecat. Atunci cînd temperatura motorinei atinge valoarea cu 20 оС mai joasă decît temperatura presupusă de inflamare, viteza de încălzire se reduce la 2 оС ∕ min. La temperatura cu 10 оС mai joasă decît temperatura presupusă de inflamare, de început peste fiecare 2 оС încercările de aprindere . Butonul dispozitivului cu pîrghie de rotit astfel deschizînd ferestruica capacului. Concometent la ferestruica de apropiat o flacără. Ferestruica se menţine deschisă 1s în decursul căreia trebuie să apară deasupra motorinei flacăra albastră. După apariţia primei inflamări, încercările se repetă peste fiecare 2 оС . Dacă inflamarea nu se repetă, încălzirile se repetă schimbînd porţiunea de motorină din păharul dispozitivului. Ca punctul de inflamabilitate se primeşte indicaţia termometrului în momentul apariţiei primei flăcări deasupra motorinei.

Rezultatele încercărilor :

Motorina _________________ , punct de inflamabilitate al motorinei ---

Concluzii :

Lucrare de laborator №4Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale uleiurilor: proprietăţi de viscozitate şi

dispersivitatea uleiurilor pentru motoare

4.1 Determinarea viscozităţii cinematice a uleiului

Echipament, materiale: viscozimetru capilar, păhar din sticlă rezistentă la temperaturi înalte cu capacitatea 2000 ml, plită electrică, suport, cronometru, lichid cu temperatura de fierbere peste 100 оС (etilenglicol sau glicerină), probe de ulei Efectuarea încercării

Viscozitatea cinematică a uleiului se determină cu ajutorul viscozimetrului capilar,fabricat din sticlă (fig. 4.1).Viscozimetrul se alege cu diametrul capilarului, care asigură scurgerea lichidului de la reperul M1 pînă la reperul M2 în timp

de 200 -300 s.De umplut partea 3 de jos al viscozimetrului cu ulei încercat şi de fixat viscozimetrul cu ajutorul suportului într-un păhar cu gli-cerină (termostatul) în aşa mod, ca lărgirea 1 să fie situată sub nivelul lichidului în păhar. Viscozimetrul cu ulei de menţinut în ternostatul minimum 15 min la temperatura t1 оС. Cu ajutorul perei de cauciuc de pompat ulei în lărgirea 1 la nivel mai ridicat de reperul М1. De asigurat comunicarea ţevii cu capilar al

viscozimetrului cu atmosferă şi de fixat timpul τ1 scurgerii uleiului de la reperul M1 pînă la reperul M2. Viscozitatea cinematică a uleiului υ1 , mm2∕ s se determină cu relaţia:

υ1 = τ1 х с1 ,unde с – constanta în conformitate cu paşaportul viscozimetrului.

Figura 4.1 – Viscozimetre capilare ВПЖ De repetat încercarea la temperatura t2 оС, valoarea căroia deferă de t1 nu mai puţin de 40oC şi de determinat viscozitatea

cinematică υ2, mm2∕s la temperatura aceasta: υ2 = τ2 х с2.

Rezultatele încercării: t1 = ; τ1 = ; υ1 = τ1 х с1 =

9

t2 = ; τ2 = ; υ2 = τ2 х с2 = Prelucrarea rezultatelor încercărilor:

4.1.1 Trasarea caracteristicii viscozitatea-temperatura în coordonatele logaritmice

După valorile t 1, t 2, υ1 и υ2 determinate în p. 4.1, de trasat caracteristica viscozitatea - temperatura a uleiului încercat pe blancheta (fig. 4.2).

Figura 4.2 - Caracteristica viscozitatea - temperatura a uleiului încercat

10

4.1.2 Trasarea caracteristicii viscozitatea-temperatura în coordonatele dreptunghiulare Utilizînd caracteristica viscozitatea-temperatura a uleiului în coordonatele logaritmice, trasată anterior, de determinat viscozitatea cinematică a uleiului la diferite temperaturi şi de întocmit tabelul 4.1

Tabelul 4.1Temperatura t, оС 30 37,8 40 50 60 70 80 90 98,9 100

Temperatura t, оF 86 100 * * * * * * 210 212

Viscozitatea cinem υ,mm2/s

* temperatura în оF de calculat de sine stătător, utilizând formula: оF= 1.8 ∙ оС + 32 Utilizînd datele tabelului 4.1, de trasat caracteristica viscozitatea-temperatura a uleiului în coordonatele dreptunghiulare

υ,mm2/s 80706050403020

100

40 50 60 70 80 90 100 t, оС 4.2 Determinarea viscozităţii convenţionale Saybolt Universal

De calculat valorile viscozităţii convenţionale Saybolt Universal SU,sus pentru temperaturile 100 оF şi 210 оF, utilizînd

formula: SU =2,213∙ υ + 0,5∙√(19,581∙ υ2 +3451,32) t = 100 оF ; SU =2,213∙ υ + 0,5∙√(19,581∙ υ2 +3451,32)=

t = 210 оF ; SU =2,213∙ υ + 0,5∙√(19,581∙ υ2 +3451,32)=

4.3 Determinarea indicelui de viscozitate a uleiului

4.3.1 Determinarea prealabilă a indicelui de viscozitate a uleiului Indicele de viscozitate al uleiului VI poate fi determinat cu ajutorul nomogramei (fig.4.3). Pe orizontală de depus valoarea viscozităţii cinematice la 100 оС şi pe verticală-la 50 оС. Din punctele acestea de trasat perpendicularele pînă la intersecţia lor reciprocă. În punctul de intersecţie al verticalei şi orizontalei se determină valoarea indicelui de viscozitate :

υ50 = ; υ100 =

VI =

4.3.2 Determinarea indicelui de viscozitate a uleiului în

conformitate cu ISO 2909 În conformitate cu ISO 2909 indicele de viscozitate al uleiului VI se calculează cu relaţia:

VI = ((L – U)/ (L – H))∙100, unde L – viscozitatea cinematică a uleiului la 40 оС cu VI=0, care posedă aceaşi viscozitate cinematică la 100 оС ca şi uleiul încercat , ,mm2/s (tab. 4.2); U - viscozitatea cinematică a uleiului

încercat la 40 оС, ,mm2/s ; Figura 4.3 – Nomograma pentru determinarea indicelui de viscozitate H – viscozitatea cinematică a uleiului la 40 оС cu VI=100, care posedă aceaşi viscozitate cinematică la 100 оС ca şi uleiul încercat , ,mm2/s (tab. 4.2).

11

Tabelul 4.2- Valorile L şi Н pentru determinarea indicelui de viscozitate υ,

mm2/s

L H υ, mm2/s

L H υ, mm2/s

L H υ, mm2/s

L H

8,20 104,6 61,89 9,50 135,3 76,91 10,80 168,5 92,65 12,10 204,9 109,4

8,30 106,9 63,05 9,60 137,1 78,08 10,90 171,2 93,92 12,20 207,8 110,7

8,40 109,2 64,18 9,70 140,1 79,27 11,00 173,9 95,19 12,30 210,7 112,0

8,50 111,5 65,30 9,80 142,7 80,46 11,10 176,7 96,45 12,40 213,6 113,3

8,60 113,9 66,48 9,90 145,2 81,67 11,20 179,4 97,71 12,50 216,6 114,7

8,70 116,2 67,64 10,00 147,7 82,87 11,30 182,1 98,97 12,60 219,6 116,0

8,80 118,5 68,79 10,10 150,3 84,08 11,40 184,8 100,2 12,70 222,7 117,4

8,90 120,9 69,94 10,20 152,9 85,30 11,50 187,6 101,5 12,80 225,7 118,7

9,00 123,3 71,10 10,30 155,4 86,51 11,60 190,4 102,8 12,90 228,8 120,1

9,10 125,7 72,27 10,40 158,0 87,72 11,70 193,3 104,1 13,00 231,9 121,5

9,20 128,0 73,42 10,50 160,6 88,95 11,80 196,2 105,4 13,10 235,0 122,9

9,30 130,4 74,57 10,60 163,2 90,19 11,90 199,0 106,7 13,20 238,0 124,2

9,40 132,8 75,73 10,70 165,8 91,40 12,00 201,9 108,0 13,30 241,2 125,6

Valoarea calculată a indicelui de viscozitate se rotunjeşte pînă la un număr întreg şi cel mai aproapiat de număr par:

VI = ((L – U)/ (L – H))∙100 =

Concluzii:

4.3 Determinarea dispersivităţii uluiului pentru motoare prin metodă de cromatografie de hîrtie

Echipament, materiale: dulap de uscare; lupă; pipetă; riglă; filtru de hîrtie; probe de ulei

Efectuarea încercării

Proba de ulei încercat de scuturat intensiv de cîteva ori. Pe filtru de hîrtie de întrodus o picătură de ulei şi de uscat filtrul în dulapul de uscare în timp de 10 min la temperatura 100 – 150 оС. În rezultatul pe suprafaţa filtrului se formează o pată (cromatograma) pe care pot fi observate 4 zone (fig. 4.4) după care poate fi evaluată capacitatea de funcţionare (activitatea) a aditivelor care asigură dispersivitatea uleiului.

Figura 4.4 – Pata de ulei pe filtru de hîrtie

1(Я) – nucleu sau mijlocul petei, care corespunde zonei iniţiale a picăturii pînă la revarsarea pe suprafaţa filtrului; aici se decantează toate impurităţile mecanice grele şi insolubile;

2(К) – zonă regională (inel întunecat / negru), care înconjurează nucleul şi conţine impurităţi organice slab dizolvate în dizolvanţi organici; inelul lipseşte în cazul uleiului rafinat şi în cazul uleiului foarte impurificat;

3(Г) – inel larg de culoare sură – zonă de difuziune a uleiului cu impurităţile organice uşor dezolvate;4(Ч) – inel exzerior de culoare deschisă – este format de ulei curat.Uleiul curat formează o pată mare care dispare peste cîteva zile. Inel exterior dispare peste cîteva ore. Cu cît mai deschisă şi

mai uniformă este culoarea nucleului 1 şi zonei de difuziune 3, cu atît mai înaltă este capacitatea de funcţionare a aditivilor care asigură dispersivitatea uleiului. În cazul creşterii cantităţii de impurităţi mecanice, nucleul petei şi zonă de difuziune se înnegreşte, lipseşte zona regională 2. În general proprietăţile de dispersivitate ale uleiului caracterizează nucleul şi zona de difuziune: cu cît mai mare este raportul dintre lăţimea zonei de difuziune şi diametrul nucleului, cu atît mai înaltă este capacitatea de funcţionare (activitatea) a aditivelor care asigură dispersivitatea uleiului: DS =1-d1

2/d32 sau Kd =d3 /d2 ,

unde DS- capacitatea convenţională de dispersivitate a uleiului; Kd – coeficientul de capacitate de dispersivitate a uleiului ; d1- diametrul nucleului,mm; d2 – diametrul zonei regionale,mm; d3 – diametrul zonei de difuziune,mm.

12

Proprietăţile de dispersivitate ale uleiului sunt nesatisfăcătoare în cazul DS ≤ 0,3 – 0,4 şi Kd ≤ 1,3. Ca un simtom suplimentar al activităţii aditivelor poate fi transparenţa inelului exterior.

Rezultatele încercărilor:

Proba №1 Proba №2 Proba №3 Proba №4 d1= ;d2= ;d3= ; d1= ;d2= ;d3= ; d1= ;d2= ;d3= ; d1= ; d2= ;d3= ;

DS = DS = DS = DS =

Kd = Kd = Kd = Kd =

Concluzii :

Lucrare de laborator №5Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale uleiurilor: prezenţa apei şi impurităţilor mecanice

în uleiurile pentru motor

5.1 Luare de cunoştinţă cu metodele de determinare a prezenţei apei în uleiurile pentru motor

5.1.1 Меtoda lui Din şi Stark

Metoda aceasta este cea mai precisă şi concometent cea mai dificilă.În balonul din sticlă 1 (fig.5.1) se toarnă 100 ml de ulei încercat care este amestecat cu 100 ml de benzină curată şi fără fracţiuni uşoare. În procesul de încălzire vaporile de benzină şi de apă trec prin ţeava 2 şi se condensează în răcitorul 4. Condensatul se scurge şi se adună in decantorul gradat 3, unde are loc stratificarea acestui condensat – în partea de sus se adună benzina şi în partea de jos – apa. Distilarea este efectuată până când nivelul condensatului în decantorul 3 rămâne neschimbat şi se determină volumul apei în ml şi respectiv cantitatea în %.

5.1.2 Metodă chimică

Меtoda se bazează pe reacţia exotermică cu hidratul de calciu:

СаН2 + 2 Н2О = Са(ОН)2 + 2Н2 + Q( кcаl)

În eprubetă se toarnă 10 ml de ulei încercat şi eprubeta cu ulei se întroduce într-un termostat. Cu ajutorul termometrului se determină temperatura iniţială a uleiului şi în ulei se adaugă 0,7–1 grame de hidrat de calciu. Uleiul este amestecat atent şi se înregistrează temperatura uleiului în rezultatul reacţiei. Se determină deferenţa de temperatură şi cu ajutorul tabelelor se determină concentraţia de apă (în %) în ulei.

Figura 5.1 – Instalaţia lui Din şi Stark

5.2 Determinarea prezenţei apei în ulei în conformitate cu GOST 1547-84 Echipament, materiale: eprubeta cu diametrul 14 – 16 mm şi cu înălţimea 120 – 150 mm; termometru; păhar termorezistent; plită electrică; suport; glicerină; probe de uleiuri pentru motor

Efectuarea încercării Proba de ulei încercat de scuturat intensiv de cîteva ori. De turnat uleiul în eprubeta pînă la nivelul de 80 – 90 mm şi de întrodus în eprubeta termometrul. De întrodus eprubeta asamblată într-o baie de glicerină şi de fixat în poziţia verticală cu ajutorul suportului. De încălzit baia pînă la temperatura 175оС şi de observat uleiul pînă cînd temperatura în interiorul eprubetei

13

nu va atinge 150 оС. Prezenţa apei în ulei este stabilită în cazul, cînd vor fi auzite pocneturile nu mai puţin de două ori concome-tent cu spumarea uleiului sau fără spumarea.Rezultatele încercărilor:

Concluzii :

5.3 Determinarea prezenţei apei în ulei cu ajutorul metodei „ Picătura de test” Echipament, materiale: creuzet electric; pipetă; termometru; riglă; probe de uleiuri

Efectuarea încercării Proba de ulei încercat de scuturat intensiv de câteva ori. De încălzit creuzetul pînă la 150 оС şi de picurat pe suprafaţa creuzetu-lui o picătură de ulei încercat. De apreciat reacţia uleiului la incălzire: apa este prezentă în uleiul încercat în cazul apariţiei bulelor pe suprafaţa picăturii. Concentraţia apei în uleiul nu depăşeşte 0,2 % ,dacă diametrul bulelor constituie 1 – 3 mm şi aproximativ 1% ,dacă diametrul bulelor constituie 5 – 10 mm şi bulele cresc rapid şi rup picătura în mai multe părţi.

Rezultatele încercărilor:

Concluzii :

5.4 Determinarea prezenţei apei în ulei cu ajutorul metodei termice-expres

Echipament, materiale: eprubete; lampă cu spirt; fixator pentru eprubete; probe de uleiuri pentru motor

Efectuarea încercării

Proba de ulei încercat de scuturat intensiv de câteva ori . 3 – 4 ml de ulei de turnat într-o eprubetă termorezistentă şi de încălzit eprubeta deasupra flаcării deschise. În cazul prezenţei apei în uleiul încercat, pe suprafaţa uleiului va apărea spuma şi concome-tent vor fi auzite pocneturile şi observate aburi de apă sau condensatul pe suprafaţa eprubetei.

Rezultatele încercărilor:

Concluzii :

5.5 Determinarea prezenţei apei în ulei prin metoda de decantare

Echipament, materiale: păhar de măsurat 100 ml; decantor; suport; probe de uleiuri pentru motor

Efectuarea încercării

Proba de ulei încercat de scuturat intensiv de cîteva ori. De măsurat 25 ml de ulei şi de turnat într-un decantor. De adăugat în decantor benzina curată pînă la nivelul de 100 ml şi de scuturat atent. De fixat decantorul pe suport în poziţia verticală şi peste 30 min de determinat cantitatea de impurităţi mecanice, exprimată în ml ( %) , măsurând nivelul în partea de jos a decantorului şi înmulţind cu 4.

Rezultatele încercărilor:

Concluzii :

5.6 Determinarea prezenţei impurităţilor mecanice în ulei prin metoda de filtrare

Echipament, materiale: pâlnie de filtrare; lupă; balon de sticlă; filtru de hârtie; probe de uleiuri pentru motor

Efectuarea încercării

Proba de ulei încercat de scuturat intensiv de cîteva ori şi de amestecat cu benzina curată în proporţie 1:4. De trecut amestecul prin filtrul de hărtie. De spălat filtrul cu benzina curată şi de uscat. Vizual cu ajutorul lupei de apreciat prezenţa impurităţilor mecanice în uleiul încercat.

Rezultatele încercărilor:

14

Concluzii:

Lucrare de laborator №6Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale unsorilor plastice pentru automobile

6.1 Determinarea penetraţiei unsorii Echipament, materiale: aparat pentru determinarea penetraţiei unsorii (penetrometru); secundometru; probe de unsori

Efectuarea încercării

Unsoarea testată de amestecat într-un amestecator special. De umplut cu unsoarea cilindrul 2 a penetrometrului şi de situat cilindrul pe măsuţa 1. Conul 3 de aranjat astfel ,ca vîrful conului să se atingă de suprafaţa unsorii. Partea de jos a crimalierii de deplasat spre tija, pe care este fixat conul, iar indicatorul penetrometrului de aranjat la zero. De apasat pe butonul 4 al aparatului şi concometent de pornit secundometru. În acest timp conul 3 se va introduce sub forţa de gravitaţie a conului în unsoare. Peste 5 secunde de eliberat butonul. Crimaliera de deplasat în jos pînă la contactarea cu tija. Indicatorul aparatului va indica valoarea penetraţiei unsorii exprimată în zecimi de milimetru. Experienţa se repetă de 5 ori. Penetraţia se determină ca media aritmetică a măsurărilor.

Rezultatele încercării : măsurarea 1 –P1= măsurarea 2 – P2=

măsurarea 3 – P3= măsurarea 4 – P4=

măsurarea 5 – P5= Pm= Concluzii :

6.2 Determinarea punctului de picurare al unsorii

Echipament, materiale: aparat pentru determinarea punctului de picurare al unsorilor; baie cu lichid; plită electrică; lopaţică; suport; probe de unsori

Efectuarea încercării

De umplut capsula 6 cu unsoarea încercată şi de fixat capsula pe fixatorul 5 cu termometrul 1. De înlăturat rămîşiţile de unsoare. Termometrul în ansamblu cu capsula şi dopul 2 de introdus în eprubeta 3 în aşa mod, ca pînă la fundul ei să fie o distanţă de 20 - 25 mm. Se recomandă ca la fundul să fie introdus un cerc din hîrtie ce se schimbă după fiecare încercare. Eprubeta de fixat în poziţia verticală pe suportul şi de introdus eprubeta în baia 4 cu lichid. Lichidul din baia 4 de încălzit cu viteza de 1oC pe min, începînd cu temperatura de 20оС mai mică decît punctul presupus de picurare. De fixat temperatura, la care apare prima picătură de unsoare lichidă din capsula 6 (punctul de picurare).

Rezultatele încercării: punct de picurare a unsorii -

Concluzii:

Lucrare de laborator №7Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale lichidelor tehnice

7.1 Determinarea bazei şi compatibilităţii lichidelor de frînă

Echipament, materiale: eprubete de sticlă; apă; benzină; probe de lichide de frînă

Efectuarea încercării

15

Baza lichidului de frînă poate fi determinată în dependenţă de solvabilitate în apă şi în benzină. Lichidele în baza de glicoli (DOT 3. DOT 4, SAE J 1703 şi DOT 5.1) se dizolvă în apă ( sunt hidroscopice), însă nu se dizolvă în benzină. Lichidele în baza de ulei de ricină (BSK) bine se dizolvă în benzină şi nu se dizolvă in apă. Lichidele în baza de silicone (DOT 5) practic nu se dizolvă în apă şi în benzină. În condiţiile de laborator lichidele în baza de glicoli şi de ulei de ricină formează un amestec temporar stabil, însă în procesul de exploatare formează în interiorul cilindrelor de frînare cheaguri de culoare neagră, care provoacă înţepenirea pistoanelor. Lichidele în baza de glicoli, silicoane şi ulei de ricină sunt reciproc incompatibile

Rezultatele încercării:

7.2 Determinarea durităţii generale a apei

Echipament, materiale: păhar de măsurat 100 ml; balon de sticlă 250 ml, aparat pentru titrare; soluţie 0,01N de trilon B; soluţie de amoniac; indicator cromalbastruîntunicat acidic; probe de apă

Efectuarea încercării

În balonul de sticlă de turnat 100 ml de apă încercată, de adăugat 5 ml de soluţie de ammoniac şi un pic de indicator cromalbastruîntunicat acidic. Amestecul de titrat cu soluţie 0,01N de trilon B pînă la schimbarea culorii roz în culoarea violetalbastrie. De determinat duritatea generală a apei Dgen = а∙0,1 exprimată în echiv–mg /l (a – cantitatea de soluţie 0,01N de trilon B, consumată pentru titrare, ml).

Rezultatele încercării: а = Dgen =

Concluzii:

7.3 Determinarea caracteristicilor lichidelor antigel în baza de etilenglicol 7.3.1 Determinarea vizuală a degradării inhibitorilor coroziunii în lichidele antigel TOSOL Echipament, materiale: eprubete; probe de lichide antigel de marcă comercială TOSOL

Efectuarea încercării

Ca indicator al degradării inhibitorilor coroziunii poate fi utilizată culoarea antifrizului. Culoarea albastră a lichidului TOSOL proaspăt este stipulată de prezenţa colorantului. Sub înfluenţa temperaturilor rîdicate peste o perioadă de serviciu colorantul îşi schimbă culoarea de la albastră la verde şi mai departe se decolorează complet. Trecerea culorii albastre în culoarea verzie demonstrează degradarea însemnată a inhibitorilor coroziunii. Culoarea gălbuie sau decolorarea completă a colorantului demonstrează degradarea completă a inhibitorilor coroziunii.

Rezultatele încercării:

Concluzii:

7.3.2 Determinarea temperaturii de congelare (cristalizare) a lichidului antigel cu ajutorul hidrometrului

Echipament, materiale: hidrometru; cilindrul de sticlă 500 ml; probe de lichide antigel

Efectuarea încercării

Hidrometrul reprezintă un areometru cu o scară dublă de măsurat, ce indică concentraţia de etilenglicol în procente şi temperatura de congelare (cristalizare) a lichidului. Mecanismul determinării caracteristicilor respective este anologic de determinarea densităţii lichidelor ( LR Nr 1).În cazul, când măsurările s-au efectuat la temperaturi deosebite de 20оС, rezultatele măsurărilor se corectează:

T20 = Tt ∙ (( 1 +0,008∙(t – 20)) =

Rezultatele încercării :

temperatura antifrizului - temperatura de cristalizare determinată cu hidrometrul –

16

conţinutul de etilenglicol determinat cu hidrometrul, % -

conţinutul real de etilenglicol, % - temperatura reală de cristalizare a lichidului antigel – 7.3.3 Determinarea temperaturii de congelare (cristalizare) a lichidului antigel cu ajutorul areometrului

Echipament, materiale: areometru; cilindrul de sticlă 500 ml; probe de lichide antigel de marcă comercială TOSOL

Efectuarea încercării De determinat cu ajutorul areometrului densitatea ρt şi

temperatura t a lichidului antigel încercat ( mecanismul determinării este analogic de determinarea densităţii combustibililor - LR Nr 1). Densitatea antifrizului la 20оС: ρ20 = ρt + 0,000525∙(t – 20).

Rezultatele încercării: t = ρt =

ρ20 =

Prelucrarea rezultatelor încercării : Cu ajutorul nomogramei de determinat temperatura reală de cristalizare a lichidului antigel şi conţinutul de etilenglicol, % în lichidul încercat:temperatura reală de cristalizare a antifrizului – оС

% de etilenglicol în antifrizul încercat - %

% de apă în antifrizul încercat - %

7.3.4 Determinarea temperaturii de congelare (cristalizare) a lichidului antigel în dependenţă de temperatura de fierbere a lichidului

Echipament, materiale: aparat pentru determinarea temperaturii de fierbere a lichidelor; plită electrică ; probe de lichide antigel

Efectuarea încercării

În balonul 2 de turnat 100 ml de lichid încercat (vezi p.7.1.1). De astupat balonul cu dopul în ansamblu cu termometrul 4 şi răcitorul 3 (pentru condensarea vaporilor formate în procesul de încălzire a lichidului). De instalat aparatul asamblat pe plita electrică şi de încălzit lichidul. De fixat valoarea temperaturii de fierbere a lichidului antigel.

Rezultatele încercării:

Temperatura de fierbere a antifrizului –

Prelucrarea rezultatelor încercării: Cu ajutorul graficului de determinat % de etilenglicol (concentrat) în dependenţă de temperatura de fierbere a lichidului antigel încercat - %.

Cu ajutorul nomogramei (p.7.3.3) de determinat temperatura reală de cristalizare a lichidului antigel încercat în dependenţă de % de etilenglicol (concentrat) în lichidului antigel încercat - оС.

7.3.5 Corectarea temperaturii de congelare (cristalizare) a antifrizului

Pentru corectarea temperaturii de congelare (cristalizare) a antifrizului se determină cantitatea componentelor adăugate – apei distillate sau etilenglicolului (concentratului):

cantitatea etilenglicolului (concentratului) adăugat, ml: Xe = v∙(а – в) / в,

unde v – volumul probei de antifriz încercat, ml;

17

а - % de apă în proba de antifriz încercat, % (p.7.3.3);

Xe = в - % de apă în antifrizul (amestecul) corectat, % (vezi nomograma p.7.3.3).

cantitatea apei distilate adăugate, ml: Xa = v∙(c – d) / d,

unde v – volumul probei de antifriz încercat, ml;

с - % de etilenglicol (concentrat) în proba de antifriz încercat, % (п.7.3.3);

Xa = d - % de etilenglicol (concentrat) în antifrizul (amestecul) corectat, % (vezi nomograma p.7.3.3).

În cazul corectării compoziţiei lichidului antigel nemijlocit în sistemul de răcire al motorului, este necesar de determinat cantitatea antifrizului vărsat (scurs) din sistemul de răcire şi concomitent cantitatea antifrizului turnat în sistemul de răcire: cantitatea etilenglicolului (concentratului) adăugat şi concomitent cantitatea antifrizului vărsat din sistemul de răcire, ml:

Xe = vо∙(а – в) / а,

unde vо – volumul sistemului de răcire al motorului, ml;

а - % de apă în proba de antifriz încercat, % (p.7.3.3);

Xe = в - % de apă în antifrizul (amestecul) corectat, % (vezi nomograma p.7.3.3).

cantitatea apei distilate adăugate şi concomitent cantitatea antifrizului vărsat din sistemul de răcire, ml: Xa = vо∙(c – d) / с,

unde vо – volumul sistemului de răcire al motorului, ml;

с - % de etilenglicol (concentrat) în proba de antifriz încercat, % (п.7.3.3);

Xa = d - % de etilenglicol (concentrat) în antifrizul (amestecul) corectat, % (vezi nomograma p.7.3.3).

Pentru accelerarea procesului de calculare a cantităţii componentelor necesare pentru corectarea compoziţiei antifrizului, autorul a elaborat nomograma specială:

Pe axa verticală a nomogramei de însemnat valoarea reală a temperaturii de cristalizare a antifrizului încercat. Din punctul însemnat de trasat o linie orizontală pînă la intersecţia cu linia înclinată care corespunde temperaturii necesare de cristalizare a antifrizului. Din punctul acesta de trasat o verticală în direcţia axei orizontale de sus sau de jos pe care este indicată valoarea cantităţii de etilenglicol (concentrat TOSOL A) sau de apă în ml care se adaugă la fiecare litru al volumului sistemului de răcire al motorului. Aceaşi cantitate de antifriz se scurge din sistemul de răcire al motorului.

Prelucrarea rezultatelor încercărilor obţinute în p. 7.3.4:

temperatura reală de cristalizare a antifrizului încercat- оС;

temperatura necesară ă de cristalizare a antifrizului - оС;

volumul sistemului de răcire al motorului - ml;

cantităea de etilenglicol (concentrat TOSOL A) adăugat şi concometent cantitatea antifrizului scurs din sistemul de răcire al motorului - ml; cantităea de apă distilată adăugată şi concometent cantitatea antifrizului scurs din sistemul de răcire al motorului - ml;

18

7.3.6 Determinarea prezenţei etilenglicolului în lichidul antigel

Etilenglicolul în procesele de falsificare ale lichidelor antigel se înlocuieşte cu soluţiile de sare, zahăr, dietilenglicol, methanol etc. Determinarea prezenţei etilenglicolului într-o soluţie este bazată pe formarea compuşilor de culoare albastră în rezultatul adăugării sulfatului de cupru şi alcalinei.

Echipament, materiale: eprubete de sticlă; aparat pentru distilarea produselor petroliere; pipetă; soluţie de sulfat de cupru (concentraţia 10%); soluţie de hidroxid de natriu (concentraţia 10%); probe de lichide antigel

Efectuarea încercării

În prealabil de efectuat distilarea lichidului antigel încercat ( concomitent se asigură decolorarea lichidului). Pentru încercarea de folosit fracţiunea lichidului cu temperatura de fierbere peste 150оС. De turnat în eprubetă 2 – 3 ml de lichid antigel distilat, de adăugat 1 – 2 ml de soluţie de hidroxid de natriu (concentraţia 10%) şi cîteva picături de soluţie de sulfat de cupru (concentraţia 10%). Apariţia culorii azuriei demonstrează prezenţa etilenglicolului în lichidul antigel încercat.

Rezultatele încercării:

Concluzii:

19