THEODOR CONSTANTIN

M TR GUNA CONTRAĂ Ă MONSENIORULUI

ROMAN

VOLUMUL II

Coperta colec iei: Gh.Marinescuţ

EDITURAALBATROS

O PLIMBARE CU EPILOG VIOLENT

Zilele treceau, şi Lawitz tot nu d dea vreun semnă de via . Lawitz! Ceea ce ştiam despre el provenea dinţă sursa Ciubotaru. Era pu in, foarte pu in. De aceea m-ţ ţam întrebat dac nu cumva puteam afla ceva mai multă de la v rul s u, prin intermediul c ruia îl cunoscuse peă ă ă Lawitz. Acesta a fost motivul ce m-a determinat s -lă caut la hotelul „Pajura de aur”.

V rul c pitanului Ciubotaru, pe nume T n sacheă ă ă ă Drugan, era un b rbat la patruzeci şi cinci de ani, deă statur potrivit , îngrijit îmbr cat, vara şi iarna în haineă ă ă negre, ca cioclii. Cum am dat cu ochii de el, am ştiut că lucreaz de mul i ani în meserie. Se spune c so ii,ă ţ ă ţ dup o lung convie uire, încep s semene. Nu ştiuă ă ţ ă dac asta este adev rat. N-am îns nici o îndoial că ă ă ă ă cei care lucreaz mai mul i ani în administra iaă ţ ţ hotelurilor dobîndesc anumite tr s turi fizice şi moraleă ă care îi fac s se asemene între ei, indiferent dac uniiă ă lucreaz la hoteluri de categoria întîi, iar al ii la aceleă ţ de categoria a doua sau a treia. Aceste caracteristici îi deosebesc în aşa m sur de ceilal i oameni, încît dacă ă ţ ă cineva a avut de-a face cu ei m car o singur dat , îiă ă ă recunoaşte f r nici un fel de dificultate chiar dac nuă ă ă sînt în exerci iul func iunii.ţ ţ

Cînd am intrat în înc perea deasupra intr rii c reiaă ă ă se afla o firm emailat , pe care scria „Administra ia”,ă ă ţ T n sache Drugan m înv lui într-o privireă ă ă ă p trunz toare, de un anumit fel, specific celor dină ă ă branşa lui. O privire în aparen politicoas şi aproapeţă ă slugarnic , în realitate arogant şi blazat , o privireă ă ă expert , capabil s te categoriseasc într-una dină ă ă ă ierarhiile în care, în mod obligatoriu, orice pasager, de

cum p şeşte pragul unui hotel, este sigur încadrat.ă (Comportamentul ulterior al func ionarului de hotelţ depinde de categoria care i-a acordat-o în clipa cînd aiţ solicitat o camer .)ă

Nu ştiu ce p rere apucase s -şi fac despre mineă ă ă T n sache, de fapt m îndoiesc serios c a avut timp,ă ă ă ă fiindc , vîrîndu-i sub nas legitima ia, f r a-i mai daă ţ ă ă r gaz s se reculeag , l-am întrebat:ă ă ă

— Numele Lawitz v spune ceva?ă— V referi i la domnul Otto Lawitz, reprezentantulă ţ

fabricii de ascensoare şi frigidere din R.F.G.?— La el! A i putea s -mi spune i dac în prezent seţ ă ţ ă

afl printre pasagerii hotelului?ă— Domnul Lawitz nu locuieşte în hotelul nostru.R spunsul veni prompt, categoric. Aş putea spune,ă

nefiresc de prompt şi de categoric. De, ce? Pentru motivul c „Pajura de aur” era unul din marile hoteluriă frecventat în toate sezoanele aproape în exclusivitate de str ini. Aceasta fiind situa ia, oricît de extraordinară ţ ă memorie ar fi avut, T n sache n-ar fi trebuit să ă ă r spund întreb rilor pe care i le pusesem decît după ă ă ă ce ar fi consultat registrul. Faptul c inuse minte că ţ ă hotelul g zduise cîndva pe un domn Lawitz, faptul că ă nu uitase numele mic al acestuia şi, mai ales, că acesta sosise în ar ca reprezentant al unei firme deţ ă ascensoare şi frigidere din Germania dovedea că pentru el Lawitz nu era doar unul dintre nenum ra iiă ţ turişti sau oameni de afaceri ce ne viziteaz ara, ci ună ţ personaj care, pe o cale sau alta, izbutise s se impună ă aten iei lui profesionale.ţ

— Nu? am afectat îndoial .ă— De fiecare dat cînd vine în România, domnulă

Otto Lawitz trage la hotelul nostru.— Şi s-a întîmplat de multe ori s -l g zdui i? amă ă ţ

întrebat f r s am aerul c r spunsul m-ar interesaă ă ă ă ă foarte mult.

— Dac îmi aduc bine aminte, în ultimii doi ani l-amă g zduit de vreo cinci ori.ă

— Înseamn c -i place mult ara noastr ! am f cută ă ţ ă ă pe prostul, fiindc aveam tot interesul ca T n sache să ă ă ă cread despre mine c inteligen a era o însuşire cuă ă ţ care natura fusese cam zgîrcit cu mine atunci cînd mă ă înzestrase.

— Afaceri! îmi replic el laconic. (Laconismul fiindă forma prin care voia s m fac s în eleg c discu iaă ă ă ă ţ ă ţ cu mine nu-i f cea nici un fel de pl cere.)ă ă

— Anul acesta de cîte ori a fost clientul dumnea-voastr ?ă

— De dou ori. Memoria lui T n sache func ionaă ă ă ţ perfect. Dac în locul meu ar fi fost Bogdan, sigur c l-ă ăar fi l udat: „Ai o memorie dat naibii, domnuleă ă T n sache!”ă ă

— Dar mai înainte? În 1967, de pild , n-a fost înă ar ?ţ ă

— Nu ştiu. Dac v intereseaz , îng dui i-mi să ă ă ă ţ ă consult registrul.

— Eventual mai tîrziu. Deocamdat v rog s -miă ă ă spune i dac sînt mul i str ini care, cînd vin de maiţ ă ţ ă multe ori în România pentru afaceri sau ca turişti, trag din obişnuin la hotelul dumneavoastr ?ţă ă

— Mul i nu! Sînt îns cî iva.ţ ă ţ— De pild ? Da i-mi un nume!ă ţT n sache se gîndi, for îndu-şi memoria.ă ă ţ— Momentan nu-mi pot aminti.Venisem preg tit. I-am spus un nume care – ştiamă

sigur – figura de trei ori în registrul lor.— Nadelmann! Numele sta v spune ceva?ă ă— Se perind atî ia prin hotelul nostru... Dac îmiă ţ ă

da i r gaz s caut în registru, am s v pot spune cîtţ ă ă ă ă timp a locuit la noi.

— Chiar v rog! Nu sînt gr bit.ă ă— A i spus Nadelmann?ţ

— Exact!Scriptele hotelului erau bine puse la punct. Trase un

sert raş care con inea fişe. În fişele acelea erauă ţ trecute, alfabetic, pe ani şi pe ri, numele pasagerilor.ţă

— Mda! într-adev r, un domn Nadelmann Kuno aă locuit în dou rînduri la noi. Anul trecut. O dat în lunaă ă iulie şi o dat în septembrie.ă

T n sache m înv lui din nou într-o privireă ă ă ă profesional , una din cele mai p trunz toare priviriă ă ă profesionale, dar, se pare, f r rezultat. Eraă ă descump nit. Acum nu mai ştia cine, în definitiv, mă ă interesa? Lawitz sau Nadelmann? Nu aveam nici un interes s -l risipesc nedumerirea. Aşa c , pentru a nu-iă ă da timp s se dumereasc , am continuat s -lă ă ă ademenesc pe o pist eronat :ă ă

— Ce-a i putea s -mi spune i despre Nadelmann?ţ ă ţ— Despre Nadelmann?Sigur c ar fi fost la fel de surprins dac i-aş fi cerută ă

s -mi spun ce ştie despre Tutankhamon sau despreă ă Dalai Lama.

— Da, despre Nadelmann!Se uit la mine aproape indignat. Ochii lui p reau a-ă ă

mi spune: „Cum naiba v d prin minte c aş putea să ă ă ă v furnizez informa ii despre Nadelmann?” Clipi apoiă ţ m runt din ochi, pe urm , oftînd, ridic din umeri:ă ă ă

— Nimic! Nu-mi amintesc nici m car cum arat laă ă fa .ţă

Mi-a pl cut s aud un asemenea r spuns.ă ă ă— Dar despre Lawitz? Poate c în leg tur cu el vă ă ă ă

mai aminti i cîte ceva!ţIar şi m str fulger cu una din privirile luiă ă ă ă

profesionale. Din p cate pentru el, nu venisem să ă solicit o camer , aşa c privirea lui nu-i folosi la nimică ă de data asta. De aceea, prudent, întîrzia s r spund .ă ă ă Era clar c dialogul dintre noi începuse s nu-i maiă ă convin şi c ar fi fost bucuros dac ar fi luat sfîrşit cîtă ă ă

mai curînd posibil.Pîn la urm , se hot rî s r spund :ă ă ă ă ă ă— Pe domnul Lawitz, din întîmplare, mi-l amintesc.

Vre i s vi-l descriu?ţ ă— Vi-l aminti i bine?ţ— Destul de bine.— V-aş ruga s -l descrie i.ă ţ— Un om la cincizeci de ani, înalt, blond, cu ochi

albaştri. Este originar din România şi vorbeşte româneşte aproape f r accent. Are o cicatrice înă ă partea stîng a b rbiei, amintirea unui duel din aniiă ă studen iei. A studiat dreptul la Heidelberg.ţ

— Interesante am nunte! De unde le cunoaşte i?ă ţ— Chiar de la domnul Lawitz.— Da? Pesemne c i-a i inspirat mult încredere, deă ţ ă

vreme ce şi-a f cut autobiografia în fa aă ţ dumneavoastr .ă

T n sache schi un zîmbet îng duitor. Parc voiaă ă ţă ă ă s -mi dea de în eles c nu-mi lua în nume de r uă ţ ă ă ignoran a.ţ

— Greşi i! Domnul Lawitz are o fire extrem deţ comunicativ . N-aş vrea s -l jignesc, dar, dup mine,ă ă ă are o fire cam muiereasc . Şti i, sînt unele femei care,ă ţ stînd la rînd în pia sau la Alimentara, ca s le treacţă ă ă timpul mai repede încep s povesteasc vecineloră ă via a lor de familie, chiar şi întâmpl rile nepl cute. Aşaţ ă ă este şi domnul Lawitz. În orice clip e pus peă confiden e.ţ

M-am pref cut c -l cred şi l-am întrebat:ă ă— Spune i-mi, nu v-a cerut s -i face i vreunţ ă ţ

serviciu?— Ce fel de serviciu?Vocea era cea obişnuit . Ochii îns , pentru o clip ,ă ă ă

tr dar parc nelinişte.ă ă ă— De pild , s -i face i rost de o pi ipoanc . Sîntă ă ţ ţ ă

destule fî ele alea care dau tîrcoale hotelurilor undeţ

sînt g zdui i str ini.ă ţ ăPrivirile lui T n sache se înseninar .ă ă ă— Se vede c nu-l cunoaşte i pe domnul Lawitz.ă ţ

Domnul Lawitz e un b rbat bine. În materie de femeiă se poate descurca şi singur. Unde mai pune i cţ ă dispune. Bani la el, ca la turci.

— Dacă dispune, înseamn c nici cu personalulă ă hotelului nu-i zgîrcit.

— Nu! recunoscu T n sache. Dar, parc , imediată ă ă dup aceea regret .ă ă

— Mai ales cu dumneavoastr , presupun.ă— Şi de ce crede i c mai ales cu mine? se neliniştiţ ă

T n sache.ă ăM-am uitat la el scrut tor. Am f cut-o inten ionat,ă ă ţ

ca el s observe. Urmarea fu c i se înroşir vîrfurileă ă ă urechilor. Mi se întâmpla, pentru prima dat , s v d ună ă ă om c ruia s i se înroşeasc numai vîrful urechilor. Eraă ă ă ceva foarte caraghios.

— Pentru c dumneavoastr ave i aici, la hotel, cumă ă ţ s-ar spune, pîinea şi cu itul. Nu-i pu in lucru s aiţ ţ ă siguran a c , indiferent de sezon, datorit amabilit iiţ ă ă ăţ cuiva de la „recep ie”, vei ob ine o camer frumoas şiţ ţ ă ă la un etaj convenabil.

— Cînd e vorba de str ini, noi sîntem la fel deă amabili cu to ii, inu el s m pun la punct.ţ ţ ă ă ă

— Altceva ce mi-a i putea spune despre domnulţ Lawitz?

— Depinde ce anume v intereseaz .ă ă— Serios? Asta înseamn c şti i foarte multe lucruriă ă ţ

despre el.— Dimpotriv , ştiu foarte pu ine. De aceea v-amă ţ

spus c depinde ce anume v intereseaz . Îmi dau însă ă ă ă seama c ar fi trebuit s spun: „Depinde dac ceea ceă ă ă ştiu eu despre el v-ar putea interesa”.

— Totuşi, nu mi-a i r spuns la o întrebare, amţ ă insistat, pref cîndu-m c numai din întîmplare mi-amă ă ă

amintit.— Nu ştiu la ce anume v referi i! îmi r spunse,ă ţ ă

posomorîndu-se pentru o clip .ă— Dac Lawitz a fost mai „atent” cu dumneavoastră ă

decit cu ceilal i func ionari ai hotelului.ţ ţ— Nu!... Nu cred!... Doar dac socoti i „aten iiă ţ ţ

speciale” nişte ig ri americane sau o sticl de whisky.ţ ă ă Altceva nimic.

— Nu i-a i cerut cumva s v fac vreun serviciu?ţ ă ă ă— Eu? Z u c nu-mi d prin minte cam ce serviciuă ă ă

ar fi putut el s -mi fac !ă ă— S v aduc din str in tate pentru so ie vreună ă ă ă ă ţ

set, de pild , sau, poate, niscai medicamente...ă— Nimic din toate acestea, domnule. Pe urm ,ă

însp imîntat: Ce vin îmi atribui i?ă ă ţAmintisem între „aten iile” posibile şiţ

medicamentele, fiindc voiam s v d dac îmi va vorbiă ă ă ă de serviciul pe care Lawitz îl f cuse, la solicitarea sa,ă c pitanului Ciubotaru. Dar iat c nu suflase o vorb .ă ă ă ă De ce? Oare ca s nu-i fac vreun r u v rului s u, înă ă ă ă ă cazul cînd avea cunoştin c acestuia, ca ofi er, îi eraţă ă ţ interzis s primeasc daruri de la str ini? Explica ieă ă ă ţ posibil . Pe de alt parte, nu-mi era clar dacă ă ă T n sache apucase s afle c v ru-s u fusese arestat.ă ă ă ă ă ă În orice caz, dup eliberarea c pitanului, cei doi nu seă ă întîlniser .ă

Cîteva clipe n-am mai vorbit nici eu, nici el. T n sache îşi g sise o ocupa ie: se juca, mutînd deă ă ă ţ colo-colo tamponul, tubul de pelicanol, sticlu a cuţ cerneal . Îşi f cea de lucru cu aceste obiecte dinadins,ă ă ca s nu-mi dau seama c începuse a se nelinişti.ă ă

— Cînd l-a i g zduit pe Lawitz ultima dat ?ţ ă ăÎntrebarea am pus-o dup ce t cerea dintre noiă ă

d inuise circa un minut, şi exact în clipa cînd oă pic tur de transpira ie începu s se preling de-aă ă ţ ă ă lungul maxilarului s u stîng.ă

— Sînt dou s pt mîni... Ba nu, trei... Dac dori i, vă ă ă ă ţ ă pot spune data exact .ă

— V rog!ăR sfoi registrul. Pîn s g seasc acolo ceea ceă ă ă ă ă

c uta, pic tura de transpira ie, dup ce c l tori pe ună ă ţ ă ă ă traseu foarte capricios, pîn la b rbie, alunec peă ă ă nodul cravatei, transformîndu-se, datorit razeloră soarelui, reflectate în ea, într-o iluzorie boab deă cristal.

— Sînt exact trei s pt mîni! m anun , închizînd cuă ă ă ţă zgomot registrul.

— Spunea i c Lawitz trage la dumneavoastr deţ ă ă fiecare dat cînd vine la Bucureşti. Sînte i sigur?ă ţ

— V-am spus adev rul.ă— De unde şti i?ţ— Chiar de la domnul Lawitz.— V-a spus-o doar aşa, ca s v m guleasc .ă ă ă ă— N-aş crede. Ce interes ar fi avut?— Nici unul. Doar ca s v m guleasc . S-a ghidit că ă ă ă ă

are s v fac , realmente, pl cere.ă ă ă ă— Nu cred! Domnul Lawitz nu avea nevoie s mă ă

m guleasc .ă ă— De ce? am întrebat, fiindc nu-mi era clar la ceă

anume se gîndise.— Fiindc unele eventuale avantaje domnul Lawitză

le putea ob ine cu un zîmbet şi, eventual, cu un pachetţ de ig ri. Dac vre i s şti i...ţ ă ă ţ ă ţ

— Ave i cunoştin c Lawitz este cazat la hotelulţ ţă ă „Splendid”? am lansat „bomba”.

— Imposibil!Şi se uit la mine, de parc era convins c -mi bată ă ă

joc de el.— Lawitz a tras la hotelul „Splendid”, am repetat.Degeaba, nu-l puteam convinge. Dar de ce? Oare

fiindc ştia c Lawitz nu se afla în Bucureşti, c ci, dacă ă ă ă s-ar fi aflat, sigur ar fi tras la „Pajura de aur”? Sau

fiindc ştia unde anume se ascundea Lawitz?ă— Va s zic , de data asta domnul Lawitz m-aă ă

tr dat! încerc el s glumeasc .ă ă ă ăO spunea numai cu buzele, dar, în realitate, nu era

convins c Lawitz preferase hotelul „Splendid”.ă— Şi este de mirare, am ad ugat. În definitiv,ă

hotelul „Splendid” nu-i mai bun, în nici un caz, decît „Pajura de aur”.

— Categoric!— P re i dezam git! am observat.ă ţ ăNu era adev rat. O spuneam dinadins, ca s v dă ă ă

cum va reac iona.ţ— Eu? Şi de ce aş fi?— Fiindc am impresia c nutri i o oarecareă ă ţ

simpatie pentru domnul acela.— Nu mai mult decît fa de ceilal i clien i.ă ţă ţ ţ— Ei, nu-i chiar aşa, domnule T n sache. În timp ceă ă

despre ceilal i clien i nu şti i nimic, despre Lawitz mi-ţ ţ ţa i spus destule lucruri interesante. De pild , peţ ă Nadelmann nici m car nu vi-l aminti i cum arat laă ţ ă fa .ţă

— Domnul acela Nadelmann nu vorbea româneşte. În schimb, pe domnul Lawitz doar dup îmbr c minteă ă ă l-ai putea recunoaşte c nu-i român de-al nostru.ă

Explica ia p rea plauzibil . Încercam s mi-l închipuiţ ă ă ă pe Lawitz: sociabil, simpatic, mereu cu zîmbetul pe buze, intrînd în vorb cu personalul hotelului într-oă româneasc aproape f r accent; oferind cu galanterieă ă ă pachete de ig ri americane, gum de mestecat, pixuriţ ă ă şi bacşişuri. F r îndoial , un asemenea turist – pentruă ă ă cei de la hoteluri to i str inii sînt turişti – nu se poateţ ă s nu re in aten ia portarilor, liftierilor, cameristelor şiă ţ ă ţ aşa mai departe, pe cînd unul ca Nadelmann sigur ar trece neobservat.

— M aşteptam s aflu mai multe de laă ă dumneavoastr , am insinuat, preg tindu-m deă ă ă

plecare.— Despre cine? Despre domnul Nadelmann?— Nu! Despre domnul cel lalt: Lawitz.ă— M b nui i de ceva?ă ă ţ— De ce naiba aş putea s v b nuiesc?ă ă ăTonul cu care am rostit cuvintele îndeplinea absolut

toate condi iile ca s -l linişteasc . Nu eram îns sigurţ ă ă ă c şi izbutisem, fiindc ochii lui m priveau b nuitori şiă ă ă ă vag nelinişti i.ţ

— Mul umesc pentru informa ii.ţ ţ— Sînt bucuros dac v-am putut fi întrucîtva deă

folos.Mi-a luat-o înainte şi mi-a deschis uşa, înclinîndu-se

într-un anumit fel, tipic profesional, ceea ce m-a f cută s presupun c îşi începuse „cariera” prin a fi portar deă ă hotel.

În holul mare, elegant, era destul de mult lume.ă (Recomand cu c ldur sociologilor şi psihologiloră ă holurile marilor hoteluri. Ele reprezint terenul ideală pentru efectuarea unor interesante studii de psihologie sau sociologie.) R sturna i comod în fotoliileă ţ confortabile, în jurul unor m su e pe care odihneauă ţ pahare cu whisky şi coniac sau ceşti cu cafea, diverşi tipi discutau aproape numai în limba englez . În afară ă de portar, mîndru de uniforma sa cu galoane şi fireturi, se învîrteau pe acolo, cu sau f r treab , oameni dină ă ă serviciul hotelului.

Am oprit pe unul dintre ei, ca şi cînd aş fi fost un oarecare cet ean ce se intereseaz de un cunoscut alăţ ă s u:ă

— Lucrezi de mult timp aici?— De aproape doi ani.Şi m cercet cu un ochi expert, spre a se convingeă ă

dac sînt omul care eventual inten ionam a-i propuneă ţ nu ştiu ce mic afacere. Se pare c examenul îmi fuă ă defavorabil, fiindc , în clipa urm toare, m privi cuă ă ă

atîta lips de interes, de parc aş fi fost o gînganieă ă oarecare.

— Pe domnul Lawitz îl ştii?— Care domn Lawitz?Nu afecta. Într-adev r, numele îi era completă

necunoscut.— Cum, nu-l ştii pe domnul Lawitz, reprezentantul

unei firme str ine de ascensoare şi frigidere, un tipă foarte simpatic şi tare sociabil care, pe deasupra, vorbeşte perfect româneşte?

— Nu ştiu la cine v referi i. Întreba i mai bine laă ţ ţ recep ie.ţ

M salut printr-o înclinare a capului, pe urm mă ă ă ă p r si. Am încercat cu înc vreo doi lucr tori aiă ă ă ă hotelului, dar rezultatul a fost acelaşi. Nici aceştia nu şi-l aminteau pe simpaticul şi popularul domn Lawitz. Şi doar T n sache îmi spusese c Lawitz era cunoscută ă ă şi simpatizat de întreg personalul hotelului. Iată dovada c m min ise! Nu mai avea rost s -mi pierdă ă ţ ă timpul, aşa c am plecat. În drum spre sediu, m-amă ab tut pe la hotelul „Splendid”. M-am legitimat, şiă func ionarul de la recep ie, care îndeplinea şi func iaţ ţ ţ de telefonist de serviciu la centrala hotelului, s-a ar tată cum nu se putea mai binevoitor.

— A telefonat cineva s întrebe dac printreă ă pasagerii hotelului nu se afl un domn cu numele deă Lawitz? l-am întrebat.

— A întrebat. Dac au trecut de atunci zece-ă cincisprezece minute.

Aş fi putut pune r m şag pe orice c acesta avea să ă ă ă fie r spunsul pe care îl voi primi. Va s zic , T n sacheă ă ă ă ă telefonase ca s se conving în ce m sur vestea peă ă ă ă care i-o d dusem – c Lawitz se afla în ar şi că ă ţ ă ă tr sese la un alt hotel – era sau nu adev rat . Ei da,ă ă ă acuma se convinsese c -l min isem. Dar oareă ţ procedasem bine alarmîndu-l, în cazul cînd era şi el

amestecat? R u în nici un caz nu f cusem. Dacă ă ă T n sache nu avea nici un amestec, va fi intrigat,ă ă probabil şi mai intrigat, fiindc prilej îi d dusem încă ă ă mai dinainte, dar pîn la urm , avea s se linişteasc .ă ă ă ă Dac îns , dimpotriv , era omul lui Lawitz, sigur c vaă ă ă ă intra în panic . Or este ştiut c atunci cînd cineva careă ă calc al turea cu drumul intr în panic , îşi pierdeă ă ă ă capul şi sigur comite m car o singur greşeal , prină ă ă care s se demaşte. De aceea, primul lucru pe care l-ăam f cut cînd am ajuns la sediu a fost s -l pun peă ă T n sache sub o discret , dar permanentă ă ă ă supraveghere.

T n sache locuia prin apropierea Arcului de Triumf,ă ă într-o cas tip vil , f r etaj, elegant , cochet , care nuă ă ă ă ă ă se putea s nu atrag aten ia trec torilor, oricît deă ă ţ ă gr bi i ar fi fost ei. Avea şi un p rcule cu brazi pitici,ă ţ ă ţ cu bucşii şi peluz acoperit cu un gazon fin. O aleeă ă pietruit ducea pîn la uşa de la intrare din lemn masivă ă de stejar, str juit , de-a dreapta şi de-a stînga, de doiă ă ogari din bronz, în m rime natural . Interioarele erauă ă spa ioase, aranjate cu mobil stil.ţ ă

Familia lui T n sache era alc tuit din so ie, socruă ă ă ă ţ şi o fiic . Fiica era elev la liceu, so ia coafez – lucraă ă ţ ă numai acas la cliente – iar socrul primea o pensieă bun ca fost militar de carier . Familia T n sacheă ă ă ă dispunea şi de maşin , de care îns nu se servea decîtă ă so ia lui – doamna Sibil – cînd se ducea acas la clienteţ ă s le coafeze. De altfel, din toat familia era singuraă ă care dovedea, ca şofer, asemenea aptitudini de invidiat, încît, la un moment dat, numai pu in a lipsit sţ ă se înscrie la un raliu automobilistic.

T n sache se ducea la serviciu cu troleibuzul,ă ă mergea la nevoie şi pe jos, în caz de urgen lua unţă taxi, dar maşina personal n-o folosea niciodat . Deă ă altfel, colegii lui nici nu ştiau c are una, şi dac ar fiă ă

aflat, ar fi fost cu to ii mira i c ascunde de ei acestţ ţ ă lucru, de vreme ce pîn şi unul dintre portari maiă norocos sau poate mai insinuant în ceea ce priveşte bacşişurile, era proprietarul unui Fiat 850.

T n sache era totdeauna bine îmbr cat, cu un gustă ă ă evident, ceea ce îi conferea o anumit prestan , deă ţă valet stilat. Pentru cei neaviza i, mai exact, pentruţ oamenii obişnui i, prestan a lui putea s înşele. Numaiţ ţ ă aşa se explic de ce, atunci cînd intra într-un magazină s cumpere ceva, vînz toarele se gr beau s -lă ă ă ă serveasc , manifestînd o solicitudine reveren ioas şiă ţ ă respectuoas . Aceeaşi considera ie i-o ar tau şiă ţ ă osp tarii atunci cînd intra într-un local, unde nu eraă cunoscut. Osp tarii, la fel ca şi hotelierii, se pricep să ă ierarhizeze clien ii. Judecat din acest punct de vedere,ţ ă considera ia pe care aceştia i-o acordau lui T n sacheţ ă ă p rea ciudat . Explica ia este îns simpl . În ultimiiă ă ţ ă ă cî iva ani, osp tarii din vechile genera ii au fostţ ă ţ înlocui i cu al ii mai tineri, care înc nu au c p tatţ ţ ă ă ă rutina necesar , ca s deosebeasc , de pild , oă ă ă ă prestan autentic de una mimat . Aşa c , datoritţă ă ă ă ă tinere ii osp tarilor, lui T n sache, care se pricepea caţ ă ă ă nimeni altul s-o fac pe „domnul”, i se acorda, absolută în toate restaurantele pe care începuse s leă frecventeze, o considera ie de care mul i dintre cei ceţ ţ ar merita-o cu prisosin erau vitregi i.ţă ţ

Pîn de curînd, cel pu in în aparen , T n sacheă ţ ţă ă ă dusese o existen banal , monoton . Cînd nu se aflaţă ă ă acas , era la hotel, îndeplinindu-şi sarcinile cuă competen şi demnitate, iar cînd nu era la slujb ,ţă ă sigur putea fi g sit acas , în mijlocul familiei.ă ă Competen a lui incontestabil pe linie administrativţ ă ă se complinea cu o serie de calit i, dintre care cea maiăţ l udabil p rea a fi ataşamentul, s u fa de familie.ă ă ă ă ţă Nimeni nu s-ar fi putut l uda c a fost în stare, m car oă ă ă singur dat , s -l fac s întîrzie la un pahar de vin. Deă ă ă ă ă

ani de zile, ca un automat, T n sache pleca de acasă ă ă la ore fixe şi se întorcea tot la ore fixe. Dar, ciudat, începînd din ziua cînd l-am c utat la hotel s stau deă ă vorb cu el, obiceiurile sale suferir o asemeneaă ă transformare, încît pentru cei ce-l cunoşteau mai de mult, acestea deveniser un prilej de permanentă ă îngrijorare. P rea de nerecunoscut. În primul rînd s-aă observat la el un fel de-a fi distrat, care, interpretat greşit, în loc s -i micşoreze, dimpotriv , contribui laă ă sporirea prestigiului s u. Asta nu-l împiedica s fie laă ă fel de reveren ios cu str inii şi politicos cu cei ceţ ă trebuiau s asculte de ordinele lui. Fa de T n sacheă ţă ă ă nimeni din personalul hotelului nu îndr znea să ă manifeste nici cel mai mic familiarism. Nici unul nu-l iubea, dar nici unul nu-l ura. În sinea lor, fiecare se considera inferior lui şi nu pu ini erau cei careţ pretindeau c dac i s-ar încredin a lui T n sacheă ă ţ ă ă conducerea hotelului, dîndu-i-se şi o oarecare libertate de ac iune, rezultatele ar fi fost mult schimbate înţ bine.

Pe de alt parte, T n sache a încetat s mai fie ună ă ă ă cap de familie model. Acum se întorcea acas tîrziu,ă dup miezul nop ii. El care, mai înainte, rar dac eraă ţ ă v zut în vreun local, acum aproape sear de seară ă ă putea fi g sit prin restaurante, şi totdeauna singur.ă Numai c T n sache nu catadicsea s treac decîtă ă ă ă ă pragul restaurantelor de lux, şi numai ale acelora unde personalul nu cunoştea ce meserie are. De mirare – şi cînd spun aceasta m gîndesc la Picioruş care, maiă ales noaptea, devenea „umbra” lui T n sache – cumă ă impunea osp tarilor prestan a lui. Cînd ap rea în prag,ă ţ ă se gr bea s -l întîmpine şeful de salon şi s -i ofere oă ă ă mas dintre cele rezervate. Nu de pu ine ori seă ţ întîmpla ca osp tarul, luîndu-l drept str in, s i seă ă ă adreseze, chinuind pu inele cuvinte pe care leţ cunoştea, în limba francez sau englez .ă ă

Dac meniurile pe care şi le comanda ar fi fostă dintre cele mai copioase, sînt aproape sigur c n-ar fiă izbutit s se impun în aşa m sur în ochii osp tarilor.ă ă ă ă ă T n sache îns opta pentru nişte feluri de mîncareă ă ă neobişnuite într-un mare restaurant. De pild , n-aveaă nici un fel de re inere s cear osp tarului o salat deţ ă ă ă ă andive, în loc de felul doi. De b ut nu bea decît suc deă roşii. Ca desert, totdeauna fructe sau, în lipsa acestora, compot de ananas.

Chiar atunci cînd ştia dinainte c r spunsul va fiă ă negativ, începea prin a cere compot de ananas. Nici dup ce se convingeau c nu au de-a face cu un turistă ă str in, osp tarii nu-şi schimbau p rerea despre el.ă ă ă Continuau s fie convinşi c insul era un om umblată ă prin lume şi cu o situa ie material de invidiat, deţ ă vreme ce se sinchisea atît de pu in de p rerea lor, aţ ă osp tarilor, comandînd asemenea meniuri. Fiindc ,ă ă dup p rerea lor, numai cei boga i îşi puteau permiteă ă ţ luxul de a fi excentrici.

Dup ce termina masa, mai întârzia în local celă pu in o jum tate de or , gustînd pe îndelete sucul deţ ă ă roşii din paharul înalt, în chip de sond . L sa impresiaă ă c -i f cea pl cere s priveasc lumea din restaurant,ă ă ă ă ă amuzîndu-se realmente. Picioruş afirma – şi eram convins c nu exagereaz – c felul cum T n sacheă ă ă ă ă privea lumea din local era de-a dreptul jignitor. I-am cerut s -mi precizeze ce în elegea el prin „de-a dreptulă ţ jignitor” şi Picioruş îmi d du aceast explica ie:ă ă ţ

— Jignitor în sensul c priveşte oamenii de parcă ă sînt nişte lighioane ciudate şi inferioare, fa de care elţă nu poate manifesta decît un fel de îng duin miloas ,ă ţă ă ceea ce îns nu-l împiedic s se amuze, dar nu atît peă ă ă socoteala lor, ci, mai curînd, pentru c întâmplarea aă f cut ca el, un om adev rat, s nimereasc într-oă ă ă ă reuniune de troglodi i.ţ

Dup ce jum tatea de or se consuma, f cea semnă ă ă ă

osp tarului s se apropie, cerea nota, care de altfel eraă ă f cut dinainte, not pe care osp tarul i-o prezenta peă ă ă ă o farfurie, cu un fel de respectuoas sfiiciune.ă T n sache arunca o singur privire jos, la total, peă ă ă urm scotea portofelul şi pl tea, avînd grij să ă ă ă suplimenteze remiza cu o sum , ce, în procente,ă dep şea valoarea celei legale, spre marea satisfac ie aă ţ osp tarului.ă

Preferin ele lui T n sache – preferin e de ultima orţ ă ă ţ ă – pentru cinele extrafamiliale, şi numai la marile restaurante, mi-au dat de gîndit. În definitiv, dac seă plictisise cu felurile de mîncare pe care i le prepara nevast -sa, şi dac la asta se ad uga pl cereaă ă ă ă orgolioas de a se vedea înconjurat de respectuoasaă aten ie a osp tarilor, de ce schimba restaurantele, deţ ă ce nu se fixa asupra unuia, eventual asupra aceluia unde se bucura de cea mai mare considera ie? Nuţ cumva în fiecare sear lua masa tot la un altă restaurant, fiindc spera s întîlneasc acolo peă ă ă cineva? Da, era aceasta o ipotez care nu putea fiă ignorat . Şi fiindc nu putea fi ignorat , nu r mîneaă ă ă ă altceva de f cut decît s aştept m ca, eventual,ă ă ă întîlnirea s se produc . Numai c r bdarea noastră ă ă ă ă începea s fie pus la grea încercare. T n sache nu seă ă ă ă întîlnea cu nimeni. Pe de alt parte, şi c pitanulă ă Ciubotaru continua s aştepte zadarnic întîlnirea cuă Lawitz. Aştepta şi, probabil, ca aşteptarea s nu-i pară ă chiar atît de lung , se deconecta deplasîndu-se pîn laă ă aeroport, ca s asiste la venirea şi plecarea avioanelor.ă Dac îns amîndoi aşteptau s -l întîlneasc pe Lawitz,ă ă ă ă dar fiecare în alt loc? T n sache într-unul din marileă ă restaurante, Ciubotaru în sala de aşteptare a aeroportului B neasa? Da, era şi aceasta oă presupunere care nu putea fi ignorat . Dar dac oă ă acceptam nu ca posibil , ci ca real , însemna c , vrîndă ă ă nevrînd, trebuia s accept ideea c Ciubotaru mă ă ă

min ise sau c , în cel mai bun caz, nu fusese sincerţ ă pîn la cap t. Categoric, Bogdan avea dreptate. Parcă ă ă niciodat nu avusesem de rezolvat un alt caz mai greu.ă

Ciubotaru aşteptînd la aeroport, T n sacne cinînd,ă ă sear de sear , tot la alt restaurant! Şi Picioruş i-ă ă ţ nîndu-se ca o umbr de ultimul. Dup ce îl „conducea”ă ă pe T n sache acas , Picioruş îmi telefona de fiecareă ă ă dat :ă

— Nimic, tovar şe maior. S-a întors acasă ă cu un taxi.

Asta pîn într-o sear . T n sache s-a dus să ă ă ă ă cineze la un restaurant deschis de curînd, foarte elegant, dar nu cu o buc t rie din cele mai bune. Era o noapte camă ă tic loas , cu cea şi ploaie m runt , surprinz tor deă ă ţă ă ă ă rece pentru acel anotimp. Lui Picioruş i se f cuseă foame, îi era pu in frig – îl cam încerca un început deţ grip – şi, pe deasupra, îl tenta ambian a din localulă ţ nou deschis, c ruia înc nu-i trecuse pragul. De aceea,ă ă la numai cîteva minute dup ce T n sache disp ru înă ă ă ă local, salutat printr-o curbare exagerat a şirei spin riiă ă de c tre portarul îmbr cat într-o uniform de culoareă ă ă gri, cu galoane şi g itane aurite, Picioruş trecu şi elă pragul restaurantului. C ut , cu privirea, o mas maiă ă ă retras , dar care s constituie un foarte bun post deă ă observa ie şi, pîn la urm , g si una pe gustul lui,ţ ă ă ă adic , una de unde s nu-l piard din vedere peă ă ă T n sache.ă ă

Deşi nu era mult lume în local, şi în ciuda faptuluiă c vreo cî iva osp tari st teau la taclale într-un col ,ă ţ ă ă ţ nici unul dintee ei nu se gr bi s vin s ia comanda.ă ă ă ă În schimb, la masa unde se instalase T n sache se şiă ă înfiin ase şeful de raion înso it de un picolo. Într-oţ ţ atitudine reveren ioas , acesta însemna pe un carne elţ ă ţ ceea ce comanda T n sache.ă ă

Picioruş, aşteptînd resemnat s -l bage în seamă ă vreunul dintre osp tarii ce st teau de vorb , se treziă ă ă

regretînd, cu o sincer p rere de r u, c nu avea şi elă ă ă ă prestan a lui T n sache, sau m car atîta cît ar fi fostţ ă ă ă necesar ca s nu fie l sat s aştepte. La un momentă ă ă dat, cînd T n sache înc mai avea treab , cuă ă ă ă osp tarul, iar el, Picioruş, s aştepte bun voin aă ă ă ţ vreunuia dintre ceilal i chelneri disponibili, ochii lor seţ întîlnir . Şi atunci se întîmpl ceea ce Picioruş nici nuă ă visase c s-ar putea întîmpl . T n sache veni la masaă ă ă ă lui, f cînd semn osp tarului s -l urmeze.ă ă ă

— Stimate domn – i se adres lui Picioruş,ă înclinîndu-se şi întinzînd mîna pe deasupra mesei – da i-mi voie s m prezint! M numesc Drugan.ţ ă ă ă T n sache Drugan. Cu cine am onoarea?ă ă

Picioruş, luat pe neaşteptate, se cam pierdu cu firea.

— Elefterescu, îng im el, pronun înd primul numeă ă ţ care îi veni pe buze.

— Domnule Elefterescu, dumneavoastr sînte iă ţ singur, eu de asemenea. Sîntem doi oameni singuri în acest frumos local în care, dup cum pute i b ga deă ţ ă seam , oamenii au venit s petreac în grup sauă ă ă perechi. De aceea, v rog s nu mi-o lua i în nume deă ă ţ r u dac am s v cer îng duin a s cinez împreun cuă ă ă ă ă ţ ă ă dumneavoastr .ă

Picioruş nu mai avu timp s se gîndeasc dac eă ă ă bine sau nu s accepte propunerea lui T n sache. Şiă ă ă fiindc nu mai avu timp, accept , bazîndu-se nu peă ă ra iune, ci pe instinct.ţ

— M rog! Dac v face pl cere...ă ă ă ă— V mul umesc! Şti i, nu-i pl cut s cinezi de unulă ţ ţ ă ă

singur.Se întoarse apoi c tre osp tarul care îl urmase,ă ă

repetînd din nou comanda. Dup aceea f cu un gest,ă ă ar tînd cu mîna spre Picioruş, ceea ce voia să ă însemne: „Vezi ce doreşte domnul s m nînce.” Luiă ă Picioruş îi era foame şi comand o cin îmbelşugat .ă ă ă

— Ce înseamn tinere ea, domnule, exclamă ţ ă admirativ T n sache.ă ă

— Nu se poate spune c dumneavoastr sînte iă ă ţ b trîn, inu s fie politicos Picioruş.ă ţ ă

T n sache zîmbi, cl tin din cap, autocomp ti-ă ă ă ă ă mindu-se, pe urm întreb , parc numai fiindc seă ă ă ă sim ea obligat s între in o conversa ie:ţ ă ţ ă ţ

— Ei, cum v place localul?ă— Nu-i urît, r spunse cu pruden Picioruş.ă ţă— E chiar frumos! Elegant! Dar nu va fi înc multă

timp.— Ce vre i s spune i?ţ ă ţ— Ceea ce a i auzit, drag domnule Elefterescu.ţ ă

Parc aşa a i spus c v cheam .ă ţ ă ă ă— Da, Elefterescu. Dar de ce crede i c localul nuţ ă

va mai fi înc mult timp... frumos?ă— Şti i de cîte zile s-a deschis?ţ— Nu! Ştiu doar c nu de mult timp.ă— Abia de patru zile. Ei bine, dumneavoastr vă ă

pricepe i s observa i? vru s ştie T n sache.ţ ă ţ ă ă ă— Pu in! recunoscu Picioruş cu modestie.ţ— Atunci, v rog, privi i împrejurul dumneavoastr .ă ţ ă

M refer la consumatori. Spune i-mi, nu v sup ră ţ ă ă ă nimic?

— Nimic! m rturisi Picioruş, dup ce privi de jură ă împrejur, aşa cum îl sf tuise T n sache.ă ă ă

— Dar bine, domnule, nu v sup r faptul că ă ă ă domnul acela de lîng fereastr este neb rbierit, c ceiă ă ă ă doi tineri nu au cravat , c acolo, lîng vitrina cuă ă ă dulciuri, domnul acela blond e numai în pulover? Şi asta numai dup patru zile de la deschiderea unui locală de prim rang! S vede i ce va fi peste o s pt mîn sauă ţ ă ă ă dou . Va n v li aici fel de fel de lume şi în foarte scurtă ă ă timp acest frumos restaurant, care a costat o mul imeţ de parale, nu se va deosebi prin nimic de celelalte localuri obişnuite. Lipsa de exigen a consumatorilorţă

va antrena dup sine lipsa de exigen a buc tarului înă ţă ă ceea ce priveşte calitatea mînc rurilor, lipsa deă exigen a osp tarilor în ceea ce priveşte serviciul şiţă ă aşa mai departe.

— Şi dumneavoastr ce a i dori? întreb Picioruş,ă ţ ă recunoscînd în sinea sa c , pe undeva, T n sacheă ă ă avea dreptate.

— Ce-aş dori? Ca aceste localuri s nu seă degradeze, s r mîn localuri de prima categorie.ă ă ă

— P i nu sînt? Exist doar o ierarhie, stabilit prină ă ă pre uri diferen iate.ţ ţ

— Nu e suficient, se îndîrji T n sache.ă ă— Nu?— Nu! Datorit acestui criteriu unic – pre urileă ţ

diferen iate – toate marile restaurante au fostţ degradate din punct de vedere al ambian ei. Pentruţ mine, domnule – şi ca mine sînt mul i – nu e suficientţ s cinez într-un local de mîna întîi, cu osp tari curată ă îmbr ca i, cu tacîmuri şi vesel de calitate superioar ,ă ţ ă ă cu o buc t rie mai bun decît la nu ştiu ce altă ă ă restaurant obişnuit, care nu intr în nomenclaturaă marilor restaurante. Ca s m simt bine, am nevoie deă ă o anumit ambian , de o ambian cu adev rat deă ţă ţă ă mare restaurant. Adic vreau s v d în jurul meuă ă ă oameni bine crescu i, care ştiu ce s comande dintr-oţ ă list prezentat în dou limbi str ine, care ştiu cum să ă ă ă ă m nînce, pe scurt, s v d în jurul meu oameni careă ă ă ştiu s se comporte aşa cum trebuie s se comporteă ă într-un asemenea local. Or o asemenea ambian nuţă exist aproape în nici unul din marile noastreă restaurante.

— Şi cum vede i dumneavoastr remedierea acesteiţ ă situa ii? întreb Picioruş, pe care problema nu-lţ ă interesa.

— Cum? Oamenii care frecventeaz marileă restaurante trebuie înv a i c nu e suficient s ai baniăţ ţ ă ă

ca s treci pragul unui asemenea local, ci c trebuie să ă ă şi ştii s te compor i într-o manier specific . Exist ună ţ ă ă ă minimum de bune maniere...

— Glumi i!ţ— Poate v par ridicol. Dar s şti i, este o problemă ă ţ ă

de foarte mare importan . Se spune c gradul deţă ă civiliza ie al unui popor se poate stabili dup cantitateaţ ă de s pun pe care o consum . Ei bine, eu aş îndr zni să ă ă ă afirm c gradul de civiliza ie al unui popor se poateă ţ stabili şi dup ambian a specific sau nu a mariloră ţ ă restaurante. Este, domnule, dac vrei şi acesta ună aspect al educa iei civice. Dac ar fi dup mine, nu aşţ ă ă permite accesul într-un restaurant de lux cuiva care nu este b rbierit, f r cravat sau în pulover. Eu, dragă ă ă ă ă domnule Elefterescu, n-aş îng dui nim nui s intreă ă ă într-un mare restaurant decît numai în hain de sear ,ă ă sau, m rog, într-o inut decent , şi nu m-aş sfii să ţ ă ă ă refuz accesul celor care n-au maniere. Fiindc , s şti i,ă ă ţ în nou zeci de cazuri dintr-o sut , oamenii aceştia seă ă cunosc dintr-o singur privire.ă

Osp tarul tocmai aducea comanda, aşa c , pentruă ă moment cel pu in, conversa ia fu întrerupt , spreţ ţ ă marea satisfac ie a lui Picioruş, pe de o parte, de locţ interesat de subiect, pe de alta, intrigat de ini iativa luiţ T n sache de-a se înfiin a la masa lui.ă ă ţ

Lui Picioruş îi era foame şi începu s m nînce cuă ă poft . Muşchiul de vac era moale şi mustos.ă ă T n sache mînca salata lui de andive, pe care oă ă stropise cu mult l mîie şi untdelemn şi la careă ă ad ugase morcov ras. Mînca cu un fel de solemnitateă grav . Nu-şi vorbeau. Picioruş spera c T n sache nuă ă ă ă va mai relua discu ia dinainte. Şi, într-adev r, chiar aşaţ ă se întîmpl . La un moment dat, T n sache întreb ,ă ă ă ă parc în treac t:ă ă

— Unde lucra i, domnule Elefterescu?ţ— La Ministerul Energiei Electrice, r spunseă

Picioruş, care se aşteptase s -i fie pus o asemeneaă ă întrebare.

— Sînte i inginer? întreb T n sache ceva maiţ ă ă ă tîrziu, mai precis dup ce b u cîteva înghi ituri dină ă ţ sucul de roşii.

Privirile lor se întîlnir , şi în clipa aceea Picioruş avuă intui ia c T n sache ştia cine este în realitate.ţ ă ă ă Descoperirea aceasta fu atît de neaşteptat şi, maiă ales, atît de dezam gitoare, încît aproape c -i pieriă ă pofta de mîncare.

— Nu. Sînt func ionar administrativ.ţPe urm , din nou se aşternu t cerea între ei. Nu maiă ă

vorbir pîn dup desert. Atunci T n sache iar şi luă ă ă ă ă ă ă ini iativa de-a face conversa ie:ţ ţ

— Sta i departe?ţ— Pe lîng pia a Filantropia, min i Picioruş.ă ţ ţ

Dumneavoastr ?ă— Foarte aproape de m n stirea Caşin. Într-un fel,ă ă

sîntem cam vecini.— Sîntem, da!— Ce p rere v fac, domnule Elefterescu?ă ăÎntrebarea era atît de neaşteptat şi atît de direct ,ă ă

încît Picioruş nu ştia în ce fel trebuia s reac ioneze. Deă ţ aceea se eschiv :ă

— Habar n-am... Nu m-am gîndit... De altfel, abia ne-am cunoscut.

— A i putea avea încredere în mine? insistţ ă T n sache.ă ă

— Face i impresia unui om cumsecade. Nu în elegţ ţ îns sensul...ă

— Chiar dac a i în elege, tot nu v-ar folosi la ceva.ă ţ ţ Vreau s v explic de ce v-am pus aceast întrebare.ă ă ă Fiindc dumneavoastr sînte i victima unei deforma iiă ă ţ ţ profesionale. Nu prea ave i încredere în oameni.ţ

Acum Picioruş nu mai avea nici un dubiu că T n sache ştia cine este în realitate. Dar cum deă ă

aflase? Ce anume greşise desconspirîndu-se? Ce Dumnezeu, doar nu se întîmpla pentru prima dat să ă fileze un suspect, f r ca acela s prind de veste! Înă ă ă ă orice caz, nu era în avantajul s u s -i confirme luiă ă T n sache c , într-adev r, îl „ghicise”, cum ar spuneă ă ă ă Bogdan. De aceea, îi l s celuilalt ini iativa:ă ă ţ

— Cred c exagera i pu in. Totuşi, sînt un pică ţ ţ suspicios. Dar ce vre i? Pe un revizor-contabil meseriaţ îl oblig s fie suspicios.ă ă

— Sînte i revizor-contabil?ţ— Bineîn eles.ţ— Atunci se schimb socoteala. Dac n-a i fi, ară ă ţ

însemna c nu v cunoaşte i meseria.ă ă ţŞi se uit la Picioruş de parc , necrezînd o boabă ă ă

din cele ce-i spusese, îl amuza la culme minciuna acestuia. Pe urm se posomorî brusc şi începu s seă ă joace distrat cu cutia de chibrituri. Şi din nou Picioruş se întreb de ce T n sache se invitase la masa lui,ă ă ă cunoscînd cine este. Acum nu mai era curios s ştieă cum de aflase T n sache, ci îl obseda întrebarea: „Ceă ă urm rise, invitîndu-se la masa lui?” În clipa urm toareă ă îns nu se mai gîndi la nimic. Şi nu se mai gîndi, fiindcă ă observ c T n sache, brusc se holbeaz în direc iaă ă ă ă ă ţ unde se afla intrarea în restaurant, de parc peă neaşteptate ar fi ap rut acolo un spectru care, pur şiă simplu, îl însp imînta de moarte. Instinctiv, Picioruşă privi şi el într-acolo. Şi atunci descoperi, chiar la intrare, pe acela care, prin simpla sa prezen , îlţă însp imîntase în aşa m sur pe T n sache. Era ună ă ă ă ă b rbat înalt, ciol nos, îmbr cat într-un fîş de culoareă ă ă maro, al c rui guler era ridicat numai în dreptul cefii.ă Se oprise în prag şi de acolo cerceta cu privirea mul imea din local, c utînd pe careva. Cu mîinile înţ ă buzunarele fîşului, cu p l ria dat pe ceaf , cu aerul luiă ă ă ă de om plictisit şi blazat, insul nu-i inspir lui Picioruşă nici un fel de încredere. Neîncrederii i se ad ug ,ă ă

imediat, o brusc antipatie, mai exact, o antipatie deă un anumit fel, pe care numai cineva vechi în meserie o simte de fiecare dat cînd se g seşte în fa a unuiă ă ţ individ care, pîn la urm , se dovedeşte a fi ună ă infractor.

Tot c utînd cu privirea prin local, pîn la urm insulă ă ă cu fîş îl descoperi pe T n sache. În clipa aceea, acestaă ă deveni livid. Picioruş, care îşi plimba privirile de la unul la cel lalt, observ c noul venit mai întîi voi s seă ă ă ă apropie de masa lor, dar c , în ultima clip , îşi frînează ă ă aceast dorin , pentru ca, imediat dup aceea, să ţă ă ă fac stînga împrejur şi s plece. Se p rea c hot rîreaă ă ă ă ă aceasta a necunoscutului îl uimi în aşa m sur peă ă T n sache, vreau s spun c în aşa m sur eraă ă ă ă ă ă contrar cu ceea ce acesta aşteptase s se întîmple,ă ă încît, dup aceea, cîteva clipe, continua s se holbezeă ă într-acolo, incapabil s -şi înving spaima. Pîn la urmă ă ă ă se linişti. Obrajii rec p tar culoarea natural , ochii nuă ă ă ă mai oglindeau groaza de adineaori. T n sache privi peă ă furiş la Picioruş. O privire timid , aproape ruşinoas . Peă ă urm , în chip de scuz :ă ă

— Vede i, asta înseamn s nu mai fii tîn r. Po i sţ ă ă ă ţ ă te cure i cînd te aştep i mai pu in. E suficient s ai oţ ţ ţ ă criz , ca adineaori...ă

— A i avut o criz ?ţ ă— Da, o criz . Şti i, cîteodat inima îmi joacă ţ ă ă

asemenea feste.— Ciudat! Şi eu care am crezut c , pur şi simplu, vă ă

este fric , afect naivitate Picioruş.ă ă— Sigur c mi-a fost teribil de fric . De fiecare dată ă ă

cînd presimt criza – fiindc o presimt, domnule – mă ă cuprinde groaza c de data asta nu voi mai rezista şiă c am s m cur .ă ă ă ăţ

— Eu aş fi putut jura c v-a i speriat într-ună ţ asemenea hal din cauza domnului de adineaori.

— Care domn?

— Parc dumneavoastr nu şti i la cine m refer!ă ă ţ ă— Nu ştiu! Ar ta i-mi-l, v rog!ă ţ ăHot rît, T n sache avea chef s -şi bat joc de el.ă ă ă ă ă— Nu pot s vi-l ar t, fiindc a plecat. L-a i v zut şiă ă ă ţ ă

dumneavoastr ...ă— N-am v zut pe nimeni. Eram în criz . Mi seă ă

întunecase totul dinaintea ochilor. Nici pe dumneavoastr nu v mai vedeam.ă ă

Dîndu-şi seama c T n sache nu va voi să ă ă ă recunoasc , Picioruş nu mai insist . Era furios, şiă ă numai cu greutate izbutea s se st pmeasc .ă ă ă T n sache încerca s -l duc de nas, iar cel laltă ă ă ă ă plecase, f r s -l poat urm ri. Faptul c îşi întip riseă ă ă ă ă ă ă bine în minte figura necunoscutului nu er o consolare.ă Într-un oraş cu o popula ie de aproape dou milioaneţ ă de locuitori, cum avea s -i mai dea de urm ?ă ă

— Domnule Elefterescu, nu v-ar tenta s facemă împreun cî iva paşi pe jos?ă ţ

— N-am nimic împotriv .ăPropunerea îi convenea lui Picioruş. Înso indu-l,ţ

poate afla ceva, sau poate se hot ra el, Picioruş, să ă ac ioneze în vreun fel. Nu mai burni a. În schimb, eraţ ţ umezeal şi o cea transparent , ca o feregea. Numaiă ţă ă vreme de plimbare nu putea fi. Dar Picioruş, preocupat de misiunea sa dificil , aproape c nici nu b g deă ă ă ă seam . În schimb, T n sache blestema tot timpulă ă ă cea a. O blestema dup fiecare dat cînd, parc f rţ ă ă ă ă ă voie, întorcea capul s priveasc în urm . De altfel,ă ă ă imediat ce p r siser restaurantul, T n sache scrutaseă ă ă ă ă întunericul în dreapta, în stînga, parc spre a seă convinge c nu-l pîndeşte careva ascuns în umbraă vreunei por i sau dup trunchiul vreunuia din copaciiţ ă scuarului aflat în imediata apropiere a restaurantului. Cînd se convinse c nu-l paşte nici o primejdie, celă pu in pînâ acolo unde, din cauza ce ii, numai cuţ ţ greutate izbutea s vad , r sufl uşurat:ă ă ă ă

— P i eu zic s plec m! propuse el, ca şi cîndă ă ă ini iativa de-a se opri şi a investiga cu privirile seţ datora lui Picioruş.

O pornir înspre Pia a Victoriei. F ceau cî iva paşi şiă ţ ă ţ T n sache se oprea s priveasc în urm . La ună ă ă ă ă moment dat, Picioruş for nota, spre a-l dispune laţă confesiuni:

— V urm reşte. O clip nu v sl beşte.ă ă ă ă ăNu era adev rat. Sau, în orice caz, nu b gase deă ă

seam dac T n sache era sau nu urm rit. Dar oă ă ă ă ă spusese numai ca s vad cum va reac iona.ă ă ţ

— M urm reşte? Cine m urm reşte?ă ă ă ă— Criza.— Ce criz , domnule? V bate i joc de mine? seă ă ţ

sup r T n sache.ă ă ă ă— Criza dumitale de inim . Nu mi-a i spus c , atunciă ţ ă

cînd presim i i criza, începe s v fie fric ? Mi-a i spusţ ţ ă ă ă ţ sau nu?

— V-am spus, da. Dar nu v d leg tura...ă ă— P i şi acum v este fric . Teribil de fric ! Mereuă ă ă ă

v tot uita i în urm . Aşa c am dedus c v teme i,ă ţ ă ă ă ă ţ fiindc v urm reşte... criza.ă ă ă

Picioruş spuse toate acestea cu un astfel de ton, încît T n sache nu putu s -şi dea seama dac îşi bateă ă ă ă sau nu joc de el. Poate de aceea nu reac ion în nici unţ ă fel. T n sache f cea sfor ri s nu priveasc în urm ,ă ă ă ţă ă ă ă dar nu izbutea. Mereu întorcea capul, de parc gestulă devenise tic nervos.

Atunci Picioruş insist :ă— L sînd gluma la o parte, s şti i c tipul vă ă ţ ă ă

urm reşte. Tipul din restaurant.ă— Nu-i adev rat! protest el, de data asta tr dîndu-ă ă ă

se.— V spun c v urm reşte, continu s -l mintă ă ă ă ă ă ă

Picioruş,T n sache se opri, îi lu bra ul şi aproape se r sti laă ă ă ţ ă

Picioruş:— Arat -mi-l! Eu nu-l v d.ă ă— Dumneavoastr nu ave i ochi buni. Eu sînt maiă ţ

tîn r şi am o vedere ager . Privi i pe trotuarul de pesteă ă ţ drum. Îl vede i?ţ

— Nu! gemu T n sache şi vocea lui exprimaă ă teroare.

— P cat! Eu îl v d. Dac ne-am oprit noi, s-a oprit şiă ă ă ei. Acuma st lipit de zid. Îşi închipuie, probabil, c nu-lă ă vedem. Se înşal tipul. Am ochi buni. Crede i-m !ă ţ ă

— Te cred!... De altfel, te pricepi în treburi de-astea.Pentru prima dat T n sache f cea aluzie laă ă ă ă

meseria lui Picioruş. Dar parc frica îl prostise. Îl apucă ă apoi de bra , silindu-l s mearg . De data asta seţ ă ă gr bea, parc voind s pun o distan cît mai mareă ă ă ă ţă între el şi urm ritor.ă

— S nu m l sa i singur! îl auzi Picioruş vorbindă ă ă ţ mai tîrziu. S m conduce i pîn acas . Vre i?ă ă ţ ă ă ţ

— M întreb dac nu ar fi mai bine s v conduc înă ă ă ă alt parte, unde s fi i în mai mare siguran decîtă ă ţ ţă acas , şi unde, sînt convins, nemaiavind nici un fel deă reticen e, v ve i hot rî, pîn la urm , s ne spune iţ ă ţ ă ă ă ă ţ cine este individul care v urm reşte şi de ce v esteă ă ă atîta fric de el.ă

— Dac a i proceda astfel, a i comite o mareă ţ ţ greşeal .ă

—Şi de ce, m rog?ă— Din cauza lui.— Nu în eleg, recunoscu Picioruş.ţ— El va vedea unde m ve i duce şi ve i strica totul.ă ţ ţ

Nu mai pune i niciodat mîna pe el.ţ ă— Ne ve i spune dumneavoastr de unde s -l lu m.ţ ă ă ă— Nu ştiu!... Nu ştiu!... Ceea ce ştiu eu despre el nu

v poate fi de nici un folos.ă— Vom aprecia noi dac ne va fi sauă nu de vreun

folos. Apoi: Nu cumva tipul e Lawitz? întreb Picioruş.ă

Dar T n sache, în loc s -i r spund , întreb laă ă ă ă ă ă rîndul s u:ă

— Domnule securist, b nui i oare de ce am venit laă ţ masa dumneavoastr ?ă

— Nu! r spunse Picioruş care, acum cînd T n sacheă ă ă recunoştea deschis c -i ştia adev rata identitate, seă ă sim ea tare am rît.ţ ă

— S v propun un tîrg. Eu s v dau în mîn firele,ă ă ă ă ă toate firele unei afaceri de spionaj, iar voi s -mi da iă ţ asigurarea c nu voi avea nimic de suferit din pricinaă unei scurte r t ciri, c reia nu i-am putut rezista. Ceă ă ă p rere ave i?ă ţ

— Nu- i poate folosi la nimic p rerea meaţ ă personal , fiindc în ultim instan nu eu hot r sc.ă ă ă ţă ă ă Dar, în alt ordine de idei, dac ai venit la masa meaă ă cu o asemenea inten ie, de ce ai b tut tot timpulţ ă cîmpii?

— Nu m puteam hot rî. Aveam presim iri.ă ă ţ— Ce fel de presim iri.ţ— C va veniă el. Şi nu m-am înşelat. Ne-a v zută

împreun . În elege i? Ne-a v zut împreun !ă ţ ţ ă ă— Şi are asta vreo importan ?ţă— Enorm ! Dac ne-a v zut împreun , nu mai sîntă ă ă ă

dispus s vorbesc.ă— De ce? Ştie şi el cine sînt?— De ce n-ar şti? El e dracu’ gol.— Bine, s admitem c ştie. De ce nu vrei s maiă ă ă

vorbeşti? i-e team de el?Ţ ă— Bineîn eles c mi-e team . De fapt, şiţ ă ă

dumneavoastr ar trebui s v fie team . Teribil ară ă ă ă trebui s v fie team !ă ă ă

— Mai mult decît î i este dumitale acum?ţ— Asta nu! Dar tot atîta. Dup o pauz : Chiar neă ă

urm reşte? Sînte i absolut sigur?ă ţ— Pe dumneata te urm reşte!ăT n sache chicoti amuzat:ă ă

— Dar dac pe amîndoi? Eu cred c pe amîndoi.ă ă Situa ia dumneavoastr nu-i mai lipsit de primejdiiţ ă ă decît a mea.

— Ce mi s-ar putea întîmpla? replic Picioruş,ă sim ind o dorin irezistibil de-a privi înapoi spre a seţ ţă ă convinge dac , totuşi, nu era urm rit. Pîn maiă ă ă adineaori, ar fi putut jura c nu. Dar acum, acum nuă mai era chiar atît de sigur.

— Ce vi s-ar putea întîmpla? Simplu: pac! Şi vă trezi i cu un glonte între omopla i. Pac! înc un glonte,ţ ţ ă de data asta destinat mie. Dar nu, pe mine are s mă ă cru e. Deocamdat are s m cru e. Poate o or , înc oţ ă ă ă ţ ă ă or , poate dou . În nici un caz mai mult. Oricum, dacă ă ă şti i vreo rug ciune, n-ar strica s-o spune i în gîndţ ă ţ pentru orice eventualitate.

Picioruş îl apuc de bra :ă ţ— P rerea mea este c , decît s spun eu oă ă ă

rug ciune în gînd, ai avea dumneata mai mult deă cîştigat dac mi-ai povesti tot ce ştii despre tipul dină restaurant. Haide s-o lu m pe str du a asta, ca să ă ţ ă ieşim în Bulevard, unde avem mult mai multe şanse să g sim un taxi liber.ă

— Sînte i un tîn r inimos, dar, într-un fel, cum nu seţ ă poate mai imprudent.

Şi smucindu-şi bra ul, cu o carat puternic aplicatţ ă ă ă în ceaf , îl lungi pe Picioruş pe trotuarul ud.ă

NEBUNUL F RA IDENTITATE DE LAĂSPITALUL CENTRAL

Cînd Picioruş şi-a revenit dup aproape trei sferturiă de or , primul lucru pe care l-a f cut a fost s caute ună ă ă telefon public, ca s -mi telefoneze. Era furios de ceeaă ce i se întîmplase, dar totodat îi era şi ruşine că ă

fusese doborît de un om mult mai în vîrst decît el. Înă timp ce-mi raporta, deşi nu-l puteam vedea la fa , mi-ţăam dat seama numai dup tonul am rît cu care îmiă ă vorbea c de ruşine i se îmbujoreaz obrajii.ă ă

I-am cerut s vin la sediu, dup care m-amă ă ă îmbr cat şi, cu o maşin de serviciu, m-am deplasat şiă ă eu acolo. Cînd am ajuns, Picioruş m aştepta de cinciă minute. Avea o figur atît de am rît , încît mi s-a f cută ă ă ă mil de bietul b iat.ă ă

— Nu-i nimic, Picioruş. Se mai întîmpl . Runda aă doua ai s-o cîştigi dumneata.

— Tovar şe maior, nu mi-a dat prin minte c vaă ă reac iona în felul acesta, aşa c m-a luat peţ ă nepreg tite.ă

— Bineîn eles c te-a luat pe nepreg tite. Dar acumţ ă ă e un fapt consumat şi nu mai are rost s discut mă ă despre aceasta. Ceea ce trebuie s facem acum esteă s punem mîna pe T n sache.ă ă ă

— Nu cred c va fi uşor, tovar şe maior.ă ă— În nici un caz.Am luat m suri pentru arestarea lui T n sache.ă ă ă

Eram convins c , înc înainte de-a se face ziu , vomă ă ă izbuti s -l prindem. Picioruş, împreun cu doi lucr toriă ă ă operativi, se deplasar la locuin a lui T n sache.ă ţ ă ă Personal nu speram c , dup ce îl atacase pe Picioruş,ă ă se dusese acas s se culce. Speram îns c Picioruş,ă ă ă ă deplasîndu-se pîn acolo, va putea afla de la nevastaă lui T n sache locul unde acesta se ascundea. (Nuă ă excludeam nici eventualitatea ca, mai înainte de a-şi c uta undeva o ascunz toare, T n sache s fi trecută ă ă ă ă pe acas , s -i pun la curent pe ai s i şi s -şi ia uneleă ă ă ă ă lucruri de strict necesitate.)ă

Era ora trei de diminea cînd Picioruş sun laţă ă soneria locuin ei lui T n sache. Ceilal i doi lucr toriţ ă ă ţ ă operativi supravegheau ieşirea de serviciu, din spatele casei, pentru cazul cînd T n sache ar încerca să ă ă

dispar pe acolo. La col ul str zii aştepta maşina ce-iă ţ ă adusese. Sun de mai multe ori, îndelung, şi abia după ă zece minute veni s -i deschid Sibil, so ia luiă ă ţ T n sache.ă ă

— Pe cine cau i, domnule? îl întreb indignat . Cevaţ ă ă nemaipomenit! S deranjezi lumea din somn la oă asemenea or !ă

— Pe domnul Drugan îl caut. Pe domnul T n sacheă ă Drugan.

— So ul meu nu-i acas . Sînt chiar îngrijorat c n-aţ ă ă ă venit pîn la ora asta. Dumnealui nu obişnuieşte să ă întîrzie. Pot spune c se întîmpl pentru prima dat .ă ă ă Dar dumneata cine eşti?

Picioruş care, datorit ner bd rii şi enerv rii, uitaseă ă ă ă s se legitimeze, o f cu acum.ă ă

— Doamn , aş putea s intru pentru cîteva minute?ă ă— Dac este absolut necesar... Pofti i în cas !ă ţ ăÎl introduse într-o sufragerie. Mobila în stil florentin

era superb . Tablourile de pe pere i semnate de pictoriă ţ consacra i; argint ria şi vesela tr dau opulen a. Şi doarţ ă ă ţ se afla în casa unui func ionar de hotel şi al uneiţ coafeze.

— Tat , vrei s vii pu in? strig Sibil, dup ce b tuă ă ţ ă ă ă într-o uş . Apoi c tre Picioruş: V rog s aştepta i să ă ă ă ţ ă vin şi tata. Colonelul! (Pronun cuvîntul cu un fel deă ţă emfaz , probabil cu inten ia secret de a-l impresiona.)ă ţ ă

Cîteva minute mai tîrziu îşi f cu apari ia şiă ţ „colonelul” într-un halat de m tase vişiniu, pe care-lă îmbr case peste pijama. Era un b rbat trecut deă ă şaizeci de ani, înalt, drept, frumos. P rul alb era bogată şi vag ondulat. Mirosea a lavand şi nu f cea impresiaă ă c abia se trezise din somn.ă

— Colonel în rezerv , Atanasiu! se recomand el. Cuă ă cine am onoarea?

Picioruş îşi spuse numele, pe urm formul primaă ă întrebare:

— Este adev rat c domnul T n sache nu se află ă ă ă ă acum aici?

— Dar bine, domnule, i-am spus doar c nu s-aţ ă întors înc ! interveni Sibil, v dit enervat .ă ă ă

— Ginerele meu nu a venit acas , confirm b trînul,ă ă ă dup care îşi examina cu aten ie unghiile lustruite,ă ţ parc spre a se încredin a dac , între timp, nu seă ţ ă întîmplase ceva cu ele.

— Îmi permit s v atrag aten ia amîndurora că ă ţ ă m rturiile false sînt sanc ionate de lege.ă ţ

— Ştim lucrul acesta, confirm b trînul, întor- cîndu-ă ăse cu fa a c tre fiic -sa, parc spre a-i cere scuze cţ ă ă ă ă vorbise şi în numele ei. Sibil d du afirmativ din cap, peă urm privi în sus, cu un fel de plictiseal exasperant ,ă ă ă de parc interpela divinitatea: „Dumne-zeule, de ce miă l-ai adus şi pe sta pe cap?”.ă

— Bine! Acum nu este aici. Chiar cu riscul de a p rea plictisitor, in s v întreb dac , în ultimele două ţ ă ă ă ă ore, n-a dat pe acas .ă

— Nu, domnule, r spunse b trînul care,ă ă descoperind c batista din buzunarul de la piept ală halatului nu st tea cum trebuie, o scoase, o desp turi,ă ă o împ turi la loc, dup care o potrivi în aşa fel, încîtă ă cele patru col uri s se vad simetric şi discret, caţ ă ă patru petale de trandafir alb.

— Nici nu v-a telefonat?— Nu!— Dac a i presupune c domnul T n sache areă ţ ă ă ă

motive s nu doreasc s dea ochii cu noi, undeă ă ă crede i c ar putea s se ascund ?ţ ă ă ă

— Domnule, ginerele meu este un om cinstit, şi nu cred, nu pot crede c ar avea vreun motiv s seă ă fereasc de a da ochii cu dumneavoastr .ă ă

— Dar dac , totuşi, ar avea un motiv? insistă ă Picioruş.

— Dac , totuşi, un asemenea motiv exist , habar nuă ă

avem unde ar putea s se ascund . Tu, Sibil, ai idee?ă ă— Nu, tat . Apoi c tre Picioruş: Domnule, ceă ă

acuza ii îi aduce i so ului meu? De vreme ce sînt so iaţ ţ ţ ţ lui nu crede i c am dreptul s aflu?ţ ă ă

— Nu, doamn . Sau, mai exact, deocamdat nu.ă ăSe scurseser dou sprezece ore de cînd fuseseră ă ă

luate toate m surile ce se impuneau într-o asemeneaă împrejurare, f r s d m de urma lui T n sache, deă ă ă ă ă ă parc îl înghi ise p mîntul. Începusem s m întrebă ţ ă ă ă dac nu cumva T n sache fusese între timp lichidată ă ă eventual de c tre individul din restaurant, care, numaiă prin simpla sa prezen , izbutise s exercite asupra luiţă ă o adev rat teroare. Totuşi, temerea aceasta eraă ă contrazis de cele afirmate de Picioruş. Anume c ,ă ă dup plecarea de la restaurant, nimeni nu-i urm rise.ă ă Desigur, îmi venea greu s cred c Picioruş se înşelase.ă ă Într-adev r, era el tîn r, dar în ultim instan nuă ă ă ţă tinere ea, ci experien a este hot rîtoare. Or Picioruşţ ţ ă avea m car atîta rutin ca să ă ă simtă dac este sau nuă urm rit. Da, aveam încredere în „flerul” lui Picioruş;ă dar dac se înşelase şi individul din restaurant totuşi îiă urm rise şi, dup ce T n sache se descotorosise deă ă ă ă Picioruş, ap ruse din umbr spre a se r fui cu el?ă ă ă Ipoteza aceasta a r fuielii impunea, cu necesitate, oă alta: lichidarea lui T n sache. Şi cu toate c aveamă ă ă serioase îndoieli c faptele s-au putut petrece aşa, amă extins cercet rile, c utînd nu numai un T n sache înă ă ă ă via , ci, eventual, cadavrul lui.ţă

Dar cu aceasta nu epuizasem absolut toate ipotezele. Nu era exclus şi o prealabil în elegereă ă ţ între T n sache şi individul cu fîş. O în elegereă ă ţ prealabil ? Cum asta? Simplu. T n sache prinde deă ă ă veste c Picioruş îl fileaz . Atunci, în în elegere cu acelă ă ţ individ, pun la cale atragerea urm ritorului într-oă curs . În acest scop, se autoinvit la masa lui Picioruş,ă ă bate cîmpii, dar îi d acestuia s în eleag c ştie cineă ă ţ ă ă

este. La un moment dat, apare individul cu fîş. T n sache afecteaz spaim şi Picioruş se las p c lit.ă ă ă ă ă ă ă Dup aceea, T n sache îl invit s fac amîndoi cî ivaă ă ă ă ă ă ţ paşi pe jos şi Picioruş accept . Pe drum, continu să ă ă joace teatru. Numai c de data asta Picioruşă reac ioneaz altfel decît se aşteptau cei doi complici şiţ ă atunci, v zîndu-se în pericol de-a fi arestat, ca să ă scape, T n sache îl atac , f cîndu-l inofensiv.ă ă ă ă

Ipoteza aceasta, dintr-un anumit punct de vedere, p rea mai verosimil chiar decît aceea a lichid rii luiă ă ă T n sache de c tre individul cu fîş. În orice caz,ă ă ă investiga iile noastre se desf şurar pe toate planurile,ţ ă ă dar f r vreun rezultat concret. Categoric, peă ă T n sache parc îl înghi ise p mîntul. Cît priveşteă ă ă ţ ă Lawitz, nici el nu d dea vreun semn de via . Eşeculă ţă p rea total.ă

În cea de-a treia zi l-am audiat din nou pe c pitanulă Ciubotaru.

— Nimic nou, tovar şe c pitan?ă ă— Nimic, tovar şe maior. Lawitz se înc p îneaz să ă ăţ ă ă

nu dea vreun semn de via . Asta ar putea s însemneţă ă ori c b nuieşte ceva, ori c nu-i în ar .ă ă ă ţ ă

— Spunea i c v rul dumneavoastr v-a f cutţ ă ă ă ă leg tura cu Lawitz.ă

— Da! T n sache.ă ăŞi se uit la mine b nuitor, fiindc nu în elegeaă ă ă ţ

motivul pentru care reluam o discu ie în care el fuseseţ foarte clar.

— Nu mi-a i spus în ce rela ii v afla i cu v rulţ ţ ă ţ ă dumneavoastr !ă

— Rela ii bune. inem unul la altul. Ne vedem însţ Ţ ă foarte rar.

— De ce?— Din lips de timp. El ocupat... Eu de asemenea...ă

Şi apoi, ca s fiu sincer, dac nu ne vizit m asta seă ă ă

întîmpl , în primul rînd, din cauza nevestelor. Lucia şiă Sibil nu prea se sufer . Şti i cum sînt femeile.ă ţ

— În ultimele s pt mîni v-ati întîlnit?ă ă— Nu!— Nu l-a i c utat la hotel?ţ ă— Dup cele ce mi s-au întîmplat cu Lawitz, peă

acolo nu-mi mai calc piciorul. M-am lecuit pentruă totdeauna.

— Nu v-a telefonat cumva zilele acestea?— Nu!— Aş vrea s v pun o întrebare mai indiscret .ă ă ă

T n sache are vreo leg tur extraconjugal ?ă ă ă ă ă— Nu ştiu! Ne vedem prea rar ca s ne facemă

asemenea confiden e.ţ— Dac , eventual, v telefoneaz sau v cere s vă ă ă ă ă ă

întîlni i, v rog s -mi da i de veste. Dar f r ca el sţ ă ă ţ ă ă ă ştie.

— A f cut ceva r u, tovar şe maior? se nelinişti.ă ă ă— Nu ştiu!Şi m-am ridicat. A în eles c nu aveam a-i pune alteţ ă

întreb ri. A plecat. De la fereastr l-am v zută ă ă traversînd strada. Mersul îi era obosit. M-am uitat la ceas. Era ora cînd obişnuia s ia troleibuzul ca s seă ă duc la aeroport.ă

Trecur zece zile. T n sache era ă ă ă de neg sit. Şi iat ,ă ă în cea de-a unsprezecea zi, Bogdan n v li, ca oă ă furtun , în biroul meu:ă

— B trîne, î i sco i p l ria?ă ţ ţ ă ă— Dac este cazul...:ă— Ştiu unde se afl T n sache.ă ă ă— Unde? am întrebat sceptic.— La Mandravela. Vreau s spun la Spitalul Central.ăM-am uitat la el b nuitor. Voia s glumeasc ? Dară ă ă

parc niciodat Bogdan nu fusese mai serios ca în clipaă ă aceea.

— Sigur?— Absolut sigur.— În cazul acesta, îmi scot p l ria. Cum naiba i-aă ă ţ

dat prin minte s -l cau i acolo?ă ţ— L sînd gluma la o parte, afl c meritul meu esteă ă ă

egal cu zero: întîmplarea, b trîne, pura întă împlare. O hoaşc mai dat naibii ca întîmplarea nici c exist .ă ă ă ă Închipuie- i, acum vreo dou ore treceam pe Magheruţ ă cu Ducipalul meu. (Ducipalul lui Bogdan era un Fiat 1300, proprietate personal .) La un moment dat, cineă crezi c m dep şeşte? Madam Sibil, nevasta luiă ă ă T n sache. Era foarte gr bit . „Unde s-o fi gr bindă ă ă ă ă aşa?” m-am întrebat. C m-am întrebat, nu-i nici oă scofal . Totuşi merit s - i sco i p l ria, fiindc nu m-amă ă ţ ţ ă ă ă mul umit doar s m întreb, ci m-am luat dup ea. Aţ ă ă ă fost, b trîne, o inspira ie fain . Şi n-o spun ca s mă ţ ă ă ă laud. De aceea, de multe ori, cînd am r gazul s citescă ă niscai poezii în vreo revist literar , m cuprinde un felă ă ă de melancolie şi îmi zic: „în definitiv, în meseria mea po i face treab bun şi f r inspira ie, pe cînd ca poet,ţ ă ă ă ă ţ f r inspira ie, nu valorezi nici doi bani. Oare de ceă ă ţ naiba natura m-a înzestrat cu un asemenea har, f ră ă s am neap rat nevoie de el, dar, în schimb, i-aă ă ă nedrept it pe unii dintre poe i, care au absolutăţ ţ ă trebuin de inspira ie?ţă ţ

Bogdan avea chef de vorb şi, fiindc ştiam cît deă ă mult îi pl ceau digresiunile, l-am întrerupt:ă

— Ascult , m i b iete, cred c acum nu-i momentulă ă ă ă cel mai potrivit pentru asemenea divaga ii. Spune-miţ mai bine ce-i cu T n sache!ă ă

— Î i vorbeam de nevast -sa.ţ ă— Ai urm rit-o... Şi?ă— Î i spuneam c am avut inspira ia s-o urm resc.ţ ă ţ ă

Ei bine, am urm rit-o şi afl , b trîne, c maşina ei nu s-ă ă ă ăa oprit decît la poarta Spitalului Central. E nevoie s - iă ţ spun cît de surprins am fost?

— Nu! Spune mai departe.— M-am întrebat: „Oare madam Sibil asta are

contract cu spitalul s coafeze nebunele?” A fost,ă recunosc, o întrebare neserioas . De aceea m-amă agitat un pic şi, cîteva minute mai tîrziu, am izbutit să aflu c , de fapt, Sibil venise s se intereseze de stareaă ă s n t ii lui b rbatu-su.ă ă ăţ ă

— Şi ce-a aflat?— C prinde muşte.ă— Aşa i-au spus medicii?— Da! Interesant îns ştii ce este? C madam Sibil,ă ă

dup ce a luat cunoştin de boala lui b rbatu-su, a zisă ţă ă mersi pentru informa ii şi a plecat, f r s -şi exprimeţ ă ă ă dorin a de a-l vedea.ţ

— Ascult , m i b iete! ie ce i-au spus mediciiă ă ă Ţ ţ despre T n sache?ă ă

— Exact ce i-au spus şi ei. C i s-a deranjată biblioteca.

— E chiar atît de grav bolnav?Bogdan ridic din umeri:ă— Cît de grav este, nu ştiu. Medicii îns aşa pretind.ă— Tu l-ai v zut?ă— Nu! Numai m-am informat. Am ştiut c ai s vreiă ă

s -l vezi şi am amînat pl cerea asta pentru mai tîrziu. ă ă— Ziceai c te-ai informat. Ei bine, ai aflat cum aă

ajuns acolo?— Desigur. În urm cu zece zile, diminea a, cîndă ţ

profesorul Vasiliu a sosit la spital, T n sache l-aă ă întîmpinat şi i-a cerut s -l primeasc , fiindc vrea s -iă ă ă ă fac o comunicare important , care priveşteă ă securitatea statului. Profesorul, deşi nu în elegea de ceţ individul i se adreseaz tocmai lui, a acceptat totuşiă s -l primeasc . Odat ajuns în biroul acestuia,ă ă ă T n sache a început s -l acuze c este conduc torulă ă ă ă ă unei re ele de spionaj şi s -l amenin e c , în cazul cîndţ ă ţ ă nu-i num r pe loc suma de o sut de mii de lei, îl vaă ă ă

denun a Securit ii. Profesorul, dîndu-şi imediat seamaţ ăţ c are de-a face cu un nebun, s-a recunoscut vinovat şiă s-a învoit s -i cumpere t cerea cu pre ul de una sută ă ţ ă de mii de lei. În realitate, a luat m surile necesare caă s -l fac inofensiv. De atunci T n sache se afl laă ă ă ă ă Central.

— Bine, dar spitalul n-a anun at pe nimeni timp deţ zece zile?

— Ba da, mili ia. Trebuie îns s şti i c asupra luiţ ă ă ţ ă T n sache nu s-a g sit nici un fel de act. Mili ia şiă ă ă ţ acum cerceteaz spre a-i stabili identitatea. De altfel,ă cui i-ar fi dat prin minte s ă identifice în nebunul f ră ă identitate de la Central pe T n sache, cel pe care noi îlă ă c ut m de zece zile?ă ă

Bogdan avea dreptate. Într-adev r, cui i-ar fi dată prin minte?

— M i b iete, ceva nu-i în ordine în toat povesteaă ă ă asta, i-am atras aten ia.ţ

— Ce anume, b trîne? ă— Spuneai c mili ia înc n-a izbutit s stabilească ţ ă ă ă

identitatea lui T n sache. Pe de alt parte, tot tu aiă ă ă afirmat c Sibil s-a dus s se intereseze de stareaă ă s n t ii lui b rbatu-su. Ea nu s-a legitimat? N-a dat oă ă ăţ ă explica ie? ţ În ce calitate s-a interesat?

— Ia-o mai încet, Ducule! îmi recomand Bogdan.ă Sibil s-a prezentat la spital ast zi pentru prima dat .ă ă Desigur, s-a legitimat. A recunoscut c bolnavul esteă b rbatu-su. Dar asta abia acum dou ore. Cei de laă ă spital înc n-au apucat s anun e mili ia. Aşa c totul eă ă ţ ţ ă clar ca bun ziua. Sau poate eşti de alt p rere?ă ă ă

— Mda!... Explica ia este posibil . Pe urm , ho-ţ ă ă t rîndu-m brusc: Eu dau fuga pîn la Spitalul Central.ă ă ă Vii şi tu?

— Nu! Am alt treab .ă ă— Bine, atunci am plecat.Am avut norocul s -l g sesc acolo pe profesorulă ă

Vasiliu. Mi-a repetat ceea ce ştiam deja de la Bogdan.— Domnule profesor, e bolnav într-adev r? Nuă

cumva simuleaz ?ă— În nici un caz!— Aş putea s -l v d şi eu? Sau e cumva periculos?ă ă— Nu, de loc. Sigur c -l pute i vedea. V înso esc.ă ţ ă ţCînd am intrat în înc perea ce-i fusese destinat ,ă ă

T n sache era absorbit de o treab c reia îi consacra –ă ă ă ă dup cum am aflat – toate orele din timpul zilei şi oă parte din orele de noapte. Cioc nea pere ii cu oă ţ pietricic , pe urm îşi lipea urechea şi asculta cuă ă aten ie. La început nu ne acord nici o aten ie. Maiţ ă ţ tîrziu, cînd lu cunoştin c nu mai este singur, duseă ţă ă degetul la buze, ceea ce însemna c ne interzicea să ă vorbim, pe urm continu s cioc neasc peretele.ă ă ă ă ă

— Înc n-ai g sit? îl întreb profesorul Vasiliu.ă ă ăT n sache, contenind s mai cioc neasc , seă ă ă ă ă

întoarse cu fa a spre noi:ţ— Am s g sesc. Precis am s g sesc. Aicea l-aiă ă ă ă

ascuns. Haide, recunoaşte c aicea l-ai ascuns!ă— Dumnealui este convins c am ascuns în pereteleă

acesta, într-o anume ascunz toare, documenteă secrete, de mare importan ! m l muri profesorul.ţă ă ă

T n sache abia acum catadicsi s m priveasc .ă ă ă ă ă— Tu cine eşti? m întreb , r stindu-se. N-amă ă ă

apucat s g sesc un r spuns, fiindc tot el ad ug :ă ă ă ă ă ă Las c ştiu. De altfel am fost convins c , pîn la urm ,ă ă ă ă ă perspicacitatea voastr , sau poate întâmplarea, v vaă ă pune pe urmele lui. Apoi, ar tând cu degetul peă profesor, într-un gest amenin tor şi solemn: El esteţă şeful!... Privi i-l!... El este Monseniorul!... Aresta i-lţ ţ imediat! E un spion periculos. Crede i-m ! M crede i?ţ ă ă ţ

— Bineîn eles c domnul te crede! r spunseţ ă ă profesorul în locul meu.

— Ave i un revolver? m întreb T n sache, f cîndţ ă ă ă ă ă cî iva paşi spre mine.ţ

— Nu! i-am r spuns.ă— Cum, n-ave i asupra dumneavoastr o arm ?ţ ă ă

Domnule, sînte i de o impruden condamnabil !ţ ţă ă Monseniorul poate s v atace, s v ucid . De altfel,ă ă ă ă ă n-ar fi la prima lui crim . E periculos. Extrem deă periculos. Pe urm , amintindu-şi dintr-o dat : Sînte iă ă ţ salvat, domnule. Dac nu ave i asupra dumneavoastră ţ ă un pistol, v voi împrumuta eu o arm mult maiă ă eficace. Un moment. Se c ut prin buzunare, şi pîn laă ă ă urm scoase o pietricic , aidoma aceleia cu careă ă cioc nea pere ii. Poftim acest laser. Lua i-l! Eu mai amă ţ ţ unul, aşa c nu trebuie s ave i scrupule. Lua i-l! Vă ă ţ ţ ă rog, nu m refuza i!ă ţ

Profesorul Vasiliu îmi f cu semn s iau pietricica.ă ă— V mul umesc, domnule.ă ţ— Pentru pu in. Pe urm , întorcîndu-se c treţ ă ă

profesor şi frecîndu-şi mîinile de satisfac ie: Ei,ţ monseniore, s vedem acum pe unde ai s sco iă ă ţ c maşa. De data asta eşti obligat s m rturiseşti.ă ă ă M rturiseşte pîn nu-i prea tîrziu. Cere i-i să ă ţ ă m rturiseasc ! se r sti din nou la mine.ă ă ă

— M rturiseşte! am ipat la profesor, spre mareaă ţ satisfac ie a lui T n sache.ţ ă ă

— M rturiseşte! m sus inu şi T n sache. Care peă ă ţ ă ă care? Tu sau M tr guna?ă ă

— Las c am s - i spun alt dat , se eschivă ă ă ţ ă ă ă profesorul, dîndu-mi s în eleg prin semne c era cazulă ţ ă s ne retragem.ă

T n sache m privi triumf tor:ă ă ă ă— Ai văzut? Nu vrea s m rturiseasc . D din col înă ă ă ă ţ

col . E mare parşiv. Şi periculos. M tr guna nu e maiţ ă ă prejos. Între ei se d o lupt pe via şi pe moarte.ă ă ţă M tr guna contra Monseniorului?... Monseniorul contraă ă M tr gunei?... Nu ştiu!... Tot un drac!... Asta-i. Peă ă urm , imperativ, c tre mine: Scoate laserul! Am scosă ă pietricica din buzunar. Acum str punge-l! F -i g uri caă ă ă

la şvai er. Ochiul drept... Ochiul stîng... O gaur înţ ă dreptul inimii... Una în pîntece. Haide! Ce mai stai?

Deşi nu mai avusesem de-a face cu nebunii, am ştiut s adopt o atitudine care s nu-l irite peă ă T n sache. L-am luat deoparte şi i-ani spus în şoapt :ă ă ă

— Nu e cazul acum. Înc n-a m rturisit. Mai tîrziu,ă ă nici o grij !ă

— Ai dreptate! se bucur T n sache. Mai întîi să ă ă ă m rturiseasc .ă ă

Profesorul Vasiliu se îndrept spre uş , f cîndu-miă ă ă semn s -l urmez.ă

— M-am hot rît s m rturisesc totul, îi explic luiă ă ă ă T n sache. M duc s scriu declara ia. Nu-i aşa că ă ă ă ţ ă preferi o declara ie scris ?ţ ă

— Bineîn eles, se învoi T n sache.ţ ă ă— Stai, c nu te las s pleci singur. N-am încredereă ă

în tine. Trebuie s te supraveghez îndeaproape! i-amă spus profesorului, intrînd în joc.

T n sache ne l s s plec m. Nici nu închisesemă ă ă ă ă ă bine uşa în urma noastr , c el se şi apuc să ă ă ă cioc neasc din nou pere ii, în c utarea documentelor.ă ă ţ ă

Revenind în biroul profesorului, înc o dat l-amă ă întrebat:

— Domnule profesor, sînte i absolut sigur c nuţ ă simuleaz ?ă

— Absolut sigur! Dumneavoastr , îns , se pare că ă ă ave i îndoieli.ţ

Dac aveam îndoieli? Sigur c aveam. Îmi p reaă ă ă suspect nebunia subit a lui T n sache. Picioruşă ă ă ă st tuse seara de vorb cu el şi T n sache seă ă ă ă comportase normal. Nimic din atitudinea lui nu fusese de natur s -i sugereze c nu era în toate min ile. Peă ă ă ţ de alt parte, chiar dac acceptam ca posibil nebuniaă ă ă lui, survenit peste noapte, îmi trezea suspiciuni felulă cum ea se manifestase. Îl pîndeşte pe profesor, îi îndrug nişte poveşti cu o re ea de spionaj al c rei şefă ţ ă

este el, profesorul, şi îi cere acestuia s -i pl teasc oă ă ă sut de mii de lei ca s p streze secretul. Ciudat,ă ă ă foarte ciudat! în definitiv, de ce îşi alesese drept „victim ” tocmai pe medicul şef al spitalului? De ceă nebunia lui se manifesta tocmai la poarta balamucului, şi abia diminea a? Nu cumva fiindc era singurul locţ ă unde i se putea pierde urma m car pentru un anumită timp? Mai mult, cum se face c asupra sa cei de laă spital n-au g sit buletinul de identitate sau vreun altă act, pe baza c ruia s i se poat stabiă ă ă li identitatea? Fiindc era totuşi greu de presupus c T n sache, pînă ă ă ă ă a nu înnebuni, circulase prin oraş f r s aib asupraă ă ă ă sa vreun act. Or, în cazul acesta, trebuia s tragă concluzia c nebunia lui începuse a se manifesta prină distrugerea oric rui act pe baza c ruia i se puteaă ă stabili identitatea? Ciudat manifestare de demen !ă ţă

— Domnule profesor, personal am îndoieli că T n sache este într-adev r nebun.ă ă ă

— Îmi pare r u c trebuie s v contrazic, dar,ă ă ă ă crede i-m , sţ ă înt mai în m sur decît dumneavoastră ă ă s -mi dau seama dac un pacient simuleaz sau nu.ă ă ă

Profesorul Vasiliu era foarte sigur pe el şi, m rturisesc, siguran a lui m-a f cut s am îndoieli că ţ ă ă ă dreptatea este de partea mea. În definitiv, el era o somitate în specialitatea sa, pe cînd eu, un profan, un ageamiu. Şi cu toate acestea, îmi era atît de greu să cred c T n sache înnebunise cu adev rat! ă ă ă ă În orice caz, ar fi fost o adev rat insolen din partea mea s -lă ă ţă ă contrazic.

— Domnule profesor, în urm cu vreo dou -trei ore,ă ă so ia lui a venit s se intereseze de starea s n t iiţ ă ă ă ăţ sale. Dumneavoastr a i v zut-o?ă ţ ă

— Da. Doctorul Crişan a aclus-o la mine.— V-aş ruga s -l chema i aici.ă ţCinci minute mai tîrziu, doctorul Crişan intra în

cabinetul profesorului. Acesta din urm f cuă ă

prezent rile.ă— Domnule doctor, aş dori s v pun cîtevaă ă

întreb ri.ă— V rog!ă— În leg tur cu pacientul pîn de curînd f ră ă ă ă ă

identitate.— Adic , în leg tur cu T n sache Drugan.ă ă ă ă ă— Exact. A fost aici so ia lui. Ce v-a spus? V rog s -ţ ă ă

mi reproduce i cţ ît mai fidel cuvintele ei.— Mi-a spus... sta i pu in s -mi amintesc. Da!... Mi-aţ ţ ă

spus c so ul ei a disp rut de acas în urm cuă ţ ă ă ă unsprezece zile. C ă l-a c utat peste tot şi c nici mili iaă ă ţ care a fost anun at imediat nu i-a dat de urm . Şiţ ă ă acum vine partea curioas a declara iei sale. Pretindeă ţ c în noaptea aceasta a avut un vis ciudat. A visat, pură şi simplu, c so ul ei se afl internat la noi. Ea nu preaă ţ ă crede în vise, dar, întrucît şi aşa omul ei era de neg sit, şi-a spus c nu ar avea nimic de pierdut dacă ă ă va veni s se intereseze. Cînd am aflat c so ul eiă ă ţ disp ruse în urm cu unsprezece zile, imediat m-amă ă gîndit la pacientul nostru, c ruia nu-i putusem stabiliă identitatea. I-am cerut s mi-l descrie. Semnalmenteleă corespundeau perfect. I-am spus c avusese un visă profetic, fiindc , într-adev r, so ul ei se afl internat laă ă ţ ă noi. Asta e tot, domnule.

— De ce a i adus-o la domnul profesor? Era absolutţ necesar? am vrut s ştiu.ă

— Am crezut c pe domnul profesor îl va interesa s-ăo cunoasc , îmi r spunse doctorul Crişan cu un tonă ă glacial, ceea ce m convinse c întrebarea mea îlă ă jignise.

— Nu şi-a exprimat dorin a s -şi vad so ul? amţ ă ă ţ întrebat, de data asta adresîndu-m profesorului.ă

— Nu!Doctorul Crişan interveni:— Am întrebat-o dac nu vrea s -l vad – astaă ă ă

înainte de-a o aduce la domnul profesor – dar ea a refuzat, spunînd c se simte prea tulburat , dar c vaă ă ă reveni într-una din zilele urm toare.ă

— Altceva?— Cam asta-i tot. Mi-a f cut impresia c era tareă ă

gr bit , mai ad ug doctorul Crişan.ă ă ă ă— Nu s-a interesat dac boala de care suferă ă

b rbatu-su e grav ?ă ăDe data asta r spunse profesorul:ă— Dac nu-mi atr gea i aten ia, uitam. M-a întrebată ă ţ ţ

doar dac prev d o îns n toşire grabnic a so ului ei.ă ă ă ă ă ţ Doctor Crişan, nu-i aşa c acesta a fost sensulă întreb rii ei?ă

— Da, domnule profesor.— Şi dumneavoastr ce i-a i r spuns?ă ţ ă— C nu-l v d p r sind prea curînd spitalul.ă ă ă ă— Cum a reac ionat aflînd o asemenea veste?ţProfesorul ridic din umeri:ă— În nici un fel. De altfel, nici n-am observat.— M ierta i, domnule profesor – interveni doctorulă ţ

Crişan – dar, dup p rerea mea, r spunsulă ă ă dumneavoastr n-a prea afectat-o. V rog s mă ă ă ă crede i c am fost chiar mirat. Totuşi îi este so ...ţ ă ţ

— V mul umesc, domnilor.ă ţM-am ridicat. Profesorul mi-a întins mîna peste

birou. I-am strîns-o. Am ieşit din cabinetul lui împreună cu doctorul Crişan, care se oferi s m conduc .ă ă ă

— Domnule doctor, dumneavoastr ce p rere ave i?ă ă ţ T n sache este într-adev r bolnav, sau simuleaz ?ă ă ă ă

— P rerea mea concord cu a profesorului.ă ă

Maşina lui Sibil aştepta în fa a unei vile de pe stradaţ Londrei. Se afla acolo de mai bine de dou ore. Dară dou ore nu e prea mult cînd clienta care trebuieă coafat nu este fieştecine şi pe deasupra mofturoas .ă ă De altfel, m informasem c motivul pentru care Sibilă ă

nu ducea lips de clientel – m refer la acea clientelă ă ă ă ce nu voieşte sau nu are r bdare s frecventeze ună ă salon de coafur – eraă c se pricepea de minune să ă creeze iluzia c niciodat nu se gr bea: Şi era aceastaă ă ă o mare calitate, fiindc femeile, neavînd decît o ideeă aproximativ despre valoarea timpului – pe care şi-lă irosesc f r regrete, preocupate de o serie de nimicuriă ă – se indispun grozav atunci cînd altcineva le aminteşte, sub o form sau alta, c , totuşi, timpul, acest mareă ă duşman al vie ii, este scump. Dînd clientelor iluzia cţ ă nu se gr beşte, şi c singura ei preocupare este ca eleă ă s fie mul umite, ca o bun psiholoag ce era, Sibil ştiaă ţ ă ă c bacşişul va fi cu atît mai substan ial, cu că ţ ît iluzia va fi mai perfect .ă

Maşina lui Sibil fusese parcat în fa a casei în urmă ţ ă cu dou ore, dar eu m aflam pe strada Londrei numaiă ă de zece minute. Aşteptasem cinci minute în Mercedesul care m adusese, iar ultimele cinci minuteă mi le irosisem plimbîndu-m pe strad . La un momentă ă dat, trecînd pe lîng maşina cu care se deplasa Sibil,ă mi-a dat prin minte s verific dac nu cumva uitase să ă ă încuie maşina. Uitase. Atunci am deschis portiera şi m-am instalat confortabil, picior peste picior, pe bancheta din spate. Aveam în buzunar un prospect al O.N.T.- ului. Ca s nu m plictisesc aşteptînd, l-am scos şi amă ă început s -l frunz resc. Mult n-a trebuit s aştept.ă ă ă Exact peste cincisprezece minute, am v zut-o pe Sibilă ieşind din cas , gr bit . Preocupat s caute în poşetă ă ă ă ă ă cheia de contact, nu b g de seam ca în maşin seă ă ă ă afla cineva. M observ abia dup ce urc la volan, înă ă ă ă oglinda retrovizoare. Cîteva clipe r mase ca paralizat .ă ă

— Cine eşti? m întreb r stit.ă ă ă— D -i b taie! Ia-o spre Casa Scînteii.ă ăEzita. Totuşi nu p rea impresionat şi nici nu f ceaă ă ă

impresia c -i este fric . Aveam sentimentul că ă ă elementul surpriz pe care scontasem fusese ratat. Seă

uita la mine prin oglinda retrovizoare, cercetîndu-mă cu luciditate. Pîn la urm , vîrî cheia de contact şiă ă porni motorul. Sibil conducea cu o mîn sigur . Nuă ă spunea nimic, nu punea întreb ri. Din cînd în cînd, mă ă privea întreb tor. Am l sat-o s fiarb în zeama ei.ă ă ă ă

Pentru prima dat foloseam o asemenea metod şiă ă eram curios s v d cu ce rezultat se va solda. Dacă ă ă Bogdan m-ar fi v zut instalîndu-m în maşina ei şiă ă dac m-ar fi auzit invitînd-o s mearg spre Casaă ă ă Scînteii sigur c ar fi f cut nişte ochi foarte mari. Nuă ă era „genul” meu de a ac iona. Dac , totuşi,ţ ă procedasem aşa, o f cusem fiindc , din cele ceă ă putusem afla despre Sibil, îmi d dusem seama c nuă ă prea se pierdea uşor cu firea. Despre ea, Bogdan spunea: „B trîne, Sibil îmi face impresia c -i uns cuă ă ă toate alifiile. Asta, dac -i încol it cu ceva, joac tare”.ă ţ ă ă De încol it nu aveam cu ce s-o încol esc. Pe de altţ ţ ă parte, nu voiam s-o convoc la sediu, ca s am cu ea oă conversa ie ştiin ific în leg tur cu visele. Metoda peţ ţ ă ă ă care m hot rîsem s-o folosesc m angaja pe mine, caă ă ă individ, nu şi institu ia pentru care lucram. Fiindc astaţ ă îmi era inten ia: s nu-mi dezv lui identitatea.ţ ă ă

— N-ai de gînd să vorbeşti? m întreb ea, cîndă ă ajunser m pe la Arcul de Triumf.ă

Nu i-am r spuns imediat. Abia cînd am ajuns ă în Pia a Scînteii i-am spusţ :

— Ia-o spre aeroport!Cînd am ajuns în dreptul fîntînii Miori a, iar şiţ ă

întreb :ă— Cine eşti?Întrebarea ei îmi plăcu. Am avut intui ia c tacticaţ ă

pe care o adoptasem nu era greşit . De altfel, faptul că ă ea se supusese cu docilitate dovedise c se temea deă cineva sau, în cel mai bun caz, c nu avea interes să ă atrag aten ia asupra ei.ă ţ

— B noas meseria de coafez , aşa-i?ă ă ă

Se aştepta atît de pu in s -i pun o asemeneaţ ă întrebare, încît nu observ o denivelare a şoselei, ca s-ăo evite. Arcurile gemur şi maşina fu zgîă l îţ it r u deă ă tot. Se uit la mine furioas .ă ă

— Ce te priveşte? C doar nu eşti de la controlulă averilor.

— Zece mii poate c nu, dar şapte-opt mii cîştigiă sigur pe lun , aşa-i?ă

— Ce- i pas ? Apoi f r mînie: Z u, nu aiţ ă ă ă ă haz! În definitiv, ce urm reşti? Cine eşti?ă

— Chiar nu b nuieşti?ă— Nu!— Încearc , poate ghiceşti.ă— Nu ştiu!... Nu vreau! Spune tu.— Ghiceşte dac , într-adev r, nu- i d prin minteă ă ţ ă

cine aş putea fi.— Crede-m , habar n-am. T n sache nu mi-a vorbită ă ă

de tine.Era un punct cîştigat. Va s zic , nici prin minte ă ă nu-i

d dea c aş putea fi un reprezentant al autorit ii. Astaă ă ăţ pe de o parte. Pe de alta, r spunsul ei: „T n sache nuă ă ă mi-a vorbit de tine” constituia, indirect, o dovad că ă b rbatu-s u avea leg turi dubioase cu anumi i indiviziă ă ă ţ în stare s procedeze aşa cum procedasem eu, adică ă silind-o s m înso easc într-o plimbare pe o rută ă ţ ă ă necunoscut . Jocul devenea din ce în ce maiă interesant.

— Apropo, ce mai face T n sache?ă ă— E bine, mersi, îmi replic , aruncîndu-mi prină

oglinda retrovizoare o privire furioas .ă— Chiar e... bine, mersi?— Da!— E acas ?ă— Da!— De cît timp a disp rut?ăEra complet derutat . Şi nervoas . F r s -şi deaă ă ă ă ă

seama, m ri viteza. Deşi conducea bine, am început să ă m tem.ă

— N-are rost s te gr beşti, i-am atras aten ia, că ă ţ ă doar ne plimb m. Te sf tuiesc s nu dep şeşti vitezaă ă ă ă de nou zeci kilometri. Se supuse. I-am pus din nouă întrebarea: De cît timp a disp rut b rbatu-t u?ă ă ă

— De unsprezece zile.— Unde se afl acum?ă— Nu ştiu!— Nu cumva... prinde muşte? (Inten ionat foloseamţ

un limbaj care nu-mi era propriu, care pe Bogdan, dacă ar fi avut prilejul s m aud , sigur l-ar fi încîntat.)ă ă ă

Iar şi se uit furioas la mine prin oglindaă ă ă retrovizoare.

— Acum ştiu cine eşti. Tu mi-ai telefonat c -iă internat la Spitalul Central. În definitiv, ce vrei? Nu crezi c e mai bine s juc m cu c r ile pe fa ?ă ă ă ă ţ ţă

Propunerea ei era ispititoare. Numai c eu n-oă puteam accepta, fiindc nu eram în posesia c r ilor peă ă ţ care ea b nuia c ă ă le am. Or a-i ar ta pe celeă adev rate, adic a-i dest inui adev rata meaă ă ă ă identitate, ar însemna pentru ea o asemenea surpriz ,ă încît pe loc s-ar inhiba şi n-ar mai sufla un singur cuvînt.

— De acord. Începe, îns , tu.ă— De ce nu tu?— Eu pun condi ii, s fim în eleşi.ţ ă ţ— Spune-mi, cel pu in, dac tu mi-ai telefonat cţ ă ă

T n sache se afl internat la Spitalul Central.ă ă ă— Nu eu i-am telefonat.ţ— Atunci nu mai în eleg. Pur şi simplu nu în elegţ ţ

cine dracu eşti. Şi nici în ce încurc tur afurisit s-aă ă ă vîrît T n sache.ă ă

— Am s te l muresc mai tîrziu. Acum vorbeşte! Nuă ă încerca îns s m min i, fiindc n-are s - i mearg . Euă ă ă ţ ă ă ţ ă ştiu mult mai multe lucruri decît ştii tu şi, dac î i ceră ţ

s voă rbeşti, o fac numai fiindc vreau s clarifică ă anumite puncte care nu-mi sînt prea clare..

— T n sache a trebuit, s se dea la fund în urm că ă ă ă u unsprezece zile.

— De ce?— Asta nu mai ştiu.— Chiar nu ştii?— Ba da! Are necazuri cu cei de la securitate.— Spionaj?— Aşa presupun.— Presupui? Numai presupui? am insistat.— Sînt aproape sigur . Nu ştiu îns nimic sigur.ă ă— Vrei s spui, c nu cunoşti am nunte?ă ă ă— Da, asta vreau s spun.ă— Am nunte nu cunoşti, bine.ă Dar, în linii mari,

despre ce este vorba?— Nu ştiu decît c l-a ademenit unui Lawitz.ă— Pa Lawitz l-ai v zut vreodat ?ă ă— Nu!— Atunci, înseamn c T n sache i-a vorbit despreă ă ă ă ţ

Lawitz!— C mi-a vorbit e un fel de a spune. Cînd a trebuită

s se dea la fund în urm cu unsprezece zile, mi-aă ă telefonat acas noaptea, tîrziu, mai exact spreă diminea , s m anun e c trebuie s se ascundţă ă ă ţ ă ă ă cîtva timp, fiindc are nepl ceri cu securitatea. Atunciă ă eu l-am întrebat: „Ce nepl ceri po i s ai tu cu ei? Nuă ţ ă i-ai inut gura şi te-a auzit careva?” ţ ţ „Nu-i asta. E

altceva mai grav. M-am l sat ademenit de unul Lawitză şi cei de la securitate au cam b nuit.”ă

— Chiar aşa i-a spus?ţ— Da!— Acestea au fost chiar cuvintele lui?— Dac î i spun!ă ţ— Bine! Altceva?— Mai nimic. Mi-a spus c are s -mi dea de vesteă ă

mai tîrziu şi mi-a cerut s nu spun, dac voi fiă ă întrebat , c m-a chemat la telefon. „S iei pe «nuă ă ă ştiu» în bra e. N-am dat pe acas , nu i-am telefonat,ţ ă ţ habar n-ai ce mi s-a putut întîmpla”. Pe urm a închis.ă Asta-i tot.

Sibil mi-a aruncat o privire cercet toare. Voia s seă ă conving dac o cred sau nu.ă ă

— Cînd ai aflat c T n sache se afl internat laă ă ă ă Central?

— Ieri. Am primit un telefon...— De la cine?— Nu ştiu! O voce necunoscut . Sînt sigur c n-amă ă ă

mai auzit-o niciodat . Mi-a spus c e internat la Spitalulă ă Central, dar s nu am nici o grij .ă ă

— i-a spus s te duci la spital?Ţ ă— Nu!— Atunci de ce te-ai dus?— Aşa!... Am vrut s m conving. Nu-mi venea să ă ă

cred.— Nu te-ai gîndit c îi faci un deserviciu?ă— Eu? Cum, adic ?ă— Dezv luindu-i adev rata identitate.ă ă— Nu m-am gîndit la asta. De altfel, nici nu mi-a dat

prin minte c , de vreme ce l-au internat, cei de laă spital nu-i cunosc identitatea. Ar fi trebuit s fiuă avertizat .ă

— A fost o greşeal .ăSibil iar şi se uit la mine, sfredelindu-m cu ochiiă ă ă

ei de peruzea. Remarca mea probabil o convinsese că am leg tur cu aceia care îl internaser pe T n sacheă ă ă ă ă la Spitalul Central.

— Dar dac e nebun, ce-i pot face? Nimic!ă— Crezi c -i nebun cu adev rat?ă ă— E, pe dracu! Dar dac l-au internat, înseamn că ă ă

i-a dus pe medici. T n sache are alte defecte, dară ă prost nu-i. De altfel, doctorii cu care am stat de vorbă

mi-au dat s în eleg c prea repede n-au s -i deaă ţ ă ă drumul.

— Întoarce!Sibil se gr bi s -mi execute ordinul. P rea extremă ă ă

de bucuroas . Minute întregi, maşina rul pe şosea cuă ă nou zeci de kilometri pe or , f r s schimb m vreoă ă ă ă ă ă vorb .ă

— Aştept! am auzit-o la un moment dat.— Ce?— S dai şi tu c r ile pe fa .ă ă ţ ţă— Dac aş da c r ile pe fa nu i-ar conveni.ă ă ţ ţă ţ— De ce?— Fiindc , nemaisim indu-m în deplin siguran ,ă ţ ă ă ţă

aş c uta s m scap de tine. Prea tîn r nu eşti, totuşiă ă ă ă ă nu cred c i s-a urît cu via a.ă ţ ţ

— Nu joci cinstit! — Nu obişnuiesc.Sibil îmi arunc o privire înveninat . Dar, în acelaşiă ă

timp, îi era fric . N-a mai pus nici o întrebare, şi niciă eu. La un moment dat a deschis aparatul de radio. N-am protestat. Cinci minute mai tîrziu tot ea l-a închis. Era extrem de nervoas .ă

— Opreşte! i-am cerut cînd am ajuns în Pia aţ Victoriei. (Am coborît). A fost o plimbare agreabil .ă Mersi!

— Du-te dracului!Am urm rit cu privirea maşina, pîn disp ru peă ă ă

Bulevardul Ana Ip tescu. Probabil c Sibil mai avea deă ă vizitat şi alte cliente. Am oprit un taxi care m-a dus la sediu. Într-o oarecare m sur , plimbarea fuseseă ă rodnic . Aflasem am nunte interesante. Va s zică ă ă ă T n sache, înainte de-a se da la fund, telefonaseă ă acas , iar socru-su şi nevast -sa min iser cîndă ă ţ ă declaraser lui Picioruş c el nu d duse nici un semnă ă ă de via . Min iser fiindc aşa le ceruse T n sache.ţă ţ ă ă ă ă Dar cîştigul cel mai mare era altul. Aveam certitudinea

c T n sache nu înnebunise, ci simula pur şi simplu.ă ă ă Simula atît de perfect, încît izbutise s -l p c lească ă ă ă pîn şi ă pe profesorul Vasiliu, o somitate în materie.

În ce fel trebuia s ac ionez acum, că ţ înd aveam certitudinea c T n sache trişeaz , nu-mi era clar. Îmiă ă ă ă d deam seama că ît de greu îmi va fi s -l transfer peă T n sache de la domiciliul s u voluntar – Spitalulă ă ă Central – la cel lalt, închisoarea. Desigur, profesorulă Vasiliu nu va voi s accepte c fusese tras pe sfoar deă ă ă un individ de teapa lui T n sache. Chestie de prestigiuă ă personal pe de o parte, pe de alta, şi de breasl ,ă fiindc , probabil, în afar de profesor şi de doctorulă ă Crişan, şi al i medici subscriseser la diagnosticul, pusţ ă lui T n sache. Prevedeam c va trebui s fă ă ă ă ac mare risip de tact şi de diploma ie, ca s -i conving c loculă ţ ă ă lui T n sache era în cu totul alt parte. Totuşi, aveamă ă ă îndoieli. Oare aş proceda bine dac T n sache ar aflaă ă ă c i-ă am priceput jocul? De vreme ce, practic, se afla în mîna noastr , poate c lucrul acesta ă ă nu mai avea importan . Nu mai avea importan , în raport cuţă ţă persoana lui. Dar în raport cu complicii? Fiindcă T n sache sigur avea, dac nu mai mul i, m car unulă ă ă ţ ă singur, de pild , pe acela care o vestise pe Sibil că ă b rbatu-su se afl ascuns la Spitalul Central. Dacă ă ă priveam problema din acest punct de vedere, nu mai eram chiar atît de sigur c aş proceda bine,ă transferîndu-l pe T n sache ă ă de la ospiciu la închisoare.

Pe de alt parte, de fiecare dat cînd îmi aduceamă ă aminte de dialogul dintre mine şi Sibil ceva m intriga,ă şi înc în aşa m sur , încît aproape c nu-mi venea să ă ă ă ă cred c era, totuşi, adev rat. Anume, c nu b nuise deă ă ă ă fel c omul care o silise s -l plimbe cu maşina pînă ă ă dincolo de aeroport ar putea fi un reprezentant al securit ii sau, eventual, al mili iei. Explica ia acesteiăţ ţ ţ „miopii” nu putea fi decît una singur : Sibil ştia, sauă numai b nuia, c în combina ia în care se vîrîseă ă ţ

T n sache existau interese divergente, antagonice.ă ă Aceasta ca o prim constatare. Cea de-a doua, nu maiă pu in important : c nu pentru prima dat T n sacheţ ă ă ă ă ă se vîrîse în bucluc, şi c ea, Sibil, tot nu pentru primaă dat era obligat s -i fie într-un fel sau altul, complice.ă ă ă

Aşteptam pe colonelul Rareş s se întoarc de laă ă general, ca s -i cer p rerea dac era cazul s -lă ă ă ă „transfer m” pe T n sache, cînd a sunat telefonul. Mă ă ă ă c uta profesorul Vasiliu, ca s -mi aduc la cunoştină ă ă ţă c T n sache era mort, şi c , dup toateă ă ă ă ă probabilit ile, se otr vise sau fusese otr vit.ăţ ă ă

M-am deplasat acolo cu maşina. T n sache înc nuă ă ă fusese transportat la morga spitalului. Mi-a ieşit în întîmpinare doctorul Crişan. (Ulterior mi-am dat seama c , dintre to i, el era cel mai afectat.)ă ţ

— V rog s -mi relata i cele întîmplate.ă ă ţ— Ştiu atît de pu in! Adic , ştim atît de pu in!... L-aţ ă ţ

g sit mort, azi-diminea , sora. A anun at medicul deă ţă ţ gard , medicul de gard pe domnul profesor, iară ă domnul profesor pe dumneavoastr . Deşi nu i s-a f cută ă înc autopsia, e sigur c a murit otr vit.ă ă ă

— Vre i s spune i c s-a otr vit?ţ ă ţ ă ă— Da, s-a sinucis. Nu e primul caz cînd un bolnav îşi

pune cap t zilelor.ă— Şi de unde şi-a procurat otrava?Doctorul Crişan ridic din umeri.ă— Asta nu mai ştiu.Una din infirmiere vîrî capul pe uş .ă— M ierta i, domnule doctor, dumnealui e de laă ţ

mili ie?ţ— Da, sînt de la mili ie, i-am luat-o doctoruluiţ

înainte cu r spunsul. Doreşti s declari ceva?ă ă— Da!— Atunci pofteşte în untru.ă— Vreau s declar ceva în leg tur cu bolnavul deă ă ă

la salonul 4, care a murit azi-noapte.

— În diminea a asta, rectific doctorul Crişan.ţ ă— Azi-noapte, azi-diminea , n-are importan , deţă ţă

vreme ce-a murit. A murit otr vit şi toat lumea seă ă întreab de unde a f cut rost de otrav . Eu ştiu.ă ă ă

— Chiar ştii? se îndoi doctorul Crişan,— Ştiu!... L-a otr vit sor -sa.ă ă— M rog, de unde ştii dumneata c l-a otr vit sor -ă ă ă ă

sa? am întrebat, la rîndul meu.— I-am dus pachetul, c m-a rugat... De unde s -miă ă

dea mie prin minte!— Cine? Sor -sa? întreb doctorul Crişan.ă ă— Nu! Domnul care a adus pachetul.— Un moment, am întrerupt-o. Va s zic , un domnă ă

a adus un pachet pentru bolnav. Cînd s-a întîmplat asta?

— Asear , cînd am venit la spital. C am fost deă ă noapte. În poarta spitalului m-a ajuns din urm ună domn. Era un domn bine.

— Ce în elegi dumneata printr-un domn „bine”? amţ întrebat.

— Un domn bine, e un domn bine. Pîn şi un copilă ştie ce fel arat un domn bine.ă

— Eu nu ştiu! am recunoscut, cu pref cut umilin .ă ă ţă— Adic , un domn bine îmbr cat, frumuşel,ă ă

manierat. Vreau s spun, nu un mitocan. M-a întrebată dac lucrez la spital. I-am r spuns c da. Atunci tare s-ă ă ăa mai bucurat şi m-a rugat s -i fac un serviciu. Avea înă mîn un pachet, aşa c nu mi-a fost greu s -mi dauă ă ă seama cam despre ce anume serviciu este vorba. „Cu drag inim , domnule”, m-am învoit. „ă ă În pachet sînt nişte pr jiturele de cas , pe care le-a f cut soraă ă ă bolnavului. M-a rugat s le aduc eu, deoareceă dumneaei nu are timp. Lucreaz în tura de noapte laă fabric ”, m l muri el.ă ă ă

— Dumneata de unde ai ştiut c ruia dintre bolnavi îiă erau destinate pr jiturelele? am întrebat-o.ă

— Mi-a spus dumnealui.— Adic ?ă— Mi-a spus numele...— Şi dumneata îl cunoşteai pe bolnav dup nume?ă— Ei, îl cunoşteam! De unde s -l cunosc? Parc îlă ă

ştia careva dintre domnii doctori? Sau dintre surori? Nimeni.

— Nu vrei s vorbeşti ceva mai limpede? m-am camă enervat.

— Cum s nu! Cum s nu! S vede i. Dumnealui mi-ă ă ă ţa dat pachetul, eu l-am luat şi abia pe urm l-amă întrebat cum îl cheam pe bolnav. „T n sache îlă ă ă cheam . T n sache Drugan”. I-am spus c , după ă ă ă ă ştiin a mea, nu avem în spital nici un bolnav cu acestţ nume. „La ce sec ie a fost internat?” m-am informat.ţ Dar domnul bine nu ştia. „P i atunci, cum s ajungă ă ă pachetul la el?” l-am întrebat. Dumnealui a recunoscut c am dreptate. Mi-a spus c fusese internat în urmă ă ă cu vreo unsprezece zile, şi mi l-a descris aşa de bine, încît mi-am dat imediat seama despre cine este vorba. Adic , de bolnavul care, de diminea a pîn seara, nuă ţ ă face altceva decît s cioc neasc pere ii. Am luată ă ă ţ pachetul şi l-am dus. Am crezut c -i fac un dram deă bine, şi cînd colo... Cine ştie dac pr jiturelele aceleaă ă nu erau otr vite. Adic sigur erau, fiindc de undeă ă ă ciorilor, ar fi putut g si bietul nebun otrav ?ă ă

— Te-ai uitat în pachet? Con inea, într-adev r,ţ ă pr jiturele?ă

— Nu m-am uitat. Nici nu era nevoie, fiindc mi-aă mirosit a pr jituri.ă

— Şi „domnul bine” i-a spus c pr jiturile erau dinţ ă ă partea surorii bolnavului?

— Da, aşa mi-a spus.

DOMNIŞOARA FILIPI A SE MŢ ĂRITĂ?

Dou zeci şi patru de ore mai tîrziu.. Autopsiaă confirmase pronosticul. T n sache murise otr vit, cuă ă ă cianur . Sibil a primit vestea mor ii omului ei cu multă ţ stoicism. N-a v rsat o lacrim nici cînd Picioruş i-a adusă ă la cunoştin vestea – eu m-am p strat în umbr – şiţă ă ă nici mai tîrziu, la înmormîntare. N-a v rsat o lacrimă ă nici fata lui T n sache şi nici socru-s u, colonelulă ă ă pensionar Atanasiu. (T n sache a fost înmormîntat înă ă cavoul familiei, unul dintre cele mai somptuoase cavouri din cimitirul Belu, cavou cump rat pe nimic deă la o fost moşiereas sc p tat ). Asta dovedea că ă ă ă ă ă nimeni nu-l iubise. Dar, oare, numai atîta dovedea?

A doua zi, dup înmormîntare, din nou i-am cerută Sibilei s m plimbe cu maşina.ă ă

— i s-a spus, nu-i aşa, c T n sache a muritŢ ă ă ă otr vit? am întrebat-o, deşi ştiam c Picioruş nu-iă ă ascunsese adev rul.ă

— Mi s-a spus. Şi-a f cut-o cu mîna lui.ă— Ce vrei s în elegi prin asta?ă ţ— Ceea ce se în elege. Şi-a f cut-o cu mîna lui.ţ ă

Altceva nu mai am de ad ugat.ăAtitudinea ei era schimbat . Acum, cînd T n sacheă ă ă

nu mai era în via , nu mai p rea dispus s -miţă ă ă ă dea ascultare. Cu alte cuvinte, nu-i mai era fric de mine.ă Îşi f cuse probabil socoteala c , de vreme ceă ă T n sache era mort, dac refuza s -mi dea ascultare,ă ă ă ă nu trebuia s se mai team c omul ei va avea deă ă ă suferit. Asta dovedea, în cazul cînd nu m înşelam, că ă Sibil, deşi nu inuse la T n sache, dintr-un fel deţ ă ă solidaritate se ferise s adopte o atitudine care ar fiă putut avea urm ri nepl cute pentru el.ă ă

— i s-a spus şi în ce fel a fost otr vit?Ţ ă— Da! I-au trimis nişte pr jituri în care au pusă

otrav .ă

— Dar, desigur, nu i-au spus c cei de la securitateţ ă te b nuiesc pe tine c l-ai otr vit.ă ă ă

— Eu? Ce interes aveam s -l otr vesc?ă ăSibil nu p rea de loc însp imîntat .ă ă ă— Personal nu cred c tu i-ai f cut de petrecanie.ă ă

Mi-e team , îns , c cei de la securitate nu se vor l saă ă ă ă chiar atît de uşor convinşi.

— S se duc dracului ia! Pu in îmi pas ce cred ei.ă ă ă ţ ă Eu m ştiu nevinovat .ă ă

— Dar, cel pu in, b nuieşti de ce l-au omorît?ţ ă— Habar nu am. Aştept s-o aflu de la tine. Dar dacă

eşti amestecat, sigur c n-ai s -mi spui.ă ă— Nu sînt, şi totuşi n-am s - i spun.ă ţ— Ştii?Puteam s -i spun c nu ştiam?ă ă— De bun seam c ştiu.ă ă ă— Şi nu vrei s -mi spui?ă— Nu!— Atunci sigur c eşti şi tu amestecat.ăAm l sat-o s cread ce vrea, şi i-am cerut s neă ă ă ă

întoarcem în oraş. Pîn la Arcul de Triumf aproape că ă n-am mai vorbit. M convinsesem c şi pentruă ă ea, la fel ca şi pentru mine, otr virea lui T n sache constituia oă ă ă enigm .ă

Cînd am ajuns la sediu, am aflat c , în lipsa mea,ă m c utase maiorul Cotru . L-am sunat imediat laă ă ţă regiment şi am avut şansa s dau de el.ă

— Ce s-a întîmplat, tovar şe maior Cotru ? Vînatulă ţă a muşcat din momeal ?ă

— Nu!— Atunci de ce m-a i sunat?ţ— Ca s v raportez c înc n-a muşcat! L di a seă ă ă ă ă ţ

afl tot acolo, în magazia bibliotecii. Ce facem? Timpulă trece şi...

— Ce s facem? Aştept m. Dumneavoastr ave i oă ă ă ţ propunere mai bun ?ă

— Nu!Am mai schimbat cîteva fraze conven ionale, peţ

urm am închis. Nimic! De jur împrejur, orizontul eraă închis. T n sache mort, asasinat. L di a de campanieă ă ă ţ care aştepta ascuns sub gr mada de c r i ce urmau aă ă ă ţ fi date la topit, f r ca cineva s-o scoat de acolo, s-oă ă ă deschid şi s -şi însuşeasc documentele din untru.ă ă ă ă Din tot ceea ce se întîmplase şi continua s seă întîmple, misterul l di ei de campanie p rea cel mai deă ţ ă nep truns. De ce nimeni nu încerca s intre în posesiaă ă documentelor? Oare, în ciuda m surilor de precau ieă ţ pe care le luasem, transpirase şi în afar că ă documentele veritabile fuseser înlocuite cu altele f ră ă ă valoare? Nu, era imposibil. Şi totuşi nimeni nu încerca s ajung la l di a de campanie.ă ă ă ţ

Pe de alt parte, Lawitz, misteriosul Lawitz,ă continua s r mîn în umbr . Aşteptînd ca acesta să ă ă ă ă dea totuşi un semn de via c pitanul Ciubotaru nuţă ă renun ase la obiceiul de a se duce – e drept c acumţ ă ceva mai rar – la aeroport, s asiste la plecarea şiă sosirea avioanelor. În ceea ce priveşte pe Filipi a, paşiiţ n-au mai purtat-o, a doua oar , la aeroport, şi nici nu s-ăa mai întîlnit vreodat acolo sau în alt parte cuă ă c pitanul Ciubotaru. Dup toate probabilit ile, singuraă ă ăţ lor întîlnire fusese întâmpl toare. În schimb, dac nuă ă se ducea la aeroport, Filipi a îşi luase obiceiul s fac ,ţ ă ă aproape zilnic, pelerinaj la mormîntul lui Crihan dină cimitirul Ghencea.

Venea la cimitir îmbr cat în negru, cu un scaună ă pliant la subsuoar , cu lumin ri şi flori dup sezon.ă ă ă Dup ce îngrijea mormîntul, dup ce aprindeaă ă lumin rile, deschidea sc unelul pliant, se aşezaă ă obosit , ca dup un efort fizic istovitor, şi se l sa furată ă ă ă de gînduri. Din cînd în cînd, cînd se strîmba vreuna din lumin rile aprinse, o îndrepta, apoi iar şi pica peă ă gînduri. La ce se gîndea Filipi a, nimeni n-ar fi pututţ

spune. Chipul ei nu exprima durere, ci, mai curînd, doar o mare p rere de r u. Mai târziu, cînd lumin rileă ă ă erau pe punctul de-a se consuma, le stingea, mai verifica dac arde bine candela, pe urm pleca. Seă ă întorcea acas , se schimba de rochia de doliu, îmbr caă ă o alta, deschis , înflorat , şi pleca fie la cinematograf,ă ă fie s se plimbe. De cele mai multe ori se ducea înă Parcul Her str u. Închiria o barc şi pornea singur peă ă ă ă lac. Revenea exact dup o or . Se întorcea acas ,ă ă ă totdeauna singur . Avea un mers obosit, trist, un mersă de fiin p r sit , singur .ţă ă ă ă ă

Bogdan, care venise cu propunerea s se ocupeă „personal” de Filipi a, dup un anumit timp nu-miţ ă ascunse dezam girea lui:ă

— B trîne, dac n-aş avea o fire atît de b nuitoare,ă ă ă mi-aş scoate p l ria în fa a Filipi ei.ă ă ţ ţ

— De ce, m i b iete?ă ă— Este sau pare altfel decît toate celelalte femei pe

care le-am cunoscut...— Bine c nu-i aici Catrinel, nevast -ta, s te aud .ă ă ă ă— S fim în eleşi! Pe care le-am cunoscut în interesă ţ

de serviciu.— M rog!... M rog!...ă ăBogdan manevrase în aşa fel lucrurile, ca s-o

cunoasc f r s trezeasc b nuieli. Aceasta n-aă ă ă ă ă ă constituit o dificultate. Dar de avansat n-a izbutit să avanseze de fel. Trebuie s şti i c Bogdan e un b rbată ţ ă ă frumos. Place „al naibii” femeilor, cum ar spune el. F r a r mîne nep s tor la farmecele sexului slab, esteă ă ă ă ă totuşi destul de lucid, ca s ştie c femeile nu trebuieă ă luate în serios, mai ales atunci cînd lucrezi la contraspionaj. Tocmai de aceea, eşecul pe care îl suferi în leg tur cu Filipi a îl derut .ă ă ţ ă

— B trîne – îmi spuse el într-o zi – afl c pentruă ă ă Filipi a nu pre uiesc mai mult decît un pom înflorit sauţ ţ o poian cu narcise.ă

— E bine c totuşi îi trezeşti un anumit interes, l-amă nec jit.ă

— Un interes pur obiectiv, b trîne. Un pom înflorit, oă poian cu narcise î i plac, dar nu doreşti s fie ale tale.ă ţ ă

— Şi cum î i explici asta?ţ— Nu ştiu!Într-o zi, Bogdan şi-a putut explica. S-au întilnit în

Parcul Her str u. Filipi a acceptase întîlnirea abia după ă ţ ă multe insisten e, de aceea lui Bogdan îiţ fusese teamă c , pîn la urm , se va r zgîndi şi nu va veni. Se inuă ă ă ă ţ îns de cuvînt. Cunoscîndu-i preferin a, îi propuse oă ţ plimbare cu barca pe lac. Filipi a accept . Accept f rţ ă ă ă ă entuziasm, din pur polite e. El vîslea şi Filipi a st teaă ţ ţ ă la pup . La un moment dat, ea îl întreb :ă ă

— Nu în eleg, domnule, de ce î i pierzi timpul cuţ ţ mine?

— Oare e aşa de greu s în elegi de ce un b rbat îşiă ţ ă pierde timpul cu o femeie? Asta ca s folosesc expresiaă dumitale.

— Nu e cazul cu mine.— Nu? Şi, m rog, de ce crezi c nu e cazul?ă ă— Dumneata eşti un b rbat decorativ. Aş puteaă

spune, chiar frumos. Cunosc bine femeile ca s -mi dauă seama c , în ceea ce te priveşte, dumneata nu trebuieă s cau i, ci numai s vrei s faci efortul s alegi femeiaă ţ ă ă ă care î i place cel mai mult.ţ

— Nu v d leg tura, domnişoar Filipi a.ă ă ă ţ— Domnule Bogdan, nu sînt o femeie frumoas . Cuă

alte cuvinte, nu sînt competitiv . Un b rbat, caă ă dumneata, în raporturile cu femeile, cu sau f r voiaă ă lui opereaz o selec ie. Numai timizii se laă ţ s cuceri i deă ţ femei, chiar şi de cele urîte, deoarece, ducînd dorul lor, nu sînt în stare s selecteze. Or la dumneata nu esteă cazul, domnule Bogdan. Pe de alt parte, nu am f cută ă nici cel mai mic efort ca s te cuceresc. Hot rît, nuă ă în eleg de ce î i pierzi timpul cu mine, de vreme ce sîntţ ţ

atîtea femei frumoase, care ar fi fericite dac i-ai daă ţ interesul s te ocupi pu in de ele.ă ţ

— Faptul c m ocup de dumneata şi nu de ele,ă ă asta nu- i spune nimic?ţ

— Nu! M intrig . Ată ă ît, şi nimic mai mult.— Domnişoar Filipi a, ai o t rie sufleteasca foarteă ţ ă

pu in obişnuit , mai ales la o femeie. Asta m face sţ ă ă ă cred c eşti mul umit cu via a.ă ţ ă ţ

Bogdan bîjbiia. Filipi a îl uimea, îl intriga, îi „sc paţ ă printre degete”, cum avea el s se exprime mai tîrziu.ă Nu i se mai întîmplase s întîlneasc o asemeneaă ă femeie care s -i creeze, într-un fel, complexe. De cîteă ori se întîlnea cu ea – şi asta nu se întîmpla prea des, fiindc accepta cu mult greutate s -l vad – aveaă ă ă ă sentimentul c Filipi a îl domin , c are ini iativa, c , înă ţ ă ă ţ ă sinea ei, îl crede prost şi c îl dispre uieşte. Totuşi nuă ţ se d dea b tut. Se îndîrjea s în eleag această ă ă ţ ă ă femeie, pe care nimic nu p rea s-o tulbure, s-oă clinteasc din neutrala ei nep sare.ă ă

În ziua cînd Bogdan i-a spus c , dup ă ă părerea lui, ea este mul umit cu via a, se aflau la fosta cofet rieţ ă ţ ă Nestor, într-o dup -amiaz , pe la orele cinci. Era pu ină ă ţ ă lume, doar cîteva mese ocupate. Filipi a nu protest ,ţ ă mul umindu-se s tac . De aceea, Bogdan care, înţ ă ă unele momente, sim ea un fel de mînie surdţ ă împotriva ei, repet :ă

— Da, asta m face s cred c eşti mul umit cuă ă ă ţ ă via a pe care o duci. C eşti fericit .ţ ă ă

— Prev d ce ochi ai s faci dac am s - i spun că ă ă ă ţ ă sînt. Ei bine, afl c sînt. Ştii, noi, acas , am fost treiă ă ă surori. Surorile mele erau amîndou frumoase. Dar ştii,ă frumoase. În schimb, eu eram urît . Pe urm am maiă ă avut şi ghinionul s cad şi s -mi rup piciorul tocmaiă ă sus, la încheietur . Am stat în ghips un an întreg.ă Pesemne, organismul meu ducea lips de calciu. Cîndă m-am f cut bine, cînd mi s-a scosă ghipsul, medicii mi-

au atras aten ia c trebuie s am grij ca s nu mi seţ ă ă ă ă mai întîmple a doua oar o asemenea nenorocire.ă Aveam patru ani. Deci, la patru ani mi s-a interzis să alerg, s sar coarda, în general mi s-a interzis orice felă de sport. Am în eles, treptat-treptat, c mie nu-mi erauţ ă permise o mul ime de lucruri care însemnau bucurii şiţ satisfac ii pentru semenii mei. La început am fostţ nefericit , disperat . Mai tîrziu mi-am dat seama că ă ă totuşi via a merit s fie tr it . Încet-încet amţ ă ă ă ă descoperit satisfac iile şi bucuriile care erau propriiţ vie ii mele, aşa cum erau şi am r ciunile, deziluziile şiţ ă ă unele dureri. Pe nesim ite, cu trecerea anilor, s-aţ stabilit un echilibru, de care sînt mîndr , fiindc , f ră ă ă ă s pretind totul de la via , m mul umesc numai cuă ţă ă ţ ceea ce îmi este îng duit s -i cer. Aşa c dumneata aiă ă ă intuit bine spunînd c sînt mul umit cu via a.ă ţ ă ţ

— Bine,dar eşti singur , mereu singur , obiectă ă ă Bogdan, f cînd eforturi disperate s se p streze calm.ă ă ă În realitate, era furios pe femeia aceasta, care g seaă r spuns la toate şi care îi creia impresia c -l doă ă mina prin siguran a şi echilibrul ei interior.ţ

— Şi ce- i pas dumitale dac sînt singur ?ţ ă ă ă— Îmi pas , domnişoar Filipi a. Ce naiba, ar trebuiă ă ţ

s în elegi c interesul ce i-l port are o cauz pe careă ţ ă ţ ă dumneata, în mod deliberat, o ignori.

— Tocmai asta este. Nu-mi pot explica interesul ce-mi por i. Fiindc exclud posibilitatea de-a te fiţ ă îndr gostit de mine, în ciuda faptului c vrei s mă ă ă ă convingi tocmai de contrariu.

— Spune-mi cel pu in, ai iubit vreodat un b rbat?ţ ă ă— Nu!R spunsul veni prompt şi categoric. Şi lui Bogdan i-ă

a trebuit o voin aidoma cu aceea a sfîntului Antoniuţă ca s reziste tenta iei de a o apostrofa: „Min i,ă ţ ţ domnişoar Filipi a, min i de înghea apele. Pretinziă ţ ţ ţă c nu l-ai iubit pe Crihan ? Atunci de ce te îmbraci înă ă

doliu şi te duci în fiecare zi la cimitir s -i duci flori, să ă aprinzi lumin ri şi candel la mormînt, de ce dină ă modestele tale economii i-ai comandat un monument?”

— Mi-e atît de greu s te cred, domnişoar Filipi a!ă ă ţ insinu .ă

— Dac aş fi în locul dumitale nici mie nu mi-ar fiă mai uşor, repet Filipi a, care g si şi de data asta ună ţ ă r spuns, la care Bogdan nu avea ce replica, decîtă numai dac îşi tr da adev rata identitate.ă ă ă

Eşecurile repetate nu-l dezarmar , nu l-auă determinat s renun e la tactica adoptat . Pe de altă ţ ă ă parte, nici eu nu-l puteam sf tui s-o fac . În definitiv,ă ă Filipi a nu era „biata domnişoar Filipi a”, aşa cumţ ă ţ pretinsese Capot , care trebuia ap rat , mai ales că ă ă ă acela de care scriitorul pretindea c trebuia ap rat –ă ă ă Crihan – nu mai era în via . Dimpotriv , poate că ţă ă ă altcineva trebuia ap rat de Filipi a. Sau chiar dac oă ţ ă asemenea presupunere p rea exagerat , în orice cază ă neîncrederea fa de ea, în loc s scad , sporise.ţă ă ă Filipi a m min ise, declarînd c între ea şi Crihan nuţ ă ţ ă ă existaser rela ii de nici un fel. Cele afirmate de Paulă ţ Capot dovedeau tocmai contrariul. La asta seă ad ugau, ca o dovad de necontestat, vizitele ei,ă ă aproape zilnice, la mormîntul lui Crihan . Dară argumentul cel mai puternic – cel pu in pîn la probaţ ă contrarie – era l di a de campanie ascuns sub ună ţ ă morman de c r i vechi în magazia bibliotecii, a c reiă ţ ă cheie se afla în p strarea Filipi ei.ă ţ

Desigur, cititorul s-ar putea întreba: „Dac existauă atîtea motive de suspiciune împotriva Filipi ei, şi dacţ ă metoda folosit de Bogdan se dovedea mereuă ineficace, de ce n-am trecut la audierea ei direct , deă ce n-am pus-o în fa a unor dovezi care i-ar fi dezlegatţ limba? De pild , l di a de campanie a lui Crihan .”ă ă ţ ă F r îndoial , cititorii au tot dreptul s -şi pun oă ă ă ă ă

asemenea întrebare. Într-adev r, de ce n-am trecut laă audierea ei? Fiindc audierea ei mi se p reaă ă inoportun . Deşi, dup toate probabilit ile, Filipi a nuă ă ăţ ţ jucase decît un rol secundar în furtul documentelor – şi asta în cazul cînd realmente avusese vreun amestec – totuşi aveam îndoieli serioase c , pus în fa aă ă ţ dovezilor, va recunoaşte. (Şi apoi, sincer vorbind, erau ele dovezi absolut de necontestat?) Filipi a p rea a fi oţ ă femeie ceva mai complicat decît o crezusem!ă Imaginea pe care mi-o formasem despre ea atunci cînd o cunoscusem – o femeie f r personalitate, o biată ă ă func ionar rutinat şi cu orizont m rginit – a trebuit s-ţ ă ă ăo înlocuiesc, pe m sur ce m convingeam c „metodaă ă ă ă Bogdan” d duse greş, cu aceea a unei femei de locă lipsit de personalitate, care nu numai c rezistaseă ă farmecului incontestabil al adjunctului meu, dar fusese în stare s -i creeze complexe lui, tocmai lui, omulă c ruia, în nici un caz, nu i se putea reproşaă neîncredere în propriile sale calit i. Cu alte cuvinte,ăţ aveam îndoieli serioase c Filipi a va consim i să ţ ţ ă divulge numele celui pentru care lucrase.

Bogdan, totuşi, continua s se arate optimist înă ceea ce priveşte metoda sa.

— Las-o pe mine, b trîne. Pîn la urm o dau eu peă ă ă brazd . Şi ai s vezi atunci cum aceast domnişoară ă ă ă Filipi a îmi va dest inui totul, ca unui duhovnic.ţ ă

— Nu ştiu de ce, m i b iete, dar în cazul Filipi ei nuă ă ţ te v d de loc duhovnicul ei.ă

I-am spus-o, ca s -l nec jesc. Nu m-am gîndit atunciă ă c aşa avea chiar s se întîmple. Într-o zi cînd, laă ă insisten ele lui, Filipi a a acceptat s -l întîlneasc înţ ţ ă ă oraş, ea l-a anun at:ţ

— Ne vedem ast zi pentru ultima dat .ă ă— De ce?! s-a mirat Bogdan.— Fiindc m m rit.ă ă ăBogdan a crezut c -şi bate joc de el. Dar Filipi aă ţ

vorbise serios, nu glumea.— Felicit rile mele! Cu cine te m ri i?ă ă ţ— N-are nici o importan pentru dumneata. Î i voiţă ţ

spune dac , într-o zi, voi considera c e cazul s ştii.ă ă ăBogdan n-a mai insistat. Înv ase m car atăţ ă îta s-o

cunoasc , ca s -şi dea seama c era tare înc p înat .ă ă ă ă ăţ ă Întîlnirea lor a fost foarte scurt . Niciodat nu fuseseă ă Filipi a mai rece, mai distant şi parc , de data asta,ţ ă ă plictisit . Cît priveşte pe Bogdan, acum, cînd nu-şi maiă putea face nici un fel de iluzii în ceea ce priveşte eşecul metodei sale, furios, nu încercase să prelungeasc întrevederea, ultima, care, mai ales înă ultimele dou zeci de minute, devenise de-a dreptulă penibil din cauza deselor şi prelungitelor t ceri ce seă ă statorniciser între ei, întrerupînd un dialog şi aşa de oă banalitate exasperant .ă

Desp r indu-se de Filipi a, Bogdan veni s mă ţ ţ ă ă caute:

— B trîne, Filipi a mi-a dat papucii! (Aşa eraă ţ Bogdan. Cu cît era mai nec jit, cu atît mai mult îiă pl cea s foloseasc expresii care ar fi putut indignaă ă ă pe adep ii formul rilor alese).ţ ă

— Şi tu, care te visai duhovnicul ei! l-am în epat,ţ deşi îmi era mil de el, fiindc avea o figur tareă ă ă nec jit , de b ie el c ruia i-a plesnit balonul.ă ă ă ţ ă

Bogdan se trînti pe un scaun, şi cu batista îşi şterse fruntea, de parc , realmente, ar fi fost transpirat . Nuă ă era îns , şi gestul acesta constituia o dovad în plus că ă ă Bogdan era am rît, tare am rît.ă ă

— Închipuie- i, se m rit !ţ ă ăDac Bogdan mi-ar fi spus c socru-su, s pînă ă ă d în

gr dina locuin ei sale, g sise diamante, m-aş fi mirată ţ ă mai pu in. Pur şi simplu nu l-am crezut, ba, mai multţ înc , l-am b nuit c , exasperat de eşecul s u, inventaă ă ă ă argumente ca s -l justifice, precum vulpea care, după ă ce s-a convins c nu poate ajunge la strugurii din vie, aă

încercat s se consoleze, spunîndu-şi c sînt acri.ă ă— Ce tot bîigui, m i b iete!ă ă— Nu bîigui, se m rit ! Auzi? Se m rit ! Aşaă ă ă ă

pretinde ea.— Cu cine?— Asta-i!... Cu cine? De dou s pt mîni ştim absolută ă ă

tot ce face. De dou s pt mîni este permanentă ă ă supravegheat , ziua şi noaptea. Şi în tot acest timp nuă s-a întîlnit cu nimeni, în afar de mine, n-a vorbit cuă nimeni la telefon, n-a luat leg tura absolut cu nimeni,ă sub nici o form . Şi cu toate acestea, ast zi m-aă ă anun at c se m rit . Pricepi ceva, b trîne? ţ ă ă ă ă În ceea ce m priveşte, taie-m , spînzur -m , sînt incapabil să ă ă ă ă în eleg. S-a hot rît s se m rite f r ca s ia, înţ ă ă ă ă ă ă prealabil, leg tura cu viitorul so , f r s -şi scrie, f ră ţ ă ă ă ă ă s -şi telefoneze, f r s ă ă ă ă se vad ! S înnebuneşti nuă ă alta, z u aşa!ă

— Poate c au hot rît s se ia mai înainte ca noi s-oă ă ă punem sub supraveghere, mi-am dat cu p rerea.ă

— Cum asta, Ducule? Hot rîse în urm cu cinci-ă ă sprezece-dou zeci de zile s -şi pun pirostriile pe cap,ă ă ă şi în tot acest timp nu se v d o singur dat , nu simtă ă ă nevoia s comunice între ei, m car prin telefon?ă ă

Desigur, observa ia lui Bogdan era just . Dar înţ ă cazul acesta, care putea fi explica ia?ţ

— Atunci poate c nu se m rit , ci a fost doar ună ă ă pretext ca s scape de tine!ă

— Cum naiba i-a dat prin minte s scorneasc ună ă asemenea pretext? se ar t sceptic Bogdan.ă ă

— Atunci crezi c , totuşi, se m rit ?ă ă ă— Nu ştiu ce s cred! Dac nu voia s m mai vad ,ă ă ă ă ă

de ce nu mi-a spus-o direct? Ca s m menajeze?ă ă Haida de! Ea, Filipi a? Nu-i în firea ei s umble cuţ ă farafastîcuri de-astea. Nu m-a menajat ea în alte ocazii, servindu-mi pe tav nişte dr gu e de adev ruri,ă ă ţ ă cînd putea s-o fac m car din polite e, aşa c nu-miă ă ţ ă

vine s cred c dintr-o dat a cuprins-o mila de mine.ă ă ă Pare mult mai probabil, c într-adev r se m rit , dară ă ă ă nu vrea s -mi spun , nu ştiu din ce motive, cu cine.ă ă B trîne, femeia asta are s m albeasc pur şi simplu!ă ă ă ă Apoi, dup o pauz : Tu ce crezi? Cu cine naiba s-o fiă ă m ritând?ă

— Dac , totuşi, se m rit , ai s afli şi ai s -i trimi iă ă ă ă ă ţ un dar de nunt .ă

— B trîne, nu glumi! se sup r Bogdan. Dac seă ă ă ă m rit e o chestie.ă ă

— Ce chestie, m i b iete?ă ă— Adic , rectific el, ar putea fi o chestie.ă ă— M rog, ce ar putea fi?ă— Filipi a, chiar dac are vreun amestec în furtulţ ă

documentelor, nu ea e capul. La concluzia asta am ajuns, nu?

— Da! în nici un caz.— Asta-i una la mîn . A doua: Dup p rerea ta, aă ă ă

prins Filipi a de veste c duce o tren dup ea?ţ ă ă ă— Nu cred.— Nici eu, decît numai dac e dracul gol.ă— Afum-o cu t mîie, şi ai s te po i convinge dacă ă ţ ă

este sau nu.— Deci, cu toate c nu ea e capul, şi probabil, niciă

n-a prins de veste c e filat , totuşi în aceste două ă ă s pt mîni de cînd noi am pus-o sub urm rire n-a luată ă ă niciodat contact cu leg tura ei superioar . E oă ă ă chestie, b trîne!ă

— De ce, neap rat, trebuia s ia leg tura? De ce să ă ă ă nu admi i c e o... chestie şi fiindc şeful ei n-aţ ă ă încercat s ia leg tura cu ea?ă ă

— De acord! Şi într-un caz, şi în cel lalt e o chestie.ă Acum, în leg tur cu m ritişul ei. Dac , într-adev r seă ă ă ă ă m rit , e sigur c pe viitorul ei b rbat l-a cunoscut maiă ă ă ă înainte cu dou s pt mîni, adic mai înainte ca noi s-oă ă ă ă fi pus sub observa ie. Şi cu toate acestea, viitoriiţ

însur ei nu se v d, nu-şi scriu, nu-şi telefoneaz .ăţ ă ă B trîne, îmi tai musta a c şi asta-i o chestie.ă ţ ă

— Îi dai într-una c ar putea fi o chestie. Ce chestie?ă Nu po i fi mai explicit?ţ

— Nu pot, b trîne, nu pot! întrev d c ar putea fi oă ă ă chestie, dar ce anume, nu-mi d prin minte.ă

Bogdan chiar dac nu era înc un vulpoi b trîn, nuă ă ă era nici de ieri, de alalt ieri în meserie. Experien aă ţ conteaz foarte mult în activitatea de contraspionaj. Oră dac el „întrevedea” oă chestie, colaborarea, de ani de zile, dintre noi doi m înv ase c nu aveam dreptul să ăţ ă ă ignor „presim irile” lui care, în cele mai multe cazuri,ţ se dovediser a fi intui ii.ă ţ

— S vedem ce se mai întîmpl în zilele imediată ă urm toare, mi-am exprimat speran a.ă ţ

— În leg tur cu m ritişul ei?ă ă ă— Da, şi în leg tur cu m ritişul ei.ă ă ă— B trîne, oamenii înainte de a se c s tori seă ă ă

logodesc, nu?— Se logodesc, da.— Atunci putem aprecia c , la ora actual , Filipi aă ă ţ

este logodit ?ă— Putem! am convenit, deşi nu în elegeam undeţ

voia s ajung .ă ă— Este logodit , dar nu se vede cu logodnicul ei.ă

Are, la ora actual , un logodnic... invizibil?ă— M rog, are!ă— Ei bine, ce crezi c va trebui s facem dac ,ă ă ă

mîine-poimîine, vom constata c Filipi a noastr aă ţ ă devenit so ia unui so ... invizibil?ţ ţ

Presupunerea lui Bogdan mi s-a p rut mai pu ină ţ absurd decît pare ea la prima vedere. Dar fiindc eraă ă doar o presupunere, şi fiindc nu voiam s -l încurajeză ă în a-şi imagina asemenea ipoteze, fie ele chiar numai în aparen absurde, pentru a pune cap t discu iei, amţă ă ţ repetat:

— S vedem ce se va mai întîmpla în zilele imediată urm toare.ă

Dar nu se întîmpl nimic deosebit. Filipi a continuaă ţ s duc aceeaşi existen solitar şi exasperant deă ă ţă ă banal . Slujb diminea a, vizite la mormîntul luiă ă ţ Crihan , plimb ri şi, din cînd în cînd, un spectacolă ă dup -amiezele. Nici un telefon, nici o scrisoare, nici ună fel de întîlnire.

Într-o zi, Bogdan nu mai rezist şi o chem laă ă telefon. Reproduc, mai jos, convorbirea telefonică fiindc mi se pare interesant :ă ă

— Alo! Domnişoara Filipi a?ţ— Da. Dumneata eşti! (Îl recunoscu dup voce.) Ceă

doreşti?— Am vrut s ştiu ce mai faci?ă— Mul umesc... Bine!... Altceva?ţ— Nu ştiu dac e cazul s te felicit..;ă ă— De ce s m felici i?ă ă ţ— Mi-ai spus c te m ri i.ă ă ţ— M-am m ritat.ă— Felicit rile mele!ă— Mersi. Sun cineva la intrare. Scuz -m !ă ă ăŞi închise telefonul. Bogdan r mase descump nit.ă ă

Filipi a îl informase c se m ritase! Se m ritase? Cînd?ţ ă ă ă Cum? Prin procur ? Se m ritase, şi totuşi continua să ă ă tr iasc singur , exceptînd cazul cînd b rbatu-suă ă ă ă descoperise secretul de-a se face invizibil, ceea ce era cu totul exclus. Or dac aşa st teau lucrurile, noă ă rmal era s presupunem c Filipi a min ise c se m ritaseă ă ţ ţ ă ă din ra iuni numai de ea ştiute, cum, de pild , fiindc nuţ ă ă voia s -l mai întă îlneasc pe Bogdan.ă

Cu toate acestea, Bogdan, în ochii c ruia, în urmaă „afronturilor” suferite – expresia îi apar inea – Filipi aţ ţ ap rea ca un fel de femeie fatal , refuza s accepteă ă ă aceast unic şi ra ional explica ie:ă ă ţ ă ţ

— B trîne, chiar cu riscul de a crede despre mine că ă

am bolunzit, p rerea mea este c Filipi a s-a m ritat.ă ă ţ ăDeşi eram convins c nu „bolunzise”, nu l-amă

contrazis. Ştiam c atunci cînd îi intra în cap o ideeă greu i-o puteam scoate. Acum era şi mai dificil, fiindc ,ă în înfruntarea dintre el şi Filipi a, prestigiul lui ieşise unţ pic şifonat. De altfel, lucid şi cu el însuşi, Bogdan recunoştea c Filipi a, p strînd tot timpul ini iativa,ă ţ ă ţ acumulase o mul ime de puncte pentru a m exprimaţ ă în termeni sportivi.

Impasul în care ne g seam în ceea ce priveşte pistaă Filipi a, deveni şi mai grav în zilele imediat urm toare.ţ ă

Era pe sear . M preg team s plec acas , cîndă ă ă ă ă deodat a început s sune telefonul. Era maiorulă ă

Cotru :ţă— Tovar şul maior M n il ? S tr i i. V rog să ă ă ă ă ă ţ ă ă

veni i imediat la unitate.ţ— Dar ce s-a întîmplat? am întrebat.— Nu v pot spune la telefon.ăCu una din maşinile de serviciu m-am deplasat la

unitate. Maiorul Cotru l sase vorb s fie anun atţă ă ă ă ţ cînd voi sosi.

— Ce s-a întîmplat, tovar şe maior? l-am întrebat,ă nemaivînd r bdare s aştept raportul lui, fiindc îlă ă ă vedeam transpirat şi tare agitat.

— Un incendiu. Închipui i-v , un incendiu, îmiţ ă r spunse nec jit, tamponîndu-şi fruntea cu batista.ă ă

R spunsul nu era de loc l muritor, aşa c amă ă ă insistat, cerînd am nunte. Maiorul Cotru mi le d du.ă ţă ă În timp ce vorbea, gr bea mereu pasul, aşa c , la ună ă moment dat, ca s m in dup el, a trebuit s -l imit.ă ă ţ ă ă

— Un incendiu la magazia de c r i a bibliotecii.ă ţ Adic , un început de incendiu. Focul a putut fi localizată înainte de-a lua propor ii.ţ

— Şi l di a de campanie a lui Crihan ? A ars sau a iă ţ ă ţ salvat-o?

— A disp rut!ă— A disp rut! am repetat şi trebuie s recunosc, deă ă

cînd m ştiu nu mi se întîmplase s las s -mi scape oă ă ă exclama ie mai stupid .ţ ă

Între timp, ajunsesem la locul incendiului. Mirosea înc a ars. În afar de mirosul caracteristic unuiă ă incendiu, de fereastra spart , pe o por iune de zidă ţ înnegrit de fum şi de l c raia f cut de tulumbe, peă ă ă ă ă care p mîntul înc nu izbutise s-o absoarb , nimic nuă ă ă te l sa s b nuieşti c avusese loc un incendiu.ă ă ă ă Evenimentul se consumase f r s trezeasc preaă ă ă ă mult panic , dovad c la fa a locului nu maiă ă ă ă ţ r m seser decît vreo doi-trei ostaşi care, probabil,ă ă ă aflaser de incendiu abia dup ce acesta seă ă consumase.

— Voi ce c sca i gura aici? se r sti la ei maiorulă ţ ă Cotru . Fuga marş la companie!ţă

Ostaşii salutar şi plecar în pas alerg tor, dar f ră ă ă ă ă tragere de inim , fiindc numai dup cî iva paşiă ă ă ţ renun ar s mai alerge, îndep rtîndu-se cu mersul lorţ ă ă ă obişnuit.

— Biblioteca a avut de suferit? am întreoat.— Nu!Am trecut pragul pavilionului, ferindu-m , pe că ît era

posibil, s calc în b ltoace. Un bec anemic şi pr fuită ă ă împr ştia o lumin sp l cit , murdar . Uşa de laă ă ă ă ă ă magazie era dat de perete. Aici, mirosul de ars eraă ceva mai p trunz tor. C r ile, care probabil fuseseră ă ă ţ ă împr ştiate ca s se ajung la l di a de campanie, erauă ă ă ă ţ îmbibate de ap .ă

Am privit cîtva timp, neputincios, pe urm i-amă propus maiorului Cotru :ţă

— Haidem în biroul dumneavoastr s discut m înă ă ă linişte! Aici tot nu mai este nevoie de prezen a noastr .ţ ă Bibliotecara a fost anun at ?ţ ă

— Nu! Tocmai voiam s v întreb dac este cazul.ă ă ă

— Anun a i-o! Trimite i o maşin dup ea. Dar peţ ţ ţ ă ă cineva de încredere. Atr ge i-i aten ia c n-are voie s -ă ţ ţ ă ăi spun ce s-a întîmplat.ă

Dup ce d du dispozi iile necesare, maiorul mi-aă ă ţ raportat cele ce urmeaz :ă

— Incendiul a izbucnit în jurul orei nou sprezece şiă jum tate. Nişte ostaşi au v zut ieşind fum prină ă fereastr , şi au dat alarma. C au dat alarma este ună ă fel de a spune...

— De ce?— Fiindc ei n-au anun at ofi erul de serviciu, ci, caă ţ ţ

nişte n t fle i, au început s strige „foc”. Bineîn elesă ă ţ ă ţ c în felul acesta s-a creat panic .ă ă

— I-a i identificat pe acei ostaşi?ţ— Nu! Cum v spuneam, s-a creat panic . Dină ă

fericire, ofi erul de serviciu nu şi-a pierdut capulţ şi echipa de pompieri a unit ii a putut interveni la timp,ăţ împiedicînd ca incendiul s se întind . Gîndi i-v ce s-ă ă ţ ăar fi întîmplat dac focul lua propor ii. Ardea întreagaă ţ cl dire, birourile...ă

— Dumneavoastr era i în unitate? l-am întrerupt.ă ţ— Da! Lucram la un raport. Din p cate, n-am aflată

imediat de incendiu, ci dup vreo zece minute,ă întîmpl tor, auzind pe un ostaş spunînd altuia: „M ,ă ă arde biblioteca. Haide s vedem şi noi.ă ” Lucram cu fereastra deschis . Altfel poate c n-aş fi ştiut niciă ă acum.

— Cînd a i ajuns la fa a locului apucase s intreţ ţ ă careva în magazie?

— Da. Uşa era dat de perete, şi un pompier, dină prag, stropea cu tulumba. M-am gîndit imediat la l di aă ţ de campanie. Dar a fost suficient s arunc o singură ă privire spre locul unde ştiam c se afla ascuns , ca s -ă ă ămi dau seama c disp ruse. Am întrebat pe pompieră ă dac el deschisese uşa. Mi-a r spuns c nu. Mi-aă ă ă explicat c , atunci cînd a p truns cu tulumba în cl dire,ă ă ă

în magazie se aflau deja cî iva ostaşi care zvîrleauţ c r ile în dreapta şi-n stînga.ă ţ

— I-a i identificat?ţ— Nu! Pompierul nu-i cunoştea şi nici nu-şi mai

aminteşte cum ar tau la fa . Preocupat fiind deă ţă incendiu, este normal, nu?

— Bineîn eles, am fost de acord. Pe urm , amţ ă întrebat: Dar dumneavoastr , dup ce a i ajuns la fa aă ă ţ ţ locului, ce a i f cut? Vreau s spun, ce m suri a i luat?ţ ă ă ă ţ

— În leg tur cu incendiul, nici una. De altfel, niciă ă nu era nevoie, fiindc focul fusese aproape localizat.ă

— V-a i gîndit c focul a fost pus? l-am întrebat.ţ ă— Chiar din prima clip , tovar şe maior M n il .ă ă ă ă ă— B nui i pe cineva?ă ţ— Nu! În schimb, mi-a fost clar motivul. Adic , mi-aă

devenit clar în clipa cînd mi-am dat seama c l di a deă ă ţ campanie disp ruse. De altfel, deşi focul a fost pus, seă pare c incendiatorul n-a avut inten ia s ard întreagaă ţ ă ă cl dire.ă

— Ce v face s crede i aceasta? l-am întrebat.ă ă ţ— S vede i! V-ă ţ am spus c s-a dat alarma înă

momentul cînd nişte ostaşi au v zut ieşind fum peă fereastr .ă

— P i, cum? Fereastra era deschis ?ă ă— Tocmai într-asta const elementul inten ional.ă ţ

Fereastra tot timpul este închis . Închis era şi înă ă momentul izbucnirii incendiului. Numai c un ochi deă geam fusese, în prealabil, spart.

— De ce spune i „în prealabil”? Poate c l-au spartţ ă pompierii, ca s introduc pe acolo o tulumb .ă ă ă

— Pompierii n-au nici un amestec. Dac ei ar fiă f cut-o, nu s-ar fi mul umit s sparg doar un singură ţ ă ă ochi de geam, ci ar fi smuls din î îni fereastra înţ ţ întregime. E clar, deci, c altcineva l-a spart. Dar în ceă scop? Iat întrebarea pe care mi-am pus-o.ă

— Şi a i g sit r spuns?ţ ă ă

— Da! Dac nu ar fi fost spart ochiul de geam,ă alarma s-ar fi dat mult mai tîrziu, abia cînd fumul ar fi început s p trund printre giurgiuvelele ferestrei, cuă ă ă alte cuvinte atunci cînd focul ar fi luat propor ii. Or eţ sigur c , la sosirea pompierilor, adic la cîteva minuteă ă dup ce fusese dat alarma, focul era înc într-o fază ă ă ă incipient ...ă

— În eleg ce vre i s spune i, l-am întrerupt. Cţ ţ ă ţ ă ochiul de geam a fost spart chiar de incendiator, ca să introduc pe acolo materialul inflamabil.ă

— Exact! Era singura cale, de vreme ce accesul pe uş îi era interzis. Nu crede i?ă ţ

— Ba da! Focul a fost pus cu inten ia ca, în timpulţ panicii, cineva s sustrag din magazie l di a deă ă ă ţ campanie. Desigur, o încercare temerar , nu lipsit deă ă riscuri, dar, în orice caz, mai pu ine decît dac ar fiţ ă folosit un alt procedeu. Dovada c nu şi-a f cut ună ă calcul greşit o constituie faptul c a izbutit s ob ină ă ţ ă ceea ce a vrut, şi pentru care a riscat.

— Mda!... A izbutit!... Fir-ar al dracului, a izbutit şi noi habar nu avem cine-i tic losul, izbucni Cotru ,ă ţă furios cum nu-l mai v zusem pîn atunci.ă ă

Mi-am adus aminte c maiorul enun ase o p rereă ţ ă peste care trecuse cu mult uşurin , şi care mie mi seă ţă p rea deosebit de important .ă ă

— Spunea i mai adineaori c , dup p rereaţ ă ă ă dumneavoastr , incendiatorul n-a inten ionat s deaă ţ ă foc întregii cl diri. Parc aşa a i spus, nu?ă ă ţ

— Exact! De vreme ce n-a urm rit decît s pună ă ă mîna pe l di a de campanie... Dac incendiatorul ar fiă ţ ă urm rit s distrug întreg pavilionul, ar fi folosit o altfelă ă ă de substan inflamabil . Dar, dup p rerea şefuluiţă ă ă ă pompierilor, materialul inflamabil folosit a fost unul foarte fumigen, probabil cu intenţia s se dea alarmaă înainte ca focul s ia propor ii.ă ţ

— Eşti absolut sigur?

— Aproape sigur. Ancheta de specialitate înc nu s-ăa terminat.

— Presupunînd c se va confirma aceast ipotez ,ă ă ă dup p rerea dumneavoastr , incendiatorului i-a fostă ă ă mil s distrug o frumuse e de pavilion ca acela?ă ă ă ţ

— Da’ de unde! A folosit o substan inflamabil şiţă ă fumigen din motive pur personale. În primul rînd caă s poat sustrage l di a din fl c ri f r riscul de aă ă ă ţ ă ă ă ă suferi arsuri mari, iar în al doilea, pentru ca, la ad postul fumului, s poat ac iona cu mai multeă ă ă ţ şanse de a nu fi recunoscut. Şi nu m-aş mira de fel dac , într-o zi, am afla c acela care, primul, a dată ă alarma, a fost chiar incendiatorul.

— Am uitat s întreb: Ce s-a întîmplat cu aparatulă care trebuia s înregistreze imaginea oric rui musafiră ă nepoftit în magazia de c r i? l-am întrebat abia acum,ă ţ fiindc realmente uitasem s -l întreb. Nu cumva a fostă ă furat şi el?

— Nu! De furat n-a fost furat, dar a ars. Nu i-am g sit decît scheletul metalic.ă

— P cat! Mare p cat! Dac izbutea i s salva iă ă ă ţ ă ţ aparatul, acum am fi ştiut cine a şterpelit l di a deă ţ campanie.

— Da, am fi ştiut! Şi maiorul Cotru oft , tareţă ă am rît.ă

— Cînd a i constatat c aparatul a fost distrus, ceţ ă m suri a i luat, în cazul cînd a i luat vreuna?ă ţ ţ

— Ceva tot am f cut, îmi replic cumva jignit deă ă întrebare, deşi nu asta îmi fusese inten ia. Mi-amţ însemnat numele tuturor ostaşilor care, în clipa aceea, se aflau la locul incendiului. Inclusiv pe ale pompierilor. Pofti i lista!ţ

Pe list erau trecute vreo treizeci de nume.ă— Vre i s -i interoga i? m întreb .ţ ă ţ ă ă— N-ar strica.— Chiar pe to i?ţ

— Nu crede i c este absolut necesar?ţ ă— Habar nu am ce este şi ce nu este absolut

necesar. Se întîmpl mereu atîtea lucruri neprev zute,ă ă încît, pur şi simplu, nu mai sînt în stare s gîndesc.ă Dar, în definitiv, ce spera i s afla i?ţ ă ţ

— Dac nu cumva vreunul dintre ei l-a v zut peă ă acela care a sustras l di a de campanie, Cine ştie!ă ţ Poate c avem şansa asta.ă

— Ar fi, într-adev r, o şans . Şi ce şans ! Dacă ă ă ă afl m cine a sustras l di a de campanie, înseamn că ă ţ ă ă totul se clarific .ă

Nu eram de p rere c avea s se clarifice chiară ă ă totul, dar nu l-am contrazis, fiindc , par ial, aveaă ţ dreptate.

— Tovar şe maior Cotru , cred c ar trebui să ţă ă ă începem imediat audierea martorilor.

— Foarte bine! S începem.ăMaiorul Cotru d du dispozi iile necesare şi, cîtevaţă ă ţ

minute mai tîrziu, martorii începur s se perinde prină ă fa a noastr . Mai întîi pompierii. Ei ajunseser la loculţ ă ă incendiului înaintea maiorului Cotru , dar nu eiţă p trunseser primii în magazie. Speran a c am puteaă ă ţ ă afla ceva de la ei se dovedi iluzorie. Nici unul nu fu în m sur s ne dea vreo rela ie cît de cît interesant ,ă ă ă ţ ă alta decît aceea c , atunci cînd au ajuns la loculă incendiului, uşa de la magazie era deja deschis şiă nişte ostaşi – dup unii, doar unul singur – se str duiauă ă s sting focul, c lcînd cu bocancii peste c r ileă ă ă ă ţ aprinse. La întrebarea: „Nu a i v zut pe careva plecîndţ ă cu o l di de campanie?” r spunsurile primite fur ,ă ţă ă ă invariabil, negative.

Înainte de-a trece la audierea celorlal i ostaşi, i seţ aduse la cunoştin lui Cotru c Filipi a fusese g sitţă ţă ă ţ ă ă acas şi c acum aştepta în anticamer .ă ă ă

— Ce facem, o audiem acum? îmi ceru el p rerea.ă— S aştepte. Cred c e bine s aştepte, i-amă ă ă

r spuns.ă— Atunci s-o l s m s fiarb pu in, se învoi maiorul.ă ă ă ă ţAudierea celorlal i ostaşi a mers destul de repede;ţ

nu m interesau decît cei care se aflaser la loculă ă incendiului înaintea venirii pompierilor. Şi pe bună dreptate, fiindc , dup toate probabilit ile, l di a deă ă ăţ ă ţ campanie fusese sustras în primele minute de panic .ă ă Aşa c , pîn la urm , dintre to i cei aduna i, doară ă ă ţ ţ afirma iile unuia dintţ re ostaşi prezentar un oarecareă interes. Cît priveşte cele relatate de un alt ostaş, deşi erau cu adev rat importante, cel pu in pentru momentă ţ nu p reau a aduce un rezultat practic.ă

Iat ce declara principalul martor:ă— M aflam foarte aproape de bibliotec – mă ă ă

întorceam de la infirmerie – cînd am auzit pe cineva strigînd: „Foc! Arde la bibliotec !... Anun a iă ţ ţ pompierii!... Anun a i ofi erul de serviciu!” Cînd amţ ţ ţ ajuns acolo, deja se adunaser cî iva ostaşi.ă ţ

— Î i aminteşti cine? Spune-mi cîteva nume.ţ— Pe nici unul nu l-am recunoscut, deoarece nu

erau din compania noastr .ă— Dac i-ai vedea din nou, i-ai recunoaşte?ă— Nu ştiu.Am continuat s întreb:ă— To i cei care v adunaser i acolo, v-a i mul umitţ ă ăţ ţ ţ

doar s privi i?ă ţ— Cei mai mul i. Unul a încercat s deschidţ ă ă

fereastra, dar n-a izbutit. Al ii s-au dus s sparg uşa...ţ ă ă— De ce?— P i a fost ideea nu ştiu cui. Zicea: „M , pîn vină ă ă

pompierii, s spargem uşa, ca s salv m ce se maiă ă ă poate salva.”

— A cui a fost ideea asta?— A unuia. Nu ştiu care. Nu l-am recunoscut după

voce. C , între timp, se întunecase.ă— Acela despre care vorbeşti a propus numai, sau a

trecut şi la fapte?— Parc s-a dus... Da, s-a dus s sparg uşa.ă ă ă— Şi zici c nu-l cunoşti?ă— Nu! Dup voce nu. C se întunecase şi la fa nu-lă ă ţă

vedeam.— Nu l-ai v zut dup aceea ieşind din magazie cu oă ă

l di de campanie?ă ţă— Nu!— Încearc s - i aduci aminte.ă ă ţ— Dac v spun c nu l-am v zut, crede i-m !ă ă ă ă ţ ăDup aceea a fost introdus cel de-al doilea martor.ă

Ostaşul acesta ajunsese la locul incendiului înaintea celorlal i doi.ţ

— Cînd am auzit c arde la bibliotec şi c trebuieă ă ă anun at ofi erul de serviciu am dat fuga la corpul deţ ţ gard s -l vestesc.ă ă

— Dup aceea ce-ai f cut?ă ă— M-am întors la foc.— Şi ce-ai f cut?ă— Am privit... Am aşteptat s vin pompierii.ă ă— N-ai dat o min de ajutor?ă— Ce mîn de ajutor s dau? S car ap cu gamela?ă ă ă ă— Cic unii n-au stat cu mîinile la piept. Au spartă

uşa de la magazie s salveze ce s-o putea salva.ă— Da, unii aşa au f cut. Chiar am v zut un ostaşă ă

ieşind de acolo cu un cuf raş.ăÎn sfîrşit, speran a a început s încol easc înţ ă ţ ă

sufletul meu.— Cine era?— Era... Uit -te, domnule, ce dr cie a dracului! ă ă Îl

ştiu şi totuşi nu ştiu de unde s -l iau.ă— Cum vine asta?— P i tocmai de aceea spuneam c -i dr ciaă ă ă

dracului... S vede i. De unde m aflam, că ţ ă înd el a ieşit din cl dire, cu l di a în mă ă ţ în , l-am v zut mai mult dină ă spate. L-am recunoscut dup în l ime, dup umeri şiă ă ţ ă

parc şi dup mers. Adic , nu. Sta i pu in! îmi eraă ă ă ţ ţ cunoscut dup în l ime, dup umeri, dup mers, dar n-ă ă ţ ă ăam ştiut cine este.

— Încearc s fii mai clar! Cum te numeşti?ă ă— Tovar şe maior, sînt fruntaşul Frînculescuă

Dumitru.— Încearc s fii ceva mai clar, Frînculescule.ă ă— V-am spus. Cînd l-am observat mi-am dat seama

c nu-l vedeam atunci pentru prima dat . Îl ştiam, dară ă nu-mi aminteam cine anume este. Adic nu mi-lă aminteam dup nume. Acum a i în eles, tovar şeă ţ ţ ă maior?

— E clar! Atunci cînd l-ai v zut ieşind cu l di a i s-aă ă ţ ţ p rut cunoscut, dar n-ai ştiut s spui: „Asta-i Popescu...ă ă sau Vasilescu.”

— „Ezact”, tovar şe maior, se bucur Frînculcscu.ă ă— Atunci te-ai mul umit s ştii c parc l-aiţ ă ă ă

cunoaşte. Asta fiindc erai preocupat de incendiu...ă— Eram, tovar şe maior, c taman veniseră ă ă

pompierii.— Bun. Atunci aten ia i-a fost sustras de ceea ceţ ţ ă

se întîmpla. Adic , apari ia pompierilor, desf şurareaă ţ ă lor şi aşa mai departe. Dar mai tîrziu n-ai încercat s - iă ţ aminteşti cine era ostaşul care plecase cu l di a?ă ţ

— Nu! C am şi uitat de el. Adic telea, de ce s mă ă ă ă preocupe? Doar nu era aur în ea, ca s -mi fie team că ă ă l-a furat...

— Aur nu era, Frînculescule, dar con inea altceva,ţ care valoreaz aproape tot atît de mult ca şi aurul.ă

— Nu m minciuni i, tovar şe maior? se îndoi el.ă ţ ă— Nu, Frînculescule. De aceea e foarte important

s - i aminteşti cine era ostaşul acela.ă ţFrînculescu se gîndi, f cînd sfor ri s -şiă ţă ă

aminteasc .ă— Tovar şe maior, v-am spus, îl cunosc, dar nu ştiuă

de unde s -l iau. Parc îl v d înaintea ochilor, şi totuşi,ă ă ă

ei, comedia dracului, nu se poate ca, pîn la urm , să ă ă nu-mi amintesc, nu se poate!

— Sînt convins c ai s - i aminteşti, l-am încurajat.ă ă ţ Du-te la companie şi str duieşte-te s - i aminteşti. Şiă ă ţ atunci cînd ai s ştii cine a fost, d fuga aici, laă ă tovar şul maior Cotru , şi raporteaz -i.ă ţă ă

Maiorul Cotru îşi freca manile satisf cut:ţă ă— Dac îşi aminteşte, nu-l v d bine pe jupînul acela.ă ă— Cred c are s -şi aminteasc .ă ă ă— Ce facem cu tovar şa Filipi a? îmi aduse aminteă ţ

Cotru .ţă— S-o audiem şi pe ea. Cred c s-a cam plictisit deă

cînd aşteapt . În prealabil, chema i-l pe subofi erulă ţ ţ care a adus-o la unitate.

Cîteva minute mai tîrziu, acesta intra pe uş .ă— Ai executat ordinul întocmai? l-am întrebat.— Da, tovar şe maior.ă— Nu ştie nimic de incendiu?— Mi s-a ordonat s nu-i spun.ă— Pe drum i-a pus vreo întrebare?ţ— Nici una.— Va s zic , n-a fost curioas s afle ce nevoieă ă ă ă

este de ea aici, la unitate, în afara orelor de program.— Nu, tovar şe maior.ăDup cele aflate despre ea de la Bogdan, nu m-aă

mirat nici calmul ei şi nici aparenta ei lips deă curiozitate. Filipi a era, într-adev r, o femeie tare. M-ţ ăam uitat la ceas. Trecuse o or de cînd aştepta. Pentruă cineva care se ştie cu musca pe c ciul , o or deă ă ă aşteptare, în anticamera şefului de la contrainforma ii,ţ are consecin e asupra moralului s u, chiar dac seţ ă ă numeşte Filipi a.ţ

Filipi a intr în birou calm , de loc emo ionat ,ţ ă ă ţ ă st pîn pe sine.ă ă

— Lua i loc! am invitat-o.ţFilipi a se aşez pe scaunul pe care i-l indicasem şi,ţ ă

pe rînd, înfrunt privirile mele şi ale maiorului Cotru .ă ţă Ochii ei ne fixau cu nişte priviri blînde, vag resemnate. Nu exprimau nici un fel de curiozitate, şi cu atît mai pu in nelinişte. Mi-am datţ seama c , dac noi am fiă ă t cut o or , dou , toat noaptea, ea ar fi continuat să ă ă ă ă ne priveasc la fel, f r s pun întreb ri, f r s seă ă ă ă ă ă ă ă ă impacienteze şi, sigur, f r s se nelinişteasc . Aveaă ă ă ă dreptate Bogdan. Filipi a era o femeie tare, era, înţ orice caz, cu totul altfel decît cum o ştia scriitorul Capot .ă

— Domnişoar Filipi a, cred c şti i pentru ce a iă ţ ă ţ ţ fost chemat la o or atît de nepotrivit ! i-am întinsă ă ă cursa.

— Nu! Nu ştiu nimic. Aştept s aflu de laă dumneavoastr .ă

Un r spuns simplu, firesc, exprimat cu toată ă modestia, în timp ce ochii ei m priveau deschis, f ră ă ă timiditate.

— Domnişoar Filipi a, presupun c v sîntă ţ ă ă cunoscute instruc iunile privind paza contra incendiilor.ţ

— Bineîn eles. Le cunosc şi m-am conformatţ întocmai acestor instruc iuni. La ultima inspec ie aţ ţ pompierilor am fost g sit în regul . Chiar m-aă ă ă felicitat... reprezentantul pompierilor.

— Reprezentantul pompierilor a inspectat şi magazia?

— Desigur.— Cînd a avut loc ultima inspec ie?ţ— Cred c sînt cinci s pt mîni.ă ă ă— Între timp îns , dumneavoastr a i introdus înă ă ţ

magazie substan e inflamabile. Recunoaşte i?ţ ţ— Asta de unde a i mai scos-o? Cred c a i fostţ ă ţ

informat greşit, tovar şe maior.ă— Domnişoar Filipi a, în magazia bibliotecii, acumă ţ

dou ore, a izbucnit un incendiu. Ancheta f cut deă ă ă c tre organe competente a stabilit c focul s-a datorată ă

unei substan e inflamabile aflat în magazie.ţ ăÎn ochii ei blînzi, pu in obosi i, parc şi pu inţ ţ ă ţ

resemna i am v zut aprinzîndu-se, doar pentru o clip ,ţ ă ă o lumini . Dar a fost suficient şi atîta, ca s -mi dauţă ă seama c vestea ce i-o d dusem o bucura sau, în celă ă mai bun caz, c nu-i p rea de loc r u de ceea ce seă ă ă întîmplase. Team de consecin e în nici un caz nu-iă ţ era.

— Dac ancheta a stabilit acest lucru, înseamn că ă ă m aflu într-o situa ie cam nepl cut , fiindc nu potă ţ ă ă ă dovedi în nici un fel c materialul inflamabil la care v-ăa i referit nu de mine a fost introdus.ţ

— Sus ine i, domnişoar Filipi a, c în magazie n-a iţ ţ ă ţ ă ţ depozitat petrol, benzin , petrosin sau mai ştiu eu ceă alt substan inflamabil ?ă ţă ă

— Ce interes aş fi avut?Filipi a îmi r spunsese printr-o întrebare. Am fostţ ă

surprins. Şi am fost surprins, fiindc , din punct deă vedere logic, nu acesta era r spunsul cel mai firesc. Înă definitiv, ce o întrebasem? S confirme sau s infirmeă ă dac depozitase în magazie o substan inflamabil . Laă ţă ă aceast întrebare, firesc ar fi fost s r spund printr-ună ă ă ă da sau printr-un nu. Or ea, cum îmi r spunsese?ă Întrebînd: „Ce interes aş fi avut?” Dac aş fi acuzat-oă c depozitase acolo o substan inflamabil cu inten iaă ţă ă ţ expres de-a incendia biblioteca, atunci, da, r spunsulă ă ar fi fost logic. Cum eu, îns , nu formulasem oă asemenea acuza ie, replica ei mi se p ru stranie.ţ ă Stranie, dar şi revelatoare.

„Domnişoar Filipi a, cred c ai comis o greşeal .ă ţ ă ă Deocamdat nu-mi dau seama cît de mare este, dar s-ăar putea s constat, şi asta foarte curînd, c esteă ă vorba de una foarte grav , dac nu cumva fatal pentruă ă ă dumneata”, am apostrofat-o în gînd.

V zînd c tac şi c o privesc într-un anumit fel, credă ă ă c mustr tor, repet întrebarea:ă ă ă

— Ce interes aş fi avut?— V-am acuzat cumva c a i introdus cu un scopă ţ

criminal substan e inflamabile în magazie?ţ— Nu!... Nu mi-a i adus o asemenea grav acuza ie.ţ ă ţ — Atunci, domnişoar Filipi a, ce rost a avut s -miă ţ ă

pune i o asemenea întrebare?ţ— Domnule maior, ave i o logic riguroas . Darţ ă ă

pentru numele lui Dumnezeu, cum este posibil să pretinde i tuturor oamenilor s gîndeasc la fel deţ ă ă logic? De ce uita i c sînt femeie? De ce ignora iţ ă ţ situa ia în care m aflu? Trimite i dup mine maşina,ţ ă ţ ă f r s mi se explice motivul. M ine i într-un birou,ă ă ă ă ţ ţ f r s mi se dea cea mai mic explica ie. Dup aceea,ă ă ă ă ţ ă dintr-o dat , m acuza i c am introdus substan eă ă ţ ă ţ inflamabile în magazie. Ei bine, pune i-v în situa iaţ ă ţ mea şi spune i-mi dac a i fi în stare s da i nişteţ ă ţ ă ţ r spunsuri perfect logice. În elege i, domnule maior, că ţ ţ ă mi-e fric ! în elege i c sînt pur şi simpluă ţ ţ ă însp imîntat .ă ă

Nu era adev rat. Filipi ei nu-i era fric , nu era de locă ţ ă însp imîntat . Filipi a era calm , era în stare s -mi ină ă ţ ă ă ţ ă piept toat noaptea, obligîndu-m ca, diminea a, să ă ţ ă declar, recunoscîndu-m învins: „Bogdane b iete, îmiă ă scot p l ria! Filipi a ta e o femeie tare!” Dar ştiam, dină ă ţ experien a celor dou zeci de ani, c pîn şi oamenii ceiţ ă ă ă mai tari sfîrşesc prin a face o greşeal şi, în consecin ,ă ţă nici Filipi a nu fusese scutit .ţ ă

— Domnişoar Filipi a, repet întrebarea: N-a iă ţ ţ p strat în magazie vreo substan inflamabil ?ă ţă ă

— Nu!— Atunci cum v explica i c focul a izbucnit tocmaiă ţ ă

în magazia cu c r i?ă ţ— Dac acolo a existat vreo substan inflamabil ,ă ţă ă

atunci sigur c a fost introdus de c tre altcineva, veniă ă ă r spunsul ceva mai tîrziu.ă

— Dup p rerea dumneavoastr , cine crede i c aă ă ă ţ ă

avut interes s dea foc magaziei? Precizez: magaziei,ă fiindc , dac l-ar fi interesat biblioteca, ar fi introdusă ă acolo substan a inflamabil ,ţ ă

— De unde vre i s ştiu?ţ ă— Nu şti iţ cine anume. Dar poate şti iţ în ce scop.Filipi a care îşi p str calmul în continuare avu unţ ă ă

zîrnbet aproape dispre uitor:ţ— De vreme ce nu ştiu cine a pus focul, cum aş

putea şti în ce scop?Dac Bogdan ar fi fost de fa , auzind r spunsulă ţă ă

Filipi ei, m-ar fi privit într-un anumit fel, care ar fiţ însemnat: „B trîne, e dat naibii!”ă ă

— Ce depozita i în magazie?ţ— C r i deteriorate... Materiale de pavoazareă ţ

dep şite... Nimic, absolut nimic de valoare, domnuleă maior.

— Şi altceva?— Nimic!Tare femeie! Nici o tres rire. Se uita în ochii mei cuă

o siguran dezarmant . Totodat , ochii ei exprimauţă ă ă un fel de reproş mut, de parc m învinuiau c -iă ă ă atribuiam inten ia de-a m induce în eroare.ţ ă

— Domnişoar Filipi a, un ostaş, aflat la loculă ţ incendiului, ne-a declarat c , la un moment dat, aă v zut pe cineva ieşind din magazie cu o l di . Ce neă ă ţă pute i spune în leg tur cu aceast l di ?ţ ă ă ă ă ţă

— L di ?! Ce fel de l di ? întreb ea.ă ţă ă ţă ăDar chiar în momentul cînd pusesem întrebarea am

ştiut c , într-un fel, f cusem o greşeal . Am ştiut că ă ă ă Filipi a, tot timpul, asta dorise s afle de la mine: ce seţ ă întîmplase cu l di a de campanie a lui Crihan . Şi euă ţ ă f cusem greşeala s -i servesc, pe tav , informa iaă ă ă ţ care, în clipele acelea, pre uia pentru ea mai ţ mult decît orice. Da, fusese o greşeal , dar, în acelaşi timp,ă fusese şi un cîştig”. Oare nu aveam acum certitudinea c şi în cazul cînd nu ea ascunsese l di a, ştiuse totuşiă ă ţ

c se aflase sub mormanul de c r i? Şi oare nu-mi era,ă ă ţ de asemenea, clar, din felul cum îi luciser ochii – eă drept, doar cîteva clipe – c acum se bucura, fiindcă ă l di a ajunsese în mîinile cui trebuia s ajung ?ă ţ ă ă

Am ştiut! Desigur, poate v ve i întreba:ă ţ „Cum de am ştiut?” Nu spun o noutate, c pîn şi oamenii ceiă ă mai tari au momente cînd se pot tr da printr-un cuvînt,ă printr-un gest, prin schimbarea abia perceptibil aă vocii, şi aşa mai departe. De aceea, am recomandat totdeauna celor mai tineri decît mine, ca în timpul anchetei s nu piard o clip din ochi pe învinuit,ă ă ă pentru c este posibil ca tocmai în clipa cînd i-aiă ţ aplecat privirea, eventual s însemni ceva pe hîrtie,ă chipul omului din fa a ta s „vorbeasc ” într-un limbajţ ă ă de un fel deosebit, într-un limbaj, dup p rerea mea,ă ă cel mai greu de descifrat din toate cîte exist .ă

Am ştiut, fiindc m-am priceput s descifrez ceă ă spunea chipul Filipi ei în clipa ţ cînd a aflat c l di a deă ă ţ campanie se afla în mîini sigure. Mai înainte, chipul ei avusese tr s turile pu in obosite. Şi în ciuda faptului că ă ţ ă el exprima numai ceea ce voia ea, pe deasupra voin eiţ ei, oboseala, mai exact, vaga oboseal era singurulă indiciu autentic, pe care masca n-o putuse ascunde. Şi iat , în clipa cînd Filipi a afl c unul din martoriiă ţ ă ă prezen i la locul incendiului v zuse pe cinevaţ ă dep rtîndu-se cu l di a, tr s turile fe ei i se destinseră ă ţ ă ă ţ ă brusc, şi, metamorfozat, chipul ar ta proasp t, odihnită ă ca dup o noapte de somn profund şi f r vise. Maiă ă ă mult decît atît, vocea îmi sun în urechi mai limpezit ,ă ă parc dintr-o dat vesel , lipsit de griji. Aveamă ă ă ă sentimentul c , în clipele acelea, dac ar fi putut faceă ă abstrac ie de locul unde se afla, Filipi a ar fi avut poftţ ţ ă s cînte. Desigur, a i greşi dac v-a i închipui că ţ ă ţ ă aceast metamorfoz brusc era sesizabil de oricineă ă ă ă Dar nu trebuie s uita i c , în descifrarea psihologieiă ţ ă unui individ, experien a a dou zeci de ani deţ ă

contraspionaj pre uieşte foarte mult.ţGîndurile acestea mi-au trecut fulger tor prin minte,ă

aşa c Filipi a n-a trebuit s aştepte mai mult decîtă ţ ă cîteva secunde ca s primeasc r spuns la întrebareaă ă ă pe care mi-o pusese:

— O l di a de campanie... Un cuf raş din placaj, dină ţ ă acelea în care militarii îşi p streaz lucrurile personale.ă ă

— Curios!... Foarte curios! De vreme ce în magazie nu se afla un asemenea cuf raş sau l di a, înseamnă ă ţ ă c ostaşul acela ori minte, ori, pur şi simplu, a avută vedenii, bietul de el.

— Ostaşul acela nici nu minte şi nici n-a avut halucina ii, domnişoar Filipi a. O l di de campanie aţ ă ţ ă ţă fost scoas din magazie. Asta e sigur. Întrebarea este:ă Cum a ajuns acolo? Dumneavoastr pretinde i c nuă ţ ă ave i idee.ţ

— Eu pretind c nu a existat o l di de campanie înă ă ţă magazie şi, în consecin , n-a putut fi scoas de acolo.ţă ă Dac nu m crede i, confrunta i-m cu acela care aă ă ţ ţ ă luat-o.

Asta voia s afle. Dac izbutisem s -l identific pe celă ă ă care şterpelise l di a de campanie. Ei bine, nu aveamă ţ de gînd s -i servesc pe tav informa ia de care, pentruă ă ţ liniştea ei, avea atîta nevoie. De aceea, am schimbat tactica:

— S presupunem, da, s presupunem, c nu ave iă ă ă ţ cunoştin c l di a s-a aflat în magazia bibliotecii, deţă ă ă ţ care numai dumneavoastr r spunde i. Dar asta nuă ă ţ înseamn c a i ieşit din cauz .ă ă ţ ă

— Din ce fel de cauz ? Z u c nu în eleg!ă ă ă ţ— Cei în drept au stabilit c focul a izbucnit datorită ă

substan ei inflamabile aflat în magazie.ţ ă— Scuza i-m ! Nu în eleg, focul a fost provocat de oţ ă ţ

substan inflamabil , sau c substan a aceea se afla,ţă ă ă ţ mai dinainte, în magazie?

— Domnişoar Filipi a, de vreme ce magazia eraă ţ

încuiat , de vreme ce cheia se afla la dumneavoastr ,ă ă tot timpul la dumneavoastr , este clar c substan aă ă ţ inflamabil n-a putut fi introdus prin... gaura cheii.ă ă Clar?

Ra ionamentul nu era neatacabil, dar am scontat cţ ă va rezista. Am fost de-a dreptul dezam git cînd amă auzit-o pe Filipi a explicîndu-mi:ţ

— Clar, poate, pentru dumneavoastr , nu şi pentruă mine, care ştiu c n-am depozitat în magazie nici oă substan inflamabil .ţă ă

— Domnişoar Filipi a, chiar dac aş vrea s v credă ţ ă ă ă pe cuvînt, nu ne este îng duit s ignor m faptele.ă ă ă

— Ce vre i s spune i, domnule maior? C am datţ ă ţ ă foc depozitului? Pentru numele lui Dumnezeu, dar în ce scop aş fi f cut-o?ă

Acum, da! Acum întrebarea îşi avea rostul, nu însă şi atunci cînd, pentru prima dat , mi-o pusese.ă Categoric, Filipi a f cuse atunci o greşeal .ţ ă ă

— Domnişoar Filipi a, nu e vorba, neap rat, deă ţ ă inten ie. De altfel, ancheta va stabili lucrul acesta.ţ Deocamdat sînte i liber . Nu vreau îns s v ascundă ţ ă ă ă ă faptul c s-ar putea s mai fi i chemat pentruă ă ţ ă cercet ri. De aceea, v rog ca, în cazul cînd a i dori să ă ţ ă pleca i din oraş, s ne anun a i în prealabil.ţ ă ţ ţ

— Pe cine s anun ? întreb ea calm .ă ţ ă ă— Pe maiorul Cotru .ţăAm orientat dinadins discu ia pe acest f gaş nu caţ ă

s-o sperii – aşa cum ar p rea la prima vedere – ci,ă dimpotriv , s-o liniştesc, s -i risipesc eventualaă ă b nuial c o suspectam de în elegere prealabil cuă ă ă ţ ă incendiatorul.

MISTERIOSUL LAWITZ ÎN AC IUNEŢ

A doua zi, dup evenimentele relatate în capitolulă anterior, am primit un telefon de la c pitanulă Ciubotaru.

— Trebuie s v v d urgent, m anun el.ă ă ă ă ţă— Veni i la mine. Am s dau ordin s fi i introdusţ ă ă ţ

imediat.— Nu vin acolo. Mi-e fric ...ă— V amenin vreo primejdie?ă ţă— Poate. Dar nu acesta-i motivul principal. Mi-e

team s nu fiu urm rit, şi atunci rat m totul.ă ă ă ăVocea îi era agitat şi, parc , vag tremur toare,ă ă ă— Atunci am s m reped eu la unitate.ă ă— Nici aşa nu-i bine. Aici a i venit de mai multe ori,ţ

a i fost şi ieri, dup cîte am aflat. Nu sînt pu ini cei careţ ă ţ ştiu cine sînte i, şi de ce veni i. Printre aceştia s-arţ ţ putea s fie tocmai acela care n-ar trebui s ştie. Oră ă dac v vede venind la mine, ar putea deduce multe...ă ă

Eram surprins de cele ce auzeam. Vreau s spun, că ă m intriga teama exagerat a c pitanului Ciubotaruă ă ă de-a nu desconspira leg turile ce existau între noi, maiă ales c grija pentru p strarea conspirativit ii neă ă ăţ privea pe noi direct. Chiar dac spionul aflase cine sîntă şi ce m aducea mereu la unitate, în nici un caz nuă putea ajunge la concluzia c între mine şi c pitană ă exista o în elegere comun , bazîndu-se numai peţ ă faptul c veneam s stau de vorb cu el. Eram doară ă ă anchetatorul oficial şi, mai înainte, audiasem o mul ime de ofi eri şi ostaşi.ţ ţ

Bineîn eles, reflec iile acestea le-am p strat pentruţ ţ ă mine. Lui i-am spus urm toarele, cu un ton prin careă parc voiam s -i mul umesc indirect c d duse dovadă ă ţ ă ă ă de mai mult spirit de vigilen decît mine:ţă

— În cazul acesta, v rog s veni i pe la orele şaseă ă ţ în strada Libelulei la num rul şase, apartamentul cinci.ă Acolo locuieşte un prieten de-al meu şi vom putea discuta în linişte. Chiar dac ve i fi urm rit, nu se va ştiă ţ ă

c v ve i întîlni cu mine. Eu voi fi acolo înainteaă ă ţ dumneavoastr , şi v voi aştepta. De acord?ă ă

— Dac dumneavoastr socoti i c e bine aşa... Înă ă ţ ă orice caz sînte i mai în m sur decît mine s aprecia iţ ă ă ă ţ în ce fel trebuie procedat.

Cu un minut întîrziere, c pitanul Ciubotaru seă prezent la întîlnirea fixat . Nu-l mai v zusem de cîtvaă ă ă timp, şi m-am mirat cît de schimbat era. Sl bise şi maiă mult. Ochii îi erau congestiona i ca în toiul unei gripe,ţ sau ca şi cînd n-ar fi dormit de cel pu in dou zeci şiţ ă patru de ore. În ochii aceia congestiona i am citit un felţ de tragic disperare. Timpul care trecuse nu-l ajutaseă s se linişteasc , într-un fel s se resemneze.ă ă ă

Cînd s-a aşezat în fotoliul pe care i l-am indicat, am avut sentimentul c , pur şi simplu, se pr buşeşte în elă ă dintr-o dat , sleit de puteri. Pe urm , se uit la mineă ă ă într-un mod atît de straniu, încît, la un moment dat, aproape am fost convins c nu m vede; c doarme cuă ă ă ochii deschişi.

— V ascult, tovar şe c pitan, i-am cerut.ă ă ăTres ri, speriat; ca şi cînd l-aş fi trezit brusc dină

somn.— Am primit un telefon...— Cînd?— Azi de diminea . De la Lawitz.ţă— În sfîrşit!— Era vocea lui. Sînt sigur c era vocea lui.ă— O spune i ca şi cînd n-a i fi chiar sigur, şi încerca iţ ţ ţ

s v convinge i c , într-adev r, a lui era vocea.ă ă ţ ă ă— Nu! Sigur cu el am vorbit. M-a întrebat dacă

merit s se osteneasc s m vad .ă ă ă ă ă ă— Chiar aşa v-a spus? V rog s reproduce i, cît maiă ă ţ

exact, cuvintele lui.— Mi-a spus: „Drag domnule c pitan, te rog s -miă ă ă

spui dac o întrevedere cu dumneavoastr merită ă ă

osteneala, sau trebuie s mai aştept”. Am în eles că ţ ă voia s ştie dac am îndeplinit îns rcinarea pe care mi-ă ă ăo d duse. Conform recomand rilor pe care mi le-a iă ă ţ f cut, i-am r spuns: „N-are s fie osteneala zadarnic ,ă ă ă ă domnule Lawitz”.

— A i procedat foarte bine. Mai departe?ţ— Bucuros, mi-a spus: „Atunci e perfect, domnule

c pitan”. Şi mi-a fixat o întîlnire. Ceea ce mi se pareă îns de neîn eles, este locul unde urmeaz s neă ţ ă ă vedem.

— Unde?— Închipui i-v , în incinta sec iei a treia de mili ie.ţ ă ţ ţ— La sec ia a treia de mili ie?ţ ţ— Da, tovar şe maior. V d c şi pe dumneavoastră ă ă ă

v surprinde. Prima dat am crezut c n-am auzit bine.ă ă ă De aceea, i-am cerut s repete. El a ră îs – sau poate mi s-a p rut mie c -l aud rîzînd – pe urm , a ad ugat: „Aiă ă ă ă auzit bine, domnule c pitan. Ne vedem mîine, la oreleă unsprezece, în incinta sec iei a treia de mili ie. Dac teţ ţ ă întreab vreun mili ian ce doreşti, spune-i c vrei să ţ ă ă ceri nişte rela ii în leg tur cu pierderea buletinului.ţ ă ă Sau, eventual, în leg tur cu preschimbarea lui. Dar nuă ă cred s te întrebe”. Pe urm a închis.ă ă

— Foarte bine, tovar şe c pitan. Mîine vei fiă ă punctual la întîlnire. Pîn atunci noi avem s teă ă preg tim pentru aceast întîlnire.ă ă

Şi, într-adev r, l-am preg tit pentru întîlnirea cuă ă Lawitz. L-am „preg tit”, procurîndu-i, chipurile,ă microfilmul documentelor solicitate de spion. Şi i-am mai dat şi un magnetofon minuscul, cu care trebuia să înregistreze pe banda şi mai minuscul conversa iaă ţ dintre ei doi. De asemenea, l-am sf tuit s nu-l refuze,ă ă în cazul cînd Lawitz i-ar cere s -i procure şi microfimulă altor documente secrete.

A doua zi, la ora indicat , cu o punctualitateă vrednic de aplaudat, c pitanul Ciubotaru p şeaă ă ă

pragul sec iei a treia mili ie. În hol era mult lume. To iţ ţ ă ţ acei care, în urm cu zece ani, primiser buletine deă ă identitate, întrucît termenul de valabilitate expirase, veniser s şi le preschimbe. Printre cei afla i acolo seă ă ţ g seau şi lucr torii noştri, fiecare dintre ei avînd cîte oă ă îns rcinare precis . De pild , unul s fotografieze peă ă ă ă Lawitz, altul s se in scai de el, şi aşa mai departe.ă ţ ă

Deci, la orele unsprezece, f r nici o secundă ă ă întârziere, c pitanul Ciubotaru, îmbr cat civil, ă ă trecu pragul sec iei de mili ie. Era foarte palid, mai palid caţ ţ de obicei, iar ochii la fel de congestiona i. Probabil, deţ emo ie, îi tremura, abia perceptibil, buza inferioar .ţ ă Într-un fel, emo iona i erau şi lucr torii noştri, îndîrji iţ ţ ă ţ de îndr zneala spionului. Eu aşteptam la sediu şi,ă fiindc îmi cunoşteam oamenii, nu aveam nici oă îndoial c totul avea s se desf şoare conformă ă ă ă planului.

C pitanul Ciubotaru str b tu curtea dinadins cuă ă ă paşi de plimbare, aşteptînd s -i ias în întâmpinareă ă Lawitz sau s fie ajuns din urm de c tre acesta. Dară ă ă nu se întâmpl nimic. Urc tacticos cele cîteva trepte şiă ă intr în cl dire. În hol aştepta mult lume, nu îns şiă ă ă ă Lawitz. Ca s nu trezeasc b nuieli, se îndrept spreă ă ă ă afişier şi începu s citeasc înştiin rile b tute laă ă ţă ă maşin . Pîn şi un copil din clasa întâi elementaă ă r ar fiă izbutit s ia cunoştin , înaintea c pitanului, deă ţă ă con inutul acelor înştiin ri. Acestuia îi trebuir camţ ţă ă cincisprezece minute ca s le citeasc pe toate, deşi ară ă fi fost suficiente doar cinci. Nimeni nu se apropie de el, nimeni nu-i acord nici cea mai neînsemnat aten ie.ă ă ţ Dup alte cinci minute, în care timp c pitanul din nouă ă trecu în revist pe cei din sal , convins c Lawitz nu vaă ă ă mai veni la întâlnire, plec .ă

Am crezut c -mi va telefona imediat, dar nu s-aă întâmplat aşa. M-a sunat de la unitate abia a doua zi diminea a.ţ

— Tovar şe maior, trebuie s v v d neap rat. Vină ă ă ă ă tot acolo?

— Fie! Tot acolo, şi la aceeaşi or .ăNu i-am mai pus alt întrebare. Eram convins că ă

Lawitz îi fixase o nou întîlnire. Pesemne, din anumiteă motive, Lawitz fusese nevoit s absenteze de la prima.ă

Şi de data asta c pitanul fu punctual. În schimb, nuă mai era agitat şi nici nu mai p rea bolnav.ă

— Ei? V-a fixat o nou întîlnire? l-am întrebat, cum l-ăam v zut instalat în fotoliu.ă

— Întîlnirea a avut loc, mi-a r spuns, privindu-m cuă ă o senin tate angelic .ă ă

— Cum? Cînd? De ce nu m-a i anun atţ ţ ?— Mi-a fost imposibil. Adic , la ora aceea, n-amă

ştiut de unde s v iau. Fiindc la num rul pe care miă ă ă ă l-a i dat n-a mai r spuns nimeni. Şi f cu o pauz .ţ ă ă ă

— Continua i, tovar şe c pitan! Explica i-mi, dar cîtţ ă ă ţ mai detaliat! i-am cerut aproape r stit, fiindc eramă ă furios, deşi, concomitent, îmi d deam seama c nuă ă aveam motiv.

— S vede i! Dup ce-am plecat de la sec ia deă ţ ă ţ mili ie nu m-am mai dus la unitate. Eram deprimat...ţ Eram... Eram la p mînt...ă

— Cum, adic , la p mînt? am fost curios s aflu.ă ă ă— Tovar şe maior, trebuie s în elege i, c tot ceeaă ă ţ ţ ă

ce mi s-a întîmplat în ultimul timp dep şeşte putereaă mea de rezisten . Eu sînt, totuşi, pl m dit dintr-unţă ă ă aluat obişnuit... Din cel mai obişnuit aluat. Am, cu alte cuvinte, o fire banal , care ar fi trebuit s aib parte deă ă ă un destin la fel de banal. Ca mine sînt mii şi milioane de oameni. Se nasc, tr iesc şi mor, f r ca în via a loră ă ă ţ s fi intervenit ceva neobişnuit. Destinele acestoră oameni sînt în consens sau, dac vre i, sînt conformeă ţ cu firea lor. Nici un fel de contradic ie între ele. Dinţ p cate, nu şi în ceea ce m priveşte. ă ă Între firea mea şi destinul meu a existat permanent o contradic ie. Mi-ţ

am dorit o via banal şi, dimpotriv , am avut parteţă ă ă de una senza ional , de una în care a invadat insolitul,ţ ă neprev zutul. Mi-am dorit o so ie, care s aib aceeaşiă ţ ă ă fire ca a mea, care, în ultim instan , s urasc totă ţă ă ă ceea ce nu reprezint banalul cel mai tern, şi m-amă însurat cu Lucia, ca s ne urîm şi s ne chinuimă ă reciproc. Mi-am dorit o existen liniştit , lipsit deţă ă ă neprev zut, şi iat c a n v lit în existen a meaă ă ă ă ă ţ senza ionalul, cu întregul s u cortegiu de nelinişti, deţ ă spaime şi de fapte care, privite din punctul meu de vedere, frizeaz absurdul cel mai autentic. Am vrut caă Aristi a s supravie uiasc , şi m-am trezit amestecatţ ă ţ ă într-o afacere murdar de spionaj. Altcineva fură ă documente secrete, şi cu toate acestea eu sînt arestat, în timp ce adev ratul vinovat e liber, întrucîtă dumneavoas-tr , cel pu in pîn în prezent, înc nu l-a iă ţ ă ă ţ descoperit. Îmi da i o anumit sarcin în leg tur cuţ ă ă ă ă Lawitz, sînt gata s-o îndeplinesc, în speran a c poateţ ă voi fi absolvit de partea mea de vin , dar, s pt mîniă ă ă întregi, Lawitz nu d nici un semn de via . Zile întregiă ţă de aşteptare, de încordare şi – de ce s n-o recunosc?ă — de team . Team c Lawitz, în cazul cînd ară ă ă descoperi c l-am tr dat, m va ucide. Vede i, toateă ă ă ţ astea mi s-au întîmplat mie, tocmai mie, care am firea cea mai banal , cea mai inofensiv din cîte exist şiă ă ă care, de cînd m ştiu, mi-am dorit o via liniştit , visă ţă ă irealizabil, cel pu in de cînd m-am însurat. Nu pot sţ ă spun c destinul a fost cu mine vitreg, mai exact, întruă totul vitreg.

Am avut şansa s-o am pe Aristi a şi mai ales amţ avut şansa s descop r c liniştea dup care tînjesc,ă ă ă ă f r s am îns parte de ea, mi-o pot apropia, din cîndă ă ă ă în cînd, şi doar pentru cîteva ore, pictînd...

— Tovar şe c pitan – l-am întrerupt – despreă ă aceast problem vom mai discuta ceva mai tîrziu.ă ă Deocamdat m intereseaz s aflu cînd, şi în ce fel v-ă ă ă ă

a i întîlnit cu Lawitz?ţ— Ştiu!... Ajung şi la el... Punîndu-mi însă

întrebarea, m-a i stîrnit. În elege i? M-a i stîrnit!ţ ţ ţ ţ Trebuie s v explic.ă ă

— Bine!... Bine!...Nu aveam încotro. Mi-am dat seama c , în prealabil,ă

omul trebuia s se elibereze de ceea ce îl rodea.ă— Într-un fel, arta este un refugiu. Cei care se

refugiaz în art nu sînt în stare s fie oameni întregi,ă ă ă în concep ia obişnuit a cuvîntului. M refer laţ ă ă adev ra ii artişti. Adic , neputînd s tr iasc via a laă ţ ă ă ă ă ţ fel ca to i ceilal i oameni, o tr iesc într-un fel deviatţ ţ ă care, în ultim instan , nu-i decît un simulacru deă ţă via . Nu cred, tovar şe maior, c pînzele meleţă ă ă reprezint art . Eu am nevoie de linişte, şi îmi g sescă ă ă liniştea pictînd. Vizitînd, într-o zi, o expozi ie, amţ descoperit c ceea ce fac se numeşte pictură ă abstract . Am fost foarte surprins. Eram abstrac ionistă ţ nu fiindc , în mod conştient, alesesem o asemeneaă manier de a picta, ci pur şi simplu, pentru c îmiă ă lipsea talentul de-a fi un pictor figurativ. Dar ei, adev ra ii abstrac ionişti? Mi se pare îns c m-amă ţ ţ ă ă îndep rtat de subiect. Atîta voiam s spun, c înă ă ă ultimul timp nu am mai fost în stare s g sesc dramulă ă meu de linişte nici m car pictînd, în aşa m sur mă ă ă ă chinuia ner bdarea ca Lawitz s dea un semn de via .ă ă ţă Şi, în sfîrşit, l-a dat. Mi-a fixat întîlnirea de la sec ia deţ mili ie. Dorisem atîta ca întîlnirea s aib loc, încît,ţ ă ă atunci cînd ştiam c am s -l v d, de ner bdare cred că ă ă ă ă am fost bolnav. Aşteptarea, acolo, la sediul sec iei deţ mili ie, a fost îngrozitoare. Am crezut c dac Lawitz vaţ ă ă mai întîrzia mult, voi începe s urlu ca un nebun. Dar laă p mînt am fost cu adev rat abia dup ce am p r sită ă ă ă ă sediul sec iei de mili ie. Nu m mai sim eam în stare sţ ţ ă ţ ă suport chinurile unei noi aştept ri, neprev zutul,ă ă spaimele. Mi-a trecut prin minte gîndul sinuciderii.

Sufletul meu, întreaga mea fiin tînjea dup linişte,ţă ă dup surogatul acela de linişte care mi-a fost r pit înă ă momentul cînd au n v lit în existen a mea modestă ă ţ ă toate acele evenimente care, în ultim instan ,ă ţă frizeaz senza ionalul. Şi atunci, dintr-un fel de nevoieă ţ de a m salva, de a nu-mi asculta gîndul, adic s -miă ă ă pun cap t zilelor, m-am dus la Aristi a. Voiam s -iă ţ ă m rturisesc totă ul, în speran a c ea m va putea salva.ţ ă ă Înc de cînd eram copil, de cîte ori m-am aflat într-ună impas, am alergat la ea, mi-am f cut-o confident . Şiă ă de fiecare dat Aristi a izbutea, Dumnezeu ştia cum, să ţ ă m linişteasc , s -mi redea încrederea, în primul rîndă ă ă în mine însumi. Numai c de data asta n-am fost înă stare s -i spun nimic. „Am venit s lucrez”, i-am spus.ă ă Şi am început s lucrez. Am lucrat pîn dup -amiaz ,ă ă ă ă pe la patru. Dup aceea, am plecat acas . Cînd amă ă ajuns, l-am g sit pe Lawitz aşteptîndu-m .ă ă

— La locuin a dumneavoasti !ţ ă— Da!... Acas !... Şi, închipui i-v , în timp ce eu îlă ţ ă

aşteptam la sediul sec iei de mili ie, el se afla acas laţ ţ ă mine, între inînd o conversa ie agreabil cu nevast -ţ ţ ă ămea.

— Vre i s spune i, c începînd cu oreleţ ă ţ ă unsprezece...

— La orele unsprezece a sunat la sonerie. L-a primit nevast -mea, care s-a ar tat încîntat c -l vede. Maiă ă ă ă încîntat îns de cadoul pe care i l-a adus.ă ă

— Ce fel de cadou?— O hain de blan . Bineîn eles nu una veritabil .ă ă ţ ă — Şi v-a aşteptat tot timpul? La ce or a i spus că ţ ă

a i ajuns acas ?ţ ă— Tot timpul. Acas am ajuns în jurul orei cinci.ă

Nevast -mea îl oprise la mas . Cînd am intrat pe uş ,ă ă ă i-am g sit jucînd belot . Lucia cîştiga şi era foarte bineă ă dispus .ă

— Şi? am întrebat, fiindc f cuse o pauz .ă ă ă

— „Avem s - i atîrn m lingurile de gît”, mi s-aă ţ ă adresat Lucia. Dac n-ai mîncat, înc lzeşte- i singură ă ţ mîcarea.

I-am spus c am luat masa în oraş. Atunci m-aă invitat s joc şi eu. Am refuzat. Eram ner bd tor să ă ă ă aflu de la Lawitz de ce n-a venit la întîlnire. Mă temeam s nu fi prins de veste c -l tr dasem. După ă ă ă vreun sfert de or , Lucia s-a ridicat de la mas . „Peă ă mine s m ierta i. M duc s sp l vasele.”ă ă ţ ă ă ă

— „Cînd le ve i termina, anun a i-ne, ca s venim sţ ţ ţ ă ă le ştergem”, s-a oferit Lawitz.

Am în eles c Lucia plecase doar ca s ne laseţ ă ă singuri.

— A i urmat instruc iunile mele?ţ ţ— Întocmai.C pitanul Ciubotaru scoase din buzunarul de laă

piept aparatul.— Poftim! Am înregistrat convorbirea. Şi decupl .ăÎn clipele ce au urmat, am ascultat conversa iaţ

dintre el şi Lawitz:— Domnule Lawitz, te-aş ruga s -mi explici de ceă

m-ai f cut s te aştept la sediul sec iei de mili ie?ă ă ţ ţ Presupun c n-ai vrut s - i ba i pur şi simplu joc deă ă ţ ţ mine?

— Nu fi i chiar atît de susceptibil, domnule c pitan.ţ ă N-am venit din cu totul alt motiv. Din pruden . Nu vţă ă sup ra i c v-o spun, dar dumneavoastr nu sînte i ună ţ ă ă ţ om prea curajos şi, în consecin , în asemenea cazuriţă pruden a este absolut necesar . Un om lipsit de curajţ ă la cea mai mic primejdie îşi pierde capul, gata fiind să ă tr deze.ă

— Nu te-am tr dat.ă— Sper c nu, domnule c pitan. Pentru propriulă ă

dumneavoastr interes.ă (Apoi cu alt ton): Ei, a i f cutţ ă treab bun ?ă ă

— Cred c da. Poftim filmul.ă

— A i fotografiat tot ceea ce v-am cerut?ţ— Tot. Şi cu asta basta. Mi-ai f cut un serviciu, i-ă ţ

am f cut şi eu unul. Sîntem chit şi pe viitor nu mai sîntă dispus s lucrez pentru dumneata. Riscul e imens.ă Dac m descoper , ştii ce m aşteapt .ă ă ă ă ă

(Cîteva clipe de pauz . Pe urm , se auzi un zgomotă ă pe care nu l-am putut defini, decît dup ce a continuată dialogul.)

— Pentru osteneala dumneavoastr şi pentru risc,ă de altfel minim dup p rerea mea, ve i primi curînd caă ă ţ onorariu, zece mii de lei. Este o sum care v va daă ă ceva mai mult curaj şi v va convinge c , în orice caz,ă ă colaborarea dintre noi trebuie s continue, avantajulă fiind reciproc.

— Ce-mi ceri în schimb?— Drag domnule c pitan, dumneavoastr sînte iă ă ă ţ

p str torul unor hîrtii, care ar putea, f r nici oă ă ă ă exagerare, s v îmbog easc . Dac a i fi posesorulă ă ăţ ă ă ţ sumei de, s zicem, dou sute cincizeci de mii de lei,ă ă v-a i considera un om bogat?ţ

— Ce-mi ceri în schimb?— Nimic altceva decît microfilmele unor

documente.— Care?— Domnule c pitan, ne intereseaz absolut toateă ă

documentele în leg tur cu organizarea, dotarea,ă ă preg tirea de lupt , ordine şi instruc iuni pornind deă ă ţ sus. Într-un cuvînt, totul.

— Nu eşti de loc modest, domnule Lawitz.— Dar nici dou sute cincizeci de mii nu-i o sum deă ă

lep dat, drag domnule c pitan Ciubotaru. Fi i sinceră ă ă ţ şi recunoaşte i.ţ

— Mda!... Nu-i!...— Atunci accepta i?ţ— Pentru suma asta, da.— Sînte i un om rezonabil, domnule c pitan. Cţ ă înd

ve i avea cinci sute de mii de lei, v ve i putea retrageţ ă ţ din cadrele active. V ve i putea chiar aranja oă ţ pensionare din motive de boal . Cu bani ce nu seă poate, drag domnule c pitan Ciubotaru!ă ă

— Nu-mi mai spune „drag domnule c pitan”, dacă ă ă vrei s faci tîrgul cu mine.ă

— Ierta i-mţ ă!... Adev rul este c -mi sînte i foarteă ă ţ simpatic. Dar s revenim la oile noastre. Pentru treabaă la care v-a i angajat ve i avea nevoie de multţ ţ ă pelicul . Şi fiindc sînt un om optimist şi prev z tor,ă ă ă ă am adus cu mine cîteva filme. Aparatul îl ave i laţ dumneavoastr , desigur.ă

— Bineîn eles. Poftim!ţ— S v ar t cum se încarc aparatul cu pelicul . Eă ă ă ă ă

foarte simplu. O poate face şi un copil. Privi i!ţ Desface i acest şurubel. Pl cu a alunec în jos. Prinde iţ ă ţ ă ţ cap tul peliculei aici...ă (Instruc iunile continuar circaţ ă dou minute.)ă

— Într-adev r, e foarte uşor.ă— Deocamdat v-am adus o provizie de trei filme.ă— Bine, dar nu ai preten ia s - i fotografiez absolutţ ă ţ

toate documentele. În felul acesta nu termin niciodat ,ă fiindc mereu se adaug altele. Trebuie s c dem deă ă ă ă acord în privin a cantit ii. Nu- i ascund, domnuleţ ăţ ţ Lawitz, c aş dori s vin că ă ă ît mai repede ziua cînd nu voi mai fi obligat s te v d.ă ă

— De acord! Va s zic un film în aparat, înc treiă ă ă rezerv . Pe urm , înc trei. Dup care colaborareaă ă ă ă dintre noi înceteaz .ă

— Deci, în total, şapte filme?— Da, numai şapte filme. Dup ce îmi ve i preda celă ţ

de-al şaptelea film, v ve i putea considera un omă ţ bogat, domnule c pitan, şi liber s v pute i organizaă ă ă ţ via a aşa cum v doreşte inima.ţ ă

— Dac nu mi s-o înfunda pîn atunci.ă ă— Nu fi i pesimist, domnule c pitan. Nu ave i niciţ ă ţ

un motiv, absolut nici un motiv.— S l s m asta. Vreau s ştiu: filmele ă ă ă ă le vrei, toate

odat , sau pe m sur ce le voi face?ă ă ă(Urmar din nou cîteva secunde de pauz .)ă ă— De cît timp crede i c ve i avea nevoie ca sţ ă ţ ă

face i primul film?ţ (Apoi în chip de explica ie.) ţ Şti i,ţ sînt obligat s m conving de calitatea informa iilor.ă ă ţ Trebuie s fi i şi dumneavoastr de acord, domnuleă ţ ă c pitan, c nu se obişnuieşte s cumperi oă ă ă marfă pentru suma de dou sute cincizeci de mii de lei f ră ă ă ca, în prealabil, s verifici dac este aceea pe care aiă ă comandat-o.

— M rog!... M rog!... S zicem peă ă ă ste zece zile. (Îi recomandasem c pitanului s nu fixeze o dat preaă ă ă apropiat , ca s nu trezeasc suspiciuni.)ă ă ă

— Dac ve i fi gata în zece zile cu primul film, cuă ţ atît mai bine.

— Atunci de azi în zece zile... unde? Tot aici?— Vă voi anun a, domnule c pitan.ţ ă Vă voi anun aţ

în timp util.

Aici se sfîrşea dialogul dintre c pitan şi Lawitz.ă— Şi pe urm ce s-a mai întîmplat? l-am întrebat.ă— Nimic important. A revenit nevast -mea dină

buc t rie, cu propunerea s juc m to i trei belot . Dară ă ă ă ţ ă Lawitz s-a scuzat c are o întîlnire urgent , şi a plecat.ă ă

„Foarte curios, mi-am zis! Lawitz a venit, a plecat şi filajul care supravegheaz casa n-a raportat niciă venirea şi nici plecarea lui. Ceva nu este în regul .ă Trebuie s verific.”ă

Am scos minuscula band din aparat, am introdusă alta şi i l-am restituit.

— Aparatul r mîne în continuare la dumneavoastr .ă ă Ve i avea nevoie de el, ca s înregistra i viitoareaţ ă ţ convorbire cu Lawitz. Sper c atunci nu ne va maiă trage pe sfoar .ă

— Data viitoare! Cînd Dumnezeu va fi data viitoare, tovar şe maior?ă

— Peste zece zile. Doar aşa v-a i în eles.ţ ţ— Da, peste zece zile. Uitasem!... Nu mai pot,

tovar şe maior. Nu mai pot îndura starea asta deă tensiune. Am sentimentul c voi sfîrşi prin a înnebuni.ă Barem data viitoare îl ve i aresta?ţ

N-am crezut necesar s -i dau asigur ri. De altfel,ă ă pîn cînd nu ne convingeam c lucreaz singur, înă ă ă cazul cînd, într-adev r lucra singur, sau pîn cînd nu-iă ă vom cunoaşte toate leg turile, în cazul cînd existauă complici, în nici un caz nu se punea problema arest riiă lui.

— Tovar şe c pitan, şi noi dorim s vin ă ă ă ă ziua cînd vom putea trece la arestarea lui Lawitz. Depinde însă de dumneavoastr , i-am replicat, cam în doi peri, dar,ă din punctul meu de vedere, altceva nu puteam face.

— Tovar şe maior, v rog s m în elege i!ă ă ă ă ţ ţ Recunosc, sînt un egoist, nu m gîndesc poate decît laă mine, dar, crede i-m , nu mai pot! Nu mai pot!ţ ă

Era nu atît o lamentare, cît mai curînd un reproş. Dar, în definitiv, ce avea a-mi reproşa c pitanul?ă Ce nu mai putea? Desigur, ceea ce-i cerusem, ceea ce continuam s -i cer nu era prea uşor pentru el. Dar deă aici pîn a se lamenta c nu mai putea îndura mi seă ă p rea exagerat. Trebuie c avusese nervii zdruncina iă ă ţ înc mai înainte ca neprevederea şi uşur tatea s -lă ă ă împing într-o aventur , nu lipsit de peripe ii şiă ă ă ţ pericole.

— Tovar şe c pitan, vre i s mi-l descrie i peă ă ţ ă ţ Lawitz?

M privi literalmente cu gura c scat .ă ă ă— Bine, dar nu o dat vi l-am descris...ă— Totuşi, v rog, mai obosi i-v pentru ultima dat .ă ţ ă ăNu-mi era nici mie clar de ce îi ceream lucrul

acesta, dar aveam intui ia c este necesar, absolutţ ă

necesar. C pitanul ridic din umeri, pe urm începu să ă ă ă vorbeasc . Descrierea era aceeaşi, f r nici ă ă ă o omisiune, f r nici un adaos. Parc ar fi spus o lec ieă ă ă ţ înv at pe dinafar . Nu-l v zusem niciodat pe Lawitz,ăţ ă ă ă ă dar dac , acum, dup aceast nou descriere,ă ă ă ă întîmplarea mi l-ar fi scos în cale, eram convins c l-aşă fi recunoscut. Cu portretul-şablon în buzunar, operativii noştri îl c utaser pe Lawitz la toate hotelurile, şi înă ă alte p r i, dar f r rezultat. Lawitz se afla în ar ,ă ţ ă ă ţ ă Lawitz ac iona din umbr , Lawitz îl întîlnea pe c pitanţ ă ă cînd voia şi unde voia, iar noi, în ciuda tuturor m surilor luate, prindeam de veste abia cînd era preaă tîrziu ca s mai punem mă îna pe el.

Lawitz!... Desigur, un nume de împrumut. Numele figura în registrul hotelului „Pajura de aur”. Lawitz, reprezentant al unei fabrici de ascensoare şi frigidere... Dar am nuntul acesta nu mai figura în registru. (ă În registru scria: „om de afaceri”.) Informa ia o de ineamţ ţ de la T n sache. Dar acum, cînd ştiam ceea ce ştiamă ă despre el – şi, mai ales, ce soart avusese – merita s -iă ă acord m car un pic de credit? F r îndoial că ă ă ă ă informa ia era fals . (De altfel, în urma investiga iilorţ ă ţ discrete pe care le f cusem reieşea c nici una dină ă întreprinderile noastre de comer exterior nu trataseţ cu Lawitz sau cu altcineva un eventual import de ascensoare ori frigidere.)

Lawitz, falsul om de afaceri Lawitz, venise în ar înţ ă mai multe rînduri. De cîte ori îns ? Sub numele deă Lawitz, dup datele din registrul hotelului „Pajura deă aur”, de cinci ori. Dar sub alt nume? Ce siguranţă puteam avea c , sub nume diferite, nu fusese cazat şiă la alte hoteluri? Întrebarea aceasta era cea mai neliniştitoare, de vreme ce Lawitz nu venise în ar niciţ ă s trateze afaceri şi nici fiindc fusese atras deă ă frumuse ile turistice, ci ca spion.ţ

Lawitz!... Omul fantom !... Omul care izbutea să ă

r mîn mereu în umbr , ca s ac ioneze de acolo, cîndă ă ă ă ţ voia şi unde voia. Dovada? Iat , se afla iar şi în ar –ă ă ţ ă se afla, desigur, de vreme ce îl vizitase pe c pitan – şiă ac iona din umbr . Unde se ascundea? Cine îlţ ă ad postea? Cum de nu izbuteam s -i d m de urm , înă ă ă ă ciuda tuturor m surilor excep ionale pe care leă ţ luasem? îl c utam, dar pe cine c utau operativii noştri?ă ă Pe un individ, care s semene cu portretul-şablon.ă Bine, dar portretul-şablon fusese elaborat de c treă specialistul nostru pe baza descrierii lui T n sache. Oră ă dac şi T n sache fusese, la rîndul s u, un spion, dacă ă ă ă ă informa ia pe care mi-o furnizase, c Lawitz eraţ ă reprezentantul unei firme de ascensoare şi frigidere, era fals , de ce s nu cred c , în mod deliberat, mi-ă ă ă l descrisese altfel decît era în realitate? Desigur, aceasta era o ipotez ispititoare, din cele maiă ispititoare, care explica multe, şi pe care n-aş fi ezitat s-o adopt, dac semnalmentele pe care c pitanul mi leă ă d duse s-ar fi deosebit de acele ale lui T n sache.ă ă ă Erau îns identice. În acest caz, nu-mi r mînea decît să ă ă aleg una din urm toarele dou concluzii, care seă ă impuneau cu necesitate: ori s accept c Lawitz eraă ă ad postit de c tre un complice de-al s u, ori c existaă ă ă ă o complicitate între Lawitz şi c pitan. (Ultima era maiă greu de acceptat.)

— Sînte i mul umit de descriere, tovar şe maior?ţ ţ ă— Nu se deosebeşte prin nimic de cele anterioare.— A i fi vrut s se deosebeasc ?ţ ă ă— Nu! Bineîn eles, numai în cazul cînd este foarteţ

exact .ă— Este.— Atunci e foarte bine.— Tovar şe maior, îmi permite i s întreb, de ce mi-ă ţ ă

a i cerut s vi-l descriu din nou pe Lawitz?ţ ăCuriozitatea lui mi s-a p rut deplasat , de aceea i-ă ă

am dat un r spuns cam în doi peri:ă

— Fiindc nu mi-l mai aminteam prea bine.ăDup aceea, c pitanul a plecat. La zece minuteă ă

dup el, am plecat şi eu. M-am întors la sediu. Acolo, l-ăam g sit pe Bogdan, aşteptîndu-m .ă ă

— Ce mai face Filipi a? l-am întrebat.ţ— Bine, mersi, b trîne! Bine, mersi!ă— Altceva?— Nimic!Şi oft nec jit.ă ă— Chiar nimic nou? am insistat.— Nimic! Adic ... Via a mea de familie a început să ţ ă

scîr îie, b trîne.ţ ă— Ce tot bîigui, m i b iete? m-am r stit la el.ă ă ă

Bogdan şi Catrinel se luaser din dragoste, şi p reau aă ă se în elege bine. Atît de bine, încît, o dat , chiar mţ ă ă surprinsesem spunîndu-mi c , dac m-aş decide s mă ă ă ă însor a doua oar , mi-aş dori o astfel de so ie.ă ţ

— Nu bîigui, î i spun adev rul.ţ ă— În cazul acesta numai tu eşti de vin , l-amă

acuzat, f r s mai aştept alte am nunte.ă ă ă ă— Ba de vin e Filipi a, îmi replic el, la fel deă ţ ă

nec jit. În aşa m sur m obsedeaz dumneaei, încîtă ă ă ă ă acas am devenit cam ursuz. Biata Catrinel trebuie s -ă ămi scoat cuvintele din gur cu cleştele. Mi-e teamă ă ă c , tot v zîndu-m cu gîndul în alt parte, are s intreă ă ă ă ă la idei în ceea ce priveşte fidelitatea mea conjugal .ă

— Ia nu te mai v ic ri de poman , m i b iete, c nuă ă ă ă ă ă sînt multe femei ca nevast -ta! Mai bine ascultă ă agreabila conversa ie dintre Lawitz şi c pitan,ţ ă închipuie- i, Lawitz e dispus s -i pl teasc un sfert deţ ă ă ă milion dac Ciubotaru îi furnizeaz microfilmeleă ă principalelor documente secrete.

— P i asta-i enorm, b trîne! Şi c pitanul a acceptată ă ă tîrgul? Pentru o asemenea treab trebuia s cear ună ă ă milion.

— A acceptat, fiindc ă m-am în eles cu el s accepteţ ă

tot ceea ce-i va cere Lawitz.Am introdus banda într-un alt aparat, şi imediat

dup aceea am auzit din nou vocile celor doi.ă Conversa ia nu mi se p ruse deosebit de interesant ,ţ ă ă ca s simt nevoia s-o aud pentru a doua oar . Voiamă ă îns s-o asculte şi Bogdan, fiindc nu-mi era indiferentă ă punctul s u de vedere. De aceea, acum ascultamă dialogul dintre ei cam cu o ureche. Dar, la un moment dat, am devenit atent. Începu s m interesele. Dar nuă ă ceea ce spunea Lawitz, cu alte cuvinte, nu semnifica iaţ cuvintelor, ci vocea, timbrul ei. Un timbru particular, care, prima dat , îmi sc pase neobservat. F cîndă ă ă aceast constatare eramă intrigat, fiindc , totuşi timbrulă era atît de pu in obişnuit, încît ar fi trebuit s -mi atragţ ă ă aten ia chiar de prima dat . Atunci de ce se întîmplaseţ ă aşa? Fiindc , prima dat , m interesase numai ceea ceă ă ă spune Lawitz, nu şi timbrul vocii.

Şi dintr-o dat m-am trezit spunînd cu voce tare:ă— E ceva ciudat în vocea lui Lawitz!— Ce-ai spus, Ducule? m întreb Bogdan care,ă ă

urm rind atent dialogul dintre Lawitz şi c pitan, nuă ă auzise remarca mea.

— Spune-mi, b iete, nu-i aşa c e ceva ciudat înă ă vocea lui Lawitz? Ascult şi tu! Ascult cu aten ie!ă ă ţ

Timp de dou minute, am ascultat din nou vocea,ă ignorînd semnifica ia cuvintelor.ţ

— Nu i se pare? l-am întrebat.ţ— Ciudat-neciudat, în orice caz e ceva cu vocea

asta. Eu, unul, n-am mai întîlnit o asemenea voce, recunoscu Bogdan.

— O voce, b iete, cu un ce foarte, foarte particular.ă— O voce... B trîne, parc ar fi o voce... sintetic .ă ă ă— Asta-i, b iete! Parc ar fi o voce sintetic .ă ă ăM-am ridicat de la birou şi am început s mă ă plimb,

agitat, prin înc pere. Bogdan m urm rea cu privirea,ă ă ă complet nedumerit.

— Are asta vreo importan , b trîne?ţă ă— S-ar putea s aib , b iete. Şi dac aşa se vaă ă ă ă

întîmpla, atunci s ştii, am s -mi scot eu p l ria în fa aă ă ă ă ţ ta.

— S - i sco i p l ria! se mir el. De ce?ă ţ ţ ă ă ă— Fiindc va însemna c ai avut o intui ie genial .ă ă ţ ă— Intui ie genial !... Eu!... Cţ ă înd, b trîne, cînd?ă— Adineaori, cînd ai afirmat c vocea lui Lawitz pareă

asemenea unei voci sintetice.— Ducule, al naibii s fiu dac nu te-a apucat dină ă

nou amocul, s complici lucrurile. Uite, deşi facă eforturi, nu izbutesc şi pace s în eleg ce importană ţ ţă poate s aib faptul c vocea ă ă ă lui Lawitz are un anumit timbru particular, de parc ar fi o voce sintetic .ă ă

Nu i-am r spuns. Am continuat s m plimb, la felă ă ă de agitat. B nuiala care îmi încol ise în minte mi seă ţ p rea cînd absurd , cînd foarte verosimil . Gîndurileă ă ă veneau, se duceau, altele le luau locul, toate într-o goan nebun , ca o ciread de bivoli cînd presimteă ă ă prin apropiere o ap . Nici dup o jum tate de or nuă ă ă ă izbutisem s m calmez, nici dup o jum tate de oră ă ă ă ă nu m hot rîsem ce atitudine s adopt, deşi, cu cît mă ă ă ă gîndeam mai mult, cu atît mai absurd mi se p reaă ă b nuiala. Îmi era team – în cazul cînd, ignorîndă ă absurdul ei, ac ionam într-un anume fel – c riscam, peţ ă de o parte, s m r t cesc pe o pist greşit , iar pe deă ă ă ă ă ă alt , s pierd un timp pre ios pe care l-aş puteaă ă ţ întrebuin a altfel, mai cu folos.ţ

Bogdan m l sase în pace. Instalat cît maiă ă confortabil într-un fotoliu, se mul umea s mţ ă ă urm reasc , tot timpul, cu privirea. Abia dup ce seă ă ă scurser , cred, cam vreo trei sferturi de or , se deciseă ă s întrerup deliberarea cu mine însumi:ă ă

— Ducule, cît mai ai de gînd s m fierbi ă ă în zeama mea?

— Nu te fierb, m-am eschivat, fiindc nu m pă ă uteam

hot rî s -i împ rt şesc b nuiala. Era atît de absurd ,ă ă ă ă ă ă încît pur şi simplu m jenam. Bogdan inea la mine, îmiă ţ era şi-i eram cel mai bun prieten, dar în acelaşi timp avea o p rere atît de exagerat în leg tur cu anumiteă ă ă ă însuşiri ale mele, absolut indispensabile pe linie profesional , încît, dac ar fi depins de el, m-ar fiă ă coco at pe treapta cea mai înalt a ierarhiei noastre,ţ ă convins c o merit cu prisosin . Acesta era motivulă ţă care m împiedica s -i împ rt şesc b nuiala ce, odată ă ă ă ă ă încol it , nu-mi mai d dea pace. ţ ă ă Îmi era team c ,ă ă împ rt şindu-i-o, în aşa m sur i s-ar fi p rut absurd –ă ă ă ă ă ă parc mie mi se p rea mai pu in! –ă ă ţ încît sigur ar ajunge s se întrebe dac nu cumva, datorit vîrstei,ă ă ă evenimentele începuser s m dep şeasc .ă ă ă ă ă

„Nu, n-am s -i spun, mi-am zis. Dar n-ar strica să ă încerc a-i sugera b nuiala, care mie, acum, nu-mi maiă d pace.”ă

— Ba al naibii m mai fierbi! Te agi i, fr mîn iă ţ ă ţ gînduri, naiba ştie ce fel de gînduri!

— Ce- i spune ie... o voce sintetic ?ţ ţ ă— Mie? Nimic!— Expresia î i apar ine. Cînd ai folosit-o, la ce te-aiţ ţ

gîndit? Sau, altfel spus, cum de i-a venit în minte sţ ă asemuieşti vocea lui Lawitz cu una sintetic ?ă

— M-am gîndit... Nu, nu m-am gîndit la nimic. Aşa mi s-a p rut: ca o voce sintetic .ă ă

— Adic ? am insistat.ă— Adic ... o voce... Pesemne m-am gîndit, c dacă ă ă

s-ar putea confec iona prin nu ştiu ce procedeu vociţ sintetice, din sunete produse pe cale artificial şi nuă rostite de o fiin omeneasc , aşa ar suna. Da!... Credţă ă c , în subconştient, asta am vrut s în eleg.ă ă ţ

— Deci, prin voce sintetic , în elegi o voceă ţ artificial . O voce nenatural .ă ă

— Exact.— O voce ne-na-tu-ra-l , m i b iete? am insistat,ă ă ă

silabisind fiecare cuvînt, şi dorind nespus ca sublinierea mea s -i sugereze ceea ce doream.ă

— Da, b trîne, da! O voce sintetic egal o voceă ă artificial , iar o voce artificial egal o voce nenatural .ă ă ă E clar ca bun ziua.ă

— Dar o voce nenatural egal cu ce? Sau, maiă exact, printr-o voce nenatural ce s-ar mai puteaă în elege?ţ

Bogdan îşi bo i fruntea în efortul de-a pricepeţ sensul întreb rii mele. Cînd încerca s se concentreze,ă ă totdeauna îşi bo ea fruntea şi atunci p rea mult maiţ ă tîn r. În clipa urm toare, îşni din fotoliu, dar, imediat,ă ă ţ se l s s cad înapoi.ă ă ă ă

— Ducule, o voce nenatural poate s însemne oă ă voce pref cut .ă ă

— Poate s însemne, desigur. Şi? Ce vrei s spui?ă ă— Nu vreau s spun nimic. Încerc s ghicesc – doară ă

atît – ce- i umbl ie prin cap. B nuieşti c vocea peţ ă ţ ă ă care am auzit-o nu e vocea lui Lawitz, ci vocea pref cut a c pitanului?ă ă ă

— Nu, nu la asta m gîndesc, i-am replicat, r s-ă ă tindu-m la el, deşi presupunerea lui confirma, într-ună fel, c b nuiala mea nu era chiar atît de absurd sau,ă ă ă în orice caz, nu mai mult decît presupunerea lui, că vocea pref cut era a c pitanului.ă ă ă

— Atunci?Chiar dac n-ar fi sunat telefonul tot nu i-aş fi spus.ă

Şi fiindc la cel lalt cap t al firului era colonelul Rareşă ă ă care m chema la el, întîmplarea m-a ajutat s pună ă cap t unui dialog ce m dezavantaja fie şi numaiă ă pentru faptul c , mai circumspect şi mai pu in spontană ţ decît Bogdan, aveam oroare s m hazardez fa deă ă ţă subordona ii mei, chiar dac îmi erau prieteni – cazulţ ă lui Bogdan – în presupuneri, pe care, mîine poate, faptele aveau s le infirme.ă

Lawitz!... Era el veriga principal ? Dac dezlegamă ă necunoscuta Lawitz însemna, oare, c rezolvamă cazul în ansamblu? Nu prea eram convins. Totuşi, depistarea lui Lawitz constituia unul din obiectivele noastre principale. Din p cate, cu toate eforturile depuse, nuă realizasem vreun progres. P mîntul dac l-ar fi înghi ită ă ţ şi tot ar fi trebuit s -i d m de urm . Şi doar se afla înă ă ă ar , poate chiar la Bucureşti, aşteptînd ziua cîndţ ă

c pitanul urma s -i predea primul microfilm. Pînă ă ă atunci nu mai r m seser decît pu ine zile. Cu că ă ă ţ îtă ner bdare aştepta c pitanul ziua aceea, nu ştiam. Noiă ă îns o aşteptam nu numai cu ner bdare, dar mai alesă ă cu nelinişte, întrebîndu-ne dac , cel pu in de data asta,ă ţ vom izbuti s fim prezen i la întîlnirea dintre cei doi,ă ţ sau dac Lawitz va izbuti, înc o dat , s ne trag peă ă ă ă ă sfoar .ă

În aşteptarea acelei zile, în timp ce specialiştii noştri preg teau un microfilm cu documente false, amă efectuat o nou cercetare la hotelul „Pajura de aur”,ă audiind pe to i salaria ii care, sub o form sau alta, arţ ţ ă fi trebuit s -l cunoasc pe Lawitz. Am început prin a leă ă ar ta portretul-şablon.ă

— Îl cunoaşteti?— Nu!— Nu l-a i v zut niciodat ?ţ ă ă— Nu!— A locuit în hotel în mai multe rînduri.— Se poate! Dar eu nu-mi amintesc s -l fi v zută ă

vreodat .ă— Îl cheam Lawitz şi voă rbea bine româneşte,

încercam s -i ajut, ca s -şi aminteasc .ă ă ă— Româneşte vorbesc ei mul i. Dar de unul, care sţ ă

semene cu dumnealui din poz şi care s vorbească ă ă româneşte, nu-mi amintesc. Poate c n-a locuit înă hotelul nostru.

— Figureaz în registru.ă

— Curios! Eu nu mi-l amintesc. Întreba i-i pe ceilal iţ ţ colegi. Poate c ei...ă

Dar, ca un f cut, nici unul dintre „ceilal i colegi” nu-ă ţşi amintea s -l fi v zut. Aşa c , atunci cînd amă ă ă terminat de audiat ultimul salariat al hotelului, din nou mi-am pus întrebarea, dac nu cumva va trebui să ă accept concluzia c portretul-şablon nu-l reprezenta,ă nici pe departe, pe adev ratul Lawitz, fiindc , în modă ă deliberat, atît T n sache, cît şi c pitanul, în eleşi înă ă ă ţ prealabil, ne furnizaser nişte semnalmente cu totulă altele decît cele adev rate. Dar acceptînd aceasta,ă totul devenea, dintr-o dat , ira ional. Ştiu, în meseriaă ţ noastr nu totdeauna po i ajunge la adev r numai peă ţ ă cale pur ra ional . Dar a fi de acord c , în modţ ă ă conştient, c pitanul falsificase portretul fizic al luiă Lawitz pentru a m induce în eroare, însemn aă ă accepta ca ra ional ceea ce era absurd, şi invers.ţ

M-am întors la sediu şi, ca s -mi alung din capă „enigma” Lawitz, am început s citesc rapoarteleă oamenilor noştri, care ineau sub o strictţ ă supraveghere pe Filipi a şi pe c pitan. Nimicţ ă interesant. C pitanul, mult mai calm decît înainte,ă renun ase la plimb rile de la aeroport. Acum, cînd nuţ ă era la unitate şi nici acas , sigur putea fi g sit laă ă Aristi a, ţ confec ionînd, cu un fel de disperare, tablouţ dup tablou. Că ît priveşte pe Filipi a, nici în via a ei nuţ ţ survenise vreo schimbare. Nu vedea pe nimeni, nimeni nu venea s-o caute. Plictisit, am închis dosarul cu rapoarte, încuindu-l în fişet, pe urm , ca s m maiă ă ă liniştesc, mi-am f cut o cafea mare şi amar .ă ă

Şi în timp ce o savuram, sorbind cîte o înghi itur ,ţ ă am constatat c , de fapt, ştiam foarte pu in despreă ţ Lucia Ciubotaru, so ia c pitanului. Ştiam în primul rînd,ţ ă doar ceea ce voise el s ne spun despre ea. C era oă ă ă fiin rea, egoist , ahtiat dup bani, care acceptaseţă ă ă ă f r nazuri cadourile pe care i le oferise Lawitz. Maiă ă

ştiam, ceea ce, ulterior, aflasem noi: c avea ună amant, cu care se vedea aproape zilnic în garsoniera acestuia, compozitor de muzic uşoar , pe care ea îlă ă preferase altuia sau altora, fiindc acesta – mai tîn ră ă decît ea – cîştiga multe parale. Cîtva timp Lucia fusese şi ea sub observa ia noastr , dar, întrucîtţ ă compozitorului nu i se putea reproşa nimic altceva decît talentul şi m rinimia material fa de amantaă ă ţă sa, iar Luciei Ciubotaru doar infidelitatea conjugal ,ă dup scurt vreme se renun atît la supravegherea ei,ă ă ţă cît şi a amantului.

Cam asta era tot ceea ce ştiam despre ea. De altfel, în interesul cercet rilor, nici nu considerasem c esteă ă nevoie de mai mult. Dar iat c , dintr-o dat ,ă ă ă informa iile mi s-au p rut insuficiente. L-am chemat peţ ă Picioruş şi i-am cerut ca în maximum dou zeci şi patruă de ore s -mi prezinte un curriculum vitae complet ală Luciei Ciubotaru.

Nu dup dou zeci şi patru, ci doar dup numai zeceă ă ă ore, Picioruş fu în m sur s -mi prezinte materialul peă ă ă care i-l cerusem. Citindu-l, mi-am putut da seama c ,ă într-adev r, ştiusem foarte pu in despre ea.ă ţ

Lucia nu-şi cunoscuse p rin ii. Copil din flori, laă ţ numai cîteva luni de la naştere, fusese lep dat pe ună ă maidan din Giuleşti. A avut noroc c n-au rupt-o cîiniiă vagabonzi. ipetele ei au atras un chefliu întîrziatŢ c ruia, f cîndu-i-se mil de bo ul de carne, înf şurat înă ă ă ţ ă nişte scutece murdare, l-a luat cu el. Fiindc mai aveaă acas patru plozi ai lui, fiindc era un be iv şi, din ceă ă ţ cîştiga, cea mai mare parte o risipea pe b utur ,ă ă nevast -sa n-a vrut s creasc mica f ptur , culeasă ă ă ă ă ă de pe maidan. A dus copilul la sec ia de mili ie şi, pînţ ţ ă la urm , feti a a ajuns la „Casa copilului”. De acolo,ă ţ cînd Lucia împlinise abia şase ani, au luat-o, ca s-o înfieze, nişte „zbur tori” – so şi so ie – de la Circul deă ţ ţ stat. Au dus-o la şcoal , dar de la început s-a v dit că ă ă

fetei nu-i pl cea s înve e. Trecea clasele cu chiu cuă ă ţ vai. Mai mult decît înv tura, o atr gea via a de circ.ăţă ă ţ La vîrsta de doisprezece ani se putea l uda c izbutiseă ă s dreseze dou veveri e. Dresajul ei nu merita îns să ă ţ ă ă constituie un „num r de circ”. Totuşi, dresorii cuă experien recunoscuser , în unanimitate, c feti a areţă ă ă ţ stof . Dar dresajul nu p rea a fi singurul ei talent.ă ă Lucia manifesta o înclina ie înn scut şi pentru imita ii.ţ ă ă ţ Şi fiindc timpul liber şi-l petrecea la circ – la acesta seă ad ugau şi orele trase la fit de la şcoal – în scurtă ă ă vreme se pricepu s imite, cu mult haz, nu numai peă to i artiştii circului, ci şi unele animale, spre hazulţ tuturor.

La vîrsta de paisprezece ani, cînd termin şcoalaă general , în ciuda insisten elor p rin ilor ei adoptivi,ă ţ ă ţ declar că ă şcoala n-o intereseaz şi c vrea s se facă ă ă ă artist de circ. Începuse s -i plac meseria „b trîă ă ă ă nilor” ei. Aceştia, pîn la urm , resemnîndu-se, începur s-oă ă ă ini ieze în greaua lor meserie de „zbur tori” la trapez.ţ ă Dar meseria de zbur tor necesit nu numai voin , ci şiă ă ţă multe eforturi. Erau acestea calit i cu care naturaăţ neglijase s-o înzestreze pe Lucia. Dîndu-şi seama c nuă va ajunge niciodat altceva decît o foarte mediocră ă „zbur toare”, renun s se mai fac artist . Şi fiindcă ţă ă ă ă ă era frumoas şi avea un corp de invidiat, izbuti s fieă ă angajată ca model la o cas de mode. Scurt vremeă ă dup aceea, deveni între inuta unui individ în pragulă ţ b trîne ii, care îşi asigurase o existen îmbelşugat ,ă ţ ţă ă învîrtind diverse afaceri, mai mult sau mai pu inţ necurate. În numai cîteva luni, Lucia se pricepu s -lă stoarc de bani f r a-i da ceva în schimb. Atunciă ă ă b trînul, ca s se r zbune, o d du în judecat ,ă ă ă ă ă învinuind-o c -l escrocase de sume importante. Şi cumă avusese pruden a s se înarmeze la timp cu dovezi,ţ ă cîştig procesul. Fu condamnat la şase luniă ă închisoare, cu suspendarea pedepsei, fiindc înc nuă ă

împlinise vîrsta de optsprezece ani.Sanc iunea n-a cumin it-o, ci a f cut-ţ ţ ă o s devină ă

ceva mai prudent . Prin anumite rela ii, izbuti s fieă ţ ă angaja ii, ca vînz toare, într-un magazin cu obiecte deţ ă artizanat, frecventat în mare m sur de str ini. Pentruă ă ă a fi cît mai util serviciului, a început s înve e, înă ă ţ timpul liber, limba englez , dovedind asemeneaă aptitudini, încît numai dup şase luni putea conversaă binişor cu turiştii ce vizitau magazinul. A func ionat laţ acel magazin doi ani. În cel de-al treilea şi-a dat demisia, pentru a se m rita cu c pitanul Ciubotaru.ă ă

Materialul furnizat de Picioruş mai con inea oţ informa ie, trecut la post-scriptum, asupra c reia îmiţ ă ă atrase aten ia c nu prezenta garan ia faptuluiţ ă ţ autentic. Cîteva luni mai înainte ca Lucia s -şi fi dată demisia, organele de control financiar descoperiser înă gestiunea responsabilului magazinului o lips de circaă o sut dou zeci de mii de lei. Prins cu mă ă î a în sac,ţ responsabilul, înainte de-a fi arestat, îşi pusese cap tă zilelor. Gurile rele sau poate numai aparent rele declaraser c responsabilul magazinului furase pentruă ă a-şi între ine amanta, pe Lucia. Totuşi, organele careţ anchetaser nu putuseă r stabili c ar fi existat leg turiă ă ă sentimentale între responsabil şi subalterna sa.

Acestea erau datele ob inute de Picioruş şi înţ leg tur cu trecutul Luciei, trecut pe care, se pare, că ă ă Ciubotaru nu-l cunoscuse. De cînd am izbutit s leă ob in şi pîn la data cînd Lawitz trebuia s telefonezeţ ă ă c pitanului, ca s intre în posesia primului microfilm,ă ă mai r m seser trei zile.ă ă ă

Doar trei zile.

LUCIA CIUBOTARU SE HOT R ŞTEĂ Ă

SĂ VORBEASCĂ

Era sîmb t . Am ajuns la sediu mai devreme ca deă ă obicei. Dar şi mai devreme decît mine venise Bogdan. L-am g sit instalat comod cu picioarele urcate peă birou, fumînd. Lui Bogdan îi pl cea s se relaxeze înă ă aceast pozi ie şi, de fiecare dat cînd îi reproşam, îmiă ţ ă replica indignat c cei care obişnuiesc s -şi cocoa eă ă ţ picioarele pe birou nu o fac fiindc ar fi prost crescu i,ă ţ aşa cum afirmam eu, ci fiindc o asemenea pozi ieă ţ stimuleaz gîndurile.ă

— Cel pu in în ceea ce m priveşte, b trîne, afl cţ ă ă ă ă cele mai grozave idei mi-au venit atunci cînd mi-am odihnit picioarele pe biroul meu sau al t u.ă

Surprinzîndu-l în aceast pozi ie, pe deasupra şi cuă ţ p l ria dat pe ceaf , asemenea unui „copoi”ă ă ă ă american dintr-un film cu gangsteri, m-am pref cut deă data asta c nu observ, iar el, profitînd de îng duin aă ă ţ mea, s-a pref cut, la rîndul s u, c habar n-are cît deă ă ă pu in îmi pl cea s -i v d picioarele coco ate pe biroulţ ă ă ă ţ meu.

— Mîine, b trîne!ăAsta în loc de bun diminea a.ă ţ— Da, mîine. În orice caz, bun diminea a, b iete!ă ţ ăBogdan duse dou degete la borul p l riei, saluă ă ă -

tîndu-m exact ca într-un film cu gangsteri. Nuă apucasem s -mi aprind o igar cînd a sunat telefonul.ă ţ ă Era c pitanul Ciubotaru. L-am recunoscut dup voce.ă ă De altfel, aşteptam s m sune.ă ă

— Tovar şe maior, mîine se împlineşte sorocul,ă începînd de mîine, în orice clip ar putea s m caute.ă ă ă Îmi trebuie microfilmul.

— Îl vei avea. Vino acolo unde ne-am mai întîlnit. La ora dou sprezece.ă

Filmul pe care îl solicita c pitanul era cel pe careă

trebuia s -l predea lui Lawitz atunci cînd aveau s seă ă întîlneasc , respectiv filmul cu negativul documenteloră f g duite. Exper ii noştri fotografiaser documente,ă ă ţ ă dar nu cele ale unit ii, ci altele, cu un con inut trucat.ăţ ţ

Ne-am întîlnit în apartamentul de pe strada Libelulei, i-am predat filmul, i-am f cut ultimeleă recomand ri, pe care el le-a ascultat cu r bdare, dîndă ă mereu din cap aprobativ, ceea ce voia s însemne că ă totul îi este foarte clar şi c se va conforma întocmai,ă dup care întrevederea noastr lu sfîrşit. A fostă ă ă scurt , cea mai scurt , fiindc nici nu aveam preaă ă ă multe a ne spune.

A doua zi era duminic . Pentru mine, pentruă oamenii din subordinea mea îns , duminica aceea fu oă zi obişnuit de lucru. De diminea ne-ă ţă am mobilizat cu to ii la sediu. Fiecare era la curent cu acea parte dinţ planul pe care îl întocmisem, şi care îl privea direct. Vreau s spun c fiecare ştia cînd trebuia s intre înă ă ă scen şi ce rol urma s joace. Dar mai exista un ală ă doilea plan, pe care nu-l cunoştea nimeni, nici m cară Bogdan, plan îndelung discutat, în ajun, cu colonelul Rareş şi, pîn la urm , aprobat. Aprobat nu fiindc îlă ă ă convinseser argumentele pe care i le adusesem, ci,ă dimpotriv , fiindc avea certitudinea c evenimenteleă ă ă vor z d rnici aplicarea lui.ă ă

Diminea a a trecut greu, f r s primim vreo vesteţ ă ă ă de la c pitan.ă

— Îmi tai musta a, b trîne, dac p c tosul la deţ ă ă ă ă ă Lawitz d ast zi vă ă reun semn de via . Dac Dumnezeu,ţă ă cît îi el de Dumnezeu, a muncit şase zile, iar a şaptea s-a odihnit, ce, un spion, s racu' n-are şi el dreptul să ă se odihneasc duminica? (Cititorii trebuie s ştie că ă ă Bogdan nu purta musta .)ţă

— Dac Lawitz se odihneşte azi, treaba lui. În ceeaă ce ne priveşte, vom mai face o crest tur pe r bojul peă ă ă care am însemnat duminicile cînd a trebuit s lucr m.ă ă

— Catrinel, b trîne, nu prea este de acord cu ună asemenea r boj. Ea îşi f cuse planul s-o întindem laă ă Sinaia şi de acolo s urc m pîn la Vîrful cu Dor.ă ă ă

— Nu-i nimic. F g duieşte-i c , la Var , în timpulă ă ă ă concediului, ai s-o duci în Elve ia s se ca re pe Mont-ţ ă ţăBlanc.

Din cînd în cînd suna telefonul. Nu era îns acela peă care îl aşteptam. Cei care m sunau tot laă cincisprezece minute erau ofi erii operativi, care mţ ă ineau la curent: dac Ciubotaru fusese sau nu c utatţ ă ă

la telefon, dac se mai afla sau nu acas , dac veniseă ă ă sau nu cineva s -l viziteze. De fiecare dat ,ă ă comunic rile aveau acelaşi con inut: „Nimic deosebit”.ă ţ Dar iat , telefonul din nou sun . Bogdană ă s ri înă picioare şi întinse mîna s ia receptorul. I-am luat-oă înainte. Nu, nu era c pitanul Ciubotaru. Era unul dintreă ofi erii operativi.ţ

— Tovar şe maior, raportez c un poştaş i-a adusă ă lui Paul o telegram . („Paul” era un indicativ, prin careă în elegeam c -i vorba de c pitan.)ţ ă ă

— Bine! Dac pleac de acas , şti i ce ave i deă ă ă ţ ţ f cut.ă

Am închis. I-am explicat lui Bogdan ce anume comunicare primisem.

— Oare telegrama o fi de la Lawitz?— Dac e de la el, m va suna.ă ă— Cine altcineva s -i fi telegrafiat?ăCinci minute mai tîrziu, telefonul sun . Aşa cum mă ă

aşteptasem, era c pitanul Ciubotaru.ă— C pitanul Ciubotaru la telefon. Tovar şe maior,ă ă

acum cinci minute am primit o telegram de laă el.— Cum semneaz ?ă— Lawitz.— Ce con ine telegrama?ţ— Tocmai m preg team s v citesc textul ei.ă ă ă ă

„Prietenul soseşte cu acceleratul ele Cluj. Aşteaptă

peron, linia şapte. Darul la îndemîn . Lawitz.”ă Acceleratul soseşte peste patruzeci şi cinci de minute. Am întrebat la „informa ii”. Ce fac? M duc?ţ ă

— Bineîn eles. Chema i un taxi. Altceva?ţ ţ— P i, nimic. În afar de faptul c sînt emo ionat.ă ă ă ţ

De s-ar termina totul ast zi...ă— S sper m. V urez noroc!ă ă ă— Şi dumneavoastr , tovar şe maior!ă ăAm închis. M-am uitat la ceas. Pîn la venireaă

trenului mai erau cincizeci şi şapte de minute.— B trîă ne, merg şi eu cu tine. Ce crezi, vine într-

ade-v r cu acceleratul?ă— Nu ştiu! Curios! De ce i-a dat întîlnire tocmai în

Gara de Nord?— Ce te miri? Bate la ochi mai pu in decît în oricareţ

alt parte. Lawitz coboar din tren, se întîlnesc peă ă peron ca din întîmplare. O strîngere de mîn , cu careă ocazie c pitanul îi paseaz filmul, cîteva banalit i deă ă ăţ rigoare, pe urm se despart.ă

Explica ia lui Bogdan era veridic . Numai c euţ ă ă continuam s fiu obsedat de vechea b nuial , motivă ă ă pentru care nu m-am putut linişti.

— Spuneai c vrei s vii cu mine?ă ă— Ce, nu m iei?ă— Ba da! Tare mi-e team c voi avea nevoie deă ă

tine, m i b iete.ă ă— i-e team ?Ţ ăŞi m privi nedumerit.ăNu i-am r spuns. Da, îmi era team din cauzaă ă

b nuielii. Ofi erul care r spundea de grupul ce asiguraă ţ ă supravegherea casei c pitanului m sun ca s mă ă ă ă ă anun e c un taxi oprise în fa a casei.ţ ă ţ

— Va pleca în cîteva minute. Ştii ce ai de f cut?ă— Bineîn eles.ţ— Fii atent. Dac ă „Paul” coboar acum, întîrzie-lă

cinci minute. Caut nod în papur şoferului, cere-iă ă

actele.Am închis. B nuiala mi se înşurubase acum şi maiă

mult.— Ce naiba se gr beşte atîta c pitanul! se miră ă ă

Bogdan. Mai sînt aproape treizeci de minute pîn laă sosirea acceleratului.

— M întreb şi eu de ce s-o fi gr bind, i-am r spuns,ă ă ă preg tindu-m de plecare.ă ă

Am ajuns în Gara de Nord cu cîteva minute înaintea lui Ciubotaru. Acceleratul de Cluj nu oprea la peronul şapte, ci la cinci. La peronul şapte, cu patru minute mai devreme, sosea un personal de la Baia Mare.

— Ce zici, b trîne? Exact ca în bancul cu tipul careă vrea s plece la Botoşani, dar spune prietenului s u că ă ă pleac la Dorohoi, iar acesta...ă

— Ia mai las -m în pace cu bancurile tale, că ă ă numai de asta nu-mi arde mie acum! i-am retezat-o.

Pe peronul şapte, mult lume, în majoritate c l tori,ă ă ă cu saci, cu valize, cu cufere, oameni de la ar .ţ ă C pitanul se post în imediata apropiere a unui grupă ă de vreo dou zeci de tineri, care probabil plecau să ă lucreze pe vreun şantier sau la vreo întreprindere nou înfiin at . Grupul era condus de un delegat, îmbr catţ ă ă cu o scurt de piele scorojit . Avea o voce aspr ,ă ă ă repezit şi nişte ochi bulbuca i, ca de broscoi.ă ţ

— Pare cam nervos, observ Bogdan, referindu-seă la c pitan.ă

— Mda!Nu prea aveam chef de vorb . C pitanul se muta deă ă

pe un picior pe cel lalt şi privea nep s tor mul imeaă ă ă ţ de pe peron, dar tr gea cu sete din igar . igara şi-oă ţ ă Ţ aprinsese cu o brichet ce sem na mult cu aparatul deă ă fotografiat pe care i-l d duse Lawitz. De cîteva oriă ducea igara la gur , aveam impresia c -i tremurţ ă ă ă mîna. Dup ce fum igara, zvîrli chiştocul, strîmbîndu-ă ă ţse, pe urm începu s se plimbe pe peron cu mîinile laă ă

spate. Pe mine nu m observase. Probabil nici nu seă gîndea c am s m deplaseză ă ă personal. De altfel, nici nu ineam s m vad . Deocamdat . (Pe Bogdan nu-lţ ă ă ă ă cunoştea.) Deşi ştiam c era supravegheată îndeaproape de doi ofi eri operativi, i-am cerut luiţ Bogdan s -l urm reasc şi el. Aveam mult mai multă ă ă ă încredere în spiritul s u de observa ie.ă ţ

— S nu-l pierzi din ochi, m i b iete.ă ă ăMai erau şase minute pîn la sosirea personalului deă

Baia Mare şi dou sprezece pîn avea s intre în gară ă ă ă acceleratul de Cluj. Deci, în maximum cincisprezece-dou zeci de minute, Lawitz şi c pitanul Ciubotaruă ă trebuiau s se întîlneasc . Ceva mai tîrziu am pornit şiă ă eu în urm rirea c pitanului. Cu cît înaintam spreă ă cap tul de unde încep peroanele, cu atît era mai multă ă lume.

C pitanul Ciubotaru str b tu întreg peronul, pîn laă ă ă ă cap t. Se opri acolo s mai fumeze o igar , pe urmă ă ţ ă ă se întoarse pentru a face o nou halt acolo undeă ă afluen a era mai mare. M-am uitat la ceas. Pîn laţ ă sosirea trenului de Baia Mare nu mai erau decît două minute.

C pitanul îşi f cuse bine planul. Cînd c l torii aveauă ă ă ă s se reverse din vagoane pe peron, profitînd deă îmbulzeal , Lawitz se va apropia de c pitan. Mă ă ă îndoiam c va fi el unul dintre c l torii abia sosi i cuă ă ă ţ personalul. P rea mult mai probabil c el deja se aflaă ă pe peron, poate chiar în imediata apropiere a mea, a c pitanului Ciubotaru, a lui Bogdan şi a celor doi ofi eriă ţ operativi. Instinctiv, am privit în jurul meu. Oricare dintre cei prezen i putea fi Lawitz. Dar, gîndind astfel,ţ şi încercînd s identific pe spion în vreunul dintreă oamenii din jurul meu, f ceam pur şi simplu abstrac ieă ţ de b nuiala care, aşa cum am mai spus, deveniseă aproape o certitudine.

În sfîrşit, locomotiva trecu prin fa a mea, apoiţ

începur s se perinde vagoanele unul cîte unul, toateă ă arhipline, în cea mai mare parte cu excursionişti, urca iţ la Predeal şi Sinaia. Se perindau vagoanele prin fa aţ mea, dar eu nu-mi puteam lua ochii de pe c pitan,ă care privea trenul posomorit, cu ochii parc adormi i.ă ţ

În clipa cînd garnitura încremeni în fa a peronului,ţ lumea începu s se reverse din vagoane, îmbulzindu-ăse, împingîndu-se, gr bindu-se spre ieşire. Era atît deă mare înv lm şeala, încît numai cu mare greutateă ă izbuteam s nu-l pierd din ochi pe c pitan. Acesta, înă ă loc s se trag mai deoparte, r m sese pro pit, dreptă ă ă ă ţă în mijlocul peronului, acolo unde îmbulzeala era mai mare şi, ca s nu fie luat de şuvoi, trebui s se camă ă zbat pîn s ias din mul ime. Dup ce cu chiu cu vaiă ă ă ă ţ ă reuşi s se trag lă ă îng un stîlp, cîteva minute seă îndeletnici s -şi aranjeze inuta, care ar ta de parc elă ţ ă ă personal ar fi participat la o înc ierare. Cînd termin ,ă ă cu o batist îşi şterse fa a transpirat . Mai r maseă ţ ă ă locului doar cîteva secunde, apoi porni spre ieşire. Şi în clipa cînd l-am v zut plecînd, b nuiala n-a mai fostă ă aproape o certitudine, ci o certitudine în accep iaţ adev rat a cuvîntului.ă ă

— De ce nu mai aşteapt ? m întreb Bogdan,ă ă ă ajungîndu-m din urm .ă ă

— Fiindc nu mai e nevoie s aştepte.ă ă— Ce?— Ce-ai auzit, m i b iete.ă ă— Vrei s spui c s-a întîlnit cu Lawitz? B tră ă ă îne, n-

am orbul g inilor, aşa, s ştii! se sup r el.ă ă ă ăNu i-am r spuns. Eram preocupat s nu-ă ă l pierd din

vedere pe c pitan. Acesta mergea pe unde eraă aglomera ia mai mare, ca un somnambul, izbindu-seţ de geamantane şi valize, apostrofat de c tre ceiă irascibili. Cînd ajunse în sala unde se vînd biletele de clasa întîi, se opri în dreptul unei cabine telefonice, înaintea lui mai aşteptau dou persoane. Poate fiindcă ă

nu avea r bdare s aştepte, sau poate din cu totul altă ă motiv, renun s telefoneze. Se îndrept spre ieşire.ţă ă ă Afar l-am ajuns din urm în clipa cînd se preg tea să ă ă ă traverseze strada, ca s ia autobuzul.ă

— Autobuzul are s fie tare aglomerat. Vede i că ţ îtă lume aşteapt în sta ie? V ducem noi acas cuă ţ ă ă maşina.

— A, dumneavoastr era i, tovar şe maior. Sîntă ţ ă disperat...

— L sa i, discut m noi mai tîrziu.ă ţ ăŞi l-am ajutat s se urce în Mercedesul care tocmaiă

oprise în fa a noastr . Împreun cu el se urc şi unţ ă ă ă lucr tor operativ.ă

— Du-l la sediu! i-am şoptit acestuia.Cînd am r mas numai cu Bodgan, am scos dină

buzunar plicul şi i l-am întins exact în clipa cînd cel de-al doilea Mercedes oprea în dreptul nostru.

— Deschizi plicul în maşin . Con inutul are s teă ţ ă l mureasc , m i b iete, ce anume ai de f cut. Haide,ă ă ă ă ă urc !ă

Şi l-am împins în untru, pentru a nu-i mai da timpă s pun întreb ri. Desigur, cînd Bogdan avea s iaă ă ă ă cunoştin de con inutul plicului, va crede cţă ţ ă mi-am pierdut min ile. Plicul con inea ordinul de arestare aţ ţ Luciei Ciubotaru şi autoriza ia de perchezi ie aţ ţ locuin ei.ţ

Am urcat la rîndul meu în maşin , am pus mîna peă microfon şi am ordonat echipei care urma s efectuezeă perchezi ia, şi care aştepta într-un Mercedes pe oţ strad din apropierea casei în care locuia c pitanul, să ă ă treac la ac iune.ă ţ

Am cerut şoferului s m duc la oficiul poştal, deă ă ă unde fusese expediat telegrama adresat c pitanului,ă ă ă în care Lawitz îi fixase întîlnirea din Gara de Nord. Am avut şansa s fie de serviciu tocmai func ionara care oă ţ

recep ionase.ţ— Domnişoar , v aminti i, poate, cine v-aă ă ţ

prezentat aceast telegram ?ă ă— Din întîmplare, îmi amintesc.— De ce spune i „din întîmplare”?ţ— Fiindc , în mod obşnuit, nu citesc textele ce-miă

sînt prezentate. Num r doar cuvintele, fac socoteala şiă eliberez chitan a. De data asta l-am citit, fiindcţ ă „individa” care prezenta telegrama mi-a f cut oă impresie dezagreabil .ă

— Şi de ce?— Închipui i-v , num ram nişte bani, şi dumneaei s-ţ ă ă

a r stit la mine s m gr besc, fiindc nu are timp să ă ă ă ă ă aştepte. Tare am avut chef s-o reped, dar diriginta noastr e foarte sever , şi nu ne permite s fim şi noiă ă ă nervoase.

— O recunoaşte i?ţŞi i-am pus dinainte fotografia Luciei Ciubotaru.

Fata examin , îndelung, fotografia. Apoi, mi-o restitui,ă ridicînd din umeri.

— Nu ştiu ce s spun. Parc ar fi, dar, totodat ,ă ă ă parc n-ar fi ea. Individa obraznic purta ochelari şiă ă avea p rul blond. Asta-i brunet , şi f r ochelari.ă ă ă ă

— Cum era îmbr cat , domnişoar ?ă ă ă— Într-un taior bleumarin. Sta i pu in!... Unţ ţ

am nunt: purta în mîna dreapt un inel cu un rubină ă mare, în form de romb.ă

— Altceva a i mai observat, domnişoar ?ţ ă— Nimic, domnule.M-am repezit la cabina telefonic . Am formată

num rul de la domiciliul c pitanului. Eram sigur c -l voiă ă ă g si înc acolo pe Bogdan. Am sunat cîtva timp, pînă ă ă mi s-a r spuns. Era unul din lucr torii noştri operativi,ă ă care lua parte la perchezi ie. I-am spus cine sînt, şi i-ţam cerut s -l cheme la aparat pe Bogdan.ă

— Bogdane, b iete, vrei s te ui i dac Luciaă ă ţ ă

Ciubotaru poart vreun inel, şi pe urm s mi-l descrii?ă ă ă— Î i pot spune imediat. Are unul, cu un rubin înţ

form de romb. Pe vremuri, unei asemenea pietre i seă spunea „marchiz ”.ă

— Mersi şi felicit rile mele. Ai avut bijuterii înă familie? am glumit, fiindc eram bine dispus.ă

— Am avut pe naiba. V d c - i arde de glumă ă ţ ă. Să ştii, nu plec de aici pîn nu se termin perchezi ia.ă ă ţ

— Bine, r mîi. Ea ce face?ă— Cînt la pian.ă— Ce?— Cînt la pian, Beethoven: Marea Sonat .ă ă— Asta înseamn c te distrezi bine. Apropo!ă ă

C uta i microfilmele. Pe toate...ă ţ— Adic , trei.ă— Nu, patru!— Sigur?— Absolut sigur, m i b iete. Am închis. Te aştept laă ă

sediu. Adic , v aştept: pe tine şi pe Lucia Ciubotaru.ă ăAcum nu mai exista nici un fel de dubiu. Telegrama

fusese trimis nu de Lawitz, ci de Lucia Ciubotaru.ă Acum b nuiala cu adev rat se transformase înă ă certitudine. Tot ceea ce mi se p ruse absurd,ă incredibil, devenise realitate. Şi, gîndindu-m la ce vaă spune Bogdan cînd va afla cît de mult ne putusem înşela, l-am şi auzit, de parc ar fi fost de fa :ă ţă

„B trîne de cînd lucr m împreun nu s-a maiă ă ă întîmplat s înghi im o asemenea cacealma. Şi cînd teă ţ gîndeşti c tocmai de la o femeie!”ă

Cînd am ajuns la sediu, Bogdan înc nu sosise. Amă vrut s -mi fac o cafea, dar a sunat telefonul. Eraă Bogdan.

— Şefule, am g sit filmele.ă— Cîte?— Ai avut dreptate: patru. Nu pricep îns . Taie-m ,ă ă

spînzur -m , nu pricep ce-i cu cel de-al patrulea film?ă ă Asta de unde a mai ap rut? L-au puit celelalte trei?ă

— Am s te l muresc mai tîrziu, cînd ai s te întorci.ă ă ă— B trîne, mor de curiozitate. Trei dintre filmeleă

g site reprezint rezervele. Da sau ba?ă ă— Da!— În aparat a mai existat un al patrulea film. Da sau

ba?— Întocmai!— Pe cei din aparat l-am „aranjat” noi. Adic filmulă

ce trebuia predat de c pitan lui Lawitz. Da sau ba?ă— Şi asta-i adev rat, b iete!ă ă— Filmul „aranjat” se afl acum ori într-unuă l din

buzunarele c pitanului, ori, în cazul cînd l-a predat luiă Lawitz – eu nu cred îns c l-a predat, c doar nu amă ă ă orbul g inilor – în posesia acestuia. Atunci de unde aă ap rut cel de-al patrulea film?ă

— M i b iete, filmul „aranjat” de noi nu se afl înă ă ă buzunarele c pitanului şi nici n-a fost predat lui Lawitz.ă Filmul acela este cel de-al patrulea film pe care l-ai g sit. B iete, Nastratine, ai uitat s numeri m garul peă ă ă ă care c l reşti.ă ă

— B trîne, nu m mai intereseaz perchezi ia.ă ă ă ţ R mîn b ie ii. Vin urgent cu „pianista”, s mă ă ţ ă ă l mureşti.ă

— R mîi acolo pîn se termin . Sper c n-are s maiă ă ă ă ă dureze mult perchezi ia.ţ

Şi am închis, ca s scap de insisten ele lui. Picioruşă ţ vîrî capul pe uş .ă

— Tovar şe maior, pot s intru?ă ă— Intr , Picioruş.ă— C pitanul Ciubotaru insist s -l asculta i.ă ă ă ţAm ezitat. Voiam s-o interoghez mai întîi pe Lucia

Ciubotaru. M-am gîndit c , totuşi, n-ar strica s stau înă ă prealabil de vorb cu el, f r s am îns aerul c -i iauă ă ă ă ă ă un interogatoriu.

— Dac insist , adu-l.ă ăCîteva minute mai tîrziu, Picioruş îl introducea în

birou. Mai înainte de a-i da r gazul s vorbeasc , i-amă ă ă spus:

— V rog s m ierta i. A fost pur şi simplu oă ă ă ţ neîn elegere din partea oamenilor mei. În loc s vţ ă ă conduc acas , v-au adus aici. Dar orice r u are şi oă ă ă parte bun . Aici îmi ve i putea povesti în linişte ceea ceă ţ s-a întîmplat în gar .ă

Cuvintele mele avur darul s -l linişteasc în mareă ă ă m sur . Tr s turile fe ei i se destinser parc .ă ă ă ă ţ ă ă

— Tovar şe maior, un ghinion teribil m urm reşte.ă ă ă— De ce? Fiindc Lawitz n-a venit la întîlnire? Nici oă

grij ! Nu renun el la filmul pe care crede c i l-a iă ţă ă ţ preg tit. Are s v caute acas . M rog, va g si el oă ă ă ă ă ă modalitate s ia leg tura cu dumneavoastr . Deşi nu-ă ă ămi face pl cere, totuşi, din spirit de obiectivitate,ă trebuie s recunosc deschis c Lawitz e deosebit deă ă inteligent şi mai şiret decît o vulpe.

— Tovar şe maior, întîlnirea a avut loc. Din p cate,ă ă oamenii dumneavoastr n-au observat nimic.ă

— În gar ?ă— Da, în gar !ă— Cu Lawitz, personal?— Nu cu el. Cu un emisar al lui.— Bine, dar dup cîte am fost informat de c tre ceiă ă

care v-au supravegheat, în gar nu a i vorbit cuă ţ nimeni.

— Exact! Eu n-am vorbit cu nimeni. Altul îns aă vorbit cu mine. Dar s v povestesc cum s-a întîmplat.ă ă

— Povesti i! Extraordinar! Se pare c oamenii meiţ ă plasa i în gar au fost nişte pap -lapte!ţ ă ă

— S vede i. Cu vreo cîteva minute înainte deă ţ sosirea trenului, fiindc nu mai aveam r bdare să ă ă stau locului, am început s m mişc încolo şi încoace. Eraă ă îns atîta lume... Mereu trebuia s m feresc ba înă ă ă

dreapta, ba în stînga de geamantane, de saci, de desagi. Cînd am ajuns aproape de cel lalt cap t ală ă peronului, m-am oprit descurajat. Mi se f cuseă lehamite de o asemenea plimbare. De altfel, din cauza aştept rii, eram şi foarte nervos. Dar înc mai înainteă ă de a m opri, a trecut pe lîng mine cineva care mi-aă ă şoptit: „Pune filmul în buzunarul drept al pardesiului”. Totul s-a petrecut atît de repede, încît, v rog s mă ă ă crede i, mi-au trebuit cî- teva secunde pîn s mţ ă ă ă conving c totul se petrecuse în realitate.ă

— Cum ar ta? l-am întrebat, pref cîndu-m foarteă ă ă interesat de ceea ce aflam.

— Crede i-m c nu ştiu. Nu l-am v zut decît dinţ ă ă ă spate. Un b rbat înalt... Într-un balonzaid verzui... N-aşă putea îns s v spun dac era tîn r sau b trîn. Aă ă ă ă ă ă disp rut în mul imea de pe peron.ă ţ

— Dac nu pute i s mi-l descrie i, trece i maiă ţ ă ţ ţ departe. Pe urm ce s-a mai întîmplat?ă

— V aminti i, desigur, c în telegram Lawitz îmiă ţ ă ă atr gea aten ia s am la îndemîn filmul. Pă ţ ă ă lecînd de acas , dinadins, pentru a m conforma recomand riiă ă ă lui, am pus microfilmul chiar în buzunarul drept al pardesiului. Aşa c , dup recomandarea pe care mi-oă ă f cuse mesagerul lui Lawitz, n-am f cut altceva decîtă ă s verific dac , într-adev r, se mai afl în buzunar. Eraă ă ă ă acolo. Nu ştiam ce-o s urmeze. B nuiam c peă ă ă undeva, pe aproape, se aflau oameni de-ai dumneavoastr , dar cum s -i recunosc? Cum s -iă ă ă vestesc? Şi era foarte important s lua i cunoştin deă ţ ţă ceea ce se întîmplase.

Dac nu izbuteam, însemna c omul lui Lawitz vaă ă intra în posesia filmului f r s poat fi identificat. Amă ă ă ă privit cu disperare în jurul meu, întrebîndu-m careă dintre necunoscu ii de pe peron ar putea fi subalternulţ sau subalternii dumneavoastr . Era o întrebare sortită ă s r mîn f r r spuns. Nu eram doar Mafalda. Şi apoi,ă ă ă ă ă ă

chiar dac , prin absurd, l-aş fi ghicit, tot n-aş fi avută curajul s m apropii de el şi s -i vorbesc. De undeă ă ă ştiam eu c nu eram supravegheat de omul lui Lawitză sau, poate, chiar de el personal? În disperare, m-am gîndit c poate ar fi mai bine dac n-aş da cursă ă recomand rii emisarului lui Lawitz şi aş ascunde filmulă într-un alt buzunar, ca s nu-l g seasc . Dar reflectîndă ă ă mai serios, mi-am dat seama c n-ar fi solu ia cea maiă ţ bun . C ci dac procedam astfel, cum aveam să ă ă ă justific, ulterior, fa de Lawitz nerespectareaţă dispozi iei pe care mi-o transmisese prin omul lui? ţ Îmi era team c nerespectarea consemnului ar putea să ă ă trezeasc b nuieli, riscînd astfel s ratez toată ă ă ă ac iunea. Aşa c am l sat microfilmul acolo unde seţ ă ă afla. M-am gîndit c mai important decît orice este să ă nu-i trezim b nuieli lui Lawitz. Crede i c am procedată ţ ă bine?

— Foarte bine.— Mi-a i luat o piatr de pe inim ! exclamţ ă ă ă

c pitanul, r suflînd uşurat. Nici nu v pute i închipui ceă ă ă ţ team mi-a fost c am greşit.ă ă

— Şi mai departe ce s-a întîmplat?— Cum v spuneam, mesajul din partea lui Lawitz l-ă

am primit cu cîteva minute înainte ca personalul de Baia Mare s intre în sta ie. M aşteptam, din clip înă ţ ă ă clip , s apar din nou individul – pe care îl b nuiamă ă ă ă un veritabil ho de buzunare – ca s şterpeleascţ ă ă filmul. Eram foarte atent, s prind de veste cînd aveaă s se întîmple lucrul aceşta. De aceea, de fiecare dată ă cînd cineva trecea mai aproape de mine, îmi pip iamă buzunarul. Pot afirma cu certitudine c , pîn a nu intraă ă trenul în gar , microfilmul s-a aflat în buzunarul meu. Aă disp rut abia dup ce lumea a început s coboare dină ă ă vagoane, şi, din p cate, f r s prind de veste. La ună ă ă ă moment dat, am constatat c nu-l mai am. Atunci mi-ăam zis c nu mai are rost s aştept, şi am plecat. Astaă ă

e tot, tovar şe maior.ă— Mda!... Tot!... Va s zic , Lawitz pentru a douaă ă

oar a izbutit s ne trag pe sfoar !ă ă ă ă— Ulciorul nu merge de multe ori la ap , îmi amintiă

c pitanul proverbul, dar cu un asemenea ton, încît amă crezut c inten ia lui este s m consoleze.ă ţ ă ă

— Ultima oar cînd am discutat, am uitat s vă ă ă întreb ceva: În privin a banilor, cum v-a i în eles? To iţ ţ ţ ţ odat sau eşalona i?ă ţ

— Lawitz n-a precizat şi eu n-am cerut am nunte.ă De altfel, ce rost avea, de vreme ce ştiam c totul nuă este decît o înscenare şi c acceptarea tîrgului dină partea mea nu este decît un truc – doar atît – ca să pune i mîna pe el?ţ

— Credeam c , totuşi, a i discutat modalitatea deă ţ plat . Ave i dreptate. Nu are nici o importan .ă ţ ţă

— Şi acum ce facem, tovar şe maior? Iar şiă ă aşteptare? Nu mai pot!

— Probabil c de data asta aşteptarea va fi maiă scurt . Mai mult ca sigur c Lawitz v va c uta laă ă ă ă telefon, ca s stabili i termenul cînd îi ve i putea predaă ţ ţ cel de-al doilea film. Dac v caut , fixa i-iă ă ă ţ un termen scurt. Cîteva zile. Pîn una alta, v-aş ruga s -mi da i oă ă ţ declara ie.ţ

— Declara ie? se nelinişti el. Ce fel de declara ie?ţ ţ— Şti i, şefii au s fie foarte sup ra i c , pentru aţ ă ă ţ ă

doua oar , l-am sc pat printre degete pe Lawitz. Vreauă ă s am, cît de cît, o acoperire. În elege i?ă ţ ţ

— Şi ce s scriu în declara ie?ă ţ— Nimic altceva decît ceea ce mi-a i spus. Adic , sţ ă ă

relata i şi în scris tot ceea ce vi s-a întîmplat de cînd a iţ ţ primit telegrama şi pîn în clipa cînd a i descoperit că ţ ă filmul v-a disp rut din buzunarul pardesiului. Atît şiă nimic mai mult. Trece i în înc perea al turat . Pe birouţ ă ă ă ve i g si tot ceea ce este necesar pentru scris.ţ ă

Am avut impresia c era pu in neliniştit. Poate chiară ţ

presim ea, vag, c -i întindeam o curs . L-am sunat peţ ă ă Picioruş şi i-am cerut s -l supravegheze discret.ă

Dîndu-şi seama c atunci cînd i se cere s dai oă ţ ă declara ie, şi nu ai conştiin a curat , este mai în eleptţ ţ ă ţ s fii cît mai concis, c pitanul g si de cuviin să ă ă ţă ă relateze cele întîmplate în numai treizeci şi şase de rînduri. Le-am citit cu aerul c nu-i decît o simplă ă formalitate pe care o îndeplineam numai din obliga ieţ profesional . În realitate, eram extrem de satisf cut,ă ă fiindc omisese s treac în declara ie ceva ce ar fiă ă ă ţ constituit dovada nevinov iei sale. Omi înd-o,ăţ ţ c pitanul Ciubotaru îmi ap rea ca un maestru ală ă fabula iei.ţ

— Şi acum pot s plec acas ? întreb cu timiditate.ă ă ă Nevast -mea, e drept, pu in se sinchiseşte de mine.ă ţ Totuşi, întrucît ştie c am plecat s -l întîlnesc peă ă Lawitz...

— Mi-e team c nu v pot autoriza s pleca iă ă ă ă ţ acas .ă

— Nu? Dar de ce? se gr bi el s întrebe. Panica i-oă ă tr d mai întîi vocea, dar o tr dar şi privirile luiă ă ă ă neliniştite şi haotice.

— Fiindc n-ar fi exclus ca şeful, dup ce va ascultaă ă raportul meu şi dup ce va citi declara iaă ţ dumneavoastr , s doreasc a v pune unele întreb ri.ă ă ă ă ă V asigur c nu ave i motiv s fi i neliniştit. ă ă ţ ă ţ Într-o jum tate de or , maximum o or , cred c ve i puteaă ă ă ă ţ pleca acas . Cel pu in aşa sper.ă ţ

Şi m-am ridicat, pentru a-i da s în eleag că ţ ă ă socoteam terminat discu ia. El îmi arunc o privireă ţ ă sfioas , pe urm se întoarse şi, dup o clip de ezitare,ă ă ă ă porni spre uş , cu paşi m run i, rari, ca şi cînd încerca,ă ă ţ în felul acesta, s întîrzie cît mai mult clipa cînd urmaă s p r seasc înc perea. În prag, se opri, întoarseă ă ă ă ă capul, cu inten ia s m salute. Şi în clipa cînd privirileţ ă ă noastre s-au încrucişat, am în eles c el ştia: ştia c ,ţ ă ă

de fapt, era arestat.

— B trîne, sosim în zece minute! m anun ,ă ă ţă telefonic, Bogdan. Perchezi ia terminat cu rezultateţ ă excelente. Felicit rile mele şi... ă îmi scot p l ria!ă ă

Bogdan, prietenul meu, de multe ori m felicitase,ă dar pu ine fuseser ocaziile cînd se ar tase dispus s -ţ ă ă ăşi „scoat p l ria”. În ochii lui, expresia aceastaă ă ă echivala cu cel mai mare elogiu pe care mi-l putea aduce pentru priceperea mea în a dezlega cele mai complicate enigme de care, în meseria noastr , în niciă un caz nu ne puteam plînge c lipsesc.ă

Dup zece minute, Bogdan intr în birou, înso ind-oă ă ţ pe Lucia Ciubotaru, care era îmbr cat – pl cută ă ă ă coinciden – cu acelaşi taior pe care îl purtase atunciţă cînd expediase telegrama în numele lui Lawitz. Taiorul o prindea bine. Era frumoas Lucia Ciubotaru. Oă frumuse e agresiv . Acum, cînd o vedeam pentru aţ ă doua oar , impresia aceasta covîrşea pe toateă celelalte. O frumuse e agresiv , animalic . Pe urm ,ţ ă ă ă am în eles c o fiin cu o astfel de frumuse e nu puteaţ ă ţă ţ fi decît egoist pîn la limita extrem . Privind-o, mi-aă ă ă trecut prin minte c , dac m-aş g si într-o zi în putereaă ă ă acestei femei, n-ar ezita s m ucid , cu sînge rece, înă ă ă cazul cînd de pe urma mor ii mele ar avea ceva deţ cîştigat.

Ar fi exagerat dac aş afirma c în meseria noastră ă ă primejdiile ne pîndesc la fiecare pas. Asta nu înseamnă c ele nu exist . Şi dac m gîndesc la întâmpl rileă ă ă ă ă prin care am trecut, fie la cele pe care cititorii le cunosc, fie la cele pe care nu le cunosc, fiindc nu le-ăam povestit înc , pot afirma, f r nici un fel de inten ieă ă ă ţ de-a m l uda, c ele nu m-au ocolit. De cînd lucrez laă ă ă contraspionaj, am avut parte de destule pericole, şi ar însemna s fiu un mare l ud ros dac aş afirma c le-ă ă ă ă ăam înfruntat f r s -mi fie fric . Oameni c rora s nuă ă ă ă ă ă

le fie fric în fa a primejdiei nu exist decît înă ţ ă imagina ia unor scriitori de literatur proast . Mi-a fostţ ă ă fric , uneori chiar foarte fric , dar declar cu mîna peă ă inim c nu mi se mai întâmplase s simt ună ă ă asemenea fior de fric ira ional ca în clipa cînd Luciaă ţ ă Ciubotaru, luînd loc pe scaunul pe care i-l indicase Bogdan, m-a privit, aşa cum m-a privit. Desigur, ar fi necesar s explic „cum m-a privit”. Nu cred îns c voiă ă ă izbuti. Nu m-a privit o fiin uman , mţă ă -a privit o fiară încol it , c reia nu-i mai r mînea altceva de f cut decîtţ ă ă ă ă s ucid , dac voia s scape cu viaă ă ă ă ţă. Am avut această impresie în clipa cînd am sim it fiorul acela de spaim ,ţ ă pe care nu-l mai sim isem niciodat , deşi „fiara” dinţ ă fa a mea era o femeie frumoas , elegant îmbr cat ,ţ ă ă ă dup care, eram sigur, pe strad mai to i b rba iiă ă ţ ă ţ întorceau capul, ca s-o priveasc .ă

Se aşez pe scaun, picior peste picior, dină obişnuin nu din cochet rie, şi m privi agresiv. Deţă ă ă obicei, femeile, atunci cînd sînt arestate, indiferent cît de mare este vina din pricina c reia ajung într-oă asemenea situa ie, nu uit c sînt femei, vreau sţ ă ă ă spun, nu uit s -şi scoat în eviden – dac îmi esteă ă ă ţă ă permis s folosesc acest termen – gra iile cu care le-aă ţ înzestrat natura, în speran a c ar putea cîştigaţ ă bun voin a anchetatorului. Nu acelaşi lucru puteamă ţ spune despre Lucia. Lucia avea picioare foarte frumoase, dar dac , aşezîndu-se, şi le încrucişase, n-oă f cuse cu inten ia de a-mi capta bun voin a, ci, repet,ă ţ ă ţ doar din obişnuin . Lucia Ciubotaru era hot rît sţă ă ă ă lupte, dar nu folosind ca arm farmecul ei, feminitateaă ei, ci inteligen a, perfidia şi, la nevoie, şantajul. ineaţ Ţ pe genunchi poşeta din piele de şarpe, la fel ca şi pantofii. Privind poşeta, o poşet elegant , de import,ă ă deodat am avut intui ia c Lucia ascundea în ea ceva,ă ţ ă de care ar fi poate util s iau cunoştin .ă ţă

— Poşeta i-a fost perchezi ionat ? l-am întrebat înţ ă

şoapt pe Bogdan.ă— Da.— A i g sit ceva?ţ ă— Nimic!— Tu i-ai perchezi ionat-o?ţ— Nu!— N-ar strica s faci tu opera ia aceasta.ă ţLucia Ciubotaru nu auzise nici un cuvînt din

convorbirea noastr . Totuşi, în clipa cînd Bogdan seă apropie de ea, mai înainte ca el s fi schi at vreună ţ gest, prin care s -şi fi tr dat inten ia, ea îi întinseă ă ţ poşeta.

— Poftim!Am fost amîndoi uimi i de intui ia ei extraordinar .ţ ţ ăBogdan se pricepea s descopere într-o poşetă ă

chiar şi o g m lie de ac, în cazul cînd ar exista acoloă ă aşa ceva. Dar, spre marea mea dezam gire, nuă descoperi nimic. G si îns numai ceea ce, în modă ă obişnuit, se g seşte în poşeta unei femei.ă

Şi totuşi... Nu se putea s m fi înşelat cu des -ă ă ă vîrşire. Am chemat la telefon pe colega noastr Mara,ă care ne mai d duse o mîn de ajutor şi în alteă ă împrejur ri similare.ă

— Mara, ia-o, te rog, pe doamna, du-o la tine şi f -iă o perchezi ie corporal , i-am cerut colegei noastre cîndţ ă a intrat pe uş .ă

Lucia avu o scurt ezitare, apoi o str fulgerare deă ă ur în priviri, pe urm , în epat , o urm pe Mara.ă ă ţ ă ă

Bogdan se repezi cu gura pe mine:— Ducule, dac nu te-aş cunoaşte, aş zice c aiă ă

bolunzit, şi te-aş transporta urgent cu o maşin laă Central. Te cunosc îns , am încredere în tine, totuşi...ă totuşi... mi-e team c , de data asta, ai nimerit, înă ă ceea ce priveşte pe Lucia, cu oiştea în gard! Z u,ă b trîne, mi-e team c ai mers prea departe.ă ă ă

— S nu- i fie team , Bogdane, b iete!ă ţ ă ă

— Ba îmi este. Îmi este, fiindc nu ine. Adic , pînă ţ ă ă la un punct ar ine. Mai departe îns nu se leag .ţ ă ă

— Totul nu se leag , ai dreptate. Se leag numaiă ă atîta cît trebuie s se lege. Numai atîta cît priveşteă aceast pereche, cea mai ciudat din cîte mi-a fost dată ă s întîlnesc pîn în prezent.ă ă

— Bine, b trîne! Nu cer s -mi explici acum, fiindcă ă ă nu sînt pe patul de moarte. Dac aş fi, i-aş cere, ca să ţ ă nu mor prost. Am r bdare s aştept pîn începeă ă ă spectacolul, care mult nu cred s mai întîrzie. Acuşi oă aduce Mara pe... pianist .ă

Şi într-adev r, mult n-a mai trebuit s aştept m.ă ă ă Cînd Lucia p şi pragul, am observat imediat c eraă ă roşie la fa şi c ochii ei de s lb ticiune dezl n uitţă ă ă ă ă ţ ă exprimau, pe lîng furie, indignare.ă

— Ei, Mara?— Într-un anume loc am g sit aceasta.ăŞi depuse pe biroul meu o fiol care, dup toateă ă

probabilit ile, con inea otrav . (Mai tîrziu laboratorulăţ ţ ă avea s confirme presupunerea mea.)ă

Lucia Ciubotaru din nou luase loc pe scaun. Mă str fulgera cu nişte priviri asasine. Bogdan, la oă m su aflat în spatele ei, îşi preg tise carnetul şiă ţă ă ă stiloul. P cat! De acolo de unde se afla nu putea să ă vad reac iile ei interioare pe care chipul frumos leă ţ oglindea succesiv. Amînam începerea interogatoriului. Nu eram înc hot rît cum s procedez. Îmi d deamă ă ă ă seama c nu va fi o lupt uşoar , dar, totodat , eramă ă ă ă convins c dificult ile vor fi mai mici dac o începeamă ăţ ă bine. Trebuia ca ea, de la început, s fie convins că ă ă ştiu totul, şi c nu ar avea nici un rost s se retranşezeă ă înapoia unor metereze de minciuni.

— Doamn , a i luat cunoştin de ordinul deă ţ ţă arestare? V-a fost prezentat?

— Da!— Un ordin similar a fost emis pe numele so uluiţ

dumneavoastr , care deja se afl la dispozi ia noastr .ă ă ţ ă A fost arestat în Gara de Nord în clipa cînd se preg teaă s se reîntoarc acas . Amîndurora vi se aduceă ă ă aceeaşi învinuire: spionaj militar în favoarea unei puteri str ine. Recunoaşte i, doamn ?ă ţ ă

— Aşa va s zic ! So ul meu vrea s v ajute,ă ă ţ ă ă riscîndu-şi chiar via a, fiindc Lawitz, dac prindea deţ ă ă veste c a jucat pe dou tablouri, sigur l-ar fi omorît...ă ă

— Cum, doamn , chiar a i fi în stare s -l ucide i peă ţ ă ţ so ul dumneavoastr ? am întrerupt-o.ţ ă

— Nu v d leg tura. Vorbeam de Lawitz...ă ă— Lawitz sînte i dumneavoastr , doamn . Vţ ă ă ă

sf tuiesc s nu v face i iluzii. Cunoaştem totul,ă ă ă ţ doamn , totul.ă

(Exageram, nu cunoşteam chiar totul, dar sînt împrejur ri cînd un pic de exagerare este absolută necesar .) Am scos din fişeă t banda pe care fusese înregistrat presupusa convorbire dintre c pitan şiă ă Lawitz şi i-am dat posibilitatea s-o asculte. După aceea, i-am spus:

— Felicit rile mele, doamn . V pricepe i admirabilă ă ă ţ s v preface i vocea. Dac r mînea i la circ şi vă ă ţ ă ă ţ ă cultiva i acest talent, f cea i sigur carier , doamnţ ă ţ ă ă Ciubotaru, sau, mai curînd, doamn -domnule Lawitz.ă Vre i s -mi spune i a cui a fost ideea? Aţ ă ţ dumneavoastr sau a c pitanului?ă ă

— (!)— Nu vre i s r spunde i? Treaba dumneavoastr !ţ ă ă ţ ă

în orice caz, ideea a fost ingenioas , chiar foarteă ingenioas . Dovad c a i izbutit s ne duce i de nas,ă ă ă ţ ă ţ f cîndu-ne s ne poticnim pe o pist cu totul greşit . Înă ă ă ă schimb, dumneavoastr probabil c v amuza i copios,ă ă ă ţ considerîndu-ne nişte imbecili, care umbl şi transpiră ă dup nişte cai verzi pe pere i. Dar a i comis o greşeal ,ă ţ ţ ă o grav greşeal . Şti i în ce a constat greşeala? ă ă ţ În faptul c i-a i refuzat presupusului Lawitz un pic deă ţ

imagina ie. Dac i-a i fi acordat numai pu in , şi dacţ ă ţ ţ ă ă n-a i fi fost atît de siguri c ne ve i prosti, v-ar fi datţ ă ţ prin minte c un spion, de talia presupusului Lawitz, nuă ac ioneaz folosind de dou ori acelaşi procedeu. Darţ ă ă fiindc nu v-a i gîndit, l-a i pus, chipurile, s -i deaă ţ ţ ă c pitanului întîlnire la o sec ie de mili ie, pentru ca maiă ţ ţ tîrziu s ne anun a i c „Lawitz”, renun înd la întîlnireaă ţ ţ ă ţ de la mili ie, îl aşteptase pe c pitan acas . Şi în timpţ ă ă ce noi încercam s ne închipuim cam care a putut fiă motivul ce l-a determinat s absenteze de la întâlnire,ă voi doi v amuza i ticluind presupusa convorbire înă ţ care c pitanul se învoia s -i vînd spionuluiă ă ă principalele documente secrete, în schimbul sumei de un sfert de milion lei. Este exact, doamn -domnuleă Lawitz?

— (!)— S mergem mai departe. Pesemne c înc n-a iă ă ă ţ

sesizat în ce const greşeala ne care a i comis-o.ă ţ— (!) — Deci, prima dat trucul s-a prins. Greşealaă

voastr a fost c l-a i pus pe presupusul Lawitz să ă ţ ă foloseasc pentru a doua oar acelaşi truc. A douaă ă oar , e drept, a fost un pic modificat. Şi destul deă ingenios ticluit. Ce v-a i spus? „Dac prima dat ne-auţ ă ă crezut, se vor prinde şi de data asta”. Noi, îns , numaiă ne-am pref cut c ne-am prins, şi am cerut so uluiă ă ţ dumneavoastr s ne relateze ce şiă ă cum s-a întîmplat în gar . Şi bineîn eles ne-a turnat povestea, pe care n-ă ţare rost s-o repet, întrucît a i ticluit-o împreun . În aşaţ ă m sur a i fost convinşi c ne ve i îmbrobodi şi de dataă ă ţ ă ţ asta, încît, plecînd de acas , so ul dumneavoastr n-aă ţ ă considerat c mai este necesar s ia cu el filmul care –ă ă dac toat povestea ar fi fost adev rat – trebuiaă ă ă ă predat, în gar , lui „Lawitz”. Privi i! Aici, pe biroul meu,ă ţ sînt cele patru microfilme primite, chipurile, de so ulţ dumneavoastr de la „Lawitz”. Unul dintre ele esteă

acela trucat de noi, fiindc pe atunci înc mai credeamă ă c Lawitz exist , „Lawitz”, presupusul duh r u ală ă ă so ului dumneavoastr . Şti i foarte bine, fiindcţ ă ţ ă perchezi ia domiciliar a fost efectuat în prezen aţ ă ă ţ dumneavoastr şi a martorilor asisten i, c toateă ţ ă aceste patru microfilme au fost g site la voi acas ,ă ă deşi c pitanul îmi declara, chiar aici, în biroul acesta şiă stînd pe acelaşi scaun pe care sta i, c unul dintre eleţ ă i-a fost şterpelit din buzunar în Gara de Nord de c treă emisarul lui „Lawitz”. Poate nu vre i s m crede i?ţ ă ă ţ Poftim, citi i declara ia scris şi semnat de so ulţ ţ ă ă ţ dumneavoastr .ă

Lucia Ciubotaru mai întîi refuz , dar, pîn la urm ,ă ă ă nu putu rezista tenta iei de-a o citi. Dup ce luţ ă ă cunoştin de con inutul ei, mi-o restitui f r nici unţă ţ ă ă cuvînt.

— Şi acum, doamn , ave i de gînd s vorbi i?ă ţ ă ţ— N-am s vorbesc decît în prezen a so ului meu!ă ţ ţ

izbucni ea în cele din urm .ă— Va veni şi clipa cînd ve i vorbi unul fa deţ ţă

cel lalt. Deocamdat îns discut numai cuă ă ă dumneavoastr .ă

— Nu m pute i sili s vorbesc. Sau chiar dac m-a iă ţ ă ă ţ sili, tot n-a i scoate nimic de la mine. Sînt femeie, sînt,ţ adic , foarte înc p înat .ă ă ăţ ă

Deşi nu eram convins întru totul c între no iuneaă ţ de femeie şi aceea de înc p înare trebuie pusă ăţ neap rat semn de egalitate, nu aveam nici un fel deă îndoial c era foarte înd r tnic , şi c nu va vorbi. Ceă ă ă ă ă ă era de f cut? De regul , audierea inculpa ilor se faceă ă ţ separat, iar confruntarea numai atunci cînd declara iileţ celor în cauz , asupra unei anume probleme, seă contrazic sau sînt cu totul diferite. Niciodat nu se maiă întîmplase s procedez aşa cum îmi cerea Luciaă Ciubotaru. Dar, în definitiv, de ce avea ea nevoie de prezen a so ului ei? Explicase: „N-am s vorbesc decîtţ ţ ă

în prezen a so ului meu”. Dar, oare, însemna aceastaţ ţ c , dac i-l aduceam, avea să ă ă vorbeasc ?ă Şi presupunînd c avea s vorbeasc , însemna c vaă ă ă ă spune adev rul? Nu va ticlui o variant care, după ă ă p rerea ei, ar putea s le uşureze situa ia, şi pe careă ă ţ c pitanul s-o sus in ? ă ţ ă În orice caz, cererea ei era suspect , suspect chiar şi în cazul cînd Lucia habar nuă ă avea c nic ieri în lume audierea a doi inculpa i nu seă ă ţ face chiar de la început în prezen a amîndurora. Nu, înţ nici un caz nu aveam de gînd s -i fac pe plac.ă

— Doamn , trebuie s în elege i c îmi este pesteă ă ţ ţ ă putin s v îndeplinesc dorin a. Îmi interzice...ţă ă ă ţ regulamentul, am g sit pîn la urm argumentul deă ă ă care, speram, nu se va putea ca ea s nu in seama.ă ţ ă

— Dar, în elege i, nu pot vorbi decît în prezen aţ ţ ţ so ului.ţ

— De ce? Dac so ul ar fi liber, dac so ul ar fi acelaă ţ ă ţ care s v acorde asisten a juridic , aş în elege. Or elă ă ţ ă ţ este, ca şi dumneavoastr , acuzat de aceeaşi vină ă grav .ă

— Atunci dac nu este posibil s fie prezent înă ă timpul cît îmi voi face depozi ia, nimic nu v împiedicţ ă ă s -mi îng dui i ca, în prealabil, s -l v d. Doar s -l v d.ă ă ţ ă ă ă ă Atît şi nimic mai mult.

Cererea aceasta mi s-a p rut şi mai suspect . Ce seă ă ascundea înapoia ei? Ce urm rea Lucia Ciubotaru? Eraă şi acesta un truc?

— Doamn , v rog s nu inversa i rolurile. Nuă ă ă ţ dumneavoastr , ci eu sînt acela care pune condi ii. Aşaă ţ c v rog s lua i not c nici aceast dorin nu v-oă ă ă ţ ă ă ă ţă pot satisface.

— Dar de ce?— Din principiu, doamn . Un inculpat nu puneă

condi ii.ţM privi batjocoritor, cu dispre :ă ţ— Nu eu, ci dumneavoastr ve i avea de pierdut. V-ă ţ

am spus, şi v repet, c de la mine nu ve i afla nimic.ă ă ţ Nu sînt fanatic . Sînt, în schimb, înc p înat . Datorită ă ăţ ă ă înc p în rii mele, pute i s fi i sigur c nu ve i aflaă ăţ ă ţ ă ţ ă ţ nimic de la mine, chiar dac a i folosi împotriva meaă ţ metode pe care legea v interzice s le folosi i.ă ă ţ Crede i-m , nu eu, ci dumneavoastr ve i avea deţ ă ă ţ pierdut în cazul cînd vre i s afla i tot adev rul.ţ ă ţ ă Fiindc , s şti i, de la el nu ve i ob ine nimic.ă ă ţ ţ ţ

— Ştim totul, doamn !ă— Totul nu şti i. Dar chiar dac a i şti, tot esteţ ă ţ

nevoie de m rturia mea. Îns nu şti i... Sînt sigur că ă ţ ă ă nu şti i totul. Dac vre i s afla i, l sa i-m s -mi v dţ ă ţ ă ţ ă ţ ă ă ă so ul. Numai s -l v d.ţ ă ă

— Ceea ce, eventual, nu ştim, vom afla de la so ulţ dumneavoastr .ă

— V face i iluzii!... Crede i-m , nu este cazul s vă ţ ţ ă ă ă face i iluzii! Ar fi o prostie din partea dumneavoastr .ţ ă Din p cate, nu v pot spune de ce ar fi o prostie. Dacă ă ă aş putea, poate c v-aş convinge. Şi acum afla i c dină ţ ă clipa asta nu voi mai deschide gura decît pentru a vă înjura în cazul cînd ve i continua s m sîcîi i cuţ ă ă ţ întreb ri idioate.ă

Eram convins c se va ine de cuvînt. Din spatele ei,ă ţ Bogdan îmi f cea semn s accept. În definitiv, ceă ă pierdeam dac acceptam? Desigur, pîn la urm ,ă ă ă cerbicia ei putea fi îngenuncheat . Dar asta necesitaă timp. Or eu nu aveam timp. Trebuia ac ionat prompt şiţ energic, pentru a împiedica s ias din ar uneleă ă ţ ă informa ii secrete, în cazul crnd c pitanul apucase sţ ă ă le predea mai departe. Lucia Ciubotaru avea dreptate: nu ştiam totul. Desigur, ceea ce nu ştiam, mai exact, ceea ce înc nu ştiam, dar, în schimb, ştia Luciaă Ciubotaru, puteam afla de la c pitan. Puteam? Chiară puteam? Dar atunci de ce Lucia Ciubotaru inuse sţ ă m avertizeze c de la el nu voi afla ceea ce numai eaă ă îmi putea spune? Totuşi nu eram dispus s m dauă ă

b tut.ă— Doamn , vom continua alt dat . Probabil c ,ă ă ă ă

avînd timp suficient s reflecta i, v ve i convinge că ţ ă ţ ă nu v r mîne altceva mai bun de f cut decît s vorbi i.ă ă ă ă ţ

L-am sunat pe Picioruş. I-am cerut s-o conduc înă celul şi s -l aduc pe c pitan.ă ă ă ă

— Degeaba, nu va vorbi, îşi d du cu p rereaă ă Bogdan, cînd râmaser m numai noi doi.ă

— Şi mie mi-e team . Dar nu puteam s accept caă ă ea s pun condi ii.ă ă ţ

Picioruş s-a întors mai repede decît m aşteptam.ă Singur. Avea un aer speriat, stupefiat.

— Tovar şe maior, c pitanul Ciubotaru e mort.ă ă— Cum mort, Picioruş?! Ce vrea s însemne asta?ă

am întrebat peste m sur de tulburat.ă ă— S-a sinucis.— Cum este posibil? înainte de-a fi închis în celulă

n-a fost perchezi ionat?ţ— Ba da, tovar şe maior, cu cea mai mareă

rigurozitate, dar nu s-a g sit nimic asupra lui. Absolută nimic.

— Totuşi s-a sinucis!Picioruş ridic neputincios din umeri. Nu-şi puteaă

explica de fel unde avusese Ciubotaru ascuns otrava.ă Nici eu nu pricepeam. Singura speran era s aflu deţă ă la nevast -sa.ă

Trecur patru zile. În tot acest timp, am încercat,ă zilnic, s-o determin pe Lucia Ciubotaru s vorbeasc .ă ă N-am izbutit. Parc îşi pierduse graiul. Parc îşiă ă pierduse auzul. Se uita tot timpul în ochii mei, dar parc nu m vedea. Dac n-ar fi respirat, dac n-ar fiă ă ă ă clipit, dac nu s-ar fi mişcat singur , aş fi putut credeă ă c am în fa a mea o stan de piatr . Toate metodeleă ţ ă ă folosite se dovedir infructuoase. Era de o rezistenă ţă uluitoare. Oboseam încercînd s-o fac s vorbeasc , dară ă

ea r mînea impasibil , proasp t , odihnit . Ai fi zis că ă ă ă ă ă îi f cea pl cere rolul pe care îl juca, c , pur şi simplu,ă ă ă se amuza. Îmi d deam seama c , pîn la urm , vaă ă ă ă trebui s cedez, fiindc nu aveam timp de pierdut,ă ă fiindc şi aşa pierdusem destul. Dar a ceda acum,ă însemna a-i spune c b rbatul ei era mort, c -şi puseseă ă ă cap t zilelor otr vindu-se. Oare atunci cum vaă ă reac iona? M va crede? Nu cumva va presupune c oţ ă ă mint, ca s nu-i pun fa în fa sau, admi înd c m vaă ţă ţă ţ ă ă crede, va refuza în continuare s vorbeasc ?ă ă

În cea de-a cincea zi, m-am decis:— Doamn , trebuie s v aduc la cunoştin că ă ă ţă ă

so ul dumneavoastr nu mai este în via . S-a sinucis.ţ ă ţă— Mult v-a mai trebuit pîn s v hot rî i s -miă ă ă ă ţ ă

aduce i la cunoştin aceast veste. Desigur, nu ca sţ ţă ă ă m menaja i, ci fiindc n-a i vrut ca eu s fiu aceeaă ţ ă ţ ă care pune condi ii. Pîn la urm , a i cedat îns . P catţ ă ă ţ ă ă de timpul pe care l-a i pierdut, de energia irosit , deţ ă nervii consuma i. V-am spus doar c sînt înc p înat ,ţ ă ă ăţ ă dar n-a i vrut s m crede i. Acuma v-a i convins. Dacţ ă ă ţ ţ ă nu-mi ascundea i c so ul meu s-a sinucis la pu ine oreţ ă ţ ţ dup ce l-a i arestat, totul ar fi decurs mult mai simplu.ă ţ Pentru dumneavoastr , bineîn eles, c ci pentru mineă ţ ă timpul nu mai are nici o importan . De altfel, eu amţă ştiut c e mort.ă

Replica ei m ului. Dup ce patru zile seă ă comportase ca şi cînd brusc şi-ar fi pierdut graiul, acum, într-un timp record, vorbise parc pentru aă compensa orele cînd îşi impusese s tac . Mai mult, îşiă ă luase şi libertatea de-a fi ironic .ă

— Dac a iă ţ ştiut, de ce v-a i înc p înat s cere i s -ţ ă ăţ ă ţ ăl vede i?ţ

— Ca s m conving c este mort. Mă ă ă ă temeam c n-ăa avut curajul, deşi, în situa ia desperat în care seţ ă afla, altceva mai bun nu-i r mînea de f cut.ă ă

— M aşteptam s -mi spune i c v era team ,ă ă ţ ă ă ă

deoarece presupunea i unde ascunsese otrava.ţ— De asta nu mi-a fost team .ă— De ce?— Eram sigur c n-o s v treac prin minte că ă ă ă ă ă

otrava se afla sub form de plomb .ă ă— Dac n-am fi descoperit fiola, v-a i fi sinucis şiă ţ

dumneavoastr ?ă— Poate c da, poate c nu.ă ă— De ce a i considerat c este absolut necesar sţ ă ă

ave i certitudinea c so ul dumneavoastr este mortţ ă ţ ă mai înainte de-a v face depozi ia?ă ţ

— Dar e foarte simplu. Dac Emanoil nu s-ar fiă sinucis imediat dup arestarea lui, adic în momenteleă ă de panic , de disperare, mai tîrziu sigur c n-ar mai fiă ă avut curajul s-o fac . Şi dac r mînea în via , atunciă ă ă ţă dumneavoastr , ca anchetator, în leg tur cu celeă ă ă întîmplate, v-a i fi g sit în fa a a dou versiuni diferite.ţ ă ţ ă Una adev rat şi una fals . A i avut noroc, z u aşa, că ă ă ţ ă ă s-a sinucis.

— Crede i?ţ— Sînt convins . Deşi sînte i un om inteligent şiă ţ

probabil competent în meseria dumneavoastr , pus înă situa ia de a opta pentru una din cele dou variante,ţ ă a i fi sfîrşit prin a accepta, ca adev rat , varianta ceaţ ă ă mai plauzibil .ă

— Şi aş fi greşit?— Bineîn eles! Varianta cea mai plauzibil ar fi fostţ ă

cea fals .ăTocmai voiam s-o întreb ceva, cînd Bogdan mi-a

pasat un bile el. Pe o bucat de hîrtie mîzg liseţ ă ă urm toarele: „Fii atent, b trîne, cu cît abilitateă ă ă încearc s -şi trag cenuşa pe turta ei. E periculoas ,ă ă ă ă ca un cablu de înalt tensiune”.ă

— Vre i s spune i c varianta aparent plauzibil arţ ă ţ ă ă fi apar inut c pitanului?ţ ă

— Exact!

— Nu v întreb ce interes ar fi avut s m induc înă ă ă ă eroare, fiindc nu e de loc greu de presupus. Desigur,ă ca s arunce toat vina asupra dumneavoastr .ă ă ă

— N-a i ghicit! Varianta ar fi fost fals , completţ ă fals , fiindc Emanoil ar fi prezentat faptele dinadinsă ă deformate, ca toat vina s cad exclusiv asupra lui.ă ă ă

— Şi ave i certitudinea ca aş fi optat pentru variantaţ lui?

— Sînt absolut convins . V-ar fi prezentat o versiuneă perfect logic de la început şi pîn la sfîrşit. Un cază ă tipic de spionaj, ca multe altele pe care le-a i rezolvat.ţ În cazul c mai ave i şi altele în palmaresulă ţ dumneavoastr , ceea ce nu m îndoiesc.ă ă

— Şi varianta dumneavoastr cum este?ă— Ve i aprecia dumneavoastr la timpul oportun.ţ ă— Cred c acel „timp oportun” a sosit.ă— Nu mai înainte de-a r spunde, cu anticipa ie, la oă ţ

întrebare pe care, sînt sigur , c pîn la urm tot mi-a iă ă ă ă ţ fi pus-o: „Daca prin versiunea pe care v-ar fi furnizat-o, Emanoil se declara numai pe sine vinovat, de ce mai era nevoie s vin eu cu varianta adev rat ?” Oareă ă ă versiunea cea adev rat m scoate din cauz ?ă ă ă ă

— Într-adev r – am recunoscut – este o întrebare,ă pe care, pîn la urm tot v-aş fi pus-o. Ce r spunde i laă ă ă ţ ea?

— Declarind adev rul, şi Emanoil aflînd aceasta, s-ăar fi convins, în sfîrşit, s-ar fi convins de ceea ce eu n-am izbutit s -l conving niciodat .ă ă

— De ce anume, doamn ?ă— C l-am iubit.ă— C l-a i iubit?!ă ţHot rît, Lucia Ciubotaru îşi b tea joc de noi. Bogdană ă

avea dreptate. Era mai periculoas decît un cablu deă înalt tensiune.ă

— Da! L-am iubit, în ciuda faptului c l-am distrus.ă— Povesti i-mi cum l-a i distrus. Presupun cţ ţ ă

versiunea dumneavoastr , cea adev rat cum a iă ă ă ţ numit-o, se confund cu tot ceea ce a i întreprins caă ţ s -l distruge i.ă ţ

— Pe dumneavoastr nu v intereseaz tot ceea ceă ă ă am f cut ca s -l distrug. În elege i? Ca s -l distrug amă ă ţ ţ ă f cut mult mai mult decît v intereseaz peă ă ă dumneavoastr . Dac vre i, mult mai mult decît intră ă ţ ă în competen a dumneavoastr . Bineîn eles, m refer laţ ă ţ ă o distrugere moral .ă

— Sînte i convins c pute i aprecia just, f r sţ ă ă ţ ă ă ă greşi i, cît anume şi ce anume din cele ce a i f cut caţ ţ ă să-l distruge i intr în competen a noastr , doamn ?ţ ă ţ ă ă Nu crede i c ar fi mai bine ca, povestindu-ne totul, sţ ă ă ne l sa i pe noi s apreciem ce anume este sau nu deă ţ ă resortul nostru?

— Nu, nu cred. Pe dumneavoastr v interesează ă ă faptele. Şi nu toate, ci numai faptele unor indivizi care uneltesc sau primejduiesc securitatea statului. Dar în raporturile dintre mine şi Emanoil s-au petrecut fapte care numai pe Dumnezeu l-ar putea interesa, în cazul cînd el exist .ă

— Atunci vorbi i-mi de faptele pe care le considera iţ ţ c intr în competen a noastr ! i-am cerut.ă ă ţ ă

— În sfîrşit, bine c deveni i rezonabil. Emanoil aă ţ avut un v r. Lucra la hotelul „Pajura de aur”, laă recep ie. A murit în împrejur ri dubioase la spitalul deţ ă nebuni. Şti i, la hotelul acela sînt caza i aproape înţ ţ exclusivitate str ini. Pe v rul acela îl chemaă ă T n sache.ă ă

— T n sache a i spus? m-aă ă ţ m pref cut eu c audă ă pentru prima dat numele.ă

— Da, T n sache. Eu îl cunoşteam destul de pu in.ă ă ţ Fusese de vreo cîteva ori la noi în cas , dar nu izbutiseă s -mi fac o impresie deosebit . Şi m-am înşelat. Înă ă ă schimb, el s-a dovedit a fi un psiholog mai bun decît mine.

— Ave i motive s crede i lucrul acesta?ţ ă ţ— Bineîn eles, de vreme ce mi-a ghicit defectele.ţ

Am o mul ime.ţ— De pild ?ă— Îmi place s m îmbrac bine şi, pe deasupra, sîntă ă

şi mîn spart . Literalmente, banii îmi ă ă fug printre degete. Pe de alt parte, T n sache şi-a dat seamaă ă ă cam care erau rela iile dintre mine şi Emanoil.ţ

— Care?— Ne uram reciproc. Eram hot rît s -l distrug.ă ă ă— Parc spunea i c l-a i iubit?ă ţ ă ţ— Asta-i cu totul altceva.Luînd cunoştin de r spunsul ei, mi-am zis c auţă ă ă

perfect dreptate cei ce sus in c femeile sînt lipsiteă ţ ă de logic . Aşa c m-am mul umit s ridic din umeri.ă ă ţ ă

Lucia a continuat:— Într-o zi, în timp ce Emanoil era la unitate, a venit

T n sache. Parc îl aud: „Voi tr i i dintr-un singură ă ă ă ţ salariu?” M-am mirat c -mi pune o asemeneaă întrebare. Pe urm , crezînd c urm reşte s mă ă ă ă ă prelucreze, m-am enervat şi m-am r stit la el: „Nuă cumva ai de gînd s -mi ii o predic idioat , c ar fiă ţ ă ă ă necesar s lucrez şi eu? Ei bine, afl c nici prin gîndă ă ă nu-mi trece. Aşa c sl beşte-m !” „Departe de mineă ă ă un asemenea gînd, mi-a r spuns el. Nu eşti tu f cută ă ă s munceşti. Vreau numai s - i atrag aten ia c există ă ţ ţ ă ă posibilitatea de-a v m ri substan ial veniturile, de aă ă ţ tr i, cum se spune, pe picior mare”. Şi fiindc mi-amă ă exprimat îndoiala, s-a gr bit s m l mureasc . ă ă ă ă ă „Tu ştii – m-a întrebat – ce serviciu are b rbatu-tu la unitate?”ă Ştiam. „Bine, m i fat , nu- i dai seama c astaă ă ţ ă reprezint pentru voi o min de aur? Emanoil are peă ă mîn o mul ime de documente, de care anumiteă ţ persoane sînt extrem de interesate, şi pentru care ar fi dispuse s pl teasc bani grei.” „Şi riscurile?” l-amă ă ă întrebat. „Riscurile – mi-a r spuns – sînt minime. Nu eă

vorba s sustrag anumite documente, ci numai s leă ă ă fotografieze cu un aparat special. Nimeni nu va şti. Crede-m , sînt şanse optime, aproape sut la sut f ră ă ă ă ă de riscuri.” Desigur propunerea mi-a surîs. Mi-a surîs din mai multe puncte de vedere...

— Din ce anume puncte de vedere? am întrebat, fiinc mi-a f cut impresia c era pe cale de-a trece maiă ă ă departe, f r s mai explice.ă ă ă

— În primul rînd, din punct de vedere material, îmi place s am bani mul i. Şi apoi, de cînd m ştiu, mul i-ă ţ ă ţpu ini cţ î i am avut, nu pot spune c mi-au ajunsţ ă vreodat . În al doilea rînd, T n sache îmi ofereaă ă ă posibilitatea s -l distrug pe Emanoil. M gă ă îndeam c ,ă odat şi odat , tot avea s se afle ă ă ă şi atunci poate c vaă fi chiar executat pentru înalt tr dare, sau cum s-o fiă ă numind acuma.

— Nu v-a i gîndit la unele urm ri nepl cute care s-arţ ă ă fi putut r sfrînge şi asupra dumneavoastr ?ă ă

— Asupra mea? Crede i dumneavoastr c Emanoilţ ă ă ar fi declarat ceva care s -mi d uneze? Pe urm eramă ă ă hot rît s nu m amestec direct.ă ă ă ă

— Înc o întrebare: Era i chiar atît de sigur c so ulă ţ ă ă ţ dumneavoastr va accepta?ă

— Dimpotriv , nu eram sigur de fel. Chiar mi-amă ă exprimat îndoiala fa de T n sache. Dar el m-aţă ă ă liniştit. Mi-a spus c , dac sînt hot rît cu orice pre , vaă ă ă ă ţ g si el posibilitatea s -l fac pe Emanoil s joace aşaă ă ă ă cum va cînta, dar c ar fi mult mai bine dac l-amă ă putea convinge s accepte de bun voie. Mi-a sugerată ă s -l iau maiă pe departe. Am încercat, dar, cînd am v zut cît de indignat s-a ar tat, am renun at. Atunci aă ă ţ intrat în joc T n sache. Într-o zi, ne-a invitat s facemă ă ă o plimbare cu maşina lui la Sinaia. Am plecat sîmb tă ă dup -amiaz . Am fost caza i într-o vil care, mi seă ă ţ ă pare, se numea „Aluniş”. Eram numai noi în vil . Searaă am mîncat la restaurant. Acolo, ca din întîmplare, am

f cut cunoştin cu cineva, care s-a recomandată ţă Lawitz, şi care ne-a spus c este reprezentantul uneiă firme de ascensoare şi frigidere din R.F.G. Vorbea perfect româneşte. Mi-am dat seama înc de la începută c acel presupus domn Lawitz era omul lui T n sache.ă ă ă Ne-am împrietenit foarte repede. Emanoil n-a b nuită nimic. Nu i s-a p rut neobişnuit nici faptul că ă T n sache l-a invitat pe str in ca, a doua zi la prînz, să ă ă ă ia masa împreun cu noi, la vil . T n sache se îngrijiseă ă ă ă s nu ne lipseasc nimic, inclusiv b utura. Masa a fostă ă ă excelent , o mas rece, dar numai cu delicatese, ce nuă ă se g sesc în comer . T n sache spunea c sînt miciă ţ ă ă ă aten ii din partea turiştilor str ini, caza i la hotel. Dar,ţ ă ţ desigur, asta v intereseaz mai pu in. Ca s nuă ă ţ ă lungesc prea mult vorba, precizez c T n sache a avută ă ă grij s -l îmbete cri pe Emanoil, aşa c-a trebuit s -lă ă ţă ă ducem pe bra e ca s -l culc m în pat. Nu sînt absolutţ ă ă sigur , cred îns c T n sache i-a pus ceva în vin. Înă ă ă ă ă ceea ce priveşte invitatul nostru, acesta s-a eclipsat, scurt vreme dup ce Emanoil s-a îmb tat.ă ă ă

— Dup p rerea dumneavoastr , Lawită ă ă z era cu – adev rat un str in?ă ă

— Nu ştiu, nu cred.— Nu l-a i întrebat pe T n sache?ţ ă ă— Nu! Nu m-a interesat. Mi-am dat seama c acelaă

nu a avut de jucat decît un rol minor. De altfel, aşa cum v-am mai spus, la scurta vreme dup ce Emanoilă a adormit cu capul pe mas a disp rut.ă ă

— Şi de ce-a fost nevoie de prezen a lui?ţ— V explic imediat. A treia zi dup petrecerea deă ă

la Sinaia, mai exact în seara acelei zile, cînd Emanoil s-a întors acas avea o fa livid , descompus . Ar taă ţă ă ă ă groaznic. Niciodat nu-i mai v zusem într-ună ă asemenea hal. Cu o violen a neobişnuit la el a începutţ ă s -mi reproşeze c eu şi cu T n sache l-am nenorocit.ă ă ă ă Avertizat de T n sache, am început s -mi joc rolul şiă ă ă ă

s repet lec ia pe care acesta m înv ase. M-amă ţ ă ăţ pref cut indignat , uluit , c habar nu am la ce anumeă ă ă ă se refer . „Cum a i putut s m l sa i s semnez oă ţ ă ă ă ţ ă asemenea hîrtie?” m întreb . „Ce hîrtie, omule?ă ă Habar n-am despre ce anume hîrtie vorbeşti”. Atunci mi-a explicat c str inul cu care petrecusem la Sinaia i-ă ăa dat o întîlnire în Parcul Libert ii, pretextînd c areăţ ă s -i fac o comunicare deosebit de important .ă ă ă Neb nuind despre ce este vorba, a acceptat. S-auă întîlnit, ca din întîmplare, la mausoleu. Lawitz, presupusul str in, i-a explicat, chiar de la început, careă era scopul adev rat al întrevederii lor. C înă ă conformitate cu în elegerea încheiat între cei doi laţ ă Sinaia, el, Emanoil, s fie preg tit, deoarece înă ă urm toarele cîteva zile urmeaz s i se încredin eze oă ă ă ţ prim misiune. Indignat, Emanoil i-a replicat c nu ştieă ă s fi încheiat o în elegere cu el sau cu oricareă ţ altcineva, şi l-a amenin at c se va adresa securit ii.ţ ă ăţ Atunci Lawitz a scos din buzunar o hîrtie pe care i-a vîrît-o sub nas, cerîndu-i s-o citeasc . În hîrtie, el,ă Emanoil, se angaja s lucreze pentru o anume re ea deă ţ spionaj, procurîndu-i copiile unor documente secrete aflate în p strarea sa. Hîrtia avea o dat – data zileiă ă cînd avusese loc petrecerea – şi purta propria sa semn tur . „Pentru numele lui Dumnezeu, cum m-a iă ă ţ l sat s semnez o asemenea hîrtie?” se c ina el. M-amă ă ă ar tat din nou indignat în numele meu şi al luiă ă T n sache. Noi? Habar nu aveam. Ce, nu-şi aminteşteă ă c , la un moment dat, eu şi T n sache am ieşit afară ă ă ă pe teras s juc m c r i? Ce, nu l-am invitat şi pe el?ă ă ă ă ţ Ce, nu el a fost acela care s-a opus şi care i-a cerut şi str inului s r mîn , ca s mai goleasc împreun ună ă ă ă ă ă ă pahar de vin? Ce, mai tîrziu, cînd ne-am întors în cas ,ă nu i-am g sit bînd „bruderşaă ft”? De unde şi pîn undeă s ne treac atunci prin minte c era beat într-ună ă ă asemenea hal, încît s semneze o hîrtie, prin care seă

d dea str inului, legat de mîini şi de picioare? „Şiă ă acum ce s fac. Dumnezeule, ce s fac? Desigur, nu-miă ă r mîne altceva de f cut decît s m duc s raporteză ă ă ă ă tovar şului comandant ce mi s-a întîmplat”. Era oă solu ie care îns nou nu ne convenea de loc. I-amţ ă ă propus s nu întreprind nimic pîn cînd nu se vaă ă ă sf tui cu T n sache. L-am chemat la telefon şi i-amă ă ă cerut s treac urgent pe la noi. T n sache veni seara.ă ă ă ă Ascult toat povestea de la Emanoil, se pref cu şi elă ă ă indignat c putuse face o asemenea prostie, iar cîndă Emanoil îl inform c este hot rît s se duc laă ă ă ă ă comandant ca s raporteze ceea ce i se întîmplase,ă T n sache se pref cu şi mai indignat. Cum, nu-şiă ă ă d dea seama c era pe punctul s fac o prostie şi maiă ă ă ă mare? Cum, era în aşa m sur de naiv, încît s -şiă ă ă închipuie c va fi crezut pe cuvînt? Comandantul vaă sesiza securitatea, va fi luat la întreb ri, şi chiar dac ,ă ă pîn la urm , va fi crezut – el, T n sache, se îndoia – înă ă ă ă armat sigur c nu-l vor mai ine. Un ofi er careă ă ţ ţ r spunde de C.S., un ofi er care, la be ie, este în stareă ţ ţ s semneze un angajament de înrolare într-un serviciuă de spionaj, sigur se va aprecia c nu merit s maiă ă ă r mîn nici m car o singur clip în cadrele active aleă ă ă ă ă armatei. Şi atunci ce va face? Pe urm , ar trebui s seă ă gîndeasc şi la nevast -sa, adic la mine. „E deă ă ă presupus c dac te vei g si într-o asemenea situa ie,ă ă ă ţ ei nu-i va mai conveni s r mîn cu tine.” „Bineîn elesă ă ă ţ c nu mi-ar mai conveni, l-am sus inut. Sînt tîn r ,ă ţ ă ă frumoas , nu va fi nici o problem pentru mine s mă ă ă ă m rit cu un alt b rbat, bine situat.” „ă ă În cazul acesta, ce mă sf tuieşti s fac?” ceru Emanoil p rerea luiă ă ă T n sache. Şi T n sache, care doar ată ă ă ă îta aştepta, se gr bi s -l sf tuiasc : „S te resemnezi. Deocamdat nuă ă ă ă ă ă i-a cerut nimic. S vedem, atunci cînd va fi cazul, ce- iţ ă ţ

va pretinde, şi în ce m sur î i va sta în putin s teă ă ţ ţă ă execu i”. Emanoil avu clin nou o izbucnire de revolt .ţ ă

„Cum, s devin cu bun ştiin un tr d tor?”ă ă ţă ă ă T n sache se pref cu jignit: „Mi-ai cerut sfatul, i l-amă ă ă ţ dat. Nu e sfatul unui str in, c ruia pu in îi pas de ce iă ă ţ ă ţ se va întîmpla. Sîntem doar veri. Dac , totuşi, soco i că ţ ă sfatul meu nu este bun, atunci du-te şi spune comandantului t u c , la be ie, te-ai angajat, subă ă ţ semn tur , s faci spionaj în favoarea unei puteriă ă ă str ine, care dracu o fi şi aia... Şi dac , dup aceea, veiă ă ă mai r mîne în armat , cînd m vei mai întîlni s mă ă ă ă ă scuipi între ochi”.

— V întrerup. Spune i-mi, so ul dumneavoastră ţ ţ ă chiar a semnat, cu mîna lui, angajamentul? am întrebat.

— Da' de unde! Eu i-am imitat semn tura. Mă ă pricep s i-o imit perfect. Poate, în alt împrejurare,ă ă Emanoil ar fi observat c nu-i scrisul s u. Dară ă imagina i-v cît de tulburat a fost în clipa cînd str inulţ ă ă i-a vîrît sub nas hîrtia cu presupusa lui semn tur .ă ă

— E clar! Continua i!ţ— T n sache a fost de p rere ca, timp de oă ă ă

s pt mîn , presupusul Lawitz s nu cear nimic de laă ă ă ă ă Emanoil. „Dac în primele zile nu se duce s seă ă autodenun e – sus inea el – mai tîrziu nu va mai aveaţ ţ curajul s-o fac .” Dar mai înainte de-a se împlini acestă soroc, se întîmpl ceva de-a dreptulă uluitor, stupid, aproape de necrezut, care ne încurc toate socotelile.ă În cea de-a cincea zi, Emanoil veni acas într-o stare laă fel de deplorabil ca în ziua cînd avusese loc întîlnireaă cu „Lawitz”. Mi-a spus, speriat, distrus, c , în timpulă nop ii, cineva p trunsese în biroul unde erau p strateţ ă ă documentele secrete ale unit ii, furînd cîteva dintreăţ ele. Dar despre acest furt dumneavoastr şti i, desigur,ă ţ mult mai mult decît mine.

— S-a întîmplat asta în timpul orelor de serviciu?— Nu! Cînd s-a întors acas , la prînz.ă— Nu cumva v-a telefonat?

— Nu! De altfel, crede i c despre o asemeneaţ ă problem delicat ar fi avut curajul s vorbeasc laă ă ă ă telefon?

R spunsul nu m satisf cea. Furtul se întîmplase înă ă ă noaptea de 14/15 septembrie. C pitanul Ciubotaruă constatase furtul în diminea a zilei de cincisprezece. Înţ aceeaşi zi începusem ancheta şi tot în aceeaşi zi fusese re inut pentru cercet ri, f r a mai avea timp sţ ă ă ă ă treac pe acas . Deci Lucia Ciubotaru min ea. Min ea,ă ă ţ ţ dar în ce scop?

— Doamn , am impresia c , în leg tur cu acestă ă ă ă am nunt, memoria refuz s v slujeasc . Furtul aă ă ă ă ă avut loc în noaptea de paisprezece septembrie. A fost descoperit de c tre so ul dumneavoastr în diminea aă ţ ă ţ zilei de cincisprezece, şi tot în diminea a aceleiaşi zileţ a fost re inut de noi pentru cercet ri. Practic, n-a avutţ ă cînd s mai treac pe acas . Pe dumneavoastr v-aă ă ă ă informat telefonic.

— Emanoil a anun at oficial c au fost furate uneleţ ă documente, aşa cum a i afirmat, în diminea a zilei deţ ţ cincisprezece septembrie. În realitate, furtul a fost comis nu în noaptea de paisprezece, ci în noaptea de dou sprezece spre treisprezece septembrie. Emanoil aă anun at furtul cu o întîrziere de patruzeci şi opt de ore.ţ

— De ce?— N-a avut curajul s-o fac . Era îngrozit. La numaiă

cinci zile dup ce „semnase” o hîrtie prin care seă angaja s fac spionaj, altcineva fur nişte documenteă ă ă de care numai el r spunde. Ar ta i-mi omul care,ă ă ţ g sindu-se în situa ia lui, nu şi-ar fi pierdut capul.ă ţ Totuşi, a avut m car atîta prezen de spirit s nu iaă ţă ă nici o hot rîre mai înainte de-a se fi sf tuit cuă ă T n sache şi cu mine. Dintr-un anumit punct deă ă vedere, T n sache şi cu mine am considerat furtulă ă documentelor ca binevenit. Acum chiar c nu maiă trebuia s ne temem c Emanoil va avea curajul s seă ă ă

autodenun e.ţCîteva clipe, Lucia Ciubotaru privi gînditoare

scrumiera de pe birou.— Deci, c pitanul n-a raportat c au fost furateă ă

documente imediat ce a constatat dispari ia lor, fiindcţ ă a vrut ca, în prealabil, s cear sfatul lui T n sache,ă ă ă ă sfatul dumneavoastr ...ă

— Exact! Acesta a fost motivul.— Şi ce sfat i-a i dat?ţ— I l-a dat T n sache, nu eu. El, care avea şcoalaă ă

vie ii. Dup p rerea lui, Emanoil se g sea într-oţ ă ă ă situa ie cum nici c se putea mai nepl cut , şi aceastaţ ă ă ă datorit numai împrejur rii neobişnuite în care seă ă comisese furtul. „Dac ho ul ar fi p truns laă ţ ă documente prin spargere – explica T n sache –ă ă situa ia ta ar fi fost altfel. Ho ul – zici – a şterpelitţ ţ documentele f r s lase vreo urm . Din cauzaă ă ă ă aceasta, mai devreme sau mai tîrziu, b nuielile voră c dea asupra ta. Şi dac se întîmpl aşa, n-ar fi exclusă ă ă s te şi aresteze. Ca s scapi cu fa a curat , există ă ţ ă ă totuşi o solu ie. S - i fabric m un alibi.” Şi fiindc niciţ ă ţ ă ă eu şi nici Emanoil nu prea în elegeam, T n sache ne-aţ ă ă explicat. Trebuia s g sim pe cineva care, la nevoie, să ă ă declare c , în noaptea cînd s-a petrecut furtul, Emanoilă s-a aflat în alt parte.ă

— La o femeie?— Da, la o femeie, alta decît mine, fiindc m rturiaă ă

mea, în calitate de so ie, nu constituie prob în justi ie.ţ ă ţ— Dac v mai aminti i – am întrerupt-o – cînd amă ă ţ

venit prima dat acas la dumneavoastr , în timp ceă ă ă st team de vorb ...ă ă

— În timp ce m interoga i, inu ea s precizeze.ă ţ ţ ă— În timp ce v audiam, a sunat telefonul. A i vorbită ţ

cu so ul dumneavoastr ?ţ ă— Nu! Era T n sache.ă ă— De ce v-a sunat?

— Ca s m d sc leasc înc o dat .ă ă ă ă ă ă ă— Adic ?ă— În cazul cînd cineva va veni s întrebe dacă ă

Emanoil a dormit acas , s spun c da, dar s mă ă ă ă ă comport în aşa fel, încît acela s aib impresia că ă ă încerc s -l acop r. Sper c mi-am jucat bine rolul şi că ă ă ă am izbutit s v fac s pleca i cu impresia c v mint.ă ă ă ţ ă ă

— Da, a i izbutit, am recunoscut. Şi? Vorbea i deţ ţ alibi. Ce alibi i-a i fabricat? Aristi a?ţ ţ

— Aristi a. Dar, s şti i, ea nu are nici un amestec.ţ ă ţ Ideea îmi apar ine. Emanoil a avut o pasiune. Nu ştiuţ dac ave i cunoştin .ă ţ ţă

— Pictura abstrac ionist .ţ ă— Exact! Pasiune!... Mai curînd un fel de p s ric .ă ă ă

Poate c şi el îşi d dea seama de acest lucru, fiindc ,ă ă ă altfel, nu-mi explic de ce şi-a f cut atelier la Aristi a, şiă ţ nu acas . Dar, cum v spuneam, ideea a fost a mea:ă ă s se duc la Aristi a s-o vad , şi noaptea s r mîn laă ă ţ ă ă ă ă ea. Vreau s v informez c nu aveam motiv s fiuă ă ă ă geloas , întrucît cunoşteam rela iile dintre ei.ă ţ

— Am în eles! I-a i fabricat un alibi. În mod normal,ţ ţ c pitanul ar fi trebuit s fac uz de acest alibi, ca s -şiă ă ă ă uşureze situa ia. El îns a sus inut tot timpul c , înţ ă ţ ă noaptea cînd s-a comis furtul, a dormit acas . Cu alteă cuvinte, în loc s risipeasc suspiciunea, dimpotriv , s-ă ă ăa str duit s-o cultive.ă

— S nu v mire. Asta a fost tot ideea lui T n -ă ă ă ă sache. Iat cum a v zut el problema: Dac , întrebat deă ă ă dumneavoastr cum şi-a petrecut noaptea deă paisprezece spre cincisprezece septembrie, el ar fi spus c a dormit la Aristi a, suspicioşi, cum pretindeaă ţ el c sînte i, a i fi putut b nui c alibiul a fost fabricat.ă ţ ţ ă ă Deci, dup p rerea lui, dumneavoastr trebuia s lua iă ă ă ă ţ cunoştin de existen a unui alibi nu din cele declarateţă ţ de Emanoil sau de mine, so ia lui, ci de la o terţ ţă persoan , care s nu fie direct interesat . Lucru care,ă ă ă

de fapt, s-a şi întîmplat.— Întîlnirea din parc... Dialogul prin intermediul

microreceptorului... Cam neobişnuit procedeu... Cam livresc... A fost tot ideea lui T n sache?ă ă

— A lui, bineîn eles. Spunea i c procedeul a fostţ ţ ă cam livresc? Se poate. Dar şi-a atins inta. Cţ înd, în sfîrşit, v-a i hot rît s -l elibera i pe Emanoil, alibiul aţ ă ă ţ cînt rit greu în balan .ă ţă

— De microemi toare cine a f cut rost? C pitanul?ţă ă ă— Emanoil? Ce v face s crede i c el?ă ă ţ ă— Au fost furate de la unitatea lui.— Se poate, dar nu el le-a... procurat, ci T n sache.ă ă— T n sache? F r nici un fel de ajutor din parteaă ă ă ă

so ului dumneavoastr ?ţ ă— F r , domnule, f r .ă ă ă ăEram intrigat de ceea ce aflam, dar, dup toateă

probabilit ile, informa ia era exact . Însemna căţ ţ ă ă T n sache avusese în unitate un complice. T n sache!ă ă ă ă Iat , pe m sur ce Lucia ă ă ă Ciubotaru îşi debita depozi ia,ţ T n sache îmi ap rea într-o lumin cu totul nou .ă ă ă ă ă

— Cu cine a dialogat lucr torul nostru în parc? Cuă T n sache?ă ă

— Nu, cu mine. Mi-am pref cut vocea. În schimb,ă T n sache a fost acela care a dat telefon la securitate,ă ă ca s fixeze întîlnirea din parc.ă

— Spunea i c v-a i aliat cu T n sache, printreţ ă ţ ă ă altele, şi pentru motivul c urm rea i s -l „distruge i”ă ă ţ ă ţ pe so ul dumneavoastr . Şi iat , se întîmpl un faptţ ă ă ă neprev zut: furtul documentelor. Oare se putea ună prilej mai nimerit ca s -l „distruge i”, f r s mişca iă ţ ă ă ă ţ m car un singur deget? Evident, nu! Şi cu toateă acestea, dumneavoastr v str dui i s -l sc pa i,ă ă ă ţ ă ă ţ fabricînd alibiul, şi toate celelalte. Ei bine, care este explica ia acestei inconsecven e?ţ ţ

Lucia Ciubotaru p ru uimit c nu în eleg un lucruă ă ă ţ atît de elementar.

— Bineîn eles c voiam s -l distrug. Dar f r nici unţ ă ă ă ă profit material? Voiam s -l distrug, da, dar nu maiă înainte de-a cîştiga nişte sume de bani, din spusele lui T n sache, importante.ă ă

Cinismul femeii era uluitor. Şi doar vorbea despre omul care îi fusese so , cu care convie uise şase ani, şiţ ţ pe care pretindea c îl iubise.ă

— Dumneavoastr , pîn la urm , i-a i dat drumul –ă ă ă ţ auzit-o din nou vorbind – dar el, prostul, a încurcat totul.

— La ce anume v referi i?ă ţ— La jum tatea de m rturisire pe care v-a f cut-o.ă ă ă

Dac şi-ar fi inut gura, acuma ar fi tr it, şi ar fi fostă ţ ă cum nu se poate mai bine pentru noi to i.ţ

— De ce o numi i „jum tate de m rturisire”? Deţ ă ă fapt, n-a fost decît o variant cam prea personal – înă ă cazul cînd cele declarate pîn acum de dumneavoastră ă sînt adev rate – a ceea ce era convins c i seă ă întîmplase la Sinaia, în timp ce era beat.

— Ave i dreptate. A fost, mai curînd, o variantţ ă personal , dar aceast variant i-a d unat şi mi-aă ă ă ă d unat mult mai mult decît dac v-ar fi m rturisită ă ă adev rul, mai exact, dac v-ar fi m rturisit ceea ce eraă ă ă convins c i se întîmplase. De ce n-a f cut-o? Sîntă ă sigur c nu v d prin minte. (Lucia Ciubotaru aveaă ă ă ă dreptate. Într-adev r, nu-mi d dea prin minte ce-lă ă determinase pe c pitan s prezinte faptele într-oă ă variant modificat .)ă ă

— De ce?— Emanoil ne-a explicat c , în timpul cît a fostă

arestat, a avut r gazul necesar s se gîndeasc laă ă ă situa ia stranie în care se g sea. Stranie, fiindc fuseseţ ă ă arestat pentru o culp de care nu se ştia vinovat, dară în schimb se f cuse vinovat de o alta, nu mai pu ină ţ grav , de care, îns , dumneavoastr habar nu avea i.ă ă ă ţ În leg tur cu învinuirea pe care i-o aducea i, eraă ă ţ

desigur îngrijorat, dar nu din cale afar . Sconta c , peă ă de o parte, lipsa de dovezi, iar pe de alta, alibiul v voră determina, pîn la urm , s -l elibera i. De aceea,ă ă ă ţ Emanoil era mult mai neliniştit de viitor decît de prezent. Vreau s spun c Emanoil se temea mult maiă ă mult de ziua cînd avea s fie liber, şi cînd cei pentruă care se angajase, în scris, s fac spionaj, îi vor cereă ă s -şi onoreze angajamentul. Reflectă înd la toate acestea, ajunse la concluzia c se afla într-o situa ieă ţ extrem de periculoas . Dac accepta s se supun şiă ă ă ă s procure documentele, se îndoia c -i va mai sta înă ă putin .ţă

— De ce?— Emanoil era convins c eventuala sa eliberare,ă

din lips de dovezi, nu va însemna, neap rat, şiă ă risipirea tuturor suspiciunilor. Ele vor persista şi, din motive de vigilen , va fi trecut într-o alt munc ,ţă ă ă eventual mutat la o alt unitate. Dar dac , într-adev r,ă ă ă aşa avea s se întîmple, „Lawitz” ar putea crede că ă mutarea se datora faptului c nu-şi inuse gura. Oră ţ într-un asemenea caz, însemna s se expună ă r zbun rii lui.ă ă

— În ce fel credea c pitanul c „Lawitz” ar putea să ă ă se r zbune pe el?ă

— Fie suprimîndu-l, fie, şi mai r u înc , fabricîndă ă nişte dovezi compromi toare, care s ajung înţă ă ă mîinile dumneavoastr . Iat , dar, dilema în care seă ă g sea şi c reia trebuia s -i fac fa . Şi, pîn la urm ,ă ă ă ă ţă ă ă i-a f cut, dar în felul s u, neajutorat. Ticluind variantaă ă în care adev rul era înv luit într-o fabula ie stupid , cuă ă ţ ă urm ri greu de prev zut, pentru a nu mai pune laă ă socoteal c , desconspirîndu-l pe T n sache, v-a dată ă ă ă dumneavoastr posibilitatea s începe i a v interesaă ă ţ ă de el. Şi nu trebuie s v-o spun, T n sache aveaă ă ă motive s se team în cazul cînd securitatea începeaă ă s se intereseze de persoana sa.ă

— Bine, dar de ce n-a c utat s ias din încurc tură ă ă ă ă m rturisind adev rul, şi s nu-l mai amestece peă ă ă T n sache?ă ă

— Trebuie s şti i c şi T n sache i-a pus aceeaşiă ţ ă ă ă întrebare. Cînd a aflat de gafa lui Emanoil, T n sache aă ă fost atît de furios, încît am crezut c -l va ucide.ă

— Şi ce i-a r spuns c pitanul?ă ă— C au fost dou motivele care l-au determinat să ă ă

procedeze astfel. Primul: teama de r zbunarea luiă „Lawitz”. Cel de-al doilea: viitorul, ap rîndu-i sumbruă din punct de vedere material – scoaterea din armat –ă a voit s şiă -l asigure, valorificînd, prin Lawitz, unele documente secrete.

— În ce fel? am insistat. Chiar dumneavoastr a iă ţ spus adineaori c se aştepta s fie scos din armată ă ă sau, în cel mai bun caz, mutat la un alt serviciu. El nu avea de unde s ştie c noi îl vom men ine în aceeaşiă ă ţ munc pentru a servi ca momeal .ă ă

— Închipui i-v , a presupus c aşa ve i proceda.ţ ă ă ţ Poate are s v mire, dar Emanoil era preg tit ca, înă ă ă cazul cînd nu v d dea prin minte, s v sugereze oă ă ă ă asemenea rezolvare. În sfîrşit, Emanoil a jucat o carte şi, trebuie s recunoaşte i, o alt solu ie nu avea deă ţ ă ţ ales. Sau, dac vre i, din dou rele a ales pe cel maiă ţ ă pu in r u.ţ ă

— În aparen . Dar asta-i alta poveste. Spune i-mi,ţă ţ ave i cumva cunoştin c un Lawitz, cet ean str in, aţ ţă ă ăţ ă fost cazat în cîteva rînduri la hotelul „Pajura de aur”?

— Nu!— T n sache nu v-a vorbit niciodat de el?ă ă ă— Niciodat !ă— Nu l-a i întrebat cine este în realitate individulţ

care, la Sinaia, s-a dat drept Lawitz?— V-am spus c nu.ă— Într-adev r, mi-a i mai spus. M gîndeam îns c ,ă ţ ă ă ă

poate, între timp v-a i reamintit.ţ

— Nu aveam ce s -mi reamintesc. În orice caz, vă ă repet, omul acela nu p rea a fi un str in. Sînt sigur ,ă ă ă sau aproape sigur .ă

— Cine a procurat so ului dumneavoastr aparatulţ ă de fotografiat?

— T n sache. A venit acas la noi într-o diminea ,ă ă ă ţă în timp ce Emanoil se afla la cazarm . M-a înv at s -iă ăţ ă spun c l-a adus, în lipsa lui, „Lawitz”.ă

— Fiola cu otrav cine v-a procurat-o?ă— T n sache.ă ă— A fost ideea lui?— Da!— Dar plomba, care s con in otrav , tot a lui aă ţ ă ă

fost?— Nu! A lui Emanoil. Emanoil ne-a anun at c dacţ ă ă

va fi arestat pentru a doua oar – de data asta peă merit – se va sinucide. Cu acest prilej, i-am cerut lui T n sache s -mi procure şi mie o fiol cu cianur .ă ă ă ă ă

— La ce v trebuia? Dumneavoastr nu avea i niciă ă ţ un motiv s v teme i.ă ă ţ

— Cînd începi s tr ieşti periculos, nu stric s ai laă ă ă ă îndemîn o doz de otrav , care te poate trimite peă ă ă lumea cealalt cînd vrei. E, totuşi, moartea cea mai...ă agreabil .ă

— Spunea i ca so ul dumneavoastr era hot rît ca,ţ ţ ă ă în cazul cînd avea s fie arestat pentru a doua oar , să ă ă se sinucid ...ă

— Ceea ce-a şi f cut, m întrerupse ea. N-a fost ună ă laş.

— M rog! Depinde ce în elege i prin laşitate. Eu,ă ţ ţ îns , altceva voiam s v întreb: Cît timp spera i c neă ă ă ţ ă ve i mai duce de nas?ţ

— Dac nu sesiza i cacealmaua din gar , la oraă ţ ă actual totul ar fi fost terminat.ă

— Cum?— S presupunem c punerea în scen din gară ă ă ă

reuşea şi dumneavoastr r mînea i cu convingerea că ă ţ ă Lawitz, printr-un complice, a izbutit s intre în posesiaă filmului. Ei bine, ce-a i fi f cut într-un asemenea caz?ţ ă Nimic altceva decît s aştepta i proxima ocazie ca să ţ ă pune i odat mîna pe el, prilej ce trebuia s se iveascţ ă ă ă peste maximum o s pt mîn , că ă ă înd Lawitz „trebuia” s -lă caute din nou pe Emanoil, ca s intre în posesia celuiă de-al doilea film. Numai c prilejul acela l-a i fi aşteptată ţ mult şi bine, fiindc „Lawitz” s-ar fi dat la fundă definitiv. F r s b nui i ceva, a i fi aşteptat un anumită ă ă ă ţ ţ timp. Cîteva zile, o s pt mîn , dumneavoastr sînte iă ă ă ă ţ mai în m sur s şti i cît timp a i fi fost dispuşi să ă ă ţ ţ ă aştepta i. Dup aceea, vrînd-nevrînd, a i fi ajuns laţ ă ţ concluzia c Lawitz, descoperind c filmul a fost trucat,ă ă şi-a dat seama c i-a i priceput jocul şi, în consecin ,ă ţ ţă altceva mai bun de f cut nu-i r mînea decît s se deaă ă ă la fund. Din p cate, a i sesizat mistificarea şi planulă ţ nostru s-a dus de rîp . Din p cate pentru Emanoil,ă ă pentru mine...

Şi Lucia Ciubotaru t cu, r suflînd uşurat într-un fel,ă ă ă semn c spusese tot ce credea ea c ar putea s mă ă ă ă intereseze.

— Doamn , a i afirmat c so ul dumneavoastr ne-aă ţ ă ţ ă oferit o variant a ceea ce se întîmplase cu adev rat,ă ă fiindc prev zuse c îl vom men ine în acelaşi postă ă ă ţ pentru a ne servi ca momeal , şi c el voia s seă ă ă foloseasc de acest intermezzo ca s fotografieze cîtă ă mai multe documente, pe care, ulterior, s le poată ă „negu a”. Ei bine, a fost doar o inten ie, sau a trecut şiţ ţ la aplicarea ei?

— Numai inten ie, domnule.ţ— De ce?— Fiindc , între timp, T n sache a fost otr vit.ă ă ă ă

Disp rînd T n sache, nu mai avea prin cine s leă ă ă ă valorifice.

— De ce crede i c T n sache a fost otr vit?ţ ă ă ă ă

— De unde vre i s ştiu?ţ ă— A i fost complicea lui, l-a i ajutat efectiv; fiindc ,ţ ţ ă

f r contribu ia dumneavoastr direct , c pitanulă ă ţ ă ă ă Ciubotaru n-ar fi ajuns, cel pu in prin inten ie, unţ ţ tr d tor. Ei bine, de vă ă reme ce i-a i fost complice, şiţ înc una de n dejde, T n sache nu v-a f cută ă ă ă ă confiden e?ţ

— Nu, domnule. Nici un fel de confiden e.ţ

M TR GUNĂ Ă A CONTRA MONSENIORULUI

Bogdan îşi freca b rbia, cu un gest reflex, parcă ă voia s se încredin eze dac era cazul s seă ţ ă ă b rbiereasc sau nu. Ştiu eu? Poate c , în timpul cîtă ă ă durase prima audiere a Luciei Ciubotaru, barba îi crescuse efectiv mai mult decît de obicei. Acum îşi freca b rbia şi m privea aşa, de parc m întreba, cuă ă ă ă ochii, doar cu ochii, fiindc nu voia sau poate fiindcă ă nu era în stare s rosteasc un singur cuvînt, dac celeă ă ă m rturisite de so ia c pitanului erau adev rate, dacă ţ ă ă ă nu cumva şi ea, la fel ca r posatul ei b rbat, aveaă ă darul fabula iei.ţ

Cu toate c îl cunoşteam bine, şi ştiam c aşteptaă ă s r spund prin cuvinte întreb rii mute din ochii s iă ă ă ă obosi i, i-am întors spatele şi m-am dus s deschidţ ă fereastra. Se întunecase şi vremea – în r cire – eraă umed din cauza ce ii. O cea neobişnuit pentru acelă ţ ţă ă anotimp, aproape compact şi, într-un fel, scîrboas ,ă ă fiindc o sim eam lingîndu-m pe obraji. Jos, în strad ,ă ţ ă ă datorit ce ii, oamenii p reau fantomatici. Se gr beau,ă ţ ă ă pe lîng ziduri, parc mai curînd plutind decît mergînd,ă ă fiindc nu li se auzeau paşii, ca şi cînd n-ar fi c lcat peă ă asfaltul trotuarului, ci pe un covor de cea .ţă

Priveam strada, priveam oamenii fantomatici,

priveam felinarele cu lumin împu inat , de parcă ţ ă ă becurile ar fi fost înf şurate în pungi din materială plastic, şi nu m gîndeam la nimic, nu fiindc , în modă ă deliberat, evitam s m gîndesc, ci, pur şi simplă ă u pentru c nu eram în stare s -mi adun gîndurile. Deă ă fapt, cînd afirm c nu eram în stare s m gîndesc laă ă ă nimic, într-un fel exagerez. Vreau s spun c nu eramă ă în stare s gîndesc la ceea ce, în mod necesar, seă impunea s gîndesc. Anume, la depozi ia Lucieiă ţ Ciubotaru. M st pînea, aş zice ă ă mai curînd c mă ă teroriza un sentiment de insatisfac ie, şi parteaţ proast era c nu-mi puteam explica de ce. În definitiv,ă ă nu aveam un motiv foarte serios. Lucia Ciubotaru se afla în mîinile noastre, f cuse m rturisiri complete. Şiă ă cu toate acestea, sentimentul de insatisfac ie d inuia.ţ ă

— B trîne, pisicile v d în întuneric. Nu cumva tu aiă ă început s vezi prin cea ?ă ţă

— Nu mai mult decît tine, m i b iete.ă ă— Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, de ce naiba

ai încremenit acolo, la fereastr ?ăNu i-am r spuns. Am plecat de la fereastr şi mi-amă ă

reluat locul în fotoliul din spatele biroului.— Haide, d -i drumul! l-am îndemnat, fiindc ştiamă ă

c asta doreşte.ăBogdan se uit la mine posomorit, r sfoi carne elulă ă ţ

în care f cuse unele însemn ri, pe urm , cl tinînd dină ă ă ă cap a neîncredere, îl închise şi-l arunc pe biroul meu,ă ca pe un obiect inutil.

— B trîne, aş zice s -i dai tu drumul. Eu acuma sîntă ă ca orbetele.

— Adic ?ă— P i, da! Cînd a început s se spovedească ă ă

nevasta aia credincioas a lui Ciubotaru – naiba aibă ă parte de una ca ea! – am crezut c , în şfîrşit, avemă „cazul” în buzunar. Cînd colo, un scurt circuit, şi din nou bezn .ă

— Bezn numai înaintea noastr , m i b iete. Înă ă ă ă spate îns , tot drumul parcurs a r mas balizat cuă ă lumini foarte clare, ca o pist de aeroport modern. Nuă s-a întîmplat nici un scurt circuit.

— M rog!... M rog!... În spate, recunosc, nişteă ă becuri lumineaz . Dar pe ici, pe colo m car nişteă ă umbre şi tot au mai r mas.ă

— De exemplu?— Cine naiba-i acel Lawitz, care figureaz înă

registrul hotelului? Are el vreun amestec sau, dacă vrei, a jucat vreun rol în întîmpl rile relatate de Luciaă Ciubotaru?

— E clar c nu are. O mic şmecherie a luiă ă T n sache.ă ă

— În ce scop?— Asta-i bun ! Cum în ce scop? Ca s induc înă ă ă

eroare. Pe noi, dintr-un anumit punct de vedere, pe c pitan, dintr-altul. Alte „umbre” ai mai descoperit?ă

— Mai sînt, b trîne, mai sînt. De pild , pentru cineă ă lucra T n sache? C doar nu avea nevoie de copiaă ă ă fotografic a documentelor pentru arhiva saă personal ...ă

— Bineîn eles c nu.ţ ă— Atunci, înc o dat : Pentru cine lucra?ă ă— Nu ştim!— Fir-ar al naibii! Nu ştim! Şi barem dac ar fiă

numai acest „nu ştim”.— Nu ştim, dar unele lucruri le putem presupune.

De pild , mai mult ca sigur c nu el a fost vioara întîi.ă ă— M rog! Ce argumente ai?ă— Dac el era capul, m i b iete, nu murea otr vit.ă ă ă ă— Crezi?— T n sache a fost un executant. Dup p rereaă ă ă ă

mea, nu a lui a fost ideea de-a se ascunde la Central, şi nici aceea de-a juca rolul nebunului.

— A cui? A şefului?

— A lui. Şi tot el a hot rît suprimarea lui T n sache.ă ă ă— De ce?— Probabil c s-a temut c , pîn la urm ,ă ă ă ă

T n sache, tot va fi descoperit în ascunz toarea lui. Şiă ă ă întrucît ştia prea multe, din pruden , i-a f cut deţă ă petrecanie.

— Crezi c e vorba de o întreag re ea?ă ă ţ— M i b iete, pui şi tu nişte întreb ri! De unde vreiă ă ă

s ştiu dac este vorba de-oă ă întreagă re ea? Depindeţ ce în elegi tu prin... o întreag re ea. Dac te gîndeştiţ ă ţ ă la o re ea format din mul i spioni, cred c greşeşti.ţ ă ţ ă Dar putem spune c avem de-a face tot cu o re ea şi înă ţ cazul cînd e vorba doar de doi, eventual trei agen i.ţ P rerea mea este c T n sache f cea parte dintr-oă ă ă ă ă astfel de re ea.ţ

— Adic , dintr-o mini-re ea!ă ţ— Da, dintr-o mini-re ea, dac î i place termenul.ţ ă ţ— B trîne, îmi arde de glume, cum îi arde unui be ivă ţ

de un pahar de ap pe stomacul gol.ă— Nu în eleg de ce ai mutra asta de înmormîntare?ţ

i-am replicat, cu mult f rnicie, fiindc nici eu nuă ăţă ă eram prea bine dispus.

— Nu ştiu dac am mutr de înmormîntare, dar seă ă întîmpl pentru prima dat s avem un fir în mîn , să ă ă ă ă tragem de el pîn la cap t f r s ajungem la vreună ă ă ă ă rezultat.

— M i b iete, ai spus c l-am derulat pîn la cap t?ă ă ă ă ă— Am spus, da. Şi? Ne putem l uda c am rezolvată ă

„cazul”? Nu! Atunci? Ne-am înfundat sau nu? Nu în eleg cum nu- i dai seama c în toat povestea astaţ ţ ă ă este ceva care nu ine?ţ

— Ascult , Bogdane! Ai spus c am tras de fir pînă ă ă la cap t. Ei bine, exist dou posibilit i: Dac , efectiv,ă ă ă ăţ ă am tras de fir pîn la cap t şi înc nu ne putem l udaă ă ă ă c am rezolvat „cazul”, înseamn c în „cazul” acestaă ă ă avem de-a face cu dou fire diferite şi c , acum, după ă ă

ce am derulat un fir, trebuie s -l c ut m pe al doilea, şiă ă ă s proced m şi cu acela la fel. Sau se mai poateă ă întîmpl c n-am derulat firul chiar în întregime, că ă ă numai ni s-a p rut, şi, dac vom continua s tragem deă ă ă el, vom descoperi c , la cel lalt cap t, seă ă ă înnoad deă un altul, de care, dac ne vom pricepe s ne inem,ă ă ţ vom izbuti s l murim totul.ă ă

— Şi care-i p rerea ta, Ducule? Exist dou fireă ă ă diferite sau unul singur, dar noi nu ne-am priceput să tragem de el pîn la cap t?ă ă

— Ştiu eu? Poate c nu exist decît un singur fir.ă ă— Şi pretinzi c dac vom continua s tragem de el,ă ă ă

vom g si, înnodat, cel lalt fir, datorit c ruia vomă ă ă ă elucida furtul documentelor secrete, asasinarea lui Crihan , camuflarea l di ei de campanie în magazia cuă ă ţ c r i, incendiul şi dispari ia ei, sinucidereaă ţ ţ magazinerului şi, în fine, c vom putea l muri şiă ă marele semn de întrebare care este Filipi a?ţ

— N-ar fi exclus, m i b iete!ă ăBogdan r mase cîteva minute într-o t cere deplin .ă ă ă

P rea c se gîndeşte la cele ce-i spusesem, pe urmă ă ă întreb , cu o voce agresiv :ă ă

— B trîne, nu cumva ştii ce telefon are Fondulă literar?

— La ce î i trebuie? Ai de gînd s te apuci deţ ă literatur ?ă

— Dup p rerea mea, Lucia are un asemenea talentă ă de a fabula, încît ar merita s fie admis ca membr ,ă ă ă dac nu direct a Uniunii scriitorilor, m car a Fonduluiă ă literar. Şi z u, b trîne, c n-ar fi o alegere proast , dată ă ă ă fiind faptul c exist atî ia condeieri care au oă ă ţ imagina ie ra ionalizat , ca untdelemnul şi pîinea înţ ţ ă timp de r zboi.ă

Bogdan glumea, dar nu totdeauna cînd glumea însemna c este şi bine dispus. Dimpotriv , apetitul luiă ă pentru glume, mai ales cînd acestea erau de prost

gust, dovedea exact contrariu. În asemenea împrejur ri, Bogdan f cea haz – îndoielnic – de necaz.ă ă

— Acum i s-a c şunat pe Lucia. Nu v d de ce i seţ ă ă ţ pare c fabuleaz , l-am contrazis.ă ă

Bogdan ridic din umeri şi, furios, strivi în scrumieră ă o igar , pe care tocmai o aprinsese.ţ ă

— M rog, dac zici tu c nu fabuleaz ; probabil că ă ă ă ă aşa este. Dar mie „cazul” a început s -mi calce peă nervi. Fiindc aşa ceva nu ni s-a mai întîmplat de cîndă lucr m împreun .ă ă

— Ce nu ni s-a mai întîmplat?— S c lc m atîta în str chini, b trîne. Sau pretinziă ă ă ă ă

c n-am c lcat?ă ă— Nu, aşa ceva nu pretind. De altfel, deşi tu negi, s-

a întîmplat s mai c lc m şi alt dat ...ă ă ă ă ă— Dar nu în aşa m sur .ă ă— Fie, nu în aşa m sur . Totuşi, chiar dac ar fi aşa,ă ă ă

nu po i pretinde c am c lcat în str chini, ţ ă ă ă b tînd pasulă pe loc. Am avansat. Încet, cu ezit ri, cu str chiniă ă sparte, fiindc n-am fost destul de perspicace şi amă c lcat în ele, dar am avaă nsat. Una din necunoscute am rezolvat-o, şi acum Lucia Ciubotaru se afl în mîinileă noastre. Şi asta, m i b iete, înseamn ceva.ă ă ă

— Ducule, nu cumva tu eşti generalul acela?— Care general?— Generalul acela – naiba mai ştie cum îl chema –

care anun a cu mult tam-tam un neînsemnat succesţ tactic şi trecea sub t cere, sau încerca să ă minimalizeze, o înfrîngere cu caracter strategic.

— Va s zic , dup tine, sînt ca generalul acela?ă ă ă— Poate c eşti... Necunoscuta pe care zici c amă ă

rezolvat-o – de fapt tu ai rezolvat-o, fiindc tu ai intuită cacealmaua pramatiei – mi se pare doar un mic succes tactic. În fond, noi ce sarcin am primit? Să ă descoperim cine a şterpelit documentele secrete. Ei bine, ne putem l uda c ştim? Nu! Or dac nu ştim,ă ă ă

înseamn c orbec iala noastr echivaleaz cu oă ă ă ă ă înfrîngere de importan strategic . Dac vrem s fimţă ă ă ă sinceri cu noi înşine, trebuie s recunoaştem c , înă ă leg tur cu obiectivul nostru principal, ştim... c nuă ă ă ştim nimic.

Rechizitoriul lui Bogdan era aspru şi dovedea un „moral” foarte sc zut. Într-o oarecare m sur eraă ă ă justificat. Înc nu niă se mai întîmplase ca, în ciuda eforturilor depuse, rezultatele ob inute s fie atît deţ ă pu in concludente. „Cazul” era „cel mai al naibii caz” –ţ aşa îl califica Bogdan – din cîte avusesem pîn acumaă de rezolvat. De aici moralul sc zut, de aici asprimeaă rechizitoriului lui Bogdan care ştiam c nu-mi eraă adresat în exclusivitate, ci lui însuşi.

— Am impresia, m i b iete, c moralul t u cam lasă ă ă ă ă de dorit.

— E la p mînt, b trîne! recunoscu el.ă ăN-am apucat s -i r spund, fiindc începu s suneă ă ă ă

telefonul. Am ridicat receptorul.— Tovar şul maior M n il ? S tr i i! Cotru laă ă ă ă ă ă ţ ţă

aparat. Tovar şe maior, v-a i putea repezi pîn la noiă ţ ă la unitate?

— Dac este absolut nevoie...ă ă— Tovar şe maior, e vorba de fruntaşul Frîncu-ă

lescu. Vi-l aminti i?ţ— Cum s nu! Este ostaşul care, în timpulă

incendiului, a v zut cine a şterpelit l di a de campanie.ă ă ţ— În leg tur cu el v-aş ruga s v deplasa i pîn laă ă ă ă ţ ă

noi. Fruntaşul pretinde c şi-a adus aminte cine eraă acela. Dar ceea ce sus ine, mie mi se pare însţ ă incredibil.

— Bine! într-un sfert de or sînt la dumneavoastr .ă ă

Am ajuns la unitate dup nici zece minute. Maiorulă Cotru era, literalmente, negru la fa de sup rare.ţă ţă ă

În rîndurile ce urmeaz reproduc, pe baza celoră

relatate de maiorul Cotru , în ce mod a decursţă întrevederea dintre el şi fruntaşul Frînculescu.

— S tr i i, tovar şe maior!ă ă ţ ă— Te aşteptam, Frînculescule, i-a spus maiorul,

bucuros c -l vede. Dac nu veneai tu, trimiteam euă ă dup tine. Ei, i-ai amintit?ă ţ

— Tovar şe maior, eu zic c mi-am amintit.ă ă— Dar de ce numai „î i zici”? Ce, nu eşti sigur?ţ— S vede i... Adic , dac m ve i crede, înseamnă ţ ă ă ă ţ ă

c mi-am amintit.ă— Şi dac n-am s te cred?ă ă— Dac nu, înseamn c am visat şi c iau visulă ă ă ă

drept realitate.— Spune-mi cine era şi am s v d dup aceea dacă ă ă ă

te cred sau nu.— Tovar şe maior, cuf raşul l-a scos din magazieă ă

tovar şul inginer Murea. Îl şti i! Angajatul civil ingineră ţ Murea.

— Cine? se r sti la el maiorul, convins c ostaşul îşiă ă pierduse brusc min ile.ţ

— Asta înseamn c nu m crede i... Înseamn că ă ă ţ ă ă am visat. P i da!... De bun seam c am visat!ă ă ă ă

— R mîne ca eu s apreciez, ostaş, dac ai visată ă ă sau nu. Deocamdat ... Deci l-ai v zut pe inginerulă ă Murea ieşind din magazie cu l di a de campanie...ă ţ

— Eu aşa zic: c l-am v zut.ă ă— Ascult , Frînculescule. Prima dat , atunci cînd eraă ă

de fa şi un alt maior, ai declarat c ai v zut ţă ă ă un ostaş ieşind din cl dire cu o l di . Acum afirmi c era ună ă ţă ă civil. Cum vine asta, Frînculescule? Ce era: ostaş sau civil?

— Ostaş, tovar şe maior.ă— Înseamn , atunci, c nu era angajatul civil...ă ă— Ba el era. Dar era ostaş.— Vrei s spui c era îmbr cat ca un ostaş?ă ă ă

— Eu aşa cred, tovar şe maior.ăTot ce auzea, maiorului Cotru i se p rea incredibil.ţă ă

Inginerul Murea, îmbr cat în uniform de ostaş,ă ă „salvînd” l di a din magazia incendiat şi disp rîndă ţ ă ă apoi cu ea!... Cum Dumnezeu s cread ?ă ă

Admi înd c , într-adev r, el fusese, însemna cţ ă ă ă inginerul riscase enorm, riscase nebuneşte. Riscase să fie recunoscut – aşa cum, de altfel, se întâmplase – de c tre oamenii din companie. Absurd! Frînculescu, chiară dac nu înnebunise, ori era de rea credin , ori, pur şiă ţă simplu, îl confundase. Prima dat declarase c îlă ă cunoştea pe acela care salvase l di a, dar c „nu ştiaă ţ ă de unde s -l ia”. Un r spuns plauzibil psihologic, dacă ă ă salvatorul l di ei ar fi fost un ostaş. R spunsul deveneaă ţ ă îns incredibil acum, cînd Frînculescu pretindea că ă „ostaşul” nu fusese, de fapt, un ostaş adev rat, ciă inginerul Murea îmbr cat într-o uniform de ostaş.ă ă Cum, adic ? El, Frînculescu,ă vede un civil îmbr cată ostaş, disp rînd cu l di a salvat din fl c ri, şi nu seă ă ţ ă ă ă mir , pe urm uit , şi nu-şi mai aminteşte decît c ... ă ă ă ă îl cunoaşte pe cel care a luat l di a, dar, pe moment, nu-ă ţşi aduce aminte cine anume era? Incredibil! întru totul incredibil!...

— Spune-mi, Frînculescule, î i mai aminteşti ce-aiţ declarat rîndul trecut?

— Cum s nu, tovar şe maior? Am declarat c -lă ă ă cunosc bine, dar c nu ştiu de unde s -l iau. Şi n-amă ă min it. Z u c n-am min it!ţ ă ă ţ

— Cum, omule? îl vezi pe inginer îmbr cat ca ună simplu ostaş, şi nu ştii... de unde s -l iei?ă

— Aşa a fost, tovar şe maior. Eu nu în eleg de ce vă ţ ă vine atât de greu s m crede i. Dac ar fi fost ună ă ţ ă ostaş pe care îl cunoşteam mai dinainte, l-aş fi recunoscut imediat şi, atunci cînd m-a i fi întrebat cineţ era, v-aş fi spus imediat numele lui.

Dar fiindc era tovar şul inginer Murea îmbr cată ă ă

ostaş, tocmai de aceea n-am ştiut... de unde s -l iau.ăExplica ia lui Frînculescu p rea plauzibil . Totuşi, caţ ă ă

s ac ioneze în consecin , însemna ca el, Cotru , s -ă ţ ţă ţă ăşi asume o r spundere care îl dep şea. Trebuia, înă ă prealabil, s se consulte cu mine. L-a expediat pe ostaşă la companie, a raportat comandantului unit ii şi, înăţ acelaşi timp, mi-a telefonat.

— Tovar şe maior Cotru , v-a i interesat dac , „dină ţă ţ ă întîmplare”, angajatul civil se mai afl în unitate?ă

— M-am interesat la companie. Am primit r spunsulă c tocmai ast zi, în mod excep ional, inginerul Murea aă ă ţ plecat din unitate imediat dup orele de program.ă

— Sigur?— Absolut sigur! Totuşi, dac socoti i c esteă ţ ă

necesar, m mai interesez înc o dat .ă ă ă— V rog!ăRezultatul fu acelaşi. Inginerul Murea nu se afla în

unitate. Mai mult, ofi erul de serviciu confirma c -lţ ă v zuse p r sind cazarma la ora prînzului.ă ă ă

— Şi acum ce facem, tovar şe maior M n il ?ă ă ă ă Trimit o maşin dup el, s -l aduc la unitate?ă ă ă ă

— Trimite i! Numai s -l g seasc acas .ţ ă ă ă ăAluzia, care exprima o vag b nuial , avu darulă ă ă s -lă

nelinişteasc .ă— Crede i c , mirosind pericolul, a disp rut?ţ ă ă— N-ar fi exclus! în orice caz, trimite i maşina dupţ ă

el. Într-un sfert de or vom şti dac temerea noastră ă ă este sau nu justificat .ă

Nu mai tîrziu de un sfert de or , ofi erul trimis cuă ţ maşina s -l aduc pe inginerul Murea se înapoie cuă ă vestea c nu-l g sise acas . Între timp, în lipsa luiă ă ă Cotru , plecat la comandantul unit ii, îiţă ăţ transmisesem lui Picioruş ordinul ca locuin a lui Mureaţ s fie pus sub supraveghere şi atunci cînd acestaă ă avea s se întoarc acas s fiu imediat anun at.ă ă ă ă ţ (Inginerul Murea nu era c s torit şi locuia singur într-oă ă

garsonier din Dă rumul Taberei.)Acum st team în biroul lui Cotru şi sorbeam cuă ţă

poft cafeaua fierbinte pe care el o preg tise, ca ună ă veritabil cafegiu. Afar începuse s plou m runt şiă ă ă ă des. În schimb, st team eap n în scaun, şi aproape nuă ţ ă îndr zneam s m mişc, de team s nu aud scîr îitul,ă ă ă ă ă ţ care îmi c lca pe nervi. Cotru , probabil ceva maiă ţă pu in sensibilizat de evenimente, se foia într-una, f rţ ă ă s -l supere de fel afurisitele de scîr îituri.ă ţ

Revenisem în biroul lui Cotru nu ca s aşteptţă ă acolo comunicarea telefonic transmis de Picioruş, ciă ă fiindc îmi promisese o cafea. Organismul meu sim iseă ţ nevoia ei. Capul m durea mai pu in, dar, în schimb,ă ţ eram obosit ca niciodat . St team eap n în scaun, nuă ă ţ ă îndr zneam s m mişc, de team s nu scîr îie, şiă ă ă ă ă ţ totuşi parc m odihneam, sau poate mi se p reaă ă ă numai, fiindc , într-o oarecare m sur , cafeaua mă ă ă ă înviorase. De vorbit nu ne vorbeam. Probabil c şiă Cotru , în ciuda faptului c se foia mereu, se odihneaţă ă în felul s u.ă

— Crede i c este o simpl coinciden ? m întrebţ ă ă ţă ă ă în clipa cînd m-a v zut c m preg tesc s plec.ă ă ă ă ă

— La ce v referi i?ă ţ— La faptul c nu a fost g sit acas .ă ă ă— Cine poate şti!— Pe unde o fi umblînd, c n-a ajuns pîn la oraă ă

asta acas ? l-am auzit pe Cotru întrebîndu-se nec jit.ă ţă ă— Şi dac l-am fi g sit acas ? am replicat, ca s -lă ă ă ă

încerc.— Ne-am fi convins dac are sau nu vreun amestec.ă— Chiar ne-am fi convins? am întrebat sceptic.— Ne-am fi putut face, cît de cît, o p rere.ă— Poate! R mîne de v zut. Eu îns am plecat.ă ă ă

Oamenii care supravegheaz casa m vor anun a cîndă ă ţ va apare inginerul.

Mi-am luat r mas bun de la el şi am p r sită ă ă

unitatea.N-am mai trecut pe la sediu, fiindc se f cuse tîrziuă ă

şi fiindc ştiam c , în cazul cînd va fi nevoie de mine,ă ă m vor suna acas . Eram frînt de oboseal şi m dureaă ă ă ă capul cumplit. Am f cut un duş şi m-am culcat. Somnulă m-a furat de la început, şi am dormit pîn diminea a.ă ţ Probabil am şi visat, dar, cînd m-am trezit, nu mi-am mai amintit nimic.

De fapt, nu eu m-am trezit, ci m-a trezit telefonul. Dormisem atît de profund, încît trecuse o or de cîndă ar fi trebuit s fiu la sediu.ă

— F ceai nani, b trîne? m întreb Bogdan în loc deă ă ă ă bun diminea a.ă ţ

— Da! Tu m-ai trezit.— Iart -m ! Dar a trebuit s te trezesc. Maiorulă ă ă

Cotru te-a c utat pîn acum de trei ori.ţă ă ă— Ce vrea?— Mi-a spus s tă e anun c pîn la ora aceastaţ ă ă

inginerul Murea nu s-a prezentat la unitate.— Probabil c a lipsit de acas toat noaptea.ă ă ă— De unde vrei s ştiu?ă— Ştie Picioruş.— Vrei s m l mureşti şi pe mine ce poveste mai eă ă ă

şi aceasta?— Ai s afli cînd vin la sediu.ă— E o chestie grav ?ă— Este. S-ar putea s fie mult mai grav decîtă ă

b nuieşte maiorul Cotru .ă ţă— Asta ce mai înseamn , b trîne? Se repetă ă ă

povesta cu Ciubotaru?— Ai s afli cînd vin. De altfel, că îte ceva ai s po iă ţ

afla şi de la Picioruş.Cînd am ajuns la sediu, Picioruş m-a informat c ,ă

într-adev r, inginerul Murea lipsise toat noaptea deă ă acas . Noaptea lipsise, iar diminea a nu se prezentaseă ţ la unitate. Cu toate c anticipasem care va fiă

r spunsul, l-am sunat pe Cotru :ă ţă— Ei, tot n-a venit, tovar şe maior?ă— Înc nu. Mi-e team c nici ă ă ă nu se va prezenta.— N-ar fi exclus. S mai aştept m totuşi.ă ăDe fapt, nu aveam de gînd s aştept pîn cîndă ă

Murea avea s se prezinte de bun voie la unitate. Seă ă impunea cu necesitate s lu m m suri ca s i se deaă ă ă ă de urm . Murea, sigur, se ascundea, dar trebuia g sită ă neap rat. Nu ştiam, şi refuzam s m gîndesc, ce rolă ă ă juca Murea în toat afacerea aceasta, dar eramă convins c în cazul cînd izbuteam s -l g sim, însemnaă ă ă c facem dac nu pasul hot rîtor, în orice caz unulă ă ă important, care s ne apropie mult de deznod mînt.ă ă

Trecur dou zeci şi patru de ore. Dup înc alteă ă ă ă dou zeci şi patru, Bogdan spumega de furie şi înjuraă ca un surugiu. Dar asta nu-i folosea la nimic, fiindcă Murea tot nu era de g sit. În ceea ce m priveşte,ă ă devenisem taciturn, şi, dac Bogdan se hazarda să ă discute, formulînd diverse ipoteze, nici nu-l aprobam şi nici nu-l contraziceam, spre marea lui disperare, fiindc se obişnuise s aib încredere în propriile saleă ă ă p reri doar în m sura în care le aprobam, sau numaiă ă manifestam fa de ele un oarecare interes. Cîtţă priveşte pe Cotru , cu excep ia faptului c -mi telefonaţă ţ ă în fiecare zi ca s se intereseze dac îl g sisem peă ă ă Murea – şi cu care prilej încerca s m conving că ă ă ă inginerul fusese omorît – nimic important nu avea a-mi comunica, important din punct de vedere al cercet rilor.ă

...Şi iat c , în cea de-a treia zi, în timp ce m aflamă ă ă la sediu, a sunat telefonul.

— Tovar şe maior, tovar şul c pitan Tudoraşcu seă ă ă afl la dumneavoastr ? m întreb telefonistul.ă ă ă ă

— Da. Ce treab ai cu el?ă— Îl caut oraşul.ă— Uite c i-l dau la aparat.ă ţ

Bogdan prelu receptorul.ă— Bun ziua, domnule Bogdan. La telefon Filipi aă ţ

Postelnicu.— Un moment!Bogdan se l s s cad în fotoliu. Pentru prima dată ă ă ă ă

avea o figur de prost nac, în aşa m sur era, pur şiă ă ă ă simplu, şocat de telefonul Filipi ei.ţ

— B trîne, e Filipi a. De unde naiba ştie cine sînt şiă ţ unde lucrez? Vezi? i-am spus eu c femeia asta eŢ ă dracu' gol... Şi acuma ce fac? S -i spun c a greşită ă adresa? ine? Ce p rere ai?Ţ ă

— N-are nici un rost. Şi apoi dac s-a hot rît s teă ă ă caute aici, înseamn c n-o face doar ca s te anun eă ă ă ţ c i-a ghicit jocul.ă ţ

— Ai dreptate! Dac m-a citit, m-a citit. Ridică ă palma cu care acoperise receptorul şi reluă convorbirea, ascultat şi de mine la cel de rezerv :ă ă Scuza i-m , domnişoar Filipi a, tocmai vorbeam cuţ ă ă ţ provincia. Cu ce v pot fi de folos? (Bogdan vorbea laă telefon cu Filipi a de parc nimic nu ar fi fost mai firescţ ă decît s -l caute la telefonul acela.)ă

— Nu te deranjez?— Nu!— Nu pari de fel surprins.— De ce aş fi? (Cînd voia, Bogdan avea un tupeu de

m l sa cu gura c scat .) Nu vreau s afirm c replicaă ă ă ă ă ă lui a l sat-o şi pe Filipi a cu gura c scat , dar sînt sigură ţ ă ă c a surprins-o. Altfel nu-mi explic de ce a trebuit să ă treac vreo cîteva clipe pîn s reia dialogul.ă ă ă

— Te re ine ceva deosebit la birou?ţ— Nu! (Am aprobat acest r spuns, dînd din cap.)ă— Atunci ai putea trece pe la mine?— Unde? La unitate?— Nu! Acas . De trei zile sînt în concediu medical.ă— Dar ce ave i? se pref cu neliniştit Bogdan. Sperţ ă

c nimic grav.ă

— O mic r ceal , care a trecut.ă ă ă— Îmi pare foarte bine.— Te aştept. Dar vino imediat.Şi închise. Bogdan r mase cu receptorul în mîn .ă ă

Nu-şi revenea din surprindere.— Pune receptorul în furc ! l-am readus la realitate.ăBogdan îl trînti, de parc , brusc, ar fi descoperit că ă

ine în mîn o reptil scîrboas .ţ ă ă ă— B trîne, pricepi ceva?ă— Ce rost are să pricep acum, cînd tu ai să ştii

ceva precis peste cîteva minute? De aceea, te sf tuiesc, m i b iete, s nu mai pierzi nici o secundă ă ă ă ă chinuindu- i mintea cu fel de fel de presupuneri. Iaţ imediat o maşin ! Eu r mîn aici s te aştept. Dac ,ă ă ă ă eventual, ai nevoie de mine acolo, d -mi un telefon!ă

— De ce naiba s am nevoie de tine? C doar nuă ă sînt minor şi neajutorat.

— Am spus: dacă eventual ai nevoie.

Şapte minute mai tîrziu, Bogdan suna la uşa apartamentului Filipi ei. Mai exact spus, a garsonierei.ţ Îi deschise imediat, de parc ar fi pîndit dinapoi a uşii,ă s -l aud sunînd. Era îmbr cat într-un halat de casă ă ă ă ă din catifea, de culoare violet . Culoarea o prindea, deşiă scotea în eviden paliditatea nefireasc a chipului.ţă ă Ochii îi erau vag încerc na i:ă ţ

— Bun ziua, domnule c pitan.ă ă— S rut mîna, domnişoar Filipi a.ă ă ţ— V rog, f ce i-v comod.ă ă ţ ăBogdan îşi scoase pardesiul şi voi s -l aga e înă ţ

cuier. Filipi a i-l lu ca s -l pun pe un umeraş. Dupţ ă ă ă ă aceea îl conduse în cas . Filipi a ocupa o garsonieră ţ ă dubl . Din vestibul se intra într-un livingroom, mobilată standard. O draperie de pluş albastru, prins de o bară ă de bronz cu inele tot de bronz, separa camera de zi de dormitor. În ce fel era mobilat dormitorul, Bogdan nu-şi

putu da seama din cauza draperiei.— Unde prefera i s sta i, domnule c pitan? îlţ ă ţ ă

întreb Filipi a.ă ţ— Mi-e indiferent, domnişoar .ăOpt totuşi pentru un fotoliu confortabil. Dup ce îlă ă

v zu instalat, Filipi a îl întreb :ă ţ ă— Ce be i? Un coniac? Poate un whiskţ y?— Nimic!— Nu se poate! Deşi v afla i aici în interes deă ţ

serviciu – parc aşa se spune – totuşi n-ave i s mă ţ ă ă refuza i.ţ

Bogdan re inu precizarea „în interes de serviciu”,ţ dar se ab inu s cear explica ii, în asemeneaţ ă ă ţ împrejur ri expectativa fiind cea mai bun tactic .ă ă ă

Filipi a turn whisky în dou pahare, îi oferi luiţ ă ă unul, iar pe cel lalt şi-l p str . Pe urm , se ă ă ă ă duse s se aşezeă în cel lalt fotoliu. ă Între ei, o m su joas ,ă ţă ă dreptunghiular . Filipi a era calm , mişc rile îi erauă ţ ă ă degajate, fireşti. Cu toate acestea, Bogdan avea impresia c fiecare gest al ei era calculat, fiecareă cuvînt gîndit mai înainte de-a fi rostit. Acum, dup ceă se instalase în fotoliu, se p rea c singura eiă ă preocupare era s deguste b utura. De fapt, abia îşiă ă muia buzele. Pesemne, aştepta ca Bogdan s întrebeă de ce îl chemase. Bogdan îns era hot rît s nu pună ă ă ă nici un fel de întrebare. Gust b utura. Era un whiskyă ă sco ian de bun calitate, aşa c , deocamdat , nu aveaţ ă ă ă motiv s se plictiseasc .ă ă

Filipi a, v zînd c el nu are de gînd s punţ ă ă ă ă întreb ri, se hot rî, pîn la urm , s vorbeasc :ă ă ă ă ă ă

— Domnule c pitan, presupun c dumneavoastr ,ă ă ă cei de la securitate, sînte i cum nu se poate maiţ intriga i de faptul c a disp rut inginerul Murea.ţ ă ă (Bogdan re inu tonul rece, protocolar.)ţ

— Domnişoar Filipi a, ave i dreptate. Într-adev r,ă ţ ţ ă sîntem intriga i. (ţ În realitate, eram ceva mai mult decît

atît.)— Presupun c l-a i şi c utat... C îl c uta i şiă ţ ă ă ă ţ

acum...— E firesc, nu-i aşa?— Bineîn eles. Ei bine, şti i de ce v-am chemat? Caţ ţ

s v spun c eu ştiu unde se află ă ă ă acum inginerul Murea.

— Şti i? Unde?ţ— Dincolo! în dormitor!Şi ar t cu capul în direc ia draperiei pluşate.ă ă ţ

Bogdan se ridic instinctiv, vrînd s se conving .ă ă ă— Domnule c pitan, v rog s lua i loc... Înc nu v-ă ă ă ţ ă

a i b ut whiskyul... Înc nu şti i nimic... Ave i tot timpulţ ă ă ţ ţ s -l vede i.ă ţ

În clipa aceea, se auzi soneria de la intrare.— În sfîrşit! f cu Filipi a, r suflînd uşurat . Credeamă ţ ă ă

c nu va veni.ă— Cine?— Tot o cunoştin de-a securit ii, domnuleţă ăţ

c pitan. Cel pu in aşa presupun.ă ţ— E vorba de o femeie?— De o femeie. Sînte i înarmat?ţ— De ce întreba i? se eschiv Bogdan.ţ ă— Fiindc s-ar putea s ave i nevoie de revolver. S-ă ă ţ

ar putea. Surprizele nu sînt excluse. Acum, v rog să ă m scuza i pentru cîteva clipe, că ţ a s -mi primescă musafira.

Filipi a disp ru în vestibul. Bogdan nu se mişc dinţ ă ă fotoliu. Instinctiv, pip i buzunarul, spre a se convingeă c pistolul se afla la locul s u. Era acolo, şi Bogdană ă r sufl uşurat. O auzi pe Filipi a deschizînd uşa,ă ă ţ schimbînd cîteva cuvinte cu noua venit , pentru ca, înă clipa urm toare, s le vad ap rînd pe amîndou înă ă ă ă ă prag. În prim plan, Sibil, so ia lui T n sache, în spateleţ ă ă ei, Filipi a. Bogdan, deşi n-o v zuse pe Sibil decît înţ ă fotografie, o recunoscu imediat. Surpriza fu pentru el

atît de mare, încît se întreb prosteşte:ă„Ce naiba caut cucoana asta aici?”ăPe urm , o clip , dar numai o clip , îi trecu prină ă ă

minte c s-ar putea s fi fost atras într-o curs . Înă ă ă definitiv, nici Filipi a şi cu atţ ît mai pu in Sibil nu erau...ţ „uşi de biseric ”.ă

Sibil, deşi nu-l cunoştea, poate din instinct, se opri în prag, cercetîndu-l întreb toare. Filipi a, ca s-oă ţ determine s înainteze, fu nevoit s-o împing dină ă ă spate, înso ind gestul cu urm toarele cuvinte:ţ ă

— Îndr zni i, doamn , îndr zni i!ă ţ ă ă ţBogdan fu convins c îndemnul Filipi ei ascundeaă ţ

mult ironie.ăSibil, p şind în înc pere, înclin capul în chip deă ă ă

salut. Cumva stingherit, neştiind ce atitudine s adopte,ă

Bogdan se ridic pe jum tate din fotoliu şi murmură ă ă ceva care, în inten ia sa, voia s însemne „bun ziua”.ţ ă ă

— Lua i loc, doamn , unde v convine! o invitţ ă ă ă Filipi a.ţ

Sibil r mase ă în picioare. Era evident c situa ia înă ţ care se afla nu-i convenea.

— Unde este el? întreb , cu o voce care se voiaă autoritar , dar care nu izbutea decît s tr dezeă ă ă nelinişte.

— Dar lua i loc, drag doamn ! insist Filipi a,ţ ă ă ă ţ pronun înd cuvintele „drag doamn ” cu un asemeneaţ ă ă ton, încît Bogdan în elese c o ura de moarte.ţ ă

Sibil ezit , dar, dup cîteva clipe, se hot rî s deaă ă ă ă curs invita iei. Se aşez în fotoliul în care st tuse maiţ ă ă înainte Filipi a, de partea cealalt a m su ei. Darţ ă ă ţ probabil nu-i convenea c -i atît de aproape de Bogdan,ă din motive numai de ea ştiute, fiindc se ridic imediată ă şi se duse s stea pe un scaun.ă

— Unde este el? întreb din nou.ă— Aşa! Acum putem sta de vorb în linişte,ă

conchise Filipi a, ignorînd pentru a doua oarţ ă întrebarea Sibilei.

— În definitiv, ce vrei? Ce urm reşti? se r sti Sibil laă ă Filipi a. Mi-ai spus c îl voi g si aici. Unde-i?ţ ă ă

— Este aici, r spunse sec Filipi a, uitîndu-se cuă ţ coada ochiului la Bogdan, parc dorind s cunoască ă ă impresia ce-o f cuse asupra lui ciudatul dialog şi nuă mai pu in ciudatul ei comportament.ţ

— Unde?— Dincolo!— Şerban, eşti acolo?Nu r spunse nimeni. Bogdan, spectator mut, priveaă

la cele dou femei, str duinu-se s în eleag ce seă ă ă ţ ă petrece în realitate şi ce rol îi atribuise Filipi a s joaceţ ă în piesa pe care o regiza, dup aparen e cel pu in, cuă ţ ţ destul pricepere.ă

Neprimind nici un r spuns, Sibil se ridic .ă ă— Plec!— Stai jos! se r sti la ea Filipi a. Nu eu te-am silit să ţ ă

vii aici. A fost o hot rîre pe care ai luat-o de bun voie,ă ă fiindc puteai foarte bine s nu dai curs invita iei mele.ă ă ţ Dar odat ce-ai trecut pragul casei mele, nu maiă depinde de dumneata ca s pleci.ă

— Dar de cine?— De dumnealui.Din nou Sibil îl înv lui pe Bogdan într-o privireă

p trunz toare, suspicioas .ă ă ă— Dumnealui cine-i?— Iart -m , drag doamn , c am uitat s facă ă ă ă ă ă

prezent rile. Dumnealui este c pitanul Bogdan Tu-ă ă doraşcu din Consiliul Securit ii Statului, iar dumneataăţ eşti... În orice caz, cred c mult mai bine e s teă ă prezin i singur , doamn .ţ ă ă

Sibil avu o tres rire de spaim , o clip poate chiară ă ă p li, dar îşi p str calmul.ă ă ă

— Sînt doamna Sibil Drugan. Îmi pare bine de

cunoştin , domnule c pitan.ţă ă— Domnule c pitan, nu-i aşa c numele de Drugană ă

nu v este cu des vîrşire necunoscut? întreb Filipi a.ă ă ă ţ— Nu! recunoscu Bogdan, dup ce, în prealabil,ă

cînt ri r spunsul.ă ă— Doamna e v duv . Nefericit şi neconsolat .ă ă ă ă

So ul ei, T n sache Drugan, înţ ă ă chipui i-v , a murit laţ ă balamuc în condi ii cum nu se poate mai misterioase.ţ Misterioase pentru noi, oamenii de rînd. Nu cred c şiă pentru dumneavoastr , cei de la securitate.ă

— Poate c nu! r spunse Bogdan în doi peri.ă ă— Dar numele de „M tr guna” sînt sigur c nu vă ă ă ă ă

spune nimic, domnule c pitan.ă— Nu prea!— Doamn , nu vre i s -i spune i domnului c pitană ţ ă ţ ă

cine este „M tr guna” şi cu ce anume treburi seă ă îndeletniceşte? întreb Filipi a.ă ţ

În clipa aceea, se întîmpl ceva la care Bogdan, luată pe nepreg tite, nu fu în stare s reac ioneze. Cel pu ină ă ţ ţ în primele clipe. Sibil, în loc s dea curs invita ieiă ţ Filipi ei, încerc s deschid poşeta. Chiar izbuti, dar,ţ ă ă ă mai înainte de-a apuca s scoat ceea ce inten iona şiă ă ţ mai înainte ca Bogdan s aib timp a interveni, Filipi aă ă ţ se repezi şi, cu un şut, pentru care ar fi invidiat-o chiar Bobby Charlton, f cu ca poşeta s zboare şi apoi să ă ă poposeasc exact pe televizor. Dar mai înainte de aă ajunge acolo, din poşet c zu, pe parchet, un revolver.ă ă Sibil se repezi s -l ridice, dar în acelaşi timp se repeziă şi Filipi a. Disputîndu-şi revolverul, se înc ierar . Eţ ă ă greu de prev zut în ce fel s-ar fi sfîrşit înc ierarea,ă ă dac Bogdan, revenindu-şi din surprindere, nu s-ar fiă repezit s le despart .ă ă

— Ia mai astîmp ra i-vă ţ ă, doamnelor!Şi ca o m sur de precau ie, lu revolverul şiă ă ţ ă -l vîrî

în buzunar. Cele dou combatante îşi reluaseră ă locurile. Sibil, în ciuda pozi iei avantajoase pe care ţ o

avusese în timpul luptei, gîfiia, str duindu-se s -şiă ă repare, f r s se uite în oglind , coafura devastat . Înă ă ă ă ă schimb Filipi a, odihnit şi calm , ca şi cînd nu eaţ ă ă fusese cea mai t v lit , abia dac respira ceva maiă ă ă ă precipitat.

— Domnişoar Filipi a – vorbi, primul, Bogdan – nuă ţ crezi c o explica ie din partea dumitale a devenită ţ absolut necesar ?ă

— Bineîn eles, domnule c pitan. Chiar asta mi-a fostţ ă inten ia. De aceea am invitat-o pe aceast doamnţ ă ă irascibil şi violent s v explice cine esteă ă ă ă „M tr guna”. A i v zut îns în ce fel a reac ionat.ă ă ţ ă ă ţ Şansa noastr , adic a mea şi a dumneavoastr , a fostă ă ă c , b nuind cum va primi invita ia mea, nu i-am dată ă ţ posibilitate s fac uz de revolver. Altfel, poate că ă ă acum am fi aflat cum este pe lumea cealalt , deşi nuă ne-am manifestat o asemenea dorin . Aşa c ,ţă ă domnule c pitan, ar trebui s -mi fi i m car un pică ă ţ ă recunosc tor, mai ales dac este adev rat ceea ce amă ă ă aflat: c sînte i abia de pu in vreme c s torit.ă ţ ţ ă ă ă

— Domnişoar Filipi a, trebuie s constat c eştiă ţ ă ă destul de bine informat în ceea ce priveşte persoanaă mea, replic Bogdan, f r voia lui cu o oarecareă ă ă am r ciune.ă ă

— În nici un caz atîta cît mi-ar fi pl cut s fiu,ă ă domnule c pitan. Apoi, c tre Sibil: Tot nu vrei s spuiă ă ă cine este „M tr guna”?ă ă

— Du-te dracului!Dac ar fi fost posibil, f r îndoial c invectiva ar fiă ă ă ă ă

avut asupra Filipi ei efectul unei rafale de mitralier .ţ ă— Domnule c pitan, dup cum pute i constata,ă ă ţ

doamna refuz s vorbeasc . Pesemne c nu-i chiară ă ă ă atît de deşteapt pe cît am crezut. Dac ar fi, şi-ar daă ă seama c totul este pierdut.ă

— Idioato! Nu- i dai seama c şi tu î i tai creanga deţ ă ţ sub tine? Gîndeşte-te bine!

— M-am gîndit chiar mai bine decît î i po i daţ ţ seama. Reflectînd, m-am închipuit în postura ta, pe urm într-a lui, în fine, într-a mea...ă Şi abia dup aceeaă m-am hot rît.ă

— Spune-mi, unde este Şerban? Cel pu in spune-miţ unde este? întreb Sibil cu o voce vag rug toare.ă ă

Bogdan era numai ochi şi urechi. În elegea c ţ ă între cele dou femei exista o duşm nie pe via şi peă ă ţă moarte şi c motivul urii înverşunate îl constituiaă inginerul Murea.

— Dincolo! i-am mai spus c e dincolo.Ţ ă— Şerbane, eşti acolo? De ce nu r spunzi?ăSibil se ridic şi f cu un pas în direc ia draperiei, dară ă ţ

Filipi a îşni de pe locul ei şi i se post înainte.ţ ţ ă— N-ai s intri acolo! Domnule c pitan, soma i-o să ă ţ ă

se întoarc la locul ei, ceru Filipi a lui Bogdan.ă ţ— Treci, doamn , la locul dumitale! V anun peă ă ţ

amîndou c am început s -mi cam pierd r bdarea.ă ă ă ă Domnişoar Filipi a, cine-i M tr guna?ă ţ ă ă

Sibil se supuse. Filipi a r sufl uşurat şi, într-un fel,ţ ă ă ă triumf toare:ă

— Domnule c pitan, v informez c „M tr guna”ă ă ă ă ă este numele conspirativ al doamnei. Dar, probabil, asta înc nu v spune mare lucru. Privi i-o! în fa aă ă ţ ţ dumneavoas-tr se afl conduc toarea unei re ele deă ă ă ţ spionaj. Este adev rat, doamn ?ă ă

— (!)— M-aş fi mirat dac ai fi recunoscut chiar de laă

început. Apoi c tre Bogdan: Şti i, ea sper , înc maiă ţ ă ă sper . Numai Dumnezeu ştie ce anume sper !... Ceă ă anume speri, Sibil?

— Sper c va veni ziua cînd voi putea s te ucid.ă ă— Ca pe T n sache, b rbatu-tu?ă ă ăBogdan, bazîndu-se pe specula iile pe care eu leţ

f cusem în leg tur cu asasinarea lui T n sache,ă ă ă ă ă aprecie acuza iile Filipi ei ca neîntemeiate, în cazulţ ţ

cînd n-o spusese decît ca s-o nec jeasc pe Sibil.ă ă Aceasta r mase îns impasibil , mul umindu-se doară ă ă ţ s -i arunce-o privire înc rcat de cel mai profundă ă ă dispre .ţ

Filipi a, v zînd c Sibil nu catadicseşte s -iţ ă ă ă r spund , relu dialogul cu Bogdan:ă ă ă

— Domnule c pitan, desigur nu eu trebuie s vă ă ă spun c documentele furate de la unitatea noastră ă este opera unor spioni.

— Într-adev r, nu este nevoie.ă— Cred îns c este absolut nevoie s v informeză ă ă ă ă

c de dosarele aflate la C.S. era foarte interesat şiă ă dumneaei, „M tr guna”, conduc toarea re elei cuă ă ă ţ acelaşi nume.

— Mul umesc, domnişoar Filipi a, deşi n-aş puteaţ ă ţ afirma c îmi spui absolut o noutate, cu excep iaă ţ denumirii conspirative a re elei.ţ

— De ceva îns sînt sigur c nu ave i cunoştin .ă ă ă ţ ţă— De ce anume, domnişoar Filipi a?ă ţ— C nu e vorba de o singur re ea, ci de dou .ă ă ţ ăBogdan se uit la ea sceptic. Fabula Filipi a? Nuă ţ

f cea de loc impresia.ă— Şi cea de-a doua re ea are şi ea o denumire?ţ

întreb el.ă— De bun seam .ă ă— Care?— „Monseniorul”!— „Monseniorul”? Şi de ce se numeşte aşa?

Rezidentul este pop catolic? Spun pop catolic,ă ă fiindc , dup ştiin a mea, nu exist în ar la noi ună ă ţ ă ţ ă cleric de rit catolic învestit cu func ia de cardinal.ţ

— Nu! Rezidentul acestei a doua re ele a fostţ inginerul Şerban Murea.

— Şi de ce spui c „a fost”? Ce s-a întîmplat cu el?ă se gr bi s întrebe Sibil, cu o voce care tr da panic ,ă ă ă ă nelinişte.

— A murit!— Tu l-ai omorît, tic loaso! o apostrof Sibil, în timpă ă

ce ochii i se umplur de lacrimi.ă— Nu! Nu eu l-am omorît. S-a sinucis. Inginerul s-a

sinucis!Sibil izbucni într-un plîns zgomotos şi, mai înainte ca

cineva s-o poat opri, p trunse dincolo de perdeaua deă ă catifea. De altfel, dup cum şi-a putut da seamaă Bogdan, Filipi a de data asta nu mai avusese de gînd s-ţo împiedice. R mase locului şi, impasibil , îşi aprinse oă ă igar . Bogdan, în schimb, se ridic , se apropie deţ ă ă

draperie, şi cu ambele mîini o d du în l turi. Îl v zuă ă ă atunci pe inginerul Murea. Era culcat în pat, pe spate, cu ochii închişi, de Filipi a probabil, fiindc numai înţ ă filmele proaste oamenii atunci cînd mor închid ochii, şi tot ea îl legase pe sub b rbie cu o panglic neagr ,ă ă ă înnodat ă în chip de fund în creştetul capului, ca s -iă ă închid gura, fiindc , de asemenea, nă ă umai în filmele proaste oamenii mor cu gura închis . Într-un sfeşnic deă argint ardea o lumînare de cear curat , iar pe perin ,ă ă ă deasupra capului, se afla o icoan veche, argintat , ceă ă reprezenta pe Maica Domnului cu pruncul în bra e.ţ Sibil îngenunchease la c p tîiul patului şi, cu fa aă ă ţ ascuns în aşternut, plîngea. Nu se auzea plînsul. Dară Bogdan şi-a dat seama c plînge dup convulsiunileă ă umerilor. Filipi a fuma, în aparen impasibil , darţ ţă ă chipul ei p rea o masc a durerii.ă ă

Bogdan era întru cît va descump nit. Mi-a m rturisită ă c s-a gîndit s -mi telefoneze s vin la fa a locului. Peă ă ă ţ urm a renun at, hot rît s se descurce şi singur. Aă ţ ă ă mai privit o dat la Sibil, care continua s plîng , peă ă ă urm şi-a reluat locul.ă

— Domnişoar Filipi a, nu mi-ai spus care a fostă ţ rolul dumitale...

— În leg tur cu sinuciderea c pitanului?ă ă ă— Şi în leg tur cu sinuciderea. Dar, mai întîi, înă ă

leg tur cu cele dou re ele. Dumneata din care aiă ă ă ţ f cut parte?ă

— Efectiv, din nici una.— Vrei s spui c dumneata ai jucat rolul detectiă ă -

vului particular, care izbuteşte acolo unde poli iaţ oficial d greş? întreb Bogdan aproape indignat,ă ă ă considerînd aceasta ca un afront personal.

— Nu, domnule c pitan. Deşi, efectiv, nu am f cută ă parte nici din re eaua „M tr guna” şi nici din re eauaţ ă ă ţ „Monseniorul”, totuşi am partea mea de vinov ie. Şiăţ nu una de minim importan .ă ţă

— Adic ?ă— Ajutînd una din re ele.ţ— Pe care?— Re eaua „Monseniorul”.ţ— În ce fel?— Sustr gînd documentele secrete. Şti i doar…ă ţBogdan observ c Sibil nu mai plîngea. Deşiă ă

r m sese în aceeaşi pozi ie, destul de incomod ,ă ă ţ ă asculta atent cele ce spunea Filipi a.ă ţ

— Nu Crihan ? întreb Bogdan.ă ă— Nu! Dar, probabil, vre i s cunoaşte iţ ă ţ

amănuntele.Bogdan sesiz nuan a de ironie, dar nu avea ceă ţ

face. Trebuia s confirme c am nuntele îl interesau.ă ă ă— Mda! Sigur c m intereseaz :ă ă ă— În noaptea cînd am intrat în posesia documen-

telor...— Precizeaz ziua, domnişoar Filipi a, ceruă ă ţ

Bogdan, care voia s verifice dac data indicat de eaă ă ă corespundea cu cea declarat de Lucia Ciubotaru:ă

— În noaptea de doisprezece spre treisprezece septembrie. C pitanul Ciubotaru n-a observat însă ă furtul decît abia în diminea a zilei de cincisprezece…ţ

Bogdan nu se crezu obligat s fac rectificareaă ă necesar . Filipi a nu avea decît s cread , şi pe maiă ţ ă ă

departe, c furtul fusese descoperit cu patruzeci şi optă de ore mai tîrziu. De aceea, replic :ă

— Se pare c şeful C.S.-ului a fost un om distrat.ă— Probabil. În orice caz, lucrurile nepl cute e bineă

s le afli cît mai tîrziu.ă— Te rog s continui, domnişoar Filipi aă ă ţ .— În noaptea de doisprezece spre treisprezece am

r mas la unitate. Vreau s spun c , la prînz, după ă ă ă terminarea orelor de program, n-am plecat acas : M-ăam încuiat în bibliotec şi am stat ascuns acoloă ă . După miezul nop ii, în timp ce Crihan era de gard laţ ă ă drapel, am ieşit din bibliotec , am descuiat grilajul ceă separ coridorul dintre cele dou aripi ale pavilionului,ă ă am trecut dincolo şi, cu chei potrivite, am p truns laă C.S.

— Cine i-a procurat cheile?ţ— Inginerul Murea.— Adic „Monseniorul”.ă— Da!— Şi cheia care descuie grilajul tot el?— Tot. Aşa c am putut p trunde la C.S. f ră ă ă ă

dificultate.— De p truns ai p truns, dar cum de-ai ştiut undeă ă

p stra c pitanul Ciubotaru cheile de la fişeuri?ă ă— Tot inginerul mi-a spus unde s le caut.ăAcum Sibil nu mai st tea cu fa a ascuns înă ţ ă

aşternut. Tot îngenuncheat , asculta cu un v dită ă interes.

— Nu prea e comod pozi ia, observ Bogdan. Deă ţ ă vreme ce te intereseaz ce spune domnişoara Filipi a,ă ţ vino şi stai ca lumea pe scaun.

Sibil se codi la început, încerc s plîng , dar,ă ă ă fiindc nu izbuti, se hot rî s dea curs invita iei luiă ă ă ţ Bogdan.

— Întreab de ce tot îi d cu „inginerul Murea”, daă ă ce nu-i spune pe nume? ceru Sibil lui Bogdan.

— Dac dumneata ştii, de ce nu spui?ă— Da, s spun ea! fu de acord şi Filipi a.ă ă ţ— De ce nu tu? N-ai curaj... Fiindc te mustră ă

conştiin a c din cauza ta a murit.ţ ăExplica ia i se p ru lui Bogdan ridicol . Tocmai ea,ţ ă ă

„M tr guna”, care îşi otr vise b rbatul – în cazul cîndă ă ă ă acuza ia Filipi ei era adev rat – f cea caz deţ ţ ă ă ă conştiin ... De aceea, relu dialogul cu Filipi a:ţă ă ţ

— Bine, dar Murea cum de a ştiut unde p straă Ciubotaru cheile de la fişeuri?

— A aflat.— Cum? El şi cu Ciubotaru au fost prieteni? De la el

a aflat?— N-au fost prieteni, şi nu de la Ciubotaru a aflat.— Atunci de la cine?— De la nimeni. A aflat studiind fotografiile ob inuteţ

cu ajutorul unui aparat de fotografiat cu declanşare acustic .ă

— Ai putea s -mi descrii aparatul acela?ă— Nu, fiindc nu l-am v zut niciodat . Ştiu doar că ă ă ă

aparatul, în chip de bibelou, reprezenta o moar deă vînt. Ei bine, studiind fotografiile ob inute cu acestţ aparat, pe care inginerul Murea i l-a d ruit luiă Ciubotaru, a putut deduce unde p stra acesta cheile.ă

— Spuneai c bibeloul lă -a d ruit lui Ciubotaru.ă Atunci cum a putut intra în posesia clişeului? Ce, după un anumit timp, Murea şi-a luat cadoul înapoi?

— Nu, desigur c nu! Dar, dup un anumit timp, s-aă ă dus la Ciubotaru sub un pretext oarecare şi, în timp ce c pitanul c uta într-un fişeă ă t, a înlocuit bibeloul, respectiv aparatul de fotografiat, cu un altul, de data asta un simplu bibelou.

— Mda!... Acum e clar. Va s zic , domnişoar Fi-ă ă ă lipi a, ai p truns la C.S. cu chei potrivite, ai sustrasţ ă unele documente şi apoi ai plecat f r nici un incident.ă ă

— Aşa am crezut. Din p cate, m-am înşelat.ă

Bogdan, care voia s pun o alt întrebare, ceruă ă ă preciz ri:ă

— În realitate?— În realitate, cineva m-a v zut intrînd şi ieşind deă

la C.S.— Crihan ?ă— Da, Crihan , care era de gard la drapel.ă ă— Domnişoară Filipi a, vrei s m faci s cred cţ ă ă ă ă

între dumneata şi Crihan n-a existat o în elegereă ţ prealabil ? C el n-a avut habar pîn în clipa cînd te-aă ă ă v zut intrînd sau ieşind de la C.S.?ă

— N-a existat nici o în elegere prealabil , domnuleţ ă c pitan.ă

— Totuşi, între dumneata şi Crihan au existat,ă anterior datei cînd s-a întîmplat furtul, rela ii...ţ prieteneşti.

— Ignorînd insinuarea, v declar c între mine şiă ă Crihan au existat doar nişte rela ii de vag amici ie.ă ţ ă ţ

— Deoarece, totuşi, au existat asemenea rela ii, aiţ putea s -mi spui ce hram purta Crihan ?ă ă

— Întrebarea ar trebui s-o adresa i doamnei. Eaţ este mai în m sur decît mine s v dea un r spuns,ă ă ă ă ă care s v satisfac .ă ă ă

Şi ar t cu degetul – gestul era acuzator – pe Sibil.ă ă Bogdan se uit cînd la una, cînd la cealalt ,ă ă blestemîndu-le în gînd: „Lua-v-ar naiba de muieri afurisite!” pe urm repet întrebarea, adresîndu-se deă ă data asta Sibilei care, dac nu r spunse chiar imediat,ă ă nu întîrzie nici atît de mult pe cît se aşteptase.

— Crihan f cea parte din re eaua mea.ă ă ţ— Şi este adev rat c n-a ştiut nimic pîn în clipaă ă ă

cînd a surprins-o pe domnişoara Filipi a p trunzînd laţ ă C.S.?

— Nu! În timp ce f cea de gard , a auzit un zgomotă ă suspect. Abia dup cîteva minute a în eles c zgomotulă ţ ă era produs de rotilele grilajului ce alunecau pe cele

dou şine metalice. L-a i cunoscut pe Crihan înainteă ţ ă de a fi omorît?

— Nu!— Crihan a fost inteligent şi perfid. El şi-a dată

seama c insul care descuia grilajul – de ani de zileă încuiat – n-o f cea cu gînd curat. Ulterior, mi-aă m rturisit c a b nuit motivul. Dac , într-adev r, l-aă ă ă ă ă b nuit, sau a spus-o numai ca s se laude, cred c n-ă ă ăare importan .ţă

— Într-adev r, nu are importan , recunoscuă ţă Bogdan.

— Important este c n-a dat alarma, ci a stat liniştit,ă aşteptînd s vad ce se va întîmpla. Şi a v zut. Aă ă ă v zut-o pe ea.ă

— Dumneata nu l-ai observat? trecu Bogdan la chestionarea Filipi ei.ţ

— Nu!— Foarte curios! în definitiv, dac exista un pericolă

iminent pentru dumneata, pericolul acesta nu-l putea constitui decît santinela de la drapel.

— Ave i perfect dreptate! Totuşi, nu l-am observat.ţ ă— Ştia i c la drapel era de gard Crihan ?ţ ă ă ă— Ştiam. Dar asta nu constituia un motiv ca s nuă

casc bine ochii. Tocmai de aceea, v repet, nu ă în elegţ cum de nu mi-am dat seama c am fost descoperit .ă ă

— Nu-i nici un mister în treaba aceasta, se amestec în discu ie Sibil.ă ţ

— Po i explica dumneata? vru s ştie Bogdan.ţ ă— Da. În momentul cînd s-a dumerit cam despre ce

putea fi vorba, Crihan s-a culcat pe podea, şi deă acolo, doar de la în l imea pragului, a privit pe coridor.ă ţ A fost o m sur de precau ie aproape inutil , fiindc elă ă ţ ă ă a recunoscut-o, din spate, înc din prima clip , adică ă ă de pe cînd ea se str duia s închid la loc grilajul, f ră ă ă ă ă s fac zgomot. De altfel, pe coridor ardea un singură ă bec, şi acela cu o lumin destul de anemic .ă ă

— Ce p rere ai, domnişoar Filipi a?ă ă ţ— Domnule c pitan, cred c are dreptate. E singuraă ă

explica ie posibil . Şi cînd m gîndesc cît de fericit amţ ă ă ă fost dup aceea, crezînd c totul s-a terminat cu bine...ă ă

— Domnişoar Filipi a, te întreb pentru a doua oar :ă ţ ă N-a existat nici un fel de în elegere prealabil întreţ ă dumneata şi Crihan ?ă

— Şi eu v repet, domnule c pitan, c nu.ă ă ă— În acest caz, fapta dumitale n-a înseninat un act

temerar, ci unul de-a dreptul nebunesc. Ai riscat enorm, şi numai faptul c s-a întîmplat ca de gard laă ă drapel s fie Crihan , un individ necinstit, un spion, n-ă ăai fost arestat pe loc. Î i dai seama, domnişoară ţ ă Filipi a?ţ

— Da!— Cînd te-ai hot rît, erai conştient de riscurileă ă

enorme pe care i le asumai?ţ— Da, în mare m sur , da!ă ă— Ce te-a determinat s rişti atîta, de vreme ce nuă

f ceai parte din re ea?ă ţ— Domnule c pitan, m mir c -mi pune i oă ă ă ţ

asemenea întrebare. O femeie accept s rişte totulă ă numai cînd iubeşte cu adev rat. În dragoste, noi,ă femeile – care şi aşa sîntem acuzate c nu ne împ c mă ă ă cu logica – uit m s ne conducem dup ra iune. Deă ă ă ţ aceea, cînd ne asum m riscuri, nu prea sîntemă conştiente cît de mari sînt ele, şi în ce m sur ar puteaă ă s ne fie fatale. La fel s-a întîmplat şi cu mine. Ave iă ţ dreptate, şansa mea, marea mea şans a fost că ă hazardul a f cut s fie de gard la drapel Crihan , ună ă ă ă membra al re elei „M tr guna”, şi nu un ostaş cinstit,ţ ă ă care imediat ar fi dat alarma.

— De acord, domnişoar Filipi a, dumneata nu i-aiă ţ ţ dat seama c , obiectiv vorbind, nu aveai nici o şansă ă s reuşeşti. Dar acela care te-a împins s sco iă ă ţ castanele din foc în locul lui, sigur c şi-a dat seama.ă

M întreb, de ce totuşi a acceptat riscul? Nu s-a temută c , dac vei fi prins , vei vorbi?ă ă ă

Filipi a îl privi de-a dreptul dispre uitor.ţ ţ— Domnule c pitan, nu sînte i un psiholog preaă ţ

bun. Sau, în orice caz, nu în ceea ce priveşte sufletul femeii. V-am spus c noi, femeile, atunci cînd iubim şiă cînd ne asum m unele riscuri nu sîntem foarteă conştiente cît de mari sînt ele. Dar asta nu înseamnă c le ignor m. De pild , în ceea ce m priveşte,ă ă ă ă acceptând s fur documentele, implicit am acceptată riscul de a fi arestat . De ce? Fiindc îl iubeam. Şi deă ă vreme ce îl iubeam, crede i c , dac aş fi fost arestat ,ţ ă ă ă l-aş fi tr dat? De altfel, în nici un caz nu m-aş fi l sată ă arestat . În nici un caz, domnule c pitan.ă ă

— Nu?— Nu! Fiindc în clipa cînd aş fi fost descoperit ,ă ă

eram preg tit s termin cu via a. Aveam la mineă ă ă ţ otrav .ă

— Cum i-ai procurat-o, domnişoar Filipi a? i-aţ ă ţ Ţ dat-o Murea?

— Da, el mi-a dat-o.— Iat dovada peremptorie c te-a iubit tot atît deă ă

mult pe cît l-ai iubit dumneata, o ironiz Bogdan.ă— Nu m-a iubit! recunoscu Filipi a cu un fel deţ

disperare re inut . Dar atunci, faptul c accepta s mţ ă ă ă ă sacrifice, nu mi s-a p rut o dovad sigur c nu ine laă ă ă ă ţ mine.

Bogdan, care avea despre femei nişte p reri foarteă personale, nu f cu nici un fel de comentariu. Seă mul umi s întrebe:ţ ă

— Şi Crihan ? Ce-a f cut dup aceea? Te-aă ă ă şantajat?

— Ve i afla imediat. Dup ce am intrat în posesiaţ ă documentelor, m-am reîntors la bibliotec şi m-amă încuiat acolo...

— La ce or ai început „expedi iă ţ a”, şi cît a durat?

— Am început la numai cîteva minute dup ora unuă din noapte, şi cînd m-am întors la bibliotec era dou .ă ă A durat, deci, aproape o or . Eram istovit , cred c nuă ă ă numai de emo ie, dar şi de fericire, fiindc izbutisem.ţ ă M-am culcat pe nişte scaune, s fur cîteva ore deă somn. Am adormit repede. Cît timp, nu prea ştiu bine. La un moment dat, am fost trezit de nişte b t iă ă ă discrete în uş . Am crezut c voi muri de fric . Îmi eraă ă ă atît de fric , încît aproape nu îndr zneam s r suflu.ă ă ă ă „Domnişoar Filipi a!... Domnişoar Filipi a!...ă ţ ă ţ Deschide, domnişoar Filipi a! Sînt eu, Crihan .” Nu i-ă ţ ăam r spuns. Am în eles c bucuria mea fuseseă ţ ă prematur . Crihan , f r îndoial , m v zuse. Eramă ă ă ă ă ă ă pierdut . Totuşi, dac m v zuse, de ce nu d duseă ă ă ă ă alarma? Nu, de v zut m v zuse. Sigur. Dar, de vremeă ă ă ce venise s m caute, poate c nu era totul pierdut.ă ă ă Poate c venise cu inten ia s -mi impun anumeă ţ ă ă condi ii, ca s -şi in gura. De aceea, trebuia neap ratţ ă ţ ă ă s -i deschid. Ra ional, recunoşteam c era mult maiă ţ ă în elept s -i deschid. Totuşi nu m puteam hot rî. Deţ ă ă ă loc nu m puteam hot rî.ă ă

— De ce?— Dac nu aveam consim mântul lui…ă ţă— Al lui Murea?— Al lui. Crihan m mai strig de cîteva ori, dar,ă ă ă

v zînd c nu am de gînd s -i r spund, se hot rî să ă ă ă ă ă plece. Mai înainte îns , vorbind prin gaura cheii, mă ă anun : „Domnişoar Filipi a, i-am vîrît un bilet pe subţă ă ţ ţ uş ”. Dup aceea l-am auzit îndep rtîndu-se. Cred c aă ă ă ă trecut mai bine de un sfert de or pîn cînd m-amă ă putut da jos de pe patul meu improvizat, ca s m ducă ă s iau biletul. De citit nu l-am citit imediat, fiindc mi-aă ă fost fric s aprind lanterna, ă ă şi s nu se vad cumvaă ă lumina. (Dincolo, la C.S., m-am putut folosi de lanternă f r nici un risc, fiindc ferestrele au obloane dină ă ă metal, care se închid sau se deschid pe din untru.) L-ă

am citit mai tîrziu, dup ce a început s se lumineze.ă ă— Şi ce scria în bilet?— M anun a, c „v zuse totul”, şi c , la prînz, cîndă ţ ă ă ă

compania lor avea s ias din gard , va trece pe laă ă ă bibliotec . Dup ce am citit biletul, m-am liniştită ă întrucîtva. Aveam în fa a mea un r gaz de cîtevâ ore,ţ ă în care timp puteam s iau leg tura cu inginerulă ă Murea, şi el, desigur, avea s g seasc oă ă ă solu ie ca sţ ă ieşim din impas. Spre surprinderea mea, aproape că nu s-a alarmat. Sau, poate, s-a priceput s -şiă disimuleze îngrijorarea. Mi-a spus: „Dac avea i deă gînd s te denun e, o f cea înc de ast -noapte.ă ţ ă ă ă Inten ia lui este, desigur, s trag niscai foloase de peţ ă ă urma descoperirii întâmpl toare pe care a f cut-o.ă ă Vom vedea, la prînz, ce preten ii are, şi cît de mari sîntţ ele. În orice caz, nu trebuie nici s -l refuzi, şi nici s teă ă angajezi ferm. Spune-i c trebuie s te consul i cuă ă ţ cineva şi c îi vei da mai tîrziu r spunsul”. Dup aceea,ă ă ă am devenit ceva mai pu in pesimist .ţ ă

— S n-o crede i! S nu face i impruden a şi s-oă ţ ă ţ ţ crede i! începu s se agitg Sibil, care pîn în clipaţ ă ă aceea st tuse cuminte la locul ei, parc numai vagă ă interesat de confesiunea Filipi ei. ă ţ

— Ce anume s nu cred? întreb Bogdan:ă ă— Îşi pune paiete pe ea. S n-o crede i!ă ţ— Ce vrei s în elegi prin „îşi pune paiete pe ea”?ă ţ— Vrea s se laude c , acceptînd s fureă ă ă

documentele, de fapt a acceptat s se sacrifice pentruă Şerban. În realitate, riscul nu era chiar atît de mare. Ea a ştiut c de gard la drapel avea s fie Crihan .ă ă ă ă

— Bine, dar asta a recunoscut şi domnişoara Fi- lipi a.ţ

— Da, dar n-a suflat un cuvînt c tr ia cu Crihan . Şiă ă ă fiindc dumneaei se iubea cu el, tr gea speran a c , înă ă ţ ă cazul cînd avea s-o surprind dînd lovitura laă documente, îşi va ine gura.ţ

— Nu e adev rat, domnule c pitan! Crihan n-a fostă ă ă amantul meu.

Dar Bogdan nu prea o crezu. Ei era la curent cu ceea ce Picioruş aflase de la scriitorul Capot . Pe deă alt parte, monumentul funerar şi vizitele la mormîntulă lui Crihan dovedeau exact contrariu, exceptînd doară cazul cînd Filipi a, ştiindu-se filat , procedase astfel caţ ă s ne deruteze.ă

— Domnişoar Filipi a, poate nu ştii, dar Crihan s-aă ţ ă recomandat fa de unele persoane din cartierul undeţă locui i drept logodnicul dumitale. Aşa c , probabil, deţ ă aceea doamna Sibil a tras concluzia...

Dar Filipi a nu-l l s s continue:ţ ă ă ă— Domnule c pitan, v rog s m crede i: Crihană ă ă ă ţ ă

n-a fost amantul meu! În ciuda tuturor aparen elor, n-aţ fost amantul meu. Şi n-a fost, fiindc lui nu-i pl ceamă ă ca femeie.

Rosti ultimele cuvinte cu am r ciune, îmbujorîndu-ă ăse în obraji.

— Min i! O spui numai aşa, ca eu s cred c i-ai fostţ ă ă credincioas lui Şerban. Dac nu aş fi de fa , probabilă ă ţă i-ai m rturisi c te-ai culcat cu Crihan , ip la ea Sibil,ă ă ă ţ ă prad unui acces de furie.ă

— Pu in îmi pas de ceea ce gîndeşti dumneata. Neţ ă g sim amîndou într-o situa ie aproape identic , aşaă ă ţ ă c ar trebui s - i dai seama c n-are nici o importană ă ţ ă ţă ce gîndim una despre cealalt . Dac nu- i dai seama,ă ă ţ înseamn c nu eşti prea deşteapt .ă ă ă

Bogdan în elese c , oricît ar fi insistat, Filipi a tot nuţ ă ţ ar fi recunoscut adev ratele rela ii dintre ea şi Crihan .ă ţ ă De aceea, împinse mai departe discu ia:ţ

— Şi pe urm , ce s-a mai întîmplat?ă— Dup ce compania lor a ieşit din gard , Crihan aă ă ă

venit la mine, la bibliotec . Înainte de orice, a vrut să ă ştie pentru care anume putere lucra re eaua şi cine oţ conducea. Erau întreb ri la care nu eram în m sur să ă ă ă

r spund, în primul rînd fiindc eu îns mi habar nuă ă ă aveam, iar în al doilea, chiar dac aş fi ştiut, tot nu aşă fi spus f r o prealabil aprobare din partea ingineruluiă ă ă Şerban Murea. V închipui i în ce încurc tur mă ţ ă ă ă aflam.

— Cum, nu ştiai c Murea este acela care conduceă re eaua?ţ

— Nu, domnule c pitan. Am aflat-o mult mai tîrziu.ă Ca s fiu mai exact , am început s b nuiesc adev rulă ă ă ă ă mult mai tîrziu, şi am avut certitudinea b nuielii meleă abia de curînd.

— Şi cum ai ajuns la aceast certitudine?ă— Mi-a confirmat inginerul Murea.— Şi?— Cum v spuneam, m aflam într-o mareă ă

încurc tur din care nu ştiam cum s ies. Dac îiă ă ă ă spuneam c furasem documentele numai de dragulă omului pe care îl iubeam, sigur c nu m-ar fi crezut. Peă urm , nu ştiam nici dac el, inginerul Murea, avea să ă ă fie de acord. Pîn la urm , m-am gîndit c tot e maiă ă ă bine s -l las s cread c fac parte din re ea. Aşa c i-ă ă ă ă ţ ăam spus: „Em am un mandat limitat: de-a afla care î iţ sînt preten iile. De altfel, în treac t fie spus, eu nu teţ ă întreb din ce re ea faci parte, în slujba c rei puteri seţ ă afl ea, şi nici cine o conduce. Aşa c ar fi numai înă ă avantajul dumitale dac te-ai m rgini s - i formuleziă ă ă ţ preten iile”. R spunsul lui a fost cum nu se poate maiţ ă categoric: „înainte de a-mi formula preten iile propriu-ţzise, trebuie s ştiu cine sînte i şi pentru cine lucra i”.ă ţ ţ Am observat c şi aceasta este tot o preten ie, c nuă ţ ă v d de ce a exclus-o din categoria celor considerate deă el „preten ii propriuzise” şi c , dac este dispus sţ ă ă ă primeasc un sfat prietenesc şi sincer, întrucît nu euă sînt în m sur s hot r sc, i-aş sugera s -şi formulezeă ă ă ă ă ă absolut toate condi iile, ca s le pot, ulterior, transmiteţ ă persoanei investite cu puterea de-a decide. Crihană

mi-a r spuns c atîta vreme cît nu ştie pentru ceă ă anume putere lucreaz re eaua, nu-şi poate precizaă ţ preten iile, cu excep ia uneia singure, şi anume: oţ ţ întrevedere urgent cu acela care conduce re eaua.ă ţ

— Dumneata, Sibil, în calitate de rezident a re eleiă ţ „M tr guna”, i-ai cerut lui Crihan s formuleze oă ă ă ă asemenea preten ie? o întreb Bogdan.ţ ă

— Nu! A fost ini iativa lui. De altfel, în urm toareleţ ă patruzeci şi opt de ore, Crihan n-a suflat un singură cuvînt despre furt, şi cu atît mai pu in c ştia cineţ ă anume d duse lovitura. Am aflat de furtul documenă -telor, nu şi despre autoarea ei, diminea a, dar dintr-oţ alt surs .ă ă

— Din sursa Ciubotaru?— Da!— Ai spus c în urm toarele patruzeci şi opt de ore,ă ă

Crihan n-a suflat un cuvînt, p strînd secretul numaiă ă pentru sine. Ulterior, în ce fel a motivat t cerea lui?ă

— Voia ca informa ia pe care urma s mi-oţ ă furnizeze s fie cît mai complet .ă ă

— Şi l-ai crezut?— Atunci, da.— Crihan avea cunoştin de inten ia dumitale deă ţă ţ

a ajunge la documente prin sursa Ciubotaru?— Nu!— Cînd s-a hot rît s te informeze, ce i-a spus?ă ă ţ— C cineva a furat unele documente de la C.S., dară

c , dup p rerea sa, persoana care a dat lovitura nuă ă ă este decît un instrument docil în mîinile altcuiva, pe care înc nu-l cunoaşte, dar pe care îl va afla în scurtă timp. I-am cerut s se gr beasc , fiindc îmi eraă ă ă ă absolut necesar s cunosc numele lui.ă

— Pentru dumneata furtul documentelor a constituit un adev rat ghinion, nu-i aşa? vru Bogdan s -iă ă cunoasc p rerea.ă ă

— De ce m mai întreba i? Dac a i arestat-o peă ţ ă ţ

Lucia Ciubotaru, ea a vorbit, şi acuma cunoaşte i, celţ pu in în linii generale, planul meu.ţ

— Da, îl cunoaştem. Dar asta nu m opreşte s - iă ă ţ pun întreb ri chiar în leg tur cu problemele care îmiă ă ă sînt foarte clare.

— În eleg! Vre i s verifica i dac nu v-a ascunsţ ţ ă ţ ă ceva sau, eventual, dac n-a încercat s trag cenuşaă ă ă pe turta ei.

— S zicem. Deci furtul documentelor de c treă ă cealalt re ea te-a încurcat, şi l-ai consideraă ţ t un adev rat ghinion, fiindc se întîmpla tocmai înă ă momentul cînd erai pe punctul ca, prin Ciubotaru, să ob ii fotocopia documentelor secrete importante.ţ

— Da, ghinion! De fapt, ghinion propriu-zis nu din cauza furtului...

— Ci fiindc , între timp, noi l-am arestat peă Ciubotaru, complet Bogdan.ă

— Mda!... Acuzat de furt, chiar dac , pîn la urm ,ă ă ă din lips de probe suficiente, care s duc laă ă ă condamnarea lui, ar fi fost eliberat, nu-mi f ceam niciă un fel de iluzii c avea s fie men inut în aceeaşiă ă ţ func ie. Ca planul meu s nu cad în balt , tocmai cîndţ ă ă ă eram atît de aproape de el, trebuia s -l scot peţ ă Ciubotaru basma curat . V închipui i ce important eraă ă ţ pentru mine s aflu, prin Crihan , numeleă ă conduc torului re elei rivale, în mîinile c ruia se aflauă ţ ă documentele furate. În momentul în care aveam să aflu, vi-l denun am, dovedind în felul acesta totalaţ nevinov ie a c pitanului Ciubotaru.ăţ ă

— E clar c asta ai urm rit, fu de acord Bogdan. Dară ă s revenim la Crihan . Dumneata conduceai re eaua.ă ă ţ El, ca subordonat al dumitale, avea obliga ia s - iţ ă ţ raporteze ce descoperire f cuse în timpul cît fusese deă gard la drapel. N-a f cut-o decît peste patruzeci şi optă ă de ore, şi atunci pe jum tate. Te-am întrebat, maiă adineaori, dac explica ia pe care i-a dat-o te-aă ţ ţ

satisf cut, şi mi-ai r spuns că ă ă atunci da. Dar mai tîrziu?În ochii Sibilei, Bogdan observ o str fulgerare deă ă

ur .ă— Mai tîrziu, am suspectat ini iativa lui ca oţ

încercare de a aranja lucrurile în propriul s u interes.ă De altfel, nu se întîmpla pentru prima dat s -şi arogeă ă unele libert i, motiv pentru care sim eam c începeăţ ţ ă s -mi calce pe nervi.ă

— Totuşi, l-ai tolerat.— Provizoriu.— M rog, provizoriu. Asta nu explic însă ă ă

atitudinea dumitale îng duitoare fa de el. Ca agent,ă ţă Crihan era un novice şi, mai mult sau mai pu in, ună ţ ageamiu. Presupun c l-ai recrutat dup ce a devenită ă ostaş.

— Crihan a fost recrutat în urm cu doi ani, laă ă Gala i. Cînd a venit în Bucureşti, avea destulţ ă experien .ţă

— Vrei s spui c a furnizat informa ii înc de peă ă ţ ă vremea cînd se afla la Gala i?ţ

— Da. Şi s-a descurcat destul de bine, motiv pentru care l-am l udat în cîteva rînduri. Presupun c succesulă ă i s-a cam urcat la cap, şi a început s aib ini iative.ă ă ţ

— Care au mers pîn acolo – dup p rerea dumitaleă ă ă – încît inten iona s trag foloase personale de peţ ă ă urma a ceea ce descoperise în mod întâmpl tor?ă

— Exact! Asta am vrut s în eleg mai adineaori,ă ţ confirm Sibil.ă

— În ce fel crezi c ar fi procedat?ă— Poate oferindu-şi serviciile şi celeilalte re ele.ţ— Te întreb, înc o dat , Sibil, Crihan era la curentă ă ă

cu planul pe care i-l f cuseşi în leg tur cu Ciubotaru?ţ ă ă ă— Nu! Nu i-am dat explica ii nici m car atunci cîndţ ă

i-am cerut s fac rost de nişte microemi toare,ă ă ţă pentru un anumit scop.

— Este vorba de cele dou microemi toare folositeă ţă

în „Parcul Copilului”. Cunosc problema, i-o t ieă Bogdan. Va s zic , Crihan a procurată ă ă microemi toarele. Cum de a f cut, rost de ele?ţă ă

— A sustras cheile magazinerului companiei de „Transmisiuni”. Asta am aflat-o mai târziu. La început îns , l-am crezut cînd mi-a spus c magazinerul s-aă ă oferit s -i procure aparatele în schimbul unei anumiteă sume de bani.

— O sum mare?ă— Zece mii de lei. Zicea c atîta pretindeă

magazinerul.Informa ia era pre ioas . De aceea, Bogdan insist :ţ ţ ă ă— În intervalul de timp dintre furtul documentelor si

asasinarea lui, Crihan ă ţi-a mai cerut bani?— Nu!Era clar. Crihan storsese banii de la Sibil min ind-oă ţ

c suma reprezint pre ul cu care urma s cumpereă ă ţ ă complicitatea magazinerului. În realitate, f cuse rostă de microemi toare f r s -l coste un ban, furînd de laţă ă ă ă Oprescu cheile magaziei.

În ultima clip , lui Bogdan îi d du prin minte să ă ă întrebe:

— Domnişoar Filipi a, i-ai oferit lui Crihan bani dină ţ ă partea lui Murea?

— Nu! Crihan n-a pretins bani şi nici inginerulă Murea nu a manifestat o asemenea ini iativ .ţ ă

— Cum a primit Murea propunerea ultimativ a luiă Crihan de-a avea o întrevedere cu el în calitate deă rezident al re elei?ţ

— A calificat-o drept absurd şi inacceptabil . Mi-aă ă spus: „Crihan sta e un individ perfid şi periculos.ă ă Împotriva lui trebuie s ne folosim de aceleaşi arme.ă Am eu un plan, ca s -i vin de hac”.ă

— Ce plan? întreb Sibil, care în ultimul timp seă m rginise s asculte.ă ă

— Nu mi s-a dezv luit. M-a înv at s -i spun luiă ăţ ă

Crihan c înc nu izbutisem s iau leg tura cu acelaă ă ă ă ă c ruia trebuia s -i transmit preten ia sa. Dar, contrară ă ţ aştept rilor, în ziua aceea Crihan nu m-a mai c utat.ă ă ă În schimb, a doua zi diminea a, cînd m-aţ m prezentat la unitate, spre surprinderea mea, am g sit în bibliotecă ă un cuf raş din placaj, din acelea cu care vin de acasă ă ostaşii cînd sînt încorpora i.ţ

— L di a de campanie a lui Crihan .ă ţ ă— A lui. Dar eu habar n-am avut atunci c -i a lui şiă

m tot întrebam, neliniştit , cum ajunsese acolo.ă ă— Şi cum ajunsese? întreb Bogdan.ă— În lipsa mea, noaptea, o adusese inginerul Murea.— De unde ştii?— El mi-a spus. A venit la mine cînd abia

deschisesem biblioteca şi cînd înc nu apucasem să ă scot haina de pe mine. M-a informat c în cuf raş seă ă afl documentele, şi mi-a cerut s -l ascund undeva înă ă magazie, într-un loc sigur. I-am propus s-o camuflez sub mormanul de c r i deteriorate, ce urmau s fieă ţ ă trimise la topit, şi el a fost de acord,

— Nu l-ai întrebat în ce scop?— Ba da, deşi l-am dedus din îns rcinarea pe careă

mi-a dat-o. Mi-a recomandat, ca atunci cînd Crihan vaă veni dup r spuns, s -i spun c sînt tare îngrijorat ,ă ă ă ă ă deoarece omul c ruia trebuia s -i predauă ă documentele, şi totodat s -i transmit preten ia sa deă ă ţ a se întîlni cu şeful re elei, înc nu se prezentase. Careţ ă era p rerea lui? Faptul c întîrzia s ia leg tura cuă ă ă ă mine, oare putea s însemne c fusese arestat? Dacă ă ă aş şti c aşa s-a întîmplat, aş distruge hîrtiile, nu careă cumva s fie g site la mine în cazul cînd compliceleă ă meu a vorbit, cum îns nu eram sigur , întîrziereaă ă putînd s aib eventual o alt cauz , nu îndr zneamă ă ă ă ă nici s le distrug şi nici s le scot din unitate. Inginerulă ă Murea presupunea c , dac îi voi spune toate acestea,ă ă Crihan , sigur, va voi s ştie unde le ascunsesem.ă ă

Presupunerea lui îns nu se adeveri. În dup amiazaă ă aceleeaşi zile, cînd Crihan a venit la mine acas şiă ă cînd mi-am debitat rolul, presupun cu suficientă pricepere, spre dezam girea mea nu a fost de felă curios s afle unde ascunsesem documentele. Aşa c ,ă ă pîn la urm , eu am fost aceea care amă ă comis „indiscre ia”, dar în aşa fel, încît el s cread c mţ ă ă ă ă luase gura pe dinainte. Bineîn eles, n-am suflat o vorbţ ă c ele se aflau încuiate în propriul s u cuf raş, de aă ă ă c rui dispari ie f r îndoial c era intrigat.ă ţ ă ă ă ă

— Mai adineaori ai afirmat, domnişoar Filipi a, că ţ ă n-ai ştiut c l di a apar inea lui Crihan , observă ă ţ ţ ă ă Bogdan.

— N-am ştiut pîn nu mi-a spus inginerul Murea. Maiă înainte de a o ascunde, am avut curiozitatea s verifică dac în untru se aflau absolut toate documenteleă ă sustrase de mine. Erau. F cînd aceast verificare, amă ă descoperit c , în partea interioar a capacului, cinevaă ă scrisese, cu creion chimic, num rul de telefon de laă locuin a mea. Ca s nu se mai vad , am mîzg lit peţ ă ă ă deasupra cu cerneal .ă

— Murea cunoştea, desigur, num rul dumitale deă telefon.

— Bineîn eles.ţ— Descoperind num rul dumitale de telefon, scrisă

pe capacul l di ei de campanie, nu i s-a p rut curiosă ţ ţ ă c Murea nu l-a „observat” atunci cînd a introdusă documentele?

Filipi a închise ochii, parc spre a strivi o lacrim , peţ ă ă urm r spunse cu o voce cam obosit :ă ă ă

— Nu, domnule c pitan. Eram convins c mă ă ă ă iubeşte.

— Şi nici „planul” nu i-a trezit b nuieli în leg turţ ă ă ă cu adev ratele lui inten ii fa de dumneata?ă ţ ţă

— Nu! Pentru numele lui Dumnezeu, domnule c pitan, în elege i c atunci credeam c înc mă ţ ţ ă ă ă ă

iubeşte. Nu mult, dar c m iubeşte.ă ă— Va s zic , aflînd unde ascunseseşi documenteleă ă

furate, Crihan n-a reac ionat în nici un fel?ă ţ— S juri, nu alta, c documentele nu-l interesau deă ă

loc. La plecare, mi-a spus: „Tare mai eşti naiv ,ă Filipi a!” Şi m-a privit ironic.ţ

— Ironic? Asta înseamn c şi-a dat seama c -iă ă ă întindeai o curs .ă

— Probabil. Poate nu ave i s m crede i, dar abiaţ ă ă ţ cînd m-a privit aşa cum m-a privit am în eles şi eu c ,ţ ă într-adev r, i se întinsese o curs .ă ă

— Murea ce-a spus cînd a aflat în ce fel reac ionaseţ Crihan ?ă

— A fost foarte nec jit. Mi-a replicat: „Crihan staă ă ă e mult mai periculos decît mi-am închipuit. Dar, las ,ă am eu ac de cojocul lui”. Ceea ce a urmat dup aceea,ă şti i.ţ

— A fost omorît. Înjunghiat pe maidan. În privin aţ persoanei asasinului ai avut vreo îndoial ? întrebă ă Bogdan.

— Nu! m rturisi Filipi a, din nou cu o voce stins ,ă ţ ă încît abia o auzii. Am avut remuşc ri. Indirect, mă ă sim eam şi eu responsabil de moartea lui.ţ ă

— Şi în speran a ţ c î i vei r scump ra într-un felă ţ ă ă vinov ia, ai ridicat pe mormîntul lui de la Ghencea unăţ modest monument şi ai continuat s -i p strezi vieă ă memoria, ducîndu-te la cimitir aproape în fiecare zi.

— Ave i tot dreptul s fi i ironic, domnule c pitan. Eţ ă ţ ă un mod stupid de a încerca s - i r scumperi în felulă ţ ă acesta vina, dar în alt fel nu m-am priceput s-o fac.

— Dup ce ai aflat c Ion Crihan a fost omorît, nu l-ă ă ăai întrebat pe Murea ce anume fapt deosebit survenise, de-a necesitat suprimarea lui de urgen ?ţă

— Nu! A fost un subiect pe care am evitat s -lă discut cu el. Din laşitate. Am f cut ca stru ul. Ştiam că ţ ă el l-a omorît, dar m-am pref cut c nu-l b nuiesc. M-ă ă ă

am pref cut, fiindc îmi era groaz s nu-l audă ă ă ă confirmîndu-mi ceea ce ştiam de mai înainte. Asta nu înseamn c nu m-am întrebat, şi înc de nenum rateă ă ă ă ori de ce a f cut-o.ă

— Şi? La ce concluzie ai ajuns?— Concluzie? N-aş putea spune c am ajuns la oă

concluzie. M-am întrebat, dac nu cumva Crihan , cineă ă ştie cum, poate tot din întîmplare, o fi aflat cine este în realitate. Şi atunci, în fa a primejdiei iminente,ţ inginerul Murea l-a înjunghiat.

Presupunerea Filipi ei i-a p rut lui Bogdanţ ă plauzibil . De altfel, şi el ajunsese la aceeaşi concluzie.ă Cum îns „concluzia” nu era decît o presupunere, voiă s ştie dac nu cumva Sibil de inea vreo informa ieă ă ţ ţ ceva mai precis .ă

— Dumneata, Sibil, atunci cînd ai aflat de asasinarea lui Crihan , ce ai gîndit?ă

— N-am avut nici un fel de îndoial c fuseseă ă lichidat de c tre acela în posesia c ruia se aflauă ă documentele.

— Ai considerat asasinarea lui Crihan ca o pierdereă ireparabil pentru re eaua dumitale?ă ţ

— Ireparabil , în nici un caz. Aş zice, mai curînd, că ă mi-a p rut r u de cei zece mii de lei.ă ă

— Presupun, Sibil, c în momentul cînd ai aflat în ceă fel a sfîrşit-o Crihan , i-ai dat seama c venise timpulă ţ ă s încrucişezi spada cu Murea.ă

— Nu în eleg, domnule c pitan, de ce mie îmiţ ă spune i pe nume, iar pe ea o domnişori i?ţ ţ

— Fiindc , sub aspectul culpei, există ă o diferenţă între voi dou . Şi apoi, trebuie s ştii c m g sesc aiciă ă ă ă ă chemat de c tre domnişoara Filipi a. Presupunînd că ţ ă explica ia aceastaţ o vei g si satisf c toare, sper c teă ă ă ă vei hot rî s r spunzi la întrebarea pe care i-am pus-ă ă ă ţo.

— Cît timp Crihan fusese în via , sperasem c prină ţă ă

el – într-un fel omul de leg tur – voi ajunge s -lă ă ă cunosc şi, la nevoie, s -l distrug pe cel lalt, punîndu-vă ă ă pe urmele lui. Lichidarea lui Crihan îns a însemnată ă spulberarea acestei speran e. De altfel, nu mţ ă interesau documentele aflate asupra lui atîta vreme cît exista speran a s ob in, prin Ciubotaru, mult maiţ ă ţ mult. În elege i ce vreau s spun. Nu m mai interesaţ ţ ă ă activitatea celeilalte re ele la aceeaşi unitate, în cazulţ cînd aceasta continua s culeag de acolo informa ii.ă ă ţ

— De ce vorbeşti, Sibil, eufemistic? Culegerea de informa ii de acest gen are o denumire.ţ

— Fie! Nu m interesa activitatea de spionaj aă „concuren ei” la 1421. Mai pune i la socoteal cţ ţ ă ă habar nu aveam cum arat la fa acela care ac iona înă ţă ţ unitate şi care nu avusese scrupule ca s -l lichideze peă Crihan .ă

— În cazul acesta, cum a i ajuns s face iţ ă ţ cunoştin ?ţă

— Întîmplarea, domnule c pitan. Întîmplarea careă dep şeşte orice închipuire.ă

— Concret, cum s-a întîmplat?— În nici un caz încrucişîndu-ne spadele, cum v-a iţ

exprimat.— Dar cum?— Am f cut cunoştin – nici nu v da i seama cît deă ţă ă ţ

nimerit este formularea dumneavoastr – într-un modă ă cum nu se poate mai banal, mai firesc. Aşa cum se cunosc şi se împrietenesc un b rbat şi o femeie cîndă simt unul fa de cel lalt o atrac ie deosebit . Cu alteţă ă ţ ă cuvinte, ne-am cunoscut într-o familie şi ne-am împrietenit în pat. Nu vreau s neg c ceea ce ne-aă ă apropiat n-a fost numai faptul c ne-am pl cută ă reciproc. La asta s-a ad ugat şi un pic de interes dină partea amîndorura.

— Ce fel de interes?— De ce ignora i c aveam amîndoi o anumitţ ă ă

meserie şi c amîndoi eram interesa i s recrut mă ţ ă ă agen i pentru re elele noastre? Aşa c , la scurt vremeţ ţ ă ă dup ce ne-am cunoscut, fiecare a sondat terenul, cuă inten ia de a-l racola pe cel lalt. Şi, fiind amîndoi deţ ă meserie, repede ne-am dat seama ce urm reşteă cel lalt. Consecin a a fost c am dat amîndoi c r ile peă ţ ă ă ţ fa .ţă

— Cînd v-a i cunoscut? înainte sau dup arestareaţ ă lui Ciubotaru?

— Dup .ă— Şi c r ile cînd le-a i dat pe fa ? înainte sau după ţ ţ ţă ă

asasinarea lui Crihan ?ă— Dup .ă— Va s zic , a i dat c r ile pe fa . A i avut astfelă ă ţ ă ţ ţă ţ

certitudinea c fiecare dintre voi conducea o re ea. Eiă ţ bine, ce-a i hot rît? Pact de neagresiune? R zboi peţ ă ă via şi pe moarte? Ce?ţă

— Nici una, nici alta. Fiindc , atunci că înd am dat c r ile pe fa , am descoperit, spre marea noastră ţ ţă ă surprindere, aş zice spre uluiala noastr , c amîndoiă ă lucram pentru acelaşi st pîn.ă

— Numeşte-l!— Trustul de spionaj „Nebel”. Presupun c a i auzită ţ

de el, fiindc , dup cît am fost informat , agen i de-aiă ă ă ţ Trustului v-au dat de furc în mai multe rînduri.ă

— Va s zic dou re ele în paralel. De ce? Ce scopă ă ă ţ urm rea Trustul organizînd dou re ele în paralel, f ră ă ţ ă ă ca una s aib cunoştin de existen a celeilalte?ă ă ţă ţ

— Presupun c s-a trecut la un asemenea sistem deă organizare ca o m sur de siguran . În cazul cînd oă ă ţă re ea avea s cad , s r mîn în activitate cealalt .ţ ă ă ă ă ă ă

— F cînd aceast descoperire, ce-a i hot rît?ă ă ţ ă— S facem schimb de date în aşa fel ca rapoarteleă

noastre c tre Trust s con in aceleaşi informa ii,ă ă ţ ă ţ pentru a nu da posibilitate celor de acolo s apreciezeă activitatea uneia din re ele ca fiind mai bun decît aţ ă

celeilalte.— Un aranjament profitabil pentru amîndoi, în

dauna Trustului. În orice caz, nu eu voi fi acela care s -ăi fac moral c a i convenit s -i duce i de nas. Aşţ ă ă ă ţ ă ţ

vrea s te întreb altceva: Cine l-a otr vit peă ă T n sache?ă ă

— Noi!— Adic ?ă— Eu şi Şerban Murea.— Dumneata i-ai preg tit pr jiturile otr vite şiă ă ă

Murea s-a îngrijit s -i parvin printr-una din surorile deă ă la spital?

— Da!— Motivul? V stingherea? Era gelos?ă— Nu ne stingherea de fel. Nu acesta a fost motivul.

T n sache îns , şti i prea bine, fusese filat de oameniiă ă ă ţ dumneavoastr . La un moment dat, fiind în primejdieă de-a fi arestat, l-a atacat pe ofi erul dumneavoastr ,ţ ă care, luat probabil prin surprindere, şi-a pierdut cunoştin a. T n sache a profitat de ocazie, ca s seţ ă ă ă fac nev zut. A f cut-o pe nebunul şi a izbutit s fieă ă ă ă internat la Central. Noi îns ne-am dat seama c nuă ă era decît un refugiu provizoriu şi nu ne-am f cut niciă un fel de iluzii, c nu ve i sfîrşi prin a-i da de urm .ă ţ ă Şerban a propus lichidarea lui, şi eu am fost de acord. Era singura solu ie.ţ

— M rog, a i hot rît s -l lichida i. Dar în cazulă ţ ă ă ţ acesta, de ce te-ai mai dus la Spitalul Central? Ce-ai urm rit prin aceast vizit ?ă ă ă

— Dac îl lichidam, f r s i se cunoasc adev rataă ă ă ă ă ă identitate, nu rezolvam nimic. Trebuia, neap rat, s seă ă afle c cel otr vit este T n sache Drugan, spionulă ă ă ă c utat de dumneavoastr , securitatea.ă ă

— Bine, dar nu i-a fost team c ai putea fi acuzatţ ă ă ă de crim ?ă

— Nu!

— Şi, m rog, de unde şi pîn unde optimismulă ă acesta la dumneata?

— M-am gîndit c dumneavoastr , aflînd că ă ă T n sache a fost otr vit, ve i presupune ceea ce eraă ă ă ţ normal s presupune i. C a fost lichidat de complici,ă ţ ă ca s nu divulge nume în cazul cînd i-a i fi dai de urmă ţ ă acolo, la Spitalul Central. Pe mine îns în nici un caz nuă m b nuia i c aş face parte din re ea.ă ă ţ ă ţ

— În nici un caz! Nu crezi c e o afirma ie pu ină ţ ţ exagerat ?ă

— Nu, de vreme ce am avut posibilitatea s mă ă conving.

— Cum?— Cineva de la dumneavoastr m-a obligat în două ă

rînduri s -l plimb cu maşina.ă— Şi de unde ştii c era de la noi? întreb Bogdană ă

cam cu o jum tate de gur , fiindc în elesese c Sibilă ă ă ţ ă se referea la plimb rile pe care eu o obligasem s leă ă fac .ă

— Cînd tr ieşti tot timpul periculos, te obişnuieştiă s -i sim i pe cei de care trebuie s te fereşti, f r să ţ ă ă ă ă mai fie nevoie s - i arate legitima ia. Din întreb rile peă ţ ţ ă care mi le-a pus, am în eles c nici prin minte nu-iţ ă d dea c aş putea face parte din re ea. De altfel, l-amă ă ţ îmbrobodit şi eu bine de tot, ca s -i risipesc orice urmă ă de eventual b nuial .ă ă ă

Raportîndu-mi aceast parte a discu iei cu Sibil,ă ţ Bogdan, ca s m menajeze, cam înghi ea cuvintele. I-ă ă ţam apreciat delicate ea, dar asta nu m-a împiedicat sţ ă recunosc deschis c Sibil m dusese de nas în două ă ă rînduri, f r ca eu s am cea mai mic umbr deă ă ă ă ă b nuial .ă ă

— T n sache avea cunoştin de existen aă ă ţă ţ celeilalte re ele?ţ

— Era informat, dar foarte vag.Bogdan îşi aminti c T n sache, atunci cînd îlă ă ă

vizitasem la spital, divulgase existen a celor douţ ă re ele: „M tr guna” şi „Monseniorul”. De ce-o f cuse?ţ ă ă ă înnebunise cu adev rat, aşa cum pretindea profesorulă Vasiliu sau, afectînd nebunia, dezv luise adev rul,ă ă convins fiind c , procedînd astfel, abia va fi luat dreptă nebun sadea? în orice caz, erau şi acestea întreb riă sortite s r mîn f r r spuns.ă ă ă ă ă ă

— Aici de ce ai venit, Sibil, la domnişoara Filipi a?ţ— Mi-a telefonat s vin urgent.ă— Motivul?— S vin, fiindc m cheam Şerban. Am întrebat-oă ă ă ă

de ce nu-mi telefoneaz el, dar ea mi-a r spuns c , dină ă ă anumite motive, nu poate. M roag îns s vin urgent,ă ă ă ă deoarece e vorba de o problem de via şi de moarte.ă ţă Nu mi-a dat prin minte c îmi întinde o curs .ă ă

— Cînd i-a telefonat, domnişoara Filipi a era pentruţ ţ dumneata o oarecare necunoscut ?ă

— Şerban îmi spusese c ea furase documentele. „Aă f cut-o – mi-a spus el – fiindc m iubeşte ca oă ă ă nebun .” „Dar tu o iubeşti?” l-am întrebat. „Pe naiba, oă iubesc! M-am culcat de cîteva ori cu ea din mil , şi totă din mil i-am f g duit s-o iau de nevast . În ultimulă ă ă ă timp îns n-o mai pot suferi. Dac nu m-aş gîndi c s-ară ă ă putea s mai am nevoie de ea, aş da-o dracului.”ă

Cît timp vorbise Sibil, Filipi a st tuse cu ochii închişi.ţ ă Era atît de palid , încît Bogdan a crezut c va leşina.ă ă

— Pute i s-o crede i, domnule c pitan, o auziţ ţ ă Bogdan, dup ce Sibil conteni. Într-adev r,ă ă el nu m-a iubit. S-a pref cut numai c m iubeşte, ca s scoată ă ă ă ă castanele din foc cu mîna mea. Da, este adev rat că ă numai din mil s-a culcat cu mine. Din mil mi-aă ă f g duit c se va c s tori cu mine, şi de asemenea oă ă ă ă ă pute i crede c , pîn la urm , ei doi ar fi g sit mijloculţ ă ă ă ă s se descotoroseasc de mine, aşa cum s-auă ă descotorosit de T n sache, de Crihan . Începusem s -lă ă ă ă stingheresc, dar nu ca femeie, ca logodnic – hai să ă

spunem neglijat – ci ca tovar ş de drum. Parc aşaă ă ă ă se spune, nu?

— Da, se poate spune şi aşa, fu de acord Bogdan, care în elesese c Filipi a voia s evite cuvîntulţ ă ţ ă „complice”.

— Dup moartea lui Crihan , cuf raşul lui aă ă ă continuat s stea ascuns în magazia cu c r i. I-amă ă ţ cerut inginerului Murea s ia o hot rîre în leg tur cuă ă ă ă documentele. Atîta vreme cît cuf raşul se mai afla înă magazie, nu aveam linişte, îmi era nespus de fric să ă nu fie descoperit. Vede i, cît timp crezusem c mţ ă ă iubeşte, nu-mi p sase de pericol. Dar, între timp,ă aflasem de leg tura dintre ei doi. Aşa c nu mai aveamă ă chef s risc pentru el. I-am cerut, în termeni categorici,ă s m scape de cuf raş şi de documente şi, pîn laă ă ă ă urm , m-a sc pat.ă ă

— Dînd foc magaziei cu c r i.ă ţ— Da! Dînd foc magaziei cu c r i. N-am în eles cumă ţ ţ

el, care era un om inteligent şi şiret, n-a g sit o solu ieă ţ mai pu in riscant . Şi a fost riscant de vreme ce, înţ ă ă ciuda faptului c îmbr case o uniform de ostaş,ă ă ă Frînculescu tot l-a recunoscut.

— Bine, dar de unde a ştiut Murea c Frînculescu l-aă recunoscut?

— Habar n-a avut c Frînculescu l-a recunoscut. Euă i-am spus.

— Şi dumneata de unde ai ştiut?— A treia zi dup izbucnirea incendiului, înspreă

prînz, Frînculescu a venit la mine la bibliotec . Mi-aă cerut s -i dau s citeasc o carte „cu dragoste mult ”.ă ă ă ă Pe urm , s-a întins la vorb şi, la un moment dat,ă ă numai ce îl aud c m întreab : „Tovar ş bibliotecar ,ă ă ă ă ă ă pe la dumneavoastr se perind mult lume. N-a dată ă ă cumva pe aici şi un ostaş care seam n cu tovar şulă ă ă inginer Murea?” „Un ostaş care s semene cuă angajatul civil Murea? Nu! Nu cred c exist un astfelă ă

de ostaş. Dar de ce m întrebi?” l-am descusut. „Nuă pot ca s spun, tovar ş bibliotecar , fiindc e secretă ă ă ă ă militar.” Cînd am auzit c e „secret militar”, am în elesă ţ cam despre ce fel de „secret militar” putea fi vorba. Primul meu gînd a fost s -l avertizez pe inginerulă Murea. Nu l-am g sit. Plecase din unitate. L-am c utată ă la telefon, acas , dar nu mi-a r spuns nimeni. Abiaă ă tîrziu, pe sear , am dat de el. Eu m aflam la ună ă telefon public. M-am ferit s vorbesc de la telefonulă meu, fiindc b nuiam c era pus sub observa ie.ă ă ă ţ

— Aşa b nuiai?ă— Da, de vreme ce locuin a îmi eraţ

supravegheat ... Crede i c n-am observat?ă ţ ă— Ce i-ai spus la telefon?— Ceea ce trebuia s afle. Mai voalat, dar el aă

în eles.ţ— Nu te-ai gîndit c , eventual, îl sacrifici peă

Frînculescu? se r sti la ea Bogdan.ă— Nu! Eram convins c un om inteligent ca el nuă ă

va recurge din nou la crim .ă— Şi crezi c acesta a fost motivul pentru care nu l-ă

a omorît şi pe Frînculescu?— Dumneavoastr crede i c a existat un altul?ă ţ ă— Bineîn eles. Nu l-a omorît, fiindc şi-a dat seamaţ ă

c e prea tă îrziu, c nu mai putea rezolva nimic.ă— Nu m-am gîndit.— P i, da! Nu te-ai gîndit pentru c tot îl mai iubeai.ă ă— Nu!— Îl mai iubeai. Altfel nu l-ai fi avertizat,

primejduind via a lui Frînculescu.ţ— V-am spus c nu mi-a dat o clip prin minte c vaă ă ă

recurge din nou la crim .ă— Te-ai gîndit c se va duce s se predea deă ă

bun voie?ă— Am sperat c va recurge la singura solu ieă ţ

onorabil , la aceea la care a recurs în diminea a asta.ă ţ

— Dac , pîn la urm , şi-a pus cap t zilelor,ă ă ă ă înseamn c n-a fost laş, conchise Sibil cu mîndrie.ă ă

— A f cut-o fiindc eu l-am silit. A fost r zbunareaă ă ă mea.

— Explic -te, domnişoar Filipi a! îi ceru Bogdan.ă ă ţBogdan trebui s aştepte cîteva minute, pîn s-oă ă

aud din nou vorbind:ă— V-am spus c am aflat despre rela iile dintre ei...ă ţ— Cum? se repezi s întrebe Sibil.ă— Tot întîmplarea, explic Filipi a adresîndu-se luiă ţ

Bogdan. I-am v zut, împreun , în maşina ei. I-amă ă urm rit cu un taxi pîn la Snagov. Alt dat , am maiă ă ă ă urm rit-o pe ea şi am v zut-o intrînd în garsoniera lui.ă ă Asta s-a întîmplat chiar în ziua cînd îmi f g duise că ă ă m va lua de so ie. Ştiu c nu sînt frumoas . Dar, să ţ ă ă ă şti i, nu eu i-am s rit de gît. Dimpotriv , atunci cînd aţ ă ă început s se in de capul meu, am fost mai multă ţ ă decît rezervat . L-am suspectat de nesinceă ritate. Îmi ziceam c un b rbat frumos ca el – fiindc a fost ună ă ă b rbat frumos – nu se poate îndr gosti de o fat , dacă ă ă ă nu urît în accep ia total a cuvîntului, în orice cază ţ ă lipsit de acel farmec pe care eu mi-l doream. Dar pînă ă la urm , în ciuda opozi iei mele, a fiin ei meleă ţ ţ l untrice, care nu voia s renun e la acel echilibruă ă ţ statornicit cu mari eforturi – consecin a unorţă renun ri şi a unei resemn ri despre care v-am maiţă ă vorbit o dat , domnule c pitan – mi-am pierdut capul.ă ă Eram fericit , eram m gulit c sînt iubit de ună ă ă ă ă b rbat atît de frumos ca el. ă Îl iubeam în aşa m sur ,ă ă încît n-am ezitat – atunci cînd el mi-a cerut-o – s comită o mare tic loşie: s fur documentele. Şi dac mi-ar fiă ă ă cerut s f ptuiesc nu ştiu ce alt monstruozitate, totă ă ă nu m-aş fi dat în l turi. Fiindc îl iubeam, fiindc eramă ă ă convins c m iubeşte. În ziua cînd am aflat c înă ă ă ă via a lui exist o alt femeie, am fost în aşa m sur deţ ă ă ă ă dezn d jduit , încît numai pu in a lipsit s -mi pună ă ă ţ ă

cap t zilelor.ă— Ce bine ar fi fost dac ai fi f cut-o! murmur ,ă ă ă

parc mai mult pentru sine, Sibil.ă— Am c utat s am o explica ie cuă ă ţ el, şi am avut-o.

Eram atît de furioas , încît i-am spus multe cuvinteă grele pe care, pe urm , le-am regretat. Mi se pare c ,ă ă la un moment dat, l-am amenin at c -l voi denun a. Elţ ă ţ m asculta calm şi, dup ce n-am mai avut ce-iă ă reproşa, a încercat s m conving c între el şiă ă ă ă doamna aici de fa nu existau altfel de rela ii decţă ţ ît de afaceri. Nu l-am crezut, şi am fost furioas c vrea să ă ă m duc de nas. El iar şi a aşteptat calm, f r s -şiă ă ă ă ă ă piard r bdarea, ca s m potolesc, dup care mi-aă ă ă ă ă explicat ce fel de rela ii existau între el şi doamna asta.ţ Adic , mi-a dest inuit c f cea şi ea spionaj şi că ă ă ă ă numai meseria îi obliga s se vad des, ca s -şiă ă ă coordoneze activit ile. Mi-a dat dovezi şi, pîn laăţ ă urm , m-a convins. M-a convins, dar mi-am zis că ă trebuie s in ochii bine deschişi. Şi i-am inut atît deă ţ ţ bine, încît n-a trebuit s treac mult vreme ca să ă ă ă în eleg natura adev rat a aşa-ziselor rela ii de afaceriţ ă ă ţ dintre ei. Atunci m-am hot rît s m r zbun. Aşaă ă ă ă sîntem noi, femeile. Dac iubim, sîntem în stare deă orice sacrificiu, accept m toate umilin ele posibile, dar,ă ţ atunci cînd ne hot rîm s ne r zbun m, nu mai d mă ă ă ă ă înapoi, indiferent de consecin e. Dup ce l-am vestit cţ ă ă Frînculescu l-a recunoscut, ceva mai tîrziu, seara, a venit la mine, deşi îl înştiin asem c locuin a esteţ ă ţ supravegheat de oamenii dumneavoastr . E drept, aă ă venit îmbr cat în civil, totuşi, cel pu in în ceea ce mă ţ ă priveşte, am considerat că a fost un mare risc. Era deprimat, înfricoşat. Mi-a m rturisit c , vrînd să ă ă distrug documentele, a observat c , în timp ce eleă ă st tuser ascunse în bibliotec , cineva le înlocuise cuă ă ă altele f r valoare. Era convins c fusese operaă ă ă dumneavoastr . Şi mai era convins de ceva: că ă

dumneavoastr era i la curent cu activitatea lui şi,ă ţ dac nu l-a i arestat, aceasta se datora faptului că ţ ă urm rea i s depista i toate leg turile lui. M-a întrebată ţ ă ţ ă ce cred c ar trebui s fac ? Venise clipa pe care oă ă ă aşteptam. I-am r spuns c , dup p rerea mea, altcevaă ă ă ă nu-i r mîne de f cut decît s -şi zboare creierii. L-amă ă ă întrebat dac are revolverul asupra sa, iar dac nu, m-ă ăam oferit s m reped acas la elă ă ă , ca s i-l aduc. Îlă avea la el. „Crezi c nu mai e nici o sc pare?” mă ă ă întreb . „Nu!” i-am r spuns. Se gîndi pu in, pe urm s-ă ă ţ ăa hot rît. „Bine! Aşa am s fac. Deocamdat v d c mă ă ă ă ă ă las în pace. Probabil c nu ştiu unde m-am ascuns.ă ă Cînd m vor descoperi, gata, îmi zbor creierii. Vreau să ă mai tr iesc pîn atunci.” Trecur dou zeci şi patru deă ă ă ă ore şi nu se întîmpl nimic. Pe urm înc alte dou zeciă ă ă ă şi patru de ore. Începu s prind curaj, s -i renască ă ă ă speran ele. Mi-am dat seama c , dac pierd acumţ ă ă momentul de-a m r zbuna, prea repede nu se va iviă ă un altul. Şi doar o puteam face atît de uşor... Era suficient s pun mîna pe telefon şi s v anun unde îlă ă ă ţ pute i g si. Dar o asemenea r zbunare nu mţ ă ă ă satisf cea. Dac îl denun am, era s fie judecat,ă ă ţ ă condamnat, dar avea s tr iasc şi, peste cî iva ani,ă ă ă ţ din nou avea s fie liber. Nu, eu voiam s moar , s seă ă ă ă omoare singur. Şi, ca s poat lă ă ua o asemenea hot -ă rîre, l-am min it c l-am denun at. M-a crezut. ţ ă ţ „De ce ai f cut-o?” m-a întrebat. „Fiindc ai preferat-o peă ă cealalt .” „Ai fost tu în stare s faci una ca asta,ă ă nenorocito?” „Da, am fost în stare, fiindc te ur sc deă ă moarte. Asear am trimis o scrisoare la securitate. Auă primit-o azi-diminea . În maximum o or vor veni sţă ă ă te aresteze.” Tocmai în clipa aceea se întîmpl oă coinciden stupid . Altcineva, supersti ios, ar puteaţă ă ţ crede c a fost mîna destinului. Ei bine, s-a întîmplată ca, tocmai în clipa aceea, s sune soneria. „Au şi sosit!ă Haide, du-te şi le deschide!” m îndemn el. Am f cută ă ă

doar cî iva paşi, şi am auzit împuşc tura. Moartea aţ ă fost instantanee.

— Bine, dar cine sunase! voi s ştie Sibil.ă— O iganc . Venise s -mi ofere crati e şi oale înţ ă ă ţ

schimbul unor haine vechi.— Stupid întîmplare!ă— Dimpotriv , fericit . L-a ajutat s se hot rasc .ă ă ă ă ă

V zîndu-l mort, n-am sim it nici un fel de p rere deă ţ ă r u. Eram r zbunat . Dar eram chiar r zbunat ? Nu,ă ă ă ă ă r zbunarea nu era deplin , dac sc pa dumneaei.ă ă ă ă Trebuia s m r zbun şi pe ea. Am chemat-o aici. V-amă ă ă poftit şi pe dumneavoastr , domnule c pitan... Şi acumă ă şti i tot. Ceea ce urmeaz , cel pu in din punctul meuţ ă ţ de vedere, nu mai are nici o importan .ţă

Rosti ultimele cuvinte r spicat, tare, ca şi cînd eleă nu ar fi fost adresate lui Bogdan, ci mortului, lui Şerban Murea, fiindc imediat dup aceea întoarse capul înă ă direc ia patului, parc spre a se convinge c el oţ ă ă auzise. Ulterior, Bogdan mi-a m rturisit c minuteleă ă imediat urm toare au fost cele mai penibile din via aă ţ lui. Îi era mil , tare mil de Filipi a, de „domnişoaraă ă ţ Filipi a”, care îşi f cuse iluzia c , iubindu-l, şiţ ă ă închipuindu-se iubit de Murea, nu va mai fi singur ,ă ă fiindc acesta este destinul femeilor: nu se mai simtă singure decît numai prin dragoste. Cum nu era timpul cel mai potrivit pentru astfel de medita ii, formţ ă num rul meu de telefon:ă

— Vin în zece minute cu domnişoara Filipi a şi Sibilţ Drugan.

Atîta mi-a spus la telefon, dar nici n-a fost nevoie de mai mult.

Dou s pt mîni mai tîrziu, cînd am încheiată ă ă ancheta, în fa a instan ei de judecat , c reia i-amţ ţ ă ă înaintat dosarul, urmau s se înf işeze trei femei: ă ăţ Sibil Drugan, Lucia Ciubotaru şi Filipi a Postelnicu. Doar treiţ femei, doar trei inculpate. Inculpa ii? Nici unul nu maiţ

era în via . Se judecaser şi condamnaser singuriţă ă ă sau fuseser lichida i de ai lor.ă ţ

C U P R I N S

O plimbare cu epilog violent ………………………….. 3Nebunul f r identitate de la Spitalul Centrală ă ….. 31Domnişoara Filipi a se m rit ţ ă ă ............................. 56Misteriosul Lawitz în ac iune …ţ …………………….. 88Lucia Ciubotaru se hot reşte s vorbească ă ă ……. 113M tr guna contra ă ă Monseniorului ………………… 157

Lector: IORDANA URECHE Tehnoredactor: CORNEL CRISTESCU

Ap rut 1971. Coli tipar: 8ăTiparul executat sub comanda nr. 10 444 la

Combinatul Poligrafic „Casa Scînteii”, Pia a Scînteii nr. 1, Bucureşti ţRepublica Socialist Româniaă