materiale hidroizolante_1

30

Hidroizolaţia este lucrarea care are drept scop protejarea elementelor de construcţii şi a mediului interior, de efectele acţiunii apei. Materialele de bază folosite pentru realizarea componentei structurale a infrastructurii (betonul, zidăria) sunt extrem de permeabile la acţiunea apei, spre exemplu pentru un beton obişnuit, permeabilitatea la apă este de aproximativ 0.5 litri/(m2*24h). Dacă se ţine cont de dimensiunea porilor cărămizilor pline presate sau al betonului, se poate estima că valoarea ascensiunii capilare este de aproximativ 1.5÷3 m. Acţiunea apei asupra elementelor de construcţie ale infrastructurii, se poate realiza:

în mod direct prin: a) degradări mecanice datorate fenomenelor repetate de: îngheţ –

dezgheţ, evaporare, eroziune, spălarea unor constituenţi; b) coroziune chimică, datorată agresivităţii chimice a apei sau a terenului; c) favorizarea apariţiei mucegaiurilor, a ciupercilor, a microorganismelor,

ceea ce conduce la deprecierea condiţiilor interioare din punct de vedere sanitar igienic;

în mod indirect prin fenomene de tasare. Alegerea hidroizolaţiei se realizează funcţie de:

a) categoria de umezire admisibilă a suprafeţei interioare a pereţilor, pardoselii sau radierului:

I. uscat: pete de umezeală de max. 1% din suprafaţa totală; II. umed: umezeli izolate, fără picături de apă, pe max. 20% din suprafaţa

totală; III. ud: umezeli cu apariţia fisurilor pe max. 20% din suprafaţa totală;

b) rezistenţa la fisurare a elementelor construcţiei după calculul limită al deschiderii fisurilor;

c) condiţii hidrotehnice datorate: variaţiilor de temperatură, solicitări mecanice exercitate asupra hidroizolaţiei, forma în plan a construcţiei, vecinătatea altei construcţii etc.

Funcţie de procedeul tehnologic utilizat şi a naturii materialelor de bază care realizează hidroizolaţia, putem avea:

materiale pentru umplerea porilor: soluţii utilizate pentru cazul în care stabilitatea la fisurare este mai mică de 0.1 mm; se utilizează tehnologii de infiltraţii sub presiune a soluţiilor hidrofobe, materiale plastice, hidroizolaţii rigide pe bază de tencuieli;

etanşări cu materiale metalice: în cazul solicitărilor mecanice ce depăşesc 5 daN/cm2 şi temperaturi mai mari de +40˚C; se utilizează table din oţel, plumb, cupru sau aluminiu;

etanşări cu materiale plastice: utilizate în cazul solicitărilor mecanice reduse; se utilizează policloruri de vinil; recomandate pentru lucrări de etanşare a bazinelor, rezervoarelor etc.

etanşări cu materiale bituminoase.

31

2.5. Structura unei hidroizolaţii În mod generic se poate considera că hidroizolaţia este alcătuită din:

Fig.2.19 Straturile componente ale unei hidroizolaţii

1 – element structural (strat suport hidroizolaţie); 2 – strat de corectare + nivelare; 3 – hidroizolaţie; 4 – strat protecţie mecanică a hidroizolaţiei

Funcţie de direcţia de dispunere a unei hidroizolaţii, rezolvările clasice pentru clădiri de locuit, sunt următoarele:

a)

b) Fig.2.20 Rezolvarea clasică a hidroizolaţiei funcţie de direcţia de dispunere

a) în plan vertical; b) în plan orizontal; 1 – strat suport hidroizolaţie (perete structural); 2 – strat de corectare + nivelare;

3 – hidroizolaţie verticală; 4 – strat de protecţie mecanică a hidroizolaţiei; 5 – teren bun de fundare; 6 – strat rupere capilaritate; 7 – hidroizolaţie orizontală; 8 – placă beton slab armată

32

Aceste detalii pot suferi mici modificări în anumite zone specifice, spre exemplu în zonele de contact dintre elementele verticale şi fundaţie etc. Pentru a-şi îndeplini rolul, stratul suport trebuie să respecte anumite reguli, dintre cele mai importante fiind precizate următoarele:

- să fie neted şi continuu; - să fie uscat; - să nu fie murdar de pământ sau de alte impurităţi - în caz contrar se va

curăţa atent; - să nu fie pătat de uleiuri , grăsimi, solvenţi ce atacă chimic hidroizolaţia

ori care reduc aderenţa – va fi curăţat în prealabil; - să nu constituie planuri de alunecare; - dacă este realizat dintr-un material cu caracteristici elastice, ori nu este

suficient de dur pentru lucrările ce urmează a fi aplicate, stratul suport va fi "ramforsat" cu plăci rigide, pe care se va aplica hidroizolaţia.

Stratul de protecţie al hidroizolaţiei trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, dintre cele mai importante amintindu-se:

- să suporte: solicitările mecanice viitoare, acţiunea apei, acţiunile climatice, acţiunea apei agresive;

- să exercite presiuni uniforme asupra hidroizolaţiei; - să nu acumuleze apa etc.

Din acest motiv acest strat se va realiza din beton armat, zidărie de cărămidă plină presată, plăci rigide din PVC, foi de tablă. 2.5.1. Materiale hidroizolatoare După natura materialelor care realizează hidroizolaţia, putem avea:

a) soluţii injectabile; b) metalice; c) plastice; d) tencuieli; e) bitumuri; f) mixte.

Funcţie de procedeele de etanşare:

la rece: utilizând produse pe bază de bitum;

la cald: utilizând produse pe bază de bitum;

prin sudare: - cu flacăra sau aer cald: pentru elemete pe bază de bitum; - cu flacăra: pentru materiale metalice.

a) Hidroizolaţii sub formă de soluţii injectabile

Sunt utilizate atunci când stabilitatea la fisurare este mai mică de 0.1 mm. Procedeul constă în injectarea sau difuzia de soluţii hidrofobizante (silicaţi alcalini, fluosilicaţi, siliconaţi, silicaţi polimerici, epoxi, poliuretani), sub presiune, în elementele de construcţie. Sunt folosite pentru umplerea porilor în toată masa elementului de construcţie. Sunt utilizate soluţii hidrofuge lichide, pulverulente, uni sau bi componente. Dezavantaj – la fisurarea elementului structural, devin ineficiente.

33

b) Hidroizolaţii metalice Sunt utilizate în cazul solicitărilor mecanice importante (ce depăşesc 5 daN/cm2), temperaturi mai mari de +40˚C, la lucrări speciale. Au costuri ridicate dar oferă impermeabilizări deosebite. Se utilizează:

a. foi din oţel inoxidabil, îmbinate prin sudură; b. oţel laminat: îmbinat prin nituire, rosturile dintre profile etanşându-se cu

plumb; c. foi de cupru; d. foi de zinc; e. foi de aluminiu (Al+Mn) de 0.2 mm grosime; este sensibil la

agresivitatea chimică şi din acest motiv trebuie protejat; în general este protejat pe ambele feţe cu bitum;

f. foi de plumb; sunt cele mai utilizate datorită avantajelor oferite de acest material, şi anume: se laminează uşor, necasant, ductil (se poate îndoi, mula uşor pe suport), rezistent la ape agresive; se utilizează foi de 2 ÷ 2.5 mm grosime; se fixează de stratul suport prin batere cu ciocanul de lemn, îmbinările dintre foi sunt lipite cu plumb topit; este protejat împotriva acţiunii sărurilor din beton sau a curenţilor electrolitici cu ajutorul bitumului.

Ca dezavantaje specifice hidroizolaţiilor metalice se aminteşte că trebuiesc rezolvate problemele legate de:

etanşare, în zona de îmbinare;

coroziunea provenită din curenţi electrolitici.

c) Hidroizolaţii plastice Sunt recomandate pentru lucrări de etanşare a bazinelor, rezervoarelor. Se folosesc membrane elastice din PVC.

d) Hidroizolaţii realizate din tencuieli Se utilizează două tipuri de tencuieli:

impermeabile: cu adaosuri hidrofuge sau cu dozaj ridicat de ciment (peste 400 ÷ 500 kg/m3); sunt straturi relativ subţiri (3 ÷ 5 cm); adesea sunt protejate suplimentar prin vopsitorii hidrofuge; ca dezavantaj se poate menţiona faptul că fisurează la sarcini mecanice, la tasări ale construcţiei;

torcretate: se obţin prin împroşcarea de mortar cu presiune şi viteză mare (aprox. 115 m/s) cu aer comprimat; necesită utilizarea de agregate fine; se pot folosi şi adaosuri hidrofobe; dezavantaj – la fisurarea elementului structural, devin ineficiente.

e) Hidroizolaţii bituminoase

Deoarece sunt materialele cel mai des utilizate în construcţii pentru rezolvarea lucrărilor de hidroizolaţii, vor fi tratate pe larg în subcapitolul următor.

f) Hidroizolaţii mixte Pot fi: masticuri bituminoase cu inserţii metalice, masticuri bituminoase aplicate pe tencuieli, materiale bituminoase şi foi metalice. Sunt utilizate la rosturi de tasare – dilatare, la elemente de construcţie supuse presiunilor hidrostatice mari. Sunt durabile şi eficace.

34

2.5.2. Hidroizolaţiile bituminoase Datorită avantajelor pe care le oferă (preţ de cost relativ scăzut, punerea uşoară în operă, rezistenţă bună la agenţi chimici, aderenţă mare la lipire, gamă mare de produse compatibile), bitumul rămâne cel mai utilizat material hidroizolator folosit în construcţii. Principalele caracteristici fizico – mecanice ale bitumului sunt: Tab. 2.1

Caracteristica Tipul de bitum

H 38/42 H 45/55 H 68/75 H 80/90

Punct de înmuiere (˚C) 38 ... 42 45 ... 55 68 ... 75 80 ... 90

Penetraţia la 25˚C (mm,min) 180 40 35 20

Ductilitatea 0˚C,cm,min -25˚C,cm,min

8

100

-

80

1 4

- 3

Punct de rupere FRAASS 0˚C,max

-17 -10 -12 -10

Punct de inflamabilitate M, 0˚C,min

240 240 240 250

Urmărind caracteristicile prezentate mai sus, apare drept evidentă necesitatea îmbunătăţirii comportării bitumului la solicitări mecanice, stabilitate în timp, creşterea ecartului temperaturilor de lucru atât la temperaturi pozitive cât şi la temperaturi negative. Dintre produsele bituminoase utilizate în construcţii, se pot aminti:

a) soluţii de bitum: se obţin prin dizolvarea la cald a bitumului în solvenţi organici petrolieri (benzine, white – sprite); se folosesc pentru lucrări de amorsare a suprafeţelor suport;

b) emulsii de bitum: sunt soluţii de bitum în mediu apos cu emulgatori pentru aderenţă; sunt utilizate pentru amorsarea suprafeţelor; sunt deosebit de eficiente pentru locuri neventilate şi cu pericol de incendii sau pentru suprafeţe umede;

c) suspensii de bitum: rezultă din amestecarea bitumului moale cu var pastă şi adaos de apă; sunt extrem de utile pentru hidroizolaţii dispuse pe pante mari;

d) chituri bituminoase: este o suspensie de bitum cu var filerizat, fibre celulozice ori fibre de azbest;

e) masticuri de bitum: se obţin din amestecarea bitumului oxidat de petrol cu filer de calcar, cenuşă de termocentrală, microazbest, fulgi de azbest, adaosuri de cauciuc;

f) asfalturi naturale: sunt obţinute cu procente diverse de bitum (22%, 15%); g) materiale în suluri: obţinute prin utilizarea de armături şi/sau îmbunătăţirea

masei de bitum. Toate aceste măsuri au drept efect: îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice, creşterea punctului de înmuiere, îmbunătăţirea comportării la frig, flexibilitate sporită, creşterea rezistenţei la îmbătrânire.

35

2.5.2.1. Materiale în suluri Generic, aceste materiale pot fi reprezentare ca fiind de forma:

Fig.2.21 Structura unei hidroizolaţii

1 – material hidroizolator; 2 – faţa inferioară; 3 – faţa superioară

Faţa inferioară a hidroizolaţiei Faţa inferioră poate fi:

- netratată; - tratată:

pentru a evita lipirea membranei şi a oferi o rulare/manipulare uşoară şi sigură, se poate folosi talc, nisip fin, suport textil uneori neţesut (firma IMPERPOL);

de tip termosudabil, dacă întreaga suprafaţă a membranei se va lipi, pentru protecţia acestui strat până la punerea în operă se foloseşte:

folie de polietilenă, hârtie Kraft, folie siliconizată - se vor îndepărta la punerea în operă a membranei;

folie de polietilenă termofuzibilă, care contribuie la calitatea lipirii membranei.

Dacă membrana se va lipi numai pe porţiunea laterală de suprapunere atunci, numai pe această zonă, se aplică o folie de protecţie (polietilenă, hârtie Kraft, aluminiu) care se va îndepărta la punerea în operă.

După forma suprafeţei, aceasta poate fi: - dreaptă; - ampretată (firma PLUVITEC);

Ca metode de "fixare" a membranei se poate aminti: - lipirea la rece, utilizând amorse bituminoase; - lipirea la cald cu flacăra ori cu aer cald (soluţie agreată din punct de

vedere al securităţii muncii); - autoadezive, sub greutatea proprie sau exercitând o compresiune de

valoare medie prin utilizarea unui compresor de greutate mică / medie; - soluţii mixte:

prindere mecanică şi adeziv;

prin clipsare şi adeziune chimică: membrana are o profilatură de tip "butoni" care se vor clipsa pe porţiunea laterală de suprapunere; etanşeitatea lipiturii este suplimentată şi prin existenţa unei bande adezive, pe această zonă (firma PLUVITEC).

36

În cazul lipirii membranei la cald, cu flacăra, calitatea lipiturii depinde de gradul de calificare al muncitorului. Astfel, dacă stratul inferior topit este "prea subţire", se obţine o aderenţă defectuoasă iar dacă acest strat topit este prea "gros" există pericolul arderii armăturii cu efecte defavorabile din punct de vedere al calităţilor mecanice ale membranei.

Faţa superioară a hidroizolaţiei Faţa superioară a membranei poate fi:

- netratată; - tratată.

În cazul aplicării unui tratament, acesta poate fi: - materiale pe bază de piatră: nisip, strat de pietriş, paiete de ardezie

colorate, paiete de bazalt etc.; - materiale metalice: folie de aluminiu ori cupru; - vopsea polimerică, vopsea poliuretanică, vopsea acrilică, emulsie

bituminoasă aluminizată aplicată prin pensulare. Aceste tratamente au rolul de prevenire contra rigidizării şi deteriorării

hidroizolaţiei ca urmare a pierderii uleiurilor minerale din compoziţia hidroizolaţiei, sub efectul radiaţiei solare şi al oxigenului.

Greutatea membranelor pe bază de bitum este de aprox. 3 4.5 kg/m2. Grosimea membranelor este de 2 ÷ 4 mm, în mod uzual.

Materialul hidroizolator Materialul de bază din care se realizează poate fi:

- membrană din polietilenă de înaltă densitate HDPE (firma TEGOLA); - cauciuc sintetic (firma PRELASTI); - elastomer poliuretanic (firma KÖNIG); - produse pe bază de bitum - cel mai des utilizate;

Caracteristicile mecanice ale membranei din polietilenă de înaltă densitate

HDPE sunt prezentate în tab.2.2: Tab. 2.2

Caracteristica Membrană polietilenă de înaltă

densitate HDPE

Alungirea (%) 25

Comportarea la cald (˚C) +60

Comportarea la frig (˚C) -30

Rezistenţa la tracţiune (N/5cm) 400

Rezistenţa la compresiune (kN/m2) 250

Caracteristicile mecanice ale membranei din cauciuc sintetic: Tab. 2.3

Caracteristica Membrană din cauciuc sintetic

Alungirea (%) 300 ... 350


Comportarea la frig (˚C) -30 ... -40

Rezistenţa la tracţiune (N/5cm) 560

Grosime 1.1 ... 3 mm.

37

Se armează cu fibre poliesterice, fibră de sticlă, dispuse pe una sau pe ambele feţe. Alte caracteristici:

- rezistent la produse petroliere, acizi, baze; - ignifug; - antiderapant; - antistatic; - electoizolant; - ecologic.

Caracteristicile mecanice ale membranei din elastomer poliuretanic:

Tab. 2.4

Caracteristica Membrană din elastomer

poliuretanic

Alungirea (%) 400


Comportarea la frig (˚C) -50

Rezistenţa la rupere (kp/cm2) 60

Alte caracteristici:

- rezistent la produse alcaline, petrol, ulei, acizi slabi, ploi acide; - permite difuzia vaporilor de apă, eliminând posibilitatea acumulării

umidităţii sub membrană; - antiderapant.

Este un material monocomponent lichid, putând fi pus în operă cu pensula, rola, sau prin suflare.

Hidroizolaţii din bitum Bitumul folosit are caracteristici îmbunătăţit şi poate fi:

- oxidat; - aditivat; - bitum oxidat aditivat cu copolimeri olefinici elastomeri.

Bitumul oxidat se obţine din bitumul natural prin procedee de oxidare (suflare de aer cald peste masa de bitum). Bitmul aditivat se obţine din bitumul oxidat prin încorporarea, în masa sa, a unuia sa chiar a mai multor polimeri.

Cei mai utilizaţi polimeri sunt: - polipropilena atactică, produsul fiind denumit generic şi APP; - etilen – propilenă, produsul fiind denumit generic şi EPM; - stiren-butan-stiren, produsul fiind denumit generic şi SBS.

Prin tratarea masei hidroizolante sunt îmbunătăţite caracteristicile legate de alungire şi de comportare la temperaturi extreme (vezi tab. 2.5). Tab. 2.5

Caracteristica Membrană aditivată cu

APP EPM SBS

Alungirea (%) 2 ... 4 2 ... 4 45 ... 50

Comportarea la cald (˚C) 150 110 120

Comportarea la frig (˚C) +5 ... -10 0 ... -10 -5 ... -25

38

Urmărind valorile prezentate în tab. 2.5 se pot face următoarele comentarii:

- bitumul de tip SBS are calităţi elastice iar bitumul de tip APP are calităţi plastice, din acest motiv mai sunt folosite şi denumirile secundare, pentru cele două tipuri de bitum, SBS - bitum elastomer şi APP - bitum plastomer;

- bitumul de tip SBS are o plajă de stabilitate termică mai mare decât bitumul de tip APP, semnificativă fiind însă valoarea temperaturii negative; aceste valori de temperaturi scăzute sunt specifice ţărilor cu o climă temperat continentală (cazul ţării noastre); în aceste condiţii alegerea bitumului de tip APP în condiţiile climatice specifice ale ţării noastre, trebuie efectuată cu mult discernământ, spre exemplu se poate aplica în zonele mai puţin expuse şocurilor termice cu valori scăzute, ca barieră contra vaporilor, ca prim strat "interior" de hidroizolaţie, în cazul utilizării hidroizolaţiilor realizate din mai multe straturi.

Rezolvarea hidroizolaţiei de tip monostrat este o soluţie rar utilizată. Pentru a îmbunătăţi caracteristicile fizico-mecanice şi de stabilitate în timp este necesar ca masa hidroizolatoare să fie armată, reprezentarea schematică fiind de genul celei prezentate în fig. 2.22.

Fig. 2.22 Structura unei hidroizolaţii simplu armate

1 – material hidroizolator; 2 – faţa inferioară; 3 – faţa superioară; 4 - armătură

Armătura hidroizolaţiei poate fi constituită din: a) soluţii de bază:

- carton celulozic; - ţesătură textilă: fibre liberiene ţesute, fire în urzeală de bumbac şi

vigonie; - fire polimerice (neţesute); - ţesătură din voal poliesteric; - ţesătură din fire poliesterice; - ţesătură din fire de sticlă; - împâslitură din fibre de sticlă; - folie aluminiu sau cupru de 0.08 mm grosime;

b) soluţii îmbunătăţite: - poliester neţesut ranforsat; - voal fibre de sticlă, ranforsat; - ţesătură din fire poliesterice pe o direcţie şi fire de sticlă pe cealaltă

direcţie; - împâslitură din fire de sticlă întărită longitudinal cu fire de sticlă; - poliester filat; - ţesătură din fibre de sticlă, întărită; - două straturi de poliester neţesut termoliate de o parte şi de cealaltă pe

un voal de sticlă (IMPERPOL);

39

În ultimul timp, producătorii de hidroizolaţii încearcă să renunţe la armături de tip carton bitumat ori ţesături textile care sunt materiale putrescibile. Armătura metalică este recomandată, de producători, a se utiliza în special când se doreşte obţinerea unei bariere contra vaporilor extrem de eficientă.

Cu titlu exemplificativ, în tab.2.6, se prezintă principalele caracteristici mecanice ale celor mai utilizate armături. Din tab.2.6 se observă ca firele şi fibrele de sticlă sunt inferiore sub aspect mecanic firelor poliesterice.

Pentru un acelaşi material utilizat ca armătură, caracteristicile mecanice cresc dacă se trece de la fire la ţesături, împăslituri, voal.

Alegerea tipului de armătură nu trebuie să fie una întâmplătoare, astfel cunoscând solicitările ce se vor exercita asupra hidroizolaţiei trebuie aleasă structura constitutivă a membranei. Tab. 2.6

Natura armăturii

Rezistenţă la rupere (N,min)

Alungirea la rupere (%)

longitudinal transversal longitudinal transversal

carton 300 ... 400 200 ... 350 2 2

pânză bitumată 500 ... 450 400 ... 350 10 20 .. 30

împâslitură bitumată 150 ... 250 150 ... 200 2 2

ţesătură bitumată 550 ... 700 450 ... 600 5 5

fire de sticlă 160 ... 550 150 ... 450 2 ... 5 2 ... 5

împâslitură din fibre de sticlă

300 ... 400 180 ... 300 2 ... 5 2

fibră de sticlă 400 250 2 2

voal de sticlă ranforsat 400 150 2 2

ţesătură din fibre de sticlă

800 800 5 5

poliester 1100 850 45 45

voal poliesteric 800 800 40 40

împâslitura poliesterică 1000 1000 50 50

folie de aluminiu 200 ... 300 200 ... 300 3 3

Membranele au grosimi de 2 6 chiar 8 mm în cazul membranelor ce conţin două straturi de armături. Combinând posibilităţile de obţinere a masei cu caracteristicile mecanice ale armăturii, pot rezulta membrane cu caracteristici specifice. În continuare, se prezintă, cu titlu exemplificativ, principalele caracteristici ale unor astfel de membrane.

40

Membrane cu suport din împâslitură de sticlă Tab. 2.7


APP EPM SBS

Rezistenţă la tracţiune (N) - longitudinal - transversal

400 300

400 300

300 180

Alungirea la tracţiune (%) - longitudinal - transversal

(5.4) 2

2

2 2

2.1 2


Comportarea la frig (˚C) -15 -10 -20

Membrane cu suport din ţesătură de sticlă Tab. 2.8


APP EPM SBS


1000 1000

1000 1000

1000 1000

Alungirea la tracţiune (%) - longitudinal - transversal

(6.2) 2

2

2 2

2.1 2



Membrane cu suport din pâslă sintetică Tab. 2.9


APP EPM SBS


800 800

800 800

700 650

Alungirea la tracţiune (%) 40 50 70



Grosimile acestor membrane sunt de 4.2 ÷ 4.6 mm. Calitaţile membranelor pot fi îmbunătăţite, în continuare, prin:

- utilizarea de bitumuri elasto-plastomer (APP+SBS), rezultând un bitum elastoplastic;

- armături întărite pe direcţia principală: grilă de sticlă + compozit neţesut din poliester;

- utilizarea de armături realizate în două straturi; - utilizarea de armături de natură diferită pe direcţie longitudinală şi pe direcţie

transversală spre exemplu: armătura inferioară de tip ţesătură din fire de sticlă şi armătura superioară din voal poliesteric sau armătura inferioară din armătura poliesterică iar armătura superioară din voalul de sticlă, vizibil la suprafaţa membranei (firma IMPERBEL);

- utilizarea de bitumuri diferite, la partea inferioară (spre ex. de tip SBS) şi la partea superioară a membranei (spre ex. de tip APP) – firma PLUVITEC;

41

- combinaţii ale cazurilor mai sus amintite (vezi fig.2.23) spre exemplu utilizarea unui bitum plastic la partea inferioară şi o armătură rezistentă la tracţiune, de tipul ţesăturii poliesterice, iar la partea superioară un bitum elastic armat cu o armătură rezistentă la poansonare voalului poliesteric; o soluţie economică este cea care foloseşte drept armătură inferioară o ţesătură textilă.

Fig.2.23 Structura unei hidroizolaţii dublu armate

1 – material hidroizolator inferior; 2 – faţa inferioară; 3 – faţa superioară; 4 – armătură inferioară; 5 – armătură superioară; 6 - material hidroizolator superior

Cu titlu exemplificativ se prezintă valorile principalelor caracteristici ale unei soluţii mixte de membrană:

Membrană bitum APP, ţesătură poliesterică, bitum APP, voal de sticlă ranforsat, bitum APP Tab. 2.10

Caracteristica Valori


550 450

Alungirea la tracţiune (%) 40

Comportarea la cald (˚C) 140

Membranele cu caracteristici speciale, cel mai des întâlnite sunt: - antirădăcini; - rezistente la foc; - membrane bistrat. Membrana bistrat

Membrana bistrat cu funcţie de drenare – ventilare realizează pe de o parte drenarea descendentă a apelor infiltrate în sol dar şi ventilarea stratului de aer în care se acumulează apa din sol. Membranele bistrat au stratul "interior" o membrană hidroizolantă iar stratul "exterior" poate fi:

un strat din pâslă sintetică caşerată, de 5 ÷ 6 mm grosime;

o membrană cu ploturi de distanţare;

membrană cu granule grosiere pentru autoprotecţie.

42

Pentru a se îndeplini rolul de drenare – ventilare, trebuie ca spaţiul de aer să nu se colmateze. În acest sens stratul drenant poate fi asigurat cu o folie de protecţie din împâslitură simplă de sticlă prinsă în puncte.

a) b)

Fig. 2.24 Structura unei membrane bistrat a) cu strat din pâslă sintetică; b) cu ploturi

1 – strat suport hidroizolaţie; 2 – strat nivelare – corectare; 3 – membrană; 4 – strat de pâslă sintetică; 5 – folie de protecţie; 6 – membrană;

7 – strat de aer - sistem de ploturi; 8 – hidroizolaţie exterioară

Membranele bistrat sunt relativ scumpe; se folosesc la clădiri de importanţă mare: bazine, construcţii hidrotehnice, tuneluri, clădiri amplasate în terenuri sensibile la umezire. 2.5.2.2. Aprecierea calitativă a membranelor Aprecierea calitativă a membranelor hidroizolante se face în raport cu mai multe criterii cele mai importante fiind:

- rezistenţa de rupere la tracţiune (R) în [N]; - alungirea la rupere (A) în [%]; - flexibilitatea la temperaturi scăzute (F) în [°C].

Cu titlu de exemplu şi pentru a evidenţia diferenţele dintre diferitele tipuri de membrane se redau mai jos încadrările unora dintre acestea în sistemul calitativ R.A.F.

carton celulozic cu bitum oxidat ................................................ R2A1F1

pânză textilă cu bitum oxidat ..................................................... R4A3F1

împâslitură din fibre de sticlă cu bitum aditivat cu APP ............. R3A1F2

împâslitură din fibre de sticlă cu bitum aditivat cu SBS ............. R3A1F5

ţesătură din fire de sticlă cu bitum aditivat cu APP .................... R5A1F2

ţesătură din fire de sticlă cu bitum aditivat cu SBS .................... R5A1F5

voal poliesteric cu bitum APP .................................................... R5A5F2

voal poliesteric cu bitum SBS .................................................... R5A5F5 Alegerea tipului de armătură nu trebuie să fie una întâmplătoare ci funcţie de solicitările ce se vor exercita asupra hidroizolaţiei trebuie aleasă structura constitutivă a membranei. Fiecare tip de alcătuire poate (şi trebuie) fi caracterizat prin valorile unor parametrii de performanţă.

43

În prezent, aceşti parametrii sunt:

impermeabilitatea la apă (I);

rezistenţa la poansonare statică (Ps);

rezistenţa la poansonare dinamică (Pd);

comportamentul la temperaturi ridicate (T);

rezistenţa la oboseală.

Impermeabilitatea la apă este definită convenţional prin nivelul presiunii de apă (menţinută experimental o durată de timp standard) sub care etanşeitatea nu mai este asigurată. Sunt definite 6 niveluri exigenţiale notate I1-I6. Rezistenţa la poansonare statică este definită prin rezultatul încercărilor experimentale cu patru tipuri de bile, de greutăţi diferite. Sunt definite patru niveluri de apreciere. Rezistenţa la poansonare dinamică este descrisă prin diametrul poansonului care produce experimental străpungerea complexului de etanşare. Sunt definite patru niveluri de apreciere. Comportamentul la temperaturi ridicate are în vedere glisarea în mm a structurii de etanşare în raport cu suprafaţa suport (şi a straturilor componente între ele) atunci când aceasta este încălzită experimental la o temperatură standardizată. Sunt definite patru niveluri exigenţiale.

Clasa de combustibilitate ale membranelor este C4. 2.5.2.3. Elemente accesorii hidroizolaţiilor Producătorii de marcă proiectează şi elaborează hidroizolaţia unei construcţii ca pe un sisteme, de cele mai multe ori complex. Astfel nu sunt elaborate numai materiale hidroizolante ci şi "accesoriile" necesare. Firma se implică şi în proiectarea sistemului hidroizolator, cu toate particularităţile lui, certifică sau recomandă firme de construcţii specializate în aplicarea tehnologică a sistemului propriu, elaborează caiete de sarcini cu activităţile lucrării, urmăreşte punerea în operă a lucrărilor. Spre exemplu, sunt elaborate şi distribuite odată cu materialul hidroizolator şi:

strat nivelant – corector;

grunduri, chituri, masticuri;

materiale de etanşare;

soluţii de lipire la rece;

strat drenant (firma Nord Bitumi realizează un produs poros cu rol drenant);

elemente de placare a hidroizolaţiei;

solvenţi pentru curăţarea suprafeţei stratului suport;

profile de etanşare, a hidroizolaţiei, la partea superioară :

44

Fig.2.25 Modalităţi de racord a hidroizolaţiei la pereţi

1 – perete; 2 – strat suport hidroizolaţie; 3 – hidroizolaţie; 4 – protecţie hidroizolaţie din min. 35 cm mortar de ciment; 5 - plasă de rabiţ; 6 – agrafe din tablă zincată; 7 – bolţ împuşcat, cu

piuliţă; 8 – profil de etanşare;

materiale hidroizolante_1

Documents