master guvernanţă publică europeană sociala si... · guvernanŢĂ publicĂ europeanĂ...

GUVERNANŢĂ PUBLICĂ EUROPEANĂ Securitate socială şi sanitară

1

Master Guvernanţă Publică Europeană

Suport de curs Securitate socială şi sanitară

Conf. univ. dr. Paul Tănăsescu

A.S.E. Bucureşti-F.A.B.Bv.

1.1. NOŢIUNEA DE SECURITATE SOCIALĂ Din punct de vedere conceptual, securitatea socială reprezintă atât un sistem de

drepturi pozitive, cât şi o opţiune politică sancţionată în texte constituţionale, ceea ce îi

conferă statutul de valoare politico-juridică fundamentală la nivelul acţiunii statale.

Securitatea socială cuprinde totalitatea mecanismelor instituţionale prin care se urmăreşte

repararea consecinţelor păgubitoare produse de diferite riscuri sociale.

Prin securitate socială se elimină sau se atenuează efectele prejudiciabile ale riscurilor

sociale, protejând membrii societăţii împotriva riscurilor care se pot produce ca urmare a

existenţei lor prin diminuarea veniturilor sau creşterea cheltuielilor, determinând scăderea

nivelului de trai. Securitatea socială semnifică, în fapt, securitatea economică a persoanei,

care cuprinde următoarele elemente constitutive: garantarea pentru fiecare persoană a

dreptului de a exercita o activitate profesională; protecţia juridică a activităţii profesionale

împotriva evenimentelor care o pot afecta (şomajul); garantarea obţinerii unui venit suficient

pentru exercitarea activităţii profesionale.

1.2.CONŢINUTUL NOŢIUNII DE ASIGURARE SOCIALĂ

Asigurările sociale constituie acea parte a relaţiilor social-economice băneşti cu

ajutorul cărora - în procesul de repartiţie al produsului intern brut - se formează, se

repartizează, se gestionează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii obligatorii a

salariaţilor şi pensionarilor din companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale,


2

din reţeaua cooperaţiei de consum şi de credit, a membrilor cooperaţiei meşteşugăreşti şi

asociaţiilor agricole, a avocaţilor, a agricultorilor, a meşteşugarilor cu ateliere proprii, a

întreprinzătorilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucrează la

persoanele fizice, a persoanelor care deservesc blocurile de locatari, aflate în incapacitate

temporară sau permanentă de muncă, în caz de bătrâneţe şi în alte cazuri prevăzute de lege.

De asemenea, asigurările sociale ocrotesc şi membrii familiilor persoanelor de mai sus.1

Asigurările sociale cuprind un sistem de ocrotire, de protecţie şi de ajutoare a

cetăţenilor activi, a pensionarilor şi a membrilor familiilor lor, care constă în acordarea de

către stat sau de către anumite organizaţii a unor indemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la

odihnă şi tratament balnear, şi a altor facilităţi, în perioada în care se găsesc, temporar sau

definitiv, în incapacitate de muncă, sau în alte cazuri, când astfel de ajutoare sunt necesare.

Încercând să elaborăm o definiţie a conceptului de “asigurare socială”, putem afirma

că asigurările sociale constituie acea parte a relaţiilor social-economice băneşti cu ajutorul

cărora, în procesul repartiţiei produsului naţional brut, se formează, se repartizează, se

gestionează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii obligatorii a salariaţilor şi

pensionarilor din companiile naţionale, regii autonome, societăţile comerciale, din reţeaua

cooperaţiei de consum şi de credit, a membrilor cooperaţiei meşteşugăreşti şi asociaţiilor

agricole, a avocaţilor, a agricultorilor, a meşteşugarilor cu ateliere proprii, a întreprinzătorilor

particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucrează la persoane fizice, a

persoanelor care deservesc blocurile de locatari, aflate în incapacitate temporară sau

permanentă de muncă, în caz de bătrâneţe şi în alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea,

asigurările sociale îi ocrotesc şi pe membrii familiilor persoanelor de mai sus.2

1.3. SCURT ISTORIC AL ASIGURĂRILOR SOCIALE

În România, primele forme ale asigurărilor sociale au apărut către sfârşitul secolului

al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, din iniţiativa lucrătorilor din fabrici.

1 Gheorghe D. Bistriceanu ; Finanţe şi credit; Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999. 2 Iulian Văcărel. Gabriela Anghelache, Gh. D. Bistriceanu, Tatiana Moşteanu, Florian Bercea, Maria Bodnar, Florin Georgescu , Finanţe publice , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.


3

Deşi, în trecut, în România aceste asigurări au cunoscut o oarecare dezvoltare ( a se

vedea Legea Manoilescu din perioada interbelică ), formele de ocrotire a cetăţenilor şi a

familiilor lor n-au putut totuşi satisface pe deplin cerinţele de viaţă ale acestora.

Asigurările sociale din ţara noastră s-au dezvoltat şi s-au perfecţionat continuu, acest

proces având loc şi în prezent. La un moment dat, coexistau mai multe sisteme de asigurări

sociale: cel de stat, cele specifice anumitor categorii de persoane: agricultori, avocaţi etc.

Asigurările sociale de stat cuprindeau cea mai mare parte a persoanelor asigurate din

România, oferind cea mai întinsă gamă de prestaţii de asigurări sociale. Până în anul 1992,

70% din beneficiarii de asigurări sociale erau cuprinşi în acest sistem. În prezent însă,

beneficiem de un sistem public naţional unificat de asigurări sociale, care prezintă o serie de

avantaje. Astfel, sistemul unic permite crearea unui cadru unitar de aplicare a legislaţiei în

domeniu, conduce la economisirea resurselor materiale şi umane, creează flexibilitate în

redistribuirea resurselor disponibile etc.

1.4. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR SOCIALE

Sistemul asigurărilor sociale are trăsături caracteristice, care sunt determinate de

condiţiile concrete de dezvoltare din România.

În perioada actuală, acest sistem naţional de asigurări sociale este constituit din

următoarele componente principale, şi anume:

asigurări sociale de stat;

asigurări sociale din cooperaţia meşteşugărească şi ale meşteşugarilor cu ateliere

proprii;

asigurările sociale din asociaţiile agricole;

asigurările sociale ale agricultorilor din gospodărie proprie;

asigurările sociale ale avocaţilor;

asigurările sociale ale slujitorilor cultelor. Structura actuală a sistemului naţional de asigurări sociale este rezultatul unor adânci

transformări revoluţionare şi al unui îndelungat proces de dezvoltare economico-socială.

Prin instituirea sistemului public naţional de asigurări sociale s-a creat un cadru unitar

de aplicare a legislaţiei în domeniu, se economisesc resurse materiale şi umane, se creează


4

flexibilitate în redistribuirea resurselor disponibile, în funcţie de cerinţele pentru anumite

prestaţii, se întăreşte controlul privind constituirea şi utilizarea resurselor şi calitatea

prestaţiilor. Sistemul public naţional al asigurărilor sociale ale ţării noastre este în continuă

dezvoltare şi perfecţionare.

1.5. PRINCIPIILE ASIGURĂRILOR SOCIALE

Sistemul public naţional de asigurări sociale are la bază următoarele principii:

Unicitatea, principiu conform căruia este organizat şi funcţionează un singur sistem public

naţional de asigurări sociale , garantată de către stat. Prin instituirea sistemului unificat se

urmăresc diminuarea riscurilor care decurg din existenţa mai multor sisteme de asigurări

sociale, precum şi încurajarea mobilităţii pe piaţa muncii, neîngrădită de rigiditatea anterioară

a organizării asigurărilor sociale.

Egalitatea, principiu conform căruia toţi cetăţenii, care îndeplinesc aceleaşi condiţii

prevăzute de lege, beneficiază de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii. Cetăţenii sunt

ocrotiţi prin asigurările sociale potrivit sistemului de salarizare sau, după caz, în concordanţă

cu venitul realizat. Potrivit acestui principiu, nivelul salariului reprezintă elementul

fundamental în funcţie de care se determină cuantumul pensiilor, indemnizaţiilor şi al altor

drepturi de asigurări sociale.

Principiul solidarităţii sociale, prin aceasta înţelegându-se solidaritatea între diferite

categorii de persoane: între persoanele sănătoase şi cele bolnave, între bogaţi şi săraci, între

persoanele singure şi cele cu familie.

Obligativitatea. Cuprinderea în asigurările sociale a întregului personal din companiile

naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, întreprinderile private, a cooperatorilor,

asociaţilor, ţăranilor cu gospodărie individuală, a avocaţilor, a slujitorilor cultelor, a tuturor

pensionarilor şi a membrilor lor de familie este obligatorie. Practic, astăzi toţi cetăţenii activi


5

ai ţării, pensionarii şi membrii lor de familie sunt ocrotiţi, prin asigurările sociale, ceea ce

înseamnă că la baza asigurărilor sociale se află principiul generalităţii.

Contributivitatea, principiu conform căruia fondurile sistemului public naţional al

asigurărilor constituie, în principal, prin contribuţiile companiilor naţionale, ale regiilor

autonome, ale societăţilor comerciale, întreprinderilor mixte şi private, instituţiilor publice

etc.

Principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata

obligaţiilor ce revin sistemului public, conform legii.

Autonomia, adică administrarea de sine stătătoare a sistemului public, conform legii.

În literatura de specialitate, există şi o altă părere în care sistemul public naţional de asigurări

sociale este organizat în baza principiilor astfel:

Unicitatea, care în plus faţă de cele prezentate anterior, este expresia solidarităţii sociale, în

general, şi a solidarităţii între generaţii, în special. Constituirea sistemului public naţional de

asigurări sociale a avut în vedere structura ocupaţională, ca urmare a restructurării

economice, a constituirii şi funcţionării mecanismelor economiei de piaţă. Sistemul securităţii

sociale se bazează pe trei componente: regimul unic obligatoriu de asigurări sociale; regimuri

sociale private, facultative, şi un sistem modern de securitate socială.

Obligativitatea. Caracterul obligatoriu al asigurărilor sociale în sistemul public naţional dă

consistenţă solidarităţii sociale şi este corelativ garantării de către stat a acestui sistem,

reduce posibilitatea lipsei veniturilor şi, deci, a dependenţei persoanei în cazul producerii

riscurilor asigurate şi constituie premisa fundamentală a echilibrului financiar al sistemului

public naţional al asigurărilor sociale.

Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale. Statul este garantul acestui

drept exercitat prin sistemul public naţional al asigurărilor sociale. Statul sprijină acest sistem

al asigurărilor sociale, în situaţii temeinic motivate, prin acoperirea deficitelor financiare

potrivit prevederilor legii bugetului de stat.

Cetăţenii sunt ocrotiţi în toate cazurile şi pentru toată perioada de pierdere a capacităţii lor

de muncă, iar mamele se bucură şi de ocrotire socială deosebită în caz de sarcină, lehuzie,

pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, când au copii mici bolnavi etc.


6

Contributivitatea. Mai putem adăuga faţă de cele de mai sus, că, salariaţii, cooperatorii şi

ceilalţi asiguraţi cotizează parţial şi diferenţiat pentru obţinerea biletelor de tratament balnear

şi odihnă. Salariaţii, membri cooperatori, asociaţii, angajaţii întreprinderilor private plătesc

contribuţia pentru pensia suplimentară; la pensionare, persoanele respective beneficiază, pe

lângă pensia de bază, şi de o pensie suplimentară. Pentru şomeri, contribuţiile de asigurări

sociale se plătesc din fondul pentru plata ajutorului de şomaj.Prin reforma asigurărilor sociale

se preconizează aproximativ 33% din contribuţii să fie trecute în sarcina angajaţilor.

Egalitatea. Cetăţenii străini sau apatrizii, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României şi

îndeplinesc condiţii legale, sunt cuprinşi în sistemul nostru public naţional de asigurări

sociale. Cetăţenii români care îşi desfăşoară activitatea în străinătate, în interesul statului

român, sunt cuprinşi in sistemul public naţional şi care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa

în străinătate beneficiază de drepturile de asigurări sociale în condiţiile convenţionale la care

România este parte.

Ocrotirea cetăţenilor se realizează în concordanţă cu cerinţele eticii şi echităţii sociale,

ceea ce înseamnă că pensiile şi celelalte forme de ocrotire sunt reglementate şi acordate pe

baza contribuţiei aduse la dezvoltarea societăţii noastre, urmărindu-se concomitent realizarea

unui raport echitabil între veniturile care provin din salarii şi cele realizate din pensii, raport

menit să stimuleze persoanele care lucrează efectiv în diferite sectoare de activitate ale

producţiei materiale, în domeniul social-cultural etc.; de asemenea, se urmăreşte realizarea

unor proporţii echitabile între pensiile mici şi cele mari, au loc trimiteri la tratament balnear

în mod gratuit a pensionarilor cu pensii mai mici, trimiteri gratuite la odihnă în staţiunile

balneo-climaterice ale copiilor din familiile cu mulţi copii etc.

Pensiile de asigurări sociale sunt scutite de orice taxe şi impozite. Pensiile de asigurări

sociale, precum şi actele procedurale pentru dobândirea lor nu sunt impozabile şi nici

taxabile. Cererile care au drept scop stabilirea dreptului la pensie sau indemnizaţie de

asigurări sociale, introduse în faţa oricăror instituţii, sunt scutite de taxe.

Imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de asigurări sociale. Acest

principiu este expres prevăzut de legislaţia de asigurări sociale. Salariaţii, membri

cooperatori, asociaţii, agricultorii şi ceilalţi cetăţeni care îndeplinesc condiţiile legale au

dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie, indemnizaţie etc.


7

Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici parţial.

Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu constituie un drept personal şi nu pot face

obiectul vreunei tranzacţii, nu pot fi limitate şi nu pot fi cedate nici total, nici parţial,

deoarece sunt menite să asigure condiţii decente de viaţă persoanei căreia i-au fost conferite.

Autonomia şi descentralizarea, potrivit căruia asigurările sociale se înfăptuiesc de către

asiguraţii respectivi prin organe proprii şi organizaţii competente. S-a înfiinţat Casa

Naţională de Asigurări Sociale, organism autonom, care asigură aplicarea legislaţiei în

domeniul asigurărilor sociale, se preocupă de realizarea veniturilor, de efectuarea

cheltuielilor, de stabilirea şi de plata drepturilor de asigurări sociale.3

1.6. POZIŢIA ASIGURĂRILOR SOCIALE ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

Rolul asigurărilor sociale rezultă din principiile ce stau la baza lor, precum şi din

modul cum se constituie şi se folosesc fondurile băneşti respective.

Reglementarea sistemului de asigurări sociale cuprinde, de asemenea, o serie de

norme pentru înfăptuire unei tot mai bune igiene sau securităţi a muncii, prevenirea

îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii cetăţenilor şi a familiilor lor, ceea ce are ca

urmare menţinerea şi creşterea capacităţii lor de muncă.

Asigurările sociale sunt o pârghie pe care statul o foloseşte şi pentru întărirea

disciplinei în muncă. Prin modul cum sunt reglementate, prin indemnizaţiile plătite şi prin

unele restricţii prevăzute, asigurările sociale contribuie la respectarea în întărirea disciplinei

în muncă, cu efecte pozitive asupra productivităţii muncii, dezvoltării indicatorilor economici

şi sociali. Prin avantajele acordate şi prin restricţiile aplicate, asigurările sociale stimulează

ridicarea calificării personalului, îmbunătăţirea calităţii muncii, stabilitatea salariaţilor în

3 Gheorghe D. Bistriceanu , Finanţe şi credit , Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999.


8

aceeaşi unitate, realizarea unei vechimi cât mai mari în muncă, combaterea absenţelor nemotivate de la muncă, reducerea numărului de zile nefolosite pentru muncă etc.

Asigurările sociale au un rol important în educarea cetăţenilor, în dezvoltarea

conştiinţei cetăţeneşti, în promovarea echităţii sociale; ele cultivă atitudinea responsabilă faţă

de muncă, faţă de familie contribuind astfel la inocularea trăsăturilor etico-spirituale înainte

ale fiecărui cetăţean, la respectarea normelor de convieţuire sociale şi dezvoltarea atitudinii

de apărare a avutului public şi privat.

1.7. SURSELE DE CONSTITUIRE A FONDURILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE

În România, cuantumul fondurilor asigurărilor sociale de stat depinde, în principal, de

mărimea veniturilor realizate de personalul încadrat în muncă, deoarece agenţii economici şi

instituţiile plătesc contribuţiile pentru asigurările sociale, în funcţie de aceste venituri.

Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale sunt:

1. Contribuţiile pentru asigurările sociale de stat. Contribuţia la asigurările

sociale se plăteşte lunar de către agenţii economici cu capital de stat mixt sau

privat, de către instituţiile publice pentru personalul lor, de către întreprinderile

mici pentru salariaţii lor, de către asociaţiile cu scop lucrativ, persoanele

autorizate să desfăşoare o activitate independentă, precum şi de persoanele fizice

care angajează personalul casnic pentru îngrijirea blocurilor de locatari.Aceste

contribuţii, cu ponderea cea mai ridicată în formarea fondurilor de asigurări

sociale, se calculează prin aplicarea unor procente asupra fondului de salarii

brute al agenţilor economici şi instituţiilor. Nivelul acestor contribuţii este

diferenţiat, în funcţie d e grupele de muncă astfel: pentru grupa I de muncă,

contribuţia este de 40% asupra câştigului brut al salariaţilor, pentru grupa a-II-a

35%, iar pentru grupa a-III-a 30%. Pentru personalul casnic, angajat la persoane

fizice, cota de contribuţie este de 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai

puţin decât salariul minim pe economie. Contribuţiile pentru asigurările sociale


9

se calculează asupra fondului total de salarii folosit de către agenţii economici,

în care se cuprind: 4

salariile tarifare ale întregului personal al unităţilor (personal permanent,

temporar sau zilier);

drepturile băneşti pentru concediile legale şi suplimentare;

salariile cuvenite lucrătorilor scoşi din producţie, pentru a urma o şcoală

profesională şi cele care se acordă elevilor şcolilor profesionale, pentru

perioada de practică în producţie;

onorariile plătite specialiştilor pentru expertizele efectuate;

sporurile de salarii (sporul pentru vechimea neîntreruptă în muncă, pentru

condiţii novice de muncă sau periculoase, pentru munca prestată suplimentar

peste programul de lucru, sporul pentru munca de noapte);

indemnizaţiile de conducere;

sume prevăzute a se acorda din fondul de participare a personalului la

profituri;

drepturile băneşti ce se acordă personalului pe perioada de timp cât

îndeplineşte diferite obligaţii de stat obşteşti;

premiile prevăzute să se acorde personalului în cursul anului.

În fondul total de salarii nu se includ şi deci nu se calculează contribuţii de asigurări

sociale pentru:

drepturile plătite asiguraţilor din fondurile asigurărilor sociale de stat;

premiile şi recompensele ocazionale individuale acordate pe baza aprecierii

conducerii unităţii;

premiile acordate de unităţile economice din beneficiile realizate;

diurnele de deplasare şi detaşare;

indemnizaţiile de transferare;

indemnizaţiile şi ajutoarele acordate personalului;

preavizele pentru desfacerea contractului de muncă;

drepturile de autor şi colaborare;

4 Marinică Dobrin; Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.


10

încasările realizate de şcolile profesionale din vânzarea diferitelor obiecte

confecţionate de elevi;

indemnizaţiile de incorporare etc.

Agenţii economici care creează locuri de muncă şi care îşi achită contribuţia la

asigurările sociale la scadenţă sau în termen de 3 zile lucrătoare de la această dată, se bucură

de o serie de reduceri, în vreme ce aceia care plătesc cu întârziere sunt penalizaţi cu 10-15%

din suma restantă.

2. Contribuţia unităţilor particulare bazate pe libera iniţiativă. Aceasta se

plăteşte la bugetul asigurărilor sociale de stat de către patronii întreprinderilor

mici, salariaţii acestora, membrii asociaţiilor familiale, membrii asociaţiilor cu

scop lucrativ şi de către persoanele care desfăşoară o activitate independentă,

autorizată.

Unităţile trebuie să vireze la bugetul asigurărilor sociale o contribuţie de 25% aplicată

la salariul fix. Stabilit în contractul de muncă, sau la venitul lunar, stabilit în contractul de

asigurare socială, inclusiv asupra impozitului aferent acestui salariu. Totodată, trebuie să

depună contribuţia la fondul pentru plata ajutorului de şomaj, calculată în procent de 25%,

aplicat asupra fondului de salarii realizat lunar. Pentru persoanele care lucrează în baza unor

contracte de prestări servicii, unităţile nu plătesc contribuţia la asigurările sociale şi nici

pensia suplimentară.

3. Contribuţiile diferenţiate ale salariaţilor şi pensionarilor care merg la

tratament balnear sau la odihnă. Aceste contribuţii, reprezentând aproximativ

1% din totalul veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, se stabilesc

diferenţiat, în funcţie de staţiuni, sezoane, profil, durata sejurului, categoria de

confort, perioada calendaristică, mărimea salariilor tarifare lunare, de cuantumul

pensiei, precum şi în funcţie de costul mediu al trimiterii.

Pensionarii I.O.V.R. neangajaţi, beneficiarii de ajutor social, pensionarii de asigurări

sociale de stat, pensionarii militari care au prime minime sunt scutiţi de plata acestor

contribuţii. Ei beneficiază în mod gratuit de tratament balnear.


11

4. Contribuţiile pentru constituire fondului pentru plata ajutorului de şomaj,

a ajutorului de integrare profesională şi a alocaţiei de sprijin. Această

contribuţie reprezintă:

contribuţie de 5% din fondul de salarii lunar, în valoare brută, plătită de

persoanele fizice şi juridice române cu sediul în România, care angajează

personal român;

contribuţie de 1% din salariul de bază lunar de încadrare brut, plătită de

salariaţi;

contribuţie de 1% din veniturile membrilor cooperatori;

eventuala subvenţie de completare a bugetului statului.

5. Alte venituri. Bugetul asigurărilor sociale de stat mai este alimentat şi cu alte

venituri, cum sunt: sumele rezultate din lichidarea debitelor din anii anteriori,

restituirea subvenţiilor acordate staţiunilor balneare în anii precedenţi şi

nefolosite, majorările şi amenzile aplicate pentru neplata la timp şi integrală a

contribuţiilor de asigurări sociale, restituirea unor sume plătite din eroare, pensii

neachitate.

De asemenea, bugetul asigurărilor sociale de stat mai este alimentat şi cu excedentul

anului precedent, care se reportează pe anul următor.

6. Contribuţia la pensia suplimentară. Contribuţia de 5% pentru pensia

suplimentară, plătită de personalul încadrat în muncă, constituie o sursă

importantă pentru formarea fondurilor de asigurări sociale. Această contribuţie

reprezintă o formă de participare a salariaţilor şi a altor persoane la alimentarea

unui fond din care, la pensionare, se va acorda, pe lângă pensia de bază, şi o

pensie suplimentară.

Contribuţia pentru pensia suplimentară se plăteşte de către toţi salariaţii cuprinşi în

sistemul asigurărilor sociale, pentru sumele încasate drept salarii de bază, la care se adaugă:

sporul de vechime, sporul pentru lucrul în subteran, sporul pentru condiţii grele de muncă,

sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, alte sporuri prevăzute în contractele

individuale de muncă. Toate veniturile luate în calcul la stabilirea pensiei suplimentare sunt

venituri brute.


12

Contribuţia pentru pensia suplimentară se datorează pentru întreaga perioadă care

constituie vechime în muncă, inclusiv perioada în care salariaţii se află în incapacitate

temporară de muncă sau în concediu pentru naşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2

ani şi primesc indemnizaţia de asigurări sociale.

Contribuţia pentru pensia suplimentară se datorează şi de către cei care cumulează

pensii cu salariul pe baza contractului de muncă, dar nu şi de către cei care prestează servicii

sau execută lucrări pe baza contractelor civile sau efectuează alte prestaţii care nu au la baza

contracte de muncă reglementate de legislaţia muncii.

Contribuţia nu trebuie plătită nici de către salariaţi pentru perioadele nelucrate şi

consemnate ca atare în cartea de muncă, perioadele care nu constituie vechime în muncă.

Contribuţia pentru pensia suplimentară se reţine de persoanele juridice şi de cele

fizice care folosesc personal salariat şi se virează de acestea, la plata chenzinei a doua, la

C.E.C. Fondurile pentru pensia suplimentară se gestionează de Ministerul Muncii şi

Protecţiei Sociale. Contribuţia pentru pensia suplimentară se plăteşte în aceleaşi condiţii şi de

către angajaţii întreprinderilor private

Conform legislaţiei româneşti în materie, drepturile de asigurări sociale acoperă

majoritatea riscurilor sociale, aşa cum sunt menţionate de principalele documente juridice

internaţionale (Convenţia nr. 102/1952 a O.I.M. şi Codul European al Securităţii Sociale),

respectiv bătrâneţea, invaliditatea, maternitatea, şomajul etc.

Principalele drepturi de ocrotire a cetăţenilor în cadrul asigurărilor de stat sunt:

pensiile, trimiterile la tratament balnear şi odihna, indemnizaţiile şi ajutoarele, unele

cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii, ajutor în caz de şomaj şi ajutor în vederea integrării

profesionale.

1.8. PENSIILE

Pensiile de asigurări sociale de stat sunt definite, în literatura juridică, ca drepturi

băneşti acordate salariaţilor la expirarea unei perioade determinate de activitate şi la

împlinirea vârstei prevăzute de lege ori în cazul pierderii totale sau în cea mai mare parte a

capacităţii de muncă, precum şi a urmaşilor acestor persoane.


13

Dreptul la pensie face parte, conform formulării exprese a legii, din categoria

drepturilor imprescriptibile, altfel spus, orice persoană care îndeplineşte condiţiile legii

pentru a primi pensie poate oricând să solicite înscrierea la pensie, oricât timp ar fi trecut de

la data naşterii dreptului la pensie; plata pensiei nu se poate face însă retroactiv. Tot potrivit

legii, dreptul la pensie nu poate fi cedat total sau parţial, cu alte cuvinte, este vorba de

incesionabilitatea acestui drept.

Sistemul de pensii este întemeiat pe principul echităţii sociale, mărimea pensiei

acordate fiecărui individ fiind calculată în raport cu salariul obţinut în perioada activă.

Sursele de formare a fondurilor băneşti destinate plăţii pensiilor se formează prin contribuţia

salariaţilor, agenţilor economici, instituţiilor, întreprinzătorilor particulari şi a cetăţenilor care

folosesc personalul casnic.

Se poate spune că, prin intermediul asigurărilor sociale - mai concret, prin plata

contribuţiei de asigurări sociale - patronul şi salariatul se asigură cu anticipaţie în vederea

limitării efectelor patrimoniale negative generate de producerea unui risc social, inclusiv al

pierderii temporare a capacităţii de muncă ca urmare a îmbolnăvirii. Trebuie menţionat faptul

că oricine poate primi doar o singură pensie de bază. În cazul în care o persoană are dreptul

să primească mai multe pensii de bază, ea este obligată să opteze pentru una dintre ele.

Prin intermediul asigurărilor sociale de stat se acordă următoarele pensii:

pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă;

pensia pentru pierderea capacităţii de muncă din cauza de accident de muncă sau

boală profesională;

pensia pentru pierderea capacităţii de muncă în afara procesului de muncă;

pensia de urmaş;

pensia suplimentară.

Pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă se acordă atunci când o persoană

îndeplineşte condiţiile impuse de lege în ceea ce priveşte vârsta şi vechimea în muncă.

Pensionarea se face la cerere sau din oficiu. La cerere, pensionare se face pentru

bărbaţi la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au o vechime în muncă de minim 30 de ani, iar

la femei la împlinirea vârstei de 55 de ani,, dacă au o vechime în muncă de minim 25 de ani.

Pensionarea din oficiu se face după împlinirea de către bărbaţi a vârstei de 62 de ani,

dacă au o vechime în muncă de minim 30 de ani, şi la femei după atingerea vârstei de 57 de


14

ani, dacă au o vechime în muncă de minim 25 ani. Pe baza cererii salariaţilor, agenţii

economici pot însă aproba ca aceste persoane să-şi continue activitatea.

Mărimea pensiei se determină pe baza unui procent din salariul mediu tarifar. Acest

procent variază între 54% şi 85% din salariul mediu tarifar lunar pe o perioadă de 5 ani

consecutivi din ultimii 10 ani de muncă, ani selectaţi de către viitorul pensionar.

La baza de calcul a pensiei se află salariul tarifar la care se adaugă, atunci când este

cazul:

sporuri pentru desfăşurarea muncii în subteran, pe platforme marine şi de extracţie;

indemnizaţia de zbor;

sporul pentru condiţii grele de muncă;

sporul pentru lucrul sistematic peste program, pentru exercitarea unei funcţii

suplimentare etc.

Pensia pentru pierderea capacităţii de muncă din cauza de accidente de muncă sau

boală profesională se acordă persoanelor încadrate în muncă şi care, din cauza unor

accidente de muncă survenite în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu sau pe perioada

transportului la/de la serviciu, din cauza bolilor profesionale sau tuberculozei, şi-au pierdut

total sau parţial capacitatea de muncă.

Acest tip de pensie se acordă şi persoanelor care, deşi nu au fost încadrate în muncă în

momentul apariţiei bolii/accidentului care provoacă o invaliditate de gradul I (pierderea totală

a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire sau de orientare spaţială), II (pierderea

totală a capacităţii de muncă cu posibilitatea individului de a se autoservi) sau III (pierderea a

mai mult de jumătate din capacitatea de muncă) au avut calitatea de soldat, elev, ucenic sau

student.

Încadrarea în una din cele trei grupe de invaliditate se face ţinând seama de:

natura, graviditatea şi evoluţia bolii;

posibilităţile de recuperare a capacităţii de muncă;

elementele care pot determina agravarea bolii.

Pentru primele grade de invaliditate, mărimea pensiei se stabileşte în raport cu

vechimea în muncă ca procent din salariul tarifar şi alte venituri salariale la data stabilirii

pensiei, procent diferenţiat pe grupe de muncă şi tranşe de salariu.


15

În situaţia în care gradul de invaliditate se modifică, pensia corespunzătoare noului

grad de invaliditate se stabileşte pe baza cuantumului pensiei avute la gradul anterior de

invaliditate, iar la împlinirea vârstei standard prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei

pentru limita de vârstă beneficiarul pensiei poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre

pensii.

Pensia pentru pierderea capacităţii de muncă în afara procesului de muncă

(invaliditate) se acordă persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă total sau parţial

în afara procesului de muncă sau din cauza unor boli obişnuite, cu condiţia ca persoanele în

cauză să aibă o vechime minimă în muncă diferenţiată, în raport cu vârsta şi sexul

solicitantului.

Pensia de urmaş se acordă persoanelor aflate în întreţinerea legală a celui decedat, a

cărui obligaţie legală de întreţinere este asumată de asigurările sociale de stat.

Dreptul la pensie de urmaş este recunoscut copiilor şi soţiei supravieţuitoare, aceasta

acordându-se, în lipsa unei restricţii legale, indiferent de tipul de pensie cuvenită persoanei

decedate.

Pensia de urmaş poate fi folosită numai pentru acoperirea necesităţilor copiilor,

indiferent de persoana care o încasează, de numărul copiilor sau de starea civilă a

soţului/soţiei în viaţă.

Pensia de urmaş se acordă şi soţiei supravieţuitoare numai dacă aceasta îndeplineşte

condiţiile prevăzute de lege cu privire la vârsta, durata căsătoriei, numărul copiilor rezultaţi

din căsătorie, capacitatea de muncă şi starea civilă.

Trebuie menţionat faptul că dreptul la pensie de urmaş este pierdut de către soţia

supravieţuitoare în cazul în care aceasta se recăsătoreşte, este încadrată în muncă sau

dobândeşte venituri permanente dintr-o activitate desfăşurată în calitate de liber profesionist

sau meseriaş.

Pensia suplimentară este acordată pensionarilor sau urmaşilor acestora, dacă

susţinătorii decedaţi au contribuit la formarea fondului destinat acestui scop, mărimea acestei

pensii depinzând de valoarea contribuţiei şi de mărimea salariului mediu tarifar lunar.

Din punct de vedere juridic, pensia suplimentară face parte din aşa-numitul sistem

complementar de pensii, respectiv din acea categorie de drepturi de asigurări sociale care au

la bază contribuţia exclusivă a persoanei asigurate. Accesul la pensia suplimentară este


16

deschis asiguratului din momentul în care devine pensionar în sistemul asigurărilor sociale de

stat, indiferent de categoria pensiei pe care o primeşte (pensie pentru munca depusă şi limita

de vârstă, pensie de invaliditate).

Trebuie menţionat faptul că, dacă o persoană a plătit contribuţia la mai multe sectoare

cu sisteme proprii de asigurări sociale, se iau în considerare toţi anii de contribuţie, în aceste

cazuri pensia suplimentară fiind plătită de sectorul care a acordat pensia de bază de asigurări

sociale.

Pensionarea anticipată cu reducerea limitei de vârstă a fost instituită prin Legea nr.

2/1995 şi are în vedere, în principiu, reducerea cu maxim 5 ani a vârstei minime de

pensionare, de această reducere beneficiind însă numai anumite categorii de salariaţi.

Mărimea pensiei anticipate este calculată potrivit procedurii generale, la pensia astfel

obţinută aplicându-se un coeficient de 0,3% pentru fiecare lună cu care s-a redus vârsta de

pensionare.

Cu aceasta valoare se reduce pensia rezultată.

De această pensie pot beneficia asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii

deosebite de muncă şi persoanele care au primit deja atât alocaţia de şomaj, cât şi cea de

sprijin.

La împlinirea vârstei standard de pensionare, pensia anticipată devine pensie pentru

limită de vârsta, prin eliminarea diminuărilor de 0,3% pentru fiecare lună cu care s-a redus

vârsta de pensionare şi adăugarea eventualelor strategii de cotizare realizate în perioada de

anticipare.

1.9. INDEMNIZAŢII ŞI AJUTOARE

Indemnizaţiile şi ajutoarele de şomaj pot fi grupate în:

ajutorul de şomaj;

alocaţia de sprijin;

ajutorul în caz de deces;

indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii

(concediul medical);


17

indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă;

indemnizaţia în caz de maternitate;

indemnizaţia de naştere;

indemnizaţia pentru creşterea copilului până la doi ani.

Ajutorul de şomaj. După 1990, necesitatea reformării economiei centralizate prin

restructurarea sectoarelor nerentabile din economia naţională, a pus în mod dramatic

problema disponibilizării unui număr important de salariaţi. În acest cadru, a fost adoptată

Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, lege

modificată ulterior în câteva rânduri.

Legea defineşte şomerul drept persoana aptă de muncă, care nu poate fi încadrată din

lipsă de locuri de muncă disponibile corespunzătoare pregătirii sale. Legea nr. 1/1991

instituie în sarcina celor care vor beneficia de ajutorul de şomaj îndeplinirea cumulativă a

următoarelor două condiţii:

persoanele în cauză să fie apte de muncă;

solicitanţii ajutorului de şomaj să se înscrie la oficiile forţei de muncă.

Ajutorul de şomaj este acordat:

persoanelor al căror contract de muncă a fost desfăcut la iniţiativa unităţii în care a

fost încadrat;

persoanelor al căror contract de muncă a fost desfăcut iniţiativa lor, pentru motive

care, la reîncadrare, nu întrerup vechimea în muncă;

persoanelor care au fost încadrate cu contract de muncă pe o perioadă determinată.

Drepturile persoanelor care beneficiază de ajutorul de şomaj sunt următoarele:

dreptul la vechime în muncă;

dreptul la asistenţă medicală gratuită;

menţinerea drepturilor locative, cu excepţia ocupării unor locuinţe de serviciu;

dreptul la orice prestaţie de asigurări sociale reglementată prin lege, în cazul pierderii

capacităţii de muncă (indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, pensie de

invaliditate).


18

Mărimea ajutorului de şomaj variază între 50% şi 60% din salariul de bază brut, din

care se deduce impozitul, dar nu mai puţin de minim de 75% din salariul de bază minim brut

pe ţară impozitat. De asemenea, cuantumul ajutorului de şomaj nu poate depăşi suma a cel

mult două salarii minime brute pe ţară din care s-a dedus impozitul legal. Pentru a beneficia

de ajutorul de şomaj, o persoană trebuie:

să fie înscrisă la oficiile forţei de muncă unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, dacă au

avut ultimul loc de muncă în acea localitate;

starea sănătăţi să îi permită reîncadrarea în muncă.

Nu beneficiază de şomaj persoanele:

care deţin împreună cu membrii familiei terenuri agricole în suprafaţă de cel puţin

20.000 m2 în zone colinare şi de şes, şi de cel puţin 40.000 m2 în zonele montane;

care obţin venituri proprii sau care realizează venituri din prestarea unor activităţi

autorizate, aceste venituri fiind de cel puţin jumătate din salariul minim brut pe ţară

din care s-a dedus impozitul legal;

cărora li s-a oferit un post de muncă corespunzător pregătirii lor, situat la o distanţă de

maxim 50 km de domiciliu;

care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensia pentru munca depusă şi limita de

vârstă;

care au absolvit învăţământul liceal şi urmează forme superioare de pregătire

profesională, indiferent de forma acestora.

Ajutorul de şomaj se plăteşte pentru o perioadă de 270 zile, în această perioadă

şomerul fiind obligat să urmeze cursurile de specializare sau recalificare profesională

organizate de oficiile forţei de muncă.

Alocaţia de sprijin. Prin modificarea Legii nr. 1/1991 prin Legea nr. 86/1992 a fost

reglementat un nou drept în favoarea şomerilor şi a persoanelor asimilate acestora, şi anume,

alocaţia de sprijin. În fapt, alocaţia de sprijin reprezintă un ajutor de şomaj diminuat acordat

în condiţii ceva mai restrictive decât ajutorul de şomaj şi care are drept scop garantarea unui

venit minim necesar susţinerii traiului pentru şomerii “cronici”.


19

Alocaţia de sprijin se acordă pe o perioadă de 18 luni beneficiarilor ajutorului de

şomaj, după expirarea perioadei de plată a ajutorului de şomaj, în condiţiile în care persoana

solicitantă îndeplineşte următoarele cerinţe:

să nu deţină împreună cu membrii familiei terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare

decât prevede legea;

să nu realizeze împreună cu membrii familiei un venit mediu lunar pe membru de

familie de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară, din care s-a scăzut

impozitul prevăzut de lege.5

Ajutorul de deces. Acest tip de ajutor este recunoscut salariaţilor şi membrilor lor de

familie. De precizat că acest ajutor poate fi plătit, în cazul decesului angajatului, fie

membrilor de familie, fie persoanelor din afara familiei care au suportat cheltuieli de deces,

în condiţiile în care persoanele respective nu au un venit lunar mai mare decât cel stabilit de

lege. Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin Legea bugetului asigurărilor

sociale de stat, valoarea lui neputând fi mai mică decât salariul mediu brut pe economie şi se

acordă numai la cerere, pe baza certificatului de deces.

Concediul medical se acordă salariaţilor, inclusiv celor aflaţi în perioada de probă,

indiferent de durata contractului de muncă, în condiţiile în care îndeplinesc cerinţele

prevăzute de lege cu privire la vechimea în muncă. Plata indemnizaţiei se face şi persoanelor

ale căror contracte au fost suspendate sau au încetat din motive neimputabile salariaţilor şi

dacă incapacitatea temporară de muncă a apărut înainte de desfacerea contractului de muncă.

Cuantumul acestor indemnizaţii variază între 50% şi 85% din salariul tarifar lunar, în

funcţie de vechimea în muncă a salariatului respectiv. Trebuie menţionat însă că reforma

sistemului de asigurări sociale în România, consemnată în Cartea Alba a Ministerului Muncii

şi Protecţiei Sociale, prevede că această indemnizaţie să reprezinte pentru toţi salariaţii 75%

din salariul tarifar, iar pentru primele trei zile de incapacitate de muncă să nu se acorde nici o

indemnizaţie.

Indemnizaţia în caz de maternitate este acordată salariatelor gravide, indiferent de

vechimea în muncă a acestora. Salariatele beneficiază în aceste cazuri de asistenţă medicală,

de medicamente şi de internare în maternitate sau case de naşteri în mod gratuit. Potrivit

5 Marinică Dobrin; Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.


20

prevederilor Codului Muncii şi legislaţiei româneşti, femeile gravide încadrate în muncă au

dreptul la încasarea unei indemnizaţii în caz de maternitate care reprezintă între 50% şi 85%

din salariul tarifar lunar, în funcţie de vechimea în muncă a acestora. Perioada de timp pentru

care se plăteşte această indemnizaţie depinde de data naşterii şi starea de sănătate a copilului,

durata maxima fiind de 126 de zile calendaristice. Reforma asigurărilor prevede ca şi tatăl

copilului poate beneficia de concediul post-natal de 5 zile lucrătoare (cu posibilitatea măririi

la 10 zile lucrătoare) cu condiţia să-şi fi achitat la zi contribuţia legală la asigurările sociale.

Indemnizaţia de naştere este unică şi se acordă mamei, indiferent de mărimea

veniturilor părinţilor, numai după naşterea celui de al doilea copil şi pentru fiecare copil

născut ulterior, valoarea acestei indemnizaţii fiind de 100.000 lei.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului handicapat reprezintă

un sprijin financiar acordat mamelor salariate care au copii în vârstă de până la doi ani (şi trei

în cazul copilului cu handicap), cuantumul acestei indemnizaţii reprezentând 85% din salariul

tarifar lunar. De aceasta indemnizaţie beneficiază femeile care au devenit tutore, au adoptat

copii sau au copii încredinţaţi mai mici de doi ani.

Aceste indemnizaţii se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau a

copilului cu handicap, cu afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani, se acordă

pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie.

1.10. ASIGURĂRIILE SOCIALE ALE AGRICULTORILOR

Potrivit legii nr. 80/1992 (modificata prin Legea nr. 1/1994) Art.1, agricultorii şi

proprietarii de terenuri forestiere, precum şi membrii lor de familie în vârstă de peste 15 ani,

care prestează o muncă nonsalarială în cadrul gospodăriilor individuale sau în cadrul

formelor asociative din agricultură beneficiază de drepturi de asigurare socială.

Persoanele asigurate din această categorie beneficiază de următoarele drepturi de

asigurări sociale: pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, pensie pentru pierderea

capacităţii de muncă, pensie de urmaş, ajutor de deces, indemnizaţii şi alte drepturi de

asigurări sociale. Pensiile constituie principala formă de protecţie a agricultorilor prin


21

asigurările sociale de stat, dreptul la pensie fiind şi în cazul agricultorilor imprescriptibil şi

netransmisibil.

Pensia pentru limita de vârstă se acordă persoanelor care îndeplinesc cumulativ

următoarele condiţii:

bărbaţii au îndeplinit vârsta de 62 de ani şi au o durată de asigurare de minim 30 de

ani;

femeile au împlinit vârsta de 57 de ani, şi au o durată de asigurare de minim 25 de ani.

Pensia minimă integrală pentru limita de vârstă nu poate fi mai mică decât jumătate

din salariul de bază minim brut pe ţară, reglementată la data calculării pensiei, aceasta

prevedere fiind verificată în cazul în care este majorat salariul de baza minim brut pe ţară, în

raport cu care se stabileşte pensia minimă integrală pentru limita de vârstă.

1.11. ALTE ASIGURĂRI SOCIALE

Potrivit art. 29 alin. 6 din “Norme privind stabilirea, desfăşurarea şi încetarea

raporturilor de muncă în unităţile care sunt organizate şi funcţionează pe baza liberei

iniţiative”, membrii asociaţiilor familiale şi persoanele care desfăşoară o activitate

independentă autorizată, beneficiază de drepturi de asigurări sociale dacă plătesc o

contribuţie care variază în raport cu plafonul de venit asigurat.

În ceea ce-i priveşte pe proprietarii întreprinderilor private, drepturile de asigurări

sociale sunt aceleaşi ca şi pentru salariaţi, dacă încheie contracte de asigurări sociale cu

Camera de muncă.

Regimul asigurărilor sociale ale avocaţilor urmează modelul legislativ pe care este

structurat sistemul asigurărilor sociale de stat atât în privinţa tipurilor de pensii reglementate,

cât şi al celorlalte ajutoare materiale de asigurări sociale.

Ceea ce deosebeşte în mod esenţial regimul asigurărilor sociale ale avocaţilor de cel

al asigurărilor sociale de stat este modul de finanţare al fondului de asigurări sociale, în


22

regimul asigurărilor sociale ale avocaţilor putându-se vorbi, practic, de autoreasigurare,

întrucât sursa principală este, în fapt, contribuţia avocatului.

Procesul de reformă din România a cuprins şi sectorul asigurărilor sociale de stat.

Pâna în anul 2000 modificările legislative au fost minore, nemodificând sistemul. După anul

2000 sistemul a fost reformat, prin promulgarea Legii privind sistemul public de pensii şi

alte drepturi de asigurări sociale, nr. 19 din 1 aprilie 2000. Deşi aduce numeroase noutăţi

în materie, se poate aprecia că totuşi legea de mai sus este perfectibilă; mulţi specialişti în

domeniul asigurărilor sociale de stat apreciază că prin această lege se încearcă mai mult

echilibrarea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat decât ameliorarea situaţiei cetăţenilor

cuprinşi în acest sistem.

Până în prezent, Legea 19/1 aprilie 2000 a suferit numeroase modificări pentru a

deveni operaţională în noile condiţii de dezvoltare ale ţării noastre.

Modificările de substanţă includ şi implementarea unor sisteme de pensii private, ca o

alternativă la actualul sistem.

1.12. ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de ocrotire a sănătăţii

populaţiei. Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe

principiul solidarităţii sociale şi al subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum

şi al dreptului alegerii libere de către asiguraţi a medicului, unităţii sanitare şi a casei de

asigurări de sănătate.

Principiile pe baza cărora sunt organizate şi funcţionează asigurările sociale de

sănătate sunt următoarele:

cuprinderea obligatorie a tuturor cetăţenilor în cadrul sistemului medico-sanitar

coerent de protecţie socială;

solidaritatea între toate categoriile sociale;

prestarea în favoarea asiguraţilor a unui pachet definit de servicii medico-sanitare;


23

finanţarea autonomă şi echilibrul financiar. Fondurile asigurărilor de sănătate se

constituie din contribuţiile în părţi egale a persoanelor fizice şi a celor juridice, iar, în

caz de nevoie, şi din subvenţii din partea statului. Activitatea financiară a asigurărilor

de sănătate respectă principiul echilibrului financiar, conform căruia suma

contribuţiilor încasate într-o anumită perioadă, trebuie să fie egală cu cheltuielile

efectuate pentru prestarea serviciilor medico-sanitare;

conducerea autonomă a asigurărilor sociale de sănătate. Aceasta presupune ca

organele asigurărilor sociale pentru sănătate sunt independente, au surse proprii de

finanţare, contabilitatea proprie, colaborează cu diferite organe ale statului şi aplică

măsurile stabilite ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

În sistemul asigurărilor sociale de sănătate sunt cuprinse, obligatoriu, următoarele

categorii de persoane:

cetăţenii români cu domiciliul în ţară sau aflaţi temporar în străinătate;

cetăţeni străini şi apatrizi care au reşedinţa în România.

De asemenea, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate sunt cuprinse, fără plata

contribuţiei, următoarele persoane:

copiii şi tinerii până la 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu

realizează venituri din muncă;

persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă sau se află în grija

familiei;

soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea persoanei

asigurate;

persoanele care beneficiază de drepturi ca urmare a faptului ca au fost persecutate din

motive politice, persoanele deportate în străinătate şi care au fost luate prizoniere.

Calitatea de asigurat - care se poate dovedi cu carnetul de asigurări sociale pentru

sănătate - se dobândeşte din ziua încheierii contractului individual de muncă al salariatului şi

se păstrează pe toată durata acestuia. Cei care nu sunt salariaţi, dobândesc calitatea de

asigurat din ziua în care şi-au achitat contribuţia şi o păstrează potrivit legii.

Calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate, o au şi

persoanele care: satisfac serviciul militar, se află în concediu medical, concediu de sarcină şi


24

lehuzie, execută o pedeapsă privativă de libertate, fac parte dintr-o familie care beneficiază

de ajutor social în conformitate cu prevederile Legii 67/1995 privind ajutorul social.

În asigurarea obligatorie de sănătate nu sunt incluşi membrii misiunilor diplomatice

acreditate în România şi cetăţenii străini care se află temporar în ţara noastră. Aceştia pot

încheia asigurările facultative.

Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează în următoarele situaţii:

o dată cu pierderea cetăţeniei şi/sau a dreptului de reşedinţă în ţară;

în caz de deces. Fondurile asigurărilor sociale pentru sănătate, gestionate de Casa Naţională de

Asigurări de Sănătate, asigură peste 90% din necesarul de resurse băneşti destinate ocrotirii

sănătăţii din România.

Aceste fonduri se constituie, conform legii, din contribuţiile asiguraţilor, din

contribuţiile agenţilor economici, din subvenţii de la bugetul de stat ( cu titlu excepţional ),

precum şi din alte surse. Finanţarea de la bugetele locale nu mai este de actualitate, în schimb

asistăm la o derulare din ce în ce mai puternică a programelor de finanţare externă.

Bugetul C.N.A.S. se prezintă, în continuare, excedentar, situaţie care permite ca în

timp să asistăm la o reducere a cotelor de contribuţii ale angajaţilor şi angajatorilor precum şi

la o mai bună finanţare a sistemului sanitar din ţara noastră.

1.13. BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT DIN ROMÂNIA

Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a bugetului public naţional; ele

este planul financiar anual care reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor

băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor şi membrilor lor de familie. La baza

elaborării şi execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat stau principiile: anualităţii,

universalităţii, echilibrării şi realităţii.

Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde la capitolul venituri, următoarele:

contribuţia pentru asigurările sociale de stat;

contribuţia parţială a personalului salariat pentru bilete de tratament balnear şi odihnă;


25

contribuţia pensionarilor pentru bilete de tratament;

alte venituri (sume obţinute din lichidarea debitelor din anii anteriori, restituirea

subvenţiilor acordate în anii precedenţi şi nefolosite, majorările şi amenzile aplicate

pentru neplata la timp şi integrală a contribuţiilor de asigurări sociale, restituirea

sumelor plătite din eroare pensii neachitate şi prescrise);

contribuţiile pentru fondul de ajutor de şomaj, alocaţia de sprijin şi ajutorul de

integrare profesională;

dobânzi pentru disponibilităţi în conturi;

excedentul bugetului anului precedent care se raportează pe anul următor.

Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde cheltuieli pentru:

pensiile plătite prin oficii;

pensiile plătite prin întreprinderi;

indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă;

indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea capacităţii de

muncă;

indemnizaţii în caz de maternitate şi pentru îngrijirea copilului bolnav;

ajutoare sociale;

ajutoare în caz de deces;

acordarea biletelor de tratament balnear şi de odihnă;

cheltuieli cu plata taxelor poştale ocazionate de transmiterea pensiilor;

unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii.

Bugetul cuprinde, în partea finală, diferenţa între venituri şi cheltuieli.

Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte distinct de bugetul administraţiei

centrale de stat şi se aprobă de către Parlament o dată cu acesta, dobândind astfel o deplină

autonomie.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este format din:

bugetul asigurărilor sociale, elaborat de organele de asigurări sociale din cadrul

Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în care sunt cuprinse veniturile şi

cheltuielile cu caracter centralizat, şi


26

bugetele pentru realizarea asigurărilor sociale ale direcţiilor judeţene şi al

Municipiului Bucureşti, subordonate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale,

rezultate din concentrarea bugetelor pentru realizarea asigurărilor sociale întocmite de

către întreprinderi, instituţii şi comune.

Bugetul asigurărilor sociale de stat se elaborează şi se administrează de către

Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale - Direcţia generală a asigurărilor sociale şi

pensiilor. Cheltuielile nu se pot înscrie în buget şi nu se aprobă fără stabilirea resurselor din

care urmează să fie efectuate.

Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu avizul Ministerului Finanţelor,

stabileşte metodologia elaborării, executării şi încheierii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pe baza datelor proprii şi a celor primite de la direcţiile judeţene şi direcţia Municipiului

Bucureşti pentru probleme de muncă şi protecţie socială, elaborează proiectul bugetului

asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor. Cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor,

proiectul de buget se depune la Guvern. Cu eventualele amendamente, proiectul de buget se

înaintează Parlamentului, până la 30 noiembrie, pentru dezbatere şi adoptare.

După aprobare, veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat se

repartizează pe trimestre şi pe unităţi teritoriale ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii

Sociale.

Veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat se execută prin unităţile

Ministerului Muncii şi Solidarităşii Sociale, cu concursul organelor financiar-bancare.

Atât în procesul elaborării, cât şi în procesul executării bugetului asigurărilor sociale

de stat, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale urmăreşte realizarea echilibrului între

venituri şi cheltuieli, acţionând în mod corespunzător.6

6Marinică Dobrin, Asigurări şi reasigurări; Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.


27

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Dan Anghel Constantinescu, Asigurări şi reasigurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998;

2. Iulian Văcărel., Florian Bercea; Asigurări şi reasigurări; Editura Expert, Bucureşti, 2001;

3. Gh. Bistriceanu, F. Bercea, E. Macovei., Lexicon de protecţie socială, asigurări şi

reasigurări, Editura Karat, 2001;

4. Marinică Dobrin; Asigurări şi reasigurări; Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2000;

5. Violeta Ciurel, Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practici internaţionale,

Editura All Beck, Bucureşti, 2000;

6. Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucureşti 1996;

7. Gheorghe D. Bistriceanu, Finanţe şi credit, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999;

8. Paul Tănăsescu, Luminiţa Ionescu, Asigurările sociale de sănătate din România, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1998;

9. Paul Tănăsescu, Managementul financiar al activităţii sanitare, Editura Tribuna

Economică, Bucureşti, 2001;


28

10. Paul Tănăsescu, Marinică Dobrin, Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică,

Bucureşti, 2002;

11. *** Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145 din 24 iunie 1997, publicată în M.O. nr.

178/31.07.1997, cu modificările ulterioare.

master guvernanţă publică europeană sociala si... · guvernanŢĂ publicĂ europeanĂ...

Documents