marin preda-viața-ca-o-pradă

212

Upload: lavinia-maria-pruteanu

Post on 09-Feb-2016

116 views

Category:

Documents


7 download

TRANSCRIPT

Page 1: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă
Page 2: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

"Dac aşi şti c efortul pentru scrierea unui romană ăm poate costa via a, mi-aşi lua toate m surileă ţ ăde siguran pentru a înl tura o eventualitateţă ăcum ar fi boala din care s mi se trag moartea.ă ăDar unica m sur hot râtoare, aceea de a renun aă ă ă ţla scris, nu aşi lua-o." MARIN PREDA

Aventura conştiin ei mele a început într-o zi de iarn când oţ ă anumit întâmplare m-a f cut s în eleg deodat c exist. Eraă ă ă ţ ă ă mult lume în cas , fiin e mari, aşezate în cerc pe scaune miciă ă ţ şi care se uitau la mine cu priviri de recunoaştere, dar parc îmiă spuneau cu ostilitate, te vedem, eşti de-al nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: "L sa i-l în pace! Na, m , şi pe-asta!" Şiă ţ ă cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe sob oă pâine mare şi rotund şi mi-a întins-o. Atunci mi-am dat seamaă c ineam strâns ceva în bra e, tot o pâine, şi c asta era cauzaă ţ ţ ă privirilor rele îndreptate asupra mea. Pusesem mâna pe pâinea de pe mas care era a tuturor şi nu mai vroiam s dau la nimeniă ă din ea. Iar acel om, de care ascultau to i, în loc s mi-o ia cuţ ă for a, cum furioşi se pare c vroiau ceilal i, f cându-m s scotţ ă ţ ă ă ă r cnete, îmi mai d duse una: "Ia-o, m , şi pe-asta!" Parc m-amă ă ă ă trezit dintr-un somn. M-am uitat la to i liniştit şi am pus cuminţ te pâinea din bra e pe mas . Nimeni nu mai m-a luat dup aceeaţ ă ă în seam , au început s rup din ea şi s m nânce.ă ă ă ă ă

Din aceast întâmplare ar reieşi c instinctele de acaparareă ă m-au dus departe de via , ceea ce nu s-a dovedit. Totuşi avenţă -turile vie ii noastre sunt ale conştiin ei, deşi via a ei adev ratţ ţ ţ ă ă nu e niciodat liber de instincte şi nu o data e neputincioas înă ă ă fa a lor, în r u, dar şi în bine.ţ ă

N-aş putea s spun cui datorez faptul c deşi am fost dat laă ă şcoal la opt ani, cu scopul m rturisit de tat l meu s înv doară ă ă ă ăţ sa m isc lesc şi pe urm , asemeni fra ilor mei mai mari, s ară ă ă ţ ă p mântul şi s cresc vite, totuşi întreaga familie a renun at maiă ă ţ pe urm la aceast idee. Fiindc în primul an abia am trecută ă ă clasa, deşi m-am trezit cu uimire citind.

Atunci de ce m-au dat mai departe s urmez şi clasa a douaă pe care abia am trecut-o? Ulterior to i au spus c înv am bine.ţ ă ăţ

Page 3: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Dar asta nu era adev rat. Numai eu ştiu ce-am putut tr i în anulă ă urm tor, la ce tortur am fost supus şi cum soarta mea s-aă ă decis parc ignorându-m . De la începutul anului nu putusemă ă înv a nimic, nu aveam c r i. Mama îmi f cuse rost de cinci lei,ăţ ă ţ ă mi-i d duse şi-mi spusese s -mi cump r cu ei "m car ă ă ă ă Citirea". M-am dus acas la înv tor, pe care l-am g sit în curte cu al ii,ă ăţă ă ţ beau cafele şi jucau tabinet, şi l-am strigat. A venit la gard. I-am spus ce vroiam, şi el a întins mâna şi i-am pus în palm micaă moned galben .ă ă

- Ce s - i iau eu, zice, cu cinci lei? O ă ţ Citire cost vreoă dou zeci şi cinci de lei.ă

- Dom'le înv tor, i-am spus eu atunci, care m gândisem oăţă ă clip c ar putea da de la el restul, dar îmi spusesem în acelaşiă ă timp c nu putea s fac aşa ceva, c nu eram fi-s u, lua i-miă ă ă ă ă ţ un maculator s am m car pe ce scrie, c de înv at pot s mă ă ă ăţ ă ă mai împrumut, dar de scris nu pot s scriu în caietele altora.ă

- Aşa e, zice, bine, când o s m duc pe la Roşiori, o s - iă ă ă ţ cump r un maculator. Da' tac-t u de ce nu- i d bani de c r i,ă ă ţ ă ă ţ c nu e om s rac?ă ă

- M mir c m las s viu şi aşa, darmite s -mi mai cumă ă ă ă ă ă pere şi c r i.ă ţ

- Aşa e, a zis înv torul senin, şi a dat creanga de m r peăţă ă sub care venise la mine la o parte şi s-a întors la mas s -şiă ă continue jocul întrerupt.

În iarna aceea hot rârea tat lui meu de a nu m mai l sa să ă ă ă ă m duc la şcoal a devenit, practic, un fapt, deşi din gur nu mă ă ă ă oprise; nu aveam cu ce m înc l a. M-am dus doar când am puă ă ţ -tut merge descul ; şi atunci am tr it acele ore de spaim despreţ ă ă care am pomenit al c rei motiv dac s-ar fi dezv luit s-ar fi peă ă ă -trecut o catastrof . Conştiin a m sura propor iile dezastruluiă ţ ă ţ care ar fi urmat, iar instinctele tremurau: nu se ştie ce-aş fi ajuns în via dac jocul întâmpl rii, al c rei erou eram, s-ar fiţă ă ă ă destrămat şi eu aş fi ap rut în ochii înv torului aşa cum eramă ăţă şi nu cum, prin nu ştiu ce mister, credea el c sunt. Adic dintreă ă cei mai buni... Se apropia sfârşitul anului şi dasc lul examinaă toat clasa, s vad pe care trece, pe cine premiaz şi pe cineă ă ă ă las reă petent. Scotea câte cinci sau şase la tabl şi îi asculta.ă Jum tate din ei parc înv aser ceva, cealalt jum tate însă ă ăţ ă ă ă ă parc nici nu trecuse pe la şcoal şi atunci înv torul începeaă ă ăţă s -i bat la pală ă m cu o nuia de corn foarte ager , de care totă ă unul dintre noi făcuse rost. Era atât de furios încât uneori îi b tea la palm pe to i cei care erau scoşi odat , deşi unii dintreă ă ţ ă

Page 4: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ei protestau indigna i c ar fi r spuns bine la întreb rile puse.ţ ă ă ă Aşteptam tremurând s -mi vie rândul. Nu ştiam nimic şiă ascultam înfiorat planşetele care umpleau clasa. B ie iiă ţ suportau bine loviturile în clipele când le primeau, dar în b nciă nu mai puteau, fluturau mâinile înroşite în aer, sau şi le vârau dezn d jdui i între genunchi. Plână ă ţ geau cu înverşunare şi obidă nedefinit fiindc nici unul nu ştia s urasc , durerea lor eraă ă ă ă pur şi în ea puteai ghici cel mult proă testul împotriva ei, a durerii în sine, fiindc durea, şi nu a învă ă torului sau a şcolii, cuţă c r ile şi istoriile ei care trebuiau învă ţ ă ate cu sila.ţ

Prima zi a trecut f r s fiu scos şi eu la examen. A doua zi,ă ă ă v zând cum stau lucrurile, în loc s fug şi înd r t s nu m maiă ă ă ă ă ă uit, am venit totuşi la şcoal , deşi ştiam ce ar putea s mi seă ă întâmple. Nu m-a scos nici în acea zi şi nici în cele urm toare. Şiă pentru ca aceast întâmplare s fie dus pân la cap t, înă ă ă ă ă nefirescul ei, la sfârşitul anului m-am pomenit printre premian i.ţ

Faptul uimi pe ai mei şi tata nu mai zise nimic, când, în toamn , îi spusei c vreau s urmez şi pe-a patra. Dar tot nu-miă ă ă lu c r i. încetul cu încetul îns se r spândi întâi printre copii,ă ă ţ ă ă apoi şi printre vecini, ideea c eu aş şti atâta carte încât era clară c dup terminarea cursului primar trebuia s fiu dat s urmeză ă ă ă mai departe, la liceu sau la şcoala normal de înv tori.ă ăţă Începui şi eu s cred acest lucru, cu atât mai mult cu cât via aă ţ de ran, înţăciuda faptului c se petrecea într-un spa iu liber, mie mi se pă ţ ă-rea c se petrece într-un arc. Dar eu nu vreau s povestesc aiciă ţ ă "amintiri"; ci doar lucruri pe care le contemplu şi azi cu un sen-timent de nelinişte c s-ar fi putut totuşi s nu aib loc, şi atunciă ă ă nici lumina care le înso eşte azi în amintire s nu fi existat.ţ ă

Nic ieri nu a fost timp în cele o mie de pagini aleă Morome ilor ţ s povestesc c l toria pe care a f cut-o Niculaeă ă ă ă (erou a c rui copil rie era a mea), cu tat l s u, la vârsta deă ă ă ă doisprezece ani, la Câmpu-Lung, unde dorin a lui de a evada dinţ familie şi din sat trebuia s devin un fapt. în realitate această ă ă c l torie avea s se termine cu un eşec prin care îns soartaă ă ă ă m ferea de o pr buşire.ă ă

Nu exist o fiin care s nu fie înzestrat cu instinctul priă ţă ă ă -mejdiei. La oameni el agit presentimentele cu atât mai mult cuă cât ra iunea nu-şi d seama de nimic. Tat l meu era posomorâtţ ă ă şi nu scotea un cuvânt mergând pe lâng cai. Nu se uita laă mine, se ferea de ochii mei, a c ror expresie îl împiedica,ă pesemne, s în eleag avertismentele turburi pe care le sim eaă ţ ă ţ

Page 5: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

zdruncinându-i credin a în steaua mea. Ce eram eu? Ce puteaţ s -i spun lui înă ă crederea naiv a unui b iat c într-acolo undeă ă ă mergeam ne aştepta lumea cu bra ele deschise, s confirmeţ ă adev rul înzestr rii fiului din c ru , de care în sat nimeni nu seă ă ă ţă mai îndoia demult? Şi dac toat lumea se înşela? Înv torulă ă ăţă acela care m premiase f r s ştiu nimic murise demult şiă ă ă ă luase cu el în mormânt secretul comport rii lui ciudate. El, tat l,ă ă nu fusese niciodat conă vins c nu se petrecuse atunci cevaă firesc. Ai mei to i ştiau bine c sunt un bleg, totuşi de ce mi s-arţ ă fi pus pe cap o coroan pe care n-aş fi meritat-o? Asemeneaă gesturi le pot face oamenii obişnui i din prostie sau dinţ p rtinire, dar ce l-ar fi putut îndemna pe un înv tor care nuă ăţă era mai bun decât al ii, ba chiar era mai r u, suferind de piept,ţ ă şi folosind foarte des nuiaua, s m scoat din blegia meaă ă ă vizibil şi s m împing de la spate în fa a satului? Patul s u deă ă ă ă ţ ă moarte pe lâng care am trecut toat clasa şi i-am s rutată ă ă mâna acestui om sl bu , stins în floarea vârstei, cu o mică ţ ă musta neagr şi cu o expresie ca de icoan pe chipul s u suptţă ă ă ă de suferin , nu-mi apare niciodat în amintire f r un adâncţă ă ă ă fior: e pentru mine semnul c pe aceast lume, destinul orb nuă ă e atotputernic, c hot rârile lui pot fi smulse, c fulgerul intui ieiă ă ă ţ noastre îl poate abate din mersul lui implacabil. Şi c , odată ă înfrânt, el cedeaz mereu netezindu- i drumul nu f r a- i l saă ţ ă ă ţ ă în conştiin de fiecare dat o spaim , semn c nu te va proţă ă ă ă teja la infinit.

Aceast spaim o tr ia pe drum tat l meu, înaintea mea. Elă ă ă ă se apropie la un moment dat de botul cailor şi trase c ru a laă ţ marginea drumului. Al turi era o poian şi o fântân . O fată ă ă ă descul îşi sp la picioarele, apari ie parc de vis pe acesteţă ă ţ ă inuţ turi necunoscute cu v i adânci şi dealuri uriaşe. Se sui apoiă

lâng mine. R mase câtva timp t cut f r s m priveasc . Îmiă ă ă ă ă ă ă ă puse îns mâna lui mare pe picior şi m mângâie cu o milă ă ă nesfârşit pe care a trebuit s treac dou zeci de ani ca s-oă ă ă ă în eleg. Apoi îmi spuse cu o duioşie izvorât numai din triste eaţ ă ţ pricinu- it de h r uiala la care îl supunea de la o vreme familiaă ă ţ noastr cu trei soiuri de copii, şi pe care numai eu şi mama i-oă cunoşteam.

- Domnule, unde ne ducem noi acum?Am în eles f r s m turbur ce vrea s spun : era oare staţ ă ă ă ă ă ă ă

drumul nostru? Ne duceam bine acolo unde ne duceam? Cine ne spunea nou c din zecile de c ru e care se îndreptau ca şi aă ă ă ţ noastr spre oraşul de munte cu renumita lui şcoal , a noastră ă ă

Page 6: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

nu va face parte din cele care se vor întoarce cu speran eleţ pierdute?

- Î i pun aceast întrebare, a continuat el ca şi cum mi-ar fiţ ă spus pentru întâia oar ceea ce avea sa urmeze, când de faptă totul fusese demult r sucit pe toate fe ele, ca s ştii ca n-ajungeă ţ ă s reuşeşti s treci din trei sute, câ i am auzit c sunt înscrişi,ă ă ţ ă printre cei patruzeci admişi. Trebuie s fii printre cei şapte-optă cu burs . F r burs nu pot s te in! Mi-am dat capul pe spate:ă ă ă ă ă ţ

- Heeee! Şi d-aia ai tras tu c ru a la marginea drumului!!ă ţ Din mers nu puteai s -mi spui, heeee!ă

Şi l-am ar tat cu mâna ca s -l mai vad şi al ii şi am contiă ă ă ţ -nuat s beh i.ă ă

- Nu, c putem s întoarcem caii şi s ne ducem acas ! a zisă ă ă ă el atunci cu simplitate, vrând parc , cu o ultim sfor are, s ră ă ţ ă ă-mân în mijlocul acestei simplit i care ne-ar fi izb vit de toateă ăţ ă grijile şi de toate temerile. Spunem c n-au mai fost locuri şiă gata. Altfel î i închipui ce r u o s fie. Ce-o s te faci tu, cum oţ ă ă ă s te ar neşti? L sând la o parte faptul c n-o s se poat să ă ă ă ă ă ă nu- i pese de to i proştii care or s râd de tine.ţ ţ ă ă

M uitam la el şi ca totdeauna glasul cu care îmi spuneaă aceste cuvinte m f cu s în eleg mai pu in ceea ce spunea.ă ă ă ţ ţ Cum o spunea, asta era uimitor. O veşnic surpriz . Reieşea înă ă acele clipe c lumea n-ar fi atât de greu de suportat, dac n-ară ă fi împănat cu proşti. Ei, ce-o s fac? Sunt eu în stare, aşa ca el,ă ă s nu-mi pese de ei? N-o s fiu, cum o s fiu? Sunt un copil,ă ă ă pu ini sunt cei care cu adev rat se pricep s le fac fa . Şiţ ă ă ă ţă atunci?

- Şi ce vreai tu acum de la mine? –Te întreb. Ştii?!- Ce s ştiu?ă- Cum ce s ştii? P i despre ce vorbim noi aicea? Ştii tuă ă

carte?Am t cut. Cum puteam s -i alung îndoielile? S -i spun c ştiuă ă ă ă

s rezolv ecua ii de gradul întâi, sau c ştiu toat istoria Evuluiă ţ ă ă Mediu aşa cum se pred ea în clasa a doua de liceu?ă

- Ia spune-mi tu mie, aici, a zis el atunci tres rind parc şi elă ă însuşi c aceast idee nu-i venise mai demult în minte, careă ă sunt bog iile rii?ăţ ţă

Vroia s m examineze el, s aud cu urechile lui c ştiu şiă ă ă ă ă s se linişteasc .ă ă

- Care sunt bog iile rii? Eeee! Heeee!ăţ ţăŞi l-am ar tat iar cu mâna, s fie martori şi al ii, şi s râd şiă ă ţ ă ă

Page 7: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ei de întrebarea lui. A început s râd el însuşi, redevenind seă ă -nin şi a pus mâna pe h uri. Convingerea mea îl subjugase.ăţ

La Câmpu-Lung am ajuns pe sear şi am tras sub şoproaneleă unui han. Era frig, am început s tremur, m-am învelit cu cerga,ă care nu inea îns deloc de cald.ţ ă

- Ce e cu tine? m-a întrebat.- Tu nu vezi? i-am r spuns eu cu din ii cl n nind. Mi-e frig,ă ţ ă ţă

pune dulama pe mine şi ia cerga asta de-aici.Mi-a adus s m nânc doi mici şi mi-a pus o ceaşc cu uic înă ă ă ţ ă

mân .ă- Bea şi tu, zice, mi-o d du mocanu' sta de-al turi. A tras şiă ă ă

el cu c ru a cu noi, e de prin R chitele. Are şi el un copil s -lă ţ ă ă dea la şcoal . A venit cu el în c ru şi cu un butoi, eu zic c areă ă ţă ă o sut de chile. Ei, ad ug el, pot eu s fac fa ? Se duce şi dă ă ă ă ţă ă la unul şi la altul şi uic şi bani şi admitem cazul c şi b iatul eţ ă ă ă bun. între tine şi el nu-l alege pe el?!

N-am putut nici s m nânc, nici s beau şi nici nu mai auă ă ă -zeam bine ce spunea. Diminea a m-am trezit mirat c nu preaţ ă îmi sim eam greutatea corpului. Ştiam ce e, dar aceast boal ,ţ ă ă frigurile, îmi trecuse demult şi niciodat nu m apucaseră ă ă toamna, ci totdeauna în iunie. Nu i-am spus tat lui meu nimic,ă nici nu prea credeam c sunt iar şi frigurile, de ast dat amă ă ă ă mâncat bine şi starea aceea de sl biciune mi-a trecut.ă

Am plecat la şcoal . Curtea era imens , plin de copii şi deă ă ă p rin ii lor. Vederea mocanilor cu p l riu ele acelea ca nişteă ţ ă ă ţ ceaunuri şi cu pantalonii de aba alb strânşi pe picioare m-a înă -veselit şi am uitat c fusesem asear bolnav. Tat l meu îns eraă ă ă ă din nou îngrijorat: se adeverea ceea ce auzise, în timp ce el mai crezuse poate c n-o fi adev rat, şi c n-or fi avut to i ambi iaă ă ă ţ ţ s -şi dea copiii aici şi nu în alt parte: p reau nu trei sute, ciă ă ă parc o mie.ă

Programul din ziua aceea, dup cum citir m pe un afiş, eraă ă apelul şi vizita medical . Nu trecu mult şi ieşi un ins care ceruă foarte autoritar s se fac linişte, dup care începu s neă ă ă ă citească numele dup o list . Erau într-adev r foarte mul i, nuă ă ă ţ se mai tenninau. Cât timp s fi trecut? O jum tate de ceas?ă ă Cut rescu Ilie, prezent, Pan irescu Toader, prezent, toaderiiă ţ ştia erau foarte numeroşi. Tocmai m miram de ce mocanii îşiă ă

spun Toa-der şi nu Tudor, când deodat peste curtea m rginită ă ă de ziduri înalte cu ferestre mari şi cu copaci b trâni cu frunzaă de un verde bogat şi negru, se l s liniştea. Se strigase ună ă nume şi nu r să pundea nimeni. În clipa urm toare insul careă

Page 8: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

citea de pe list reă pet , ridicând vocea, un nume care nu-miă spunea nimic.

T cerea reveni în timp ce m miram de ce-o fi lipsind celă ă strigat. O fi renun at de bun voie sau n-or mai fi putut ai lui s -lţ ă ă dea? Atunci de ce s-o mai fi înscris? În clipa urm toare o voceă dramatic se auzi înaintând din spate de unde se retr seseră ă ă părin ii, şi o mân brutal mi se înfipse în um r. ţ ă ă ă

- R spunde, m , prezent! Ce e cu tine? A! Da, eu eram ala!ă ă Cum de uitasem? Omul care f cea apeă lul ridic fruntea dină hârtii şi îmi spuse ceva nepl cut. Refuzai s în eleg ce anume,ă ă ţ g sind în sinea mea, cum aveam s fac totă ă deauna, gata preg tit nep sarea şi justificarea ei: am ştiut eu de ce nu mi-ă ă ăam în eles numele. Iar pe la... şi n-o s -i dau eu lui explica ii deţ ă ă ţ ce l-am f cut s m strige de dou ori. Aşa, uneori trebuie saă ă ă ă strigi pe cineva de mai multe ori, nu to i oamenii seaţ m n uniiă ă cu al ii. N-am auzit, f r s fiu surd. Ei şi?ţ ă ă ă

Îndat dup aceea am intrat la vizita medical care s-aă ă ă terminat pe la orele trei. Dezbr ca i, eram cerceta i fugar de doiă ţ ţ doctori, dintre care unul, care purta ochelari groşi, ne punea o carte în fa : trebuia s citim din ea de la o anumit distan . N-ţă ă ă ţăam putut citi de la distan a vrut de el şi atunci m apuc deţ ă ă ă ceaf , spunându-mi s nu m aplec. Cum puteam s nu mă ă ă ă ă aplec, dac nu vedeam bine!?ă

Revenind dup câteva ceasuri în aceeaşi curte, acelaşi insă care ne f cuse apelul citi apoi o list cu nou sprezece candida iă ă ă ţ respinşi la vizita medical . M aflam printre ei. De ast dat îmiă ă ă ă auzii clar numele.

- Cum? De ce? f cu tata întrerupându-l. Ce-a avut copilulă meu?

- Copilul dumitale, zise insul, n-are ochi buni! Poate s şi-iă strice şi mai tare dac intr la şcoal . N-avem dreptul s ne luă ă ă ă -m r spunderea.ă ă

Va s zic medicul cu ochelari nu admitea ca şi al ii s maiă ă ţ ă poarte ochelari şi s înve e carte. N-am în eles de ce s-a purtată ţ ţ astfel cu mine. Tata p rea s fi în eles, dar eu nu eram curios să ă ţ ă aflu. Ne-am luat actele, ne-am întors la han şi am plecat.

- De unde au ştiut ei c n-ai ochi buni? m-a întrebat tat lă ă meu într-un târziu:

Acum ar ta liniştit. Parc era mai bine c s-a întâmplat aşa!ă ă ă Nimeni n-are ce s zic ! Ochii sunt aşa cum te naşti cu ei, ceă ă po i s faci!ţ ă

- M-au pus s citesc, zic.ă

Page 9: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Ei, şi tu n-ai v zut?ă- Ba da, dar nu aşa bine!- În fine, ce facem? zise el cu un glas înalt. Ce facem?! Că

acas , aşa, nu ne putem întoarce. Ce-i facem?!ăCe puteam face? Nu vedeam nimic înaintea ochilor dar nici

nu-mi d deam seama c drumul spre care crezusem atâ ia aniă ă ţ c aveam dreptul s pornesc este închis acum pentru mine.ă ă

- Şi daca ne ducem noi la Miroşi? zise tata cu un glas din care în elesei c ezitase îndelung pân s -mi spun acest tristţ ă ă ă ă lucru.

La Miroşi era o şcoal numit "de arte şi meseni", cu o duraă ă -t de patru ani, înv ai în ea tâmpl rie, tinichigerie, croitorie,ă ăţ ă cizm rie, fier rie (da, fier rie, s faci ro i, potcoave, s dai zim iă ă ă ă ţ ă ţ la seceriv s ascu i cazmale şi otice, s faci c ru e, gabriolete!ă ţ ă ă ţ Ce mai încoace şi încolo, ca Iocan!).

- Acolo, continu el, ai s iai burs f r doar şi poate, fiindă ă ă ă ă că cine vine? De- ia cu capetele mari cât dovlecii, care nu sunt înă stare de altceva şi sunt şi boga i, pl tesc între inerea, aduc de-ţ ă ţacas alimente, plus şapte mii de lei taxele de internat. Trebuieă s -şi cumpere şi c r i! ă ă ţ

Se informase, deci, din timp, prev zând ceea ce avea s seă ă întâmple la Câmpu-Lung, sau auzise toate astea din întâmplare şi socotea acum c acest drum era totuşi mai bun decâtă întoarcerea acas ?ă

I-am r spuns s mergem şi la Miroşi, gândind în acelaşi timpă ă c o s v d eu ce-o s fac pe urm la anu, deşi îmi d deam seaă ă ă ă ă ă -ma c voi avea atunci şaisprezece ani şi ce liceu sau şcoală ă normal m-ar fi putut primi atât de târziu?ă

Aveam s aflu curând c tata gândea la fel, c nu se împ caă ă ă ă nici el cu ideea aceasta c dup ce atâta vreme toat lumeaă ă ă crezuse c rostul meu era într-o parte, acuma s afle că ă ă nimerisem în alt parte.ă

Totul e ca gândirea noastr s nu sl beasc deloc şi s nuă ă ă ă ă ocoleasc nimic, s bat cu degetul chiar şi într-un gard. Dină ă ă -colo de el s-ar putea s se g seasc un om care s fie tocmaiă ă ă ă cel care î i trebuie.ţ

Aflar m la Miroşi îndat ce sosir m c înscrierile nu s-auă ă ă ă încheiat şi c a doua zi chiar începeau examenele. Hot râr mă ă ă s nu ne ducem acas , deşi satul nostru era la câ iva kilometri.ă ă ţ Trebuia s facem o cerere şi s pred m actele şi intrar m într-oă ă ă ă libr rie care se afla pe-aproape. Un domn ne întâmpin cu oă ă voce sub ire şi energic :ţ ă

Page 10: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Bun ziua, ce dori i? Un caiet, o coal de hârtie? Ce e cuă ţ ă b iatul? Vrei s -l înscrii aici la şcoal , moşule?ă ă ă

Tata nu era moş deloc, iar acest domn atât de perspicace şi de elegant nu era nici el mai tân r de patruzeci de ani, cumă aveam s aflu mult mai târziu. În propria lui libr rie st tea cuă ă ă păl ria pe cap şi purta un costum gri-deschis, cu o cravată ă ip toaţ ă re.

- De ce eşti nec jit, moşule, continu el f r greş, ia spune,ă ă ă ă ce i s-a întâmplat?ţ

Tata avea privirea rotund şi îi jucau ochii în cap ca şi cândă ar fi fost fascinat de vocea ascu it şi atr g toa- re a acestuiţ ă ă ă om, de siguran a lui, şi de felul decis şi protector cu care puseseţ el degetul pe rana care ne durea.

- Cum! exclam în sfârşit tat l meu indignat, nec jit ar t eu?ă ă ă ă Nec jit eşti azi şi mâine nu mai eşti! Or, eu, ce s fac?ă ă

Adic el se sim ea lovit pentru toat via a şi niciodat n-aveaă ţ ă ţ ă sa-i mai treac rana pe care o primise. Şi începu s -i povesteasă ă -c acestui librar, care nu p rea s fie ceea ce este, tot ce ni seă ă ă întâmplase la Câmpu-Lung.

- Moşule, zise el când tata termin , î i bag eu b iatul într-oă ţ ă şcoal normal de înv tori, dar trebuie s -mi dai bani.ă ă ăţă ă

- Î i dau, domnule, zise tat l meu p r sind orice pruden şiţ ă ă ă ţă îşi duse mâna la brâu, unde avea banii, prima rat pe care ară trebui s-o pl tesc la Câmpu-Lung.ă

- Îmi dai o mie de lei acum şi o mie de lei dup ce primeştiă scrisoarea de la şcoal c fiul dumitale a fost admis, zise falsulă ă librar. Moşule, eu sunt profesor la Bucureşti şi ştiu unde s mă ă duc la minister ca s aflu la ce şcoal din ar sunt locuri libere.ă ă ţ ă O s intre chiar f r examen de admitere, numai pentru bursă ă ă ă va trebui s candideze. E bun b iatul? Cum te cheam ? mi seă ă ă adres ... Ia scrie tu, şezi colea...ă

Şi îmi dict una din acele obişnuite fraze din care se puteaă vedea dac ştiai sau nu s despar i un verb de un pronumeă ă ţ prescurtat. Dar Ştefan cel Mare la ce an s-a urcat pe tron şi ce b t lii a dat?ă ă

- E bun, moşule, o s ia şi burs , eu chiar mâine plec la Buă ă -cureşti şi m întorc cu aprobarea în buzunar, dac nu, î i dauă ă ţ banii înapoi!

Tata scoase o mie de lei şi i-o d du. Falsul librar (mai târziuă aveam s aflu c era şi fals profesor) îmi d du o cutie pe care oă ă ă deschise tot el şi lua din ea un fel de alvi moale şi albţă ă îndemnându-ne şi pe noi s mânc m.ă ă

Page 11: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Mâine b iatul s se prezinte aici la examen şi s -l dea, ca înă ă ă caz c nu reuşesc eu s ob in un loc undeva (şi trebuie s teă ă ţ ă aştep i, moşule, s fie cine ştie pe unde, dar ce- i pas ; dacţ ă ţ ă ă cost scump trenul în vacan e n-are decât s stea şi el pe laă ţ ă vreun coleg mai bogat) s nu piard anul şi s înve e aici, undeă ă ă ţ trebuie s şti i c predau şi eu şi profesorii sunt foarte severi.ă ţ ă Nu se înva numai pentru meserie, se înva foarte multţă ţă ă carte! Studiile de-aici sunt egale cu cele secundare, dac se dă ă o echivalen . Aşa c fii f r grij , o s fie bine oricum, dac nuţă ă ă ă ă ă ă acum, la anul. S ia aici medie mare, fiindc s-ar putea s amă ă ă nevoie s -i spun ministrului: "Domnule ministru, are zece! Vă ă rog respectuos s aproba i!"ă ţ

Am mas noaptea în c ru la marginea satului şi a doua ziă ţă am intrat la examene. N-aveau deloc capete de dovleci concuren ii. Dup probele scrise, a doua zi am intrat la celeţ ă orale. Ne-am întors acas spunându-ni-se c vom primiă ă rezultatul prin poşt . În acest timp falsul librar se întoarse şi elă de la Bucureşti şi veni dup noi.ă

- Moşule, strig el din poart , am reuşit. B iatul dumitale vaă ă ă pleca cu mine chiar acum la Abrud la şcoala normal , amă repartizarea în buzunar. Trebuie s -l duc eu, fiindc nu ştiu ce eă ă acolo şi e necesar s fiu de fa , sa insist dac va fi cazul. Treă ţă ă -buie s -mi dai bani de tren! Ia vin încoace, Marinic !ă ă

Şi m lu de bra şi m duse mai încolo, zicând c are s -miă ă ţ ă ă ă spun ceva secret. Îmi şopti:ă

- Bine c n-ai intrat la examene la Câmpu-Lung. Examenulă de-aici de la Miroşi n-a fost greu şi cu toate astea abia ai luat şapte la matematic şi opt la român , iar la oral şapte. i-amă ă Ţ v zut notele. Sunt rele. Şapte e nota de admitere, dar pentruă burs aveai nevoie de nou . La Câmpu-Lung i-ar fi dat patru.ă ă ţ

O nedumerire grea se ab tu ca o negur asupra mea. Cumă ă adic , nu ştiam? Convingerea fusese deci o iluzie? Sau nu cumă -va ştiam ce nu trebuie, lucruri foarte grele care nu eram obligat s le ştiu şi în schimb nu ştiam, sau ştiam prost acele lucruriă care se cer la examene, şi care trebuiesc foarte bine ştiute? Într-adev r, salvarea mea a fost acel medic cu ochelari. Dacă ă nu m-ar fi respins el, nimic nu s-ar fi putut drege pentru mine. Şi nu fiindc m-ar fi aşteptat imediat acas t iatul cocenilor, apoiă ă ă aratul, şi tot timpul îngrijitul cailor, es latul lor, r nitul la grajd,ţ ă ă ci faptul c n-aş mai fi avut cum s iau dup aceea o carte înă ă ă mân , chiar dac toate aceste treburi ar fi fost f cute bine şiă ă ă f r sil . Lâng noi era unul Cârstea al lui Ion Dumitrache careă ă ă ă

Page 12: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

avea acest obicei de a citi. Avea şi un cuf r plin cu c r i. Ei şi?ă ă ţ Tot Cârstache era, nu-i folosea la nimic acel cuf r. Şi cel pu in elă ţ nu c zuse la nici un examen, şi îndeletnicirea aceasta a lui nuă era considerat ca o trist z d rnicie, ci ca o pl cere a lui, aşaă ă ă ă ă cum altora le place s creasc porumbei sau s cânte dină ă ă cimpoi. Se presupunea c el în elege ce citeşte. Despre mine s-ă ţar fi spus de aici înainte c nu, nu în eleg ce citesc, dovad că ţ ă ă am fost pus acolo la examen şi n-am ştiut, iar încercarea mea de a le dovedi c se înşeal ar fi fost primit cu rânjeteă ă ă batjocoritoare, sau cu mil , aşa cum facem când avem în fa aă ţ noastr un r t cit sau un nebun inofensiv. Gândul, aspira ia deă ă ă ţ a afla ce e lumea şi cine eram eu însumi, cu ajutorul c r ilor,ă ţ cine ar fi în eles o astfel de stare de spirit într-o lume cumplit ,ţ ă care trebuia s munceasc pe brânci ca s existe? Cultura eraă ă ă pentru ei o meserie mai bun şi nu o form de via a spirituluiă ă ţă şi cine eşua aici, practic, nedevenind nimic, nimic era. Nu se cunoşteau pe ei înşişi sau nu pre uiau în mod deosebit aceleţ valori care adesea âşneau chiar dintre ei, spontan, gândireaţ uimitoare a unuia (cum era aceea a tat lui meu), putereaă credin ei, smulgerea din temporal... Nu, reveneau repede peţ p mânt... vacile, oile, caii, supunerea fa de natura, iernileă ţă grele, ploile...

N-am plecat direct spre Abrud, ci întâi spre Bucureşti, falsul librar cu trenul, iar eu cu autobuzul, cu "chioara", care trecea prin sat totdeauna seara, dar nu oprea, avea sta ie la Râca. I seţ spunea aşa fiindc de când o ştiam maşina asta n-avea decâtă un far.

În Bucureşti am tras la falsul librar şi au trecut dou s ptă ă ă-mâni pân ce am plecat spre Abrud, timp în care am r t cit deă ă ă diminea pân seara prin marele oraş f r s -l cunosc, tr indţă ă ă ă ă ă doar sub fascina ia vitrinelor lui, a cl dirilor lui înalte, a marilorţ ă bulevarde, a vie ii lui secrete din care veneau spre mine doarţ str lucirea şi mişcarea vie a reclamelor orbitoare şi frumuse eaă ţ fetelor şi femeilor.

Ne-am urcat într-un accelerat şi falsul librar mi-a spus c mi-ăa f cut rost de un carnet de elev care îmi d dreptul s pl tescă ă ă ă numai cincizeci la sut din bilet. Mi se pare c l-a prins un conă ă -ductor, c ruia a trebuit s -i dea ceva. Nu mi-era gândul la via aă ă ţ lui, ci la a mea. Abia am observat cum a cucerit în câteva cea-suri o elev în tren. Ulterior am aflat c avea dou neveste, unaă ă ă la Bucureşti, şi alta la Miroşi, cu copii şi o mul ime de al i copiiţ ţ

Page 13: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

prin toat ara şi c era totuşi institutor, şi din când în când proă ţ ă -fesor suplinitor la liceul "Mihai Viteazul". I-am scris mai pe urmă din dorin a de a avea un mentor, dar în afar de muieri şi deţ ă astfel de aranjamente pe care le f cea folosindu-se de informaă -ii, de la minister, cum îmi f cuse mie, nu se pricepea la nimic.ţ ă

Era îns un om inimos şi dac n-ar fi avut reaua inspira ie s seă ă ţ ă bage în politic , fanatizat de idei care în fond îi erau str ine, nuă ă şi-ar fi pierdut cârma dup r zboi şi ar fi îmb trânit cucerindă ă ă mai departe fete şi muieri.

Era noapte când ne-am dat jos într-o sta ie de munte, ca sţ ă schimb m trenul. Gara frumoas , aşezat la poalele unoră ă ă dealuri înc rcate cu brazi, era la ora aceea pustie şi trebuia să ă aştept m câteva ore. M-am aşezat pe banca de lemn din fa aă ţ peronului şi am stat aşa tot timpul, copleşit de o emo ieţ puternic , în timp ce o c dere de ap de undeva departe îmiă ă ă înso ea, intensificând-o, aceast stare de singur tate şi fericire,ţ ă ă care venea din sentimentul c evadarea mea se înf ptuieşte şiă ă c e f r întoarcere.ă ă ă

Am continuat apoi lunga c l torie. St team la geam, ro ileă ă ă ţ p c neau, oraşe şi sate, şi v i adânci sau brazi înal i îmi ieşeauă ă ă ţ gonind înainte izbindu-mi ochiul, repezindu-se uneori cu vio-len asupra ferestrei mele şi f cându-m s m trag înapoi înţă ă ă ă ă -sp imântat.ă

La Turda ne-am dat jos şi ne-am urcat într-un tren mic care oprea foarte des şi mergea foarte încet. Era plin de mo i, cu muţ -ierile şi fetele lor, urcau şi coborau neîncetat. Ai fi zis c e treă nul lor, f cut de ei, anume aşa de mic ca s urci şi s te dai jos dină ă ă el din mers, cum se şi întâmpla. Seara, pe la orele nou ,ă aceast "moc ni " şi-a terminat drumul şi s-a oprit la Abrud.ă ă ţă

Peste oraş c dea o ploaie m runt . Am g sit uşor cl direaă ă ă ă ă şcolii, care era pe un deal la marginea oraşului şi portarul ne-a ar tat care era locuin a subdirectorului şcolii, profesorul Mayer.ă ţ

- Cine e acolo? ne-a întrebat el.- Cineva din Bucureşti, i-a r spuns falsul librar şi a ad ugat:ă ă

sunt profesorul...Ne-a primit în untru şi în câteva minute am devenit elevulă

acelei şcoli. A doua zi falsul librar a plecat, iar eu am aflat că era adev rat ce spusese el, la aceast şcoal nici m car nu seă ă ă ă dădeau examene de admitere, fiindc locurile nu erauă complete. În clasa întâi aveam patruzeci de locuri şi elevi abia dou zeci şi şapte. Se d deau îns examene de burs şiă ă ă ă bineîn eles m-am înţ scris şi eu. Profesorul de matematici pe care

Page 14: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

îl chema Lokspeiser vorbea prost româneşte, punea totdeauna viitorul înaintea oric rei ac iuni în care ne implica. Unui elevă ţ care a declarat c el vrea s ias afar , i-a r spuns:ă ă ă ă ă

- Ve i rezolva problema şi ve i t cea. Ve i fi disciplinat şi ve iţ ţ ă ţ ţ st tea pân la sfârşitul orei.ă ă

Examenul de istorie cu profesorul Mayer a fost îns foarteă obositor. M s turasem s -i tot r spund. Mai pe urm am aflată ă ă ă ă c el nu d dea niciodat nota zece şi c mie a trebuit s mi-oă ă ă ă ă dea fiindc deşi întreb rile lui m vârau adânc în istorie, scutuă ă ă -ram capul şi ieşeam uşor la suprafa .ţă

Am ieşit din clas împleticindu-m şi seara în dormitor amă ă sim it iar c de fapt nu adorm, ci îmi pierd cunoştin a, aşa cumţ ă ţ mi se întâmplase la Câmpu-Lung. M-am trezit târziu cu o sen-za ie ap s toare de chin. Nu ştiam unde sunt şi am luat-o spreţ ă ă fereastr , pe care am deschis-o şi am s rit jos în strad . Amă ă ă c zut pe brânci şi mi-a cl n nit b rbia de pavaj. Asta parc m-aă ă ţă ă ă mai r corit. Am intrat înd r t pe poart şi m-am întors în pat.ă ă ă ă Diminea a m-am uitat s v d de la ce distan s risem. Mi s-aţ ă ă ţă ă p rut c am visat, deşi aveam b rbia vân t şi m dureauă ă ă ă ă ă coatele şi genunchii. Nu în eleg cum de n-am murit, sau nu mi-ţam rupt picioarele.

A doua zi spre prânz s-a afişat în hol lista celor reuşi i laţ examenul de burs . Eram în capul ei, pe toat şcoala, cu mediaă ă general zece. M-am îndep rtat nedumerit: atunci de ce ieşiseă ă aşa de prost la Miroşi? Fuseser acolo examenele mai grele? Şiă dac şi la Câmpu-Lung aş fi ieşit ca aici? Mai poate cineva să ă spun c n-ar fi fost tot aşa!?ă ă

Şi în minte îmi veni, o dat cu un surâs şi înainte ca toateă acestea s r mân definitiv în urm , o scen care se petrecuseă ă ă ă ă acolo în curtea şcolii din Miroşi. Câ iva din cei vechi ieşir afarţ ă ă din ateliere s -i vad şi s stea de vorb cu cei noi. C de pe ună ă ă ă ă -de sunte i, c-o fi, c-o p i. În acest timp un domn corect îmbrţ ăţ ă-cat, dar nu prea îngrijit, nu prea tân r şi parc neras, cuă ă pantalonii burlan, pu in adus de şale, se apropie tiptil deţ undeva şi când ajunse în spatele celor care p r siser lucrul, îiă ă ă cârpi n prasnic dup ceaf şi f cu acelaşi lucru cu picioareleă ă ă ă trântind vreo doi-trei din ei la p mânt, care se duser de-a-ă ămboua, imprimându-le parc în acelaşi timp şi mişcarea deă ridicare, care îi retrimise glon prin uşile atelierelor.ţ

Şi îmi amintesc expresiile lor. P reau, în orice caz, veseli!ă Cine ştie? Poate c într-adev r era vesel via a lor acolo, cuă ă ă ţ acest sistem moştenit de la romani, care prevedea că

Page 15: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

înv tura sever de carte sau de meserie trebuia înso it deăţă ă ţ ă pumni cumpli i dup ceaf şi picioare îndesate în spate.ţ ă ă

Ceea ce pasioneaz un elev în şcoal şi e revelator pentruă ă înzestrarea pe care o demonstreaz el mai târziu, e un simpluă accident, alteori o bizarerie. În şcoala primar , la cererea deă asemenea ciudat a celui de-al doilea înv tor al meu, domnulă ăţă Georgescu din Balaci (pe primul despre care am vorbit mai îna-inte îl chema Ionel Teodorescu şi era originar din sat), am scris vreo optsprezece pagini despre istoria inven iilor. Toat şcoalaţ ă a r mas uluit . Domnul Georgescu m-a pus s -mi copieză ă ă lucrarea, s-o publice el undeva. Ar reieşi c ar fi trebuit s ajungă ă fie inventator, fie, în orice caz, un specialist în aceast materie.ă N-am ajuns!

În ceea ce priveşte literatura, colegul meu Ion M. Ion, cel că-ruia fratele s u i-a ieşit într-o zi înainte s -l anun e cu o extremă ă ţ ă încântare c acas "mai e m m lig ", a scris, tot sub temă ă ă ă ă ă dat , cea mai bun "povestire neobişnuit " din toat clasa.ă ă ă ă Dup ce a citit-o, au intrat la noi şi ceilal i înv tori, chema i deă ţ ăţă ţ domnul Georgescu, s asculte şi ei. Râdeau to i, afar de mine,ă ţ ă care nu în elegeam de ce râd ceilal i: tot ceea ce citea colegulţ ţ meu mi se p reau minciuni, lucruri incredibile, şi m miram că ă ă nimeni nu bag de seam . Cum s-a luat dup un cocoş care aă ă ă zburat peste coşar, cum l-a apucat un cal cu din ii de fund şi l-aţ aruncat afar din grajd, cum a c zut într-o fântân şi a ieşit de-ă ă ăacolo deşelat şi r sc c rat...ă ă ă

Credeam c la maturitate o s se lase de astfel de istorii, caă ă s descop r uluit c nu, dimpotriv , le avea şi la dou zeci siă ă ă ă ă cinci de ani. Îns abia atunci mi s-a dezv luit misterul acestuiă ă personaj. Îi f cusem o vizit la Roşiori, unde era maistru mecaă ă -nic. M-a invitat la el acas şi la întrebarea mea de ce instala iaă ţ electric nu e îngropat , mi-a r spuns c n-o avea, a instalat-oă ă ă ă el personal şi n-a vrut s mai sparg zidul. A început după ă ă aceea s -mi povesteasc istoria acestei instala ii, deşi nu maiă ă ţ vedeam ce se mai putea ad uga neobişnuit despre o asemeneaă chestie. Am v zut îns c în timp ce povestea, privirile i seă ă ă aprinser de o lumin intens , care m subjug :ă ă ă ă ă

- ... S vezi ce s-a petrecut în ziua când am terminat cuă montatul tuburilor şi racordul la re ea. Lucram la instalarea conţ -torului şi a siguran elor. Afar ploua şi tr snea, uite-aşa alergauţ ă ă fulgerele în jurul casei, ca nişte şerpi de foc. Eu lucram pe viu, f r m nuşi şi f r cizme de cauciuc. Trece curentul prin mine şiă ă ă ă ă eu nu simt nimic. La şcoala de maiştri demontam întrerup toă rul

Page 16: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

de lâng uş , puneam dou degete pe fire şi când intra cineă ă ă va, hai noroc, m , îi spuneam, şi îi întindeam mâna şi la mi-oă ă strângea şi fleaşc! c dea jos bâ âind. Nevast -mea, zice, Ioane,ă ţ ă vezi s nu p eşti ceva şi n-apuc s -i r spund, c o dat , bum!ă ăţ ă ă ă ă un stâlp de foc tr sneşte în mijlocul casei şi intr în p mânt şiă ă ă las în urm fum, fl c ri şi miros de pucioas ...ă ă ă ă ă

Şi privirea lui se l rgi în acea clip şi se uita la mine dândă ă pu in capul înapoi, dar nu prin îndoire, ci prin recul, ca în fa aţ ţ unei realit i invizibile profanilor, aşa cum fac dansatorii indieniăţ când mimeaz lucruri obişnuite, dar care prin spirit devin misteă -rioase. Lumini a stranie din privire i se m rise şi ea şi ardeaţ ă incandescent:

- Şi nu i-a luat casa foc? zic eu. ţ- Nu!- Şi nici tu n-ai p it nimic?ăţA cl tinat din cap şi a negat mut, posedat de viziunea care îiă

tr ia înaintea ochilor (acel stâlp de foc imaginar) şi care îi dilataă nu numai pupilele, ci şi sufletul s u turburat de aceast predisă ă -pozi ie nestins de trecerea anilor: pornirea irezistibil şi inconţ ă ă -ştient de a ieşi din real şi de a intra în lumea închipuirii, în careăîns începi s crezi şi tu c e tot real şi nu te trezeşti din ea,ă ă ă ă povesteşti şi altora ceea ce vezi...

Dar oare nu asta e şi predispozi ia artiştilor? Am v zut maiţ ă târziu, prin albume şi prin muzeele Europei, girafe în fl c ri,ă ă nuduri deasupra oraşelor, oameni care în loc de capete aveau un cuier de p l rii, petreceri de coşmar, pictate cu o minu ieă ă ţ halucinant , iar la noi stranii himere ale p mântului, aleă ă v zduhului şi ale apei. Nu m-am întrebat niciodat dac toateă ă ă acestea au vreun sens. Sensul lor e c exist şi ne uimesc, cumă ă m uimea atunci fostul meu coleg care deodat şi f r motivă ă ă ă aparent a lăsat s âşneasc din imagina ia lui o viziune,ă ţ ă ţ f cându-m s simt brusc intrusiunea fantasticului în via aă ă ă ţ real . M-am sim it, uitându-m în ochii lui, parc exclus dină ţ ă ă aceast lume aleas . Imaă ă gina ia mea n-a luat-o razna niciodatţ ă în felul acesta. Nu eu trebuia s ajung scriitor, ci el.ă

Abia ast zi aflu c elev fiind, scriam şi eu scrisori prin sată ă foştilor colegi într-un stil nu prea obişnuit. "Voi ce mai be i, ceţ mai mânca i? Soarele tot de la r s rit r sare? Popa Alexandruţ ă ă ă tot cu a alb îşi coase izmenele?"ţă ă

A trebuit s le v d, aceste scrisori, ca s cred c nu suntă ă ă ă inventate de al ii.ţ

Fantastice pentru mine nu erau viziunile lui Ion M. Ion, care

Page 17: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

nu mişcau nimic în lume, ci felul şi mobilul cuvântului zilnic rostit de oameni. Am devenit scriitor descoperind treptat for aţ lui magic , pân ce într-o zi, spre şaptesprezece ani, amă ă încercat s -l fixez pe hârtie. Chiar cuvintele care îmi treziră ă via a conştiţ in ei nu fuseser ele misterioase? Dac eu luasem înţ ă ă bra e o pâiţ ne şi nu mai vroiam s-o dau celorlal i, cum s mi seţ ă mai dea înc una? Firesc ar fi fost s mi se smulg din bra e. înă ă ă ţ loc de asta am auzit: "Na, m , şi pe-asta!" Şi for a magic aă ţ ă cuvântului astfel rostit m f cuse s las din bra e ceea ceă ă ă ţ luasem şi s devin conştient c exist.ă ă

Explorarea lumii, a vie ii proprii de copil care a urmat, eraţ legat de aceast prim tres rire. Vedeam cum veneau la noiă ă ă ă oameni, care vorbeau cu tata şi cum din ceea ce spuneau izbucneau hohote de râs, sau înjur turi de admira ie, sau sticliriă ţ de ironie în priviri, dispre sau satisfac ie secret , o plenitudineţ ţ ă a tr irii, o jubila iune intens , adesea pentru un singur cuvântă ţ ă rostit de al lui Baş , capiule şi ce i s-a r spuns, c sc undule, ceă ă ă ă putea spune cutare şi în loc de asta a spus, ce b ?! Cu degaj riă ă nu o dat spectaculoase de furie, c i s-a zis prostule, sau peă ă m -ta, cârnule, cu muierea şi copiii t i cu tot... Numai ceea ceă ă intra în aria cuvântului rostit; m ciucile care se ridicau în aer,ă sapele care se încrucişau pe o pârloag , t ierile (l-a t iat!) nuă ă ă încântau pe tat l meu, pe prietenii lui şi pe mine, erau altceva,ă str in, f r în eles, nedemne de cuvânt. Şi vitele se repezeau cuă ă ă ţ coarnele unele în altele şi câinii se înc ierau. Cu ce seă deosebeau ia de ele?ă

Aşa în elegeam eu însumi. A prins-o cu altul în gr din , sauţ ă ă la poart , n-o mai ia, i-a rupt picioarele, sau i-a spart luiaă ă capul... A fugit cu alde cutare, (adic s-a m ritat f r voiaă ă ă ă p rin ilor)... a gonit-o de-acas , s-a întors la m -sa... a f tat... aă ţ ă ă ă murit întâmpinat. .. Evenimente f r importan covârşitoare.ă ă ţă Dar când tat l meu st tea pe prisp şi trecea unul pe drum şi îiă ă ă spunea: "Bun ziua m , nea Tudore", şi tata cu toată ă ă sinceritatea: "Bun s - i fie inima, m , Cârstache", tare, apoiă ă ţ ă pentru el însuşi încet: "te'n c... pe m -ta de z ltat", asta da, eraă ă ceva senza ional, c ci descoţ ă peream cum for a cuvântului îmiţ dezv luia brusc c omul poate gândi simultan dou lucrurî careă ă ă se b teau cap în cap, urarea s -i fie bun inima aceluia, şiă ă ă înjur tura c era un smintit. Putea fi înjurat muierea cuă ă ă tandre e, şi i se f ceau obrajii roşii şi se înţ ă vârtea pe loc ca o g in beat c era iubit , şi dimpotriv , un cuă ă ă ă ă ă vânt blând dar rostit cu o cruzime rece o f cea palid şi o încreă ă menea de

Page 18: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

spaima înstr in rii.ă ăUneori, în calmul tindei noastre, ascultam venind de afar şiă

cuvântul toren ial, degradat. Îngrozit , mama nu ştia unde sţ ă ă ne spun s ne ducem, ca s nu auzim... Era un spectacolă ă ă grandios al deş n rii umane ceea ce îşi spuneau doi vecini cuă ţă muierile lor. Totul era terfelit şi mânjit, via a intim , inocen aţ ă ţ copiilor şi a fetelor, credin a în Dumnezeu şi ai fi spus, dac ai fiţ ă crezut pân atunci altfel, c trivialitatea şi josnicia în care eraă ă aruncat cuvântul erau f r limite... Tata se ducea prin gr din ,ă ă ă ă îşi vedea de treburi, mama ne chema la mas , c ci se f ceaă ă ă sear , mână eam şi unul din noi ieşea afar ca din întâmplare şiă se întorcea cu ştirea: " ia tot se ceart !" "Tot n-au terminat, nuă ă s-au potolit?" "Nu, mai r u!" Fiindc îşi spuneau poveşti lungi,ă ă cum a fost el pe la Piteşti şi s-a întâlnit cu alde Jugravu şi sta,ă Jugravu, avea el o purtare aşa, nu ştiu cum... De ce, m ? Nimic,ă nu vroia s spun . De ce m , Jugravule? Las c ştii tu, zice, şiă ă ă ă ă se apuc şi-mi spune... şi când am auzit eu! E, he, ne... Aşaă vas -zic ! Bine! Bineee! Şi tonul povestitorului cobora, ai fi zisă ă c un sentiment cu adev rat omenesc de imputare îşi va faceă ă loc şi dup recrimin ri reciproce vor în elege c sunt oameni şiă ă ţ ă se vor redresa printr-o împ care tot în v zul lumii, dându-ne deă ă în eles c ura a obosit, for a otr vit a cuvântului s-a consumatţ ă ţ ă ă şi c neă în elegerile nu sunt numai ale lor...ţ

Dar deodat p l laia reizbucnea f r leg tur , proasp t , caă ă ă ă ă ă ă ă ă din senin, din amintire... Cum, m , s -i spui tu luia c nu i-amă ă ă ă dat fii-mi vi eaua pe care a crescut-o ea de mic trei ani de zile,ţ ă şi c i-am vândut-o şi am b ut banii? Ai fost tu, m , la nunta eiă ă ă s vezi?... N-am fost c nu m-ai chemat... Cum s te chem euă ă ă pe tine, m , puturosule, s te îmbe i acolo ca un... şi s începiă ă ţ ă s ... Fac şi dreg pe nunta fi-tii, nici n-aş fi venit, s m fi cheă ă ă mat cu şapte l utari...ă

Apele, râurile, b l ile nu-mi vorbeau, nu puneam deci mareă ţ pre pe ele; nici ploile, nici p durea, nici soarele... îmi şopteauţ ă doar c suntem împreun şi c suntem ferici i, mare lucru, veă ă ă ţ -deam şi sim eam şi singur c aşa este. Când am în eles c eu şiţ ă ţ ă natura n-aveam o soart comun , c adic eu voi disp rea înă ă ă ă ă cele din urm şi ea va r mâne, ă ă am v zut-o ă şi a început s -miă plac dar nu pentru c era frumoas , ci pentru c va d inui şiă ă ă ă ă aşa cum rn-am n scut eu, având mult vreme fiorul eternit ii,ă ă ăţ se vor naşte şi al ii şi ţ o vor vedea ca şi mine. Animalele, în afară de cai, nu-mi vorbeau nici ele c ci mugetul sau beh itul lor nu-ă ămi spunea decât c le e foame sau sete sau c trebuiau dateă ă la

Page 19: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

taur. Vântul, vijelia, tr snetul, z pezile nu-mi d deau un fioră ă ă cosmic, mi-erau familiare. Nu m contopeam cu ploile, s cadă ă ă apa peste mine şi eu s stau sub ea şi s gândesc c sunt fiulă ă ă naturii, cu nimic deosebit de animale şi p s ri, de peştii dină ă balt şi ra a s lbatic ... Nu credeam c p mântul e în mod egală ţ ă ă ă ă al meu şi al lupoaicii din p dure... Singurul lucru care m f ceaă ă ă s r mân mut de fascina ie era cuvântul rostit de oameni.ă ă ţ Obiectele nu-mi spuneau nimic, un scaun, un pat, un lan , n-ţaveau pentru mine nici o semnifica ie, în afara aceleia c în patţ ă te culcai, pe un scaun şedeai, cu un lan legai o vit . Vitele erauţ ă vite, m re ul bou, o zeitate pentru cei vechi, (boul Apis) eraă ţ pentru mine un animal cu inutile coarne uriaşe, cu util ceafă ă de pus sub jug şi dac n-ar fi trebuit hr nit şi rânit pe urma luiă ă b ligarul ar fi fost mult mai bine, vaca trebuia s dea lapte, de-ă ăaia era vac şi abia calul îmi spunea ceva, îmi pl cea zvâcnireaă ă de inteligen a capului lui în clipa când îl înc licam: urc ,ţă ă ă b iete, parc îmi spunea, eşti st pânul meu, te duc unde vrei, înă ă ă zbor, ştiu c şi tu ai grij de mine, s pasc, s beau ap şi s mă ă ă ă ă ă ă potcoveşti când încep s -mi cad caielele din copit ... îmiă ă ă pl ceau nop ile când înainte de a adormi afar pe prisp mă ţ ă ă ă uitam cu tata s vedem pe cerul înstelat Carul mare şi G ina;ă ă auzeam sfor itul cailor. Nu în elegeam de ce dorm ei înă ţ picioare, deşi câteodat g seam diminea a unul din ei culcat.ă ă ţ Acel sfor it liniş- titor parc într-adev r era ca şi când mi-ar fiă ă ă vorbit: "E noapte, e linişte, dormim to i, am p scut, am b utţ ă ă ap , am sf râmat cu din ii şi fleştec it sare din drobul de peă ă ţ ă prisp , acum ne e bine, dormim şi noi, caii, vis m cum am fostă ă odat arm sari (c ci dorin ele r mân) cândva, când nechezamă ă ă ţ ă dup iepe şi ele ne r spundeau din zarea câmpiei cine ştie deă ă pe ce mirişte îndep rtat ". Ne duă ă ceam la ei şi întorceau capetele în întunericul grajdu- lui, întâmpinându-ne cu nechezaturi joase, de recunoaştere. Tata le vorbea, le punea mâna pe spinare, îi întreba ca pe nişte oameni ce vor, ceva nu e în regul , s-au încurcat în vreun lan , nu mai aveeau fân?...ă ţ Totul era în ordine, ne întorceam şi adormeam şi noi de îndată în timp ce astrele luminau, cu lumina lor de noapte, b t turaă ă t cut .ă ă

Abia mult mai târziu, când l-am citit pe Tolstoi, am în eles cţ ă nu numai cuvintele exprim sufletul uman, ci şi lumea în caă re el se proiecteaz în afar sau îl acoper ca nişte v luri şi cumă ă ă ă natura şi mediul social în mijlocul c rora îşi duce via a, obiecteă ţ -le şi animalele care îi apar in, chiar propria lui înf işare, mustaţ ăţ -

Page 20: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

a pe care şi-o las , hainele pe care le poart (şi le poart într-ţ ă ă ăun anumit fel) îl reprezint , îl ascund sau îl exprim după ă ă acelaşi mobil uneori misterios, alteori limpede şi ra ional cuţ care rosteşte cuvinte. Desigur, dar asta când am început s şiă înv s fiu scriitor, nu numai s fiu pur şi simplu, cu unicul darăţ ă ă care m f cuse ă ă s în eleg ă ţ ca exist, cel a auzului...

Din ciocnirile sau prieteniile mele cu.profesorii descop r celă mult c se înva bine cu profesorul care inspir simpatie, dară ţă ă se înva în cele din urm bine şi cu cel r u, de fric . În nici unaţă ă ă ă din ciocnirile sau prieteniile de care îmi amintesc nu descop ră un conflict sau o afinitate între aspira iile înc în faş ale viitoţ ă ă -rului romancier, cu obtuzitatea sau, dimpotriv , în elegerea proă ţ -tectoare a cut rui profesor, afar de una singur , dar asta aveaă ă ă s se întâmple mai târziu.ă

Mie îmi pl ceau de pild istoria şi matematicile, dar amână ă doi profesorii de la aceste materii erau personalit i lipsite de har,ăţ cel dintâi era urât, cu capul mare, buzele groase, r sfrânte şi cuă o expresie parc de gr jdar care petrece, deşi se str duia să ă ă ă zâmbeasc şi s ne atrag . Avea pe deasupra dou cusururi,ă ă ă ă unul c îi pl cea prea mult materia pe care o preda şi nu mai ră ă ă-mânea în mintea lui nici un pic de loc ca s -i mai plac şi de noi,ă ă şi al doilea, avea mania s ne arate pe hart locurile pe unde seă ă petreceau evenimentele istorice, amestecând deci istoria cu geografia, lucru care ne plictisea pentru c geografia o înv amă ăţ cu alt profesor. Cel de matematic era un îngâmfat şi pe deasuă -pra de o solemnitate deplasat , de parc ai fi zis când intra înă ă clas c a intrat într-o biseric . Şi lui îi pl cea prea mult mateă ă ă ă -ria. Ne vorbea mereu cu admira ie de marii matematicieni aiţ Antichit ii, dar şi de ai noştri, de pild despre Gh. i eica, peăţ ă Ţ ţ care îl diviniza, dându-ne s în elegem c pe un om mare nu-lă ţ ă poate admira unul mic. Într-adev r f cea acest lucru strivindu-ă ăne în acelaşi timp prin ironii muşc toare şi calificative care neă înjoseau; c , de pilda, niciodat vreunul dintre noi nu va ajungeă ă nici un Euclid, nici un Gh. i eica. "Bine c ai ajuns tu!" îi r sŢ ţ ă ă -pundeam eu în gând şi nu înv am nimic. "O s te lase coriăţ ă -gent!" îmi spuneau ceilal i speria i. "Ei şi? O s înv pe trimesţ ţ ă ăţ -trul trei şi o s fie silit s -mi dea zece şi îmi iese media de treă ă -cere. Şi n-o s -i fac eu lui pe plac..." Şi îl trimiteam la origine să ă predea acolo matematica şi geometria.

Aşa s-a întâmplat: în primele dou trimestre mi-a dat trei.ă- De ce nu înve i, urâtule? m-a întrebat f r mirare. O s teţ ă ă ă

Page 21: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

las corigent.- N-o s fiu nici primul, nici ultimul corigent din lume.ăNu m-a auzit bine (r sfoia catalogul), m înecam de furie că ă ă

m f cuse urât şi credeam, bineîn eles, c îi d dusem un r să ă ţ ă ă ă -puns ucig tor. Ar tî trebuit s -i spun, ca s exprim exact ceeaă ă ă ce sim eam, c mi-e atât de nepl cut vederea lui încât aş fi înţ ă ă ă stare s r mân repetent de atâtea ori pân s-ar c ra el dină ă ă ă şcoala noastr .ă

Pe trimestrul trei am început îns s înv . Groaza de coriă ă ăţ -gent era mai mare decât repulsia fa de antipaticul profesor.ă ţă R mâneam seara singur în clasa şi înv am elementele lui Euă ăţ -clid şi teorema lui Pitagora, care n-aveau nici o logic ; suma pă ă-tratului catetelor este egal cu p tratul ipotenuzei! Perfect!ă ă Dac s-a aflat chestia asta şi a r mas liter de lege c aşa e,ă ă ă ă atunci la ce bun s mai faci vreo demonstra ie? Era exact ceeaă ţ ce nu ştiam şi profesorul nostru, cu înf işarea lui de iganăţ ţ distins, uita s ne explice. Pe aceast trud a mea, ne-amă ă ă pomenit c ne anun s ne preg tim pentru tez . Când în ziuaă ţă ă ă ă respectiv ne-a dictat cele trei probleme pe care trebuia s leă ă rezolv m, o t cere îngrozit s-a aşternut asupra clasei. Unul dină ă ă pu inii lui simpatiţ zan i s-a ridicat atunci în picioare şi i-a spus cţ ă teza e prea grea, n-o s poat nimeni s rezolve toateă ă ă problemele.

- Atunci o s ia toat clasa nota trei, a spus profesorul cu ună ă glas din care reieşea clar în eviden c dintr-o asemeneaţă ă premis nu putea s decurg decât o asemenea consecin ,ă ă ă ţă încât pentru întâia oar am uitat c îl detest şi am chicotit.ă ă

Exprimarea spontana a unei gândiri care âşneşte pur ca unţ ă izvor mi-a pl cut totdeauna la oricine, chiar şi la tic loşi. S-aă ă întors spre mine surprins.

- Râzi!? În templul matematicii şi al geometriei nu se râde, chiar dac eşti un profan!ă

Şi m-a întrebat cum m cheam , s-a dus la catedr , s-a uitată ă ă în catalog şi a f cut un semn cu creionul, dup care şi-a reluată ă plimbarea printre rânduri, dominând şi speriind cu statura lui mare orice inten ie de a copia ceva de la vecin. Am terminat cuţ o jum tate de or mai înainte, am închis caietul şi m-am reă ă -zemat de banc uitându-m provocator la profesor. Pe urm m-ă ă ăam ridicat, am depus caietul pe catedr şi am ieşit. Dup tez ,ă ă ă nimeni nu m lua în seam , nimeni nu discuta cu mine ceă ă f cusem. To i ar tau jalnic, foarte pu ini rezolvaser una sauă ţ ă ţ ă dou probleme şi nu erau siguri c le-au rezolvat bine nici pe-ă ă

Page 22: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

acelea şi nici unul pe toate trei. Eu, le-am spus, eu le-am rezol-vat. S v ar t cum. Dar nici unul nu avea încredere şi nu eraă ă ă atent la spusele mele. Mi-am dat atunci bine seama de umilin ele pe care trebuie s le îndure cel care este pe nedreptţ ă printre ultimii într-o profesiune sau pe scara ierarhiei sociale. El nu are cuvânt, chiar dac îşi d seama c se afl în posesiaă ă ă ă adev rului. El nu e auzit chiar dac se exprim . Nu-l credeă ă ă nimeni, sau zice c a auzit şi el asta de undeva. El nu exist , eă ă un simplu figurant, condamnat s asiste neputincios, strivit deă împrejur ri sau de demonul s u interior, la spectacolul afirm riiă ă ă celorlal i.ţ

În centrul aten iei era colegul nostru Nasea, cel care protesţ -tase c teza e prea grea. Ar ta foarte posomorât: era un b iată ă ă ambi ios şi p rea deprimat c nu-i ieşiser bine toate solu iile.ţ ă ă ă ţ

- Dumneata ai copiat, mi-a spus apoi la ora urm toare profeă -sorul cu obişnuitul s u sâsâit dispre uitor, oprindu-mi teza.ă ţ

- De la cine, domnule profesor? l-am întrebat eu în sfârşit cu o ironie la care nu mi se mai putea r spunde.ă

- Cum de la cine? De la vecini!- Vecinii mei au patru!- O s vedem. Dac ai copiat o s - i dau trei, s ai mediaă ă ă ţ ă

general anual trei.ă ă- De unde puteam copia? Vre i cumva s spune i, dom' proţ ă ţ -

fesor, c am copiat din manual? Sau de pe vreo fi uic ?ă ţ ăA t cut. Singur ne spunea c la tezele lui (şi avea dreptate),ă ă

temele erau în aşa fel concepute de el încât nici dac ai fi stată liber cu manualul pe banc şi tot nu i-ar fi folosit la ceva. Înă ţ acest timp priviri nedumerite, dar nu admirative, se ridicau spre mine. St team mai în spate şi cei din fa se r sucir şi se uitauă ţă ă ă increduli, nu prea curioşi, strâmbi ca în fa a oric rei întâmpl riţ ă ă care iese din albia obişnuin ei: dac putusem înv a de zece (fiţ ă ăţ -indc , mârâind de nepl cere, profesorul m anun c îmi d duă ă ă ţă ă ă -se zece, dar c m va verifica îndat printr-un examen oral)ă ă ă atunci de ce luasem în dou trimestre, trei?ă

Oamenilor nu le plac astfel de deturn ri. Trei ai luat, cu treiă s r mâi! Şi mul i au continuat s cread , chiar şi dup ce amă ă ţ ă ă ă dovedit c ştiam, c eu cel adev rat eram cel din primele triă ă ă -mestre şi nu cel din ultimul, şi cea mai mare furie pe care o pu-team stârni în sufletul lor era s determin m rturisirile de recuă ă -noaştere ale altora. În satul meu natal s-a întâmplat acelaşi lu-cru, mul i continu s cread şi acum c cel adev rat era blegu-ţ ă ă ă ă ăla pe care îl ştiau ei de-acas şi oricât m-aş preface n-o s -iă ă ă

Page 23: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

p c lesc eu pe ei, deşi recunoşteau c al ii se l sau p c li i. Da,ă ă ă ţ ă ă ă ţ o fi, dar... şi aici aceşti detractori pe care aveam s -i descop ră ă curând şi în oraşul lumin , t ceau aşa un semn cu degetele desă ă -f cute la tâmpl , c adic ceva n-ar fi în regul cu gândireaă ă ă ă ă mea. Considera i de toat lumea normali, aceşti inşi au acestţ ă obicei curios s ne arate pe noi, cei normali, cu degetul la tâmă -pl . Tocmai ei, despre care afli, azi despre unul, mâine despreă altul, c şi-a omorât nevasta, c a fost internat pentru realeă ă turbur ri de comporta- ment pricinuite de sifilis, c a înfundată ă puşc ria, sau a ajuns pe cea mai umil treapt în profesiune dină ă ă pricina be iei sau a vreunei muieri oarecare...ţ

De ce îmi pl cea istoria? Fiindc aveam sentimentul c tră ă ă ă-iesc de atunci, de pe vremea egiptenilor şi asirienilor. Aveam cincisprezece ani, dar îmi sim eam gândirea milenar (sentiţ ă -ment miraculos, care se micşoreaz pe m sur ce începem să ă ă ă tr im) şi îmi d deam seama c la cap tul viu al acestui fluviuă ă ă ă care înainta spre necunoscut eram eu. Asta era neîndoielnic: nu eu eram punctul la care ajunsese pân atunci istoria? Cine altciă -neva? Cei dinaintea mea erau b trâni şi vedeam pân unde oă ă aduseser . Era acum rândul meu.ă

St team rezemat de banc şi m uitam, în timpul orelor, laă ă ă profesori f r s -i v d şi adesea f r s -i aud, copleşit de acestă ă ă ă ă ă ă sentiment divin care ne face atât de b trâni fiind atât de tineriă şi din care ni se formeaz pentru totdeauna idealurile şi visurile.ă Totul e posibil pentru noi. De ce nu? Şi una din cele mai fru-moase ore din cei patru ani de şcoal normal pe care i-am ură ă -mat nu se poate reda, fiindc relief au numai lucrurile negative,ă iar lumina din sufletul nostru, cu cât e mai puternic , cu atâtă mai mult sub iaz toate contururile din amintire şi ne descuraţ ă -jeaz s le reconstituim. Profesorul nostru de istorie de laă ă Cristur-Odorhei, unde fusesem transferat în urma desfiin riiţă şcolii normale din Abrud, era un om mic de statur , chiar foarteă mic, la limita dintre un pitic şi un om normal, cu toate acestea nu se întâmpl nimic r u între el şi noi, reuşi s ne impună ă ă ă respect f r s fie silit s ne determine s ne fie fric deă ă ă ă ă ă puterea pe care o avea, ca orice profesor, de a ne da note pedepsitoare sau subiecte grele la teze. Pentru un om pândit de complexul staturii sale, desigur c asta era o victorie pe care oă apreci- am doar cu instinctul, inând la el în mod nejustiiicat,ţ deşi în privin a noteţ lor era la fel de sever ca orice profesor care nu doreşte s aib în clasa lui corigen i. Nici m car nu-miă ă ţ ă

Page 24: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

amintesc s -mi fi dat seaă ma c pân la ora aceea ar fi ştiută ă atâta istorie încât s ne fac la orele lui s -l ascult m cuă ă ă ă r suflarea t iat .ă ă ă

Şi într-o zi intr în clas un necunoscut înso it de directorulă ă ţ şcolii, un domn ale c rui picioare p reau mai înalte decât profeă ă -sorul nostru întreg. Directorul s-a retras şi acest necunoscut s-a urcat la catedr şi a început s urm reasc t cut desf şurareaă ă ă ă ă ă orei. Era, desigur, un inspector. Micul nostru profesor începu să se plimbe liniştit printre b nci, deşi de obicei se ferea, frunteaă lui abia se z rea dintre noi. Cu un glas al c rui timbru m atinseă ă ă ca o surpriz niciodat tr it de mine, îmi rosti, în t cerea careă ă ă ă ă se l sase, numele. Glasul s u era aproape fr esc, p rea s -miă ă ăţ ă ă spun : "Uite, tot ce gândeşti şi sim i tu, eu ştiu de mult, dar te-ă ţam l sat şi nu i-am dat note mari fiindc mi-am dat seama că ţ ă ă dac te turbur poate c nu vei mai iubi atât de mult istoria, careă ă e secretul lecturilor tale, dar acum am nevoie de tine şi trebuie s -mi spui ce ştii". M-am ridicat în picioare şi în clipa aceeaă toate culorile pe care le îmbr cau lucrurile şi chipurile celorlal iă ţ parc s-au intensificat brusc, lumina geamurilor înalte a devenită parc violet , cotoarele albastre ale manualelor de pe b nci auă ă ă prins dungi roşii...

- Pe cine, a rostit micul nostru profesor punctându-şi între-barea prin ap s ri cu pumnul în podul palmei, a chemat Ludoă ă vic al XlV-lea s redreseze finan ele şi când, în ce moment ală ţ domniei sale?

Mi-am dat seama c nu trebuie s m laud cu ştiin a mea şiă ă ă ţ r spunsul s nu fie o demonstra ie, dar nici sec s nu fie. Trebuă ă ţ ă -ia s ar t m c ştim şi nu c am înv at.ă ă ă ă ă ăţ

- Ludovic al XlV-lea, am început eu, a anun at în consiliul deţ miniştri, în 1661, c are inten ia s domneasc de-atunci înă ţ ă ă colo prin el însuşi şi una dintre primele lui m suri a fost s -l destituieă ă de îndat pe Fouquet, care era un jefuitor, şi s -l numeasă ă c înă locul lui la finan e pe Colbert.ţ

- Cine era Colbert?Cum s nu ştiu cine era acest om care, dup ce f cuseă ă ă

atâtea pentru Fran a şi regele s u, murise în dizgra ie, fiindcţ ă ţ ă încercase (de altfel zadarnic) s -l împiedice pe monarhulă cheltuitor s nu ruineze regatul? Abil manevr a profesorului,ă ă ă care prin r să punsurile mele reîmprosp ta memoria celorlal i şiă ţ ob inea de la ei ceea ce dorea şi f r s insiste în mod deosebit,ţ ă ă ă ca şi când toat clasa era pasionat de materia lui... Dup careă ă ă a început s vorbeasc el însuşi, intrând în materia lec ieiă ă ţ

Page 25: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

urm toare, în timp ce, cu un morm it gros, de satisfac ieă ă ţ nedefinit , omul cu picioaă re înalte de la catedr se ridica şi oă lua spre ieşire.

Nici un semn de complicitate nu s-a schi at între noi dupţ ă plecarea lui, micul profesor şi-a continuat lec ia şi la sfârşit şi-aţ luat catalogul prea mare pentru el, şi-a pus p l ria pe cap şi aă ă ieşit, în timp ce noi to i ne-am ridicat în picioare. Odat uşaţ ă închis şi r maşi singuri, ne-a apucat pe to i deodat oă ă ţ ă sminteal , am r cnit literalmente de entuziasm şi am început să ă ă ne înc ieram azvârlind unii în capetele altora cu ce ne venea înă mân , manuaă le, caiete... A intrat pedagogul, care ne-a întrebat foarte nedumerit din uş ce era cu noi, înnebunisem?ă

Câteva luni mai târziu, micul nostru profesor deodat a lipă sit. Şi atunci am aflat cu triste e c a fost chemat în concentrare.ţ ă Nu s-a mai întors la noi pân la sfârşitul anului şi nu ştiu nici aziă dac s-a mai întors vreodat undeva, din r zboiul care cuă ă ă rând avea s izbucneasc ...ă ă

Nimeni nu scap de violen a altora, dup cum nimeni nuă ţ ă scap ocazia, cel pu in pân la vârsta în care devenim morali,ă ţ ă de a fi violent cu al ii. Dup aceast vârst , violen a e oţ ă ă ă ţ sl biciune. M-a impresionat totdeauna acest fenomen.ă

Într-o zi profesorul nostru de geografie m scoase la lec ieă ţ numai pe mine singur. N-am în eles de ce, avea obiceiul sţ ă scoat câte trei-patru odat . Era un domn trecut de patruzeciă ă de ani, mai degrab blând şi cu maniere alese. Geografia mieă nu prea îmi pl cea, dar nu eram singurul care repudia acestă obiect de studiu. Mai târziu a început s -mi plac şi r sfoiamă ă ă ore întregi atlasuri bogate încercând s -mi imaginez existen aă ţ real a uriaă şelor fluvii şi oraşe despre care, singur , geografiaă nu ne spune mare lucru. La Hanoi, unde nu credeam c am să ă ajung vreodat , când am intrat în oraş am r mas timp deă ă aproape un ceas fascinat de ceea ce oferea ochiului via aţ str zii, cu toate c ceea ce vedeam nu avea în sine nimică ă senza ional: erau b rba i şi feţ ă ţ mei pe biciclete. Da. Dar asta trebuie v zut, fiindc b rba ii erau mici şi p reau to i tineri, iară ă ă ţ ă ţ femeile, datorit halatelor lor multicolore, p reau toate fete.ă ă Cuvântul halat sun îns nepotriă ă vit, trebuie precizat c eraă vorba de un vestmânt închis sever pân sub b rbie şi despicată ă în dou p r i în aşa fel încât pantaloă ă ţ nul, violet sau alb, care înlocuieşte la ele fusta sau rochia, s se vad de la şold în jos.ă ă Acest vestmânt uşor flutura în urma bicicletei, f r s jenezeă ă ă

Page 26: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

pedalarea. Nici o urm de maşin , nici un zdr ng nit de camionă ă ă ă de mare tonaj, nici un autobuz al c rui motor Diesel î i zgâl âieă ţ ţ creierii nu se vedea şi nu se auzea pe str zile acestui oraş.ă Când se întâmpla s treac , o dat la o or ,ă ă ă ă de pild , un ă Gaz, apari ia şi dispari ia lui î i amintea de un bonţ ţ ţ dar care a nimerit într-un stup de albine, de unde repede este alungat. Cine poate s -şi imagineze, înv ând geografia, sute de ochi oblici, frumoşiă ăţ în limpiditatea lor expresiv privindu-te înă tr-o trecere continuă în care mersul bicicletei fâşâie doar atât ca s - i dea senza ia deă ţ ţ vis, de ireal? Trebuie mers acolo, în oraşul sau pe fluviul ar tată pe hart pentru ca geografia s ne pasioneă ă ze.

Nu ştiu dac b trânul domn care m scosese lâng uriaşaă ă ă ă hart ag at într-un cui al turi de catedr fusese vreodat mă ăţ ă ă ă ă ă-car pân colea în Grecia, leag nul civiliza iei noastre, dar eraă ă ţ clar pentru mine c undeva pe p mânt tot dorise el s se duc ,ă ă ă ă altfel de ce şi-ar fi ales, ca profesor, chiar geografia? S-o fi dus, nu s-o fi dus? Începu s m sâcâie cu întreb rile. Ştiam atât câtă ă ă era necesar s fiu l sat în pace. Dar nu m l sa şi sâcâiala deă ă ă ă -veni chin. C pe fluviul acela ce oraşe se mai g sesc? Le spuseă ă -sem pe toate. Şi în oraşele acelea ce fel de locuitori mai tr iesc?ă îi spusesem pe to i. Mai erau îns oraşe şi locuitori pe care nu-iţ ă spusesem, s m mai gândesc. Se l s o t cere nefireasc înă ă ă ă ă ă marea înc pere de clas . Timpul trecea, profesorul st teaă ă ă neclintit la catedr şi aştepta. Totul parc încremenise. Ce vroiaă ă de la mine? Atâta ştiam, atâta spusesem, n-aveam la ce mă gândi.

- Gândeşte-te! m soma b trânul domn ca şi când mi-ar fiă ă ghicit gândurile. Şi deodat r cni: gândeşte-te!ă ă

Şi se d du jos, se repezi la mine, m lovi cu pumnii în cap,ă ă înghesuindu-m în uriaşa hart la care nu vroiam s m gână ă ă ă -desc, apoi f cându-şi din degete gheare mi le înfipse în abdoă -men horc ind bestial:ă

- Î i scot ma ele din tine!ţ ţVroia într-adev r s mi le scoat , fiindc , dup ce m îndoiiă ă ă ă ă ă

şi îmi ferii burta, se retrase la catedr şi-şi relu , gâfâind, interoă ă -gatoriul: ce oraşe se mai aflau înc pe fluviul acela? Şi în oraă -şele acelea ce fel de locuitori mai tr iesc? S spun. Clopo elulă ă ţ sunase, dar el continua s m tortureze. Acolo pe hart , la maă ă ă -rea cotitur a uriaşului fluviu, se g sesc nişte aşez ri omeneştiă ă ă şi nişte locuitori. Ce ştiu despre ele? Degeaba m uit c a sunată ă sfârşitul orei, pân nu spun nu scap... Apoi, deodat , şi-a luată ă catalogul şi a ieşit din clas .ă

Page 27: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

M-am dus în banca mea şi m-am aşezat şi abia atunci un val de ur mi s-a urcat în inim împotriva b trânului domn. Ce-avuă ă ă -sese cu mine? Ce r u îi f cusem? Adic de ce s -mi scoat elă ă ă ă ă mie ma ele din mine? M f cuse el, îmi pl tea el taxele, munceaţ ă ă ă el din greu s -mi cumpere haine şi c r i? Numai tata avea acestă ă ţ drept, fiindc numai pe el putea s -l exaspereze ceva şi s mă ă ă ă amenin e, dar nu acest str in, care, dac nu ştiam, n-aveaţ ă ă decât s -mi dea not proast dar s nu se ating de mine.ă ă ă ă ă

În jurul meu se strânser şapte-opt b ie i cu care eram prieă ă ţ -ten şi t ceau to i turbura i de strania întâmplare. Când intră ţ ţ ă monitorul, un elev dintr-a opta, şi spuse din prag c elevulă cutare, adic eu, s pofteasc la biblioteca profesorului deă ă ă geografie, care m chema. Avea o astfel de bibliotec specială ă ă plin cu c r i de c l torii, h r i şi atlase şi globuri p mânteşti deă ă ţ ă ă ă ţ ă muzeu. I-am r spuns monitorului c nu m duc. Acesta ieşi şiă ă ă reveni dup câtva timp.ă

- Domnul profesor, zise el, te roag s pofteşti numai câtevaă ă minute.

Sim ind c se petrece ceva neobişnuit, m-am sculat dinţ ă banc , am ieşit pe coridor şi am intrat f r s bat în uş în micaă ă ă ă ă bibliotec geografic . B trânul domn m întâmpin în picioare,ă ă ă ă ă dar întors în profil cu fa a spre rafturi şi aşa r mase în timp ceţ ă rosti:

- ... N-am vrut s - i fac nici un r u... dar îmi dau seama c i-ă ţ ă ă ţam f cut... nici eu nu ştiu ce mi-a venit împotriva dumitale... teă rog, dragul meu, s m ier i...ă ă ţ

Şi vocea i se sparse şi din ochii b trânului domn âşnir laă ţ ă -crimi care îi inundar profilul s u blând şi distins îndreptat eaă ă ţ -p n spre cotoarele c r ilor. Nu ştiam, pe atunci, nici s acuz şiă ă ţ ă nici s iert, încât am t cut câtva timp, apoi, fiindc nici b trânulă ă ă ă domn nu mai spunea nimic m-am r sucit spre uş şi am ieşit.ă ă Nu-l mai uram, dar nici lacrimile lui nu-mi atingeau inima.

Şi într-o zi, f r s -mi spun , tata lu hot rârea s se despară ă ă ă ă ă ă -t de mine. Era în septembrie 1940... înainte s ajung s-o facă ă eu, istoria, turbure şi amenin toare, d dea buzna peste noi:ţă ă şcoala normal unde înv asem, din Cristur-Odorhei, nu maiă ăţ exista, împreun cu jum tate din Ardeal... Primisem o hârtie înă ă care eram anun at c sunt înscris în Bucureşti... Plecasem cuţ ă c ru a spre gar şi tata l sase caii la pas foarte încet... Nu în eă ţ ă ă ţ -legeam nici de ce plecasem aşa devreme...

- Domnule, începu el, te duci la Bucureşti...

Page 28: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Şi t cu vreme îndelungat . Nu eram atent la el, dar nu eramă ă nici neliniştit. Nu credeam în adev rul evenimentelor care seă petreceau, aşa cum nu credeam în lucrurile nefireşti. Acest sen-timent de neîncredere care mi se n ştea în conştiin în aceaă ţă toamn era adânc şi cu anii a devenit foarte stabil şi m-aă eliberat pentru mult vreme de presiunea timpului tragic...ă R sturn ri nefireşti... puteau avea o durat ... nu puteau aveaă ă ă viitor...

- Te duci la Bucureşti, relu tata.ăŞi cu o insisten cu care vocea sa groas se ferea s mţă ă ă ă

sperie, dar nu şov ia s m fac totuşi s în eleg c începândă ă ă ă ă ţ ă din clipele acelea m aflam pe un drum pe care urma s mergă ă singur, începu s -mi spun c mai mult decât f cuse pentruă ă ă ă mine pân atunci nu mai putea, c el de bani nu mai avea cumă ă s fac rost; chiar atunci când m înso ea s m urc în tren nuă ă ă ţ ă ă avea s -mi dea nici un leu, nu avea, în elegeam sau nuă ţ în elegeam?!ţ

- B , tu auzi ce spun eu aicea?!ăNu auzeam. Adic auzeam, dar nu în elegeam. Nu mi se pă ţ ă-

rea c nu mai auzisem ceea ce îmi spune el. Nu avea bani. Ceă mai noutate! Parc avusese vreodat !? Parc îl auzise cinevaă ă ă spunând, chiar dac avea brâul plin (şi se întâmplase s -l aib )ă ă ă c are? N-am! Asta parc chiar şi gândea în clipa când mâna luiă ă pip ia miile foşnitoare în chimir. C s m duc şi eu la noroc,ă ă ă ă continu el, intru la şcoal şi spun c n-am acuma bani de taxeă ă ă şi de internat, dar c voi avea, o s primesc de-acas şi s stauă ă ă ă şi eu cât m-or ine... Şi dac n-o s mai pot s stau şi or s mţ ă ă ă ă ă dea afar din şcoal , ei, era aşa r u? Nu era, cum s fie? Un omă ă ă ă cu patru clase secundare nu se aseam n cu unul care n-aă ă înv at nimic şi nu ştie s care decât c r mizi cu spatele, caăţ ă ă ă bietul Nil , care pe urm a avut noroc la blocul Algiu, de peă ă "Cheia Roseti", l-a luat proprietarul la el, l-a f cut portar...ă Admi ând cazul c o s pot şi eu, târâşi, gr pişi, s termin şi pe-ţ ă ă ă ăa patra dup sistemul lui cu fonciirea, prin amân ri şiă ă promisiuni... Ei, nu se schimb ? Cu patru clase am capacitatea,ă dac vin şi intru undeva func ionar, diminea a m duc la slujb ,ă ţ ţ ă ă dup mas m întorc în od i a mea cu c r ile mele şi m apucă ă ă ă ţ ă ţ ă s înv ... Ce treab am? Şi cu capacitatea luat , pot s dauă ăţ ă ă ă liceul în particular, s trec pe-a cincea, în particular nu suntă atâtea taxe şi din leafa pe care o s-o câştig, ei?! N-o s -mi maiă r mân acolo câteă ă va mii de lei într-un an şi s rezolv daravela?ă Numai dac n-o s cap t darul be iei, ca alde frati-meu Ilie, că ă ă ţ ă

Page 29: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

atunci bineîn eles c nu numai c n-o s am cu ce pl ti, l sândţ ă ă ă ă ă la o parte faptul c nici de înv tur n-o s -mi ard , dar nici n-ă ăţă ă ă ăo s -mi ajung s -mi duc zilele şi o s -mi curg hainele după ă ă ă ă ă mine jur bii. Dar nu sunt eu la, ei şi ce? Stric dac îmiă ă ă ă spune?! M car dac n-are bani s -mi dea, el ce s zic ?! Suntă ă ă ă ă b iat mare, pot s în eleg ce-au p it al ii şi s nu p esc şi eu...ă ă ţ ăţ ţ ă ăţ în eleg?...ţ

- B , tu în elegi ce spun eu aicea?! Sau tu nici n-ascul i?ă ţ ţAscultam, dar cuvintele lui îmi treceau pe de l turi, fiindcă ă

nu erau destinate pentru clipa de fa şi nici pentru viitorulţă apropiat. Cum s în eleg eu chiar imediat c el, tat l meu, îşiă ţ ă ă lua în acea or mâna de pe mine şi c m trimitea în lume cuă ă ă gândul nem rturisit c înd r t n-aveam ce mai c uta? Sigur că ă ă ă ă ă mai devreme sau mai târziu un lucru ca acela trebuia s seă petreac ,ă dar, chiar aşa, venise într-adev r acea clip ? Mă ă ă uitam la marea de porumburi printre care trecea şoseaua spre gar , şi în nici un fel n-aveam sentimentul c lucrul pe care-lă ă dorisem atât de mult, adic ruperea de familie, se petreceaă definitiv chiar în acea or şi c mul i ani de-atunci încolo n-ă ă ţaveam s -l mai v d pe tat l meu şi nici stând cu el astfel înă ă ă c ru , sim indu-m adic tot mic, deşi nu eram, n-aveam să ţă ţ ă ă ă mai stau.

De ce adic , continu tat l meu, s nu pot şi eu s izbutesc,ă ă ă ă ă chit c prea bun la treab n-am fost eu, dar de aia au cheltuită ă to i şi au muncit pentru mine, şi el, şi mama Mi a şi Ilinca şiţ ţ pân şi b iatu- la mai mic, Sae, a avut s racu grij de vite, baă ă ă ă ă chiar a dat şi la secere şi la sap , ca s pot eu s înv , s nuă ă ă ăţ ă trebuiasc s m întorc dup ce to i au r bdat de pe urma mea,ă ă ă ă ţ ă şi s umblu prin noroi în opinci. Ce adic , a izbutit bietul Nil ,ă ă ă care abia ştie s se isc leasc , şi n-o s izbutesc eu? De ceă ă ă ă adic s nu izbuă ă tesc!!

- De ce s nu izbuteşti, m , Marine?! Sau tu nici nu ascul i ceă ă ţ b lm jesc eu aicea?!!ă ă

Auzindu-l cum se ia singur peste picior, tres rii, m uitai la elă ă şi v zându-i chipul îl apucai de umeri şi veselia mi-o auzii singură printr-un fel de strig te pe care le scosei şi care speriar caiiă ă adormi i... Asta, da, în elegeam, iat , s stai s - i dai singurţ ţ ă ă ă ţ seama c b lm jeşti de poman şi c în nici un fel nu po i faceă ă ă ă ă ţ pe cineva s în eleag prin cuvinte ceea ce i se întâmpl ... Tu îiă ţ ă ă vorbeşti şi el se uit înainte şi nu vede decât soarele şi cerul şiă fundul cailor b tu i de cozile lor în ritmul paşilor şi al c ru ei...ă ţ ă ţ Tata se mir , cu o expresie de dezn dejde vesel pe chip, dândă ă ă

Page 30: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

din umeri, vrând parc s spun c el şi-a f cut datoria, dară ă ă ă ă dac stuia îi arde de râs... cine s -l mai în eleag ... Dumnezeuă ă ă ţ ă ştie ce s-o mai alege şi de sta...ă

- Eu ştiu, zise el, la ce te gândeşti tu!- Ei, la ce m gândesc?! r spunsei eu batjocoritor.ă ăŞi el se intimid şi t cu. Mai v zuse şi el elevi prin sat, dară ă ă

nici unul nu f cea ca mine... Umblau în grupuri, râzând,ă sclifosindu-se... organizau baluri, serate. E drept c nici n-ăaveam cu ce s m îmbrac şi s m încal ca s m duc şi eu,ă ă ă ă ţ ă ă dar chiar de-aş fi avut şi chiar de m-aş fi dus, credea el, neştiind c de fapt asta era suferin a mea ascuns , nu acolo mi-era mieă ţ ă gândul... Dar unde...? De fapt nu ştia! Dibuia, şi ar fi vrut s afleă m car în ultima or de la mine dac era sau nu ceva în capulă ă ă sau în sufletul meu, un gând sau o t rie ca s -i fac desp r ireaă ă ă ă ţ uşoar . Cum puteam s -i spun?! Marile taine nu se dezv luiescă ă ă nimănui.... Ne purt m chiar cu cei mai apropia i, ca şi când nuă ţ le-am avea, chiar cu riscul de a fi lua i în derâdere, batjocori iţ ţ sau umili i.ţ

- M rog, zise el atunci în fa a t cerii mele: Eu sper (şi i-oă ţ ă ţ spun asta ca s m ii minte) c m-ai în eles!... C dac nu m-aiă ă ţ ă ţ ă ă în eles, exclam el cu totul detaşat de ast dat , o s fie vai deţ ă ă ă ă capul t u...ă

Între timp ne apropiasem de gar , dar mai era un ceas până ă la sosirea trenului. Tata desh m , d du cailor s m nânce nişteă ă ă ă ă mohor şi ieşir m pe peron. Bani de bilet avea, scosei biletul şiă ne aşezar m în fa pe o banc . Peronul era plin de elevi şi eleă ţă ă -ve, care, ca şi mine, terminaser vacan a şi plecau spre oraşeleă ţ în care înv au, la licee sau şcoli normale... Veselia care animaăţ alt dat peroanele, la sfârşit de vacan , era acum umbrit de oă ă ţă ă melancolie grav care ab tea privirile în l turi sau în p mânt...ă ă ă ă Ştiam to i... Clujul nu mai era al nostru şi to i aflasem c -l pierţ ţ ă -dusem f r s tragem un foc de arm ... C ministrul nostru laă ă ă ă ă Viena, unde for e mai puternice decât noi ne dictaser condi iileţ ă ţ lor, leşinase v zând harta cu trupul ciopâr it al rii. C solda ii,ă ţ ţă ă ţ retr gându-se, plângeau şi se rugau de ofi eri s -i lase să ţ ă ă lupte...

Trenul sosi. Urcându-m în el cu grab s nu se pun înă ă ă ă mişcare şi s -l pierd, cu geamantanul meu de lemn vopsit în neă -gru, în mân , uitai de tata, când îl auzii c m strig . L sai geaă ă ă ă ă -mantanul pe culoar şi ieşii pe platform . Trenul se urni şi înă -cepu, lin, s p r seasc gara. Tata îmi spuse cu un glas împieă ă ă ă -dicat, parc nesigur, pe nume, ca şi când nu m-ar fi recunoscut,ă

Page 31: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

urcat cum eram, c sunt copilul lui. Îşi duse bra ele în sus, totă ţ cu o mişcare frânt . Pornire târzie de îmbr işare care nuă ăţ avusese loc, nu se gândise din timp... Îmi repet numeleă strigându-m şi f cu câ iva paşi pe lâng vagon, în timp ceă ă ţ ă mişcarea lin a trenului se accelera.ă

N-am schi at nici un gest şi nu i-am adresat în prima clipţ ă nici un cuvânt. Nu-l recunoşteam nici eu... Nu ştiam c poartă ă cu el, pentru mine, astfel de îngrijor ri deodat patetice, careă ă s -i smulg un astfel de strig t sugrumat înso it de o astfel deă ă ă ţ mişcare neconvins a bra elor, care ar fi vrut s m apuce de-ă ţ ă ăacolo de pe platform şi s m trag înd r t...ă ă ă ă ă ă

- Ei, i-am r spuns strigând şi eu, ce este?ă- Marine! Vezi... Trenul...Atât l-am auzit c zice şi l-am pierdut din vedere pe dup coă ă -

roana bogat a salcâmului care str juia peronul...ă ă

Scriitorul care aspir spre o viziune total asupra lumii seă ă trezeşte, dup o dramatic experien , în fa a unui obstacol deă ă ţă ţ temut: abjec ia uman , îi spuneam opt ani mai târziu unuiţ ă proasp t prieten, Paul Georgescu, care sus inea c un scriitoră ţ ă poate fi un tic los, dar poate în acelaşi timp s scrie o carteă ă bun .ă

- Din ce resurse? l-am întrebat. Abjec ia alung din el inoţ ă -cen a, principalul s u scut.ţ ă

- De ce? mi-a r spuns. Cunoaştem scriitori abjec i care auă ţ descris foarte bine lumea şi, dimpotriv , inocen i care n-au puă ţ -tut s-o fac .ă

- Uite de ce, am continuat eu beat de furie (el admira un ast-fel de scriitor abject al c rui nume îl trec sub t cere şi intransiă ă -gen a mea moral se extindea asupra operei), un scriitor, deţ ă altfel ca oricare om, dac nu mai are înaintea sa nimic de învinsă (şi un individ abject ce mai are de învins dac abjec ia e victoriaă ţ sa final ?), nici nu mai poate fi în stare de un gest creator, înă afar de cel cu care l-a dotat în mod mecanic natura, adic deă ă a-şi perpetua specia şi de a r mâne un bun tat al copiilor s i.ă ă ă

- Şi ce, e pu in? mi-a replicat el.ţ- Nu e pu in, dar era vorba de un scriitor. Inocen a odatţ ţ ă

pierdut , mai poate descrie şi el moravurile, adic suprafa aă ă ţ care e plat , în l imile şi abisurile îi vor sc pa. Shakespeare eă ă ţ ă sublim fiindc a fost lovit ca şi Hamlet de prostia unei fete,ă Ofelia, de c derea reginei. B gate la moravuri, aceste fapteă ă sunt vulgare, dac n-ar exista o conştiin pur , care s seă ţă ă ă

Page 32: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

cutremure.- Exist cutremurare şi în viciu, mi-a r spuns. Şi apoi exisă ă -

ten a e divers şi din aceast bog ie de culori se naşteţ ă ă ăţ fascina ia pentru via , când ne atrage mai mult omulţ ţă deşucheat, tocmai prin asta, şi ne plictiseşte virtuosul. Râdem! Petrecem! Spectacolul e amestecat. De ce n-ar râde şi n-ar petrece şi cititorul cu o carte cum e Satyricon, unde nici o conştiin nu se cuţă tremur ? i-aminteşti cum începe?ă Ţ Povestitorul, care e un tân r şi ai zice curat (nu e tinere eaă ţ expresia inocen ei?), dup ce asţ ă cult nişte discursuriă incoerente, p r seşte adunarea şi se aproă ă pie de o femeie: "B trânico, o întreb , nu cumva ştii unde stau eu?" "Cum s nu,ă ă ă zice b trânica, uite aici". Şi îi arat o cas . Era un lupanar. Şiă ă ă astfel, cu acest dialog str lucit începe vesela carte.ă

- Mai întâi c nu e vesel , i-am r spuns. E str b tut de sină ă ă ă ă ă -ceritate, tân rul latin îşi povesteşte degradarea sa şi a altora,ă cu sentimentul c a pierdut ceva, dovad formidabila scen dină ă ă templul vestalelor unde se dusese s se vindece de viciu. Râă -dem, e adev rat (cum s nu râzi când citeşti ceea ce i se faceă ă acolo), dar nu uit m c e nefericit. Da, e adev rat, cunoaştemă ă ă scriitori care, în via a obişnuit , priveau foarte filosofic spectaţ ă -colul viciilor umane (la care câteodat luau parte din gros, fieă prin moravurile lor, împinşi de propria natur , fie prin sceptiă -cism filosofic, insinuat în conştiin de lipsa de moralitate aţă contemporanilor) şi care acas la ei, f r dificultate, lep dau dină ă ă ă spinare haina lor murd rit şi începeau s scrie trimi ând interoă ă ă ţ -ga ii lui Dumnezeu.ţ

- Vezi?! a exclamat. E posibil. Un sceptic român spune că inteligen a înseamn adaptare, iar experien a e sursaţ ă ţ cunoaşterii. Spiritul uman are inepuizabile fe e şi multipleţ mijloace de a-şi p stra un echilibru interior într-o lume care l-ară amenin a. Ce este ţ Comedia uman , ă dac nu opera unui omă adaptat?

- Nu vreau s m adaptez, i-am r spuns, dac o s încerc,ă ă ă ă ă sunt pierdut, fiindc al ii sunt mai puternici.ă ţ

Nu în elegea ce-i spuneam sau în elegea, dar vroia s în elegţ ţ ă ţ şi eu ceea ce sus inea el.ţ

- Uite, zice, un scriitor are nevoie de o casa, cum ai tu, să po i scrie. Te-am ap rat ţ ă undeva şi din sal prozatorul (nu- iă ţ spun care, dar clipind din ochi ca şi când ar fi ieşit din ap , mi l-ăa spus) a întrebat: "Şi n-are nevoie şi de o maşin ?" Am râs.ă

- De ce râzi? a exclamat el fixându-m cu frumoşii lui ochiă

Page 33: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

bulbuca i. Adaptarea ar însemna s nu râzi, ci s te îngrijorezi,ţ ă ă s prinzi ur pe prozatorul... s -l ii minte şi s -l înl turi. Altfelă ă ă ţ ă ă nu vei avea niciodat o cas .ă ă

Ne aflam la Capşa, în anul debutului meu în volum şi ne întâlnisem s ne lu m la revedere, plecam pentru mai mult timpă ă la Sinaia. Beam cafea filtru, un truc pe care nu-l cunoşteam, şi pe care el îl reînnoia de câte dou , trei ori, mereu nemul umită ţ de calitatea lui. Avea un prieten printre chelneri, ilegalist, care ne servea şi cu care schimba cuvinte confiden iale. Acestţ chelner era un filosof, vruseser s -i dea sarcini mai mari, s -lă ă ă fac , pentru început, responsabil al restaurantului, dar elă refuzase ("de ce, zicea el, s -mi iau belea pe cap sa nu dormă liniştit acas ?"). Paul Georgescu îl asculta atent, apoi ridicaă ceaşca: " sta nu e filtru, îi spunea, du-te pe-acolo s ne facĂ ă ă altul, dar cu cafea adev rat ". (Avea dreptate, dup dou , treiă ă ă ă filtre de-astea credeam c o s pot citi şi eu m car câteva ore,ă ă ă înainte de a adormi, cartea îns îmi pica din mân în chiară ă minutul în care încercam s-o abordez.)

- Ura leag , i-am r spuns. De ce s -mi leg eu sufletul de uraă ă ă b loas , puturoas , a unei brute? G sesc eu o cas !ă ă ă ă ă

Nu mi-a r spuns, s-a sculat, ca în Caragiale şi a disp rut câă ă -teva minute. Avea astfel de t ceri, ca şi când n-ar fi auzit r să ă -punsul.

- Şi la cei care te ap r nu te gândeşti? relu el apoi. Ai să ă ă ă vrei s scrii o nou carte, crezi c n-o s fie complicat s-oă ă ă ă publici? Cu Întâlnirea din P mânturi ă ai nimerit pe o fază romantic , înc estetic , cu toate c ai v zut cum ai fost primit.ă ă ă ă ă Acum faza romantic s-a încheiat. Ce-ai s faci?ă ă

Avea dreptate. El m întâmpinase la radio, unde lucra în priă -m var , cu dou emisiuni care semnalau cu o emo ie re inut ,ă ă ă ţ ţ ă dar cu atât mai conving toare, apari ia unui nou scriitor, ca şiă ţ Crohm lniceanu într-o cronic în ă ă Contemporanul. Dar al ii trţ ă-seser tare asupra mea s m elimine de pe scena literar , cuă ă ă ă falsa certitudine pe care le-o d dea lozinca, la care cu zel înceă -puser s se închine. Magia literei moarte, cum spuneaă ă Pasternak, începea s cucereasc climatul literar.ă ă

- N-o s fac nimic, i-am r spuns. De ce trebuie s fii neapă ă ă ărat scriitor? Ei, na! Parc asta ar fi totul... Am citit într-un apel peă care l-a f cut un prieten de-al meu din sat care fusese exclusă din partid şi vroia s fie reprimit; zicea: "... tovar şi, nu cred euă ă c sunt Arpad şi Omega..."ă

Paul Georgescu se uit la mine cu o ironie care îi sticleaă

Page 34: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ascu it în priviri. S fie adev rat? Nu m credeam c sunt Arpadţ ă ă ă ă şi Omega? Atunci ce m credeam? parc m întreba.ă ă ă

- O s v d eu, am spus cu nep sare, dar cu o încredereă ă ă secret pe care n-o dezv luiam, ca atunci, în c ru spre gar ,ă ă ă ţă ă când şi tat l meu încercase s-o dibuie, ca s se linişteasc .ă ă ă

Paul Georgescu nu era îngrijorat, dar era atent, lucid şi bun prieten, vroia s -mi îndrume paşii într-o lume pe care o ignoă -ram... El vroia s -mi inculce ideea c nu trebuia s-o ignor, că ă ă pericolele existau în chiar aceste lucruri care mie mi se p reauă meschine, cum ar fi faptul c un prozator pe care nici m car nu-ă ăl cunoşteam ar fi vrut s nu am o cas , c dac vroiam cas , oă ă ă ă ă s am pe urm preten ia s mi se dea şi o maşin . Ura unuiă ă ţ ă ă necunoscut întrucât m privea? Pe el îl preocupa.ă

- Bine, mi-a mai spus, o s vezi, dar gândeşte-te. Nu te creziă tu Arpad şi Omega, dar al ii cred c te crezi, fiindc ei se cred şiţ ă ă or s te urm reasc cu necru are.ă ă ă ţ

- Bine, dar nu le-am f cut nimic!ă- Da, dar po i s le faci! ţ ă- Ce s le fac?!ăS-a uitat într-o parte şi nu mi-a mai r spuns. Totdeaunaă

f cea aşa, în desele noastre întâlniri, când vroia nu s aud totulă ă de la el, ci s încep s gândesc eu însumi, singur, la toateă ă acestea. Nici nu-mi trecea prin cap! Da, bine, n-o s ignoră lumea fiindcă nu m va ignora ea pe mine... Şi ce s fac? Amă ă în eles c el f cea, dar nu-mi d deam seama ce.ţ ă ă ă

Ne-am desp r it cu promisiunea c o s ne scriem, deşi...ă ţ ă ă hm!... a mai spus el, scrisori în zilele noastre nu se mai scriu, din multiple motive...

- Eu o s - i scriu, i-am r spuns f r s -l mai întreb care ar fiă ţ ă ă ă ă acele multiple motive...

Spre sfârşitul unei întâlniri avea o oboseal , ar ta pu in abă ă ţ -sent, atins de o vag şi curioas plictiseal ... Fuma f r pl cere,ă ă ă ă ă ă nici cafeaua filtru nu-şi mai f cea efectul... semnalul pentruă mine c trebuia s ne desp r im...ă ă ă ţ

În aceeaşi dup -amiaz am luat trenul şi am plecat. Era înă ă decembrie 48. Dup debut petrecusem vara la B lceşti, s scriuă ă ă un roman. Îl scrisesem, era un eşec, la întoarcere, în septembrie, nu-mi mai pl cuse deloc. Acum p r sisemă ă ă Bucureştiul, şi ce era şi mai grav, şi serviciul, şi m retr sesemă ă în mun i, s-o iau de la cap... Eşecul din var nu m neliniştea,ţ ă ă fiindc tr iam înc sub euforia debutului în volum, care oricum,ă ă ă

Page 35: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

în ciuda injuriilor, fusese un succes. Starea mea de spirit se echilibra. Aveam dou zeci şi şase de ani, trecusem printr-ună r zboi în care nu muriă sem, debutasem în literatur chiar în toiulă acestui r zboi, aveam iluziile întregi...ă

Din primele clipe dup ce mi-am desf cut geamantanul, m-ă ăam sim it liber, deşi înc tuşat nu m sim isem decât în armatţ ă ă ţ ă şi gândul a ap rut parc lâng mine cu întrebarea: ai venit să ă ă ă scrii; ei, ce-o s scrii? Mi-am f cut foc în sob , m-am aşezat laă ă ă mas s v d dac st team bine pe scaun şi mi-am aranjat pe eaă ă ă ă ă c r ile cu care venisem, hârtia, sticla cu cerneal şi stiloul.ă ţ ă Aveam ceva bani în buzunar de care îns n-aveam nevoie,ă fiindc atât odaia cât şi masa erau gratuite, focul ardea în sobă ă trosnind şi m simă eam cu des vârşire singur şi fericit deţ ă tinere ea mea. Venisem acolo la recomandarea ministerului deţ unde plecasem, a lui Minai Novicov, care m simpatiza. El citeaă presa literar şi în geă neral toat presa şi f r s -l cunosc mă ă ă ă ă chemase la el prin iunie.

- V d, zice, c presa i-a acordat mult aten ie şi s-au camă ă ţ ă ţ repezit asupra c r ii dumitale. Nu e aşa de important ce ziceă ţ presa, zic şi ei ce li se spune, ca nişte idio i. Mai important eţ viitorul dumitale şi la asta ei nu vor s se gândeasc . Uite, zice,ă ă avem la B lceşti o frumoas cas pe care ne-a cedat-o o rud aă ă ă ă lui B lcescu. Du-te acolo şi lucreaz . Stai cât vrei, pân terminiă ă ă noua carte. Ai acolo brazi, gr din , dealuri, te plimbi şi te ină ă -spiri...

- Hm! i-am r spuns, m bucur c sunte i un om care crede înă ă ă ţ inspira ie şi nu în lozincile cu care m-au întâmpinat Niculaeţ Corbu şi J. Popper. Acesta din urm a scris chiar în ă Flac ra, ă unde sunte i director. Deci dumneavoastr l-a i pus s m înjure.ţ ă ţ ă ă

A râs, cu entuziasm parc . Deci aşa era.ă- O s m duc la B lceşti, i-am mai spus, dar ce fac cu seră ă ă -

viciul meu de func ionar la "Societatea scriitorilor"?ţ- Nu e nimic, se aranjeaz , zice.ăAm crezut c aranjeaz el. Când i-am spus preşedintelui, Zaă ă -

haria Stancu, şi secretarului general, Ion C lug ru, de inten iaă ă ţ mea, mi-am dat seama c nu aranjase nimic.ă

- Da, da, da, mi-a r spuns preşedintele ca şi când s-ar fiă aşteptat s -l întrerup, da, da, am auzit c ai debutat. Da, da,ă ă dar pân s ajungi scriitor, î i mai trebuie. Da, mult î i maiă ă ţ ţ trebuie. Trebuie s înduri. N-am citit cartea, s v d dac e bună ă ă ă ă sau proast , aşa c te duci la B lceşti şi stai numai o lun . Da, oă ă ă ă singur lun , pe urm te întorci s vedem ce-ai scris.ă ă ă ă

Page 36: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Totul spus pe un ton agresiv. De altfel, când fusese instalat tot aşa vorbise şi la adunarea scriitorilor, veni i s -l aud . Strigaţ ă ă la ei. Vorbea tare. Îi amenin a. Încât nu m-am mirat. Ion C luţ ă -g ru îl aproba. Nici el nu era altfel. Când intrasem prima oar înă ă biroul lui cu hârtii şi începusem: "domnule C lug ru..." "Eu nuă ă sunt domn cu dumneata", m întrerupse el. "Tovar şe Ion C luă ă ă -g ru. .." "Eu nu sunt tovar şul dumitale." Cunoaşte i geniulă ă ţ meschinilor? Acesta e, s te fac s nu mai ai ce s le r spunzi.ă ă ă ă ă Într-adev r, ce puteam s -i mai spun? Şi totuşi îmi pl cea de elă ă ă ca scriitor, publicase tocmai atunci o nuvel , "M seauaă ă stricat ", titlu care se inspira dintr-o lozinc a acelor ani: să ă ă scoatem dintre noi m selele stricate. Avea îns o replic deă ă ă bun ironie: la o manifesta ie masele cântau: ă ţ Hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne unim! Şi un reac ionar de pe margineţ bolborosind: "Ei şi dac ai s te uneşti rob cu rob ce-ai s faci?!"ă ă ă

Nu credeam c e atât de ranchiunos. Fiindc sta era sentiă ă ă -mentul pe care i-l inspira. De altfel ironia soartei îl adusese totţ în preajma lui Zaharia Stancu şi anume în rol de subaltern, cum îi prezisese teleorm neanul cu mul i ani înainte. C , amenin aă ţ ă ţ autorul Cailor lui Cibicioc, o s vede i voi când o s venim noi laă ţ ă putere. "C lug re, îi replicase Zaharia Stancu, când o s veă ă ă ni iţ voi la putere, tot eu o s - i comand."ă ţ

Surâdeam privind aceşti b trâni f r umor, sau cu umor acruă ă ă sau involuntar. Îmi citiser sau nu cartea, cert era c nu le plă ă ă-cea de mine c vroiam s scriu aşa repede alta. Mi-o spuneau înă ă fa : trebuia s îndur.ţă ă

Nici nu m gândeam. "O s îndur poate altele, dar nu de laă ă voi", îmi spuneam. Într-adev r, dup o lun primesc o scrisoareă ă ă de la şeful serviciului, domnul R zv şanu, în care îmi scria, nuă ă f r îngrijorare, c situa ia mea era "extrem de periclitat " dacă ă ă ţ ă ă nu m întorceam imediat. Nu m-am întors şi am fost dat afar ,ă ă dar în septembrie Mihai Novicov m-a angajat la el la minister, ca secretar de pres . În acelaşi timp el a pus pe Willi Mogfescu să ă scrie un lung articol: "Despre un viitor roman al lui..." adic ală meu, bazat, lucru senza ional pentru un tân r autor, doar pe oţ ă simpl conversa ie dintre mine şi reporter. Subiectul evolua înă ţ lumea de la ar , unde eu m str duiam neap rat s descriu unţ ă ă ă ă ă Feodor Pavlovici Karamazov român. Nici nu mai vroiam s aud...ă Articolul a ap rut în ă Flac ra ă pe o pagin întreag , cu titlu peă ă cinci coloane. Nu l-am citit, nu din lips de respect pentru Mihaiă Novicov sau Moglescu, ci pentru c ştiam dinainte c nu poateă ă exista în el nici o substan din moment ce nimeni nu-mi citiseţă

Page 37: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

romanul. De altfel, nici unul nu mi-l ceruse s li-l dau. Eraă perfect!

Nu f ceam chiar nimic la minister, dar într-o zi m pomeă ă nesc c primesc la lectur un manuscris intitulat ă ă Descul , ţ de Zaharia Stancu. Şi ce s fac eu cu el? am întrebat. Nici nu ştiam c eramă ă cenzor, c eram pl tit- pentru asta. "Citeşte-l, mi-a spus oă ă coleg şi f un referat. E de pe la voi de la ar ". "În ce sens să ă ţ ă ă fac referat? Ce m priveşte pe mine c e de pe la noi de pe laă ă ar ? Treaba lui!" "Dac e adev rat, dac merit s apar ".ţ ă ă ă ă ă ă ă

Am început s citesc, am luat prima fraz : "Tudoreee... desă ă -chide poarta!" Apoi aliniatul urm tor: "Pe tata îl cheam Tudor.ă ă Dar el rareori se afl acas ."ă ă

M-am oprit. Pe tata îl cheam Tudor, dar el rareori se aflaă acas . Şi ce dac îl cheam Tudor? Şi ce dac el ă ă ă ă rareori se afla acas ?ă

Asta îmi amintea de compozi iile noastre şcol reşti. Mama eţ ă o femeie foarte bun , dar ea ă rareori se duce la biseric . Frateleă meu e mare, dar el rareori ne bate, e etera, e etera. Rareori!ţ ţ Bravo, zic, începe bine (s te fereasc Dumnezeu s ajungi peă ă ă mâna tinerilor, la discre ia lor; mai târziu avea s m lege deţ ă ă Zaharia Stancu o strâns prietenie literar când loviturileă ă îndreptate împotriva lui aveau s -l domoleasc şi s cauteă ă ă sprijin în genera iiţ le tinere, s -l fac mai în elept). S vedemă ă ţ ă mai departe, mi-am zis eu atunci râzând. Cic "fuioare de fumă scoteau pe n ri teleă garii". Zic "telegarii" e formidabil de bine zis şi încep s citesc cartea şi intru în miezul ei. Dau peste o scenă ă în care ranii erau puşi s culeag via boierului cu botni e laţă ă ă ţ gur . N-am în eă ţ les. Cum cu botni e? Suntem un popor de idio i?ţ ţ Şi dup ce am terminat, am început s scriu un referat dur. Seă ă respinge! B trâă nul meu tat şi al i bunici cunoscuser şi ei peă ţ ă boieri, dar asemenea chestii nu-mi povestise nimeni niciodat .ă

Noroc c tocmai când îmi scriam eu referatul a venit cinevaă şi mi-a luat pur şi simplu manuscrisul de sub nas şi l-a dus cu sine. Unde? Spre tipar, fireşte, şi astfel a început cariera de ex-cep ie a acestei c r i f r s in seama de opiniile tân rului eiţ ă ţ ă ă ă ţ ă ă cenzor.

Pe la începutul lui decembrie am sim it c ora mea a sunat.ţ ă N-aveam ce c uta la acel minister. Eşecul meu de la B lceştiă ă era uitat, îmi aminteam de promisiunea f cut cititorului laă ă sfârşitul volumului meu de debut, c acei eroi din ultima nuvelă ă vor fi urm ri i într-un conflict mai larg.ă ţ

Şi acum st team în odaia mea din Sinaia şi dup primele oreă ă

Page 38: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

de exaltare, care ne st pânesc totdeauna când suntem într-ună oraş necunoscut şi nimerim şi într-o odaie mare şi frumoas ,ă ceva am sim it c se micşoreaz şi cade în starea mea de spirit:ţ ă ă nimic nu mai zbura, iluziile se retr geau....M-am ridicat de laă mas şi m-am culcat. Conflict mai larg? îmi spuneam, careă conflict? Nu exist nici un conflict. Ce poate s fac un ran?ă ă ă ţă S dea unuia cu sapa în cap c i-a c lcat r zorul sau i-a jefuită ă ă ă ov zul. În ă Ion, de Liviu Rebreanu, unul îi d altuia cu sapa în capă c a venit la muierea lui, pe care o iubea mai dinainte. S-a scris!ă În ranii, Ţă de Reymont, o muiere e pus goal pe o gr madă ă ă ă infect de b legar de porci fiindc nu avusese purt ri frumoase.ă ă ă ă Ei na! Mare subiect! Premiul Nobel! Ca şi scena bătrânului ranţă care se duce s moar pe glia lui. Atât de previziă ă bil! Marinarul vrea s moar pe mare, minerul în min ... Hotă ă ă ărât, eram pus pe nimicirea capodoperelor, şi numai Fructele mâniei de Steinbeck sc pa, deşi nici acolo nu-mi mai pl cea finalul for at, cu ună ă ţ b rbat amenin at de inani ie care suge lapte din sânii uneiă ţ ţ tinere femei. F r s ştiu, eram obosit de drum, de ură ă ă cuşul de la gar cu geamantanul în mân pân în dealul ă ă ă Furnica unde erau vilele destinate tuturor artiştilor. Chiar în aceeaşi zi vroiam să m şi apuc de scris! "Mai e şi mâine zi", mi-am spus amintindu-ămi de frumosul final din Pe aripile vântului când Scarlett, copleşit de loviturile pe care i le d duse via a, se înă ă ţ treba ce să mai fac . Aveam sil pân şi de debutul meu. Eu înă ă ă sumi descrisesem cu lux de am nunte uciderea unui cal, violul uneiă fete pe câmp, isteria unui muribund, icneala unui b iat careţ ă are halucina ii pe o colin sc ldat în cea , e etera, e etera. Unţ ă ă ă ţă ţ ţ punct luminos p stram doar pentru o schi intitulat ă ţă ă Salcâmul, ap rut în ă ă Timpul, dar neinclus în volumul de debut. De ce? Ceă era cu schi a asta de o l sasem deoparte? Nu-mi mai plţ ă ăcuse? Dimpotriv , consideram c era lucrul cel mai inspirat pe care îlă ă scrisesem... când tata... într-o zi... cel mai frumos salcâm... cu securea... de ce oare? Da, Mircea Grigorescu, redactorul şef al Timpului... Cu Miron Paraschivescu la el în birou... Ia ascultă domnule, cât cost un salcâm?... Bonom... entuziă ast... Dou miiă cost . Du-te la casierie şi-i încaseaz ... S racul Mirceaă ă ă Grigorescu. Ce-o fi f când... Dup r zboi... exclus din pres ...ă ă ă ă

Brusc m-am trezit diminea a. Adormisem f r s ştiu cuţ ă ă ă lampa aprins , cu aceste gânduri. Le şi uitasem. Afar ningea.ă ă Brazii verzi erau înc rca i de z pad . P mântul era alb. Oameniă ţ ă ă ă negri treceau agale prin aceast lume în care cerul cu p mântulă ă se contopeau. Zarea pierise în p durile din fa a ferestrei.ă ţ

Page 39: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

M-am îmbr cat şi am ieşit afar . O surpriz . O ştim, z pada,ă ă ă ă dar când o vedem din nou, albul ei parc ne spal gândurile.ă ă Chiar dac nu vrem, ceva alb p trunde şi în noi. Ne ninge; până ă ă şi pe chipul omului murdar apare un surâs: ochiul lui uimit de întruchiparea a ceea ce e imaculat îl face s -şi aduc aminte că ă ă şi el a fost odat curat şi e nedumerit c iat , poate fi din nou,ă ă ă cel pu in atâta timp cât de sus cade asupra lui, anume parc peţ ă c ciula pe care o poart pe cap, peste genele ochilor, fulgii deă ă z pad care de sus, din cer, în c derea lor, şi-au p strată ă ă ă minunatele forme de stele mici, care i se topesc ca o p rere peă mâini şi pe fa . E, poate, o atingere diafan de care n-a avutţă ă parte? Sau pe care a gonit-o înr it ca un câine care a primită numai lovituri? "Iat paradisul! am gândit, care e locul t u înă ă el?..." Am intrat în vila în care ni se servea masa. Am mâncat unt cu pâine şi dulcea , cu cafea cu lapte. Nu era înc nimeniţă ă în sufragerie. Mi-am continuat plimbarea prin ninsoare. Curând am auzit o voce interioar pe care o cunoşteam de mult, dină lungii ani pe care îi petrecusem pe câmpia sc ldat în soare. Oă ă uitasem fugind de ea şi anii o acoperiser . Când m culcam peă ă p mânt şi mu enia lui îmi şoptea: "Şi tu vei fi mut şi vei fi unaă ţ cu mine. Noi doi suntem prieteni, te las s tr ieşti, bucur -te,ă ă ă dar eşti al meu. Nu acum, când eşti un copil, mai târziu... Restul, via a care i-a fost dat î i apar ine, faci cu ea ce vrei,ţ ţ ă ţ ţ dar dac m ui i, cu atât mai mare î i va fi surpriza dup ce aniiă ă ţ ţ ă t i vor trece, când ne vom întâlni din nou şi va trebui s - i daiă ă ţ seama c nimic nu i-a mai r mas afar de mine. Nu m uita şiă ţ ă ă ă atunci ai s veziă c tot ceea ce vei tr i, î i va ap rea ca un dar şiă ă ţ ă nu ca o cucerire a ta smintit . Nu e aşa c e pl cut s st m noiă ă ă ă ă de vorb împreuă n ? Când te întinzi cu spatele pe mine şiă deasupra vezi cerul şi norii? N-o s ai niciodat mai mult decâtă ă ceea ce sim i în aceste clipe, nu uita, o, nu uita, şi atunci cândţ va trebui s ne revedem şi s - i dau ad post, vei fi ca şi acum şiă ă ţ ă nu te vei speria..." "Bine, am zis, înotând în ninsoare, mă plictiseşti, î i cunosc glasul de mult... Florile câmpului îmiţ şopteau şi ele acelaşi lucru, ca şi cântecul greierilor sau apari iaţ berzelor în grâu, strig tul pitpalacului şi ip tul ciocârliei, nu teă ţ ă uit nimeni, fii f r grij ."ă ă ă ă

În nop ile lungi de iarn s ream din somn chemat de un glasţ ă ă pe care îl auzeam aievea, glas de fat care îmi striga numele laă geam. Nu era glasul lui, al p mântului, erau ielele, şi m piteamă ă lâng spatele lat al tatei şi aşteptam îngrozit s m mai chemeă ă ă o dat . Dar t cerea casei şi auzul meu treaz m f ceau să ă ă ă ă

Page 40: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

în eleg c glasul strigase din mine şi nu de la fereastr , mţ ă ă ă linişteam şi readormeam. Într-o sear am întârziat prea mult peă mirişte şi n-am b gat de seam c noaptea c zuse peă ă ă ă neaşteptate şi nu mai era nimeni pe câmpie, totul era pustiu în jur. O clip n-am mai ştiut încotro e satul şi nici care era drumulă spre el, la dreapta sau la stânga. "Trebuie s ştie caii", amă gândit şi m-am apropiat de unul din ei, s -l despiedic şi s -i pună ă c p strul în cap. Când s i-l pun, deodat calul a avut o mişcareă ă ă ă de nesupunere. În clipa urm toare i-am auzit glasul: "Ia, b ,ă ă mâna de pe mine!" mi-a spus. Nu era nici sup rat, nici furios,ă pur şi simplu îmi cerea s iau mâna de pe el. Am înlemnită al turi, în timp ce el şi-a l sat capul în jos liniştit şi a continuată ă s pasc . Am încercat din nou şi mintea mea buim cit deă ă ă ă angoasa câmpiei s-a limpezit ca şi când s-ar fi f cut lumin . Amă ă strigat s -mi aud propriul glas, i-am legat, am înc licat şi deă ă ast dat cumin enia şi sfor iturile lor de cai m-au liniştit cuă ă ţ ă totul, am început s cânt fluierând şi pân acas am şi uitat ceă ă ă p isem. Iat îns c şoapta ăţ ă ă ă lui reapărea şi asta mi se întâmpla adesea şi totdeauna numai în mijlocul naturii. Uneori o acceptam resemnat, o cunoşteam prea bine, alteori îns era oă surpriz total , m pomeneam exclamând: "Hai, taci, doar calcă ă ă pe corpul t u, to i c lc m, ştiu c via a e un dar, e inutil s -miă ţ ă ă ă ţ ă reaminteşti".

Feeria din jur nu era un vis, nu se spulbera, fulgii dansau, ai fi zis chiar c se zbenguiesc şi expresia "natura în s rb toare"ă ă ă care mi-a venit în minte, m-a f cut s surâd cu ironie. Da, natuă ă -ra poate fi în s rb toare pentru iubitorii ei închipui i, care seă ă ţ credeau eterni, sau voiau s uite c sunt muritori, crezând oă ă clip c se puteau aranja cu ea.ă ă

Am trecut pe lâng un restaurant a c rui firm avea în mijlocă ă ă pictat o pisic . Am citit firma care era scris cu trucul suprareă ă ă -aliştilor: Restaurant la pisica D. Pas re şi ber rie neagr N.ă ă ă Coliban. Pe urm am v zut c pisica încurca sensul, trebuiaă ă ă citit: Restaurant şi ber rie la "Pisica Neagr " D. Pas re şi N.ă ă ă Coliban. Am intrat în untru. Vesel, am b ut o bere şi m-amă ă întors. N-am f cut o plimbare lung s m pierd în ninsoare şiă ă ă ă s m r t cesc, cum i se întâmpl lui Hans Castorp din ă ă ă ă ă Muntele magic a lui Thomas Mann şi n-am s-o descriu în lungi capitole, interminabile, ca s fac s ning în aceste pagini. Aveam de dată ă ă un r să puns la o întrebare: Ce s scriu.ă

De ce s scriu, nu m întrebam. N-aveam nimic de r zbunat,ă ă ă nici nu sim eam c trebuie s vorbesc despre oseminteleţ ă ă

Page 41: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

bunilor mei v rsate în mine, vârsta testamentului era departe.ă Tat l meu nu spintecase burta boierului sau vechilului în timpulă r scoalei, s bage fasole în ea, şi nu ştiam nici cine e bunicul şiă ă cum tr ise el, nu-mi povestise nimeni nimic. Nici pe bunica n-oă cunoscusem, muriser de tot, niciodat n-am ştiut nici m cară ă ă cum îi cheam . Nici pe bunicul sau bunica dup mam nu-iă ă ă cunoscusem, dar mama ne povestise totuşi lucruri deosebite despre ei. Din alt sat. Oameni înst ri i, fra i vajnici (mor i şi eiă ţ ţ ţ parc , atât de îndeă p rta i mi se p reau). Cum s scrii despreă ţ ă ă ceva care nu tr ieşte decât în amintirea mamei, secret copleşită de familia ei grea, cu copii diferi i, o fat din prima ei c s torie,ţ ă ă ă o alt fat pân la convie uirea ei cu tata, apoi trei copii cu careă ă ă ţ venea tata, şi apoial i trei copii f cu i împreun , o fat şi doi b ie i, unul din ei, celţ ă ţ ă ă ă ţ mijlociu, fiind eu.

M-am întors în vila mea, m-am aşezat la mas şi am r masă ă cu privirea pierdut în ninsoarea de afar . Gândurile blocate,ă ă inerte, sufletul cu elanul prizonier. Ce s scriu? A scrie inspirată de Dostoievski cum încercasem, v zusem ce-mi ieşise. Nu cumă -va nu mai aveam nimic de spus? am gândit; Şi-atunci mi-am amintit de trei scriitori pe care îi z risem într-o zi, dup debut,ă ă chiar în acel an, prin vitrina unui restaurant. M-am dus la ei. Îi cunoşteam, petrecusem împreun prin cafenele ore deă ame eal şi entuziasm şi m bucuram s -i rev d... Dar nici nuţ ă ă ă ă m-au l sat s deschid gura. Ce mi-a intrat mie în cap? m-au luată ă ei în primire, cred c dac am publicat o carte... Şi o ploaie deă ă injurii la adresa c r ii, cuvinte urâte la adresa mea, prevestiri că ţ ă o s mor într-un şan ... Ce eram eu? Ei, ce credeam c sunt? Eraă ţ ă singura întrebare care m-a împiedicat s ies imediat afar . Deă ă unde s ştim noi ce suntem?! Marile întreb ri le pun şi tic loşii,ă ă ă cu un aer triumf tor. Cine poate s r spund ? Nu pentru ei, ciă ă ă ă pentru mine. Ce era mai curios, şi ceea ce m re inea, eraă ţ faptul c nu se în eleseser între ei dinainte, reac ionaseră ţ ă ţ ă câteştrei spontan îndat ce m aşezasem la masa lor. Iar euă ă crezusem c numai gloabele literare p streaz în ele un venină ă ă distilat. Am plecat în cele din urm . Prin geam, din strad ,ă ă ar tau gravi, t cu i, ai fi zis c erau nişte conspiratori careă ă ţ ă puneau ceva la cale. Deşi tineri, i-am v zut b trâni, într-oă ă str fulgerare. Unul avea o lucire de nebun în ochi, altul gras,ă blond, privire porcin , al treilea sumbru, posac, buze sub iri,ă ţ figur care nu prevestea nimic bun... Se în eleseser între ei,ă ţ ă prin afinit i scabroase care îmi sc pau, s m întâmpine astfel,ăţ ă ă ă

Page 42: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

cu o ranchiun care nu ştiam de unde vine, fiindc nu leă ă f cusem nimic...ă

I-am uitat imediat atunci, dar acum ura lor se insinua: şi dac au dreptate, mi-am spus, şi n-o s mai scriu nimic?ă ă Vertiginos, alungând imaginea celor trei, gândul mi s-a îndreptat spre un om care, pe deasupra micimilor umane, era pasionat de cuvântul scris. Acolo, în fa a hârtiei, mai puternicţ ă decât marmura, îmi spusese el odat , artistul for eaz natura,ă ţ ă dându-i un în eles, în timp ce ea, oarb , nu are unul... Mironţ ă Paraschivescu!

Ce-o fi f când? Ultima dat , prin septembrie, fusesem cu elă ă la o pies şi acolo, în plin spectacol, se ridicase şi strigase să ă ias Arghezi afar din sal . Fireşte, Arghezi nu era acolo, ci doară ă ă în mintea turmentat de febr a poetului. L-am scos eu din sală ă ă şi l-am dus la el, în blocul Aro, şi pân s vin medicul, cuă ă ă ajutorul telefonului a început s dirijeze mari mase de oameni înă revolu ie. El era un conduc tor... Ieşea şi pe balcon şi dând dinţ ă mâini cânta "Interna ionala" în fa a unei mul imi închipuiteţ ţ ţ adunat s -l aclame ca pe Tro ki, sau ca pe Malraux, idolul s u.ă ă ţ ă Pe urm revenea la telefon şi cu glas m re continua: "Ana, tuă ă ţ preiei conducerea în sectorul galben. Luca, tu te preg teşti să ă intri în foc venind de la uzinele Malaxa... Dej, tu..." Curând se vindecase şi disp ruse la Cluj. Ce c uta el la Cluj? Vroia să ă ă conduc acolo, mai modest, o revist , pasiunea lui lucid .ă ă ă

Gândul mi-a zburat apoi la Ion Caraion. Ce-o fi f când şi Ionă Caraion? Locuisem împreun , prin '45, mai multe luni, într-oă frumoas camer pe Aleea Suter, pe urm ne desp r isem ca să ă ă ă ţ ă ne revedem prin aprilie sau martie '48, în birourile editurii "Car-tea Româneasc " care înainte de decretul din iunie avea un diă -rector nou, L z rescu, şi redactori de asemenea noi, Caraion,ă ă Constantin Streia (c ruia îi ap ruse romanul ă ă Zbucium) şi Sen Alexandru, un tân r cu care ulterior aveam s am lungi discu iiă ă ţ asupra rolului personalit ii în istorie.ăţ

Caraion m-a întâmpinat cu v dit surpriz , c iat , ne vedemă ă ă ă ă din nou şi în ce situa ie fericit pentru mine... "De, ce?" "Ei deţ ă ce, a râs neîncrez tor de mirarea mea, şi brusc: p i n-ai dat ună ă volum aici?" Şi aproape c a ipat: "Va ap rea!" Era adev rat,ă ţ ă ă volumul meu de nuvele Întâlnirea din P mânturi ă care întârziase mult la un cunoscut şi fad foiletonist literar, dar influent, trecuse apoi printr-un concurs la Cultura na ional , ţ ă st tea de câtevaă luni la "Cartea Româneasc ", director Toneghin. Acum nu maiă era Toneghin, cu trei luni înainte de na ionalizare cunoscutaţ

Page 43: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

editur avea deja în ea oameni noi. În dou luni l-au publicat înă ă dou edi ii.ă ţ

Inten iile mele asaltau din toate p r ile via a pe care oţ ă ţ ţ cunoscusem pân atunci f r s reuşesc s intru în miezul ei.ă ă ă ă ă Imagini groteşti îmi veneau în minte. V zusem odat un cală ă mort într-o v g un , cu o gr mad de c elandri schel l ind deă ă ă ă ă ăţ ă ă foame şi de neputin care se repezeau în el s -l sfârtece. Darţă ă de oriunde îl apucau, nu reuşeau nimic, calul rezista. Îşi înfigeau din ii în burt , în pulpe, în spinare, se propteau în picioareţ ă bâ âind din cap şi scheunând. Prima îmbuc tur , care ar fiţ ă ă deschis drumul celorlal i, le sc pa. De unde? Din ce loc? Amţ ă stat mult s -i v d ce fac şi m uitam la ei râzând. Nu era printreă ă ă ei nici unul b trân şi experimentat care s -i înve e. Desigur,ă ă ţ via a nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tân r, o pradţ ă ă care nu cedeaz dac nu ştii de unde s-o apuci. Deşi tat l meuă ă ă se desp r ise de mine în acea zi de septembrie '40 când mă ţ ă condusese la gar şi îmi spusese c nu mai are bani s m ină ă ă ă ţ ă mai departe la Şcoala normal , desp r irea era neştiut deă ă ţ ă mine, şi r mânea şi atunci, în '48, la fel de enigmatic , mai alesă ă c în to i acei ani, în timpul r zboiului, pân în '45, nu maiă ţ ă ă d dusem niciodat pe-acas , nu-i mai scrisesem şi nici el mie.ă ă ă Numai instinctul m prevenise c desp r irea era irevocabil , n-ă ă ă ţ ăaveam ce mai c uta în sat, eram aruncat în via şi trebuia, caă ţă orice vie uitoare, s aflu singur secretele p durii. Ce f cusem?ţ ă ă ă

Intrasem totuşi la Şcoala normal din Bucureşti de pe stradaă Sfânta Ecaterina, f r s depun taxele de internat. Directorul, ă ă ă I. Ionaşcu, m amenin ase:ă ţ

- Ce-ai f cut cu banii? Nu te-a trimis tat l dumitale f r baniă ă ă ă de internat.

I-am r spuns c ba da, şi în felul tat lui meu care amâna imă ă ă -pozitele cu anii printr-o strategie complicat a promisiunilor paă -tetice, l-am rugat s m amâne câteva luni pân ce p rin ii meiă ă ă ă ţ vor culege porumbul, vor vinde nu ştiu ce oi, nu ştiu ce ra e...ţ

- Ce ra e? s-a r stit el la mine. O s scriem acas şi dac seţ ă ă ă ă dovedeşte c ai avut bani şi i-ai cheltuit cine ştie pe unde, teă dam afar din şcoal şi s-a terminat cu viitorul dumitale.ă ă

Şi şi-a întors fa a de la mine.ţŞtia el ceva. Auzisem şi eu şi chiar şi tr isem. Înainte deă

Cristur-Odorhei (unde absolvisem pe-a doua şi a treia) trenul st tea câteva ore în gara Sighişoara şi anul trecut, într-o vacană -

, o fat îmi f cuse semn de jos de pe peron s m dau jos şiţă ă ă ă ă

Page 44: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

s m duc cu ea... Nu m d dusem, dar al ii coborâser ... Astfelă ă ă ă ţ ă de sirene, gândea pesemne acum directorul, m l saser şi peă ă ă mine f r bani, mai ales c Bucureştiul, cum scria Octavă ă ă Dessila, era "oraşul pr buşirilor". Totuşi omul din fa a mea nuă ţ era sigur. Ceva patetic avusese şi el în glas dincolo de cuvinte. Mi-am dat seama c dac mai vorbesc, o s m asculte. Era ună ă ă ă b rbat înc tân r, pl cut la înf işare, elegant îmbr cat, dur, caă ă ă ă ăţ ă un b ră bat adev rat pe care nu-l puteai înşela, cu o infirmitate laă un picior, sever, dar... Acest dar era singura mea şans . I-amă spus c tata nu e un om s rac şi c poate s fac rost de baniă ă ă ă ă dac şcoala îi scrie şi îi cere imperios acest lucru. Nu o simplă ă întrebare dac mi-a dat bani sau nu (nu mi-a dat!) ci o scrisoareă hot rât , ca din partea unei autorit i superioare, care,ă ă ăţ împreun cu el, cu tat l meu, au în grij soarta unui tân r...ă ă ă ă Ştiam din experien c nici la început tata nu avusese bani. Cţă ă ă împotriva lui o ridicasem pe mama, pe preot, pe înv tor şi căţă ă la to i aceştia se raliaser vecinii, prietenii lui, pân şi cei maiţ ă ă dispre ui i dintre ei şi c întreaga familie cedase. De unde, deţ ţ ă neunde, f cuse rost de bani şi timp de trei ani m inuse. Şi i-ă ă ţam dezv luit directoă rului inten iile mele de viitor. S terminţ ă acest an şi îmi voi continua studiile singur. Aveam optsprezece ani, puteam munci şi lua examenele în particular.

- Bine, îl aud c -mi r spunde. Dac ai fi avut un certificat deă ă ă paupertate puteam s - i ob in o burs de la minister. Dar ave iă ţ ţ ă ţ cincisprezece pogoane de p mânt.ă

Aşa era. Încercasem s ob in acel certificat, dar...ă ţ- N-avem voie s primim în internat elevi care nu achită ă

taxele. O s scriu acas tat lui dumitale. O s mai vedem...ă ă ă ăŞi mi-a f cut semn c pot s plec. Am plecat liniştit. Au înă ă ă -

ceput cursurile, orele de medita ie în care n-aveam ce s fac. N-ţ ăaveam c r i. Din pricina asta secretele chimiei şi algebrei mi-auă ţ r mas str ine. Gândul plec rii din şcoal îmi st ruia mereu înă ă ă ă ă minte în timpul orelor, mai ales c diferen a de vârst dintre miă ţ ă -ne şi colegii mei începuse s m jeneze. De pild avusesemă ă ă într-o zi în hol o vizit a so iei falsului librar, o femeie cam deă ţ vârsta mea, trimis de el s vad ce mai fac. Trimis de el sauă ă ă ă nu, stai şi explic ... Subdirectorul m-a apostrofat şi m-aă amenin at c m d afar din şcoal . M-am întors în clas şi amţ ă ă ă ă ă ă început s -l înjur şi eu cu sete de mam . Am fost turnat. Amă ă aflat mai târziu, deşi eram mai mare şi ar fi trebuit s -mi dauă seam de la înă ceput c în fiecare clas exista o re ea întreagă ă ţ ă de turn tori pe care acest subdirector o cultiva ca un poli ist.ă ţ

Page 45: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Eram uluit cum tot ceea ce discutam eu cu al ii el afla imediat şiţ tot timpul trăiam sub amenin ri.ţă

Am început s scriu un roman... Eroina principal era so iaă ă ţ falsului librar, dup dest inuirile ei, ca în ă ă Une vie de Maupassant (citit atunci). Într-o sear de noiembrie eram deă ă planton şi scriam scena final ; femeia îşi ucide so ul l sândă ţ ă noaptea geamul deschis când be ivul dormea. Fireşte, era ger.ţ Mai târziu scena mi s-a p rut ridicol , ca s descop r anii trecu iă ă ă ă ţ c un scriitor maghiar, tradus la "Gallimard", procedează ă absolut identic. Am r mas vis tor.ă ă

M-am culcat apoi, şi am c zut într-un somn greu. M-am treă zit spre diminea . Dormitorul era pustiu, tavanul c scat şi în juţă ă rul meu şi pe pat, moloz şi c r mizi. Am ieşit afar însp imână ă ă ă tat. Toat lumea era adunat în curte, era întuneric, o atmosfer deă ă ă sinistru domnea peste tot. Ce era? Ce se întâmplase? Cum, nu ştiam? Unde-am fost? Nu m-a trezit cutremurul? Ce cutremur? Cutremurul de p mânt... Nu m trezise nimic. Putea s -mi cadă ă ă ă şi tavanul în cap (nişte c r mizi tot c zuser pe lâng miă ă ă ă ă ne)! În oraş, se zicea, blocul Carlton se pr buşise pân în temelie...ă ă sute de mor i... se închide şcoala pân dup s rb tori...ţ ă ă ă ă

Bineîn eles c între timp tata primise scrisoarea directoruluiţ ă şi îi r spunsese c n-are bani, dar c ... o s aib ... s -l maiă ă ă ă ă ă p suiasc ... O s trimit negreşit, nici vorb ... cum s nu... cuă ă ă ă ă ă stim , Tudor C l raşu. Posomorât, în spatele biroului s u, diă ă ă ă -rectorul t cea, uitându-se în jos, foarte sup rat, dar nu scoteaă ă un cuvânt, nici o amenin are. T ceam şi eu cu scrisoarea înţ ă mân . Îmi venea s -i spun c tata n-o s -mi mai trimit baniă ă ă ă ă niciodat , îmi aminteam vag de desp r irea noastr în drumă ă ţ ă spre gar , de insisten ele lui s -l în eleg c nu mai are de unde,ă ţ ă ţ ă în fa a acestui om t cut care c uta poate o solu ie pentru mineţ ă ă ţ îmi d deam seama c strategia mea împrumutat de la tat lă ă ă ă meu era inferioar îngrijor rii acestui intelectual care era silit să ă ă m arunce în strad cu studii neterminate şi ce s fac s nuă ă ă ă pierd anul!... Şcoala se numea normal "pentru înv turaă ăţă poporului român". Ei, cum era pentru înv tura poporuluiăţă român? De unde bani? Cine s mi-i dea?ă

Nu-i pl ceam directorului. Era evident. Nici eu nu-mi plă ăceam mie însumi. F cusem nişte poze şi m v zusem. Pozi ia corpuluiă ă ă ţ era strâmb , mâinile ca nişte cazmale, chipul emaciat. Colegiiă cu care eram în grup, afecta i, vicioşi în priviri, stupizi. Nuţ încercasem s -i for ez directorului voin a. Dac cineva are oă ţ ţ ă r spundere, s şi-o asume. Nu pentru persoana care îi st înă ă ă

Page 46: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

fa , dezagreabil , pe care poate s-o arunce pe uş afar dacţă ă ă ă ă d cel mai mic semn c viciul, tenta ia murdar a vie ii l-aă ă ţ ă ţ marcat (pedagogul experimentat ştie c în asemenea cazuriă truda e zadarnic şi c el nu s-a n scut s îndrepte ceea ce eă ă ă ă iremediabil pierdut de la natur ; fie asta pentru idealiştii careă recupereaz unul în via şi acela îndoielnic, în loc s -şiă ţă ă îndrepte efortul spre cei care sunt doar fragili, expuşi tic loşieiă umane) ci pentru sine, pentru b nuiala c poate s comit oă ă ă ă greşeal ireparabil : de ceă ă ai fost numit director al unei şcoli în care peste trei sute din cei mai buni copii i-au fost încredin a i?ţ ţ ţ M sim eam r u în fa a acelui b rbat, care deşi infirm, avea ună ţ ă ţ ă chip cu tr s turi energiă ă ce şi hot râte, înnobilate de o gândireă matur şi îndr znea , care medita în singur tatea gânduriloră ă ţă ă sale cum s fac s r mâă ă ă ă n curat şi drept fa de un elev care,ă ţă în mod vag, îi sugera c îi place înv tura şi c era amenin ată ăţă ă ţ s fie îndep rtat de ea pentru totdeauna.ă ă

- Domnul Lasc r mi-a raportat c îl înjuri de mam şi c scriiă ă ă ă romane în loc s înve i, mi-a spus el deodat , aruncându-mi, caă ţ ă un fulger, o privire întunecat de reprobare şi neîn elegere.ă ţ

Am r mas încremenit. De unde ştia domnul Lasc r? Aşa îlă ă chema pe subdirector. Am t cut. Totul era adev rat. Dar cumă ă s -i povestesc acestui om c n-aveam nici o vin , c în orele deă ă ă ă vizit m c utase o doamn care... Ca un zbir trecuse domnulă ă ă ă Lasc r prin hol şi fa de ea chiar m umilise poruncindu-mi să ţă ă ă m retrag imediat... Dac era sora mea? Nici nu m-a întrebat...ă ă Dar eu ştiam c nu era sor -mea şi el a ghicit c nu era şi peă ă ă acest echivoc al comport rii mele de adolescent, m f cuse să ă ă ă m simt vinovat... Era totuşi o doamn , so ia unui profesor ca şiă ă ţ el...

- Mi-a cerut s te dau afar , a continuat directorul, sa te eliă ă -min...

- Elimina i-m , am bolborosit eu gâtuit de un val de ur aţ ă ă c rei adres nu era precizat .ă ă ă

- Şi ce-ai s faci? În aceste vremuri turburi unde-ai s teă ă duci? S te faci legionar?ă

Strigase. Am strigat şi eu:- În clas s-a format o "fr ie de cruce" legionar . Întreba i-lă ăţ ă ţ

pe Dobrinescu ce p rere au despre mine.ăA t cut. Dobrinescu era protejatul lui, şeful clasei, un orfană

care avea burs integral de la minister. Eram prieteni.ă ă- Eşti b iat citit, a încheiat el în cele din urm . Dobrinescuă ă

mi-a spus c ai discu ii cu cei dintr-a opta, care te viziteaz şi că ţ ă ă

Page 47: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ai citit tot felul de filosofi. Cum se împac filosofia cu înjur tuă ă rile de mam ?ă

Aş fi vrut s -i r spund c totul a pornit de la vizita aceleiă ă ă doamne şi c ... Dar nu aveam gânduri limpezi ci doar o stare deă spirit de revolt care nu-şi g sea cuvintele.ă ă

- Domnul Lasc r vorbeşte în plin consiliu de eliminareaă dumitale. Cum s te ap r? Ce s -i r spund? Nici m car nuă ă ă ă ă conteşti c l-ai înjurat.ă

Cum s contest? Îl înjuram mereu, deşi vedeam bine c mă ă ă urm rea cu ura lui. Tocmai de aceea...ă

- Nu-i adev rat, am bolborosit, refuzând s accept c secreă ă ă -tele noastre erau sfâşiate tot de unii dintre noi, crezând mereu c în realitate domnul Lasc r nu ştia nimic sigur şi c m uraă ă ă ă f r motiv. În privin a asta aveam experien : descoperisem deă ă ţ ţă mic c ura e spontan şi ira ional , e o atrac ie, te poate urm riă ă ţ ă ţ ă cineva cu ura lui f r sl bire, pân se stinge singur , aşa cum aă ă ă ă ă pornit, sau vine p mântul şi-i astup gura lui infam ... Dar niciă ă ă el, directorul, n-a vrut s -mi ia pânza de pe ochi şi s -mi deză ă -v luie c din clas se ştia tot ce facem. Poate c şi el proceda laă ă ă ă fel ca subdirectorul s u? A t cut, ca şi când l-aş fi convins c nuă ă ă era adev rat c îl înjuram de mam pe domnul Lasc r. Mi-aă ă ă ă f cut semn s ies. Şi abia în hol mi-am dat seama c g sise oă ă ă ă solu ie pentru mine s r mân în internat, altfel mi-ar fi spus cţ ă ă ă în urma scrisorii de acas nu m mai putea ine şi c trebuia să ă ţ ă ă plec.

Am r mas în Bucureşti dup ce s-a închis şcoala. M-am dusă ă la frati-meu Nil , la Bloc Algiu, de pe "Cheia Roseti". Nu pură tam ochelari, deşi ar fi trebuit. Explica iile care se scriau la tabl nuţ ă le vedeam bine şi pierdeam astfel în elesul unor lec ii. Dar cumţ ţ s te hot r şti s pui pe nas o "biciclet "? Aveam semnele meleă ă ă ă ă cu care recunoşteam un om de la distan , felul cum merţă gea, leg natul corpului, mişcarea umerilor... Bucureştiul, din această ă pricin , mi se p rea fascinant. Chipul oamenilor, în geă ă neral, nu-şi ar ta pentru mine urâ enia. Al femeilor, şi fetelor cu atât maiă ţ pu in. Un nas mare, o gur strâmb , un râs dizgra ios nu leţ ă ă ţ sesizam uşor, gama de expresii era înv luit într-o unică ă ă expresie, nu vedeam antipatia, decât dac era prea pronun at ,ă ţ ă ca şi celelalte reac ii, de aversiune, simpatie sau duşm nie. Mţ ă ă uitam totdeauna departe, peste capul omului, când nu coboram privirea în jos, f r s mai v d nimic în jur ore întregi.ă ă ă ă

Cutreieram oraşul... Nu m interesa nici numele str zilor, niciă ă

Page 48: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

al marilor bulevarde. Nu intram în magazine, nici în libr rii şiă nici la cinema. Nu m uitam la vitrine. Singur via a str zii îmiă ă ţ ă pl cea. Când seara începeau s âşneasc luminile reclameă ă ţ ă lor, aş fi vrut s intru într-un cinematograf dar nu vedeam bine ceă se scria jos... Uitam s m nânc... O dat s-a oprit lâng miă ă ă ă ne un camion şi şoferul m-a strigat. Era un b iat de la noi din comun .ă ă M-am urcat. A, ce faci Gheorghe, ce faci Marine?... Ce s fac,ă m plimb... Tu nu mai eşti la şcoal ?... Ba sunt, dar s-a închisă ă din pricina cutremurului... Hai cu mine!

Era un b iat voinic, copil risem împreun , deşi era mai mareă ă ă cu un an sau doi. P rin ii noştri erau prieteni, tat l lui brutar.ă ţ ă Din asta tr ia. Mama mult mai tân r , prilej pentru unii s -i puă ă ă ă -n tat lui lui Gheorghe, într-adev r pu in cocoşat de oă ă ă ţ b trâne e timpurie, întreb ri grosolane, dac n-ar fi mai bine să ţ ă ă ă le-o dea lor, aşa din când în când, pe nevast -sa... Se f cea că ă ă n-aude.

Gheorghe demar şi pornir m.ă ă- Şi unde stai tu? îl întreb.- Pe strada Tutunari num rul 12.ă- Unde vine asta?- în Ferentari.- Şi Ferentarii ştia unde vin?ă- Urci spre Rond cu tramvaiul...Şi îmi explic de unde pot lua tramvaiul şi cum de la Rondă

mai aveam doar dou sta ii...ă ţ- Vino pe la mine duminic , zise.ă- Am s vin... Tac-t u e sup rat c te-ai însurat aşa repede.ă ă ă ă

Cic trebuia s - i faci mai întâi armata, s - i faci un rost şi peă ă ţ ă ţ urm ...ă

- Mi-am f cut un rost... Am carnet de şofer, câştig bine şiă nevasta lucreaz şi ea într-o cofet rie... Acum e îns rcinat !ă ă ă ă

- Tocmai, zic, o s pleci militar şi ce face ea singur ? Aşaă ă zicea alde nea Simion...

Era singurul b iat al lui nea Costic brutarul, încolo aveaă ă numai fete, vreo trei. N-aveau p mânt şi Gheorghe trebuise să ă plece din sat s se ar neasc şi el prin Bucureşti. Surorile erauă ă ă prietene cu surorile mele, se pricepeau la croitorie, aveau o ma-şin de cusut... Toat ziua erau pe la ele, se sup ra mama... că ă ă ă le era gândul numai la rochii...

Curând ajunser m pe o strad unde coborâram şi intrar mă ă ă într-o curte. Câ iva oameni desc rcar l zile. Auzeam cuvinte,ţ ă ă ă camarade în sus, camarade în jos... camaradul Gheorghe e che-

Page 49: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

mat la camaradul... strig la un moment dat cineva.ă- Hai şi tu cu mine, zise Gheorghe când totul se termin .ă

Ieşir m din curtea aceea şi o luar m pe strad .ă ă ă- Ce e aici unde lucrezi tu? îl întreb.- Sediul Legiunii.- Tu eşti legionar? - Da.- De când?- Din septembrie.- Şi de când eşti şofer? - Mai de mult.- Bravo, m i Gheorghe!ăŞtia oare Gheorghe unde intrase? În sat nu-l auzisem c i-ară

fi pl cut aşa ceva. Uite c intrase! Eram curios s v d sediul şiă ă ă ă ce era în untru.ă

- Şi camaradul sta, zic, la care te duci, cine e?ă-Un şef... - Pot s vin şi eu?ă- Cum s nu.ăSediul avea un portar care ne opri. Gheorghe îi spuse unde

era chemat şi ne d du drumul. Era o cl dire mare, care seă ă curba dup curbura str zii. Str b tur m lungi coridoare, deă ă ă ă ă asemenea curbate ca şi pere ii, întâlnir m legionari linişti i, înţ ă ţ c m şi verzi, care intrau şi ieşeau din birouri. Gheorghe intr şiă ă ă el, f r s bat , pe o uş . Nu-mi spusese s aştept afar , aşa că ă ă ă ă ă ă ă intrai şi eu. Gheorghe salut familiar, cu un mic gest "de laă inim la cer" şi rosti:ă

- Tr iasc Legiunea şi C pitanul!ă ă ăÎn spatele biroului un ins f r c maş verde şi diagonal ,ă ă ă ă ă

cum erau unii pe care îi întâlnisem pe coridoare, lucra cu capul în hârtii. Dou telefoane se aflau lâng coatele lui. Nu r spunseă ă ă la salut.

- Gheorghe, ai adus armele? zise el într-un târziu. - Le-am adus, camarade... - Mâine diminea te duci la adresa asta şi ridici l zi de muţă ă -

ni ie.ţŞi îi întinse o hârtie. Şi atunci m v zu şi îl v zui şi eu. Era ună ă ă

b rbat tân r, cu p r bogat, dar care nu-i st tea claie în cap,ă ă ă ă cum v zusem la grupurile de legionari pe care îi întâlnisem peă str zi, ci îi c dea pe lâng tâmple. Cu o mişcare şi-l d dea peă ă ă ă spate.

- Cine e domnul? zise.

Page 50: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Un prieten de-al meu din sat, .îi r spunse Gheorghe. E elevă pe clasa a patra la Şcoala normal . Acum e liber, din pricina cuă -tremurului.

- Pe clasa a patra? Aşa mare? Câ i ani ai? m întreb el. I-amţ ă ă r spuns c optsprezece.ă ă

- Ai r mas repetent?ă- Nu, zic, am f cut şapte clase primare în sat.ă- Şi acolo în şcoal ave i "Fr ii de cruce"? ă ţ ăţ- Desigur!- Bine, Gheorghe, îl aud c zice, po i s pleci! Apoiă ţ ă

adresându-se mie: m intereseaz cum merg "Fr iile de cruce"ă ă ăţ la voi în şcoal . Ia loc s -mi spui.ă ă

sta crede c fac parte din "Fr iile de cruce", am gândit, deĂ ă ăţ aia îmi vorbeşte aşa, ca şi când mi-ar da un ordin. Dac îi spună c nu sunt, o s m întrebe ce caut acolo şi o s m dea afar .ă ă ă ă ă ă Or, eu tocmai c eram împins de o avid curiozitate s stau deă ă ă vorb cu un astfel de şef mare. Cunoscusem numai din cei mici,ă un tâmplar din sat al c rui frate, şi el legionar, mi-era prieten deă mult, naşu-meu Tâlvan, student întârziat care m amenin aseă ţ odat c pot s-o p esc şi eu ca şi omul acela pe care tocmai îlă ă ăţ b tuser în fa a prim riei cu frânghiile ude (era prină ă ţ ă septembrie) dac m ridic împotriva Legiunii. Nu mă ă ă "ridicasem" cum spusese el, ci îl întrebasem doar dac ştia că ă omul acela pe care ei îl umiliser astfel murise. "N-a murit dină pricina b t ii, mi-a r să ă ă puns el, era cam bolnav, dar tu eşti s n tos, ia vezi..." Era liă ă niştit, nu mi se p rea fanatic. Mâncaă singur m m lig cu brânz şi nu m invita şi pe mine, m car deă ă ă ă ă ă form , cum cereau legile ospitalit ii. Student însemna pentruă ăţ mine un om al c rui spirit se lumina în preajma c r ilor. Putea fiă ă ţ legionar, treaba lui, dar eram amândoi intelectuali, f r s maiă ă ă vorbim c mi-era şi naş, putea, oricum, s -mi vorbeasc altfel...ă ă ă "De ce m amenin i,ă ţ naşule, i-am zis, nu i-am f cut nimic".ţ ă "Fine, zice, î i cunosc ideile..." 'ţ

De unde le cunoştea, şi care idei, fiindc nu-mi recunoşteamă idei clare şi distincte, cum spune Descartes, ci numai idealuri, care erau ale tat lui meu: omul s r mân om, adic s n-o iaă ă ă ă ă ă razna împotriva altora, s stea la plugul lui, dac era plugar, laă ă cinstea lui de om, dac era om de omenie, adic iubitor de al iă ă ţ oameni, la cartea lui dac era c rturar, la nevasta şi copiii lui,ă ă dac îi avea, la casa lui, dac nu vroia s se fac de râs prină ă ă ă ho ie, tr dare, be ie, lene şi minciun ; adic s r mân om prinţ ă ţ ă ă ă ă ă tot ceea ce câştigasem ca s nu ne pierdem, urmând legileă

Page 51: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

naturii: cine se ridic împotriva altuia se ridic împotriva luiă ă însuşi, fiindc oamenii au descoperit de mult legea armoniei înă tot ceea ce exist , din care şi-au f cut legi morale; ă ă Exodul, ce era în conştiin a mea de tân r care îşi pierduse credin a, citindţ ă ţ Biblia, dac nu un drum care durase patruzeci de ani în Egiptă pân în ara f g duin ei? Ce era aceast ar ? Visul umanit ii!ă Ţ ă ă ţ ă ţ ă ăţ De ce întârziaser aceia atâta în pustie, când drumul putea fiă str b tut în câteva luni? Lunga lor aventur era plin de r t ciriă ă ă ă ă ă şi tr d ri şi omul care îi conducea murise f r s -şi ating visul.ă ă ă ă ă ă De ce întârziase el atât? Ce îl împiedicase? De ce sp rsese elă tablele legii furios? Iar în fa a mea aveam un om care nu aveaţ nici îndoieli, nici remuşc ri. "Da? zic. îmi cunoşti ideile? Careă idei?" "Alea pe care le ai! Ştii tu!" "Bine, naşule, v d c mă ă ă cunoşti mai bine decât m cunosc eu, cu toate c ne întâlnimă ă pentru întâia oar de când eram mici. O s -mi urmez soarta,ă ă orice-ar fi, cu ideile mele. S vedem ce-o s se întâmple cu aleă ă tale !"

Şi am plecat...În clas cei din "Fr iile de cruce" erau încânta i c puteauă ăţ ţ ă

purta o c maş verde (un coleg, b iat ai c rui p rin i erauă ă ă ă ă ţ boga i, deşi nu era primit în acele "fr ii", o purta totuşi şi el, îiţ ăţ pl cea, era verde şi aspira şi la o diagonal şi la un pistol; poateă ă c le-ar fi avut, dac lucrurile nu s-ar fi precipitat...). Aveam ună ă alt coleg de o blânde e şi o candoare deosebite. Pe el îlţ recrutase primul pedagogul, legionar neştiut pân în 6ă septembrie, dupăcum declarau cei din cursul superior. Profesorii se fereau de el, to i, nu era, printre ei, nici m car un simpatizant al "mişc rii". Înţ ă ă anii trecu i "mişcarea" p trunsese totuşi în şcoli, îns Carol al Il-ţ ă ălea înfiin ase "str jeria" şi reprimase f r cru are cadreleţ ă ă ă ţ didactice sau elevii care citind Pentru legionari şi C rticica şeă -fului de cuib, interzise, se sim iser tenta i s adere. Erau elimiţ ă ţ ă -na i din toate şcolile. Le citisem eu însumi, dar mult mai înainteţ citisem Discurs asupra metodei... de Descartes şi Dialogurile lui Platon. Mi-ar fi pl cut şi mie s pun întreb ri şi s aud r să ă ă ă ă -punsuri, ca Socrate, or în aceste c r i nu se puneau întreb ri şiă ţ ă nu se d deau nici r spunsuri. Exprimau totuşi o stare de spirită ă care se întindea pe c i care îmi sc pau. Li se inculca unora dină ă noi doar o credin nicidecum definit , un mit care se crea înţă ă jurul unei singure idei şi anume de r zvr tire, care cerea sacrifiă ă -ciu şi supunere... Atât! Cristos şi ara şi duşmanii şi ai lui CrisŢ tos şi ai rii, evreii. Era o mişcare religioas ? m întrebasem. Nuţă ă ă

Page 52: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

era clar. Religioas era şi mama. Dar cuvintele "mila Domă nului", "virtutea", "p catul", "iertarea", "s întinzi şi obrazul cel laltă ă ă când i se d o palm " n-aveau nici o leg tur cu "tâlhaţ ă ă ă ă rii şi jidanii" care "ne tot sug mereu, mereu". Cine erau aceştia, în afar de evrei, care erau singurii numi i? Iar faptul c şeful lor,ă ţ ă C pitanul, era invocat ca o zeitate şi i se cerea s fac o ară ă ă ţ ă "ca soarele sfânt de pe cer" trezea întreb ri. Adic cum s-oă ă fac ? Prin ce mijloace? Nici un r spuns. Cine erau, în fapt, aceiă ă tâlhari, de care pomeneau ei? Mult mai târziu am aflat c regeleă era unul. Dar ceilal i? Era o mişcare spiritual care vroia sţ ă ă modifice natura uman ? Iar şi întrebarea, cum? Printr-o nouă ă ă religie? Care? Satele aveau biserici şi preo i care de dou mii deţ ă ani încercau acelaşi lucru. Şi nu f r succes. Umilin a în fa aă ă ţ ţ credin ei frângea adesea grumazul celui care se credea nemuriţ -tor pe p mânt. Cu sau f r credin într-o via viitoare, fii maiă ă ă ţă ţă pu in trufaş, p mântul tot te aşteapt , o s ai aceeaşi soart cuţ ă ă ă ă cel pe care îl umileşti sau îl despoi. Ce era deci nou în "miş-care"? Atunci cum se crease mitul? Nu în elegeam. Moarteaţ pentru C pitan, de ce era necesar ? De ce trebuia s ne fieă ă ă "cea mai drag nunt dintre nun i"?ă ă ţ

Acum, în sfârşit, dup ce omorâser pe mul i şi fuseser şi eiă ă ţ ă omorâ i, luaser puterea. Şi m aflam în fa a unuia din şefii lor.ţ ă ă ţ Curiozitatea mea era fl mând , dar ascuns . Dac ar fi în elesă ă ă ă ţ c singur aceast pornire m adusese acolo în cl dire,ă ă ă ă ă bineîn eţ les c nu mi-ar mai fi spus nimic şi m-ar fi dat imediată afar . Numai Cristos şi bineîn eles numai în relat rileă ţ ă apostolilor, îi spune el diavolului, invariabil, timp de patruzeci de zile, retro satana. întâi c nimeni nu are, la optsprezece ani,ă certitudinile şi iluminarea lui Cristos (la drept vorbind nici ale lui nu erau de nezdruncinat, dovad c în gr dina Ghetsimani, îlă ă ă întreab pe Tat l s u dac n-ar fi posibil s treac de la elă ă ă ă ă ă paharul acela; iar pe cruce, teribila îndoial : "Dumnezeul meu,ă pentru ce m-ai p r sit?"). Or, genera ia mea abia deschideaă ă ţ ochii. Ce vroiau s fac cu noi? Tabla valorilor absolute,ă ă libertatea, arta, filosofia, religia în care credeam era r sturnat .ă ă Tablele legii sparte, dar nu de un profet îndurerat, ci de unul violent, intolerant, obscur în inten iile sale. Poate o s aflu cţ ă ă avea noi table...

R mas singur cu acest şef urmase o t cere. Avea hârtii înă ă fa , termin ceva de citit, apoi r spunse la un apel al unuia dinţă ă ă telefoanele care sun pe biroul s u.ă ă

Page 53: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Cine e acolo la voi şeful "Fr iilor de cruce" pe şcoal ?ăţ ăÎi spusei numele pedagogului care le organizase,

strâmbându-m cu un dispre neascuns, ghidat de instinct,ă ţ pentru a nu intra în detalii despre "Fr iile de cruce", detalii peăţ care nu le cunoşteam şi pentru a-l intriga şi abate discu ia spreţ idei şi nu spre fapte din şcoal .ă

- Ce, zise, nu se poart bine cu voi?ă- Nu ştie s r spund la întreb ri, zisei, nu se poate f r înă ă ă ă ă ă -

treb ri...ă- Da? zise. Ce fel de întreb ri?ăÎntreb ri aveam multe, pe care nu i le pusesem niciodat peă ă -

dagogului verde, dar m pref cui fr mântat. Mi-am fr mântată ă ă ă chiar mâinile pe genunchi şi am t cut posomorât.ă

-Ei, ia zi-i!- S presupunem, am spus eu atunci, c în ara noastr n-ară ă ţ ă

fi fost nici un picior de evreu. S-ar mai fi n scut mişcarea legioă -nar atunci, în '22?ă

Ştiam ce spun. Citisem Pentru legionari şi descoperisem că pentru ei, evreii erau şi r m seser o mare obsesie.ă ă ă

- Aşadar, cunoşti istoria Mişc rii, ă zise el, şi i-a r mas neclarţ ă acest lucru.

Nu i-am r spuns. El îşi aprinse o igare şi puse mâna pe teă ţ -lefon. Nu spuse nici un nume, dar chem pe cineva. Nu se maiă uit la mine, reîncepu s citeasc hârtii. Curând intr un individă ă ă ă a c rui înf işare m izbi din primele clipe. Foarte tân r, s fiă ăţ ă ă ă avut câ iva ani mai mult decât mine, de o rar distinc ie, cuţ ă ţ chipul oval, p rul lins şi nu claie cum îl aveau al i legionari,ă ţ frunte înalt şi ochi mari, şerpeşti, cu cozile parc întinse s seă ă ă uneasc cu urechile. Se apropie de birou şi se aşez în fotoliu înă ă fa a mea. Purta c maş verde cu diagonal , dar f r pistol,ţ ă ă ă ă ă pantaloni strâm i, de cizme, şi cizmele oglind .ţ ă

- Gheorghe, şoferul meu, mi-a adus b iatu- sta, care e ună ă elev întârziat, zise omul de dup birou. Are o întrebare, dac înă ă ara noastr n-ar fi fost jidani, s-ar mai fi n scut mişcarea legioţ ă ă -

nar , atunci în '22? Ia-l în birou la tine şi explic -i. Pe urm viiă ă ă şi-mi spui ce e cu el.

Ne ridicar m şi ieşir m. Intrar m într-un birou şi urmară ă ă ă lungi minute de t cere. Individul fuma şi st tea nemişcat peă ă scaun ca un sfinx şi p rea s nu ia în seam prezen a mea. Până ă ă ţ -deam cu coada ochiului figura acestui şef mai mic, totuşi şef, dar nu v zui nimic, omul p rea s fie îns şi t cerea, chipul luiă ă ă ă ă ar ta ca o plac de plumb, ca o masc în epenit într-o expresieă ă ă ţ ă

Page 54: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

impenetrabil : "Sunt legionar şi nimic din secretele mişc rii laă ă care am aderat nu vor fi exprimate, p rea el s spun . Sunt ună ă ă gânditor legionar, nu un legionar de duzin . Gândirea mea eă metafizic , atemporal , ca şi spiritul C pitanului, care tr ieşteă ă ă ă în mine. Orice s-ar întâmpla peste veacuri, nimic nu m vaă clinti... S presupunem c vânturile istoriei ne-ar alunga de peă ă scen , ei şi? Dac nu voi muri, m voi adapta, schimbândă ă ă masca, dar esen a gândirii mele va r mâne nealterat . Exprimţ ă ă un destin, nu o simpl via ..."ă ţă

- Întrebarea dumitale e o prostie, vorbi deodat , foarte groă -solan, sfinxul, dar totuşi f r s i se strice masca. Bineîn eles că ă ă ţ ă mişcarea legionar tot ar fi ap rut. Ea este n scut din adâncuă ă ă ă -rile acestui popor şi exprim aspira ia lui spre eternitate. Ea aă ţ ap rat fiin a neamului de jidani în acel timp, dar şi de corup iaă ţ ţ democra iei şi a moravurilor politicienilor.ţ

Aici m uitai şi eu în jos. Aşa era, înaintea lui Hitler, în modă ira ional ţ Mişcarea intrase în conflict şi cu politicienii vechilor partide. Ştiam din poiana fier riei lui Iocan despre via a deş nă ţ ă -at a regelui, cu Lupeasca lui, şi c regele jefuise ara, era unulţ ă ă ţ

din cei câ iva oameni boga i din lume, avere dus de aici dinţ ţ ă timp. Dar acum Carol al II-lea fusese alungat... Un general energic venise la putere şi adusese cu el Mişcarea. Ei bine, care fusese primul lor gând ca s exprime aspira ia etern a neamuă ţ ă -lui? Înfiin aser "poli ii legionare", s bat oamenii în pia a puţ ă ţ ă ă ţ -blic . Un mare negustor din Roşiori, Col atu, o p ise astfel, deciă ţ ăţ întâmplarea de la noi din sat nu era izolat . De ce "poli ieă ţ legionar "? Cea obişnuit , care s respecte legile, nu era deă ă ă ajuns? Pe cine amenin au ei cu aceste poli ii, împotriva cui erauţ ţ îndreptate acum dup ce erau la putere? Ce vroiau s ne fac ?ă ă ă Mai ales c vechea poli ie era în picioare. Dou poli ii... Fiă ţ ă ţ reşte, împotriva oamenilor, asta era clar...

- Dumneavoastr şti i ce spune Rousseau, m-am pomenit euă ţ zicând: "Omul s-a n scut liber, dar pretutindeni e în lan uri".ă ţ

- Ce vrei s spui? tres ri el.ă ăNici eu nu ştiam clar ce vroiam s spun. Poate s -i ar t că ă ă ă

mişcarea legionar vroia s -l pun pe om şi mai mult în lan uriă ă ă ţ cu ajutorul poli iei legionare şi s -l cobor pu in din eternitate,ţ ă ţ spre realit ile regimului al c rui spirit îl încarna.ăţ ă

- V d c n-ai de pus numai o întrebare, ci mai multe, zise el,ă ă şi masca începu s i se strice. Nu cunoşti drumul pe careă trebuie s -l str bat un legionar, de care vorbeşte C pitanul,ă ă ă ă cum trebuie s urci în genunchi şi s te purifici? Piscurileă ă

Page 55: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

spiritualit ii noastre sunt îndep rtate şi numai prin jertf ajungiăţ ă ă la ele. Şi mul i din ai noştri s-au jertfit şi am învins. Nicadorii,ţ Decemvirii, Mo a, Marin...ţ

Da, ştiam:Mo a, arhanghel şi munte, Marin ca o flac r mare!ţ ă ăMuriser amândoi în r zboiul civil din Spania. Se cânta acestă ă

cântec şi pe la noi prin p dure, unde cuibul de legionari din sată îşi inea şedin ele şi f ceau şi instruc ie...ţ ţ ă ţ

- Niciodat , zic, omul nu va înceta s pun întreb ri.ă ă ă ă- Nu mai spune! Ce fel de întreb ri? Întreb ri se prefac c neă ă ă

pun şi duşmanii. În realitate vor s r spândeasc îndoiala, duă ă ă -biul. Legionarul care are îndoieli n-are ce c uta printre noi. Spiă -ritele dubitative nu vor ajunge niciodat pe culmile credin ei,ă ţ continu el, fii atent s nu ajungi în aceast categorie. Fiindcă ă ă ă dimpotriv , vârsta ar trebui s - i dea elan, spirit de sacrificiu...ă ă ţ Ce ne intereseaz pe noi Rousseau? Noi nu facem contracte soă -ciale, noi suntem îns şi ara, pe care o vom c l uzi spreă ţ ă ă destinul ei m re şi veşnic... Acum avem de cur it putregaiulă ţ ăţ pe care l-am moştenit. Vom face asta f r cru are şi o s-oă ă ţ sp l m de lepraă ă trecutului...

Începeam s m plictisesc. Sperasem într-o mare întâlnire şiă ă când colo acest şef nu se deosebea prea mult de naşu-meu din Siliştea, cu toat înf işarea sa care vroia s sugereze aceleă ăţ ă culmi de care vorbea. Asta rn-a f cut s m uit iar în jos, ca şiă ă ă când spusele lui m-ar fi turburat. El se ar t îng duitor:ă ă ă

- Pe ce clas eşti?ăÎi r spunsei c eram pe-a patra normal şi c aveamă ă ă ă

optsprezece ani.- Şcoala e de vin , zise el, c gândi i astfel. Dar o s schimă ă ţ ă -

b m noi şi şcolile.ăNu m îndoiam. P trunseser repede în ele. Pedagogul verdeă ă ă

intra în sala de mese ca un adev rat st pân, subdirectorulă ă Lasc r se ferea din calea lui, iar directorul Ionaşcu st tea maiă ă mult închis în cas (care se afla în incinta şcolii), nu prea îl maiă vedeam prin clase.

- De la Rousseau ajungi repede la jidanul de Marx, zise el mai departe, luându-m în privirea total a ochilor lui şerpeşti.ă ă Te pomeneşti c l-ai şi citit.ă

- Nu, zic, n-am avut de unde!R spunsesem ca tat l meu, cu ironie în glas, dar el nu b gă ă ă ă

de seam .ă- Asta a dus Rusia la ateism, continu . Era singura ar dină ţ ă

Page 56: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

lume care avea grani cu Dumnezeu! Au distrus aceast graniţă ă -a. Ce le-a r mas?ţ ă

"Hm! am gândit, grani cu Dumnezeu pentru o ar , nu eţă ţ ă r u zis."ă

El continu :ă- Sunt atei şi urm resc distrugerea na iunilor, ca s domă ţ ă -

neasc peste p mânt jidovimea... Unii cred c noi avem ceva cuă ă ă m runtul ovreiaş care are o pr v lie în col . Dar au intrat înă ă ă ţ cultur , au acaparat medicina, au infectat conştiin ele cu interă ţ -na ionalismul lor subminator de popoare. Noi am luptat pentruţ numerus clausus în universit i, conduşi de C pitan, care a văţ ă ă-zut pericolul înc din '22, şi dac atunci n-am învins total, eă ă pentru c jidovimea avea presa în mâna ei, banii, aurul,ă industriile. Acum îns o s le t iem labele lor pistruiate.ă ă ă

Auzindu-l vorbind astfel nu mai sim eam plictiseal , ci oţ ă ap s toare şi nedefinit nelinişte. Tata nu era un om foarte umă ă ă -blat, totuşi f cuse un r zboi şi str b tuse oricum ara în careă ă ă ă ţ trăia. Nu-l auzisem niciodat spunând ceva despre r d cinaă ă ă r ului de care sufeream, care s semene cu ceea ce auzeamă ă acum de la acest şef legionar.

- Şi ce-o s le face i? Îi omorâ i? l-am întrebat.ă ţ ţSe uit la mine b nuitor. Spusesem ă ă face i şi ţ nu facem, dar

nu m lu totuşi în seam s m dea adic afar ca pe unulă ă ă ă ă ă ă care nimerisem acolo întâmpl tor şi tratat deci ca atare. Trecuă peste asta.

- Îi pedepsim, zise cu be ie st pânit în glas. Le lu m puteţ ă ă ă rea şi îi gonim. Le lu m averile şi fabricile. Şi aceia dintre ei care n-ăor s vrea s plece, avem noi ac de cojocul lor.ă ă

- Unde s se duc ?ă ă I- Nu ne intereseaz ! În Palestina, în Rusia bolşevic , în Staă ă -

tele Unite,.. Un num r mare a venit la noi din Polonia, şiă guvernele jidovite i-au primit cu bra ele deschise... Teţ pomeneşti c ai prieteni jidani.ă

- Nu, de ce?- V d c îi aperi!ă ăCând îi ap rasem? Dar gândeam totuşi c dac ar fi fostă ă ă

vreun evreu în sat la noi n-ar fi zis nimeni nimic. Din istorie ştiam c suntem rezisten i. Am înghi it multe imigr ri, nu ne-aă ţ ţ ă stricat nimeni nici firea nici obiceiurile. Aveam în sat un bulgar, un sârb, igani şi un ungur, pe Cornel, b rbatul Angheliniiţ ă Bibinii, şi chiar şi un turc, îl chema chiar Turcin. Şi Aristide poate era grec...

Page 57: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Şi atunci m-a fulgerat o idee... acest sfinx care în sfârşit vor-bise, era el chiar român curat? De unde ştia?

- Dac din întâmplare, i-am spus, a i descopeîi c ave iă ţ ă ţ sânge evreiesc... dumneavoastr sau vreo rud apropiat , ce-ă ă ăa i face? Masca se ref cu, se îndep rt de mine. Totuşi îmiţ ă ă ă r spuse cu un glas de ghea :ă ţă

- Du-te şi vezi- i de treab . Nu ştiu de ce ai venit şi cine eşti,ţ ă n-avem timp s ne gândim la dac . E a doua oar când aud că ă ă ă î i iese din gur acest cuvânt. Sigur c aş r mâne tot legionarţ ă ă ă chiar dac aş fi aruncat în rândul jidanilor.ă

- Şi ei ce-ar zice?- Probabil c m-ar blestema şi m-ar goni. Fiindc n-aş treceă ă

de partea lor!Era vizibil c nu-i pl cuse deloc situa ia stranie în care gână ă ţ -

dul meu îl aruncase câteva clipe.- Şi dac legionarii v-ar omorî?ă- Ar face foarte bine!Şi m privi cu duritate, cu un fanatism care îl f cea murdar.ă ă

M aşteptasem s spun c în acea postur s-ar fi sinucis,ă ă ă ă ă neputând suporta în conştiin a lui o astfel de surpare. Ar fi fostţ mai uman... Dar şi r spunsul lui stârnea nelinişte.ă

M-am ridicat, am luat-o pur şi simplu spre uş tar s maiă ă ă rostesc vreun cuvânt, şi am ieşit afar ...ă

Afar vedem totdeauna cerul albastru, sau norii, care ne proă -tejeaz cu ploile lor şi sim im paşii noştri st pâni pe lume, până ţ ă ă nu suntem lovi i şi inima nu ne bate s ne sparg pieptul... Tr iţ ă ă ă -sem astfel de lovituri; palma grea, r neasc , înjur tura,ţă ă ă ă cuvântul trivial, josnic, la adresa mamei mele, se ab tuseră ă adesea asupra mea. Familia îns , cât era ea de dezbinat , mă ă ă protejase. Astfel de oameni pe care nici un gând înalt nu-i c l uzea, erau dispre ui i de tat l meu. Îi cunoşteam pe to iă ă ţ ţ ă ţ oamenii prin el. Bâzdoveic era cu m ciuca. Stan Moameş cuă ă be ia. Ion al lui Miai cu neştiin a: "Tat l nostru care eşti înţ ţ ă ceruri" şi toat rugă ăciunea era pentru el nişte cuvinte "încurcate". Altul era deştept "nevoie mare", expresie intraductibil pentru vârsta mea de atunci, dar în elegeam că ţ ă era o ironie, c dimpotriv , omul acela era departe deă ă deşteptaciunea pe care o afişa. Ene degeaba se ducea la biseric , tot Ene r mânea, dar bine c se ducea: "e şi el ună ă ă creştin". Stancu îşi b use tot p mântul, deşi avea unsprezeceă ă copii. Îi mai r m seser dou pogoane, punea tutun pe ele.ă ă ă ă

Page 58: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Fumau to i, "ce s fac "? Se apucase de cizm rie. Cei violen i şiţ ă ă ă ţ josnici erau ocoli i. De ştia trebuia "s fugi". Erau în afara oaţ ă ă -menilor. Tata nu st tea de vorb cu ei. Încât uitam totul numaiă ă cât îl vedeam, nu-i povesteam nimic... Mi-era de-ajuns s -i audă glasul liniştitor: "Ce faci, m , copile?" şi lumea întunecat , aă ă c rei perdea se d duse o clip la o parte şi v zusem urâtul şiă ă ă ă abjec ia, se închidea la loc şi înceta s mai existe pentru mine.ţ ă

Era frumos în acea zi de noiembrie şi am r t cit pe la şosea,ă ă prin preajma lacurilor. L-am uitat imediat şi pe acel şef legionar şi pe Gheorghe al lui nea Costic ... Am uitat şi de mine însumi,ă absorbit de contemplarea lacului şi st pânit, f r gânduri, deă ă ă bucuria de a tr i. Eram fericit c scrisesem un roman de la înceă ă -put pân la sfârşit (fiindc mai începusem şi altele, dar nu leă ă terminasem) şi aceast certitudine îmi ajungea. Eroina, so iaă ţ falsului librar, bineîn eles c nu-şi omorâse so ul şi nici nu seţ ă ţ gândea s-o fac , dar m gândisem eu în locul ei, fiindc îmiă ă ă povestise via a lui plin de tr d ri... copii împr ştia i pe ici peţ ă ă ă ă ţ colo... tr ia simultan cu mai multe femei (chiar la Bucureştiă avea una cu care f cuse doi copii şi pe cea mai tân r , eroina înă ă ă cauz , o inea la Miroşi, la libr rie). M întrebam unde st tuseă ţ ă ă ă ea la Bucureşti când m vizitase la şcoal ... îi f cuse şi ei ună ă ă copil... Falsul librar era cuzist; casa lui era înconjurat deă zvastici în relief, colorate, iar pe unul din fii îl botezase Hitler. În septembrie îl vizitasem la Miroşi. Avea aerul c a venit laă putere, era euforic, vorbea de înnoirea neamului; nu purta totuşi c maş verde şi la întrebarea mea dac e legionar, s-aă ă ă ferit s -mi r să ă pund . "Este, este, mi-a şoptit so ia lui cu un aeră ţ misterios, când el a disp rut câteva minute prin curte. Este, aă repetat, azi a vorbit..." Unde vorbise? N-a apucat s -miă precizeze, fiindc i-am auzit paşii falsului librar întorcându-se,ă dar a dat din cap c da, şi a repetat c în sfârşit şi-a dat pe faă ă ţă ideile care demult coceau în el... îi pl ceau şi ei acele idei? Nuă era clar, dar era mândr ... Acum acest b rbat care nu f cuseă ă ă altceva decât s alerge dup fete, prin trenuri când le prindeaă ă în drum spre şcoli, şi le deturna de la destinul lor, prin internate, prin medii obscure, cum o g sise pe cea din Bucureşti, avea să ă ajung ceva mare... Nu era un simplu ap... Numai c , ciudată ţ ă lucru, nu ajunsese nimic... O întrebasem atunci în hol şi ea îmi r spunsese neliniştit : "Niă ă mic... N-a ajuns nimic..." N-am mai putut s aflu ceva din priă cina domnului Lasc r... Ce seă întâmplase? Nu era legionar? Dar atunci de ce fusese în ziua aceea de început de septembrie atât de euforic şi mai ales unde

Page 59: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

"vorbise"? Cum îns "politica" pentru mine nu f cea parte dină ă valorile absolute (în poiana fier riei lui Iocan îmi ap ruse ca oă ă comedie), gândul la soarta falsului librar n-a st ruit prea mult înă conştiin a mea. Dimpotriv , mi-am amintit de soarta frateluiţ ă so iei lui, de care ea îmi vorbise des, Pavel, orb care locuia laţ Vatra luminoas , ă om deosebit care îşi pierduse vederea de mic într-un accident neelucidat... "S nu-l întrebi, îmi şoptise ea, laă prima vizit pe care i-o f cusem împreun , într-o duminic , eă ă ă ă foarte sensibil, îi face r u aceast amintire". Şi nici ea nuă ă vrusese s -mi spun . Cultiva misterul în jurul ei şi al familiei dină ă care provenea, de pe undeva din Moldova şi nici cum ajunsese ea, tocmai în Miroşi, sub for a de a-trac ie a b rbatului pe careţ ţ ă îmi sugera c îl ura, dar pe care nu-l p r sea...ă ă ă

Am l sat lacul şi am luat-o spre ă Vatra luminoas . ă Taina în care era înv luit via a fratelui orb şi a sorei lui mi se p rea ină ă ţ ă -sondabil . Nici nu vroiam s-o dezleg; m duceam la Pavel atrasă ă de puternica lui personalitate, care se formase citind nu atât mult (biblioteca lui din c r i uriaşe scrise cu cuiul tiu era mare),ă ţ cât reflectând asupra vie ii de a c rei lumin din afar era lipţ ă ă ă -sit... "F r îndoial , îmi spuneam ascultându-l, e un om supeă ă ă -rior" c ci nu mai auzisem niciodat pân atunci de la cineva ideiă ă ă mai severe despre literatura contemporan cum auzeam de laă el (abordasem de la început acest subiect când îi fusesem prezentat de sor -sa drept "un tân r care scrie") şi îl ascultamă ă uluit, fiindc aflam pentru întâia oar c Liviu Rebreanu era înă ă ă declin, Ionel Teodoreanu eşuat într-un lirism f r frân , cu subiă ă ă -ecte fanteziste, şi Cezar Petrescu în vorb rie f r noima... îiă ă ă pl cea în schimb doamna Bengescu, Camil Petrescu,ă Sadoveanu, Mircea Eliade... Tocmai citisem şi eu Maitreyi şi Huliganii. "Scriitorul trebuie s ne ini ieze în ceea ce există ţ ă dincolo de realitatea vizibil , spunea el... Revela ia lucruriloră ţ deja ştiute s-a produs în secolul trecut prin Balzac şi Flaubert, exceptându-i pe ruşi, care cei dintâi au explorat fantasticul realit ii. Coresponăţ den a dintre cei doi câini ai lui Gogol ne faceţ pe to i câini, şi Tolstoi devine şi el cal şi ne face şi pe noi cai,ţ dar inferiori unor cai, în Holstomer. Fiindc el se întreab : la ceă ă foloseşte un om? S taie coada câinilor, s castreze animalele,ă ă s strice ce-a f cută ă natura? De ce? Ca s -i fac lui pl cere? S -lă ă ă ă duc pe el cu droşca, uitând s -i dea ap , biciuindu-l s alergeă ă ă ă dup o femeie desă frânat care îl p r sise? Swift a fost primulă ă ă care a imaginat o lume în care animalul om, numit Yahoo, are st ri de suflet caă pricioase şi inexplicabile, la care caii se uită

Page 60: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

uimi i şi îl in în grajd aşteptând linişti i s -i treac isteria şiţ ţ ţ ă ă icneala... Un spirit turmentat, pe care nu trebuie s -l urmezi.ţ ă

Eşti b iat tân r, ai iluzii şi idealuri, Swift te va turbura prea tare,ă ă nu-l citi... dar citeşte-i pe ruşi... Sunt îngrijora i de destinulţ omului, pe care îl v d din subteran , ca Dostoievski... Dară ă m rturia nu e rece, soarta omului nu e iremediabil , ca la acestă ă englez care a mers în declin dup Guliiver, ci patetic , cu ochiiă ă spre Dumnezeu... Tolstoi e mai echilibrat, nu-i citi acum nici pe Gogol nici pe Dostoievski. Tolstoi e mai aproape de natur , maiă curat, el n-a violat o feti de nou ani ca Dostoievski, şi nici n-aţă ă c zut în biă seric , în criz , ca Gogol, speriat de monştrii care îlă ă vizitau şi pe care îi crease. To i aceşti Bobcinski şi Dobcinski deţ care ar trebui s râdem, nu ne stârnesc deloc râsul... indivizi deă coşmar... caricaturi... Dar nebunul care e lovit în cap şi îşi aduce aminte de maic -sa... o, mam , cine m-a f cut aşa?... Tu m-aiă ă ă făcut?... M bat... Nu-l citi!"ă

S -i dai unui adolescent un sfat... Va face exact contrariul!ă Am început s umblu prin anticarii dup Swift, Gogol şi Dostoă ă -ievski şi îi citeam în mica od i a fratelui meu Nil , care îmiă ţă ă d dea şi bani. Îl evitam pe Tolstoi...ă

În ziua aceea l-am g sit pe Pavel cu o femeie şi am în elesă ţ de unde ştia el atâtea despre literatur : ea îi citea... Era oă prieten , care mi-a spus mai târziu c vrea s se m rite cu el.ă ă ă ă Cum el era profesor acolo la Vatra luminoas , ă şi câştiga, ea vroia s -l scoaă t din acea cas (sinistr pentru cine nu era orb)ă ă ă şi s -l aduc la ea...ă ă

Într-adev r pe coridoare şi chiar în od i mirosea parc a orbi,ă ă ă un miros straniu, de ciment umed şi murdar, deşi murdar nu era, de ceva nesp lat şi rânced. Culorile erau întunecate pesteă tot, deşi grija de cas o aveau v z tori angaja i, care ar li putută ă ă ţ pune o culoare ici colo, un ghiveci, un strat de flori sau ar fi putut vopsi altfel pere ii. Curtea era animat totuşi. Cei tineri seţ ă plimbau gânditori, singuri sau câte doi. Numai tineri am v zut...ă unii erau frumoşi, cu p rul într-o parte, cu fruntea aplecat , cuă ă expresii melancolice, înc neîn epenite, cum ar tau cei b trâni,ă ţ ă ă pe care îi întâlneam pe sc ri, coborând sau urcând cu mâinileă alunecând pe cimentul lustruit al palierelor, cu fruntea în sus, inexpresivi şi decolora i, în hainele lor care se încheiau la gâtţ f r croiala obişnuit , în bocancii lor negri şi grei...ă ă ă

- Nu v deranja i, le-am spus, vin în alt zi, dac acum...ă ţ ă ă- Nu, mi-a r spuns Pavel, stai, am citit destul...ăŞi m-a prezentat prietenei lui. M-a întrebat ce-am mai f cut?ă

Page 61: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Femeia a pus cartea deoparte şi Pavel s-a ridicat în capul oase-lor pe patul lui de fier. St tuse lungit. M-am aşezat pe un scaună şi i-am aruncat femeii o privire rapid . Nu era frumoas , niciă ă bine îmbr cat , dar era tân r , cu un chip expresiv, cu privireaă ă ă ă însufle it , deşi pu in turbure... Pavel sem na cu tinerii de peţ ă ţ ă afar , deşi putea s aib treizeci de ani. Avea îns şi el o vagă ă ă ă ă paloare care nu-mi pl cea. Dup r zboi m-am dus s -l vizitez.ă ă ă ă Mi s-a spus c a murit. Suferise de ceva? am întrebat. Nu. Amă în eles c femeia aceea nu-l luase cu ea, sau nu vrusese el, seţ ă desp r iser şi îl omorâse singur tatea. Ce-am mai f cut? A, da!ă ţ ă ă ă Şi am început s -i povestesc întâlnirea mea cu acel şef legionar.ă Nu ştiam s -i redau exact discu ia, totul se îndep rtase de mineă ţ ă considerabil, se şi îngropase în adâncul uit rii, îmi r m sese înă ă ă minte doar amenin area la adresa evreilor, c o s li se taie cuţ ă ă -rând labele lor pistruiate...

- Aşa a zis?!- Da.- Hm! Or s-o şi fac ! Avem şi noi semne...ăŞi îl v d c pune mâna pe um rul, apoi pe p rul femeii, piă ă ă ă -

p ind...ă- Te-ai coafat azi, îl aud c îi spune.ă- Da, i-a r spuns femeia. A mângâiat-o...ă- Unde e ziarul acela de alalt ieri, ă Buna-vestire? L-ai l sată

aici sau l-ai luat?- Nu, i-a r spuns femeia, ai nevoie de el?ă- Da, mai citeşte o dat ştirea aceea cu Asocia ia surdoă ţ -

mu ilor, s aud şi el.ţ ă ăFemeia se ridic şi lu de pe bibliotec un ziar dintr-ună ă ă

teanc.îl r sfoi şi citi:ă- "Zilele acestea la Bucureşti Asocia ia surdo-mu ilor dinţ ţ

România a inut şedin plenar în care s-a hot rât cuţ ţă ă ă majoritate de voturi excluderea membrilor evrei".

- Cum?! am întrebat.Auzisem bine, dar voiam s mai aud o dat . Femeia citi dină ă

nou ştirea. Am izbucnit într-un râs înalt. Ştiam cum vorbesc surdo-mu ii, au alfabetul lor, cu degetele... Deci au inut şedinţ ţ ţă plenar , au luat "cuvântul" şi... Şi iar am izbucnit în râs.ă

- Eşti b iat vesel, zise Pavel, nici contrariat, dar nici molipă sit de reac ia mea. Nu m-aş mira s apar şi dintre noi nişte beţ ă ă iviţ care s cear acelaşi lucru.ă ă

- Ce be ivi? am zis f r s reuşesc s -mi potolesc râsul.ţ ă ă ă ă

Page 62: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Avem destui be ivi! ţ- Aici?!- Da, aici.N-am mai întârziat mult. Mi-am dat seama c starea mea deă

spirit, cu râsul acela care nu înceta (cât m gândeam şi contemă -plam în minte ridicola ştire, cât izbucneam în hohote) s-ar putea s -l jigneasc pe omul din fa a mea...ă ă ţ

Dimpotriv , Swift nu m-a turburat şi nu m-a neliniştit delocă postura în care punea el animalul numit Yahoo. Recunoşteam omul în prada pornirilor lui obscure, inferior, evident, purit iiăţ unui cal. Cunoşteam caii. Eram trimis cu ei s -i pasc şi ne conă -fundam în inten ii: "Voi paşte i, eu citesc. Nu intra i în porumbţ ţ ţ c v bat." Şi îi b team când, atraşi de ştiule i, p r seauă ă ă ţ ă ă miriştea şi jefuiau porumbul. Dar se supuneau, reveneau la iarba cumin i, iar eu îmi vedeam de citit. Seara îi despiedicam şiţ îi legam cu c pestrele. M urcam pe spinarea celui din stânga,ă ă nu complet, nu-l înc lecam, d deam piciorul într-o parte şiă ă plecam. De ce n-o luau razna? Totuşi, câteodat se speriau,ă ciuleau urechile, b teau din picioare cuprinşi de panic şiă ă sfor iau, gata s-o ia la goan bezmetic şi atunci copilul de peă ă ă spinarea lor, ca o zeitate protectoare şi suveran , tr gea deă ă c p stru şi îi striga pe nume: "Zamfir, Frunza, stai!" Şi îiă ă r suceam pe loc şi îi b team cu palma pe ceaf . Nici n-aveam înă ă ă mâna un bici. Ridicau capetele, panica îi p r sea şi r mâneauă ă ă cumin i în amurgul misterios şi t cut al câmpiei care se pare cţ ă ă îi neliniştise. "Acas !" şopă team şi le îndreptam gâturile lor frumoase înapoi, spre satul care, poate, le zburase o clip dină minte. Tr geau singuri la fână tân , intrau singuri în grajd îndată ă ce desc lecam în curte. Da, erau puri, fiindc erau castra i.ă ă ţ Arm sarul alerga prin curte neă chezând, izbea cu picioarele, nu puteai s -l încaleci, te trântea, rupea gardurile, muşca... eraă superb, dar era smintit, ca şi omul... Iapa îns şi nu era nici eaă de st pânit pân nu era dat la arm sar. Dac animalul numită ă ă ă ă de Swift Yahoo ar fi p it şi el la fel, adic dac ar fi fost castrat,ăţ ă ă ar fi ajuns şi el docil, pur, neturburat de st ri s lbatice,ă ă ira ionale... Era ceva cu Swift, aspira spre puritate şi i-am citit şiţ fratelui meu Nil acel paragraf în care biograful relataă stupoarea melancolic a acestui englez când a surprins-o peă iubita lui într-o anumit postur : Lelia... Lelia... Lelia se... Nil aă ă ă surâs şi l-a înjurat blând pe Swift zicând c ei şi ce dac Leliaă ă aceea se... Ce-ar ti vrut, adic ? vroia s spun Nil . Ar fi trebuită ă ă ă

Page 63: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Lelia s nu mai m nânce şi atunci nici nu s-ar mai fi... Dară ă atunci... hm... cum adic ... ar mai fi tr it...ă ă

Turmentarea marilor spirite îmi d dea o stare intens deă ă jubila iune: cu o acuitate având de partea mea începutul vie ii,ţ ţ nu m speria nebunul lui Gogol, şi contrariu a ceea ce îmiă spusese orbul, râdeam de Dobcinski şi Bobcinski, de Manilov şi de Sobakievici... R mâneam pierdut ceasuri întregi cu coateleă sub ceaf , în mica odaie a lui Nil , de la mansard , st pânit deă ă ă ă admira ie pentru marele Gogol, ale c rui r t ciri nu mţ ă ă ă ă interesau şi nu vroiam s le cunosc şi dorind s scriu ca el, să ă ă surprind şi eu, asemeni lui, spectacolul vie ii, care poate stârniţ în noi acel sentiment de salvare, de eliberare, de libertate a gândului, de triumf asupra a ceea ce e diform şi grotesc... Imagina ia lui Swift îmi era str in , a lui Gogol apropiat ,ţ ă ă ă familiar ... Desigur, n-ara în eles decât mai târziu de ceă ţ Gulliver, în ara piticilor, se poart atât de blând cu acei omule iţ ă ţ cât un deget, când ar fi fost atât de uşor s -i distrug pe to i...ă ă ţ în loc de asta s-a l sat dat în judecaă t , s-a neliniştit de intrigileă de la curte ale unor viet i pe care, ca s poat vorbi cu ele, leăţ ă ă lua în palm şi le inea aproape de gur . Sim eam vagă ţ ă ţ superioritatea lui în spirit, era un om care nu vroia s abuzezeă de puterea lui, deşi ar fi putut fi scos din s rite de faptul că ă stingând incendiul palatului regal cu propria-i surs organic deă ă lichid, a fost acuzat de lezmajestate. Era blând şi drept, şi-a ap rat cauza folosind conştiin a sa de om şi nu foră ţ a...ţ

F r s le în elegem nici bine nici total, marile opere ne r să ă ă ţ ă -pund, în pragul form rii idealurilor, la o întrebare pe care încă ă nu ne-o punem, dar care se insinueaz : ce este un om? Ce esteă o conştiin ? Cunoaşterea de sine, reac ia la pierderea libert iiţă ţ ăţ civice şi interioare, a libert ii de gândire, şocul brutal al vie ii,ăţ ţ cum putem deveni, din întâmplare sau din absen a unei opozi iiţ ţ morale juc ria şi apoi victima împrejur rilor, toate acestea apară ă mai târziu. La optsprezece ani m îmb ta iluzia libert ii meleă ă ăţ absolute şi surâdeam de blânde ea şi puritatea lui Gulliver; nu-lţ în elegeam bine! S câştigi de partea ta oameni pe care ai fiţ ă putut s -i striveşti, fiind nişte tic loşi, mi se p rea desigur uşoră ă ă de f cut când eşti un uriaş conştient de for a ta, dar cândă ţ adversarii sunt egali în putere, încearc deci... Nu-i câştigiă niciodat , încearc s r mâi prieten cu un tic los. Cu câ i n-oă ă ă ă ă ţ f cusem (fireşte f r s ştiu ce zace în ei) şi...ă ă ă ă

Plecând în armat l sasem celui mai bun prieten al meu totă ă ceea ce aveam, haine, c r i, manuscrise, fotografii, scrisori...ă ţ

Page 64: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Petrecusem împreun prin cafenele acele ore de credin comuă ţă -n în destinul nostru literar, când se spune tot şi nimic, într-oă euforie înte it de pahar, pe care el cerea mereu s fie din nouţ ă ă umplut. Miron Paraschivescu, care ne ajutase s debut m, spuă ă -nea despre el c "are geniu" şi f cea din mân în aer elipseă ă ă largi înso ite de înjur turi de admira ie, adic unul ca el nu maiţ ă ţ ă exist şi se îneca de entuziasm spunând aceste cuvinte...ă Povestirile lui erau ce oase, viziuni de vis, adesea de coşmar, cuţ robo i care prind via şi ucid pe creatorii lor... Frankensteiniţ ţă v zu i la cinema, sau oameni invizibili care terorizau peă ţ duşmanii lor... ineam la el, avea un umor pe care îl exprima şiŢ prin tres riri, gesturi spontane şi groteşti, relu ri bruşte deă ă conversa ie dup momente de depresiune pe care le alunga cuţ ă un râs dispre uitor adresat soartei. Cum? Noi? Eram tineri!ţ Soarta duc -se dracuă lui! S bem! Era singurul fecior al mameiă sale v duve care avea grij de el şi tr iau într-un cartier s rac,ă ă ă ă dar cu o c su a lor cu gr dini idilic .ă ţă ă ţă ă

În '44, dup 23 August, m-am dus la el. "D -mi, i-am spus,ă ă ceea ce i-am încredin at... Hainele, manuscrisele..." "Nu le maiţ ţ am", zice. "Dar unde sunt?" "A c zut o bomb pe ele!" "Ceă ă bomb , zic, unde, v d c aici nu e nici o groap , casa e înă ă ă ă picioare". "Nu, 'c nu le-am inut aici, le-am dus în alt parte".ă ţ ă "De ce?" "Ca s nu cad o bomb pe ele". "Şi a c zut..." "Da, le-ă ă ă ăa f cut praf..."ă

Eram şi indignat şi trist c pierdusem acele lucruri. Bineîn eă ţ -les c vânduse tot ceea ce îl rugasem s -mi p streze, al ii mi-auă ă ă ţ spus, sugerându-mi c a f cut-o ca s aib ce bea. Deci, mi-amă ă ă ă zis, va s zic asta era... L-am reîntâlnit dup câteva zile la oă ă ă manifesta ie, striga s plece guvernul şi ar ta prins de clocot inţ ă ă -terior. "Hai şi tu cu noi, zice, treci în rând..." "Hainele, zic, nu conteaz , deşi vezi în ce sunt îmbr cat (purtam o scârboasă ă ă uniform gri în care mi se d duse drumul într-o permisie) dară ă celelalte, manuscrisele (c r ile le-ai vândut precis şi pe ele), ce-ă ţi trebuiesc manuscrisele. D -mi-le!" " i-am spus, a urlat el abţ ă Ţ -

sent şi nep s tor, au ars toate..." Şi a continuat s strige. Amă ă ă r mas pe trotuar...ă

Nu trebuie s fie mari şocurile pe care le primim de la ună prieten, de la al ii r mânem nep s tori chiar dac sunt infamiiţ ă ă ă ă menite s ne culce la p mânt; nu ne culc !, îns cele primite deă ă ă ă la un prieten lovesc un seismograf mai adânc, pe care cu greu îl repunem în stare de echilibru. L-am v zut din nou şi i-am spus:ă "Mitic , nu conteaz ce mi-ai f cut, manuscrisele nu ineam laă ă ă ţ

Page 65: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ele, spune-mi mai bine ce mai faci tu?"Lipsisem doi ani, nu mai ştiam nimic din via a literar şi maiţ ă

ales nu mai ştiam ce scrisese el în acest timp... încercam să reiau prietenia cu el cu speran a c o sinceritate revelatoare dinţ ă partea lui putea uşor s ştearg ceea ce îmi f cuse, chiar şi oă ă ă simpl m rturisire c îi fusese greu şi de aceea... "Ce s fac,ă ă ă ă bine", mi-a r spuns îns el cu ceva spart în glas, rece şi agreă ă -siv... Şi a r mas mut şi str in.ă ă

Totuşi n-am rupt cu el. Cine ştie, mi-am zis, poate mai târziu, când o s publice o carte... Suntem scriitori... Ne împ c m noi...ă ă ă A ajuns reporter efemer, ne-am rev zut dup un eşec al meu, înă ă '50 şi mi-a spus cuvinte otr vite, ca şi cei trei scriitori pe careă vrusesem s -i v d dup debut... Ca şi ei, îmi prevedea, cuă ă ă satisfac ie, un viitor în care... pe marginea unui şan ... Mi seţ ţ dorea deci acest şan şi de c tre el, cu care petrecusem oreţ ă de... cu toate c nu-i f cusem nici un bine ca s se adeverească ă ă ă spusele lui Dostoievski c din pricina asta m ura. Cât despreă ă vreun r u cu atât mai pu in... N-am mai auzit de el după ţ ă aceast înă tâlnire...

În copil rie eram prieten nedesp r it cu un tiz, mergeamă ă ţ împreun cu caii pe la loturi. Alteori ne în elegeam ca diminea aă ţ ţ s am eu grij şi de-ai lui iar el s aib dup mas . Şi într-o ziă ă ă ă ă ă când vin pe mirişte s -l schimb îl g sesc plecat, nu m aşteptaă ă ă -se, iar caii erau pe miriştea altuia. Pân s -mi dau eu bineă ă seama de ce se întâmpl (erau mai mul i b ie i aduna i) v d că ţ ă ţ ţ ă ă se apropie de noi un individ negru la fa şi îmi zice: "M , staţă ă ă al lui C l raşu, de ce paşti, m , caii pe lotul meu?!" Şi pân s -iă ă ă ă ă dau eu un r spuns (sunt oameni care nu aşteapt un r spuns) îlă ă ă v d c ridic ciomagul şi îmi trage dou lovituri cumplite în cap.ă ă ă ă M-am sprijinit cu mâna, dar m-a doborât. O ur n prasnic amă ă ă sim it c îmi înghea inima împotriva acelui ins negru la fa ,ţ ă ţă ţă care, înainte de a lovi, nu vrusese s asculte r spunsul meu, deă ă ce se aflau caii acolo unde nu eu îi dusesem. A plecat înjurându-m şi a gonit singur caii, fiindc eu nu m mai puteam mişca deă ă ă jos. Totuşi pe el l-am uitat imediat, gândul meu era la alde tizu-meu... Ce se întâmplase? Seara, în timp ce îi l sam caii s intreă ă în curte, l-am întrebat: "Marine, de ce p... m -ti ai l sat tu caiiă ă pe miriştea luia şi ai plecat?"ă

În loc s -mi spun ceva care s -l scoat din cauz (şi puteaă ă ă ă ă s spun orice, de pild c l-a chemat tat-s u acas sau cineă ă ă ă ă ă ştie ce altceva şi c nu el îi dusese acolo, z u, s -l... în... pe m -ă ă ă ăsa care minte, ceea ce m-ar fi mul umit) îl v d c rânjeşte şi îmiţ ă ă

Page 66: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

întoarce spatele. N-am în eles decât mai târziu, de la al ii. Dinţ ţ -adins o f cuse, ştia c insul acela cu miriştea era un om negruă ă nu numai la chip, ci şi la suflet şi dusese caii pe miriştea lui toc-mai ca acela s m prind şi de aceea plecase dinainte. La oă ă ă vârst aşa mic (s fi avut amândoi treisprezece sauă ă ă paisprezece ani) se putuse naşte în mintea lui... tocmai împotriva unui prieten cu care... coceam porumb împreun ,ă vorbeam de fete... eu îl isc leam pe bra cu creion roş-ă ţalbastru... el m l uda, c dac ar şti atâta carte cât ştiu eu,ă ă ă ă ă alde tat-s u... l-ar da încolo în şcoli...ă

Cu sta am rupt-o de-atunci, p r sind satul pe el l-am ştersă ă ă din memorie ca şi pe al ii care îi sem nau şi despre care mi seţ ă povesteau istorisiri la fel de tic loase, fiind îns oameni mari.ă ă Sora mea îi cunoştea bine şi râdea de ei to i, cum râdea tata, caţ de o mare comedie. Am auzit c Marin sta s-a însurat ca oriceă ă

ran, a f cut copii, copiii lui au f cut şi ei copii, acum e bunic şiţă ă ă ceea ce mi s-a p rut şi mai tâmpit, are şi televizor...ă

Hot rât Swift era un naiv cu Gulliver al s u în ara piticiă ă ţ lor... Dar era frumos...,O carte pentru copii, gândeam, s -i disă treze şi s le surprind imagina ia... Nu b nuiam c mai târziu, recitind-ă ă ţ ă ăo, aveam s g sesc în ea adâncimea unui cuget care nu seă ă gândise deloc la copii când o scrisese...

Într-o zi frati-meu Nil îmi spuse în timp ce ne preg team deă ă culcare (eram numai noi doi, so ia lui, îns rcinat , o trimisese laţ ă ă ar s nasc ; aici cine s-o ajute? în timp ce acolo erau moaşe şiţ ă ă ă

rude care se pricepeau):- Du-te şi tu pe la Ilie!... Al naibii, nu ştiu ce-a f cut!ăN-aveam nici un chef! Nu-mi mai pl cea de el. Era cel maiă

mare dintre cei trei copii cu care venise tata de la prima lui muiere. Dup ce lucrase un timp la U.C.B. stârnind dispre ulă ţ nostru al tuturor (la U.C.B. adic Uzinele Comunale Bucureşti),ă fusese m tur tor de strad , intrase la S.T.B., Societateaă ă ă Tramvaie Bucureşti, unde se calificase sudor autogen. Ar fi trebuit, dup aceast victorie, s fie mul umit şi s se împaceă ă ă ţ ă cu familia. N-aş fi putut zice c se purta urât cu mine, dar niciă bine nu se purta, ceva turbure îi ap rea în ochi când îmi vorbea,ă c , îmi spunea el cu scepticism agasat, ce cred eu c o s ajungă ă ă dac sunt la şcoal ? Şi sta, ca şi al ii, din sat şi mai târziu dină ă ă ţ Bucureşti, vedeau pentru mine cu ochii min ii un sfârşitţ lamentabil. Era o dorin a lor obscur , dintr-o aversiuneţă ă inexplicabil ? Ceva din mine nu le inspira ă simpatia? Ceva

Page 67: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

subteran, f r nuă ă me, de care eu nu ştiam, o lua înaintea dorin ei mele de aproţ piere prin simpla mea prezen , şi n şteaţă ă pofta s ajung r u, s sfârşesc "pe sub poduri" cum îmi spuseseă ă ă acest frate când îl vizitasem pentru prima oar în acea toamn ?ă ă "Sunt elev", îmi spusesem. "Ei şi ce dac eşti elev? Câ iă ţ bacaloria i n-am v zut eu cu târnul în mân ?" El sc pase deţ ă ă ă acest târn, era mândru şi acum îi intrase în cap ideea funest ,ă care avea s -i scurteze via aă ţ la cincizeci de ani, s -şi fac oă ă cas în Bucureşti "s le arate el lor"... Cine erau acei ă ă Jormx în elegeam.ţ

Un singur lucru m împiedica s -l ur sc şi eu: fata cu careă ă ă tr ia. Era o Floric frumoas , care îl iubea, mic de statur , cuă ă ă ă ă ochii limpezi, sub iric şi cu tr s turi neobişnuit de delicate. Eraţ ă ă ă fat în cas undeva (acolo îi vizitasem, în od i a ei, unde tr iauă ă ă ţ ă împreun ).ă

- Da ce-a f cut? îl întreb eu pe Nil , nu prea curios, cu gână ă dul s nu m duc.ă ă

Nil parc nici nu m auzi. Somnolent şi cu un aer pierdut,ă ă ă copleşit de gânduri, uit s -mi r spund .ă ă ă ă

- Ce-a f cut, mă ăy Nil ?ă- Ei, ce s fac , spuse el deodat îmblânzit.ă ă ăÎn elesei. Ilie era frati-s u, nu f cuse nimic, îl ierta. Totuşiţ ă ă

ceva se întâmplase.- ...S-a mutat, murmur el în prada unor gânduri care nu seă

exprimau.- Da? zic. Şi?El d du din cap cu ceva în el care se îndoia: f cuse sau nuă ă

f cuse bine Ilie c se mutase? Da, p rea el s spun , oamenii seă ă ă ă ă mai mut ...ă

Şi îşi lu din cap şapca lui pe care scria ă portar, o puse pe mas cu mişc ri încetinite şi începu s se dezbrace.ă ă ă

A doua zi f cui un pachet din c r ile pe care le citisem şiă ă ţ plecai la anticar s le schimb (pl team numai cititul, anticarulă ă îmi d dea banii de garan ie înapoi şi din ei luam altele). În holă ţ Nil st tea m re în spatele biroului s u de portar. Îmi d du să ă ă ţ ă ă ă m nânc un sandvici cu şunc şi o sticl de bere. Câştiga bineă ă ă Nil pentru serviciile lui aduse locatarilor, dar nu ştiam de ceă avea mereu acel aer împov rat. Nu era trist (fiindc la un pahară ă avea un surâs de încântare fermec tor şi fruntea lui lat şiă ă încre it de o liniştit nedumerire se descre ea în sfârşit) darţ ă ă ţ lupta parc mereu cu gânduri care nu c p tau glas. Ducea oă ă ă lupt cu sine sau cu ceva? Nimeni nu ştia, fiindc stârnit deă ă

Page 68: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

frati-s u nu se dezv luia, chiar dac acela îi spunea lucruriă ă ă muşc toare, deă pild în leg tur cu nevast -sa, c reia îi camă ă ă ă ă pl cea s bea şi nici prea vrednic nu era, sau în leg tur cuă ă ă ă ă viitorul lui, nu prea sigur, dup p rerea lui frati-s u. Dar şi înă ă ă Nil z cea un ins care ştia s devin muşc tor. "Taci c ai ajunsă ă ă ă ă ă tu mare, morm ia el, ai t iat Bucureştiul pe din dou ".ă ă ă

Erau vorbele tat lui nostru, de o ironie pe care Ilie o suportaă -se greu cât st tuse acas . "Ilie al meu, spunea el oamenilor, aă ă t iat Bucureştiul pe din dou : jum tate e al lui". Ce s r spunziă ă ă ă ă la asta? Nimic!

- Vezi, zise Nil , c st acuma în Colentina, pe strada... laiă ă ă tramvaiul... Te dai jos la cap, unde întoarce. Tu mai ai bani?

I-am r spuns c nu prea mai aveam şi mi-a întins câtevaă ă sute. În timp ce înapoiam c r ile anticarului mi-am dat seamaă ţ c totuşi se întâmplase ceva cu frati-meu Ilie şi n-am mai luată alte c r i, hot rât s m duc şi s v d.ă ţ ă ă ă ă ă

Am g sit greu strada, dac strad se putea numi, câtevaă ă ă case r zle e la jum tate de or de mers pe jos de la cap tulă ţ ă ă ă tramvaiului 1. Am intrat în curte unde o iganc groas şi urâtţ ă ă ă scutura ceva şi am întrebat dac acolo st tea Ilie C l raşu.ă ă ă ă

- Aicea st , îmi r spunse femeia cu o voce izbitor de mieă ă -roas , fa de urâ enia balaoacheş a chipului ei. E la servici,ă ţă ţ ă dar trebuie s pice. Tu cine eşti?ă

I-am r spuns c sunt fratele lui.ă ă- A, trebuie s fii Marin, zise.ăDe ce trebuia s fiu chiar acel Marin? De unde dracu ştia?ă- Hai în cas , zise.ă- Da tu, zic, cine eşti? - Sunt muierea lui!M-am posomorât. Va s zic asta era. Ilie se desp r ise deă ă ă ţ

Florica şi luase iganca asta. Am avut o ezitare. S mai intru sauţ ă s plec?ă

- Intr , zise ea, c Ilie trebuie s vie şi el acuma. S pt mânaă ă ă ă ă asta lucreaz noaptea, de la unsprezece la şapte, dar dup ceă ă iese din schimb se mai duce şi el cu al ii s -şi dreag gâtul înţ ă ă vreo bodeg . Muncitorul, ad ug ea, ce pl cere s aib şi elă ă ă ă ă ă dup ce iese de la munc ? S stea la un pahar cu al ii, mai voră ă ă ţ -besc şi ei de-ale lor...

Am intrat. Urâta femeie nu era şi n road , dimpotriv , o maă ă ă -re ştiin a vie ii se ghicea din spusele ei. Era domoal , odihniţă ţ ă -toare, iar mierea în care îşi înv luia cuvintele atr gea.ă ă

- Ce s - i dau eu ie? m întreb ea dup ce intrai în odaie. Oă ţ ţ ă ă ă

Page 69: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

cafea, o dulcea ?ţă- Şi una şi alta, îi r spunsei.ăOdaia avea p mânt pe jos, dar era curat , cu calendar în peă ă -

rete şi nelipsitele fotografii. Se duse în odaia de la intrare, care era buc t rie şi îmi preg ti, la lampa cu gaz, o cafea. De-acoloă ă ă îmi vorbea. Ce mai face tata (adic taic -meu!) dar surorile, ceă ă mai zice Nil ... Ne ştia pe to i ca şi când am fi fost rude de aniă ţ de zile. La cafea se aşez pe pat lâng mine cu nişte c r i înă ă ă ţ mân şi îmi şopti:ă

-S - i ghicesc...ă ţO l sai s -mi ghiceasc . C , începu ea s -mi spun toateă ă ă ă ă ă

acele lucruri care te întrebai de unde dracu le ştia o ghicitoare, (fiindc erau adev rate) mie nu mai mi-era gândul la şcoal , aşă ă ă vrea s plec, dar o s mai stau totuşi un timp... O dam de tobă ă ă ă îmi purta gândul, un crai de... Un drum cu un dar de bani... Aiurea, care drum şi de unde bani? O întrerupsei:

- De când te cunoşti tu cu nenea?- P i de prin prim var !ă ă ăNu aveam, pe atunci, grija de a nu vorbi cu oamenii despre

lucruri care constituiau secretul existen ei lor. M interesa acelţ ă secret şi vroiam ca pe un drept al meu, s -l aflu. Poate de aceeaă îmi doreau unii s ajung r u?ă ă

- Şi i-a pl cut lui de tine?! am întrebat-o şi am izbucnit înă râs.

Dar iganca a zâmbit şi ea, deloc turburat .ţ ă- I-a pl cut, Marine, mi-a r spuns senin . De ce s nu-iă ă ă ă

plac ? Sunt muiere tân r şi ştiu s am grij de-un b rbat. Deă ă ă ă ă ă Ilie trebuie s ai grij . Aşa e el.ă ă

Aşa deci. Ce vroia s spun ?ă ă- Florica l-a l sat, sau a l sat-o el pe ea? ă ă- El a l sat-o!ă-De ce?- P i de unde s ştiu eu? Crezi c ştiu?ă ă ăÎmi r spundea cu blânde e. Ar fi putut s-o ponegreasc peă ţ ă

cealalt . Oricum, p r sind-o pe Florica, nenea o fi ponegrit-oă ă ă f r doar şi poate, îl cunoşteam bine şi gândeam c în orice cază ă ă n-a l sat-o el degeaba. iganca ştia, dar spre deosebire deă Ţ altele din rasa ei, nu-i mergea gura la rele.

- Şi bordeiul sta, zic, pl ti i chirie... ă ă ţ- Pl tim.ă- Şi tu lucrezi undeva?- Lucrez! Sunt muncitoare la o fabric de mobil . S pt mâă ă ă ă na

Page 70: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

asta sunt dup mas .ă ă- Ai fra i, surori?...ţ- Am o gr mad .ă ăÎn clipa aceea auzir m o tuse afar . Muierea îmi şopti cu neă ă -

spus duioşie, aproape umilin :ă ţă- E llie.Într-adev r, el era. Intr şi nu se mir c m g sea acolo. Mă ă ă ă ă ă ă

întreb posomorât ce mai face Nil . Şi îmi spuse ceva nepl cut.ă ă ă C dac era închis şcoala, de ce nu m duceam acas ? Îiă ă ă ă ă în eleţ sei gândul, c adic st team pe capul lui frati-s u. Mi-lă ă ă ă confirm el însuşi.ă

- Crezi c Nil e bancher?ă ă- O s -i dau eu, odat , banii înd r t, îi r spunsei dezv luindu-ă ă ă ă ă ă

mi un gând pe care îl aveam, s nu uit, adic , vreodat , bineă ă ă le pe care Nil mi-l f cuse.ă ă

Fuma cu sete, nu mai zise nimic, ceru de mâncare şi spuse c vrea s se culce.ă ă

- Legionarii t i, spuse deodat privindu-m int , l-au omoă ă ă ţ ă rât pe Iorga. Nici trei luni nu le dau şi se duc dracului. Aşa c vezi,ă mai ad ug , ca un avertisment pentru mine.ă ă

Uitai c legionarii erau "ai mei", uluit de ştire. îl întrebai:ă- Când l-au omorât?- L-au omorât, r spunse el sec, aruncând igarea şi scuipândă ţ

peste ea.Cu sta nu puteai vorbi. M ridicai şi plecai.ă ăLa primul chioşc cump rai un ziar, îl r sfoii chiar acolo, dară ă

nu se g sea în el nici o ştire despre Iorga. E adev rat, îl întrebaiă ă pe omul de la chioşc, c Nicolae Iorga a fost omorât? Omulă confirm , auzise şi el, dar ad ug c în ziare nu ap ruse nimic,ă ă ă ă ă sau îi sc pase lui. Când se petrecuse?... D du din umeri. Zileleă ă astea. M îndep rtai.ă ă

Nu ştiam despre Iorga cu mult mai mult decât tat l meu: caă era un mare c rturar. Dar nu citisem mult din vasta lui oper înă ă afar de ă Istoria românilor, iar în O via de om, aşa cum a fostţă c utasem elementul senza ional, cum promitea titlul şi nu g siă ţ ă -sem nimic deosebit. Îmi d deam seama c nu trebuie s fie ună ă ă roman, dar oricum, câte nu se întâmpl într-o via de om maiă ţă ales aşa cum a fost. Rousseau, care ni se recomandase la cursuri pentru Emile ca viitori dasc li, în ă Confessions îşi povestea într-adev r via a ă ţ dans toute verite, sporindu-ne nem surat ochiul mir rii pentru sinceritatea total pe careă ă ă autorul o promitea şi nu se tr da. Mai târziu aveam s aflu că ă ă

Page 71: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

autorul român se teme s fie sincer pân la cap t; dac se vaă ă ă ă zice: i-auzi, a furat, a înşelat, a fost viclean, a f cut şcoala deă jandarmi, a primit ou , g ini... avem alt fire, ne place s râdemă ă ă ă de natura uman , e marea noastr distrac ie. Atât ar trebui, să ă ţ ă încerce cineva s -şi exploreă ze sufletul sub ochii tuturor, am avea de ce râde... Pentru c , s reflect m, ce-ar fi s vin un insă ă ă ă ă corupt, s fac m rturisiri? Un ap b şinos, o purcea sifilitic ? Elă ă ă ţ ă ă trebuie s ne arate c e cult, are acest complex, murd riileă ă ă propriului suflet le vars în capul contemporanilor. Bineîn elesă ţ c tot nu scap , vine unul care tot îi schi eaz adev rataă ă ţ ă ă biografie. Când, un an mai târziu, avea s apar ă ă Istoria literaturii române, de G. C linescn, aveam într-aă dev r s fiuă ă uluit. Nu numai opera, ci şi via a autorului român avea s aparţ ă ă în scurte portrete geniale, unele nedrepte, era adev rat, alteleă şarjate, dar cât de necesare pentru cititorul tân r fascinat deă via a adev rat a unui scriitor. Nu cum şi le doreaţ ă ă autorul (care îşi ferise opera cu îndârjire, cu referiri aureolate, sau cu tot atât de vagi amintiri menite s -i confere o lumin care nu era niciă ă m car o aspira ie), ci aruncând fulgere de lumin revelatoare, şiă ţ ă nu c l uzit de dorin a de a scandaliza, ci de a surprindeă ă ţ contradic ia dintre via şi oper , pentru a o descifra mai bineţ ţă ă cititorului pe cea din urm , şi mai ales pentru a oferi o viziuneă total .ă

Despre Iorga aflam prea pu ine din m rturia sa. Aveau însţ ă ă al ii grij s-o fac oral. Auzisem c în timpul cât fusese el odatţ ă ă ă ă prim-ministru nu pl tise lefurile func ionarilor statului trei luniă ţ de zile. Înv torii din sat îl înjurau şi povesteau c o delega ieăţă ă ţ de profesori din Bucureşti se dusese cu o jalb dup el, la mare.ă ă "Domnule prim-ministru, dac nu ne pl ti i salariile, îi spuseseă ă ţ ră ei, nu ne r mâne decât s ne spânzur m!" C rturarul t cuseă ă ă ă ă câteva clipe, reflectând, apoi avusese un gest: "De ce, le r spună sese el, s v spânzura i? Mai bine arunca i-v în mare!"ă ă ţ ţ ă Erau, f r îndoial , cuvinte n scocite de duşmanii lui, c ci nuă ă ă ă ă ducea lips , îi avea, numeroşi şi necru tori, şi în politic şi înă ţă ă cultur . Cei mai orbi i erau legionarii, care credeau c el eraă ţ ă vinovat de moartea C pitanului lor. O spuneau şi cei din sat, ceiă mici, cu luciri de ur fanatic în priviri. "De ce nu fugise din ară ă ţ ă imediat dup 6 septembrie? m întrebam. Protectorul s u, Carolă ă ă al II-lea, fusese detronat, la ce se mai putea aştepta?" Nu în eleţ -geam.... Ştiam, din istorie, cum domnitori sau şefi de oşti, în loc s se p zeasc , mergeau drept spre cursele pe care li le întină ă ă -deau duşmanii lor, cum erau prinşi şi c l ul le t ia capetele. Mă ă ă ă

Page 72: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

opream din citit, prins de nedumerire. În lupt trebuie s teă ă aperi, s - i cunoşti adversarii, sau s nu i-i faci, s nu intri înă ţ ă ţ ă acea lupt dac nu eşti înzestrat cu inteligen a necesar pentruă ă ţ ă a dibui firele comploturilor şi r sturn rilor. Marele Mihai p r siseă ă ă ă Muntenia şi se aliase cu un oarecare Basta. Ucigaşii îl g siseră ă singur în cortul lui, nep zit, departe de tab ra sa, care trebuiaă ă s -l apere. Îl crezuse prieten, pe acel Basta? Şi Brâncoveanu?ă De ce se dusese el la Istanbul când ştia ce joc dublu f cuse?... ă

De ce intrase Iorga în politic , un c rturar, când ştia careă ă erau moravurile partidelor politice din timpul s u? Venise el cuă un partid mai bun? Nu venise. De ce nu-şi v zuse de c r ile lui?ă ă ţ Era pu in lucru s scrii c r i? Rousseau, Voltaire, Diderot,ţ ă ă ţ Montesquieu fuseser mai puternici decât regii, scriind c r i. Nuă ă ţ ei îi inspiraser pe Robespierre şi Danton, revolu ionarii careă ţ aveau s schimbe destinul Fran ei? Era adev rat c nici scriereaă ţ ă ă c r iă ţ lor nu era o îndeletnicire paşnic , f r riscul de a fi exilat,ă ă ă urmărit, închis. În Rousseau se aruncase cu pietre, unele din c r ile lui interzise şi i se preg tea ă ţ ă une lettre de cachet. Dar de atunci moravurile societ ilor evoluaser . Aşa credeam... Ştiamăţ ă c marele c rturar iubise neamul românesc, dar iat cum al ii,ă ă ă ţ care şi ei ziceau c iubesc neamul românesc, îl omorâser ...ă ă

În aceeaşi zi am c utat-o pe Florica. A ieşit o doamn careă ă mi-a spus c nu mai e la ei de câteva s pt mâni. Am întrebat-oă ă ă dac nu ştie cumva unde e.ă

- Nu ştiu unde e, dar mi-a spus c o s lucreze la ă ă Filatura ro-mâneasc de bumbac. ă Caut-o acolo...

Am g sit uşor Filatura, dar când portarul m-a întrebat, Floă rica şi mai cum, mi-am dat seama c nu-i ştiam numele de faă milie. M-am hot rât s aştept ora trei. Dac lucra diminea a avea să ă ă ţ ă ias , dac lucra în schimbul doi, avea s vin , mi-a explicată ă ă ă portarul. Nu mi-am dat seama nici când s-a f cut ora trei, niciă când a venit. M-am pomenit apucat de bra . I-am v zut chipulţ ă îngrijorat:

- Ce e cu tine, zise. Nu mai tr iesc cu Ilie. S-a întâmplată ceva?

- Nu s-a întâmplat nimic, i-am r spuns eu ferm, în elegândă ţ într-o clip c îşi închipuia c m-o fi trimis frati-meu.ă ă ă

A în eles şi ea în aceeaşi clip din glasul meu c nu eramţ ă ă mesagerul unei împ c ri, pe care poate o dorea, ci venisem...ă ă Ei, de ce venisem?

- Ai fost şi ai v zut-o? zise ea intuind c ştiam eu ceva, nuă ă

Page 73: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

venisem de-a surda.- Da, am fost chiar azi.- Cine e?- O iganc , zic.ţ ă- Şi pentru o iganc , Marine?ţ ăPusese întrebarea ei spontan şi cu un patetism simplu, ca şi

când era pentru ea un adev r de nezdruncinat c o iganc nuă ă ţ ă putea lua decât tot un igan... şi iat , tocmai ea fusese schimbaţ ă -t astfel... Dumnezu i-a f cut pe oameni diferi i, de ce s seă ă ţ ă amestece între ei?

Valul de fete şi muieri care intrau şi ieşeau din schimb se sub iase. Ne îndreptar m spre sta ia de tramvai. Nu mai ar taţ ă ţ ă atât de frumoas Florica. Lovi i, oamenii se întunec , cevaă ţ ă str in pune st pânire pe ei, le spulber frumuse ea privirii, le iaă ă ă ţ surâsul, le chirceşte sufletul şi le desfigureaz chipul. Aş fi vrută s-o v d c arat ca înainte şi i-am r spuns:ă ă ă ă

- Şi ce dac e iganc ? Parc dac ar fi fost o prin es i-ar fiă ţ ă ă ă ţ ă ţ p rut mai bine?ă

Ne-am urcat în tramvai şi ne-am aşezat. O triste e grav ,ţ ă care îi mai armoniza chipul ei pe care îl ştiam frumos, se aş-ternuse peste tr s turi. Era îmbr cat s rac, într-un paltonă ă ă ă ă vechi, dar cu ghete curate în picioare. Nu în elegeam. Astfel deţ suferin e erau departe de mine. De ce s p r seşti, mţ ă ă ă ă întrebam, starea anterioar ? Glasul era vesel, jocul privirii atâtă de atr gă ător... Chiar atât de mult putem depinde de altul? Chiar atât de... B nuiam c sufletul nostru nu e înconjurat de ziduri deă ă netrecut, c al ii, perfizi şi puternici, ne puteau surprinde şi s riă ţ ă peste el şi s produc în noi ravagii, dar pe urm îi goneşti de-ă ă ăacolo şi redevii st pân. Asta când n-o doreşti, în conflicteleă noastre cu al ii, dar de bun voie s laşi pe cineva s intre f rţ ă ă ă ă ă s ştii cine e? Frati-meu nu-şi ascundea firea vindicativ , lipsaă ă de respect pentru orice fel de oameni... Pentru el nimeni nu era bun. Nu iubea pe nimeni, nici m car pe sine, mersul s u leg nată ă ă se armoniza cu grimasa chipului, veşnic iritat şi nemul umit.ţ Clipe senine petrecuse doar la ar , dar scurte, când fumaţ ă rânjind şi îi spunea câte unei tinere şi frumoase muieri: "... bine f , Mari o, te m ritaşi şi nu m pusei şi eu o dat pe tine". "De,ă ţ ă ă ă Ilie, dac te puneai pe altele, ce s - i fac?" Avea un cinismă ă ţ degajat şi parc asculta şi el adesea un cântec în el, al tinere iiă ţ în floare, când se credea, poate, nemuritor. Acum, deşi nu trecuse mult de treizeci de ani, pentru mine era b trân.ă

- Şi ce faci tu la Filatur ? Cum te-ai angajat?ă

Page 74: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Am citit în ziar: angaj m fete cu şapte clase primare. Ceă stau eu, mi-am zis, la st pân... Fiindc de la început am vrut să ă ă intru într-o fabric , dar el m-a b gat la st pân, era şeful lui de laă ă ă S.T.B., un inginer.

- Când ai venit tu în Bucureşti?Ştiam c venise de la ar , dar nu ştiam de când şi când îlă ţ ă

cunoscuse pe frati-meu. Mi-a r spuns c pe prim var şi c totă ă ă ă ă atunci îl cunoscuse şi pe el, dar c nu tr iau de mult împreun .ă ă ă

- Bine c nu m-a l sat îns rcinat . R mâneam cu copilul înă ă ă ă ă bra e.ţ

- P i vezi? zic. ă- Ce s v d!ă ă- C ai noroc... Zic, tu ai pe cineva pe-aici, vreo rud ... ă ă- N-ampe nimeni.- Şi acum unde stai?St tea prin apropiere de Filatur , pe Pantelimon. Ne d duă ă ă -

r m jos, oprir m la o brut rie de unde ea cump r o franzel ,ă ă ă ă ă ă pe urm intrar m într-o curte. În odaia ei intrai direct de pe pă ă ă-mânt. Proprietarul st tea în fa într-o cas adev rat , iar de-aă ţă ă ă ă lungul cur ii întinse, f cuse aceste c m ru e de închiriat. Singuţ ă ă ă ţ -rul geam era cel al uşii. Sob n-avea, dar avea o plit , sub careă ă aprinse focul cu lemne şi aerul se mai dezmor i. Scoase dintr-unţ mic dulap salam, sparse câteva ou într-o tigaie şi ne aşezar mă ă la mica m su de lâng plit şi mâncar m. Avea şi cafea. ă ţă ă ă ă

- Dup ce m calific m mut din odaia asta.ă ă ă- Merge greu cu calificarea?- Nu, dar leaf mai bun nu-mi d decât dup trei luni. Nu eă ă ă ă

grea calificarea, maşinile merg singure, dar sunt supravegheată pân mi se dau mâinile... trebuie s sco i în vitez fusele, să ă ţ ă ă legi repede firul când se rupe. Am avut noroc cu o maistoriţă care s-a dus la inginer şi i-a spus: "De ce s m ture fata asta peă ă jos degeaba, când te ui i la ea şi vezi c îi merge mintea, n-areţ ă nevoie s stea atâta vreme pân se înva cu maşinile". Fiindcă ă ţă ă aşa era obiceiul acolo, câteva luni s m turi atelierul... Mi-a dată ă un halat alb, mi-a spus s viu îngrijit la lucru, s fiu curat şiă ă ă ă piept nat ... În trei zile a început s m lase singur , dar seă ă ă ă ă cam sup ra: "De ce nu eşti atent , n-ai v zut c s-a oprit ună ă ă ă fus?" Nu vedeam... fusele se învârtesc de- i iau ochii, ai zice cţ ă nici nu merg. Şi atunci cum s - i dai seama c unul s-a oprit?ă ţ ă Trebuie s te ui i bine!ă ţ

- Şi pe Ilie unde l-ai cunoscut?- La S.T.B... M dusesem tot aşa, dup ziar, s intru func iă ă ă ţ -

Page 75: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

onar la registratur . Dar mi-au spus c nu m pot angaja, treă ă ă ă -buia s am patru clase de liceu. La ieşire am stat şi eu pe laă poart ... Ce s fac, ziceam, unde s m duc... Acas suntemă ă ă ă ă şase fra i pe şase pogoane de p mânt, nu pot s m întorc... Şiţ ă ă ă atunci l-am v zut pe el, mergea agale, ştii cum calc el, aşa înă ă dorul lelii şi cu capul sus, ai fi zis ca e mare şef acolo. "Nu şti i,ţ zic, unde pot s lucrez şi eu?" "De unde eşti, f ?" zice. Era să ă ă m sup r şi s plec, dar zic, stai Florico, sta o fi şi el de pe laă ă ă ă ar , de-aia vorbeşte aşa, şi pe urm ie î i mai arde c - i ziceţ ă ă ţ ţ ă ţ

f ? I-am spus de unde sunt şi am plecat amândoi. Am intrată într-un birt şi am mâncat ciorb împreun . Pe urm el a cerut şiă ă ă o sticl de vin. Nu vorbea nimic, dar dup vin s-a deschis la fa aă ă ţ şi mi-a spus c o s vorbeasc el cu inginerul, poate îmi g seşteă ă ă ă ceva... "Unde stai?" zice. I-am spus c dorm pe jos la cineva deă la noi , din sat, c nu e loc, au şi ei o odaie cu trei copii.ă Lucreaz la Depozitul sanitar, încarc , descarc ... "G sim noi",ă ă ă ă zice. Mi-a pl cut de el c nu p l vr gea... Sta, aşa, pe gânduri şiă ă ă ă ă bea tutun, îi pl cea s -şi r suceasc încet foi a şi s trosnească ă ă ă ţ ă ă tabachera. M aşteptam s m cheme la el, cum auzisem c seă ă ă ă întâmpl şi ştiam c trebuie s m feresc. Nu m-a chemat, m-aă ă ă ă dus la Obor, s -mi arate tiribombele şi am intrat şi într-o barac ,ă ă cu unul care ridica o muiere în aer f r s se ating de ea, cu oă ă ă ă nuia în mân ... Am stat pân pe sear , am b ut uic fiart şiă ă ă ă ţ ă ă am mâncat mititei. Ne-am şi pozat... Cum s - i spun, mi-aă ţ pl cut de el, era potolit, un om serios... Ne-am desp r it şi mi-aă ă ţ spus s viu poimâine, tot aşa, la poart şi s -l aştept. Am venită ă ă şi mi-a spus c a vorbit cu inginerul, ca s m duc la el fat înă ă ă ă cas pân una alta, s nu mai dorm pe jos... M-am gândit. Aveaă ă ă dreptate. Pân g sesc ceva mai bun, ce rost are s dorm pe josă ă ă şi s m nânc mâncarea altuia, şi- la s rac. Inginerul a fostă ă ă ă mul uţ mit c ştiam s sp l şi s calc, c voi, zicea, fetele asteaă ă ă ă ă de la ar , sunte i bune la toate, dar nu şti i s c lca i o c maş .ţ ă ţ ţ ă ă ţ ă ă Aşa şi era, dar eu am un frate mai mic la liceu, foarte boieros, înva bine, are burs , şi când venea în vacan e, vroia s aibţă ă ţ ă ă c m şile albe ca o colilie şi bine c lcate, c se ducea şi el cuă ă ă ă domnişoarele s se plimbe... împrumutam maşina de c lcat deă ă la un croitor vecin cu noi şi nu m l sam pân nu-i f ceamă ă ă ă gulerul eap n, f r nici o dung ... Şi într-o zi vine Ilie pe laţ ă ă ă ă mine şi-mi spune: "F , zice, tu eşti fat mare?" "Nu sunt, Ilie, da'ă ă ce- i veni?" "Ai vreun b iat pe-acolo prin sat care te-aşteapt ?"ţ ă ă "N-am nici un b iat!" "Hai s ne lu m!" zice. "Cum s ne lu m,ă ă ă ă ă zic, aşa f r forme?" "Facem noi şi formele." Am stat şi m-amă ă

Page 76: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

gândit. De dou luni de când ne cunoşteam, tot bine se purta,ă venea şi m lua când eram liber , se îmbr ca îngrijit, cu cravată ă ă ă frumoas la gât, cu un fular de m tase... Ne întâlneam cu Nil ...ă ă ă îmi dădeam seama, suntem rani, nu mahalagii... N-avea niciţă el pe nimeni, îmi spusese odat Nil c nu era încurcat... Nilă ă ă ă inea la mine şi credea c ne-am şi luat, îi p rea bine de Ilie,ţ ă ă

uite b , al nâbii, zicea, g si şi el o fat tineric şi frumoas .ă ă ă ă ă Parc îi pă ărea r u. A lui nu era nici prea tineric şi niciă ă frumoas , am gă ăsit-o odat acas , cu claia de p r ne es lat ...ă ă ă ţ ă ă Dormea, era beat tun, nici n-am putut s-o trezesc. Era oă minune, Nil cl tina din cap şi l-am descusut. C înainte deă ă ă mine Ilie nu ar ta aşa. Bea, înjura pe ia din sat (n-a vrut s -miă ă ă spun pe cine), avea o otraă v în el, şi pe el, pe Nil îl lua pesteă ă picior... acum... hm!... Al nâbii, ştii cum zice Nil şi râdea şi elă blând, se d dea pe spate şi zicea: "Be i, b ! Hai b s bem!" Ceă ţ ă ă ă s în eleg eu? C Ilie nu mai înjura pe nimeni, c bea cuă ţ ă ă m sur , c îi pl cea s stea cu mine... O fi! mi-am zis. Omulă ă ă ă ă singur... Era la noi unul în sat pe care nu vrea s -l ia nimeni, nuă ştiu de ce; nu numai o fat , dar şi un fl c u poate s r mână ă ă ă ă ă neînsurat... Am stat şi m-am gândit. De ce nu se însurase ei pân atunci? De ce? Cine ştie de ce, o fi aşteptat şi el s -şi facă ă ă un rost... Şi-l f cuse! Şi în seara aia cândă mi-a spus s ne lu m,ă ă bine, i-am spus, ne lu m, eşti om mare, ştii ce faci, amă încredere în tine... Diminea a i-am t cut un ceai, a plecat laţ ă servici şi seara s-a întors. Îmi spunea din ziua-aia nevestic .ă

Florica se opri şi d du din umeri. Asupra acelor amintiri se daă martor pe sine c totul a pornit de la el şi nu de la ea.ă ă

- Crezi c am pomenit eu de cas , Marine? A început s -miă ă ă spun c noi trebuie s facem o cas în Bucureşti, şi eu s nuă ă ă ă ă mai lucrez nic ieri, s ne-o zidim noi singuri, cu mâinile noasă ă tre, dar c trebuie s ne cump r m întâi un loc, s strângem bani...ă ă ă ă ă Cum s nu! Facem, Ilie, orice fat vrea casa ei, aia nu e via să ă ţă ă pl teşti mereu chirie. Nici nu ştiu cum a trecut vara. Şi peă toamn aşa îl v d c începe s vie acas posomorât. Nu maiă ă ă ă ă zicea nimic de cas , iar de forme parc uitase ce zisese. Era suă ă -p rat, parc cine ştie ce i-aş fi f cut. M-am sup rat şi eu. Nuă ă ă ă vrei s te însori, treaba ta, dar nu da vina pe mine. Nu i-amă spus nimic, am aşteptat. Cine ştie ce-o fi, îi trece lui. Şi acum dou s pt mâni îl vad c îşi ia hainele, îşi face geamantanul şiă ă ă ă cu mine în cas pleac f r s -mi spun şi el o vorb . Florico,ă ă ă ă ă ă ă mie nu mai îmi place de tine, am g sit alta, m duc...ă ă

- Şi parc dac i-ar fi spus era mai bine? am zis eu.ă ă ţ

Page 77: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Da ce, suntem câini? zise ea indignat .ă- Adic la ce î i folosea ie s - i spun ? S te vad plângând?ă ţ ţ ă ţ ă ă ă- Eu s plâng?! zise ea cu o mândrie neaşteptat . Dar tr ieştiă ă ă

cu cineva, îi spui c-o iei, c vrei s - i fac cas ... De ce îi maiă ă ţ ă ă spui? Mai bine taci!

- Da ce s-a întâmplat cu el? zic. I-ai f cut ceva?ă- Nu i-am f cut nimic!ă- iganca nu te-a vorbit de r u, dar mi-a spus c ea ştie sŢ ă ă ă

aib grij de-un b rbat. C aşa e Ilie, trebuie s ai grij de el.ă ă ă ă ă ă- Eu n-am avut grij ?ă- Eu ştiu? Aşa i s-o fi p rut lui. Florica r mase t cut .ă ă ă ă- Nu l-am gâdilat la t lpi, spuse ea deodat , sarcastic , şiă ă ă

frumuse ea pe care i-o cunoşteam str luci intens pe chipul ei.ţ ă ineam la el, dar aşteptam s fac pasul. De ce nu-l f cea?Ţ ă ă ă

- iganca e foarte mieroas , zisei şi izbucnii în râs.Ţ ăDar ea avea lacrimi în ochi şi r m sei şi eu t cut. Într-ună ă ă

târziu o întrebai:- Şi tu ce ai acuma?- .. .Am plecat din sat tot din pricina unui n t r u zise eaă ă ă

deodat . C te iau azi, c te iau mâine, dar tact-t u, zice, nuă ă ă ă poate s - i dea dou pogoane de p mânt? De unde s -mi dea?ă ţ ă ă ă

Şi nu mai zise nimic. Iar eu în elesei: când erai aşa ca mine,ţ când nu te înşelase nimeni, puteai s râzi. Dar ea fuseseă înşelat de dou ori.ă ă

- Cel mai bine, zisei eu, e s nu te laşi înşelat.ă- Şi cum s tr ieşti? tres ri ea.ă ă ă- Po i s tr ieşti şi singur.ţ ă ăDa, dar fata asta era st pânit de un gând: un b rbat al ei, oă ă ă

cas ... Cum s i-l smulgi? Şi dac ar fi fost urât sau o neroad ,ă ă ă ă ă ai mai fi putut zice c asta e soarta neroadelor şi a urâtelor, să ă r mân singure.ă ă

- Parc ai fi o bab , îi spusei râzând din nou. Ai s te califici şiă ă ă o s - i g seşti tu un b iat cu care s te în elegi.ă ţ ă ă ă ţ

- Dar cum, zise ea, chiar cu o iganc ?!ţ ă- Ei, asta e acuma, hohotii eu. Asta te doare pe tine! Dac oă

s - i spun c e gras şi urât , te pomeneşti c nu mai dormi treiă ţ ă ă ă ă zile...

Izbucni şi ea în râs.- Chiar aşa, gras şi urât ? Eu credeam c trebuie s fie unaă ă ă ă

de-alea ochioase şi afurisite...- Nu e!- Bietul Ilie! exclam ea atunci nedumerit , dar senin . Maiă ă ă

Page 78: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

r u o s fie dac o s -i par r u, fiindc eu cu el nu mai mă ă ă ă ă ă ă ă împac.

- Fii f r grij , n-o s -i par r u. Dac vrei s ştii, spusei euă ă ă ă ă ă ă ă îmb tat deodat de propria-mi ştiin despre via , pe care nuă ă ţă ţă în elegeam de unde o aveam, Ilie te-a iubit sincer, cât a putut şiţ el, pe urm n-a mai putut şi a plecat. Pe iganca aia nu trebuieă ţ s-o iubeasc . Tu eşti de vin ! Acum ai în eles? Nu în elegea.ă ă ţ ţ

- Marine, ce spui tu n-are nici un rost... Ilie inea la mine şi euţ nu pot s în eleg ce l-a apucat de-a fugit...ă ţ

Nu mai puteam îns nici eu s -i repet ceea ce îi spusesem.ă ă Gândul trecuse prin capul meu ca un fulger, ea nu-l prinsese şi îmi zburase şi mie din minte. Am r mas amândoi t cu i şiă ă ţ nedumeri i.ţ

- Zici ca eu sunt de vin , relu ea întru târziu. De ce?ă ăP i aici era! Nu mai ştiam nici eu de ce. Se purtase bine cuă

el, îl iubise, avusese încredere. Dar dac ar fi f cut totul pe dos,ă ă s nu-l fi primit în odaia ei, s -i fi râs în nas, s nu fi dat doi baniă ă ă pe promisiunile lui... Cine ştie? Poate ar fi fugit de la început (şi atunci n-ar mai fi fost înşelat ) dar poate s-ar fi prins de ea prină acest joc pe care unele fete îl au din naştere, sau îl înva deţă nevoie, dup prima dezam gire, şi ar fi iubit-o toat via a. Nuă ă ă ţ ştiam îns pe atunci c asta e, la o fat , o arm f r greş, maiă ă ă ă ă ă puternic decât sinceritatea total şi încrederea. Încât am t cută ă ă mai departe stingherit.

Ea relu înc p ânat :ă ă ăţ ă- Zici c n-a mai putut s m iubeasc . Dar la început cum aă ă ă ă

putut? Era om în toat firea.ă- S nu crezi, îi r spunsei, c i-a f cut iganca farmece.ă ă ă ă ţ- Nu cred în farmece. Dar atunci de ce s-a dus la ea?... Unde

Dumnezeu o fi g sit-o, c am stat aproape tot timpul împreuă ă -n ...ă

- Şi ie nu i-e frig aici? schimbai eu vorba.ţ ţ- Nu mi-e frig, m bag sub p tur .ă ă ăM ridicai s plec. Dar r m sesem cu sentimentul c îi adână ă ă ă ă -

cisem o îndoial , faptul c ea ar fi vinovat . Şi ideea care mă ă ă ă fulgerase îmi reveni pe neaşteptate:

- Eşti vinovat c nu i-ai dat seama de un lucru simplu:ă ă ţ frati-meu nu era de tine.

- Cum s -mi dau seama? i-am povestit, îmi pl cea, se purtaă Ţ ă bine.

- Î i pl cea, se purta bine, râsei eu. Uite c nu s-a purtatţ ă ă bine!

Page 79: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Asta era, dovada, se purtase bine un timp. T cur m iar şi.ă ă ă Se gândea, p rea s în eleag . Îmi îmbr cai paltonul. Îmi puseă ă ţ ă ă mâna pe bra .ţ

- Am b nuit eu, zise, c e aşa cum spui tu, dar credeam c ...ă ă ă Nu ştiam...

Nu ştia ce? C rivala ei era groas şi urât ? o întrebai. Eaă ă ă râse, apoi ad ug c îi p rea r u de el. M aşezai pe scaun cuă ă ă ă ă ă paltonul pe mine. De pe atunci îmi pl cea s m despart bineă ă ă de cineva, s nu turbur un om şi apoi s -l p r sesc.ă ă ă ă

- Da, zic, şi mie îmi pare r u, dar nu mai e nimic de f cut.ă ă Nil avea dreptate când d dea din cap c era o mare minune ceă ă ă se întâmpla cu Ilie. Sigur, ne pare r u c minunea asta se teră ă -min . Şi luî îi p rea r u, nu în elegeam, când mi-a spus s mă ă ă ţ ă ă duc pe la el, de ce ar ta aşa de... cum s - i spun... parc era ună ă ţ ă bou care trage la ap şi ranul, în loc s -l lase, îl înjur şi d cuă ţă ă ă ă ciomagul în el. I-ar fi pl cut şi lui s aib o cumnat ca tine, aşaă ă ă ă frumoas . Dar ce s -i faci dac nenea a tras în alt parte.ă ă ă ă Acuma totul s-a stricat. Nu e vina ta.

- Bine, Marine! Tu cum stai cu şcoala?- Merge! E în repara ie din pricina cutremurului. Stau la Nil . ţ ă- Bine...Deci era bine! Puteam s m duc.ă ăM-a condus pân la tramvai, m-am urcat şi i-am f cut ună ă

semn nedefinit cu mâna, adic n-o s ne mai vedem... sauă ă poate... cine ştie... la revedere... Dar nu era bine deloc. Urmă-rind-o cu ochii prin geam am v zut cum, r mas singur în staă ă ă ă -ie, deodat o spaim brusc i-a acoperit chipul. Nu se mai gânţ ă ă ă -

dea la mine, mi-am dat seama, dar r m sese cu ea îns şi şi cuă ă ă o întrebare, pe care nu reuşisem s iă To alung şi nici s-o l muresc; de ce fusese p r sit ? Zadarnic îmi povestise,ă ă ă ă degeaba încercasem s -i explic... Am vrut s m dau jos laă ă ă sta ia urm toare, darţ ă sim eam c nici resursele mele nu erauţ ă mari. Ce puteam s -i-mai spun? Abia mul i ani mai târziu aveamă ţ s în eleg c singuă ţ ă r tatea celor p r si i nu e chinuitoare dină ă ă ţ iubire, ci din pricina chiar a acelei singur t i. Şi c e bun înă ăţ ă acele ore grele oricine e al turi de noi şi c atunci se fac şi celeă ă mai mari greşeli: nu supor i acest gol care se face în suflet şi nuţ alegi pe cel care vine s -l umple. Am c utat-o pe Florica nu multă ă timp dup aceast întâlnire şi am g sit-o cu un ins pipernicit,ă ă ă de-acolo de la Filatur . Mi-am dat seama repede c între ei nuă ă era dragoste, ci unire între doi neferici i. Adic ea era nefericitţ ă ă şi el pr p ditul care se ag ase de ea şi fusese acceptat. Eraă ă ăţ

Page 80: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

atât de pric jit la minte, nu numai la trup (fiindc adesea ună ă trup firav ascunde o imens voin ), încât tot timpul cât am stată ţă eu de vorb cu ea, el n-a scos un cuvânt, deşi p rea s aibă ă ă ă treizeci de ani, era, adic , un b rbat format, iar în meserie eraă ă electrician, deci ceva tot ştia. Pe lâng el frati-meu Ilie, cu gamaă lui de ur nedefinit împotriă ă va satului pe care îl p r sise, deă ă ranchiun nedomolit împotriă ă va tat lui şi a mamei vitrege, deă ambi ie ţ s le arate el lor de, ă ce e în stare, de faptul c ştia cineă e Iorga şi legionarii (c rora nu le d dea nici trei luni: ă ă nu le d dea, ă înseamn c îi judeca), era o puternic personalitate.ă ă ă Numai Florica avea în ochi o str lucire de mândrie care îns nu-ă ămi pl cea. De ce ar fi fost ea aşa de mândr ? Individul de lângă ă ă ea nici m car nu ar ta acea supuneă ă re fa de o fat care îi eraţă ă superioar , supunere, s zicem, de câine, dar care îşi iubeşteă ă st pânul. Era tern, insignifiant, t cut f r s ascund un gând, oă ă ă ă ă ă inten ie şi nici m car nu p rea c l uţ ă ă ă ă zit de un instinct oarecare: va tr i cu aceast fat , va întemeia o familie, va fi un sprijină ă ă pentru ea şi copiii care vor urma... Dimpotriv , f r s pară ă ă ă ă neajutorat, nu inspira totuşi siguran a c nu va fi pentru ea oţ ă povar . În natur îns sunt ierburi pe care nu le m nânc niciă ă ă ă ă oamenii, nici animalele, nici p s rile. Au un singur merit: crescă ă din p mânt, fixeaz râna s n-o ia ploile. Individul staă ă ţă ă ă sem na parc cu o astfel de iarb : o fixa pe Floriă ă ă ca de via , sţă ă n-o ia apele, de care îns , credeam eu, n-ar fi treă buit s seă team ...ă

În duminica urm toare mi-am adus aminte c Gheorghe ală ă lui Costic brutarul m invitase la el acas , dar uitasem s mă ă ă ă ă duc din pricina c r ilor. Nu-i nimic, mi-am spus, m duc în duă ţ ă -minica asta.

Strada Tutunari nu era uşor de g sit, n-o cunoştea nimeni,ă dar pân la urm am dat de ea. Gheorghe îns nu era acas .ă ă ă ă So ia lui, o tân r doamn cu p r bogat, dar cu un nas proemiţ ă ă ă ă -nent, m-a invitat în cas (aveau o odaie într-o curte frumoas ,ă ă cu pomi, cu asfalt pe alee şi pomp de ap ) şi mi-a spus c mă ă ă ă aşteptaser duminica trecut .ă ă

- Acum nu e acas , vino şi dumneata duminica viitoare, ziseă ea rece.

Nu-mi pl cea, dac vroiam s v d pe cineva, s nu-l v d.ă ă ă ă ă ă Mul i ani, în Bucureşti, m duceam şi neanun at. Nici la noiţ ă ţ acas nu se anun a nimeni, vedeai cum omul, în mod firesc,ă ţ intra în curte şi mama abia avea timp s ascund o cârp , să ă ă ă

Page 81: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

trag o p tur , iar dac nu era dat cu m tura în cas surorileă ă ă ă ă ă erau dup aceea bruftuluite de mama c sunt mele (un cuvântă ă folosit numai la noi în familie... se referea la iste imea unei fete,ţ grija ei de locul în care tr ieşte... "ia, melo, striga ea, tu nu veziă c sticla aia de lamp e neştears ?").ă ă ă

- Unde e plecat, doamn ? am întrebat-o eu cu un glas brutal.ă Cum şi-a permis, când ştia c trebuie s vin eu? N-am venită ă duminica trecut ! Ei şi? Unde dracu s-a dus?ă

- Mi-a spus c se duce pe la Megherel.ă- Cine e sta, Megherel?ă- E tot unul de pe la voi din sat, mi-a r spuns femeia cu ună

respect îndoielnic pentru noi to i care veneam de-acolo. E şoferţ şi el, du-te, dac vrei s -i vezi.ă ă

- Pe ce strad , doamn ?ă ă- De unde s ştiu eu pe ce strad ?ă ăŞtia, dar nu vroia s -mi spun . Eu eram de vin . Îi v zusemă ă ă ă

poate nasul şi ceva de pe expresia chipului meu îi spunea că nici mie nu-mi pl cea un asemenea nas? Şi atunci m-am hot râtă ă s nu plec, vroiam negreşit s -l v d pe Gheorghe, m-am aşezată ă ă mai bine pe scaun.

- Spune-i, zise ea, observând c nu m l sam dus, s se înă ă ă ă -toarc repede acas .ă ă

- P i cum, i-am r spuns, se poate? Unde tot umbl ?ă ă ă- E departe, în Parcul Domenii, pe strada Aviator Popişteanu

14. St la mansard . Ajungi acolo cu tramvaiul 19.ă ăCine era Megherel sta? I-am g sit pe amândoi întuneca i,ă ă ţ

traşi la fa , str ini unul de altul, t cu i în fa a unor pahare goţă ă ă ţ ţ -lite. Mansarda nu era terminat , casa era nou , am bâjbâit până ă ă s -i g sesc printre frânghii, praguri false, ciment proasp t, uşiă ă ă netencuite...

- B , ce face i voi aicea? am strigat eu dup ce am dibuit uşaă ţ ă şi am intrat.

S-au uitat la mine cu o duşm nie care nu-mi era necunoscuă -t . Bruştele mele apari ii de acest fel nu pl ceau nim nui. M-amă ţ ă ă aşezat la mas f r s fiu invitat şi i-am spus lui Gheorghe.ă ă ă ă

- Doamna te aşteapt acas foarte sup rat .ă ă ă ăEl a tres rit în elegând c trecusem pe la el şi nu-l g sisem;ă ţ ă ă

apari ia mea p rea mai fireasc .ţ ă ă- Marine, zice, bea şi tu un pahar de vin.S beau un pahar cu vin... Era ca o promisiune. Dup ceă ă

aveam s -l beau puteam fi egal cu ei, altfel nu... L-am b ut şiă ă m-am uitat int la Megherel. Era un ins cu f lci puternice, careţ ă ă

Page 82: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

f ceau din chipul lui ceva p trat. Privirea îi era dominatoare, dară ă turbure, frizura neagr , înalt , umerii la i, gâtul vânjos. Pură ă ţ ta un costum bej care st tea pe el ca pe-un cal, nu se mula, seă strâmba din coate şi la revere. Îi cunoşteam pe zbanghiii ştia,ă erau din alt lume decât a noastr , cum m vedeau, nu ştiu deă ă ă ce, m amenin au: "B , al lui Pa ac!" Nu spuneau mai mult, dară ţ ă ţ destul s simt o ur ucigaş împotriva lor, cuvintele, al luiă ă ă Pa ac, erau n scocite de ei, Pa ac fiind tat l meu. De ce Pa ac?ţ ă ţ ă ţ La Bucureşti aveam s descop r o firm "La Pa ac", deci era ună ă ă ţ nume ca oricare altul, dar poate s i se spun oricum, depindeă ţ ă cu ce înc rc tur . Era adev rat, Cocoşil îi spunea şi el tat luiă ă ă ă ă ă meu, adesea, Pa anghele, şi nu în elegeam de ce tata sta deţ ţ vorb cu el şi p rea c nu aude porecla. Treac meargă ă ă ă ă Pa anghel, i se spunea cu prietenie, dar ştia spuneau Pa ac cuţ ă ţ ur şi ceva s lbatic, ca şi când via a ar fi fost numai a lor şi noi,ă ă ţ tata şi copiii lui, s nu mai fim... De astfel de uri nimicitoare m-ăam degajat uşor în Bucureşti, oraşul e mare şi nu eşti obligat s -l întâlneşti pe cel care nu poate tr i fiindc tu exişti, laă ă ă fântân , la vie, pe mirişte sau pe uli ele satului. E drept că ţ ă avantajul în sat e c îl po i vedea murind înaintea ta în timp ceă ţ într-un mare oraş se interneaz într-un spital şi în zileleă urm toare e dus repede cu camionul spre un cimitir abstract şiă nu-i vezi cortegiul, s - i aminteşti c şi tu po i s-o p eşti ca şi elă ţ ă ţ ăţ şi s -l po i ierta. Spre şaizeci de ani Zaharia Stancu înghi ea totă ţ ţ felul de mârş vii şi îl întrebam de ce nu rupe cu cei care îiă otr veau b trâne ea. "Nu pot s rup, îmi r spundea, da, nu pot,ă ă ţ ă ă ce s fac..." "Dar de ce nu? Ce v împiedic ?" "Fiindc nu maiă ă ă ă am timp s m mai împac" mi-a r spuns el. Ştia deci c uraă ă ă ă celor mai tineri are o durat lung şi b trâne ea îl silea să ă ă ţ ă depun armele.ă

La nou sprezece ani îns , câ i aveam eu atunci, nu-mi p saă ă ţ ă dac n-o s m mai împac niciodat cu de-alde Megherel, cuă ă ă ă atât mai mult cu cât soarta noastr nu era aceeaşi.ă

Şi îl vedeam acum, nu f r o satisfac ie secret , pe acestă ă ţ ă atotputernic pitit în acel pod, departe de caii lui pe care îi c lă ă-rea trecând ca o vijelie pe uli i, speriind-o pe mama, adesea cuţ capul plin de sânge dup cine ştie ce înc ierare pentru un r zoră ă ă pe care plugul vecinilor îl muşcase, sau dup o b taie cu socriiă ă care nu d duser fetei nu ştiu ce vit promis . Nu mai era mai-ă ă ă ămarele satului.

- Tu eşti b iatul lui nea Tudor C l raşu? îl aud c mă ă ă ă ă întreab . Parc avea o nostalgie în glas. Deci nu eram al luiă ă

Page 83: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Pa ac...ţ- Ce mai face Ilie?Ilie, nu Nil . I-am r spuns c îşi vede de treab . M-am mirat,ă ă ă ă

zicându-i c nu-l cunosc. Pe unde st tea în Siliştea? Prină ă C eleşti... M ştia de când eram la şcoal , am fost coleg cuăţ ă ă frati-s u. Nu-mi aduceam aminte de nici unul pe care s -l fiă ă chemat Megherel. Cum s nu, mi-a r spuns el. Megherelă ă Constantin... O fi r mas repetent în clasa întâia, i-am r spuns cuă ă neîncredere în dorin a lui de apropiere, nu, a zis el, pe-a doua...ţ L-am înjurat în gând şi pe el şi pe frati-s u şi m-am ridicat.ă

- Gheorghe, mergi, sau mai stai?- Nu, nu, merg, mi-a r spuns el, am plecat, m , Megherel,ă ă

nevast -mea e bor oas şi are draci. Dac stau acas zice că ţ ă ă ă ă stau pe capul ei, c m in de fustele ei, dac plec, c umbluă ă ţ ă ă f r că ă ăp tâi şi o las singur ... Cu chestia aia n-ai nici o grij ... Aiă ă ă executat un ordin... .

- Taci din gur , zice Megherel p mântiu.ă ăÎn elesei c era un secret al lor şi nu m mirai. Ca şi în sat,ţ ă ă

sta nu putea tr i nici aici decât vârât în taine întunecoase...ă ăAfar o luar m pe jos; Gheorghe sim ea nevoia de mişcare.ă ă ţ

Mergea repede...- Mi-e prieten, zise el, vindeam braga în Bucureşti, m-a

ajutat s m fac şofer ca el şi s intru în Legiune.ă ă ăNeatent, r spunsei printr-o înjur tur , trimi ându-l pe Meă ă ă ţ -

gherel la origine, pe el şi tot neamul lor din C eleşti.ăţ- De ce? zise Gheorghe mâhnit, e un b iat bun, i-a f cută ţ ă

ceva?- N-a avut ocazia, îi r spunsei.ă- Nu, pe mine m-a ajutat...Dar Gheorghe, el însuşi, ar ta încordat, neliniştit... Se uita înă

jur:- Hai s bem undeva o bere.ăAm intrat într-o bodeg şi Gheorghe a comandat dou halbe.ă ă

Mie mi-era foame şi am cerut berarului ceva de mâncare. Ne-a adus mezeluri care mi-au dilatat n rile, muştar şi franzelă ă pufoas .ă

- M , zice, ie i-e foame...ă ţ ţ- Cum s nu-mi fie, venisem la tine la mas şi n-am mâncată ă

nimic... - Te-am aşteptat duminica trecut ... Adusese nevast -meaă ă

baclavale de la cofet rie...ă- Bine c le-a i mâncat singuri...ă ţ

Page 84: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Cunoşteam baclavalele. Cu pu inii bani pe care mi-i d deaţ ă Nil mâneam şi eu câte una şi îmi pl cea atât de mult încâtă ă pân seara îmi ajungea doar atât. Berea parc l-a trezit peă ă Gheorghe din încordarea lui. Şi-a adus aminte... mi-a şoptit:

- Ce-ai f cut atunci?ă- Când atunci? - Când am fost la sediu.Am dat din umeri şi am uitat s -i r spund. Mi-era foame,ă ă

întrebarea mi-a trecut pe lâng ureche f r s-o în eleg bine.ă ă ă ţ- A, zic, da, la sediu... Ce credeai c-o s fac?... ă- Da, zice, nu e de tine, vezi- i de şcoal ...ţ ăCe era cu Gheorghe? M-am pref cut neatent, dar mi-era frică ă

s nu tac .ă ă- Mai lu m câte-o halb ? l-am întrebat şi el a f cut semn cuă ă ă

mâna.La a doua halb , dup vinul pe care îl b use mai înainte,ă ă ă

Gheorghe a început s -mi şopteasc ... S nu spun la nimeni... aă ă ă fost chemat într-o noapte la Prefectur , mai multe maşini s-auă dus la Jilava şi au omorât oameni... Gheorghe se uit în jur, iară eu m d dui instinctiv înapoi. Gheorghe omorâse oameni?ă ă

- Nu, îmi r spunse, Megherel. Da nu el, ia din maşin ...ă ă ă Megherel n-a ştiut nimic...

Deci de Megherel era vorba. Dar nu era clar, fusese şi Gheorghe cu el?

- Ieri mi-a dat telefon la servici, c vrea s -mi spun ceva. N-ă ă ăa vrut s -mi spun . Zic, ce e, m , Megherel, de ce m-ai chemat?ă ă ă L-am întrebat azi, înainte s vii tu. "M i frate, zice, nu pot să ă ă dorm, ieri, când i-am telefonat, era s intru cu maşina într-unţ ă stâlp." "De ce, m , Megherel?" "Nu pot s spun, zice, e secret,ă ă dac se afl c am spus, s-a zis cu mine." "Atunci de ce dracuă ă ă m-ai chemat?" "S stai cu mine, zice, mi-e urât." "Bine, stau." Aă scos o sticl de vin şi dup ce am b ut-o îl aud c zice: "Ce-ar fiă ă ă ă s m întorc acas ?" "Întoarce-te! dar e p cat, aici ai leaf , oă ă ă ă ă meserie..." "Asta nu e meserie, zice, în fiecare noapte m întorcă acas la miezul nop ii şi diminea a la opt trebuie s fiu laă ţ ţ ă Prefectur . În alt parte s m angajez şofer nu se mai poate,ă ă ă ă nu-mi d drumul... Şi nici nu-mi spune, când îi duc ună deva, unde îi duc... într-o noapte..." .

Şi Gheorghe se opri din povestit şi mai ceru un rând de halbe... C într-o noapte, relu el apoi, vârându-şi capul în hală ă ba mea... dar, Marine, s nu spui la nimeni, ne omoar pe to i...ă ă ţ r zbunarea legionar ... Şi aici Gheorghe, pronun ând acesteă ă ţ

Page 85: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

cuvinte magice, deodat t cu şi se holb la mine:ă ă ă- i-am spus ceva?Ţ- Nu, zic, n-am în eles... Unde zici c s-a dus Megherel înţ ă

noaptea-aia?Dar auzisem bine, îns el cl tin din cap ca şi când ar fi vrută ă ă

astfel s -l limpezeasc . Nu mai vru s continue. Mai spuse doară ă ă atât:

- ... Şi acuma nu doarme de-o s pt mân ... Bea, dar nu seă ă ă îmbat ... A auzit şi el... generalul a dat ordin s fie prinşi to i...ă ă ţ

- Care general? zic.- Conduc torul statului.ăNu-mi era prea clar: pe cine omorâse? Şi nu în elegeam niciţ

neliniştea lui Gheorghe.- Bine, nu vrei s -mi spui, dar ie ce- i pas ? zic. Tu n-ai f cută ţ ţ ă ă

nimic... sau ai f cut?ăNu f cuse, dar îmi reamintii, lucra şi el acolo, putea şi el să ă

fie chemat într-o zi... Nu transportase el arme şi muni ie laţ sediu?... Şi cine ştie ce mai putea fi pus s fac ... Dar eramă ă mirat. Nu erau la putere?

- Sunte i la putere, Gheorghe, zic, de ce îi e fric luiţ ă Megherel?

Nu mi-a r spuns. Am mai b ut halbe şi nu mai ştiam ce voră ă -bim. Ber ria era plin de oameni, glasurile noastre se pierdeauă ă în g l gia din bodeg . Berea curgea în spume pe tejghea...ă ă ă Gheorghe d dea din mâini, îşi ar ta pieptul cu degetul, mi-l ară ă ă-ta pe-al meu... c el i-a zis... e regele... şi regele a îmbr cat că ă ă-maşa verde... Domnul general... ofi erii... dar n-a în eles? Eraţ ţ secret? De ce secret?... Prigonitorii... Ionel Mo a şi-a dat via a caţ ţ un martir... Au vrut s -i dea şi lui un pistol... Camarade, zice, oă s ai nevoie...ă

Ce s fac cu el? În cine s trag ?... Legiunea... C pitaă ă ă ă ă nul ... Echipa mor ii...ţ

Era beat. Am ieşit amândoi pe sear împleticindu-ne şi nuă mai ştiu unde şi cum ne-am desp r it. Acas , Nil , când m-aă ţ ă ă v zut, a rânjit. Mi-a desf cut patul.ă ă

- Culc -te naibii şi dormi, mi-a spus el cu blânde e. Te-aiă ţ îmb tat şi tu...ă

Am adormit cu un vag, dar treaz semn de întrebare r t cindă ă printre gândurile mele turburi. Ştiam de ce vrusesem s -l v dă ă pe Gheorghe, îl v zusem, dar gândul îmi fugea ca o şopârl , mă ă ă apropiam, a da, şi apoi un val de ame eal m rostogolea înţ ă ă pat... Ce vroiam s -l întreb?... Mi-era r u, camera se învârtea cuă ă

Page 86: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

mine...

V zându-m c ineam cartea prea aproape de ochi, Nil mă ă ă ţ ă ă întreab la un moment dat de ce naibii nu-mi puneam oă pereche de ochelari. C el m ştia de mic c nu v d bine, cândă ă ă ă m trimiă tea s -i aduc un lan , c lan ul era la picioarele mele şiă ţ ă ţ eu m chioram la el şi nu-l vedeam. Ce-ar fi? mi-am zis. Şi într-oă dup mas am r mas minute lungi în fa a unei vitrine de peă ă ă ţ strada Doamnei, pe care scria amicii orbilor. Eu pân atunci nuă fusesem la un cinematograf... O s -i pun şi eu numai atunci, mi-ăam zis, încolo nu sim eam c am nevoie, uitând c şi în clasţ ă ă ă adormeam în timpul orelor de matematici şi chimie din pricină c tabla la care profesorul f cea demonstra ie r mânea în fa aă ă ţ ă ţ mea neagr .ă

Am intrat în untru. O lumin vie, odihnitoare înv luia ună ă ă domn şi o doamn îmbr ca i în halate albe. Femeia mi se p reaă ă ţ ă ca de obicei frumoas , când nimic de pe chipul ei nu m izbea,ă ă un nas strâmb, o gur prea mare sau zbârcituri pe obraz, ca saă în eleg c era b trân . Am fost întrebat ce doresc şi laţ ă ă ă r spunsul meu c vreau ochelari am fost invitat s iau loc pe ună ă ă scaun într-o od i întunecoas de al turi.ă ţă ă ă

- Re et ave i? m-a întrebat doamna. ţ ă ţ- Nu.- Nu-i nimic. Ce vi se întâmpl ?ă- Nu v d la tabl , i-am r spuns.ă ă ă- Sunte i elev sau student? ţ- Sunt elev...- Şi de când nu vede i la tabl ?ţ ă- Demult.- Cât de demult? - Cred c din copil rie.ă ă- Şi de ce nu i-ai pus pân acuma? Am dat din umeri.ţ ă- Sigur, zice, şi acum miopia a crescut. Dac puneai de mic,ă

se corecta foarte bine... Ia s vedem...ăŞi a aprins o lumin în fund, unde era o tabl cu litere ale ală ă -

fabetului. Nu le vedeam decât pe cele mari, din primele rânduri. A tras scaunul lâng genunchii mei şi mi-a spus s m uit într-oă ă ă parte, mi-a ar tat cu mâna pe-al turi de umerii ei. A început să ă ă mi se uite în ochi cu o lumini mic şi intens , întâi de departeţă ă ă şi apoi foarte aproape, îi auzeam respira ia uşoar .ţ ă

- Hm, zice, nu e grav, n-ai leziuni, dar miopia e crescut , eă spre patru. Poate s creasc şi pân la doisprezece... N-ai avută ă ă

Page 87: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

pe nimeni în familie s - i spun ? Sau eşti orfan?ă ţ ă-Nu sunt orfan!Auzi, orfan... Parc alt treab n-avea tata sau ceilal i dină ă ă ţ

familie decât s se ocupe de ochii mei. Tr ieşti cum eşti, dacă ă ă eşti şchiop, şchiop r mâi, chior i se spune chiorul şi cu asta s-aă ţ terminat. Era unul care se automutilase în timpul r zboiului,ă tr gându-şi un glon în palm , palma se infectase şi i se t iaseă ţ ă ă mâna: i se spunea Ciungul. To i ceilal i primiser p mânt, lui nuţ ţ ă ă i se d duse. Cu mâna ailalt îns care îi r m sese ne b tea cuă ă ă ă ă ă măciuca pe câmp când ne prindea c fur m pepeni de pe lotulă ă altora: era pândar. Lumea nu se n ştea întreag , unii f ceauă ă ă copii cu bale la gur , nu creşteau, dar nici nu mureau, al iiă ţ cocoşa i... Bâzdoveic avea o fat care ai fi zis c e întreagţ ă ă ă ă (era şi frumoas ), st tea toat ziua pe gard la drum şi vorbea şiă ă ă râdea singur . Era necontenit vesel şi spunea tot ce seă ă întâmpla la ei în curte sau pe drum: tot ce vedea, ca o oglindă vie a mişc rii vieă ii din jurul ei. Tata d de mâncare la cai... ha-ţ ăha...! Nea Ilie a ieşit din curte. Uite-l şi pe nea Achim, unde s-o fi ducând?... a Mari o, te duci la ap ? He, he... De ce n-o trimi iŢ ţă ţ ă ţ pe Leana? F Gherghino, ce-ai în coşni ?... He, he, struguri...ă ţă Nea Gheorghe s-a sup rat, l-a b tut ta-s u c la prins cu igareaă ă ă ă ţ în gur ...ă

Unul, Ilie Cârcâda , era cerşetor, singurul din sat, afar deţ ă milogi, care veneau din lume în c ru ele lor cu coviltir (undeă ţ aveau copii schilozi) şi ale c ror vaiete se auzeau de departe, teă treceau fiorii: "Maic , fie- i mil şi îndurare..." Cârcâda staă ţ ă ţ ă mânca toat ziua (fiindc asta i se d dea, de mâncare) şi uneoriă ă ă se sc pa pe el. Dar nu-i era nim nui ruşine, ieşea câte-oă ă muiere, îl b ga în curte, îl dezbr ca şi îl sp la. Ce vin avea elă ă ă ă s racul, c era sl b nog, spunea ea, şi îl l sa s doarm înă ă ă ă ă ă ă b t tur pe troscot. Mai târziu am auzit şi citit c poporul eă ă ă ă vânjos, s n tos. E cine e, dar câ i strâmbi nu vedeam euă ă ţ trecând pe drum, şoldii, fete cu picioarele cât nişte putinee, mu i frumoşi, de care abuţ zau v duvele, inşi cu tot felul deă gâlme la gât... Mama zicea c sunt "p cate de la nou neamuri"ă ă ă care loveau muierea care îi n ştea. Eu însumi eram astfelă marcat, o m tuş , sor mai mic a mamei, se uita aşa ca mineă ă ă ă la lucruri f r s le vad .ă ă ă ă

Dintr-un clasor cu lentile doamna lua ceva şi vâra într-o ramă de metal pe care mi-o pusese pe nas. Ce, v d?... Mai bine, i-amă r spuns. Dar acum? Şi mai bine. Dar aşa? Po i citi ultimeleă ţ rânduri? Lumina âşnea în ochii mei cu o putere minu ioas exţ ţ ă -

Page 88: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

traordinar , vedeam acum chipul doamnei care îmi surâdea cuă nişte din i de o albea nefireasc , un ins care tocmai intra şi îiţ ţă ă vedeam bine nasul, c ciula, fularul şi chipul, nu doar ca siluet ,ă ă ci cu tot ce avea el, pân şi şireturile de la pantofi.ă

- Sunt prea puternici pentru început, zise doamna, î i dau cuţ o dioptrie mai pu in, trebuie s şi citeşti, s-ar putea s te oboţ ă ă -seasc .ă

Avea o voce cristalin , dar cu un timbru afectuos şi mâiniă neverosimil de frumoase, parc nu mai v zusem niciodată ă ă astfel de mâini... Chiar nu mai v zusem... Le ineam minte peă ţ ale mamei, ca nişte crengi, le punea adesea lâng ale mele, să ă vad cum sunt, câ i ani trecuser peste ele, câte secerişuri,ă ţ ă câte veri în care le b ga în urzici sa le toace cu satârul, s deaă ă la ra e... Creştea câte-o suta, lua pe ele o sut de poli, ca sţ ă ă cumpere o sut de metri de pânz ... I se chirciser , erauă ă ă cr pate, urzicate de hr nitoarea iarb , arse de focul de paie peă ă ă care îl vâra mereu sub c ldare, de s punul cu sod puternic cuă ă ă ă care ne sp la că ăm şile... Era senin şi resemnat v zândă ă ă ă diferen a dintre mâiţ nile noastre, ale mele tinere, albe şi îngrijite (fiindc dup ce ină ă trasem la şcoal , furca, sapa, secerea,ă b ligarul, esala nu le mai atingeam), ale ei b t torite şi avândă ţ ă ă culoarea p mântului, cu noă duri tari ca lemnul în podul palmei şi cu pielea încre it . "Uite, maic , zicea, nici nu pot s le maiţ ă ă ă întind bine"... Şi încerca s le întind . Avea mijlociul chiară ă zgârcit, se în epase într-o furc , se obrintise şi o var întreag îiţ ă ă ă cursese din tot degetul puroi. Iarna suferea de el, îi înghe a...ţ Mi-acoperea pe ale mele cu un gest re inut, vrând parc sţ ă ă spun c nu în zadar muncise dac eu o s am o soart maiă ă ă ă ă bun . Şi îşi amintea: "... p rintele Alexandru are mâini ca aleă ă tale..." Şi gândul îi zbura la biseric şi chipul i se lumina... "Deă ce nu te duci şi tu, maic , la biseric ?" Era blând şi tolerantă ă ă ă cu mine, poate-poate o s m conving s nu uit în via că ă ă ă ţă ă biserica îi potolise ei toate neliniş- tile şi îi ridicase sufletul din întunericul în care tr ise când ne f cuse pe noi. Dac s-ar fi dusă ă ă de tân r , spunea ea, multe suferin e ar fi ocolit-o... "Te duci,ă ă ţ maic ?" "Nu m duc!" îi r spundeam scurt şi cu o tandre eă ă ă ţ înc rcat de veselie. "De ce?" "N-am timp!" Mintea îmi eraă ă aiurea, r spunsul era al tat lui, cu lipsa timpului. În realitate nuă ă f ceam nimic, îl pierdeam, acel timp; era un senă timent divin, n-aveam ce c uta la biseric s -l g sesc...ă ă ă ă

Şi acum m uitam la mâinile acelei doamne care îmi lua disă -tan a dintre pupile şi scria cifre pe hârtie pentru laborator, s -miţ ă

Page 89: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

fac ochelarii. Le-am sim it şi parfumul şi m-am îndr gostit deă ţ ă ea pe loc, ieşind de acolo foarte turburat...

Afar îns mi-am revenit şi am în eles. Pe geam scria ă ă ţ amicii orbilor. Nu numai c te ajutau s vezi mai bine cu lentilele lor,ă ă dar î i erau şi ţ prieteni. Ce loc minunat! "De ce, m întrebam, n-ăar fi peste tot, unde exist m şi ne ducem, aceeaşi prietenie,ă acelaşi calm, aceeaşi c ldur uman liniştit şi afectuoas ? Iniă ă ă ă ă -ma omului e larg , de ce unii şi-o poart strâmt şi plin deă ă ă ă ur ?ă

De ce unii vor s -i omoare pe al ii? Cine face timpurile?ă ţ Oamenii sau altcineva str in de ei? Şi acel cineva str in, dacă ă ă exist , nu poate fi gonit?... De ce a fugit frati-meu Ilie deă Florica?... Dar Megherel? De ce şi-a l sat el caii lui cu careă alerga liber pe câmpie şi a venit aici sa duc pe al ii cu maşina,ă ţ f r s -l întrebe dac ... Nu mai aveam nici o ur contra luiă ă ă ă ă Megherel, poate c în sat, îmi ziceam, el nu f cea parte dintreă ă cei care ar fi vrut ca noi s nu mai tr im, de bine n-a plecat elă ă de-acolo, înseamn c ai lui erau s raci... Şi dac a ajuns şoferă ă ă ă la Bucureşti de ce s-a f cut el legionar? Da, de ce, ce l-o fiă atras...

Şi atunci mi-am adus aminte de ce vrusesem eu negreşit s -lă v d pe Gheorghe al lui Costic brutarul în duminica aceea. Da,ă ă asta era, s -l întreb ca pe un vechi prieten de ce s-a înscris el înă Legiune? S -mi spun cu gura lui! Era un secret care îmi scă ă ă-pase, acest r spuns pe care mi l-ar fi dat, fiindc degeaba nu s-ă ăa dus el acolo, ceva i-a pl cut, ceva l-a îndemnat...ă

Pe urm mi-am amintit c el, f r s -l întreb, îmi d duse ună ă ă ă ă ă soi de r spuns: Megherel îl ajutase. Da, se luase dup el, astaă ă era, dar atunci care era secretul stuilalt, ini iatorul, al luiă ţ Megherel?...

O s aflu eu... În ceasurile acelea gândul mi-a revenit laă doamna de la "amicii orbilor" şi deodat m-a tr snit parc oă ă ă revela ie. Aşa era, îmi pl cuse, dar eu ei? Şi m-am z rit într-oţ ă ă oglind a unei vitrine şi m-am oprit. Slab, osos, r u îmbr cat...ă ă ă haine l b r ate, negre, esute în cas , cusute de Iang cuă ă ţ ţ ă ă nasturi pu ini. Palton de aba, parc eram pop ... Ar tam maiţ ă ă ă b trân deă cât eram cu zece ani şi în clipa aceea m-am şi sim itţ astfel, cu regretul c nu i-am tr it, acei zece ani... Acumă ă în elegeam de ce un idiot din clas îmi spunea ţ ă c lug re... ă ă Nici o speran , mi-am zis, s -i plac acelei doamne... Ei şi? Am dat dinţă ă umeri cu nepăsare. Bine c îmi place ea mie...ă

Am revenit dup câteva zile şi mi-am luat ochelarii. ă

Page 90: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Or s te jeneze câtva timp, mi-a spus ea, şi s-ar putea s teă ă doar pu in şi capul. Dar s nu-i mai sco i. Trebuie s -i por iă ţ ă ţ ă ţ de-aici înainte toat via a, altfel î i creşte miopia şi o s ai mariă ţ ţ ă necazuri. Dup un an, aşa, vii iar pe-aici la control.ă

Dup un an! Va s zic pân atunci nu puteam s-o mai v d!ă ă ă ă ă Ca orice femeie frumoas (fiindc era, deşi acum, cu ochelarii, îiă ă vedeam bine rujul care o cam îmb trânea şi ridurile de la coaă da ochilor) ea a surâs observându-mi, desigur, lipsa de grabă (pl tisem şi trebuia s plec) şi mi-a luat ochelarii şi a început s -ă ă ăi treac printr-o flac r de spirtier . Nu se gr bea. Îi îndoia tareă ă ă ă ă la bra e şi mie mi-era fric s nu-i rup . Colegul ei se ocupa deţ ă ă ă un alt client.

- Acuma e mai comod, încearc -i...ăNu-mi d deam seama. A tras un sertar şi mi-a întins o cutieă

în care s -i pun seara, zice, "s nu-i spargi din greşeal ". Peă ă ă urm ă m-a p r sit; ă ă a disp rut în biroul unde îşi apropiase atât deă mult fa a de-a mea, s mi se uite cu instrumentul acela în ochi.ţ ă

Am ieşit afar şi am v zut lumea aşa cum era. Mi se p rea că ă ă ă nu mai gândesc, c nu mai pot s fiu atent la mine însumi, vioă ă -lentat cum eram de imagini şi culori orbitoare. Nu-mi pl cea...ă Parc eram separat de mine însumi. Oamenii, str zile,ă ă reclamele , pe care acum le citeam de departe, m sileau s leă ă v d împotriva voin ei mele, golindu-m de ceea ce ştiam că ţ ă ă sunt, singur eu şi restul o foial prin care treceam nep s tor.ă ă ă Vedeam chipuri bătrâne, babe pe care pân atunci nu leă observam, expresia grabei la unii, picioarele fetelor, murd riaă de pe trotuare. Vedeam numerele tramvaielor (mare minune), pân atunci trebuia s întreb ca şi când n-aş fi ştiut s citesc:ă ă ă "ce tramvai e la care vine?", adâncimea bulevardelor, cerulă limpede şi înalt, de un albastru metalic, numerele str zilor...ă

Nil a f cut aşa hî, când m-a v zut, adic aşa, ca pentru sine,ă ă ă ă s nu te superi c rânjeşte de tine, e şi el vesel din când înă ă când... M-a întrebat dac acum v d mai bine. V d perfect, i-amă ă ă r spuns şi i-am mul umit pentru bani, altfel, am ad ugat, în nă ţ ă ă-dejdea tatei puteam s stau aşa mult şi bine...ă

Atunci m-am dus la primul film. Neverosimil! Felii de viaţă din lumea real , inşi fotografia i stând îndelung de vorb ,ă ţ ă deschizând şi închizând uşi, femei frumoase cucerite şi apoi p r siă ă te, pistoale care doborau cu adev rat oameni, careă mureau f r regretul nim nui, adic al nostru, al spectatorilor,ă ă ă ă fiindc s vâră ă şiser nu se ştie ce mârş vii. Am ieşit împleticindu-ă ăm şi m-am plimbat mult pân s -mi revin. Pe atunci nu existaă ă ă

Page 91: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

orar şi nici înghesuial , s li arhipline, dup ce filmul se terminaă ă ă puteai s r mâi şi s -l mai vezi o dat . M apucau uneori oreă ă ă ă ă târzii, fiindc rula şi dup miezul nop ii. Am uitat mult vremeă ă ţ ă de c r i şi când am revenit la ele, anticarul a exclamat:ă ţ

- Ce e cu dumneata? Am crezut c te-ai dus la altul. Nu s-aă mirat de ochelarii mei, m-a recunoscut de îndat .ă

- i-am g sit, zice, Dostoievski, Ţ ă Casa mor ilor, ţ stilizat deă domnul Arghezi, Fra ii Karamazov, ţ una mic dar genial , ă ă Visul unui om ridicul, una tot mic , dar la fel de genial , ă ă Iubire tragic , ă un roman capital, Crim şi pedeaps ă ă şi Idiotul. Ba nu, mai am ceva, îi spune Nebunul. Traducerea e execrabil , am ciă -tit-o şi eu, Eternul so ţ şi Juc torul. ă Şi mai am ceva în fran uzeşţ -te: La voix souterraine. i le-am împachetat, le-arn pus deoparŢ -te, n-am vrut s le vând fiindc mi-ai spus c te intereseaz . Să ă ă ă ă ştii c ă Fra ii Karamazov e ţ masacrat , editorul român taie cu neă -ruşinare, mai ales analiza psihologic , p streaz doar firul prină ă ă -cipal al ac iunii. Dac vrei, î i caut o versiune francez , dar şiţ ă ţ ă ştia taie ca în brânz . Un client a vrut s-o cumpere şi mi-a spusă ă

c el ştie ruseşte, a avut-o în original şi a pierdut-o şi c s-aă ă t iat din ea ce era mai bun... Cum vrei!ă

I-am spus c oricum o fi r mas ceva, şi mi-am luat pachetulă ă şi m-am întors acas ner bd tor. S vedem, îmi spuneam, de ceă ă ă ă zicea orbul c nu trebuie s -l citesc pe Dostoievski? Poate dină ă pricina celei care se intitula Nebunul? Tocmai de-aia am s-o citesc! Şi am început cu aceast carte.ă

Dup ă însemn rile unui nebun, ă ale lui Gogol, domnul Goliadkin mi s-a p rut pu in interesant. Faptul c se vedea peă ţ ă sine în altul, un alt Goliadkin care i-o lua totdeauna înainte într-o postur amenin toare, realizând ceea ce el doar gândea, ună ţă duşman al s u, nu m impresiona câtuşi de pu in. S citeşti însă ă ţ ă ă scrisorile unei c ele, sta da nebun, mai ales c un surâsăţ ă ă sarcastic ap rea dincolo de pagini... Dar aici totul eraă posomorât şi cenuşiu, iar domnul Goliadkin n-avea nici un haz. Întâi c nu cuă noscusem niciodat un nebun adev rat, ci doar ună ă fel de Don Quijote care se scrântise din dragoste, cutreiera, pe un fel de Rosinant din Siliştea, câmpurile şi p durile, alergândă ă dup fană toma iubirii lui. Îl chema Chiran... Tema dedubl riiă conştiin ei umane, pe care aveam s-o descop r mai târziu laţ ă Dostoievski, îmi sc pa. Domnul Goliadkin nu m-a speriat deloc,ă cum crezuse orbul.

Am citit totul îns cu r suflarea t iat . Coinciden a gândirii,ă ă ă ă ţ

Page 92: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

care atr gea un personaj de altul mi se p rea halucinant . Ună ă ă om se afla în Siberia, un altul se gândea la el la Petersburg şi în toiul gândirii lui febrile cineva b tea în uş . Omul deschidea şiă ă în fa a lui se g sea, cine? Chiar individul din Siberia. Cineva eraţ ă obsedat de un necunoscut pe care îl z rea mereu prin mul ime,ă ţ într-o bun zi iar şi cineva b tea la uş . Cine era? Chiar acelă ă ă ă necunoscut... Un altul ucidea o b trân cu un topor, dup ună ă ă plan minu ios, ca s înf ptuiasc ceva m re , ca şi Napoleon, peţ ă ă ă ă ţ care nimeni nu-l acuzase de crime, deşi s vârşise atâtea...ă Dimpotriv , fusese aclamat... Credeam c dup crim va urmaă ă ă ă înf ptuirea acelui ceva m re , eroul îns e prins de spaime şiă ă ţ ă remuşc ri şi cade în mod inexorabil în plasa unui Porfir Petroviciă formidabil, care avea s -l lase liber pân ce îşi va dezv luiă ă ă singur crima, în genunchi, în pia a public . Nu prea era pe gusţ ă -tul meu. Cât despre Svidrigailov, n-am în eles de ce se sinucide,ţ începuse s -mi plac şi m-au surprins coşmarurile lui. Se pareă ă c violase o feti ... În schimb Feodor Pavlovici Karamazov mi s-ă ţăa p rut mai apropiat şi desfrâul lui de care îl acuzau mul i şiă ţ însuşi Dostoievski, nu mi s-a p rut deloc odios. Aveam simpatieă pentru el, era plin de via . (Tot aşa am fost mirat c maleficulţă ă personaj feminin din Cei trei muşchetari era considerat cu naivitate de autor drept un personaj care trebuia marcat pe um r cu fierul roşu; dimpotriv , mie mi-a pl cut cel mai mult, înă ă ă timp ce nes ra ii d'Artagnan şi ceilal i m-au plictisit, cum m-aă ţ ţ plictisit şi purul Alioşa Karamazov.) Cât despre "patimile", "zbuciumul sufletesc" al lui Dimitrie, întâi c nu am sim it înă ţ comportarea lui cine ştie ce patimi; faptul c era pornită împotriva tat lui s u, c nu-i d dea nişte ruble, mi se p rea câtă ă ă ă ă se poate de firesc... N-am în eles de ce Ivan vroise s -şi omoareţ ă tat l prin Smerdiacov şi nici de ce Smerdiacov acceptă ă sugestia... Cele trei mii de ruble puteau justifica un paricid? C ciă Feodor Pavlovici Karamazov era tat l s u, conceput cu oă ă neroad a oraşului, într-o gr din , dup o sear de be ie. De ceă ă ă ă ă ţ înnebunea Ivan? C sugerase "ideea" uciderii tat lui? Dar de ceă ă s -l ucid ? Nebunia îl f cuse s -i încol easc gândul, sauă ă ă ă ţ ă gândul, dup înf ptuirea lui, îi stârnise nebunia? Poemul lui cuă ă Marele inchizitor, ca şi conversa iile lui cu diavolul erauţ tulbur toare, ceva asem n tor nu mai citisem, totuşi mi-ar fiă ă ă pl cut ca Ivan s fie s n tos şi s nu fi dorit moartea tat luiă ă ă ă ă ă s u. Un astfel de om cu o astfel de gândire profund , sa fieă ă marcaj pentru totdeauna de nebunie? C ci cartea aşa seă termina: "Ivan era mereu nebun..." Cartea era îns sumara,ă

Page 93: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

aveam s descop r mai târziu cât de mult fuă ă sese schilodit înă acea traducere, ca de altfel tot ce citisem în aceast primă ă întâlnire a mea cu Dostoievski. Ceva misterios îns mi se sugeraă şi asta era nou pentru mine. Mizerabilii pe care îi citisem în ultima mea vacan la ar (m trimisese dupţă ţ ă ă ă aceast carte,ă undeva într-o comun la treizeci de kilometri de Miroşi, so iaă ţ falsului librar, c l torie miraculoas pe care am f cut-o pe jos,ă ă ă ă str b tând satele ca un pelerin) era o traducere complet şi îmiă ă ă domina toate lecturile mele de atunci. Carte puternic , cu ună suflu grandios pe care recitind-o mai târziu mi-a reîmprosp tată sentimentul de sublim care o cutreier de la un cap t la altul.ă ă

Era s împachetez şi s duc anticarului c r ile înapoi, cândă ă ă ţ mi-am dat seama c ocolisem şi uitasem de ă La voix souterraine. Am deschis-o şi am dat peste primele propozi ii: ţ Je suis malade... Je suis mechant... Era un text accesibil şi am început s-o citesc. Cum nu eram înc obişnuit s citesc c r iă ă ă ţ atât de rele, dup ce am terminat-o mi s-a f cut grea . M-amă ă ţă dus la baie şi am vomitat. Şi atunci mi-am adus aminte de spusele orbului. Ce carte întunecat , în îns şi intimitatea ei, ceă ă şobolan acest ins pe care îl urm risem cu speran a uneiă ţ redres ri, a unei raze de lumin , pân spre sfârşit. Tot credeamă ă ă c pân la urm se va înă ă ă dr gosti de fata aceea în care treziseă demnitatea, pe care o îngrozise descriindu-i mlaştina în care tr ia şi moartea care nu-i aducea nici o speran ci sfârşitul înă ţă aceeaşi mocirl , în p mână ă tul clisos, pe o ploaie umed , deă nimeni petrecut la mormânt, de nimeni iubit . Da, el o vaă ă salva, o va ridica... Nu-i trebuia pentru asta decât s -şi urmezeă sentimentul care îl st pânea, el însuşi fiind singur şi nefericit...ă Ca s aflu apoi, când ea vine la el, c totul fusese un joc, oă ă înscenare a unui tic los, tic loşie de care era conştient, eraă ă propria sa natur ... Da, dar nu a sa propriu-zis... A omului înă general. Un deget îl ar ta: ă ecce homo! Şi autorul în spate: eu însumi sunt la fel. Şi când am citit fraza final , c trebuie să ă ă renun m la dictonul pe care Socrate îl citise pe frontispiciulţă oracolului de la Delfi, Cunoaşte-te pe tine însu i, ţ fiindc dac oă ă vom face vom descoperi în noi înşine un mizerabil, am sim it cţ ă Dostoievski însuşi se pr buşea în sine f când această ă ă descoperire, şi m-am sim it r u câteva zile. E drept c fusesemţ ă ă avertizat: mica broşur , ă Visul unui om ridicol, cu acea planetă imaginar de oameni ferici i pe care îi stric ună ţ ă ins venit de pe planeta noastr , con inea ceva asem n tor, dar autorul parcă ţ ă ă ă ştia c acest om ridicol, în pragul sinuciderii, cuă noscuse şi el

Page 94: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

odat astfel de oameni ferici i, deci ei existau şi numai el, eroul,ă ţ era disperat, nu şi autorul... Aici îns scriitorul p trundea atâtă ă de adânc în el însuşi încât, revenind la suprafa , ne transmiteaţă acest mesaj infam, ca o profe ie de care noi, oaţ menii, nu mai puteam s nu mai inem seama de-aici înainte. Avea în ă ţ Idiotul un fel de sfânt, dar sfântul era chiar idiot, dup ce ne f cuseă ă atâta vreme s credem c nu era... Mi se întâmpla pentru primaă ă oar s citesc o carte şi s prind aversiune pentru autorul ei.ă ă ă Mul i ani mai târziu, recitind aceast povestire, am rezistat maiţ ă bine, fiindc celelalte opere, de ast dat în bune traduceri, oă ă ă copleşeau. Am în eles c Dostoievski avea el însuşi o aversiuneţ ă nepotolit împotriva trufiei umane, generatoare de atâteaă josnicii pe care le acoperea cu ideea orgolioas c am fiă ă în l tori, plini de virtute, expresia divinit ii şi perfec iunii peă ţă ăţ ţ p mânt şi c el vroia s -i pun în genunchi pe aceşti tic loşi, şiă ă ă ă ă s -i umileasc , umilin a fiind primul pas spre mântuire.ă ă ţ

Pentru mine îns vechiul dicton grec se restabilea. După ă câteva zile uitam groaznica profe ie, fiindc aveam în minteţ ă Dialogurile şi pe Descartes, care îmi s diser mai dinainte ideeaă ă c prin gândire putem descoperi noi lumina. Nu umilin a, ciă ţ flac ra cuget rii ne poate în l a...ă ă ă ţ

Când spiritul st prea mult fixat asupra unei singure idei, ină -tensitatea lui sl beşte. Aceste amintiri, acute în primeleă s pt mâni de la venirea mea la Sinaia, au început s seă ă ă estompeze f r s întrez resc un r spuns la întrebarea ă ă ă ă ă ce să scriu. Am petrecut un revelion de care nu vreau s -mi amintesc,ă cum spune Cervantes despre un anumit sat din Mancha, şi m-am reîntors la Sinaia împins de ora mea care sim eam cţ ă sunase. Dar f r s ştiu spre ce anume aventur eram împins.ă ă ă ă Aveam s scriu sau nu? Nu puteam sta acolo la infinit. ă Editura de stat, prin Silvian Iosifescu, îmi d duse un avans de 10.000ă lei, dar dup aceea cum aveam s mai câştig un ban dacă ă ă repetam eşecul de la B lceşti?ă

Am sim it totuşi c trebuie s m relaxez, mai ales c ţ ă ă ă ă Furni-ca se umpluse de scriitori şi artişti. Venise Geo Dumitrescu, pianistul Mândru Katz, Valentin Gheorghiu, Alfred Mendelsohn (f r Bartholdy, cum îi spunea Alexandru Jar rânjind, dar care îiă ă scrisese totuşi un scenariu de balet Harap alb, despre a c ruiă muzic proasp tul meu prieten Paul Georgescu avea s -i spună ă ă ă la premier compozitorului c e "ca la noi la Tel-Aviv",ă ă provocându-i aceluia o reac ie de isterie. Ne cânta în fiecareţ

Page 95: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

sear buc i din acea muzic pe care tocmai o compunea, nuă ăţ ă era "ca la noi la Tel-Aviv" ci de prin Maramureş, cu sacad ri dină Haciaturian, dar pe vremea aceea Paul Georgescu avea geniul formul rilor caustice, adesea gratuite, dar totdeauna memoraă -bile şi care îi aduceau mul i duşmani. În atmosfera aceea însţ ă de atunci entuziasmul începea s înfloreasc şi Paul Georgescuă ă vedea în unii ceva suspect, incredibil, şi nu-i cru a. Nu-i p saţ ă înc pe vremea aceea de duşmani, era tân r, cui îi pas , înă ă ă tinere e, de acumul rile neiert toare care se strâng în urmaţ ă ă noastr ?ă

Am f cut cunoştin cu o doamn crishnamurtist , cu careă ţă ă ă m-am plimbat pe aleile înz pezite... Krishnamurti m turburaseă ă şi pe mine prin anii '42, cu critica pe care o f cea el conştiin eiă ţ umane veşnic condi ionat de obiceiul individului de a-şi faceţ ă din credin e, prejudec i, idealuri, fric , ziduri împotriva curgeţ ăţ ă rii ei libere, curgere care l-ar pune în armonie cu neîncetata schimbare a lumii şi l-ar face fericit dac el ar fi conştient şi nuă s-ar l sa ispitit de tot felul de doctrine şi sisteme filosofice careă îl subjug . Simplitatea acestui indian care fusese un copil minuă -ne şi unii credeau, auzindu-l la maturitate, împlinit şi fascinant prin promisiunea pe care o f cea ascult torilor, c pot deveniă ă ă liberi şi cunoaşte extazul, c ar fi nu un nou Mesia, ci chiară Cristos reînviat, un Cristos modern, care f cuse pe deplin expeă -rien a actual a omului! "De ce vrei dumneata ca eu s fiu Crisţ ă ă -tos? îl întreba el pe ascult torul naiv, care îşi exprimase această ă credin (adun rile aveau loc în tabere speciale, în Olanda şi înţă ă alte p r i unde el vorbea zilnic şi dup aceea r spundea la întreă ţ ă ă -b ri). Dumneata vrei ca eu s fiu Cristos, ca s m po i urma,ă ă ă ă ţ aşa te-ai înv at, s urmezi totdeauna pe cineva. Şi ce poate s -ăţ ă ăi ias ? O nou credin , o nou condi ionare, în timp ceţ ă ă ţă ă ţ

dumneata vei r mâne neschimbat, cu aceleaşi manii, aceeaşiă insecuritate, aceeaşi team de ziua de mâine". "Dar ce să ă facem? întreb atunci altul. Aşa suntem!" "Iar eu v spun că ă ă toate acestea se pot schimba prin gândire, dar nu o gândire în care dumneata stai confortabil sau chinuit de loviturile vie ii..."ţ

Şi formidabila iluzie continua, omul nefiind totuşi un iluzio-nist, un guru cum erau şi sunt şi acum destui, ci un iluminat lucid, cunosc tor admirabil al naturii umane şi al moravuriloră lumii în care tr ia. Nu-i cru a pe ascult tori. "Sunte i boga i, leă ţ ă ţ ţ zicea, ave i un cont în banc , terenuri şi ac iuni, case şi uzine şiţ ă ţ totuşi nu sunte i mul umi i, sim i i vidul vie ii, temerea obscurţ ţ ţ ţ ţ ţ ă c asta nu e totul, c esen a vie ii v scap . Ce este de f cut?ă ă ţ ţ ă ă ă

Page 96: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Un nou r zboi ne amenin şi sunte i dezarma i împotriva lui,ă ţă ţ ţ neputincioşi..."

Era chiar r zboi când îl citeam şi profe ia fusese f cut cuă ţ ă ă zece ani înainte. O admiratoare a lui îmi d duse c r ile, doamnaă ă ţ Sorana opa, actri la Teatrul Na ional. I se jucase o pies ,Ţ ţă ţ ă C l torie în întuneric ă ă şi scrisesem despre ea într-o gazet o croă -nic neîndemânatic şi confuz ; piesa îmi pl cuse, dar mesajulă ă ă ă ei, c ci avea unul, m enervase. Printr-o a treia persoan îiă ă ă fusesem prezentat. Nu ideile sunt interesante, gândeam eu pe atunci în mod instinctiv, ci oamenii care le poart . Depinde deă om. Krishnamurti sta e interesant ca om, i-am spus dup ce i-ă ăam înapoiat c r ile, restul pentru mine conteaz mai pu in. Da,ă ţ ă ţ ar fi bine ca mintea omului s fie liber de condi ion ri, dară ă ţ ă poate fi? Domnul Krishnamurti din ce tr ieşte, fiindc ştiu c înă ă ă India mor oamenii pe strad de foame... "N-are importan ", mi-ă ţăa r spuns ea cu un patetism care nu era profesional, influen aă ţ teatrului, ci al gândirii ei intime. "În lupta pentru pâine, oamenii n-au pâine". "Ba mi se pare c au mai pu in pâine tocmaiă ţ ă indienii, care nu prea lupt pentru ea, gândesc cam aşa caă iluminatul lor compatriot... Gândire liber , extaz, dar ce dai Iaă copii s mă ănânce? Repet, cine îi d lui Krishnamurti bani?" "N-ăare nevoie, nevoile lui sunt simple, sap o gr din , îngrijeşte ună ă ă pom..." "E însurat?" zic. "Nu..." "S se însoare, zic, s fac şaseă ă ă copii ca tata şi atunci s vedem cum se împac cu nevasta, cuă ă copiii. Nu e vorba numai de mâncare, ci de o rela ieţ fundamental a omuă lui care e sursa celor mai violente conflicte... B rbatul şi femeă ia... Adam şi Eva... Ce-au f cut ei înă Paradis?" "Femeia a fost ispitit , mi-a r spuns ea. Ispita a fostă ă şarpele, care a g sit oaă meni inocen i. Dar noi nu suntemţ inocen i..." "Ba putem fi." "E adev rat, dar, dragul meu, odatţ ă ă inocen a pierdut omul nu mai are nici o scuz , el trebuie sţ ă ă ă lupte şi s -şi recapete puritatea." "Fecioara odat intrat înă ă ă ciclul ei biologic, i-am r spuns, nu se mai poate sustrage: eaă trebuie s nasc şi naşterea asta nu e în Paradis, ci al turi deă ă ă un so care... Repet, s ia domnul Krishnaţ ă murti o nevastă frumoas ca şi el, pe care s-o iubeasc , s veă ă ă dem ce face nevasta cu aceast iubire, s ne vorbeasc pe urm , caă ă ă ă Shakespeare, de tr dare, gelozie, înşel ciune, de îndoiala careă ă ca un vierme ne roade sufletul... e al nostru acel vierme, din noi înşine, nu vine din afar ..." "Ba vine, a strigat actri a ridicând oă ţ mân în sus, îndoiala şi cumplita gelozie e legat de iubire, aşaă ă cum o în elege omul ast zi, ca posesiune, şi nu ca o infinitţ ă ă

Page 97: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

d ruire de sine..."ăFrumos, gândeam apoi singur, cum s nu, hm, d ruire, dar înă ă

aceast d ruire omul se îmbat de cel c ruia i se d ruieşte şiă ă ă ă ă uneori aceast be ie dureaz câtva timp, pân vine catastrofa...ă ţ ă ă Şi când vine, când cel c ruia i te d ruieşti surâde altcuiva, da,ă ă cu acel surâs divin care i-a furat sufletul, ce po i s mai faci,ţ ţ ă cum s - i iei sufletul înapoi, ce faci cu ho ul sau hoa a c reîaă ţ ţ ţ ă pu in îi mai pas de d ruirea ta!?ţ ă ă

Reveneam cu inten ia s-o ironizez pe uimitoarea actri şi eaţ ţă m asculta cum râd cu nep sare, orgolios... O vedeam cum îşiă ă schimba coloratura glasului, timbrul devenea confesiv şi cobo-rât, gândirea inspirat ... Nimic teatral, totul era adev rat, tr iseă ă ă ea îns şi tot ceea ce îi spuneam... Şi îmi povestea... Iubire, gloă -rie... Paris... Le tr ise... Totul avusese... Pân într-o zi când îlă ă auzise pe Krishnagi (aşa îl mângâia ea) vorbind şi în elese c toţ ă -tul fusese o van am gire, iubirea nu era pentru cel lalt, ci penă ă ă -tru sine, gloria un fum care se risipea în strad odat cuă ă aplauzele la scen deschis ... o imens vanitate, aceast glorieă ă ă ă care î i s dea în suflet dorin a s ai şi mai multe şi frica obscurţ ă ţ ă ă c toate acestea se vor sfârşi într-o zi, şi tinere ea şi iluziile...ă ţ Da, fusese şi ea într-o astfel de tab r la Omnen, în Olanda... Şiă ă în elesese... "Exist pentru om sc pare, dragul meu, în oriceţ ă ă condi ii l-ar pune via a... Laşitatea nu e o scuz ... Cât m-amţ ţ ă luptat cu colega mea mai tân r , s aib în rolul din ă ă ă ă C l torieă ă revela ia laţ şit ii. Ea îi spunea amantului (şi aici imit deodatăţ ă ă vocea lipsit de haz a acelei tinere actri e care nu ştia ceă ţ spune): laşule, eşti un laş! Parc ar fi spus un text f ră ă ă înc rc tur , cum spun copiii, prostule, eşti un prost. (Şi aici eaă ă ă deodat schimb tonul.) Laă ă şule! cuvânt care i-a venit în minte rapid, dar odat pronun at, are revela ia (cu vocea dramatic aă ţ ţ ă certitudinii care o zguduia)... Eşti un laş! Da, dragul meu, ai dreptate, laşitatea face din noi nişte viermi, cum spune Hamlet, dar Tolstoi ne arat în ă Părintele Serghie c putem şi în c utareaă ă noastr şi g sim, dac nuă ă ă în noi, la al ii, şi asta poate s fieţ ă pentru noi un şoc, un impuls salvator, inocen a pierdut ..."ţ ă

Pe acest teren al crea iei artistice o în elegeam mult maiţ ţ bine. O mare oper ne poate zgudui mai mult decât discursurileă lui Krishnamurti, dar nu-i spuneam, adic , brutal, c un mareă ă scriitor e totdeauna pentru mine superior unui iluminat f ră ă oper . Cristos a în eles acest lucru şi din iluminarea lui au ieşită ţ nemuritoarele parabole... Sunt opera lui, care, împreun cu r să ă -tignirea, n-a creat numai o religie, ci un permanent cutremur în

Page 98: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

conştiin a omenirii, f când viu şi tragic sentimentul culpabilitţ ă ă iiţ noastre. Îmi ap ram pozi ia elastic, reflectând apoi în singuă ţ -r tate la dizerta iile indianului dac într-adev r el cunoşteaă ţ ă ă extazul de care vorbea... Un extaz perpetuu era oare posibil? m întrebam. Însuşi Cristos s-a înfuriat odat şi a gonită ă negustorii din templu cu frânghia şi îndoiala i-a vizitat sufletul pe cruce. Desele referiri; ale evangheliştilor c "fiul omului"ă ştiuse de totdeauna c va fi r stignit erau în acest strig t al luiă ă ă infirmate. Nu ştiuse, nu avea de unde, tr darea lui Iuda,ă judecata, calvarul, totul fusese o surpriz care îi pricinuise oă imens suferin . Astfel, noi înşine, în plin extaz, care neă ţă st pâneşte adesea sufleă tul, ne trezim lovi i, înjura i, tr da i şi înţ ţ ă ţ noi se naşte revolta, dorin a dac nu de r zbunare ucig toare,ţ ă ă ă cel pu in mobilizarea rapid a for elor pentru a para noi infamiiţ ă ţ care, într-o lume dat ă şi nu ideal , ă ne-ar murd ri cu noroi, ne-ară amenin a chiar exisţ ten a în datele ei naturale, munca undeţ câştig m o pâine, reputaă ia printre oamenii de bun credin . Şiţ ă ţă apoi marile turbur ri soă ciale care ne duc cu ele, cu for aţ cataclismelor naturale, precum seceta, cutremurul, inunda iile?ţ În curând aveam s plec militar şi chiar s mor, sau s r mână ă ă ă schilod în r zboiul care bântuia ca o molim înfricoş toare. Mă ă ă ă puteam opune? O omenire în extaz, era ea posibil ? Omenirea eă ca un ocean str b tut veşnic de curen i puternici şi contrarii şiă ă ţ din când în când de uragane... Totuşi indianul rezista în reflec iile mele. Era r u mesajul s u? Cum putea fi? Şi mţ ă ă ă întorceam la noua mea prieten unde gă ăseam adesea şi pe al ii,ţ tinere actri e, pictori, scriitori. Discu iileţ ţ îns între adep iiă ţ convinşi nu erau prea interesante... Mimau în elegerea, uniiţ erau ridiculi... îns doamna Sorana opa ineaă Ţ ţ la ei...

Doamna de la Sinaia f cea parte din aceast ultim categoă ă ă -rie, care mima în elegerea, parc avea prune în gur şi plimbaţ ă ă -rea noastr pe aleile înz pezite cu încercarea de a reedita peă ă cont propriu atmosfera vizitelor mele la doamna Sorana opa, aŢ c zut în balt deşi ideile erau aceleaşi. Mi se confirma vecheaă ă mea convingere, c nu ideile în sine sunt interesante, ciă oamenii care le poart şi le tr iesc.ă ă

Am început s juc m popice undeva la Peleş şi s întârziemă ă ă la Verbancu, la un pahar de uic . Jar îmi spunea confiden ialţ ă ţ despre unul sau altul c sufletul cut ruia e o închisoare,ă ă f cându-m curios. De ce? îl întrebam. Cum de ce? Îl cunoşteaă ă el, sufletul lui e o ocn ... "Bine, gândeam, asta ai mai spus-o,ă dar de ce?" N-avea fapte, sau nu vroia s mi le dezv luie?ă ă

Page 99: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Camilar se plimba m re pe alee şi ne ar ta cu mâna înă ţ ă dep rtare... Dac noi vedem cum respir mun ii, ne întreba.ă ă ă ţ Vedeam, ei şi? într-adev r norii înv luiau în mişcarea lor lan ulă ă ţ de mun i care se desţ f şurau spectaculos şi îi puteai contemplaă cât vroiai de acolo de pe dealul Furnica. N-aveam îns nici fiorulă cosmic, nici geologic, mie îmi pl cea câmpia, pe care adesea oă visam...

Jar avea un admirator, pe J. Popper, care veni într-o duminică în vizit şi începu s tune şi s fulgere la mas împotriva luiă ă ă ă Camilar, care lipsea. Îi dispre uiam. Dup ce scrisese despre deţ ă -butul meu dou cronici rele, una în ă Flac ra ă şi alta în România liber ă sub pseudonim, m-am dus la redac ie s -l cunosc. Eraţ ă r guşit, dar totuşi striga la mine, aşa r guşit cum era, c ştiu euă ă ă de ce era el aşa de r guşit? Nu, i-am spus. P i pentru c el nuă ă ă st ,ca mine în Bucureşti, a reluat el, chiar atunci se întorcea deă la Agnita-Botorca, unde se sap un tunel, un fapt istoric incomă -parabil şi nu povestiri cu oameni care omoar cai sau fug prină cea besmetici (astea erau povestirile mele!...) şi, uite (şi aţă deschis gura şi mi-a ar tat omuşorul), am strigat cu entuziasmă sincer, acolo e arta, menirea ei, de ce nu te-ai dus şi dumneata, era loc în camion... "De pe aceste pozi ii, şi-a continuat el striţ -g tele într-adev r r guşite (cât despre entuziasmul sincer eramă ă ă mai pu in convins, nu mi se transmitea deloc), de pe aceste reaţ -lit i, vedem ăţ noi arta (îi pl cea s spun ă ă ă noi şi nu eu, ca să arate c nu e singur), nu dup idealul burghez al zugr viriiă ă ă impasibile a ceea ce are turbure omul..." Mul i ani mai târziu,ţ dup ce treă cuse prin alte aventuri sinuoase, l-am v zut într-o ziă la Talcioc, vindea nu ştiu ce, ruf rie intim , pe care o primise nuă ă ştiu de unde... inea în mâini delicatele m rfuri femeieşti şi eŢ ă drept c nu mai striga, dar vroia s fie elocvent, de aceea l-amă ă şi z rit... "Şi altceva, zic, nu mai ai nimic de vânzare, domnuleă Popper?" "Nu, mi-a r spuns el cu o hot râre nezdruncinat ,ă ă ă pref cându-se c nu m cunoaşte, numai textile!" Era perfect!ă ă ă Nu l-am mai dispre uit. Mi-am adus aminte de reflec iile erouluiţ ţ din Juc toă rul de Dostoievski. Dac nu sunt şi alte lucruri de preă ţ pe care le poate face un om... "Oui, le commerce! Pourquoi pas?"

La Sinaia îns am avut b nuiala c pe Jar îl gâdila acest om,ă ă ă el care, cu o voce misterioas , promitea dezv luiri infernaleă ă despre al ii. Despre Popper nu spunea îns nimic. E drept cţ ă ă rânjea când îi asculta elogiile, dar îi pl ceau...ă

Ne-a vizitat atunci Alfredo Varella, scriitor latino-american,

Page 100: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

care ne-a povestit despre miturile din ara sa... ţ Le culte de Pachamamma... şi alte legende care tr iau în sufletul lui...ă uitându-se cu simpatie la noi, când la unul, când la altul. Un b rbat frumos, de vârsta mea, poate cu doi-trei ani mai b trână ă (la cei dou zeci şi şase ai mei asta nu era pu in), vorbea oă ţ fran uzeasc clar , pu in întrerupt de optimismul care îlţ ă ă ţ ă st pânea şi ni se transmitea, c utând comuniune de idei, careă ă la el în ar nu erau prea limpezi, o ar aspr , în careţ ă ţ ă ă revolu ionarii abia ieşiser pe scena politic . Venise la noi înţ ă ă c utarea acestor idei, acestei coă muniuni şi era bucuros ca şi când le-ar fi g sit...ă

Curând am aflat c la întoarcerea în ar a fost arestat şi înă ţ ă -chis. S-au scris atunci la noi despre el articole de protest în cre-din a pe care o aveam c asta îl putea ajuta... Nu ştiu cât a statţ ă în închisoare şi nu ştiu dac ieşind a scris ceva, dac ă ă Le culte de Pachamamma l-a inspirat şi i-a încoronat suferin ele.ţ

O vizit ne-a f cut şi Jorge Amado, tot de pe-acolo, înso it deă ă ţ Corin Grossu, fost redactor la "Revista Funda iilor" dup r zboi,ţ ă ă şi care încercase s m publice. Povestirea pe care i-o d dusemă ă ă îns nu era realizat . I-am dat un fragment de roman care aă ă ap rut, cu Achim Moromete erou, într-o situa ie dostoievskian .ă ţ ă Acel fragment nici nu-l mai ştiu, dar atunci l-am scris cu pasiune şi am primit şi ceva bani pentru el... Bietul Corin Grossu, de la "Funda ii", n-am mai ştiut ce-a ajuns, ultima oar când l-amţ ă v zut la el acas , chiar în acel an pe prim var , cu Paulă ă ă ă Georgescu, era vesel, mâncase, ne spunea, în ziua aceea un ou şi era surprins şi încântat c "n-a avut nimic". Am b ut cafeaă ă (bea mult , pe lâng ficat suferea de hipotensiune grav ) şi ne-ă ă ăa ar tat patul în care dormea, ceva strâmt, dur, lipit de perete,ă din care totuşi i se întâmpla s cad ....ă ă

Am vizitat împreun Doftana. Jorge Amado nu scotea ună cuvânt, în schimb so ia lui, o feti , p l vr gea tot timpul, încerţ ţă ă ă ă -când s prind cuvinte româneşti. Am citit apoi o carte a lui,ă ă descriptiv şi pu in comunicativ ca şi el, un fel de reportaj deă ţ ă -spre felul cum se culeg arborii de cacao, în noroi, şi cum se în-temeiaz marile oraşe din munca indienilor, exploata i s lbatică ţ ă de marii latifundiari, exportatori ai acelui pre ios fruct... .ţ

Astfel, între popice, vizite, Verbancu (unde totuşi nu beam, experien a aceasta o f cusem odat la dou zeci de ani, cuţ ă ă ă Dimitrie Stelaru, Petru Solomon şi genialul Mitic , de care amă vorbit, şi am ieşit cu bine; b utura, în mod inexplicabil, nu maiă mi-a pl cut, dar îmi pl cea s stau cu al ii care beau, f r s -iă ă ă ţ ă ă ă

Page 101: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

jenez, eram la fel de vesel ca şi ei), între plimb ri cu Jar şiă discu ii neţ sfârşite despre al ii, am uitat de mine o vreme...ţ

În acele zile a sosit în sta iune Nicolae Moraru. Era un şefţ mare, secretar general la ministerul pe la care trecusem şi eu trei luni (ulterior am aflat c nu mai era, fusese numit redactoră şef al Vie ii româneşti). ţ Acest om începu s ne invite la el peă rând. Şi m-a invitat şi pe mine...

Venise în vacan cu copiii şi avea un apartament într-o vilţă ă pe coasta, pe cel lalt drum al Furnicii, care urca spre Pelişor. I-ăam întrebat pe ceilal i ce discutaser cu el; mi-au dat r spunţ ă ă -suri vagi. Îl auzisem pe Nicolae Moraru vorbind o singur dat ,ă ă la o mare adunare a U.S.A.S.Z.-ului (Uniunea de scriitori, artişti şi ziarişti format prin '46 sau '47). Nu mai aveam în minte ceeaă ce spusese, dar vorbise mult, aproape dou ore, în orice cază despre angajarea artistului, care nu poate r mâne indiferentă fa de evenimentele timpului s u, ca şi când asta ar fi fostţă ă posibil pentru un adev rat artist. Avea voin a de a dovedi, cumă ţ spune Malraux şi l-am ascultat pân la sfârşit, f r s r mân cuă ă ă ă ă mare lucru, ci doar cu o b nuial , c existau scriitori şi artiştiă ă ă care nu vroiau s participe la evenimentele timpului lor. Ei şi?ă Puteau fi convinşi? Şi mai întâi care evenimente?

St pânit de curiozitate am sunat la uşa vilei lui şi m-a primită în hol, îmbr cat într-o flanel . M-a invitat s iau loc într-ună ă ă fotoliu, iar el a început s se plimbe când încolo, când încoace,ă de la un perete la cel lalt al înc perii. Era un om pu in înalt,ă ă ţ sub ire de talie, cu sprâncene accentuate, slab f r s fie tras,ţ ă ă ă pu in b trânicios pentru mine, reflexiv cum ar ta şi se plimbaţ ă ă domol cu mâinile la spate. Focul ardea în sob , era linişte mareă şi el continua plimbarea sa monoton , gânditor.ă

- Te-am invitat, zice, c ne cunoaştem... Scuz -m c mă ă ă ă ă plimb... E un obicei din închisoare, când st team singur înă celul .ă

Vorbea aproape în şoapt şi avea un puternic accent parcă ă rusesc, deşi ştiam c rus nu era.ă

- Presupun, relu el, c ai venit aici s scrii... Sper c nu- iă ă ă ă ţ pun o întrebare jenant dac te întreb, ce scrii?!ă ă

Ce s -i r spund? Şi îndat mi-a venit în minte romanul scrisă ă ă la B lceşti. Ce subiect avea? Da, un b trân ran, în conflict cuă ă ţă nişte fii ciuda i... Karamazov, Feodor Pavlovici, Mitia,ţ Gruşenka... Achim Moromete...

- Scriu la un roman...

Page 102: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Interesant! zise cu o voce cântat , v zând c m-am oprit. Şiă ă ă unde se petrece ac iunea?ţ

- Într-un sat...- În ce epoc ?ă- În zilele noastre.- Foarte interesant, repet el. Dar permite-mi s te întreb: deă ă

ce scrii?T cere. De ce scriam? Fiindc eram scriitor, de ce altceva?ă ă

De ce eram scriitor? Fiindc de la Homer încoace exist oameniă ă care simt nevoia s povesteasc altora faptele oamenilor şiă ă fiindc s-a observat c exist oameni pasiona i s le asculte.ă ă ă ţ ă

- Când citeşti o carte care î i place, i-am r spuns, g seşti înţ ă ă ea şi r spunsul de ce a fost scris . Dumnea- voastr de ce vă ă ă ă place s citi i?ă ţ

- Ai dreptate, r spunse el dup o clip de reflexie. Totuşi,ă ă ă ceva te determin s te aşezi în fa a hârtiei şi s scrii. Urm reştiă ă ţ ă ă un scop?

- Bineîn eles!ţ- La romanul la careTucrezi ce scop te-a determinat? Ce vrei

s ne spui?... Nu-mi spune subiectul, în eleg c e dificil, dină ţ ă moment ce cartea nu e terminat , dar ideea general , scopulă ă final, i-e clar?ţ

Nu mi-era clar, de aceea şi eşuasem. Am t cut iar. El se opriă la sob , îi deschise mica uş şi vârî în ea câteva lemne. Apoi îşiă ă relu plimbarea.ă

- Un scriitor are, vrând nevrând, o concep ie despre lume.ţ Te-ai gândit la acest lucru?

Nu m gândisem. Dac e vrând nevrând, de ce s -mi spargă ă ă capul? mi-am spus eu în clipa aceea.

- E cumva mai bine dac o are vrând? l-am întrebat f ră ă ă ironie.

- Desigur!- Din moment ce concep ia se exprim oricum, care e deoseţ ă -

birea? Scopul e realizat.- Da, dar scriitorul poate exprima şi o concep ie greşit deţ ă -

spre lume. În ultima analiz scriitor mare e numai acela care exă -prim o concep ie înaintat şi aceast concep ie superioar seă ţ ă ă ţ ă poate câştiga.

Deci cei care n-o câştigau erau mai mici. Cine erau aceştia? Omul îns îmi vroia binele, vroia apropiere şi nu era politicos s -ă ăi pun aceast întrebare dificil la care ştiam c nu poate r să ă ă ă -punde. Ce concep ie înaintat despre lume au avut Gogol,ţ ă

Page 103: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Dostoievski, Tolstoi, Caragiale, Sadoveanu, Balzac (de care Marx f cuse atâta caz!), Shakespeare? Ei, care era concep iaă ţ înaintat despre lume a marelui Will? A scris piese de ună optimism feeric ca Visul unei nop i de ţ vară sau Noaptea regilor, dar a scris şi tragedii, unele pline de m re ie ca ă ţ Hamlet, dar altele întunecate, ca Macbeth sau Othello.

- Ce în elege i prin concep ie înaintat ?ţ ţ ţ ăIndirect îi sugeram s -şi exemplifice teza. Dar el nu se gr biă ă

s -mi r spund . Se posomorâse.ă ă ă- Spune, te rog, ai citit clasicii marxism-leninismului? Discu iaţ

va fi cu atât mai edificatoare cu cât ne vom clarifica pozi iile.ţ Arta e ideologie şi dac eşti de acord cu acest punct de veă dere, putem mai uşor s discut m despre modul specific cu care artaă ă exprima o concep ie despre lume.ţ

Citisem clasicii marxism-leninismului şi îmi pl cuse extraoră -dinara lor verv polemic . Cea despre renegatul Kautsky m înă ă ă -cântase, deşi prin citatele date de Lenin în elegeam c nici acelţ ă Kautsky nu era de ici de colo. Mi-ar fi pl cut s -l citesc şi pe el,ă ă dar n-aveam de unde. Luptele de clas din Fran a ă ţ şi 18 Brumar al lui Ludovic Bonaparte de Marx aveau un stil de înalt inut ,ă ţ ă iar Stângismul, boala copil riei comunismului ă de Lenin mi se p ruse de mare actualitate. ă Capitalul îns m dep şea, am fostă ă ă repede convins despre teoria plusvalorii, dar în Salar, pre , proţ -fit mi s-a p rut de la sine în eles c exist o lege care st laă ţ ă ă ă baza produc iei capitaliste. Cum s produci dac nu- i iese unţ ă ă ţ ce profit? N-ar avea nici un haz. F cusem şi eu o experienă ţă oarecare prin '47. Un prieten îmi adusese acas cinci saci cuă meşe de farmacie şi m rugase s -i in la mine câteva zile până ă ţ ă îi vinde. Zilele trecuser îns şi el nu mai-venise dup acei saci.ă ă ă Trecuser apoi s pt mâni, luni. L-am c utat acas s vina s şi-iă ă ă ă ă ă ă ia. Disp ruse. Atunci m-am hot rât s -i vând eu, şi dac el seă ă ă ă întoarce s -i dau banii p strând bineîn eles şi pentru mine ună ă ţ profit M-am dus la o farmacie s întreb cât cost o meş . M-amă ă ă întors acas , am num rat meşele dintr-un sac şi am ajuns laă ă concluzia c în total cei cinci saci valoreaz cam dou zeci şiă ă ă cinci de milioane, salariul meu lunar de la Societatea Scriitorilor Români fiind cam trei milioane. M-am dus la Miron Paraschivescu şi l-am întrebat cui le-aş putea vinde... "Î i spun,ţ zice poetul dup pu iă ţ n gândire, dar ad ug el în buşindu-se deă ă ă ă râs, îmi dai şi mie dou zeci la sut ". "Cam mult, Miroane!, i-amă ă replicat. "Atunci nu- i spun", zice... Cum îns vroiam s mţ ă ă ă debarasez repede de acei saci, nu m-am mai tocmit şi în

Page 104: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

aceeaşi zi i-am vândut unui medic, scriitor şi el, un ins cu un cap ca de crap, prieten cu Miron. Nici acela nu s-a tocmit, m-am dus la el cu un taxi, şoferul m-a ajutat s -i urc în apartamentulă cump r torului, care mi-a cerut s semnez o chitan , f r să ă ă ţă ă ă ă specific natura banilor, mi-a num rat suma, i-am dat lui Mironă doar trei milioane în loc de cinci pretextând c meşele nu erauă ale mele şi c nu-mi r mânea nici mie mai mult, el a râs iară ă parc înecându-se, exclamând "m-ai atins!" şi astfel m-amă pomenit cu un profit care mi-a produs o extrem încântare, cuă atât mai mult cu cât pe acel prieten nu l-am mai v zut niciodată ă de atunci. Legea etern a comer ului!... E posibil comer ul f ră ţ ţ ă ă profit? Hm! Când tat l meu se întorcea de la munte şi neă povestea cât de bucuroşi erau mocanii c li se aducea porumb,ă ce puteam s cred când îlă vedeam şi pe el cât de bucuros era când v rsa polii galbeni în pat, ă profitul lui ob inut în urma aceluiţ drum? Bineîn eles c nu f ceam confuzie între munca salariat ,ţ ă ă ă profitul capitalistului care provenea din exploatarea muncii şi comer ul propriu-zis, adic aceast veşnic circula ie aţ ă ă ă ţ m rfurilor, veche cât şi omul, bazat pe cerere şi ofert şi niciă ă ă între comer ul cinstit şi specul . Cât despre literatur , faptul cţ ă ă ă Marx aflase de la Balzac mai multe despre economie decât de la to i economiştii lua i la un loc, mi se p rea c e cu atât maiţ ţ ă ă bine pentru Balzac, al c rui legitimism desigur c nu-i pl cuseă ă ă lui Marx sau Engels, dup cum nici lui Lenin nu-i pl cuse înă ă Tostoi "moşierul scrântit întru Cristos". Dar era Lev Nikolaevici o "oglind a revolu iei ruse"? Era! Perfect!ă ţ \

Surâdeam în sinea mea. Ştiam c aceste gânduri erau copilă ă-reşti (în mod curios la nou sprezece ani eram mai grav), tinereă -ea ne d adesea aceast stare de spirit de jubila iuneţ ă ă ţ

nemotivat şi pu in profund , pân n-o p im (şi ulterior aveamă ţ ă ă ăţ s-o p esc, nu atât de r u ca al ii, numai întâmplarea m-a ferit,ăţ ă ţ totuşi am fost declarat la un moment dat, c aş fi în modă dialectic, adic f r voia mea, "duşman al republicii populareă ă ă române"; asemenea calificativ nu era o glum , am fost probabilă salvat de acel "f r voia mea"). Am observat la timp c omulă ă ă care se plimba prin odaie nu avea surâs. El st tuse la puşc rieă ă pentru ideile lui, ceva dramatic se produsese în timp ce eu eram copil, nu ştiam înc de ce şi vroiam s aflu. Şi Paulă ă Georgescu st tuse, dar de câte ori îl întrebam, p stra o t cere.ă ă ă

- Pune i prea multe sarcini pe spinarea artei, i-am spusţ totuşi. Dac artistul simte alte greut i decât cele pe care şi leă ăţ pune singur, d înd r t neliniştit...ă ă ă

Page 105: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- De ce? a tres rit el.ă- Eu ştiu de ce? Nu pot s v spun de ce. Artistul trebuie să ă ă

fie liber, s descopere lumea singur.ă- E orgoliul artistului, dar el ştie bine pe cine citeşte; ce află

şi ce-l influen eaz .ţ ă- Şi ce dac ştie? Citeşte ce-i place, îl influen eaz cine i seă ţ ă

potriveşte.- Interesant!Era o reflec ie calm , nu prea sigur , dar parc amenin toaţ ă ă ă ţă -

re. Nu mi-a pl cut. Eu m dezv luisem, el nu. Şi totuşi ceea ceă ă ă gândea el m interesa. De ce st tuse în închisoare? Ce seă ă întâmplase? Nici proasp tul meu prieten nu-mi povestea, dară acest şef de ce ar fi f cut-o? Da, dar atunci cum puteam s neă ă cunoaştem?

- Nu mi-ai r spuns la întrebarea dac ai citit clasicii mară ă -xism-leninismului ...

- Nu i-am citit, i-am r spuns eu curios s -l aud ce zice înă ă acest caz.

- Foarte r u! Dac i-ai fi citit ai fi aflat c Lenin spune: "josă ă ă cu artiştii supraoameni".

- Are dreptate, zic, dar exist asemenea artişti? ă- Desigur!- Da i-mi şi mie un exemplu.ţ- În concep ia sa artistul burghez se consider supraom, înţ ă

sensul c se crede liber şi nu vrea sa serveasc nici o cauz ! Înă ă ă realitate serveşte burghezia care tocmai asta doreşte, ca el să nu serveasc nici o cauz . La astfel de artist se refer Lenin.ă ă ă

"F r exemple, am gândit eu, n-o s aflu niciodat care suntă ă ă ă acei artişti supraoameni." Sugestia îns mi se f cuse: mie îmiă ă pl cea s fiu un astfel de artist supraom. Nu formulasem euă ă erezia: artistul trebuie s fie liber, s descopere lumea singur!ă ă

- Ai citit nuvela S-a spart satul de Gheorghe Cristea? relu elă parc absorbit de adânci gânduri.ă

-Am citit-o.- Şi ce p rere ai?ă- E o tâmpenie. - De ce?- Fiindc ne propune dela iunea în rela iile dintre oameni. Să ţ ţ ă

ne demascam rudele, p rin ii.ă ţ- Ai sc pat esen ialul, reflect el parc uluit, dar st pân peă ţ ă ă ă

sine, îng duitor, r bd tor s explice. Satul nu mai e ce-a fostă ă ă ă înainte. ranii s raci devin tot mai mult o for revolu ionar şiŢă ă ţă ţ ă

Page 106: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

în acest sens într-adev r satul s-a spart. Autorul a v zut acestă ă lucru just şi foarte important pentru noi, c r nimea nu mai eă ţă ă şi nici n-a fost vreodat o clas omogen . De acest adev r vaă ă ă ă trebui s ii seama şi dumneata, s te duci pe la ar şi s veziă ţ ă ţ ă ă for ele în lupt .ţ ă

Începeam s m plictisesc. Fusesem pe la ar şi nuă ă ţ ă v zusem nici un fel de for e în lupt . Auzisem, adic mi seă ţ ă ă povestise despre unul, un b iat de vârsta mea, care inuse ună ţ discurs în fa a oamenilor, îi amenin ase s dea un fel de cote caţ ţ ă s fie ajuta i cei lovi i de secet din Moldova şi c dac n-or să ţ ţ ă ă ă ă dea, or s vad ei. Fusese cât pe-aci s fie b tut. Chiar şi tat-ă ă ă ăs u îl înă jura, încolo se schimbau mereu preşedin ii, în acest sensţ exista într-adev r o fr mântare în sat, erau numi i tot felul deă ă ţ foşti văcari, pr p di i scoşi din umilin a lor de odinioar , care îşiă ă ţ ţ ă pierduser loturile din puturoşenie şi care numi i preşedin i îşiă ţ ţ dădeau în petic, se legau nu de cei boga i, ci tot de cei deţ treab , cu care aveau ei vechi r fuieli. Erau da i imediat jos şiă ă ţ se c utau al ii. Desigur, era o fr mântare social . Dar eu nuă ţ ă ă vroiam s scriu un roman social, mi se p rea plicticos un astfelă ă de gen. Când am vrut s citesc ceva de Zola în acest sens, amă v zut c editorul, prevenitor, scrisese sub titlu ă ă roman social, şi nu l-am citit. Ce fel de roman vroiam totuşi s scriu? Asta era,ă c nu ştiam şi nici nu credeam c te po i aşeza în fa a hârtiei şiă ă ţ ţ s -i spui: vreau s scriu un roman aşa şi pe dincolo", şi s -l şiă ă ă scrii şi s mai fie şi bun. Impasul în care m aflam era îns certă ă ă şi de aceea am devenit atent cu omul din fa a mea. Era clar,ţ vroia s m ajute, încât am t cut mai departe, s -l aud ceă ă ă ă spune.

Dar el, mohorât, t cea şi el. Am în eles c asta era tot şi că ţ ă ă trebuia s plec. M-am ridicat. Mi-a întins mâna şi am ieşit. Nuă comunicasem, dar nu eram sup ra i unul pe altul. Cel pu in aşaă ţ ţ credeam. Era o neîn elegere liniştit .ţ ă

Seara, târziu, dup miezul nop ii, am fost trezit din somn deă ţ câini. Era o h rm laie în curtea vilei. M scoteau din s riteă ă ă ă câinii, mai ales o c ea pe care o hr neau to i, se îngr şase şiăţ ă ţ ă toat ziua l tra trecând de la o vil la alta... Heam, heam,ă ă ă heam... Radu Boureanu era foarte grijuliu cu ea, îi d dea oase,ă o mângâia... Aruncam în ei cu pietroaie... Mirosind miloşii în jurul vilei-cantin , veniser cu duiumul, flocoşi şi poltroni, nuă ă fugeau când îi goneam, ştiau c al ii îi protejeaz . Se uitau urâtă ţ ă la mine, ce-ai domnule cu ei?... C nu iubesc animalele... îmiă aminteam animalele... Bisisica... câinii la noi în curte nu-i

Page 107: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

râzgâia nimeni, nu-i îndopa s h m ie la fereastr f r nici ună ă ă ă ă ă rost, se duceau dracului la paie şi se încol ceau acolo până ă diminea a... ştia l trau toat noaptea pe toate tonurile şi de laţ Ă ă ă toate distan ele, când credeai c a t cut unul, începea cel lalt...ţ ă ă ă Am ieşit afar cu un alpenştoc în mân , pe care îl cump rasemă ă ă din oraş s urc cu el la cota 1400 şi am început s -i pocnesc.ă ă Erau îndârji i, cl n neau la mine, dar eu eram şi mai îndârjit,ţ ă ţă trosc, buf, în dreapta şi în stânga, pân s-au împr ştiat s rindă ă ă gardurile şi ar tându-mi cozile stufoase... M-am întors şi amă adormit satisf cut...ă

A doua zi,diminea a am v zut, mirat, cum z pada din curteţ ă ă era plin de sânge şi floace şi Borişca, îngrijitoarea vilei, mi-aă spus c azi noapte au venit lupii în curte şi au mâncat c eauaă ăţ aia gras .ă

- Care lupi? am întrebat-o.- Lupii, zice, azi noapte pe la ora unu, i-am v zut eu prină

geam, de la demisol, şi m-a luat frica...M-a apucat şi pe mine o clip când am auzit-o, te pomeneşti,ă

mi-am spus, c ia pe care i-am gonit eu cu alpenştocul erauă ă lupi... cl n nitul lor... cozile stufoase... Duc -se dracului, bineă ţă ă c au mâncat c eaua, am sc pat de ea...ă ăţ ă

Am povestit la mas , rânjind de satisfac ie, întâmplarea dină ţ timpul nop ii. Bineîn eles c nu m-a crezut nimeni, dar, le-amţ ţ ă spus, unde e c eaua, ei!? Unde e? Şi râdeam în hohote...ăţ

Întâmplarea cu lupii m-a distrat colosal. "Acum trebuie să scrii, mi-am spus, te-ai distrat destul, pune mâna şi scrie..." Sim eam c faptul era iminent şi m-am aşezat la masa pe careţ ă o p r sisem atâtea zile. Am stat câteva ore nemişcat,ă ă aşteptând cu stiloul în mân . Ce s scriu?... Şi gândul mi seă ă întorcea înapoi cu for e proaspete. M sim eam minunat peţ ă ţ scaunul meu, în fa a peisajului de vis de afar . Am l sat toculţ ă ă jos înveselit de o amintire. "Ca s fii romancier, trebuie s aiă ă oase tari, îmi spusese odat Miron Paraschivescu. Pe tine nu teă dor oasele când stai la mas ?" "Nu, i-am spus, de ce s mă ă ă doar ?" "Eu am oasele sub iri, nu pot s stau mult, vezi, de-aiaă ţ ă n-o s fiu eu niciodat romancier..."ă ă

... De s rb tori Nil a plecat la ar la nevast -sa, aşa s-aă ă ă ţ ă ă în eles cu domnul Algiu, proprietarul blocului şi mi-a spus s mţ ă ă duc şi eu acas ... Oricum, de Cr ciun,... m nânc şi eu din porculă ă ă t iat, şorici, caltaboşi, cârna i... Avea dreptate. Dar acas amă ţ ă c zut r u. În anul acela tata nu crescuse nici un porc, m-amă ă

Page 108: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

înfuriat şi am plecat. Cum adic , nu putuse s cumpere şi el dină ă prim var un purcel, care, ştiam bine, creştea din nimic? Totuşiă ă la plecare mi-a dat o mie cinci sute de lei, s -i dau şi eu acolo,ă adic la şcoal , s nu pierd anul. Desp r ire rece, familia toată ă ă ă ţ ă sup rat pe el, dar şi pe mine, de ce venisem? Şi acei bani, deă ă ce mi-i mai d duse?ă

M-am întors la Bucureşti. Unde s m duc eu de revelion m-ă ăam întrebat? La Ilie n-aveam nici un chef, pentru Gheorghe al lui Costic brutarul, dup berea aceea, pierdusem oriceă ă interes... Aveam s-o v d iar pe n soasa de nevast -sa, care ne-ă ă ăar fi împiedicat s st m de vorb şi chiar c m-aş fi plictisit... Şiă ă ă ă atunci mi-a venit în minte Dobrinescu, şeful clasei, protejatul directorului, cel cu burs de orfan de la minister. Era cu un ană mai mic decât mine, şi el f cuse şapte clase primare; eram peă jum tate prieteni, la desp r ire îmi spusese, auzind c o să ă ţ ă ă r mân în Buă cureşti, s m duc pe la el, îmi d duse adresa,ă ă ă undeva în D m roaia.ă ă

Am luat tramvaiul 6 şi am r t cit mult pân am g sit adresa.ă ă ă ă Principiul tat lui meu, pe care mi-l spusese când neă desp r isem, ("Marine, în Bucureşti, dac nu ştii ceva: întrebi,ă ţ ă domnule!") şi cu care m descurcasem bine pân atunci, înă ă aceast D m roaie n-a mai fost eficace. Ori toat lumea seă ă ă ă tâmpise în ziua aceea, ori strada nu exista. Pe cine întrebam, da din umeri unii nici m car nu-mi r spundeau, ca şi când ar fi fostă ă surzi. Dobrinescu îmi spusese numai sta ia de coborâre, dar aţ câta la dreapta sau la stânga, uitase s -mi precizeze. Era să ă renun , când am dat peste un puşti, un vagabond cu genunchiiţ goi pe vremea aceea rece; m-a dus foarte sigur pe strada pe care o c utam. Era deă parte de sta ie şi în afara bulevarduluiţ principal, spre câmpie, doar cu câteva case, plin de gropi,ă hârtoape...

- Na, m , şi ie, i-am zis b iatului, şi i-am dat nişte m run iş.ă ţ ă ă ţ Dobrinescu era acas şi în mod bizar singur. Nu era o cas ,ă ă ci un fel de d r p n tur , cu o singur odaie. în odaie, frig caă ă ă ă ă ă afar .ă

- Ce dracu faci tu aici? l-am întrebat.St tea în pat şi citea, învelit într-o plapum dubioas ,ă ă ă

sordid ca şi înc perea. Mi-a f cut cu ochiul şi vesel nevoieă ă ă mare de vederea mea, a râs. Era ticul lui, nu era prea vorb re ,ă ţ dar era elocvent, f cea cu ochiul şi da din cap ca sa- i sugerezeă ţ c situa ia era aşa cum o vedeai şi el era conştient de acestă ţ lucru. Puteai s crezi astfel, c sesiza orice subtilitate. Dac aă ă ă

Page 109: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

citit cartea cutare? Evident! Ce p rere avea despre ea? Î i f ceaă ţ ă cu ochiul, adic bun carte, hoa , ai v zut? Alteori, misterios,ă ă ţă ă dup teze, celor nelinişti i, care îl întrebau cum rezolvase el, totă ţ aşa le f cea cu ochiul... Şi îşi înso ea ticul de un râs care parcă ţ ă le spunea: ştiu c sunte i proşti, dar nu v dispre uiesc, suntă ţ ă ţ b iat bun.ă

S-a dat jos din pat şi într-un minut am ieşit afar . Mergeaă agale, era vag adus de spate, şi c lca aşezat, cu pas mare. Nu l-ăam întrebat a cui era casa aceea pr p dit în care îl g seam şiă ă ă ă nici el nu mi-a spus. Avea aerul c m duce undeva. L-amă ă întrebat ce se aude cu şcoala noastr . A f cut un gest, adic ,ă ă ă ehe, mai e mult...

- Nu începem dup s rb tori?ă ă ă- La întâi februarie... Şi a schi at un surâs:ţ- Avem ce sta, zice, bine pentru cleioşi!... i-ai pus ocheŢ lari,

zice, trebuia s i-i pui mai de mult.ă ţ- De ce?- Credeai c nu vede toat lumea cum dormi la chimie? O să ă ă

r mâi corigent şi n-o s po i s - i iei capacitatea.ă ă ţ ă ţ- Nu numai la chimie dorm, ci şi la geologie, i-am r spuns.ă

Domnul Petricu are un glas care te vr jeşte, n-ai zice c voră ă -beşte despre roci, ci î i povesteşte un basm fantastic. N-aiţ v zut, am ad ugat, i se usuc şi lui limba în gur şi o scoateă ă ă ă afar s-o umezeasc ...ă ă

- E un profesor extraordinar! Şi chiar e fantastic ce spune el, rocile astea, cum s-au format ele...

Şi aici Dobrinescu se uit la mine, îmi f cu cu ochiul. Nu ştii,ă ă parc îmi spune, e interesant, dincolo de obliga ia de a înv a oă ţ ăţ materie. Am t cut. Nu sesizasem ce era pasionant în formareaă rocilor şi sim eam vaga superioritate a colegului meu, ca elevţ atent la cursuri, asupra mea care trebuia s fac un efort supremă ca s le urm resc. Nu era un tocilar, ne întrebam to i cândă ă ţ înv a, fiindc la medita ii îl vedeai stând mereu când în bancaăţ ă ţ unuia, când în a altuia.

- E istoria p mântului, zise el. Eu totdeauna am crezut c oă ă piatr e o piatra oarecare, continu el. Ei, piatra aia! exclam elă ă ă şi îmi f cu de trei ori cu ochiul.ă

- Ei, zic, ce poate s fie o piatr !?ă ăD du din cap în toate p r ile în ritmul paşilor lui largi şi nu-miă ă ţ

r spunse.ă- Dar tu stai prost şi la Iordache, zise el cu un glas din care

reieşea c era mare n zdr venie cu mine. Tu care ştii mai multă ă ă ă

Page 110: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

literatur decât to i din şcoal . De ce i-a dat trei la tez ?ă ţ ă ţ ăIordache se mai numea şi Vladimir Streinu. Publicase poezii

şi f cea şi critic literar prin reviste. Am râs când am auzit c îlă ă ă ă cheam Iordache, dar isc leşte altfel. De ce? Pe Racine îl chemaă ă R d cin , pe Corneille Cioar , La Fontaine Fântân , Boileauă ă ă ă ă Beap . Nume frumoase. Iordache ce cusur avea? Şi de ce Streiă -nu? De cine se sim ea strein? M pomenisem şi eu cu un treiţ ă f r s în eleg de ce chiar trei. L-am întrebat în clas , cu teza înă ă ă ţ ă mân , care era plin de creion roşu la fiecare virgul pe care oă ă ă pusesem în compozi ia mea, eterna compozi ie liber pe care oţ ţ ă dau la teze profesorii de limba român .ă

"Dumneata... dumneata... mi-a r spuns el clar şi afectată (afectare cu care se plimba şi printre rânduri, cu raglanul pe el şi se uita la noi f r s ne vad ), dumneata nu ştii s puiă ă ă ă ă virgulele..." "Virgulele sunt gesticula ia gândirii, i-am r spuns,ţ ă ştim asta de la Caragiale şi într-o compozi ie liber le pun undeţ ă cred eu ca e necesar..." "Iar eu, ca dasc l al dumitale, te prevină c le pui greşit din punct de vedere gramatical!" mi-a r spuns elă ă cu un dispre la fel de afectat ca şi întreaga lui persoan . Amţ ă t cut şi eu dispre uitor şi nici m car n-am vrut s -mi rev d tezaă ţ ă ă ă şi s m conving dac el sau eu aveam dreptate. P stram înă ă ă ă amintire neştears pre uirea profesorului meu de român Iustină ţ ă Salan iu, din Cristur-Odorhei, care îmi d duse totdeauna zece,ţ ă atât la astfel de teme libere cât şi la gramatic .ă

Între timp ieşisem cu Dobrinescu pe bulevard. Începuse sa se înnopteze. Paşii lui largi erau neşov itori.ă

- Unde mergem? l-am întrebat. Mi-a f cut un semn cu mâna:ă undeva!

- Domnul Iordache, zic, dac mai îmi d şi de-aici înainteă ă trei...

- Ei, da, ce puteam s -i fac? Dobrinescu era atent la altceva,ă îmi ar t cu mâna:ă ă

- Vezi ce e acolo?Era o cas plin de lume, în strad şi în curte. Vedeam acumă ă ă

bine de la distan . B trâni, copii cu capul gol, femei f r vârţă ă ă ă -st ... Ne apropiar m şi trecur m de acea curte.ă ă ă

- Legionarii, zise Dobrinescu, dau de mâncare la s raci... i-ă Ţar t şi ă Casa verde, dac vrei, mai adaug el.ă ă

Mi-a ar tat-o, dar în cea a serii nu mi-am putut da seama daă ţ -c era verde sau nu. Colegul meu îmi explic : fusese construită ă ă înainte de legionari, cu mâinile lor. În sfârşit îl v zui c se abateă ă din drum şi se urc în tramva- iul 6, înapoi spre oraş. L-am ură -

Page 111: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

mat. Nu mi-a spus nici acum unde mergem, avea în el sentimentul de şef (nu era el şef al clasei?) şi şefii nu se simt obliga i s spun ce-au în gând, trebuie s -i urmezi şi o s veziţ ă ă ă ă tu unde te duc.

Pân la capul liniei n-am mai vorbit. Acolo ne-am dat jos şiă am ieşit pe Brezoianu. În dreptul unei cl diri Dobrinescu se opriă şi îmi f cu semn cu capul: intrar m în untru. Totuşi citii afar oă ă ă ă plac pe care scria: ă Cantina refugia ilor ardeleni. ţ Intrar m într-oă sal mare şi într-adev r v zui oameni mul i la mese, mâncând.ă ă ă ţ "Ce caut Dobrinescu aici?" m-am mirat. La intrare, în stânga,ă lâng perete, o lad cu pâine, lâng lad o mas la care st teaă ă ă ă ă ă un domn, iar în stânga lui o marmit uriaş cu mâncare.ă ă înaintea noastr erau al ii care intraser ca şi noi, domnul leă ţ ă d dea câte o jum tate de pâine neagr , un castron, iar oă ă ă femeie în halat alb de lâng marmit le turna în el ciorb cuă ă ă polonicul. Dobrinescu îi şopti ceva omului de la mas . El nuă auzise nimic, dar d du din cap şi lu din lad pâine şi ne-oă ă ă întinsei în timp ce femeia ne umplea castroanele mi se f cuseă ruşine. Ce c utam noi acolo, s mânc m aceast pâine neagră ă ă ă ă a refugia ilor ardeleni? Aveam bani la mine, aş fi putut... Darţ era prea târziu, Dobrinescu o şi luase înainte şi se aşezase la mas . Mi-am spus c poate el e refugiat ardelean (de fapt nuă ă ştiam de unde e, crezusem c e bucureştean) şi n-am vrut s -lă ă jignesc, m-am aşezat şi eu în fa aţ lui şi am început s mânc m.ă ă Era varz cu carne, o por ie mare, iar pâinea, deşi neagr , eraă ţ ă proasp t .ă ă

- Tu eşti refugiat ardelean? l-am întrebat totuşi. Mi-a f cut cuă ochiul, cu un surâs senin: nu era, ei şi? Era orfan, el unde să m nânce? În fond cineva trebuia s aib grij şi de el, poateă ă ă ă chiar statul, adic cei care se ocupau de orfani, îl îndrumaseră ă aici. M-am uitat în jur. Erau numai b rba i, aproaă ţ pe to i tineri,ţ adic n-am v zut nici un moş printre ei. Erau bine îmbr ca i, dară ă ă ţ t cu i, absorbi i de clipa de fa , grea pentru ei, cu gândulă ţ ţ ţă poate mereu înapoi, acolo unde l saser casa p rină ă ă teasc , cuă p rin ii poate b trâni, care nu putuser suporta un reă ţ ă ă fugiu. Aveam s aflu mai târziu c era chiar aşa, cei mai mul iă ă ţ plecaser tinerii, cei f r familii proprii, care puteau s-o ia de laă ă ă cap mai uşor şi bineîn eles cei care, din multe pricini, se simţ -eau amenin a i sau iubitori înfoca i ai Ardealului lor pe care nuţ ţ ţ ţ

suportau s -l vad sfârtecat.ă ăŞi deodat unul dintre ei se ridic de la masa lui, se aşez laă ă ă

a noastr şi îmi şopti numele. Mi se întâmpla acest lucru des, euă

Page 112: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

s nu v d pe cineva pe care îl cunoşteam, dar s fiu apucat deă ă ă bra , oprit şi s recunosc un vechi prieten sau pe cineva înţ ă amintirea c ruia st ruiam eu mai mult decât el într-a mea. M-ă ăam uitat int la el şi a surâs cu chipul inundat de bucurieţ ă intens . ă

- Codrine, am strigat.L-am recunoscut dup aceast expresie a chipului s u înă ă ă

care bucuria de a tr i nu era umbrit decât la lec ii, acolo laă ă ţ Cristur-Odorhei, unde mi-era coleg de banc , şi când era ridicată în picioare de profesor şi pus s r spund . Era pierdut, ştia că ă ă ă nimeni nu mai poate s -i vie în ajutor, cum se întâmpla la teze,ă când îi strecuram repede pe sub banc r spunsul şi se salva cuă ă un veşnic şase. Ce era ciudat îns şi se mirau şi unii profesoriă de el era faptul c atunci când ştia, r spunsurile lui erauă ă sc p r toare: "De ce nu înve i Codrine, îl întrebau, de ce eştiă ă ă ţ leneş? Uite, acum ştii, unde- i umbl mintea la medita ii?" Undeţ ă ţ s -i umble? De la o banc la alta, stârnind râsete pe undeă ă trecea. Ce le povestea? Avea un puternic accent ardelenesc, şi în limbaj un argou de la el din sat, care nou , reg enilor, neă ăţ stârnea o veşnic încântare, mai ales când t ceam schimb deă ă înjur turi: el râă dea de-ale noastre, neîn elegându-le înc rc tura,ţ ă ă noi de-ale lui, tot aşa, fiindc ne sc pa semnifica ia. C lca-te-ară ă ţ ă vaca neagr ! Sau, bolândule! Ei şi?! Mare lucru s te calce oă ă vac , fie ea şi neagr ... Cât despre "bolând" putea s -mi spună ă ă ă mult şi bine, d deam din umeri. Iar când eu, furios, îi spuneam:ă f... în... pe m -ta!, îi sticleau ochii de veselie, nu în elegeaă ţ nimic, adic s -l ă ă eu pe el, pricepea şi îl amuza, dar a doua parte a înjur turii, m -sa adic , ce rol mai avea? Dup un timp deveniă ă ă ă curios de lecturile mele şi îi povestii c ei, ardelenii, d duseră ă ă mari scriitori. Îi cunoştea? Nici pomeneal , dar curând începuă s -i citeasc , s -şi dea şi el seama de ce st team eu cu astfelă ă ă ă de c r i în loc s ies duminicile în oraş cum f ceau to i şi s mă ţ ă ă ţ ă ă laud pe urm c am f cut cunoştin a cut rei fete... Literatura îiă ă ă ţ ă pl cu, dar f r s -l pasioneze, nu-i schimb firea, tot Codrin era,ă ă ă ă ă şi sunau neverosimil în limbajul lui nume de scriitori, am nunteă din biografia lor, chiar idei despre opere şi c r i. Am întâlnit şiă ţ mai târziu acest fenomen, care e caracteristic pentru unii cititori, acela de a lua fic iunea drept fapt real, cum o luaţ Codrin, şi la persoane culte şi mature, care nu re ineau de pildţ ă adev rata dram s zicem a lui Ivan Ilici, ci faptul c nu se ştiaă ă ă ă de ce murise, ce avusese el adic , de fapt, acolo în dreapta,ă lucrul acela pe care nici doctorii nu-l ştiau. Cât despre rest, hm!

Page 113: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

S-a îmboln vit omul şi a muă rit... Asta o s ni se întâmple la to iă ţ şi nu scrie nic ieri c o s-o p im chiar ca Ivan Ilici.ă ă ăţ

Am pus mâna pe um rul lui şi l-am zgâl âit de bucuria reveă ţ -derii.

- Codrine, ce faci tu aici?- Bine, tu ce faci? În ultimul an, 39, îmi petrecusem vacan a de Cr ciun la el.ţ ă

Scrisese acas din timp şi p rin ii lui îi r spunseser c da, mă ă ţ ă ă ă ă puteau primi, dac eram aşa de s rac şi n-aveam bani de trenă ă s m duc acas . Cum s nu, bucuroşi, dac era vorba deă ă ă ă ă colegul lui de banc şi, care îl ajuta la lec ii. Taic -s u a venit cuă ţ ă ă sania şi ne-a luat şi am mers o zi întreag pân am ajuns înă ă satul lui. Ce c l torie! Sate de mocani, pe care îi cunoşteam dină ă drumul la Câmpu-Lung, dar şi de secui, cum îmi spunea Codrin, pentru care aveam simpatie, nu în elesesem de ce Mihaiţ Viteazul pusese s li se taie capetele celor trei omorâtori secuiă ai lui Bathory, şi de ce domnitorul nostru fusese atât de cutremurat când îşi v zuse duşmanul ucis: s racul pop !ă ă ă Cavalerismul acesta avea s -l coste via a. F ceau istorie întreă ţ ă ei, el, Bathory, Rudolf, Basta şi nu le pl cea când al ii, nu deă ţ dragul unei recompense, veneau şi aduceau capul duşmanului pe tipsie!... De ce? Se gândeau cumva c puteau avea aceeaşiă soart dac l sau frâu liber popula iilor lipite de p mânt cuă ă ă ţ ă tendin ele lui obscure? S racul pop ! De ce s rac? Adic cum,ţ ă ă ă ă de ce trebuia s -i fie mil de el? Din contra, eu i-aş fi r spl tită ă ă ă pe acei secui, care ştiau ei ce f cuser , şi nu s dau ordin să ă ă ă fie... Hop! Sania se opri şi urm o foial . Am intrat în cas , amă ă ă ajuns...

Codrin avea o sor de o frumuse e deosebit , fa b laie, cuă ţ ă ţă ă p rul galben... De revelion o r sucea un fl c u în învârtite ameă ă ă ă -itoare... St tea parc pe loc şi ai fi zis c doar ea juca. Fusteleţ ă ă ă

ei zburau în aer, picioarele acestei cosânzene i se dezveleau pân sus. Pân la revelion am crezut c e inocent , de vârstaă ă ă ă mea, şi c şi ea se îndr - gostise de mine, fiindc îmi spuneaă ă ă "domnişorule" şi avea grij s nu m simt printre streini, îmiă ă ă f cea patul, îmi punea mâncare în farfurie... Ca s-o v d la joc,ă ă luat de acel fl c u cu cizme bine lustruite peste cioarecii luiă ă ă strânşi pe pulpe, (m întrebam cum dracu îi tr gea pe picioare)ă ă mândru, cum s nu, blond ca şi ea, cu tundr sur , ce s maiă ă ă ă vorbim. Se inea de el r pit , pierdut în vârtejul dansului, preaţ ă ă ă strâns lipit de el şi cu o expresie de beatitudine pe chipul eiă feciorelnic. "Se m rit cu el, e cel mai bogat din sat", mi-a şoptită ă

Page 114: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Codrin în seara aceea ca şi când ar fi ghicit ce sim eam şi s -miţ ă iau, deci, gândul de la ea. "Cum, am zis, aşa mic ?" "Aşa!" Cândă via a îi st tea înainte ca un vis, ea înc de la şaiţ ă ă sprezece ani, să înceap s tr iasc şi s spulbere minunea, tineă ă ă ă ă re ea ei de fat !ţ ă B rbat, pe urm copii şi gata, asta era totul?ă ă

Codrin era înalt şi mi se p rea c în cele şase luni de când neă ă desp r isem chipul lui de ardelean spelb îşi pierduse tr s turileă ţ ă ă de adolescent; ar ta acum ca un fl c u hot rât, cu privireaă ă ă ă stabil (nu-i mai jucau ochii ca înainte) şi nici nu mai ar ta aşaă ă gras la fa , cu obrajii prea albi şi care îi cam înghesuiau nasulţă mic, dându-i acea expresie de veselie nemotivat , dar care eraă şi contagioas : stârnea simpatie... I-am spus lui Dobrinescu:ă

- Un normalist din Cristur, face i cunoştin ... Şi tu, amţ ţă continuat eu apoi, Codrine, ai plecat singur sau cu p rin i cuă ţ tot?

- Nu, am plecat to i, p rin ii sunt la Braşov.ţ ă ţ- Şi sora ta, ce face?- Ea a r mas.ă- S-a m ritat, atunci, cu b iatu- la?ă ă ă- Da, s-a m ritat, au r mas în casa noastr .ă ă ă- Şi voi de ce a i plecat?ţCodrin îşi puse coatele pe mas şi m privi int câteva clipeă ă ţ ă

lungi. Privirea îi sticlea, ai fi zis c îşi frâna cu greu o veselie,ă bucuria aceea a lui de a tr i care în fa a mea îl st pânea ca maiă ţ ă înainte. Şi astfel, în aceast stare de spirit, îmi spuse c înainteă ă de primul r zboi bunicul lui, preot în sat, a p it ceva... au intrată ăţ în ograda lui unguri c l ri, au pus mâna pe el, au tras butuculă ă de t iat lemne în mijlocul b t turii, l-au pus cu gâtul pe el şi (şiă ă ă aici Codrin scoase un scurt şuierat) i-au t iat gâtul cu securea.ă Tata era de fa .ţă

Codrin t cu, dar nu v zui nici o tres rire pe chipul sau alb.ă ă ă- Şi din pricina asta a i fugit? am zis eu. ţ- Nu! - Atunci de ce?- Dup r zboi tata era sanitar în mai multe sate de prină ă

preajm . Şi într-o zi a v zut pe unul din ia c l ri care îl inuseă ă ă ă ă ţ ră pe bunicul cu capul pe butuc. S-a întors în sat, a vorbit cu al iţ oameni şi l-au pândit pe- la când se întorcea cu c ru a de laă ă ţ oraş. L-au dat jos, l-au legat şi au trecut cu c ru a de dou oriă ţ ă peste el.

- Dar ce-au avut ia c l ri cu bunicul?ă ă ă- Ce-au avut? I-au cerut s vorbeasc ungureşte în biseric şiă ă ă

Page 115: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

la şcoal . Şi el n-a vrut.ăIar şi s-a l sat o t cere. În acest timp ultimii refugia iă ă ă ţ

treceau prin fa a acelui domn, îşi luau pâinea şi ciorba şi seţ aşezau pe la mese. Sala se golise. Nu ştiam nimic despre aceste realit i crunte ale trecutului Transilvaniei. Citisem ăţ Mara de Slavici, şi alte povestiri şi nu mi-aminteam de nimic asem n tor. Martiriul lui Horia, Cloşca şi Crişan era legat înă ă mintea mea de revolta lor eşuat , dar un simplu preot de sat...ă Un preot avea şi Rebreanu în Ion, pe Belciug, c ruia i se ceruseă de c tre inspector s preă ă dea în şcoal limba maghiar , dară ă refuzase, şi nu p ise nimic.ăţ

- Codrine, zic, m rturia lui Rebreanu, în ă Ion, e c rela iileă ţ dintre români şi maghiari erau destul de paşnice. Herdelea cel tân r vorbea bine ungureşte, iar taic -s u, care era dasc l înă ă ă ă sat, alearg la un moment dat în toate p r ile şi faceă ă ţ propagand electoral în favoarea deputatului maghiar. Nu maiă ă spun c la petrecerea care urmeaz dup alegeri, un p durară ă ă ă ungur (parc aşa ştiu, c era p durar) strig ridicând paharul:ă ă ă ă tr iasc româă ă nii.

- Aşa e la Rebreanu, r spunse Codrin. În realitate a fostă altfel.

- Bine, zic, dar nu ii minte c la Cristur aveam doi unguriţ ă colegi gemeni Ugon Ferenc şi Ugon Francisc şi în celelalte clase tot aşa şi ne în elegeam bine?ţ

- Aşa este, zise Codrin. În armat tata ne povestea c laă ă examenul de sergen i era printre ei şi un ungur şi ofi erul, cândţ ţ s-a dat proba scris , s-a oprit şi s-a uitat s vad ce scrie la şiă ă ă ă i-a spus, dup ce a citit, b tându-l pe um r: "Boanghin ai fost,ă ă ă boanghin ai r mas". Dar tot l-au f cut sergent, fiindc nu ştia elă ă ă bine limba noastr , dar era ostaş în armata român , prieten cuă ă tata, cu toate c tata nu uita ce i se întâmplase bunicului...ă Rebreanu ştia şi el perfect ungureşte, fusese ofi er în imperiu,ţ ca şi frati-s u, care a fost spânzurat... Nu uita c Apostol Bologaă ă se angajeaz voluntar şi abia pe frontul românesc îşi aduceă aminte c e pus s trag în fra ii s i.ă ă ă ţ ă

- Ce vrei s spui, Codrine?ăDobrinescu ne asculta, curios. Codrin surâse şi o lumin biă -

zara ap ru, involuntar, pe chipul s u. Ar fi vrut s -mi r spund ,ă ă ă ă ă dar nu mai putea. Nici el nu ştia ce vrusese s spun . Desigur,ă ă c toate acestea ar fi trebuit s înceteze? C dac ar fi fostă ă ă ă dup noi, cei mai tineri, chiar aşa s-ar fi şi întâmplat? Dar iat ,ă ă trebuiser s fug , era limpede, omorurile nu se uitau şi acum,ă ă ă

Page 116: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

când Ardealul era ciopâr it, putea fi ciopâr it şi taic -s u.ţ ţ ă ă- Vreau s spun, zise Codrin, c totuşi Rebreanu s-a întors laă ă

patria mum , dar c , dac imperiul nu s-ar fi pr buşit... Cineă ă ă ă ştie? Ar fi r mas ofi er la Budapesta şi ar fi ajuns chiar s facă ţ ă ă literatur în ungureşte, el, român... M rturia lui, în care tu teă ă încrezi... am aflat acum c to i românii sunt sili i s adopte nuă ţ ţ ă -me ungureşti...

Revenea la realit ile lui crunte.ăţ- Nu putem face nici o presupunere despre soarta cuiva, i-am

r spuns. Dovad c frati-s u, un om mult mai slab, a preferată ă ă ă spânzur toarea... Iar m rturia lui din ă ă Ion pledeaz pentru în eă ţ -legere...

- Da, ştiu, e frumos, dar... Codrin se poticni. \

- Vreau s spun, relu el, c Ardealul e al nostru. Şi c eă ă ă ă pres rat de martiri, de care voi, reg enii, nu şti i nimic.ă ăţ ţ

- Afl m de la voi, i-am r spuns. Povesti i-ne!ă ă ţ- Asta şi facem! Tata, la Braşov, s-a dus la un ziar şi a scris.- Bine, Codrine şi tu ce faci în Bucureşti?- Sunt pedagog într-un internat.Nu l-am întrebat unde. Ştiam c îl puteam g si acolo seara laă ă

cantin ... Ne-am desp r it, ne-am spus la revedere şi am plecat.ă ă ţ Am revenit, câteva zile mai târziu, s -l rev d, dar nici atunci şiă ă nici în zilele urm toare n-am dat de el. Plecase la Braşov, după ă taic -s u? Sau câştiga destul de bine şi renun ase la cantin ?ă ă ţ ă Îmi aminteam, atunci la Sinaia, c anul trecut d duse el deă ă adresa mea şi primisem o scrisoare s viu s -l vizitez la Cristur,ă ă unde era înv tor. M-am dus, prins de nostalgie, s rev d oraăţă ă ă -şul în care petrecusem doi ani din via a mea. M-a primit într-oţ cas nu prea grozav pentru un înv tor, un fel de colib laă ă ăţă ă marginea oraşului plin în interior de icoane pe sticl ca un paă ă -raclis şi singur cuc; neînsurat, am în eles. M-a l sat singur câtvaţ ă timp, scuzându-se, spunându-mi c se întoarce repede şi m-aă g sit amor it pe pat, cu gândurile împr ştiate, între somn şi veă ţ ă -ghe. Venise înso it de cinci-şase inşi şi am în eles c era un eveţ ţ ă -niment sosirea mea acolo. A început s se agite, s aduc sandă ă ă -viciuri şi sticle de pe undeva din curte, am început s mânc mă ă şi s bem şi încetul cu încetul m-am pomenit luat la întreb ri...ă ă Ce era la Bucureşti, ce se întâmpla? Ce s se întâmple, le-amă r să puns, nimic deosebit... Cum nimic, când a c zut P tr şcanu,ă ă ă care a spus la Cluj c ... L-au arestat, ce i-au f cut? Nu ştiam... Şiă ă au început, pe şoptite, dest inuirile... C aici unii unguri seă ă

Page 117: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

purtau ca şi când nu Ardealul s-ar fi întors în grani ele lui fiţ reşti, ci dimpotriv . C aproape nu se putea vorbi româneşte înă ă restaurante, în magazine, la pâine, la poşt ... C tat l lui, al luiă ă ă Codrin, era arestat pentru activitatea lui din timpul r zboiului,ă de la Braşov, acuzat de şovinism, el care militase doar pentru alipirea Ardealului şi nimic altceva. "Sunt evenimente nefireşti, le-am r spuns. Nu pot s cred c , dac sunt adev rate toateă ă ă ă ă acestea, vor dura." Aveam o îndoial : cum s fie arestat un omă ă care dorise întoarcerea acelei p r i din Ardeal la patria-mum ?ă ţ ă Nu puteam s cred, totuşi, de ce mi-ar fi spus ei un lucru careă nu era adev rat? În acelaşi timp sim eam c m sufoc,ă ţ ă ă sentimentele lor m ap sau, nu ştiam ce s le r spund şi în plusă ă ă ă m enerva acel du-te vino al lui Codrin undeva în curte. "Undeă se tot duce?" i-am întrebat pe ceilal i. Unul din ei mi-a r spuns.ţ ă într-o alt od i era nevast -sa. De-acolo adusese tot ceea ceă ă ţă ă pusese pe mas . "Şi de ce nu vine şi ea încoace?!" am spus euă nedumerit. "E unguroaic , mi s-a r spuns, şi nu vrea ca ea să ă ă aud tot ce discut m noi!", "Dar ştie ce se discut ?"ă ă ă "Bineîn eles c ştie, adic b nuieşte." "Şi tr ieşte mai departeţ ă ă ă ă cu Codrin?" "Tr ieşte,ă e îns rcinat , or s aib şi un copil." "Şiă ă ă ă ce limb vorbesc ei împreun ?" "Româneşte!" "Şi, tat l arestată ă ă ştie?" Nu mai mi-au r spuns. "Şi ce s în eleg eu din asta?" amă ă ţ întrebat mai departe, iritat. Nu mai ştiam ce s spun, am plecată seara şi Codrin n-a zis nimic, nici eu nu i-am pomenit c ştiamă cu cine e însurat şi nici el n-a insistat s mai r mân. Pe enigmaă ă acelei vizite, gândul îmi st ruia la Sinaia: Ce-o mai fi f cândă ă Codrin? O li sc pat taic -s u? I-o fi n scut nevasta? Ce limbă ă ă ă ă avea s vorbeasc noul n scut?...ă ă ă

... De la cantina refugia ilor ardeleni l-am urmat la ieşire peţ Dobrinescu. F r şov ire, m ducea iar undeva. Nu, nic ieri,ă ă ă ă ă înapoi la tramvaiul 6. Iar la coborâre, în D m roaia, nici o sură ă -priz : la el acas . Zic:ă ă

- Hai s lu m şi noi un chil de vin, e revelionul, s ciocnim şiă ă ă noi un pahar...

- Cum s nu, zice, dar eu n-am un leu.ă- Am eu, i-am r spuns.ăŞi am intrat într-un magazin de vinuri, am cump rat o sticlă ă

şi am ajuns în d r p nata lui odaie.ă ă ăNumai c pe mine m-a apucat deodat frigul şi au început,ă ă

cu paltonul pe mine, s -mi cl n ne din ii. Afar era mai caldă ă ţă ţ ă decât acolo. I-am spus c nu pot s stau, s mergem la mine,ă ă ă unde e calorifer, sunt singur, poate s doarm la c ldur , de ceă ă ă ă

Page 118: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

s st m acolo s înghe m?ă ă ă ţă- Nu înghe m, zice, fac eu cald... Dar cu ce? N-avea unţă

lemn...- N-are rost, hai la mine, i-am spus.- Nu, de ce, st m aici, e bine aici, ne b g m sub plapum .ă ă ă ă- Nu m bag în nici o plapum .ă ăDârdâiam. Preocupat, vesel, înc p ânat, f cându-mi cuă ăţ ă

ochiul, a ieşit afar şi s-a întors cu nişte surcele.ă- Punem dulapul pe foc, zice.- Care dulap?M uit şi v d la lumina chioar a l mpii într-adev r un dulapă ă ă ă ă

cenuşiu, destul de mare, aşezat într-un col .ţ- De ce s strici dulapul? zic, hai la mine.ăNici nu m-auzea. A pus mâna pe-un topot şi s-a apucat de

treab . Dulapul sfârtecat f cea un zgomot groaznic. Dobrinescuă ă era din ce în ce mai vesel. În curând focul începu s ardă ă trosnind în sob şi odaia se înc lzi. M dezbr cai de palton.ă ă ă ă Râdeam amândoi. Destupar m sticla vârând dopul în untru şiă ă ciocnir m, el cu o ceaşc , eu cu singurul pahar pe care îl avea.ă ă

- Nici eu nu mai stau la şcoal dup ce îmi iau capacitatea, îlă ă aud c zice.ă

Deci nici el? Nu spusesem nim nui c acel an era pentruă ă mine ultimul. Dar gândurile se ghicesc. Indolen a mea în clas ,ţ ă ce putea s însemne decât c gândurile îmi zburau în altă ă ă parte?

- Şi ce-ai s te faci? îl întreb.ă- V d eu, zice.ăNe-am urat noroc, succes... Şi am b ut din nou, înseta i deă ţ

gustul vinului şi surprinşi de ame eala care ni se şi urcase la capţ şi ne lic rea în priviri.ă

- Hai s fugim, zise el pe neaşteptate.ăŞi în clipa urm toare îşi îndulci gândul, f cându-mi cu ochiul,ă ă

adic fugim, ce! Cine ne opreşte, nu suntem noi mari, nu ştimă noi destul carte, nu suntem liberi? M apuc râsul. El,ă ă ă cumintele Dobrinescu, şeful clasei, cu burs înc patru ani,ă ă ieşea sigur înv tor... Ce-l apucase?ăţă

- Fugim în ari str ine, relu el cu o sticlire stranie în ochi,ţ ă ă dar cu un glas domol, gospod resc. Pâş, pâş, şi...ă

Şi ar t cu mâna în dep rt rile închipuirii. elul prea sigur ală ă ă ă Ţ vie ii sale nu-i mai pl cea, b nuia, intuia poate c destinul meuţ ă ă ă avea s fie mai aventuros şi m invidia? Râsul meu triumf toră ă ă i-o confirma, se d duse de gol, dar era al turi de mine, nu aveaă ă

Page 119: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

în firea lui nimic obtuz sau ranchiunos.- Bine, zic, hai s fugim!ă- Clar!... Ne facem marinari. Sau mergem pe jos, ca Mihai

Tican Rumano... Dar pe ap e mult mai... S str ba i oceanul caă ă ă ţ Cristofor Columb... Descoperim noi ceva... mai sunt insule. Îi supunem pe b ştinaşi... Ştii c un român a fost rege undeva înă ă America de Sud?...".

Şi îmi f cu cu ochiul; ei, rege, ce, e r u?... De unde s ştimă ă ă ce e simplu gând sau aspira ie secret în sufletul unui adolesţ ă -cent? Câte nu s-au v zut? Şi pe acest dubiu pe care Dobrinescuă îl exprima cu egal m sur , râsul meu se transform în zbiereteă ă ă ă şi Dobrinescu în sfârşit zâmbi şi el cu tot chipul. B ur m ce maiă ă era în sticl şi ne dezbr car m. Mie mi se f cuse somn, dar elă ă ă ă continua s -mi vorbeasc insistent. Nu mai ştiam ce spune, dină ă când în când doar tres ream, morm iam... da, da, cum s nu...ă ă ă sigur... aşa o s facem... începând chiar de mâine... domnulă Lasc r... domnul Iordache... Mihai Tican Rumano... Racoviă ....ţă banchize, pân nu mai auzii nimic şi c zui într-un somn agitat.ă ă

Dobrinescu mi-a spus diminea a c de vreo dou ori amţ ă ă trântit plapuma pe jos.

- P i dac visam! i-am r spuns. Tu eşti de vin , c vrei s fiiă ă ă ă ă ă rege.

Banii da i de tat l meu erau pentru taxe. Dar nici nu m gânţ ă ă -deam s-o fac. ÎI întrebai pe Nil care se întorsese de la nevast -ă ăsa, dac puteam, cu o mie de lei, s -mi cump r un costum deă ă ă haine, o c maş mai bun şi o pereche de pantofi. Nil seă ă ă ă gândi.

- Hai cu mine s c ut m, zise.ă ă ăÎn drum ne oprir m şi ne uitar m într-o vitrin , adic eu mă ă ă ă ă

oprii, Nil m l s s m uit, cu mâinile în buzunare şi cu ună ă ă ă ă ă surâs de îng duin pe buze.ă ţă

- Nu de-aici, îmi spuse, de-aici nici un pantalon nu po i s - iţ ă ţ iai cu o mie de lei. O pereche de pantofi cost şase sute, tu vreiă şi c maş !... Hm!... Hî...ă ă

Râdea de mine, dar totuşi avea el ceva în cap, dac o poră -nise... Str b tur m marele bulevard pân la pia a Br tianu, cuă ă ă ă ţ ă statuia pe care o ocoleau tramvaiele şi intrar m spre Sfântulă Gheorghe. Acolo Nil o lu la stânga şi curând d dur m de nişă ă ă ă te str zi pline de pr v lii deschise şi lume care forfotea; parc eraă ă ă ă un bâlci.

- Ce e aici? îl întrebai.

Page 120: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Taica Laz r, zise el.ăA, Taica Laz r, cum s nu, auzisem, da, aşa era, aici totul eraă ă

ieftin, pân şi în sat era cunoscut aceast strad . Ne opriă ă ă ă sem nehot râ i. În care pr v lie s intr m? Şi atunci din uşa uneiaă ţ ă ă ă ă mai apropiat se desprinse un om, veni drept spre noi şi îmiă şopti mie la ureche.

- Domnu, am un costum de haine special pentru dumneata! Am tres rit! De unde dracu ştiuse c chiar un costum' deă ă haine c utam? M uitai la Nil , care l sase capul în jos.ă ă ă ă

- P i n-are nevoie numai de costum, murmur el, vrea şi oă ă c maş şi o pereche de pantofi.ă ă

- Am şi pantofi şi c m şi, zise individul. Intra i, veni i cuă ă ţ ţ mine.

Am intrat în pr v lie, care într-adev r era în esat cu deă ă ă ţ ă toate şi omul lu de pe o vergea un costum gri, unde erauă înşirate cu zecile şi mi-l ar t .ă ă

- Special pentru domnul, zise el, încerca i-l.ţM vârî undeva în spate, m dezbr cai şi îl încercai, cu că ă ă ă-

maş nou . Era perfect! îmi aduse şi o pereche de pantofi, careă ă nu erau chiar noi, dar nici toci i şi m uitai în oglind . Ei, aşa da!ţ ă ă Îmi legai la gât şi o cravat , pe care negustorul îmi spusese că ă mi-o d pe deasupra, nu intra în cost şi m întorsei s m vadă ă ă ă ă Nil .ă

- Un domn elegant! exclam individul, astea cu care a iă ţ venit pute i s le arunca i, domnul e student, dac nu m înşel,ţ ă ţ ă ă nu se face ca un student s poarte asemenea...ă

- Şi cât cost , murmur Nil îndoit.ă ă ăŞtia el c aici e ieftin, dar nici pe degeaba nu i le d deaă ţ ă

nimeni, or o mie de lei... Negustorul f cu un gest: cât poate să ă coste? O nimica toat .ă

- Facem o reducere pentru un student, zise el. Ştim noi că studen ii o duc greu, dar trebuie s fie şi ei îmbr ca i bine, seţ ă ă ţ întâlnesc cu studentele, ies la plimbare... Am şi palton... Spe-cial. la nu e palton pe care îl ave i, nici nu pot s spun ce e,Ă ţ ă manta, dulam r neasc , scurteic ... Seam n cu o scurteică ţă ă ă ă ă ă ă de muiere...

Nil rânji. Aşa era. Totuşi se opuse:ă- Palton, nu, vine prim vara... Şi pân' la anu....ă - Bine, conveni individul, şi puse paltonul la loc. - Cât zici c cost ? şopti Nil .ă ă ă - A, exclam negustorul ca şi când ar fi crezut c spuseseă ă

lucrul acela lipsit de importan , pre ul adic ; patru mii de lei!ţă ţ ă

Page 121: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

se mir el însuşi de cât de ieftin era.ă Nil îşi încre i fruntea. Eu sim ii c trebuie s m întorc laă ţ ţ ă ă ă

vechiul meu costum pe care cu adev rat m gândisem o clipă ă ă c trebuie s -l arunc. Chiar dac ne tocmeam, cât putea să ă ă ă lase? O mie, chiar dou , şi? De unde luam mia cealalt ? Nil seă ă ă gândea. Se uit la mine.ă

- Spune-i, zise, câ i bani ai. Şi dac nu vrea, mergem în altţ ă ă parte.

- N-am decât o mie de Ici, spusei eu.Negustorul începu s râd şi s enumere... costum special,ă ă ă

pantofi, c maş , cravata o l sa deoparte... începui şi eu s râd.ă ă ă ă M aşezai pe scaun s m descal . Dar observasem c de câtă ă ă ţ ă timp st team noi acolo nu mai intrase nici un client, deşi mişuă -nau cu sutele pe-afar . Sigur, ne ducem la altul, g sim noi...ă ă

- Da i dou mii de lei şi gata, zise individul. Nu câştig nimic,ţ ă dar poate dac v fac cadoul sta, o s am şi eu noroc cu altulă ă ă ă care are mai mul i bani.ţ

Nil d du din cap împov rat:ă ă ă- De unde, rânji el blând, dac n-are decât o mie?ă- Bine, se hot rî brusc negustorul. Scoate i mia şi s -l purta iă ţ ă ţ

s n tos.ă ăŞtia, din experien a lui de negustor, cine şi câ i bani are înţ ţ

buzunar. Iar o vânzare era mai bun decât nimic. I-am pl tit şiă ă am vrut s plec. Nil îns m-a oprit s iau şi hainele vechi, suntă ă ă ă bune, zise el, de tocit pe banc la şcoal , Pe-astea noi s le ină ă ă ţ şi eu de sus, adic de s rb toare.ă ă ă

Avea dreptate. Cine ştie când aveau s -mi pice nişte bani...ă Şi atunci mi-am adus aminte de ghicitul ig ncii lui Ilie: un darţ ă de bani... Da, iat , fusese... Şi drumul pesemne era cel f cut deă ă mine acas ... Nil , încântat, şi ca s s rb torim evenimentul,ă ă ă ă ă m duse într-o bodeg . Cerur m bere şi debre ini calzi, cuă ă ă ţ muştar.

- De fapt cât costa ce-am luat? îl întrebai curios.- La Taica Laz r cam atât cost , zise el. D -i nabii, ad ug , leă ă ă ă ă

iau şi ei de ocazie. Şi puse mâna şi-mi pip i stofa. D du din cap:ă ă E cam sub ire, dar e bun .ţ ă

- Tu cât ai dat pe-al t u? Tot de la Taica Laz r l-ai luat?ă ăAl lui era mai frumos, culoare bej, parc mai bine croit, cuă

altfel de nasturi... îmi spuse c nu, l-a cump rat de la un magaă ă -zin, de la Şerg, astea de la Taica Laz r nu prea in, c nu ştii câtă ţ ă au fost purtate... A luat unul odat , tot aşa, ieftin şi dup câtevaă ă luni i s-au rupt pantalonii în cur...

Page 122: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- P i atunci, zic, pe mine de ce m-ai l sat s -l iau pe- sta?ă ă ă ă Dac mi se rup şi mie?ă

- Fii şi tu cu grij ... Poate nu se rup, c nu ştii care e mai nouă ă şi care e mai vechi. La noroc!

Ciocnir m halbele şi b ur m.ă ă ă- Ce înseamn ocazie, îl întrebai. Adic de unde le iau?ă ă- D -i nabii, zise, toate sunt de furat. Vin ho ii, sparg o casă ţ ă

şi pe urm le vând aici pe câteva sute de lei.ă- Şi ia de la care se fur nu pot veni aici s le recunoasc ?ă ă ă ă- Nu, c le schimb , le mai vopsesc, ştiu ei ce s le fac ... Nuă ă ă ă

le scot repede la vânzare, pân uit p gubaşul. De-aia le vândă ă ă ieftin, fiindc nici ho ul nu se tocmeşte. Crezi c i-l vină ţ ă ţ dea el cu o mie de lei dac nu-i convenea?ă

- Şi poli ia, zic, nu poate s -i prind ?ţ ă ă- Poli ia nu se bag , le d şi lor o parte din bani ca s -i lase înţ ă ă ă

pace.Interesante lucruri, secretele Bucureştiului, gândeam eu

naiv. Nil trebuie s ştie multe.ă ă- Ascult Nil , zic, tu de ce nu te-ai f cut legionar?ă ă ăSe uit la mine surprins şi deodat întunecat. Înghi i ce maiă ă ţ

avea din debre in şi murmur stingherit:ţ ă- M nânc acolo şi nu mai vorbi prostii.ă ăTotuşi se gândea la ceva. Îşi l s fruntea în jos şi şopti:ă ă- ştia omoar lumea!... Într-o zi au venit şi au luat un jidanĂ ă

de la noi din bloc, un doctor... I-au luat apartamentul. Cic l-ar fiă omorât acolo la puşc rie... Barmanul de vizavi, un prieten de-ală meu, povestea c un prieten al patronului, tot jidan, cu ună magazin mare, au intrat peste el în birou şi cu pistoalele în mână l-au silit s isc leasc un act c le-a vândut lor magazinulă ă ă ă cu tot ce era în el...

- Şi?- Şi l-au dat afar . Dac nu isc lea, îl împuşcau... Nu stau eiă ă ă

mult, mai ad ug el cu o mohorât convingere, nu neatins deă ă ă ă îndoieli: şi dac totuşi st teau? Cine s -i goneasc ? Lumea îşiă ă ă ă vedea de treab , umbla pe str zi, prin magazine, prin tramvaă ă -ie... Sau st teau prin ber rii ca noi şi beau bere. Ce-o s se înă ă ă -tâmple? Cum o s tr im? Ce-or s fac legionarii?ă ă ă ă

Nil relu dup o lung t cere.ă ă ă ă ă- S taci din gur , nu mai vorbi de lucrurile astea...ă ăŞi t cu el însuşi, gânditor şi posomorât. Avea grij de mineă ă

s nu vorbesc cu cineva. T cerea lui era liniştit şi în adâncurileă ă ă ei z cea o neclintit convingere.ă ă

Page 123: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Cine face r u unora, n-o s fac şi altora? murmur el.ă ă ă ă

Anticarul meu îmi d du un ă R zboi şi Paceă în dou volume,ă pline de chenare şi prin i desena i în câteva linii şi prin ese careţ ţ ţ sem nau unele cu altele, b gate în text, cu un Napoleon strivită ă de p l rie... Abia citeam un capitol, c se termina f r în eles,ă ă ă ă ă ţ aruncându-m în altul pe care îndat ce începeam s -lă ă ă descifrez., ap tea o liter mare înflorat şi o prin esă ă ă ţ ă necunoscut intra în scen ... ă ă mon cher prince... Austerlitz... drapelul... împ ratul Alexandru... Kutuzov... Nataşa... Nuă în elegeam nimic... Nuţ mele de Tolstoi pe copert îmi aminteaă de un om cu barb , deă spre care ştiam c fusese conte... Ună scriitor e un scriitor, nu conte... For a de crea ie nu st în titluri,ţ ţ ă Victor Hugo n-a fost nici duce, nici marchiz. Jean Valjean nu e prin , iar Cozeta nu e duces ... Prin esa Maria avea moşii, nu-şiţ ă ţ smulgea din ii din gura şi nu-şi t ia p rul ca s poat trimiteţ ă ă ă ă bani mizerabilului Thenardier. Nici un Javert nu st tea în spateleă grasului. Bezuhov, care venea şi el la Borodino ca un tâmpit şi îi încurca prin prezen a lui pe tunarii care luptau şi mureau eroicţ pe o colin , alungându-l cu blânde e: "Boierule, nu e de tineă ţ aici, pleac ..." (O edi ie a unei capodopere din care se taie halciă ţ întregi e o infamie; ca şi când ai stoarce-o de via a ei secret şiţ ă ai prezenta apoi cititorului un cadavru; întâlnirea mea adev rat cu Tolstoi avea s se petreac mai târziu şi suflulă ă ă ă epopeic din R zboi şi Pace ă s -mi aminteasc de Homer; câtă ă despre Moartea lui Ivan Ilici, cu acel lucru din dreapta corpului s u pe care îl c p tase în urma unei lovituri de un scaun şi careă ă ă avea s -i pricinuiasc o moarte lent înso it de groazniceă ă ă ţ ă chinuri morale, aceste chinuri aveau s mi se transmit şi mieă ă vreme îndelungat , şi mie mi se p rea c tr iam ca Ivan Ilici şiă ă ă ă eram însp imântat; cum tr im,ă ă unde e lumina vie ii pe care Ivanţ Ilici o descoper abia când e vârât în sacul mor ii?; imagineă ţ teribil , moartea ca şi când ai intra cu capul în jos într-un sac, înă care nu vrei s intri, dar eşti împins; prin eliminarea savant aă ă detaliilor unei vie i meschine, dar care sem na cu a tuturorţ ă oamenilor, Tolstoi îşi împingea eroul spre tragedie cu vigoarea unei fatalit i inexorabile; nicioăţ dat n-aveam sa citesc ceva maiă zguduitor.)

M enerva şi un zgomot care se auzea prin mica fereastr aă ă camerei lui Nil . Ta-ta-ta-tal Apoi t cere şi pe urm iar: ta-ta-ta-ă ă ăta... Am l sat cartea şi am deschis geamul. Marele oraş resă pira calm, sub un soare si o lumin rece, vedeam cerul senin,ă

Page 124: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

sp l cit, pu in înce oşat de frigul iernii. Al turi ruinele unui blocă ă ţ ţ ă care se pr buşise din temelii de cutremurul din noiembrie, înă dreapta o firm pe vârful altui bloc înalt care se aprindea şi seă stingea neîncetat: Ja wohl (al turi era "Cheia Roseti", punct deă reper). Ta-ta-ta! Apoi iar: ta-ta-ta-ta! undeva aproape, dar greu de spus unde, îns prezent, persistent, misterios... Ce era?ă

Cine ne îndeamn s ieşim? M-am îmbr cat şi am coborât cuă ă ă liftul. Nil era jos, în hol, la postul lui şi când m-a v zut mi-aă ă f cut un semn hot rât.ă ă

- Stai nabii, aicea, zice, apropiindu-se de mine. Nu ieşi afar .ă -De ce?Ei, de ce! S r spund Nil precis la astfel de întrebare... Deă ă ă ă

ce, de ne ce, nu era bine s ies... Cu frizura ieşindu-i de subă şapc şi cu mâinile în buzunarele pantalonilor, îndoindu-se, îmiă

repet :ă— Stai nabii aci!In clipa aceea zgomotul bizar p trunse prin poarta de laă

intrare: ta-ta-ta-ta! Apoi imediat: ta-ta-ta-ta! Ta-ta-ta-ta!O luai spre ieşire şi Nil nu mai putu s m opreasc . Buleă ă ă ă -

vardul era aproape pustiu. Tramvaiele numeroase care treceau pe-aici pieriser . începui s merg aiurea, la dreapta, în paltonulă ă meu ale c rei pulpane fluturau împinse de genunchii care seă ridicau repede în mers. Îmi cunoşteam acest mers care parcă mă târa, înainte, unde-o fi, pe marginea p durilor, a satului, aă loturilor cu mirişti pustii, de la Miroşi la Siliştea, noaptea pe întu-neric, diminea a lovindu-m de tijele de floarea-soarelui, c lţ ă ă -când în dovlecii de prin porumburi...

Ajunsei într-o pia cu statuie. Pia a era plina de coloane deţă ţ indivizi în c ciuli r neşti, dar şi în şepci de elevi, şi indivizi r uă ţă ă ă îmbr ca i, cu paltoane ca ale mele, dar şi cu paltoane bune,ă ţ bine croite pe corp, cu umeri ascu i i... Ce c utau elevii aceiaţ ţ ă acolo? Strigau sau cântau... Distinsei urlete: Jos nasonii... jos nasonii... Cine dracu erau nasonii ştia? M oprii la distan ,ă ă ţă prudent. În clipele urm toare z rii în dep rtare, înaintând spreă ă ă pia tancuri, care f ceau s se cutremure p mântul.ţă ă ă ă P trunser în pia , intrar printre coloanele care r cneauă ă ţă ă ă ridicând mâinile în sus, ocolir statuia şi pierir pe undeă ă veniser . Auzii huiduă ieli, înjur turi: huooo!... huooo!... Şi din nouă cântece întret iaă te, isterice, h rm laie de glasuri... Camarazi,ă ă camarazi, încolonarea, mergem spre Pia a Victoriei... Nu vţ ă teme i de hidra maţ sonic .. . Aha, va s zic ştia erau nasonii,ă ă ă ă masonii... Şi iar şi: ta-ta-ta-ta! De ast dat era aproape, laă ă ă

Page 125: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

dreapta. O luai într-acolo. Nimic. T cere total . Ieşii la oă ă r spântie de str zi şi paşii m duser tot la dreapta. Alt piaă ă ă ă ă ţă cu statuie. Pustiu. Dintr-o strad lateral n v li un om în goană ă ă ă ă împleticit . C zu şi nu se mai ridic . M apropiai de el. În c dereă ă ă ă ă îmbr işase piatra neaăţ gr care acoperea p mântul. Musta a îiă ă ţ înflorise de sânge, care repede se f cu negru lâng gura rânjită ă ă şi t cut . În elesei c era mort. Şi atunci âşnir spre direc iaă ă ţ ă ţ ă ţ din care venise omul gloan e care f ceau fiu-fiu, fiu-fiu şiţ ă undeva aproape ta-ta-ta-ta, ta-ta-ta-ta... dar gloan ele se oprirţ ă în aceeaşi clip , acest zgomot tocat venea de undeva din înaltulă cl dirilor şi se îndrepta într-o direcă ie nedefinit , al i oameniţ ă ţ fugeau trop ind şi privii îndelung s v d dac mai c deaă ă ă ă ă vreunul. Nu mai c zu şi pierir pe o strad lateral . M uitamă ă ă ă ă înd r t spre omul mort lâng statuie. Cine îl omorâse? Ce seă ă ă întâmpla în oraş? "Un om mort seam n cu un animal mort",ă ă gândeam. V zusem cai mor i cu din ii rânji i. O luai tot laă ţ ţ ţ dreapta.

Pe marele bulevard pe care ieşii, printre blocuri, z rii în deă -p rtare reclama ă Jawohl. Mersesem în cerc. Un restaurant luxos era deschis, se vedeau prin geam oameni stând la mese, raşi, elegan i, cu cravatele la gât... Intrai în untru şi c ldura m înţ ă ă ă -v lui. Tremuram. Trecui printre mese, intrai la toalet ... apoi mă ă ă uitai în oglind o clip , s m recunosc, s iau cunoştin deă ă ă ă ă ţă înf işarea mea... Revenii în restaurant, ocolii mesele şi ieşiiăţ prin uşa care se învârtea.

În bloc, pe "Cheia Roseti", oameni t cu i se strânseser înă ţ ă hol şi se plimbau de colo pân colo. Se uitar la mine b nuitoriă ă ă când v zur c veneam de-afar . Nil se apropie şi m lu .ă ă ă ă ă ă ă

- Du-te nabii sus şi stai acolo, îmi spuse aproape strigând, cu o voce poruncitoare, ca la noi în curte, când ceva trebuia impe-rios f cut, ca la o porunc fatal , de care trebuia s ascul i f ră ă ă ă ţ ă ă s în elegi.ă ţ

Şi aceast voce a lui, în care auzeam parc pe tat l nostruă ă ă pe vreme de furtun , b , intra i în cas , închide i ferestrele, înă ă ţ ă ţ timp ce tr snetele spintecau cerul şi ploaia izbea în geamuri,ă m f cu s în eleg c marele oraş tr ia şi el ceva asem n toră ă ă ţ ă ă ă ă cu o primejdie şi c trebuia s m închid în odaie şi s închid şiă ă ă ă geamurile.

... M trezii a doua zi spre prânz, dup un somn lung, cu Nilă ă ă vesel, care intr în odaie şi îmi arunc pe mas un pachet deă ă ă salam şi o franzel .ă

- Ia, m , şi m nânc !ă ă ă

Page 126: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Parc ar fi zis: i-am spus eu, acuma vezi... m nânc şi taci!ă ţ ă ă M uitai la el: adic cum?! ă ă

- Legionarii! murmur .ă- Ce e cu ei?!- S-a terminat cu ei. A venit armata şi i-a gonit.- Care armat , Nil ?ă ăCum care armat ?! Armata! Nu ştiam ce e o armat ?... Mă ă ă

aşezai la mas şi începui s m nânc. Nu în elegeam bine. I-aă ă ă ţ gonit de unde?

- Hî, f cu Nil . Credeau ei c o s -l dea jos pe general...ă ă ă ă- Au vrut s -l dea jos pe general? ă- Au vrut...-Şi? - Şi generalul a scos armata şi i-a belit pe to i... ţ- Când Nil ?ă-Azi...- Şi nu mai sunt la putere?Nil se îndoi de spinare, îşi vârî mâinile, în buzunarele pantaă -

lonilor şi nu-mi, r spunse. Sem na cu un cal nep s tor care îşiă ă ă ă sc rpina cu din ii un genunchi.ă ţ

- Nu mai sunt, şopti el parc cu melancolie.ăŞi dup pu in gândire puse mâna pe clan . Nu în elegeam.ă ţ ă ţă ţ

Nu generalul proclamase statul na ional legionar la 6 septemţ -brie, când îl detronase pe Carol al II-lea? Îi v zusem şi poza într-ăo vitrin , sau într-un ziar, îmbr cat în c maş verde. De ceă ă ă ă vruseser legionarii s -l dea jos? Întreb rile îns nu-mi st ruiră ă ă ă ă ă în minte, ca şi Nil îmi mâneam franzela ca un cal nep s tor...ă ă ă fireşte... cu pistoalele lor... Trebuia s-o p easc ... M miram înăţ ă ă clipele acelea cum de ajunseser ei s ... Hm!... Şi acum...ă ă Gheorghe... Megherel...

Dar nu m mai gândii nici la Gheorghe şi nici la Megherel.ă Totul fugea parc cu vitez în urma mea şi gândul mi se întoră ă -cea înapoi la desp r irea de tata, în acel drum spre gar , cândă ţ ă îmi spusese c nu mai avea de-aici înainte de unde s -mi deaă ă bani de taxe. Mia aceea de lei, cu care îmi cump rasem haine,ă era, f r doar şi poate, tot ce mai putuse strânge. De aceea niciă ă n-o p strasem. Şi cu ea şi f r ea, tot una era, bine c eramă ă ă ă îmbr cat, dac o s fiu dat afar din şcoal , m car... Taxa eraă ă ă ă ă ă de şapte inii de lei. Ce mai conta o mie? Ce-aveam s fac dacă ă la întâi februarie domnul Ionaşcu avea s -mi spun c nuă ă ă putuse aranja nimic pentru mine? Cum aveam s -mi urmez euă liceul în particular dac nu-mi luam capacitatea şi apoi şi după ă

Page 127: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

aceea, o s fac, unde s lucrez? Fiindc Nil m inea la el ştiindă ă ă ă ă ţ c o s plec şi nu c-o s r mân. Vorba lui Ilie: nu era bancher.ă ă ă ă

Directorul Ionaşcu îns nu m chem la el pân la sfârşitulă ă ă ă anului şcolar, an pe care îl petrecui în amor eal şi aşteptare.ţ ă Dup -amiezile ieşeam în oraş f r învoire şi portarul se înv aă ă ă ăţ cu mine v zând c nu p esc nimic, îmi deschidea poarta dină ă ăţ curte cu o mic ezitare (îi aduceam din când în când câte ună pachet de "M r şeşti"), ieşeam şi eram dus. Într-o duminic treă ă ă -cui pe la Gheorghe al lui Costic brutaml curios s v d dac nuă ă ă ă p ise ceva. Nu p ise. În timpul rebeliunii fugise de la sediu,ăţ ăţ îmi povesti el, şi fugise la timp, fiindc a doua zi to i cei de-ă ţacolo fuseser omorâ i sau prinşi de armat şi b ga i prină ţ ă ă ţ puşcării. Acum lucra la Uzinele Centrale Bucureşti (U.C.B.) tot ca şofer. Ce f cea, îl întrebai. Nu-mi r spunse, se feri. P stra încă ă ă ă pe chip urmele spaimei prin care trecuse în acele zile, se uita într-o parte, nu întru totul sigur c primejdia nu-l mai pândea şiă n-avea s fie şi el prins şi închis. Cic la U.C.B. îl chestionaseă ă r :ă "Ai fost legionar?" "Am fost!" "Ai luat parte la rebeliune?" "N-am luat." "Te angaj m, dar dac se dovedeşte c ai luat, daă ă ă c teă caut armata, nu r spundem."ă ă

Armata ne c utase şi pe noi în şcoal , care îşi deschiseseă ă cursurile normal îndat dup s rb tori şi nu aşa cum spuseseă ă ă ă Dobrinescu, c adic o s fie închis pân la întâi februarie.ă ă ă ă ă Absen a mea îns nu fu observat , nici m car subdirectorulţ ă ă ă Lasc r nu-mi spuse nimic. A doua sau a treia zi dup rebeliune,ă ă mi se povesti, intraser prin clase militari cu c şti de o el peă ă ţ cap şi f cuser perchezi ie pip indu-i pe fiecare dac n-auă ă ţ ă ă pistoale, c utar şi prin b nci şi pe sub saltelele din dormitoare.ă ă ă Nu g siser nimic. Pedagogul verde, care înfiin ase în şcoală ă ţ ă "fră iile de cruce", ţ disp ruse şi nu se mai întorsese. Nimeni nuă spuse nimic elevilor care fuseser recruta i, îşi vedeau deă ţ înv tur ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Blândul B dil ,ăţă ă ă ă care fusese şeful fr iei de cruce ăţ din clas nu fu certat deă nimeni, profesorii îl simpatizau mai departe pentru inocen a şiţ mai ales pentru efortul lui de a r spunde bine la lec ii, c ciă ţ ă înv a greu, dar se str duia şi asta place profesorului, c ci cineăţ ă ă se str duieşte are şansa de a reuşi, spre deosebire de cei maiă inteligen i, dar şmecheri şi puturoşi, care cine ştie ce vor ajungeţ în via ... (B dil a ajuns în cele din urm înv tor, s-aţă ă ă ă ăţă c s torit şi a avut şi un copil, a murit îns de tân r, de oă ă ă ă tuberculoz galopant .)ă ă

Page 128: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

I-am spus lui Gheorghe c atunci imediat dup rebeliune aă ă fost pericol s fie prins, când armata îi c uta peste tot (şi îiă ă povestii cum c utaser şi la noi în clas ) şi dac pân acum nuă ă ă ă ă l-au c utat, a sc pat.ă ă

- Aşa zice şi nevast -mea, r spunse el, dar f r ca urmeleă ă ă ă acelei nelinişti s -i piar de pe chip.ă ă

- Şi Megherel? zic.- Pe Megherel l-au prins! Sau a fugit el, nu ştiu unde, fiindcă

l-am c utat de câteva ori pe acas şi nu l-am g sit.ă ă ă- O fi sc pat şi el, cine ştie, zic, ca s -l fac s -şi ia gândul deă ă ă

la toate astea.Dar nu şi-l lua. Avea şi de ce. De unde s fi ştiut el în ce seă

b gase atunci când se luase dup Megherel? Ca şi Megherelă ă însuşi care îl atr sese? Poate cineva s ne avertizeze de pericoă ă -lele acestei lumi? Zici c sunt normale, vin oameni mari la puteă -re, nu vine fitecine şi crezi c nimic r u nu se va întâmpla... Deă ă ce s se întâmple? E cineva nebun s le fac ceva oamenilor,ă ă ă aşa degeaba? Carol al II-lea desfiin ase partidele, foarte bine fţ ă-cuse, prea mare t mb l u cu tot felul de alegeri şi pe urm niciă ă ă ă nu se f cea bine guvernul, c şi c dea... Atunci ce rost maiă ă ă aveau alegerile? Dar şi regele sta tr ia ca un neruşinat cu oă ă iitoare în v zul lumii, curva Elena Lupescu. Şi fusese detronat!ţ ă

Foarte bine! Mai multe nu ştiam despre domnia lui Carol al II-lea, dac era vinovat sau nu de ciopâr irea rii, dac d duseă ţ ţă ă ă sau nu d duse ordin s ced m f r lupt . Meseria de rege nu eă ă ă ă ă ă lipsit de riscuri. Gândeam, desigur, ca şi Gheorghe şi Megherel,ă c bine i-au f cut c l-au gonit, dar şi bine era dac îl judecauă ă ă ă ca pe Louis Capet şi îi t iau capul... Nu eşti rege s jefuieştiă ă ara, por i r spunderea şi eşti dator, când vezi c nu mai eşti înţ ţ ă ă

stare s-o conduci şi s-o aperi de pericole, s pleci din timp, să ă laşi pe al ii mai îndr zne i şi care o pot feri de primejdii... Şi peţ ă ţ urm la putere venise un general... Şi îmi amintii de bâlbâielileă lui Gheorghe din ber rie... Regele Mihai îi luase locul lui tat-ăs u... era şi el legionar, din moment ce domnea peste o ară ţ ă legionar ... Generalul... Ce, un general era o glum ?!... Şi apoiă ă deodat rebeliunea... Ce vin aveau Gheorghe şi Megherel? Seă ă angajaser şi ei şoferi... Gheorghe vindea braga şi... asta nu eraă o meserie... Putuse şi el s se însoare cu o fat mai bun abiaă ă ă dup ce îşi luase carnetul...ă

- Când i-ai luat tu carnetul, Gheorghe? îl întrebai.ţ- Prin iulie anul trecut, zise el surprins. De ce m întrebi?ă- Şi unde lucrai?

Page 129: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- La Gagel...- A, zic, la pâine. Şi de ce ai plecat de-acolo?Gheorghe întârzie s r spund . Vroiam s -l mai întreb dacă ă ă ă ă

Megherel era legionar f cut înainte de 6 septembrie, sau dup .ă ă Gheorghe se f cuse dup . Dar nevast -sa ne chem la masă ă ă ă ă afar , în alt camer , care era de fapt buc t ria miculuiă ă ă ă ă proprietar al acelei cur i, g tise acolo şi ne aşezar m sţ ă ă ă mânc m. Acele baclavale de care îmi vorbise Gheorghe astă ă toamn , când nu venisem, ap ruser iar, pesemne c în fiecareă ă ă ă duminic vânz toarea de cofet rie le aducea so ului ei, acas .ă ă ă ţ ă La sfârşit ne servi cafele. Între timp femeia n scuse, dar nuă v zusem copilul şi o întrebai unde era.ă

- Cum unde, se mir ea, nu l-ai v zut în odaie? Doarme înă ă p tucul lui.ă

Nu v zusem p tucul. Femeia îşi aprinse un ciubuc şi începuă ă s fumeze liniştit . Dup naştere se calmase şi parc nici nasulă ă ă ă nu-l mai avea aşa mare, poate din pricina piept n turii, atunciă ă p rul castaniu îi c dea bogat pe lâng obraji, acum îşi eliberaseă ă ă chipul ridicând p rul într-un coc. Îi st tea mai bine, da, iat ,ă ă ă nasul ar ta obişnuit, ca orice nas. Observând poate privireaă mea de simpatie mi se adres şi m întreb dac am fost pe laă ă ă ă ar şi ce mai fac socrii şi cumnatele ei. Îi r spunsei c n-amţ ă ă ă

fost.- Noi vrem s ne ducem, dar nu acum, încolo spre prim vaă ă r ,ă

o s lu m şi copilul.ă ăNu mai avea deci nimic cu noi ştia de la ar , cum mi seă ţ ă

p ruse data trecut . M întreb cât am dat pe costum, îi spuseiă ă ă ă cât şi de unde îl luasem, ea spuse ieftin şi c îmi st tea bine, nuă ă ca la vechi, în care ar tam parc ... Şi râse şi râsei şi eu...ă ă ă Gheorghe îns nu râdea. Şi atunci renun ai s -l mai întreb cumă ţ ă ajunsese el de la Gagel la sediul Legiunii, observasem c evitaă -se s -mi r spund . Cum s fi ajuns? Tot prin Megherel, prin cineă ă ă ă altul?

Nu p i nimic Gheorghe, dar în aprilie fu încorporat. Despreăţ Megherel afl de la cineva şi îmi spuse şi mie c nu fuseseă ă prins, dar nici în ar nu mai era, fugise chiar atunci, în zilele reţ ă -prim rii Legiunii, peste hotare, cu al i şefi legionari. Megherelă ţ era şi el un astfel de şef? Gheorghe d du din umeri. Nu credea,ă dar era desigur legat de unii dintre ei, care îl sc paser , cumă ă sc paser şi ei, cu ajutorul nem ilor. Îl întrebai atunci pe Gheoră ă ţ -ghe de ce nem ii, de care Legiunea era legat , nu-i sprijiniserţ ă ă pe legionari în timpul rebeliunii?

Page 130: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Care nem i? zise Gheorghe mirat şi în elesei c nu ştia cţ ţ ă ă înc din toamna trecut se vorbea c generalul adusese în ară ă ă ţ ă instructori germani pentru armata român . Sau poate ştia, dară nu vedea nici o leg tur între nem i şi legionari. Eu îns ştiam,ă ă ţ ă citisem într-un ziar, la Cristur-Odorhei, în '38, procesul lui Codreanu, în care era acuzat de leg turi între organiza ia sa şiă ţ Germania lui Adolf Hitler şi cum spusese el c a doua zi dup ceă ă avea s ia puterea, România va fi al turi de Germania. Fuseseă ă condamnat la zece ani închisoare, dar Carol d duse ordin s fieă ă omorât dup proces... Legionarii luaser puterea, România eraă ă al turi de Germania şi totuşi... Fuseser înl tura i, de ce Hitleră ă ă ţ nu-i ap rase? Habar n-avea Gheorghe de toate astea, dar niciă eu nu în elegeam.ţ

Luai note proaste la toate examenele, dar reuşii s -mi iauă totuşi examenul final de capacitate, adic de terminare a patruă clase normale, dup care puteam urma cursul superior. Mediaă general 6,26, iar la purtare 6. Şi totuşi pân atunci foaia meaă ă matricol , dup care mi se înmâna o copie, ar ta note mari,ă ă ă între 8 şi 10, în cei trei ani anteriori, iar la purtare 10. Domnul Lasc r îmi d duse acel 6 la purtare, dar nu mai îmi p sa...ă ă ă

Şi p r sii şcoala.ă ăCine ghideaz paşii unui tân r? Unde mi-am dus eu lucruriă ă le?

Fiindc ştiind c aici n-o s m mai întorc, îmi luasem c r ile,ă ă ă ă ă ţ caietele cu însemn ri, plapuma dintr-o p tur violet , dar cuă ă ă ă nasturi şi cearceafuri f cute de surorile mele Mi a şi Ilinca, şiă ţ unde le dusesem, pe unde umblasem cu ele? Fiindc Nila întreă timp plecase de la Bloc Algiu... D dui de el pe strada Că ă-r midari, dar cine îmi spusese unde st ? Lucra acum la Fabricaă ă de lân rie, pe strada Lân riei, dar ce f cea acolo? Am dus lucruă ă ă -rile la el? Desigur, lunile care au urmat m-au g sit la el. Dar ce-ăam c utat eu în zilele urm toare pe Şerban Vod ? Tocmai înă ă ă fa a unui afiş pe care scria c se angajeaz tineri pentru deschiţ ă ă -derea şantierului C.F.R. Fierbin i!?... Doritorii se vor prezentaţ chiar azi la sediul cutare din Şerban Vod . M uitai la dat . Aziă ă ă era chiar azi, luna iunie, ziua aceea, iar cl direa sediului eraă chiar acolo. Cum de nimerisem? Am citit din nou afişul... Tineri... Nu eram eu tân r? Era pentru mine acel afiş.ă

- Mergem? auzii o voce al turi.ăA, Niculescu, un coleg... Un ins mititel, iste , insinuant şi camţ

tic los, dar familiar, apropiat, s ritor. Fura în clas şi înă ă ă dormitor stilouri, c r i şi chiar flanele, zicea c sunt ale lui, dar era ună ţ ă

Page 131: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

consens, când îl prindeam îi tr geam pumni în cap, el r bda,ă ă nega în ciuda eviden ei şi noi îl iertam tocmai fiindc ştiam c eţ ă ă ho , r mânea între noi, nu-l reclama nimeni. O dat a purtatţ ă ă pantofii altuia câteva s pt mâni. P gubaşul n v lea asuă ă ă ă ă pra lui, era târât pe jos, bumb cit zdrav n, dar pe urm se ridica,ă ă ă r spundea la înjur turi, mereu cu un surâs şi o sclipire vicleană ă ă în ochii lui care se înecau parc în sudoare. Nu înv a nici bine,ă ăţ nici prost, f cea parte din galeria de tipi ai clasei, el era ho ,ă ţ altul era gras şi onanist, T nase era tocilar, Enache era uriaş,ă afabil, Ene avea tot timpul ochii cât cepele, Amuza misterios, avea aerul s ne spun c el ştia secrete mari, vorbea pu in dară ă ă ţ în doi peri, echivoc, impenetrabil. Bârzoi era complexat, râdeam c era scos mereu la vioar de un profesor care când desă ă chidea catalogul d dea peste numele lui: Bârzoi, şoptea şi Bâră zoi ieşea din banc disperat şi ne chinuia îndelung urechile cuă scâr âiturile viorii lui... habar n-avea, dar nu ştiam ce avea cu elţ ştersul şi bizarul profesor, îl scotea numai pe el şi voia cu tot dinadinsul s -l înve e, îl sf tuia, îl corecta, îl punea s-o ia de laă ţ ă cap, era numai un dialog al lor, al c rui sens ne sc pa, uneoriă ă suna clopo elul şi tot nu-l sl bea... Bârzoi se întorcea în bancţ ă ă cu sticliri de ur în priviri la adresa tuturor, în timp ce din clasă ă se auzeau stig te, Bârzoi, Bârzoi, şi profesorul ieşea pe uş ca oă ă fantom f r chip şi form .ă ă ă ă

- Ce e, Niculescule, îl întreb, ce cau i aici?ţ- Ne angaj m? zice. Şi tu vrei s te angajezi?ă ă- Dar tu nu te duci acas ?ă- Care cas ? zice.ăA, da, crescuse într-un orfelinat, sigur, nu voia s se întoarcă ă

acolo. I-am r spuns c ne angaj m, dar ne angajeaz ?ă ă ă ă- Mergem şi vedem.Erau mul i b ie i în fa a acelei cl diri care d duse anun ul,ţ ă ţ ţ ă ă ţ

dar nu aveau studii şi un ins simpatic, blond, foarte tân r, înă costum sport, cu pantaloni care se terminau sub genunchi, cu pantofi cu talpa dubl , ars de soare, ne angaja pe noi doi şi încă ă doi domni b trâni pentru mine, pe unul îl chema Jumanca, peă cel lalt Ionescu, patru inşi... Trebuia s ne prezent m a doua ziă ă ă diminea a la acelaşi sediu şi s plec m la Fierbin i. Ce vom faceţ ă ă ţ acolo? Ce vom fi? Blondul ne spuse doar atât: vom lucra cu el. Era perfect. Cu un asemenea b rbat deschis, simplu, tân ră ă aproape ca şi noi, nici nu mai era nevoie s ştii ce vei lucra: eraă clar, n-aveam s d m cu târn copul.ă ă ă

Am semnat câte-o cerere de angajare, vag , "în serviciulă

Page 132: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

şantierului Fierbin i" şi am plecat. A doua zi diminea a un camiţ ţ -on ne-a dus în comuna Fierbin i, unde de îndat am şi g sit unţ ă ă coleg dintr-a opta, care m-a luat, pe mine, nu şi pe Niculescu, la el. Leg tura cu şantierul avea s-o fac domnul Jumanca, s neă ă ă anun e când vine inginerul, c ci blondul care ne angajase eraţ ă inginer, şi s începem lucrul.ă

Dar el veni curând... St team toat ziua de vorb cu acestă ă ă coleg despre filosofi pe care îi citisem sau nu-i citisem, ne ame-eam pronun ând cuvinte mari şi gânduri incoerente, oreţ ţ

întregi, plimbându-ne prin sat (comuna era întins , avea chiară edificii impun toare) şi pe câmp, prin cimitir şi uli e cu pomiă ţ înc rca i cu fructe... Voltaire... Da, Voltaire... Fichte... A, Fichte...ă ţ Leibniz... Fenelon, da, educa ia fetelor... Candide... Micromegas.ţ Câteodat ne opream şi r mâneam nemişca i unul în fa aă ă ţ ţ altuia, cu mâna la b rbie, reflectând... Voltaire e mai larg, el nuă considera c tr ia în cea mai buna dintre lumi, în timp ce Leibă ă -niz... Da, Leibniz sim ea c lumea e imperfect în eternitate şiţ ă ă atunci considera prezentul lumii în care tr ia drept cel mai bun.ă Avea dreptate. Ba nu, Voltaire avea dreptate! Ba nu, Leibniz, Tout est pom le mieux dans le meilleur des mondes possibles... Oui, mais...

Eram invita i de domnişoarele satului, eleve sau studenteţ care ne serveau cafele în od i mari şi r coroase, înc rcate cuă ă ă mobile de nuc şi covoare pe jos şi pe pere i... Ne ar tau albumeţ ă elegante, pline chiar eu fotografii cu ofi eri supli şi doamne înţ floarea vârstei, care fuseser rude sau prieteni sau bunici dispă ă-ru i de pe aceast lume.ţ ă

Nu ştiam nici când adormeam nici când m trezeam. Cred că ă a mai trecut o s pt mân pân a venit domnul Jumanca sa mă ă ă ă ă anun e s m prezint la biroul şantierului. Acolo credeam c oţ ă ă ă s -l g sim pe inginer, dar era un func ionar care ne puse să ă ţ ă semn m o hârtie mare cât un cearceaf şi ne d du fiec ruiaă ă ă câte-o mie de lei. Tot el spuse c de-aici înainte aveam s dormă ă şi eu în acea cl dire, ca şi ceilal i, iar în ceea ce privea masa,ă ţ era un cârciumar mai încolo, unde puteam s mânc m zilnic. Oă ă mie de lei f r s fi f cut nimic... Nu era glum , eram cineva.ă ă ă ă ă Niculescu îşi cump r un pachet de ig ri şi îmi d du şi mie. Nuă ă ţ ă ă fumam, dar aprinsei totuşi igarea şi în câteva zile cump rai euţ ă însumi un pachet de la cârciumar. În schimb îmi disp ru c maşaă ă mea cea mai bun . Îl luai la rost pe Niculescu, dar el se jur peă ă m -sa pe care n-o cunoştea c nu el mi-o furase. Nu-mi trecuă ă prin minte s -i caut în geamantan, m scârbii de el şi îmi cumă ă -

Page 133: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

p rai de la magazinul din comun alta.ă ăÎn sfârşit blondul inginer sosi într-o bun diminea şi ne luă ţă ă

cu el pe câmp. Nu era nici un şantier, urma s se deschid . Neă ă d du s ducem în spinare nişte scule, al i oameni veneau cu ă ă ţ ţă-ruşi, ajunser m la câmpie întins . Inginerul b tu un ruş coloă ă ă ţă -rat, aranja trepiedul şi ne trimise în dep rtare cu al i ruşi. Neă ţ ţă spuse s inem unul în mân . El se aşez în fa a trepiedului caă ţ ă ă ţ un fotograf, se uit printr-un aparat de ochire şi începu s neă ă fac semn cu mâna: mai aşa! mai la dreapta! Mai la stânga...ă acolo! Înfige i ruşul! Aveam un ciocan, b tur m ruşul. Peţ ţă ă ă ţă urm veni spre noi cu toat aparatura, cu domnii Jumanca şiă ă Ionescu c rând acea aparatur şi noii ruşi şi ne trimiser iar înă ă ţă ă dep rtare, în urma noastr domnii Jumanca şi Ionescu tr geau oă ă ă sfoar de la un ruş la altul. Iat pentru ce fusesem angaja i...ă ţă ă ţ

La mas domnul Jumanca citea ziarul şi îl comenta, spunândă c generalul la Degaule (aşa pronun a, cum se scrie) continuaă ă ţ lupta contra nem ilor, dar în zadar, fiindc acum Rusia se vaţ ă pr buşi (între timp intrasem în r zboi al turi de nem i împotrivaă ă ă ţ Rusiei) şi Hitler o s invadeze Anglia şi o s pun mâna peă ă ă generalul sta nebun, Degaule. Eu râdeam şi domul Jumanca seă uita urât la mine, de ce râd...

Curând, în urma noastr ap rur oameni care începur să ă ă ă ă sape. Noi eram departe, f ceam în fiecare zi kilometri dus şiă întors. Domnii Jumanca şi Ionescu st teau mereu cu inginerul şiă într-o zi ne spuse c nu mai era nevoie de noi doi, dac vremă ă putem s ne întoarcem înapoi acolo unde se s pa şi s ne angaă ă ă -j m ca pontatori. Între timp mai primisem câte o mie de lei.ă

Ne întoarser m înapoi... Ce era un pontator? Niculescu îmiă explic : unul care ine socoteala orelor de munc ale altora. Deă ţ ă unde dracu le afla, aşa mic cum era? În orice caz n-avea încă optsprezece ani, dar ai fi zis c are dou zeci şi cinci dup felulă ă ă insidios cu care cuvântul lui intra şi ieşea din lucruri, cunoscându-le toate fe ele, şi dup felul b trânicios cum îiţ ă ă fugeau privirile, f r s comunice de îndat ce vedea. Îi d deamă ă ă ă ă pumni în spinare s vorbeasc , s r spund când îl întrebam:ă ă ă ă ă "Cum dracu ai ajuns tu în şcoal ? De înv at înve i prost, hoă ăţ ţ ţ eşti şi ai şi burs ca Dobrinescu!" Îşi ar ta din ii într-un surâsă ă ţ încremenit, înc inocent, şi nu zicea nimic. Pentru fete nuă manifesta nici un interes ca şi când le cunoştea el, ştia câte parale fac. "Tu, s ajungi înv tor? exclamam eu furiosă ăţă (înv torii mei fuseser inflexiăţă ă bili, nu alunecoşi cum era el). Şi cum s pedepseşti tu un copil care a şterpelit ceva? Nici n-o s -lă ă

Page 134: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

pedepseşti, o s râzi în sinea ta şi o s faci din ei oameni după ă ă chipul t u, dac n-or s te ia ranii la goan cu poaiele! Sauă ă ă ţă ă ţă te pomeneşti c o s le ii discursuri şi ei or s se uite ului i înă ă ţ ă ţ gura ta ipocrit ?" "Nu sunt ipocrit, zicea, surâd sincer, dar nuă râd ca tine de domnul Jumanca. Din pricina ta or s ne deaă afar pe-amândoi, o s -i spun inginerului c suntemă ă ă ă derbedei..."

Uite c se adeverise aceast prezicere a lui, dar nu seă ă gândea s -mi reproşeze. Poate c nu era adev rat? Poate că ă ă ă într-adev r nu mai era nevoie de noi? Soarele de iulie neă bronzase, începuse s ne plac ceea ce f ceam şi iat , eramă ă ă ă trimişi înapoi, s ...ă

- Ne pricepem noi s fim pontatori? îl întrebai.ă- Înv m repede, r spunse el liniştit.ăţă ăCâteva ore r t cir m printre muncitori neştiind cui s neă ă ă ă

adres m. Pe cine întrebam, d dea din umeri. Dar ce muncitoriă ă ciuda i. Unii cu ochelari, cu c m şi de m tase pe ei, cu ceasuriţ ă ă ă la mân , unii tineri, al ii înc run i i... D deau cu târn copul,ă ţ ă ţ ţ ă ă ridicau terasamentul de-a lungul acelei sfori întinse de domnii Jumanca şi Ionescu. Aveau bocanci noi în picioare, pantaloni elegan i.ţ

- Sunt jidani! îmi şopti Niculescu.Ia uite! Formidabil! De unde aflase şi asta? Şi tot el îmi spuse

c jidanii ştia nu veniser acolo de bun voie, ci... Şi râse...ă ă ă ă adic erau aduşi cu for a? Desigur! Deşi legionarii fuseseră ţ ă beli i, ştia tot nu sc pau.ţ ă ă

G sir m pân la urm un domn care ne spuse c pontatoriă ă ă ă ă nu putea s ne angajeze, n-aveau nevoie, dar dac vroiam să ă ă câştig m un ban putea s ne angajeze la nivelare, adic nuă ă ă chiar la lopat şi la târn cop, ci - şi ne arat - cu un fel de maiă ă ă s tas m p mântul pe care îl s pau şi îl aruncau ceilal i şi pesteă ă ă ă ţ care urma s se pun pietrişul şi traversele. Nu trebuia lovit cuă ă acel mai, ci doar inut de coad drept, ca pe un b t tor deţ ă ă ă putinei de lapte şi îndesat cu el p mântul deja f râmi at de al ii.ă ă ţ ţ Nu, spusei. Dar Niculescu, cu igarea în gur , puse mâna pe unţ ă astfel de mai şi de îndat începu s lucreze. Era mic, b t torulă ă ă ă de p mânt era cât el. Dar îl mânuia cu pricepere, în secunda înă care îl luase în st pânire şi înv ase ce are de f cut. Îmiă ăţ ă întoarse spatele, din clipa aceea nici nu se mai uit la mine. Mă ă îndep ră tai, l sând în urm târn coape care se ridicau în aer,ă ă ă bra e care aruncau, şir nesfârşit de oameni peste câmpia f rţ ă ă margini. Îmi st ruia în minte chipul viclean al lui Niculescu, careă

Page 135: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

se pierduse în marea de oameni. Se pierduse?! Ceva îmi spunea c nu r mânea el acolo s fac la nesfârşit munca aceea,ă ă ă ă printre acei inşi pe care îi recunoscuse atât de rapid cine sunt. Un gând care îmi sc pa îl determinase s r mân . Ce gând? N-ă ă ă ăaveam s -l mai aflu.ă

Câteva ore mai târziu un camion al şantierului m ducea peă platforma lui înapoi la Bucureşti. Aveam o mie de lei în buzunar şi mai trebuia s primesc una de la C.F.R. (aşa credeam), ună timp incalculabil de libertate m aştepta în marele oraş.ă Zburam, iar zdruncin turile camionului îmi sporeau sentimentulă de triumf care m st pânea. Ce, fusese r u? Câştigasem... Eraă ă ă soare bolta cerului, spre care îmi ridicam privirea, era f ră ă cuprins, vântul îmi biciuia fa a, drumul fugea în urm cu vitez .ţ ă ă

Aveam în minte un gând: unde puteam eu lucra cel mai bine? În preajma c r ilor, bineîn eles, s am salariul meu lunar,ă ţ ţ ă s m întorc acas şi s m apuc s înv , s -mi dau exameneleă ă ă ă ă ă ăţ ă în particular, la un liceu şi pe urm s urmez la universitate,ă ă înc opt ani de studii şi îmi luam licen a în litere la dou zeci şiă ţ ă şapte de ani. Era prea târziu? Nicidecum! Dar uitam c eraă r zboi şi c în '43 trebuia s fiu încorporat. în '43? E, he! Până ă ă ă atunci r zboiul... cine ştie...ă

Pe C r midari am g sit uşa încuiat . M-am dus la ă ă ă ă Fabrica de lân rie, ă l-am chemat pe Nil la poart şi i-am cerut cheia. L-amă ă întrebat ce f cea el acolo? A dat din cap şi din umeri: f cea elă ă ceva, avea o leaf , n-a vrut s -mi spun , dar era pu in încurcat.ă ă ă ţ

- Vezi, zice, c în zilele astea vine Veta... hî, unde s stai şiă ă tu...

I-am r spuns c nu e nimic, o s dorm pe jos. Nu m-a întreă ă ă -bat nici unde fusesem dou luni, nici ce gânduri aveam r mâă ă -nând la Bucureşti (îi spusesem c la şcoal nu mai m puteamă ă ă duce), nu era ca Ilie, s mi se bage în suflet...ă

Veta a venit, dar curând a plecat, s-a întors la ar unde îşiţ ă l sase copilul. Curând dup plecarea ei plec şi Nil .ă ă ă ă

- Vezi, mi-a spus într-o diminea .ţăEra îngândurat ca de obicei, absent cu al ii dar nu cu sine.ţ

Mi-a şoptit:- M duc în concentrare.ăSimplu, parc mi-ar fi spus un lucru obişnuit, firesc şi f ră ă ă

implica ii pentru soarta lui. A ad ugat c od i a era pl tit peţ ă ă ă ţ ă ă trei luni, puteam s stau, proprietarul ştie... Nu era scumpă ă chiria, un pol pe lun , dup trei luni trebuia s plec sau s-oă ă ă

Page 136: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

pl tesc mai departe... ă- Bine, Nil !ăLucruri aveam, o plapum , cearceafuri, restul, care era al lui,ă

avea s vin Veta s le ia. Dar al cui era patul? Al proprietaruă ă ă lui. Şi Nil mi-a întors spatele şi a luat-o cu pas vioi spre poart .ă ă Credeam c o s revin s -şi ia la revedere, fiindc plecase f ră ă ă ă ă ă ă s -mi spun un cuvânt mai mult, f r un gest, f r o privireă ă ă ă ă ă care putea ine loc de desp r ire. Nu s-a mai întors niciodat ,ţ ă ţ ă regimentul lui 5 Doroban i din Giurgiu intra în foc şi Nil avea sţ ă ă moar un an mai târziu pe frontul rusesc.ă

Cu o mie de lei în buzunar m sim eam la ad post. Cu înc oă ţ ă ă mie pe care aveam s-o mai primesc de la C.F.R. puteam s mă ă bucur de libertatea mea mult vreme şi între timp s -mi caut ună ă post. Gândul îmi mergea spre o bibliotec , s fiu deci biblioteă ă -car, s m înscriu la un liceu şi s -mi realizez planurile, careă ă ă erau atât de simple încât nici un nor nu-mi turbura zilele. Deo-camdat eram absorbit de lectura unui mare roman, în trei voă -lume, Casa de lut de Pearl Buck şi Mama, de aceeaşi autoare şi de un volum de mitologie greac , pe care vroiam s -l asimileză ă în întregime, c ci istoria Greciei antice m prinsese înc dină ă ă clasa întâia, m pasiona.ă

La anticar (acest anticar se afla într-o mic pia nu departeă ţă de Cheiul Gârlei, într-un mic pavilion numit Casa anticarilor, erau vreo şase, nici acum nu ştiu cum îi zice, un oraş nu-l cu-noşti bine nici dac locuieşti în el zeci de ani) întâlnesc într-o zi,ă pe cine? Diaconescu! Cea mai proeminent figur din Şcoalaă ă normal de la Cristur-Odorhei, elev pe clasa opta, puternic peră ă -sonalitate, respectat de to i profesorii, îi d deau zece f r s -lţ ă ă ă ă e-xamineze, fiindc ceea ce ştia el dep şea mult manualele, eraă ă inutil s -i pui acestui b iat întreb ri.ă ă ă

- Domnul Diaconescu! Ce e cu dumneavoastr aici? l-amă întrebat eu. Nu sunte i înv tor?ţ ăţă

M cunoştea. Deşi doar pe clasa a treia, elevi dintr-a optaă veneau la mine s le fac o lec ie model. Tema lec iei.ă ţ ţ Introducerea. Expunerea subiectului. încheierea. Tema aceea trebuia formulat în scris, şi când era vorba de literatur nu eraă ă o glum . Puşi în situa ia de a urm ri o idee (şi mai târziu, înă ţ ă via a literar , am cunoscut scriitori talenta i şi vânjoşi, cu sevţ ă ţ ă în ei, dar care chiar dac ar fi mers aiurea şi s-ar fi izbit cu capulă de un copac, dup cum spusese la un moment dat tot unulă dintre ei„ tot n-ar fi g sit o idee) veneau la mine cu manualul peă care nu-l în elegeau şi m rugau s le fac eu lec ia; şi le-oţ ă ă ţ

Page 137: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

f ceam. Şi Diaconescu aflase şi ne împrietenisem.ăEra un ins mic de statur , totdeauna bine îmbr cat, matură ă

înainte de vreme, destinat unui viitor str lucit... Ce c uta el laă ă Casa anticarilor? M-am uitat la el. Costum impecabil, pantofi bine lustrui i, st pânire de sine de b rbat precoce, ironie spusţ ă ă ă cu întoarcerea capului într-o parte, s vad şi al ii comedia, sauă ă ţ valoarea ignorat .ă

- În aceste timpuri, zise, când Europa e turbure, Portrete lirice de domnul Ion Pillat ne asigur de permanen a poeziei.ă ţ

Şi îmi ar t orgolios volumul pe care tocmai îl g sise şi îlă ă ă cump rase.ă

M întreb ce fac în Bucureşti.ă ă- Bine, zic, şi i-am dezv luit gândurile necomplicate careă

st pâneau via a mea.ă ţEl m ascult atent, îmi spuse c planul era realizabil dac îlă ă ă ă

urm ream cu perseveren şi continuitate, cum spunea adolesă ţă -centul lui Dostoievski şi m invit pe Ia el.ă ă

Locuia, ce întâmplare, pe-aproape de C r midari, într-oă ă od i îns mai luminoas şi mai bun decât a mea, cu chiuvetă ţă ă ă ă ă şi lumin electric .ă ă

- Întâi, zise, s mânc m (între timp se f cuse sear ). Poe iiă ă ă ă ţ mâncau şi ei, continu punând cartea lui Pillat pe noptier . Nuă ă ştim înc prea bine ce f cea Eminescu, cum îşi lua micul dejun,ă ă unde îşi lua prânzul şi cu cine. Vorbesc de via a lui cotidian .ţ ă Exemplarele deosebite ale spe ei noastre ne intereseaz în celeţ ă mai mici am nunte... Dar romanul pe care l-a scris domnulă Cezar Petrescu despre poetul nostru cel mai mare e neinspirat, nu se vede geniul, fiindc asta ne intereseaz .ă ă

În timp ce vorbea pusese masa şi aprinsese o lamp deă petrol de g tit. Avea ciorb , mâncare de zarzavat cu carne, ună ă fel de ghiveci m cel resc, salat de vinete, brânz şi unt. L-amă ă ă ă întrebat cine îi g teşte.ă

- Eu, mi-a r spuns el dând capul într-o parte, ironic la adresaă cui l-ar dispre ui şi nu f r mândrie. Cei mai buni buc tari suntţ ă ă ă tot b rba ii, aici la Bucureşti, în lumea civilizat . Numai raniiă ţ ă ţă consider c buc t ria e treaba muierii şi tot ce face în acestă ă ă ă sens un ran ine de m cel rie: taie un porc, un vi el...ţă ţ ă ă ţ

Avea dreptate şi am râs.- Deci liceul în particular, a continuat el cu o voce sc zut ,ă ă

dar limpede, foarte bine, eu sunt func ionar la U.C.B. ("iar şiţ ă U.C.B.! am exclamat în sinea mea, U.C.B.-ul sta e o adev rată ă ă salvare pentru toat lumea"), dar am intrat greu şi numaiă

Page 138: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

fiindc am avut fa de al ii avantajul studiilor. La toamn mă ţă ţ ă ă duc la postul meu, sunt înv tor, dar în timpul vacan ei amăţă ţ vrut s câştig nişte bani, pentru sora mea, care e şi ea la liceu,ă pe clasa a cincea. S - i ar t.ă ţ ă

Şi se duse şi trase de sub pat un cuf r, îi deschise capacul şiă îmi ar t un teanc de bani.ă ă

- Într-adev r po i înv a liniştit dac g seşti o slujb , contiă ţ ăţ ă ă ă -nu el invitându-m la mas .ă ă ă

Ciorba era excelent , de mult nu mai mâncasem ceva aşa deă bun. În internat numai foamea ne împiedica s ne d m seamaă ă cât de infect era mâncarea. Din mia mea f ceam economie,ă ă mâneam numai pâine cu roşii şi adesea un corn cu lapte.

- Î i cumperi ca mine o lamp cu gaz, un tacâm şi dou farţ ă ă -furii şi î i faci acas . Pia a te înv eu, mergi cu mine mâine duţ ă ţ ăţ -p mas s vezi ce s cumperi şi cum s te tocmeşti.ă ă ă ă ă

C r i avea pu ine, în fran uzeşte, Valery, Mallarme,ă ţ ţ ţ Baudelaire (şi o traducere a acestuia de Şerban Bascovici). Am uitat de Portretele lirice ale domnului Pillat şi am citit din Baudelaire, întâi din original, apoi t lm cirea lui Şerbană ă Bascovici. Nu citisem pân atunci nimic din. poetul francez şiă auzind Stârvul, Spleen, Albatrosul, Coresponden ele, ţ am avut un şoc. Citisem Villon, cu dic ionarul în mân şi dup ce îlţ ă ă descifrasem îl recitisem luni de zile, prizonier total al celebrelor Balade. Dup Eminescu era al doilea poet care m f cea s simtă ă ă ă c poezia e un miracol care ne scoate din efemer şi ne face să ă ne sim im eterni. Şi tatei îi pl cea poezia... Coşbuc... ţ ă Din codru rupi o r murea, Ce-i pas codrului de ea ?ă ă

O auzise la şcoal , recitat de copii la sfârşitul anului şi adeă ă -sea repeta aceste versuri, a c ror imagine simpl îl f cur să ă ă ă ă aib o idee a ceea ce înseamn un om în mijlocul omenirii. Şiă ă acum, iat , un altul care putuse scoate astfel de accenteă contemplând cu iubita de bra un stârv plin de viermi.ţ Iluminarea din final în care poetul afirm c deşi iubita lui vaă ă ajunge ca acel stârv, el va p stra în suflet spiritul descompuseiă sale iubiri, m-a f cut s tresar. Da, iat ideea genial careă ă ă ă salveaz o formidabiă l descrip ie care nu promitea nimic bun şiă ţ cum nu exist un univers deosebit al poeziei, iar altul separat,ă nepoetic, vulgar... Un stârv! Şi cum a âşnit scânteia divin dinţ ă sufletul poetului! Atunci am în eles şi n-am uitat c se poateţ ă scrie despre orice, c un om, un animal, un mediu social, ună lucru au în conştiin a arţ tistului o importan egal . S scriiţă ă ă despre bufni e!... Ce se puţ tea scrie? C sunt prevestitoare deă

Page 139: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

rele? O idee comun . Baudelaire descoperea c ele iubescă ă nemişcarea şi mediteaz , şi c numai omul poart pentruă ă ă totdeauna osânda de a fi vrut s schimbe locul. Dar despreă pisici? Ce s scrii despre o pisic ? Edgar Poe, ale c rei povestiriă ă ă fantastice le citisem, ar ta c o pisic putea împinge la crim .ă ă ă ă Baudelaire le iubea ochii, în care contempla ora... F r o idee,ă ă gândeam, nu exist oper de art durabil .ă ă ă ă

I-am spus lui Diaconescu acest gând al meu şi el a confirmat, corectându-m îns . Uneori poezia îşi ajunge ei îns şi, f r aă ă ă ă ă exprima neap rat o idee original . Bacovia de exemplu, înă ă admirabila Lacustr , ă are doar un sentiment c plou şi totul seă ă pr buşeşte. Şi înc aici exista ideea c un gol istoric îl cuprindeă ă ă şi se simte ca pe vremea locuin elor lacustre ale str moşilorţ ă noştri, dar alteori nu descrie decât un peisaj dezolant şi cerul plumburiu, pe care îl str bate un corb diametral.ă

- Ba nu, zic, şi acolo apare un sentiment, care e de fapt o idee, c natura ne apas cu elementele ei:ă ă

Chem ri de dispari ie m sorb.ă ţ ă- Da, dar nu e o idee prea original . Domin descrip ia peiă ă ţ -

sajului, înv luit în poezia sumbrului.ăNe-am desp r it la sugestia lui discret c diminea a trebuieă ţ ă ă ţ

s se scoale devreme, deşi eu aş fi vrut s mai r mân. Poezie,ă ă ă da, dar el avea o slujb , nu se putea duce obosit de nesomn.ă Urma s ne vedem a doua zi pe la orele şase.ă

L-am g sit gata preg tit s ieşim, s m înve e cum se faceă ă ă ă ă ţ o pia . Şi-a luat o plas şi am pornit-o pe jos spre Pia a Mare.ţă ă ţ Pe drum a început s -mi vorbeasc despre fete şi cât sunt eleă ă de dr gu e, dar c dac vroiai s le placi trebuie s ar i bineă ţ ă ă ă ă ăţ îmbr cat, piept nat şi cu cravat la gât. Şi m-a m surat o clip .ă ă ă ă ă Nu purtam cravat şi pantalonii mei nu erau c lca i ca ai lui...ă ă ţ

- S vezi, zice, dac m uit eu la una, cum întoarce capul... Iaă ă ă uite ce frumoas e asta care vine.ă

Şi într-adev r fata zâmbi când, ajungând în dreptul nostru,ă Diaconescu o salut şi îi spuse:ă

- S rut mâna, domnişoar ! Plimbare pl cut ... Puteam să ă ă ă ă facem cunoştin , îmi şopti, dar nu acuma. Duminic ieşi cuţă ă mine şi ai s vezi. Dar s te pui la punct, nu aşa...ă ă

Am ajuns în pia şi l-am urm rit cum târguia şi se tocmeaţă ă pentru un firicel de m rar. Nu se gr bea şi totdeauna ieşea,ă ă dup cum îmi demonstra el, în câştig. Cunoştea toate legumeleă şi de câte anume leg turi avea nevoie. Îşi f cea socoteli: astaă ă

Page 140: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

da, asta nu, fiindc mai mâncase cu o zi înainte felul cutare,ă pentru mâine o s -şi fac iar o ciorb şi o s cumpere o pas re,ă ă ă ă ă s fac pilaf.ă ă

- S vii, zice, şi mâine, s m nânci la mine şi s vezi ce bună ă ă ă e. A cump rat o pas re şi ne-am desp r it. A doua zi m-a f cută ă ă ţ ă s descop r un nou poet, nu mare, dar de o blânde e ca ună ă ţ balsam: Francis Jammes, în traducerea tot a domnului Ion Pillat. Poetul sta iubea m garii şi românul traducea astfel:ă ă

Iubesc m garul dulceăC lcând lâng uluceă ăşi ar fi vrut, când avea s moar , s intre în rai cu m garii.ă ă ă ă- Pe lâng marii damna i, Villon, Poe, Baudelaire, apar peă ţ

lume şi astfel de poe i, mi-a spus Diaconescu cu o expresie deţ încântare extrem , vrând parc s -mi spun c trebuie să ă ă ă ă ă r mân deschis pentru to i, adic şi pentru cei mai mici. Eiă ţ ă corespund, a continuat el, infinitelor st ri afective ale lectorului,ă care nu e totdeauna, mon semblable, mon frere, când citeşte Spleen-urile baudelairiene. Noi ştim ca m garul nu e dulce, eă înc p ânat şi imprevizibil, te poate trânti s - i sune oasele. Dară ăţ ă ţ poetului îi plac, aşa i se par lui... E frumos şi senin acest domn care ieşea la plimbare pe câmp printre poteci şi se gândea să intre în rai în asemenea tov r şie...ă ă

În acest timp trupele române se apropiau de Odesa. R zboiulă era înc pe-aproape, dar nu ne interesa. Singurul efect în Bucuă -reşti era faptul c ap ruse pâine amestecat cu m lai; când eraă ă ă ă proasp t , era bun . Adesea întâlneam nem i pe marileă ă ă ţ bulevarde, totdeauna în grupuri, în linie de patru sau cinci, în inut impecabil , raşi, uniforme gri-bleu, friza i, descheia i laţ ă ă ţ ţ

gât, cu boneta pe-o parte, în acelaşi pas, automate bizare într-o lume pestri , care se d dea la o parte din calea lor: nu erau eiţă ă ceva nefiresc? Diaconescu avea fa de r zboi o atitudine deţă ă spectator: "Dac nem ii nu câştig imediat, se împotmolesc caă ţ ă armata lui Napoleon. Dar nu se ştie. S vedem. Au l sat Angliaă ă necucerit .... Poate vor s se în eleag cu englezii, dup ceă ă ţ ă ă distrug bolşevismul."

Mai multe nu ştia nici el şi nici eu. M miram c nu era încă ă ă militar. Mi-a spus c în prim var va fi încorporat. Zilele luiă ă ă august îns treceau în discu ii despre poezie şi literatur , cuă ţ ă Diaconescu, în plimb ri duminicile, în care el vroia s -mi arateă ă cum se poate face cunoştin cu o fat (f r totuşi s -miţă ă ă ă ă demonstreze ceva concludent), şi mia mea se topea. Firesc, i-am spus într-o zi c nu mai aveam bani, s -mi împrumute cinciă ă

Page 141: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

sute de lei şi i-i dau înapoi, am de încasat salariul meu pe o lună de la C.F.R. F r ezitare a deschis cuf rul şi mi-a dat banii. Înă ă ă acelaşi timp m întrebam de ce dracu nu m dusesem eu atâtaă ă vreme s -mi încasez acei bani de la C.F.R. M-am dus în zilele ură -m toare. Func ionarul de la ghişeul la care am fost îndrumată ţ mi-a r spuns îns c nu mai aveam nimic de încasat. Gata,ă ă ă simplu, din momentul plec rii mele din Fierbin i, s-a calculat că ţ ă încasasem ceea ce mi se cuvenea, ba chiar pe câteva zile în plus şi fusesem ras, "liber la îmbarcare" a mai ad ugat acelă func ionar, care, contrariu a ceea ce spunea despre ei, aveau şiţ humor în anumite situa ii date.ţ

- Dar aşa mi s-a spus, am protestat eu indignat, c mai amă de primit o mie de lei.

- Cine v-a spus? m-a întrebat el luându-şi brusc ochelarii de la ochi şi interogându-m f r încredere, dar totuşi curios.ă ă ă

Ei? Cine îmi spusese? Niculescu? Te pomeneşti c idiotulă sta... Ce s fac acuma cu spusele lui Niculescu, în fa a unuiă ă ţ

func ionar care avea scripte cu date precise? În realitate nuţ ştiusem nimic clar despre salariul meu, cât era, câte zile lucrasem şi dac mai aveam sau nu ceva de primit.ă

"Ce pot s fac? m-am întrebat. N-am de unde s -i dau luiă ă Diaconescu banii înapoi". Şi vizitele mele la el au încetat. Bine c nu ştia unde stau. N-a trecut îns o s pt mân şi a survenită ă ă ă ă catastrofa. Eram în od i a mea, când am auzit o voce autoritară ţ ă în curte:

- Unde st domnul Marin Preda?ăErau mai multe od i e în acea curte şi o voce i-a r spuns şi i-ă ţ ă

a ar tat-o pe a mea. Am auzit o b taie în uş şi am s rit din pată ă ă ă în prag se afla Diaconescu, un domn sever, indignat, str in şiă implacabil.

- Ai spus, a început el, c îmi dai banii în câteva zile. Auă trecut dou s pt mâni şi ai disp rut. Ce înseamn asta? i-amă ă ă ă ă Ţ spus c adun bani pentru sora mea, nu sunt bogat, muncesc cuă un scop. E o lips de sensibilitate şi de conştiin s m tragi peă ţă ă ă sfoara în felul sta. Te rog s -mi dai imediat banii înapoi.ă ă

Eu eram înc stupefiat de faptul c m g sise. Nu-mi amină ă ă ă -team s -i fi dat adresa. Am început sa m bâlbâi, copleşit. C n-ă ă ăam bani... C ...ă

- Cum n-ai bani? Nu i-ai încasat leafa de la C.F.R.? a contiţ -nuat el uitându-se b nuitor în jur, în mizerabila mea od i .ă ă ţă

- N-am încasat, nu mai aveam nimic de primit.- Atunci nu trebuia s te împrumu i.ă ţ

Page 142: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- N-am ştiut... Când m-am dus acolo...Şi i-am explicat ce se întâmplase. M-a crezut imediat, dar

jignirea tot nu-i trecea. Totuşi s-a îmblânzit.- Trebuia s vii s -mi spui. De ce sa m laşi s cred c eşti ună ă ă ă ă

om care a pus mai mult pre pe fuga de since- ritate decât pe oţ prietenie. Nu e nimic, n-ai, am în eles... Dar s evi i s mţ ă ţ ă ă vezi... Credeai c n-o s te în eleg?ă ă ţ

Avea dreptate, m bâlbâisem lamentabil la prima mea ciocă -nire liber cu via a, vrusesem într-adev r s -l trag pe sfoar , reă ţ ă ă ă -cunoşteam în sinea mea acest lucru, f r s ştiu de ce nu aleseă ă ă -sem calea simpl a m rturisirii. Preferasem s las în urm ună ă ă ă om care m f cuse s descop r pe Baudelaire, decât s ... Prefeă ă ă ă ă -r m s fugim în mod laş, decât s m rturisim un lucru neînsemă ă ă ă -nat. Ne desp r im de oameni pe care îi admir m, numai pentruă ţ ă c ... Ei, pentru ce? Pentru nimic...ă

- N-are importan , a continuat el aşezându-se în sfârşit peţă pat, tr gându-şi uşor pantalonii cu dunga bine c lcat . i-a fostă ă ă Ţ fric s înfrun i o mic situa ie imprevizibil , dar s fii atent că ă ţ ă ţ ă ă ă vei avea de înfruntat situa ii infinit mai grele şi mai complexe.ţ Nu fugi!... Cinci sute de lei nu e o avere, nu te mai gândi, am uitat... Caut - i totuşi un serviciu. Ce faci toat ziua? Fiindc n-oă ţ ă ă s po i tr i aşa, o s mori de foame. Te-ai înscris m car la liceu?ă ţ ă ă ă Ai spus c ai un plan...ă

- Nu m-am înscris...- P i pierzi anul, cursurile au început. Nu cunoşti pe nimeniă

s te ajute? Eu nu pot, trebuie s plec, am aranjat s lipsescă ă ă pân la întâi octombrie, dar şi aşa, la U.C.B. n-am nici o trecereă s teă recomand...

"U.C.B.?! Fereasc Dumnezeu, am gândit. Dac afla tata o să ă ă cread ... soarta de la început a lui Ilie..."ă

- M car ai încercat undeva?ăÎncercasem la trei biblioteci, nici m car nu vruseser s steaă ă ă

de vorb cu mine. "N-avem loc" (şi un gest cu mâna s iesă ă afar ). Cump rasem ă ă Universul, m dusesem la câteva institu iiă ţ s fiu angajat func ionar... Nimic... Studii pu ine, mi seă ţ ţ r spunsese şi cu o privire de neîncredere: eram prea mic, nu seă angaja un func ionar f r state de serviciu, şi mai ales la vârstaţ ă ă asta.

- De ce nu te întorci la internat? zise atunci Diaconescu ne-dumerit. Mi-ai spus c i-ai luat capacitatea... Ştiu, n-ai bani deă ţ taxe, dar s vorbim cu directorul, nu poate s te lase aşa peă ă drumuri...

Page 143: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Am ridicat privirea. Era o idee.- Ai dreptate, i-am spus, m întorc la internat.ăDe ce nu? Toate pun ile nu fuseser t iate cu Şcoala normaţ ă ă -

l . Erau t iate numai în gândul meu, dar poate c domnulă ă ă lonaşcu g sise pentru mine o solu ie, nimeni nu-mi spusese că ţ ă nu puteam s m mai întorc şi s urmez acolo cursul superior.ă ă ă

- M învoiesc mâine diminea de la serviciu şi vin cu tine, aă ţă mai spus Diaconescu v zând cât de ab tut ar tam. De ce s nu-ă ă ă ăi dea o burs ? Atâ ia neispr vi i o primesc. Vin mâine şi te iau.ţ ă ţ ă ţ

Şi a plecat. Scena care a avut loc îns la şcoal a fost şi maiă ă lamentabil , de ast dat pentru amândoi. Cât am intrat în holă ă ă ne-am întâlnit cu domnul Lasc r, care parc ne-ar fi aşteptat.ă ă

- Ce e cu dumneata aici? a strigat el. Dumneata nu mai ai dreptul s intri în aceast şcoal ... Iar dumneata, cine eşti?ă ă ă Ucebe, a silabisit el cu dispre , apucându-l cu o smucitur peţ ă Diaconescu de bra , care avea într-adev r pe mânec oţ ă ă banderol U.C.B., ieşi imediat afar din hol, nu primim aici peă ă to i mţ ătur torii de strad .ă ă

Diaconescu a zvâcnit din umeri cu acelaşi dispre pentruţ individul din fa a lui:ţ

- Sunt absolvent al Şcolii normale, şi nu v permit...ăDar cel care nu putea permite era cel lalt, instalat într-oă

cl dire în care era st pân şi a chemat portarul s ne dea afar .ă ă ă ă Şi ne-a şi dat. Simpla lui prezen , deşi umil , dar hot rât , ne-aţă ă ă ă convins c trebuie s ieşim.ă ă

- Un imbecil, un zbir, a zis Diaconescu în strad . Ar ta liniştit,ă ă st pân pe sine, deloc jignit de cele întâmplaă te.... Da, dar ce era de f cut cu mine? ă

- O s te descurci, o s g seşti undeva un loc, mi-a spus elă ă ă încrez tor.ă

Şi l-a înjurat de mam cum îl înjurasem şi eu anul trecut peă individul care ne d duse afar , spunând c mi-l f cusem duşă ă ă ă -man din cine ştie ce prostie, peste care un b rbat adev rat ar fiă ă trebuit s treac . Dar câ i sunt cu adev rat b rba i?... Şi cuă ă ţ ă ă ţ aceste cuvinte liniştitoare ne-am desp r it la prima r spântie deă ţ ă str zi, el cu gândul la sora lui pentru care muncea, eu în fa cuă ţă libertatea mea, care ajunsese la limit .ă

N-am mai auzit de-atunci nimic despre el. O fi murit pe front? (C ci mai târziu aveam s aflu c erau f cu i rapid ofi eri şiă ă ă ă ţ ţ trimişi în foc) sau, cumva, în '49, se g sea în vreun sat şi îiă înv a pe copii? Dar cum avea el şi cu cine s mai citeasc şi săţ ă ă ă discute despre Baudelaire şi Francis Jammes?! Când Arghezi şi

Page 144: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Blaga erau interzişi? Trecut printr-un r zboi şi printr-o revolu ieă ţ care era în curs, pierdusem contactul cu genera ia mea... N-amţ mai auzit nimic nici despre Niculescu, ce-o fi f cut el acolo peă şantierul din Fierbin i, dac s-a întors la şcoal şi ce s-a ales deţ ă ă el. Despre unul dintre turn torii cei mai fideli ai domnului Lasă c ră am auzit c a ajuns cercet tor la Academie. M-am mirat. Pe cineă ă dracu s torni la Academie şi cui, când acolo cercet rile nu potă ă fi turnate, ci doar apreciate sau dispre uite. Aşa credeam, nuţ ştiam c multe se pot petrece şi cu cercet rile... Pe Amuza celă ă misterios l-am întâlnit într-o zi, prin '49, în tramvai. "Amuza, am exclamat, ce faci, ce-ai ajuns?" T cere. "Du-te dracului, i-amă spus, unde lucrezi?" Mister. Nici un cuvânt. "Unde lucrezi, spune, ce, e secret? Spune orice, c nu m intereseaz , spuneă ă ă şi tu o minciun ". "Sunt cartograf zice. "Ce e aia cartograf? N-aiă ajuns înv tor?" Iar şi t cere. "Cartograf unde? am repetat. Laăţă ă ă ce institu ie?" La ce institu ie?! Ce glum ! Cum s spun tocţ ţ ă ă ă mai institu ia!? Pe Dobrinescu tot aşa, l-am întâlnit întâmpl tor peţ ă strad ... "Ei, i-am spus, n-ai fugit în ri str ine? M car aiă ţă ă ă ajuns înv tor?" C lca tot aşa, aşezat, cu aten ia pu in împr ştiăţă ă ţ ţ ă at ,ă dar mul umit, cu o expresie împ r it între amintiri şi realiţ ă ţ ă tate. Lucra la editura sindicatelor, redactor sau ceva asem n tor. Şiă ă mi-a f cut cu ochiul: e de lucru acolo, e interesant, în generală via a e interesant , dac nu ajungi rege în Terra Nova, ajungiţ ă ă totuşi ceva şi nimeni nu te împiedic s - i mearg totuşi gândul,ă ă ţ ă aşa domol, cine ştie, cât suntem tineri (şi eram) nimic nu era pierdut... Nici despre el, de-atunci, n-am mai auzit... Bârzoi, cel chinuit la vioar , mi-a dat într-o zi un telefon şi ne-am întâlă nit la Capşa. Era ofi er superior, procuror militar şi tot ce-am pututţ auzi de la el... duşmanii poporului... în numele legii... Hai s nuă mai vorbim despre asta... Nici nu vorbisem, i se p ruse lui că ă vorbise, am în eles, totuşi, c nu dormea bine, c gemea şiţ ă ă bolborosea în somn chinuindu-şi nevasta, se trezea în miez de noapte, când nu trebuia s fie la orele cinci diminea a în incintaă ţ închisorilor şi s citeasc sentin ele care nici m car nu erau aleă ă ţ ă lui, şi nici ale judec torilor... "Despre ce s vorbim atunci,ă ă Bârzoi, gândeam, dac tu nu ai identitate? În acel an şcolară '40-'41 eram lega i prin ur . i-aminteşti cum ne-am b tutţ ă Ţ ă odat cu disperare, f r s ştim de ce? Tu ai s rit la mine, ne-ă ă ă ă ăam rupt gulerele de la c m şi, ne-am însângerat obrajii, ne-amă ă t v lit pe jos gâfâind, c utându-ne gâturile s ne ucidem, să ă ă ă ă dispar unul din noi doi, deşi te ajutam la lec ii, î i ar tamă ţ ţ ă dificul- t ile.... Îmi plecam fruntea lâng a ta, cu toate c niciăţ ă ă

Page 145: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

eu nu st team prea bine, iar soarta ta, neliniştile tale, leă sim eam dezţ n d jduite, f r ieşire... Ne-am redresat, inocen aă ă ă ă ţ vârstei a făcut ca ura s se retrag , iar acum e uitat ... Ei, ce-aiă ă ă ajuns tu?"... Masa s-a terminat f r dest inuiri, ne-am desp r ită ă ă ă ţ şi nu ne-am mai v zut ca şi când n-am fi existat... Cine mi-aă spus de soarta unui altuia, care a plecat în anii r zboiului înă Germania s se instruiasc , s se fac ofi er? Nu era din clasaă ă ă ă ţ mea, ci dintr-a opta, dar eram prieteni. S-a întors, a fost trimis pe front la întoarcerea armelor contra celor care îl instruiser ,ă un glon l-a loţ vit în gât, a început s verse sânge a început saă horc ie şi a muă rit pe linia întâi f r ajutor... un fl c u blond, cuă ă ă ă ochi albaştri de basarabean, frumos, împlinit la dou zeci de ani,ă a c rui sor avea s -l plâng f r s -l în eleag , prins deă ă ă ă ă ă ă ţ ă ă isteriile vârstei, dup cum mi s-a povestit...ă

Ce s scriu despre genera ia mea împr ştiat , prins deă ţ ă ă ă valurile istoriei şi a c rei soart îmi sc pa? m întrebam în fa aă ă ă ă ţ mesei mele de scris la Sinaia, în acea iarn bogat în z pad aă ă ă ă anului '49. S scriu despre un tân r care îşi c uta un drum, sină ă ă -gur în marele oraş şi necunoscând pe nimeni? Ce mi se mai în-tâmplase?

La Casa anticarilor, singurul loc la care reveneam neîncetat, deşi acum nu mai aveam bani s citesc c r i, privirea îmi c zuă ă ţ ă într-o zi pe un titlu: Cum am cucerit via a ţ de Georgescu Dela-fras. I-am cerut voie anticarului meu s-o citesc chiar acolo; şi în câteva ore am sorbit-o. Georgescu Delafras povestea cum, sim-plu b iat de la ar cu şapte clase primare, ajunsese (prină ţ ă "perseveren şi continuitate" desigur) unul dintre cei mai mariţă editori din Bucureşti. Iat , mi-am zis, omul care m poate ajuta.ă ă Eu sunt mai bine înarmat, am studii secundare, am citit cel pu in o mie de c r i, am nou sprezece ani şi pot s fac orice...ţ ă ţ ă ă la editura lui, fireşte! Nu se poate s nu m în eleag , el care aă ă ţ ă trecut pe unde treceam eu şi cunoştea neliniştea celui amenin at cu eşeţ cul. Eşecul ar fi însemnat, în cazul meu, întoarcerea la ar , pe capul familiei, care trudise pentru mineţ ă patru ani... Cum aveam s -i r scump r acei ani şi ce s facă ă ă ă acolo în mijlocul unei lumi care ar fi rânjit: "Uite-l pe- sta,ă cheltui alde tat-s u cu el degeaă ba atâ ia bani, ca s se întoarcţ ă ă tot la sap ".ă

Am revenit în od i a mea şi i-am scris o scrisoare de. patruă ţ pagini. Am pus-o într-un plic şi a doua zi m-am dus cu ea pe strada Popa Nan. Vederea acelei cl diri, cu tipografie la subsol,ă

Page 146: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

care lucra şi scotea un zumz it ca o muzic , m-a f cut vis tor.ă ă ă ă "Da, în sfârşit aici voi lucra, gândeam, şi odat întors acas amă ă s citesc şi s scriu." Gândul nu m-a mai dus la înv tur ,ă ă ăţă ă vederea acelei cl diri care tip rea c r i parc m-a apropiată ă ă ţ ă vertiginos de un scop pe care îl aveam în minte îndep rtat,ă dup teră minarea studiilor şi luarea licen ei, adic sa public oţ ă carte. De ce tocmai atunci? Da, am gândit, era prea târziu pentru mine s -mi mai continui studiile. Nici Caragiale nu şi le-aă continuat, şi totuşi... O s citesc pentru mine, nu pentruă examene, e prea îndep rtat ziua când puteam s m înscriu laă ă ă ă Universitate şi s -mi iau Licen a... Opt ani... Nu, hot rât, edituraă ţ ă asta îmi deschidea toate perspectivele... Puteam chiar, nu după mult vreme, s -mi adun povestirile mele, s mai scriu altele şiă ă ă s fac un volum pe care chiar domnul Delafras s mi-l şiă ă publice... De ce nu?

N-am predat scrisoarea imediat, m-am plimbat mult vremeă de la un cap t la altul al str zii. P r sirea gândului de a maiă ă ă ă înv a m arunca în prada unei exalt ri neaşteptate. Aveamăţ ă ă senza ia bizar c am câştigat, printr-un simplu act de voin ,ţ ă ă ţă opt ani de via , care îmi ap reau liberi, f r obstacole, ai meiţă ă ă ă singuri... Da, crezusem c sunt liber, dar abia atunci mă ă sim eam cu adev rat liber...ţ ă

Am predat, dup ce b t ile inimii mi s-au mai liniştit, plicul şiă ă ă n-am luat în seam vaga şi absenta nedumerire a func ionaruă ţ -lui, care mi-a spus:

- Patronul e în birou şi e singur, dac vre i îl anun şi v poaă ţ ţ ă -te primi, ce nevoie ave i de scrisoare?ţ

- Nu, am r spuns, am s viu mâine... A dat din cap cuă ă neîncredere:

- Bine, zice, veni i şi mâine!ţDup exaltarea din ajun a doua zi eram liniştit, chiar pu ină ţ

mohorât, vizitat de îndoieli... Şi dac ... O s vedem... Fapt e că ă ă am via a înainte... istoria asta care p rea aşa de simpl , cuţ ă ă examenele în particular, în realitate m înc tuşa...ă ă

Domnul Georgescu Delafras, un domn mic de statur , bonă -doc chiar, cum mi s-a p rut atunci, nici tân r, nici b trân, m-aă ă ă primit cu scrisoarea mea pe birou, nu gr bit, dar nici dispus să ă stea îndelung de vorb cu mine, cum credeam. Întâlnirea a fostă scurt , îmi pledasem cauza în scrisoare, nimic nu mai era deă ad ugat din partea mea. S-a ridicat în picioare şi nici mie nu mi-ăa spus s stau. C , scrisoarea mea, a început el, dovedeşte că ă ă am talent literar... Dar, n-are nimic pentru mine...

Page 147: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Atât, asta era totul şi şi-a desf cut bra ele într-un mic gest,ă ţ nu neputincios, ci indiferent, n-avea adic nici un chef s ajuteă ă şi pe altcineva s cucereasc via a ca şi el.ă ă ţ

- Chiar nimic, am zis, în toat editura?ă- Da, nu pot s dau pe nimeni afar ca s te angajez pe dumă ă ă -

neata... care... m rog, în afar de talent literar, nu ştii nimic.ă ă Ce ştii? m-a întrebat.

- Pot înv a, i-am r spuns.ăţ ă- Nu, n-am unde. Cine s te înve e?ă ţAm în eles c n-avea rost s insist. I-am cerut scrisoarea înaţ ă ă -

poi, mi-a dat-o, am rupt-o în fa a lui şi i-am aruncat-o pe birou.ţ Vroiam astfel s -mi ar t dispre ul pentru neîn elegere şi micimeă ă ţ ţ sufleteasc crezând, în naivitatea mea, c o s -i pese. Şi am pă ă ă ă-r sit indignat înc perea f r s -i dau bun ziua.ă ă ă ă ă ă

"Dac m-am hot rât ca de pe acum s fiu scriitor, mi-amă ă ă spus afar liniştit, atunci s încerc s public ceva şi cu revistaă ă ă respectiv în mân s-o in ca un certificat c ştiu ceva pe lume.ă ă ţ ă O scrisoare care dovedeşte talent e una, în timp ce numele tipă-rit sub o povestire era cu totul altceva."

Dar unde s public? Mie îmi pl cea revista ă ă Gândirea, forma-tul ei elegant, desenele lui Demian... O nuvel în ă Gândirea! De ce s nu încerc?ă

Mi-am vândut plapuma s am din ce tr i, pu inele c r i peă ă ţ ă ţ care le aveam şi am început s scriu o nuvel . Mergea bine. Dină ă când în când ieşeam, îmi cump ram pâine şi roşii, dormeamă câteva ore şi m întorceam la nuvela mea. O vecin îmi d deaă ă ă târcoale, curioas sau poate grijulie s vad dac mai tr iesc,ă ă ă ă ă îmi b tea în uş .ă ă

- Ce este? o întrebam.Ce s fie, nimic, nici ea nu ştia ce s spun . Dup o s ptă ă ă ă ă ă-

mân mi-am b gat manuscrisul în buzunar şi m-am dus acasă ă ă la domnul Nichifor Crainic. Ştiam c e ministru, dar, îmiă spuneam c n-a încetat s fie scriitor, şi cum nuvelele careă ă ap reau în ă Gândirea nu erau formidabile, a mea, îmi spuneam, în mod sigur va pl cea poetului şi îi va da drumul la tipar. ă

La poart ministrul avea o gheret cu un soldat.ă ă- Bun ziua, zic.ăŞi m-am apropiat ca acas , între rani, când te opreşti laă ţă

poarta unuia care şi el st şi timpul curge peste el f r sfârşit.ă ă ă Era în glasul meu ceva ştiut, universal, un semn al nostru,, al

ranilor, care nu deschidem gura degeaba, chiar dac nu vremţă ă s spunem nimic. Un gând ne împinge, un sentiment pe careă

Page 148: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

chiar dac nu-l exprim m, st m împreun şi, vorbind, acel gândă ă ă ă îşi g seşte în elesul, sentimentul se limpezeşte.ă ţ

- Ministrul, zic, o fi acas ?ăCa şi când aş fi spus "nea Stan, nea Gheorghe... Ce mai fac?"-Da, zice, e acas ...ăCu voce sc zut , ca şi a mea, fireasc , da, e acas , a fost peă ă ă ă

la deal, a dus de diminea o c ru de b ligar pe lot, dar pe laţă ă ţă ă prânz aşa s-a întors... Ai ceva cu el? Nu, întrebam şi eu... Contigentul? A, contigentul! Treizeci şi nou ... De unde, din ceă jude ? Ilfov! A, chiar Ilfov.ţ

- Şi nu pot s stau şi eu de vorb cu el?ă ă- Nu acum, zise santinela, acuma doarme...- Aha! Şi când se scoal ?ă- Aşa pe la şase. Mai plimb -te, zice, pe ici pe colo, un ceas-ă

dou şi întoarce-te pe la şase, şase jum tate.ă ăNichifor Crainic (Ion Dobre) m-a primit în biroul lui dup ceă

santinela l-a anun at c un scriitor îl roag s -l primeasc . Eraţ ă ă ă ă un om în puterea vârstei, tuciuriu, cu musta şi chelieţă avansat , exact cum ar ta în proasp ta ă ă ă Istorie a literaturii române de G. C linescu, pe care apucasem s-o cump r din baniiă ă mei din Fierbin i. Totuşi parc pu in mai gras şi cu un chip maiţ ă ţ pu in spiriţ tualizat ca în acel desen. Se vedea c mânca şi beaă zdrav n. Despre asta ştiam multe, se auzise şi în şcoal (totulă ă se aude când e vorba de-un scriitor) cine era, din ce tat eraă n scut, cum era adunat de prin cârciumi şi dus acas beată ă mort. Ei şi? Cine ştie ce îl împingea la be ie. Treaba lui. Şi Poe şiţ Villon... Ştiam c îi luase ap rarea lui Codreanu ca martor înă ă procesul aceluia, când r spunsese agresiv la întrebarea acuz riiă ă dac îl considera sau nu pe şeful legionarilor, tr d tor de ar :ă ă ă ţ ă "Tr d tor de ar ? M aşteptam s -mi pune i o întrebare maiă ă ţ ă ă ă ţ serioas ", r spunsese el, ai fi zis eschivându-se dar vizibil înă ă favoarea C pitanului. Fiă indc întrucât întrebarea eraă neserioas ? Adic , nefondat ? Era aceast întrebare o glum deă ă ă ă ă prost gust, acuzatul fiind h t deă parte de aşa ceva? Era clar că sta era sensul r spunsului s u, deşi ar fi putut spune maiă ă ă

simplu: "Nu, nu-l consider tr d tor de ar ". Totuşi, dup câteă ă ţ ă ă ştiam eu, nu îmbr case c maşa verde în timpul celor câtevaă ă luni cât st tuser legionarii la putere, îns dup aceea generalulă ă ă ă îl f cuse ministru al propagandei. Nu fuseă se, deci, legionar. În elesesem eu greşit pozi ia sa în acel proces. Nu trebuia el sţ ţ ă fie al turi de legionari? Nu fusese! Numele lui nu ap ruseă ă nic ieri în acele zile verzi. R m sese deci poet...ă ă ă

Page 149: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

I-am spus c vreau s debutez în literatur şi anume la ă ă ă Gân-direa, şi am scos manuscrisul din buzunar.

- Î i place ţ Gândirea ?- Da. - De ce?- Pentru c a publicat mari scriitori români, şi...ăŞi m-am poticnit. Eram neinformat în ce priveşte curentele şi

tendin ele nu numai ale revistelor, ci şi ale întregii literaturi. Nuţ mi se p rea pe atunci important dac un scriitor era ortodoxist,ă ă tradi ionalist, ermetic, mesianic, suprarealist sau mistic... Totulţ era s fie bun. Şi Nichifor Crainic era bun, ca şi ă Gândirea de care era legat. Într-o revist tot trebuie s public, gândeam,ă ă asta nu înseamn c o s adopt tendin ele acelei reviste, înă ă ă ţ oricare aş fi publicat, tot d deam o tendin . O s v d maiă ţă ă ă târziu ce e şi cu aceste tendin e, nu-mi sp rgeam, în acele clipe,ţ ă capul, s r să ă pund de ce îmi place Gândirea.

- M i b iete, mi-a spus poetul, v d c ai o figur de c lug r şiă ă ă ă ă ă ă o credin c manuscrisul t u e bun. O fi! Dar eu sunt minisţă ă ă tru, şi îmi pare r u, nu am timp şi nici pasiune pentru debutan i.ă ţ Caut - i un obscur descoperitor de talente, ine-te de el pân teă ţ ţ ă lanseaz şi dup aia d -i un picior în cur şi urmeaz - i destinul.ă ă ă ă ţ Eu ştiu, voi veni i în urma noastr , eşti sau nu unul care s neţ ă ă contemple sfârşitul, pu in îmi pas , dar eu m hr nesc acum dinţ ă ă ă rodul credin ei mele şi dup pofta pe care o am, ar trebui sţ ă ă domnesc un veac! Arunc -te în via ! Defineşte- i credin a! Şiă ţă ţ ţ poate ne vom întâlni şi m vei sfida: în acele clipe, duşm nindu-ă ăne, vom avea amândoi certitudinea permanen ei noastre peţ acest p mânt.ă

Şi punct. A b tut cu palma în mas . A urmat o t cere ca ună ă ă piuit dup o lovitur dat într-o nicoval . Dar eu n-am în elesă ă ă ă ţ nimic din ceea ce îmi spusese, în loc de aceste cuvinte g unoaă -se, nu putea s ridice un.deget şi s m pun în leg tur cuă ă ă ă ă ă unul din cei ce f ceau ă Gândirea şi s m scoat din impas? Nu,ă ă ă nu putea. S-a ridicat şi a disp rut din înc pere. Biroul s u mi s-aă ă ă p rut mai pustiu decât câmpia, mort, inexistent, cu covor peă jos, cu c r i în rafturi negre, cu uşi în dreapta şi în stânga...ă ţ

Pe unde era ieşirea? Am g sit-o, m-am pomenit în strad ,ă ă f r s -mi uit de ast dat manuscrisul (pe care totuşi l-am pieră ă ă ă ă -dut...).

"Ion Dobre! Dobre eşti, mi-am spus, nu Crainic, un Crainic nu se poart astfel... Ai ajuns ministru, şi la poarta ta st un ran,ă ă ţă s ştie când dormi tu şi când te trezeşti, şi noi doi, eu şiă

Page 150: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

santinela ta, s credem c eşti de-al nostru, ostenit dup trudă ă ă ă şi s aştept m s - i termini somnul, ca s ne auzi vorbind de-aleă ă ă ţ ă noastre şi s vedem cum îi facem... Tat l t u a fost g zar şi maiă ă ă ă degrab el decât tine o fi avut nostalgia paradisului despre careă ai scris o ilizibil carte. De ce bei? Ce te nelinişteşte? Dac ziciă ă c te hr neşti din rodul credin ei tale, atunci de ce..."ă ă ţ

Dar interoga iile mele se rupser brusc. "Nu trebuia, mi-amţ ă zis, s m duc la unul aşa mare. Oricum, e ministru, chiar c n-oă ă ă fi având nici un chef şi nici timp s se ocupe de un debutant.ă Da, dar unde s m duc? S las manuscrisul unui necunoscut,ă ă ă se pierde printre atâtea manuscrise... Da, trebuie mai întâi s -lă copiez şi s încerc totuşi la ă Gândirea...

Deocamdat , r t cind pe Calea Victoriei, am intrat la Teatrulă ă ă na ional. Biletele la galerie erau ieftine. De ce nu? Am v zutţ ă Faust, cu George Vraca în rolul savantului care nu-şi tr ise tineă -re ea. M duceam pentru întâia oar la un spectacol de teatru şiţ ă ă cum citisem piesa, am fost uluit s v d ce pot face actorii cu ună ă rol. Faust, un savant, era dinamic pe scen , pu in fanfaron, oriă ţ -cum g l gios, în timp ce eu îl credeam meditativ, cel pu in până ă ţ ă nu i se reda tinere ea, totuşi îmi pl cea, avea grandoare, iarţ ă Mefisto, cu B l eanu în rol, insinuant, viu, inteligent, însuşiă ţăţ spiritul diavolesc, m înfiora. Tragedia Margaretei ap rea însă ă ă ştears , din pricina strig telor lui Vraca. Dar ceea ce nu apreciaiă ă bine în text, petrecerea din pivni a lui Auerbach, te încânta peţ scen , cum Mefisto f cea s âşneasc vinul din mas şi alteă ă ă ţ ă ă artificii ignorate mai târziu în teatru, cu abstractizarea extremă a decor - rilor şi costumelor şi ciopâr irea operei de c treă ţ ă regizori care puneau în scen "o pies a lor" nu a lui Goethe sauă ă Shakespeare. Hora io avea s apar nu ca prieten al lui Hamlet,ţ ă ă ci ca intrigant şi tr d tor, nu numai al prieteniei, ci şi al rii, iară ă ţă regina, asasin a Ofeliei.ă

Deşi nu aveam bani m-am dus în zilele urm toare şi amă v zut pe Uranus ă Ciuta de Victor Ion Popa. Dup spectacol mi-aă venit un gând: ce-ar fi s intru în cabinetul directorului? (teatrulă "Munc şi voie bun " era al s u). Nu cumva?... Deşi era târziu,ă ă ă scriitorul era acolo şi m-a primit într-adev r cu "voie bun ". Îiă ă citisem c r ile, îmi pl cuser , cu idilismul şi moldovenismele loră ţ ă ă cu tot. I-am spus-o şi am început o discu ie despre ele care l-aţ încântat pe autorul lui Sfârleaz cu fofeaz ă ă şi mi-a fost ruşine atunci s -i cer ceva. Totuşi, ghicind parc , mi-a spus s mai trecă ă ă pe la el.

Page 151: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Am trecut, dar auzind c nu lucrez nic ieri şi nici m car n-amă ă ă debutat, e greu, mi-a spus, e foarte greu, şi a r mas gânditor.ă Pân la urm a scos portofelul şi mi-a dat nişte bani, spunându-ă ămi s nu m jenez şi s -i primesc cu titlu de împrumut, când oă ă ă s am, ştie el c o s viu şi s i-i dau înapoi. Un om simplu, cald,ă ă ă ă al c rui mare talent în teatru aveam s -l descop r mult maiă ă ă târziu v zând ă Take, Ianke şi Cadâr, pies admirabil în careă ă sufletul generos, lipsit de prejudec i al lui Victor Ion Popa îşiăţ g sise o albie potrivit .ă ă

C m ru a l sat de Nil era ea ieftin , dar nu avea sob şiă ă ţ ă ă ă ă ă chiar dac ar fi avut nu aveam eu lemne. M-am mutat peă Pantelimon, num rul 64, într-o odaie cu dou paturi mari şi cuă ă înc trei b ie i ca şi mine, tineri muncitori necalifica i... Câştigauă ă ţ ţ atât de pu in încât n-aveau banii necesari ca s pl teasc ,ţ ă ă ă peste chirie, lemnele pentru înc lzit odaia. N-am pl tit nici eu.ă ă Unul era un fel de ajutor de dulgher, altul ucenic la o croitorie, celălalt, care câştiga mai bine, era picolo la un restaurant. M-am împrietenit cu el şi a început s m invite la acel birt şi s -miă ă ă dea acolo din mica lui por ie, spunându-i patronului ca îi suntţ frate. Dar b ie ii ştia n-aveau nici bani de mâncare, în uneleă ţ ă zile r bdau, în altele cump rau cartofi, îi d deau propriet reseiă ă ă ă s -i cuă re e, cereau de la ea pu in untdelemn şi îi pr jeau...ţ ţ ă Mâncam to i... Proprietarul, un pitic, vindea ciurele în oraş.ţ Camera lor era lâng a noastr , acolo tr iau şi g teau, era cald,ă ă ă ă aveau o sob mare, r neasc , spoit cu var. Miloas , cândă ţă ă ă ă ă veni iarna timpurie şi geamurile noastre începur s înfloreasc ,ă ă ă aştepta s -i pleă ce b rbatul în oraş şi deschidea uşa spre noiă m car s se deză ă ghe e geamurile.ţ

Ideile nu vin decât când vor ele. O iner ie inexplicabil aţ ă min ii le împiedic adesea s se formeze şi s âşneasc în conţ ă ă ă ţ ă -ştiin sub form de idee-ac iune sau nu vin la toat lumea. Nuţă ă ţ ă ştiam ce s mai fac, dar nici nu m mişc m. Trimisesem de multă ă ă nuvela la Gândirea, dar nu primisem nici un r spuns. Adeseaă gândeam c numai cu pâine şi ap , o s m îmboln vesc deă ă ă ă ă oftic şi o s mor. Eram chiar încredin at dar nu f ceam nimic.ă ă ţ ă Proprietarul avea alt idee: c , zise el odat în fa a ciorbei deă ă ă ţ fasole care îi aburea în fa , "cine m nânc mereu numai pâineţă ă ă goal , se tâmpeşte la cap". Am râs de aceast idio enie şi amă ă ţ intrat în odaie cu pâinea în mân , s-o m nânc şi s -mi v d deă ă ă ă scris. Dar parc avea dreptate, scrisul nu prea mergea, scriam oă alt nuvel într-adev r f r nici un gând, nici nu ştiam ce scriu,ă ă ă ă ă am rupt-o şi am aruncat-o.

Page 152: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

De revelion unul din b ie i plec , g sise undeva de lucru înă ţ ă ă tr-o suburban , propriet reasa puse afar pe gard un bilet "deă ă ă închiriat", şi veni altul. Asta aduse cu el un acordeon, ne cânta din el seara înainte s adormim, câştiga ceva mai bine şi pl ti elă ă lemnele s ni se fac foc, bineîn eles numai o dat pe zi, s fieă ă ţ ă ă cald spre sear , când se întorcea el de la un depozit unde c raă ă ceva cu spinarea.

Şi într-o zi îmi veni o idee. Era mic , dar trebuia încercat. Să ă m duc, mi-am spus, la b iatu- la care vrusese s m publice înă ă ă ă ă efemera lui revist ă Albatros, anul trecut prin prim var , când îiă ă trimisesem o schi care fusese re inut . În amor eala lunilor deţă ţ ă ţ internat scrisesem totuşi ceva bun, iat , va ap rea, primisemă ă r spunsul prin poşta redac iei şi f cusem dup aceea o vizit Iaă ţ ă ă ă "sediul" revistei, o simpl odaie pe Calea Grivi ei şi un singură ţ redactor, care se prezentase: Geo Dumitrescu. Era chiar odaia lui... Dar revista fusese interzis pentru orientarea ei "roşie",ă cum mi s-a spus. Roşie? În primul num r era elogiat Baudelaire,ă de la care se luase titlul celebrei poezii, în care poetul era comparat cu albatrosul care înfrunt , sus, furtunile, dar exilată jos, în mijlocul huiduie- lilor, aripile lui de uriaş îl împiedic să ă mearg . Ce era roşu aici? Dar intrasem în r zboi şi pesemneă ă muzele trebuiau s tac . S m duc, mi-am spus, s -i mai fac oă ă ă ă ă vizit . El cunoaşte lumea presei şi a redac iilor literare, cineă ţ ştie?

L-am g sit tot acolo şi dup ce i-am spus, s-a gândit pu in,ă ă ţ apoi a scos o carte de vizit şi a scris ceva pe ea, c tre un domnă ă Al. Cerna-R dulescu, secretar de redac ie la un ziar de pe S rină ţ ă -dar. Am citit cele câteva cuvinte de recomandare: erau simple şi patetice, în numele unor principii de colegialitate şi nu numai atât, era rugat s stea de vorb cu mine şi s m ajute. Eramă ă ă ă scriitor.

- Care sunt celelalte principii, în afar de cele de colegialitaă -te? l-am întrebat.

- E un om de stânga, mi-a r spuns Geo Dumitrescu. Dar să ă nu-i vorbeşti despre asta.

Ca şi când aş fi ştiut ce putea s însemne asta: un om deă stânga... Stânga, dreapta erau pentru mine no iuni necunoscuteţ în orientarea politic a cuiva. L-am g sit pe Cerna-R dulescu înă ă ă tipografie. Purta un pulover "roşu" şi era foarte prins, mi-a spus s -l aştept vreo or pân termin ziarul de paginat şi pe urmă ă ă ă ă st m de vorb .ă ă

- Ştii s faci corectur ? m-a întrebat apoi la fel de gr bit. Ne-ă ă ă

Page 153: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

a plecat un corector, l-a concentrat, ziarul merge şi f r el, dară ă pot s - i fac loc.ă ţ

Am r spuns c ştiu, deşi nu ştiam, dar m gândeam c o să ă ă ă ă înv repede...ăţ

- Dureaz , zice, vreo dou s pt mâni, fiindc administra ia i-ă ă ă ă ă ţa pl tit celuilalt aceste dou s pt mâni şi nu angajeaz altulă ă ă ă ă pân nu trece acest termen. Pân atunci î i dau îns altceva, totă ă ţ ă la corectur , la o revist s pt mânal pe care o fac eu, cuă ă ă ă ă corectur cu tot. Î i cedez locul.ă ţ

S-a sculat şi mi-a adus un vraf de şpalturi, d -le drumul, ziă ce, şi a disp rut. Era o revist de humor. Am lucrat la acele şpalturiă ă şi n-am g sit aproape nici o greşeal . A doua zi îns când amă ă ă revenit, omul care îmi cedase locul era foarte sup rat.ă

- Mi-ai spus c ştii, nu cunoşti nici semnele care se fac peă margine ca s indici greşeala. Nu-i nimic, le-am citit eu, dar ce-iă facem? N-ai ochi înc , meseria asta se înva , nu e grea, dară ţă cine s te înve e, fiindc eu n-am timp.ă ţ ă

Mi-a adus noi şpalturi şi m-a inut dou s pt mâni, când mi-aţ ă ă ă spus c locul acela liber s-a ocupat... Şi mi-a dat de în eles că ţ ă nici la revista aceea nu mai puteam s stau. Totuşi am încasată ceva bani...

M-am întors la Geo Dumitrescu, c ci aşa ne în elesesem, să ţ ă viu s -i spun... N-a fost mirat de nereuşit , se gândea...ă ă

- S intri, zice, func ionar la "Institutul de statistic ". Cuă ţ ă nosc pe cineva acolo, un poet, şi poate s - i g seasc ceva... Au totă ţ ă ă felul de posturi...

Dar nu mi-a dat nici o recomandare scris , mi-a spus însă ă numele poetului şi a ad ugat c e comunist, nu-l cunoaşte bine,ă ă s încerc... Şi dac nu se aranjeaz nimic s vedem, poate intruă ă ă ă la Timpul s înv acolo corectura şi pe urm s m angajez, aă ăţ ă ă ă ad ugat, c el însuşi era f r serviciu, dar avea perspectivaă ă ă ă apropiat s intre acolo în redac ie, la acel ziar, la pagina cultuă ă ţ -ral . Am re inut şi eu perspectiva ca dup el s intru şi eu la coă ţ ă ă -rectur , dar pân atunci s încerc la institutul acela deă ă ă statistic . Ce bine f cusem c venisem la acest b iat. Iat , f ră ă ă ă ă ă ă s aib aeă ă rul, calm şi eficient, f r s -mi dea iluzii care s mă ă ă ă ă entuziasmeze, cum îmi d duse Georgescu Delafras cu cartea şiă editura lui, f r s m lase f r speran , fostul redactor şef ală ă ă ă ă ă ţă efemerului Albatros, nu numai c îşi cerceta cunoştin ele să ţ ă g seasc penă ă tru mine o solu ie, dar era al turi de mine, f rţ ă ă ă cuvinte umflate, gânditor, grav, şi f r chiar s ne spunem preaă ă ă multe cuvinte. Era el însuşi poet, scosese sau avea s scoată ă

Page 154: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

curând un volum de versuri Aritmetic , ă versuri admirabile, parc noi pentru miă ne, ironice, şi de o claritate sc p r toare.ă ă ă

Am plecat de la el cu sentimentul c nu mai eram singur înă Bucureşti. Înainte s plec se uitase discret la pantofii mei a că ă-ror talp se desf cuse. Eram veşnic cu picioarele ude, c lcândă ă ă prin lapovi , dar eram înv at, când eram mic puteam s mţă ăţ ă ă joc cu al i copii ore întregi prin z pad , descul f r s -miţ ă ă ţ ă ă ă înghe e picioarele. "Î i trebuie, mi-a spus ca şi când eu n-aş fiţ ţ ştiut, iar dac ştiam nu trebuia s mai ignor faptul, o pereche deă ă pantofi noi. Şi a ad ugat dup pu in gândire: Ai putea să ă ţ ă ă r ceşti! ar fi dezagreabil". Nu r cisem niciodat şi nu ştiam câtă ă ă ar putea fi de dezagreabil, dar grija lui pur constatativ , f ră ă ă inutile efuziuni, m-a mişcat. "Î i dau eu o pereche, a zis apoi.ţ Sunt cam vechi, dar sunt mai buni decât cei pe care îi por i." Cuţ o ironie f r surâs. Dar eu m-am înveselit: aşa era, oricare al iă ă ţ pantofi nu puteau fi mai r i decât fleşc iturile pe care le purtamă ă eu în picioare. Am înc l at pantofii. Erau usca i, şi mi seă ţ ţ potriveau. M-am ridicat. Da, aşa mai mergea. "Normal, a zis el cu aceeaşi ironie. Pân î i cumperi al ii din leafa de la statistic ,ă ţ ţ ă sunt buni şi ştia."ă

Deci era încredin at c voi reuşi acolo unde m trimitea.ţ ă ă

Poetul comunist de la statistic era elegant îmbr cat şi nuă ă prea prietenos. Când a auzit c vreau s debutez, c adic suntă ă ă ă scriitor, i-a s rit and ra.ă ţ ă

- Ce e asta, to i vre i s ajunge i scriitori, de ce nu v apuca iţ ţ ă ţ ă ţ s înv a i o meserie? Umbla i toat ziua prin cârciumi, scrie iă ăţ ţ ţ ă ţ lucruri ce oase cu care umple i revistele şi nu munci i, s vi seţ ţ ţ ă dea, altceva nu şti i...ţ

Eram în biroul lui şi era singur, însemna c era mare şef... Laă intrare z risem o sal imens , cu zeci de func ionari, to i la ună ă ă ţ ţ loc, unii la mese, în fa a unor maşini mici, al ii în picioare, înţ ţ fa a altor maşini, acestea îns mari cât nişte trioare, cu care deţ ă altfel şi sem nau.ă

- Vreau s muncesc, i-am spus, de-aia am şi venit la dumă -neavoastr .ă

- Vrei s munceşti, vrei s munceşti, se izmeni el cu gândulă ă pesemne la altcineva, fiindc nu vedeam de ce m-ar fi imitat peă mine, îi r spunsesem cu toat gravitatea. Am mai angajat unul,ă ă a continuat el, am fost la domnul Manuil cu insisten , ca peă ţă urm s nu stea nici dou s pt mâni... S-a c rat... P i în ceă ă ă ă ă ă ă situa ie m pune i, b ?ţ ă ţ ă

Page 155: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Avea un glas sub ire, f r for , dar indignarea în el eraţ ă ă ţă mare.

- Nu te recomand, decise iritat. De ce s te recomand? Maiă bine înva o meserie. Uite, am un unchi, patron de frizerie. Du-ţăte acolo la el şi înva chestia asta, f -te frizer, câştigi bine, bacţă ă -şişul e bacşiş şi scoate- i din cap fumurile de scriitor, c mori deţ ă foame pe strad ...ă

- Fumurile, i-am r spuns, m privesc, nu fac r u la nimeni cuă ă ă ele, vreau s lucrez într-un loc pe m sura studiilor mele, câtă ă de modest ar fi.

- Ei, ce studii ai? Şi auzind r spunsul meu iar maimu ri peă ţă cineva, dar cu cuvintele mele (refuzam s cred c se refer laă ă ă mine, nu-i f cusem nimic şi nu în elegeam de ce ar fi fost atâtă ţ de pornit împotriva mea), am patru clase normale, am patru clase normale, astea sunt studii?

- Sunt, toat familia mea a muncit ca s le urmez, ca să ă ă ajung frizer nu era nevoie de atâta trud .ă

Se mai calm . Puse mâna pe telefon.ă- Pavele, zise, vino te rog pu in pân la mine.ţ ăÎnchise. Urm o t cere. Nu-mi spunea s plec, se gândiseă ă ă

pesemne la ceva chemându-l pe acel Pavel. Tres rii. Pavel, staă ă era numele orbului. Cine o fi? Îşi vârî nasul în hârtii. Dup câteă -va minute intra pe uş un domn sub irel, f r frizur , tuns perie,ă ţ ă ă ă cu tr s turi fine, prelungi, şi mişc ri domoale, controlate.ă ă ă

- Uite drag , îl întâmpin poetul, mai recomand şi tu scriiă ă ă -tori, c eu m-am s turat. Ia-l cu tine şi sta i de vorb . Dac aiă ă ţ ă ă încredere, încearc . E inteligent, are ceva studii, f -i un loc josă ă la maşini, vorbeşte cu domnul Bosch, el are totdeauna locuri libere la direc ia lui. Vrea s fie scriitor, mai ad ug el scos dinţ ă ă ă pepeni, dar n-are ce mânca...

Nu-i spusesem c n-aveam ce mânca, şi nici c vroiam s miă ă ă se dea ceva f r s fac nimic, ca acei scriitori care veniser la elă ă ă ă şi fugiser , la care f cea aluzie, şi care îl puseser în grea difiă ă ă -cultate fa de acel Manuil , pe lâng care el insistase. Am în eţă ă ă ţ -les c era bine instalat în acel institut şi c numai aşa, bine ină ă -stalat, puteai fi scriitor... Al ii nu puteau s viseze s fie scriiţ ă ă tori decât dac erau şefi într-un birou, bine îmbr ca i şi cu relaă ă ţ iiţ asigurate... Manuil , Bosch, direc ie... un Pavel care putea să ţ ă rişte pentru unul nou, el nu, se s turase... Bine c totuşi mă ă ă încredin ase unui altuia... Se debarasa, dar nu f r s fac niţ ă ă ă ă -mic. Cineva (aşa în elegeam) mai încrez tor în oameni, putea fiţ ă împins în fa a acelui Manuil s -şi ia r spunderea pentru mine.ţ ă ă ă

Page 156: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

El era, în conştiin a poetului scârbit de aşa-zişii scriitori şi deţ preten iile lor, mai eficient decât el...ţ

Domnul Pavel îmi f cu semn: s mergem. Era un om t cut, laă ă ă el în birou nu-mi puse decât câteva întreb ri f r importan .ă ă ă ţă Dar când auzi c sunt de la ar se gândi câtva timp şi mă ţ ă ă întreb dac l-am citit pe poetul Dumitru Corbea. Îi r spunsei că ă ă ă nu.

- E un mare poet, citeşte-l! spuse el.Se ridic de la birou, îmbr c un fel de raglan, prea sub ireă ă ă ţ

pentru vremea de afar şi plecar m. O luar m pe jos. Îmi spuseă ă ă c m invit la mas . Str b tur m drumul de la Splaiul Indepenă ă ă ă ă ă ă -den ei pân la Pia a Victoriei, tot pe jos.ţ ă ţ

- Nu v e frig cu capul gol? îl întrebai eu, care aveam o claieă de p r pe cap.ă

El t cu mai departe. Avu doar un gest: nu-i era frig... Locuiaă în dou od i într-o curte pe Şoseaua Ştefan cel Mare, nu preaă ă mari, dar cu tot confortul. Ne întâmpin o doamn mic deă ă ă statur , atr g toare, care nu se mir c avea un musafir. Eraă ă ă ă ă cald, un c min tihnit... T cerea so ului se transmisese şi so iei.ă ă ţ ţ Ne aşezar m la mas şi pân s fim servi i, domnul Pavel seă ă ă ă ţ scufund în lectura unui ziar.ă

- Şi ce vrei s scrii? m întreb el în timpul mesei.ă ă ă- Acum nu m gândesc la scris, îi r spunsei. E greu s scriiă ă ă

când nu m nânci decât pâine şi stai în frig. Ba chiar începi să ă ui i c eşti o vie uitoare pe p mânt şi po i s şi mori f r s maiţ ă ţ ă ţ ă ă ă ă ridici un deget s te aperi. Nici nu- i mai dai seama c eşti înă ţ ă primejdie...

El t cu mult vreme şi dup expresia chipului s u în eleseiă ă ă ă ţ c nu m aproba.ă ă

- Ascult , Marine, zise în cele din urm , tu ştii c exist înă ă ă ă închisori oameni care lupt pentru o cauz ? Şi ei stau în frig şiă ă nu m nânc decât pâine şi ap .ă ă ă

Am tres rit. În închisori ştiam c erau şi legionarii careă ă luaser parte la rebeliune, adic nu ştiam precis dac mai erauă ă ă sau nu.

- Ce fel de oameni? am întrebat. A t cut iar.ă- Vrei s mergi cu mine s -i vezi?ă ă- Nu mi-a i spus despre ce oameni e vorba.ţ- Sunt comunişti.Comunişti? Aşadar domnul Pavel era comunist, ca şi poetul...- Mergem într-o zi, dac vrei, şi îi vizit m... Tr iesc în beă ă ă ciuri,

supuşi la un regim de exterminare... M întrebai pe drum dacă ă

Page 157: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

nu mi-e frig. Nu mi-era frig...Adic se gândea la ei în acele clipe, de aceea era aşa t cut.ă ă

Şi la ce folosea acelor comunişti c el umbla cu capul gol iarnaă şi tuns scurt? Întrebarea pe care mi-o pusese, ce vreau s scriu,ă ascundea ceva, dar nu-mi d deam seama ce anume. Parc ar fiă ă vrut s spun c nu po i scrie dac nu ştii ce, şi c acest ce treă ă ă ţ ă ă -buia l murit. Putea fi? Şi eu vroiam. El continua îns s tac ,ă ă ă ă enigmatic, sau poate pentru c nu era vorb re , sau poateă ă ţ fiindc nu ne cunoşteam bine, deşi eu ştiam din Dostoievski că ă o dest inuire e ca o fatalitate, vii tocmai din Siberia ca s-o faci,ă împins de un demon interior... Avea el leg turi cu aceiă comunişti închişi în beciuri? Ce fel de leg turi? Nu mi le puteaă dezv lui şi mie? Şi cum de nu-l arestau, şi pe el şi pe poetulă iritat c scriă itorii nu munceau? Ideile unui regim, chiar dac nuă le urm reşti în pres sau în discursuri, (şi eu nu le urm ream)ă ă ă plutesc în aer, i se insinuiaz f r s vrei şi ştiam c erauţ ă ă ă ă ă urm ri i şi închişi comuniştii, cu toate c nu-i v zusem până ţ ă ă ă atunci nic ieri. Iat c acum cunoscusem doi, un ins cu oă ă ă ranchiun împotriva scriiă torilor, al doilea îns , domnul Pavel,ă venea cu o enigm , se înă v luia într-o t cere pe care n-oă ă în elegeam. De ce credea el c Dumitru Corbea era un mareţ ă poet? Nu auzisem de Dumitru Corbea, singurul nume tainic care îi sc pase din gur .ă ă

- Şi-a dat paltonul şi c ciula, zise so ia lui, de aia umbl aşa.ă ţ ă O s fac într-o zi o meningit .ă ă ă

Era al turi de el, dar era îngrijorat . Iar eu eram nedumerit:ă ă în elegeam, şi-a dat c ciula şi paltonul acolo în închisoare, darţ ă de ce s-a mai tuns şi aşa scurt?

Aveam deci de aşteptat. Am vândut cu un pre bun ţ Istoria literaturii române de C linescu, singura care îmi mai r m sese,ă ă ă şi dup câteva zile i-am f cut din nou o vizit lui Geoă ă ă Dumitrescu pe Grivi ei. Era opt seara. O doamn mi-a spus cţ ă ă nu e acas , dar c îl pot g si la redac ia ziarului ă ă ă ţ Timpul, unde fusese angajat.

Într-adev r, era acolo. M-a întrebat ce-am f cut. Când a auă ă zit felul cum m primise poetul statistician a surâs. Dar s-a abă inutţ s fac vreun comentariu. Tot e bine, a ad ugat, c l-amă ă ă ă cunoscut pe acel Pavel. Înseamn c o s se aranjeze. St teamă ă ă ă deoparte în înc perea redac iei, în picioare, când se apropie deă ţ noi un ins spelb, pe care îl cunoşteam, îl chema Virgil Untaru. Anul trecut, în desele mele ieşiri pe poarta Şcolii normale, ni-

Page 158: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

merisem de câteva ori la cursurile lui Tudor Vianu şi într-o zi, la ieşire, m-am apropiat de un grup care discuta una din întrebă-rile profesorului: dac Rafael n-ar mai fi avut mâini ar mai fi ră ă-mas tot atât de mare artist? Printre ei Geo Dumitrescu, care m-a prezentat celorlal i astfel: "Un viitor colaborator la ţ Albatros". Ceilal i erau acest Virgil Untaru (care avea sub bra ţ ţ Ulysse de Joyce), Marin Sârbulescu, un uriaş şi Tib Tretinescu, un b iat cuă gâtul strâmb. "Şi tu de ce umbli cu Joyce sub bra , l-a întreţ bat Geo, acas nu po i s -l laşi?" "Nu pot s -l las din mân , i-aă ţ ă ă ă r spuns Virgil Untaru înroşindu-se, îl citesc în tramvai." "Sigur, aă continuat Geo, James Joyce, cum s nu, câtuşi de pu in, noiă ţ ştelan ii nu citim James Joyce, eu am tras de el inutil, imposiă ţ bil

de înghi it, el vrea s ne fac s -l credem c e pasionant, îlţ ă ă ă ă citeşte în tramvai." Untaru se pref cea c râde, dar se vedea că ă ă suport greu aceste ironii.ă

Şi acum aflam c to i, afar de Tretinescu, erau angaja i laă ţ ă ţ Timpul. Sârbulescu, aplecat asupra unei mese, scria. Ce pot s -ăşi spun nişte tineri care nu se cunosc? Nu-şi spun nimic, dară stau împreun , ghida i de instinct: "Nu ne cunoaştem, dar cineă ţ poate s ştie ce este cel lalt? S st m deci împreun s afl m."ă ă ă ă ă ă ă Desigur, fiecare poart cu sine un mic semn. Ei şi ce dac eă ă mic?... fost viitor colaborator al unei reviste care nu mai exista, ce, era o glum ? Fusese revista lor, ă Albatrosul mă atinsese cu aripa lui, ei, era pu in?! Untaru m întreb dac m-am înscris laţ ă ă ă facultate. I-am r spuns c nu, am pierdut aceast c ru deă ă ă ă ţă mult, am aproape dou zeci de ani şi sunt abia absolvent a patruă clase normale.

- P cat, a zis, te-ar fi ajutat.ă- Dac mai stai pe-aici, zise Geo Dumitrescu, te lu m cu noiă ă

la Tiparul universitar.Era ca o promisiune c acolo o s v d ceva deosebit. Sigură ă ă

c mai st team. F r s -mi spun şi nici eu nu l-am întrebat, ceă ă ă ă ă ă urma s facem la acel ă Tipar. Al turi pe un pupitru mare, se aflaă colec ia ziarului, am început s-o r sfoiesc şi cuţ ă rând am descoperit c ă Timpul avea o pagin (a doua) intitulat ă ă Popasuri, cu versuri, proz şi articole despre literatur . Frumoaă ă s pagin ,ă ă îşi merita într-adev r numele, în restul ziarului nu g seai nimic,ă ă aici îns erai îndemnat s poposeşti, erau discutate c r i,ă ă ă ţ polemici cu un ziar Porunca vremii (despre care aveam s afluă curând c era violent antisemit) şi polemici şi cu alte revisă te literare şi chiar cu scriitori despre care ştiam prea pu in. Dupţ ă vreun ceas Geo Dumitrescu a dat semnalul de plecare. Am ieşit

Page 159: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

to i patru pe Brezoianu, apoi pe Bulevardul Elisabeta şi la aţ doua sau a treia la stânga grupul nostru a luat-o pe strada Elie Radu şi am intrat într-adev r într-o tipografie. Am coborâtă trepte şi la intrare am dat într-un mic birou. De dup el un insă gras, bondoc, cu ochelari, s-a uitat la noi şi a avut un surâs de încântare:

- A i venit, b ? Uite-acuma mergem, mai am pu in treab ...ţ ă ţ ă ă Şi şi-a întors fa a de la noi şi a continuat o discu ie cu unţ ţ subaltern care îi spunea c are necazuri cu cei de la ă Pepegaz, cu cei care trebuiau s le livreze nu ştiu ce, hârtie de-o anumită ă calitate, s le ridice nişte comenzi... Untaru îi r sfoia c r ile deă ă ă ţ pe birou. M uitam şi eu. Printre ele o broşur , dar nu r u tipă ă ă ă-rit , iar autorul era chiar poetul comunist de la statistic . Dar nuă ă era un volum de poezii.

- Ave i fiecare câte-un volum cu dedica ie, zise grasul, zileleţ ţ astea a ap rut, a trecut pe-aici şi vi le-a l sat.ă ă

Şi le împ r i. Mie îmi întinse doar mâna şi m întreb cineă ţ ă ă sunt. R spunse Geo Dumitrescu în locul meu, iar grasul nu p ruă ă mirat c numele meu nu-i spunea nimic. Dar n-avea importan ,ă ţă simpla mea prezen în grup era suficient ca s ghiceasc ;ţă ă ă ă eram fie un nou poet, critic, sau prozator.

- Mergem, zise el.Ieşir m şi ref cur m drumul spre Brezoianu. În col îns neă ă ă ţ ă

oprir m şi intrar m într-un restaurant, m uitai s v d:ă ă ă ă ă Gambrinus. Nu ştiam de unde, dar numele îmi era cunoscut. Plin de lume, cu s li mari şi cu etaj, cu bolt şi sc ri uriaşe. Eraă ă ă de fapt o ber rie, chelnerii c rau halbe de la tejghea la careă ă berea curgea neîncetat în valuri de spum . Ne aşezar m la oă ă mas şi un chelă ner se apropie şi-şi apropie capul de um rulă grasului; îl cunoştea şi aceasta ne întreb :ă

- Lu m, b , câte-o chestie d-aia?ă ăCum s nu, dar pân atuncea bere. Bineîn eles, zise chelneă ă ţ -

rul şi curând se întoarse şi ne aşez înainte halbe şi înc pe-ă ăatâtea de rezerv . Le apucar m de toart , ciocnir m şi leă ă ă ă golir m pe jum tate. Eu ame ii imediat. Ceilal i r sfoiau broşuraă ă ţ ţ ă poetului comunist de la statistic în timp ce grasul îi priveaă batjocoritor, dar cu afec iune.ţ

- Mi-a spus c trebuie s scrie i despre ea, zise el.ă ă ţ- O s dam o not , r spunse Geo Dumitrescu preocupat,ă ă ă

rece, f r ironie, deşi ironia exista, dar era greu s - i dai seamaă ă ă ţ din ce reieşea.

- Hî, f cu Marin Sârbulescu şi avu un surâs strâmb, timid şiă

Page 160: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

fermec tor.ăFa de statura lui uriaş blânde ea surâsului eraţă ă ţ

cuceritoare.- Ce hî? zise Geo Dumitrescu cu aceeaşi r ceal , f r umor,ă ă ă ă

deşi umorul r zb tea, dar ai fi zis ca el n-avea chef de glume.ă ă Vrei s spui c nu- i place? continu . O s -i spun lui Miron s teă ă ţ ă ă ă pun chiar pe tine s scrii nota.ă ă

- Şi ce, zise uriaşul, ai vrea s-o înjur?- Cum s-o înjuri dac nici n-ai citit cartea! Avea o fals uluiă ă re

st pânit şi se uit la noi to i luându-ne martori: am zis c treă ă ă ţ ă -buie înjurat ? Asta e cam într-o ureche, î i interpreteaz cuvină ţ ă -tele cum i se n zare lui! Citeşte-o întâi şi pe urm faci nota. Î iă ă ţ place, nu- i place, te priveşte.ţ

Dar şi grasului îi sticleau ochii sub lentilele groase ale ochelarilor, între timp Untaru o şi citise, r sfoia ultimele pagini.ă De-atunci am aflat c eşti pierdut dac for ezi mânaă ă ţ recenzentului; poetul statistician f cuse aceast impruden ,ă ă ţă transmi ându-le prin bondocul gras care o tip rise c trebuie sţ ă ă ă se scrie despre ea. Asta r mâne totdeauna de v zut dacă ă ă trebuie, şi ai mai multe , şanse s fii bine primit dac laşi liberaă ă opinie s se exprime, într-un minut se şi decisese s se scrieă ă despre cartea poetului o not , ă în timp ce dac ar fi t cut, poateă ă c s-ar fi scris un articol, încre indu-şi fruntea în semn c eraă ţ ă st pânit de cea mai sincer obiectivitate, Geo Dumitrescu i seă ă adres lui Untaru: ă

- Ei, cume?!- Interesant! zise acesta, dar se roşi şi izbucni în râs.- Ei, vezi?! se adres Geo Dumitrescu uriaşului, ai fi zisă

sup rat, şi era chiar sup rat, dac n-ai fi sim it în cuvintele luiă ă ă ţ nep sarea.ă

Ame eala dup prima halba mi se împr ştie la a doua. Ni seţ ă ă aduse ceea ce grasul numea "chestie d-aia". Era m m lig laă ă ă cuptor aurie cu unt şi straturi groase de brânz şi ou , se pare oă ă specialitate a ber riei.ă

Dup ce o mâncar m şi b ur m a doua halba scoaser mă ă ă ă ă ig ri. Deodat Geo Dumitrescu începu s râd . Spuse c nouţ ă ă ă ă ă ă

ne e suficient por ia asta, dar cu Sârbu ce facem, c lui nu i-aă ţ ă ajuns nici pe-o m sea. Chem chelnerul din proprie ini iativ şiă ă ţ ă îşi desf cu mâinile: avem aici, zise el, şi clien i mai corpolen i,ă ţ ţ s mai aduc o chestie d-aia dac nu cumva Sârbu doreaă ă ă altceva. Uriaşul îns îşi d du cuvântul c nu mai dorea nimic,ă ă ă numai bere. Auzi! Bere! Dar asta mai vroiam şi noi! Apoi mi se

Page 161: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

adres , ce fac, de ce n-aduc nuvela aceea s debutez? Dac n-ă ă ăar fi pierdut-o (adic pe cea care i-o trimisesem anul trecută pentru Albatros) ar fi dat-o acum la Popasuri... s-o aduc eu neap rat chiar zilele astea dac am p strat o copie. Sau dacă ă ă ă nu-mi mai pl cea, s aduc altceva... Discu ia reveni apoi asupraă ă ţ poetului comunist de la statistic şi fui invitat s povestesc cumă ă m primise. Eu îns t cui şi Geo Dumitrescu îmi respectă ă ă ă discre ia. Nume de ziare, reviste şi polemici de care eram str inţ ă urmar în discu ie amestecându-se cu rumoarea ber riei. Mă ţ ă ă sim eam atât de bine, încât aveam sentimentul c starea meaţ ă de spirit se transmitea şi c n-avea nici o importan faptul că ţă ă nu scosesem pân atunci nici un cuvânt. Acest lucru avea s miă ă se întâmple mult vreme. Veseli to i, tr indu-şi bucuria de a fi,ă ţ ă grupul lor, angaja i la un ziar, puneau la cale noi polemici, înţ special cu acelaşi ziar Porunca vremii, râzând, citând pasagii tari care trecuser prin cenzur , furia celui cu care polemizau;ă ă temerea voalat a lui Untaru c ar putea-o p i, stârnind ironiileă ă ăţ r sucite ale celui care avea un ascendent asupra tuturor, Geoă Dumitrescu. Grasul se uit la ceas, stârnind proteste. S stea,ă ă unde se gr bea aşa? El le spuse cu un glas care te f cea să ă ă în elegi c aşa se întâmpla totdeauna:ţ ă

- Voi mâine sunte i liberi pân seara, în timp ce eu la optţ ă diminea a trebuie s fiu la ţ ă Tipar.

Ei şi? Grasul zâmbi şi mai r mase, dar nu mult, chemă ă chelnerul şi ceru nota. Când pl ti scoase un teanc de bani.ă

- Nu în eleg, zise Geo parc scârbit, cum poate cineva sţ ă ă aib atâ ia bani! Nu te jeneaz când stai cu portofelul plin?ă ţ ă Împrumut -l şi pe el cu vreo mie de lei, zise aruncându-mi oă privire, i-i d înd r t la prima leaf pe care o s-o încaseze de laţ ă ă ă ă statistic .ă

Grasul râse, lu , f r s numere şi f r s ezite, o felie dină ă ă ă ă ă ă teanc şi mi-i întinse. Ad ug c nu chiar la prima leaf s i-iă ă ă ă ă înapoiez, ci la a doua şi s trec pe la el când vreau, s st m deă ă ă vorb ... Ne ridicar m. Ne duse pe to i cu un taxi acas . Îl cheă ă ţ ă ma Niculescu şi era, acolo la Tiparul universitar, şef al tipografiei, director fiind profesorul Bagdasar. Poet, semna Sergiu Filerot...

Cu acei bani am putut astfel s p r sesc odaia f r foc dină ă ă ă ă Pantelimon şi s m mut într-una de pe strada Traian, tot cuă ă înc trei inşi în camer , dar înc lzit . Propriet reasa, o femeieă ă ă ă ă tomnatic şi cam prea împlinit , tr ia cu un peşte, un ins careă ă ă venea la ea doar seara, de altfel ca şi ceilal i chiriaşi, îi g seamţ ă

Page 162: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

în pat (fiindc şi ea ocupa prima camer , de la intrare, ca şiă ă ciurelarul de la care plecasem).

Aşadar puteam debuta la Popasuri. Câteva zile am stat în cas şi am scris. Am reluat ceva deja scris de pe vremea cândă eram la Cristur-Odorhei. Erau primele mele încerc ri, le citisemă în cenaclul şcolii, mici schi e care povesteau despre nedumeriţ -rea unui ran care nu în elegea alt ran. Am dat amploareţă ţ ţă acestei nedumeriri, am intitulat una din ele Pârlitu (care voia să spun c ranul care stârnea nedumerirea era un pârlit, adică ă ţă ă un pr p - dit, nu chiar material, ci la minte), mi-am f cut oă ă ă copie şi m-am dus la Timpul s -l ă caut pe Geo Dumitrescu...

Când m-a v zut intrând în redac ie a ridicat bra ele în sus:ă ţ ţ- Ce faci, domnule, unde ai disp rut? Te-am c utat pe Panteă ă -

limon 64 şi nu te-am g sit. Vroiam s - i anun vestea: ai fost ană ă ţ ţ -gajat aici corector, aşa cum i-am promis... Du-te jos şi începiţ imediat lucrul. Vezi c ai şef pe unul Grigorescu, te aşteapt .ă ă Uite pe-aici, mi-a ar tat el o uş mic , duce în tipografie şi acoloă ă ă e un birou al corectorilor...

Am coborât şi am intrat în sala linotipurilor. Zumzetul maşi-nilor şi mirosul de plumb topit mi-erau familiare, totuşi m-au ame it. În sfârşit, gândeam, eram angajat de ast dat în modţ ă ă sigur, c ci nu era nici o îndoial , Geo Dumitrescu i-a prevenită ă pe şefii acestui ziar c nu cunosc meseria de corector şi dac totuşiă ă m angajeaz însemna c se va ine seama de acest lucru şi că ă ă ţ ă trebuia s fiu întâi înv at.ă ăţ

Am str b tut atelierul şi am intrat în biroul corectorilor, desă ă -p r it de rest printr-un placaj.ă ţ

- Bun seara, am spus, îl caut pe domnul Grigorescu.ăErau în untru patru sau cinci inşi instala i la o mas uriaş ,ă ţ ă ă

apleca i asupra şpalturilor, sub lumina puternic a unui bec careţ ă atârna aproape pân jos din tavan.ă

- Eu sunt, a r spuns unul dintre ei, un ins mic de statur ,ă ă cocoşat, elegant îmbr cat, cu un chip aspru, sever, privireă rapid şi p trunz toare.ă ă ă

Mi-a strigat numele sigur c nu se înşela, şi mi-a spus c amă ă lipsit. Nici nu m apucasem de lucru, c şi lipsisem. Am vrut s -iă ă ă explic, dar m-a întrerupt:

- F cunoştin cu viitorii dumitale colegi... Domnul Orleanu...ă ţă Domnul Sachelarie... Domnul Ecovescu... Domnul Orleanu, a strigat apoi din nou acest domn (nu era chiar strig t, era o voceă ridicat , cu volum natural, cu timbru b rb tesc, care conă ă ă trasta cu statura lui infirm ), domnul Orleanu, a reluat el apoi cu oă

Page 163: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

voce obişnuit , înva -l pe noul nostru coleg corectura. Rapid!ă ţă Arat -i semnele şi pe urm d -i un şpalt de prob . Nu e greu,ă ă ă ă mi-a spus el de ast dat amical, dar trebuie mult aten ie, fiă ă ă ţ -indc te fur fluxul textului şi nu mai vezi greşelile. Dar eleă ă sunt, aici e tot secretul, s înve i s le vezi.ă ţ ă

Domnul Orleanu, un b iat cam de vârsta mea, vorbea, spreă deosebire de domnul Grigorescu, în şoapt , cu un aer confidenă -ial, şi cu dublu sens, sem na în aceast privin cu fostul meuţ ă ă ţă

coleg Dobrinescu. Avea ironie dar şi c ldur , m-a înv at într-aă ă ăţ -dev r rapid meseria.ă

Ne-am împrietenit auzind c vreau s debutez ca scriitor. Şiă ă el vroia. Practic la ora unu din noapte munca noastr seă termina, paginile intrau la calandrare şi rotativa intra în func iune. Forţ midabil aceast rotativ , cum vuia, şi din burtaă ă ă ei, dup ce priă mea paginile sub form de sul de plumb, âşneaă ţ ziarul proasp tă în fiecare secund ă Timpul, Timpul, cu titlul roşu, mirosind puternic a cerneal . Toat lumea care îl f cuse se aflaă ă ă adesea acolo şi plecam to i cu el în buzunar, dup ce îl r sfoiamţ ă ă s nu fi sc pat ceva... Se întâmpla rar de tot, totuşi se întâmpla,ă ă uneori ne veneau cenzuri întârziate: se repagina, recalandra, adic se imprima pagina plat de plumb, într-un carton special,ă ă flexibil, dup care se forma sulul de plumb. Se auzeauă îngrijor ri... Da i-i drumul în vitez ... e ora dou ... pierdemă ţ ă ă provincia...

Orleanu st tea departe, n-avea cu ce ajunge acas dup oraă ă ă unu şi se culca pe mas . La fel şi domnul Sachelarie, care f ceaă ă singur ziarul economic-financiar Argus, director fiind celebrul Timoleon Pisani, care publica şi el pe pagina întâia câte-un arti-col intitulat Nu poci limba. Ce c uta acolo un astfel de articolă într-un ziar al bursei şi al vie ii financiare? De fiecare dat îlţ ă citeam şi râdeam to i de acest înverşunat duşman alţ neologismelor. Propunea de pild ca în loc de tramvai, cuvântă englezesc, s spunem ă peşinealerg tor, ă în loc de cravat , cuvântă fran uzesc, ţ gâtleg u, ă şi altele, în fiecare num r avea câte ceva. ă

Într-o zi i-am f cut o vizit cu Orleanu, s ne distr m. Redacă ă ă ă -ia ţ Argus-ului era în aceeaşi cl dire şi avea administra ie comuă ţ -

n cu ă Timpul, director Grigore Gafencu, care era în diploma ie.ţ B trânul, cu must i uriaşe, ne-a primit îns foarte cordial,ă ăţ ă crezându-ne admiratori de-ai lui. I-am spus c suntem redactoriă de jos de la Timpul şi ne-am aşezat, ca doi domni gravi, în fotolii. Orleanu şi-a scos igareta şi a cerut voie s fumeze.ţ ă Fumam şi eu, dar am uitat s aprind, atât de curios eram s v dă ă ă

Page 164: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ce-o s se întâmple.ă- Domnule Pisani, i-a spus Orleanu f r obişnuitul lui surâsă ă

care se vroia fin, pu in batjocoritor (îi masca de fapt o timiditateţ discret şi un complex de om de cultur autodidact), ce zice iă ă ţ dumneavoastr de cuvântul ă inefabil?

B trânul s-a zbârlit cu mult mai mult decât sperasem noi că ă avea s se întâmple, s-a ridicat peste birou agresiv şi a începută s bolboroseasc :ă ă

- Inefabil... Ce e asta inefabil?... N-am auzit de acest... Cum? De unde l-a i mai n scocit?... Când o s înceta i cu...ţ ă ă ţ

- Domnule Pisani, a continuat Orleanu neturburat, cuvântul exist , a intrat în limbajul culturii şi chiar în vorbirea curent .ă ă

- În vorbirea curent ? Inefabil? O s scriu un articol împotriă ă va acestui cuvânt... Chiar în num rul de sâmb t ... Ce înseamă ă ă n ,ă dup voi, ce vrea s exprime acest cuvânt?ă ă

- Ceva care nu se poate exprima.- Cum nu se poate exprima?- Se refer la ceva care nu se poate exprima.ă- De exemplu, a cerut b trânul.ă- De exemplu: femeia aceea e de o frumuse e inefabil .ţ ă- Ieşi i afar , a r cnit b trânul scos din s rite, având poateţ ă ă ă ă

brusc b nuiala c acest cuvânt nici nu exist şi c venisemă ă ă ă acolo (ceea ce era adev rat) s ne batem joc de el.ă ă

Ne-a sc pat, n-am mai urm rit aten i dac avea s scrie sauă ă ţ ă ă nu un articol împotriva absurdului cuvânt, care ca şi altele, îi te-rorizau de atâ ia ani conştiin a. Mie totuşi îmi pl cuse şi îmiţ ţ ă stârnea o afec iune îng duitoare. Mania lui era dintre cele inoţ ă -fensive, nu f cea r u nim nui, sau cel pu in nu ştiam eu, grijaă ă ă ţ fa de limb , ridicul în formele pe care le luase la el sau leţă ă ă avusese totdeauna, nu era grij pentru chivernisire sauă înşel torie, ci una nobil , dezinteresat .ă ă ă

La prima chenzin Orleanu m preveni:ă ă- Vezi c Sachelarie o s te atace mâine s -l împrumu i cuă ă ă ţ

bani.- Cum, dar el nu-şi ia leafa?- Da, dar chiar azi se duce cu ea şi o pierde la curse. A avut

moşii pe care le-a tocat în felul acesta, case, propriet i...ăţM-am uitat curios la domnul Sachelarie, când, cu chenzina în

mân , ne-am dus to i la bufetier care îşi avea mica ei od iă ţ ă ă ţă chiar în tipografie s -i pl tim ceea ce ne servise în cont înă ă timpul celor dou s pt mâni care trecuser : ou , lapte,ă ă ă ă ă debre ini, brânţ z , cafele... Domnul Sachelarie a pl tit şi el şi aă ă

Page 165: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

plecat gr bit. Era nu atât b trân, cât ros de ani, înalt, slab, cuă ă gât puternic. Nu deschidea gura decât ca s spun cuvinteă ă scurte şi memorabile, pe care apoi le repetam zile întregi... Via a e o fântân ... Omul e soiul dracului... Norocul e chior...ţ ă Felul cum le spunea, cu resemnare, sau cu dispre amuzat, leţ înc rca de un umor în care z cea experien a lui de-o via ... nu-ă ă ţ ţăi p rea r u, dar nici, priă ă vind în urm , nu ă se entuziasma: un imens c scat pecetluia adeă sea acest trecut dominat de o singur patim , fiindc nici nevasă ă ă t , nici copii nu avea. Laă bilan uri şi la burs îl ajutam cu rândul, fiindc o cifr greşitţ ă ă ă ă într-unul din ele putea s stârneasc deruă ă t în via a financiar .ă ţ ă Unul citea cu glas tare, altul urm rea... ă Creditul minier... cifre... Astra român ..ă . alte cifre.... Nu s-a adeverit ce-mi spusese Orleanu: nu m-a atacat nici atunci şi nici mai târziu de sume de bani. ineam to i la el, ne înveselea adesea şi cu anecdoteŢ ţ vechi (cunoscuse mult lume) şi era ună corector bun.

Mai aveam o datorie de pl tit, lui Sergiu Filerot şi după ă amiaz m-am dus pe la el la ă Tipar. Pe cine g sesc îns ? Totă ă grupul! (Din seara aceea nu mai fusesem cu ei nic ieri, fiindcă ă la ora când ei plecau, eu trebuia s fiu jos la corectur .) Înă ă mijlocul lor poetul statistician, extrem de iritat, cu ziarul Timpul în mân la pagina ă Popasuri. Am r mas t cut deoparte. Ce seă ă întâmplase? Nota n-o scrisese totuşi Sârbulescu, ci Untaru, şi acum d duse peste ei poetul comunist. Cum, aproape c strigaă ă el, aşa se scrie despre o astfel de carte?

- Ce conştiin e ave i voi, care v pretinde i oameni deţ ţ ă ţ stânga, dac nu sesiza i con inutul subversiv al unei astfel deă ţ ţ lucr ri? O not se scrie? Şi înc şi aia aşa, la f... m -sa?ă ă ă ă

Citisem şi eu cartea. În ce consta acel con inut subversivţ care trebuia s ne cutremure conştiin ele? În faptul c poe iiă ţ ă ţ trubaduri francezi din secolul al XVI-lea tr iau în mizerie, în timpă ce seniorii chefuiau şi benchetuiau. ipa la ei cu vocea lui subŢ -ire, îi beştelea, îi întreba de ce ineau un condei în mân dacţ ţ ă ă

despre astfel de c r i demascatoare ei scriau astfel de notă ţ ă mizerabil ?ă

- P i, am zis eu atunci, dup p rerea dumneavoastr , ar fiă ă ă ă trebuit ca acei trubaduri s se duc şi s se fac frizeri, de ce vă ă ă ă ă mira i c noi nu scriem nimic despre broşura dumneavoastr ?ţ ă ă

Era, fireşte, o remarc intolerabil . Cine eram eu?! S-a întorsă ă spre mine şi drept r spuns m-a amenin at cu b taia, literalmenă ţ ă -te, avea acest chef, şi nu numai pe mine, ci pe to i cei grupa i laţ ţ pagina Popasuri din Timpul şi la Tiparul universitar, care totuşi îl

Page 166: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

tip rise, dar care refuzam s vedem con inutul exploziv ală ă ţ broşurii lui ap rute cu viza cenzurii.ă

Nici m car nu şi-a dat seama c dep şise m sura şi s plece,ă ă ă ă ă a stat un timp interminabil, perorând în acelaşi stil. Pân laă urm a încercat s smulg o promisiune c totuşi se va scrie ună ă ă ă articol "ca lumea", dar nu i-a promis nimeni nimic. În sfârşit a plecat, nu furios, fiindc furia lui era mic , ci otr vit, neîmpă ă ă ăcat.

Ne-am dus la fra ii Rochus din apropiere, am cerut bere,ţ salam, pâine şi "mult muştar", am râs de poetul care ne amenin ase c ne trage palme, l-am trimis la origine şi amţ ă hot rât s -l ignor m mai departe. Arizi, aşa credea el c seă ă ă ă rezolv conflică tele de idei, cu b taia, ce individ bizar! Ce-o să ă fac sta, ne înă ă trebam, dac vine la putere? Ne beleşte pe to i,ă ţ dac acum când nu avea înc aceast putere; avea astfel deă ă ă apetituri... Am t bă ărât şi noi cu reproşuri pe Sergiu Filerot, care tip rise broşura. L-am luat în balon, am râs de el, cum a putută s bage bani într-o aseă menea c r ulie f r sare şi piper, careă ţ ă ă avea preten ia s ne îndruţ ă me pe noi... Nu-l chemase nimeni să ne fie şef, dar el aşa credea, c e şeful nostru...ă

Sergiu Filerot, care nici el nu debutase, lua, dup cum aveamă s ne d m seama curând, în acele clipe, o hot râre irevocabil ,ă ă ă ă cu grave consecin e:ţ

- O s v ar t eu ce înseamn poezie şi s v înv minte să ă ă ă ă ă ăţ ă m mai lua i peste picior...ă ţ

Şi n-a mai ad ugat nimic, t cea, privirea îi sticlea sub ocheă ă -lari, surâdea mereu şi asemeni tuturor oamenilor graşi expresia chipului s u era aceeaşi, de b iat bun abia ieşit dină ă adolescen ,ţă t cut şi jovial. Cuvintele lui au trecut neobservate,ă la vârsta aceea şi l ud roşenia f cea parte din psihologiaă ă ă debutantului, deşi sunase bizar la el.

Pe la începutul lui martie primii ştirea, prin Sergiu Filerot, care primise la rândul lui un telefon de la poetul statistician, să m prezint la Institutul de statistic (deci nu era un om r u, nuă ă ă inea ranchiuna pentru replica mea). Aşadar statistica! Uitasemţ

de ea. Te pomeneşti, mi-am zis, c s-a aranjat ceva şi acolo.ăM prezentai la domnul Pavel în birou, c ci el m c utase,ă ă ă ă

aflai de la poetul însuşi care îmi vorbi într-adev r f r urm deă ă ă ă resentiment şi domnul Pavel îmi spuse c eram angajat jos laă maşini, s m prezint domnului Bosch, care era la curent.ă ă

Aşadar, dou slujbe, de unde pân atunci c utasem zadarnică ă ă s g sesc doar una.ă ă

- Ştiu, mi-a spus domnul Pavel, c între timp te-ai angajat laă

Page 167: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

un ziar, dac vrei, alegi, ziarul sau Institutul, dar po i s faci şiă ţ ă una şi alta.

- Bineîn eles, i-am r spuns, le fac pe amândou .ţ ă ă- E în regul . Î i urez succes.ă ţAm coborât în sala de maşini şi m-am prezentat domnului

Bosch, care avea biroul chiar la intrare în sal , în dreapta. M-aă pus s fac o cerere de angajare şi m-a dat în primire unei doamă -ne, care la rândul ei m-a dus şi m-a predat de ast dat uneiă ă domnişoare. Era o fat istea şi bine îmbr cat , m-am sim ită ţă ă ă ţ jenat de costumul meu de la Taica Laz r, care între timp seă uzase la mâneci şi nici c maşa nu era prea curat , era murdară ă ă de tuşul de pe şpalturi, care se lua repede, chiar în ziua când o schimbai. "Trebuie s -mi cump r alt costum şi tot ce-mi trebuă ă ie, mi-am zis, nu pot veni aici, printre cucoanele astea, şifonat şi cu pantalonii burlan. Şi trebuie s m şi mut, de ast dat într-oă ă ă ă camer a mea singur, am cu ce pl ti."ă ă

Domnişoara mi-a dat în primire o maşin de calculat şi hârtii.ă Trebuia s adun şi s înmul esc şi s fac totalul acelor cifre,ă ă ţ ă care veneau de la alte maşini, de la cele mari, trioarele, care chiar asta f ceau, triau nişte cartoane şi rezultatul par ial seă ţ înscrie pe o diagram .ă

- Ce sunt cifrele astea? am întrebat-o.- Cifre! zice.Adic nu ne intereseaz ce sunt, nici nu e nevoie, treabaă ă

noastr e s le adun m şi s le pred m domnului Bosch. Totuşiă ă ă ă ă mi-a explicat: reprezentau tot ce exist în ar , de la g ini şiă ţ ă ă vite, pân la oameni şi alte bunuri mobile şi imobile.ă

Am început s manipulez butoanele, care erau simple. Amă ap sat pe cel roşu: ceva s-a zb tut în interiorul maşinii, ca oă ă fiin vie, apoi pe hârtie a ap rut o cifr şi t cere: totalul! Clar!ţă ă ă ă Fata a stat lâng mine în ziua aceea, pân s-a convins c amă ă ă prins secretul şi pe urm s-a îndep rtat.ă ă

Îmi pl cuse cartierul Ferentari (unde st tea Gheorghe al luiă ă Costic brutarul) cu c su ele acelea cu pomp în curte şi multă ă ţ ă ă verdea . M-am dus chiar pe Tutunari, dar Gheorghe nu mai eraţă acolo, în schimb, ciud enie, camera lui era liber . Am închiriăţ ă at-o eu. Avea un geam mititel, ca la pitici, dar da spre gr din ,ă ă avea lumin electric , podea de lemn, mobilat , pat mare cuă ă ă saltea de lân şi cearceafuri albe, o m su lâng fereastr . Eraă ă ţă ă ă perfect! Aveam eu s câştig de-aici înainte zece mii de lei peă lun , dar n-aveam chef s dau dou mii pe una central şiă ă ă ă

Page 168: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

elegant , cât aflasem c m-ar costa. Mai târziu, mai vedem,ă ă acum îmi pl cea aici.ă

E bine sa ai dou servicii, nu- i mai pas de şefi. În orice cază ţ ă nu- i pas de cel care ar dori prea mult s - i pese. N-aş fi pututţ ă ă ţ spune c domnul Bosch f cea parte dintre aceştia, dar nici că ă ă era un director care nu te lua la ochi dac nu-l salutai la sosireă şi la plecare. Nu mi-am dat seama c to i o f ceau, era şi plasată ţ ă astfel (în apropierea uşii) încât nu-l puteai evita. Dar eu gân-deam c n-avea nevoie de salutul nostru şi nu observasemă decât târziu fenomenul. Venea primul şi pleca ultimul şi în acele minute st tea în picioare (era înalt, impun tor, pu in chel, cuă ă ţ musta de mod veche), nu r spundea la bun diminea a,ţă ă ă ă ţ bun ziua, care i se adresau, nici nu se uita, dar era la postulă lui, f r s par c ne observ curgerea, defilare dezordonat înă ă ă ă ă ă ă aparen , pe care totuşi o primea.ţă

A început s vin pe lâng mine, s vad cum muncesc. Nuă ă ă ă ă zicea nimic, se uita, dar nu pleca. Dup câteva s pt mâni fuseă ă ă -sem dat la trioare, care erau foarte ingenios construite. Aveam al turi casete pline cu cartoane, care erau perforate diferit,ă dup semne de statistic secrete pentru mine şi maşina leă ă arunca în interiorul ei şi le împr ştia ghidându-se dup aceleă ă g uri, pentru ca diagrama, sus, s înscrie nişte cifre. Se puteaă ă greşi în aceast munc ? N-aveai cum, totuşi domnul Boschă ă întârzia prea mult lâng mine. Era un semn? Desigur, mi-aă explicat un coleg, un fost student cu care m împrietenisem.ă Era un b iat distins, care pân avea s fie plasat în înv mântă ă ă ăţă se angajase acolo ca şi mine.

- E nemul umit de tine, mi-a spus, nu-i dai bun ziua... D -i şiţ ă ă tu bun ziua, nu mai trece aşa pe lâng el ca şi când tu ai fiă ă marele şef şi nu el.

Am dat din umeri:- Ei şi? Mai am un serviciu, la care in mai mult, pot s plecţ ă

oricând de-aici.- Nu pleca, zice, aici ai leaf mai mare şi o s ai şi pensieă ă mai

mare.- Pensie? am strigat. Care pensie?..."Auzi idiotul, gândeam. Asta vrea s -mi sugereze ideea c oă ă

s stau acolo la trioare pân la pensie!" Nici nu începusem să ă ă tr iesc şi el îmi comprima via a s rind peste patruzeci de ani caă ţ ă şi când curând aveau s se şi scurg şi eu trebuia s mă ă ă ă gândesc de pe acum la ce-o s fac dup . Nu m-a trecut un fior,ă ă dar nici n-am râs ca de obicei, fiindc nu era de râs. Într-adev r,ă ă

Page 169: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

gândeam, ce e o via ? Da, iat , patruzeci de ani în fa a acelorţă ă ţ maşini, nici o schimbare şi hop, declinul... Intuisem atunci fulge-r tor de ce singurul lucru care putea aduce furtuni s mişteă ă aceast via erau femeile... Cel exasperat putea da iama înă ţă ele, cu a doua sa for vital care z cea în el (prima se consumaţă ă ă sub supravegherea unui domn Bosch) şi s simt c tr ieşte...ă ă ă ă Trădarea, gelozia, şi chiar crima care ar surveni (şi de care ziarele de senza ie erau pline), fie c ar ucide el pe vreuna,ţ ă so ia care l-ar înşela, fie c l-ar ucide pe el alta înşelat de elţ ă ă sau p r sit , toate astea n-ar mai fi obstacole de temut...ă ă ă

Eram în pauz , într-un chioşc ă Herdan de al turi, avea exceă -len i biscui i şi brioşi şi iaurt proasp t. Fostul student era de oţ ţ ă neruşinare simpl , sub ochii vânz torului întindea mâna şi furaă ă biscui i din raft, îi b ga în buzunar şi nu-i pl tea. M miram deţ ă ă ă ce chioşcarul nu zicea nimic. Ca s aflu c nu vedea bine, eraă ă un om b trân, dar cât de r u vedea! O mân întins în aer eraă ă ă ă pesemne pentru el o cea ... "Şi tu cum ai observat?" l-amţă întrebat pe fostul student. N-a vrut s -mi spun .ă ă

- Va s zic pensie, zic, tu te şi gândeşti la pensie?ă ă- De ce nu?! Când ieşi la pensie şi un pol conteaz .ă- Un pol? am strigat iar. Şi s te gândeşti cu patruzeci de aniă

înainte la un pol?- Te gândeşti... Voi nu v lupta i la ar s p stra i o viaă ţ ţ ă ă ă ţ ţă

întreag o brazd de p mânt? Aşa e şi polul sta.ă ă ă ă- Şi dac mori dracului înainte de pensie, am spus eu sumă -

bru, atunci ce-i mai faci?- De ce s mori? Tata are optzeci de ani şi se ine bine.ă ţ- Bine, zic, o s -l salut pe domnul Bosch la sosire şi la pleă -

care, dar cum ai observat tu c n-o f ceam?ă ă- Se observ , r spunse el filosofic.ă ă- Te pomeneşti c au observat şi ceilal i!ă ţ- Toat lumea. ă- I-auzi!Şi eu care nu observasem nimic la nimeni, decât c prietenulă

sta proasp t al meu, absolvent al unei facult i, fura biscui ii şiă ă ăţ ţ brioşii unui b trân! Începui s m uit mai atent în jur, dar nuă ă ă descoperii nimic. Toat lumea lucra în t cere şi când cineva seă ă ridica şi se ducea undeva avea o hârtie în mân , sau se duceaă s verifice ceva, tot în leg tur cu vreo diagram sau grafic...ă ă ă ă

Veneam la Institut direct de la ziar, unde dormeam cu Orleanu pe mas , s câştig timp, dup -amiaz încercam înă ă ă ă odaia mea s scriu sau s citesc ceva, m apuca somnul. Iară ă ă

Page 170: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

cele dou zile pe s pt mân , când aveam program de la cinci laă ă ă ă opt, erau cele mai grele. De la statistic m duceam direct laă ă ziar şi mo iam pe şpalt, când nu-mi pica chiar capul pe el.ţă "Domnul Preda!" striga atunci Grigorescu şi o formidabil palmă ă în mas m fă ă ăcea s sar în sus ca şi când aş fi primit palmaă aceea chiar în cap. De dorin a de a debuta, uitasem, pân ceţ ă într-o zi am venit la redac ie cu schi a aceea ţ ţ Pârlitu în buzunar şi i-am dat-o lui Geo Dumitrescu.

Nu m sim eam totuşi obosit. Oraşul era frumos seara cândă ţ ieşeam de la statistic şi o luam în jos spre S rindar, deşi lumiă ă -nile nu se mai aprindeau feeric, vitrinele nu mai aveau chenare multicolore şi reclamele înalte care anul trecut scânteiau într-o aprindere şi stingere neîncetat , de albastru şi roşu, şi care mă ă f ceau s simt c tr iesc, cum spune Hemingway, într-o s rbă ă ă ă ă ă-toare continu , disp ruser şi ele. Camuflajul aruncase la înceă ă ă -putul r zboiului oraşul în întuneric, şi continua şi acum, deşiă r zboiul era departe... Tramvaiele circulau seara cu aşa-ănumitele lumini oarbe, care nu se vedeau de sus, şi mergeau cu vitez redus , iar în sta ii vatmanii se orientau dup semneă ă ţ ă ştiute numai de ei. Oraşul mi se p rea acum mai misterios,ă fiindc se vedea cerul plin de stele şi cu întunericul serilor eramă înv at, mie mi se p rea c e lumin , ca în unele nop i de laăţ ă ă ă ţ ar , când în plin miez de noapte vedeai omul ca ziua şi îlţ ă

recunoşteai, iar p mântul devenea parc albicios. Oameniiă ă forfoteau pe str zi, şi din când în când câte-o lantern seă ă aprindea şi se stingea scurt. Eu vedeam totuşi, dup ce oraă crepusculului se stingea şi oraşul c dea într-un întuneric total,ă culoarea rochiilor la femei, albea a gulerelor, p rul rev rsat peţ ă ă umeri al fetelor. M mişcam repede strecurându-m cu uşurină ă ţă printre oameni. Urcam spre Sfântul Gheorghe, ajungeam la Pia a Br tianu, o luam la stânga pe buţ ă levardul Elisabeta, coteam pe dup frumoasa cl dire a libr riei "Carteaă ă ă Româneasc " şi coboram apoi pe S rindar. Statistica m l sa deă ă ă ă obosit şi corectura m aştepta de odihnit.ă

Dimine ile, când o luam înapoi spre statistic , tot pe jos, caţ ă şi întoarcerile acas pe la ora dou dup mas , nu-mi alungauă ă ă ă cu nimic euforia în care tr iam... Zece mii de lei, pe care abiaă aşteptam s -i v d pe to i în mân , s m îmbrac şi s -miă ă ţ ă ă ă ă cump r cu ei c r i, se aflau, desigur, la sursa acestei euforii. Dară ă ţ nu era numai atât... începeam s am în jurul meu prieteni...ă Marele oraş, în care r t cisem pân atunci atâta vremeă ă ă c utându-mi în el un rost, începea s fie şi al meu. Blocurile,ă ă

Page 171: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

marile lui bulevarde, tramvaiele, restaurantele, cinematografele şi teatrele îmi pl ceau, ca alt dat uli ele, gardurile, salcâmiiă ă ă ţ care acopereau satul...

Da, într-o sear fui oprit în trecere prin redac ie (treceam pe-ă ţacolo, şi nu pe jos prin gang) şi îmi f cui un nou prieten, ună poet, însuşi şeful "paginei a doua" Popasuri a ziarului, Miron Radu Paraschivescu. Geo Dumitrescu se afla şi el acolo, dar de când începusem s lucrez nu mai schimbam în redac ie decâtă ţ saluturi; în afara de cazurile când m invita s mergem laă ă Gambrinus la o bere. Venea Untaru, care începuse s semnezeă Virgil Ierunca, acest b iat care nu dormea nop i în şir luândă ţ cofein , atât de mult era pasionat dup c r i (anul trecut, în '47,ă ă ă ţ Virgil Untaru, Ierunca, p r sea ara şi cu anii, acest om deă ă ţ stânga în perioada r zboiului a evoluat încet, dar f ră ă ă întoarcere, spre dreapta), venea Sârbulescu, "masivul" cum îl poreclisem eu, credeam c o s tr iasc o sut de ani, a murită ă ă ă ă de inim pe la cincizeci şi Sergiu Filerot.ă

Poetul, şeful "paginei a doua", un om smead, sub irel şi micţ de statur , cu un nas de pas re, cu voce confiden ial , pl cut ,ă ă ţ ă ă ă afectuoas , îmi ceru s iau loc c are ceva s -mi spun . Redacă ă ă ă ă -ia avea un birou comun cu secretariatul (Ştefan Roti), al turiţ ă

era biroul redactorului şef, Mircea Grigorescu, pe care nu-l cunoşteam.

F r s -mi spun de ce, Miron Paraschivescu începu s mă ă ă ă ă ă întrebe: cine eram,.de unde veneam... De când începusem să scriu? Şi o întrebare ca o parantez , bizar , care venea dintr-ună ă interes al lui anterior întâlnirii noastre: cum scriu! N-am în eţ les.

- Cum faci când scrii? preciza el. Te gândeşti dinainte, sau î iţ vine?

- Doresc s scriu, îi r spunsei.ă ă- Şi pe urm î i vine! zise el parc triumf tor.ă ţ ă ăEra mul umit, îi confirmam ceva, sau mai bine zis îmi smulţ -

sese el confirmarea de care avea nevoie în secretul gândirii lui. Aş fi vrut s -i precizez c uneori m gândeam şi dinainte la ună ă ă subiect care nu venea singur, ci îl smulgeam din via a cunoscuţ -t , cu un efort de a exprima o idee, aşa cum îmi aminteam că ă f cuse Baudelaire în ă La charogne, dar am t cut, nu vroiam s -iă ă stric pl cerea acelui gând al s u confirmat...ă ă

Şi pe urm întreb rile continuar . Ce citesc? Ce citeam? Nuă ă ă prea mai aveam chiar atunci timp s citesc, i-am r spuns. L-aă ă apucat un entuziasm. A început s râd sufocându-se,ă ă

Page 172: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

aruncându-mi în acelaşi timp priviri înduioş toare, paterne şi înă mod surprinz tor pline de admira ie. N-am în eles comportareaă ţ ţ aceasta bizar , adic , era bine c nu citeam, sau era ceva deă ă ă râs?... F cusem ceva, şi acest ceva se afla în strâns leg tură ă ă ă cu bâlbâial mea, adic se potrivea şi de aceea era el atât deă ă vesel? Îmi sugera îns o experien de via şi de oameni înă ţă ţă care eu ocupam un loc printre cei care îl interesau, încât mi-am sim it b t ile inimii de emo ie.ţ ă ă ţ

Timpul trecea îns şi eu eram aşteptat jos. I-am spus acestă lucru. A râs iar:

- D -i în... m -sii! Apoi a revenit: Bine, du-te! În clipa aceeaă ă s-a apropiat Geo Dumitrescu.

- Dom' Preda, îl aud c zice, cu vocea lui neutr (aşa aveaă ă s -mi zic totdeauna, dom' Preda sau domn Marin, pentru aă ă evita o prietenie pe care n-o dorea) mâine dup mas ce faci?ă ă

- Ce s fac, sunt liber.ă- Nu te duci la statistic ?ă- Nu, poimâine.- Hai s mergem mâine pe la Tib ( sta era tipul cu gâtulă ă

strâmb, Geo îl agrea, dar eu, nu ştiu de ce, m feream de el,ă dar şi el de mine), venim to i, mai st m de vorb şi pe urmţ ă ă ă mergem la Gambrinus. Nu ştii unde st , s - i dau adresa... Vinoă ă ţ aşa, pe la cinci.

I-am g sit într-adev r a doua zi aduna i pe to i la Tib. Numaiă ă ţ ţ Untaru lipsea. Tat l lui Tib era ofi er superior şi fiul, Tib adic ,ă ţ ă avea camera lui spa ioas , mobilat bine şi o mas rotund înţ ă ă ă ă mijloc, la care probabil scria, c ci era şi el scriitor, publicase ună volum de vioaie schi e bucureştene. Şi împreun cu ei, cine?ţ ă Miron Paraschivescu, pe care nu-l v zusem pân atunci cu noi şiă ă îndat ce m aşezai pe scaun el începu, sup rat dar preveă ă ă nitor:

- Am vrut s te vedem, Tib, ca s - i spunem c ai f cut oă ă ţ ă ă fapt execrabil . Cum e posibil ca tu s nu ştii cine suntem şi ceă ă ă reprezent m noi to i cei de la ă ţ Popasuri, pe care tu ne cunoşti şi ne urm reşti? Ai v zut tu vreodat pe vreunul dintre noi c scrieă ă ă ă articole antibolşevice, aluzii de vreun fel, reportaj, cum ai scris tu f r s te fi dus pe front, din burt şi în aşa hal de minciună ă ă ă ă şi mistificare? Ce suntem noi dup tine? Legionari "adev ra i"ă ă ţ dintre cei care au mai r mas şi pe care Mareşalul îi ocroteşte,ă sau redactori la Porunca vremii sau la Sfarm piatr ?ă ă

- Miroane, nu m-am gândit, se bâlbâi Tib.Nu ştia ce s mai spun şi t cu, dar nu prea opresat de cuă ă ă -

vintele poetului, care, înnegurat, r sfoi ziarul (nu era ă Timpul) şi

Page 173: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

începu s ne citeasc din el, adic din reportajul lui Tib, pasagiiă ă ă întregi, într-adev r,antibolşevice... expresiile curente... cei f ră ă ă cruce şi credin ... barbarii de la r s rit...ţă ă ă

Miron Paraschivescu se opri şi izbucni în râsul acela al s uă înecat, care nu însemna numai entuziasm, ci şi o ironie la adresa cuiva sau ceva atât de copleşitoare încât ai fi zis c îiă venea şi î i venea şi ie, auzindu-l, s te t v leşti pe jos de râs.ţ ţ ă ă ă

- Barbarii de la r s rit... a.. .ha, ha... a... ha, ha... Pe urm îşiă ă ă reveni, deveni brusc grav.

- S fie ultima ta prostie pe care ai f cut-o. ă ă Passons... Să sper m ca dup r zboi acest reportaj nu va trece în dosarul t u.ă ă ă ă C ci vor fi dosare! Vor c dea multe capete.ă ă

Se l sa şi peste noi o t cere grea.ă ă De unde ştia el, mă întrebam, ce va fi dup r zboi? Şi de unde era atât de sigur că ă ă r zboiul va fi pierdut de nem i şiă ţ câştigat de ruşi? Dar poetul ne smulse din aceast ap sare prea dur pentru vie ile noastreă ă ă ţ tinere (el era mai b trân, s fi avut treizeci şi ceva de ani),ă ă scoase din buzunar nişte hârtii şi ne spuse:

- S v citesc acum ceva, o schi ... Se numeşte ă ă ţă Pârlitu, iar autorul, a... ha, ha... se în buşi el scurt, nu vi-l spun. Asculă ta i...ţ

Şi începu s citeasc . Eram neliniştit... Dac aceast schiă ă ă ă ţă avea în paginile ei ceva asem n tor cu ceea ce f cuse Tib, înă ă ă alt sens, desigur... desigur în sens literar, şi o citea aici ca s mă ă ia şi pe mine la rost ca pe acela, pentru... cine poate s ştie,ă greşeli... necunoaşterea limbii... Dar curând m liniştii şi inimaă începu s -mi bat iar şi cu putere, ca asear când st tuse deă ă ă ă ă vorb cu mine: se opri la un pasaj s -şi vie în fire de entuziasm.ă ă

- Cum a putut s -i zic , voi auzi i?ă ă ţŞi reciti pasajul şi mima apoi o perplexitate extraordinar . Nuă

era nici o îndoial şi avui brusc revela ia destinului meuă ţ confirmat spectaculos: îi pl cuse schi a mea şi în elesei c Geoă ă ţ ţ ă Dumitrescu i-o d duse, dup ce o citise el însuşi sau poate n-oă ă citise... Şi de aceea st tuse asear de vorb cu mine, să ă ă ă cunoasc mai întâi animalul care o scrisese şi abia dup aceeaă ă s -mi comunice verdictul.ă

A continuat lectura cu numeroase pauze ca s ne expliceă subtilit ile de limbaj, dialogul, interven iile autorului, care, a,ăţ ţ ha, ha, era acolo, cu pârlitu- la, îl auzea vorbind, vorbeşte caă el... a, ha, ha...

De fapt nu citea, f cea ca la teatru, regiza, îşi schimba voceaă potrivit cu replicile şi eroii, din când în când se oprea sup rat şiă îmi punea câte-o virgula (cam multe dup mine şi m corectaă ă

Page 174: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

s zic eroii mei ă ă d , ă în loc de de, p , ă în loc de pe, n-avea nici o importan , gândeam, las -l s le pun ). Termin lectura într-unţă ă ă ă ă triumf al lui personal, scrise pe manuscrisul meu cuvântul Popasuri, puse corpul de liter de cules şi num rul de coloane şiă ă îi d du manuscrisul lui Geo Dumitrescu.ă

- Pentru num rul de duininic , îi spuse.ă ăŞi se ridic şi îşi îmbr c paltonul, care în mod curios îl f ceaă ă ă ă

parc şi mai mic. ă- Domnule, îmi spuse, debutezi. Scrie! Dar tot aşa, de-astea (

şi le lu cu palma pe dedesubt, astea la care se referea, şi careă puteau s -l încânte pe el atât de mult...). S nu scrii altele, celă ă pu in o vreme, m avertiz el. Mai târziu l rgeşti aria, te priţ ă ă ă -veşte, dar pentru început e bine aşa, s te ii de acest filon. Peă ţ urm , e adev rat, trebuie s -l dep şeşti.ă ă ă ă

Şi a plecat. Iar noi ne-am pus ca şi el paltoanele şi ne-am dus la locul ştiut s s rb torim evenimentul...ă ă ă

Sârbulescu, masivul, cum îi spuneam eu cu infinit simpatie,ă fiindc vederea lui te calma ca o for liniştit a naturii, era celă ţă ă mai comunicativ, deşi nu vorbea mult.

- Ei, vezi? zise el când ciocnir m halbele cu bere. Hî, aiă v zut?ă

Ei, na! Bineîn eles c v zusem. Cum s nu fi v zut ceea ceţ ă ă ă ă se petrecuse? Ceva îns nu mergea. Geo Dumi- trescu eraă t cut, totuşi atent, îns rezervat, circumspect, inamic ală ă efuziunilor deplasate şi de gust îndoielnic, represiv contra sentimentelor l b r ate, pe care cu un umor şi o ironie ai fi zisă ă ţ amar (îl f cea pe feciorelnicul Untaru, care începuse să ă ă semneze Ierunca, s roşeasc ) le lua în derâdere. În searaă ă aceea p rea chiar scârbit de ceva, poate de pata aceea deă cerneal de pe mân , cu care se n scuse şi pe care oă ă ă remarcasem de la prima noastr întâlnire. Era semnul unuiă destin? Poate c da, dar el îl privea cu neîncreă dere, înc mirat,ă dac nu chiar sceptic...ă

- F şi tu cinste aicea, mi se adres iar masivul cu un entuă ă -ziasm controlat, nu de propria sa natur , ci de prezen a "şefuluiă ţ genera iei", cum avea s fie numit mai târziu Geo Dumitrescu.ţ ă Acuma, mai ad uga masivul, gata...ă

- Gata, ce? zise într-adev r Geo Dumitrescu cu un dispreă ţ interogativ. Trebuie s vii s -i spui un lucru pe care el singur îlă ă ştie de mult? Nu trebuia s debuteze la ă Albatros înc de anulă trecut? Ce- i lucesc aşa ochii de entuziasm? El e mai liniştit.ţ Parc ai fi scris tu ă Pârlitu, dac judec m dup figura ta bovin .ă ă ă ă

Page 175: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Veselia mea, auzind aceste cuvinte necru toare, izbucniţă f r m sur . Însuşi masivul râdea, ca şi când cine ştie ce lucruă ă ă ă măgulitor se spusese la adresa lui. Gambrinusul, ca întotdeauna, era plin de bucureşteni. Berea, aici, avea în ea ceva în plus fa de altele, nimeni nu ştia ce, şi al c rei secretţă ă pe urm s-a pieră dut. Am mai cerut un rând şi ceva de mâncare, aveau peşte, am comandat peşte.

- Un scriitor, continu Geo Dumitrescu, nu trebuie deranjată cu invita ia la congratul ri reciproce. Ai vrea s - i spun şi el ce-ţ ă ă ţ ăi spui tu, numai c el n-o s - i spun , aici e surpriza. Nu-lă ă ţ ă cunoşti!

Dar ce-mi spusese Sârbulescu! Nimic! Era primul meu ad-mirator, ce avea cu el? Ce f cusem eu s spun c eram greuă ă ă ă de cunoscut, c numai el, Geo, m cunoaşte? Sugestia lui eraă ă spre re inere, dar ce strica pu in entuzi- asm? Masivul se sup rţ ţ ă ă de ast dat :ă ă

- Dac îl pre uieşti aşa de mult, de ce l-ai publicat pe Nică ţ Smeureanu şi nu l-ai publicat pe el?

- Pentru c nu mi-a trecut prin cap c o s ne desfiin eze reă ă ă ţ -vista şi proza lui Nic Smeureanu o aveam dinainte, r spunseă Geo prompt.

- Hî! f cu masivul şi el ironic.ă- Ce hî? zise Geo sarcastic. Re inusem nuvela ţ De capul ei, s-o

public într-unul din numerele viitoare.- De ce nu imediat!- Pentru c num rul care urma imediat era în întregime conă ă -

sacrat Istoriei literaturii române a lui C linescu. Era urgent. Aiă v zut ce campanie furibund se dezl n uise împotriva acesteiă ă ă ţ capodopere. Şi acest num r a fost interzis, pe urm a fost ucisă ă şi Albatrosul. C linescu, emo ionat, mi-a cerut s -i trimitem şiă ţ ă lui num rul care era paginat. L-am trimis.ă

- Hî! f cu iar masivul neîncrez tor.ă ăDar Geo nu-i mai r spunse. Se apleac asupra peştelui, careă ă

tocmai ne sosise. Era primul joc la care luam parte de cucerire de admiratori, f r de care se p rea c un scriitor nu poate tr i.ă ă ă ă ă De aceea nici nu intervenisem, deşi discu ia m jena. Un admiţ ă -rator abstract, cititorul anonim, cum s stai de vorb cu el deă ă -spre lucr rile tale? Şi de aceea nu e lipsit de dramatism luptaă ă pe care o d , cel pu in la început, un artist s -i cucereasc peă ţ ă ă cei din jur.

Şi într-adevar, în sâmb ta urm toare Orleanu, c ruia şefulă ă ă nostru, Grigorescu, îi încredin ase pagina ţ Popasuri, primi printre

Page 176: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

şpalturile sale nuvela mea Pârlitu. Avea un surâs mai accentuat ca de obicei, nu era un invidios, şi citind-o, la un moment dat izbucni în râs, semn neobişnuit la el. Aceste mici semne ale primilor noştri cititori nu le uit m şi în cronicile sofisticate careă se scriu mai târziu despre noi, când, deşi pe drumul consacr riiă cu c r i de maturitate, am vrea totuşi s reg sim aceste semneă ţ ă ă simple, c , adic , scrisul nostru trezeşte uimire, cititorul e prins,ă ă luat cu noi şi dus în lumea din care vrem s c ut m un în eles.ă ă ă ţ

- E bun , zise el dup ce o termin , ridicând fruntea dină ă ă şpalt. Felicit ri!ă

- Îmi rezerv pl cerea s-o citesc şi eu mâine dup mas , laă ă ă cafea, zise Grigorescu. Dup câte în eleg, e un debut? ă ţ

- Da, zise Orleanu în locul meu..Şi înc unul reuşit.ăOrele au trecut repede peste mine, pân ce, împreun cu Oră ă -

leanu, ne-am dus la rotativ şi am aşteptat primele numere aleă Timpului. Când, cu ele în mâini, am deschis pagina, am tr it,ă cred, aceeaşi senza ie pe care trebuie s-o simt marinarul cândţ ă iese prima oar în larg şi vede marea. Aici ea era cuprinsul rii,ă ţă zecile de mii de cititori care vor deschide mâine la prânz ca şi mine Timpul cu frumosul lui titlu roşu, cei c rora le pl cea paă ă -gina Popasuri şi se vor opri şi vor fi curioşi s afle ce nout i maiă ăţ erau în literatur . Acum marea era pentru mine senin , aveamă ă noroc, dar ştiam, din biografii, c furtunile şi valurileă amenin toare nu m vor feri. Da, dar asta mai târziu, acumţă ă eram fericit, cerul era senin, primejdiile îndep rtate.ă

Am b gat amândoi ziarul în buzunar şi am ieşit. Noaptea deă martie, a acelui an '42, era limpede şi rece. Ne-am oprit o clipă pe strada pustie, ascultând vuietul familiar al rotativei, pentru mine singurul vuiet din afar care suna ca un cântec al destinuă -lui: ceva începea şi ceva se termina; gata, de-aici înainte soarta mea n-avea s se mai schimbe, n-aveam s mai ajung nici coă ă -mandant de armate, cum visam adesea, nici mare om de stat, nici s cuce- resc noi insule şi s -i supun pe b ştinaşi; istoria,ă ă ă acest fluviu care înainta spre necunoscut, şi la al c rui cap t viuă ă sim isem atâ ia ani c eram eu, aveau s-o fac al ii, mie îmi rţ ţ ă ă ţ ă-mânea doar acest teritoriu de cucerit şi singurul cu care puteam s-o influen ez: cuvântul scris. Nu era mult, dar nici pu in.ţ ţ

Orleanu m întreb dac nu dau şi eu un coniac. Un coniac?ă ă ă Unde, la aceast or ? Chiar al turi, în col . Nu ştiam? E un mică ă ă ţ birtaş care ştie c noaptea târziu ies ziariştii de pe S rindar şiă ă de la Universului vor s dea un pahar pe gât s se cure e deă ă ţ plumb, şi ine deschis pân diminea a la cinci. Ce pl cere! Cumţ ă ţ ă

Page 177: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

s nu, mai încape vorb ?ă ăAm intrat şi ne-am aşezat la o mas . Micul birt nu era însă ă

plin, cum credeam, doar dou mese mai erau ocupate. Dac nuă ă doream cumva înainte nişte crenvurşli calzi, cu muştar şi chifle proaspete? ne-a întrebat birtaşul. Auzi! Cum s nu! Pe urm ne-ă ăa adus coniac şi ne-au prins zorile. De o rar discre ie, Orleanuă ţ nu mi-a spus nimic de proiectele sale literare, deşi mă aşteptam, ce nu era ca genialul Mitic !, s ne ame im amândoiă ă ţ cu vorbe şi pahare reînnoite. Deşi am stat mult, am b ut şi amă vorbit pu in... Despre colegii noştri, ciudatul domn Ecovescu, cuţ care el, Orleanu, ducea un duel de prioritate, când pe fa cândţă în buşit de autoritatea lui Grigorescu, istorii noi despre b trânuă ă Sachelarie, pr p dindu-ne de râs, şi ce ini iative în comun să ă ţ ă lu m şi s pres m administra ia s ne m reasc salariile, careă ă ă ţ ă ă ă erau mai mici decât la alte ziare.

Ne-am desp r it vorbind clar şi c lcând drept...ă ţ ă

Am publicat apoi la Popasuri, aproape la rând, înc patru sauă cinci nuvele, scrise sub impulsul debutului, apoi m-am oprit. Venise prim vara, lep dasem de mult urâtul meu palton deă ă aba, îmi cump rasem dou costume de la Galeriile Lafayette şiă ă spre surpriza mea, deşi aveam dou salarii, banii nu-miă ajungeau s m mut din Tutunari, fiindc deşi camera îmiă ă ă pl cea, propriet reasa m anun ase c vrea s mai aduc ună ă ă ţ ă ă ă chiriaş peste mine. I-am r spuns c voi pl ti chiria spre dublu,ă ă ă numai s r mân sină ă gur. Era totuşi cu mult mai pu in decât dacţ ă aş fi închiriat o garsonier central sau chiar semicentral .ă ă ă

Într-o zi i-am f cut o vizit lui Sergiu Filerot, la ă ă Tiparul uni-versitar. Nu aveam înc un volum, dar vroiam s -l sondez: cândă ă voi avea (şi asta putea fi curând, chiar prin toamn ), o s -l tipă ă ă-reasc ? Aşa, cât al poetului statistician de pild . L-am g sit însă ă ă ă într-o stare de spirit schimbat . Nu i-am spus nimic. St tea cuă ă capul în hârtii şi t cea. Pe urm a chemat pe cineva, a cerută ă doua cafele şi la cafea a luat de al turi de pe birou ună manuscris şi mi l-a întins. Era un volum de poezii, al s u,ă cartonat, b tut la maşin , intitulat ă ă Om. Chiar sub titlu am v zută o ştampil parc amenin toare prin literele ei groase şi verzi,ă ă ţă aplicate ca o sanc iune: cenzurat. Va s zic Filerot avea unţ ă ă volum, vrusese s -l tip reasc şi...ă ă ă

Am t cut neştiind ce s spun. Mi l-a luat înapoi, l-a pus peă ă birou şi a continuat s lucreze la fel de pu in comunicativ şi deă ţ sumbru. Mi-aminteam de cuvintele lui spuse parc într-o doară ă

Page 178: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

sau din l ud roşenie, la fra ii Rochus, ca o s ne arate el nou ...ă ă ţ ă ă şi uite c nu putea. "Ce-o fi în untru?" m-am întrebat.ă ă

- Filerot, d -mi-l şi mie s -l citesc.ă ăŞi-a ridicat privirea, care nu mai sclipea vesel dup ochelariă ă

şi mi-a r spuns:ă- Nu vezi ce scrie pe el? Vrei s intru în puşc rie?ă ă- Nu spun la nimeni! Îl iau acas şi mâine sear i-l aducă ă ţ

înapoi.Nu mi-a r spuns. Am plecat şi am uitat de întâmplare. Ca să ă

ne pomenim, câteva s pt mâni mai târziu, tot grupul de la ă ă Po-pasuri cu ştirea uluitoare c , împotriva cenzurii, Sergiu Filerotă tip rise un volum de versuri pe care pân atunci îl inuse asă ă ţ -cuns. Ne-am dus la el, şi de ast dat , vesel şi jovial ca şi înaină ă -te, ni l-a dat fiec ruia cu dedica ie.ă ţ

- Lua i, b , zice, citi i!ţ ă ţ- Filerot, zic, i-a dat drumul cenzura, l-ai trimis din nou?ţ- Nu, zice, e acelaşi volum.- P i ce-ai s faci, Filerot?ă ă- O s v d eu!ă ăAm râs to i, râdea şi el, "masivul" pu in strâmb, Geoţ ţ

Dumitrescu admirativ, totuşi îngrijorat, Ierunca dep - şit. Ei,ă gândeam, Filerot ne minte, face pe nebunul, altfel n-ar fi aşa de vesel. M-am dus acas şi l-am citit. Era într-adev r subversiv,ă ă versuri "tari" despre r zboiul pe care îl duceau armateleă noastre, prin care poetul exprima presentimentul dezastrului final: ne înh masem la un car str in, care avea s se sf râme,ă ă ă ă al lui Hitler, şi muream zadarnic pe întinse pustiuri de z pad şiă ă sârm ghimpaă t , în '42, când zeul r zboiului p rea s fie deă ă ă ă partea lui Hitler, starea aceasta de spirit a lui Sergiu Filerot ne uimi pe to i. A diţ fuzat cartea şi a fost imediat arestat.

Am fost to i şi l-am v zut la Malmaison, pe Plevnei, dar nuţ ă în untru, ci din strad . A ap rut dup gratii, care d deau chiară ă ă ă ă spre trotuar, cu figura lui gras , vesel, cu ochelari, inându-seă ţ cu mâinile de barele de fier.

- Ce face i, b ? ne-a zis.ţ ăAm stat în fa a lui lungi minute. Nici m car nu ne d deamţ ă ă

seama: noi eram liberi, puteam merge în voie unde doream, ne puteam întâlni când vroiam, sau sta acas şi... Şi iat , unul dină ă noi c lcase draconica cenzur ca s exprime starea noastr deă ă ă ă spirit, f r s -i pese de ceea ce avea s i se întâmple. Am citită ă ă ă abia atunci, în privirea lui, cum st tea cu mâinile de barele deă fier şi se uita la noi, cât de mult îl fascina prezen a noastr , câtţ ă

Page 179: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

de mult îl fascinase, f r s ne-o arate, cât fusese liber.ă ă ă- Filerot, am strigat, ce faci, Filerot?- Bine, zice, ce face i voi?ţCe facem noi? Ce puteam face? Ce s -i r spundem? Nici noiă ă

nu ştiam ce facem. În orice caz nu ceea ce f cuse el. Şi-a lipită obrazul lui gras de gratii şi se uita la noi cu o nostalgie ironic ,ă afectuoas . "'Pentru voi am f cut totul", p rea el s ne spun şiă ă ă ă ă noi ştiam prea bine acest lucru.

- Filerot, îi strigam, Filerot, nu mai mergem la Gambrinus, unde tu pl teai, şi ne duceai şi acas cu taxiul? Filerot, tu nu ne-ă ăai dat s - i citim volumul, s deciă ţ ă dem dac era bine sau nu să ă înfrun i cenzura, suntem totuşi alţ ături de tine, Filerot...

- Veni i, b , la procesul meu, la Curtea mar ial , ne-a spus elţ ă ţ ă f r emfaz , parc ne-ar fi spus, ne vedem, b , mâine, laă ă ă ă ă Tiparul universitar, ca de obicei, st m de vorb şi pe urmă ă ă mergem la Gambrinus.

Ne-am împr ştiat şi ne-am reg sit câteva s pt mâni mai târă ă ă ă -ziu la procesul lui. Intrasem în cl dire f r nici o autoriza ie, sauă ă ă ţ poate aveam autoriza ie, nu ştiam nimic. Lume nu era, tribunaţ -lul gol. L-am z rit pe Filerot în dreapta estradei judec toruluiă ă între dou baionete, precedat îns de câ iva dezertori, al c roră ă ţ ă proces, f r avoca i, a fost scurt. Noi îns , prin str daniile frateă ă ţ ă ă -lui lui Filerot, ştiam c el, Filerot, avea ca ap r tor un celebruă ă ă avocat în care ne pusesem mari speran e şi ale c rui teze deţ ă apărare le cunoşteam. A început s pledeze bombastic,ă spunând c clientul s u, civilul bondoc şi gras din box , poetă ă ă imprudent şi obscur, avea ceva cu glanda tiroid , care glandă ă putuse s -l aduă c spre manifest ri incontrolabile, aşa cumă ă spunea avizul unor celebrit i medicale, aviz pe care îl înmânaăţ pre ios şi sigur de el, judec torilor... Piesa de la dosar,ţ ă acuzatoare, ridic el vocea,ă adic volumul de versuri ă Om, nu era emana ia unui spirit lucid, ci a unei deregl ri care seţ ă identifica cu articolul... paragraful... cerea instan ei s -lţ ă considere iresponsabil...

Credeam cu to ii c acest truc îl va salva pe prietenul nostru.ţ ă Instan a îns nu inu seama de asemenea subtilit i şiţ ă ţ ăţ asemenea somit i şi aflar m a doua zi c Sergiu Filerot fuseseăţ ă ă condamnat la moarte.

Citisem Ultimele ore ale unui condamnat la moarte, de Hugo, dar experien a lecturii, care poate cutremura conştiin a noasţ ţ tră în timp ce citim, (o experien a spiritului) nu coincide şi nu eţă acelaşi lucru cu via a noastr concret , care nu totdeauna anţ ă ă -

Page 180: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

gajeaz spiritul, deşi oroarea poate fi cu mult mai mare. Nuă ştiam cine era şi ce f cuse condamnatul lui Victor Hugo, dară eram al turi de cel care îşi imagina supliciul, adic scriitorul!ă ă Acum ştiam cine era condamnatul, dar nu puteam s -mi imagiă -nez c supliciul va avea loc. Adic cum? Filerot va fi omorât,ă ă împuşcat? De ce? El? Pentru ce? Era printre noi, f cea parte dină via a noastr , de ce s fie el împuşcat? Atunci trebuia s fim to iţ ă ă ă ţ împuşca i, tot grupul! Şi cum acest lucru nu-l concepeam, darţ nici nu ne desolidarizam de el, în ziua când am aflat sentin a;ţ am luat volumul lui de versuri şi în singur tatea camerei meleă am scris cu nep sare de ceea ce putea s mi se întâmple, peă ă coperta ultim , cu litere ap sate, în câteva fraze, cuvinteă ă despre destinul unui poet, într-un timp istoric turbure şi primejdios.

Cine doreşte s fie arestat? Nimeni. Dar cine vrea s steaă ă acas astupându-şi urechile când un prieten a p it-o, pentruă ăţ gânduri care au fost comune?

M aşteptam, de la o zi la alta, s fiu ridicat de-acas , sauă ă ă to i împreun s fim aresta i la redac ie. Fiecare avea la el voluţ ă ă ţ ţ -mul Iui Filerot, prob sigur a adeziunii la con inutul lui. Fiă ă ţ reşte, gândeam, chiar la moarte n-aveam s fim condamna i, dar niciă ţ ieftin n-aveam s sc p m. Porneam de la gândul c , tortuă ă ă ă rat, Filerot spusese la anchet cui îi mai d duse el volumul. Sauă ă chiar dac nu spusese şi nu fusese torturat, anchetatorul, f ră ă ă să fie prea abil, avea s caute în jurul arestatului şi s afleă ă foarte simplu cine îi sunt prietenii.

Zilele treceau îns şi nu ne aresta nimeni. Mul i ani mai târă ţ -ziu, prin '57 sau '58, am în eles de ce. Mecanismul represiuniiţ lui Antonescu nu era bine pus la punct. Nu era, adic , rodat. Aă aresta pe toat lumea care era prieten cu condamnatul, era oă ă subtilitate la care acest mecanism înc nu ajunsese.ă

În acele zile am vizitat-o pe doamna Niculescu, mama lui Filerot, ca s aflu ştiri despre el. Mic figur care sem na cu fiulă ă ă ă ei, nu aşa gras , dar la fel de liniştit şi t cut . Mi-a spus c fiulă ă ă ă ă ei nu e acas , şi a vrut s închid uşa, crezând c sunt un str ină ă ă ă ă oarecare. Locuiau pe Colentina în dou od i modeste, care leă ă apar ineau. Tat l murise. Mi-a spus c b iatul (aşa îl vedea ea,ţ ă ă ă un b iat) nu fusese împuşcat, pedeapsa i se comutase în muncă ă silnic pe via şi c fusese trimis deocamdat într-un lag ră ţă ă ă ă militar.

L-am rev zut pe Sergiu Filerot dup r zboi. Ar ta neschimă ă ă ă -bat, ca şi Bezuhov, cu care sem na şi la chip şi la impulsul careă

Page 181: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

îl determinase s se vâre singur în mecanismul orb al represiuă -nii; sc pase ca şi eroul tolstoian ca prin minune din fa a plutoă ţ -nului de execu ie, dar nu ştiam cum, în ce împrejur ri, fuseseţ ă mareşalul însuşi cel care îi comutase pedeapsa, sau altă autoritate militar din ordinul acestuia, în urma unui raportă favorabil, misterios sau de rutin , pedeapsa cu moartea fiindă menit doar s însp imânte? N-aveam s aflu, fiindc el n-aă ă ă ă ă vrut s -mi poă vesteasc . A lucrat un an, doi, la un ziar, pe urmă ă ne-am pierdut unul de altul.

Departe de a sim i nevoia de a m debarasa de cel care cuţ ă atâta entuziasm m descoperise, cum îmi spusese Nichifor Craiă -nic c trebuie s fac, adic de Miron Paraschivescu, dimpotriv ,ă ă ă ă începu s m lege de el o prietenie fecund , comunicativ şiă ă ă ă plin de afec iune. Ne plimbam împreun prin Bucureşti zile laă ţ ă rând, luam masa tot împreun , m ducea prin str zi t cute, înă ă ă ă -cremenite şi misterioase, de-o frumuse e care ne oprea pe locţ ului i. "Ai v zut, zicea, lumina-aia de-acolo? Nu i s-a p rut cţ ă ţ ă ă era etern şi c şi noi am avut o clip sentimentul c ne aflamă ă ă ă pe strada aia de totdeauna?" O dat am stat câteva ore şi amă contemplat bustul lui Anton Pann, într-o mic pia et pe o astfelă ţ ă de strad care, cum spunea Mateiu Caragiale, venea parcă ă "zice-se de demult". Îi pl cea Anton Pann şi nu se mai dezlipeaă de lâng epitaful poetului, scris de el însuşi, pe care îl recitea cuă hohote de admira ie şi pe care mai târziu avea s -l imite. Petreţ ă -ceam lungi dup -amiezi în frumoasa lui garsonier de pe stradaă ă Romniceanu, din Cotroceni, r v şindu-i biblioteca. Ar fi vrut s -ă ă ămi plac ce-i pl cea lui, de pild Lautreamont, care îns peă ă ă ă mine m plictisea. A fost încântat îns c mi-au pl cut ă ă ă ă Craii lui Mateiu Caragiale, deşi nu atât de mult cât lui, i-am spus că Pirgu era confec ionat şi înc rcat cu prea multe vicii ca s fieţ ă ă conving tor şi c natura adev rat a acestui personaj trebuie să ă ă ă ă fi fost alta. "De ce crezi?" m-a întrebat el. "Trebuie, i-am r să -puns, s fi avut şi el poezia lui din moment ce şi cei trei crai, laă fel de strica i, o aveau pe-a lor. Or, aici Mateiu îl despoaie preaţ tare pe Pirgu şi-i arat toate p r ile ruşinoase. Un scriitor nuă ă ţ trebuie s aib aversiune pentru nici unul din personajele peă ă care le creeaz , sunt dorul imagina iei lui... De pild taic -s u,ă ţ ă ă ă sim i c ine pân şi la Dandanache. I-o fi f cut ceva în viaţ ă ţ ă ă ţă acest Pirgu, lui Mateiu.” "Da, mi-a r spuns Miron, aşa este, i-aă f cut, Pirgu reprezint canalia, noroiul, omul f r nici o noble e,ă ă ă ă ţ în timp ce Mateiu se credea descendent din prin i îndep rta i...ţ ă ţ

Page 182: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Gândul c socialmente putea fi egal cu de-al'de Pirgu îl indignaă probabil prea tare, fiindc taic -s u i-a ar tat capul lui mareă ă ă ă spunând: ce e turtit de atâtea t vi de pl cinte pe care înaintaşiiă ă lui le-au purtat pe creştet." Mi-a dat s citesc Jean Giono, careă scria tot despre rani, nu m-a entuziasmat, prea mult lirism, i-ţăam spus. "Da, e un poet al naturii s lbatice. Citeşte atunci ă Les paysans, de Reymont, e un polonez, mai realist...” Era într-a-dev r foarte realist, dar Rebreanu mi se p rea mai viguros şiă ă mai epic. Într-o zi am dat de un filosof, Friedrich Nietzsche, Ecce Homo. "Asta e ultima lui carte, mi-a spus Miron, dac te ină -tereseaz citeşte-i-le întâi pe celelalte şi pe urm ă ă Ecce Homo, fi-indc aici vorbeşte despre ele şi dac nu le-ai citit; n-o s în eă ă ă ţ -legi... Care erau celelalte? Erau înscrise pe o pagin interioară ă şi mi le-am notat.

Am g sit la anticarul meu ă Aşa gr it-a Zarathustra, ă în româ-neşte şi înc dou în versiune francez ă ă ă Par delâ le bien et le mal şi La genealogie de la morale, vechi, galbene, aproape zdren uite, ap rute de mult la ţ ă Mercure de France. Acest Zarathustra mi-a f cut impresia c trebuie s fie o specie deă ă ă profet indian, persan sau brahman, o traducere f cut de filosofă ă dup o oper necunoscut sau reluat dup texte vechi. Indieniiă ă ă ă ă ştia au obiă ceiul s moar voluntar apoi s se trezeasc totă ă ă ă

voluntar, s se ridice în v zduh dup îndelungi practici yoghiste,ă ă ă s ating Niră ă vana. Krishnamurti era mult mai interesant decât acest Brahmaputra care vorbea ditirambic, cu o vervă neobosit . Se în elegea bine cu soarele c ruia îi spunea, o,ă ţ ă mare astru, care ar fi fericirea ta dac nu ne-ai lumina pe mine,ă vulturul şi şarpele meu?... Coboar în oraş şi vorbeşteă poporului: V înv ce este supraoă ăţ mul. Omul e ceva care trebuie dep şit. Ce-a i f cut ca s -l deă ţ ă ă p şi i? Alt dat omul eraă ţ ă ă maimu şi acum înc omul este maiţă ămaimu decât o maimu ... Sufletul vostru este s r cie,ţă ţă ă ă murdărie şi demn de mil mul umire de sine... Dumnezeu eă ă ţ mort... Unde e deci fulgerul care v va linge cu limba lui? Undeă e nebunia care ar trebui s vi se inoculeze? Iat , v anună ă ă ţ supraomul: el este acest fulger şi aceast nebunie!... Iat , suntă ă un vizionar al tr snetului şi acest tr snet se numeşte supraom...ă ă

În loc s m îmbete, cum ar fi fost firesc la vârsta aceea, îlă ă citeam pe marele filosof cu neîncredere; trufia pe care i-o sim-eam printre rânduri m îndep rta de mesajul s u.ţ ă ă ă

Bineîn eles c mul imea nu-l în elege, râde de el, aşa cum nuţ ă ţ ţ sunt în eleşi şi se râde de marii profe i. O s v spun trei metaţ ţ ă ă -

Page 183: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

morfoze ale spiritului, continua filosoful, cum spiritul devine c mil , cum c mila devine leu şi cum în fine leul devine copil...ă ă ă Şi filosoful continua luând în derâdere idolii, preo ii, miloşii,ţ virtuoşii, canaliile, în elep ii iluştri, oamenii sublimi, saţ ţ van ii,ţ poe ii. O poezie abia frânat , o poezie a gândirii îns , dar şi aţ ă ă unei exalt ri lucide, curgea ca un torent peste pagini. Era greuă s spui c îns şi gândirea era şi ea aruncat în aer, fiindcă ă ă ă ă gâdirea exista, dar una abia coerent . Ce f cea el în caverna luiă ă din mun i? Urm ream pagin dup pagin s -l v d trecând înţ ă ă ă ă ă ă sfârşit la ac iune, fiindc ceva preg tea, dar ce? Evangheliaţ ă ă dup Matei avea patruzeci de pagini, în care g seai o nou reliă ă ă -gie, pe concret, cu parabole clare, o via , o r stignire şi o învieţă ă -re. sta nu mai termina cu profe iile lui delirante şi în plus nuĂ ţ p ea nimic şi nici nu era limpede cum dup spusele lui puteaiăţ ă deveni supraom. M-am uitat la sfârşit s v d dac într-adev ră ă ă ă înfâptuia sau p ea ceva. Nimic, st tea mai departe, în cavern ,ăţ ă ă ieşea afar , vorbea cu soarele, p s rile, animalele îl înconjurau,ă ă ă e etera, e etera... M-am uitat prin celelalte dou volume. Acolo,ţ ţ ă da, era filosofie, dificil îns pentru gustul meu de claritate, şiă ă poate c şi limba era un handicap, nu citisem pân atunci filosoă ă -fie decât în traduceri.

- Miroane, spune-mi tu ce e supraomul lui Nietzsche, rezum -ămi tu filosofia lui, fiindc nu pot s -l citesc, m enerveaz .ă ă ă ă

- Supraomul, zise Miron, e în primul rând omul eliberat de orice moral şi în care irump for ele vitale, instinctuale. Filosoă ţ fia lui e un atac la adresa creştinismului, pe care îl consider oă catastrof în care a c zut omenirea de dou mii de ani. Trebuieă ă ă citit, orice atac asupra valorilor le poate înt ri. Dac iubeşti ciă ă -viliza ia noastr greco-creştin ai s vezi cum efectul dup lecţ ă ă ă ă -tur este exact contrariu celui scontat de filosof. Nenorocirea eă c a fost luat în bra e de Hitler şi banda lui, care se cred supraă ţ -oameni... Te incit s aperi ceea ce el vrea s d râme. Atacul eă ă ă ă îndârjit, ai s vezi. Ce e de râs îns e c nici nem ii nu scap deă ă ă ţ ă diatribele lui, aproape nimeni, nici m car Luther, acest popă ă fatal, Kant, Schopenhauer iar din rest, Dante e un nenorocit de creştin. În Shakespeare n-ai s g seşti un aer atât de tare ca înă ă Zarathustra, zice el însuşi despre sine. Cât despre Shakespeare, în general n-are cultur ...ă

- Aşa zice?- Da, geniu incult. Voltaire e mai generos, îi spune geniu

barbar, dar asta pentru c Shakespeare nu scria ca Racine şiă Corneille. E mai explicabil. Cine sparge formele clasice poate să

Page 184: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

par unui contemporan sau iubitor al clasicismului, barbar. Îiă place îns Heine, care e evreu, a, ha, ha, cum se împacă ă Goebbels cu chestia asta nu ştiu... Şi mai cine crezi? Cine crezi c îi place?ă

- Ei, cine?- Paul Bourget, Pierre Loti, Gyp, Meilhac... Miron se îneca de

râs: Auzi cine!- E de-al nostru, s racu, ad ug el, e simpatic. N-am în eles,ă ă ă ţ

cum de-al nostru? l-am întrebat.- E scriitor, în loc s -i plac Dante sau Shakespeare, îi placeă ă

Paul Bourget, Pierre Loti, Gyp, Meilhac... E invidios şi el pe cei mai mari ca el.

Aşa deci! Supraomul era prin urmare o simpl fantezie?ă- Nu chiar, zise Miron, descoper -l singur, nu- i spun maiă ţ

mult, nici în r u, nici în bine. Astea sunt lucruri f r importan ,ă ă ă ţă c îi pl cea Bourget şi ceilal i, poate c îl distrau cum neă ă ţ ă distreaz muzica uşoar , ceea ce nu ne împiedic s neă ă ă ă înfior m de tunetele lui Beethoven. Mai bizar (adic nu e bizar,ă ă e conform cu atacul lui împotriva idealismului) e faptul c înă clipa când el vede c Socrate de pild opune instincteloră ă ra iunea, imediat îi apare în fa decadentul tip, instrumentulţ ţă descompunerii greceşti. Lui îi place zeul Dionisos, care nu e numai un zeu al viei, al vinului şi al naşterii, ci şi al tenebrelor, expresia vie ii pleţ nare, instinctuale, Dionisos pe care Cristos l-a omorât. Cristos, dup el, a înjosit astfel omul, înstr inându-l deă ă natura sa dionisiac .ă

- Şi ce e Zarathustra?- Oricine distruge trebuie s pun , sau s propun ceva înă ă ă ă

loc, r spunse Miron. i-am spus, Zarathustra e tipul de om peă Ţ care îl propune el în locul omului moral, infestat de creştinism şi de orice idealism de orice spe .ţă

- Nu în eleg ce g seşte el r u în creştinism?ţ ă ă- Resentimentul, şi idealul ascetic al preotului, care repre-

zint voin a sfârşitului, adic o decaden , în timp ce el propuneă ţ ă ţă doctrina eternei întoarceri, 1' eternel Retour, adic repetareaă absolut şi infinit a tuturor lucrurilor.ă ă

- Înseamn , spusei eu atunci, c pentru atei filosofia lui e oă ă man cereasc .ă ă

- Nu ştiu dac nu e pentru creştini, zise Miron şi râse deă paradoxul s u. El nu ştie, adic ce zic eu c nu ştie, ştie, c eă ă ă ă mare, dar mi se pare c scap din vedere faptul c frâna creştiă ă ă -nismului a f cut şi face şi mai puternic explozia dionisiac .ă ă ă

Page 185: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

- Da, dar e înso it de c in , de conştiin a p catului, ziseiţ ă ă ţă ţ ă eu. Mama a început s se duc la biseric dup o tinere e p gâă ă ă ă ţ ă -n .ă

- Vezi, zise Miron, tot ai în eles ceva din Zarathustra, te reţ feri tocmai la sentimente care lui Nietzsche îi repugn : c in a,ă ă ţ p catul, mila, bun tatea, virtutea... Toate astea in dup el subă ă ţ ă obroc manifestarea plenar a instinctelor vitale.ă

- Bine, zic, dar Eriniile nu le-a inventat Cristos.- Le-a amplificat, zise Miron.- Deci Iuda nu trebuia s se spânzure, dup vânzarea lui!ă ă- Cred c nu, zise Miron şi râse.ăFrem ta de pl cerea conversa iei, iar eu sim eam o pl cereă ă ţ ţ ă

egal şi îmi p rea r u ca nu puteam înc s -l citesc pe filosofă ă ă ă ă integral. Îmi ap rea, într-o fulgerare, ca un demon şi la dou zeciă ă de ani demonii ne atrag mai mult decât îngerii... Dar nu eram preg tit s -l întâlnesc...ă ă

M-am reîntâlnit cu el mul i ani mai târziu, dup ce am fostţ ă contrariat de neocreştinismul şi fatalismul tolstoian. R zboaiele,ă marile cataclisme? Nu vin de la oameni... în lupt , inteligen a eă ţ o ispit . Ceea ce te atrage spre un succes orbitor e o capcan ,ă ă mai mult, o z d rnicie şi o vanitate smintit . Vrei s -l prinzi peă ă ă ă Napoleon în curs şi s -l iei prizonier? Ce prostie! E r nit mortal,ă ă ă nu- i ucide zadarnic oamenii încercând s -l ataci, merge şiţ ă singur spre pieire. E suficient s -l urm reşti ca pe-o fiar peă ă ă care condi ii mai rele decât atacul îl vor distruge: frigul, z pada,ţ ă drumul lung... "Adio, Andrei, zice prin esa Maria fratelui ei, careţ refuza s ierte r ul care i se f cuse şi c oamenii nu suntă ă ă ă niciodat vinova i". Chiar aşa, nu sunt ă ţ niciodat ă vinova i? Adicţ ă ce sunt, doar instrumentul a ceva mai presus de noi? Şi fraternitatea lui Andrei, când vede c rivalului s u i se taieă ă picioarele, şi simte pentru el o adânc mil . Este sau nu esteă ă Anatol un tic los? Atunci de ce s verşi lacrimi pentru el când aă ă vrut (şi n-a reuşit decât din întâmplare) s - i fure iubita şi s seă ţ ă delecteze tocmai de inocen a ei? Subjugat de grandoareaţ crea iei, eram iritat de doctrina care se insinua din ea: Platonţ Karataev mi se p rea un guguman, cu rug ciunile lui: "Doamne,ă ă f -m s dorm ca o piatr şi f -m s m scol ca o pâineă ă ă ă ă ă ă ă coapt ". C era priă ă zonier şi putea muri şi de ce era prizonier şi de ce trebuia s moar , erau întreb ri pe care instinctele saleă ă ă moarte nu-l mai împingeau s şi le pun . Dar de cândă ă instinctele vitale s-au stins ele astfel în noi? Când s-au transformat într-o astfel de resemnat în elepciune? Şi Bezuhovă ţ

Page 186: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

îl admir , el care îşi ascultase odat instinctele şi pusese mânaă ă pe placa de marmur a biroului s -i crape capul desfrânateiă ă Helene: te omor, urlase el, însp imântând-o. Aşa da! Şi dac ară ă fi omorât-o pe loc pentru neruşinarea ei sfid toare, pentruă murd ria ei de a fi atras în curs un inoă ă cent fiindc era bogat,ă pentru ca dup aceea s -i aduc în cas aman i, ar fi fost înă ă ă ă ţ ordinea naturii, ca un tr snet... Aşa, e doar ca un fulger şi faptulă c Helene moare de o angin pectoral e uman, prea uman... Oă ă ă sl biciune a creatorului ei ca şi în cazul lui Kuraghin, când doară r zboiul îi taie picioarele... Dubla natur a eroilor tolstoieni,ă ă prinşi între instincte şi în acelaşi timp detaşare fatalist de ele,ă mi se p rea o sfâşiere a naturii umane care m ame ea şi înă ă ţ acelaşi timp m revolta. Homeric, cu for a cataclismului,ă ţ sim eam c âşnise din firea omului acel ţ ă ţ te omor şi penibilă experien a moral al turi de Platon Karataev. Teren al acesteiţ ă ă dedubl ri aflam c a fost însuşi Tostoi, care în clipa când so iaă ă ţ lui bolnav se preg tea s moar în mod sublim, el era fericită ă ă ă (detaşarea ei de via , cuvintele frumoase pe care le rostea subţă febr , iertarea pe care o cerea tuturor) pentru ca a doua zi,ă când avea s afle c ea a învins moartea, s fie profundă ă ă dezam git. Totul ar fi putut s fie atât de frumos, atât de înalt...ă ă Şi când colo ea avea s se fac s n toas , s reînvie puternicaă ă ă ă ă ă ei gelozie, înc p ânata ei dorin de a-şi p stra so ul numaiă ăţ ţă ă ţ pentru ea şi pentru numeroşii ei copii... Exasperat, încrezându-se într-un medic imbecil şi adormit, b trânul avea s fug cu ună ă ă tren, şi între tampoane, sau pe scar , s prind o pneumonie şiă ă ă s moar într-o gar pustie.ă ă ă

Humain, trop humain! Era o exclama ie nietzschean şi mi-ţ ăam amintit atunci de acest dionisian contemporan cu Tolstoi, care îmi ap ruse la dou zeci de ani ca un demon. Mai bineă ă înarmat, am c utat din nou c r ile lui. N-am g sit îns în eleă ă ţ ă ă experien a lui Helene sau a unei Nataşe f r s dorescţ ă ă ă bineîn eles s le prezinte ca un romancier. Era un filosof şi unţ ă poet, nu un creator epic, se compara cu Shakespeare şi Dante, nu cu Homer sau Balzac. Zarathustra îns , în caverna lui dină mun i, declar c n-aţ ă ă re pentru femei decât un mic adev r,ă biciul! mesquin, trop mesquin, am gândit. Pentru sursa primordial a vie ii pe care o exalta, atât g sise el!? E adev rată ţ ă ă c nici Cristos n-a cunoscut oă Helene ca b rbat deşi se pare că ă da, pe Maria Magdalena, dar celor care vroiau s omoare cuă pietre o desfrânat , el le-a spus: cel care se crede în sinea luiă curat, s arunce primul cu piatra. Toat vorb ria lui Zarathustraă ă ă

Page 187: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

nu atingea nici pe departe aceast în elegere a naturii umane,ă ţ violent , r zbun toare, plin de preă ă ă ă judec i, robit instinctelor,ăţ ă infam , cum a în eles-o nazarineanul. Dionisianul era preaă ţ inferior în isteria cu care exalta el instinctele, ca s nu în elegă ţ c nu le cunoştea deloc, cum le cuă noştea uriaşul de la Iasnaia Poliana, care luptase împotriva lor cu toat for a geniului s u,ă ţ ă ca s nu sucombe. Critica creştinisă mului şi a oric rei morale eraă uşor de f cut şi nu trebuia pentru asta un curaj colosal, cumă declara Nietzsche. Dar pentru încrederea total în instincte ceă garan ii aveam c ne va d rui un om liber, mândru şi aşteptat?ţ ă ă Selec ia natural ? În secolul nostru s-a v zut c biruitor nu ieseţ ă ă ă un astfel de om liber, mândru şi aşteptat; ci bruta laş , care,ă eliberat de orice moral , se selec ioneaă ă ţ z rapid şi se uneşte cuă alte brute împotriva oric ror veleit i de libertate şi mândrieă ăţ omorând orice scânteiere a spiritului şi aruncând omul în perversiunea dela iunii, a corup iei şi fanatisţ ţ mului. Spinoza, în singur tatea sa unde şlefuia lentile ca s -şi câştige existen a, aă ă ţ fost mult mai liniştit decât Nietzsche şi mai profund, fiindc aă fost mai adânc lovit: renun ând la religia sa ca s poat tr i cuţ ă ă ă fata iubit , i s-a cerut s treac la religia ei. A r spuns: n-amă ă ă ă renun at la o religie, ca s trec la alta, ci am renun at la oriceţ ă ţ religie. A pierdut totul, ai s i l-au blestemat şi l-au izgonit dină comunitatea lor, ceilal i nu l-au primit. Senin, l-a corectat peţ nazarinean mai modest dar mai conving tor, ura nu poate fiă învins prin simpla iubire, ci printr-o iubire ă mai puternic ă decât ura. Într-adev r, o ur mare nu poate fi învins printr-o iubireă ă ă mic ! Acest joc dramatic în care omul e prins s -l joace i-aă ă sc pat lui Nietzsche, n-a vrut s accepte c e un blestem, aă ă ă imaginat un om pe deasupra acestei realit i, care da naştereăţ conflictelor dintre oameni, când liniştite, când demen iale,ţ închipuindu-şi c dac ispiteşte omul cu eliberarea de oriceă ă moral , va ieşi din asta o specie mândr , liber şi binevenit .ă ă ă ă L ud roşeniaă ă lui din Ecce Homo c el ar fi o fatalitate ca şiă creştinismul, m-a f cut s m întreb de ce nu şi-a dat seama că ă ă ă nu mai înfrunta el de mult un creştinism activ şi dac ar fi fostă în fa a unui nou Savonarola n-ar mai fi îndr znit s fie atât deţ ă ă ditirambic: l-ar fi ars pe rug la prima erezie, cum a fost ars el însuşi. înseamn c timpurile erau schimbate (şi nu de el!) cândă ă putea s scrie: "... ă Un jour s'attachera a mon nom le souvenir de quelque chose formidable - le souvenir d'une crise comme il n 'y en eut jamais sur la terre, le souvenir d'un jugement prononce confre tout ce qui jusqu’a present a ete exige,

Page 188: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

sanctifie. Je ne suis pas un homme, je suis de la dinamite. "Nu mai spune! Bizuindu-se pe aforismele lui, s-au putut pronun aţ câteva decenii mai târziu cuvintele: ucide i, iau asupra meaţ remuşc rile voastre de conştiă in . ţă "II y aura des guerres comme il n 'y en eut jamais sur la terre. C’est seulement a partir de moi qu'il y a dans le monde une grande politique... "A fost, filosoful a fost luat în bra e de o "mare politic ". ţ ă "Je suis de beaucoup 1'homme le plus terrible qu'il y eut jamais". Da, dar n-a b nuită c ceea ce i se p rea lui c aduce r u, morala, nu venea de laă ă ă ă moral ci tot din om, din natura lui, fiindc nimeni n-a crezută ă vreodat c f rnicia, mină ă ăţă ciuna, şiretenia, perfidia sub care se ascundea, dup el vampirismul preo ilor, ar veni de la Cristos.ă ţ Toate acestea cap t o etern masc , şi pu in interesează ă ă ă ţ ă denumirea ei. Obsesia sa de a distruge valori care numai în aparen erau legate de morala vamţă piric (creştinismul fiindă dup el o doctrin care suge sângele vie ii, al trupului) extinsă ă ţ ă la orice moral , m nelinişti. Ştiam de mic c omul nu eă ă ă înc tuşat atât de tare de opreliştile moralei, cât de putereaă condi iilor, a naşterii sale sub semnul eredit ii şi a societ ii înţ ăţ ăţ care trebuie s tr iasc şi s -şi caute fericirea. În secolul XX noiă ă ă ă ne-am îndreptat mai atent privirea spre societate, aceast zeiă ţă suveran , pe care atât Dionisos cât şi Cristos au ignorat-o. Careă sunt legile care o guverneaz ? Ca scriitor îns am revenit încă ă ă mult vreme sub vraja fatalismului tolstoian. În ziua aceea însă ă când eram cu Miron Paraschivescu, eram liber ca o pas re aă cerului şi prietenia care m lega de el era singurul mit în careă credeam...

Tocmai se dezbr ca de pijama s ieşim în oraş şi r m seseă ă ă ă pe marginea patului, nedumerit şi ab tut. Era mic, ca şi mine, oă mân de om, cu picioarele sub iri ca nişte urloaie.ă ţ ţ

- Miroane, zic, ce e pe picioarele tale? Ce ai?De la genunchi în jos picioarele lui erau roşii. El şi le mângâia

de sus pân jos parc ar fi vrut s -şi dea seama dac sim eaă ă ă ă ţ vreo durere şi nu zise nimic. Nu erau bube, pur şi simplu pielea sa brun în restul corpului era roşie ca focul începând de subă genunchi pân la t lpi.ă ă

- Nici eu nu ştiu, o s m duc la un doctor.ă ăTânjea dup o iubit , Loti, care îl p r sise şi nu se puteaă ă ă ă

consola. Îmi povestea de fiecare dat noi detalii despre această ă mare iubire a vie ii lui şi cum n-o s-o mai revad niciodat , deşiţ ă ă şi ea îl iubea. Dar nu-mi dezv luia secretul, fatalitatea care îiă desp r ise. În schimb îmi povestea cum se iubeau, cum fiecareă ţ

Page 189: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

obiect şi fiecare col al fostului lor c min era impregnat deţ ă dorin ele lor, şoaptele şi declara iile lor patetice. Aerul pe care îlţ ţ respirau, cuvintele şoptite de unul şi reluate de cel lalt ca şiă când i-ar fi urm rit chiar gândul în smulgerea lui intim . Nop iă ă ţ nedormite, imposibilitatea de a se desp r i fie şi un minut, suă ţ -ferin a desp r irii imense a unei dimine i întregi... Avea fotoţ ă ţ ţ -grafii cu ea (dar şi alte fotografii cu igani) şi m uitam curios sţ ă ă v d dac m car Loti a lui era frumoas . Nu era nici frumoasă ă ă ă ă nici urât şi începuse s m plictiseasc discret această ă ă ă ă istorie... "Miroane, îi spuneam, caut-o, ea te aşteapt !" "Crezi?"ă "Sunt sigur!" T cea şi nu în elegeam de ce nu ac iona sau de ceă ţ ţ n-o uita, dac lucruri de nem rturisit îl împiedicau s-o mai vad .ă ă ă La restaurant se uita ca un şarpe la muierile altora şi îmi propunea s le urm rim la plecare. Nu-şi lua ochii de pe câteă ă una şi abia mai vedea ce are în furculi . Într-o zi mi-a ar tatţă ă locul unde se petrece ceea ce povestea Mateiu Caragiale în Sub pecetea tainei şi cam pe unde se petrecuse şi scena cu Pena Corcoduşa, care, beat , plin de murd rie, f când scandal,ă ă ă ă fosta iubit a mareluiă duce rus striga v zând craii: "Crailor! Craiă de Curte Veche". Între fic iune şi realitate, poetul ţ Cânticelor ig neşti ţ ă fugea de singur tate, în timp ce eu o c utam, fiindcă ă ă

între dou servicii, nop i nedormite la ziar şi întâlnirile cu el, nuă ţ puteam s scriu nimic...ă

Sim ind c prietenia noastr intra într-o penumbr din lipsţ ă ă ă ă de evenimente, într-o zi îi r spunsei ă da, la o întrebare pe care mi-o pusese de câteva ori de-a lungul acelor luni de var : dacă ă iubeam pe cineva, pe cine, şi s -i povestesc şi lui...ă

- Hai, zise, te ascult. Cunoşti versul: "Ma chair est triste, helas! il a lu tous les livres". Aşa m simt eu acum.ă

Eram la el şi st team întins în pat, cu mâinile sub ceaf . Amă ă vrut s încep, dar cineva a b tut în uş . A strigat intr , dar f ră ă ă ă ă ă s se ridice. Intr o pereche. B rbatul şters, dar femeia, oă ă ă brunet , era de o frumuse e curioas , între vamp şiă ţ ă ă intelectual , ceva fascinant. Ea se duse drept la Miron, se aşeză ă lâng el pe pat şi, îngrijorat , îl întreb ce are. Îi puse mâna peă ă ă frunte şi îl întreb dac n-are un termometru, fiindc i se p reaă ă ă ă c îi ardea fruntea. Miron r spunse c are 37 cu 2-3, i seă ă ă întâmpl adesea s aib aceste st ri subfebrile, dar c ...ă ă ă ă ă Femeia, în pantalon bine strâns pe un corp micu , f cu câ ivaţ ă ţ paşi prin camer şi schimbar câteştrei ştiri politice şi de peă ă front. Da, nu era bine. Nem ii înainţ tau adânc în inima Rusiei,

Page 190: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

mai ales spre sud spre Donbass şi Volga. Era clar inten ia lor,ă ţ vroiau s taie Volga şi sursele de petrol ale Rusiei, s-o asfixiezeă şi s înv luie Moscova dinspre Stalingrad. Era adev rat, câtevaă ă ă lucruri importante se petrecuser , nem ii fuseser respinşi înă ţ ă decembrie din fa a Moscovei, r zţ ă boiul fulger eşuase, nici o revolt nu se petrecuse în spatele frontului rusesc, cum speraseă Hitler, Statele Unite intraser în r zboi atacate de japoneziă ă (Japonia nu avea de gând s atace Sovietele), dar, iat ,ă ă pericolul era mare, încordarea german suprem , ruşiiă ă continuau s fie împinşi înapoi. Miron morm ia,ă ă nu se înviora deloc şi elegan ii musafiri (c ci erau foarte eleţ ă gan i amândoi) seţ retraser cu promisiunea c îi vor trimite un medic. Erau evrei,ă ă îmi spuse Miron. Locuiau într-o garsonier deasupra lui. Evrei?ă m mirai eu şi îi relatai experien a mea din Fierbin i.ă ţ ţ

- Nu pe to i îi ia la munc , zise Miron. Unii pl tesc şi îşi v dţ ă ă ă de treab .ă

Mai târziu aveam s -i întâlnesc (şi înc cum!) pe cei doi, înă ă pres şi în lumea literar . Insul avea s fac s apar înă ă ă ă ă ă Scânteia un articol injurios la adresa mea, dup debutul înă volum, în '48, iar mai târziu s fie numit secretar general ală Uniunii Scriitorilor şi aveam s sc p m de el cu greu, într-oă ă ă şedin memorabiţă l prezidat de un membru al Biroului politic,ă ă care îl sus inea. Acuza ii precise n-aveam împotriva lui, dar eraţ ţ o nulitate şi nu puteam suporta s fie pus în fruntea Uniunii ună astfel de zero total, care pe deasupra locuia într-o vilă somptuoas , cu gr din şi cu trei servitori, câte unul pentruă ă ă fiecare opt ore, s -l vegheze când scria el câte un articol deă îndrumare, nes rat şi în esat de lozinci.ă ţ

- Spune, zise Miron toropit. Te ascult. Pe urm ieşim s neă ă plimb m. Am început prin a-i povesti cum am cunoscut-o, că ă era optician şi c mult vreme dup ce m-am îndr gostit deă ă ă ă ă ea, de atunci de când s-a apropiat atât de tare de mine şi mi s-a uitat în ochi, n-am mai îndr znit s m duc s-o v d, deşi ună ă ă ă pretext aveam, ochii, bineîn eles, dar eram r u îmbr cat şi îmiţ ă ă d deam seama c n-ar fi putut ieşi cu mine pe strad nicicumă ă ă aşa cum ar tam, cu un palton de pop şi cu un costumă ă cump rat cu o mie de lei de la Taica Laz r. Acum câteva luniă ă îns m-am dus întâi m-am uitat îndelung prin geam s-o v dă ă dac îmi pl cea, dac era aceeaşi femeie frumoas , cum mi seă ă ă ă p ruse atunci c e, şi dac în untru era aceeaşi atmosferă ă ă ă ă înv luitoare şi dulce, de c ldur uman şi prietenie care mă ă ă ă ă f cuse s -mi bat inima. Da, era aceeaşi, totul era neschimbat,ă ă ă

Page 191: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ba chiar chipul ei era mai tân r decât în ziua aceea când îmiă pusese cu mâna ei ochelarii la ochi şi prima fiin pe care oţă v zusem cu ei fusese ea şi mi seă p ruse mai b trân , cuă ă ă accentuate riduri la coada ochilor. Dar de-atunci am observat că to i avem, chiar şi cei tineri, acest început de lab de gâscţ ă ă deasupra pome ilor şi optician , gânţ ă deam în clipa aceea, abia dac putea fi mai mare decât mine cu doi-trei ani. Am intrată în untru. Eram liniştit, ştiam de ce veă neam şi asemeni lui Julien Sorel aveam în cap un plan pe care s -l pun în practic dacă ă ă întâlnirea eşua. Întâi: s v d dac m recunoaşte. Al doilea, să ă ă ă ă v d dac avea s m invite ca atunci, în camera semiobscura şiă ă ă ă scena s se repete. Şi al treilea, acolo, s -i şoptesc ceva, nuă ă ştiam ce, în orice caz o şoapt care, gână deam eu, f r s mă ă ă ă fac ridicul, s fie o întrebare acoperit , dar îndr znea , din careă ă ă ţă ea s ghiceasc starea mea de spirit. Avea un client înainte şiă ă am aşteptat câteva minute. Pe.urm , ce sură priz ! F r s se fiă ă ă ă uitat la mine, sau cel pu in eu nu observaţ sem, în acele minute m z rise şi m recunoscuse, deşi nu-i aruncasem nici o privire,ă ă ă st tusem chiar cu spatele uitându-m în vitrin , nu mă ă ă ă holbasem adic la ea... Apoi o împrejurare favoă rabil , eraă singur , colegul cu care lucra lipsea. Şi apoi surpriza total : mi-ă ăa zâmbit. "Bravo, zice, n-ai uitat ce i-am spus, s vii, dup unţ ă ă an, la control. Unii nu mai vin, deşi e necesar, ochii trebuiesc controla i chiar mai des. Cum te sim i?" Ideea de control fuseseţ ţ exprimat , totuşi i-am r spuns: "Nu prea bine, adic nuă ă ă formidabil de bine..." "Adic ?" "Îmi vine s dorm la lectur .ă ă ă Acum sunt ziarist, m-am gr bit eu s m dest inui şi s mintă ă ă ă ă (eram corector şi scriitor, ziarist nici vorb , dar eu m feream să ă ă spun c sunt scriitor) şi când citesc materialele, m apuc somă ă ă -nul." "Poate eşti obosit?" "Tocmai, c nu sunt." "Şi la ce ziară lucrezi?" "La Timpul". " i-am g sit data trecut leziuni pe funŢ ă ă dul ochiului?" "Nu!" "Cum te numeşti?" S-a uitat într-o cartotec şi aă verificat. "Da, s-ar putea ca ochelarii s fie prea puternici, suntă pentru distan , deşi la vârsta dumitale ochiul se adapteaz , eţă ă tân r, n-are înc nevoie de ochelari de apropiere. Pe la patruă ă -zeci şi cinci de ani aşa s-ar putea s ai nevoie." Intr un client şiă ă expresia frumosului ei chip se f cu mai rece... "Ei, zise ea apoi,ă ia s control m." Dar era detaşat , pu in ironic şi un vag surâsă ă ă ţ ă îi înflorise în col ul gurii. "Ştiu eu ce vrei, parc îşi spunea înţ ă sinea ei, n-ai nimic, dar vrei s m uit în ochii t i, s fiu aproapeă ă ă ă de tine." "Da, doamn , dac nu v deranjeaz !" am r spuns...ă ă ă ă ă "Nu e nici un deranj, dar dac ai ceva, s ştii c trebuie s conă ă ă ă -

Page 192: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

sul i un oculist. Eu nu sunt oculist, sunt optician şi nu pot s - iţ ă ă ţ prescriu un tratament..." "Bineîn eles", am r spuns. Îmi sugeraţ ă -se c pe viitor s nu mai vin la ea, îmi f cuse atunci o favoareă ă ă c eram elev, acum dac eram ziarist, puteam foarte bine să ă ă plătesc o consulta ie la un specialist. Am intrat în mica înc pereţ ă semiobscur , şi-a tras un scaun pân lâng mine, a aprins miculă ă ă instrument şi scena de anul trecut s-a repetat, dar mai r u, îşiă lipise genunchii de-ai mei iar chipurile ne erau atât de apropiate încât am uitat c nu trebuia decât s -i şoptesc ceva şi cuă ă r suflaă rea în buşit de b t ile inimii, ame it, în prada unei mariă ă ă ă ţ turbur ri, i-am luat capul în mâini şi mi-am lipit buzele de-ale eiă într-o s rutare încleştat . Ea mi-a r spuns dup o secund deă ă ă ă ă ezitare, timp în care am îmbr işat-o şi s rutul a devenit maiăţ ă p timaş. Apoi ea s-a ridicat imediat şi a disp rut câteva clipeă ă dincolo. S-a întors şi mi-a spus pu in posomorât : "Acum s staiţ ă ă liniştit, eşti b iat inteligent şi în elegi de ce." "Nu, i-am şoptit,ă ţ nu în eleg, v iubesc, din prima clip v-am iubit." "Am v zut eu,ţ ă ă ă mi-a r să puns, dar eram sigur c i-a trecut. La vârsta dumitaleă ă ţ asta trece repede." "Nu mi-a trecut şi nici n-o s -mi treac ..." Eaă ă râse la un gând care îi venise auzindu-mi spusele dar nu-l exprim . Ar t cu instrumentul spre uş s m uit într-acolo şiă ă ă ă ă ă se aplec din nou şi mica lumin electric începu iar şi s -miă ă ă ă ă exploreze ochii. Întârzie îndelung, dar valul afec iunii meleţ tumultuoase era în retragere, dup ce se consumase în aceaă s rutare şi îmbră ă işare pasionat . De-aproape chipul ei îmiţ ă p rea mai mare decât al meu, gura cu carna ie bogat , ochiiă ţ ă imenşi, nasul cu r d cina lat între ochi, semn de personalitateă ă ă puternic , turbulent , încă ă ăp ânat şi îndr znea pân la cap tăţ ă ă ţă ă ă în ceea ce f cea, cum aveam s descop r mai târziu. "Totul, eă ă ă curat în ochii t i", îmi spuse amenin ându-m deodat din nouă ţ ă ă cu aceast intimi- tate, spunându-mi tu. Dar r m sei liniştit caă ă ă orice b rbat care după ă ce a cucerit o îmbr işare şi un s rutăţ ă total şi r scolitor, trebuia apoi s stea liniştit şi s conduc cuă ă ă ă calm evenimentele care vor urma. "Caut totuşi s lucrezi laă ă lumina natural a zilei şi cât mai pu in noaptea, continua ea.ă ţ Din ce parte î i vine lumina veiozei sau a l mpii de birou?" "Niciţ ă nu ştiu! A veiozei vine din dreapta". "Nu e bine, s - i vină ţ ă totdeauna din stânga, şi a veiozei şi a l mpii de birou. Eă important şi asta pentru toat via a şi nu numai pentru cei careă ţ poart ochelari. Lumina din dreapta urc drept în ochi şi-iă ă oboseşte, în timp ce cea din stânga o ia pe de l turi, nimeni nuă ştie de ce, dar s-a descoperit acest fenomen." "Doamn , amă

Page 193: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

spus, v mul umesc, o s v urmez sfatuă ţ ă ă rile şi în clipele când am s-o fac, o s m gândesc la dumneaă ă voastr .” "Fi i liniştit,ă ţ zise ea, n-ai nimic la ochi!" Şi spuse aceast fraz ap sând peă ă ă cuvintele la ochi cu o intens ironie afectuă oas , adic altcevaă ă putea s m nelinişteasc şi trebuia s m neliniştesc dină ă ă ă ă partea aceea, nu a ochilor. Intuiam totuşi c acesă te cuvinte mă avertizau. R spunsese la s rutul meu, dar dac nu eram ă ă ă liniştit, adic st pân pe mine ca un b rbat (şi dac puteam fi b rbat!)ă ă ă ă ă atunci nu trebuia s-o mai v d, fiindc astfel de efuziă ă uni, dac nuă erau st pânite, însemna c erau întâmpl toare, turbur ri aleă ă ă ă vârstei, care pe o femeie împlinit o puteau ame i doar pentru oă ţ clip ... Ca s -i spulber acest gând m-am înclinat rece, am plecată ă şi am pus o lun distan între dorin a mea de a o veă ţă ţ dea şi ironia ei afectuoas . Când am revenit, posomorât, distant,ă absent, mi-a aruncat o privire rapid , grav , aproape neliniştit ,ă ă ă mi-a luat ochelarii de la ochi, a disp rut în înc pereaă ă semiobscur (nu mai era singur ) şi dup un minut a revenit cuă ă ă ei în mân şi mi i-a dat cu un bile el pe care l-am vârât imediată ţ în buzunar şi am ieşit. Am mers cel pu in un sfert de or cuţ ă biletul în buzunar, uitându-m la oameni f r s -i v d, cuă ă ă ă ă privirea micşorat de triumf, dar f r tres riri interioare, cuă ă ă ă sentimentul net c puteam pur şi simplu s scot biletul dină ă buzunar şi, f r s -l citesc, s -l rup şi s -l arunc pe jos. Atât deă ă ă ă ă tare o iubeam pentru abandonul ei (fiindc eram sigur c e ună ă abandon complet şi total) încât puteam s renun la ea, adic laă ţ ă ini iativa ei, din bilet,ţ s amân deznod mântul, şi s vin în altă ă ă ă zi ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Apoi am deschis biletul: Vino duminic la ora cinci dup -amiaz pe strada Lunii num rulă ă ă ă şapte, apartamentul. .. num rul... ă "Da, mi-am spus, e ceea ce am b nuit, m voi duce, dar nu se va întâmpla decât ceea ceă ă trebuie şi nu voi admite intruziunea obişnuitului în această neobişnuit aventur ..." Era într-o vineri şi îmi p rea r u c nuă ă ă ă ă era într-o mar i, pentru ca distan a dintre noi s fie mai mare şiţ ţ ă aşteptarea s fie mai lung ... Am lungit-o eu în mine însumiă ă aceast distan uitându-m indiferent la mişcarea str zii,ă ţă ă ă plictisit, neîncrez tor în fericirea care îmi d dea târcoaleă ă c utând s -mi intre în inim , prudent nu din experien ci dină ă ă ţă instinct, deşi chipul ei grav m urm rea, gestul cu care îmiă ă luase ochelarii de la ochi m asală ta.... Am intrat la un cinematograf şi am v zut un film din care n-am în eles nimic, oă ţ comedie idioat care stârnea hohote în sala... Dragostea e caă moartea, î i intr în suflet şi totul amorţ ă eşte în tine, alung ceeaţ ă

Page 194: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ce era înainte fiin a ta intim şi se inţ ă staleaz ea, femeia care i-ă ţa luat piuitul... A doua zi îns mi-am venit în fire şi m gândeamă ă la ea doar cu afec iunea primei înţ tâlniri, liniştit , fraged şi deă ă lung durat , aşa cum o p strasem în amintire un an întreg.ă ă ă S rutul şi îmbr işarea de ieri îmi apă ăţ ăreau str ine şi vulgare...ă Am sunat la uşa ei chiar cu acest sentiment de înstr inare,ă aveam senza ia c sunam la uşa unei necuţ ă noscute şi nu m-aş fi mirat dac mi-ar fi deschis şi mi-ar fi spus pur şi simplu s plecă ă şi s n-o mai caut niciodat . Dar inima mi-a b tut când amă ă ă v zut-o: era ca şi în clipa când îmi luase ochelarii de la ochiă (grav şi intreprid în acelaşi timp, cum se gândise ea într-oă ă secund ce trebuie s fac , s -mi scrie acel bilet f r să ă ă ă ă ă ă b nuiasc colegul ei ceva) complice şi neliniştit ... Acum aceă ă ă -eaşi nelinişte îi cutreiera ochii ei mari: da, ai venit şi ce-o s fie?ă Ce ni se întâmpl ? Cine suntem noi doi?... I-am s rutat mâna şiă ă am intrat. Locuia într-un apartament atât de frumos cum nu vă-zusem pân atunci. Parc era un mic muzeu (fiindc în hol erauă ă ă dou coloane, iar ferestrele erau ovale, cu picioare tot de coloaă -n , cu perdele albastre) cu mici biblioteci r spândite ici-colo, cuă ă tablouri pe pere i şi pere ii în ţ ţ calciovecchio, ca în reproduceri nu ştiu unde v zute sau închipuite... un covor gros în mijloculă holului şi unul mai mic în fa a unei canapele aurii lâng careţ ă st tea ceva cu picior de lemn, care nu ştiam ce înseamn , ca oă ă p l rie uriaş în cinci col uri, ca un cap de pagod ... "V d c î iă ă ă ţ ă ă ă ţ place casa, zise, e a mea de la p rin i care nu mai sunt..." Disă ţ -p ru şi reveni prin alte uşi, pân m trezii într-un târziu c aduă ă ă ă -sese cafele, o sticl de coniac, pr jituri şi pahare cu ap ... O veă ă ă -deam f r halatul ei alb de la ă ă Amicii orbilor, dar într-o rochie uşoar , tot alb , cu puncte albastre, cu încre ituri bogate înă ă ţ poale, cu gâtul şi bra ele descoperite, şi îi vedeam acum şiţ picioarele, cu glezna şi pulpele în deplin armonie cu chipul eiă cu carna ie bogat ... "Ei, domnule, zise aşezându-se peţ ă canapea lâng mine, v d c n-ai chef, nici de cafea nici deă ă ă pr jituri şi nici de coniac. Le-am preg tit îns pentru tine, te-aşă ă ă ruga s te serveşti". Şi privirea ei m prinse şi se mişc laă ă ă dreapta, la stânga, apoi din nou la mine, întreb toare, parcă ă fascinat şi în acelaşi timp prins de îndoieli, totuşi zâmbind...ă ă Aveam sentimentul net c suntem amândoi dou zeit i peă ă ăţ acest p mânt, cum sim eam totdeauna şi în sat, când m aflamă ţ ă în fa a fetelor şi nu aveam curajul s m ating de ele, deşiţ ă ă vedeam pe câmp, cum al ii o fţ ăceau, le luau în bra e, seţ întindeau peste ele şi încercau s le riă dice fustele... Ele se

Page 195: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

zb teau, loveau cu pumnii, îşi înfigeau mâinile în chica lor, îiă muşcau şi sc pau, vesele dar intangibile, deşi ai fi zis c erauă ă prad uşoar . Fl c ul se domolea, se întină ă ă ă dea al turi ca ună câine, rug tor, insistent, pân la urm domolit şi t cut... îiă ă ă ă vedeam apoi stând cumin i unul lâng altul ore înţ ă tregi în beh itul animalelor pân începeau s se reverse lung pesteă ă ă câmpie razele aurii ale asfin itului... Zeitatea de lâng miţ ă ne îmi amintise de mâinile mamei, de aceea m îndr gostisem de ea şiă ă m-am uitat s i le v d... St teau, în aşteptare, întinse pesteă ă ă genunchii acoperi i de rochia înfoiat . I-am luat una într-aleţ ă mele şi i-am s rutat-o. Ea mi-a r spuns în aceeaşi clip şi printr-ă ă ăo strângere mi-a prins-o pe-a mea şi ne-am trezit iar fa în faţă ţă îmbr işa i ca în camera semiobscur şi pentru mine, ca peăţ ţ ăcâmpie (aceste dou imagini contopindu-se, una de sfial şiă ă tandre e, alta de violen extrem şi uitare de sine) şi ne-amţ ţă ă reg sit parc ului i prin ceea ce e atât de str in în noi şi înă ă ţ ă acelaşi timp atât de intim, tiranic şi bestial... Abia suporta violen a, îşi întorţ cea fa a de la mine când într-o parte când înţ alta, docil şi furiă oas , blând şi revoltat ... Apoi s-a f cut atâtă ă ă ă de frumoas înă cât am r mas şi m-am uitat la ea r pit clipe f ră ă ă ă durat ... Buzeă le parc i se umflaser , obrajii îi ardeau, pleoapeleă ă nu mai vroiau s i se ridice... I-am pus mâna pe tâmpl ,ă ă mângâindu-i p rul rev rsat, urechile fierbin i, fruntea mare şiă ă ţ alb , obrazul şi gura adormit şi am uitat şi eu de mine... Nu-şiă ă învelise frumosul ei picior gol. Şi-l întinse fratern peste ale mele. "Eşti urât, îmi şopti, dar ceva te transfigureaz ... o, cevaă terifiant... toate v lurile cad în fa a ta..." N-am în eles acesteă ţ ţ cuvinte f r noim , dar îmi pl cea c era supus , fericit ,ă ă ă ă ă ă ă toropit şi pierdut ... Am apucat-o de umeri şi am ridicat-o şi eaă ă şi-a dres p rul f r s -şi deschid pleoapele. I-am şoptit laă ă ă ă ă ureche s -şi vin în fire şi ea, deodat , a surâs şi s-a ridicat... S-ă ă ăa întors dup ce a lipsit câtva timp, c lcând îns tot ca într-ună ă ă vis, deşi era acum treaz , îns gânditoare, cu privirea într-oă ă parte, fumând liniştit şi t cut . "Ce frumos e, zise, când seă ă ă întunec în cas ... Unde stai? Ai o cas bun ?" "Destul deă ă ă ă bun ", i-am r spuns, dar la tine e atât de frumos!" "Şi chiar nuă ă vrei s iei nimic? Hai m car s bem un pahar..." Fiindc ezitam,ă ă ă ă a turnat ea îns şi din sticl şi am b ut. Mi-a întins apoi paharulă ă ă ei imediat şi am b ut din nou, amândoi. Ceva iminent am v zută ă c se n ştea pe chipul ei, şi se uita la mine cu aceast expresieă ă ă cânt rindu-m parc . Deodat chipul îi înflori, privirea i seă ă ă ă aprinse de o via extraordinar , şi începu s cânte cu o voceţă ă ă

Page 196: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

neb nuit , vesel şi patetic în acelaşi timp, ca şi când ceva s-ă ă ă ăar fi desc tuşat din dorin a n valnic de a spune tot dar şi de aă ţ ă ă ascunde tot... Ce era mai ciudat, cânta aşa cum auzisem fetele la ar , pierdut în melodie, contopit impersonal în ea, cuţ ă ă ă doruri parc cosmice, şi fatale, într-un potop de cuvinte pe careă le ardea atât de tare glasul ei p timaş, încât nu le puteamă re ine nici o clip în elesul... Vino, draga mea-n gr din ... Cuţ ă ţ ă ă dorul care suspin ... cuvinte ridicule, dar ce v it turi fermecă ă ă ă-toare cu care parc se elibera de un blestem al clipei, careă totuşi o subjuga, dar o şi însp imânta de suferin ele viitoaie peă ţ care le presim ea... Un cântec aduce altul, de la sine, âşneaţ ţ imediat dup o t cere de o clip , cânta cu întreaga ei fiin şi seă ă ă ţă consuma ca o flac r pe un rug... Pe urm deodat îşi înclină ă ă ă ă capul, se opri şi îmi spuse cu melancolie: "Acuma eu o s mă ă duc şi o s m îmbrac în c maşa mea de femeie şi o s m culc.ă ă ă ă ă Vino cu mine. Mi-e somn... S dormim..." Avea mişc riă ă încetinite, dar în pat îşi trase cuvertura pe ea ca şi când i-ar fi fost frig şi îmi întoarse spatele cu mişc ri frenetice. "Ia-m înă ă bra e", strig . Şi o luai în bra e şi într-adev r un frig interior oţ ă ţ ă zgâl âi în clipa aceea...ţ

Ne-am trezit parc însp imânta i, îneca i în propriile noastreă ă ţ ţ şoapte, ca şi când fiorul mor ii adus din somn ne-ar fi aruncatţ unul spre altul, ea mai speriat decât mine, eu atins de aripaă neagr a necunoscutului, c utându-mi salvarea în ochii ei mariă ă şi frumoşi, care sticleau în întuneric ca o fântân adânc ...ă ă

Aici m oprii. Se aşternu o t cere. Miron se ridic în capulă ă ă oaselor:

- Formidabil imagine proiectat a unei dorin i de fericire,ă ă ţ zise el.

- Care dorin , Miroane? Totul e adev rat...ţă ă- Dac e adev rat, m garule, atunci eşti fericit, zise elă ă ă

ridicându-se greu din pat. Vreau s-o cunosc şi eu pe iubita ta...- Nu se poate, Miroane, ai fi în stare s te iei dup ea f ră ă ă ă

nici o ruşine şi s ui i c e iubita mea.ă ţ ăEl râse... - Aşa este, bine, nu mi-o prezenta, dar fii atent, o s teă

m nânce de viu...ă

Ce câştigam eu cu dou servicii? Bani, dar cât de mult pieră -deam în schimb! M gândeam c era timpul s renun la Statisă ă ă ţ -tic , cu atât mai mult cu cât opririle t cute şi acuzatoare aleă ă domnului Bosch lâng maşina mea deveniser aproape zilnice,ă ă

Page 197: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

în acelaşi timp un individ unsuros de la maşina vecin m mă ă ă-sura neîncetat cu o duşm nie tenace şi neascuns . Nici nuă ă ştiam cum îl cheam , nu-i f cusem nimic, nu schimbasem cu elă ă nici un cuvânt de când venisem acolo. Şi totuşi aveam sentimentul c ne cunoaştem bine unul pe altul, eu ura luiă mocnit , absurd şi scabroas , el nep sarea şi dispre ul meuă ă ă ă ţ pentru persoana lui care nu m interesa. Pe domnul Bosch îlă în elegeam, nu-l saluţ tasem atâta vreme dup ce m angajase,ă ă eroare care se îndreapt greu, sau nu se îndreapt , începusemă ă şi eu s -i port pic , seră ă viciul îmi devenise nesuferit, dar ce-avea cu mine unsurosul? Eram cumva eu de vin c o fat venea desă ă ă la mine sub pretext c vrea s se uite la diagram ? Era veselă ă ă ă când venea şi m felicitase pentru nuvelele mele din ă Timpul. Începusem s ieşim la ora unu împreun . Îi pl cea lui, unsurosu-ă ă ă lui, aceast domniă şoar ? Te pomeneşti c vroia s se însoare cuă ă ă ea şi eu îi st team în cale. Ce tic los! El nu vedea c fetei nu-iă ă ă pl cea? Sau vedea şi poate tocmai de-aia m ura? (Mai târziuă ă am aflat c pân la urm s-a însurat cu ea.)ă ă ă

- Da, trebuie s pleci, îmi confirm într-o zi gândul ho ul deă ă ţ brioşi şi biscui i, fostul student, cel cu gândul la pensie, în timpţ ce ne mâncam într-o pauz iaurtul de la chioşcul ă Herdan. N-aş-tepta, zise el, s vie Bosch s - i spun , dac î i dai demisia o să ă ţ ă ă ţ ă fie mul umit şi o s - i pl teasc şi leafa pân la sfârşitul lunii, înţ ă ţ ă ă ă timp ce dac te d afar , se va nota în cartea ta de munc şi nuă ă ă ă e pl cut... demisionat e una, concediat e alta... Şi pe urm nu- iă ă ţ pas , ai alt serviciu...ă

M hot râi repede. Îi spusei domnului Bosch c s n tateaă ă ă ă ă nu-mi mai permitea s lucrez în dou p r i şi c vreau s plec.ă ă ă ţ ă ă Într-adev r func ionarul deveni binevoitor şi îmi adres cuvinteă ţ ă m gulitoare despre activitatea mea în pres şi c m în elegea,ă ă ă ă ţ mi-era greu s dau randament satisf c tor atâtea ore de muncă ă ă ă din dou zeci şi patru. Riscam, mai ad ug el, s dau naştere laă ă ă ă nemul umiri în ambele p r i.ţ ă ţ

Ceea ce se şi întâmplase. Lovitura cu palma în mas a luiă Grigorescu m trezea din ce în ce mai des din somnul care mă ă biruia nop ile la corectur cu capul pe şpalt.ţ ă

Prietenii se fac în mari cicluri de via când se pierd şi seţă reg sesc dup decenii, adesea dup experien e tragice, care îiă ă ă ţ reapropie, sau dup în l ri şi c deri care le amintesc ziua cândă ă ţă ă s-au cunoscut şi prietenia reînvie cu noi elanuri; sau dimpotriv ,ă se stinge definitiv când unul intr f r sc pare pe orbite str ineă ă ă ă ă primelor elanuri şi este scurt-circuitat pentru orice prietenie.

Page 198: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Prietenia mea cu Ion Caraion nu s-a legat deloc chiar din zilele când ne-am cunoscut, ci asemeni unei semin e cu gesta ieţ ţ lung , a r s rit târziu, acoperit des de z pezi grele. După ă ă ă ă ă plecarea mea de la Statistic într-o sear am avut la corectură ă ă un nou coleg. Era chiar el, un b iat cu irit ri bruşte, repedeă ă reprimate, cu un râs sub ire şi sarcastic. Ceva ne atr gea pe noiţ ă doi, dar natura fiec ruia era atât de diferit încât zadarnică ă plecam împreun dup ora unu şi r t ceam în noapte,ă ă ă ă discutând îndelung, c apropierea nu se producea. Starea sa deă spirit era dominat de o am r ciune a c rei surs îmi sc pa, îiă ă ă ă ă ă ironizam deprim rile iritate, el umplea cu inventive impreca iiă ţ sarcastice optimismul meu congenital şi mai ales naiva mea încredere în mine. Ei bine, de ce nu o naiv încredere în tineă însu i? E mai bun o inţ ă teligen prea ascu it , care s - i aducţă ţ ă ă ţ ă drept dar zilnic revela ia tic loşiei altora şi s i se depun înţ ă ă ţ ă suflet ca o drojdie care s - iă ţ taie toate elanurile? "Ochii î i suntţ da i ca s vezi, urechile ca s auzi şi mintea s descopere", îmiţ ă ă ă r spundea el. "Nu m intereă ă seaz , dac ceea ce e de v zut,ă ă ă auzit şi revelatoriu pentru mine, duce la un scepticism neputincios, cu toate c justificat", îi r spundeam. "E condi ia taă ă ţ de om, a conştiin ei tale", striga el pe str zile pustii cu aceleţ ă exasper ri bruşte, care îi erau caracteă ristice. Eu râdeam şi se uita la mine dintr-o parte, strâmbându-se ca la o vietate prea pu in demn de interes, deşi vietatea aceasta îl lua în râs, tot caţ ă pe o vietate bizar , r sucit în reac iile ei imă ă ă ţ previzibile. "Scepticismul e mai viu şi mai activ decât nep saă rea mul umit ,ţ ă relua el apoi afectuos, dându-şi poate seama c în forul meuă interior m bizuiam şi eu pe ceva, dac râdeam de el, şi fiindcă ă ă râsul meu nu era sarcastic ca al lui, ci înc rcat de dorin aă ţ neascuns de prietenie. Ce-ai de gând s faci cu nuveleă ă le tale

r neşti? Sunt bune, ai talent, dar depinde ce faci cu el." "Ceţă ă pot s fac, Ioane, decât ceea ce se face cu talentul: s -l urmeziă ă şi s nu-l tr dezi. Crezi c e pu in?" "E foarte pu in, asta seă ă ă ţ ţ în elege de la sine, n-o s -l tr dezi şi asta f r nici un efort, eţ ă ă ă ă haina ta, dac o lepezi mori de frig. E cum sunt caii t i de laă ă ar , care î i pasc linişti i în gr din . Or, pe cai trebuie s teţ ă ţ ţ ă ă ă

arunci, s ieşi ca o vijelie pe poart şi s str ba i drumuri, locuriă ă ă ă ţ necunoscute, peisaje insolite... Omul, conştiin a lui, e acest peiţ -saj. Ori tu îl refuzi." "Ioane, caii mei sunt p scu i de un om careă ţ are abia dou zeci de ani. Marile aventuri înc n-au venit pentruă ă mine. Voi, ca poe i, sunte i ispiti i de ele de timpuriu şi din priţ ţ ţ -cina asta nu o dat o p i i. De ce te gr beşti?" "Ai dreptate",ă ăţ ţ ă

Page 199: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

spunea deodat cu o voce t r g nat , vis toare şi obosit .ă ă ă ă ă ă ăPrimul obiect al nemul umirii lui ascunse era corectura. Nuţ

venise din Buz u în capital ca s mâzg leasc semne de eroriă ă ă ă ă tipografice pe textele altora, într-un birou de la subsol, în tovă-r şia unor inşi fie mul umi i de ei cum eram eu, fie m rgini i,ă ţ ţ ă ţ râzând de glumele idioate ale unui b trân dec zut caă ă Sachelarie. Se sufoca. Şi ac iona, şi norocul (sau poateţ nenorocul) îi surâse. Scrise un articol bun despre ultima carte a lui Arghezi, un roman (Lina) şi poetul telefona lui Mircea Grigorescu şi îi spuse c i-a pl cut mult articolul redactoruluiă ă dumneavoastr , un b iat necunoscut pesemne, nu mai auziseă ă de el, dar înzestrat, cu verb incisiv. E redactor, nu? mai ad ugase marele poet, dându-i astă fel o pre uire pe care Mirceaţ Grigorescu o prinse din zbor: s fie, hot rî el, adus b iatu- laă ă ă ă Ion Caraion, de jos de la corectur sus în redac ie. Şi plec rileă ţ ă noastre împreun în noapte au încetat. Cum şi produc ia meaă ţ literar se oprise, şi cum prietenia mea cu Miron Paraschivescuă îmi ajungea, am început s fiu, dac nu evitat de cei de laă ă Popasuri, cel pu in ignorat. Numai Orleanu, citind ţ Pagina a doua, m intriga prin cl tin rile lui din cap: ştia, spunea el, oră ă ă ă s-o p easc . Luau în derâdere produc ia liteăţ ă ţ rar a unor revisteă ca Gândirea, Meşterul Manole, Dacia rediviva, Dacia şi altele, unde pe lâng tracisme şi un ridicul impeă rialism, era elogiat soldatul german şi r zboiul de crucia i pe care îl duceam al turiă ţ ă de el. Alteori Orleanu ne citea râzând câte-o mic erat , astfel:ă ă "articolul cu titlul... din num rul deă ieri care a ap rut dină greşeal f r semn tur este al colaboratoă ă ă ă ă rului nostru cutare". Nu vedeam ce era de râs aici şi ne explica, în h r uiala lor cuă ţ cenzura, cei de la Popasuri, iar apoi din a doua pagin a ziaruluiă Ecoul, recurgeau la tot felul de stratageme ca s -i înşeleă vigilen a. Observaser de pild c de la o vreţ ă ă ă me orice ar fi semnat unii din ei, s zicem Caraion, se cenzura automat.ă Trimiteau atunci articolul f r semn tur şi cenzura îi d deaă ă ă ă ă drumul şi atunci, f când pe naivii, ad ugau numele, ca şi cândă ă ar fi fost omis doar dintr-o simpl greşeal . Cum cenzorii auă ă descoperit în cele din urm trucul şi le-au pus în vedere c seă ă cenzureaz adesea nu con inutul articolului, ci mai ales numele,ă ţ atunci au schimbat procedeul, l sau s apar materialul f ră ă ă ă ă semn tur şi în num rul urm tor d deau erata, fiindc o citeaă ă ă ă ă ă alt cenzor, c ruia o simpl erat nu i se p rea suspect . Acum îlă ă ă ă ă în elegeam mai bine pe Caraion: ar fi trebuit s iau şi eu parteţ ă la aceast activitate plin de riscuri, când ă ă Porunca Vremii şi

Page 200: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Neamul românesc, şi chiar Via a ţ lui Liviu Rebreanu îi amenin auţ pe cei de la Popasuri şi de la Ecoul aproape zilnic... Da, dar nu ştiam pur şi simplu s scriu articole şi mult vreme n-am ştiut,ă ă am considerat totdeauna acest dar ceva aparte, pe care îl ai sau nu.

Tot Orleanu mi-a povestit şi aventurile celor de la Popasuri cu un anume Constantin Virgil Gheorghiu, care dup amplul s uă ă reportaj antisovietic Ard malurile Nistrului, monopolizase cu ajutorul lui Eugen Cristescu, şeful serviciului secret, faptul divers a cel pu in şapte ziare. Scria pe plombagin , în şapteţ ă exemplare, ştirile despre crime, procese spectaculoase şi ucideri senza ionale, le trimitea la şapte ziare şi încasa şapteţ salarii ca de la şapte vaci grase, luând pâinea de la gur a celă pu in şapte reporteri care mâncau astfel de la ţ vache enragee. Furioşi, Ion Caraion şi Virgil Ierunca s-au dus şi ei la poli ie dupţ ă informa ii pentru ziarul de diminea ţ ţă Poporul s culeag ă ă fapte diverse, s câştige şi ei un ban. Comisarul care împ r ea ştirile,ă ă ţ un co car şi un pilangiu, nici nu s-a uitat la ei. A fi reporter deţ fapte diverse, ehe, asta ridica tirajul unui ziar, şi lui, comisarului, ce-i ieşea de-aici? Nu-i cunoştea pe cei doi şi nu le-a spus nimic. Şi atunci Ion Caraion şi Ierunca au n scocit ei,ă dup metoda lui Caracu- di, al lui Caragiale, fapte diverse de ună senza ional care dep şea faptul real, bine scrise, cu ţ ă suspens, cu am nunte de roman foileton, atât de gustate de public. ă Poporul le publica. Pozi ia lui C. ţ V. Gheorghiu ca şi a comisarului co carţ erau minate. Tirajul ziarului a crescut, eroziunea faptului divers a stârnit derut . Comisarul pilangiu era acuzat c vinde altoraă ă ştirile tari. Pe urm cei doi imitatori ai lui Caracudi s-au plictisit,ă deşi primeau 6.000 pentru fic iunile lor, şi au abandonat ziarulţ Poporul. Eram bucuros c puterea imagina iei era superioar , înă ţ ă ochii publicului, brutalului fapt divers. Şi c Ion Caraion era maiă destins, dac putuse inventa un astfel de joc vesel...ă

Mai târziu am aflat cu nedumerire de renumele mondial al lui Constantin Virgil Gheorghiu, datorat romanului s u prost ă Ora 25. Personalitate de anvergur , care în România, în colaboă rare cu Eugen Cristescu, denun a şi dreapta şi stânga, atr gând uraţ ă şi a comuniştilor şi a legionarilor, cunoscut de nem i, a f cut înţ ă '43 o c s torie cu o avocat evreic nu foarte bogat , dar niciă ă ă ă ă s rac ; i-a ob inut tot prin Eugen Cristescu acte de arian , aă ă ţ ă plecat la Zagreb ca ataşat de pres pe lâng Ante Pavelici, undeă ă l-a g sit sfârşitul r zboiului. Cum a trecut el apoi în Germania luiă ă Hitler şi cum a ajuns într-un lag r unde, în fa a americanilor, aă ţ

Page 201: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

f cut pe antihitle- ristul? Cel care îmi povestea şi care îl cunosă -cuse bine, îmi relata uluit c , vrând s -l demaşte acolo la Parisă ă (c ci la Paris mi s-au povestit toate acestea) îndat dup succeă ă ă -sul s u r sun tor cu ă ă ă Ora 25, n-a putut-o face: mai multe ziare l-au refuzat... Mai târziu renumitul scriitor, pe care un american, cunoscut de mine la Moscova, l-a pus al turi de cei câ iva roă ţ -mâni prin care ne cunoştea el pe noi, Lipatti, Enescu şi Brâncuşi, a sim it nevoia unei redemp iuni şi s-a f cut preot.ţ ţ ă Iat , am gândit eu, când am auzit de aceast ultim ştire, cumă ă ă po i deveni curat şi intangibil dup o via plin de peripe ii...ţ ă ţă ă ţ

În toamn am p r sit Bucureştiul şi m-am prezentat la recruă ă ă -tare, la Turnu-M gurele. Acolo îns un majur mi-a spus c eă ă ă vorba de recrutarea celor cu studii, pentru şcoala de ofi eri şiţ s -i prezint dovada c am f cut doi ani premilitar . I-am spus că ă ă ă ă n-am f cut.ă

- Atunci, zice, o s faci armata ca simplu soldat.ăPu in îmi p sa, dar aceast decizie a subofi erului mi-a salţ ă ă ţ -

vat, poate, via a. F cu i repede ofi eri, cei din genera ia mea auţ ă ţ ţ ţ fost dup aceea trimişi pe front de unde pu ini au sc pat... Conă ţ ă -tingentul meu de solda i, mi-a mai spus acel majur, va fi recruţ -tat abia în prim vara lui '43, s m întorc deci acas şi s -miă ă ă ă ă v d de treab . Jum - tate de an r gaz în plin r zboi a fost, după ă ă ă ă ă cum s-a dovedit, un semn c nu trebuia s mor în fl c rile luiă ă ă ă negre.

Întors la ziar, m-am pomenit c directorul administrativă Udrea nu mai vroia cu nici un chip s m reprimeasc . L-amă ă ă întrebat de ce, n-a vrut s -mi spun . Aşa, nu mai vroia el. Amă ă ridicat glasul, am început s ne cert m, eram furios, dac aş fiă ă ă ştiut c astfel avea de gând s se poarte cu mine, i-am spus,ă ă nu-mi p r seam serviciul meu de la Statistic , f cându-l vinovată ă ă ă c de unde pân nu de mult aveam dou servicii, din pricina luiă ă ă acum nu mai aveam nici unul şi eram din nou pe drumuri. Până la urm mi-a spus c m mai ine pân la întâi ianuarie, dar că ă ă ţ ă ă dup aceea, sau poate mai bine de pe-acum, s -mi caut un locă ă în alt parte.ă

De revelion Sârbulescu m-a invitat la el şi cum ştia c nu maiă lucram la ziar şi nici nu g sisem un post în alt parte, mi-aă ă spus c pân g sesc pot s stau la el şi s scriu liniştit, nu derană ă ă ă ă jam pe nimeni şi loc era destul ca s nu fiu eu deranjat. Locuia înă Giuleşti. Am stat câteva s pt mâni, dar n-am scris nimic.ă ă

În acest timp nu se ştie care dintre noi a avut ideea s meră -

Page 202: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

gem la cenaclul lui Lovinescu şi s citim. Criticul s-a familiariă zat repede cu grupul nostru. Ne întâmpina cu vocea lui senin , ceă faci, domn' Geo, ce faci, domn' Preda... La recomandarea lui c tre Ion Vinea am intrat secretar de redac ie la un ziar afiă ţ liat Curentului lui Şeicaru, Evenimentul zilei, unde de îndat mi s-aă dat ziarul pe mân . Secretariat îns ştiam s fac f r s fi fostă ă ă ă ă ă vreodat secretar de redac ie, o înv asem stând adesea lână ţ ăţ gă paginatori şi lâng Ştefan Roti, care, cu ciubucul în gur , coboraă ă seara în tipografie şi începea s se mişte de colo pân coloă ă ar tând doar cu degetul: asta, la, cel lalt, sus în stânga, cuă ă ă chenar, jos pe dou coloane, în timp ce paginatorul se mişcaă odat cu el şi umplea dreptunghiul de metal şi striga: paginaă cutare, perie pentru revizie, hai repede c ne-apuc diminea a.ă ă ţ Secretul acestei meserii nu era îns la pagina ie, undeă ţ lucr torul cunoştea rubricile, tipicul paginei întâia, cuă comentariul despre r zboi pe cinci coloane şi locul normativuluiă şi al ultimei pagini, cu telegrame externe, ci în redac ie unde,ţ pe m sur ce priă ă meai materialele, trebuia s faci întâi ziarul înă cap, înainte de a coborî s -l paginezi. Aici, la ă Curentul, tipografia era nu jos la subsol, ci sus la etajul opt. Am fost atât de entuziasmat de noul meu post încât am uitat cu totul de cei de la Popasuri. Am aflat ştiri despre ei târziu, prin iulie, când dup ce fusesem încorporat în prim var , mi s-a dat o permisieă ă ă de o lun şi m-am întors în luna aceea la ziar. Am paginată singur, într-o noapte, c derea luiă Mussolini.

- Hm! Senza ional, am strigat, nea Gogule, refaci paginaţ întâia, a c zut Mussolini!ă

- Hai, l sa i, mi-a r spuns paginatorul sceptic, ca şi cândă ţ ă aceast zgâl âitur a lumii i-ar fi p rut neverosimi- l , atât deă ţ ă ă ă mult se înv ase s tot pagineze: Hitler aşa şi pe dincolo.ăţ ă Mussolini pe partea cealalt ...ă

- Ce s las, zic, uite telegrama, trebuie s vedem dacă ă ă zincografia o fi f cut vreodat poza lui Badoglio sta...ă ă ă

- Cine mai e şi sta?ă- Noul şef al Italiei, un mareşal.Cum s nu, în mod miraculos am g sit clişeul acestui Badoă ă -

glio. Am dat ştirea cu litere de-o şchioap , pe toate coloanele,ă iar textul cu corp gros, ca la crimele de mare senza ie. N-am teţ -lefonat nim nui, nici lui Vinea, care nu d dea pe-acolo cu s pă ă ă -t mânile, nici patronului, lui Şeicaru, era o lege vital a presei,ă ă i-a venit bomba, o dai la cules, patronul o citea şi el diminea aţ ţ

ca orice muritor de rând, nu trebuia deranjat pentru asta din

Page 203: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

somn la ora unu noaptea, î i f ceai meseria şi gata.ţ ăM-a c utat îns pe mine cenzura, un domn care m cunoşteaă ă ă

şi mi-a spus cu o voce deloc turburat , mai degrab vesel , că ă ă ă s nu d m şi noi ştirea chiar pe toat pagina, cum f cusem, ci,ă ă ă ă s zicem, pe cinci coloane. Eram numai noi doi în noaptea aceă -ea care o cunoşteam, cititorii dormeau, abia a doua zi aveau să afle ca Axa pârâia. Catastrofa de la Stalingrad din iarn fuseseă bine filtrat în pres , se sugerase c o b t lie pierdut nuă ă ă ă ă ă însemna înc nimic, nem ii erau mai departe în inima Rusiei şiă ţ c în vara aceasta (vara ob ineau ei succese spectaculoase) voră ţ da o b t lie decisiv şi vor câştiga, f r doar şi poate, în acestă ă ă ă ă an, r zboiul. Acum îns cenzorii l sau s apar ştirea despreă ă ă ă ă c deă rea dictatorului italian, aliatul num rul unu al lui Hitler, peă pagina întâia, pe cinci coloane. Ceva se schimbase.

Un an mai târziu, tot într-o permisie, r t cind prin oraş, m-ă ăam întâlnit cu Caraion. Ar ta neliniştit, crispat şi mi-a spus că ă trebuie s fug din Bucureşti. De ce, ce se întâmplase? Amă ă intrat la Cafe de la Paix, am luat masa împreun şi a început s -ă ămi povesteasc .ă

- Dup obiceiul, sau mai bine zis dup firea ta, mi-a spus el,ă ă tu nu mai ştii nimic (şi poate e mai bine pentru tine) de ceea ce ni se întâmpl nou la ă ă Ecoul. (Mircea Grigorescu a înfiin at acestţ nou ziar de care tu, desigur, nici nu ştii şi noi cei de la Popasuri, unii, l-am urmat.) Tu ai plecat şi parc ai plecat de tot,ă n-ai mai dat nici un semn... Nesfârşitele amenin ri, h r uielile cenzurii şiţă ă ţ ale presei oficiale, r bdarea lor ca s zic aşa, n-aveau s durezeă ă ă la infinit f r ca într-o zi s nu treac şi la fapte. O s - i relateză ă ă ă ă ţ dou episoade mai recente. Primul, ă episodul Gheorghe Vasilescu. Într-o sear a venit la redac ie o fat în negru,ă ţ ă modest inbr cat şi a întrebat de mine. Îmi aducea o carte deă ă versuri tip rit pe hârtie proast , undeva în Bucureştii-Noi şiă ă ă semnata Gheorghe Vasilescu. Fusese tip rit prin mijloaceleă ă proprii ale familiei poetului. Cine era Gheorghe Vasilescu? La ora aceea nu mai era nimeni, fusese fratele acelei fete, abia ieşise sublocotenent şi direct din şcoala militar fusese, f r să ă ă ă fie întrebat dac dorea sau nu, trimis la instruc ie în Mareleă ţ Reich. Dup o foarte scurt perioad de instruire în care n-ă ă ăavusese voie s coă munice cu familia şi f r ca m car familia să ă ă ă ştie unde se afla, ceea ce nu era numai cazul lui, sublocotenentul Gheorghe Vasilescu, ofi er român, fuseseţ încadrat în rândurile armatei germane şi trimis pe front, f ră ă voia lui şi împotriva nuan ei de alian dintre noi şi nem i.ţ ţă ţ

Page 204: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

Ofi erul c zuse în lupte. În tunica lui, un alt român, în aceeaşiţ ă situa ie ca şi el, g sise ca de obicei câteva scrisori, fotografii deţ ă fete şi ceea ce era mai pu in obişnuit, un carnet mic cu versuri.ţ Le-au trimis prin mijloacele obişnuite prin cei care, pentru un motiv sau altul, plecau în ar , familiei, care a pus mân de laţ ă ă mân şi a tip rit versurile. Tat l ofi erului nu mai tr ia de mult,ă ă ă ţ ă murise în r zboiul cel lalt, din 1916. Şi mi-au adus cartea mie.ă ă Am citit versurile. Erau frumoase, împotriva r zboiului. Am scrisă dup lectura lor un articol, spunându-i povestea, pe care oă încheiam aşa: "... Şi poate c a murit cu fa a c tre ar , c treă ţ ă ţ ă ă cotul Carpa ilor, unde cu dou zeci şi şapte de ani înainte muriseţ ă tat l s u cu fa a la duşmanul de-atunci..."ă ă ţ

- Şi cum a ap rut, Ioane? l-am întrebat.ă- A ap rut! O sâ- i spun... S - i povestesc acum episodul ară ţ ă ţ -

ticolului Teatru în Norvegia. Într-o noapte soseşte la redac ie oţ telegram , care fie din greşeal , fie dinadins, comprima ilogic şiă ă caraghios con inutul a dou ştiri tamponate parc anume unaţ ă ă de alta ca s te fac s râzi. Una relata despre o pies de teatruă ă ă ă a lui Mussolini (auzi! Mussolini autor de piese!) care se juca în Norvegia, iar cealalt despre debarcarea alia ilor în Italia, pe oă ţ scen de ast dat în care se juca o pies nefictiv şi în care înă ă ă ă ă mod bizar şi incongruent ap rea iar Mussolini. Se în elegea cevaă ţ paralogic, ceva paradoxal. Asta mi-a inspirat un articol sarcastic cu drama lui Mussolini, cu regret caustic şi ipocrit mâhnire că ă talentului s u de dramaturg i-a fost dat s fie gustat înă ă Norvegia, înainte de a ne fi dat nou , aici în România, s -lă ă gust m ca fra i întru latinitate şi s ne reamintim cu aceeaşiă ţ ă ocazie teatral de lamentabilele lui afirma ii din '40, în timpulă ţ dictatului de la Viena, când prelinsese "dreptate Ungariei muti-late"... Aceste dou articole ap rute au determinat chemareaă ă mea la şeful cenzurii militare, colonelul Atanasiu.

- Dar nu mi-ai spus cum de-au ap rut, l-am întrerupt.ă- Pe aceşti cenzori, zise Ion, trebuie s ştii c nu-i d afară ă ă ă

din cas nici perspicacitatea, nici inteligen a şi sunt şi ciubucari.ă ţ S - i dau un exemplu: unul din ei lucreaz şi la ă ţ ă Via a ţ lui Rebreanu şi la alt ziar şi lucreaz şi la cenzur . Trei salarii! Într-ă ăo zi când era la unul din aceste ziare a început s scrie ună articol, dar nu l-a terminat fiindc trebuia s se duc la cenzură ă ă ă şi a rugat pe un altul s -i pun câteva fraze de încheiere, s -iă ă ă g seasc şi un titlu şi s -i dea drumul la tipar. A doua zi, când s-ă ă ăa dus la redac ie, a v zut c articolul lui nu ap ruse. A f cutţ ă ă ă ă scandal. O asemenea porc rie, chiar lui (adic s i se taie astfelă ă ă

Page 205: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

ciubucul) şi strig te şi înjur turi. Ceilal i l-au as- cultat, l-au l sată ă ţ ă s strige, pe urm i-au spus c articolul s u fusese cenzurat.ă ă ă ă Cenzurat? Cum, imposibil, de cine? S i se dea num rulă ă ştampilei cenzorului. I s-a dat. Era num rul lui. Îşi cenzurase caă un tâmpit propriul articol.

Am izbucnit în râs, dar Caraion, cu o cut amar , pretimpuă ă rie în col ul gurii, n-a schi at m car un surâs.ţ ţ ă

- Colonelul Atanasiu, a continuat el, m-a întâmpinat zbierând într-un necontrolat acces de furie, unde m trezeam? Cum amă îndr znit s atac ă ă Axa, cum mi-am permis s sugerez c tat l şiă ă ă fiul (episodul Vasilescu) au murit amândoi din pricina nem ilor?ţ Şi cum mi-a trecut prin cap s am curajul s -l atac chiar peă ă Marele Mussolini? (episodul Teatru în Norvegia). Şi urlând astfel a s rit în picioare, a scos revolverul şi mi l-a pus la tâmpl ...ă ă Dac se mai repet , îmi zboar creierii cu mâna lui. Şi m-a dată ă ă afar . Afar îns , prin impulsul unei încrederi totale în mineă ă ă însumi şi în dreptul genera iei noastre de a protesta, n-amţ crezut în amenin are, mi-am spus c a vrut s m sperie, dar laţ ă ă ă redac ie Macovescu, Octavian Neam u şi Mircea Grigorescu mi-ţ ţau spus c în lipsa mea m-a c utat ă ă Gestapoul. N-am mai trecut de-atunci nici pe-acolo, nici pe-acas , am dormit la un prieten.ă Aştept un r spuns din Moldova ca s fug acolo...ă ă

... Şi deodat , atunci la Sinaia, în ianuarie 1949, sonda gână -dirii mele se opri, veneam prea aproape de prezent şi firele vie ii mele de dup r zboi se încurcau cu clipa de fa . Or, cineţ ă ă ţă îşi cunoaşte clipa de fa , pân nu devine trecut? Sensul ei totalţă ă ne apare mai târziu, aşa cum mergând pe un drum necunoscut, deşi avem iluzia c îl cunoaştem cu fiecare pas pe care îl facem,ă abia uitându-ne în urm ne d m seama cât de drept sau deă ă sinuos a fost... Acei ani ai debutului se luminau, dar destinele celor pe care îi cunoscusem atunci nu-mi ofereau r spunsul laă întrebarea mea: ce s scriu acum?ă

Dup r zboi, domnul Pavel ap rea ca redac or-şef al ziaruluiă ă ă ţ Clopotul dintr-un oraş din Moldova. I-am scris, fiind înc înă armat , cu entuziasm. Iat , îmi spuneam, un om cu o credină ă ţă are acum un ziar unde, în sfârşit liber, va putea vorbi şi s neă spun tot ceea ce ştia, despre închisorile pe care le cunoştea şiă despre cei care fuseser prizonieri acolo şi supuşi unui regim deă exterminare; vroiam s in contactul cu el, s -mi r spund şi eliă ţ ă ă ă -berat din armat s m duc şi s -l urmez. Ca s aflu, prin '46,ă ă ă ă ă dup ce aşteptasem zadarnic un r spuns, c niciodat nuă ă ă ă

Page 206: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

fusese redactor-şef la acel ziar. Probabil o coinciden de nume.ţă Era mai departe la Statistic , dar nu pe Splaiul Unirii ci undevaă pe Brezoianu... "Ei, l-am întrebat, ce facem acum, când nu trebuie s v mai da i nici paltonul nici c ciula?" Mi-a f cut ună ă ţ ă ă semn energic s tac din gur . "De ce, i-am şoptit, ce vi seă ă întâmpl , domnule Pavel?" Nu mi-a r spuns. Am plecat ca şi înă ă acea zi de iarn , împreun , dar nu m-a mai invitat la mas , eraă ă ă la fel de t cut ca atunci. Era var , eram liberi, r zboiul seă ă ă terminase...

Ce era cu el? "Bine, i-am spus la desp r ire, s şti i c nuă ţ ă ţ ă recunosc aceste semne şi nici n-am cum s le descifrez dac nuă ă vorbi i. Nu sunt ale mele, nu le intuiesc în elesul şi nici n-amţ ţ cum, dac dumneavoastr t ce i, s mi le însuşesc." Nu l-amă ă ă ţ ă mai rev zut câ iva ani ca s aflu chiar în prim vara debutuluiă ţ ă ă meu în volum, cu Întâlnirea din P mânturi, ă când m-am dus la el acas s i-l dau, c fusese arestat de curând, disp ruse (îmiă ă ă ă spuse so ia lui) pe drum, între birou şi cas . Tot cam pe atunciţ ă fusese arestat şi poetul statistician şi ceva mai târziu Ion Caraion. Nedumerit, c utam zadarnic un în eles al acestoră ţ destine tragice. Ce s scrii?ă

Şi cu toate c aveam în urm un r zboi şi armata în care îmiă ă ă petrecusem doi ani, acei ani împreun cu r zboiul erau un suă ă -biect aparte pe care gândul nu-l atingea, aveam s scriu, îmiă spuneam, despre asta mult mai târziu. Sim eam c atunci în '49ţ ă oricât m-aş fi gândit n-aş fi putut s-o fac: nu luasem parte la r zboi direct, ci tr isem doar în atmosfera lui, trebuiau culeseă ă m rturii, r spuns la întrebarea tolstoian , de ce izbucnise acestă ă ă cataclism, de ce Germania atacase Rusia? Lipseau documentele secrete, nu m puteam mul umi doar cu efectele lui, sau doară ţ cu m rturiile despre uciderea a milioane de vie i în lag re aleă ţ ă mor ii, care într-adev r nu lipseau. Dar eu nu fusesem în aceleţ ă lagăre despre care n-aveam s aflu decât dup r zboi, nuă ă ă puteam scrie despre ele. Eram prea tân r, conştiin a mea eraă ţ senin . Ce s scriu atunci?ă ă

Şi brusc m-am hot rât s p r sesc Sinaia şi s m întorc laă ă ă ă ă ă Bucureşti. Aveam o meserie, ştiam s fac un ziar, de la corectuă -r pân la secretariat de redac ie, uitând c timpurile se schimă ă ţ ă -baser şi un ziar, acum, nu mai era dat pe mâna unui b iat. Nuă ă fusesem eu corector la România liber ă îndat dup r zboi şiă ă ă Niculae Bellu m d duse afar f r s ştim nici eu nici el din ceă ă ă ă ă ă pricin ? Adic , el poate ştia bine, dar eu nu. Şi Zaharia Stancuă ă de la Societatea scriitorilor români, unde eram func ionar laţ

Page 207: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

serviciul drepturilor de autor? (Intrasem datorit lui Eugenă Jebeleanu care, deşi nu m cunoştea, auzise c un tân r scriitoră ă ă n-avea de lucru şi era indignat: m recomandase lui Eftimiu,ă preşedinte.) M gândeam s m duc, în cazul când n-aş fi g sită ă ă ă un ziar, la Mihai Novicov, s -i spun c deocamdat romanulă ă ă meu merge greu şi s -i solicit s m angajeze la el la ă ă ă Flac ra,ă unde era director.

Dar o obsesie abandonat şi mintea odat eliberat deă ă ă presiunea unei întreb ri chinuitoare, revela ia se produceă ţ tocmai prin eliminarea acelor v luri de care vorbeşte Tolstoi,ă care ascund adâncimile sufletului. Incursiunea mea nu era încheiat , dar se oprise în curgerea ei spre prezent. De ce?ă

Îmi f cusem geamantanul şi o luasem încet spre gar . Eramă ă liniştit şi încrez tor, asemeni copiilor care tr iesc proteja i subă ă ţ lumina soarelui. Cine m proteja? Nu ştiam...ă

Am luat trenul, un rapid, şi m-am urcat în vagonul restau-rant. E atât de pl cut s stai într-un vagon restaurant, când nu eă ă mult lume, s bei ceva şi s te ui i pe geamul mare, prin careă ă ă ţ se vede defilând peisajul, cu vârfuri şi pr p stii ame itoareă ă ţ înc rcat de z pad , dar plin şi de uriaşe p duri verzi... Ce-amă ă ă ă f cut, deci, la Sinaia? m întrebam. Nimic. Cât de orgolios veniă ă -sem! ... Cum vrusesem, înc din prima zi, s m şi apuc de luă ă ă -cru şi cum amânasem pe a doua zi, dup ce în prealabilă distrusesem toate capodoperele care îmi veniser în minteă înainte de a adormi, inclusiv ceea ce scrisesem eu însumi... Nu chiar tot, o mic schi cu t ierea unui salcâm sc pase... Înainteă ţă ă ă de a adormi! Da, adormisem cu un gând nel murit, cu o lumină ă care pâlpâia înainte de a se stinge. O întrebare. De ce nu indusesem eu în volumul de debut, Întâlnirea din P mânturi,ă schi a ţ Salcâmul? Iat , acum eram treaz. Într-adev r, de ce oă ă l sasem deoă parte când ştiam c era lucrul cel mai inspirat peă care îl scrisesem? Când se întâmplase asta? Chiar anul trecut, când predam volumul la Cartea Româneasc . ă La ce mă gândisem?

Da, îmi aminteam de ce. Schi a asta era un secret care nuţ trebuia dezv luit. De ce? Aşa! Era secretul meu. C ap ruse înă ă ă Timpul trebuia, debutam, dar salcâmul acela trebuia ferit, era ceva de pre , intim, care putea fi ucis într-o carte de nuvele. Şiţ acum deodat mi-am dat seama de ce. Acest salcâm doborâtă era singura întâmplare din ceea ce scrisesem la dou zeci de aniă care avea leg tur adânc , neştears , cu familia mea.ă ă ă ă Fragmentul final din Întâlnirea din P mânturi ă prin care mă

Page 208: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

angajam s scriu un roman era uitat, era o ilustra ie a lecturiloră ţ mele din Swift prin care urm ream s ar t c ă ă ă ă Yahoo-ii s iă neferici i, slugi ale cailor, nu şi-au schimbat firea... ţ Salcâmul era îns un cod care nu trebuia divulgat. Scena cu doborârea lui îmiă ap rea acum ca o poart pe care dac ştiam s-o deschid intramă ă ă pe un teritoriu în care tr ia o lume miraculoas pe care oă ă cunoşteam şi pe care o puteam povesti. Cum s-o deschid? m-am întrebat. Bine, dar nu era ea deschis ? Atunci, în '42, cândă publicasem cele trei pagini nu-mi ap ruse aceast poart înă ă ă fa ? Nu fusesem adânc turburat când acest falnic copacţă c zuse? Tat l meu nu era deloc vesel în diminea a aceea. Ce iă ă ţ se întâmplase?... Îmi aminteam c dup aceea într-o zi scaraă ă noastr de la prisp , care avea doi stâlpi jos, lâng ultimaă ă ă treapt , fusese rupt de un cal. Trecuser zile şi s pt mâni şiă ă ă ă ă ea r m sese aşa rupt . Nici tata, nici fra ii mei mai mari n-oă ă ă ţ dreseser . Curând pierise cu totul. Ce se întâmpla în familiaă noastr când nici o uluc nu era, pân atunci, uitat ? Stâlpiiă ă ă ă aceia nu foloseau la nimic, ne puteam lipsi şi de scar , puteamă s ri direct din b t tur pe prisp , sau de pe prisp jos. Se puteaă ă ă ă ă ă tr i şi f r ei. Dar îmi d deam seama c ap ruse în sufletul celuiă ă ă ă ă ă care, tân r fiind, sim ise nevoia s -i ridice acolo: ă ţ ă nep saă rea! Ceva fusese stricat şi el nu mai vroia s dreag acel lucru. ă ă Nu-i mai p sa.! ă De ce? Amintirile mai dramatice erau estompate. Cum z ceam de friguri şi ă el discuta liniştit cu sanitarul dac o să ă mor sau nu sub febr , uruitul maşinii şi dialogul mamei cuă vecinele: "... c sta îl las s moar şi nu vrea s -l duc la spiă ă ă ă ă ă ă -tal!" Dar eu înviasem şi îmi r m sese în amintire r spunsul ă ă ă lui. "Ce vin am eu c pe lume sunt friguri! Ce, le-am adus eu!? Sauă ă eşti nebun ?!" Stâlpii aceia îns în jurul c rora m jucasemă ă ă ă atâ ia ani cu sculpturile lor romboidale, de ce nu-i dresese, deţ ce nu f cuse al ii noi? Gândul, sufletul lui fusese acolo când îiă ţ f cuse, era casa lui, cu femeia lui, cuibul pe care se gândise sâ-lăfac frumos, şi în incrusta iile acelor stâlpi sim eam o viaă ţ ţ ţă statornic şi etern . Se zdruncinase ceva? Ce se întâmplase?ă ă

Şi atunci, în tren, mi-am auzit gândul şoptindu-mi: "scrie şi caut s afli ce s-a întâmplat. Scriind şi spunând tot despre ă ă el şi despre acea amintire, o s g seşti r spunsul. Şi dac n-o s -lă ă ă ă ă g seşti, nu te nelinişti. O s laşi istoria cu o enigm ."ă ă ă

Nu m-am l sat îns ispitit de acest gând, deşi îl purtasem înă ă conştiin a mea, ca o nebuloas , atâ ia ani. Mi-am continuat druţ ă ţ -mul spre Bucureşti chemat de iluziile şi dramele propriei mele vie i... Am revenit dup câteva zile şi din nou, în tren, la întoarţ ă -

Page 209: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

cere, sub ritmul ro ilor, aşezat la geamul aceluiaşi vagon restauţ -rant, absorbit de peisajul mereu fantastic al mun ilor subţ z pad , mi-am dat seama c gândul meu rezista, nu era o vagă ă ă ă ispit , nu se clintise de la locul lui, m copleşea, şi c trebuieă ă ă s -l urmez...ă

Acas , adic la Sinaia, în singur tatea vilei unde mă ă ă ă retr sesem, m-am aşezat din nou la mas în fa a ferestrei şiă ă ţ dup ce am contemplat câteva minute acelaşi peisaj feeric deă afar , am pus mâna pe stilou şi am început s sciu: Ilieă ă Moromete...

N-am b ut nici cafele nici alcool. Iar de fumat abia îmi aduă -ceam aminte. Scriam liniştit, f r febr şi f r şters turi. Câiniiă ă ă ă ă ă nu-i mai auzeam, iar la mas nu uitam s m duc. Eram mic,ă ă ă m cânt risem odat în gar şi v zusem cu uimire cum cuă ă ă ă ă palton cu tot abia aveam cincizeci şi şase de kilograme. Când, mai târziu, m-am împrietenit cu Zaharia Stancu şi i-am spus că aş vrea s fiu şi eu cum i-ar fi pl cut mamei, adic "aşa gras,ă ă ă frumos", conjude eanul meu a râs şi mi-a r spuns c s n-amţ ă ă ă nici o grij , o s ajung şi cu chelie şi cu burt . N-am ajuns, deşiă ă ă într-o vreme am fost amenin at.ţ

N-am uitat nici de Verbancu, nici de popice. Prin iulie, deşi eram în plin lucru, am primit o scrisoare de la Uniunea Scriitorilor în care mi se spunea c şederea mea la Sinaia s-aă terminat.

M-am întors la Bucureşti şi am continuat s scriu. Nu ştiamă de ce, îns nu mai puteam sta la mas . Atunci m-am dus la ună ă tâmplar şi am comandat un fel de cutie pe care s:o pot ine peţ genunchi şi s scriu pe ea rezemat în pat. Spre octombrie amă pus stiloul jos. Nici cu acea cutie nu era bine. Mi se înmuiau acum bra ele.ţ

M-am internat în spital. Aveam eu oase de romancier, cum îmi spusese Miron Paraschivescu, dar pe lâng oase un orgaă -nism mai are şi altele, care te pot p r si...ă ă

Mi-au f cut tot felul de investiga ii, m-au m surat, m-au pusă ţ ă s suflu într-un burduf care îmi sorbea respira ia (metabolismă ţ bazal), mi-au dat o ceaşc şi la întrebarea mea, ce s fac cu ea,ă ă infirmiera, cinic , mi-a r spuns cu humor brutal: "Merge i dumă ă ţ -neavoastr colea al turi, în odaie şi"... şi a folosit expresiaă ă popular a ceea ce trebuia s fac în ea, adic s -şi dea seamaă ă ă ă dac pot s procreez, mi-au însângerat bra ul cu seringi umă ă ţ -plând cu sânge cinci eprubete, mi-au dat s înghit un ma subă ţ -ire de cauciuc care mi-a scos timp de trei, patru ore, întâi dinţ

Page 210: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

stomacul gol substan pentru chimismul gastric, apoi din veţă -zica biliar tot atâtea eprubete pline cu bil (ce frumoas e bila,ă ă ă aurie, m întrebam cu ce secrete fabrica în noi ficatul această ă materie f r de care am muri otr vi i de ceea ce înghi im). Dară ă ă ţ ţ n-au g sit nimic. Mirat, doctorul Parhon, care mai venea înc laă ă Endocri- nologie şi f cea vizite, m-a întrebat ce am. N-aveamă nimic precis, dar doamna Pitiş a r spuns în locul meu.ă

- Are tensiunea mic .ă- Ei, cât? s-a mirat mai departe savantul.Doamna Pitiş a spus o cifr : zece cu şase, şi a ad ugat:ă ă- Hiposurenalism!- M ri i-i pu in tensiunea şi s elibereze patul, a r spuns maă ţ ţ ă ă -

rele savant plictisit. Cum arat cetosteroizii?ă- Bine!- Hiperglicemia provocat ?ă- În limite normale.- M nânc , doarme?ă ă- Da.- Ia s vedem!ăM-a dezvelit la burt şi m-a palpat. ă- Are şi un început de ptoz visceral , a spus din nouă ă

doamna Pitiş. - P i pentru c e slab, ma ele cad când nu e pu in gr simeă ă ţ ţ ă ă

s înt reasc muşchiul diafragmei, a zis savantul.ă ă ăDar eu ştiam c e din copil rie, când m surpam des, s rindă ă ă ă

din pomi. Mama îmi punea o oal pe burt cu lumân ri aprinseă ă ă în untru, lipite de o cutie de chibrit şi enorma ventuz îmiă ă sugea ma ele şi le aranja la loc. Savantul m-a întrebat ceţ meserie am, i-am r spuns c sunt gazetar, m-a învelit la loc şi aă ă ieşit din rezerv .ă

De hiposurenalism suferea toat lumea în clinica lui, era ună diagnostic la mod . N-aveam nici un fel de hiposurenalism, cumă avea s -mi dezv luie mai târziu, râzând, doctorul St nescu, ună ă ă tân r de vârsta mea, chel, foarte inteligent şi care îşi p stra ună ă ochi critic fa de maniile savantului. Dar mi-au f cut totuşi inţă ă -jec ii cu un extract din glanda respectiv , suprarenal ,ţ ă ă tensiunea mi s-a ridicat cu o cifr ("Ei, vezi, acum i-e mult maiă ţ bine!" a exclamat doamna Pitiş) şi am p r sit clinicaă ă "ameliorat". în realitate mâncasem şi dormisem zdrav n şi mă ă odihnisem dou s pt mâni f r s fac nimic. Crescusem chiar şiă ă ă ă ă ă în greutate.

M-am întors s descifrez mai departe via a eroului meu. Îlă ţ

Page 211: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

l sasem în preajma secerişului... Clipe fericite! Şi eu fusesem laă seceriş! Îl vedeam, îi auzeam glasul, îmi aminteam de febra plec rii, apoi lungi zile sub arşi , r s ritul soarelui care neă ţă ă ă g sea gata de munc în mijlocul lanului de spice, talger roşuă ă care limpezea câmpia de urmele nop ii şi înfiora clipa, şi care îlţ f cea pe tata s -şi scoat p l ria şi s se închine... Apoiă ă ă ă ă ă treierişul, carele cu grâu care ne intrau în curte, numeroase, nu se mai terminau, apoi prima pâine din grâul nou care ne îmb taă cu mirosul ei...

M apropiam de sfârşit şi îmi p rea r u. Sfâşiasemă ă ă miracolul...

M sim eam b trân... Cartea nu era întreag , ceva lipsea dină ţ ă ă ea, eroul meu nu era fericit şi nu eram nici eu... Nu-mi pl ceaă sentimentul care m st pânea, c atât de tân r, l sam în urmă ă ă ă ă ă p rin i şi fra i, casa în care m n scusem, gr dina în ale c reiă ţ ţ ă ă ă ă ierburi st team zile întregi cu ochii spre cer p zit de salcâmiă ă înal i în care cântau grauri şi zburau vr biile. Cartea asta nuţ ă trebuia scris , şi în nici un caz publicat , aceste lucruri nu seă ă spun... Scrisesem, dar nu jubilam. Mult mai mult îmi pl ceauă povestirile mele din Întâlnirea din P mânturi, ă dure, reci, necru-

toare, peste care ochiul meu trecea cu privirea micşorat şiţă ă impasibil . Trebuie s scriu altceva şi s -mi reg sesc aceaă ă ă ă privire, îmi spuneam...

Am luat manuscrisul, l-am dactilografiat, apoi l-am b gat înă sertar şi am uitat de el cinci ani. Obseda i ai scrisului şi ai afirţ -m rii, dar şi iubitori pasiona i ai cuvântului scris, m întâmpiă ţ ă nau nedumeri i:ţ

- Ce mai aştep i? D -i drumul!...ţ ăRefuzam s accept c sunt scriitor, spuneam, senin, c vreauă ă ă

s m las de scris. Şi ce s fac? Într-adev r, ce vroiam s fac?ă ă ă ă ă Timp de patru ani insidioasa oboseal , care nu m împiedica să ă ă tr iesc, dându-mi doar iluzia c exist, îmi întindea o curs peă ă ă care tinere ea anilor n-o vedea (c puteam realiza ceva multţ ă mai mare decât literatura), împiedicându-m astfel s -mi rev dă ă ă manuscrisul, s -mi aduc aminte c fusesem fericit cât timp îlă ă scrisesem şi c nu era nimic r u în el nici la adresa tat lui meu,ă ă ă nici a copil riei mele şi ca, oricum, zadarnic încercam s refuză ă s dau urmare pactului: scrisesem, trebuia s public.ă ă Semnasem acel pact de mult, înapoi nu mai puteam da.

... Şi într-o zi puterea mi-a revenit întreag , mi-am amintit deă tot. "Ce-o mai fi, mi-am spus resemnat, o s mai vedem. O să ă scrii ceva care s te fac s te sim i din nou suveran peste eroiiă ă ă ţ

Page 212: Marin Preda-Viața-ca-o-pradă

t i ca la început, când ai scris ă Calul dac vrei s nu mai sfâşiiă ă miracolele. D -i acum drumul la aceast carte.”ă ă

Şi am scos manuscrisul din sertar şi am început din nou să lucrez la el. Era prim vara lui '55. Lipseau leg turi dintre prină ă -cipalele scene, însuşi conflictul nu avea relief pregnant... Dar ce clar ap rea acum ceea ce nu putusem vedea cu cinci ani înă urm . Eram redactor la ă Via a Româneasc , ţ ă mi-am luat un con-cediu mai lung, m-am dus din nou la Sinaia, de ast dat laă ă Pelişor şi dup opt luni, în decembrie, ă Morome ii ţ ap reau...ă Aventura în care de mult conştiin a mea era implicatţ ă continua...

-------------------------------