Marija Gimbutas

- Civilizația Marii Zeițe și sosirea cavalerilor războinici-

Cap 1. Neoliticul, circa 6500-5500 î.e.n.

Răspândirea economiilor bazate pe producerea hranei

Introducere

În Grecia și în zona centrală a Balcanilor, economia producătoare de hrană a apărut în

prima jumătate și la mijlocul mileniului al VII-lea î.e.n. Perioada anterioară neoliticului este

slab reflectată în descoperirike arheologice. Este în general edevărat că, în cele mai timpurii

așezări neolitie europene, animalele tipice - oaia și capra- sunt deja complet domesticite; oaia

sălbatică și capra sălbatică nu sunt autohtone în sud-estul european. De asemenea, procentul

ridicat al acestor animale domestice din cele mai timpurii așezări neolitice cunoscute, în

comparașie cu fauna sălbatică, sprijină ipoteza unei pătrunderi inițiale din afara Europei nu

numai a ideilor, ci și a animalelor și oamenilor. Acest fapt nu neagă evidența, deloc negliabilă,

că ar fi existat domesticirea locală a animalelor inițial vânate, cum sunt porcul și bourul.

Navigația și schimbul de produse par a fi fost factori catalizatori esențiali în

dezvoltarea fără precedent a culturilor. Încă din mileniul al VIII-lea, așadar înaintea epocii

neolitice, este evidențiat comerțul cu silex și obsidian1. O dată cu economia producătoare de

hrană este atestată o creștere constantă a comunicațiilor datorită importului de obsidian,

marmură2, pietre colorate și cochilii de spondylus

3.

1 Este o sticlă vulcanică formată din lavă bogată în siliciu, este ideal pentru lamele de seceră și alte unelte

ascuțite. Fiind foarte solicitat, a fost găsit la sute de kilometri de zonele unde se exploata. Cea mai importantă

sursă de obsidian pentru zona egeeană și întreaga Grecie era insula Melos din sudul Mării Egee. Pentru bazinul

carpatic și câmpia Dunării erau munții Carpați din nord-estul Ungariei și nord-vestul României.

2 Era utilizată pentru cupe, farfurii, ornamente și figurine, era exploatată din multe surse, dar principalele cariere

trebuie să fi fost în insulele Paros și Skyros din sudul și nordul Mării Egee unde au fost descoperite așezări

neolitice.

Distribuția materialelor importate reflectă traseele pe mare și pe uscat ale unor rute

milenare:

- din Marea Egee spre Marea Neagră și bazinul Dunării;

- din Grecia Continentală, în special câmpiile Thessaliei, spre Macedonia, valea Moravei din

zona central-balcanică și valea Mariței din centrul Bulgariei;

- din Marea Egee spre Adriatica și din estul Mării Adriatice spre sud-estul Italiei, Siciliei și

Sardinia și invers;

Până pe la 6500 î.e.n., litoralul grec și câmpiile din apropiere au avut o economie

neolitică dezvoltată care producea ceramică și cunoștea animalele domestice: oaia, capra,

vitele, porcul și câinele. Calul nu era cunoscut, dar este probabil că măgarul era folosit

pentru transportul local, dat fiind că s-au găsit figurine de măgari cărând greutăți. Se cultivau

grâul, orzul, măzărichea, lintea, mazărea și inul. Alacul și oaia au fost probabil importate

din Anatolia, zona lor de origine. Uneltele agricole includeau săpăligi de piatră și din

coarne de cerb, precum și seceri cu tăișul din lame de obsidian sau din silex. Casele erau

construite, în principal, din chirpici sau din stâlpi verticali de lemn cu pereți de nuiele și

paiantă.

Neolitizarea Europei Centrale și de Răsărit a fost relativ rapidă după apariția unei

economii stabile bazate pe agricultură și pe creșterea animalelor în zona egeeană și

mediteraneană, unde clima mai umedă și mai rece decât astăzi, a creat condiții favorabile

agriculturii. A urmat neolitizarea zonei temperate a bazinului dunărean, până pe la 6000 î.e.n.

Culegătorii de hrană din Europa Centrală au devenit agricultori pe la mijlocul mileniului al

VI-lea î.e.n.

Cultura neolitică și-a dezvoltat caracteristici diferite în fiecare din zonele delimitate de

factori naturali: 1. Marea Egee, inclusiv întreaga Grecie cu câmpiile Thessaliei și Macedoniei

precum și insulele învecinate; 2. Regiunea circum-adriatică; 3. Zona temperată a Peninsulei

Balcanice și bazinul Dunării inferioare; 4. Regiunea Tisei superioare din bazinul carpatic; 5.

Valea fertilă a râului Marița din centrul Bulgariei; 6. Regiunea central-europeană de leoss.

3 Erau căutate pentru confecționarea mărgelelor, pandativelor și brățărilor. Din Marea Egee, au fost transportate

în mari cantități spre nord, în Bulgaria și România, apoi de-a lungul Dunării, spre Europa Centrală.

1. Cultura Sesklo din Grecia

Esența revoluției neolitice în Grecia se află în vastele câmpii ale Thessaliei și

Macedoniei, unde se cunosc sute de telluri. Dintre acestea numai douăzeci au fost săpate

sistematic începând din anul 1901 când Tsountas a inițiat o cercetare amplă a movilei de la

Sesklo. Numele așezării a fost ulterior dat și culturii așezărilor neolitice din Thessalia și sudul

Macedoniei. Neoliticul timpuriu din Focida, Attica, Peloponez și din insulele egeene este

înrudit cu civilizația Sesklo din Thessalia, iar veriantele respective trebuie considerate ca

făcând parte din acestă cultură.

S-a crezut mult timp că acestă cultură ar fi început pe la anul 3000. Datările cu

radiocarbon indică acum că cele mai timpurii faze ceramice, ce atestă și domesticirea

animalelelor, precum și cultivarea grâului, orzului, lintei, mazării se plasează pe la 6500 sau

chiar mai devreme. Înainte de acesta, în prima jumătate a mileniului al VII-lea a existat un

stadiu pre-ceramic, deocamdată vad atestat în Thessalia dar bine evidențiat în Peloponez .

Stratigrafia ideală a movilei Achilleion de lângă Farsala în Thessalia și marele număr

de analize cu C14 au dus la determinarea cu mare precizie a cronologiei culturii Sesklo.

Trecerea treptată de la o faza culturală la următoarea este bine observabilă la Achilleion, unde

locuirea a început pe la 6500 și a continuau neîntrerupt până la 5800. Cu ajutorul evidenței

stratigrafice și a datărilor cu C14, faza a IV-a a fost împărțită în subfaze, unele cu o durată mai

mică de 20 de ani. Aceasta este o cronologizare extrem de detaliată, ceea ce face din cultura

Sesklo una dintre cele mai bine datate culturi din nenoliticul european.

Din cele circa 20 de așezări săpate în mod sistematic, numai câteva au fost datate prin

metoda C14 : Sesklo-Thessalia, Elateia-Focida, Nea Nikomedeia-vestul Macedoniei grecești și

peștera Franchtri din Peloponez. Cultura Sesklo se dezvoltă în neoliticul timpuriu și mijlociu.

Se remarcă o dezvoltare continuă a acestei culturi în cursul mileniilor al VII-lea și al

VI-lea.Apogeul culturii Sesklo clasice a fost atins între anii 6100-6000. În mod invariabil,

așezările Sesklo erau amplasate lângă o sursă de apă. Adaptarea la un climat variabil se

reflectă în modificările arhitecturale:

- Neoliticul timpuriu I-II: locuințe rectangulare cu pereți de pământ bătut și lipitura

de lut pe schelet de lemn, precum și podele acoperite cu pastă de lut pe temelii de piatră. În

Thessalia și în Peloponez apar și bordeie. Clima era mai rece și mai umedă decât astăzi.

- Neoliticul timpuriu III, Achilleion II și III (6300-6000): locuințe din lipitură de lut

pe schelet de lemn și podele din grinzi de lemn acoperite cu ramuri și rogojini. Această fază

corespunde unor condiții climatice mai calde.

Satele erau formate din case separate. Așezările Sesklo, situate pe terase, erau

delimitate spre continent prin șanțuri în formă de V. În interiorul zidurilor se aflau 30-40 de

case compuse din una sau două camere. Acesteau aveau pereții lipiți, unele cu două nvele, cel

superior fiind uneori scund, amenajat în șarpanta acoperișului. Acoperișurile în două ape sunt

atestate prin modelel de sanctuare de lut. Pregătirea hranei, meșteșugurile și alte îndeletniciri

se desfășurau în curți. Activitățile religioase casnice sunt atestate prin accesoriile de cult:

figurinele și ceramica de foarte bună calitate. Pe la 6100-6000, Sesklo era un sat cu o

populație estimată la peste 3 000 de locuitori ocupând o suprafață de 8-10 ha.

Pe toată durata sa, cultura Sesklo a cunoscut o economie stabilă, bazată pe cultivarea

grâului, orzului, meiului, lintei, măzărichii și mazării. Culturile anuale asigurau un surplus

depozitabil de semințe mari comestibile, ce puteau acoperi necesarul de amidon, proteine și

uleiuri vegetale pentru hrana conunității de-a lungul unui an. Fertilitatea solului era menținută

prin cultivarea intenșionată alături de cereale, a leguminoaselor, care accelerează fixarea

azotului în nodulii rădăcinilor, înlocuindu-se astfel din sol azotul spălat în timpul perioadelor

ploioase.

Inițial, dintre animalele domestice, oaia și capra erau cele mai bine reprezentate, fiind

urmate de vite și porci. Procentul de caprine și ovine a scăzut treptat în timp ce importanșa

vitelor și a porcilor a screscut în mod corespunzător. Clima mai umedă decât astăzi genera

crânguri de stejari și păduri alpine în care trăiau cerbi, căprioare roșii, zimbri, mistreți, vulpi,

iepuri, pisici sălbatice, capre ibex. Cu toate acestea, vânatul pare a fi avut o importanță

secundară.

Dălțile, securile și teslele indică prelucrarea lemnului. Între produsele meșteșugarilor

neolitici se pot cita vasele de marmură, porfir și nefrit; pandative masculine, mărgele și

figurine confecționate cu măiestrie din piatră neagră, nefrit, marmură și alabastru. Datorită

indestructibilității sale, ceramica ne apare astăzi cel mai ușor de analizat. Pictarea simbolurilor

pe vase s-a făcut simultan cu aparișia ceramicii. Motivele dominante: triunghiurile,

zigzagurile, căpriorii (V-uri) și motivul plasei. Modificările în producerea ceramicii reflectă o

dezvoltare treptată a tehnologiei. Tradiția modelării sau cioplirii figurinelor a fost

meștenită din paleoliticul superior. Producerea acestor obiecte în unele zone a precedat

producerea ceramicii. Figurinele de teracotă, marmură, alabastru, nefrit și piatră neagră

sunt atestate de la începutul secvenșei Sesklo și sunt documentate în fiecare fază. În fazele

Sesklo mai târzii, numărul figurinelor crește, în timp ce numărul celor din piatră scade. La

Achilleion, au ieșit la iveală peste 200 de figurine de teracotă. Ele au fost descoperite aproape

întotdeauna alături de obiecte de ceramică fină, de mese sacrificiale, protome, zoomorfe,

opaițe, linguri și sigilii.

2. Neoliticul zonei adriatice

Răspândirea, de-a lungul țărmurilor și în insulele Adriaticii, a unei economii bazate pe

producerea hranei s-a datorat unei dezvoltări continue a aptitudinilor marinărești, ceea ce a

antrenat modificarea modului de viețuire, de la vânătoare la un mod de subzistență de-a lungul

țărmului. Această tranziție trebuie să fi avut loc înainte de circa 6500.

Pe malurile Adriaticii înainte de 7000, vânatul animalelor mici a fost înlocuit cu o

economie bazată pe strângerea moluștelor și pe pescuit. Această modificare a modului de

habitat, orientat spre mare, trebuie să fi accentuat comunitățiile de-a lungul regiunilor de

coastă din sud-estul Italiei, vestul Greciei, Albaniei și Iugoslaviei. În mod normal, o economie

bazată pe strângerea moluștelor ar fi avut tendința să accentueze sedentarismul, dar stratul

de viețuire ce acoperă pe cel al culegătorilor mezolitici indică o ruptură cu trecutul: a încetat

producerea microlitelor și au apărut ovinele și caprinele domesticite și ceramica.

Transformările radicale într-un interval relativ scurt de circa un secol sugerează sosirea

unui grup etnic diferit, probabil dinpre sudul Greciei. Acești oameni au folosit silexul

autohton pentru a produce lame și unelte din așchii mari. Dărâmăturile locuințelor indică

existența unor construcții din paiantă; oasele de ovine și caprine atestă domesticirea oilor și

a caprelor. Ceramica era predominant monocromă, culoarea pielii, roșie sau maron cu

nuanșe de ocru, lustruită sau cu angobă fină.

Vasele simple erau confecționate din argilă bine purificată, cu un mare procent de

nisip. Deoarece a fost puțin ars, materialul se sfărâmă atunci când este introdus în apă.

Această ceramică nu este de tipul „impressoˮ, ci prezintă similitudini cu ceramica stadiului

ceramic timpuriu din Grecia ( Sesklo I din Thessalia). O asemenea ceramică era inadecvată

gătitului. Această ceramică trebuie să fi avut un scop comercial. Doar 0.5% din cele 374 de

fragmente descoperite la Sidari au fost clasificate de autorul săpăturilor drept „grosolaneˮ. Cu

alte cuvinte având pereții groși specifici unor vase pentru provizii de circa 40 cm în diametru.

Așezarea a fost părăsită de acești ceramiști timpurii, după care a urmat o perioadă de

aluviuni, apoi arealul a fost ocupat de o populație producătoare de ceramică „impressoˮ, mult

mai bine arsă decât cea a predecesorilor. Argila rozalie a fost amestecată cu pietriș și silex

sfărâmat, suprafețele exterioare erau lustruite și împodobite cu impresiuni făcute cu unghia

sau cu un obiect bont. Sunt atestate și toartele perforate. Este posibil ca acest tip de ceramică

să fi fost produs de o populație descinzând direct din culegătorii autohtoni de cochilii din

mezolitic. Litoralul est-adriatic este presărat pe toată lungimea cu o serie de stațiuni ce au dat

la ivealămceramică „impressoˮ. Asemenea așezări există și pe insulele din apropierea coastei.

Două adăposturi în stâncă de pe coasta est-adriatică au dat la iveală depozite culturale

ce se întind în mod continuu din paleolitic până în epoca fierului. La Crvena Stijena-

Herțegovina, materialul are 8 m grosime și reprezintă depozite culturale din paleoliticul

mijlociu până în neoliticul ceramic. Aici, în stratul III, s-a găsit o ceramică incizată cu

cochilii, cu dinții ori cu unghia. Mai spre nord, la Smilcic, lângă Zadar în Dalmația, al doilea

studiu este atestat de straturile „impressoˮ, sub 2-3 m de depozite culturale ale civilizației

Danilo din mileniul al V-lea. Smilcic, era o așezare deschisă cu construcții la suprafața

solului din leasă lipită de lut, dovadă că s-a practicat domesticirea oilor, caprelor și vitelor.

Pietrele de cultivat indică și cultivarea plantelor. Inventarele cuprind și mari cantități de

unelte de os, coarne de cerb și piatră cioplită, cardium și alte cochilii. Ceramica prezintă

incizii tipice cu cardium în benzi sau cu motivul pintaderei-balansoar. Vasele sunt

semiglobulare și ovale. Pasta conține mult degresant de nisip, decorația este aplicată înainte

de ardere iar motivele sunt imprimate cu cochilii, sunt incizate ori împunse cu vârfuri de os

sau de lemn.

3. Cultura Starčevo-Criș din zona central-balcanică și

din bazinul inferior al Dunării.

Neoliticu din Serbia, sudul României și sud-estul Ungariei este reprezentat de cultura

Starčevo, numită așa după așezarea eponimă de lângă Belgrad, unde s-au efectuat săpături în

anul 1932. Grupuri de imigranți au urmat cursurile râurilor Morava și Vardar, precum și ale

afluenților, îndreptându-se spre nord. Deși modelul economic al acestei populații era în esență

același ca în Grecia neolitică, vânătoarea și pescuitul aveau o pondere mai mare decât

agricultura în zonele împădurite din Serbia, România și sud-estul Ungariei. Abundența

harpoanelor din coarne de cerb, a greutăților din lut pentru plasele de pescuit, oasele de

pește și straturile groase de cochilii de râu descoperite în așezări sunt în deplin acord cu

procentul ridicat de oase de animale sălbatice cum ar fi: cerbul și căprioara, bourul,

mistrețul, ursul, râsul, vulpea, viezurele și diverse specii de păsări.

Oaia și capra au continuat să fie animale domestice predominante, deși sunt indici

de domesticire locală a vitelor și porcilor. Dovezi privind creșterea vitelor ne vin dintr-o serie

de situri din sudul Ungariei, aici de asemenea este atestat măgarul sălbatic (azi dispărut).

Oasele erau folosite la fabricarea de sule, lustruitoare, vârfuri, spatule, precum și

pentru o serie de obiecte decorative cum ar fi cataramele și pandativele. Cochilia de spondylus

egeean era folosită pentru confecționarea brățărilor, inelelor și mărgelelor. Se utiliza o

varietate de pietre tari, incluzând silexul și mai rar obsidianul, pentru a se produce lame,

săpăligi, dăltițe, vârfuri, topoare și tesle. Obsidianul se importa din cel puțin două surse: din

Sardinia, peste Marea Adriatică, coasta Dalmației și trecătoarea Neretvei spre Bosnia și din

zonele submontane ale Carpaților din nord-estul Ungariei și estul Slovaciei. Această ultimă

sursă a alimentat consistent grupul Cris ( Koros) din Ungaria și Ardeal, precum și grupul

Bukk de la nord de arealul culturii Criș. Deoarece nu există așezări intermediare între

Mehtelek și bazinul Crișului din Ungaria, se apreciază că mișcările de populație au fost

dinspre centrul Ardealului pe Valea Someșului.

În regiunile de șes, pe văile interioare și în câmpiile din Peninsula Balcanică și din

bazinul Dunării, s-au stabilit populații neolitice pe la 6000 î.e.n. sau chiar mai devreme. Satele

erau așezate pe terasele râurilor sau pe maluri în pantă, acolo unde solul permite practicarea

agriculturii. Planul așezărilor indică faptul că locuințele erau distribuite în semicerc sau în

șiruri de-a lungul râului. Suprafața unui teritoriu locuit ajungea până la 4 ha. Absența tellurilor

la nord de Macedonia indică faptul că populația Starčevo nu a ocupat o așezare în mod

continuu, depozitele acestei culturi ajungânr rareori la mai mult de 1 m de material.

Difuziunea spre nord a agriculturii și creșterii animalelor este atestată prin săpăturile

efectuate în zona centrală a Macedoniei, în special la Anza, situată la jumătatea drumului

dintre zona egeeană și Câmpia Dunării. În așezarea inițială de la Anza I, pe la 6200, condițiile

climatice erau mai umede și mai reci decât astăzi. Pădurile de foioase ofereau din abundență

lemn, animale sălbatice, ghindă, nuci, vișine, struguri sălbatici și fragi ori mure. Culturile și

animalele domestice erau în general aceleași ca în Grecia. Oile și caprele domestice urmate de

vite și porci reprezintă 96,5% din toate oasele de animale. Alacul reprezenta principala

cereală.

Deocamdată, în regiunea Vardar-Morava nu sunt atestate situri mezolitice de

vânători și pescari. Artefactele indică afinități între coloniștii din Macedonia și populația

Sesklo din Tesalia: sigiliile, vasele fin ornamentate cu motive simbolice pictate alb pe roșu,

fluiere, obiecte de cult și figurine. Tradițiile arhitectonice și de producere a ceramicii din

Macedonia au fost de sorginte egeeană, dar o cotitură semnificativă de la această tradiție este

notabilă pe la 5800-5500. Ceramica Starčevo se remarcă prin apariția unor desene pictate,

curbe, cu brun pe portocaliu și prin vasele de provizii incizate cu unghia. Cele mai

caracteristice produse ale populației Starčevo sunt reprezentate de ceramica-barbotin decorată

cu o pastă subțire de lut, precum și ulcelele și cupele cu picior cu motive geometrice brun pe

portoaliu.

Trecerea relativ rapidă de la vânătoare și pescuit la agricultură în regiunea Porților de

Fier a fost parțial clasificată prin săpăturile de la Lepenski Vir, Vlasac, Padina, Schela

Cladovei, Icoana și Cuina Turcului. Cele mai timpurii niveluri de habitat au fost identificate

ca așezări stabile de vânători și pescari fără ceramică și fără animale domestice, cu excepția

câinelui. Populația era reprezentată de tipul local masiv european Cromagnon. Sosirea unor

populații noi, care au adus grâul, oaia și capra domesticite, este atestată la Lepenski Vir, unde

s-au scos la iveală 85 de schelete umane în mod predominantde tip gracil mediteranean.

S-au descoperit peste 50 de locuințe semisubterane (bordeie) la Lepenski Vir,

precum și la Vlasac și Padina. Toate sunt construite pe un plan trapezoidal. Vetrele sunt

delimitate de pietre verticale. Importanța rituală a acestor vetre este confirmată de resturile de

oase arse, de oameni și de animale, de receptacule și de sculpturi în piatră amplasate la o

extremitate. La Lepenski Vir s-au găsit peste 50 de sculpturi, majoritatea reprezentând hibrizi

de femeie și de peste.

Colibele semisubterane ( bordeiele) caracterizează arhitectura perioadei Starčevo

timpurii din întreg bazinul dunărean, din Serbia și din România. Așezarea Starčevo târzie de

la Obre I, în Bosnia, indică faptul că până pe la 5500, casele erau construcții dreptunghiulare

mari de până la 8 m lungime. Modelul dreptunghiular arată că pereții erau sprijiniți de bârne,

acoperișul fiind triunghiular, cu un cap chematizat de animal pe creasta acestuia. Influențele

dinspre zonele de sud, corespunzând teritoriului de azi al Bulgariei și al coastelor Adriaticii,

sunt identificabile în fazele târzii ale culturii Starčevo. Fazele târzii de dezvoltare ale culturii

Starčevo au dus la apariția culturii Vinča.

4 Cultura Bűkk din estul Ungariei, Slovacia și vestul Transilvaniei

Denumirea „Bűkkˮ vine de la numele munților Bűkk aflați la nord de câmpia ungară

și este folosită pentru a desemna cultura apărută în bazinul Tisei în timpul mileniului al VI-

lea. Spre nord, populația Bűkk a atins zonele muntoase și a locuit zonele bogate în obsidian în

regiunea Tokay. Numai în estul Ungariei s-au semnat 551 de așezări. Adaugând descoperirile

din estul Slovaciei și din nord-vestul României, numărul trece de 700, ceea ce indică o locuire

densă a acestui areal. Scheletele din mormintele descoperite în zonele Miskolc și Borsod din

nord-estul Ungariei sunt de tipul mediteranean al populației Starčevo.

Cel mai timpuriu complex neolitic din bazinul superior al Tisei este cunoscut sub

numele de cultura Szatmar. Aculturația complexului Tisei a avut loc nu mai târziu de mijlocul

perioadei în care s-a dezvoltat cultura Starčevo, cu alte cuvinte înainte de mijlocul mileniului

al VI-lea. Fazele ulterioare, Tiszadob și Bűkk propriu-zis, sunt datate prin metoda C14 la

jumătatea mileniului al VI-lea.

În ateliere sunt abundent atestate nuclee, așchii și lamele de obsidian. Vasele mari,

umplute cu lame de silex de dimensiuni egale, trebuie să fi fost destinate exportului. Prezența

cochiliilor de spondylus în mormintele din nord-estul Ungariei și estul Slovaciei sugerează

schimbul de produse. Populația Bűkk controla deăozitele de obsidian de lângă Tokat și se

specializase în cioplirea obsidianului și silexului.

Practicarea agriculturii este atestată de boabele de grâne imprimate ăn resturile

locuinșelor, de pietrele de râșnișă, din săpăligile din coarne de cerb și de platourile care se

foloseau la frâmăntatul aluatului. Oasele de animale domestice, în special de vite, apoi cele de

porci, de oi și de capre, constituie 50-78% din totalul de oase de animale. Oasele de bour, elan

și iepure indică prezența pădurilor și practicarea vânătorii.

Modelul de habitat specific populației Bűkk este foarte asemănător cu cel al

populației Criș: oamenii alegeau cele mai joase terase ale râurilor pentru a-și construi bordeie

sau locuințe rectangulare de lemn. Nu existau așezări mari sau case alungite. În mod curent, o

așezare nu cuprindea mai mult de patru locuințe mici. Casele erau construite în linie, pereții

erau de paiantă. Populația Bűkk a pătruns adânc în văile munților. Materialele specifice

acestei culturi apar în peșterile din Carpați. În peșteri s-au găsit vetre și bucăți de bârne de

lemn și tot aici s-a găsit cea mai frumoasă ceramică specifică acestei culturi.

Vasele, cu forme inspirate inițial de cele ale agricultorilor din sud, s-au perpetuat în

cultura Bűkk: ulcioare sferice, cupe semisferice, străchini rotunde, vase în for,ă de sticlă, vase

cu picior și fructiere în formă de pâlnie. Ceramica fină a continuat cu o alta cu pereți extrem

de subțiri, decorată cu incizii foarte fine, uneori cu încrustații de roșu, alb și galben și pictată

înainte de ardere cu linii verticale maron închis sau cu linii orizontale late în jurul gurii.

Această ceramică este adesea smălțuită sau lustruită. Ceramica grosolană era amestecată cu

pleavă, iar cea fină cu nisip.

5. Cultura Karanovo din bazinul râului Marița, în centrul Bulgariei

Un adevărat ținut „plin de lapte și miereˮ i-a întâmpinat pe agricultorii care s-au

stabilit în centrul Bulgariei de astăzi, pe la 6000 î.e.n. În bazinul râului Marița, unde solurile

fertile și climatul blând erau ideale pentru practicarea agriculturii, s-au concentrat telluri mari,

indiciu al unei locuiri de durată ( cum ar fi movila de la Karanovo ce denumește și tradiția

culturală a acestei regiuni). Dată fiind izolarea relativă a zonei, aflată între munții Rodopi și

Balcani, cultura Karanovo prezintă câteva caracteristici oarecum diferite de complexul

central-balcanic. Informații asupra culturii s-au obținut în urma săpăturilor întreprinse între

anii 1946 și 1957 al movila Karanova de lângă Nova Zagora. Arheologii au putut distinge 6

faze succesive corespunzând neoliticului și eneoliticului. Acestor descoperiri li s-au adăugat

săpăturile din anii 1960-1963 de la movila Azmak. Stratigrafiile analoage ale celor două situri

au fost datate prin metoda C14 pe baza mostrelor de lemn carbonizate găsite la Azmak.

Așezările culturii Karanovo erau comunități bine înjghebate, cu o populație estimată

la 300 de locuitori pe o suprafață de 3 ha. Locuințele cu o singură încăpere, de 6-7 m2

erau

frumos aliniate. Casele erau construite pe o structură de stâlpi subțiri de lemn de care se fixau

împletituri de ramuri și un strat gros de lut. În locuințe se aflau cuptoare mari de lut precum și

cantități mari de vase ceramice și de marmură. Tradițiile arhitectonice și tendința de a rămâne

în același loc timp de mai multe generații leagă complexul Karanovo de cultura Sesklo din

Grecia.

Distribuția așezărilor din regiunea Nova Zagora indică faptul că acestea se stabileau

în mod intenționat pe terenuri potențial arabile. Aria cultivată înconjura satul pe o rază de 2

km. În cazul așezărilor mari, erau destinate agriculturii peste 760 ha32

. Caracterul stabil al

așezărilor conduce clar la ideea că se practica și rotația culturilor. Se apreciază că jumătate din

teren era lăsat în permanență necultivat sau plantat cu specii care refăceau azotul. Recoltele de

bază erau constituite de alac, orz, mazăre și linte. Numai alacul, orzul și leguminoasele par a

fi fost cultivate din plin, așa cum indică așantioanele. Toate nivelurile neolitice conțin pietre

de moară și seceri din coarne de cerb cu dinți de silex și spatule de os. Oaia și capra erau

animalele domestice predominante, urmate de vite și de porci.

Karanovo I este o cultură renumită pentru producția sa ceramică deosebit de bine

realizată din punct de vedere estetic și tehnic. Specificele cupe în formă de lalea și ulcioarele

înalte cu bazele inelare vide ori cu picioarele cilindrice erau acoperite cu un strat roșu, pictate

cu alb și uneori decorate cu motive diagonale. Măiestria artizanilor este demonstrată de

superbele vase cu picior, precum și de o serie de vase mici, triunghiulare și rectangulare.

Noile tehnici apărute în faza Karanovo II constau în decorațiile canelate și în pasta neagră, ca

rezultat al atmosferei din cuptoare, de acum cu reducere controlată.