Foarte bine explicat Blaga (Metafora si mitul)

ORIZONTURI DUBLE (II), Convorbiri literareCassian MariaSPIRIDON

Geneza metaforei si sensul culturii, ultima parte a Trilogiei culturii ncepe prin descifrarea criteriilor care deosebesc culturile minore de culturile majore. Culturi minore snt considerate culturile etnografice, iar majore cele monumentale. Termenii definesc fenomene distincte si nu implic judecti axiologice. Un prim criteriu n diferentierea celor dou tipuri de cultur, destul de imprecis, este cel dimensional. La culturile minore creatiile snt mai totdeauna de dimensiuni relativ reduse, n timp ce culturile majore se afirm prin creatii hiperdimensionale. Punctul de vedere dimensional sufer de o accentuat relativitate. Snt bine cunoscute creatiile de mari dimensiuni, cum ar fi epopeile populare din cultura minor, dar si bijuteriile poetice, se ntelege, de mic ntindere ale culturii majore. La criteriul mentionat se impune complementar un altul, calitativ-structural. Morfologia culturii, sub influenta stiintelor dominante n epoc, a promovat un criteriu organicist, unul al vrstelor, n care cultura minor ar echivala cu copilria, iar cultura major cu maturitatea uneia si aceleiasi culturi. Teorie respins de Lucian Blaga si creia, dup propriile cuvinte, i-a eliberat certificatul de deces. Cei doi operatori, copilria si maturitatea, ca structuri psihice autonome, pot, n aceast calitate, asigura, totusi, o diferentiere structural ntre cele dou tipuri de culturi. Cultura minor are ceva asemntor cu structurile autonome ale copilriei omenesti. Iar cultura major are ceva asemntor cu structurile autonome ale maturittii omenesti (L.B.). Viziune diferit de conceptia morfologic ncremenit ntr-un organicism simplist al vrstelor n succesiunea lor biologic. C o cultur minor nu-i reductibil la echivalenta vrstei copilriei, ce prin etape succesive si de neevitat se revars n maturitatea vrstei majore, este argumentat de fapte istoric palpabile n care o cultur minor poate s dinuiasc mii si mii de ani, s devin aproape atemporal, fr ca s mai adopte vreodat alt structur. Copilrescul structurii minore nu este o etap, ci o structur ce, n unele cazuri, poate avea un caracter etern, cultura fiind obiect de creatie uman, nu subiect organic.Creatia n cultura minor este una pliat pe structurile copilresti ale omului si se poate perpetua indefinit. Cultura major nu este produsul inevitabil al unui asa-zis organism cultural ajuns la vrsta maturittii, ci este creat numai prin darurile si virtutile maturittii omului, pe temeiul si datorit structurii acesteia ca atare (L.B.).

Complexul de structuri tipice copilriei este primul prin care snt realizate plsmuirile culturii minore, indiferent de vrsta real a creatorilor ei, supunndu-se unei matrici stilistice impregnat de astfel de structuri. Cum o cultur major se pliaz pe structuri tipice maturittii omului, aspectul minor sau major al unei culturi este n consecint exclusiv o problem de psihologie a creatorilor si a colectivittii, iar nu o problem de vrst real nici a creatorilor de o parte, dar nici a unui pretins subiect organismic al culturii, parazitar suprapus omului, de alt parte (L.B.).Amprenta stilistic a culturilor minore si impune structurile inclusiv asupra maturilor, care, paradoxal, cad benevol n robia copilriei, la fel cum copiii constrnsi de matricea stilistic a unei culturi majore intr n robia maturittii. Astfel, vrstele creatorilor se afl pe paliere diferite, una este vrsta real si a doua e o vrst adaptativ ce rezoneaz la cultura minor sau major n care se manifest. Cele dou culturi nu implic o diferentiere valoric. O cultur minor poate fi deosebit de bogat si de nfloritoare. Exemplul la care face apel pentru a argumenta o astfel de situatie este cultura popular romneasc; cultur cuprinztor si aplicat prezentat n a doua parte a Trilogiei culturii, Spatiul mioritic.Aceeasi matrice stilistic poate fi pn la un punct izvorul realizrilor plastice ale unor culturi minore si ale unor culturi majore, ca de exemplu n cazul culturii egiptene. Blaga nu consider cele dou culturi ca trepte evolutive, cultura major fiind apogeul culturii minore. Fiecare n parte si are propriile vrfuri, cu totul autonome. Notele caracteristice ale fiecreia snt impregnate de structurile, aptitudinile, conformatiile proprii copilriei sau maturittii, ele asigurnd diferentele. Copilria ca structur e imaginativ, pasiv deschis destinului, spontan, naiv cosmocentric, de o fulgurant sensibilitate metafizic, improvizatoare de jocuri, fr simtul perenittii. Maturitatea e n primul rnd volitional, sustinut si metodic activ, ea se afirm cu ncptnare n fata destinului, si organizeaz un cmp de nrurire, e expansiv-dictatorial, dar si msurat din prudent, e rational, are simtul perspectivelor si al triniciei, e constructiv. Copilria manifest un pronuntat simt pentru totalitti nediferentiate, maturitatea exceleaz printr-un acut simt al diferentierii si pentru domenii specializate. Copilul, desi mai vegetativ, se simte un mic demiurg si se comport naiv ca atare; omul matur, desi mnunchi de energii, si d seama de limite si se intercaleaz n natur si n societate ca n sisteme ierarhice. Copilul se complace ca subiect al jocului de unul singur, chiar n colectivitate; omul matur ntelege avantajele activittii concentrice si ale colaborrii si se nroleaz ngduitor ntru initiative, a cror ducere la capt implic grupuri si multimi (L.B.).n cultura minor, creatorii, indiferent de vrsta real, stau sub zodia copilriei; implicit, n cazul culturii majore creatorii se afl sub zodia maturittii. Filosoful consider trecerea de la cultura minor la cultura major ca rezultat al evadrii creatorilor, n principal ale oamenilor maturi, la un moment dat de sub vraja vrstei adoptive a copilriei si nsusirii unei alte vrste, tot adoptive, cea a maturittii. Oamenii unei colectivitti nceteaz la un moment dat de a mai crea prin prisma structurilor copilriei si ncep s creeze prin prisma structurilor maturittii. Faptul tine de ordinea atitudinilor spirituale si nu a vrstelor organice reale (L.B.). Sintetiznd, copilria ca vrst adoptiv a colectivittii si a creatorilor prilejuieste culturi minore; maturitatea, ca vrst adoptiv a colectivittii si a creatorilor produce culturi majore.Explicarea celor dou forme de cultur tine de fenomenul de psihologie colectiv al vrstelor adoptive. Chestiune deschis n premier de Lucian Blaga, cum singur subliniaz. Nu doar vrsta adoptiv si pune amprenta pe o epoc sau alta cultural, ci si genul adoptiv, cum ar fi femininul n cazul rococoului sau masculinul asupra barocului.La sat vrsta adoptiv a oamenilor este ndeobste copilria, cum n cetate, la oras, n genere, este de obicei maturitatea.

Dac prima ipotez, morfologic, a copilriei si maturittii, tine de vrsta real, a doua ipotez, a vrstei adoptive, se afl sub ordinea faptelor spirituale colective si inconstiente. Vrstele se manifest n orizonturi duble, unul real-constient, un altul adoptiv-inconstient.n culturile minore creatia este opera individului, nu-i depseste propriile puteri, el reprezint o universalitate nediferentiat. Satul este limita orizontului su spatial, iar cel temporal coincide, n genere, cu durata de viat a individului. n culturile majore asistm la impunerea structurilor maturittii, creatorul nu mai este o universalitate nediferentiat, ci devine organ specializat al unei colectivitti. Creatorul, n acest context, are posibilitatea a-si nchina viata unui anumit domeniu sau unei opere singulare. Multilateralitatea, obisnuit n cultura minor, se restrnge pn la disparitie, i ia locul unilateralitatea, elefantiaza specialismului. Asistm la aparitia creatiei dirijate, planurile nu mai snt la dispozitia individului, ci indivizii snt subjugati unui plan (L.B.). Orizonturile spatiale si temporale depsesc limita vizibilului, cultura major prseste amatorismul celei minore si si afl ca spatiu de desfsurare istoria. Fapta de creatie cultural se bolteste peste generatii, astfel istoria si declar energia imanent totdeauna cu o dilatare, cu o accentuare expansiv a cadrelor orizontice. Istoria e timp si spatiu articulat, viziune debordant. Istoria implic coordonate prelungite dincolo de orizontul sensibil, ca o schelrie a nzuintei creatoare, proprii unei colectivitti diferentiate, sau unor insi care snt tot attea organe specializate ale unei substante comune (L.B.).ntrebndu-se ce are mai mare pret, o cultur minor sau una major, filosoful, fireste, evit un rspuns transant, apelnd la nuante, la calitti si deficiente, avantaje si dezavantaje prezente n ambele situatii. Durabilitatea unor culturi minore poate fi nelimitat, gratie spontaneittii nestvilite, nu mai putin a obturrii sentimentului perenittii; n cazul culturii majore, ce izbucneste din dorinta supunerii spatiului si timpului vizibil, este oricnd pasibil de a dispare sub presiunea evenimentelor catastrofice ale istoriei.Cultura minor tine pe om ndeobste mult mai aproape de natur. Cultura major l ndeprteaz si nstrineaz de rduielile firii. Filosofic privind, nu se stie dac n cele din urm avantajele spirituale ale unei culturi majore, tensiunile si problematica acesteia, curiozittile ce le strneste si satisfactiile ce le prilejuieste, nu snt cucerite cu pretul unui dezavantaj, care le tine aproape cumpn: cu nstrinarea prea mare a omului de vesnica Mum. Cu aceste observatii, autorul Trilogiei las deschis cercetarea axiologic asupra valentelor celor dou ipostaze ale culturii.

Creatia de cultur, apreciaz filosoful, are n afar de stil si o substant. Substanta creatiilor de cultur, n deosebire de substanta lucrurilor reale din lumea sensibil, nu posed, atentioneaz filosoful, o semnificatie si un rost prin ea nssi; aci substanta tine parc totdeauna loc de altceva; aci substanta este un precipitat, ce implic un transfer si o conjugare de termeni ce apartin unor regiuni sau domenii diferite. Substanta dobndeste prin aceasta asa-zicnd un aspect metaforic.Dou tipuri de metafore snt iscate prin mijlocirea limbajului: metafore plasticizante si metafore revelatorii.

Realizarea metaforelor plasticizante prin limbaj se produce prin apropierea unui fapt de altul, mai mult sau mai putin asemntor, ambele fapte fiind de domeniul lumii date, nchipuite, trite sau gndite. Prin acest tip de metafor nu snt plasticizate un fapt prin alt fapt, ci expresia incomplet a unui fapt prin expresia altui fapt. Nu asistm la o mbogtire de continut a faptului, ci prin aceste metafore se ncearc a reda ct mai mult carnatia concret a unui fapt, cuvintele n sine fiind prea srace, iar numrul lor ar creste exponential pentru a-l cuprinde, ct de ct, n ntregime. Metafora plasticizant are darul de a face de prisos acest infinit alai de cuvinte (L.B.) Expresia direct a unui fapt este o notiune abstract, cu totul anemic fat de plenitudinea faptului. Aici, apreciaz Lucian Blaga, zace deficienta congenital a expresiei directe. Metaforele plasticizante nasc din incongruenta fatal dintre lumea concret si lumea notiunilor abstracte. Din setea de a restaura congruenta ntre concret si abstract, se recurge la metafore plasticizante. Metafora plasticizant tine asadar loc de concret n ordinea abstractiunilor (L.B.)Nasterea metaforei plasticizante a fost impus de conditiile constitutionale ale spiritului omenesc, ea asigurnd depsirea limitelor abstracte de exprimare ale lumii concrete. Geneza metaforei plasticizante e un moment nonistoric, care tine de geneza constitutiei spirituale om ca atare. Metafora plasticizant n-are un aspect dictat de necesitti temporale, de exigente, care pot s se declare si pe urm s dispar. Metafora tine definitiv de ordinea structural a spiritului umanExplicarea, analiza acestor metafore tine de antropologie, nu de sociologie sau de istorie, cum se ncearc, pornind de la mentalitatea magic a tabuizrii, care a impus apelul la metafore, pentru a evita designarea obiectului tabu. Blaga crede c raportul este invers, existenta prealabil a modului metaforic a permis afirmarea mentalittii tabuizante.

Dac metaforele plasticizante nu sporesc semnificatia faptelor, la care se refer, ci ntregesc expresia lor direct, cuvntul ca atare la care se refer, metaforele revelatorii sporesc semnificatia faptelor nsile, la care se refer. Ultimele au drept scop a isca un ceva ascuns despre faptele la care se refer. Metaforele revelatorii ncearc ntr-un fel revelarea unui mister, prin mijloacele pe care ni le pune la ndemn lumea concret, experienta sensibil si lumea imaginar (L.B.). E dat drept pild Miorita, unde moartea e a lumii mireas si pieirea ciobanului o nunt, astfel se reveleaz, punnd n imaginar relief o latur ascuns a faptului moarte. Acest tip de metafore snt revelatoare neantiznd ntelesul curent al faptelor, substituindu-le o nou viziune. Asistm practic la suspendarea ntelesurilor si afirmarea altora. Metaforele revelatorii se nasc din modul specific uman de a exista, din existenta n orizontul misterului si al revelrii. Tinnd tot de antropologie ele mrturisesc un ce profund, dat deodat cu fiinta omului ca atare. Ct timp omul (nc nu de tot om) trieste n afar de mister, fr constiinta acestuia, ntr-o stare neturburat de echilibru paradisiac-animalic, el nu ntrebuinteaz dect metafora plasticizant, cerut de dezacordul dintre concret si abstractiune. Metafora revelatorie ncepe n momentul cnd omul devine n adevr om, adic n momentul cnd el se asaz n orizontul si n dimensiunile misterului (L.B.).Geneza metaforei este una cu geneza omului. Ivirea metaforei coincide cu clipa cnd s-a declarat n lume, ca un miraculos incendiu, acea structur si acel mod de existent numite mpreun om. Metafora, consider Lucian Blaga, este, logic si real, anterioar istoriei.Folosoful, cu sprijinul metaforei, ncearc s determine diferenta specific a omului fat de animal. Aristotel spunea n Politica: Omul este animalul politic (Anthropos physei zoon politicon). Pentru Blaga mai ndrepttit este formularea: Omul este animalul metaforizant. Apelul la epitetul metaforizant este o ncercare de anulare a animalittii, ca termen de definitie. n geneza metaforei aflm o strlucit afirmare a specificului uman.

Primul tip de metafor diminueaz deficientele expresiei directe asupra unui obiect, al doilea reveleaz portile ascunse, fie ele reale sau doar imaginare. Cnd nu ndeplineste nici unul din aceste atribute, metafora intr n zona ludicului, a gratuittii si agreabilului, situatie n care filosoful o declar inutil. Un astfel de metaforism este considerat o anomalie. Asistm la cei care practic metaforizarea goal, la o pretins detasare si distantare poetizant fat de obiect. Din aceast perspectiv snt amendati de poet Gongora, Mallarm, nici Valry nu-i scutit de acest tratament.Astfel de metafore n loc s reveleze, tind a ntuneca obiectul. Snt metafore rezultate artificial dintr-o tabuizare de natur magic, estetic sau intelectual a obiectului, producnd n final un surogat de mister. Metafora desprins din tabuizarea obiectului are totdeauna ceva steril, ntruct ea n-are alt rost dect de a fi un duplicat al obiectului, un duplicat destinat s prefac un obiect, oricum concret si de o claritate sensibil, ntr-un fel de fals tain, prin mijlocul unei algebre de imagini. Nu putem scpa prilejul fr de a atrage luare-aminte c la multi poeti contemporani metaforismul prezint acest regretabil aspect. Metaforele lor rezult dintr-o interdictie voit a expresiilor directe, adic dintr-o tabuizare estetic a obiectelor. Avem impresia, de altfel, rbduriu controlat, c acesti poeti au pierdut sentimentul natural al misterului real, singura substant care aspir la revelare prin metafore, si care merit si cere acest efort.Procesul de ntunecare are drept efect nasterea unor metafore fr mesaj si care, evident, fiind simplu joc, nu se nasc dintr-o necesitate organic. Metaforita pare a face si astzi ravagii printre poeti, nu doar n perioada interbelic, la vremea cnd Blaga scria ultima parte a TrilogieiDesi n multe Poetici ntre mijloacele constitutive ale unui stil snt propuse multiple variante ale metaforei, filosoful consider metafora si stilul termeni diferiti, ce nominalizeaz aspecte foarte distincte ale creatiei artistice si culturale. Ele se constituie n componente polar-solidare ale unui act revelator. O dovad c metafora nu se reduce la una din cile de creare a stilului este c ele nsile posed cnd un stil cnd altul. Stilul metaforei se schimb de la epoc la epoc altfel se manifest n timpuri clasice, altfel n cele baroce sau bizantine. Metafora este mbibat de aspectele stilistice ale epocii si snt logic deosebite de metaforicul n sine. Metaforicul se produce prin nsusi actul transferului sau conjugrii termenilor, n vederea plasticizrii sau a revelrii; stilul metaforei naste din categoriile abisale, ce se imprim oricrei plsmuiri a spiritului uman, oricrei creatii de cultur, din adncurile inconstientului (L.B: 289).Omul trieste n orizonturi duble, cel imanent, al lumii concrete ce nu o poate exprima cu mijloacele structurale ce le are la dispozitie, dar si n orizontul misterului, cu neputint a-l revela. Situatie de dou ori precar, n care intervine metafora, cu intentia de a-i diminua efectele, ca moment ontologic complementar.Metafora este a doua emisfer prin care se rotunjeste destinul uman, ea este o dimensiune special a acestui destin, si ca atare ea solicit toate eforturile contemplative ale antropologiei si ale metafizicei (L.B: 289)

Mitul este un strlucit si nfloritor produs al metaforicului. Nietzsche este considerat vinovat de degradarea conceptului de mit. S-a ajuns n situatia paradoxal de a nu mai sti ce nu este mit; asupra oricrui lucru flutur trena mitului. ntelesul, ncrctura si atributele conceptului s-au pulverizat. E necesar ntoarcerea la izvorul prim, la mitologii, la ntelesurile initiale cnd miturile vor s fie ntr-un anume fel revelri ale misterului.Se diferentiaz dou importante grupuri de mituri: miturile semnificative si miturile trans-semnificative.Miturile semnificative ncearc a revela semnificatii, care pot avea si un echivalent logic, cele trans-semnificative ceva fr echivalent logic. Se impune o diferentiere ntre constructiile stiintifice cu caracter ipotetic si mit, desi si ultimul si propune revelarea unor necunoscute. Ipoteze precum cea a flogistonului, a sistemului ptolemeic etc., cu totul perimate, iesite din cmpul stiintific, istoric fac totusi parte din acesta, dar sigur nu si din mitologie. Deosebirea dintre mit si constructiile stiintifice este dat de modul si mijloacele la care apeleaz primul pentru revelarea misterului. Si mitul si ipoteza stiintific se servesc n dimensiunile lor de metoda metaforic a analogiei. Calea Lactee, de exemplu, mitologic, observndu-se strlucirea alburie a miriadelor de stele, prin asemnarea cu culoarea laptelui, se afirm: lucirea aceea, pe care o vd, e lapte. De la un minim analogic de aspect se face un salt ntr-un maximum, spiritul mitologic cldeste excesiv, maximuri analogice totalitare. Nu asa procedeaz spiritul stiintific, ce se arat mult mai sever si mai restrictiv fat de analogie. Spiritul mitologic e robul orgiastic al analogiei, spiritul stiintific e reversul plin de tact al analogiei (L.B.) Mitul are darul de a asimila aparentele n totalitatea lor, spiritul stiintific, din contra, urmreste substituirea acestora, pn la anulare. Viul este esenta mitului. Astfel spiritul mitic, vasal orgiastic al analogiei, tinde s integreze lumea concret n viziuni cldite din elemente de experient vitalizat. Spiritul stiintific, suveran asupra analogiei tinde s substituiasc lumii concrete viziuni cldite din elemente de experient devitalizat (L.B.).Este vizibil diferenta dintre mit si stiint, att procedeele, si nu mai putin elementele componente snt cu totul altele. Proportia este si mai mare n cazul miturilor trans-semnificative, n care dominant este clarobscurul, ceea ce ele reveleaz nu poate fi transpus n termenii precisi ai unei semnificatii. ncercrile unor exegeti rationalisti de a ptrunde pn n inim taine ce anim un mit trans-semnificativ nu fac altceva dect s-l distrug; prin afirmarea unei iluzorii semnificatii, mitul e prefcut n alegorie. Blaga amendeaz scoala psihanalitic a lui Jung, pentru care miturile se reduc la expresii simbolice, reductibile la amintiri embriologice si infantile, la experiente subconstiente. La fel cum romanticii reduc mitul la o simpl hain primitiv a ideii.Alegoric e posibil o pluralitate de interpretri, n realitate miturile snt cu totul rupte de orice semnificatie de natur logic. Remarcnd solidaritatea spiritului uman cu miturile, filosoful crede c postura ar fi inexplicabil, dac spiritul uman n-ar avea permanent sentimentul vag c miturile l apropie sau l asaz n pragul unor trans-semnificatii domiciliate ntr-un orizont metafizic.

Miturile snt comparate cu heruvimii, cei cu multe aripi, dintre care dou pentru a-si acoperi ochii, cale de a nu vedea lumea inferioar. Si miturile trans-semnificative se feresc a se ntina cu lumea inferioar lor, cea a semnificatiilor. Semnificatiile pot fi decelate cu sprijinul ideilor, n cuprinderea trans-semnificatiilor ne ajut miturile. Lumea modern, n pofida ncercrilor de a se elibera de mituri, trieste ntr-o permanent atmosfer mitic. Mrturie stau cuvintele, care poart, n variate cantitti, o sarcin mitic de am compara toiag si baston si diferenta de sarcin mitic este extrem de vizibil. n context, Lucian Blaga amendeaz poetii preocupati de a apela cu program la cuvinte fr sarcin mitic si nu erau si nu snt putini nici atunci, nici acum.Este criticat si viziunea psihanalitic freudian n care structurile psihice umane snt corelate analogic cu imaginile mitologice. Situatia, atentioneaz filosoful, este invers, structurile psihice triesc sub stpnirea sugestiilor mitice. Inconstientul, cum sublinia n prima carte a Trilogiei, Orizont si stil, nu-i haos si dezordine prin raportare la constient, ci un inconstient cosmotic, un noos inconstient.

Miturile se nscriu ntre primele mari manifestri ale unei culturi, ele se afl sub imperiul unor determinante stilistice si snt modelate de categoriile abisale ale unei etnii. Miturile se desprind din matricea stilistic a unui neam sau grup de neamuri, ntocmai ca si celelalte produse ale culturii (L.B.). Este evident diferenta fat de vis, care nu-i niciodat stilistic modelat. Psihologic visul este a-stilistic, ca orice fenomen natural. Visul este, psihanalitic definit, o cale de redobndire a echilibrului psihologic. Nu si mitul, cuprins n coordonate stilistice, e determinat de categoriile abisale, si tine de destinul creator sau demiurgic al omului (L.B.). Cronologic, mitologia este prima mare manifestare a categoriilor abisale, care alctuiesc matricea stilistic a unui popor, sau grup de popoare.Preocupat de aspectele fundamentale ale creatiei culturilor, acestea, apreciaz filosoful clujean, se pot reduce la dou aspecte ngemnate: metaforicul si stilul. Primul are n component dou mari grupuri, prima, metafora plasticizant si a doua, metafora revelatorie! Prima are o functie expresiv. Legarea unui fapt de altul prin metafora plasticizant se face de dragul aspectului analogic al celor dou fapte apropiate. Este folosit ca exemplu sintagma Cicoarea ochilor unde (culoarea ochilor) a este exprimat prin imaginea b (cicoarea). Izvorul metaforei plasticizante este analogia, ele snt simplu expresive.Un exemplu de metafor revelatoare, propus de Blaga, este: Soarele, lacrima Domnului, cade n mrile somnului. Aici metafora nu-i redus la expresie, a (soarele), nu-si afl un simplu echivalent n b (lacrima Domnului), ci are un cmp mai complex, se lrgeste ca semn vizibil al unui x, prin ceea ce el e prefcut ntr-un mister deschis, care cheam si provoac un act revelator. Misterul necesit, prin taina ce-o contine, o revelare, realizabil prin apelul la acest tip de metafor. ntr-o metafor revelatorie nu intereseaz asadar numai analogia dintre a si b, ci si dizanalogia, care e tocmai destinat s completeze debordant pe a. Desigur c si n cazul metaforelor revelatorii initiativa generatoare porneste de la o analogie, dar semnificatia total, revelat prin metaforele de acest tip, se obtine prin suprapunerea analogic-dizanalogic a continuturilor celor dou fapte apropiate. n metaforele revelatorii dizanalogia are deci o functie efectiv n constituirea metaforei, nu ca n metaforele plasticizante, la care interesul e cu desvrsire absorbit de analogie (L.B.).Prin conjugarea a dou fapte analogice-dizanalogice, se urmreste a revela un x, sau, altfel spus, latura ascuns a unui mister.

Metaforicul si afirm accentuat prezenta n creatia metafizic, creatie ce si propune, cu program, revelarea misterului cosmic. Marile conceptii metafizice si au temeiul ntr-un nucleu metaforic. La Leibniz vom afla ca nucleu al sistemului ideea-imagine a monadei, unde cosmosul sensibil (a) si monada (b), aflat n raport analogic-dizanalogic cu a, ncearc revelarea unui mister (x). Chestiunea este tratat mai pe larg n Cunoasterea luciferic, aprut n volum n 1933. Un nucleu metaforic revelatoriu, apreciaz creatorul Trilogiei cunoasterii, se gseste n orice conceptie metafizic: indiferent c centrul conceptiei se cheam Brahman, Atman, ideea, entelehia sau eul, vointa etc..Metaforicul este prezent si n diverse teorii si ipoteze stiintifice, dar cu un caracter diferit de cel existent n mituri si n art.

Metafora mitic si poetic se naste prin contopirea si amestecul continuturilor analogic-dizanalogic (a si b), ntemeiate pe egalitate de drepturi, totodat amalgamizarea celor dou are loc fr elemente intermediare intercalate ntre ele.n cazul celor intercalate n plsmuirile teoretice (n metafizic si n stiint), amalgamizarea continuturilor analogic-dizanalogic (a si b), nu se face pe baz de paritate de drepturi si nici direct, ci prin intermediul unor factori accesorii.n plsmuirile teoretice, imaginea (a) iese din procesul metaforic complet degradat, nu ca n cazul metaforei poetice, unde si pstreaz intact existenta.n acest context Lucian Blaga se arat interesat de dezghiocarea extrem de complicatei teorii a poeziei. Se accept, n general, c n limbajul poetic aflm prezente din cnd n cnd, ca niste noduri, metaforele. Pe lng aceste noduri metaforice, limbajul poetic n intima sa esent este ceva metaforic. Plecnd de la poema eminescian Peste vrfuri, unde relev complexitatea metaforic si omogenitatea de nedizlocat a constructiei poetice, Lucian Blaga constat: Cuvintele, prin sonoritatea, ritmul, muzicalitatea, prin pozitia lor n fraz etc., dobndesc n limbajul poetic virtuti si functii, pe care nu le au ca simple expresii cotidiene. n limbajul poetic, cuvintele nu snt numai expresii, ci snt corpuri, substante, care solicit atentia si ca atare. S-ar zice c strile sufletesti exprimate n poezie, cstig datorit acestor virtuti actualizate ale cuvintelor, potenta unui mister revelator n chip definitiv. Cuvintele limbajului poetic devin deci revelatorii prin nssi substanta lor sonor si prin structura lor sensibil, prin articularea si ritmul lor. Ele nu exprim numai ceva prin continutul lor conceptual, ci devin revelatorii prin nssi materia, configuratia si structura lor material. Limba poetic nu ntrebuinteaz cuvintele numai pentru darul lor expresiv-conceptual, ci pentru unele virtuti latente ale lor, pe care tocmai poetul stie s le actualizeze. Aceste virtuti tin de substanta sonor si ritmic ca atare. Cuvntul poetic este n materialitatea sa desigur altceva dect o stare emotiv sau un gnd, dar el prezint tocmai n materialitatea sa si ceva analogic strii emotive sau gndului. Limbajul poetic este prin urmare prin latura sa material, ritmic si sonor ca atare, ceva metaforic. Datorit limbajului poetic, o stare sau o trire ca mistere deschise, ne apar dintr-o dat revelate. nc o dat: limbajul cu adevrat poetic are acest aspect metaforic, chiar si atunci cnd nu utilizeaz metafore propriu-zise. Limba poetic se deosebeste de proza zilnic tocmai prin acest aspect, multumit cruia ea, n calitate de lume sonor si ritmic, devine icoana miraculoas a unor stri sau lucruri, exprimate de alt parte si conceptual prin ea. Limba poetic e asadar revelatorie, nu simplu expresiv, si ntruct e revelatorie ea poate fi investit cu epitetul metaforicului, indiferent c utilizeaz sau nu metafore propriu-zise.Un alt poet, situat pe acelasi palier cu autorul Rugciunii unui dac, la care apeleaz pentru ilustrarea capacittilor revelatorii si metaforice ale limbii poetice este Hlderlin, care nu exceleaz prin bogtia de metafore, ci prin caracterul total metaforic al limbii sale. Toate acestea creeaz o real magie poetic. Caracterul integral si secret metaforic al limbajului poetic l aflm similar prezent n muzic, n artele plastice Este de domeniul miracolului potenta materiei de a colabora att de hotrtor la revelarea misterelor, proces initiat si aflat cu totul n puterea artistului. n mna artistului, materia dobndeste, n toate artele, o secret functie metaforic.

1