Marele Gatsby F. Scott Fitzgerald

Colegiul National “Avram Iancu “ Campeni

Realizatori : Briciu Camelia Mateiu Oana Sicoe Roberta Selagea Alina Vartan Lucian

Profesor coordonator : Cîra Adina

Biografie : Francis Scott Key Fitzgerald (24 septembrie 1896 – 21 decembrie 1940) a fost un scriitor american. Este considerat a fi unul din cei mai mari scriitori ai secolului douăzeci.

Fitzgerald a făcut parte din așa-zisa "generație pierdută" a americanilor născuți în anii 1890 și maturizați în perioada Primului război mondial. El a scris patru romane, a lăsat al cincilea neterminat și a scris numeroase nuvele.

Opera :1920: Dincoace de Paradis ("This Side of Paradise") 1922: Povestiri din epoca jazzului ("Tales of the Jazz Age") 1922: Cei frumoși și blestemați ("The Beautiful and Damned") 1925: Marele Gatsby ("The Great Gatsby"), capodopera sa 1934: Dulce e noaptea ("Tender Is the Night") 1941: Ultimul magnat ("The Last Tycoon").

Sfârşitul visului american

Marele Gatsby este un roman excepţional deoarece îşi asumă riscuri excepţionale. Înotând împotriva curentului de oportunism artistic care marchează literatura modernă, F. Scott Fitzgerald a încercat să ne spună la începutul secolului trecut că visul american a fost corupt de cei plecaţi în căutarea lui. Prin extensie, omenirea a fost coruptă din naştere şi suferă de un rău moştenit din generaţie în generaţie.

Sigur, nimeni nu vrea să audă că suferă de un rău înnăscut, de aceea romanul s-a vândut foarte prost în cei cincisprezece ani cât a mai trăit autorul (deşi a fost apreciat de critici). Însă a devenit brusc popular în anii cincizeci, când generaţia lui Jack Kerouac s-a hotărât să redescopere America şi să strângă rămăşiţele visului american.

Ca orice alt termen folosit o dată la cinci minute şi răstălmăcit în vorbirea curentă, marele roman american a devenit o glumă proastă, un obiectiv himeric sau un miraj artistic aflat mereu puţin dincolo de orizont. Cum poate un singur roman să reflecte spiritul unui pământ şi al unui popor? Unde ar trebui să-l caute? În agitaţia oraşelor de pe cele două coaste, în pustietatea sacră a peisajelor, în sufletele şi aspiraţiile oamenilor? Ca să nu înnebunească scriitorii şi criticii laolaltă, marele roman american s-a spart în mai multe romane mici, fiecare dintre ele reflectând perfect spiritul erei în care a fost scris. În acest sens, Marele Gatsby este într-adevăr paradigma americană.

O foarte scurtă istorie a erei jazz

Cei care s-au întors acasă după Primul Război Mondial au fost întâmpinaţi în porturi, gări şi praguri de spectrul deziluziei. Brusca prosperitate a economiei americane a îmbogăţit rapid foarte mulţi oameni, a creat o goană după avere şi o prăpastie socială de netrecut între familiile de bani "vechi" şi noua clasă de bogaţi. Prohibiţia împotriva băuturilor alcoolice a dat naştere unei noi clase de gangsteri nemiloşi care erau acceptaţi social datorită averii şi serviciilor pe care le ofereau. O eră a dezmăţului începea pe coasta de est şi oraşele se aprindeau cu petreceri şi muzică jazz.

În acest context se întoarce acasă şi F. Scott Fitzgerald, iar două dintre personajele principale din roman pot fi văzute ca atitudinea sa paradoxală faţă de noua societate.

Naratorul romanului este Nick Carraway, un bărbat tânăr care vine din Midwest la New York, pentru a lucra la bursă. Nick este atent şi introvertit, fascinat şi în acelaşi timp dezgustat de societatea de pe coasta de est. Nick închiriază o casă în West Egg, o comunitate din Long Island despărţită printr-un golf de East Egg, ambele luându-şi numele după două forme de relief care aduc a nişte ouă turtite.

Drumul dintre cele două aşezări duce printr-o vale acoperită de cenuşa produsă de fabrici şi exploatări miniere. Peisajul dezolant este dominat de o pancartă imensă, care face reclamă la cabinetul de optometrie al doctorului T.J. Eckleburg. Pe pancartă sunt desenaţi doi ochi acoperiţi de ochelari şi imaginea a fost ştearsă de vreme, dar privirea nu şi-a pierdut din intensitate.

În East Egg locuieşte vechea aristocraţie americană, reprezentată de Daisy, verişoara lui Nick, şi soţul ei, Tom Buchanan. Nick îi vizitează în primul capitol şi descoperă că sunt oameni teribil de plictisitori şi superficiali, ignoranţi şi chiar cruzi.

Vecinul lui Nick din West Egg este Jay Gatsby, care cumpără o vilă imensă chiar la marginea golfului şi dă tot timpul petreceri extravagante. Gatsby este precedat de reputaţia sa şi nu apare până în capitolul trei al romanului, când îl invită pe Nick la o petrecere de-a sa. Gatsby se împrieteneşte cu Nick deoarece vrea să ajungă la Daisy, de care aflăm că se îndrăgostise înainte să plece la război.

Visul Marelui Gatsby

De ce este aşa de grozav Gatsby? Într-adevăr, Marele Gatsby sună ca un spectacol de circ. Vă aşteptaţi să meargă pe sârmă sau să scape dintr-un cufăr. Adăugând un asemenea epitet în faţa numelui său şi oferindu-i o aură de super star, autorul îi conferă lui Gatsby o figură teatrală, atrăgătoare şi absurdă în acelaşi timp. Această aparenţă contrastează puternic cu adevăratul Gatsby pe care îl vedem la finalul romanului, un tânăr naiv şi îndrăgostit care sfârşeşte tragic.

Adevăratul nume al lui Jay Gatsby este James Gatz. S-a născut într-o familie săracă din Dakota de Nord şi a dispreţuit dintotdeauna sărăcia. Aşa cum îi este prezentat lui Nick, Gatz părea un băiat foarte capabil şi bun, cu potenţialul de a înfăptui lucruri mari prin propriile sale forţe. Gatz o întâlneşte pe Daisy în 1917 şi se îndrăgosteşte imediat de ea, minţind în legătură cu trecutul său pentru a o impresiona. Daisy îi promite să-l aştepte cât este plecat la război, dar se căsătoreşte cu Tom Buchanan în 1919, în timp ce Gatz studiază la Oxford.

Aflând de căsătoria lui Daisy, Gatz se întoarce înapoi în America şi decide că trebuie să o câştige înapoi. Îşi schimbă numele în Jay Gatsby şi devine gangster, vânzând ilegal băutură şi ajungând milionar.

Una dintre scenele cele mai remarcabile ale romanului se petrece într-o seară când Nick se întoarce acasă şi îl vede pe vecinul său privind peste apele golfului, către o lumină verde. Gatsby întinde mâna spre acea lumină, agăţându-se parcă de ea cu tot sufletul. La sfârşitul romanului aflăm că lumina verde se afla chiar la capătul pontonului din faţa casei lui Daisy. Gatsby asociază lumina cu Daisy şi cu timpul în care ea îl iubea, sperând să readucă trecutul la viaţă.

Însă visul lui Gatsby îl trădează în final şi, oricâţi bani ar fi avut, timpul nu mai putea fi dat înapoi. La nivel macroscopic, lumina verde este America răsărind dintre valuri în ochii primilor colonişti. Iniţial, visul american însemna fericirea şi libertatea oferite de prosperitatea câştigată prin forţe proprii, dar acest vis a fost rapid pervertit de banii câştigaţi uşor şi declinul moral de la începutul anilor douăzeci. James Gatz îşi vinde sufletul ca să devină Jay Gatsby şi urmăreşte un miraj care-i dispare printre degete. Daisy nu merită iubirea lui Gatsby şi el este de fapt îndrăgostit de imaginea ei idealizată pe care şi-a construit-o în mintea sa.

Dacă Nick Carraway este partea artistică a lui Fitzgerald, Jay Gatsby reprezintă fascinaţia sa pentru noua eră în care s-a trezit. Scott şi Zelda Fitzgerald au dus o viaţă scurtă şi tumultuoasă ca mari vedete ale înaltei societăţi din era jazz. Petrecerile lor sunt comparabile cu cele ale lui Gatsby, iar exilul lui Fitzgerald în Europa este comparabil cu întoarcerea deziluzionată a lui Nick înapoi în Midwest la sfârşitul romanului.

Iubire în vremurile crizei economice

De ce este atât de relevant acest roman în vremurile noastre? Marele Gatsby nu oferă soluţii pentru restaurarea visului american, ci doar ridică o oglindă care să reflecte declinul societăţii. Ce concluzie putem trage din asta? Să nu repetăm aceleaşi greşeli.

Visul american (şi prin extensie idealul sociologic al întregii omeniri) este mort, în forma lui iniţială. Totuşi asistăm la naşterea unui nou vis, unul adaptat noii ere. În caz că nu a observat nimeni, America are un nou preşedinte, chiar unul de culoare, care a provenit dintr-o familie săracă şi s-a ridicat prin propriile forţe. Un adevărat James Gatz, care să sperăm că nu o să se transforme într-un Jay Gatsby. Şi zău că nu am folosit întreaga recenzie doar ca să pregătesc metafora asta, aşa că o să termin cu adevărata concluzie.

Marele Gatsby este o parabolă situată în nişte vremuri nu chiar atât de îndepărtate sau diferte. Ne învaţă să ne alegem cu grijă visurile şi să avem grijă cât de departe mergem ca să le împlinim, deoarece un vis pentru care trebuie să-ţi vinzi sufletul nu merită atins (în mod ironic, aceasta fiind şi morala din Faust). Există ceva din James Gatz în fiecare dintre noi, la fel cum avem şi ceva din Jay Gatsby. Într-o societate care încă mai este într-un declin moral, trebuie să ne alegem visele cu grijă.

Imagini cu petrecerile care aveau loc in casa

lui Gatsby