ASISTENŢA MEDICALĂ COMUNITARĂ. CUPRINS

A. NOŢIUNI TEORETICE DE BAZĂ___________________________________________1

I. CADRUL CONCEPTUAL__________________________________________________2

I.1. CONCEPTUL DE OM_______________________________________________________2

I.1.1. TEORIA HOLISTICĂ____________________________________________________________2

I.1.2. OMUL CA UNICAT____________________________________________________________2

I.2. CONCEPTUL DE FAMILIE_________________________________________________2

I.2.1. DEFINIŢII_____________________________________________________________________2

I.2.2. CARACTERISTICILE FAMILIEI__________________________________________________2

I.3. CONCEPTUL DE COMUNITATE____________________________________________3

I.3.1. DEFINIŢIE____________________________________________________________________3

I.3.2. TIPURI DE COMUNITATE_______________________________________________________3

I.3.3. CUM PUTEM CUNOAŞTE SAU APRECIA COMUNITATEA__________________________3

I.3.4. CARACTERISTICILE COMUNITĂŢII_____________________________________________4

I.4. CONCEPTUL DE SĂNĂTATE_______________________________________________4

I.4.1. CONSIDERATII GENERALE_____________________________________________________4

I.4.2. DIMENSIUNILE STĂRII DE SĂNĂTATE___________________________________________8

I.4.3. SĂNĂTATEA INDIVIDULUI_____________________________________________________9

I.4.4. SĂNĂTATEA FAMILIEI________________________________________________________9

I.4.5. SĂNĂTATEA COMUNITARĂ___________________________________________________11

I.4.5.1. COMUNITATEA CA UNITATE DE ÎNGRIJIT__________________________________11

I.5. CONCEPTUL DE BOALĂ__________________________________________________11

I.5.1. DEFINIŢII____________________________________________________________________11

I.5.2. DIMENSIUNILE PARTICULARE ALE BOLII______________________________________12

I.6. CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE_______________________12

I.6.1. DEFINIŢIE___________________________________________________________________12

I.6.2. NIVELE DE INTERVENŢII______________________________________________________13

I.6.3. PRINCIPALELE CARACTERISTICI______________________________________________13

I.6.4. ACCESIBILITATEA ÎNGRIJIRILOR PRIMARE DE SĂNĂTATE______________________13

I.7. CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE__________________14

I.7.1. DEFINIRE____________________________________________________________________14

I.7.2. CADRUL PENTRU ÎNGRIJIRILE DE SĂNĂTATE COMUNITARE_____________________15

I.7.3. DEFINIREA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE COMUNITARE DUPĂ AMERICAN NURSES

ASSOCIATION (A.N.A.).________________________________________________________________15

I.7.4. DEFINIREA ÎNGRIJIRII SĂNĂTĂŢII COMUNITARE DUPĂ ASOCIAŢIA AMERICANĂ

DE SĂNĂTATE PUBLICĂ______________________________________________________________16

i

I.8. MODELE CONCEPTUALE_________________________________________________16

I.8.1. MODELUL HENDERSON_______________________________________________________16

I.8.2. MODELUL DE ADAPTARE ROY________________________________________________16

I.8.3. MODELUL ROGERS___________________________________________________________17

I.8.4. MODELUL SISTEMELOR COMPORTAMENTALE JOHNSON________________________17

I.8.5. MODELUL AUTOÎNGRIJIRII OREM_____________________________________________17

I.8.6. MODELUL SISTEMELOR NEUMAN_____________________________________________18

I.8.7. VIII. MODELUL ROPER, LOGAN ŞI TIERNEY_____________________________________18

I.9. TEORII__________________________________________________________________19

I.9.1. DEFINIŢII____________________________________________________________________19

I.9.2. NOŢIUNI DE BAZĂ____________________________________________________________19

I.9.3. TEORIA MASLOW____________________________________________________________20

I.9.4. TEORIA INTERACŢIUNII SIMBOLICE___________________________________________21

I.9.5. TEORIA SISTEMELOR_________________________________________________________21

I.9.6. TEORIA DEZVOLTĂRII________________________________________________________22

I.9.7. TEORIA ATINGERII SCOPULUI KING___________________________________________23

I.9.8. SCOPUL PRACTIC PENTRU UTILIZAREA TEORIILOR_____________________________23

II. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII____________________________________________24

II.1. Definiţii_________________________________________________________________24

II.2. Principiile promovării sănătăţii_____________________________________________24

II.3. Domenii de interes ale promovării sănătăţii___________________________________24

II.4. Măsuri posibile pentru promovarea sănătăţii_________________________________24

II.5. Educaţia pentru sănătate__________________________________________________25

II.5.1. Definiţii ale educaţiei pentru sănătate_______________________________________________25

II.5.2. Scopuri şi obiective ale educaţiei pentru sănătate______________________________________25

II.5.3. Modalităţi de acţiune ale educaţiei pentru sănătate_____________________________________27

II.5.4 Metode de educaţie în promovarea sănătăţii__________________________________________27

II.5.5. Percepţia mesajelor privind sănătatea_______________________________________________28

II.6. Profilaxia (prevenţia)_____________________________________________________30

II.6.1. Modele de abordare a prevenirii bolilor______________________________________________30

II.6.1.1._____________________________________________________________________________30

II.6.1.2. Modelul bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor.____________________________________30

II.6.1.3. Modelul epidemiologic______________________________________________________31

II.6.1.4. Modelul etapelor vieţii_______________________________________________________31

II.6.2. Strategii preventive_____________________________________________________________31

II.6.3. Nivele de intervenţie____________________________________________________________33

II.6.4. Consecinţele acţiunii unor factori de risc şi măsurile de prevenire_________________________34

ii

II.7. Menţinerea sănătăţii (protejarea sănătăţii)___________________________________35

II.7.1. Modelul încrederii în sănătate (HBM)_______________________________________________35

III. RELIGIA ŞI ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII___________________________________36

III.1. RELIGIA ŞI BOALA_____________________________________________________36

III.2. ASISTENŢA MEDICALĂ ÎN DIVERSE RELIGII____________________________40

IV. PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL COMUNITAR_______________________47

IV.1. CONSIDERAŢII GENERALE_____________________________________________47

IV.2. ASISTENTE MEDICALE COMUNITARE DIN U.S.A.________________________48

IV.2.1. CONCEPTUL ROLULUI EXTINS______________________________________________48

IV.2.2. ASISTENTUL MEDICAL PRACTICIAN DE FAMILIE_____________________________48

IV.2.3. ASISTENTUL MEDICAL PRACTICIAN DE PEDIATRIE___________________________49

IV.2.4. ASISTENTUL MEDICAL PRACTICIAN ŞCOLAR________________________________49

IV.2.5. ASISTENTUL MEDICAL PRACTICIAN OCUPAŢIONAL__________________________50

IV.3. ASISTENŢA MEDICALĂ COMUNITARĂ ÎN ROMÂNIA_____________________51

IV.3.1. LEGE nr. 95 din 2 mai 2006, privind reforma în domeniul sănătăţii_____________________51

IV.3.2. Atribuţii şi responsabilităţi ale asistentului medical comunitar__________________________53

IV.4. STANDARDE PROFESIONALE___________________________________________55

IV.4.1. ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE ÎNGRIJIRE_____________________________________55

IV.4.2. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE______________________________________56

IV.4.3. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII__________________________________________________57

IV.4.4. DEPISTAREA ACTIVĂ A ÎMBOLNĂVIRILOR___________________________________59

IV.4.5. SUPRAVEGHEREA GRAVIDEI, NOU-NĂSCUTULUI ŞI LĂUZEI LA DOMICILIU_____60

IV.4.6. SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIREA COPILULUI ÎN COMUNITATE_________________61

IV.4.7. RECOMANDAREA PĂSTRĂRII IGIENEI________________________________________62

IV.4.8. RECOMANDAREA ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASE_______________________________63

IV.4.9. COMUNICAREA INTERACTIVĂ______________________________________________64

IV.4.10. MUNCA ÎN ECHIPĂ_________________________________________________________66

IV.4.11. ASIGURAREA ŞI GESTIONAREA EFICIENTĂ A RESURSELOR MATERIALE_______67

IV.4.12. ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ PRESPITALICESC____________________68

IV.4.13. ÎNDRUMAREA ŞI INSTRUIREA CURSANŢILOR/ELEVILOR ÎN TIMPUL STAGIULUI

PRACTIC 69

IV.4.14. ASIGURAREA PROPRIEI DEZVOLTĂRI PROFESIONALE________________________70

IV.4.15. CERCETAREA ÎN ASISTENŢA MEDICALĂ_____________________________________72

IV.5. PRECEPTE_____________________________________________________________74

V. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE_________________79

V.1. MODELUL CREDINŢEI ÎN SĂNĂTATE (HBM)_____________________________79

iii

V.1.1. Variabilele HBM_______________________________________________________________79

V.1.2. Procesul de luare a deciziei_______________________________________________________81

V.1.3. Cooperarea____________________________________________________________________81

V.1.4. Autoîngrijirea__________________________________________________________________82

V.1.5. Necooperarea _________________________________________________________________83

V.2. MODELE DE ACORDARE A SERVICIILOR DE SĂNĂTATE ÎN COMUNITATE

83

V.2.1. Diagnosticul unei probleme de sănătate a comunităţii___________________________________83

V.2.2. Interrelaţia dintre Procesul de îngrijiri de sănătate comunitare şi Procesul de organizare

comunitară____________________________________________________________________________84

V.2.3. Procesul de organizare comunitară_________________________________________________84

V.2.3.1. Definiţia procesului de organizare comunitară____________________________________84

V.2.3.2. Etapele procesului de organizarea comunitară_____________________________________85

V.2.4. Modele şi metode ale practicii organizării comunitare__________________________________86

V.2.4.1. Metoda Dezvoltării Comunitare________________________________________________87

V.2.4.2. Metoda Planificării Sociale___________________________________________________87

V.2.4.3. Metoda Acţiunii Sociale______________________________________________________87

V.2.4.4. Modelul Kent de Organizare Comunitară________________________________________88

V.2.4.5. Modelul Warren pentru Aprecierea Aşezărilor Umane______________________________88

V.2.5. Etapele procesului de nursing în comunitate__________________________________________88

V.2.6. Procesul de nursing în îngrijirea familiilor___________________________________________88

V.2.6.1. Individualizarea serviciilor de sănătate pentru familii_______________________________88

B. ASPECTE ALE PRACTICII____________________________________________88

VI. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE BAZAT PE

MODELUL DE VIAŢĂ (MODELUL ROPER, LOGAN ŞI TIERNY)_________________88

VI.1. MENTINEREA UNUI MEDIU SANOGEN___________________________________88

VI.2. COMUNICAREA________________________________________________________88

VI.3. RESPIRAŢIA___________________________________________________________88

VI.4. ALIMENTAREA ŞI HIDRATAREA________________________________________88

VI.5. ELIMINAREA___________________________________________________________88

VI.6. IGIENA PERSONALĂ ŞI ÎMBRĂCAREA___________________________________88

VI.7. CONTROLUL TEMPERATURII CORPULUI_______________________________88

VI.8. MOBILIZAREA_________________________________________________________88

VI.9. ACTIVITATEA ŞI RELAXAREA__________________________________________88

VI.10. EXPRIMAREA SEXUALITĂŢII_________________________________________88

iv

VI.11. SOMNUL_____________________________________________________________88

VI.12. DECESUL_____________________________________________________________88

VII. FAMILIA CU NOU-NĂSCUT EUTROFIC SĂNĂTOS (CAZ IDEAL)__________88

VII.1. PREZENTAREA CAZULUI_______________________________________________88

VII.2. PRIMA VIZITĂ LA DOMICILIU__________________________________________88

VII.2.1. INTERVIUL________________________________________________________________88

VII.2.1.1. Familia nou-născutului______________________________________________________88

VII.2.1.2. Familia doamnei M.M.______________________________________________________88

VII.2.1.3. Familia domnului M.D.______________________________________________________88

VII.2.2. OBSERVAREA ŞI EXAMINAREA______________________________________________88

VII.2.2.1. EXAMINAREA LĂUZEI____________________________________________________88

VII.2.2.2. EXAMINAREA NOU-NĂSCUTULUI_________________________________________88

VII.2.3. DEMONSTRAŢII PRACTICE__________________________________________________88

VII.2.3.1. Igiena şi îngrijirea sugarului__________________________________________________88

VII.2.3.2. Alăptarea sugarului_________________________________________________________88

VII.2.4. ANALIZA DATELOR________________________________________________________88

VII.2.5. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR ŞI STABILIREA PRIORITĂŢILOR_______________88

VII.2.6. DIAGNOSTICUL DE NURSING________________________________________________88

VII.3. PLANURI DE ÎNGRIJIRE - GHID_________________________________________88

VII.3.1. PLAN DE ÎNGRIJIRE (GHID) – NOU-NĂSCUT EUTROFIC SĂNĂTOS - PRIMA VIZITĂ

LA DOMICILIU_______________________________________________________________________88

VII.3.2. PLAN DE ÎNGRIJIRE (GHID) - LĂUZA - PRIMA VIZITĂ LA DOMICILIU____________88

VII.3.3. PLAN DE ÎNGRIJIRE (GHID) - TATĂL UNUI NOU-NĂSCUT EUTROFIC - PRIMA

VIZITĂ LA DOMICILIU________________________________________________________________88

VII.3.4. PLAN DE ÎNGRIJIRE (GHID) - BUNICII UNUI NOU-NĂSCUT EUTROFIC - PRIMA

VIZITĂ LA DOMICILIU________________________________________________________________88

VIII. ÎNGRIJIRILE DE SANATATE GERIATRICE____________________________88

VIII.1. ÎMBĂTRÂNIREA ŞI DEPENDENŢA_____________________________________88

VIII.2. ASISTENTUL MEDICAL COMUNITAR DE GERIATRIE___________________88

VIII.3. ÎNGRIJIRILE DE SĂNĂTATE GERIATRICE ÎN COMUNITATE____________88

VIII.3.1. ÎNGRIJIRILE LA DOMICILIU_________________________________________________88

VIII.3.1.1. III.1.1. Factorii care influienţează decizia de menţinere la domiciliu__________________88

III.1.1.a. Starea pacientului______________________________________________________88

III.1.1.b. Toleranţa familiei şi gradul de cooperare________________________________88

III.1.1.c. Existenţa şi eficienţa serviciilor de îngrijiri la domiciliu.__________________88

VIII.3.2. Organizarea serviciilor de îngrijiri geriatrice la domiciliu______________________________88

VIII.3.2.1. Avantajele îngrijirilor geriatrice la domiciliu_____________________________________88

v

VIII.3.3. CENTRELE DE ZI___________________________________________________________88

VIII.3.4. MASA CALDA LA DOMICILIU________________________________________________88

VIII.3.5. REŢEAUA DE SOCIALIZARE_________________________________________________88

IX. ÎNGRIJIRILE PALIATIVE______________________________________________88

IX.1. CONSIDERAŢII GENERALE_____________________________________________88

IX.2. FILOZOFIA ÎNGRIJIRILOR PALIATIVE__________________________________88

IX.3. MOARTEA_____________________________________________________________88

IX.4. DREPTURILE PERSOANELOR MURIBUNDE______________________________88

IX.5. FORMAREA ÎN ÎNGRIJIRILE PALIATIVE________________________________88

IX.6. ATITUDINI ÎN FAŢA MORŢII____________________________________________88

IX.6.1. Reacţiile asistentului medical în faţa morţii_________________________________________88

IX.6.2. Reacţiile muribunzilor în faţa morţii______________________________________________88

IX.6.2.1. Etapele de adaptare la moarte_________________________________________________88

IX.7. ATITUDINEA PERSONALULUI DE ÎNGRIJIRE____________________________88

IX.7.1. Tehnici pentru facilitarea comunicării despre moarte_________________________________88

IX.7.2. Etapele procesului de îngrijiri paliative____________________________________________88

X. ORIENTAREA PRACTICII ASISTENTEI MEDICALE COMUNITARE LA

POPULAŢIA CU RISC______________________________________________________88

X.1. Clienţii cu boli cardio-vasculare____________________________________________88

X.2. Clienţii cu cancer_________________________________________________________88

X.3. Clienţii cu diabet_________________________________________________________88

X.4. Clienţii cu BPOC_________________________________________________________88

X.5. Clienţii cu artrită_________________________________________________________88

X.6. Clienţii cu boli sexuale transmisibile_________________________________________88

X.7. Clienţii cu abuz de substanţe_______________________________________________88

X.8. Clienţii afectaţi de violenţă sau de abuz______________________________________88

X.9. Familiile cu adolescente însărcinate_________________________________________88

X.10. Clienţii cu probleme mentale şi emoţionale___________________________________88

X.11. Clienţii cu SIDA__________________________________________________________88

X.12. Clienţii cu insuficienţă renală cronică________________________________________88

X.13. Clienţii cu deficienţe sau handicapuri fizice___________________________________88

X.14. Clienţii cu deficienţe comportamentale_______________________________________88

vi

X.15. Clienţii cu scleroze multiple________________________________________________88

X.16. Clienţii cu demenţă_______________________________________________________88

XI. STUDII DE CAZ_______________________________________________________88

vii

Pag. 0

A. NOŢIUNI TEORETICE DE BAZĂ

CADRUL CONCEPTUAL Orice activitate profesională are ca fundament o serie de concepte, modele şi teorii

care constituie nucleul respectivei activităţi. Vom reaminti conceptele generale despre om, despre sănătate şi boală şi câteva elemente de bază ale acestora privite prin prisma îngrijirilor de sănătate comunitară. Conceptele de sănătate şi boală sunt concepte “evaluative” fiind legate de dezvoltarea ştiinţelor biologice, de dezvoltarea cunoaşterii socio-culturale şi de orientările intelectuale. Reacţiile faţă de boală cât şi valoarea care se acordă sănătăţii sunt condiţionate de cultură fiind integrate în fenomenele sociale. De aceea, considerente ca stare normală sau patologică vor fi diferite în funcţie de tipul de societate şi de nivelul de dezvoltare al acesteia.

I.1. CONCEPTUL DE OM

Conform Virginiei Henderson, “individul este o entitate bio-psiho-socială formând un tot indivizibil. El are necesităţi fundamentale cu manifestări specifice pe care şi le satisface singur dacă se simte bine. El tinde spre autonomie în satisfacerea nevoilor sale”. Omul este deci, “o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi culturale, o fiinţă în continuă schimbare şi interacţiune cu mediul său înconjurător, o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se adapta”. (Titirca, 1996)

I.1.1. TEORIA HOLISTICĂ

Mintea şi trupul nu pot fi separate la fel cum fiinţa umană nu poate fi separată de mediul său ambiental, socio-cultural şi politic în care trăieşte. Îngrijirea ca un tot, holismul, este o teorie filozofică bazată pe ideea că un întreg nu se reduce la suma părţilor sale.

I.1.2. OMUL CA UNICAT

În limbajul ştiinţific termenul de “individ normal” se referă la un individ care este conform cu modelul standard. Aceste modele standard sunt realizate pe baza unor studii statistice pe loturi mari de persoane şi reprezintă, de fapt, media rezultatelor obţinute în urma prelucrării acestor date. Însă, fiecare fiinţă umană are propria să “normalitate”. Este mai corect să se discute despre limitele normalului şi să se aibă în vedere că aceste limite sunt relative atât pentru acelaşi individ cât şi pentru indivizi diferiţi. Deci, pentru a aprecia corect starea de sănătate trebuie să se ţină cont de faptul că:

Fiecare persoană este unică şi există diferenţe între diferitele sale stadii de viaţă. Sexul, cultura şi originea etnică sunt factori importanţi în determinarea diferitelor

tipuri de “normal”. Reacţiile particulare “normale” la o schimbare neaşteptată sunt diferite de la o

persoană la alta.

I.2. CONCEPTUL DE FAMILIE

I.2.1. DEFINIŢII

TRADIŢIONAL: Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune (O.M.S.)

NETRADIŢIONAL: Familia reprezintă doi sau mai mulţi indivizi implicaţi emoţional, din acelaşi grup sau din grupuri înrudite, care locuiesc într-o comunitate şi aleg ei însăşi să se identifice ca o familie.

BIOLOGIC: Familia este un nucleu unit constituit din mamă, tată şi copiii lor . NEBIOLOGIC: Familia se poate constitui prin:

Relaţii familiale onorifice: unchi, mătuşi; Locul de muncă al familiei: angajaţii şi indivizii din vecinătate; Alegerea familiei: prietenii care sunt aleşi, conştient sau inconştient, ca o familie.

În societatea contemporană familia continuă să reprezinte un grup biosocial foarte important.

Pag. 1

I.2.2. CARACTERISTICILE FAMILIEI

Familia este un sistem social: membrii familiei sunt interdependenţi, familiile menţin graniţele, manifestă putere de adaptare şi au scopuri bine definite.

Familia are distribuite norme şi valori culturale: membrii familiei au prescrise roluri multiple, fiecare familie are un sistem propriu puternic şi o configuraţie specifică.

Familia are parametri structurali: diviziunea muncii, distribuirea puterii şi a autorităţii, metode de comunicare, graniţe, relaţii cu alte grupuri şi sisteme, metode de dat şi de primit sub ochiul emoţional, ritualuri şi simboluri, legi.

Familia îndeplineşte funcţii de bază: afectivă şi de menţinere a personalităţii, de socializare, de reproducere, economică, de securitate, de identitate, de afiliere şi de control.

Familia desfăşoară stadii de dezvoltare în timpul ciclului vieţii

I.3. CONCEPTUL DE COMUNITATE

I.3.1. DEFINIŢIE

Comunitatea se defineşte ca ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat, de care este legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiune administrativă, iar membrii săi au interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii. Alte definiţii: Comunitatea reprezintă

un grup de indivizi cu acelaşi stil de viaţă: indivizi cu interese comune, indivizi cu acelaşi sistem valoric, indivizi cu acelaşi sistem social;

un grup de indivizi având acelaşi interes social: membrii unei asociaţii locale, membrii unei asociaţii naţionale, indivizi cu interese comune în probleme de sănătate;

un grup de indivizi în care o problemă comună poate fi identificată şi rezolvată: un grup de indivizi reprezentând o etnie şi o entitate locală, un sistem independent al organizaţiilor formate care reflectă instituţii sociale, grupuri neoficiale;

un grup având funcţia sau intenţia să înlăture nevoile comune ale indivizilor . Cum poate fi privită comunitatea: localitate, activitate socială, structură socială,

sentimente de apartenenţă. Membrii comunităţii învaţă: să-şi cunoască starea de sănătate, să-şi cunoască

problemele care se cer rezolvate, să participe la stabilirea priorităţilor şi la planificarea activităţilor, să se implice în rezolvarea lor, să se implice în evaluare.

I.3.2. TIPURI DE COMUNITATE

comunitatea faţă în faţă cu ea însăşi; comunitatea vecină; comunitatea ca nevoie identificată (care are

un scop bine definit); comunitatea ca problemă ecologică; comunitatea ca zonă de interes; comunitatea ca viabilitate; comunitatea din punct de vedere al

capacităţii de acţiune; comunitatea ca resursă (produse,

materiale, idei); comunitatea ca soluţie (de organizare, de

desfăşurare a unor activităţi).

I.3.3. CUM PUTEM CUNOAŞTE SAU

APRECIA COMUNITATEA

Localizarea comunităţii: unde se situează, cu cine se învecinează. Descrierea geografică a comunităţii: tipul (urbană sau rurală), suprafaţa,

densitatea populaţiei, sistemul de drumuri, care sunt autorităţile, care sunt liderii neoficiali, evenimente deosebite în interesul comunităţii.

Pag. 2

Caracteristicile populaţiei: structurarea pe grupe de vârstă, principalele grupuri minoritare.

Care este venitul mediu: care este populaţia cu venitul mediu sub nivelul minimal. Nivelul de educaţie al populaţiei Starea civilă: care este modelul de familie cel mai frecvent. Religiile mai frecvente: cum acţionează grupurile religioase. Nivelul de angajare al populaţiei: rata şomajului în comparaţie cu rata pe plan

naţional sau internaţional, unde este angajată populaţia (domenii).

I.3.4. CARACTERISTICILE COMUNITĂŢII

Comunitatea îndeplineşte funcţii pentru membrii săi: producerea, distribuirea, consumul bunurilor şi serviciilor; socializarea noilor membri; menţinerea controlului social; adaptarea la schimbările din mediul înconjurător; susţinerea un forum pentru ajutor mutual.

Comunitatea are instrumente şi metode de evaluare a sănătăţii: biostatistici cu rata natalităţii, morbidităţii, mortalităţii, etc; studii epidemiologice privind principalele cauze ale mortalităţii; studii epidemiologice privind riscurile de îmbolnăvire pe eşantioane de populaţie.

Comunitatea are o structură sănătoasă constituită din: resurse de îngrijire a sănătăţii; planificarea serviciilor de sănătate pe grupuri de populaţie; suport pentru îngrijirile de sănătate; modele de îngrijire a sănătăţii.

O comunitate sănătoasă promovează: obligaţii din partea fiecărui membru faţă de restul comunităţii; grupuri de identităţi şi interese; comunicaţii afective între membrii comunităţii; distincţia pe grupuri comunitare a intereselor şi problemelor; limitarea conflictelor; managementul relaţiilor comunităţii cu întreaga societate; participarea membrilor la activităţile comunitare; mecanisme pentru facilitarea interacţiunilor şi deciziei între membrii comunităţii.

I.4. CONCEPTUL DE SĂNĂTATE

I.4.1. CONSIDERATII GENERALE

Oamenii diferă între ei dar există o serie de norme general acceptate care pot fi luate în considerare la definirea termenului de sănătate. Sănătatea este deci, un termen relativ, utilizat în sens larg pentru a exprima dimensiunile complexe ale experienţelor umane. Realitatea obiectivă ce poate fi reprodusă nu este măsurabilă sau convenabil prezentabilă. Înţelegerea conceptului complex de sănătate este relativă şi poate fi abordată din perspective foarte diferite. De aceea sunt o varietate de definiţii ale sănătăţii care încearcă să sintetizeze diferitele sale înţelesuri.

În Grecia Antică era acceptată definiţia lui Platon “Minte sănătoasă în corp sănătos; şi ambele contribuind la binele sufletului”.

Starea de sănătate a populaţiei este abordată în dinamică urmărindu-se punerea în evidenţă a tendinţelor de evoluţie ale fenomenelor de sănătate prin aplicarea unor indicatori sau indici. Astfel se pot iniţia intervenţii rapide şi ţintite cu eficienţă şi eficacitate mare. Această abordare în dinamică a stării de sănătate se referă, conform O.M.S., la “sănătate şi boală ca un produs cumulativ al sinergiei dintre diferitele condiţii şi boală şi între boli-condiţii şi evenimente apărute în societate”.

Termenii de sănătate şi stare de sănătate sunt definiţi separat.

Starea de sănătate este un concept larg care se referă la prezenţa sau absenţa bolii şi măsurarea calităţii

Pag. 3

vieţii; reprezintă un mijloc de măsurare şi descriere a sănătăţii unui individ, a unui grup din

populaţie sau a unei populaţii după standarde acceptate: măsurarea sănătăţii se face, cel mai frecvent, prin indicatori de sănătate; descrierea sănătăţii se realizează în termeni cantitativi şi calitativi.

Indicatorul de sănătate reprezintă o variabilă care poate fi măsurată direct; furnizează informatii asupra diferitelor aspecte ale nivelului starii de sănătate.

Evaluarea stării de sănătate a unei populaţii se face în vederea: indentificării problemelor şi ierarhizării acestora în funcţie de priorităţi; determinării nevoilor de sănătate; determinării tipului de intervenţii necesare; stabilirii direcţiei intervenţiilor; identificării comportamentului consumatorilor de servicii de sănătate; identificării comportamentului furnizorilor de servicii de sănătate; stabilirii structurii instituţiilor de sănătate; planificării şi alocării resurselor.

Determinantul stării de sănătate reprezintă, după D. Ruwaard, un “factor sau orice condiţie care are efect asupra sănătăţii sau, în termeni cantitativi măsurabili, are un efect asupra stării de sănătate”

Determinanţii se referă la factorii de risc, factorii de protecţie şi factorii indiferenţi.Factorul de risc reprezintă orice condiţie (socială, biologică, economică,

comportamentală, etc) care poate fi descrisă şi dovedită că se asociază sau este cauza apariţia unei stări morbide (boală, deces) cu o frecvenţă mai mare decât cea prognozată.Factorii care influienţează echilibrul sănătate-boală1. Biologici

Ereditatea

Factori predispozanţi

Factori de risc

Abuzurile fizice2. Psihologici

Aspecte intelectuale

Aspecte emoţionale

Personalitate şi temperament

Stresul

Abuzurile emoţionale

3. Socio-culturali

Cultură

Spiritualitate

Religie şi etici

Moravuri

Grupuri

Clase sociale4. Ambientali

Factori fizici şi chimici-aer, apă, sol

Poluare

Accidente

Infecţii şi epidemii

Incendii

5. Politico-economici

Legislaţie

Situaţia economică

Sistemul de sănătate

Sisteme de protecţie socială

Războiul - pericolul nuclear şi al armelor de distrugere în masă

După conceptul lui Lalonde aceşti factori sunt:

Factorii biologici: ereditate, caracteristici demografice ale populaţiei

Pag. 4

Factorii ambientali: factorii mediului fizic şi social: fizici, chimici, socio-culturali şi educaţionali.

Factorii comportamentali: atitudinile şi obiceiurile.

Serviciile de sănătate.

Maturizareşi

îmbătrânireMostenireGenetică

Sistemeinterne

complexe

STAREA DE SÃNÃTATE

BIOLOGIA

UMANĂ

SISTEMULDE

SĂNĂTATEMEDIUL

COMPORTA-MENTUL

Recuperator

Preventiv

Riscuri întimpul liberObiceiuri

alimentareşi consum

Riscuriprofesionale

Fizic

Psihic

Social

Curativ

Figura1- Modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate (după Denver):

Factorul de protecţie este orice factor care conduce la îmbunătăţirea stării de sănătate.Factorul indiferent este factorul care nu poate fi asociat unui efect asupra stării de sănătate, prin mijloacele de identificare disponibile la un moment dat. Este posibil ca, prin studii epidemiologice şi tehnici superioare, un factor considerat indiferent să devină un factor de risc.

Riscul de imbolnăvire1. Populaţia la risc

Riscul de îmbolnăvire este probabilitatea apariţiei unei boli la o populaţie expusă. Această probabilitate este cuantificabilă (se exprimă în cifre) şi exprimă frecvenţa apariţiei unui eveniment (boală, deces) la persoanele expuse factorului de risc comparativ cu persoanele care nu sunt expuse factorului respectiv. Astfel, populaţia la risc "reprezintă totalitatea persoanelor care au o susceptibilitate crescută, comparativ cu restul populaţiei, de a se îmbolnăvi ca urmare a unei expuneri unice, repetate sau prelungite la factorii de risc, susceptibilitate determinată de cauze ereditare, sociale, economice sau cauze necunoscute". (M. Jenicek).

2. Persoanele la risc înaltAcest termen se referă la o persoană, un grup sau la o populaţie care vor face cu o

probabilitate mai mare boala.

Pag. 5

3. Populaţia ţintăAcest termen reprezintă populaţia care vizată pentru aplicarea diferitelor tipuri de

intervenţie deoarece majoritatea persoanelor sunt expuse la factori de risc posibil asociaţi problemelor de sănătate identificate sau boala este mai frecventă.

Grupele de determinanţi (OMS)Conform O.M.S., determinanţii sănătăţii sunt distribuiţi în patru grupe, iar fiecare grup

include determinanţi direcţi şi indirecţi:

determinanţi macroeconomici;

determinanţi ambientali (factorii de mediu);

determinanţi socio-economici;

determinanţi educaţionali.

Determinanţi direcţiExemple de determinanţii direcţi: fumatul, alimentaţia neechilibrată, consumul de alcool, consumul de droguri, accesul la apă potabilă,

sanitaţia necorespunzătoare, condiţiile de locuit inadecvate, violenţa (mai ales violenţa în familie), accesul la îngrijirile de sănătate

Determinaţi indirecţiExemple de determinanţi indirecţi: produsul intern brut (PIB), distribuţia fondurilor între judeţe sau în

interiorul judeţului, sărăcia, modificările climei,

poluarea, factorii socio-demografici, educaţia, situaţiile de criză.

Consecinţele problemelor de sănătate

Starea de sănătate şi dezvoltarea socio-economică sunt în interdependenţă: starea de sănătate este un important determinant al dezvoltării socio-economice; statutul socio-economic (poziţia unei persoane în societate) reprezintă un

important determinant al stării de sănătate.Determinanţii sănătăţii pot fi modificaţi prin educaţie pentru sănătate, promovarea

sănătăţii şi profilaxie (primordială, primară, secundară sau terţiară) cu implicarea populaţiei.Există mai multe modele ale stării de sănătate şi ale relaţiei dintre aceasta, pe de-o

parte, şi determinanţi şi alţi factori asociaţi care au influenţă asupra sănătăţii, pe de altă parte. Aceste modele îşi propun, inclusiv, să integreze identificarea priorităţilor în sănătate cu determinanţii sănătăţii şi cu îngrijirile de sănătate în metode de evaluare a rezultatelor intervenţiilor aplicate.

Pag. 6

Figura 2 - Modelul stării de sănătate, a determinanţilor sănătăţii şi a intervenţiilor după O.M.S. (+ creşterea "poverii bolii", - scăderea "poverii" bolii)1

Figura 3 - Obiectivele strategiei “Sănătate pentru toţi”

I.4.2. DIMENSIUNILE STĂRII DE SĂNĂTATE

Dimensiunea emoţională pune accent pe conştientizarea şi acceptarea trăirilor unei persoane. Sănătatea emoţională include măsura în care se adoptă o atitudine pozitivă şi entuziastă în raport cu propria persoană şi cu viaţa în general.

Dimensiunea fizică stimulează adaptarea cardiovasculară şi rezistenţa încurajând, deasemenea, activitatea fizică regulată. Sunt încurajate activităţile care contribuie la menţinerea sănătăţii incluzând autoîngrijirea şi buna funcţionare a sistemului de sănătate.

Dimensiunea ocupaţională este implicată în pregătirea pentru muncă în care o persoană poate dobândi satisfacţie personală şi bunăstare materială. Dezvoltarea ocupaţională este legată de atitudinea pe care o persoană o are faţă de munca pe care o prestează.

1 World Health Statistics Quartely, vol. 51, nr. 1, 1998

Pag. 7

Dimensiunea intelectuală încurajează activităţile creative care stimulează activitatea mentală. O persoană sănătoasă din punct de vedere intelectual utilizează activităţile intelectuale şi culturale în clasă şi în afara clasei, împreună cu resursele umane disponibile în cadrul comunităţii căreia II aparţine.

Dimensiunea spirituală presupune căutarea sensului şi scopului existenţei umane. Ea include dezvoltarea unei aprecieri profunde a duratei vieţii şi a forţelor naturale care există în univers. Presupune, de asemenea, dezvoltarea unui puternic sistem de valori personale.

Dimensiunea socială încurajează participarea individului la mediul social şi fizic pentru bunăstarea generală a comunităţii din care face parte. Pune accent pe interdependenţa cu ceilalţi şi cu natura. Include, de asemenea, urmărirea realizării armoniei în familie.

I.4.3. SĂNĂTATEA INDIVIDULUI

Biologic: sănătatea se defineşte ca starea unui organism neatins de boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele funcţionează normal, prin această stare de bine biologic înţelegând organism în homeostazie.

Psihic: sănătatea poate fi definită ca “armonia dintre comportamentul cotidian şi valorile fundamentale ale vieţii asimilate de către individ”. Acesta presupune o stare a organismului optimă pentru: a desfăşura activităţile zilnice, a înţelege emoţiile şi de a şti să facă faţă problemelor, a se adapta la schimbare şi stres, a iubi şi de a fi preocupat de soarta celorlalţi, a avea un grad rezonabil de autonomie personală. “În ultimă instanţă, ea presupune o viaţă cu sens care merită să fie trăită” (Lupu şi Zanc, 1999)

Social: sănătatea este considerată ca acea stare a organismului în care capacităţile individuale sunt optime, în măsură de a permite îndeplinirea rolurilor sociale (de prieten, de vecin, cetăţean, sot, soţie, părinte, etc.) şi sarcinile pentru care a fost socializat în mod confortabil şi cu plăcere fără a face rău altora.

OMS, (1948) defineşte sănătatea ca “Starea de completă bunăstare fizică, psihică şi socială, care nu se reduce la absenţa bolii sau infirmităţii. Deţinerea celei mai bune stări de sănătate de care este capabilă fiinţa umană este unul din drepturile fundamentale ale omului”.

I.4.4. SĂNĂTATEA FAMILIEI

Utilizarea conceptului de sănătate a familiei porneşte de la faptul că o persoană în dezvoltarea să somatică, psihică şi socială este puternic influenţată de mediul familial. Conform definiţiei O.M.S.: “Sănătatea familiei înseamnă mai mult decât suma sănătăţii individuale a persoanelor componente ale familiei; sănătatea familiei exprimă interrelaţiile ce se stabilesc în cadrul acestui grup social.” O.M.S. recomandă patru grupe de indicatori pentru măsurarea sănătăţii familiei: demografici, medicali, sociologici şi economici.

INDICATORI DEMOGRAFICI Structura familiei

În funcţie de caracteristicile personale ale membrilor familiei, indicatorii cei mai importanţi sunt: numărul de persoane care compun familia, vârsta, nivelul de instruire, ocupaţia.

Tipul de familieTipul clasic de familie este familia lărgită.Tipul modern - familia nucleară.

Ciclul de viaţă al familieiAcest concept a apărut în anii 1930 -1940. Ideea de la care s-a pornit a fost aceea că familia, din momentul formării ei (căsătoria) până la dispariţia ei (deces, divorţ), trece printr-o serie de stări ce determină modificarea funcţiilor sale atât în sens favorabil cât şi defavorabil. Factorii care influenţează ciclul de viaţă sunt: factorii demografici (natalitate, mortalitate, nupţialitate, divorţialitate), factorii socio-economici (nivelul de dezvoltare socio-economică a ţării, venitul mediu/membru de familie, nivelul de urbanizare şi industrializare), factorii culturali (nivelul de instruire, nivelul cultural al populaţiei respective).

INDICATORI MEDICALI Din această grupă fac parte: prevalenţa factorilor de risc în familie, prevalenţa bolilor în familie, agregarea bolilor în familie, identificarea familiilor cu risc crescut de îmbolnăvire. Cunoaşterea prevalenţei factorilor de risc şi a îmbolnăvirilor în familie permite planificarea şi

Pag. 8

organizarea serviciilor de sănătate precum şi orientarea lor în funcţie de problemele specifice ale familiei şi comunităţii.

INDICATORI SOCIOLOGICI Reprezintă abordarea sociologică a sănătăţii familiei. S-a stabilit un APGAR al familiei, numărul maxim de fiind de 10 puncte. (Enăchescu şi Marcu, 1995)Clasamentul ar fi:

Familie sănătoasă 8 -10 puncte; Familie cu probleme 6 -7 puncte; Familie cu risc crescut < 6 puncte;

INDICATORI ECONOMICI Abordarea economică a sănătăţii prezintă interes pentru serviciile de sănătate în măsura în care factorii economici pot să o influenţeze. Două aspecte economice au făcut obiectul a numeroase studii: costul bolii pentru familie şi impactul bolii asupra familiei.

Figura 4 - Principalii factori care influienţează sănătatea familiei

I.4.5. SĂNĂTATEA COMUNITARĂ

Definiţie: “Sănătatea comunitară este o sinteză a sănătăţilor individuale apreciată într-o viziune sistemică, globală (ecosistemică), ea reprezintă ansamblul cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor populaţiei orientat spre menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii”

Obiectul sănătăţii comunitare: Grupurile umane şi mediul bio-psiho-socio-cultural în care acestea trăiesc.

Factorii care influenţează starea de sănătate a comunităţiiDupă conceptul lui Lalonde aceşti factori sunt: factorii biologici (ereditate, caracteristici

Pag. 9

demografice ale populaţiei), factorii ambientali (factorii mediului fizic şi social, respectiv fizici, chimici, socio-culturali şi educaţionali), factorii comportamentali (atitudinile şi obiceiurile) şi serviciile de sănătate.

I.4.5.1. COMUNITATEA CA UNITATE DE ÎNGRIJIT

Comunitatea este considerată ţinta serviciilor de îngrijiri de sănătate comunitare. Comunitatea funcţionează ca un sistem. Îngrijirile sănătăţii comunitare se centrează pe schimbările în sănătatea întregii

comunităţi. Tipul profesioniştilor de sănătate din comunitate variază între ţări şi comunităţi în

funcţie de sistemul de sănătate, necesităţi şi resursele disponibile. Membrii echipei de sănătate din comunitate asigură de obicei primul contact între

individ şi sistemul de sănătate, adică asigură punctul de intrare în sistem. Specificul serviciilor de îngrijiri de sănătate comunitare constă în: munca cu familia

individual şi colectiv, observarea tendinţei de sănătate a familiei, recunoaşterea valabilităţii variaţiei structurii familiei, (dovedind înţelegere şi pentru familiile netradiţionale), evidenţierea puterii familiei, adaptarea intervenţiilor la stadiul de dezvoltare al familiei.

Pag. 10

I.5. CONCEPTUL DE BOALĂ

I.5.1. DEFINIŢII

Diferite societăţi au standarde proprii, sănătatea şi boala fiind însoţite de credinţe, atitudini şi practici specifice. “Fiecare civilizaţie a avut boli specifice, iar adaptarea la aceste boli a variat în funcţie de climatul social particular al diverselor culturi şi climatul din cadrul diferitelor grupuri sociale prezente în culturile respective” (Patrick, 1985).

Profesioniştii de sănătate sunt cei care definesc boala pe baza unor standarde riguroase, ştiinţifice. Ei sunt cei care “legitimează” actele persoanei bolnave, definesc boala şi o “creează” ca “rol” social. (Lupu şi Zanc, 1999). Starea fiecărui individ poate fi satisfăcătoare sau nu, capacităţile funcţionale fiind apreciate în legătură cu anumite standarde normative. Putem, deci, defini boala ca fiind neputinţa individului de a corespunde standardelor normative, neputinţă provenită din deficienţe ale capacităţii sale fizice, psihice sau sociale care îl pun în imposibilitatea de a -şi îndeplini rolurile şi obligaţiile fundamentale.Parson (sociolog) a definit sănătatea şi boala în legătură directă cu problema devianţei, a conformităţii şi controlului social. El consideră boala ca o formă de comportament deviată de la normal, iar sănătatea ca pe un tip de comportament normal, conformist. Societatea instituţionalizează devianţa pe care o reprezintă boala şi se sprijină pe profesioniştii de sănătate pentru a trata persoanele “deviate”. Practica de îngrijire a sănătăţii implică un ansamblu de roluri instituţionalizate prin care societatea controlează echilibrul sănătate-boală.Biologic: boala este o stare a organismului sau a unei părţi din organism, în care funcţiile sunt afectate sau deranjate datorită factorilor din mediul intern sau extern.Roy Fitzpatrick, 1986) defineşte boala ca “o stare finală, rezultat al unei combinaţii a factorilor ambientali şi comportamentali aflaţi în interacţiune cu predispoziţiile genetice, care plasează statistic individul într-o situaţie de risc mărit, ca urmare a unei alimentaţii neraţionale şi dezechilibrate, expunerii cronice la agenţii patogeni ai locului de muncă, stresului vieţii sau altor factori”.

I.5.2. DIMENSIUNILE PARTICULARE ALE BOLII

Literatura anglo-saxonă utilizează trei termeni pentru a defini cele trei dimensiuni ale bolii: Illness - se referă la realitatea subiectivă a bolii (experienţa psihică, percepţia

subiectivă a bolnavului). Disease - se referă la realitatea biofizică a bolii (anomalie funcţională a structurii sau

fiziologiei organismului). Sickness - se referă la realitatea socio-culturală a bolii (modificarea rolului social al

bolnavului).Hasler (1990) elaborează două modele ale bolii: modelul medical şi modelul psihosocial.

Modelul medical Modelul psihosocial1. Boala afectează doar persoana 1. Boala individului afectează relaţiile

interumane. (viaţa de familie, relaţiile la locul de muncă, etc.).

2. Se caracterizează prin procese patologice clar definite (prin anamneză, examen clinic şi paraclinic, etc.).

2. Se caracterizează prin tulburarea vieţii normale a grupului (delicvenţă, violenţă, abuz, etc).

3. Diagnostic precis delimitat 3. Factori multipli implicaţi în patologie.4. Etiologie predominant unifactorială. 4. Etiologie plurifactorială.5. Tratament unic (de obicei medicamentos). 5. Terapii multiple (bioterapii, fizioterapii,

psihoterapii, etc.).

I.6. CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a promovat conceptul de îngrijiri primare de sănătate în anul 1978. Conform acestui concept, îngrijirile primare de sănătate sunt acele îngrijiri prin care se poate atinge cel mai ridicat standard de sănătate cu cel mai scăzut preţ de cost şi pentru cel mai mare număr de oameni. Elementele cheie sugerate de către acest concept sunt:

promovarea unei nutriţii sănătoase şi asigurarea consumului de apă potabilă;

Pag. 11

măsuri pentru o igienă de bază; îngrijirea mamei şi copilului, inclusiv planificare familială; imunizarea împotriva majorităţii bolilor infecto-contagioase; prevenirea şi controlul îmbolnăvirilor endemice locale; educaţie privind recunoaşterea problemelor de sănătate şi cunoaşterea metodelor de

a le preveni şi controla. tratament adecvat pentru îmbolnăvirile comune şi vătămări.

I.6.1. DEFINIŢIE

Îngrijirile primare de sănătate reprezintă îngrijirile esenţiale de sănătate accesibile tuturor persoanelor şi familiilor dintr-o comunitate prin mijloace ce le sunt acceptabile, cu participarea lor plenară şi la un preţ de cost abordabil comunităţii şi ţării. Îngrijirile primare de sănătate fac parte din sistemul de îngrijiri a sănătăţii şi reprezintă primul nivel de contact pentru individ, familie şi comunitate cu sistemul naţional de sănătate prin care sănătatea este mai aproape de locul unde oamenii trăiesc şi muncesc.

I.6.2. NIVELE DE INTERVENŢII

Îngrijirile primare de sănătate acoperă 4 nivele de intervenţii: Îngrijiri de prevenire primară: menţinerea şi promovarea sănătăţii, prevenirea

îmbolnăvirilor. Îngrijiri de prevenire secundară: intervenţii curative pentru tratamentul bolilor şi

prevenirea agravării, intervenţii pentru prevenirea apariţiei complicaţiilor la bolile deja existente.

Îngrijiri de prevenire terţiară: intervenţii pentru susţinerea persoanei bolnave pentru a se adapta la dificultăţile generate de handicap sau infirmitate, intervenţii ce urmăresc recuperarea.

Îngrijiri paliative: realizează "umanizarea morţii" şi comportă 3 elemente ce se implică strâns şi anume controlul dureri, controlul simptomelor, acompaniamentul relaţional. (Bogdan şi Stoianovici, 1997)

Discutând despre îngrijirile primare de sănătate, Powell (1986) spunea că, în ciuda unui anumit succes, ele întâmpină formidabile obstacole sub forma controverselor politico-medicale atunci când se încearcă redistribuirea puterii de la centru către rural. Aceeaşi Powell menţiona că, în ciuda acestor obstacole, 80% din problemele de sănătate pot fi rezolvate la nivelul primar (în afara spitalului).

I.6.3. PRINCIPALELE CARACTERISTICI

Îngrijirile primare de sănătate (I.P.S.) fac parte din sistemul de îngrijiri a sănătăţii, reprezintă primul nivel de contact al individului, familiei şi comunităţii cu sistemul naţional de sănătate care este mai aproape de locul unde oamenii trăiesc şi muncesc.

Fiecare membru al comunităţii: trebuie să aibă acces la îngrijiri, să fie implicat în aceste îngrijiri.

I.P.S. reprezintă: funcţia principală a sistemului de sănătate, principalul centru de atenţie al sistemului de sănătate al unei ţări, principalul mijloc de acordare a asistenţei medicale primare şi a îngrijirilor de sănătate comunitare, cel mai vizibil nivel de îngrijiri pentru sănătate.

I.PS. sunt parte integrantă a dezvoltării sociale şi economice a unei ţări. Forma pe care o îmbracă I.P.S. va varia de la ţară la ţară în funcţie de modelul:

politic, economic, social, cultural, epidemiologic. Pentru a avea succes I.P.S. reclamă din partea indivizilor şi comunităţilor: încrederea

în forţele proprii, maximă implicare, coeziune în planificare, utilizarea de resurse locale şi naţionale în funcţionare.

În cazul implicării comunităţii: indivizii şi familiile îşi asumă responsabilitatea pentru sănătatea şi bunăstarea personală şi a comunităţii, o parte din această responsabilitate o constituie autoîngrijirea ceea ce presupune activităţi de sănătate, procese decizionale în mare măsură neorganizate îndeplinite de persoane individuale, familii, prieteni şi colegi de muncă.

I.P.S. reprezintă un sistem existent şi în ţara noastră organizat în scopul: planificării îngrijirilor, acordării acestora unei populaţii de pe un teritoriu dat, sistem care este supus, în prezent, reconstrucţiei.

Pag. 12

Grupurile de populaţie care au nevoie de I.P.S. sunt: mamele şi copiii, adulţii, vârstnicii, persoanele cu handicap, persoanele cu îmbolnăviri acute sau cu traumatisme, persoanele cu îmbolnăviri de lungă durată (cronicii), muribunzii.

I.6.4. ACCESIBILITATEA ÎNGRIJIRILOR PRIMARE DE SĂNĂTATE

În comunitate, îngrijirile de sănătate presupun o accesibilitate necesară: Activitate geografică: distanţe de parcurs, mijloace necesare de deplasare,

mijloace de transport în comun; Activitatea fenomenului: să fie abordabile tuturor categoriilor de populaţie; Activitate socială: indiferent de mediu, resurse, statut social; Activitate culturală Activitate funcţională: îngrijirile să fie acordate în momente convenabile celor ce

au nevoie de ele.Criteriile de accesibilitate variază de la un grup la altul, în funcţie de vârstă, sex, condiţie socială, condiţie culturală.

I.7. CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE

I.7.1. DEFINIRE

KINLEIN, nurse care a practicat independent, caracterizează asistentul medical comunitar profesionistă ca pe o extensie a clientului şi ca pe o bună cunoscătoare a îngrijirilor ce trebuie oferite acestuia. Ea defineşte îngrijirile de sănătate comunitare ca “asistarea persoanei în practicile de autoîngrijire în vederea menţinerii propriei sale stări de sănătate”. Kinlein înclină spre modelul medical considerând asistentul medical o extensie a medicului ea fiind primul contact direct cu clientul atunci când acesta are nevoie de îngrijire. Prin stabilirea relaţiei cu clientul, asistentul medical îl ajută pe acesta să recunoască şi să-şi exprime nevoile de sănătate colaborând cu acesta la alegerea căii cele mai adecvate pentru de a le satisface.

DOROTHEA OREM consideră că îngrijirile de sănătate comunitare sunt “contribuţia pentru nevoile omului de autoîngrijire şi asigurarea continuităţii acesteia pentru a susţine viaţa şi sănătatea, a descoperi afecţiuni sau vătămări şi a face faţă efectelor acestora”. Conform acesteia, interesul special al asistentului medical comunitare este acela de a asigura o îngrijire terapeutică continuă, fiind considerată o intermediară între medic şi client.

CARNEVALI ŞI PATRICK au statuat: “Preocuparea primordială a îngrijirilor de sănătate comunitare trebuie să fie aceea de a ajuta individul şi familia acestuia să-şi îndeplinească activităţile şi cerinţele vieţii de zi cu zi şi să conştientizeze măsura în care acestea afectează sau sunt afectate de sănătate sau de boală şi, în acelaşi timp, să ia în considerare comportamentul individual”. Aceasta sugerează faptul că asistentul medical comunitar are rolul de a cântări modul în care individul este capabil să suporte şi să se adapteze la viaţa de zi cu zi. Individul este văzut ca o balanţă care pe un taler are activităţile şi cerinţele vieţii zilnice iar pe celălalt taler resursele de adaptare şi sistemul său de suport. Această balanţă se înclină într-o parte sau alta în măsura în care ele sunt afectate de sănătate, de boală sau de experienţe asociate. Activităţile zilnice sunt considerate acele evenimente obişnuite şi

comportamentele pe care acestea le implică din partea individului în cursul celor 24 de ore.

Cerinţele zilnice au aspecte personale, diferite de la individ la individ şi determină priorităţile, alegerile, rutinele şi paşii.

Resursele de adaptare reprezintă capacităţile personale: tărie, duritate, conştiinţă, dorinţă, capacitate senzorială, curaj, creativitate, abilitatea de rezolvare a problemelor şi modelele de adaptare anterioare.

Sistemul de suport este reprezentat de mediul extern şi forţele personale care imprimă individului stilul de viaţă. Din acest sistem de suport fac parte familia, anturajul, condiţiile de locuit, situaţia materială şi toate celelalte influienţe externe cum ar fi vecinii, mass-media, transporturile, mediul ecologic şi legislaţia.

Stilul de viaţă reprezintă totalitatea metodelor de a trăi ale unui individ adesea evidenţiate prin preferinţe şi mod de acţiune ce se sprijină pe resursele de adaptare şi pe sistemul de suport. El înglobează astfel, o serie de caracteristici particulare fiecărui individ: preferinţa pentru independenţă opusă dependenţei, niveluri de stres înalte opuse celor joase, spontaneitate şi schimbare opuse structurării şi regularităţii,

Pag. 13

extravertire opusă introvertirii, avansare rapidă opusă celei lente şi activitate psihică complexă opusă celei reduse. Aceste preferinţe sunt transpuse în reacţiile particulare atât faţă de rutine cât şi faţă de evenimentele neobişnuite.

În general, majoritatea persoanelor sunt într-un echilibru instabil, balanţa putând fi oricând înclinată, într-un anumit grad, sub acţiunea multiplelor variabile cum ar fi: o locuinţă nesănătoasă, stresul zilnic, starea de confort sau de inconfort fizic, psihic, social pe care o resimte persoana respectivă, etc. Pentru asistentul medical comunitar aceste reacţii particulare ale indivizilor constituie o bază pentru aprecierea stării de sănătate a acestora. Aprecierea datelor obiective sau subiective şi identificarea problemelor clientului se face pornind de la echilibrul care există între activităţile şi cerinţele zilnice, pe de o parte, şi posibilităţile reale ale resurselor personale şi ale sistemului de sprijin de a le face faţă, pe de altă parte.

I.7.2. CADRUL PENTRU ÎNGRIJIRILE DE SĂNĂTATE COMUNITARE

Caracteristicile practicii Concentrarea practicii se face mai degrabă pe profilaxie decât pe îngrijirea curativă. Intensificarea practicii pe promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii

individului, familiei şi comunităţii. Ideile cheie

Asigurarea şi susţinerea serviciilor în folosul familiei şi comunităţii. Deservirea tuturor clienţilor indiferent de vârstă. Centrarea atenţiei pe întreaga populaţie. Colaborarea cu alte discipline. Încurajarea colaborării clientului la activităţile de promovare a sănătăţii. Îngrijirea clienţilor în toate fazele de boală cât şi după realizarea stării de sănătate. Înţelegerea celor trei niveluri de prevenire: primar, secundar şi terţiar şi acordarea

îngrijirilor corespunzătoare fiecărui nivel. Elementele practicii

Promovarea unui stil de viaţă sănătos. Susţinerea educaţiei pentru sănătate. Înţelegere şi pricepere în practica îngrijirilor de sănătate. Îndrumarea eforturilor sistemului de îngrijire a sănătăţii către sprijinirea

clientului în toate problemele de sănătate. Tratarea tulburărilor şi afecţiunilor prin intervenţii directe şi indirecte de îngrijire.

Susţinerea serviciilor directe de îngrijire pentru clienţii bolnavi incluzând îngrijirea la domiciliu, diagnosticarea tulburărilor şi educaţie privind starea de sănătate şi starea de boală. Aceste servicii directe presupun implicarea într-o relaţie personală cu clientul.

Susţinerea serviciilor indirecte cum ar fi asistenţă specializată acordată clienţilor cu probleme de sănătate, înfiinţarea de noi servicii de îngrijire a sănătăţii comunitare, participarea la planificarea şi dezvoltarea resurselor comunitare, consultarea cu toţi membrii echipei, dezvoltarea de programe care să corecteze condiţiile comunitare necorespunzătoare, ş.a.

Promovarea recuperării. Reducerea incapacităţii clientului şi redarea funcţiei afectate. Organizarea pe grupuri în funcţie de handicap. Recunoaşterea nevoii de recuperare a clienţilor cu handicap şi a persoanelor în

vârstă. Sprijinirea serviciilor comunitare.

Identificarea problemelor de sănătate din comunitate. Stabilirea diagnosticului. Planificarea serviciilor.

Susţinerea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii. Sprijinirea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii prin dezvoltarea rolului

asistentului medical practiciene. Aprecierea nevoilor şi evaluarea serviciilor.

Recunoaşterea importanţei evaluării în analizarea şi îmbunătăţirea îngrijirii sănătăţii comunitare.

Recunoaşterea priorităţilor în asigurarea serviciilor pentru sănătate. Necesitatea ca evaluarea să se facă pe un singur caz sau pe un singur nivel din

Pag. 14

program.

I.7.3. DEFINIREA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE COMUNITARE DUPĂ AMERICAN

NURSES ASSOCIATION (A.N.A.).

Acţiuni de bază Sintetizarea practicilor de îngrijiri de sănătate şi sănătate publică. Implicarea în promovarea şi păstrarea sănătăţii populaţiei. Sprijinirea îngrijirii generale globale. Promovarea îngrijirii continue şi nu episodice.

Scopuri: promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate, menţinerea sănătăţii, coordonarea îngrijirii sănătăţii clientului, familiei şi comunităţii.

Beneficiari: indivizii, familiile, grupurile.

I.7.4. DEFINIREA ÎNGRIJIRII SĂNĂTĂŢII COMUNITARE DUPĂ ASOCIAŢIA

AMERICANĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Acţiuni de bază Sintetizarea cunoştinţelor privind sănătatea publică şi teoriile îngrijirilor de sănătate

comunitare. Grija permanentă pentru îmbunătăţirea sănătăţii întregii comunităţi. Atragerea şi implicarea echipelor şi programelor multidisciplinare.

Scopuri: profilaxia, promovarea sănătăţii, identificarea subgrupurilor din populaţie cu risc crescut, planificarea programelor privind îmbunătăţirea sănătăţii, implicarea clientului în autoîngrijire.

Beneficiari: indivizii, familiile, grupurile.

I.8. MODELE CONCEPTUALE

“Un model conceptual pentru o profesie reprezintă o imagine mentală a profesiei, o concepţie a ceea ce ar putea sau ar trebui să fie”. Un model conceptual are trei componente esenţiale: postulatele, valorile şi elementele. Un model conceptual încearcă să descrie, să explice şi, uneori, să prevadă relaţiile

dintre fenomene. Modelele sunt compuse din noţiuni abstracte şi generale şi din teoreme. Modelele reprezintă modul de organizare a cadrelor în cadrul etapelor procesului de

îngrijiri de sănătate: aprecierea, planificarea, implementarea şi evaluarea. Modelele conceptuale stabilesc comunicarea între rase şi încurajează apropierea

dintre învăţare, practicare şi cercetare. Florence Nightingale a dezvoltat primul model conceptual de îngrijiri de sănătate.

I.8.1. MODELUL HENDERSON

Acest model conceptual are la bază postulatele conform cărora orice fiinţă umană tinde spre independenţă şi individul formează un tot indivizibil care are nevoi fiziologice şi aspiraţii numite nevoi fundamentale. Acestea sunt structurate pe cele cinci dimensiuni ale fiinţei umane şi anume: biologică, psihologică, sociologică, culturală şi spirituală. Virginia Henderson consideră 14 nevoi fundamentale care sunt satisfăcute de fiinţa umană în mod independent, fără ajutor din partea altei persoane. Scopul ideal în exercitarea profesiei de asistent medical este acela de a asigura independenţa persoanei în satisfacerea acestor 14 nevoi fundamentale. Acest are aplicabilitate practică în îngrijirile de sănătate de spital care se adresează unui sigur individ ce este instituţionalizat iar scopul acestor îngrijiri este satisfacerea nevoilor fundamentale. Dar îngrijirile comunitare sunt mult mai complexe şi s-a încercat să se imagineze un model cât mai apropiat de specificul acestor îngrijiri.

I.8.2. MODELUL DE ADAPTARE ROY

INTRODUCERE Dezvoltat în anul 1970 de către un alt teoretician Callista Roy. Este caracterizat ca o teorie a sistemelor cu analiza profundă a interacţiunilor.NOŢIUNI DE BAZĂ Oamenii sunt consideraţi sisteme adaptabile. Stimulii produc schimbări în sistem. Schimbările sistemului pot fi adaptate sau neadaptate. Sistemul se bazează pe date ştiinţifice şi poate fi perfectat.

Pag. 15

Patru factori pot fi implementaţi în sistem, modificându-l: factorii fiziologici, opţiunea proprie, rolul şi interdependenţa.

IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Folosirea acestui model ca un cadru pentru evaluarea ciclului familiei în cadrul

comunităţii. Ajută familia să obţină stadiul optim al adaptării prin manipularea stimulilor. Încearcă să susţină modurile de adaptare ale familiei. Sprijină familiile neadaptate social în procesul de adaptare. Dezvoltă un plan cuprinzător al îngrijirilor prin evaluarea celor patru moduri de

adaptare. Este folosit ca bază pentru educarea clientului şi promovarea planului de îngrijire.

I.8.3. MODELUL ROGERS

INTRODUCERE Dezvoltat în 1970 de către Martha Rogers. Bazat pe teoria generală a sistemelor. Include dezvoltarea elementelor şablon.NOŢIUNI DE BAZĂ Indivizii şi mediul lor constituie sfera de acţiune a sistemului. Indivizii sunt sisteme deschise interacţionând în mod continuu cu mediul. Sistemele se impun prin reguli de organizare şi modele. Sistemele au patru dimensiuni.IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Utilizarea acestui model se face în scopul de a promova şi menţine sănătatea, de a

preveni îmbolnăvirile şi de a diagnostica şi interveni în caz de îmbolnăvire. Susţine acordarea de servicii de îngrijire clientului indiferent de timp şi spaţiu. Ajută clientul să revină la potenţialul optim de sănătate. Promovează o interacţiune armonioasă între client şi mediu. Direcţionează şi redirecţionează sistemul client, şabloanele mediului şi organizarea.

I.8.4. MODELUL SISTEMELOR COMPORTAMENTALE JOHNSON

INTRODUCERE Dezvoltat în anul 1968 de către asistentul medical teoretician Dorothy Johnson. Bazat pe teoria sistemelor. Include şi modelul subsistemelor comportamentale.NOŢIUNI DE BAZĂ Sistemul comportamental are şapte subsisteme: afilierea, realizarea, agresivitatea,

dependenţa, ingestia, eliminarea şi comportamentul sexual. Subsistemele au patru elemente :scopul, predispoziţia de a acţiona, alternativele

acţiunii şi acţiunea în sine. Întregul sistem comportamental, cu subsistemele, sale are funcţia de protecţie,

îngrijire şi stimulare.IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Promovează o stare de sănătate eficientă şi efectivă în sistemele umane. Analizează cele patru subsisteme comportamentale ale clientului ca fiind funcţionale

sau nefuncţionale. Foloseşte patru moduri de intervenţie: alegerea comportamentului adecvat, susţine

protecţia împotriva factorilor de stres, suprimă reacţiile ineficace şi susţine îngrijirea şi stimularea.

Ajută clientul să-şi schimbe reacţiile ineficiente cu cele eficiente în mediul său.

I.8.5. MODELUL AUTOÎNGRIJIRII OREM

INTRODUCERE Dezvoltat în anul 1959 de către asistentul medical teoretician Dorothea Orem. Caracterizat ca un model de sisteme şi un model interacţional. Ideea centrală a modelului constă în aceea că asistentul medical poate utiliza

autoîngrijirea.NOŢIUNI DE BAZĂ Autoîngrijirea reprezintă activităţile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească

pentru a-şi menţine viaţa, sănătatea şi starea de bine.

Pag. 16

Elementele necesare autoîngrijirii sunt grupate în: universal valabile şi specifice sănătăţii.

Modelul autoîngrijirii este aplicabil unei persoane care este capabilă să se autoîngrijească.

Modelul autoîngrijirii se aplică şi în cazul unei persoane care este capabilă să acorde îngrijire unei alte persoane incapabile de autoîngrijire.

Rolul modelului autoîngrijirii este acela de a menţine sănătatea individului. Deficitul de autoîngrijire survine în momentul în care procesul de autoîngrijire este

inferior necesităţilor.IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Implementarea serviciilor de îngrijiri de sănătate este cu compensare integrală,

parţială sau numai cu suport educativ. Se folosesc alte metode de îngrijire până când procesul de autoîngrijire poate fi

reluat. Învaţă clientul să deprindă metodele autoîngrijirii pentru a le putea promova acasă şi

în comunitate. Analizează motivele devierii de la starea de sănătate şi stabileşte nevoile comunităţii. Foloseşte această analiză la planificarea serviciilor de îngrijire a sănătăţii comunitare

şi la programe. Convinge clientul să-şi asume responsabilitatea pentru asigurarea nevoilor personale

de sănătate. Învaţă familia să-şi acorde autoîngrijire pe termen lung.

I.8.6. MODELUL SISTEMELOR NEUMAN

INTRODUCERE Dezvoltat în anul 1972 de către nurse teoretician Betty Neuman. Caracterizat ca un model al sistemelor cu două componente: stresul şi reacţia la

stres. Bazat pe teoriile câmpului psihologic.NOŢIUNI DE BAZĂ Individul este reprezentat schematic sub forma a trei cercuri concentrice asupra

cărora au impact factorii de stres. Miezul cercurilor concentrice este alcătuit din elementele indispensabile vieţii. Cercul exterior reprezintă linia flexibilă a apărării împotriva factorilor de stres. Cercul mijlociu reprezintă linia normală a apărării. Al treilea cerc, protejând miezul, reprezintă limita de rezistenţă. Factorii de stres sunt: intrapersonali, interpersonali şi extrapersonali.IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Promovează starea de echilibru dintre client şi sistemul din care acesta face parte. Apreciază reacţiile clientului şi ale asistentului medical la factorii de stres. Organizează culegerea de date: relaţiile psiho-sociale, fizice, caracteristicile

dezvoltării şi influienţele spirituale. Reaminteşte faptul că scopul fundamental al îngrijirilor de sănătate este acela de a

proteja miezul structurii. Intervine în prevenirea impactului factorilor de stres (în prima fază a prevenirii

îmbolnăvirii), amortizează impactul factorilor de stres (în faza a doua) şi ajută clientul să revină la starea de sănătate optimă (în cea de-a treia fază).

I.8.7. VIII. MODELUL ROPER, LOGAN ŞI TIERNEY

Nancy Roper, Winifred. W. Logan şi Alison J. Tierney au realizat în anul 1980 un model de îngrijiri de sănătate bazat modelul de viaţă. Componentele funcţionale ale îngrijirilor de sănătate sunt analizate şi sunt utilizate ca îndreptar pentru aprecierea aptitudinilor funcţionale ale pacientului în îndeplinirea fiecărei activităţi ce are ca scop propria să existenţă.Acest model are 5 concepte şi anume: Activităţile vieţii (ALs): menţinerea unui mediu sanogen, comunicarea, respiraţia,

alimentarea şi hidratarea, eliminarea, igiena personală şi îmbrăcarea, controlul temperaturii corpului, mobilizarea, activitatea şi relaxarea, exprimarea sexualităţii, somnul, decesul

Etapele vieţii Dependenţă/Independenţă continuă

Pag. 17

Factori care influenţează Als: biologici, psihologici, socio-culturali, de mediu, politico-economici

Aspectele particulare ale vieţii fiecărui individ

I.9. TEORII

I.9.1. DEFINIŢII

Teoria reprezintă un set de noţiuni corelate ce susţin o vedere sistematică, explicativă şi precisă a fenomenului.

Teoria reprezintă o cercetare de bază care are în vedere interpretarea fenomenului într-o manieră exactă, raţională şi consecventă.

I.9.2. NOŢIUNI DE BAZĂ

Teoriile sunt noţiuni logice şi teoreme. Teoriile separate despre acelaşi fenomen pot corela aceleaşi noţiuni sau îl pot descrie

şi explica în mod diferit. O teorie poate descrie un fenomen particular, explica relaţiile dintre fenomene,

prevedea efectele unui anumit fenomen sau poate fi folosită pentru a produce un fenomen dorit.

Cercetarea poate valida teoriile dezvoltate despre îngrijiri de sănătate şi cunoştinţele privitoare la sănătatea comunitară.

Teoriile diferă în funcţie de modelele conceptuale; ambele pot descrie, explica şi prevedea un fenomen dar, teoriile furnizează datele necesare reproducerii fenomenului, în timp ce modelele conceptuale nu o fac.

Pag. 18

I.9.3. TEORIA MASLOW

Prin anii ’50 apare în USA o nouă orientare a psihologiei numită “psihologia umanistă”. Unul din iniţiatorii acesteia psihologul şi umanistul Abraham Maslow a numit-o “a treia forţă a psihologiei” adică “Ceea ce un om poate trebuie să fie”. El a dezvoltat o teorie conform căreia există 5 categorii de nevoi umane ce sunt ierarhizate în ordinea priorităţilor. Aceste nevoi umane au fost dispuse sub forma unei piramide ce are la bază nevoile fiziologice şi de securitate. Pentru ca o persoană să tindă spre satisfacerea unei nevoi de ordin superior

trebuie ca nevoia de pe treapta imediat inferioară să fie satisfăcută. Deci, dezvoltarea personalităţii umane se va realiza pe măsură ce omul îşi va satisface anumite trebuinţe de la cele simple (de deficit) până la cele complexe numite metanevoi (autodepăşire, autorealizare).

EU SUNT TREBUINŢE FIZIOLOGICE: Maslow a situat la baza piramidei trebuinţele fiziologice, respectiv acele trebuinţe care permit buna funcţionare a organismului: hrană, apă, aer, mişcare, eliminare, căldură, îmbrăcăminte,igiena corporală, sex, odihnă, somn şi absenţa durerii. Satisfacerea acestor trebuinţe determină asigurarea echilibrului fiziologic.

EU VOI FI TREBUINŢE DE SECURITATE SAU DE SIGURANŢĂ: Trebuinţele de pe această treaptă se referă la nevoia de asigurare a securităţii sau siguranţei (siguranţa locului de muncă, securitatea vieţii în timpul executării unor obligaţii care implică un risc, siguranţa asigurării condiţiilor de trai şi de îngrijire în caz de îmbolnăvire, accidente, etc). Satisfacerea acestor trebuinţe determină echilibrul emoţional.

EU APARŢIN TREBUINŢE SOCIALE sau DE APARTENENŢĂ: Aceste trebuinţe se manifestă sub forma dorinţei de a face parte dintr-o familie, grup social şi de prieteni cu care să fie împărtăşite dorinţele, ideile dar mai ales de a fi apreciat de către aceştia. Ele se referă deci la nevoia dragoste, de comunicare, de prietenie.

EU VOI FI APRECIAT TREBUINŢE DE STATUT SOCIAL sau DE CONSIDERAŢIE: Făcând parte dintr-un grup social omul simte nevoia de consideraţie bazată pe propriul respect şi pe respectul celorlalţi. Propriul respect este determinat de dorinţa de a face un lucru util. Nevoia de încredere în sine este la fel de importantă ca şi nevoia de libertate, independenţă, speranţă. Respectul celuilalt se referă la raportarea “caldă” a Eu-lui nostru faţă de celălalt care “este un om la fel ca mine înzestrat cu trăiri psihice, idealuri, etc şi este unic şi divers”. Acest grup de trebuinţe dacă nu sunt realizate pot induce complexul de inferioritate, refuzul de comunicare, diverse frustrări, lipsa oricăror plăceri, lipsa oricărei speranţe, ş.a.

EU MĂ VOI AUTODEPĂŞI TREBUINŢE DE AUTOREALIZARE: Căile şi modalităţile de autorealizare, de autodepăşire diferă de la o persoană la alta. Calităţile unei persoane care tinde spre autodepăşire sunt determinate de o mai bună percepere a realităţii, mai multă naturaleţe, detaşarea şi centrarea pe probleme, capacitatea de a iniţia şi întreţine relaţii interumane mai profunde, capacitatea de a face o distincţie cât mai fină, între bine şi rău, înzestrarea cu simţul umorului, ş.a.

EU MĂ AUTODEPĂŞESC RAPOTÂNDU-MĂ LA ABSOLUT. O comparaţie plastică se poate face cu ascensiunea pe munte: “Dacă din cauza norilor sau a neputinţei noastre nu vedem vârful asta nu înseamnă că el nu există”. Ajungerea în vârful piramidei este rezervată geniilor, celor foarte puţini care sunt capabili de o privire spirituală

Pag. 19

(transcedentală) detaşându-se de toate celelalte trebuinţe.

Analizând această teorie se poate trage concluzia că individul este văzut în contextul psiho-social complex al mediului în care trăieşte şi îngrijirile de sănătate comunitare vor trebui să ia în considerare această abordare pentru a acţiona atât asupra individului cât şi asupra familiei şi comunităţii din care acesta face parte.

I.9.4.TEORIA INTERACŢIUNII

SIMBOLICE

INTRODUCERE Iniţiată de filozofii William James,

John Dewey şi George Herbert Mead.

Folosită în studierea familiei prin procesul de îngrijiri de sănătate comunitare şi prin alte discipline din afara îngrijirilor de sănătate.

NOŢIUNI DE BAZĂ Susţine calea de înţelegere a interacţiunilor dintre oameni. Punctează felul cum definesc indivizii situaţia lor şi care sunt consecinţele acţiunilor lor. Subliniază dinamica internă a familiei incluzând rolul individului în familie, perceperea

acestui rol şi a relaţiilor cu ceilalţi membri ai familiei. Analizează felul cum se dezvoltă şi cum se schimbă rolul individului în familie şi relaţiile

dintre membrii familiei de-a lungul timpului.IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Evaluează rolul clientului, familiei sau comunităţii şi efectul acestuia în interrelaţii. Operează asupra definirii rolului clientului. Evaluează dinamica grupului şi efectul acesteia asupra clientului. Ajută clientul în evaluarea propriilor acţiuni şi a consecinţelor acestora. Negociază scopurile acţiunii care să fie acceptate de comun acord atât de asistentă

medicală cât şi de client.

I.9.5. TEORIA SISTEMELOR

INTRODUCERE Iniţiată de către Ludwing von Bertalanffy. Asigură o corelare dintre client şi mediul săuNOŢIUNI DE BAZĂ Sistemele sunt seturi de componente organizate ca reacţie la interacţiunea cu alte

sisteme din mediul lor. Un sistem reacţionează ca un întreg; disfuncţia unui subsistem component afectează

întregul sistem. Sistemele folosesc mecanisme de feedback. Sistemele sunt organizate în ierarhii. Sistemele sunt deschise şi închise. Sistemele sunt învecinate cu alte sisteme cu care pot comunica. Un sistem este mai mare decât totalul părţilor sale.

IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Funcţionează efectiv în cadrul comunităţii şi asupra relaţiilor cu clienţii şi mai puţin în

relaţie cu spitalul. Apreciază dacă un sistem individ-familie sau individ-comunitate este un sistem închis

sau deschis.

Pag. 20

Evaluează sistemul ierarhic. Priveşte clientul ca un sistem deschis care primeşte din mediul înconjurător şi care

depinde de corelarea cu mediul pentru creştere şi schimbare. Apreciază dacă condiţiile din comunitate sunt pozitive sau negative, respectiv

satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare. Evaluează reacţia clientului faţă de presiunile ce se exercită asupra sistemului. Foloseşte la determinare şi controlul reuşitei intervenţiilor de îngrijiri de sănătate în

relaţia dintre client şi mediul său.

I.9.6. TEORIA DEZVOLTĂRII

INTRODUCERE S-a emis în anul 1979 cu ocazia unei conferinţe privind viaţa familiei susţinută la Casa

Albă (U.S.A.). Conferinţa a fost prezidată de către Eveline Daval şi Reuben Hill. Conferinţa şi-a propus să atingă problema resurselor familiei şi să demonstreze evoluţia

vieţii de familie.NOŢIUNI DE BAZĂ Familia este un sistem social. Sarcina familiei este aceea de a fi unită. Graniţele familiei sunt relativ limitate. Familia este confruntată în mod continuu cu evenimente care determină schimbări. Dezvoltarea familiei poate fi prevăzută. Dezvoltarea familiei poate fi studiată comparativ peste generaţii succesive. Familia oferă celor interesaţi date pe teme variate. În fiecare stadiu al ciclului vieţii familiei apar noi şi variate modalităţi de dezvoltare pe

care membrii familiei au posibilitatea să le urmeze pentru a-şi atinge scopul cu succes în promovarea următoarei faze de dezvoltare.

IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Teoria este aplicabilă atât familiilor tradiţionale cât şi celor netradiţionale. Ajută la anticiparea etapelor ciclului vieţii familiei şi călăuzirea familiei în cadrul

comunităţii. Ajută familia în procesul de schimbare ciclică şi facilitează înţelegerea clară a rolurilor,

relaţiilor şi responsabilităţilor familiei. Recomandă ca supravegherea familiei la domiciliu să evalueze cu acurateţe dezvoltarea

ciclică a familiei. Recomandă ca evaluarea nevoilor de servicii comunitare să utilizeze cunoştinţele

dezvoltării sarcinilor.

I.9.7. TEORIA ATINGERII SCOPULUI KING

INTRODUCERE Dezvoltată în anul 1968 de către asistentul medical teoretician Imogene King. Caracterizată ca o teorie a sistemelor în interacţiune.NOŢIUNI DE BAZĂ Conform acestei teorii, individului i se recomandă ca să fie orientat social, sentimental şi

raţional, să fie stăpânit, hotărât şi să reacţioneze moderat. Indivizii au trei subsisteme: personal, interpersonal şi social. Subsistemul personal include: percepţia, personalitatea, creşterea şi dezvoltarea şi

imaginea corpului în spaţiu şi timp. Subsistemul interpersonal include: interrelaţiile umane, comunicarea, tranzacţia, rolul şi

stresul. Subsistemul social include: organizarea, autoritatea, puterea, statutul şi luarea deciziei. Tranzacţiile afective sau comunicarea dintre asistentă medicală şi client asigură

satisfacţie şi atingerea scopului final.IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE Orientează subsistemele personal, interpersonal şi social ale clientului către

identificarea căii de atingere a scopurilor. Colaborează cu clientul în stabilirea căilor de urmat pentru a obţine o sănătate optimă. Ajută clientul să se adapteze la variaţiile factorilor de mediu. Explică scopul orientativ al documentării în îngrijirile îngrijiri de sănătate pentru indivizi,

familie şi comunitate.

Pag. 21

I.9.8. SCOPUL PRACTIC PENTRU UTILIZAREA TEORIILOR

Modalitatea de utilizare a teoriei este extinsă. Pentru practician, nivelul de utilizare a teoriei este marcat de dezvoltarea cercetării care se concretizează prin generarea de noi cunoştinţe. Practicianul selectează direcţiile practice ale rezultatelor cercetării pentru a avea succes în activitatea să. Pentru a fi competent, utilizarea teoriilor selectate de practică este soluţia optimă. Pentru utilizarea teoriei în arta practicii există multe argumente ce sunt redate printr-o diagramă a progresiei practicilor care duc spre rezultate previzibile determinând succesul sau insuccesul. Progresia este expusă după cum urmează: PRACTICI PRACTICI : Asistentul medical vede o altă asistentă medicală făcând o

acţiune şi face şi ea la fel (o imită). PRACTICI INTUIŢIE PRACTICI : Asistentul medical vede variate acţiuni posibile

într-o anumită situaţie şi prin propria să intuiţie selectează şi aplică acţiunea care corespunde cel mai bine situaţiei.

PRACTICI INTUIŢII SELECŢIE PRACTICI : Experienţele şi intuiţiile anterioare sunt revăzute şi reconsiderate în scopul de a stabili liniile de ghidare şi regulile ce vor fi utilizate în selectarea celei mai adecvate acţiuni ca trebuie aplicată. Acest pas reprezintă cea mai bună modalitate de a învăţa din greşeli.

PRACTICI INTUIŢII TEORIE PRINCIPII PRACTICI : Teoria asigură o viziune raţională şi sistematizată a situaţiei şi serveşte ca ghid în selectarea principiilor corespunzătoare acţiunii. Modificarea utilizării teoriei poate furniza o bază pentru o nouă acţiune. (Miller, 1988)

Premizele majore privind practica îngrijirilor de sănătate comunitare au fost statuate în precepte. Pentru elaborarea acestor precepte au fost utilizaţi o serie de termeni descriptivi (concepte) necesari asistentului medical comunitare pentru a-i încorpora în aria de acţiune a practicii. Aceste concepte asigură construirea schiţelor pentru utilizarea teoriei, schiţe pe bază cărora se vor trasa principiile practicii.

Îngrijirile de sănătate comunitare, ca disciplină, sunt în continuu progres datorită diversităţii teoriilor şi diferenţelor ce există între acestea. Teoriile practicii asigură liniile directoare pentru succesul acţiunilor. Prin aplicarea unor teorii rezultate din studiile efectuate asupra individului, familiei sau comunităţii, studentul în îngrijiri de sănătate comunitare va fi capabil să selecteze teoriile corespunzătoare practicii actuale. Printr-o astfel de procedură, studentul învaţă valoarea practică a teoriei.

Pag. 22

II. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

II.1. DEFINIŢII

1. Strategia de mediere între persoane şi mediul lor (ecosistem), care sintetizează alegerea personală şi responsabilitatea societăţii faţă de sănătate.2

2. Procesul care conferă populaţiei mijloacele să-şi asigure un mai mare control asupra propriei sănătăţi şi s-o amelioreze pe aceasta. Este procesul care „adaugă ani vieţii şi viaţă anilor” (OMS)

Promovarea sănătăţii pune accentul pe noul concept de sănătate sau modelul „pozitiv” al sănătăţii (abordare holistică, ţine cont de cele 6 dimensiuni ale sănătăţii). Modelul „negativ” al sănătăţii, este considerat, în prezent, un model biomedical (sănătatea este considerată proprietatea fiinţei biologice nu a persoanei), reducţionist (ia în considerare boala nu bolnavul), mecanicist (omul este privit ca un mecanism care se poate defecta) şi alopatic (fiecare boală poate beneficia de un tratament medicamentos).

II.2. PRINCIPIILE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII

a. Implică populaţia ca un întreg, ceea ce impune necesitatea ca populaţia să fie informată.

2 Enăchescu, D. şi Marcu, Gr. - "Sănătate Publică şi Management Sanitar" - Ed. ALL, 1995

Pag. 23

b. Este orientată asupra determinanţilor sănătăţii, adică asupra celor 4 grupe de determinanţi care influenţează starea de sănătate: macroeconomici, ambientali, socio-economici şi educaţionali.

c. Foloseşte metode/abordări diferite, complementare, deoarece sectorul sanitar nu poate singur să promoveze sănătatea.

d. Urmăreşte asigurarea participării publice, deoarece promovarea sănătăţii este posibilă numai dacă indivizii îşi transformă cunoştinţele dobândite în comportamente, contribuind astfel toţi la promovarea sănătăţii.

e. Implicarea profesioniştilor de sănătate în promovarea sănătăţii, mai ales la nivelul serviciilor primare.

II.3. DOMENII DE INTERES ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII

a. Accesul la sănătate.b. Dezvoltarea unui mediu sanogenetic:c. Întărirea reţelelor sociale şi a sprijinului social.d. Promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii.e. Dezvoltarea cunoştinţelor privind sănătatea.

II.4. MĂSURI POSIBILE PENTRU PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

a. Dezvoltarea serviciilor personale: persoanele trebuie informate, convinse de eficacitatea anumitor metode de promovare a sănătăţii.

b. Dezvoltarea resurselor comunităţii: astfel încât celelalte resurse ale comunităţii (agricultura, comerţul, învăţământul) să susţină şi să potenţeze un program de alimentaţie raţională.

c. Dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile sănătăţii: stimularea coparticipării factorilor de răspundere şi a populaţiei (structuri de stat,

grupuri sociale formale sau ad-hoc); dezvoltarea reţelei de "oraşe sănătoase" cu rol în a deveni structuri demonstrative

pentru promovarea sănătăţii prin cooperare intersectorială; dezvoltarea reţelei de "şcoli sănătoase": în care componente de igienă personală,

igienă şcolară şi a procesului de învăţământ, comportament sanogenetic şi cunoştinţe favorabile sănătăţii sunt integrate într-un efort comun al elevilor, părinţilor, şcolii şi comunităţii.

d. Reglementari de ordin socio-economic, legislativ.

II.5. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE

“Educaţia sanitară singură ar face mai mult decât toate spitalele împreună”. (Nicolae Iorga, 1937)

Transformarea condiţiei umane constituie un proces educativ; aceste atitudini pozitive conţin practica de igienă personală, utilizarea de resurse disponibile în sănătatea publică şi în domeniul social şi de asemenea în acţiunea comunitară pentru dezvoltare.

II.5.1. Definiţii ale educaţiei pentru sănătate

Educaţia pentru sănătate reprezintă instrumentul promovării sănătăţii prin care, prin comunicare, se influenţează pozitiv atitudinile, credinţele, cunoştinţele şi comportamentele populaţiei.1. “Educaţia pentru sănătate constituie un ansamblu de metode vizând transformarea conduitei umane prin achiziţia de obiceiuri şi atitudini pozitive favorabile sănătăţii”. (L. Pierre-Noel)2. ”Educaţia pentru sănătate este acea parte a medicinii, sănătăţii publice şi educaţiei generale, care se ocupa cu interpretarea şi utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice de către indivizi şi comunitate”. (J. Burton, 1969)3. “Educaţia pentru sănătate este o intervenţie socială care urmăreşte modificarea conştientă şi de durată a comportamentului populaţiei privind problemele de sănătate” (A. Seppilli, 1960)

Pag. 24

4. Educaţia pentru sănătate este un mijloc eficient fără de care marile acţiuni medico-sociale, sanitaro-antiepidemice şi curativo-profilactice, menite a eradica o serie de boli transmisibile, a preveni şi combate bolile cronice şi degenerative şi a promova permanent starea de sănătate a populaţiei, nu pot obţine eficienţa dorită. Educaţia pentru sănătate are menirea de a realiza o opinie publică bine informată şi o cooperare activă a maselor care sunt de o importanţă capitală în îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei.5. Educaţia pentru sănătate este ştiinţa şi arta vieţii sănătoase şi se ocupă cu studierea comportamentului igienico-sanitar al individului în interacţiunea să cu mediul; este, totodată, un proces de însuşire şi de aplicare a unor experienţe sau fapte, care să influenţeze favorabil cunoştinţele, atitudinile şi practicile privind sănătatea individului, a familiei şi a comunităţii.6. Educaţia pentru sănătate este un sistem care include: conştiinţa stării de sănătate, procesul de predare/învăţare, participarea.3

7. Educaţia pentru sănătate este procesul prin care convingem oamenii să accepte şi să practice măsuri care le îmbunătăţesc sănătatea şi să le respingă pe acelea care au efecte dăunătoare.

II.5.2. Scopuri şi obiective ale educaţiei pentru sănătate

Educaţia pentru sănătate are ca scopuri, următoarele: ridicarea nivelului de cunoştinţe medicale al populaţiei în principal în domeniul

sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenirii îmbolnăvirilor; formarea şi dezvoltarea unor deprinderi care să promoveze sănătatea; crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii

publice, în sensul atragerii şi capacitării maselor la participarea activă în realizarea consolidării sănătăţii.

Cel mai important obiectiv al educaţiei pentru sănătate este de a responsabiliza populaţia asupra propriei sănătăţi.

Educaţia pentru sănătate poate fi nonformală şi formală.1. Educaţia pentru sănătate nonformală:

vizează comportamentele care se formează prin experienţă sau imitaţie; nu necesită efort de educaţie şi de transmitere a cunoştinţelor.

2. Educaţia pentru sănătate formală: rezultă dîntr-un proces planificat de transmitere de experienţe şi cunoştinţe; vizează toată populaţia; necesită efort de predare-învăţare; necesită educatori.

Educaţia pentru sănătate poate aborda : O temă: cancer, accidente, boli respiratorii, boli cardio-vasculare, boli cu transmitere

sexuală; Un grup populaţional: adolescenţi, vârstnici, copii, părinţi, şomeri, persoane cu

handicap; Mediul de viaţă: şcoală, întreprindere, urban, rural, spital; Factori de risc: tutun, alcool, stress, igiena, alimentaţie, vârsta, ereditate, mediu

Educaţia pentru sănătate se poate face : individual (ex. asistent medical-pacient) în grup (ex. cu o clasă de elevi) prin mass media (ex. ziare, TV)

Cine poate face educaţie pentru sănătate : specialişti în educaţie pentru sănătate personalul medical (medici sau asistenţi medicali) profesori părinţi preoţi poliţişti oricine doreşte să se implice în promovarea sănătăţii şi este pregătit să facă educaţie

pentru sănătate (are cunoştinţe corecte, adecvate, deprinderile şi calităţile necesare).

3 Enăchescu, D. şi Marcu, Gr. - "Sănătate Publică şi Management Sanitar" - Ed. ALL, 1995

Pag. 25

Probleme etice pentru cei care fac educaţie pentru sănătate: să aibă informaţii corecte să ştie să asculte să facă abstracţie de prejudecăţi să respecte confidenţialitatea să nu facă discriminări să încurajeze să respecte valorile morale ale celorlalţi să fie tolerant să fie disponibil să-şi dezvolte pregătirea profesională.

II.5.3. Modalităţi de acţiune ale educaţiei pentru sănătate

Figura 5 – Modalităţile de acţiune ale educaţiei pentru sănătate

a. Educaţia pentru sănătate centrată pe boalăAcţiunile sunt orientate asupra unei anumite boli acţionând împotriva factorilor de risc asociaţi bolii respective. 4

Datorită faptului că, un factor de risc poate fi implicaţi în determinarea mai multor boli, acţiunile separate sunt ineficiente şi se pot suprapune.b. Educaţia pentru sănătate centrată pe factorii de riscAcţiunile sunt orientate asupra factorilor de risc pentru a preveni îmbolnăvirile neglijându-se implicarea populaţiei.c. Educaţia pentru sănătate centrată pe menţinerea sănătăţii Acţiunile sunt orientate spre dezvoltarea de programe de sănătate comunitare pentru promovarea şi menţinerea sănătăţii, abordând în mod holistic sănătatea cu determinanţii săi, calitatea vieţii şi comunitatea.

4 Vulcu, Liviu, Vlaicu, Brigitha şi Cojan, Adela – „Tratât de Sănătate publică”, Vol. III, pg. 8 –

Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2006

Pag. 26

II.5.4. Metode de educaţie în promovarea sănătăţii

1. Metoda şocului/înspăimântăriiÎncearcă să-i descurajeze pe tineri folosind cazuri şi statistici înspăimântătoare pentru a ilustra pericolele comportamentului sexual. Această metodă încearcă să-i influenţeze pe tineri prin spaimă şi repulsie. Ne îndoim că această metodă este eficientă în influenţarea tinerilor pentru că nu se ia în considerare felul în care tinerii resping mesajele – spunând de exemplu “Mie nu mi s-ar putea întâmpla” sau “Nu sunt tâmpit, ştiu ce fac”.

Tinerii urmăresc cu plăcere filmele de groază, aşa că se pare că filmele de groază,

subiectele îngrozitoare II atrag. Şi atunci când trec prîntr-o experienţă îngrozitoare fără să li

se întâmple nimic din ce le-ai prezis au sentimentul că sunt grozavi (superman) şi nimic nu II

atinge ceea ce II va încuraja să înfrunte riscuri.2. Metoda ştiinţifică/a furnizării de informaţiiSe bazează pe ideea că prîntr-o mai bună cunoaştere a comportamentelor şi riscurilor cu care sunt asociate tinerii vor evita acele comportamente. Studiile au demonstrat că numai informaţiile nu sunt suficiente pentru adoptarea, menţinerea sau consolidarea unui comportament sănătos. Este însă foarte important ca educaţia să cuprindă şi informaţii corecte, clare, adecvate. Tinerii au surse de informaţii foarte diverse – colegi, ziare, reviste, filme – dar acestea nu sunt întotdeauna clare şi corecte. De asemenea felul în care informaţia este prezentată este foarte importantă.3. Metoda afectivă/a centrării pe persoanăEste centrată pe atitudinile, opiniile, valorile şi sentimentele unei persoane faţă de sexualitate. Această metodă face parte în mod curent din modalităţile de predare. Dar ca şi în cazul metodelor ştiinţifice, o singură metodă nu este de ajuns pentru a constitui un program complet de educaţie a sexualităţii.4. Metoda situaţionalăAnalizează situaţii în care tinerii îşi încep viaţa sexuală şi situaţii în care au un comportament sexual la risc. Metoda oferă tinerilor soluţii pentru a rezista situaţiilor în care se fac presiuni sau există risc. Aceasta nu este o metodă distinctă, de sine stătătoare, ci mai degrabă o combinaţie între metoda didactică şi cea afectivă cu accent pe formarea deprinderii de a lua decizii.5. Metoda centrată pe comportamentSe porneşte de la ideea că şi comportamentul sexual este un lucru despre care se învaţă. Tinerii trebuie să ţină piept presiunilor care se fac asupra lor să aibă relaţii sexuale prin cultivarea respectului de sine, autocontrolului şi capacităţii de a lua decizii. Există dovezi că această metodă a fost eficientă în educaţia pentru sănătate. În consecinţă, în procesul educaţional trebuie incluse probleme legate de viaţă, sociale şi formarea deprinderii de a lua decizii.6. Metoda culturalăAbordează mai multe aspecte de ordin social, economic şi politic şi nu numai al comportamentului sexual. Poziţia unei persoane în sistemul social, de ex. sexul, clasa socială, religia şi cultura va influenţa atitudinea faţă de sexualitate. De asemenea metoda se bazează pe probleme internaţionale legate de sexualitate, cum ar fi : prostituţia, pedofilia, etc., legislaţia şi schimbarea (fluctuaţia puterii între ţările în curs de dezvoltare şi cele dezvoltate).7. Metoda minimalizării răului produsRecunoaşte că în ciuda educaţiei pentru sănătate, unii tineri vor continua să rişte şi este important ca ei să ştie că dacă continuă să aibă un comportament nesănătos hazardat se expun unor pericole pe care trebuie să le cunoască pentru a le putea face faţă, dacă se poate. Această metodă este controversată pentru că scopul său nu este de a descuraja tinerii neapărat ceea ce se consideră a fi un comportament riscant. Ex. de diminuare a răului produs: pilula de a doua zi, reducerea numărului de parteneri sexuali, conduita în caz de BTS.8. Combinaţii între metodeMajoritatea metodelor educaţionale include elemente din toate metodele de mai sus (cu excepţia metodei de şoc) pentru că toate au valoare recunoscută în educaţia pentru sănătate.

Pag. 27

II.5.5. Percepţia mesajelor privind sănătatea

A ne gândi la felul în care publicul percepe mesajele despre sănătate înainte de elaborarea acestora poate să contribuie la garantarea faptului că publicul va auzi şi va da curs informaţiei pe care dorim să o transmitem. Factorii care afectează acceptarea de către public a mesajelor despre sănătate includ : Riscul pentru sănătate este un concept intangibil.

Multe persoane nu înţeleg conceptul de risc relativ, astfel încât deciziile personale pot să se bazeze pe un raţionament greşit. De exemplu, publicul tinde să supraestimeze riscul de accident de automobil sau de avion, riscul de omucidere şi alte evenimente care apar frecvent la rubrica de ştiri din mass-media, dar tinde în acelaşi timp să subestimeze riscul pe care-l au, mai puţin senzaţional, dar mult mai obişnuit, de a avea o problemă de sănătate cum sunt accidentele vasculare cerebrale, diabetul sau o serie de boli ce pot fi prevenite. Publicul răspunde la soluţiile cele mai uşoare.

Capacitatea de a acţiona pentru a reduce sau elimina un risc identificat nu numai că poate să diminue riscul respectiv, dar poate să diminue teama, tăgăduirea sau neîncrederea care pot să rezulte din informaţiile despre sănătate. Sunt mai multe şanse ca publicul să răspundă la o chemare în sensul unei acţiuni dacă acea acţiune este relativ simplă (de ex., recoltarea unei probe de sânge pentru măsurarea concentraţiei colesterolului(, decât dacă “preţul” acţiunii este ridicat, sau dacă acţiunea este complicată (de ex. abandonarea fumatului pentru a reduce riscul de cancer). Din acest motiv, atunci când abordăm o problemă complexă este prudent să se recomande o acţiune intermediară (telefonezi pentru a obţine informaţia, dar eşti pregătit să închizi receptorul). Oamenii vor răspunsuri absolute.

Unele persoane nu înţeleg noţiunea de probabilitate. Ele doresc să capete informaţii concrete pe baza cărora să poată lua anumite decizii. În lipsa unor răspunsuri ferme din partea unui om de ştiinţă, mediile de comunicare trag uneori concluzii incorecte, oferind publicului informaţii greşite dar care sună concludent, informaţii pe care publicul le găseşte mai uşor de acceptat şi de tratât. De aceea trebuie ca informaţia să fie prezentată cu grijă şi claritate, atât publicului cât şi mediilor de comunicare. Publicul poate să reacţioneze nefavorabil la teamă.

Informaţii înspăimântătoare, care nu pot fi totdeauna evitate, pot să determine o tăgăduire personală, un nivel disproporţionat de isterie, anxietate şi un sentiment de neputinţă iar preocuparea şi teama pot fi accentuate de o logică eronată şi de o interpretare greşită, fiind amplificate dacă nu există posibilitatea unor acţiuni imediate care pot să reducă riscul. Publicul se bazează pe adevărurile ştiinţifice.

Publicul crede în oamenii de ştiinţă de la care crede că obţine informaţii fiabile. Astfel, publicul poate crede în acordul pe care-l dau oamenii de ştiinţă pentru produsele destinate îngrijirii sănătăţii. Publicul are alte priorităţi.

Noile informaţii despre sănătate pot să nu constituie una din priorităţile unor persoane. Atunci că Institutul Naţional de Cancer a efectuat un studiu de tip focus-group în Statele Unite, cu lucrătorii de la şantierele navale care erau la pensie s-a constatât că ameninţarea pe care o reprezintă riscul de a face cancer ca urmare a unei expuneri îndelungate la asbest pălea în comparaţie cu infirmităţile cotidiene de care erau afectaţi foştii muncitori. Invers, adolescenţii dintre care mulţi nu au avut niciodată vre-o boală, nici nu pot să conceapă că sunt susceptibili la boli viitoare. Pentru multe persoane informaţiile intangibile cu privire la sănătate nu pot intra în competiţie cu probele mai tangibile, cu care se confruntă cotidian. Indivizii nu se simt personal susceptibili.

Publicul are o puternică tendinţă de a subestima riscul personal. Astfel, un studiu a arătat că 54% din respondenţi credeau că “o boală gravă nu li se poate întâmpla lor”, considerând că riscul lor personal este mai mic decât al publicului general, indiferent care era această realitate. Publicul are convingeri contradictorii.

Pe de altă parte, chiar dacă o persoană crede că “nu i se poate întâmpla ceva lui, personal” poate să creadă în aceleaşi timp că “orice poate provoca cancer”, şi că nu există nici un mod de a evita cancerul “atunci când îţi vine timpul”, şi deci nu este necesar să-ţi modifici comportamentul.

Pag. 28

Publicul nu se orientează în viitor.Publicul, în special categoriile cu nivel socio-economic scăzut, are dificultăţi în a se

referi la un concept viitor, iar multe mesaje privitoare la riscurile pentru sănătate se referă la viitor. Participanţii la grupuri-focus care au fost solicitaţi să participe la elaborarea unui plan de promovare a sănătăţii au fost de acord că ar fi necesară o veritabilă spaimă sau constatarea că cineva apropiat, rudă sau prieten, este afectat de o problemă de sănătate, pentru a-şi schimba propriul comportament. Publicul are nevoie să personalizeze informaţiile noi.

Informaţiile privind noile riscuri sunt adesea descrise în termeni de efecte pe care le pot avea asupra societăţii (cum sunt ratele de morbiditate şi mortalitate). Individul are nevoie să traducă această informaţie în termenii riscului personal şi să înţeleagă aceasta. Publicul nu înţelege dinamica ştiinţei şi nici termenii tehnici.

Terminologia tehnică şi cea medicală, variabilele implicate în calculul riscului, şi faptul că ştiinţa nu este statică, ci se schimbă şi evoluează cu timpul, nu sunt bine înţelese de către publicul larg. De aceea, indivizilor le lipsesc instrumentele fundamentale necesare pentru înţelegerea şi interpretarea informaţiilor privitoare la sănătatea, care depind de informaţii ce trebuie să fie complet inteligibile.

II.6. PROFILAXIA (PREVENŢIA)

Ernest Winder defineste drept obiectiv principal al profilaxiei: "Să faci populaţia să decedeze cât mai târziu posibil, dar validă".R. Doll defineste două obiective:

prelungirea vieţii prin creşterea longevităţii; scăderea incapacităţii.

O variantă a celor două obiective enunţate mai sus întâlnim în strategia europeană privind "Sănătatea pentru toţi", şi anume sunt formulate 3 obiective:

Modificările sociale înregistrate în ultimul secol în ţările dezvoltate (schimbări în domeniul nutriţiei, în dimensiunea familiei, creşterea nivelului de educaţie, asimilarea de către populaţie a unor cunoştinţe ştiinţifice în domeniul medicinii) şi aplicarea unor măsuri preventive în practică au condus la înregistrarea unor succese importante în promovarea sănătăţi prin măsuri preventive, succese marcate prin scăderea mortalităţii la tineri (sub 45 ani), ca de exemplu în Anglia unde ponderea deceselor înregistrate la vârste mai mici de 45 ani a scăzut de la 48% la 4-6% sau prin excesul mortalităţii la vârste mai mari de 75 ani.

În condiţiile cunoştinţelor actuale, sănătatea publică îşi poate propune creşterea duratei medii a vieţii până în jurul vârstei de 85 ani prin reducerea deceselor la vârste cuprinse între 55-74 ani.

Reducerea incapacităţii, al doilea obiectiv principal al strategiilor preventive, este importantă pentru că ea va face să scadă povara sarcinilor pe care le are societatea în condiţiile creşterii longevităţii, deoarece creşterea longevităţii duce şi la creşterea diferitelor grade de incapacitate. Rezultă necesitatea dezvoltării unor servicii noi.

II.6.1. Modele de abordare a prevenirii bolilor

Exista 3 modele posibile de abordare a promovării sănătăţii şi prevenirii bolilor:1. Modelul bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor.2. Modelul epidemiologic.3. Modelul etapelor vieţii.

II.6.1.1. Modelul bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor.

Controlul bolilor bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor include în factorii etiologici şi factorii de risc.

Mc Keown a grupat bolile în 4 grupe mari:a. Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte şi afecţiuni ale unei singure gene, ce produc aberaţii cromozomiale, independente de mediul ambiental şi comportament. Aceste boli nu pot fi în mod practic influenţate. Deşi numărul entităţilor

Pag. 29

acestor afecţiuni nu este mic, frecvenţa lor este însă rară, de unde faptul că nu prezintă o preocupare majoră din punct de vedere al sănătăţii publice.

Aceste boli nu pot fi prevenite ci doar interceptate.b. Bolile determinate prenatal, dar după fecundare, de factori ce apar în perioada intranatală (nidarea oului şi primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infecţioşi, toxici, fizici (rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se ştie prea mult, carenţa de iod care este tot mai frecvent citată în literatura, etc.).

Unele afecţiuni din această grupă pot fi controlate.c. Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carenţe sau agresiuni a factorilor de risc din mediu. Aici se regăsesc cele mai multe afecţiuni ce domină modelul de morbiditate din ţările în curs de dezvoltare şi în ţările în care nivelul de dezvoltare socio-economic şi cel al serviciilor de sănătate tinde să ajungă la modelul ţărilor dezvoltate: bolile nutriţionale – malnutriţia, bolile infecto-parazitare, bolile legate de carenţe igienice.

Controlul se poate realiza prin măsuri cu caracter socio-economic şi măsuri de sanitaţie (necesită intervenţia statului).

d. Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populaţiei la modelul de viaţă nou, caracteristic ţărilor dezvoltate, model de viaţă determinat de tehnologia nouă, cerinţe sociale noi, incapacitatea adaptării organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii noi. Apar modificări de comportament şi bolile legate de stilul de viaţă.

În modelul actual al morbidităţii din ţara noastră se întâlnesc toate cele 4 grupe de boli.

II.6.1.2. Modelul epidemiologic

a. Modelul tradiţional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent cauzal-efect).

Măsurile de intervenţie se vor adresa fie receptorului prin creşterea rezistenţei specifice şi/sau nespecifice, fie vectorului, prin întreruperea căilor de transmitere.

Acest model este valabil pentru un număr limitat de boli.b. Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domină tabloul morbidităţii actuale este modelul epidemiologic multifactorial. Această abordare are în vedere frecventa bolilor şi factorii care condiţionează fiecare clasă de boli (factori biologici, de mediu, stil de viaţă, servicii de sănătate).

Măsurile de intervenţie vor fi luate în funcţie de aceşti factori. Se poate admite ipoteza unor acţiuni orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.

II.6.1.3. Modelul etapelor vieţii

Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a stării de sănătate şi nu celei tradiţionale. Ideea de la care s-a pornit a fost următoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o probabilitate diferită în diferitele momente ale vieţii, în funcţie de condiţiile biologice, ocupaţionale, medicale, etc.

Această abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice diferitelor grupe de vârstă.

II.6.2. Strategii preventive

Principalele strategii preventive în sănătatea publică sunt:a. strategii bazate pe grupele la riscb. strategii bazate pe nivele de prevenirec. strategii orientate pe grupe de vârstăd. strategii bazate pe decesele evitabilee. strategii bazate pe controlul factorilor de risc comuni mai multor boli

1. Strategia bazată pe demersul individual în care acţiunile se adresează individului cu boala să. Această strategie aparţine exclusiv sectorului clinic. Este strategia în care, în fiecare moment, în mintea medicului apare ideea riscului relativ ca expresie a forţei asociaţiei epidemiologice.

Este o strategie importantă pentru practica medicală individuală.

Pag. 30

2. Strategia populaţională, care se bazează pe populaţie, în care interesează nu boala individului, ci incidenţa bolii în populaţie. Cauzele bolii sunt diferite de cauzele incidenţei. Factorii genetici pot explica susceptibilitatea individului faţă de boală, dar nu explică frecvenţa bolii. Factorii genetici explică deci heterogenitatea intraindividuală, nu pe cea interindividuală. Frecvenţa bolii este explicată prin factori ambientali.

Strategia populaţională interesează medicul colectivităţii (de sănătate publică).

Ea poate fi imaginată sub 2 forme:

2.a. Strategia riscului înalt, bazată pe populaţia la risc înalt.Pentru a fi înţeleasă sunt necesare conceptele epidemiologiei.

Prima operaţie în cadrul acestei strategii este identificarea persoanelor la risc înalt, deoarece "filozofia" strategiei este: cel la risc înalt este cel mai susceptibil să facă boala; de unde şi nevoia de măsuri adecvate de prevenire şi combatere a bolii sau decesului.Prin persoane la risc înalt se înţeleg persoanele care vor face cu o probabilitate mai mare boala. Deci această strategie trece prin screeningul populaţiei, pentru a fi reţinute persoanele la risc înalt. Identificarea acestor persoane se poate realiza şi fără screening când, cunoscându-se factorii de risc, se pot identifica succeptibilii fără a mai fi examinaţi (ex.:sugarii, muncitorii care lucrează în medii cu noxe, etc.).Avantaje:

intervenţia serviciilor de sănătate este adecvată intereselor individului, căci cel cu factori de risc este mai interesat să adopte măsuri preventive; modelul este apropiat raţionamentului clinic;

motivaţia individului de a participa este mai mare; la fel şi cea a medicului; raportul cost/eficacitate este favorabil, căci investiţia se limitează la persoanele la

risc înalt; raportul beneficiu/risc este favorabil pentru că sunt supuşi eventual "efectelor

secundare" numai cei susceptibili, nu şi ceilalţi.Limite:

dificultăţile şi costurile screeningului, când este necesara efectuarea lui; efectele vor fi paleative şi temporare, durata lor fiind egală cu durata intervenţiei

exercitate asupra grupului la risc înalt. Deci este protejat doar grupul identificat iniţial, persoanele noi la risc înalt care vor apare pe parcurs fiind ignorate;

efectele pozitive ale unei asemenea intervenţii sunt limitate la cei care fac obiectul intervenţiei şi nu la toată populaţia;

limite de ordin comportamental, psihologic, deoarece se face o segregare etică, protejând numai o parte a populaţiei;

într-o populaţie dată numărul indivizilor la risc înalt este mic (de aici avantajul economic), în timp ce persoanele la risc mic sau moderat, care sunt cele mai numeroase, rămân neprotejate.

2.b. Strategia ecologică (care se adresează întregului grup populaţional)Această strategie încearcă să modifice cauzele care produc incidenţa, adică să

determine scăderea incidenţei prin scăderea nivelului mediu al factorilor de risc în populaţia generală, deci să modifice distribuţia factorilor de risc în populaţie.Avantaje:

abordarea nu mai este paleativă, ea adresându-se distribuţiei factorului de risc în populaţie;

potenţial mare; este o strategie adecvată din punct de vedere comportamental, psihologic,

deoarece nu face nici o discriminare; beneficiile la nivelul populaţiei sunt foarte mari.

Limite: prezintă avantaje mici pentru cei la risc înalt; motivaţia este insuficientă pentru individ şi medic; presupune un alt mod de abordare a serviciilor de sănătate, neobişnuit; raportul beneficiu/risc nu mai este aşa de mare ca la strategia riscului înalt. Este

vorba de "paradoxul prevenirii", măsurile preventive care aduc mari beneficii pentru populaţia generală, dar beneficii mici pentru indivizii la risc înalt.

Conduita optimă ar fi reprezentată de combinarea celor 2 strategii pentru că strategia riscului înalt şi strategia ecologică nu sunt competitive ci complementare.

Pag. 31

II.6.3. Nivele de intervenţie

Intervenţia la nivelul populaţiei generale se poate realiza la 4 nivele: profilaxie primordială profilaxie primară; profilaxie secundară; profilaxie terţiară.

Nivelul profilaxiei Factori de risc Starea de sănătate Obiective Măsuri specifice

Profilaxie primordială

NU Populaţie sănătoasă

evitarea apariţiei factorilor de risc

menţinerea sănătăţii

imunoprofilaxie; schimbarea

comportamentelor nefavorabile sănătăţii;

fluorizarea apei; igienă.

Profilaxie primară DA Populaţie sănătoasă

evitarea apariţiei bolii la nivelul individului;

scăderea incidenţei bolii la nivelul populaţiei prin schimbarea factorilor de risc în populaţie.

chimioprofilaxia TBC; identificarea cazurilor la

risc înalt; utilizarea unor tratamente

(de ex. tratamente hormonale) măsuri de sanitaţie privind

mediul (aerul, apa, solul), alimentaţia, sfera ocupaţională.

Profilaxie secundară DA Boli acute depistarea precoce a bolii pentru a evita consecinţele bolii (durată, incapacitate, etc.);

să controleze evoluţia bolii, să prevină consecinţele, schimbând cursul nefavorabil al evoluţiei bolii la nivelul individului

scăderea prevalenţei bolii prin vindecare şi reducerea duratei bolii, (prevalenţa fiind rezultatul produsului dintre incidenţa şi durata bolii)

depistarea precoce a bolii (deci se adresează eşecului măsurilor profilaxiei primare), pentru a evita consecinţele bolii (durată, incapacitate, etc.);

să controleze evoluţia bolii, să prevină consecinţele, schimbând cursul nefavorabil al evoluţiei bolii la nivelul individului.

screening, dispensarizare, control periodic

Profilaxie terţiară DA Boli cronice evitarea incapacităţii complete

evitarea handicapului;

stabilizarea morfo-funcţională ca urmare a aplicării măsurilor terapeutice;

recuperarea medicală, profesională, socială;

asigurarea calităţii vieţii dezvoltarea unor activităţi

cu caracter social susţinerea persoanei

bolnave pentru a se adapta la dificultăţile generate de handicap sau infirmitate

Astăzi însă se recurge la combinarea strategiilor la risc înalt cu strategiile globale. De asemenea, se pune tot mai mult accent pe "strategia" deceselor evitabile. D. D. Rutstein împreună cu un grup de specialişti (SUA) au întocmit o listă cu evenimentele santinelă care semnalizează carenţe în activitatea serviciilor de sănătate.

II.6.4. Consecinţele acţiunii unor factori de risc şi măsurile de prevenire

A. Factori ecologici1) Aerul: Scăderea concentraţiei de oxigen determină hipoxie, tulburări motorii şi senzoriale,

convulsii, moarteMăsuri de prevenire: - aerisirea încăperilor

Prezenţa CO în aerul inspirat determină hipoxie, cefalee, dispnee, crize anginoase, pierderea cunoştinţei, moarte

Măsuri de prevenire: - verificarea instalaţiilor de încălzire 2) Umiditatea : Crescută determină scăderea evaporării apei din piele

Pag. 32

Crescută asociată cu creşterea temperaturii determină senzaţie de disconfort şi chiar şoc termic

Măsuri de prevenire: - folosirea instalaţiilor de condiţionare a aerului3) Temperatura Crescută determină insolaţie, arsuri

Măsuri de prevenire: - evitarea expunerii prelungite la soare Scăzută determină hipotermie, degerături

Măsuri de prevenire: - încălzirea optimă a locuinţelor4) Luminozitate Diminuată poate fi un factor de risc pentru căderi, mai ales la persoanele vârstnice

Măsuri de prevenire: - asigurarea iluminatului public, al locuinţelor5) Zgomotul Creşterea intensităţii şi a timpului de acţiune poate determina tulburări ale auzului,

insomnie, HTAMăsuri de prevenire: - de ordin urbanistic şi educativ

6) Alimentaţia Reducerea proteinelor, lipidelor şi glucidelor poate duce la avitaminoze, hipoproteinemiii Contaminare cu germeni patologici sau poluată chimic poate duce la intoxicaţii acute

sau cronice, boli infecţioase sau tulburări gastrointestinaleMăsuri de prevenire:

păstrarea alimentelor în condiţii igienice, în frigidere, congelatoare spălarea fructelor, zarzavaturilor verificarea calităţii alimentelor prelucrarea igienică a alimentelor

7) Apa Lipsa de iod din apă determină guşa endemică Lipsa de fluor determină carii dentare Contaminare cu germeni microbieni determină epidemii hidrice sau intoxicaţii acute şi

croniceMăsuri de prevenire: - asigurarea condiţiilor de potabilitate a apei, fierberea apei

8) Locuinţa Praf, igrasie poate duce la manifestări alergice, boli reumatismale Improvizaţii în instalaţii poate duce la electrocutare, arsuri Suprafaţă redusă poate determina lipsa de confort social

Măsuri de prevenire: - asigurarea condiţiilor igienice şi de confort din construcţia locuinţei

B. Factori biologici Contaminarea cu bacterii, virusuri, paraziţi, fungi duce la boli infecto-contagioase sau

parazitare cu poartă de intrare respiratorie, digestivă, cutanatăMăsuri de prevenire:

îndepărtarea reziduurilor dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare ventilaţie, curăţenie sterilizare

II.7. MENŢINEREA SĂNĂTĂŢII (PROTEJAREA SĂNĂTĂŢII)

II.7.1. Modelul încrederii în sănătate (HBM)

Varietatea teoriilor practice pot fi utilizate în comunitate şi în aşezările umane. Modelul

încrederii în sănătate5 este o teorie dezvoltată parţial şi este inclusă în paradigma pentru îngrijirile de sănătate comunitare datorită înaltului său potenţial de a oferi un ghid eficient pentru îmbunătăţirea strategiilor de promovare şi menţinere a sănătăţii. HBM derivă dîntr-o teorie psihosocială a luării deciziei atribuită lui Lewin.Lewin şi asociaţii săi au emis o ipoteză conform căreia comportamentul uman depinde de două variabile:

1. Importanţa atribuită de un individ obţinerii unui anumit rezultat.

5Health Believe Model

Pag. 33

2. Estimarea individului asupra probabilităţii ca, prin acţiunea să, să obţină acel rezultat.

Hochbaum, Leventhal, Kegeles şi Rosenstock formulează HBM ca fiind o metodă de a contribui la extinderea comportamentului sănătos preventiv. HBM “analizează motivaţia individului de a acţiona pentru a atinge ţelul propus referitor la dobândirea unui comportament sanogen”. Modelul precizează faptul că “motivaţia este o condiţie necesară pentru acţiune şi că motivaţiile selective determină percepţiile particulare ale mediului”.6

Cercetări considerabile au fost întreprinse în legătură cu utilitatea HBM în explicarea comportamentului omului sănătos, a omului nesănătos, şi a celui care simulează boala.

Comportamentul în sănătate , după cum a fost definit de către Kasl şi Cobb este “orice activitate întreprinsă de o persoană ce se consideră sănătoasă în scopul prevenirii bolii sau descoperirii unei eventuale îmbolnăviri în stadiul incipient”.

Comportamentul în caz de îmbolnăvire este “orice activitate a unei persoane care se simte bolnavă în scopul definirii stadiului în care se află sănătatea să şi descoperirii remediului pentru afecţiunea respectivă”.

Comportamentul în situaţia de simulare a bolii este “activitatea îndeplinită de cei care se consideră ei înşişi bolnavi în scopul însănătoşirii”.7

HBM dă o perspectivă utilă şi are un înalt potenţial educaţional pentru asistenţii medicali comunitari pentru că sunt implicaţi în extinderea comportamentelor sanogene în comunităţile pe care le deservesc. Aplicarea în practică a acestui model ajută asistentul medical prin informaţiile privind comportamentele umane diferite şi serveşte la determinarea tipului de strategie ce trebuie aplicată în fiecare caz în parte pentru a influenţa pozitiv aceste comportamente.

6 Lois A. Maiman and Marshall H. Becker - “The Health Believe Model: Origins and Correlates în Psychological Theory” - în Marshall H. Becker (ed.), The Health Believe Model and Personal Health Behavior, Charles B. Slack, Inc., Thorofare, N.J., 1974, p.9, p. 21, p. 227 Stanislav V. Kasl and Sidney Cobb - “Health Behavior, Illness Behavior and Sick-Role Behavior” - Archives of Enviromental Health, 12:246, February 1966

Pag. 34

III. RELIGIA ŞI ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII

Spiritualitatea şi religia sunt lucruri diferite, chiar dacă unii folosesc cuvintele cu sens interschimbabil. SPlRITUALITATEA este o credinţă în puteri superioare, forţe creatoare, fiinţe divine sau surse infinite de energie. De exemplu, o persoană poate să creadă în "Dumnezeu", în "Alah" sau într-o "putere supranaturală". Dimensiunea spirituală încearcă să fie în armonie cu universul şi lupta pentru răspunsuri despre infinit. O RELIGIE este un sistem organizat de închinare. Religia are concepte centrale, ritualuri şi practici obişnuite privitoare la naştere, moarte, căsătorie şi salvare. CREDINŢA este o trăsătură universală a vieţii. A avea credinţă înseamnă a crede în sau a se angaja faţă de ceva sau cineva. Într-un sens general, religia sau credinţele sunt o încercare a individului de a-şi înţelege locul în univers, a înţelege cum se vede acea persoană pe sine în relaţie cu întregul mediu înconjurător.

III.1.RELIGIA ŞI BOALA

Credinţele religioase sunt importante pentru mulţi oameni. Ele pot influenţa stilul de viaţă, atitudinile, simţămintele despre boală şi moarte. Unele religii organizate specifică practici privitoare la dietă, controlul naşterilor şi terapiile medicale adecvate. Unele grupuri religioase condamnă ştiinţa modernă din cauza "învăţăturilor false" aşa cum este cea a evoluţionismului. Altele susţin terapia medicală în general dar obiectează împotriva unor practici specifice, de exemplu: Biserica Adventistă de Ziua a 7-a îndeamnă membrii săi să evite, pe cât posibil, orice medicament în afară de cazurile de îmbolnăvire serioasă. Credinţele presupun a oferi mare ajutor în timpul unei boli cât şi în viaţă în general. Convingerile religioase pot ajuta pe unii oameni să accepte boala, şi credinţele pot explica bolile pentru alţii. Unii pacienţi pot privi bolile ca pe un test al credinţei, afirmând, de exemplu: "dacă voi avea suficientă credinţă voi trece cu bine prin aceasta“. Văzute din aceasta perspectivă, de obicei, bolile sunt uşor de acceptat atât de către pacient cât şi de către persoanele care-l susţin şi ele nu prezintă o ameninţare la adresa conceptelor sale religioase. Alţi oameni pot privi bolile ca pe o pedeapsă şi să gândească: "Ce am făcut de mi se întamplă aceasta ?" Aceşti oameni asociază suferinţa cu comportarea imorală şi cred că boala este o pedeapsă pentru păcatele din trecut. Ei ar putea să creadă că, prin rugăciuni, făgăduinţe, şi poate prin penitenţe, cauza suferinţei va dispărea. Astfel de oameni cred că specialiştii tratează doar simptomele suferinţei şi că ei se vor face bine dacă vor fi iertaţi. Dacă un astfel de individ nu se face bine, atunci persoanele care-l susţin fie, vor accepta "pedeapsa", fie o vor aprecia ca incorectă. De obicei, credinţele ajută pe oameni să accepte boala şi să facă planuri cu privire la viitor. Religia poate ajuta persoana să se pregătească de moarte şi să o întărească în timpul vieţii. Religia poate asigura pentru pacient:1. O înţelegere a vieţii şi a morţii; 2. O sursă de putere, seninătate şi credinţă în timp de criză;3. Un simţământ de siguranţă; 4. O reţea tangibilă de susţinere socială. Unele credinţe sunt în conflict cu practica medicală acceptată. Când credinţa unei persoane o determină să respingă anumite tratamente medicale, viaţa poate fi ameninţată. De exemplu, mulţi martori ai lui Iehova practicanţi, nu vor accepta transfuzia de sânge din cauza doctrinei religioase.

CEI MAl MULŢI PACIENŢI AU NEVOIE DE ASISTENŢĂ SPIRITUALĂ Orice pacient, sau persoană care-l susţine poate dori asistenţă spirituală. Următoarele persoane sunt adesea doritoare de astfel de asistenţă: 1. Pacienţii care par singuri şi primesc puţini vizitatori;2. Pacienţii care manifesta frică şi anxietate; 3. Pacienţii ale căror suferinţe sunt legate de emoţiile sau atitudinile religioase;4. Pacienţii care se află în faţa unei operaţii chirurgicale;5. Pacienţii care trebuie să-şi schimbe stilul de viaţă; 6. Pacienţii care sunt preocupaţi de relaţia dintre religia lor şi sănătate; 7. Pacienţii care nu pot beneficia de vizita preotului/pastorului lor sau care în condiţii normale nu primesc asistenţa pastorală; 8. Pacienţii a căror boală are implicaţii sociale;

Pag. 35

9. Pacienţii care sunt pe moarte. Dar, asistenta medicală nu trebuie să-şi limiteze asistenţa spirituală numai la aceşti pacienţi. Pacienţii care sunt pe patul morţii, poate că au acceptat ideea morţii, dar nu în mod necesar au acceptat-o şi familia şi persoanele care-i susţin. Adeseori, rudele sunt recunoscătoare pentru susţinerea spirituală din partea asistentei sau/şi a preotului/pastorului. A acorda asistenţă socială rudelor înseamnă a asista în mod direct chiar pacientul.

STUDIEREA PACIENTULUI O nevoie spirituală este nevoia unei persoane de a-şi rnenţine, dezvolta şi reface credinţa şi a-şi îndeplini obligaţiile religioase. Adeseori, asistenta medicală este cea care identifică o nevoie de asistenţă spirituală şi dă ocazia pacientului să-şi exprime dorinţa de a fi ajutat în acest sens. Alteori, pacientul solicită direct să fie vizitat de către capelanul spitalului sau de către propriul său duhovnic. Alţii doresc să discute propriile lor preocupări cu asistenta medicală şi întreabă despre credinţa acesteia pentru a arăta că el caută pe cineva care să-l asculte. Alţi oameni se jenează să ceară consiliere spirituală dar pot face aluzie la preocuparea lor facând declaraţii ca: "Mă întreb ce mi se va întâmpla cu adevărat când voi muri ?", sau "Mergi la vreo biserică ?". Asistenta medicală poate, de asemeni, obţine date despre frământările pacientului observând dacă citeşte o carte de rugăciuni sau Biblia, dacă foloseşte medalioane religioase, cruciuliţe sau alte simboluri. În spitale, formularele de rapoarte medicale şi rapoartele prezentate de către asistente, de obicei, menţionează şi religia pacientului. Asistenta medicală, de asemeni, poate întreba pacientul dacă urmează o anumită practică religioasă şi dacă ar dori să fie vizitat de catre un anumit cleric. Este important să fie întrebat pacientul înainte de a se face aranjamentele pentru asistenţă. Unii oameni pot mărturisi că nu au credinţă religioasă dar pot accepta ca asistenta medicală să le aranjeze o vizită a capelanului spitalului. Asistenta medicală trebuie să respecte voinţa pacientului şi să nu facă judecăţi de valoare apreciind că este corect sau greşit, bine sau rău.

Istoricul Asistenta medicală nu trebuie să presupună niciodată că pacientul urmează toate practicile religiei declarate. Ea trebuie să obţină date privitoare la credinţa şi preceptele religioase ale pacientului. În obţinerea informaţiilor necesare privitoare la aspectele spirituale ale unui pacient, trebuiesc avute în vedere patru domenii: a) părerile persoanei despre Dumnezeu sau dumnezeire;b) sursa de speranţă şi putere a persoanei; c) semnificaţia practicilor şi ritualurilor religioase pentru persoana în cauză; d) legătura pe care o face persoana în discuţie între credinţa şi preceptele sale religioase pe de o parte şi starea sănătăţii sale pe de altă parte. Nu trebuie să uităm că fiecare persoană are dreptul să aibă propriile sale valori şi credinţe şi oamenii au dreptul să nu discute sau să nu-şi facă cunoscute preceptele sau credinţa faţă de alţii. Atunci când o asistentă medicală a stabilit o relaţie cu pacientul sau cu persoanele care-l susţin şi simte că este potrivit să discute probleme spirituale următoarele întrebări pot fi sugestive: 1. Există unele practici religioase care sunt deosebit de importante pentru tine ? Dacă da, ai putea, te rog, să-mi vorbeşti despre ele ? 2. Crezi că vei întâmpina aici unele dificultăţi cu privire la practicile tale religioase ? 3. Simţi folositoare credinţa ta ? Cum te ajută acum ? 4. Cum te-ar putea ajuta să-ţi păzeşti credinţa ? De exemplu, ţi-ar place să-ţi citesc în cartea ta de rugăciuni ? 5. Doreşti să fii vizitat de către duhovnic sau de către capelanului spitalului ? 6. Ce speranţe şi resurse de putere ai în această situaţie ?

Evaluarea clinicii Durerile spirituale pot fi puse în evidenţă de:

Afecţiuni şi atitudini: Pare pacientul insingurat, depresiv, mânios, anxios, agitat, apatic sau preocupat ?

Comportament: Se pare că pacientul se roagă înainte de masă sau în alte împrejurări? Citeşte literatura religioasă? Se plânge frecvent? E liniştit în timpul nopţii? Face glume nepotrivite? Are somn zbuciumat? Îşi exprimă mânia faţă de reprezentanţii religioşi sau faţă de divinitate?

Pag. 36

Vocabularul sau preferinţele verbale: Vorbeşte despre Dumnezeu, rugăciune, credinţă, biserică, sau despre subiecte religioase? Întreabă despre vizitele clerului la spital? Îşi exprimă teama de boala să, de moarte, e preocupat cu privire la semnificaţia vieţii, la conflicte interioare care pot fi provocate de preceptele religioase? Este preocupat de relaţia cu divinitatea, pune întrebări legate de semnificaţia existenţei, suferinţei ori a implicaţiilor etice sau morale ale terapiei?

Relaţiile interpersonale: Cine-l vizitează? Cum răspunde pacientul vizitatorilor? Îl vizitează vreo faţă bisericească? Cum relaţionează cu alţi pacienţi şi cu asistenta medicală în mod personal?

Mediul: Are pacientul Biblie, carte de rugăciuni, literatură devoţională, obiecte religioase?

DIAGNOSTICAREA REALIZATĂ DE CĂTRE ASISTENTĂ Exemple de diagnosticare din partea asistentei medicale pentru pacienţii care prezintă suferinţe spirituale

Tulburări spirituale legate de incapacitatea de a participa la slujbele religioase;

Tulburări spirituale legate de conflictul dintre doctrinele religioase şi terapia recomandată;

Tulburări spirituale legate de decesul partenerului.

EVALUARE Exemple de criterii pentru evaluarea suferinţelor spirituale ale pacienţilor -Exprimă armonia cu preceptele spirituale; -Continuă practicile spirituale adecvate stării de sănătate;-Manifestă scăderea simţământului de vinovăţie;-Acceptare a deciziilor morale; -Manifestă gândire pozitivă cu privire la situaţia prezentă şi cu privire la existenţa să.

DE REŢINUTNevoile spirituale ale pacienţilor şi ale persoanelor care-i susţin, adeseori, vin în centrul atenţiei în timpul bolii. Asistenta medicală trebuie să respecte dreptul oamenilor de a-şi păzi preceptele spirituale şi de a le face sau a nu le face cunoscute altora. Conceptele şi practicile spirituale sunt deosebit de personale. Credinţele religioase pot influenţa stilul de viaţă, atitudinile şi simţămintele cu privire la boală şi moarte. Conceptele religioase adeseori II ajută pe oameni să accepte boala şi să-şi planifice viitorul. Când o asistentă medicală alcătuieşte istoricul unei boli, adeseori, poate obţine informaţii despre părerea pacientului cu privire la Dumnezeu sau divinitate, despre sursa de speranţă şi putere a pacientului, despre semnificaţia ritualurilor şi practicilor religioase şi despre relaţia, pe care o percepe pacientul, că ar exista între sănătatea să şi credinţa să (preceptele sale religioase). Suferinţa spirituală poate fi reflectată într-o serie de atitudini, inclusiv depresie, anxietate şi exprimarea fricii de moarte. Asistenta medicală trebuie să fie conştientă de propriiie sale convingeri pentru a se simţi confortabil în asistenţa pe care o acordă altora. Asistenta medicală trebuie să intervină direct în ajutorul pacienţilor, persoanelor care-i susţin şi clerului pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale.

DREPTURILE RELIGIOASE ÎN PROCESUL DE ÎNGRIJIRE A SĂNĂTĂŢII În procesul de îngrijire a sănătăţii pacientului, cadrele medicale sunt datoare să ţină cont de standardele medicale, dar acestea sunt uneori consolidate şi alteori limitate de standardele recunoscute în domeniul drepturilor fundamentale ale omului. Iar dintre drepturile fundamentale ale omului, drepturile religioase îşi găsesc un loc special în etica profesională de îngrijire a sănătăţii. Recunoscându-se rolul pe care-l joacă credinţa şi religia în viaţa omului, precum şi diversitatea comportamentelor umane datorate diversităţii religioase, legislaţia privitoare la

Pag. 37

drepturile şi libertaţile religioase a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii cincizeci de ani. Având în vedere că, în procesul de îngrijire a sănătăţii, cadrele medicale sunt confruntate cu situatii nebănuite, apreciem că este important să facem o trecere în revistă a articolelor din legislaţia privitoare la libertatea religioasă, care vizează acest domeniu de activitate. Cu siguranţă că, în timpul acordat, nu este posibil să intrăm în detalii sau să facem comentarii, dar o menţionare succintă a acestor articole sper să fie folositoare.

Dreptul la libertate şi dreptul la egalitate Toate fiinţele umane se nasc libere, au dreptul la libertate, sunt egale în faţa legii şi în demnitate, şi au dreptul la protecţie egală în faţa legii fără deosebire de religie sau convingere.

Libertate religioasă şi de gândire Orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei, libertate care implică, printre altele, libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile, libertatea de a practica un cult, de a urma preceptele religiei sau convingerii sale cu privire la dietă, la standarde morale şi la ziua de repaus şi de a celebra sărbătorile şi ceremoniile religioase, precum şi dreptul de a-şi exprima opiniile.

Dreptul la viaţă Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă şi la securitate.

Dreptul la îngrijire medicală Orice persoană are dreptul la un nivel corespunzător al asigurării sănătăţii şi la îngrijire medicală. În acordarea îngrijirii medicale, se va evita aplicarea de tratamente sau de metode care ar putea fi apreciate ca fiind inumane sau degradante. Un tratament sau o asistenţă medicală defectuoasă, care ar putea conduce la pierderea vieţii, poate fi un atentat la dreptul la viaţă care este inerent persoanei umane. În acordarea asistenţei medicale şi în aplicarea terapiilor medicale se va urmări ca pacientul să nu fie supus vreunei constrângeri care poate aduce atingere libertăţii sale de a avea o religie sau o convingere ale cărei precepte doreşte să le păzească. Este interzis ca o persoană să fie supusă unor experienţe medicale sau ştiinţifice fără consimţământul acesteia.

Dreptul la protecţie Toţi oamenii, fără deosebire de convingeri sau credinţă religioasă, au dreptul la protecţie egală împotriva oricărei discriminări şi împotriva oricărei incitări la discriminare.

Dreptul la intimitate sau viaţă privată Nimeni nu va fi supus unor imixtiuni arbitrare în viaţa să particulară (familie, domiciliu, corespondenţă, atingerea onoarei sau reputaţiei etc). Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.

Drepturile copilului Toate drepturile amintite mai sus sunt garantate prin lege şi pentru copil. În plus, legislaţia recunoaşte dreptul părinţilor sau al tutorilor legali de a-şi orienta copiii în exercitarea drepturilor lor.

Responsabilitatea cadrelor medicate de a respecta drepturile religioase în procesul de îngrijire a sănătăţii Persoanele care sunt supuse unor discriminări din motive religioase şi nu beneficiază de asistenţă medicală adecvată sau ale căror drepturi religioase au fost atinse în timpul acordării asistenţei medicale, dispun de posibilitatea de a depune plângeri, chiar şi atunci când încălcarea a fost comisă de persoane care acţionează în exerciţiul funcţiunii. În astfel de situaţii, nu numai că asistenta medicală care a încălcat drepturile religioase este pasibilă de pedeapsă dar, dacă se constată că patronul acesteia nu a luat măsurile necesare, atunci când a primit o astfel de sesizare, şi acesta poate fi considerat vinovat. În cazul în care patronul este statuI, imaginaţi-vă că un proces pe motive de intoleranţă religioasă poate să atragă asupra statului acuzaţia că duce o politică de discriminare pe motive religioase. Într-o astfel de situaţie, instanţei judecătoreşti II va fi foarte greu să apere statul, iar dacă o va face, atunci instanţele internaţionale îl pot condamna, fapt care ar

Pag. 38

atrage după sine nu doar deteriorarea imaginii publice a statului, situaţie care nu este dorită de nimeni, dar şi serioase penalizări materiale. Imaginaţi-vă la ce povară s-ar angaja în cazul că, din neatenţie sau cu intenţie, o asistentă medicală ar putea fi acuzată de discriminare sau intoleranţă bazată pe religie în acordarea îngrijirii medicale.

Definirea discriminării religioaseDiscriminarea religioasă înseamnă orice distincţie, excludere, limitare sau preferinţă întemeiată pe religie.1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.1 2 Idem, art 3 3 Idem, art.7 4 Idem, art. 18 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Politice şi Civile, art. 18, par.1 5 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 18 Declaraţia privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi de discriminare din motive de religie sau de convingere, art.6 6. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 19 7 Idem, art.3 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Politice şi Civile, art.6, par.l 8 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 25 Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile, economice, sociale şi culturale, art.12 9 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Politice şi Civile, art. 7 10 Idem, art. 6, par.l 11 ldem, art18, par.2 şi art.19, par.l 12 Idem, art.7 13 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 14 Idem, art. 12 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Politice şi Civile, art.17 15 Convenţia cu privire la drepturile copilului, art. 2, par.2; art.4, par.l şi 3; art 16; art24 16 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Politice şi Civile, art. 2 par.317 Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului art.1.

III.2.ASISTENŢA MEDICALĂ ÎN DIVERSE RELIGII

Satisfacerea nevoilor spirituale ale pacienţilor şi persoanelor care-i însoţesc pe aceştia face parte din atribuţiile asistentelor medicale precum şi ale capelanilor şi ale altor clerici. Termenul de clerici se referă la preoţi, rabini, pastori, prezbiteri, diaconi şi alţi consilieri spirituali. Unele grupuri religioase, cum ar fi Biserica Sfinţilor din Zilele de pe Urmă (Mormonii) sau Scientologii, nu au un cler hirotonisit şi, de obicei, aceştia dispun de persoane a căror rol este de a se îngriji de bolnavi, aceste persoane trebuind să fie recunoscute de asistentele medicale ca având atribuţii similare. În Scientologie, rolul de a se ocupa de bolnavi revine unui medic. Deşi asistentele nu pot cunoaşte practicile tuturor grupurilor religioase este important ca ele să fie familiarizate cu grupurile religioase importante ale comunităţii. Reprezentanţii religioşi de obicei oferă cu plăcere asistentelor medicale informaţii necesare îngrijirii pacienţilor. Alte surse pot furniza mai multe detalii şi informaţii care nu sunt incluse în acest rezumat. Religiile importante din România sunt: ortodoxia, catolicismul, protestantismul şi iudaismul. Există multe confesiuni protestante, cum ar fi reformaţi, luterani, penticostali, adventişti, baptişti, etc. Denominaţiunile au unele doctrine comune, dar fiecare confesiune are propria interpretare a Scripturii şi practici religioase distincte. Ortodoxia în România cuprinde Biserica Ortodoxă Română, Vicariatul Ortodox Sârb, Cultul Armean, Cultul Creştin de Rit Vechi, Vicariatul Ortodox de Rit Ucrainian. Catolicismul include de asemenea mai multe grupuri, precum Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică şi Ordinariatul Armean Catolic. Marile religii, denominaţiuni şi unele grupuri spirituale sunt enumerate mai jos în ordine alfabetică. Sunt incluse date despre fiecare grup, fară a se încerca discutarea convingerilor sau problemelor filozofice profunde.

Adventiştii (Biserica Creştină Adventistă de Ziua a şaptea) Sâmbăta este Sabatul sau ziua de repaus religios care este păzită de vineri de la apusul soarelui până sâmbătă la apusul soarelui. Sâmbăta este consacrată în special închinării nefiind permise alte lucrări decât în cazuri de forţă majoră.

Pag. 39

Biserica Adventistă acordă o mare importanţă sănătăţii. Pe plan mondial deţine o mare reţea de spitale, clinici şi dispensare, unele dintre spitalele sale folosind tehnică de vârf, cum ar fi acceleratorul de protoni pentru tratarea cancerului, tehnologie unică în medicină pe plan mondial până la ora actuală. Spitalele adventiste au făcut lucrare de pionierat în operaţiile pe cord precum şi în alte domenii. Dar punctul forte al adventiştilor în domeniul sănătăţii este promovarea unui stil de viaţă sănătos. Fiecare credincios trebuie să cunoască şi pe cât posibil să practice acest stil de viaţă. Pentru a-şi ajuta membrii dar şi pe cei din afara bisericii să-şi îmbunătăţească stilul de viaţă, Biserica Adventistă produce multă literatură de sănătate. În privinta dietei, consumul de alcool, tutun, droguri şi stimulente este interzis şi o mare parte dintre membri îmbrăţişează dieta ovolactovegetariană. Adventiştii sunt încurajaţi să evite, pe cât posibil, consumul de medicamente, dar acceptă transfuziile şi vaccinurile ca necesare. Ei cred în vindecarea divină, se roagă pentru sănătate şi în cazuri deosebite practică ungerea cu ulei însoţită de rugăciune ca metodă de vindecare. În privinţa contracepţiei, biserica nu are o poziţie fermă, fiecare familie putând să acţioneze conform conştiinţei lor. Avortul este îngăduit numai dacă viaţa mamei este în pericol sau dacă sarcina este rezultatul unui viol sau al unui incest. Folosirea hipnozei este interzisă.

Agnosticismul şi ateismul Agnosticul este o persoană care se îndoieşte de existenţa lui Dumnezeu sau a unei fiinţe supreme sau care crede că existenţa lui Dumnezeu nu a fost dovedită. Ateul neagă existenţa lui Dumnezeu. Teismul reprezintă credinţa într-un Dumnezeu sau mai mulţi Dumnezei. Monoteismul este credinţa în existenţa unui singur Dumnezeu. Codul etic şi moral al agnosticilor şi ateilor nu derivă din convingeri teiste.

Armata Salvării Armata Salvării nu impune nici o restricţie în ceea ce priveşte procedurile medicale, inclusiv transplanturile şi autopsiile. Contracepţia şi sterilizarea sunt acceptabile în cadrul căsătoriei. Avortul la cerere este interzis, însă cel terapeutic este permis.

Baha'i Persoanele care împărtăşesc credinţa Baha'i practică rugăciunea în cazuri de boală. Potrivit credinţei lor folosirea alcoolului şi a medicamentelor este permisa numai cu acordul doctorului. În scrierile lor se spune că bolnavii trebuie să caute asistenţă medicală competentă.

Baptişti Baptiştii cred în posibilitatea de vindecare prin "punerea mâinilor". Deşi unii cred în vindecarea prin credinţă excluzând tratamentuI medical, majoritatea caută asistenţa medicală competentă. În general, nu există nici o restricţie în privinţa medicamentelor, a transfuziei sau vaccinurilor, biopsiilor sau amputărilor, transplanturilor, autopsiilor. Contraceptia, sterilizarea şi avortul (ca tratament sau la comandă), constituie opţiuni personale. Atunci când pacienţii suferă de boli incurabile prelungirea artificială a vieţii nu este încurajată. Nu se practică botezul noilor născuţi. Unii baptişti nu beau cafea sau ceai negru, iar multi baptişti nu consumă alcool. Clericii acordă asistenţă bolnavilor şi persoanelor care-i însoţesc pe aceştia.

Budismul Doctrina evitării extremelor este practicată de budişti şi este aplicată consumului de droguri, transfuziei sau vaccinurilor. Budismul nu este de acord cu distrugerea oricărei forme de viaţă, dar dacă pacientul nu mai poate fi recuperat şi nu mai poate să progreseze pe calea spre "iluminare", atunci există posibilitatea ca eutanasia să fie îngăduită. Similar, în anumite situaţii poate fi permis avortul. Budiştii aprobă atât înhumarea cât şi incinerarea. Cântarea specifică ultimului ritual este adesea practicată la patul celui decedat. Curăţenia este foarte importantă. Budiştii în general nu au interdicţii dietetice, deşi membrii unor anumite grupări sunt vegetarieni stricţi. Multi budişti nu fumează, nu consumă alcool şi droguri. Budiştii au anumite zile sfinte: 1 ianuarie, 15 februarie, 21 martie, 8 aprilie, 21 mai, 15 iulie, 1 şi 23 septembrie şi 8 şi 31 decembrie. Pacienţii ar trebui întrebaţi dacă sunt de acord să efectueze teste şi tratamente în aceste zile.

Pag. 40

Episcopalii (Anglicanii) În religia episcopală sau anglicană nu există nici o restricţie privind folosirea medicamentelor, transfuziei sau vaccinurilor; biopsiilor; amputărilor sau transplanturilor pentru salvarea vieţii. Se permite contracepţia şi sterilizarea, autopsia, avortul terapeutic ca măsură de salvare a vieţii, înhumarea sau incinerarea şi consiliere genetică. Totuşi avortul la comandă nu este considerat acceptabil. Anglicanii celebrează Sfânta Împărtăşanie. Unii membri ai acestei biserici postesc înaintea primirii împărtăşaniei şi se abţin de la consumul de carne vinerea. Biserica promovează spovedania. Ritualul ungerii celor bolnavi poate fi administrat dar nu este obligatoriu.

Hinduismul Hinduşii prezintă multe variaţii dietetice. Unii hinduşi nu consumă carnea de viţel şi vacă şi derivatele acestora, unii sunt strict vegetarieni. Alcoolul poate fi consumat în cadrul reuniunilor sociale occidentale. Majoritatea hinduşilor acceptă metodele medicinei moderne; cu toate acestea însămânţarea artificială este respinsă, deoarece sterilitatea reflectă voinţa Divină. Atunci când asistenta medicală administrează medicamente unui hindus ea va evita, dacă este posibil, să atingă buzele pacientului. Hinduşii practică ritualuri funerare speciale. Moartea este considerată a fi o renaştere. Preotul toarnă apă în gura celui decedat şi leagă un fir în jurul încheieturii mâinii sau gâtului pentru a arăta binecuvântarea. Acest fir nu trebuie îndepărtat. Trupul este incinerat, cenuşa fiind aruncată în râurile sfinte. Anumite răni, cum ar fi pierderea unui membru, sunt considerate a fi semne ale unor fapte rele într-o viaţă anterioară, deşi persoana respectivă nu este exclusă din societate din acest motiv. Hinduşii cred că există o diviziune naturală a oamenilor, astfel că între clasele sociale amestecul este redus.

Iudaismul Există trei grupuri iudaice principale: ortodocşii sunt cei mai stricţi; grupurile conservatoare şi reformatoare sunt mai puţin stricte. Legea iudaică obligă evreii să caute asistenţa medicală competentă. Evreii permit folosirea medicamentelor, transfuziilor şi vaccinurilor, biopsiile şi amputarile sunt de asemenea permise. Anumiţi evrei ortodocşi sunt de părere că întregul corp pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie să se întoarcă în pământ, ei cerând ca orice ţesut ce face parte din corp să fie îngropat. De aceea donarea de organe pentru transplant nu este acceptată de evreii ortodocşi. Asistenţa medicală trebuie să se asigure că membrele sau organele amputate să fie puse la dispoziţia familiei pentru a fi îngropate. Incinerarea nu este încurajată. Autopsia poate fi permisă de către grupuri mai puţin stricte cu condiţia să nu fie îndepărtate anumite părţi ale corpului. Corpurile, chiar şi ale fetuşilor, sunt spălate de către societatea de pompe funebre şi îngropate cât mai curând după deces. Se permite avortul terapeutic dacă starea sănătăţii fizice sau psihologice a mamei este ameninţată. Se interzice avortul la cerere. Nu se permite vasectomia. Evreii ortodocşi şi cei conservatori se supun legilor dietetice kosher, care interzic carnea de porc, stridiile şi alte alimente şi consumarea produselor lactate şi a celor de carne la aceeaşi masă. Evreii reformatori nu respectă regulile dietetice kosher. Circumcizia este practicată de evreii ortodocşi şi cei conservatori în a opta zi a copilului de parte bărbătească, deşi poate fi amânată dacă din punct de vedere medical este contraindicată. Rabinul şi bărbaţii membri ai sinagogii pot fi prezenţi, un doctor evreu sau un mohel (persoană care aplică circumcizia în cadrul unui ritual şi care cunoaşte legea iudaică şi tehnicile medicale de igienă) aplică circumcizia. În general pentru ceremonie sunt necesare pregătiri speciale şi acordul doctorului. Evreii ortodocşi şi unii dintre cei conservatori păzesc Sabatul de vineri de la apusul soarelui până la apusul soarelui sâmbăta şi este posibil ca să se opuna internării în spital sau procedurilor medicale în timpul acesta sau în timpul marilor sărbători evreieşti, cu exceptia cazului când tratamentul este necesar pentru salvarea vieţii. Rosh Hashanah este prima zi a anului evreiesc, care are loc în septembrie. Zece zile mai tarziu, Yom Kippur marchează sfârşitul perioadei de timp consacrate analizării vieţii.

Luteranii Biserica Luterană nu impune nici o restricţie privind folosirea metodelor medicale, inclusiv autopsiile şi avorturile terapeutice, neavând nici o restricţie dietetică. Cu toate acestea avortul la cerere nu este permis. Nu se încurajează căsătoria şi procreerea atunci când progeniturile pot moşteni deficienţe fizice sau mentale grave. Contracepţia şi sterilizarea sunt considerate a fi opţiuni personale. Membrii sunt botezaţi la 6 până la 8 săptămâni de la naştere iar cei care doresc pot fi unşi şi binecuvântaţi înaintea morţii.

Pag. 41

Ritualurile de înmormântare sunt în general aplicate copiilor care mor dupa 6-7 luni de gestaţie.

Martorii lui lehova Martorii lui Iehova se opun transfuziilor de sânge şi transplanturilor de organe, deşi unii sunt de acord cu acestea în situaţii de criză. Membrii bisericii manâncă carnea după ce a fost scurs sângele. Unii se opun medicinei modeme. Nu se practică botezul copiilor. În general martorii lui Iehova au o atitudine neutră în privinţa contracepţiei, considerând că este o problemă personală, însă sterilizarea este condamnată şi interzisă. Atât avortul terapeutic cât şi la comandă sunt interzise. Practici ca masturbarea şi homosexualitatea sunt condamnate. Atât inhumarea cât şi incinerarea sunt acceptate. Autopsia este permisă numai dacă legea o cere, fară ca vreo parte a corpului să fie îndepărtată. Această restricţie are implicaţii în ceea ce priveşte transplanturile.

Menoniţii Membrii Bisericii Menonite sunt botezaţi în adolescenţă. Biserica nu impune nici o restricţie dietetică, deşi anumite comunităţi impun abstinenţa în privinţa alcoolului. Nu există nici o restricţie privind procedurile medicale, deşi avortul la cerere nu este aprobat de unele secte ale bisericii; în altele, este lăsat la latitudinea individului. Menoniţii se opun “punerii mâinilor” pentru vindecare.

Mormonii (Biserica Sfinţilor lui Iisus Hristos din Zilele de pe Urmă) Unii mormoni cred în "punerea mâinilor"; totuşi, nu există nici o interdicţie privind tratamentul medical. De fapt, biserica administrează instituţii medicale. Alcoolul, tutunul, ceaiul negru şi cafeaua sunt interzise, iar carnea este consumată rar. Unii membri poartă o lenjerie de corp specială tot timpul în afara cazurilor când sunt grav bolnavi. Pacienţii mormoni din spital pot cere administrarea Sacramentului Cinei Domnului de către un preot al bisericii. Botezul morţilor este o practică uzuală.

Musulmani (Islam) Islamul este o religie importantă în Africa de Nord şi Orientul Apropiat. În cadrul acestuia se acordă importanţă practicării ritualurilor stricte şi este obligatorie mărturisirea de credinţă şi rugăciunea de 5 ori pe zi. Toate produsele din carne de porc şi consumul de băuturi alcoolice sunt interzise. Există o perioadă de post în luna a 9-a a anului mahomedan (Ramadan), dar cei care sunt bolnavi sunt scutiţi, dar când se însănătoşesc fac postul complet. Se practică circumcizia, iar curăţenia este foarte importantă. Dacă un fetus este avortat la 130 de zile sau mai mult din momentul concepţiei, este tratat ca o fiinţă umană complet dezvoltată. Înainte de acest termen este considerată ca ţesut ce poate fi desconsiderat. După 130 de zile de la concepţie avortul este interzis chiar dacă viaţa mamei este în pericol. Persoanele pe moarte trebuie să-şi mărturisească păcatele şi să ceară iertare în fiecare zi. Numai rudele şi familia pot atinge corpul după moarte. Ei îl spală şi îl aşează cu faţa spre Mecca. Islamul încurajează prelungirea vieţii, chiar şi pentru bolnavii incurabili.

Ortodocşii răsăriteni Există mai multe denominaţiuni ortodoxe răsăritene, incluzând ortodocşii greci, ortodocşii ruşi şi cei armeni români. Majoritatea cred în botezul noilor născuţi prin scufundare practicat de la a 8-a până la 40-a zi de la naştere. Ritualul final poate fi obligatoriu atunci când moartea este apropiată. În general credinţa şi practica ortodoxă răsăriteană nu se opune medicinei; totuşi, Biserica ortodoxă Rusă nu încurajează autopsia şi nici donarea de organe. Biserica consideră obligatorie mărturisirea păcatelor cel puţin o dată pe an. Ritualul final include Sfânta împărtăşanie (care este numită de asemenea Euharist sau Cina Domnului), un sacrament comemorativ în care credinciosul primeşte pâine sfinţită (sau Împărtăşanie) reprezentând trupul lui Iisus Hristos, şi vin sau must reprezentând sângele lui lisus. Biserica promovează postul, de obicei miercurea, vinerea, în timpul Postului Paştelui; biserica încurajează prelungirea vieţii, chiar şi în cazul bolnavilor incurabili. Avortul este interzis.

Penticostalii (Adunarea lui Dumnezeu, Biserica Neclintită) Biserica Penticostală nu are nici o doctrină care să se opună ştiinţei medicale modeme, inclusiv transfuziile. Membrii sunt încurajati să se abţină de la consumul de alcool şi de la

Pag. 42

fumat şi de la mânca carnea animalelor sugrumate. Unii membri nu mănâncă carne de porc. Membrii se pot ruga pentru vindecare divină iar în unele comunităţi se practică ungerea cu ulei.

Reformaţii (Biserica Reformată) Biserica Reformată practică botezul copiilor mici. Se roagă pentru cei bolnavi dar nu practică "punerea mâinilor" pentru vindecări. În general, nu există restricţii în privinţa folosirii medicamentelor, a transfuziilor sau vaccinurilor şi nu sunt împotriva arnputării membrelor şi a autopsiilor, în schimb încurajează transplanturile. Se recornandă evitarea metodelor contraceptive şi se interzice avortul în afară de cazul când viaţa mamei ar fi în pericol.

Romano-Catolicii Conform credinţei catolice copilul are un suflet din momentul concepţiei sale; de aceea, fetusul trebuie botezat cu excepţia cazului în care acesta este în mod evident mort, şi la fel trebuie procedat cu toţi copiii a căror viaţă este în primejdie. Botezul poate fi efectuat de orice persoană (adică un doctor sau şi asistenta medicală în absenţa preotului) care procedează conform cerinţelor bisericii. Pentru ca un botez să fie valid este necesar să se toarne apă pe capul copilului în timp ce se rosteşte invocaţia trinitariană prescrisă: "Te botez în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt". Atunci când este administrat de către o asistentă sau un doctor, botezul trebuie să fie înregistrat în fişa copilului iar familia şi preotul trebuie informaţi. Biserica Romano-Catolică încurajează ungerea celor bolnavi. Sacramentul ungerii este în prezent considerat atât o sursă de putere sau vindecare cât şi o pregătire pentru moarte. Preotul unge mai multe părţi ale corpului cu ulei. Înainte de schimbările introduse de Conciliul Vatican II din 1963, acest sacrament catolic era administrat numai atunci când persoana respectivă se afla în faţa morţii şi era numit ungerea extremă sau ultimul ritual, deoarece era unul dintre ultimele ritualuri ale bisericii. Astăzi, iminenţa decesului poate constitui încă un motiv pentru administrarea acestui sacrament, dar moartea nu trebuie să fie principala motivaţie. Catolicii pot fi acurn unşi de mai multe ori, însă mulţi catolici în vârstă ar putea să reacţioneze cu teamă sau repulsie, considerând că acest sacrament este semnul unei morţi iminente. De aceea, înainte ca un pacient şovăitor să fie uns, asistenta medicală sau preotul trebuie să prezinte pacientului semnificaţia actuală, pentru a reduce împotrivirea. Ungerea bolnavului poate fi precedată de spovedanie şi împărtăşanie. Aceste sacramente sunt de asemenea administrate de către un preot sau altă persoană mandatată. Primirea viaticum-ului (Sfânta Împărtăşanie) ca un ultim ritual înaintea morţii este considerată o obligaţie, însă ungerea nu este obligatorie. Doctrina romano-catolică privind "principiul totalităţii" conduce la acceptarea deplină a procedeelor medicale. Un transplant de organ este acceptat dacă pierderea organului respectiv nu pune în pericol viaţa donatorului sau integritatea funcţională a organismului. Biopsiile şi amputările sunt acceptate având în vedere aceeaşi idee, însă în unele dioceze îngroparea membrului amputat este obligatorie. Autopsia este de asemenea acceptată; din nou, toate părţile importante ale corpului (cele care păstrează calitatea de fiinţă umană) trebuie să fie îngropate corespunzător sau incinerate. Legi stricte reglementează contracepţia, sterilizarea şi avortul. Singura metodă contraceptivă acceptată este abstinenţa; metodele artificiale sunt considerate ilegale. Sterilizarea este interzisă în afara cazului în care există o recomandare expresă din partea medicului. Atât avortul la cerere cât şi cel terapeutic sunt interzise, chiar şi atunci când viaţa mamei este în pericol. Unii catolici respectă anumite practici legate de alimentaţie şi post dar nu sunt obligaţi să postească sau să renunţe la consumul de carne în Miercurea Cenuşie şi Vinerea Mare atunci când sunt în spital, care altfel ar fi obligatorii. Duminica este ziua de închinare, deşi în unele biserici se ţin servicii religioase şi în alte zile ale săptămânii.

Scientologia (Biserica lui Hristos) Membrii Bisericii lui Hristos, Scientologia, se opun intervenţiei omului în vindecare, considerând că aceasta este voinţa lui Dumnezeu. Boala şi păcatul sunt erori ale minţii omului şi pot fi schimbate mai degrabă modificând gândurile decât prin medicină. Cei care aderă cu stricteţe la această religie nu acceptă consultarea de către un doctor sau tratamentul medical şi rareori, dacă aceasta se întâmplă vreodată, ei intră într-un spital. Creştinii scientologi nu permit psihoterapia, deoarece prin aceasta mintea este alterată de către alţii. Un "doctor" scientolog poate fi chemat pentru a acorda asistenţa celui bolnav,

Pag. 43

practicându-se vindecarea spirituală. Totuşi, doctorii şi moaşele pot fi folosite la naştere. Nu folosesc medicamente şi transfuzii iar biopsiile şi consultările nu sunt recomandate. Tutunul, alcoolul şi cafeaua sunt considerate droguri şi nu sunt folosite. Se acceptă vaccinurile numai dacă legea o cere. Creştinii scientologi nu au reguli precise privind contracepţia, sterilizarea sau avortul. Practicarea autopsiei nu este încurajată, fiind acceptată în cazuri de moarte violentă, creştinii scientologi de regulă nu acceptă şi nu donează organe pentru transplant. Opţiunea de a se supune deplin ştiinţei Creştine este personală. În anumite regiuni, biserica are sanatorii unde se respectă integral doctrina bisericii.

Shinto Unii membri cred în vindecarea prin rugăciune, familia având un rol deosebit în privinţa îngrijirii şi a suportului emoţional. Şintoiştii cred în tradiţie, venerând strămoşii şi natura. Sanătatea fizică poate fi importantă.

Sikh Credincioşii sikh sunt o sectă relativ recent apărută care se opune sistemului de caste din India. Credincioşii sikh organizează servicii religioase săptămânale la templul lor, de vineri dimineaţa până duminică seara, când fiecare membru citeşte pe rând scrierile sfinte (Granth Sahib) timp de 2 ore până când întreaga scriptură este citită. Barbaţii sikh botezaţi poartă părul netuns şi turban, care simbolizează consacrarea şi apartenenţa la grup. O brăţară de oţel în jurul încheieturii mâinii drepte semnifică cumpătarea, un semn care reaminteşte purtătorului să nu facă fapte rele. În credinţa sikh nu există restricţii dietetice, însă mulţi credincioşi sikh sunt vegetarieni. Folosirea tutunului şi a alcoolului este descurajată.

Taoismul Taoiştii consideră că boala face parte din dualismul sănătate/boală. Ei pot accepta boala considerând tratamentul medical ca o ingerinţă. Moartea este privită ca o consecinţă naturală a vieţii, corpul fiind ţinut în casă timp de 49 de zile. Taoiştii apreciază o ambianţă plăcută din punct de vedere estetic pentru meditaţie.

Unitarieni/Universalişti Unitarienii/Universaliştii pun accentul pe raţiune, cunoştiinţe, responsabilitatea individuală şi un sistem personal de valori. Nu există restricţii dietetice sau sacramente oficiale, nefiind interzisă nici o practică medicală. Biserica Unitarian/Universalistă încurajează membrii săi să doneze părţi din corpul lor pentru cercetare şi băncile de organe.

Zen Adepţii Zen practică meditaţia cu scopul de a descoperi simplitatea. Atunci când un pacient este bolnav, acesta poate cere să fie vizitat de un maestru Zen.

Pag. 44

IV. PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL COMUNITAR

IV.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Responsabilităţile asistenţilor medicali comunitari, în general, au fost sintetizate de către Cline şi Howel în: “a ajuta indivizii, familiile şi comunităţile să-şi dezvolte şi să-şi utilizeze propriul lor potenţial pentru sănătate prin cultivarea şi folosirea resurselor interne şi externe, şi de a furniza îngrijiri de sănătate celor bolnavi şi cu handicap la domiciliul lor”. (Nora Cline and Roger W. Howel - “Public Health Nursing and Mental Health” -în Stephen E. Goldston ed. - 1969)

Funcţiile asistentului medical comunitar vizează aria de activitate a tuturor ramurilor îngrijirilor de sănătate şi a celorlalte profesii din domeniul sănătăţii publice şi utilizează metodele tuturor profesiilor în serviciul individului, familiei şi al comunităţii. Sunt rezumate patru funcţii principale:

A oferi şi administra îngrijiri de sănătate în comunitate.

A transmite cunoştinţe către beneficiarii serviciilor de îngrijiri de sănătate sau personalului din sistemul de sănătate.

A fi membru în cadrul unei echipe de acordare a îngrijirilor de sănătate comunitare.

A dezvolta practica îngrijirilor de sănătate comunitare printr-o gândire critică şi prin cercetare.

Asistentul medical comunitar se confruntă în teritoriu cu probleme deosebite şi întâlneşte situaţii de neimaginat. Este pus în faţa unor situaţii ca sărăcia, decăderea urbană, nedreptăţile sociale, tensiunile rasiale şi, în majoritatea zonelor, declinul calităţii şi integrităţii vieţii comunitare. În faţa unor asemenea situaţii se cere o marcantă obiectivitate cuplată cu demonstrarea de cunoştinţe şi abilităţi specifice ce vor avea o esenţială contribuţie la găsirea soluţiilor.

Întrucât, în sistemul îngrijirilor de sănătate, funcţionează aceleaşi mecanisme de piaţă bazate pe cerere şi ofertă de servicii între furnizori şi beneficiari iar, în îngrijirile de sănătate comunitare beneficiarul serviciilor este, în general, o persoană sănătoasă, se foloseşte mult mai frecvent termenul de client şi nu pacient. Familia este, în mod obişnuit, unitatea de serviciu a asistentului medical comunitar astfel că, majoritatea îngrijirilor de sănătate comunitare sunt îngrijiri la domiciliu şi se adresează pacienţilor/clienţilor de toate vârstele. În contact cu clientul şi familia asistentul medical comunitar trebuie să-şi demonstreze posibilităţile şi să-şi aplice planurile de îngrijire pentru a implica toţi membrii de familie în învăţarea şi respectarea conceptelor de sănătate. De exemplu, mulţi părinţi au nevoie de ajutor în înţelegerea şi aprecierea creşterii şi dezvoltării fizice, mentale şi emoţionale a copiilor lor, în diferitele stadii ale vieţii lor, din copilărie până la adolescenţă şi prima tinereţe. Uneori, părinţii au nevoie de asistenţă în ghidarea copiilor nu numai spre a învăţa să accepte condiţiile de viaţă cu care este familiarizat propriul său grup ci să înveţe să înţeleagă, să respecte, să trăiască şi să muncească alături de oameni de altă rasă, cultură, moravuri sau religie şi să se înţeleagă reciproc.

În majoritatea comunităţilor îngrijirile de sănătate comunitare sunt imperios necesare şi vârstnicilor al căror număr este în continuă creştere, (unii fiind singuri şi lipsiţi de posibilităţi), având în vedere şi incidenţa crescută a afecţiunilor cronice la această grupă de populaţie. Activitatea asistentului medical comunitar trebuie să se concentreze asupra sănătăţii întregii familii, inclusiv asupra membrilor din instituţii, şcoli, platforme industriale şi alte locuri de muncă. Nevoile în creştere au dus la diversificarea serviciilor îngrijiri de sănătate pentru ca îngrijirile să se adreseze şi acelora care sunt afectaţi din punct de vedere social şi economic.

Dintre rolurile importante ale asistentului medical comunitar se pot sintetiza rolurile de educator şi pedagog, de consilier şi de facilitator. Ca educator şi pedagog al sănătăţii, asistentul medical comunitar furnoizează cunoştinţe specifice familiei sau grupului şi ia decizii împreună cu pacientul/clientul pentru modificarea comportamentului sau a stilului de viaţă în scopul menţinerii sau recuperării sănătăţii (educaţie pentru sănătate). Acest proces de participare activă a pacienţilor/clienţilor la luarea deciziilor ce privesc sănătatea proprie, în deplină cunoştinţă de cauză, cere motivarea lor pentru a-i determina să-şi schimbe comportamentul. Principiile învăţării unui comportament sanogen sunt fundamentale în procesul de predare. Aceste principii vor fi expuse pe larg în capitolul în care vom aborda promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate.

Pag. 45

Consilierea este un proces de intrajutorare dintre asistentul medical şi pacient/client sau familie. Acesta cere o relaţie specială de prietenie, onestitate, deschidere şi respect reciproc (asistent medical - pacient/client sau asistent medical - grupuri). Această metodă are menirea de a-i asista pe alţii, de a le identifica trăirile şi de a le clarifica adevărurile şi valorile în aşa fel încât să-i determine să ia cele mai corespunzătoare decizii. Consilierea pentru sănătate este o metodă valoroasă în asistarea pacientului/clientului sau grupului pentru implementarea practicilor sănătoase şi de autoîngrijire.

Ridicarea barierelor care sunt în calea îngrijirii sănătăţii este un rol pe care îl îndeplineşte asistentul medical ca facilitator. Facilitarea este un proces de ascultare, verificare şi descriere a situaţiei ce are ca rezultat implicarea pacientului/clientului sau grupului în procesul de luare a deciziilor. Fundamentele politicii de participare a asistentului medical în acest proces sunt detaliate într-un capitol separat. Prin asociaţiile profesionale, asistenţii medicali pot interveni în politica statului pentru schimbări în legislaţie şi pentru influienţarea deciziilor în ceea ce priveşte activitatea lor.

IV.2. ASISTENTE MEDICALE COMUNITARE 8 DIN U.S.A.

IV.2.1. CONCEPTUL ROLULUI EXTINS

Conceptul rolului extins a fost iniţiat în 1969 când Dr. Loretta C. Ford (R.N.) şi Dr. Henry K. Silver (M.D.) au făcut un proiect demonstrativ pentru asistenţii medicali (nurses) din comunitate. Pornind de la acest proiect, s-au dezvoltat programe de instruire şi educare ce au inclus o parte din asistenţii medicali medicali practicieni de familie şi pentru domeniile: şcolar, geriatric/gerontologic şi planificare familială cât şi pentru diagnosticarea bolilor. Rolul extins s-a bazat pe premisa că s-ar putea acorda mai multă îngrijire la un preţ de cost mai scăzut. Acest cost al îngrijirilor comunitare ar fi cu atât mai mic cu cât vor fi mai mulţi consumatori deserviţi, în special din comunităţile ce trăiesc în oraşele suprapopulate sau în rural. Early Periodic Screening Development Test (E.P.S.D.T.) pentru persoanele peste 21 de ani au arătat necesitatea unei activităţi de îngrijire mai susţinute iniţiind programul numit Programul Femeii, Sugarului şi Copilului (W.I.C.). Pentru aceasta a fost necesar ca asistenţii medicali să-şi însuşească mai multe cunoştinţe şi abilităţi, în special în ceea ce priveşte evaluarea fizică a pacienţilor/clienţilor. În acest scop pregătirea lor profesională s-a făcut pe mai multe nivele, începând cu învăţarea cu un medic, apoi cursuri de scurtă durată şi educaţie continuă în programe academice. Utilizarea asistentului medical în rolul extins ca furnizor major de îngrijiri de sănătate în comunitate a fost salvatoare. Asistenţii medicali practicieni au fost distribuiţi în diferite sectoare de activitate având abilitatea de a lucra cu o relativă independenţă în sectoarele clinice împreună cu medicul sau în departamentele de sănătate publică. Funcţiile extinse ale asistentului medical comunitar includ anumite diagnostice şi tratamente medicale care fac necesare studii superioare. Reabilitarea prin rolul extins este dependentă de valoarea şi calificarea personalului şi a medicului şi de acceptarea consumatorului. (K.M. Leahy, M.M. Cobb, M.C. Jones - Community Nursing - University of Washington - 1982)

IV.2.2. ASISTENTUL MEDICAL PRACTICIAN DE FAMILIE

Asistentul medical practician de familie, cunoscut înainte ca asistent medical de familie clinician sau asistent medical comunitar practician de familie are o pregătire adiţională, post-bază. Majoritatea şcolilor din U.S.A. pregătesc asistenţi medicali practicieni de familie în unul până la doi ani şi, în mod obişnuit, la cel mai înalt nivel. Curriculum vitae al candidaţilor trebuie să probeze: cunoştinţe vaste, abilităţi de evaluare şi de intervenţii terapeutice în îngrijirile primare în sectoare ambulatorii de îngrijire a afecţiunilor acute, cronice sau de recuperare, cunoştinţe privind promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, capacităţi de analiză pentru maximizarea acţiunilor sociale, capacitatea de a îndeplini rolul de leadership şi de cercetare. După completarea programului educaţional asistentul medical practician de familie este considerat un specialist generalist în diferitele stadii ale vieţii. Astfel, asistentul medical practician de familie are competenţe şi abilităţi în: evaluarea stării de sănătate fizică şi psiho-socială anterioară şi actuală a copiilor şi adulţilor, promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, îngrijirea persoanelor cu afecţiuni acute necomplicate şi trimiterea lor la medicul de specialitate realizând astfel o colaborare permanentă cu acesta în condiţii de stabilitate pentru clienţi, acordarea de sfaturi familiilor pentru

8 Community Nurses

Pag. 46

menţinerea sănătăţii, planificarea familială, îngrijirea copiilor, dezvoltarea armonioasă a copiilor şi a relaţiilor familiale, activarea în roluri de leadership în serviciile de sănătate comunitare sau în sectoare de educaţie, conducerea sau utilizarea cercetării pentru extinderea teoriilor şi a practicii îngrijirilor de sănătate în scopul de a îmbunătăţi calitatea seviciilor îngrijirilor de sănătate. (Family Community Nurse Practitioner Program - University of Washington, Seatle - 1975).

Asistentul medical practician de familie supraveghează: infecţiile respiratorii superioare, infecţiile de tract urinar, tulburările gastrice, problemele ginecologice, hipertensiunea arterială, diabetul, bolile cardiace cronice, obezitatea, osteoartritele, anxietatea, situaţiile de criză la domiciliu. Asistentul medical practician de familie poate fi întâlnită în: diverse aşezări urbane sau rurale, clinici ambulatorii, pe lângă spitale sponsorizate de sectoare publice sau private. Poate practica cu un medic sau independent, în colaborare cu medicul, în zonele izolate. Asistentul medical practician de familie este atent la a nu-şi depăşi atribuţiile şi lucrează independent dar în strânsă colaborare cu toţi profesioniştii de sănătate în aşa fel încât serviciile furnizate să fie de cea mai bună calitate. Acceptarea de către consumatori a acestor servicii este în continuă creştere. Cercetările întreprinse au scos în evidenţă rezultatele pozitive ale utilizării asistentului medical în îmbunătăţirea calităţii serviciilor primare de îngrijire. Aceste studii au vizat şi rolul, funcţiile, domeniul de pregătire şi strategiile de intervenţie raportate la nevoile clientului de a-şi menţine sau îmbunătăţi starea de sănătate în scopul de a schiţa baza de cunoştinţe necesare pentru practica clinică. Odată încheiată cu succes specializarea, este înmânată o diplomă pentru specialitatea respectivă. Această diplomă este valabilă cinci ani după care asistentul medical respectivă apelează la A.N.A. pentru reactualizarea diplomei.

IV.2.3. ASISTENTUL MEDICAL PRACTICIAN DE PEDIATRIE

Asistentul medical practician de pediatrie, lucrând în comunitate, deserveşte copiii: sugari, preşcolari, şcolari şi adolescenţi. Activitatea să se desfăşoară în: clinici, unităţi mobile, şcoli la domiciliu şi constă în aprecierea creşterii şi dezvoltării normale a copiilor şi a îngrijirii acestora cu accent deosebit pe îngrijirile necesare clienţilor cu risc. Deseori este implicat în programe de screening şi în examinări de rutină ale copiilor în tabere şi baze sportive. Principalele lor funcţii sunt: formarea şi educarea indivizilor, familiilor şi grupurilor în ceea ce priveşte: creşterea şi dezvoltarea, supravegherea copilului, supravegherea cazurilor de boli specifice copilăriei. Pregătirea pentru rolul de practician cere o specializare după pregătirea de bază. Şcolarizarea în colegii şi universităţi asigură o pregătire de specialitate în educaţia în îngrijiri de sănătate (predare) sau pentru programul gradat de obţinere a masteratului (gradaţii). Această pregătire variază între şase luni şi un an. Certificarea asistentului medical practician de pediatrie este similară cu cea a asistentului medical practician de familie prin A.N.A. sau prin National Association of Pediatric Nurses Associates.

IV.2.4. ASISTENTUL MEDICAL PRACTICIAN ŞCOLAR

Scopul asistentului medical în şcoală este schimbat. În anul 1902, Lillian Wald, fondatoarea serviciilor Henry Street Visiting Nursing Service din New York şi, pe atunci, directoarea acelei instituţii, convinge departamentul de sănătate al oraşului de valoarea serviciilor de sănătate pentru copiii şcolari (acordarea primului ajutor şi pentru introducerea controlului asupra bolilor transmisibile, în special scabie, impetigo, scarlatină şi difterie). Succesul imediat al programului a fost evident şi, în curând, l-au adoptat şi alte şcoli din alte comunităţi. Asistentul medical şcolar este un membru al echipei de educaţie profesională angajat să ajute copiii în dezvoltarea potenţialului lor la întreaga capacitate atât în educaţie cât şi în sănătate. Obiectivele programului şcolar de sănătate sunt formulate în filozofia şcolară. Asistentul medical organizează şi supraveghează activităţile în funcţie de standardele, politicile şi procedurile specifice şcolii. Responsabilitătile profesionale ale asistentului medical şcolar sunt: aprecierea stării de sănătate a elevilor, aprecierea stării de sănătate a îngrijitorilor şi a personalului şcolii, evaluarea stării de sănătate prin teste de screening, sfătuirea elevilor, a colectivului şcolii şi a părinţilor cu privire la identificarea nevoilor, îndeplinirea rolului de avocat şi liant între personalul şcolar, medicină şi alte discipline implicate în îngrijirea sănătăţii, furnizarea de informaţii privitoare la resursele comunitare şi îndrumarea familiei către acestea, furnizarea de indicaţii şi desfăşurarea de activităţi de educaţie pentru sănătate în cabinet sau în clasele de studiu, participarea activă ca membru al personalului şcolar la menţinerea unui mediu sănătos, implementarea

Pag. 47

îngrijirilor de urgenţă în diferite situaţii ce se pot ivi în şcoală mai ales la unele cursuri cu risc crescut de accidente ca educaţia fizică, arta industrială şi lucru manual, identificarea elevilor şi a personalului şcolar care prezintă un necesar crescut de îngrijiri cum ar fi cei cu diabet, convulsii, dependenţă de droguri, diverse alergii, hemofilie, ş.a., înregistrarea şi ţinerea la zi a evidenţelor din grădiniţă până la adolescenţă constând din antecedente de sănătate, teste screening, imunizări, îmbolnăviri (fizice şi emoţionale), trimiterile către alt personal de sănătate sau către agenţiile de sănătate, conferinţe, tratamente şi vizite la domiciliu, respectarea confidenţialităţii acestor înregistrări, efectuarea de vizite la domiciliu corespunzător cu politica şcolii, evaluarea programelor de sănătate a şcolii şi a eficacităţii acestora, conducerea şi/sau participarea la cercetarea activităţii şcolare de îngrijiri de sănătate, a metodelor, produselor şi realizarea scopului schimbării sau a ridicării standardelor.

Certificarea asistentului medical şcolar de către instituţiile de stat este cerută de către state şi este o tendinţă în creştere. Programele şcolare diferă în cele 50 de state şi rata de utilizare a asistenţilor medicali în rol extins sau a asistentului medical şcolar practicien este în creştere.

IV.2.5. ASISTENTUL MEDICAL PRACTICIAN OCUPAŢIONAL

Specializarea în îngrijirile de sănătate ocupaţionale, ca o componentă a îngrijirilor de sănătate comunitare, a început în anul 1895 cu angajarea primei asistente medicale ocupaţionale de către Vermont Marble Works pentru îngrijirea angajaţilor săi. Mediul psihic, social şi economic în care oamenii trăiesc, se dezvoltă şi muncesc afectează sănătatea lor, predispoziţia la îmbolnăviri şi şansele de a se adapta la schimbări în comportament. Asistentul medical ocupaţional îşi lărgeşte pregătirea de bază în îngrijiri de sănătate prin cursuri de igienă şi epidemiologie, toxicologie, procese industriale şi alte cursuri similare, cursuri care sunt numai orale. Aceşti asistenţi medicali învaţă cum să aprecieze calitatea condiţiilor de muncă (temperatura, lumina, spaţiul, zgomotul, toxicitatea substanţelor utilizate, poluarea şi ambientul spaţiului de muncă). Cunoscând cum să identifice potenţialele riscuri de la locul de muncă, ei sunt capabili să-şi aducă contribuţia la expertizele igieniştilor şi epidemiologilor, lucrând în echipă cu aceştia şi contribuind astfel la crearea unui mediu mai sănătos şi mai sigur. Prin această colaborare pericolele profesionale pot fi măsurate, probate, evaluate şi monitorizate. Fiecare asistent medical ocupaţional acceptă responsabilităţile exercitării profesiunii definite de către organizaţiile profesionale cum ar fi American Association of Occupational Health Nurses şi American Nurses Association. Aceste responsabilităţi includ implementarea practicii îngrijirilor de sănătate conform standardelor profesionale de bază, utilizarea procesului de îngrijiri de sănătate în îngrijirea angajaţilor, menţinerea evidenţelor în confomitate cu legile existente, cu regulile medicale şi guvernamentale. Varietatea sectoarelor ocupaţionale influienţează considerabil diversitatea practicii, priorităţile de intervenţie, specificul acestora, funcţiile şi specializarea asistentului medical.

Atribuţiile generale ale asistentului medical ocupaţional sunt: informarea despre antecedentele ocupaţionale, aprecierea stării de sănătate a adulţilor lucrători, acordarea de îngrijiri de urgenţă, trimiterea la cel mai apropiat serviciu medical specializat, efectuarea de tehnici cum ar fi audiometria şi spirometria, activitate susţinută în promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate pentru a influienţa stilul de viaţă în beneficiul angajatului, ţinerea de înregistrări şi evidenţe clare despre datele de referinţă, organizare şi conducere, consultanţă şi consiliere, prelevare de informaţii, educaţie în igienă şi protecţia sănătăţii, evaluare a serviciilor de sănătate, elaborare de planuri de supraveghere în scopul monitorizării potenţialelor pericole pentru menţinerea sănătăţii angajaţilor.

În fiecare sector ocupaţional, asistentul medical este primul şi de primă însemnătate element al îngrijirii sănătăţii dar, el are şi alte funcţii dependente de sectorul de activitate şi joacă un rol determinant în configurarea felului cum sunt percepute şi valorificate serviciile de sănătate. În departamentele de vârf ale acestor servicii practica îngrijirilor de sănătate este la cel mai înalt nivel şi profesionalitate iar asistenţii medicali sunt priviţi favorabil de către angajatori şi manageri. Asistenţii medicali ocupaţionali au cunoştinţe cuprinzătoare despre compania, spitalul sau agenţia la care lucrează. Acestea includ cunoştinţe despre: produsele companiei sau furnizarea serviciilor, preţurile de cost pentru sănătate plătite de către companie, afecţiunile şi neajunsurile la catre este expus fiecare angajat, aplicarea operaţiunilor şi a proceselor de producţie, ş.a. Dependent de interesele companiei angajatoare şi de costurile efective ale acţiunii, asistentul medical trebuie să se implice în educaţia pentru sănătate, cursuri de prim ajutor, promovarea unor programe pentru

Pag. 48

angajaţi cum ar fi programe de educaţie fizică, (în particular pentru angajaţii sedentari), şi întreprinderea de mici studii pilot, bine definite, în scopul de a îmbunătăţi practicile de menţinere a sănătăţii şi de interveni în schimbarea comportamentelor care pun în pericol sănătatea9.

IV.3. ASISTENŢA MEDICALĂ COMUNITARĂ ÎN ROMÂNIA

IV.3.1. LEGE nr. 95 din 2 mai 2006, privind reforma în domeniul sănătăţii

EMITENT: PARLAMENTULPUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 2 mai 2006

TITLUL V Asistenta medicală comunitara CAP. I Dispoziţii generale ART. 126 (1) Dispoziţiile prezentului titlu reglementează serviciile şi activităţile din domeniul asistenţei medicale comunitare. (2) Asistenta medicală comunitara cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de sănătate organizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale ale individului, în vederea menţinerii acestuia în propriul mediu de viata şi care se acorda în sistem integrat cu serviciile sociale. ART. 127 (1) Asistenta medicală comunitara presupune un ansamblu integrat de programe şi servicii de sănătate centrate pe nevoile individuale ale omului sanatos şi bolnav, acordate în sistem integrat cu serviciile sociale. (2) Programele şi serviciile de asistenta medicală comunitara se realizează în concordanta cu politicile şi strategiile Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, ale altor instituţii ale autorităţii locale cu responsabilităţi în domeniu, precum şi cu cele ale autorităţilor locale.

CAP. II Organizarea şi funcţionarea asistenţei medicale comunitare ART. 128 (1) Pentru coordonarea programelor naţionale de asistenta medicală comunitara se înfiinţează Comisia Interdepartamentala pentru Asistenta Medicală Comunitara aflată în subordinea primului-ministru, denumita în continuare Comisia. (2) Comisia se constituie dintr-un preşedinte şi un număr impar de membri, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi ai organizaţiilor sau asociaţiilor autorităţilor locale. (3) Atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi componenta nominală a Comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. ART. 129 (1) Comisia se întruneşte în şedinţe ordinare de doua ori pe an şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este nevoie. (2) Comisia primeşte sinteza rapoartelor anuale privind problemele medico-sociale de la nivelul comunităţilor. ART. 130 Comisia are următoarele atribuţii: a) realizează Strategia nationala în domeniul asistenţei medicale comunitare; b) întocmeşte lista de prioritati care să răspundă nevoilor identificate la nivelul comunităţilor; c) propune ordonatorului de credite necesarul de fonduri pentru desfăşurarea activităţilor din domeniul asistenţei medicale comunitare. ART. 131 Comisia isi realizează atribuţiile prevăzute la art. 130 cu suportul Unităţii de Management al Programelor de Asistenta Medicală Comunitara. ART. 132

9 K.M. Leahy, M.M. Cobb, M.C. Jones - Community Nursing - University of Washington - 1982

Pag. 49

(1) Pentru realizarea programelor naţionale de asistenta medicală comunitara se înfiinţează Unitatea de Management al Programelor de Asistenta Medicală Comunitara (UMPAMC) în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publica şi Management Sanitar, denumita în continuare UMPAMC. (2) UMPAMC are drept atribuţie principala sprijinul tehnic şi metodologic pentru Comisia Interdepartamentala pentru Asistenta Medicală Comunitara. ART. 133 Pentru realizarea atribuţiilor, UMPAMC poate solicita expertiza şi suportul tehnic al specialiştilor din instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor Publice şi a altor organe ale autorităţii centrale cu responsabilităţi în domeniu. ART. 134 Programele naţionale de asistenta medicală comunitara se derulează prin instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

CAPITOLUL III Beneficiarii, obiectivele şi acordarea serviciilor şi activităţilor de asistenta medicală comunitara ART. 135 (1) Beneficiarul serviciilor şi activităţilor de asistenta medicală comunitara este comunitatea dintr-o arie geografică definită, precum: judeţul, oraşul, comuna, satul, după caz, iar în cadrul acesteia în mod deosebit categoriile de persoane vulnerabile. (2) Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situaţii: a) nivel economic sub pragul saraciei; b) şomaj; c) nivel educaţional scăzut; d) diferite dizabilitati, boli cronice; e) boli aflate în faze terminale, care necesita tratamente paleative; f) graviditate; g) vârsta a treia; h) vârsta sub 5 ani; i) fac parte din familii monoparentale. ART. 136 (1) Serviciile şi activităţile de asistenta medicală comunitara sunt derulate de următoarele categorii profesionale: a) asistent social; b) asistent medical comunitar; c) mediator sanitar; d) asistent medical comunitar de psihiatrie; e) asistent medical de îngrijiri la domiciliu. (2) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se încadrează cu contract individual de munca pe perioada determinata la unităţile sanitare desemnate, iar cheltuielile de personal se suporta în cadrul programelor naţionale de sănătate. (3) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) colaborează cu autorităţile locale şi cu serviciile de asistenta medicală şi socială. (4) Categoriile profesionale care activează în domeniul asistenţei medicale comunitare se includ în Clasificarea Ocupatiilor din România (C.O.R.). ART. 137 Obiectivele generale ale serviciilor şi activităţilor de asistenta medicală comunitara sunt: a) implicarea comunităţii în identificarea problemelor medico-sociale ale acesteia; b) definirea şi caracterizarea problemelor medico-sociale ale comunităţii; c) dezvoltarea programelor de intervenţie, privind asistenta medicală comunitara, adaptate nevoilor comunităţii; d) monitorizarea şi evaluarea serviciilor şi activităţilor de asistenta medicală comunitara; e) asigurarea eficacitatii acţiunilor şi a eficientei utilizării resurselor. ART. 138 Obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare sunt: a) educarea comunităţii pentru sănătate;

Pag. 50

b) promovarea sănătăţii reproducerii şi a planificarii familiale; c) promovarea unor atitudini şi comportamente favorabile unui stil de viata sanatos; d) educaţie şi acţiuni directionate pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos; e) activităţi de prevenire şi profilaxie primara, secundară şi tertiara; f) activităţi medicale curative, la domiciliu, complementare asistenţei medicale primare, secundare şi tertiare; g) activităţi de consiliere medicală şi socială; h) dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu a gravidei, nou-nascutului şi mamei, a bolnavului cronic, a bolnavului mintal şi a batranului; i) activităţi de recuperare medicală.

CAP. IV Finanţare ART. 139 Finanţarea programelor de asistenta comunitara se realizează cu fonduri din bugetul de stat, bugetul autorităţilor locale, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.

CAP. V Dispoziţii finale ART. 140 Ministerul Sănătăţii Publice va elabora, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme de aplicare a prezentului titlu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

IV.3.2. Atribuţii şi responsabilităţi ale asistentului medical comunitar

Asistenţa medicală comunitară cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de sănătate organizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale ale individului, în vederea menţinerii acestuia în propriul mediu de viaţă şi care se acordă în sistem integrat cu serviciile sociale.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Capitolul V “Asistenţa medicală comunitară” propune dezvoltarea unei reţele de asistenţă medicală comunitară, prin intermediul căreia să se îmbunătăţească accesul la servicii medicale pentru segmentele populaţiei defavorizate, cu impact direct asupra ameliorării stării de sănătate, să se modifice atitudinea şi comportamentul acestei categorii sociale în sensul responsabilizării faţă de propria stare de sănătate şi nu în ultimul rând sensibilizarea şi creşterea implicării comunităţii faţă de nevoile populaţiei marginalizate.

Atribuţiile asistentului medical comunitar sunt următoarele:1. Identifică familiile cu risc crescut de îmbolnăvire din cadrul comunităţii.2. Determină nevoile medico-sociale ale populaţiei cu risc.3. Culege date despre starea de sănătate a familiilor din teritoriul unde îşi desfăşoară

activitatea.4. Pledează pentru starea sănătăţii populaţiei şi stimulează acţiuni destinate protejării

sănătăţii.5. Planifică şi monitorizează programe de sănătate.6. Identifică, urmăreşte şi supraveghează medical gravide cu risc medico-social în

colaborare cu medicul şi asistenta de familie pentru asigurarea în familie a condiţiilor favorabile dezvoltării nou născutului.

7. Vizitează la domiciliu lăuzele, recomandând măsurile necesare de protecţie a sănătăţii mamei şi nou născutului.

8. În cazul unei probleme sociale ia legătura cu serviciul social din primărie şi din alte structuri pentru prevenirea abandonului sau cu mediatorul sanitar din comunităţile de romi.

9. Supraveghează în mod activ starea de sănătate a sugarului şi copilului mic.10.Promovează alăptarea şi practicile corecte de nutriţie.11.Participă în echipă la desfăşurarea diferitelor acţiuni colective, pe teritoriul comunităţii:

vaccinări, programe de screening populaţional, implementarea programelor naţionale de sănătate.

12.Participă la aplicarea măsurilor de luptă în focar.13.Îndrumă toţi contacţii depistaţi pentru controlul periodic.

Pag. 51

14.Semnalează medicului de familie cazurile suspecte de boli transmisibile constate cu ocazia activităţii sale de teren.

15.Vizitează sugarii cu risc medico-sociali trataţi la domiciliu şi urmăreşte aplicarea măsurilor terapeutice recomandate de medic.

16.Urmăreşte şi supraveghează în mod activ copii din evidenţa specială (TBC, SIDA, anemie, prematuri).

17.Identifică persoanele neînscrise pe listele medicilor de familie şi contribuie la înscrierea acestora; preia din maternitate şi supraveghează activ nou-născuţii ale căror mame nu sunt pe listele medicilor de familie sau în zonele unde nu există medic de familie.

18.Organizează activităţi de consiliere şi demonstraţii practice pentru diferite categorii populaţionale.

19.Colaborează cu ONG-uri şi alte instituţii pentru realizarea programelor ce se adresează unor grupuri ţintă de populaţie (psihici, vârstnici, alcoolici, consumatori de droguri) în conformitate cu strategia naţională.

20.Identifică persoanele de vârstă fertilă; diseminează informaţii specifice de planificare familială / contracepţie.

21.Identifică cazurile de violenţă în familie, cazurile de abuz, persoanele cu handicap, bolnavii cronici din familiile vulnerabile.

22.Efectuează educaţie pentru un stil de viaţă sănătos.

Responsabilităţile asistentului medical:1. Respectă normele eticii profesionale, asigurând păstrarea confidenţialităţii.2. Are responsabilitatea tuturor actelor şi hotărârilor luate în conformitate cu pregătirea

profesională şi limitele de competenţă.3. Îşi îmbunătăţeşte nivelul cunoştinţelor profesionale prin studiu individual sau alte forme

de educaţie continuă.4. Ţine evidenţa şi completează la zi documentele cu care lucrează: registre, fişe de

planificare a vizitelor la domiciliu, etc.

IV.4. STANDARDE PROFESIONALE

IV.4.1. ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE ÎNGRIJIRE

Unitatea cuprinde activităţile necesare pentru completarea documentaţiei specifice pentru profesia de asistent medical.

Elemente de competenţă Criterii de realizare

1. Culege date 1.1. Datele se culeg de persoane autorizate prin metode specifice şi utilizând surse de informaţie adecvate cazului

1.2. Culegerea datelor ţine seama de asigurarea secretului profesional şi intimitatea persoanei

1.3. Sursele de culegere a datelor sunt alese cu discernământ în funcţie de caz/persoana îngrijită

1.4. Datele sunt reale şi suficiente pentru scopul urmărit

2. Analizează informaţiile (datele)

2.1. Informaţiile/datele se structurează în funcţie de formularul dosarului2.2. Analiza datelor evidenţiază priorităţile în îngrijiri2.3. Structurarea informaţiilor este clară şi precisă

3. Stabileşte diagnosticul de îngrijire, obiectivele, intervenţiile

3.1. Diagnosticul de îngrijire se stabileşte corect evidenţiind problema, cauza şi semnele (PES)

3.2. Obiectivele sunt formulate conform regulilor şi problemelor pacientului

Pag. 52

4.1. Intervenţiile sunt stabilite în colaborare cu persoana îngrijită

4. Raportează asupra activităţii

4.2. Raportarea se face scris şi verbal la schimbarea turei4.3. Raportarea cuprinde date corecte, concrete privind intervenţiile

efectuate şi rezultatele obţinute

Gama de variabile:

Documentaţie specifică: dosare, fişe Forme de comunicare: scrisă, orală Persoane autorizate: asistenţi medicali Surse de informaţii: pacienţi, familie, vecini, documente medicale, medicul de familie Date culese şi consemnate: stabile (de identitate, nevoi fundamentale), îngrijiri, evoluţie,

tratamente - rezultate, incidente, accidente

Ghid de evaluare:

CUNOŞTINŢE:

- medicale, îngrijire

- despre documentaţia specifică

- terminologie

- concepte, modele de îngrijire, procesul de îngrijireATITUDINI: comunicare, observare, atenţie distributivă, ascultare activă, analiză şi sinteză

APTITUDINI: răbdare, blândeţe, empatie

Evaluarea urmăreşte:

- capacitatea de completare corectă a documentaţiei

- modalitatea de comunicare cu persoana îngrijită/aparţinători

- capacitatea de raportare a îngrijirilor şi a evoluţiei, rezultate/modificări, eventuale, incidente, accidente

- capacitatea de analiză şi sinteză a datelor

- stabilirea legăturilor logice pentru formularea diagnosticului de îngrijire

- respectarea regulilor de formulare a obiectivelor şi a termenelor de raportare/îndeplinire.

- evaluarea la termenele stabilite prin obiective.

IV.4.2. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE

Unitatea se referă la capacităţile asistentului medical necesare pentru a parcurge etapele procesului de îngrijire în vederea analizării nevoilor de sănătate ale persoanei, familiei, comunităţii şi cunoaşterii resurselor disponibile, identificării problemelor, planificării şi realizării/aplicării intervenţiilor de îngrijire adecvate.

Elemente de competenţă

Criterii de realizare

1. Analizează nevoile de sănătate individuale şi de grup

1.1. Nevoile de sănătate sunt analizate în funcţie de factorii de mediu şi genetici.1.2. Analiza nevoilor fundamentale se realizează pentru fiecare individ, în raport

de vârstă.1.3. Stabilirea priorităţilor de ăngrijire se face ăn raport cu starea resurselor

individului/grupului.1.4. Bilanţul stării de sănătate se realizează periodic sau ori de câte ori este nevoie.1.5. Identifică problemele de îngrijire actuale sau potenţiale în raport cu

manifestările de dependenţă.

Pag. 53

2. Stabileşte obiectivele de îngrijire

3. Planifică intevenţiile îngrijire

4. Implementează conduita faţă de beneficiar

5. Evaluează planul în vederea restructurării

6. Completează documentele specifice

2.1. Obiectivele se stabilesc în funcţie de problemele de îngrijire

2.2 Obiectivele de îngrijire se formulează respectând regulile generale încadrate în timp (individualizate, realiste, observabile, măsurabile)

2.3 Obiectivele se reformulează în raport cu evoluţia/performanţele beneficiarului

3.1. Planificarea intervenţiilor îngrijire adecvate se face împreună cu echipa de îngrijire şi cu beneficiarul

3.2. Intervenţiile se planifică în funcţie de resursele disponibile şi de obiective3.3. Intervenţiile se planifică în funcţie de manifestările de dependenţă (starea

beneficiarului)

4.1. Conduita faţă de beneficiar respectă normele eticii profesionale4.2. Aplică conduită individualizată în funcţie de particularităţile fiecăruia

5.1. Evaluarea se face în funcţie de răspunsul individului, familiei, comunităţii5.2. Evaluarea se face în mod continuu5.3. Intervenţia în planificare se face ori de câte ori este nevoie 5.4. Modificările apărute implică noi acţiuni îngrijire5.5. Iniţiază măsuri eficiente pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi prevenirea apariţiei

evenimentelor/complicaţiilor privind boala

6.1. Completează documentele specifice fiecărui loc de muncă6.2. Asigură accesul la documente numai echipei conform principiului

confidenţialităţii6.3. Datele completate reflectă clar modificările survenite în evoluţia persoanei

Gama de variabile:

Unitatea se aplică beneficiarului stării de sănătate Resurse: materiale, umane, de timp Nevoile fundamentale: respiraţie, alimentaţie, eliminare, mişcare şi postură, odihnă şi

repaus, îmbrăcare, dezbrăcare, temperatură corporală normală, curăţenie corporală, evitarea pericolelor, comunicare, păstrarea religiei, utilitatea, recreerea, învăţarea şi factori care influenţează independenţa şi dependenţa în satisfacerea nevoii (ex. durerea).

Factori de mediu: condiţii de locuit, muncă, factori climatici, geografici, socio-economici, cultural-spirituali.

Particularităţile individului: vârstă, grad de cultură, religie, etnie, obiceiuri, tradiţii. Reguli de formulare a obiectivelor: centrat pe pacient, realist, observabil, măsurabil,

încadrat în timp. Tipuri de intervenţii îngrijire: intervenţii autonome, delegate pe bază de protocol semnat

de medic pentru menţinerea şi redobândirea independenţei în satisfacerea nevoilor fundamentale: autonome, delegate, pe bază de protocol semnat de medic.

Echipa de îngrijire: medic, asistent medical, infirmieră, îngrijitor la domiciliu, membrii familiei, dietetician, kinetoterapeut.

Probleme: actuale şi potenţiale

Ghid pentru evaluare:

CUNOŞTINŢE:1. Modele de îngrijire2. Etapele în procesul de îngrijire: culegerea datelor (subiective şi obiective), analiză şi

interpretarea (identificarea) problemelor, planificarea îngrijirilor, aplicarea planului, evaluarea şi restructurarea; - aspecte normale şi modificate- norme de etică profesională;- noţiuni de psihologie a vârstelor, semne de boală, tehnici de măsurare a

parametrilor;

Pag. 54

- noţiuni de anatomie-fiziologie şi fiziopatologie a diferitelor sisteme şi aparate;- tehnici de comunicare (verbală, non-verbală) şi ascultare activă, tehnica interviului;- conceptul privind calitatea vieţii;- completarea documentelor.

Evaluarea urmăreşte:- capacitatea de relaţionare cu beneficiarul şi echipa de îngrijire - capacitatea de identificare corectă a nivelului de dependenţă/ independenţă- capacitatea de a identifica problemele de îngrijire actuale şi potenţiale- capacitatea de a formula corect obiectivele (centrate pe pacient, realiste,

observabile, măsurabile, încadrate în timp)- capacitatea de a stabili intervenţii îngrijire adecvate problemelor actuale/potenţiale- capacitatea de a evalua rezultatele şi restructura planul în funcţie de problemele

apărute- modul de respectare a normelor de etică în relaţia cu persoana îngrijită, familia,

comunitatea, echipa de îngrijire- modul de redactare şi completare corectă a documentelor specifice- folosirea metodelor şi mijloacelor privind culegerea datelor

APTITUDINI: îndemânare, analiză şi sinteză, comunicare fluentă, flexibilitate.

ATITUDINI: atenţie distributivă, amabilitate, promptitudine, corectitudine, empatie.

IV.4.3. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

Unitatea cuprinde totalitatea acţiunilor de educaţie pentru promovarea sănătăţii populaţiei, cultivarea unui stil de viaţă sănătos.

Elemente de competenţă

Criterii de realizare

1. Iniţiază/realizează acţiuni de educaţie în domeniul sănătăţii pentru toate vârstele

2. Identifică factorii de risc

3. Iniţiază acţiuni pentru combaterea efectelor

4.Întocmeşte/distribuiemateriale informative

5. Consiliază beneficiarul asupra căilor de transmitere a bolilor

1.1 Acţiunile sunt adecvate vârstei şi nivelului de instruire al clienţilor1.2. Evaluează periodic formarea comportamentelor sanogene prin

mijloace specifice

2.1. Observă în permanenţă incidenţa unor factori de risc2.2. Studiază cauzele favorizante în raport cu mediul

3.1. Discută în grup sau individual efectele nocive folosind un limbaj adecvat nivelului de cunoştinţe

3.2. Informează în timp util familia sau alţi factori de răspundere3.3. Organizează intensiv (în campanie) activităţi educative în

conformitate cu programele naţionale şi internaţionale de sănătate.

3.4. Iniţiază acţiuni de promovare a sănătăţii în raport cu vârsta pentru cunoaşterea riscurilor comportamentelor neadecvate

3.5. Recurge la grupurile/organizaţiile cu experienţă în domeniu

4.1. Conţinutul materialului este în conformitate cu scopul propus4.2. Materialele prezintă un grad ridicat de atractivitate4.3. Materialele respectă criteriile adresabilităţii şi accesibilităţii.

4.4. Materialele se distribuie permanent şi cu intensitate mai mare în campaniile speciale folosind diverse canale de distribuţie.

5.1. Informează corect populaţia privind factorii de risc5.2. Informează corect beneficiarii stării de sănătate privind factorii

epidemiologici principali şi secundari

Pag. 55

Gama de variabile:

Activitatea se desfăşoară în colectivităţi, familie, grupuri restrânse, unităţi sanitare: şcoli, cabinete medicale, intreprinderi, instiutuţii.

Tipuri de acţiuni de promovare a sănătăţii: demonstraţii, conferinţe, lecţii, aplicaţii practice, teste de cunoştinţe iniţiale, periodice (intermediare), finale.

Tipuri de clienţi: copii, adolescenţi, tineri, adulţi, vârstnici – sănătoşi sau bolnavi. Factori de risc: fumat, alcool, droguri, alimentaţie neraţională, sedentarism Tipuri de materiale informative: afişe, broşuri, pliante, fluturaşi, casete audio-video. Canale de distribuţie: presă, radio, TV.

Ghid pentru evaluare:

CUNOŞTINŢE - statistica medicală

- igiena individuală şi a mediului

- stil de viaţă sănătos

- comportamente de risc legate de obiceiuri alimentare, fumat, consum de droguri, alcoolism, comportament sexual, sedentarism

- noţiuni de psihologie, pedagogie, sociologie, patologie medicală, boli transimisibile (infecţioase şi transmisibile sexual), epidemiologie

ATITUDINI: amabilitate, flexibilitate, adaptabilitate, respect, înţelegere, empatie.

APTITUDINI: de comunicare, analiză şi sinteză, bun pedagog – carismatic.

Evaluarea urmăreşte:

- abilitatea în alegerea metodelor, strategiilor potrivite vârstei şi interesului grupului populaţional

- capacitatea de a transmite informaţii individului, familiei, grupului

- capacitatea de a răspunde problemelor ridicate de indivizi, grupuri, familii

- rezultatele acţiunilor inteprinse exprimate în comportamentele sanogene

- rezultatele exprimate în scăderea cazurilor de îmbolnăvire

- capacitatea de a elabora materiale accesibile şi cu grad crescut de adresabilitate

- abilitatea de a distribui materiale adecvate în timp util

IV.4.4. DEPISTAREA ACTIVĂ A ÎMBOLNĂVIRILOR

Unitatea descrie activitatea personalului îngrijire care asigură protecţia persoanelor îngrijite împotriva îmbolnăvirilor prin identificarea factorilor etiologici şi a cauzelor favorizante.

Elemente de competenţă

Criterii de realizare

1. Depistează îmbolnăvirile şi grupurile de risc.

1.1. Identifică activ cazurile de îmbolnăvire printr-o bună cunoaştere a persoanelor îngrijite.

1.2. Stabilirea grupurilor cu risc se face în funcţie de condiţiile de muncă şi viaţă.

1.3. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor sezoniere se stabilesc măsuri adecvate

1.4. Culegerea informaţii pertinente prin efectuarea de anchete în comunitate

1.5. Tipurile de îmbolnăviri sunt stabhilite şi încadrate cu obiectivitate

1.6. Păstrează confidenţialitatea respectând normele de etică

Pag. 56

2. Urmăreşte aplicarea normelor de igienă individuală şi de mediu.

3. Intervine în caz de urgenţă

4. Organizează activităţi de screening

2.1. Informează şi face educaţie în vederea menţinerii igienei individuale adecvate.

2.2. Efectuează controlul periodic al aplicării normelor de igienă în colectivitate.

2.3. Normele de igienă sunt însuşite în conformitate cu locul desfăşurării activităţii

2.4. Colaborează cu alţi factori de răspundere pentru stabilirea măsurilor adecvate în vederea păstrării igienei mediului.

3.1. Izolarea în spital sau la domiciliu a persoanei bolnave cu boli transmisibile se face cu promptitudine.

3.2. Informează imediat factorii răspunzători (serviciile de epidemiologie).

3.3. Stabileşte măsuri concrete pentru supravegherea contacţilor 3.4. Consiliază în timp util persoanele surse de infecţie pentru ruperea

lanţului epidemiologic.

4.1. Participă la activităţi de screening conform planificării

Gama de variabile:

Locul aplicării competenţei: în colectivitate, comunitate, familii, unităţi sanitare. Tipuri de îmbolnăviri: transmisibile, netransmisibile, profesionale. Tipuri de clienţii: de toate vârstele, cu niveluri de pregătire şi trai diferite. Factori de răspundere

Ghid pentru evaluare:

CUNOŞTINŢE - microbiologie, parazitologie- boli transmisibile şi netransmisibile, epidemiologie.

- factori de risc

- igienă individuală şi a mediului, igiena muncii

- etică profesională

- tehnici de comunicare

- statistică medicală

APTITUDINI: amabilitate, analiză şi sinteză, de comunicareATITUDINI: atenţie distributivă

Evaluarea urmăreşte:

capacitatea de a stabili relaţii cu persoanele îngrijite şi de a obţine şi furniza informaţii capacitatea de a include alte surse de informaţie abilitatea de a stabili în timp util măsurile necesare, individual sau împreună cu alţi

factori de răspundere respectarea demnităţii persoanelor îngrijite şi păstrarea confidenţialităţii obiectivitatea în prelucrarea informaţiilor capacitatea de a identifica grupurile de risc abilitatea de a controla respectarea normelor de igienă

IV.4.5. SUPRAVEGHEREA GRAVIDEI, NOU-NĂSCUTULUI ŞI LĂUZEI LA

DOMICILIU

Pag. 57

Unitatea cuprinde competenţele necesare asistentului medical pentru supravegherea gravidei, nou-născutului şi lăuzei la domiciliu, autonom sau împreună cu medicul de familie.

Elemente de competenţă Criterii de evaluare

1. Supraveghează gravida

2. Supraveghează nou-născutul

3. Supraveghează lăuza

1.1. Depistarea/luarea în evidenţă a gravidei se face în primele 2-3 luni

1.2. Vizitarea gravidei la domiciliu se face periodic în funcţie de evoluţia sarcinii

1.3. Măsoară şi înregistrează parametrii de urmărire stabiliţi de medic

1.4. Furnizează informaţii clare privind igiena sarcinii.1.5. Pregăteşte psihic gravida în vederea internării şi naşterii

în timp util1.6. Pregăteşte în vederea naşterii şi îngrijirea după naştere

viitorii părinţi.1.7. Instruieşte viitoarea mamă asupra beneficiilor alăptării şi

relaţiei mamă-copil1.8. Administrează strict la indicaţia medicului tratamentul la

gravidele bolnave

2.1. Vizitează nou-născutul după ieşirea din maternitate în ritmul stabilit de medic observând alimentaţia, dezvoltarea şi relaţia dintre mamă şi copil

2.2. Ajută mama să acorde nou-născutului îngrijiri adecvate2.3. Informează mama în termeni accesibili despre

manifestările de boală ale copilului2.4. Anunţă medicul în timp util în caz de îmbolnăvire

3.1. Vizitează zilnic/la 2 zile lăuza după ieşirea din maternitate

3.2. Identifică împreaună cu lăuza, în timp util dificultăţile de autoîngrijire şi semnele lăuziei patologice

3.3. Anunţă în timp util medicul despre manifestările apărute3.4. Instruieşte lăuza privind igiena şi alimentaţia în timpul

alăptării

Gama de variabile:

Unitatea se aplică în comunitate, la domiciliu unde supravegherea este absolut necesară în perioada sarcinii şi lăuziei imediate

Tipuri de activităţi: vizite la domiciliu, baia nou-născutului, îngrijirea bontului ombilical, igiena organelor genitală, igiena sânilor, alimentaţia la sân şi când este nevoie extragerea laptelui, controlul lochiilor, al involuţiei uterine; cântărirea şi măsurarea gravidei, nou-născutului, măsurarea temperaturii (T), tensiunii arteriale (TA), pulsului, administrarea medicamentelor

Ghid de evaluare: CUNOŞTINŢE: - obstetrică: evoluţia normală a sarcinii, sarcina cu risc obstetrical, controlul prenatal,

semnele declanşării travaliului, lăuzia normală şi patologică- neonatologie: îngrijirea nou-născutului la domiciliu, alimentaţia nou-născutului, igiena

nou-născutului, măsurarea funcţiilor vitale ale nou-născutului, semne de îmbolnăvire a nou-născutului.

APTITUDINI: îndemânare, observare şi ascultare activă, comunicareATITUDINI: blândeţe, răbdare, înţelegere

Evaluarea urmăreşte:

- capacitatea de a depista precoce gravidele pentru a fi luate în evidenţă- capacitatea de a colabora cu gravida/lăuza/familia, de a sfătui, de a da informaţii clare

Pag. 58

- capacitatea de a identifica manifestările patologice în timpul sarcinii şi lăuziei, de a stabili măsuri adecvate

- capacitatea de a identifica formele de evoluţie nefavorbilă

IV.4.6. SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIREA COPILULUI ÎN COMUNITATE

Unitatea descrie activităţile desfăşurate de asistent medical autonom, în colaborare sau la indicaţia medicului pentru a asigura îngrijirea şi supravegherea copilului sănătos sau bolnav la domiciliu.

Elemente de competenţă Criterii de realizare

1. Promovează alimentaţia la sân

2. Supraveghează dezvoltarea psihomotorie şi staturo-ponderală şi instruieşte mama în acest sens

3. Efectuează vaccinările

4. Administrează tratamente

5. Promovarea/educarea pentru sănătate

1.1. Sfătuieşte gravidele şi mamele să alăpteze până la cel puţin 5-6 luni1.2. Informarea se face în limbaj accesibil1.3. Informarea evidenţiază superioritatea alimentaţiei la sân conform

criteriilor stabilite

2.1. Vizitarea copiilor la domiciliu se face în ritmul stabilit de medic2.2. Dezvoltarea psihomotorie şi staturo-ponderală se apreciază după

grile stabilite în raport cu vârsta 2.3. Factorii care influenţează dezvoltarea sunt identificaţi în timp util

3.1. Vaccinările sunt efectuate în conformitate cu programul/calendarul stabilit

3.2. Vaccinările sunt efectuate sub supravegherea medicului

4.1. Tratamentul se administrează în funcţie de indicaţia medicului 4.2. Dozele şi orarul sunt stabilite de medic

5.1. Instruieşte mama/persoana care îngrijeşte copilul privitor la

Gama de variabile:

Activitatea se desfăşoară la cabinetele individuale şi în familie sub îndrumarea medicului de familie. Unele activităţi sunt autonome, altele delegate

Tipuri de activităţi: educative: privind alimentaţia la sân, igiena copiilor, formarea deprinderilor igienice; de apreciere: privind dezvoltarea psihomotorie şi staturo-ponderală; îngrijiri în caz de febră, diaree, convulsii; vaccinări şi tratamente – numai la indicaţia medicului

Ghid de evaluare: CUNOŞTINŢE:- alimentaţia copilului în funcţie de vârstă- creşterea şi dezvoltarea staturo-ponderală în funcţie de vârstă, jocuri pentru dezvoltare

şi recuperare- vaccinări obligatorii, ritmul de efectuare, reacţii indezirabile, îngrijiri postvaccinale- semne de boală la copii şi îngrijiri specifice- particularităţi de administrarea a medicamentelor la copii

APTITUDINI: manualitate, observare dirijată, comunicare, analiză şi sintezăATITUDINI: blândeţe, răbdare

Evaluarea urmăreşte:- capacitatea de a transmite informaţii în limbaj accesibil- capacitatea de a evalua corect dezvoltarea copilului în raport cu grile şi de a identifica

factorii care influenţează dezvoltarea - modul de a intra în relaţia cu copii şi familia- capacitatea de a sesiza semnele de boală la copil

Pag. 59

IV.4.7. RECOMANDAREA PĂSTRĂRII IGIENEI

Unitatea descrie competenţele asistentului medical pentru menţinerea igienei corporale a persoanei îngrijite pentru creşterea confortului şi autonomiei.Elemente de competenţă Criterii de realizare

1. Identifică resurse privind auto-îngrijirea

2. Recomandă persoanei/aparţinătorilor măsuri de igienă

3. Intervine în efectuarea îngrijirilor igienice

1.1. Nivelul de cunoştinţe şi deprinderi este evaluat cu obiectivitate prin discuţii cu persoana îngrijită respectându-se solicitările sale în acest sens

1.2. Constată posibilitatea de mişcare, mobilizare a persoanei prin observare atentă

1.3. Asigură, la nevoie, materialele necesare efectuării igienei individuale

2.1. Recomandările sunt în conformitate cu nevoile reale şi sunt făcute în funcţie de vârstă şi resurse, nivel de pregătire

2.2. Limbajul folosit este accesibil. Folosirea limbajului adecvat este obligatorie

3.1. Demonstrează tehnica unor îngrijiri pentru persoane dependente temporar/definitiv

3.2. Efectuează îngrijiri igienice adaptate persoanelor dependente3.3. Ajută persoanele parţial dependente să se adapteze unor

limitări sau constrângeri fizice, instruindu-le într-un mod adecvat şi prin exerciţii de recuperare

Gama de variabile:

Activitatea se desfăşoară în spital, domiciliul pacientului, cămine de bătrâni, cămine-spital, centre de plasament, creşe, grădiniţe

Tipuri de resurse: fizice şi materiale Tipuri de îngrijire supraadăugate:

- toaleta zilnică, baia generală, duşul, baia parţială, toaleta cavităţii bucale, ochilor, urechilor, îngrijirea părului, igiena mâinilor şi picioarelor, igiena vederii, auzului, igiena îmbrăcăminţii, toaleta organelor genitale

- îngrijirea bolnavilor inconştienţi – toaleta cavităţii bucale, regiunii ano-genitale

- prevenirea escarelor de decubit

- îngrijirea bolnavilor stomizaţi ( traheostomă, colostomă, cistostomă, gastrostomă)

- îngrijiri individualizate la pacienţi cu aparate gipsate, proteze, amputaţii, hemiplegici

Ghid de evaluare:

CUNOŞTINŢE:

- anatomia şi fiziologia pielii şi anexelor

- igiena individuală

- microbiologie, parazitologie

- boli de piele, BTS (boli transmise pe cale sexuală)

- îngrijire

APTITUDINI: atenţie distributivă, bun organizator

ATITUDINI: înţelegere, răbdare, empatie

Evaluarea urmăreşte:

- capacitatea de a culege informaţii

- capacitatea de a evalua starea pacientului

- capacitatea de a comunica

- capacitatea de a instrui personalul în subordine pentru efectuarea îngrijirilor

Pag. 60

- abilitatea de a forma deprinderi la copii

- capacitatea de a se adapta unei situaţii deosebite (flexibilitate, în funcţie de gradul de dependenţă şi durata dependenţei)

- capacitatea de a demonstra tehnici de îngrijire

IV.4.8. RECOMANDAREA ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASE

Unitatea descrie competenţele asistentului medical prin care contribuie la asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare cantitativ sau calitativ pentru menţinerea sau refacerea stării de sănătate.

Elemente de competenţă

Criterii de realizare

1. Supraveghează alimentarea

2. Supraveghează alimentarea pasivă

3. Efectuează alimentarea artificială pe cale enterală

4. Ajută pacientul în recuperearea funcţiilor afectate

1.1. Regimurile alimentare recomandate sunt respectate cu stricteţe

1.2. Alimentele consumate să satisfacă necesarul calitativ şi cantitativ conform indicaţiilor beneficiarului şi să fie prezentate în mod atractiv

1.3. Sfătuieşte în termeni accesibili aparţinătorii cu privire la alimentele permise şi cele interzise, modul de preparare

1.4. Notează când este necesar cantitatea de alimente primite

2.1. Identifică prin observare atentă persoanele care nu se pot alimenta autonom

2.2. Adaptează tehnica de alimentare în conformitate cu tipul de dependenţă a pacientului

2.3. Supraveghează respectarea normelor stabilite privind igiena alimentaţiei

3.1. Montează corect sonda de alimentare nazo-gastrică la indicaţia medicului

3.2. Administrează alimentele prin gastro-jejuno-stomă conform orarului stabilit asigurându-se intimitatea

3.3 Notează la fiecare masă cantitatea de alimente introduse conform procedurilor (protocolului de îngrijire)

3.4. Menţine starea de igienă a pacientului/a stomei conform protocolului de îngrijire

4.1. Recuperarea pacientului se face cu răbdare, în timp prin exerciţii zilnice

4.2. Ajută pacientul/familia să întocmească regimul alimentar şi raţia alimentară conform afecţiunii, vârstei

Gama de variabile: Unitatea de competenţă se aplică în unităţile sanitare, sociale, la domiciliu Tipuri de alimentare: naturală (activă, pasivă), artificială (sondă, prin stomă) Alimentaţia dietetică în diferite afecţiuni: regimuri alimentare – de cruţare, noţiuni de

gastrotehnie (tehnici de preparare a alimentelor)

Ghid de evaluare: CUNOŞTINŢE:

- nutriţie, dietetică – regimuri alimentare, calcularea raţiei alimentare, pregătirea dietetică a alimentelor

- medicale, îngrijire

- anatomie, fiziologie a tubului digestiv

- psihologia bolnavului

- etică şi deontologie medicală

- pregătirea şi servirea mesei, stimularea apetitului

- privind obiceiurile alimentare ale persoanei/comunităţii respective

Pag. 61

APTITUDINI: de comunicare, observare atentă, manualitateATITUDINI: înţelegere, blândeţe, toleranţă

Evaluarea urmăreşte:

- capacitatea de a comunica, sfătui persoana/familia

- capacitatea de a alcătui un regim

- abilitatea de a efectua tehnici de alimentare pe cale enterală

- comportamentul faţă de persoană/aparţinător

- colaborarea cu echipa de îngrijire pentru efectuarea sau delegarea tehnicilor de alimentaţie

- crearea cadrului adecvat şi respectarea intimităţii la bolnavi stomizaţi

- asigurarea condiţiilor de mediu şi igienă pentru servirea mesei

- capacitatea de a efectua exerciţii de recuperare cu pacientului

IV.4.9. COMUNICAREA INTERACTIVĂ

Unitatea cuprinde competenţele necesare pentru comunicarea eficientă în cadrul colectivelor de specialişti, membrii echipei, din unităţile în care lucrează şi cu alte categorii de personal din exterior, cu pacientul şi familia.

Elemente de competenţă

Criterii de realizare

1. Menţine dialogul cu personalul din cadrul unităţii şi din exterior

2. Participă la discuţii pe teme profesionale

3. Menţine dialogul permanent cu persoana îngrijită/aparţinători

4. Realizează comunicare terapeutică cu unele categorii de pacienţi

1.1. Menţinerea dialogului cu personalul din cadrul unităţii şi din exterior se realizează pentru rezolvarea unor probleme conexe actului medical

1.2. Schimbul de informaţii se realizează într-un limbaj adecvat, accesibil, în funcţie de situaţie, clar, concret, concis

1.3. Comunicarea se realizează într-o manieră civilizată, politicoasă, cu evitarea conflictelor

1.4. Schimbul de informaţii în cadrul unităţii se face la predarea, preluarea serviciului şi ori de câte ori este nevoie.

2.1. Comunicarea pe teme profesionale se face în colective de specialitate

2.2. Comunicarea cuprinde informaţii corecte, clare, concrete, în limbaj de specialitate

2.3. Schimbul de informaţii se realizează într-o manieră politicoasă, evitându-se agresivitatea în limbaj

3.1. Comunicarea este realizată într-un limbaj adaptat nivelului de înţelegere a pacientului şi stării în care se află

3.2. Interviul cu pacientul respectă regulile de desfăşurare, asigură intimitatea şi confidenţialitatea datelor

3.3. Comunicarea cu pacienţii este realizată în scop psihoterapeutic şi de instruire

3.4. Dialogul cu pacienţii şi aparţinătorii acestora este menţinut permanent sau ori de câte ori este nevoie

4.1. Stabileşte un cod de comunicare cu pacienţii care nu pot comunica verbal

4.2. Atingerea pacientului grav afazic se realizează pentru valorizarea acestuia şi respectarea demnităţii

Gama de variabile: Metode de comunicare: scris, verbal, nonverbal Colective de specialitate: asistenţi, medici, infirmiere

Pag. 62

Alte categorii: TA (personal tehnic-administrativ), asistenţi de igienă, laborator, farmacie Personal extraspitalicesc: ONG, instituţii administrative, familii Probleme conexe actului medical: reparaţii, întreţinerea aparatelor, asigurarea

materialelor Limbaj accesibil, specializat Formă de comunicare: verbală, nonverbală, senzaţie

Ghid de evaluare:

CUNOŞTINŢE:

- medicină generală

- management sanitar

- funcţionarea aparatelor şi instalaţiior

- modalităţile de raportare a activităţii

- organizarea şi funcţionarea altor servicii

- obiectul activităţii unor ONG-uri

- psihologie generală

- etică profesională

- tehnici de comunicare şi relaţionare, bariere în comunicare şi căile de prevenire/depăşire a lor

APTITUDINI: comunicare, analiză şi sinteză, observareATITUDINI: amabilitate, flexibilitate, adaptabilitate, dorinţă reală de stabilire a unui mod de comunicare accesibil persoanei îngrijite

Evaluarea urmăreşte:

- capacitatea de a menţine relaţii armonioase cu persoanele aparţinând colectivului sau din afara acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu

- capacitatea de exprimare şi susţinere a opiniilor în cadrul discuţiilor profesionale cu evitarea conflictelor în spiritul rezolvării prompte a problemelor

- capacitatea de a redacta un raport corect, complet, în termeni clari, precişi, pentru asigurarea continuităţii îngrijirilor

- capacitatea de a intra în relaţie cu persoana îngrijită

- capacitatea de a realiza un interviu obţinând date semnificative adaptând mesajul la nivelul de înţelegere a pacientului

- gradul de sociabilitate şi tactul dovedit în relaţia cu pacienţii

- puterea de convingere pentru ca sfaturile să fie receptate şi aplicate de persoana îngrijită /familie

- selectarea datelor pentru care trebuie asigurată confidenţialitatea

- asigurarea intimităţii pentru a determina pacientul să se exprime liber

- capacitatea de comunica veşti neplăcute

IV.4.10. MUNCA ÎN ECHIPĂ

Unitatea cuprinde competenţele legate de activitatăţile asistentului medical în cadrul colectivelor de specialitate evidenţiind criterii privind coordonarea, repartizarea sarcinilor şi implicarea individuală în realizarea obiectivului echipei în condiţiile aplicării îngrijirilor acordate autonom sau la indicaţia medicului.

Elemente de competenţă Criterii de realizare

1. Stabileşte sarcini în 1.1. Stabilirea sarcinilor se face cu discernământ în raport cu

Pag. 63

cadrul echipei

2. Realizează implicarea individuală în efectuarea sarcinilor

nivelul de pregătire a membrilor echipei1.2. Stabilirea sarcinilor se face în concordanţă cu precizările unor

surse autorizate1.3. Sarcinile individuale sunt corelate cu obiectivul echipei1.4. Obiectivul echipei este stabilit în funcţie de nevoile

pacientului, familiei, comunităţii şi este acceptat de întreaga echipă

1.5. Sarcinile clare, precise sunt cuprinse în planul de îngrijire şi planul clar al activităţilor personale

1.6. Instruieşte personalul privind activitatea în echipă şi supravegherea bunului mers al acestei activităţi

1.7. Îndeplinirea sarcinilor se realizează în timp util

2.1. Lucrul în echipă se realizează cu responsabilităţile reglementate legal

2.2. Sarcinile individuale se îndeplinesc cu responsabilitate conform planului şi obiectivului echipei

2.3. Obiectivul echipei este îndeplinit în conformitate cu strategia unanim acceptată

2.4. Revizuieşte planul în funcţie de situaţiile apărute şi la indicaţia medicului

2.5. Eventualele divergenţe între membrii echipei sunt soluţionate cu tact şi diplomaţie

Gama de variabile:

Activitatea se desfăşoară în unităţile sanitare şi comunitate Tipuri de sarcini ce pot fi delegate: schimbarea şi efectuarea patului,

îmbrăcarea/dezbrăcarea bolnavului care nu prezintă risc, alimentarea pasivă a bolnavului care nu are tulburări de deglutiţie, îngrijiri igienice

Echipa de îngrijire: asistent medical, infirmieră, îngrijitor la domiciliu, membrii familiei Surse autorizate: fişa postului, dispoziţii/recomandări ale şefilor ierarhici sau a altor

persoane autorizate Echipa de îngrijire: nurse, infirmiere, lucrători medico-sociali, îngrijitori la domiciliu

Ghid de evaluare:

CUNOŞTINŢE:

- componenţa echipei

- nivelul de pregătire şi atribuţiile membrilor echipei

- raporturile ierarhice şi funcţionale

- dinamica grupului

- comunicare

APTITUDINI: bun organizator şi coordonator, observator, bun mediator

ATITUDINI: spirit de echipă, adaptabilitate, echilibru, asumarea responsabilităţii

Evaluarea urmăreşte:

- capacitatea de integrare în colectiv şi colaborare cu membrii echipei

- capacitatea individuală de asumare şi rezolvare a unor sarcini într-un interval de timp prestabilit, în corelare cu planul şi obiectivul general al echipei

- asumarea responsabilităţii privind îndeplinirea unor sarcini

IV.4.11. ASIGURAREA ŞI GESTIONAREA EFICIENTĂ A RESURSELOR MATERIALE

Unitatea se referă la folosirea judicioasă a materialelor pentru efectuarea tehnicilor de îngrijire şi tratamente, pentru asigurarea confortului pacientului.

Pag. 64

Elemente de competenţă

Criterii de realizare

1. Stabileşte necesarul de resurse

2. Asigură recepţionarea şi depozitarea materialele

3. Gestionează resursele

4. Asigură legătura cu serviciile implicate în procurarea materialelor folosite

1.1. Participă la întocmirea listei de materiale consumabile în funcţie de necesitate şi barem

1.2. Materialele consumabile sunt solicitate în raport cu specificul locului de muncă identificând neconcordanţele

2.1. Materialele solicitate sunt verificate cantitativ şi calitativ la luarea în primire

2.2. Materialele sunt depozitate în locuri/spaţii special amenajate sau destinate

3.1. Materialele sunt folosite judicios, în conformitate cu protocolul tehnicilor de îngrijire şi tratament

3.2. Materialele consumate sunt notate în dosarul de îngrijire sau în alte documente specifice locului de muncă

3.3. Materialele rămase sunt predate turei următoare conform procedurilor

3.4. Materialele de multiplă folosinţă sunt păstrate în stare de funcţionare

4.1. Legătura cu serviciul tehnic-administrativ şi farmacia se face scris şi verbal

4.2. Materialele folosite în practica medicală sunt procurate pe bază de comandă scrisa

Gama de variabile:

Unitatea se aplică în: spitale, centre de diagnostic şi tratament, cabinete individuale sau la domiciliul persoanei îngrijite

Materiale folosite: seringi, comprese, instrumente medicale , câmpuri, tifon, vată, soluţii dezinfectante, medicamente specifice locului de muncă, lenjerie

Servicii: farmacie, tehnic-administrativ

Ghid de evaluare:

CUNOŞTINŢE:- contabilitate, cost-eficienţă, inventar, norme de păstrare şi gestionare a materialelor - materiale folosite în diverse tehnici

Evaluarea urmăreşte:- capacitatea de a aprecia corect necesarul de materiale pentru efectuarea îngrijirilor

în condiţii optime- asigurarea condiţiilor de depozitare- folosirea judicioasă, eficientă a resurselor materiale- preocuparea pentru asigurarea confortului persoanei îngrijite

IV.4.12. ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ PRESPITALICESC

Unitatea descrie competenţele asistentului medical referitoare la ajutorul acordat în situaţii neprevăzute pentru salvarea vieţii individului şi reducerea urmărilor accidentelor.

Elemente de competenţă

Criterii de realizare

1. Constată semne specifice situaţiei de urgenţă

2. Aplică măsuri de

1.1. Apreciază starea de conştienţă şi semnele vitale în timp util 1.2. Identifică cu obiectivitate leziunile şi gravitatea acestora în funcţie

de organul lezat1.3. Stabileşte corect priorităţile în intervenţie şi ierarhizează acţiunile

printr-o evaluare rapidă a stării victimei şi asigură funcţiile vitale: respiraţie şi consultaţie la locul accidentului

2.1. Acţionează prompt în timp util respectând principiile generale ale

Pag. 65

prim-ajutor

3. Organizează transportul pacientului în secţia de specialitate

4. Informează medicul despre starea pacientului

acordării ajutorului de urgenţă şi previne instalarea complicaţiilor2.2. Măsurile sunt alese în conformitate cu leziunea, starea

accidentatului, materialele disponibile, condiţiile producerii accidentului

2.3. Măsurile de prim ajutor sunt eficiente şi evită agravarea stării pacientului

2.4. Măsurile sunt apreciate utilizând corect materialele necesare

3.1. Transportul pacientului se face în condiţii de siguranţă şi supravegheat

3.2. Cazurile grave sunt anunţate în prealabil, în timp util secţiilor de specialitate/serviciilor de urgenţă

4.1. Raportarea privind starea pacientului se face în termeni clari, precişi

4.2. Manevrele de prim ajutor aplicate sunt consemnate şi raportate scris

Gama de variabile:Acordarea ajutorului de urgenţă se asigură în: serviciile de urgenţă stabile sau unităţi mobile, stradă, întreprinderi, instituţii, domiciliu, etc.

Materiale: trusă de prim ajutor, aparate pentru resuscitare Materiale improvizate Situaţii în care se acordă ajutor de urgenţă: răniri, hemoragii, fracturi, entorse, luxaţii,

stop cardio-respirator, arsuri, degerături, electrocutare, intoxicaţii, înec, şoc anafilactic. Măsuri de prim ajutor: pansarea plăgilor, hemostaza, imobilizarea provizorie a fracturilor,

luxaţiilor, resuscitarea cardio-respiratorie, primul ajutor în caz de arsuri, degerături, electrocutare, intoxicaţii, înec, şoc anafilactic, primul ajutor în caz de stop cardio-respirator

Ghid de evaluare: CUNOŞTINŢE:

- anatomie, fiziologie

- recoltări

- medicale, îngrijire (pansamente, tipuri de hemostază, calcularea indicelui de şoc, condiţiile de imobilizare corectă a fracturilor, manifestările stopului cardio respirator şi timpul de acţiune, aprecierea suprafeţei arse, a indicelui prognostic şi semnelor arsurilor pe grade, acţiunea temperaturii scăzute asupra organismului, a curentului electric)

- igienă

- NTSM

- epidemiologie

- etică şi deontologie

APTITUDINI: luciditate, rapiditate, promptitudine, analiză şi sinteză, observaţie, comunicare, manualitate

ATITUDINI: blândeţe, înţelegere, răbdare, empatie

Evaluarea urmăreşte:

- luciditatea, promptitudinea în situaţii limită

- capacitatea de a stabili priorităţile

- abilitatea şi capacitatea de a efectua manevre corecte în timp util

- capacitatea de a colabora cu alte persoane şi cu victima

- capacitatea de a evalua, organiza şi coordona acţiunea de prim ajutor

Pag. 66

- capacitatea de a sintetiza şi de a raporta în termeni precişi acţiunile întreprinse şi reacţia pacientului

IV.4.13. ÎNDRUMAREA ŞI INSTRUIREA CURSANŢILOR/ELEVILOR ÎN TIMPUL

STAGIULUI PRACTIC

Unitatea se referă la activităţile specifice profesiunii de asistent medical pentru formarea viitorului profesionist în domeniul îngrijirilor

Elemente de competenţă Criterii de realizare

1. Stabileşte nivelul de instruire

2. Întocmeşte planul instruirii clinice

3. Aplică planul de instruire şi urmăreşte efectuarea intervenţiilor de îngrijire

4. Evaluează rezultatele instruirii

1.1. Evaluarea gradului de instruire se face cu obiectivitate împreună cu persoana respectivă

1.2. Evaluarea gradului de instruire se face aplicând o metodologie specifică

1.3. Nevoile de instruire se stabilesc periodic1.4. Nevoile de instruire se stabilesc în raport cu specificul

locului de muncă

2.1. Programul de instruire cuprinde cunoştinţe, aptitudini şi atitudini necesare practicării profesiei conform nivelului de pregătire

2.2. Programul de instruire este clar, precis, complet, concret2.3. Programul de instruire este în funcţie de perioada stabilită2.4. Revizuirea planului se face periodic2.5. Revizuirea se face împreună cu persoana instruită

3.1. Aplicarea planului se face după o metodologie specifică3.2. Pentru aplicarea planului se folosesc metode de instruire

specifice3.3. Intervenţiile îngrijire sunt cuprinse în lista de intervenţii şi

se efectuează în conformitate cu aceasta3.4. Practicantul este inclus în echipa de îngrijire cu sarcini

precise în raport cu nivelul de pregătire.

1.1. Evaluarea se face împreună cu persoana instruită1.2. Evaluarea se face continuu sau periodic conform planului

stabilit1.3. Evaluarea se face în conformitate cu metodologia specifică

şi criteriile de evaluare

Gama de variabile:

Activitatea se desfăşoară în spitale, în centre de diagnostic şi tratament, cabinete individuale, la domiciliul pacientului, în perioada de practică stabilită

Documente folosite: obiectivele stagiului, planul instruirii clinice, lista intervenţiilor îngrijire, dosarul de îngrijire

Metode de instruire: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, vizionarea materialelor specifice, studiul de caz

Ghid de evaluare:

CUNOŞTINŢE:

- nivelul de instruire teoretică al practicanţilor

- conţinutul instruirii în funcţie de secţie

- noţiuni de psihologie şi pedagogie

- cunoştinţe de îngrijire şi medicale

- comunicare scrisă, orală

- metode de instruire: demonstraţia, exerciţiul, studiul de caz, jocul de rol, etc.

Pag. 67

Evaluarea urmăreşte:

- implicarea practicantului în echipa de îngrijire, stabilirea sarcinilor în raport cu cerinţele şi nivelul de pregătire

- modalităţi de instruire practică aplicate pentru însuşirea cunoştinţelor şi consolidarea unor deprinderi de îngrijiri corecte

- respectarea aplicării intervenţiilor cuprinse în listă

- capacitatea de a evalua nivelul de instruire conform metodologiei cu respectarea criteriilor privind performanţa minimă admisă.

IV.4.14. ASIGURAREA PROPRIEI DEZVOLTĂRI PROFESIONALE

Unitatea cuprinde competenţele necesare asistentului medical privind autoevaluarea şi identificarea necesităţilor de perfecţionare profesională urmate de integrarea în forme de pregătire continuă pentru actualizarea cunoştinţelor, obţinerea unui grad superior de pregătire pentru creşterea calităţii rezultatelor muncii.

Elemente de competenţă Criterii de realizare

2. Identifică necesităţile de perfecţionare

3. Participă la cursuri de formare continuă

4. Practică schimburi de experienţă

5. Desfăşoară activităţi de autoperfecţionare

1.1. Necesităţile de perfecţionare profesională vizează ansamblul activităţilor desfăşurate la locul de muncă

1.2. Stabilirea necesităţilor de perfecţionare profesională se face în corelaţie cu sarcinile incluse în fişa postului

1.3. Identificarea lacunelor în pregătire se face cu obiectivitate în raport cu informaţiile de actualitate din domeniul de activitate

1.4. Necesităţile de perfecţionare sunt identificate pe baza evaluării periodice

2.1. Participarea se face în scopul menţinerii cunoştinţelor la un nivel ridicat

2.2. Reactualizarea cunoştinţelor se face permanent sau ori de câte ori este nevoie

2.3. Asimilarea informaţiilor noi se face prin apelarea la surse autorizate

2.4. Cunoştinţele noi dobândite sunt aplicate în activitatea curentă în scopul creşterii calităţii actului de îngrijire

2.5. Evaluarea cursului se va face după criterii de performanţă

3.1. Organizarea schimburilor de experienţă se realizează pe baza nevoilor de instruire identificate

3.2. Schimbul de experienţă se practică în mod continuu3.3. Participarea la schimbul de experienţă este activă.

4.1. Identifică în literatura de specialitate cercetările intreprinse în domeniul de interes şi utilizează rezultatele cercetărilor realizate anterior în activitatea proprie

Gama de variabile:

Surse de informare: cărţi, reviste de specialitate, materiale redactate de instituţii atestate oficial, internet, mass-media

Activităţi: administrarea tratamentelor, sterilizarea materialelor, realizarea explorărilor funcţionale, intervenţii de urgenţă, asistarea medicului la efectuarea unor investigaţii sau intervenţii, educarea pacientului/familiei

Modalităţi de perfecţionare:

- studiul individual

- cursuri de pregătire, perfecţionare

- continuarea studiilor prin aplicarea sistemului de credite transferabile pentru obţinerea dreptului de practică avansată

Pag. 68

Ghid de evaluare:

CUNOŞTINŢE:

- medicină generală, farmacologie, tehnici de prim ajutor

- modul de organizare a activităţii pe secţii

- modul de funcţionare a cabinetelor

- elemente de gestiune şi contabilitate

- informatică (utilizarea calculatorului)

- cursuri de perfecţionare organizate în unitate/în afara acestora

- problematica îngrijirilor la nivel local sau general

- limbă străinăATITUDINI: acceptare, înţelegere, răbdare

APTITUDINI: intelectuale, analiză şi sinteză, disponibilitate, capacităţi de descoperire, apreciere, citire şi evaluare a surselor bibliografice

Evaluarea urmăreşte:

- receptivitatea faţă de nou, capacitatea de asimilare şi aplicare a noului în raport cu specificul activităţii şi diversitatea acesteia

- capacitatea de autoevaluare pentru identificarea necesităţilor de pregătire/perfectionare în corelaţie cu exigenţele postului

- capacitatea de a identifica domenii/activităţi pentru aplicarea cercetării

IV.4.15. CERCETAREA ÎN ASISTENŢA MEDICALĂ

Unitatea descrie capacităţile asistentului medical necesare pentru a putea parcurge etapele procesului de cercetare în domeniul îngrijireului (îngrijirilor) care are ca scop crearea unei cunoaşteri noi ca bază de depistare şi promovare a îngrijirii calificate în toate domeniile sănătăţii.

Elemente de competenţă Criterii de realizare

1. Formularea problemei

2. Studierea literaturii de specialitate

3. Stabilirea obiectului cercetării

4 Stabilirea obiectivului cercetării

5 Stabilirea structurii

1.1. Formularea problemei se face în raport cu domeniul care trebuie clarificat prin cercetare

1.2. Formularea se face concis şi precis pentru a conduce cercetarea în cadrul diferitelor domenii

1.3. Formularea problemei se face astfel încât obiectul cercetării este înţeles şi de alte persoane în afara autorului

2.1. Studierea literaturii de specialitate pentru realizarea cadrului teoretic care să funcţioneze ca model de interpretare

2.2. Delimitarea conceptelor cheie2.3. Studierea cercetărilor efectuate în domeniu reţinându-se

rezultatele şi aspectele negative, limitele, ce se ştie şi ce nu se ştie

3.1. Obiectul cercetării trebuie să fie clar precizat3.2. Obiectul cercetării trebuie să fie delimitat

4.1. Obiectivul să redea scopul concret al proiectului cercetării 4.2. Obiectivul să fie delimitat în relaţie cu domeniul problemei

formulate4.3. Descrierea obiectivului se face în raport cu condiţiile practice

şi economice4.4. În raport de situaţia concretă se pot stabili obiective generale

şi specifice4.5. Obiectivele se formulează conform regulilor generale

5.1. Metoda folosită se prezintă argumentat

Pag. 69

cercetării şi metodei de cercetare

6. Analiza şi prelucrarea datelor

7. Planificarea timpului şi stabilirea responsabilităţilor

5.2. Descrierea structurii cercetării şi a izvoarelor de informaţie ţine seama de clarificarea problemei formulate

5.3. Eleborarea instrumentelor care să asigure acurateţea şi validitatea informaţiilor culese

5.4. Culegerea datelor este în concordanţă cu liniile etice de îngrijire a sănătăţii şi bolii

5.5. Datele culese sunt înscrise ordonat în fişe de lucru5.6. Persoanele sau grupurile ţintă care constituie obiectul

cercetării sunt alese şi informate clar asupra scopului, natura cercetării şi alte date care să le permită acceptarea sau refuzul participării la cercetare

6.1. Prelucrarea se face în funcţie de tipul de date culese (cantitative sau calitative)

6.2. Prelucrarea se face în raport cu obiectul şi obiectivele cercetării pentru a trage concluziile

7.1. Pentru fiecare fază a cercetării se stabilesc termene precise şi responsabilităţi concrete

7.2. Se stabileşte perioada culegerii datelor, analizei raportului şi data publicării rezultatelor cercetării

7.3. Raportul final cuprinde toate stadiile, limitele, modul de selecţie a persoanelor şi grupurilor concluziile şi recomandările reieşite din cercetare

Gama de variabile :

Domenii de cercetare în îngrijiri : studiul asupra pacientului, îngrijirea clinică, epidemiologie

Cadrul domeniilor de îngrijire : unităţi, servicii sanitare, didactica profesională, istoria îngrijirilor

Obiectul cercetării :- indivizi : pacienţi, clienţi, colegi de lucru- mediu de muncă, organizarea îngrijirilor, comunicarea cu pacientul sau cu membrii

grupului, etc. Obiectul/obiectivele cercetării respectă regulile de formulare : centrate pe obiectul

cercetării, realizabil, măsurabil, încadrat în timp Metode de cercetare : cercetare pilot, preliminară, principală, experimentală (cu grup

test şi grup de control), de explorare, de testare asupra unei desfăşurări Tipuri de cercetare : - cercetări axate pe căutarea de probleme (explorări)- cercetări descriptive- cercetări pentru verificarea ipotezelor- cercetări cu obiective influenţabile pentru găsirea unei soluţii sau schimbarea unei

relaţii nedorite

Literatura de specialitate:manuale, studii, lucrări originale, articole din reviste cu precizarea numelui autorului, titlul, numele revistei sau al editurii, anul apariţiei.

Liniile etice respectă codul de bioetică privind drepturile persoanelor cuprinse în studii pe toată perioada studiului:

- dreptul la participare voluntară - dreptul de a se retrage din proiect fără a avea consecinţe- dreptul de primi informaţii complete şi clare despre cercetare, scopul, natura

proporţiile participării, modul cum se fac publice rezultatele, unde se folosesc- dreptul de refuza în cunoştinţă de cauză- dreptul de păstra confidenţialitatea asupra datelor (anonimatul)- garantarea protecţiei faţă de efecte dăunătoare fizice, psihice, sociale,

culturale în relaţie cu proiectul cercetării - persoane care elaborează proiectul şi asigură parcurgerea în timp a tuturor etapelor

Ghid de evaluare:

Pag. 70

CUNOŞTINŢE :

îngrijire : modele de îngrijire, tehnici de culegere a datelor (observaţie, studiul documentelor, interviu, teste, scări de atitudini)

psihologie : generală, medicală, psihologia vârstelor sociologie etică şi deontologie patologie medicalăAPTITUDINI : analiză şi sinteză, comunicare fluentă, ascultare activă, flexibilitate, studiu individual, observaţie dirijată

ATITUDINI : atenţie distributivă, amabilitate, înţelegere, blândeţe, corectitudine, empatie

Evaluarea urmăreşte :

- capacitatea de a formula problema şi de a delimita domeniul cercetării- capacitatea de a preciza clar obiectul cercetării sau relaţionarea acestuia cu alte

obiecte- capacitatea de a formula clar obiectivele cu respectarea regulilor generale- argumentarea clară a metodei în cadrul proiectului de cercetare - capacitatea de a defini şi denumi concepte cheie pe baza literaturii studiate- capacitatea de a analiza, sistematiza informaţiile în fişe de lucru- modul cum respectă normele etice şi drepturile persoanelor cuprinse în studiu- respectarea timpului stabilit pentru fiecare etapă a cercetării

IV.5. PRECEPTE

Datorită schimbărilor condiţiilor socio-economice din zonele urbane şi rurale şi, implicit, schimbărilor în atitudinea pacienţilor/clienţilor, familiilor şi comunităţilor faţă de valorile sănătăţii, teoreticienii îngrijirilor de sănătate comunitare au intervenit prin precizarea preceptelor care stau la baza practicii asistentelor medicale comunitare. Aceste precepte se referă la organizarea îngrijirilor de sănătate comunitare, în general, la asistentul medical comunitar şi la activitatea ei, în particular. Ele trebuie considerate ca un ghid orientativ pentru a fi folosite în orice situaţii şi multe din aceste precepte sunt valabile îngrijirilor de sănătate, în general, nu numai îngrijirilor de sănătate comunitare.

Implicaţiile lor în îngrijirile de sănătate au dus la dezvoltarea conceptului de îngrijire continuă a pacientului/clientului la domiciliu, de la domiciliu la spital şi invers, luând în consideraţie consimţământul pacientului/clientului, a familiei şi a comunităţii.

PRECEPTUL 1 - Îngrijirile de sănătate comunitare presupun o activitate stabilită pe baza recunoaşterii nevoilor de sănătate şi funcţionează conform planului general de sănătate.

În activitatea de recunoaştere a nevoilor de sănătate ale comunităţii, îngrijirile de sănătate se implică prin supraveghere şi consiliere în vederea: promovării sănătăţii, menţinerii sănătăţii, prevenirii îmbolnăvirilor, acordării de îngrijiri bolnavilor pentru însănătoşire sau moarte în pace la domiciliul lor. În afara îngrijirilor la domiciliu serviciile de îngrijiri de sănătate se pot desfăşura, în centrele de sănătate, în clinici, şcoli şi la locul de muncă. Îngrijirile de sănătate comunitare sunt o parte integrantă a programului general de sănătate publică, coordonându-şi planurile şi activităţile în colaborare cu alte agenţii sociale şi de sănătate şi nu poate funcţiona sau fi de sine stătător în comunitate.

PRECEPTUL 2 - Agenţiile de îngrijiri de sănătate comunitare trebuie să definească cu claritate scopurile şi obiectivele serviciilor proprii.

Agenţiile sociale şi de sănătate din comunitate trebuie să-şi definească şi să-şi stabilească cu claritate scopurile şi obiectivele astfel încât să prevină dublarea serviciilor în unele comunităţi sau omiterea lor în altele. Scopurile şi obiectivele vor fi variate în funcţie de tipul agenţiei şi de tipul de comunitate dar ele trebuie să se ralieze la ţelurile agenţiei centrale de îngrijiri de sănătate astfel încât, fiecare cetăţean să-şi menţină o sănătate optimă.

PRECEPTUL 3 - Grupul activ şi organizat al cetăţenilor, reprezentativ pentru

Pag. 71

comunitate, este parte integrantă a programului de sănătate al îngrijirilor de sănătate comunitare.

Agenţiile publice sau private de îngrijiri de sănătate comunitare trebuie să-şi cunoască problemele cu ajutorul şi cu avizul grupului reprezentativ al comunităţii. Oricare comunitate are indivizi care au fost o parte a trecutului şi care vor continua să fie o parte a viitorului. Cunoştinţele şi experienţa lor combinate cu cele ale profesioniştilor de sănătate poate fi de o inestimabilă valoare pentru întreaga comunitate. Acest grup reprezentativ trebuie să fie invitat să participe la planificarea şi dezvoltarea programelor de sănătate conform cu nevoile şi interesele comunităţii. El poate să contribuie la înţelegerea îngrijirilor de sănătate comunitare şi să stabilească o legătură utilă între agenţie şi comunitate.

PRECEPTUL 4 - Serviciile de îngrijiri de sănătate comunitare sunt disponibile întregii comunităţi indiferent de origine, cultură sau resurse sociale şi economice.

Îngrijirile de sănătate comunitare sunt un segment de specializare a serviciilor din domeniul sănătăţii publice. Aceste servicii ar trebui să fie disponibile tuturor persoanelor şi să fie adaptate la nevoile lor de sănătate fizică, psihică şi emoţională fără a ţine cont de originea etnică, baza culturală sau resursele sociale şi economice. Starea de sănătate a oricărui membru al unei familii sau al unei comunităţi poate afecta sănătatea întregii familii sau a întregii comunităţi.

PRECEPTUL 5 - În îngrijirile de sănătate comunitare familia este unitatea de bază a serviciului de îngrijiri de sănătate.

Munca asistentelor medicale comunitare trebuie să se centreze pe familie mai degrabă decât pe clientul individual şi se desfăşoară mai aproape de locul unde trăiesc şi muncesc oamenii. Această abordare este diferită de cea din mediul spitalicesc unde centrarea îngrijirilor de sănătate este pe clientul individual. Impactul sănătăţii sau bolii asupra familiei este mai evident acasă decât la spital iar asistentul medical are posibilitatea de a observa mai de îndeaproape efectele suferinţei şi morţii. Pentru înţelegerea situaţiei de la domiciliu, asistentul medical trebuie să aibă cunoştinţe şi din ştiinţele sociale şi comportamentale.

PRECEPTUL 6 - Promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate şi sfătuirea pacientului/clientului, familiei şi comunităţii sunt părţi integrante ale îngrijirilor de sănătate comunitare.

La nivel comunitar asistentul medical participă, alături de alţi profesionişti din echipa comunitară, la planificare şi îngrijire. Pe lângă educaţia pentru sănătate, asistentul medical se implică în programe de imunizări, programe de igienă a mediului, a alimentaţiei şi de aprovizionare corespunzătoare cu apă potabilă, dezvoltarea programelor de sănătate mentală, ş.a. La domiciliu, asistentul medical furnizează îngrijiri de sănătate centrate pe nevoile individuale ale fiecărui membru al familiei şi planifică împreună cu familia obiectivele de sănătate adaptate la nevoile proprii de independenţă şi/sau de reabilitare a sănătăţii.

PRECEPTUL 7 - Indivizii şi familiile trebuie să participe activ la toate deciziile privitoare la obiectivele care trebuiesc atinse pentru menţinerea sănătăţii lor.

Asistentul medical comunitar recunoaşte şi respectă drepturile clientului şi familiei de a participa la toate luările de decizie ce vizează sănătatea proprie. Funcţia asistentului medical este de a ajuta clientul şi/sau familia: să recunoască nevoia de sănătate, să aprecieze toate aspectele situaţiei, să considere ca fiind adecvate acele acţiuni care pot să îmbunătăţească starea de sănătate, să aleagă decizia care le este acceptabilă. Important este ca, în procesul de luare a deciziei, clientul şi familia să înţeleagă pe deplin scopul deciziei şi să-şi asume responsabilitatea pentru eventualele consecinţe ale acesteia.

PRECEPTUL 8 - Aprecierea periodică şi continuă a stării de sănătate a comunităţii, familiei şi clientului este baza îngrijirilor de comunitare.

În anumite situaţii, schimbările survenite în starea de sănătate a comunităţii, a familiei sau a clientului poate fi atât de discretă încât poate trece neobservată dacă asistentul medical şi agenţia nu menţin o apreciere periodică şi nu conştientizează pe deplin implicaţiile posibile ale acestor schimbări. Termenul de periodic este variabil şi depinde de mulţi factori. Datorită schimbărilor frecvente survenite în familie şi comunitate aprecierea trebuie să fie făcută lunar sau, când situaţia o cere, mai frecvent. Sunt şi cazuri când această apreciere poate fi făcută la fiecare şase luni. Situaţia familială poate fi dinamică prin naştere sau moarte datorită unei complete reorganizări a familiei. La fel, o afecţiune gravă a

Pag. 72

unui membru al familiei are repercursiuni asupra tuturor celorlalţi. Mai pot surveni şi alte tipuri de schimbări, cum ar fi schimbarea reşedinţei sau a ocupaţiei, ce pot avea efecte marcante asupra stării de sănătate psihică sau emoţională.

PRECEPTUL 9 - Asistentul medical este pregătită din punct de vedere profesional pentru a lucra ca furnizor de servicii de sănătate în comunitate.

Pregătirea asistentului medical comunitare trebuie să se bazeze pe un fundament ferm de cunoştinţe şi abilităţi, incluse în teoria şi practica îngrijirilor de sănătate comunitare. Ea are nevoie de o competenţă specială pentru a adapta procedurile învăţate la situaţiile particulare întâlnite la domiciliul clienţilor. Această pregătire teoretică şi practică de bază trebuie dezvoltată permanent pentru a ajunge la abilităţi performante în: culegerea de date (interviu, observare, examinare), educaţie, rezolvarea problemelor, lucrul cu grupurile, leadership, etc. Întrucât, îngrijirile de sănătate comunitare sunt o activitate centrată pe nevoile de sănătate ale familiei, asistentul medical comunitar are nevoie de cunoştinţe suplimentare din domeniul ştiinţelor sociale şi comportamentale cum sunt antropologia, sociologia şi psihologia. Ea trebuie să fie la curent cu cele mai recente cunoştinţe din domeniul nutriţiei, ştiinţelor sociale, epidemiologiei şi ştiinţelor comportamentale pe lângă cele din domeniul îngrijirilor de sănătate şi a ştiinţelor medicale. Acest precept conform căruia asistentul medical comunitar trebuie să fie foarte bine pregătită profesional pentru a-şi desfăşura munca în comunitate este piatra unghiulară de la temelia îngrijirilor de sănătate comunitare.

PRECEPTUL 10 - Asistentul medical comunitar este un membru al echipei de sănătate ce deserveşte comunitatea, familia şi clientul.

O echipă de lucru eficientă se bazează pe interesul comun din partea tuturor membrilor echipei. Asistentul medical comunitar face parte din echipe diferite (în acelaşi timp sau separat): echipa comunitară, echipa interdisciplinară, echipa de legătură.1. ECHIPA COMUNITARĂ

Este alcătuită din: membrii agenţiei sau a compartimentului de îngrijiri de sănătate, alt personal de îngrijiri de sănătate, studenţi, supervizor, director de îngrijiri de sănătate, clerici, voluntari, alt personal neprofesionist. Toţi membrii echipei lucrează împreună la asigurarea unor servicii de sănătate optime.2. ECHIPA MULTIDISCIPLINARĂ

Include de obicei: asistenta medicală, un igienist, un medic de familie, un lucrător social, un nutriţionist, un specialist în comportamentul uman. Mai pot fi incluşi şi membri ai altor discipline în funcţie de necesităţi: personalul şcolilor, preoţii, lucrătorii comunitari voluntari, în multe situaţii clientul sau familiile. Asistentul medical comunitar are un rolul de interpretă a îngrijirilor de sănătate în aprecierea pe care o face echipa privind nevoile de sănătate psihică, mentală şi socială şi în planificarea mijloacelor care vor îmbunătăţi starea de sănătate. Totodată, ea menţine schimbul activ de infomaţii dintre echipa comunitară şi această echipă interdisciplinară.3. ECHIPA DE LEGĂTURĂ

Asigură continuitatea îngrijirilor de sănătate intervenind pentru evitarea

întreruperilor în îngrijirea pacientului/clientului în timpul tranziţiei de la domiciliu la spital şi

Pag. 73

de la spital la domiciliu. Ea este compusă din: asistentul medical psihiatră (personal din spital), asistentul medical de secţie, medic rezident din spital, medic din spital sau de familie, asistentul medical comunitar, pacientul/clientul şi familia; (participă deasemenea la această echipă şi asistă la alcătuirea planurilor cu intervenţii proprii).

Pentru funcţionarea eficientă a acestor echipe, fiecare membru trebuie să recunoască şi să respecte contribuţia celorlalţi membri ai echipei la realizarea scopurilor şi obiectivelor planificate şi la implementarea acestora.

PRECEPTUL 11 - Asistentul medical comunitar acordă îngrijiri de sănătate pacientului/clientului conform cu recomandările medicului.

Furnizarea de îngrijiri de sănătate clientului individual din rândul pacienţilor medicului este o activitate de bază a îngrijirilor de sănătate comunitare. În cazul când asistentul medical îngrijeşte un client bolnav ea lucrează conform indicaţiilor şi sub supravegherea medicului. Astfel, asistentul medical primeşte instrucţiuni de la medicul care răspunde de îngrijirea medicală a pacientului respectiv (medicul de familie sau medicul şcolar, medicul de întreprindere, medicul din spital) şi supraveghează evoluţia stării sale de sănătate. Când o familie sau un client refuză îngrijirea medicală, deşi este necesară, asistentul medical se retrage şi raportează situaţia personalului ierarhic superior. Cu excepţia marilor urgenţe, asistentul medical nu trebuie să îngrijească un client bolnav fără indicaţiile unui medic. După efectuarea vizitelor la domiciliul familiilor, asistentul medical trebuie să informeze medicul, în scris sau telefonic despre evoluţia stării de sănătate a pacientului.

PRECEPTUL 12 - Asistentul medical comunitar utilizează toate înregistrările despre familie ale agenţiei sau ale altor servicii.

Menţinerea cu acurateţe a înregistrărilor şi folosirea lor este importantă atât pentru familie cât şi pentru agenţie. Înregistrările privind familia sunt indispensabile în munca de zi cu zi a asistentului medical şi constituie un element important pentru realizarea continuităţii îngrijirilor de sănătate. Aceste înregistrări sunt deosebit de importante pentru acordarea îngrijirilor. Totodată, acestea reflectă calitatea serviciilor de sănătate în folosul comunităţii. Prin studierea lor periodică, agenţia îşi poate evalua programul în relaţie cu obiectivele curente şi poate stabili obiectivele pe termen lung. Înregistrările sunt şi o sursă pentru evaluările statistice, determinarea costurilor, aprecierea necesarului de personal şi planificarea bugetului. Agenţiile de îngrijiri de sănătate comunitare au autorizaţia legală de a opera cu aceste înregistrări şi, cu excepţia cazurilor când se constituie ca documente citate în tribunal, ele sunt documente legale şi strict confidenţiale. În acord cu politica agenţiei, dacă se solicită, se poate dezvălui conţinutul înregistrării medicului de familie, unui membru profesionist al altei agenţii sau unui lucrător social. Asistentul medical şefă are responsabilitatea de a menţine aceste înregistrări, (atâta timp cât ele sunt actuale), îngrijite, complete şi legale, fiind conştientă de multiplele lor posibile întrebuinţări.

PRECEPTUL 13 - Asistentul medical comunitar nu trebuie să furnizeze ajutor material ci trebuie să dirijeze clientul şi familia către resursele comunitare disponibile pentru asistenţa financiară şi socială.

Pe asistentul medical o priveşte doar problemele de sănătate imediate ale clientului, promovarea sănătăţii fizice şi emoţionale, prevenirea îmbolnăvirilor. În ceea ce priveşte problemele de sociale şi financiare, acestea sunt de competenţa instituţiilor de resort. Asistentul medical comunitar trebuie să sesizeze factorii responsabili cu privire la cazurile sociale depistate în comunitate şi să asigure informarea acestora cu privire la resursele comunitare disponibile.

PRECEPTUL 14 - Supravegherea personalului de îngrijiri de sănătate şi a îngrijirilor de sănătate în general, este sarcina asistentului medical şefe care are calificare în acest sens.

Această supraveghere presupune o relaţie de colaborare consultativă între supervizor şi asistentul medical şefă. În cadrul acestei colaborări, supervizorul îşi propune să dezvolte abilităţile asistentului medical şefe pentru a-şi îndeplini cu competenţă responsabilităţile profesionale. Sarcinile asistentului medical şefe se referă la: coordonarea şi supravegherea continuă a procesului de îngrijire, studiul şi revederea înregistrărilor cazurilor familiale împreună cu supervizorul, supravegherea solicitărilor telefonice, studierea experienţelor clinice, conferinţe individuale sau de grup referitoare la munca asistentelor medicale şi la dezvoltarea programelor agenţiei, ş.a. Un program adecvat şi eficient al asistentei şefe va trebui să contribuie la dezvoltarea fiecărui membru al personalului şi la îmbunătăţirea

Pag. 74

continuă a calităţii serviciilor de îngrijiri de sănătate pe care agenţia le furnizează comunităţii.

PRECEPTUL 15 - Agenţiile de îngrijiri de sănătate comunitare planifică şi implementează programe de educaţie continuă a personalului.

Aceste programe de educaţie continuă a personalului sunt esenţiale pentru menţinerea calităţii serviciilor. Prin aceste programe se pune un accent deosebit pe dezvoltarea cunoştinţelor profesionale şi abilităţilor speciale conform standardelor stabilite de agenţie. Asistentul medical şefă este cea care trebuie să fie permanent la curent cu situaţiile noi apărute în comunitate cum ar fi: o creştere bruscă a incidenţei bolilor transmisibile, o schimbare a resurselor comunitare de sănătate sau de asistenţă socială, înfiinţarea unor noi consilii locale, ş.a. În aceeaşi măsură, ea trebuie să se informeze permanent despre modificările legislative din domeniul sănătăţii. Metodele de realizare a acestor programe includ: întâlniri periodice ale membrilor personalului pentru schimburi de experienţă şi de informaţii cu ceilalţi membri ai echipei comunitare, participarea la conferinţe şi la întruniri profesionale sau la cursuri de perfecţionare în institute şi şcoli de vară.

PRECEPTUL 16 - Asistentul medical comunitar îşi asumă responsabilitatea pentru continua să perfecţionare profesională.

Responsabilitatea asistentului medical pentru creşterea continuă a calităţii sale profesionale este un concept de bază pentru întreg sistemul de îngrijiri de sănătate. Acest precept este o particularitate a preceptului anterior. Asistentul medical şefă are responsabilitatea de a asigura, prin programele de educaţie continuă, adaptarea performanţelor personalului de îngrijiri de sănătate la schimbările permanente ale societăţii cu implicaţii directe asupra sănătăţii indivizilor, familiilor şi comunităţii. Fiecare asistentă medicală are responsabilitatea de a-şi planifica o serie de obiective pe termen scurt şi pe termen lung pentru dezvoltarea calităţilor sale profesionale şi a cunoştinţelor generale. Pentru realizarea lor asistentul medical va apela la metode cum sunt: citirea publicaţiilor de specialitate şi a celor înrudite cu îngrijirile de sănătate, participarea la întrunirile organizaţiilor profesionale, însuşirea noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii care au aplicaţii în îngrijirile de sănătate, lecturi din ştiinţele umaniste şi din domeniul artei, vizitarea galeriilor de artă, participarea la concerte, ş.a. În concluzie, "asistentul medical comunitar va trebui să investească o parte din timp şi bani pentru a se ridica la nivelul celor mai înalte standarde ale profesiunii sale". (Leahy, Cobb, Jones, 1992)

Pag. 75

V. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE

V.1. MODELUL CREDINŢEI ÎN SĂNĂTATE (HBM)

Varietatea teoriilor practice pot fi utilizate de către asistentele medicale comunitare atunci când iau contact cu clienţii în comunitate şi în aşezările umane. Modelul credinţei în sănătate10 este o teorie dezvoltată parţial şi este inclusă în paradigma pentru îngrijirile de sănătate comunitare datorită înaltului său potenţial de a echipa asistente medicale cu un ghid eficient pentru îmbunătăţirea strategiilor de schimbare şi a stării de sănătate. HBM derivă dintr-o teorie psihosocială a luării deciziei atribuită lui Lewin.Lewin şi asociaţii săi au emis o ipoteză conform căreia comportamentul uman depinde de două variabile:1 -importanţa atribuită de un individ obţinerii unui anumit rezultat,2 -estimarea individului asupra probabilităţii ca, prin acţiunea să, să obţină acel rezultat.

Hochbaum, Leventhal, Kegeles şi Rosenstock formulează HBM ca fiind o metodă de a contribui la extinderea comportamentului sănătos preventiv. HBM “analizează motivaţia individului de a acţiona pentru a atinge ţelul propus referitor la dobândirea unui comportament sanogen”. Modelul precizează faptul că “ motivaţia este o condiţie necesară pentru acţiune şi că motivaţiile selective determină percepţiile particulare ale mediului”.11

Cercetări considerabile au fost întreprinse în legătură cu utilitatea HBM în explicarea comportamentului omului sănătos, a omului nesănătos, şi a celui care simulează boală.

Comportamentul în starea de sănătate , după cum a fost definit de către Kasl şi Cobb este “orice activitate întreprinsă de o persoană ce se consideră sănătoasă în scopul prevenirii bolii sau descoperirii unei eventuale îmbolnăviri în stadiul incipient”.

Comportamentul în caz de îmbolnăvire este “orice activitate a unei persoane care se simte bolnavă în scopul definirii stadiului în care se află sănătatea să şi descoperirii remediului pentru afecţiunea respectivă”.

Comportamentul în situaţia de simulare a bolii este “activitatea îndeplinită de cei care se consideră ei înşişi bolnavi în scopul însănătoşirii”.12

HBM dă o perspectivă utilă şi are un înalt potenţial educaţional pentru asistente medicale comunitare pentru că ele sunt implicate în extinderea comportamentelor sanogene în comunităţile pe care le deservesc. Aplicarea în practică a acestui model ajută asistenta medicală prin informaţiile privind comportamentele umane diferite şi serveşte la determinarea tipului de strategie ce trebuie aplicată în fiecare caz în parte pentru a influienţa pozitiv aceste comportamente.

V.1.1. Variabilele HBM

Concepţia originală subliniată de HBM este aceea a unei “existenţe individuale într-un spaţiu al vieţii compus din zone care vor fi evaluate diferit: o parte în mod pozitiv (valenţe pozitive), altele în mod negativ (valenţe negative) şi altele ca relativ neutre”.13 Fiecare activitate zilnică va fi privită ca un proces al existenţei atras de forţe pozitive şi respins de forţe negative. Toate persoanele au valenţe pozitive, negative şi neutre în spaţiul vieţii lor şi îşi duc existenţa răspunzând acestor valenţe în maniere diferite, caracteristice fiecărui individ.

HBM se va dezvolta plecând de la concepţia că, pentru a se feri de o boală, un individ va avea nevoie să creadă trei lucruri:1 -Susceptibilitatea oricărei persoane de a se îmbolnăvi este oricând prezentă.2 -Manifestarea bolii va avea un anumit grad de severitate fiind influienţat de aspectele individuale ale vieţii fiecărei persoane.3 -Prin adoptarea unei poziţii particulare faţă de boală se va beneficia de reducerea susceptibilităţii faţă de aceasta. Dacă boala va fi manifestă, beneficiul va consta în reducerea severităţii acesteia. În orice situaţie, beneficiul propriu al acţiunii va fi direct influienţat de gradul de obstrucţionare al acţiunii prin bariere psihologice cum ar fi: costul,

10Health Believe Model

11 Lois A. Maiman and Marshall H. Becker - “The Health Believe Model: Origins and Correlates în Psychological Theory” - în Marshall H. Becker (ed.), The Health Believe Model and Personal Health Behavior, Charles B. Slack, Inc., Thorofare, N.J., 1974, p.9, p. 21, p. 2212 Stanislav V. Kasl and Sidney Cobb - “Health Behavior, Illness Behavior and Sick-Role Behavior” - Archives of Enviromental Health, 12:246, February 196613 Irwin M. Rosenstock - “Historical Origins of the Health Belief Model” - în Marshall H. Becker (ed.), The Health Belief Model and Personal Health Behavior, Charles B. Slack, Inc., Thorofare, N. J., 1974, pp. 2-3

Pag. 76

convenienţele, durerea şi jena.14

Perceperea susceptibilităţiiSusceptibilitatea se referă la riscurile subiective de a fi afectată starea de sănătate.

Răspunsul individului la un risc perceput poate fi de negare, de admitere a unei posibilităţi statistice sau de simţire a unui pericol real.

Perceperea severităţiiPerceperea severităţii este adesea limitată la o cunoaştere particulară a condiţiei în

care se află starea de sănătate şi a posibilelor consecinţe. Implicaţiile severităţii antrenează un răspuns emoţional influienţat de posibilele restricţii privitoare la siguranţă, ocupaţie, viaţa de familie şi relaţiile sociale.

Perceperea beneficiilor iniţierii acţiuniiEste normal să existe un comportament personal ce depinde de numărul de

alternative benefice ce sunt înţelese, acceptate şi dorite al fiecărui individ în parte. “Încrederea personală în valabilitatea şi eficacitatea variatelor posibilităţi ale unei acţiuni şi nu factorii obiectivi ai eficacităţii acelei acţiuni determină ce fel de cale vom alege”15.Normele şi presiunile grupului social au de asemenea influienţă asupra comportamentului individual.

Perceperea barierelor în iniţierea acţiuniiBarierele din calea acţiunii pot fi: atitudinile individuale, alternativele neplăcute sau

forţele negative care induc un conflict între individ şi influienţa pe care o poate avea acea acţiune. Una din barierele frecvente este costul pe care-l poate avea o acţiune.

Sugestii de acţiune Înainte de a avea un motiv real să acţioneze, clienţii trebuie să fie informaţi despre

posibilele acţiuni ce vor trebui luate într-o anumită situaţie şi de necesitatea acestora. Ei vor fi sugestionaţi prin diferite metode corespunzătoare personalităţii fiecăruia. I se poate sugera, de exemplu imaginea unei părţi a corpului său ce a fost desfigurată sau poate fi influienţat prin vizita la un membru de familie cu boală terminală, ş.a.

Alte variabileVariabilele demografice (vârstă, sex, rasă, etnie), variabilele psiho-sociale (clasă

socială, personalitate, presiunile grupului social) şi variabilele structurale (cunoştinţe despre condiţiile sănătăţii, contactele anterioare cu indivizi bolnavi) sunt variabile importante pentru asistenta medicală comunitară.

Luarea în consideraţie a acestor variabile este utilă pentru aprecierea factorilor de risc, pentru determinarea percepţiei individuale şi a percepţiei acţiunilor particulare şi pentru extragerea informaţiilor în legătură cu sănătatea.

HBM ca model teoretic are relevanţă particulară pentru asistente medicale comunitare atunci când ele interacţionează cu clienţii sănătoşi sau bolnavi. HBM este util în procesul de îngrijiri de sănătate pentru informaţiile referitoare la percepţiile clientului în legătură cu furnizorii de servicii de sănătate, serviciile de sănătate, afectările stării de sănătate şi rezultatele considerate realizabile. Cu datele culese pe baza acestor variabile, asistente medicale sunt echipate pentru a ajuta clienţii să ia deciziile adecvate şi posibile fiecărei situaţii studiate şi să-i conducă spre obţinerea unor rezultate considerate satisfăcătoare. Pentru a influienţa comportamentul, asistentele medicale trebuie să recunoască limitele cunoştinţelor, motivaţiei şi acţiunii probabile ale fiecărui client.16 Aceasta va atrage după sine încrederea clienţilor şi dobândirea de cunoştinţe efective cu privire la nevoile de sănătate, ţelurile şi valorile globale ale sănătăţii. Pentru a-i crea clientului o structură motivaţională interioară pozitivă, o acţiune propusă trebuie să fie văzută ca o metodă posibilă pentru atingerea unui anumit scop. Pentru a crea structura acţiunii trebuie stabilite acţiunile specifice care cer definirea deciziilor înainte ca situaţia să poată fi alterată sau modificată.

V.1.2. Procesul de luare a deciziei

Procesul de luare a deciziei este similar cu paşii de urmat în rezolvarea problemei.

14 Ibid., p. 3

15 Ibid., p. 4

16 Dorwin Cartwright - “Some Principales of Mass Persuasion” - Human Relations, 2:253, 1949

Trebuie analizată situaţia existentă la un moment dat şi care are legătură cu sănătatea. Aceasta influienţează acţiunea care va rezulta din decizie. Acţiunea este determinată deci de o decizie. Procesul de luare a deciziei va conţine următorii paşi:1 -Recunoaşterea, definirea şi limitarea unei probleme.2 -Analizarea şi evaluarea problemei care influienţează potenţialele cursuri ale acţiunii şi posibilele rezultate sau consecinţe.3 -Stabilirea criteriilor sau a rolurilor pe baza cărora fiecare soluţie va fi evaluată sau judecată ca acceptabilă şi adecvată.4 -Fomularea şi selectarea soluţiei preferate.5 -Implementarea soluţiei preferate.6 -Evaluarea rezultatelor ca fiind o realizare satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare.

În asistarea clienţilor în procesul de luare a deciziilor asistenta medicală trebuie:1 -Să fie sensibilă la percepţiile clientului, la valorile şi credinţele acestuia şi la variabilele demografice, psiho-sociale şi structurale specifice.2 -Să fie creativă şi flexibilă în explorarea şi discutarea tuturor alternativelor posibile ale unei acţiuni.3 -Să accepte şi să faciliteze deciziile clientului chiar dacă alegerea acestuia nu concordă cu cea proprie.4 -Să evalueze corect şi obiectiv rezultatele împreună cu clientul.17

Procesul de luare a deciziei este un instrument utilizat şi de asistente medicale pentru alegerea alternativelor optime ale acţiunilor comunitare.

V.1.3. Cooperarea18

În mod obişnuit, cuvântul cooperare înseamnă că pentru fiecare comportament al unui client există un plan terapeutic acceptat.19 Prin aceasta furnizorii de servicii de sănătate înţeleg că vor avea acordul clienţilor lor la planurile de tratament schiţate în scopul îmbunătăţirii stării de sănătate în proporţie de 100%.

Pentru a actualiza acordul clientului trebuie ca acesta să înţeleagă ţelul propus de planul terapeutic, să creadă în eficacitatea acestuia, să fie conştient de consecinţele sau efectele secundare care pot surveni în cazul în care planul nu este urmat cu exactitate şi să aibă calităţile cerute pentru aderarea la plan.

Adeseori acordul nu este deplin în cazul când a fost omis unul din factorii de mai sus sau nu li s-a dat o interpretare corectă de către client. Totuşi cooperarea clientului este mult mai complexă decât simpla acceptare a planului terapeutic.

Weintraub 20 utilizează termenul de cooperare capricioasă pentru a descrie o problemă comună a clienţilor care urmează un anumit plan terapeutic doar de convenienţă. Acest client ar tinde mai degrabă să nu urmeze un regim de viaţă care i se pare complicat dar o face datorită presiunilor sociale; sau ar substitui prezentul plan terapeutic cu metode alternative care i se par “rezonabile”. De obicei, clienţii nu sunt necooperanţi ci vor doar să-şi asume răspunderea pentru iniţierea unor acţiuni proprii referitoare la starea lor de sănătate utilizând metode care li se par mai puţin exigente decât cele impuse de respectarea strictă a planului terapeutic. Din acest considerent, a comanda la modul “Fă cum îţi spun eu şi nu pune întrebări !” nu poate fi considerată o metodă terapeutică. Asistenta medicală trebuie să realizeze faptul că educaţia şi comportamentul său au o importanţă deosebită pentru cooperarea cu clienţii. Ea trebuie să le transmită informaţiile şi cunoştinţele necesare pentru optimizarea practicilor de sănătate. Fiecare persoană aptă are dreptul şi responsabilitatea propriei sale îngrijiri sau alegerii unei alternative pentru menţinerea vieţii şi sănătăţii sale.

V.1.4. Autoîngrijirea21

Autoîngrijirea a fost definită de Levin ca “un proces prin care fiecare persoană neprofesionistă acţionează pentru propriul său interes în promovarea sănătăţii şi în prevenirea, detectarea şi tratarea bolilor la nivelul resurselor primare de sănătate din

17 Daniel E. Griffiths - Administrative Theory - Prentice-Hall, Inc., Englewood Cliffs, N.J., 1959, p. 95

18 Compliance

19 David Sackett and R. Brian Haynes - “Compliance with Therapeutic Regimens” - Johns Hopkins University Press, Baltimore, Md., 197620 Michael Weintraub - “ Intelligent Noncompliance and Capricious Compliance” - în Louis Lasaga (ed.), Patient Compliance, Futura Publishing Co., New York, 1976, p. 4421 Self-Care

sistemul de îngrijire a sănătăţii”.22 Deci, autoîngrijirea este o activitate voluntară, autolimitată, neorganizată şi universală. Ea poate fi privită ca “un proces de luare a deciziei care implică auto-observarea, percepţia şi recunoaşterea simptomului, înţelegerea gravităţii şi alegerea şi aprecierea opţiunilor de tratament”.23 După descrierea lui Powers şi Ford,24 cei mai mulţi clienţi sunt capabili să recunoască situaţia în care au nevoie de ajutor pentru a rămâne sănătoşi sau să identifice simptomele bolii înainte de a apela la serviciile profesioniste. Deseori, înainte de a acţiona şi a se programa la un profesionist de sănătate, clienţii vor discuta despre problemele lor de sănătate cu diverse persoane apropiate cum sunt prietenii, familia, ş.a. Ei îşi menţin autocontrolul asupra vieţii şi sănătăţii până când apelează la serviciile de sănătate. Din acel punct, furnizorul de servicii de sănătate este cel care îşi va asuma controlul asupra stării sănătăţii clientului acesta devenind un simplu observator participant la procesul de apreciere, diagnostic şi tratament.

În societatea actuală, supravieţuirea este motivaţia de bază a autoîngrijirii. Extinderea mişcării holistice de îngrijire a sănătăţii ce pledează pentru o sănătate şi bunăstare optime pentru toţi indivizii are ca fundament următoarele premize:1 -Fiecare individ care apelează la îngrijire este înţeles şi tratat ca un tot unitar împreună cu întregul său mediu de viaţă. Aceasta presupune ajustarea tratamentului după nevoile sale genetice, biologice, psiho-sociale şi familiale.2 -Fiecare client este un partener activ în realizarea unei îmbunătăţiri a stării de sănătate şi este responsabil pentru propria să sănătate.25

Prin răspunsul pozitiv la mişcarea de autoîngrijire, asistentele medicale au o oportunitate educaţională unică de a asista clienţii în atingerea celui mai înalt nivel de sănătate. Ele se pot angaja în educaţia de autoîngrijire. Scopurile lor derivă din studierea nevoilor percepute şi a preferinţelor, a rezultatelor dorite bazate pe decizia învăţării riscurilor ce trebuie evitate şi a conţinutului care este determinat şi evaluat în termenii propriului său criteriu de învăţare.26 Autoîngrijirea încurajează autonomia în activităţile ce au legătură cu sănătatea clientului. Factorii ce trebuiesc luaţi în considerare de către asistentă medicală pentru a determina fiecare abilitate a clientului de a se angaja în autoîngrijire sunt: starea de creştere şi dezvoltare, vârsta, imaginea de sine, rolurile sociale, capacitatea de a se angaja în autoîngrijire şi capacitatea de a învăţa.27 După aprecierea cerinţelor unei anumite situaţii, asistenta medicală trebuie să sintetizeze sau să unifice o serie de elemente de îngrijire realizând un proces de autoîngrijire pentru client. După cum a precizat Orem, autoîngrijirea terapeutică pozitivă “ajută la susţinerea proceselor vitale, menţine integritatea funcţională, determină o creştere şi dezvoltare normale, previne şi controleză bolile şi infirmităţile şi efectele acestora”.28

Acţiunea îngrijirilor de sănătate este focalizată pe asistarea clienţilor atât în realizarea rezultatelor de sănătate definite de ei înşişi cât în deciderea valorii pe care s-o atingă. Îngrijirile de sănătate comunitare este un domeniu al îngrijirilor de sănătate general care este calificat în particular pentru a promova autoîngrijirea conform cerinţelor proprii fiecărei persoane responsabile.

V.1.5. Necooperarea 29

Se vorbeşte de necooperare atunci când un client refuză să accepte un plan terapeutic. Refuzul se poate baza pe lipsa de cunoaştere sau de înţelegere, pe existenţa unui conflict cu credinţele şi valorile sale culturale, pe acţiunea forţelor sale negative de respingere şi altele cum ar fi: inconveniente, cost, teamă adânc înrădăcinată, etc. Clientul poate indica de la început faptul că nu are nici o intenţie de a coopera sau poate simula că acceptă planul de tratament şi comportament dar de fapt să nu se angajeze efectiv în autoîngrijire şi în respectarea indicaţiilor. Atunci când un client este necooperant, asistenta

22 Lowell S. Levin, Alfred H. Katz and Erik Holst “Self-Care: Lay Initiatives în Health” - Prodist, New York, 1976, pg. 1123 Ibid., p. 11

24 Marjorie J. Powers and Loretta C. Ford - “The Best Kept Secret: Comsumer Power and Nursig’s Potential” - în Louis Lasaga (ed.), Patient Compliance, Futura Publishing Co., New York, 1976, pp. 53-5425 James S. Gordon - “Holistic Medicine: Introduction and Overview” - Holistic Medicine, Institute of Noetic Sciences, San Francisco, 197926 Lowel S. Levin - “ Patient Education and Self-Care: How Do They Differ ?” - Nursing Outlock, 26:170-175, March 197827 The Nursing Developement Conference Group, Concept Formalization în Nursing: process and product, Little, Brown and Company, Boston, 1973, p. 16628 Orem, op. cit., p. 41

29 Noncompliance

medicală va trebui să încerce să afle care este cauza acestei atitudini. Adeseori sunt motive întemeiate pentru necooperare dar, şi în cazul când acestea nu au o bază raţională deşi li s-a explicat situaţia, clientul îşi păstrează dreptul de a lua propriile decizii referitoare la starea să de sănătate.

V.2. MODELE DE ACORDARE A SERVICIILOR DE SĂNĂTATE ÎN COMUNITATE

O lungă perioadă de timp îngrijirile de sănătate, mai ales în spital, s-au bazat pe rutină şi au fost determinate de diagnosticul medical. Astăzi, îngrijirea bazată pe ritual şi rutină este considerată depăşită şi datorită cercetării în nursing au fost dezvoltate sisteme diferite pentru îngrijirile de sănătate comunitare în cadrul cărora responsabilitatea pentru diferitele stadii o au asistentele medicale care acordă aceste îngrijiri urmând etapele sistematice ale procesului de nursing. Sunt descrise patru mari sisteme de bază pentru organizarea îngrijirilor de sănătate :1. Alocarea sarcinilor: fiecare asistentă medicală efectuează un anumit set de sarcini

specifice pentru toţi pacienţii cum ar fi de exemplu, pe o secţie, o asistentă medicală care face baie la toţi pacienţii, alta face pansamentele, etc.

2. Alocarea pacienţilor: o asistentă medicală îngrijeşte un număr de pacienţi ce-i este repartizat.

3. Îngrijirile de sănătate în echipă caz în care o echipă de asistente medicale are responsabilitatea îngrijirii unui anumit pacient (în spital) sau grup de pacienţi (în comunitate).

4. Îngrijirile de sănătate primare caz în care asistenta medicală primară (cea care a luat prima contact cu pacientul) are o responsabilitate continuă pentru acel pacient pe toată perioada cât necesită îngrijiri indiferent dacă el va fi îngrijit ulterior de ea sau de o altă asistentă medicală/echipă de asistente medicale.

În practică, limitele dintre sistemele de mai sus nu sunt strict delimitate ci dimpotrivă, se întrepătrund fiind utilizate într-un proces de îngrijire continuu.30

V.2.1. Diagnosticul unei probleme de sănătate a comunităţii

După ce face o apreciere iniţială a unei comunităţii, asistenta medicală este în măsură să cunoască atât facilităţile pentru sănătate, resursele, investiţiile şi liderii consacraţi cât şi lipsurile şi neconcordanţele existente în acea comunitate. Întrebarea care se poate pune este: “Poate asistenta medicală să remedieze problemele de sănătate ale acelei comunităţi atunci când acestea apar “?1 -În primul rând trebuie să facă cunoscută semnificaţia îngrijirilor de sănătate comunitare şi importanţa acestuia.

Prin conceptul conform căruia sănătatea este privită ca un proces de viaţă deplină ce include şi adaptarea individuală la stresul provocat de factorii interni şi externi se recunoaşte faptul că forţele societăţii sau problemele sociale au, în mod inevitabil, o puternică influienţă asupra sănătăţii indivizilor şi a comunităţilor în care aceştia trăiesc. Astfel se ajunge la concluzia că, pentru a îmbunătăţi starea de sănătate comunitară, este necesar ca să se acţioneze pentru corectarea factorilor sociali nefavorabili care perpetuează sau accentuează inegalităţile din mediu.31 Anumite probleme de sănătate comunitară care au implicaţii profunde asupra bunăstării sunt cele generate de sărăcie, aglomeraţie urbană, igienă inadecvată, poluare, lipsa de siguranţă şi lipsa de hrană. În plus, după cum descrie Milio, atunci când nu sunt asigurate servicii de sănătate complete chiar în locul în care trăiesc oamenii (potenţialii consumatori) sau când preţurile sau alte particularităţi ale programelor de sănătate devin bariere, oamenii rămân pe dinafara acestor servicii. Grupurile sociale care sunt identificate ca fiind “pe dinafară”32 sunt cele cu venit scăzut, cele care locuiesc în condiţii improprii, vârstnicii, rasele minoritare sau sexul majoritar.33

2 -În al doilea rând, asistenta medicală trebuie să identifice grupul “outcast” sau condiţiile de trai considerate a fi inadecvate.

30 Kate Barrett, Shefield şi Jim Richardson, UK - “Pachetul Lemon” - OMS- 1996, cap.4, pp.36-37

31 Lee M. Howard - “Key Problem Impeding Modernization of Developing Countries” - Agency of International Development, Washington, D.C., p. 5032 Outcast

33 Milio, op.cit., p. 63

În multe comunităţi sunt grupuri sau zone cu deficit de sănătate care pot fi identificate de către asistentă medicală. Modul în care este făcută această identificare diferă în funcţie de personalitatea fiecărei asistente medicale. Aceasta trebuie să-şi răspundă la o serie de întrebări cum ar fi:a -Ce trebuie să identifice ca nevoi de sănătate oamenii acestei comunităţi ?b -Sistemul de furnizare a îngrijirilor de sănătate din această comunitate trebuie să asigure servicii preventive ? Dacă nu, atunci are propriile sale strategii care să favorizeze schimbarea sau să îmbunătăţească sistemul ?c -Oamenii cu venit scăzut din această comunitate sunt interesaţi de problemele lor de sănătate ? Dacă nu, pot fi ei motivaţi pentru a începe să participe activ la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ?d -Consumatorii din această comunitate sunt receptivi la programele de educaţie pentru sănătate ? Dacă nu, cum ar trebui să fie aceste programe pentru a fi mai stimulative şi a se bucura de o mai mare atenţie ?e -În această comunitate există malnutriţie ? Dacă există, care sunt cauzele ?.Se datorează unei lipse de educaţie, alimentaţiei inadecvate sau credinţelor şi valorilor personale ?f -Oamenii din această comunitate le văd pe asistente medicale ca organizatori, facilitatori, avocaţi ai consumatorilor sau ca lucrători sociali ?

Urmărind exemplul de mai sus se poate vedea cum apreciază asistenta medicală o anumită comunitate, cum identifică problemele din zona respectivă şi cum întreprinde o activitate îngrijiri de sănătate.

V.2.2. Interrelaţia dintre Procesul de îngrijiri de sănătate comunitare şi

Procesul de organizare comunitară

În perioada de apreciere este importantă acumularea de informaţii despre puterea locală, autorităţi, influienţe, structura organizatorică, politici, interese şi strategii. Astfel, se poate determina:a -care sunt şansele de succes dacă vor fi implicaţi un grup de cetăţeni şi nu doar o singură persoană şib -cât de necesară este cunoaşterea felului în care “sistemul local” lucrează, comunică şi operează.

Între procesul de îngrijiri de sănătate comunitare şi procesul de organizare comunitară există deci o interrelaţie.

Această interrelaţie a fost shiţaţă de către Ross sub forma unui tabel care compară cele două procese.

V.2.3. Procesul de organizare comunitară

V.2.3.1. Definiţia procesului de organizare comunitară

Organizarea comunitară, după cum a fost definită de către Ross, este un proces prin care fiecare comunitate îşi identifică trebuinţele sau obiectivele, ordinea acestor trebuinţe sau obiective, acţiunea ce trebuie întreprinsă şi dusă până la capăt confom cu acestea, extinderea şi dezvoltarea atitudinilor şi practicilor de cooperare şi colaborare în comunitate.34 În momentul când procesul este împărţit în “paşi”de urmat şi sunt clarificate principiile esenţiale ale fiecărui pas, procesul respectiv este uşor de înţeles şi de transpus în practică.

V.2.3.2. Etapele procesului de organizarea comunitară

Etapele (paşii) procesului de organizare comunitară sunt similari cu cei ai procesului de îngrijiri de sănătate comunitare.1 - Identificarea trebuinţelor sau obiectivelor.

Pentru a identifica nevoile de sănătate trebuie să fie pusă în evidenţă nemulţumirea faţă de condiţiile existente. Această nemulţumire trebuie să fie analizată în funcţie de specificul fiecărei comunităţi şi trebuie ca pentru fiecare factor implicat să fie găsite soluţii posibile. Atunci când soluţiile sunt explorate împreună cu cetăţenii este recomandabil ca să se discearnă asupra ceea ce aceştia doresc de la sănătate în contradicţie cu nevoile lor reale de sănătate. În mod ideal, mişcarea către un obiectiv de sănătate trebuie iniţiată de către cetăţeni sau, cel puţin, să primească aprobarea entuziastă a acestora pentru ca

34 Murray G. Ross - “Community Organization” - Harper & Row, Publishers, Incorporated, New York, 1955, p. 39

motivaţia să determine începerea acţiunii.2 - Ordonarea trebuinţelor sau obiectivelor.

Trebuie să fie selectate priorităţile şi atenţia trebuie îndreptată spre nevoia sau dorinţa cea mai urgentă. Când rezolvarea unei probleme de sănătate este selectată ca fiind ceea ce doresc cetăţenii, trebuie asigurată cu promptitudine sfătuirea şi acţiunea din partea unui expert în sănătate. Oamenii recunosc ca fiind nevoi de sănătate pe acelea care vor fi în propriul lor beneficiu. Ca exemplu, o comunitate poate tinde spre a fi indiferentă sau apatică la problema generală a traficului de droguri dar cetăţenii sunt alertaţi şi gata să acţioneze pentru rezolvarea problemei atunci când mass-media locală scrie, dând exemple concrete, despre tendinţa de creştere a posesiei ilegale şi a consumului de droguri printre studenţii din familiile respectabile ale propriei comunităţi.35

3 - Dezvoltarea voinţei şi încrederii pentru a satisface nevoile sau a atinge scopurile.Pentru a dezvolta voinţa şi încrederea în rezolvarea unei probleme de sănătate,trebuie căutaţi şi utilizaţi liderii (formali sau informali) din comunitate. Aceşti lideri trebuie priviţi şi accceptaţi ca reprezentanţi ai intereselor subgrupurilor comunitare. Influienţa acestora asupra grupurilor din care fac parte este deosebit de utilă în asigurarea succesului acţiunii.4 - Găsirea resurselor interne sau externe care să contribuie la satisfacerea nevoilor sau la atingerea scopurilor.

Persoanele care sunt recunoscute şi acceptate ca membri ai comitetelor de cetăţeni ce lucrează la rezolvarea unei anumite probleme de sănătate reprezintă aşa numitele “resurse umane” ale comunităţii respective. Este recomandabil ca din aceste grupuri să facă parte membrii reprezentativi ai cetăţenilor şi ai agenţiilor din comunitate. Trebuie incluse persoane influiente şi profesionişti individuali cu cunoştinţe şi experienţă pentru a fi consultaţi atunci când este nevoie. Capacitatea cetăţenilor de a-şi rezolva problemele şi de a se ajuta singuri are un potenţial nelimitat iar sarcina facilitatorilor trebuie să fie doar aceea de a exercita o influienţare indirectă şi de a oferi suportul necesar atunci când este cerut de către grup.

Fiecare acţiune a comitetului este determinată de scopurile şi obiectivele care trebuie realizate. Asistenta medicală care este membră a unui comitet poate fi implicată în asigurarea ca acele obiective să conţină aspecte comportamentale pozitive aşteptate şi acceptate de cetăţeni.5 - Iniţierea acţiunii

Membrii comitetelor de cetăţeni vor decide asupra acţiunii necesare care să fie cea mai adecvată pentru atingerea obiectivelor. Pentru a dezvolta puterea şi coeziunea grupului de lucru, activităţile cu conţinut emoţional trebuie să fie recunoscute ca fiind esenţiale. Comitetul trebuie să aibă timp pentru muncă susţinută, discuţii serioase, argumente şi metode practice de rezolvare a problemelor dar, este de sperat ca să-şi facă timp şi pentru distracţie, stabilirea relaţiilor de prietenie şi participarea la aniversări. Astfel se realizează o coeziune internă între membrii comitetului care, atunci când intervin evenimente neprevăzute şi se cer schimbări ale planului iniţial şi adaptarea acţiunii, pot să furnizeze alternative flexibile care să fie acceptate cu o minimă opoziţie.

6 - Extinderea şi dezvoltarea atitudinilor şi practicilor de cooperare şi colaborare în comunitate.

Este important ca atitudinile şi practicile de cooperare şi colaborare din comunitate să fie funcţionale pe întreaga durată a procesului de organizare comunitară. Cerinţele ca liniile de comunicaţie să rămână active, deschise şi efective sunt mai uşor de statuat decât de realizat. Comitetul de cetăţeni trebuie să utilizeze dorinţa de bine care există în comunitate de comun acord cu toţi membrii comitetului. Aceasta se poate realiza efectiv printr-o varietate de căi cum ar fi contactele directe de la om la om, schimbul reciproc de informaţii şi utilizarea puterilor şi resurselor din comunitate. Prin existenţa unui sistem de comunicare activ şi deschis între membrii comitetului, diferenţele de opinii, tensiunile şi conflictele pot fi mult atenuate sau pot să dispară. Aceasta imprimă viaţă şi vigoare unei mişcări care este totuşi diferită de consensul simplist sau “gândirea în grup”36. Gândirea în grup se referă la modul de gândire pe care indivizii îl adoptă în momentul în care diferendele de opinie dintr-un grup unit devin atât de dominante încât se tinde spre a nu se mai ţine seama de aprecierea realistă a alternativelor acţiunii.37

Rezultatul unei activităţi şi comunicări efective este angajarea în realizarea unui

35 Clarence King - “Woking with People în Community Action” - Association Press, New York, 1965, p. 82

36 Groupthink

37 Irving L. Janis - “Groupthink” - Psychology Today, 5(6):43-46, November 1971

proiect-pilot. Atunci când o problemă este prelucrată la o scară mai înaltă, există oportunitatea de a experimenta felul în care va acţiona asupra să o anumită idee, tehnică sau operaţie. În acest mod se pot înlătura obstacolele sau impedimentele care nu au fost luate în considerare în planul iniţial. Clarificarea procedurilor, şi prin aceasta influienţarea pozitivă a rezultatelor, este facilitată dacă li se cere persoanelor individuale să participe la studiul-pilot, se analizează răspunsurile lor şi modul în care interpretează instrucţiunile.7 -Evaluarea

Pentru întregul proces de organizare comunitară, mecanismele evaluării fiecărui pas sunt esenţiale. Aceaste poate fi sarcina unui profesionist de sănătate sau a asistentei medicale comunitare. Procedurile prin care fiecare pas al procesului este examinat şi evaluat sunt:a -parcurgerea datelor esenţiale,b -obţinerea feedback-ului fiecărui pas,c -prezentarea raţiunii sau argumentului pentru includerea fiecărui pas,d -sugerarea de metode alternative.

Succesul unui proiect este mai uşor asigurat dacă sunt utilizate toate aceste proceduri în timpul derulării procesului.

Rolul profesioniştilor de sănătate, care facilitează procesul de organizare comunitară în ceea ce priveşte măsurile specifice privind sănătatea, este:a -munca cu cetăţenii,b -încurajarea dezvoltării tuturor elementelor esenţiale ale procesului,c -asigurarea consultării conform necesităţilor,d -deservirea populaţiei în interiorul comunităţii şi nu în afara ei,e -întărirea capacităţii cetăţenilor localnici de a acţiona ca o echipă pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor pe care fiecare dintre ei şi le-au propus.

Trebuie menţionat că, aceşti paşi ai procesului de organizare comunitară, nu trebuie urmaţi nepărat în ordinea de mai sus. Fiecare acţiune va contribui la dezvoltarea altor elemente ale procesului. Ceea ce este esenţial este ca:a -toate activităţile să aibă un ţel,b -toate alternativele pozitive şi negative să fie luate în considerare înaite de a acţiona conform uneia dintre acestea,c -grupul comunitare să fie un evaluator sau judecător permanent al tuturor evenimentelor care sunt implicate în proces ca o mişcare progresivă spre ţelurile propuse.

V.2.4. Modele şi metode ale practicii organizării comunitare

Conform lui Rothman,38 există trei modele ale practicii organizării comunitare ce au fost descrise ca modele de a face schimbări într-o comunitate. Aceste trei modele sau metode pot fi folosite în forma pură sau pot fi combinate. Trăsăturile esenţiale ale fiecărei metode sunt rezumate şi clasificate în scop pedagogic pentru a uşura cunoaşterea strategiilor de selecţie în practica organizării comunitare şi pentru ca studenţii în îngrijiri de sănătate (şi nu numai) să aleagă în cunoştinţă de cauză, rolurile pe care le vor utiliza conform modelului selectat.

V.2.4.1. Metoda Dezvoltării Comunitare

Metoda dezvoltării comunitare este un proces desemnat pentru a crea condiţii progresului economic şi social al întregii comunităţi cu participarea să activă şi cu cât mai deplina aliniere la iniţiativa comunitară. Această metodă utilizează proceduri democratice, caută să obţină colaborarea voluntară a consumatorilor, încurajează măsurile de autoajutorare între cetăţeni, caută să dezvolte un stil de conducere propriu locuitorilor zonei respective şi utilizează obiectivele educaţionale identificate. Această strategie de schimbare poate fi caracterizată ca “Să mergem toţi împreună şi să discutăm la urmă.”39 Prin implicarea majorităţii oamenilor din comunitate în determinarea nevoilor sau dorinţelor, consumatorii vor fi mult mai înclinaţi să participe la rezolvarea propriilor lor probleme.

V.2.4.2. Metoda Planificării Sociale

Metoda planificării sociale pune accentul pe un proces tehnic de găsire a soluţiei la problemele sociale existenţiale. Agenţiile şi organizaţiile utilizează în mod frecvent această

38 Jack Rothman - “Three Models of Community Organization” -în Social Work Practice, Columbia University Press, New York, 196839 “Let’s all get together and talk this over”

metodă atunci când caută să aducă dorinţele de schimbare din perspectiva lor în aria necesităţii. Planificarea este raţională şi deliberată iar schimbarea controlată este deasemenea implicată. Participarea comunităţii poate fi într-o măsură mai mare sau mai mică. Proiectele de lege privitoare la sănătate ce sunt propuse a fi introduse într-un proces legislativ pot fi un exemplu în acest sens. Strategia schimbării poate fi exemplificată prin: “Să trecem la fapte şi să procedăm în mod logic pas cu pas.”40 Înainte de a putea fi luate deciziile privitoare la un curs raţional şi posibil al acţiunii, cunoaşterea datelelor corespunzătoare şi pertinente este considerată esenţială.

V.2.4.3. Metoda Acţiunii Sociale

Metoda acţiunii sociale este utilizată în efectuarea schimbărilor de bază în marile instituţii sau în practicile comunitare care presupun a avea nevoie de corecţii. Ca exemplu, este posibil ca segmentele de populaţie dezavantajate care îşi organizează şi îşi satisfac dorinţele conform acţiunii de grup, să necesite şi resurse suplimentare care să le fie accesibile. Acţiunea socială caută redistribuirea puterii, a resurselor sau a luării deciziilor în comunitate şi/sau schimbarea politicilor de bază în organizaţiile formale. Strategia schimbării ia direcţia “Să ne organizăm pentru a distruge opresorul”. Prin organizarea unui grup de cetăţeni şi prin dezbaterea problemelor uşor de identificat, se cristalizează concluziile şi mijloacele de exercitare a presiunilor pentru realizarea planurilor pe care şi le-au propus. În acest mod de abordare, clienţii sunt adesea consideraţi victime ale “sistemului”. Modul de acţiune este direct şi uneori, de confruntare.41

Când ţelul agentului de schimbare este reforma socială, este utilizată implicarea acţiunii şi planificării sociale. Reformatorul se confruntă cu trei sarcini pe care trebuie să le ia în considerare:a -concentrarea de forţe suficiente pentru ca scopul să ia forme concrete,b -respectarea normelor democratice prin care fiecare cetăţean să nu fie doar un simplu reprezentant ci să aibă un rol autonom în auto-determinarec -demonstrarea că politicile de schimbare sunt raţionale.

Reforma socială implică activitatea unui grup sau a unei coaliţii cu interese comune care să acţioneze cu hotărâre în favoarea unui grup de clienţi “outside” considerat a fi un grup cu risc. Strategia schimbării utilizează exercitarea presiunilor asupra factorilor de răspundere sau a tacticii de campanie.

Asistenta medicală care consideră practica organizării comunitare ca o experienţă necesară, recunoaşte oportunităţile pe care aceasta le oferă şi anume:a -învăţarea dezbaterii publice a unei probleme,b -învăţarea diferitelor mijloace de atragere a atenţiei,c -cunoaşterea importanţei factorilor pertinenţi şi corespunzători,d -planificarea strategiei,e -cunoaşterea importanţei sincronizării,f -strângerea suportului esenţial din partea grupurilor şi/sau organizaţiilor mai degrabă decât acţionarea de una singură,g -perceperea rolului avantajos pe care-l poate juca un reprezentant al puterii.

Atunci când se apelează la un reprezentant al puterii pentru a obţine intervenţia în rezolvarea unei probleme, trebuie să se ţină cont de regulile comunicării; în primul rând, trebuie ca mesajul să fie astfel transmis încât să capteze atenţia şi să fie ascultat.

V.2.4.4. Modelul Kent de Organizare Comunitară

Kent a lucrat mult timp cu oamenii săraci şi dezavantajaţi şi a dezvoltat un model de organizare comunitară care este aplicabil efectiv acestei populaţii. El consideră că lipsa şansei, discriminarea şi o societate iresponsabilă au forţat persoanele dezavantajate să se închidă într-un cerc inflexibil în care valorile şi comportamentele necesare pentru o participare efectivă în societate sunt descurajate. El pledează pentru ca săracii şi celelalte categorii de populaţie dezavantajate să fie reconsiderate şi motivate prin aprecierea caracteristicilor şi posibilităţilor lor pozitive. Identificarea posibilităţilor persoanelor sărace presupune cunoaşterea următoarelor caracteristici:1 -Ei se întâlnesc şi discută despre problemele lor personale şi intime în locuri izolate de restul populaţiei, uneori chiar în teritorii geografice închise.2 -Ei sunt loiali vecinilor şi prietenilor.

40 “Let’s get the facts and proceed logically step by step”

41 Ibid.

3 -Contactul fizic este un mijloc de comunicare interpersonală.4 -Ei menţin închis contactul cu familia extinsă; în special anumite grupuri etnice. Pentru anumite grupuri, a avea un număr mare de copii este mai important decât a agonisi bunuri materiale.6 -Stilul lor de viaţă constă adesea în a se întrajutora unii pe alţii acţionând ca şi cum ar fi membrii aceleaşi familii.

Prin recunoaşterea şi acceptarea existenţei unor astfel de caracteristici sau posibilităţi se pot iniţia primii paşi în munca efectivă cu persoanele dezavantajate.Kent consideră că individul trebuie să fie pregătit să examineze faţa reală a sărăciei din perspectiva persoanelor sărace, să determine care sunt căile de urmat pentru schimbare, să descopere resursele existente şi să identifice paşii ce-i au de parcurs către o acţiune independentă.42

V.2.4.5. Modelul Warren pentru Aprecierea Aşezărilor Umane

O tipologie a cartierelor a fost dezvoltată de către Warren43 ca o metodă pentru înţelegerea şi descrierea varietăţii rolurilor specifice pe care le joacă localnicii în viaţa aşezărilor lor de reşedinţă. Această tipologie este bazată pe trei dimensiuni ale organizării: interacţiune, identitate şi conexiuni. Prin examinarea unui cartier din perspectiva celor trei dimensiuni, se pot distinge caracteristicile structurale şi diferenţele specifice. Prezenţa claselor sociale, a diferenţelor de venituri şi a factorilor etnici nu schimbă elementele de bază ale fiecărui cartier. Întrebările se pun conform cu cele trei dimensiuni sunt:

1 -Interacţiune: Tot timpul anului oamenii din cartier au fost împreună ?2 -Identitate: Oamenii din cartier simt că au un scop comun ?3 -ConexiuniMulţi din oamenii din cartier fac parte din sfera politică sau din alte forţe din exteriorul

cartierului ?Conform lui Warren, cartierele pot fi clasificate în şase categorii, în funcţie de felul răspunsurilor la cele trei întrebări. În rezumat, cele şase categorii pot fi descrise ca fiind următoarele:

1 -Integral: Acest tip de cartier este de sine-stătător; este mândru de unicitatea şi abilitatea să de a organiza şi de a funcţiona ca un întreg în cadrul comunităţii. Cetăţenii săi proeminenţi trăiesc aici şi asigură legătura dintre organizaţiile exterioare şi grupurile din cartier.

2 -Parohial: În acest tip de cartier sunt remarcate multe activităţi şi interacţiuni sociale între localnici. Oamenii sunt prietenoşi şi au un simţ evident al apartenenţei. Totuşi există localnici care se izolează de restul comunităţii afişând o atitudine “ avem singuri grijă de noi”.

3 -Difuz: În acest tip de cartier există asemănări între locuinţe, copii şi atitudini. Oamenii sunt prietenoşi însă pun pe primul plan viaţa lor privată. Vecinii au relaţii bune dar vin puţin în contact unii cu alţii. Dacă au nevoie de ajutor preferă să-l ceară familiilor lor decât să apeleze la vecini. Deasemenea, relaţiile lor cu restul comunităţii sunt slabe.

V.2.5. Etapele procesului de nursing în comunitate

1.Aprecierea nevoilor comunităţii1.1. Culegerea datelor

Metoda cheii de informare Metoda forumului comunitare Metoda ratei celor aflaţi în tratament Metoda indicatorilor sociali Metoda supravegherii zonei Metode epidemiologice

Starea de sănătate şi caracteristicile ei Anchetele epidemiologice Screeningul şi studii de prevalenţă

1.2. Stabilirea problemei1.3 Aprecierea datelor1.4 Identificarea problemei

42 James A. Kent, C. Hervey Smith and Sam Burns - “An Urban Strategy for Action against Poverty” - Foundation for Urban and Neighborhood Development, Denver, 1967, p. 143 Donald I. Warren and Rachelle B. Warren - “Six Kinds of Neighborhood” - Psychology Today, 9(1):74-80, June 1975

1.5 Formularea diagnosticului stării de sănătate a colectivităţii2. Planificarea acţiunii de îngrijirea a sănătăţii

2.1 Stabilirea scopului şi obiectivelor2.2 Stabilirea priorităţilor2.3 Stabilirea intervenţiilor2.4 Planul de îngrijiri de sănătate

3. Implementarea planului de acţiune4. Evaluarea acţiunii efectuate.

V.2.6. Procesul de nursing în îngrijirea familiilor

V.2.6.1. Individualizarea serviciilor de sănătate pentru familii

Observarea situaţiei de la domiciliu privind starea de sănătate: Vizita la domiciliuComponentele unei vizitePregătirea pentru o vizită Intrarea în familieContractul cu familia

1. Aprecierea1.1. Aprecierea familiei

Factori în aprecierea familiei Instrumente folosite în aprecierea familiei

Interviul Observarea Alte metode

Genograma familiei1.2. Aprecierea stării de sănătate a familiei

1.2.1. Culegerea datelor Factori în aprecierea sănătăţii familiei Indicatori utilizaţi în aprecierea stării de sănătate a familiei

Indicatori demografici Indicatori medicali Indicatori sociologici Indicatori economici

Instrumente folosite în aprecierea sănătăţii familiei Interviul Observarea Examinarea Alte metode

Stabilirea scorului Apgar al familiei Chestionarul Graficul evoluţiei adaptării tânărului

1.3. Identificarea problemei1.4. Formularea diagnosticului de îngrijiri de sănătate

2. Planificarea2.1 Stabilirea rezultatului dorit (scop şi obiective)2.2 Stabilirea priorităţilor2.3 Stabilirea intervenţiilor2.4 Planul de îngrijire

Pe parcurs2.5 Discutarea problemei cu membrii familiei implicate2.6 Comunicarea în cadrul echipei

3. Implementarea4. Evaluarea

Figura 6 – Erapele procesului de asistenţă medicală comunitară

B. ASPECTE ALE PRACTICII

Pag. 94

VI. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE BAZAT

PE MODELUL DE VIAŢĂ (MODELUL ROPER, LOGAN ŞI TIERNY)44

VI.1. MENTINEREA UNUI MEDIU SANOGEN

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care pot influienţa mediul ambiant:

a. Biologici:-acuitatea senzorială-abilităţi/dizabilităţi psihice-susceptibilitate la infecţii-starea fizică (sănătate/boală), răspunsul individual la infecţii sau traumatisme.

b. Psihologici:-abilităţi/deficienţe intelectuale-atitudinea individuală faţă de propria siguranţă (acasă, la servici, la activităţi de destindere şi recreere, în timpul călătoriilor)

-personalitate şi temperament-stare sufletească şi motivaţie-nivelul de încredere-nivelul de stress-nivelul de cunoştinţe privind autoprotecţia-receptivitatea faţă de legislaţie/educaţie pentru sănătate-vătămări intenţionate.

c. Socioculturali- factori culturali (cum ar fi conceptul despre siguranţă)- factori sociali (cum ar fi prevalenţa bolilor infecţioase)-clasa socială (cum ar fi riscul de accident)-tulburările sociale şi violenţa-religie.

d. De mediu-condiţii de locuit-standardele de siguranţă ale locuinţei-expunere la pericole la locul de muncă-expunere la pericole la locurile de joacă şi de recreere-riscuri de accidente în trafic sau la traversarea străzii-expunerea la factorii de mediu poluanţi- factorii climatici şi geografici- factori din spaţiul extratetrestru.

e. Politico-economici-cunoaşterea şi atitudinea faţă de legislaţia în domeniul sanitar-conştientizarea pericolelor locale-cheltuielile personale pentru măsuri de siguranţă- implicarea/neimplicarea factorilor politici de decizie (cum ar fi poluarea, produsele radioactive, ş.a.)

- legislaţie-finanţarea de la guvern.

Identificarea grupurilor cu risc crescut:

44 N. Roper, W.W. Logan, A.J. Tierney - The Element of Nursing -Churchill Livingstone -1996

Pag. 95

-Sugarii vulnerabili la: accidente, infecţii, variaţii mari de temperatură-Copii preşcolari vulnerabile la: accidente casnice-Copii şcolari vulnerabili la: accidente stradale sau la locul de joacă-Adolescenţi vulnerabili la: accidente rutiere, accidente cu bicicleta, accidente în timpul practicării sporturilor.

-Adulţi vulnerabili la: întâmplări neprevăzute la locul de muncă, accidente rutiere, responsabilitate pentru siguranţa copiilor

-Vârstnici vulnerabili la: căderi în locuinţă, infecţii şi incendii, accidente ca pietoni.

Identificarea problemelor actuale-Dependenţă/independenţă în menţinerea unui mediu sanogen-Dependenţa în perioada de sugar, copilărie şi la bătrâneţe-Constrângeri ale independenţei în perioada de adult (afecţiuni mentale, psihice, senzoriale, ş.a.)

-Dependenţa ceilorlalţi de ajutorul tău-Dependenţa ta de ajutorul celorlalţi

Formularea diagnosticului de îngrijire

PLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop- Îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin intervenţii specifice impotriva factorilor favorizanţi.

Obiective-Schimbări ale mediului ambiant necorespunzător (spaţiu prea mic, aglomeraţie, igienă precară, zgomot, risc crescut de accidente, violenţa, risc crescut de infecţii, mâini murdare, agenţi infecţioşi, risc de incendii, risc asociat medicaţiei, ş.a.)

-Rezolvarea/ameliorarea problemelor actuale - impactul negativ al factorilor de risc- problemele fizice cum ar fi reducerea mobilităţii (de la mici restricţii în utilizarea

unui segment al corpului până la paraplegie, hemiplegie şi tetraplegie) - se vor discuta detailat într-un capitol separat.

- problemele mentale: retard intelectual, o serie de boli psihice, ş.a.)- problemele datorate reducerii/pierderii acuităţii senzoriale (vizuale, auditive, tactile,

olfactive şi gustative)- Intervenţii curative specifice-Prevenirea recidivelor-Ajutorarea persoanelor de a-şi însuşi un comportament adecvat faţă de problemele care nu pot fi rezolvate

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a instrumentelor de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.2. COMUNICAREA

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)

Pag. 96

Identificarea factorilor care influienţează comunicarea:a. Biologici: integritatea structurală şi funcţională a organismului, vorbirea, auzul,

văzul, citirea, scrierea, gesticab. Psihologici: inteligenţa/vocabularul/citirea, încrederea în sine, respectul de sine,

percepţia despre sine, importanţa impresiei celorlalţi despre tine, imaginea despre propriul corp, informaţiile date, primite şi reţinute, capacitatea de a se impune, interrelaţiile umane

c. Socioculturali : limba maternă, dialect/accent, vocabular, etnie şi discriminare, aparenţele, modele de viaţă, contactul vizual/gesticulări, atitudini, valori şi credinţe, apartenenţa la un grup

d. De mediu ambiant : temperatură/aerisire, lumină, zgomot, tipul/mărimea camerei, aranjarea mobilierului

e. Politico-economici: salariu/venit, ocupaţie, canale de comunicaţie/mass media, computere, legislaţie pentru protecţia informaţiei şi a individului

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate de cunoaştere, vorbire, auz, surdo-mutism, mobilitatea corpului, limbajul corpului, ş.a.

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme legate de oameni necunoscuţi, locuri necunoscute, limbaj necunoscut, activităţi nefamiliare, schimbarea rolului în cadrul familiei, relaţiile de familie, inversarea rolurilor, ş.a.

Experienţa durerii (în funcţie de experienţele anterioare, personalitate, anxietate, autosugestie, credinţe şi atitudini, religie, ş.a.)

-probleme legate de aspectele fizice ale durerii, gradul de percepţie a durerii, reacţia la durere, tipul de durere, localizarea, durata şi intensitatea durerii, factori care provoacă/accentuează durerea, controlul durerii, ş.a.

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop-Facilitarea comunicării prin metode specifice adresate componentelor procesului de comunicare şi factorilor ce pot influienţa comunicarea.

Obiective-Rezolvarea/ameliorarea problemelor actuale determinate de impactul negativ al factorilor interni sau externi asupra comunicării.

-Asigurarea funcţionării optime a tuturor componentelor procesului de comunicare: sursă, mesaj, canal, receptor.

-Obţinerea feedback-ului.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.3. RESPIRAŢIA

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează respiraţia:

Pag. 97

a. Biologici: caracteristicile respiraţiei (frecvenţa, amplitudinea, ritmul, zgomote supraadăugate), nivelul de activitate, fumător/nefumător, deficienţă circulatorie periferică evidentă (cianoză perioro-nazală, alte)

b. Psihologici: dependenţa de fumat, motivatie pentru a se lăsa de fumat, nivelul de cunoştinţe şi atitudinea faţă de obiceiul de a fuma, efectele stării emoţionale asupra respiraţiei

c. Socioculturali : nivelul de cultură şi respectul siguranţei celorlalţi (vezi expectoraţia pe stradă, fumatul în locuri publice, ş.a.)

d. De mediu ambiant : expunere la poluanţi atmosferici (acasă sau la locul de muncă), cunoştinţe şi atitudini faţă de poluarea atmosferică.

e. Politico-economici : cunoştinţe şi atitudini faţă de poluarea atmosferică, prevenirea afecţiunilor respiratorii favorizate de fumat.

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate caracterul respiraţiei, de tuse, expectoraţie, durere, afecţiuni cardiace induse sau asociate, anxietate, etc.

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme legate expunerea la noxe, afecţiuni cardiopulmonare acute şi cronice-probleme legate de obiceiul de a fuma, alte

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop- Imbunătăţirea respiraţiei prin intervenţii asupra factorilor determinanţi sau favorizanţi ai tulburărilor actuale sau potenţiale.

Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale, fumatul şi afecţiunile induse de acest obicei afănd prioritate.

-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale ale sistemului respirator, limfatic şi cardiovascular (simple sau asociate).

-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.4. ALIMENTAREA ŞI HIDRATAREA

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează hrănirea şi hidratarea:

a. Biologici: starea cavităţii bucale şi a danturii, starea sistemului digestiv, nutriţia, profilul psihic individual (alimente preferate, metode culinare, felul în care mănâncă sau bea, tabieturi), apetit.

b. Psihologici: capacitatea intelectuală (posibilităţi de a discerne în procurarea şi

Pag. 98

prepararea hranei), cunoştinţe despre dietă şi sănătate, controlul greutăţii corporale, imagini distorsionate despre propriul corp, dependenţa/abuzul de alcool, igiena alimentaţiei, supra/subalimentaţia, starea emoţională.

c. Socioculturali: tradiţiile familiale, obiceiurile culturale, restricţiile religioase.d. De mediu ambiant : clima şi poziţia geografică, posibilităţile de procurare a hranei,

distanţele faţă de magazinele alimentare, facilităţile de transport, metodele culinare, modalităţile de păstrare a alimentelor, existenţa posibilităţii de contaminare a apei şi alimentelor.

e. Politico-economici : resursele materiale reduse (malnutriţia), cantitatea şi calitatea hranei, politicile naţionale de sănătate (educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă).

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme asociate dependenţei fizice (poziţie, dizabilităţi fizice, tulburări respiratorii, etc)

-probleme asociate dependenţei emoţionale/psihice (stres, afecţiuni psihice, retardul intelectual, abuzul de alcool

-probleme asociate disconfortului fizic (starea cavităţii bucale, disfagia, vărsăturile, regurgitaţiile, flatulenţa, meteorismul, alergiile alimentare, durerea, anxietatea).

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme legate posibilitatea de contaminare a apei şi alimentelor, imposibilitatea de procurare a hranei, ş.a.

-probleme legate de obiceiurile alimentare, acceptarea sau neacceptarea regimului dietetic recomandat, ş.a.

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop- Imbunătăţirea stării de nutriţie prin intervenţii asupra factorilor determinanţi sau favorizanţi ai tulburărilor actuale sau potenţiale.

Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.5. ELIMINAREA

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează eliminarea:

a. Biologici:- integritatea anatomică şi funcţională a sistemului de eliminare digestiv şi reno-urinar-capacitatea de a se deplasa şi utiliza toaleta, de a se spăla pe mâini, etc

b. Psihologici:

Pag. 99

-abilităţi intelectuale-concepţia despre intimitate-răspunsul la recomandări

c. Socioculturali-nivelul de cunoştinţe despre nutriţie şi eliminare-grupuri culturale, clase sociale, obiceiuri familiale-comportamente igienice-religie

d. De mediu ambiant-tipuri de toaletă- facilităţi pentru folosirea igienică a toaletei, pentru spălarea pe mâini, ş.a.

e. Politico-economici- fondurile alocate pentru prevenirea bolilor digestive infecţioase transmisibile

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate caracterul respiraţiei, de tuse, expectoraţie, durere, afecţiuni cardiace induse sau asociate, anxietate, etc.

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme legate expunerea la noxe, afecţiuni cardiopulmonare acute şi cronice-probleme legate de obiceiul de a fuma, alte

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop-Menţinerea funcţiei de eliminare la nivelul cel mai fiziologic posibil şi prevenirea bolilor digestive transmisibile

Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.6. IGIENA PERSONALĂ ŞI ÎMBRĂCAREA

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează igiena personală şi îmbrăcarea:

a. Biologici:-stadiul de dezvoltare fizică (vârsta)-schimbările fizice determinate de îmbătrânire-diferenţele fizice individuale-starea de sănătate a pielii (murdărie, eriteme, escare, sângerări, ş.a.)-starea de igienă a mâinilor (spălatul pe mâini)-starea cavităţii bucale şi a dentiţiei (mirosul neplăcut al gurii)

Pag. 100

-condiţia şi tipul de păr capilar (gras, uscat, friabil), obiceiuri de spălare a părului-stilul de a se îmbrăca, standardele proprii de igenă corporală.-diferenţe fizice determnate de sex

- feminin: toaleta sânilor, toaleta regiunii anogenitale mai ales în perioada menstruaţiei, ş.a.

- masculin: bărbieritul, ş.a.b. Psihologici:-sexualitate-personalitate, stare emoţională-nivelul de cunoştinţe-gradul de inteligenţă

c. Socioculturali-valori personale şi stil-norme sociale privind îngrijirea şi vestimentaţia- influienţe culturale, norme privind vestimentaţia-norme religioase privind curăţenia şi vestimentaţia

d. De mediu ambiant-posibilitatea de a se spăla şi tipul de baie (la domiciliu, la locul de muncă)-posibilitatea de a beneficia de apă caldă-expunerea la substanţe toxice pentru piele şi mucoase (acasă sau la locul de muncă)-climă

e. Politico-economici- facilităţi de igienă personală adaptate la posibilităţile persoanelor cu venit redus-posibilitatea de cumpărare a articolelor de întreţinere a igienei personale şi a articolelor de îmbrăcăminte

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate de limitarea mobilităţii, deficienţe senzoriale, pierderile de cunoştinţă, tulburări psihice, diferite boli acute sau cronice, posibilităţile socioeconomice şi culturale.

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme asociate stilului personal şi a imaginii de sine, lipsei de intimitate, apariţiei parazitozelor şi a altor infecţii ale pielii şi mucoaselor, necesitatea purtării de proteze (dentare, de membre), etc.

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop- Îmbunătăţirea stării de sănătate printr-un stil de igienă personală corespunzător

Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

Pag. 101

VI.7. CONTROLUL TEMPERATURII CORPULUI

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează controlul temperaturii corpului:

a. Biologici:-vârstă-sex-exerciţiile fizice-hormoni-hrană

b. Psihologici:-nivelul de cunoştinţe privind măsurile ce se impun în caz de creştere sau scădere a temperaturii

-temperament-valori personale implicate în crearea mediului ambiant

c. Socioculturali-tipul de locuinţă-alegerea îmbrăcămintei

d. De mediu ambiant-temperaturi extreme ale mediului-nivel crescut sau scăzut de umiditate-caracteristicile atmosferice în funcţie de climă, altitudine, zonă geografică, etc.-condiţiile de locuit, tipul de activitate

e. Politico-economici-vulnerabilitatea copiilor şi a persoanelor vârstnice-posibilităţile materiale (locuinţă, îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente, etc.)-educaţia pentru prevenirea hipo- sau hipertermiei

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate de creşterea temperaturii (hipertermia) sau scăderea temperaturii (hipotermia).

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme asociate condiţiilor improprii de locuit, îmbrăcăminte şi încălţăminte neadecvate temperaturii mediului ambiant, ş.a.

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop-Menţinerea temperaturii corpului în limite normale

Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

Pag. 102

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.8. MOBILIZAREA

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează mobilizarea

a. Biologici:- integritatea anatomică şi funcţională a sistemului osteo-articular, muscular şi nervos-postura-afecţiuni funcţionale congenitale sau ereditare-sechele posttraumatice, diferite afecţiuni

b. Psihologici:-gradul de inteligenţă-temperament, credinţe şi valori, motivaţie-cunoştinţe despre avantajele exerciţiilor fizice-cunoştinţe despre prevenirea accidentelor-atitudinea generală şi atitudinea particulară faţă de dependenţă şi handicap

c. Socioculturali-clasa socială, tradiţie, religie-activităţile specifice locului de muncă, modalitatea de deplasare/transport-efectele mecanizării asupra stilului de viaţă-rolul în familie şi în societate

d. De mediu ambiant-condiţiile de locuit-climat şi relief (influienţa asupra specificului activităţii, hobby)-mijloace de transport

e. Politico-economici-aşezarea comunităţii (peisaj, poziţie faţă de trafic şi alţi factori ce pot provoca accidente)-regulamente privind transportul rutier- legislaţia privind deplasarea şi accesul copiilor, persoanelor vârstnice şi a persoanelor cu handicap în mijloacele de transport, parcări, clădiri, etc.

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate de afecţiuni ale membrelor, ale sistemului osteoarticular şi muscular-probleme asociate altor afecţiuni (hemiplegia, tetraplegia, paraplegia)

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme asociate hiperactivităţii sau hipoactivităţii, reacţiile particulare la schimbare, lipsa de cunoştinţe specifice privind posibilităţile de mobilizare, durerea.

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop-Menţinerea mobilităţii în limite cât mai apropiate de nivelul optim posibil.

Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.

Pag. 103

e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.9. ACTIVITATEA ŞI RELAXAREA

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează activitatea şi relaxarea

a. Biologici:-condiţia fizică-nivelul de energie-starea de sănătate-deficienţe fizice sau psihice

b. Psihologici:-gradul de inteligenţă-temperament, personalitate, motivaţie-reacţia particulară la stres, şomaj, pensionare-autocontrol şi utilizarea judicioasă a timpului liber

c. Socioculturali-diferenţe determinate de sex-cultură, religie, tradiţie-presiuni sociale şi violenţe la locul de muncă-clasa socială

d. De mediu ambiant-climă şi relief-siguranţa la locul de muncă sau de petrecere a timpului liber

e. Politico-economici-posibilităţile financiare- legislaţia muncii (siguranţa locului de muncă, angajarea persoanelor cu deficienţe sau handicap, etc)

-oportunităţile oferite pentru petrecerea timpului liber (servicii, costuri, distanţe, etc.) Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate de deficienţe fizice, senzoriale sau psihice, boli psihice-probleme asociate altor afecţiuni.-probleme sociale

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme asociate consumului de droguri, schimbărilor induse de şomaj, pensionare, neintegrării într-un grup, destrămării familiiei, ş.a.

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop-Menţinerea echilibrului între activitate şi relaxare

Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice

Pag. 104

fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.10. EXPRIMAREA SEXUALITĂŢII

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează exprimarea sexualităţii

a. Biologici:-stadiul de dezvoltare sexuală-modificări structurale sau fiziologice ale sexului-controlul fertilităţii-schimbările intervenite în andropauză şi menopauză

b. Psihologici:-nivelul de dezvoltare intelectuală/emoţională-atitudinea individuală faţă de sexualitate-orientarea sexuală-aspecte ale gravidităţii/lăuziei-dificultăţi asociate menopauzei/andropauzei

c. Socioculturali-procesul de socializare-similarităţi/diferenţe socioculturale-atitudinea societăţii faţă de exprimarea sexualităţii-religie

d. De mediu ambiant- influienţele de acasă, şcoală sau la locul de muncă

e. Politico-economici- factorii economici- factorii legali-politicile sanitare faţă de bolile cu transmitere sexuală

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate de deficienţe fizice, senzoriale sau psihice.-probleme asociate bolii, disconfortului, desfigurării.-probleme sociale

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme legate de sexul cu parteneri multipli, transmiterea bolilor venerice, SIDA, ş.a.-probleme legate de boli ce afectează sexualitatea (de exemplu impotenţa asociată diabetului)

-probleme legate de restricţii ale activităţii sexuale pe perioade determinate-probleme asociate unor experienţe anterioare traumatizante (ca de exemplu abuzul sexual în copilărie, violul, ş.a.)

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop-Scăderea gradului de dependenţă pentru a permite exprimarea sexualităţii

Obiective

Pag. 105

-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.11. SOMNUL

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei (actuală sau potenţială) Identificarea factorilor care influienţează somnul

a. Biologici:-ritm circadian-activitate-alimentaţie şi băutură-afecţiuni fizice sau psihice

b. Psihologici:-depresii-anxietate-visuri-credinţe despre somn

c. Socioculturali-nivelul de venit-tipul de pat şi de dormitor-obişnuinţa de a folosi hipnotice

d. De mediu ambiant-siguranţă-zgomot, luminozitate-temperatura camerei

e. Politico-economici-posibilitatea de a avea o locuinţă-vagabondaj-activitate încordată şi suprasolicitantă-activitate excesivă

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă

-probleme legate diferite afecţiuni care determină disconfort sau durere-probleme legate de insomnie asociată sau nu cu dependenţa de somnifere-probleme legate de alterarea cunoştinţei (lipotimia, coma, epilepsia, anestezia generală)

Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei

-probleme legate de schimbarea patului, schimbarea poziţiei de somn, schimbarea programului de somn, dezorientare, ş.a.

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILOR

Pag. 106

a. Stabilirea scopului şi obiectivelor Scop

-Menţinerea cantitativă şi calitativă a somnului, (cât mai aproape de nivelul fiziologic posibil)

Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazul problemelor care nu pot fi rezolvate.

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

VI.12. DECESUL

APRECIEREA NEVOILOR Culegerea datelor (diferite metode) Stabilirea problemei actuale Identificarea factorilor care pot determina decesul

a. Biologici:-bolile terminale-diferitele afecţiuni acute sau cronice cu prognostic sever-accidente-bătrâneţea-efectele decesului asupra familiei şi prietenilor

b. Psihologici:-credinţe despre moarte-cunoaşterea/necunoaşterea prognosticului-reacţii particulare la apropierea morţii- frică, anxietate, alte sentimente legate de moarte-efectele pierderii asupra familiei şi prietenilor

c. Socioculturali-diferite ritualuri determinate de cultură, religie, tradiţie

d. De mediu ambiant-acasă, la spital, alte

e. Politico-economici-speranţa de viaţă, mortalitate, cauzele de deces ca indicatori ai situaţiei socioeconomice

Identificarea grupurilor cu risc crescut Identificarea problemelor actuale

-probleme asociate apropierii morţii-problemele familiei şi prietenilor

Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelor

Scop-Menţinerea calităţii vieţii până la sfârşit

Obiective-combaterea durerii-combaterea simptomelor

Pag. 107

-acompaniamentul relaţional-oferirea de suport familiei pe perioada doliului

b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specifice fiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şi a modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

Pag. 108

VII. FAMILIA CU NOU-NĂSCUT EUTROFIC SĂNĂTOS (CAZ IDEAL)

VII.1. PREZENTAREA CAZULUI

În data de 26.07.1996, la cabinetul medicului de familie M.F. din Sibiu, se anunţă telefonic externarea din maternitate a nou-născutului M.E. în urmă cu 24 de ore. Întreaga familie s-a înscris pe lista medicului M.F. în urmă cu trei luni. Medicul M.F., cu care lucrez în mod direct, îmi face o descriere succintă a membrilor familiei şi hotărâm ca prima vizită la nou-născut să o fac eu, urmând ca a doua zi să meargă şi medicul.

Pe biletul de externare al lăuzei se consemnează:“Naşte făt viu, de sex M, G = 3500 g, naştere normală”.

Pe biletul de externare al copilului se consemnează:“Nou-născut eutrofic, starea la naştere bună, scor Apgar 10, greutatea la naştere = 3500g, lungimea la naştere = 52 cm, perimetrul cranian = 34 cm, născut la termen: 40 săptămâni, în prezentaţie craniană, nu necesită aplicarea de forceps.Bont ombilical nedetaşat cu şanţ de mumifiere, tegumente şi mucoase curate, icter fiziologic moderat din a 3-a zi de viaţă, alimentat natural, secreţia lactată instalată, suge suficient.Data naşterii: 22.07.1996, data externării 26.07.1996.S-a administrat vitamina D2 200000 u.i. i.m. în data de 26.07.1996. Vaccinat BCG în data de 26.07.1996.Se externează cu stare generală bună, alimentat natural şi se recomandă urmărire la domiciliu prin echipa medicului de familie.”

C U L E G E R E AD A T E L O R

F O R M U L A R E A D I A G N O S T I C U L U ID E N U R S I N G

S T A B I L I R E A P R O B L E M E L O RŞ I A P R I O R I T Ă Ţ I L O R

A N A L I Z AD A T E L O R

1

IA P R E C I E R E A

4

23

Figura7- “Paşii” primei etape a procesului de nursing/îngrijire – APRECIEREA

VII.2. PRIMA VIZITĂ LA DOMICILIU

Mă deplasez la adresa indicată şi sunt întâmpinată de fericitul tată. Încă de la intrare îmi fac o primă impresie, remarc cu plăcere aspectul deosebit al apartamentului, mobilierul modern şi de bun gust, curăţenia şi microclimatul excelent. Mă prezint zâmbind şi tatăl îmi răspunde amabil că mă cunoaşte din cartier de când era elev şi venea la consultaţii în dispensar. Îmi mărturiseşte că este mai liniştit acum când, de soţia şi copilul său se va ocupa o persoană cunoscută.

VII.2.1. INTERVIUL

Cer permisiunea să intru în sufragerie pentru o convorbire la care să participe şi mama, tata şi cele două bunici care sunt venite să-i ajute pe tinerii părinţi în primele zile. După ce facem prezentările, constat că şi bunica paternă este o persoană cunoscută fiind cu mulţi ani în urmă o “mămică de-a mea”. Astfel că, în timp ce noul-născut doarme în camera să, purcedem la o convorbire pe îndelete.

Pag. 109

VII.2.1.1. Familia nou-născutului

În timpul acestui INTERVIU aflu că familia M. este o familie mononucleară, compusă din soţ domnul M.D. 28 ani, economist şi doamna M.M. 27 ani, juristă; sunt interdepenţi, căsătoriţi în urmă cu trei ani; relaţiile conjugale sunt foarte bune şi şi-au dorit foarte mult un copil.

MAMA: Doamna M.M.

În timpul sarcinii mama a fost sănătoasă şi nu a luat medicamente; a primit Vitamina D2 şi Calciu din luna a 7-a, la indicaţia medicului şi a efectuat controalele periodice la medicul specialist ginecolog. Vârsta de gestaţie a fost de 39-40 săptămâni, naşterea a debutat cu dureri abdominale moderate şi cu eliminarea de mucus sanguinolent prin vagin. Având totul pregătit dinainte, viitoarea mama a fost dusă cu maşina proprie, de către soţul său la maternitate, unde s-a indicat internarea.Perioada de dilataţie a durat 4 ore după care expulsia s-a declanşat în 20 de minute necesitând epiziotomie. Detaşarea şi expulsia placentei s-a făcut în următoarele 15 minute. Medicul obstetrician a stabilit că naşterea a decurs normal şi a suturat plaga perineală.Declară că a trăit o perioadă de aşteptare cu o mulţime de semne de întrebare care au dus la o oarecare stare de nelinişte. De fapt, este o persoană echilibrată şi în timpul sarcinii s-a simţit într-o stare de simbioză cu fătul său. Este convinsă că “femeia se realizează prin căsnicie şi devine fericită prin maternitate”.Recunoaşte că primul aspect al copilului cu pielea roşie, intensă şi acoperită cu un strat gros de grăsime a înspăimântat-o.Vederea cordonului ombilical lung, gros şi gelatinos a surprins-o, iar primele ţipete au impresionat-o.Însă, după prima impresie, surpriza mamei în ceea ce priveşte aspectul copilului ei, a dispărut. Grijile însă nu au încetat. Lipsa ei de încredere şi teama de a nu greşi o intimidează. Unele manifestări ale nou-născutului ca: tremurul bărbiei, mişcările respiratorii rapide şi superficiale, lipsa de coordonare a mişcărilor, lipsa de tonicitate a muşchilor cefei, dificultăţile de supt, etc., o înspăimântă.Imediat după naştere a fost atât de agitată şi plină de fericire încât nu a realizat epuizarea fizică şi nevoia de repaus.Simte că abdomenul s-a retras, însă II este teamă că va rămâne “cu burtă”, s-a îngrăşat cu 12 kg faţă de greutatea anterioara sarcinii, nu-i mai sunt bune hainele, are poftă de mâncare dar se abţine ca să încerce să slăbească.Lohiile sunt sanguinolente cu miros fad, plaga perineală nu-i permite să şadă astfel că, alăptarea o face în poziţie culcat în decubit lateral.Temperatura este normală, respiraţia i s-a uşurat după naştere.Sânii sunt plini cu lapte, puţin dureroşi şi când se apropie ora mesei copilului, începe să “curgă” singuri.Are multe semne de întrebare în ceea ce priveşte îngrijirea ei şi evoluţia stării de sănătate.Este îngrijorată că sugarul nu suge suficient, adoarme la sân, se trezeşte după ce îl pune în coşuleţ, uneori sughite. Bunica maternă are tendinţa de a-l lua în braţe când plânge.Este neîndemânatică şi intră în panică când copilul plânge în timpul schimbării scutecelor, înainte de supt.În timpul nopţii precedente nou-născutul a plâns din oră în oră şi de fiecare dată i s-a dat să sugă. Părinţii sunt îngrijoraţi că situaţia se va perpetua şi în nopţile ce vor urma.

TATĂL: domnul M.D.

Şi-a luat două săptămâni din concediul de odihnă, pentru a-şi putea îndeplini rolul ce-i revine, fiind conştient că “meseria de părinţi este cea mai importantă din cadrul existenţei fiecăruia dintre noi”.În timpul cât mama a fost internată la maternitate, s-a simţit ca orice tată în devenire: stângaci, uneori ridicol, nu şi-a găsit rostul.După naşterea fiului său s-a ocupat împreună cu bunicul şi bunicile copilului de procurarea celor necesare noului venit, aranjându-i-se o cameră separată, luminoasă uşor de aerisit, şi care comunică cu dormitorul părinţilor.S-a ocupat de declararea naşterii, de transportul mamei şi copilului acasă.Paşnic, dar hotărât, a luat toate măsurile de prevedere pentru excluderea oricăror vizite inoportune în primele zile după întoarcerea din maternitate.Acum încearcă să se integreze în toate treburile din gospodărie deoarece ajutorul bunicelor

Pag. 110

este temporar, amândouă fiind în serviciu.

VII.2.1.2. Familia doamnei M.M.

Este compusă din doamna V.B. (bunica maternă) în vârstă de 50 ani, contabilă, suferă de câţiva ani de o bronşită cronică şi din soţul ei, domnul V.S. (bunicul matern) 65 ani, pensionar. Au avut 5 copii, dintre care 2 copii gemeni au decedat după 20 de ore de la naştere. Ceilalţi 3 copii, o fată şi doi băieţi sunt sănătoşi, căsătoriţi şi cu câte un copil.

BUNICA MATERNĂ: Doamna V.B.

Se simte uşor superioară afirmând că are “experienţă îşi adoră nepotul şi a mai îngrijit doi nepoţi de la cei doi fii mai mari ai săi”. Fiica să remarcă faptul că de obicei mama să încearcă să-şi impună părerile fiind o persoană autoritară.

BUNICUL MATERN: Domnul V.S.

Este sănătos, afirmă că nu a făcut injecţii din armată şi de când este pensionar contribuie la aprovizionarea întregii familii.

VII.2.1.3. Familia domnului M.D.

Este compusă numai din doamna M.L., domnul M.V. fiind decedat în urmă cu doi ani la vârsta de 55 ani; suferise de diabet şi ciroză hepatică.

BUNICA PATERNĂ: Doamna M.L.

Are trei copii, doi băieţi şi o fată; numai băiatul cel mare, domnul M.D. este căsătorit.Pentru doamna M.L. copilul M.E. este primul ei nepot şi declară că îşi aminteşte de propriile ei greşeli şi stângăcii din tinereţe şi nu va interveni ci se va strădui să o menajeze pe nora ei, atât fizic cât şi psihic, oferindu-şi experienţa şi o participare activă la treburile casnice printr-o prezenţă “discretă şi agreabilă”. ALTE DATE DESPRE FAMILIE: Etnie română, religie creştin-ortodoxă, familie unită, tradiţională.

VII.2.2. OBSERVAREA ŞI EXAMINAREA

VII.2.2.1. EXAMINAREA LĂUZEI

Examinarea lăuzei o fac în dormitor rugând familia să ne lase singure. Îmi îmbrac halatul pe care l-am adus cu mine şi cer permisiunea să mă spăl pe mâini în baie.La examinarea lăuzei constat:

uşoară instabilitate psihică, paloare moderată, sânii sunt tari şi dureroşi, pe mameloane ragade superficiale, muşchii abdominali cu un tonus scăzut, la palpare uterul încă mărit de volum (aprox. 500 gr), lohiile sanguinolente în cantitate redusă cu miros fad, vulva uşor mărită, plagă perineală în curs de cicatrizare.

Se respectă condiţiile stricte de igienă a corpului şi a lenjeriei intime.În tot timpul acestei examinări, având grijă să menajez toate susceptibilităţile mamei, caut să cunosc particularităţile de ordin material, social şi afectiv. Apoi mă spăl din nou pe mâini şi-i recomand şi mamei să-şi spele mâinile şi sânii pentru a fi pregătită de alăptat, având în vedere că se apropie ora mesei.

VII.2.2.2. EXAMINAREA NOU-NĂSCUTULUI

Examinarea nou-născutului o fac în camera copilului şi solicit din nou prezenţa tuturor membrilor familiei.

Condiţiile de microclimat:

Pag. 111

camera este luminoasă şi aerisită; termometrul din cameră indică 22° C; mobilierul este adecvat; sugarul doarme în coşuleţ urmând ca pătuţul să i se aducă peste o lună; există masa de înfăşat cu sertaraşe ce conţin lenjeria de schimb a copilului,

curăţată şi călcată; piesele de îmbrăcăminte au fost alese cu grijă şi corespund necesităţilor; pe un colţ al mesei de înfăşat remarc prezenţa cântarului pentru sugari.

După ce verific dacă uşa şi fereastra sunt închise şi ceilalţi membri ai familiei stau la distanţă de masa de înfăşat pentru a nu incomoda, dar curioşi să-şi vadă odrasla dezbracată (“nu au avut curajul să-l dezbrace de tot”), fac “cunoştinţă” cu bebeluşul.Împreună cu mama ne încălzim mâinile la sursa suplimentară de încălzire (pe care am activat-o pentru perioada cât copilul va sta dezbrăcat), şi fără grabă, cu calm deplin, cu gesturi sigure şi corecte examinez copilul lăsându-l cât mai mult nemişcat. Fac totul pentru ca el să nu se trezească brusc şi să nu ţipe.

Semne obiective

MORFOLOGIC:Capul Fontanela anterioară = 3/4 cm. Pielea capului acoperită de păr negru scurt, încă lipicios, nespălat. Fontanela posterioară este prezentă = 1/1 cm, nu prezintă semne de cefalhematom sau

bosă; suturile oaselor cutiei craniene fară dehiscenţă. Pavilioanele urechilor reliefate. Faţa rotundă. Nasul turtit cu elemente de milium sebacee. Fose nazale libere.

Gâtul scurt;Torace cilindric;Abdomen cu turgor elastic; Ţesutul celular subcutanat normal reprezentat;Membrele: Musculatura normal dezvoltată; Unghiile ating marginea liberă a degetelor; Şanţurile pielii de pe tălpile picioarelor sunt complexe.

Pielea corpului curată, elasică, de coloraţie moderat icterică.Mucoasele vizibile curate, cavitatea bucală liberă.Organele genitale: testiculele sunt coborâte în scrot, fimoză.

FIZIOLOGIC:Poziţia nou-născutului în somn tipică de repaus: culcat pe spate (decubit dorsal) cu cele patru membre flectate şi simetrice.

Încă adormit, nou-născutul: reacţionează la diferiţi stimuli (mângâiere, apăsare, ciupitură) prin mişcări reduse, fără

vreun scop; la ciupirea de talpa piciorului, răspunde prin retragerea imediată a piciorului excitat,

urmată de tripla contracţie.Apoi apare ţipătul viguros, prelungit şi mişcare globală; opresc această mişcare prin mângâieri uşoare, ritmice ale pielii capului şi frunţii.

Culcat pe burtă (decubit ventral), la excitaţia indexului meu pe linia mediană a regiunii cervicale şi toracice superioare, copilul: ridică capul scurt timp cu sprijin pe antebraţe, spre încântarea întregii asistenţe.

Cu sprijinul degetelor mari ale mâinilor mele pe mijlocul tălpii: face 2-3 mişcări de târâre simetrice.

Pentru a verifica reflexele arhaice: culc din nou copilul pe spate (decubit dorsal) şi trag brusc scutecele de sub el; se

declansează complexul Moro complet şi simetric; trec apoi degetul prin palma copilului care se închide brusc şi cu fortă, deci reflexul de

agăţare este prezent; verific reflexul punctelor cardinale care este prezent.

Verific organele de simţ şi constat: reflex foto-motor prezent, strabism intermitent şi trecător, răspunde prin reflex Moro la stimuli auditivi puternici.

Pag. 112

Şi pentru că deja copilul s-a trezit şi plânge: îl aşez în şezut susţinându-l de sub axile; constat că deja sunt prezente lacrimile.

După ce îl liniştesc îl ridic susţinându-l în continuare de sub axile, II favorizez contactul vârfurilor picioarelor cu masa de examinare, îl înclin uşor înainte şi el face mişcări alternative ale membrelor schiţând mersul

automat.Este manevra care impresionează cel mai mult pe părinţi şi pe bunici !

VII.2.3. DEMONSTRAŢII PRACTICE

VII.2.3.1. Igiena şi îngrijirea sugarului

Cu mişcări sigure şi ferme: curaţ pielea copilului insistând la axile şi regiunea fesieră, usuc prin presare tegumentele, ung pielea cu ulei vitaminizat pentru copii.

Constat că bontul ombilical nu este detaşat, în curs de mumifiere: fac pansamentul ombilical corespunzător.

În final înfăş nou-născutul şi fac toaleta ochilor şi a nasului.

Pe parcursul demonstraţiei practice explic în permanenţă: cum este corect, “de ce aşa şi nu altfel”.

Observ cu satisfacţie că toate persoanele de faţă sunt deosebit de atente şi cooperante.

VII.2.3.2. Alăptarea sugarului

Cântăresc copilul înainte de supt pentru proba suptului.Ajut mama să-l pună la sân: observ timiditatea şi stângăciile ei.

După ce învăţ mama să aplice reflexul punctelor cardinale: sugarul reuşeşte să apuce singur mamelonul, începe să sugă puternic, aspru şi vioi la început.

După 15 minute cântăresc nou-născutul: constat că a supt 25 ml lapte.

Încurajez mama şi pun copilul la celălalt sân: după alte 15 minute a mai supt 20 ml lapte.

Arăt mamei cum se procedează pentru a favoriza eructaţia.Culc sugarul în decubit lateral stâng, urmând ca după 10 minute să-l întorc în decubit lateral drept.Recomand mamei golirea completă a sânilor demonstrându-i tehnica mulsului. Constat că mama s-a relaxat şi manifestă o stare de confort psihic şi de încredere.

Notez într-un carneţel special al copilului toate indicaţiile din cursul vizitei, adresa şi numărul de telefon al dispensarului, al medicului de familie şi al meu, alte adrese utile. Familia mă solicită “să vin mai des la început”. II informez că medicul va veni a doua zi şi cu urarea “SĂ VĂ TRĂIASCĂ” îmi închei această primă vizită care, din experienţa mea, este cea mai importantă pentru a realiza succesul comunicării dintre nursa de comunitate şi familia cu copil nou-născut.

VII.2.4. ANALIZA DATELOR

Pe baza datelor culese despre fiecare membru al familiei în parte şi despre familie în ansamblu am stabilit genograma familiei (Figura 14 şi Figura 15), scorul APGAR al familiei (Tabel 2) şi starea de sănătate a familiei şi a reţelei de rude (Tabel 3 şi Tabel 4). Stabilirea GENOGRAMEI FAMILIEI

Pag. 113

M.V.

FAMILIA TATĂLUIanul căsătoriei 1967

Născut: 1939Decedat: 1994(diabet, ciroză)

Născută: 1969

M.D.Născut: 1968

Născută: 1973

Născut: 1970

V.B.V.S.M.L.

FAMILIA MAMEIanul căsătoriei 1964

Născut: 1931Născută: 1946(bronşităcronică)

Născut: 22.07.1996

Născut: 1965 Născut: 1967 Născut: 1968 Născut: 1968

M.M.

M.E.

Figura 8 - GENOGRAMA FAMILIEI

. C O D U L S E M N E L O R

A V O R T

B Ă R B A T

B Ă R B A TD E C E D A T

F E M E I ED E C E D A T Ă

G E M E N I ( b ă ia t ş i f a t ă )

F A M I L I E D I V O R Ţ A T ĂB Ă I A T A D O P T A T F A T Ă A D O P T A T Ă

S A R C I N Ă A C T U A L ĂS E X N E I D E N T I F I C A T

F E M E I E

F A M I L I E

F A M I L I E D E S P Ă R Ţ I T Ă

Figura 9- Codul semnelor utilizate pentru genograme.

Stabilirea scorului APGAR al familiei l-am făcut pe baza tabelului de mai jos, (rezultatele regăsindu-se în aprecierea indicatorilor sociologici).

RĂSPUNSURI POSIBILE

INTREBĂRI PENTRU MEMBRII FAMILIEI Aproape întotdeauna

Câteodată Niciodată

2 puncte 1 punct 0 puncte

1 Sunt satisfăcut că pot apela la ajutorul familiei atunci când ceva este în neregulă.

2 Sunt satisfăcut că familia abordează şi împarte problemele cu mine.

3 Sunt satisfăcut că familia acceptă şi susţine dorinţele mele de a întreprinde activităţi noi.

4 Sunt satisfăcut că familia răspunde stărilor afectiv-emoţionale (dragoste, supărare, mânie).

Pag. 114

5 Sunt satisfăcut că în cadrul familiei există un mod plăcut de a petrece timpul liber.

Tabel 1- Stabilirea scorului APGAR al familiei.

CLASAMENT

FAMILIE SĂNĂTOASĂ 8-10 puncte

FAMILIE CU PROBLEME 6-7 puncte

FAMILIE CU RISC CRESCUT < 6 puncte

Aprecierea stării de sănătate a familiei şi a reţelei de rude (pe baza celor 4 grupe de indicatori recomandaţi de O.M.S.) şi analiza rezultatelor.

Familia nou-născutului

Mărimea familiei 3 membriTipul de familie tradiţională, biologică, mononucleară cu dublă carierăCiclul de viaţă al familiei Etapa a II-a - EXTENSIACondiţii de mediu şi viaţă foarte bune

Numele şi prenumele M.D. M.M. M.E.INDICATORI DEMOGRAFICIRolul în familie Tata Mama FiulVârsta 28 ani 27 ani 5 zileSex M F MNaţionalitatea română română românăReligia ortodoxă ortodoxă XOcupaţia economist juristă XINDICATORI MEDICALIBoli în antecedente X X XRisc de îmbolnăvire potenţial posibil posibilAdaptare socială DA DA XAdaptare psihologică DA DA XINDICATORI SOCIOLOGICIAPGARUL FAMILIEI 10 10 XINDICATORI ECONOMICIVENIT bun bun X

Tabel 1 - Aprecierea stării de sănătate a familiei

Familia maternă

Mărimea familiei 5 membriTipul de familie tradiţională, biologică, cu dublă carierăCiclul de viaţă al familiei Etapa a V-a - CONTRACŢIA COMPLETĂCondiţii de mediu şi viaţă bune

Numele şi prenumele V.S. V.B.INDICATORI DEMOGRAFICIRolul în familiE Bunic matern Bunică maternăVârsta 65 ani 50aniSex M FNaţionalitatea română românăReligia ortodoxă ortodoxăOcupaţia pensionar contabilăINDICATORI MEDICALIBoli în antecedente X bronşită cronicăRisc de îmbolnăvire potenţial real

Pag. 115

Adaptare socială DA DAAdaptare psihologică DA DAINDICATORI SOCIOLOGICIAPGARUL FAMILIEI 10 10INDICATORI ECONOMICIVENIT mediu mediu

Familia paternă

Mărimea familiei 4 membriTipul de familie tradiţională, biologică, cu dublă carierăCiclul de viaţă al familiei Etapa a VI-a - DIZOLVAREACondiţii de mediu şi viaţă bune

Numele şi prenumele M.V.. V.B.INDICATORI DEMOGRAFICIRolul în familiE Bunic patern Bunică maternăVârsta X 48 aniSex X FNaţionalitatea X românăReligia X ortodoxăOcupaţia X funcţionarăINDICATORI MEDICALIBoli în antecedente decedat 1994 XRisc de îmbolnăvire X potenţialAdaptare socială X DAAdaptare psihologică X DAINDICATORI SOCIOLOGICIAPGARUL FAMILIEI X 9INDICATORI ECONOMICIVENIT mediu mediu

Tabel 2 - Aprecierea stării de sănătate a reţelei de rude

VII.2.5. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR ŞI STABILIREA PRIORITĂŢILOR

Am identificat problemele de sănătate (reale, posibile sau potenţiale).

VII.2.6. DIAGNOSTICUL DE NURSING

Am formulat diagnosticele de nursing. (Plan de îngrijire ghid)

S T A B I L I R E A S C O P U L U I Ş IO B I E C T I V E L O R

I M P L I C A R E AF A M I L I E I Ş I E C H I P E I

S T A B I L I R E AI N T E R V E N Ţ I I L O R

S T A B I L I R E AP R I O R I T Ă Ţ I L O R

1

I IP L A N I F I C A R E A

4

23

Pag. 116

Figura10 - “Paşii” etapei a doua a procesului de nursing/îngrijire

Am stabilit obiectivele propuse să le ating în rezolvarea problemelor.Am stabilit priorităţi pentru nou-născut şi lăuză.Pe parcurs am discutat problemele cu membrii familiei şi cu medicul de familie.

INIŢIEREA PLANULUI DEÎNGRIJIRE

COMUNICAREACU ECHIPA

COMUNICAREA CUFAMILIA

APLICAREA INTERVENŢIILORPLANIFICATE

IIIIMPLEMENTAREA

3 2

4 1

Figura 11 - “Paşii” etapei a III a procesului de nursing/îngrijire - IMPLEMENTAREA

Am pus în practică intervenţiile planificate. Am făcut evaluarea în data de 29 VII 1996 la următoarea vizită la domiciliuAm analizat rezultatele obţinute.Am comparat rezultatele obţinute cu cele propuse şi am fost mulţumită că erau aproape identice.Am constatat că au apărut noi date în evoluţia pacienţilor (nou-născut: detaşarea B.O., modificarea raţiei alimentare conform greutăţii şi vârstei actuale etc. şi a lăuzei: vindecarea plăgii perineale, nevoia corectării poziţiei în timpul alăptatului etc.). Drept pentru care am stabilit următoarea etapă a planului de îngrijire.

ANALIZA REZULTATELOROBŢINUTE

REAJUSTAREAPLANULUI DE

ÎNGRIJIRE

DATE NOI ÎNEVOLUŢIE

COMPARAREAREZULTATELOR

1

IVEVALUAREA

4

23

Figura12 - “Paşii” etapei a IV a procesului de nursing/îngrijire - EVALUAREA

Pag. 117

VII.3. PLANURI DE ÎNGRIJIRE - GHID

VII.3.1. PLAN DE ÎNGRIJIRE (GHID) – NOU-NĂSCUT EUTROFIC SĂNĂTOS - PRIMA VIZITĂ LA DOMICILIU

APRECIEREAData: 26.07.1996

PLANIFICAREAData: 26.07.1996

IMPLEMENTAREAData: 26.07.1996

EVALUAREAData: 29.07.1996

Posibilă alterare a stării de sănătate datorită necunoaşterii avantajelor alimentaţiei naturale la sân.

Mama va cunoaşte şi va aprecia avantajele alimentaţiei naturale la sân.

În calitate de asistentă medicală: - fac evaluarea cunoştinţelor mamei despre calităţile laptelui de mamă; - II explic mamei avantajele şi importanţa alimentaţiei naturale; - sfătuiesc mama că este absolut necesar să-şi hrănească copilul la sân.

Mama cunoaşte şi apreciază importanţa alimentaţiei naturale.Mama doreşte să alimenteze la sân copilul până la vârsta de 9 luni

Posibilă alterare a stării de sănătate datorită deficitului de cunoştinţe al mamei privind factorii care influenţează instalarea, creşterea şi menţinerea secreţiei lactate.

Mama va cunoaşte şi va aprecia principalii factori care influenţează instalarea, creşterea şi menţinerea secreţiei lactate în timp de 10 min.

Explic mamei că instalarea, creşterea şi menţinerea secreţiei lactate depind de: - dorinţa şi voinţa de a alăpta; - punerea regulată a copilului la sân; (copilul să fie în stare de veghe,

flămând, schimbat, înfăşat corect şi comod şi să aibă o poziţie comodă la sân);

- alimentaţia şi stilul de viaţă al mamei;- starea sufletească şi echilibrul nervos al mamei;- armonia vieţii de familie.

Mama alăptează nou-născutul şi respectă condiţiile unei bune secreţii lactate.Mama prezintă încă o uşoară instabilitate psihică.

Posibilă alterare a stării de sănătate datorită insuficienţei cunoştinţelor privind alimentarea la sân.

Mama va înţelege şi va aplica corect tehnica alimentaţiei naturale la sân în timp de 24 de ore.

Explic mamei pregatirea corectă a alimentaţiei la sân:- pregătirea alăptării se face înainte de a se trezi nou-născutul; - mama îşi va strânge părul într-un batic şi îşi va spăla cu grijă mâinile

(unghiile vor fi tăiate scurt); - mama îşi va spăla sânii cu apă călduţă şi îşi va mulge primele jeturi de

lapte până la înmuierea areolei; - mama va îmbrăca un halat curat şi va alăpta singură în cameră fără

“asistenţă" şi fără “consilieri"; - mama nu va face conversaţie cu alte persoane în timpul alăptării. Explic mamei tehnica corectă a alimentării la sân:- se va alege poziţia cea mai confortabilă atât pentru mamă cât şi pentru

copilul său; - în primele zile, din cauza epiziotomiei, poziţia mamei va fi: stând în pat

cu o pernă sau un rulou sub cap astfel încât partea de sus a trunchiului să fie ridicată; mama va sta culcată pe o parte iar copilul va fi aşezat cu faţa spre mamă pe unghiul format între braţul şi antebraţul de partea sânului din care alăptează;

- cu cealaltă mână mama va ţine sânul, introducând mamelonul şi areola în gura copilului;

- mama va prinde sânul la marginea areolei strângându-l între degetul

Mama respectă sfaturile de pregătire a alăptării. Mama s-a acomodat cu nou-născutul şi suptul decurge normal; nou-născutul suge viguros.

Pag. 118

arătător şi cel mijlociu pentru ca nasul nou-născutului să rămână liber pentru respiraţie.

Posibilă alterare a stării de sănătate datorită necunoaşterii orarului meselor şi a raţiei alimentare.

Mama va cunoaşte şi va respecta orarul meselor şi raţia alimentară în timp de 24 ore.

Sfătuiesc mama să respecte: Orarul meselor: - va alimenta nou-născutul “la cerere" însă nu mai repede de 2 ore şi nici

mai târziu de 31/2 ore;- va administra 7 mese/24 ore; - între supturi nou-născutul va primi ceai zaharat 5% administrat cu

linguriţa. Raţia alimentară: - se va lăsa nou-născutul să sugă 20-25 minute;- în timpul suptului se va menţine nou-născutul treaz, aplicându-i stimulări

uşoare cu arătătorul mamei pe nas, obraz sau bărbie, iar în cazul în care acesta face pauze prea lungi mama îl va stimula încercând să-i scoată mamelonul din gurinţă;

- se va face proba suptului în următoarele 24 ore, considerând primul supt de 45 ml lapte (din timpul vizitei);

- se va calcula raţia alimentară după formula lui Finkelstein: (n-1) x 80 = raţia pe 24 ore, adică

- (5-1) x 80 = 360 ml lapte în următoarele 24 ore, respectiv 50-55 ml în medie/supt.

Nou-născutul se trezeşte singur şi "cere" de mâncare la un interval de 21/2-3 ore, iar noaptea doarme neîntrerupt 5 ore.

Nou-născutul suge deja 70-75 ml lapte/supt.

Greutatea actuală a nou-născutului = 3600g, creşte normal în greutate, lactaţie suficientă.

Potenţială asfixie mecanică prin aspirat gastric datorită necunoaşterii măsurilor de prevenire şi a conduitei în caz de urgenţă.

Mama va cunoaşte şi va aplica măsurile de prevenire şi conduita de urgenţă în caz de asfixie mecanică prin aspirat gastric în timp de 10 min.

Explic mamei şi demonstrez practic:Favorizarea eructaţiei: - nou-născutul va fi ţinut în braţe, (după supt), vertical, cu fruntea lipită de

bărbia mamei care îl va strânge uşor la piept şi II va aplica bătăi uşoare cu degetul mijlociu între omoplaţi;

- dacă nou-născutul nu eructează se va plimba cu el prin cameră; - nou-născutul se va culca pe o parte, niciodată pe spate nesupravegheat; - dacă suge lacom şi înghite aer se va favoriza eructaţia şi în timpul

suptului; Dacă nou-născutul s-a înecat cu lapte în timpul suptului: - va fi înclinat spre înainte pe o mână a mamei, care-i va susţine cu

degetul arătător bărbia; - cu podul palmei celeilalte mâini mama II va aplica lovituri uşoare între

omoplaţi. Dacă nou-născutul a vărsat şi a aspirat conţinutul gastric:- va fi imediat culcat pe abdomen şi mama II va aplica cu podul palmei 5

lovituri uşoare între omoplaţi; - dacă nou-născutul încă nu respiră va fi întors pe spate, aşezat pe un plan

dur şi i se va aplica 5 compresii substernal printr-o mişcare ascendentă

Mama respectă indicaţiile de favorizare a eructaţiei; nou-născutul nu eructează după fiecare supt

Mama culcă nou-născutul pe o parte şi-l supraveghează atunci când nu a eructat.

Mama şi-a însuşit conduita de urgenţă în caz de stop respirator.

Pag. 119

efectuată cu primele 2 degete; - se va anunţa de urgenţă serviciul Ambulanţă.

Posibilă infecţie ombilicală şi apariţie a granulomului ombilical datorită pansării incorecte a bontului ombilical.

Mama va cunoaşte şi va aplica corect tehnica pansării bontului ombilical în timp de 5 minute.

Explic şi demonstrez practic pansamentul corect al bontului ombilical (B.O.): - se detaşează compresa veche (dacă s-a lipit se va înmuia în prealabil cu

apă oxigenată); - se curăţă şi dezinfectează B.O şi baza acestuia cu comprese sterile

înmuiate în alcool de 70 grade. - se pansează B.O. cu compresă sterilă alcoolizată (crestată până la

jumătate); - se acoperă cu 2-3 comprese sterile şi se trage deasupra faşă specială fără

a o strânge prea tare; - pansamentul se va schimba de câte ori este nevoie (dacă este ud sau cu

secreţii); - nu se va face baie generală până la detaşarea B.O. şi cicatrizarea plăgii

ombilicale (P.O.).

B.O. detaşat, P.O. curată, fără secreţii, protejată cu comprese sterile.

Posibilă infecţie a pielii datorită insuficienţei cunoştinţelor privind îngrijirile acordate nou-născutului.

Mama şi tata vor cunoaşte şi vor aplica corect îngrijirile ce trebuiesc acordate nou-născutului în timp de 10 min.

Explic şi demonstrez practic părinţilor:Îngrijirea regiunii ano-genitale:- regiunea anală şi genitală vor fi curăţate cu ceai de muşeţel călduţ la care

se adaugă eventual bicarbonat de sodiu 5%; dacă a avut scaun, se curăţă cu apă caldă şi săpun pentru copii;

- se usucă bine pielea prin tamponare pentru a îndepărta orice urmă de umezeală insistând la plici;

- se unge pielea cu ulei vitaminizat pentru copii;- se vor folosi scutece tip Pampers.- tehnica băii parţiale:- se va efectua zilnic;- nou-născutul va fi dezbrăcat parţial (întâi jumătatea superioară a

corpului);- se va folosi o mănuşă din material moale;- se vor spăla în ordine braţele, plicile, gâtul, pieptul, cu apă caldă şi săpun

pentru copii;- cu altă mănuşă înmuiată în apă caldă se vor limpezi bine părţile săpunite;- se usucă prin tamponare, insistând la plici;- se ung cu ulei vitaminizat pentru copii regiunea cervicală şi axilară;- se îmbracă copilul cu cămăşuţă şi piptăraş special;- se dezveleşte apoi jumătatea inferioară a corpului şi se procedează ca

mai sus începând cu regiunea abdominală fără a se atinge regiunea ombilicală, apoi membrele inferioare şi la urmă regiunea genitală şi anală;

- se pune scutecul tip Pampers, apoi un scutec de pânză dreptunghiular cu care se izolează călcâiele şi se fixează sub cămăşuţă şi pieptăraş.

Părinţii şi-au însuşit şi aplică corect sfaturile de îngrijire a pielii nou-născutului. Nou-născutul cu tegumente şi mucoase curate, integre, icter fiziologic în regresie. S-a făcut zilnic baie parţială; tatăl îşi ajută soţia şi se ocupă de spălarea şi călcarea Ienjeriei nou-născutului şi de multe ori el face baia parţială şi se ocupă de schimbarea scutecelor. Conjunctive discret icterice, căi respiratorii libere, nu are sensibilitate otică

Pag. 120

Regiunea feţei:- se curăţă cu ceai de muşeţel;- se curăţă ochii cu tampoane înmuiate în ser fiziologic (schimbate de

fiecare dată şi pentru fiecare ochi), de la unghiul extern al ochiului spre baza nasului;

- se curăţă fosele nazale numai în caz de obstrucţie nazală cu tampoane speciale făcute din vată răsucită şi se instilează intranazal 1-2 picături de ser fiziologic;

- urechile se curăţă cu tampoane speciale fără a insista zilnic.

Potenţială alterare a confortului datorită insuficientei cunoaşteri a tehnicii înfăşatului.

Mama şi tata vor cunoaşte şi vor aplica corect tehnica înfăşatului în timp de 10 min.

Explic şi demonstrez practic ambilor părinţi tehnica înfăşatului: - scutecele, spălate separat de lenjeria adulţilor şi călcate se vor pregăti din

timp pe masa de înfăşat sub o folie de plastic protectoare (faşa de fixare, un scutec de finet dreptunghiular, un scutec pătrat de pânză de bumbac);

- după curăţarea tegumentelor nou-născutul va fi înfăşat conform celor explicate mai sus şi va fi învelit în scutecul de finet care va fi fixat cu faşa fără a-l strânge prea tare lâsându-i mânuţele libere;

- dacă mânuţele sunt reci sau are tendinţa să se zgârâie se vor trage mânecile cămăşuţei şi pieptăraşului peste ele (sau se vor confecţiona din pânză mănuşi speciale);

FOARTE IMPORTANT: înainte de a fi schimbat nou-născutul, se vor lua măsuri de asigurare a unei temperaturi de 24-25 grade Celsius în cameră (eventual cu o sursă de căldură suplimentară); - în pătuţ se va acoperi nou-născutul cu plăpumioara şi se va procura un

sac de dormit special pentru sugari.

Nu este înfăşat corespunzător şi este menţinut în sacul de dormit pentru sugari. Condiţiile de mediu şi de igienă optime.

Posibilă alterare a confortului din cauza nerespectării ritmului somn-veghe a nou-născutului (manifestată prin plâns şi agitaţie).

Familia va cunoaşte şi va respecta perioadele de somn şi de veghe ale nou-născutului în timp de 24 ore.

Explic familiei că în primele 2 săptămâni de viaţă trebuie ca nou-născutul să ajungă la un ritm regulat de somn-veghe (cu perioade lungi de somn de 2-3 ore întrerupte de faze mai scurte de veghe) şi faptul că somnul de noapte este mai calm şi mai adânc decât cel din timpul zilei. Sfătuiesc mama: - să nu folosească jaluzelele în timpul zilei; - să nu pună nou-născutul la sân ori de câte ori plânge, ci să respecte

orarul meselor; - să verifice dacă disconfortul nu este cauzat de colici abdominale, de

faptul că "se cere" schimbat, de un înfăşat necorespunzător sau de agitaţia celor din jur;

- să-i administreze cu linguriţa ceai cald Z 5%;- să-i vorbească cu blândeţe copilului său.- Sfătuiesc familia: - să nu facă zgomote putemice în preajma camerei nou-născutului;

Nou-născutul nu se trezeşte mai devreme de 21/2 ore, uneori este agitat după supt şi plânge până adoarme (probabil colici abdominale).

Pag. 121

- să înveţe nou-născutul cu zgomotul cotidian prin lăsarea unui aparat de radio în funcţiune în camera acestuia;

- să nu ia copilul în braţe fără motiv; să nu-l legene;- să realizeze o stare de armonie familială fără stări tensionale şi

îngrijorări nemotivate.

Potenţială alterare a stării de sănătate datorată nerecunoaşterii primelor semne de îmbolnăvire şi nesemnalării acestora în timp util asistentei medicale.

Familia va cunoaşte primele semne de îmbolnăvire a nou-născulului şi va solicita sfaturile competente ale asistentei medicale în timp de 10 minute.

Explic familiei importanţa cunoaşterii primelor semne de îmbolnăvire şi le prezint succint pe cele care pot apare la această vârstă: - plânsul şi agitaţia care persistă fără moliv aparent şi care se poate datora

unei alimentaţii incorecte (sub- sau supraalimentaţie) sau apariţiei colicilor abdominale

- ţipătul şi frecarea capului pe pernă în cazul unei otile;- vărsăturile postprandiale în jet; - scaune mulliple şi modificate faţă de normal;- apatia şi refuzul alimentaţiei; - febra (peste 37,1 grade C măsurată rectal). Sfătuiesc familia să mă anunţe imediat ce observă modificări ale stării generale a nou-născutului (la telefonul de acasă sau de la dispensar) şi pun la dispoziţie o listă cu telefoane utile în caz de urgenţă (dispensar, medic, serviciul de urgenţă, salvare).

Părinţii cunosc care sunt primele semne de îmbolnăvire.Nou-născutul cu stare geneală bună, scaune 3- 4 pe zi, nemodificate, urinează des (în fiecare Pampers), t = 36,8 grade C. Familia şi-a cumpărat un carnet special al copilului unde are notate telefoanele utile.

Potenţială alterare a stării de sănătate datorită necunoaşterii profilaxiei îmbolnăvirilor prin boli infecto-contagioase.

Familia va cunoaşte şi va aprecia importanţa efectuării imunizărilor periodice conform vârstei în timp de 5 minute.

Explic familiei importanţa imunizărilor şi dau câteva detalii privitoare la vaccinările efectuate în matemitate (BCG şi anti HVB). Sfătuiesc familia să prezinte copilul la imunizările obligatorii şi le dau o programare pe primele 6 luni a acestor imunizări.

Familia acceptă să prezinte copilul la imunizări. Pe umărul stâng al nou-născutului nu constat modificări datorate vaccinării B.C.G.

Potenţială alterare a stării de sănătate datorită necunoaşterii măsurilor de profilaxie (manifestată prin apariţia rahitismului, anemiei şi/sau malnutriţiei).

Familia va cunoaşte şi va respecta măsurile de prevenire a apariţiei unor boli de nutriţie.

Explic familiei ce sunt bolile de nutriţie şi sfătuiesc părinţii să prezinte copilul la controalele profilactice medicale periodice din dispensar. Explic familiei importanţa administrării vitaminei D şi faptul că s-a administrat prima doză stos de 200000 u.i. în maternitate, urmând să se administreze în continuare doze de vitamina D conform indicaţiilor medicului de familie).

Familia a procurat D- Fluoretten tablete de 500 u.i. pentru o perioadă de 12 luni. Părinţii manifestă încredere în asistenta medicală şi medicul de familie.

VII.3.2. PLAN DE ÎNGRIJIRE (GHID) - LĂUZA - PRIMA VIZITĂ LA DOMICILIU

APRECIEREAData: 26.07.1996

PLANIFICAREAData: 26.07.1996

IMPLEMENTAREAData: 26.07.1996

EVALUAREAData: 29.07.1996

Posibilă alterare a stării Lăuza va cunoaşte şi Explic pacientei: Pacienta a înţeles că

Pag. 122

de sănătate datorită unei alimentaţii inadecvate.

va aprecia în 10 minute importanţa unei alimentaţii adecvate.

- importanţa unei alimentaţii echilibrate în menţinerea secreţiei lactate şi restabilirea organismului după epuizarea fizică cauzată de naştere;

- importanţa alimentării la sân a nou-născutului în revenirea la normal a organismului mamei prin determinarea hormonală a acesteia (retracţia uterului, scăderea în greutate treptată fără “cură de slăbire", restabilirea echilibrului psihic).

Sfătuiesc pacienta: - este mai bine să mănânce mai mult decât în mod obişnuit, fără a

ajunge la îngrăşare;- mai importantă decât cantitatea este calitatea hranei; meniurile

trebuie să fie variate şi să conţină zilnic proteine (lapte şi/sau derivatele sale, came), lichide, vitamine (fructe şi zarzavaturi);

- cantitatea de lapte consumat zilnic să nu depăşească 500ml (eventual degresat);

- suma de lichide este de 1,5 -2 litri/zi;- se vor evita leguminoasele (fasolea, lintea, mazărea uscată),

varza, ceapa, roşiile, care pot provoca tulburări digestive la nou-născut (colici, vărsături sau chiar diaree);

- se vor evita alimentele conservate, murăturile, afumăturile, alimentele iuţi (piperul, ardeiul, plantele amare) sau cu miros înţepător (usturoiul, ceapa);

- se interzic băuturile alcoolice, tutunul, drogurile, cafeaua.

trebuie să se alimenteze corespunzător.

Pacienta are un meniu complet şi corespunzător indicaţiilor primite.

Potenţială alterare a stării de sănătate datorită insuficienţei cunoştinţelor despre autoîngrijirea în perioada de lăuzie.

Lăuza va cunoaşte şi va aprecia în 5 minute necesitatea unei autoîngrijiri corecte.

Explic pacientei importanţa unei autoîngrijiri corecte în perioada de lăuzie. Sfătuiesc pacienta: - să păstreze o igienă corporală adecvată: va face duş zilnic (nu

baie în cadă), va folosi săpunuri neiritante şi va insista îndeosebi la plici (sub sâni, axile, regiunea inghinală, cutele de la gât) şi, în general, regiunile care transpiră mult;

- lenjeria va fi curată, schimbată zilnic şi nu va purta lenjerie din fibre sintetice;

- nu se vor folosi deodorante sau parfumuri cu miros înţepător;- se va acorda o atenţie deosebită igienei dinţilor.

Pacienta a înţeles importanţa acestor îngrijiri în perioada de lăuză.Igiena pacientei este corespunzătoa-re; din cauza căldurii transpiră şi face 2-3 duşuri zilnic.

Alterarea confortului datorită durerii sânilor (manifestată prin sâni umflaţi şi ragade mamelonare).

Lăuza va cunoaşte şi va aplica corect autoîngijirea sânilor în timp de 24 ore, pentru reducerea durerii şi vindecarea ragadelor.

Explic pacientei necesitatea unei atenţii deosebite în îngrijirea sânilor şi tratarea ragadelor mamelonare (risc de mastită). Sfătuiesc pacienta şi-i demonstrez practic: - să mulga sânii golindu-i complet după fiecare supt (tehnica

mulsului); să procure o pompă de muls;- să se spele pe mâini înainte de a atinge sânii;- să spele sânii după muls, cu apă călduţă şi să îndepărteze

umezeala de pe mameloane cu comprese sterile;- să ungă mameloanele cu unguent conţinând balsam de Peru,

până la vindecarea ragadelor;

Pacienta cunoaşte necesitatea acordării unei atenţii deosebite îngrijirii sânilor. Pacienta îşi goleşte sânii prin muls, după fiecare supt. Ragade mamelonare vindecate. Sânii se întăresc înainte

Pag. 123

- să aplice comprese sterile pe mameloane şi să-şi susţină sânii într-un sutien de pânză larg;

- să pună în repaus alternativ câte un sân pentru a grăbi vindecarea ragadelor; să mulgă cu pompa de muls sânul pentru a evita umflarea lui şi scăderea secreţiei lactate;

- să spele bine mamelonul înainte de supt, cu ceai de muşeţel pentru a îndepărta resturile de unguent;

- să nu lase nou-născutul să adoarmă la sân folosind mamelonul pe post de suzetă.

de ora suptului. Nu prezintă noduli, nu mai sunt dureroşi la atingere şi la muls laptele vine uşor, abundent pe toate orificiile mamelonare.

Alterarea comfortului datorită prezenţei lohiilor şi a consecinţelor epiziotomiei (manifestată prin scurgeri vaginale sanguinolente, durere locală, tendinţă la constipaţie şi alăptatul în decubit lateral).

Pacienta va cunoaşte şi va aplica corect în 30 de minute tehnicile autoîngrijirii regiunii vulvare şi perineale pentru redobândirea confortului.

Explic pacientei: - scurgerile vaginale (lohiile) sanguinolente sunt normale după

naştere, dacă sunt în cantitate redusă şi cu un miros fad;- lohiile se reduc treptat cantitativ după 2 săptămâni de la naştere

până dispar complet;- firele suturii perineale se resorb şi cicatrizarea plăgii este

completă după 2 săptămâni.- Sfătuiesc pacienta: - să facă spălături repetate cu ceai de muşeţel călduţ după fiecare

urinat;- să schjmbe lenjeria intimă des, cu lenjerie curată; - să verifice aspectul, culoarea şi mirosul lohiilor pe fiecare

tampon;- să anunţe asistenta medicală sau medicul în cazul în care apare

un miros neplăcut al lohiilor sau dacă acestea cresc cantitativ şi apar durerile lombare;

- să evite poziţia stând în şezut şi să alăpteze în poziţia decubit lateral până la cicatrizarea plăgii;

- să respecte indicaţiile de alimentaţie pentru a evita apariţia constipaţiei.

Pacienta cunoaşte şi apreciază tehnicile de autoîngrijire a regiunii vulvare şi anale. Pacienta respectă sfaturile.Lohiile mult reduse cantitativ şi decolorate, cu miros fad. Plaga perineală spre cicatrizare. Are scaun normal, zilnic.

Dificultate în desfăşurarea activităţilor casnice datorită lăuziei (manifestată prin oboseală şi epuizare fizică).

Lăuza va cunoaşte şi va accepta în 10 minute recomandările de odihnă şi repaus necesare refacerii după naştere.

Explic pacientei particularităţile perioadei de lăuzie.Sfătuiesc pacienta: - să lase treburile casnice în grija soţului şi a bunicilor;- să evite eforturile fizice;- să se odihnească cât mai mult posibil în perioadele de somn ale

nou-născutului;- să nu doarmă în timpul nopţii în camera copilului;- să se relaxeze printr-o odihnă activă (ascultat muzică, citit,

urmărit emisiunea preferata la televizor);- să iasă la plimbări scurte după 1 săptămână de la naştere.

Pacienta cunoaşte particularităţile perioadei de lăuzie. Pacienta respectă recomandările de odihnă şi relaxare. Este ajutată mult de soţul ei şi de bunici.

Anxietate cauzată de insuficienţa cunoştintelor privind perioada de nou-născut (manifestată prin: teama de a nu greşi,

Lăuza va demonstra în 48 ore reducerea anxietăţii.

Explic pacientei particularităţile perioadei de nou-născut şi manifestările normale pentru această perioadă. Sfătuiesc pacienta: - să manifeste încredere în abilităţile personale;- să nu intre în panică în momentul când nou-născutul plânge, ci

Pacienta a înţeles care sunt manifestările normale ale nou-născutului. Pacienta a notat

Pag. 124

îngrijorări nemotivate, lipsă de încredere în abilităţile personale).

să fie calmă şi să-i acorde îngrijirile recomandate;- să-şi exprime anxietatea faţă de asistenta medicală şi să ceară

răspunsuri la nelămuriri folosind telefonul de acasă sau de la dispensar;

- să-şi scrie întrebările către asistenta medicală pe ultimele file ale caietului nou-născutului, pentru ca aceasta să-i dea lămuririle necesare la următoarea vizită.

întrebări în caietul nou-născutului. (Am răspuns la toate aceste întrebări).Pacienta mi-a solicitat sfaturi prin telefon, acasă în ziua de sâmbătă şi duminică.Pacienta este relaxată psihic.

Alterarea imaginii de sine datorită modificărilor organismului în timpul sarcinii (manifestată prin nemulţumirea că s-a îngrăşat, “are burtă”, n-o mai încap hainele).

Lăuza va cunoaşte şi va accepta în 10 minute recomandările pentru revenirea treptată la starea anterioară sarcinii.

Explic pacientei: - modificările organismului în timpul sarcinii pentru a permite

dezvoltarea unui copil sănătos;- reversibilitatea acestor modificări în primul an după naştere mai

ales dacă va avea dorinţa şi posibilitatea de a alăpta cel putin 6 luni. - Sfătuiesc pacienta: - să nu încerce să facă “cură de slăbire”;- să manifeste răbdare şi să considere prioritare nevoile nou-

născutului;- să înceapă exerciţii de gimnastică după 2 săptămâni;- să continue să frecventeze cosmeticiana şi coafeza după 1 lună.

Pacienta a înţeles că modificările organismului după sarcină sunt reversibile.Pacienta îşi iubeşte copilul şi doreşte să-l alăpteze chiar dacă va trebui să mai rămână un timp la greutatea actuală. Pacienta şi-a luat măsuri ca să arate bine (părul aranjat, machiaj discret).

Potenţială alterare a armoniei familiale cauzată de neglijarea soţului (manifestată prin preocuparea excesivă pentru nou-născut, izolare, neîmpărtăşirea sentimentelor).

Lăuza va demonstra în 24 ore afectivitate şi disponibilitate pentru soţul său.

Explic pacientei importanţa menţinerii unei armonii în familie şi faptul că şi soţul său trece printr-o perioadă delicată. Sfătuiesc pacienta: - să-i acorde soţului său aceeaşi atenţie dinainte;- să-şi împărtăşească cu soţul său sentimentele;- să nu-şi direcţioneze dragostea numai faţă de nou-născut

neglijându-şi soţul; - să poarte discuţii cu întreaga familie;- să accepte ajutorul membrilor familiei în activităţile

gospodăreşti;- să accepte şi să aprecieze implicarea soţului în îngrijirea nou-

născutului.

Pacienta a înţeles că nu trebuie să-şi neglijeze soţul. În familie este armonie. Soţul se implică în îngrijirea nou-născutului. Familia participă la activităţile gospodăreşti.

VII.3.3. PLAN DE ÎNGRIJIRE (GHID) - TATĂL UNUI NOU-NĂSCUT EUTROFIC - PRIMA VIZITĂ LA DOMICILIU

APRECIEREAData: 26.07.1996

PLANIFICAREAData: 26.07.1996

IMPLEMENTAREAData: 26.07.1996

EVALUAREAData: 29.07.1996

Potenţială alterare parentală (tată) datorată deficitului de

Tatăl va cunoaşte şi va aprecia importanţa

Explic pacientului (care a asistat împreună cu mama la recomandările privind îngrijirea nou-născutului şi la demonstraţiile practice), importanţa "rolului de

Pacientul şi-a însuşit recomandările privind

Pag. 125

cunoştinţe şi lipsei de experienţă, (manifestată prin nesiguranţă, îngrijorare, neîndemânare).

implicării sale în îngrijirea nou-născutului şi menajarea lăuzei.

tată”.Recomand pacientului: - să preia activităţile casnice (schimbarea şi înfăşarea nou-născutului,

spălarea rufelor, menţinerea curăţeniei şi igienei locuinţei, asigurarea bunurilor de consum);

- să participe împreună cu soţia la efectuarea băii parţiale (şi apoi generale) a nou-născutului;

- să acorde îngrijiri nou-născutului dacă acesta se trezeşte în timpul nopţii (lăsându-şi soţia să se odihnească);

- să impiedice vizitele inoportune în primele două săptămâni.

îngrijirea nou- născutului.Pacientul şi-a luat în serios “rolul de tată” şi îşi îndeplineşte cu plăcere atribuţiile.Manifestă încredere şi cooperează cu asistenta medicală şi cu medicul

Potenţială alterare a armoniei vieţii conjugale cauzată de întreruperea activităţii sexuale.

Soţul va manifestă înţelegere şi răbdare pe perioada lăuziei fiziologice a soţiei sale.

Explic pacientului necesitatea întreruperii activităţii sexuale pe o perioadă de 6 săptămâni, cât durează lăuzia fiziologică. Recomand pacientului să-şi manifeste sentimentele faţă de soţia să prin alte modalităţi şi să manifeste înţelegere faţă de starea de lăuzie.

Pacientul se conformează contraindicaţiei activităţii sexuale pe perioada de lăuzie a soţiei. Pacientul manifestă dragoste şi tandreţe faţă de soţia să.

VII.3.4. PLAN DE ÎNGRIJIRE (GHID) - BUNICII UNUI NOU-NĂSCUT EUTROFIC - PRIMA VIZITĂ LA DOMICILIU

APRECIEREAData: 26.07.1996

PLANIFICAREAData: 26.07.1996

IMPLEMENTAREAData: 26.07.1996

EVALUAREAData: 29.07.1996

BUNICA MATERNĂ

Potenţială alterare a armoniei familiale datorită unui comportament neadecvat (manifestată prin încercarea de a-şi impune părerile proprii).

Bunica va manifesta în timp de 24 de ore o atitudine rezonabilă.

Explic pacientei care este rolul său în sprijinirea tinerei familii. Recomand pacientei: - să se abţină în a-şi impune părerile proprii;- să renunţe la comportamentul autoritar;- să-şi menajeze fiica şi să încerce să o ajute în activităţile

gospodăreşti;- să accepte recomandările de îngrijire făcute de asistenta

Pacienta încearcă să se adapteze rolului secund. Pacienta îşi exprimă părerile proprii faţă de îngrijirile nou-

Pag. 126

medicală şi de medic. născutului, dar nu le impune.

BUNICUL MATERN

Potenţială alterare a stării de sănătate datorită nedozării efortului.

Bunicul va cunoaşte şi va accepta în timp de 5 minute necesitatea dozării efortului la persoanele vârstnice.

Explic pacientului că este necesar să se odihnească şi să continue să-şi ajute familia în aprovizionarea cu bunuri de consum. Recomand pacientului să-şi controleze starea de sănătate apelând la medicul de familie.

Pacientul afirmă că se simte bine. Pacientul nu s-a prezentat la dispensar pentru un control medical de rutină.

BUNICA PATERNĂ

Potenţială depresie cauzată de neacceptarea stării de văduvie (manifestată prin regrete, reţinere, tendinţă de izolare).

Bunica va manifesta în timp de 3 zile acceptarea necesităţii de a se detaşa de trecut şi de a se bucura de nepotul său.

Sfătuiesc pacienta:- să-şi îndepărteze regretele;- să se implice afectiv în creşterea nepotului;- să-şi mobilizeze dragostea şi spre ceilalţi 2 copii ai săi;- să-şi exprime sentimentele faţă de familie;- să discute cu asistenta medicală atunci când este în impas.

Pacienta nu-şi exprimă părerile decât atunci când i se solicită. Pacienta este dispusă să discute despre sentimetele sale.

Pag. 127

VIII. ÎNGRIJIRILE DE SANATATE GERIATRICE

VIII.1. ÎMBĂTRÂNIREA ŞI DEPENDENŢA

Îngrijirile de sănătatea existat dintotdeauna şi se referă la ajutorul pe care-l primesc persoanele în suferinţă pentru creşterea calităţii vieţii lor până la punctul de confluienţă cu cea a indivizilor fără probleme.La consolidarea conceptului de îngrijiri îngrijiri de sănătate au contribuit medici, asistente medicale, psihologi, sociologi şi alţi profesionişti care au pornit de la premiza că fiinţa umană are nevoi globale. A pune accentul numai pe ameliorarea simptomelor şi a ignora aceste nevoi globale înseamnă a favoriza apariţia dependenţei şi, implicit scurtarea vieţii.

Persoanele vârstnice reprezintă categoria de populaţie cea mai vulnerabilă şi cea mai puţin aptă de a-şi satisface singură nevoile.1. Dependenţa este “piatra unghiulară a bătrâneţii”. Îmbătrânirea este urmarea unor procese fiziologice şi psihologice normale la care se pot adăuga procese patologice supraadăugate făcând dificilă delimitarea dintre normal şi patologic în îmbătrânire. La aceasta se adaugă şi faptul că uzura organismului este diferită de la individ la individ în funcţie de solicitările, modul de viaţă, îmbolnăvirile, ş.a. pe care le-a avut de-a lungul vieţii.Practica geriatrică impune delimitarea patologicului de normal dar, raportarea la normal nu trebuie să se facă luând ca punct de referinţă normalul adultului ci trebuie să fie cunoscute toate modificările somatice şi psihice care, între anumite limite, sunt considerate ca aparţinând unei îmbătrâniri normale.2. Bătrâneţea nu este o boală şi nu se tratează. De aceea îngrijirile geriatrice nu au ca scop vindecarea de “bătrâneţe” ci creşterea calităţii vieţii şi atingerea independenţei în satisfacerea nevoilor.Unii specialişti în îngrijiri de sănătate susţin că îngrijirile de sănătate geriatrice trebuie să devină o specialitate distinctă şi dinamică. Îngrijirile îngrijiri de sănătate acordate vârstnicilor abordează problematica acestei categorii de populaţie global din perspective:

socio-demografice, bio-medicale, socio-economice etico-morale.

Scopul principal al acestor îngrijiri este îmbătrânirea calitativă iar obiectivele definite pentru a-l atinge sunt:

menţinerea sănătăţii, menţinerea autonomiei, evitarea instituţionalizării, menţinerea calităţii vieţii, revalorizarea bătrâneţii, reactivarea solidarităţii familiale.

VIII.2. ASISTENTUL MEDICAL COMUNITAR DE GERIATRIE

“Este greu să îngrijeşti un bătrân pentru că lipseşte experienţa proprie a vârstei înaintate”.Asistentul medical care acordă îngrijiri persoanelor vârstnice trebuie să îndeplinească anumite condiţii cum ar fi:

Să fie motivat, să-şi construiască o opinie proprie faţă de bătrâni şi să adopte o poziţie favorabilă.

Să nu facă discriminări pe considerente de vârstă şi să-i acorde întreaga să consideraţie.

Să elaboreze îngrijiri personalizate. Să vegheze la menţinerea stării de sănătate a populaţiei vârstnice. Să cunoască problematica îmbătrânirii cu toate dimensiunile sale: biofiziologică,

psihologică şi socială cât şi felul cum sunt influienţate acestea de o serie de factori. Să cunoască şi să aplice principalele obiective ale relaţiei de ajutor:

creşterea stimei de sine şi a sentimentului de siguranţă, diminuarea la maximum posibil a anxietăţii, susţinere în a-l face să trăiască o experienţă pozitivă şi plină de satisfacţii, susţinere în a-şi ameliora capacitatea de comunicare,

128

oferirea ocaziei de a se împlini pe plan personal, menţinerea unui mediu extern stimulant.

Să aibă o viziune realistă asupra îmbătrânirii şi atitudini pozitive de respect, încredere şi reciprocitate.

Să aibă o pregătire polivalentă.

Ca atitudini negative ale persoanei care acordă îngrijiri vârstnicilor se pot menţiona: Automorfismul social (nerecunoaşterea unicităţii fiecărei persoane vârstnice). Nereciprocitatea. Duplicitatea Despotismul Discriminarea Gerontofobia Atitudinea de infantilizare

Aceste atitudini negative pot altera starea de sănătate şi, de aceea, personalul care acordă îngrijiri îngrijiri de sănătate geriatrice sau gerontologice trebuie să fie selectat cu deosebită atenţie.

VIII.3. ÎNGRIJIRILE DE SĂNĂTATE GERIATRICE ÎN COMUNITATE

Îngrijirile persoanelor vârstnice se acordă: la domiciliul acestora în instituţii specializate (spitale, cămine de bătrâni, azile, ş.a.).

Îngrijirile la domiciliu sunt considerate, din ce în ce mai mult, ca fiind cele mai adecvate şi sunt în mare ascensiune în cadrul politicilor de sănătate. Se are în vedere menţinerea la domiciliu a persoanei chiar dacă aceasta este bolnavă sau dependentă.

VIII.3.1. ÎNGRIJIRILE LA DOMICILIU

VIII.3.1.1. III.1.1. Factorii care influienţează decizia de menţinere la domiciliu

Starea pacientului, respectiv boala de care suferă şi gravitatea acesteia. Toleranţa familiei şi gradul de cooperare al acesteia. Existenţa şi eficienţa serviciilor de îngrijiri la domiciliu.

III.1.1.a. Starea pacientului

Aceasta se apreciază de către medic care decide, cu acordul pacientului, locul unde va fi tratat. Asistentul medical va face o apreciere a stării de sănătate şi a posibilităţii sale reale de a implementa planul de îngrijire şi va conlucra cu medicul la luarea deciziei.

III.1.1.b. Toleranţa familiei şi gradul de cooperare

În geriatrie, ca şi în pediatrie, dialogul se poartă în mare măsură cu familia care trebuie astfel abordată şi educată încât să realizeze un climat de viaţă familială normală ducând la reuşita acţiunilor de îngrijire. Se face o apreciere a situaţiei familiale a vârstnicului:1. Dacă are familie:

Ce fel de familie naturală sau de substituţie (prieteni, vecini). Care sunt raporturile cu familia. Care este climatul din familie. Ce poziţie ocupă în familie. Familia este închegată şi are funcţiile păstrate sau prezintă carenţe morale şi de

solidaritate. Există suspiciuni de abuzuri contra vârstnicului. Care este situaţia materială a familiei. Care este nivelul de cunoştinţe şi de deprinderi igienico-sanitare. Mediul urban sau rural. Care este nivelul de dependenţă al vârstnicului. Care este gradul de cooperare al familiei pentru a înţelege, a accepta şi a aplica

tratamentul şi îngrijirile recomandate.2. Dacă nu are familie:

Este abandonat şi trăieşte singur sau se izolează voluntar. Este celibatar, divorţat sau este văduv. Care este situaţia să materială.

129

Care este nivelul său de cunoştinţe. Este încă în activitate şi în ce măsură aceasta depăşeşte capacitatea să de efort. Şi-a păstrat capacitatea de autoservire. Care este nivelul său de dependenţă. Care este gradul său de cooperare pentru a înţelege, a accepta şi a aplica

tratamentul şi îngrijirile necesare. Care este gradul de risc pentru posibile abuzuri contra să.

III.1.1.c. Existenţa şi eficienţa serviciilor de îngrijiri la domiciliu.

În general, majoritatea persoanelor vârstnice (70% - 75%), îşi manifestă dorinţa de a fi îngrijiţi la domiciliu. Pentru ca să se poată răspundă acestei dorinţe este necesar să fie organizate servicii de sănătate comunitare care să asigure o largă gamă de îngrijiri, inclusiv îngrijiri de recuperare funcţională a celor cu handicapuri şi îngrijiri paliative a celor aflaţi în fază terminală.Această orientare a îngrijirilor spre comunitate a făcut posibilă menţinerea vârstnicului în mediul său natural de viaţă şi reducerea cheltuielilor la nivelul instituţiilor cu paturi. În timp s-au extins incluzând şi alte categorii: bolnavi cronici, bolnavi psihici, bolnavi cu diferite handicapuri, ş.a. Astfel că a apărut ca necesară dezvoltarea şi formarea corespunzătoare a celor care acordă îngrijiri la domiciliu.Iniţial, primul tip de îngrijiri a fost ajutorul - menajer, apoi s-a dezvoltat ajutorul - infirmier şi ajutorul - îngrijiri de sănătate specific. Echipa de îngrijiri la domiciliu este formată din:1. Profesioniştii de sănătate:

medicul reţeaua formală compusă din:

ajutorul - menajer, ajutorul - infirmier, asistenta medicală, kinetoterapeutul asistenta socială.

Asistentul medical şi asistenta socială sunt considerate organizatoare de servicii de îngrijire (evaluează nevoile)Neprofesioniştii:

reţeaua informală compusă din: membrii de familie (naturală sau de substituţie), benevolii sau voluntarii, biserica, grupurile asociative (ONG-urile, alte asociaţii non-profit).

VIII.3.2. Organizarea serviciilor de îngrijiri geriatrice la domiciliu

În occident, finanţarea acestor servicii are surse multiple: comunitatea şi instituţiile sociale, organizaţiile non-guvernamentale şi alte grupuri asociative non-profit, biserica, casele de asigurări sociale de sănătate, persoana vârstnică prin sistemul co-plată dacă are un venit propriu, familia persoanei vârstnice dacă acesta există şi este abordabilă.

VIII.3.2.1. Avantajele îngrijirilor geriatrice la domiciliu

Prin organizarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu, în structura serviciilor de sănătate se produc o serie de mutaţii:

o parte din acestea se dezvoltă, altele rămân la acelaşi nivel, altele se reduc.

Avantajele îngrijirilor la domiciliu sunt de necontestat şi au efecte pozitive atât asupra stării de sănătate a persoanelor care beneficiază de aceste îngrijiri cât şi asupra furnizorilor şi instituţiilor implicate şi anume:

Asigură împlinirea dorinţei persoanelor vârstnice de a fi îngrijit într-un mediu care-i este familiar.

Consolidează relaţiile familiale şi solidaritatea cu vârstnicul. Optimizează funcţionalitatea asistenţei din instituţiile geriatrice prin degajarea

paturilor şi a fondurilor.

130

Îngrijirile la domiciliu au un preţ de cost de 20 de ori mai mic decât cele din instituţiile cu paturi. Prin transferul îngrijirilor spre comunitate:

se reduce numărul spitalelor, scade numărul zilelor de spitalizare, creşte numărul spitalizărilor alternative, asistenţa medicală devine asistenţă medico-socială şi îngrijiri îngrijiri de sănătate

care sunt mai adaptate nevoilor pacienţilor vârstnici. Oferă locuri de muncă. Determină apariţia şi dezvoltarea unor metode noi de a îmbunătăţi viaţa vârstnicilor

şi de a realiza dezideratul de “îmbătrânire calitativă”.

VIII.3.3. CENTRELE DE ZI

Funcţionează pe principiul creşelor pentru copii respectiv, persoana vârstnică este adusă dimineaţa de către unul din membrii de familie la acest centru unde i se asigură toate condiţiile pentru a se simţi bine plus societatea altor persoane vârstnice.Când “aparţinătorul” se întoarce de la serviciu vine la acest centru şi-l ia acasă. Aceste centre sunt necesare în primul rând pentru persoanele în vârstă care nu pot fi lăsate singure acasă din cauza riscului de a provoca accidente casnice involuntare sau alte evenimente neplăcute.

VIII.3.4. MASA CALDA LA DOMICILIU

Se poate asigura prin servirea unei mese calde mai ales persoanelor vârstnice care trăiesc singure şi au un grad redus de autoservire.Aceasta se realizează prin:

aşa numitele “mese calde pe roţi” prin înfiinţarea unor cantine în imediata apropiere a comunităţii în care trăiesc

persoane vârstnice.

VIII.3.5. REŢEAUA DE SOCIALIZARE

Realizează contactul vârstnicului cu societatea şi facilitarea participării acestuia la “viaţa cetăţii”.1. Cluburi geriatrice care au o importanţă deosebită în creşterea calităţii vieţii vârstnicilor prin implicarea lor în activităţi de grup acţionând în primul rând asupra celui mai cumplit duşman al bătrâneţii: singurătatea.2. Cercuri de terapie ocupaţională care au ca rezultat reducerea impactului pe care-l are asupra vârstnicului retragerea din activitate şi menţinerea unui nivel acceptabil al funcţiilor sale fizice şi psihice cât şi a contactului cu societatea.Se are în vedere şi reducerea sentimentului de inutilitate pe care-l are persoana vârstnică datorită schimbărilor de ordin bio-psiho-sociale ce survin în această etapă a vieţii sale.

131

IX. ÎNGRIJIRILE PALIATIVE

IX.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Acest tip de îngrijiri sunt de dată mai recentă. Ele sunt rezultante ale medicinii paliative care “nu vindecă ci ameliorează”.Ca definiţie, medicina paliativă reprezintă complexul de măsuri ce se întreprind pentru ameliorarea suferinţelor bolnavilor incurabili aflaţi în ultima fază a vieţii.Medicina paliativă presupune o schimbare de activităţi şi de atitudini din partea societăţii şi a celor care îngrijesc faţă de suferinţele muribunzilor. Acestea au ca punct de plecare o abordare nouă a suferinţelor şi nevoilor perioadei de sfârşit a vieţii încercând să redea un echilibru fiinţei umane chiar şi în această fază.Medicina paliativă este deosebit de complexă deoarece are obligativitatea de a acoperi toate nevoile perioadei finale. Îngrijirile paliative trebuiesc privite ca parte integrantă a unor responsabilităţi medicale şi de îngrijire.În anul 1940, Cicely Saunders din UK, care a studiat iniţial medicina, s-a dedicat acestei mişcări a îngrijirilor paliative reuşind să impună noul concept care, în zilele noastre, este integrat în conceptele OMS. Meritele doamnei Cicely Saunders sunt acelea de a fi răspuns “Da !” la întrebarea “Se mai poate face ceva pentru o persoană care nu are şanse de vindecare ?”Conceptul a pătruns cu greutate întâmpinând rezistenţă datorită anxietăţii pe care o manifestă oamenii de a se apropia de un muribund. Aceasta este determinată de teama faţă de propria lor moarte. Iniţial s-au dezvoltat asociaţiile non-guvernamentale pentru ca mai târziu să pătrundă şi în structurile de asistenţă medicală propriu-zisă.Primul spital pentru muribunzi, respectiv pentru femeile cu cancer, a fost San Cristopher din UK. Mulţi din cei preocupaţi de acest concept de îngrijiri nu apreciază spitalele ci consideră că alternativa de îngrijiri la domiciliu este soluţia optimă. Rolul de necontestat al spitalelor este acela că au atras atenţia asupra problemei asistării muribunzilor.Îngrijirile paliative realizează “umanizarea morţii”. Ele se bazează pe o abordare globală a muribundului şi compotă trei elemente care se implică strâns: controlul durerii, îngrijirile de sănătateşi acompaniamentul relaţional.Cauzele determinante ale construirii acestui concept de îngrijiri paliative au fost:

Îmbătrânirea populaţiei, (creşterea numărului de persoane vârstnice), care a dus implicit la creşterea mortalităţii.

Creşterea numărului de bolnavi de cancer. Creşterea alarmantă a numărului de bolnavi SIDA.

IX.2. FILOZOFIA ÎNGRIJIRILOR PALIATIVE

1. Reconsiderarea morţiiFilozofia îngrijirilor paliative a avut ca punct de pornire reconsiderarea morţii şi ca motivaţie următoarele constatări:

Societatea a instituţionalizat moartea. În prezent 80% dintre decese se produc în spitale. Imaginea morţii este percepută ca moartea unei persoane separată de cei apropiaţi, izolată într-un salon de terapie intensivă cu masca de oxigen şi înconjurat de aparatură.

Societatea elimină imaginea morţii. Prin această tendinţă a societăţii actuale: se alimentează o conduită nefirească faţă de muribund, ne comportăm ca şi cum am trăi la infinit.

Trebuie să ne asumăm “legea viului”: tot ceea ce este viu are şi un sfârşit.2. Atitudinile faţă de boală, bătrâneţe şi moarte s-au schimbat datorită mutaţiilor

demografice, sociale şi culturale.Aceasta a determinat două demersuri situate la poli opuşi:

abandonul muribundului în spital care este similar cu “eutanasia pasivă”; înverşunarea terapeutică care înseamnă “a face totul până în ultima clipă” şi care

ascunde, de fapt, sentimentul nostru de neputinţă în faţa morţii.3. Între abandon şi înverşunarea terapeutică demersul paliativ apare ca cel mai

uman demers.Societatea a banalizat moartea considerând-o “un accident” şi nu o componentă

existenţială ineluctabilă. În trecut, moartea avea alte dimensiuni şi era considerată un sfârşit firesc şi natural iar “mortul era al întregului sat”. Această atitudine se mai păstrează încă în mediul rural.În mediul urban, familiile “scot moartea din casă” ignorând-o şi mutând-o într-un spital sau cămin spital. În cazul bătrânilor, ei îşi acceptă cu resemnare sfârşitul. Dar se tem că vor fi

132

abandonaţi şi că “vor muri singuri”.

Îngrijirile paliative îşi asumă moartea şi nu o neagă şi oferă o calitate vieţii până în ultima clipă.Filozofia îngrijirilor paliative implică 5 principii şi anume: A accepta că moartea este un fenomen natural, normal şi ineluctabil. A ameliora simptomele care perturbă stadiul final este unul din scopurile principale

ale tratamentului paliativ. A se ţine cont de faptul că unitatea de îngrijire este compusă din muribund +

persoanele apropiate. A se susţine familia pe perioada doliului. A aplica îngrijirile paliative de către o echipă multidisciplinară compusă din

profesionişti, membri de familie şi eventual benevoli.

IX.3. MOARTEA

În prezent nu există o definiţie unanim acceptată a morţii şi asta se datorează şi faptului că, prin intermediul aparatelor ultrasofisticate, se reuşeşte menţinerea în viaţă a pacienţilor în mod artificial (“viaţă vegetativă”) pe lungi perioade de timp.Cea mai acceptată definiţie consideră că:“Moartea este starea unui organism după ce viaţa a încetat, fie în organele vitale (moartea clinică), fie în totalitatea celulelor sale (moartea biologică)”.Se consideră că procesul morţii este, în acelaşi timp, şi un proces de viaţă intensă. Filozoful Quint consideră că: “Poate este bine să ne amintim că pacientul care moare trăieşte deasemenea chiar dacă are sau nu posibilitatea de a trăi la intensitate; iar acest mod de a muri trăind are implicaţii asupra celor din jur”.Au fost descrise câteva tipare de a muri trăind:a) Exacerbări ale simptomelor urmate de remisiuni:

b) Starea este staţionară după care urmează o mică cădere, devine iarăşi staţionară şi iarăşi urmează o cădere de fiecare dată cu mici deteriorări ale stării iniţiale:

c) Curba este brusc descendentă şi funcţiile vitale decad într-un timp foarte scurt:

d) Curba este foarte lin descendentă, starea bolnavului se deteriorează treptat:

IX.4. DREPTURILE PERSOANELOR MURIBUNDE

Una din Carta Drepturilor Muribunzilor elaborată de societăţile occidentale stipulează că muribundul are următoarele drepturi:

a) Dreptul de a fi tratat ca o persoană în viaţă până la sfârşit.b) Dreptul de a-şi păstra speranţa (în mântuire, într-o viaţă viitoare).c) Dreptul de a fi îngrijit de persoane capabile să-i întreţină speranţa.d) Dreptul de a-şi exprima sentimentele şi emoţiile legate de moarte.

133

e) Dreptul de a participa la decizii.f) Dreptul de a beneficia de îngrijiri chiar dacă vindecarea nu mai este posibilă.g) Dreptul de a nu muri singur.h) Dreptul de a nu suferi.i) Dreptul de a primi răspunsuri sincere la întrbări.j) Dreptul de a nu fi minţit.k) Dreptul de a muri în demnitate şi pace.l) Dreptul de a-şi menţine şi a-şi exprima concepţiile şi credinţele spirituale sau

religioase fără a fi judecat, independent de concepţiile altora.m) Dreptul de a fi îngrijit de persoane apte să-i înţeleagă nevoile şi să aibă satisfacţie

că l-au ajutat să traverseze această ultimă etapă a vieţii.n) Dreptul ca sanctitatea omului să fie respectată

IX.5. FORMAREA ÎN ÎNGRIJIRILE PALIATIVE

În toate specialităţile, formarea este subordonată ideii de vindecare.„O medicină care se încrâncenează să vindece cu orice preţ devine o medicină agresivă”.Îngrijirile paliative au constituit o “revoluţie morală” în medicină incluzând în conceptul de tratament şi acompaniament relaţional. În urmă cu câţiva ani, susţinătorii practicii medicinii paliative erau consideraţi susţinători ai eşecului medical.Factorii care influienţează atitudinea faţă de moarte sunt:

filozofia proprie, sentimentele şi trăirile celor din jur, experienţa anterioară.

IX.6. ATITUDINI ÎN FAŢA MORŢII

a) Acceptarea morţii ca pe un proces obligatoriu care nu poate fi ocolit fiind o etapă a vieţii.b) Sfidarea morţii de către indivizi care se cred nemuritori şi care consideră că acest

eveniment nu-i poate atinge.c) Respingerea morţii mai ales de către cei din mediile medicale care consideră moartea ca

pe un intrus.

IX.6.1. Reacţiile asistentului medical în faţa morţii

Concepţia conform căreia muribundul poate fi ajutat pot influienţa acceptarea de către asistenta medicală a situaţiei. Reacţiile ei de a nu se implica sunt reacţii de autoapărare. Acestea pot fi:

a) Sentimentul de pedeapsă pentru că trebuie să îngrijească un muribund se manifestă prin mici întârzieri la manevrele de îngrijire.

b) Iritarea pentru faptul că moare în timpul schimbului ei se manifestă printr-un sentiment de vinovăţie proprie pentru faptul că tratamentul nu are efect.

c) Evitarea discuţiei despre moarte cu clientul direct implicat se manifestă prin evitarea discuţiei, prin furnizarea de false asigurări, prin sedare excesivă.

d) Dacă vom accepta şi vom înţelege mai bine aceste fenomene vom reuşi să renunţăm la aceste mecanisme de apărare. Această metodă se numeşte “călire prin înţelegere”.

“Curajul nu înseamnă lipsa fricii ci înseamnă putinţa de a acţiona în prezenţa fricii”

IX.6.2. Reacţiile muribunzilor în faţa morţii

Pentru muribunzii integraţi în familie acest proces de conştientizare a morţii implică o serie de faze (Glassers & Strauss):

a) Ignoranţa: Muribundul nu este informat de gravitatea stării sale şi nici nu a aflat faptul că boala să este incurabilă.

b) Neîncrederea: Muribundul îşi dă seama treptat că va muri dar nu comunică acest lucru celor din jur petru că cei din jur consideră că el nu cunoaşte realitatea.

c) Minciuna (disimularea reciprocă): Muribundul ştie că va muri şi ceilalţi ştiu că ştie că va muri şi toţi se prefac că totul este OK.

d) Deschiderea (conştientizarea cinstită şi reciprocă): Toţi ştiu ce se va întâmpla, nu mai există bariere, muribundul câştigă încredere, putere, o imagine despre sine mai bună şi este pregătit să moară în demnitate.

IX.6.2.1. Etapele de adaptare la moarte

Mulţi autori au descris mecanismele şi etapele adaptării la boală, pierderi grave sau moarte. Aceste etape sunt progresive şi succesive, nu sunt stricte, se pot repeta, pot lipsi sau pot diferi în grad de manifestare, fiind influienţate de filozofia personală despre moarte.

134

Etapele adaptării la boală cronică (Crate—1965)1. negare,2. conştientizare (furie),3. reorganizare,4. identificare.

Etapele adaptării la pierderi grave (Bowly—19601. depresie,2. detaşare,3. reorganizare,

Etapele adaptării la pierderi şi moarte (Engel—1964)1. şoc (negare),2. conştientizare,3. reorganizare.

Etapele adaptării la moarte (Kubler Ross—1969)1. negare: “Nu este vorba de mine !”2. furie: “De ce eu ?”3. negociere (târguială): “Bine, eu dar nu acum !”4. depresie: “Sunt foarte trist şi nu vreau să văd pe nimeni !”5. acceptare: “Sunt pregătit pentru a trece dincolo !”

Etapele adaptării la moarte a vârstnicilor (G. Kohlreiser—1985)1. negare: nu acceptă situaţia, (societatea încurajează acest comportament ascunzând

diagnosticul sau eventualitatea morţii);2. protest: respinge această situaţie;3. tristeţe: se retrage până la pierderea totală a contactului cu realitatea;4. teamă: este legată de abandon, manifestată prin angoasă sau reacţii agresive;5. negociere: încearcă să obţină o amânare;6. acceptare progresivă: nu reprezintă o resemnare, nu mai există frică şi nelinişte;7. reajustarea reţelei sociale: implică crearea unor noi legături pentru a găsi resurse

pozitive de energie;8. iertarea: se desparte de persoane apropiate iertând şi cerând iertare, părăseşte

viaţa cu sentimentul că şi-a împlinit menirea să pe Pământ.

IX.7. ATITUDINEA PERSONALULUI DE ÎNGRIJIRE

Kubler Ross sugerează: “Să nu se ascundă diagnosticul !” “Cu cât diagnosticul real este cunoscut mai precoce, cu atât este mai mare acceptarea”. “Majoritatea muribunzilor vor să li se spună diagnosticul cu două condiţii: să li se întreţină

speranţa şi să nu fie abandonaţi”.Această atitudine poate aduce beneficii pentru muribund: se simte mai bun dacă nu există suspiciune, de multe ori ştie realitatea şi prin falsele asigurări riscăm să devenim ridicoli, pot accepta mai uşor dacă II facem să înţeleagă boala, au timp pentru a-şi pune ordine în ceea ce rămâne după ei şi de a lua anumite decizii.

IX.7.1. Tehnici pentru facilitarea comunicării despre moarte

Aceste tehnici se constituie în câteva principii: Sprijină-l fără a fi invaziv ! Oferă-i grijă fără curiozitate ! Oferă-i control şi identifică-i puterea de autocontrol ! Fii prezent, nu te retrage nici fizic nici emoţional ! Fii atent la toate manifestările sale verbale sau nonverbale ! Foloseşte aceleaşi expresii despre moarte dându-i impresia că te identifici cu el ! Redu-i teama şi grija !Charles Mayo, doctor în nursing, referindu-se la nevoile fundamentale ale muribundului spunea:“Sper să mor repede dar, dacă va dura, sper să am pe cineva lângă mine care să-mi ţină mâna”.

Nevoile muribunduluiPornind de la piramida lui Maslow, se pot descrie nevoile muribundului ca pe treptele unei

scări.

135

În măsura în care reuşim să-l ajutăm pe muribund să “urce” cât mai sus pe aceste trepte, stadiul de adaptare la moarte va fi mai înalt şi suferinţa să mai mică.

Figura 13 - Piramida nevoilor muribundului

IX.7.2. Etapele procesului de îngrijiri paliative

1. Aprecierea1.a. Culegerea datelor: Asistentul medical va încerca să evalueze în ce etapă de adaptare se află clientul (pacientul).1.b. Aprecierea datelor1.3. Stabilirea nevoii: Se va stabili pe baza celor două modele conceptuale prezentate mai sus.1.4. Identificarea problemei (potenţială sau reală)1.5. Formularea diagnosticului de îngrijiri de sănătate. Principalul diagnostic de îngrijiri de sănătate este: doliu actual sau potenţial. Alte diagnostice: alterarea imaginii de sine, anxietate, sentiment de neputinţă, izolare socială, adaptare ineficace, deficit de îngrijiri şi igienă personală, alterarea comunicării verbale, alterare a procesului gândirii, etc.

2. Planificarea:2.a. Stabilirea rezultatului dorit.

Scopul: este aşa cum s-a menţionat anterior “umanizarea morţii”;Obiectivele îngrijirilor paliative sunt:

controlul durerii şi a simptomelor; apărarea demnităţii garantând un grad de autonomie cât mai mare posibil; optimizarea relaţiei dintre pacient şi anturajul apropiat; comunicarea (a asculta şi a se face ascultat); susţinerea persoanelor apropiate în a suporta doliul.

2.b. Stabilirea intervenţiilor: controlul durerii, combaterea simptomelor, acompaniamentul relaţional.

Pe parcurs:2.c. Discutarea problemei cu persoana, grupul de persoane implicate.2.d. Comunicarea în cadrul echipei.

3. Implementarea: Punerea în practică a intervenţiilor planificate.3.a. Controlul durerii: reprezintă o prioritate a demersului paliativ. Se începe cu antalgice uşoare şi se ajunge la morfină (injectabilă sau orală) după indicaţiile medicului. Tratamente adjuvante: electroterapia, fizioterapia, tehnicile de relaxare. "Îngrijirile de sănătate încărcate de valoare emoţională pot diminua durerea".

136

3.b. Combaterea simptomelor: este constituită de aplicarea tratamentului simptomatic. Cele mai frecvente simptome sunt: constipaţia, greţurile şi vărsăturile, anorexia, setea, astenia, dispneea, suferinţele pielii (escarele), stările confuzionale, anxietatea, insomnia, gura nefuncţională.3.c. Acompaniamentul relaţional: este o expresie a solidarităţii şi concomitent o respingere a abandonului.

4. Evaluarea: Analizarea rezultatelor obţinute.4.a. Dacă au apărut noi date în evoluţia clientului.4.b. Eventual, reajustarea obiectivelor şi intervenţiilor.

În loc de concluzie:În anturajul unui muribund este mai utilă întrebarea: "Ce voia să-mi spună când mă privea

aşa trist ?" decât: "Ce valoare au transaminazele ?”45

45 Dr. Constantin Bogdan, 1997

137

X. ORIENTAREA PRACTICII ASISTENTEI MEDICALE COMUNITARE LA

POPULAŢIA CU RISC

Obiective

Introducere

Principalele cauze ale deceselor

X.1. CLIENŢII CU BOLI CARDIO-VASCULARE

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.2. CLIENŢII CU CANCER

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.3. CLIENŢII CU DIABET

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.4. CLIENŢII CU BPOC

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.5. CLIENŢII CU ARTRITĂ

Informaţii generale

Posibili factori de risc

138

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.6. CLIENŢII CU BOLI SEXUALE TRANSMISIBILE

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.7. CLIENŢII CU ABUZ DE SUBSTANŢE

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.8. CLIENŢII AFECTAŢI DE VIOLENŢĂ SAU DE ABUZ

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.9. FAMILIILE CU ADOLESCENTE ÎNSĂRCINATE

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.10. CLIENŢII CU PROBLEME MENTALE ŞI EMOŢIONALE

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

139

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.11. CLIENŢII CU SIDA

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.12. CLIENŢII CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ CRONICĂ

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.13. CLIENŢII CU DEFICIENŢE SAU HANDICAPURI FIZICE

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.14. CLIENŢII CU DEFICIENŢE COMPORTAMENTALE

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

X.15. CLIENŢII CU SCLEROZE MULTIPLE

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

140

X.16. CLIENŢII CU DEMENŢĂ

Informaţii generale

Posibili factori de risc

Nevoile populaţiei

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa I

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa II

Obiectivele îngrijirii sănătăţii comunitare în etapa III

141

XI. STUDII DE CAZAsistent medical comunitar MAXINESI ELENA – municipiul SIBIU, Cartier GUŞTERIŢANume şi prenume: L.P.Domiciliu: locuieşte într-o camerăDiagnostic: lăuzie, retard mental severSituaţia socio-economică: fără venituri, neasigurată, concubinajMod de rezolvare a cazului: lăuza se externează din maternitate împreuna cu sugarul. Ajunsă acasă II este teamă să-l schimbe sub pretext ca poate să II rupă o mână sau un picior. Sugarul ajunge în Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu cu colici abdominale. La o examinare amanunţită efectuată de către medicului specialist pediatru, fetiţa este găsită cu suferinţă neurologică. Mama pleacă din spital şi nu mai vrea să îşi ia copilul. După multe insistenţe şi consiliere din partea asistentei medicale comunitare, mama se reîntoarce la spital şi dă declaraţie că este de acord ca sugarul să fie dat în plasament. De menţionat că mama mai are un copil în plasament.Situaţia în prezent: sugarul este în tratament şi urmează ca, după recuperare, să fie dat în plasament.Consiliez mama acceptarea contracepţiei, o sfătuiesc şi o urmăresc pentru ablactaţie.

Asistent medical comunitar. GOIA MIOARA – comuna VALEA VIILORNume şi prenume: G.F.Vârsta: 39 aniDomiciliu: locuieşte într-o casă construită din chirpici, compusă din 2 camere, fără dotari şi dependinţe.Diagnostic: oligofrenieSituaţia socio-economică: fără venituri, persoană neaceptată de familieMod de rezolvare a cazului:Am făcut vizite la domiciliu am constatat starea pacientului, comportamentul şi felul de viaţă. Împreuna cu asistentul social am înaintat demersuri pentru obţinerea referatului medical de la medicul specialist. Demersuri la serviciul public local de asistenţă socială pentru obţinerea anchetei sociale. Întocmirea documentelor pentru obţinerea certificatului de persoană cu handicap.Situaţia în prezent:Bolnavul este beneficiar al ajutorului special ca persoană cu handicap. Beneficiază de unele drepturi cum ar fi:

scutire impozit; obţinerea tichetelor de călătorie gratuit; scutire abonament radio-TV;

Efectuez vizite la domiciliu, urmăresc tratamentul şi asigur asistenţa medicală.

Asistent medical comunitar PLEŞA CĂLIN – oraş MIERCUREA SIBIULUIVârsta: 32 aniDomiciliu: locuinţa formată dintr-o singură încăpere de aproximativ 12 mp.Diagnostic: oligofrenie, handicap.Situaţia socio-economică: relaţie de concubinaj, familie beneficiară de venit minim garantat, familie cu 3 copii vârste între 2 şi 8 ani, concubinul eliberat din penitenciar la sfârşitul lunii martie. Naşte la domiciliu după care mama şi copilul sunt transportaţi de ambulanţă la maternitate. Copilul este abandonat în spital nefiind acceptat de concubin.Mod de rezolvare: După venirea din maternitate am purtat discuţii cu familia şi am convins-o că este indicat să folosească o metodă contraceptivă, aceasta alegând metoda injectabilă.La începutul lunii aprilie m-am deplasat la cabinetul de planificare familială din cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu de unde am ridicat un flacon contraceptiv pe care l-am administrat la 3 săptămâni după naştere.

Asistent medical comunitar. BĂDESCU CRISTINA – oraş TĂLMACIUNume şi prenume: U.A.Domiciliu: TălmaciuDiagnostic: sugar în vârsta de 4 luni fără certificat de naştere Situaţia socio-economică: familie cu 2 copii, relaţie de concubinaj, concubinul aduce venituri familiei.Mod de rezolvare: sugarului i s-a întocmit certificat de naştereSituaţia în prezent: sugarul este înscris la medicul de familie şi primeşte îngrijirile necesare.

142

Asistent medical comunitar. CIOCANEA BRANDUSA – comuna IACOBENINume şi prenume: H.IVârsta: 18 aniDomiciliu: sat IacobeniDiagnostic: lăuzie fiziologică după naştere în prezentaţie craniană în OP premature, lues latent recent.Situaţia socio-economică: trăieşte în concubinaj, concubinul aduce venit din activităţi sezoniere.Mod de rezolvare: a fost luată în evidenţă ca gravidă la începutul lunii aprilie 2007. A fost consiliată pentru renunţare la fumat şi o viaţă raţională. A fost informată cu privire la efectuarea investigaţiilor de laborator şi prezentarea la controale periodice la medicul de familie şi consult la medic specialist. A fost înregistrată la medical de familie ca gravida şi s-a stabilit diagnosticul de sarcină: 24 săptămâni în evoluţie. La 7 zile după înregistrare gravida a prezentat contracţii uterine. Sa solicitat salvarea şi a fost internată în secţia Ginecologie. În urma investigaţiilor de laborator a fost diagnosticată cu Lues (VDRL+).Naştere prematură, prezentaţie craniană. După externare a fost luată în evidenţă cu diagnosticul de lăuzie fiziologică şi lues latent recent în tratament.A fost luată în evidenţă şi dispensarizată de către Serviciul Dermato-Venerice Sibiu. Urmează tratament la domiciliu.S-a urmărit evoluţia lăuzei şi s-a supravegheat tratamentul pentru lues, s-a făcut anchetă epidemiologică şi concubinul a fost trimis pentru investigaţii şi tratament la Serviciul Dermato-Venerice Sibiu.Tratament: repaus fizic şi sexual, administrarea medicaţiei prescrise: Moldamin 1200000 ui im la interval de 7 zile;În prezent stare generală bună, afebrilă, uter normal involuat.

Asistent medical comunitar. GHEBENEU CRISTINA – comuna BAZNANume şi prenume: G.M.Vârsta: 70 aniAdresa: BoianStare civila: văduvăDiagnostic: hernie de disc, HTA, Boala ParkinsonMod de rezolvare: pacienta în vârstă de 70 ani, acuză dureri de coloană, este slabită, TA măsurată regulamentar avea valori crescute (180/120 mm Hg). Este îndrumată la medicul de familie pentru consultaţie care II dă bilet de trimitere pentru internare în spital.Situaţia în prezent: pacienta s-a externat într-o stare de bine, în urma tratamentului efectuat în spital. TA valori normale (130/90 mm Hg).

Asistent medical comunitar NISTOR CAMELIA-ADRIANA – oraş Dumbrăveni şi sat ERNEA Nume şi prenume: I.S.Vârsta: 49 aniSex: masculinDiagnosticul: accident vascular ischemic AVC sechele, hemiplegie TA 130/80 mm HgSituaţia economică: fără venituriCopii: I.S. în vârsta de 1 an şi 7 luni, arsură de gr.II în curs de vindecare. Locuieşte împreună cu concubina sa Z.A. în vârsta de 27 ani. Aceasta are doi copii: Z.T. de 9 ani şi Z.N. de 7 ani. Trăiesc din alocaţia copiilor.Mod de rezolvare a cazului: - demersul la serviciul public de asistenta socială pentru obţinerea venitului minim

garantat;- demersuri pentru pensia de invaliditate;- devine persoana asigurată pentru sănătate.Situaţia în prezent: dosarul este întocmit pentru obţinerea venitului minim garantat şi este înscris la medicul de familie.

Asistent medical comunitar STARK VIOLETA – municipiul SIBIU, Cartier HIPODROMPacienta cu AVC - primul în 1977, recuperat parţial, face un nou AVC în 2002 în urma căruia se recuperează doar starea de conştienţă, pacienta poate vorbi, coerent, poate mişca parţial

143

membrele superioare dar jumătatea inferioară a corpului este inertă (paraplegie). Este îngrijită la domiciliu de soţul ei care-i oferă sprijin moral şi fizic, o alimentează, o spală, o îmbracă. Sunt amândoi trecuţi de 70 ani şi în afara perioadelor când este internată şi a vizitelor făcute de M.F. nu primesc nici un ajutor. Nu au nevoie de ajutor material. Dar este imperios necesar ajutor pentru îngrijire. La solicitarea M.F. am ajuns în casa lor în luna aprilie şi de atunci pansez escarele, ajut la igiena corpului şi îngrijirea pacientei imobilizate la pat, schimb sonda vezicală sau fac clisme cu scop evacuator când este necesar. I-am acordat şi-i acord în continuare sprijin moral soţului pacientei care începe să aibă căderi nervoase, mai ales că boala de bază a soţiei s-a complicat cu neoplasm cu metastaze abdominale şi pacienta are acum şi dureri insuportabile. De ani de zile acest soţ s-a transformat în infirmier şi acceptă greu faptul că va ramane singur.Voi continua să-i accord pacientei asistenţa medicală de specialitate, în limita competenţelor, şi sprijin moral şi psihic soţului.

Asistent medical comunitar ŢUGUI MIRELA – Municipiul SIBIU, Cartier TURNIŞORNume şi prenume: M.F.Data naşterii: 10.12.1923Adresa: SibiuBoli cronice: HTA,CICDVizita la domiciliu : 12.03.2007La solicitarea medicului de familie, m-am deplasat la domiciliul pacientei care a fost găsită cu T.A. 220/110; Spo2 98; AV:48 ; temp. 36,8; dureri abdominale sub rebordul costal drept, stare generală alterată, vărsături, dureri de cap.A fost anunţat telefonic medicul de familie iar la indicaţiile acestuia i-a fost administrat următorul tratament: 1 INDAPAMID 2,5 mg; 2 pic METROCLOPRAMID; 1 NO-SPA; regim alimentar. Pacienta rămane sub supraveghere medicală. După aproximativ 60 minute TA=180/90. uşoare dureri abdominale, dispare senzaţia de greaţă. Rămâne sub supravegherea familiei.Vizita la domiciliu : 14.03.2007Evolutia sub tratament este favorabila scade TA: 160/80 şi nu mai prezinta dureri abdominale. Urmeaza în continuare tratamentul prescris de medical de familie. Starea generala este în continuare alterata doatorita bradicardiei prezente AV:56. Ramane sub supraveghere familiei.Vizita la domiciliu : 19.03.2007Starea generală a pacientei sub tratament este mai bună TA: 165/90, AV: 55, SPO2: 98, nu mai prezintă dureri abdominale, fără greaţă şi vărsături.

Asistent medical comunitar CREŢU MARIA ALINA – comuna LASLEANume şi prenume: B.M.Vârsta: 56 aniDomiciliu: sat LasleaDiagnostic: hemiplegie dreaptă sechelară post AVC ischemic sylvian stg. Dislipidemie mixtă; obezitate; HTA.Situaţia socio-economică:Locuieşte împreună cu soţul în vârstă de 59 ani. Beneficiază de pensie de handicap gr.1, cu dreptul la însoţitor.În perioada 18.10.2006-02.11.2006 este internată în sectia Recuperare, medicină fizică şi balneologie – Sibiu, unde în urma examenului obiectiv se pune în evidenţă un deficit motor important membrul inferior drept cu care schitează mişcări la nivelul soldului, deficit motor moderat membul superior, R.O.T. VII dr. Babinski pozitiv drept.În urma investigatiilor clinice şi paraclinice i s-a stabilit diagnosticul menţionat mai sus şi i s-a stabilit tratament medicamentos cu hipotensoare, antiagregante, antibiotice, tratament fizic. Este externată în stare ameliorantă şi cu următoarele recomandări:- continuarea gimnasticii medicale- continuarea tratamentului medicamentos- control periodic la medicul de familie Mod de rezolvare a cazului:- monitorizarea săptămânală a T.A. şi pulsului- supravegherea tratamentului- efectuarea tratamentelor injectabile indicate de medic - ţinând cont de recomandările medicilor specialişti care constau în continuarea

gimnasticii medicale, am efectuat demersuri către conducerea Spitalului “Lukas” din comună, care printre altele, are şi profil de recuperare.

144

Situaţia în prezent:În urma discutiilor cu directorul spitalului, am obţinut o programare pe data de 10 mai 2007, pentru efectuarea unor şedinţe de recuperare în ambulator, datorită lipsei locurilor din spital şi a numărului limitat de personal.

Asistent medical comunitar NATEA VALERICA – comuna PĂUCANume şi prenume: C.I, L.F.Vârsta: 19 ani, 2 aniDomiciliu: sat Bogatu Roman – locuinţa mamei.Situaţia socio-economică: ajutor social legea 416/2001Diagnostic: plecată în Franţa cu concubinul.Mod de rezolvare: m-am deplasat la domiciliul sus numitei, în cursul lunii aprilie, de mai multe ori, luând contact cu mama acesteia şi rude, cu privire la îngrijirea minorului L.F. şi sfătuindu-i să o contacteze telephonic, să-i spună să vină acasă la copil.În prezent: s-a întors la domiciliu, însă cazul rămane în continuare în atenţia mea.

Asistent medical comunitar OANĂ MARIA – comuna APOLDU DE JOSNume şi prenume: C.A.Vârsta: 26 aniDomiciliu: sat Apoldu de JosFemeia este căsătorită are 5 copii în îngrijire. Familia primeşte ajutor social de la Primăria din localitate.Fiind însarcinată, la aprox 30 săptămâni, s-a prezentat la Cabinetul Medicului de Familie din localitate, prezentând contracţii uterine dureroase, stare generală alterată, a fost trimisă la Maternitatea Sibiu cu salvarea. S-a folosit operaţia cezariana, făt mort intrapartum (1500g). S-a externat dupa 10 zile cu insuficienţă renală.Am vizitat săptamănal lăuza, am urmărit efectuarea tratamentului recomandat de medical curant pentru corectarea anemiei. De asemenea lăuza s-a prezentat la control în secţia Nefrologie, conform recomandărilor la externare. I-am recomandat respectarea regimului de repaus şi igienico-alimentar hipoproteic.Condiţiile de viaţă şi de locuit sunt precare, singura sursa de venit este alocaţia copiilor şi o sumă minimă primită ca ajutor social.Familia în cauză are doi copii fără acte de identitate: C. V. n.28.11.1995 (?) în Polonia şi C.D. n. 22.11.1999 la maternitatea Sibiu, pentru care Primaria Apoldu de Jos a început demersurile de înregistrare tardivă, însă familia nu s-a prezentat la medicul legist pentru expertiza medicală, sub pretextul lipsei baniilor necesari.

Asistent medical comunitar BUNACIU SIMONA – comuna ŞELIMBARNume şi prenume: B.M.Sex: MDomiciliu: locuinţă compusă dintr-o cameră în care locuiesc mama şi doi copii.Situaţia socio-economică: relaţie de concubinaj, familia realizează veniturii din activităţi sezoniere ale tatalui, în Italia şi alocaţiile celor doi copii.Diagnostic: gastroenterocolită la copil alimentat artificialMod de prezentare: regim alimentar, dietă hidrică, recomandare de consult medical şi începerea tratamentului medicamentos.Situaţia în prezent: copilul urmează tratament adecvat stabilit de medicul pediatru, regim igieno-dietetic, s-a recomandat utilizarea apei plate la prepararea laptelui; stare generală bună, evoluţie favorabilă, copilul este vizitat periodic de asistentul medical comunitar.

Asistent medical comunitar CREŢU MARIA ALINA – comuna LASLEANume şi prenume: C.C.Vârsta: 1 an şi 6 luniDomiciliu: sat LasleaDiagnostic: leucemie acută limfoblasticăSituaţia socio-economică: copilul provine dintr-o familie cu probleme sociale şi venituri foarte scăzute. Mama este casnică, beneficiază de ajutor social, iar tatăl realizează venituri din munci ocazionale. Mai au în întreţinere un copil minor în vârstă de 12 ani.Mod de rezolvare: sesizare făcută către Primărie pentru obţinerea ajutorului de urgenţă care se acordă şi în asemenea cazuri, având în vedere cheltuielile majore necesare.Demersuri catre Asociaţia “Copiii Viitorul Nostru 2002” în colaborare cu “SC ACVN IMOB

145

CONSTRUCT SRL” MEDIAŞ, care intervin în situaţii de urgenţă, situaţii disperate, asemenea cazului de mai sus. Această asociaţie are şi alte proiecte în derulare: centrul de zi, donaţii de urgenţă, proiecte comunitare.Situaţia în prezent: în momentul de faţă copilul este internat la Institutul Oncologic “I. Chiriuta – Cluj-Napoca unde se află sub supraveghere medicală de specialitate şi beneficiază de îngrijiri şi tratament corespunzător.

Asistent medical comunitar NISTOR CAMELIA ADRIANA – oraş DUMBRĂVENI şi sat ERNEANume şi prenume: N.I.Vârsta: 22 aniSex: femininDomiciliu: oraş DumbrăveniSituaţia socio-economică: nu este înscrisă la medicul de familie, întreţinător de familie are 2 fete N.M – 3 luni, şi I.S. 1 an şi 7 luni, neînscrisă la medicul de familie, nevaccinată.Locuieşte cu familia ei compusă din tatăl N.A. în vârstă de 52 ani, pensionat de boală pentru diabet şi astm bronşic şi mama N.M în vârsta de 47 ani, angajată la C.I.T.O. Dumbrăveni.Mod de rezolvare: demersuri la Serviciul Public de Asistenţă locală pentru obţinerea ajutorului social. Devine persoană asigurată pentru sănătate: N.I şi I.SSituaţia în prezent: dosarul este întocmit pentru obţinerea venitului minim garantat şi este înscrisă la medicul de familie.

Asistent medical comunitar STARK VIOLETA – municipiul SIBIU, Cartier HIPODROMVârstnică de 86 ani, locuieşte singură, dar este în grija şi supravegherea unei nepoate, ce se ocupă în mod excepţional de bunică.Alunecă în casă şi-şi zdrobeşte laba piciorului drept, cu hematom închis pe talpă şi la nivelul degetelor. Aproape nedeplasabilă şi din cauza unei coxartroze bilaterale.În urma tratamentului instituit de medicul de familie se retrage hematomul, dar face infecţie la nivelul degetelor.Efectuez zilnic aproape o lună pansamente, pacienta colaborează excepţtional din dorinta de a se putea mişca din nou.Ultimul pansament 28.03.07 total vindecată, din nou mobilă, am făcut împreună prima plimbare în curte.

Asistent medical comunitar SAITIŞ GABRIELA MARIA – oraş DUMBRĂVENI şi sat SAROŞNume şi prenume: D.A.Vârsta: 19 aniSex: masculinDomiciliu: oraş DumbrăveniSituaţia socio-economică: fără venituri, neasigurat, întreţinător de familie, mama decedând în urmă cu o lună cu diagnostic de nefropatie cronică, HTA formă severă, insuficienţă renală cronică, tatăl a părasit domiciliul în urmă cu câţiva ani.Mod de rezolvare: - demersuri la Serviciul de Asistenta Socială pentru obţinerea venitului minim garantat.- Demersuri pentru obţinerea pensiei de urmaş minorului K.A. în vârstă de 16 ani.- Devine persoană asigurată pentru sănătate.Situaţia în prezent: dosarul este întocmit pentru obţinerea venitului minim garantat şi este înscris la medicul de familie.

Asistent medical comunitar CREŢU MARIA ALINA – comuna LASLEA Nume şi prenume: B.V.Vârsta: 45 aniSexul: FDomiciliu: fără adăpostDiagnostic: schizofrenie nediferenţiatăSituaţia socio-economică: fără venituri, persoană singură neasigurată, neacceptată de familie, fără acte de identitate.Mod de rezolvare a cazului:- demersuri la Serviciul de Asistenţă Socială pentru obţinerea ajutorului social, astfel

devine persoana asigurată pentru sănătate - demersuri la nivelul Consiliului Local pentru eliberarea certificatului de naştere şi

ulterior a cărţii de identitate

146

- demersuri efectuate în scopul internării într-un spital de specialitate şi obţinerii unui certificat de handicapÎn urma demersurilor mai sus menţionate s-a obţinut pentru persoana în cauză actele de identitate provizorii şi ajutorul social necesar internării la Spitalul de Psihiatrie Sibiu.

Detalierea acţiunii de internare:- În data de 24.10.2006 am chemat ambulanţa pentru a fi transportată la Sibiu în scopul

internării, însoţită fiind şi de un agent al Poliţiei locale.- Deoarece i-a fost refuzată internarea, pacienta a fost adusă la Mediaş unde a fost lăsată

împreună cu agentul care a însoţit-o în curtea Spitalului Municipal Mediaş (conform declaraţiilor personalului de pe ambulator).

- Din acest moment nu se mai pot furniza date despre persoana în cauza ea fiind dată dispărută.

Măsuri luate dupa dispariţie: - sesizări atât la nivelul Consiliului Local cât şi la Poliţia Laslea pentru luarea de măsuri

(conform sesizarii)- anunţ umanitar pentru dispariţie la postul de televiziune Teleson din Sighişoara (post

local).Situaţia în prezent:- pesoana în cauză este în continuare dispărută.

Asistent medical comunitar EMILIA ROTAR – comuna HOGHILAGNume şi prenume: D.L.Vârsta: 16 aniDomiciliu: sat Hoghilag, locuieşte cu familia într-o locuinţă de statDiagnostic:- sindrom LOBSTEIN- amputaţie gambă stângăSituaţia socio-economică: familie cu venitul minim garantat (ajutor social)Nevoi: alimentaţie adecvată sindromului; proteză gambă stângăMod de rezolvare: - sunat la Bucureşti pentru obţinerea ofertelor în vederea obţinerii protezei de gambă

stângă- demersuri la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sibiu în vederea obţinerii

aprobării subvenţionării de către stat a sumei necesare achiziţionării protezei- demersuri catre Primăria Hoghilag pentru obţinerea unor fonduri de bani, diferenţa

ciorapului- m-am prezentat la sediul Consiliului Local pentru a sprijini familia.Situaţia în prezent: - am obţinut aprobarea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sibiu- am obţinut aprobarea Consiliului Local cu diferenţa de bani (de la Legea 416)- în prezent proteza este gata, D.L. poate să meargă la şcoală.

Asistent medical comunitar PLESA CĂIN – oraş MIERCUREA SIBIULUINume şi prenume: C.DVârsta: 29 aniDomiciliu: locuinţa formată din două încăperi fără anexe.Diagnostic: fractură treimea inferioară tibie dreaptă cu lipsă de substanţă în urma unui accident de circulaţie, imobilizat în scaun cu rotile.Situaţia socio-economică: relaţie de concubinaj, soţia lucrează, familie cu 2 copii în vârstă de 5 şi 7 ani. Nu beneficiază de asigurare de sănătate.Mod de rezolvare: - deoarece nu beneficiază de asigurare de sănătate şi are nevoie de o intervenţie

chirurgicală, a înaintat o cerere către Primăria Locală pentru a beneficia de un ajutor în bani.

- În cadrul Comisiei Sociale a Consiliului Local am expus şi am propus aprobarea cererii.- A doua zi împreună cu asistentul social ne-am deplasat la domiciliul bolnavului unde am

efectuat o anchetă socială pe care am prezentat-o Consiliului Local care a aprobat cererea.Situaţia în prezent: după o săptămână C.D a primit suma de 1000 Roni sub formă de ajutor social din partea Primăriei şi urmează să fie operat.

Asistent medical comunitar NATEA VALERICA – comuna PĂUCA

147

Nume şi prenume: C.AVârsta: 83 aniDomiciliu: sat Broşteni, locuinţă proprietate personală.Sex: FemininDiagnostic: CIC, fractura col femuoral stâng Gorden N, operatăSituaţia socio-ecomomica: pensionară singură, soţie veteran de război.Rezolvare: Demersuri la Serviciul de Asistenţă Socială, pentru internarea într-un cămin de bătrâni. S-a acceptat internarea la căminul de bătrani din Sibiu.

Asistent medical comunitar OANA MARIA comuna APOLDU DE JOS Nume şi prenume: M.MSex: FVârsta: 20 aniDomiciliu: locuinţă necorespunzătoare, localitate rurală, debranşată de la reţeaua electrică (neplata facturilor).Diagnostic: sarcină 36 săptămâni în evoluţie, anemie feriprivăSituaţia socio-economică: relaţie de concubinaj cu tatăl copiilor care aduce venituri din activităţi sezoniere. Are 2 copii, unul de 6 ani, unul de 3 ani. A fost plecată cu copiii la domiciliul concubinului (jud. Argeş) o perioadă de 10 luni.Mod de rezolvare: - gravida a fost luată în evidenţă la medicul de familie- a fost consiliată pentru renunţarea la fumat - naşte la maternitate (primele două naşteri au avut loc la domiciliu) - mama este consiliată cu privire la îngrjirea copiilorSituaţia în prezent: - copilul este alăptat la sân, îngrijit corespunzător- mama a fost consiliată pentru utilizarea contraceptivelor- mama este beneficiară a venitului minim garantat- familia este vizitată periodic de asistenta medicală comunitară.

Asistent medical comunitar NATEA VALERICA – comuna PĂUCANume şi prenume: T.GSex: MVârsta: 57 aniDomiciliu: sat Presaca, pensionar, locuinţă proprietate personalăDiagnostic: sindrom psihogenetic cronic cu stare psihopatoidă post traumaticăSoţia T.E, 58 ani casnică, fiul T.M 24 ani cu diagnostic debilitate mintală cu tulburări de comportament.Demersuri la serviciul de asistenţă socială. Împreună cu asistentul social N.P ne-am deplasat la domiciliul acestuia, unde am consiliat membrii familiei, încercând aplanarea conflictului, promovând un stil de viaţă sănătos. Revenind la control am constatat că momentan situaţia s-a restabilit.

Asistent medical comunitar ACHIM SUZETA – comuna NOCRICH Nume şi prenume: B.E-DVârsta: 25 aniDomiciliu: sat FofeldeaSituaţia socio-economică: a locuit în concubinaj cu S. I. din 1990-2004, rezultând 3 copii: S.SM- 10 ani, S.IR- 9 ani, S.A- 4 aniConcubinul arestat şi condamnat pentru crimă, minorii rămân în grija mamei, dar mama la sfârşitul anului 2006 părăseşte cei 3 copii, lăsându-i în grija bunicii paterne S.E în vârstă de 59 ani, cu un ajutor social de 74 lei. Casa este proprietate personală a bunicii copiilor.În urma sesizării, se face ancheta socială şi se întocmeşte la nivel de Primărie planul de sevicii. Anchetă socială este trimisă la Direcţia Generală de Asistenţă Sociala şi Protecţia Copilului Sibiu, pentru a fi daţi copii în plasament la bunica mama refuzând să mai ştie de copii. Bunica este ajutată şi de fica ei din acelaşi sat.Măsura de plasament şi alocaţiile copiilor vor ajuta la crearea unor condiţii acceptabile de viaţă.În continuare am supravegheat şi consiliat îngrijirea copiilor de către bunica paternă.

Asistent medical comunitar. GHEBENEU CRISTINA – comuna BAZNA

148

Nume şi prenume: B.AMVârsta: 5 luniSex: FDomiciliu: sat Boian, locuinţă corespunzătoare Situaţie socio-economică: familie cu doi copii, unul de 3 ani şi unul de 5 luni, soţul aduce venituri din activităţi sezoniere plus ajutorul social acordat de Primărie. Casa alcătuită din două camere (cărămidă).Diagnostic: 1. epilepsie cu crize convulsive motorii drepte secundar generalizate frecvent2. hemoragie cerebrală3. bronhopneumonie (confirmată radiologic)Mod de rezolvare: pacienta în vârsta de 5 luni a fost internată la Clinica de Neuropshiatrie Pediatrică Târgu-Mureş, mama refuză să mai stea în spital. A fost efectuat tratament injectabil la domiciliu. Mama a fost consiliată cu privire la îngrijirea copilului. Dupa câteva zile mama a fost convinsă să mearga împreună cu copilul la Spital Mediaş.Situaţia în prezent: - copilul este bine în general- nu mai prezintă convulsii (la data vizitei)- este îngrijit corespunzător în privinţa igienei şi a alimentaţiei, respectă tratamentului

medical.

Asistent medical comunitar BĂDESCU CRISTINA – oraş TALMACIUNume şi prenume: L.S.Sex: MDomiciliu: oraş TălmaciuDiagnostic: nou-născut în vârstă de o lună neînscris la medic de familieSituaţia socio-economică: familie cu doi copii, soţul lucrează în străinatate.Mod de rezolvare: - nou-născutul a fost înscris la medicul de familie- mama a fost consiliată cu privire la creşterea copilului- copilul a fost vizitat de către medicul de familie.

Asistent medical comunitar ŢICHINDELEAN LIDIA – municipiul SIBIU, Cartier VALEA AURIENume şi prenume: S.NVârsta: 53 aniSex: MDomicliliu: SibiuDe la vârsta de 19 ani cu paraplegie, înscris la medicul de familie , anunţă telephonic la cabinet o creştere a tensiunii arteriale. Mă prezint la dânsul pentru a-i măsura tensiunea şi constat că este 220/120. Anunt medicul de familie. Pacientul se simte slăbit, acuză mari dureri de cap, îl îndem să îşi ia medicamentele prescrise. A doua zi, mă deplasez din nou la domiciliu şi-i măsor tensiunea care arată aceleasă valori mari. Informez medicul de familie care decide schimbarea tratamentului. După o discuţie mai amanunţită cu domnul S, constat că, creşterea tensiunii era datorată şi unei perioade de stres. În următoarele zile continui vizitele la domiciliu şi-i monitorizez tensiunea arterială. Aplic metode de comuncare terpeutică şi consiliere, constatând efectele pozitive: atenuarea stărilor de stres şi normalizarea valorilor tensiunii arteriale 120/70. Am planificat împreună vizitele periodice.

Asistent medical comunitar. GHEBENEU CRISTINA- Comuna BAZNANume şi prenume: L.DLVârsta: 5 luni , născut prematurDomiciliu: sat Boian, locuieşte la buniciDiagnostic: pneumopatie mixtă, sdr. colică abdominalăMama copilului în vârstă de 15 ani pleacă recăsătorindu-se în altă localitate, lăsând copilul în grija bunicilor.Mod de rezolvare: copilul este internat efectuând tratamentul necesar. La externare, se vizitează sugarul, se examinează şi consiliază bunicii cu privire la modul de îngrijire al sugarului (alimentaţia, igiena).Situaţia în prezent: copilul este îngrijit corespunzător nevoilor sale fapt demonstrat de evoluţia bună a acestuia.

Asistent medical comunitar OANĂ MARIA – comuna APOLDU DE JOS

149

Nume şi prenume: T.S. lăuzăSex: FVârsta: 30 aniDomiciliul: sat Apoldu de Jos, locuinţa este compusă din două camere îngrijite, curate aerisite, iluminate electricSituaţia socio-economică: tatăl copiilor cu care a trăit în în concubinaj, are pensie de invaliditate (hernie de disc operată).Doamna T.S. are 7 copii, 4 din prima căsatorie care au fost abandonaţi în urma divorţului, 3 dintre ei se află la SOS Cisnădie, iar unul în plasament la bunicii materni şi 3 copii cu actualul sot, 2 dintre ei fiind în plasament familial datorită neglijenţei părinţilor, pe fondul unei situaţii conflictuale.Mod de rezolvare: gravida a fost monitorizată pe timpul sarcinii dar a refuzat efectuarea analizelor medicale şi a tratamentului profilactic recomandat de medicul de familie şi asistentul medical comunitar. A născut în maternitatea Sibiu, fiind asistată la nastere (ultimele 2 naşteri au avut loc la domiciliu). A fost consiliată pentru renunţarea la fumat şi la consumul de alcool. Mama a fost consiliată cu privire la îngrijirea noi-născutului şi importanţa alaptării la sân.Situaţia în prezent:- Relaţia lor a fost oficializată prin căsătorie, odată cu botezul sugarului.- Sugarul a fost înscris la medicul de familie, a fost vizitat săptămânal de asistenta

medicală comunitară- Sugarul este bine îngrijit, este alăptat exclusiv la sân, curba ponderală este ascendentă,

primeşte zilnic 1 picătură de Vigantol pentru profilaxia rahitismului, a fost vaccinat la 2 luni.- Mama a fost îndrumată către cabinetul de planning familial în vederea contracepţiei.

Asistent medical comunitar. NICOARĂ ANCA – municipiul SIBIU şi sat VIILE SIBIULUINume şi prenume: C.L.Sex: FVârsta: 32 aniDomiciliu: sat Viile Sibiului, locuieşte în adăpost improvizatDiagnostic: violenţă în familie, sărăcieSituaţia socio-economică: familie monoparentală cu 2 copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, are în îngrijire o mamă bolnavă cu handicap grav. Copiii şi bunica bolnavă nu beneficiază de o îngrijire corespunzătoare. Mama este violentă faţă de copii.Mod de rezolvare: S-au făcut demersuri către Consiliul Local care, împreună cu specialiştii de la D.G.A.S.P.C. Sibiu, au consiliat mama cu privire la modul de îngrijire şi educaţie a minorilor şi au îndrumat copiii la grădiniţa cu program normal.În ceea ce priveşte bunica maternă, bolnavă cu handicap grav, s-au făcut demersuri pentru obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap şi obţinerea drepturilor cuvenite.Situaţia în prezent: Mama este consiliată lunar de către specialiştii de la protecţia copilului Sibiu pentru problemele de violenţă în familie Asistentul medical comunitar vizitează familia de 2 ori pe săptămână şi împreună cu medicul de familie le acordă asistenţă medicală. Copiii frecventează grădiniţa. Bunica maternă cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute de lege.

Asistent medical comunitar PLEŞA CĂLIN – oraş MIERCUREA SIBIULUI Nume şi prenume: J.I.-V.Vârsta: 16 aniDomiciliu: oraş Miercurea Sibiului, locuinţă formată din două încăperi şi anexeDiagnostic: osteosarcon şi amputaţie membru superior stâng şi membru inferior drept. Situaţia socio-economică: familie cu 4 copii între 6 luni şi 18 ani, părinţi beneficiază de pensie de handicap. Necesită tratament la Institutul Oncologic Cluj-Napoca.Mod de rezolvare: în urmă cu 7 zile a fost externat de pe Secţia Chirurgie a Spitalului Fundeni unde i-a fost amputat membrul inferior drept.Familia nu dispune de banii necesari pentru deplasarea la Institutul Oncologic Cluj-Napoca. Am întocmit un proces verbal pe care l-am ataşat cererii pentru un ajutor în bani. La şedinţa Comisiei Sociale din cadrul Consiliului Local am susţinut cererea care a fost acceptată mulţumitor, famila a primit suma de 1000 RON pentru delpasare la Cluj.

Asistent medical comunitar MAXINESI ELENA – Municipiul SIBIU, Cartier GUSTERIŢANume şi prenume: S.E. Vârsta: 35 ani

150

Domiciliu: locuieşte împreună cu membrii familiei la tatăl ei care este pensionar, locuinţă insalubră, fără apă curentă, încalzire cu lemne.Diagnostic: lăuză 3 săptămâniSituaţia socio-economică: a fost plecată în strainătate împreună cu soţul şi 5 copii între 3-16 ani. Se întoarce din străinatate fără nici un venit. Nu are ajutor social, nu are cantină, soţul lucrează în tură şi are un copil de 3 săptămâni. Copiii de vârstă şcolară pierd anul şcolar.Mode de rezolvare: - sugarul se înscrie la medicul de familie;- se sfatuieste pentru întocmirea dosarului de primire a alocaţiilor pentru copii, inclusiv

alocaţia suplimentară pentru 6 copii- se ia legătura cu şcoala pentru a intra la studii cel puţin un copil în clasa a-III-a.- se sfătuieşte pentru intocmirea actelor necesare pentru obţinerea ajutorului social şi o

masă la cantina socială.

Asistent medical comunitar MAGHIAR ELENA – Municipiul SIBIU, Cartier ŞTEFAN CEL MARENume şi prenume: G.A.Vârsta: 29 aniSex: FDomiciliu: Dealul Dăii, locuinţa ce va fi retrocedată proprietarului.Diagnostic: violenţă în familie, sărăcieSituaţia socio-economică: familia este formată din soţ G.E, şi soţie G.A. 2 copii. Singurul venit al familiei este asigurat permanent de G.A. ce lucrează trei schimburi la fabrica Record. Un copil de 7 ani urmează clasa I iar celălalt, în vârstă de 2 ani este dus la creşă în Sibiu. Ambii copii sunt lăsaţi nesupravegheaţi atunci cand mama este la servici. Tatăl G.E. cunoscut cu etilism cronic, nu lucrează, aducând venituri nesemnificative familiei din prestarea unor activităţi la negru. Este cunoscut în cadrul comunităţii din Dealul Dăii ca deosebit de violent cu soţia şi copii.Mod de rezolvare: deoarece soţul G.E. este deosebit de violent, mama minorilor este consiliată să apeleze la ajutorul asistenţilor sociali din cadrul Primăriei şi la serviciul de protecţie a copilului.Situaţia în prezent: mama a făcut demersuri la Primărie pentru obţinerea unei locuinţe şi urmează şedinte de consiliere pe probleme de violenţă în familie.

Asistent medical comunitar GOIA MIOARA – comuna VALEA VIILORNume şi prenume: M.I.Vârsta: 82 aniSex: MDomiciliu: sat Valea ViilorSituaţia socio-economică: pensionar, locuieşte împreună cu soţia în vârstă de 72 ani, au un confort corespunzător, o casă formată din 2 camere, bucătărie, baie şi anexe. În tinereţe a lucrat la Uzina de metale neferoase Copşa-Mică. În prezent lucrează pământul şi creşte animale, ajutat de nepotul său şi de soţie.Starea de sănătate: Din anul 1996 se simte rău, acuză probleme respiratorii pentru care se prezintă la medicul de familie şi primeşte tratament corespunzător pentru congestie pulmonară. În anul 1998 face discopatie lombară iar din anul 2003 devine hipertensiv. Primeşte billet de trimitere la Cardiologie. Este diagnosticat cu HTA şi encefalopatie hipertensivă. II este prescris tratament cu: Enap, Tertensiv, Metopralol, Plendil.În anul 2006 în urma unui examen oftalmologic prezintă atrofie optică. Neglijează tratamentul pentru HTA şi, în data de 11.10.2006, face un puseu hipertensiv secundar, prezintă AVC ischemic cu hemipareză stângă, pareză facială dreaptă.Internat la Neurologie se evidentiază cu diagnosticul de mai sus, se instituie tratament corespunzător cu kinetoterapie şi electroterapie, masaj, băi terapeutice asociat cu Enap 5 mg, 2x1/ zi, Nitropector 75 mg, 3 zi, Tertensiv 1,5 mg, 1tb/zi, Stugeron 2Mtb/zi.Se externează în data de 20.10.2006, ameliorat, continuă tratamentul indicat la Neurologie conform Rp., şi recomandările de regim igieno-dietetic hiposodat, hipolipidic, control TA prin medicul de familie şi asistentul medical comunitar.Îl vizitez de două ori pe săptămână controlând TA, puls, ritmul cardiac.La data prezentei TA=160/80. Am efectuat tratamentul injectabil cu vit.B1, vit B6, glucoză, lactat de Ca şi Mg 1f/zi. Este un pacient plăcut şi comunicativ. Îl ajut să-şi împartă medicamentele p.o. pe zile şi pe prize (diminea, prânz şi seara).

151

Asistent medical comunitar MAGHIAR ELENA – Municipiul SIBIU, Cartier ŞTEFAN CEL MARENume şi prenume: L.I. Sex: FVârsta: 25 aniDomiciliu: locuinţă necorespunzătoare la marginea municipiului Sibiu (Dealul Dăii) într-o baracă aşezată lângă un loc mlăştinos, construită din scânduri ce nu sunt izolate. Într-o cameră locuiesc 4 persoane. Încălzirea se face cu ajutorul unei sobe cu lemne.Diagnostic: lăuza cu anemie feriprivăSituaţia socio-economică: fără surse de venit, neasigurată medical, necăsătorită. În total a născut 6 copii. Locuieşte în concubinaj cu Z.I. 25 ani, cu care pe langă minora Z.A. mai are 2 copii daţi în plasament şi necunoscuţi de concubin. Din relaţiile anterioare mai are 3 copii (2 la casa copilului din Tîrgu Mureş) iar unul rămas la fosta soacră în cartierul Guşterita. Concubinul B.I. 46 ani, aduce venituri ocazionale de aproximativ 400 RON lucrând ca sezonier. Mama lui L.I. lucrează “la negru” în Slovenia.Mod de rezolvare: - Lăuza şi copilul nou-născut au fost înscrişi la medicul de familie din cartierul Vasile Aron.- S-a urmărit permanent modul de respectare al tratamentului în vederea corectării

deficitului de Fe recomandat de medicul de familie- S-a consiliat lăuza în vederea unei alimentaţii sănătoase pentru ea cu aport adecvat de

substante minerale, proteine, vitamine.- S-au făcut recomandări cu privire la modul de alimentare al nou-născutului- Deoarece nu are nici o sursă de venit, lăuza a fost îndrumată spre serviciul social al

Primariei Sibiu.- Concubinul Z.I. a fost îndrumat spre serviciul social al Primăriei Roşia în vederea

obţinerii certificatului de naştere pierdut recent.- S-a făcut înscrierea şi s-a primit nr. de înregistrare pentru repartizarea unui lot de

pământ în cadrul comunei Roşia, acesta fiind un prim pas spre reintegrarea familiei.- Lăuza a fost consiliată pentru renunţarea la fumat şi pentru a utiliza metode

contraceptive. A fost însoţită la Cabinetul de Planning Familial din Sibiu de unde a primit contraceptive orale.

Asistent medical comunitar ROTAR EMILIA – comuna HOGHILAG Nume şi prenume: S.AData nasterii: 09.09.2006Domiciliu: sat Hoghilag, locuinţa compusă din 1 cameră şi o bucătărie unde locuiesc 9 persoane din care 4 copii.Diagnostic: sărăcie, violenţă în familie, sugar părăsit de mamă, lăsat în grija tatălui.Situaţia socio-economică: relaţie de concubinaj, trăiesc din venitul minim garantat, mama merge şi cu alţi bărbaţi.Mod de rezolvare: În nenumărate rânduri am găsit sugarul flămând, murdar şi bolnav, (mama l-a părăsit la data de 1 martie 2007 şi era în grija tatălui şi a celor 2 mătuşi). În data de 8 martie, când am efectuat vizita periodică, sugarul era singur şi fără tată, numai mătuşile, plângea de foame şi era foarte bolnav astfel că am solicitat de urgenţă Ambulanţa Mediaş şi l-am internat în Spitalul Municipal Mediaş pentru tratament şi recuperarea distrofiei şi anemiei.Dupa internare am luat legătura cu asistenta socială a spitalului, i-am explicat situaţia şi am rugat-o să facă ceva pentru micuţ. Deasemenea am înaintat Primăriei Hoghilag compartimentul Asistenta Sociala un nou proces verbal prin care am cerut rezolvarea cazului prin internarea sugarului într-o instituţie specializată. Situaţia în prezent: este aceeasi, asistentul social din Primaria Hoghilag a consiliat tatăl să aducă sugarul acasă, chiar dacă mama este tot plecată şi situaţia este aceeaşi.

Asistent medical comunitar GHENEA-BANEA DOINA – Oraş AVRIG, sat MÎRŞANume şi prenume: B.C.Sex: FDomiciliu: sat Mârşa, localitate rurală, locuinţă necorespunzătoareDiagnostic: sarcină 37 săptămâni Situatie socio-economică: relaţie de concubinaj, concubinul aduce venituri din activităţi sezoniere, familie cu doi copii în vârstă de 2 ani, fără certificate de naştere.Mod de rezolvare: Gravida a fost consiliată pentru renunţare la fumat şi o viaţă raţională. Naşte la termen, la domiciliu asistată de asistentul medical. Se fac demersuri către SPAS şi Poliţie pentru eliberarea de certificate de naştere pentru nou-născut şi ceilalţi doi copii. Se

152

înscrie nou-născutul la medic de familie şi se consiliază mama cu privire la modul de îngrijire a copilului şi utilizarea metodelor contraceptive.

Asistent medical comunitar PLEŞA CĂLIN – oraş MIERSUREA SIBIULUINume şi prenume: G.EVârsta: 32 aniDomiciliu: locuinţa formată din două încăperi în suprafaşă de 20 m2

Diagnostic: oligofrenie, naşte la domiciliu, nesupravegheată medical, este transportată la spital şi îşi abandonează copilul în maternitate.Situaţia socio-economică: relaţie de concubinaj, familie cu 3 copii cu vârste între 3 şi 7 ani şi un al 4-lea copil aflat în plasament, beneficiază de venitul minim garantat.Mod de rezolvare: deoarece concubinul a fost eliberat cu câteva zile înaintea naşterii şi nu este tatăl, nu este de acord ca acesta să vină în familie. Am încercat în nenumărate rânduri să conving familia să primească copilul însă fără rezultat. Am convins apoi mama de avantajele folosirii mijloacelor contraceptive, am luat legătura cu asistenta socială din cadrul Spitalului Judeţean care m-a ajutat urmând să înceapă un tratament cu contraceptive injectabile.

Asistent medical comunitar NATEA VALERICA – comuna PĂUCANume şi prenume: C.I.Vârsta: 34 aniDomiciliu: sat Presaca, locuieste cu părinţiiSituaţia socio-economică: Familie cu 4 persoane, dintre care 2 copii în vârstă de 4 şi 5 ani (cu dizabilităţi de vorbire), pentru care se îndrumă la medic; familia beneficiază de ajutor social. Se iscă o stare conflictuală între tineri şi părinţi.Mod de rezolvare: Împreună cu asistentul social ne-am deplasat la domiciliul acestora. C.M. Dg. Retardare mintala, tulburari depresive anxioase care se îndrumă la medic pentru un control şi obţinerea unui certficat medical de handicap şi tratament de specialitate. În prezent situaţia s-a restabilit, iar tinerii s-au mutat în locuinţă cu chirie, în satul vecin.

Asistent medical comunitar. SAITIŞ GABRIELA-MARIA, Oraş DUMBRĂVENI şi sat SAROŞNume şi prenume: I.A.Vârsta: 64 aniDomiciliu: oraş DumbrăveniDiagnostic: tumoare intracraniană fronto-cervicală stg. operată; semipareză predominant expresiv CIC, HTA, diabet zaharat tip II diafazie predominantă expresivă.Situatie socio-ecomonică: pensionarăMod de rezolvare: monitorizarea tensiuni arteriale, test glicemie, administrare, la indicaţia medicului, de soluţii perfuzabile I.V. cu Clorură de potasiu, Manitol 100 mg, timp de 5 zile pentru stabilizarea tensiuni. Pacienta imobilizata la pat, partea dreapta cu ipotenţă funcţională, nu poate pronunţa corect, nu-şi găseşte cuvintele.Situaţia în prezent: pacienta stabilizată din punct de vedere al TA şi glicemiei, poate pronunţa corect cuvinte, restabilizarea funcţională a membrelor inferioare şi superioare, urmează tratament cu citostatice, stare generală ameliorată.

Asistent medical comunitar SAITIŞ GABRIELA-MARIA, Oraş DUMBRĂVENI şi sat SAROŞNume şi prenume: T.Z.Vârsta: 52 aniDomiciliu: oraş DumbraveniDiagnostic: cancer de col uterin stadiul I.Situaţia socio-economică: fără venit, neasigurat atât ea cât şi soţul ei, neînscrişi la medic de familie.Mod de rezolvare: demersuri la Serviciul Public Local de Asistenţă Socială pentru întocmirea dosarului de ajutor social sau pensie pentru persoane cu handicap. Demersuri la medicul de familie de a o înscrie pe lista suplimentară de pacienţi.Situaţia în prezent: dosarul este întocmit pentru obţinerea venitului minim garantat, este înscrisă la medic de familie.

Asistent medical comunitar STOIŞOR GABRIELA – oraş TĂLMACIUNume şi prenume: A.I.Sex: M

153

Vârsta: 61 aniDomiciliu: oraş Talmaciu, locuinţă corespunzătoareDiagnostic: HTA puseu acut, AVC, debut hemiplegie dreaptă.Situaţia socio-economică: căsătorit, pensionar, soţia pensionară şi ea bolnavă, cardiacă, hipertensivă. În momentul declanşării AVC s-a internat la spital.Mod de rezolvare: aflată în zonă am fost solicitată de vecini că domnul A.I. a căzut în curte şi nu se poate ridica. La faţa locului am constatat următoarele:- pacient de 61 ani, înscris la medic de familie, hipertensiv necunoscut, avea TA 210/120

mm Hg ;- am solicitat Serviciul de Ambulanţă telefonic;- am acordat primul ajutor de urgenţă până la sosirea ambulanţei;- am anunţat-o telefonic pe fiica pacientului care se afla la serviciu şi am îndrumat-o spre

serviciul de urgenţă neurologic;- la externarea din spital am monitorizat regulat TA şi am consiliat familia privind

importanţa gimnasticii pasive regulate, a regimului alimentar şi a repaosului;- am încurajat bolnavul să facă mişcări active în limita toleranţei şi să respecte

tratamentul şi indicaţiile medicului;- am îndrumat familia să ia legătura cu un masseur pentru a întări tonusul muscular şi a

favoriza reluarea mobilităţii;- am luat legătura cu o ONG pentru a împrumuta bolnavului un cărucior cu rotile;- am luat legătura cu medicul de familie pentru internarea la Fizioterapie.Situaţia în prezent: bărbatul merge sprijinit doar în baston, respectă tratamentul medicamentos şi regimul igieno-dietetic, poate desfăşura parţial activităţile anterioare.

Asistent medical comunitar MAXINESI ELENA – municipiul SIBIU, Cartier GUŞTERIŢANume şi prenume: B.F.Vârsta: 72 aniSex: FDomiciliu: locuinţă mică, insalubră, locuieşte împreună cu fiica şi o nepoată.Diagnostic: diabet, HTA II, sechele AVCSituaţia socio-economică: pensionară, imobilizată la patMod de rezolvare: după atacul ischemic, bolnava rămâne imobilizată la pat şi este cu incontinenţă urinară. I s-a aplicat o sondă evacuatoare care se schimba periodic. Este în tratament şi urmărită permanent. S-au făcut demersuri şi a fost încadrată într-un grad de handicap fapt care uşurează cumpărarea medicamentelor destul de costisitoare.Situaţia în prezent: s-au făcut demersuri şi bolnava a primit un cărucior cu rotile şi pampers-uri de la un ONG. Este urmărita periodic la domiciliu şi monitorizată glicemia cu glucometrul din dotare.

Asistent medical comunitar GHEBENEU CRISTINA – comuna BAZNANume şi prenume: S.A. Vârsta: 64 aniDomiciliu: sat Boian, localitate rurală, locuieşte împreună cu două familii în două camere de caramidă.Diagnostic: BPOC, CIC, HTA, sechele AVCSituaţia socio-economică: fără venituri (doar ajutor social), văduvăMod de rezolvare: Pacienta a fost consiliată pentru a respecta tratamentul medical şi regimul dietetic. A fost monitorizată periodic măsurându-se TA care deseori a avut valori de 180/120 mm Hg. S-a informat medicul de familie care a recomandat internarea în spital.Situaţia în prezent: pacienta s-a externat în spital; la externare TA=150/90mm Hg, este este vizitată şi consiliată periodic.

Asistent medical comunitar CIOCĂNEA BRÂNDUŞA – comuna IACOBENINume şi prenume: L.N.Vârsta: 75 aniSex: MDomiciliu: sat StejărisDiagnostic: BPOC cu astm bronsic, debut 1994Situaţia socio-economică: pensionar CAP, căsătorit, locuieşte cu soţia în condiţii corespunzătoare, activitate - agricultor.

154

Mod de rezolvare: bolnavul prezintă episoade periodice cu dispnee de efort şi de repaus, stări subfebrile, tuse spastică cu expectoraţie uşoară. Este dispensarizat ca bolnav cronic, urmând tratament cu antibiotice pe cale orală, Hidrocortizon hemisuscinat de 75 mg. i.v. Miofilin 100 mg iv în ritm de 10 zile /luna, diproplas,1 fl/luna im. Este nefumător.Cu ocazia vizitelor la domiciliu a fost consiliat cu recomandările: limitarea efortului fizic, evitarea activităţilor în frig în perioadele reci şi umede.Situaţia în prezent: în afara perioadelor de acutizare, desfăşoară o activitate relativ normală corespunzătoare vârstei. În urma vizitelor la domiciliu am constatat conditii bune în privinţa locuinţei şi a stilului de viaţă.

Asistent medical comunitar CIOCĂNEA BRÂNDUŞA – comuna IACOBENINume şi prenume: B.C.Vârsta: 34 aniDomiciliu: sat Iacobeni, locuinţă corespunzătoareDiagnostic: sarcină 35 săptămâni în evoluţie, luesSituaţia socio-economică: căsătorită, casnică, soţul adduce venituri din activităţi sezoniere, familie cu 2 copii, unul de 5 ani, unul de 2 ani, 1 copil decedat la vârsta de 9 ani, născut cu malformaţie congenitală (hidrocefalie).Mod de rezolvare: gravida a fost trimisă la medicul de familie pentru a fi luată în evidenţă ca şi gravidă. Nu a putut preciza cu exactiate data ultimei menstruaţii. A fost consiliată pentru renunţarea la fumat şi o viaţă raţională. A fost consiliată cu privire la calitatea de asigurat.În urma investigaţiilor de laborator a fost diagnosticată cu lues VDRL+. A fost luată în evidenţă şi dispensarizată de către Serviciul Dermato-Venerice Sibiu unde a primit tratament continuat apoi la domiciliu. Tratamentul a fost supravegheat.Situaţia în prezent: în urma vizitelor făcute la domiciliu i s-au furnizat toate informaţiile cu privire la riscul pentru nou-născut de a avea sifilis congenital. Incat nu poate preciza data UM cu exactitate şi pentru a se stabili vârsta corectă a sarcinii, a fost programată la examenul ecografic la Spitalul Agnita pe data de 30.03.2007, urmând a fi supravegheată corect în continuare în colaborare cu medicul de familie, Serviciul Dermato-Venerice Sibiu, în vederea internarii din timp în maternitatea Sibiu. În urma examenului ecografic s-a stabilit vârsta sarcinii de 35.

Asistent medical comunitar BĂDESCU CRISTINA – oraş TĂLMACIU Nume şi prenume: U.A.Domiciliu: oraş TălmaciuDiagnostic: sugar neînscris la medic de familie şi nevaccinatSituaţia socio-economică: familie cu 2 copii, relaţie de concubinaj, concubinul aduce venituri în familie.Mod de rezolvare: mama este convinsă să meargă cu sugarul în vârstă de 3 luni la medicul de familie pentru a vaccina copilul.Situaţia în prezent: sugarul o fost consultat de către medicul de familie, s-a vaccinat şi a primit Vigantol.

155