MANTUIREA SUBIECTIVA SAU INDREPTAREA

Mantuirea subiectiva sau indreptareaPrincipalul termen folosit de Sf. Scriptura si de Sf. Traditie pentru a arata scopul si motivul Intruparii Mantuitorului este mantuirea neamului omenesc. Acest termen este folosit atat pentru a exprima Jertfa Mantuitorului de pe Cruce (lucrarea dumnezeiasca de mantuire a omenirii) mantuirea obiectiva sau generala, cat si pentru a exprima insusirea de catre fiecare credincios in parte a roadeor Jertfei Mantuitorului mantuire subiectiva sau particulara.

Mantuirea obiectiva, se mai numeste rascumparare sau impacarea omului cu Dumnezeu;

Mantuirea subiectiva se mai numeste indreptarea sau sfintirea omului;

Mantuirea subiectiva este o impreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu, prin care acesta, fiind curatit de pacatul stramosesc prin Taina Sfantului Botez si a Mirungerii, incepe o viata noua, in Hristos, iar prin conlucrarea crestinului cu harul, se dezvolta aceasta viata, iar rod al credintei devin faprtele bune ce conduc omul la principalul sau scop dobandirea fericirii vesnice;

Dupa indemnul Sf. Ap. Pavel: lucrati cu frica si cu cutremur la mantuirea voastra (Flp. 2.12) deducem ca mantuirea nu este un simplu dar de la Dumnezeu, dar nici o lucrare ca apartinand exclusiv omului; mantuirea se face treptat si se realizeaza prin impreuna-lucrarea omului cu Dumnezeu; conditiile mantuirii subiective sunt harul, credinta si faptele bune Dumnezeu da omului har prin Sfantul Botez si Mirungere, iar credinta si faptele bune trebuie sa vina din partea omului.Potrivit textului de la Rm. 8.29, mantuirea subiectiva este o renastere spirituala, adevarata si reala, prin care omul devine drept inaintea lui Dumnezeu. Mantuirea subiectiva proogreseaza sau regreseaza in functie de faptele fiecarui credincios. Mantuirea subiectiva este susceptibila de crestere sau desavarsire, caci nimeni nu poate fi sigur de mantuirea sa. Indiferent de stadiul la care se afla mantuirea subiectiva, omul trebuie sa ia aminte la cuvintele Sf. Ap. Pavel: cel cruia i se pare c sta, s ia aminte s nu cad (1 Co. 10.12)

Necesitatea harului pentru mantuire, rezulta din universalitatea pacatului stramosesc: Fiindc toi au pctuit... ndreptndu-se n dar cu harul Lui, prin rscumprarea cea n Hristos Iisus (Rm.3.23,24)Fara harul dobandit de Hristos, nimeni nu poate lucra la mantuirea sa, caci Dumnezeu este Cel ce lucreaz n voi i ca s voii i ca s svrii, dup a Lui bunvoin (Flp. 2.13). Mantuirea nu este rezultatul vredniciei personale - Cci n har suntei mntuii, prin credin, i aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu. Nu din fapte, ca s nu se laude nimeni. Pentru c a Lui fptur suntem, zidii n Hristos Iisus spre fapte bune, ca s umblm ntru ele (Ef. 2.8-10)

ETAPELE INDREPTARII

1. Prima etapa este chemarea si pregatirea omului pentru renastere, pentru primirea harului divin. Atat famenul etiopian cat si Saul din Tars au simtit nevoia sa se impace cu Dumnezeu. Inainte de renasterea prin Botez, harul lucreaza din afara asupra omului, dar dupa Botez, harul se salasluieste in om, lucrarea harului devenind vie si evidenta. Aceasta lucrare se savarseste numai in Biserica.2. A doua etapa este renasterea omului in Hristos prin Sfanta Taina a Botezului. Acesta este inceputul propriu-zis al mantuirii subiective, atunci cand omul prin Botez, renaste in Hristos, fiind curatit de pacatul stramosesc si de pacatele savarsite pana in momentul Sfantului Botez. Totodata prin Sfantul Botez se salasluieste in om harul care il va ajuta sa lucreze impreuna cu Dumnezeu la propria mantuire.

3. A treia etapa consta in progresul duhovnicesc facut de crestin in viata cea noua in Hristos; aratandu-L pe Hristos prezent in viata si faptele omului, cand poate spune: de acum eu nu mai triesc, ci Hristos triete n mine (Gal. 2.20). In aceasta treapta se arata cresterea crestinului in virtuti, indeosebi in iubire fata de semeni si de Dumnezeu.

Conditiile insusirii mantuirii subiective: Credinta si Faptele buneCredinta este adeziunea sau dorinta noastra libera spre cele descoperite de Dumnezeu sau spre Revelatia divina; Pentru mantuire este necesara credinta lucratoare prin iubire (Gal. 5.6); credinta nu este doar un act de cunoastere ci este o manifestare a sufletului omenesc, caci la credinta crestinul participa cu toata vointa sa.Credinta cuprinde increderea in opera mantuitoare savarsita de Hristos, credinta care duce la o legatura personala a omului cu Hristos, izvorand de aici iubirea, nadejdea si increderea in lucrarea dumnezeiasca savarsita de Hristos, dar si incredintarea ca vom primi cele fagaduite de Dumnezeu

Necesitatea credintei pentru mantuire a fost aratata de Insusi Mantuitorul, cand le vorbea Apostolilor: Mergei n toat lumea i propovduii Evanghelia la toat fptura. Cel ce va crede i se va boteza se va mntui; iar cel ce nu va crede se va osndi (Mc. 16.15, 16). Necesitatea credintei este aratata si de Sf. Ap. Pavel: Fr credin, dar, nu este cu putin s fim plcui lui Dumnezeu (Evr. 11.6), iar in alt loc: de vei mrturisi cu gura ta c Iisus este Domnul i vei crede n inima ta c Dumnezeu L-a nviat pe El din mori, te vei mntui (Rm. 10.9)

La inceputul indreptarii, credinta este generala sau informa si consta in acceptarea globala a Revelatiei, dar, prin Botez credinta progreseaza si devine speciala sau formata, nemaifiind o credinta neroditoare, ci una rodnica, datorita iubirii (Gal. 5.6)

Credinta lucratoare prin iubire consta in unirea treptata cu Hristos, din jertfa Caruia, primim puterea de a muri pacatului si de a invia la o viata noua, in Hristos, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: socotii-v c suntei mori pcatului, dar vii pentru Dumnezeu (Rm.6.11)Dupa spusele Sf. Ap. Pavel prin credinta lucratoare in iubire ne insusim satrea de dreptate a lui Iisus, ca urmare a Jertfei si Invierii Lui. Faptele care nu izvorasc din credinta si iubire fata de Hristos nu contribuie la mantuire asa cum nici credinta fara iubire nu are valoare pentru mantuire.

Faptele bune. Biserica invata ca alaturi de credinta, sunt necesare si faptele bune pentru mantuire. Pentru a arata ca si faptele bune contribuie la mantuirea omului, Hristos spune: Nu oricine mi zice: Doamne, Doamne, va intra n mpria cerurilor, ci cel ce face voia Tatlui Meu Celui din ceruri (Mt. 7.21). Tot Mantuitorul arata ca la Judecata de Apoi, crestinii vor mosteni Imparatia cerurilor sau vor fi privati de ea dupa implinirea sau neimplinirea faptelor milosteniei trupesti (Mt. 25. 34-45); despre aceasta vorbeste si Sf. Ap. Pavel spunand ca oamenii vor fi judecati dupa faptele lor (Rm. 2.6 si 2 Co. 5.10)

Sfantul Iacov spune clar: din fapte este ndreptat omul, iar nu numai din credin (Iac. 2.24), sau credinta fara fapte, moarta este (Iac. 2.17) si Sfintii Parinti afirma in unanimitate ca in afara de credinta pentru mantuire sunt necesare si faptele buneSfantul Chiril al Ierusalimului spune: Cinstirea de Dumnezeu consta din doua parti: din cunoasterea exacta a dogmelor pietatii si din fapte bune. Dogmele fara fapte nu sunt placute lui Dumnezeu. El nu primeste insa nici faptele, daca nu sunt intemeiate pe dogmele pietatii

Sfantul Apostol Pavel contesta faptele savarsite de om in afara legaturii cu Hristos, pe baza unor legi normative precum legea mozaica sau legile civile, insa considera ca fiind absolut necesare faptele savarsite ca urmare a legaturii omului cu Hristos din credinta si iubire.Este greu sa facem o separare intre credinta si fapte, spunand unde se termina credinta si unde incep faptele, caci intre ele exista o legatura organica credinta vie si lucratoare in iubire este insasi fapta, iar faptele bune savarsite de credinciosi izvorasc din credinta si iubirea fata de Hristos Dumnezeu.

Aceste fapte savarsite de credinciosi, chiar daca sunt meritorii, nu trebuie sa constituie prilej de lauda caci Mantuitorul spune: Aa i voi, cnd vei face toate cele poruncite vou, s zicei: Suntem slugi netrebnice, pentru c am fcut ceea ce eram datori s facem (Lc. 17.10), iar Sf. Ap. Pavel spune: Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; i harul Lui care este n mine n-a fost n zadar, ci m-am ostenit mai mult dect ei toi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine (1 Co. 15.10), iar in alt loc spune: i ce ai, pe care s nu-l fi primit? Iar dac l-ai primit, de ce te fleti, ca i cum nu l-ai fi primit? (1 Co. 4.7).

In ceea ce priveste faptul ca nimeni nu poate fi sigur de mantuirea sa, aceasta nesiguranta pune o amprenta pozitiva asupra credinciosilor, constituind un permanent indemn la savarsirea faptelor bune.