1

2

Omul - manual de utilizare - Scurt indrumar pentru echilibrul fizic, mental, emoţional -

- Francisc Manolescu - -2015-

3

CUPRINS:

Prolog………………………………………………………………………..3

Partea I……………………………………………………………………….5

Nutriţia si sistemul nervos……….…...……………………..……………… 6

Nutriţia si sistemul endocrin…….……………………..…….…………….. 8

Nutriţia si sistemul cardiovascular ….......………………………………... 10

Nutriţia si sistemul excretor …………………….……………………….. 11

Nutriţia si sistemul respirator ...…………………………………..….…… 12

Nutriţia si sistemul osteo-articular …..………………………..………..… 13

Partea a II-a………….………………….………………………..…….…. 14

Enzimele…………………………………………………………..…….… 15

Proteinele……………………………………………………………….…. 17

Lipidele…………………………………...….….………………………… 19

Glucidele …………………………………………………………………..27

Fibrele………………………………………………………………………34

Vitaminele…………...……………………………………………………. 35

Mineralele…………………………………………………….……............ 42

Partea a III-a (Ştiaţi că…?)………………...………………..…………… . 49

Partea a IV-a …………………………………………………………..… 54

Mici secrete …………………………………………………………..….. 55

Program si reguli ………………………………………………….……... 58

Faza interdigestiva …..…………………………………………………… 59

Prepararea termica a alimentelor ….………………………………….….. 60

Exercitiul fizic………,…………………….…………………………..…. 63

Respiraţia abdominală …………………….………………………….….. 72

Apa .……………………………………….……………………………... 77

Soarele, agentul vindecării ……..……….……………..……………….... 80

Epilog……………………………………………………..………………. 83

ANEXA (Reţete si tonice de prin batrani culese) ……….………………. 84

4

- PROLOG – Acest material este pentru tine, cititorule, special pregătit pentru ca tu să beneficiezi de informaţii valoroase care să te ajute pe calea plină de surprize a vieţii. Viaţa este frumoasă dacă ştim să o apreciem cu adevărat, iar această conştientizare vine doar dintr-o stare de bucurie şi echilibru interior. Iar principala sursă de bucurie şi echilibru este sănătatea. Sănătatea corpului şi a minţii alături de echilibrul emoţional te vor ajuta să te bucuri de fiecare moment preţios la potenţialul maxim. Când te simţi bine, apreciezi fiecare clipă, eşti creativ, vesel, plin de pasiune si poftă de viaţa. Bătrâneţea poate fi înfricoşătoare pentru unii, însă bătrâneţea poate fi o perioadă extrem de plăcută dacă omul, pe toate planurile existenţei sale, se află în echilibru. Poţi, cititorule, poţi avea o bătrâneţe minunată, fără probleme de sănătate, o bătrâneţe înconjurat de cei iubiţi, bucurându-te de nenumăratele realizări şi experienţe de nedescris. În aceast material vei găsi toate secretele de care ai nevoie pentru a-ţi întocmi un nou plan al vieţii, un plan care va cuprinde cel puţin câţiva ani, dacă nu zeci de ani mai mult. Un nou plan în care poţi include multe alte experienţe de viaţă, amintiri minunate, clipe preţioase alături de cei dragi. Ani frumoşi în care poţi călători, te poţi îmbogăţi, poţi experimenta, te poţi relaxa, poţi învaţă lucruri noi, ani trăiţi cu elegantă şi frumuseţe. Am decis sa public acest material, în urma unui moment extrem de traumatizant al vieţii mele, moartea propriei bunici, o persoană extraordinar de inteligentă si iubitoare, un om pasionat de natura si frumos, un om care ar mai fi putut trai ani buni dacă un banal accident datorat pierderii echilibrului unui corp supraponderal, nu i-ar fi pus capăt zilelor. Ea nu cunsocut multe dintre toate cele ce vor fi expuse în aceasta publicaţie, de aceea îmi doresc din tot sufletul ca aceste informaţii sa salveze vieţile altor bunici, parinţi sau copii, ce s-ar putea încheia prematur. Cu toţii merităm sa traim frumos. Studiile realizate pe cele mai longevive persoane din lume, arată că organismul nostru poate atinge cu uşurinţă vârste de până la 120-140

5

de ani fără nişte eforturi prea mari. Cele mai multe dintre informaţiile prezentate au fost extrase pe baza acestor tipuri de studii, cu scopul de a oferi cititorului un îndrumar complet, care, urmat cu atenţie şi perseverenţă, va confirma rezultatele cercetărilor oamenilor de ştiinţă.… Tot ceea ce veţi găsi aici, va putea fi adaptat fără mare dificultate de către oricine, rezultate extraordinare putând fi vizibile în doar câteva luni. Trăim într-o paradigmă socială în care la vârsta de 50-60 de ani deja eşti considerat ‘bătrân’ şi asta numai datorită mentalităţii colective care a perpetuat această idee, absolut eronată. Oare conştientizează însă cineva, cu adevărat, ce ar însemna să trăim un secol ? Câte experienţe de viaţă putem aduna …câte lucruri putem învaţa….câtă înţelepciune putem strânge…. câtă iubire putem oferi…. câţi oameni putem ajuta sau cât de mult putem contribui la transformarea în bine a acestei lumi… Însă acest lucru este posibil DOAR dacă ne permitem să credem că este posibil şi reuşim să păşim în afara minţii de turmă. Aceste informaţii nu sunt la indemâna oricui, nu sunt uşor accesibile. Nu le veţi auzi la radio sau TV. Nu vă va spune nimeni despre aceste secrete pentru că sistemele de conducere işi doresc o societate obedientă şi ignorantă, o gloată care sa muncească mult pentru cei puţini, cu o durată scurtă de viaţă, pentru a se face rapid schimbul cu următoarea generaţie de maşini umane. Închipuiţi-vă cum ar fi ca guvernele lumii sa platească pensii pentru batrâni in varstă de 120 de ani. Ignoranţa este o mare piedică în calea înţelegerii subtilităţilor vieţii. Te uiţi în jur şi vezi că oamenii pur şi simplu nu au idee despre cum să-şi trăiască vieţile. Când sunt tineri, aleargă după bani şi faimă, ignorându-şi total corpul şi sănătatea, iar după ce reuşesc să adune avere, dacă reuşesc, îşi cheltuiesc banii pe tratamente costisitoare şi medici ‘pricepuţi’ , care nu pot face altceva decât să le mai aline puţin suferinţa, tratând efectele, fără să elimine cu adevărat cauzele ....pentru că, motivul bolii s-a instalat cu mulţi ani în urmă în mintea lor, iar după atâţia ani este foarte greu să poţi schimba modul de gândire şi obiceiurile cuiva. Aşa că, îţi sugerăm, cititorule, să iei în seama materialul acesta, şi, cu puţină voinţă şi hotărâre, să îţi pregăteşti pas cu pas o viaţă de poveste ...

6

Partea I În această parte a materialului vom vorbi pe scurt despre sistemele organismului nostru şi modul în care funcţionează ele, care sunt legăturile între aceste sisteme şi care sunt cele mai eficiente surse de energie pentru buna funcţionare a fiecăruia. Vom aborda subiectul sănătăţii într-o manieră mai tehnică, cu detalii specifice, astfel încât să se înţeleagă cum funcţionează corpul nostru, mecanica sistemelor şi care este modul optim de alimentare a acestora cu energie. Ne alimentăm cu energie iar calitatea energiei care ne alimentează, determină invariabil modul în care noi funcţionăm in viaţa de zi cu zi.

7

CAPITOLUL I Nutriţia şi sistemul nervos “Creierul şi nervii sunt corelaţi cu stomacul. Mâncatul şi băutul greşit au ca rezultat gândirea şi acţiunea greşită. “ E. White “Capacitatea compoziţiei unei mese de a afecta producerea de substanţe chimice cerebrale deosebeşte creierul de toate celelalte organe.” Dr. Richard Wurtman Tipul de neurotransmiţători produşi şi eliberaţi de neuronii noştri şi destinaţia lor finală în creier depind extrem de mult de ceea ce mâncăm. Astfel, stilul de alimentaţie este un element foarte important în reglarea activităţii cerebrale. Iată câteva detalii despre acest fapt : - Deşi reprezintă doar 2% din masa corpului, creierul justifică undeva la 15% din totalul metabolismului nostru.

- Creierul foloseşte glucoză, un carbohidrat simplu, ca şi sursă de energie.

- Celulele cerebrale au nevoie de anumite substanţe nutritive

pentru producerea diverşilor neurotransmiţători. Astfel, prezenţa acestor substanţe poate determina nivelul şi potenţa neurotransmiţătorilor. Pe scurt, un creier sanatos si coerent din punct de vedere energetic este esenţial in procesul de creştere şi

8

dezvoltare personala a individului. Calmul, echilibrul, claritatea gândurilor, se vor instala ca şi stări fundamentale.

Substanţe nutritive valoroase pentru funcţiile cerebrale : Lecitină : nuci, soia, fasole, mazăre, linte, păpădie Vitamine B (B1,B6) : drojdia de bere, germeni de cereale, fructe şi legume uscate Carbohidraţi : cereale integrale Glucoză : miere, fructe proaspete Colină : vegetale cu frunze verzi Fosfor : cereale integrale Antioxidanţi : afine, seminţe de in, seminţe de măr, varză de Bruxelles Acizi graşi Omega3 : seminţe şi ulei de in, ulei de rapiţă, nuci, spanac Boabele de fasole reprezintă cea mai bună sursă de L-dopa (substanţă folosită de creier pentru producerea dopaminei, unul dintre hormonii esenţiali pentru starea noastră de bună dispoziţie si motivare). Se foloseşte petru tratarea bolii Parkinson. Toate tipurile de fasole sunt bogate în lecitină şi colină, mărind concentraţiile de acetilcolină din creier şi îmbunătăţind memoria. De recomandat este să se evite alimentele ce pot declanşa atacurile de migrenă, alimente precum: ciocolată, băuturile de tip Cola, cafeaua, alimentaţia grasă şi prăjită, brânzeturile, excesul de sare, alimente ce conţin aditivi alimentari (nitratul de sodiu, tartrazina) Deşi este cunoscută că şi stimulent, cofeina se dovedeşte a fi un factor depresiv. Reduce producţia de norepinefrină – noradrenalină (substanţă cu efect antidepresiv, secretată de creier), creşte in exces nivelul acetilcolinei şi a dopaminei, tulburând echilibrul sensibil al transmisiei nervoase din creier. Acest fapt duce către apariţia nevrozelor, a fricii, diverselor psihoze, anorexie nervoasă şi chiar a afecţiunilor mai profunde precum schizofrenia .

9

CAPITOLUL II Nutriţia şi sistemul endocrin Sistemul digestiv furnizează elementele nutritive necesare bunei funcţionări a glandelor şi materia prima necesară pentru sinteza hormonilor . Glandele suprarenale sunt ajutate pentru o bună funcţionare, de alimente precum : ţelină, pătrunjel, ceapă şi struguri. Pentru Tiroidă : roşcove, fasole încolţită, nuci, varec (o specie de alge), ovăz Glicemia este reglată de : usturoi, ceapă, urzică, creson Lactaţia ( îmbunătăţirea laptelui matern) : anason, coriandru fasole, soia, mărarul, conţin estrogeni vegetali. Pe de altă parte, o alimentaţie conţinând carne, zahăr, lactate, produse rafinate şi bogate în aditivi chimici, mesele neregulate, mâncatul în exces, alcoolul, îngreunează activitatea glandelor. Iată câteva fapte reale în urma cercetărilor făcute de specialişti : Diabetul juvenil poate fi declanşat de consumul de lactate pasteurizate, zahărul şi produsele rafinate determină dereglarea pancreasului şi a glandelor suprarenale, creşte nivelul cortizolului şi a hormonilor steroizi cât şi a adrenalinei şi insulinei, dând naştere hipertensiunii şi nervozităţii.

10

Carnea şi laptele perturbă funcţionarea tiroidei şi a suprarenalelor. Odată cu carnea animalelor, introducem în corp şi hormonii animalului (mai ales adrenalina secretată înainte de moarte), cât şi hormonii cu care acestea au fost hrănite pentru realizarea unei creşteri excesive in greutate, de dragul profitului. Cancerul de prostată apare pe fondul unor dezechilibre hormonale. Proteinele de origine animală ( cazeină- proteina laptelui) determină organismul să producă hormonul IGF-1 şi implicit celulele cancerigene. Consumul mărit de grăsimi creşte nivelul plasmatic al hormonului prolactină, implicat în apariţia cancerului glandei mamare.

11

CAPITOLUL III Nutriţia şi sistemul cardiovascular Alimentele pe care le consumăm determină în mod direct şi calitatea sângelui. Să nu uităm că sângele hrăneşte fiecare celulă a corpului nostru. Elementele ideale pentru un sânge de calitate se regăsesc într-o dietă constituită din alimente aflate într-o formă cât mai simplă şi naturală. Printre cele mai valoroase alimente folosite pentru bună funcţionare a sistemului cardiovascular sunt : afinele, ceapa, coacăzele, grapefruit, hrişca, lămâia, leurda, lucerna, măceşele, perele, păpădia, pătrunjelul, sparanghelul, strugurele, urzica, usturoiul, varza. Clorofila (sângele verde al plantelor) are o structură aproape identică cu cea a globulelor roşii din sângele uman. Acest fapt explică efectele extraordinare pe care 0 cură cu clorofilă (sub formă de sucuri din plante verzi de sezon) le are în tratarea anemiilor şi a tulburărilor de coagulare. Putem folosi urzica, grâul verde, ovăzul şi orzul verde, frunzele de pătrunjel . Usturoiul are efect hipotensor şi este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale, aterosclerozei şi a altor boli de circulaţie. Vitamina K este necesară în procesul de coagulare al sângelui. O găsim cu precădere în varză, spanac, pătrunjel şi în general în vegetalele de culoare verde închis. Consumul de zahăr stimulează apariţia bolilor cardiovasculare precum hipertensiunea arterială, cardiopatie ischemică, infarct miocardic. Nivelul colesterolului şi al trigliceridelor creşte, imunitatea organismului scade blocându-se astfel acţiunea globulelor albe.

12

CAPITOLUL IV Nutriţia şi sistemul excretor Sistemul digestiv este direct legat de sistemul excretor, oferind rinichilor elementele nutritive necesare, sau, în cazul unei nutriţii nepotrivite, se poat deteriora funcţiile acestuia. În cazul unei diete mixte, urina are un pH acid (6.2 -6.6). Alimentaţia carnată variază pH-ul între 5.2- 5.5 iar un regim vegetarian îl aduce undeva între 7 – 7.5, adică spre zona alcalină. O urină acidă uzează atât rinichii cât şi căile urinare conducând către diverse afecţiuni : cistite, litiaze etc. Acumularea de acid uric induce inflamarea rinichilor şi a căilor urinare. Consumul de carne duce la creşterea oxalatului din urină conducând la formarea de calculi. Sarea iodata perturbă activitatea rinichilor. Printre alimentele ce ajută la o bună funcţionare a sistemului excretor sunt : afinele, castravetele, ceapa, fasolea verde, iarba-grasă, seminţele de in, lămâia, loboda, măceşele, migdalele, mărarul, merisorul, napii, ovăzul, păpădia, pătrunjelul, prazul, ridichea, salata verde, strugurele, ţelina, urzica.

13

CAPITOLUL V Nutriţia şi sistemul respirator Şi sistemul respirator este infuenţat în mod direct de stilul alimentar abordat, astfel, oferim plămânilor şi celorlalte organe respiratorii elemente benefice sau îi putem altera funcţiile. Alimentele cu efecte extraordinare pentru buna funcţionare a sistemului respirator sunt : ceapa, cimbrul, chimenul, hreanul, inul, morcovul, napii, ridichea neagră, urzica, pătlagina, varza roşie. Amidonoasele rafinate, lactatele şi produsele ce conţin zahăr alb pot înfunda căile respiratorii şi sinusurile formând mucus în exces, cauzând astm, bronşită, sinuzită. Consumul unei mari cantităţi de alimente la o singură masă împiedică respiraţia profundă prin restrângerea mişcărilor diafragmei. Vom discuta mai detaliat despre importanţa respiraţiei profunde, abdominale, intr-un alt capitol. Alimentele precum laptele, ciocolata, ouăle, alimentele cu aditivi de genul tartrazină, dioxid de sulf, pot determina astmul bronşic şi rinită alergică.

14

CAPITOLUL VI Nutriţia şi sistemul osteo-articular Sistemul osteo-muscular primeşte din partea sistemului digestiv elemente vitale pentru construirea ţesutului osos (calciu, fosfor, magneziu şi sodiu, proteine, substanţe minerale, vitamine) şi glucoză – necesară producerii de energie la nivelul acestui sistem. Ţesutul conjunctiv (din componenţa muşchilor) are nevoie de proteine şi calciu . Funcţia de locomoţie (mişcarea corpului) şi exerciţiul fizic necesită cantităţi mari de energie - precum glucoză. Produsele de soia, mai ales laptele şi făină de soia, sunt un excelent ajutor pentru stoparea procesului de pierdere a substanţei osoase. Soia are o acţiune estrogenă, hormonul estrogen fiind responsabil de asimilarea calciului şi consolidarea oaselor. Pe deasupra, este bogată în calciu şi magneziu. Alte alimente bogate în calciu sunt : seminţele de susan şi floarea soarelui, migdalele, alunele, meiul, hrişca, ovăzul, napii. Glucoza din fructe şi mierea reprezintă sursa de energie ideală pentru funcţionarea coerenta a muşchilor. Consumul excesiv de carne conduce la producerea de acid uric ce se depune pe articulaţii şi în muşchi, inflamând articulaţiile producând dureri musculare – gută. Proteina animală este extrem de vătămătoare în acest sens. Dr. Charles Lucas (Univ. Wayne) susţine că durerile puternice ale încheieturilor în artrită reumatismală pot fi eliminate printr-o dietă săracă în grăsimi ţinută cu stricteţe. Când pacienţii au renunţat la dieta prescrisă, simptomele au reapărut.

15

PARTEA a II-a

Oricine a auzit despre enzime, proteine, lipide, glucide, fibre, minerale sau vitamine. Există nenumarate mituri si programe de nutriţie complexe in legatură cu aceste substanţe, iar urmatoarea parte a acestei carţi se va ocupa de a face clar pentru toţi, ce anume reprezintă fiecare, rolurile si detaliile de funcţionare a acestora, iar la final, cititorul işi va putea face propria opinie despre modul in care este cel mai potrivit pentru el insuşi sa abordeze acest aspect al nutriţiei. Fiecare are propriul sistem intuitiv, un radar intern care poate discerne ce este de folos şi ce nu.

16

CAPITOLUL I Enzimele Ce sunt enzimele şi în ce constau funcţiile lor ? Enzimele sunt printre cele mai importante elemente constitutive ale organismului uman. Fără un aport adecvat de enzime, corpul se îmbolnăveşte repede, degenerează şi moare. Ele sunt substanţe care fac posibilă existenţa vieţii, fiind necesare oricărei reacţii chimice care are loc în organismul nostru. Nicio substanţă minerală, vitamină sau hormon nu poate lucra fără enzime. Enzimele mai sunt supranumite şi “scânteia vieţii”. Enzimele pot fi împărţite în două categorii : antioxidante şi digestive – produse de organismul uman, pentru neutralizarea radicalilor liberi şi finalizarea digestiei. alimentare - sunt prezente numai în alimentele crude, proaspete, ele îndeplinindu-şi funcţia în mediul acid al stomacului unde iniţiază procesul de digestie a proteinelor, grăsimilor şi carbohidraţilor. Cu cât alimentaţia noastră este mai bogată în enzime, cu atât mai multe sunt sursele de viaţă ce ajung în organism, din care se pot forma celule tinere. Aceasta înseamnă un surplus de energie şi mai multă rezistenţă, o creştere a imunităţii împotriva bolilor, înseamnă un aspect fizic frumos, armonios, înseamnă echilibru al greutăţii corporale, sânge şi ţesuturi mai curate.

17

Pare de necrezut, însă, cauza principală a tuturor bolilor infecţioase este aceeaşi: sedimente inutile formate din cauza unei alimentaţii greşite. Dăm vina pe germeni, pe agenţii patogeni, pe aşa-zişii viruşi, însă, adevărul este că, fără sedimentare, virusul nu poate face niciun pas în organism. Un corp curăţat de tot ce nu e folositor, nu se îmbolnăveşte. Astfel, încetinirea procesului îmbătrânirii este strâns legată de cantitatea enzimelor din corp. Ce trebuie sa ştie fiecare este faptul că, cuptorul cu microunde distruge enzimele şi impregnează alimentele cu radicali liberi. Microundele se aseamnănă foarte mult razelor X din spectrul electromagnetic. Expunerea alimentelor la astfel de radiaţii care alternează polaritatea magnetică a atomilor de mii de ori pe secundă, producând modificări în structura moleculară şi căldură prin fricţiune atomică, dând impresia că sunt bine gătite, generează insă grave probleme de sănătate . Enzimele şi substanţele nutritive sunt distruse, la fel şi potenţialul energetic al alimentelor . Surse bogate în enzime : broccoli, varză roşie, varză de Bruxelles, salată cu frunze roşii, conopidă, varză albă, spanacul, sparanghelul, guliile, ridichile de lună, ceapă verde, sfeclă roşie, dovleacul, pepenele galben, bananele, caisele, ardeii roşii şi dulci, căpşunile, smochinele, fasolea păstăi, lăstarii de soia, loboda roşie. “Consider că numai hrană proaspătă în stare crudă reprezintă hrană vie, pentru că numai aceasta conţine factorii specifici vieţii pe care îi numim enzime ” Dr. Norman W. Walker – “Sfaturile unui medic care a trăit 116 ani” “Alimentele voastre să fie medicamentele voastre şi medicamentele voastre să fie alimentele voastre“ Hipocrate - părintele medicinei

18

CAPITOLUL II Proteinele Termenul de “proteină” este folosit pentru a defini o structură a lanţurilor de aminoacizi. Însă organismul uman nu este conceput pentru a utiliza şi metaboliza structuri, ci cei mai simpli compuşi şi bioelemente din natură. El trebuie să descompună aceste structuri în elementele din care sunt formate, apoi să utilizeze aceşti compuşi mai simpli pentru nevoile proprii. Organismul nu poate folosi o structură proteică, ci o va descompune până la forma cea mai simplă, adică aminoacizii, elementele fundamentale. Aşadar, organismul are nevoie de aminoacizi nu de proteine. În secolul al XIX-lea, cuvântul “proteină” era sinonim cu termenul de “carne” şi s-a păstrat această credinţă timp de mai bine de 100 de ani. Mulţi oameni pun încă semnul egal între proteină şi hrană de origine animală. Confuzia este încă prezentă când vine vorba despre întrebările de bază referitoare la proteină, chiar şi în zilele noastre. Oamenii care discută despre adoptarea unei diete vegetariene, îşi pun adesea întrebarea: “dar de unde îmi voi mai obţine proteinele”. De unde îţi vei obţine proteinele ? Din plante. Plantele conţin proteine. Însă există totuşi îngrijorarea cu privire la calitatea acestora care este percepută ca fiind una inferioară proteinelor animale. În prezent, se cunoaşte că organismul uman îşi poate obţine toţi aminoacizii esenţiali din proteinele vegetale şi nu este nevoie să mâncăm cantităţi mari de proteine pentru obţinerea echilibrului. O cantitate prea mare de proteine reprezintă una din cauzele majore ale bolilor degenerative.

19

Proteinele prezente în carne trebuie descompuse prin hidroliză în aminoacizi simpli înainte de a putea fi folosiţi corespunzător, iar procesul de digestie este unul prelungit, în urma căruia se consumă multă energie şi rămân multe reziduuri, spre deosebire de proteina vegetală a cărei structura este simplă, şi pentru care, digestia este de scurtă durata. Aminoacizii esenţiali ce trebuie luaţi din alimentaţie: - aminoacizii esenţiali la adulţi: izoleucina, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonina, triptofan, valină. - aminoacizii necesari la copii: izoleucină, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonina, triptofan, valină, histidină, arginină. De câtă proteină avem nevoie ? Un adult are nevoie de mai puţin de 60 de grame de proteină pe zi. Mulţi nutriţionişti afirmă că raţia zilnică recomandată a fost stabilită la 0.8g/kg de greutate corporală. Astfel, un bărbat de 70 kg va avea nevoie de 56g de proteine. Majoritatea oamenilor consumă zilnic între 150-300 g proteine. Acest lucru îngreunează organismul privându-l de energie şi determinând boli degenerative precum cancer, diabet, boli cardiovasculare. Excesul de proteine creează aciditate în organism, îngroaşă sângele şi suprasolicită arterele şi inima. Poate cauza probleme gastro-intestinale, de ficat, rinichi precum şi osteoporoză. Surse de proteine vegetale : soia uscată (38g proteină/100g), seminţe de floarea soarelui (27g/100g), linte verde(24g/100g), năut (23g/100g), migdale(18.3g/100g) arahide (16.5g/100g), ovăz(14g/100g), grâu(13g/100g), porumb(9.4g/100g), pâine integrală (8.9g/100g), orez(7.2g/100g), mazăre verde (6.7g/100g), smochine uscate, ciuperci, măsline ( 4g/100g)

20

CAPITOLUL III Lipidele Lipidele (grăsimile) sunt compuşi chimici care au ca proprietate comună faptul că sunt insolubili în apă şi sunt formaţi pe bază de atomi de carbon, hidrogen şi oxigen. Grăsimile, ca şi proteinele, sunt folosite ca “blocuri” de construcţie în organism pentru producerea de energie. Fiecare perete celular este constituit dintr-un strat dublu de acizi graşi şi proteine. Organele vitale sunt căptuşite cu ţesuturi grase. Sistemul imunitar că şi alte funcţii ale organismului nostru au nevoie de acizi graşi potriviţi. Grăsimile servesc drept mediatori antiinflamatori. Acizii graşi formează constituenţii principali ai grăsimilor. Aceştia se împart în două mari clase: - acizi graşi saturaţi (au o consistenţă solidă la temperatura camerei şi aproape toţi sunt de origine animală) - acizi graşi nesaturaţi (sursă principala sunt vegetalele, în special nucile, migdalele şi alte fructe oleaginoase) care sunt de două feluri : - acizi graşi polinesaturati - acizi graşi mononesaturati Acizii graşi saturaţi sunt grăsimile cele mai periculoase pe care le putem folosi in alimentaţie. Ei sunt continuţi de produsele de origine animală (lapte, ouă, brânză, unt) şi cresc foarte mult nivelul colesterolului sanguin, împiedicând activitatea de dizolvare a cheagurilor şi făcând sângele gros, grăbind posibilitatea atacurilor de

21

cord şi accidentele vasculate cerebrale. Grăsimile saturate influenţează şi hormonii, ridicând nivelul de estradiol în sânge. Sunt favorizate astfel cancerul de sân şi de prostată. Acizii graşi polinesaturati sunt de consistenţă fluidă la temperatura camerei şi se găsesc în uleiurile vegetale, seminţe, cereale, legume. Cel mai des întâlnit este acidul linoleic, acidul gras omega 6 , acidul gras omega 3. Dintre toţi aceştia, acidul gras omega 3 are efecte favorabile asupra organismului . Acizii graşi mononesaturati au cel mai util efect asupra sănătăţii, protejând împotriva bolilor cronice, scăzând LDL (lipoproteinele cu densitate joasă), crescând LDL (lipoproteinele cu densitate înalta), scăzând tensiunea arterială, ameliorând fluxul sanguin, ajutând la echilibrarea glicemiei şi scăzând riscul bolilor canceroase. Faptul că acizii graşi mononesaturati sunt cel mai util tip de grăsimi pentru organism fără să producă multe reziduuri şi toxicitate crescută, valideaza principiul care afirmă că organismul nostru foloseşte substanţele simple pentru nevoile sale. Acizii graşi esenţiali pentru organism, dar care nu pot fi sintetizati pe cale naturală, trebuie obţinuţi din dietă. Aceştia sunt : acidul linoleic, acidul linolenic, acidul arahidonic. În medie, omul nu are nevoie de mai mult de 14g de grăsime zilnic pentru a-şi acoperi necesarul de acizi graşi esenţiali pentru a-şi putea sintetiza substanţele vitale. Din nefericire, omul obişnuit consumă cam de 8 ori mai mult decât această cantitate, surplusul depunându-se pe artere .

22

Colesterolul Colesterolul este acel tip de grăsime albă şi ceroasă fabricată de corpul nostru şi care intră în structura pereţilor celulari fiind folosită la prelucrarea unora dintre hormoni. În cantităţi rezonabile, el este esenţial vieţii. Prea mult colesterol în fluxul sanguin poate contribui la ateroscleroză, din acest motiv, nivelul crescut al colesterolului în sânge corelează cu ratele crescute de deces ale bolilor de inima. Corpul produce toată cantitatea de colesterol de care are nevoie chiar dacă nu preia colesterol din alimentaţie, nu este deloc necesar în dieta noastră, deci consumarea grăsimilor saturate trebuie drastic limitată pentru sănătate şi echilibru. Cele mai bogate alimente în colesterol sunt : creierul (2300mg/100g produs), gălbenuşul de ou (1500mg/100g produs), ficatul(360mg/100g produs), untul (250mg/100g produs), brânzeturile grase, mezelurile, smântâna, laptele. Fructele, cerealele, zarzavaturile nu conţin colesterol. Colesterolul oxidat Colesterolul expus la atmosferă tinde să se combine cu oxigenul din aer, producând ceea ce se numeşte colesterol oxidat. Acesta are un efect mortal asupra vaselor de sânge, distrugând celulele peretelui interior al arterelor. Produsele oxidate precum crema în care se combină ouăle, laptele şi zahărul, la fel ca şi îngheţata sau laptele praf, brânza Parmesan şi untura, ridică şansele manifestării unui infarct sau a unui accident vascular cerebral.

23

Efecte şi boli cauzate de excesul de grăsimi Tratamentul cu succes al astmului este posibil printr-o dietă fără grăsimi. Pacienţii care manifestă boală lui Crohn (enterită regională) nu tolerează grăsimile în dietă. O dietă bogată în grăsimi duce la un conţinut ridicat de colesterol al bilei şi la formarea de calculi biliari. Dieta bogată în grăsimi reduce excreţia de acid uric, putând provoca atac de gută. Grăsimile în exces duc la pierderea calciului din organism. Margarina polinesaturata duce la un anumit grad de demineralizare al oaselor. Durerile severe ale încheieturilor în artrită reumatismală sunt eliminate prin dietă săracă în grăsimi. Scăderea eficienţei mecanismului insulinei, că efect a excesului de grăsimi, duce la apariţia diabetului. Excesul de grăsime creşte vâscozitatea şi aderenţa sângelui, încetinind circulaţia şi ducând la alipirea (aglutinarea) globulelor roşii, acestea fiind incapabile să se mai încarce cu oxigen şi devenind mult mai predispuse către îmbolnăvire. Consumul mărit de grăsimi produce afecţiuni ale sistemului cardio-cerebro-vascular influenţând apariţia diverselor forme de cancer : colon, cancer al glandei mamare, al prostatei, al organelor genitale (ovar,uter,testicul), cancerul ficatului, al pancreasului.

24

Acizii graşi Omega-3 Acizii graşi Omega-3 sunt sintetizati în organism din acidul linolenic şi au efecte benefice asupra organismului nostru: -protejează vasele sanguine, contribuie la evitarea formării cheagurilor şi a spasmelor coronariene. -tind să scadă tensiunea arterială. -suprimă creşterea tumorală prevenind cancerul de colon şi sân. -diminuează fenomenele inflamatorii în poliartrită reumatoidă. -au efect favorabil în psoriazis, scleroză multiplă, boala Crohn. -măresc reacţia organismului la insulină. Acizii graşi Omega-3 pot fi obţinuţi din mai multe alimente vegetale. Cele mai potrivite surse bogate în Omega-3 sunt: uleiul de seminţe de in, uleiul de canola, uleiul de nuci, untul de arahide, uleiul de germeni de grâu, nucile, boabele de soia, jirul, germenii de ovăz, iarba grasă, spanacul, fasolea. Acizii graşi Omega-3 se găsesc în cantitate mare şi în grăsimea de peşte, dar ţinând cont că peştii sunt afectaţi de poluarea apelor încorporând în ei cantităţi uriaşe de pesticide, acid clorocarbonic şi metale grele, este de preferat folosirea surselor vegetale. Peştele conţine grăsimi saturate şi colesterol, grăsimea de peşte provoacă rezistenţă la insulină şi creşte nivelul zahărului din sânge.

25

Uleiurile vegetale Atunci când sunt consumate în starea în care natura ni le oferă, grăsimile sunt elementele sănătoase şi hrănitoare ale alimentelor. În procesul de deshidratare sau solidificare, gradul de saturaţie al unei grăsimi creşte. Uleiurile sunt alimente foarte concentrate, ele sunt grăsime sub formă lichidă. O lingură de ulei conţine aproape 14 grame de grăsime (cantitatea de care are nevoie organismul într-o singură zi), de aceea, chiar şi cele mai sănătoase uleiuri trebuie consumate în cantităţi mici. O adevărată bombă în grăsimi saturate este uleiul de cocos. Uleiul de palmier este asemănător, ele îngraşă cel mai uşor organismul. Uleiurile care pot fi folosite în cantităţi moderate, evident, sunt cele bogate în acizi graşi mononesaturati sau bogate în acizi graşi Omega-3. - uleiul de măsline extravirgin are un procent redus de grăsimi saturate şi conţine squalen - o substanţă ce reduce colesterolul. - uleiul din seminţe de in este cea mai bogată sursă vegetală de acizi Omega-3 cunoscută, stimulează sistemul imunitar, are efect antiinflamator, este benefic în tratarea bolilor cardio-vasculare. - uleiul de rapiţă are cea mai scăzută concentraţie de grăsimi saturate dintre toate uleiurile. Conţine şi acizi graşi Omega-3. - uleiul de sâmburi de strugure conţine substanţe antioxidante benefice în combaterea cancerului şi două fitoelemente (quercitina şi acidul elagic) puternice în combaterea radicalilor liberi. Dacă veţi alege totuşi uleiul de floarea soarelui (care conţine acizi graşi polinesaturati, nu atât de buni pentru sănătate), este indicat sa folosiţi varianta presată la rece.

26

Uleiul rafinat Rafinarea uleiului (floarea soarelui) folosit în alimentaţie se desfăşoară după următoarea schemă: - eliminarea impurităţilor prin decantare, filtrare sau centrifugare. - hidratarea cu cantităţi mici de apă, la cald. - neutralizarea acizilor graşi liberi cu ajutorul soluţiilor diluate de hidroxid de sodiu sau potasiu. - îndepărtarea săpunurilor formate prin spălarea cu apă. - decolorarea prin absorbţia pigmentilor pe cărbune sau pământuri decolorante. - dezodorizarea cu jet de aburi sub vid la cald (160-180 grade C) cu vapori supraîncălzţi. - polisarea care constă în reţinerea pe filtre a precipitatelor formate după răcire. Prin acest proces se pierd fosfolipidele, substanţele proteice, se reduce conţinutul în vitamina E, se formează compuşi ciclici de polimerizare ce au un grad ridicat de toxicitate, temperatura ridicată de prăjire şi distilare dă naştere radicalilor liberi, iar produsul final prezintă încă urme de solvenţi. Astfel, avem în faţă imaginea unui produs alimentar denaturat încă de la bun început, pe care îl consumăm fără a şti în realitate nivelul riscurilor la care ne expunem organismul.

27

Acizii graşi de tip TRANS (AGT) Când grăsimile din alimente de origine vegetală sunt extrase din celulele plantelor şi prelucrate, structura şi legăturile chimice ale acizilor graşi sunt modificate sau deteriorate astfel încât produc pagube şi inhibă activităţile celulei. Grăsimea polinesaturata trebuie rafinată şi dezodorizată, de asemenea poate fi hidrogenată pentru a putea fi folosită în scopul producerii margarinei sau a grăsimilor necesare frăgezirii aluatului. În timpul solidificării, grăsimea capătă însuşiri noi şi ciudate, necunoscute în starea naturală. Aceştia sunt acizii graşi de tip TRANS, incompatibili cu organismul nostru. Iată câteva afecţiuni datorate folosirii acizilor TRANS : - tulbură ritmul cardiac. - astupă arterele şi îngroaşă sângele. - slăbesc sistemul imunitar. - conduc la producerea unei sperme anormale şi scad nivelul testosteronului. - favorizează cancerul de sân şi prostată. - fac celulele rigide, inflexibile, disfuncţionale. - afectează pancreasul. Verificaţi cu atenţie etichetele produselor, căutaţi termenul de “uleiuri vegetale hidrogenate” sau “parţial hidrogenate” – este un alt termen pentru acizii de tip TRANS (AGT) Sursele principale de AGT sunt : margarină, produsele lactate procesate, dressing-uri vegetale, majoritatea alimentelor grase prăjite cu uleiuri rafinate, alimente procesate pentru creşterea duratei de valabilitate.

28

CAPITOLUL IV Hidraţii de carbon – Glucidele Hidraţii de carbon sau carbohidraţii se mai numesc şi glucide, ei fiind principala sursă de energie pentru toate funcţiile corpului uman şi oferă calorii într-o formă extrem de rapidă, fiind formaţi doar din atomi de carbon, hidrogen şi oxigen. Carbohidraţii sunt efectiv pachete de energie solară formate prin fotosinteza plantelor, folosiţi pentru a menţine viaţa. Clasificare: - monozaharide – formate dintr-o singură moleculă, pot fi asimilate într-o formă directă şi rapidă. Cele mai întâlnite sunt glucoza şi fructoza . Se regăsesc în toate fructele şi în miere. - dizaharide – formate din două molecule. Amintim zaharoza (în sfeclă,banane,ananas), maltoză (în maltul de orz ) şi lactoză (în laptele mamiferelor) - polizaharide – formate din mai multe monozaharide. Există trei tipuri de polizaharide : amidonul, dextrinele, celuloza. Deoarece organismul uman nu poate utiliza decât substanţe în forma lor cea mai simplă, toate zaharurile complexe (dizaharidele şi polizaharilele) trebuie mai întâi descompuse în monozaharide. Carbohidraţii se regăsesc aproape în exclusivitate în produsele de origine vegetală : cereale, fructe, zarzavaturi, precum şi în

29

multitudinea de produse obţinute din acestea, incluzând pâinea, pastele făinoase, produsele de patiserie, etc. Totuşi, carbohidraţii proveniţi din alimentele rafinate, nu ajută sănătatea, chiar dacă provin dintr-un mediu vegetal. Dacă veţi cerceta tabelele cu proprietăţi ale alimentelor, veţi observa că produsele de origine animală sunt lipsite de glucide, toate prezintă un zero sau foarte aproape de zero la această categorie. Cu excepţia laptelui mamiferelor care conţine lactoză, nu întâlnim alte surse de glucide în produsele animaliere. Această realitate cunoscută şi cercetată spulberă încă un mit : carnea oferă multă energie. Glucidele sunt cea mai puternică sursă de energie, iar carnea nu conţine aşa ceva. Dacă doriţi energie, e de preferat să o căutaţi în fructe şi legume într-o formă cât mai proaspătă şi naturală. Carnea conţine în ţesuturile ei multă adrenalină, o parte din aceasta fiind secretată de glandele suprarenale ale animalelor la abatoare, iar aceasta dă consumatorului o senzaţie de energizare. Dar această formă de stimulare este de scurtă durată, iar aportul energetic nu este unul de proporţii, consumandu-se enorm de multă energie in procesul digestiv.

30

Glucoza şi fructoza Creierul foloseşte ca şi sursă de energie glucoza, un carbohidrat simplu, justificând un procent de 15% din metabolismul nostru, deşi reprezintă doar 2% din masa corpului nostru. Corpul tinde să conserve carbohidraţii în special pentru funcţia creierului, iar grăsimile, pentru celelalte funcţii . Privând organismul de fructoză şi glucoză, carbohidraţii cei mai simpli şi cei mai bogaţi în energie, obţinuţi din fructe, seminţe şi legume, acesta este nevoit să folosească proteinele şi lipidele pentru a obţine energia necesară, prin oxidare rezultând surplus de reziduuri metabolice, intoxicând şi îmbâcsind sistemul. Neuronii se hrănesc în special cu fructoză, care este absorbită foarte uşor de membrana celulară prin procesul de difuziune; fructoza este foarte bogată în electricitate, minunată pentru regenerarea sistemului nervos. Combustibilul principal al corpului nostru este glucoza, care poate ajunge cu uşurinţă în fiecare celulă, numai în prezenţa insulinei, produsă de pancreas. Când nivelul glicemiei creşte, capacitatea organismului (a rinichilor) de a reţine zaharurile încetează, acestea trecând direct în urină. Astfel, se ajunge la o urinare excesivă, oboseală precoce, foame excesivă.

31

Carbohidraţii din alimentele rafinate Există două tipuri de hidraţi de carbon disponibili : cei rafinaţi şi cei complecşi. Cei rafinaţi sunt de fapt amidonurile şi zaharurile obţinute din plante prin îndepărtarea mecanică a straturilor exterioare care conţin majoritatea vitaminelor, mineralelor, proteinelor şi fibrelor acestora. Aceste alimente au valoare nutritivă foarte scăzută. Astfel, consumul de zahăr şi făină albă obişnuite, paştele făinoase rafinate, fulgii îndulciţi, bomboanele, băuturile răcoritoare bogate în zahăr, ar trebui evitate pe cât posibil. Alimentele bogate în carbohidraţi complecşi, precum fructele şi legumele proaspete, neprelucrate, cerealele integrale, sunt extraordinare surse de energie pentru susţinerea sănătăţii organismului. Combinaţia dintre zahăr alb şi orez alb este extrem de dăunătoare datorită înlăturării complexului vitaminelor B din orez, carbohidraţii sunt arşi prin procesul de rafinare al zahărului, provocând dezechilibru şi crescând cererea de vitamine din sistem.

32

Pâinea albă Marea majoritate a oamenilor consumă pâinea albă, un aliment gustos, cu aspect plăcut, cu multe calorii, însă cu valoare nutritivă aproape nulă, din motiv că din făina albă sunt eliminate practic toate fibrele alimentare, vitaminele şi mineralele esenţiale. În plus, când calitatea grâului nu este cea mai bună, se adaugă amelioratori, aşa-numiţii E-uri, iar pentru albirea şi accelerarea maturării făinei este folosit dioxidul de clor, triclorură de azot şi peroxidul de benzoil, cauzând în timp majore afecţiuni ale sistemului nervos, favorizând obezitatea, şi sporind nivelul de toxine din organism. Deficitul de vitamine din complexul B aduce după sine un sistem imunitar slăbit, provoacă dezechilibre hormonale. Săracă în calciu şi magneziu, pâinea albă poate determina în timp afecţiuni osoase, rahitism, tulburări nervoase.

33

Zahărul Zahărul de masă obişnuit este o dizaharidă, însă este un produs rafinat, deposedat de mineralele şi vitaminele ce se găsesc în mod natural în sfeclă şi trestie, fiind foarte concentrat. Îngreunează sistemul inhibând delicatele procese chimice care au loc în celule. Iată câteva efecte ale zahărului: - subminează sistemul osos, utilizând (mai degrabă furând) calciul din organism pentru metabolizarea lui. - produce carii dentare prin creşterea acidităţii în cavitatea bucală, determinând un deficit de minerale la suprafaţa dinţilor. - produce deficit de vitamina B perturbând astfel activitatea sistemului nervos central. Dă naştere depresiei, anxietăţii, oboselii cronice, afectează memoria. - predispune organismul către hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, infarct miocardic. - pfectează sistemul hormonal, producerea de insulină (alergii şi diabet) - produce polipi de colon, apendicite, acnee.

34

Îndulcitorii artificiali Zaharina E954 şi Ciclamatul E952 Zaharina este de până la 300 de ori mai concentrată decât zahărul. Utilizarea zaharinei este strâns legată de apariţia cancerului la vezica urinară. Ciclamatul a fost interzis de către Agenţia pentru Administrarea Alimentelor şi Medicamentelor în S.U.A. Aspartamul Cunoscut sub brand-ul Nutrasweet (aminoacidul sintetic aspartam), aspartanul este o neurotoxină care se descompune în formaldehidă ( formol). Atrage după sine tot felul de alergii, afecţiuni dermatologice, tulburări ale vederii, colici, ameţeli, cefalee, apatie.

35

CAPITOLUL V Fibrele vegetale Fibrele vegetale fac parte din marea categoria a glucidelor, însă prezintă particularitatea (cele mai multe dintre ele) de a nu fi digerate de către organismul nostru. Ele sunt pur şi simplu un balast ce se elimina odată cu celelalte reziduuri, în urmă procesului de digestie şi fermentaţie, funcţionând că nişte mături intestinale, absorbind toxinele din organism. Tocmai din acest motiv s-a ajuns să se creadă că ne putem lipsi de ele, deşi fibrele sunt esenţiale pentru buna funcţionare a multor funcţii ale sistemului. Cu cât alimentaţia este mai săracă în fibre, cu atât conţinutul intestinului gros va fi mai dens, mai dur şi mai aderent. Presiunea creată la acel nivel va favoriza apariţia diverticulilor şi a hemoroizilor. Presiunea va fi crescută şi în interiorul abdomenului, favorizând apariţia herniilor abdominale, în special hiatale. Fibrele asigură microflora intestinală normală, scade durata de menţinere a deşeurilor în colon, având un efect favorabil în prevenirea cancerului de colon. Principalele afecţiuni ce pot fi prevenite utilizând suficiente fibre : - tulburări intestinale - diabet - hipertensiune arterială - apendicită - hemoroizi - vene varicoase Carnea, laptele, ouăle şi brânzeturile nu conţin fibre. Cea mai importantă sursă de fibre ar trebui să o constituie pâinea şi cerealele, neapărat integrale. Pâinea din făină albă, este un mare obstacol în calea starii de echilibru fizic, asa cum am menţionat si mai sus.

36

CAPITOLUL VI Vitaminele Vitaminele sunt substanţe organice esenţiale pentru viaţă. În cele mai multe cazuri, nu sunt produse de organism şi trebuie luate din alimentaţie. Este nevoie de vitamine pentru aproape toate funcţiile organismului, astfel ele reglează metabolismul, asistă la formarea lipidelor şi a carbohidraţilor în energie, asista la formarea oaselor şi a ţesuturilor etc. Vitaminele se împart în 2 clase : - hidrosolubile (solubile în apă) - liposolubile (solubile în grăsimi) Vitamina A - liposolubilă. - se întâlneşte în plante sub formă de carotenoizi. - măreşte acuitatea vizuală, ajută la formarea pigmentilor în retină. - protejează integritatea tegumentelor şi mucoaselor respiratorii, digestive, urinare. - este un antioxidant. - creşte imunitatea. - antiinflamator. - stimulează funcţia de reproducere. Carenţa de vitamina A duce la hemeralopie (slabire a vederii), xeroftalmie (lipsa secreţiei lacrimale si opacifierea corneei), probleme generale ale ochilor, boli ale pielii şi mucoaselor.

37

Surse de vitamina A : sfecla roşie, morcovii, cătina, păpădia, napii, spanacul, andivele, avocado, pătrunjel, pepenele galben, dovlecel, roşii, ardei, broccoli, caisele, coacăzele, zmeura, măceşele. Vitamina B1 – tiamină - hidrosolubilă. - intervine în metabolismul carbohidraţilor, lipidelor, protidelor. - este antinevritica, facilitează transmiterea de impulsuri nervoase prin activarea acetilcolinei. - măreşte capacitatea de efort. - susţine producerea acidului clorhidric. - stimulează pofta de mâncare. - este un excitant al glandei tiroide. Carenţa de vitamina B1 se manifestă prin oboseală, lipsă de concentrare, iritabilitate, tulburări gastro-intestinale, tulburări cardiace. Lipsa ei completă duce la boala ‘beri-beri’, paralizia şi atrofia musculară a picioarelor, tulburări circulatorii. Fierberea alimentelor atrage după sine pierderi importante de vitamina B1. Surse : drojdia de bere, polen, arahide, germeni de grâu, migdale, nuci, alune, conopidă, orez brun, soia , linte, năut, mazăre, portocale, smochine, usturoi, seminţe germinate. Vitamina B2 – riboflavină - hidrosolubilă. - favorizează creşterea organismului catalizând reacţiile chimice necesare pentru utilizarea carbohidraţilor şi a proteinelor. - are efecte în mărirea acuităţii vederii, alături de vitamina A. - previne îmbătrânirea epidermei.

38

- susţine sistemul imunitar. - stimulează respiraţia celulară. - scade glicemia din sânge, acţionând asupra metabolismului glucidelor. - acţionează asupra metabolismului lipidelor şi protidelor. Carenţa de vitamina B2 duce la căderea părului, la apariţia dermatitei seboreice, a conjunctivitei, stomatitei, scade rezistenţa la infecţii, crampe musculare. Surse : polen, drojdie de bere, grâu încolţit, migdale, alune, nuci, soia, ciuperci, avocado, conopidă, frunze de sfeclă şi de nap. Vitamina B6 – piridoxină - hidrosolubilă. - reglează metabolismul proteinelor, în special în ţesutul nervos, ficat şi piele. - participă la sinteza colesterolului şi fosfolipidelor. - stimulează metabolismul muscular. - îmbunătăţeşte activitatea miocardului. - contribuie la formarea globulelor roşii şi la menţinerea glicemiei. Carenţa de vitamina B6 duce la inflamaţii ale pielii, oboseală, nervozitate, insomnii, anemie, astenie, dureri abdominale. Surse : nuci, alune, ardei verde, avocado, germeni de grâu, orez brun, cereale integrale, varză, seminţe de floarea-soarelui. Vitamina B12 – cianocobalamine - hidrosolubilă. - singura vitamină care conţine cobalt.

39

- împreună cu acidul folic (vitamina B9) devine indispensabilă pentru formarea celulelor în sânge, în special în formarea hematiilor şi a leucocitelor. - ajută la refacerea sistemului nervos. - protejează ficatul, împiedicând încărcarea grasă a acestuia. - păstrează echilibrul hormonal, fiind un factor de creştere. Carenţa de vitamina B12 duce la anemie pernicioasă, conducând la scăderea numărului de globule roşii. Pot apărea leziuni la nivelul măduvei spinării, nevrite, diferite simptome digestive şi cardiovasculare. Surse : - bacteriile intestinului gros, care produc şi vitamina K - seminţe încolţite, drojdie de bere, varec, pătrunjel, lăptucă, rădăcini de praz, sfeclă, conopidă, banane, frunze de tătăneasă, orez integral, seminţe de floarea-soarelui. Acţiunea vitaminei B12 poate fi blocată de anticoncepţionale, antibiotice, substanţe toxice, stres. Vitamina C (acidul ascorbic) - liposolubilă. - activează funcţiile tuturor celulelor, încetinind procesul de îmbătrânire celulară. - stimulează metabolismul glucidelor, lipidelor şi aminoacizilor. - sprijină funcţionarea sistemului imunitar. - protecţie ridicată pentru artere : împiedică obturarea lor, tonifică pereţii vaselor de sânge, fac sângele mai puţin vâscos, reglează nivelul colesterolului în organism. - favorizează absorbţia fierului în organism. - asigură maturarea globulelor roşii.

40

- stimulează funcţia tiroidei şi a suprarenalelor. - măreşte acţiunea antitoxică a ficatului. - neutralizează toxinele din sânge. - intervine în cicatrizarea rănilor. - grăbeşte formarea calusului osos în fracturi. - utilă în profilaxia cataractei. Carenţa de vitamina C duce la scorbut, debilitate, predispoziţii la infecţii, anemie, hemoragii ale gingiilor şi pielii, demineralizarea oaselor, pierderea în greutate. Surse : măceşe, pătrunjel, kiwi, coacăze negre, lobodă, ardei, urzici, broccoli, varză, portocale, lămâi, grapefruit, spanac, ridichi, varză, roşii, mazăre, fragi etc. Vitamina C se distruge prin procesul de fierbere. Vitamina D (calciferol) - liposolubilă. - facilitează absorbţia calciului în intestin şi depozitarea lui în oase. - sporeşte rezistenţa la infecţii microbiene. - tegumentele expuse la lumina soarelui produc vitamina D. Carenţa de vitamina D permite avansarea afecţiunilor precum lupusul, scleroza multiplă, artrita reumatoidă, boala Crohn. Surse: cea mai mare parte de vitamina D care circulă prin sânge provine de la ceea ce se sintetizează în propria noastră piele sub influenţa radiaţiei solare. Se mai poate obţine din drojdia de bere, soia, banane, ciuperci, seminţe încolţite, lucerna, spanac, varză.

41

Vitamina E – tocoferol - liposolubilă. - acţionează că antioxidant protejând celulele împotriva degenerării. - împiedică oxidarea acizilor graşi nesaturaţi, a vitaminelor A,C,D,F, a biotinei, a carotenoidelor. - previne atacurile de cord şi cerebrale. - ajută la proliferarea globulelor albe, stimulând astfel imunitatea. - intervine în formarea celulelor reproducătoare. - facilitează buna funcţionare a glandei hipofize. - favorizează asimilarea calciului şi a fosforului. - facilitează depozitarea glicogenului în ficat şi muşchi. - îmbunătăţeşte circulaţia capilară, mărind capacitatea de funcţionare a muşchilor. - reduce durerile artritei reumatoide, acţionând împotriva inflamării şi rigidizării. Carenţa de vitamina E duce la afecţiuni circulatorii şi cardiace, tulburări musculare şi ale sistemului nervos, sterilitate (atrofie testiculară, ovariană, uterină), eczeme, ulcere ale gambelor, afecţiuni ale globului ocular prin instalarea unei miopii evolutive. La copii produce întârzierea dezvoltării organelor genitale, întârzierea pubertăţii, menstruaţiile fiind însoţite de dureri violente. Surse : ulei de cătină, fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale), avocado, broccoli, cătină, germenii cerealelor, uleiuri vegetale neprocesate şi nerafinate, lăptuci, spanac, orez brun, seminţe încolţite.

42

Vitamina K - este liposolubilă. - acţionează în ficat determinând sinteza proteinelor necesare pentru coagularea sângelui. Este o vitamina antihemoragică. Carenţa de vitamina K duce la îmbolnăvirea aparatului digestiv. Surse: bacterii intestinale, care produc vitamina K în cantităţi suficiente. Se mai găseşte în napi, varză, lăptucă, spanac, mazăre, lucerna, trifoi, roşii, varec.

43

CAPITOLUL VII Mineralele În prezent sunt cunoscute 20 de minerale care fac parte din compoziţia organismului nostru. Mineralele constituie acel procentaj de 5% din greutatea corpului. În organismul nostru mineralele sunt înnoite continuu. Calciul Calciul are nevoie de vitamina D pentru a putea fi absorbit în intestin. Are nevoie de o bună funcţionare a glandei tiroide şi a paratiroidei. Se recomandă a se consuma 500mg/zi. - este mineralul ce oferă tărie scheletului şi danturii. - intervine în transmiterea impulsurilor nervoase în special în inima, menţinând echilibrul ritmului cardiac. - este necesar pentru coagularea normală a sângelui. - reglează echilibrul acido-bazic al sângelui, evitând ca acesta să devină prea acid. Deficienţa de calciu atrage după sine crampe şi spasme musculare, bătăi cardiace puternice şi neregulate, insomnie, irascibilitate, degradarea şi căderea dinţilor, scăderea rezistenţei oaselor, vene varicoase, hemoragii. Cafeaua, băuturile de tip Cola, cele carbogazoase, sarea în exces, tutunul, zahărul rafinat, alcoolul, medicamentele diuretice şi laxativele chimice inhibă sau “extrag” calciul din oase şi ţesuturi.

44

Surse de calciu : varec, orz verde, seminţe de susan, soia, migdale, alune, spanac, nuci, fulgi de ovăz, hrişca, mei, napi, gulii, orez brun, coaja de ou (măcinată). Fierul Fierul are nevoie de vitamina C pentru a putea fi asimilat de organismul nostru. Se recomandă consumul a 15-20 mg/zi. În anumite situaţii, creşte necesarul de fier. Astfel, este nevoie din plin de fier în timpul menstruaţiei, în timpul sarcinii şi a lactaţiei, după hemoragii sau intervenţii chirurgicale. - fierul formează în sânge hemoglobină, care dă acestuia culoarea roşie şi permite transportul oxigenului. - este constituentul unor enzime respiratorii. - susţine “lupta” organismului împotriva stresului şi a bolii. - fierul întăreşte sistemul imunitar şi sporeşte rezistenţa la infecţii. Carenţa de fier poate duce la anemie hipocrona, modificări trofice ale pielii şi unghiilor. Excesul de fier produce boala numită hemocromatoză. Cercetătorii de la Harvard au analizat obiceiurile alimentare pentru aproape 45.000 de bărbaţi timp de 4 ani . O parte din ei îşi luau necesarul de fier din surse animaliere (denumit şi fier heminic). S-au constatat rate mult mai mari de infarct la aceştia decât în cazul celor ce îşi luau fierul din surse vegetale. Surse vegetale de fier : drojdie de bere, soia, susan, polen, fasole albă, linte, năut, ovăz, mei, grâu, urzică, păpădie.

45

Magneziul Este recomandat consumul a 300mg/zi. - magneziul reglează transmiterea impulsului nervos de-a lungul nervilor periferici. - acţionează în metabolismul glucidelor, proteinelor şi a lipidelor. - intervine în permeabilitatea celulară. - intervine în coagularea sangvină (inhibă vâscozitatea trombocitelor). - poate contribui la combaterea stresului. - reglează ritmul cardiac. - scade nivelul trigliceridelor sprijinind tipurile benefice de colesterol. Alcoolul, diureticele, stresul emoţional sau fizic “sărăcesc” organismul nostru de acest mineral indispensabil. Carenţele de magneziu se manifestă prin oboseală şi senzaţie de sufocare, crampe musculare şi cârcei, tremur al pleoapelor şi al unora dintre muşchi, spasm în diferite organe, palpitaţii cardiace, diaree, tulburări gastro-intestinale. Surse: dovleac, seminţe de floarea-soarelui, migdale, soia, nuci, alge marine, făină integrală de grâu, tărâţe de cereale, mei, ovăz, spanac, banane, în general legumele cu frunze verde-închis, avocado. Borul Borul este un element chimic detectabil, ale cărui efecte pozitive au fost ignorate multă vreme. Borul lucrează împreună cu calciul şi magneziul pentru o bună funcţionare a sistemului osos. Surse: aproape toate fructele şi legumele, mai ales păpădia. În special fructele uscate, caisele, curmalele, prunele.

46

Cromul Acest mineral detectabil împreună cu insulina, ajută la metabolizarea zahărului. Poate ajuta diabeticii în două feluri : stimulând producerea de mai multă insulină decât este nevoie în mod normal de către celulele beta din pancreas; în al doilea rând, face ca insulina să acţioneze într-un mod mai eficient, în acest fel se menţine un nivel constant de glucoză în sânge. Surse : drojdia de bere, broccoli, suc de struguri, fasole verde, lăptuci. Cuprul De acest mineral este nevoie pentru a transforma fierul din organism în hemoglobină. Ajută la menţinerea sănătăţii oaselor, vaselor de sânge şi a nervilor, cât şi la buna funcţionare a sistemului imunitar. Surse: grâul, fasolea, prunele uscate, seminţele de toate felurile. Iodul Iodul este un micronutrient de importanţă vitală în funcţionarea glandei tiroide care produce hormonii ce controlează multe din funcţiile organismului. Carenţa de iod poate duce la hipotiroidism, caracterizată prin letargie, guşă sub barbie, greutate avansată şi frisoane. Surse: fructele de mare, nucile, algele (chlorella, varecul).

47

Manganul Manganul activează enzimele care sunt necesare pentru asimilarea vitaminei C, a biotinei şi a tiaminei. Este foarte important şi pentru buna funcţionare a sistemului nervos şi pentru producerea hormonilor sexuali. Este un antioxidant de aceea poate preveni apariţia cancerului şi a bolilor de inima. Surse : nuci, cereale, zarzavaturi, mazăre, sfeclă. Fosforul Fosforul este esenţial în procesul de transformare a hranei în energie şi la formarea materialului genetic, a membrelor celulare şi diferitelor enzime. Calciul şi fosforul trebuie să se afle în raport de 2/1 în organism pentru a acţiona corect. Carenţele de fosfor sunt extrem de rare. Potasiul Împreună cu sodiul, acest mineral menţine în echilibru cantitatea de apă din organism şi ritmul cardiac. Este extrem de important pentru buna funcţionare a nervilor şi muşchilor. Un aport scăzut de potasiu este asociat cu o tensiune arterială ridicată şi cu aritmie. Surplusul de potasiu este eliminat prin rinichi, de aceea, cei ce suferă de deficienţe renale, nu ar trebui să consume alimente bogate în potasiu. Surse: cartofi, dovlecei, caise uscate, banane, suc de portocale, prune uscate.

48

Seleniul Deşi nu avem nevoie decât de o cantitate infimă din acest mineral, el este esenţial pentru o bună funcţionare a organismului nostru. Detoxifică materialele precum mercurul, cadmiul, arsenicul şi alte substanţe toxice potenţial cancerigene, combinându-se cu ele pentru a forma compuşi ce sunt eliminaţi de organism. Seleniul “colaborează” strâns cu vitamina E care este tot un antioxidant. Protejează membranele, reduce riscul de cancer, fortifică sistemul imunitar şi reduce cerinţele de B12 din organism. Îngrăşămintele pe baza de sulf împiedică plantele să asimileze seleniu. Multe din sourile erbicidate sunt sărăcite de seleniu şi alte elemente valoroase. Procesele de rafinare a făinii distrug seleniul concentrat în germeni şi tărâţe. Absenţa seleniului din organism conduce la boli tumorale şi cardiovasculare, oboseală, chisturi, slăbiciune musculară, rezistenţă scăzută la infecţii, sterilitate, afecţiuni ale ficatului. Creierul privat de seleniu manifestă perturbări ale activităţii principalilor neurotransmiţători : serotonină, adrenalină, dopamină. Surse: nuci braziliene, polen, usturoi, ceapă, struguri negri, grâu integral. Zincul Acest mineral joacă un rol important în divizarea, creşterea şi repararea celulelor. Din această cauza este extrem de important în procesul de vindecare al rănilor, în care este necesară o producţie de celule noi. Zincul este esenţial pentru păstrarea nealterată a simţurilor (gust, miros, auz) cât şi pentru o bună funcţionare a sistemului reproducător masculin. Zincul este un mineral esenţial pentru

49

funcţionarea normală a articulaţiilor. Nu este o surpriză faptul că la reumatici, nivelul de zinc este mai scăzut faţă de persoanele sănătoase. Zincul poate preveni îngroşarea prostatei, una dintre cele mai întâlnite probleme printre cei vârstnici. Surse: drojdia de bere, fasolea, germenii de grâu, algele marine (varec, chlorella), seminţele de dovleac şi floarea soarelui neprajite, sfecla roşie, ciupercile. …………………..

50

PARTEA a III-a ŞTIAŢI CĂ …. ?

51

Studiile recente arată că ingredientele ce intră în compoziţia medicamentelor utilizate în mod obişnuit pentru răceli, alergii, diverse dureri, determină scăderea nivelului vitaminei A din sânge. Iar dacă ţinem seama că vitamina A protejează şi întăreşte membranele şi mucoasele ce căptuşesc nasul, gâtul şi plămânii, atunci realizăm că un deficit al acestei vitamine creează un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor, prelungind boala pe care medicamentul trebuia de fapt să o vindece. Aspirina - medicamentul miraculos la îndemâna oricui, cel mai utilizat ingredient al analgezicelor şi remediilor împotriva virozelor şi sinuzitelor, este de fapt un “hoţ” de vitamina C. Chiar şi o cantitate mică de aspirină poate tripla viteză de excreţie a vitaminei C din organism. De asemenea, conduce la apariţia unei carenţe de acid folic şi vitamina B, determinând anemii şi tulburări digestive. Corticosteroizii (cortizonul, prednisonul) - utilizaţi în artrite, astm, afecţiuni dermatologice, tulburări oftalmologice şi sangvine, duc la scăderea nivelului de zinc din organism. Laxativele şi antiacidele afectează metabolismul calciului şi fosforului, distrugând cantităţi mari de vitamina A,E,D şi K. Antibioticele şi diureticele prescrise în mod normal pentru hipertensivi scad nivelul potasiului din organism. Seminţele de dovleac sunt o bună sursă de zinc şi fier, concentraţia de proteine fiind foarte mare (30%), conţin toţi aminoacizii esenţiali. Conţin de asemenea cea mai mare cantitate de melatonina (hormonul ce reface organismul). La aceeaşi cantitate de seminţe de dovleac, concentraţia fierului este de 3 ori mai mare decât într-o friptură. Seminţele de susan sunt bogate în magneziu, zinc, calciu şi fier, conţin 20% proteine, toţi aminoacizii esenţiali, 50% grăsimi, iar la

52

aceeaşi cantitate, concentraţia de calciu este de 20 de ori mai mare decât în carne şi de 10 ori mai mare decât în lapte şi brânzeturi. “Sarea din bucate” Sarea fină pe care o folosim în mod obişnuit, ascunde un lucru pe care nu foarte multă lume îl cunoaşte : este tratată cu E 535 adică ferocianură de sodiu, o substanţă cu un înalt grad de toxicitate. Ea nu conţine deloc magneziu (spre deosebire de sarea gemă), un mineral esenţial pentru sănătatea sistemului cardiovascular. În magazinele naturiste putem găsi că înlocuitori de succes precum sarea gemă neiodata, sarea de mare, sau cea mai “bogată” dintre săruri – sarea roz de himalaya. Dar chiar şi acestea trebuie consumate cu grijă, în cantităţi potrivite. În cazul unor boli ale rinichilor sau inimii, în cazul hipertensiunii arteriale sau a bolilor reumatice, este sugerată reducerea drastică a cantităţilor de sare folosite, sau chiar la eliminarea ei din alimentaţie. Pentru obişnuirea gustului cu hrana fără sare, se pot folosi condimente uşoare precum : mărar, pătrunjel, tarhon, cimbru, busuioc, oregano, rozmarin, salvie, schinduf etc.

53

Laptele de vacă Laptele este cel mai comun alergen. Se estimează că laptele conţine peste 150 substanţe alergene, datorită acestui fapt, o pauză sau eliminarea totală a laptelui din alimentaţie, poate elibera corpul de tot felul de manifestări alergice. Multe persoane s-au vindecat de afecţiuni foarte vechi, a căror cauză nu a putut fi determinată nici de medicii specialişti, prin simpla decizie de a elimina laptele din alimentaţie. Numitorul comun al problemelor respiratorii este consumul de lapte. Secreţiile nazale excesive, tusea şi feluritele infecţii, se pot datora reziduurilor antibiotice din lapte (penicilină, eritromicină şi altele, sunt prezente în lapte în cantităţi mici). Laptele integral şi laptele praf, asigură un mediu propice pentru oxidarea colesterolului, făcându-l extrem de dăunător pentru artere. Astfel, colesterolul oxidat are un rol esenţial în procesul de îngroşare al arterelor, numit arteroscleroză. Tot ceea ce se află în sângele vacii la un moment dat, determină calitatea laptelui. Astfel, bacteriile, hormonii, pesticidele şi alte contaminante, ajung direct în organismul nostru odată cu consumul de lapte. Copiii pierd abilitatea de a digera lactoza prezentă în lapte, odată cu încheierea primei perioade de creştere a copilăriei timpurii. Pentru ei este necesar doar laptele matern, ca primă formă de hrană, odată ce vin pe aceasta lume. Procesul natural este acela ca, pe masură ce trece timpul, organismul copilului să înceapă să dezvolte încet o insuficientă a enzimei lactază, care este necesară pentru descompunerea lactozei în două zaharuri simple ce pot fi asimilate de organism. Astfel, lactoza nedigerata trece în intestinul gros, fiind principala cauza a apariţiei colicilor la copii. Studiile arată că, consumul de lapte de către copii, are legătură cu apariţia unor secreţii de mucus, tuse şi diferite afecţiuni ale plămânilor.

54

Răcelile, gripa, oreionul că şi orice inflamaţie limfatică, nu sunt doar nişte “boli ale copilăriei”. Ele sunt conectate direct cu consumul de lapte şi produse lactate de către copii, iar cea mai mare parte a parinţilor nu cunoaşte acest detaliu extrem de important. Jurnalul medical britanic, Lancet, sugerează că scleroza multiplă are legătură cu consumul de lapte. Scleroza multiplă este o afecţiune neurologică ce distruge ţesutul izolator al celulelor nervoase ale creierului, nervul optic şi cordul spinal. Laptele este bogat în calciu (acesta este unul din argumentele celor ce îl recomandă), însă doar 10-15% din calciul laptelui este asimilat de organismul uman, din motiv că proteinele laptelui conţin mult sulf şi fosfor, fapt ce determina slaba asimilare a calciului lactic. Microbacteria paratuberculosis, transmisă prin alimentele lactate, are legătură cu apariţia bolii Crohn a intestinelor. Brânza este un produs lactat obţinut prin putrefacţie, care are ca rezultat producerea aminelor, amoniacului, acizilor graşi iritanţi (acidul butiric şi acidul caprilic) şi acidului lactic. Toate acestea sunt toxine ce irită sistemul nervos şi tractul gastro-intestinal. Anumite amine interacţionează cu nitraţii prezenţi în stomac, formând nitrozamina, un agent cauzator de cancer. O variantă de început o poate reprezenta eliminarea produselor lactate din alimentaţie pentru o perioada limitată, pentru a se analiza rezultatele dietei. O perioadă minimă de 21 de zile este sugerată pentru rezultate notabile. Laptele de vacă poate fi înlocuit cu laptele de soia, de migdale, de grâu germinat sau de seminţe de floarea soarelui, variante foarte gustoase şi cu mult mai sănătoase.

55

Partea a IV-a Principii ale unei nutriţii sănătoase şi echilibrate

56

CAPITOLUL I Mici secrete Există câteva mici secrete în această complexă zona a nutriţiei, iar dacă ar fi cunoscute şi urmate la scara largă, calitatea vieţii noastre s-ar îmbunătăţi extrem de rapid iar marea majoritate a bolilor ar fi de domeniul trecutului, longevitatea fiind in acest caz, ceva firesc. Fiecare dintre noi are datoria personală să cunoască aceste secrete şi să le aplice cât mai des în viaţa de zi cu zi, doar aceasta fiind calea directă către vindecarea şi dezvoltarea organismelor noastre în cei mai buni parametri. Fără boli, specia umană ar fi mult mai eficientă pe această planetă, iar nivelul general de fericire ar creşte văzând cu ochii. Să amintim câteva dintre acestea: - încercaţi să evitaţi a lasa un timp prea îndelungat în apă fructele, legumele sau verdeţurile pe care vreţi să le spălaţi, pentru că vor pierde o mare cantitate de vitamine (mai ales cele hidrosolubile) şi alte substanţe valoroase. Puteţi folosi spălarea sub jet puternic şi apoi să le scurgeţi bine. În cazul rădăcinoaselor, multe dintre substanţele valoroase se află în coajă. Acesta este motivul pentru care e recomandat să evităm curăţarea cojilor cu cuţitul. În schimb, putem folosi o perie cu care să se frece energic murdăria, apoi să se clătească sub jet. Varianta cuţitelor de ceramica este la fel de eficienta. Încercaţi să nu le lăsaţi în apă la înmuiat. - cu cât evităm mai mult mărunţirea, răzuirea, cu atât vom avea o hrană mai sănătoasă, motivul fiind procesele oxidative şi degenerative care încep extrem de rapid odata cu momentul tăierii. Astfel că, este

57

mai sănătos să muşti dintr-un măr decât să-l tai in felii, dar dacă totuşi mâncarea este mărunţită, să nu treacă mai mult de jumătate de oră până când o consumaţi. - reîncălzirea mâncărurilor nu este o idee prea bună. Mâncarea trebuie consumată proaspătă, altfel, îşi pierde aproape toată valoarea nutritivă, devine ingestă şi toxică. Reîncălzirea repetată distruge toate vitaminele şi mineralele, iar ceilalţi nutrienţi sunt alteraţi masiv, mâncarea devenind practic “moartă” fin punct de vedere energetic. - atunci când folosim mâncăruri şi băuturi fierbinţi sau reci, creem un şoc pentru mucoasa stomacului nostru, generând stres biochimic. “ciorba fierbinte” sau “apa din frigider” sunt extrem de bulversante pentru aparatul digestiv, slăbindu-l în timp. Încercaţi să folosiţi alimentele într-un interval termic de 15-35 grade C. - este o bună idee să evităm amestecul hranei solide cu cea lichidă. Prin amestecarea “ciorbei” cu “felul 2” se diluează sucurile gastrice, întârziind procesul de digestie. Astfel, corpul nostru va pierde foarţă multă energie. Sugerat este ca fiecare tip de mâncare să fie consumat independent, cu o pauză de minimum 2-3 ore între ele. - apa poate fi consumată fie cu 20-30 minute înainte de masă, fie cu 45-60 minute după masă, dar niciodată în timpul mesei. Dacă totuşi vă este sete, puteţi bea câteva înghiţituri mici, însă nu foarte mult. Reţineţi că apă băută în timpul mesei diluează sucurile gastrice, încetinind digestia. - chimia ne învaţă că, asociind o bază (alcal) cu un acid, cele două elemente se vor neutraliza reciproc. Fermentaţia şi putrefacţia înlocuiesc atunci enzimele digestive, făcându-se o descompunere incorectă a alimentelor, provocând malabsorbtie, acidoză şi înfometare celulară.

58

- este cel mai sănătos ca fructele să fie consumate singure şi nu în combinaţie cu orice alt tip de mâncare din motiv că acestea, consumate după o masă copioasă, sunt o sursă de putrefacţie în stomac, determinând fermentaţia. - pepenii (fermentescibili şi digeraţi în intestin), dacă sunt combinaţi cu alimente ce au nevoie de digestie stomacală (cum ar fi proteinele), vor fi obligaţi să rămână prea mult în stomac şi astfel vor fermenta. - dacă un amidon predominant – cartoful, se combină cu o proteină- soia, cele două elemente se ciocnesc , iar zahărul, intrat în fermentaţie, produce alcool ce va provoca hiperaciditate, congestionarea mucoasei stomacale, va afecta ţesuturile hepatice, pancreatice şi ale glandelor suprarenale. Diabeticii au cele mai mari probleme cu nivelul glicemiei dacă mănâncă în acest mod. - fructele oleaginoase (nuci, migdale, alune etc) şi seminţele pot fi combinate într-o anumită măsură cu fructele şi legumele. Totuşi, fiind bogate în proteine, cel mai bine se pot combină cu leguminoasele (preponderent proteice). - combinaţia lapte/ou/zahăr este un factor major în apariţia sclerozei multiple. - amestecurile prea bogate sunt greu digestibile. Cu cât mai simple vor fi mesele, cu atât mai eficient va fi procesul digestiv.

59

CAPITOLUL II Program şi regularitate Pentru cele mai multe persoane, două mese pe zi sunt suficiente. Aceasta va da stomacului timp suficient pentru odihnă. Singura excepţie o face diabeticul de tip 1 (insulino-dependent) care are nevoie de 3 mese pe zi şi o gustare înainte de culcare, pentru fazele când glicemia nu poate fi ţinută sub control. În schimb, programul cu 2 mese pe zi, dă cele mai bune rezultate pe termen lung, obişnuind organismul să producă acid clorhidric într-un mod ordonat şi nu continuu, baza fiind ritmul de viaţă circadian (ceasul nostru biologic natural). Prima masă a zilei este şi cea mai importantă pentru că oferă hrană corpului şi minţii atunci când acestea sunt cel mai active şi au nevoie de cea mai multă energie. Un mic dejun bogat în fructe, cereale, nuci, adică bogat în vitamine, minerale, proteine, fibre şi ceva carbohidraţi, produce mai multă energie, mai puţină somnolenţă, contribuie la susţinerea funcţiilor creierului şi a controlului nervilor şi muşchilor. Mişcarea după masă este esenţială ! Evitaţi odihna sau somnul de după masă, pentru că acestea încetinesc digestia şi induc, în timp, senilitate. Nu este nevoie să facem efort masiv, însă o scurtă plimbare, sau o activitate uşoară, ajută enorm digestia şi instalarea unui echilibru general în corpul nostru.

60

CAPITOLUL III Faza interdigestiva – secretul unui surplus de energie Studiile estimează că cei mai mulţi oameni îşi iau cam 30% din hrana lor zilnică mâncând între mese. Ne-am transformat în nişte creaturi ciudate, care ronţăie pe apucate. Faza interdigestiva a activităţii intestinale este o etapă căreia foarte puţini îi dau importanţă, însă ce trebuie să ştim este că, o masă obişnuită are nevoie de până la 4 ore pentru ca tractul intestinal să fie curăţat în totalitate.Tractul intestinal nu se poate curaţa dacă stomacul şi intestinul subţire nu sunt golite de hrană, respectiv de reziduurile alimentare. Mulţi oameni nu cunosc faza interdigestiva pentru că pur şi simplu nu ştiu că este neapărat nevoie de pauze între mese. Chiar şi o nuca mâncată între mese va ţine sistemul într-o continuă etapă de digestie, aceasta fiind principala cauză pentru apariţia numeroaselor boli inflamatorii, ulceraţii sau alte tulburări ale sistemului nostru digestiv, inclusiv îngrăşarea excesivă şi mai ales cancerul de rect sau colon. Plus că, odihnirea sistemului digestiv ne va aduce un surplus energetic extrem de vizibil. Este neapărat necesară implementarea unui stil de hrănire regulat, dacă ţinem să avem un corp sănătos şi echilibrat.

61

CAPITOLUL IV Prepararea termica a alimentelor Consumând alimente în stare cât mai pură, proaspete, vii, alimente ale căror proprietăţi chimice şi valenţe energetice nu au fost modificate de intervenţia omului, se va observa în cel mai scurt timp modificarea majoră a stării generale de sănătate şi a nivelului de vitalitate. Mâncarea preparată termic determină pierderea multor elemente valoroase, radicalii liberi prezenţi transformându-şi structura chimică şi nivelul de energie electromagnetica, astfel că hrana noastră va deveni o aglomerare de toxine împotriva cărora organismul va trebui să lupte în loc să o utilizeze pentru acumularea de energie şi regenerarea sa. Cu cât dieta este compusă într-un procent mai mare din hrană în formă pură, cu atât nivelul general de sănătate va fi mai ridicat. Amidonul ce se gaseşte in cantităţi considerabile în cartofi şi cereale, necesită fierbere. Prin fierbere rezultă compuşi mai digerabili ai amidonului. Bineînţeles, pentru anumite scopuri terapeutice (de ex. cicatrizarea unui ulcer gastic) şi folosit pe o perioada limitată de timp, amidonul proaspăt extras cu ajutorul storcătorului electric va avea efecte benefice. Totuşi, pentru consumul obişnuit cartoful este bine să fie fiert sau copt. În faza acută a gastritei hiperacide, a ulcerului gastro-duodenal şi a unor boli ce privesc inflamarea intestinelor, se va evita consumul de alimente crude ce conţin fibră, ce ar putea să înrăutăţească manifestarea acestor boli. De aceea în astfel de cazuri, se recomandă prepararea termică (nu excesivă) a alimentelor vegetale ce va conduce la modificarea fibrelor vegetale prin formarea unui gel al pectinei şi înmuierea şi frăgezirea fibrelor de celuloză, făcându-le mai tolerante pentru digestie şi tranzitul intestinal.

62

Acrylamida – este o substanţă toxică cu potenţial cancerigen care se formează în interiorul alimentelor în timpul preparării lor termice. Aceasta începe să se producă la temperatura de 120 grade C, concentraţia sa crescând odată cu temperatura de preparare. Se formează din reacţia aminoacizilor cu hidraţii de carbon când alimentele coapte sau prăjite încep să capete culoare, gust şi miros. Nivelul riscului apariţiei cancerului datorat acrylamidei poate fi comparat cu cel al cancerului produs de fumat. Produse ce conţin cantităţi mari de acrylamina : chipsurile, pop-corn, pâinea prăjită, sticks-urile, biscuiţii, gogoşile. Microundele “gătesc” alimentele prin alternarea polarităţii magnetice a atomilor de mii de ori pe secundă, producând modificări în structura lor moleculară, şi căldură prin fricţiune atomică, oferind astfel impresia că alimentele sunt bine gătite. Această alternare a polarităţii electromagnetice “rupe” realmente pereţii celulelor eliberând cantităţi uriaşe de radicali liberi înalt reactivi, distrugând substanţele nutritive şi impregnând hrană cu imunosupresori, cauza majoră a îmbătrânirii şi degenerării organismului. Alimentele conservate, nu sunt doar acele surse de hrană cunoscute sub denumirea uzuală de "conserve", ci toate mâncărurile care în mod normal se alterează destul de repede, dar care prin anumite tehnici se pot păstra un timp îndelungat, fără deteriorarea majoră, cel puţin sub aspect gustativ, a proprietăţilor lor. Metodele de conservare sunt multiple (congelare, adăugarea de substanţe conservante, fermentaţie, sterilizare, afumare, etc.). Bineînţeles că nu toate alimentele conservate sunt nesănătoase, dar trebuie să se înţeleagă că, cu mici excepţii, astfel de surse de hrană - de exemplu laptele, care se degradează în mod normal în maximum 48 de ore, sau sucurile, nu sunt produse proaspete, aşa cum încerca să ne convingă reclamele comerciale, iar conţinutul lor în vitamine şi minerale sensibile la păstrare (Vitamina C, vitamina P, fier, etc.) este datorat exclusiv adaosurilor sintetice.

63

Hrana conservată, congelată sau cea excesiv de gătită, poate fi, în cel mai fericit caz, neutră pentru om, oferind eventual satisfacţie doar papilelor gustative. O alimentaţie lipsită de orice naturaleţe, care de altfel şi-a dovedit pe deplin nocivitatea, ar trebui exclusă din meniul oamenilor care urmăresc să fie şi să rămână sănătoşi. Ca o concluzie generală, putem spune că tratamentul termic al alimentelor este sursa principala de intoxicare, otrăvire cronică, zi de zi , an de an , toată viaţa, de la naştere şi până în momentul degradării supreme. Se consideră că, în mod virtual, toate alimentele prelucrate prin căldură ar conţine compuşi mutageni, mulţi dintre ei nefiind identificaţi. Organismul uman dispune de sisteme enzimatice de detoxifiere care acţionează sub control genetic la nivelul celulei pentru refacerea structurilor distruse. Ele sunt capabile de a elimina riscul creat de cantităţile relativ mici ale compusilor mutageni care ar fi prezenţi în mod normal într-o alimentaţie naturală. În schimb, când oamenii consumă cantităţi uriaşe de hrană procesată termic, pe deasupra şi rafinată şi încărcată cu aditivi chimici, este inevitabil procesul accelerat de degradare celulară şi îmbătrânire prematură a organismului – aceasta fiind cauza principala a multiplelor boli şi a morţii timpurii. Regulile unei hrăniri sănătoase trebuie să urmărească un comportament alimentar chibzuit, simplu şi cât mai natural.

64

CAPITOLUL V Exerciţiul fizic “ Cei mai mulţi oameni mai degrabă ruginesc decât se uzează. Nu mai puţin de două ore pe zi ar trebui să fie consacrate exerciţiilor fizice” T. Jefferson Pe lângă dietă, cea mai importantă activitate în menţinerea stării de sănătate şi a echilibrului mental, o reprezintă mişcarea. Trebuie să ne gândim mereu că suntem cea mai complexă maşinărie de pe planetă. Suntem atât de bine proiectaţi încât fiecare detaliu contează şi ne poate afecta într-un mod sau altul. Încă din vremuri preistorice mişcarea era inevitabilă. Oamenii erau nevoiţi să facă multă mişcare pentru a supravieţui, pentru a-şi procura hrană sau pur şi simplu pentru a-şi salva viaţa primejduită de animalele de pradă. Astfel mişcarea era ceva natural. Cu cât mintea umană a evoluat mai mult, oamenii au găsit metode prin care să facă cat mai puţină mişcare şi au ajuns în unele cazuri ca mişcările pe care le fac să fie doar acealea din degete, la calculator sau atunci când conduc, mănâncă , beau sau se uită la televizor. Astfel , mişcarea a devenit ceva nefiresc. Nemaifiind nevoit să se mişte pentru a supravieţui, omul a pierdut această extrem de importantă componentă a sănătăţii şi a stării de bine, astfel, organismul nostru a devenind din ce în ce mai predispus îmbolnăvirii. Toate sistemele organismului pot beneficia de avantajele mişcării fizice zilnice. Iată câteva avantaje generale pe care le poate aduce practica exerciţiului fizic :

65

Sistemul nervos - îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare, echilibrul, creativitatea şi performanţă intelectuală. - reduce stresul, anxietatea şi frustrarea. - ajută la ridicarea moralului, fiind recomandat în locul antidepresivelor sau calmantelor folosite în combaterea anxietăţii. - reduce masiv tensiunea nervoasă, atenuând efectele dăunătoare ale expunerii la cortizol, hormonul produs de glandele suprarenale în caz de stres. - mişcarea are ca efect creşterea secreţiilor de dopamină şi serotonină, compuşi chimici ai creierului cu efect euforizant (denumiţi şi ’hormonii fericirii’ ) şi în special al betaendorfinei, hormon ce uşurează durerile şi creeaza buna dispoziţie. - mişcarea funcţionează că un tranchilizant natural. Sistemul osos - întăreşte oasele şi îmbunătăţeşte puterea musculară şi rezistenţă. - articulaţiile devin mai flexibile pentru a permite o mişcare mai uşoară. - reduce durerile de spate prin îmbunătăţirea mobilităţii şi o postură corectă. - reduce riscul de osteoporoză şi fracturi. - îmbunătăţeşte gradul de absorbţie al calciului în oase. - exerciţiul în aer liber furnizează vitamina D.

66

Sistemul circulator - reduce riscul de îmbolnăvire a inimii şi de accident vascular cerebral. - îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. - ajută la scăderea colesterolului "rău" (LDL) şi creşterea colesterolului "bun" (HDL). - relaxează arterele şi scade tensiunea arterială prevenind apariţia hipertensiunii arteriale . - măreşte eficienţa inimii. O inima mai puternică şi mai eficientă are un număr mai mic de bătăi pe minut. De exemplu, scăderea numărului de bătăi pe minut de la 70 la 60 va scuti inima de 14.000 de bătăi pe zi. Imaginaţi-va ce inseamnă această economie adunata in mai multi ani… - prin exerciţiu fizic, vasele care transportă sângele spre inima cresc în număr şi în dimensiuni. Sistemul digestiv - echilibrează pofta de mâncare, facilitând o absorbţie eficientă a nutrienţilor din alimente. - provocând transpiraţia, ajută la eliminarea masivă de toxine din organism. Sistemul respirator - reduce rata declinului funcţiei pulmonare. - îmbunătăţeşte capacitatea organismului de a folosi oxigenul. - măreşte eficienţa plămânilor, o cantitate mai mare de globule roşii ale sângelui fiind transportată către ţesuturi.

67

Sistemul imunitar - efortul fizic declanşează modificări în componentele celulare ale sângelui. - sistemul reacţionează prin creşterea numărului de leucocite şi al celulelor Natural Killers - o subpopulaţie de globule albe, cu rol de “ucigaşi-naturali” ai celulelor cancerigene sau a celor infectate cu viruşi. - prin mişcare se eliberează anumite substanţe chimice numite interleucine, ce servesc drept modulatoare ale întregului sistem imunitar. Alte beneficii - dezvoltarea fizică armonioasă în perioada de creştere. - reduce probabilitatea de apariţie a diabetului şi a unor tipuri de cancer. - ajută la menţinerea unei greutăţi corporale echilibrate. - ajută la odihna organismului prin îmbunătăţirea calităţii somnului. - stimulează măduva osoasă în producerea de celule sangvine şi ajută la absorbţia fierului din intestin. - determină creşterea numărului de globule roşii, fiind de mare ajutor în tratarea anemiei. - activează producerea de receptori de insulină de către gena insulină receptoare, normalizează glicemia, aducând beneficii în tratarea diabetului. - exerciţiul fizic este esenţial în tratamentul artritei reumatismale. - uşurează crampele menstruale. - dezvoltă puterea voinţei şi determinării personale. - îmbunătăţeşte imaginea de sine şi sentimentul de încredere în forţele proprii.

68

Îndrumări privind exerciţiile fizice Încălzirea - aparent, cel mai dificil moment atunci cand cineva începe antrenamentul, este prima etapa, cea a incălzirii. Motivul este acela că, cei mai mulţi nu cunosc un mic secret, extrem de important pentru a duce la bun sfârşit un untrenament complet. Corpul nostru are două căi de a produce energie: Sistemul anaerob (care nu are nevoie de oxigen) şi sistemul aerob (care are nevoie de oxigen). Sistemul anaerob are funcţia de a face posibile zvâcniri scurte, rapide, sprinturi de genul alergării după autobuz. Acest sistem ne aprovizionează cu energie ce ne stă imediat la dispoziţie, însă nu este eficient pe termen lung, întrucât produce mari cantităţi reziduale, cum ar fi acidul lactic, care provoacă spasme musculare, febra musculară, dureri. Sistemul aerob ne pune la dispoziţie mult mai mută energie, însă acesta devine activ după câteva minute de mişcare. Fluxul sângelui se măreşte, devine mai bogat în oxigen. Când începem antrenamentul, că şi începători, în prima fază, corpul nostru apelează la sistemul anaerob al organismului. Dacă începem antrenamentul de lungă durata fără încălzire, corpul va extrage prea multă energie din sistemul anaerob, urmând să obosim rapid şi să facem febră musculară, riscând chiar sa ne accidentăm, corpul nefiind adaptat la noul tip de mişcare. De aceea este foarte importantă încălzirea de dinaintea antrenamentului de durată. În primele 10-20 de minute, va apărea senzaţia de oboseală, însă dacă reuşim sa depăşim această perioadă

69

fară sa renunţăm, atunci sistemul aerob va intra in funcţiune, iar restul antrenamentului poate fi continuat fără probleme, cu minimum de oboseală resimţită. Asa că reţineţi : 10-20 de minute de incălzire sunt esenţiale înainte de orice tip antrenament. Pentru un antrenament eficient, orice formă de exerciţiu ritmic şi continuu este binevenită, atâta timp cât sunt solicitate toate grupele de muşchi şi toate încheieturile. Mersul rapid, jogging-ul, înotul, schiatul, mersul pe bicicletă, fitness, kangoo jumps etc. - sunt foarte utile, ca şi micile trucuri de genul urcatului pe scări în locul folosirii liftul, mersul pe bicicletă sau pe jos la lucru sau parcarea maşinii la câteva sute de metri de locul de muncă – toate sunt excelente dacă sunt implementate ca nou tip de obicei prin repetare regulată, în stilul nostru de viaţă. Exerciţiile foarte solicitante nu sunt esenţiale, pentru unii pot fi chiar dăunătoare, devenind încă o formă de stres. Aproape orice doză de exerciţiu fizic regulat, de intensitate moderată, conferă beneficii pentru sănătate. Dacă nu vom face altceva decât să mergem pe jos vreme de jumătate de oră timp de 4-5 ori pe săptămâna, riscul de moarte prematură deja se reduce cu 25%. Dacă mai adăugăm o repriză de o oră de exerciţii fizice intense, riscul scade până la 50%. Nu e nevoie să facem mişcarea într-o singură repriză zilnică. Se pot face exerciţii de încălzire şi întindere dimineaţa, iar seara putem practica exerciţii mai intense. Este o necesitate pentru corpul nostru să facă mişcare de cel puţin 3 ori pe săptămână, zilnic fiind cel mai eficient .

70

MOTIVAREA Motivarea este aspectul cel mai important de luat in seamă. Crezi că eşti prea ocupat că să mai faci sport? Dacă serviciul, familia şi zecile de probleme care apar în fiecare zi te obosesc şi la sfârşitul zilei nu mai vrei decât să te întinzi în pat şi să dormi sau să te uiţi la un film, aminteşte-ţi că nimic nu se face fără motivaţie. Stabileşte, înainte să îţi planifici exerciţiile, de ce vrei să faci sport şi cât de important este pentru ţine acest lucru. Fie că vrei să slăbeşti, să ai un mod de viaţă sănătos sau vrei să ai o stare de spirit mai bună, toate aceste motive îţi pot veni în ajutor când începi să faci sport. Eventual, scrie undeva, mare, la vedere, motivele pentru care se doreşte acest obicei zilnic. Nu pleca la drum fără motivaţie! Nimic nu e mai greu decât să te apuci de un program de exerciţii fără să fii motivat. Trebuie mereu să ai în minte obiectivul principal. Ţine un jurnal sau un calendar de lucru pentru a monitoriza progresele. Este extrem de eficient. Fără efort nu câştigi nimic. Durerea poate să apară oricând în timpul unei sesiuni de fitness. Dacă renunţi definitiv la sport doar pentru că ai dureri, nu obţii nimic. Fă o pauză de câteva zile şi apoi încearcă din nou! Nu chiuli ! Dacă ţi se pare prea greu şi ai tendinţa să eviţi sesiunea, aminteşte-ţi de ce vrei de fapt să faci sport şi fă un efort de voinţă!

71

Iată câteva trucuri utile pentru automotivarea de a face din mişcarea regulată un mod de viaţă: Timp pentru tine. În timp ce multe persoane îşi fac timp pentru a avea grijă de alte persoane (copii, consoarta, colegi, şefi, etc), nu îşi fac însă timp şi pentru a avea grijă de nevoile personale. Fă din timpul dedicat propriei persoane o necesitate şi nu rata întâlnirea cu antrenamentele fizice. Nu se va ocupa nimeni de sănătatea ta personală mai mult decât tine. A-ţi atinge un obiectiv. Fixează-ţi un obiectiv pentru o greutate anume sau pentru un număr de centimetri în talie. Un număr de zile în care să faci mişcare sau un număr de kilometri pe care să-l alergi într-o săptămână. A-ţi fixa şi a urmări un obiectiv te motivează să îl realizezi. Foarte util este un calendar dedicat practicii exerciţiilor fizice. Cum te simţi după un antrenament. De cele mai multe ori după un antrenament fizic te simţi înviorat, mult mai enegic şi plin de viaţă, excepţie facand primele câteva sesiuni de antrenament. Trebuie să ai tot timpul acest lucru în minte, pentru a te motiva să faci exerciţii pe viitor. Distrează-te. Exerciţiile ar trebui să fie distractive. Dacă nu sunt, încearcă un tip diferit de activitate care îţi place. Atât timp cât te pui în mişcare totul este perfect. Recompense. Dacă faci exerciţii fizice câteva zile la rând, oferă-ţi o recompensă. După o săptămâna, o altă recompensă. Apoi vei găsi motivaţia necesară pentru a face mişcare. Un partener de exerciţii. Te motivează foarte mult prezenţa altei persone, pentru că suntem competitivi din natură.

72

Bucură-te şi de realizările mărunte. Odată ce ai recunoscut deja că este nevoie de timp pentru a obţine schimbări considerabile, chiar şi o jumătate de kilogram pierdut sau o jumătate de kilogram de muşchi câştigat este un motiv excelent pentru a sărbători. Bucură-te de ele!

73

CAPITOLUL VI Respiraţia abdominală Respiraţia este aparent o banalitate. Toţi respirăm, altfel nu am mai fi aici. Cu toate acestea, există momente în care respiraţia superficială, din piept, facilitează hiperventilatia, care apare adesea în atacul de panică, menţine activarea fiziologică specifică anxietăţii generalizate sau perpetuează starea generală de stres. Respiraţia superficială, prin specificul ei, suprasolicită organismul şi poate crea dezechilibre în procesul de schimb corect de oxigen şi dioxid de carbon din sânge. Există o legătură majoră între emoţiile noastre şi felul în care respirăm: atunci când suntem calmi şi relaxaţi, ritmul respiraţiei este într-un fel iar când am avut o emoţie puternică ritmul respiraţiei este altfel: mai alert şi folosind mai mult din partea superioară a plămânilor. După ce a trecut o emoţie puternică, urmează o respiraţie "din rărunchi" însoţită de un fel de oftat: "uuuf" sau "hăăă". Putem verifica foarte uşor dacă respirăm din piept plasând o palmă pe piept şi cealaltă pe abdomen imediat sub ultima coasta. Respiraţi normal. Observaţi care din mâini se deplasează cel mai mult pe inspiraţie. Dacă răspunsul este mâna de pe piept, atunci este foarte probabil să aveţi o respiraţie superficială. Pornind de aici s-au identificat multe tehnici de respiraţie, respiraţia abdominală fiind doar una dintre ele. Toate aceste tehnici de respiraţie sunt folosite petnru a obţine diferite efecte: mai multă linişte mentală, mai multă vitalitate, eliminarea unor emoţii negative, schimbarea ritmurilor fiziologice etc. Tehnicile de respiraţie au devenit practic puntea de legătură între conştient şi subconştient. Tehnicile de respiraţie le regăsim în yoga sub numele de pranayama descrise de Patanjali în Yoga Sutra.

74

Tehnicile de respiraţie, inclusiv respiraţia abdominală sunt prezente în toate practicile de qi gong şi arte marţiale interne cum ar fi taijiquan sau aikido. Tehnicile de respiraţie le regăsim inclusiv la şamanii din nordul Siberiei, din munţii Anzi sau din insulele Hawaii, pentru a obţine diferite stări de concentrare a minţii şi control al corpului. Mai nou, sportivii care se pregătesc pentru olimpiade stăpânesc foarte bine diferite tehnici de respiraţie, aşa că ... de ce oare nu am folosi cu toţii tehnicile acestea ? Nu este oare viaţa insăşi o olimpiadă, un proces de continuă evoluţie şi imbunataţire ? Cum funcţionează respiraţia abdominală? Respiraţia abdominală utilizează diafragma – un muşchi situat între abdomen şi plămâni a cărui funcţie este de a controla respiraţia – pentru o oxigenare adecvată a organismului şi un echilibru mai bun între oxigen (O2) şi dioxid de carbon (CO2). Exersând respiraţia corectă putem preveni senzaţiile cauzate de încercarea organismului de a compensa dezechilibrul O2-CO2 cum ar fi ameţeală, durerea în piept, furnicături la nivelul membrelor sau vedere înceţoşată, Procedura Luaţi o poziţie comfortabilă şi plasaţi o mâna pe piept şi cealaltă pe abdomen. Încercaţi să duceţi aerul inspirat până în stomac. Cu fiecare inspiraţie ar trebui să observaţi o mişcare spre exterior a mâinii situate pe abdomen. Mâna de pe piept rămâne nemişcată. Cu fiecare expiraţie stomacul revine la poziţia iniţială.

75

Păstraţi respiraţia calmă şi fluidă. Nu trageţi brusc aer în piept şi nu expiraţi totul dintr-o dată. Imaginaţi-va că aerul curge lin, nu este eliberat subit, în calupuri. Nu contează dacă respiraţi pe nas sau pe gură, deşi pe nas poate fi mai uşor să menţineţi ritmul. Începeţi să număraţi în gând respiraţiile în felul următor: unu pe inspiraţie, relaxat pe expiratie, doi pe următoarea inspiraţie, relaxat pe expiratie. Continuaţi până la zece şi apoi număraţi invers până la unu. Concentraţi-va doar pe respiraţie şi pe numărat. Acest lucru poate fi dificil la început. Dacă apar şi alte gânduri, nu va enervaţi şi nu renunţaţi. Lăsaţi gândurile să treacă fără să le acordaţi atenţie şi reveniţi la numărat. La început este posibil să ameţiţi puţin, să aveţi senzaţia că nu aveţi suficient aer şi ritmul respiraţiei să se accelereze. Pe măsură ce continuaţi însă, aceste senzaţii vor dispărea şi ritmul respiraţiei se va stabiliza. Pentru început exersaţi timp de 5- 10 minute de două-trei ori pe zi. Treptat acesta deprindere se va automatiza iar efectul de relaxare va apărea mai repede. Psihologic este demonstrat faptul că, dupa 3 săptămâni de practică, sistemul psiho-somatic îşi va însuşi deja acest proces de echilibrare. De fapt, acest tip de respiraţie este cel natural. Puteţi vedea aceasta la bebeluşii care respiră doar abdominal.

76

Antrenarea unei respiraţii corecte poate fi utilă în următoarele situaţii: - controlul şi prevenţia atacurilor de panică prin prevenţia hiperventilaţiei - produce o stare de relaxare în anxietatea generalizată - managementul stresului - insomnie - dureri de cap - hipertensiune - dureri în piept nedatorate unei condiţii cardiace - agitaţie gastrointestinală Există şi contraindicaţii pentru respiraţia abdominală. O femeie gravidă, mai ales în ultimile luni de sarcina, este mai bine să se abţină, ori să practice această respiraţie supravegheată de cineva calificat. Când tocmai aţi suferit o intervenţie chirurgicală la abdomen, iarăşi este bine să evitaţi acest tip de respiraţie. Desigur, imediat ce apare o durere, ori o senzaţie de neplăcere este bine să va opriţi. Respiraţia abdominală influenţează major la nivel mental şi fiziologic, are efecte pe termen scurt şi lung şi ne poate susţine evident şi eficient în tot ce facem pentru a fi mai sănătoşi: Mental - pe termen scurt - ajută la distragerea atenţiei de la gândurile obişnuite ceea ce poate fi odihnitor şi relaxant, oprind astfel din timp crize de anxietate ori deprimare. Mintea devine clară , iar atitudinea optimistă. Mental – pe termen lung - practica autocontrolului asupra gândurilor şi asupra posturii ne ajută să rămânem calmi în situaţii de criză, să fim spontani când suntem cu prietenii ori colegii. Atenţia acordată corpului duce la o conexiune mai profundă cu propriul corp, deci la o capacitate mai mare de relaxare si control. Capacitatea crescută de relaxare permite că socializarea să fie mai spontană, somnul mai odihmitor, iar o mică sesiune de respiraţie abdominală la trezire, ne ajută să începem ziua cu mintea mai clară şi mai optimişti.

77

Fiziologic – pe termen scurt - permite liniştirea bătăilor inimii în cazul palpitaţiilor. Duce la oxigenarea crescută a ţesuturilor, deci permite un efort fizic mai mare şi de mai lungă durată. Această tehnică de respiraţie relaxează şi diafragama elimininand contracţiile care apar la nivelul acestui muşchi ca urmare a stresului. Fiziologic – pe termen lung - practica pe termen lung a respiraţiei abdominale permite un masaj uşor al tuturor organelor aflate la nivelul abdomenului între care: pancreas, ficat, intestin subţire, intestin gros, glande suprarenale. Masajul delicat al acestor organe duce la un flux de sânge oxigenat la nivelul celulelor ceea ce înseamnă o digestie mai bună, o asimilare mai bună a vitaminelor, medicamtelor ori suplimetelor nutritive. Masajul asupra stomacului şi intestinelor ajută corpul să elimine mai uşor toxinele şi astfel creşte efectul diferitelor diete purificatoare.

78

CAPITOLUL VII APA “Apa curăţă pata de cerneală de pe mâini, spală rana sângerândă, iar vara, când după o zi de muncă obositoare, ne spălăm cu apă rece, avem senzaţia că reînviem; ea ne răcoreşte, ne înviorează şi ne întăreşte.” Sebastian Kneipp – părintele hidroterapiei Primul nutrient de care corpul nostru are nevoie este apa. Apa generează energie. Fiecare funcţie a corpului necesită apă, fiind pivotul majorităţii proceselor de absorbţie şi excreţie, mediul în care se desfăşoară procesele de biosinteză şi biodegradare. Ca şi componentă majoră a sângelui, apa transportă nutrienţii şi hormonii în tot organismul. În procesul digestiei, este prezenată sub formă de salivă ce ajută la mestecarea şi înghiţirea hranei şi sub formă de sucuri digestive care ajută la descompunea alimentelor. Creierul este căptuşit de lichidul cerebro-spinal iar măduva spinării este protejată de o subţire pelicula lichidă împotriva şocurilor. Ochii au nevoie de apă, muşchii sunt 75% apă, chiar şi oasele au aproape 20% apă în compoziţie. În fiecare 24 de ore, corpul recirculă echivalentul a 40.000 pahare de apă pentru a-şi menţine funcţiile fiziologice normale. El face asta în fiecare zi a vieţii sale. Cu acest metabolism al apei şi al procesului de recirculare, în funcţie de condiţiile de mediu, corpul pierde în fiecare zi între 6 şi 10 pahare de apă. Acest deficit trebuie să fie suplinit în fiecare zi, prin aport constant de apă. Corpul uman are nevoie constantă de apă. El pierde apă prin plămâni, în timpul expiraţiei. Pierde apă prin transpiraţie, prin urină şi fecale. Un bun indicator al nevoii de apă al organismului nostru este culoarea urinei. O persoană bine hidratată produce urină incoloră, fără

79

să socotim culoarea vitaminelor sau a coloranţilor alimentari. O persoană cu o deshidratare medie produce urină galbenă. O persoană extrem de deshidratată produce urină portocalie. O excepţie o constituie cei care iau diuretice şi elimină apa din corpurile lor deja deshidratate şi totuşi produc urină incoloră. A crede că ceaiul, cafeaua, alcoolul sau alte băuturi pot acoperi nevoia de apă a corpului este o gravă eroare, în special când corpul este supus stresului şi problemelor zilnice. Este adevărat că aceste băuturi conţin apă, dar majoritatea conţin de asemenea substanţe deshidratante, cum ar fi cafeina, spre exemplu. Aceste substanţe elimină din corp apa în care ele sunt dizolvate şi o altă cantitate din rezervele de apă ale corpului. Când bem cafea, ceai sau bere, corpul nostru elimină mai multă apă decât este conţinută în acea băutură. Cu siguranţă, băutorii de bere au remarcat deseori faptul că, după ce bem berea, eliminăm mai multă urină decât volumul băuturii. O altă modalitate prin care corpul pierde apă după ce bem băuturi fierbinţi (ceai, cafea) este prin transpiraţie, astfel corpul se răceşte după ce a fost încălzit din interior. Practic, cerinţele de apă ale corpului nostru sunt extrem de mari, avem nevoie de apă din plin pentru a funcţiona echilibrat şi sănătos. Primul lucru pe care ar trebui să îl facem dimineaţa ar fi să bem apă, pentru a compensa deshidratarea apărută în timpul somnului. Se poate bea apă înainte de mese, optim cu 30 minute înainte de a mânca. Această pregăteşte tubul digestiv, în special la cei care suferă de gastrită, duodenită, arsuri la stomac, ulcer peptic, colită sau indigestii care produc gaze intestinale. Este recomandat să se bea apă la minimum două ore şi jumătate după masă, pentru a completa procesul digestiei şi a corecta deshidratarea produsă de desfacerea alimentelor în substanţele componente.

80

Înainte de exerciţiile fizice, ar trebui să bem apă pentru a avea de unde să producem transpiraţia. Dacă vom bea cât mai multă apă, sănătatea noastră se va îmbunătăţi simţitor, corpul va deveni mai elastic şi va funcţiona mai echilibrat, bolile îşi vor face din ce în ce mai rar simţite prezenţa, iar calitatea generală a vieţii va creşte uimitor . ‘Apa este singura băutură pentru un om înţelept.‘ Henry David Thoreau

81

CAPITOLUL VIII SOARELE- AGENTUL VINDECĂRII Soarele este incontestabil, sursa vieţii pentru această planetă. De lumina acestuia depind toate procesele biochimice, ciclul zi-noapte, anotimpurile, clima, culturile agricole etc. Dintotdeauna s-a ştiut acest lucru, de aceea nu întâmplător la majoritatea civilizaztiilor antice cele mai importante zeităţi erau cele ale soarelui (Egipt-Ra, Grecia-Apollo şi Helios etc). Cercetările ştiinţifice ale epocii contemporane au demonstrat că razele ultraviolete ale soarelui stimulează metabolismul, glanda tiroidă, sistemul digestiv, circulaţia sangvină, respiraţia, şi întăreşte imunitatea organismului uman. Radiaţiile calorice asigura energia necesară proceselor vitale, iar radiaţia luminoasă stimulează sistemul nervos. Lipsa luminii influenţeaza negativ dezvoltarea intelectului. Helioterapia este o metodă de vindecare la îndemâna oricui şi complet gratuită. Razele soarelui sunt un tonic extraordinar atâta timp cât nu se abuzează. Terapia cu razele soarelui ajută organismul să reţină mult mai bine calciul şi fosforul. Îmbunătăţeşte schimburile de gaze la nivelul plămânilor şi ne înviorează întreagă fiinţă. Helioterapia poate vindeca: - arteroscleroză, artroze, spondilită anchilozantă, pareze, paralizii, rahitism, anemii, osteoporoză, astm bronşic şi bronşite cronice. Terapia este recomandată şi persoanelor care suferă de surmenaj, obezitate sau au unele boli de piele (acnee, eczeme, psoriazis); - dispepsii de origine nervoasă, stare generală proastă, randamentul scăzut al muncii intelectuale, dureri de cap, insomnii;

82

- debilitate fizică, pubertate întârziată, anemie, hipocalcemie, tuberculoză osoasă şi articulară, abcese reci, peritonită tuberculoasă, adenite cronice, pleurezii în convalescenţă (acestea mai ales la copii); - oboseală, convalescenţă; - plăgi atone, supuraţii cutanate, lupus, osteoartrite, reumatism, stafilococcie cutanată (furuncule, acnee), fistule, anexite, nefrite; - dureri de coapse, de spate, reumatism cronic, diaree, leucoree; - tuberculoză pulmonară: in cazul acesteia, mai întâi este necesară o perioada de aclimatizare de 8-10 zile care poate fi însă prelungită dacă apar fenomene nedorite (febră, guturai). Intoleranţa se poate manifesta printr-o creştere progresivă a temperaturii de la o zi la alta. În cazul copiilor tuberculoşi se recomandă înainte o cură de aer. Helioterapia este eficientă în diferite forme de tuberculoză deschisă cu mers lent, tuberculoze osoase, tuberculoză vertebrală, tuberculoza laringelui, tuberculoza genitală, tuberculoza intestinală. Mult-râvnita vitamină D este secretată atunci când organismul este expus la soare. Aceasta fixează calciul în oase, ajută la întărirea sistemului imunitar, creşte numărul de celule albe, stimulează circulaţia, scade tensiunea arterială. Lipsa vitaminei D creşte riscul apariţiei bolilor cardiace. Soarele ajută şi la scăderea nivelului colesterolului şi trigliceridelor din sânge, precum şi la producerea serotoninei (hormonul fericirii) care odată eliberată induce starea de calm, fericire, linişte şi satisfacţie, activeaza starea de saţietatea şi reduce apetitul. Lipsa serotoninei din organism este asociată cu stările de depresie şi un apetit culinar ridicat. Heliotarapia nu se face la întâmplare, orele cele mai potrivite pentru expunerea la soare fiind între 8 şi 11 sau 17-20. Ea se face progresiv, în primele zile expunerea va dura 5-10 minute, durata crescând în

83

următoarele zile puţin câte puţin. Pentru a observa efectele terapiei, se recomanda cure de 21 zile. Putem beneficia de efectele acestei metode şi atunci când cerul este acoperit de nori, efectul este foarte puternic deoarece razele sunt filtrate. Totuşi cel mai bun moment de a realiza baia de soare este la răsăritul soarelui, vara, când acesta are cea mai potrivita temperatură de culoare pentru corpul nostru. Dacă o vom aplica astfel, expunerea corpului la lumina solară de dimineaţă (în special la răsărit) ne poate îmbunătăţi foarte mult viaţa, aducându-ne în corp cantităţi enorme, nebănuite de energie. O practică foarte puţin cunoscută in lumea occidentală este un tip specific de meditaţie folosită de călugarii tibetani. Se ştie prea bine faptul ca aceştia se antrenează zilnic pentru a atinge nişte performanţe uimitoare cu mintea şi corpul lor. Ei privesc soarele pentru câteva zeci de minute, atât la răsarit cât şi la apus, când intensitatea luminii este acceptabila. Se pare ca după cateva luni de practică, absorbind lumina prin irisul ocular, glanda pineală aflată in centrul cerebrumului îşi modifică funcţiile, permiţand creierului sa funcţioneze ca un soi de antenă. Aceştia declară că fenomenele de tip telepatic sau intuitiv sunt absolut fireşti cand creierului i se activeaza noi funcţii. O informaţie care ar merita încercată, măcar de dragul experienţei.

84

-EPILOG- Toate aceste informaţii au fost culese cu scopul de a oferi un îndrumar ‘de buzunar’ oricui işi propune scopul clar de a nu mai avea vreodată nevoie de consultaţia unui medic. Daca tot mai mulţi oameni ar fi constienţi de aceste pricipii fundamentale după care funcţionează fiinţa umană, societatea nu ar mai necesita un sistem medical, fiecare şi-ar cunoaşte propriul corp, ar şti care este cauza dezechilibrului, ar avea o viaţa lungă si plină de sănătate. Altfel, cei mai mulţi sunt încă dependenţi de prescripţii, reţete şi complexe medicamentoase care mai de care mai costisitoare, care, în final, nu fac decât sa amelioreze (temporar) simptomele bolii care se instaleaza ca urmare a neatenţiei legate de propria stare de bine. Ştim foarte bine că marea majoritate a cabinetelor medicale se folosesc de puterea pe care oamenii le-au dat-o, pentru ca, impreună cu companiile farmaceutice, să devină afaceri de milioane, construite DOAR pe baza ignoranţei publice. Oare cum ar arata o societate in care toţi banii cheltuiţi pe medicamente şi tratamente sa rămână in buzunarele noastre ? Cum s-ar schimba nivelul de trai ? Omenirea poate evita toate aceste probleme, sănătatea este condiţia noastră naturală, putem trăi viaţa ca pe o experienţă uimitoare, fără griji, fară dificultaţi din pricina lipsei stării de bine. Este nevoie doar de puţină determinare de a schimba ceva şi alegerea unui moment potrivit pentru a implementa această schimbare. In doar cateva luni, rezultatele uimitoare ce pot fi obţinute, vor face pe fiecare să admită că, cu siguranţă a meritat, starea generală de bine fiind o recompensă pe masura efortului depus. Iar generaţiile ce vor urma, se vor bucura să primească drept moştenire un sistem de valori noi, care să le scuteasca de sacrificiile care nouă ne-au provocat atatea probleme. Merită … de dragul unei lumi mai bune.

85

ANEXA Câteva reţete magice adunate de prin batrâni plini de înţelepciune

86

Tipuri de pâine Pâine de casă cu cartofi Ingrediente: 1 kg făină, 0.5l apă, 200g tărâţe, 2 cartofi medii, 4 linguri mălai, drojdie (de mărimea unei nuci), 1 linguriţă sare de mare. Mod de preparare: Într-un vas se amestecă drojdia cu puţină făină şi apă până se obţine o pastă (că la clătite, puţin mai groasă), apoi se lasă la dospit. Se pune apă la fiert împreună cu cartofii curăţaţi şi tăiaţi. Dup ace s-au fiert, se adaugă sarea şi mălaiul şi se face un păsat că la mămăligă. Când păsatul s-a fiert bine, se ia de pe foc şi se lasă la răcit. În vasul de frământat se amestecă bine făina cu tărâţele. Păsatul răcit şi drajdia dospită se pun în mijlocul făinii apoi se frământă bine. Se tapetează o tavă cu tărâţe şi se pune coca în ea. Se pune la cuptor până se coace bine. Recomandat să se modeleze pâini mici pentru a fi bine coapte. Pâine coaptă la soare Pâinea coaptă la soare se prepară astfel: 200g făină integrală cernută prin sită rară, ţinută 2-3 ore la cald, se pune în vas, apoi, în mijlocul ei se face o gropiţă în care se adaugă apă până cuprinde toată cantitatea de făină. Se frământă cu mâna până se încorporează toată făină. Aluatul trebuie să fie tare şi bine frământat. Se împarte în 3-4 părţi egale, se presară pe masă sau planşetă o mâna de tărâţe, apoi se întinde fiecare bucată cu ajutorul sucitorului, formând foi de 40cm lungime, 10cm lăţime şi 0.5 cm grosime. Toate foile se aşează pe un grătar scos din frigider, se crestează pe lăţime să poată fi rupte uşor, şi se suspendă la soare astfel încât aerul să pătrundă pe toate părţile. Trebuie urmărită o zi cu mult soare, la care se usucă în 4-5 ore. Se poate usca şi pe bucăţi de folie de aluminiu sau pe calorifer. Se păstrează în pungi de hârtie la frigider.

87

Pâine de casă cu dovleac şi seminţe Ingrediente: dovleac plăcintar sau alte soiuri, seminţe de floarea soarelui, seminţe de susan, seminţe de in, seminţe de cânepă, făină integrală cât cuprinde, 1 linguriţă sare de mare/roz de himalaya, 50g drojdie, 1 linguriţă miere, apă. Se curăţă duvleacul de coajă, se dă prin răzătoare, se pune apă cât să-l acopere apoi se fierbe. După aceea se lasă la răcit. Separat se pregăteşte maiaua din drojdie, 5 linguri de apă, 2 linguri de făină şi mierea. Se amestecă ingredientele şi se lasă la dospit. Se amestecă maiaua cu dovleacul şi seminţele, se adaugă sarea apoi se adaugă făină şi se frământă până se obţine o cocă de consistenţă potrivită. Coca se aşează în tavi tapetate în prealabil cu tărâţe şi se lasă la dospit lângă o sursă de căldură. Se coace bine la cuptor. Preparate pentru diverse reţete Grâu germinat (încolţit) – ‘bomba energetică’ Se spală bine grâul şi se pune într-o tavă. Se acoperă foarte puţin cu apă iar tava se acoperă cu o bucată de tifon. Se lasă 12 ore după care se scurge apa şi se clăteşte grâul lăsându-se 12 ore fără apă în tavă. Apoi se repetă procedura, adăugându-se iar apă până se acoperă grâul, se lasă timp de 12 ore, se scurge apă şi se clăteşte grâul, lăsându-se 12 ore. Această procedură se repetă timp de 3-4 zile până grâul încolţeşte. Când apare primul firişor, se clăteşte, se pune în pungi şi se păstrează în frigider. Este excelent folosit în cure de 7-14 zile amestecat cu miere şi nucă măcinată. În mod asemănător se pot pune la germinat şi alte seminţe sau cereale. Aduce un aport energetic extrem de valoros.

88

Borş din cereale (regenerează flora intestinală) Mod de preparare: Se prepară maiaua pentru borş dintr-o cană de tărâţe de grâu, o cană mălai, 2 căni de apă călduţă. Se lasă într-un loc călduros câteva zile până se va acri. Maiaua obţinută astfel se pune în vasul ce se va folosi pentru prepararea borşului, adăugându-se tărâţe de grâu proaspete şi mălai (aprox. un sfert din capacitatea vasului), peste care se adaugă apă călduţă până la umplerea vasului. Se amestecă bine cu apă şi celelalte ingrediente, lăsându-se câteva zile la loc călduros. Zilnic se va amesteca bine. Pentru aromă şi creşterea valorii terapeutice se pot adauga crenguţe şi frunze de vişin, leuştean şi alte plante aromatice. Când s-a acrit suficient, se strecoară şi se depozitează în sticle la frigider.

89

Lapte şi unt vegetal, smântână vegetală, maioneză vegetală, diverse paste. Lapte de nuci Se foloseşte o jumătate de cană de nuci, o cană apă, sare de mare, vanilie, miere. Se mixează toate ingredientele până la omogenizare deplină. Apoi se adaugă câteva căni de apă pentru a ajusta compoziţia după dorinţă. Lapte de grâu încolţit Se folosesc 3 linguri grâu încolţit, 1 lingură nucă măcinată, 2 linguri miere, jumătate de măr, o banană, 1 cană de apă caldă. Se mixează bine cu blenderul. Se adaugă apă după dorinţă pentru ajustarea compoziţiei. Lapte vegetal complex Ingrediente: 2 linguri grâu încolţit, 1 lingură pulbere de seminţe susan, 10-15 sâmburi migdale, 1 banană, 2 linguri miere, 1 cană apă caldă, 1 lingură pulbere seminţe de in. Se pun în blender şi se mixează bine până se obţine un lapte spumos. Se adaugă apă pentru ajustarea conţinutului. Este foarte nutritiv şi bogat în calciu şi magneziu.

90

Lapte de soia Ingrediente: 2 căni boabe de soia, jumătate de linguriţă de sare de mare, vanilie, 1 banană. Se lasă soia la înmuiat aproximativ 12 ore timp în care se va schimba o dată apa. Boabele se vor fierbe în apă clocotită aprox 2-3 minute apoi se limpezesc cu apă rece. Se mixează fin boabele de soia cu apa (proporţia: 1 cană boabe la 3 căni apă) şi se lasă la decantat. Lichidul obţinut se strecoară, apoi se fierbe timp de 20 minute cu sarea, amestecându-se continuu. După ce se ia de pe foc, se mixează în conţinut vanilia şi banana pentru rafinarea gustului. Este extrem de bogat în proteine. Unt de nuci sau seminţe Ingrediente: 1 cană nuci sau seminţe de orice fel, 4 linguri ulei măsline presat la rece sau ulei de seminţe de in, jumătate de cană de apă, un sfert linguriţă de sare de mare. Se mixează seminţele sau nucile alături de jumătate de cană de apă pentru a-i da o consistenţă mai moale. Se adaugă şi celelalte ingrediente. Dacă devine prea lichid, se mai pot adauga seminţe. Se poate adauga şi puţină scorţişoară şi miere. Unt de alune Ingrediente: 300 g alune, 150 g nuci, 2 linguri oregano, sare de mare, jumătate de cană de apă, un sfert cană de ulei de măsline sau in. Alunele şi nucile se rumenesc timp de 15 minute la cuptor, după care se mixează bine cu celelalte ingrediente. Se păstrează la frigider servindu-se rece.

91

Smântână vegetală La orice tip de unt de nuci sau seminţe se adaugă 4-6 linguri de suc de lămâie, alături de ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, rozmarin etc. Se mixează bine. Smântână de cocos şi susan Ingrediente: 2 căni apă fierbinte, jumătate cană nucă de cocos, 1 linguriţă miere, jumătate de cană seminţe de susan, un sfert linguriţă sare de mare. Se mixează în blender, se poate strecura dacă se doreşte o consistenţă fină, se poate dilua dacă este nevoie. Maioneză de usturoi Căţeii de la 2-3 căpăţâni de usturoi curăţaţi se pisează foarte bine şi se adaugă un sfert linguriţă sare de mare. Se mixează cu blenderul adăugându-se ulei turnat câte puţin. Se adaugă din când în când suc de lămâie. Rezultatul va fi o pastă albă, deosebit de gustoasă în combinaţie cu ciuperci, salate, supe. Pastă de avocado cu usturoi (Guacamole) Se amestecă cu blenderul 2 fructe avocado curăţate, 5-6 căţei usturoi, ulei de măsline presat la rece, sare de mare, jumătate de lămâie. Se va obţine o pastă omogenă foarte apetisantă. După gust, se poate adaugă

92

busuioc, pătrunjel, puţină scorţişoară. Se poate adaugă şi o ceapă medie. Se serveşte proaspătă, pe pâine. Pastă de măsline Ingrediente: 1 chiflă graham, 25-30 măsline mari, 1 ceapă, 2 linguri ulei de măsline, suc de lămâie. Se scoate miezul chiflei şi se înmoaie în apă. Ceapa se curată şi se ţine în apă aproximativ 10 minute. Se scot sâmburii de la măsline şi apoi se mixează alături de miezul înmuiat. Se adaugă uleiul şi sucul de lămâie puţin câte puţin, frecându-se bine . Apoi se adaugă ceapa. Se mixează până se obţine o pastă omogenă. Se serveşte proaspătă, pe pâine.

93

Salate de legume şi verdeţuri pline de vitalitate Salată de crudităţi cu maioneză Ingrediente: 1 ţelină, 1 morcov, 2 legături pătrunjel, 1 păstarnac, 1 ceapă, 1 măr, 100 g seminţe susan, busuioc, sare, 300 g maioneză vegetală. Se dau prin răzătoare, se adaugă ceapa tăiată julien, pătrunjelul şi seminţele de susan. Se freacă cu maioneza şi se adaugă busuiocul şi sarea. Se poate adauga şi puţină zeamă de lămâie, după gust. Este o salată plină de vitalitate şi se poate servi la orice ocazie. Salată de castraveţi cu ceapă Ingrediente: 5-6 castraveţi, 1 ceapă, ulei măsline, verdeaţă de sezon, 1 lingură pastă de roşii, sare de mare, boia de ardei iute, suc de lămâie. Se taie castraveţii felii subţiri şi se amestecă cu ceapă tăiată julien şi celelalte ingrediente după gust. Se poate adauga şi puţină maioneză de usturoi. Salată de castraveţi cu usturoi Ingrediente : 7-8 castraveţi tineri, 10 căţei usturoi, ulei, suc lămâie, verdeaţă (de preferat mărar), sare. Usturoiul se pisează bine şi se amestecă împreună cu castraveţii tăiaţi felii subţiri sau daţi prin răzătoare. Se adaugă verdeaţa mărunţită, uleiul, sarea. Se poate adauga puţină maioneză vegetală, busuioc şi boia, după gust.

94

Salată de verdeţuri Ingrediente: 2 cepe (sau o legătură ceapă verde), urzici cât mai tinere, câteva frunze de măcriş, frunze de spanac, 2-3 căţei de usturoi sau câeva fire de usturoi verde, 1 salată verde, 2 linguri tărâţe, ulei de măsline presat la rece, 1 lămâie, sare de mare. Se aleg urzicile foarte bine şi se spală în mai multe ape după care se zdrobesc în mâini (cu mănuşi) până nu mai înţeapă, apoi se freacă cu puţină sare şi ulei, într-un bol. Se taie restul verdeţurilor mărunt şi se adaugă în bol alături de tărâţe, sucul de la lămâie, sare şi uleiul turnat câte puţin. Se poate adauga puţină maioneză vegetală. Este o salată plină de vitamine, o adevărată bombă de viaţă. Salată de păpădie cu ridichi Ingrediente: frunze de păpădie culese când sunt foarte fragede, 1 salată verde, câteva ridichi, usturoi verde, ceapă verde, miezul ras de la 6-7 nuci mari, ulei măsline presat la rece, suc de lămâie, sare de mare. Se mărunţesc frunzele păpădiei şi salata, se freacă într-un bol cu uleiul şi sarea, se adaugă miezul ras de nucă şi ridichile tăiate rondele, apoi sucul de lămâie după gust. Salată de spanac cu castraveţi Ingrediente: ½ kg spanac, 5-6 castraveţi, 2 cepe, 4-5 căţei de usturoi pisat, sare, ulei măsline, mărar, busuioc, boia de ardei iute. Se taie mărunt spanacul şi se rad castraveţii într-un bol. Se adaugă ceapă tăiată subţire şi usturoiul pisat. Se freacă cu uleiul şi sarea, apoi se adaugă mărar şi boia după gust şi aspect.

95

Salată de conopidă sau broccoli Ingrediente: conopidă sau broccoli, morcov, ţelină, 50g miez ras de nucă, mărar, o mâna stafide, suc de lămâie, sare de mare, ulei de măsline sau in, maioneză vegetală. Conopida sau brocolli se dau prin răzătoarea mare, morcovul şi ţelina prin răzătoarea mică, se freacă într-un bol cu uleiul, sarea şi miezul de nuca, se adaugă stafidele (de preferat lăsate la înmuiat în apă cu 2-3 ore înainte). Se adaugă mărarul, maioneză şi sucul de lămâie, după gust. Salată de praz cu măsline Ingrediente: 3 fire de praz medii, 2 cepe, 2 morcovi, 1 ţelină, 100 g măsline, ulei de măsline sau in, pătrunjel, suc de lămâie, maioneză vegetală, sare de mare. Se taie prazul rondele subţiri, se adaugă ceapă tăiată feliuţe. După ce se dau prin răzătoare, se adaugă şi morcovul şi ţelina, alături de măsline (de preferat fără samburi şi tăiate mărunt). Se freacă într-un bol cu sare şi uleiul. La final, se adaugă pătrunjelul mărunţit, maioneză şi sucul de lămâie după gust. Se poate servi pe felii de pâine de secară. Deliciu ! Salată specială de vară Ingrediente: 3 roşii mari, 1 ardei greas, 1 ceapă, 2 castraveţi, 50 g seminţe de floarea soarelui decojite, ½ varză mică, 100g măsline, o mâna stafide, suc de lămâie, ulei de măsline presat la rece, maioneză vegetală, boia, bucuioc. Se taie roşiile rondele, se adaugă castraveţii şi ardeiul tăiaţi felii cât mai subţiri pe de-a lungul, ceapă julien, varză dată prin răzătoare şi măslinele (preferabil fără sâamburi). Se freacă într-un bol cu sarea şi uleiul şi maioneză vegetală. Se adaugă stafidele (sunt mai gustoase şi moi, lăsate la înmuiat în apă 2-3 ore înainte) şi

96

sucul de lămâie alături de boia şi busuioc după gust. Seminţele de floarea soarelui se presară pe deasupra, la final. Se serveşte la umbră. Salată de cartofi şi castraveţi cu nuca Ingrediente: 3-4 cartofi medii, 3-4 castraveţi, 1 ceapă, 100g măsline, 6-7 căţei de usturoi, 50 g miez de nucă pisat sau ras, pătrunjel, ulei de măsline presat la rece, suc de lămâie, boia, maioneză vegetală. Se taie cartofii în cubuleţe medii, se fierb şi se lasă la răcit. Într-un bol, se adaugă castraveţii curăţaţi de coajă şi tăiaţi rondele şi măslinele fără sâmburi. Se adaugă şi cartofii şi miezul de nucă. Separat, ceapa tăiată julien şi căţeii de usturoi pisaţi se freacă cu sare şi ulei apoi pune totul peste cartofi, castraveţi şi măsline. Se amestecă totul, se adaugă suc de lămâie, boia şi pătrunjelul mărunţit după aspect şi gust. Salată de sfeclă roşie cu usturoi Ingrediente: 2-3 sfecle medii, 1 căpăţână usturoi, 1 fir praz, 1 morcov, 1 măr, pătrunjel, o mâna de seminţe de susan, ulei de măsline presat la rece, suc de lămâie, busuioc, sare de mare. Sfecla se curaţă şi se dă prin răzătoarea mare. Se freacă într-un bol cu uleiul, sarea şi usturoiul pisat. Se adaugă morcovul şi mărul date prin răzătoare. Se ajustează gustul cu sucul de lămâie iar la final se adaugă pătrunjelul mărunţit, busuiocul şi seminţele de susan. Salată de varză cu curmale şi măsline Ingrediente: 300 g varză, 100g măsline, 10-15 curmale fără sâmburi, 50 g miez de nucă pisat sau ras, ulei măsline presat la rece, maioneză vegetală, suc de lămâie, mărar, boia, sare de mare. Varza se dă prin răzătoare se freacă într-un bol cu uleiul, sarea şi sucul de lămâie. Se adaugă măslinele (de preferat fără sâmburi), curmalele tăiate mărunt, miezul de nuca şi maioneză. Se amestecă totul. La final, se adaugă

97

boia, se ajustează gustul cu sare şi suc de lămâie, iar aspectul cu mărar. Mult prea bun ! Hummus (salată de năut cu usturoi) Ingrediente: 2 căni năut, 150 g seminţe de susan, 1 roşie (opţional şi neapărat din sezon, pentru aromă), 1 lămâie, 50 g miez nucă pisat, maioneză vegetală, ulei de măsline presat la rece, boia roşie 30g, sare de mare sau sare roz himalayana, busuioc. După ce se lasă câteva ore la înmuiat într-un vas cu apă, năutul se fierbe şi apoi se lasă la răcit. Într-o tigaie unsă cu un şerveţel îmbibat în ulei se pun seminţele de susan care se rumenesc până capătă o culoare maronie (atenţie să nu se ardă !). După ce se rumenesc, se macină cu pisătorul de usturoi sau cu râşniţa de cafea (este de preferat pisătorul de usturoi intrucât permite uleiului de susan să iasă la suprafaţă, oferind o savoare aparte). Într-un vas, se scurge o parte din apa în care a fiert năutul, iar năutul şi susanul măcinat se pun împreună într-un vas mai încăpător, alături de roşia tăiată mărunt (opţional), căţeii de usturoi şi lămâia decojită şi curăţată de sâmburi. Cu un blender se amestecă totul, adăugând ulei câte puţin, şi apă păstrată în care a fiert năutul până când compoziţia capătă densitatea unei paste (nu foarte moale). Se adaugă sarea, busuiocul, boiaua, miezul de nucă şi maioneza. Se amestecă bine şi se lasă la rece ceva vreme. O salată extrem de hrănitoare, o adevărată terapie culinară. Salată de varză cu ciuperci şi stafide Ingrediente: jumătate de varză albă, 350 g ciuperci, 2 cepe, 1 roşie, o mână de stafide, sucul de la 2 lămâi, ulei de măsline presat la rece, 1 legătură mărar, busuioc, boia, maioneză vegetală, sare de mare. Ciupercile se taie felii subţiri, se stropesc cu suc de lămâie din plin şi se presară peste ele sarea, mărarul mărunţit şi busuiocul. Se acoperă vasul şi se lasă la rece 2 ore. Varza rasă se freacă cu sare, boia şi ulei, pentru a-şi pierde rigiditatea, apoi se adaugă peste ciuperci, alături de

98

roşia tăiată felii subţiri. Se adaugă stafidele şi maioneza şi se amestecă bine. Salată anti-gripă Ingrediente: 1 ceapă, 2 legături pătrunjel, 1 căpăţână usturoi, 1 lămâie medie, ulei de măsline, sare de mare, maioneză vegetală. Se mărunţeşte ceapa şi pătrunjelul, se pisează usturoiul, se pune totul într-un vas în care se adaugă uleiul, sarea, sucul de la lămâie şi maioneza. Se freacă bine, până se obţine o compoziţie omogenă. Recomandat a se consumă pe pâine de 2-3 ori pe zi. Este foarte bogată în vitamina C şi stimulează aproape instantaneu sistemul imunitar.

99

Supe-Creme-Zemuri Supă de sfeclă Ingrediente: 4 sfecle roşii, tăiate cubuleţe, 5 roşii tăiate cubuleţe, 2 cepe verzi sau 1 uscată, frunzele de la 2 sfecle (opţional, însă sugerat), 2 linguri de ulei de măsline. Se căleşte ceapa tăiată mărunt în uleiul în care se adaugă puţină apă. După ce s-a înmuiat ceapa, se adaugă sfecla, roşiile (eventual fără coajă), frunzele de sfeclă tăiate fâşii, sare şi piper. Se adaugă apă, în funcţie de cât de groasă se vrea supa, şi se lasă la fiert 20-30 de minute, până s-a fiert sfecla. La final se pune suc de lămâie după gust, pentru că trebuie să fie acrişoară. Supă de avocado cu mentă Ingrediente: 3 linguri unt, 6 cepe verzi tăiate mărunt, 1 căţel de usturoi, zdrobit, 2 linguri făină, 600 ml supă de legume, 2 avocado coapte, 2-3 linguri suc de lămâie, puţină coajă de lămâie, ulei de măsline, 1 lingură mentă tocată, sare şi piper. Se toarnă ulei de măsline în tigaie. Se adaugă ceapă verde şi usturoiul şi se prăjesc cam 3 minute, până se înmoaie. Se adaugă făină şi amestecă 1-2 minute. Încet, se adaugă supa şi se aduce la punctul de fierbere. Se lasă să fiarbă uşor până se pregăteşte avocado-ul. Se decojeste avocado, se scoate sâmburele, şi se taie în bucăţi măricele. Se pune în supă, cu sucul de lămâie şi coaja de lămâie. Se pune sare şi piper după cum gust. Se acoperă oala şi se lasă la fiert cam 10 minute. Se opreşte focul, iar când s-a mai răcit puţin, se amestecă în blender,

100

pentru a obţine o supă crema. Se adaugă uleiul de măsline. Se verifică dacă mai trebuie sare sau piper. Se adaugă şi mentă. Se mai poate adauga lămâie şi usturoi după gust. Supă-crema de mazăre Ingrediente: 500 gr mazăre, 1 ceapă, 1 ţelină mică, 1 ardei gras, 1 păstârnac, 1 morcov, sare de mare (sau de himalaya), 2 linguri ulei, pătrunjel. Se pun la fiert în 2 l de apă ceapă, ţelină, pastarnacul, ardeiul gras şi morcovul, întregi. După ce au fiert, se scot legumele şi pune sare. Separat, se pune mazărea la fiert. Când e fiartă, se pune câte puţin supă de zarzavat. Se adaugă uleiul, se lasă să dea câteva clocote şi se potriveşte de sare. Se pune amestecul în blender. Înainte de a opri aragazul, se adaugă pătrunjelul şi se pune capacul. Merge foarte bine cu crutoane cu usturoi. Se poate adaugă puţin suc de lămâie. Supă crema de linte roşie Ingrediente: 300 gr linte, 1 ceapă, 1 morcov, 1 păstârnac, 3 căţei usturoi, sare, 3 linguri bulion, 2 linguri ulei, mentă. Se pune lintea la fiert împreună cu ceapa, morcovul, păstârnacul şi usturoiul tocate mărunt. După ce au fiert, se adaugă sarea, bulionul şi uleiul. Se mai lasă să dea câteva clocote şi se pune în blender, la păsat. La final, se adaugă mentă pentru un plus de chic. E tare bună cu crutoane şi eventual câteva frunze de pătrunjel pentru aromă.

101

Supă crema de broccolli şi ciuperci Ingrediente: 500 g broccolli, 200 g ciuperci, 1 ceapă, 1 ţelină, 1 ardei gras, 1 păstârnac, 1 morcov, sare de mare, ulei măsline, pătrunjel. Se pun la fiert în 2 litri de apă ceapa, ţelina, păstârnacul, ardeiul gras şi morcovul, întregi. După ce au fiert, se scot legumele şi se potriveşte cu sarea. Separat se pun la fiert broccoli şi ciupercile şi când sunt gata se adaugă puţin câte puţin amestecul de supă, având grijă să nu fie prea zemos. Se adaugă uleiul, se lasă să dea câteva clocote. La final, se păsează amestecul în blender şi se subţiază cu zeamă de supă după gust. Se poate adauga suc de lămâie.

102

Tonice Naturale / Suplimente (vechi reţele ale dacilor) Supliment nutritiv imuno-stimulent - pentru întărirea sistemului imunitar, infecţii, gripă. Într-un recipient de 800 ml se pun 200 g polen de albine şi 5 g lăptişor de matcă peste care se toarnă conţinutul unei sticluţe de tinctura de Echinaceea (se găseşte la magazinele de tip Plafar) şi sucul a două lămâi mai mari, bine filtrat. Se acoperă recipientul şi se lasă două-trei ore să fuzioneze. După aceea, se sfărâma granulele de polen cât se poate de bine şi se umple restul borcanului cu miere polifloră. Amestecaţi bine şi stimulentul este gata.. Nu uitaţi să amestecaţi bine conţinutul de fiecare dată când vreţi să-l folosiţi. Se va lua câte o linguriţă de 3 ori pe zi, după masă. Pentru un efect sporit, se recomandă cure de 14-21 zile. Supliment nutritiv - tonic general 1 – pentru anemii, demineralizare, convalescenţă, afecţiuni pulmonare, afecţiuni gastro-intestinale. Ingrediente: măceşe – 2 linguri pulbere, cătină – 2 linguri pulbere, urzică – 2 linguri pulbere plantă, coada calului – 2 linguri pulbere plantă, lucernă – 1 lingură pulbere plantă.

103

Plantele şi fructele uscate se pot macina şi transforma în pulbere, folosind râşniţa de cafea. Cel mai benefic ar fi dacă plantele ar fi măcinate cu puţin timp înainte de folosire. Se amestecă toate plantele şi se păstrează într-un recipient la întuneric şi răcoare. Se administrează câte 2 linguri de 2 ori pe zi. Supliment nutritiv – tonic general 2 Ingrediente: polen – 2 linguri pulbere, lăptişor de matcă – 1-2 g, seminţe de in - 2 linguri, seminţe de susan – 2 linguri, miere polifloră – 3 linguri, grâu germinat – 2-3 linguri, sucul de la 1 lămâie medie. Se amestecă toate cele de mai sus într-un castron până se formează o pastă omogenă care se păstrează la frigider. Este recomandat să se consume în maximum 3 zile. Se pot lua câte 3-4 linguri pe zi. Tonic hepatic - pentru hepatită, ajută la detoxifierea masivă a ficatului, afecţiuni ale splinei, toxinfecţie alimentară, coxartroză, reumatism, astenie, constipaţie, spasmofilie, convalescenţă, sindrom de malabsorbtie, surmenare intelectuală, lipsa de vitalitate, depresie. Ingrediente: 1 kg miere zaharisită (mierea zaharisită devine alcalină şi poate fi utilizată şi de cei cu afecţiuni stomacale), 150g pulbere din fructe de Armurariu, 200 g pulbere cătină, 300 g polen, 100 g propolis răzuit.

104

Toate ingredientele de mai sus se pun într-un vas şi se amestecă până la completa omogenizare. Se păstrează la frigider. Se administrează dimineaţa şi la prânz câte o lingură cu 30 min înainte de masă. Recomandat în cure de 14-21 zile. Tonic pulmonar – pentru astm, bronşită, laringită, rino-sinuzita, tuberculoză, silicoză, afecţiuni ale căilor respiratorii, gripă. Ingrediente: 1kg miere de albine (de preferat cea de brad), rădăcina de Iarbă Mare – 10 linguri pulbere, seminţe Schinduf – 10 linguri pulbere, propolis răzuit – 100g, ulei de cătină – 30ml, ulei esenţial de trandafir sau eucalipt – 30 picături. Se amestecă într-un castron toate ingredientele până la formarea unei paste omogene care se păstrează la frigider. O lingură de 3 ori pe zi este cantitatea optimă pentru adulţi, iar la copii – o linguriţă de 3 ori pe zi. Curele de 14-21 zile au rezultate garantate. Tonic osos – pentru prevenirea sau tratarea osteoporozei, în hipocalcemie şi hipomagnezie, scădere a greutăţii, rahitism, pentru accelerarea vindecării în cazul fracturilor, întărirea sistemului osos. Ingrediente: seminţe de susan – 2 linguri, seminţe crude de floarea soarelui – 2 linguri, mei – 2 linguri, ovăz boabe – 2 linguri pulbere, migdale – 2 linguri pulbere, miere – 6 linguri, suc de lămâie – atât cât e necesar pentru o pastă omogenă de consistenţă medie. Pentru obţinerea pulberilor se poate folosi râşniţa de cafea. Se amestecă toate ingredientele până la formarea unei paste omogene. De

105

preferat, tonicul să fie consumat în 4-5 zile. Se pot lua 4-5 linguri pe zi, pe pâine. Tonic ocular – pentru bolile aparatului ocular (glaucom, cataractă), pentru regenerarea ţesuturilor aparatului ocular, deficienţe imunitare . Ingrediente : măceşe – 2 linguri pulbere (se face pulbere doar pulpa uscată, fără coajă şi perişori), cătină – 2 linguri pulbere, afine uscate – 2 linguri pulbere, coacăze uscate – 2 linguri pulbere, fructe de şoc uscate – 2 linguri pulbere, miere – atât cât e necesar pentru formarea unei paste. Se amestecă toate ingredientele cu mierea şi se păstrează la frigider. Se recomandă 2 linguri de 2 ori pe zi de preferat înainte de masă cu 30 min. Tonic nervin – pentru afecţiuni generale ale sistemului nervos, depresii, Alzheimer, Parkinson, senilitate, sechele după accident vascular cerebral, paralizii, oboseală, stres . Ingrediente : rozmarin – 5 linguri pulbere, ginko-biloba – 5 linguri pulbere, seminţe de in – 5 linguri, fulgi de drojdie de bere – 8 linguri, migdale – 5 linguri, polen – 5 linguri, ulei esenţial de levănţică – 30 picături, 800 g miere de tei. Plantele şi fructele uscate pot fi transformate în pulbere cu ajutorul râşniţei de cafea. Se amestecă bine toate ingredientele cu mierea, se adaugă uleiul esenţial de levănţică şi se amestecă din nou. Pasta obţinută se păstrează la rece şi întuneric. Se recomandă 1 lingură de 3 ori pe zi înainte de masă.

106

Tonic vascular – fragilitate capilară sau vasculară, arteriopatii, talengectazii, purpure, varice, hemoroizi, flebită, sechele post accident vascular, boli ale inimii, anemii, devitalizare, imunitate precară. Ingrediente : hrişca – 8 linguri, măceşe – 2 linguri pulbere, afine – 2 linguri pulbere, polen – 2 linguri pulbere, miere – 2 linguri , suc de lămâie – cât este necesar pentru consistenţă dorită, ulei esenţial de lămâie – 10 picături. Cu 2 ore înainte de a fi folosită, hrişca se lasă la înmuiat, apoi se scurge şi se combină cu restul ingredientelor, amestecându-se până la obţinerea pastei de consistenţă dorită. Se recomandă a se consuma 3 linguri de 2 ori pe zi înainte de masă.

107

- FINAL – FRANCISC MANOLESCU -2015- Contact: manolescufrancisc@gmail.com 0726.833.893 www.facebook.com/franciscmanolescu