MANIFESTARE CENTENAR MAREA UNIRE ȘI OMAGIEREA LUI CANTEMIR LA

CERCUL MILITAR NAȚIONAL BUCUREȘTI

Pe 10 DECEMBRIE 2018 a avut loc la CERCUL MILITAR NAȚIONAL BUCUREȘTI o manifestarea cultural-istorică, dedicată Centenarului Marii Uniri și lansării cărții

DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI

La manifestare au participat autori ai acestui volum, membrii ai Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, militari și civili, cercetători, universitari, istorici și public iubitor de istorie.

DESFĂȘURĂTORUL MANIFESTĂRII ÎN VEDEREA

LANSĂRII VOLUMULUI

”DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE

CENTENARULUI MARII UNIRI”

BUCUREȘTI, CERCUL MILITAR NAȚIONAL,

SALA NORVEGIANĂ,

ORA 16.30

16.30-16.45 primirea autorilor și a invitaților;

16.45-17.00 socializare la o cafea;

17.00–17.10 deschiderea manifestării de către dl. Col.r. Ciobanu

Viorel, care va prezenta și cartea ”NUME INTRATE ÎN ISTORIA

MILITARĂ ROMÂNEASCĂ”;

17.10-17.15 alocuțiunea domnului profesor Victor Gabriel Osăceanu,

care va prezenta și cartea ”DRUMUL SPRE MAREA UNIRE”;

17.15–17.30 alocuțiunea directorului Editurii Universul Academic, dl.

Bârgău Marian;

17.30-17.50 alocuțiunea domnului col.r. dr. Mircea Dogaru;

17.50–18.00 întrebări și răspunsuri;

18.00-18.20 înmânarea cărții lansate autorilor din carte,

realizatorului coperților volumului, reprezentanților Ministerului Apărării

Naționale, Ministerului Educației Naționale, și presei prezente.

18.20-19.00 discuții și socializare la o cupă de șampanie.

Manifestarea a fost deschisă de domnul col.r. VIOREL

CIOBANU, secretarul general al Asociației Europene

”Dimitrie Cantemir”.

Acesta a prezentat pe scurt cartea

”TELEORMAN. NUME INTRATE ÎN ISTORIA

MILITARĂ ROMÂNEASCĂ”,

reliefând faptul că din filele lucrării răzbate figura comandanților români –

fii ai Teleormanului- care au luminat chipul oștirii cu forța rațiunii și cu

căldura sufletului și au înscris o veritabilă cronică a faptelor de arme în

Războiul de Independență 1877-1878, Primul și al Doilea Război Mondial

din secolul XX, precum și a celor de astăzi ce, cu adâncă iubire de țară,

desfășoară o rodnică și bogată activitate pentru Armată, Neam și Glie în

vederea asigurării interoperabilității sistemelor naționale de apărare cu

cele ale structurilor NATO.

S

Secretarul general al ASOCIAȚIEI EUROPENE ”DIMITRIE CANTEMIR”

(A.E.D.C.) a prezentat apoi, o scurtă retrospectivă a activității

desfășurate de A.E.D.C. de la înființarea din anul 2013 până astăzi și

realizarea celor 2 volume:

DIMITRIE CANTEMIR – PUNTE A CUNOAȘTERII ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT;

DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI.

Acesta din urmă, cu o întindere de 400 de pagini și o grafică de

excepție, cuprinde 35 de studii și articole semnate de 32 de autori:

cercetători științifici, cadre didactice din învățământul universitar și

preuniversitar, laici și clerici, militari și civili, membri ai Asociației sau

profesând în instituțiile care-l au ca patron spiritual pe Dimitrie Cantemir.

În ansamblu, volumul surprinde nu numai fațetele multiple ale

personalității marelui cărturar, într-o nouă viziune exhaustivă, ci și ideea

forță a conștiinței și necesității unității românești, care transpar din

întreaga operă a academicianului european și bărbatului de stat care a

fost Dimitrie Cantemir.

Al doilea dintr-o serie, care constituie un obiectiv central al

Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, actualul volum poate fi

achiziționat din librării, și constituie pentru Asociație o datorie de onoare

în a-l pune la dispoziția cercetătorilor și pasionaților de cultură și istorie

din țară și străinătate.

Membrii Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir” aduc pe această

cale mulțumiri S.N.G.N. ROMGAZ S.A. MEDIAȘ, care finanțând proiectul a

făcut posibilă nașterea acestui eveniment editorial!

În continuare a fost invitat să ia cuvântul domnul profesor VICTOR

GABRIEL OSĂCEANU, membru al Asociației Europeane ”Dimitrie

Cantemir” care a prezentat cartea

CINSTIND CENTENARUL. DRUMUL SPRE MAREA UNIRE. UNITATEA

ÎN IDEE, FAPTĂ ȘI EVOLUȚIE STATAL-TERITORIALĂ,

,,În acest an al Centenarului, ca de altfel și în anii anteriori, 2016, 2017, au apărut lucrări și publicații care au au

avut ca temă cu precădere Primul Război Mondial și Marea Unire de la 1918, atât pe plan național cât și local, regional.

Lucrarea ”CINSTIND CENTENARUL. DRUMUL SPRE MAREA UNIRE. UNITATEA ÎN IDEE, FAPTĂ ȘI EVOLUȚIE

STATAL-TERITORIALĂ”, pe care am onoarea de a o prezenta astăzi distinsei asistențe, se dorește a fi mai mult de atât, este o trecere sintetică prin istoria noastră zbuciumată și complicată

care redă capitolele semnificative și reprezentative ale evoluției neamului românesc de-a lungul epocilor, în condiții extrem de

dificile, uneori aproape imposibile, scoțând în evidență nu doar informații pur descriptive ci și elemente de analiză și logică istorică, pe alocuri supunând atenției chestiuni controversate,

având ca scop înțelegerea cât mai bună a modului în care a fost posibilă constituirea statului național unitar român.

Este o carte centrată pe ideea de unitate, urmărind, așa

cum îi sugerează și titlul, atât lupta efectivă concretă, politică, diplomatică, militară, cât și principiile, ideile, fundamentele de gândire, de cultură și viață sprirituală, religioasă care au

pregătit demersul atât de complicat în vederea realizării unității statale.

Dar nu numai atât, este o lucrare care are o astfel de temă profundă și generoasă trebuie să transmită și sentimente, trăiri,

puncte de vedere, pe care am intenționat să le prezint în mod obiectiv și rațional, unitatea românească s-a făurit nu doar cu

mintea ci și cu sufletul, cu inima. Asta pentru că lupta pentru unitate a presupus principiile nobile ale frăției, cooperării și solidarității la greu între românii din diferitele provincii istorice.

Cartea evidențiază rolul pe care l-au avut personalitățile în

realizarea Unirii, pornind de la Mihai Viteazul, de la cronicarii umaniști, între care esențial a fost Dimitrie Cantemir, primul mare savant al românilor, apoi reprezentanții Școlii Ardelene, ai

strălucitei generații pașoptiste numită și partida națională, dascăli ai Școlii de la Sfântul Sava, oamenii de cultură și de litere, oamenii de știință, distinși membri ai Academiei Române

sau ai societăților culturale și Universității Populare de la Vălenii de Munte, și în cele din urmă până la oamenii de stat de la

sfârșitul secolului al XIX-lea și de la începutul secolului XX, între care și suveranii Ferdinand și Maria. Dar, în egală măsură ca importanță a fost rolul colectiv al maselor, al poporului român,

al întregii națiuni, fără de care nu s-ar fi putut împlini marele ideal românesc, al românilor simpli, de rând, în mare parte

țărani, care au muncit, au luptat, s-au jertfit de atâtea ori pentru binele patriei lor, fapt recunoscut și prețuit de marii noștri oameni politici și istorici, precum Kogălniceanu sau Iorga.

Destinul nostru istoric a fost unul atât de frământat, încât

este perfect justificată afirmația istoricului Gheorghe Brătianu cum că nașterea, existența, evoluția poporului român par mai degrabă ,,o enigmă și un miracol”.

Și într-adevăr, evoluția în timp, din punct de vedere statal-

teritorial, de-a lungul secolelor, scoate în evidență, de la bun început, de la sfârșitul etnogenezei și perioada constituirii statale, fărâmițarea spațiului românesc, separatismul statal,

amplificat și mai mult de pierderi, cedări teritoriale și mai puțin, din păcate, de reveniri ale unor bucăți de pământ românesc. Însă de la Mica Unire de la 1859-1862, trecând prin

Independența obținută la 1877-1878, România prinde contur din ce în ce mai mult și se întregește treptat, mergând până la Marea Unire de la 1918.

Este însă un itinerariu istoric nu doar pe acest criteriu, pur

geografic, ci și pe planul conștiinței originii și apartenenței la același numitor comun, identitatea națională care s-a zămislit în timp, pornind de la conștiința de neam specifică Evului mediu, și

ajungându-se la conștiința națională care este o etapă superioară, solid conturată pornind cu finalul secolului al XVIII-

lea dar mai ales în secolul al XIX-lea, la nivelul unei elite politice, intelectuale, culturale și religioase, care a tras masele după ea, și care înseamnă conștientizarea necesității strângerii

tuturor românilor în interiorul acelorași granițe statale.

Este drept, înfăptuirea României Mari, căreia din păcate, nu i-a fost dat să existe decât ceva mai mult de două decenii, este și rezultatul unor factori externi, a unui context istoric favorabil

nouă, dar care nu coboară cu nimic meritele noastre interne, românești. Chiar dacă nu a fost totul ideal, chiar dacă au fost și

teritorii cu români care au rămas în afara României Mari, așa cum s-a întâmplat după Conferința de pace de la Paris de după război, anul 1918 trebuie și merită să fie considerat anul de

apogeu al istoriei noastre, al finalității luptei îndârjite pentru unitate națională.

La fel ca și volumul dedicat lui Dimitrie Cantemir, Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor, pe care-l țin să-l

apreciez pentru conținutul său valoros și bogat, și această carte al cărei autor sunt, elogiază spiritul de unitate în conștiință și

acțiune care i-a călăuzit pe români de-a lungul timpului.”

În continuare a fost invitat să ia cuvîntul domnul

Marian Bârgău, directorul Editurii ”Universul Academic”.

Acesta a scos în evidență efortul conjugat al

coordonatorilor și Editurii Universul Academic, în vederea

apariției în bune condițiuni a lucrării și a mulțumit tuturor

autorilor pentru strădania de a pune în operă informații, date și

acțiuni, mai puțin cunoscute de publicul larg, idei-forță care

timp de trei secole au contribuit la coagularea consțiinței de

neam a românilor, din spațiul carpato-danubiano-pontic.

Domnul col.dr.r. MIRCEA DOGARU istoric, fost cercetător

științific și profesor universitar a fost invitat la microfon.

Acesta argumentează impactul principiilor democrației

americane asupra Europei interbelice, constituirea statelor

naționale prin destrămarea Imperiilor din centrul și sud-estul

continentului. În acest context se evidențiază și exercitarea

dreptului inalienabil al poporului român în 1918 la unitate

națională, și demonstrează caracterul de drept public al Adunării

de la Alba-Iulia, admis de dreptul internațional public la

Conferința de pace de la Trainon, urmată de ”bătălia

frontierelor” sau a Europei împotriva României.

”Moştenitorii ideii imperiale habsburgice au făcut să curgă valuri de cerneală după extirparea, în 1918, a cangrenei dualiste care coroda trupul Europei central-răsăritene, interzicându-i mersul spre democratie, considerând că, pe măsură ce occidentalii îşi pierd interesul pentru

monstruozităţile care i-au afectat doar tangenţial implicându-se în problematica mai largă, planetară, repetatele tentative de măsluire a

trecutului şi justificare a unor rapturi evidente vor da roade, punând, pe fondul necunoaşterii sau dezinteresului, bazele pretins juridice ale unor rapturi viitoare. Aproape un secol de acţiune concertată şi tenace, publicistică, propagandistică, politico-diplomatică şi, uneori, militară, au reuşit, din păcate, să vopsească negrul în alb şi albul în negru, să prezinte o construcţie feudală despotică şi anacronică -monarhia dualistă de pretenţie universală, drept quintesenţă a democraţiei şi soluţie viabilă chlar şi pentru Europa mileniului III. Să prezinte, în baza dictonului "nu iese fum fără foc", pretenţii absurde drept revendicări justificate, să şteargă din istorie actele de voinţă ale popoarelor, acte plebiscitar consfinţite în 1918, să facă uitate sau să răstălmăcească "înseşi principiile care i-au animat, la sfârşitui primei mari conflagraţii mondiale, pe artizanii Europei civilizate şi democrate a secolului XX şi să acrediteze, sub masca ştergerii barierelor dintre state, prin declararea drept caduc a conceptultil de stat naţional, periculoasa concepţie a existenţei unor naţiuni sau popoare "alese", a căror individualizare, inclusiv teritorială, ar fi "un dat" şi "un drept" istoric şi divin.

În contrapadidă, popoarele care şi-au realizat atunci, prin imense sacrificii, idealurile de dreptate, libertate şi unitate naţională s-au lăsat purtate în tot acest timp de valurile... nepăsării, considerând că adevărul este atât de limpede şi actul de justiţie al istoriei atât de evident, încât nu mai au nevoie de susţinere, agitația revanşarzilor şi conservatorilor fiind un "bruturn fulmen"! Uitând, bineînţeles, că anacronismele şi ţelurile damnate pot avea priză la noile generaţii a căror energie prevalează cunoaşterii şi care, în căutarea unui nou ideal se pot lăsa seduse de "dreptul" forței! Astfel a fost posibilă declanşarea celui de-al doilea război mondial şi, pentru noi, românii, prin estomparea semnificaţiei juridice a actului de la Alba lulia, subsumat consecinţei fireşti numită "Trianon" "diktatul” de la Viena, criminal corolar al Pactului Ribbentrop-Molotov şi al unui tratat secret de alianţă ungaro-sovietic perfectat în august 1940 (Pactul Molotov), care prevedea graniţă comună, ungaro-sovietică, pe Carpaţii Orientali. Astfel au fost posibile şi destrămarea în deceniile IV-V şi ultim ale secolului XX, a Cehoslovaclei şi Iugoslaviei, potrivit "principidul Kohr" "Tot ce este mic este minunat!" şi mai uşor de controlat de către o Germanie care se substituie, pe zi ce trece, tot mai mult, Statelor Unite ale Europei.

Considerând că Europa repetă astăzi nejustificat istoria anilor 1933-1939, ne-am gândit să repunem în discuţie, cu referire la România, ţară prin tradiţie obiect al agresiunii, câteva dintre problemele care au

frământat popoarele şi au impus marilor personalităţi politice mondiale ale anilor 1918-1920, eforturi de definire şi soluţionare. În primul rând, discutarea sub aspect juridic a raporturilor dintre "Alba lulia" şi "Trianon" care tind să constituie o falsă problemă actuală.

Bâlbâiala justiţiei noastre în ultimii ani, cu grave repercusiuni asupra eficacităţii şi securităţii instrumentelor Legii, pe de-o parte şi, pe de alta, spectacolul degradant al unui proces public-maraton, fără recurs, vizionat de lumea întreagă, în decembrie 1989, în care, fără să instrumenteze cazul, judecătorul ce ar fi trebuit din bun simţ dacă nu din datorie, să aibe măcar o coală de hârtie în faţă si avocaţii apărării, în

egală măsură agramaţi şi teatrali, au acţionat împreună ca... acuzatori, ne-au ridicat justificative semne de întrebare "în privinţa capacităţii juriştilor noştri (ale căror proteste faţă de lamentabilul spectacol încă nu s-au făcut auzite) de a aborda cu răspundere o astfel de problematică.

Si aceasta cu atât mai mult cu cât, în epoca de afirmare politică a

"elitei" intelectuale (1996-2000) aceiaşi jurişti au transformat din servilism,

nişte trădători ordinari de secrete economice şi militare în "defectori" "eroi",

expunându-i în schimb oprobiului public pe cel ce au slujit interesele

naţiunii române! De aceea, ne-am încumetat, de pe poziţia istoricului să ne

lărgim puţin sfera de investigaţie, în domeniul dreptului internaţional, cu

speranţa că vom reuşi să deturnăm atentia juristilor, chiar şi a celor "de

boutique", spre probleme de interes general, care,

nerezolvate, pot avea consecinţe ireparabile şi că vom pune, în acelaşi timp, la dispoziţia celor ce astăzi reprezintă cupola de decizie a lumii, câteva repere utile pentru soluţionarea, să zicem, a unor crize reale sau potenţiale, repere ce au ghidat cândva efortul de analiză, decizie şi acţiune al predecesorilor lor.

"Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia" dată la 14/28 noiembrie 1917 de Consiliul Comisarilor Poporului al recentei puteri sovietice, care prevedea dreptul la autodeterminare până la constituirea de state independente al popoarelor subjugate de ţarism, a fost un slogan bolşevic, fără substanţă, cei care i-au dat crezare fiind declaraţi imediat contrarevoluţionari de I. V. Stalin, comisarul sovietic pentru respectivele popoare. Dar oare cuvintele adresate de preşedintele Woodrow Wilson (1913-1921) Congresului la 11 februarie 1918, când noţiunea de "apărător al liberlăţii şi democraţiel" încă nu se confundase cu aceea de "jandarm", să nu mai aibe astăzi aceeaşi semnificaţie pentru senatorii care ne tot ameninţă când încercăm să ne reevaluăm personalităţile istorice? "Aspiraţiile naţionale ale popoarelor trebuie să fie respectate; în viiitor popoarele nu trebuie să mai fie domin ate şi guvernate

decât de propriul lor asentiment . Autodeterminarea nu este o simplă frază. Ea este un principiu imperativ pe care, în viitor, oamenii de stat nu-l vor ignora decât în detrimentul lor"!

Mesajul în 14 puncte dat la "facerea" noii lumi, contemporane, de

preşedintele de atunci al S.U.A a însemnat, îndeosebi pentru popoarele

încătuşate de monarhia bicefală, actul de solidarizare al Lumii libere cu

propria luptă pentru libertate şi, din acel moment, evenimentele politice şi

militare s-au desfăşurat cu repeziciune spre gongul final menit să

pecetluiască definitiva înmormântare în arhiva Istoriei a întunecatului Ev

mediu european. Sperjurul a prins glas şi atunci, prin mesajui lui Carol de

Habsburg "Către popoarele mele credincioase" (3/16 octombrie 1918)

dar nu a putut impresiona pe nimeni deoarece omenirea întreagă era în

cunoştinţă de cauză. Și pentru că astăzi, de dragul interesului, cunoaşterea

pare a nu mai face casă bună cu politica, avem datoria să ne aducem şi să

aducem aminte tuturor "Necredincioşilor", fie că-i cheamă sau nu "Toma"

"Declaratia" de răspuns, comună, a Comitetelor naţionale român,

cehoslovac, iugoslav şi polonez, atât de actuală prin semnificaţia acordată

intenţiei ascunse în spatele conceptului de "federalizare".

"Guvernul Austro-Ungar, pentru a salva imperiul Habsburgilor în ajunul derutei sale militare şi al descompunerii sale poritice, lansează, concomitent cu cererea sa de pace adresată preşedintelui ideea unei federalizări a monarhiei dualiste. Și de această dată, ca întotdeauna, guvernul Austro-Ungariei urmează tradiţia sa binecunoscută, de a căuta, prin formule seducătoare să evite marile adevăruri ale gândirii politice. Reprezentanţii oficiali ai Monarhiei de Habsburg,

susţinuţi numai de către maghiari şi germanii austrieci, cele două popoare exploatatoare ale altor natiuni care constituie marea majoritate a imperiului, cred că au găsit în ideea federalizării un nou mijloc de a le continua sistemul lor imoral şi anacronic de guvernare, îndepărtând consecinţele logice de libertate şi justiţie accentuate de preşedintele Statelor Unite .

Comitatele reunite ale Nationalitătilor oprimate din Austro-

Ungaria, având în vedere că este vorba de existenţa lor naţională, denunța opiniei publice mondiale acest act de ipocrizie diplomatică.

Bazându-se pe principiul naţionalităţilor și al organizării democratice, singurele temeiuri ale vieţii de stat admise de către puterile aliate, aceste popoare au afirmat "într-o manieră categorică, prin cuvinte și arme, programele lor politice: constituirea de state naţionale independente pe teritodul actual al Austro-Ungariei. Aceste naţiuni, ferm convinse că pacea nu se poate face şi nu poate dura pe continent decât prin liniştirea conştiinţei popoarelor, contestă prin urmare guvernelor de la Viena şi Budapesta, legitimitatea politică şi morală de a vorbi în numele lor..."

Minciuna a prins glas şi atunci, magnaţi promotori ai "ungarizării" transformând Ungaria regalistă şi habsburgică în republicană şi "antantofilă" (1 noiembrie 1918) dar nu au reuşit să păcălească pe nimeni cum că "Ungaria autocrată de ieri -Ungaria grofilor a nemeşilor, siluitoare de conştiinţe, a devenit peste noapte... paradisul naţionalităţilor şi marea nedreptăţită a războiului

mondial" (Milton Lehner). În mare grabă atunci, trăda V. i Lenin,

"Guvernul burghezo-conciliatorist şi-a dat el însuşi demisia, a

început el însuşi tratative cu comuniştii, cu tovarăşii unguri

care se aflau în închisori şi a recunoscut el însuşi că nu există altă soluţie decât trecerea pute rii în mânapoporului muncitor”. Altă soluţie pentru păstrarea teritoriilor popoarelor subjugate, evident!

Pentru că, adus în mare grabă de la Moscova, din anturajul lui Lenin, Bela Kun, originar din Transilvania, a proclamat Republica Ungară a Sfaturilor, a încheiat primul tratat cu Rusia Sovietică prevăzând graniţă comună pe Carpaţii Orientali şi a atacat Slovacia apoi România la 25 martie 1919. Zdrobirea bolşevismului Europa Centrală de către trupele române a făcut însă ca nemeşimea, fostă prohabsburgă, fostă "antantofilă" şi "europeană", fostă "sovietică" să devină peste noapte, de dragul teritorillor râvnite "fascistă" în frunte cu cel ce se proclama primul "fascist" al Europei, amiralul fără flotă, Miklos Horthy.

Proaspăt izbăvit de bolşevism prin sacrificiile românilor şi slovacilor, Horthy cerea la 26 iulie 1920, mandat din partea Antantei pentru apărarea continentului de ameninţarea sovietică, de către Ungaria, pe aliniamentul Carpaţilor, argumentând între altele că armata Cehoslovaciei era incapabilă să apere trecătorile Carpaţilor Păduroşi. Iritat, şeful misiunii militare franceze de la Praga, generalul Maurice Cesar Joseph Pelle raporta: "Ungurii sunt hotărâţi să restabilească vechile hotare ale ţărilor (din epoca dualismului — n. n.). Singurul mijloc de a-i dezarma este de a ocupa efectiv Ungaria printr-o intervenţie aşa cum s-a făcut în Germania". Noua Europă

nu se putea manifesta însă decât democratic. Soluţia pentru care s-a optat a constat în vegherea respectării noilor principii ale dreptului internaţional vizând manifestarea liberă a voinţei popoarelor eliberate.

Astfel încât, marile puteri, abţinându-se (atunci n. n.) de la orice fel de intervenţie în casa altuia, popoarele au decis cu rapiditate: adunarea reprezentativă convocată la Turcinsky Sv. Martin la 29 octombrie 1918 de Consiliul Naţional Slovac a votat în unanimitate independenţa şi unirea Slovaciei cu Cehia; la 14 noiembrie, la Praga, Adunarea Naţională consfinţea ca act de voinţă al slovacifor şi cehilor naşterea Republicii Cehoslovace cu Thamas Garrigue Masaryk în funcţia de preşedinte; la 17 octombrie 1918, reprezentanţii tuturor slavilor de sud-vest (sârbi, croaţi, sloveni şi bosnieci) alegeau la Zagreb Consiliul Naţional lugoslav care a numit guvernul provizoriu, a proclamat Sfatul naţional independent şi suveran al sârbilor, croaţilor şi slovenilor (29 octombrie); 24 noiembrie Vecea (Adunarea populară) a votat unirea noului stat cu Serbia, urmată fiind de skupstinile populare din Vojvadina (25 noiembrie) şi Muntenegru (26 nolembrie) Unirea devenind fapt implinit la 1 decembrie; la 30 octombrie 1918 in Austria, asumându -şi întreaga putere şi responabilitate Adunarea Naţională Provizorie a delegat Consiliul de stat şi a format noul guvern, încredinţând mandatul lui Karl Renne, la 12 nolembrie 1918 s-a proclamat

Republica Ungară, Consillul Naţional Ungar alegându-l în funcţia de preşedinte pe Kărolyi Mihaly.

În acest context, uzând de dreptul la autodeterminare

recunoscutpopoarelor şi urmând drumul deschis de fraţii basarabeni care proclamaseră unirea cu Tara la 27 martie/9 aprilie 1918, poporul român din Bucovina, Transilvania, Banat şi "Partium" (teritorille româneşti dintre Carpaţii Occidentali şi Tisa) şi-a desfăşurat şi el, în conformitate cu normele şi principille de drept internaţional recunoscute, acţiunea proprie pentru independenţă şi unitate statală.

2. Alba Iulia. Exercitarea unui drept inalienabil.

P erfect integrat aşadar valului revoluţionar şi aspiraţilior democratice care animau societatea în statele Europei centrale şi răsăritene, inclusiv

Austria şi Ungaria, "primăvara naţiunilor", p porul român autohton în Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, etc. şi-a exercitat în 1918 un drept fundamental, în conformitate cu principiile de

drept al popoarelor, recunoscute şi în acţiune pe plan internaţional. Respingând propunerile ungare, de aceeaşi factură cu cele făcute anterior de Casa de Habsburg, românii au decis ei, ca şi popoarele slave asuprite, să uzeze de dreptul lor de a-şi alege singuri soarta. Au constituit şi ei "comitete de acţiune ale românilor din Transilvania. Banat şi Bucovina", apoi un "Consiliu Naţional al Unităţii române" în emigraţie (Paris, 24 august/6 septembrie 1918) şi,

în provincii, pe ansamblul structurilor sociale şi profesionale, "comitete de acţiune" şi "consilii naţionale" locale. În Bucovina acestea au ales Consiliul National Român care la 14/ 27 octombrie a formulat cererea de unire cu România, votată la 15/28 noiembrie 1918. În mod identic, în Transilvania, Banat şi "Partium", consiliile locale au recunoscut Consiliul Naţional Român Central (CNRC), ales la Arad, la 31 octombrie 1918, drept unicul for reprezentativ al voinţei naţionale. Acesta subordona atât consiliile locale cât şi gărzile naţionale destinate apărării satelor de actele teroriste ale ultranaţionaliştilor unguri.

La 15 noiembrie, C. N. R. C. a promulgat ceea ce am numi astăzi

"legea electorală" coloana vertebrală a oricărei democraţii autentice

adică regulamentul pentru alegerea deputaţilor Adunării Naţionale a

Românilor. Precizându-ise caracterul reprezentativ, consultiv, şi

implicit de constituantă, Adunarea Naţională a fost convocată, prin

anunţul din 20 noiembrie, pentru data de 1 decembrie 1918 la Alba lulia. În

număr de 1.228, delegaţii au fost aleşi în mod democratic, cadrul

circumscripţiilor electorale locale sau al organizaţiilor tuturor partidelor

politice, asociaţiilor şi organismelor economico-financlare, culturale,

religioase şi militare, primind fiecare mandatul susţinerii "acestor

români şi a teritorillor locuite de dînşii cu România". Pentru

protejarea şi susţinerea delegaţilor, peste 130.000 de locuitori ai tuturor

localităţilor româneşti cuprinse între Tisa şi

arcul carpatic s-au deplasat la Alba lulia, constituindu-se într-o uriaşă adunarea de obşte reprezentativă, care a certificat decizia de unire, în conformitate cu principiul autodeterminării, drept autentic act de voinţă naţională.

Conform mandatului încredinţat, preşedintele Marii Adunări

Naţionale de la Alba lulia, Gheorghe Pop de Băseşti, a declarat în Cuvântul

de deschidere, Adunarea, drept, "CONSTITUANTĂ SI DESCHISĂ", fapt ce

a îndreptăţit-o conform tuturor normelor de drept recunoscute, să adopte,

ca act juridic, istorica "Declarație de Unire cu Ţara". În lectura lui Vasile

Goldiş aceasta făcea cunoscut că "ADUNAREA NAŢIONALĂ A TUTUROR

ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA, BANAT şl ŢARA UNGUREASCĂ (teritoriiie

româneşti dintre Tisa şi Carpaţii Occidentali n.n.) ADUNAŢI PRIN

REPREZENTANŢII LOR INDREPTĂTITI LA ALBA IULIA ÎN ZIUA DE 18

NOIEMBRIE/1 D E C E M B R I E , D E C R E T E A Z Ă U N I R E A A C E L O

R R O M Â N I S I A T U T U R O R TERITORIILOR LOCUITE DE DÂNSII CU

ROMÂNIA. ADUNAFEA NAŢIONALĂ PROCLAMĂ ÎNDEOSEBI DREPTUL

INALIENABIL AL NAȚIUNII ROMÂNE LA INTREG BANATUL CUPRINS INTRE

RÂURILE MUREŞ, TISA ŞI DUNĂRE".

Votul in unanimitate al delegaţiitor a constituit baza juridică, legalizarea actului, enunţat de preşedintele Gheorghe Pop de Băseşti: "ADUNAREA NATIONALĂ POPORULUI ROMÂN DIN TRANSILVAN1A, BANAT şi PĂRŢILE UNGARI EI1 (Partium — n. n.) A PRIMIT REZOLUȚIUNEA PREZENTATĂ PRIN VASILE GOLDIS ÎN INTREGIMEA El

ȘI ASTFEL UNIREA ACESTEI PROVINCII ROMÂNEŞTI CU ŢARA-MAMĂ... ESTE PENTRU TOATE VEACURILE DECISĂ!".

Adunarea Naţională, având caracter de Constituantă, fiind organ legislativ şi al suveranităţii naţionale pentru poporul român trăitor în Ardeal, Banat, Crişana, Sătmar, Maramureş etc., hotărârile sale au avut putere de lege, păstrându-şi până astăzi, în conformitate cu principiile de drept internaţional, înbaza cărora au fost adoptate, importanţă covârşitoare şi de netăgăduit sub aspect juridic şi politic. Ele au fost grupate pe genuri de probleme, de primă urgenţă

fiind cele ce consfinţeau Unirea cu Regatul României ca decurgând din

dreptul inalienabil al naţiunii române de a decide soarta sa şi a teritoriului moştenit de la înaintaşi. Formând izvorul de drept al dreptului constituţional român, aceste hotărâri au fost ratificate prin "LEGEA DE UNIRE" votată in unanimitate de prima Adunare

Constituantă a României întregite, sancţionată la 31 decembrie 1919 de rege şi publicată în Monitorul Oficial nr. 206 din 1 lanuarie 1920. Din punct de vedere juridic aşadar, Unirea teritorillor româneşti din fosta monarhie dualistă cu patria-marnă, decretată de Adunarea Naţională Constituantă de la Alba Iulia, necondiţionat, în baza dreptului inalienabil al românilor din respectivele teritorii la autodeterminare şi

suveranitate naţională, a fost cu 1 an şi sase luni

anterioară semnării tratatului de pace româno-ungar, un act legiferat, legalizat.

Un acord încheiat între două entităţi suverane, deoarece Regatul României ca stat suveran nu a făcut decât aprobe prin organul său constituţional, ca şi în cazul Basarabiel şi al Bucovinei, decizia luată de Constituanta românilor din Barat, Transilvania şi Partium, teritorii ce-şi redobândiseră suveranitatea. Din momentul sancţionărli "Legii de unire", similiar situaţiei din celelalte state europene reunificate, provinciile care decretaseră Unirea cu Ţara au încetat să mai fiinţeze în calitate de corpuri politice suverane, devenind părţi integrante ale teritoriului Regatului României.

De menţionat că întregul proces a fost legalizat sub aspect juridic şi de deciziile similare ale minorităţilor alogene (parţial ungurii, saşii,

şvabli, secu ii, evreii, ţiganii etc. în totalitate) care, consultate, au subscris prin hotărâri luate în cadrul unor adunări cu caracter plebiscitar juridic recunoscute.

Drept urmare, Tratatui de pace de la Trianon (4 iunie 1920), cu corectivele teritoriale în defavoarea românilor, impuse de interesele regionale ale marilor puteri, nu a făcut decât să consacre acceptul Ungariei in calitate de stat succesor al defunctului Imperiu dualist, faţă de acordul încheiat şi legiferat între două părţi contractante suverane.

3. "TRIANON" sau consacrarea juridică.

Privită în lumina dreptului internaţional, Adunarea de la Alba-lulia,

având caracterul unui adevărat plebiscit menit naţional şi reprezentativ,

prezintă valoarea să permită manifestarea voinţei colective

— fundamentul cel mai puternic şi titlul de drept de necontestat al unei

formaţiuni statale. Ori -astfel calificată pe plan juridic internaţional-Adunarea apare într-adevăr, ca formă de consultare populară neprescrisă de vre-un act juridic internaţional, având o valoare sporită în ordinea morală şi juridică, faţă de simpla consultare la o zi determinată şi impusă printr-un angajament prealabil.

Caracterul de drept public al Adunăril de la Alba lulia nu este precizat prin Rezoluţia de unire a acestei adunări; se desprinde însă cu claritate din dispoziţiile cuprinse în art. II şi IX relative la autonomia provizorie şi la instituirea Marelui Sfat National , a cărui competenţă era stabilită în Art. IX. Acest organ, înzestrat cu toate atributele suveranităţii naţionale, urma să-şi exercite aceste atribuţii până la întrunirea Constituantei.

Caracterul de drept public al Adunării de la Alba lulia a fost în întregime admis şi de dreptul internaţional public, de Conferinţa de pace şi de stipulaţiile tratatelor de pace.

De aceea, Conferinţa Păcii de la Paris nu a fost în situaţia de a "crea" un stat român întregit. Acesta fusese deja realizat ca operă a naţiunii române. Conferinţa a fost chemată să dea doar consacrare juridică internaţională noului statut teritorial şi politic al statului

român, prin recunoaşterea în speţă a principiului naţionalităţilor şi al autodeterminărili popoarelor.

Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 între "Puterile Aliate şi Asociate" pe de-o parte şi Ungaria pe de altă parte, a fost inspirat de principiul călăuzitor ce a stat la baza tuturor tratatelor de pace - principiul naţionalităţilor. Şi cum Ungaria era şi ea, în cadrul imperiului dualist, un mozaic de naţionalităţi, în care naţiunea maghiară nu avea majoritatea, era natural şi logic, prin clauzele teritoriale stipulate, ca tratatul de pace să-i schimbe radical fizionomia geografică şi să desăvârşească opera de creare sau întregire, pe baze naţionale a statelor succesoare.

De aici seria textelor prin care Ungaria "renunţă la toate drepturile şi titlurile" asupra teritoriilor "situate în afară de noile frontiere ale Ungariei", în "favoarea statelor cesionare" (Tratatul de la Trianon, Partea a II-a, Art. 27), şi stipularea din Articolul 45 că

"Ungaria renunţă la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor vechii monarhii austro-ungare, situate dincolo de frontierele Ungariei, ca făcând parte din România".

Totuşi, pentru valorificarea pe plan internaţional a dreptului naţiunii

române la frontierele înfăptuite prin libera sa determinare, a trebuit să se

ducă "bătălia frontierelor", de această dată în domeniul diplomatic.

4. ”Bătălia frontierelor" sau Europa împotriva României

Frontierele României au fost,fixate formal după criteriul etnic la

zi, urmare a politicii de maghiarizare din ultimele decenii şi nu conform vechilor hotare istorice şi Declaraţiei de la Alba-lulia după care "România ar fi trebuit să se întindă peste întreg teritoriul cuprins între Tisa şi Nistru"; (Emil Hasaş)."Chiar şi după acest criteriu, noile frontiere ar fi trebuit să fie dincolo de linia actuală de frontieră româno-ungară, dat fiind că acolo este graniţa limbilor, astfel cum o determină etnografii şi statisticienii maghiari, în epoca Imperiului Habsburgilor (Goerge Sofronie). În orice caz, nu poate fi vorba despre vre-un fel de "generozitate" din partea Conferinţei de Pace faţă de români, aşa cum constant susţine iridenta maghiară, deoarece, aşa cum remarca Nicolae Titulescu, în expozeul său din 4 aprilie în faţa Adunării Deputaţilor, "Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor şi în special acelora din Transilvania, ca o consacrare a unei ordine de drept cu mult mai redusă decât aceea pe care secolele de viată în comun şi de suferinţe identice, au gravat-o în conştiinţa istorică a naţiunii române. De aceea în chip firesc, Tratatul de la Trianon evocă în opinia noastră publică, mai degrabă ideea unei completări, decât aceea a unei amputări".

Linia frontierei de stat dintre România şi Ungaria a fost hotărâtă de

"Comisia teritorială" a Conferinţei de Pace fără consultarea României şi

fără participarea ei. "La Trianon i s-a atribuit României un teritoriu

mai mic decât acela la care ea avea dreptul conform principiului

'

etnicitătii, decretat de preşedintele Wilson" recunoştea istoricul american Milton G. Lehrer.

Deşi se deosebea în multe locuri de precizările făcute în Deciaraţia de la 1 decembrie de la Alba-Iulia, această frontieră a fost impusă guvernului român, semn că propaganda ungară în capitalele europene făcuse unele progrese. După sursele ungare 200.000 de mii de români (după alte surse 500.000, chiar 800.000) au fost abandonaţi,

pradă maghiarizării accelerate în noul stat ungar care la 93.000 km2,

număra 7,6 milioane locuitori, doar 5,5 milioane fiind unguri. Dar reprezentantul Marii Britanii, lord Balfur avusese grijă să transmită lui I. C. Brătianu, pentru a preîntâmpiria protestele legate de încălcarea unui drept fundamental, exprimat prin Declaraţia de la Alba-lulia că "nu poate fi vorba de discutarea liniei de frontieră".

Chiar şi in aceste condiţii, întrunit în luna august 1920 în scopul ratificării Tratatului, parlamentul ungar a scandat "nem,nem,soha!" (Nu, nu niciodată!) decretând 4 iunie zi de doliu naţional. România

"actualmente şi în viitorul apropiat drept principalul nostru duşman" şi constituind "brigăzile de luptă pentru învierea Ungariei milenare" cărora arhiducele losif de Habsburg le-a înmânat drapelele de luptă cu îndermnul: "Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând în crestele Carpaţilor nordici şi să-l duceţi glorios până la Adriatica". In săptămânile următoare, Comandamentul superior horthyst a pregătit planul a la longue de agresare a României vizând, după

Nemes DEzso: 1) încercuirea diplomatică a României (vezi lozinca "România, stat izolat!); 2) pregătirea ideologică a populaţiei (ungureşti şi seculeşti din Transiivania); 3) consolidarea economică a Ungariei în defavoarea Româniej; 4) creşterea prestigiului Ungariei pe plan internaţional, pe toate căile; 5) intensificarea activităţii organizaţiilor iredentiste ale minorităţilor de pe teritoriul României. Europă lucidă, Europa tratatelor democratice de pace, s-a exprimat atunci prin vocea preşedinteelui Alexandre Millerand:

"Nu incape nici o indoială că revizioniştii nu urmăresc altceva decât fărâmarea României şi Iugoslaviei, întărirea Germaniei prin noi teritorii, împingând hotarele ei spre est şi sud, înconjurând noi teritorii poloneze, cehe şi austriece, o Ungarie restaurată în vechile ei hotare, o Bulgarie întinsă către Vest, Nord şi Sud. Ori aceasta ar însemna revenirea la stările de dinainte de război care au creat războlul mondial. Istoria nu face însă paşi înapoi şi oamenii cu mintea întreagă nu—şi pot închipui

o asemenea posibilitate, aruncând lumea într-un nou război,căci nici o țară nu va admite atingerea frontierelor sale".

Într-adevăr, uitarea concluzillor de atunci, a reaprins flacăra războlului

înEuropa de Sud-Est. Ori dacă Europa, prinsă cu alte probleme gen

libertatea individului a uitat de drepturile şi libertatea popoarelor, este cazul

ca măcar noi, cei ce am beneficiat de întregui său sprijin, în numele

drepturilor inprescriptibile proclamate ța începutul veacului care s-a petrecut, să-i mai aducem, din când în când aminte!”

ÎN CONTINUARE, DOMNUL COL.R. VIOREL CIOBANU

A OFERIT, DIN PARTEA ASOCIAȚIEI EUROPENE

”DIMITRIE CANTEMIR” CĂRȚI AUTORILOR

PREZENȚI LA MANIFESTARE ASTFEL:

1)Domnului coordonator principal al volumului,

MIRCEA DOGARU, Colonel în rezervă, fost profesor

universitar, fost cercetător, doctor în istorie militară,

specialitatea "Istorie militară antică, medievală şi

arheologie", membru în Consiliul Director al Asociaţiei

Europene „Dimitrie Cantemir”, pentru studiile

realizate:

-”SPAŢIUL ROMÂNESC ŞI EUROPA”;

-”EUROPA ȘI BĂTĂLIA PENTRU ROMÂNIA

1601-1861”;

-”MIHAI VITEAZU (1593-1601). STRATEGIA

ȘI PLANURILE UNIRII ROMÂNILOR”;

-”ALBA-IULIA ȘI TRIANON, ÎN LUMINA

DREPTULUI INTERNAȚIONAL”.

2) DOMNULUI DR. VALENTIN–STELIAN BĂDESCU Cercetător ştiinţific asociat al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, membru al Asociației Europene ”Dimitrie

Cantemir”, pentru studiul ”DIMITRIE CANTEMIR ŞI CONȘTIINȚA

UNITĂȚII ROMÂNEȘTI”

3) DOMNULUI GENERAL IONEL CANTARAGIU vicepreședinte al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, pentru studiul ”DIMITRIE CANTEMIR - MILITARUL ȘI DIPLOMATUL, ÎN VIZIUNERA CUNOSCUȚILOR CANTEMIROLOGI ANDREI EȘANU ȘI PAVEL PARASCA””

4) Domnului Victor Gabriel Osăceanu, Istoric, cercetător, profesor în municipiul Roșiorii-de-Vede, membru al Asociației Europene ,,Dimitrie Cantemir”, pentru studiile: -”HRONICUL LUI DIMITRIE CANTEMIR ȘI ARGUMENTELE ȘTIINȚIFICE ÎN FAVOAREA UNITĂȚII ROMÂNEȘTI”--”DRUMUL CĂTRE MAREA UNIRE DIN 1918 A

ROMÂNILOR”

5)DOMNULUI AVOCAT IOSIF FRIEADMANN-NICOLESCU,

Cercetător științific asociat – Institutul de Cercetări Juridice „Academician Andrei RĂDULESCU” al Academiei

Române, Departamentul de Drept Public

„Vintilă DONGOROZ”; Membru în Consiliului director –

Societatea Română de Criminologie și Criminalistică; Membru în Consiliul director al Asociației Române de Filosofie a Dreptului (Secția Națională a Asociației Internaționale de Filosofie a

Dreptului și Filosofie Socială); cercetător științific – Centrul de studii și cercetări juridice și socio-administrative al Universității Petrol și Gaze – Ploiești; Istoric al Dreptului și Istoric al profesiei

de Avocat; Membru al Consiliului Baroului București; Președinte al Comisiei de Etică și Disciplină a Federației Române de Șah;

Membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

pentru studiul ”DOMNITORUL DIMITRIE CANTEMIR– JURIST AL EPOCII SALE”.

6) Domnului, Prof. univ. dr. ION CRAIOVAN licentiat în drept, licențiat în filosofie și doctor în drept al Universității din Bucuresti, pentru studiul

”DE LA IDEI ȘI ACȚIUNI CANTEMIRIENE LA SPIRITUL

CONTEMPORAN AL CUNOAȘTERII JURIDICE”.

7) Domnului MILTIADE VASILE STANCIU, Conf.univ.dr., Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Științe Economice, drd.

în științe juridice la Academia de Studii Economice din București, membru al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”., pentru studiul ”STATUL, ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ CANTEMIR”.

8)Domnului general ION AUREL STANCIU, Vicepreședinte

al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, pentru articolul

”ASOCIAȚIA EUROPEANĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”–

ACTUALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE”.

9) Domnului general GHEORGHE VĂDUVA, cercetător

științific gradul I, Institutul de Studii Strategice de Securitate,

București, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință

din România, membru al Asociației Europene Dimitrie Cantemir”, pentru studiul ”SPAȚIUL ROMÂNESC - AVANPOST AL CONVERGENŢEI CIVILIZAŢIILOR PENTRU

DIMITRIE CANTEMIR”.

10) DOMNULUI PROFESOR COSTEL CHITEȘ, Lector dr., Facultatea de Ştiințele Educației, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, Bucureşti, membru al Asociației europene „Dimitrie

Cantemir”pentru studiul ”CĂRȚI DE TRIGONOMETRIE ȘI GEODEZIE DIN TIMPUL LUI DIMITRIE CANTEMIR ȘI

ANTIOH CANTEMIR”.

11) DOMNULUI INGINER CĂTĂLIN CIOBANU, pentru

contribuția adusă la tehnoredactarea volumului lansat.

12) Domnului general dr. MIRCEA CHELARU, pentru

sprijinul acordat ASOCIAȚIEI EUROPENE ”DIMITRIE CANTEMIR”.

13) Domnului prof. univ. dr. BOGDAN TEODORESCU,

secretar general al Societății de Științe Istorice din România.

14) DOMNULUI absolvent limba engleză, ANDREI IVAȘCU,

pentru traducerea unor studii din română în engleză, în vederea

realizării lucrării în limba engleză.

15) Domnului TATARICI FĂNEL, reprezentantul ACADEMIEI TEHNICE MILITARE.

ÎN CONTINUARE ȘI-AU EXPRIMAT DORINȚA DE A LUA

CUVÂNTUL URMĂTORII:

A) DOMNUL GENERAL IONEL CANTARAGIU

”Ca membru fondator al Asociatiei doresc să aduc din start multumiri și aprecieri în numele Comitetului Director, d-lui col. R. Ciobanu Viorel, secretarul general al Asociatiei, pentru profesionalismul său, ca artizan al acestei reușite și extraordinare manifestări de lansare a lucrării prezentate, în acest ansamblu arhitectonic minunat -

Sala Norvegiană a Cercului Militar National.

De asemenea, aduc multumiri d-lui col. R. Dogaru Mircea pentru măiestria și aplecarea, cu care a reușit -în calitate de istoric și coordonator principal al lucrării- să ne țină în "priză", oferindu-ne imaginea de ansamblu a evenimentelor descrise în volum și, respectând obiectivitatea actului recenziei, prin condeiul și prisma unui adevărat expert în domeniu.

Doresc să subliniez și să amintesc și alocutiunea d-lui profesor Victor Gabriel Osăceanu, căruia prin aplauzele auditoriului i-am transmis

călduroase felicitări pentru prezentarea evenimentelor istorice de acum 100 de ani și îi dorim succes în viitoarele lucrări produse, lucrări ale tinerei generații de istorici și scriitori, cu chemare către adevărul istoric și obiectivitatea prezentării lui, prin documentare profundă.

Și nu în ultimul rând, aduc salutul vicepresedintelui Asociatiei, d-l gl. Bg. R. Țăpârlea Mihail, implicat în apariția acestei lucrări, dar care, acum, se află încă la Alba-Iulia în finalizarea activităților dedicate Centenarului Marii Uniri, îndeosebi ”vedetei actiunilor”, Complexul itinerant Glorie

Eternă Eroilor Neamului.”

B) DOMNUL DR. VALENTIN–STELIAN BĂDESCU

”Având în vedere că suntem într-o perioadă aniversară, Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, am considerat că este bine să scoatem în evidență lucrurile care ne unesc, și nu cele care ne dezbină, de la început și până în prezent, plusurile și minusurile, dorința noastră de a arăta celor din afară că nu avem de ce să ne rușinăm de trecutul nostru și că,

spre surprinderea unora, poate, abordările și discuțiile despre independență au apărut în România chiar înainte de aderarea la Uniunea Europeană, acestea toate, astăzi, fac parte din trecutul nostru. Chiar dacă, după 1989, Istoria a devenit o materie periferică în învățământ, ponderea fiind redusă de la 2-3 ore la 1 -2 ore, cu tendința de a o goli de conținut iar Marea Unire de la 1918 nu figurează în manualele școlare şi arsenalul de idei pentru cercurile ungare care deplâng Marea Unire de la 1918 sunt oferite de românii înșiși, aceiași români care cultivă blamarea istoriei naționale, resping unitatea românească și cer felurite autonomii istorice care condamnă „miticismele” și „balcanismele” cu scopul subminării României iată, că ne încumetăm afirmăm că opera marelui prinţ cărturar Dimitrie Cantemir a constituit un fundament solid al realizării statului unitar român, afirmaţie cu atât mai îndrăzneață, cu cât ne afundăm mai abitir în a ne ponegri țara și neamul, în a ne fi rușine să spunem că suntem români și ne iubim patria chiar dacă tendința mea este de a avea o atitudine critică, să spunem, în general, dar este foarte bine să semnalezi că, atunci când se face bine și când oamenii acționează matur, personal sau instituționalizat, să semnalezi și aceste lucruri.

Şi aceasta în condiţiile în care denigrarea istoriei și vieții românilor este astfel ușor de făcut, mai ales că datele sale esențiale sunt oferite de cealaltă extremă din cultura românească, aceea care acceptă doar nimicnicia românilor, spiritul lor gregar, de popor fără voință, de masă informă, „umbră fără schelet”, formată din „fețe patibulare”, cu „guri

vulgare”, „puturoși”, cu un „amestec apos” în loc de creier, cu o istorie în care toți „au urinat” peste noi și din care a rezultat limba română, „bună numai pentru înjurături" etc. O altă variantă a acestei extreme afirmă că nu ne cunoaștem corect trecutul, fiindcă toți marii istorici și oameni de cultură români au operat doar cu mituri naționaliste. Pe acest fundal trist

- pregătit de unii dintre noi înșine - este foarte ușor ca anumiți factori din afară să combată unitatea românească, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a românilor ca popor și ca națiune. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii.

Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Avem un exemplu; 1 Decembrie 2018 câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari? Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: să taie, să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Aşadar, globalizarea este prost înțeleasă. Globalizarea înseamnă haos, amestecarea raselor, libera circulație, emigrație adică haos economic, politic şi social. Globalizarea trebuie să însemne legi unitare la nivelul planetei, ordine, respect faţă de valorile umane, protejarea oamenilor buni, corecți, cinstiți şi eliminarea ticăloșilor. Globalizarea ar trebui să însemne armonie legislativă pe toată planeta, cooperare strânsă şi eficientă între popoare pentru rezolvarea marilor probleme globale, rezolvarea problemelor emigrației clandestine, eradicarea sărăciei,

reducerea poluării şi protecția mediului. Asta trebuie să fie globalizarea, drumul către o lume mai bună, mai echilibrată. Există o singură soluţie

pentru a contracara aceste manipulări propagandistice: pentru a putea răspunde acestor provocări, e nevoie să ne cultivăm cel mai important obiect pe care îl avem în dotare, şi anume nemul românesc. Pentru asta e nevoie de patriotism, de educaţie serioasă, de grija pentru educaţie pe care noi se pare că nu o mai avem. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

C) DOMNUL PROF.DR.BOGDAN TEODORESCU

secretar general al Societății de Științe Istorice din România.

,,În anul Centenarului Marii Uniri, este, desigur, o mare responsabilitate pentru istoricii români aceea de a evidenția semnificația acestei mari izbânzi a națiunii noastre, și de a

susține, în acest fel, în prezent și pe viitor, interesele României și ale românilor, și acest lucru nu poate fi realizat decât printr-un efort conjugat în vederea propagării și mediatizării nobilei

tematici prin lucrări, volume, articole și studii, prin simpozioane, sesiuni de comunicări științifice, conferințe sau congrese. Este și

cazul reuniunii de față care supune atenției noastre rolul de creator precursor al conștiinței unității românești, pe care și l-a asumat marea personalitate pe care am avut-o, Dimitrie

Cantemir, pe care ar trebui s-o cunoaștem mai bine, fapt pe care îl vom putea face și prin intermediul acestui volum de excelență care îi este dedicat, Dimitrie Cantemir și conștiința

unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri.

În acest context, Societatea de Științe Istorice din România a fost preocupată să omagieze, prin diferitele sale

activități inițiate la nivel național și local, tot ce a însemnat unitatea în istoria poporului român, momentele istorice care au condus la Marea Unire de la 1918.

Societatea a mobilizat și coordonat instituțiile de

învățământ superior și preuniversitar, a cooperat activ cu Academia Română, cu instituțiile de cultură, cu autoritățile locale, în vederea conturării unui cadru propice de desfășurare

și de exprimare, receptat în mare parte așa cum se cuvine de către mijloacele mass-media.

Mai mulți reprezentanți ai Societății, profesori, cercetători

științifici, au editat lucrări și studii care au avut ca tematică

Unirea românilor.

În același timp, trebuie spus că cercetarea care are ca menire scoaterea la iveală a adevărului istoric joacă pentru membrii Societății de Științe Istorice din România un rol capital

care este astăzi demonstrat din plin de lucrarea care aparține unuia dintre reprezentanții săi, prof. Osăceanu, a cărei prefață am elaborat-o, din convingerea că va deveni o operă de

referință pentru momentul istoric de bilanț pe care îl trăim anul acesta dar și în general pentru istoriografia unității românilor.

Salut cu entuziasm apariția volumului apărut sub egida

Asociației Europene Dimitrie Cantemir, ca rezultat al unei munci intense, lăudabile, a autorilor și coordonatorilor, fiind convins că

va fi primit cu interes de public, de cititori, prin natura informațiilor și interpretărilor oferite, multe inedite. De asemenea, salut și recomand cartea profesorului Osăceanu care

se înscrie și ea, așa cum am amintit, în ansamblul preocupărilor actuale istoriografice de seamă.”

D)DOMNUL AVOCAT FRIEDMANN IOSIF NICOLESCU

”Lansarea volumului dedicat marelui cărturar DIMITRIE CANTEMIR, în acest moment aniversar are o semnificație aparte, nefiind doar un eveniment editorial.

Întreaga opera scrisă de Domnitorul savant DIMITRIE CANTEMIR este o sinteză a voinței tuturor românilor din toate timpurile de a trăi într-un singur stat.

DIMITRIE CANTEMIR înainte de toate este exponentul voinței poporului din perimetrul DacoRomânesc, care a exprimat această voință în matricea gândirii juridice.

Jurist al timpului său, DIMITRIE CANTEMIR este recunoscut de cel mai înalt for științific al epocii în care a trait, Academia de la Berlin.

Domnitorul DIMITRIE CANTEMIR prin întreaga sa activitate științifică poate fi considerat unul dintre primii juriști români.

Scrierile sale demonstrează cunoaștererea temeinică a dreptului public și a dreptului internațional, al dreptului ginților, aplicând cunoștiințele sale juridice în actul de conducere statală a Moldovei, dar și în cel de coordonator al Cancelariei Țarului tuturor rușilor.

Cunoscător al unui număr impresionant de limbi – cris, citit, vorbit– a avut acces la documente juridice de maximă importanță, în mod direct fără intermedierea unui translator.

Analiza majorității lucrărilor scrise de către Domnitorul DIMITRIE CANTEMIR demonstrează apartenența acestuia la lumea juridică a timpului în care a trait, a faptului că a înțeles că dreptul este cea mai importantă ”armă” în conducerea unui stat și totodată este o ”armă” în diferendele inter-statale.

În Panteonul culturii mondiale DIMITRIE CANTEMIR este primul jurist savant român recunoscut pe plan internațional.

Locul și rolul lui DIMITRIE CANTEMIR în istoria și cultura națională trebuie să fie subliniat prin raportare la un alt Domnitor, anume Neagoe Basarab care a domnit în Țara Românească între 1512 și 1521.

Neagoe Basarab are o lucrare ce se constituie în prima carte de drept public românesc cunoscută sub numele de: ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Carte care tratează subiecte de actualitate în Evul mediu românesc, caracterul și esența instituției domniei și atribuțiile interne și internaționale ale Domnitorului.

Pentru prima oară în istoriografia națională și cea mondială, personalitatea și opera lui DIMITRIE CANTEMIR sunt analizate din perspectiva activității sale juridice.

Demersul de față a identificat și semnalat o latură de care până la acest moment nu s-a vorbit, anume Dimitrie Cantemir jurist.

Un argument irefragrabil referitor la afirmația că era un bun jurist,

cunoscând dreptul ginților se reflect din încheierea la Luţk în Rusia, în 2 aprilie/13 aprilie 1711, a unui Tratat secret de alianţă cu Țarul Petru cel Mare al Rusiei, de pe poziții de egalitate, în speranţa eliberării Țării Moldovei de sub dominaţia turcă.

După bătălia de la Stănilești, DIMITRIE CANTEMIR devine Consilier personal al lui Petru I cel Mare.

Consacrarea sa științifică mondială se produce în anul 1714 când a fost ales membru al Academiei de la Berlin, fiind primul român ales într-un for științific de primă mărime.

Opera juridică a lui DIMITRIE CANTEMIR are o importanță majoră

pentru patrimoniul culturii mondiale, fiindcă lucrările elaborate în limbi de circulație internațională au făcut cunoscută Moldova, pe de o parte, iar pe de altă parte avem date și informații juridice autentice, care atestă vechimea neamului românesc în perimetrul DacoRomânesc cu organizarea juridică a societății.

Prezentul studiu este o provocare, pentru a fi reluate studiile lucrărilor elaborate de DIMITRIE CANTEMIR din perspectiva activității sale ca jurist.

Subliniez un aspect care trebuie relevant în Anul Centenar, care are o semnificație aparte.

Pe actul de Unire al Moldovei din anul 1918, apar două efigii

emblematice ale Istoriei Naționale, chipul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfând și chipul Domnitorului DIMITRIE CANTEMIR.

Cele două efigii, reprezentând simbolurile Țării Moldovei ce semnifică unitatea de gândire juridică de Drept internațional public a României Mari.”

DOMNUL GENERAL MIRCEA CHELARU

ÎN FINAL, A FOST ÎNCHINATĂ O CUPĂ DE ȘAMPANIE ÎN

ONOAREA CELOR PREZENȚI, PENTRU EFORTUL DEPUS ÎNTRU

REALIZAREA ACESTUI VOLUM, DEDICAT CENTENARULUI MARII

UNIRI ȘI OMAGIERII SAVANTULUI DIMITRIE CANTEMIR

În finalul manifestării, gazdele au multumit invitaților, lectorilor, publicului prezent și au relevat deschiderea și receptivitatea ROMGAZ S.A. pentru înfăptuirea actului de cultură la care cei prezenți au avut onoarea și privilegiul de a participa,

S.N.G.N. ROMGAZ SA fiind o societate ce promovează valorile identitare naționale, demers care trebuie luat ca exemplu și bună practică și de alte entități din țară.