maladia secularizarii

7/28/2019 Maladia secularizarii

http://slidepdf.com/reader/full/maladia-secularizarii 1/13

UNIVERSITAEA BABEŞ-BOLYAICLUJ - NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

MALADIA SECULARIZĂRIIŞI MODURILE EI DE MAINFESTAREÎN MEDIILE ORTODOXE

Prof. Îndrumător,

Pr. conf. univ. dr. Ştefan IloaeMasterand,

Pr. Mihai-Valentin Racolţa



cealaltă nu există), a plenitudinii existenţei prezente. Neantul, ineluctabil şi refuzat ca

idee, năruie speranţa învierii; convertirea publicitară a dorinţei în necesităţi cotidiene face

de neconceput ascensiunea prin Cruce sau prin asceza tradiţională, care ar căuta să redea

dorinţa elanului său pur spiritual. Crăciunul a fost folclorizat, dar rămâne, evident,

sărbătoarea naşterii şi a vieţii. Paştile, pentru cei mai mulţi, nu constituie însă decât un

consum crescut de ciocolată.

Ignorând „cerul”, omul de astăzi regăseşte „pământul”. Dezvoltarea tehnicii

permite un fel de explozie a societăţii urbane. Pământul, erosul, corpul, sunt frenetic

exaltate împotriva unui creştinism care, de-a lungul timpului, n-a încetat să se detaşeze de

ele. Îndoiala creştină referitoare la eros a fost, fără îndoială, necesară pentru a asigura,

contra fatalităţilor speciei şi extazelor fuzionale, deplina afirmare a persoanei, a femeii

mai ales, mult timp considerată doar ca simplu instrument de reproducere.Referitor la pământ, Biserica Occidentală s-a detaşat de el, o dată cu dezvoltarea

civilizaţiei urbane şi apariţia ordinelor de călugări ce trăiau din cerşit. Concentrarea

afectivă asupra lui Iisus, acest individual „Dumnezeu şi sufletul meu” şi zbuciumul nu

mai puţin individual şi subiectiv al justificării au contribuit la slăbirea legăturilor cosmice

ale omului tot aşa cum o anumită închipuire despre păcatul originar a marcat erosul cu o

pată aproape de neşters.

Astăzi, contra acestei îndelungate descărnări, „carnea” îşi afirmă cu furieeliberarea insolentă, iar Bisericile, în faţa beţiei corpurilor (simţurilor), se trezesc

neputincioase. Preceptele lor continuă să rămână morale până în amănunt, interpunându-

se însă între tineri şi mesajul evanghelic.

Factorul cel mai evident în acest proces istoric pare a fi apariţia aşa-numitei

gândiri instrumentale. Aceasta s-a impus nu în epoca Renaşterii, marcată de o

religiozitate cosmică, ci în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, când telescopul a permis

vederea lumii ca un imens mecanism. Gândirea instrumentală nu se limitează doar la

decalarea raporturilor dintre lucruri, cum o făcea gândirea antică, mai mult

contemplativă. Ea vrea să le stăpânească şi să le utilizeze. De aceea, ea nu reţine decât

aspectele măsurabile, cantitative, lăsând deoparte „calităţile secundare” pe care se

sprijinea demersul simbolic. Acest nou mod de raportare la real a avut drept consecinţă

3



ceea ce Max Weber numea „dezvrăjirea lumii”.2 Este vorba de o trecere lentă, schiţată

deja de filosofia greacă, de la mit la concept sau, după expresia lui Heidegger, de la fire la

„existenţe”, dorinţă de limitare (pe care, prin termenul german ce înseamnă „concept”,

Begriff o evocă net) la capătul căreia lumea conceptelor tinde să devină lume a maşinilor.

Biblia a impus consistenţa proprie şi non-divinitatea cosmosului nu ca magie,

(Babilon3), nici ca iluzie (India4) sau materialitate malefică a corpului muritor, ci ca

creaţie a lui Dumnezeu, oglindă a Înţelepciunii Sale, creat prin Cuvântul Său şi, după

spusa Părinţilor Bisericii, prin „ideile-voinţe” total diferite de „ideile” platoniciene.

„Dezvrăjirea” lumii începe cu relatarea creării lumii în Geneză: stele, animale şi plante

apar deposedate de caracterul lor divin.

Un contact sumar cu termenul de secularizare impune deja o primă constatare:

acesta este un termen polisemantic. Astfel putem citi în Encyclopaedia Universalis:« Vicisitudinile cuvântului secularizare, atât de frecvent utilizat în zilele noastre în

materie de religie, circulaţia sa între franceză şi germană, au reuşit să-i dea un sens în

aparenţă recent şi împrumutat. Mai mult, acest pretins neologism, anglicism sau

germanism, este însoţit de o polisemie care dă opoziţii, excluderi sau recuperări

doctrinale. »5 El poate desemna trecerea în patrimoniul statului a bunurilor ce aparţin

bisericilor sau mânăstirilor 6, dar şi trecerea de la statutul de preot sau călugăr la cel de

laic

7

. De asemenea, acest termen a fost utilizat pentru a desemna un recul al religiei,asimilîndu-l cu „termenii de laicizare, de decristianizare, de păgânizare si de locutiuni

2 Ibidem.3 În anii 1800-1700 Î. Hr., când Imperiul Babilonian era condus de vestitul rege Hammurabi, circula ocolecție de mituri intitulată Enuma Elish. Miturile acestea vorbeau despre crearea universului, a lumii șidespre originea omului. Legendele babiloniene spun că omul fost creat din sângele unui zeu care s-asinucis. Sângele acestuia a fost amestecat cu țărâna și din acest amestec au fost făcuți oamenii.4 Sufletul universal, Absolutul, se numește Brahman, numit și,,Cel cu o sută de cărări”.El a existat înainteatimpului, pe când domnea întunericul și există doar o mare infinită. La început a fost voința lui Brahman

de a crea și a creat oul primordial de aur, care plutea pe oceanul infinit. După voință au fost dorința și plăcerea senzuală.Lumina cea adevărată din ou era eternul Brahma,creatorul. Oul se sparge,cojile luiformând cerul și pământul, iar Brahma este primul care iese din ou. După el vin celelate divinități, din carese naște omenirea, apoi înțelepții brahmani fără cusur. După ce a creat zeii, Brahma le dă cele trei lumi:cerul îl capătă soarele, pământul focul și atmosferă vântul.5 Călin Săplăcan, Secularizare şi religie Cf. «sécularisation » în Journal for the Study of Religions andIdeologies • N o. 5/ Summer 2 0 0 3, p. 120.6 Cf. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998,

p. 969.7 Cf. Dictionnaire de la Langue Française Larousse, apud Călin Săplăcan, op. cit., p. 120.

4

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=j%20s%20r%20i&source=web&cd=1&ved=0CBoQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.jsri.ro%2F&ei=Xdm7TtK7EpDrOYTOjb8I&usg=AFQjCNFAnGXOnUMV8zGIuBhE-QVzVOEWAA&cad=rja






cum ar fi extinderea necredintei sau a ireligiozităţii”, dar şi „anumite mutaţii interne

religiilor”8.

Conceptul de secularizare este utilizat pentru a desemna de o maniera globală un

reflux al religiei în societate, legat adesea de fenomenul modernitătii. Ea reprezintă o

realitate a lumii postmoderne Acest concept nu este specific teologiei, el fiind

împrumutat filozofiei si sociologiei. Pentru Hervé Legrand, există câteva ,,manifestări

care pot fi măsurate ştiintific”:

a) O primă manifestare este legată de separarea Bisericii de Stat . Să remarcăm că

secularizarea era un scop politic si ideologic în tările blocului comunist din estul Europei,

pe cand în tările vest europene aceasta era consecinta unei evolutii sociale. Vizibilitatea

separării dintre Stat şi Biserică în tările din estul Europei, marcate de regimurilecomuniste, este neîndoielnică. În aceste tări, s-a observat o ostilitate a regimurilor

marxiste vis-a-vis de implicarea Bisericii în viata publică precum si un proces juridico-

politic de separare dintre Stat şi Biserică. După căderea regimurilor comuniste, tările din

estul Europei se apropie din ce în ce mai mult de modelul vest european privind raportul

dintre Stat si Biserică, chiar dacă aceste raportări diferă de la un stat la altul. ,,Astfel, se

diminuează rolul Bisericii în cotidian, se impune scăderea încrederii omului în

Dumnezeu, sunt degradate - în mod firesc, prin aplicare individualismului de mase – relaţiile dintre oameni, este facilitat libertinajul excesiv, sunt grav afectate structurile

comunitare.”9

b) O altă manifestare a refluxului religiei este privatizarea religiei. Delimitându-si

metodele si frontierele, fiecare domeniu se particularizează, făcînd loc ideii de o ,,ştiinţă a

stiintelor” capabilă să ordoneze totalitatea cunoaşterii. Religia se vede astfel relativizată.

c) Un reflux al valorilor etice. Deja de la Kant încoace asistăm la construirea unei morale

autonome în raport cu revelaţia, a cărei urmă o găsim până în zilele noastre. Acest reflux

al valorilor etice se manifestă mai cu seamă în ceea ce priveşte divorţul,8 Cf. «sécularisation » în Encylopaedia Universalis, CD-ROM versiunea 5.1.2.. apud Călin Săplăcan, op.cit ., p. 120.9 Pr . conf. univ. dr. Ştefan Iloae, Morala creştină şi etica postmodernă. O întâlnire necesară, Editura PresaUniversitară Clujeană, Cluj-Napoca 2009, p. 33.

5



homosexualitatea, contracepţia. ,,Duhul secularizant îl dezrădăcinează pe om din

credinţă, aceentuează vidul spiritual, propune schimbarea rapidă a valorilor şi a reperelor,

propagă hedonismul (scopul vieții este plăcerea), manifestă o relativizare a valorilor

comunitare prin accentuarea individualismului, rutinează comporatmentul creştin,

slăbeşte conştiinţa morală, deresponsabilizează fiinţa umană”10.

d) Transformarea Sărbatorilor Creştine în prilej de petreceri, uitându-se complet

semnificaţia originară. Astfel, vedem cum Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este

lasată la o parte, semnificaţia Crăciunului fiind preluată de ,,Moş Crăciun”, un batrân care

aduce cadouri în noaptea de 25 decembrie, imaginea lui fiind prezentă pretutindeni, chiar

şi în biserică. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai importantă sarbătoare a

Creştinismului, care stă la baza credinţei noastre, este treptat înlocuită cu imaginea unuiiepuraş care aduce ouă de ciocolată. Trist este că, în şcoli, dascălii îndeamnă elevii să se

îmbrace în diavoli, în schelete, în tot felul de costume ciudate, pentru a serba astfel

Halloween-ul, cu muzică, dans, petrecere, dar nu îi indeamnă să meargă la colindat, un

obicei atât de frumos.

e) Cred că putem include tot aici şi cazul unor preoţi ,,secularizaţi”. Întâlnim astfel,

preoţi care pe lânga slujirea la Altar, în timpul liber au alte activităţi. Consider că acestemanifestări se înscriu în curentul de adaptare a Bisericii la mofturile societaţii laice, de

renunţare la sacru pentru profan şi la tradiţie pentru secularizare. Multi slujitori ai

Altarului au afaceri prospere, care uneori sunt pe primul plan în viaţa lor. Sunt cazuri de

preoţi care în timpul Sfintei Liturghii, vorbesc la mobil şi rezolvă problemele ce le

întâmpină subalternii. Imporatant este ca biserica să nu ajungă ,,un ghetou liturgic, în

care credincioşii sunt mai degrabă <<liturghizaţi>> decât evanghelizaţi”.11

SOCIETATEA SECULARIZATĂ12

10 Idem, p. 34.11 Pr. Prof. Ioan Bizău, Viaţa in Hristos şi maladia secularizării, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2002, p. 38.12 Congresul internaţional ,, Familia şi Viaţa la Începutul Unui Nou Mileniu Creştin”, Bucureşti – PalatulPatriarhiei, 25-27 sept. 2001.

6



În condiţiile industriei moderne, cu program de lucru de 8-10 ore, uneori şi

duminica, (în întreprinderile particulare) respectarea recomandărilor religioase (zile de

sărbătoare, post, ore de rugaciune) este dificlă.

Secularizrea dezintegrează identitatea familiei. Aceasta resimte procesul de

secularizare prin toate funcţiile pe care le îndeplineşte în viaţa socială. În primul rănd, ea

este ,,dătătoare de viaţă”, copiii reprezintă continuitatea existenţei noastre, viitoarea

situaţie demografică a ţării şi împlinirea voinţei lui Dumnezeu: ca oamenii să se

înmulţească şi să populeze pământul.Un alt rol important al familiei este cel economic. În

sânul familiei se adună veniturile, se face distribuţia acestora dupa trebuinţele fiecaruia,

părinţii îşi cresc urmaşii dupa posibilitati. La acestea se adaugă rolul important al familiei

în educarea şi formarea viitoarei personalităţi.

Întelepciunea populara vorbeşte de ,,cei şapte ani de acasă” care îşi lasă amprentaasupra fiecaruia, pentru întreaga viaţă.

Din punct de vedere religios, familia reprezintă laboratorul de formare sau mai

bine spus, de descoperire, pentru copil, a universului divino-uman. Familia modestă,

neştiută, ascunsă în penumbra istoriei, a fost stâlpul de rezistenţă al Bisericii, căminul

sfânt în care s-au plămădit suflete de mucenici, suflete de sfinţi. Ea a fost slujitoarea

smerită a lui Hristos, a atins hotarele împărăţiei Lui pe pământ şi a dus la biruinţa

Ortodoxiei.De zidurile familiei s-au frânt toate vijeliile istorice şi din sânul ei au lăstărit toate

puterile luptătoare şi biruitoare ale dreptei credinţe. Familia este un sanctuar, căminul sfânt

al tuturor virtuţilor creştine. Sfântul Ioan Gură de Aur o si numeşte, spre deosebire de

„Biserica mare”, „biserica mică”.13

Dacă Biserica este mireasa lui Hristos, fiecare familie, întrucât face parte din

Biserică, poate fi socotită tot mireasă a lui Hristos, care, ca mire ceresc al ei, o uneşte cu

Sine, o umple de viaţă divină, o încadrează în organismul cel mare al Bisericii şi o

întăreşte.

De aceea religiozitatea este în bună prietenie cu iubirea dintre soţi. Cel ce iubeşte

cu adevărat este şi credincios şi invers. El simte că iubirea se revarsă din Dumnezeu, simte

că Dumnezeu este singurul reazem al iubirii, că El singur îi poate garanta autenticitatea şi

13 Spildic Thomas, Spiritualitatea Răsăritului creştin, Editura Deisis, 1998, p. 87.

7



veşnicia”. Precum lacul liniştit îşi are cauza sa adâncă în izvorul ascuns, nevăzut de ochii

cereşti, aşa şi iubirea omului îşi are izvorul ei cel mai adânc în iubirea lui Dumnezeu”14.

În fiecare prunc nou botezat sălăşluieşte Hristos, fiecare prunc este o nouă

întrupare a lui Iisus în lume. De aceea copiii, mai mult ca orice, sunt reflexe ale iubirii

divine, reflexe ale lui Dumnezeu între oameni. A lor este împărăţia cerurilor. Ei

răspândesc un duh de puritate, care deşteaptă în noi neprihana cea dintâi, căci „ suntem

atât de creştini câtă copilărie pură am reuşit să păstrăm în noi. Cu adevărat copilăria

este o prelungire pe pământ a cerului.”15

Este de la sine înţeles ca educaţia religioasă primită la scoală nu poate fi eficientă

decât dacă ambianţa familială, mediul în care traieşte copilul, intră în confruntare cu cele

auzite la şcoală. Deoarece dacă, la orele de religie, de exemplu, copiii învaţă că este o

greşeală, un pacat, în faţa lui Dumnezeu, adulterul, să fure sau să mintă, iar la părinţi eivăd contrariul, atunci confuzia lor va fi fără ieşire.

În egală măsură exerciţiul rugăciunii, sau a comportamentului creştin conform

preceptelor scripturistice, sau aplicarea învăţăturilor date de Mântuitorul prin pildele Sale

etc., toate acestea nu vor fi niciodată eficiente pentru educaţia şi viaţa unui copil dacă ele

n-au fost puse în scenă, repetate şi trăite zilnic la nivelul mini-laboratorului existenţial

care este familia. Iar aceasta nu se poate realiza fără stricta supraveghere a părinţilor.

Deseori aceştia nu au timp suficient la dispoziţie şi atunci rolul lor trebuie preluatde către ceilalţi membri ai familiei; bunici sau fraţi mai mari. Alteori însă, cu toate că

timpul necesar există, totuşi părinţii scapă din vedere aceste aspecte, nesocotind

importanţa lor, fiind necesară chiar şi o ,,educare” a acestora pentru a putea şi ei, la

randul lor să continue acasă, în familie, eforturile depuse la scoală de profesori şi

învăţători.

Tentaţiiile modernizării cu orice chip a metodelor tradiţionale educaţionale

secularizate poate avea urmări dezastruoase.

Astfel a hrăni educaţia unui copil cu gustul armelor de foc, de la o varstă fragedă,

poate avea consecinţe dintre cele mai grave. ,,Copilul ucigaş din Arkansas; În America,

doi copii de 11 şi 13 ani au ucis pe 24 martie 1998, cu armă de foc, patru fetiţe şi

profesorul lor, jucandu-se de-a Rambo în curtea şcolii. Cel mai tânar era şi cel mai dur!

14 Vlăduţescu Gheorghe, Filosofia primelor secole creştine, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1990, p. 65.15 Spildic Thomas, op. cit . p. 98

8



La vederea colegilor lor care cădeau ca nişte ţinte mobile, elevii aplaudau, convinşi fiind

că asistă la o repetiţie de teatru. În fiecare zi, în America, această manie a armelor de

foc, ,,gunmania”, cauzează moartea a zece minori.(…) În albumul familiei, Andrew

Golden, unul dintre copiii-ucigaşi, era fotografiat la vârsta de cinci ani îmbrăcat în

haine de cowboy şi având în mână o puşcă adevarată, fiind mândria părinţilor săi! ( dupa

Roman Clegeat, Copilul ucigas din Arkansas, Paris Match, n 0M2533-2550/9 aprilie

1998, pg. 98-101).

Situaţia socială şi secularizarea se resimt în toate aspectele vieţii de familie.

Sărăcia şi instabilitatea profesională se regăsesc în scaderea natalităţii şi creşterea

mortalităţii. Chiar familiile cu venituri medii se limitează la un singur copil, ceea ce

reprezintă o simţitoare descreştere demografică. Bisericile îi îndeamna pe credincioşi la o

convieţuire naturală în cadrul familiei, să aibă atâţia copii ,,câţi îţi dă Dumnezeu”. Totuşi,sondajul Biroului de Cercetari înregistra în luna mai 1999 că 78% din populaţie se

declara pentru libertatea avorturilor şi numai 19% pentru interzicerea lor.

Parazitarea funcţiei biologice normale a indivizilor este realizată prin folosirea

anticoncepţionalelor şi a altor metode. Indiferent daca este sau nu recunoscută legal,

homosexualitatea, ca manifestare nefirească, diminueaza procentajul natalităţii.

Un fenomen constatat în sociologia familiei este scăderea natalităţii chiar în cazul

familiilor prospere şi cu posibilităţi educative corespunzatoare. În acelaşi timp, creşte,uneori excesiv, natalitatea în familiiile periferice, sărace, instabile. Din aceste familii

provin cei mai mulţi copii abandonaţi, fără educaţie, dezintegaţi social, potenţiali

infractori.

În cercetările sociologice apare un procentaj destul de mare de familii

consensuale, familii de probă, mai ales tineri care convieţuiesc fără a fi căsătoriţi legal şi

nici religios, care şi-au început vieţa intimă, înainte de primirea binecuvântării lui

Dumnezeu prin Taina Casatoriei. În multe cazuri aceste familii au şi copii consensuali,

care sunt crescuţi de rude, primesc o îngrijire şi o educaţie precară, superficială, devin,

încă minori, independenţi de mediul familial.

Cea mai afectată funcţie a familiei, în condiţiile modernizării şi secularizării, este

cea educativă. Referindu-ne numai la aspectul religios, se observă că părinţii actualilor

copii au trăit şi s-au format educativ în perioada când în şcoli nu se mai preda religia.

9



Oficial se realiza o educaţie ateistă şi efortul de a-i îndepărta pe oameni de religie. Este

adevarat că mulţi au rămas credincioşi, dar cei 50 de ani de comunism au lasat consecinţe

care apar ca o dimensiune a secularizării, specifică ţărilor din Est. Părinţii au informaţii

religioase puţine şi neautentice, amestecate cu variate forme de religiozitate populară

(obiceiuri, tradiţii, laice, mică magie, etc.). Acestea sunt transmise copiilor în această

forma neautentică.

Un factor de secularizare socială şi a familiei este prezentă în România dupa

1989 a numeroase variante de creştinism. Prin scrieri şi întruniri publice răspândesc idei,

fiecare pretinzând că exprimă adevarul, iar acestea dezorientează populaţia. Unii oameni,

de bună credinţă, nu mai ştiu în cine şi în ce să creadă, chiar aderă la aceste mici

formaţiuni ivite la noi în ultimii ani.

Cercetările psihosociologice au evidenţiat câteva direcţii în care familia contribuiela formarea în sens religios a descendenţilor.

1. Atmosfera din familie este esenţială pentru copii. În spaţiul locuit de familie,

credincioşii adună valori religioase (cărţi, tablouri, medalioane, cruciuliţe, busuioc de la

diferite sărbători religioase, calendare, ş.a.), cu care copilul se obişnuieşte din primii ani

ai vieţii. În familie există un anumit comportament, o ambianţă care contribuie la

formarea spiritului religios.

2. Practicile religioase din familie îl antrenează şi pe copil. El observă că părinţii respectăsărbătorile, spun rugăciuni, fac cruce, merg la biserică, etc., se obişnuieşte cu aceste

practici şi, treptat, le imită chiar fără a le conştientiza sau explica.

3. O alta direcţie în care acţionează familia ca factor social de formare a religiozităţii este

educaţia realizată încă din primii ani. Există unele biserici, mai ales cele neoprotestante,

care îi educă sistematic în sens religios pe copii, încă din perioada grădiniţei. În şcolile

duminicale sau de sabat se face o educaţie religioasă sistematică prin personal calificat,

uneori chiar în prezenţa părinţilor.

4. Cercetările au evidenţiat şi un alt factor care influenţează starea de religiozitate:

evenimentele deosebite din cadrul familiei. Copiii sunt mai puternic influenţaţi decat

adulţii de anumite evenimente care au şi un conţinut religios (decesul sau boala

îndelungată a parinţilor sau bunicilor, anumite succese care aduc bucurie şi prosperitate).

10



Aceste evenimente, fara consiliere din partea personalului de cult, pot genera stări de

depresie psihică, îndepartarea de biserică, ideea că Dumnezeu ne-a părăsit.

Declinul autoritatii parintilor, neintelegerile din familie, ii fac pe copii sa-si piarda

increderea in parinti, in buna functionare a organizarii institutiilor sociale. Copiii se

indeparteaza de traditii, de religie, devin sceptici, cauta solutii de viata in alta parte.

Familia, în condiţiile secularizării şi a situaţiei social-economice din ţara noastră,

are înca multe probleme, din cauza cărora neglijează uneori educarea şi formarea copiilor

în spirit religios. Copilul care poartă cheia la gât pentru a putea intra în casă, care pleacă

singur la şcoală şi când se întoarce nu găseşte pe nimeni, este influenţat eterogen, atras

spre comportamente antisociale.

Societatea românească, încă nesecularizată, se sprijină mult pe valorile

tradiţionale ale mediului rural. La sate educaţia din familie se completează cu mediultradiţional religios al comunităţii, al vecinilor. Copiii observă comportamentul sătenilor,

aud clopotele bisericii, află despre evenimentele religioase, sunt învăţaţi să nu lucreze în

zilele de sărbătoare. Se obişnuiesc cu acest mod de viaţă, capată deprinderi pe care le

păstrează până la bătrâneţe.

O problema pe care bisericile şi-o pun şi fac efortul să o înţeleagă şi să o practice,

care atrage multe dificultaţi în familie şi produce secularizare, este cea a familiilor inter-

etnice şi inter-confesionale. Bisericile sfătuiesc pe credincioşi să se căsătorească în cadrul

aceleiaşi confesiuni. Dar relaţiile moderne dintre tineri nu mai respectă sever aceste

propuneri. Dragostea şi buna întelegere între parteneri îi fac să încalce criteriul

confesional. Sunt familii inter-confesionale nu numai în cadrul creştinismului, ci şi între

musulmani şi creştini, mai recent între creştini şi budişti sau adepţi ai Bisericii

Reunificarii (Moon). În asemenea situaţii, familiile sunt ,,cu probleme”, uneori se

despart, copiii sunt derutaţi şi îşi pierd credinţa.

Există explicaţii realiste ale acestui proces de ,,puritate”confesională. Doi soţi din

confesiuni diferite se roagă şi respectă diferit lăcaşele de cult, dacă există prescripţii

alimentare în aceeaşi familie, zilnic trebuiesc pregştite două ,,meniuri” diferite. Copiii

pendulează spiritual şi comportamental între doua confesiuni. Nimeni nu vrea să renunţe

la religia şi credinţa lui.

11



Bisericile din România fac eforturi pentru ajutarea copiilor fără familie, a

bătrânilor ajunşi pe drumuri, ajutarea comunităţilor cu probleme materiale şi

spirituale. ,, Biserica noastră are astăzi – se exprima Prea Fericiul Teoctist – o mare

răspundere pentru renaşterea morală şi spirituală a societăţii româneşti. Suntem

conştienţi că aportul fundamental al bisericii la însănătoşirea vieţii sociale româneşti

este acela de a modela oameni cu frica lui Dumnezeu, oameni credincioşi care să

aibă ,,Duhul lui Dumnezeu” (1 Cor. 7, 40), eliberaţi de robia patimilor şi pătrunşi de

duhul jertfelniciei şi al iubirii de semeni”.16

Biserica a reprezentat de-a lungul timpului ,,o stâncă a ordinii” în această lume

schimbatoare şi trecătoare. Credincioşii din ţara noastră au încredere în rolul ei salvator şi

în acei preoţi care au fost şi sunt adevăraţii ,,apostoli” ai neamului. ,,E nevoie de

descoperirea adevărului că creştinsmul se trăieşte şi acum ca şi altădată, ca model devieţuire în care unii nu mai cred şi pe care alţii îl ironizează. De aceea, se impune

afirmarea, recunoaşterea şi activarea rolului important pe care persoana în sine îl are; prin

calitatea de chip al lui Dumnezeu, de fiu în Fiul ca şi – la nivel comunitar -, prin

misiunea pe care fiecare membru al familiei îl are în cadrul ei, prin accentuarea

comunităţii de tip familial la nivelul comunităţii locale, şi prin acţiuni unitare ale acesteia

în sprijinul păstrării structurilor personaliste ale comunităţii de neam”.17

BIBLIOGRAFIE

1. Bel, pr. prof univ. dr. Valer, Biserica şi lumea în perspectiva misionară, în vol.

omagial Grai maramureşan şi mărturie ortodoxă, închinat PS Sale Iustinian

16 Spildic Thomas, op. cit ., p. 87.17 Pr . conf. univ. dr. Ştefan Iloae, op. cit ., p. 40.

12



Chira, Editura Episcopiei Maramuresului, Baia-Mare, 2001.

2. Idem, Misiunea socială a Bisericii în contextul globalizării, în Biserică şi

multiculturalitate în Europa sfârşitului de mileniu, Editura Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca 2001.

3. Bizău, pr. lect. univ. dr., Ioan, Viaţa în Hristos şi maladia secularizării, Editura

Patmos, Cluj-Napoca, 2002.

4. Clément, Olivier, Despre secularizare, Traducere de Daniela Cojocariu din

revista Contacts, anul LI, 1999, p. 14 – 38, în Teologie şi Viaţă, nr. 5-8, 2002.

5. Iloae, pr . conf. univ. dr. Ştefan, Morala creştină şi etica postmodernă. O întâlnire

necesară, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2009.

6. Săplăcan, Călin, Secularizare şi religie, în Journal for the Study of Religions and

Ideologies, N o. 5/ Summer , 2003.7. Thomas, Spildic, Spiritualitatea Răsăritului creştin, Editura Deisis, 1998.

8. Vişinoiu, Bogdan Ionuţ, Misiunea socială a bisericii, Lucrare de licenţă, Piteşti, 2008.

9. Vlăduţescu Gheorghe, Filosofia primelor secole creştine, Editura Enciclopedică,

Bucureşti, 1990.

10. *** Congresul internaţional Familia şi Viaţa la Începutul Unui Nou Mileniu

Creştin, Bucureşti – Palatul Patriarhiei, 25-27 septembrie 2001.

11. *** Dicţionarul Explicativ al Limbii Române

, Ediţia a II-a, Editura Universenciclopedic, Bucureşti, 1998.

12. *** Encyclopaedia Universalis, CD-ROM versiunea 5.1.2.

13. *** Teologie şi Viaţă, nr. 5-8/2002 - Editura Trinitas.

13






maladia secularizarii

Documents