magazin critic - didactic

92
MAGAZIN CRITIC ADEVĂRUL MAI PRESUS DE TOATE! nr. 73(7), octombrie 2020

Upload: others

Post on 21-Oct-2021

6 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: MAGAZIN CRITIC - didactic

MAGAZIN CRITIC

ADEVĂRUL MAI PRESUS DE TOATE!

nr. 73(7), octombrie 2020

Page 2: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

________________________________________________________________________

© Editura eParadigme

REVISTĂ ACREDITATĂ DE

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE,

I.S.J. GORJ, NR. 8522

Preşedinte de onoare Petre ŢUŢEA

Consilier editorial

Ioan Constantinescu-MOTRU

Director general Mihai Fandel

Preşedinte fondator Ionel Cioabă

Director marketing

Alexandru Eusebiu Ciobanu

Redactor-şef

Iva Lăcrimoara

Redactor şef adj.

Cristina Cobîlaş

Secretar general

Chirilă Rebeca Claudia

Redactori:

Mihaela CD

Mihai-Andrei Aldea

Mihai Tîrnoveanu

Eugenia Bucur

Corespondenţi

Buciumul

Glasul Moldovei

Cutezător

R3Media (…)

Coperta/Design Mihail Teodora

Concepţie grafică/Design Daniel Murăriţa

Page 3: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321

ISSN–L 1842 – 8541

• EDITORIAL

03

• ARTICOLE ŞI STUDII

04-90

Anul XIV, Nr. 73(7), octombrie 2020

________________________________________________________________________

© Editura eParadigme

Page 4: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Cine vorbea de communism!

În toate campaniile sale, Klaus Iohannis, nu a ratat nici o ocazie să-şi acuze adversarii

că put a „comunism”, ultima sa declaraţie, cea de la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai

liberalilor, fiind de-a dreptul obraznică: „Am cîștigat greu. Dar parcă așa un iz de

comunism tot mai simțim când vorbim de PSD”!

Această declaraţie ne-a adus aminte de un document care a fost trecut pe nedrept cu

vederea, întocmit în 11 iunie 1987, după o inspecţie la Şcoala generală nr. 2 din

Agnita, judeţul Sibiu, unde preda fizica „tovarăşul profesor Iohannis Klaus Werner”, aşa

cum se scrie în Procesul-verbal întocmit de prof. Bucuţa Ana Maria.

Klaus Iohannis era profesor de fizică în micul oraş Agnita, dar, aşa cum se consemnează

în documentul de mai jos, era preocupat şi de „orientarea ideologică-politică în realizarea

sarcinilor educative” ale elevilor de clasa a VI-a! În acest sens, „Tovarăşul profesor s-a

evidenţiat prin interesul pentru realizarea unei concepţii materialist-didactice despre lume

şi viaţă la elevi”! Din acest document mai aflăm că „tovarăşul profesor Iohannis” era nu

numai dirigintele unei clase, ci şi „comandant-instructor de pionieri”:

Page 5: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Page 6: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Page 7: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

„Tovarăşul profesor Klaus Iohannis” a primit nota 10 la inspecţia şcolară din 11 iunie

1987, fiind apreciat de inspectorul şcolar, recomandîndu-i-se „să acţioneze şi în

continuare pentru perfecţionarea profesională şi politico-ideologică”!

Pentru cineva care era apreciat în 1987 că îndoctrina corespunzător elevii de clasa a VI-a

cu ideologia comunistă şi cu concepţiile materialiste despre viaţă, atitudinea

„anticomunistă” de azi pare, mai degrabă, o ipocrizie, căci nu Klaus Iohannis este cel mai

îndreptăţit să acuze pe cineva că pute a comunism, din moment ce dumnealui nu a fost

vreun disident anticomunist, ci, din contră, deşi era doar un profesor de fizică, se vede

treaba că era şi un bun propagandist al ideologiei comuniste!

Ca să-l cităm chiar pe Klaus Iohannis, „un iz de comunism tot mai simțim” şi la

dumnealui, mai ales că, în 2009, la Grivco, se pregătea să devină Prim-ministru, propus

de PSD şi PNL, iar în 2014 se milogea de Victor Ponta, pe atunci şeful PSD, să-l

numească vicepremier în guvernul condus de acesta!

Cu comunismul e ca şi cu usturoiul: oricît te-ai spăla pe dinţi, tot îţi pute gura. Aşa că,

„tovarăşe profesor Iohannis”, lăsaţi-i pe alţii să vorbească de anticomunism, nu o luaţi pe

urmele lui „Petrov”, că, uite, nu se ştie ce mai iese la iveală din trecut!

***

Page 8: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Micuța mea prințesă

1

ȘTERGI LACRIMA PLÂNSĂ,

CURATĂ

Pasăre Sfântă, albă, Cerească

Iubire, porumbelul libertății,

Tu ești cea mai sfântă rază

Ce întreții corola frumuseții!

Fără tine ar fi mereu noapte

Zorii n-ar mai apărea niciodată

Tu ştii să ții în blânde șoapte

Ștergând lacrima plânsă, curată!..

Te cântă prin vers toți poeții

Iubire, ce ești singura regină,

Ce încoronezi lumea frumuseții

Și locuiești o veșnicie în lumină!

Nimic n-ar avea culoare, rost

Fără tine, noi n-am mai exista…

Capabili noi nu am mai fi fost,

În lumea-ntreagă,fără măreția ta!

Scânteia ta dăinuie și-n adânc,

Din străfundul lacurilor se zărește

Ea peste tot există și în gând,

Când omul o adoră și-o slăvește!

Tu ești Iubire acea liră care,

Sufletele ni le încânți mereu,

Tu lași empatie și-n durare

Ești lacrima cursă,a Lui Dumnezeu!

Să nu mă părăsești cât o-i mai fi

Să mai trăiesc pe acest pământ

Că am știut ce înseamna a iubi

Tu ești izvorul vieții ce-I mai Sfânt,

Din care bem cu toții rând pe rând!

2

CU TINE, SE DESCHID PORȚILE

CERULUI

Mă leagă graiul meu și portul

Cel Românesc din toate cele

Pământul acesta Sfânt și dorul,

Ce nicăieri nu sunt ca ele!

Oriunde calc pe sfânta glie

Au crescut flori al celor mulți,

Ce s-au jertfit cu mare vitejie

Și-au pătimit ca niște Sfinți!

Sângele lor le este presărat

Cam pe oriunde pe pământ…

Au suferit mult și-au îndurat,

Pentru străbunul loc cel sfânt!

Cum aș uita eu neamul meu

Ce-i din răzeși de-ai lui Ștefan?

Cum mi-aș mai duce dorul greu

Fără Brâncoveanu, Iancu, Decebal?

Și fără de toți care au ținut

La pământul nostru sfânt, bogat

Pentru care atâta au suferit

Martirii noștri, ce viața și-au dat…

Tu, loc sfânt, de Domnul Binecuvântat

Și de Măicuța Sfânta-a Domnului,

Ești un tezaur din străbuni lăsat

Cu tine se deschid Porțile Cerului!

3

MICUȚA MEA PRINȚESĂ

Scumpei mele nepoțele Maria – Diana

Page 9: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Mică prințesă, îngerul meu, astăzi este

ziua ta

Tu ești dorul ce-l port eu, veșnic în inima

mea!

De ziua ta îți închin, de aici din depărtare

Un La Mulți Ani!,dulcea mea frumoasă

floare!

Prea puțin am stat cu tine, gingășia mea

frumoasă

Dar ale mele suspine, dăinuie ca floarea-

n glastră.

La cei patru anișori ,ce-aș putea eu să-ți

doresc?

Decât: multă sănătate și să-ți spun cât te

iubesc!

Tu ești prima nepoțică cea dorită cu

ardoare,

Care m-ai făcut bunică, să fiu mândră-n

lumea mare…

Să fii bună îți doresc, cu cei care-s lângă

tine

Și s-asculți de ce-i Ceresc, părinții tăi știi

bine,

Comoară-îți sunt pe pământ și să ai

ințelepciune,

Ce-i de la Dumnezeu dată, ca să fii

mereu în lume,

Ca o zână de frumoasă!…Tu micuța mea

prințesă!

Îți trimit cu sufletul meu, care viața ta o

țesă

Cu dragul de Dumnezeu,Cel care te-a

plămadit

În pântecul măicuței tale, cu dorul fiului

iubit,

Și al scumpei ființe, ce te-a hrănit la sân

plangand,

Cu durerea cea de mamă, să n-o uiți cu

jurământ!..

Să ai grijă să iei seamă, sa-ti respecți

părintii,

Și bunicii toți la rând, care-au suferit ca

sfinții!…

La multi ani, Maria-Diana!,Nume ce-i

Sfânt pe lume.

Ești a noastră primăvară ce-înmuguresc

toate-n bune!…

Eu de-aici ce-s în Moldova, Iți trimit cu

doruri Sfinte

Ce nu poate spune slova, cea trăită prin

cuvinte,

Să fii mereu binecuvantată, oriunde te vei

afla

Și să n-o uiți niciodată, pe scumpa bunica

ta!

Teodora Chiric

Page 10: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Găoacea timpului

1

Necuvintele

Au rămas, se pare,

Prea puține zboruri pentru penițe.

Călimara și-a decolorat cerneala

Într-un izvor de adăpat turma.

Citesc ignoranțele aruncate haotic

Pe Tabula Rassa.

Strig poezia, dibuind dezorientată

Prin nonargumentele minților opace.

Prea mult ascultăm necuvintele,

și tot mai puțin auzim CUVÂNTUL.

2

Găoacea timpului

Țin călimări golite de cuvinte

Pe masa de scris amintiri adormite,

Cerșesc unei clepsidre un mâine-fantezie,

Și îmi trăiesc ,,acum-ul” într-o poezie.

Țin clipa în găoace, ca nu cumva trecutul

Să fure din zborul albastru minutul,

Lipindu-mi minutarul frânt de neiubiri,

În ace-ndurerate de gemene priviri.

Îmi plimb în vid condeiul, încercând

Să dau o haină nouă vechiului meu gând,

Din ceasul înghețat să evadez încerc,

și iarăși îmi plimb viața-n cadranele de

cerc.

3

Olarul

În mâinile tale, vreau să fiu lut,

Să mă plămădești tu după plac,

Să mă strivești, să mă lovești durut,

Voi fi cu tine moale, voi învăța să tac.

Vei crede că lutul nu plânge,

Pentru că mă vei arde pe foc,

Agheasma lacrimii ar stinge

Jăraticul (pe-un fir de busuioc).

Mă vei scoate, poate, din cuptor,

și vântul îmi va suge toată seva,

tu vei fi al meu procreator,

iar eu voi fi o nouă Eva.

Voi fi un vas de porțelan, o cană,

Mă vei picta și mă vei glazura,

Atunci, tu mă vei da drept o pomană

Unui om ce mă va admira.

Te voi ruga, atunci, cu-nfrigurare,

Nu mă lăsa, mai bea un ceai cu mine,

și mă va cuprinde o-ntrebare

dacă sunt, sau nu, demnă de tine…

Victoria Guțu

Page 11: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Uniți sub tricolor

1

DOMNUL NOSTRU, EMINESCU

El s-a născut pe-acest pământ,

Ca să ne ducă sus, la stele.

Dar niciodată n-a crezut,

Că va străluci ca ele.

El a făcut din noi eroi.

Iubiți aici, iubiți în stele.

Nu avem griji și nici nevoi.

Noi suntem stele.

Cu cât anii se adună,

Tot mai mult îl vom iubi.

Toți românii i se-nchină.

Iubirea va înflori.

Zeul pământean din stele,

Ne-a dăruit pentru vecie,

Frumusețe de la stele,

Iubire și bucurie.

2

MAI NINGE-MĂ

Mai ninge-mă, Doamne.

Dar ține-mă printre oameni.

Îmi este dragă lumea.

Și viața îmi e dragă.

Alex Vâlcu

Mai ninge-mă, Doamne.

Să văd cum va fi mâine.

Nu pot să plec fără să știu,

Cum vor trăi copiii mei.

Sclipiri cu mii de stele,

Mă-ndeamnă să te rog,

Să mă mai lași aici.

Până când se va-mplini sorocul.

Ninge-mă, Doamne!

3

STEAUA MEA

De dragul tău, femeia mea,

ți-am pus numele meu.

Să-l porți cu mândrie

oriunde te-ai afla.

Page 12: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Toată lumea vreau să știe.

Ești pentru mine bucurie.

Ești poezie.

Ești liniștea ce va urma,

Pentru vecie.

Când pe cer va apărea

o nouă stea,

Să o privești.

E steaua mea.

Eu, de acolo,

Te voi privi cu drag.

Femeia mea.

4

UNIȚI SUB TRICOLOR

Dacă nu ne pierdem pe drum,

Niciodată nu vom fi scrum

Avem șanse să reușim.

Iubirea de țară e foc.

Iubirea de neam e cântec.

Să fim uniți sub tricolor.

Simbolul acestui popor.

Când toți avem un ideal,

Nimic nu ne stă în cale.

Suntem o forță sub soare.

Curajoși între popoare.

Pentru nația română,

A sosit ziua dreptății.

Doar dreptatea ne unește.

Și tot ea ne izbăvește.

Să triumfe libertatea.

Rele-n veci să nu mai fie.

Să fie doar bucurie.

Page 13: MAGAZIN CRITIC - didactic

Suflet inviizibil

Dacă aș ieși afară

încălțată doar la un picior,

nu-i așa că aș fi

considerată

o ciudată?

Ce bine că, nimeni

nu-mi poate vedea

sufletul:

mereu iese afară

“mănușo-încălțat ”

doar la o aripă!

Shpirt i padukshëm

Nëse del përjashta

E mbathur vetëm në një këmbë,

A nuk është ashtu se do jem

E konsideruar

Një qenje e çuditshme?

Sa mirë që, askush

Nuk mund të ma shohë

Shpirtin:

Gjithmonë del përjashta

“Dorëz e mbathur”

Vetëm në një flatër!

*

Cutia de chibrituri

Fiecare amintire

este un chibrit

de la care îmi

aprind focul.

Cine n-are chibrituri

rabdă de frig,

bietul de el!

Nu degeaba

eu adun

și tot adun

chibrituri!

Kutia e qibritave

Çdo kujtim

Është një qibrit

Nga i cili

Po e kalli zjarrin.

Kush s’ka qibrita

I bën ballë ftohtit,

Vaj halli për të!

Jo më kot

Unë i tuboj

Dhe prore i tuboj

Qibritat!

*

Adevăr

„Măi fato,

dacă pierzi

un nastrure

o să pierzi și norocul!”

Adevărat a grăit

mătușa Floare!

Doamne, câți nasturi

am pierdut

de-a lungul vieții?!

Vërtetësi

“O moj vashë,

Nëse e humb

Një sumbull

Do ta humbish fatin!”

Një vërtetësi e pat thënë

Tezja Floare!

O Zot, sa sumbulla

Kam humbur

Përgjatë jetës?!

*

Avertisment

Când babele

îți aduc laude,

nu poate fi un semn bun:

Page 14: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

ori vor ceva de la tine,

ori ai devenit și tu,

una de-a lor!

Doamne, câți n-au fost ademeniți

de vorbele lor meșteșugite!

Doamne, câți nici n-au observat

că peste noapte

au îmbătrânit!

Avertisment

Kur plakat

Të lavdërojnë,

Nuk mund të jetë një shenjë e mirë:

Ose duan diçka prej teje,

Ose je bërë edhe ti

Njëra nga to!

O Zot, sa nuk kanë qenë të ngashnjyer

Nga fjalët e tyre që qëndisura me

mjeshtëri!

O Zot, sa janë ata që s’e kanë vërejtur

Se përgjatë natës

Janë plakur!

Lăcrimioara Iva

Traducere în limba albaneză- Baki Ymeri

Page 15: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Dacă-ntr-o zi (testament)

Dacă-ntr-o zi n-am să-ți mai scriu

Sau nu-ți răspund la telefon,

Să știi că locul mi-e pustiu

Și unde sunt acum, n-am ton.

Să spui tu, celor care așteaptă

Poemul meu în zori de zi,

Că am plecat în lumea dreaptă,

Sa scriu acolo poezii.

Iubita mea, să nu mă plângi

Când vrei să-mi dai de pomenire,

Vreau să zâmbești și să nu uiți,

Eu-s condamnat la nemurire.

Aș mai avea o rugăminte,

Să-mi pui o carte pe mormânt,

Cine-o veni și-o vrea a plânge,

Să-și lase lacrima-n cuvânt.

Și când s-o umple de cuvinte,

Cu alta tu s-o-nlocuiești,

Page 16: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Cine-o citi, să ia aminte,

Aici se-odihnă un poet.

Iubita mea, mai las citire

Pentru voi, ultime cuvinte,

Vă rog, mă știți, nu-mi stă în fire

Nu mă-ngropați în haine scumpe.

Puneți deasupra mea o carte,

Să-mi fie ea, singurul țol,

Cine știe, poate-ntr-o noapte,

Oi vrea din morți ca să mă scol.

O poezie să mai cânt,

Așa cum o făceam odată,

Poate m-ascultă-un suflet blând,

Un îngeraș, ca altădată .

Sau, poate, cine să mai știe,

O să renasc în păsări, mii,

Am să mă-ntorc din veșnicie,

Măcar o clipă să-mi mai fii.

Mă știi, n-am stare într-un loc, Nimic nu poate a mă reține, Mă cată-n fiecare strop,

Cerul va plânge pentru mine.

Mă vei gasi în tot ce mișca,

În litere, în gânduri, șoapte,

Te rog iubito, nu fi tristă,

Și plecat fiind, voi fi aproape.

Mihail Coandă

Page 17: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Povești cu tâlc din Marele Război (LV). „Arhivocaust-u

l”

La cumpăna dintre lunile octombrie-noiembrie 1916, județul Gorj s-a confruntat cu

invazia armatelor Puterilor Centrale. Cum nu se așteptau, atât autoritățile locale cât și

populația au fost surprinse pe picior greșit. A urmat calea refugiului, inițial pe direcția

Craiova-Slatina-București, apoi spre Moldova.

Invazia inamică, urmată de instaurarea ocupației germano-austro-ungare, a avut efecte

nefaste atât pentru creatorii cât și pentru depozitarii de arhive. Impactul a fost teribil, mai

ales în intervalul de timp noiembrie-decembrie 1916. Mai multor entități școlare le-au

fost devastate și arse „în întregime” arhiva. Apoi, la Tribunalul județean Gorj „(…)

soldații germani ardeau dosarele arhivei, registrele într-o groapă ce pregătiseră în acest

scop”. Camerele rezervate arhivei din Judecătoria Târgu Cărbunești au fost transformare

de etapa austro-ungară în „(…) arest pentru prizonierii români”. La fel de sălbatic s-au

comportat cotropitorii și cu arhiva Prefecturii județului Gorj, a administrațiilor de plăși, a

Page 18: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Primăriei orașului Târgu Jiu sau a primăriilor comunale, a posturilor de jandarmi,

bisericilor parohiale, Muzeului Gorjului etc. Documentele istorice ne arată că inclusiv la

retragerea lor, deci după capitularea din 11 Noiembrie 1918, armata și administrația de

ocupație „(…) au încărcat două căruțe de dosare – de la Judecătoria Novaci – pe care le-

au dus pe un munte unde le-au dat foc” (!).

Oare ce i-a determinat pe ocupanți să pună în aplicare acest furibund „arhivocaust”? Am

încercat să răspundem la această întrebare într-un studiu publicat recent de noi. Credem

că a fost vorba de o demonstrație de forță. Au dorit să ne umilească deoarece considerau

că poporul român și mai ales regele Ferdinand i-au trădat atunci când au trecut de partea

Antantei. Nu excludem nici ipoteza disconfortului creat de unele victorii obținute de

Armata Română în lunile septembrie-octombrie 1916, inclusiv „glorioasa” de la Podul

Jiului (14 Octombrie 1916). Din nefericire s-au răzbunat pe arhive. Practic, s-a urmărit

ștergerea trecutului nostru, implicit afectarea viitorului, prin distrugerea arhivelor.

Puteau autoritățile locale să facă mai mult în privința protejării arhivelor la momentul

1916-1918? Le putem acuza de nepăsare ori de incompetență? Părerile sunt împărțite. Tot

timpul se poate și mai bine, la fel cum tot timpul se putea și mai rău. Pornind de la

această dihotomie nu trebuie să uităm că arhivele – de pe întreg teritoriul României, nu

doar din arealul județul Gorj – merită toată recunoștința noastră. Ele sunt martorele tăcute

ale tuturor evenimentelor de la 1831 (chiar și de mai înainte) până în prezent, dar și

depozitarele bogatului tezaur arhivistic pe care îl dețin.

prof. Gabriel Sarcină

Page 19: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Traiectoria verticalei

Oana Frențescu

1

Străzile

străzile se aprind în galben

tălpile își leapădă umbra pe asfalt

jaluzelele ascund mister în simetrie

strâmtă

iubirea atârnă pe frânghie în cămașă roz

și în nimicuri suite pe verticală

culorile azvârlite de sus se lățesc

într-o geometrie risipită

dor amiezile și umbra vântului usucă

gândul

printre umbre inele aceeași fluturi

neștiutori

adulmecă o lună nouă

2

Noaptea

noaptea cade în trepte acoperind dealuri

acoperind orașul

dispar ziduri

dispar culori

cuvintele rămân mergând odată cu noi

se mută de la unul la altul mișcate de aer

au gust de lună

de umbră

de somn

unele ating genunchii

altele ies din labirint descătușate ca un

descântec

dansul nopții dilată vedenii

poteca devine albastră

universul e ghemuit pe-o pantă

Page 20: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

noaptea se aruncă pe umărul tău stâng

cuvintele se dilată și mint

3

Traiectoria verticalei

traiectoria verticalei moare câte puțin

între negru și alb e un vârtej de emoții

oftatul e pe margini

parcurile moțăie fără oameni

străzile aleargă în toate direcțiile

rochia mea e un răsărit viu

ca un recul printre culorile sumbre

scenariul zilei mă așază într-un cerc bine

tipărit

bunul simț tânăr și bătrân

se întrec mutilând urâtul în forme bizare

restul e despre hibernare

într-un amestec de sentimente

și sarabanda frunzelor luate de vânt

4

Și totuși

și totuși exiști

în toate cuvintele de sete

de stele, de alb,

în celulele verzi și în ploile reci,

în dreapta,în stânga,

sus și jos,

în orele mele pe orele tale,

în uvertura vântului,

în edenul tău tragic

pășind pe același refren de răcoare,

sub frenezii de stele.

undeva, fără timp,

venind din iarbă, venind din vânt.

5

Sacru

sacru cu formele lui concrete

se topește în aura sfinților

întunericul suflă-n lumânările aprinse

strana se ascunde-n ochi

genunchii coborâți intră-n covorul ros de

veacuri

un ritm ciudat de logos poartă vestea

nemuririi

a setei de viu

pământului de sub tălpi e tăcut

setea de tine se-ntoarce în lumină

vara aduce cu ea înțelesul de lună

rămas în urmă ca un ecou

fereastra mușcă din cerul înalt

beția de frunze curge pe cărare

Dumnezeu există în cuvântul sunt

Page 21: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Și, deodată, lemnul crucii trup s-a făcut!

Dumitru Serghie

1

SFÂRȘITUL CARE ÎNCEPE Mitif

îl trăim ca pe o fisură,

care se lărgește imperceptibil

până la surpare…

surdă și oarbă surpare.

ne prăbușim cu zâmbetul pe gură,

cineva cu un nume indefinibil,

adică Răstimpul, cu gesturi primare,

ne lasă fără răsuflare.

paragină sufletească – luminile stinse,

ieșite din ordinea lumii,

ne restrâng dreptul vieții asupra morții,

viața – urcior desfermecat, în lipsa

torții…

noaptea ultimelor urme, extatic atinse,

luna deasupra noastră cu ochii mumii,

cuminecătură în fărâme și porții,

Doamne, cum strălucesc, în noaptea

haotică, orții…

pentru sfârșitul care începe !

2

GOL INTERIOR Mitif

E grav bolnav de-un gol interior

Și de un timp încoa’ nu se mai are

Doamne, pe sine în al intimului for –

Poetul e cuprins de disperare…

În gură, simte-un gust de alior,

Lipsit e de voință și vigoare,

În suflet, nu mai are niciun dor

Și, de un timp încoa’, nu se mai are

Doamne, pe sine, în al intimului for…

E-un fel de nemiloasă distanțare

De duhul său, de Eu-i migrator –

Poetul e cuprins de disperare…

E grav bolnav de-un gol interior!

3

Și, deodată, lemnul crucii trup s-a

făcut!

Mitif

Alunecam, glissando, din lume, spre Cer,

Purtându-mi, Crucea de lemn pân’ la

capăt,

Pe Scara lui Iacov alunecam, în dulce

mister,

Și, vai!, era gata-gata piciorul să-mi

scapăt…

Alunecam, glissando, din lume, spre Cer,

Pe lespezile surâsului pur, spre Absolut,

Page 22: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Înotam prin azur, luminam stea, prin eter,

Și, deodată, lemnul Crucii trup s-a făcut!

Trupul meu &Trupul Crucii, candide,

valsau,

Pe Scara lui Iacov, alunecau tot mai sus,

Inima mea și, Doamne, Inima Crucii

pulsau,

În fapt, Doamne, Crucea era însăși Iisus,

Care valsa cu noi, pe Scara lui Iacov!

4

BUNICUL

Mitif

Copiii mei au propriile lor probleme…

din când în când, își amintesc de mine

și își propun să mă viziteze,

dar ei amână, de azi pe mâine, întâlnirea,

crezând că timpul stă pe loc,

ca să-și rezolve, mai întâi, problemele

și apoi să-și aducă aminte, ca prin vis,

adresa locuinței mele…

Dacă îi sun, ei pun telefonul pe silențios,

jurând, în sinea lor, că mă vor apela

negreșit,

după ce le vor rezolva problemele

propriilor lor copii.

E o adevărată înlănțuire de probleme,

căci nici ei nu mai știu pe care să le

dezlege mai întâi,

sunt somați că-și vor pierde locurile de

muncă,

dacă nu se vor înscrie la partidul de

guvernământ

și dacă nu vor lipi afișe cu idolii politici

ai zilei…

„Votați Soarele!”, strigă un imbecil la

megafon,

din mersul unui Mercedez Ben(z)gos…

Datoriile lor la stat se înmulțesc,

primesc tot felul de notificări și

avertismente,

dau dintr-un colț în altul,

își iau inima-n dinți și se predau lumii

acestea inumane,

făcându-i toate voile…

Într-o zi, se vor uita în oglindă

și vor constata că au îmbătrânit și ei

și-și vor aminti că, în treacăt, parcă m-au

zărit

la o coadă imensă la farmacie…

nu m-au putut distinge clar, aveam masca

pe figură

și li s-au părut că sunt prea bătrân,

ca să fiu acela… bătrân, bătrân,

neverosimil de bătrân…

Când ajung acasă, extenuați de griji și de

probleme,

urmașii lor, nepoții mei, îi vor întreba,

siderați:

oare ce mai face bunicul,

mai scrie poezii pentru copii?

5

SENTINȚA SUPREMĂ

Mitif

! toate poemele pe care nu le-am scris

încă

mă vor acuza de pruncucidere…

două câte două, ele vor veni în instanță,

fiecare pereche fiind, pe rând, acuzator,

martor

și, în ultimă instanță, avocat din oficiu…

până la urmă, cine să mă apere

de propriile mele poeme, dacă nu ele

însele?

căci, forțat de împrejurări, eu voi fi

nevoit

să le recit în fața judecătorilor și a

asistenței,

care, la unison, vor aplauda și delira

frenetic…

voi deveni repede eroul instanțelor

judecătorești

și singurul poet care va primi sentința

supremă:

condamnat la glorie pe viață…!

Cu executare !

Page 23: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

6

ÎNSOȚITOAREA DE BORD

Mitif

moartea e ca o însoțitoare de bord,

ziua morții începe odată cu ziua nașterii,

omul poartă moartea cu el de la naștere,

până își dă obștescul sfârșit…

de fapt, scurtimea vieții e compensată

de eternitatea morții,

moartea care se naște odată cu noi

nu moare niciodată.

vai!, se holbează prăpastia la mine,

asumându-și riscul să-mi cunoască

adâncimea gândului…

în fapt, ea vrea să m-atragă în

măruntaiele

ei lugubre.

– nu știi să faci și altceva, în afară să

plângi?,

îmi fluieră ea, printre dinți, o-ntrebare…

iar eu tac și mă mir că îmi vede lacrimile,

deși plouă năprasnic,

ploaia spălând pata de sânge de alături,

rezultată în urma căderii de pe bicicletă

a unui copil care avea o privighetoare

în buzunar, pe care a strivit-o !

7

DIALOG CU SOLDATUL CÂINELUI

DS MITIF

… pe Strada Independenţei,

soldatul câinelui – în pas de defilare,

cu kalashnikovul ruginit la spate…

– ce hram mai porţi, soldat,

de vreme ce România e complet

dezarmată?

– am rămas singuri, poetule, eu şi

câinele,

şi ni-i frică, ni-i frică!

– să mergem la un whischey, soldat,

i-am spus,

iar el a zâmbit, stingherit, şi mi-a

răspuns:

– ai înnebunit, poetule,

ce-o să zică prefectul că ai băut un

whischey,

cu soldatul câinelui?

…atunci, mi-a sărit muştarul şi i-am

strigat,

cu mânie literară: mă doare-n cot, ca să

ştii,

nu-mi pasă de prefectul tău comunist,

îl desfid, îl urăsc, sunt gata să-i dau peste

bot!

– te rog să nu ridici tonul la mine,

îmi spune, aproape umil, soldatul

câinelui,

ce rău ţi-am făcut eu, poetule?

– sunt singur soldat şi mi-i frică, mi-i

frică,

împrumută-mi câinele,

vreau să fiu poetul câinelui tău…

8

…ca un sărut pe-o frază

Mitif

Din ochii pruncilor noștri, răsare o rază

și ea ni se pogoară în suflet ca un mir,

e semnul cel divin și un sărut pe-o frază,

e o privighetoare pe-un galben trandafir.

Soarele blând, candid, semnalizează,

cu razele-i supreme de eclatant porfir,

un flutur policrom, extatic, delirează,

pe trupul unei flori din vis, de calomfir…

O lacrimă albastră, în ochii mei vibrează,

copil aș vrea să fiu, din nou să mă prefir,

prin lanuri mari de maci, ce sîngerează,

când doru-mi plânge-n cer, ca un zefir…

Chiote de copii, suprem, mă invadează,

ecoul lor se-nalță, departe, în nadir,

zâmbetul lor sublim suav mă-mbrățișează

,

e ca un susur dulce, cântat la un clavir.

Page 24: MAGAZIN CRITIC - didactic

Micuța mea prințesă

Teodora Chiric

ȘTERGI LACRIMA PLÂNSĂ,

CURATĂ

Pasăre Sfântă, albă, Cerească

Iubire, porumbelul libertății,

Tu ești cea mai sfântă rază

Ce întreții corola frumuseții!

Fără tine ar fi mereu noapte

Zorii n-ar mai apărea niciodată

Tu ştii să ții în blânde șoapte

Ștergând lacrima plânsă, curată!..

Te cântă prin vers toți poeții

Iubire, ce ești singura regină,

Ce încoronezi lumea frumuseții

Și locuiești o veșnicie în lumină!

Nimic n-ar avea culoare, rost

Fără tine, noi n-am mai exista…

Capabili noi nu am mai fi fost,

În lumea-ntreagă,fără măreția ta!

Scânteia ta dăinuie și-n adânc,

Din străfundul lacurilor se zărește

Ea peste tot există și în gând,

Când omul o adoră și-o slăvește!

Tu ești Iubire acea liră care,

Sufletele ni le încânți mereu,

Tu lași empatie și-n durare

Ești lacrima cursă,a Lui Dumnezeu!

Să nu mă părăsești cât o-i mai fi

Să mai trăiesc pe acest pământ

Că am știut ce înseamna a iubi

Tu ești izvorul vieții ce-I mai Sfânt,

Din care bem cu toții rând pe rând!

2

CU TINE, SE DESCHID PORȚILE

CERULUI

Mă leagă graiul meu și portul

Cel Românesc din toate cele

Pământul acesta Sfânt și dorul,

Ce nicăieri nu sunt ca ele!

Oriunde calc pe sfânta glie

Au crescut flori al celor mulți,

Ce s-au jertfit cu mare vitejie

Și-au pătimit ca niște Sfinți!

Sângele lor le este presărat

Cam pe oriunde pe pământ…

Au suferit mult și-au îndurat,

Pentru străbunul loc cel sfânt!

Cum aș uita eu neamul meu

Ce-i din răzeși de-ai lui Ștefan?

Cum mi-aș mai duce dorul greu

Fără Brâncoveanu, Iancu, Decebal?

Și fără de toți care au ținut

La pământul nostru sfânt, bogat

Pentru care atâta au suferit

Martirii noștri, ce viața și-au dat…

Page 25: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Tu, loc sfânt, de Domnul Binecuvântat

Și de Măicuța Sfânta-a Domnului,

Ești un tezaur din străbuni lăsat

Cu tine se deschid Porțile Cerului!

3

MICUȚA MEA PRINȚESĂ

Scumpei mele nepoțele Maria – Diana

Mică prințesă, îngerul meu, astăzi este

ziua ta

Tu ești dorul ce-l port eu, veșnic în inima

mea!

De ziua ta îți închin, de aici din depărtare

Un La Mulți Ani!,dulcea mea frumoasă

floare!

Prea puțin am stat cu tine, gingășia mea

frumoasă

Dar ale mele suspine, dăinuie ca floarea-

n glastră.

La cei patru anișori ,ce-aș putea eu să-ți

doresc?

Decât: multă sănătate și să-ți spun cât te

iubesc!

Tu ești prima nepoțică cea dorită cu

ardoare,

Care m-ai făcut bunică, să fiu mândră-n

lumea mare…

Să fii bună îți doresc, cu cei care-s lângă

tine

Și s-asculți de ce-i Ceresc, părinții tăi știi

bine,

Comoară-îți sunt pe pământ și să ai

ințelepciune,

Ce-i de la Dumnezeu dată, ca să fii

mereu în lume,

Ca o zână de frumoasă!…Tu micuța mea

prințesă!

Îți trimit cu sufletul meu, care viața ta o

țesă

Cu dragul de Dumnezeu,Cel care te-a

plămadit

În pântecul măicuței tale, cu dorul fiului

iubit,

Și al scumpei ființe, ce te-a hrănit la sân

plangand,

Cu durerea cea de mamă, să n-o uiți cu

jurământ!..

Să ai grijă să iei seamă, sa-ti respecți

părintii,

Și bunicii toți la rând, care-au suferit ca

sfinții!…

La multi ani, Maria-Diana!,Nume ce-i

Sfânt pe lume.

Ești a noastră primăvară ce-înmuguresc

toate-n bune!…

Eu de-aici ce-s în Moldova, Iți trimit cu

doruri Sfinte

Ce nu poate spune slova, cea trăită prin

cuvinte,

Să fii mereu binecuvantată, oriunde te vei

afla

Și să n-o uiți niciodată, pe scumpa bunica

ta!

Page 26: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Mănăstire

Reznic Cristian

1.

Se știe

se știe că tot ceea ce faci se întoarce

nu contează de bine sau de rău

suntem urmăriți pretutindeni

de această lipitoare

parcă a fost creată special

pentru a mai stopa omul

noi nu o simțim

nu are culoare, miros sau ceva de genul

e coordonat de Dumnezeu

sau alte forțe supranaturale

vă fac cunoștință cu Karma.

2.

Plec……..

e frig și plouă

un cer plumburiu

greoi

miros de aer proaspăt

toți s-au refugiat în casă

stăm la un ceai

mă bucur

și sufletul la fel

plec

așa prin ploaie

nu mai țin minte cauza

târziu mă întorc

ploaia s-a domolit

găsesc casa pustie.

3.

Poveste

privește, zise ea arătând un inel uzat

se uită cu scârbă

știe că e ziua în care s-au căsătorit

dar nu îi arde a sărbătoare

trist întoarce inelul așa numitei soții

ce vom face dragule?

nu răspunde, se așează domol pe scaun

înlăuntrul lui plânge

a suferit mult din această căsătorie

așa îi e soarta

Page 27: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

ea îl străpunge cu privirea

el cu capul aplecat tace

nu îi arde deloc a vorbă

vom merge

zice el, cu o apăsare pe inimă

soția stupefiată îl atinge pe umăr

dar unde dragule?

aș pleca departe de tine

de tot ceea ce îmi amintește de soarta

mea

am fost o viață slugă, am suferit

nu știu ce păcate răsplătesc

vorbe cu eul interior

unde vrei dragă

se duce în dormitor

plin de amărăciune

citește puțin din filozofie

caută cheia de la lacătul încătușării

se lasă seara

femeia e tipică

așteaptă cu nerăbdare

îmbrăcată într-o rochie elegantă

cercei și brățară

colier ce cade fin pe gâtul ei

bate în ușă dormitorului

dragule, hai să mergem

nu răspunde nimeni

încercările se repetă

dar în zădar

o dâră de sânge

se prelinge pe sub ușă.

4.

Bunelu

amintiri triste

suflet zdruncinat

casă pustie

dor de bunel

de boală fuse răpus

umblă în straie albe

într-o lume

plină de frumos.

5.

Mănăstire

Într-un colț de deal

Mănăstire

Cu aromă de cățărătoare

Ce și-a urcat florile pe cupolă

Măicuțe în veșminte preoțești

Stau cu mâinile la icoanè

Fac cruce

Jos susură izvorul

Măicuțe adună apă în ulcior

Totul este liniștit

Un mic paradis al puterii Dumnezeiești

Seara luna luminează mănăstirea

Dându-i o splendoare

Stelele se oglindesc în apă

Arată nemaipomenit

În camere plutește miros de ceară

Măicuțele se pregătesc de culcare

La o icoană din colț

Spun rugăciunea

Mulțumindu-i celui de sus.

Page 28: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr (Adevărul pur)

1.

Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr

(Adevărul pur)

mirarea deschide ochiul minții

uimirea ochiul inimii

și împreună

Harul și Darul

duc veșnicia

în acum când

Între cuvintele-colonade, pe urmele Inorogului Alb

În spatele colonadelor, noi ne jucam de-a v-aţi ascunselea

Turnul de tăcere fiind locul perfect pentru a ne ascunde

Alergam călare pe-un băţ de salcâm

Lăsând urme de inorog prin praf şi pe caldarâm

Pe urmele inorogului, acum

Printre amintiri, priviri şi iubiri

Dăm de pasiunile tânărului visător

Care se visa noaptea în zbor

Şi ziua se tot mira şi se întreba:

„Cum de m-am lăsat iarăşi păcălit”

Din turnul meu de tăcere

Coboară o scară-n spirală

Cum era scara de pe Meţianu

De la numărul 3.14

Da, de la numărul Pi

Cu P scris pe piatră

Şi i, care se ţine după mine

Cum mă ţineam eu în magazinul din colţ

De fusta mamei, ca să nu mă pierd

Îmi aruncam ochii în toate părţile

Zăpăcit de forfota oamenilor

Singur, ţinându-mă de fusta unui manechin

Fustă identică cu fusta pe care o purta mama

Şi-am rămas înlemnit de spaimă

Într-o clipă de singurătate

Care mă urmăreşte-n tăcere

Page 29: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Ca o crăpătură-n treptele scării

Făcută de umărul meu

Într-un număr ratat de acrobaţie

Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr

Pe care mintea noastră îl ia în răspăr

De-l face praf de stele

Pe care-l ia vântul

Pierzându-l de Cuvântul

Cuvântul Adevărului Pur

Privesc de jur împrejur

Şi găsesc Adevărul Dumnezeiesc

Adevărul pur

Într-un prun, un alun şi-un rotocol de fum

2.

De la mine, toate semnele-s de bine…

(patru pui şi încă un ou… )

Trec căruțe bătrâne pe uliţa mea

La icoane, frunze de nuc şi busuioc

În inimă, jar, vis şi foc

Aruncătura de zaruri e cu noroc

Într-un singur loc

Acolo unde prietenii mă ştiu

Că aş putea să fiu… şi

Chiar sunt acolo penru că

Acolo eşti şi tu…

… O parte din mine-i ocupată de Parcul Rozelor,

De Catedrală, de Piaţa Operei, Piaţa Sf. Gheorghe, Piaţa Mariei,

De Gară, podurile Timişoarei, Corso, Universitatea de Vest

Şi oamenii care se plimbă, se opresc şi vorbesc deşi nu se cunosc…

Ca un cocoş marin/ cu totul altfel decât cocoşul de munte

Mă bucur de multe/ dar cel mai mut mă bucur

Când îngerul dimineţii vine şi trage de mine

Să nu pierd nici o clipă/ din povestea nopţii cu lună plină…

Pe mare se întinde cărarea lunii….

În livadă s-au umplut de rod caişii, merii şi prunii

În lac, în cuibul de lebădă, de ieri sunt patru pui şi încă un ou…

Poate-n dimineaţa aceasta să iasă şi al 5-lea pui….

Page 30: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

S-a consumat o noapte cu lună plină…

Şi nostalgie să ajungă întreagă la tine…

De la mine, toate semnele-s de bine…

Dacă plouă, măcar să plouă cu măsură

Cât să se bucure de apă şi pământul

Şi floarea soarelui şi gândul

Că aşa s-au potrivit aşteptările să se coloreze stările

În culorile răsăritului de azi dimineaţă

Şi-n cele ale asfinţitului de acum

3.

Cu gaşca lui Logaritm şi Radical din Minus Unu

(Mi-am ajuns pasiunile din urmă-n visul cu sare)

Din galben de floarea-soarelui poemul şopteşte

Nicăieri mai bine decât la tine-n fereastră,

Un fir roşu de trandafir se uită-n jos, amoros

Cerul, albastru de ultramarin

Multe pălării de floarea soarelui

Prin labirintul tuturor cărărilor vieţii, un fir roşu de trandafir

Şi toate poveştile la un loc, în punctul albastru de pe dunga zării

În care s-au adunat toate clipele lungi, punctul devenind bila rostogolită pe scară

Scară pe care urcă şi coboară oameni cinstiţi şi necinstiţi, îngeri,

sfinţi, prieteni şi câini…

Mi-am ajuns pasiunile din urmă

Prima dintre pasiuni a fost alergatul

Prin tabăra de vară de la Năvodari

Noul meu prieten virtual şi-a ales traseul

De la Trei Papuci la Căpitănie

Cu gaşca lui Logaritm şi Radical din Minus Unu

Tic, tic, tic, despre ultimii nu mai spun nimic

demersul cu fotografiile

începe cu gutuia din octombrie

scara merge ramificat

uneori exista urmăritori

înainte mergători

iubitorii de lebede şi de ciori

s-au adunat la lampa japoneză

în amphiteatrul de piatră

iconarul şi poeţii

Page 31: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

pe scena dimineţii cu răsăritul

pictează diezul de pe portativ

cu motiv de culoare din mare

cântecul visului cu sare

4.

la poarta numărul unu din Piaţa Sfântul Gheorghe

(l-am avut vecin pe Bebe Costinas,…)

Aşa suntem şi noi, frate poet ultramarin de arcade pontice

„Plante – în poziția cocoșilor gata să se ia la harță.”

Dar nu o harţă de harţag de fag, ca o toacă făcută din prag

Ci un fel de dans al ideilor care se adună ca o dună de nisip

Pe care vântul în loc să o risipească o adună

Şi-n care nimeresc seminţe mai vechi şi mai noi

Din care ies plantele acelea care se cocoşesc

Într-un dans dumnezeiesc, aşa-mi place mie să cred

Precum credea sutaşul în puterea cuvântului

Aşa cred şi eu în puterea gândului voiajor

Plecat din pridvorul dadaist

Cum pleacă rândunelele să adune noroi

Pentru cuibul lor în care ouăle aşteaptă

Să facă pui, pui, pui… niciodată destul de sătui…

e mult mai simplu să sari de la una la alta

şi să se adune gândurile la poartă, cum le este soarta…

uite că am ajuns şi la poarta numărul unu din Piaţa Sfântul Gheorghe,

pe care-am intrat 5 ani de zile, zi de zi,

pentru că era intrarea-n palatul cu 3 etaje în care

am locuit în perioada studenţiei,

eu fiind arădean căsătorit cu o timişoreancă…

fie ce-o fi… în Timişoara, la etajul trei, l-am avut vecin pe Bebe Costinas,…

dacă ai ocazia să o saluţi pe Tatiana Costinaş, soţia lui Bebe,

cred că s-ar bucura nespus… poate-mi trimiţi

o fotografie pe whatsapp, la numarul 0720175585 cu imagini de acum din

Sfântul Gheorghe şi cu un mesaj…

Ne-am zâmbit într-o clipă doar

Şi ce multe-au venit

Seri trăite din asfinţit

Până la răsărit

5.

Soarele răsare chiar acum…

Page 32: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

(din note zburătoare, cântecul)

Amforă ce eşti când gândeşti

la cele sufleteşti

Din toată plaja cu suflet,

tu ai ales ceva mic, infinit de mic

Ceea ce te apropie foarte mult

de vecinătatea cu Infinitul…

La început au fost sârmele goale

Pe care s-au adunat rândunelele şi graurii

Făcând portativul cu notele zburătoare

Spre soare, spre mare, spre depărtare

Curând, portativul a rămas motiv

În care s-au născut

Cântecul, cortina şi tivul

Seară de seară, pe scara interioară

Au venit rândunelele

Cu foarfeca mare de croitor

Tai forme din marea iluzie,

Al amintirilor venite-n valuri

Din aburii ploii de vară

Într-o seară, la o pipă şi-o ţigară

Lipind între ele

O căutare, o aşteptare şi-o tăietură

Dintr-o singură mişcare cu măsură

Cu ochi şi gură

Auzi marea cum cântă?

Cum vrei să auzi dacă nu asculţi

Învaţă să asculţi marea, cerul şi zarea

s-a umplut de puf grădina

de mi-a strănutat albina

plopule, măria ta

cum căzuși tu dintr-o stea

pomule cu frunza-n vânt

unde-i casa lui Cuvânt

să merg să-i găsesc mireasă

cea mai cea și mai aleasă

Chiar de ieri cărarea lunii se pierdea în deal la prunii

Care gârboviţi de rod… lasă prunii în poveste

Page 33: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Că de-aicea mult mai este…

trei amici

pe Stradela Vântului

s-au făcut vecini de răscruce

Vasile

cel mai constant

Poetul

mai oscilant

ca orice holtei

al treilea

„celcarezice”

s-a diversificat

pe teme de echilibru

și complementaritate

un pic mai dificile decât

cele ale radicalului

și ale calului

gând după gând

pâlpâind plăpând, blând

bântuind cotloanele umbrelor

lumina-și deschide cărare

coborâtoare spre mare

pe țărmul cu cărări şi izvoare

doi ani trecuseră peste jumătate de secol

când te-ai oprit la o piatră

după ce-ai cioplit un munte

ce ți-e și cu lumea aceasta

nu mai poate să creadă

şi uită să vadă

rosturile

Stările şi aşteptările au atins zările

Da, da, daaaaaaaaa

Soarele răsare chiar acum…

Un rotocol de fum din pipa mea

Lângă ceaşca de cafea

Se aşează pe capul personajului cu papagal…

Ne apropiem de cetatea lui Ghiorghiţă

Maya Mică şi Maya Mare intră într-o neliniştită bucurie

Page 34: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Care ţine clipa-n aşteptare de îmbrăţişare

Semn de iubire şi de împlinire

Copleşit de aşteptare/ Visul meu o ia spre mare/ Pe-o cărare cântătoare/ Printre flori,

ierburi înalte care sprijină cerul/ Cu tot misterul/ Cu greieri, cu pescaruşi şi cu licurici/

Lebede, pescari, câini şi hoinari…/Dacă-mi scrii de bucurie/ Fă din floarea soarelui/

Nostalgia dorului/ Dacă taci, tăcerea-i grea/ Că-i căzută dintr-o stea/ Şi răneşte

englezeşte/ Doamne fereşte de aşa rană/ Cu ghiare şi blană/ De pe la arcadele pontice/

Dinspre mare/ Se aude o chemare…/ Spune tu/ Că ştii mai bine/ Ce chemare se mai ţine/

După tine, după mine/ După visele aldine/ Care vara-s foarte fine/ Precum pânza de

păianjen/ De pe spatele icoanei/ Care cântă-n glasul Ioanei…/ Bine este cuvântat cel ce

vine întru numele Domnului!

a trecut iconarul Cinstitei Treimi

oprindu-și căruța la poarta cu minuni

a copiilor mei

minune mare au strigat cei din jur

în ecou, șoapte de vânt

câte-un Cuvânt

plin de lumina dragostei

Din ciclul Nostalgie cu clipă lungă

Ioan-Mircea Popovici, Constanţa, luni, 27 julie, 2020

Page 35: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Vioara verde

Aurelia Oancă

1

ABIA TE NAȘTI…

Un strigăt de durere și o cumplită luptă

Se dau într-o ființă cu nume sfânt de

mamă,

Un țipăt viu se-aude într-o tăcere ruptă

Dar care-anunță viața, din veșnicii o

cheamă.

Din spațiul cosmic timpul coboară pe

pământ,

Și cu bagheta-i face volute peste noi,

Din pruncul mic răsare puternic

jurământ,

Care unește viața în îmulțiri cu doi.

La tâmplele ce poartă un chip

necunoscut.

Într-un buchet de vise aduni dragi

amintiri

Iar peste chip se plimbă mici riduri de

tristețe

O lacrimă se varsă ducând cu ea iubiri

Ce te-au lăsat iar singur, pătruns de

bătrânețe!

În zbor de clipe scurte în goană anii trec,

Te îngrozește gândul c-abia tu te-ai

născut,

Și printre vise albe deja ninsori petrec

2

DIN VEȘNICIA TIMPULUI

Din veșnicia timpului aleg

Un plic pe care scrie: primăvară,

Cu ea la braț prin lume să alerg

Și să-mi croiesc o haină mai ușoară,

Dintr-o mătase de azur ce poate

Să mai cuprindă norii jucăuși,

Dar și cu flori și frunze verzi brodate

Și poate și fundițe de păpuși.

În inimă să-mi pună macii roșii

Iat la urechi cercei de ghiocei,

La tâmple nu vreau albul care moșii

Îl poartă mândri ca de obicei.

Aș vrea să stau pe câmpul primăverii

O veșnicie, dar oricât aș vrea,

Pe umeri s-au lăsat sacii poverii

Ce tremură încet și-n vocea mea.

Dar voi ascunde-n suflet primăvara

Și îi voi da din sâni de flori să bea,

Page 36: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Câte un strop, apoi când vine seara

Voi mai culege-n gând câte o stea!

3

LĂSAȚI-MI ȚARA

Nu uitați! Aceasta-i țara noastră!

Nu o prădați! Strămoșii vor veni!

Plecați de-aici! Nu este casa voastră,

Și niciodată nu vă vom primi!

Sunt regele pădurii care plânge,

Sub drujba voastră de călăi hapsâni,

Din trupul ei se scurge verde sânge

Și plânsul ei va naște-n rădăcini,

Un jurământ ce va culca dușmanul

Cu fața la pământ, ca brazii ei,

Lăsați pădurea, apele și neamul,

Să își zidească viața printre stei,

Și dintr-o stâncă să răsară forța

Ce va zdrobi o mână de călău,

Din rădăcini va înverzi iar torța

Și va-nflori câmpia lângă râu.

Lăsați-mi țara, munții și câmpia!

Sunt ale noastre de străbuni lăsate,

Suntem un neam, o țară, România!

Așa vom fi și-n veacuri mai departe!

4

MINUNEA MEA

Piciorul gol l-am pus pe iarba vieții

Și-am ascultat concertul sideral,

Am pus un deget pe-un trifoi albastru

Crezând că este magicul final

Al nemuririi frunzelor pereche,

„Norocul meu” mi-am zis în gând tăcut,

Când ochii s-au închis ca să ascundă

Momentul sfânt cu sunet din trecut.

Apoi, privirea mea văzu-ntre frunze

Un chip duios ce m-a privit cu drag,

Oglinda lacrimii încet se scurse

Pe chipul meu și pe-al iubirii prag.

Tic-tacul vieții m-a vestit în șoaptă

Că ești minunea care-o așteptam,

„Norocul meu” cuprins într-o iubită,

„Minunea mea” la care nu visam.

Sărut am pus atunci pe iarba vieții

Și pe-a ta talpă eu am pus sărut,

Tu ai luat din buze tot nectarul

Ca pe-un balsam, căci talpa te-a durut!

5

VIOARA VERDE

Ecou de șoapte tremură-n văzduhul

Ce-și pleacă fruntea peste munții-nalți,

Încearcă-n treacăt sufletul și duhul

Și îți arată cum să te înalți.

Vioara verde ce cuprinde zarea,

Își flutură ușor frunzele-n vânt

Adună peste codru alinarea

Și pune-n ramuri triluri din cuvânt.

Cu glasul lui își spune iar povestea

Izvorul care susură prin foi,

Privighetoarea-n cânt aduce vestea

Că s-a-mbrăcat în verde și la noi,

Natura toată și-n covor de floare

Își pune tot parfumul adunat,

Din razele ce-n răsărit de soare

Cu aur fin toți norii i-au brodat.

Pe fruntea ninsă-a munților mai plânge

Cu lacrimi albe iarna ce s-a dus,

În mici torente s-a topit și curge

Și-și poartă pașii reci înspre apus!

Page 37: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Toți copiii din cartier au leucemie

Ștefan Tudor Baciu

Ştefan Tudor Baciu are 16 ani și este elev al Liceului Teoretic Waldorf Iași. A citit

la mai multe lecturi publice, inclusiv la Noaptea albă a poeziei , în cadrul festivalului

FILIT. A debutat cu poezie în revista Zona literară. Pe lângă poezie, scrie și eseu, fiind

membru al Salonuilui de literatură Junimea din Iași. Compune muzică și ține concerte de

blues prin diferite localuri, cântând vocal și la chitară. În afară de pasiunile artistice,

manifestă și o atracție puternică pentru filosofie, fizică cuantică și cosmologie. Face

parte din Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta.

***

am leucemie.

toți copiii din cartier au leucemie.

pensionari,

șomeri stau la balcoanele proletare și fumeză.

Page 38: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

se uită cu jind la cei mici cum se joacă în lapoviță

în lumina farurilor.

leucemia nu e orice fel de boală;

cei suferinzi mor în amintirea vecinilor:

și până la urmă toți am țâșnit din tub

(o față aspră prelingandu-se pe piele

în inerția ghetoului)

noi nici măcar nu ne-am chinuit,

cercuri mov de cretă

desenate în parcări de bloc

cădeam și ne juleam genunchii

doar mama striga de la geam

în capot

să am grija

căci cu toții aveam oasele fragile

pline de contuzii.

tenișii vechi agățați de cablul electric

ne strivesc ca pe niște vrăbii,

nu cad peste mașinile caritate.

Page 39: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

„HANUL RĂZEȘILOR”- Letopisețiul lui Marin Beșcucă

Marin Beşcucă, 18 de august, a lui 2020

da, io, Monstrul de pe DILIMANDJARO!

..sunt încercări grele Doamne, care mă petrec!

și nu pierderea materială în sine arde dinlăuntru, nici ea de înlăturat,

dar, ca om, vin în Fața Ta Doamne sfâșiat de cum te pomenești făcut din om

neom, TÂLHARUL mișcându-se în planul social cu o ușurință uimitoare,

debordabilă, aproape că ți se face rușine că ești parte în infamie…

vin dar, Doamne, să caut curăția rugii

Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!

iată Calea pe care m-am înscris

DUMNEZEU și numai DUMNEZEU e totdeauna bun!

ilumină-mă Lumină, întru LUMINĂ!

Doamne,

simt cum mereu și mereu Tălpile Tale

caută prin mine mersul Îndemnului Tău,

și dacă mi-e liniște, înseamnă că Te-am mulțumit,

și câtă bucurie asta!

Îți mulțumesc Doamne,

Page 40: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Îți mulțumesc

Îți mulțumesc!!

este așa un frământ prin ființa mea,

de pare că focul mistuie simțire,

mistuie gând,

mistuie fibră,

mistuie planul zilei de azi, marți, 18 de august, a lui 2020,

dă-mi binecuvântare Doamne,

dă-mi Mila Ta, Cea Mare și Sfântă,

dă-mi putere Doamne să aștern totul după Planul Tău,

Amin!

Doamne,

UNULne este mereu în fierbere

și din câte ne-ai mai da am strădui

Slava de-Ți înzidim să aibe strălucire,

să se știe că ne suntem Robii Tăi,

miluiește-ne Doamne pre noi, păcătoșii,

Amin!

Doamne,

ticăloșii nu sunt bine primiți de lume, deși ei se învârt în lume,

ei chiar iau caimacul, iau bomboana de pe tort, iau bomboana de pe colivă,

și râd în nas surprinșilor din realitatea cea crudă și nefastă…

e greu să lupți cu ei!

e greu pentru că sunt „prea la vedere” iar circumstanțele le sunt favorabile

pentru că aproapele nu sare

uite:

sunt la pământ…

chiar sunt la pământ-la pământ-la pământ!

și inima-și tot bate,

și bate, și bate, și bate, și bate…

geamătul ei mi s-a ascuns în călcâi…

cum să mă ridic?

dacă i-l strivesc!?

încerc să rezist…

încerc!

ehh,

spuneam atunci cu nedisimulată grea durere, nebănuind nimeni m-audă!

s-au dus 3(trei) ani, și strig din nou,

TÂLHARUL e printre noi,

mai liber decât libertatea însăși

a făcut „pumnul” cu un notar fiu de procuror faimos și au izbit în masa

cavalerilor, unde s-au așezat sorbind mătrăguna infatuării:

pe ei nu-i atinge justiția!

pe ei nu-i atinge statul!

pe ei nu-i poate atinge cetățeanul!

tâlhăria asupra legii este un mizilic!

Page 41: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

se bucură de respectul Cetății!

se bucură de respectul Bisericii!

se bucură de respectul organizației profesionale, ei, tâlharii!

poveste de v-o spun nu este poveste, este fapt!

sunt înscrisuri care dau proba,

SCRIPTA MANENT!

morala știe că nu le pasă, merge la altar de rugăciune,

poate li s-ar aprinde-n obraji un petec de rușine,

care-au uitat că te dă peste buza paharului când nu mai ai loc…

tatăl de notar, procuror de faimă, știe de matrapazlâc

mama, profesor de faimă, cu doctor în științe!, știe de matrapazlâc,

soața, avocat de ’naltă clasă, știe de matrapazlâc

le-am scris în privat!, FB poate să depună mărturie!, e textul!

cineva azi-noapte m-a sfătuit să scriu și prietenilor lor,

poate o privire mai chiorâș să păteze cămașa pe piept

TÂLHARUL e la Prefectura Bihor, nici nu bănuie ce amploare va lua

povestea în cele din urmă

foiletonul nostru este o schiță care va premerge un roman care nu doar

siropos-otrăvitor, dar vom încerca un atac la morala zilelor noastre

stau și mă întreb, într-o societate ca a noastră furtul de doctorate să nu

semene o inimă bolnavă care să ducă ființa națională nu la pieire ci în râsul lumii, că ce

de nu râsul lumii dacă meșterii demonstrațiilor ar recurge la

defilarea plancartelor cu diploma de doctorat a fiecăruia,

să vedem unde ar duce șirul…

dar să pornim Foiletonul!

…după fix 18 ani(iulie 1999-iulie 2017), plini ochi!, a urmat divorțul, un act

statuat social prin notar public; nu a fost ușor!, dar ce poate fi ușor când

lucrurile nu mai merg, matca le dă peste mal la fiece viitură!

am observat că înțelegerea de partaj în fața notarului CBaba a fost o leapșă,

presiune din partea notarului chiar, pe care nu am înțeles-o cu privire la a

mă reduce la ZERO ca om care totuși în 18 ani a lăsat ceva de rod…

am privit-o în ochi să-i simt rușinea de a mistifica un drept, dar gheața m-a

determinat să plec fără contondențe,

nu știu dacă dracul, dar acum mi-e atât de-n clar cine a fost dracul!

au urmat niște presiuni neomenești de a fi scos din locuință, amenințări pe

directe, apoi intervenția avocaților

firesc de nefiresc, s-a intentat un proces civil de evacuare silită din locuință,

dar prostul cel fudul nu s-a fost în… destul de fudul!

astfel prin Decizia civilă nr 74/A/2018, se răstoarnă oribila încercare:

„Tribunalul va reține, în concordanță cu aprecierile instanței de fond, că în

legătură cu dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul din

sat Săldăbagiu de Munte, str Albinelor, nr 9, comuna Paleu, județul Bihor,

înscris în CF 53232 Paleu, număr cadastral 53232, Paleu, operează cu

prioritate prezumția de comunitatem instituită de art 30 din Codul Familiei.

Or, contrar susținerilor apelantei din memoriul depus la dosar, excede

analizei impuse de procedura simplificată și urgentă a evacuării speciale,

Page 42: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

astfel cum este definită de prevederile art 1034-1049 NCPC, răsturnarea de

comunitate de bunuri în ce privește construcția în litigiu.

Apelanta are posibilitatea de a răsturna prezumția astfel instituită și de a

proba caracterul de bun propriu al construcției pe care îl susține, în cadrul

unui eventual litigiu având ca obiect partaj bunuri comune, sau a unei

acțiuni în constatare, ambele demersuri presupunând un alt cadru procesual

și un probatoriu mai complex.

În prezentul dosar însă, față de prezumția de bun comun aplicată construcției edificată pe

terenul înscris în CF 53232 Paleu, număr cadastral

53232 Paleu, tibunalul va constata că la acest moment intimatul exhibă un

titlu aparent cu privire la bun, iar cererea de evacuare a acestuia pentru lipsa

unui titlu se impune a fi respinsă.

Aspectele învederate de apelantă, referitoare la imposibilitatea obiectivă de

conviețuire cu intimatul datorită violențelor fizice și psihice exercitate de

acesta sunt lipsite de relevanță pe calea procedurii evacuării speciale, în

care se analizează doar existența sau nu a unui titlu locativ, atât în persoana

reclamantului cât și a pârâtului, ele putând fi valorificate pe alte căi

procedurale

Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta Bogdan Ana

în contradictoriu cu intimatul Beșcucă Marin, împotriva sentinței civile nr

2405/21.09.2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul de față, pe

care o menține în întregime.

obligă apelanta la cheltuieli de judecată 850 lei”

asta spunea tribunalul în 18 ianuarie 2018, cheltuielile de judecată, 1700 de lei nu le-am

văzut nici până acum!

de ce TÂLHAR omul care se trebăluiește în favoarea statului din Prefectura

Bihor, pentru că pe 18 de aprilie, 2018 merge la notar și încheie un contract

de întreținere viageră, ocolind această decizie de tribunal!

notarul nu știm de ce nu a întrebat nici el, dar a încheiat un act prin care eu am fost

uzurpat de dreptul meu de proprietate…

toți semnatarii, patru cu notarul știau matrapazlâcul, nu e asta TÂLHĂRIE, și nu

TÂLHAR cel ce o provoacă?

deci, tribunalul spune bun comun, dar iată la ce se ajunge prin:

actul notarial 43415/19/04/2018

CONTRACT DE ÎNTREȚINERE AUTORIZAȚIE 650 DIN 18/04/2018

emis de BONCHIȘ CONSTANTIN BOGDAN;

întăbulare, drept de PROPRIETATE cu titlu de întreținere, dobândit prin

Convenție, cota actuală 1/1(!)

1. ROSMENTENIUC-BOGDAN ALINA-ANCA, căsătorită cu

2 .ROSMENTENIUC-BOGDAN ALEXANDRU-ADRIAN,

ca bun comun(!)

pentru ca la SARCINI

act notarial 43415/19/04/2018

CONTRACT DE ÎNTREȚINERE AUT 650, DIN 18/04/2018, emis de

BONCHIȘ CONSTANTIN BOGDAN

Întabulare, drept de UZUFRUCT VIAGER sarcina întreținerii și drept de

Page 43: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

ipotecă legală pentru plata rentei în bani, corespunzătoare întreținerii

neexecutate, conform art 2386 alin 4 Cod Civil, dobândit prin Convenție,

cota actuală 1/1 BOGDAN ANA

Cinstite care mă citești, eu nu aveam să aflu de acest matrapazlâc, de

această TÂLHĂRIE dacă nu mă suna Ana să-mi spună că ea vrea să

desfacă acest contract pentru că își bat joc de ea copiii ei și că a luat

legătura cu avocata Bonchiș Alina care a început deja demersurile…

Dar viața e cruntă Prieteni Răzeși, cruntă și neîndurătoare

diabetică insulino-dependent, Ana suportă tot mai greu tratamentul care i se

aplică și lipsa de respect a copiilor ei,

care din cele spuse de Ana, nu se pot accepta…

are un accident nemilos, o tulburare glicemică determină amețeli puternice

și cade cu un coș de rufe uscate pe scările care coborau de pe o terasă a

locuinței, la 4 metri înălțime!, este ridicată de un vecin(mulțumim Cosmin!)

nu este dusă la urgență!, i se fa radiografii a doua zi!, apoi, singură peste

noapte în condiții cumplite de durere, cu creșteri mari de glicemie, este găsită de o vecină

căzută în baie,

în sfârșit e adusă ambulanța!

fractură de coloană, lacune cerebrale…

și azi este pe patul de spital!

ne-am rugat pentru ea și ne vom ruga mereu,

DUMNEZEU e totdeauna bun!

alte amănunte vor da fața unei cărți!

acum totul e ca TÂLHARUL din Prefectura Bihor să poată fi arătat cu

degetul pe stradă, și vom gândi fel și fel de povestioare cine știe de nu…

gura păcătosului, iartă-mi-o TU, Doamne!

cui i-ar fi ușor să povestească astfel de lucruri ticăloase care-l fac pe ticălos

cel mai liber dintre pământenii omenei…

ai putea popula liniștit cu ei Marcel 35!, Steaua Polară, aș obține cetățenia

pe Pragul 188 și să vă văd atunci pe voi ăștia care v-a dat rangul omeniei

Poetul nostru, cu mine nu e joacă, disciplină fârtate!

bine Mărită, să nu zici că eu am vreun amestec, uite ce Peniță ai pe spusele tale venită, de

parcă ar fi așezat-o cineva intenționat:

69. DESENUL GURII TUȘEȘTE!

…un ochi de negru și de jar trece prin geam

la mine în pupilă, aritmetică ostilă!

doi și cu doi fac cinci, trei și cu trei, patru…!

desenul gurii tușește la gândul că fumul se urcă în jos,

unde iarba iernii e albă și crivățul stoarce lâni merinos…

căciula după î deja e udă, cumplit gust are părul în ceafă,

aud nervii cum mă coboară spinarea,

e liniște-n măduvi!

sinapse oloage telefonează la SMURD,

nici nu mai văd, nici să aud, în degete simt Orologiul

cum limbile-și înnoadă,

timpul e lung, lung, cât o secundă!

Page 44: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

un infinit derutat sparge clepsidra să fure nisipul…

și-l fură!

jandarmii nu sunt, au grevă!

și grevei mă prind, claustrat de negru și de jar,

biet ochi, lupanar, du-mă departe,

infernal pustiu să mă piardă,

am trăit o aritmetică oarbă!

…dar, te uită cum își ninge decembre!

mă-ndemna Poetul și m-am uitat… 27 de zile!

anul 2017 își freca mâinile,

iar când i-am pomenit că-l vâr în blestem,

hop!

în 28 eram pe peron…

gara învăluită de moarte-și frângea mâinile,

cu genunchii rupți, mă cerșeau ursitorile,

dar Răsărit era de acum Mărțișor

și drumul se pornea peste timpul cel rău…

mulțumesc frumos, aleasă asistență, plecăm fruntea cu recunoștință!

mulțumesc frumos și ție, Poetule, sunt tot mai atras de penițele tale

cele gânditoare zise!, Cele Trei Bețe de Chibrituri, după timpuri, noi am

fost primii alături de Poetul nostru la Govora cu Lumina nelumescului,

cartea care l-a săltat cu adevărat în lume,

iar noi eram acolo!

și vă mulțumesc pentru asta, iar că ați urcat Nordul țării este cu atât

mai de apreciat în Prietenia voastră, bine mi-ați venit să ne fiți aproape,

avem și povești de spus!

bă dați-vă!, Furnica, hai-hai, și le înghesui în batista de la brâu…

așa mai trecurăm Doamne o zi din Ghemul de ni-l îndreptățești,

iar noi suntem tot mai hotărâți ca din „Oastea lui Mihail Eminescu”

să ne dăm aura de luptători pentru cauza țării,

binecuvântează-ne TU, Doamne!

Page 45: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

spațiul gol

1.

femeia păcătoasă

eu sunt femeia păcătoasă

tu ești femeia păcătoasă

măr carnal

lună caldă

aromă densă de alge

și lumină strivită

antica noapte ne atinge

a iubi este o călătorie pe apă și pe stele

a iubi este o bătălie de fulgere

o bătălie dintre două corpuri cu gust de miere

sărut după sărut marginile tale

călătoriile tale minuscule

și focul transformat în delicioase inimi subtile.

drumuri de sânge care se precipită ca o garoafă nocturnă

până se face sau nu se face noapte

în umbra ta

femeie păcătoasă, unde ești dragostea mea?

2.

dragoste

apeși mâna ta peste mâna mea

privesc ochii tăi încoronați de mici flori

și candide simțiri coboară

ca un locuitor nou

în pădurea galbenă cu maci roșii

răcoarea albă întrerupe cuvintele

cald și sincer

pe buze roșii

râd obraji

că două fluvii

3.

spațiul gol

am băut cer

și verde infantil de iarbă prinsă în somn

îl țin în palmă

îndrăzneață arhitectură

fluidă mișcare

gol de sprijinit în oase

Page 46: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

4.

fără prenume

prin sărituri de broască alerg pe picioare de vânt

din cuvânt în cuvânt

nu merg In biserici

ca să respir aer curat

pierdută între tâlhari fericiți

pudoarea e inventivă imploziva

explozivă

când hercule toarce lână la picioarele omfzleei dorința e aceea

care îl ține înlănțuit și totuși țipă, țipă, țipă

complexul lui oedip

fetița se crede un bărbat mutilat

bărbatul se visează femeie

am găsit cheia sol a poemului necunoscut

pierdut de poetul orb,homer

în poiana mărului din cer

grecii își numeau bătrânii viermi,cifrele i utila îți spunea hrubă în troienele,înjur

„orice tăcere e o șansă/ de fruct prăfuit și pur” ,zise Valery și muri

mor și eu acum și nu încă

5

spovedanie publică

de unsprezece ani mă sărut

numai cu marea neagră și

moartea albește deasupra

mea

Gabriela Garlonta

Page 47: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Cunoștința …

Gurmeet Singh Chana – India

1

Acum și aici …

Îi cer unei flori să râdă.

Răspândind parfum și dulceață peste tot;

Legănându-se și arucându-se petalele crapă tare.

Îi cer unei păsărele să cânte.

Își ridică pieptul, melodiile răsună peste tot.

Totul este fascinant și magic.

Îi cer aerului: ”Nu mai sta nemișcat, te rog sa sufli!”

Instantaneu este rapid, moale și blând.

Liniștitor, plăcut, mângâind pielea ca să strălucească.

Îi cer un miel să danseze.

Sare pe pajiști, sare peste gard,

”Albul ca zăpada” nu ratează nicio șansă.

Page 48: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Îi cer unui om să fie drept și corect.

El își desfășoară grijile aici și acolo!

O, sărmane om, nu în viitor, fericirea este ACUM și AICI!

*

Now and Here …

I ask a flower to laugh.

Spreading fragrance and sweetness throughout;

Swinging and tossing, it’s petals crackle aloud.

I ask a little bird to sing.

Hoops up it’s chest, melodies echo all-around.

Everything is mesmerized and spell bound.

I ask air: ”Don’t be still, please blow!”

Instantly, it is swift, soft and gentle in flow.

Soothing, pleasant, caressing skin to glow.

I ask a lamb to dance .

It leaps on meadows, jumps over the fence

The ”snow white” doesn’t miss any chance.

I ask a man to be just and fair.

He unfolds his worries, here are there.

Oh, poor man, not in future, bliss is NOW and HERE!”

2

Cunoștința …

Fie

Este o cale,

O iluzie sau un mit.

Sau o curte în spate,

O inimă sau o minte.

Oriunde

Lămpi de cunoaștere

Sunt luminate.

Întunericul ignoranței este risipit,

Ambianța este luminată,

*

The knowledge…

Either

It is a path,

An illusion or a myth.

Or a courtyard behind,

A heart or a mind.

Wherever

Lamps of knowledge

Page 49: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Are lightened.

Darkness of ignorance is dispelled,

Ambiance is brightened.

3

Doar amestecă-l…

Vesel, astăzi, pare trist;

Nu există spirite înalte, dispoziții rele.

Urși melancolici, în întuneric profund;

Apare iritant, nu în floare.

„Ești atât de bun” răsună cuvintele mele magice.

„Ești atât de frumoasă” aplauda adorațiile mele.

Auzind o asemenea laudă, bunătate în graba ei.

Scânteie în ochii ei, roșie porfuziv.

Simte că, și-a găsit sfârșitul căutarea ei.

În viață dragostea și bunătatea sunt un amestec fin.

Bunătatea există oriunde;

Doar amestecați-o, uite … este aici!

Binecuvântați sunt cei care o ajută să se redescopere.

Fețele lor strălucesc, venerată este străduința lor.

*

Just stir it out …

Merry, today, looks sad ;

No high spirits, moods bad.

Melancholic bears, in deep gloom;

Irritant appears, not in bloom.

” You are so good” my magic words resound.

„You are so beautiful” my adorations applaud.

Hearing such praise, goodness in her rushes.

Sparkles in her eyes, she profusely blushes.

She feels her search has found an end.

In life love and kindness is a fine blend.

Goodness exists every where;

Just stir it out, look… it is here!

Blessed are those, who help it rediscover.

Their faces glow, revered is their endeavour.

Traducere din limba engleză în limba română- Lăcrimioara Iva

Page 50: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Visul rătăcitor

Viorica Crecan, Zalău – 10.08.2020

1

O, Măicuță sfântă!

O Măicuță sfântă, cât ai suferit,

Când ți-ai văzut Fiul, pe cruce pronit.

Câtă durere-n suflet, Măicuță ai avut,

Cânta-ta-i aleluia, că n-ai putut mai mult.

Cu lacrimi si suspine, când Maică l-ai

vazut,

Bătut și plin de sânge cu trupul dezvelit,

Te-ai aplecat la cruce si l-ai mângâiat,

Sărutându-L dulce din greu, Mamă-ai

oftat.

Ca un miel sărmanul, cu greu a răbdat,

Primind suferința nici că s-a mișcat.

Pân’ s-a stins din viață a fost torturat

Si păgânii veseli, cu toți s-au bucurat.

Iți simțim durerea, plânsul înduioșat,

Ne rugăm la tine Maică neîncetat.

Să duci rugăciunea Fiului Tău Sfânt,

Să ne miluiască aici pe pământ.

11.08.2020

2

Valurile mării

De ce ți-e frică-n valurile mării?

Când e atât de bine și frumos.

Când te ating, parcă te duci în larg

Și îți șoptesc la ureche, tu să te duci să-

noți.

Hai, intră în apă, și-o să veizi că-i bine,

Frică nu îți fie, am grije de tine.

Hai, să plutim, o leaca și să visăm

frumos,

Să ne-amintim trecutul, că bine, a mai

fost.

Imi amintesc ce rău, picioru-mi sângera,

Călcasem pe o scoică, desculță eu

umblam,

Azi nu mai am curajul să umblu peste

scoici,

Sau dacă am, mă-ncălț, nu-s cu piciorul

gol.

M-am supărat pe tine, că nu intri în mare,

Eu voi intra, voi înota pe valuri, până-n

depărtări,

De tine m-oi desprinde, tu să nu mă vezi,

Tu să n-ai emoții, știu – nu vrei, ca sa mă

pierzi.

Zalău – 13.08.2020

Page 51: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

3

A venit aseară…

A venit aseară soțul,

Nu-n realitate, ci în vis.

Repede i-am deschis ușa,

El zâmbind cu drag mi-a zis,

Mă aștepți soție dragă,

Dar eu sunt în amintiri.

Am vrut, ca să-l strâng în brațe,

Să-i împărtășesc iubiri.

Însa,n-am simțit nimica

Era gol în preajma lui,

L-am văzut numai aevea

Uitându-mă-n, privirea lui.

Dorul de soțul mă leagă

Mi-a adus chipul în vis.

Dar nu a stat mult cu mine

S-a dus, însa mi-a promis,

El va veni, eu îl aștept

Noaptea în vis, pân’ma deștept.

Știe, că eu îi duc dorul

Și că nu îl voi uita.

Visul, a fost scurt de-o clipă

Și-atunci când eu m-am trezit,

Am închis tare o pleoapă,

Ca să-l mai visez un pic.

Zalău – 28.06.2020

4

Visul rătăcitor

Am rătăcit în vis, pe căi străine,

Pe drumuri lungi, cărări cu spini.

Am vrut să-ajung eu, nu știu unde,

Da-n jur, totul mi se părea pustiu.

Am ajuns departe-n altă țară,

Și m-am plimbat, nu cunoșteam pe

nimeni,

Nici limba lor, eu nu o-nțelegeam,

Frică nu aveam, că ma îmbărbătam.

M-am oprit, am întrebat niște copile,

Care vorbeau în limba mea.

Dar mi-au răspuns că nu cunosc orașul,

Ca încă nu l-au vizitat.

Supărată m-am dus mai departe,

Am străbătut orașul ce frumos era.

Chiar dacă străzile și drumurile toate,

Pavate nu erau, dar flori multe aveau.

Am rătăcit, pe-o stradă înfundată

Și acolo eu, de frică, m-am oprit.

Strada nu avea nici o ieșire,

Și atunci din visul meu, eu m-am trezit.

Zalău – 08.08.2020

5

Oile

Cu oile pe munte-s la păscut,

Pădurea freamată, pe cer s-adună norii.

Turma-i răsfirată, câinele o adună,

O lupoaică urlă, ea își cheamă puii.

Pâș, pâș lupii, către noi veniră,

Am anunțat cânii și îi fugăriră.

Au prins o mioară, a scăpat cu bine,

Iar eu cu turma, spre casă m-am dus.

Am ajuns acasă, am ajuns cu bine,

Ploaia a început sa cadă, furtuna a pornit.

In fuga mare, ne-am adăpostit,

A început să cadă, gheața, care m-a

uimit.

Pomi, legume, flori, toate le-au strivit,

Stolul meu de gâște, la pământ l-a pus.

După așa furtună, gâște-am adunat,

Crezând că sunt moarte, dar au înviat.

Mare a fost furtuna, dezastru a făcut,

Țiglele de pe casă, le-au luat pe sus.

Așa furtună, nu am mai văzut,

Mult mi-a dat de lucru, bine că a trecut.

Page 52: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Scrisorile cerului

Victoria Guțu

1.

Copila mea,

Îţi scrie mama,

Scriu cu o tulpină de lăcrimioară pe retina de câmp a sufletului tău tânăr şi încă crud,

scriu cu nimburi albe de înger,le prind pe creştetul tău inocent şi firav, sperând că într-o

zi, vei reuşi să culegi un buchet imens de scrisori cu iz de primăvară. Sunt nişte epistole

Page 53: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

stoarse prin filtrul de lapte al norilor, sunt stropi de dragoste maternă distilate prin inima

cerului. Într-o zi, vei compune din ele o ploaie torenţială, adăpând sufletul tău atât de

însetat de armonie, împărțind câte un ulcior de frumos fiecărei inimi care vrea să bea un

ocean dulce, deghizat într-o scoică cu perle de artă în ea. Îți trimit această scrisoare

printr-un alb porumbel al păcii, care să-ți înalțe sufletul până la mine. El îți va acoperi

viața cu o aripă ușoară, adormindu-ți durerile și trezindu-ți speranțele timide, care se

jenează să ridice capul său de ghiocel de sub stratul de gheață hiemală. Primește, draga

mea, această primă scrisoare și bucură-te că ai pe cineva în cer!!!

*

Măicuța mea,

Ah! Timpul, ca un dulgher mi-a lucrat în lemn inima. Astăzi, citindu-ți scrisoarea, am

simțit-o transformându-se în vioară (deși lemnul, creat a fost pentru înflorire).

Mi-a fost dor de tine, cum îi e dor unei frunze de rădăcină, cum îi e dor unui cer de

spectrul curcubeului, aidoma păsării ce-și visa cerul din colivia îngrăditoare. Anume

dorul de tine mi-a dat arcușul ce-mi va mângâia strunele lăuntrice. Îți mulțumesc pentru

răvașul împliat în visul meu la copilărie. Am și uitat cum e să vorbesc cu mama. Scriu

transparent, transformându-mi cerneala într-o lacrimă la capăt de penel. Acum, voi învăța

dinnou să eclozez cuvintele de sub scoarța inimii.. Îți voi da întrebări infantile, necoapte

încă, întrebări cu tâmpla căruntă de așteptarea răspunsului tău, întrebări ce dospesc în

mine ca pâinea într-un bob de grâu.

Astăzi, am văzut porumbelul păcii, ciugulind fărâme de stele din palmele cerului, l-am

văzut plămădind pe ramul tânăr (și crud) al inimii un cuib din strune de vioară. Hai să

așteptăm, a zis, până când vei putea culege fructele mieroase, coapte de dogoarea

maturității. ce zici, măicuță, vom aștepta? vom avea atâta răbdare?

2.

Copila mea,

Pâinea devine mai gustoasă numai dacă aluatul așteaptă și rabdă. Știu, câteodată

așteptările sting stelele ce abia urmau să se nască, ele alungă cocorii din toamne, iar pe

arcușul viorii, așteptarea așterne tăceri. Dar ai observat, că nici o floare nu plânge pe timp

Page 54: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

de secetă? Ea rabdă…rabdă și tu ca ea, pleacă capul, ca un fir umil de iarbă, călcat de

impertinența lumii. Învață răbdarea pietrei, care se șlefuiește doar în bătălia cu valurile

mării, doar prin asaltarea stropilor de ploaie, care o poate găuri. Multe lacrimi cerești

trebuie să se reverse până când piatra va deveni perfectă. Învață răbdarea butașului de vie,

care se maturează în vinul euharistic.

Învață răbdarea unei bucăți de lut, care se transformă în porţelan, fiind lovită drastic de

către un olar.

Arsă de focul dorului, îngheţată de gerul maliţios al tristeţii, modelată până la starea

perfectă. Lutul nu bănuiește că va sta undeva în vitraliu şi toţi îl vor admira pentru

gingăşia pastelată a sufletului său, pentru formele ireproşabile, pentru decoraţiunile

colorate, pentru inocenţă şi eleganţă.

Doar răbdarea smerită, în deplina ei tăcere, aduce lutul pe masa, unde o inimă însingurată

bea ceai cu Dumnezeu.

căci cine se va smeri pe sine, va fi înălțat, iar cine se va înălța pe sine, va fi smerit.

Unii oameni sunt aidoma felinarelor cu false lumini, în toată nimicnicia lor, ei pretind că

sunt stele. Însă eu știu că lumina de după sternul tău e adevărată.

*

Măicuța mea,

Vreau atât de mult să mătur cu nuiele de lumină întunericul din mine, să-l determin să se

târască în coate din calea visului meu, atât de multe aș vrea să realizez, dar de fiecare dată

îmi mototolesc visele ca pe niște foi maculate și le ard în focul uitării… doar scrumul

rămâne din ele, ce să fac, măicuță pentru ca aceste aspirații să regenereze aidoma păsării

Phoenix? Cum poate o buturugă să prindă rădăcini? Nu vreau să renunț la vis, doar pentru

că toți oamenii trăiesc în clișee. Le este mai simplu să se topească în mulțimea pietrelor

colorate cu vopsea decojită, decât să descopere perfecțiunea sufetului-diamant. Se iscă în

mine o mare împotrivire când neinițiații ce pretind a fi giuvaieri, încearcă să-mi acopere

strălucirea cu fadă acuarelă. Ajută-mă, măicuță, să-mi redescoper diamantul de sub stratul

gros de fard și să-mi urmez propria mea cale, calea spre viitorul ce nu cunoaște

monotonie.

Page 55: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

3.

Copila mea,

Multe visuri albe, maculate fiind, au fost aruncate în lada de gunoi a neîmplinirii, doar

pentru că aspirațiile altora aveau o nuanță gri.

Visurile se împlinesc, doar că nu le pune în ladă, nu le lăsa să putrezească sub ignoranța

lumii triviale, nu-ți duce visurile la gunoi nu-i asculta pe cei ce-ți frâng aripile, lăsându-te

să sângerezi disperarea (din rănile unde au fost cândva aripi). Ei sunt doar călăi ai

aspirațiilor, abia așteptând să le pună sub ghilotină, să le schingiuiască, numai pentru a se

afirma pe seama ta, pentru ca nu cumva tu să cucerești o stea mai depărtată, un pisc mai

înalt. Iar tu, draga mea, nu semna sentința la eșec (pentru că o hartă cu mintea plată nu va

descrie niciodată profunzimea globului pământesc, iar o machetă a sistemului solar nu va

reprezenta niciodată dimensiunile lui imense). Doar tu, copila mea, știi ritmul în care se

rotesc planetele dorințelor în Universul tău. Eu voi fi, pe viață, Calea ta Lactee, și dacă-ți

va fi sete de laptele copilăriei, în care germinează cele mai incredibile visuri, să știi că

sunt cu tine. Te privesc cu ochii mei de cer și sădesc în cugetul tău lumini, germinând

soare. Împeună, vom transforma orice vis în realitate. Visul tău de azi este prima treaptă

spre realitatea de mâine, prin ferma intenție de ascensiune. Trebuie să alegi astăzi ceea ce

ai vrea să devii în viitorul îndepărtat. Va trebui să mergi pe poteci înguste presărate cu

trandafiri ce-ți vor răni tălpile cu spinii, deși corolei îi va fi milă de ele. Vei escalada

munți cu fruntea izbită de stele. În acest moment, însă, nu uita poalele de la care ai pornit.

Vei întâlni pe calea succesului, pietre de poticnire, dar nu înceta să despici pietrele cu

toiagul credinței, ca să trezești izvoarele din somnul încremenit. Poate că vei întâlni pe

cale, lanuri de aur, lanuri în care holdele dau glas virtuților înrădăcinate în suflet. Ferește-

te, însă de neghina ce vrea să-ți întunece noblețea luminoasă a spicelor. Frângând pâinea

Vieții, despică neghina cu o muchie de cuțit și nu te lăsa absorbită de întuneric.

Dogorită de suferință de vei fi, odihnește-ți aritmia inimii purpurii, la izvorul lacrimii.

*

Măicuța mea,

Page 56: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Uneori mă bucur de darul lacrimii, doar pulsul ei vibrant în colțul ochiului, poate subția

sufletul până la starea de strună cântătoare. Lacrima duce cu sine pietre de pe suflet,

deaceea le sunt recunoscătoare pe veci.

Lacrimile mele nu reprezintă sângele conștiinței lezate de răutate, nu mai plâng de

inferioritate, sau de mânie ci doar prind curajul unui fulg ce merge la luptă cu soarele.

Uneori dorul sapă fântânile ochilor. Atunci plâng de dorul casei albastre în care locuiești.

Când plânsul e eliberator, cerurile parcă s-ar elibera de furtunile din cearcăn, se

înseninează cerurile din mine, bucuria își găsește albia, mărgăritarele își revăd mamele-

scoici după revenirea pe țărm. Lacrima mea, uneori se îngemănează cu tine, măicuța mea

Gândim în unison, ești inima mea geamănă, inima-oglindă. Eu sunt doar un licurici,

păstrând în interior lumina-mamă, o efelidă pe obrazul soarelui, captând milioane de raze

și păstrându-le în amintire. Tu ești cerul meu-iar eu, un lac reflectând imensitatea uranică,

o simplă fotografie de pe matricea eterului. Acum știu că dacă îmi e dor de tine, pot privi

în inima mea și te voi vedea acolo. Dar totuși, te rog, mai scrie-mi… cu pensula visului

pe foaia imaculată a inimii, sau cu o rază de lună la un capăt de cer, cu un nimb cuminte

de păpădie sau…simplu, cu mina luminoasă a sufletului tău, trecut în eternitate, scrie-mi,

căci fără tine, se golesc toate plinurile, se dărâmă fericirea, ca un castel de nisip, cerul a

cade în fântână, iar pasărea inimii răgușește, nu-mi lăsa, măicuță, cuibul fără cântec…

4.

Copila mea,

Dacă cerul vieţii tale a devenit sur, dacă disperarea a supt din venele lui tot seninul,

lansează către boltă, un aerostat albastru, pictat cu micile bucurii cotidiene, înmoaie

pensula în curcubeul visului, lăsându-l să plonjeze rebel prin necuprins, fie ca măcar pe

un colţ de cer să rămână un minuscul strop de senin. Dacă nu-ți stă în putere să alungi

norii, învață să iubești ploaia, fii recunoscătoare fulgerului, care, în pofida violenței

intrinsece, îți luminează viața.

Cu toate că ești îndrăgostită de curcubeu, bucurându-te de apariția lui ca de cele șapte

minuni ale lumii, refractate-n spectru, îndrăgește și lacrimile norilor, duse în cearcăn ca

niște cărtușe de plumb, dar, oare nu există nimic sublim într-o lacrimă? Lacrima nu

trebuie luată drept măr adamic, rostogolit din vârful vestejit al păcatului, cu dorința ei

Page 57: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

străvezie de a strivi curcubeul-zâmbet. Lacrima este un dar, suferința-un dat, aducând

rodul mântuitor al răbdării. Învață să te bucuri de o lacrimă a cerului, pentru că doar

datorită ei, poți vedea curcubeul, doar datorită ploii, vei putea vedea cine își împarte cu

tine umbrela. Re-colorează-ţi doar viitorul, şi ţine minte, acuarela, penelul şi

talentul…sunt în mâinile tale…

*

Măicuța mea,

Nu pot să găsesc lira curcubeului, arcuită cu o lacrimă între două tărâmuri de lumină,

probabil curcubeul meu ontic și-a uitat culorile în paleta creatorului și nu au rămas decât

lacrimi, stropi de cerneală, din călimara suferinței, decolorați până la straveziu. Nu am în

mâini decât un creion simplu, tocit de dureri, mina lui e pe sfârșite, repictează-mă tu,

măicuță, căci fără tine, în lumea mea nu există culori… se pare că toate nuanțele au murit

pe vârful pensulei.

Dar tu, mamă, pictează-mi buzele cu o roșie floare de trandafir,

Vopsește-mi părul în frunzele toamnei roșcate,

Desenează-mi sufletul cu o rază, la capătul căreia să răsară soarele.

Colorează-mi ochii cu pensula verde a ierbii, ce-și ridică creștetul de sub zăpadă.

Imprimă pe fruntea mea cerul întreg, ștergând cu radiera visului toți norii.

Sădește sub pleoapele mele obosite de înfrângeri un buchet de albăstrele

Pune în palmele mele o floare de cicoare, desfăcându-și corola de minuni

Rescrie-mă cu geana arcuită a curcubeului, să-mi coloreze viața cu spectrul conceput în

inima cerului.

5.

Copila mea,

Nu mai trăi cu decepțiile zilei de ieri, ca nu cumva ele să devină împlinirea acumului.

lasă-ți trecutul în propriul său cocon, evadează din el în chip de fluture. Doar că ar trebui

să-ți dau o lecție de zbor, ca în grația ta, să nu-ți arzi de soare gingășia înnăscută. Ai grijă

Page 58: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

să nu zbori prea sus, dealtfel îți vei arde de rugul mândriei și al slavei deșarte inima de

mătase, zvâcnind în aripi a aritmie. Niciodată să nu privești în urmă, acolo unde trecutul,

ca o plantă carnivoră vrea să te devoreze. Privește doar înainte, precum și la cei ce zboară

înaintea ta, urmează-l pe cel mai bun, pe cel ce îți poate oferi un model de plonjare. Dar

nu uita, dacă vezi un suflet plângând de neputință, undeva, în urma ta, ridică-l pe aripa ta.

Atunci vei fi răsplătită cu un zbor mult mai înalt. Zbori, fluture din cocon, sparge

limitele, fii așa cum nimeni nu te-a mai cunoscut. Cu toată fragilitatea înnăscută,

îndrăznește să cucerești înaltul! ține minte că zborul alb nu se naște din aripile înnodate

pe spate a cocoașă, ci mai degrabă din conștiința de a fi fluture, care evadând din

captivitate, recompune cerul. Învață lecția de zbor, trezind libertatea din sufletul tău.

Libertatea adevărată a fluturelui, începe încă în temnița trupului de omidă atunci când

până și târârea e o formă de curaj.

*

Măicuța mea,

Uneori mă simt prizoniera suferinței ce ricică sufletului cetăți. Atunci îmi caut libertatea

în lacrima de ploaie ce asaltează piatra, tropotind cu tălpile goale. pe aripile vântului, scos

din vistieriile ascunse ale Dumnezeirii. Caut libertatea în izvorul ce mângâie pământul cu

mâini din ce în ce mai lungi, până și în floarea răsădită, care, deși își are patria în alte

pământuri, crește acolo unde a regenerat, în macul rebel ce îndrăznește să dea glas

purpurii pentru a se deosebi din mulțime. Caut libertatea peste tot, dar o găsesc în mine

însămi. Libertatea supremă vine doar atunci când mă detașez de toate, atunci când nu-mi

ancorez picioarele în ape tulburi.

Alteori tânjesc după libertatea cuvântului, am buzele legate într-un nod de trandafir,

închid cuvuntele în corolă ca să nu risipesc polenul în clepsidra de vânt. Tăcerile sunt

strigăte crescând spice până la cer și înapoi, sunt murmurări necurmate de liniștea

asurzitoare. Nu vreau să încătușez cuvintele, ci le pun pe spate zborul, pentru că nu-mi e

rușine de îngemănarea aripilor. Mi se face milă de neecloziuni, atunci sparg găoacea dură

și îmi eliberez cuvintele din cuiburi.

Page 59: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

6.

Copila mea,

Azi scriu transparent, dar nu și invizibil. Auzi-mi șoapta ploii, ce deghizează tunetul.

Tunetul e dreptul ploii la voce, pe care surdul nu o aude, în pofida dorinței sale.

Murmurul- o formă de libertate extremistă a stropilor, alergând pe buze asfaltate de

tăceri. Miile de cuvinte nu fac decât să descrie perfecțiunea asurzitoare a tăcerii. Din toate

limbile existente pe pământ, cea mai frumoasă e limba tăcerii cu aromă de liniște, de

isihie, de rugăciune, pe care doar Dumnezeu o poate auzi. Se pare că retrăiești timpurile

babiloniene , când toate cuvintele s-au amestecat. Câteodată omul vorbește tăcând și tace,

vorbind. Atunci doar liniștea e cea ce vorbește. Inimile furtunoase produc prea mult

zgomot, astfel încât ecourile se parg de zidul dintre suflete, mințile goale produc prea

mult vacarm, strigând pe piețe. Doar înțelepciunea tace. Aș vrea mult, copila mea, să te

văd înțeleaptă. Dacă cuvântul tău e în stare să aducă în falia inimii cutremurul, mai bine

nu-l erupe din crater, ci acoperă propriul tău vulcan cu o rugăciune aducătoare de pace.

Atunci toate stihiile se vor potoli. Nu mai demonstra nimănui că ai dreptate cu prețul

răzvrătirii. Uneori pacea e mai presus de dreptate.

*

Măicuța mea,

Dreptatea… a zburat, măicuță din lumea telurică. Nevinovatul plătește bir în rând cu

trădătorul. Dureros e sărutul iscariotean, atunci când arginții din pungă, capătă două fețe,

sinceritatea e luată drept naivitate, credința drept retard, iar prietenia drept neatenție. Nu

mai există prietenii durabile, nu mai există aripi pereche. Fiecare poartă povara zborului

pe o singură aripă. Ah, de ar învăța oamenii prietenia de la paginile foii, care nu pot

exista independent, fărâmitură cu fărâmitură, oamenii ar deveni pâine. Dacă am lua

exemplu de la ocean, care rămâne a ființa doar prin comuniunea imbatabilă a

stropilor.dacă am lua exemplu de la stele, care, doar reunindu-se, alcătuiesc o

constelație… Dar, din păcate, oamenii au alte modele, alergând după nonvalori. Unii

oameni au plinurile golite de sens. Ei doar își ambalează cu aur cioturile adamice, spre a

epata cu aparențele, nu și prin conținuturi. Mi-aș dori ca oamenii să-și topească veacul

glaciar cu sufletul-soare. Mi-aș dori ca toți să zâmbească cu toată porfira inimii, cu tot

Page 60: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

azurul ochilor, nu doar cu buzele rujate. Mi-aș dori ca privirea să exprime zbor, nu doar

arcuirea genelor false. Eu totuși, măicuță, cred că binele va coborî talerul Femidei. Nu am

cum schimba lumea de una singură. Pot doar să-mi schimb atitudinea, iar în loc să duc

lacrima în chip de piatră până în vârful dealului(aidoma lui Sisif), aleg să o duc la moară.

Îți promit, măicuță,să fiu mai bună, să o inimă curată, albă aidoma crinului despătimit de

mac.

7.

Copila mea,

Judecata nu e în mâinile noastre, ci în mâinile bunului Dumnezeu. Tu, draga mea, nu

judeca și nu privi oamenii de pe vârf de munte, chiar dacă poți atinge cerul cu propria

tâmplă. Caută înălțarea în genunchii înfrânți, caută zborul în capul plecat și pe spinarea

dezaripată. Câtă smerenie păsării, ce având aripi, caută prin iarbă fărâme de lumină! Fii

porumbelul ploii, în care Duhul Sfânt se sălășluiește, fii blândă și transparentă, nu te

abate niciodată de pe calea pluvială. Deși a cunoscut înaltul, ploaia tot pe pământ cade.

Cât de înalt n-ar fi copacul, frunzele se lasă în jos. Impenetrabila realitate este că o

singură clipă desparte vara de toamnă.

Ornicul inimii, bătând în gol a pendul, anesteziază clipa ca să nu mai simtă cum trece din

viață. Secunda lasă pe cercul infinit, o urmă de sare, cale spre nicăieri, revenirea la ieri,

prin noua zi de azi, prin ochiului orb, cerșind iertare pentru dârele saline lăsate de lacrima

neobservată. Clipa devenită lacrimă nu va reveni niciodată în albia ochiului, aidoma apei

Iordanului. Ea va rămâne doar încondeiată în călimara trecutului, scriind cu apă în cartea

Vieții.

*

Măicuța mea,

Mă doare secunda sângerând dorul de tine. Am bandajat-o de multe ori pentru a estompa

hemoragia veacului. Însă nu există pansament timpului. Rămân pe suflet cicatrici. Rană

pe rană s-ar putea vindeca.

Apa vremii nu-ți poate șterge amintirea, dar poate spăla sângele scurs din rană. Timpul ți-

a răpit ultima bătaie a inimii în chip de clopot, ultima suflare în chip de vânt. A adus visul

Page 61: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

meu la primăveri, în iernile cărunte alelui Bacovia, lăsându-mă să respir a iarnă

Acel decembrie de plumb bacovian, cu acel alb decor funerar și-a descătușat lupii de

zăpadă, strivindu-te între incisivi. A lăsat pe geam o pereche de flori de ger și lacrimi

pereche după cortinele albastre ale ochilor, trase astfel încât doar eu să te pot citi în

oglinda lacului. De ce în oglindă? Pentru că mă simt a fi reflectarea ta dedublată.

Iar sufletul tău a rămas duminică albă strânsă ân cotorul calendarului hibernal al

gândurilor mele. De acolo, nimeni nu te va puta rupe în veac.

8.

Copila mea,

Timpul pe nimeni nu cruță. știi de ce? Dacă nu ar fi rănile sângerând, nu ar exista mir de

uns pe rana. Timpul poate fura clipa de azi, poate fura ziua de mâine, dar nu poate fura

amintirile- fotografii de pe matricea trecutului. Când îți e prea frig de-atâta iarnă,

încălzește-te la flacăra lumânării topite până la o lacrimă de ceară și mir. Această lacrimă

devine pentru tine ziditoare. Din ea, parcă renasc faguri plini-ochi cu mici bucurii, trăite

și văzute în visul unei albini, care aduce rodul muncii sale. Dar știi tu, draga mea, că și

acei fulgi incisivi, care te-au rănit cu gerul-spin, pot deveni albe flori pe geam, flori din

care albina visului se hrănește. Dacă ți s-a dat floare și fagur, umple-l doar cu miere, poți

face asta, știu bine. Nu uita de menirea ta de creator, nu trăi doar în visul copilăriei.

Mierea târzie e mai dulce. Nu poți transforma lacrima de ceară în polenul tânăr al florii,

așa precum nu poți copilăria la răscrucea dintre ani, nu poți retrăi trecutul la momentul

prezent. Resemnează-te, nu mai lupta cu morile de apă. Nu fă munca lui Sisif, nu-ți mai

duce lacrima la deal, te rog să o duci la moară.

*

Măicuța mea,

Lacrima mea e de sticlă, își sparge tâmpla de asfalt atunci când merge la asalt. Lacrima

mea e ca stropul de ploaie ce deghizează tunetul. Furtuna e dreptul lacrimii mele la voce,

pe care timpanele astupate nu o pot auzi, o formă de libertate extremistă a stropilor,

alergând pe buzele asfaltate de tăceri. Câteodată, omul vorbește tăcând și tace vorbind.

Inimile furtunoase produc atâta zgomot, încât ecourile se sparg în cioburi de zidurile

dintre suflete. Mințile goale produc prea mult vacarm, strigă pe piețe. Iar înțelepciunea

Page 62: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

tace și ascultă. Mă doare, măicuță când vânturile iscate pe aripa mea de fluture nu răsună

în chimvale. Aș avea prea multe de spus. Ceea ce nu-i pot zice altcuiva, ție îți vorbesc. Îți

vorbesc murmurând a izvorul smuls din rădăcină, izvor fără piatra-mamă. Asta sunt fără

tine… Iar cu tine sunt stejar pulsând în ghindă, sunt mărul întors în sămânță. Mi-am uitat

freamătul în lemnul crucii tale.

9.

Copila mea,

Uneori ai buze legate într-un nod de trandafir, închizi cuvintele-n corolă ca să nu

risipeștipolenul în clepsidra de vânt. Tăcerile tale sunt pentru mine strigăte, crescând

spice până la cer și înapoi, sunt murmurări necurmate de liniștea asurzitoare. De ce

încătușezi Cuvântul? Îți e cumva prea greu să-i pui pe spate zborul? Sau rușine îți e de

îngemănarea aripilor? Sau îți e milă de neecloziuni? Chiar contează cuvintele altora mai

mult decât tăcerile tale? știu că au rămas prea puține zboruri pentru penițe (și tot mai

multe pene pentru perne). Călimara și-a uitat cerneala într-un izvor de adăpat turma. Dar

eu știu că tu nu te vei topi în mulțime aidoma multor diamante care își autopoleiesc

strălucirea cu un roșu fad și inexpresiv doar pentru a se dedubla, pentru a fi ca toți. Tu

însă, copila mea, decojește-ți falsitățile ca să rămâi veritabil diamant, unic în felul tău de

a fi, de a gândi. Gândul tău- porumbel în cârdul de corbi, miel în haita de lupi. Rămâi a fi

ceea ce ești, lasă amprenta inimii tale pe o pagină nescrisă, spărgând felinarele cu soarele

din tine.

(Roman epistolar în lucru. Drepturile de autor sunt rezervate)

Page 63: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Arta de-a pune diamante în pomul vieții

În sufletul poetei Mihaela CD, unii cititori intră desculți, pășesc tăcut și își țin

respirația. Aceștia sunt cititorii care… din timiditate și din prea mult respect, nu ating ci

doar privesc ”văpăile de simțiri” ale poetei.

Alți cititori își iau aripi și zboară tiptil, în vârf de aripă, din teama de-a nu strivi corola de

amintiri a poetei.

Mai există și cititorii care au ales să fie față în față cu ei înșiși pentru că, este fascinant să

te uiți în sufletul unui poet, ca într-o oglindă și…să te recunoști.

Mihaela CD își lasă poarta sufletului deschisă mereu. Când îi vom trece pragul, vom

aprinde în noi ”cărbuni de jăratic” și vom degusta ”credințe, rugi, dorințe și speranțe.”

Poeta pictează iubirea și nu o face oricum, o face cu har și suflet curat.

Ați încercat vreodată să spuneți în cuvinte ce este iubirea? Greu, nu? Mihaela CD descrie

iubirea cu ușurință. Cum reușește? ” Se așează sub un copac de flori pentru a-i mărturisi

dorul ce-o apasă”; ”strânge firimituri de licurici”; din ”petalele ultimului sărut face un

superb colier”; ”încondeiază trăirile ce-o ard și aleargă în galop pentru a le scrie”;

”plânge ce n-a fost să fie”…

Pentru a descoperi labirintul inimii Mihaelei CD, trebuie să-i pătrunzi în suflet cu ”o

vioară al cărei arcuș să alunece-n alint”.

”Pictura este o poezie care se vede și nu se aude, iar poezia este o pictură care se aude și

nu se vede.” – Leonardo da Vinci

Demne de laudă sunt creațiile artistului Mircea Rustiuc. Picturile acestuia sunt poezii,

poeziile Mihaelei CD sunt picturi! O fascinantă întâlnire între doi artiști care prin crețiile

lor reușesc să păstreze în lume… sentimentul de uimire, oferind materialul necesar pentru

a face visele vizibile!

Page 64: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

“Măsura iubirii este să iubești fără măsură „- SANT’AGOSTINO

Mihaela CD iubește fără măsură: ”își pune inima în palma iubitului și-l lasă

să plece cu ea”; ”întreține firul bucuriei țesut de mama și bunica ei iar la acel fir a cusut o

fiică”; ”în pomul vieții pune diamante”; ”din scoiclile tandrelor desfătări îi face

salbă…verii aburinde”…

Cuvântul „nostalgie” provine din greaca veche. În greacă, nóstos înseamnă întoarcere iar

Álgos înseamnă suferință. Nostalgia este, prin urmare, suferința cauzată de dorința de a

reveni.

Mihaela CD are nostalgie pentru timpul petrecut pe plaja aurie, acolo unde ”din pietricele

i-a fost desenată iubirea”; îi este dor ”să se plimbe prin ploi și să culeagă cireșele

iubirii”;”revede auritele holde cochete”, ”îi este drag să își aducă aminte de toridele veri

cu ploaia de mătase”…

În”Focul din noi” a versului șoptire este intensă. Fiecare poezie ”emoții-nflăcărate-n ea

exprimă și-mparte sentimente un miliard!”

”Trecutul este ca o lumânare așezată la o distanță inadecvată: prea aproape ca să te facă

liniștit, prea departe pentru a te mângâia.”-Amy Bloom

Mihaela Cd cum se liniștește? De unde găsește forța de a-și controla focul interior, de a-i

întreține flacăra?

Cum își înnobilează simțirea?

Face ”sculpturi din iz de amor ars”; ”brodează prin măgăloase cusături/Tânărul duet de o

eleganță răpitoare”;

”își mărturisește iubirea pe floral altar”; ”simte vibrația de suflete pereche”; ”valsează în

doi prin gânduri călătoare”; ”scrie iubirii o scrisoare/ Parfumată cu nuanțe verzulii de

extaz”…

Mulți dintre dragii Mihaelei CD și-au schimbat domiciliul, mulți dintre aceștia locuiesc

într-o altă dimensiune, într-un alt timp…, însă poeta reușește să le transmită mesaje,

curier fiindu-i inima, sufletul…

Tatălui îi transmite: ”Fără tine nu-i râs, nici bucurie/Ne mințim că ne-am vindecat/

Plânge-n cui pălăria-ți fumurie/Și-n inimă strigă dorul ferecat.”/

Poeta ”pe cerul veșnic al tatălui, pictează un nor pufos de dor și de iubire. ”Ascultă vocea

tatălui pe-a sufletului patefon și-ncearcă să intersecteze razele sale pline de bunătate.”

Multe dintre poeziile din această carte sunt poezii care reflectă dragostea și respectul

Mihaelei CD pentru cele două mame ale sale: mama biologică-ființa care i-a dat viață și

mama de suflet- ființa care i-a dat viață soțului ei.

Page 65: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

”Focul din noi”este dedicată cu infinită dragoste, măicuței sale iubite, mamei sale

biologice care este încă în viață și fără de care, după spusele poetei, aceasta nu ar fi fost

nimic.

Chipul blând al mamei de suflet a poetei, stă într-o ramă. Pentru Mihaela CD fotografia

mamei soțului ei… a devenit o icoană, o imagine sacră care-i umple sufletul cu arome de

smirnă și tămâie.

Mihaela CD are o mamă-înger și un înger-mamă, două mame care i-au croit aripi și apoi,

au învățat-o zborul! ”Focul din noi” este un fâlfâit de iubire, atașament, dulceață, atenție,

instinct, strălucire, forță, fragilitate, frică, sincronizare, zâmbet…

Vă prezint câteva dintre îndemnurile poetei, îndemnuri de care ar trebui să ținem seama:

”să-i vizităm pe părinți, să-i respectăm ca pe sfinți”; ”ascultă marea cu al său cântat/

Cinstindu-ți jurămintele spuse”/; ”Să n-ai în veci păreri de rău,/Decât pentru ce n-ai

trăit”/; ”Nu-i cere astăzi vremii amânare/ Trăiește, nu e timp de împrumut!”/; ”Să

îmbrăcăm a vieții croială/ Dăruind la rându-ne un gând”/

Potrivit unui clasament special, cel mai scump cadou din lume este Taj Mahal.

Domnitorul Shah Jahan a construit această capodoperă în memoria iubitei sale soții

Mumtaz Mahal. Întregul complex a fost finalizat în 22 de ani l, cu o forță de muncă de

20.000 de lucrători. Un alt cadou celebru a fost cel pe care Richard Burton i l-a făcut lui

Liz Taylor la 40 de ani. Un diamant în formă de lacrimă, având 68 de carate și estimat la

aproximativ 1,05 milioane de dolari(la valorile din 1972).

Aceste două cadouri sunt nesemnificative față de cadoul numit viață, un cadou divin a

cărei valoare este inestimabilă!

”Focul din noi” este un omagiu adus vieții din exteriorul și din interiorul nostru, o

rugăciune de mulțumire adresată lui Dumnezeu.

”Primită-n dar divin e chiar ziua de azi/ Să cântăm viața cât îi suntem soliștii”/

”Din ziua în care ne-am născut/ Primim o Sfântă binecuvântare/

Pe calea vieții să avem un scut/ Lumina vie să ne fie încântare!”/

Din fericirea care-i ește șezătoare, Mihaela CD ne împarte tuturor pic cu pic” iar

”Gânduri, vise, fantezii/Așteaptă să fie explorate”/

”A face poezie înseamnă a atinge corzile inimii și a face muzică cu ele.”

Dennis Gabor

Mihaela CD este o virtuoasă! ”Focul din noi”este dovada! Aplauze!

Page 66: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Destrămate dogme

Adelina Fleva

1

coseşte Doamne iarba de pe mine

azi ca şi ieri ocnaş mă simt încarcerat în

viaţă

mai am de ispăşit pedeapsa încă

şi car în transparenta mea făptură

o suferinţă dulce ca un izvor zidit în

stâncă

şi pleava mi-e deasupra Sfinte Doamne

i-ajung pe undeva la subsuoară

mi-s pletele murdare de păcate

un schit sunt de sudalme şi ocară

şi-aş vrea să mor o candelă curată

să-mi lumineze ultima suflare

Tu iartă-mă de viaţă pentru mine

doar viermii mai au trainică valoare

(aşteaptă viermii trufandale Doamne

probabil le amiroase a pucioasă

dar viaţa mea ruină încă vie

palpită jalnic pe sub haina roasă)

coseşte Doamne iarba de pe mine

mi-am luat sicriu şi l-am plătit în rate

nu m-a costat prea mult am dat pe acesta

lunar (prin respirarea mea concavă)

întâiul adevăr şi întâia-mi libertate

2

trăsnet cu miros de cer si alge

dezbracă-mă de umbra ta reîntrupată

în trăsnet cu miros de cer şi alge

îmi explodează venele la tâmple

şi nu mai simt în mine nici maluri nici

catarge

(eu te voi alăpta cu fericire nesihastră

lângă altarul unui nuc cu frunze roze

să-ţi pară îndoielile de-acuma

că sunt doar veritabile neopsihoze)

dar strânge-mă la piept cu disperare

mi-e aşteptarea carne însetată

te rog frumos să stingi şi-apoi să laşi

lumina dreaptă

să nu observi că sunt fecioară într-o

femeie măritată

3

Destrămate dogme

.

mă vrea sicriul foamea dintre scânduri

se-aude scheunând în depărtare

şi-mi zgârie timpanele bolnave

de-atâtea împăcări cu şerpii şi de-atâta

uitare

căci singură-s cu demonii din mine

şi-am ruginit de-atâta nedreptate

aş vrea să mă-nfrăţesc cu orhideele

abstracte

Page 67: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

să nu-mi mai simt noianul de păcate

(dac-aş avea din nou piroane în palme

în loc de destrămate dogme

mi-ar râde ochii către Tine

n-aş sta cu uşile închise

de frica morţii care vine)

mi-e trupul lut arid dar fă să crească

un lan de grâu din el cu spice pline

de rugăciuni curate apoi vino

şi scoate Doamne demonii din mine

4

Atât de albastru

.

prima ta muşcătură mi-a ucis pudoarea

m-am întins ca o lebădă

pe canapeaua din sufragerie

(visam că mă aflu printre nuferi şi ţin

între aripi întreg universul)

cu ochii sprijinind tavanul

mi-am cusut palmele sfâşiate de

prejudecăţi

ca să nu le mai vad să nu le mai aud

strigătul

în timp ce-ţi întindeam cheia de la

intrarea în ape

iar de pe buze ţi-am cules urzici

care mi-au biciuit inima până la sânge

şi apoi până la rădăcinile copacului

care-mi surâdea prin fereastră ca printr-o

Biblie întredeschisă

pentru că mă ustură mângâierile tale am

atâta nevoie să plouă

că invoc norul din glastră să-şi reverse

nemărginirea

pe care n-o mai ştiu de acum două mii de

ani de

când te-am cunoscut atât de albastru şi

atât de sălbatic în mine

5

Mi-e sufletul

.

mi-e sufletul de-acum drumeţ pribeag

privirea mi s-a încleiat pe-un ram

iar corbii cu sutanele macabre

îmi croncăne prohodul pe la geam

şi Doamne ce duhoare se desprinde

din trupul care zace în sicriu

acum că sunt o mână de ţărână

mi-e dor de învelişul Tău cel viu

aş vrea să ţip buchete de proteste

un glas de valuri sparte mă îngână

(mi-e dor de vina ta

și judecata aspră a ta

în trup şi în plete)

dar peste ele viermii stau pe-o rână

şi Doamne ce duhoare se desprinde

Page 68: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Venera

CHIRILA REBECA - CLAUDIA

Chirilă Rebeca-Claudia s-a născut în Oradea, România. A urmat facultatea de Litere

din Oradea, având ca urmare marea pasiunea pentru literatură și artă. Dragostea față de

poezie a existat mereu, însă după aprofundarea acestui stil literar în facultate, pasiunea

față de poezie a prins rădăcini adânci în mintea și inima scriitoarei.

Atracția spre scris se conturează prin înscrierea la cursul opțional de Creative writing în

timpul facultății, dezvoltând abilități de scriere expresivă. Poezia de tip haiku, fiind

primul tip de poezie pe care a trebuit să se axeze. Au urmat apoi scrieri fantastice și proză

scurtă, însă autoarea revine la prima dragoste, poezia.

Debutul literar în materie de proză a avut loc în Revista de sociolingivstică cu studiul

„Marin Preda” în 2018, iar debutul poetic a fost realizat în revista „Poezii pentru sufletul

meu”, Nr.3/ 2020 cu titulurile: „Ins”, „Venera”, „Pluto”, „Nicăieri”.

În materie de hobby-uri este atrasă de lectură, arta sub orice formă, limbi străine,

documentare istorice și psihologie.

„Primul meu refugiu a fost cititul, iar mai apoi scrisul. Factorii externi și viața de zi cu zi,

au condus la refugiul meu în poezie. Scriu ce simt și ce gândesc. Versurile vin pe rând,

iar eu aștept să se adune pentru a le putea așterne pe hârtie”.

Literatura reprezintă un tărâm magic pentru aceasta, îmbogățind abilitățile vieții

cotidiene. Poezia este pentru ea o formă de limbaj simplu, însă încărcat cu semnificații,

este menită să elibereze omul.

În prezent autoarea lucrează la două proiecte literare: publicarea unui studiu despre mitul

labirintului în secolul XX în Antologia Universum, antologie de literatură contemporană

și publicarea unor poeme în revista „Poezii pentru sufletul meu”, Nr.4/2020.

Page 69: MAGAZIN CRITIC - didactic

1

Deșert

a trecut și vara asta

iar nu ne-a găsit împreunați

eu eram pe Marte și tu pe Pământ

erai doar un muritor ca restul

un praf într-un deșert.

fără vreun amestec cu viața

eram cerșetori de vise

efemeri în lume.

2

Ins

ți-aș fi trimis și dragoste și ură

căci te-am adorat.

am căutat prin indivizi,

un suflet cum ești tu!

îmi erai muză, dor și apus.

3

Nicăieri

iubite-aș platonic ca până acum!

tu nu ești a nimănui și nu vei fi cândva

ești de speriat.

eu nici măcăr trecut n-am fost și nu voi fi

sunt între nicăieri și niciodată,

suflet frumos și pur.

4

Pluto

ascultă-mi pașii

cum se depărtează de tine

rămas bun lirism uitat.

te regăseam adesea printre stele,

s-a pus praful pe întregul cosmos

galaxiile s-au îndepărtat.

am mai rămas doar eu…

eu și Pluto-n depărtare

fără de strofe, refren ori muză.

5

Venera

te-am venerat până la stele

tu n-ai știut și m-ai lăsat…

rog cerul să reverse ploaia

ca într-un film de prost augur.

norii să-mi inunde viața

să băltim deasupra lumii,

tu să dispari încet spre mal.

6

Excesul

am consumat suflete tinere,

gingașe, fără probleme sau prejudecăți.

ce zile…ce seri!

preferam să petrec aceste zile ploioase cu

tine

tu iubești ploaia – aduci turbulențe ca ea.

ne vom reunim într-o altă viață,

mai puțin complicată.

7

Mai stai

îmi ești în minte, în suflet, în gând

te simt, te aud , te chem…

eu sunt totul sau poate nimic.

parcă te pierd, pururea gând

pleci când noaptea vine și ne găsește reci.

Mihaela CD

Page 70: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Drumuri suspendate-n toamne

ALEX ANDRU

Alexandru Dospinescu, pseudonim literar Alex Andru, din Laval, Canada, are 64 de

ani și este canadian de origine română. Compune poezii încă din anii de școală de pe

vremea când locuia în Romania, la București. În urmă cu foarte mulți ani , se mută cu

familia sa în Canada, în orașul Laval din provincia Québec, unde își continuă activitatea

literară.

Publicaţii:

În noiembrie 2018 publică în revista on line ”Poezii pentru sufletul meu” la care este și

colaborator senior făcând parte din grupul celor 5 autori care au pus bazele revistei

virtuale.

În anul 2019 a publicat în revista tipărită ,,Candela de Montréal’’, revistă de literatură și

cultură generală, bilingvă, fondată în 1997, de dl Victor Roșca.

În noiembrie 2019 publică în revista tipărită ” Poezii pentru sufletul meu’’, revista de

literatură, artă și cultură a românilor de pretutindeni, publicaţie trimestrială, editura

,,Globart Universum’’Montreal, Canada, Editor dl Johnny Ciatlos-Deak.

În acelasi an 2019 publică poezii în Ziarul ,,Unirea’’, din Montréal, publicaţie lunară,

Senior editor, dl. Ion Anton Datcu.

În vara anului 2020 publică Volumul de poezii: ,,Ieșirea din sertare’’, la editura Siono,

din București, volum care în prezent se află în așteptarea lansării oficiale la Montreal.

Activitate:

– Participa la Cenaclul epigramiștilor „Păstorel Teodoreanu” din Montréal , cenaclu

condus de memorialistul dl. Ion Anton Datcu -președinte;

– Participă la Cenaclul ,,Mihai Eminescu”, Montréal, Canada, al ACSR (Asociația

Canadiană a Scriitorilor Români) dl Leonard Ionut Voicu-presedinte;

– Participă la Cenaclul ,, Destine Literare’’ (online) al ASRAN ( Asociaţia Scriitorilor

Români din America de Nord), președinte, dl Alexandru Cetăţeanu;

-Participă la diverse evenimente culturale ale Asociației românilor din Canada, ARC,

unde recită poezii.

Membru al ARC (Asociaţia Română din Canada)

Page 71: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

1

Aici

Am să m-ascund

În nopţile de mâine,

Purtând și ultimul meu gând

Cu mâna sprijinită pe destine.

Mă voi prelinge printre brume

Alunecând într-un alt timp,

Strângând uitate petice de lume-

Acompaniator pe muntele Olimp.

Lăsa-voi umbletu-n odihnă

Privind încrezător spre viitor,

Și-mi voi așterne sufletului tihnă

Trecând mereu surâzător.

Pe-aceeași punte-a vieţii

Dorită-n echilibru doar,

Atunci când trec pe ea poeţii-

De multe ori în sens contrar.

Iar setea o voi potoli

Bând din izvorul fericirii,

Căușul palmelor când voi goli,

De arșiţa supusă verii.

Am să m-ascund discret

În nopţile de mâine,

Eu slovelor fidel poet

Aici, în ţări străine.

2

Bunici

Mai sunt bunici

Care trudesc

Și viaţa poartă în opinci-

Nicicând nu obosesc.

Blajini, prin spaţiul mioritic

Trudesc discret,

Pentru nimic-

În strai n-au pus secret.

Și poartă roata conjugare

Făcută tot din lemn,

La boi, eternă înjugare

Cu-același, hăis, îndemn.

Ne sunt bunici,

Cei care-au mai rămas

Tot priponiţi pe-aici,

În milenar răspas.

Privindu-ne în ochi

N-așteaptă nici o mângâiere,

Doar să descânte de deochi

Că i-am uitat în vreme.

Plecaţi prin alte lumi,

Pământul lor e-acasă-

Noi, suntem azi postumi,

Ei, încă merg la coasă.

3

Dragostea, din altă vară

Printre domni și multe doamne

Este-un râu care desparte,

Mai aproape, mai departe

Drumuri suspendate-n toamne.

Pasul nostru ostenește

Străbătând grădina vieţii

Și-n lumina dimineţii,

Om cu om, se întâlnește.

Adunând rele și bune-

O privire veșnic nouă,

Ce mi-o lasă mie, vouă

În oglindă, viaţa pune.

Pe cărări nebănuite

Trece astăzi amintirea

Și se bucură privirea,

De imagini tăinuite.

Iar în suflete coboară,

Dorul fără de prihană

Căutând mereu în goană,

Dragostea, din altă vară.

Mihaela CD

Page 72: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Mirosul albei zile de mâine

Olivia Marta Gaidos

1.

De ce plângi, eu?

De ce miros tristețe,

Văd gri

Și aud rece?

Nu pot simți dulce

Când amarul

Îmi pătrunde

În gândire,

Mă cuprinde.

De ce plângi, eu?

Îmi spun,

Dar răspunsul

E greu de evitat,

Ca un uragan

Deșănțat.

De ce plângi, eu!

Îmi răspund.

E răspunsul

La întrebarea

De ce plângi, eu?

Uitat.

2.

De ce nu-mi vii?

Te simt în marea nemișcare

Ca o nălucă, alinare

Îmi este dragostea ce te așteaptă

Până-n sfârșit de mare-albastră.

Nu știu de unde ai venit

În inima-mi te-ai alipit,

Cu drag te-am așezat pe cerul

Zilei de mâine, ca tot gerul

De azi și ieri să se topească

Sub dulce-alură îngerească.

Page 73: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Nu vreau s-aștept în van sosirea

Ta împreună cu iubirea,

Eu nu aștept, ci dăruiesc

Tot ce în sufletu-mi primesc.

3.

Doar iubirea

Cu haină de catifea

Se îmbracă inima,

Roșu-nchis, iubirea cântă,

Fiecare zi e-o nuntă.

Te invită să trăiești

Clipe calde, din povești,

Să dansezi un vals în doi,

Să curgă lacrimi șiroi,

Rele, bune, să se-adune

În a inimii minune,

Nu se-oprească-n veci cântatul,

Să curgă mereu oftatul

După clipă fericită,

După viață împlinită!

4.

Liniște

E atâta liniște

Încât îmi pot auzi nașterea gândurilor,

Somnul eului,

Trecerea timpului,

Cântecul ideilor,

Pulsul sufletului,

Pașii imaginației dansând

Pe muzica liniștii mele.

5.

Mirosul albei zile de mâine

Într-o zi îmi vor crește aripi de fluture.

Mă voi contopi cu ziua de mâine.

Mirosul ei de zi albă mă va transforma în

înger.

Neaua pură îmi va fi pat iar albul

sufletului hrană.

Nu voi duce lipsă de nimic, universul

Mă va încălzi

Și voi putea călători din inimă în inimă.

Page 74: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Biografia mea de cititor!!!

Cristina Cobilaş

Pribeagă mă simt pe acest pământ pustiu și trist, deoarece toată lumea e obsedată în

totalmente de programele TV și Net. Pentru mine lectura a fost mereu un suport necesar

în dezvoltarea multilaterală și formarea mea ca personalitate. Această confesiune de idei

creative, gânduri sublime, trăiri sincere ale autorului suprapuse în timp pe filele cărților

mă fac să admir creația și să o sorb ca pe o apă rece de izvor având dulceața ei pe buze

mereu. A citi o carte e una, dar dacă cartea e recitită, plăcerea se transformă în o pășire

măreață în o nouă dimensiune, cu noi labirinturi și noi deschideri. Lectura e o nobilă

savurare a tot ce poate însemna cuvântul frumos și curat. Ea face ca masca unor persoane

aspre sa cadă și să schițeze un zâmbet sincer la fiecare fragment citit. E mitul succesului

ce oferă șansa de a crede în tine, de a iubi totul, căci nimic nu e dat întâmplător. De aici

aș începe cu o biografie poate nu originală dar care m-a făcut o fire deșteaptă și educată

în același timp modestă și sinceră..

Eram în clasa 1-a când am început a lectura, fiind susținută de mama și scumpa mea

dirigintă care au avut încredere în mine și au încercat să-mi altoiască depunând efort

maxim, prietenia față de lectură căci numai ea e capabilă să schimbe viziuni. Și iată că

fiind eu la vârsta întrebărilor eram eu personajul cărții citite și studiate cu o atenție

profundă. Armonia pe care ți-o oferă cartea e cea mai de preț. Prima cărțulie luată în

mână a fost operele Eminesciene. Parcă și acum văd cum curg lin primele versuri citite de

mine în acea comoară. Ele sunt:,, Din valurile vremii, iubita mea, răsai / Cu brațele de

marmură, cu părul lung, bălai- / Și fața stravezie ca fata albei ceri, / Slăbită e de umbra

duioaselor dureri / Cu zâmbetul tău dulce, tu mângâi ochii mei….”. Acesta e doar un

fragment din poezia ,,Valurile vremii..” de Mihai Eminescu.

Page 75: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Aceste versuri sunt cu lira-n lacrimi. În acel moment am înțeles că numai lectura te poate

trezi la conștiința. Fiind la școală am început a culege fiecare opera a acestui Luceafăr

veșnic viu. În ele era întruchiparea duioșiei și dragostei. Venind acasă i-am recitat mamei

acea primă poezie iar o lacrima a mamei s-a prelins pe obraz de mândrie iar eu am topit-o

cu sărutări dulci și mulțumiri. În ziua acea era ziua măicuței mele iar acest cadou a rămas

viu în sufletul nostru mereu. Da, am înțeles gustul fructului și cum trebuie să-l cresc

pentru a servi și pe alții din roadele mele și știința mea. Am înțeles că ea e templul ce

poate salva viitorul. Cu timpul copilul din mine s-a maturizat, dar cartea a rămas leagănul

viu, balanța în viață.

Spiritul universal îl găseam și în alte cărți ca: ,,Amintiri din copilarie” de Ion Creangă,

Lebăda neagră, Prinţ și cerşetor care mi-au potolit setea și m-au hrănit pe deplin cu

adevăratele valori universale.

Locul unde le lecturez nu are nici o importanță pentru un om ce știe carte, căci el citește

la orice moment oportun neputând să se despărțească cu cartea nicăieri. La bibliotecă, pe

furiș în timpul orelor, acasă –oriunde. Dar în schimb le recitesc cu inima și sufletul și

împart cu toții tot ce citesc. Cel mai mult m-am sacrificat cărților din literatura

universală-psihologice și romane de dragoste.

Parcă ascund mistere, caractere spirituale, revelații, înfruntări ale singurătății, vindecări și

lecții utile. Criteriile după care le aleg sunt multe: ele trebuie să fie cod al moralității, să

mă liniștească poate vărsând cioburi de cristal, să îți ofere adevăr- putere- libertate, să te

alimenteze cu curaj, să te ducă în o lume fără rutină, pentru a pluti pe un vas și a admira

fiecare părticica a infernului. Să reflecte greutățile în armonie cu succesele, să fie

originală, să ai de unde culege pagini memorabile pentru tine. Unele cărți care ca un

vierme muscă o parte din tine și rămâne în interiorul tău, să fie ca un ecou, să te lege de

ea pentru a nu o putea reîntoarce în biblioteca căci orice gând al tău îi aparține. Orice

suflare a ta va rămâne ca o amprentă pe ea.

O carte ca o cetate să-ți umple golurile sufletului. Să fie un motiv de trezire la conștiință.

Pasiunea de a lectura a venit din cărți unde poți reveni înapoi mereu, de aceea nu prefer

citirea în formatul electronic și nici altora nu le-o recomand. Aș vrea să depăn cu D-

voastră cele mai memorabile cărți citite de mine ele sunt: Singur pe lume de Hector

Malot, Jane Eyre și Shirley de Charlote Bronte, O călătorie spre centrul pămîntului de

J.Verne deoarece sunt pasionată de științe, Vraciul. Profesorul Wilkzur de

T.D.Mostowiez, Și tu esti singur? si Fărâme de suflet de Aurelian Silvestru, Tema pe

acasa de Nicolae Dabija, Vrăjitoarea din Portobello de Paulo Coelho, Casa de chihlimbar

de K.Moore și multe altele. Precum se spune cărțile te caută până te găsesc iar ,,Dacă

termin o carte pe o saptamână, voi citi doar câteva mii de cărți în timpul vieții adică

aproximativ o zecime de procent din fondul celei mai mari biblioteci din lume. Important

e să știi ce citești”- Carl Sagan.

Cea mai memorabilă carte a mea e Fluturii de Irina Binder care e o contopire a dragostei

plămădită cu descurajare. Care se termină cu o avalanșă de sentimente a unui cuplu ce nu

pot fi împreună dar care încearcă să găsească cheia spre sanctuarul sufletelor altora

Page 76: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

dăruindu-se din plin. Astfel la această carte jurnalul si pixul meu au oboist la scrierea

acestor minunate citate. Una din ele am scris-o în această lucrare. ”Alegem prea mult

rațional și prea puțin cu inima. Mai mult cu ochii dar mai puțin cu sufletul. Nu refuza

niciodată la a cunoaște un om, a-l iubi. Nu știi dar poate, cel care are puțin de oferit are

un suflet comoara ce e gata să ți-l ofere doar ție”. Nu degeaba am copiat acest fragment.

Mereu suntem amăgiți de aparente dar trebuie să realizăm că ele ne distrug și ne schimbă

mult. Dacă aş primi întrebarea ce cărți vreau să citesc aș răspunde: ,,Asemenia zborului

însetat de înălțimi, de chemarea spre noi orizonturi cartea e dată pentru a lumina ca o

torță în întunericul eternității. Vocea ei se strecoară în cuget să scuture praful indiferenței

și rutinii. Ea e ca o pâine caldă ce trebuie frământată cu dibăcie a brutarului. Brutarul e

scriitorul, care are oportunitatea de a îngloba divinul, de a vărsa harul lui.

E de datoria lui să trezească la copii interesul de carte și să facă personalitățile în devenire

sa înțeleagă că ei sunt începutul. Astfel îmi adun pașii și sunt mulțumită că pot lectura.

Îmi pare rău de ziua ce trece de nu am lăsat ceva bun în ea, o poezie frumoasă, un text

citit și o operă ce m-a făcut să recunosc că ea iți oferă o doză de fericire și mângâiere. Pot

spune despre mine că folosesc fiecare clipă ca fiind ultima.

Precum spune A. Păunescu; ,,Și totuși există iubire Și totuși există blestem Dau lumii,

dau lumii de știre Iubesc, am curaj și mă tem”.

În o noapte nu puteam adormi. Am îmbrățișat-o și a adormit dar eu nu puteam adormi de

fericire, deoarece nu eram acum singură, eram cu cartea mea alături. Am simțit că chiar

de terminasem să o citesc.. nu puteam lăsa totul baltă și începeam să caut altă carte pe

care s-o iau din biblioteca mea de cărți. Am luat una și am citit sub aceeași stea de John

Green ,,Gândurile mele sunt stelele pe care, nu le pot aduna în constelații ,,.Fără suferința

cum am ști cum e bucuria? Această carte a fost scrisă cu atâta adevăr încât a devenit o

nouă etapă pentru a mă regăsi. E o carte ce convertește imposibilul transformat în posibil

de aceea am pornit s-o citesc. La început nu puteam să o citesc deoarece era o lume a

morţii, dar treptat s-a transformat în fericire pură. Deși o boală incurabilă i-a unit pe cei

doi de la ei am preluat curajul să cred în viitor și că iubirea e cel mai bun medicament.

Trebuie doar să crezi! Toate aceste cărți mi-au schimbat viața, au făcut-o mai colorată.

Cartea e aidoma unei oglinzi ea nu râde niciodată când tu plângi, nu te critica niciodată și

îți adună gândurile pentru a fi mai bun. Cărămidă cu căramidă înalți o clădire care mai

apoi să devină un refugiu. Însăși opera e o duminică a sufletului și o alarmă interioară.

Oameni ideali nu există dar cărți ideale care ne ajută să fim ideali sunt. Cărțile sunt

prietenii reci și totuși reușeasc să încălzească orice suflet indiferent de vârstă.

Page 77: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Azi în istorie: 6 octombrie 1711

Chirilă Rebeca Claudia

În data de 6 octombrie 1711 are loc instaurarea domniilor

fanariote la Moldova. Primul domn fanariot din Moldova este

Nicolae Mavrocordat.

Nicolae Mavrocordat (n. 3 mai 1680, Constantinopol – d. 14

septembrie 1730, București) a fost domnul Moldovei de două

ori: 17 noiembrie 1709 – noiembrie 1710 și 1711 – 5 ianuarie

1716 și al Țării Românești, tot de două ori: 21 ianuarie 1716 –

25 noiembrie 1716 și martie 1719 – 14 septembrie 1730.

Nicolae Mavrocordat

Foto: Wikipedia

Nicolae Mavrocordat s-a născut la 3 mai 1680 în Constantinopol și era fiul marelui

dragoman Alexandru Mavrocordat Exaporitul, din familia fanariotă Mavrocordat și al

Sultanei Hrisoscoleu. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaș, se înrudea și cu familia

domnitoare a Mușatinilor. A avut patru frați și trei surori; fratele său mai mic, Ioan, a

ajuns domn al Țării Românești în perioada 1716-1719. Tatăl lor s-a implicat personal în

educarea fiilor, și a ales ca preceptor pe Iacob de Argos.

Page 78: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Fiii au învățat latina de la iezuitul Jacques Piperi din Chios și franceza de la Aubry de La

Motraye. Curând Nicolae capătă renumele de erudit, tatăl său apelând deseori la el pentru

lămurirea anumitor lucruri.

La vârsta de 18 ani ocupă postul de mare interpret al Porții. Zece ani mai târziu, la nici 30

de ani este numit domn al Moldovei.

Era un om învățat, știa mai multe limbi străine, studiase filosofia și teologia, iar in țara

Românească a învățat și românește.

În prima domnie a debutat prin asuprirea boierilor și protejarea țăranilor. Dușmanii lui au

folosit nemulțumirile boierilor și pârile regelui Suediei, Carol al XII-lea, și au obținut

înlocuirea lui cu Dimitrie Cantemir în 1710, pentru ca sa fie reîntronat în 1711, după ce

Dimitrie Cantemir a fugit în Rusia. În timpul acestei domnii a obținut expulzarea oștilor

suedeze și poloneze, care deveniseră o adevărată pacoste pentru Moldova.

În 1716, după uciderea lui Ștefan Cantacuzino, a fost trecut pe tronul din București, unde,

datorită înrăutățirii relațiilor dintre turci și nemți, turcii aveau mare nevoie de el acolo.

Izbucnind în curând războiul turco – austriac (1716 – 1718), Nicolae a ucis câțiva boieri

care erau partizani ai nemților și l-a exilat în Turcia pe mitroplolitul Antim Ivireanu, care

a și fost omorât acolo. Deoarece Nicolae a fost prins și dus la Sibiu, în locul său, turcii îl

numesc pe Ioan Mavrocordat. După Pacea de la Passarowitz din 1718, și moartea lui Ioan

Mavrocordat, Nicolae primește tronul din nou, bucurându-se pe lângă încrederea turcilor,

de o domnie lungă și liniștită. Deși favoriza elementul grecesc, pe care se putea sprijini

mai mult, printr-o bună administrare a țării, prin obținerea scăderii tributului față de turci,

prin purtarea prietenoasă față de boieri, prin scăderea anumitor dări, a câștigat încrederea

și mulțumirea țării. A construit lângă București Mănăstirea Văcărești, a obligat episcopia

din Bacău să aibă o școală grecească și slavonească în schimbul veniturilor acordate.

Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă la 14 septembrie 1730 în București și e

înmormântat la Mănăstirea Văcărești.

Fiind un eminent literat, a scris lucrările:

Sfaturi (manuscris), Despre datorii (tipărită la Londra), Cuvânt împotriva nicotinei (Iași,

1786), Precuvântări la actele patriarhalicești (manuscris).

Page 79: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Liliana Ghiță Boian: Epopeea dacică – istorie, cultură și civilizație

Mihai-Claudiu Dumitrache

Uneori, îngerul păzitor al fiecăruia dintre noi, și mai ales îngerul creator din arealul

nostru lirico- epic, ne trimite aripile sale uriașe cu deschidere largă spre Dumnezeire

inspirația divină pentru a așterne pe răbojul contemporaneității trecutul poporului nostru

înveșmântat în straiele străbune ale geto-dacilor…

Uneori, Dumnezeu ne găsește într-un mod absolut miraculos dintr-o pleiadă de oameni

care trăiesc la polii opuși ai umanității –geografic vorbind- și ne transmite prin mesaje de

dincolo de relitatea cotidiană informații despre noi, strămoșii poporului dac…

Căci, cum altfel se poate explica ca eu, locuitoarea orașului Drăgănești- Olt unde există

singurul sat neolitic reconstituit din Europa- sat care dovedește existența dacilor în acest

teritoriu la sud de Carpați, să fiu desemnată de către poeta Mariana Moga organizatoarea

Taberei Culturale „De Amicitiae” să fac o recenzie pentru cartea domnului Sergiu

Botezatu despre epopeea strămoșilor neamului românesc intitulată DACIADA-GETICA-

DAVA?

Această tematică, această preocupare de a pune în evidență trecutul istoric daco-getic al

poporului român îmbracă abordări diferite:

Reconstituirea primului sat dac din neolitic din Europa

Iniţiatorul proiectului și realizatorul reconstituirii satului neolitic este profesorul Traian

Zorzoliu, colegul meu de breaslă culturală între anii 2001-2015, directorul Muzeului

Câmpiei Boianului. Acesta a amenajat șase colibe folosind chirpici din trestie împletită

şi pari bătuţi în pământ, exteriorul colibelor fiind împodobit după specificul acelei

perioade. Casele sunt destinate diverselor categorii sociale: pescari, agricultori, olari,

vânători.

Aşezarea a fost amenajată pe un teren împrejmuit cu un şanţ de apărare şi gard din nuiele

împletite, precum în mileniul V î.Hr., iar intrarea se face pe o punte din lemn. În fiecare

bordei există spaţii distincte: pentru locuit, pentru prepararea hranei şi pentru depozitarea

uneltelor.

Page 80: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

În interior se găsesc obiecte neolitice sau reconstituiri ale unor obiecte neolitice: mese,

altare de cult, unelte pentru gospodărie şi pentru practicarea diferitelor ocupaţii. A fost

reconstituită şi o locuinţă lacustră, folosită în vechime pentru depozitarea proviziilor,

deoarece aşezările erau ridicate pe văi ce obişnuiau să se inunde frecvent.

În „arheo-parcul“ de la Drăgăneşti-Olt, profesorul Zorzoliu a reconstituit satul după tipul

aşezărilor neolitice specifice culturii Gumelniţa, ale căror urme au fost descoperite aici.

Acest sat neolitic reprezintă, în fapt, o uliţă din satul original. Astfel apăreau în perioada

neolitică aşezările: cu un grup mic de locuinţe, trei-cinci bordeie, amenajate în zone

inundabile, pe nişte mici insule, care se transformau în sate.

Colibele erau dese, uliţele sau calea principală nu erau mai mari de doi metri, uneori

colibele fiind chiar lipite una de cealaltă. Construcţiile erau joase pentru că înălţimea

oamenilor din acele vremuri nu depăşea 1,50 – 1,60 metri. Casele nu aveau tavane, dar

erau bine căptuşite la interior cu diverse materiale. Fiecare colibă avea vatră, cuptor,

laviţă, iar patul era construit din pământ ridicat, peste care aşezau piei sau rogojini.

În cadrul arheoparcului este reliefat modul de viaţă al unei populaţii care a trăit acum

cinci mii de ani î.Hr., populaţie care avea obiceiul să se aşeze în zonele inundabile, pe

nişte mici insule, care, odată cu trecerea timpului, s-au transformat într-un fel de măguri

sau teluri. La început, comunităţile respective erau mici, pe teluri, găsindu-se numai trei-

cinci colibe.

Tot aici a fost amenajat un mormânt specific acestei culturi, iar scheletul, provenind tot

din acea perioadă, are picioarele şi braţele aduse la piept în poziţia fătului, potrivit

tradiţiilor de atunci.

Toate acestea pot fi văzute în muzeul din Drăgăneşti-Olt. Satul neolitic a fost inaugurat

pe 18 septembrie 2010. Oraşul a devenit, astfel, singurul din judeţ inclus într-un program

internaţional de arheologie.

„Este fascinant pentru oricare om din ţara asta, iubitor de istorie sau nu, să poată păşi

într-un sat de acum 4.500 de ani. Este singurul sat din ţară de acest fel şi singurul din

Europa. La inaugurarea lui au venit 96 de arheologi din 24 de ţări din Europa care au

avizat că este cea mai reuşită – să zicem aşa – reconstituire. (…) N-am avut spaţii mari,

că puteam să fac mai multe. Şi este frumos, poţi intra să vezi o altă lume, un alt mod de

organizare a spaţiilor interioare, un alt mod de viaţă”, declara profesorul Traian

Zorzoliu, director al Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgăneşti-Olt, despre arheoparcul

pe care l-a realizat.

Reconstituirea Cetății dacice de la Sprîncenata

Începând cu anul 2012 prof. Traian Zorzoliu a inițiat – prin realizarea unei machete la

scara 1/100 – reconstituirea în orașul Drăgănești-Olt a unei cetății dacice ale cărei vestigii

s-au găsit într-o localitate învecinată, Sprîncenata, cetate specifică zonei noastre de relief

(șes), adică ridicată pe o movilă de pământ întărită cu palisade și cu vaduri de

Page 81: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

apărare. Această cetate a avut caracter militar, fiind un important punct strategic de

supraveghere, o cetate de observație. Cetatea nu a fost lipsită de importanță pentru daci,

dar nu a prezentat un interes major pentru cuceritorii romani, care s-au îndreptat spre

zona montană unde bogățiile țării- aurul în speță- zonă care canaliza toată atenția

cuceritorilor romani. În anul 2013 s-au luat aprobările de la instituțiileadministrative, iar

în anul 2014 au început lucrările de terasare, de construire a fundațiilor și de realizare a

primelor locuințe în procent de 80%. Din păcate, în ianuarie 2015 prof. Traian Zorzoliu a

trecut în altă dimensiune răpus de o boală necruțătoare, lucrările au continuat și în anul

2016, dar din anul 2017 proiectul a fost abandonat și trecut în conservare din motive care

nu fac obiectul analizei prezente.

Alipirea extensiei Boian la numele meu

La începutul „carierei” mele culturale, în cadrul Cenaclului

literar Orizont al Casei de Cultură din Focșani al cărei director

era reputatul teleormănean prof. Nicolae Burnaz, am decis

extinderea numelui cu denumirea câmpiei natale, Boian. Am

făcut acest lucru deoarece mă simțeam legată prin simțire și

trăire de câmpia din sudul țării, de cultura ceramicii Boian,

parte componentă a culturii Gumelnița și în memoria satului cu același nume dispărut

probabil în secolul XVI, fiind devastat de năvălitorii turci.

Am descoperit ulterior că în regiunea Cernăuți, vechi teritoriu românesc există un sat

reședință de comună cu numele Boian. Localitatea Boian a făcut parte încă de la

înfiinţare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei, iar în provincia

canadiană Alberta trăiesc urmaşi ai românilor emigraţi la 1900 din satul bucovinean

Boian. Strămoşii lor au întemeiat acolo un sat care să poarte numele leagănului de acasă –

Boian. Boianul canadian este o oază de românitate pe care comunitatea bucovineană,

aflată la a treia generaţie pe pământ canadian, o păstrează cu sfinţenie.

Nu este și aceasta o dovadă a transmiterii filonului strămoșesc în actualitate a celor care

știu, pot și vor să nu-și uite trecutul, istoria, neamul?

Aceasta este latura istorică și lirică a existenței mele în zona culturală a Câmpiei

Boianului, existență care se împletește cu proiectele și realizările prof. Traian Zorzoliu și

se întâlnește conjunctural cu elaborarea unei modeste recenzii a cărții cu caracter istoric a

domnului Sergiu Botezatu, epopeea DACIADA-GETICA-DAVA.

* *

*

Page 82: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

REALIZAREA EPOPEEI DACIADA-GETICA-DAVA

Scrierea unei epopei în zilele noastre pare a fi un lucru desuet și poate chiar inadecvat…

„Pare” și „poate” deoarece a te angaja la transpunerea în versuri a istoriei unui popor care

acum nu-și mai regăsește ritmul existențial propriu și nu mai acordă credibilitate sau/și

încredere trecutului istoric, lăsându-se târât în paradigme metafizice fără o coerență

minimă, făra a continua lanțul trofic al strămoșilor noștri ca și verigă indubitabilă a

popoarelor europene și nu numai atât este desigur, un act temerar fără precedent.

A scrie o epopee presupune cunoașterea izvoarelor istorice a tot ceea ce s-a scris în

documentele antice din veacul vecilor cu trimitere directă la traco-geto-daci, cât și la

sursele care precizează în mod indirect, tangențial sau în contextul istoric, filozofic sau

descriptiv pur și simplu originea poporului nostru, corespondentul teritorial, de limbă,

obiceiuri, și viețuire a strămoșilor noștri.

M-a surprins, fără îndoială, bogăția și complexitatea listei de „Mărturii despre Geto-

Daci” capitol distinct care ocupă spațiul cărții de la pagina 219 la 269 unde sunt trecute

în revistă toate datele culese de autor din izvoarele istorice de la Sumerologul rus A.

Kifisim și Pitagora (580 î.H – 495 î.H), până la Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei,

Moscova, Leningrad, Edit. Academiei de Ştiinţe a U. R. S. S., 1945.

Bibliografia care a stat la baza informării documentare a autorului și studiului aprofundat

a datelor cu caracter istoric veridic și nu imaginativ așa cum am fi predispuși a cataloga

realizarea acestei epooei care străbate de la nord la sud și de la est la vest tot spațiul

teriorial, istoric, cultural și administrativ, eonomic, politic, militar și de observație al

Europei antice este impresionantă. Sunt nu mai puțin de 141 documente studiate laborios

din care autorul a selectat elementele constitutive ale versurilor sale cu respectarea strictă

și absolută a adevărului istoric așa cum transpare el din textele elaborate de Academia

Română sau/și de autorii volumelor menționate.

Așadar, Sergiu Botezatu, român basarabean, absolvent al Universităților din Moldova,

Austria și SUA, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor din

Republica Modova, autor al unor volume de poezie lirică, filozofică, patriotică și pentru

copii, apreciat de personalități literare din cele două teritorii românești, decide, contrar

unor tendințe postmoderniste și a unei libere exprimări specifice curentelor literare de

după anul 2000, să abordeze scrierea unui poem epic de mari dimensiuni, în versuri,

povestind faptele eroice ale poporului român cu oamenii săi absolut deosebiți devenind

de-a lungul timpului personaje istorice- eroi ai neamului: Deceneu, Burebista, Decebal

sau zei, Zamolxis.

Într-o introspecție incipientă plasează desfășurarea eposului în Dacia preistorică:

La Maica Dacie ne tragem, la fel şi noi, copii fiind,

Tăcerile-ndrăznim să spargem, printre milenii colindând.

Aşa şi noi, din întuneric, la Mama Dacie venim

Page 83: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Printre milenii de colinde recea tăcere-o răscolim.

Istoria poporului dac curge de la originea sa Pelasgă bine argumentată istoric și

selecționată impresionant și punctual în 57 de poeme document, poeme care dau

dimensiunea însăși a poporului român greu încercat de evenimentele vremurilor. Este așa

de multă și puternică încărcătură istorică și documentară a fiecărui vers și a fiecărei strofe

întregind poemele cu nume ale unor popoare, istorici, localități, zeități, războinici, regi și

regate cu trimiteri la subsol încât pot afirma fără teama de a greși că Sergiu Botezatu

realizează o frescă veridică a acelei perioade istorice, completă și complexă atât prin

abordarea sa realistă, având ca sursă de inspirație izvoarele și documentele istorice, cât și

modalitatea expresivă lirico-poetică, ritmată în context cu desfășurarea acțiunilor.

Cu certitudine este cea mai impresionantă epopee scrisă de-a lungul timpului având în

vedere fondul documentar, multitudinea de informații oferite, respectarea adevărului

istoric și forma care definește o exprimare clară, fără echivoc sau care să dea naștere la

comentarii inadecvate, dat fiind notele explicative de la subsolul paginilor.

Versurile alternează ca dimensiune în funcție de mesajul care se vrea transmis, iar

prozodia evidențiază o structură bine definită a versurilor. Ritmul fiecărui poem

evidențiază mișcarea sufletească și transpunerea melodiei interioare a poetului prin

succesiunea armonioasă a silabelor, încântându-ne spiritul cu transmiterea acestora prin

cuvinte bine alese.

Faptul că folosește rima ca mod de versificare dă o și mai mare valoare realizării sale

lirice, știindu-se că, de fapt, de multe ori căutarea unui cuvânt care face să coincidă

(fonic) silabele de la sfârșitul a două sau mai multe versuri poate duce la „pierderea” sau

denaturarea mesajului care dorește a fi transmis. Din acest motiv, autorul are merite

lăudabile în contextul în care a reușit să găsească „cuvintele potrivite” pentru a motiva

cititorii să continue lecturarea și înțelegerea în totalitatea sa epopeea Daciei noastre

străbune.

Aș spune că finalul acestei producții epice de mare amploare este mobilizator sau poate,

meditativ… având în vedere îndemnul poetului :

Români cu rădăcini măreţe, măreţe timpuri ce-aţi parcurs

Din străvechimi şi până astăzi, chiar dacă veşnicii s-au scurs,

Fiţi mândri toţi de visul sacru, ce veşnic prin strămoşi trăit

Şi prin legende vii ce-n inimi pulsează timpul răstignit

Dar, vreau să cred, să sper că nu există un final, pentru că iubirea adevărată nu are

sfârșit… În afara unei legături constând dintr-un amestec eterogen de suflet și roșu nu am

nicio afinitate materială sau familială cu Basarabia. În schimb am o mare afinitate

sprituală și culturală. Sunt impresionată de faptul că între o comunitate de români și o altă

comunitate tot de români care au aceeași limbă, același trecut istoric, aceeași origine

Page 84: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

spirituală, aceleași culori în drapelul național și aceleași valori culturale există o graniță

reală și veridică. Tot așa cum reală și veridică este și simțirea noastră românească. Am

câteva prietene și mai multe cunoștințe care sunt de dincolo de Prut… le percep ca fiind

suferinde… bolnave… de dor, de inepuizabilul și intraductibilul dor… pe care doar noi

românii de aici și de dincolo îl simțim cum este cu adevărat… Noi, cei din România

considerăm că ceea ce avem merităm sau că ni se cuvine, românii din Basarabia istorică

luptă încă să aibă ceea ce avem, sau credem că noi avem… o țară! România.

Acesta este și argumentul pentru care am dedicat Basarabiei 12 poeme în volumul

„Vitraliile iubirii”, în capitolul „Basarabia, iubirea mea (poeme neterminate) pentru că

dorul și iubirea pentru Basarabia și pentru oamenii care locuiesc acest pământ nu se va

termina niciodată!

Redau aici ultima strofă din Poem neterminat 10:

Nu.

„nu ne prăbușim în semnul deznădejdii”1

orice cădere impulsionează urcușul

spre un zbor exploziv

nelimitat de nicio îngrădire

din dragoste

de moarte

pentru viață”

În ultimul timp am vizitat câteva cetăți, biserici vechi și dave din țară. Am simțit un

impuls patriotic pentru cunoașterea mai aprofundată a istoriei vechi a țării mele și a

strămoșilor mei. Parcurgerea aceastei cărți a venit ca un corolar, ca o încununare a

pelerinajului meu istorico-ecumenic.

Epopeea lui Sergiu Botezatu este o realizare extraordinară. Am citit în adolescență de

nenumărate ori poemul epic Eneida lui Virgiliu impresionată fiind de călătoria

lui Aeneas de la plecarea din Troia până la sosirea în Latium, de informațiile cu caracter

istoric și mitologic pe care mi le-a oferit și pot să afirm că, această carte a fost leagănul

cu iz de antichitate al tinereții mele. Ei bine, acum la maturitate, citind cartea lui Sergiu

Botezatu, epopeea DACIADA - GETICA-DAVA am realizat care este dimensiunea

istorică, sacră, legendară și culturală a poporului meu.

Sunt impresionată. Mulțumesc autorului Sergiu Botezatu pentru trăirea deplină pe care

m-a determinat să o simt acum, în toamna anului de grație 2020 prin citirea, înțelegerea și

înălțarea spirituală a acestui testament al sufletului românesc!

Page 85: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Povești cu tâlc din Marele Război (LXIV). Oameni de onoare

Gabriel Sarcină

Părintele Ilie Roșoga de la Turburea-Gorj a fost preotul confesor al Regimentului I

Vânători Craiova în campania din 1916-1919. Până a cădea în prizonierat a însoțit peste

tot această unitate militară, așa cum reiese și din însemnările sale păstrate cu sfințenie în

scriptele Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu.

Cine va avea răbdarea să translitereze acest veritabil izvor istoric va avea șansa să

descopere trăirile unui participant direct la Marele Război. L-am folosit și noi pentru a

tâlcui povestea de față, dar și pentru a îndeplini o promisiune mai veche a noastră – o

făgăduială făcută cu mai mult timp în urmă unui cititor mai intrigant de-al nostru –

referitoare la evidențierea unor gesturi de noblețe săvârșite nu doar de români, ci și de

inamicii noștri din Primul Război Mondial: germani, austrieci, unguri, bulgari, turci. Sine

ira et studio!

La o zi după căderea Bucureștiului (23 Noiembrie/6 Decembrie 1916), preotul Ilie

Roșoga a fost făcut prizonier împreună cu cea mai mare parte a regimentului său, la

Tâncăbești-Argeș. Vorba Sfinției Sale: „sărac popa Ilie, greu îi e în colivie”. Hainele de

ofițer precum și „bătrânele obiecte” de cult au stârnit curiozitatea germanilor care l-au

tratat omenește. Apoi a fost supus unui interogatoriu printr-un tălmaci evreu care i-a pus

mai multe întrebări. Cum a răspuns cu seninătate a reușit să obțină nu numai simpatia ci

și hohotele de râs ale germanilor. Una dintre ele a fost de-a dreptul senzațională: „am

mers la bătălie, crezând că voi birui singur”.

După ceva timp a fost urcat într-o ambulanță, iar „doctorul german ridică perdeaua și

zice: Romenschi? Plâng în fața lui și se emoționează și Domnia Sa. Îmi dă untură pe

pâine. Nu pot lua”. După ceva timp a fost dus la Ciocioc (azi, Periș-Ilfov). Aici a fost

„bine îngrijit, dar și bine supravegheat”. Într-o dimineață a fost chemat la comandant,

care i-a dat o veste nesperată: „dumneata fiind bătrân, mergi acasă”! Atunci doctorul

neamț l-a întrebat direct:

– Place Dumitale?

Page 86: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

– Place, răspund.

„Plecându-mă cu respect, mă mângâie”. Apoi „(…) îmi ia tresele de pe mantaua de

locotenent. Îmi ia galonul șnur de la baston. Îmi lasă mantaua soldățească și pantalonii.

Mă îmbracă personal cu mâinile sale cu cojocul-blană ce aveam la ordonanță. Face

compliment, salută cu stimă pe fostul său prizonier. Îi dă hârtie la mână în care scrie: rog

ca părintele Regimentului I Vânători prizonier fiind că a trecut vârsta de 60 ani să fie

lăsat să treacă nesupărat prin Bucuresci Nord – Craiova – Turburea Gorj”.

Izvorul istoric care ne-a inspirat această poveste a menționat spre bucuria noastră și

numele acestui medic-militar german de toată isprava care a pus mai presus de orice

onoarea și respectul. Este vorba despre V. Masov – Rigmaster Regimentul 10 Dragoni

„Albert de Salsovia”. Respect!

Gabriel Sarcină

Page 87: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Drumul spre cer

Neculai Radu

1

Țară

Izvor în mine tu ești,

Lacrimă crudă,

Sărutul tău e lumină,

Depărtarea

Mereu e un dor.

Sătul

Mă simt doar cu tine,

Graiul tău rugăciune,

Dumnezeu

Prin tine mă știe.

Rătăcit

Sunt astăzi în lume,

Ploaie

Tu cazi peste mine,

Împărtășit

Eu plec de la tine,

Un an

E postul la mine.

Țară

Ești apa din mine

Sfințită,

Botezul ți-l port,

Țărână eu vreau

Să fiu doar în tine.

2

Casa din deal

La casa din deal

Eu urc,

Pădurea

Coboară cu tine.

Din frunze

Ne cântă salcâmii,

Lumină-i cărarea,

E ceartă de greieri.

E seară târzie,

Apari și dispari

În umbre de tufe,

Soare e luna.

Arțarii

Cușma vor să mi-o ia,

Pe frunze le calc,

E strigăt în vale,

Numele tău

E ecou,

Fugi ca o zână,

Mă lași

Rătăcit fără tine,

În noapte

Cobor cu stele pe mine.

3

Copilul de la țară

Ai vorba ta ca versul,

Fântână tu ai graiul,

Ai palma tăbăcită

De sapă și condei,

Ai talpa urmă

Pe drumul de la țară,

Ești sărutat de soare

Pe față, pe picioare,

Page 88: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Crezul tău e țara,

Mai sfântă ca icoana.

Mereu ai vocea fluier,

Ai iz de ,,Miorița „,

Ai plânsul de la mama,

Ai scâncetul de piatră,

Sfințenie în tine.

Ai viața anotimpuri,

Mereu ai o corvoadă

Si calendar

Ai sărbătorile creștine,

Mireasă albă ai privirea,

Zâmbetul

Bujor de vară,

Cămașa ta te face înger,

Mereu tu ești o poezie.

Tu ai pământul ca și raiul,

Îl simți ,te simte,

Și plângi, îi simți durere

Când ceru-l pedepsește.

Copile de la țară,

Povești tu știi din cimitir,

Citești pe cruci

De la morminte,

Și inima tu o împarți

Cu tine și cu satul.

4

Drumul spre cer

Drumul spre cer

Urcă pe dealuri,

Șerpuind pe sub coaste,

Despică pădurea,

Osteniți de căldură

Oamenii sorb din ulcioare,

Ulii simt,

E miros de pradă,

Urme de pași

În praful galben se văd,

Bătrânul

Sfidează tăcerea

Și urcă în ritmul inimii dealul,

Bastonul îi sprijină anii,

Urlet de lup

Stârnește fiorii,

Răcoarea se simte,

Cerbii lovesc

Cu coarnele ramuri,

Își caută loc de odihnă,

Tărâmul cu zâne

E vârful de munte,

Cocoșii dau știre,

E creierul nopții,

Carul atârnă

Cu oiștea pe piatră,

Obosit e pământul,

Drumul urcă spre cer.

5

Noapte de toamnă

Din cer

Coboară tot apusul,

Albastrul se scurge,

Albie seacă e cerul,

Lumina transpiră,

Tremură timpul,

Negrul e poartă,

Sub pleoape

Ochii dorm,

Sorb din vena solară,

Inima simte tăcerea,

Plictisită,

În ritm monoton

Îngână un cântec,

Cuvântul se naște,

Trupul trezește,

Visul se sfarmă,

Umbrele

Cărările zilei se văd,

Pulsarii cad ploaie,

În zbor e pământul.

Page 89: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ - ÎNTRE COMPETENTĂ ŞI DILETANTISM -

Pr. Prof. Ionel Cioabă

Luând ca reper cuvintele marelui teolog Dumitru Stăniloae „credinţa nu este

antiştiinţifică, dar ea respinge ideea că ştiinţa e totul; văzând mărginirea ei la cele

materiale, nu putem reduce lumea la materie, sărăcindu-o”, am constat cu tristeţe, că

persoane cu funcţii de răspundere pe linie de învăţământ în ierarhia Bisericii

Ortodoxe, dau dovadă de o evidentă incultură pedagogică, de o argumentaţie

derizorie atunci când sunt puşi în situaţia de a pleda pentru necesitatea predării

religiei în şcoli. O astfel de incompetenţă şi diletantism se poate vedea, din păcate, şi

la mulţi dintre profesori, ba chiar şi la inspectorii şcolari de specialitate.

Aceleaşi probleme le descrie fără menajamente şi marele pedagog Constantin

Cucoş în cartea sa „Educaţia religioasă”. Educaţia în spiritul valorilor religioase nu

este numai o chestiune a clericilor ci şi a laicilor. Unde este vorba de educaţie

trebuie să fie prezent şi pedagogul.

Mediile de informare vizuală au influenţă nafastă asupra tinerilor drept pentru

care educaţia religioasă compensează lipsa educaţiei familiale şi şcolare.

Chiar dacă tindem către o societate democratică, un minim de cenzură

axiologică şi deontologică trebuie să prezideze activitatea specifică de mediatizare.

Nu se poate transmite orice şi oricum. Nu e drept şi moral ca mass -media să

năruiască printr-un simplu gest ceea ce construieşte şcoala, familia, Biserica, etc. Şi

instanţele mediatice trebuie să fie responsabilizate în perspectiva realizării unor

sarcini educativ. Etalarea crimelor pe primele pagini de ziar, vizualizarea în detaliu a

Page 90: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

consecinţelor unui fapt criminal, produc un şoc psihologic cu urmări de multe ori

imprevizibile şi întârziate asupra cititorilor, auditorilor sau telespectatorilor.

Imaginile se sedimentează în străfundurile fiinţei noastre, generând tot felul de

nevroze sau dereglări de comportament.1 Iată deci care este rolul educaţiei religioase

în şcolile româneşti.

Privind consecinţele lamentabile care decurg din practicarea unui învăţământ

religios superfial, se poate concluziona că numai solidaritatea de concepţie şi de

metodă a pecialiştilor pedagogi, dar şi teologi ne poate feri de alunecarea pe panta

improvizaţiei şi derizoriului. Realizând un învăţământ religios de calitate ne putem

lipsi de o religie degradată în credulitate şi superstiţie, astfel toate acestea

degenerează în „forme hibride de magie măruntă şi religiozitate maimuţărită.” 2

1 Constantin Cucoş, Educaţia Religioasă, Ed. Polirom, 1999, pag 115 2 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul

Page 91: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Anul XIV, Nr. 73(7), octombrie 2020

APARIŢIA

Revista (ziarul online de atitudine civică) MAGAZIN CRITIC este

editată periodic la cererea cadrelor didactice şi se găseşte de vânzare la

sediul redacţiilor EURO EDUCATION FEDERATION.

CONTACT

Motru: Str. Primăverii, Nr.3, Bl M4, Sc.1, Ap 16

Târgu Jiu: Ecaterina Teodoroiu, Nr. 4, Bl. 4, Sc. 2, Ap 16

Telefon: 0770529500 sau 0728353441.

http://www.magazincritic.ro/ .

E-mail: [email protected] sau [email protected]

COLABORARE

Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word,

Office XP, şi semnate pot fi trimise pe adresa de e-mail a revistei:

[email protected], până la data de 20 a fiecărei luni.

Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 12-14, pagină

format A5, folosindu-se diacritice. Responsabilitatea textelor publicate aparţine în

exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta articolele în vederea

publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte

de punct, virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării,

semnul întrebării, nu se pune spaţiu. Spaţiul se va pune după aceste semne de

punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei paranteze.)

CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN

Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu

EDITURA

eParadigme

Powered By EURO EDUCATION FEDERATION

Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321

ISSN–L 1842 – 8541

Page 92: MAGAZIN CRITIC - didactic

octombrie, nr. 73

Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321;

ISSN–L 1842 – 8541