macroeconomie decizii strategice tiganescu roman

5/14/2018 Macroeconomie Decizii Strategice Tiganescu Roman - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/macroeconomie-decizii-strategice-tiganescu-roman 1/210

Macroeconomie - Decizii strategiceProf.univ.dr.Eugen TIGANESCU, Prof.univ.dr.Ion DOBRE, Prof.univ.dr.Mihai ROMAN

Cuprinsul c?r?ii:Capitolul 1 CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE MACROECONOMIEI1.1. Structura mecanismului macroeconomic1.2. Contabilitatea venitului national

1.2.1 Fluxul circular al veniturilor si cheltuielilor Cazul unei economii inchise1.2.2. Fluxul circular al veniturilor si cheltuielilor Cazul unei economii deschise1.2.3. Metode de masurare a fluxurilor1.2.4. Rezumat al relatiilor macroeconomice1.3. Fluctuatiile PIB / PNB si cauzele acestora1.3.1. Relatii Intre variabilele macroeconomice1.3.2. Cererea agregata si oferta agregata1.3.3. Veniturile si cheltuielile1.3.4. Sectorul public (sectorul guvernamental)

Capitolul 2 MECANISMUL PIETEI2.1. Capital, investitii si rata dobanzii2.2. Modelul IS – LM

2.2.1. Piata bunurilor si curba IS2.2.2. Pietele activelor financiare si curba LM2.3. Echilibrul pe pietele bunurilor si pe piata monetara2.4. Politicile fiscala si monetara2.5. Politici privind cererea si oferta agregata2.6. Piata fortei de munca

Capitolul 3 SECTORUL EXTERN. AJUSTARI INTR-O ECONOMIE DESCHISA3.1. Concepte fundamentale In comertul international3.2. Balanta de Plati Externa (B.P)3.3. Ratele (cursurile) de schimb3.4. Echilibrul si ajustari ale acestuia Intr-o economie deschisa

Capitolul 4 CRESTEREA ECONOMICA SI FLUCTUATII CICLICE

4.1. Fluctuatiile ciclice si trendul economic4.2. Indicatorii fluctuatiilor ciclice4.3. Influentarea evolutiei ciclurilor economice

Capitolul 5 DECIZII DE PORTOFOLIU5.1. Riscul unui titlu5.2. Principiile teoriilor portofoliilor5.3. Rentabilitatea si riscul unui portofoliu format din doua titluri5.4. Contributia unui titlu individual la riscul si la randamentul portofoliului incare este inclus (cazul portofoliului de doua titluri)5.5. Caz general, portofoliul de n titluri5.6. Piata perfecta5.7. Portofoliu eficient, frontiera de eficienta

5.8. Relatia caracteristica In interiorul unui portofoliu eficient5.9. Volatilitatea portofoliilor5.10. Bazele statistice ale modelului de piata5.11. Risc sistematic (rs) si risc nesistematic (rns) al unui titlu5.12. Riscul sistematic si riscul nesistematic al unui portofoliu

Capitolul 6 DECIZII STRATEGICE SI ANALIZA DATELOR6.1. Introducere6.2. Tipuri de date si indicatori fundamentali6.2.1. Tabele utilizate In analiza datelor6.2.2. Reducerea datelor



6.2.3. Legaturile dintre caracteristici6.3. Analiza componentelor principale (ACP)6.3.1. Metoda analizei componentelor principale6.3.2. Geometria caracteristicilor si indivizilor6.3.3. Determinarea axelor principale si a factorilor principali6.3.4. Analiza tabelelor de proximitate6.4. Clasificarea6.4.1. Clasificarea neierarhica

6.4.2. Clasificarea ierarhica

GLOSAR

BIBLIOGRAFIE

Cuprinsul studiilor de caz:Capitolul 1 CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE MACROECONOMIEIProblemeAnexa 1.1.Anexa 1.2.

Capitolul 2 MECANISMUL PIETEIProblemeAnexa 2.1.Anexa 2.2.

Capitolul 3 SECTORUL EXTERN. AJUSTARI ÎNTR-O ECONOMIE DESCHISAProblemeAnexa 3.1.Anexa 3.2.Anexa 3.3.

Capitolul 4 CRESTEREA ECONOMICA SI FLUCTUATII CICLICEProbleme

Capitolul 5 DECIZII DE PORTOFOLIUStudiu de caz (I)Studiu de caz (II)

Capitolul 6 DECIZII STRATEGICE SI ANALIZA DATELORStudiu de cazStudiu de caz



1.1. Structura mecanismului macroeconomic

1.2. Contabilitatea venitului naţional1.2.1. Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor.

Cazul unei economii închise1.2.2. Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor.

Cazul unei economii deschise1.2.3. Metode de măsurare a fluxurilor

1.2.4. Rezumat al relaţiilor macroeconomice

1.3. Fluctuaţiile PIB / PNB şi cauzele acestora1.3.1. Relaţii între variabilele macroeconomice

1.3.2. Cererea agregată şi oferta agregată1.3.3. Veniturile şi cheltuielile

1.3.4. Sectorul public (sectorul guvernamental)ProblemeAnexa 1.1.

Anexa 1.2

Teorie macroeconomică

Gospodării

Firme

Putere publicăFactori de producţie

Pieţele bunurilor şi serviciilor

Pieţele factorilor

Flux circular

Produs Intern Brut

Produs Intern Net

Produs Naţional Brut

Produs Naţional Net

Funcţie de consum

Taxe

Deflator Mărimi nominale

Mărimi reale

Cerere agregată

Ofertă agregată

Multiplicator

Buget

Deficit (surplus) bugetar

TERMENI CHEIE



Concepte fun dament ale ale macroeconomiei

CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE MACROECONOMIEI

1.1. Structura mecanismului macroeconomic

Microeconomia şi macroeconomiaTeoria microeconomică studiază deciziile agenţilor economici (persoane sau firme) precum

şi interacţiunile acestor decizii pe diverse pieţe. Scopul teoriei microeconomice este acela de aexplica modul de formare a preţurilor pe diverse pieţe precum şi determinarea cantităţilor de bunurişi servicii schimbate. De asemenea, teoria microeconomică studiază efectele reglementărilor adoptate de puterea publică (exemplu: guvernul) asupra preţurilor şi cantităţilor din bunurile şi

serviciile individuale schimbate pe diverse pieţe.Teoria macroeconomică studiază economia naţională şi economia mondială, precum şi

modul în care se formează şi evoluează agregatele macroeconomice. Scopul teoriei macroeconomiceeste acela de a explica preţurile medii precum şi venitul total, producţia totală şi utilizarea globală afor ţei de muncă. De asemenea, teoria macroeconomică mai studiază efectele pe care le au acţiunilede reglementare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficit public) asupra veniturilor totale şi ansamblului locurilor de muncă.

Decidenţii

Decidenţii sunt reprezentaţi de agenţii economici. În figura 1 se pot identifica trei tipuri dedecidenţi:1. gospodăriile2. firmele3. Guvernul (Autoritatea publică).O gospod ărie este reprezentată de orice grup de persoane care locuiesc împreună şi iau

decizii ca un tot unitar.Fiecare individ din economie poate fi privit ca o gospodărie. Totuşi, unele gospodării sunt

formate dintr-o singur ă persoană, altele constau în familii sau grupuri de indivizi f ăr ă legături derudenie (cum ar fi doi sau trei studenţi ce împart un apartament). Fiecare gospodărie are necesităţi

nelimitate dar şi resurse limitate.O firmă este o organizaţie care utilizează resurse şi produce bunuri şi servicii. Toţi producătorii sunt firme, indiferent de dimensiune sau de tipul producţiei. De exemplu, fermierii, băncile, companiile de asigur ări, producătorii de maşini, etc. sunt firme.

Administra ţ ia publică (guvernul) este o organizaţie ce stabileşte legi şi reguli, impune unmecanism de respectare a acestora, stabileşte impozite şi taxe pentru gospodării şi firme, produce bunuri publice şi servicii ca de exemplu apărarea naţională, sănătate publică, transport sau educaţie.

Prin modificarea legilor, regulilor, a impozitelor şi cheltuielilor, puterea publică căuta săinfluenţeze alegerile (deciziile) firmelor şi gospodăriilor.



Macroeconomie. Decizii strat egice

Gospodăriile, firmele şi puterea publică iaudecizii economice. Gospodăriile decid cât din for ţa demuncă, pământ, capital şi abilităţi antreprenoriale săvândă sau să închirieze în schimbul salariilor,rentelor, dobânzilor şi profiturilor. De asemenea, vor decide ce propor ţie din venit vor cheltui pentru

diverse tipuri de bunuri şi servicii disponibile.Administraţia publică decide care sunt bunurile şiserviciile finanţate şi produse de ea, precum şi nivelulimpozitelor plătite de gospodării şi firme.

Aceste decizii luate de gospodării, firme şiadministraţia publică se coordonează pe pieţele bunurilor şi factorilor, şi sunt reglementate prin regulistabilite şi implementate de administraţia publică. Peaceste pieţe preţurile se ajustează permanent astfelîncât să se menţină echilibrată cererea şi oferta.

Pieţele

Pentru acest curs este acceptabil să consider ăm că pia ţ a reprezintă orice modalitate prin carevânzătorii şi cumpăr ătorii iau contact, schimbă informaţii şi fac afaceri împreună. Un exemplu îlreprezintă piaţa pe care petrolul este vândut şi cumpărat, piaţa mondială a petrolului. Piaţa este datăde reţeaua de producători de petrol, utilizatori şi intermediari ce cumpăr ă şi vând pe piaţa mondială a petrolului. În cele mai multe cazuri decidenţii nu se întâlnesc fizic, ei iau legătura prin telefon, faxsau computere.

În figura 1.1, se identifică două tipuri de pieţe: piaţa bunurilor şi piaţa factorilor de producţie.Pe pia ţ a bunurilor se schimbă servicii şi bunuri, iar pe pia ţ a factorilor se cumpăr ă şi se vând factoride producţie.

Factorii de produc ţ ie reprezintă resursele productive ale economiei. Ei se clasifică în patrutipuri:

1. munca (for ţa de muncă)2. pământ3. capital4. abilităţi antreprenoriale (manageriale). Munca (for ţ a de muncă ) reprezintă timpul şi efortul pe care oamenii îl alocă pentru producţia

de bunuri şi servicii; ea este r ăsplătită prin salarii.

P ământul reprezintă totalitatea resurselor naturale utilizate pentru producerea de bunuri şiservicii. Acest factor de producţie nu se rezumă doar la terenurile folosite în agricultur ă; el înseamnătotalitatea resurselor naturale oferite de planetă. Preţul acestui factor de producţie este renta.

Capitalul reprezintă totalitatea echipamentelor, clădirilor, utilajelor şi altor bunuri fabricatece sunt utilizate în producţia de bunuri şi servicii. Preţul capitalului este dobânda.

Abilit ăţ ile antreprenoriale (manageriale) sunt un tip special de resursă umană prin care seorganizează ceilalţi trei factori de producţie, se iau deciziile de afaceri, se fac inovaţii, se asumăriscul afacerilor. Acest factor de producţie este recompensat prin profit.

Gospodării

Putere publică

Firme

Piaţa bunurilor

Pieţelefactorilor

Bunuri şiservicii Bunuri şi

servicii

Bunuri şiServicii

Muncă

pământ,capital,A bilităţi

antreprenori

Taxe

TaxeSalarii,rente,dobânzi profit

CheltuieliPentru bunuri

& şi servicii

Fi ura 1




Gospodăriile şi firmele decid asupra tranzacţiilor ce se efectuează pe piaţa bunurilor şirespectiv piaţa factorilor aşa cum se arată în fig.1.1. Gospod ăriile decid cât din muncă, pământ şicapital vor vinde sau închiria pe piaţa factorilor. Ele vor primi venituri sub formă de salarii, rente,capital sau profit. De asemenea, gospodăriile decid cum vor cheltui veniturile pentru bunuri şiservicii produse de firme. Firmele decid ce cantităţi de factori de producţie vor cumpăra, cum le vor utiliza în producţie, ce bunuri şi servicii vor produce şi în ce cantităţi. Rezultatul producţiei este

vândut pe piaţa bunurilor.Fluxurile rezultate în urma acestor decizii sunt reprezentate în fig.1.1. Liniile punctatereprezintă fluxurile de factori de producţie dintre gospodării şi firme, respectiv fluxurile de bunuri şiservicii dintre firme şi gospodării. Liniile continui reprezintă fluxuri de direcţii opuse care vor indica plăţile efectuate în schimbul factorilor de producţie, a bunurilor şi serviciilor.

Procesul alegerii (deciziei) publice este dat de regulile şi reglementările impuse deadministraţia publică, taxele şi impozitele stabilite precum şi bunurile şi serviciile utilizate. În fig.1.1este reprezentată de asemenea decizia puterii publice.

Coordonarea deciziilor

Probabil cel mai izbitor fapt ce reiese din deciziile luate de gospodării, firme şi administraţia publică este acela că în mod sigur aceste decizii sunt conflictuale. De exemplu, gospodăriile alegcantitatea de muncă oferită şi specializarea, dar firmele aleg tipul şi cantitatea de muncă utilizată în producţie. Cu alte cuvinte firmele aleg cantitatea şi tipul de muncă pe care le vor cumpăra iar gospodăriile pe cel pe care le vor vinde. Apare problema de punere în concordan ţă a deciziilor luatede gospodării, firme şi administraţia publică (guvern), deoarece gospodăriile pot oferi un tip demuncă iar firmele să cear ă alt tip, respectiv firmele pot oferi anumite bunuri şi servicii iar gospodăriile să cear ă altele.

Rolul coordonării acestor decizii este asumat de pie ţ e. Pieţele coordonează deciziileindividuale prin procesul de ajustare (modificare) a preţurilor. Deciziile de producţie şi consum, devânzare şi cumpărare sunt ajustate în mod continuu şi echilibrate prin intermediul modificării preţurilor.

Uneori preţurile sunt fixe (rigide). De exemplu, administraţia publică poate impune plafonarea rentelor sau un salariu minim, ceea ce nu va fi în concordanţă cu planurile vânzătorilor şicumpăr ătorilor. În aceste condiţii va acţiona un alt mecanism. O posibilitate este aceea în careclienţii aşteaptă la coadă şi vor fi serviţi după principiul primul venit – primul servit. O altă posibilitate este ca stocurile firmelor şi gospodăriilor să funcţioneze ca o supapă de siguranţă. Astfel,dacă preţul fixat este prea scăzut, firmele vor vinde mai mult decât ar dori şi dimensiunea stocului seva diminua. Dacă preţurile fixate sunt prea mari, atunci firmele vor vinde mai pu ţin decât ar dori, iar stocurile vor creşte.

Totuşi, modificarea stocurilor şi cozile reprezintă doar soluţii temporare şi nu sunt înconcordanţă cu planurile de vânzare şi cumpărare, deci sunt necesare ajustări ale preţurilor.

De asemenea, pe piaţă se stabileşte ce bunuri şi servicii vor fi produse.În final, deciziile de coordonare ale pieţei determină cine consumă bunurile şi serviciile

produse. Astfel talentul, îndemânarea şi resursele rare vor fi evaluate la preţuri ridicate, iar proprietarii lor vor primi o parte mai mare din outputul economiei. Pentru resurse, îndemânare şitalent obişnuit se va primi un preţ scăzut, iar proprietarii acestora vor primi o parte mai mică dinoutput.

Piaţa reprezintă una dintre alternativele mecanismelor de coordonare a deciziilor. Cealaltăalternativă este aceea a mecanismului de comand ă.




Un mecanism de comand ă este o metodă de a determina ce, cât şi unde vor fi produse bunurile şi serviciile precum şi cine le va consuma prin utilizarea unei structuri organizaţionaleierarhice, în care oamenii vor respecta instrucţiunile primite.

O economie în care acţionează mecanismele de coordonare al pieţei se numeşte economie de

pia ţă. În economia reală însă există şi coexistă ambele mecanisme de coordonare a activităţiieconomice. O economie în care funcţionează atât mecanismele de coordonare de piaţă cât şi cele de

comandă se numeşte economie mixt ă.Economia Statelor Unite ale Americii, de exemplu, utilizează pe scar ă largă mecanismele pieţei pentru coordonarea deciziilor gospodăriilor şi firmelor, însă nu sunt excluse şi mecanismelede comandă. Cu alte cuvinte economia americană este o economie mixt ă.

Politica economică. Politica economică este reprezentată de acţiunile administraţiei publice(guvernului) şi de constituirea instituţiilor ce pot îmbunătăţi performanţele economiei.

În formularea politicii economice economiştii deţin două roluri. În primul rând ei încearcă sădetermine consecinţele politicilor alternative. De exemplu, economiştii care acţionează în domeniulreformei sistemului de producţie trebuie să previzioneze evoluţia costurilor, a beneficiilor şi aeficienţei diferitelor modalităţi de finanţare şi organizare a sistemului. Economiştii ce acţionează în

domeniul mediului vor căuta să prevadă, de exemplu, costul şi calitatea aerului urban ce rezultă dinschimbările impuse standardelor de emisie ale noxelor auto. Iar economiştii ce studiază pieţelefinanciare vor căuta să determine efectele pe care le au modificările ratelor dobânzilor asupraactivităţii economiei şi for ţei de muncă.

În al doilea rând economiştii evaluează politicile alternative (pe o scală de la r ău la bine).Pentru a face aceasta trebuie stabilite obiectivele politicii economice.

Analiza politicilor economice din perspectiva obiectivelor poate contribui la dezvoltareateoriilor economice în mod obiectiv atâta timp cât este clar ă şi deschisă. De-a lungul anilor, car ăspuns la acţiunile societăţilor în care viaţa politică determină viaţa economică, economiştii audezvoltat criterii de interpretare a măsurilor sociale şi politice pe o scală de la bine la r ău.

S-au dovedit esenţiale patru obiective ale politicilor economice:- eficienţă;- echitate;- creştere economică;- stabilitate.În condiţiile în care s-a realizat eficien ţ a economică costurile de producţie sunt cât mai

scăzute posibil iar consumatorii sunt cât mai satisf ăcuţi de combinaţia de bunuri şi servicii produseşi consumate. Eficienţa economică generală implică trei condiţii distincte şi anume: eficienţa producţiei, eficienţa consumului şi eficienţa schimbului.

O produc ţ ie eficient ă se realizează în condiţiile în care fiecare firmă îşi desf ăşoar ă activitateacu costurile cele mai mici posibile. Aceste costuri includ atât costurile interne specifice firmei, cât şicosturile externe, impuse de mediul în care activează firma. Un consum eficient este realizat atuncicând fiecare gospodărie este maxim posibil satisf ăcută (conform propriei evaluări) de cumpărarea şiconsumul bunurilor şi serviciilor de pe piaţă. Un schimb eficient este atins în condiţiile în carefiecare este specializat într-o activitate ce-i permite să obţină beneficiul economic maximum posibil.În condiţiile atingerii eficienţei economice nu este posibilă îmbunătăţirea situaţiei unei persoane f ăr ăca altcineva să îşi îmbunătăţească satisfacţia iniţială, (optimul de tip Pareto).

Echitatea reprezintă corectitudinea economică sau justiţia economică. O economie eficientănu este în mod necesar şi echitabilă, deoarece se poate ajunge ca o minoritate să obţină veniturifoarte mari în timp ce marea majoritate a populaţiei obţine venituri foarte mici. O asemenea situaţieva fi privită ca inechitabilă de către majoritatea populaţiei, dar nu şi de cei ce au venituri mari. Dacăeconomiştii s-au pus de acord în ceea ce priveşte o definiţie unanim acceptată a eficienţei




economice, în ceea ce priveşte noţiunea de echitate, încă nu s-a ajuns la un numitor comun.Echitatea r ămâne însă o noţiune despre care oamenii au păreri diferite.

Cre şterea economică este dată de creşterea veniturilor şi producţiei pe persoană. Ea rezultădin aplicarea de inovaţii tehnologice, din acumularea unor mari cantităţi de echipamente productiveşi de creşterea standardelor educaţionale.

Societăţile sărace se pot transforma în societăţi bogate prin intermediul creşterii economice.Totuşi, şi creşterea economică are un cost, cost ce rezultă din utilizarea excesivă a resurselor

naturale sau a distrugerii mediului ambiant. Totuşi, acestea nu sunt urmări inevitabile ale creşteriieconomice, ci există şi posibilitatea protejării resurselor şi a mediului.Creşterea economică poate fi impulsionată sau descurajată prin intermediul măsurilor de

politică economică adoptate de către administraţia publică (guvern). De exemplu, reducerea taxelor ce privesc cercetarea şi dezvoltarea pot stimula creşterea, în timp ce creşterea taxelor în ceea ce priveşte conservarea resurselor o poate întârzia. În analiza politicilor economice economiştii trebuiesă pună în evidenţă atât modul în care se poate atinge rata dorită a creşterii economice cât şi efectele pe care le au aceste politici asupra ansamblului vieţii economice şi sociale.

Stabilitatea economică este dată de absenţa fluctuaţiilor din cadrul ratei de creştereeconomică, a nivelului şomajului şi a preţurilor. În cea mai mare parte teoria macroeconomică s-adezvoltat pentru a explica aceste probleme şi mulţi economişti s-au specializat în determinarea politicilor economice care „calmează” economiile instabile.




1.2. Contabilitatea venitului naţional

1.2.1. Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor. Cazul unei economii închise

Sistemul Conturilor Naţionale s-a dezvoltat ca un cadru conceptual ce descrie relaţiile cheiedintre variabilele macroeconomiei de bază: output, venit şi cheltuieli. În cadrul acestui sistem seestimează: Produsul Intern Brut (PIB) (GDP – Gross Domestic Product), Produsul Naţional Brut

(PNB) (Gross National Product – GNP) şi celelalte agregate macroeconomice.Pentru a înţelege aceste concepte este util să studiem fluxul circular al veniturilor dintregospodării şi firme, pentru o economie cu cei doi decidenţi de bază din figura 1.1, aşa cum estear ătat în figura 1.2.

GOSPODĂRII

plata factorilor cheltuieli pentrusalarii, rente, dobânzi, bunuri şi servicii

profituri oferta de bunuriofertă de servicii şi servicii

productive

FIRME

Figura 1.2

Gospodăriile vând, iar firmele cumpăr ă muncă, pământ, capital şi abilităţi antreprenoriale.Pentru aceşti factori, firmele plătesc gospodăriilor salarii pentru muncă, dobânzi pentru utilizareacapitalului, rente pentru utilizarea pământului şi profituri pentru abilităţile antreprenoriale. Firmelevor reţine o parte din profit – cea care nu este distribuită gospodăriilor, şi de asemenea o parte dinvenitul gospodăriilor. Venitul total obţinut de gospodării, ca plată pentru serviciile oferite reprezintăvenitul agregat (Y).

Firmele vor vinde, iar gospodăriile vor cumpăra şi consuma bunuri şi servicii de pe piaţa

bunurilor şi serviciilor. Cheltuielile totale efectuate de către gospodării pentru aceste bunuri şiservicii reprezintă cheltuielile (personale) de consum (sau Consumul C).

De asemenea, firmele cumpăr ă şi vând echipamente de tip capital (productive) pe piaţa bunurilor. O parte a acestor echipamente nu se vor vinde şi vor fi adăugate stocurilor deja existente.Atunci când o firmă adaugă outputul nevândut la stocuri, putem aprecia că firma îşi cumpăr ă propriile produse. Achiziţionarea unei noi fabrici, unui echipament nou, clădiri şi creşterea stocurilor reprezintă investi ţ ii (I).

Venitul Y poate fi consumat sau economisit (acumulat). Acumulările (economisirea)(S)reprezintă partea din venit ce r ămâne după efectuarea cheltuielilor de consum. Firmele îşi finanţeazăinvestiţiile împrumutând economiile gospodăriilor (de pe piaţa financiar ă).

Cei care cumpăr ă producţia (agregată) vor plăti o sumă egală cu cheltuielile agregate, iar

vânzătorii producţiei agregate vor plăti o sumă egală cu venitul agregat. Cum cheltuielile agregatesunt egale cu veniturile agregate putem evalua producţia agregată (totală) prin două metode ce vor conduce la acelaşi rezultat. Astfel, producţia agregată (totală) (PIB) este egală (ca valoare) cucheltuielile totale şi respectiv cu veniturile totale.

Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor reprezintă fundamentul determinării produsuluiintern brut şi cheia înţelegerii modului în care fluxurile investiţionale se concretizează în creştereastocului de capital.

Dacă vom privi această variantă simplificată a economiei (în care s-au omis sectorulguvernamental şi cel exterior) şi f ăr ă a ţine cont de deprecierea capitalului, taxele indirecte şi




transferurile firmelor, atunci venitul naţional şi PIB sunt echivalente cu venitul agregat sau outputulagregat.

Prima relaţie este cea dintre outputul produs şi cel vândut:

Y = C + I (1.1)

Următorul pas este acela de a stabili o relaţie între economisire, consum şi PIB. Sectorul privat va încasa venitul agregat Y şi îl va privi ca venit personal disponibil . O parte a acestuia va fialocat consumului, iar o altă parte va fi economisită, deci avem:

Y = C + S (1.2)

Din relaţiile (1.1) şi (1.2) rezultă:

C + I = Y = C + S (1.3)

Partea stângă a relaţiei (1.3) conţine componentele cererii, iar partea dreaptă arată alocarea

venitului. Această relaţie evidenţiază faptul că outputul produs este egal cu outputul vândut.Valoarea outputului produs este egală cu venitul total încasat, iar venitul încasat va fi la rândul săucheltuit pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, sau economisit.

Din (1.3) rezultă:

I = Y – C = S (1.4)

Această identitate indică faptul că într-o economie simpl ă valoarea investiţiilor este egală cuvaloarea acumulărilor (economisirii).

Preţurile pieţei şi costul factorilor. Prin însumarea tuturor cheltuielilor finale pentru bunurişi servicii se obţine produsul intern evaluat la pre ţ urile pie ţ ei. O altă modalitate de evaluare a bunurilor şi serviciilor este costul factorilor , care constă în însumarea costului tuturor factorilor de producţie utilizaţi pentru obţinerea acestor bunuri şi servicii.

Pentru economia simplificată, cum nu există administraţia publică (guvern) şi prin urmarenici impozite sau subvenţii, valoarea bunurilor şi serviciilor evaluate la preţurile pieţei respectiv lacostul factorilor este aceeaşi.

1.2.2. Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor. Cazul unei economii deschise

Un model macroeconomic mai complet este format din patru sectoare: gospodării, firme,administraţia publică şi restul lumii (sectorul extern). Vom considera de asemenea trei pieţeagregate: piaţa factorilor, piaţa bunurilor şi serviciilor respectiv piaţa financiar ă (monetar ă) (vezifigura 1.3).

În fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor, gospodăriile încasează veniturile (Y ) de lafirme şi efectuează cheltuieli de consum (C ); firmele cheltuiesc pentru investiţii ( I ), guvernulachiziţionează bunuri şi servicii (G); iar restul lumii primeşte exportul net ( NX ). Evident, venitulagregat este egal cu cheltuielile agregate.

Gospodăriile economisesc din venit (S ) şi plătesc taxe nete ( NT ); aceste componente păr ăsescfluxul circular. Firmele împrumută pentru a finanţa investiţiile, iar guvernul şi restul lumii iau banicu împrumut pentru a-şi finanţa deficitele sau dau bani cu împrumut din excedente.




Figura 1.3

În figura 1.3 nu reiese faptul că firmele plătesc la rândul lor impozite şi pot primi subvenţii.Această situaţie poate fi interpretată astfel: taxele nete plătite de către firme vor fi plătite degospodăriile ce deţin acele firme. De exemplu, impozitul pe profitul firmei poate fi văzut ca odiminuare a venitului primit de gospodăriile ce sunt proprietarele firmei, ceea ce este echivalent cu

faptul că gospodăria primeşte tot profitul firmei şi apoi îşi plăteşte impozitele.Administraţia publică (guvernul) cumpăr ă bunuri şi servicii de la firme precum şi diverse

resurse, iar acestea se numesc cheltuieli publice (sau achiziţii guvernamentale G). Veniturile publice provin din impozite şi taxe directe (Td ) ce se impun asupra veniturilor (salarii, rente, dobânzi, profituri) şi din taxe indirecte (Te) impuse asupra bunurilor şi serviciilor.

Administraţia publică utilizează impozitele şi taxele totale TA (definite ca suma a taxelor directe şi indirecte):

TA = Td + Te (1.5) pentru a plăti cheltuielile proprii (G) şi pentru transferuri (TR). Transferurile reprezintă sume

de bani transmise de către administraţia publică gospodăriilor şi firmelor ca ajutoare sociale, alocaţiide şomaj, subvenţii etc.Transferurile nu se includ în venitul naţional sau în PIB, deoarece nu corespund unei valori

adăugate sau unui output net. Taxele (TA) şi transferurile (TR = GTR + BTR, unde GTR reprezintătransferurile administraţiei publice iar BTR reprezintă transferurile firmelor), reprezintă doar oredistribuire a veniturilor între plătitorii de taxe şi cei care primesc ajutoarele şi subvenţiile. Înschimb cheltuielile publice pentru bunuri şi servicii (G) crează output net şi prin urmare va conducela o creştere a producţiei firmelor ce ofer ă aceste bunuri şi servicii, respectiv o creştere a consumului

Pieţelefactorilor

Pieţele bunurilor

Pieţelefactorilor

Restullumii

GuvernGospodării

Acumularea gospodăriilor

S

Împrumuturi publice

Împrumuturiexterne

Împrumuturile firmelor

NT

Y

Y

NXI

I

C

G

NX




gospodăriilor care primesc veniturile corespunzătoare. Prin urmare, cheltuielile G vor fi incluse înPIB.

Produsul naţional poate fi evaluat atât la preţurile pieţei (incluzând impozitele indirect pe bunuri şi servicii), cât şi la preţurile de producţie (costul factorilor) primit de producători după platataxelor indirecte.

Produsul intern brut exprimat la pre ţ urile pie ţ ei mă soar ă produsul intern inclusiv taxele

indirecte pentru bunuri şi servicii. Produsul intern brut exprimat în costul factorilor mă soar ă

produsul intern exclusiv taxele indirecte pe bunuri şi servicii.

Măsurând C, I şi G la preţurile pieţei vom obţine valoarea adăugată sau outputul net aleconomiei astfel:

PIB la preţurile pieţei: PIBp = C + I + G (1.6)

PIB la costul factorilor PIBcf = C + I + G – Te + Subven ţ ii (1.7)

Partea dreaptă a ecuaţiei (1.7) reprezintă PIB măsurat prin însumarea cheltuielilor finale(pentru consum final), respectiv o măsur ă a outputului net, fiecare exprimată la costul factorilor.Partea stângă reprezintă PIB măsurat ca sumă a veniturilor; el este exprimat la costul factorilor,deoarece prin plata factorilor şi a profiturilor, firmele plătesc gospodăriilor exact valoarea outputuluinet măsurată la preţurile pieţei, f ăr ă taxele indirecte.

Deci outputul, cheltuielile şi venitul ca măsuri ale PIB la costul factorilor sunt egale.Rolul administraţiei publice (a guvernului) în fluxul circular este descris în figura 1.4.

Figura 1.4.

Gospodării FirmePutere publică

C+I+G

C+I+G-Te

PIBpp

GDPfc+TR-TdTR- Td

G

I

C

S

YD

Yfc




Observa ţ ii:

Te nu conţine subvenţiile pentru bunuri şi servicii;BTR nu este inclus în acest flux.

Veniturile gospod ăriilor exprimate la costul factorilor sunt suplimentate de transferuri (GTR)şi diminuate prin taxele directe (Td ) şi astfel vom obţine venitul disponibil (YD). Acest indicator

agregat arată venitul pe care gospodăriile îl pot cheltui sau economisi

*

:YD = PIBcf + TR – Td (1.8)

Cum YD = C + S , atunci S = YD – C , şi de aici: PIBcf = C + S – TR + TD (1.9)

Din (7) şi (9) obţinem:

C + S – TR + Td = PIBcf = C + I + G – Te (1.10)

De aici rezultă alte două relaţii importante:

S + Td + Te = I + G + TR (1.10a)

S – I = G + TR – TA (1.10b)

Partea stângă a relaţiei (10a) evidenţiază componentele care păr ăsesc fluxul circular al plăţilor, în timp ce partea dreaptă conţine componentele care intr ă în fluxul circular. Totalul ieşirilor trebuie să fie egale cu totalul intr ărilor pentru a avea o înregistrare corectă în conturile naţionale.

Relaţia (10b) arată faptul că reţinerile nete din fluxul circular (S – I), respectiv surplusulfinanciar al sectorului privat, trebuie să fie exact acoperite de intr ările nete din sectorul public (G + TR – TA) (sau deficitul bugetar).

Sectorul privat ca întreg va înregistra un surplus doar dacă guvernul înregistrează un deficitşi reciproc.

Dacă vom analiza figura 1.3 vom observa că indicatorii agregaţi Td, Te şi TR sunt sintetizaţi prin taxele nete ( NT ), cu NT = TA – GTR. Atunci când cheltuielile publice depăşesc taxele nete (G >

NT ) atunci guvernul înregistrează un deficit bugetar, deficit care va fi finanţat din împrumuturi de pe piaţa financiar ă.

Sectorul extern face legătura dintre economia naţională şi restul lumii.Firmele exportă bunuri şi servicii către restul lumii, dar şi importă bunuri şi servicii din

exterior. Dacă din valoarea exporturilor X vom scădea valoarea importurilor ( IM ) se obţine exportul

net ( NX ).Dacă exporturile nete sunt pozitive ( X > IM ), atunci fie restul lumii împrumută de la

economia internă, fie vor vinde active cumpărate anterior de pe pieţele financiare.Dacă exporturile nete sunt negative ( X < IM ) atunci economia internă fie va împrumuta de larestul lumii, fie va vinde active str ăine achiziţionate anterior.

Importurile reprezintă o „scurgere” de bani din fluxul circular, iar exporturile reprezintăintr ări („injecţii”) de bani în fluxul circular.

În acest moment putem oferi o definiţie completă a produsului intern brut pentru o economiedeschisă.

* Relaţia ce exprimă venitul disponibil plecând de la PIB exprimat la preţurile pieţei este: YD = PIBp + TR – TA.




Produsul Intern Brut mă soar ă outputul produs de către factorii de produc ţ ie interni

indiferent de proprietarii acelor factori. PIB reprezint ă valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse în ţ ar ă într-o perioad ă dat ă.

Aşa cum am mai ar ătat, veniturile totale (agregate) primite de gospodării sunt egale cucheltuielile totale (finale)(C + I + G + Nx), şi de asemenea egale cu sumele cheltuite pentru consum(C) plus economisirea (S), plus sumele ce reprezintă taxele nete (NT), cu alte cuvinte, PIB la

preţurile pieţei este:C + I + G + Nx = PIBp = C + S + NT (1.11)

Din (1.11) se pot deduce alte două ecuaţii (similar cu relaţiile (1.10a) şi (1.10b):

S + TA + IM = I + G + TR + X (1.11a)

S – I = G + TR – TA + Nx (1.11 b)

Interpretarea acestor relaţii este similar ă cu cele anterioare, dar pentru o economie deschisă.Rearanjând termenii ecuaţiei (11a) obţinem:

I = S + (NT – G) + (IM – X) (1.12)

Această relaţie ne permite să identificăm indicatori agregaţi importanţi ce vor explicamecanismul financiar al investiţiilor.

• economiile private (ale gospodăriilor): S = (Y – NT) – C;

• surplusul bugetar al puterii publice: BS = (NT – G);

• economiile la nivelul naţional: NS = S + (NT – G) = Y – C – G;

• împrumuturi de la restul lumii: - Nx = (IM – X).Se poate observa că termenul (Y – NT ) reprezintă venitul personal disponibil agregat (YD).Dacă I > NS atunci investitorii interni trebuie să împrumute de la restul lumii o sumă egală cu

I – NS = IM – X.În figura 1.5 este reprezentată semnificaţia relaţiei macroeconomice (1.11):

NXTA TA

IS

GC

C

YYD

TR TR

Figura 1.5.

Legăturile dintre PIB şi PNB, PNB şi VN (Venitul Naţional). Produsul na ţ ional brut

(PNB) măsoar ă venitul total acumulat de cetăţenii unei ţări, indiferent de ţara în care ei îşi alocăfactorii de producţie. PNB este de asemenea valoarea bunurilor şi serviciilor finale produse prinintermediul factorilor de producţie în proprietatea gospodăriilor şi firmelor naţionale.




Produsul Intern Brut şi Produsul Naţional Brut sunt diferite deoarece, pe de o parte, firmeleşi cetăţenii str ăini produc o parte a outputului din interiorul ţării, iar profiturile şi dobânzile suntreturnate către restul lumii, iar pe de altă parte, unii rezidenţi interni deţin resurse productive în alteţări iar profiturile şi dobânzile revin în interiorul ţării. Diferenţa dintre sumele primite din exterior şi plăţile f ăcute către exterior reprezintă venitul net din str ăinătate (sectorul extern) deci:

PNB = PIB + venitul net din str ăinătateCapital şi Investiţii. Capitalul este o noţiune macroeconomică fundamentală prin

dimensiune şi rol.Capital sunt fabricile, echipamentele, clădirile, stocurile de materiale şi semifabricateutilizate în producerea altor bunuri şi servicii. Stocul de capital este influenţat de două fluxuri de bază: investiţiile şi deprecierea.

Investiţiile se concretizează în achiziţionarea a noi bunuri de capital de către firme.Deprecierea reprezintă scăderea valorii stocului de capital datorată uzurii fizice şi morale.

Deprecierea capitalului se mai poate numi consumul capitalului. Suma totală cheltuită pentrucreşterea stocului de capital şi a înlocuirii capitalului depreciat se numeşte investi ţ ie brut ă.

Investi ţ ia net ă este dată doar de creşterea stocului de capital, deci investiţia netă este egală cuinvestiţia brută minus deprecierea. Vom avea:

PNB - deprecierea (consumul de capital) = Produsul Naţional Net (PNN)PIB - deprecierea = Produsul Intern Net (PIN)Avuţie şi Economisire (Acumulare). Avuţia (naţională) reprezintă valoarea tuturor

bunurilor deţinute de populaţie. Dimensiunea avuţiei depinde de fluxul veniturilor. Acumularea(economisirea) contribuie la creşterea avuţiei, în timp ce dezacumularea (dezeconomisirea) conducela descreşterea acesteia.

Stocurile reprezintă bunuri păstrate de firme în mod curent pentru producţie sau vânzăriviitoare. Bunurile din stocuri neutilizate în cursul perioadei curente pentru producţie sau vânzaresunt considerate bunuri de capital. Creşterea stocurilor reprezintă investiţii în capital lucrativ.Descreşterea stocurilor este considerată ca o investiţie negativă sau dezinvestiţie.

În figura 1.6 se prezintă un rezumat al celor prezentate până acum.

Venitul netprovenit dinstrăinătate

Venitul netprovenit dinstrăinătate

Depreciereacapitalului

G Taxeindirecte

RenteI PIB PNN Venit

la la Naţional ProfituriNX Preţurile Preţurile Venituri

dinpieţei pieţei muncă

personală în activităţi

VN=PNNcf proprii

C Salarii

PNB lapreţurile

pieţei

Cheltuielile înPIB

Definiţia PIB DefiniţiaProdusului Naţional Net

DefiniţiaVenitului Naţional

Contra-valoareafactorilor de producţie

Figura 1.6.




Venitul na ţ ional este produsul naţional net al economiei. VN se calculează ca diferenţă dintrePNB la costul factorilor şi depreciere.

Observa ţ ie: Deprecierea se mai poate măsura şi ca valoare totală de amortizat (sauamortizarea) într-o anumită perioadă.

1.2.3. Metode de măsurare a fluxurilor

Pentru a determina PIB va trebui să calculăm:a) valoarea totală (agregată) a bunurilor şi serviciilor produse de sectorul privat şi sectorul

public în decursul unui an – care reprezintă metoda de producţie (outputurilor) saumetoda valorii adăugate;

b) valoarea cheltuielilor totale pentru bunuri şi servicii finale efectuate în decursul unui an – metoda cheltuielilor;

c) valoarea outputului naţional calculată la costul factorilor ca sumă a plăţilor pentrufactorii de producţie utilizaţi – metoda veniturilor.

a) Metoda outputurilor Partea de producţie a conturilor naţionale măsoar ă fluxul bunurilor şi serviciilor produse în

perioada considerată în economie. Prin această metodă se evaluează producţia agregată de bunurileşi serviciile pentru consum şi bunurile de investiţii produse de totalitatea firmelor din ţar ă într-oanumită perioadă (de obicei un an). Astfel vom măsura valoarea totală a bunurilor şi serviciilor finale produse sau, echivalent, suma valorilor ad ăugate din economie.

Bunurile finale sunt acele bunuri achiziţionate de ultimul utilizator. Acestea sunt fie bunuricumpărate de gospodării, fie bunuri de capital achiziţionat de firme. În aprecierea bunurilor decapital ca bunuri finale vom presupune că acestea nu sunt folosite integral înr-o secvenţă a procesului de producţie.

Bunurile intermediare sunt bunuri semifabricate sau par ţial finisate, ce vor forma inputuri pentru producţia altor firme şi vor fi utilizate în întregime în procesul de producţie.

Valoarea ad ăugat ă reprezintă creşterea valorii bunurilor ca urmare a procesului de producţie. Se calculează ca diferenţă dintre valoarea outputului firmei şi costul bunurilor şiserviciilor folosite ca inputuri de către firmă pentru producerea acelui output.

Vom prezenta un exemplu simplu pentru a concretiza cele prezentate anterior (figura 1.7 şitabelul 1.1).

1000 um

Valoare

ad ăugat ă (um) 1000 800 1000 1000 30003200

(1000-200) (2000-1000)(4000-800) (8000-5000)

Figura 1.7

Companieminieră

Producătorde oţel

Producătorde anvelope

Producătorde motoare

Producător deautomobile

Consumatorfinal

1000 um1000 um

2000 um

8000 um

4000 um




Acest „sistem economic” simplu are 5 firme, dar un singur producător de automobile vinde produsul consumatorului final - gospodăriile. Tranzacţiile efectuate sunt înregistrate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.(unităţi monetare) 1.1

Nr.

crt.

Bun Vânzător Cumpăr-ător Valoare

tranzac-ţie Valoar

eadăugată

Chelt-uieli

pentru bunfinal

Contra-

valoareafactorilor de

producţie0 1 2 3 4 5 6 71 Minereu de

fier Companieminier ă

Producător de oţel

1000 1000 - 1000

2 Oţel Producător de oţel

Producător demotoare

1000 800 - 800

3 Oţel Producător de oţel

Producător deautomobile

4000 3200 - 3200

4 Motor Producător

de motoare

Producător

de automobile

2000 1000 2000 1000

5 Anvelope Producător de anvelope

Producător de automobile

1000 1000 - 1000

6 Automobile Producător de automobile

Consuma-tor 8000 3000 8000 3000

7 Valoarea totală a tranzacţiilor 17000 - - -8 Produsul Intern Brut (PIB) - 10000 10000 10000

Outputul total al producătorului de motoare este de 2000 unităţi monetare (u.m.), însă venitulnet este de 1000 u.m., deoarece 1000 u.m. reprezintă bunul intermediar (oţelul în acest caz)

achiziţionat de la producătorul de oţel. Suma de 2000 u.m. este înregistrată la „cheltuieli cu bunurifinale” ca investiţie (fiind parte a venitului curent şi prin urmare a PIB).

Valoarea brută a tuturor tranzacţiilor este de 17.000 u.m., cu mult mai mare decât valoarea bunurilor produse în economie.

Analizând tabelul 1.1 vom observa că suma valorilor adăugate (10.000 u.m.) este aceeaşi cuvaloarea cheltuielilor cu bunuri finale şi cu contravaloarea costului factorilor.

Outputul tuturor industriilor (sectoarelor) este înregistrat în conformitate cu prevederileClasificărilor Standard Industriale (Standard Industrial Clasification – SIC) şi se adună pentruobţinerea outputul total.

Totuşi se vor efectua câteva „ajustări” pentru a obţine valoarea outputului total:

- vor fi scăzute creşterile artificiale ale valorii stocurilor datorate inflaţiei (apreciereastocurilor);

- se va scade venitul net din str ăinătate;- se vor remedia „erorile reziduale” (discrepanţele statistice).Această metodă este descrisă în tabelul 1.2.




Tabelul 1.2Operaţie Sector Valoare

Agricultur ă, silvicultur ă şi piscicultur ăPlus MineritPlus Industrie manufacturier ăPlus Construcţii

Plus Petrol, electricitate, apăPlus TransporturiPlus ComunicaţiiPlus Comer ţPlus Asigur ări, bănciPlus Administraţie publică şi apărarePlus Sănătate publică şi educaţiePlus Alte serviciiPlus Închirieri locuinţe

= Output intern totalMinus Aprecierea stocurilor

Plus/Minus Erori rezidualePlus/Minus Venitul net din str ăinătate

= PNB la costul factorilor Minus Consum capital

= Venit naţional

b) Metoda cheltuielilor Prin această metodă se calculează volumul total al cheltuielilor * efectuate de gospodării şi

firme în cadrul unui an. Se vor include:- cheltuielile consumatorilor pentru bunuri şi servicii (C);- cheltuielile autorităţilor publice pentru bunuri şi servicii (G);

- investiţiile firmelor (I);- exportul net (Nx);- modificarea stocurilor (sunt incluse ca cheltuieli nominale împreună cu investiţiile).Suma acestor componente formează PIB la preţurile pieţei. În cazul în care dorim să

efectuăm aceste calcule la costul factorilor, atunci vor trebui efectuate câteva ajustări pentru a seobţine acelaşi rezultat.

Cheltuielile evaluate la preţurile pieţii pot fi (şi uneori sunt) distorsionate de impozite şisubvenţii şi nu reflectă costul real. De exemplu, subvenţiile reduc în mod artificial preţurile pieţei şivor fi adăugate în timp ce impozitele indirecte cresc preţurile şi prin urmare vor fi scăzute:

Costul factorilor = preţul pieţei + subvenţii – taxe indirecte

Evaluarea la preţurile pieţei reprezintă un principiu ce nu este aplicat în mod uniformdeoarece există anumite componente ale PIB (sau PNB) dificil de evaluat. Serviciile publice suntevaluate prin costuri, deci salariile angajaţilor autorităţii publice sunt considerate ca o contribuţie aacestora la formarea PIB (PNB).

* Cheltuielile agregate nu includ toate bunurile cumpărate de populaţie şi de firme, ci doar cheltuielile finale. Cheltuielilece nu fac parte din acestea sunt incluse în „Bunuri şi servicii intermediare, bunuri uzate şi active financiare”.




Cheltuielile publice de bunuri şi servicii sunt cheltuieli efectuate la toate nivelele puterii publice, deci vor include şi cheltuielile cu apărarea naţională, justiţie şi ordine publică, iluminareastr ăzilor, colectarea gunoiului etc. Ele nu includ transferurile (TR).

O altă ajustare se va efectua în ceea ce priveşte preţurile produselor exportate, respectiv a preţurilor produselor importate.

Metoda cheltuielilor este prezentată în tabelul 1.3.

PIB: Determinare prin metoda cheltuielilorTabelul 1.3

Indicator SimbolValoare în anul

de bază(milioane

dolari)

Procent în PIB

Cheltuieli pentru Consum personal C 4.402 62,89Plus Investiţii interne brute * I 1.135 16,21Plus Cheltuieli publice pentru

achiziţionarea de bunuri şi serviciiG 1.501 21,44

Plus Exportul net de bunuri şi servicii NX - 40 - 0,57Plus Modificarea stocurilor cs. 2 0,03

= Produsul Intern Brut** la preţurile pieţei P.I.B. pp 7.000 100,0

* I = Investiţii interne nete + Deprecierea capitalului (I = 1135+2)** Discrepanţe (diferenţe) statistice = 0

c) Metoda veniturilor

Prin această metodă se evaluează totalul veniturilor încasate de populaţie şi firmele din ţar ăîn decursul unui an. Aceste venituri pot fi sub formă de salarii, rente, profituri etc.

Compensa ţ iile salariale reprezintă totalitatea plăţilor efectuate de firme pentru angajaţi.Acestea vor include salariile nete primite de angajaţi în fiecare să ptămână sau lună (denumite „take-

home pay”) plus taxele reţinute pe câştiguri, plus contribuţiile pentru fondurile de pensii şi securitatesocială.

Profiturile corpora ţ iilor sunt profiturile totale înregistrate de corporaţii. O parte a acestor profituri va fi plătită gospodăriilor ca dividende şi o parte reţinută de corporaţii ca profit nedistribuit.

Dobânzile nete reprezintă valoarea dobânzilor încasate de gospodării pentru împrumuturileacordate, minus dobânzile pentru sumele împrumutate de către gospodării.

Rentele reprezintă veniturile ce provin din închirierea pământului sau a altor inputuriaducătoare de venituri. Se includ veniturile provenite din închirierea locuinţelor etc.

Veniturile proprietarilor este un amestec din elementele prezentate anterior. De exemplu, unmic întreprinzător (self-employment) alocă firmei sale muncă, capital şi chiar pământ sau clădiri.

Contabilitatea venitului naţional include aceste venituri într-o categorie specială, separat.Suma acestor 5 componente ale venitului formează venitul intern net la costul factorilor.Pentru a se obţine PIB vor trebui ajustate datele de la costul factorilor la preţurile pieţei şi de lavaloarea netă la valoarea brută. (tabel 1.4)

Vor fi excluse din calcule transferurile (cum ar fi bursele studenţilor, pensiile sau ajutorul deşomaj) deoarece acestea nu reprezintă plăţi pentru contribuţii la obţinerea producţiei, ci sunttransferuri de la un grup de persoane la altul.




De asemenea, se vor efectua ajustări în ceea ce priveşte profitul nedistribuit al companiilor şisurplusul sectoarelor naţionalizate ce este plătit guvernului (autorităţii publice).

PIB: Determinare prin metoda veniturilorTabelul 1.4

Indicator Valoare în anulde bază(milioane

dolari)

Procent în PIB

Compensaţii salariale 4,184 59,77Plus Profituri nete ale corporaţiilor 560 8,00Plus Dobânzi nete 420 6,00Plus Venituri din rente 35 0,50Plus Veniturile proprietarilor 460 6,57= VENIT INTERN TOTAL 5659 80,84Plus Consumul de capital (amortizarea) 735,0 10,50= PIB la costul factorilor 6394 91,34Plus Impozite indirecte (Te) 595 8,50

Minus Subvenţii -14 -0,20Plus Transferuri ale firmelor 25 0,36= PIB la preţurile pieţei 7000 100,00

În final este important să reamintim o serie de probleme ce sunt implicate de aceste evaluări(unele fiind deja menţionate):

- problema dublei înregistr ări;- problema transferurilor;- subestimarea valorii bunurilor şi serviciilor ce nu sunt oferite pe piaţă (care nu vor fi

înregistrate);- serviciile neplătite nu sunt incluse (de exemplu contribuţia casnicelor la formarea PIB);

- colectarea datelor poate fi inadecvată sau cu erori. Astfel, o parte a informaţiilor estecolectată cu alte scopuri (cum ar fi returnarea unor taxe deja plătite);- creşterea „economiei negre” („pieţei negre”, economia subterană) – datorită activităţilor

economice nedeclarate – şi prin urmare neimpozitate.

1.2.4. Rezumat al rela ţ iilor macroeconomiei

Relaţia macroeconomică de bază stabilită în secţiunea 1.2.2. este:C + I + G + Nx = Y = C + S + NT

Pornind de la această relaţie, vom ar ăta (în tabelul 1.5) legăturile dintre indicatoriimacroeconomici.

Tabelul 1.5Indicator Simbol Valoare

(mild.$)Produsul intern brut (la preţurile pieţii) PIB 7000

Plus Venitul net din str ăinătate VNS 26= Produsul naţional brut (la preţurile pieţei) PNBp 726




Minus Consumul de capital (Amortizarea) A 735= Produsul naţional net (la preţurile pieţii) PNNp 6291

Minus Impozite indirecte Te 595Minus Transferuri ale firmelor BTR 25Plus Subvenţii Sb 14

= Venit naţional (VN la costul factorilor) VN 5685

Minus

MinusMinusPlusPlus

plus plus

Profituri nete ale firmelor:- impozit pe profituri firmelor;- dividende;- economiile nete ale firmelor.

Contribuţii pentru asigur ările socialeDobânzi neteTransferuri publiceVenitul din dobânzi private:

- dobânzi nete (+);- dobânzi plătite de guvern (+);- dobânzi încasate de guvern (-);

- dobânzi plătite de consumatori firmelor (+).DividendeTransferuri ale firmelor

VCNTPCD

SNFCASDN

GTR VDPDN

DPGDIG

DPCDBTR

56027616412051737873755337815193

11716425

= Venit personal VP 5709Minus Impozite pe venitul personal TVP 905

= Venitul personal disponibil VPD(YD) 4804MinusMinusMinus

Economii personaleTransferuri către str ăinătateDobânzi plătite de consumatori firmelor

SPTF

DPCF

2823

117= Cheltuieli de consum C 4402

o Discrepanţele statistice = 0oo Profiturile nete ale corporaţiilor= Profiturile brute ale corporaţiilor brute - Consumul de

capital (Amortizarea)

Comentarii:

Între produsul naţional net la preţurile pieţei şi venitului naţional există patru componentecare pot fi clasificate în trei minore şi una major ă. Impozitele indirecte (Te) constituie componentamajor ă. Acestea reprezintă diferenţa dintre preţul plătit de cumpăr ător şi cel încasat de vânzător pentru bunurile finale. Sumele încasate de vânzători (evident, f ăr ă impozitele indirecte) reprezintăcostul factorilor, deci Te trebuie scăzut din PNN pentru a ajunge la venitul naţional. Deci venitulnaţional este în esenţă produsul naţional net măsurat la costul factorilor şi nu la preţurile pieţii.

Impozitele indirecte (Te) sunt de asemenea o componentă a impozitelor şi taxelor totale (TA), carereprezintă o parte a veniturilor ce intr ă în PIB (respectiv PNB).Prima componentă minor ă este dată de transferurile firmelor (BTR) care în esenţă sunt

cadouri către fundaţii non-profit. Acestea trebuie scăzute, deoarece reprezintă o parte a încasărilor firmelor din vânzări şi nu apare ca venit al factorilor. Mai târziu vom adăuga înapoi BTR pentru atrece de la Venitul Naţional (VN) la Venitul Personal (VP).

Discrepanţele statistice reprezintă diferenţa dintre valorile PNB, măsurat după metodaveniturilor şi respectiv după metoda producţiei şi se datorează faptului că bazale statistice pentrumăsurarea prin cele două metode sunt independente şi mai mult sau mai puţin, difer ă una de




cealaltă. Metoda veniturilor se bazează pe informaţii privind taxele asupra veniturilor personale şiale corporaţiilor, a plăţii în conturile fondurilor pentru şomaj şi securitate socială şi fondurilor pentruşomaj, în timp ce metodele producţiei se bazează pe vânzări, stocuri şi alte date din domeniulcomercial. În general cele două metode nu conduc la acelaşi rezultat.

Aceste discrepanţe (statistice) sunt incluse în acumulare (S) din relaţia (1.11), întrucâtveniturile ce nu apar în cheltuielile productive se presupun a fi acumulare.

Un alt element minor (de legătur ă între PNN şi VN) este dat de subvenţiile plătite deautoritatea publică firmelor din sectorul public. Astfel outputul acestor firme este măsurat prinmetoda producţiei la valoarea vânzărilor. Dacă aceste firme înregistrează pierderi, atunci, evident,cheltuielile pentru factorii de producţie depăşesc valoarea vânzărilor, diferenţă ce va fi privită ca osubvenţie. Deci, aceste subvenţii vor fi adăugate PNN pentru a obţine VN. În relaţia (1.11)subvenţiile vor fi înregistrate ca impozite negative pentru metoda veniturilor.

Componente ale venitului naţional sunt salariile angajaţilor, profiturile nete ale corporaţiilor *,dobânzile nete, veniturile din rente, veniturile proprietarilor (ar ătate în tabelul 1.4) precum şi venitulnet din str ăinătate

Trecerea de la venitul naţional la venitul personal presupune scăderea veniturilor care nuajung la persoane şi adăugarea veniturilor care sunt transferate către persoane şi neevidenţiate în

venitul naţional (cum ar fi transferurile sau dobânzile plătite de guvern).Astfel, pentru a se obţine venitul personal (VP) se vor scădea profiturile nete ale firmelor (PCN) şi contribuţiile pentru Asigur ări Sociale (CAS) şi vor fi adăugate transferurile (GTR), venitul personal din dobânzi, dividendele şi transferurile firmelor.

Revenind la relaţia (1.11), vom sublinia faptul că TN (taxele nete) (din partea de venit)reprezintă venituri nete din taxe şi impozite, respectiv rezultatul net ce derivă din scădereatransferurilor din taxele brute. Privite din alt punct de vedere, transferurile guvernului (GTR) nureprezintă plăţi pentru outputul curent, deci nu vor figura în G, dar vor fi reflectate ca taxe şiimpozite negative.

Rezumat analitic

1. Produsul Intern Brut la preţurile pieţei (PIBp) Yp2. Produsul Intern Brut la costul factorilor (PIBcf) Ycf 3. Produsul Naţional Brut la preţurile pieţii PNBp4. Produsul Naţional Net la preţurile pieţii PNNp5. Produsul Naţional Net la costul factorilor (Venitul Naţional) Y6. Venitul Personal Disponibil (VPD) YD7. Cheltuieli pentru consum (Cheltuieli de consum personale) C8. Cheltuieli publice pentru bunuri şi servicii G9. Exportul net de bunuri şi servicii Nx10. Economiile (Acumulare) S11. Impozite (impozite directe Td + impozite indirecte Te) TA12. Transferuri către str ăinătate Tf 13. Venitul net din str ăinătate VNS

(1a) Yp = C + I +G +Nx = 70004402 +1137 +1501 -40

(1 b) Yp = C + S +NT + (TF – VNS) = 7000

* Profiturile corporaţiilor şi veniturile proprietarilor se determină ca valoare netă, f ăr ă câştiul de capital (datorat creşterii

preţurilor stocurilor existente prin ajustări ce intervin în evaluarea acestora).




4402 +1137 +1484 (3 – 26)unde:S = (SP + SNF + A) = 1137 (Acumularea brută)

282 +120 +735TN = TA – TR = 2671-1187=1484 (taxele nete)TA = TVP + TPC + CAS + DN + Tc = 2671

TR = GTR + VDPi + Sb = 1187 (BTR nu este inclus)VDPi = VDP – DPCF = 553-117=436(2a) Ycf = Yp – Te – BTR + Sb = 7000-595-25+14=6394(2b) Ycf = VIT + A = 5653+735=6394cu VIT (Venitul Intern Total – vezi Tabelul 1.4)(2c) Ycf = VN + A – VNS = 5685+735-26=6394 (vezi tabelul 1.5)(3) PNBp = Yp + VNS = 7000+26=7026(4) PNNp = PNBp – A = 7026-735=6291(5a) Y = PNNp – Te – BTR + Sb = 6291-595-25+14=5685(5b) Y = VIT + VNS = 5659+26=5685(6a) YD = C + (SP + SNF) = 4402+(282+120) = 4804

(6b) YD = Y + TR – Td – Tf = 5685+1198-2076-3=4804cu TR = GTR + BTR + VDPi = 1198 (Sb nu sunt incluse)Td = TVP + TPC + CAS + DN = 2076 (Te nu este inclus)

(6c) Yp = YD + TA + (Tf + DPCF) = 4804+2076+120=7000




1.3. Fluctuaţiile PIB / PNB şi cauzele acestora

1.3.1. Rela ţ ii între variabilele macroeconomice

Creşterea economică reprezintă dezvoltarea capacităţii unei economii de a produce bunuri şiservicii şi se măsoar ă prin creşterea Produsului Intern Brut real. Creşterea producţiei, inflaţia şi

şomajul sunt elemente ce determină ciclurile economice. Un ciclu economic reprezintă fluctuaţiaactivităţii economice agregate a unei ţări, caracterizată de o creştere a activităţii economice urmatăde o scădere a acesteia.

PIB real fluctuează în jurul PIB potenţial în perioada unui ciclu economic. Produc ţ ia (outputul) poten ţ ial reprezintă nivelul producţiei ce ar putea fi atins în condiţiile

utilizării complete a tuturor factorilor de producţie. Acest nivel tinde să crească lin (pe liniatrendului) în timp, pe măsur ă ce nivelul factorilor de producţie se dezvoltă. Creşterea populaţieiconduce la creşterea nivelului for ţei de muncă; investiţiile în educaţie; recalificările şi utilajele noicresc stocul de capital uman şi fizic iar progresul tehnic conduce la creşterea productivităţii pentruorice stoc dat de factori. Outputul potenţial se mai numeşte outputul utilizarii complete a factorilor.Dezechilibrul dintre capacitatea potenţială de producţie a economiei şi producţia reală realizată este

măsurat de către diferenţa dintre outputul potenţial şi outputul existent, real. PIB nominal reprezintă valoarea outputului total din economie, exprimat în preţurile perioadei curente, respectiv ale perioadei în care a fost produs.

PIB real reprezintă valoarea producţiei totale produsă în orice perioadă exprimată însă în preţurile unui anumit an de bază (de referinţă). Cu alte cuvinte PIB, real va măsura modificările producţiei fizice din economie între două perioade diferite prin evaluarea producţiei din cele două perioade în aceleaşi preţuri.

Pentru a trece de la PIB nominal la PIB real este necesar ă utilizarea unui indicator care săreflecte evoluţia preţurilor tuturor bunurilor din economie. Datorită faptului că un indice al preţurilor va măsura modificarea nivelului mediu al preţurilor bunurilor şi serviciilor incluse în calcul, vomutiliza mai multe tipuri de indici.

Cei mai importanţi indici utilizaţi pentru măsurarea nivelului preţurilor sunt:1) Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC);2) Deflatorul PIB;3) Indicele preţurilor de producţie (IPP).

1. Indicele pre ţ urilor bunurilor de consum (IPC) măsoar ă evoluţia preţurilor unui coş de bunuri şi servicii reprezentativ pentru cheltuielile efectuate de consumatorii(gospodăriile) urbani.

2. Deflatorul PIB arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor incluse în PIB*.

Deflatorul PIB = 100Real

Nominal⋅

PIB

PIB

Există trei deosebiri fundamentale între IPC şi deflator:- deflatorul include un grup de bunuri şi servicii mult mai mare decât cel utilizat în calculuiIPC;

- IPC măsoar ă evoluţia preţurilor unui coş dat de bunuri, acelaşi în fiecare an (ceea ce nueste cazul pentru deflator;

- IPC include şi preţurile produselor importate, în timp ce deflatorul include doar preţurile bunurilor produse în interior.

* Deflatorul PIB se exprimă statistic prin intermediul indicelui general al preţurilor (IGP).




3. Indicele pre ţ urilor de produc ţ ie (IPP) măsoar ă evoluţia preţurilor în stadiile anterioareconsumului final (incluzând preţurile materiilor prime şi semifabricatelor).

Scopul principal al determinării IPC şi deflatorului PIB îl reprezintă măsurarea infla ţ iei: Rata

infla ţ iei reprezintă modificarea tuturor preţurilor (exprimate procentual) într-o anumită perioadă. Rata cre şterii economice este dată de rata creşterii PIB real. Rata şomajului reprezintă propor ţia populaţiei care, aptă fiind de muncă şi în căutarea unei

slujbe, nu poate găsi de lucru într-o anumită perioadă.u = 100100 ⋅=⋅

−

L

U

L

N Lcu u = rata şomajului, U – numărul de şomeri; L – populaţia totală

aptă de muncă şi în căutarea unei slujbe; N – populaţia ocupată.O relaţie dintre creşterea economică reală şi modificările ratei şomajului este dată de legea

Okun. Aceasta afirmă faptul că rata şomajului scade cu 0,5% pentru fiecare procent de creştere aPIB peste o rată a trendului de 2,25%.

∆u = -0,5 (y – 2,25)Din comparaţiile efectuate între modificările PIB, şomaj şi rata inflaţiei s-a constatat că în

general reducerea ratei şomajului conduce la creşterea ratei inflaţiei. Această relaţie dintre şomaj şiinflaţie se mai numeşte curba Phillips.

1.3.2. Cererea agregat ă şi oferta agregat ă

Elementele cheie în analiza producţiei, inflaţiei, creşterii economice şi rolului politicilor economice sunt cererea agregată (AD), respectiv oferta agregată (AS). Rolul modelului AD – ASeste de a explica şi previziona fluctuaţiile PIB real de-a lungul PIB potenţial şi fluctuaţiile nivelului preţurilor. Modelul utilizează o curbă a cererii agregate, respectiv o curbă a ofertei agregate, fiecaredintre acestea fiind determinate ca o relaţie dintre PIB şi nivelul preţurilor.

Nivelul de echilibru al producţiei şi preţurilor rezultă la intersecţia celor două curbe (AD şiAS). Pe de altă parte, faptul că oferta de produse este limitată la un moment dat constituie o

problemă importantă a politicii economice şi necesită o abordare separată.Până în 1960 teoria macroeconomică era axată în mod special pe analiza cererii, dar înultimii ani s-a reliefat rolul tot mai important deţinut de ofertă. Mulţi economişti au afirmat căaceasta deplasare a centrului de greutate (de la cerere către ofertă) a fost determinată de scădere acreşterii economice şi inflaţia ridicată înregistrate de ţările industrializate în anii ‘70.

Cantitatea agregat ă de bunuri şi servicii produse într-o anumită perioadă se exprimă prinPIB real, iar preţurile medii ale tuturor acestor produse (mai exact evoluţia acestora) sunt date dedeflatarul PIB.

Cantitatea agregat ă de bunuri şi servicii cerut ă reprezintă suma bunurilor şi serviciilor solicitate de gospodării, firme (pentru investiţii), autoritate publică şi str ăini. Astfel, cererea agregatădepinde de deciziile gospodăriilor, firmelor, puterii publice şi a restului lumii.

AD depinde doar de cantitatea de bunuri şi servicii ce formează PIB real şi a nivelului preţurilor. Dacă vom menţine constante toate celelalte influenţe asupra AD in afara nivelului preţurilor, atunci AD va avea o pant ă negativă. Prin urmare, o creştere a nivelului preţurilor vaconduce la scăderea cantităţii cerute.

Cantitatea de bunuri şi servicii oferit ă (AS) reprezintă suma cantităţilor de bunuri şi serviciifinale (în expresie valorică) produse de toate firmele din economie. AS este dată de relaţia dintrecantitatea de bunuri şi servicii oferită şi nivelul preţurilor, celelalte elemente fiind menţinuteconstante. Această relaţie depinde de modul în care este apreciat timpul, şi vom distinge douăabordări:




a) curba cererii agregate pe termen lung (LAS) care va indica relaţia dintre PIB real oferit şinivelul preţurilor în condiţiile în care PIB real este egal cu PIB potenţial, respectiv în condiţiileutilizării complete a factorilor de producţie. În acest caz, nivelul PIB real este independent de nivelul preţurilor, astfel încât LAS este o dreaptă verticală la nivelul potenţial al PIB.

b) curba cererii agregate pe termen scurt (SAS) va indica relaţia ce există între PIB real şinivelul preţurilor pe termen scurt, în condiţiile în care celelalte elemente care influenţează programul de producţie r ămân nemodificate (salarii constante, nivelul preţurilor materiilor prime,

etc). Curba SAS are o pant ă pozitivă deoarece costurile firmelor cresc pe măsura creşterii producţieifizice (datorită cantităţii limitate de factori) şi ca urmare este necesar un preţ mai mare pentru astimula creşterea outputului.

Figura 1.8

Figura a) reprezintă un nivel al echilibrului pe termen scurt sub nivelul celui pe termen lung(anul 1).

Figura b) reprezintă echilibrul pe TS ce este egal cu cel pe TL (anul 2)Figura c) reprezintă echilibrul pe TS peste echilibrul pe TL (anul 3)

c

PIB Real PIB Real PIB Real

N i v e l u l

p r e ţ .

( d e f l a t o r u l P I B 1 9 9 0 = 1 )

150

120

130

140

LAS LAS LAS

5 6 7 5 6 7 5 6 7

SAS0

AD0

Întârziererecesionistă

SAS1

AD1

Ocuparecompleta

SAS2

AD2

Întărziereinflaţionistă

(a) Sub echilibrul ocupării complete (b) Echilibrul pe T.L. (c) Peste echilibrul pe termen lung

a b

Miliarde dolari 1990

P I B r e a l ( m i l i a r d e d o l a r i 1 9 9 0 )

5

6

7

1 2 3 4

a

b

c

(d) Fluctuaţiile PIB real

An

Întârziererecesionistă

Ocuparecompletă

Întârziereinflaţionistă

PIB real actual

PIB potenţial




Figura d) arată modul în care fluctuează PIB real în jurul PIB potenţial în cursul unui ciclueconomic.

Echilibrul economic pe termen scurt se atinge în punctul în care PIB real cerut este egal cuPIB real oferit, respectiv la intersecţia curbei AD cu curba SAS.

Echilibrul economic pe termen lung este atins în punctul în care PIB real egaleaz ă PIB potenţial, în condiţiile utilizării complete a factorilor de producţie (vezi figura 1.8).

1.3.3. Veniturile şi cheltuielile

Pentru a explica de ce outputul real fluctuează în jurul nivelului potenţial, teoriile economice pornesc de la interdependenţa dintre output şi cheltuieli: cheltuielile determină outputul şi venitul,dar şi outputul şi venitul determină cheltuielile. Pentru a ar ăta acest mecanism vom utiliza un modelKeynesian simplu de determinare a venitului, în care vom presupune că preţurile r ămân constante întimp. În acest caz, curba AS se presupune a fi orizontală. Mai târziu vom relaxa această ipoteză, însă

concluziile se vor păstra.Cererea agregată (AD) este dată de:

AD = C + I + G + Nx (1.15)

Dar AD reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care consumatorii doresc să le cumpere,

în timp ce investiţiile şi consumul sunt evidenţiate în contabilitatea naţională precum cantităţi de bunuri şi servicii cumpărate efectiv, inclusiv modificările – voluntare sau nu – de stocuri. Astfelvom face distincţie între cererea agregată efectivă, (AAD), măsurată în contabilitatea naţională şiconceptul economic de cerere agregată (AD) care reprezintă cererea planificată, dorită.

În Sistemul Conturilor Naţionale avem AAD = C + I + G + Nx, dar diferenţa IU = AAD – AD vareprezenta modificarea neplanificată a stocurilor, respectiv atunci când cererea agregată (AD) nueste egală cu outputul Y, atunci Y – AD = IU.

Prin defini ţ ie, producţia (outputul) de echilibru (respectiv venitul) este acel nivel al producţiei Y pentru care AD este egală cu outputul:

AD = Y (IU = 0) (1.16)

Concluzii:

a) În condiţiile în care preţurile şi salariile sunt constante în timp, atunci outputul se află înechilibru pe termen scurt dacă AD egalează outputul produs; b) AD determină nivelul de echilibru al outputului;c) La echilibru IU = 0, iar consumatorii cumpăr ă întreaga cantitate pe care doresc să o

achiziţioneze;d) Orice proces de ajustare a outputului bazat pe modificarea stocurilor (IU) va conduce la

deplasarea către nivelul de echilibru.




Funcţia de consum şi cererea agregată. Prima componentă a cererii agregate (AD) esteconsumul personal (C), iar acesta poate fi definit în raport cu nivelul venitului prin intermediulfuncţiei de consum:

C = C + cY, C >0, 0 < c < 1 (1.17)

În relaţia (1.17), componenta C reprezintă consumul autonom (sau incompresibil), care vaar ăta nivelul consumului în momentul în care venitul este zero, sau consumul minim necesar subzistenţei, indiferent de venit. Y reprezintă venitul agregat (total), iar c reprezintă înclinaţiamarginală pentru consum (propensiunea pentru consum) (MPC), care este o func ţie crescătoare devenit.

Dacă vom considera o economie simplă, f ăr ă a include sectorul public şi sectorul extern,atunci acumularea este egală cu venitul minus consumul:

S = Y – C (1.18)

Din (1.17) şi (1.18) obţinem:

S = - C + (1-c)Y (1.19) în care s = (1-c) se numeşte înclinaţiemarginală pentru economisire (acumulare) (MPS).

Cea de-a doua componentă a cererii agregate, investiţiile, pot fi exprimate în raport cunivelul producţiei (Y) şi al ratei dobânzii r, I = f(y,r). Pentru moment vom presupune că investiţiile

planificate se menţin constante la nivelul I , astfel:

AD = C + I = C + I + cY = A + cY (1.20)

Relaţia (1.20) arată faptul că AD depinde de cheltuielile autonome ( A ) şi nivelul venitului(Y).

În continuare vom utiliza această expresie a cererii agregate (1.20) şi relaţia (1.16) pentru adetermina nivelul de echilibru al outputului, Yo:

Înlocuind (1.20) în (1.16) obţinem condiţia de echilibru:

Y = A + cYÞ (1-c)Y = A , respectiv

Yo = Ac⋅

−1

1= α⋅ A (1.21)

În această relaţie α = c−1

1

se numeşte multiplicator.

Multiplicatorul reprezint ă cantitatea cu care se modifică outputul în condi ţ iile în care

cererea agregat ă autonomă cre şte cu o unitate.




Observa ţ ii

Pentru orice nivel al outputului (venitului) din stânga lui Yo (IU <0) firmele vor constatafaptul că cererea depăşeşte oferta şi astfel nivelul stocurilor descreşte. În aceste condiţii firmele vor mări producţia către nivelul de echilibru Yo.

Pentru niveluri de producţie din dreapta lui Yo (Y > Yo), oferta depăşeşte cererea şi cantitateade bunuri produsă şi nevândută va conduce la creşterea (nedorită) a stocurilor (IU >0).

În aceste condiţii firmele vor reduce producţia, care va tinde la Yo.

c = MPC reprezintă panta funcţiei de consum, respectiv a curbei AD.Din definiţia anterior ă avem: α =

A

Y

∆

∆, deci: ∆Y = α ∆ A (1.22)

Pentru a reliefa ajustarea outputului raportată la o deplasare a investiţiilor (I) în tabelul 1.6este prezentat un exemplu numeric simplu.

Tabel 1.6

PasOutput Y

constant.

NXG

=

+ Y =

Y-( NXG + )

C= C +c Y =

524,7+0,7Y

I AD=

C+I+ NXG +Y-AD IU Output

1 7000 1461 5539 4402 1137 7000 0 0 Constant2 7000 1461 5539 4402 1200 7063 -63 Scade Creşte

3 7063 1461 5602 4461,1 1200 7107,1 -44,1 Scade Creşte… … … … … … … … … …20 7209,9 1461 5748,9 4548,9 1200 7210 -0,1 Scade Creşte21 7210 1461 5749 4549 1200 7210 0 0 Constant

Concluzii

1. Outputul de echilibru Y = 7210 creşte cu ∆Y = 7210-7000 = 210, mult mai mult decâtcreşterea investiţiilor ∆I = 1200-1137 = 63, deoarece ∆I induce o creştere suplimentar ă în venit, faptce conduce la o creştere suplimentar ă a cererii de consum (C).

AD= A +c.YADAD=Y

IU > 0

I

C=C +c.Y

Y

IU < 0

A

C

450

E

YoOutput, Venit

Figura 1.9




2. Se poate observa că multiplicatorul reprezintă raportul dintre modificarea outputului şimodificarea cheltuielilor outonome ce au determinat aceasta:

α = A

Y

∆

∆=

63

210= 3,333

De asemenea, se poate observa că multiplicatorul α se poate scrie ca sumă a progresieigeometrice: α = 1 + 0,7 + (0,7)2 + (0,7)3 + …

În partea dreaptă a relaţiei se adaugă creşterile outputului la fiecare pas, iar la limită, aceastacreştere este indicată de α.

3. Creşterea totală a outputului rezultă din relaţia (1.21):

∆Yo = α ⋅ ∆I respectiv∆Yo = 3,333 × 63 = 210

4. Deoarece MPC + MPS = 1, multiplicatorul se mai poate scrie:

α

= s MPS

11=

. Este evident faptul că o creştere a înclinaţiei către economisire va extragevenit din fluxul circular către acumulare, deci o sumă mai mică se întoarce în flux pentru a generacreşteri ale cererii agregate, producţiei şi venitului.

5. Cu cât înclinaţia marginală către consum este mai mare cu atât este mai mare

multiplicatorul. Dacă, de exemplu, MPC = 0,8, atunci α =2,0

1= 5, iar producţia va creşte cu ∆Yo =

α∆I = 5 × 63 = 315.Economia se va deplasa către noul punct de echilibru în mai mulţi paşi decât în tabelul 6.

1.3.4. Sectorul public (sectorul guvernamental)

Politica fiscal ă. Autoritatea publică influenţează în mod direct nivelul de echilibru alvenitului prin componenta G, care este o parte a cererii agregate, şi prin componentele TA şi TR,componente ce afectează relaţia dintre producţia şi venitul Y şi venitul disponibil YD. În concluzievom avea:

AD = C + I + G (1.23)

C = C + cYD = C + c(Y + TR – TA)* (1.24)

Cu c = MPC, respectiv propor ţia din venitul disponibil alocată consumului.Dacă vom presupune că puterea publică cheltuieşte o sumă constantă G, menţine constant

nivelul transferurilor (TR) şi colectează propor ţia t din venit sub formă de taxe şi impozite, atuncirelaţia (24) devine:

C = C + cTR + c(1-t)Y (1.25)

În ecuaţia (1.24) consumul gospodăriilor depinde în primul rând de venitul disponibil, şi nude venit în general, deoarece impozitele şi taxele reduc nivelul venitului prosibil a fi consumat lavenitul disponibil (YD). De asemenea, relaţia mai arată faptul că se consumă o propor ţie c din * Pentru simplificare, Tf este inclus în TA (relaţia (1.6b) din Rezumatul analitic).




venitul disponibil, în timp ce din venitul agregat se consumă o propor ţie c(1-t), (cu (1-t) propor ţiadin venit ce r ămâne la dispoziţia consumatorilor după plata impozitelor).

Din (1.22) şi (1.24) obţinem:

AD = ( C + cTR + I + G )+ c(1-t)Y = A + c(1-t)Y (1.26)

Sectorul public va acţiona asupra cererii agregate (AD) prin G (cheltuielile publice), TA =(1-t)Y (impozit), respectiv TR (transferuri).

Politica fiscal ă reprezint ă politica autorit ăţ ii publice în ceea ce prive şte nivelul cheltuielilor publice, al transferurilor precum şi structura şi nivelul taxelor şi impozitelor.

O politică de stabilizare const ă în ac ţ iuni ale autorit ăţ ii publice îndreptate spre controlul nivelului outputului şi men ţ inerii sale cât mai aproape de nivelul ocupării complete a factorilor.

Relaţia de echilibru este:

Yo = AD, adică Yo = A +c(1-t)Yo ⇔ Yo =)1(1

1

t c −− A = αG A (1.27)

Comparând ecuaţiile (1.27) şi (1.21) vom observa următoarele diferenţe:

a) cheltuielile autonome A conţin două componente suplimentare, şi anume cheltuielile publice ( G ) precum şi transferurile (TR );

b) multiplicatorul αG este mai mic decât α deoarece taxarea venitului conduce la scădereacererii de consum: c(1-t) <c.

De exemplu, pentru c = 0,7 şi t = 0,2 avem:

αG =)1(1

1

t c −−=

56,01

1

−= 2,17 < 3,333

c = c(1-t) reprezintă înclinaţia marginală către consum respectiv propor ţia din venitulagregat destinată consumului.

Un sistem de impozitare propor ţional reprezintă un exemplu bun de stabilizator automat . Unalt stabilizator automat îl reprezintă ajutorul de şomaj (care permite şomerilor să consume chiar dacă aceştia nu au de lucru). Aceste câştiguri vor conduce la o scădere a cererii mai puţin accentuatădecât dacă aceştia nu vor avea deloc câştiguri.

Un stabilizator automat este orice mecanism economic care reduce dimensiunea modificăriioutputului ca rezultat al modificării cererii autonome.

De exemplu, scăderea investiţiilor va avea un efect mai mic în prezenţa unui stabilizator automat (printr-o reducere mai puţin accentuată a producţiei) decât în absenţa acestuia.

Cu alte cuvinte, prezenţa unui stabilizator automat în economie va reduce nivelulfluctuaţiilor.

c) Ambii multiplicatori (α şi αG) pot fi scrişi într-un mod similar pe baza ideii de modificare:

α = AY

∆

∆ , αG = AY

∆

∆ (1.28)

(Aceste relaţii nu sunt identice datorită faptului că A , cheltuielile autonome, au structuridiferite în cele două exprimări).

În continuare vom analiza efectele politicii fiscale, respectiv ale modificărilor cheltuielilor publice, impozitelor şi transferurilor.




1) Efectele modificărilor cheltuielilor publice (∆G) pot fi determinate egalând variaţiavenitului de echilibru cu variaţia cererii agregate, celelalte elemente r ămânând nemodificate

(C ,TR , I ):

∆Y = ∆G + c(1-t) ∆Y (1.29)

Astfel, modificarea venitului la echilibru va fi:

∆Yo = αG ⋅ G∆ (1.30)

2. Efectul modificării ratei de impozitate t la o nouă rată t’ < t rezultă din relaţia:

∆Yo = -cYo∆t + c(1-t’) ∆Yo (1.31)

sau ∆Yo = - t t c

cY ∆−− )'1(1

0 (1.32)

Primul termen al relaţiei (1.31) indică dimensiunea modificării cheltuielilor de la nivelul

iniţial la cel determinat de reducerea taxelor.

Al doilea termen indică modificarea cererii agregate determinată de un venit mai mare. Cum

∆t = t’-t < 0, relaţia (1.32) indică o creştere a venitului la echilibru (∆Yo > 0).

Prin urmare, o reducere a impozitelor (respectiv a ratei de taxare) conduce la cre şterea

nivelului veniturilor.

3) Efectul cre şterii transferurilor este de acelaşi tip cu al cheltuielilor publice, dar cu o

dimensiune mai mică, deoarece doar o parte a transferurilor este consumată (c ⋅ TR ), iar cealaltă parte este economisită (s⋅ TR ).

Un alt efect interesant menţionat de teoria economică este paradoxul acumul ării.

Am demonstrat anterior că nivelul de echilibru al venitului Yo este stabil. Este interesant de

urmărit modul în care nivelul venitului afectează modificările economisirii. Dacă vom scade

consumul din ambele păr ţi ale identităţii macroeconomice fundamentale vom obţine:

I + G = S + T

O creştere a nivelului dorinţei de acumulare de la nivelul iniţial (S0 + T) la nivelul (S1 + T)va conduce, pe de o parte la scăderea nivelului venitului de la Y0 la Y1, dar pe de altă parte, şi la

scăderea nivelului realizat al acumulării la S + T, cu alte cuvinte şi la scăderea venitului, deci a

investiţiilor. În figura 1.10 sunt explicate grafic aceste modificări:




Dimensiunea descreşterii (creşterii) venitului determinată de deplasarea acumulării S depindede panta dreptei (S + T) şi de panta dreptei (I + G).

De asemenea, depinde şi de starea iniţială a economiei Y0.Relaţia dintre panta dreaptă S + T şi dimensiunea modificării nivelului de echilibru al

venitului rezultă din aplicarea multiplicatorului αG modificării cererii de investiţii sau a cheltuielilor publice.

Paradoxul acumulării ne ajută să înţelegem o dezbatere mai veche în ceea ce priveşte roluleconomiilor şi a cheltuielilor. Comportamentul economiei depinde de nivelul la care se afla,respectiv dacă sunt sau nu sunt ocupaţi complet factorii de producţie.

În condiţiile în care cererea agregată se află la un nivel scăzut, iar economia are resursedisponibile, paradoxul acumulării arată că o reducere a dorinţei (tendinţei) de acumulare va creştenivelul cheltuielilor precum şi nivelul de echilibru al venitului. Astfel, societatea va beneficia de ocreştere a outputului şi a utilizării for ţei de muncă. În condiţiile în care cererea de investi ţ ii este

autonomă, atunci o modificare a tendinţei de economisire nu va deplasa nivelul dorit al investiţiilor.Dacă economia se află în condiţiile unui echilibru pe termen lung, respectiv o utilizarecompletă a factorilor de producţie, o creştere a tendinţei de acumulare pentru fiecare nivel alvenitului va conduce la o creştere a economisirii din venitul realizat la utilizarea completă afactorilor.

Cererea de consum se va diminua, şi ca urmare trebuie să crească cererea de investiţii pentrurestabilirea echilibrului de utilizare completă a factorilor. Astfel, pe termen lung, societatea ar putea beneficia din creşterea dorinţei de acumulare, stimulând investiţiile şi prin urmare sporirea stocurilor de capital şi nivelul producţiei.

În această secţiune s-a pus accentul pe analizele pe termen scurt, înainte ca pre ţurile şisalariile să aibă timp să se ajusteze. Cum acumulările planificate depind de nivelul venitului, în acestcaz venitul este cel care reglează diferenţele dintre economiile şi investiţiile planificate.

Paradoxul acumul ării demonstreaz ă că o modificare a nivelului acumul ările planificate(înclina ţ iei către acumulare) conduce la modificarea nivelului de echilibru a venitului. Dacă nu

intervin modificări în nivelul economiilor, atunci acestea trebuie să egaleze nivelul planificat al investi ţ iilor.

Bugetul guvernamental (public). Bugetul guvernamental (public) reprezintă descrierea planurilor de cheltuieli şi respectiv a finanţării acestora de către sectorul public (guvernamental) lanivel naţional sau local.

Cheltuielile publice (guvernamentale) sunt date de cantitatea de bunuri şi servicii cumpărateîn timpul unui an precum şi de dimensiunea transferurilor.

Surplusul bugetar (BS) este mărimea veniturilor publice (provenite din taxe şi impozite) cedepăşe şte cheltuielile publice (care constau din achizi ţ ii de bunuri şi servicii (G) respectivtransferuri (GTR).

(S+T)0

(S+T)1

S+T

S1+TS0+T

Y0

I+G

Y1

I+G

Figura 1.10

Y




BS = TA - G - GTR (1.33)

Un surplus bugetar negativ, respectiv un nivel al cheltuielilor mai mare decât cel al taxelor,reprezintă deficit bugetar (BD). Dacă vom presupune că există doar un sistem de taxe propor ţionale,respectiv TA = t ⋅ Y, atunci relaţia (1.33) devine:

BS = tY – G - GTR (1.31’)

În figura 1.11 este prezentată legătura dintre venitul naţional şi nivelul cheltuielilor publice:

Cheltuielile publice sunt constante, independente de venit, în timp ce impozitele sunt propor ţionale cu venitul. Astfel pentru un nivel scăzut al venitului, bugetul înregistrează deficit, întimp ce un nivel ridicat al venitului generează surplus bugetar.

Aşa cum am precizat în secţiunea anterioar ă, modificările cheltuielilor publice (∆G)influenţează venitul naţional (relaţia 1.30), astfel G reprezintă un instrument de politică fiscală

activă.O creştere a cheltuielilor publice ( G ) se reflectă în reducerea surplusului sau creşterea

deficitului. O creştere a G conduce însă la o creştere a venitului, deci şi a veniturilor din impozite.În acest caz se poate întâmpla ca veniturile din taxe să crească mai mult decât creşterea

cheltuielilor publice, şi atunci nu este obligatorie reducerea surplusului bugetar.Pentru a explica această situaţie, vom utiliza relaţiile (1.31’) şi (1.30) pentru a obţine

modificările din surplusul bugetar (f ăr ă a ţine cont de GTR ):

∆BS = t ⋅ ∆Y - ∆G = t ⋅ αG∆G - ∆G = Gt c

t cG

t c∆

−−

−−−=∆ú

û

ùêë

é−

−− )1(1

)1)(1(1

)1(1

1

Din relaţia anterioar ă observăm că ∆G > 0 Þ ∆BS < 0, cu alte cuvinte o creştere acheltuielilor publice va reduce BS, dar mai puţin decât creşterea venitului datorată cheltuielilor.

Astfel, o creştere a cheltuielilor publice G va conduce la creşterea nivelului outputului deechilibru. Pentru un nivel dat al ratei de impozitare, o creştere a veniturilor din taxe conduce lascăderea surplusului bugetar.

Similar, vom analiza efectul creşterii ratei de impozitare asupra surplusului bugetar. Ştim căo creştere a ratei de impozitare conduce la scăderea nivelului venitului. Astfel, ar părea că o creştere

Y

B.S

B.D

Y0

Cheltuieli publice

Figura 1.11

G +GTR




a ratei de taxare conduce la scăderea surplusului bugetar în condiţiile menţinerii constante acheltuielilor publice.

În realitate, efectul va fi invers, respectiv creşterea ratei de impozitare conduce la creştereasurplusului bugetar.

Astfel, pentru un nivel dat al G, o creştere a ratei de impozitare va reduce venitul de echilibruşi va creşte surplusul bugetar.

În aceste condiţii, surplusul bugetar nu este o modalitate semnificativă de a măsura eficienţa politicii fiscale. Principala deficienţă este aceea că surplusul se poate modifica şi datorităcheltuielilor autonome private. Dacă vom căuta să măsur ăm modul în care politica fiscală afecteazănivelul venitului, este necesar ă evidenţierea unui indicator independent de situaţia economică,respectiv de faza ciclului economic în care se află.

Un astfel de indicator ar putea fi surplusul bugetar rezultat din utilizarea complet ă a

factorilor (BS * ):

BS* = tY* - G - TR unde Y* reprezintă nivelul venitului în condiţiile utilizării complete afactorilor.

Diferenţa dintre bugetul cu utilizarea completă a factorilor şi cel curent este:BS* - BS = t(Y* - Y).

Această diferenţă este o componentă ciclică a bugetului. În condiţii de recesiune aceastăcomponentă tinde să fie negativă, iar în condiţii de redresare economică poate fi pozitivă.



2.1. Capital, investiţii şi rata dobânzii

2.2. Modelul IS - LM2.2.1. Piaţa bunurilor şi curba IS

2.2.2. Pieţele activelor financiare şi curba LM

2.3. Echilibrul pe pieţele bunurilor şi pe piaţa monetară

2.4. Politicile fiscală şi monetară

2.5. Politici privind cererea şi oferta agregată2.6. Piaţa forţei de muncă

Probleme

Anexa 2.1.Anexa 2.2

Curba LS

Curba LM

Modelul IS – LM

Certificate de depozit (Bond)

Bani

Decizii de portofoliu

Masă monetar ă reală

Multiplicatorul politicii monetare

Multiplicatorul politicii fiscale

Curba cererii agregate

Curba ofertei agregate

Curba ofertei agregate keynesiene

Curba ofertei agregate clasice

Teoria cantitativă a banilor

Efect de compensare

Monetarism

Operaţiuni pe piaţa deschisă

Cazul clasic

Politici fiscale monetare

Rata reală a dobânzii

Capcana lichidităţii

Subvenţii pentru investiţii

TERMENI CHEIE



Mecanismul pieţei

MECANISMUL PIEŢEI

Piaţa este un mecanism de alocare a resurselor. Pe o piaţă liber ă consumatorii, producătoriişi proprietarii factorilor de producţie interacţionează, fiecare dintre aceştia căutând maximizareasatisfacţiei (pentru consum, profit sau rente). Elementele cheie sunt preţurile şi profiturile, acesteasemnalând modul în care resursele ar trebui alocate sau realocate pe pia ţă. În sistemul pieţei existătrei tipuri de agenţi (actori) economici. Consumatorii şi producătorii interacţionează pe pieţele

bunurilor, iar producătorii şi proprietarii de factori de producţie (pământ, muncă, capital)interacţionează pe pieţele factorilor de producţie.

Aşa cum Adam Smith a demonstrat, „mâna invizibilă*” a sistemului pieţei libere va conduce

la alocarea optimală a resurselor. Totuşi, economia reală nu este o economie de piaţă liber ă. În toatesectoarele economiilor moderne există „imperfecţiuni” care împiedică alocarea eficientă aresurselor de către mecanismul pieţei. Aceste „defecte” ale pieţei provin din concurenţa imperfectă,externalităţi** şi „pieţele absente”.

Pieţele financiare (pieţele activelor) sunt pieţe pe care banii, acţiunile, locuinţele şi alteforme ale avuţiei sunt schimbate.

În acest capitol vom prezenta un model prin care să explicăm comportamentul economieinaţionale şi dinamica sa.

2.1. Capital, investiţii şi rata dobânzii

Stocul de capital al unei economii este dat de totalitatea uzinelor, echipamentelor, clădirilor şi stocurilor.

Investi ţ iile reprezintă achiziţii de bunuri de capital ce vor fi utilizate pentru producerea altor bunuri şi servicii. Prin intermediul investiţiilor stocul de capital al unei economii va creşte cuinvesti ţ iile nete (investiţiile brute minus deprecierea capitalului).

Utilizând o serie de timp în figura 2.1 sunt prezentate relaţiile dintre aceşti indicatori.Investiţiile private reprezintă investiţiile firmelor plus investiţii în locuinţe noi şi

suplimentarea stocurilor.O parte a investiţiilor este efectuată de autoritatea publică, iar o parte a stocului de capital

este deţinută de sectorul public. În Sistemul Contabilităţii Naţionale investiţiile publice sunt incluseîn cheltuielile guvernamentale (G). Cu alte cuvinte, investiţiile publice reprezintă o parte acheltuielilor guvernamentale ce asigur ă realizarea infrastructurii capitalului social.

Rata dobânzii este suma de bani primit ă de proprietar şi pl ătit ă de cel care a împrumutat capitalul ca expresie procentual ă din totalul împrumutului.

Vom face distincţie între rata nominală a dobânzii R şi rata reală a dobânzii r, astfel încâtrata reală este egală cu rata nominală a dobânzii minus inflaţia π:

* Adam Smith – An Enquiry into The Nature and Causes of the Wealth of Nations. A.Campbell, R.M.Skinner, Eds,GLASGOW, 1976.** Externalităţile apar atunci când costurile şi beneficiile private sunt diferite de costurile şi beneficiile sociale. Costulsocial nu reprezintă doar costul individual, ci costul pe care îl suportă întreaga societate pentru bunul respectiv. Costulsocial include atât costul privat, cât şi alte costuri. Diferenţa dintre costul privat şi costul social reprezintă valoareaexternalităţii. În condiţiile în care costul social este mai mare decât costul privat atunci avem de-a face cu externalităţinegative iar în caz contrar cu externalităţi pozitive Pieţele absente” reprezintă bunurile publice şi bunurile speciale”



negative iar în caz contrar cu externalităţi pozitive Pieţele absente reprezintă bunurile publice şi bunurile speciale

Macroeconomie. Decizii strategice

r = R - π (2.1.)

Preţul capitalului (respectiv venitul adus de acesta) este dat de rata reală a dobânzii. Oinfluenţă major ă în deciziile de investiţii private o au rata a şteptat ă a profitului şi rata reală adobânzii.

Figura 2.1

Dacă celelalte elemente r ămân nemodificate*, cu cât va fi mai mare rata aşteptată a profitului, cu atât vor fi mai mari şi investiţiile. Fondurile utilizate pentru finanţarea investiţiilor pot

fi împrumutate sau deţinute de proprietarii firmelor; indiferent de sursa acestor fonduri, importanteste costul de oportunitate, care este dat de rata reală a dobânzii. Rata reală a dobânzii pierdute(datorită faptului că suma nu a fost dată cu împrumut) este costul de oportunitate pentru utilizarea îninvestiţii a profitului reţinut.

Astfel, cu cât este mai scăzută rata reală a dobânzii, cu atât vor fi mai mari investiţiile.Cererea de investi ţ ii (ID) este rela ţ ia dintre nivelul planificat al investi ţ iilor şi rata real ă a

dobânzii, dacă celelalte elemente r ămân nemodificate.În figura 2.2 se prezintă curba cererii de investiţii pentru rata medie a profitului aşteptat:

* Dintre numeroasele influenţe ce se exercită asupra ratei aşteptate a profitului, fazele ciclului economic şi inovaţiiletehnologice (progresul tehnic) sunt cele mai importante. Fazele ciclului economic influenţează rata aşteptată a profituluideoarece vânzările şi ratele de utilizare ale capitalului variază conform fazelor ciclului economic. În ceea ce priveşteprogresul tehnic după ce firmele reuşesc să dobândească experienţă în utilizarea noilor tehnologii se aşteaptă la

1 2 3 4 5 6

Investiţii bruteInvestiţii nete

Investiţii de

înlocuire

( a ) I n v e s t i ţ i i

( p r e ţ u r i c o n s t a n t e )

An

1 2 3 4 5 6

( b ) S t o c d e c a p i t a l

( p r e ţ u r i c o n s t a n t e )

Anul

Observa ţ ii1) În zona a) se poate observa

că investiţiile brute au cunoscutfluctuaţii. În anii de recesiune (t =2, 4, 6) investiţia brută a scăzut, iar în anii de relansare a crescut rapid.

O parte a investiţiei brute aînlocuit capitalul scos din uz.Această componentă (investiţiile deînlocuire) a crescut relativ lin şi nu

a cunoscut fluctuaţii prea mari.2) Investiţiile nete, carereprezintă creşterea stocului decapital, vor fluctua în modasemănător investiţiilor brute.

3) În zona b) este reprezentatăevoluţia stocului de capital în

perioada analizată. O creştere astocului de capital se înregistreazăîn toată perioada, cu evoluţii mailente în anii de recesiune şi mai

rapide în anii de relansare.



progresul tehnic după ce firmele reuşesc să dobândească experienţă în utilizarea noilor tehnologii se aşteaptă la

Mecanismul pieţei

Figura 2.2

Poziţia curbei cererii de investiţii este determinată, pe de o parte, de panta funcţiei ID, iar pede altă parte de nivelul investiţiilor autonome I , ceea ce într-o formă simplă, liniar ă va fi:

I = I - br, b>0 (2.2)

Firmele vor analiza doar investiţiile care le pot aduce un profit suplimentar, profit ce nu va fiobţinut în cadrul unei singure perioade (an), ci pe o perioadă mai mare. Pentru a estima beneficiulnet al unei investiţii este necesar ă estimarea valorii prezente nete a veniturilor viitoare în raport cuun factor de discont (de actualizare).

Din acest motiv, estimarea veniturilor viitoare aduse de un anumit proiect de investiţiitrebuie actualizată cu o rat ă a discontului (rat ă de actualizare) pentru a obţine valoarea prezent ă.Acest proces este similar cu calculul dobânzilor compuse, dar inversat.

Rata de actualizare reprezintă costul de oportunitate al capitalului, care este în realitate ratadobânzii, respectiv sumele ce pot fi obţinute cu risc zero (de exemplu dobânzile obţinute prindepozite la bănci cu risc de faliment scăzut, cele garantate de stat sau la CEC). Valoarea prezentă afluxurilor de venit anuale este însumat şi comparată cu costul achiziţionării bunurilor de capital(KC).

Dacă valoarea prezentă este mai mare decât costul, atunci valoarea prezentă netă va fi pozitivă şi se va demara investiţia, iar dacă valoarea prezentă netă este negativă (cost mai mare

decât valoare prezentă) atunci investiţia nu se va mai efectua.Acest proces poate fi descris în raport cu fluxurile de venit actualizate astfel:

PV = å= +

=+

+++

++

n

t t

t n

n

r

Y

r

Y

r

Y

r

Y

12

21

)1()1(...

)1()1((2.3)

Venitul obţinut în urma investiţiei (Y) este actualizat în fiecare an în raport cu rata deactualizare (r) pentru perioada considerată (n ani). În acest caz rata de actualizare va avea o expresiezecimală şi nu procentuală (30% = 0,3).

În relaţia (2.3) avem:

PV – valoarea prezentă;Y – venitul adus de investiţie (Yi venitul din anul i);n – numărul de ani de funcţionare a proiectului;

12 --

10 --

8 --

6 --

4 --

2 --

r

Investiţii

R a t a r e a l ă a

d o b â n

z i i

( % p

e r y e a r )

ID = f(r)

ID

Observa ţ ieO modificare a ratei reale a

dobânzii va determina o deplasarede-a lungul curbei cererii deinvestiţii; cu cât rata dobânzii estemai scăzută, cu atât investiţiile

planificate sunt mai mari. Curbacererii de investiţii are pantanegativă, ceea ce corespundeipotezei că o reducere a rateidobânzii creşte profitabilitateastocului de capital şi astfel conducela creşterea cheltuielilor pentruinvestiţiile planificate.



ţ


O abordare alternativă bazată pe aceleaşi principii este aceea care porneşte de la rata internăa venitului (IRR). Astfel, putem scrie:

PV = å= +

n

t t

t

x

Y

1 )1(cu x = IRR.

Firmele estimează valoarea ratei interne a venitului (IRR) care conduce la o valoare prezentăegală cu costul bunurilor de capital, adică determină x astfel încât PV = KC.

Firmele cu un comportament raţional vor investi doar dacă IRR este mai mare decât ratadobânzii, respectiv x este mai mare decât r.

Rata internă a venitului se mai numeşte şi eficien ţ a marginal ă a capitalului (MEC). Firmelevor investi şi îşi vor creşte stocul bunurilor de capital până la punctul în care MEC este egală cu ratadobânzii. Evident, eficienţa marginală a capitalului descreşte atunci când stocul de capital creşte,astfel, analog celorlalţi factori de producţie, respectă legea productivităţii marginale descrescătoare.

Deci MEC descreşte odată cu creşterea capitalului, iar curba descrescătoare ce figureazăcapitalul în raport cu MEC reprezintă curba cererii de capital. Panta negativă a curbei provine şi

din faptul că cele mai profitabile investiţii vor fi efectuate primele, iar cele mai puţin profitabile vor fi analizate ulterior, pentru acestea înregistrându-se nivele mai scăzute de productivităţi marginale.Profitul de echilibru al firmei (maxim) se va obţine în punctul în care eficienţa marginală a

capitalului este egală cu rata dobânzii, respectiv pentru MEC = r.Investiţiile agregate la nivel naţional sunt finanţate din economiile (acumulările) agregate şi

din împrumuturi de la restul lumii. Împrumuturile din exterior provin fie din acumulările private, fiedin acumulările publice (guvernamentale) şi sunt determinate de deciziile gospodăriilor şi de

politica fiscală publică.Totuşi, sursa cea mai importantă pentru finanţarea investiţiilor o reprezintă economisirea

gospodăriilor. Printre cei mai importanţi factori ce influenţează acumularea gospodăriilor şideciziile de consum se pot aminti: rata reală a dobânzii, venitul disponibil, puterea de cumpărare a

avuţiei nete, veniturile aşteptate în viitor.

Rata reală a dobânzii. În condiţiile în care celelalte elemente r ămân nemodificate, cu câteste mai scăzut nivelul ratei reale a dobânzii, cu atât va fi mai mare consumul şi în consecinţă, oacumulare mai mică. Astfel, o creştere a consumului într-un an determină o acumulare mai scăzută,iar dobânzile ce ar putea fi obţinute prin acumulare sunt pierdute.

Cu alte cuvinte, costul de oportunitate al consumului este dat de rata reală a dobânzii. Acestcost de oportunitate are semnificaţii diferite pentru cei care împrumută sau cei care dau cuîmprumut. Pentru persoanele care împrumută, va creşte consumul în anul curent, dar vor reduceacumularea (sau consumul) în anul următor datorită plăţii unor dobânzi mai mari. Pentru persoanelecare dau cu împrumut, o creştere a consumului presupune scăderea acumulărilor, deci pierderea

dobânzilor ce ar putea fi obţinute prin împrumutarea banilor respectivi.Efectul ratei reale a dobânzii asupra cheltuielilor de consum este un exemplu pentru

principiul substituţiei. În condiţiile în care costul de oportunitate al unei acţiuni creşte, atuncioamenii vor alege o altă acţiune în locul ei. În acest caz, creşterea costului de oportunitate aconsumului curent conduce la scăderea acestui consum curent şi înlocuirea lui cu un consum viitor.

Venitul disponibil. Cu cât este mai mare venitul disponibil al gospodăriilor, în condiţiile încare celelalte elemente r ămân nemodificate, cu atât va fi mai mare atât consumul cât şi acumularea.

Puterea de cumpărare a activelor nete. Evident, în viaţa reală o gospodărie deţine anumite proprietăţi, are o anumită avere, precum are şi datorii. Averea netă (activele nete) a unei gospodării

va fi dată de averea deţinută, minus datoriile sale. Puterea de cumpărare a gospodăriei (sau aactivelor nete deţinute de o gospodărie) reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fiachiziţionată cu aceste active. O putere de cumpărare mare conduce la un consum mare la nivelul



ţ

Mecanismul pieţei

Puterea de cumpărare este direct influenţată de nivelul preţurilor, deoarece o creştere a preţurilor conduce la scăderea averii reale şi de aici la scăderea consumului.

Veniturile viitoare aşteptate. Dacă o gospodărie se aşteaptă să câştige în viitor mai mult,atunci şi consumul său va fi mai mare. Aşa cum am văzut, cheltuielile de consum şi acumulare suntinfluenţate de mai mulţi factori şi dintre aceştia vom analiza doi, şi anume rata dobânzii şi venituldisponibil.

Rata reală a dobânzii, care reprezintă costul de oportunitate al consumului, determinăalocarea pe termen lung a venitului disponibil între consum şi acumulare.

Venitul disponibil este cel care pe termen scurt influenţează în mod decisiv consumul şiacumularea, aşa cum am menţionat şi în capitolul 1, secţiunile 1.3.2, şi 1.3.3.

Utilizând un raţionament similar în ceea ce priveşte cererea de investiţii (ID) pot fi introdusefuncţiile de cerere de consum şi funcţia ofertei de economii.

Func ţ ia cererii de consum (CD) arată relaţia dintre cheltuielile de consum şi rata reală adobânzii (dacă celelalte elemente r ămân nemodificate).

Func ţ ia ofertei de economii (SS) arată relaţia dintre economii (acumulare) şi rata reală adobânzii.

În figura 2.3 sunt reprezentate grafic cele două funcţii.

Figura 2.3

Observa ţ ii1. Pentru cele două curbe prezentate în figura 2.3 am presupus că celelalte influenţe asupra

consumului şi acumulării r ămân nemodificate. Una din cele mai importante influenţe o are venituldisponibil. Cum acesta este constant ( YD ) de-a lungul celor două curbe, atunci valoarea consumului

plus cea a economiilor formează venitul disponibil:

CDA + SSA = (YD )

CDB + SSB = ( DY )

2. Pentru fiecare nivel al ratei dobânzii, cheltuielile de consum plus economiile egalează

venitul disponibil. Orice creştere a ratei reale a dobânzii va conduce la scăderea consumului şi lacreşterea economiilor (deplasarea din A în B).

r

(a) Cheltuieli pentru consum

B

CD

(b) Acumulare

A

SS

A

CDB SSA SSBCDA

B

r




3. Dacă venitul disponibil creşte, atunci vor creşte atât consumul cât şi acumularea, decicurbele CD şi SS se vor deplasa către dreapta (translaţie). Dimensiunea deplasării va fi dată de cătreînclinaţia marginală către consum (MPC) respectiv înclinaţia marginală către economisire (MPS).

4. Influenţele puterii de cumpărare a activelor nete şi a veniturilor viitoare aşteptate asupracurbelor CD şi SS sunt de sensuri contrare (creşterea puterii de cumpărare conduce la creştereaconsumului şi scăderea acumulării).

Pentru un nivel dat al venitului disponibil, o creştere a puterii de cumpărare sau o creştere aveniturilor aşteptate va determina creşterea consumului, respectiv deplasarea curbei CD cătredreapta, şi scăderea economiilor, deplasarea curbei SS către stânga. Pentru a explica modificărileratei reale a dobânzii şi abordarea pe termen lung este necesar ă includerea pieţei financiare şi asectorului extern, şi din acest motiv vom aborda acest subiect în capitolul următor.



Mecanismul pieţei

2.2. Modelul IS – LM

Modelul IS – LM arată legăturile existente între sectorul bunurilor şi serviciilor şi sectorulmonetar, legătura ce există între pieţele bunurilor şi cea a activelor financiare. În figura 2.4 este

prezentată structura modelului.

Figura 2.4

Variabilele de bază ce fac legătura dintre pieţe sunt venitul şi rata dobânzii.Teoria macroeconomică modernă (neokeynesianismul) are drept punct fundamental modelul

IS – LM deoarece acesta ofer ă un instrument simplu şi puternic de analiză a efectelor politicilor fiscale şi monetare asupra cererii producţiei şi a ratei dobânzii.

2.2.1. Pia ţ a bunurilor şi curba IS

Funcţia IS reprezintă sectorul real al economiei şi explică mecanismul de funcţionare.Curba IS arat ă leg ătura ce exist ă între ratele dobânzilor şi nivelul outputurilor pentru care

cheltuielile planificate egalează venitul.Cu alte cuvinte, curba IS arată combinaţia de venit naţional şi rate ale dobânzilor pentru care

investiţiile planificate sunt egale cu acumulările planificate. Curba IS poate fi determinată atâtgrafic cât şi analitic. În figura 2.5 este ilustrată reprezentarea grafică a acesteia utilizându-se 4cadrane. În analiza efectuată s-au presupus preţurile constante şi o economie închisă. Citirea

figurilor se efectuează în sens opus acelor de ceasornic, de la (5.a) la (5.d).

Venit

Politică

fiscală

Politică

monetară

Rata dobânzii

CertificatBani

Pieţele activelor

• Cerere

• Ofertă

• Cerere

• Ofertă

• Cerere agregată

• Output

Pieţele bunurilor




Figura 2.5

Cadranul (5a) prezintă legătura dintre investiţii şi rata dobânzii, respectiv cererea de capital,sau curba eficienţei marginale a capitalului.

Cadranul (5b) reprezintă condiţia de echilibru pentru o economie închisă, respectiv Economii = Investi ţ ii (S = I), iar geometric este reprezentat de prima bisectoare.

Pe cele două axe sunt prezentate cererea de investiţii corespunzătoare cu cea din (5a) şiacumularea necesar ă acoperirii acestei cereri de investiţii la echilibru. Cum ne situăm pe prima

bisectoare, ce formează un unghi de 450 cu axele, atunci obţinem S = I.În cadranul (5c) sunt descrise funcţiile de acumulare analizate în 2.1. Se presupune că

economiile au o legătur ă directă cu venitul astfel încât panta acestor funcţii este pozitivă, iar pantaacesteia depinde de înclinaţia marginală către economisire (MPS). Echilibrul obţinut în (5b) pentrueconomii este proiectat în (5c) şi astfel vom obţine venitul naţional necesar gener ării niveluluicorespunzător de economii pentru realizarea echilibrului.

Cadranul (5d) prezintă curba IS. Pe cele două axe avem venitul (Y) care corespunde celuidin cadranul (5c) şi rata dobânzii ce corespunde cadranului (5a). Deci, proiecţia cadranelor (5c) şi(5a) în cadranul (5d) conduce la un punct unic de echilibru, respectiv combinaţia de rate de dobânzişi venit naţional ce determină egalitatea dintre acumularea planificată şi investiţiile planificate,respectiv curba IS. Punctele A şi B ale curbei IS s-au identificat prin mecanismul prezentat mai sus.

Cheltuielile publice pot fi uşor ataşate modelului prin adăugarea lor orizontală în cadranul(5a), la curba MEC, ceea ce va genera o deplasare către dreapta a acestei curbe cu G unităţi,respectiv va fi I + G.

Pentru a descrie influenţa modificării impozitelor vom începe cu cadranul 5c, în care curba

Economii

r1B

ro

So

S1

Y1Yo Venit Naţional

MEC

( c ) Economii ( b)

Investiţii

45

Rata

dobânzii

I1

S=I

Yo

Venit

naţional

( d ) Output ( a )

InvestiţiiIo I1

IS

Funcţia de

economisire

Y1

I0

A



Mecanismul pieţei

În nici unul din cele două cazuri analiza fundamentală nu este modificată, iar curba IS vaconţine şi cheltuielile publice precum şi impozitele corespunzătoare.

Modificarea pantei curbei IS depinde de:• Elasticitatea investi ţ iilor în raport cu dobânda. Cu cât investiţia este mai senzitivă larata dobânzii, cu atât IS tinde către orizontală;• Înclina ţ ia marginal ă către economisire (MPS). Cu cât MPS este mai mare, cu atât IS

tinde către verticală (este mai înclinată);• Rata de impozitare. Creşterea ratei de impozitare conduce la rotirea curbei IS cătrestânga (se apropie de orizontală) în timp ce scăderea ratei de taxare roteşte către dreaptacurba IS (tinde spre verticală).Deplasările curbei IS rezultă din:• Modificarea cheltuielilor publice (G). O creştere a cheltuielilor publice va deplasa curbaIS la dreapta, în timp ce o readucere a lor o va deplasa către stânga;• Modificarea volumului absolut al impozitelor (T). O creştere a impozitelor va deplasacurba către stânga, în timp ce o scădere a acestora o va deplasa către dreapta.Curba IS (Investment – Saving, Investi ţ ii – Acumulare) descrie sectorul real, sectorul

bunurilor şi serviciilor din economie şi reprezintă echilibrul în condiţiile în care cererea agregată de bunuri şi servicii este egală cu oferta agregată (pentru orice punct al curbei), respectiv AD = Y.

De asemenea, se poate determina curba IS analitic, utilizând condiţia de echilibru pe piaţa bunurilor şi serviciilor.

În capitalul 1 (secţiunea 1.3.4.) am ar ătat că cererea agregată (AD) este: AD = C + I + G,astfel:

Y = C + cTR + c(1-t)Y + I - br + G sau

Y = A + c Y – br, cu A = (C + cTR + I + G ) iar c = c(1-t)

Din această relaţie rezultă forma simplificată a curbei IS:

(IS): Y = αG( A - br), cu αG =)1(1

1

t c −−(2.4)

Analiza acestei ecuaţii confirmă afirmaţiile anterioare:1) Dacă investiţiile sunt puternic senzitive în raport cu rata dobânzii, atunci coeficientul

b este mare, iar curba IS este aplatizată (se apropie de orizontală). În consecinţă modificări mici aleratei dobânzii conduc la modificări mari ale venitului. Reciproc, pentru un coeficient b mic(corespunzător unei senzitivităţi reduse), curba IS tinde către verticală, respectiv modificările ratei

dobânzii nu au o influenţă prea mare asupra outputului.2) O deplasare mare a cheltuielilor autonome A conduce de asemenea la o modificare

mare a nivelului de echilibru al venitului. Astfel, puterea publică poate influenţa nivelul venituluinaţional (Y) prin intermediul instrumentelor de politică fiscală G şi TR.

Analog deplasării lui A se vor comporta şi componentele sale, respectiv o creştere acheltuielilor publice (G) sau a transfer ări lor (TR) deplasează curba IS către dreapta. Dimensiuneadeplasării depinde de mărimea multiplicatorului.

O reducere a (G) sau (TR) deplasează curba IS către stânga.3) Nivelul venitului depinde şi de multiplicatorul αG. Cu cât este mai mare acest

multiplicator, cu atât mai mult va creşte venitul. Mărimea multiplicatorului depinde de înclinaţiamarginală către consum (MPC) şi de rata de impozitare (t). O creştere a lui t conduce la reducereamultiplicatorului. Evident, o rată de taxare ridicată va conduce la un venit disponibil redus şi de aicişi acumulări reduse, deci o curbă IS ce tinde să fie orizontală.



4) Di l i (4) i li i f l i d bâ ii


r =b

Y

b

A

G ⋅−

α

(2.5)

Din această relaţie este uşor de analizat modul în care parametrii consideraţi influenţează(instrumentele politicii fiscale de exemplu) rata dobânzii. Astfel, rata dobânzii este influenţată direct

(pozitiv) de modificările cheltuielilor autonome A (cu toate componentele acestora) şi esteinfluenţată negativ (invers) de senzitivitatea investiţiilor (b) şi dimensiunea multiplicatorului (αG).Curba IS reprezintă punctele de echilibru ale pieţei bunurilor şi serviciilor. În consecinţă,

punctele ce se află deasupra curbei IS caracterizează o situaţie cu exces în ofertă de bunuri, iar punctele de sub curba IS reprezintă un exces de cerere de bunuri.

2.2.2. Pie ţ ele activelor financiare şi curba LM

Pie ţ ele activelor financiare sunt pie ţ e pe care se schimbă bani, certificate (bonds-uri),ac ţ iuni, case şi alte forme ale avu ţ iei.

În economia reală, există o mare varietate de active financiare, iar acestea sunttranzacţionate în fiecare zi pe pieţele respective în volume uriaşe. O clasificare a acestor active este

prezentată în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1

1. Active financiare• Depozite la vedere şi monedă• Alte depozite• Instrumente de creditare (certificate, bonds-uri)• Asigur ări de viaţă şi rezervele fondurilor de pensii•

Alte active financiare2. Active tangibile (în expresie fizică)

Agregatele monetareStocul de bani (banii cash care circulă în economie sub formă de monedă sau bancnote)

reprezintă un activ ce poate fi utilizat curent şi rapid pentru efectuarea de plăţi.Există diferite definiţii referitoare la „agregatele monetare”, şi toate acestea reprezintă forme

ale „banilor”. Pentru analiza macroeconomică sunt relevante două definiţii, şi anume: masamonetar ă (banii, moneda) în sens restrâns M1şi masa monetar ă în sens larg M2:

• M1= banii cash, bancnote şi monede în circulaţie ++ depozite la vedere în băncile comerciale (mai puţin depozitele altor bănci,

ale guvernului şi guvernelor str ăine) ++ cecuri de călătorie eliberate de instituţii nonbancare ++ alte depozite (de tip cecuri sau carduri sau căr ţi de credit: ATS = automatictransfer from savings).

• M2 = M1 + depozite de o zi cu dobândă fixă (overnight repurchase agreement) ++ depozite de o zi cu dobândă variabilă (overnight eurodollars) ++ depozite la Fonduri Mutuale* ++ conturi de depozite bancare ++ depozite bancare pentru economisire (pe termen mediu şi lung) ++ depozite pe termen scurt.

* Depozit la fonduri mutuale pe termen scurt. Acestea pot fi retrase în orice moment. Fondurile mutuale investescsumele în proiecte pe termen scurt în general Totuşi eventualele împrumuturi pe termen lung efectuate de unele



sumele în proiecte pe termen scurt în general Totuşi eventualele împrumuturi pe termen lung efectuate de unele

Mecanismul pieţei

Masa monetar ă în sens larg ofer ă indicaţii asupra lichidităţii din economie, în timp ce masamonetar ă în sens restrâns defineşte resursele financiare utilizate pentru tranzacţii curente – cele cesunt opuse economisirii.

Modificarea definiţiilor ** (conţinutului) agregatelor monetare se efectuează în raport cuinovaţiile financiare şi modificările instituţionale. Nu există un pachet unic de active care în oricecondiţii să formeze oferta de monedă şi de aceea aceste definiţii pot fi depăşite.

Certificate de depozit (bond-uri)Un certificat de depozit reprezintă un act prin care cel care împrumută se obligă să plătească

celui de la care a împrumutat o anumită sumă la o dată specificată (la maturitatea certificatului) şide a plăti o anumită dobândă anuală în restul timpului. Certificatele de depozit sunt emise deguvern, municipalităţi şi corporaţii. Ratele dobânzilor pentru certificate sunt diferite, în raport cu celcare împrumută, şi reflectă gradul de risc al împrumutului, respectiv riscul de neplată.

Un certificat perpetuu (perpetuity) este acela prin care se promite plata unei dobânzi pentrutotdeauna (f ăr ă a se returna suma iniţială).

Ac ţ iunile

Acţiunile reprezintă (sau dau) dreptul proprietarului asupra unei păr ţi din profitul uneiîntreprinderi. Acţionarii pot încasa venitul sub două forme: fie sub formă de dividende, fie princreşterea valorii acţiunilor datorită reinvestirii profitului obţinut. În urma reinvestirii se crează

premisele obţinerii unor profituri viitoare mai mari, în plus faţă de creşterea valorii acţiunilor.Astfel, pe piaţa acţiunilor la bursă preţul acestora poate creşte şi în acest caz acţionarii

înregistrează un câştig de capital, fie poate să scadă, iar acţionarii înregistrează pierderi de capital.Venitul adus de acţiuni este dat de suma dintre dividende şi câştigul de capital.

Active realeActivele reale (sau activele tangibile) sunt date de utilaje, pământ, alte structuri durabile

deţinute de corporaţii precum şi bunurile de folosinţă îndelungată precum şi locuinţelegospodăriilor. În raport cu tipurile activelor, vom avea venituri diferite.

Valoarea acţiunilor şi certificatelor de depozit deţinute de agenţi poate fi adăugată la avuţiareală (tangibilă) din economie pentru a se obţine averea totală a agenţilor.

În teoria macroeconomică, pentru o mai bună delimitare a activelor, le vom împăr ţi în douăcategorii şi anume: bani (monedă) şi celelalte active (active purtătoare de dobândă).

Cererea reală şi nominală de bani. Cererea nominală de bani reprezintă sumele cerute deagenţi (în monedă naţională) la un moment dat sau într-o anume perioadă.

Cererea real ă de bani reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată cusumele cerute de agenţi. Se calculează ca raport între cererea nominală de bani şi nivelul preţurilor.

Cantitatea de bani nominal ă raportat ă la nivelul pre ţ urilor reprezint ă masa monetar ă real ă(masa monetar ă real ă ). Cererea real ă de bani formează cererea de masă monetar ă real ă.Tot astfel, putem definim masa reală de certificate ca fiind cantitatea de certificate (în

expresie monetar ă), raportată la nivelul preţurilor.Restricţia bugetar ă privind averea impune ca pe pieţele activelor cererea de masă monetar ă

reală (L) plus cererea reală de certificate (DB) să fie egală cu avuţia financiar ă reală a agenţilor

÷ ø

öçè

æ

P

WN , cu P – nivelul preţurilor:

** Definiţiile utilizate în Marea Britanie: M0 – masa monetar ă în sens restrâns (introdusă în 1984) şi M4 – masamonetar ă în sens larg (introdusă în 1987)M0 – conţine bancnotele şi monedele în circulaţie şi acceptate de Banca Angliei + depozitele la vedere



M0 – conţine bancnotele şi monedele în circulaţie şi acceptate de Banca Angliei + depozitele la vedere


L + DB = ÷ ø

öçè

æ

P

WN (2.6)

Avuţia reală a unei economii constă în masa monetar ă reală şi certificatele reale (SB):

M + SB = ÷ ø

öçè

æ

P

WN (2.7)

unde M reprezintă stocul de bani nominal (masa monetar ă nominală) iar SB reprezintă oferta decertificate de depozit.

Relaţia (2.6) este o restricţie, în timp ce relaţia (2.7) reprezintă relaţia contabilă aexistentului de avuţie financiar ă din economie. Din (2.6) şi (2.7) rezultă:

(L - M

) + (DB – SB) = 0 (2.8)

Restricţia bugetar ă (2.8) indică faptul că dacă piaţa monetar ă este în echilibru (L = M ), şi

piaţa certificatelor este în echilibru, (DB = SB). În cazul în care există un exces de cerere de

monedă (L > M

) va exista un exces al ofertei de certificate (SB > DB).

Cererea de masă monetar ă reală depinde de nivelul venitului real deoarece agenţii păstreazămonedă pentru a-şi achita cheltuielile, care la rândul lor depind de venit. Cererea de bani depinde deasemenea de costul păstr ării banilor, cost care este dat de dobânzile pierdute de cei care păstrează

banii în loc să îi utilizeze pentru achiziţionarea altor tipuri de active. Cu cât rata dobânzii este maimare, cu atât mai puţini bani (cash) se vor păstra la fiecare nivel al venitului.

Cererea pentru masa monetar ă poate fi separată în trei componente:• Cererea pentru tranzac ţ ii curente, care în teoria clasică este descrisă ca fiind necesar ă

pentru a face legătura dintre momentul efectuării cheltuielilor şi cel al încasăriiveniturilor. Dimensiune acestei cereri depinde de:

- diferen ţ a temporar ă dintre momentul efectuării cheltuielilor şi cel al încasăriiveniturilor;

- dimensiunea încasărilor şi cheltuielilor.Cererea pentru tranzacţii depinde de venit şi nu de rata dobânzii.• Cererea de siguran ţă este dată de banii necesari acoperirii unor cheltuieli neprevăzute.

În teoria clasică, unde se presupune că nu există incertitudine, această componentă nuexistă. Keynes a grupat cererea pentru tranzacţii şi cea de siguranţă într-un singur element ce depinde de nivelul venitului.

• Cererea speculativă de bani. Cererea speculativă de bani a fost introdusă pentru primadată de Keynes. Necesitatea acestei cereri derivă din pierderile înregistrate prin variaţiacursului acţiunilor (în special prin scăderea cursului). Deci, rolul principal al cereriispeculative de masă monetar ă este acela de a suplini pierderile pricinuite de scădereacursurilor acţiunilor, obligaţiunilor şi altor tipuri de active riscante.

În aceste condiţii, cererea speculativă de bani depinde de pierderile sau câştigurile anticipate pe pieţele speculative. Dorinţa indivizilor de a păstra bani în locul altor active financiare formează preferin ţ a pentru lichiditate. Pe baza relaţiilor ce există între preţul activelor speculative şi ratadobânzii se pot face următoarele ipoteze:

o Atunci când preţul activelor speculative este mare (iar rata dobânzii este scăzută),speculatorii se aşteaptă ca preţul certificatelor să scadă, deci se înregistrează o pierderede capital. Ei vor încerca să evite astfel de pierderi prin vinderea acestor active şi



de capital. Ei vor încerca să evite astfel de pierderi prin vinderea acestor active şi

Mecanismul pieţei

sporirea masei speculative de bani. Deci, pentru rate scăzute ale dobânzii se manifestă preferinţe mari pentru lichiditate. De asemenea costul de oportunitate al păstr ării banilor este scăzut.

o Atunci când preţurile certificatelor sunt scăzute (şi ratele dobânzilor înalte) speculatoriianticipează creşteri ale preţurilor activelor speculative şi deci un câştig. În consecinţă, eivor prefera să păstreze acţiuni şi certificate în locul banilor. Cu alte cuvinte, rate înalte

ale dobânzilor conduc la scăderea preferinţei pentru lichiditate. În aceste condiţii costulde oportunitate al păstr ării banilor este mare.Suma totală a preferinţelor pentru lichiditate din economie formează cererea de bani şi este

reprezentată grafic în figura 2.6. Curba preferinţei pentru lichiditate exprimă relaţia dintre cerereade bani şi rata dobânzii.

Chiar dacă fiecare individ are aşteptări diferite în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare aleactivelor riscante sau ratei dobânzii, agregarea cererilor individuale conduce la o curbă a

preferinţelor continuă, reprezentată în figura 2.6.

Figura 2.6

Se observă că, pentru o rată a dobânzii r 0 mare, preţurile activelor speculative este mic, deaici aşteptări ale speculatorilor ca preţul acestora să crească, implicit un câştig de capital, iar cerereaspeculativă este minimă (eventual zero), deci vor fi ceruţi bani doar pentru tranzacţii curente şi

pentru siguranţă (L).În condiţiile unei rate a dobânzii scăzute (r’) şi preţurile activelor mari, deţinătorii de active

anticipează o scădere a preţurilor acestora, în consecinţă pierderi de capital, deci creşte cerereaspeculativă de bani pentru a evita pierderile (L’ în figura 2.6). Partea orizontală a curbei

preferinţelor pentru lichiditate se mai numeşte capcana lichidit ăţ ii.În această zonă cererea de bani este infinit elastică în raport cu rata dobânzii, şi reducerii

ulterioare ale ratei dobânzii, vor conduce la creşterea dorinţei de a păstra masa monetar ă înnumerar. Rezultă că aşteptările celor care doresc o dezvoltare internă prin creşterea investiţiilor (prin capital împrumutat la o rată a dobânzii mică) vor eşua deoarece orice creştere a ofertei de bani

P

M

r

ro

r’

L L’

L

Masa

monetară

M

Rata

dobânzii



(prin capital împrumutat la o rată a dobânzii mică) vor eşua, deoarece orice creştere a ofertei de bani


pentru reducerea suplimentar ă a ratei dobânzii nu va conduce la aceasta, deoarece populaţia va prefera păstrarea banilor, astfel încât politicile monetare vor fi ineficiente în aceste condiţii.

Linia verticală ÷÷ ø

öççè

æ

P

M reprezintă oferta de monedă care este independentă de rata dobânzii

deoarece este fixată de către autorităţile pieţei monetare. Curba cererii de bani L corespunde unui

nivel fixat al venitului Y. Dacă venitul este Y1 (cu Y1 > Y), atunci curba cererii de bani L sedeplasează la dreapta iar rata de echilibru a dobânzii va creşte (pentru o ofertă de monedă menţinutăconstantă).

Modificări ale ratei dobânzii se pot obţine prin:• deplasări ale curbei lichidităţilor ca rezultat al modificării preţurilor aşteptate pentru

certificate;• o deplasare a ofertei de masă monetar ă determinată de autorităţi. Observăm că o creştere

a masei monetare reale ÷÷ ø

öççè

æ

P

M în zona orizontală, (respectiv cea a capcanei lichidităţilor)

va lăsa nemodificată rata dobânzii, suplimentul de masă monetar ă fiind păstrat de populaţie. Astfel, politica monetar ă devine slabă şi ineficientă.Dacă în concordanţă cu definiţiile anterioare vom presupune existenţa unor relaţii liniare

între variabile, atunci cererea reală de masă monetar ă poate fi scrisă astfel:

L = kY – h ⋅ r k, h > 0 (2.9)

Parametrii k şi h reflectă senzitivitatea cererii de masă monetar ă reală în raport cu veniturileşi rata dobânzii. Relaţia (2.9) arată faptul că pentru un nivel dat al venitului cererea de bani depindedescrescător de rata dobânzii, respectiv depinde crescător de nivelul venitului.

Echilibrul pe pia ţ a monetar ă şi curba LM

Curba LM (Loan – Money), sau curba de echilibru pe pia ţ a monetar ă arat ă combina ţ ia derate ale dobânzii şi nivele ale venitului astfel încât cererea real ă de masă monetar ă să fie egal ă cuoferta. Toate punctele situate pe curba LM indică echilibre posibile ale pie ţ ii monetare.

Curba LM reprezintă sectorul monetar al unei economii şi se poate figura în sistemul cu patru cadrane. În figura 2.7 este prezentat acest sistem. Cadranul 7a, indică cererea speculativă de bani în raport cu rata dobânzii. Curba este de pantă negativă, ceea ce arată relaţia inversă dintre preţurile activelor şi rata dobânzii.

Cadranul 7b prezintă curba ofertei de masă monetar ă. Proiectând cererea speculativă din 7aîn 7b, vom obţine nivelul cererii speculative de masă monetar ă. Dacă vom presupune că doar cererea pentru tranzacţii curente este semnificativă, atunci pentru un nivel fixat al ofertei de masămonetar ă diferenţa dintre ofertă şi cererea speculativă va fi cererea pentru tranzacţii curente şireciproc, astfel ca suma celor două componente să formeze cererea totală care este egală cu ofertatotală.

Ofertei de monedă va fi deci o dreaptă paralelă cu a doua bisectoare (va face un unghi de

1350 cu axele) şi la intersecţia cu axele vom găsi acelaşi nivel ÷÷ ø

öççè

æ

P

M .

Fiecare punct de pe această dreaptă (în zona pozitivă) indică distribuţia masei monetare întrecererea pentru tranzacţii curente şi cererea speculativă, deci, dat fiind un anumit nivel al cererii

l ti (di 7 ) ltă i t t ţii



speculative (din 7a) rezultă şi cererea pentru tranzacţii

Mecanismul pieţei

În cadranul 7c se prezintă relaţia care există între cererea pentru tranzacţii curente şi nivelulvenitului (Y) necesar pentru obţinerea acelei cereri. Panta acestei curbe este pozitivă şi arată faptulcă odată cu creşterea venitului creşte şi cererea pentru tranzacţii curente pentru a se acopericreşterea numărului şi volumului tranzacţiilor. Proiectând cererea pentru tranzacţii curente dincadranul 7b în cadranul 7c vom obţine pe axa OX nivelul venitului de echilibru necesar uneiasemenea cereri.

Figura 2.7

În cadranul 4 (7d) este figurată curba LM, cea care dă dependenţa dintre venitul naţional (Y)şi rata dobânzii (r). Din proiecţia venitului de echilibru Y din cadranul 7c şi cea a ratei dobânzii dincadranul 7a se obţine, la intersecţie, un punct al curbei LM. Pornind din diverse puncte (cererispeculative / rate de dobânzi) vom obţine prin astfel de proiecţii curba LM.

Panta curbei LM depinde de:• elasticitatea cererii speculativă de bani în raport cu rata dobânzii. Cu cât această

elasticitate este mai mare, cu atât curba LM este mai plată (înclinaţie mai mică).• senzitivitatea cererii pentru tranzacţii curente faţă de modificările venitului naţional. Cu

cât această senzitivitate este mai mare, cu atât curba LM tinde către verticală (pantă maimare).

Deplasarea curbei LM rezultă din modificarea ofertei de masă monetar ă. O creştere aacesteia determină deplasarea către dreapta a curbei LM, iar o scădere determină deplasarea cătrestânga.

Cerere

speculativă

A

Yo

r’

r0

r’ B

ro

Y’ Venit Naţional

( c ) Cerere de bani pentru tranzacţii ( b)

Cerere

speculativă

Rata

dobânzii

bdo bd’

Y’Yo Venit

Naţional

( d ) ( a )

bdo

bd’

Money supply line




Fiecare punct de pe curba LM indică perechea venit naţional – rată a dobânzii pentru carecererea de bani este egală cu oferta de bani, şi va descrie în consecinţă echilibrul sectoruluimonetar.

Curba (LM) se determină analitic din egalitatea dintre cererea de masă monetar ă (2.9) şioferta de masă monetar ă astfel:

LM: M = k ⋅ Y – hr (2.10) sau

r = ÷ ø

öçè

æ −

P

M kY

h

1(2.10a)

Concluzii1. Cu cât dependenţa cererii de bani faţă de venit (măsurată de k) va fi mai mare şi

dependenţa cererii de rata dobânzii (măsurată de h) va fi mai mică, cu atât curba LM va tinde cătreverticală.

O cerere de bani relativ insensibilă la rata dobânzii (h = 0) conduce la o curbă LM verticală.Dacă cererea de bani este foarte sensibilă la rata dobânzii, adică avem un h mare, curba LM devineorizontală.

2. Oferta reală de masă monetar ă ÷ ø

öçè

æ

P

M se menţine constantă de-a lungul curbei LM.

Rezultă că orice modificare a ofertei de monedă conduce la deplasarea curbei LM.

Dacă, de exemplu, creşte oferta reală de bani, în figura 2.6 dreapta verticală ÷ ø

öçè

æ

P

M se va

deplasa la dreapta iar pentru noul echilibru rata dobânzii va fi mai mică. Pentru a restabili echilibrul pieţei monetare pentru un nivel dat al venitului (Y0 sau Y1), noul punct de echilibru poate fi găsit prin deplasarea spre dreapta şi în jos a curbei LM în cadranul 4 (7d). Astfel, pentru fiecare nivel alvenitului, rata dobânzii la echilibru trebuie să fie mai mică, iar populaţia va păstra o cantitate maimare de monedă.

De asemenea, pentru fiecare nivel al ratei dobânzii (presupus a se menţine constant), nivelulvenitului trebuie să fie mai mare, respectiv să obţinem o creştere a cererii pentru tranzacţii curenteşi o absorbţie a suplimentului de ofertă de masă monetar ă. Aceste puncte pot fi determinate dincondiţia de echilibru a pieţei (2.10).

3) Orice punct din dreapta şi sub curba LM indică un exces de cerere de bani (EDM), iar

punctele din stânga (sus) a curbei (LM), indică un exces de ofertă de bani (ESM).Din relaţia (2.8) rezultă de asemenea că un exces de ofertă de bani (ESM) conduce şi la unexces de cerere de certificate de depozit (active speculative).



Mecanismul pieţei

2.3. Echilibrul pe pieţele bunurilor şi piaţa monetară

Modelul (IS) – (LM) este obţinut din combinarea curbelor (IS) şi (LM), respectiv aechilibrelor pe cele două pieţe: cea a bunurilor şi serviciilor respectiv cea monetar ă. Modelul IS – LM va ar ăta combina ţ ia de venit na ţ ional şi rat ă a dobânzii care conduce simultan la echilibre pe

ambele pie ţ e (în ambele sectoare: cel real şi cel monetar), astfel că economia este privit ă ca unîntreg.Punctul de echilibru este unic, iar grafic este reprezentat în figura 2.8, prin venitul Y0 şi rata

dobânzii r 0.

Figura 2.8

Orice punct din afara curbelor IS şi LM reprezintă dezechilibre pentru ambele sectoare(monetar şi real) din economie. Ajustările acestor puncte către nivelul de echilibru conduc lamodificarea simultană a venitului şi ratei dobânzii.

Pentru a studia deplasările vom face două ipoteze:1. Producţia (outputul) creşte ori de câte ori există un exces de cerere de bunuri (EDG) şi

scade ori de câte ori există un exces de ofertă de bunuri (ESG). Această ipoteză descrie

comportamentul firmelor faţă de scădere sau creşterea stocurilor.2. Rata dobânzii creşte ori de câte ori există un exces de cerere de bani (EDM) şi scadeatunci când există un exces de oferte de bani (ESM). Această ajustare derivă din faptul că un excesde cerere de bani conduce la un exces de ofertă de active speculative. În tendinţa de a obţine maimulţi bani agenţii economici vor vinde certificate, ceea ce va conduce la scăderea preţului acestorasau la creşterea ratei dobânzii*.

Din mai multe motive este util să condiţionăm dinamica indicatorilor prin ipotezerezonabile. Una dintre aceste condiţionări este ipoteza că piaţa monetar ă se ajustează rapid laschimbări, în timp ce piaţa bunurilor se ajustează mai lent. * Pentru a explica aceasta să consider ăm un exemplu simplu. Fie un certificat de depozit (o perpetuitate), prin care se

promite deţinătorului plata a 5$ anual întotdeauna. Dacă venitul (rata dobânzii) adus de un alt activ este de 5%, atunci perpetuitatea se vinde pentru 100$.

Să presupunem acum că venitul adus de acest activ creşte la 10%. Atunci preţul perpetuităţii va scădea la 50$,deoarece doar la acest preţ perpetuitatea aduce un profit de 10% relativ la cei 50$ Astfel preţul unui certificat şi

Rata

dobânzii

Y

E

II

VenitNaţional

0

IVESG

EDM

I

III

Yo

EDG

EDM

EDG

ESM

ESG

ESM



deoarece doar la acest preţ perpetuitatea aduce un profit de 10% relativ la cei 50$ Astfel preţul unui certificat şi


Atunci când piaţa monetar ă este în dezechilibru, ea se poate ajusta rapid prin vânzarea – cumpărarea de certificate, rata dobânzii se ajustează de asemenea rapid, astfel încât piaţa monetar ăeste presupusă în echilibru majoritatea timpului. Orice deplasare de la punctul de echilibru pe piaţamonetar ă va fi aproape instantaneu corectată printr-o modificare a ratei dobânzii, astfel încât să serevină pe curba LM, deci la echilibru.

Piaţa bunurilor se ajustează în schimb mai lent, deoarece firmele trebuie să-şi modifice

programele de producţie, ceea ce necesită un timp suplimentar.Pentru punctele de sub curba (IS) deplasarea se face de-a lungul curbei (LM) în sensulcreşterii venitului şi ratei dobânzii, iar pentru punctele de deasupra curbei IS deplasarea se face de-alungul curbei LM prin scăderea ratei dobânzii şi a venitului către punctul de echilibru E.

Pentru a determina analitic punctul E, respectiv venitul de echilibru şi rata dobânziicorespunzătoare vom rezolva sistemul:

(IS): Y = αG ( A - br) (2.11)

(LM): r = ÷

ø

öç

è

æ −

P

M kY

h

1

Prin înlocuirea lui r din curba (LM) în ecuaţia curbei (IS) obţinem soluţia:

Y0 = M

h

b A ⋅⋅Γ +Γ (2.12)

cu

h

bk G

G

⋅+

=Γ

α

α

1

Ecuaţia (2.12) arată că nivelul de echilibru al venitului depinde de două variabile exogene:

cheltuielile autonome A (incluzând parametrii politicii fiscale G, TR) şi masa monetar ă reală ÷ ø

öçè

æ

P

M .

Evident, nivelul de echilibru al venitului va fi cu atât mai mare cu cât este mai mare A ,

respectiv cu cât este mai mare ÷ ø

öçè

æ

P

M .

Din relaţia (2.12) se obţin încă doi multiplicatori foarte importanţi, şi anume multiplicatorul politicii fiscale şi multiplicatorul politicii monetare:

a) Multiplicatorul politicii fiscale GY ∆

∆=Γ 0

b) Multiplicatorul politicii monetare Γ ⋅=

∆

∆

h

b M Y 0

Ambii multiplicatori includ ajustările ratei dobânzii. Multiplicatorul politicii fiscale vaindica modul în care variaţia cheltuielilor publice influenţează nivelul de echilibru al venitului dacăvom menţine masa monetar ă nemodificată. Multiplicatorul politicii monetare va indica influenţa pecare o are creşterea masei monetare reale asupra nivelului de echilibru al venitului dacă vommenţine politica fiscală nemodificată.

Pentru a determina factorii ce influenţează rata dobânzii vom înlocui (2.12) în ecuaţia curbei(LM) şi vom obţine:



Mecanismul pieţei

P

M

kbh A

h

k r

G

⋅⋅+

−⋅Γ ⋅=α

10 (2.13)

Această relaţie ne arată faptul că, la echilibru, rata dobânzii depinde de parametrii politiciifiscale şi de masa monetar ă. Cu cât nivelul masei monetare reale este mai mare, cu atât este maiscăzut nivelul ratei dobânzii.




2.4. Politicile fiscală şi monetară

Modelul IS – LM poate fi utilizat pentru a descrie efectele politicilor fiscală şi monetar ă. Deexemplu, în figura 2.9 este prezentat efectul unei creşteri a cheltuielilor publice, creştere ce conducela deplasarea curbei (IS) către dreapta în poziţia IS’.

Figura 2.9

Dacă vom presupune că rata dobânzii r ămâne nemodificat ă , atunci venitul se deplasează dinY în Y’’ (deplasare dată de multiplicatorul descris în capitolul 1).

Încorporând efectele monetare ale creşterii cheltuielilor, atunci datorită creşterii venitului(Y’’ > Y0) va avea loc cre şterea ratei dobânzii, iar venitul va scădea din Y’’ în Y’. Această creşterea ratei dobânzii va „elimina” (crowdsout) anumite cheltuieli private iar creşterea venitului va fi maimică decât aceea corespunzătoare cazului în care rata dobânzii r ămâne constantă. Acest efect se mainumeşte efect de compensare („crowding out effect”) şi va reduce dimensiunea multiplicatorului.Creşterea ratei dobânzii rezultă din:

• necesitatea de a oferi rate înalte ale dobânzii pentru certificatele de depozit emise deautoritatea publică (în vederea acoperirii cheltuielilor) astfel încât acestea să devină

atractive pentru agenţi;• creşterea cererii de bani datorată creşterii veniturilor.Deci, „efectul de compensare” se manifest ă atunci când o politică fiscal ă expensionist ă

determină cre şterea ratei dobânzii, reducând astfel cheltuielile private şi investi ţ iile private.

În încheierea secţiunii (2.2.2) am introdus pe scurt ideea de politica monetar ă.

Aşa cum am ar ătat, o creştere a ofertei de bani ÷ ø

öçè

æ

P

M conduce la scăderea ratei dobânzii şi la

creşterea outputului.Banca Naţională este aceea care controlează politica monetar ă prin intermediul operaţiunilor

deschise pe piaţă.

LM

IS

ISI

r

Y0

r0

Ratadobânzii

Yo Y’ Y’’

r’



Mecanismul pieţei

Prin opera ţ iuni (deschise) pe pia ţă banilor Banca Na ţ ional ă cumpăr ă certificate de depozit pentru bani (moned ă ), crescând astfel masa monetar ă , sau vinde certificate în schimbul monedeide ţ inătorilor acestora, astfel reducând masa monetar ă.

În figura 2.10 este prezentat efectul unei creşteri de masă monetar ă reală, ceea ce conduce ladeplasarea curbei LM la dreapta.

Figura 2.10

Cum piaţa activelor reacţionează imediat, rata dobânzii va scădea între E şi E’, ceea ce vastimula investiţiile, venitul crescând către noul punct de echilibru E’, pentru care rata dobânzii va fi r’.

Mărimea acestor modificări depinde de poziţiile curbelor IS şi LM. Cu cât curba LM estemai aproape de orizontală, cu atât mai mari vor fi modificările în venit. Dacă cererea de bani estefoarte sensibilă la rata dobânzii, atunci o modificare a masei monetare va fi absorbită de pieţeleactivelor cu o modificare mică a ratei dobânzii. Atunci efectele unei achiziţii de certificate de pe

piaţă vor genera o modificare relativ redusă în cheltuielile de investiţii.Din contr ă, dacă cererea de bani nu este foarte sensibilă la modificarea ratei dobânzii, atunci

o creştere a ofertei de monedă va determina o modificare semnificativă a ratei dobânzii şi cu unefect accentuat asupra cererii de investiţii.

Analog analizăm efectul senzitivităţii în raport cu venitul. Dacă cererea de bani estesensibilă la modificarea venitului, atunci o creştere a masei monetare va fi absorbită cu modificărirelativ mici ale venitului, iar multiplicatorul monetar este scăzut.

Procesul prin care modificările politicii monetare afectează cererea agregată se numeştemecanism de transmitere. Primul pas constă în dezechilibrul de portofoliu determinat de creştereamasei monetare reale. Cum agenţii vor avea mai mulţi bani lichizi (cash) decât doresc, vor cumpăraalte active, modificând preţul acestora şi ratele dobânzilor. Ce-a de-a doua etapă a procesului detransmisie se manifestă atunci când modificările ratei dobânzii influenţează cererea agregată.

De asemenea este interesant de analizat efectul modificării avuţiei private, modificare ce

este rezultat al deficitului public finanţat prin emisie de certificate de depozit de către guvern.

E

E 1

LM

LMI

r

Y0

r0

Rata

dobânzii

Yo Y1

r’

IS




• Un deficit bugetar generează în mod normal o creştere a certificatelor deţinute de agenţi.Aceasta constituie o creştere a avuţiei private, ceea ce conduce la creşterea consumului

peste nivelul venitului curent. Astfel efectul de avu ţ ie va creşte efectul multiplicatorului.• O creştere a avuţiei afectează, inevitabil, şi pieţele financiare. Monetariştii afirmă că în

cazul finanţării deficitului public prin emisia de certificate de depozit, aceasta vaconduce în viitor la un „efect de compensare” („crowding out effect”). Aceasta derivădin reducerea preţului certificatelor ca rezultat al creşterii ratei dobânzilor. Scăderea

preţului certificatelor va reduce avuţia deţinătorilor acestora, ceea ce va conduce încontinuare la creşterea nivelului economiilor pentru a se reveni la nivelul anterior alavuţiei. În aceste condiţii efectul de avu ţ ie va reduce cheltuielile private şi va diminuaefectul de multiplicare. Rezultatul net al celor două tendinţe contradictorii depinde de

puterile lor relative. Dezbaterile dintre monetarişti (cei care susţin cu preponderenţă politica monetar ă) şi fiscalişti (cei care susţin cu preponderenţă politica fiscală şi îngeneral keynesienii) pot fi analizate prin intermediul modelului IS – LM în ipotezeleunor pante diverse pentru cele două curbe.

Monetari ştii presupun că cererea de monedă are elasticitate nulă în raport cu rata dobânzii,(este inelastică), respectiv curba LM este verticală (cazul clasic) sau aproape verticală. Investiţiile înschimb, depind negativ de rata dobânzi (elasticitate negativă, diferită de zero).

În figura 2.11 este prezentat efectul unei creşteri a cheltuielilor publice în viziuneamonetariştilor. Curba IS se deplasează în sus (în IS’), dar cum cererea de bani este inelastică,venitul r ămâne nemodificat şi prin urmare tot efectul se va resimţi asupra ratei dobânzii, care vacreşte la r’. astfel, politica fiscal ă este ineficient ă. În acest caz soluţia de creştere a venitului estedată de creşterea ofertei de monedă (figura 2.12), creştere ce va avea un efect maxim asupravenitului.

Figura 2.11

Keynesienii presupun că cererea de bani este elastică în raport cu rata dobânzii, ceea ceconduce la o pantă pozitivă a curbei LM. Ratele dobânzilor au efecte nesemnificative asupra cereriide investiţii ceea de face curba IS verticală (sau aproape verticală). Acest aspect este evidenţiat înfigurile 2.13 şi 2.14.

În figura 2.13 o creştere a cheltuielilor publice deplasează curba IS către dreapta în IS’, ceea

ce conduce la creşterea venitului de la Y la Y’. În acest caz, politica fiscală are efect maxim asupra

venitului şi nu politica monetar ă.

L

ISI

r

Y

r’

Rata

dobânzii

Y

IS

r0

Venit Na ional

Rata

LM LM’

IS

r

r

r’

Y’

Y

Venit

Figura 2.12



Mecanismul pieţei

În figura 2.14 se descrie efectul unei creşteri a ofertei de monedă, care deplasează cuba LMîn LM’, ceea ce va conduce la o creştere nesemnificativă a venitului însoţită însă de o scădere

accentuată a ratei dobânzii.Astfel, keynesienii afirmă că politicile monetare sunt ineficiente pentru a determina

modificarea venitului.În situaţia extremă, pe care Keynes a definit-o ca fiind capcana lichidităţii, cererea de bani

devine infinit elastică şi orice creştere a ofertei de bani va fi reţinută doar pentru masa monetar ăspeculativă. Acest fapt este reprezentat grafic în figura 2.15, prin segmentul AB din curba LM. Încazul unei capcane a lichidităţii o creştere de monedă (LM1 → LM2) va fi total ineficientă, iar modificarea venitului poate fi determinată doar prin politici fiscale.

Figura 2.15

Elasticitatea cererii de masă monetar ă în raport cu rata dobânzii nu poate explica evoluţiaeconomică în cazuri extreme.

În cazul „normal” reprezentat de figurile 2.9 şi 2.10 atât politicile fiscale cât şi cele monetaresunt eficiente.

Rata

dobânziir

Venit NaţionalY

r‘r

IS IS’

LM

Y Y’

Figura 2.13

Rata dob.IS LM

LM’r

r‘

Y Y

Venit naţional

Figura 2.14

Rata dob.

A B

IS

LMLM

1

LM2

Venit naţional




Rezumat al politicilor macroeconomice (pentru preţuri constante)

1. Politici fiscale alternative

Politică Rata dobânzii Consum Investiţii PIB

Reducerea impozitelor pe venit + + - +Creşterea cheltuielilor publice + + - +Creşterea subvenţiilor pentru investiţii + + + +

2. Mecanismul de transmisie

Modificări aleofertei de

bani reală→

Ajustarea portofoliilor conduce la modificarea

preţurilor activelor financiare şi ratelor dobânzilor

→

Ajustarea cheltuielilor datorită modificăriiratei dobânzii

→

Modificarea outputuluidatorită modificăriicererii agregate

3. Efectele politicilor asupra venitului şi ratelor dobânzilor

Politică Venitul de echilibru Rata dobânzii de echilibru

Expansiune monetar ă + -Expansiune fiscală + +



Mecanismul pieţei

2.5. Politici privind cererea şi oferta agregată

Până acum modelele dezvoltate au presupus menţinerea constantă a preţurilor. Totuşi, unadintre principalele probleme analizate de teoria macroeconomică este problema inflaţiei, deci estenecesar ă introducerea ipotezei modificării preţurilor în modelele considerate. În continuare vomexplica modelele AD şi AS prezentate în secţiunea 1.3.2.

Una dintre metodele de analiză macroeconomică frecvent utilizată în ultima perioadă estedată de modelul cerere agregată – ofertă agregată (modelul AD – AS).

În acest model, curba cererii agregate (AD) nu este aceeaşi cu curba cererii agregate de masămonetar ă. Curba AD poate fi determinată grafic din modelul IS – LM, introducând nivelul

preţurilor ca variabilă endogenă.

În figura 2.16 este ilustrat modelul IS – LM (zona A) şi modul în care se determină curbaAD (zona B) plecând de la acesta. Punctul de echilibru iniţial este E, punct în care se intersectează

LM2(p

2)

LM1(p1)

LM(p)

IS

Venit real

Rata

dobânzii

r2

r1

rE

E1

E2

A.

Y2

Y1

Y

Nivel

preţuri

Venit real

AD

X

W

Z

B.

p2

p1

p

Y2 Y1 Y

Figura 2.16



( ) p ţ p


În prima parte a analizei vom menţine oferta de masă monetar ă nominală constantă şi vomvaria nivelul preţurilor. Curba LM asociată preţului P este identificată în punctul Z din zona B,respectiv pentru venitul Y şi preţul P.

Dacă nivelul preţurilor creşte de la P la p1, cu menţinerea ofertei de masă monetar ă nominalăconstantă, aceasta va conduce la scăderea masei monetare reale, şi astfel curba LM se va deplasa lastânga în LM1. Noul punct de echilibru va fi E1, cu venitul de echilibru Y1. În zona B acesta va fi

reprezentat de punctul W.O creştere ulterioar ă a preţului în p2 va deplasa LM în LM2 şi urmând aceeaşi procedur ă seatinge punctul de echilibru E2 ce va corespunde punctului X de pe curba AD.

Astfel, curba cererii agregate AD – descrisă anterior în capitolul 1 – are o pantă negativă şidescrie legătura dintre venitul naţional real sau output şi preţuri.

Cum curba AD derivă din intersecţia curbelor IS şi LM, toate punctele de pe AD reprezintăechilibre pe pieţele considerate.

Astfel, orice modificare a componentelor cererii autonome sau ale ofertei nominale de bani(în sensul creşterii acestora) va deplasa curba AD către dreapta, iar o scădere către stânga.

Curba ofertei agregate (AS) descrie relaţia ce există între nivelul preţurilor şi producţiaeconomiei considerate. În capitolul 1, secţiunea 1.3.2. a fost descrisă oferta agregată, a cărei pantăeste pozitivă deoarece costul marginal al firmelor creşte o dată cu creşterea outputului. Deci curba

ofertei agregate va ar ăta nivelul producţiei oferite pentru fiecare nivel al preţurilor.Curba ofertei agregate keynesiene este orizontal ă, şi semnifică faptul că firmele ofer ă orice

cantitate de bunuri cerută pentru nivelul dat al preţurilor.Curba ofertei agregate clasică (şi neoclasică) este vertical ă, şi arată faptul că indiferent de

nivelul preţurilor oferta de bunuri r ămâne nemodificată.

Echilibrul. În figura 2.17 se prezintă punctul de echilibru E al economiei, punct ce rezultă laintersecţia curbelor AD şi AS, iar de aici obţinem outputul de echilibru şi nivelul de echilibru al

preţurilor. Dacă guvernul aplică o politică expansionistă (de scădere a taxelor, creştere acheltuielilor publice, modificare a ratei de schimb sau creştere a masei monetare) atunci curba ADse va deplasa către dreapta în AD’. Această deplasare conduce la creşterea venitului în punctul Y1,

dar şi a nivelului preţurilor în p1

.

Y

Multiplicatorul keynesian (pentru care preţurile r ămân constante) ar ar ăta o deplasare în punctul A, corespunzător venitului Y2. Totuşi, datorită creşterii preţurilor efectul multiplicatoruluise va reduce, astfel încât echilibrul se va stabili în punctul E1.

În această analiză se presupune că firmele reacţionează la o modificare către dreapta a curbeiAD (respectiv o creştere a cererii agregate) prin creşterea outputului real. Această creştere rezultădin faptul că o deplasare de-a lungul curbei AS se face menţinând salariile constante şi cum nivelul

preţurilor creşte, salariile reale scad ceea ce va conduce la o creştere a outputului real şi a niveluluiocupării for ţei de muncă.

Nivel

preţuri

Venit real

AD’

1

P

Y1 Y2

E1

Figura 2.17

AD

A



Mecanismul pieţei

Oferta agregat ă pe termen scă zut şi pe termen lung

Pentru această metodă de analiză este necesar să privim în amănunt caracteristicile curbeiAS. În prima etapă vom analiza distincţia între oferta agregat ă pe termen scurt (SRAS) şi ofertaagregat ă pe termen lung (LRAS).

Anterior am presupus că salariile r ămân nemodificate de-a lungul oricărei curbe AS şi în

consecinţă orice creştere a preţurilor conduce la scăderea salariului real.Dacă salariaţii refuză să accepte o reducere a salariului real pentru creşterea niveluluivenitului şi vor cere (prin intermediul sindicatelor) o creştere a salariilor, atunci venitul şi preţurilenu se pot menţine la nivelul Y1 din figura 2.17.

În figura 2.18 este descrisă această situaţia. Astfel, punctul iniţial de echilibru este E1, pentruoutputul Y şi preţurile P. O politică expansionistă a guvernului deplasează cererea agregată în AD’,

pentru care avem un nou punct de echilibru E2, pentru outputul Y1 şi preţurile p1. Acest punct deechilibru presupune salarii nemodificate. Pentru salarii reale mai mici, firmele vor creşte atât niveluloutputului cât şi for ţa de muncă utilizată. Dacă salariaţii solicită şi obţin creşterea salariilor nominale şi de aici şi salariile reale, curba AS se va deplasa către stânga în AS’.

Consecinţele acestei deplasări va fi reducerea outputului şi a nivelului for ţei de muncă

utilizate, dar şi o creştere a preţurilor, descrise prin punctul de echilibru E3 şi corespunzător preţurilor p2 şi outputului Y. În aceste condiţii salariul real revine la nivelul lui iniţial întrucâtsalariul nominal şi preţurile au crescut în aceeaşi propor ţie, iar outputul nominal (Y) va fi mai mare,dar pe termen lung outputul real r ămâne nemodificat, înregistrându-se doar o cre ştere a pre ţ urilor.

Astfel, curba ofertei agregate pe termen lung este verticală (LRAS în figura 2.18).

Întârzierile de ajustare

Perioada de timp în care outputul real creşte depinde de viteza cu care salariile nominale seajustează creşterii preţurilor. Dimensiunea acestei perioade de întârziere depinde de anticipărilef ăcute de agenţii economici cu privire la evoluţia preţurilor. În modelul aşteptărilor raţionaleajustările se efectuează instantaneu, în timp ce în modelul neoclasic nu există distincţie între oferta

agregată pe termen scurt şi oferta agregată pe termen lung, şi de aici rezultă doar o creştere a preţurilor, nu şi a outputului.

Nivel

preţuri

Venit real

AS

AD

AD

P1

P

Y Y1

E3

E2

E1

Figura 2.18

P2

LRAS

AS’




Spirala salarii – preţuri. Spirala salarii – preţuri poate fi ilustrată sugestiv prin utilizareacurbelor AD şi AS. Guvernul poate încerca să contracareze tendinţa de revenire a outputului lanivelul iniţial şi generează un nou şoc în cererea agregată. În figura 2.19, punctul iniţial de echilibruse află pentru outputul Y şi nivelul preţurilor P. În prima etapă AD se deplasează în AD1, crescândnivelul outputului în Y’ şi al preţurilor în p1.

Ajustările salariale ulterioare vor determina deplasarea curbei AS în AS1 de-a lungul curbei

LRAS. Cum nivelul şomajului creşte, guvernul reacţionează printr-un nou şoc aplicat cereriiagregate, ce va deplasa curba AD1 în AD2, cu o nouă creştere a outputului şi preţurilor (în Y’,respectiv p3, însă economia revine pe curba ofertei agregate pe termen lung (LRAS), respectiv lanivelul real al outputului Y şi preţurilor p3. Succesiunea punctelor E, E1, E2, E3, E4 reprezintă spiralasalari – preţuri.

În punctul E4 outputul real este acelaşi din punctul E, însă nivelul preţurilor este în p4.Outputul a crescut doar în termeni nominali, şomajul a r ămas la acelaşi nivel, însă inflaţia a fostmult mai mare.

Versiunea keynesiană. În figura 2.20, este prezentat punctul de vedere keynesian în ceea ce priveşte curba AS. Astfel, curba AS are formă de L. De-a lungul zonei orizontale din AS, oricecreştere, deplasare a curbei AD nu determină şi creşterea preţurilor, ci doar a outputului şi graduluide ocupare al for ţei de muncă. În momentul în care se atinge nivelul de ocupare completă afactorilor de producţie (Yf ) orice creştere a cererii agregate AD va determina doar creşterea

preţurilor, celelalte elemente r ămânând nemodificate.

Versiunea neo-clasică. Din punctul de vedere al monetariştilor extremi (sau al versiuniineoclasice) curba AS este verticală, şi atunci creşterea cererii agregate AD nu va determinacreşterea outputului nici măcar pe termen scurt, singurul efect fiind acela al creşterii preţurilor.

Standardul de viaţă. Creşterea venitului naţional nu conduce automat şi la creşterea bunăstării cetăţenilor, deoarece există aspecte ale bunăstării care nu pot fi măsurate în termenimateriali

Nivel

preţuri

Venit real

AS

AD1

AD

P1

P

Y Y’

E3

E2

E1

Figura 2.19

P2

LRAS

AS1

E4

E

P4

AD2

AS2

P3

Nivel

preţuri

Venit

Y Y’

AD AD’AS

P

Yf

Ocupare

completăFigura 2.20



materiali.

Mecanismul pieţei

Astfel ar mai trebui analizate:• externalităţile, cum ar fi poluarea mediului, care poate conduce la înr ăutăţirea

bunăstării, chiar dacă venitul naţional creşte;• nivelul atins de „bunurile de merit” (bunuri speciale) ca educaţia, sănătatea sau

bunăstarea;• producţia bunurilor „nocive”, cum ar fi cea de alcool şi tutun;

• nivelul asistenţei sociale asigurate de autoritatea publică, cum ar fi pensiile, bursele, sausistemul de asigur ări sociale, exclus din statistici pentru evitarea dublei înregistr ări, însănu pot fi excluse din orice măsurare a bunăstării.




2.6. Piaţa forţei de muncă

Economiştii au dezvoltat o ramur ă separată a teoriei economice, numită economia muncii, pentru a analiza modul în care cererea şi oferta influenţează veniturile salariaţilor şi modul în careacţionează aceştia pe piaţa muncii.

Analiza pieţei muncii poate oferi un mijloc suplimentar de înţelegere a legăturii dintre productivitate, cerere de for ţă de muncă şi salarii.

Prin înţelegerea for ţelor care influenţează cererea şi oferta de for ţă de muncă se potdetermina motivele pentru care anumite persoane aleg să nu muncească, precum şi să se identificecauzele şomajului. În acest context, un rol important îl joacă preferinţele şi sentimentele celor ceofer ă for ţă de muncă. De altfel, una dintre metodele de creştere a productivităţii muncii este aceeade a oferi salariaţilor o motivaţie corespunzătoare.

For ţ a de muncă (L) este dată de totalul angajaţilor (N) şi al şomerilor (U):

L = N + U (2.13)

Cererea de forţă de muncă. Curba cererii de for ţă de muncă arată nivelul for ţei de muncă pe care firmele doresc să îl utilizeze pentru diverse nivele ale salariului real. Pentru a determinaaceastă curbă vom introduce noţiunea de funcţie de producţie. Aceasta descrie relaţia între factoriide producţie (capital K şi for ţă de muncă N) şi nivelul producţiei Y. Forma generală a unei funcţiide producţie este:

Y = F(N, K ) (2.14)

unde N – reprezintă numărul de salariaţi; K - capitalul utilizat (presupus constant pentru simplifcare);Y – nivelul outputului (producţiei).

Dacă vom presupune că nivelul capitalului ( K ) este constant, atunci singura variabilă afuncţiei de producţie este N.

Forma dependenţei dintre output (Y) şi for ţa de muncă ocupată (N) este descrisă în figura2.21.

În prima zonă (pentru N < N1) funcţia de producţie este convexă, ceea ce reprezintă

randamente crescătoare la scar ă, iar în zona a doua (pentru N > N1) avem o funcţie concavă, ceeace conduce la randamente descrescătoare la scar ă.

Când o firmă măreşte numărul salariaţilor, atunci creşterea outputului este indicată de productivitatea marginală a muncii YmL (MPL). Creşterea veniturilor datorată creşterii număruluisalaraţilor, respectiv creşterea costurilor sunt date de:

∆R = P ⋅ ÷ ø

öçè

æ

∆

∆

N

Y ⋅ ∆ N (2.15)

∆C = W ⋅ ∆ N (2.16)

i l i l i l i i l l il



W i tă l i l i l i P i l l ţ il

Mecanismul pieţei

YML =Y

(productivitate medie a muncii)

YmL = N

Y

∆

∆(productivitatea marginală a muncii)

Firma va continua să angajeze salariaţi până în momentul în care ∆R = ∆C, astfel:

P ⋅ ÷ ø

öçè

æ

∆

∆

N

Y ⋅ ∆ N = W ⋅ ∆ N sau

÷ ø

öçè

æ

∆

∆

N

Y = w cu w =

W (2.17)

Cu alte cuvinte, nivelul optim al angajărilor se atinge în punctul în care productivitateamarginal ă a muncii este egal ă cu salariul real.

Din relaţia (2.17) se poate determina funcţia cererii de for ţa de muncă:

w = f(N) (2.18),

cu f’(N) < 0 (datorită legii productivităţii marginale descrescătoare).

Y

N

Y

( )K N,FY =

N N1 N2

YML

YmL

N1 N2 N

Figura 2.21

Observa ţ ieLa nivelul maxim al YML

avem YmL = YML, iar îndreapta acestui punct avem YmL

< YML




Oferta de forţă de muncă. Curba ofertei de for ţă de muncă indică ce cantitate de muncă planifică gospodăriile să o ofere în raport cu salariile reale oferite de firme.

Gospodăriile vor determina oferta de muncă individuală maximizându-şi satisfacţia, ce va fidescrisă de funcţia de utilitate U, sub restricţia bugetar ă:

ïî

ïí

ì

−=−=

=

)()(

),(

S T W S T pW Y

S Y U U e

e

e

(2.19)

unde Ye – venit aşteptat;S – timp liber;T – timp total disponibil

Din (2.19) rezultă (prin determinarea lui N = T – S şi agregare) curba ofertei de muncă este:

g(N) = we ; g’(N) > 0 (2.20)

În figura 2.22, sunt figurate cele două curbe într-un sistem de axe cu for ţa de muncă ocupată(N) ca abscisa şi salariu real (w) ca ordonată.

Intersecţia curbelor cererii şi ofertei de muncă indică punctul de echilibru al pieţei muncii.În acest moment avem toate elementele necesare pentru a interconecta toate pieţele,

respectiv piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa monetar ă şi piaţa for ţei de muncă (prin intermediulfuncţiei de producţie (2.14) şi a variabilelor din modelul pieţei muncii.

W = f(N) we = g(N)

w

N N0

w0

Figura 2.22



3.1. Concepte fundamentale în comerţul internaţional

3.2. Balanţa de Plăţi Externă (B.P.)3.3. Ratele (cursurile) de schimb

3.4. Echilibrul şi ajustările acestuia într-o economie deschisăProbleme

Anexa 3.1.

Anexa 3.2.Anexa 3.3.

Curs (rată) de schimb

Cont curent

Curs de schimb nominal şi real

Depreciere

Cont de capital

Balanţă de plăţi

Cursuri de schimb flexibil

Apreciere

Mobilitate a capitalului

Echilibru intern şi extern

Modelul Mundell – Fleming

Sterilizare

Competitivitate

Intervenţie

Paritate a puterii de cumpărare

TERMENI CHEIE



Sectorul extern. Ajustări într-o economie deschisă

SECTORUL EXTERN. AJUSTĂRI ÎNTR-O ECONOMIE DESCHISĂ

3.1. Concepte fundamentale în comerţul internaţional

Raţiunile comerţuluiŢările lumii efectuează schimburi de bunuri din mai multe cauze:• Datorită condiţiile climatice unele bunuri nu sunt disponibile peste tot în lume; multe

din bunurilor agricole sunt în această situaţie;• Resursele naturale nu sunt distribuite în mod egal în lume. De exemplu unele ţări nu

deţin rezerve de petrol sau cărbune, în timp ce pentru alte ţări aceste resurse sunt înexces;

• Tehnologiile şi aptitudinile nu sunt, de asemenea, distribuite în mod uniform. Unele ţăriau un nivel tehnologic mai ridicat iar altele mai scăzut şi de aici tendinţa de a produce

bunuri diferite;• Deoarece factorii de producţie şi resursele naturale tind să fie imobile, este mai

convenabilă specializarea în producţia bunurilor ce utilizează factori pentru care existăun avantaj în fabricaţie şi exportul bunurilor astfel obţinute în schimbul unor produsecare nu pot fi fabricate în condiţii eficiente. Specializarea şi schimbul cresc outputul înîntreaga lume şi asigur ă posibilitatea atingerii unui nivel de trai mai ridicat.

Principiul avantajului comparativ. Legea costurilor comparative demonstrează că ţările

pot câştiga din specializare, iar schimbul bunurilor arată diferenţele de cost relativ în producereaacelor bunuri.Dacă bunurile sunt produse în condiţii de concurenţă perfectă în fiecare ţar ă, atunci preţurile

vor reflecta costurile (la echilibru preţ = cost marginal), iar aceste costuri reflectă cantităţile defactori de producţie (pământ, capital, muncă şi alte resurse) utilizate în procesul productiv*.

Pentru a prezenta legea costurilor comparative să presupunem că două ţări, A şi B, schimbădoar două bunuri g1 şi g2. Ambele ţări au dimensiuni comparabile ale stocului de capital şi for ţă demuncă, dar în ţara A sunt condiţii mai bune pentru producerea bunului g1 în timp ce în B agenţiieconomici sunt specializaţi în producerea bunului g2. Presupunem că factorii de producţie suntutilizaţi complet şi resursele utilizate sunt aceleaşi în fiecare ţar ă pentru producerea bunurilor respective. În tabelul 3.1 este prezentată numeric situaţia celor două ţări:

Tabelul 3.1

Output(unităţi)

Muncă(unităţi)

YMLŢara

g1 g2 g1 g2 g1 g2

Raportg1/g2

A 2000 400 100 100 20 4 5B 400 2000 50 50 8 40 0,2

Producţietotală

înainte despecializare

2400 2400 150 150 16 16 1

* Această abordare se bazează pe teoria schimbului elaborată de D.Ricardo, sau pe teoria costului muncii. El a afirmatcă valoarea unui produs depinde pe termen lung de costurile de producţie iar cantitatea de muncă utilizată pentru



că valoarea unui produs depinde pe termen lung de costurile de producţie iar cantitatea de muncă utilizată pentru


Observa ţ ii:În acest exemplu am considerat doar un singur factor de producţie, for ţa de muncă, pentru a

explica diferenţele dintre eficienţele ţărilor considerate. În ciuda acestor simplificări, concluziiler ămân aceleaşi pentru cazul general.

Ţara A are un avantaj comparativ în producerea bunului g1 în comparaţie cu g2, deoarece productivitatea medie a muncii YMLg1 este de 5 ori mai mare decât YMLg2 (se observă din ultima

coloană). Cu acelaşi raţionament observăm că ţara B are un avantaj comparativ în producerea bunului g2.Dacă fiecare ţar ă se va specializa în producerea bunului în care este mai eficientă, atunci

outputul este prezentat în tabelul 3.2:

Tabelul 3.2Output(unităţi)

Muncă

(unităţi)YMLŢara

g1 g2 g1 g2 g1 g2

A 4000 - 200 - 20 -B - 4000 - 100 - 40

Producţie

totală dupăspecializare 4000 - 200 - 20 40

Câştigul net din specializare este de 1600 unităţi din g1 şi 1600 unităţi din g2 (vom neglijafaptul că productivitatea muncii scade atunci când for ţa de muncă se deplasează de la o activitate dealta).

În acest exemplu fiecare ţar ă se specializează în producţia bunului în care este mai eficientăfaţă de resursele fizice deţinute şi necesare pentru producţie. Dar, în termenii schimbului comercial,decizia de specializare în producerea unui bun sau a altuia se bazează pe perspectivele de câştig(deci şi dependenţa de preţuri) dacă producţia se modifică, adică;

Pentru ţara A: A A g P 11 ⋅ > A A g P 22 ⋅ sau A

A

g

g

2

1 > A

A

P

P

1

2

Pentru ţara B: B B g P 22 ⋅ > B B g P 11 ⋅ sau B

B

g

g

1

2 > B

B

P

P

2

1 (3.1)

Unde: Bi

Ai

Bi

Ai g g P P ,,, (i = 1,2) sunt preţurile respectiv cantităţile din bunurile considerate

produse în ţările A şi B.În acest moment nu putem spune care produs este mai ieftin în ţara A sau B. Pieţele sunt

acelea care modifică raportul preţurilor în raport cu cererea şi oferta din fiecare produs în ţărileconsiderate. Date fiind rapoartele relative ale preţurilor, atunci schimbul şi împăr ţirea câştiguluidepinde de cursul de schimb, care încă nu a fost introdus în discuţie.

Principiul avantajului absolut. Dacă una dintre ţări este mai eficientă în producţia ambelor bunuri, atunci aceasta are un avantaj absolut . Să presupunem că modificăm condiţiile iniţiale prezentate în tabelul 3.1. Noua situaţie este descrisă în tabelul 3.3.


Muncă

(unităţi)YMLŢara

g1 g2 g1 g2 g1 g2

Raportg1/g2

A 2000 1200 100 100 20 12 1,67B 1800 400 100 100 18 18 4,5

Producţietotală

înainte de

specializare

3800 1600 200 200 19 8 -




În acest exemplu for ţa de muncă utilizată în ambele ţări este aceeaşi, iar diferenţa dintre productivităţi se explică prin eficienţa mai mare a capitalului şi a celorlalţi factori de producţie.Astfel, în ţara A există un avantaj absolut în ambele bunuri, dar un avantaj comparativ în producţia

bunului g2, bun pentru care avantajul absolut este mai mare (12/4). Ţara B are un avantajcomparativ pentru bunul 1, pentru care există dezavantaj absolut minim, minim (20/18, 12/4) == 20/18.

Chiar dacă una dintre ţări are avantaj absolut, atunci poate fi profitabil pentru aceasta să sespecializeze în producţia acelui bun pentru care are avantaj relativ mai mare (sau ţara ce este îndezavantaj absolut să se specializeze în producţia bunului cu dezavantajul relativ mai mic).

Astfel, dacă ţara A se specializează în producţia bunului g2 şi dacă 10% din resurse le alocă pentru producţia lui g1, în timp ce ţara B se specializează exclusiv în producerea bunului g1,rezultatul acestei deplasări este evidenţiat în tabelul 3.4.


MUI + CF(unităţi)

YMLŢara

g1 g2 g1 g2 g1 g2

A 400 2160 20 180 20 12B 3600 - 200 - 18 -

Producţietotalădupă

specializare

4000 2160 220 180 18,2 12

Câştig 200 560 - - - 0,8 +4

Rezultatul unui comer ţ liber este acela că în ambele ţări nivelul de trai va creşte. Dar salariile reale, care se bazează pe productivitatea absolută, vor fi mai mari în ţara A decât în ţara B.

Câştigul din comerţ. Utilizând acelaşi exemplu, vom ar ăta câştigul din comer ţ prinintermediul curbei posibilităţilor de producţie (figura 3.1).

Dupăspecializare

Câştig din comerţ

Înainte despecializare

g1

g2

7600

7280

4000

3000

A

B

AB

T

T

Fi 3 1

800 2400 3200 4800

Observa ţ ii:

1. Frontiera de producţie esteliniar ă deoarece se presupune că nuexistă randamente descrescătoare ladeplasarea resurselor de la un bun laaltul.

2. Segmentele AA şi BB suntfrontierele de producţie pentru celedouă ţări (înainte de specializare).Segmentul TT indică frontiera de producţie pentru ambele ţări(cumulate) înainte şi după specializare.Cele două axe vor ar ăta cantităţile dincele 2 bunuri produse în total. Limitamaximă (pe cele două axe) va indica producţia maximă ce poate fi obţinutădacă resursele sunt alocate doar pentru producerea unui singur bun.

3. Orice alocare a factorilor de producţie între cele două extremităţi vaar ăta un punct de pe frontiera generalăde producţie. De exemplu, dacă nereferim la ţara A, atunci alocarea demuncă (20, 180) conduce la punctul

(400, 2160) de pe segmentul AA.Alocaţia (220, 180) reprezintă punctul(4000,2160) de pe curba TT.



Fi 3 1


De asemenea, observăm că termenii de schimb comercial , definiţi ca raportul g1/g2 trebuie săfie cuprinşi între raportul costurilor interne de oportunitate din cele două ţări (1,67 : 1 şi 4,5 : 1).Comer ţul va continua atâta timp cât raportul costurilor interne de oportunitate în cele două ţări estediferit.

Termenii de schimb comercial descriu propor ţia în care se schimbă bunurile produse de celedouă ţări. În realitate bunurile fizice sunt schimbate contra unui preţ plătit în diverse monede. Dacă

termenii schimbului vor fi măsuraţi prin intermediul indicelui termenilor de schimb ITS atunci vomavea:

ITS = 100importate bunurilor preturilor

exportate bunurilor preturilor ⋅

Indicele

Indicele

Indicele pentru anul de bază este 100. O îmbunătăţire a termenilor de schimb comercial seobţine în cazul creşterii indicelui termenilor de schimb (ITS), ceea ce va indica faptul că dat fiind unvolum al exporturilor, pentru contravaloarea acestor exporturi se poate obţine o cantitate mai marede bunuri importate.

O scădere a acestui indice va indica o înr ăutăţire a termenilor de schimb (raport nefavorabil),ceea ce va face ca pentru acelaşi volum al exporturilor să se importe o cantitate mai mică de bunuri.

Rezumând cele prezentate până acum constatăm:1. atunci când două ţări au relaţii comerciale, fiecare dintre acestea va exporta produsele

pentru care deţine un avantaj comparativ. Aceasta se va întâmpla indiferent de productivitateaabsolută din cele două ţări.

2. câştigul obţinut din schimb este dat de creşterea outputului total datorită specializăriifiecărei ţări în produsele pentru care deţine avantaj relativ.

3. împăr ţirea câştigului între ţări depinde de raportul preţurilor produselor schimbate.Aceasta va fi definită prin intermediul termenilor de schimb comercial , definit mai simplu ca raportal preţurilor pe care ţările le primesc pentru bunurile exportate şi preţurile date pentru bunurileimportate. Dacă preţurile la export cresc relativ la preţurile la import, atunci termenii de schimb se

îmbunătăţesc.4. pe termen lung diferenţele dintre productivităţile absolute tind să fie eliminate prindeplasarea for ţei de muncă şi a altor resurse către regiunile cu productivitate înaltă.

Teoria schimburilor comerciale de asemenea atrage atenţia că transferul resurselor de la producţia unui bun către altul poate conduce la pierderi de eficienţă şi de asemenea, transportul bunurilor între ţări – care este la rândul lui costisitor – poate influenţa avantajul costurilor relative.

O revizuire substanţială a teoriei schimburilor a fost adusă de economiştii suedezi EliHeckscher şi Bertil Ohlin. Dacă economiştii secolului al XIX-lea reduceau factorii de producţie lamunca echivalentă, analizele efectuate de către Heckscher şi Ohlin au subliniat şi modul în careoferta diferită de factori de producţie influenţează schimbul.

Raţionamentul dezvoltat de aceştia este simplu: se presupune că fiecare ţar ă estecaracterizată de competiţia perfectă, utilizare completă a factorilor şi costuri constante în toateramurile. Fiecare factor de producţie are aceeaşi calitate în toate ţările şi nu există costuri detransport sau bariere în calea comer ţului. Cum aceste ipoteze nu sunt îndeplinite simultan în viaţareală, atunci modelul elaborat de Heckscher şi Ohlin ofer ă în primul rând tendinţe şi nu rezultateconcrete, verificabile.

Dotările cu factori de producţie sunt diferite de la ţar ă la ţar ă. Aceasta se va reflecta în preţurile factorilor de producţie şi va afecta structura producţiei în fiecare ţar ă. Ca rezultat alschimbului veniturile aduse de factori se vor deplasa între ţări, iar salariile şi ratele dobânzilor dincele două ţări devin relativ egale.

Dacă acest fenomen se manifestă pe termen lung, atunci şi preţurile factorilor se apropie în

cele două ţări. Această situaţie poate fi realizată în condiţiile unei mişcări libere a factorilor de producţie pe plan mondial. Cum în realitate această deplasare a factorilor este restricţionată, atunci




libera circulaţie a bunurilor produse cu aceşti factori poate fi un substitut pentru deplasarea acestora,iar efectul va fi acelaşi, de egalizare a preţului factorilor.

Acest rezultat mai poate fi întâlnit sub numele de teorema de egalizare a pre ţ urilor factorilor . Teorema este aplicabilă în urma unor ipoteze foarte restrictive, ipoteze ce nu suntîndeplinite în viaţa reală în totalitate.

Restricţii asupra schimbului (comerţului). În ciuda câştigurilor evidente oferite decomer ţul internaţional, naţiunile adoptă frecvent restricţii în ceea ce priveşte dimensiuneaschimbului pentru a-şi proteja economiile de efectul competiţiei cu str ăinătatea. Această concurenţă

ar putea conduce la scăderea costurilor de producţie, creşterea eficienţei şi un cost scăzut cusalariile.

O astfel de atitudine este numită protec ţ ionism, iar restricţiile asupra comer ţului potcunoaşte diverse forme:

• tarife = taxe asupra importurilor;• cote = limitarea fizică a cantităţii dintr-un bun importat;• subvenţii = plata anumitor sume producătorilor interni în scopul de a reduce preţurile lor

sub cele ale concurenţei externe;• reglementarea (controlul) cursului de schimb = limitarea sumelor în monedă str ăină

disponibile pentru plata importurilor;• controlul fizic = limitarea sau interzicerea accesului anumitor bunuri pe teritoriul ţării

(embargoul).

Argumentele generale ce susţin protecţionismul sunt:• protejarea unei industrii noi sau în dezvoltare – cazul industriei tinere;• eliminarea deficitului balanţei de plăţi externe;• protejarea economiei interne de şomajul datorat importurilor prea multor bunuri;• protejarea industriilor strategice (cum ar fi cele siderurgice şi oţelului sau construcţia de

nave);• protejarea economiei interne de o competiţie neloială, incorectă, (în particular de politica

de dumping). În condiţiile în care producţia excedentar ă este vândută în str ăinătate la preţul de cost (doar pentru acoperirea costului marginal) (dumpingul) sau este utilizat în producţie o for ţă de muncă ieftină (cum ar fi cea a copiilor) atunci ţările afectate iaumăsuri protecţioniste.

Totuşi, protejarea industriilor (sectoarelor) interne de concurenţă externă pentru a le asigurasupravieţuirea nu este un argument întotdeauna viabil. Pe termen lung, protecţia conduce la o

pierdere de eficienţă şi inventivitate, iar în eventualitatea revenirii în competiţia internaţionalăfirmele protejate nu vor putea face faţă datorită scăderii competitivităţii şi a dotărilor insuficiente.

Costul protecţiei este suportat în general de către consumatori, care sunt obligaţi să plătească

un preţ mai mare şi au la dispoziţie un panel mai restrâns de bunuri din care să poată alege. Deasemenea, comer ţul internaţional poate fi cea mai bună metodă de formare a legăturilor dintre ţări şide promovare a cooper ării internaţionale. Încercările de intervenţie în comer ţul internaţional – sub oformă sau alta – poate conduce la un comer ţ deficitar, din care să rezulte pierderi pentru toată

lumea. Nu se poate afirma faptul că, dacă o ţar ă are avantaj comparativ în producerea unui anumit

bun, avantajul acesteia va continua la infinit. Producţia se modifică permanent, tehnologiile deasemenea şi de aceea avantajul comparativ se poate deplasa de la o ţar ă la alta. De exemplu,avantajul comparativ clasic al Marii Britanii, ceea ce priveşte producţia de textile din bumbac s-adeplasat către ţările producătoare de bumbac. Schimbările în avantajul comparativ constituie o

cauză major ă a şomajului structural .Înfiinţarea Pieţei Unice Europene (PUE) de către Uniunea Europeană (UE) este un exemplude teorie a comer ţului internaţional pusă în practică. Ideea că înlăturarea tuturor barierelor din calea



ţ ţ


Unice Europene a fost unul din primele obiective pentru ţările semnatare ale Tratatului de la Roma.Un alt obiectiv a fost înfiinţarea unui bloc comercial european unitar care să concureze SUA sau ex-Uniunea Sovietică în ceea ce priveşte producţia şi populaţia.

Tarifele interne asupra bunurilor industriale au fost eliminate în mare parte după 1977, înschimb au r ămas câteva obstacole, care sper ăm să fie depăşite în viitorul apropiat. Obiectivul PieţeiUnice Europene după 1992 a fost propus de Preşedintele Comisiei Europene, Jacques Delors şi a

fost inclus în „Carta albă a pieţei interne” („Commissioner’s Whaite Paper Completing The InternalMarket”), iunie 1985.Principalele bariere în calea comer ţului dintre ţările Uniunii au fost identificate şi

cuantificate de către Paolo Cecchini în lucrarea: „The Benefit of a single Market” publicată cusprijinul Comisiei Europene. Chiar dacă tarifele au fost eliminate în mare măsur ă după 1977, au mair ămas unele obstacole cum ar fi:

• bariere fizice – în particular întârzieri la frontier ă sau formalităţi administrative impuse bunurilor în tranzit;

• bariere tehnice – diferenţe de reglementări tehnice dintre diversele ţări componente aleUniunii, precum şi diferenţele dintre standarde şi legislaţia afacerilor;

• bariere fiscale – urmaree în special a cotelor de TVA diferite şi altor tipuri de accize şitaxe.

În 1985 în „Cartea albă” s-au identificat şi alte bariere:- restricţionarea competiţiei sau accesului la contractele oferite de sectorul public, ceea cereprezintă în fapt protejarea ofertei interne;- aranjamente speciale pentru unele sectoare, cum ar fi „Aranjamentul Multifibre” adoptat deunele ţări individual;- sectorul agricol – ce rezultă în urma Politicii Agricole Comune.




3.2. Balanţa de Plăţi Externe (B.P.)

Balanţa de Plăţi reprezintă înregistrarea tranzacţiilor rezidenţilor unei ţări cu restul lumii.Ca orice balanţă contabilă, balanţa de plăţi ca întreg trebuie să fie în echilibru. Pentru

explicarea rezultatelor este importantă analiza performanţelor secţiunilor componente. Există douămari conturi ale balanţei de plăţi: contul curent şi contul de capital.

Ce-a de-a treia componentă este contul acordurilor oficiale*

(sectorul oficial) În Contul curent se înregistrează comer ţ ul cu bunuri şi servicii precum şi pl ăţ i sub formă detransferuri.

Contul curent înregistrează plăţile pentru importul bunurilor şi serviciilor din afar ă,câştigurile (încasările) din exportul bunurilor şi serviciilor, dobânzile nete plătite str ăinătăţii şitransferurile nete (cum ar fi ajutoarele externe).

Soldul Contului curent se calculează ca diferenţă dintre valoarea exporturilor şi valoareaimporturilor, la care se adună dobânzile nete şi transferurile nete.

Serviciile includ plăţile pentru transporturi, drepturi de autor, dobânzi; de asemenea suntincluse venitul net al investiţiilor precum şi dobânzile şi profiturile încasate din exterior, mai puţinvenitul str ăinilor obţinut din activităţile desf ăşurate în interior. Transferurile constau în burse,cadouri, ajutoare pentru calamităţi etc.

Astfel, „balan ţ a vizibil ă” sau balan ţ a comercial ă cuprinde importul şi exportul bunurilor întimp ce balan ţ a invizibil ă înregistrează serviciile comerciale şi transferurile (legate de transporturimaritime, aviatice, asigur ări, bănci, turism, dobânzi şi profituri, transferuri publice, transferuri

private).O regulă simplă a balanţei de plăţi arată că orice tranzacţie ce constă într-o plată f ăcută de

rezidenţii interni conduce la o creştere a deficitului balanţei de plăţi.Contul curent este în surplus dacă exporturile depăşesc importurile plus transferul net către

str ăinătate.

Contul de capital înregistrează achizi ţ iile şi vânzările de active financiare ca ac ţ iuni,certificate de depozit şi obliga ţ iuni, împrumuturi.

Surplusul contului de capital, care se mai numeşte flux net de capital către interior, apareatunci când încasările din vânzarea activelor speculative, pământului, depozitelor bancare şi altor active depăşesc plăţile pentru achiziţionarea de active str ăine.

Contul acordurilor oficiale înregistrează modificarea rezervelor oficiale ale ţării. Rezerveleoficiale sunt reprezentate de activele financiare str ăine deţinute de către guvern (autoritatea

publică). O creştere a rezervelor oficiale conduce la o balanţă a acordurilor curente negative.Motivul este acela că deţinerea de active str ăine este privită ca o investiţie în str ăinătate,

ceea ce în contul de capital este evidenţiată cu semnul minus, ca şi în contul acordurilor oficiale.Suma soldurilor celor trei conturi este întotdeauna zero. Astfel, pentru plata deficitului de

cont curent fie vom împrumuta din exterior fie vom descreşte rezervele oficiale pentru acoperireadeficitului.

Creşterea rezervelor oficiale se mai numeşte surplus total al balan ţ ei de pl ăţ i.

Astfel, rezumând cele prezentate anterior avem:Surplusul balanţei de plăţi == creşterea rezervelor oficiale;= surplusul contului curent + fluxul net privat de capital către interior.Dacă atât contul curent cât şi contul de capital privat înregistrează deficit, atunci balanţa de

plăţi totală este în deficit şi astfel banca centrală va pierde rezerve.Pentru a înţelege mai bine aceste relaţii, în figura 3.2 este prezentată dinamica balanţei de

plăţi pe componente în perioada 1975-1995, ca procent din PIB nominal.

* De multe ori contul de capital este separat în două păr ţi:

1 tranzacţiile sectorului privat;



1 tranzacţiile sectorului privat;


-5

-4

-3

-2

-1

0

1

2

3

4

5

An

Figura 3.2

Observa ţ ie:În perioada anilor ‚70 fluctuaţiile balanţei de plăţi au fost relativ mici, în timp ce anii ‚80 au

fost caracterizaţi de un deficit accentuat. Astfel a scăzut spre sfâr şitul anilor ’80 şi a crescut după1991.

Contul curent reflectă în oglindă contul de capital, respectiv un cont curent negativ a fost

însoţit de un cont de capital pozitiv (s-a împrumutat de la restul lumii); variaţiile balanţei contului şiacordurilor oficiale sunt mici în comparaţie cu cele ale contului de capital sau al celui curent.

În tabelul 3.5 sunt detaliate componentele balanţei de plăţi.

Tabelul 3.5Balanţa comercială şi Balanţa de plăţi (milioane $)

I Contul curent1.1. Exportul de bunuri şi servicii

• bunuri• armament• transporturi• turism• venituri din investiţii (dividende, dobânzi),

- private- publice- alte servicii

42.910

42.91029.180

908

2.585 14175.585

5952640

1.2. Importul de bunuri şi servicii• bunuri• cheltuieli militare• transporturi• cheltuieli pentru turism

• plăţi pentru investiţii• alte servicii

-37.614-25.509-3.649-2903-2623

-1868-1064




Bilan ţ ul bunurilor şi serviciilor 1.3. Transferuri unilaterale

• pensii şi alte plăţi• burse, împrumuturi, schimbul net în valută

• plăţi pentru împrumuturi publice

II Contul de capitalFluxul net de capital• investiţii în str ăinătate• investiţiile str ăinătăţii• alte plăţi

III Erori şi omisiuni

5296

-992-4.623

1227

-1743-35762168-335

-589

Bilanţul pentru 1.3. + II + IIIBalanţa de plăţi

-6720-1424

Politici de corectare a deficitului

Un deficit al balanţei de plăţi arată că pe termen scurt populaţia unei ţări are un standard deviaţă mai înalt decât cel pe care şi-l poate permite prin propriile resurse. O asemenea situaţie poatefi menţinută pe termen lung doar dacă există rezerve suficiente. În absenţa acestora, nici o ţar ă nu

poate continua la nesfâr şit menţinând o balanţă de plăţi deficitar ă.Politici ce pot corecta balanţa de plăţi sunt:• reducerea ratei de schimb pentru a face exporturile mai ieftine şi importurile mai scumpe;• controlul importurilor care se poate face la desfacerea cu amănuntul;• politici de reducere a cheltuielilor (consumului). Prin acestea se reduce nivelul cererii

interne pentru toate bunurile, inclusiv pentru cele importate. Aceasta are însă un cost înaltîn raport cu producţia internă şi cu utilizarea for ţei de muncă;

• politici de substituire a cheltuielilor – prin care să se modifice cheltuielile prin deplasareaacestora de la achiziţionarea bunurilor importate către cele produse în interior. Unexemplu în acest sens este creşterea preţurilor bunurilor importate relativ la cele interne

prin impunerea taxelor vamale;• subvenţii sau ajutoare pentru exportatori;• creşterea ratelor dobânzilor interne pentru a atrage fluxuri de capital.




3.3. Ratele (cursurile) de schimb

Piaţa schimburilor externe este piaţa internaţională pe care o monedă naţională poate fischimbată contra alteia. Preţul la care o monedă se schimbă cu alta se numeşte rata de schimb saucurs de schimb. Acest indicator se defineşte numeric prin cantitatea de monedă str ăină ce revine peunitate monetar ă naţională, sau invers.

Referindu-ne la România, cursul de schimb al leului reprezintă preţul leului în alte monede.Ca şi orice alt preţ, cursul de schimb este determinat de raportul cerere – ofertă.

Cererea de lei pe piaţa externă reprezintă suma pe care agenţii economici doresc să ocumpere într-o anumită zi pentru un anumit curs de schimb dacă vor găsi un vânzător.

Oferta de lei reprezintă suma pe care agenţii doresc să o vândă pe piaţă dacă vor găsi uncumpăr ător.

Există două motive pentru care legea cererii se aplică şi monedei naţionale: efectultranzacţiilor şi efectul câştigului de capital aşteptat.

Efectul tranzacţiilor provine din exporturile firmelor româneşti şi din costul tranzacţiilor.Cererea de monedă depinde de cererea str ăinilor pentru bunuri interne, ceea ce implică necesitateade a avea moneda internă pentru a le plăti. Pentru o valoare aşteptată a monedei, cu cât este maiscăzută valoarea acesteia, cu atât este mai mare câştigul de capital aşteptat din păstrarea monedeiinterne şi ca urmare este mai mare cantitatea de monedă cerută.

Oferta de monedă depinde de cererea agenţilor interni pentru bunuri str ăine (pentruimporturi) ceea ce necesită monede str ăine pentru a le plăti. Schimbul monedei interne pentru celestr ăine va creşte oferta de monedă internă.

În figura 3.3 se prezintă nivelul de echilibru al ratei de schimb, care se determină în punctulîn care cererea şi oferta sunt egale.

Valoarea monedei unei ţări depinde în ultimă instanţă de performanţele sale în comer ţulinternaţional. Un surplus al balanţei comerciale indica o cerere mai mare pentru moneda naţională,respectiv o cerere mai mare de bunuri interne. În acest caz, cursul de schimb va fi relativ ridicat în

raport cu alte monede. Un deficit al balanţei comerciale va indica un exces de ofertă de monedăinternă şi în consecinţă o monedă slabă.

S

S’

D’

D

D’

D

S’

S

E’’

E’

A

E

B

Curs de schimbe

Valoare (lei)

e’’

e

e’

Q Q’Q’’0

Observa ţ ii:• cursul de schimb e este

definit aici ca „unităţide monedă str ăină

pentru o cantitate demonedă internă”;

• deplasarea curbeicererii DD în DD’ va

determina o creştere aratei de schimb deechilibru faţă demoneda str ăină,respectiv deplasareadin E în E’;

• o deplasare a curbeiofertei din SS în SS’ vareduce rata de schimbde echilibru în E’’(respectiv e’’).




O deplasare a cererii de monedă poate fi determinată de:• o creştere a preferinţelor str ăinilor pentru bunurile interne;• o creştere a venitului restului lumii;• un flux de capital către interior;• speculaţiile;O creştere a importurilor şi a fluxurilor de capital către exterior vor determina o creştere a

ofertei de monedă naţională.

Măsurarea cursului de schimb (e). Există mai multe moduri de a se măsura cursul deschimb (e).

Unul dintre modurile convenţionale de măsurare se numeşte cursul de schimb nominal bilateral , prin care se exprimă preţul monedei str ăine în moneda naţională. Acesta este bilateral însensul că este o rată de schimb a unei monede în raport cu alta şi nominală deoarece specifică ratade schimb în termeni nominali, adică lire sterline/leu, yen japonez/leu, dolar/leu, etc.

Adesea dorim să caracterizăm deplasările monedei naţionale faţă de alte monede printr-unsingur număr şi nu prin cursuri de schimb separate în raport cu fiecare dintre monedele str ăine.

Astfel dorim un indice care să reflecte în general cursul de schimb, cu caracteristici asemănătoareindicelui general al preţurilor. Acest indice se numeşte rata efectivă sau multilateral ă şi reprezintă

preţul unui coş reprezentativ de valute str ăine, fiecare ponderat cu importanţa comer ţului cu ţararespectivă.

Pentru a înţelege mai bine aceasta vom considera un exemplu simplu, descris în tabelul 3.6,în raport cu dolarul american.

Tabelul 3.6Rata de schimb* (e)Moneda Pondere a

comerţului AN 1 AN 2Indicele

cursului deschimb bilateral

Indiceleponderat

Dolar canadian 0,4 1,34 1,41 105,22 42,09Yen japonez 0,25 107 96 89,72 22,43Lira sterlină 0,2 0,68 0,63 92,65 18,53Marca germană 0,15 1,70 1,47 86,47 12,97TOTAL 1,00 - - 96,02

*Cursul (rata) de schimb este calculat ca unităţi de monedă str ăină pe dolar USA.

Din tabel se poate observa că modificările globale a cursului de schimb depind în maremăsur ă de ponderea comer ţului cu ţara respectivă şi de evoluţia cursurilor de schimb nominal.

Cu alte cuvinte indicele cursului de schimb efectiv măsoar ă evoluţia cursului de schimbnominal mediu, iar în tabelul 3.6 se observă că rata de schimb multilaterală a scăzut cu 3,98% (de la

100 la 96,02%).Pentru a şti însă dacă bunurile interne au devenit mai ieftine sau mai scumpe decât bunuriledin str ăinătate, mai trebuie să evidenţiem evoluţia preţurilor interne şi în str ăinătate. Astfel vomobţine cursul de schimb efectiv real sau, simplu, cursul de schimb real.

Cursul de schimb real este raportul dintre pre ţ urile str ăine şi interne mă surat în aceea şimoned ă. El va mă sura competitivitatea ţării în comer ţ ul interna ţ ional.

Deci, cursul real de schimb este definit * ca:

R =e P f ⋅ (3.2)

* În cazul când rata de schimb nominală (e) se exprimă prin cantitatea de monedă străină pe o unitate de monedă



În cazul când rata de schimb nominală (e) se exprimă prin cantitatea de monedă străină pe o unitate de monedă


unde Pf – nivelul preţurilor din str ăinătate;P – nivelul preţurilor interne.e – preţul în lei a unei unităţi monetare str ăine (de exemplu lei/dolari).

Număr ătorul (Pf ) exprimă preţurile din str ăinătate măsurate în lei iar numitorul (P)reprezintă preţurile interne; astfel cursul real de schimb reflectă preţurile din str ăinătate şi raportulcu cele interne.

Creşterea cursului de schimb (sau deprecierea reală) arată că bunurile şi serviciile dinstr ăinătate au devenit mai scumpe decât cele interne şi de aici rezultă o creştere a competitivităţii bunurilor interne.

Reciproc, scăderea lui R (aprecierea reală) arată faptul că bunurile interne devin mai scumpeşi de aici mai puţin competitive.

Pentru a calcula cursul real de schimb R prin utilizarea relaţiei (3.2) este necesar ăcunoaşterea indicelui preţurilor (general sau de consum) din ţările cu care avem relaţii comerciale(în loc de Pf ) precum şi cel al preţurilor interne (în loc de P). Prin intermediul acestora vom ajustacursul efectiv (nominal) de schimb la modificările preţurilor externe şi interne.

Teoria parităţii puterii de cumpărare (PPC). Această teorie explică modul în care se

formează echilibrul cursului de schimb între două monede în raport cu nivelul preţurilor din celdouă ţări. Valoarea unei monede relativ la cealaltă depinde de puterea de cumpărare relativă a celor două monede în ţările de provenienţă. Cu alte cuvinte cursul de schimb se va stabili în punctul încare puterea de cumpărare a unei unităţi de monedă este aceeaşi în fiecare ţar ă*.

Cursul de schimb ce exprimă paritatea puterilor de cumpărare se refer ă la cursul de schimbnominal, care menţine cursul de schimb real constant pentru o anumită perioadă, ca de altfel şinivelul competitivităţii internaţionale. Ţările în care inflaţia este mai mare decât a restului lumii vor înregistra o depreciere a cursului de schimb, în timp ce ţările cu o inflaţie scăzută vor înregistra oapreciere a ratei de schimb. Această relaţie dintre cursul de schimb şi inflaţie este foarte importantă

pentru politica de redresare a balanţei de plăţi externe. Evident, pe termen scurt sunt posibile devieride la paritatea puterilor de cumpărare, pe termen lung însă această teorie pare adevărată.

Cursuri de schimb flexibile (flotante). Cursurile de schimb flexibile (flotante, libere) suntacele cursuri care se formează ca echilibru între cererea şi oferta de monedă pe piaţa de schimbinternaţională. Cursurile de schimb flexibile au următoarele caracteristici:

• la încheierea unei afaceri de livrare a unor bunuri de către un partener str ăin cu plata înviitor în moneda str ăină nu vom şti exact cât va trebui plătit datorită fluctuaţiilor ce potinterveni în cursul de schimb. Acest fapt tinde să descurajeze comer ţul internaţional. Este

posibil să se ia o măsur ă de prevedere împotriva acestei situaţii prin achiziţionareaanticipată a monedei necesare de pe pieţele de schimb valutar;

• într-un sistem de cursuri de schimb libere acţiunile speculative tind să stabilizeze cursul

pe termen lung prin faptul că se vor cumpăra moneda atunci când este slabă şi se va vindeatunci când este puternică;• într-un sistem de cursuri flotante, balanţa de plăţi trebuie să se autocorecteze permanent.

Un deficit care rezultă din scăderea cursului de schimb (ce reduce preţul exporturilor interne) poate conduce la creşterea cererii şi de aici prin creşterea cantităţii vândute (chiar dacă este la un curs mai mic) se poate restabili echilibrul balanţei de plăţi.

Într-un sistem de cursuri flotante „curat”, Banca Naţională permite stabilirea cursului deschimb absolut liber pe pieţele externe de schimb. Aceasta conduce la faptul că rezervele oficiale

pentru tranzacţii şi implicit balanţa de plăţi sunt zero: ca urmare, cursul de schimb se stabileşteastfel încât suma conturilor curente şi de capital să fie nulă.

În practică, sistemul de cursuri de schimb flotante (pus în practică începând cu 1973) nu este

unul „curat”. În fapt acesta este un sistem „condus”, sau cu „ fluctua ţ ii murdare” (managed, dirty * Puterea de cumpărare a banilor este dată de cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate pentru o unitate de



Puterea de cumpărare a banilor este dată de cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate pentru o unitate de


floating). Într-un sistem de cursuri de schimb condus, Banca Centrală intervine pe piaţă prinvânzarea-cumpărarea de valută str ăină pentru influenţarea cursurilor de schimb. Evident, rezervele

pentru tranzacţii nu vor mai fi zero în acest caz.O valut ă se depreciază atunci când, într-un sistem de cursuri flotante, devine mai pu ţ in

scumpă în raport cu alte valute. O moned ă se apreciază atunci când devine mai scumpă în raport cu alte monede str ăine.

Cursuri de schimb fixe. Cursurile de schimb fixe înlătur ă incertitudinea asociată cursurilor flexibile. Sistemul cursurilor de schimb fixe a fost introdus prin Acordul de la Bretton Woods(1944) şi a devenit efectiv în 1947. Prin acest sistem se intenţiona stabilizarea comer ţului mondial şistimularea dezvoltării sale. Fondul Monetar Internaţional (FMI)) a fost de asemenea înfiinţat pentrua asista ţările a căror balanţă de plăţi este deficitar ă, înregistrând dificultăţi în plata datoriilor externe. Sistemul a fost abandonat în 1973.

În cadrul acestui sistem de stabilire a cursului de schimb fiecare valută avea un preţ fixat iar băncile naţionale din fiecare ţar ă trebuiau să intervină pe pieţele str ăine ori de câte ori interveneaumodificări radicale, astfel încât evoluţia cursului de schimb să se menţină într-o plajă de 1% până în1971 şi de 2,25% până în 1973.

Interven ţ iile pe pie ţ ele de schimb se efectuează de către Banca Central ă prin vânzarea saucumpărarea de valut ă.

Balanţa de Plăţi va măsura în acest caz cantitatea de monedă str ăină cu care Banca Centralătrebuie să intervină pe piaţă. Astfel, atât timp cât Banca Naţională deţine suficiente rezerve, se poateinterveni pe piaţă pentru menţinerea unui curs de schimb constant. Dacă o ţar ă înregistrează însă înmod constant deficite ale balanţei de plăţi, atunci rezervele Băncii Naţionale se pot epuiza şi vaavea loc o devalorizare a monedei naţionale.

Devalorizarea are loc în acest caz ca un proces deliberat de reducere a cursului de schimbrelativ la alte valute şi are drept obiectiv creşterea competitivităţii exporturilor şi scumpireaimporturilor. În cadrul acestui sistem (de rate fixe), în multe situaţii ţările au ajuns să înregistrezedificultăţi în ceea ce priveşte balanţa de plăţi.

Revalorizare este procesul invers, care presupune creşterea cursului de schimb.Devalorizarea nu conduce în mod necesar la o îmbunătăţire a balanţei de plăţi în următoarele cazuri:• cererea pentru exporturi este inelastică atunci o devalorizare nu va creşte încasările din

exporturi şi astfel nu apar în mod necesar venituri suplimentare;• partenerii de afaceri (celelalte ţări) efectuează la rândul lor devalorizări ale monedei,

atunci se poate pierde câştigul iniţial;• în economia internă trebuie să existe un exces de capacităţi de producţie care să permită

acoperirea cererii de exporturi.Combinaţia dintre un regim de cursuri fixe şi cel de cursuri flotante într-o anumită zonă se

mai numeşte regim (zonă ) ţ int ă.Într-un regim ţ int ă Banca Centrală caută să menţină cursul de schimb între o limită

inferioar ă şi una superioar ă. În interiorul zonei ţintă, cursul este determinat de raportul dintre cerereşi ofertă.Avantajul de bază al unui sistem de cursuri de schimb fixe este acela că elimină

incertitudinea din comer ţul internaţional.Cele mai importante dezavantaje sunt:• dacă rata de schimb iniţială este prea mare (prea depărtată de punctul de echilibru) atunci

va fi dificil de obţinut un echilibru al balanţei de plăţi;• politicile economice interne vor fi supuse necesităţii de a menţine cursul extern al

monedei naţionale;• cursurile de schimb fixe sunt supuse unor mari presiuni speculative.

Impactul iniţial al unei deprecieri sau devalorizări poate determina o deteriorare a contuluicurent. În economiile industrializate (cum ar fi ce a SUA) aceasta se întâmplă deoarece materiile prime importate au preţuri mai mari şi de aici rezultă o creştere a costurilor, dar şi a preţurilor



p p p ţ ş ş , ş p ţ


exporturilor şi substituirea bunurilor importate cu cele interne, astfel încât contul curent săînregistreze un surplus. În figura 3.4 este prezentat acest efect ce se numeşte şi curba J.

Figura 3.4

O depreciere iniţială (ce pleacă din punctul M) va conduce în prima fază la deteriorareacontului curent. În punctul N deprecierea îşi face efectul în ceea ce priveşte exporturile iar contulcurent începe să se îmbunătăţească până ajunge în punctul Q.

Sistemul Monetar European (SME). Propunerea iniţială pentru implementarea unuiSistem Monetar European (SME) a fost f ăcută în Raportul Werner (1969), care presupunearealizarea monedei unice europene în anul 1980. Stabilirea SME a presupus un studiu preliminar de

pregătire în vederea obţinerii monedei unice europene.

SME a intrat oficial în vigoare la 13 martie 1979, totuşi în prima perioadă s-au f ăcut puţine progrese în ceea ce priveşte implementarea concretă a acestuia. Abia odată cu publicarea RaportuluiComisiei Delors (aprilie 1989) s-a trecut la constituirea sa concretă. Una dintre propunerile cuprinsă

în Raport a fost aceea că toate monedele din ţările Uniunii Europene să intre în EMS la 1 iulie1990*.

Un element cheie al EMS îl reprezintă moneda unică europeană (ECU: European CurrencyUnit) prin introducerea căreia se intenţionează facilitarea operaţiunilor de schimb inter ţări, respectiva Mecanismului Ratelor de Schimb (ERM). ECU a fost – în faza iniţială – alcătuit dintr-un coş demonede europene privit ca numerar pentru operaţiunile de schimb. Acest coş de monede este omedie ponderată a valutelor ce îl conţin, de la cele mai importante la cele mai puţin importante, cadrahma grecească sau francul luxemburghez.

Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM). Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM) este unsistem de cursuri de schimb fixe în care pentru fiecare monedă este dat un curs mediu faţă decelelalte valute din SME. În plus, pentru fiecare valută se permite o fluctuaţie de 2,5% în jurulacelei valori medii. Dacă în cursul schimburilor se atinge pragul de 2,25% deasupra sau sub nivelulstabilit atunci Banca Naţională va fi obligată să intervină pentru menţinerea cursului stabilit prinvânzare – cumpărare de monedă. Finanţarea acestor operaţiuni se face şi prin intermediul Fonduluide Cooperare pentru Moneda Europeană.

Totuşi, intervenţiile pe piaţa valutar ă au loc abia după consultări între membrii SME,consultări prin care se va stabili politica de intervenţie concretă. Atunci când o monedă va trebui să

* În anul 1998 ECU a intrat efectiv în vigoare ca o monedă de cont iar din anul 2000 ECU va circula în ţările UE şi ca

0

Balanţa de plăţi

timp

surplus

+

deficit-

N

M

P

Q



În anul 1998 ECU a intrat efectiv în vigoare ca o monedă de cont iar din anul 2000 ECU va circula în ţările UE şi ca


revină la cursul iniţial (după o depreciere de exemplu) atunci decizia nu va fi luată doar de ţararespectivă ci de toţi membrii SME.

Dezavantajele ERM. Până în octombrie 1990, Marea Britanie a participat la stabilirea SMEşi la formarea ECU f ăr ă a intra însă în ERM. Motivele pentru care guvernul britanic a luat această

decizie au fost pe scurt următoarele:

- posibilitatea unui conflict între strategia financiar ă pe termen mediu, prin care se urmăreacontrolul ofertei de monedă cu obiectivele stabilite prin politicile SME în privinţa cursurilor deschimb. Prin implementarea politicilor SME guvernele îşi pierd o parte din capacitatea de control aofertei de masă monetar ă. Sistemul cursurilor de schimb fixe conduce la necesitatea de a se menţine

prin politici economice controlul asupra cursului de schimb, şi de aici o pierdere a controluluiasupra politicilor economice interne;

- experienţa Acordului de la Bretton Woods, prin care s-a observat că datorită performanţelor diferite ale economiilor, cursurile de schimb nu mai reflectă realitatea economică iar monedele „slabe” influenţează şi monedele „puternice”;

- ca exportator de petrol (faţă de celelalte ţări ale UE, care sunt importatoare) intereseleMarii Britanie pot fi diferite de ale celorlalte ţări.

Avantajele ERM. Principalele avantaje ale ERM pot fi sintetizate astfel:• înfiinţarea unei zone de stabilitate financiar ă care va încuraja comer ţul dintre ţările

membre;• fiecare ţar ă fa fi obligată să adopte acele politici care să menţină inflaţia la un nivel scăzut

pentru a se putea menţine cursul de schimb în banda prestabilită;• monedele individuale nu vor mai fi subiect al presiunilor speculative, deoarece o monedă

mai stabilă descurajează activităţile speculative;• o mare stabilitate a cursului de schimb face posibilă reducerea ratelor dobânzilor aproape

de media ţărilor UE.

Marea Britanie a intrat în ERM începând cu 7 octombrie 1990 cu o paritate de 1 lir ă sterlină= 2,95 mărci germane şi cu o bandă de toleranţă de 6%. Ulterior Marea Britanie s-a retras dinsistem, urmând să revină după stabilizarea politicii interne şi a UE.




3.4. Echilibrul şi ajustări ale acestuia într-o economie deschisă

În această secţiune va fi introdus sectorul extern şi comer ţul internaţional în modelul IS – LM.Pentru început vom presupune că şi oferta satisface orice cerere, iar mai târziu va relaxa această

ipoteză.Cea mai importantă modificare a modelului este aceea că outputul intern nu este determinat

doar de consumul intern ci şi de cererea pentru export, adică:Cheltuieli pentru bunuri interne:= A + NX = (C + I + G) + (X – Z)= (C + I + G) + NX (3.3)Cum cheltuielile interne (A) depind de rata dobânzii (r) şi de venit (Y), exporturile depind

de venitul str ăinătăţii (Yf ) şi rata reală a dobânzii R, iar importurile depind de venitul naţional şi ratareală a dobânzii putem scrie:

(IS): Y = A(Y, r) + X (Yf , R) – Z(Y, R) = A(Y, r) + NX(Y, Yf , R) (3.4)

Într-o economie deschisă curba IS include exporturile nete ca o componentă a cereriiagregate.

Faptul că o parte a venitului va fi cheltuită pentru bunuri importate conduce la verticalizareacurbei IS faţă de cazul unei economii închise. Pentru o reducere dată a ratei dobânzii se va realizadoar o creştere mică a venitului şi producţiei pentru restabilirea echilibrului pieţei.

Înclina ţ ia marginal ă către importuri (z) se calculează ca raport între sporul de importuri şicel de venituri (z = ∆ Z/ ∆Y), ar ătând cât din veniturile suplimentare realizate se cheltuie şte pentruimporturi.

Multiplicatorul cheltuielilor publice α6 introdus în capitolul 2 devine α *6

α ∗

G = )1(1

1

t c z −−+ <α

G (3.5)

Exporturile sunt determinate de Yf şi R. O depreciere reală va creşte cererea pentru bunuriinterne, deplasând curba IS către dreapta. De asemenea, o creştere a Yf şi a cheltuielilor str ăinătăţiiva conduce la creşterea exporturilor nete.

Efectele unei creşteri a cererii externe vor fi creşterea ratei dobânzii şi a producţiei interne şi precum a gradului de ocupare a for ţei de muncă.

Efectele unui şoc în venituri şi exporturi nete sunt sintetizate în tabelul 3.7.

Tabelul 3.7

Creşterea

cheltuielilor interen

Creşterea veniturilor

externe

Depreciere reală

Venit (Y) + + +Export net (Nx) - + +

Fluxurile de capital şi balanţa de plăţi. Pe plan internaţional, capitalul este perfect mobilatunci când investitorii pot achiziţiona active în orice ţar ă doresc cu un cost scăzut al tranzacţiilor şiîntr-o sumă nelimitată.

Faptul că ratele dobânzilor influenţează fluxul de capital şi balanţa de plăţi are o implicaţiedeosebită pentru politica de stabilizare.

Fluxurile de capital (CF) depind de diferenţele dintre rata internă a dobânzii (r) şi rateledobânzilor din str ăinătate (r f ), astfel că surplusul balanţei de plăţi (BP) este:

BP = Nx(Y, Yf , R) + CF(r – r f ) (3.6)




Astfel, în multe situaţii, ţările trebuie să facă faţă problemei politicii pe care să o adopte,deoarece un cont curent deficitar conduce la înr ăutăţirea fluxurilor de capital, astfel încât va existaun conflict între echilibrul intern şi cel extern.

Echilibrul extern există atunci când balanţa de plăţi are un sold apropiat de zero. Altfel, banca centrală va pierde sau va câştiga rezerve. Echilibrul intern este atins atunci când economia seaflă la nivelul ocupării complete a factorilor.

În condiţiile unei mobilităţi perfecte a capitalului, există echilibru extern doar dacă r = r f .

Din ecuaţia (3.6) putem deduce curba BP de-a lungul căreia balanţa de plăţi este echilibrată (BP == 0). În figura 3.5 este prezentat într-un sistem de axe venit – rat ă a dobânzii, relaţia dintre balanţade plăţi şi venitul de echilibru.

În acest moment putem analiza în raport cu cele 4 cadrane din figura 3.5, raportul dintrecontul curent şi contul de capital.

În zona E1 există un deficit al balanţei de plăţi şi o subutilizare a factorilor.

Figura 3.5

O politică monetar ă expansionistă va îmbunătăţi situaţia utilizării factorilor dar, va înr ăutăţi balanţa de plăţi întrucât scade rata internă a dobânzii r şi capitalul se deplasează către exterior. Înacest context fluxurile de capital, sensibile la rata dobânzii, sugerează soluţia problemei: o creştere a

ratei dobânzii va conduce la finanţarea deficitului comercial. Aceasta arată faptul că pentruatingerea echilibrului intern şi extern trebuie utilizat simultan atât politici fiscale cât şi politicimonetare*.

Fiecare punct de echilibru se află la intersecţia curbelor IS şi LM. În aceste condiţii ajustăriledepind în mod esenţial de regimul cursului de schimb.

Modelul Mundell – Fleming extinde analiza pentru economii cu o perfectă mobilitate acapitalului.

a) În condi ţ iile unor cursuri de schimb fixe ţările nu pot adopta o politică monetar ăindependent ă. Ratele dobânzilor nu pot devia de la cele existente pe plan mondial. Orice încercarede a duce o politică monetar ă independentă va conduce la fluxuri de capital şi la necesitateaintervenţiei în economie, astfel încât rata dobânzii să revină la nivelul celei internaţionale.

* În 1999 Premiul Nobel pentru economie a fost acordat lui R Mundell pentru contribuţiile sale la analiza pieţelor de

r

r f

Y

E4

Surplus,

subutilizarea factorilor

E1

Deficit,subutilizarea factorilor

E3

Surplus,

suprautilizarea factorilor

E2

Deficit,suprautilizare

a factorilor

EBP=0

Y*

Venit intern, output

R a t a d o b â n z i i

Observa ţ ii:• Echilibrul intern se

atinge pentruproducţia Y* în

condiţiile utilizării

complete afactorilor;• Pe dreapta BP = 0 balanţa de plăţieste în echilibru;

• Punctele dedeasupra BPcorespundsurplusului bugetar,în timp ce punctelede sub BP corespunddeficitului balanţeide plăţi.



În 1999 Premiul Nobel pentru economie a fost acordat lui R Mundell pentru contribuţiile sale la analiza pieţelor de


Pentru a explica această concluzie vom prezenta lanţul de cauzalitate asociat unei politicimonetare şi consecinţele sale. În tabelul 3.8 sunt analizate variabilele introduse, săgeţile ä şi æindicând creşterea sau scăderea indicatorului respectiv.

Tabelul 3.8Acţiune Simbol Explicaţie

Creşterea ratei dobânziir 1 >

r 0-

1. Scăderea ofertei de monedă Mæ Decizia băncii centrale2. Creşterea ratei dobânzii r ä -3. Flux de capital spre interiorul ţării CFä Decizii ale str ăinilor de a investi în interior 4. Surplus al BP BPä -5. Presiune pentru aprecierea monedei eä -6. Intervenţie pentru vânzarea monedeiinterne şi cumpărarea valutelor str ăine

- Intervenţia băncii centrale pentru amenţine rata de schimb constantă

7. Creşterea masei monetare Mä -8. Scade rata dobânzii r æ -9. Se revine la nivelele iniţiale ale ratei

dobânzii, masei monetare şi balanţei de plăţi

r 0, M0,

BP0

-

Astfel, orice încercare de a diminua masa monetar ă va conduce la pierderea de rezerve,determinând astfel necesitatea unei politici monetare expansioniste şi masa monetar ă revine lanivelul iniţial.

Politica expansionistă fiscală este în schimb mult mai eficientă.Pentru o ofertă de masă monetar ă iniţial constantă (M0) expansiunea fiscală deplasează

curba IS la dreapta şi astfel vor creşte atât outputul cât şi rata dobânzii. Rate înalte ale dobânziiconduc la fluxuri de capital către interior iar cursul de schimb se va aprecia. Pentru menţinerea unuicurs de schimb fix banca centrală va fi nevoită să crească oferta de bani, ceea ce conduce lacreşterea ulterioar ă a venitului. Echilibrul se va restabili atunci când oferta de monedă a crescutsuficient astfel încât să readucă rata dobânzii la nivelul iniţial (r = r f ).

b) În condi ţ iile unor cursuri de schimb perfect flexibile banca centrală nu va interveni pe piaţa monetar ă deoarece cursul de schimb se ajustează automat, astfel încât să se păstreze echilibrul balanţei de plăţi (BP = 0). Orice deficit al contului curent trebuie finanţat prin fluxuri de capital dinexterior, iar un surplus al contului curent conduce la fluxuri de capital către exterior (restul lumii).

Modificările cursului de schimb vor conduce la echilibru, respectiv suma dintre conturilecurente şi de capital va fi zero.

În condiţiile mobilităţii perfecte a capitalului şi a ratelor de schimb flexibile, fluxurilor decapital au un impact deosebit de puternic asupra cererii. Dacă rata internă a dobânzii scade sub r f atunci capitalul se va deplasa către exterior, ceea ce va conduce la deprecierea monedei, cu uncâştig de competitivitate rezultând o creştere a cererii pentru bunuri interne (curba IS se deplaseazăla dreapta). Invers, dacă r > r f , atunci capitalul se va deplasa către interior, ceea ce conduce laaprecierea monedei, o pierdere de competitivitate şi o scădere a cererii pentru bunuri interne (curbaIS se va deplasa la stânga).

În reprezentarea înlănţuită, un astfel de proces de ajustări (cu P şi Pf constante) arată astfel:(r < r f )Þ (Flux de capital către exterior) ä Þ eæ Þ Xä Þ Nxä(IS se deplasează la dreapta) şi(r > r f )Þ (Flux de capital către interior) æ Þ eä Þ Xæ Þ Nxæ(IS se deplasează la stânga).Este important să precizăm că eæ înseamnă depreciere, iar eä - apreciere, indiferent de

modul în care este definit indicatorul e.

O creştere a cererii str ăinătăţii pentru bunuri interne la un curs de schimb (e0) şi rată adobânzii (r 0) va determina un exces de cerere de bunuri (EDG) şi IS se va deplasa la dreapta. Esteatins un nou punct de echilibru al pieţei (Y1, r 1), cu r 1 > r f . Capitalul tinde să se deplaseze către



i i i l l b l i d lă i l d l i d i Di ă


apreciere bunurile interne devin mai puţin competitive, iar curba IS se deplasează înapoi la stângacătre nivelul de echilibru iniţial. În final se remarcă faptul că o creştere a exporturilor (sau oexpansiune fiscală) nu afectează nivelul iniţial al outputului. Rezultatul va fi o apreciere a monedeişi o modificare a exporturilor nete:

Xä Þ EDGÞ IS la dreaptaÞ (r 1 > r f ; Y1 > Y0)Þ (Fluxuri de capital spre interior) ä ÞÞ BPä Þ eä Þ (Y0, r 0)

Expansiunea fiscal ă (ce se poate obţine prin reducerea taxelor sau creşterea cheltuielilor publice G) va determina o creştere a cererii asemănătoare creşterii exporturilor. În acest caz va avealoc efectul de substituţie (crowding out) deoarece o apreciere a monedei va reduce exporturile nete*.

Concluzia ce derivă este aceea că şocurile asupra cererii nu vor influenţa nivelul de echilibrual outputului în condiţiile ratelor de schimb flexibile şi o perfectă mobilitate a capitalului.

O expansiune monetar ă (respectiv o creştere a ofertei de bani M1 > M0) va deplasa curbaLM la dreapta în punctul de echilibru (Y1, r 1), cu Y1 > Y0.

Cum r 1 < r f , fluxul de capital se va îndrepta către exterior, iar balanţa de plăţi va înregistradeficit şi cursul de schimb va cunoaşte o depreciere. Economia internă va deveni mai competitivă şiexporturile nete vor creşte, astfel că IS se va deplasa la dreapta intr-un nou punct de echilibru (Y2,r 2) cu r 2 = r f şi Y2 > Y1.

Astfel prin intermediul politicii monetare au crescut exporturile nete. Deplasările succesive

de la (Y0, r 0) la (Y1, r 1) şi (Y2, r 2) pot fi explicate prin intermediul ecuaţiei de echilibru pe piaţamonetar ă L(r, Y) =

M 1 . Cum r nu poate diferi de r f , Y va creşte astfel încât cererea de bani să

egaleze oferta (pentru preţuri constante). Acest proces poate fi rezumat astfel:

÷ ø

öçè

æ >

P

M

P

M 01Þ LM se deplasează la dreapta Þ (Y1, r 1, < r f ) Þ (Flux de capital către

exterior) ä Þ BPæ Þ eæ Þ Nxä Þ IS se deplasează la dreaptaÞ (Y2, r 2).În tabelul 3.9 sunt sintetizate concluziile acestei secţiuni:

Tabelul 3.9Efectele politicilor monetară şi fiscală în condiţii de mobilitate perfectă a capitalului

Cursuri fixe Cursuri flexibileExpansiune

Outputul nu se modifică, se pierd rezerve egale cucreşterea masei monetare

ExpansiuneCreştere a outputului, înr ăutăţire a BP

monetarăCreştere a outputului, îmbunătăţire a balanţei de plăţi,depreciere a cursului.fiscalăOutput nemodificat, reducerea exporturilor nete,aprecierea cursului.

Influenţa preţurilor într-o economie deschisă. În această secţiune vom înlocui ipotezele preţurilor interne fixe şi ale capitalului perfect mobil cu cele ale preţurilor variabile şi a capitaluluice nu este perfect mobil. Astfel, ecuaţia BP nu va mai fi o dreaptă orizontală. Considerând Yf şi r f constante, ecuaţia (3.6) devine:

BP = X(P, e) – Z(Y, P, e) – CF (r) (3.7)

(cu CF(r) = fluxul de capital net către exterior).Componentele BP din relaţia 3.7 sunt descrise astfel:

a) funcţia exporturilor x = X(P, e), cu X

∆

∆< 0Þ (Pä Þ Xæ)

e

X

∆

∆< 0Þ (eä Þ Xæ)

b) funcţia importurilor Z = Z(Y, P, e), cuY

Z

∆

∆> 0Þ (Yä Þ Zä)

Z

∆

∆> 0Þ (Pä Þ Zä)

e

Z ∆∆ > 0Þ (eä Þ Zä)




c) funcţia fluxului de capital CF = CF(r), cur

CF

∆

∆< 0Þ (r ä Þ CF către exterior æ)

Echilibrul contului curent în expresie monetar ă, respectiv surplusul balanţei de plăţi vor fi:X – Z = PX(P, e) – Pf ⋅ e ⋅ Z(Y, P, e) (3.8)BP = Nx(Y, P, e) – CF(r) (3.9)Din relaţia (3.9) rezultă că BP = 0 dacă Nx(Y, P, e) = CF(r).

Într-un sistem cu rate de schimb fixe ecua ţ ia (3.9) indică deficitul (surplusul) balan ţ ei de pl ăţ i. Într-un sistem cu rate de schimb flexibile BP = 0 şi ecua ţ ia (3.9) indică punctul de echilibrual cursului de schimb e.

Figura 3.6

Observa ţ ie:Pornind de la un nivel iniţial Y0 se determină r 0 (urmând schema IV – III – II – I de

succesiune a cadranelor). Aceasta va conduce la punctul (Y0, r 0) pentru care BP = 0. Punctele cesatisfac această condiţie formează dreapta B

0P

0. În relaţia (3.8), în figura (3.6) şi în continuare se

consider ă că rata de schimb e este definită ca monedă naţională pe monedă str ăină.Din relaţia (3.9) se poate determina forma curbei BP (pentru BP = 0) din faptul că

exporturile nete sunt egale cu fluxul net de capital către exterior. Utilizând reprezentarea în 4cadrane descrisă în modelul IS – LM vom obţine curba BP în cadranul I (figura 3.6). Pentru unnivel dat al preţurilor externe Pf şi un curs de schimb fixat e şi cu nivelul iniţial al preţurilor interneP0 rezultă în cadranul IV funcţia exportului net în raport cu Y (o funcţie descrescătoare).

Fluxul net de capital către exterior este prezentat în cadranul II. Cadranul III conţinerestricţia Nx = CF (export net = flux net de capital). Curba BP arată combinaţiile de rate de dobânzişi nivele ale producţiei (r, Y) pentru care exporturile nete sunt egale cu fluxul net de capital cătreexterior. Pe curba B0P0 este asigurat echilibrul balanţei de plăţi (BP = 0). Orice punct de sub BP

(zona E1) arată un deficit al balanţei de plăţi, în timp ce orice punct de deasupra BP (zona E2) indicăun surplus al balanţei de plăţi.

r

F Y

X-Z

CF Z e

p X P f =−0

CF(r)I

IV

III

II

E1

DeficitBP<0

E2

SurplusBP>0

P0

B0

45o

( ) ( )000 P Z e

p P X P

f −




Pentru a verifica dacă un punct de echilibru intern (r, Y) situat la intersecţia curbelor IS şiLM) conduce la un deficit (sau un surplus) al balanţei de plăţi este suficient să suprapunemdiagrama BP peste diagrama IS – LM.

În figura 3.7 este prezentat cazul cursurilor de schimb fixe. Echilibrul intern (punctul A) seaflă sub curba B0P0, astfel că, pentru nivelul preţurilor dat P0 (ce menţine echilibrul între cerere şiofertă în economia internă) balanţa de plăţi este în deficit.

Vom analiza problema politicilor de restabilire a echilibrului în două situaţii.În prima vom utiliza politicile fiscale şi monetare pentru a deplasa curbele IS şi LM în

punctul de echilibru E. În cea de-a doua vom ar ăta cum poate fi deplasată BP0 în B1P1, astfel încâtsă treacă prin acelaşi punct de echilibru E.

Cea mai utilizată metodă de a deplasa curba BP şi de a elimina surplusul sau deficitul bugetar f ăr ă a afecta prea mult echilibrul intern este de a modifica rata de schimb e. O apreciere aratei de schimb va creşte preţul exporturilor şi îl va scădea pe cel al importurilor, reducându-se

astfel exportul net şi surplusul balanţei de plăţi pentru orice nivel dat al ratei dobânzii şi venitului(BP se va deplasa în sus).În cazul nostru curba BP trebuie să se deplaseze în jos. O depreciere a lui e (o devalorizare a

monedei interne) va creşte exporturile nete şi astfel se va reduce deficitul balanţei de plăţi.În cazul cursurilor de schimb flexibile e se modifică în aşa fel încât cererea şi oferta de

monedă pe pieţele externe să r ămână egală, dat fiind nivelul iniţial de echilibru (r 0, Y0). Astfel,modificarea cursului de schimb e va deplasa curba BP la intersecţia cu IS şi LM.

Presupunând că punctul de echilibru iniţial (intersecţia IS cu LM) este (r 0, Y0), atuncidatorită modificării cursului de schimb curba BP se deplasează astfel încât să intersecteze (r 0, Y0),(ajustarea se efectuează în mod automat, f ăr ă intervenţia puterii publice).

Vom analiza în continuare efectele politicilor fiscală şi monetar ă.

a) M ä Þ LM se deplasează la dreaptaÞ (Yä, r æ)Þ (Y1, r 1)Þ eæ Þ BP se deplasează

l d t t ti t l B

Y

r I1

S1

I0

S0

E

L1

M1

L0

M0

B0

P0

B1

P1

A

Y0

r 0

Figura 3.7

B



la dreapta pentru a atinge punctul B


Observa ţ ii:• Cum rata dobânzii scade (r 1 < r 0) are loc o creştere a fluxurilor de capital către exterior

(CFä), o creştere a ofertei de monedă pe pieţele de schimb valutar. O creştere aoutputului (Y1 > Y0) va deplasa de asemenea curba ofertei, prin creşterea importurilor;

• O politică monetar expansionistă va conduce rapid la devalorizarea cursului de schimbflexibil e.

b) Gä Þ r ä Þîíì

↑

↓

Y

CF exterior spre Þ Zä Nx? Þ IS se deplasează în raport cu efectul

total (dreapta sau stânga).

Observa ţ ii:- efectul unei politici fiscale asupra cursului de schimb este neclar;- deplasarea curbei ofertei de monedă pe pieţele str ăine depinde de poziţia iniţială a BP0

respectiv LM0. Dacă BP este mai puţin înclinată decât LM, atunci o politică fiscală expansionistă vaconduce la o devalorizare a monedei.

Datorită efectelor complementare, politicile de restabilire a echilibrului extern trebuie să fieîn general combinate cu politici de atingere a ocupării complete a factorilor. O politică de înfiinţarea locurilor de muncă (de exemplu) va înr ăutăţi echilibrul extern, iar politicile de susţinere a unuisurplus comercial vor afecta utilizarea for ţei de muncă. În general este util să se combine politicilece influenţează consumul, ceea ce va determina o modificare a structurii consumului între bunurileinterne şi cele importate, astfel încât să se atingă scopul propus – de stabilire a echilibrului intern şiextern.

Deci, ca regulă de utilizare a politicilor, este necesar să se aplice simultan mai multe tipuride politici (nu doar una singur ă) astfel încât să se atingă scopurile propuse.

Cursuri de schimb compensatorii (crowding peg). Atunci când într-o anumit ă ţ ar ăinfla ţ ia depăşe şte cre şterea pre ţ urilor din ţările partenere comercial, pă strându-se cursuri de

schimb fixe, aceasta va conduce la o pierdere de competitivitate. Pentru a îndepărta deficitul produs de aceast ă situa ţ ie, multe ţări folosesc o politică a ratelor de schimb compensatorii.

În condi ţ iile unei politici a cursurilor de schimb compensatorii, rata de schimb estedepreciat ă cu diferen ţ a dintre infla ţ iile înregistrate între ţ ara respectivă şi partenerii comerciali.

Sterilizarea. Procesele automate de ajustare pot fi întrerupte doar prin operaţii de sterilizare.Băncile centrale apelează frecvent la această politică (de sterilizare) intervenind pe piaţă prinoperaţiuni deschise.

Astfel, pentru o ţar ă ce înregistrează deficit, banca centrală va vinde valută str ăină (şicorespunzător va reduce oferta de monedă) prin achiziţionarea de certificate (titluri de valoare)

astfel încât să restabilizeze oferta de monedă necesar ă.Un mecanism de stabilizare (sterilizare a surplusului) funcţionează astfel:a) Mecanismul de stabilizare

∆BP > 0Þ M ä Þ (ADä, Zä, r æ)Þ (Flux de capital către exterior) ä

(surplus)

∆BP < 0Þ M æ Þ (ADæ, Zæ, r ä)Þ (CF spre exterior) æ

(deficit)

b) Sterilizarea surplusului

Dacă ∆BP > 0Þ Banca centrală va refuza să păstreze ca rezerve depozitele în valută str ăinăale băncilor comerciale;




Dacă ∆BP < 0 Þ Banca centrală vinde din rezerve cumpărând titluri de valoare pentru aînlocui pierderile.

Procesul de ajutare în condiţiile unor cursuri de schimb flexibile. Ca reacţie ladeplasarea economiei de la punctul de utilizare completă a factorilor (Y*) se va înregistra omodificare a preţurilor.

Atunci când outputul este aproape de nivelul potenţial preţurile vor creşte, iar outputul va

scădea la nivelul Y, Y < Y*. În condiţiile unui capital foarte mobil balanţa de plăţi este sensibilăfaţă de rata dobânzii. Dacă rata dobânzii scade sub nivelul celei internaţionale (r f ), capitalul tinde săse îndrepte către exterior, ceea ce va conduce la un deficit al balanţei de plăţi şi o devalorizare acursului de schimb. Invers, o creştere a ratei dobânzii va determina un flux de capital către interior,un surplus al BP şi o apreciere a cursului de schimb.

În tabelul 3.10 sunt prezentate efectele pe termen scurt şi pe termen lung asociate uneiexpansiuni monetare:

Tabelul 3.10Perioada M e P Pf ⋅⋅⋅⋅ e Y

Termen scurt + + 0 + +Termen lung 0 + + 0 0

În anexa 3.1 sunt prezentate Schemele 4-9 ce conţin principalele relaţii cauzale ce însoţesc politicile de relansare economică (fiscale şi monetare) într-o economie deschisă în funcţie de tipul politicii de schimb (pentru cursuri fixe respectiv pentru pentru cursuri flexibile) şi în raport cumobilitatea internaţională a capitalurilor.

În cadrul acestora sunt prezentate efectele aşteptate pentru politicile de devalorizare acursului de schimb, împreună cu aprecierile asupra efectelor pe care le au aceste politici asupraeconomiei naţionale în raport cu tipul de monedă (puternică sau slabă).



&UHúWHUHDHFRQRPLF úLIOXFWXD LLOHFLFOLFH

149

Figura 4.4.




157

6LVWHPXOLQGLFDWRULORUGHFRLQFLGHQ FXSULQGHLQGLFLFDUHvúLPRGLILF VHPQLILFDWLYVHQVXOPLúF ULL vQUHJLVWUkQG VFKLPEDUHD vQDFHODúL WLPS FXYkUIXO SURVSHULW LL VDX SXQFWXO GHPLQLPDOdepresiunii:

13. 2FXSDUHDIRU HLGHPXQF vQVHFWRDUHOHQHDJULFROH 14. 5DWDúRPDMXOXL 15. 3URGXVXOQD LRQDOEUXWvQSUH XULFXUHQWH 16. 3URGXVXOQD LRQDOEUXWvQSUH XULFRQVWDQWH

17. 1LYHOXOSURGXF LHLLQGXVWULDOH 18. Veniturile personale;

19. 9kQ] ULSULQFRPHU GHSURGXVHPDQXIDFWXUDWH 20. 9kQ] ULSULQFRPHU XOFXDP QXQWXO (VWHXWLOV IDFHPSUHFL]DUHDF vQXQHOHVWDWLVWLFLQXVHLQFOXGHGHFkWXQXOGLQWUHLQGLFDWRULL

VDX úL VH UHQXQ OD LQGLFDWRUXO FDUH DUH R GLQDPLF DSUR[LPDWLY DVHP Q WRDUH FX Dindicatorului 19.

Sistemul indicatorilor de întârziere este format din 6 indici la care punctul de schimbare se

vQUHJLVWUHD] GXS PRPHQWXOGHYkUIVDXGHPLQLPDIOXFWXD LHL 21. 5DWDúRPDMXOXLSHWHUPHQOXQJ 22. ,QYHVWL LLvQIDEULFLúLHFKLSDPHQWH 23. ,QYHQWDUGHDIDFHULDOIDEULFLORUúLFRPHU XOXL 24. &RVWXOXQLWDUDOIRU HLGHPXQF 25. ÌPSUXPXWXULLQGXVWULDOHúLFRPHUFLDOH 26. 5DWDGREkQ]LLODE QFLODvPSUXPXWXULOHSHQWUXDIDFHUL Se mai folosesc ca indicatori de întârziere modificareDSURGXFWLYLW LLQHDJULFROHúLSLHUGHUL

din afaceri.

'DWHVWDWLVWLFHFRUHVSXQ] WRDUHILHF UXLDGLQWUHFHLLQGLFDWRULSUHFXPúLGDWHSUHOXFUDWHSHQWUXFHOHWUHLFDWHJRULLGHLQGLFDWRULVHSXEOLF V SW PkQDOGHF WUHGLIHULWHLQVWLWX LLVSHFLDOL]DWHDeDVHPHQHDOXQDUVHSXEOLF JUDILFHFDUHVXUSULQGGLQDPLFDDFHVWRULQGLFDWRULSUHFXPúLJUDILFHSURFHQWXDOH VHSDUDWH SHQWUX LQGLFDWRULL GH DYHUWL]DUH GH FRLQFLGHQ úL UHVSHFWLY GH vQWkU]LHUH0RGXOGHVWDELOLUHD DFHVWRUSURFHQWHHVWHVLPSOXDVWIHOGDF din cei 12 indicatori de avertizare 9

VXQWvQFUHúWHUHDWXQFLVHFRQVLGHU F SURFHQWXOGHGH]YROWDUHVHPQDODWGHLQGLFDWRULLGHDYHUWL]DUHeste 75%.




160

ÌQFHHDFHSULYHúWHP VXULOHILVFDOHPRQHWDULúWLLVXV LQLPSXQHUHDXQRUEXJHWHHFKLOLEUDWHDQXDO$FHDVWDSUHVXSXQHVXV LQHUHDUHODWLYFRQVWDQW DUDWHORUGHWD[DUHUHVSHFWLYDFKHOWXLHOLORUSXEOLFHvQ3,%LQGLIHUHQWGDF HFRQRPLDVHDIO vQUHFHVLXQHVDXvQDYkQW(IHFWXOPHQ LQHULLUDWHLGHWD[DUHFRQVWDQWHYDILXUP WRUXOvQSHULRDGHOHGHDYkQWVHYRUvQUHJLVWUDVXUSOXVXULEXJHWDUHFDUHYRUÄFDOPD´vQF O]LUHDHFRQRPLHLvQWLPSFHvQSHULRDGHOHGHUHFHVLXQHVHYRUvQUHJLVWUDGHILFLWeEXJHWDUHGHILFLWHFDUHVHYRUFRQVWLWXLFDúRFXULSR]LWLYHvQHFRQRPLH

&HOHGRX DERUG ULVXQWIXQGDPHQWDOGLIHULWHGDUSkQ DFXPQXV-a demonstrat falsitatea

vreuneia dintre ele sau superioritatea uneia asupra celeilalte variante.În tabelul 4.2 sunt SUH]HQWDWHVLQWHWLFSULQFLSDOHOH GLIHUHQ H GLQWUH FHOH GRX DERUG UL DOH

SROLWLFLORUHFRQRPLFHGHLQIOXHQ DUHDFLFOXULORUHFRQRPLFH

Tabelul 4.2'LIHUHQ HOHHVHQ LDOHGLQWUHSROLWLFLOHQHRNH\QHVLHQHúLFHOHPRQHWDULVWH

Nr.

crt.

=RQDGHDF LXQH 0 VXULDctive 0 VXULSDVLYH

1. 6XUVDLQVWDELOLW LL (FRQRPLDHVWHLQHUHQWLQVWDELO (FRQRPLD HVWH LQHUHQW VWDELO LDU VXUVDLQVWDELOLW LLRUHSUH]LQW P VXULOHDFWLYH

2. Viteza mecanismelor de

auto-reglare

Mecanismul auto-corector

IXQF LRQHD] vQFHWúLLQHILFient

0HFDQLVPHOH GH DXWRUHJODUH IXQF LRQHD] VXILFLHQW GH UDSLG úL HILFLHQW GDU HVWH

LQIOXHQ DWQHJDWLYGHP VXULOHDFWLYH 3. Timpul în care au efect

politicile economice

&KLDU GDF H[LVW XQHOH vQWkU]LHULpoliticile active au rol stabilizator

'DWRULW vQWkU]LHULORUP VXULOHGHSROLWLF DFWLY VXQWLQHILFLHQWHúLLQGXFLQVWDELOLWDWH

4. Impactul regulilor

PRQHWDUHúLILVFDOH

5HJXOL LQIOH[LELOH QX YRU LQIOXHQ DúRFXULQHDQWLFLSDWHúLYRUFRQGXFHODFUHúWHUHDLQVWDELOLW LL

Regulile inflexibile vor reduce

instabilitatea economiei




161

Probleme

1. ([SOLFD L GLIHUHQ HOH GLQWUH FLFOXULOH PLQRUH FLFOXULOH PDMRUH úL PDFURFLFOXULOHeconomice.

2. &RPHQWD L – pe baza datelor pentru economia României din ultimii 10 ani – fazele

ciclurilor economice.3. Pornind de la dateleIXUQL]DWHGH$QXDUXO6WDWLVWLFDO5RPkQLHLDQDOL]D LID]DFLFOXOXLGH

DIDFHULvQFDUHVHDIO vQDFHVWPRPHQWHFRQRPLD5RPkQLHL

4. ([SLFD LUROXOVW ULLSVLKLFHDDJHQ LORUHFRQRPLFLvQFDGUXOIOXFWXD LLORUHFRQRPLFH

5. &RPHQWD LUROXOFRQVXPXOXLvQFDGUXOpoliticii antidepresionare.

6. ([SOLFD L UROXO GH VWDELOL]DWRU DXWRPDW DO LQYHQWDUXOXL úL PDVHL PRQHWDUH vQ FDGUXOSROLWLFLORUGHLQWHUYHQ LHSXEOLF

7. $SUHFLD LPRGXOvQFDUHLQIOXHQ HD] UDWHOHGHVFKLPEID]HOHXQXLFLFOXGHDIDFHUL

8. &RPSDUD L P VXULOH DFWLYH DOH SROLWLFLL GH LQWHUYHQ LH SXEOLF FX P VXULOH SDVLYH GHLQWHUYHQ LH&DUHGLQWUHDFHVWHDYLVHSDUSRWULYLWHSHQWUXVLWXD LDDFWXDO GLQHFRQRPLH"

9. ([SOLFD LPRGXOvQFDUHvQWkU]LHULOHGLQWUHPRPHQWXOvQFDUHVHLDRGHFL]LHGHSROLWLF HFRQRPLF úL PRPHQWXO vQ FDUH DFHDVWD GHYLQH HIHFWLY DFWLY LQIOXHQ HD] HFRQRPLDQD LRQDO

10. $SUHFLD LID]DFLFOXOXLHFRQRPLFvQFDUHVHDIO HFRQRPLD6WDWHORU8QLWHDOH$PHULFLL



5. 1. Riscul unui titlu

5. 2. Principiile teoriilor portofoliilor5. 3. Rentabilitatea şi riscul unui portofoliu format din două titluri

5. 4. Contribuţiile unui titlu individual la riscul şi la randamentul portofoliului în

care este inclus (cazul portofoliilor de 2 titluri)5. 5. Caz general, portofoliul de n titluri

5. 6. Piaţa perfectă5. 7. Portofoliu eficient, frontiera de eficienţă

5. 8. Relaţia caracteristică în interiorul unui portofoliu eficient

5. 9. Volatilitatea portofoliilor5.10. Bazele statistice ale modelului de piaţă

5.11. Risc sistematic (rs) şi risc nesistematic (rns) al unui titlu5.12. Risc sistematic şi risc nesistematic al unui portofoliu

5.13. Studiu de caz (I)

5.14. Studiu de caz (II)

Portofoliu Risc sistematic

Risc de portufoliu Risc nesistematic

Curbă de eficienţă Piaţă eficientăPortofoliu eficient

TERMENI CHEIE




%5,16

%5,18

==

R

R

B

A

3HQWUXDILXWLO RP VXU DULVFXOXLWUHEXLHV DLE GHILQLW RYDORDUH(VWHQHFHVDUV VHP VRDUHO UJLPHDGLVWULEX LHLGHSUREDELOLWDWH2DVWIHOGHP VXU HVWH GHYLD LDVWDQGDUG (σ). Cu

FkW HVWH PDL PLF σ FX DWkW HVWH PDL VWUkQV GLVWULEX LD GH SUREDELOLWDWH úL GHFL ULVFXO DFWLYXOXLrespectiv este mai mic.

= ( ) pi R Rn

i

i⋅−∑

=1

este o probabilitate – media ponderata a derivatiei de la valoarea asteptata si ne arata cu cat este

valoarea reala mai mare sau mai mica decat valoarea asteptata.

'DF VLQJXUHOHGDWHGLVSRQLELOHVXQWYDORULDOHUHQWDELOLW LLvQWU-RSHULRDG WUHFXW GHYLD LDVWDQGDUGDUHQWDELOLW LLVHHVWLPHD] IRORVLQGIRUPXOD

( )1

1

2

−∑ −

= =

N

R R N

t estimat

t

σ

'DF GLVWULEX LD GH SUREDELOLWDWH HVWH FRQWLQX DVWIHO F SUREDELOLWDWHD SRDWH IL HVWLPDW SHQWUX ILHFDUH UH]XOWDW SRVLELO DWXQFL SXWHP WUDVD R FXUE FRQWLQX FDUH XQHúWH WRDWH UDWHOHUHQWDELOLW LL

)LJ5HSUH]HQWDUHDJUDILF DGLHWULEX LLORUFRQWLQXHGHSUREDELOLWDWH*)

¡ 5 5⟩ -GLVWULEX LDGHSUREDELOLWDWHHVWHPDLVWUkQV

ÌQ ILJXUD VXQW SUH]HQWDWH GLVWULEX LLOH GH SUREDELOLWDWH D GRX LQYHVWL LL FX SURILWXULestimate diferite.

*)3+DOSHUQ&R)LQDQ HPDQDJHULDOH(GLWXUD(FRQRPLF %XFXUHúWL

Probabilitate

Rentabilitate

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

0,7

Proiect A

Proiect B

k s k d-0.4 -0.3 -0.2 -0.1 0.2 0.3

0.4 0.5




)LJXUD'LVWULEX LLOHGHSUREDELOLWDWHDGRX LQYHVWL LLFXSURILWXULHVWLPDWHGLIHULWH

'HYLD LDSURFHQWXDO GHODPHGLHDSURLHFWXOXL&HVWHFRQVLGHUDELOPDLPDUHGHFkWGHYLD LDGHODPHGLHDSURLHFWXOXL'$FHDVWDvQVHDPQ F SHQWUXILHFDUHXPGHSURILWRE LQXWSURLHFWXO&este mai riscant decât proiectul D.

**)

**)'HYLHUHDVWDQGDUGODDPEHOHSURLHFWHHVWHGHXPvQVFKLPEFRHILFLHQWXOGHYDULD LH

&9 5

=σ

este ¢ £&9 &9 = = = =

$FHDVWDDUDW F SURLHFWXO'HVWHPDLSX LQULVFDQWSHXQLWDWHDGHSURILWDúWHSWDW

Rentabilitate(USD)

Probabilitate

GHDSDUL LH

700 1000 1300 3700 4000

4300

,QYHVWL LD& ,QYHVWL LD'




5HQWDELOLWDWHDúLULVFXOXQXLSRUWRIROLXIRUPDWGLQGRXa titluri

8Q LQYHVWLWRU DUH GH DOHV vQWUH GRX WLWOXUL 71 ú L 72 sau are în mod egal posibilitatea

FRQVWLWXLULLXQXLSRUWRIROLX3UHSDUWL]kQGVXPDSHFDUHGRUHúWHV-RLQYHVWHDVF vQWUHFHOHGRX WLWOXUL $QWLFLS ULOH VDOH SULYLQG FRPSRUWDPHQWXO WLWOXULORr în perioada viitoare sunt rezumate în

YDULDQWDXUP WRDUH

σ σ ρ σ σ 211212

2

2

21

1

1 º

=

Covi

E

T

E

T

cu E1 ⟩ E2úLσ1 ⟩ σ2.

5HDPLQWLPVHPQLILFD LDQRWD LLORUXWLOL]DWHLúLMILLQGFHOHGRX WLWOXULRDUHFDUH Ei -VSHUDQ DPDWHPDWLF DUDWHLUHQWDELOLW LLWLWOXOXi i;

σi -DEDWHUHDVWDQGDUGDUDWHLUHQWDELOLW LLWLWOXOXLL ρij -FRHILFLHQWXOGHFRUHOD LHvQWUHUDWHOHUHQWDELOLW LLWLWOXULORULúLM Covij -FRYDULDQWDvQWUHUDWHOHUHQWDELOLW LLWLWOXULORULúLM 3RUWRIROLXO3HVWHRE LQXWFRPELQkQGFHOHGRX WLWOXULvQSURSRU LD;1úL;2.

7RWDOLWDWHDVXPHLGLVSRQLELOHHVWHLQYHVWLW vQ71úL72$YHPUHOD LD X1+X2=1

cu X1,X2≥0 sau 0≤X1≤1, 0≤X2≤1.6SHUDQ DPDWHPDWLF DUDWHLUDQGDPHQWXOXLSRUWRIROLXOXL3(p):

Ep=X1E1+X2E2.

6SHUDQ DUDQGDPHQWXOXLHVWHPHGLDSRQGHUDW DVSHUDQ HLUDQGDPHQWHORUWLWOXULORUSRQGHUHDILLQGSURSRU LLOH

Dispersia ratei randamentului portofoliului P(Vp):

Vp=X12V1+X2

2V2+2X1X2COV12

Vp=X12V1+X2

2V2+2X1X2ρ12σ1σ2

'LVSHUVLD SRUWRIROLXOXL HVWH IXQF LH GH GLVSHUVLD ILHF UXL WLWOX GH SURSRU LLOH vQ FDUH VXQWFRPELQDWHúLGHFRYDULDQ DvQWUHFHOHGRX WLWOXUL

3OHFkQGGHODGRX WLWOXUL71úL72 astfel încât E1<E2úLσ1<σ2, diferite portofolii care pot fi

construite vor fi studiate în planul E-σ9RP YHGHD F SRWULYLW JUDGXOXL GH GHSHQGHQ VDX GHFRYDULDQ VDXGHFRUHOD LHvQWUH71úL72GLIHULWHDQVDPEOHGHSRUWRIROLLSRWILRE LQXWH6HGLVWLQJtrei cazuri:

R

)LJXUD(YROX LDUDWHLUDQGDPHQWXOXLDGRX WLWOXULSHUIHFWúLSR]LWLYFRUHODWH

R1

R2

t




1) 'DF ρ12=1: titlurile T1 ú L 72 VXQW SHUIHFW úL SR]LWLY FRUHODWH FHHD FH VHPQLILF F DQWLFLS PSHQWUXUDQGDPHQWXODFHVWRUWLWOXULPLúF ULSHUIHFWFRQFRUGDQWHvQWLPSGDUFXamplitudini diferite.

În acest caz :Vp=X1

2V1+X22V2+2X1X2COV12 se scrie σp

2=X12σ1

2+X22σ2

2+2X1X2ρ12σ1σ2 cuρ12=1.

$GLF σp2= X12σ12+X22σ22+2X1X2σ1σ2=(X1σ1+X2σ2)2 úLσp= X1σ1+X2σ2 Abaterea standard a portofoliului este media abaterilor standard ale titlurilor care îl compun.

5HXQLQGFHOHGRXDHFXD LLúLUDSRUWkQGODUDQGDPHQWXOúLODULVFXOSRUWRIROLXOXL3 Ep=X1E1+X2E2 úL σp=X1σ1+X2σ2 RE LQHP HFXD LD (p=f(σp FD VSD LX DO FRPELQ ULORU

titlurilor T1úL72 în planul E-σùWLPF ;1+X2DGLF ;2=1-X1.

'LQHFXD LD(p=X1E1+(1-X1)E2RE LQHP21

2

1 E E

E E X

p

−

−= GDF (1 ≠E2 )

SHFDUHvOvQORFXLPvQHFXD LDOXLσp.

2E LQHP21

1221

21

21

E E

E E

E E

E p p

−

−+

−

−=

σ σ σ σ σ

$LFLUHOD LDvQWUH(púLσpHVWHOLQLDU úLVHUHSUH]LQW JUDILFSULQWU-RGUHDSW

)LJXUD/RFXOSRUWRIROLLORURE LQXWHSOHFkQGGHODGRX WLWOXULSHUIHFWúLSR]LWLYFRUHODWH

7RDWHSRUWRIROLLOHRE LQXWHSOHFkQGGHOD71úL72 (cu X1úL;2≥VHJ VHVFSHVHJPHQWXOGHGUHDSW 71T2.

2) 'DF ρ12=-1, titlurile T1úL72 sunt perfecWúLQHJDWLYFRUHODWH $QWLFLS PSHQWUXUDQGDPHQWXODFHVWRUWLWOXULIOXFWXD LLSHUIHFWRSXVH

În acest caz Vp=X12V1+X2

2V2+2X1X2Cov12 se scrie: σp

2=X12σ1

2+X21σ2

2-2X1X2σ1σ2.$GLF σp

2=(X1σ1-X2σ2)2.

$EDWHUHD VWDQGDUG ILLQG WRWGHDXQD SR]LWLY YRP IDFH GLVFX LH SHQWUX VHPQXO H[SUHVLHL(X1 1-X2 2FDUHYDULD] vQIXQF LHGH;1úL;2.

σ1 σ2

T2

T1

E2

E1

E

σ




Figura 5.5. (YROX LDUDQGDPHQWHORUDGRX WLWOXULSHUIHFWVLQHJDWLYFRUHODWH

Pentru21

2

1σ σ

σ

+> X avem X1σ1-X2σ2!úL

σp=X1σ1-X2σ2

$FHDVW UHOD LH vPSUHXQ FX UHOD LD (p=X1E1+X2E2 SHUPLWH GHWHUPLQDUHD HFXD LHL GHOHJ WXU vQWUH(púLσp.

2E LQHP)()( 21

2112

21

21

E E

E E

E E E p p −

+−

−+

=σ σ σ σ

σ .

(VWHYRUEDGHRUHOD LHOLQLDU UHSUH]HQWDW JUDILFGHRGUHDSW 3DUWHDGLQDFHDVW GUHDSW FRUHVSXQ] WRDUHOD

21

21

σ σ

σ

+> X

HVWHORFXOSRUWRIROLLORURE LQXWHSOHFkQGGHODWLWOXULOH71úL72 (ramura 1 a graficului 5.6.)

Pentru21

11

σ σ

σ

+< X avem X1σ1-X2σ2úLσp=-(X1σ1-X2σ2)

3URFHGkQGFDPDLVXVRE LQHPHFXD LDOLQLDU OHJkQG(púLσp:

)()( 21

2112

21

21

E E

E E

E E E p p −

++

−+

−=σ

2SDUWHDDFHVWHLGUHSWHFHDFRUHVSXQ] WRDUHOXL21

2

1σ σ

σ

+< X

HVWHOHJHDSRUWRIROLLORURE LQXWHFRPELQkQG71úL72 (ramura 2 a graficului 5.6).

ÌQVIkUúLWSHQWUX 21

2

1 σ σ

σ

+= X avem σp=0.

$FHVWUH]XOWDWHVWHUHPDUFDELOGHRDUHFHHODUDW F SOHFkQGGHODGRX WLWOXULULVFDQWHHVWHSRVLELO FDDOHJkQG ULJXURV SURSRU LLOH ≤x1ú L [2≤ V VH FRQVWUXLDVF XQ SRUWRIROLX QHULVFDQW$FHVWUH]XOWDWHVWHSRVLELOGDF WLWOXULOH71,T2 sunt perfeFWúLQHJDWLYFRUHODWH

t

R1

R2

R




)LJXUD/RFXOSRUWRIROLLORURE LQXWHSOHFkQGGHODGRX WLWOXUL

Ansamblul de cazuri posibile

&kWHYDREVHUYD LLSRWILIRUPXODWHGHVSUHDYDQWDMHOHGLYHUVLILF ULL

a) 'LYHUVLILFDUHDHVWHLQWHUHVDQW LPHGLDWFHρ12<1.

b) 3OHFkQGGHODGRX WLWOXUL71úL72HVWHSRVLELOvQDQXPLWHFD]XULV VHRE LQ SRUWRIROLLDYkQGXQ ULVF LQIHULRUULVFXOXLILHF UXL Witlu care-l compune; aceasta este posibil când

2

1

12σ

σ ρ < (σ1<σ2).

Aceasta va fi întotdeauna posibil cu titluri cu risc independente sau corelate negativ(ρ12≤0).c) ([LVW vQ ILHFDUHVLWXD LHXQSRUWRIROLXGHULVFPLQLPFDUHFRUHVSXQGHSURSRU LLlor X1úL

X2 determinate. Acest portofoliu de risc minim are un risc nul într-un singur caz, cândρ12=-1. În toate celelalte cazuri, riscul minim este pozitiv.

'HFLQXHVWHSRVLELOV VHHOLPLQHWRWDOULVFXOGHFkWvQFD]XOvQFDUHFRPELQ PGRX WLWOXULpHUIHFWúLQHJDWLYFRUHODWH

ρ= 0

ρ= -0,5

ρ=0,5

ρ=0,8

σ σ2 σ1

E1

EP

E2

E

ρ1,2=1 ρ1,2= -1

ρ1,2= - 1

ρ1,2=1T2

T1




5.5. Caz general, portofoliul de n titluri

a) Caracteristicile portofoliului de n titluri.

'DF H[WLQGHPvQWU-RSULP ID] DQDOL]DSUHFHGHQW ODFRPELQDUHDGHWLWOXULSRDWHILVWDELOLW VFKHPDXUP WRDUH

)LJXUD6WXGLXOFRPELQD LLORUGHWUHLWLWOXUL

Curba T1T2UHJUXSHD] SRUWRIROLLOHFRPSXVHSOHFkQGGHOD71úL72vQDFHODúLIHOFXUED71T3

UHJUXSHD] SRUWRIROLLOH FRPSXVH SOHFkQG GH OD 71 ú L 73 iar curba T2T3 rHJUXSHD] SRUWRIROLLOHcompuse pornind de la T2úL73&RQIRUPFXFHOHDU WDWHDQWHULRUFXUED71T2HVWHVLWXDW GHDVXSUD

úLODVWkQJDGUHSWHLFDUHXQHúWH71úL72vQFD]XOvQFDUHGRX WLWOXULQXVXQWSHUIHFWFRUHODWH$FHODúLUD LRQDPHQWSHQWUXOHJHDFRPELQD LLORUOXL72úL73úLSHQWUX71úL73.

)LHFDUH SXQFW GLQ LQWHULRUXO VXSUDIH HL 71-T2-T3 SRDWH ILDQDOL]DW FD R FRPELQD LHGH WUHLWLWOXUL )LH GH H[HPSOXSXQFWXO $(O HVWH RE LQXW SOHFkQG GH OD71vQSURSRU LD;1úL%vQSURSRU LD-X1)=0,5.

%vQVXúLHVWHFRPELQD LDvQWUH72úL73 (X2úL;3=0,5). Tot atât de bine acum A poate fi

analizat fiind compus din:

T1vQSURSRU LD;1=0,5

T2vQSURSRU LD;2 (1-X1)=0,25

T3vQSURSRU LD;3 (1-X1)=0,25.

ÌQDFHODúLPRGILHFDUHSXQFWGLQVXSUDID D71-T2-T3SRDWHV VHH[SULPHFDRFRPELQD LHGHtitluri T1, T2, T36XSUDID DHVWHSOLQ HDQXFRQ LQHQLFLXQJRO([LVW RLQILQLWDWHGHFRPELQD LLSRVLELOHGLQFDX]DSHUIHFWHLGLYL]LELOLW LDWitlurilor.

$FHVWUD LRQDPHQWSRDWHILDSOLFDWúLvQFD]XODQWLWOXULFHHDFHFRQGXFHODXUP WRDUHOHformule:

∑=

=n

i

ii p E X E 1

∑∑∑ +=i j

ij ji

i

ii p X X X V cov22σ

i≠ j

σ

T2

B

T1

E1

RA

R3

RB

R2

R

A

T3




VDXGDF QRW PFRYij prin σijúL9i=σi2SULQ ii:

atunci ∑∑=i j

ij ji p X X V σ

E&RQWULEX LDXQXLWLWOXLQGLYLGXDOODULVFXOúLUDQGDPHQWXOSRUWRIROLXOXLvQFDUHHVWHLQFOXVcazul a n titluri.

Fie n titluri TiFRPELQDWHvQSURSR]L LLOH;I (de la X1la Xn cu 11

=∑=

n

i

i X )

Riscul titlului i în portofoliu va fi:

termenin

X X X X inniii

ip ⋅+++++

=cov..............covcov

cov2

12211 σ

'LVSHUVLDWLWOXOXLLQXFRQVWLWXLHGHFkWXQWHUPHQSULQWUHFHLQWHUPHQLFHLODO LQ-1) termeni

ILLQGFRYDULDQ H9RPREVHUYDúLvQDFHVWFD]UROXOIXQGDPHQWDODOFRYDULDQ HLvQWUHWLWOXULSHQWUXGLYHUVLILFDUHúLIDSWXOF ULVFXOLQGLYLGXDODOWLWOXOXLσiQXLQWHUYLQHGHFkWFDXQHOHPHQWDO WXULGHcelelalte (n-1) în calculul riscului unui portofoliu.

&RQWULEX LDWLWOXOXLLODULVFXOSRUWRIROLXOXL3HVWHHJDO FX;icovip.3XWHPGHFLH[SULPDULVFXOSRUWRIROLXOXL3FDVXPDFRQWULEX LLORUWLWOXULORUFDUHvOFRPSXQ

∑===

n

iipi p p X V

1

2covσ si

p

ip

1

cov

σ σ ∑=

=

n

ii p X

formulele echivalente celor scrise la punctul a). Astfel formulat, riscul portofoliului P (σp) este

PHGLDSRQGHUDW DULVFXULORUWLWOXULORUFHFRPSXQSRUWRIROLX




3LD DSHUIHFW

3HRSLD SHUIHFW VXQWUHXQLWHXUP WRDUHOHFRQGL LL

• nici un investitor nX GRPLQ SLD D úL QX SRDWH GH XQXO VLQJXU V LQIOXHQ H]H FXUVXOtitlurilor;

• LQIRUPD LD FLUFXO OLEHU WR L DJHQ LL DX DFFHV JUDWXLW úL LPHGLDW OD WRDWH LQIRUPD LLOHprivind titlurile;

• VHIDFHDEVWUDF LHGHLPSR]LWHWD[HúLFRVWXULGHWUDQ]DF LL • titlurile sunt infinit divizibile.

2 SLD FDUH vQGHSOLQHúWHDFHVWHFRQGL LL HVWHHILFLHQW 7RDWHLQIRUPD LLOHSULYLQG XQWLWOXVXQWLPHGLDWúLWRWDOU VIUkQWHUHSHUFXWDWHvQFXUVFDUHIXUQL]HD] vQRULFHPRPHQWFHDPDLEXQ expresie a valorii titlului.

Apari LDXQHLLQIRUPD LLIDYRUDELOHYDLQFLWDLQYHVWLWRULLV GHYLQ FXPS U WRULDQWUHQkQGRFUHúWHUHDFXUVXOXLúLWUDQ]DF LLOHVHYRUGHVI úXUDODXQSUH vQFDUHYDLQWUDúLLQIRUPD LDQRX 2SXVXOVHYDSURGXFHvQFD]XOLQIRUPD LHLGHIDYRUDELOH1XHVWHGHci posibil pentru un investitor

RDUHFDUH V RE LQ XQSURILW SRUQLQG GH ODR LQIRUPD LHSDUWLFXODU SULYLQG R VRFLHWDWH'HRDUHFH

LQIRUPD LLOHQRLDSDUvQPRGvQWkPSO WRUúLFXUVXULOHWLWOXULORUIOXFWXHD] vQPRGDOHDWRU




5HOD LDFDUDFWHULVWLF vQLQWHULRUXOXQXLSRUWRIROLXHILFLHnt

1RW PFX³H´LQGH[XOSRUWRIROLXOXLHILFLHQW3RUWRIROLXOHHVWHDFHOSRUWRIROLXFDUHSHQWUXXQUDQGDPHQWDúWHSWDWQRWDWFX( eDUHFHOPDLPLFULVF3URSRU LLOH;i care conduce la portofoliul e

QRWDW ;ieVDWLVIDFHXUP WRDUHOHFRQGL LL 2 / 1

ip covXmin

=

∑∑i j

ij j X σ

VXEUHVWULF LLOH

∑ ==i

eii p E E X E úL

∑ =i

i X 1

Figura 5.11. Portofoliul e

Utilizând metoda Lagrange, vom avea:

)1()( 121 ∑∑ −+−+=ii

iie p X E X E L λ λ σ

3HQWUXDRE LQHVROX LDRSWLP YRPUH]ROYDVLVWHPXO

0

.

.

0

01

0

21

211

11

2

1

=−−=

=−−=

=−=

=−=

∑

∑

λ λ δ

δσ δ

λ λ δ

δσ

δ

δ

δλ

δ

δλ

n

n

p

n

p

i

i

i

iie

E X X

L

E X X

L

X L

E X E L

Ve V

Ee

E

e




Figura 5.13 Frontiera de eficienta cu titlu neriscant

σ

A

Rf

E

x

EO

T2




2) 9RODWLOLWDWHD SRUWRIROLXOXL VH FDOFXOHD] SRUQLQG GH OD YRODWLOLW LOH WLWOXULORU FDUH-l

FRPSXQ)LHSRUWRIROLXOFRQVWLWXLWvQSURSRU LLOH;1úL;2 din titlurile T1úL72ùWLLQGF covpM=X1cov1M+X2cov2M, putem scrie notând βp, β1úL β2 YRODWLOLW LOH UHVSHFWLYH DOHSRUWRIROLXOXLúLDOHILHF UXLWLWOX71úL72:

22112

2211

2

covcovcov β β

σ σ β X X

X X

M

M M

M

pM

p +=+

==

9RODWLOLWDWHDXQXLSRUWRIROLXHVWHPHGLDSRQGHUDW DYRODWLOLW LORUWLWOXULORUFDUHvO FRPSXQCunoscând β1úL β2DG XJkQG;1úL;2 într-XQPRG DGHFYDW HVWHSRVLELO V VH FRQVWUXLDVF XQSRUWRIROLXDYkQGJUDGXOGRULWGHYRODWLOLWDWHSOHFkQGGHODGRX WLWOXUL71úL72 oarecare.

3) Volatilitatea unui titlu nu poatHILREVHUYDW FXWRDW ULJRDUHDHDUH]XOW GLQDQWLFLS ULOHUDSRUWDWHODSHULRDGDSHQWUXFDUHDYHPLQWHQ LDV GH LQHPXQSRUWRIROLXÌQDFHODúLWLPSHVWHSRVLELOV HVWLP PYRODWLOLWDWHDYLLWRDUHSOHFkQGGHODGDWHDQWHULRDUH




5.11. Risc sistematiFUVúLULVFQHVLVWHPDWLFUQVDOXQXLWLWOX

5HOD LD vQWUH YDULDELOHOHDOHDWRDUH5 iúL5 M HFXD LDPRGHOXOXL SLH HLSHUPLWHHYLGHQ LHUHDFHORUGRX FRPSRQHQWHDOHUDQGDPHQWXOXLWLWOXOXLL

Ri = αi + βiRM + εi

unde:

Ri = randamentul titlului;αi + βiRMUDQGDPHQWOHJDWGHSLD εi = randament legat de caracteristicile proprii titlului.

$FHHDúLGHVFRPSXQHUHSRDWHILI FXW SHQWUXULVFXOWLWOXOXLL95 iVHRE LQHFDGLVSHUVLDunei sume de variabile aleatoare.

V(Ri) = V(αi + βiRM + εi)

( ) ( ) ( )9 5 9 5 9 &RY 5

ULVF OHJDW ULVF QXO SULQ

GH SLD SURSULX FRQVWUXF LD

VDX ULVF VDX ULVF GUHSWHL GH

VLVWHPDWLF QHVLVWHPDWLF UHJUHVLH

VDX ULVF VDX ULVF

QHGLYHUVLILFDW GLYHUVLILFDELO

1

1 2

1

1 2

1 = + +3

4β ε β ε

Fie pentru riscul sistematic (rs):

( )( )

σ σ

σ σ σ

σ β 22

2

2

2

2

22

2)( iiM

M

M M i p pCov

RV rsM iiM

M

M i

i ==

==

ùWLLQGF ULVFXOWRWDOHVWHVXPDULVFXOXLVLVWHPDWLFúLDFHOXLQHVLVWHPDWLFILH

( )rnsPrnsrs iii iiM i222222 +=+= σ σ

DWXQFLHVWHSRVLELOV VFULHP

( )5

5

5

5

5

5L UV S S

6

6 7

6

6

6 7

σσ

σ= =

2

22

2

i

iM iM

i

i qrs

σ

σ

σ =

3 WUDWXO FRHILFLHQWXOXL GH FRUHOD LH P VRDU SDUWHD GLQ ULVFXO WRWDO P VXUDW DLFL SULQ

GLVSHUVLH FDUH HVWH H[SOLFDW SULQ SLD úL ( ) ρ 2

1iM

− P VRDU SDUWHD FRPSOHPHQWDU VDX SDUWHDULVFXOXL WRWDO GDWRUDW FDUDFWHULVWLFLORU SURSULL WLWOXOXL 'DF WLWOXO L HVWH SHUIHFW FRUHODW FX SLD D

pozitiv sau negativ, ( )112 =±= ρ ρ iM iM

i GUHDSWDGHUHJUHVLHH[SOLF SHUIHFWFRPSRUWDPHQWXOWLWOXOXL

εi VXQWQXOLVHPQ F QLFLRPLúFDUH QXYLQH GH ODFDUDFWHULVWLFLOHSURSULLWLWOXOXLúLGHFLWRWULVFXOWLWOXOXL HVWH OHJDW GH SLD ,PHGLDW FH FRUHOD LD QX PDL HVWH SHUIHFW )1( ±≠ ρ iM

, punctele se

GHS UWHD] GHGUHDSW úLFXDWkWPDLPXOWFXFkWρiMVHUHDSURSLHGH]HUR'DF SXQFWHOHVXQWIRDUWHdispersate în jurul dreSWHL ULVFXO VLVWHPDWLF QX FRQVWLWXLH GHFkW R LQILP SDUWH vQ ULVFXO WRWDOYRODWLOLWDWHD LQH VHDPD GH FRPSRUWDPHQWXO WLWOXOXL vQWU-XQ PRG OLPLWDW úL QX DUH GHFkW SX LQ VHPQLILFD LH




5LVFXOVLVWHPDWLFúLULVFXOQHVLVWHPDWLFDOXQXLSRUWRIROLX

Pentru un portofoliu constituit din titlurile T1 ú L 72 vQ SURSRU LLOH ;1 ú L ;2, riscul se

FDOFXOHD] GXS UHOD LDFXQRVFXW

Vp=X12V1+X2

2V2+2X1X2cov12

5D LRQkQGFRQIRUPPRGHOXOXLSLH HL

V1=β12VM+V(ε1)

V2=β22VM+V(ε2)

Cov12=cov(R1,R2)=cov[(α1+β1RM+ε1),(α2+β2RM+ε2)]=

=β1β2σM2+β2cov(ε1,RM)+β1cov(ε2,RM)+cov(ε1,ε2)

LQkQGVHDPDGHLSRWH]HOHLQWURGXVHYRPDYHD Cov12=β1β2σM

2

6H RE LQH R H[SUHVLH D FRYDULDQ HL vQWUH WLWOXULOH 71 úL 72 FDUH VH LQWHUSUHWHD] DVWIHOFRYDULDQ HvQWUHGRX WLWOXULVHH[SOLF vQvQWUHJLPHSULQSLD VDXFRYDULDQ HOHvQWUHWLWOXULOH71úL72

VXQWGDWRUDWHvQvQWUHJLPHLQIOXHQ HLFRPXQHSHFDUHHOHRVXSRUW GLQSDUWHDSLH HL&RYDULDQ DvQWUH

FDUDFWHULVWLFLOHSURSULLWLWOXULORUHVWHFRQVLGHUDW FDQHJOLMDELO $FHDVW LSRWH] VLPSOLILFDWRDUHDPRGHOXOXLSLH HLDUHFRQVHFLQ HLPSRUWDQWHSHQWUXFDOFXOXOdispersiei unui portofoliu.

Astfel:

Vp=X12[β1

2VM+V(ε1)]+X2

2[β2

2VM+V(ε2)]+2X1X2β1β2σM

2

Dezvoltând:Vp=(X1

2β12+X2

2β22+2X1X2β1β2)× Mt2X1

2V(ε1)+X22V(ε2)

Vp=(X1β1+X2β2)2σM

2+X12V(ε1)+X2

2V(ε2)Înlocuind (X1β1+X2β2) cu βp úLJHQHUDOL]kQGODQWLWOXULRE LQHPF

luiportofoliual rns

1

2

luiportofoliu al rs

22 )(∑+==

n

i

ii M p pV X V ε σ β cu

∑=

=n

i

ii p X 1

β β

WHUPHQLLQXOLSULQFRQVWUXF LDdreptei de regresie

FRYDULDQ DvQWUHFDUDFWHULVWLFLOHSURSULLWLWOXULORU VHDGPLWHF DFHDVW FRYDULDQ HVWHIRDUWHPLF GHFLQHJOLMDELO



6.1 Introducere

6.2. Tipuri de date şi indicatori fundamentali6.2.1 Tabele utilizate în analiza datelor

6.2.2 Reducerea datelor

6.2.3 Legăturile dintre caracteristici6.3 Analiza componentelor principale (ACP)

6.3.1 Metoda analizei componentelor principale6.3.2 Geometria caracteristicilor şi indivizilor

6.3.3 Determinarea axelor principale şi a factorilor principali

6.3.4 Analiza tabelelor de proximitate6.3.5 Studiu de caz

6.4. Clasificarea6.4.1 Clasificarea neierarhică

6.4.2 Clasificarea ierarhică

6.4.3 Studiu de caz

Analiza componentelor principale Iner ţie interclase

Analiza factorială Iner ţie intraclaseAnaliză discriminantă Axe principale

Clasificare Componente principale

Medie Factori principali

Dispersie Clasificare ierarhicăIner ţie Clasificare neierarhică

TERMENI CHEIE



Macroeconomie. Decizii strategie

Tabelul 6.1

1XP UGHLQGLYL]L 1XP UGH

caracteristici

Analiza datelor mare mare

6WDWLVWLFDFODVLF redus redus

În acest capitol sunt prezentate principalele metode folosite de analiza datelor.'XS RVFXUW WUHFHUHvQUHYLVW DLVWRULFXOXLDQDOL]HLGDWHORUvQSDUDJUDIXODOGRLOHDsunt prezentate WLSXULOHGHGDWHúLLQGLFDWRULLXWLOL]D L3DUDJUDIXOFRQ LQHPHWRGDDQDOL]HLFRPSRQHQWHORUSULQFLSDOHvPSUHXQ FXH[HPSOHúLVWXGLLGHFD]

3DUDJUDIXOGHVFULHPRGXOvQFDUHVHHIHFWXHD] FODVLILF ULOHSULQLQWHUPHGLXODQDOL]HLGDWHORUúLXQDPSOu exemplu de utilizare a acestora.

ÌQFDGUXO$'PDLvQWkOQLPDQDOL]DIDFWRULDO DQDOL]DFRUHVSRQGHQ HORUDQDOL]DFDQRQLF úLDQDOL]DGLVFULPLQDQW FDUHLPSOLF XQDSDUDWPDWHPDWLFPDLFRPSOLFDW




Tabelul 6.2

CARACTERISTICI

Nume

prenume

Sex ¢ ¡¤ £¦ ¥ §

Vechi-

me

Studii Salariu

brut

Nivel

ierarhic

Profesie ̈ ©

£

copii

§

©

matrim

Loc

¤

§

£

1 Ionescu

Vasile

M 45 20 Superi-

oare

5,5 !# "¤ $

%

"' & ( "

inginer 2 )

%' 0

Bucu-1

" 2 3 i

2 PopescuClaudia

F 32 7 Medii 2,5 Pers.TESA

%

"' &

1

"4 3 5

1

3 67 " &

%' 0

8 5 2 ¦ (

3 .

4 .

5 .

6 .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

I N D I V I Z I

n .

În FDGUXO DFHVWXL WDEHO VH J VHVF DWkW FDUDFWHULVWLFL FDQWLWDWLYH YkUVW YHFKLPHVDODULXQXP UFRSLLFkWúLFDUDFWHULVWLFLFDOLWDWLYHQXPHVWXGLLVH[QLYHOLHUDUKLFSURIHVLHVLWXD LH PDWULPRQLDO ÌQ LQWHULRUXO WDEHOXOXL VH DIO GDWHOH HIHFWLYH ce privesc indivizii,

respectiv Ionescu va fi descris prin sex –PDVFXOLQYkUVW – 45 ani, vechime – 20 ani etc.Pentru a putea efectua analiza datelor prezente vom separa caracteristicile cantitativede cele calitative (tabelul 6.3):

Tabelul 6.3CARACTERISTICI

9kUVW Vechime Salariu brut 1XP UFRSLL

1 45 20 5,5 2

2 32 7 2,5 3

3

4

5

6

.

.

.

.

.

.

I n d i v

i z i

n

Pentru a putea prelucra caracteristicile calitative, vom construi un tabel în care vomasocia variabilelor calitative valori numerice disjuncte: de exemplu pentru sex vom alocaYDORULOHSHQWUXE UED LúLSHQWUXIHPHL7DEHOXOFRQ LQHRDVWIHOGHGHVFULHUHDGDWHORU

Tabelul 6.4CARACTERISTICI

Sex 6LWXD LHPDWULPRQLDO /RFQDúWHUH Nivel ierarhic

M F & V W QHF V GLYRU DW Buc

.

Provin-

cie

Muncit Pers

tesa

Pers

cond.

1 1 0 1 0 0 1 0 0 0 1

2 0 1 0 0 1 0 1 0 1 0

3

.

.

.

i n d i v i z i

n



'HFL]LLVWUDWHJLFHúLDQDOL]DGDWHORU

Tabelul 6.6

Nr. Crt. x1

x2

1 15 3

2 17 25

3 35 32

4 57 79

5 34 23

6 24 45

7 27 2

8 13 7

9 8 15

10 22 21

Total 252 252

,QGLFDWRULLUHGXúLSHQWUXFHOHGRX VHULLVXQW

=1 x 25,2 =2

x 25,2

=1 804,504 =2 1165,584

Chiar daF PHGLD HVWH DFHHDúL SHQWUX DPEHOH vQUHJLVWU UL DFHVWHD QX VXQW OD IHOdeoarece dispersiile lor nu coincid. Astfel, cea de-DGRXDvQUHJLVWUDUHHVWHPXOWPDLHWHURJHQ

FXLQGLYL]LPDLGLVSHUVD L

2EVHUYD LH0HGLDúLGLVSHUVLDDUHVHQVGRDUSHQWUXYDULDELOHFDQWLWDWLYHQXúLSHQWUXvariabile calitative.

/HJ WXULOHGLQWUHFDUDFWHULVWLFL

A) OHJ WXUDGLQWUHGRX FDUDFWHULVWLFLFDQWLWDWLYH

0HWRGHOH SUH]HQWDWH vQ FRQWLQXDUH DQDOL]HD] OHJ WXULOH OLQLDUH FH H[LVW vQWUHcaracteristici. Pentru caractHUL]DUHD DFHVWRU OHJ WXUL YRP XWLOL]D FRHILFLHQWXO GH FRUHOD LHOLQLDU UHVSHFWLYUDSRUWXOGHFRUHOD LH

&RHILFLHQWXO GH FRUHOD LH OLQLDU GLQWUH GRX FDUDFWHULVWLFL FDQWLWDWLYH VH GHWHUPLQ astfel:

( ) y x

xy y xr

σ σ ⋅=, (6.7)

unde: xy -FRYDULQ DGLQWUHFDUDFWHULVWLFL

y x , - dispersiile caracteristicilor xúL y.

&RYDULDQ DGLQWUHGRX FDUDFWHULVWLFLVHFDOFXOHD] DVWIHO

( ) ( )

( ) ( )∑ −⋅−⋅=

∑ −⋅−=

=

=

n

iiii

n

iii xy

y y x x p

y y x xn

1xy

1

sau 1

σ

σ (6.8)




&RHILFLHQWXOGHFRUHOD LHOLQLDU VHGHILQHúWe astfel:

( )∑ −

∑−=

=

=n

ii

n

ii

y y

u

r

1

2

1

2

21 (6.9)

unde r –FRHILFLHQWXOGHFRUHOD LHOLQLDU ui = yi –a x –b, cu a,bSDUDPHWULLGUHSWHLGHUHJUHVLHFDUHDUDW OHJ WXUDGLQWUH

variabilele xúL y.

Exemplul 1.6HFRQVLGHU GDWHOHGLQWDEHOXOFDUHGHVFULXSUH XOXQRUDSDUWDPHQWHúLVXSUDID DDFHVWRUDvQUHJLVWU UL3UH XOHVWHYDULDELOD y,LDUVXSUDID DHVWHYDULDELOD x.

Pentru aceste date s-DXFDOFXODWPHGLLOHGLVSHUVLLOHFRHILFLHQWXOGHFRUHOD LHUHVSHFWLYdreapta de regresie cDUHGHVFULHOHJ WXUDGLQWUHYDULDELOH

Tabelul 6.7

Nr.

Crt.

6XSUDID

(x) (m2)

3UH \

(milione lei)

1 28 130

2 50 280

3 55 264

4 60 320

5 48 258

6 38 350

7 86 306

8 68 255

9 33 150

10 45 235

Total 511 2548

Grafic, norul de puncte ce rezulW GLQUHSUH]HQWDUHDvQWU-un sistem de axe x,y este în

figura 6.1.

Figura 6.1

'UHDSWDGHUHJUHVLHFDUHGHVFULHOHJ WXUDGLQWUHVXSUDID úLSUH HVWH y = a x + b + u (6.10)

cu u –DEDWHUHDGLQWUH\úLGUHDSWDGHUHJUHVLH

X UDID [

3UH

y




∑ ∑∑

−

⋅⋅=

⋅

⋅−

=••••

••

j ,i i j ji

ij

ji

ji

ij

nn

nn

n

nn

n

nnn

D 1

2

2

2(6.15)

Atunci variabila D2 FDOFXODW FRQIRUPUHOD LHLXUPHD] ROHJHℵ 2 cu

(p –1)(q-1) grade de libertate, unde púL qUHSUH]LQW QXP UXOGHPRGDOLW i posibile pentru

variabilele calitative analizate.

În exemplul nostru D2

= 69,2.'DF pij YDP VXUD SUREDELOLWDWHD GHD DYHD VLPXOWDQPRGDOLW LOH iúL j, aceasta va

GHSLQGHGRDUGHSUREDELOLW LOHPDUJLQDOH piúL p j ( pentru datele noastre pij este estimat prin nij

/ n ; pi prin nni• úLDOXL p j prin nn j• ).

'DF GRX FDUDFWHULVWLFL VXQW LQGHSHQGHQWH DWXQFL YDORDUHDOXL D2HVWHDSURSLDW GH]HURLDUGDF DUHRYDORDUHPDUHDFHDVWDYDLQGLFDROHJ WXU SXWHUQLF .

Aplicând testul ℵ 2 variabilei D2RE LQHPSHQWUXRYDULDELO FXJUDGHGHOLEHUWDWH(date de (p-1)(q-1)úLFXRSUREDELOLWDWHGHGHDILLQGHSHQGHQW RE LQHPGLQWDEHOXOOHJLL

ℵ 2 o valoare de 16,81. Cum D2 = 69,2 PDLPDUH GHFkW UH]XOW F YRP UHVSLQJHLSRWH]DGHLQGHSHQGHQ

&/HJ WXUDGLQWUHRYDULDELO FDOLWDWLY úLRYDULDELO FDQWLWDWLY 2YDULDELO FDOLWDWLY y GHSLQGHGHRYDULDELO FDQWLWDWLY xGDF FHLQiLQGLYL]LGHVFULúL

prin modalitatea i a variabilei calitative au aceleaúL YDORUL yi FRUHVSXQ] WRDUH YDULDELOHLcantitative xi$EVHQ DOHJ WXULLHVWHP VXUDW GHF WUHUDSRUWXOGHFRUHOD LHη definit astfel:

y

yi

σ η =2 (6.16)

O valoare a lui ηDSURSLDW GH]HURYDLQGLFDOLSVDOHJ WXULORUGLQWUHYDULDEile; în timpFHRYDORDUHDSURSLDW GHYDLQGLFDROHJ WXU SXWHUQLF




Definim de asemenea abaWHULOHPHGLLS WUDWLFHSHQWUXFHOH p caracteristici , 2

jσ .

/HJ WXULOHGLQWUHFDUDFWHULVWLFLOXDWHGRX FkWHGRX YRUILGHVFULVHGHFRYDULDQ HOH

ijσ VDX GH FRHILFLHQ LL GH FRUHOD LH r ij (vor fi de calculat p(p-1)/2 FRHILFLHQ L $VWIHO YRP

construi matricea V – QXPLW PDWULFHGHYDULDQ –FRYDULDQ FDUHYDFRQ LQHSHGLDJRQDODSULQFLSDO DEDWHULOH PHGLL S WUDWLFH DOH FDUDFWHULVWLFLORU LDU vQ UHVW FRYDULDQ HOH GLQWUH

caracteristicile j úLk .

=

21

2

2

221

112

2

1

.

.

.

.

..

.

.

.

.

.

.

.

.

....

....

p p

p

p

V

σ σ

σ σ σ

σ σ σ

0DWULFHDFRHILFLHQ LORUGHFRUHOD LHGHFRUHOD LHVHFRQVWUXLHúWHvQPRGDVHP Q WRUSH

GLDJRQDOD SULQFLSDO YRP DYHD YDORDUHD 1 (deoarece r (xi

;xi

) = 1 úL vQ UHVW YRP DYHDFRHILFLHQ LLGHFRUHOD LHGLQWUHFDUDFWHULVWLFLOH júLk.

=

1

.

.

.

.

..

.

.

.

.

.

.

.

.

....1

....1

1

221

112

p

p

p

r

r r

r r

R

0DWULFHD GH YDULDQ -FRYDULDQ úL PDWULFHD FRHILFLHQ LORU GH FRUHOD LH VXQW PDWULFLS WUDWLFHGHGLPHQVLXQH p x púLVLPHWULFHGHRDUHFH ijσ = jiσ respectiv r ij = r ji .

Notând cu D1/s matricea diagoQDO

=

p

D

σ

σ

σ

σ

/ 1

.

.

.

.

.

0

.

.

.

.

.

.

.

.

.

0.... / 10

0....0 / 1

2

1

/ 1

RE LQHPUHOD LDPDWULFHDO

R = σ / 1 D V σ / 1 D . (6.20)

'DF YRPFRQVLGHUDF WRDWHFDUDFWHULVWLFLOHVXQWGHPHGLHQXO – respectiv vom centra

FDUDFWHULVWLFLOH SULQ UHFRQVWUXF LD tabelului de date luând j j j x x x −=0 - atunci centrul de

greutate al norului de puncte va fi plasat în originea sistemului de axe ce descrie norul de

puncte.




Notând cu X matricea cu nOLQLLúL p coloane cu datele centrate (considerate de medie

]HURDWXQFLYRPDYHDXUP WRDUHDUHOD LHPDWULFHDO

V =t X D X , (6.21)

unde:t X –UHSUH]LQW PDWULFHD X WUDQVSXV

D –HVWHPDWULFHDGLDJRQDO DSRQGHULORU

=

n p

p

p

D

..0

.

..

.

.

.

.

0....0

0....0

2

1

.

ÌQFRQWLQXDUHYRPSUHVXSXQHF WRDWHFDUDFWHULVWLFLOHVXnt centrate.

6SD LXOLQGLYL]LORU

Fiecare individ este reprezentat de un punct cu p coordonate, deci este un vector din

VSD LXORp, deci ( ) p

iiii x x xe ,...,, 21= .

2SULP SUREOHP HVWHDFHHDDP VXU ULLGLVWDQ HLGLQWUHLQGLYL]LFHHDFHVHUHGXFHODaGHILQLRPHWULF VDXRGLVWDQ

&HD PDL VLPSO GLVWDQ HVWH FHD HXFOLGLDQ 7RWXúL DSDUH SUREOHPD FRPSDU ULLFDUDFWHULVWLFLORUGLVWLQFWHFXPDUILYkUVWDVDODULXOVDXQXP UXOGHFRSLL

9RPGHILQLRGLVWDQ GHWLSHXFOLGLDQDVWIHO

( ) ( ) ( )2

21

22

2

2

12

21

2

1

11

2...

p p

p x xa x xa x xad −++−+−= , (6.22)

FHHDFHUHYLQHODDvQPXO LILHFDUHFDUDFWHULVWLF FX ja , cu a j pozitiv.

7RWXúL SHQWUX D SXWHD FRQVLGHUD GLVWDQ HOH HXFOLGLHQH D[HOH WUHEXLH V ILHSHUSHQGLFXODUHFHHDFHQXHVWHvQWRWGHDXQDDGHY UDWSHQWUXQRUXOGHSXQFWHLQL LDO

3HQWUX D[H REOLFH vQWUH FDUH H[LVW XQJKLXO IRUPXOD GLVWDQ HL vQWUH GRX SXQFWHdevine:

( ) ( ) ( )( ) θ cos2 2121

2

21

2

21

2 j jk k j jk k x x x x x x x xd −−−−+−= (6.23)

ÌQIRUPDFHDPDLJHQHUDO YRPGHILQLGLVWDQ DGLQWUHGRLLQGLYL]LDVWIHO

( ) ( )( )∑∑= =

−−=n

k

p

j

j jk k

kj x x x xmeed 1 1

212121

2; . (6.24)

Notând cu M PDWULFHD IRUPDW GLQ HOHPHQWHOH mkj putem scrie matriceal formula

GLVWDQ HL

( ) ( ) ( )212121

2; ee M eeeed t −⋅⋅−= (6.25)




Matricea M WUHEXLHV ILHVLPHWULF úLSR]LWLYGHILQLW RDUHFDUH3HQWUXFD]XOSDUWLFXODU în care M este matricea unitate, rHOD LDGHPDLVXVHVWHFKLDUWHRUHPDOXL3LWDJRUDIRUPXODSHQWUXGLVWDQ HHXFOLGLHQH

Produsul scalar a doi vectori , definit prin intermediul matricii M este:

.; 2121 e M eee t

M ⋅⋅= (6.26)

ÌQDFHVWFD]VSXQHPF DPvQ]HVWUDWVSD LXOLQGLYL]LORUFXRVWUXFWXU HXFOLGLDQ vQFDUHmatricea M VHQXPHúWHPHWULFDVSD LXOXL

Cele mai utilizate metrici utilizate în cadrul analizei componentelor principale sunt

FHOHGDWHGHPDWULFLOHGLDJRQDOHFHHDFHFRQVW vQSRQGHUDUHDFDUDFWHULVWLFLORUFrecvent este

XWLOL]DW PHWULFD M = 2 / 1 σ D , care are forma:

==

2

2

2

2

1

/ 1

/ 1000

....

.. / 10

0..0 / 1

2

p

D M

σ

σ

σ

σ

$FHDVWDSUHVXSXQHvPS U LUHDILHF UHLFDUDFWHULVWLFLFXDEDWHUHDPHGLHS WUDWLF FHHDFHIDFHFDGLVWDQ HOHGLQWUHLQGLYL]LV QXPDLGHSLQG GHXQLWDWHDGHP VXU UDSRUWXO xi

/ σ j

HVWHI U GLPHQVLXQH$VIHOYRPDORFDILHF UHLFDUDFWHULVWLFLDFHHDúLLPSRUWDQ LQGLIHUHQWGHdispersia sa. Cu alte cuvinte, metrica 2 / 1 σ

D UHVWDELOHúWH XQ HFKLOLEUX vQWUH FDUDFWHULVWLFL

GHRDUHFHDEDWHUHDPHGLHS WUDWLF DILHF UHLFDUDFWHULVWLFLYDIL

2EVHUYD LH 2ULFHPHWULF VLPHWULF SR]LWLYGHILQLW M SRDWHILVFULV FDSURGXVGHmatrici M =

t T T. Atunci produsul scalar între e1úLe2 va fi:

( ) ( ) I

t t t t

M eT eT eT eT eT T ee M eee 2121212121 ;; ⋅⋅=⋅⋅⋅=⋅⋅=⋅⋅= (6.27)

Cu alte cuvinte, alegând convenabil matricea T se poate reduce metrica la matricea

unitate I.

ÌQFRQWLQXDUHYRPSUH]HQWDPRGXOvQFDUHVHGHWHUPLQ FRRUGRQDWHOHXQXLLQGLYLGGXS modificarea sistemului de axe.

'DF YRPSOHFDGHODXQVLVWHPGHD[HRUWRQRUPDWH x1 ,x

2 ,…,x

pSURLHF LDXQXL individ

SH R GUHDSW d YD GHWHUPLQD R QRX FDUDFWHULVWLF c, cu valorile c1 ,c2 ,…,c p care vor fi

SURLHF LLOH SXQFWHORUei SH DFHVW GUHDSW 'DF D HVWH YHFWRUXO XQLWDU DO OXLd iar M este

PHWULFDXWLOL]DW SHQWUX xUH]XOW

( ) 111 e Ma Maee t t == (6.28)

(deoarece M HVWHVLPHWULF

Luând u = M aUH]XOW GLUHFW pi

n

j

j

i j xuu X c

,11 ==

=⋅= ∑ (6.29)




'HWHUPLQDUHDD[HORUSULQFLSDOHúLDIDFWRULORUSULQFLSDOL

La începutul acestui paragraf am definit d 1D[DSULQFLSDO SULQSURSULHWDWHDF PHGLDS WUDWHORU GLVWDQ HORU SURLHF LLORU SXQFWHORU QRUXOXL SH GUHDSWa d 1 HVWH PD[LP Aceasta

SUHVXSXQHPD[LPL]DUHDLQHU LHLSURLHF LLORUUHVSHFWLYD ∑ ⋅i

iic p 2 , cu ci P VXULOHDOJHEULFH

DOHSURLHF LLORUOXLei pe d 1 (deoarece d 1 trece prin centrul de greutate al norului de puncte).Cum d 1 este axa prinFLSDO DQRUXOXLFRPSRQHQWHOHci sunt dispersate maxim posibil,

cu alte cuvinte cHVWHFRPELQD LDOLQLDU D xiGHGLVSHUVLHPD[LPDO $[HOHúLIDFWRULLSULQFLSDOLv1 , v2 , …, v p (pentru cazul în care M = I ) sunt vectorii

SURSULLDLPDWULFHLGHYDULDQ – FRYDULDQ 9YHFWRULSURSULLDVRFLD LYDORULORUSURSULLλ 1 , λ 2 ,

…, λ p GHVFULVHvQRUGLQHGHVFUHVF WRDUH 9RPFRQVLGHUDQRLOHD[HDOHVSD LXOXLLQGLYL]LORUFDILLQGYHFWRULLSURSULLDLPDWULFHLFH

YDULDQ -FRYDULDQ FHHDFHFRQGXFHODOLQLDUL]DUHDRSHUatorului liniar asociat lui V .

2EVHUYD LH • 5HDPLQWLP F YDORULOH SURSULL DVRFLDWH XQHL PDWULFH V VXQW VROX LLOH HFXD LHL

det(V - λ I ) = 0.

• 9HFWRULLSURSULLDVRFLD LVXQWDFHLYHFWRULXiFHVDWLVIDFUHOD LD V ui = λ i ui -GDF ui este un vector colRDQ ODGUHDSWDDVRFLDWYDORULLSURSULLλ i; u j V = λ j u j –GDF u j este un vector linie la stânga asociat valorii proprii λ j .

0DWULFHDYDULDQ HLFRPSRQHQWHORUSULQFLSDOHYDILvQDFHVWFD]

=

p

.

V

λ

λ

λ

0

0

2

1

Componentele principale vor fi decLQHFRUHODWHGRX FkWHGRX

Prin metoda analizei componentelor principale se înlocuiesc cele p caracteristici

LQL LDOHSULQFDUDFWHULVWLFLQHFRUHODWHGHGLVSHUVLHPD[LPDO úLFXLPSRUWDQ GHVFUHVF WRDUH 3HQWUX D GHWHUPLQD GLUHFW D[HOH IDFWRULL úL FRPponentele principale în raport cu X

PDWULFHDGDWHORULQL LDOHYRPIDFHXUP WRDUHOHWUDQVIRUP UL

u MVu

uT uT TV T

uT TV uuV

t t t

t

⋅=⇒⋅=⋅⋅

⇒⋅=⋅=⋅

λ

λ

λ

(6.37)

Cum u = M DUH]XOW F M V M a = λ M aDGLF V M a = λ a (deoarece M este

UHJXODW Cu alte cuvinte, axele principale vor fi vectorii proprii ai matricei VM, iar factorii

principali vor fi vectorii proprii ai matricei MV .

&RPSRQHQWHOHSULQFLSDOHVHRE LQGLQUHOD LDc = X u. (6.38)




FRQVLGHUD L 9RP DYHD GH LQGLYL]L UHSUH]HQWD L GH DQL úL UHVSHFWLY FDUDFWHULVWLFLreprezentate de tipul de cheltuieli publice efectuate.

Structura cheltuielilor publice în perioada 1872-1971(%)

Tabelul 6.9Nr.crt.

An ADS AGR CI TR LOC EDU ACS VR APA DAT DIV Total

1 1872 18.0 0.5 0.1 6.7 0.5 2.1 2.0 26.4 41.5 2.1 100

2 1880 14.1 0.8 0.1 15.3 1.9 3.7 0.5 29.8 31.3 2.5 100

3 1890 13.6 0.7 0.7 6.8 0.6 7.1 0.7 33.8 34.4 1.7 100

4 1900 14.3 1.7 1.7 6.9 1.2 7.4 0.8 37.7 26.2 2.2 100

5 1903 10.3 1.5 0.4 9.3 0.6 8.5 0.9 38.4 27.2 3.0 100

6 1906 13.4 1.4 0.5 8.1 0.7 8.6 1.8 38.5 25.3 1.9 100

7 1909 13.5 1.1 0.5 9.0 0.6 9.0 3.4 36.8 23.5 2.6 100

8 1912 12.9 1.4 0.3 9.4 0.6 9.3 4.3 41.1 19.4 1.3 100

9 1920 12.3 0.3 0.1 11.9 2.4 3 .7 1.7 1.9 42.4 23.1 0.2 100

10 1923 7.6 1.2 3.2 5.1 0.6 5.6 1.8 10.0 29.0 35.0 0.9 100

11 1926 10.5 0.3 0.4 4.5 1.8 6.6 2.1 10.1 19.9 41.6 2.3 100

12 1929 10.0 0.6 0.6 9.0 1.0 8.1 3.2 11.8 28.0 25.8 2.0 100

13 1932 10.6 0.8 0.3 8.9 3.0 10.0 6.4 13.4 27.4 19.2 0 100

14 1935 8.8 2.6 1.4 7.8 1.4 12.4 6.2 11.3 29.3 18.5 0.4 100

15 1938 10.1 1.1 1.2 5.9 1.4 9 .5 6.0 5.9 40.7 18.2 0 100

16 1947 15.6 1.6 10.0 11.4 7.6 8.8 4.8 3.4 32.3 4.6 0 100

17 1950 11.2 1.3 16.5 12.4 15.8 8.1 4.9 3.4 20.7 4.2 1.5 100

18 1953 12.9 1.5 7.0 7.9 12.1 8.1 5.3 3.9 36.1 5.2 0 10019 1956 10.9 5.3 9.7 7.6 9.6 9.4 8.5 4.6 28.2 6.2 0 100

20 1959 13.1 4.4 7.3 5.7 9.8 12.5 8.0 5.0 26.7 7.5 0 100

21 1962 12.8 4.7 7.5 6.6 6.8 15.7 9.7 5.3 24.5 6.4 0.1 100

22 1965 12.4 4.3 8.4 9.1 6.0 19.5 10.6 4.7 19.8 3.5 1.8 100

23 1968 11.4 6.0 9.5 5.9 5.0 21.1 10.7 4.2 20.0 4.4 1.9 100

24 1971 12.8 2.8 7.1 8.5 4.0 23.8 11.3 3.7 18.8 7.2 0 100

Sursa: C. AndréúL 5'HORUPH/¶pYROXWLRQGHVGpSHQVHVSXEOLTXHVHQ)UDQFH– 1971) rapport

CORDES, Cepremap, Paris, 1976

6HPQLILFD LDWLSXULORUGHFKHOWXLHOLHVWHXUP WRDUHD ADS –$GPLQLVWUD LHSXEOLF LOC –/RFXLQ H

AGR –$JULFXOWXU

VR – Veterani de r ]ERL EDU –(GXFD LHúLFXOWXU APA –$S UDUH

ACS –$FWLYLW LVRFLDOH TR – Transporturi

CI –&RPHU úLLQGXVWULH

DAT –'DWRULHSXEOLF

DIV - Diverse

Mediile celor 11 caracteristici sunt coordonatele centrului de greutate:

g = ( 12.2; 2; 3.9; 8.3; 4; 9.9; 4.8; 4.3; 30.3; 19.1; 1.2 )

Dispersiile celor 11 caracteristici sunt:

si = ( 2.2; 1.6; 4.5; 2.5; 4.2; 5.2; 3.4; 4.2; 7.3; 12.2; 1 )




0DWULFHDGHFRUHOD LHDFHORUFDUDFWHULVWLFLHVWH

ADS 1

AGR -0.8 1

CI 0.00 0.60 1

TR 0.23 -0.27 0.09 1

LOC 0.04 0.44 0.89 0.17 1

EDU -0.15 0.73 0.47 -0.21 0.23 1

ACS -0.13 0.81 0.62 -0.20 0.49 0.88 1

VR -0.69 0.04 0.02 -0.31 0.05 0.16 0.29 1

APA 0.10 -0.45 -0.54 0.16 -0.38 -0.52 -0.57 -0.42 1

DAT 0.03 -0.69 -0.80 -0.15 -0.76 -0.67 -0.81 -0.05 0.26 1

DIV 0.15 -0.28 -0.35 0.11 -0.44 -0.25 -0.53 -0.38 0.02 0.55 1

V=

ADS AGR CI TR LOC EDU ACS VR APA DAT DIV

'LQDQDOL]DPDWULFLLGHFRUHOD LHVHGHVSULQGSULPHOHLQWHUSUHW UL - FRHILFLHWXOGHFRUHOD LHGLQWUHFKHOWXLHOLOHSHQWUXORFXLQ HúLFHOHSHQWUXLQGXVWULHúL

FRPHU HVWHGHFHHDFHDUDW ROHJ WXU SXWHUQLF DSURDSH OLQLDU vQWUHFHOH

GRX FDUDFWHULVWLFL &X DOH FXYLQWH FHOH GRX WLSXUL GH FKHOWXLHOL DX HYROXDW vQDFHODúLVHQVvQPDUHDPDMRULWDWHDDQLORUDQDOL]D L - ÌQVFKLPEFRHILFLHQWXOGHFRUHOD LHGLQWUHFKHOWXLHOLOHSHQWUXDGPLQLVWUD LHúLFHOH

SHQWUXLQGXVWULHúLFRPHU HVWHFHHDFHDUDW OLSVDFRPSOHW DOHJ WXULORUGLQWUHaceste tipuri de cheltuieli.

7RWXúLSHQWUXDYHULILFDFHOHDILUPDWHWUHELXHV DSURIXQG PDQDOL]HOHúLSULQWUDVDUHDnorului de puncte aferent în planul axelor principale (vezi figura 6.3)

Calculele prezentate în continuare au fost efectuate cu ajutorul pachetului de programe

SPADN. 0HWULFDXWLOL]DW DIRVW 2 / 1 s D FHHDFHDSUHVXSXVFHQWUDUHDúLUHGXFHUHDFHORU

caracteristici. Astfel factorii principali s-DXRE LQXWSULQGLDJRQDOL]DUHDPDWULFLLGHFRUHOD LH5 9DORULOHSURSULLDWDúDWHPDWULFLL X pentru metrica M = 2

/ 1 s

D sunt prezentate în tabelul

6.10

Tabelul 6.10Nr.

Crt.

Valoare

proprie

vQLQHU LH %

cumulat

1 4.98 45.3 45.3

2 2.05 18.6 63.9

3 1.29 11.7 75.6

4 0.99 9.0 84.6

5 0.71 6.5 91.1

6 0.56 5.1 96.2

7 0.20 1.8 98

8 0.12 1.1 99.1

9 0.06 0.5 99.6

10 0.04 0.4 100

11 0 0 100

total 11 100

6XPDYDORULORUSURSULLHVWHHJDO FXQXP UXOGHFDUDFWHULVWLFLGHRDUHFHDIRVWDOHDV metrica M = 2 / 1 s

D , deci va fi 11. Ultima valoare proprie este 0 deoarece cele 11 caracteristici

sunt corelate printr-RUHOD LHOLQLDU ILLQGSURFHQWHGLQFKHOWXLHOLOHSXEOLFHVXPDORUHVWH




3ULPHOHGRX YDORULSURSULLUHSUH]LQW DSUR[LPDWLYGLQLQHU LDWRWDO DQRrului de

SXQFWH GHFL UHVWUkQJHUHD DQDOL]HL GRDU OD SULPHOH GRX FRPSRQHQHWH SULQFLSDOH HVWHVHPQLILFDWLY

2EVHUYD LH. Este dificil de apreciat de la ce procent în sus putem neglija componentele

SULQFLSDOHFDUHDX PDL U PDV $FHDVWD GHSLQGH vQ SULPXO UkQGGHQXP UXO GHFDUDFWHULVWLFL

studiate, deoarece cu cât acesta este mai mare, cu atât ponderea primelor componente poateVF GHDúLWRWXúLV U PkQ VHPQLILFDWLY

Primii doi vectori principali v1úLY2 sunt:

tv1 = (-0.08; 0.37; 0.37; -0.06; 0.32; 0.35; 0.42; 0.13; -0.27; -0.40; -0.25 )

tv2 = ( -0.52; -0.00, -0.24; -0.44; -0.28; 0.10; 0.07; 0.56; -0.15; 0.21; -0.08)

Reprezentarea indivizilor în planul principal

În tabelul 6.11 sunt indicate coordonatele celor 24 de indivizi în planul determinat deaxele principale. Componentele c1 úLF2 vor da coordonatele indivizilor în planul principal.

Tabelul 6.11An c1 c2 An c1 c2

1872 -2.90 -1.02 1932 0.27 1.96

1880 -2.77 -2.01 1935 0.66 2.30

1890 -2.42 -0.22 1938 -0.40 1.341900 -2.06 -0.75 1947 1.08 -2.25

1903 -2.34 -.017 1950 2.37 -2.17

1906 -1.98 -0.63 1953 1.20 -1.13

1909 -1.91 -0.81 1956 2.93 -0.23

1912 -1.43 -0.77 1959 2.69 -0.14

1920 -2.14 -0.96 1962 3.06 0.111923 -1.14 2.88 1965 3.14 -0.31

1926 -1.67 2.61 1968 3.70 0.47

1929 -1.12 1.83 1971 3.24 0.09

2SULP REVHUYD LHHVWHDFHHDF H[LVW SDWUXJUXSHGLVWLQFWHELQHLQGLYLGXDOL]DWH - grupa 1 –DQLLGLQDLQWHGHSULPXOU ]ERLPRQGLDO - grupa 2 –DQLLGLQWUHFHOHGRX U ]ERDLHPRQGLDOH - grupa 3 –DQLLGHLPHGLDWGXS FHOGH-DOGRLOHDU ]ERLPRQGLDO - grupa 4 – perioada dintre anii 1956 – 1971.

)LJXUDLOXVWUHD] UHSUH]HQWDUHDvQSODQXOGHWHUPLQDWGHD[HOHSULQFLSDOH




Tabelul 6.12&DUDFWHULVWLF r(c1;x

j) r(c2;x

j)

ADS -0.17 -0.74

AGR 0.82 -0.01

CI 0.83 -0.34

TR -0.14 -0.63

LOC 0.72 -0.40

EDU 0.79 0.14ACS 0.93 0.10

VR 0.29 0.81

APA -0.61 -0.22

DAT -0.89 0.30

DIV -0.55 -0.11

3ULPD FRPSRQHQW SULQFLSDO HVWH SR]LWLY FRUHODW FX SURFHQWXO GLQ EXJHW DORFDWDFWLYLW LORU VRFLDOH FRPHU XOXL úL LQGXVWULHL UHVSHFWLY DJULFXOWXULL úL QHJDWLY FRUHODW FXFKHOWXLHOLOHGHVWLQDWHDS U ULLQD LRQDOHúLSO LLGDWRULHLSXEOLFH&XDOWHFXYLQWHvQUDSRUWFXSULPD FRPSRQHQW SULQFLSDO DSDUH R SULP JUXSDUH D FDUDFWHULVWLFLORU LQL LDOH $FHDVWD QHSHUPLWHV LQWHUSUHW PSR]L LDLQGLYL]LORUSHSODQXOSULQFLSDOFXFkWXQLQGLYLGVHVLWXHD] PDL

ODGUHDSWDvQSODQFXDWkWVHYDGHS UWDGHPHGLHSULQYDORULPDULDOHFDUDWHULVWLFLORU$&6&,AGR, concomitent cu valori mici în medie SHQWUX'$7úL$3$3XQFWHOHVLWXDWHODVWkQJDcorespund apropierii caracteristicilor.

3HQWUXDGRXDFRPSRQHQW SULQFLSDO DF UHLLPSRUWDQ HVWHGHRULPDLPLF GHFkWDSULPHLREVHUY PF SULQFLSDODRSR]L LHVHJ VHúWHvQWUHEXJHWXODORFDWYHWHUDQLORUGHU ]ERLúLFHODORFDWDGPLQLVWUD LHL

'DF YRP UHSUH]HQWD ILHFDUH FDUDFWHULVWLF SULQWU-un punct într-un sistem de axe

GHWHUPLQDWGHSULPHOHGRX FRPSRQHQWHSULQFLSDOHDWXQFLREVHUY PF DFHVWHDVHYRUvQVFULHvQLQWHULRUXOXQXLFHUFGHUD] $FHVWDVHQXPHúWHFHUFXOFRUHOD LLORUVHUHPDUF XúRUIDSWXOF ( ) ( ) .1;; 2

2

1

2 ≤+ j j xcr xcr

Figura 6.4

$QDOL]D DFHVWHL UHSUH]HQW UL SHUPLWH LQWHUSUHWDUHD FRPSRQHQWHORU SULQFLSDOH úLobservarea grupurilor de cararcetristici corelate negativ sau pozitiv.

$FHDVW UHSUH]HQWDUHDUHSHQWUXFDUDFWHULVWLFLDFHODúLUROSHFDUHvQDUHSODQXOSULQFLSDOpentru indivizi.

V

TR

V




E/RFXOúLLPSRUWDQ DLQGLYL]LORU 2EVHUYkQGF GH-a lungul axei 1 anii sunt aproape

vQ RUGLQH FURQRORJLF DFHDVWD YD SHUPLWH V SXQHP vQ HYLGHQ HYROX LD WHPSRUDO DFKHOWXLHOLORUSXEOLFH 6HSRWGHWHUPLQDLQGLYL]LLFDUHFDUDFWHUL]HD] vQPRGGHWHUPLQDQWD[DUHVSHFWLY SULQFDOFXOXOFRQWULEX LHLXQXLSXQFWODIRUPDUHDD[HLN$FHDVW FRQWULEX LHYDIL

k ik ic p λ / 2⋅ FDUH HVWH SDUWHD GLQ DEDWHUHD PHGLH S WUDWLF D FRPSRQHQWHL Fk GDWRUDW

LQGLYLGXOXLL$VIHOSHQWUXD[DFRQWULEX LLOHGRPLQDQWHUHYLQDQLORUúLLDUSHQWUXD[DDQLORUúL

$FHDVW LQWHUSUHWDWHQXDUHVHQVGHFkWvQ FD]XO vQFDUH QH LQWHUHVHD] V DQDOL] PúLindivizii ce fac parte din norul de puncte. În cazul unor sondaje sau alegeri aleatoareLQWHUHVHD] PDLSX LQLQGLYL]LLúLPDLPXOWFDUDFWHULVWLFLOHDFHVWRUDÌQDFHVWFD]$&3VHYDrezuma la studierea caracteristicLORUDGLF DFHUFXOXLFRUHOD LLORU

2DOW GLILFXOWDWHLPSULPDW GHDFHVW DQDOL] HVWHDFHHDDLQIOXHQ HLGDWHORUDEHUDQWH'DF YRPDQDOL]DIRUPDUHDD[HORUúLFRQWULEX LDLQGLYL]LORUvQIRUPDUHDD[HORUSULQFLSDOHXQLQGLYLGDEHUDQWLQIOXHQ HD] VHPQLI icativ analiza. 'LQDFHVWPRWLYGXS LGHQWLILFDUHDDFHVWRULQGLYL]LHVWHUHFRPDQGDELOV ILHHOLPLQD LúLDSRLV VHUHLDDQDOL]D




Pierderea de ineU LHLQWHUFODVHHVWH

( ) ( ) ( ) ( )

( ) B A

B A

B A

AB B A B B A A

ggd p p

p p

ggd p pggd pggd p

;

;;;

2

222

⋅+⋅

=

=⋅+−⋅+⋅(6.44)

deoarece B A

B B A A

AB p p

g pg pg

+⋅+⋅

= . (6.45)

'HDLFLREVHUY PF

( ) ( ) ( ) ( ) B A

B A

B A

B

B A

B

A

B A

A

AB ggd p p

p pggd

p p

pggd

p p

pggd ;;;;

2222 ⋅+⋅

−⋅+

+⋅+

= (6.46)

(generalizare a toremei medianei: figura 6.6)

Figura 6.6

Deci vom SXWHDOXDFDGLVWDQ vQWUHFODVHOH AúL B cantitatea:

( ) ( ) B A

B A

B A ggd p p

p p B A ;,

2⋅+⋅

=δ . (6.47)

'DF C HVWHRD WUHLDFODV DWXQFLGLVWDQ DGLQWUHFODVDC úLUHXQLXQHDFODVHORU AúL B

va fi:

( )( ) ( ) ( ) ( ) ( )

C B A

C C BC A

p p p

B A pC B p pC A p p B AC

++⋅−⋅++⋅+

=∪;;;

;δ δ

δ (6.48)

Algoritmul Ward poate fi formalizat astfel:

• vQSULPDHWDS VHvQORFXLHVFGLVWDQ HOHd dintre punctele eiúLe j prin δ ij GLVWDQ HOHmodificate prin:

( ) ji

ji

ji

ij eed p p

p p;

2⋅+

⋅=δ . (6.49)

• vQHWDSDDGRXDVHYRUF XWDLQGLYL]LLSHQWUXFDUHGLVWDQ D ijHVWHPLQLP úLVHreunesc clasele de ponderi pi + p j la nivelul indicelui de agregare ij.

g

g A g AB g B




Figura 6.7

6ROX LH: Pentru criteriul inf:

♦ P5 = a/b/c/d/e

♦ P4 = a/b/c/de

d (d;e) = ½ (min) deoarece:

( ) ( )

( ) ( ) ( )

( ) ( )

( ) 4

13

647

243

===

======

e;ad

e;bd d ;ad

e;cd d ;bd c;ad

d ;cd c;bd )b;a(d

♦ P3 = a/c/bdc deoarece:

( )( ) ( ) ( )( ) ( )

( )( ) ( ) ( )( ) ( )

( )( ) ( ) ( )( ) ( ) 262

114

343

=========

;inf e;cd ;d ;cd inf e;d ;cd

;inf e;bd ;d ;bd inf e;d ;bd

;inf e;ad ;d ;ad inf e;d ;ad

inf (3,1,4) = 1, deci bYDILXUP WRUXOHOHPHQWJUXSDW

♦ P2 =a/cbde deoarece

( )( ) ( ) ( ) ( )( ) ( )

( )( ) ( ) ( ) ( )( ) ( ) 2624

3433

======

, ,inf e;cd ;d ;cd ;b;cd inf e;d ;b;cd

, ,inf e;ad ;d ;ad ;b;ad inf e;d ;b;ad

LQIGHFLXUP WRUXOHOHPHQWJUXSDWYDILF

♦ (YLGHQWXOWLPDSDUWL LHYDIL31 = acbde .

7RWXúLPDLHVWHQHFHVDUFDOFXOXOQLYHOXOXLGHDJUHJDUH

( )( ) ( ) ( ) ( ) ( )( ) ( ) 34373 === ;;;inf e;ad ;d ;ad ;b;ad ;c;ad inf e;d ;b;c;ad

0

1/2

2,5

3,3

4,75

ad e b c0

1/

2

1

2

3

Criteriul inf

ad e b c0

1/2

3

4

7

Criteriul sup

ad e b c

Criteriul mediei




PROBLEME

1. Explicaţi de ce abilităţile antreprenoriale constituie un factor de producţie.2. Justificaţi faptul că Puterea Publică este un actor distinct în cadrul fluxului circular.3. Explicaţi care este rolul subvenţiilor în cadrul unei economii deschise.4. Enunţaţi şi explicaţi conţinutul legii lui Okun.

5. Într-o economie închisă înclinaţia către consum este c = 0,9 iar rata de impozitare este t =25%. Determinaţi multiplicatorul politicii bugetare.6. Explicaţi ce este un stabilizator automat şi justificaţi rolul stocurilor ca stabilizator

automat.7. În economia Statelor Unite ale Americii în anul 1990 s-au înregistrat următoarele date (în

miliarde dolari):

Consum personal 3658din care: Bunuri durabile 482

Bunuri de consum 1194Servicii 1982

Investiţii private brute 745din care: investiţii 745

modificarea stocurilor -2

Cheltuieli publice 1098

Export net -38

Salariile angajaţilor 3244Veniturile proprietarilor 402Rente 7Profiturile corporaţiilor 297

Venituri din dobânzi 467Taxe indirecte 470Deprecierea capitalului (amortizarea) 576

Se cere să se determine Produsul Intern Brut prin metoda cheltuielilor şi prin metodaveniturilor. Explicaţi echivalenţa celor două metode.

8. Pot fi investiţiile nete negative? Justificaţi r ăspunsul. Care va fi efectul unor investiţiinete negative în viitor?

9. Explicaţi ce se va întâmpla cu Produsul Intern Brut în următoarele situaţii:

-

aţi avut un accident de automobil şi daunele au fost de 100 milioane lei;- aţi câstigat două miliarde de lei la Bingo;- aţi plătit un milion de lei chirie lunar pentru apartamentul în care locuiţi;- aţi primit două milioane de lei de la părinţi;- salariul orar a crescut de la 80.000 lei la 100.000 lei în timp ce numărul de ore

lucrate s-a redus de la 20 la 16 pe să ptămână.

10. În cursul anului curent PIB real a crescut cu 1,5%. Explicaţi, conform legii lui Okun,ce se va întâmpla cu rata şomajului. Dar dacă creşterea economică va fi de 2,5% ?




Anexa 1.1

INDICATORI SINTETICI – METODE DE CALCUL

I. Produsul Intern Brut (P.I.B)

1.1 Metoda valorii ad ăugate

P.I.B. pp = V.A.B.cf + Ten + TV – SB unde:

ïïïïï

î

ïïïïï

í

ì

factorilor costul-cf

pietei preturile- pp

bancareservicii-SB

vamaletaxe-TV

subventii)- indirecte(impozite

neteindirecteimpozite-Ten

brutaadaugatavaloare-V.A.B.

P.I.B. pp = V.A.B. pp + TV - SB

1.2. Metoda utiliz ării produc ţ iei finale (metoda cheltuielilor)

P.I.B. pp = Cp + Cpb + FBCF + (X – Im) + VS

ïïïï

ï

î

ïïïïï

í

ì

=+

import-Im

export-Xstocurilor variatia-VS

bruta)a(investitifix

capitalde brutaformarea-FBCF

finalconsumCpbCp

publicconsum-Cpb

privatconsum-Cp

1.3. Metoda veniturilor

P.I.N.cf = å=

n

i 1

iVF

P.I.N. pp = P.I.N. pp + Ten

ïï

î

ï

ï

í

ì

ea)(amortizar icapitaluluadepreciere-A

lumiirestulcuraportin primareor veniturilsoldul-SVPS

ifactoruluivenitul-VFi

P.N.B.cf ( V.N.) = P.I.N.cf + SVPS

P.I.B. pp = P.I.N.cf + Ten + A II. Produsul Na ţ ional Brut (P.N.B.)




P.N.B. pp = P.I.B. pp + SVAS pp

îíì −

lumiirestulcuraportin brute

adaugatevaloriiSoldulSVAS pp

III. Produsul Intern Net şi Produsul Na ţ ional Net (P.I.N. şi P.N.N.)

III.1.ïî

ïí

ì

+=

=å=

TenP.I.N.P.I.N.

V.A.N.P.I.N.

cf pp

k

1 j

jcf cf

III.2.ïî

ïí

ì

+=

=å=

TenP.I.N.P.I.N.

VFP.I.N.

cf pp

n

1iicf

III.3.îíì

+=

++=

SVANSP.I.N.P.N.N.

Im)-(XFNCCP.I.N.

cf cf

pp

ïî

ïí

ì

strainisinationali

agentilor or veniturilSoldul-SVANS

capitaldenetaformarea-FNC

IV. Alte rela ţ ii

P.N.N. pp = P.N.B. pp – A = P.N.B.cf + Ten – AP.N.N. pp = P.I.B. pp + SVANS – AP.N.N.cf = P.I.B. pp + SVANS – A – TenP.N.N.cf (V.N.B.) = P.I.B. pp + SVANS – Ten

V.N.D. = V.N. + S.T.S.îíì

lumiirestulcurilor transferuSoldul-S.T.S.

Disponibil NationalVenitul-V.N.D.

Metoda valorii adăugate brute pe ramuri sau sectoare )j = 1,k

Metoda costului factorilor agenţilor economici

Metoda utilizării finale




ANEXA 1.2

APENDIX MATEMATIC

I. Identit ăţ i fundamentale într-o economie închisă cu două tipuri de agen ţ i (gospod ării – firme)

Y = C + I (1.1) Venitul (outputul) produs şi vândut (cerere)

Y = C + S (1.2) Venitul încasat şi cheltuit (alocarea venitului)

I = Y – C = S (1.3) Relaţia de echilibru între acumulare şi investiţii într-o economie închisă

II. Identit ăţ i fundamentale într-o economie cu trei tipuri de agen ţ i ( gospod ării – firmeputere publică )

a) într-o economie închisă

PIB pp = C + I + G (1.4) PIB exprimat la preţurile pieţei

PIBcf = C + I + G – Te + S (1.5) PIB exprimat la costul factorilor

YD = PIBcf + TR – Td (1.6) Venitul disponibil

YD = PIB pp + TR – TA (1.6’)

YD = C + S (1.7) Alocarea venitului disponibil

PIBcf = C + S – TR + Td (1.8)

TA = Td + Te (1.9) Taxele totale

S – I = G + TR – TA (1.10) Diferenţa acumulare – investiţii

NT = TA – GTR ( 1.11) Taxele nete

b) într-o economie deschisă

NX = X – Im ( 1.12) Soldul balanţei comerciale

C + I + G + NX = PIB pp =

= C + S + NT (1.13) Relaţia de echilibru cerere-ofertă

I = S + (NT – G) + ( Im – X) (1.13) Volumul investiţiilor într-o economie deschisăS = (Y – NT) – C (1.14) Acumularea din economia naţională

BS = NT – G (1.15) Surplusul bugetar

NS = S + (NT – G) == Y – C – G (1.16) Acumulările nete




- NX = Im – X (1.17) Împrumuturi de la restul lumii

VPd = Y – NT (1.18) Venitul personal disponibil

PNB = PIB + VNS (1.19) Formarea Produsului Naţional Brut

PNN = PNB – A (1.20) Formarea Produsului Naţional Net

PIN = PIB – A (1.20) Formarea Produsului Intern Net

III. Analiza pie ţ ei bunurilor şi serviciilor

AD = C + I + G + NX (1.21) Cererea agregată

C = C + c Y (1.22) Funcţia de consum C > 0, 0 < c < 1

S = - C + (1 – c) Y (1.23) Funcţia de acumulare (economisire)

1 – c = s

la echilibru, AD = Y (1.24)

Y = C + c Y + I + G + NX (1.25)

Y = Ac−1

1(1.26)

cu NX G I C A +++= , α c−

=1

1multiplicatorul simplu al politicii bugetare

Vom introduce distinct venitul disponibil şi taxele în modelul considerat:

C = C + c Yd ==C + c ( Y + TR – TA) == C + c TR + c (1 – t) Y (1.27)AD = ( C + c TR + I + G + NX) + c (1 – t) Y =

= A + c (1 – t) Y

Cum la echilibru AD = Y rezultă:

Y = A A

t cG⋅=⋅

−−

α

)1(1

1(1.28)

Cu( )t c

G−−

=11

1α multiplicatorul politicii bugetare

IV. Efecte ale politicii de relansare economică bugetar ă

Modificarea cheltuielilor publice:




( ) GY Y t cGY G ∆⋅=∆Þ∆−+∆=∆ α 1 (1.29)

Modificarea volumului transferurilor :

TRcY G ∆⋅⋅=∆ α (1.30)

Observa ţ ie: Modificarea volumului taxelor este similar ă cu cea a volumului transferurilor dar de semn contrar.

Modificarea nivelului ratei de impozitare:

Þ∆⋅−+∆⋅⋅−=∆ Y t ct Y cY 1

( )t

t c

Y cY ∆⋅

−−

⋅−=∆

11(1.31)

Legătura dintre modifcarea cheltuielilor publice şi modificarea surplusului bugetar:

( )G

t c

t c BS ∆⋅

−−

−⋅−−=∆

11

11 (1.32)

Notaţii

Y - outputul (PIB), venitulAD - cererea agregatăPIB pp - Produsul Intern Brut la

preţurile pieţeiPIBcf - Produsul Intern Brut la

costul factorilor

C - consumul I - investiţiileG - cheltuielile publiceYD - venitul disponibilC - consumul autonomc - înclinaţia marginală către

consumTA - taxe totaleTe - taxe indirecteTd - taxe directe NT - taxe neteTR -transferuri publice

BTR - transferuri ale sectorului privatGTR - transferuri ale sectorului publicX - exporturiIm - importuri NX - soldul balan ţei comercialet - rata medie de taxare

(impozitare)S - acumularea (economiile)s - înclinaţia marginală către

economisire∆ Q - modificarea unui indicator α - multiplicatorul simplu al

politicii bugetareαG - multiplicatorul simplu al

politicii bugetareA - amortizareaBS - surplusul bugetar



Mecanismul pieţei

Probleme

1. Se consider ă ecuaţiile ce descriu o economie:C = 0,8 (1-t)YT = 0,25I = 900-50r cu C, I, G măsurate în milioane dolari iar r, rata

G = 800 dobânzii, exprimată procentual.L = 0,25Y – 62,5r M

= 500

a) Construiţi ecuaţia curbei IS; b) Definiţi curba IS în general;c) Care este ecuaţia curbei LM?d) Definiţi curba LM, în general;e) Care este nivelul de echilibru al economiei? (Y, r, etc);f) Descrieţi în cuvinte condiţiile ce sunt satisf ăcute în punctul de intersecţie al curbelor

IS şi LM şi explicaţi de ce acesta este un echilibru.2. Pentru ecuaţiile anterior date se cere să:a) determinaţi multiplicatorul politicii fiscale αG;

b) determinaţi multiplicatorul politicii fiscale pe piaţa bunurilor şi serviciilor împreunăcu piaţa monetar ă Γ ;

c) determinaţi efectul modificării politicii fiscale asupra ratei dobânzii (multiplicatorulasociat);

d) explicaţi ce diferenţe sunt între αG şi Γ .3. a) Explicaţi în cuvinte cum şi de ce multiplicatorul şi senzitivitatea cererii agregate în

raport cu dobânda, influenţează panta curbei IS; b) Explicaţi de ce panta curbei IS influenţează politica monetar ă.

4. Explicaţi în cuvinte cum şi de ce venitul şi senzitivitatea cererii de masă monetar ă realăîn raport cu dobânda influenţează panta curbei LM.

5. a) Explicaţi de ce o curbă LM orizontală conduce la efecte ale politicii fiscale similare cucele determinate în capitolul 2.

b) În ce condiţii curba LM devine orizontală?6. a) Explicaţi de ce se introduce modelul cererii-ofertei agregate;

b) Definiţi curbele cererii agregate şi cea a ofertei agregate.7. Explicaţi pe baza modelului IS – LM ce se întâmplă, cu rata dobânzii în cazul în care

preţurile se modifică de-a lungul curbei AD fixată.8. Ar ătaţi grafic faptul că AD tinde să fie orizontală pe măsur ă ce elasticitatea cererii de

bani, în raport cu dobânda este mai mare iar multiplicatorul este mai mic.9. Explicaţi de ce curba ofertei clasice este verticală şi mecanismul care asigur ă ocuparea

completă a for ţei de muncă în cazul clasic.10. Presupunem că outputul de echilibru cu utilizarea completă a factorilor creşte de la Y0 la

Y1 . Conform teoriei cantitative a banilor (monetarismului) ce se va întâmpla cu nivelul preţurilor?

11. Pentru o economie închisă, echilibrul pieţei bunurilor este descris prin: S + TA – TR = I+ G. Utilizaţi această relaţie pentru a explica de ce, în cazul clasic, o politică deexpansiune fiscală conduce la efectul de compensare (crowding out).

12. Ar ătaţi, prin utilizarea curbelor IS şi LM, de ce banii sunt neutri în cazul ofertei clasice.13. Presupunem că guvernul reduce rata de impozitare de la t la t1.

a) Cum se va modifica cererea agregată (curba AD)? b) Cum se va modifica rata dobânzii la echilibru?c) Ce se întâmplă cu investiţiile?



c) Ce se întâmplă cu investiţiile?


14. Să presupunem că cererea pentru bani scade. Explicaţi ce se întâmplă cu niveluloutputului şi al ratei dobânzii, ştiind că agenţii vor dori să păstreze o cantitate mai micăde bani în următoarele situaţii:a) în situaţia keynesiană;

b) în situaţia clasică.15. Să presupunem că o economie se află în punctul de utilizare completă a factorilor.

Guvernul doreşte să modifice structura cererii, astfel încât să se investească mai mult şisă se consume mai puţin păstrând cererea agregată în situaţia de utilizare completă afactorilor. Care este ansamblul de politici (fiscale şi monetare) ce poate fi utilizat? Pe

baza diagramei IS – LM demonstraţi propunerea dumneavoastr ă.16. Analizaţi rolul parametrilor b şi k în mecanismele de transmisie pe baza informaţiei că o

creştere a cheltuielilor publice conduce la modificarea venitului de echilibru. Utiliza ţi înanaliza efectuată următorul tabel:

1 2 3Cererea lui G determinăcreşterea cererii agregate

Creşterea venituluicreşte cererea de bani şi

rata dobânzii

Creşterea ratei dobânzii reduceinvestiţiile şi outputul, cheltuielile şi

de aici reduce outputul şi crestereaexpansiunii.

17. Să presupunem că puterea publică reduce impozitele. Ar ătaţi pe baza modelului IS – LMimpactul asupra economiei în două ipoteze distincte: guvernul păstrează rata dobânziiconstantă prin intermediul politicii monetare; respectiv că masa monetar ă r ămânenemodificată. Explicaţi diferenţele dintre cele două cazuri.

18. Prezentaţi şi analizaţi situaţiile în care multiplicatorii politicii fiscale şi monetare pot fi,fiecare, egali cu zero. Explicaţi cum se poate întâmpla aceasta şi ce credeţi despresituaţie.

19. Consideraţi două situaţii alternative ce promovează politici restricţioniste: una este aceea

în care se reduce nivelul subvenţiilor pentru investiţii, iar cealaltă este aceea de a creşterata de impozitare. Explicaţi efectele asupra economiei pe baza modelului IS – LM.

20. Presupunem că parametrii k şi αG sunt 0,5 şi 2,3 şi are loc o creştere a cheltuielilor publice cu 1 milion $. Cu cât trebuie să crească masa monetar ă reală pentru a se păstraconstantă rata dobânzii.



POLITICI DE RELANSARE BUGETAR Ă ÎNTR-O ECONOMIESCHEMA 2.1

Y

Inflaţie(preţuri)

G Y

(1)

T

Tr Ydisp

(2)

SYdisp(3)

I

Md

(4’)

(4)

(5)

(6)

(4’’)

C

de(7)

(7’)

Necesitatea definaţare a statului

Rata

dobânzii

Deficitul bugetar

Marja de manevr ă a viito

politici bugetare

(11)

(12)

(14)

(13)



În schema 2.1 sunt prezentate efectele unei politici de relansare economică bugetar ăutilizate într-o economie închisă.

(1) Puterea publică (guvernul) poate interveni în activitatea economică printr-o politică bugetar ă ce presupune fie majorarea cheltuielilor fie diminuarea

veniturilor. În primul caz, cel al major ării cheltuielilor, puterea publică poatecreşte nivelul consumurilor sau al investiţiilor publice, ceea ce va conduce lacreşterea imediată a Produsului Intern Brut (şi a veniturilor).

(2) Reducerea impozitelor sau creşterea transferurilor conduce la creşterea venituluidisponibil al agenţilor privaţi din economie (f ăr ă a avea un efect imediat asupraProdusului Intern Brut).

(3) Creşterea veniturilor totale (Y), prin creşterea cheltuielilor publice sau aveniturilor disponibile (Ydisp), prin reducerea taxelor, va conduce la creştereacererii de bunuri şi servicii pentru consum şi la creşterea acumulărilor (economiilor) private (S).

(4) Creşterea cererii de consum (Yd) conduce prin efectul de multiplicare la o nouă

creştere a P.I.B.(4’) Majorarea acumulărilor (S) va conduce la o creştere a investiţiilor private (I).(4’’) Creşterea investiţiilor va conduce la creşterea P.I.B.(7) Majorarea P.I.B. şi a investiţiilor private (7’) va creşte cererea de for ţă de muncă .(8) O cerere mai mare de for ţă de muncă va scădea şomajul conjunctural de pe piaţa

muncii.

Până acum au fost prezentate aspectele pozitive ce privesc politica de relansare bugetar ă.În continuare vom descrie aspectele negtive ce însoţesc acestă politică:

(5) Creşterea cererii de consum conduce la creşterea nivelului preţurilor, deci lacreşterea inflaţiei. Aceasta derivă din viteza cu care firmele private se adaptează lamodificarea cererii prin oferta de bunuri şi servicii. Cu cât va fi mai mare viteza dereacţie, cu atât va fi mai mică creşterea preţurilor, şi reciproc.

(9)+(10) Creşterea inflaţiei şi scăderea şomajului conduce la celebra dilemă inflaţie- şomaj (curba Philips) care afirmă că o creştere a inflaţiei este însoţită de o scăderea şomajului şi reciproc.

(6) Creşterea cererii de bunuri şi servicii va conduce la creşterea cererii de bani (Md).(6’) Creşterea cererii de bunuri şi servicii va conduce la creşterea ratei dobânzii (r ) în

condiţiile menţinerii ofertei de bani nemodificată.(11) Creşterea cheltuielilor publice, a transferurilor sau scăderea taxelor conduce la

creşterea nevoilor de finanţare ale statului. Cât timp această creştere nu estesusţinută şi de scăderea cheltuielilor sau de creşterea impozitelor finanţarea se vaefectua prin intermediul împrumuturilor de pe piaţa de capital.

(12) Creşterea nivelului împrumuturilor statului va conduce din nou la creşterea ratidobânzii.

(13) Creşterea ratei dobânzii va conduce la scăderea investiţiilor private. Scădereainvestiţiilor private are lor prin două mecanisme, şi anume: datorită senzitivităţiinegative a investiţiilor în raport cu rata dobânzii, pe de o parte, iar pe de altă partedatorită atragerii unei păr ţi a capitalului de către stat (prin emiterea de titluri destat) va rezulta scăderea ofertei de bani pentru investiţiile private.



Observa ţ ie. Economiştii monetarişti presupun că efectul scăderii investiţiilor anulezăcomplet orice efect de multiplicare al politicii bugetare. Singurul rezultat pe termen lungva fi dat dor de creşterea inflaţiei în timp ce P.I.B. şi ocuparea for ţei de muncă r ămânnemodificate ( datorită efectului de substituire - efectul de crowding-out).

(14) Finanţarea cheltuielilor prin împrumuturi conduce la creşterea deficitului bugetar,

respectiv a datoriei publice. Pentru viitor, această creştere a datoriei publice presupune creşterea nivelului dobânzilor aferente şi de rambursat în viitor, deci omarjă mai mică în ceea ce priveşte viitoarea politică bugetar ă.

În concluzie, efectele politicii fiscale de relansare economică utilizată într-o economieînchisă pot fi împăr ţite în două categorii: pozitive şi negative. Acestea au loc simultan, iar efectultotal depinde de “puterea” relativă a unora în raport cu celelelte. Astfel efectele pozitive sunt (1),(2), (3),(4), (4’), (4’’), (7), (7’) şi (8) în timp ce efectele negative sunt (5), (6), (6’), (11),(12), (13)şi (14).




PROBLEME

1. În această problemă vom formaliza anumite aspecte legate de venit şi determinare aechilibrului comercial într-o economie deschisă. Vom presupune, pentru simplificare, cărată a dobânzii este dată şi fixată la un nivel r = r 0, iar cursul de schimb este constant e =e0.Presupunem consumul agregat al gospodăriilor interne dat prin:A = A + cY – br Exportul net x este: Nx = X – QCheltuielile pentru bunuri importate sunt Q = Q + mY

(cu Q = cheltuieli autonome pentru importuri).

Exporturile sunt date, X = X

a) Care este cererea agregată pentru bunuri interne? Dar ecuaţia balanţei comerciale? b) Care va fi nivelul de echilibru al venitului?c) Cum va fi balanţa comercială în punctul de echilibru al venitului?d) Care va fi efectul unei creşteri a exporturilor asupra nivelului de echilibru a venitului?

Care este multiplicatorul asociat?e) Care va fi efectul unei creşteri a exporturilor asupra balanţei comerciale?

2. Presupunem că pentru relaţiile din problema 1 avem următoarele date concrete: A = 400; c = 0,8; b = 30; r = 5%; Q = 0; m = 2; X = 250

a) Determinaţi nivelul de echilibru al venitului.

b) Determinaţi balanţa comercială.c) calculaţi multiplicatorul asociat economiei deschise (respectiv efectul creşterii lui A

asupra outputului de echilibru: ∆Y/∆ A .d) Presupunem că are loc o reducere a cererii pentru exporturi ∆X = 1. Cum se va modifica

venitul? Cum se va înr ăutăţi balanţa comercială?e) Determinaţi efectul creşterii ratei dobânzii cu 1% (de la 5% la 6%) asupra balanţei

comerciale. Explicaţi de ce se îmbunătăţeşte balanţa comercială la o creştere a rateidobânzii.

3. Cum explicaţi afirmaţia: „Existenţa băncii centrale este o condiţie necesar ă pentru a aveaun deficit al balanţei de plăţi”.

4. Utilizaţi relaţia de echilibru asociată băncii centrale pentru a ar ăta că un deficit al balanţei de plăţi va afecta oferta de bani în condiţiile unor cursuri de schimb fixe. Ar ătaţicum se reflectă operaţiunile de sterilizare în bilanţul Băncii Naţionale.

5. Se consider ă o ţar ă pentru care avem utilizarea completă a factorilor şi o balanţăcomercială echilibrată. Ar ătaţi care dintre şocurile următoare pot fi neutralizate prininstrumentele de stabilizare asociate cererii agregate. Pentru fiecare caz indicaţi impactulasupra echilibrului intern şi extern, precum şi politica economică potrivită:

a) o pierdere a unei pieţe pentru exporturi; b) o reducere a acumulării şi o creştere corespunzătoare în cererea pentru bunuri interne;

c) o creştere a cheltuielilor publice;d) o deplasare a cererii de bunuri de la cele importate către cele interne;) d i t il î ţită d t ăt lă ii



) d i t il î ţită d t ăt lă ii


6. Presupunem că în anul de bază (1) nivelul preţurilor este P = Pf = 100. În anul (2) preţurile sunt P2 = 180, Pf = 130. Dacă iniţial cursul de schimb era de 20.000 lei/$ iar balanţa de plăţi este în echilibru r ăspundeţi la următoarele întrebări:a) Dacă nu mai există alte distorsiuni între cei doi ani, care va fi cursul de schimb în anul

2? b) Dacă rata de schimb reală cPf / P s-a deteriorat între cei doi ani cu 50% cât va fi cursul

de schimb în anul 2?

7. Analizaţi modul în care venitul, preţurile şi oferta de monedă interacţionează astfel încâtsă se atingă ocuparea completă a factorilor şi echilibrul extern. Prezentaţi un exemplu încare exporturile unei ţări cresc permanent (prin politicile utilizate).

8. Explicaţi teoria puterii de cumpărare paritare prin comportamentul pe termen lung şi ratade schimb. Ar ătaţi care sunt situaţiile pentru care teoria puterii de cumpărare paritare nuar fi respectată în opinia dumneavoastr ă.

9. În raport cu dezechilibrul extern se face o distincţie clar ă între dezechilibrul ce trebuie

„ajustat” şi dezechilibrul ce trebuie „finanţat”. Daţi exemple de distorsiuni (şocuri) careconduc la creşteri ale dezechilibrului ce ar trebui fie „ajustat”, fie „finanţat”.



În schema 3 sunt prezentate efectele aşteptate de la o politică de relansare bugetar ă într-oeconomie deschisă cu un regim de schimburi valutare fixe. Semnificaţia relaţiilor cauzale descriseîn schema 3 este următoarea:

(1) Politica de relansare bugetar ă se poate efectua prin intermediul cheltuielilor publice(creşterea acestora) sau a taxelor (prin scăderea volumului impozitelor sau diminuarearatei de impozitare). Primul efect constă în creşterea cererii interne, fie datorită

creşterii cheltuielilor publice fie prin creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici şi de aici, creşterea cererii acestora.

(2) Datorită creşterii cererii va creşte producţia internă, deci PIB. Efectul de multiplicareeste mai redus decât în cazul unei economii închise deoarece o parte a cererii seadresează produselor importate.

(3) Creşterea producţiei antrenează o creştere a ofertei de locuri de muncă.

(4) Creşterea ofertei de locuri de muncă va reduce şomajul conjunctural.

(5) De asemenea, creşterea cererii interne exercită o presiune inflaţionistă asupraeconomiei, fenomen ce conduce la accentuarea inflaţiei.

(6) O fracţiune din volumul cererii se adresează şi produselor importate şi dată fiindcreşterea cererii vor creşte şi importurile. Datorită creşterii preţurilor produselor interne produsele externe devin mai competitive pe piaţă şi astfel, se va înregistra oreorientare a cererii de la produsele interne către cele importate (efectul de substituţie),ceea ce va determina o nouă creştere a cererii de importuri.

(7) Creşterea preţurilor interne însoţită de creşterea importurilor (datorită regimului deschimburi fixe) generează o creştere a deficitului balanţei comerciale.

(8) Pe de altă parte, creşterea cererii de bunuri şi servicii antrenează o creştere a cererii demasă monetar ă.

(9) Creşterea cererii de monedă antrenează o creştere a ratelor dobânzilor pe pieţelefinanciare.

(10) Creşterea cheltuielilor publice sau scăderea taxelor determină fie creşterea cheltuielilor statului fie diminuarea veniturilor acestuia, ceea ce pe termen scurt conduce lacreşterea deficitului public, deci la creşterea necesarului de finanţare al statului.

(11) Acoperirea deficitului public se poate face prin atragerea de resurse interne (emitereade certificate de trezorerie) ceea ce va conduce la creşterea ratelor dobânzilor petermen lung de această dată.

(12) Creşterea ratelor dobânzilor determină scăderea investiţiilor şi de aici diminuareaefectului multiplicator asupra PIB.

(13) Pe de altă parte, creşterea ratelor dobânzilor atrage fluxuri de capital din exterior, ceeace conduce la creşterea excedentului balanţei capitalurilor.

Cum balanţa comercială este deficitar ă, iar balanţa capitalurilor este excedentar ă, efectultotal asupra balanţei de plăţi este incert. Totuşi, acest efect depinde în mare măsur ă de gradul demobilitate al capitalurilor internaţionale



mobilitate al capitalurilor internaţionale.

În raport cu tipul de mobilitate al capitalurilor internaţionale există două situaţii, respectivcazul unei mobilităţi puternice (forte) a capitalurilor, respectiv cazul unei mobilităţi slabe aacestora.

(A) Cazul mobilit ăţ ii puternice a capitalurilor (excedent al balan ţ ei de pl ăţ i)

(14) În acest caz se va înregistra un excedent al balanţei de plăţi, respectiv o intrare netăde devize. Banca Centrală este obligată să preia devize la un curs de schimb fix, şi deaici creşte masa monetar ă în circulaţie.

(15) Creşterea masei monetare conduce la scăderea ratelor dobânzilor.

(16) Scăderea ratelor dobânzilor determină creşterea investiţiilor.

(17) Scăderea ratelor dobânzilor mai determină scăderea fluxurilor de capitaluri externe şiscăderea excedentului balanţei capitalurilor.

(B) Cazul mobilit ăţ ii slabe a capitalurilor interna ţ ionale (deficit al balan ţ ei de pl ăţ i)

(18) Cum fluxurile de capital externe sunt scăzute, agenţii economici vor schimbamoneda naţională în devize pentru a putea efectua plăţi externe. Aceasta vadetermina o scădere a masei monetare în circulaţie.

(19) Diminuarea masei monetare conduce la creşterea ratelor dobânzilor.

(20) Creşterea ratelor dobânzilor determină scăderea investiţiilor, cu toate efecteleulterioare asupra economiei (scăderea PIB, creşterea şomajului, creşterea deficitului

balanţei de plăţi).

Concluzii

Pentru ca politica de relansare bugetar ă în condiţiile unei economii deschise la un curs deschimburi fixe să fie eficientă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

• un efect de multiplicare iniţial mare (efectul 2);• o cerere de locuri de muncă sensibilă la volumul producţiei (efectul 3);• o pondere importantă a şomajului conjunctural în şomajul general. Dacă ponderea

cea mai mare apar ţine şomajului structural, politica de relansare bugetar ă este

ineficientă (efectul 4);• o cerere globală relativ inelastică în raport cu preţurile (astfel încât efectul inflaţionist

să fie limitat efectul 5);• o slabă înclinaţie către importuri (efectul 6);• o cerere de monedă inelastică în raport cu rata dobânzii pentru a se limita efectele

creşterii ratei dobânzii (efectul 9);• o puternică mobilitate a capitalurilor astfel încât efectele creşterii ratelor dobânzilor

(de scădere a investiţiilor) să fie compensate de intr ările de capitaluri externe.



În regim de schimburi flexibile, politicile de relansare bugetare au următoarele efectedorite (schema 4):

(1) Politica de relansare bugetar ă se poate efectua prin intermediul cheltuielilor publice(creşterea acestora) sau a taxelor (prin scăderea volumului impozitelor sau diminuarearatei de impozitare). Primul efect constă în creşterea cererii interne, fie datorită

creşterii cheltuielilor publice, fie prin creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici şi de aici, creşterea cererii acestora.

(2) Datorită creşterii cererii va creşte producţia internă, deci PIB. Efectul de multiplicareeste mai redus decât în cazul unei economii închise deoarece o parte a cererii seadresează produselor importate.

(3) Creşterea producţiei antrenează o creştere a ofertei de locuri de muncă.

(4) Creşterea ofertei de locuri de muncă va reduce şomajul conjunctural.

(5) De asemenea, creşterea cererii interne exercită o presiune inflaţionistă asupraeconomiei, fenomen ce conduce la accentuarea inflaţiei.

(6) O fracţiune din volumul cererii se adresează şi produselor importate, şi dată fiindcreşterea cererii vor creşte şi importurile. Datorită creşterii preţurilor produselor interne produsele externe devin mai competitive pe piaţă şi astfel, se va înregistra oreorientare a cererii de la produsele interne către cele importate (efectul de substituţie),ceea ce va determina o nouă creştere a cererii de importuri.

(7) Creşterea preţurilor interne însoţită de creşterea importurilor (datorită regimului deschimburi fixe) generează o creştere a deficitului balanţei comerciale.

(8) Pe de altă parte, creşterea cererii de bunuri şi servicii antrenează o creştere a cererii demasă monetar ă.

(9) Creşterea cererii de monedă antrenează o creştere a ratelor dobânzilor pe pieţelefinanciare.

(10) Creşterea cheltuielilor publice sau scăderea taxelor determină fie creşterea cheltuielilor statului, fie diminuarea veniturilor acestuia, ceea ce pe termen scurt conduce lacreşterea deficitului public, deci la creşterea necesarului de finanţare al statului.

(11) Acoperirea deficitului public se poate face prin atragerea de resurse interne (emitereade certificate de trezorerie) ceea ce va conduce la creşterea ratelor dobânzilor petermen lung de această dată.

(12) Creşterea ratelor dobânzilor determină scăderea investiţiilor şi de aici diminuareaefectului multiplicator asupra PIB.

(13) Pe de altă parte, creşterea ratelor dobânzilor atrage fluxuri de capital din exterior, ceeace conduce la creşterea excedentului balanţei capitalurilor.

În continuare, vom analiza efectele ce rezultă în economie în cazul celor două tipuri demobilitate a capitalurilor internaţionale, respectiv în cazul mobilităţii forte a capitalurilor (A) şi încazul mobilităţii slabe a capitalurilor (B)



cazul mobilităţii slabe a capitalurilor (B).

(A) Mobilitatea puternică a capitalurilor interna ţ ionale

(14) Mobilitate puternică a capitalurilor internaţionale va genera intr ări de capital datorităcreşterii ratei dobânzii şi implicit o balanţă de plăţi excedentar ă. Aceasta va conducela aprecierea cursului de schimb în regim de schimburi flexibile.

(15) Aprecierea cursului va genera scăderea competitivităţii produselor interne pe piaţainternaţională datorită creşterii preţurilor în monedă str ăină.

(16) Scăderea competitivităţii prin intermediul preţurilor va determina, de asemenea, ocreştere a importurilor datorită scăderii preţurilor produselor importate.

(17) De asemenea, aprecierea cursului de schimb va determina scăderea exporturilor.

(18) Scăderea exporturilor, împreună cu creşterea importurilor conduce la creştereadeficitului balanţei comerciale, respectiv a deficitului extern.

(19) Un alt efect al scăderii competitivităţii produselor interne este scăderea cererii de produse interne atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele internaţionale.

(B) Mobilitate slabă a capitalurilor interna ţ ionale

(20) O mobilitate scăzută a capitalurilor internaţionale va conduce la o cerere mai mare dedevize din partea agenţilor economici interni (cerere datorată necesităţii de a-şiacoperi obligaţiile externe), ceea ce într-un regim de schimburi flexibile va determinadeprecierea cursului de schimb.

(21) Deprecierea cursului de schimb va conduce la creşterea competitivităţii produselor interne prin scăderea preţului acestora în devize str ăine.

(22) Datorită creşterii competitivităţii, se va înregistra o creştere a exporturilor, deoarece produsele interne devin mai atractive (au preţuri mai mici).

(23) De asemenea, deprecierea cursului de schimb determină scăderea importurilor pentrucă produsele str ăine sunt mai scumpe pe piaţa internă, deci cererea pentru acestea seva diminua.

(24)

Scăderea importurilor, asociate cu creşterea exporturilor determină un excedent al balanţei comerciale.

(25) Datorită devalorizării monedei naţionale va creşte cererea de produse interne atât pe pieţele internaţionale cât şi pe piaţa internă datorită datorită efectului de substituţie.



Concluzii

Eficienţa politicilor bugetare într-un regim de schimburi flexibile depinde de următoareleelemente:

• un efect de multiplicare iniţial mare (efectul 2);

• o cerere de locuri de muncă sensibilă la volumul producţiei (efectul 3);• o pondere importantă a şomajului conjunctural în şomajul general. Dacă ponderea

cea mai mare apar ţine şomajului structural atunci politica de relansare bugetar ă esteineficientă (efectul 4);

• o cerere globală relativ inelastică în raport cu preţurile (astfel încât efectul inflaţionistsă fie limitat - efectul 5);

• o slabă înclinaţie către importuri (efectul 6);• o cerere de monedă inelastică în raport cu rata dobânzii, pentru a se limita efectele

creşterii ratei dobânzii (efectul 9);• în cazul unei mobilităţi slabe a capitalurilor internaţionale, produsele interne devin

mai competitive pe pieţele internaţionale. Totuşi, deprecierea cursului de schimb încondiţiile unei dependenţe puternice a economiei interne de importuri va genera ocreştere a preţurilor interne, prin intermediul inflaţiei importate, deci o creştere ainflaţiei însoţită de creşterea costurilor de producţie aferente. Creşterea costurilor

produselor interne va determina o scădere a competitivităţii şi de aici se va intra încercul vicios al monedei slabe;

• importurile şi exporturile trebuie să fie elastice în raport cu variaţia preţurilor (inclusiv a cursului de schimb) pentru a se realiza stimularea cererii de produseinterne şi inhibarea cererii de produse importate.



Într-un regim de schimburi fixe, o politică de relansare monetar ă (caracterizată fie princreşterea ofertei de monedă, fie prin reducerea ratelor dobânzilor directoare utilizate de BancaCentrală) va avea următoarele efecte:

(1) favorizarea creditului (prin creşterea ofertei de monedă sau prin reducerea ratelor dobânzilor directoare) care va conduce în primă instanţă la scăderea ratelor dobânzilor

practicate de băncile comerciale.

(2) scăderea ratelor dobânzilor va conduce la creşterea cererii interne cu efect multiplicator asupra PIB (efectul 3), care la rândul său va conduce la creşterea ofertei de locuri demuncă (efectul 4) şi la scăderea şomajului conjunctural (efectul 5).

(6) presiunea crescută exercitată de cererea agregată va conduce la creşterea preţurilor decişi a inflaţiei.

(7) de asemenea, vor creşte şi importurile datorită creşterii cererii agregate.

(8) creşterea importurilor însoţită de inflaţie conduce la creşterea deficitului balanţeicomerciale.

(9) scăderea ratelor dobânzilor poate determina şi ieşiri de capital în str ăinătate, capital carese va orienta către pieţe de capital cu rate ale dobânzilor mai atractive.

(10) ieşirile de capital vor determina creşterea deficitului balanţei capitalurilor.

(11) deficitul balanţei comerciale însoţită şi de deficitul balanţei capitalurilor va generadeficitul balanţei de plăţi, ceea ce va exercita o presiune puternică pentru depreciereacursului de schimb.

Într-un regim de schimburi fixe, Banca Centrală intervine pentru a împiedica depreciereamonedei naţionale.

(12) pentru a împiedica deprecierea, Banca Centrală va oferi devize pe piaţa valutar ă,achiziţionând monedă naţională.

(13) achiziţiile de monedă naţională conduc la scăderea masei monetare.

(14) scăderea masei monetare conduce la creşterea ratelor dobânzilor.

(15) creşterea ratelor dobânzilor va determina scăderea investiţiilor ceea ce determinăanularea efectului stimulator iniţial.

(16) datorită deficitului balanţei de plăţi, speculatorii anticipează o eventuală devalorizare amonedei naţionale şi speculează contra acesteia (vor oferi monedă naţională în exces şivor for ţa Banca Centrală la achiziţii suplimentare de valută).

(17) speculaţiile pot conduce la devalorizarea monedei naţionale, ceea ce va determina:

(18) posibile efecte pozitive, dar acestea depind de mobilitatea internaţională a capitalurilor

(vezi schema 3).



Concluzii

Eficienţa politicii de relansare monetar ă depinde de următorii factori:• o cerere de monedă relativ inelastică faţă de rata dobânzii;• investiţii puternic senzitive în raport cu rata dobânzii;• efect de multiplicare mare;

• o propor ţie ridicată a şomajului conjunctural;• ofertă elastică în raport cu preţurile (limitarea inflaţiei);• înclinaţie către importuri scăzută;• slabă mobilitate a capitalurilor.



Într-un regim de schimburi flexibile, o politică de relansare monetar ă (caracterizată fie princreşterea ofertei de monedă, fie prin reducerea ratelor dobânzilor directoare utilizate de BancaCentrală) va avea următoarele efecte:

(1) Favorizarea creditului (prin creşterea ofertei de monedă sau prin reducerea ratelor dobânzilor directoare) va conduce în primă instanţă la scăderea ratelor dobânzilor

practicate de băncile comerciale.

(2) Scăderea ratelor dobânzilor va conduce la creşterea cererii interne cu efectmultiplicator asupra PIB (efectul 3), care la rândul său va conduce la creşterea oferteide locuri de muncă (efectul 4) şi la scăderea şomajului conjunctural (efectul 5).

(6) Presiunea crescută exercitată de cererea agregată va conduce la creşterea preţurilor deci şi a inflaţiei.

(7) De asemenea, vor creşte şi importurile datorită creşterii cererii agregate.

(8) Creşterea importurilor însoţită de inflaţie conduce la creşterea deficitului balanţeicomerciale.

(9) Scăderea ratelor dobânzilor mai determină şi ieşiri de capital în str ăinătate, capitalcare se va orienta către pieţe de capital cu rate ale dobânzilor mai atractive.

(10) Ieşirile de capital vor determina creşterea deficitului balanţei capitalurilor.

(11) Deficitul balanţei comerciale însoţită şi de deficitul balanţei capitalurilor va generadeficitul balanţei de plăţi ceea ce va exercita o presiune puternică pentru depreciereacursului de schimb.

(12) Creşterea deficitului balanţei capitalurilor determină într-un regim de schimburiflexibile deprecierea cursului de schimb.

(13) Deprecierea cursului de schimb va conduce creşterea competitivităţii produselor interne.

(14) Creşterea competitivităţii produselor interne determină creşterea exporturilor

(15) Creşterea exporturilor determină un nou efect stimulator asupra PIB.

(16) Deprecierea cursului de schimb mai conduce la scăderea importurilor.

(17) Scăderea importurilor şi creşterea exporturilor (efectul 18) determină scădereadeficitului extern.



Concluzii

Eficienţa politicii de relansare monetar ă depinde de următorii factori:• o cerere de monedă relativ inelastică faţă de rata dobânzii;• investiţii puternic senzitive în raport cu rata dobânzii;• efect de multiplicare mare;• o propor ţie ridicată a şomajului conjunctural;

• ofertă elastică în raport cu preţurile (limitatea inflaţiei);• înclinaţie câtre importuri scăzută;• slabă mobilitate a capitalurilor,• importurile, respectiv exporturile să fie elastice în raport cu cursul de schimb.



Devalorizarea monedei naţionale este efectuată de către Banca Centrală într-un regim deschimburi fixe şi rezultă din deficitul balanţei de plăţi într-o economie cu regim de schimburiflexibile. În ambele situaţii se pot înregistra următoarele efecte (aceste efecte sunt în primul rânddorite, f ăr ă a avea garanţia de a fi realizate efectiv – schema 7):

(1) Devalorizarea monedei naţionale conduce la creşterea preţurilor produselor importate.

(2) În cazul în care importurile se concentrează în mare măsur ă pe materii prime,materiale şi tehnologiei atunci vor creşte şi preţurile interne (inflaţia importată).

(3) Datorită creşterii preţurilor interne are loc o scădere a competitivităţii produselor exportate (exprimate în monedă str ăină).

(4) Pe de altă parte, creşterea preţurilor importurilor conduce la scăderea acestora-

(5) Devalorizarea monedei naţionale generează scăderea preţurilor produselor exportate(exprimate în monedă str ăină).

(6) Scăderea preţurilor produselor exportate conduce la creşterea competitivităţii produselor interne şi de aici la:

(7) Creşterea exporturilor.

(8) Creşterea exporturilor determină creşterea PIB împreună cu toate efectele acesteia:creşterea ofertei de locuri de muncă şi scăderea şomajului conjunctural.

(9) Scăderea importurilor însoţită de creşterea exporturilor va determina scădereadeficitului balanţei comerciale.

Efectele descrise anterior au loc doar în cazul unei economii competitive pe planinternaţional şi a unui comportament concurenţial din partea firmelor interne. Din acesteconsiderente vom sublinia şi dezavantajele care pot apare în cazul unei asemenea politici (schema 8).

(1) Efectul – profit al unei devalorizări constă în faptul că exportatorii, păstrându-şi preţurile în moneda str ăină (2), vor câştiga la repatrierea valutei un venit mai mare înmoneda naţională, iar volumul exporturilor r ămâne nemodificat (3). În ceea ce

priveşte importatorii, dacă vor decide să menţină preţurile interne nemodificate(pentru a păstra volumul desfacerii), aceştia vor înregistra o scădere a profitului, iar

dacă vor majora preţurile, va scădea volumul desfacerilor.(4) Efectul de concurenţă constă în comportamentul exportatorilor şi importatorilor în

raport cu devalorizarea.

(A) Dacă elasticitatea cererii faţă de preţuri este puternică, vor scădea importurile şi vor creşte exporturile.

(B) Dacă cerea este realativ inelastică în raport cu preţurile, volumul importurilor var ămâne relativ nemodificat.

(5) Creşterea exporturilor şi scăderea importurilor determină scăderea deficitului balanţeicomerciale.



(6) Menţinerea nemodificată a importurilor determină creşterea deficitului balanţeicomerciale.

Efectul unei devalorizări nu este de la început favorabil balanţei de plăţi datorită iner ţieisistemului economic şi efectelor de întârziere. Grafic, forma efectelor unei devalorizări este aceea a

literei J, respectiv în primul an are loc o depreciere a soldului balanţei comerciale, urmată de oîmbunătăţire progresivă a acestuia.

excedent

timp

deficit

Revenirea la echilibru se efectuează, în general, după doi – trei ani de la devalorizare.

1 2 3



(1) Devalorizarea conduce la efectul de profit care constă în creşterea profiturilor exportatorilor pentru acelaşi volum al exporturilor.

(2) Creşterea profiturilor exportatorilor ameliorează slab competitivitatea sau chiar odeteriorează, datorită lipsei de interes a exportatorilor pentru reducerea costurilor.

(3) Pe de altă parte, devalorizarea conduce la creşterea preţurilor importurilor.

(4) Creşterea preţurilor importurilor conduce la creşterea preţurilor interne (prinintermediul inflaţiei importate).

(5) Creşterea preţurilor conduce la scăderea competitivităţii produselor interne.

(6) Combinată cu creşterea marjelor de profit ale exportatorilor efectele asupravolumului exporturilor şi importurilor sunt nesemnificative.

(7) Cum volumul importurilor şi exporturilor r ămâne relativ nemodificat se va înregistrao deteriorare a deficitului comercial datorită devalorizării.

(8) Creşterea deficitului conduce la speculaţii împotriva monedei naţionale.

(9) Speculaţiile vor întări presiunea asupra cursului de schimb, iar în cazul în care BancaCentrală are o politică slabă, se va înregistra o reducere a rezervelor valutare ducândla posibilitatea de a susţine în continuare cursul de schimb.

(10) Tendinţa de depreciere a cursului se accentuează, şi de aici autorealizareaanticipărilor speculative, fapt ce va întări procesul speculativ.

(11) Speculaţiile autorealizate vor determina o nouă devalorizare a cursului de schimb.

(12) Ciclul descris anterior se poate repeta, astfel încât, pentru a se ieşi din acest circuiteste necesar ă modificarea politicii economice pentru restabilirea echilibrului extern.



Un curs de schimb stabil (sau o apreciere a acestuia) asigur ă o putere mai mare a statului şifirmelor pe piaţa internaţională. Astfel, semnificaţia relaţiilor cauzale descrise în schema 3 esteurmătoarea:

(1) Stabilitatea cursului de schimb menţine preţurile la exporturi constante sau chiar lediminuează, iar pentru importuri se înregistrează o posibilă scădere a preţurilor.

(2) Scăderea preţurilor importurilor conduce la scăderea inflaţiei (componenta datoratăinflaţiei importate).(3) Scăderea inflaţiei şi stabilitatea cursului de schimb induce încredere în moneda

naţională din partea speculatorilor.(4) Stabilitatea cursului mai generează o presiune puternică din partea concurenţei externe

asupra producătorilor interni şi exportatorilor. Astfel vor scădea profiturile (6), vor scădea costurile (7) iar exportatorii vor căuta să găsească noi pieţe de desfacere şi vor creşte calitatea produselor (8).

(5) De asemenea, vor creşte importurile datorită scăderii preţurilor acestora.

(9) Din eforturile de creştere a competitivităţii poate rezulta o creştere a exporturilor.(18) Chiar în condiţiile creşterii importurilor, majoritatea exporturilor determină o

îmbunătăţire a soldului balanţei comerciale şi de plăţi.(19) Speculatorii au încredere în moneda naţională, ceea ce va genera în continuare un

curs stabil.(20) + (13) Încrederea în moneda naţională şi relansarea exporturilor va avea un efect

multiplicator asupra PIB, cu efectele cunoscute, respectiv creşterea ofertei de locuride muncă şi scăderea şomajului conjunctural.

Concluzii

Politicile de relansare economică pot fi sintetizate în următorul tabel:

Curs de schimb fix Curs de schimb flexibilMobilitatea

capitalurilor Politica

monetară

Politica

bugetară

Politica de

schimb

Politica

monetară

Politica

bugetară

Mobilitateslabă

Ineficientă Puţin eficientă Puţin eficientă Eficientă Eficientă

Mobilitate

puternică

Ineficientă Eficientă Ineficientă Eficientă Puţin eficientă



ANEXA 3.2.

UN MODEL DE COMPORTAMENT AL ECONOMIEI DESCHISE

Modelul de faţă caută să reflecte mecanismul prin care se intercondiţionează fluxurile de bunuri şi servicii cu fluxurile de capital şi cu cele de transferuri nete în economia naţională, dar şi în

interdependenţă cu restul lumii. Eficienţa schimburilor economice internaţionale depinde deraportul dintre preţurile bunurilor şi serviciilor importate, respectiv exportate. Preţurile curente nureflectă însă toate influenţele asupra costurilor şi asupra consumului, deci vor fi evaluări imperfecteale efortului social şi a cererii de consum.

Pentru ţările cu o economie mică, impactul pieţei mondiale este resimţit în primul rând prinintermediul preţurilor mondiale. Acestea devin elemente determinante pe piaţa internă accentuând şimai mult distorsiunile economice interne. Astfel, studiul preţurilor şi al influenţei lor asupraeconomiei naţionale devine una din problemele esenţiale ale analizei economice.

Este cunoscut faptul că unei probleme de programare matematică îi corespunde un cuplude soluţii (X* . u*), una pentru problema primală (X*) şi cealaltă pentru problema duală (u*).Componentele soluţiei problemei duale sunt numite „preţuri umbr ă” şi constituie evaluări ale

gradului în care o restricţie se „integrează” în programul optimal. Astfel, pentru restricţiile care provoacă un loc îngust în sistemul analizat (nu sunt satisf ăcute pe egalitate) preţul umbr ă ataşat estezero, iar modificări ulterioare ale termenilor liberi nu influenţează valoarea funcţiei obiectiv.Restricţiilor „active”, cele care determină structura programului optimal. Le corespund preţurileumbr ă diferite de zero, iar valoarea lor este cu atât mai mare cu cât restricţia este mai activă,respectiv există un „loc îngust” cât mai accentuat.

Prin urmare, preţurile umbr ă vor indica cu cât se modifică funcţia obiectiv în cazul în caretermenul liber al restricţiei se relaxează cu o unitate.

Vom folosi acest principiu pentru a analiza eficienţa comer ţului exterior prin intermediulteoriei avantajului comparativ.

Principala problemă care se ridică din punct de vedere practic constă în marea dimensiunea sistemului, deci şi a modelului matematic prin care să se surprindă relaţii cauzale din economie.Un model ideal de programare matematică care să descrie economia ar trebui să conţină cât maimulte activităţi, resurse şi factori de producţie. Dificultăţile rezultate de aici pot fi par ţial depăşite,fie prin utilizarea tehnicilor de descompunere a modelelor mari în blocuri mai mici, fie prinrezolvarea secvenţială, plecând de la modele cu grad mare de agregare către unele mai detaliate,

prin care se realizează analiza eficienţei alocării resurselor.Astfel, procedeul standard pentru determinarea preţului umbr ă al ratei de schimb valutar

constă în maximizarea unei funcţii obiectiv (de exemplu Produsul Intern Brut) în condiţiile unor restricţii tehnologice, de volum disponibil al principalilor factori de producţie, inclusiv dedisponibilul în valută. Adoptarea variantei secvenţiale presupune construirea sistemului de restricţii

astfel încât să fie evidenţiate sectoarele puternic angajate în schimburi economice internaţionale, iar celelalte sectoare vor fi cât mai agregate. Soluţia acestei probleme permite aproximarea ratei deschimb. Informaţiile obţinute din acest model agregat constituie intr ări pentru modele mai detaliate,din care se pot obţine preţurile umbr ă pentru alţi factori de producţie.

O alternativă la procedeul clasic o constituie estimarea cererii şi a ofertei de valută şi apoicalcularea ratei de schimb care să permită echilibrarea acestora, rezultând astfel un model deechilibru multisectorial.

Asemenea modele permit calcularea preţurilor umbr ă ale bunurilor, ale factorilor de producţie, a cursului de schimb, a taxelor şi tarifelor. De asemenea, ele pot fi utilizate pentrusimularea unor variante prin care să se determine costurile interne şi efectele unor măsuri de

protecţie vamală, precum şi evaluarea unor măsuri de politică economică.

Literatura de specialitate ofer ă o bibliografie largă pe această temă. Având în vedereanvergura problemei, ne propunem să prezentăm doar un aspect al modelării economico-



matematice a sectorului extern şi a preţului umbr ă ataşat ratei de schimb. Pentru alte detalii pot ficonsultate lucr ări indicate în bibliografie.

Întrucât informaţiile furnizate de balanţa legăturilor dintre ramuri sunt încorporate înmajoritatea modelelor de acest tip, consider ăm că este utilă o analiză a posibilităţilor congnitive alacestora.

Plecând de la ipoteza că valoarea adăugată a sectoarelor economiei naţionale este

propor ţională cu costul capitalul rezultă:

P ⋅ (I-A) = P ⋅ B sau

P ⋅ [λ ⋅ (I-A) – B] = 0

Cu P = (p1, p2, …pn), vectorul linie al preţurilor;A = (aij) – matricea coeficienţilor tehnici;B = (bij) – matricea coeficienţilor de capital;I – matricea unitate de ordin n;λ - coeficient mediu de capital;P(I-A) – valoarea adăugată a sectoarelor economiei naţionale;P B – costul capitalului.

Din ultima ecuaţie se obţine:

P ⋅ (I-A) ⋅ [λ ⋅ I – (I-A-1 ⋅ B)] = 0

De aici deducem că P ⋅ (I-A) = g este vector propriu al matricei U = (I-A)-1 ⋅ B. Cummatricea U îndeplineşte condiţiile cerute de teorema Perron Frobenius, care susţine că valorile

proprii dominante ale acestei matrice (λ*), care este pozitivă şi unică, îi corespunde un vector

propriu de componente nenegative, rezultă că vectorul g* ataşat valorii proprii dominante (λ*) esteunic determinat, cu componente nenegative. Prin urmare, după calcularea valorii proprii dominanteλ* şi a vectorului propriu g*, din relaţia P ⋅ (I-A)-1 = g* se obţine:

P = g* ⋅ (I-A)-1.

Vectorul g reprezintă valoarea adăugată pe ramuri ale economiei naţionale, iar g* vamăsura propor ţia relativă a ramurilor care asigur ă creşterea echilibrată maxim posibilă.

Folosind aceste preţuri umbr ă se pot evalua diferite proiecte recalculând costul şi profituladus de acestea prin modificarea componentelor propor ţional cu raportul dintre preţul curent al

acestora şi preţul umbr ă al sectorului de care apar ţin.Obţinerea, în acelaşi cadru informaţional, a preţului umbr ă asociat ratei de schimb e

impune o serie de transformări în modelul input-output care să permită introducerea în analiză aimportului (Im), a exportului (X) şi a deficitului permisibil al balanţei de plăţi (D).

O posibilă relaţie dintre aceste variabile rezultă din detalierea expresiei D = Im – X. Astfel:

D = e ⋅ pm ⋅ ër 1 ⋅ (I-A)-1 ⋅ (Ye + Yi + Yc) + r 2 ⋅ d + r 3(Ye, p – pm)û - p ⋅ Ye

Unde: pm – preţul mediu al bunurilor importate;r 1 – vector linie al importurilor pe unitate de producţie brută;

Ye – vectorul coloană al exporturilor;Yi – vectorul coloană al producţiei fiecărei ramuri destinată investiţiilor;Yc – vectorul coloană al consumurilor producţiei fiecărei ramuri;



p ţ

d – vectorul coloană al investiţiilor efectuate în sectoarele de activitate;r 3 (Yc, p – pm) – exprimă dependenţa funcţională dintre importurile de bunuri de consum şi

diferenţa dintre preţul mediu intern şi cel extern; p – vectorul linie al preţurilor interne.

Rezolvând această ecuaţie pentru diverse valori ale termenului liber D, în ipoteza că sunt

cunoscute celelalte elemente, se poate obţine o funcţie e = f (D) care să surprindă legătura dintrecursul de schimb şi deficitul balanţei de plăţi.O abordare mai completă rezultă din modelul obţinut prin alăturarea a n ecuaţii ce definesc

preţurile interne p ca funcţie de factori interni şi de importuri. Cele n + 1 ecuaţii determină preţulumbr ă al ratei de schimb şi cele n preţuri interne.

Extensiuni ale acestui model se pot obţine fie prin considerarea mai multor categorii deimporturi, fie prin diferenţierea exporturilor în funcţie de elasticităţile acestora.



ANEXA 3.3

APENDIX MATEMATIC

ePP R

f 1⋅= sau R =

PeP f ⋅

(3.1) cursul de schimb real

A + NX = C + I + G + ( X – Im ) =

= ( C + I + G ) + NX (3.2) &HUHUHDGHSURGXF LH

Y = A (Y, r) + X ( Y f , R) – Im ( Y, R) =

= A (Y, r) + NX ( Y, Y f , R) (3.3) 3URGXF LDLQWHUQ

( )t c zG

−−+

=

11

1’α (3.4) multiplicatorul

politicii fiscale

BP = NX ( Y, Y f , R) – CF (r – r f ) (3.5) HFXD LDEDODQ HL GHSO L

BP = X (P, e) - Im ( Y, P, e) – CF (r) (3.6) HFXD LDEDODQ HL GHSO L

cu:

.0Im

0Im

0

0; ;0Im

;0

>><

<><

e;

P;

e

X

r

CF

Y P

X

(3.7) GHSHQGHQ DGH

parametri

( ) ( )ePY e

PeP X P X

f ,,Im,Im ⋅−⋅=− (3.8) VROGXOEDODQ HL

comerciale

BP = N X (Y, P, e) – CF (r) (3.9) HFXD LDUHGXV D EDODQ HLGHSO L

BP = 0 ⇔ NX (Y, P, e) = CF (r). (3.10) HFKLOLEUXOEDODQ HLGH

SO L



1RWD LLOHVXQWXUP WRDUHOH

R – curs de schimb real;

P f –SUH XULOHGLQVWU LQ WDWH

P -SUH XULOHLQWHUQH e - curs de schimb nominal;

A –FHUHUHDGHSURGXVHQD LRQDOH Y – produsul intern brut;

C – consumul;

I –LQYHVWL LLOH G – cheltuieli publice;

X – exporturi;

(Z) Im – importuri;

NX –VROGXOEDODQ HLFRPHUFLDOH r –UDWDLQWHUQ DGREkQ]LL

r f –UDWDLQWHUQD LRQDO DGREkQ]LL

Y f –SURGXF LDPRQGLDO

z – vQFOLQD LD PDUJLQDO SHQWUXimporturi;

∗

Gα - multiplicatorul politicii

EXJHWDUHvQHFRQRPLDGHVFKLV c –vQFOLQD LDF WUHFRQVXP t – rata de taxare;

BP –EDODQ DGHSO L CF –VROGXOEDODQ HLFDSLWDOXULORU

∆ - RSHUDWRUXO GLIHUHQ

YDULD LH




Probleme

1. ([SOLFD L GLIHUHQ HOH GLQWUH FLFOXULOH PLQRUH FLFOXULOH PDMRUH úL PDFURFLFOXULOHeconomice.

2. &RPHQWD L – pe baza datelor pentru economia României din ultimii 10 ani – fazele

ciclurilor economice.3. Pornind de la dateleIXUQL]DWHGH$QXDUXO6WDWLVWLFDO5RPkQLHLDQDOL]D LID]DFLFOXOXLGH

DIDFHULvQFDUHVHDIO vQDFHVWPRPHQWHFRQRPLD5RPkQLHL

4. ([SLFD LUROXOVW ULLSVLKLFHDDJHQ LORUHFRQRPLFLvQFDGUXOIOXFWXD LLORUHFRQRPLFH

5. &RPHQWD LUROXOFRQVXPXOXLvQFDGUXOpoliticii antidepresionare.

6. ([SOLFD L UROXO GH VWDELOL]DWRU DXWRPDW DO LQYHQWDUXOXL úL PDVHL PRQHWDUH vQ FDGUXOSROLWLFLORUGHLQWHUYHQ LHSXEOLF

7. $SUHFLD LPRGXOvQFDUHLQIOXHQ HD] UDWHOHGHVFKLPEID]HOHXQXLFLFOXGHDIDFHUL

8. &RPSDUD L P VXULOH DFWLYH DOH SROLWLFLL GH LQWHUYHQ LH SXEOLF FX P VXULOH SDVLYH GHLQWHUYHQ LH&DUHGLQWUHDFHVWHDYLVHSDUSRWULYLWHSHQWUXVLWXD LDDFWXDO GLQHFRQRPLH"

9. ([SOLFD LPRGXOvQFDUHvQWkU]LHULOHGLQWUHPRPHQWXOvQFDUHVHLDRGHFL]LHGHSROLWLF HFRQRPLF úL PRPHQWXO vQ FDUH DFHDVWD GHYLQH HIHFWLY DFWLY LQIOXHQ HD] HFRQRPLDQD LRQDO

10. $SUHFLD LID]DFLFOXOXLHFRQRPLFvQFDUHVHDIO HFRQRPLD6WDWHORU8QLWHDOH$PHULFLL




5.13 Studiu de caz (I)

DÌQWDEHOXOXUP WRUVXQWGDWHGRX VHULLFURQRORJLFSHDQLDOHUDWHORUUDQGDPHQWXOXLWLWOXULORU$úL%FRORDQHOH6 VHFDOFXOH]HSDUDPHWUL(σ ) pentru fiecare serie, preFXPúLFRYDULDQWDGLQWUHFHOH GRX VHULL 'HWHUPLQD LDSRL FXP SRDWHXQ LQYHVWLWRU V IRORVHDVF DFHVWH LQIRUPD LL SHQWUXconstruirea unui portofoliu.

t RAt (RAt- RA ) (RAt-RA)2 RBt (RBt- RB) (RBt- RB)2 (RAt- RA)(RBt- RB)

0 1 2 3 4 5 6 7

1(1989)

2(1990)

3(1991)

4(1992)

5(1993)

6(1994)

7(1995)

8(1996)

9(1997)10(1998)

0,10

0

0,10

-0,05

0,20

0,10

0,20

0,10

0,250

00,1

0

-0,10

0

-0,15

0,10

0

0,10

0

0,15-0,10

0,0225

0,01

0

0,0225

0,01

0

0,01

0

0,02250,01

085,0

0,20

0,35

0,20

0,05

0,20

0,10

0,35

0,05

0,500,20

00,2

0

0,15

0

-0,15

0

-0,30

0,15

-0,15

0,300

0

0,0225

0

0,0225

0

0,09

0,0225

0,0225

0,090

27,0

-

-0,015

-

0,0225

0

0

0,015

0

0,0450

0675,0

Calculele pentru titlul A:

- media seriei ratelor de randament observate:

1,0110

1

10

1=×== ∑

t

At A R R DGLF

- dispersia seriei:

∑ ==−= 0085.010085.0)(

101 2

A At A R RV

- abaterea standard a seriei =9,22%

Calcule pentru titlul B:

- media seriei ratelor de randament observate:

2,0210

1

10

1=×== ∑

t

Bt B R R DGLF

- dispersia seriei:

∑ ==−=t

B Bt B R RV 027.010

27.0)(

10

1 2

- abaterea standard a seriei =16,43%

&RYDULDQ DvQWUHFHOHGRX VHULL

∑ ==−×−=t

B Bt A At AB R R R RCOV 00675.0

10

0675.0)()(

10

1

446.01643.00922.0

00675.0=

×= AB ρ

&RQVLGHUkQGYDULD LDFXUVXULOH WLWOXULORUDOHDWRDUH YRPSXWHD LQWHUSUHWDWD VHULLOHFDXQ HúDQWLRQDGLVWULEX LHLUHDOHDSUREDELOLW LLUDWHORUGHUDQGDPHQWHOHWLWOXULORUFHQXSRWILFXQRVFXWH




Plecând de la seriile de date observate, este poVLELOV VHHVWLPH]HFDUDFWHULVWLFLOHUHDOHDOHGLVWULEX LLORUGHSUREDELOLWDWH( i, σi, covij'DF DGPLWHPvQWUXQLUHDFRQGL LLORUSHQWUXDUHFXUJHODWHRULLOHHVWLPD LHLSXWHPVFULH • Ei poate fi estimat prin RiPHGLDHúDQWLRQXOXL

• Vi poate fi estimat prin ×−

=1

2

n

nsi GLVSHUVLDHúDQWLRQXOXL

• σi poate fi estimat prin

2

iij ss =

• covij poate fi estimat prin ×−

=1n

nsij FRYDULDQ DHúDQWLRQXOXL

3HQWUXWLWOXULOH$úL%

• EA este estimat prin RA=10%;

• VA este estimat prin sA2=(10/9)×0,0085=0,0094;

• σA este estimat prin sA= 9.72%;

• EB este estimat prin RB=20%;

• VB este estimat prin sB2=(10/9)×0,027=0,03;

• σB este estimat prin sB=17,32%;• covAB este estimat prin sAB=(10/9)×0,00675=0,0075;

E6 FRQVLGHU PF XQLQYHVWLWRUDFKL]L LRQHD] WLWOXULGHWLS$XPSHUWLWOXOtitluri de tip B la 400 u.m. per titlu.

6 FDOFXO P SURSRU LLOH XAúL;BLQYHVWLWHvQILHFDUHWLWOXSUHFXPúLUDQGDPHQWXO( púLriscul (σ p DOSRUWRIROLXOXLDVWIHORE LQXW .

6XPDLQYHVWLW vQWLWOuri:

A: 10×800=8000 u.m.

B: 5×400=2000 u.m.

XA=8000/(8000+2000)=80%

XB=2000/10000=20%

Sau XB=1-XA=1-0,8=0,2.

Luând valorile lui EA, EB, VA, VBúLFRYABRE LQXWHODSXQFWXODYRPRE LQHF

Ep=(0,8×0,1)+(0,2×0,2)=12%

Vp=[(0,8)2×0,0094]+[(0,2)

2×0,03]+(2×0,8×0,2×0,0075)=0,009616

σP=9,8%

9HULILF PFDULVFXOσp) este inferior mediei riscurilor titlurilor:

σA<XAσA+XBσB

9.8%<(0.8×0.972)+(0.2×0.1732)

DGLF

&RUHOD LD vQWUH UDWHOH UDQGDPHQWXOXL WLWOXULORU FDUH QX VXQW SHUIHFWH ρAB<1) a permis o

reducere a riscului.

c) &RQWULEX LDWLWOXULORU$UHVSHFWLY%ODULVFXOúLUDQGDPHQWXOSRUWRIROLXOXLvQFDUHVXQWincluse.




&RQWULEX LD

titlului A

&RQWULEX LD

titlului B

Portofoliul (suma

FRQWULEX LLORU

6SHUDQ DGH randament

XAEA

0,8×0,1=0,08

XBEB

0,2×0,2=0,04

Ep=0,12

Riscul

P VXUDWGH

abaterea

standard

p

Ap

A X σ

cov

0,8×(0,00902/

0,098)=0,0736

p

Bp

B X σ

cov

0,2×(0,012/

0,098)=0,0245

ρp=0,098

CovAp=XAVA+XBcovAB = (0,8×0,0094)+(0,2×0,0075) = 0,00902

CovBp=XBVB+XAcovAB = (0,2×0,03)+(0,8×0,0075) = 0,012




5.14 Studiu de caz (II)

D ÌQ WDEHOXO XUP WRU VXQW SUH]HQWDWH WDEHOHOH GH UHQWDELOLWDWH FDOFXODWH SH ED]D GDWHORUobservate la Bursa din NewYork (NYSE în cursul unui an 1 úLSULYHVF DF LXQLOH ILUPHL ,%0UHVSHFWLYUDQGDPHQWXOSLH HLPHGLDPXO LPLLGHWLWOXULFRWDWHOD1<6(1)

.

Luna R(IBM) R(M)

1N 0,0952 0,05872N 0,0195 0,0278

3N -0,0033 0,0053

4N 0,0677 0,0359

5N -0,0113 -0,0079

6N -0,0418 -0,0743

7N 0,0459 0,0291

8N 0,0449 0,0451

9N 0,0271 0,0308

10N 0,0400 0,0474

11N -0,0122 0,0300

12N -0,0495 0,0327

3OHFkQGGHODGDWHOHIXUQL]DWHV VHFRQVWUXLDVF JUDILFXOQRUXOXLGHSXQFWHvQSODQXO5 i ,

SHRUGRQDW úL5 M SHDEVFLV úLV VHGHWHUPLQHHFXD LDPRGHOXOXLGHSLD

Deoarece avem serii cronologice, vom determina mai întâi caracteristicile modelului.

t RMt Rlt (RMt- RM)2

(Rlt- Rl)2

(RMt- RM)

(Rlt- Rl)

1

2

.

.

.

11

12

Σ 2606.0

2222.0

01350448.0 02085432.0 01101956.0

• EM este estimat prin RM=0,2606/12=0,02172;• EI este estimat prin Rl=0,2222/12=0,01852;

• VM este estimat prin sM2

=0,01350448/11=0,00123;• σM este estimat prin sM= 035.000123.0 = ;

• Vl este estimat prin sl2=0,02085432/11=0,00189585;

• σl este estimat prin sl= 04354.000189585.0 = ;

• covlM=cov(Rl,RM) este estimat prin slM=0,01101956/11=0,001002;• βl estimat prin b1=slM /sM

2=0,001002/0,00123=0,81463;

• αl estimat prin al= Rl-bl RM=0,01582-0,81463×0,02172=0,00083;• HFXD LDHVWLPDW SHQWUXGUHDSWD5 l=0,00083+0,81463 RM.

1)New York Stock Exchange




5HSUH]HQWDUHDJUDILF HVWHGDW vQILJXUD

b) 6 VHGHVFRPSXQ ULVFXOWRWDODO WLOXOXL,%0vQ FHOH GRX FRPSRQHQWHULVFVLVWHPDWLF(risFOHJDWGHSLD úLULVFQHVLVWHPDWLFULVFSURSULXFDUDFWHULVWLFLORUWLWOXULORU

Riscul total al titlului este estimat prin sl2aUH]XOWDWRE LQXWODSXQFWXOD

Riscul total se descompune în:

ULVFXOOHJDWGHSLD El2 sM2=(0,81463)2×0,00123==0,00082

ULVFXOSURSULXWLWOXOXLULVFWRWDO-ULVFOHJDWGHSLD = 0,0019 – 0,00082=0,00108

De unde :2

2

22

2

22

totalrisc

piatarisclM

l

llm

l

lM l

s

s

s

sb ρ

ρ ===

ρlM2HVWHS WUDWXOFRHILFLHQWXOXLGHFRUHOD LH

43.000123.00019.0

)001002.0(2

22

2

2 =×

== M l

lM

lM ss

s ρ

$SUR[LPDWLYGLQULVFXOWRWDODOWLWOXOXL,%0HVWHGDWRUDWLQIOXHQ HLSLH HL

)LJXUD$SOLFD LHODPRGHOXOSLH HL

11

9

6

5

12

M R 3

5% RM

(%)

RI 2

5% 7

4

RI

(%) 1

8

10




Neglijând covDULDQ HOHvQWUHULVFXULOHSURSULLWLWOXULORUFRQIRUPPRGHOXOXLSLH HLSXWHPVFULHpentru riscul nesistematic al portofoliului P:

∑= ),()(22

ii pV X rns ε DGLF

(rnsp)2

= (0,5)2 × 0,00108 + (0,25)

2 × 0,00344 + (0,25)2 × 0,00102

=0,000549

'LVSHUVLDWRWDO DSRUWRIROLXOXL3HVWH

p2= (rsp)2 + (rnsp)2 úLσp = 4,16%.$FHVWUH]XOWDWVHFRPSDU FXPHGLDDEDWHULORUVWDQGDUGDFHORUWUHLWLWOXUL

(0,50 × 0,04354) + (0,25 × 0,0745) + (0,25 × 0,047) = 5,2%.

&RQVWLWXLUHDSRUWRIROLXOXLDSHUPLVRUHGXFHUHDULVFXOXL*UD LHVLPSOLILF ULLLQWURGXVHDIRVWSRVLELO FDOFXODUHDGLVSHUVLHLSRUWRIROLXOXL3vQWU-RPDQLHU VLPSO XWLOL]kQGYRODWLOLWDWHDWLWOXULORUúLI U V VHUHFXUJ ODFRYDULDQ HOHvQWUHWLWOXULOXDWHGRX FkWHGRX




6.4.3 Studiu de caz

&RQVLGHU PGDWHOHFXSULYLUHODFKHOWXLHOLOHSXEOLFHSUH]HQWDWHvQSDUDJUDIXO9RP

S VWUDPHWULFD 2 / 1 s

D úLYRPFDOFXODGLVWDQ HOHGLQWUHFHLGHLQGLYL]LFDUHvQFD]XOQRVWUX

VXQWDQLL GXS FDUH vL YRPFODVLILFD GXS PHWRGD:DUG 3RQGHULOHDQLORUVXQWFRQVLGHUDWH

HJDOHLDUFODVHOHVXQWQXPHURWDWHGHODOD&RQIRUPWDEHOXOXLGLVWDQ HORUDUH]XOWDWR SULP FODVLILFDUH SUH]HQWDW vQ WDEHOXO $QLLDX IRVW JUXSD L vQUDSRUW FXGLVWDQ HOHdintre HL GH H[PSOX FHL PDL DSURSLD L VXQWDQLL– 1906, apoi 1959 – 1962 etc. Suma

QLYHOHORUGHDJUHJDUHHVWHUHVSHFWLYILHFDUHQLYHOHVWHHJDOFXVXPDSLHUGHULORUGHLQHU LHUH]XOWDW GLQJUXSDUHDDGRX HOHPHQWHFXDOWHFXYLQWHVXPDSLHUGHULORUGHLQHU LHYDILHJDO FX LQHU LD WRWDO D QRUXOXL GH SXQFWH HJDO FX QXP UXO GH FDUDFWHULVWLFL GHRDUHFH V-a

FRQVLGHUDWGUHSWPHWULF 2 / 1 s

D ) .

Tabelul 6.14Nr. Clasei Elemente reunite Nivel de agregare

25 1900 1906 0.02

26 1959 1962 0.03

27 1909 1925 0.04

28 1890 1927 0.06

29 1932 1935 0.06

30 1965 1968 0.07

31 1956 1926 0.08

32 1912 1928 0.09

33 1947 1953 0.11

34 1903 1932 0.13

35 1923 1926 0.13

36 1929 1935 0.14

37 1971 1930 0.18

38 1938 1929 0.18

39 1880 1920 0.24

40 1950 1933 0.39

41 1872 1934 0.40

42 1931 1937 0.42

43 1939 1941 0.43

44 1936 1938 0.46

45 1940 1942 1.09

46 1943 1944 1.94

47 1945 1946 4.31

Din acest tabel se deduce arborele de clasificare prezentat în figura 6.8




Figura 6.8

$QDOL]DDUERUHOXLGHFODVLILFDUHDUDW XUP WRDUHOH

• GDF YRPGHFXSDDUERUHOHODQLYHOXOGHDJUHJDUHDWXQFLYRPRE LQHSDWUXFODVHUHODWLYRPRJHQHFODVDQUUHJUXSHD] DQLL-1950-1953, clasa 42 anii de la

1950 la 1971, clasa 43DQLLúLLDUFODVDDQLLGHODOD

9RP J VL R WLSRORJLH FH D IRVW GHVFRSHULW úL vQ SDUDJUDIXO DQWHULRU LDU DFHVW FRQFRUGDQ DUDW IDSWXOF DFHDVW FODVLILFDUHHVWHVDWLVI F WRDUH

• GDF YRPFUHúWHQLYHOXOGHDJUHJDUHODvPS U LUHDvQGRX FODVHDWXQFLYRPRE LQHRJUXSDUHvQDQLLGHGXS FHOGH-DOGRLOHU ]ERLPRQGLDOUHVSHFWLYvQDQLLGLQDLQWHDcelui de-DOGRLOHDU ]ERL

1956

1906

1950

1947

1962

1971

1953

1965

1968

1880

1920

1872

1903

1 12

1890

19091900

1929

1923

1926

1938

1932

1935

1959

47

46

45

41

42

43

44

macroeconomie decizii strategice tiganescu roman

Documents