1

Speranta a fost cea carc i-a distrus. Speranla 9i convinge-

rEa ca Providenla i-a facut sa sufere destul pentru visele lor.

Pi€rduser| auCde multe deja de-a lungul timpului - copii,rtmaduitori, conducatori, toti fusesera luali; desigur, se gindi-

se ei, Dumnezeu ii pregatea pentru alte pierderi gi le recom-pensa suferinla si durerea trimitindu-i intr-un loc imbelgugat.

Cind apirusera primele semne ale yiscolului - nori multEai mari decit norii de ftrfiuna din Wyoming, care se ridicaudin spatele piscurilor din fala lor, aschii de gheatA in Vint -,ii spusesera unul altuia: ,.A.cesta este tesnrl final. Daci ne in-oarcem acum, intimidali de nori 9i gheala, atunci toii cei pe

cae i-am ingropat pe drum au murit degeaba, suferinla lor 9i

a noastra a fost zadamicl. Trebuie sa mergem mai departe.

Acum mai mult ca oriclnd trebuie sa credem in visul Vesului.in plus, gi-au mai spus, este doar prima sapumina din octom-hie. Poate ca vom vedea vreo ninsoare sau doua in timp ce

ucam, dax, pina cind iama tii va intra in dreptud, vom fi tre-

ort rnunjii 5i vom fi coboft de partea cealalta, ln mijlocul lun-

cilor bllnde".

$i atunci au mers mai departe; au continuat de dragulvisului lor.

Acum era prea tlrziu sa se htoarca. Chiar daca zapada

care cazuse in timpul ultimei saptamhi n-ar fi blocat tecatoa-

rca din spatele pionierilor, caii erau prea prost haniti $i prca

13t2 CLIVE BARKER

slabiu din cauza urcusului ca sa traga carutele indarAt prinmund. Calatorii nu aveau alta posibilitate decit sa mearga maideparte, degi pierdusera de mult orice siml de orientare $i cah-toreau fara sa vada nimic in albul total din jur.

Uneori vintul risipea norii pentru o clipa, dar nu se vedeadeloc cerul sau soarele. Doar cite un alt virf neindurator se ri-dica intre ei si tarimul promis, zapada cobora de pe inaldmealui in panta lina, apoi cadea $i aluneca pe pantele pe care ur-mau sa se aventureze ei; daca mai apucau.

Acum speranta slabise; si slabea mai mult cu fiecare zi cetrecea. Din cele optzeci Si trei de suflete optlmiste care pleca-sera din Independence, Missouri, in primavara lui 1848 (laacest numax trebuie adAugate cele Sase na$teri care au avut locpe drum), doar treizeci gi unu mai erau in viatra. in tirnpul pri-melor hei luni ale calatoriei, prin Kansas, in Nebraska, apoisrabatind 783 de kilometri prin Wyoming. nu se perecuseradecit lase nenorocidi. Trei murisera inecali accidental, doi se

abatuserA de h drum gi se credea ca fusesera ucigi de indieni;unul se splnzurase de un copac. Dar, odata cu caldura verii,apa,rusera $i bolile, iar incercarile calatoriei incepusera sa-$ispuna cuvintul. Cei foarte tineri gi cei foafie batdni pieriseraprimii, irnbolnivili de apa rea si de camea stricata. Femeile gi

bi'rbagii care fusesera in floarea virstei cu cinci sau $ase luniinainle. rezistenfi. curajo5i 5i maruri, se uscasera 5i se sdnse-serar pe masua ce rezervele de hrana se dirninuasera. iar pa-mintul, despre care li se spusese ca le va da yinat $i fructe, nureu$ise sa le fumizeze belgugul promis. O data la citeva zileb,lrbatii pa€seau Sirul de carute pentru a merge in cautare dehana, insa se intorceau cu ochii dugi in fundul capului Si cumiinile goale. De aceea, calatorii infruntau frigul intr-o staredeja mult prea proast4 iar efectele acestei situatrii s-au doveditcatashofale. Patruzeci ti $apte de inti pierira pe parcursul atrei saphmini, doboritri din cauza gerului, a zapezii, a oboselii,a foametei $i a disperarii.

EVERVILLE

Sarcina de a fine evidenta acestor mo4i czuse asupra luiHerman Deale, care era cel mai apropiat ca specializare de

profesia de medic, de cind murise doctorul Hodder. Cind au

3juns in Oregon, pamintul aducator de bucurie din vest, el

le-a spus celor care supravieluisera ca se vor ruga impreuna

pentru cei plecati dintre ei $i ca vor aduce omagiile cuvenite

fi€carui suflet a carui fecere in lumea cealalta fusese con-

s€mnata in jumalul sau. Pina in acel moment fericit, cei viintr se preocupasera prea mult de cei mo4i. Ei plecasera la cil-dura si tihna de la sinul lui Dumnezeu ii nu-i invinovatreau pe

cei care ii ingropasera pentu mormintele sarace sau rugaciu-

nile scurte spuse penau ei.

- Vom vorbi despre ei cu dragoste, declarase Deale, atunci

cind vom avea timp sa ne tragem sufletele.

A doua zi dupa ce facuse aceasta promisiune celor dece-

dad, trecuse in dndurile lo!; trupul lui cedase in timp ce-si

croiau drum cu greu printr-un cimp de zapada. Trupul lui a ra-

mas neingropat, cel putin de catre mina omeneasci- Zapzda.

cadea atit de deasa, incit, pina cind cele citeva prcvizii ale sale

au fost impa4ib intre calabrii ramasi in viata, fupul sau dis-

paruse din vedere,

in acea noapte, Evan Babcock gi solia sa, Alice, au murit

amindoi in somn, iar Mary Willcocks, care supravieluise

mo4ii tuturor celor cinci copii ai sai gi-gi vizuse sotul uscin-

du-se 9i murind de suparare, ii-a dat sfir$itul cu un suspin,

care inca se mai auzea printre munii chiar $i dupa ce inima

obosita carel scosese se oprise.

Venira zorile, dar nu adusera alinare. Zapada cadea mai

deasa ca niciodata. Si nu se vedea nici o cra,pa ra prinhe nori,

care sa le arate pionierilor ce ii astepta in continuare. Mergeau

cu capetele plecate, prea obosili ca sA vorbeasca, cu atit mai

putin sa cinte, a$a cum cintasera in zilele lipsite de griji din

mai $i iunie. inallind osanale penrru reusita acestei aventuri.

l4 CLIVE BARKER

Citiva dintre ei se rugau in tacere, cedndu-i lui Dumnezeuputerea de a supmvietui. Iar alfi, poate, faceau promisiuni in ru-gaciunile lor: daca primeau puterea de care aveau nevoie si daca

treceau de acea$A pustietate alba Si ajungeau intr-un loc inver-zit, ahrnci recuno$tinla lor va fr nemirginita, iar ei vor declarasus si tare pina la sfar$itul vielii lor ci, in ciuda tuturor necazuri-lor acesnri hai, nirneni nu Eebuie sa se intoarca de la Durnne-zeu, deoarece Dumnezeu este speranta $i Nemurirea.

2

La inceputul ca{atoriei spre yest, fusesera fieizeci si doi decopii in caravana. Acum nu mai era decit unul. Numele ei era

Maeve O'Connell; avea doisprezece ani, corpul hrav ascun-zind o rezistenta care i-ar fi uimit pe cei care dadusera din cap

in primavari si-i spusesera tatalui €i vaduy ca ea nu va supra-vielui cahtoriei. Era bolnava Si slabdnoaga! spuneau ei; avea

picioare firave Si bwta hasa. Era 9i cam saraca ea cu duhul,probabil, gopteau ei cu mina la gura, a$a cum facuse si taal ei,Harmon, care, ln timp ce oamenii se adunau in Missouri, vor-bise intr-un sti.l foarte prclios despre ambiliile sale legate deVest. Oregonul putea foarte bine sa fie raiul, spusese el, dar nupadurile si muntii il faceau sa se distinga drept un loc al trium-firlui omenesc, ci oragul minunat, sfralucitor, pe care intenlionasa-l construiascA aici avea sa faca locul special.

Vorbe prostegti, se spunea in particular, mai ales cA erau

rostite de cahe un irlandez care nu vazuse decit Dublinul 9iperiferia Liverpoolului gi a Bostonului. Ce stia el despre tur-nuri 9i palate?

Odaa cahtoria incepuH, cei carc il batjocorisera pe Harmonpe ascuns deyenila cu mult mai pulin discreti, iar el invafa cu-rind sa vorbeasca despre ambitiile sale de fondator de orage

doar cu fiica sa. Ceilalfi calatori aveau spemnle mai modeste

EVERVILLE

;elare de pamintul care li se intindea inainte. Ni$te bime din

:![e sa-Si construiasca o casa simpla; Pamint bun; apa dulce.

Enu suspiciogi in privinla oricui avea ambilii mai mari.

insa agtepta'rile lor modeste nu i-au scutit ulterior de moarte.

\{ulti dintre barbatii $i femeile care vorbisera cel mai disprelu-

!fi faF de Hamlon erau acum mo4i, ingropali departe de pa-

sinrul cel bun si de apa dulce, in timp ce barbatul cel nebun $i

::ra lui cea slaba ca o agchie inca traiau. Uneori, chiar $i in

.a'este ultime zile disperate, Maeve $i Hamon ili vorbeau in

:o3pta in timp ce mergeau impreuna linga mfioaga lor slabi.

ii daca vintul igi schimba directia pentru o clipa, le ducea vor-

-le la urechile celor din apropiere. Oricit ar fi fost de epui-

z3li. tatal si fiica vorbeau in continuare despre oragul pe care il1or consmri atunci cind aceste chinuri se vor termina; o mi-iune care va mai tlai mult dupa ce fiecare casula din oregon.'a fi darirnata de vreme, iar amintirile celol cate le-au con-

{uit vor fi fost luate de vint.

Aveau chiar un nume pentru aceasta mehoPola care va in-

iunta timpul.

Se va numi Everville.

Ah, Everville!

Cite nopti il ascultase Maeve pe tatal ei vorbind despre

acest loc, cu ochii sclipind la lumina focului, dar cu privirea

adnrita in cu totul alta parte: stdzile, pielele 9i casele impuna-

toare ale acelui miracol care ya aparca,

- Uneori pare ca tu chiar ai fost acolo, remarcase Maeve

int-o seam, spre sfr$itul lui mai.

- O, chiar am fost, scumpa mea, spusese el privind peste

pamintudle intinse dinspre apus.

Era un barbat imbracat jerpelit, aratind ponosit chiar $i in

lunile de prosperitate, dar laryimea viziunii sale compensa in-gustimea spdncenelor gi a buzelor. Ea il iubea fara rezerve,

CLIVE BARKER

asa cum il iubise mama ei inai e, 9i niciodatA nu-l iubea mai

mult ca atunci cind vorbea despre Eyerville.

- Cind l-ai vazut? il provoca ea.

- O, in vise, raspunse el. tsi cobori vocea gi spuse in

$oapta: ili aminte$ti de Owen Buddenbaum?

- A, da.

Cum ar fi putut cineva sa-l uite pe extraordinarul domn

Buddenbaum, care se imprietenise cu ei pentru o vreme inIndependence? Avea barba bruna-roscata, care incepuse sa al-

beasca; mustata data cu ceala si cu colturile ridicate; avea cea

mai luxoasi haini de blana pe care o vazuse Maeve vreodata

si o voce atit de muzicala care ficea orice lucru pe care il spu-

nea, oricit de neinsemnat (9i numai despre astfel de lucruri

discuta cu Maeve), sa Para inFlepciune cereascA.

- Era minunat, spuse ea.

- $fi de ce ne cauta compania? Pentru ca m-a auzit spu-

nindu-li pe nume si stia ce inseamna.

- Ai spus ca inseanna bucurie.

- Chiar a$4 replic, Harmon, aplecindu-se ceva mai aproape

de fiica s4 dar este si numele unui spirit irlandez, care aparea

in visele oamenilor.

Ea nu mai auzise acest lucru inainte. Ochii i se marira.

- Este adevarat?

- Nu ti-a$ spune niciodati o minciuna, rispunse el, nicimacar ln gluma. Da, copila, este adevarat. $i cind m-a auzit

striglndu-te, m-a apucat de bral 9i a spus: ,,Visele sint in pra-

gul ugii, domnule Connelf'. Acestea au fost chiar primele cu-

vinte pe care mi le-a sPus.

- $i ce s-a intimplat apoi?

- Apoi a spus: ,,Daci am avea macar curajul de a tece pagul.."

- Continua.

- Ei bine, restul alta data.

- Tata! prote$a Maeve.

l7

- Tu ft min&a, copila. Daca n-ai fi fost tu, nu l-am fi cu-

Dscut niciodata pe domnul Buddenbaum, $i cred ca soarta

Dastra s-a schimbat in momentul in care l-am cunoscut.

Refuzase sa continue pe acest subiect, dar revenise, in

:chimb, la discu$a despre ce fel de copaci ar Putea fi plantati

- Everville, pe strada principala. Maeve gtia mai bine cum

+l facar sa vorbeasca, dar avea sa se gindeasca la vise duPa

r:eea Uneori se trezea in toiul noptii cu ftinturi dintr-un vis

.;are-i plutea in cap si se intindea privind stelele $i spunindu-$i

h gind: ,,Oare eu eram la usa, atunci? $i era ceva minunat de

calalta pa.rte, ceva ce arn uitat deja?"

Se hotari sa nu lase aceste fragmenle sa-i scape si. cu pu-

dna practica, in;ata sa le pasteze la trezire Si apoi si Si le cles-

r"rie cu glas tare. Cuvintele le faceau sa persiste, descoperi ea,

intr-o stare oricit de rudimentara. Citeva silabe erau tot ce-i

E€buia sa nu lase un Yis sa piara.

Nu a pomenit nimanui despre aceasta abilitatea pe care o

avea (nici macar tatllui slu), qi era o distractie placu6 pentru

zilele de vari lungi, pline de praf, in care slatea in cAruQ si pu-

n€a unul linga altul fragmente de vise din care facea povetti

mai ciudate decit toate cele care se gaseau in ci4ile ei.

in ceea ce-l privea pe mierosul domn Buddenbaum, nu-

mele lui nu mai fusese amintia de ceva vreme. Cind fu in cele

din ulma mentionat totuSi, acest lucru se pehecu in circum-

$anle atit de ciudate, ca Maeve nu le uita pina in ziua incare-$i dadu obstescul sfir$it.

Intrau in Idaho $i, dupa calculele doctorului Hodder (care

aduna oamenii din rrei in trei seri 9i le spunea ce progrese mai

fecusera), existau sanse sa se afle dincolo de Muntii Albarni si

sa poaa vedea vaile fertile ale Oregonului inainte ca toamna

sa-si intre serios in drepturi. Degi proviziile se imputinasera,oamenii erau veseli gi, in exuberanta momentului, tatal luiMaeve spusese ceva despre Everville: o remarca intimple-toare care ar fi putut fece neobservata de calitori, cu exceplia

EVERVILLE16

CLIVE BARKER

acelui a4agos, pe nume Goodhue, care umbla dupa whisky 9i

avea nevoie de un mar al discordiei. il gasi in aceasta remarca

si se agatra de el cu Pofta'

- Ora$ul asta blestemat al tau nu Ya fi construit niciodat , iispuse el lui Hamon. Nici unul dintre noi nu il dore$te'

Vorbi tare si unii dinhe barbali - simtind mirosul luptei in

aer $i nerabdatori sa se amuze - se apropiad, ca sa caste gura

la cearta.

- Lasal in pace, tata, murmura Maeve catre tatal ei,

intinzindu-se sa-l aPuce de mini.Dar ea gtia, dupa sprincenele lui incruntate Si dupa pumnii

inclestali, ca aceasta nu era o provocare careia aYea de gind

sa-i htoarca spatele.

- De ce spui asta? il intreba el pe Goodhue.

- Pentu ca este o t'npetxe, rcplica betiYul' $i u esti un prosl

Cuvintele sale nu fura deslugite, dar nu era nici urma de

indoiala in privinla Profunzimii dispretrului sau.

- Nu am venit aici ca sa taim in colr4a ta cea mica'

- Nu va fi o colivie, rep[ca Hamon. Va fi o noua Alexan-

drie, un nou Bizantr.

- N-am auzit de nici unu' din asteA se auzi o a tseia voce.

Vorbitorul era un taur de om, pe nume Pottruck. Chiar si

la adapostul uma$lui tatalui sau, Maeve tlemula la vederea

lui. Goodhue era o gura-spafia, poate ceva mai mult. Dar

Pottuck era un batAu$ care-Si batuse odata nevasta atit de rau,

inclt aceasta se funbohavise si aproape ca murise.

- Acestea au fost mari orage, spuse Harmon, pasuindu-$i

calmul inca, in care taiau oameni in pace gi prosperitate.

- Unde ai invaFt tu desFe prostiile astea? scuipa Pottruck.

Ved ca citegti multe ca{i. Unde le lii? Se indrepta cu pa$i mari

spre carula lui O'Connell. Ai de gind sa le scod sau sa le scot

eu pennu tine?

- Nu te atinge de ce nu-ti aPa{ine! spuse Harmon' Pa$ind

in calea taurului.

EVERVILLE

F.Ia sa se abata din drum, Pottruck il lovi cu putere pe

tL mon, trintindul la pimint. Apoi, cu Goodhue pe urma lui,

r urca in spatele ca.rutei $i trase jos coviltirul.

- Nu te apropia de asta, striga Harrnon, punindu-se pe pi-

ioare 9i impleticindu-se spre calup.

Cind ajunse la vreo doi pa;i, Goodhue se invirti, cu cutitul

- mina. ii zimbi lui Harmon, rogu de la whisky.

- Ha-ha, spuse el.

- Tata... interveni Maeve - ia.r lacrimile se simleau in gla-

srl ei -, te rog, nu,

Harmon se uita indarat la fiica sa.

- Sint in reguh, spuse el.

Nu mai inainta, ci riLrnase pur 9i simplu pe loc si se uita in

timp ce Goodhue se caFra in carula $i incepu sa scotoceasca

fin ea alatui de Pottruck.

Zgomotul produs de ei facu multimea sa creasca, dar niciunul dintre spectatori nu se sinchisi sa-i ajute pe Harmon $i Pe

fica sa. Ciliva il placeau Pe Pottruck la fel de putrin pe cit ilplaceau pe O'Connell, dar ei stiau care Putea sa le faca mai

mult rau,

Din interiorul carutei se auzi acum un mormait de satisfac-

de, iar Pottruck ieti cu un scdn de tec, inchis la culoare, fru-

mos lustruit, pe care il arunca nepasabrjos, pe parnint. Sarind

jos inaintea complicelui siu, Goodhue se puse sa deschida

scrinul cu un cu1it. Acesta nu se lasa deschis, iar frusharea ilfacu sa inceapa sa infigA cufitul in capac.

- Nu-l distruge, ssiga Hamon. Am sa ti-l deschid eu.

Lua o cheie pe care o avea la git si ingenunche sa descuie

cutia. Pottruck cobodse acum din carula 9i, impingindul deo-

parte pe Harmon, dadu un picior capacului, care se deschise.

Maeve vazuse de multe ori ce se afla in acea cutie. Pentru

cei neiniliati nu insemna mult - doar citeva suluri de hirtie le-

gate cu fi$ii de piele -, dar, pentru ea Si Pentru tatal ei, acestea

erau comori. Ora$ul Everville zacea a$teptind sa se nasca din

19l8

20 CLIVE BARKER EVERVILLE 21

aceste foi de pergamenc intersec{iile si piefele sale, parcurile,bulevardele 5i cladirile municipale.

- Ce-am spus eu? scuipa Potlruck.

- Ai spus ca4i, replica Goodhue.

- Am spus prostii, asta am spus, zise Pottruck, cotroba.indprin sulurile de hirtie 9i azvirlinduJe incoace li-ncolo, pentruca el cauta ceva pe care sa-l r€cunoasca drept yaloros.

Maeve prinse privirea tatalui sau. Acesta tremura din cappina in picioare, cu faF ca de mort. Parea ca furia lui fuses€depa.lita de fatalism, lucru de care se bucura. Hirtiile puteau fiinlocuite.,El nu putea fi inlocuit.

Pottruck renuntase la cautat acum $i, dupa expresia plicti-sita de pe fala, era gata sa se intoarca sa-si bata nevasta- $ipoate chiar a$a ar fi fAcut daca Goodhue n-ar fi observat cevacare zacea pe I'undul cutiei.

- Ce-i asta? spuse el aplecindu-se $i vidndu-Si mina pinala fundul cutiei.

Pe fata-i nebarbieriE aparu un dnjet.

- Astea nu cred ca sint prostii.

l$i scoase la lumina descoperirea, o extrase din pachetulde hirtie in care fusese vlrita. Si o arata tuturor celor adunati.Era ceva ce Maeve nu vizuse niciodaa, a5a ca se uita $i ea ui-mita. Parea un fel de cruce, dar, dupa cum se vede4 nu erauna pe care sa o poarte orice cregtin.

Se apropie de ftal ei Si sopti:

- Ce este, tata?

- A fost un dar... raspunse el; de la domnul Buddenbaum.Una dintre femei, Marsha Winthrop, una dintre pufnii care

se purtasera blind cu Maeve, pagi acum din grupul de specta-tori ca sa se uite mai de aproape la ceea ce gisise Goodhue.Era o femeie mare, cu limba ascufita, Si, cind vorbi, mullimeainceta sa mai murmurc pentru o clipa.

- Arata ca o bijuterie, dupa mine, spuse ea intorcindu-sespre Harmon. A fost a neveslei tale?

!{-ye avea sa se intebe adesea peste ani ce anume se pe-

tEcse cu ratal ei atunci; fie incApatinarea" fie perversitatea ilb se se abtina de la a spune o minciuna nevinovata. Oricare

rr fi focr motivul, el refuza un asdel de tertip facil.

- \u, spuse el. Nu a apa4inut soliei mele.

- Atunci ce este? voi sa Stie Goodhue.

Raspunsul nu veni de pe buz€le lui Haxrnon, ci din mulfime.

- Unul dintre semnele diavolului, spuse o voce stridenta.

Caperele se intoarsera $i zimbetele disparura, in timp ce

Ercsb whimey isi facu aparitia din spatele mullimii. Nu avea

lEqn fiutg bisericesc, ci er4 conform propriei descrieri, cel

crc se temea cel mai mult de Dumnezeu dinte ei; un suflet.'rr.l.rrutat de Dumnezeu sa vegheze asupra celor din jurulrt si sa le reaminteasca tot timpul cum se migcl dugmanul 9i

im isi realizeaza lucrarile printre ei. Era o sarcina dureroasa"

ir el nu lasa niciodata sa-i scape vreo ocaz ie in care sa nu le

ainteasce celor care ii fusesera dafi in seama cit de mult su-

kise el pentru pacatele lor. Dar se numara printre responsabi-

liradle sale aceea de a condamna public pe oricine se abatea

& la porunci cu fapta, cu vorba sau cu gindul. Afemeiatul, de-

sigur; adulterul, escrocul. Iar in aceasta seara, cel care se in-.tina la lucruri pagine.

Pasi in fata tatalui fi a nicei pacatoase, ameninlind cu de-

nunprile. Era un barbat inalt, subtirc, ai carui ochi erau prea

avizi sa cuprinda totul ca sa se opreasca asupra vreunui lucrumai mult de o clipa.

- intotdeauna te-ai purtat ca un om vinovat, O'Connell,guse el, iar privirea ii atneca de la acuzat la Maeve 9i la obiecnrl

din mina lui Goodhue. Dar n-am putut ajunge niciodata larAdacina vinei tale. Acum o vad.

intinse mina. Goodhue dadu drumul crucii in mina lui Si

se rehase.

- Nu sint vinovat de nimic, spuse Harmon.

- Asta este n ric? sad Whitney ridicind tonul.