Consilierea victimelor

violenței domestice

Introducere

Fenomenul violentei domestice este prezent in realitatea noastra de zi cu zi, mai aproape

sau mai departe de caminul nostru, de valorile noastre, de obiceiurile privind rezolvarea

conflictelor si de cele privind autocontrolul asupra impulsurilor. Evantaiul formelor de violenta

este larg, cuprinzand toate aspectele personalitatii: fizic, psihic (emotional), moral si sexual.

Russel şi Hulson (1992) în încercarea de a explora cauzele violenţei domestice conchid că cea

mai importantă descoperirea a lor constă în faptul că "principalul motiv pentru care soţii sunt

abuzivi este acela că ei cred că acest fapt este acceptabil" (din Kane 2000).

Consiliul Europei apreciaza ca, prin violenta domestica sunt incalcate trei drepturi

fundamentale ale omului: dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si psihica si dreptul la

securitatea persoanei. In sens larg, violenta domestica inseamna indreptarea agresivitatii catre un

membru de familie, de obicei sotia, dar uneori si copiii sau persoanele varstnice, uneori barbati,

respectiv orice persoane aflate dintr-un anumit motiv in inferioritate, in stare de dependenta.

Violena in familie îşi are originea în structura socială, în tradiţii, obiceiuri şi mentalităţi

care subînţeleg superioritatea bărbatului asupra femeii sau invers. Exista o serie de factori

agravanţi ai manifestărilor violente in familie, cum ar fi mutaţiile intervenite la nivelul relaţiilor

intrafamiliale, apariţia unor  puternici factori de deteriorare a raporturilor dintre parteneri -

creşterea consumului de alcool, starea de stres, infidelitatea, gelozia.

Violența domestică se poate manifesta împotriva oricui, insa, de cele maimulte ori,

bărbaţii abuzează de partenerele lor de viata. Tot mai multe femei sunt atacate verbal fiindu-le

inoculate opresiunea, mania, teama şi lipsa deîncredere in sine. Numărul bărbaţilor agresaţi

verbal reprezintă o mica fracţiune comparativ cu numărul femeilor.

1. Definiri conceptuale „violență domestică”

Conceptul de violenţă domestică a fost introdus destul de recent, prin anii 1970. Termenii de

violenţă în familie şi de violenţă între rude, sunt folosiţi pentru a se referi la orice act, care este

săvîrşit cu intenţia de a răni sau a face rău din punct de vedere fizic, individului cu care o

persoană se înrudeşte din punct de vedre legal ori este rudă apropiată de sînge (Gelles şi Straus,

1988). Hartmann 1981 menţionează că familia este locul în care conveţuiesc „oamenii care au

activităţi şi interese diferite şi care, în acest proces, intra adesea în conflict”.

Se pare totusi ca, familia ramane cel mai propice mediu de dezvoltare a violentei. Iata ce au

afirmat in 1999 R.J. Gelles si M.A. Strauss cu privire la acest aspect: „ violenta infloreste in

intimitate. Cu exceptia politiei si a armatei, familia este, probabil, cel mai violent grup social, iar

casa cel mai violent spatiu social din societatea noastra. O persoana este mai probabil sa fie

lovita sau omorata in propria casa de catre un alt membru de familie, decat oriunde altundeva sau

de catre oricine altcineva” (SIRDO, 1999).

O definiţie larg acceptată în materie este cea oferită de Evan Stark şi Anne Flitcraft, conform

căreia „Violenţa în familie reprezintă o ameninţare sau provocare, realizată în prezent sau în

trecut, a unei vătămări fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor

legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau cel sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri

verbale, distrugerea bunurilor victimei, izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de

sprijin, ameninţările realizate la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a

copiilor; furturi; controlul asupra surselor financiare, bunurilor personale ale victimei,

alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie”.

Potrivit tezelor lui Freud asupra frustrarii s-a constatat ca violenta este totdeauna urmarea

unei frustrari si ca o frustrare antreneaza totdeauna un comportament violent.

2. Tipuri și forme de manifestări ale violenței în familie

Marciana Popescu şi Ana Muntean, (2000) specifică că violenţa intrafamiliară cuprinde mai

multe tipuri de violenţă:

- Violenţă fizică activă, prin care se provoacă celuilalt membru de familie o serie de

vătămări;

- Violenţă fizică pasivă, ce constă în întreruperea sau insuficienţa relaţiilor sociale sau

sexuale;

- Violenţa verbală;

- Violenţa sexuală.

Formele de victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la o cultură la alta, de la

o etapă istorică la alta, de la forme uşor agresive pînă la forme violente, fizic şi psihic

traumatizante.

Fără a minimaliza impactul negativ al violenţei asupra altor categorii de victime (copii,

bătrîni) şi gravitatea altor forme de victimizare a femeilor (violul), vom aborda doar procesul de

victimizare a femeii din persectivă violenţei domestice.

În multitudinea de varinate de abordare şi analiză contemporană de abordare a violenţei

domestice putem delimita două poziţii de extremă:

- Tratarea violenţei ca o suită de acţiuni ce dăunează, provoacă durerea, suferinţe celor din

familie;

- Identificare violenţei cu tendinţa de a-şi supune alţi oameni, de a fi lider, de a realiza

activităţi autoritare.

Violenţa fizică, sexuală, emoţională, economică, ameninţările şi intimidarea reprezintă

forme de adresare violentă în familie. Scopul persoanei care comite actul de violenţă este de a

deţine puterea şi controlul în relaţiile familiale. În mare parte, actele de violenţă domestică sunt

săvîrşite de bărbat împotriva femeii.

Bărbaţii care manifestă comportament violent pot folosi urmaătoarele forme de control

pentru a deţine putere asupra femeii:

1. Violenţa fizică: împinge, ghionteşte, bate, palmuieşte, strangulează, trage de păr, izbeşte,

apucă, foloseşte arma, răstoarnă, prăbuşeşte la podea, răsuceşte mîinele, muşcă, aruncă cu

diverse obiecte, crează obstacole fizice, care nu-i permit femeii să iasă din casă, nu-i permite să

primească ajutor medical în caz de necesitate (boală, graviditate sau traume). Violenţa fizică, nu

întotdeauna lasă urme uşor vizibile (vînătăi, fracturi).

2. Violenţa emoţională: bărbatul agresor ameninţă că îi va răpi copii, ori o va face să se

sinucidă, loveşte în demnitatea personală a femeii cu vorbe umilitoare, grosolănii, reproşîndu-i

că-şi îndeplineşte prost rolul de soţie, mamă. Aceste acţiuni condiţionează degradarea

personalităţii femeii. Violenţa emoţională este o formă importantă în deţinerea controlului asupra

partenerei. Multe femei, victime ale violenţei afective susţin că aşa forme ale violenţei domestice

sunt cu mult mai distrugătoare decît violenţa fizică, cu toate că nu lasă urme şi cicatricii vizibile.

3. Violenţa sexuală: partenera este impusă să întreţină relaţii sexuale sau este lipsită de aşa

relaţii. Forţarea femeilor de a asista sau de a lua parte la acte sexuale, de a le exploata în scopuri

de prostituţie sau de pornografie reprezintă o manifestare a violenţei sexuale.

4. Violenţa economică: femeilor nu li se permite să se încadreze în cîmpul muncii, sunt

lipsite de bani, sunt impuse să ceară de la bărbat bani pentru a face cele mai necesare

cumpărături (hrană, îmbrăcăminte pentru sine şi copii).

5. Izolarea: limitează folosirea telefonului, i se interzice să comunece cu cei apropiaţi,

femeia este supraveghiată în permanenţă: ce face, cu cine prieteneşte, cu cine se întîlneşte, ce

voorbeşte.

Agresorii îşi aranjiază cu traiul familiile în locuri puţin populate, le îndepărtează

intenţionat de prieteni şi rude.

Multe decenii, violenţa domestică a fost considerată o formă de manifestare obişnuită în

familiile dezorganizate şi îngrupurile marginale, defavorizate social şi economic, dar aceste

fenomene de manifestare sunt frecvente şi în cazul familiilor cu un statut social ridicat, carenu

sunt însă dispuse să recunoască aceste comportamente, creînd o imagine falsă, sau incompletă,

asupra amplorii acestui fenomen.

Statisticele internaţionale estimează că frecvenţa acestor forme de violenţă a crescut în

ultimii ani. Astfel în SUA, unul din opt adulţi a fost implicat într-un episod violent. În Republica

Moldova conform unor statistici ale Serviciului de Prevenire a Criminalităţii, în anii 1997 – 1998

s-au inregistrat următoarele cifre:

Tab. 1 Statistica formelor de violenţă domestică

Victeme

(femei)

Vătămare

corporală

Tentative de

omor

Lovituri

cauzatoare de

moarte

Omor

1997 1998 1997 1998 1997 1998 1997 1998

Ale soţului 144 72 8 15 7 7 26 17

Ale

concubinului

123 179 8 22 2 11 22 23

Ale eltei rude 74 52 3 5 4 3 5 18

Total 341 203 19 42 13 21 66 56

După cum se poate observa din tabel, formele fizice ale violenţei domestice pot culmina

pînă la situaţii grave cauzatoare de moarte. Escaladarea fenomenului violenţei, poate transforma

victima, în agresor fapt prezentat în tabelul următor:

Tab.2 Statistica formelor de violenţă domestică

Femei autori Vătămare corporală Lovituri letale Omor

1997 1998 1997 1998 1997 1998

Asupra soţului 6 37 0 0 29 12

Asupra concubinului 5 52 0 0 9 6

Asupra altei rude 2 20 0 9 9 6

Total 13 109 0 9 47 24

3. Profilul victimei violentei psihologice in familie

In cea mai mare parte sunt femei casatorite sau care traiesc in concubinaj.

Incidenta este mai crescuta in randul femeilor de nivel mediu, cu o situatie economica

deficitara si/sau instabila, acest fapt reprezentant si una din cauzele majore de suportare

indelungata, precum si aparitia copiilor.

Media de suportare este in jur de 13-15 ani.

Femeile care traiesc in concubinaj considera violenta psihologica mult mai marcanta spre

deosebire de cele casatorite.

Caracteristici generale femeilor-victime, care accepta/ tolereaza abuzurile din partea

partenerului. Foarte pe scurt acestea ar fi:

istorie personala cu abuz in copilarie

consum de alcool si/ sau substante

neincredere in sine

imaturitate emotionala

abilitati scazute in viata intima

cultura/ educatia rigida

traditionalism privind rolul barbatului/ femeii

starea de sanatate

subordonarea materiala

4. Profilul persoanei agresor

Pesoana agresor consuma in mod frecvent alcool.

Agresorul principal este sotul sau actualul ori fostul concubin in cele mai multe cazuri.

In principal agresorii sunt peste 30 de ani.

Aproximativ 50% din cazuri sunt muncitori calificati, urmati de cei necalificati, dar

statisticile arata o crestere si in randul intelectualilor.

Aproximativ 30% dintre persoanele agresor au fost internate cel putin o data intr-un spital

de psihiatrie, iar pentru alte 30% s-a recomandat consultarea unui psihiatru sau a unui psiholog.

In cele mai multe cazuri, agresorul a avut o copilarie marcata de neintelegeri si/sau

violenta fizica sau verbala.

Cauze, specifice abuzatorului, pe scurt acestea ar fi:

istorie personala cu abuz

nemultumiri la locul de munca

consum de alcool si/ sau substante

neincrederea in sine

inabilitatea de a-si identifica sentimentele

schimbari de atitudine

imaturitate emotionala

temperament violent

stare de sanatate

gelozie/ spirit posesiv

abilitati scazute in viata intima

atitudinea negativa fata de femeie

cultura/ educatia rigida

5. Efectele violentei domestice asupra:

Femeii

Literatura de specialitate subliniaza si accepta consecintele psihologice negative pe care le

are violenta asupra femeii care traieste intru-un mediu familial violent. Pentru explicarea acestor

efecte se face apel la un model simptomatologic cunoscut sub numele de sindromul femeii

batute, inclus in DSM III la capitolul „Soc post-traumatic”. Sindromul clinic include atat

elemente de anxietate si tulburari afective, distosiuni cognitive si pierderi de memorie,

reexperimentarea evenimentelor traumatice (flashback, vise traumatice etc.) prin expunere la

stimuli asociativi, dificultati de relationare interpersonala si tulburari psihofiziologice. Acest

sindrom descris prima data in manualul DSM III din 1980, apare atunci cand persoana nu se mai

simte capabila sa reziste la stresul situatiei, iar retragerea este imposibila. Persoana isi pierde

sentimentul ca poate controla situatia, sentiment ce conditioneaza adaptarea la realitate.

Apare o hipersensibilitate fata de evenimentele cu potential violent, care creeaza o

asteptare de agresiune si o pregatire de aparare si autoprotejare. Daca apararea pare imposibila,

atunci se dezvolta abilitati de a face fata situatiilor violente pentru a mentine agresiunile la cote

cat mai joase. Pentru anumite persoane autoapararea pare o sarcina imposibila si adopta o reactie

pasiva, de neajutorare.

EFECTELE VIOLENȚEI DOMESTICE ASUPRA COPIILOR:

• COPII DE VÎRSTA 0 – 5 ANI

Tulburări de somn

Enurezis nocturn

Anxietate de separare excesiv

• COPII DE VÎRSTA 6 – 12 ANI

Frica de abandon

Tulburări alimentare

Neîncredere

Frica de a fi omorît

Încercarea de a controla comportamentul părinților

Comportamente de reducere a tensiunilor

COPII DE VÎRSTA DE PESTE 12 ANI

Consum de alcool, droguri

Sarcini timpurii

Idei sau tentative de suicid

Delicvență

Sentiment de vinovăție

Atitudini de copiere

Fuga de acasa

Reacții imediate: Stare de șoc

Negare

Izolare

Confuzie

Aplatizare afectivă

Teamă

Reacții în timp:• Oboseală cronică

• Iritabilitate

• Tulburări de somn (coșmaruri) și alimentare

• Dificultăți în luarea deciziilor sau planificărilor de viitor

• Aplatizare afectivă, pasivitate extremă, nejutorare

• Incapacitatea de aidentifica alternative ale situației sale

Reacțiile cumulative:• Sentiment al pericolului exagerat

• Persistența memoriei traumatice

• Gînduri suicide, tentative de suicid

• Dependență de alcool, droguri

• Depresie

• Stimă de sine extrem de scăzută

• Stres posttraumatic

STRATEGII DE SUPRAVIEŢUIRE A VICTIMEI• atentă să satisfacă toate dorinţele agresorului

• cunoaşte mai multe lucruri despre el decât poate spune despre sine ;

• dezvoltă caracteristici psihice de pasivitate , renunţare, docilitate, dependenţă, lipsa

iniţiativei, incapacitatea de a acţiona, de decizie şi gândire;

• negarea , minimizare a abuzurilor ;

• ataşament faţă de agresor, însoţit de FRICĂ :

• teama de a interfera /contacta autorităţile ;

• adoptă perspectiva agresorului.

TEHNICI DE INTERVENŢIE. MOD DE LUCRU O abordare eficientă trebuie să ia în considerare următoarele obiective:

a) asigurarea protecţiei victimei (securitatea fizică şi pshică);

b) responsabilizarea agresorului pentru violenţă

c) scăderea toleranţei la violenţa domestică(pentru comunitate şi profesionişti).

Procedurile actuale nu iau în considerare specificitatea în violenţă domestică,mai ales:

a) dificultatea victimei de a menţine plângerea/dosarul pe rol;

b) caracterul repetitiv şi sistematic al violenţelor din partea agresorului.

Strategii de lucru în cazurile de violenţă

Strategia aplicabilă în abordarea situaţiei de violenţă domestică urmează următorii paşi şi

implică activ

clientul în propria capacitare:

a) INTERVIEVAREA - începe cu întrebări generale şi treptat se focalizează spre întrebări

particulare

referitor la violenţa în familie.Poate urma un standard de interviu semi-structurat,permiţând

victimei şi

descărcarea emoţională.

b) EVALUAREA GRADULUI DE PERICOL/RISC – este importantă în identificarea paşilor

de

intervenţie:acţiune în criză sau pe termen lung;limpezeşte controversa referitor la existenţa

violenţei.

c) RESPONSIVITATEA – la raportarea victimei.Este importantă atitudinea faţă de mărturisirea

victimei.Elemente pozitive în abordarea victimei:”povestea sa să fie crezută”,victima nu este

vinovată

pentru comportamentele abuzive,confidenţialitatea asupra informaţiilor date.

d) PLANUL DE SIGURANŢĂ – la baza elaborări planului de siguranţă stă identificarea

resurselor

clientei(materiale,sociale,psihologice,legale,etc.) şi ale comunităţii (servicii de

asistare,suport,grupuri,

ADĂPOST, servicii sociale,telefoane de urgenţă).Se stabileşte,conform riscului,dacă situaţia

necesită

intervenţie de urgenţă şi protecţie ( ADĂPOST, ordin de restricţie, consiliere de urgenţă,etc.) sau

intervenţiepe termen mediu şi lung.

e) MONITORIZAREA – este necesară coordonarea serviciilor de suport a victimei.Are ca scop

revizuireaplanului de intervenţie şi monitorizarea rezultatelor.Motivul principal este dificultatea

de ieşire dintr-osituaţie de violenţă cu cauzalitate multiplă.

f) DOCUMENTAREA – etapă necesară datorită riscului crescut de omucidere sau suicid,înjurii

fizice.Documentarea periculozităţii şi paşilor de urmat reduce riscul,protejează victima,asigură

securitatea sa.Victima este adesea izolată şi lipsită de suport exterior.O documentare

profesionistă furnizează validitateaasupra informaţiilor şi credit pentru victimă.

Circuitul inter-instituţional al victimei.Victima violenţei în familie se poate adresa următoarelor instituţii:

1) POLIŢIEI – pentru a depune o plângere;

2) UNITĂŢII de PRIMIRI URGENŢE din cadrul Spitalului/Medicului de familie- pentru a

obţine îngrijiri medicale;

3) INSTITUTULUI/SERVICIULUI/LABORATORULUI DE MEDICINĂ LEGALĂ – pentru a

obţine un certificat medico-legal;

4) DIRECŢIEI GENERALE de ASISTENŢĂ SOCIALĂ şi PROTECŢIA COPILULUI – pentru

a beneficia de servicii sociale complexe,mai ales în cazul în care sunt implicaţi şi copiii victimei;

5) CENTRULUI DE VIOLENŢĂ în FAMILIE (ADĂPOST sau centru de recuperare pentru

victimele violenţei în familie) pentru a beneficia de găzduire temporară, asistenţă

socială,consiliere psihologică şi

juridică,reinserţie socială şi profesională,înformare,îndrumare către alte instituţii;

6) Unui ONG -care oferă servicii sociale specializate pentru victimele violenţei în familie;

7) DIRECŢIEI DE MUNCĂ şi PROTECŢIE SOCIALĂ (Compartimentului Combaterea

Violenţei în Familie)-pentru a obţine informare, consiliere şi indrumare către instituţiile

competente.

PREVENIREA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

Nimeni nu merită să fie tratat prin violenţă; oamenii au dreptul la securitate fizică şi psihică;

consecinţele şi responsabilitatea unui act aparţin celui care îl comite; nu sunt circumstanţe

atenuante pentru violenţele care se repetă sistemetic cu intenţia de control, cu costuri umane

devastatoare; având toleranţă Zero la violenţă.

Când ne referim la prevenire, în funcţie de grupul căruia o adresăm, aceasta poate fi de trei

tipuri:

primară, secundară şi terţiară.

PREVENIREA PRIMARĂ se referă la acţiunile, programele, campaniile adresate unor populaţii

mai mari (ţară,judeţ,oraş), în vederea sensibilizării acestora şi reducerea toleranţei la violenţă.

Spre exemplu,

campaniile prin afişaje stradale, expuneri de materiale şi imagini în mijloacele de transport în

comun,

campanii televizate sau audio, campanii în ziare, reviste în special în forma vizuală.

PREVENIREA SECUNDARĂ se adresează grupurilor cu risc crescut de a manifesta un anume

comportament sau grupurilor cu risc de victimizare. Grupurile de risc selectate pot fi: copiii şi

adolescenţi care trăiesc în familii cu violenţa, femeile fără loc de muncă sau venituri reduse şi

dependente de cineva, şomerii, copiii cu risc de abandon şcolar, cu absenteism din cauze

familiale mamele singure etc.

PREVENIREA TERŢIARĂ se referă la acţiunile asupra grupurilor afectate deja de violenţa

domestică.

Aici intră: victimele femei, agresorii/abuzatorii familiali, copiii abuzaţi. Prevenirea terţiară nu

este prevenirea unor comportamente care au riscul de a se produce pentru prima dată, ci

prevenirea recidivelor, sancţionarea şi/sau recuperarea agresorilor, securitatea

victimelor,recuperarea sau tratarea efectelor şi consecinţelor. Obiectivele prevenirii trebuie să

ţintească un termen lung.

Tehnici pe care trebuie să le utilizeze consilierulTehnici de reflectare:

a. Repetitia ecou - Consilierul reia o secventa din relatarea clientului, accentuand cuvintele şi

expresiile - cheie. Astfel, clientul este încurajat sa comunice şi, mai mult, acesta simte ca este

inteles, acceptat, simte ca nu este singur. Exemplu: Clientul: ...Eram atât de nefericit... .

Consilierul: .. .Erati atât de nefericit... etc. De aceea, reformularea mesajului clientului, utilizand

alti termeni, considerati ca echivalenti, este superioara in masura in care evidentiaza un efort real

de intelegere. Exemplu: Clientul: ...Emm atât de nefericit... . Consilierul : ... Vreti să spuneti ca

intâmplarea respectivă v-a intristat foarte mult... etc.

b. Repetitia pe alt ton. Consilierul reia o parte din relatarea clientului dar pe alt ton si cu o nuanta

de umor, tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor evenimente considerate negative.

Tehnica interogativă - consilierul adresînd mai întii intrebări închise, ulterior la cele

deschise, stabilește acordul părintelui sau copilului de a vorbi despre o eventuală problemă.

Ulterior, obținînd increderea clientului, va trece la întrebări justificative sau ipotetice, pentru

desfășurarea problemei în mai multe componente.

În timpul interogării, psihologul va asculta activ fiecare ideie a clientului,va observa

comportamentul nonverbal, analizindu-i conduita receptivă sau nereceptivă și atribuindu-i o

semnificație.

Modalităţi de prevenire:Pentru a ajuta familiile să-şi îmbunătăţească interacţiunile dintre membrii săi şi atitudinile şi

comportamentele acestora, terapeutul are nevoie să cunoască caracteristicile unei familii

sănătoase, funcţionale. Sunt multe definiţii asupra unei familii sănătoase; fiecare sistem

terapeutic de familie are propria sa listă de caracteristici pentru o familie funcţională.

- informare, consiliere (psihologică, juridică, socială);

- suport social;

- crearea şi menţinerea unor surse de informare(la nivelul ONG-urilor,centrelor de informare a

cetăţenilor,materiale prin Internet, pliante, carţi şi broşuri,etc.);

- influenţarea politicilor publice;

- conştientizarea populaţiei prin campanii de informare şi sensibilizare;

- referirile între instituţii,cu adresare către serviciile locale existente;

- întărirea colaborării comunitare pentru protejarea femeii victime de abuzuri ulterioare.

Concluzie: Violența rămâne o preocupare pe cât de veche, pe atât de actuală pentru specialişti. Subiectul

este inepuizabil, cauzele sunt de fapt complexe cauzale, formele de manifestare sunt variate, aşa

încât şi măsurile de prevenire şi/sau limitare sunt greu de prescris atât pentru situaţii generale cât

şi pentru cazuri particulare.

Societatea este obişnuită să ţină sub tăcere cazurile de violenţă domestică. Agresorul este

adesea înţeles şi chiar compătimit. Actele sale sînt justificate şi scuzate prin afirmaţii dintre cele

mai penibile (este beat, este stresat, are dreptul, munceşte mult, de dimineaţa pînă seara, este

bărbat, este mama lui, o caută cu lumînarea ş.a.). Pe de altă parte victima este văzută de societate

mai degrabă drept o cauză a agresiunii şi nu efectul acesteia. De asemenea, victima, de foarte

multe ori, este ţinta jignirilor şi a ironiilor celor din jur, vecinii rîd, fac glume şi încearcă să

descopere motivele pentru care a fost agresată.

Adevărul este că nu există nici o scuză pentru violenţă fie că este verbală, fizică, emoţională

sau sexuală. Întemeierea unei familii nu este echivalent cu deţinerea unei familii. În familie toţi –

soţ, soţie, copil şi alte rude în cazul familiilor extinse – au aceleaşi drepturi: dreptul la viaţă,

dreptul la un trai decent, dreptul la opţiune, dreptul la apărare pentru a aminti doar drepturile

fundamentale.

Studiu de cazCăsătoria Mariei din raionul Ungheni a durat 16 ani. În toţi aceşti ani, femeia ar fi fost bătută de

soţ. Mai mult, ea afirmă că bărbatul îşi manifesta agresivitatea şi asupra celor trei copii. „Nici eu

şi nici copiii nu mai suportam atâta umilinţă. Anul trecut m-am mutat cu traiul la părinţii mei”,

afirmă Maria. Ea povesteşte că ultima dată când a fost supusă violenţei de către soţ a fost în luna

octombrie anul trecut. „Noi plecasem la părinţii mei şi am decis să mă duc acasă să iau haine mai

groase, căci era frig afară. Mai întâi m-am adresat poliţistului de sector ca să mă ajute să pătrund

în casă, însă acesta mi-a răspuns să mă duc liniştită şi dacă vor fi probleme să îl anunţ. Nu am

apucat să-l mai sun pe omul legii. Când strângeam hainele copiilor, soţul s-a năpustit asupra

mea, strângându-mă cu o mână de gât, iar cu cealaltă mă lovea. Simţeam că îmi pierd cunoştinţa,

dar ca să scap cu zile, l-am muşcat de mână. Sora mea a chemat ambulanţa şi am fost

transportată la spital, unde am stat zece zile”, relatează femeia. Ea spune că de un an bate drumul

prin instanţa de judecată, fiindcă organele de drept i-au deschis dosar penal pe numele ei, căci i-

ar fi cauzat soţului vătămare corporală medie. „Eu am fost la un pas de moarte şi tot eu sunt cea

cu dosar penal”, conchide nedumerită femeia. La rândul său, Ion, fostul soţ al acesteia, fiindcă

acum sunt divorţaţi, argumentează că nu şi-a bătut soţia niciodată. El mai spune că ea era

agresivă, acesta fiind ameninţat cu moartea.

Vasile: „O palmă dată unui copil nu înseamnă bătaie”

Inga din raionul Anenii Noi povesteşte că în 19 ani de căsătorie ar fi fost bătută de soţul ei ori de

câte ori acesta era în stare de ebrietate. Femeia spune că scandalurile apăreau pe motiv că ambii

erau de confesii religioase diferite. „Cel mai grav a fost la mijlocul lunii martie a.c., când soţul a

bătut-o cu bestialitate pe fiica noastră de 16 ani. Copila participa în acea seară la un concurs de

frumuseţe ce se desfăşura în liceul din sat. El era în stare de ebrietate, nu a găsit-o acasă. A

plecat după ea la şcoală. Pe drum a bătut-o cu pumnii şi picioarele, târând-o prin cimitir de păr,

ameninţând-o că acolo îi va săpa groapa”, povesteşte femeia. Inga spune că şi-a denunţat soţul la

poliţie, însă acesta, ca să se răzbune, a bătut-o şi pe dânsa. Pe numele bărbatului a fost întocmit

dosar penal pentru aplicarea violenţei în familie, în prezent cauza penală aflându-se la examinare

în Judecătoria Anenii Noi. „M-am temut pentru copiii mei, aşa că am solicitat procurorului

ordonanţă de protecţie, document ce îl obligă pe bănuit să nu se apropie de noi de la o distanţă

mare”, spune femeia. Vasile, soţul care este bănuit de aplicare a violenţei în familie, recunoaşte

că şi-a bătut fiica, însă susţine că nu a maltratat-o în halul cum relata mama ei. „O palmă dată

unui copil nu înseamnă bătaie. Iar pe soţie nu am lovit-o niciodată. O ameninţam, o înjuram, dar

nu am bătut-o. Eu am peste o sută de kg., dacă îi dădeam o palmă, o pierdeam”, susţine bărbatul.

Bibliografie

1. Anca Munteanu, Ana Muntean - Violenta, trauma, rezilienta. Editura: POLIROM

2. http://irp.md/item.php?text_id=1047

3. http://www.statistica.md/public/files/SeminareConferinte/Violenta_fam_dec_2011/

Raport_violenta_fam.pdf

4. „Violenţa împotriva femeilor în familie în Republica Moldova”, Chişinău, 2011 – Ed.Nova

prim

5. http://www.lastrada.md/actiuni_curente/docs/Report_Violenta_in_Familie.pdf