lucrare licenta drept penal - tarnauceanu cristian

of 103 /103

Upload: tarnauceanu-cristian

Post on 24-Jul-2015

1.966 views

Category:

Documents


5 download

Embed Size (px)

DESCRIPTION

LUCRARE DE LICENTACONSIDERATII GENERALE PRIVIND “PEDEAPSA”Coordonator Stiintific:Lector Universitar Doctor MIHAIL DAVIDStudent:TARNAUCEANU CRISTIAN

TRANSCRIPT

Page 1: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian
Page 2: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian
Page 3: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian
Page 4: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” BUCURESTI

FACULTATEA DE “DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA”

LUCRARE DE LICENTA

Coordonator Stiintific:

Lector Universitar Doctor MIHAIL DAVID

Student:

TARNAUCEANU CRISTIAN

2012

Page 5: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” BUCURESTI

FACULTATEA DE “DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA”

CONSIDERATII GENERALEPRIVIND “PEDEAPSA”

Coordonator Stiintific:

Lector Universitar Doctor MIHAIL DAVID

Student:

TARNAUCEANU CRISTIAN

2012

Page 6: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Cuprins

3

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………….………….4

CAPITOLUL I - “PEDEAPSA” in evolutia omenirii…………………………………………….…….8

CAPITOLUL II - PEDEPSELE IN TARILE ROMANE……………………………………….……..21

CAPITOLUL III - “PEDEAPSA” IN CODUL PENAL ROMAN………………………………….…28Sectiunea III.1 – SCOPUL PEDEPSEI......................................................................................28Sectiunea III.2 – FUNCTIILE PEDEPSEI.................................................................................30Secţiunea III.3 – CLASIFICAREA PEDEPSELOR...................................................................32Secţiunea III.4 – PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI FIZICE........................................33Secţiunea III.5 – SANCTIUNILE APLICABILE MINORILOR…………………….................41Secţiunea III.6 – PEDEPSELE APLICABILE INFRACTORILOR MINORI……….................47Secţiunea III.7 – PEDEPSELE APLICABILE PERSOANELOR JURIDICE……….................49

CAPITOLUL IV - INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR PENALE…………………………….….61Secţiunea IV.1– IMPLICATIILE PSIHOLOGICE ALE PEDEPSELOR PENALE…………....61Secţiunea IV.2 – ASPECTE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI...................65Secţiunea IV.3 – CIRCUMSTANTE ATENUANTE SI AGRAVANTE IN

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI..................................................................68Secţiunea IV.4 – PEDEPSELE PENALE REGLEMANTATE DE

NOUL COD PENAL…………………………………………………….…...78

CAPITOLUL V- MODALITATI DE EXECUTARE ALE PEDEPSELOR…………………………..85Secţiunea V.1– EXECUTAREA PEDEPSELOR IN REGIM PRIVATIV

DE LIBERTATE ……………………...……………………………………….85Secţiunea V.2 – EXECUTAREA PEDEPSELOR IN REGIM NEPRIVATIV

DE LIBERTATE.................................................................................................89

CAPITOLUL VI- PDEDEPSELE PENALE IN OGLINDA FILOZOFIEI DREPTULUI…………….93Secţiunea VI.1 – JUSTIFICAREA PEDEPSELOR - Cesare Beccaria…………………………..95Sectiunea VI.2– PRINCIPIILE EXPRIMATE DE Cesare Beccaria ………………………... ..96

CONCLUZII………………………………………………………………………………………..….99

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………...…………101

Page 7: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Introducere

5

INTRODUCERE

“Nulla pœna sine lege” – vesnica controversa privind latura existentiala a convietuiriiomenirii in structurilor sociale din toate vremurile.

Deosebim de-a lungul istoriei ca “instituţia pedepsei” a evoluat, de la o organizaresociala la alta, de la o oranduire la alta.

In contextul evolutiei omului ca si individ – functie de zona locuita, obiceiurile locului,clima si mediul de trai, precum si diversificarea religioasa, regionala, culturala si nationala,remarcam aparitia comunitatilor sociale diversificate – “creatoare si posesoare fiecare dintreele” - de proprii “legi” de asigurare a ordinii publice si sigurantei cetatenilor din aceacomunitate.

Consider ca exista dovezile istorice care certifica indubitabil faptul ca “pedeapsa” aaparut din cele mai vechi timpuri – justificata de reactia oricarei comunitati de a “pedepsi” si“reprima” orice actiuni negative asupra ei si oamenilor grupati in respectiva comunitate.

Scopul pedepsei este acela de ”stabilizare a echilibrului social”, de ”prevenire” asăvârşirii infracţiunilor, de ”intimidare” a potentialilor viitori infractori, de ”conservare adrepturilor civice deja castigate” de societate, de ”conservare” a valorilor sociale evolutiv dejacastigate, de ”corectare a atitudinii sociale viitoare” a condamnatilor, de ’’linistire” acomunitatii referitor la disturbarea sociala intervenita, de ”mustrare publica” a oricarui actreprobabil savarsit, in consecinta – fiind ’’masura si mijlocul de constrangere a statului” !

Aceasta ’’masura de constrangere statala” – se aplica de instanta de judecata – ca simasura de corectare a atitudinii celui ’’pedepsit” – vis-a-vis de societate si legile vremii – seaplica ’’numai in numele legii” – „numai persoanelor care au savarsit infractiuni probate sidovedite” – si ’’numai daca acestea sunt prevazute de lege”.

”Publicitatea pedepsei” – este statuata foarte concis inca din cele mai vechi timpuri demarele om de stat roman – filozoful Seneca, astfel : “efectul produs de pedepse va fi cu atâtmai mare asupra reformării altora, cu cât ele sunt mai publice”.

‘’Dura lex, sed lex’’ - ‘’Legea e dură, dar aceasta este legea’’ este dictonul justificarii demilenii al aplicarii ’’pedepsei” – oricare ar fi natura sau scopul acesteia.

’’Răspunderea penală este instituţia juridică care cuprinde ansamblul normelorjuridice care reglementează raporturile juridice care se nasc în sfera activităţii de tragere la

Page 8: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Introducere

6

raspundere penală a tuturor celor care încalcă sau ignoră ordinea de drept prin săvârşirea deinfracţiuni care se desfăşoară de autorităţile publice, în temeiul legii, guvernată de principiiproprii, în scopul apărării valorilor sociale esenţiale confirmate de ordinea constituţională învederea menţinerii şi promovării ordini juridice şi binelui public’’1

In contextul social in care ne aflam, consider ca înfăptuirea actului de justiţie trebuierealizat cu mijloace proprii si adecvate fiecarui stat în parte, raportat totusi la legislatiacomunitara internationala in vigoare, legislatie aflata intr-o permanenta schimbare siperfectionare, ’’drepturile omului’’ ocupand un loc din ce in ce mai avansat – determinandastfel evolutia si caracterul actual dar si viitor al pedepselor !

Pentru aplicarea justificata a ’’pedepsei’’ – ’’gradul de vinovatie’’ ar trebui sa fiereprezentat procentual in ’’masura’’ de aplicare a pedepsei – caracterul coercitiv dorit, scopul siintinderea pedepsei, limitele ei, extinderile ei, manifestarea pedepsei fiind o rezonanta a puteriistatale de descurajare a fenomenului infractional !

Referindu-ma in aceasta lucrare numai la „pedeapsa penala” deosebesc in conformitatecu articolul 52, Codul Penal, ca ’’pedeapsa este o masura de constrângere si un mijloc dereeducare a condamnatului”. Aplicarea pedepsei, urmata de executarea pedepsei, intaresteconstrângerea juridica, necesara reeducarii si reformarii sociale a persoanei ’’pedepsite” –formarii unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala.Semnificatia politicii ’’pedepsirii’’ penale, consta într-o unica caracteristica: ’’Intimidareainitiala permanenta dar si pedepsirea ulterioara a infractorilor”.

Normele de drept stipulate in Codul Penal si Codul de Procedura Penala indica cailelegale de constrângere a persoanelor condamnate prin intermediul metodelor de schimbare aconduitei antisociale, care definesc diferite aplicabilitati reale de constrângeri fizice, psihice simorale, incercandu-se anihilarea intentiilor antisociale sau infractionale, precum si prevenireaproducerii viitoare de actiuni/inactiuni de natura penala.

Incalcarea normelor stabilite de societate determina întotdeauna , în mediul social undublu curent de emotii si actiuni , în grade si limite diferite , reactia fiind determinata. decalitatea victimei , de îndrazneala, ciudatenia sau ablilitatea actului periculos sau vatamatorsi de consecintele produse. Pe de o parte se produce o tulburare a constiintei publice , iar pede alta parte, se pune in miscare angrenajul justitiei penale.2

Termenul de justitie penala este folosit pentru a denumi sistemul normelor juridicepenale care reglemendeaza relatiile de aparare sociala. În cadrul relatiilor ce se stabilesc in

1 Lidia Barac – „Constantele şi variabilele dreptului penal” Editura All Beck - 20012 Lidia Barac – „Constantele şi variabilele dreptului penal” Editura All Beck - 2001

Page 9: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Introducere

7

societate, conduita fiecarui persoane este apreciata de ceilalti membri ai colectivitati si esteconsiderata convenabila sau neconvenabila pentru ei sau pentru grupul social, dupa cumactiunea se armonizeaza sau vine în conflict cu actiunile acestora.3

In Capitolul I – se evidentiaza rolul si caracterul pedepselor in istoria omenirii;

In Capitolul II – se evidentiaza trasaturile pedepselor in Tarile Romane;

In Capitolul III – se evidentiaza pedepsele prevazute de Codul Penal in vigoare,pedeapsa inchisorii, pedepsele complementare, pedepsele accesorii, amenzile, pedepseleaplicabile persoanei fizice, pedepsele aplicabile persoanelor juridice, pedepsele aplicabileminorilor, enumerarea pedepselor in general;

In Capitolul IV – se evidentiaza aspecte generale referitoare la individualizareapedepselor penale, aspecte psihologice generale asupra pedepselor in general, asupra mediuluisi comportamentului infractional, precum si modurile si formele de individualizare apedepselor, aplicarea circumstantelor agravante si a circumstantelor atenuante, efectelecircumstantelor atenuante sau agravante, iar pe final, regasim o mica enumerare a prevederilornoului cod penal ce va intra in vigoare in curand !

In Capitolul V – se evidentiaza modalitatile de executare a pedepselor, executareapedepsei cu inchisoarea diferentiata pentru categoriile de condamnati, barbati, femei, minori,recidivisti, nerecidivisti, regimurile de executare a pedepselor, stabilirea regimului de executarea pedepselor, inlocuirea regimului de executare al pedepselor, suspendarile, revocarile,anularile regimului de executare al pedepselor.

In Capitolul VI – se evidentiaza pedepsele penale in oglinda trecerii timpului, istoriavietii si pedepsei, cele sase reguli de baza pe care se sprijina pedeapsa in general, terminand cuo mica sinteza asupra operei si activitatii intemeietorului vizionar a legitimitatii si temeinicieiactelor acuzarii si judecarii – Cesare Beccaria.

3 Lidia Barac – „Constantele şi variabilele dreptului penal” Editura All Beck - 2001

Page 10: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

8

CAPITOLUL I

“PEDEAPSA” in evolutia omenirii

In contextul evolutiei omului ca si individ – functie de zona locuita, obiceiurile locului,clima si mediul de trai, precum si diversificarea religioasa, regionala, culturala, etnica sinationala, remarcam aparitia comunitatilor sociale diversificate – “creatoare si posesoarefiecare dintre ele” - de proprii “legi” de asigurare, aparare si impunere a ordinii publicesociale si sigurantei cetatenilor din acea comunitate.

În epoca primitiva, probabil ca administrarea pedepselor era condusa de instincteletribale, teoretic justificate de evolutia omului primordial, care actiona instinctual, necerebral,un produs al simtamintelor si emotiilor victimei si/sau rudelor sale afectate intr-o cauzalitatedirecta – animalica – de supravietuire, caracteristica luptelor pentru supravietuire individualasau de mic trib.

Evolutia pedepsei in istoria civilizatiei – confirmata de cercetari ale marturiilor antice –a cunoscut diverse evolutii functie de zona si cultura locala.

Astfel, evreii, egiptenii, chinezii, asirienii, grecii, romanii si multe alte culturi dinacele vremuri au inclus tortura ca si pedeapsa in sistemele lor de justitie. Romanii aveaurastignirea, evreii aveau lapidarea (lovirea cu pietre) si egiptenii aveau expunerea lasoarele arzator din desert, toate ducand in final la moarte.

In antichitate, grecii si romanii utilizau tortura la interogatorii. Pana in al doileasecol dupa Hristos, tortura a fost folosita numai pe sclavi. Dar dupa aceasta perioada a fostextinsa la toti membrii claselor sociale de jos.

In acele vremuri, marturia unui sclav era admisa numai daca era obtinuta printortura. In marea lor aroganta, autoritatile de atunci considerau ca sclavii nu ar fi spus adevarulde bunavoie. 4

In dreptul asirian regasim pedepse precum înecarea, arderea, fiind totusi admisarăscumpărarea sclavilor.

4 www.crimetime.ro – “Tortura, justitie medievala care inca nu e istorie”

Page 11: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

9

Rastignirea - a intrat in constiinta generala ca fiind cea mai veche metoda de tortura,considerata metoda de executie. Nu era des utilizata, ci doar in situatii deosebite, prezentate caexemple.

In Evul Mediu precum si in Epoca Moderna Timpurie, instantele europene utilizautortura in functie de fapta savarsita dar si de statutul social al faptuitorului. Tortura eraconsiderata un mijloc legitim de obtinere a unei marturisiri, pentru obtinerea numeluicomplicelui sau de alte informatii despre o crima.

Tortura – era pedeapsa ingaduita de lege, dar doar daca existau deja jumatate dindovezile impotriva acuzatului. Tortura in era Inchizitiei a inceput in 1252 si a luat sfarsit in1816, cand o bula papala a interzis-o.

Tortura era indeplinita, de regula in mare secret, in temnite subterane. Prin contrast,executiile chinuitoare erau, de obicei, publice.

Page 12: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

10

Dar in toata perioada moderna timpurie, torturarea vrajitoarelor a devenit un lucruobisnuit. Nenumarati oameni ce au fost “doar” banuiti ca au o relatie cu diavolul au fosttorturati in public.

De-a lungul istoriei, pedeapsa cu moartea s-a concretizat în:

Arderea pe rug – în cazul celor condamnaţi de Inchiziţie în Evul Mediu,

Page 13: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

11

Decapitarea - Ghilotinarea – rămasă simbol al Revoluţiei Franceze, dar nunumai,

Scaunul electric – pedeapsă întâlnită în SUA de azi,

Page 14: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

12

Tragerea pe roată şi Tragerea în teapă – pedepse folosite în Ţările Române,în Evul Mediu, dar şi în alte părţi.

In timpurile biblice, uciderea unui membru al societatii putea fi pedepsita cu aceeasimoneda de catre rudele victimei, in spiritul legii talionului.

Cutumele si legile pamantului s-au dovedit, insa, nu odata, mult mai complexe decatpar la prima vedere. In aceeasi ordine de idei, cei lezati puteau solicita despagubiri materiale pemasura pierderii lor de la autorul crimei, aceasta constituind o practica des intalnita peparcursul istoriei trecute

Decisiva in schimbarea cursului istoric este conceptia conform careia „varsareasangelui reprezenta un pacat divin”. Astfel, odata cu instituirea unor autoritati puternice si cuaparitia primelor sisteme de legi scrise, sunt interzise platile compensatorii, iar crimele intrasub jurisdictia necrutatoare a legii.

Ex. - Normele lui Hammurabi (1792-1750 i.H), regele babilonian - creator al unuia dintreprimele coduri de legi cunoscute:

Daca un om ii scoate ochiul unui om liber, i se va scoate si lui ochiul. Daca el rupe oasele unui om liber, i se vor rupe si lui oasele. Daca un fiu isi loveste parintele, i se va taia mana. Daca o femeie a cauzat moartea sotului ei pentru un alt om, acea femeie va fi trasa

in teapa. Daca un hot este descoperit in timp ce fura, va fi omorat. Daca un barbat foloseste violenta asupra sotiei altui barbat pentru a se culca cu ea,

el va fi omorat, iar femeia considerata fară vina.5

5 Codul lui Hammurabi – Editura Proema, 2001

Page 15: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

13

EGIPT, (1650 – 1085 î.Hr.) Instantele dispun si aplică pedeapsa cu moartea pentruconspiraţii impotriva oranduirii statale, crime, viol, adulter feminin, furtul de animale,judecătorilor corupţi aplicandu-li-se pedeapsa capitală - executata prin sinucidere impusă.

EVREII NOMAZI - În atenuarea pedepselor capitale - regasim aparitia unor noţiunijuridice in timpul judecatii precum premeditarea, pedepsirea tentativei, circumstanţeleatenuante, legitimă apărare.

GRECIA - constatam ca procedura tribunalelor este diferită dacă cei doi împricinaţisunt amândoi cetăţeni şi dacă sunt, unul sau celălalt, sau amândoi, meteci sau sclavi; tot astfelşi pedeapsa este diferită în funcţie de starea sociala

■ pedepsele pecuniare :- amenda,- despăgubirile,- confiscarea parţială sau totală a bunurilor

■ pedepsele aflictive: exilul temporar (phygé) sau definitiv (aeiphygía) pierdereadrepturilor cetăţeneşti (atimía), detenţiunea (care, în afara condamnaţilor la moarte care-şiaşteaptă execuţia, ca Socrate, nu poate lovi decât pe necetăţeni), flagelarea pe o roată şi,însemnarea cu fierul roşu şi legarea unor cătuşe de gât şi de picioare (xýla), chinurirezervate sclavilor, şi în sfârşit moartea.6

■ pedepsele infamante: au un caracter arhaic şi religios, cum ar fi interdicţia de a purtapodoabe şi de a intra în temple care le loveşte pe femeile adultere, blestemul pronunţat încontumacie împotriva persoanelor vinovate de sacrilegiu, înscrierea dezonorantă pe o stelăşi, în sfârşit, refuzul de a permite înmormântarea.

Magistratul care prezidase tribunalul, punea un grefier să întocmească sentinţa şi apoitrimitea acest act magistraţilor însărcinaţi cu executarea lui: “Celor Unsprezece”, care eraumai mari peste temniceri şi peste călău, sau celor numiţi “práctores”, care percepeau amenzile,sau celor numiţi “poletái”, care erau însărcinaţi să vândă prin licitaţie publică bunurileconfiscate şi să înmâneze, dacă era cazul, acuzatorului, prima care îi revenea iar vistiernicilorAtenei - dijma legală cuvenita.7

6 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala - Grecia7 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala - Grecia

Page 16: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

14

Lapidarea, atestată rareori, are aspectul unei execuţii sumare, înfăptuite chiar de popor,sub imperiul indignării; în felul acesta, în 479 î.Hr., Lycidas, care era de părere să se acceptepropunerile lui Mardonios, a fost lapidat pe loc de către colegii lui şi de către ceilalţi cetăţenicare erau de faţă.

Expunerea pe o scândură ridicată în sus era pedeapsa piraţilor, a hotilor sau lacomiterea de crimă cu tâlhărie. Ceilalţi condamnaţi la moarte, când nu li se îngăduia să beacucută, erau azvarliti in cariere de mina parasite.

CHINA – extrem de violenta in reprimarea infractionalitatii – inca din antichitate sipana in timpurile noastre – regasim pedeapsa capitala !

In China antica – regasim practicarea sugrumarii, decapitarea betivilor, despicareatrupului in doua, ruperea trupului in doua, fierberea pedepsitilor in cazane cu apa sauulei, bataia cu biciul sau nuiaua/bastonul.

Page 17: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

15

De asemeni regasim “pedepsirea membrilor familiei” – pedepsele fiind extinse asupraintregii familii a condamnatului !

China a practicat o metoda de tortura si executare care avea si menirea de a educapopulatia. Procesul se tinea in public, iar victima, de regula un criminal, era legata de un stalpde lemn si torturata pana la moarte. I se taiau bucati de carne din corp, bucati care erau aratatecelor din jur prin consacrata “metoda Lingchi - moartea celor o mie de taieturi”.

SPANIA

Regasim toate modalitatile de tortura caracteristice timpurilor si epocilor popoarelorcontemporane, dar nominalizez o foarte mediatizata executie-tortura publica, metoda fiind“Taurul Incins”

Page 18: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

16

IMPERIUL ROMAN

Sclavia era cel mai intalnit sistem de pedepsire in masa. Cei mai mulți indivizideveneau sclavi în urma capturării lor în timpul războaielor sau prin răpire.

Sclavia ca practică socială și economică s-a dezvoltat în antichitatea greco-romană.Grecia și Roma antice erau ambele societăți sclavagiste.

PEDEPSE MILITARE:

Castigatio. Pedeapsă corporală.Pecunaria multa. Pedeapsă financiară.Munerum indictio. Pedeapsă prin prelungirea serviciului militar.Militatiae mutatio sau Gradus deiectio. Degradare.Missio ignominiosa. Excludere din armată.Execuţie. Pedeapsa cu moartea pentru fapte extrem de grave.Decimare. Pedeapsa cu moartea pentru un grup de persoane din care se alegea aleator tot

a zecea persoană. Aceştia erau decapitaţi sau omorâţi cu pietre de colegi.Dizolvarea unei unităţi. Măsură rară, în general din cauze de raliere politică faţă de

uzurpatori, se pierdeau drepturile de la terminarea serviciului militar.

PEDEPSE CIVILE:

Despotismul oriental-elenistic - Persecuţia contra creştinilor a cunoscut momente crudeşi nemaivăzute: creştinii erau aruncaţi fiarelor în arene, alţii erau arşi pe rug, sfâşiaţi deanimale şi martirizaţi multe alte feluri.

În anul 249 împăratul Decius a dat un edict de persecuţie, prin care toţi creştinii,indiferent de vârstă sau stare socială, erau obligaţi să vină personal şi să apostazieze. Celorcare fugeau li se confiscau averile şi când se întorceau acasă erau ucişi, dar cel mai des seurmărea “apostazierea” şi nu uciderea lor.

Origen spunea că “atunci când creştinul suporta toate torturile erau întristaţi toţijudecătorii, iar când apostaziau se bucurau nespus de mult” (Contra Celsum, VIII). 8

Apostaziere = dezicere de credinta si trecerea la alta credinta

8 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala - ROMA

Page 19: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

17

Diocleţian cere să fie consultat oracolul de la Milet care se pronunţă împortivacreştinilor. Din această cauză la 24 februarie 303 dă primul edict împotriva creştinilor, ceconsta în interzicerea adunărilor, dărâmarea locaşurilor de cult, apostazierea.

Diocleţian emite cel de-al doilea edict care consta în arestarea episcopilor, preoţilor,diaconilor, exorciştilor şi lectorilor, care dacă nu apostaziau erau ucişi.

La 27 septembrie 303 se dă cel de-al treilea edict, toţi membrii clerului fiind obligaţi săapostazieze, iar dacă refuzau erau ucişi.

În 304 se dă cel de-al patrulea edict, din iniţiativa lui Galerius, declarându-se războicreştinismului şi aplicându-se pedepse foarte aspre.

Justiţia penală si pedepsele ei

Criminalitatea, în special cea violentă, a crescut în timpul războaielor punice când miciifermieri au sărăcit în detrimentul marilor proprietari, fiind siliţi să se mute în Roma. Numărulmare de sclavi, obţinuţi în urma războaielor purtate de romani, au mărit numărul cetăţenilorromani care nu aveau un loc de muncă la Roma. Lipsa unor ocupaţii a acestora a condus lacreşterea infracţiunilor.9

Justiţia penală (iudicia publica) se ocupă cu problema crimelor clar definite, fiind laînceput atribuţia comiţiilor centuriate.

Fiecare cetăţean roman are dreptul de a face apel la popor în procesele penale (iusprovocationis). Durata prea lungă necesară derulării procedurilor de judecată şi incompetenţacomiţiilor au făcut ca problemele penale să intre în atribuţia tribunalelor (quaestiones), laînceput celor extraordinare, iar mai târziu celor permanente (din secolul al II-lea î.Hr.).

Crimele ce ţin de dreptul penal roman au fost fixate în secolul I î.Hr. la opt: omorul şiotrăvirea (de secariis et venificiis), delapidarea (de repetundis), falsul (de falsis),deturnarea banilor publici (de speculatu), violenţa (de vi), corupţia şi intrigile electorale(de ambitu), crima de lezmajestate (ofensa adusă demnităţii statului sau demnităţiireprezentanţilor săi), prejudicierea dreptului de vot (de sodaliciis).

9 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala - ROMA

Page 20: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

18

Tribunalul este compus dintr-un preşedinte (praetor sau un magistrat cu aceastăfuncţie) şi juraţi aleşi prin tragere la sorţi de pe lista judecătorilor (între 3 şi 11 membrii).Procesul se judeca în Forum sau într-o Bazilică.

Acuzatorul era pus să jure că va merge până la capăt cu învinuirile, astfel va fi pasibil depedeapsă. După ce este ascultat acuzatorul, este audiat şi cel acuzat, după care urmează avocaţiiacestora.

După prezentarea dovezilor şi a martorilor urmează dezbaterile juriului. La finaluldezbaterilor preşedintele tribunalului îi întreabă pe juraţi dacă au ajuns la o concluzie.

Dacă răspunsul este da, se trece la vot folosindu-se tăbliţe inscripţionate cu litera A(pentru Absolvo) şi C (pentru Condamno). În caz de egalitate cel acuzat este absolvit de vinapentru care a fost acuzat. Judecata nu are posibilitatea de recurs.

Pedepsele sunt cuprinse în lege: închisoare, expulzare, pierderea drepturilor politice,biciuire, amenzi, „interdicţia apei şi a focului” (este moartea civilă prin care omul esteblestemat – sacer). Cel găsit vinovat putea fi decapitat, spânzurat sau aruncat de pe StâncaTarpeiană. 10

10 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala - ROMA

Page 21: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

19

Justiţia penală în timpul Imperiului Roman

Rolul de judecător suprem îi revine tot împăratului. Puterile sale pot fi delegate ca şiîn cazurile de drept civil.

Senatul are un rol în acest domeniu, dar de cele mai multe ori el este nesemnificativ.

Apar noi pedepse: crucificarea, muncă forţată în mină, deportarea pe o insulă dinMarea Mediterană, moartea în arenă (aruncat fiarelor sălbatice sau ca gladiator).

Justitia civila si pedepsele ei

Actul de justiţie la romani începe prin numirea de către un magistrat a unei instanţe dejudecată competentă şi alegerea unui judecător care să conducă procesul şi să dicteze sentinţa.

Justiţia civilă în timpul Republicii

Justiţia civilă are ca domeniu de ocupaţie conflictele dintre persoane (succesorale,comerciale, etc.) şi unele delicte, precum furtul, lezarea unei persoane libere (iniuria).

Primul act se desfasura în faţa praetorului care se ocupă cu un anumit tip de cauze:

- edilul curuli – pentru dispute comerciale;- cenzor, consul sau cvestor – pentru cauze în care statul se află în opoziţie cu un

particular)- marele pontif – pentru probleme de natură religioasă

Magistratul alege de pe o listă un judecător cu rol de arbitru, care trebuie să fie uncetăţean peste 30 de ani cu o moralitate ireproşabilă.

Judecătorii sunt aleşi până în anul 123 î.Hr. dintre senatori, între anii 123-81 î.Hr. dintrecavaleri şi între 81 î.Hr. – 70 î.Hr. iar dintre senatori. Statul social al judecătorilor presupuneasă aibă cel puţin un venit minim de 300.000 de sesterţi.11

Tribunalele au în componenţa lor între 3 şi 10 membrii, aleşi dintr-o listă de cetăţeni ceaparţin clasei superioare

11 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala - ROMA

Page 22: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul I

20

Pentru unele dispute particulare se apelează la judecători permanenţi, precum:centumvirii (de fapt erau 105 membrii, 3 pentru fiecare trib) în cazurile de succesiune şi deproprietate; decemvirii pentru problemele apărute între persoane.

Procedurile de judecată îmbracă două forme:

- una mai veche, simbolică şi formală, numită „efecte ale legii” (per legis actiones), ceaduce câştig de cauză dacă este respectată întru totul (dispare la sfârşitul Republicii);

- alta mai simplă în care părţile aflate în dispută îşi expun unui magistrat problema.

Dacă magistratul este convins acesta acordă reclamantului un „formular de plângere” încare sunt scrise numele judecătorului, rezumatul disputei, pretenţiile reclamantului şiangajamentul acestuia de a respecta decizia judecătorului.

Praetorul pronunţă trei cuvinte simbolice: do, dico, addico (desemnez - judecătorul,spun - legea, hotărăsc – obiectul litigiului). 12

La tribunal jurisconsulţii şi avocaţii pledează (teoretic gratuit), sunt prezentatedovezile, sunt audiaţi martorii, apoi este dată sentinţa de către judecător.

Justiţia civilă în timpul Imperiului

În timpul lui Augustus apare dreptul la recurs, care nu a fost disponibil până atunci.Împăratul are rolul de judecător suprem. El poate judeca personal sau poate delega puterea unuimagistrat, unui praefect sau unui funcţionar.

Îşi face apariţia procedura petiţiei către împărat (libellus) prin care un reclamant sepoate adresa direct suveranului. Răspunsul la petiţie poate fi personal al suveranului sau princancelaria care numeşte un judecător.13

12 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala - ROMA13 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala - ROMA

Page 23: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul II

21

CAPITOLUL II

PEDEPSELE IN TARILE ROMANE

“Pentru a-şi apăra şi conserva existenţa, cele mai primitive înjghebări omeneşti aucreat organe speciale de poliţie din cele mai vechi timpuri”, scria în 1941, şeful de Poliţie înPrefectura Poliţiei Capitalei, Nicolae I. Turcu. 14

Pentru „a conserva şi apăra existența” urbei, organele speciale de poliție care auactivat în trecut în Capitală au avut la îndemâna măsuri punitive atroce împotrivarăufăcătorilor. Cum legislația în acele vremuri era rudimentară, pedepsele erau de puţine oriincluse într-un nomenclator.

Astfel că până în 1863, când Alexandru Ioan Cuza introduce codurile Civil şi Penal,pedepsele erau girate, şi date după o rapidă judecată, chiar de domnitori.

„Putem aduce în discuție pedepsele prevăzute în pravilele15 domnitorilor Vasile Lupuşi Matei Basarab: pentru cel care fură a treia oară pedeapsa era scoaterea ochilor, pentrupatricid sau incendiere era prevăzută tăierea mâinilor iar pentru mamele care îşi prostituaufiicele, pentru furtul a doua oară sau din biserici era «însemnarea la nas»”,

Listele cu pedepse includeau şi mai multe atrocităţi: uciderea şi arderea cadavruluiîn caz de sodomie, decapitarea pentru perceptorii de taxe ilegale, proxeneți și cei care erauîmpotriva domnitorului, munca în mină pentru furtul pentru prima oară a unui animal, bătaiapentru otrăvirea unui câine ciobănesc, turnarea de plumb topit în gură pentru „dăscăliţa”care-şi corupea eleva, plimbarea gol şi bătaia în public pentru bigami și hoţi recidivist șipierderea zestrei în cazul soţiilor adultere.

Spânzurători în uliţe și bătaia „la falangă”

O altă practică, folosită la sfârşitul anilor 1700, era spânzurarea răufăcăturilor pestradă, în puncte intens circulate. Spre exemplu, Vodă Nicolae Mavrogheni a dat ordin, „săse ridice ţepi pe la toate drumurile şi răspântiile”, unde se afișa la vedere şi înscrisul “cel ce

14 www.b365.realitatea.net - “I-au turnat plumb topit în gură”. Pedepse aplicate în trecut, în Capitală - 03 Dec 2011 / Catalin Doscas15 PRÁVILĂ, pravile, s. f. (Înv.) 1. Lege (sau corp de legi), dispoziție, regulament, hotărâre (cu caracter civil saubisericesc). ◊ Loc. adv. După pravilă = conform legii, legal; just, drept. Peste pravilă = (pe) nedrept, ilegal. ◊Expr. A pune (sau a rândui) pravilă = a stabili o regulă. ♦ Lege naturală, lege a firii; p. ext. destin. ♦ Carte careconține astfel de legi. ◊ Pravilă împărătească = corp de legi și de dispoziții juridice întocmit inițial pe vremeaîmpăratului Iustinian. 2. Normă după care se produce sau se alcătuiește ceva; regulă. 3. Regulă decomportare. ♦ Obicei, tradiție, datină. [Pl. și: pravili] – Din sl. pravilo. – Dictionarul Explicativ al Limbii Romane

Page 24: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul II

22

va face hoţii, ucideri sau va fi gazdă de hoţi… cu această pedeapsă de moarte se va osândi –înţepatu!’’.

Mai mult, în acele vremuri până şi negustorii prinşi pe picior greşit erau luați la ochi deoamenii legii. „Pedeapsa prevăzută pentru un preţ mai mare al pâinii decât cel stabilit dedomnitor era bătaia (de la 11 la 25 de nuiele) şi închisoarea.”

Mai mult era prevăzută ca pedeapsă și “ţintuirea de lobul urechii la o intersecțieintens circulată, o zi întreagă, pentru negustorii prinşi că vând cu «greutăţi măsluite»”,

Și “bătaia la fluierul piciorului”, despre care se spune că a fost adusă la București decătre fanarioţi, era extrem de folosită în acele vremuri.

„Există consemnat un caz în care un om de rând, care după și-a prins nevastaînșelându-l cu un fiu de mare boier, a fost bătut de acesta din urmă. Vodă Grigore Ghica,care a domnit între 1822 și 1828 a poruncit ca tânărul să fie arestat la închisoareaSpătăriei. După câteva zile, i-a ordonat baş-ciohodarului - slujbaș-șef la curtea domneascădin Țara Românească) să aştearnă o rogojină cu postav roşu peste ea. Pedeapsa a constatîn 10 lovituri «la falangă»”,16

Călăii Bucureștiului

Dacă nu erau “daţi prin târg’”, “bătuţi cu toiege” sau “băgaţi la ocne”, infractoriiBucureștiului erau duşi la “încăperea de caznă’’, care era aproape neluminată, igrasioasă șide dimensiuni mici.

Pentru smulgerea mărturiilor, ori pentru pedepsirea celor închişi, se mai foloseaubiciul, frânghia udă, ciomagul, vâna de bou, gârbaciul, focul sau fierul înroşit.

La fel ca şi călăii, bătăuşii se recrutau „dintre ţiganii sau robii domneşti, ori dintrecondamnaţi, căci printre români nu se găsea nimeni, din fire oricât de rea, care să voiascăa primi o asemenea însărcinare’’, se arată în documentele vremii.

„La rândul lor, călăii erau oameni reduşi la stadiul de animalitate, stigmatizaţi,huliţi, blestemaţi şi nici unui călău nu-i era permis să intre în biserică.”17

În Bucureşti, pedepsele prin spânzurare ori tăierea capului se executau de regulă înapropiere de biserica Oborul Vechi”

16 www.b365.realitatea.net - “I-au turnat plumb topit în gură”. Pedepse aplicate în trecut, în Capitală - 03 Dec 2011 / Catalin Doscas17 www.b365.realitatea.net - “I-au turnat plumb topit în gură”. Pedepse aplicate în trecut, în Capitală - 03 Dec 2011 / Catalin Doscas

Page 25: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul II

23

O sumă de informatii utile ni le furnizează însemnările de călătorie ale străinilorcare au trecut de-a lungul timpului vizitând locurile și așezările românești, precum șipravilele, legiuirile și documentele oficiale privind situația închisorilor.

Ideea unui regim penitenciar asa cum a aparut in epoca moderna, nu a fost cunoscutain vechime, pedepsele constituindu-se in plata unor fapte reale sau imaginate de cei ce leputeau aplica, iar inchisoarea ca loc de pedeapsa era destinata numai suferintelor celorosanditi.

La fel ca in celelalte tari europene, temnitele noastre au fost locuri de chinuri sinicidecum mijloace de indreptare a infractorilor.

Ceea ce a fost scris cu privire la starea mai mult decat dureroasa a regimuluiinchisorilor din cea mai mare parte a tarilor din Europa, se poate scrie si despre temnitele de lanoi. Multi din cati au fost aruncati in intunecimea acestor lacasuri nu au mai vazut luminazilei, ca si in “acele case ale mortii” cum le-a denumit Dostoiewski, incarceratii indurandcele mai groaznice suferinte trupesti si sufletesti, asteptand moartea ca pe cel mai marebine al cerului.

Totusi, avand in vedere morala crestina a acestui popor care s-a nascut cu mila fata decei cazuti in necaz, acestia nu au fost uitati aproape niciodata, astfel ca prin contributii si prinajutoare s-a incercat ameliorarea suferintelor si lipsurilor celor intemnitati. Cutia milelor esteexemplul cel mai elocvent cu privire la dorinta oamenilor de a indrepta lipsurile provenite dinsaracia acestor asezaminte.

Cu toate ca nu se poate vorbi despre organizarea inchisorilor romane pana in a douajumatate a secolului al XVIII-lea, originea inchisorilor la noi este foarte veche.

Incarcerarea si utilizarea unor detinuti la munca, in mine (ocne), o gasim chiar sipe vremea cand Dacia a intrat in stapanirea romanilor. Romanii obisnuiau sa intrebuintezedetinutii la diferitele munci, intre care extragerea aurului si a altor metale, precum si a sarii.Din diferite inscriptii, reiese ca in Dacia existau o multime de saline si mine. astfel, din zonaHunedoarei s-a extras fier, iar salinele de la Ocnele Mari de pe Mures pastreaza urme degalerii din acele timpuri.

In general, in aceste saline erau pusi sa lucreze crestini care erau osanditi pentrucrearea unor "collegia illicite". Desi nu stim conditiile in care lucrau, putem sa presupunemca acestea erau deosebit de grele, mai ales pentru ca persecutiile impotriva crestinilorerau insotite de tot felul de cruzimi.

Page 26: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul II

24

Tratamentul celor inchisi nu putea sa difere prea mult fata de tratamentul aplicatsclavilor, dreptul de viata si de moarte asupra acestora revenind celui care dicta masuraintemnitarii.

Pana in secolul al XIV-lea, gropnitele si salinele isi vor continua activitatea, reducandla suferinte de neinchipuit pe toti acei anonimi despre care nu avem alte date. La 1380, estepomenita pentru prima data ca fiind existenta ocna apartinand ocolasilor de Trotus, unde "pevremuri" avusese loc o rascoala a talharilor care a dus la surparea acesteia, ingopand subdaramaturi pe talhari si pe cei ce-i pazeau.18

Este clar ca exploatarea sarii din ocne folosindu-se talharii, este tot atat de vecheprecum existenta ocnelor insasi. De altfel si Alexandru cel Bun, in pravila ce-a dat-o,inspirandu-se din vechile legiuiri bizantine, aminteste in paragraful 206 despre osanda laocna.19

Avand in vedere ca in vechime pedepsele erau foarte severe, adesea pentru fapteminore aplicandu-se pedeapsa cu moartea, este de presupus ca pedeapsa cu aruncarea inocne sau grosuri avea un caracter extrem de sever. De altfel, criminalii erau indezirabili inorice loc.

Un document din anul 1391 emis de Despotul Stefan, Domnul partii dunarene aSerbiei, intareste manastirea Tismana si Vodita din Tara Romaneasca cu zece sate din Serbia,dispunand intre altele ca oricine poate fi ingaduit sa se aseze pe aceste mosii, cu exceptiacriminalilor carora trebuie sa li se dea o invoire speciala din partea Domnului.20

Un fapt deosebit de pozitiv este acela ca in secolul al XIV-lea gasim mentionat unasezamant de binefacere, primul de acest fel. astfel, ni se afirma ca Radu Basarab, dinsentimente fata de cei nevinovati din noua sa resedinta, a infiintat la Mateul de Jos un ospiciu,inzestrandu-l cu o mosie si scutind populatia de orice fel de impozit, astfel de "ospicii" fiindcunoscute si in Moldova la inceputul secolului al XVI-lea.

Am spus mai sus ca, in trecut, pedepsele erau foarte aspre in cele doua principate.Domnitorii, in dorinta lor de a stapani pe raufacatorii de orice fel, spre bunul mers altreburilor, nu erau stapaniti de nici o mila. In 1421, Guillebert De Lannoy, ambasador al

18 www.penitenciarulcraiova.ro - Activitatea penitenciara in tara noastra de la inceputuri si pana in secolul al XVI-lea19 Alexandru Ipsilanti tipărește în 1780 o condică pravilnicească compusă după legile bizantine și după obiceiul pământului. Astfel este, depildă, dispoziția ca fata să nu mai aibă drept la moștenire după moartea părinților dacă a fost înzestrată. O altă dispoziție prevede ca numaibăieții să moștenească moșia din care se trage numele familiei, pe când fetele să vină numai la împărțirea celorlalte moșii. Condica luiIpsilanti reprezintă un progres, deoarece este o lege civilă și nu numai bisericească și penală, așa cum erau pravilele lui Matei Basarab șiVasile Lupu. Tot Ipsilanti a înființat la București trei tribunale ca drept de apel la divanul domnesc.20 www.penitenciarulcraiova.ro - Activitatea penitenciara in tara noastra de la inceputuri si pana in secolul al XVI-lea

Page 27: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul II

25

regelui francez Carol al VI-lea si al regelui englez Enrich al V-lea, relateaza ca in vizita ce afacut-o lui Alexandru cel Bun la Cetatea Alba i s-au sustras 100-120 galbeni si alte lucruri.

Alexandru Voda a adus noua hoti cu streangul de gat, punandu-i la dispozitiaacestuia sa-i omoare (en ma franchise de les faire mourir), dar avand in vedere ca si-arecuperat bunurile, i-a lasat in viata.

Ca pedepse in trecut, enumeram: arderea si tragerea in teapa pentru talhari siucigasi "de firea cea mai rea", iar pentru ceilalti, spanzuratoarea sau decapitarea. astfel,pedeapsa la munca in ocna apare fata de acestea ca foarte blanda.

Pana la alcatuirea pravilelor lui Vasile Lupu in 1642 in Moldova si ale lui MateiBasarab in 1652 in Muntenia nu se pot face multe precizari cu privire la pedepse si laaplicarea lor progresiva. In aceasta perioada, judecata se facea dupa obiceiul pamantului,iar pedepsele se executau tot dupa acest obicei, fapt care, dupa cum spune DimitrieCantemir in "Descrierea Moldovei", ducea la abuzuri.

Domnul tarii putea sa judece el insusi "pricinile", dar putea sa incredintezejurisdictia oricui voia el, chiar unor persoane ce nu erau indreptatite la aceasta. astfel, Stefancel Mare, printr-un act de danie facut in 1472 manastirii Prahova, acorda intre altelejurisdictia absoluta egumenului manastirii: "Sa aiba a-si cauta dreptate inainteaegumenului ce va fi atunci in acel templu al Sfantului Nicolae si inaintea vatafiloregumenesti care sa nu aiba intru nimic un alt jude mai mare peste ei, ci sa judece eisinguri pe oamenii lor din cele trei sate manastiresti si sa-i globeasca pentru oricevinovatie".21

Rolul preotilor in jurisdictiunea noastra va dainui mult timp si va fi uneori asa demare, incat vor ajunge sa aiba grosuri (inchisori) in casele lor particulare, ceea ce vadetermina pe domnitorul Mavrocordat sa opreasca acest abuz, acest fel de jurisdictie creaarbitrariul si abuzul, detinutii erau aruncati in temnite fara sa stie vina pentru care erauinchisi, fara a sti durata pedepsei si de multe ori fiind dati uitarii.

Unele manastiri au servit la noi si ca loc de inchisoare, de cele mai multe ori pentrucondamnatii politici, pentru femei si copii. Cea mai veche manastire care a servit in acestscop a fost manastirea Snagovului, ridicata de Vlad Tepes in secolul al XV-lea.

Odata cu ea avem primele informatii relativ la pedepsele aplicate celor inchisi, aici,sub pretextul ca trebuie sa se inchine, boierii erau dusi intr-o camera unde, in timp ce erauingenuncheati, se deschidea o trapa din pardoseala, iar ei cadeau intr-o groapa cu cutitetaioase, gasindu-si sfarsitul.

21 www.penitenciarulcraiova.ro - Activitatea penitenciara in tara noastra de la inceputuri si pana in secolul al XVI-lea

Page 28: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul II

26

In cladirile dinspre sud ale acestei manastiri, Vlad Tepes inaltase un fel de camerade tortura, din care detinutul, dupa ce suferea caznele impuse cu fier si foc, era aruncatcu ajutorul unei baliste in lac.

În istoria dreptului penal român prima lege cu dispoziţii penale a fost Legea tarii,care a înlăturat practica talionului. Aceasta a ţinut multă vreme locul Constituţiei, Coduluicivil şi Codului penal. De asemenea ea marchează modernizarea gândirii juridice penale înperioada feudalismului dezvoltat.

În perioada regimului turco-fanariot legile cu caracter penal au fost:

Pravilniceasca condică, Codul Climach, Legiunea Caragea si Criminaliceasca condica.

Istoria dreptului penal cunoaşte până în prezent succesiunea a trei Coduri penale :

1.”Codul penal de la 1865” - (“Codul Cuza”) : realizeaza unificarea legislativăpenală şi marchează debutul dezvoltarii dreptului penal român după unirea Moldovei cuMuntenia din 1859.

Codul Cuza consacra “principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei”, “egalitateaîn faţa legii penale”, “umanizarea pedepselor, nu prevedea pedeapsa cu moartea, cimunca silnică pe viaţă” iar “infracţiunile erau clasificate în trei : crime, delicte şicontravenţii”; “tentativa nu era cunoscută - fiind asimilată infracţiunii consumate”, iar“complicele se pedepsea ca şi autorul”.

2. “Codul penal de la 1937” (“Codul penal Carol al II-lea”) Acest cod a avut uncaracter unificator după realizarea Marii Uniri de de la 1 Decembrie 1918. Se introducpentru prima dată alături de pedepse, măsurile de siguranţă măsurile educative (pentruminori), pedepsele complementare şi accesorii, si foarte surprinzator - nu se prevedeapedeapsa cu moartea. I se atribuie pedepsei “rolul educativ”, introducându-se la nivelempiric “instituţia individualizării pedepsei” ;

Codul penal de la 1937 era structurat în trei părţi care cuprindea:

a) dispoziţii generale;

b) dispoziţii privitoare la crime şi delicte;

c) dispoziţii privind contravenţiile.

Page 29: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul II

27

Asemeni Codului penal anterior pedepsele erau de trei feluri : pentru crime, pentrudelicte şi pentru contravenţii ;

A fost considerată una dintre cele mai evoluate legi ale timpului acesta rămânândîn vigoare până în 1969.

Codul lui Carol al II-lea nu cupindea dipoziţii din care să rezulte definiţia pedepseişi nici referitoare la scopul ei, dar cuprindea niste reglementări foarte clare cu privire lapedepsele speciale şi gradele acestora .22

Dreptul penal român în perioada 1910 – 1969:

Prima lucrare de sinteza în domeniul dreptului penal este scrisă de I. Tanoviceanu în1912 în colaborare cu V. Dongorez personalitatea marcantă în acest domeniu rămâne însăVintilă Dongoroz autor al “Tratatului de drept penal” publicat în 1929; La un an de zile de laintrarea în vigoare a acestui Cod se instaurează dictatura regală a lui Carol al II-lea şi seintroduce pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile contra siguranţei statului care s-amenţinut până în anul 1990, fiind abolită prin Decretul-Lege nr. 6 / 1990 ;

In această perioadă s-au înăsprit condiţiile răspunderii penale, minorii răspunzândpenal de la 12 ani ; iar în anul 1947 s-a instaurat regimul comunist care în 1948 introduceinstituţia “infracţiunii prin analogie”, încălcându-se astfel principiul legalităţii; aceasta s-amenţinut până în 1956;

In anul 1948 s-a republicat Codul penal de la 1937 sub denumirea de Codul penal alRepublicii Populare România - dreptul penal român transformându-se într-un instrument alpoliticii comuniste, rămânând în plan secund instrumentul de apărare a societăţii împotrivacriminalităţii.

3.“Codul penal de la 1969”. Adoptarea Codului penal de la 1969 a marcat un altmoment important în evoluţia dreptului penal român, fiind în vigoare şi astăzi cu toate că afost elaborat sub influenţa ideologiei marxiste, el a consacrat principiul legalităţiiincriminării şi a sancţiunilor de drept penal, precum şi principiul individualizăriipedepselor. A fost modificat succesiv printr-o serie de legi speciale.

22 Pavel Abraham , Emil Derisidan: Codul Penal al României comentat şi adnotat 2002

Page 30: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

28

CAPITOLUL III

“PEDEAPSA” IN CODUL PENAL ROMAN

Pedeapsa este un instrument de violenţă instituţionalizată în mainile statului iar odiscuţie despre fundamentul pedepsei duce inevitabil la cercetarea legitimităţii dreptuluipenal 23. Nu degeaba s-a repetat până la saţietate că problema dreptului penal începe şi sesfârşeşte cu fundamentul şi scopul pedepsei. 24

“Pedepsele sunt sancţiuni proprii dreptului penal şi reprezintă cea mai importantăcategorie fiind în acelaşi timp şi măsuri de constrângere ce se aplică infractorilor” 25 .

Art. 52 – Cod Penal - Pedeapsa este o masura de constrângere si un mijloc dereeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea savârsirii de noi infractiuni.

Prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata demunca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala. Executareapedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici sa înjoseasca persoanacondamnatului.

Sectiunea III.1. – SCOPUL PEDEPSEIÎn conformitate cu articolul 52, Codul penal, pedeapsa este o măsură de constrângere şi

un mijloc de reeducare a condamnatului. Aplicarea pedepsei reprezintă o formă aconstrângerii juridice, necesară reeducării şi reformării sociale a persoanei condamnate.Directia politicilor penale constau într-o singură caracteristică: „a lua măsuri pentrupedepsirea şi intimidarea infractorilor”.

Pedeapsa este necesitatea constrângerii prin folosirea parghiei normei de drept, unimperativ categoric al legii. Obligativitatea normei penale indică modalităţile de constrângerea persoanei condamnate prin intermediul principiilor practice de schimbare a conduiteiindividuale, care stabilesc întotdeauna anumite constrângeri fizice, psihice şi morale făcândposibilă înhibarea atât pentru condamnat cât şi pentru alte persoane de a produce pe viitoracţiuni ori inacţiuni de natură penală.

23 Cristina Rotaru Fundamentul pedepsei ed C.H.Beck24 Cristina Rotaru Fundamentul pedepsei ed C.H.Beck25 Gabriel –Silviu Barbu . Alexandru Şerban : Drept execuţional penal editura C.H.Beck.

Page 31: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

29

Pedeapsa penală, alături de alte mijloace şi măsuri stimulează obligativitatea reeducariicondamnatului şi a educării persoanelor care execută acţiuni ori inacţiuni cu semnificaţiesocială, astfel încât să se menţină autoritatea legii.

Întrucât pedeapsa constituie unicul mijloc de sancţiune a acţiunii/inacţiuniiconsiderate infracţiuni rezultă că scopul acesteia este reprezentat de „prevenireasăvârşirii de noi infracţiuni”.

Activitatea de prevenire se realizează atât sub forma determinării condamnatuluide a nu mai săvârşi alte infracţiuni (prevenţie specială) prin adoptarea măsurilor educativeşi restrictive în perioada executării pedepselor, cât şi prin determinarea generală a oricăreialte persoane de a respecta legea pentru a nu fi obligată la aplicarea regimuluisancţionator (prevenţie generală) şi, implicit, la producerea unor suferinţe fizice şi moralerezultate din condamnarea penala.

În doctrina penală se atribuie pedepsei diferite scopuri:

Prevenţie generală , Prevenţie specială , Retribuţie 26.

a) prevenţia specială reprezintă constângerea condamnatului la executarea pedepsei,perioadă în care , pe lângă limitarea drepturilor şi exercitarea libertăţilorindividuale, va fi supus unui tratament juridic de reeducare, în sensul îndreptării peviitor a comportamentului individual astfel încât să nu se mai realizeze alteinfracţiuni.

Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte schimbarea consecinţelor comportamentului,„deoarece vom fi chinuiţi de dorinţa libertăţii când suntem în închisoare”, iar prin măsurilelegale de reeducare se incearca reformarea socială si morala a condamnatului.

b) prevenţia generală reprezintă o formă de constrângere realizabilă prin:indicareaformelor şi limitelor pedepselor penale în legile generale şi în legile speciale,individualizarea pedepsei pentru acţiunea/inacţiunea săvârşită în funcţie depericolul social şi de circumstanţele reale de producere ale faptei, modul deexecutare concretă a pedepsei care trebuie să adapteze pe condamnat la regimulsever şi la exigenţele legii, urmând ca fie datorită convingerii, fie din cauzatemerii, acesta să nu mai săvârşească alte infracţiuni.

26 Cristina Rotaru Fundamentul Pedepsei Teorii moderne editura C.H.Beck

Page 32: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

30

Un fenomen semnificativ al realizării instituţiei prevenţiei generale constă încertitudinea aplicării pedepsei penale pentru acţiunea/inacţiunea considerată infracţiune,efectul preventiv realizându-se în cazurile pedepsirii cu rapiditate a infractorilor.

Scopul pedepsei va fi realizat astfel încât prin executarea pedepsei să nu se cauzezesuferinţe fizice sau înjosirea persoanei condamnate. Sub influenţa măsurilor şi metodelor dereeducare, în executarea pedepsei penale, se urmăreşte îndreptarea condamnatului, iar nucauzarea de suferinţe fizice şi nici înjosirea persoanei acestuia.

Sectiunea III.2. – FUNCTIILE PEDEPSEI

În sistemul juridic românesc regasim ca si funcţii ale pedepsei: “funcţia deconstrângere”, “funcţia de reeducare”, “funcţia de exemplaritate”27.

Sistemul de drept francez consacra ca si funcţii ale pedepsei: “funcţia de retribuţie”“funcţia de intimidare”, “funcţia de readaptare” .

În sistemul de drept italian, regasim funcţiile pedepsei de: “retribuţie”, “intimidare”,“reeducare”, cu menţiunea că la intrarea în vigoare a Constituţiei republicane , din cauzainfluenţei studiilor criminologice şi sociologice, care au propulsat prevenţia generală, accentulse pune pe mecanismele neoretribuţioniste.28

Funcţiile pedepsei penale sunt următoarele:

a) Funcţia de constrângere

Pedeapsa, ca măsură de constrângere coercitivă, este folosită de stat şi implică oanumită suferinţă impusă infractorului ca reacţie socială la infracţiunea săvârşită deacesta. Este “un rău cu care se răspunde răului” produs prin săvârşirea infracţiunii.

Răul, suferinţa, afecţiunea pe care o implică pedeapsa, decurg din privaţiunile la carecondamnatul este supus ca urmare a acesteia: privaţiune sau restricţie de libertate,privaţiune sau restricţie de drepturi civice, privaţiune de bunuri, si mai rar - în unelelegislaţii - privaţiune de dreptul la viaţă.

Constrângerea este determinată de necesitatea apărării societăţii, a valorilor socialevătămate sau periclitate prin infracţiune.

27 Constantin Mitrache - Drept penal român partea generală - editura Universul Juridic , Bucuresti 200328 Alexandru Boroi - Drept penal partea generală citat din F . Antolisei Manuale di diritto penale .Parte generale editore Giuffre, milano2000

Page 33: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

31

b) Funcţia de reeducare

Pe lângă funcţia de constrângere ce se exercită asupra condamnatului, pedeapsaîndeplineşte şi funcţia de reeducare a acestuia, deoarece pedeapsa, încetează a mai fi o purăretribuţie si este menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale alecondamnatului.

Funcţia de reeducare constă în influenţarea asupra mentalităţii şi deprinderilorcondamnatului, în sensul înlăturării deprinderilor antisociale şi formării altoracorespunzătoare exigenţelor societăţii.

Funcţia de reeducare se constată prin influenţa pe care o are pedeapsa asupraconştiinţei condamnatului pe întreg parcursul procesului penal, din momentul începeriiurmăririi penale, al aplicării pedepsei şi în timpul executării pedepsei, când măsurile dereeducare sunt adoptate în funcţie de gravitatea şi personalitatea infractorului.

Reeducarea şi îndreptarea depind de: persoana celui condamnat, de diferitelemetode şi procedee ce i se aplică în funcţie de împrejurarea că este infractor primar,recidivist sau minor. În toate cazurile, prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea uneiatitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială, precum şiformarea unor deprinderi conforme cu morala majorităţii membrilor societăţii, cu cerinţeleacesteia, prin combaterea şi lichidarea orientărilor şi deprinderilor antisociale.

c) Funcţia de exemplaritate.

Această funcţie constă în influenţa pe care pedeapsa aplicată condamnatului oproduce asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supuscondamnatul, vor manifesta reţinere, abţinându-se de la săvârşirea unor infracţiuni.

Realizarea acestei funcţii depinde de fermitatea şi promptitudinea tragerii larăspundere penală a celor care au comis infracţiuni.

d) Funcţia de eliminare.

Pentru realizarea scopului său, pedeapsa poate acţiona şi prin funcţia sa de eliminaretemporară sau definitivă a condamnatului din societate. Izolarea de societate reprezintă unşoc moralmente dureros, dar necesar pentru schimbarea unei mentalităţi profund antisociale şipentru a pune la adăpost societatea, cel puţin temporar, împotriva periculozităţii infractorului,a cărui reeducare urmează să se facă, spre exemplu, în condiţiile privaţiunii de libertate.

Page 34: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

32

e) Funcţia de reparare a prejudiciului.

Deoarece multe infracţiuni cauzează prejudicii materiale victimelor, s-a propus ca lainfracţiunile, care produc un prejudiciu material, pedeapsa să funcţioneze şi ca mijloc dereparare a prejudiciului.

Secţiunea III.3. - CLASIFICAREA PEDEPSELOR

Ştiinţa penală a procedat la clasificarea pedepselor penale datorită numărului şivaritatetăţii pedepselor pentru a permite o mai bună cunoştere şi folosire a pedepselor.

a) după obiectul asupra careia poartă coerciţiunea le clasificăm astfel : pedepsecorporale ; pedepse privative sau restrictive de libertate, pedepse pecuniare , pedepseprivative sau restrictive de drepturi morale.

b) după gravitatea lor: pedepse criminale; pedepse corecţionale; pedepse de simplăpoliţă .

c) după durata lor : pedepse perpetue; pedepse temporare .

d) după caracterul lor: pedepse politice; pedepse de drept comun; pedepse mixte.

e) după importanţa şi rolul lor : pedepse prinicipale; pedepse secundare 29.

Codul penal în vigoare cuprinde o clasificare a pedepselor. Categoriile şi limitelegenerale ale pedepselor sunt prevăzute în capitolul Pedepsele, din Codul penal. Înconformitate cu articolul 53, pedepsele sunt de trei feluri:

- principale- complementare- accesorii

29 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C.H. Beck

Page 35: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

33

III.3.1. PEDEPSELE PRINCIPALE sunt :

- detenţiunea pe viaţă- închisoarea de la 15 zile la 30 de ani.- amenda de la 100 lei la 50000 lei.

III.3.2. PEDEPSELE COMPLEMENTARE sunt :

- interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani- degradarea militară.

III.3.3. PEDEPSELE ACCESORII constau în interzicerea drepturilor prevăzute înart 64, în condiţiile prevăzute în art. 71.

Secţiunea III.4. - PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI FIZICE

„Pedeapsa închisorii este, prin natura ei o pedeapsă severă pentru că ea constă într-o izolare de familie , de societate îndepărtare de mediul normal de viaţă al omului izolarecare este trăită de condamnat ca o constrângere apăsătoare”30.

Pedepsele principale aplicabile aplicabile persoanei fizice.

În conformitate cu Codul penal în vigoare acestea sunt :

1) detenţiunea pe viata2) pedeapsa cu închisoarea de la 15 zile la 30 de ani ;3) amenda de la 100 lei la 50 000 lei .

„Pedepsele principale sunt acelea care se pot aplica singure pentru faptele penalesăvârşite” 31 .

Potrivit legii, în închisoare se execută două dintre pedepsele principale:

1) detenţiunea pe viaţă.2) pedeapsa cu închisoarea.

30 Gabriel –Silviu Barbu . Alexandru Şerban : Drept execuţional penal editura C.H.Beck.31 Alexandru Boroi Drept penal Partea generală ed C.H. Beck

Page 36: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

34

Potrivit art 53(3) din Codul penal - executarea pedepselor privative de libertate sebazeză pe sistemul progresiv. Condamnaţii au posibilitatea să trecă dintr-un regim deexecutare în altul în condiţiile prevăzute de lege privind executatea pedepselor.32

Regimurile în care se execută pedepsele privative de libertate sunt :

a) regimul de maximă siguranţă;b) regimul închis;c) regimul semideschis;d) regimul deschis.

III.4.1. PEDEPSE PRINCIPALE

1- Pedeapsa detenţiunii pe viaţă

Pedeapsa cu moartea prevăzută de codul nostru penal, a fost înlocuită în anul 1990 cupedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă, art. 2 din Decretul Lege nr. 6/1990 prevăzând cătoate dispoziţiile privind pedeapsa cu moartea din Codul penal, Codul de procedură penală şialte acte normative fiind considerate ca referindu-se la pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă are loc în penitenciare anume destinate sau însecţii speciale ale celorlalte penitenciare, regimul executării fiind în acelaşi timp reglementatîn legea privind executarea pedepselor.

Noţiune

Detenţia pe viaţă este o pedeapsă principală şi reprezintă cea mai severă pedeapsă dinlegislaţia penală actuală. Detenţinea pe viaţă a fost introdusă ca şi o înlocuire a pedepsei cumoartea. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea , detenţiunea pe viaţă are avantajul că poatefi retrasă în caz de eroare judiciară.

Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă absolut determinantă şi sub aspect că nu poate fiadaptabilă. Constă în lipsirea de libertate a condamnatului pentru restul vieţii lui. Pedeapsadetenţiunii pe viaţă este privativă de libertate, dar nu cu caracter temporar cum esteînchisoarea, ci cu caracter perpetuu. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală,prevăzută în Codul Penal art 53 lit a şi art 54,55 55 (1) 55 (2).

32 Codul penal roman art 53 (3) alin 1 ed. Hamangiu

Page 37: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

35

Regimul detenţiunii pe viaţă

Conform Codului penal în vigoare în art 54 este descris regimul detenţiunii pe viaţă şianume faptul că: detenţiunea pe viaţă se execută în penitenciare anume destinate pentruaceasta sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare; iar regimul în care se execută estereglementat de legea privind executarea pedepselor .

Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă

Detenţiunea pe viaţă va putea fi aplicată numai dacă infractorul, la data pronunţăriihotărârii de condamnare a împlinit vârsta de 60 de ani (art. 55 C.p). În acest caz se aplică opedeapsă cu închisoarea de 25 de ani şi interzicerea unor drepturi pe durata ei maximă. Iar încazul în care condamnatul împlineşte vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepseidetenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea de 25 de ani. Pedeapsa detenţiunii pe viaţănu se aplică nici infractorului minor ci se aplică pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.(art.109 al.2 C.p)

Liberarea condiţionată

Referitor la art 55 (1) :

1 - Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat dupăexecutarea efectivă a 20 de ani de detenţiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat şi dădovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale.

2 - Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femeipoate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţiune, dacă suntîndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în alin.1.

3 - Pedeapsa se consideră executată, dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnatnu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou oinfracţiune, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 61.33

Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire art 52 (2)

În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsaînchisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsaînchisorii.34

33 Codul penal român - editura Hamangiu

Page 38: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

36

În codul penal pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută spre exemplu: pentruinfracţiuni grave contra siguranţei statului(art.155-163) şi art.167. C.p), pentru infracţiuni deomor deosebit de grav (art.176 C.p), pentru infracţiuni grave contra siguranţei transporturilor(distrugerea şi semnalizarea falsă care a avut ca urmare o catastrofă pe calea ferată), pentruunele infracţiuni grave contra capacităţii de apărare: capitularea, părăsirea câmpului de luptă,unele infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută şi în legile penale speciale pentru faptedeosebit de grave. Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută alternativ cu pedeapsaînchisorii de până la 25 de ani pentru marea majoritate a infracţiunilor, oferind largi posibităţide individualizare judiciară şi recurgerea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă numai în cazuriextreme. Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă nu este alternativă cu închisoarea - ci unică în douăcazuri: pentru infracţiunea de genocid, săvârştă în timp de război (art.357 al.2 C.p ) si pentruinfracţiunea de tratamente neomenoase săvârşite pe timp de război (art. 358 al.4 C.p).

2 - Pedeapsa închisorii

Ca măsură de constrângere, pedeapsa închisorii constă în izolarea de societate a celuicondamnat prin încarcerarea acestuia, sub regimul prevăzut de legea 276 / 2006 privindexecutarea pedepselor şi a măsurilor de siguranţă dispuse de organele judiciare în cursulprocesului penal35.

Regimul de deţinere

1. Executarea pedepsei închisorii se face potrivit dispoziţiilor legale privind executareapedepselor în locuri de deţinere anume destinate.

2. Femeile condamnate de la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat decondamnaţi bărbaţi.

3. Minorii condamnaţi la pedeapsa închisori execută pedeapsa separat de condamnaţiimajori sau in locuri de deţinere speciale , asigurandu-li-se posibilitatea de a continuaînvăţămîntul general obligatoriu şi de a dobîndi o pregatire profesională potrivit cuaptitudinile lor.

34 Codul penal român - editura Hamangiu35 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C.H. Beck

Page 39: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

37

Liberarea condiţionată

Masura prevazuta in sectiunea 1, capitolul 3, t. III, art. 59, Cod penal, partea generalasi consta in punerea in libertate a condamnatului inainte de executarea in intregime a pedepseicare i s-a aplicat, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, si anume: dupa ce aexecutat cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani,sau cel putin trei patrimi, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani.

Termenul de executare a pedepsei se reduce la jumatate, in cazul infractiunilorsavarsite din culpa, si la o treime, in cazuri speciale (condamnati in timpul minoritatii, candajung la varsta de 18 ani, cei trecuti de 60 de ani barbati si 55 de ani femei, in cazulinchisoriicare nu depaseste 10 ani, sau a unei jumatati, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani,daca indeplinesc celelalte conditii prevazute de lege), si a doua conditie ceruta, daca celcondamnat este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare.

Liberarea conditionata are ca efect faptul ca pedeapsa se considera executata, dacaintervalul de timp de la liberare si pana la implinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu asavarsit din nou o infractiune.

Ea poate fi revocată de instanţa de judecată in condiţiile prevazute de lege. Potrivitlegii procesual penale, liberarea condiţionată se dispune, la cerere sau la propunere, de cătrejudecatoria în a cărei rază teritorială se află locul de detenţie (sau de tribunalul militar in acărui rază teritorială se află închisoarea militară). Instanţa se pronunţă prin hotărâre, putândrespinge cererea, situaţie în care cererea poate fi reînnoită în termen de până la un an, saupoate admite cererea. Termenul de apel şi cel de recurs este de 3 zile.

3 - Amenda penală

Amenda penală este o sancţiune bănească, ce se aplică de instanţa de judecată, încazurile şi în limitele prevazute de Codul penal.

Page 40: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

38

Stabilirea amenzii

Amenda penală este o pedeapsă principală cu caracter pecuniar prevazută in cap. III,t.III, art. 63 din Codul penal, partea generală care constă în suma de bani pe careinfractorul este condamnat de instanţă să o plătească în contul statului . Ea este prevazută,în cele mai multe cazuri, ca o sancţiune alternativă cu pedeapsa inchisorii si se aplică numai înlimitele prevăzute de lege. Pe lângă arătarea limitelor generale ale amenzii ( de la 100 lei la 50000 lei ) Codul penal consacră în art 63 reguli cu privire la stabilirea amezii :

- Ori de cate ori legea prevede că o infractiune se pedepseşte numai cu amenda,fără a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximulde 10 000 lei.

- Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arata limitele, alternativ cupedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300lei şi maximul special de 15 000 lei, iar când prevede pedeapsa amenziialternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de500 lei şi maximul special de 30 000 lei.

- În caz de aplicare a clauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor,amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. c).

- În caz de aplicare a clauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor,amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în Codul penal şi sestabileşte în aşa fel încât să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi puteaîndeplini îndatoririle privitoare la intreţinerea, creşterea, învăţătura şipregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale. Caorice pedeapsă, amenda se înscrie în cazierul judiciar al condamnatului .

Page 41: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

39

Înlocuirea pedepsei amenzii

Potrivit art. 63 (1) din Cod penal, atunci când cel condamnat la pedeapsa amenzii sesustrage cu rea-credinţă de la plata acesteia, instanţa va dispune înlocuirea amenzii cuînchisoarea în limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită.36

Condiţii:

1) Persoana să fi fost condamnată la pedeapsa amenzii.

2) Condamnatul să se sustragă cu rea-credinţă de la plata ei.

Sustragerea cu rea-credinţă – Atunci când persoana în cauză realizează venituri saudeţine bunuri cu care ar putea să achite amenda, dar refuză să o plătească. În cazul în carepersoana nu dispune de mijloace, nu se poate înlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii.

3) Amenda să fie prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii.

Nu e posibila înlocuirea amenzii cu închisoarea în două situaţii:

a) Când amenda e prevăzută ca sancţiune unică.b) Când la pedeapsa amenzii s-a ajuns, obligatoriu, ca efect al circumstanţelor

atenuante, în condiţiile art. 76, lit. e, teza a II-a.

III.4.2. PEDEPSELE COMPLEMENTARE aplicabile persoanelor fizice

Aceste pedepse sunt întotdeauna alăturate pedepsei principale pe care o completeazărezultă de altfel că ele nu pot fii pronunţate de sine statatoare. Pedepsele complementare seaplică de instanţă .

Aplicarea pedepselor poate fi de două feluri: obligatorie (cand este prevăzut expresde lege) sau facultativă (când este lăsat la aprecierea instanţei aplicarea pedepseicomplementare).

Pedepsele complementare sunt de două feluri:

1) De interzicere a unor drepturi (art. 64, cod penal)2) A degradării militare

36 Codul penal roman - editura Hamangiu.

Page 42: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

40

1) Interzicere a unor drepturi

Ea poate fi aplicată obligatorie sau facultativa.

Se aplică obligatoriu atunci când norma de incriminare o prevede şi se aplicăfacultativ atunci când, deşi nu este prevăzută în norma de incriminare, instanţaapreciază că se impune aplicarea ei pentru întregirea conţinutului pedepsei principale.

Întotdeauna, aplicarea pedepsei complementare se poate face numai pe lângă opedeapsă cu închisoarea de cel puţin doi ani.

Pedeapsa constă în interzicerea unuia sau mai multor drepturi, prevăzute de art. 64,cod penal, pe o perioadă de la 1 la 10 ani. Nu pot fi interzise toate drepturile prevăzute deart. 64, iar durata interzicerii trebuie să fie aceeaşi pentru toate drepturile care intră înconţinutul pedepsei.

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuiasau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii electivepublice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura oactivitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşireainfracţiunii;

d) drepturile părinteşti;

e) dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângăinterzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepseiînchisorii , după graţierea totală sau a restului de pedeapsă , ori după pescripţia executăriipedepsei. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu poate fii aplicată minorilorinfractori 37

37 Art 109 alin.3 Cod penal român

Page 43: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

41

2) Degradarea militara

Aceasta constă în pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă ea seaplică atunci când persoana condamnată este militar activ sau rezervist. Degradarea constă înpierderea oricărui grad militar al persoanei, nefiind posibilă o degradare parţială.

Degradarea militară e obligatorie atunci când pedeapsa principală este detenţiuneape viaţă sau închisoare mai mare de 10 ani. Aplicarea ei este facultativă atunci cândinfracţiunea comisă a fost intenţionată iar pedeapsa aplicată este închisoarea cuprinsăîntre 5 şi 10 ani.

Se preconizează apariţia unei noi pedepse complementare. Aceasta constă înpublicarea, pe banii condamnatului, a hotărârii de condamnare, într-un ziar central sau localales de instanţă.

III.4.3. PEDEPSELE ACCESORII APLICABILE PERSOANEI FIZICE

Pedepsele accesorii decurg, de drept, din condamnarea la o pedeapsă cu închisoareasau detenţiunea pe viaţă şi constă în interzicerea unor drepturi prevăzute în art. 64, cod penallit a)-c).

Prin excepţie, interzicerea drepturilor părinteşti sau a dreptului de a fi curator estelăsată la aprecierea instanţei atunci când executarea pedepsei se face la locul de muncă.Durata pedepselor accesorii nu coincide, întotdeauna, cu durata pedepsei privative de libertate.

Asta pentru că executarea pedepsei accesorii începe din momentul rămânerii definitivea hotărârii de condamnare. Pedeapsa accesorie poate fi mai mare sau mai mică decât pedeapsaprivativă de libertate.

Secţiunea III.5. - SANCTIUNILE APLICABILE MINORILOR

Introducere

Delicvenţa juvenilă reprezintă o trăsătură caracteristică a fenomenului infracţional însocietatea modernă prezentând o sporire numerică dar şi o continuă accentuare a precocităţiiinfracţionale38.

38 Alexandru Boroi Drept penal partea generală ed C.H.Beck

Page 44: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

42

Necesitatea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise de minori apare cu atât maievidentă cu cât fenomenul cunoaşte uneori recrudescenţe, iar faptele pot fi deosebit depericuloase39.

În Codul penal din 1937 răspunderea penală a minorului a fost fixată la vârsta de 15ani impliniţi iar între limitele de le 13 la 15 ani minorul răspundea numai dacă se constata că aavut discernământ. Codul penal de la 1968 a ridicat limitele de vârstă la care minorul poaterăspunde penal.

Legiuitorul a instituit pentru infractorii minori un sistem mixt de sanctiuni, alcătuit dinmăsuri educative şi pedepse. Trăsătura caracteristică a acestui sistem este dată, în principal, decomponenta măsurilor educative, sanctiuni de drept penal cu caracter eminamente educativ,destinate unor personalităti în formare şi susceptibile de influentare. Aceste sanctiuni suntadecvate conditiilor fizice, psihice şi umane care deosebesc pe infractorii minori de cei adulti.

Pedepsele aplicate minorilor care săvârşesc infractiuni deosebit de grave şi vădesc opericulozitate deosebită, recurgerea la sanctiuni penale se impune mai ales din raţiunipractice. Astfel. în cazul minorilor care ating vârsta majoratului până în momentul judecăriisau a căror faptă a fost descoperită după majoratul infractorului, aplicarea măsurilor educativeapare ca lipsită de ratiune.

În fine, prevederea în lege a unor pedepse pentru minorii infractori are şi un rolpreventiv general descurajând pe cei care ar fi tentati să săvârşească infracţiunile astfesanctionate. Trebuie menţionat totdată, că pedepsele aplicabile minorilor se deosebesc de celedin dreptul comun nu atât prin natura lor, cât mai ales prin modul de aplicare şi executare.

Datorită acestor particularităti pedepsele aplicabile minorilor alcătuiesc, alături demăsurile educative un sistem sanctionar special, care functionează alături de sistemulgeneral, comun, aplicabil adultilor. Comparat cu acesta din urma sistemul sanctionator pentruminori apare evident mai blând. De aceea în mecanismul individualizării pedepselor,minoritatea constituie, alături de tentativă, o cauză de diferenţiere şi o stare de atenuare apedepselor

39 C. Butiuc, Răspunderea penală a minorilor

Page 45: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

43

Cadrul sancţiunilor

Acesta este alcătuit, pe de o parte, din măsuri educative, iar pe de altă parte dinpedepse. Ambele categorii de pedepse urmăresc prevenirea săvârsirii de infracţiuni în viitor.Aplicabilitatea unei categorii exclude aplicarea celeilalte .Regimul de aplicare este unicpentru toate categoriile de minori care răspund penal.40

Legea prevede 4 măsuri educative:

a) mustrarea,

b) libertatea supravegheată,

c) internarea într-un centru de reeducare

d) internarea într-un institut medical - educativ (art.. 101 C.p.).

Pedepsele aplicabile minorilor sunt : închisoarea şi amenda, in limite reduse lajumătate in raport cu cele aplicabile adultilor. Nu se aplică minorilor pedeapsa detentiunii peviaţă. De asemenea, nu se aplică minorilor pedepsele complementare, iar condamnărilepronuntate pentru infractiunile săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităti saudecăderi, o astfel de condamnare neputând constitui prim termen al recidivei.

MASURILE EDUCATIVE

În modelarea comportamentului infractorilor minori, un rol deosebit de importantrevine şi acţiunii de constrângere prin măsuri educative; acestea, prin acţiunea şi finalitatea lorapar ca fiind mai potrivite pentru a realize îndreptarea minorilor şi pentru a le corecta conduitalor, de aceea în cadrul sistemului sancţionator aplicabil minorilor legiuitorul a acordatprioritate măsurilor educative .41

a) MUSTRAREA este prevăzută de art. 102 din Codul penal. Această măsurăeducativă constă în dojenirea (certarea) minorului, în arătarea de către instanta de judecată, înşedinţa în care s-a pronunţat hotărârea, cu explicarea pericolului social al faptei pe care el asăvârşit-o, cu arătarea modului cum trebuie să se poarte în viitor pentru a dovedi că s-aîndreptat şi cu avertizarea că dacă va săvârşi din nou o infracţiune se va lua faţă de el o măsurăeducativă mai severă sau i se va aplica o pedeapsă. Măsura mustrării se ia în cazul faptelorextrem de uşoare sau in cazul faptelor mai puţin uşoare, dacă minorul se află încă sub

40 M.Basarab Drept penal,Partea generală ed Lumina Lex Bucuresti 2005

41 Gh. Ivan Individualizarea pedepsei ed C.H.Beck.

Page 46: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

44

influenta deprinderilor şi mentalitătii caracteristice copilăriei.În principiu ea nu trebuie să fieluată mai mult decât o dată, la prima faptă comisă. În cazul neîndreptării instanţa va recurge lao măsură mult mai drastică chiar şi la o pedeapsă.

b) LIBERTATEA SUPRAVEGHEATA este prevăzută de art.103 din Codul penal.Măsura constă în lăsarea minorului în libertate, însă sub o supraveghere deosebită. timp de unan socotit de la data punerii în executare a hotărârii. Măsura este temporară iar durata este fixăde un an, neputând fiind nici scurtată nici prelungită, astfel că, măsura nu poate fi luată faţă deminorul care a trecut de vârsta de 17 ani.

Pentru supraveghere, minorul este încredintat de instantă părinţilor sau, eventual, celuicare l-a adoptat sau tutorelui. Dacă însă apreciază că persoana căreia i-ar reveni supraveghereanu ar putea-o îndeplini în conditii satisfăcătoare, instanta va dispune încredinţareasupravegherii minorului unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, lacererea acesteia, iar dacă nu există o astfel de cerere, încredinţează supravegherea uneiinstituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.

Fără existenţa unei persoane sau unei instituţii căreia să i se incredinţezesupravegherea minorului, măsura libertăţii siupravegheate nu poate fi luată. Într-o astfel desituaţie extremă, singura măsură aplicabilă ar fi internarea minorului intr-un centru dereeducare.

Legea prevede că instanţa pune in vedere persoanei sau reprezentantului instituţieicăreia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a supraveghea indeaproape pe minor inscopul îndreptării lui, de a înştiinţa de indată instanţa dacă minorul se sustrage de lasupraveghere, are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

Totodată instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora dinurmătoarele obligaţii:

a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;b) să nu intre in legătură cu anumite persoane;c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de

instanţă, cu o durată Între 50 şi 200 de ore, de maxim 3 ore pe zi, după programul de şcoală, înzilele nelucrătoare şi în vacanţă.

Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale.

După luarea măsurii libertăţii supravegheate, instanţa incunoştinţează şcoala undeminorul învaţă sau unitatea unde este angajat precum şi, atunci când este cazul, instituţia lacare prestează activitatea stabilită de instanţă.

Page 47: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

45

Dacă înăuntrul termenului de un an de la data punerii in executare a libertăţiisupravegheate, minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau arepurtări rele ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, instanţa revocă libertateasupravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă faptasăvârşită constituie infracţiune, instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.

a) INTERNAREA INTR-UN CENTRU SPECIAL DE REEDUCARE esteprevăzută de art.104 din Codul penal.

Este o măsură educativă privativă de libertate ce constă in internarea minoruluiinfractor într-un centru de reeducare, pe o perioadă nedeterminată, dar nu poate dura, deregulă, decât

până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani; se aplica minorului in privinţa căruiacelelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare (art. 104 alin. 2 C.p.). Deşi este denumităeducativă, este in realitate o măsură de reeducare, deoarece scopul ei este reeducareaminorului . Acest scop urmează să fie realizat prin posibilitatea asigurată minorului internat dea dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesionată potrivit cu aptitudinile sale.

Aşa cum s-a arătat, măsura internării în centrul de reeducare se ia pe timpnedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. Legea prevedetotuşi că, la data când minorul devine major, instanta poate dispune prelungirea internării pe odurată de cel mult 2 ani, dacă prelungirea este necesară pentru realizarea scopului internării 42.

Legea prevede şi posibilitatea încetării executării măsurii prin liberarea minoruluiînainte de a deveni major. Potrivit dispozitiei din art. 107 C.p., după un an de la data internăriiminorului în centrul de reeducare, dacă el a dat dovezi temeinice de îndreptare. de sârguintă laînvătătură şi la însuşirea pregătirii profesionale, instanta poate dispune liberarea lui înainte dea deveni major. Dacă în perioada liberării minorul are o comportare necorespunzătoare, sepoate dispune revocarea liberării şi reinternarea lui într-un centru de reeducare.

În cazul în care minorul săvârşeşte din nou, în perioada internării sau în aceea aliberării înainte de a deveni major o infractiune pentru care se apreciază că este necesarăaplicarea pedepsei închisorii, instanta revocă măsura internării. Dacă însă nu este necesarăaplicarea unei pedepse, instanta revocă liberarea minorului şi mentine internarea până lamajoratul acestuia.

42 M.Coca Cozma si colab. Justiţia pentru minori ed Universul Juridic Bucureşti 2003

Page 48: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

46

b) INTERNAREA INTR-UN INSTITUT MEDICAL-EDUCATIV, masurăprevăzută de art 105 din Codul penal .

Este tot o măsură educativă privativă de libertate ce se poate lua fată de minorul care,datorită stării fizice sau psihice, are nevoie de un tratament sau de îngrijiri medicale şi,implicit. de un regim special de instruire şi educatie. corespunzător stării sale.

Măsura se ia fată de minorii infractori, deci care răspund penal, iar nu fată de ceiiresponsabili, fată de care nu pot fi luate nici un fel de măsuri educative. Specific acestora estedoar faptul că starea lor fizică sau psihică reclamă atât îngrijiri medicale, cât şi un regimeducativ care se aplică concomitent cu tratamentul medical. Prin aceasta măsura educativă ainternării într-un institut medical-educativ se deosebeşte de măsura de sigurantă a internăriimedicale care constă exclusiv din tratament medical 43.

Internarea într-un institut medical educativ se dispune de către instanta competentă săjudece cauza penală în care este implicat minorul, pe durată nedeterminată. ca şi internareaîntr-un centru de reeducare, dar, întocmai ca aceasta, nu poate dura decât până la data cândminorul a împlinit vârsta de 18 ani. Totodată, însă, întrucât măsura internării într-un institutmedical-educativ este condiţionată de starea fizică sau psihică maladivă a minorului, legeaprevede că ea trebuie să înceteze îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea ei şi aceastaînainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

In acelaşi timp însă, legea prevede posibilitatea ca instanţa să dispună prelungireainternării pe o durată de cel mult 2 ani, ca şi în cazul internării într-un centru de reeducare,dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului.

lnstanta care dispune încetarea măsurii internării în institutul medical-educativ, poate,atunci când consideră că este necesar, să ia fată de minor măsura internării într-un centru dereeducare (art. 106 alin.1 C.p.).

Ca şi măsura internării în centrul de reeducare, şi internarea în institutul medicaleducativ poate înceta prin revocare, dacă în perioada internării minorul săvârşeşte din nou oinfractiune şi instanţa apreciază că este necesară aplicarea pedepsei inchisorii, într-o astfel desituatie, ca şi in aceea în care instanţa a aplicat pedeapsa închisorii unui minor care aveanevoie şi de tratament medical, se vor aplica dispoziliile din art. 113 sau 114 C.p., după caz,tratamentul medical efectuându-se in conditii de detentie.

43 Gh. Ivan Drept Penal Parte generală ed C.H.Beck Bucureşti 2008

Page 49: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

47

Secţiunea III.6. – PEDEPSELE APLICABILE INFRACTORILOR MINORI

III.6.1. ÎNCHISOAREA

Este singura pedeapsă privativă de libertate aplicabilă minorilor. Limitele sale suntdeterminate prin derivatie pornind de la limitele speciale prevăzute de lege pentruinfractiunea săvârşită. Potrivit dispozitiei din art. 109 alin.1 C.p., limitele pedepsei sereduc la jumătate, iar minimul special nu poate depăşi niciodată 5 ani.

Reducerea limitelor se face raportat nu numai la pedeapsa prevăzută pentruinfractiunea in configuralia tipică, dar şi la aceea prevăzută pentru variantele agravate,calificate sau atenuate ale infractiunli respective. Când minorul a săvârşit o tentativă, limitelepedepsei aplicabile, potrivit dispozitiei din art. 21 alin. 2 Cod penal, se vor stabili prinraportare la limitele pedepsei reduse la jumătate pe baza dispoziţiei din art. 109 alin. 1 Codpenal. Se vor aplica deci mai intâi dispoziţiile privitoare la minoritate, pentru care se prevedeun regim sanctionator special, şi apoi cele privitoare la tentativă44

Dacă pentru infractiunea săvârşită de minor legea prevede pedeapsa detentiunii peviată, se aplică minorului pedeapsa inchisorii de la 5 Ia 20 ani, intrucât in cvasitotalitateacazurilor pedeapsa detentiunii pe viată, care a înlocuit pedeapsa cu moartea, este prevăzută capedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii, instanta va trebui mai întâi să aleagă între acestealternative, pe baza criteriilor generale de individualizare şi a dispozitiei explicite din art. 72alin.2 C.p., pedeapsa care, după părerea sa, trebuie să fie aplicată minorului.

Când instanta apreciază că în spetă ar fi aplicabilă pedeapsa detenţiunii pe viaţă, întemeiul dispozitiei din art. 109 alin. 2 C.p., va aplica minorului pedeapsa închisorii de la 5 la20 ani.

Când, dimpotrivă, consideră aplicabilă pedeapsa alternativă a închisorii, instanţa aplicăminorului această pedeapsă, în limite reduse la jumătate, conform dispozitiei din art. 109 alin.1 Cod penal, fără ca minimul special al pedepsei să depăşească 5 ani.

Odată stabilită pedeapsa aplicabilă minorului, operatiunea de individualizare apedepsei continuă pornind de la limitele pedepsei astfel determinate, cauzele de agravare saude atenuare a pedepsei producându-şi efectele prevăzute de lege în raport cu aceste limite.

Condamnarea minorului la pedeapsa închisorii nu poate constitui prim termen al

44 Anastasiu Crişu Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte de drept comparat , ed C.H.Beck Bucureşti 2006

Page 50: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

48

recidivei, aşa încât în ipoteza în care minorul săvârşeşte din nou o infracţiune, el nu devinerecidivist şi deci nu i se poate agrava pedeapsa ca urmare a stării de recidivă. Condamnareaanterioară reprezintă însă un antecedent penal de care trebuie să se tină seama laindividualizarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită din nou.

Dacă minorul săvârşeşte un concurs de infracţiuni, sunt incidente dispozitiile din art.34 C.p.. Când pentru una din infracţiunile concurente s-a luat o măsură educativă, iar pentrualta s-a aplicat o pedeapsă, măsura educativă va fi revocată, deoarece minorul nu poate fisupus, în acelaşi timp, la executarea pedepsei şi la actiunea unei măsuri educative.

Executarea pedepsei închisorii aplicate infractorului minor se face cu respectarea unorreguli speciale, adecvate stării psiho-fizice a acestuia. Aşa cum s-a arătat, condamnatii minoriexecută pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale.

Potrivit dispoziţiei din art. 57 alin. 3 C.p., minorilor condamnaţi li se asigurăposibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătireprofesională potrivit cu aptitudinile lor. De asemenea, condamnaţii pentru infracţiuni săvârşiteîn timpul minorităţii pot fi liberaţi condiţionat după executarea unei fracţiuni de pedeapsă maireduse decât în cazul majorilor.

Pe durata executării pedepsei, de la data când condamnatul a devenit major, sau chiarde la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dacă el împlinise 18 ani, este supusexecutării pedepselor accesorii în temeiul dispozitiilor din art. 71 C.p .

III.6.2 AMENDA PENALA APLICABILA MINORILOR

Amenda este a doua pedeapsă principală aplicabilă minorilor infractori şi se aplică inlimitele prevăzute de lege pentru infractiunea săvârşită, reduse însă la jumătate (art. 109 alin. 1C.p.).

În legile speciale există infracţiuni pentru care sunt prevăzute alte limite alee amenziiîn aceste cazuri reducerea va opera asupra limitelor respective.45

lncidenta acestei pedepse se adevereşte ca oportună în raport cu minorii care săvârşescinfractiuni în preajma ajungerii la majorat, când luarea unei măsuri educative nu mai estepractic posibilă, iar aplicarea unei pedepse cu închisoarea nu apare ca necesară. Determinarealimitelor pedepsei aplicabile şi individualizarea pedepsei se fac în general după aceleaşi regulica în cazul pedepsei închisorii.

Necesitatea prevenirii combaterii infracţiunilor comise de minori apare cu atat maievidentă cu cât fenomenul cunoaşte uneori recrudescenţe iar faptele pot fii deosebit depericuloase.46

45 Gh. Ivan Drept Penal Parte generală ed C.H.Beck Bucureşti 200846 Costică Bulai Manual de drept penal Partea generală editura Universul Juridic 2007

Page 51: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

49

Sub aspectul răspunderii penale între minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi ceicare au împlinit această vârstă dar nu au ajuns la 16 ani fără să se fii făcut dovada că auacţionat cu discernământ nu există deosebiri, nici cei din urmă nu pot fii subiect de drept penal, faptele lor nu constituie infracţiuni şi nu li se aplică sancţiuni penale 47

Secţiunea III.7. PEDEPSELE APLICABILE PERSOANELOR JURIDICE

Noţiuni

Răspunderea penală a persoanei juridice a fost introdusă prin modificările aduse delegea 278/2006 pin care persoanele juridice cu excepţia statului, a autorităţilor şi instituţiilorpublice, care desfăşoară activităţi ce nu pot face obiectul domeniului privat, răspund penalpentru infracţiunea săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numelepersoanei juridice.

Ca şi răspunderea persoanei fizice, răspunderea persoanei juridice, este şi ea un raportjuridic penal de conflict, născut ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, de data aceasta întrestat pe de o parte şi o persoană juridică pe de altă parte.

Statul are dreptul şi îndatorirea de a trage la răspundere penală persoana juridică, iaraceasta este obligată să răspundă penal pentru infracţiunea săvârşit în realizarea obiectului săude activitate, în interesul ori în numele său. În acest caz subiect pasiv al răspunderii penaleeste persoana juridică. Întrucât însă persoana juridică se manifestă în viaţa socială prinpersoana fizicã al cărei reprezentant este sau care acţionează pentru realizarea obiectului săude activitate, persoana juridicã e ţinută să răspundă de infracţiunile săvârşite de persoanafizică. Putem spune astfel că persoana juridică apare ca subiect indirect al infracţiuniisăvârşite.

Pentru ca persoana juridică să aibă calitatea de subiect indirect activ al infracţiuniitrebuie să se verifice pe de o parte, dacă ea îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru aputea răspunde penal, iar pe de altă parte trebuie examinate raporturile persoanei juridice cupersoana fizică subiect activ nemijlocit al infracţiunii, pentru a putea stabilii dacă faptelecomise de aceştia pot fi imputate persoanei jurdice şi dacă se poate declanşa răspundereapenală a acesteia. Temeiurile obiective şi subiective ale răspunderii penale a persoanei juridicesunt specifice şi se realizează în condiţii diferite în raport cu răspunderea penală a persoaneifizice. Pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare a răspunderii penale a persoanei

47 Anastasiu Crişu Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte de drept comparat , ed C.H.Beck Bucureşti 2006

Page 52: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

50

juridice, este necesară examinarea amănunţită a condiţiilor obiective şi subiective alerăspunderii penale a persoanei juridice. 48

III.7.1.Persoana juridică, subiect al răspunderii penale

Conform prevederilor Codului Penal pot fi subiecte active ale răspunderii penale toatepersoanele juridice existente cu excepţia persoanelor juridice de drept public şi anume: statul;autorităţile publice; instituţii publice ce desfăşoară o activiate ce nu poate fi desfăşurată de opersoană juridică de drept privat. Este justificată exceptarea statului de la răspunderea penalădeoarece deoarece el este titularul dreptului de a trage la răspundere persoana juridică şi astfelel nu poate fi în acelaşi timp subiect activ şi subiect pasiv al răspunderii penale. Eventualeleinfracţiuni comise de funcţionarii publici nu sunt comise în numele autorităţii ce le reprezintăci în nume personal şi atrag răspunderea penală a celor ce le-au săvârşit, ca infracţiuni deserviciu.

III.7.2.Condiţiile obiective de răspundere penală ale persoanelor juridice

Temeiul obiectiv al răspunderii penale îl constituie săvârşirea unei infracţiuni, însă încondiţiile specifice persoanei juridice, adică săvârşirea unei infracţiuni de către persoana saupersoanele fizice care acţionează pentru îndeplinirea obiectului de activitate sau în numele sauîn interesul acesteia. Pentru angajarea răspunderii persoanei juridice trebuie să se constate pede o parte săvârşirea unei infracţiuni, iar pe de altă parte infracţiunea săvârşită se află într-oanumită legătură cu persoana juridică, anume să fie determinată de obiectul de activitate alacesteia.

În concepţia legiuitorului român este suficient să se constate că infracţiunea a fostsăvârşită de un reprezentant al persoanei juridice, de un angajat al acesteia ori de o persoanăcare acţionează în realizarea obiectului de activitate, în numele sau în interesul persoaneijuridice. Este suficient să se constate că persoana se află în anumite relaţii de fapt cu persoanajuridică.

48 Costică Bulai Manual de drept penal Partea Generală editura Universul Juridic 2007

Page 53: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

51

Cât priveşte cealaltă condiţie anume aceea a existenţei unei legături obiective întreinfracţiune şi persoana juridică, se realizează atunci când infracţiunea a fost săvârşită în unadin cele trei situaţii prevãzute de lege:

a) în realizarea obiectului de activitate;b) în interesul persoanei juridice;c) în numele persoanei juridice.

Se consideră a fi infracţiune şi atunci când se realizează pentru îndeplinirea oricăruiobiect de activiate al acesteia. Şi atunci când infracţiunea este săvârşită de o persoanãîmputernicită să acţioneze în numele şi pentru persoana juridică, de un reprezentant alacesteia.

III.7.3.Condiţiile subiective de răspundere penală ale persoanei juridice

Ca şi în cazul persoanei fizice şi la persoana juridică nu se poate ajunge la săvârşireaunei infracţiuni fără stabilirea legăturii psihice între persoana juridică şi infracţiunea săvârşită.Legea nu face nici un fel de referire la condiţiile subiective ale acestei răspunderi. Astfelurmează ca stabilirea imputatiei sau a culpabilităţii să se facă pe baza principiilor generale adreptului penal.

Unul dintre aceste principii este acela că vinovăţia persoanelor juridice nu se poateconfunda cu aceea a persoanei fizice care a săvârşit infracţiunea, sau faptul că infracţiuneasăvârşită de persoana fizică sub forma de vinovăţie stabilită de legea penală nu induceneapărat şi răspunderea persoanei juridice. Însă fără existenţa unei infracţiuni săvârşite depersoana fizică nu se poate vorbi nicicând de răspunderea penală a persoanei juridice.

Un alt principiu aplicabil în materie este acela că vinovăţia persoanei juridice nu poatefi determinată prin aplicarea mecanică a dispoziţiilor din Codul Penal privind vinovăţia şiformele acesteia.

Imputabilitatea subiectivă sau culpabilitatea poate fi definită ca fiind atitudinea psihicăa persoanei juridice, care prin organul său individual sau colectiv de conducere, a cunoscutsau încurajat sau numai a încuviinţat săvârşirea cu intenţie, de către persoana fizică ainfracţiunii legate de obiectul său de activitate. În cazul infracţiunilor din culpă, atitudineapersoanei juridice este culpabilă atunci când se constată în sarcina ei lipsa de supravegheresau de control care a făcut posibilă săvârşirea acelei infracţiuni.

Page 54: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

52

Trebuie să fie examinat mecanismul de formare a voinţei proprii a persoanei juridice şide funcţionare a procesului decizional din cadrul acesteia, precum şi dacă persoana juridică îndiscuţie a cunoscut în mod real, a voit, a încurajat sau încuvinţat săvârşirea unei infracţiuni oridacă aceasta a fost comisă împotriva voinţei persoanei juridice şi cu excluderea oricărei culpe.

În cazul în care nu poate fi identificată persoana fizică răspunzătoare, însă persoanajuridică a fost pe deplin dovedită, răspunderea penală va reveni exclusiv persoanei juridice.

III.7.4.Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana juridică

Termenele de prescripţie a răspunderii penale a persoanei juridice sunt:

a) -10 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizicã pedeapsadetenţiunii pe viată sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;

b) - 5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsainchisorii mai mici de 10 ani sau amenda.

Termenele diferite ale răspunderii penale a persoanei fizice faţă de cele ale persoaneijuridice „nu se confundă - ci se suprapun” deoarece răspunderea penală a persoanei juridicenu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a săvârşit infracţiunea.

Se înţelege că este posibilă împlinirea termenului de prescripţie rãspunderii penale apersoanei fizice care, prin ipoteză este ţinută sã răspundă singură pentru infracţiunea săvârşitădeoarece este foarte posibil ca prescripţia pentru persoana juridică să fi intervenit, deoarecetermenul este mai scurt, iar pentru persoana juridică nu.

Cu excepţia termenelor de prescripţie, care sunt diferite ca durată, celelalte condiţii încare poate fi prescrisă răspunderea penală a persoanei juridicesunt aceleaşi ca şi pentrupersoana fizică.

III.7.5. Pedepsele aplicabile persoanei juridice

Prin dispoziţiile articolelor 53(1) şi 53(2), introduse în Codul penal în vigoare prinlegea 278/2006 sunt prevăzute felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice ca urmare arăspunderii penale a acestora. Articolul 53(1) prevede că pedepsele aplicabile persoaneijuridice sunt principale şi complementare.

Page 55: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

53

Se prevede o singură pedeapsă principală anume amenda de la 2500 RON la 2000000RON singura pedeapsă adecvată în raport cu paticularităţile persoanei juridice, dar care esteproprie prin cuantumul ei să îndeplinească funcţia specifică pedepsei faţă de subiectulrăspunderii penale ce i se aplică. Legea prevede următoarele pedepse complementare ce pot fiaplicate:

- dizolvarea persoanei juridice;

- suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau auneia dintre activităţile persoanei juridiceîn legătură cu care s-a săvârşitinfracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani .

- închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3ani .

- interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la 1 la3 ani.

- afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare

Art 53(2) Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanelor juridice.

(1)Aplicarea uneia sau a mai multor pedepse complementare se dispune atunci cândinstanţa constata că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii precum şi şi faţă deîmprejurările în care a fost savârşită, aceste pedepse sunt necesare.

(2)Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legeaprevede aceasta pedeapsă.

Ca şi în cazul pedepselor aplicate persoanei fizice şi cele aplicate persoanei juridice îşiîncep aplicarea odată cu rămânere definitivă a hotărârii de condamnare.

Page 56: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

54

Pedeapsa amenzii

Conţinutul pedepsei amenzii este reglementatã de Codul Penal în art. 71(1) acestaavând următorul cuprins:

- Pedeapsa amenzii constă în sumele de bani pe care persoana juridică estecondamnatã să o plătească.

- Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsaînchisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentrupersoana juridică este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de600.000.

- Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsadetenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimulspecial al amenzii pentru persoana juridică este de 10.000 lei, iar maximulspecial al amenzii este de 900.000 lei49

Amenda este o pedeapsă cu caracter patrimonial constând în diminuarea patrimoniuluipersoanei juridice prin obligarea acesteia la plata unei sume de bani care se face venit labugetul statului.

Faţă de pedeapsa amenzii aplicabile persoanelor fizice, amenda aplicabilă persoaneijuridice este reglementată în partea generală a Codului Penal, prin raportare la pedeapsaînchisorii. Pentru garantarea plăţi amenzii penale se pot lua mãsuri asiguratorii (art. 163 C.Proc. Pen.)

Existenţa patrimoniului persoanei juridice este un argument în favoarea instituiriirăspunderii penale a acesteia deoarece îi pot fi aplicabile pedepse patrimoniale.

Amenda aplicabilă persoanei juridice nu se transformă într-o creanţă civilă , nuurmează regimul de execuţie al acesteia, ci regimul de execuţie comun persoanelor fizice.Astfel pesoana juridică nu are dreptul de a înainta o acţiune în regres pentru plata amenzii lacare a fost condamnată deoarece s-ar încălca principiul răspunderii personale pentru săvârşireainfracţiunii.

Pentru determinarea limitelor amenzii aplicabile trebuie să aibă loc mai întâi,calificarea juridică a faptei săvârşită de persoana fizică în cadrul activitãţii persoanei juridice

49 Codul penal roman art 71(1) ed. Hamangiu

Page 57: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

55

în numele ori în interesul acesteia, pentru ca în raport cu pedeapsa prevăzutã de lege pentrupersoana fizică, să se determine în concret limitele amenzii aplicabile persoanei juridice.

Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice

Conţinutul pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice este reglementat de art71(2) care are urmãtorul cuprins:

- Pedeapsa compementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci cândpersoana juridică a fost costituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau cândobiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.

- -În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepselecomplementare prevazute în art. 53(1) alin.(3) lit. b)-d), instanţa dispunedizolvarea persoanei juridice.

- -Pedeapsa compementară a dizolvării persoanei juridice are ca efectdeschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie după dispozitivulhotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va ficomunicată, de îndată, instanţei civile competent, care va proceda ladesemnarea lichidatorului.50

Prin dizolvarea persoanei juridice se creează o veritabilă moarte civilă a acesteia, astfelcă majoritatea legislaţiilor care au reglementat mai de mult acestă măsură o consideră opedeapsă principală, numai legislaţiile noi în materie consideră această moarte civila opedeapsă complementară.

Însă datorită implicaţiilor sociale acestă măsură se ia destul de rar pentru că seconsideră că: angajaţii care şi-au exercitat atribuţiile nu au nici o vină că s-au comis infracţiunisau acţionarii care nu au avut cunoştinţă de infracţiunile comise. Legiuitorul român a restrânstocmai din considerentele arătate mai sus condiţiile în care se poate dispune o asemeneapedeapsă, acestea fiind mai restrictive decât cele ale răspunderii penale a persoanei fizice.

Astfel pedeapsa se poate lua după cum se precizează în alineatele următoare doaratunci când: persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni, cândobiectul de activitate a fost deturnat în acest scop; sau atuci când persoana juridică deşicondamnată definitiv nu a respectat pedesele complementare dispuse de instanţă pe baza

50 Codul penal roman art 71(2) ed. Hamangiu

Page 58: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

56

art.53(1) alin.b)-d) care costau în suspenadarea în tot sau în parte a activităţii, închiderea unorpuncte de lucru, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice; toate realizându-se cu rea credinţă.

Prima grupă de acţiuni pe baza cărora se dizolvă persoana juridică are ca temei legalfaptul că însăşi existenţa persoanei în cauză nu este decât un „paravan” pentru săvârşirea deinfracţiuni, iar în cel de-al doilea caz dizolvarea este consecinţa nerespectării unor hotărârijudecătoreşti.

Dizolvarea persoanei juridice nu poate fi aplicată în cazul partidelor politicesindicatelor, patronatelor, organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor, presei.

Acestă hotărâre are ca efect deschiderea procedurii de lichidare. În acest sens o copie adeciziei de condamnare va fi comunicată de îndată instanţei civile competente, care vaproceda la desemnarea lichidatorului. Instanţa competentă este tribunalul în cazul societăţilorcomerciale, dar se va urma procedura prevăzută de Legea 31/1990 ori dispoziţiile Legii85/2006 privind procedura insolvenţei.

Persoana juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească de condamnare îşi continuăactivitatea, având o capacitate juridică restrânsă la acele activităţi necesare lichidării, făcândîncasări şi plăţi în acest sens. Persoana juridică societate comercială îşi încetează existenţadoar prin radierea din Registrul Comerţului, după depunerea şi aprobarea raportuluilichidatorului, iar asociaţiile şi fundaţiile prin radierea din registrul asociaţiilor şi fundaţiilorde la instanţa care a autorizat înfiinţarea lor.

Conţinutul pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a uneia dintreactivităţile persoanei juridice este reglementat de art. 71(3) care are următorulconţinut:

- Pedeapsa compementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în interzicereadesfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice, în realizarea căreiaa fost săvârşită infracţiunea.

- În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare prevăzute de art.53(1)alin. 3 lit. e) instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţilepersoanei juridice pâna la punerea în executare a pedepsei complementare , dar nu maimult de trei luni.

- Dacă până la împlinirea termenului prevãzut în alin.2 pedeapsa complementară nu a fostpusă în execuatare instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.

Page 59: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

57

În articolul menţionat anterior se reglementează de fapt două situaţii juridice disticte:

1) este reglementat conţinutul pedepsei complementare al suspendării activităţii sau a uneiadintre activităţile desfăşurate de persoana amintită;2) se reglementează o adevărată pedeapsă în caz de neexecutare cu rea-credinţă, a pedepseicomplementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare.

Suspendarea întregii activităţi înseamnă de fapt încetarea tuturor activităţilor prevăzuteîn actul constitutiv al persoanei juridice pe o perioadă de la 3 luni la 1 an. Acestă pedeapsă sepoate dispune atunci când întreaga activitate a persoanei juridice conadamnate are un caracterinfracţional prin deturnarea de la activităţile şi scopurile licite stabilite în actul de înfiinţare.

Suspendarea întregii activităţi poate avea ca efect falimentarea acesteia, putând aveaefecte sociale similare dizolvării, motiv pentru care considerăm că în aplicarea ei trebuiefãcută o distincţie între activităţile licite cu cele ilicite şi numai dacă întreaga activitate esteilicită se poate dispune încetarea tuturor activităţilor. Suspendarea întregii activităţi saususpendarea uneia poate să apară ca sancţiune subsecventă neexecutării cu rea-credinţa, apedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare, prevăzută de art.53(1) alin3 lit e.

Persoana condamnată are obligaţia de a comunica instanţei dovada începerii executăriiafişării sau a publicării în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. În caz deneexecutare din oficiu instanţa poate aplica pedeapsa complementară de a opri total activitateadar într-un termen de maxim trei luni. În cazul în care persoana insistă în refuzul acesteia de anu afişa se poate lua măsura dizolvării persoanei juridice. Astfel ajungem la concluzia căneexecutarea unei pedepse complementare poate duce la impunerea unei pedepse mult maisevere ajungând până la cea capitală anume dizolvare.

Neaplicarea dizolvării sau a suspendării activităţii persoanei juridice estereglementată de art.71(4) care are următorul conţinut:

- Pedepsele complementare prevăzute în art.53(1) alin.3 lit a) şi b) nu pot fiaplicate partidelor politice, sindicatelor, patronateor şi organizaţiilor religioaseori aparţinând minorităţilor, constituite potrivit legii.

- Dispoziţiile prevăzute în alin1 se aplică şi persoanelor juridice care îşidesfăşoară activitatea în domeniul presei. Din considerente de politică penalălegiuitorul a instituit o răspundere oarecum atenuată în sarcina organizaţiilorenumerate anterior fată de care sunt incapabile pedepsele complementare adizolvării şi suspendării totale ori parţiale a activităţii.

Page 60: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

58

În joc este exerciţiul libertăţii de conştiinţă al libertăţii de exprimare, al dreptului lainformaţie şi al dreptului la asociere; toate reglementate de Constituţie.

Tot legiuitorul declară ca neconstituţionale partidele sau organizaţiile care prinscopurile ori activitatea lor militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului dedrept ori a suveranităţii sau integrităţii teritoriale.

Se naşte astfel întrebarea dacă este sancţionată corect desfinţarea partidelor numaidupă ce Curtea Constituţională se pronunţă asupa constituţionalităţii constituirii partidului saua activităţii sale?

Conţinutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru alepersoanei juridice este reglementat de art. 71(5) care are următorul cuprins:

- Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoaneijuridice constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucruaparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitateaîn realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.

- Dispoziţiile prevăzute în alin.1 nu se aplică persoanelor juridice care îşidesfăşoară activitatea în domeniul presei. Închiderea unuia sau mai multorpuncte de lucru nu se poate dispune decât în cazul persoanelor juridice cu scoplucrativ respectiv în cazul: societăţilor comerciale, organizaţii cooperatiste,societăţi personale cu personalitate juridică.

Între punctul sau punctele de lucru, activitatea desfăşurată şi infracţiunea săvârşitătrebuie să existe o legătură indisolubilă pentru a se putea dispune închiderea acestora, fiindindiferent dacă deschiderea respectivelor puncte de lucru a fost sau nu legal deschisă.

Prin pedeapsa atribuită persoana juridică este obligată să intre în legalitate şi sădesfăşoare în acele locuri, după execuatrea pedepsei, doar activităţile licite, conforme cuobiectul de activitate stabilit prin actul de înfinţare.

Neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei complementare a închiderii unuia sau maimultor puncte de lucru are drept consecinţă dizolvarea persoanei juridice. Dizolvareaînlocuieşte astfel pedeapsa complementară a închiderii punctului sau punctelor de lucru,neexecutată cu rea-credinţă. Considerăm că şi partea vătămată ar fi fost îndreptăţită să facă oasemenea sesizare.

Această sancţiune îndeplineşte şi funcţia de măsură de siguranţă constând îneliminarea posibilităţii de săvârşire de noi infracţiuni odată cu încetarea activităţii generatoare

Page 61: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

59

de infracţiuni. Pedeapsa nu se poate aplica persoanei juridice ce îşi desfăşoară activiatea îndomeniul presei.

Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile deachiziţii publice este reglementată de art. 71(6) care are următorul conţinut:

Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publiceconstă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuireacontractelor de achiziţii publice prevăzute de lege.

Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publiceare ca efect o restrângere a capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei juridice,respectiv o incapacitate de a contracta lucrări de achiziţii publice în oricare dintre modalităţileprevăzute în O.U.G. 34/2006. Sunt asemenea contracte care nu pot fi încheiate nici direct niciindirect, prin interpunere de persoane sau prin asociere cu alte persoane juridice, contractelede lucrări, contractele de furnizare, contractele de servicii, contractul de achiziţie publică.;precum şi contractele de concesiune, contracte sectoriale, parteneriatul public-privat.

Procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice sunt licitaţia deschisă,licitaţia restrânsă, dialogul competitiv, negocierea cu sau fără publicarea prealabilă a unuianunţ de participare, cererea de ofertă sau concursul de soluţii.

Contractele încheiate cu încălcarea acestei incapacităţi sunt lovite de nulitate absolută ,iar omisiunea persoanei juridice condamnate de a informa partenerul contractual despre acestapoate atrage obligarea la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin conduita ilicită a persoaneijuridice condamnate.

Încălcarea cu rea-credinţă a interdicţiei de a participa la procedurile de achiziţii publiceare drept consecinţã dizolvarea persoanei juridice.

Autoritatea publică organizatoare a procedurilor este îndreptăţitã să se adresezejudecătorului delegat cu executarea pedepselor pentru a se lua o măsurã fată de persoanacondamnată la o asemenea pedeapsă şi cu rea-credinţă se înscrie la o procedură de atribuire acontractelor de achiziţii publice.

Page 62: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul III

60

Conţinutul pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii decondamnare este reglementat de articolul 71(7) şi are următorul cuprins:

- Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizeazăpe cheltuiala persoanei juridice condamnate.

- Prin afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluităidentitatea victimei, afară în cazul în care există acordul acesteia sau alreprezentantului său legal.

- Afişarea hotărârii de condamnare se realizeazã în extras, în forma şi loculstabilite de instanţă pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni.

- Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită deinstanţă, prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte mijloacede comunicare audio-vizuală, desemnate de instanţă.

- Dacã difuzarea se face prin presa scrisă sau audio-vizuală instanţa stabileştenumãrul apariţiilor , care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul difuzării prinalte mijloace audio-vizuale, durata acestora nu poate depăşi 3 luni.

Aceata este o pedeapsă infamantă, supunând persoana oprobiului public, fiind la urmaurmei o publicitate negativă efectuată pe cheltuiala proprie, menită să avertizeze publicul cuprivire la activitatea desfăşurată, ca să nu mai vorbim de efectele economice pe care le poateavea această pedeapsă.

Afişarea hotărârii se realizează de către persoana condamnată, căreia i se comunicăhotărârea, acesta fiind obligat să afişeze în acele locuri descrise de instanţă ca această afişaresă ajungă la cunoştinţa publicului într-o formulare cât mai bună. Astfel de locuri ar fi sediulRegistrului Comerţului sau al unor asociaţii profesionale la care este afiliată persoana juridicăori chiar sediul social al persoanei juridice. Afişarea se realizează pe o perioadă de la o luna latrei luni.

În cazul în care instanţa dispune ca hotărârea sã fie publicată audio-vizual ea stabileşteîn cuprinsul hotărârii şi numărul de apariţii care nu poate fi mai mare de 10 apariţii. Astfel eaare o limtă maximă de apariţii .

Persoana juridică are obligaţia de a înainta instanţei de executare dovada afişării saudifuzării hotărârii în termen de 30 de zile de la comunicare, dar nu mai târziu de 10 zile de laînceperea executarii ori de la executare.

În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei, poate dispune aplicarea sancţiunii desuspendare totală sau parţială a activităţii persoanei juidice pe o perioadă de până la 3 luni.

Page 63: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

61

CAPITOLUL IV

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR PENALE.

Infracţionalitatea este un fenomen social iar fenomenul infracţionalurmează o curbă ascendentă. Infracţiunile comise din cele mai vechi timpuri nu au fostînlocuite cu altele noi, ci s-au menţinut, completându-se în complexitate cu altele noi.Operaţia de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracţiune şi cu fiecare infactor, învederea realizării scopului de prevenţie generală şi specială, poartă denumirea deindividualizare a pedepsei 51.

Secţiunea IV.1 - IMPLICATIILE PSIHOLOGICE ALE PEDEPSELORPENALE

IV.1.1. COMPORTAMENT INFRACTIONAL:

O analiză strict psihologică a actului infracţional constă în analiza modului în carepersonalitatea infractorului (inteligenţa, afectivitatea, motivaţia şi voinţa) se manifestă înpregătirea, săvârşirea şi în atitudinea post-infracţională. Infractorul se prezintă ca opersonalitate deformată, ceea ce îi permite comiterea unor acţiuni atipice cu caracter antisocialsau disocial.

Dacă o asemenea analiză este indispensabilă pentru stabilirea responsabilitătţii (cu celedoua elemente ale sale discernământul şi libertatea) şi a culpabilităţii în formele sale curentede manifestare, ea nu mai este suficientă pentru criminogeneză şi funcţiile sale principale:

- cunoaşterea cauzelor criminalităţii în general şi în mod individual pentrufiecare infracţiune;

- organizarea sociala a prevenirii infracţiunilor;

- individualizarea pedepsei;

- tratamentul în penitenciar şi tratamentul post-execuţional;

51 J.Grigoraş, Individualizarea pedepsei , editura Ştiinţifică, Bucureşti 1970

Page 64: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

62

Acestea sunt principalele motive pentru care şi în psihologia judiciara ca şi încriminologie se operează cu conceptul de personalitate, concept care obligă la abordări de tipsinergie. Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficienţe deintegrare socială, care intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural alsocietăţii în care trăieşte.

Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularităţilor psihologice,s-a reuşit să se stabilească anumite caracteristici comune care se regăsesc la majoritatea celorcare încalcă în mod frecvent legea:

a) instabilitate emotiv – acţionalăb) inadaptare socialăc) sensibilitate deosebităd) duplicitatea comportamentuluie) imaturitate afectivăf) frustrareag) complexul de inferioritateh) egocentrismuli) labilitateaj) agresivitateak) indiferenţa afectivă

Ponderea cu care apar aceste caracteristici diferă foarte mult de la un infractor la altul,în funcţie şi de genul de infracţiune pe care îl realizează.

Luând în considerare unicitatea oricărui act infracţional, a individualităţii şipersonalităţii distincte a oricărui infractor, nu sunt lipsite de interes urmărirea şi surprindereaunor particularităţi psihologice ale infractorilor de diverse „specialităţi” actul criminal nu estealtceva decât o încercare de a restabili echilibrul iniţial dar actul criminal în sine duce la altăformă de dezechilibru: teama de pedeapsă şi necesitatea urgentă de a construi o formă dedefensivă.

Astfel, actul criminal duce spre un cerc vicios, pe care însă criminalul nu-l poateprevedea. În cele din urmă şi această analiză comportamentală duce la concluzia uneiimaturităţi intelectuale, la constatarea incapacităţii criminalului, prin obişnuinţă, de a prevedeape termen lung consecinţele acţiunii sale antisociale.

Page 65: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

63

Viaţa în închisoare este în mod absolut o viaţă în grup: este anulată orice intimitate,totul este la vedere pentru ceilalţi, relaţia interpersonală este o golire, o risipire de sine, nu tepoţi ascunde de partea rea a conduitei celor din jur, capacitatea de a suporta infirmităţilorsufleteşti ale celorlalţi este depăşită demult.

Şi mai rău decât toate, posibilităţile de refugiu, de schimbare, nu există.

IV.1.2. ASPECTE PSIHOLOGICE ALE PEDEPSELOR

Pedeapsa este un mijloc curativ utilizat în vederea diminuarii criminalităţii, adescurajării comportamentului antisocial, infracţional. Toate culturile şi societăţile au instituitforme de pedeapsă pentru acţiunile agresive ce aduc prejudicii colectivităţii în întregime.

Pedeapsa din sistemul instituţional-juridic, are rolul nu numai de a-l sancţiona sau a-lizola pe cel în cauză, de a reduce posibilitatea ca el să mai săvârşească acte agresiveantisociale, ci şi de a servi drept exemplu. Prin învăţarea socială observaţională, prinperceperea consecinţelor conduitelor reprobabile, indivizii işi dau seama la ce se pot aştepta,astfel încât atât pedeapsa cât şi ameninţarea cu pedeapsa conduc, într-o anumită măsură, lareţinerea de la acte violente.

Pedepsele penale sunt necesare pentru a exprima gravitatea abstractă a faptei interziseşi intensitatea avertismentului pe care legea panală îl adresează destinatarilor sai.

Dintre sancţiunile penale” pedepsele privative de libertate sunt cele mai energice”.

Pentru a evalua consecinţele psihologice ale pedepsei privative de libertate trebuie saavem în vedere un factor determinant, şi anume, factorul „timp”. Timpul este un criteriuesenţial pentru sistematizarea vietii omenesti Atitudinea faţă de timp este diferită la fiecaredintre participanţii la actul de justitie. Astfel, pentru legiuitor, timpul nu reprezintă decât ungrad al pericolului social abstract al faptei prevăzute de legea penală; pentru judecator timpulreprezintă reflectarea pericolului social concret al faptei comise de individ iar pentru deţinut,timpul este perceput într-un mod cu totul diferit faţă de ceilalţi participanţi la actul de justitie.

Persoana aflată în detentie are conştiinţa faptului că intră în închisoare împotrivavoinţei sale, cu un statut de subordonare pe termen lung şi resimte pierderea libertăţii cu atâtmai dureros cu cât libertatea era mai bogată în perspective si alternative iar condiţiile concretedin penitenciar sunt mai grele.

Page 66: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

64

Din punct de vedere psihologic, detentia determina modificarea caracteristicilorfiecarui element al personalitatii. Pretutindeni în lume ar trebui ca înaite de a se aplicapedeapsa privării de libertate ar trebui ca mai întai sa se aplice alte sancţiuni posibile saumăsuri implementate de societate deoarece privarea de libertate este osituaţie complexă cu oamplă rezonanţă în viaţa individului.

Pentru persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate, mediul incarcerariipune în ordine două grupuri de probleme:

1) de adaptare la normele şi valorile specifice acestui cadru de viaţă;2) de evoluţie ulterioară a personalităţii sale.

Când este folosită privarea de libertate apar probleme ale drepturilor omului iar LegeaFundamentala - Constituţia României conţine o serie de prevederi care au aplicabilitate şi îndomeniul executării pedepselor:

Articolul 16 - „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegiişi discriminări” 52

Articolul 20 - dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vorfi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cupactele şi cu celelalte tratate la care România este parte; dacă există neconcordanţe întrepactele şi tratatele privitoare la drepturile omului, la care România este parte, şi legile interne,au prioritate reglementările internaţionale;

Articolul 22 - până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare,persoana este considerată nevinovată;

Articolul 29 - nu constituie muncă forţată munca unei persoane condamnate, prestată,în condiţii normale, în perioada de detenţie sau liberare condiţionată;

Articolul 49 - exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prinlege şi dacă se impune, după caz, pentru desfăşurarea instucţiei penale.

Şocul încarcerăriiPrivarea de libertate implică mai multe forme, iar din punct de vedere calitativ dă

naştere unui fenomen deosebit şi anume şocul încarcerării. Acest lucru determină o gamăcomplexă de frământări psihice şi psihosociale, începând cu criza de detenţie manifestată de laînchiderea în carapacea tăcerii până la comportamente agresive şi autoagresive (sinucideri,autoflagelări).

52 Constitutia Romaniei

Page 67: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

65

În comparaţie cu stările accidentale de izolare, privarea de libertate în sistemuldetenţiei, are drept consecinţă absolut specifică, înlăturarea simbolurilor exterioare alepersonalităţii prin obligativitatea purtării uniformei de deţinut care standardizează modul deviaţă şi estompează până la anulare diferenţele individuale.

Secţiunea IV.2. – ASPECTE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE APEDEPSEI

Noţiune

Operaţiunea prin care pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare socială în raport cugravitatea faptei şi periculozitatea infractorului în scopul asigurării îndeplinirii funcţiilor şipentru a se preveni şi combate criminalitatea poartă denumirea de “individualizare apedepsei”.

Cadrul de reglementare

Instituţiei individualizării pedepsei îi este consacrat cap. 5 intitulat “Individualizareapedepselor” din titlul III al părţii generale a Codului penal (art. 72-89). Criteriile prevăzute înart 72 C.pen au caracter de regulă generală întrucât operează în toate cazurile de aplicare asancţiunilor de drept penal.

Dispoziţiile privind individualizarea pedepselor sunt aplicabile şi celorlaltesancţiuni de drept penal: măsuri educative şi măsuri de siguranţă, atât în faza de aplicarecât şi în faza de executare a acestora afară de cazul când prevederi speciale în legătură cuacestea derogă de la cadrul comun.53

Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt anumite norme sau principii pebaza cărora are loc caracterizarea faptei penale şi a infractorului , constituind totodatămijloace generale de adaptare juridică a pedepsei.

Forme şi modalităţi de individualizare a pedepsei

În urma săvarsirii unei infractiuni faptuitorul este judecat şi condamnat, instanţa dejudecata avand posibilitatea să individualizeze pedeapsa în raport cu criteriile generale deindividualizare prevazute de art. 72 C. pen. şi anume dispoziţiile generale ale codului, limitele

53 C. Bulai , A. Filipaş, C.Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001.

Page 68: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

66

de pedeapsa prevazute in partea spaciala, gradul de pericol social concret al faptei, persoanafaptuitorului si imprejurarile care agraveaza sau atenueaza raspunderea penala.

Doctrina dreptului penal distinge trei forme sau modalităţi ale individualizării: una, cucaracter abstract şi general, în faza elaborării legii şi instituirii pedepselor, alta, cu caracterconcret-individual, de adaptare a pedepsei la fapte şi persoane determinate – în faza deaplicare a pedepsei de către judecător şi ultima cu caracter de adaptare la nevoile reale derecuperare a condamnatului pe timpul executării – în faza de executare a pedepsei aplicate.

IV.2.1. INDIVIDUALIZAREA LEGALA

Prima formă sau modalitate de individualizare a pedepsei este denumitaindividualizarea legală sau legislativă a pedepsei care exprimă în mai multe planurideterminarea conţinutului şi limitelor acesteia. Individualizarea legală a pedepselor serealizează de către legiuitor în faza de elaborare a legii şi constituie totodată o materializare aprincipiilor legalităţii şi individualizării pedepselor.

Individualizarea făcută de legiuitor se materializează în:

- stabilirea cadrului general al pedepselor, a naturii şi limitelor generale alefiecărei pedepse în concordanţă cu principiile stabilirii sancţiunilor penale;

- stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în funcţie de gradul de pericolsocial generic al acesteia, determinat la rândul său de importanţa valorii socialeocrotite, de vătămarea la care este supusă această valoare, de periculozitateageneric evaluată a făptuitorului etc;

- stabilirea cadrului şi a mijloacelor legale în care se vor realiza celelalte formede individualizare, judiciară şi administrativă, prin prevederea efectelor ce le austările şi circumstanţe de atenuare sau de agravare asupra limitelor speciale alepedepsei.

IV.2.2.INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA SAU JUDECATOREASCA

Cea de a doua formă a individualizării pedepsei se realizează în cadrul activităţiijudiciare de aplicare a pedepsei concrete, fiind numita individualizare judiciară saujudecătorească.

Individualizarea judiciară sau judecătorească a pedepsei o realizează instanţa dejudecată “post delictum” şi se materializează prin aplicarea pedepsei concrete infractoruluipentru fapta comisă, în funcţie de gradul concret de pericol social al faptei, de periculozitateainfractorului, de împrejurările concrete atenuante ori agravante în care s-a săvârşit infracţiuneasau care caracterizează persoana infractorului.

Individualizarea judiciară a pedepsei se înscrie în coordonatele individualizării legale.Spre deosebire de individualizarea legală care realizează numai prevenirea generală

Page 69: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

67

individualizarea judiciară realizează atât prevenirea generală cât şi prevenirea specială princonstrângerea şi reeducarea pe care pedeapsa concretă o are asupra infractorului.

IV.2.3. INDIVIDUALIZARE ADMINISTRATIVA

A treia şi ultima (în ordinea succesiunii intervenirii) dintre formele de individualizare apedepsei şi se realizează în faza executării pedepsei.

Este denumită astfel după organele administrative care o realizează în faza deexecutare a pedepsei închisorii.

Individualizarea administrativă nu se rezumă doar la regimul de executare ci priveşteşi durata efectivă a pedepsei care poate fi modificată la propunerea organelor administrativeprin acordarea graţierii ori a liberării condiţionate.

Cadrul de reglementare a individualizării administrative a pedepsei este prevăzută deLegea 275/2006, privind executarea pedepselor privative de libertate şi a măsurilor dispuse deorganele judiciare în cursul procesului penal.

Criteriile generale de individualizareLa individualizarea pedepselor se ţine seama de criteriile generale si obligatorii

enumerate in art. 72, Cod penal.

Individualizarea acestora se face în momentul în care se aplică sanctiunea. Adaptareapedepsei se face cu respectarea criteriilor de individualizare legală, între limitele speciale depedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, limite a căror depăşire este posibilă înfuncţie de stările şi circumstanţele de agravare sau de atenuare şi al căror efect este prevăzutde lege.

Criteriile de individualizare a pedepselor sunt:

1) Dispoziţiile părtii generale a Codului PenalAceste dispoziţii se pot referi la aplicarea în timp şi spaţiu a legii penale, la forma

consumată ori de tentativă în care s-a realizat infracţiunea, la contribuţia adusă la săvârşireainfracţiunii, condiţiile răspunderii penale etc..

2) Limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reprezintă de regulă, cadrul în carese va stabili pedeapsa pentru infracţiunea comisă.

3) Gradul de pericol social al faptei săvârşitePentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de doua etape. Mai întai, se

apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni.Apoi, se apreciază acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecăruijudecator.

4) Persoana făptuitoruluiOrice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui făptuitor în parte, în funcţie de

caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.5) Împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală

Page 70: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

68

În ştiinţa dreptului, aceste stări, situaţii sau împrejurări care atenuează sau agraveazărăspunderea penală sunt denumite cauze. În cadrul acestor cauze se face diferenţa între stări şicircumstanţe.

Sunt considerate stări de agravare:

Starea de recidivă,

Infracţiunea continuată,

Concursul de infracţiuni.

Sunt considerate stări de atenuare:

Tentativa

Minoritatea făptuitorului.

Circumstanţele pot fi:

legale sau judiciare,

atenuante sau agravantePe langă aceste criterii prevăzute de art. 72, cod penal, la individualizarea pedepsei se

mai ţine cont şi de prevederile art. 27, cod penal atunci când infracţiunea este comisă înparticipaţie, pentru a se determina cota de contribuţie a fiecărui participant.

Clasificarea circumstanţelorÎn afară de distincţia deja menţionată care se face în funcţie de efectul care îl produc

asupra pedepsei, între circumstanţe atenuante sau agravante circumstanţele se mai clasifică înfuncţie şi de alte criterii.

- circumstanţe legale sau judiciare

- circumstanţe reale sau personale

- circumstanţe cunoscute sau necunoscute

Secţiunea IV.3. CIRCUMSTANTELE IN INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI

Împrejurările sau circumstanţele atenuante şi agravante sunt stările, situaţiile,împrejurările de care nu depinde realizarea conţinutului legal al infracţiunii de bază, avânddoar o legătură întâmplătoare, prin contribuţia la realizarea gradului de pericol concret alfaptei prevăzută de legea penală, pe care îl atenuează sau îl sporesc.

Page 71: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

69

IV.3.1. CIRCUMSTANTE ATENUANTE

Noţiune

Sub denumirea de circumstanţe atenuante sunt desemnate stările, situaţiile,împrejurările, calităţile, întâmplările ori alte date ale realităţii anterioare, concomitente sausubsecvente săvârşirii unei infracţiuni, ce au legătură cu fapta infracţională ori cu făptuitorul şicare relevă un pericol social mai scăzut al faptei, ori o periculozitate mai redusă ainfractorului.54

Cadrul de reglementare.

Redactarea distinctă a circumstanţelor care constituie circumstanţe atenuante (art. 73Cod penal) şi a celor care pot constitui (art. 74 Cod penal) circumstanţe atenuante, reflectădeosebirea pe care însuşi legiuitorul o face între acestea; cele prevăzute la art. 73 Cod penalfiind circumstanţe legale, iar cele prevăzute la art. 74 Cod penal circumstanţe judiciare.

A. Circumstanţe atenuante legale.

Acestea sunt cele prevazute expres in art. 73, cod penal, a caror aplicare esteobligatorie si care au ca efect atenuarea pedepsei aplicabile infractorului.Prin dispoziţiile art. 73 Cod penal au fost prevăzute trei circumstanţe atenuante legale:

- depăşirea limitelor legitimei apărării,- depăşirea limitelor stării de necesitate,- provocarea.

Această circumstanţă atenuantă legală cunoscută în doctrina penală ca “excesscuzabil” se deosebeşte de excesul justificat asimilat legitimei apărări prevăzut la art. 44 alin.3Cod penal şi care priveşte depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitateapericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul datorat tulburării sau temerii în care s-aaflat cel ce face apărarea.

Pentru a fi circumstanţă atenuantă trebuie îndeplinite condiţiile

o Săvârşirea faptei să constea într-o apărare în faţa unui atac material, direct, imediat, injustşi care să pună în pericol grav persoana sau drepturile ei.

o Fapta infractorului să constea într-o apărare disproporţionată.

o Excesul de apărare să nu se datoreze stării de tulburare sau temere în care s-a aflatinfractorul.

54 C. Bulai , A. Filipaş, C.Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001

Page 72: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

70

Depăşirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă personală care nu serăsfrânge asupra participanţilor.

Depăşirea limitelor stării de necesitate (art. 73 lit.a).

Condiţiile de existenţă a acestei circumstanţe legale se desprind din dispoziţiile art. 45alin.3 Cod penal şi presupun că făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, necesare pentru asalva de la un pericol iminent una din valorile sociale arătate în art. 45 alin.2 Cod penal, şi-adat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât acela care s-ar fi produs dacă pericolulnu era înlăturat.

În literatura juridică se subliniază necesitatea verificării condiţiilor de existenţă acircumstanţelor atenuante, a disproporţiei vădite între urmările produse şi care s-ar fi pututproduce dacă pericolul nu era înlăturat, în funcţie de care se stabileşte şi măsura în carepedeapsa urmează a fi redusă55. Depăşirea limitelor stării de necesitate este o circumstanţăpersonală.

Provocarea.

Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b Cod penal circumstanţă atenuantă a provocării existăcând infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinatăde o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă ademnităţii persoanei sau prin acţiune ilicită gravă, fizică ori violenţă psihică; printr-o atingeregravă a demnităţii persoanei ce se poate realiza prin insultă; prin alte acţiuni ilicite grave ca deexemplu, surprinderea victimei în flagrant delict de adulter.

Condiţiile stării de provocare are doua component:

Condiţiile actului provocator:

- Să constea într-o violenţă, o atingere gravă a demnităţii persoanei sau oaltă acţiune ilicită gravă. Potrivit acestei condiţii, ameninţarea sauviolenţa psihică nu constituie act provocator, deoarece ea nu este niciviolentă şi nici atingere gravă adusă demnităţii. Totuşi, ea poate fiinclusă la alta acţiune ilicită gravă.

- Poate fi comis cu orice formă de vinovăţie sau chiar de către o persoanăiresponsabilă

- Să determine o stare de puternică tulburare. Aprecierea acestei condiţiise face în concret, iar în fiecare caz particular instanţa apreciind dacăacea persoană a fost sau nu în stare de tulburare

- Să nu fi fost determinat de către cel care a comis fapta în stare deprovocare

55C. Bulai , A. Filipaş, C.Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001 (Vintilă Dongorez 2 p. 149)

Page 73: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

71

si,

Conditiile ripostei:- Trebuie să fie concomitentă sau posterioară actului de provocare

- Să fie intenţionată

- Să fie determinată de actul provocator, adică să existe o cauzalitatepsihică între actul provocator si ripostă

- Să se îndrepte împotriva provocatorului

B. Circumstantele atenuante judiciare

Sunt acele imprejurări care atenuează răspunderea penală, rămânând la latitudineajudecătorului decizia de a le alege şi de a le aplica.

Aceste circumstanţe sunt într-un număr nelimitat, judecătorul putând alege una saumai multe, în funcţie de caracteristicile fiecărei infracţiuni sau a fiecărui infractor.

Codul penal prevede expres în art. 74, cu titlu exemplificator, trei imprejurări care potconstitui circumstanţe atenuante:

1) Conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.

2) Stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a reparapaguba pricinuită.

3) Atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţaautorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestăriiparticipanţilor.

În afara de circumstanţele prevăzute în art. 74, cod penal mai pot exista altecircumstanţe atenuante judiciare neprevăzute expres în lege, cum ar fi: starea de beţieaccidentală incompletă, starea de beţie voluntară completă (uneori), nivelul intelectual alfăptuitorului, mediul din care provine acesta, etc..

În cazul in care instanţa alege o circumstanţă atenuantă judiciară ea este obligată sămotiveze reţinerea acesteia şi să aplice tratamentul sancţionator atenuat.

În dreptul penal Italian, constituie circumstanţă atenuantă comună împrejurarea căinfractorul a acţionat în stare de mânie (furie) determinată de un fapt injust (nedrept) dinpartea victimei56

56 Gheorghe Ivan . Individualizarea pedepsei ed C.H.Beck

Page 74: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

72

Efectele circumstanţelor atenuante (art. 76 Cod penal)

Sunt acelea care indiferent dacă sunt legale sau judiciare, când sunt constatate şireţinute de instanţa de judecată în favoarea făptuitorului, determină obligatoriu reducereapedepsei principale sub limita specială sau înlocuirea facultativă a pedepsei, în funcţie despeţa dată, ajungându-se la noi limite ale pedepselor.

- când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa secoboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;

- când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa secoboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an;

- când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa secoboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;

- când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa secoboară sub acest minim, până la minimul general (15 zile);

- când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa secoboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nupoate fi mai mică de 250lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică oamendă care nu poate fi mai mică de 200 lei;

- când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul eispecial, putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 leisau mai mare, ori până la minimul general când minimul special este sub 500 lei.

In cazul persoanelor juridice circumstantele atenuante reduc pedeapsa amenzii astfel:

a) cand minimul special prevazut de lege este de 10.000 lei sau mai mare, acesta sereduce dar nu mai mult de o pătrime ;

b) in celelalte cazuri minimul special se reduce dar nu mai mult de o treime.

Ca atare, pedeapsa legală va avea alte limite, deoarece maximul ei va fi mai mic decâtmaximul special prevăzut de lege, iar minimul special va fi realizat din limita până la care sepoate reduce pedeapsa.

În situaţia săvârşirii infracţiunilor contra siguranţei statului, contra păcii şi omenirii, ainfracţiunii de omor, a infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea uneipersoane sau a infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă seconstată existenţa circumstanţelor atenuante pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult pânăla o treime din minimul special.

Page 75: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

73

În situaţia în care pentru infracţiunea săvârşită legea prevede ca pedeapsă detenţiuneape viaţă şi se constată existenţa unor circumstanţe atenuante, se aplică în mod obligatoriupedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani (art. 77 Cod penal).

Efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepselor complementare.Atunci când se aplică circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată.

Circumstanţele atenuante produc efecte şi asupra pedepselor complementaredeterminând înlăturarea aplicării acestora ca în cazul interzicerii unor drepturi (art. 76 alin.3Cod penal).

Înlăturarea ori înlocuirea pedepselor complementare ca efect al circumstanţeloratenuante se pune numai în legătură cu cazurile în care aplicarea acestora este obligatorie, nuşi în cazurile în care aplicarea este facultativă, când neaplicarea pedepselor complementare sepoate datora şi altor cauze decât circumstanţele atenuante.

IV.3.2. CIRCUMSTANTE AGRAVANTE

Noţiune

Circumstanţele agravante constau în stări, situaţii, împrejurări, calităţi, alte date alerealităţii, exterioare conţinutului infracţiunii, anterioare, concomitente sau subsecventesăvârşirii infracţiunii ce au legătură cu fapta infracţională ori cu infractorul şi care reflectă ungrad de pericol social mai ridicat al faptei ori o periculozitate mai mare a infractorului. Ca şicircumstanţele atenuante, circumstanţe agravante au un caracter accidental.

Cadru de reglementare

Circumstanţele agravante şi efectele lor îşi găsesc reglementarea în dispoziţiile art. 75şi art. 77 Cod penal., Prin expresia “următoarelor împrejurări constituie circumstanţeagravante folosită în art. 75 alin.1 şi în dispoziţiile prevăzute la lit. a – f Cod penal, suntdesemnate limitativ circumstanţele agravante legale, iar prin alin.2 al art. 75, care lasăinstanţei judecătoreşti facultatea de a reţine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurări careimprimă faptei un caracter grav, sunt desemnate circumstanţele agravante judiciare.

Circumstanţele agravante legale sunt prevăzute expres in art. 75 (1), cod penal:

1) Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Este o circumstanţă reală, deoarece se referă la faptă. Aceasta se răsfrânge asupratuturor participanţilor care au cunoscut-o sau prevazut-o. Este important deasemenea adetermina sfera participanţilor pentru a decide dacă fapta a fost comisă de trei sau mai multepersone îmreună. Pentru aceasta se au în vedere autorul, coautorii şi complicii concomitenţiaici neintrând în calcul instigatorii şi complicii anteriori.

Page 76: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

74

Circumstanţa fiind una reală, se resfrânge şi asupra acestora în masura în care aucunoscut-o sau au prevazut-o.

Această circumstanţă agravantă este realizată indiferent dacă toate cele trei persoanesunt prezente ori nu la locul faptei, indiferent de contribuţia acestora la săvârşirea infraciţuniişi indiferent dacă toţi răspund penal. Ea nu se aplică atunci când în conţinutul agravat alinfracţiunii intră ca element circumstanţial săvârşirea faptei de doua sau mai multe persoaneîmpreună.

Ex: Furtul calificat comis de două sau mai multe persoane - art. 209 (1), lit. a), cod penal. Maigeneral spus, operează regula privind raportul dintre circumstantăţele generale şi cele speciale.

De asemenea, nu are importanţă, pentru reţinerea agravantei, dacă victima a ştiut saunu că fapta se comite de trei sau mai multe persoane.

2) Săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra membrilorfamiliei sau prin mijloace ce prezintă pericol public.

Pentru a fi o infracţiune comisă prin acte de cruzime trebuie să îndeplinească douăcondiţii:

- Săvârşirea infracţiunii prin cruzime care presupune o ferocitate din parteainfractorului, o salbăticie în comiterea faptei, prin care se cauzează victimeisuferinţe inutile pe o perioadă îndelungată de timp.

- Săvârşirea faptei trebuie, prin natura ei, să cauzeze un sentiment de oroare celor ceasistă sau celor ce află de săvârşirea ei.

Cele două condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ, accentul căzând pe prima dintreele. Pentru a reţine agravanta nu e necesar ca actele de cruzime să fi dus la moartea victimei.De asemenea, e necesar ca victima să fost în viaţă în momentul aplicării loviturilor ceconstituie cruzimi.

Săvârşirea infracţiunii prin cruzimi este prevazută şi ca element circumstanţial alomorului deosebit de grav în art. 176 (1), lit. a) din cod penal, deci nu poate fi reţinută în acestcaz ca agravantă generală, aceasta fiind prevazută în această situaţie ca agravantă specială.

3) Săvârşirea infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei - infractiuneintrodusă prin legea 197/2000. Aici intră orice acţiune violentă comisă asupra membrilorfamiliei. Prin membru al familiei se inţelege soţul sau o rudă apropiată, dacă aceasta locuieşteşi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.

Page 77: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

75

Se pune problema infracţiunilor în cazul cărora se poate reţine această agravantă.Aceasta nu se poate reţine în cazul infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, vătamare corporalăgravă, sau viol. Asta pentru că exista o agravantă specială cu acest conţinut.

Agravanta ar putea fi reţinută în cazul vătămării corporale grave (art. 182 cod penal),în caz de tâlhărie între membrii familiei, în caz de şantaj, violare de domiciliu sau alteasemenea fapte ce absorb actele de violenţă.

Săvârşirea faptei prin metode ori mijloace care prezintă pericol public. Prin aceasta seinţeleg mijloace susceptibile să aducă atingere unui număr mare de persoane sau unor bunurifoarte importante. Sunt cuprinse aici orice mijloace de comitere care prezintă o potenţialitatede pericol mai mare decât cea pe care o implică comiterea faptei. Este suficient ca prinmetodele sau mijloacele folosite să se producă acest pericol, nefiind necesar să se fi produs şiurmarea potenţială. Ca exemplu am avea săvârşirea faptei prin incendiere, inundare saudistrugere prin explozie.

În cazul infracţiunii de distrugere calificată sau în cazul infracţiunii de omor, nu sereţine agravanta generală, ci cea specială.

Când o astfel de împrejurare este prevăzută şi ca element circumstanţial al uneiinfracţiuni calificate nu se valorifică decât ca element circumstantial.

4) Săvârşirea infracţiunii de către un major împreună cu un minor.

Această circumstanţă se aplică doar în cazul pluralităţii ocazionale (participaţiei) şi nuse aplică în cazul pluralităţii naturale sau pluralităţii constituite.

Pentru reţinerea circumstanţei nu este necesar ca minorul să răspundă penal, fiindsuficient ca el să participe la comiterea infracţiunii. De asemenea, se va reţine aceastăcircumstanţă şi dacă minorul este cel care l-a introdus în câmpul infracţional pe major. Încazul în care majorul nu cunoaşte vârsta minorului nu se reţine circumstanţa agravantădeoarece majorul este într-o eroare de fapt (art. 51).

5) Săvârşirea infracţiunii din motive josnice.

Sunt considerate motive josnice: invidia, răutatea, gelozia, răzbunarea etc.. Există şi încazul acestei modalităţi de săvârşire a infracţiunii o circumstanţă agravantă specială şi anumeomorul calificat comis din interes material (art. 175 (1), lit. b), cod penal).

6) Săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiteriifaptei (beţie preordinata).

Raţiunea instituirii acestei agravante se leagă de gradul de pericol social mai ridicat aunei persoane ce comite fapta în această stare. Pentru reţinerea circumstanţei făptuitorultrebuie să comită fapta în stare de beţie completă sau incompletă pe care şi-a provocat-o el înideea ca aceasta l-ar fi ajutat să comită fapta.

Page 78: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

76

Se pune problema dacă ea presupune în mod necesar premeditarea. Răspunsul ar fi cănu presupune, deoarece premeditarea necesită o stare de relativ calm si un timp relativindelungat de luare a hotararii. Daca aceasta circumstanta agravanta nu presupunepremeditarea, atunci cand autorul a si premeditat savarsirea faptei, cele doua circumstante sepot retine concomitent.

7) Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuitade o calamitate.Pentru a se retine aceasta agravanta nu este suficient ca infractiunea sa fie comisa in

timpul unei calamitati, ci trebuie ca persoana sa fi profitat efectiv de aceasta calamitate.In acest caz nu este necesar ca starea de necesitate să fie instituită de Guvern, fiind suficient caea să existe. Ca circumstanţa agravantă specială avem aici furtul calificat în timpul uneicalamităţi (art. 209 (1), lit. h), cod penal).

CIRCUMSTANTE AGRAVANTE JUDICIARE

Sunt acele împrejurări care conferă faptei un caracter agravant, fără ca ele să fieprevăzute de legea penală. Legea nu le menţionează nici ca titlu exemplificativ.Art. 75 (2), cod penal se limitează la a preciza faptul că instanţa poate reţine cu titlu decircumstanţe agravante şi alte împrejurări ce conferă faptei un caracter grav. Rămâne lalatitudinea instanţei să aprecieze existenţa unor astfel de circumstanţe.

Sunt considerate în doctrina penală circumstanţe agravante judiciare: beţia voluntară,comiterea unui furt de către un poliţist sau tâlhăria comisă de cel care efectuează serviciul depază.

Se pot reţine ca agravante judiciare împrejurări reglementate de judecător ca agravantespeciale, dar aplicându-se la alte infracţiuni decât cele pentru care sunt reglementate expres.De asemenea, se pot reţine ca circumstanţe agravante împrejurări ce privesc modul desăvârşire a infracţiunii sau mijloacele folosite.

Art. 175, lit. a), cod penal prevede că o circumstanţa agravantă specială la omor, premeditarea.Astfel, premeditarea nu mai poate fi retinută ca agravantă judiciară la omor, dar poate fireţinută la alte infracţiuni, cum ar fi violul sau tâlhăria.

Efectele circumstantelor agravante

Circumstanţele agravante determină o depaşire facultativă a limitei speciale depedeapsă. În cazul în care instanţa a reţinut cel puţin o circumstanţă agravantă legală saujudiciară, aceasta poate, în mod facultativ, să aplice o pedeapsa pană la maximul special. Dacăacesta este neîndestulător mai poate adăuga un spor de pâna la 5 ani în cazul pedepsei

Page 79: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

77

închisorii şi de pană la jumatate din maximul special în cazul amenzii (art. 78, cod penal). Încazul pedepsei închisorii, sporul de 5 ani nu poate depăşi o treime din maximul special.

Circumstanţele agravante nu au efect asupra pedepsei detenţiunii pe viaţă deasemeneaele nu au ca efect în înlocuirea pedepselor prevăzute de lege şi nu au efect asupra pedepselorcomplementare.

Concursul între circumstanţele agravante şi cele atenuantespozitiile art. 80 (1)pedeapsa se stabileşte ţinându-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţeleatenuante şi de starea de recidivă.

Dacă se constată concurs între circumstanţele agravante şi atenuante coborâreapedepsei sub minimul special nu este obligatorie. Dacă se aplică concomitant dispoziţiile cuprivire la circumstanţele agravante, recidivă si concurs de infracţiuni pedeapsa închisorii nupoate depăşi 25 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau maimic, şi de 30 de ani, dacă maximul special pentru cel puţin una din infracţiuni este mai marede 10 ani .

Ca şi în cazul circumstanţelor atenuante, nici în cazul circumstanţelor agravanteleguitorul nu s-a limitat la caracterizarea acestora, ci a prevăzut totodată modul şi măsura încare pedeapsa concretă poate fi sporită sub influenţa lor.

Din examinarea dispoziţiilor din art.78 C.pen. se constată că, spre deosebire decircumstanţele atenuante pentru care a prevăzut o atenuare obligatorie a pedepsei, în cazulcircumstanţelor agravante leguitorul a consacrat principiul agravării facultative a pedepsei subinfluenţa acestora.

De asemenea, legea prevede că circumstanţele agravante produc efecte fie că suntlegale, fie că sunt judiciare.

Page 80: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

78

Secţiunea IV.4. - PEDEPSELE PENALE REGLEMANTATE DE NOUL CODPENAL

În noul cod penal, pedepsele sunt reglementate în Titlul 3 al părţii generale; înreglementarea sistemului pedepsei principala preocupare a legiuitorului a fost aceea de a creaun mecanism care prin flexibilitate şi diversitate să permită algerea şi aplicarea celor maiadecvate măsuri pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporţională în raportcu gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului cât şi o modalitate eficientăde recuperare socială a infractorului 57.

Legiuitorul s-a inspirat din codurile penale europene din ultimul deceniu pentru aînchega un cod penal cât mai complex şi cât mai concentrat pe ideea de combatereinfracţionalităţii care este din ce în ce mai mare şi mai ales pe aceea de încercare de recuperaresocială a infractorului.

Dacă ne referim strict la categoriile pedepselor, proiectul noului cod le menţine pecele din codul penal în vigoare, însă procedează la o altă sistematizare folosind drept criteriuordinea în care acestea, odată aplicate, urmează să se execute. De aceea, noua reglementare acategoriilor de pedepse începe cu pedepsele principale, continuă cu pedepsele accesorii şise încheie cu pedepsele complementare58.

Noutatea constă în faptul că în cazul pedepselor complementare se diversificăconţinutul pedepsei interzicerii unor drepturi şi se introduce o nouă pedeapsă constând înpublicarea hotărârii definitive de condamnare.

Ca element de noutate este şi faptul că în cazul pedepselor principale sunt definite decatre legiitor toate cele trei şi anume detenţiunea pe viaţă, închisoarea şi amenda spredeosebire de codul penal în vigoare unde este definită doar amenda; s-a renunţat ladispoziţiile actuale din codul penal referitoare la regimul general al executării pedepselorprivative de libertate, la regimul de detenţie şi cele privitoare la regimul de muncă, întrucâtacestea fac obiectul legii de executare a pedepselor, unde de altfel, sunt deja reglementate.

Făcând referire la instituţia liberarii condiţionate, nu mai este reglementată încapitolul privitor la pedepsele principale, ci în capitolul privind individualizarea pedepsei,

57 Noul Cod penal Ed. Hamangiu58 Noul Cod penal Ed. Hamangiu

Page 81: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

79

raţiunea noi sistematizări fiind aceea că liberarea condiţionată reprezintă o formă deindividualizare a executării pedepsei59.

Pedepsa detentiunii pe viata nu a suferit modificari semnificative în comparaţie cucodul penal în vigoare, însă s-a renunţat la interdicţia absolută a neaplicării acestei pedepseîn cazul inculpaţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani până la pronunţarea hotărârii decondamnare; s-a renunţat la înlocuirea obligatorie a pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsaînchisorii când condamnatul a împlinit vârsta de 65 de ani.

Instanţa de judecată are posibilitatea să aprecieze dacă se impune ca necesară sau nudetenţiunea pe viaţă iar pentru o cât mai bună individualizare în raport cu particularităţilediferitelor situaţii concrete care pot apărea în practica se au în vedere criteriile generale deindividualizare a pedepsei, iar unele dintre aceste criterii fiind personalitatea, nivelul deeducatie, varsta si starea de sanatate.

Referitor la pedeapsa amenzii din noul cod penal remarcăm o nouă reglementaredar şi o sferă de aplicare semnificativ largită faţă de codul penal în vigoare, prin creştereanumărului infracţiunilor ori a variantelor acestora pentru care amenda poate fi aplicată capedeapsă unică, dar mai cu seamă ca pedeapsa alternativă la pedeapsa închisorii.

Ca şi element de noutate, calcularea amenzii prin sistemul zilelor amendă, carefuncţionează, prin mecanismul de determinare a cuantumului, se asigură o mai bunăindividualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporţionalităţii, exprimat înnumărul zilelor-amendă, cât şi al eficienţei, prin determinarea valorii unei zile-amendă ţinândseama de situaţia patrimonială a condamnatului.

Proiectul stabileşte limitele generale ale numărului zilelor-amendă între 15 zile şi 400de zile, iar cele ale valorii unei zile-amendă între 10 lei si 500 lei în privinţa limitelor speciale,variabile progresiv sunt doar limitele numărului zilelor-amendă care, ca şi în actualul codpenal, se determină în raport de modul în care norma de incriminare prevede amendă capedeapsă unica ori alternativ cu pedeapsa închisorii de o anumită durată.

Printre noutatile aduse de proiectul de lege se numara si cele referitoare la executareapedepsei amenzii.

Astfel, ca element de noutate faţă de actualele reglementări, proiectul stabileştemodalitatea de înlocuire a amenzii cu munca în folosul comunităţii. Aplicarea amenzii

59 Noul Cod penal Ed. Hamangiu

Page 82: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

80

cumulativ cu pedeapsa închisorii atunci când prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinereaunui folos patrimonial, este un alt element de noutate.

In materia pedepsei accesorii şi a pedepselor complementare, proiectul codului penalextinde considerabil libertatea judecătorului în alegerea acestora, iar pe de altă parte, lărgeştesfera drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă accesorie saucomplementară.

În plus o noua pedeapsă complementară este introdusă, respectiv cea a publicăriihotărârii definitive de condamnare.

Pedeapsa accesorie cunoaşte o reglementare diferită faţă de cea actuală, atât subaspectul modului de aplicare cât şi sub aspectul conţinutului, după cum aceasta însoţeştepedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii.

Pedeapsa accesorie în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă este reglementată similar cudispoziţiile în vigoare şi se aplică de drept, prin efectul legii, iar sub aspectul conţinutuluiasupra a 6 drepturi expres prevăzute (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricealte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; dreptul de a alege; drepturile parinteşti;dreptul de a fi tutore sau curator).

Pedeapsa accesorie în cazul pedepsei închisorii işi păstrează caracteristicile esenţialedin reglementarea în vigoare, însă sfera pedepsei accesorii obligatorii - constând îninterzicerea exercitării unor drepturi ca urmare a aplicării unei pedepse privative de libertate, afost redusă, în timp ce sfera pedepsei accesorii facultative, constând în interzicerea exercităriiunor drepturi atunci când instanţa considera necesar, a fost semnificativ extinsă.

Pedeapsa accesorie facultativă, constă în interzicerea exercitării pe durata executăriiunei pedepse privative de libertate a acelor drepturi pe care judecătorul a considerat necesar săle interzică persoanei condamnate, cu tilu de pedeapsă complementară.

De la acestă regulă sunt exceptate : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau înorice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,care intră în conţinutul pedepsei accesorii şi care se execută chiar dacă au fost intrezise cu titlude pedeapsă complementară; dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României , intrucâtaceastă sancţiune, prin natura sa poate fi pusă în executare numai după executarea pedepseiprincipale şi nu concomitant cu aceasta60. Totodată, este diversificat conţinutul pedepselor

60 Noul Cod penal Ed. Hamangiu

Page 83: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

81

complementare. Astfel, pe langă pedepsele complementare care se regăsesc de “lege lata”,sunt prevăzute noi pedepse complementare, iar alte diferenţe apar din perspectiva aplicăriiacestor pedepse.

Astfel, dacă în reglementarea actuală se prevede că instanţa poate aplica pedepselecomplementare doar dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi seconstată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoanainfractorului, această pedeapsă este necesară, noul Cod penal stabileste ca aplicarea uneipedepse complementare poate fi dispusa in cazul in care pedeapsa principala stabilita esteinchisoarea, indiferent de cuantumul ei, sau amenda si instanta constata ca, fata de natura sigravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa estenecesara.

Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi a suferit modificări atâtsub aspectul duratei, prin reducerea limitei maxime de la 10 ani la 5 ani, cât şi sub aspectulconţinutului, prin creşterea numărului drepturilor care intră în conţinutul acestei pedepse. Prinreducerea duratei interzicerii exercitării unor drepturi, Ministerul Justiţiei a urmărit o motivaresuplimentară a condamnatului pentru respectarea legalităţii prin stabilirea unui orizont de timprezonabil la împlinirea căruia vor înceta aceste restricţii.

Referitor la individualizarea pedepsei, se instituie dreptul instanţei de a dispunerenunţarea la aplicarea pedepsei, care constă în renunţarea definitivă la stabilirea şiaplicarea unei pedepse pentru infractor, în masura în care infracţiunea săvârşită prezintă ogravitate redusă, şi… în raport cu persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşiriiinfracţiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii,precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, se apreciază că aplicarea pedepsei ar fiinoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

În materia circumstanţelor atenuante elementele de noutate privesc conţinutulcircumstanţelor atenuante judiciare şi efectele circumstanţelor atenuante. A fost înlăturatăcircumstanţa privitoare la conduita bună a infractorului anterior săvârşirii infracţiunii,rămânând ca o asemenea împrejurare să fie avută în vedere în cadrul criteriilor generale deindividualizare a pedepsei.

De asemenea, a fost regândită reglementarea efectelor circumstanţelor atenuante, subaspectul întinderii şi a modului de determinare al acestor efecte. Existenţa circumstanţeloratenuante conduce la reducerea cu 1/3 a limitei speciale maxime şi minime ale pedepseiprevăzute de lege.

Page 84: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

82

Reducerea atât a limitei speciale minime cât şi a celei maxime a pedepsei conferăjudecătorului o mai mare libertate de apreciere în stabilirea concretă a pedepsei prin aceea cănu mai este obligat să aplice, de drept, o pedeapsă sub minimul special al pedepsei darpăstrează această posibilitate în măsura în care operaţiunea de individualizare conduce la oasemenea concluzie.

În acelaşi timp, prin reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o fractie (1/3) serealizează o determinare proporţională a efectului atenuant ţinând cont de gradul de pericolabstract stabilit de legiuitor pentru o anumită infracţiune.

În privinţa circumstanţelor agravante, principala modificare constă în renunţarea lacategoria circumstanţelor agravante judiciare întrucât, ţinând seama de modul imprecis alreglementării şi de efectul asupra răspunderii penale, textul se situează la limita principiuluiprevizibilităţii legii, lăsând posibilitatea agravării răspunderii penale unei persoane, căreia i sereproşează adoptarea unei conduite periculoase, în condiţiile în care fapta ce atrage acest efectnu este descrisă de lege cu claritate pentru a se putea înţelege fără echivoc în ce constăîmprejurarea care imprimă faptei un caracter mai grav.

S-a renuntat la agravarea răspunderii in cazul comiterii infracţiunii din motive josnicedeoarece, prin forţa lucrurilor, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, comiterea infracţiunilornu este animată de resorturi care pot stârni admiraţie sau pot reprezenta repere morale.

Totodată a fost introdusă o nouă circumstanţă agravantă, constând în săvârşireainfracţiunii profitând de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei,stării de sănatate, infirmităţii sau altor cauze, întrucât o asemenea împrejurare evidenţiază opericulozitate ridicată a infracţiunii dar şi a infractorului.

În privinţa efectelor circumstanţelor agravante acestea se determină prin aplicarea uneifracţii de o treime asupra limitelor speciale ale pedepsei amenzii prevăzute de lege pentruinfracţiunea comisă, iar în cazul pedepsei închisorii prin aplicarea facultativă a unui spor depână la 2 ani.

Ca element de noutate este şi renuţarea la aplicarea pedepsei ceea ce înseamnădreptul recunoscut instanţei de judecată de a renuţa definitive la stabilirea şi aplicarea uneipedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni, pentruîndreptarea căreia ţinând seama de infracţiunea săvârşită de persoana infractorului şi deconduita avută anterior şi ulterior comiterii faptei, este suficientă aplicara unuiavertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producămai mult rău decât sa ajute la recuperarea inculpatului.

Page 85: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

83

Amânarea aplicării pedepsei reprezintă stabilirea unei pedepse pentru o persoanăgăsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni şi amânarea temporară aplicării acesteia atuncicănd pedeapsa concret stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani iar instanţaapreciază ţinând seama de persoana infractorului şi de conduita avută anterior şi ulteriorcomiterii faptei că în raport cu situaţia personală a inculpatului, aplicarea imediată a uneipedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada fixăde 2 ani .

Răspunderea penală a persoanelor juridice este reglementată în noul cod penal de art.136 – 138 .

Unele prevederi referitoare la raspunderea penală a persoanei juridice rămân în modnecesar în afara acestui titlu, este cazul dispoziţiei privind aplicarea legii penale române înbaza principiului personalităţii şi cu referire la persoanele juridice (art. 9).

În reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice au fost păstrate principiile pecare se fundamentează această răspundere în concepţia Codului penal în vigoare, astfel cum afost modificat prin Legea nr. 278/2006.

Astfel, s-a menţinut optiunea pentru modelul de răspundere directa a persoaneijuridice, consacrat de dreptul belgian şi olandez;

În consecintă, răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de oricepersoană fizică ce acţionează în condiţiile prevăzute de lege (art. 136) şi nu doar de acţiunileorganelor sau reprezentantilor acesteia.

În acelaşi timp, antrenarea răspunderii penale a persoanei fizice este condiţionată deidentificarea unui element subiectiv propriu acesteia şi care poate fi diferit de cel constatat încazul autorului material persoană fizică.

De asemenea, a fost menţinută cerinţa existenţei personalităţii juridice ca premisăpentru angajarea răspunderii penale a entităţilor colective. Ca modificare poate fi menţionatărestrângerea imunităţii penale a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poateface obiectul domeniului privat, imunitatea nemaifiind una generală, ci privind doarinfracţiunile comise în desfăşurarea unor asemenea activitati.

Au intervenit cateva modificări în privinţa individualizării sancţiunilor aplicabilepersoanei juridice, determinate de modificările aduse prin noul cod sistemului pedepselor.Astfel, pedeapsa amenzii se va aplica şi în cazul persoanei juridice pe baza sistemului zilelor-amendă.

Page 86: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul IV

84

În acelaşi timp, au fost introduse cinci plaje de individualizare legală a pedepseiamenzii [art. 138 alin.(4)], în funcţie de limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentrupersoana fizică.

În privinţa termenelor de prescripţie speciale pentru răspunderea penală în cazulpersoanei juridice acestea sunt similare cu cele prevazute de lege pentru persoana fizică.

Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că datorită naturii dar şi modului lor specificde organizare şi funcţionare persoanele juridice sunt susceptibile de a dispărea din punct devedere juridic fără însa a-şi înceta existenţa reală, ca efect al unor proceduri de fuziune,absorbţie, divizare etc., s-a impus o reglementare a efectelor acestor operaţiuni juridice înplanul răspunderii penale (art. 152).

Textul a fost inspirat de prevederile art. 11 alin.(8) C. pen. portughez în forma propusăde proiectul de modificare adoptat de guvern în noiembrie 2006, dar şi de art. 29-32 dinreglementarea italiană (Decretul-lege nr. 231/2001) privind răspunderea administrativ-penalăa persoanelor juridice.

În ceea ce priveşte reglementarea răspunderii penale a minorilor s-a urmărit reformareacompletă a sistemului existent în prezent. În primul rând s-a redus limita de vârstă de la careeste posibilă angajarea răspunderii penale a minorului, până la 13 ani.O a doua modificareimportantă o constituie renunţarea la dualitatea de sancţiuni consacrată astăzi de Codul penal -pedepse şi măsuri educative.

Astfel, proiectul noului Cod penal a urmărit renunţarea completă la pedepse în cazulminorului infractor şi instituirea unui sistem sancţionator bazat doar pe măsuri educative,incluzând, bineînţeles, şi măsuri educative privative de libertate. Regula o constituie aplicareaîn cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile privative delibertate constituind excepţia şi fiind rezervate ipotezelor de infracţiuni grave sau de minoricare au comis multiple infracţiuni.

Referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală, s-a renunţat la reglementareaparalelă a lipsei şi retragerii plângerii prealabile, respectiv la împăcarea părţilor, fiindnecesar a se opta pentru una dintre ele. Soluţia cea mai potrivită ar fi renunţarea la împăcareapărţilor şi consacrarea retragerii plângerii prealabile, cu efecte “in personam”.

Page 87: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul V

85

CAPITOLUL V

MODALITATI DE EXECUTARE ALE PEDEPSELOR

Secţiunea V.1. EXECUTAREA PEDEPSELOR IN REGIM PRIVATIV DELIBERTATE

Executarea pedepselor se realizează potrivit dispoziţiilor Codului penal, ale Codului deprocedură penală şi ale Legii nr. 275/2006.

Pedepsele se execută doar în baza hotărârilor judecătoreşti de condamnare rămasedefinitive, pedeapsa se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane.

V.1.1. EXECUTAREA PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi cea a închisorii se execută în penitenciar.Penitenciarele se înfiinţează prin Hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi suntsubordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Penitenciarul este un loc de deţinere special amenajat care implică o împrejmuirespecială, o pază specială şi camere speciale denumite celule.

Penitenciarele trebuie amenajate şi organizate pentru a îndeplini funcţii cum ar fi:cazarea, hrănirea, igiena, asistenţa medicală, condiţii de aplicare a regimului de detenţie,desfăşurarea de activităţi educative, folosirea la muncă a celor condamnaţi, paza şisupravegherea lor.

Repartizarea condamnaţilor în penitenciare se face după criterii variate, cum ar fi:natura infracţiunii, natura pedepsei, antecedentele penale etc. În funcţie de durata pedepsei, înpenitenciar se execută pedepse pe termen scurt, pedepse de durată medie şi pedepse pe termenlung.

Pentru anumite categorii de persoane condamnate se pot înfiinţa penitenciare specialeşi anume :

- penitenciare pentru minori şi tineri;- penitenciare pentru femei;- penitenciare spital;

Page 88: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul V

86

V.1.2. REGIMURI DE EXECUTAREA PEDEPSE PRIVATIVE DELIBERTATE

- Regimul de maximă siguranţă;- Regimul închis;- Regimul semideschis;- Regimul deschis.

Acestea se diferenţiază în raport cu :

- gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanei condamnate;- modul de desfăşurare a activităţilor;- condiţiile de detenţie;

Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnare la pedeapsadetenţiunii pe viaţă şi la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Excepţional în raport denatura şi de modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului se poatedetermina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca gradde severitate.

Persoanele condamnate sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere şiescortare; sunt cazate individual, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative,culturale, de consiliere psihologică, în grupuri mici şi în spaţii anume stabilite în interiorulpenitenciarului sub supraveghere continuă;

Regimul de maximă siguranţă nu se poate aplica următoarelor persoane condamnate :

- bărbaţii care au împlinit 60 ani şi femei care au împlinit 55 ani (execută pedeapsa înregim închis);

- femei însărcinate sau care au în îngrijire un copil de până la un an sau mai mic de unan (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care a impusneaplicarea regimului de maximă siguranţă);

- minorii (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care aimpus neaplicarea regimului de maximă siguranţă);

- persoanele încadrate în gradul I de invaliditate precum şi cele cu afecţiuni locomotoriigrave (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care aimpus neaplicarea regimului de maximă siguranţă);

Page 89: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul V

87

Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii maimare de 5 ani şi mai mică de 15 ani.

Condamnaţii sunt cazaţi în comun; prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative,culturale, etc. în grupuri în interiorul penitenciarului sub pază şi supraveghere; condamnaţiipot presta muncă şi în afara penitenciarului sub pază şi supraveghere continuă cu aprobareadirectorului penitenciarului.

Regimul semideschis se aplică condamnaţilor la pedeapsa închisorii mai mare de 1 anşi mai mică de 5 ani;

Condamnaţii sunt cazaţi în comun; condamnaţii se pot deplasa neînsoţiţi în interiorulpenitenciarului, prestează muncă, desfăşoară activităţi de asistenţă socială, culturale, îngrupuri, în spaţii din interiorul penitenciarelor care rămân deschise în timpul zilei; pot prestamuncă şi în afara penitenciarului sub supraveghere.

Regimul deschis se aplică condamnaţilor la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an;

Condamnatii sunt cazaţi în comun; se pot deplasa neînsoţite în interiorulpenitenciarului; pot presta muncă, desfăşura activităţi terapeutice, de consiliere psihologicăetc., în afara penitenciarului, fără supraveghere.

V.1.3. STABILIREA REGIMULUI DE EXECUTARE A PEDEPSELORPRIVATIVE DE LIBERTATE

Regimul de executare se stabileşte la primirea persoanei condamnate în penitenciar decătre comisia pentru individualizarea regimului de executare. Împotriva modului de stabilire aregimului de executare, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat,în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare stabilit.

Petentul condamnat este ascultat în mod obligatoriu la locul de deţinere de cătrejudecătorul delegat care soluţionează plângerea în 15 zile de la primirea acesteia şi pronunţăprin încheiere motivată una din următoarele soluţii :

- admite plângerea şi modifică regimul de executare;- respinge plângerea dacă aceasta este nefondată;- încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate în două zile dela pronunţarea acesteia.

Page 90: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul V

88

Împotriva încheierii judecătorului delegat, condamnatul poate formula contestaţie lajudecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în termen de 3 zile de la comunicareaîncheierii.

Contestaţia se judecă potrivit disp. art. 460 alin. 2 – 5 Cod procedură penală; iarhotărârea judecătoriei este definitivă.

V.1.4. SCHIMBAREA REGIMULUI DE EXECUTARE A PEDEPSELORPRIVATIVE DE LIBERTATE

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune decătre judecătorul delegat la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentruindividualizarea regimulului de executare.

Comisia are obligaţia ca, odată la 6 luni, să analizeze conduita condamnatului şistăruinţa pentru reintegrare socială a acestuia şi să întocmească un referat pe care i-l aduce lacunoştinţă acestuia sub semnătură; dacă comisia apreciază că se impune schimbarea regimuluide executare sesizează judecătorul delegat.

Schimbarea regimului de executare în regimul imediat inferior ca grad de severitate sepoate dispune dacă persoana condamnată a avut o conduită bună; iar schimbarea regimului deexecutare într-unul mai sever se poate dispune, dacă, persoana condamnată a comis oinfracţiune, o abatere disciplinară gravă, sau dacă prin conduita sa afectează grav convieţuireanormală în penitenciar.

Aspectele sus menţionate se constată de către comisia pentru individualizarearegimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Judecătorul delegat dispune prin încheiere motivată schimbarea regimului de executarenumai după ascultarea condamnatului în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării;iar dacă judecătorul constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru schimbarea regimului deexecutare, respinge cererea prin încheiere şi fixează un nou termen când cererea poate fiînnoită (termen care nu poate fi mai mare de 6 luni);

Încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei delegate în termen de 2 zile dela data pronunţării acesteia iar împotriva acestei încheieri condamnatul poate formulacontestaţie la judecătorie în termen de 3 zile de la comunicare; contestaţia judecându-sepotrivit disp. art. 460 alin. 2-5 Cod proc.pen. hotărârea devenind astfel definitivă.

Page 91: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul V

89

Secţiunea V.2. EXECUTAREA PEDEPSELOR IN REGIM NEPRIVATIV DELIBERTATE

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Reprezintă o măsură de individualizare a pedepsei, constând în suspendareaexecutării pedepsei cu obligarea celui condamnat de a se supune măsurilor desupraveghere prevăzute de lege.

Condiţii de aplicare

Condiţii privitoare la pedeapsă şi la natura infracţiunii:

Pedeapsa aplicată de instanţă este de cel mult 4 ani, iar in caz de concurs de infracţiunicel mult 3 ani, nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legeaprevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzutede art.182 (vătămare corporală gravă), art.183 (loviri sau vătămări cauzatoare de moarte),

art.197 alin. 1 şi 2 (viol) şi art.2671

alin.1 şi 2 (tortură).

În cazul infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.209 alin.3 C.pen., măsura poate fidispusă dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani;

In cazul în care prin săvârşirea infracţiunii s-a produs o pagubă, măsura poate fi luatănumai dacă până la pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau platadespăgubirii este garantată de o societate de asigurare.

Condiţii cu privire la infractor:

- infractorul să nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afarăde cazurile când condamnarea, potrivit art.38 C.pen., nu atrage starea de recidivă;

- cel condamnat se poate îndrepta chiar fără executarea pedepsei.

Termenul de încercare este alcătuit din 2 intervale variabile: durata pedepsei închisoriiaplicate şi un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 şi 5 ani.

Măsurile de supraveghere:

Conform art.863

alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuiesă se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate lajudecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă; să anunţe,

Page 92: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul V

90

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare caredepăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului demuncă; să comunice informaţii de natură a controla mijloacele lui de existenţă.

Obligaţiile condamnatului: să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs deînvăţământ ori de calificare; să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nudepăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă; să nu frecventezeanumite locuri stabilite; să nu intre în legătură cu anumite persoane; să nu conducă nici unvehicul sau anumite vehicule; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, înspecial în scopul dezintoxicării.

Efectul imediat al suspendării executării sub supraveghere este acela că hotărârea decondamnare nu se pune în executare. Efectul definitiv constă în reabilitarea de drept a celuicondamnat dacă a expirat termenul de încercare, cel condamnat nu a săvârşit o nouăinfracţiune, iar măsura nu a fost revocată sau anulată.

a) Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Cauzele şicondiţiile

de revocare sunt aceleaşi ca şi în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, cumenţiunea că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere mai poate fi revocată şi caurmare a neîndeplinirii de către cel condamnat a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege,ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, caz în care revocarea are caracter facultativ, instanţaputând să dispună revocarea sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani.

b) Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune pentrucause preexistente, care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţa de judecată, ar fi împiedicatacordarea suspendării: se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune, fie înaintede a i se fi aplicat măsura suspendării, fie în cursul procesului până la rămânerea definitivă ahotărârii, iar pentru acea infracţiune i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirareatermenului de încercare.

Anularea suspendării nu are loc dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fostdescoperită după expirarea termenului de încercare. În caz de anulare, dacă pedeapsa rezultatăîn urma contopirii nu depăşeşte 3 ani, instanţa poate dispune din nou aceeaşi măsură, termenulde încercare calculându-se de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţatanterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

c) Suspendarea executării pedepsei sub condiţieEste o instituţie complementară regimului de executare a pedepsei şi un mijloc de

individualizare administrativă a acesteia şi constă în liberarea condamnatului înainte deexecutarea completă a pedepsei închisorii, ori a detenţiunii pe viaţă, dacă sunt îndepliniteanumite condiţii prevăzute de lege.

Page 93: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul V

91

Condiţii de acordare: să se fi executat o parte din pedeapsă, fracţiune ce trebuieobligatoriu executată în raport de cuantumul pedepsei aplicate, de forma de vinovăţie cu care afost săvârşită infracţiunea, după vârsta condamnatului şi după folosirea acestuia la muncă,art.59 reglementând condiţiile specifice în raport cu fiecare din situaţiile menţionate.Îndeplinirea condiţiilor cerute de lege trebuie să rezulte din procesul-verbal al comisiei depropuneri constituite în acest scop în cadrul fiecărui penitenciar. Prin procesul-verbal se poatepropune fie eliberarea condţionată fie amânarea acesteia, termenul de amânare neputând fi maimare de 1 an;Acordarea liberării condiţionate este atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Efectele liberării condiţionate:

Efectul imediat constă în punerea în libertate a condamnatului.

Efectul definitiv constă în aceea că pedeapsa se consideră integral executată. Dacă, întimpul eliberării condiţionate, condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinândseama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea, fie revocarea liberării condiţionate.

Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă. Trebuie îndeplinite aceleaşi condiţiica şi cele prevăzute pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii, cu excepţia fracţiunii depedeapsă care trebuie efectiv executată şi care este de 20 ani.

Executarea pedepsei la locul de muncă:Este un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei închisorii, constând în executarea

acesteia, în libertate, prin prestarea unei munci în cadrul unei unităţi.

Condiţiile de aplicare privesc pedeapsa aplicată şi natura infracţiunii săvârşite, persoanacondamnatului şi acordul scris al unităţii în care cel condamnat urmează să presteze munca

Executarea pedepsei la locul de muncă se realizează în baza mandatului de executare,condamnatul fiind obligat să îndeplinească toate îndatoririle de muncă.

Revocarea executării pedepsei la locul de muncă:

Este obligatorie: când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cel în cauzăsăvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, înainte de începerea executării sau în timpulexecutării acesteia, pedeapsa revocată urmând a se executa într-un loc de detenţie; cândcondamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă.

Page 94: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul V

92

Este facultativă: când infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă; când condamnatulse sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii, fie prin neprezentarea la unitate întermen de 5 zile, fie prin îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor ce-i revin la locul demuncă.

Încetarea executării pedepsei la locul de muncă este o modalitate de individualizareadministrativă a pedepsei ce intervine atunci când pedeapsa şi-a atins finalitatea preventiveducativă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: condamnatul a executat cel puţin douătreimi din durata pedepsei; pe parcursul executării a avut o bună conduită, a fost disciplinatşi stăruitor în muncă; instanţa a fost sesizată cu o cerere de încetare a executării pedepsei decătre conducerea unităţii unde condamnatul execută pedeapsa.

Page 95: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul VI

93

CAPITOLUL VI.

PDEDEPSELE PENALE IN OGLINDA FILOZOFIEI DREPTULUI .

S-a constatat ca, odata cu trecerea timpului, atat fapta prohibita, cat si pedeapsa ce trebuieaplicata au dobandit conotatii noi, mai ales religioase dar si social-economice.

Prin valorizarea sentimentului religios crima era considerata o manifestare diabolica, iarpedeapsa devenea o ispasire a pactului savarsit, dar desigur, erau diferentiate in functie de pozitiasociala - un exemplu ar fi faptul ca preotii si demnitarii erau privilegiati pentru delictele minoresi aspru pedepsiti pentru delictele grave .

Marii filozofi ai lumii antice ca Socrate, Platon, Aristotel, au evidenţiat problematicireferitoare la criminalitate care inca si azi mai sunt de actualitate .

Referitor la pedeapsa, primul gânditor al antichităţii Platon explica astfel: fenomenulfaptului că pedeapsa nu poate fii justificata prin ea insăşi, ca reacţie la răul produs prin faptaprohibită, ci trebuie orientate către un scop care sa constituie temeiul juridic si filozofic alaplicarii acesteia, scopul fiind “prevenirea savarşirii altor crime in viitor “. Această idee a fostreluată şi de către Seneca “căci dupa cum spunea Platon nici un om inţelelept nu pedepsestepentru ca s-a săvarşit o faptă rea, ci pentru că ea sa nu mai fie repetata” .

Aristotel evaluează importanţa rolului preventiv al pedepsei, afirmând că: “o persoanăcomite o crimă atunci când nu se aşteaptă la nici o pedeapsă sau atunci când crede că nu vafi prins şi judecat” .

Legat de pedeapsă, Foucault sublinia faptul că, pentru ca să funcţioneze, trebuie: să fiemai puţin arbitrară cu putinţă, să depăşească mecanica forţelor şi să-şi dovedească utilitatea dinprisma unei modelări temporale. Acestor enumerări ca şi condiţii, acelaşi Foucault a adăugatfaptul că: pentru cel pedepsit, pedeapsa trebuie să fie considerată şi interesantă, să reprezintesuportul exemplului dar şi discursul putând fi inversat.

Pedeapsa penală este o funcţie generalizată, coextensivă în întregul corp social, ca şi lafiecare dintre elementele sale, punându-se de fapt problema „măsurii” şi a economiei puteriipunitive.

Binevenită este remarca lui Foucoult „Într-adevăr, infracţiunea opune un individîntregului corp social; împotriva lui, pentru a-l pedepsi, societatea are dreptul să se ridice înîntregul ei”.

Page 96: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul VI

94

“Lupta inegală, de o singură parte toate forţele, toată puterea, toate drepturile. Darlucrurile chiar trebuie să stea în felul acesta, dat fiind că este vorba de apărarea fiecărui individ înparte. Se ajunge astfel la constituirea unui formidabil drept de a pedepsi, infractorul devenindduşmanul comun.”

Am putea sublinia atunci faptul că “a pedepsi” va fi o artă a efectelor, decât să se opunăenormităţii greşelii, enormitatea pedepsei trebuie să ajusteze reciproc cele două serii ce sesucced crimei şi anume: efectele acesteia şi efectele pedepsei.

Faptul că pedeapsa este orientată spre viitor şi că cel puţin una din funcţiile ei majoreeste de a preveni, constituie de veacuri, una din justificările curente ale dreptului de a pedepsi.Dar, diferenţa constă în faptul că efectul preventiv aşteptat ca urmare a pedepsei şi a ostentaţieiacesteia, excesul ei tinde să devină principiul economiei sale ca măsura justelor ei proporţii.

“Trebuie să pedepsim exact atât cât să împiedicăm” , exemplul pierzându-şi de-alungul istoriei vieţii şi pedepsei, puterea de a face bine şi a nu se mai întâmpla nimic din ceea cepoate fi rău.

Şi totuşi, pentru a înţelege pedeapsa e bine să ne amintim cele şase reguli de bază pe carese sprijina şi anume:

1) - regula cantităţii minimale: pentru ca pedeapsa să producă efectul aşteptat, e deajuns ca răul pe care îl produce, să depăşească binele pe care vinovatul l-a obţinut de pe urmacrimei;

2) - regula identităţii suficiente: pedeapsa nu acţionează deci asupra corpului, ci asuprareprezentării;

3) - regula efectelor laterale: pedeapsa trebuie să aibă efectele cele mai puternice asupracelor ce nu au comis greşeli; la limită dacă ne-am putea asigura că vinovatul n-o mai poate lua dela capăt, ar fi suficient să-i facem pe ceilalţi să creadă că respectivul a fost pedepsit.

4) - regula deplinei certitudini: reprezinta ideea unei pedepse determinate cuinconvenientele care decurg din ea ia legatura dintre crima si pedeapsa trebuie sa apare canecesara. Decât să imităm astfel vechiul sistem şi să fim mai severi, e nevoie să fim maivigilenţi.

5) - regula adevărului comun: adevarul juridic trebuie sa fie acelasi cu adevarul comuniar solutiile instantelor trebuie sa para tuturor ca legitime iar legile sa fie omogene cu simtulcomun .

Page 97: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul VI

95

6) - regula specificării optime: determină faptul că pedeapsa pentru toţi e la fel, dar nuare aceeaşi forţă pentru toată lumea. Pedeapsa trebuie să împiedice recidiva şi să ţină seama denatura profundă a criminalului, de gradul prezumabil de răutate şi de calitatea intrinsecă avoinţei acesteia.

Ca rezultantă a regulilor pedepsei ar fi că multe persoane ispăşesc fărădelegile săvârşite,în închisoare. Ele se află acolo ca sancţionaţi şi nu pentru sancţiuni, pedeapsa constând înpierderea libertăţii. La toate acestea se mai adaugă şi condiţiile din închisoare care nu ar trebuifolosite ca o sancţiune în plus, reamintindu-se totodată că - „trebuie să pedepsim exact atât câtsă împiedicăm”.

La nivelul societăţii a împiedica o crima si a o pedepsi a devenit o artă a efectelor şicalculelor economice 61. Conotatiile social-economice care i s-au atribuit pedepsei de-a lungultimpului au ajuns pâna la punctul in care totul se rezuma la calcule economice . La nivelulsocietatii calculul se face avand in vedere: Ce costa mai mult sau mai putin societatea ?Nepedepsirea infractorului ori prinderea acestuia si pedepsirea ? Iar la nivelul individului,calculul se face astfel, care sunt avantajele de pe urma savarsiri infractiunii si care suntdezavantajele adica pedeapsa care risca sa o primeasca posibilitatea de a fii prins posibilitateade a fi gasit vinovat si condamnat .

Secţiunea VI.1. JUSTIFICAREA PEDEPSELOR IN VIZIUNEA LUICESARE BECCARIA

Introducere

Cesare Bonesana, marchiz de Beccaria (1738-1794), publicist şi economist italian. Estesocotit reformatorul dreptului penal.

Tratatul său ”Dei delitti e delle pene” („Despre delicte şi pedepse") - apărut anonim, în1764 — a declanşat o reformă profundă a instituţiilor represive, fiind expresia protestului opinieipublice şi al filosofilor epocii împotriva procedurii secrete, torturii, inegalităţii pedepselor înfuncţie de statutul social al persoanelor şi atrocităţii supliciilor.

Beccaria a fost printre primii care au atras atenţia asupra cauzelor economice şi socialeale criminalităţii, propunând elaborarea unei politici penale luminate, coerente şi eficiente.Esenţa reformei beccariene constă în asigurarea egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa justiţieipenale şi în individualizarea pedepselor. Opera lui de reformator a schimbat, în numai câteva

61 Nicolae Bujdoiu : ”Sistemul si specificul filozofiei dreptului” editura Romprint Brasov 2002

Page 98: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul VI

96

zeci de ani, dreptul penal mondial cât nu reuşise acesta să se schimbe în sute de ani. Legalitateareprimării, abolirea supliciilor, moderarea pedepselor, organizarea drepturilor apărăriisunt cuceriri care i se datorează.

A ezitat destul de mult înainte de a o publica dar cartea a avut un succes imediat siuniversal fiind tradusa in majoritatea limbilor europene. Deşi a mai publicat şi alte lucrări îndomeniul economiei singura lucrare cu adevarat apreciată şi valoroasă a rămas “Tratatul despreinfracţiuni si pedepse”

Sectiunea VI.2. PRINCIPII EXPRIMATE DE BECCARIA - “Despre infracţiuni şipedepse “ referitor la instituţia pedepsei

A) Principiul legalităţii delictelor si pedepselor

Ceea ce înseamna ca cetăţeanul nu poate fii limitat de drepturile sale individuale decâtprin voinţa legiuitorului ca reprezentant al voinţei generale , cetăţeanul trebuie de asemeneaprotejat de abuzurile puterii, cum de altfel cetăţeanul trebuie sa cunoasca ceea ce este pemis şicea ce este interzis.

B) Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant si prinurmare util pentru conservarea ordinii sociale.

De aici conluzionăm că pedeapsa nu trebuie să urmarească o chinuire a vinovatuluiscopul fiind acela împiedicare a făptuitorului a mai dăuna societăţii .

C) Necesitatea aplicării unor pedepse moderate sigure şi prompte

Epoca in care apar ideiile lui Beccaria se caracteriza prin pedepse barbare ca pedeapsa cumoartea de unde si preocuparea lui Beccaria de a atrage atenţia asupra violenţei pedepselor;salbaticia pedepselor nu numai ca era inumană dar şi inutila deoarece “nu rigoarea supliciului,ci certitudinea pedepsei poate poate exercita un rol preventiv”62.

D) Desfiintarea pedepsei cu moartea

Cesare Beccaria este primul care intr-o lucrare publicată solicită abolirea pedepsei cumoartea ; el dovedeşte ca pedeapsa cu moartea nu e nici necesara si nici utilă. “Frâna cea maiputernica împotriva infracţiunilor, nu este spectacolul groaznic, dar trecator, al morţii unui

62 Valerian Cioclei : Manual de criminologie

Page 99: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul VI

97

ticălos, ci exemplul îndelug şi greu al unui om lipsit de libertate care , a devenit animal depovară, despăgubeşte cu truda sa aceea societete pe care a lezat-o”63.

Beccaria explica faptul ca este mult mai dureros pentru un infractor să fie privat delibertatea sa si sa supravieţuiască in condiţii mizere, decât dacă ar fi pedepsit cu moartea, iarBeccaria exemplifică foarte frumos “ideea morţii oamenii o vad întotdeauna într-o depărtareceţoasă”64.

Nu este utilă pedeapsa cu moartea, deoarece le dă un exemplu de cruzime oamenilor,chiar daca razboaiele ne-au învăţat să vărsăm sânge, nu ar trebui ca legile să sporească exemplulînfricoşător.

E) Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penal; necesitatea ca judecata şiprobele să fie publice

Autorul se pronunţă împotriva procedurilor secrete si asupra si introducerea unui sistemacuzatorial, tocmai pentru a se evita comiterea unor abuzuri.

F) Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă, ca mijloc de obţinere a probelor

Valabilitatea ideilor lui Beccaria, este şi azi prezentă deoarece încă ne mai confruntăm cuaplicarea torturii pentru a se afla “adevărul (“dar care e oare adevarul ?”) în derularea anchetelorjudiciare. Deşi inca din vremea lui Beccaria ne confruntăm cu tortura care este prezentă inanchetele judiciare încă nu am reuşit sa eliminăm această gravă problemă.

G) Necesitatea prevenirii delictelor

Necesitatea preveniri delictelor reiese din întreaga carte “despre infracţiuni si pedepse “şi din modul în care Beccaria înţelege utilitatea pedepselor.

La finalul carţii Beccaria formulează o teoremă generală: “pentru ca orice pedeapsă sanu fie o violenţă a unuia sau mai multora împotriva unui cetăţean particular, trebuie să fieesenţial publică, promptă ,necesară, cea mai mică dintre cele posibile în împrejurările date,proporţională cu infracţiunile, dictată de lege “65.

63 Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti ,200164 Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti ,200165 Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti ,2001

Page 100: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Capitolul VI

98

În prezent ideile lui Beccaria exprima unele din principale concepte în stabilirea rolului şieficacitatea pepepsei în dreptul penal .

Referitor la principiul legalităţii constatăm că în prezent este consemnat în codurilepenale si chiar in constituţiile majorităţii statelor dar încă se mai lucrează la faptul că dipoziţiilelegale sunt lipsite înca de claritate iar inflaţia legislativă duce la o imposibilitate practică acunoaşterii unor dispoziţii legale.

În concluzie, înca mai este de lucru la principiul legalităţii, iar Beccaria este înca foarteactual.

Tortura ca mijoc de anchetă, deşi ilegală, este inca practicată cu succes, lucru ce adeterminat încheierea unei convenţii europene si internaţionale împotriva torturii si atratementelor degradante şi inumane. Prevenirea criminalităţii reprezintă astazi o componentăesenţială în cadrul politicilor anticriminale, elaborându-se tactici şi stategii preventive.

În mod evident, opera lui Beccaria, conţine idei filozofico-juridice cu un mare impactsocio-legislativ şi de mare longevitate. Rolul reformator al gândirii beccariene a fost deseorisubliniat în doctrina penală, mai mult, s-a remarcat vocaţia universală a operei sale. Deşi bazatainiţial pe intuiţie şi raţionamente deductive, creaţia beccariana are o dimensiune criminologicăincontestabilă iar aspectul cel mai evident este legat este legat de accentuarea laturii preventiveîn raport cu cea represivă66.

Lucrarea lui Beccaria anticipează cuceririle dreptului modern, aplicând idei umanitare şiraţionale, relevând importanţa prevenirii delictelor, cerând un mai mare respect pentru drepturileacuzatului, abolirea torturii şi a pedepsei cu moartea şi arătând că esenţială în aplicarea pedepseitrebuie să fie estimarea vătămării provocată de delicvent societătii, pedepsirea acestuia intr-unmod în care să ajute la prevenirea săvarsirii de noi infracţiuni.

66 Valerian Cioclei „Manual de criminologie „ editura All Beck, 2005

Page 101: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Concluzii

99

C O N C L U Z I I

Aceasta lucrare trateaza vesnica controversa a societatii: ’’PEDEAPSA”.

Lucrarea se vrea o sinteza a pedepselor actuale, cuprinzand mentionarea generala apedepselor prevazute in sistemul nostru juridic legislativ, caci iminenta promovare a „NouluiCod Penal” este destul de aproape, si chiar daca nu are inca o data certa de adoptare, va impunecat de curand transformari radicale ale sistemului.

Totusi, personal consider ca aparent, ’’generalitatile pedepselor” vor ramane in principiuaceleasi, indiferent de vremurile, regimurile si codurile penale aplicabile acestora.

Astfel, concluzionez ca in general, tendinta societatii la reeducarea infractorilor prinpedeapsa penala, este adaptata la necesitatea îndreptarii cetateanului prin analiza structurii luicomportamentale si sociale, tinzând a se ajunge la schimbarea si transformarea trebuintelorindividuale în motive, scopuri, comportamente si intentii acceptabile de catre societate.

Comportamentul individual, va trebui sa fie dirijat si corectat, în sensul ca, trebuintele safie conditionate social si orientate diferit spre scopuri diferentiate de la individ la individ, bazatepe structura functionala a socialului prezent.

Principiul suprem al reformarii sociale consta în actiunea în limitele legii, prin facultateaimperativa de a decide modul de rezolvare a conflictelor sociale, iar în cazul încalcarii ordinii dedrept, acceptarea si impunerea constrângerii individuale prin pedeapsa si limitele acesteia, formasi gradele acesteia fiind indicate de lege.

Principiile care stau la baza constrângerii juridice penale sunt constituite într-o structuracomplexa de pedepse ce recomanda un anumit comportament al indivizilor, exercitând astfel unrol preventiv, iar prin aplicarea sanctiuniilor concrete se pedepseste penal infractorul,determinându-se fortat oarecum, reeducarea acestuia.

Pedeapsa reprezinta conceptul de drept instituit cu mijloace necesare de catre stat,reprezentantul societatii, pentru a constrânge, a obliga individul sa se conformeze legilor , sasufere, în mod fortat, fara voia acestuia, anumite privatiuni si restrictii.

Masura de constrângere care deriva din pedeapsa penala, determina oarecum si limitareadrepturilor si libertatilor, pentru persoana care a savârsit infractiuni, limitarea constând înprivarea de libertate, plata unei amenzi sau alte restrictii ori interdictii legale.

Page 102: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Concluzii

100

Oricare dintre aceste forme de aplicare concreta a pedepsei penale sunt astfel conceputesi instituite încât sa produca o suferinta pentru autorul infractiunii si sa-l determine sa-sicorecteze comportamentul prin exemplaritatea sa, prevenind savârsirea de noi infractiuni, atât decatre condamnat, cât si de orice alta persoana, prin forta exemplului.

Concluzionez ca si in viitor, actiunea directa a ’’institutiei pedepsei’’ asupra persoaneifizice, va avea repercursiuni si consecinte imediate, astfel ca - pe langa restrângerea libertatilorcivile si sociale individuale, condamnatul va fi direct privat de unele drepturi, pedeapsa fiindinfaptuita de forta legii, lege care actioneaza prin obligarea condamnatului la aceste privatiuni,actiune ce constituie la randul ei, raspunsul legii la conduita antisociala sau infractionala apersoanei faptuitoare !

Page 103: Lucrare Licenta Drept Penal - Tarnauceanu Cristian

Tarnauceanu Cristian Bibliografie

101

BIBLIOGRAFIE

Lidia Barac – „Constantele şi variabilele dreptului penal” Editura All Beck – 2001 www.crimetime.ro – “Tortura, justitie medievala care inca nu e istorie” Codul lui Hammurabi – Editura Proema, 2001 www.istorie-edu.ro – Istorie Universala – GRECIA www.istorie-edu.ro – Istorie Universala – ROMA www.b365.realitatea.net - “I-au turnat plumb topit în gură”. Pedepse aplicate în

trecut, în Capitală - 03 Dec 2011 / Catalin Doscas Dictionarul Explicativ al Limbii si Literaturii Romane - DEX www.penitenciarulcraiova.ro - Activitatea penitenciara in tara noastra de la

inceputuri si pana in secolul al XVI-lea Pavel Abraham , Emil Derisidan: Codul Penal al României comentat şi adnotat

2002 Cristina Rotaru - Fundamentul pedepsei - ed C.H.Beck Gabriel –Silviu Barbu . Alexandru Şerban : Drept execuţional penal editura

C.H.Beck. Cristina Rotaru Fundamentul Pedepsei Teorii moderne editura C.H.Beck Constantin Mitrache - Drept penal român partea generală - editura Universul

Juridic , Bucuresti 2003 Alexandru Boroi - Drept penal partea generală citat din F . Antolisei Manuale di

diritto penale .Parte generale editore Giuffre, milano 2000 Codul Penal Roman - ed. Hamangiu C. Butiuc, Răspunderea penală a minorilor M.Basarab Drept penal, Partea generală - ed Lumina Lex - Bucuresti 2005 Gh. Ivan - Individualizarea pedepsei - ed C.H.Beck. M.Coca Cozma si colab. - Justiţia pentru minori – ed. Universul Juridic Bucureşti

2003 Anastasiu Crişu - Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte de

drept comparat, ed C.H.Beck - Bucureşti 2006 Costică Bulai - Manual de drept penal - Partea generală - editura Universul Juridic

2007 J.Grigoraş, Individualizarea pedepsei , editura Ştiinţifică, Bucureşti 1970 C. Bulai , A. Filipaş, C.Mitrache - Instituţii de drept penal – ed. TREI 2001 Constitutia Romaniei Codul de Procedura Penala Noul Cod Penal - Ed. Hamangiu – 2011 Nicolae Bujdoiu : ”Sistemul si specificul filozofiei dreptului” editura Romprint

Brasov 2002 Valerian Cioclei - Manual de criminologie - editura All Beck, 2005 Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse“ editura Rosetti, 2001