LUCEAFĂRUL REVIJTA REGIONALEI BĂNĂŢENE A

«AfTKEI» '

T I M I Ş O A R A NOEMBRIE»—DECEMBRIE 1 9 3 8.

A N U L I V . - S E R I A II . \ r . 11 -12

Din I r e c i a l u i românilor timişoreni

A p o s l o l a ï u l p r o t o p o p u l u i V A S I L E G E O R G E V I C l ( 1 7 6 4 - 1 8 2 6 )

de AUREL COSMA

I zvoa re istorice.

Din trecutul românesc al Timişoarei s'au desgropat până acum prea puţine date şi documente faţă de bogatul şi intere­santul material istoric ce zace ascuns în praful arhivelor şi al vechilor registre oficiale sau bisericeşti, iar mai ales în tradi­ţia şi amintirea bătrânilor, cari rând pe rând duc în mormânt taina atâtor fapte şi informaţiuni preţioase privi toare la vieaţa şi luptele din timpurile apuse. S'au păstrat din generaţii în ge­neraţii legende şi întâmplări ce îşi aveau sursă de adevăr istoric în spovedaniile martor i lor cari le trăiseră şi le lăsaseră urma­şilor cu limbă de moarte ca o moştenire naţională. Astfel a m putut nota multe istorisiri din gura bătrânilor timişoreni, cai i au dispărut din mij locul nostru. îndeosebi delà meseriaşii v e ­chilor bresle româneşti din Timişoara am putut afla lucruri din trecutul nostru plin de sbuciumări, cari v in să complecteze şi să dea un cadru explicativ diverselor date, izolate sau fragmen­tare, conservate pe fo i le îngălbenite ale documentelor din epoca aceea. Cu ajutorul lo r şi sprijiniţi pe acte istorice se pot re­construi minunate pagini de vieaţă românească în Timişoara de altădată. Se pot scoate la iveală momente însemnate din trecu­tul acestui oraş, care totdeauna a fost animat de o pulsaţie politică, economică, culturală şi chiar socială a populaţiei ro ­mâneşti. Neamul nostru a avut în capitala Banatului străvechi

aşezări, iar cele dintâi documente de proprietate şi protocoale ce se mai păstrează în arhiva cărţii funduare din Timişoara dau dovezi incontestabile despre situaţia Români lor din acest oraş, unde, în cartierele Iosefin şi Elisabetin majorităţi le proprietă­ţ i lor erau în manile lor, iar în cartierul Fabricului s'ar putea spune că erau citadele inexpugnabile de familii româneşti.

L a vechea biserică românească din cetatea Timişoarei , a cărei urme nu se mai găsesc decât în tradiţia credincioşilor şi în hrisoavele vremii , a slujit părintele Constantin Şuboniu, un mare sprijinitor şi apărător al cauzei naţionale. A function-it aici ca preot până în 1790, când s'a construit cea dintâi biseri­că românească în cartierul „ M a i e r e " (Elisabetin), la care se duse să servească până în anul 1811, data numirii sale de protopop. Astfel Constantin Şuboniu a fost întemeietorul şi primul paroh al comunei bisericeşti din Elisabetinul Timişoarei .

Sub protecţia lui şi-a făcut drum de manifestare scriitorul şi pedagogul Minai Roşu (1750-1822), care slujea în vremea aceea ca preot la biserica din Timişoara.

Constantin Şuboniu era un om cu multă autoritate şi avea un prestigiu mare. Datorită calităţilor sale şi respectului v>e care î l inspira tuturor, putea ţine piept diverselor şi repetatelor tentative ale episcopiei sârbeşti, sub a cărei ierarhie era supusă biserica noastră delà unirea greco-catolicilor, tentative ce urmă­reau desnaţionalizarea elementului românesc preponderant şi complecta încorporare a credincioşilor români pe linia consoli­dării intereselor sârbeşti.

In anul 1779, când s'au deschis la Timişoara pr imele cur­

suri de învăţământ pedagogic pentru pregătirea dascălilor pe

seama şcoalelor naţionale, Constantin Şuboniu a intervenit ca

pe lângă cursurile sârbeşti să funcţioneze la Timişoara şi cur­

suri normale în limba română. Conducerea acestor cursuri a

fost încredinţată preotului Mihai Roşu şi ele se ţineau în lunile

de vară. P r in ele s'a creat un nou centru de vieaţă naţională

în inima Banatului şi de aici au pornit pe calea propovădui-

rii mulţi învăţători trimişi.. în satele noastre ca să răspândească

Protopopul Constantin Şuboniu

(1734—1818).

slova şi cultura românească. Era începutul unei ere noui, de propăşire, pentru şcoalele noastre a carori număr creştea, mai ales în împrejurimea Timişoarei . P e lângă aceste cursuri peda­g o g i c e s'a simţit nevoia şi a unor cursuri teologice pentru can­didaţii de preoţi români. Minai Roşu aj început să le ţină în vara anului 1790 şi a continuat a le face la Timişoara în vacan­ţele de vară chiar şi după 4 Noembr ie 1794, dată când s'a mutat în comuna sa natală, l a Jădani, unde fusese numit ca paroh. L a aceste cursuri teologice delà Timişoara, făcute în l im­ba română de Mihai Roşu, a învăţat în anul 1801 şi Dimitrie Ţichindeal, fostul învăţător delà Beregsău, devenit mai târziu paroh al comunei Becicherecul-mic şi profesor al Preparandiei delà Arad .

Constantin Şuboniu era un o m de cultură. Străduinţele lui se îndreptau şi în direcţia scrisului românesc. L a stăruinţa şi pe cheltuiala sa a putut Mihai Roşu să-şi tipărească la Viena ee le două cărţi: „ învăţătur i creştineşti" (1775) şi „Scurtă ară­tare despre Dumnezeu" (1784), după cum o confirmă autorul p e coperta lucrărilor sale. Aceste vo lume pot fi considerate ca cele dintâi cărţi româneşti t ipărite de bănăţeni, fiindcă isto­ria literaturii provinciei noastre nu mai pomeneşte de nici o altă carte mai veche, în afară de „Palia" sau biblia tipărită la Orăştie în 1582 de predicatorii calvini Ştefan Herce delà Ca­ransebeş şi Moise Peştişel delà L u g o j .

Vechea biserică de lemn a Românilor timişoreni.

Pr iv i tor la starea vechi lor biserici româneşti din Timişoara am putut culege date interesante din gura bătrânului învăţător; confesional Tra ian Lungu (1830-1917) din Timişoara-Fabric, care mi-a istorisit lucruri auzite din strămoşi. După această tradiţie, Români i t imişoreni aveau în veacul al V X I I I - l e a o bi­serică de lemn, mică şi slab construită. Se crede că ea era r idi­cată pe locul sau în apropierea locului pe care construiseră Români i înaintea năvălirii Turc i lor cea dintâi biserică de l e m n despre care face pomenire istoria şi care ajunsese prada unui incendiu. Această biserică f i ind situată pe actualul câmp al târ­gului, unde fusese pe vremuri străvechiul cartier românesc nu­mit „Palanca mare" , deci în afară de oraş şi departe de sub-« r b i u l Fabricului, Români i de aci plănuiau să-şi facă o bise-

rică mai aproape de casele lor. N'au aşteptat ca biserica de lemn, care era într 'o stare deplorabilă, să se dărâme, ci s'au apucat de realizarea acestui plan. începură să adune contribu­ţii benevole şi din fondul strâns ridicară în 1746 o biserică d e piatră în piaţa Fabricului. Era biserica „Sf. Gheorghe" care aparţine astăzi Sârbilor şi care se conservă ca o podoabă isto­rică în piaţa Traian.

Biserica „Sf . Gheorghe" din Fabr ic .

Proprietatea de drept a Sârbilor asupra bisericii „Sf. Gheor­ghe" a fost recunoscută de instanţele judecătoreştii cari s'au pronunţat în faimoasele procese purtate de Români împotr iva Sârbilor pentru despărţirea lor ierarhică. Despre trecerea aces­tei biserici în mână sârbească, dascălul Tra ian Lungu şi fiica sa, scriitoarea Emil ia Lungu-Puhallo, mi-au confirmat însă unele informaţiuni pe cari le auzisem şi delà alţi bătrâni ai caf-tierului. Se istorisea anume, că biserica „Sf. Gheorghe" a fost construită numai din banii colectaţi delà famili i le româneşti, cari "erau în număr foarte mare, şi delà câteva famil i i bogate de comercianţi macedoneni, cari între t imp decedară fără Ur­maşi. Deci dreptul asupra acestei biserici î l aveau exclusiv R o ­mânii. Şi totuşi, Sârbii, cari nu contribuiseră cu nimic Ia zidirea bisericii, au căutat să pună stăpânire asupra ei, căci nu puteau vedea cu ochi buni cum se făceau slujbe în l imba ro­mână de preoţi i noştri. Mai întâi au izbutit să introducă litur­ghii le sârbeşti, iar mai tâziu, cu ajutorul unui crâsnic sârb, au reuşit să distrugă documentele de fondare, cari conform obi­ceiului se păstrau în globul crucii din vârful turnului, înlo-cuindu-le cu acte de proprietate, din cari să rezulte că bise­rica a fost clădită de Sârbi ş? cu concursul episcopiei lor.. Ast­fel a trecut biserica „Sf. Gheorghe" în stăpânirea Sârbilor, cari nu mai admiteau preoţilor români să slujească în l imba lor decât tot a doua săptămână.

Asupra veracităţii acestei tradiţii, ne aduce dovezi valoroa­sa lucrare a părintelui Virg i l Popovic i despre „Ortodoxismul şi biserica naţională românească din Timişoara", care scrie următoarele despre Sârbi: „ M a i târziu îşi ridicară pretenţii de stăpânire asupra bisericii Sf. Gheorghe, susţinând că biserica * fost zidită cu ajutorul episcopiei sârbeşti şi anume din ajutoa rele date de fostul mitropoli t al Nişului, apoi episcop; al T in i i^

poarei Gheorghe Popovic i şi un lăsământ de 8.000 florini, iar credincioşii au contribuit la zidire numai cu 210 florini . Bâ­tlanii susţin că aceste date sunt falşe. Documentele istorice asu­pra înfiinţării bisericii Si. Gheorghe după uzul timpului erau păstrate în globul crucii din vârful turnului. î n t r ' o bună zi însă crâsnicul sârb al bisericii având instrucţiuni delà preoţii sârbi, le-a scos şi le-a înlocuit cu documente falşe cari arătau datele aminti te mai sus" (Op. citat, apărut la Timişoara în 1935).

L a această biserică „Sf. Gheorghe" din Fabric se fondase şi un protopopiat, primul titular fi ind numit la 1747 în persoa­na lui Vladislav Vesel inovici din Jebel. După el s'a întrerupt şirul protopopi lor de Timişoara, fiindcă parohii le din acest oraş trecură sub jurisdicţia protopopiatului delà Ciacova. Abia la 1811 a reînviat protopopiatul Fabricului. In scaunul acesta a fost numit atunci bătrânul paroh al bisericii române din „ M a i e -re" , Constantin Şuboniu, care este cel dintâi nume de protopop român al Timişoarei păstrat de istorie.

Vasile Georgevici ca administrator r<~ protopopesc.

Protopopul Constantin Şuboniu a îmbătrânit. Nu mai pu­tea lupta cu aceleaşi forţe şi cu acelaşi elan împotr iva ierarhiei sârbeşti. L-au obosit prea mult desele şi nenumăratele conflicte ce Ie avea cu preoţii sârbi, cari nesocoteau drepturile bisericii româneşti. I n 1814, după patru ani de protopopiat, f i ind deja trecut de 80 de ani, s'a hotărît să-şi ia un ajutor care să-i facă slujba în biserică şi să-i administreze protopopiatul. Făcu atunci apel la serviciile preotului militar Vasile Georgevici, care tocmai demobilizase şi se întoarse la Timişoara după termina­rea războaielor cu Napoleon.

Biografia lui Vasile Georgevici. Despre Vasi le Georgevici , fondatorul parohiei greco-orto-

doxe din Timişoara-Fabric, am putut afla următoarele date biografice.

S'a constatat în m o d sigur că era născut în ziua de 30 De­cembr ie 1764. Locu l său de origine a fost controversat. Unii credeau că e din regiunea Braşovului. U n lucru e necontestat că s'a sfinţit ca preot în anul 1800 pentru parohia din Csrne; teaz. Eu am susţinut şi în alte rânduri că se trage din o famil ie

bănăţeană, a cărei sentiment naţional nu putuse f i alterat d e influinţa ierarhiei sârbeşti, oricât ar f i încercat să-şi impună su­premaţia prin diferite mij loace, între cari şi sârbizarea numelui de Vasile George în Vasa Georgevici , adăugând în actele o f i ­ciale la vechiul nume de George ce-1 purtaseră strămoşii lui caracteristica terminaţiune de „ v i e i " (Ziarul „T imişoara" N o . din 1 Ianuarie 1936).

Vasile Georgevici a urmat teologia sârbească, păstrând însă mereu neţărmurită dragoste pentru poporul român. L a 1800 s'a hirotonit şi a fost paroh al comunei Cerneteaz până în 1814, când s'a stabilit la Timişoara.

In războaiele contra lui Napoleon. In t impul războaielor cu Napoleon, a servit şi el, ca Dimi-

trie Ţichindeal , în regimentele austriace formate din Români bănăţeni, ca preot militar. Vitej ia acestor soldaţi a devenit l e ­gendară, fiindcă au ţinut piept cu un curaj impresionant ata­curilor înverşunate ale Francezilor . Cea mai frumoasă dovadă de apreciere şi de cinstire a vi tej i lor bănăţeni a dat-o însuşi Napoleon, când a spus: „Daţ i -mi numai câteva batalioane din aceşti români şi voiu bate cu ei toată Europa".

înapoiat din primul război, s'a dus la Cerneteaz. L a 181.1' s'a făcut însă o nouă mobil izare, cu proporţ i i mai mari, în vederea unei ofensive decisive împotr iva armatei franceze, îngrozi ţ i de atâta serviciu militar, tinerii începeau să murmure şi să se sustragă îndatoriri lor ostăşeşti, mai ales că autorităţile îi prindeau cu forţa, îi maltratau şi î i legau ca pe nişte osân­diţi. De groaza acestor mij loace de recrutare, tinerii români s'au refugiat în păduri. Autorităţile mil i tare l-au rugat atunci p e

-preotul Vasile Georgevici , ca să-i adune cu vorbă bună pentru armată. Fostul preot militar, cu autorizaţia comenduiri i cetăţii Timişoarei , s'a dus în păduri să-i vizi teze pe aceşti tineri, reu­şind să-i convingă cu sfaturile sale părinteşti ca să-1 urmeze. Vasi le Georgevici a recrutat astfel v reo 1400 de soldaţi, pe car i i-a condus la Viena şi i-a prezentat curţii imperiale.

Prima audienţă Ia curtea imperiala; din Viena.

Vasile Georgevici a fost pr imit cu ocazia aceasta în audien­ţă de împăratul Francise I-iul, în faţa căruia făcu G documen-

tată şi impresionantă expunere asupra situaţiei rele în care se sbătea poporul român. I-a amintit împăratului câte jertfe şi fapte eroice a făcut acest popor în războaiele cu armata lui Na­poleon, în t imp ce acasă în Banat famili i le acestor viteji ro­mâni sufereau din cauza persecuţiunilor ierarhiei sârbeşti, care se credea stăpână şi se bucura de anumite privi legi i în defa­voarea Românilor . I-a arătat în sfârşit „ cum parohiile mai bune din comunele româneşti se dădeau de Consistoriul sârbesc nu­mai Sârbilor, iar parohiile slabe din comunele româneşti se dă­deau Români lor numai pe bani buni, adecă cine dădea mai mult: pentru parohie o mie şi pentru ţinghilie altă mie" . (Vezi ziarul „Plugaru l Român" din Timişoara N o . 38 din 9 Noem-brie 1913).

împăratul Francise I-iuI auzise de faptele eroice ale lui Vasile Georgevici şi î l decora pentru meritele sale ostăşeşti cu o medalie de aur, iar printr'un script împărătesc dădu ordin Con-sistoriului sârbesc din Timişoara, ca la întâiul post vacant de protopop să fie, confirmat fostul preot mili tar al armatei sale. Plângeri le de ordin naţionl pe cari le formulase Georgevici nu avură însă consecinţe imediate. Ele pregătiră numai terenul pentru viitor.

Astfel ajunse Vasile Georgevici să fie acceptat în 1814 ca ajutor şi administrator protopopesc pe lângă venerabilul Con­stantin Şuboniu. Delà această data începe apostolatul de lup­tător naţional al marelui Vasile Georgevici , a cărui activitate însufleţită şi rodnică era îndreptată în primul rând pentru ridi­carea şi întărirea păturei româneşti din Timişoara. Era un vrednic continuator al operei protopopului Şuboniu, mai ales pe terenul strădaniilor de a redobândi drepturile bisericii sale pe cari tutela vitregă a ierarhiei sârbeşti le nesocotise şi le uzurpa­se. Din această cauză începu să aibă şi.el, ca bătrânul Şuboniu, multe neplăceri cu Sârbii, cari nu puteau să-i facă însă prea mult rău, căci Georgevici se bucura de înalta protecţie a curţii imperiale.

Vasile Georgevici protopop al Timişoarei. Protopopul Constantin Şuboniu muri la 1818 în vârstă de

84 ani. I n locul lui, pe baza rescriptului împărătesc, Consisto-îaul sârbesc din Timişoara fu nevoit să-1 întărească în scaunul protopopesc pe Vasile Georgevici . Cu profunda dragoste ce o avea pentru credincioşii săi din Timişoara, noul protopop se

gândi î n pr imu l rând la construirea unei biserici româneşti în suburb iu l F a b r i c , unde era în vremea aceea centrul vieţii româ­neşti şi unde se simţea mai mult nevoia unei biserici în care să se facă s lujba î n l imba română, ca să o poată înţelege şi credincioşii . B iser ica d in Cetate, unde servea la început Con­stantin Şuboniu , trecu la Sârbi , iar biserica „Sf. Gheorghe" z i ­dită de Români în piaţa T r a i a n fu luată de ierarhia sârbească şi t ransformată într'o parohie mixtă, tolerându-se Români lor doar atât, ca tot a doua Duminecă să-şi facă l i turghia în româ­neşte cu preoţii lor. Protopopul Vasi le Georgevici nu ma i pu­tea suporta această stare de lucrur i şi luă hotărîrea de a ridi­ca o nouă biserică românească pentru credincioşii săi. I n acest scop a plecat în anul 1820 la V iena în audienţă la împăratul Franc ise I - iu l , prezentându-i două petiţii.

A doua audienţă la împăratul Francise I-iuI.

P r i m u l memoriu conţinea cererea pentru eliberarea unei concesiuni de a clădi o biserică românească în F a b r i c u l T i m i ­şoarei, la sediul protopopiatului, în partea periferică a cartie ru lu i numită „Mehala", căreia Sârbi i î i z iceau „Vlaşca ma la" , motivând cererea c u faptul că credincioşii d in această maha­laua românească a F a b r i c u l u i stăteau prea departe de biserica „Sf. Gheorghe", întâmpinând dificultăţi cercetarea ei d in cau­za lipsei mi j loacelor şi a căi lor de comunicaţ ie, precum şi a i luminatului , ma i ales în dimineţi le şi serile, când se făceau slujbele utreniei sau ale vecerniei şi deniilor. („Plugarul Ro­m â n " ziar şi număr cit.).

Topograf ia cart ierului la începutul secolului al X I X - l e a era cu totul diferită de cea actuală. I n t impul acela suburbiul era divizat de diferitele braţe ale Begheiului , cari se rami f icau pe tot cupr insul lu i , formând între apele lor insule de aşezări, a căror populaţi i comunicau mai greu între ele. De là „Vlaşca m a l a " până î n piaţa T r a i a n unde se afla biserica „Sf. Gheor­ghe", era o distanţă mare de străbătut, deoarece între aceste două părţi ale F a b r i c u l u i nu era un d r u m direct, ci lumea trebuia să înconjoare mai multe grupări de case şi să treacă mai multe poduri peste braţele râulu i car i tăiau în repetate rândur i calea de comunicaţie. Parcurgerea acestui d rum era o adevărată problemă. Lumina ţ i i nu erau decât pe la mori le s i -

tuate lângă podurile de trecere, formând puncte de popas şi mici centre de animaţie. Ori astfel de centre erau vreo patru pe drumul credinciosului român care voia să meargă la bise­rica din piaţă, între cari locul „ la mama dracului" pe lângă moara de tutun, despre care şi azi se mai vorbeşte ca de o amint i re plină de fantezii şi spaimă. De aceea, pe lângă moti­vele de ordin naţional, protopopul Vasile Georgevici a insistat în cererea sa mai ales asupra acestor mot ive topografice, in faţa cărora stăpânirea delà Viena nu putea ridica obiecţiuni şi temeri de, „complicaţiuni poli t ice". Rezultatul a fost favorabil, împăratul a încuviinţat protopopului să ridice o nouă biserică pe seama credincioşilor din partea românească a Fabricului.

Memor i i l e pentru emanciparea

bisericii române.

Al doilea memoriu prezentat de Vasile Georgevici împăra­tului Francise I-iul era de o mare valoare istorică pentru cu­noaşterea suferinţelor Românilor bănăţeni din vremea aceea

Pr in această petiţie a cerut emanciparea bisericii române de sub ierarhia sârbească. Acest memoriu avea o întindere de 120 de coaie şi cuprindea „ o mulţime de documente autentice* ct adevereau nenumăratele nelegiuiri ale ierarhiei sârbeşti". Iată ce a scris Nicolae Tincu-Velea despre această petiţie în vo­lumul său „Istoria bisericească politico-naţională" (Sibiu, 1865, pagina 300):

„Se istoriseşte din acele timpuri, că poporul şi clerul ro­mân din Ungaria şi Banat în anul 1812 a format un comitet compus din cei patru profesori ai institutului pedagogic, de un deputat civil şi de câţiva protopopi, care comitet a proces a cere delà guvern a fi eliberată biserica română de usurpaţiu-nile mitropoliei sârbeşti. Dară rezultatul total se amână deo­camdată din cauza că Ţiehindeal şi lo rgovic i muriră preacu-rând şi deputatul civil Moise Nicoară fu forţat a trece în Ţara românească. După câţiva ani bravul protopop Georgevici din Timişoara repeţi zisa cerere prin o petiţiune de 120 de coaie compusă dintr 'o mulţime de documente autentice, ce adevereau nenumăratele nelegiuiri ale ierarhiei sârbeşti. Impresiunea a-cestei opere a fost mare şi rezultatul îndestulitoriu, căci s'a pus în reactivitate denumirea de Episcopi români la Arad, T i m i ­şoara şi Vârşeţ. Dar acest recâştigat drept, după moartea împa­

râtului Francise fu iarăşi uzurpat arbitrarminte de mitropoliţ i i sârbi din Carloviţ i" .

Memoriu l protopopului Vasile Georgevici este un preţios document al vremi i şi păcat că textul lui n'a putut fi încă des­coperit. Poate zace undeva în vechile arhive ale Vienei . In te­meiul acestui act bine motivat s'au dat dispoziţiuni de către împărat ca memorandul Români lor bănăţeni, făcut şi prezen­tat de Georgevici , să fie soluţionat favorabil . Importanţa aces­tui memorandum delà 1820 este atât de mare, încât el consti­tuie o epocă strălucită în istoria Români lor bănăţeni. A fost prin urmare meritul lui Vasile Georgevici , că s'au redobândit, chiar şi pentru scurt t imp, drepturile bisericii române.

Petiţia delà 1814.

Cunoaştem conţinutul memorandumului delà 1820, fiindcă, el cuprindea aceleaşi capete de cerere pe cari le avea petiţia comitetului delà Arad. Ori textul acestei petiţii a fost găsit ţi publicat de T e o d o r V . Păcăţean în lucrarea sa „Cartea de Aur, sau luptele politice-naţionale ale Români lor de sub coroana ungară" (Sibiu, 1904, vol . I . pag. 139-148). Petiţia arădanilor n'avea însă ca întindere decât a zecea parte din volumul de ja lbe al protopopului Georgevici , care reluând ideile acestei pe­tiţii, rămasă fără efect, le-a desvoltat şi le-a complectat cu un material documentar impresionant.

L a 1812 s'a înfiinţat la Arad Institutul pedagogic pentru pregătirea învăţători lor confesionali români. Profesori i acestui institut erau Constantin Diaconovic i -Loga, Dimit r ie Ţ i -chindeal, loan Mihuţ şi Dr. Iosif Io rgovic i . Delà această şcoală de dascăli porni un suflu de vieaţă nouă pentru neamul ro­mânesc. Din atmosfera de însufleţire ce domina acest mediu al cărturarilor noştri s'a ajuns la ideia constituirii unui comi­tet despre care pomeneşte Nicolae Tincu-Velea în istoria sa. Comitetul a fost alcătuit în anul 1812, imediat după deschide rea cursurilor pedagogice, fiind compus din cei patru profesori delà acest Institut, dintr'un deputat civil ales în persoana lui Moise Nicoară şi din câţiva protopopi. Comitetul avea misiunea să. întocmească o petiţie prin care „ to t clerul şi poporul roma-Mese" din diecesa Aradalui să-i solicite împăratului Francise I-iul ca să numească un episcop român, cu „sângele si cu ini­ma română", după moartea bătrânului arhiereu Pavel A v a c u - .

» o v i c i din Arad, care era deja „atât de bolnav şi de neputin­cios" , Petiţia a fost redactată şi înaintată împăratului în anul 1814. Ea a rămas însă fără răspuns şi fără efect. Această petiţie o reluă mai târziu Vasi le Georgevici şi se folosi de ea, ca ma­terial informativ, pentru memoriul său. Probabi l că din comi­tetul de redactare delà Arad a făcut parte alături de alţi pro­topopi şi Constantin Şuboniu delà Timişoara. Astfel s'ar putea explica mai uşor cum a ajuns Georgevici la textul memoriului arădan şi la informaţiunile privitoare la chestiunile cuprinse în el.

Memorandumul bănăţean delà 1820.

Ce cuprindea memorandumul bănăţean? In partea introductivă se arăta originea neamului, care tră-

§ându-se din descendenţii coloniştilor romani ai împăratului Traian, stabiliţi pe aceste plaiuri ale Daciei cucerite prin vitejie, este singurul popor autochton. Ungurii au venit mult mai târziu pe acest pământ pe care î l stăpânise naţiunea r o ­mână, iar Sârbii s'au aşezat aici abia în anul 1690, când au trecut Dunărea sub conducerea mitropolitului lor Arsenie Cer-novici , refugiindu-se de frica Turc i lor cari îi izgoniseră din Balcani. Atunci Ie-a acordat împăratul L e o p o l d I-iul mai mul te privi legi i , cari au şi fost exploatate de Sârbi în dauna Româ­nilor. Memorandumul accentua că nu poporul sârb era vinovat de situaţia rea de care se plângeau Românii , ci privi legii le a-cordate lor, cari f i ind răstălmăcite şi aplicate în m o d abuziv de către ierarhia sârbească au dus la oprimarea elementului băş­tinaş. Biserica română suferise în t impul ocupaţiei turceşti, iar după eliberarea ei, când spera vremuri mai bune, a primit cruda lovitură a tutelei episcopilor şi ierarhilor sârbi, cărora Intre alte privi legii li s'a dat dreptul de a ocroti biserica noas­tră, f i ind de aceeaşi lege ortodoxă. In interesul bisericii româ-» e din Banat nu putea interveni în t impul acela nici*un făc­ător important, deoarece ortodoxismul neamului nostru era pro­fund atins de consecinţele polit ice ale unirii făcute la Alba-lul ia în anul 1700 de mitropolitul Atanasie cu romano-catolicii . Credincioşii români din Banat, rămaşi fără arhierei din neamul lor , au fost sortiţi să îndure stăpânirea ierarhiei sârbeşti, care căuta să impună în actele sale de păstorire o vădită tendinţă de sârbizare şi de desnaţionalizare a elementului românesc, care sé affa în majoritate zdrobitoare faţă de infima minoritate sâr-

bească. Memorandumul mai conţinea şi date statistice, arătând că pretutindeni majoritatea parohii lor erau româneşti şi totuşi ierarh ia sârbească îşi impunea preoţii săi. Or i astfel de nedrep­tăţi nu s'ar mai putea face dacă Români i »r avea episcopi aleşi din sânul lor. De exemplu în diecesa Aradulu i , după si­tuaţia din anu l 1 7 7 7 , erau 1 4 protopopiate, 480 de parohii pr in­cipale şi 126 fi l iale, c u tot atâtea biserici , f i ind toate româ­neşti, î n afară de trei locuri unde erau amestecaţi şi câţiva Sârbi. I n diecesa T imişoare i erau 1 0 protopopiate şi 287 paro­hi i pr incipale, dintre cari numai cea delà Ch ich inda era sâr­bească, iar la Cenad şi Becicherecul-mare erau mixte, restul f i ind toate româneşti. I n sfârşit diecesa Vârşeţului , care avusese pc vremuri sediul la Caransebeş, număra 6 protopopiate cu 239 parohi i şi 1 9 filiale, cu tot atâtea biserici , f i ind toate româ­neşti, în afară de protopopiatul din Vârşeţ, unde erau şi Sârbi . Deşi aceasta era situaţia, ierarhia impunea l imba sârbească atât în biserici cât şi în şcoalele confesionale. C u acest sistem nea­mul românesc putea ajunge la desnaţlonalizare. C a mi j loc de salvare şi îndreptare, memorandumul propunea alegerea de epsicopi români cari să stea în fruntea acestor diecese ale B a ­natului . Alegerea s'ar face de tot clerul şi poporul diecesei res­pective, înaintând împăratulu i o l istă cu Irei candidaţ i , dintre car i el u r m a să confirme pe unul ca episcop.

Pe lângă aceste idei principale cari se af lau şi în petiţia delà 1 8 1 4 , protopopul Vasi le Georgevici a mai expus în memoran­dumul său din 1820 şi o mulţ ime de plângeri, bine justif icate, împotr iva felului cum înţelegeau Sârbi i să-şi exercite supre­maţia lor.

Despre acest memorandum bănăţean tradiţia ne-a păstrat informaţiuni interesante. Delà bătrânii cart ierului F a b r i c , unde era amvonul de apostolat al protopopului Vasi le Georgevici, am putut afla istorisiri , pe cari le auziseră şi ei delà meşii lor, des­pre audienţa la împărat şi despre petiţiile lui „Prota V a s a ' V Intre altele se povestea o scenă impresionantă ce se petrecuse în sa la curţi i unde fusese pr imit protopopul Timişoarei . D u p ă prezentarea memorandumulu i şi după scurta expunere esplica­tiva ce o făcuse Vasi le Georgevici, împăratul Franc ise I-iuî, vă­zând în modesta reverendă a apostolului bănăţean simbolizată toată suferinţa preoţimii române, se coborî cu lacr imi în ochi şi î l îmbrăţişa pe acest protopop, care pr in înfăţişarea lui i n -

filtrase în inima suveranului sentiment de dragoste pentru R o mânii prigoniţi pe nedrept.

Erau semnele evidente ale unei auguste justiţii care nu în­târzia să întroneze o altă stare de lucruri, mai acceptabilă pentru biserica noastră, şi care dură până după moartea îm­păratului.

Biserica română din Fabricii!-Timişoarei

Cu privire la memorandumul de interes general, Vasi le Georgevici a pimit asigurări din partea împăratului că va lua măsuri de îndrumare. De fapt, în urma acestor intervenţii, în­cepură zile mai bune pentru biserica română. Iar în ceeace privea petiţia credincioşilor din Fabricul-Timişoarei , protopo­pul Georgevici s'a întors delà Viena cu autorizaţia imperială de a ridica o biserică română în centrul locuit de ei. In gândul lui Georgevici această biserică urma să devină catedrală pentru episcopul român, după câştigarea dreptului de a pune chiriarh român în capul diecesei din Timişoara.

Ajuns acasă cu concesiunea în mână, entusiasmul Roma nilor timişoreni era mare. Vasile Georgevici deveni o figură providenţială pentru cauza bisericii naţionale şi a separării ei de ierarhia sârbească. Cercurile vrăjmaşe delà episcopie nu vedeau însă cu privire liniştită bucuria Românilor . Se temeau că Românii ar putea scăpa de sub dominaţia lor şi în conse­cinţă şi de sub influinţa lor de sârbizare. Căutară să unel­tească pe la autorităţi, ducându-se cu reclamaţiile lor până la guvern,~^dar nu ajunseră la nici un rezultat, pentrucă ordinul împăratului era indiscutabil şi categoric.

Cum s'au adunat fonduri le .

Protopopul Vasile Georgevici a lansat un călduros apel că­tre toţi locuitorii români ai oraşului şi ai împrejurimii , ca să contribuie fiecare, după putinţa sa, la fondul pentru clădirea bisericii. Greutatea şi de data aceasta era, că nu se găseau bani destui pentru zidire. Parcă soarta a vru t însă ca toate să se întoarcă în favoarea Românilor . Rezultatul apelului şi al unui registru de subscripţie, ale cărui fi le îngăl­benite s'au conservat până azi, fu îmbucurător. Se văd în acest registru sume foarte mari, colectate în parte delà săteni. Regis­trul se păstrează în arhiva „Societăţii umanitare de masă *

credincioşilor români or todoxi din Timişoara-Fabric". L a iui--ţeală s'au adunat vreo douăzeci de mii de florini. Cu toate a-ccstea fondul creat prin aceste contribuţmni nu era încă s « -ficent pentru acoperirea cheltuelilor de construcţie.

Atunci protopopul Vasile Georgevici , ca să accelereze ridi­carea bisericii, a căutat alte modalităţi pentru adunarea banilor necesari. A plecat cu o trăsură, colindând toate satele timişane, şi a adunat delà ţărani diferite daruri, cereale, alimente, f iere vechi, aramă, pluguri şi alte unelte sau obiecte aruncate, cari nu se mai puteau întrebuinţa, precum şi multe lucruri de nici un folos. Intorcându-se cu ele la Timişoara, le-a comercializat, ias cu banii rezultaţi din vânzarea lor, a mărit fondul bisericii. Acest drum de apostolat al protopopului Georgevici mai avea şi o altă importanţă. Pr in toate comunele pe unde a umblat, a ţinut predici, a stat de vorbă cu ţăranii, a propovăduit credinţa în Dumnezeu şi în viitorul românesc, întărind şi animând î * sufletul tuturor conştiinţa şi iubirea de neam. S'a ocupat dte toate nevoile poporului şi a căutat să îndrepte relele din cauza cărora tânjea în amorţ ire vieaţa naţională delà sate. Era u i răscolitor de suflete, iar cuvântul său sincer şi convingător avea darul să pună în mişcare vibraţii de noui simţiri. Figura lui impunătoare, glasul său de profet şi duioşia cu care ştia să vor­bească, inspira curaj şi mângâiere. Pentru strădaniile sale na­ţionaliste Vasile Georgevici a suferit multe vexaţiuni din partea Sârbilor. E l însă le-a îndurat cu mândrie.

Prestaţii I n natură şi jertfă de muncă.

Banii pentru ridicarea bisericii ar fi fost decj adunaţi, însă sumele colectate nu erau suficiente pentru plătirea manei de lucru. Din aceşti bani abia s'ar fi putut acoperi costul mate­rialelor de clădire. Protopopul Georgevici i-a chemat atunci la o consfătuire pe capii famil i i lor române din cartier, ca să dis­cute cu ei posibilităţile de reahzare. Le-a arătat situaţia fon­duri lor adunate, precum şi necesitatea unor noui sacrificii pen­tru a se putea face plata lucrătorilor. Planul bisericii era făcut la directa inspiraţie a protopopului, iar executarea lucrărilor de arhitectură urma să se îndeplinească tot sub controlul şi gri­ja lui. Lipseau însă braţele muncitorilor şi ale zidarilor. Sfatul căpeteniilor a ajuns la concluzia că era greu de a mai cere contribuţii băneşti, fiindcă toată lumea dăduse deja tot ce-i

stătea în putinţă. Totuşi, într'un glas de unanimă însufleţire, s'au declarat hotărîţi să înceapă lucrările chiar cu jertfa mun­ci i l o r propri i . S'a făcut un tablou despre toţi meseriaşii, mun­citorii şi ceilalţi credincioşi români ai cartierului, cari s'au an­gajat să contribuie cu jertfă de muncă şi cu prestaţii în natu­ră la opera de zidire a bisericii lor. Repartizarea muncii de „ c l a c ă " s'a făcut astfel, încât fiecare român s'a obligat a lucra gratuit cu toţi membri i famil ie i sale timp ele un an câte două zi le pe săptămână. Aşa a putut să fie ridicată biserica în de­curs de un an de zile cu munca şi strădania vrednici lor clă caşi a l „Meha le i " româneşti, cari deveneau astfel cei mai au­tentici şi cei dintâi membri ai parohiei noastre din Fabricul-Timişoare i .

Legenda despre arătarea lui Dumnezeu.

Atât datele de mai sus, cât şi legenda ce urmează, le-am cules din amintirea şi tradiţia bătrânilor. O parte din ele au fost deja publicate în broşura mea: „ U n mic istoric al bisericii r o m â n e din Timişoara-Fabric", editată la Timişoara în 1926 de Cercul t inerimei adulte „Sf. Gheorghe" din acelaşi cartier.

Frumoasă legendă despre căutarea locului unde să f i e Înălţată biserica şi despre arătarea lui Dumnezeu, care prin re­velaţie divină indică acest loc, se păstra ca o pioasă credinţă în memoria generaţii lor ce se succedau.

Era un obicei din bătrâni, ca la Dumineci şi sărbători, să se adune Români i cartierului Fabric în locul vi ran din faţa ba­răcii de lemn a stăvilarului de unde se despărţea apa Beghe-îuiui în cele două braţe, cari curgeau paralel, cel drept pentru transportul lemnelor şi cel stâng pentru trebuinţele industriale ale mori lor , meseriaşilor şi tăbăcarilor. Această piaţă, care se întindea până la podurile ce legau „Vlaşca Maîa" de cealaltă parte a malului stâng, era un fel de „ fo rum romanum" unde st desfăşura vieaţa publică a Românilor . Aic i , sub cerul liber, se ţineau sfaturile bătrânilor, se discutau şi se rezolvau proble­mele zilei , aici venea în mijlocul lor protopopul Gto rge \ ici să Ie dea îndrumări şi să chibzuiască împreună cu ei planurile de re­formă şi propăşire românească. In t imp ce sfatul bărânilor se ţinea la umbra unui nuc mare şi înalt, tineretul îşi petrecea dansând şi cântând. Aici se făceau pr imele manifestări de co­ruri improvizate , aici se întindea hora şi se legau prietenii şi

cunoştinţe cu Românii veniţi din alte părţi. Erau cele dintâi în~ jghebări de mediu social în care se zămisleau perspectivele vieţii româneşti. Din acest centru au pornit ideile de solidari­tate şi de trudă comună ale f i i lor aceluiaşi neam, chemaţi la datorie şi la unire de harnicul lor părinte sufletesc. L a una din aceste reuniuni, fiind vorba de zidirea bisericii, sfatul se purta asupra chestiunei de a se fixa locul pe care să f ie ea ridicată. Se făceau diverse propuneri, iar protopopul îi lăsa pe credin­cioşi să-şi spună părerile şi să le discute după simţul şi price­perea lor. Neajungându-se Ia o soluţie unanim acceptată, Va­sile Georgevici se ridică din mijlocul lor şi imploră ajutorul lui Dumnezeu pentru lămurirea problemei. Rosti o scurtă rugăciu­ne şi într 'o atmosferă de impresionantă tăcere exclamă:

— Doamne, Stăpâne atotputernic, trimite darul Tău asupra noastră şi arată-ne unde să ne închinăm întru mărirea Ta?

Deodată se iviră pe orizontul dinspre răsărit nişte nouri

negri, iar în câteva minute se lăsă o ploaie grea deasupra lor.

Bătrânii ieşiră de sub nuc şi se grupară în mijlocul, pieţii, fă­

când cerc în jurul protopopului, care căzu în genunchi şi cu

ochii plini de evlavie ridicaţi la cer, aştepta cuvântul lui Dum­

nezeu. Tiner i i înspăimântaţi de furtună, veniră ş'i ei să se roa­

ge alături de părintele lor. Şi iată că sè făcu subit lumină sub

întunecimea nourilor. Un fulger trăzni chiar în nucul mare, care

îşi întindea crengile spre ei în semn de arătare divină. Nucul se

prăbuşi sub puterea flăcărilor şi în câteva momente arse până

în rădăcini. Nouri i se risipiră cu iuţeală, parcă nu se întâmpla­

se nimic. Bolta cerească iarăşi deveni senină şi se împodobi cu

frumoasele culori ale curcubeului. Soarele începu să-şi scalde

iarăşi, poate cu mai multă luminozitate, razele vestitoare de zile

fericite pentru neamuljromânesc. Vasi le Georgef ic i se sculă ca

gândul la Dumnezeu şi foarte smerit ridică manile spre cer,

zicând:

— Mulţumescu-Ţi Ţ i e Doamne, că ne-ai arătat locul d e

mântuire al poporului român.

A rămas deci stabilit ca biserica să fie înălţată pe acest l o c

revelat de voinţa lui Dumnezeu. Nici nu se putea găsi altul mai

potrivit , decât acela de unde se radiau atâtea unduiri de idei

şi simţiri româneşti.

Noua biserică „Sf. H ie " .

Lucrăr i le de edificare ale bisericii s'au început în primăva­ra anului 1825 şi au durat până în vara anului următor, luând parte efectivă la aceste lucrări toţi Români i cartierului. Stilul ei arhitectonic era cel obişnuit la toate bisericile or todoxe din Banat. Ziduri masive construite din cărămidă arsă, cu un turn înalt ce domina peste case până la o distanţă destul de mare. Biserica avea două uşi laterale şi una principală la faţadă. Silue­ta ei părea elegantă, iar turnul avea în partea superioară mici linii decorative, comune acestui stil important din părţile trans-dariubiene. Acoperişul era din ţiglă, iar pereţii exteriori ten-cuiţi şi văruiţi până la jumătatea turnului, unde începea tini­cheaua modelată în forme caracteristice, cari se ridicau în eta­je de suporturi tot. mai mici spre vârful crucii. Interiorul era sobru şi întunecos, iar iconostasul cioplit din lemn după mo­delul de ornamentaţie adoptat de toate biserici le din vremea aceea. Tavanul acoperea nava în linie simplă şi orizontală, fără boltir i şi fără cupolă. Oealungul pereţi lor laterali erau scaunele credincioşilor, iar capacitatea de adăpostire a bisericii era de v r e o opt sute de persoane. Pictura se făcu mai târziu de zu­gravul George Petro vici, iar iconostasul se complectă pe măsu­ră ce credincioşii făceau danii cu icoane sfinte. Costul mate­r ialelor şi al construcţiei a depăşit suma de 24.000 florini.

Sfinţirea bisericii a avut loc în ziua de 20 Iulie 1826, la sărbătoarea sfântului I l ie . De aceia i s'a dat ca patron protector numele acestui proroc.

După atâtea lupte şi necazuri, Români i avură iarăşi biseri­ca lor proprie, iar în afară de aceasta şi avantajul că era situa­tă chiar în centrul cartierului românesc. Credincioşii nu mai întâmpinară nici o greutate ca pe vremea când mergeau la bi­serica „Sf. Gheorghe" din piaţă.

Moartea lui Vasile Georgevici .

O moarte prematură şi inexplicabilă îl răpi pe protopopul Vasile Georgevici din sânul credincioşilor. Deceda la 20 Noem-brie 1826, după patru luni delà sfinţirea bisericii sale, la o vâr­stă de 62 de ani. Omul acesta viguros şi îndrăzneţ, căzu frânt şi desamăgit, poate chiar obosit, de atâta supărare şi amar.

Tragedia vieţii sale îl urmări şi dincolo de lumea pămân­tească. Ura Sârbilor era atât de pronunţată împotriva sa încât i

se contestă şi dreptul la odihnă veşnică şi liniştită. Se puseră la cale cu ocazia înmormântări i sale nişte înscenări ce indignară cel mai elementar bun simţ creştinesc. După un apostolat în­chinat lui Dumnezeu şi neamului românesc, se încercă din partea preoţimei sârbeşti a se profana memor ia sfântă a vred­nicului protopop român cu spinoasele prohodiri de patimă şi neiertare. Nu putuseră să-1 lovească în vieaţă, căutară deci să-1 persecute în mormânt. Credincioşii români aflaseră însă de planul Sârbilor, cari îi săpaseră o groapă în cimitirul lor delà marginea cartierului, unde se află astăzi aşezat un nou sub-urbiu al celor dintre Vi i . Românii în schimb, dintr'un senti­ment d e omagiu şi de recunoştinţă î i destinară un loc de odihnă în cripta anume deschisă în interiorul bisericii „Sf. I l i e " . Con-sitoriul sârbesc temându-se că intransigenţa Românilor ar pu­tea să le zădărnicească intenţiunile, ceru ajutorul autorităţilor, cari trimiseră la înmormântare un detaşament de soldaţi. In ziua d e 22 Noembrie 1826, când porniră delà locuinţa lui Va-sile Georgevici cu sicriul care era purtat pe braţe de credincio­şii săi, aceştia luară direcţia spre biserica „Sf. I l i e " , iar preo­ţii sârbi se îndreptară spre cimitir. Când făcură însă apel la forţa publică, comandantul detaşamentului fi ind întâmplător român, nu dădu ascultare preoţilor, ci îşi continuară şi solda­ţii drumul alături de Români, parcă Dumnezeu i-ar f i trimis ca să dea ultimele onoruri aceluia care fusese şi preot militar. De aici se născu un mare proces, care ajunse spre soluţionare până la curtea imperială, unde îşi înaintară Români i plânge­rea lor. Rezultatul fu cel dorit de Români. Protopopul Vasile Georgevici rămase să-şi doarmă somnul de veci în cripta din nava bisericii „Sf. I l e " , iar împăratul le mai încuviinţă drep­tul de a păstra în biserică atât portretul său, cât şi cel al pro­topopului lor.

Iarăşi zile triste pentru Români. Prin moartea lui Vasile Georgevici , ierarhia sârbească a

scăpat de un adversar temut. Consecventă obiceiului ei, a cău­tat să acapareze şi biserica „Sf. I l i e " . In urma atâtor uneltiri împotriva Românilor , invocând pericolul pe care îl prezenta or­ganizarea naţional-bisericească a poporului nostru, Sârbii au iz­butit să facă din biserica zidită cu munca şi jertfa Românilor , o filială a bisericii „Sf. Gheorghe", care devenise între t imp exclusiv sârbească. Astfel a trecut şi biserica cu hramul „Sf.

H i e " sub controlul şi stăpânirea ierarhiei sârbeşti. Ea le-a i m ­pus credincioşilor noştri preoţi sârbi, cari veneau delà biseri­c a lor din piaţă să facă slujbe în l imba sârbă la altarul ridicat d e protopopul Vasile Georgevici . Pr imul preot sârb detaşat la acest altar a fost Mihai Tabacovici , iar în scaunul protopopesc a fost numit l oan Vasici, care, fiind prieten al Românilor , a fost călăuzit în actele păstoririi sale de un spirit de înţelegere

de moderaţie. Abia delà 1853 începând îşi aveau Românii ia­răşi protopopi din neamul lor, seria acestora iniţiându-se cu numele scriitorului Melet ie Dreghici (1814-1891), care funcţiona­se înainte de a veni la Timişoara ca protopop în Jebel.

Situaţia de permanente desacorduri şi vexaţiuni din par­tea Consistoriului sârbesc a dăinuit până în 1875, când se făcu despărţirea ierarhică între Români i bănăţeni şi Sârbi, trecând biserica noastră din Banat sub jurisdicţiunea spirituală şi ad­ministrativă a mitropoliei din Sibiu.

Amint i rea lui Vasi le Georgevici .

Români i din Fabricul-Timişoarei au păstrat un cult pentru memor ia fondatorului parohiei lor. Amintirea lui a fost reîm­prospătată în anul 1913, când s'a demolat biserica construită

•de el. Pr imăr ia municipiului Timişoara notarise încă din 1909

ca să pună în aplicare planul de sistematizare a oraşului în cartierul Fabr ic şi să canalizeze Begheiul, dând un curs nou curgerii apelor cari se răspândeau prin braţele laterale pe tot cuprinsul suburbei ca nişte canaluri veneţiene. Proiectele servi-•ciului technic prevedeau diverse lucrări cari necesitau schim­barea topografiei unor însemnate părţi din cartier, între cari în primul rând cădea locul unde era situată biserica „Sf. I l i e " . Aici urmau să se consolideze în piatră maluri le Begheiului, că­ruia i se dădu o singură albie în locul celor două scurgeri pa­ralele. Se plănuia tăierea unui drum drept delà palatul împăra­tului turcesc până la începutul străzii Recaşului, care trecea tocmai prin centrali bisericii „Sf. I l i e " şi al mor i lo r zidite pe partea stângă a râului, lângă podul de lemn numit „Napo leon" , de unde pornea un braţ care îşi făcea scurgerea spre baia tut-•eeaseă chiar pr in locul unde este fundamentul actualei biserici române din Fabric. In faţa acestor nevoi edilitare, primăria a dispus demolarea bisericii „Sf. I l i e " , ridicându-se pe cheltuiala

ei actuala biserică din strada Şaguna, a cărei construcţie de­termină la începutul anului 1913. In noua biserică sculptura în lemn se făcu de maestrul Nistor Iosif Bosioc, iar pictmra de-artistul loan Zaicu. Demolarea vechei biserici începu în toam­na anului 1913, iconostasul ei f i ind vândut bisericii din Bereg său cu două mi i de coroane, iar mobil ierul şi obiectele din in­terior, diferitelor biserici delà sate cu suma totală de nouă sute coroane.

Cu ocazia dărâmării, osemintele protopopului Vasile Geor­gevici s'au exhumât în ziua de 24 Octombrie 1913 din cripta vechei biserici unde fuseseră îngropate în 1826. Aşezate într'un sicriu, ele au fost catafalcate în noua biserică, de unde în 26 Octombrie 1913, la sărbătoarea sfântului Dumitru, au fost re-înmormântate cu mare pompă în cimitirul românesc de lângă drumul mic al comunei Ghiroda. Aceste onoruri postume i-au fost date Ia stăruinţa şi pe cheltuiala „Societăţii umanitare de masă a credincioşilor români or todoxi din Timişoara-Fabric"', care i-a ridicat o cruce de marmoră deasupra noului său mor­mânt şi a lăsat să i se, facă un nou portret în ulei în locul celui vechi, care se păstrează şi astăzi în sala festivă a comunei bisericeşti gr. ort. române din Fabric . Nu l-au mai aşezat acest portret în noua biserică, deoarece canoanele nu permit în inte­riorul bisericilor alte picturi, decât icoane sfinte. De data a-ceasta se putea însă face excepţie, cu atât mai mult că păstra­rea portretului era îngăduită în vechea biserică prin autoriza­ţia împărătească.

„Societatea umanitară", care îşi avea sediul în sala de sus a localurilor numite „Crucea albă", situate în piaţa vechei bi­serici, unde se concentra vieaţa socială a Români lor din car­tier, se compunea în cea mai mare parte din meseriaşii paro­hiei şi urmărea scopuri de binefacere şi de interes românesc. Din contribuţiile membr i lo r ei, adunaţi periodic în jurul) unei mese albe, se dădeau la sărbători ajutoare şi îmbrăcăminte copii lor săraci. Datorită acestei societăţi, care îşi sista acti­vitatea cu izbucnirea războiului mondial , s'a reîmprospătat a-mintirea protopopului Vasile Georgevici .

Astăzi însă nu-şi mai aduc aminte de el şi nu-i mai păs­trează cultul memorie i decât bătrânii cartierului, cari, ducân-du-se la micul cimitir român delà marginea Fabricului şi t r e ­când prin faţa mormântului său, îşi fac o cruce creştinească.

Vasi le Georgevici merită mai multă recunoştinţă şi mai m a r e prinos din partea generaţi i lor de azi cari trăiesc clipe frumoase, la pregătirea cărora el şi-a dat toată contribuţia de jertfă şi de muncă. E l n'a fost numai păstorul sufletesc al unui oraş sau cartier. El a fost luptătorul întregii provincii , iar strădaniile sale au depăşit din punct de vedere politic-naţional l imitele Banatului. E l a fost apostolul care se trudea pentru re-câştigarea şi apărarea drepturilor naţiunii sale. À fost un fău­ri tor de epocă, iar memorandumul său prin care cerea numi­rea de episcopi români în cele trei scaune arhiereşti din Banat î l r idică la lumina istorică a mar i lor figuri.

Iată de ce Vasile Georgevici trebuie scos din umbra modes­tului cimit ir şi înă l ţaFla lumina istorică, alături de mari i fău­ritori de epoci. I a r când se va ridica un pantheon, se cuvine -ca osemintele sale să-şi găsească un loc de cinste şi de eternă odihnă printre aceia cari şi-au făcut intrarea în lumea drepţilor « u sufletul sfinţit în Tertfelnicul muncii şi al simţirii româneşti.

Rugăciune

Părinte, astăzi, îemoit şi frânt

îngenunchez pe marmora credinţii.

Dar n'am putere, vlăguitului cuvânt

Să-i încredinţez tot rodul minţii.

Sufletu-mi, crescut In larguri de ogoare,

Sub foşnitoare lanuri de porumb,

Şi-a vestejit pe creangă orice mugure de soare

Şi se îndoaie, azi, sub aspre vijelii de plumb.

Pe care drum, Părinte, să apuc? . . .

A vremii vânturi crud ucigător mă bat.

Sunt singur la răscrucile ce duc

Spre zarea 'ntunecată de veleat.

Mi-i băţul rupt şi mi-i sandala spartă...

Oţetul rănilor mă muşc' adânc de glezne.

Pe, care drum, Părinte? — O vorbă dă-mi, drept hartă,

Pustiului ce fulgeră cu bezne!

Mi-i frig şi seara fâlfăe în zare.. .

Jivinele se pregătesc, urlând, de pradă.

— Dă-mi, Doamne-un simplu căpeţel de lumânare,

Că-i frig. Şi ploaia a 'nceput să cadă...

PAVEL P. BELII

PICTURA RELIGIOASA Pictorul Nicolae Hrana

Delà idolul pr imit ivi lor la zeităţile antice, delà desenele din grote şi până la expresiva icoană bizantină, delà egipteni până în z i le le noastre, arta plastică a găsit în rel igie subiectul cel mai frecvent. Nu e mai puţin adevărat că religii le au avut în artă un foarte serios mi j loc de a-şi apropia adepţii. Apropierea de credinţă şi morală, pe care opera de artă o provoacă în sufletul omului, e temeinică, desinteresată şi determinată de emoţia produsă asupra spectatorului.

După Guyau morala trebuie să fie fără obligaţie şi fără sancţiuni, căci devotamentul, sacrificiul pentru altul, ca să e-xiste, nu are nevoie de sfaturile cărţilor, fiindcă se produce în m o d natural. Omul va fi bun nu numai din cauza fricei sau iu-birei de Dumnezeu, ci prin însăşi desvoltarea evolutivă a f i ­rii luil Guyau pentru a întări susţinerile sale, observă că sen­timentele superioare, adică acelea cari sunt născute dintr'un fond intelectual perfect sunt în acelaş t imp caracterizate prin sociabilitate şi desinteresare. Emoţia artistică spre exemplu are iin necontestat caracter moral , prin aceia că cel ce o simte uită egoismul său şi nui caută a-şi apropia sie-şi plăcerea cé-i cau­zează opera de artă. Desigur că susţinerile de mai sus se si­tuează exclusiv pe plan filosofic, sunt cuprinzătoare, generale, fără a se încadra formal în spiritul niciunei religii . Dar în ce­eace ne priveşte constatăm neasemuita importanţă şi adevărul, privi tor la acel necontestat caracter mora l al emoţiei artistice.

In rosturile credinţei noastre şi între pătrunderea ei cu însăşi fiinţa neamului, pictura şi icoanele locaşurilor de închi­nare, n'au procurat numai emoţii , n'au mij loci t numai apro­pierea, rolul lor e mult mai cuprinzător. In t r 'o v reme când cre­dinciosul nu pricepea nimic din ceeace se glăsuia din altar, nu pricepea fiindcă glăsuirea şi slova bisericii era străină de l im­ba lui, în acea v reme toată taina, toată învăţătura creştineas­că era explicată prin icoane, prin zugrăveala bisericilor. Era

această zugrăveală predica de fiecare duminecă, îndemnul către buna faptă creştinească şi avertismentul celor ce săvârşeau a-bateri din calea dreaptă a adevărului şi a binelui.

Câtă adâncire a primit această scriptură cromatică, scrisă in chipuri şi feţe pline de renunţare, o mărturiseşte însăşi ati­tudinea de azi a credinciosului. Nu a crediciosului citadin, ci a celui ce trăieşte în liniştea şi calmul plaiurilor, sau aproape de măreţia muntelui, ori pe întinderea primitoare a şesului. In profunzimea atitudinei sale, pe plan psihic şi moral, nu s'a schimbat nimic. Acelaş fond cu aceleaşi necesităţi morale, asu­pra cărora trebuie să f im cu foarte mare băgare de seamă, pentrucă pe ele trebuie să clădim necesităţile intelectuale şi so-cial-naţionale, cerute de curentul civil izator al vremii de azi.

Această băgare de seamă se impune cu aceiaşi seriozitate •— iconarului şi pictorului de azi — care trebuie să caligrafieze pe catapetesmele şi bolţile bisericilor, aceiaşi învăţătură în ima­gini din care credinciosul de eri a desprins taina unei credinţe.

A v e m oare asemenea meşteri, care să fie pătrunşi de sim­plitatea şi curăţenia sufletească a credincioşilor, meşteri care să-şi facă problemă din înrâurirea ce poate avea opera lor?

Desigur că-i avem, iar măsura în care ei îmbină canoanele iconografiei cu resursele şi posibilităţile lor spirituale, este a se judeca delà artist la artist. Dupăcum este a se judeca dacă operele lor satisfac acea cerinţă neştirbită de învăţătură creşti­nă ortodoxă, sau rămân numai pe lângă o valoare pur deco­rativă.

Dar să poposim o clipă sub bolţi le bisericilor noastre.

Să ne opr im sub bolţ i le recent zugrăvite de un meşter a cărui nume e bine fixat — dar totatât de recent — în plastica noastră. Zic tot atât de recent fiindcă nouă sau zece ani de activitate abia stabilesc începutul unei cariere artistice.

Răsărit din glia strămoşească a satului, din mijlocul ţără­nimii de neclintită credinţă, acest meşter al penelului a păstrat în suflet neştirbite sentimentele de strânsă legătură cu datinele noastre. A răsbit prin proprii le forţe, atrăgând asupra-şi aten­ţia nu numai prin problema cromatică şi compoziţ ională a lu­crări lor sale, ci şi prin acea primenire a subiectului plastic. E deci prea firesc să-1 găsim plăsmuind sub bolţi tăcute de bise­rici, o pictură atât de strâns legată de vibrarea sufletească a creştinescului ortodox. O pictură care ca şi odinioară este car-

tea deschisă şi plină de învăţături a creştinului, cartea care cheamă, apropie şi reţine pe credincios.

Fără îndoială că alta este astăzi atitudinea faţă de viaţă a « inulu i , alte sunt necazurile şi preocupările care-1 reţin şi cu atât mai vârtos stimulentul sufletesc trebuie aşezat pe pr im plan. Artistul pare a fi prins înţelesul profund al acestei stări psihologice, căci a înbinat cu pricepere în pictura sa acea notă de duh creştinesc, care crează atmosfera unei biserici, procură emoţii şi îndrumă spre pioasă reculegere.

Scenele religioase, care dacă păstrează caligrafia bizantină,

relevează în aceiaşi măsură linia sigură şi echilibrul compoziţ iei ,

pe lângă alte calităţi şi resurse ale artistului. Aceiaşi grije e

manifestată în alcătuirea şi dispoziţia elementelor decorative.

Toate sunt cuprinse, învestmântate în viziunea cromatică a pic­

torului, frământat cu obţinerea unei armonii perfecte. Lumina

care pătrunde prin deschizătura ferestrelor, artistul caută să

o stăpânească, găseşte mijloacele de a o supune necesităţilor

cromatice, integrând-o în armonia de psalmi a întregii biserici.

Iată schema critică ce o putem face, în atitudinea noastră

de creştin şi cronicar plastic, bisericilor din Odorhei şi Cristur

pictate de Niculae Brana. Nu sunt acestea singurele bolţi deco­

rate de el. Artistul, pe lângă lucrările amintite,, mai înregis­

trează fresca altor biserici, din alte colţuri de ţară.

Inbucurător şi de relevat este faptul că cele două biserici

se găsesc în secuime şi e bine că artistul a pus mult suflet în

aceste realizări reuşind să le ridice la o necontestată valoare.

Importanţa se situează deci nu numai pe plan artistic, ci şi pe

plan naţional.

A r f i desigur nimerit să ne ocupăm mai amănunţit de

realizările pictorului N . Brana, dar obiectivul fixat aci nu e

acesta. Nu ne interesează mij loacele tehnice, nu ne ocupăm de

priceperea meşteşugărească, nici de reversul spiritual aj forţei

sale creatoare. A m încercat doar să re levăm măsura în care

N . Brana a imprimat picturii sale religioase un profund spirit

or todox, ţinând în acelaş t imp seamă de faţetele etnicului

nostru.

Desigur nu e îndeajuns de isbutită încercarea noastră, î » măsura în care sunt isbutite realizări le pictorului Nicolae-Brana. Mărturisim cu hotărîtă credinţă şi stăruim să nu se crea­dă că pozăm în atitudinea de cronicar modest.

Ştefan Gomboş'ur

-«) m

SINGUR D A R

Marea vremii geme dată 'n două; Stâncă răsărită de subt ape — Amintirea-aşteptată s'o îngroape Cetele ce cresc duşmane nouă...

Val fugar sclipeşte mai aproape, Val al rozelor petale nouă Unge-mi genele cu dulce rouă, Seamănă-mi visarea-ţi subt pleoape.

Pavăză să-mi fac în spre pustiu, N'am pe lume alt mai meşter faur... Ţese-mi chipul drag trandafiriu.

Chipul dragostei din vremi de aur, Ochii vrăjitori ca graiul viu, Singur dar al vieţii, scump tezaur...

ADA CRIN.

Un anei

Domnule Preşedinte,

P e lângă problema ridicării satelor, prin ameliorarea stan­dardului de viaţă a ţăranului, căruia trebue să-i asigurăm o si­tuaţie materială mai bună şi un nivel mai înalt de cultură, — una din cele mai mar i grij i şi preocupări de^ fiecare zi a con­ducerii Ţinutului T imiş este: sporirea şi întărirea claselor mun­citoreşti delà oraşe şi îndeosebi creierea unei solide clase bur-g|ieze\ româneşti de meşteşugari vrednici şi pricepuţi şi de ne­gustori cinstiţi şi înstăriţi.

In acest scop v o m căuta să mobil izăn fără zăbavă nu nu­mai organele oficiale în subordine, ci şi pe toţi acei buni pa­trioţi cari înţeleg însemnătatea acestei probleme şi-şi dau per­fect de bine seama că, fără o burghezie solidă, străduinţele conducătorilor Ţăr i i de a cuceri poziţ i i le de conducere în viaţa culturală, socială şi economică a oraşelor pentru elementul dominant, vor da rezultate prea slabe. Pentrucă nu v o m putea avea rol dominant în viaţa socială şi culturală a centrelor urbane, până când nu v o m fi reuşit să cucerim locul de condu­cere în viaţa lor economică: industrie, comerţ, finanţe.

In lipsa acestor izvoare de bunăstare şi chiar de bogăţie, societatea românească din centrele culturale şi economice ale Ţinutului, răzimată numai pe funcţionari şi pe o pătură prea subţire de muncitori, în cea mai mare parte săraci şi necali­ficaţi, nu va fi în măsură să-şi creieze şi să întreţină cu pute­ri le propri i aşezămintele de cultură şi progres, de cari are ne­voie spre a-şi putea îndeplini misiunea civil izatoare aci, la răs­crucea mare a drumurilor între Apus şi Răsărit, unde se întâl­nesc atâtea popoare şi se ciocnesc atâtea interese.

Fără o clasă burgheză înstărită, elementul dominant nu e în măsură a susţine un teatru permanent, un post de radio,

* ) P r e ş e d i n t e l e As t r e i B ă n ă ţ e n e a p r i m i t d in pa r t ea Ţ i n u t u l u i T i m i ş

ape lu l de m a i sus, pe care-1 r e c o m a n d ă m a ten ţ ie i c i t i t o r i l o r noş t r i .

o editură de cărţi, o revistă, un cotidian etc., iar fără de aces­te elemente, fără de aceste vetre şi difuzoare de civilizaţie, de spirit şi geniu românesc, o seamă de talente valoroase ale naţiunei noastre (bn această regiune, sunt sortite să se sbată în neputinţă, şi să îndure mizerii , pentruca să se piardă apoi în marea masă a anonimilor.

In convingerea că apreciaţi, ca şi noi, importanţa sporirii şi fortificării elementului românesc în oraşe, apelăm şi la spri­j inu l D-voastră şi, prin D-voastră, la toţi membri i societăţii ce conduceţi, rugându-i să ne dea preţiosul lor concurs Ia desă­vârşirea operei pe care o urmărim. I i rugăm îndeosebi ca, ori de câteori descind în mijlocul populaţieti săteşti — la şeză­tori, conferinţe sau alte ocaziuni — , să atragă luarea aminte a poporului asupra importanţei profesiunilor practice, să în­demne tineretul să îmbrăţişeze cu încredere cariere meşteşugă­reşti, cari au fost totdeauna şi au să fie mai ales în vii tor cu mult mai bănoase, decât slujbele de prin birouri.

A r fi de dorit, ca în propaganda ce o fac între săteni pen­tru combaterea bol i lor sociale specifice regiunei, cum e în primul rând avortul, conferenţiarii societăţilor noastre cultu­rale şi de asistenţă socială, reprezentanţii bisericei şi ai şcoalei să caute, împreună cu primarul şi notarul satului, unde se ţine o asemenea conferinţă, mijloacele necesare pentru ajutorarea efectivă a famil i i lor sărace din sat, cari au cel mai mare nu­măr de copii. Socotim că ar fi nimerit ca nu numai oficialita­tea — Ţinutul şi comunele — , ci şi societăţile culturale şi de binefacere, prin organizaţiile lor locale, bisericile prin preoţi şi epitropi, şcolile prin organizaţiile premili tare şi prin stolu­ri le de străjeri, să ia în sarcina lor creşterea a câte unui copil din famili i le mai sărace, dar binecuvântate de Dumnezeu cu un număr mare de copii . Creind burse pentru educarea practică a acestor copii în cămine de ucenici sau la gimnazii şi licee in­dustriale, şi oficialitatea şi societăţile culturale vor avea sorţi cu mult mai mari de izbândă în propaganda lor pentru stăvili­rea păcatului celui mai mare, ce slăbeşte vigoarea neamului în această parte a ţării: reducerea excesivă a natalităţii cu mi j ­loace meşteşugite, între cari primul loc îl ocupă avorturile pro­vocate.

Oficialitatea şi societatea românească urmează să se îngri­jească apoi, ca aceşti copii de ţărani, crescuţi în spiritul na-

ţional în şcoli şi cămine pentru profesiuni practice, să nu f i e lăsaţi în grija sorţii nici dupăce şi-au luat brevetul de meşteri, ci ocrotiţi până la complecta lor emancipare. Adică să fie bine plasaţi, cu contracte pe termen lung, în uzine şi ateliere ca muncitori calificaţi, iar cei mai vrednici dintre aceştia să f i e ajutaţi cu credite ieftine pentru a-şi înzestra atelierele propri i cu uneltele şi maşinele necesare. Nu v o m pregeta să facem în a-cest scop intervenţiuni la Ministerul Muncii şi la Creditul In­dustrial, îndrumând în acelaş t imp şi organizaţiile locale ale breslelor să facă uz cât mai larg, în sensul indicat de noi mai sus, de drepturile ce le conferă legea pentru organizarea bres­lelor prin art. 12 lit. a. şi b.

încredinţaţi că şi D-voastră sunteţi călăuziţi de aceleaşi gânduri, Vă rugăm Domnule Preşedinte, să binevoiţi a ne se­conda în străduinţele noastre, îndrumând activitatea vii toare a societăţii ce conduceţi pe linia indicată de imperativul vremu­ri lor noui ce reclamă tot mai multă activitate practică, con­structivă.

Primiţ i , Domnule Preşedinte, asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni.

Timişoara, 22 Noemvr ie 1938.

Rezident Regal, Dr . A . Marta.

Şeful Seryiciului: Dr. O . Damiiieseu»

CONCERTUL LUI GEORGE ENESCIJ

Arcuşul alungă mălură pe strune;

Când curge molatec fuior de mătase,

Când vântul puternic pe ape apasă;

Auzi cum susură nisipul pe dune . . .

Sau ropot de hoarde pe vânturi se lasă

Şi foşnet de flăcări se 'nalţă minune;

Chemări de talangă sub soare apune

Zoresc albe turme în drumul spre casă. . .

Dar cel ce se leagă vrăjirii eterne,

Pe valul eteric arcuşul îşi poartă,

Cu degete fluturi podoabă tot cerne;

Uşor ne deschide-a olimpuhd poartă

Şi simţuri divine în suflete-aşterne;

Iubitul de oameni, alesul de soartă. . .

ADA CRIN

Cronica

Criterii în rezolvarea problemei:

ORIENTAREA PROFESIONALĂ

Acesta este titlul pretenţios a l unui articolaş de trei pagini , semtfat

de Ion D . U n g u r e a n u , publ icat p r o b a b i l dintr'o eroare a redacţiei, în ulti­

mul n u m ă r al revistei Institutului Social Banat -Crişana . D u p ă titlu, ne -am

aştepta dacă nu l a „rezo lvarea problemei" (subl imă naivitate!) cel puţin la

f o r m u l a r e a competentă a unor chestiuni care s'au pus odată, şi se mai pot

p u n e tardiv de orişicine, care, cât de cât ştie ce este Or ientarea Profes ională . In

articolul citat, nu a f lăm nici una, nici alta: Depar te de a „rezolva" proble ­

ma, I. U n g u r e a n u o încurcă aşa de urât , încât îţi trebue mult t imp ca să

răzbeşti p r i n confuzia generală pe care ţi-o oferă, făcând — desigur f ă r ă

•să-şi dea seama», — incursiuni în diferitele domeni i ale Psihologiei Econo­

mice, în speranţa că vorbeşte despre Orientarea Profes ională , chiar şi

a tunc i când pătrunde în domeniul Selecţiei Profes ionale şi câte odată, în

acela al Organizaţ ie i Ştiinţifice a Munci i . P e lângă aceasta, este foarte cu­

r ioasă dacă nu unică, metoda de lucru a lui I . U n g u r e a n u . D-sa discută

p r o b l e m a , a d u c â n d argumente împotr iva Orientări i Profes ionale , luate nu

din sfera Psihologiei , ci din sfera filosofici, poeziei , etc. Astfel, cu m a r e

^sârguinţă ne citează pe Descartes,; Fichte, Goethe, cari în materie de psi­

hologie experimentală , n'au adns absolut nimic. (Desigur, aceasta nu le

aduce nicio scădere şi personal , păs trăm cel mai înalt respect acestor per­

sonalităţi, — însă metoda adoptată de autorul nostru este asemănătoare

aceleia pr in care se încearcă determinarea greutăţii nu pr in greutate, deci

nu pr in acelaş etalon de măsurare , ci de ex. pr in lungime) .

F ă r ă îndoială , f iecare este l iber să discute orice p r o b l e m ă , aceasta

insă cu condiţia să nu părăsească atitudinea ştiinţifică, atunci când e vor­

b a de ştiinţă; atitudinea filosofică, atunci când e v o r b a de fi losofie; atitu­

dinea poetică, atunci când e v o r b a de poezie. P r i n atitudine înţelegem în

cazul de faţă, acea optică specială de a vedea lucruri le din punctul de ve­

dere a l disciplinei respective (ştiinţifice, filosofice, poetice); acea perspec­

tivă în lumina căreia lucruri le sunt luate în sensul special pe care-1 deţin

-fci domeniu l respectiv, care sens, dacă nu este păstrat, se produce confu­

zia inevitabilă dintre concepţie, care a b u n d ă cum e cazul de faţă, pe tot

-cuprinsul articolului citat. Căci nu este tot una, spunând cuvântul „suflet"

să-1 cons iderăm din punct de vedere psihologic şi filosofic. Deşi în fond

trebue să fie v o r b a de acelaş lucru, ps ihologia atr ibue psihicului anumite

«alitati , potrivit cercetărilor şi naturii domeniului ei specific; spre deose­

bire de concepţia metafizică a supra sufletului, care îşi are şi ea un do­

m e n i u şi un punct dc vedere aparte . Această confuzie dintre domenii le c «

apa r ţ i n d i f e r i t e l o r d i s c ip l i ne , cons t i tue ga ran ţ i a că n ' o să a f l ă m n i c i o d a t ă

pos ib i l i t ă ţ i de c o m u n i c a r e , n e c u m de „ r e z o l v a r e " a p r o b l e m e l o r d iscuta te .

C h i a r c â n d d o m e n i i l e d i f e r i t e l o r d i s c ip l ine au a n u m i t e punc t e de in ţer -

re la ţ i e , d i scu ta rea p r o b l e m e l o r i m p l i c ă r e spec t a rea r egu l e i a m i n t i t e m a i sus,

p r i n cunoaş t e r ea l o r d o c u m e n t a r ă , i a r nu „ d i n auz i t e " , c u m e cazu l „ C r i ­

t e r i i lo r . . . " lui I . U n g u r e a n u . D a r aceas tă c o n f u z i e d in t r e d i f e r i t e punc te d e

v e d e r e , m a i î n s e a m n ă ceva. . . dacă a m f i de p ă r e r e a d-lui Suchianu , expusă

în a sa „ D i s e r t a ţ i e asupra p ros t i e i " .

Să ne î n ţ e l e g e m d in capu l l o c u l u i : Nu-1 c u n o a ş t e m pe I . U n g u r e a n u

decâ t d in a r t i co lu l în d iscuţ ie , aşa că r â n d u r i l e noas t r e sunt scr ise d in

cons ide ra ţ i i de o r d i n p u r ş t i in ţ i f ic . F i i n d v o r b a de un d o m e n i u m a i mul t

sau m a i pu ţ in spec ia l , ţ inem 1 să-1 l ă m u r i m îna in te de toa te pe I . Ungurea ­

nu — că a re n e v o i e de l ă m u r i r i ne -o d e m o n s t r e a z ă cu! p r i sos in ţă a r t i co lu l

d-sale — pen t ru ca în v i i t o r să nu se m a i a p u c e să „ r e z o l v e " p r o b l e m e , p e

ca re nu a re n i c i o c h e m a r e m ă c a r să le discute . A p o i , nu este d e s i g u r v o r ­

ba să l e g i t i m ă m a ic i , d r ep tu l la ex is ten ţă a l O r i e n t ă r i i P r o f e s i o n a l e , c a r e

a supor ta t la t i m p u l său c r i t i c i se r ioase , i a r nu v e r b i a j inut i l ca ace la a l

„ C r i t e r i i l o r . . . şi r e z o l v ă r i l o r . . . " lui I . U n g u r e a n u . In ten ţ i a noas t r ă se r e d u c e

d o a r la f ap tu l de a da câ t eva l ă m u r i r i a c e l o r ca re , n e f i i n d în cunoş t in ţă

de cauză a r putea să nu ev i t e e r o r i l e f o r m u l a t e aşa de p re t en ţ io s de auto­

ru l nos t ru .

D a r să l u ă m pe r â n d toa te ase r ţ iun i le c a r e i n d i f e r e n t că sunt gene ­

r a l e sau spec ia le , sunt în e g a l ă m ă s u r ă e r o n a t e :

1. C h i a r l a începu tu l a r t i co lu lu i , au to ru l î n t r e b u i n ţ e a z ă în t r 'un m o d

r e d e t e r m i n a t , t e r m e n i i care-âş i au accep ţ i a l o r î ndeobş t e cunoscută . I n t r e -

bu in ţându- l e a c o l o unde nu le este locu l , e l f a ce a f i r m a ţ i u n i c a r e nu stau

Sn c o n c o r d a n ţ ă cu f a p t e l e : „ O r i e n t a r e a p r o f e s i o n a l ă , î na in te de a se f i pus

t e o r e t i c s'a pus d in punc t de v e d e r e p rac t i c . C â n d p r a c t i c a a nesoco t i t p â n ă

la n e g a r e f a c t o r i i sub iec t iv i ai aceste i p r o b l e m e , ea a fos t ac tua l iza tă , cu

toa tă tăr ia , t e o r e t i c " (p . 39 ) . Să ne o p r i m pu ţ in asupra f o r m e i acestui c i ­

tat. Se î n ţ e l ege ce v r e a să spună I . U n g u r e a n u ? — căc i în c o n t i n u a r e v o r ­

beşte de a l t ceva , î n c e p â n d cu un n o u a l in ia t , f ă r ă să ne l ă m u r e a s c ă ce a

v r u t să spună. C u m a nesoco t i t p r ac t i ca f a c t o r i i sub iec t iv i ai p r o b l e m e i ?

Şi î .poi , car i sunt f a c t o r i i sub iec t iv i spre d e o s e h i r e de cei o b i e c t i v i ? O altă

n e l ă m u r i r e şi c o n f u z i e de i d e i : D a c ă p r o b l e m a a fost „ a c t u a l i z a t ă " cu toa­

tă tăr ia t eo re t i c , î n s e m n e a z ă că ea a exis ta t şi î na in te de sub ace iaş i f o r m ă ,

căci nu î n ţ e l e g e m c u m ceva a r putea f i ac tua l iza t , fă ră să f i ex is ta t îna in ta -

P r i n u r m a r e , p r o b l e m a s'a pus îna in te de toa te d in punc t de v e d e r e t e o r e ­

tic sau p rac t i c (?) — c u m a f i r m ă au to ru l? " P e l ângă aceasta, dacă I . U n ­

g u r e a n u a r f i r a ţ i ona t cât de cât, el şi-ar f i dat seama că p r o b l e m e l e în to t ­

deauna se pun la început d in punct de v e d e r e t eo re t i c , i a r nu p rac t ie .

D e o a r e c e , e ie sunt rezu l ta tu l unui e f o r t in te lec tua l , sunt i nven ţ i a unei m i n ţ i

c a r e nu p o a t e să gândească asupra ap l i cab i l i t ă ţ i i p r a c t i c e a unei p r o b l e m e ^

îna in te de o f i i nven ta t această p r o b l e m ă , c a r e este un p r o c e s de na tu ră

t eo re t i că . Es te v o r b a de p rocesu l g e n e r a l al c rea ţ i e i omeneş t i , ca re este

un ive r sa l ca p r o c e s p s i h o l o g i c .

A c e l a ş lucru s'a pe t r ecu t şi cu O r i e n t a r e a P r o f e s i o n a l ă . E a s'a pus-

la început d in punc t de v e d e r e t eo re t i c şi n u m a i după aceia , d in punc t d e

v e d e r e p rac t i c . I a fă ce spune în această p r i v i n ţ ă un p s i h o l o g r o m â n , a c ă -

rui au to r i t a t e ş t i in ţ i f ică stă d i n c o l o de o r i e e d i scu ţ i e : „ S e l e c ţ i a P r o f e s i o ­

n a l ă 1 ) e c o n c l u z i a l o g i c ă a t re i c a t e g o r i i d e f ap t e : 1) f ap tu l că f i e c a r e p r o ­

fes iune c e r e ap t i tud in i s p e c i a l e ; 2) f ap tu l că ap t i t ud in i l e v a r i a z ă de là ind i ­

v i d la i n d i v i d şi 3) pos ib i l i t a t ea p s i h o l o g i c ă de m ă s u r a r e exac t ă şi ob i ec t i ­

vă a ap t i t ud in i lo r . P r i m e l e d o u ă f ap t e e rau d e m u l t cunoscute . L a r ea l i z ă r i

p r a c t i c e nu s'a putut t r ece la cunoaş t e rea ce lu i de a l t r e i l ea" . I a r m a i de ­

p a r t e : „ M a i t â rz iu , da to r i t ă succesului ob ţ inu t în Se lec ţ iunea P r o f e s i o n a l ă ,

s'a a juns la i d e i a O r i e n t ă r i i P r o f e s i o n a l e , c a r e î ncea rcă d i s t r i bu i r ea tu tu ro r

i n d i v i z i l o r c o n f o r m a p t i t u d i n i l o r sp re toa te p r o f e s i u n i l e " 2 ) . Se v e d e câ t d e

c o l o că O r i e n t a r e a P r o f e s i o n a l ă s'a pus d in tâ i d in punc t de v e d e r e t e o r e t i c

şi n u m a i d u p ă ace ia d in punc t de v e d e r e p r a c t i c ; i a r f ap tu l că I . U n g u r e a -

nu a f i r m ă con t r a ru l , î n seamnă d in d o u ă una: o r i e l nu cunoaş te da te l e şi

v o r b e ş t e Ia î n t â m p l a r e , sau con fundă Se lec ţ ia P r o f e s i o n a l ă cu O r i e n t a r e a

P r o f e s i o n a l ă — c e e a c e în a m b e l e c a z u r i nu-i f a ce d e l o c c ins te . I n t o t ca­

zul , î i r e c o m a n d ă m au to ru lu i „ C r i t e r i i l o r . . . " să consu l te câ t eva m a n u a l e

asupra i s to r i cu lu i p r o b l e m e i Se lec ţ ie i şi O r i e n t ă r i i P r o f e s i o n a l e . D a c ă d-sa

a r f i fos t la cu ren t cât de cât cu p r o b l e m a O r i e n t ă r i i P r o f e s i o n a l e , d e c a r e

se a p r o p i e cu o n e p r i c e p e r e ce p o a t e f i ega l a t ă d o a r de l ipsa d-sale d e

bun s imţ ş t i in ţ i f ic , ar f i a f l a t că deşi la î ncepu t a p r e d o m i n a t f a c t o r u l

t e h n o l o g i c şi maş ina p re ţu ia m a i m u l t ca o m u l , as tăzi se ţ ine con t şi d e

f a c t o r u l p s i h o l o g i c , dec i de i n d i v i d u a l i t a t e şi la aceas ta s'a a juns d a t o r i t ă

O r i e n t ă r i i P r o f e s i o n a l e . „Orau l - ro t i ţ ă " , — t e r m e n de ca r e a b u z e a z ă I . U n -

g u r e a n u f ă r ă să-i p ă t r u n d ă sensul rea l , nu este o c r ea ţ i e a O r i e n t ă r i i P r o ­

f e s i o n a l e , c i ce l m u l t a l maş in i smu lu i şi i ndus t r i a l i smulu i capi ta l i s t , c a r e a

de scons ide r a t f a c t o r u l u m a n , t r e c â n d uşori pes te pe r soană . O r i e n t a r e a P r o ­

f e s i o n a l ă d in con t ră , p o r n e ş t e de là respec tu l i nd iv idua l i t ă ţ i i , d in m o m e n t

ce n ' o s i leşte să a c t i v e z e în d i r ec ţ i a în c a r e nu p r e z i n t ă ap t i tud in i şi înc l i ­

na ţ i i v o c a ţ i o n a l e , c a r e sunt a d â n c săd i te în o m ; d in m o m e n t ce f a c i l i t e a z ă

d e s v o l t a r e a n o r m a l ă a p e r s o a n e i u m a n e f ă r ă s'o cons t r ângă la ac ţ iuni c e

nu c o n c o r d ă cu capac i t ă ţ i l e e i r ea l e . P r i n u r m a r e , O r i e n t a r e a P r o f e s i o n a ­

lă, d e p a r t e de a r ă p i l ibe r t a t ea p e r s o a n e i , d in con t r ă o as igură , a v â n d la

b a z ă p r i n c i p i u l m o r a l : r e spec tu l i n d i v i d u a l i t ă ţ i i , în ca re punc tu l de g reu­

ta te c a d e pe o m , i a r nu p e m a ş i n ă şi p r o d u c ţ i e . C u m spuneam, este c u

m u l t m a i l i b e r ace l a c a r e l u c r e a z ă c o n f o r m î n c l i n a ţ i i l o r sale v o c a ţ i o n a l e ,

decâ t a c e l a c a r e es te s i l i t să l u c r e z e î m p o t r i v a l o r . I n acest f e l , m u n c a —

d u p ă c u m o b s e r v ă P r o f . R ă d u l e s c u - M o t r u s ) , — d e v i n e o p l ă c e r e , i a r nu o

* ) A r f i c azu l să-i l ă m u r i m au to ru lu i „ C r i t e r i i l o r . . . " c a r e este deose ­

b i r ea d in t r e Se lec ţ ia şi O r i e n t a r e a P r o f e s i o n a l ă , însă da tă f i i n d ex tens iunea

ace s to r î n s e m n ă r i , ne p r i v ă m de aceas tă o b l i g a ţ i e , cu tot r i scul de a-1 lăsa

şi m a i d e p a r t e în c o n f u z i e . 2 ) N . M ă r g i n e a n u : P s i h o t e h n i e a în G e r m a n i a , 1929, Inst i t . de P s i h o ­

l o g i e , p . 7. s ) C. R ă d u l e s c u - M o t r u : V o c a ţ i a , E d i ţ i a Casei Ş c o a l e l o r p . 28.

a c t i v i t a t e fo r ţ a t ă şi neplăcută . Că în A m e r i c a sau a iurea , s'a făcu t uz d e

da te l e ş t i in ţ i f i ce a le Se lec ţ ie i P r o f e s i o n a l e şi O r g a n i z a ţ i e i Ş t i in ţ i f j ce a M u n .

e i i , punându-se punctu l de g reu ta t e e x c l u s i v pe p r o d u c ţ i e (deşi aceasta nu

în toa te c a z u r i l e ) , de a ic i nu a re dece a sufer i p r e s t i g iu l O r i e n t ă r i i P r o f e ­

s iona le , d e o a r e c e nu stă în p r i n c i p i i l e ei să e x p l o a t e z e o m u l .

2. Autoru l articolului în discuţie se îndoieşte de posibilitatea Orientă­

rii Profes ionale ca ştiinţă şi vrea să-i legitimeze! dreptul la existenţă toe-

mai acum, când rezultaiele practice la care s'au ajuns , constitue cea mai

b u n ă garanţie a dreptului ei l a viaţă. Deşi s ingur o recunoşte că în acest

domeniu s'a ajuns la oarecari „rezultate apreciabile", totuşi se retrage d i a

faţa fapte lor şi a realităţilor susţinând că... „din nenorocire , pe ceeace se

credea că s'a pus mâna , d ispăruse înainte chiar de a se fi formulat con­

cluzia". N e întrebăm nedumeriţ i : ce a dispărut şi ce concluzie trebuia să

se formuleze?, N e lămureşte însă autorul nostru, şi observaţi ( ! ) : propozi ţ ia

eare vine imediat este consecinţa logică a celor af irmate mai sus, deci pu­

tem conta pe ea, ca pe o explicare şi mot ivare: „Căci omul — trup şi su­

flet, nu stă o clipă pe loc (păcat că mintea lui I. U n g u r e a n u stă pe loc) şi,

dacă este într'o continuă evoluţie, devenire, nici odată nu este perfect ace-

laş" (p. 39). P r i n u r m a r e deducţia este următoare : concluzia nu s'a putut

f o r m u l a , pentru că o m u l este o realitate dinamică, în consecinţă nici cu­

noaşterea lui nu este pos ibi lă pentru că n u este „perfect acelaş". ( O a r e fe­

n o m e n e l e naturii fizice sunt „perfect aceleaşi" (?) şi totuşi se poate vorbi

de legi fizice deşi există acel principiu de indeterminaţie, stabilit n u de

mult, de către renumitul f izician He i senberg) . Şi apoi , de unde a aflat I ,

U n g u r e a n u despre caracterul d inamic al vieţii psihice dacă nu din psiho­

logie înainte de toate, şi atunci, îşi închipue d-sa că ps ihologia n'a ţinut

starna de acest lucru când şi-a e laborat metode pentru m ă s u r a r e a însuşi­

r i lor psihice? Obiecţiile autorului nostru sunt minore din moment ce por -

îiesc din ignorarea cercetărilor psihologice. Af i rmaţ iunea care u r m e a z ă

este deasemenea greşită: „experienţele pe care le facem asupra copilului ,

pot fi adevărate pentru momentul în care s'au executat, dar nu pot fi a b ­

solut va labi le pentru viitor f i indcă nu conţin certitudinea lucrului per­

fect..." (.1 39). In pr imul rând, în care Ştiinţa ce se ocupă cu persoana

biopsihică a omulu i — fie medicina, bio logia , f iziologia, endocrinologia ,

etc. — constatările prezente pot fi „absolut valabi le" şi pentru viitor? O a r e

în medicină, unde d iagnoza boli i este de multe ori o chestiune de noroc,

lucru care dealtfel n'o împiedică să se considere ştiinţă pozitivă, oare în

biologie unde se dau atâtea explicaţii f enomenelor vitale, care explicaţii

de multe ori se bat cap în cap, f ă r ă ca totuşi să afecteze prestigiul ştiin­

ţific al Biologiei? L u c r u hotărât: I. U n g u r e a n u nu-şi dă s eama de ceeace

spune.

D a r lăsând la o parte faptul că d-sa întrebuinţează un l imbaj cu to­

tul strein de orice terminologie ştiinţifică, a tr ibuind conceptelor — d u p i

c u m a m văzut şi v o m vedea încă — sensuri cu totul diferite de acelea pe

care le au în psihologie; să vedem întrucât este justă propozi ţ iunea de

mai sus, cu pr iv ire la posibilităţile de m ă s u r a r e a însuşiri lor şi aptitudi­

ni lor psihice ale copilului. I. U n g u r e a n u uită, sau mai curând nu ştie, că

există o va loare prognost ica a măsurăr i l or psihologice, pe b a z a căreia se

poate prevedea în viitor evoluţia psihică a copilului. Astfel, dacă u n copil

de 9 ani are un C. I. (coeficient de inteligenţă) de 130 grade, noi putem

prevedea ce g r a d va atinge la vârsta de 15—20 ani. D i n contra, dacă um

copil la vârsta de 11—12 ani are C. I . 40, f ă r ă îndoia lă putem să prog-

îiosticăm evoluţia inteligenţei lui pentru vârsta de 18—20 ani, ştiind dina

inte că tot imbecil va rămâne , chiar dacă a m încerca să-1 educăm d u p ă

« e l e mai noui pr inc ip i i pedagogice . Iată cel spune In această priv inţă A I .

Roşea: „Debi l i tatea mintală f i ind în majori tatea cazur i lor (85%—90%) de

natură ereditară, rezultă că n u ne putem aştepta pentru cele mai multe

•cazuri la o îmbunătăţ ire a stării mintale pe cale de medicamente sau p r i n

s ch imbarea condiţi i lor de mediu". ' ) . Şi apoi , cum Orientarea P r o fe s i ona l a

„pleacă delà indiv id şi caută să găsească pentru fiecare persoană p r o f e ­

s iunea care se potriveşte însuşiri lor sale ps ihof i z i ce" 5 ) — acest lucru se

real izează p r i n posibil itatea de m ă s u r a r e şi cunoaştere exactă a însuşiri lor

copi lului . C u m diferite profes iuni pret ind diferite însuşiri, prezenţa sau

absenţa lor poate fi determinată cu precizie mai mult sau mai puţin m a ­

t e m a t i c ă 6 ) . In consecinţă, n u poate fi v o r b a de vreo schimbare a lor I s

viitor în m o d radical , decât în caz de accidente ( iar dacă se în tâmplă

« c h i m b a r e a în cazul u n o r trăsături psihice, acest lucru d u p ă cum a m vă­

zut, se poate prevedea) . Astfel, acuitatea vizuală, acuitatea cromatică ,

adaptarea Ia variaţ iuni de lumină, dexteritatea m a n u a l ă , iuţeala reacţiunii ,

perseveraţ ia , inhibiţia, aptitudinea tehnică, atenţia, m e m or i a , imaginaţ ia ,

etc., etc., sunt trăsături şi dispoziţii care f i ind prezente la vârsta de 11 —

12 ani, nu vedem cum a r înceta să m a i fie l a vârs ta de 18—20 ani, şi nici

-că ar putea să se desvolte mai mult, d in vreme ce sunt dispoziţii native şi

se matur izează p â n ă la vârsta de 14 ani, dintre cele m a i multe. D i n con­

tra , cine n u are acuitate vizuală , aptitudine tehnică, dexteritate manua lă ,

etc. la : vârsta de 14 ani , acela nu le v a avea nici la vârsta de 15—16 ani ,

cum pret inde I. U n g u r e a n u .

Des igur , e x a m i n a r e a psihotehnică nu se reduce n u m a i la determina­

r e a gradu lu i acestor dispoziţii psihice, necesare unui b u n profesionist . E a

caută să p r i n d ă şi acea configuraţie part icu lară dintre aceste înclinaţii,

încât poate determina şi m ă s u r a precis „manifestări le" persoanei . Se vede

ţi de aici, că I . U n g u r e a n u nu cunoaşte câtuşi de elementar p r o b l e m a

Orientări i Profes ionale şi nici în ce constă examenul psihotehnic, p r e c u m

şi la ce funcţiuni psihice se apl ică el şi totuşi, are cura ju l să emită j u ­

decăţi ca acestea: „ D a r p r o b l e m a orientări i profes ionale a r ă m a s tot ne-

deslegată". A r fi fost de dator ia d-sale să ne lămurească , pentru cine a

r ă m a s „nedeslegată", deoarece noi, cetindu-i confuzii le, af irmaţiuni le pe cât

de gratuite pe atât de necontrolate, cel mult putem să credem că s'a g â n ­

dit la sine însuşi.

3. Şi această dorinţă m i n o r ă de „soluţii" şi „deslegări" definitive,

persistă in mai multe locuri: „Ştiinţa n'a putut a junge la un rezultat defi­

nitiv în domeniu l orientări i profes ionale — şi d u p ă p ă r e r e a noastră (iefti­

n ă părere!) nici nu v a a junge — pentrucă prea are credinţa o a r b ă în a p a ­

ratele de măsurătoare , fişe, etc." (p. 39). In pr imul r â n d , la ce „rezultat

definitiv" poate a junge Ştiinţa în general şi Or ientarea P r o fe s i ona l ă *n

special? O a r e nu ştie autorul „Criterii lor. . ." că r a r e sunt ştiinţele în care

se pot „p ipă i" rezultate definitive şi aceasta m a i ales când e v o r b a de dis-

4 ) A l . Roşea: Orientarea Profe s iona lă a anormal i lor . Instit. Ps iho lo ­gie, 1936 p. 46.

5 ) O p . cit. p. 3.

e ) A se vedea pentru aceasta: „Elemente de psihometrie" a dlui N .

M ă r g i n e a n u .

cipl inele spirituale; că ceeace constitue caracterul esenţial al Ştiinţei estft

tocmai acea latunţ, care nu se poate încheia câtuşi de puţin «.definitiv";

că datorită acestei perspective veşnic deschise este pos ib i lă evoluţia Ştiin­

ţei? N e g â n d i m pr in aceasta înainte de toate la ipotezele ştiinţifice, care

departe de a fi soluţii definitive, departe de a aduce un rezultat încheiat

pentru totdeauna, sunt semne de întrebare mereu deschise, care invită pe

savant spre cercetare. Aâtfel, ceeace a fost mai înainte af irmat , acum se

neagă, a f i rmându-se cu totul altceva, pentru ca la u r m ă să fie la rândul

său negat. Acesta este d o a r mersul general a l oricărei ştiinţe. Să ne gân­

d im b u n ă o a r ă Ia toate explicaţiile care s'au dat „ult imului element" al ma­

teriei, în ştiinţele fizico-chimice, şi d u p ă ce v o m p a r c u r g e întreaga g a m ă

de „ultime explicaţii" (la început s'a crezut că molecula este ultimul ele­

ment al materiei, apo i : atomul, electronul, protonul , neutronul. . . şi în ce le

din u r m ă fotonul) , ne v o m d a seama că acest proces de „diferenţiere" în

cunoaştere, este însăşi condiţia sine q u a non de existenţă a Ştiinţei. U n d e

avem aici rezultate definitive? II invităm pe I. U n g u r e a n u să ne răspundă .

T o t mai mult n e convingem, intrând mai adânc în discuţia articolului mai

sus citat, că nu avem cu cine sta de vorbă , deoarece, persoana în chestie

este neiniţiată nu numai în prob leme le speciale ale psihologiei , d a r şi în

acelea ale ştiinţei în genere. D a c ă totuşi cont inuăm discuţia, aceasta o fa­

cem, cum a m mai spus-o, din consideraţii de ordin ştiinţific.

In ceeace priveşte! „ încrederea o a r b ă " a Orientări i Profes ionale în

aparate şi teste ( iar n u fişe c u m le confundă I . U n g u r e a n u , căci examină­

rile psihotehnice se fac cu teste, aparate , chestionare — n u cu fişe) d u p ă

c u m ne arată faptele, ea n u este aşa de o a r b ă , în tot cazul, mai puţin

o a r b ă ca pr iceperea autorului nostru. Şi ca s'o afle I . U n g u r e a n u , o spu­

n e m răspicat: I n p r i m u l rând , metodele de examinare ale Orientări i P r o ­

fesionale sunt împrumutate din Psihologie , care e laborează cu cea mai

strictă r igoare ştiinţifică metodele sale de măsurare , supunându-Ie la o

serie de criterii, c u m ar fi acela at validităţii, fidelităţii, etc. (Pentru ca să

vorbeşti de validitatea metodelor măsurăr i i psihologice şi mai ales să le

critici, trebue să cunoşti perfect lucrurile . S'au scris zeci de manuale de-

statistică psihologică şi psihometrie, toate fi ind rezultatul unei activităţi

ştiinţifice îndelungate, cu real izări şi date obiective. P r i n aceste cercetări

se conf irmă va loarea măsurător i lor psihologice, indiferent dacă ele sunt

sau n u recunoscute de un oarecare , ce dă dovada nepregătiri i şi neprice­

peri i sale în m a i muMe domeni i d a r (mai ales în) acela pe care îl dis-<

cută. In a l doi lea rând, în Orientarea Profes iona lă se fac verifi­

cări comparându-se rezultatele examinări i cu rezultatele practice. Or i

aceasta dovedeşte că nu poate fi v o r b a de „încredere o a r b ă " în examen,

din moment ce el se verifică şi d u p ă alte criterii. Rezultatul la care s'a

a juns în această direcţie este mai mult decât satisfăcător. S'a găsit o core ­

laţie ridicată dintre datele examinări i şi cele ale practicei. Astfel, pentru

a n u d a decât un s ingur exemplu: în u r m a examinări i vatmani lor (în Ger­

mania) s'a constatat un acord de 85%—90%, între rezultatul examinări i

psihotehnice şi practică. Aceasta înseamnă că acela care a fost găsit cel

ma i b u n la examenul psihotehnic, avem siguranţa de 85%—90%, că va fi

cel mai b u n şi în practică. Acest acord de 85%—90% este pe deplin sa­

tisfăcător. N u ştim dacă în Medic ină se a junge la un atare procentaj , în

l e g ă t u r ă cu diagnost icarea bo lnav i lor — şi totuşi ştiinţa aceasta există

dè când e o m u l !

D u p ă cum se vede, autorul „Criteri i lor. . ." reuşeşte să realizeze un

a d e v ă r a t r ecord de confuzie, ignoranţă , l ipsă de b u n simţ ştiinţific şi ne­

pricepere totală a p r o b l e m e l o r şi aceasta — să f im atenţi ( ! ) , pe o s ingură

pagină . D - s a amestecă, înfr'un a m a l g a m spăimântător , noţiuni şi concepte

cu totul diferite; identifică măsurători le psihice — mij loace de cunoaşte­

re — cu obiectul şi însuşi scopul cunoaşterii , ceeace constitue şi o mai

văd i tă d o v a d ă a confuziei intelectuale în care se află. D-sa v r e a să stre­

c o a r e cu tot dinadinsul , metafizica în psihologie. . . T r e b u e să l ă m u r i m din

capul locului lucruri le: Admi tem că sufletul nu este n u m a i ceeace Ps iho lo ­

g i a poate să p r i n d ă şi să măsoare cu aparate şi teste. A d m i t e m că „ în

dosul" manifestăr i lor exterioare, trebue să existe o substanţă, o calitate

ireductibi lă, ce nu poate fi determinată cantitativ. D a r aceasta îl intere­

s e a z ă pè metafizician, pe poet şi pe oric ine; mai puţin însă p e ps iholog din

punctul de vedere a l posibilităţii, de m ă s u r a r e a comportamentulu i u m a n

şi cu atât mai puţin pe consil ierul de orientare profes ională!

N u ştim ce se ascunde „în dosul" manifestări lor exterioare, d a r ştim

precis natura acestor manifestări , nu „în sine", ci în aspectul lor fenome­

nal: Ie putem m ă s u r a exact, putem prevedea exact apari ţ ia l o r în diferite

situaţii, datorită configuraţiei existente între ele. A r fi un idea l realizat,

•dacă a m pătrunde în „esenţa ult imă" a f enomene lor sufleteşti, însă, din

moment ce n u putem pătrunde , ne m u l ţ u m i m cu manifestări le exterioare,

•care se supun perfect Ia legi ştiinţifice. ( O a r e Fiz ica a rezolvat p r o b l e m a

materiei , substanţei, atomului? Ştie fizicianul ce este „în sine" mişcarea,

•electricitatea? Des igur , n u ştie. Cel mult emite, o serie de teorii ipotetice,

•care indiferent că r ă m â n sau dispar, nu-1 împiedică să stabilească legi

ştiinţifice, bazate nu pe natura" în sine" a lucruri lor , ci pe studiul efecte­

lor fenomenelor naturale ) . L u c r u l se petrece întrucâtva asemănător şi în

Ps ihologie . Faptu l că nu putem sonda natura „în sine" a fenomenelor su­

fleteşti, nu ne împiedică să a jungem la constatări şi legi ştiinţifice, la p o ­

sibi l i tatea determinări i matematice a manifestări lor individuale . Şi acest

lucru — cunoaşterea exactă a mani fes tăr i lor exterioare — este p r e a sufi­

c ient p e n t r u psihotehnician, căci el, în tot cazul, n u face metafizică. P e el

îl interesează, în cazul aptitudinii tehnice de pi ldă, nu substanţa saw

„esenţa" fenomenului sufletesc,, care condiţ ionează rezo lvarea testului de

per formanţă , ci faptul că acest test f i ind soluţionat, demonstrează prezenţa

aptitudinii tehnice a subiectului, nu n u m a i pentru t impul prezent, d a r şi

în viitor, or i de câte ori va avea de rezolvat o p r o b l e m ă tehnică. V a l o a r e a

exactităţii măsurător i i n u este câtuşi de puţin diminuată, pr in faptul ne-

•âeterminării „esenţei" fenomenelor psihice; tot aşa, d u p ă cum funcţiona­

rea unei maş in i complicate de electricitate, n u este împiedecată pr in ne­

cunoaş terea „ul t imi lor elemente" ale electricităţii. O r i I . U n g u r e a n u , face

tocmai această regretabi lă confuzie, de a' l u a efectele drept cauze, i a r c a u -

*t le drept efecte. F a p t u l este espl icabi l când ne g â n d i m că d-sa priveşte

lucruri le cu totul din alt punct de vedere (Un punct de vedere ce poate fi

foarte greu calificat...) decât cel ştiinţific în general şi cel ps ihologic I «

•special.

4. Des igur , în cea mai b u n ă parte, aserţiunile eronate ale scriitoru­

lui nostru, trebuesc puse pe seama necunoaşteri i problemei , pe care vreas

s'o „rezolve" cu tot dinadinsul . Iată ce spune d-sa pe p a g i n a u r m ă t o a r e :

„ L a vârsta de 11—12 ani (când termină cele patru clase pr imare ) copilul

trebue să a leagă definitiv adevăratul d r u m al rostului său în viaţă. A ş a

suntem organizaţi . O r este dovedit că n'ar putea face aceasta în m o d va­

labi l , decât începând delà 15—16 ani (dece tocmai între 15—16 ani, iar

» u puţin m a i de vreme sau mai târziu?) . Astfel, copi lul nu alege, f i indcă

nu este în stare să aleagă. . ." (p. 40).

In pr imul r â n d , I . U n g u r e a n u ar trebui să ştie că la noi în ţară,

potrivit Leg i i pentru exercitarea meserii lor, copilul îşi alege o profesiune-

oarecare , începând cu vârsta de 14 ani în sus, iar n u 11—12 cum susţine

d-sa; deoarece, înainte de această vârstă, contractele nef i ind înregistrate l a

C a m e r a de M u n c ă , ucenicia nU poate avea Ioc. O r i lucrul acesta se întâm­

p l ă n u n u m a i la noi în ţară, ci şi în G e r m a n i a b u n ă o a r ă : „ M a j o r i t a t e *

vizitatorilor de Orientare Profes iona lă sunt elevi în j u r de 14 ani , la ter­

minarea şcolii p o p u l a r e " 7 ) . P r i n urmare , autorul „Criterii lor. . .", n u este las

curent nici cu aceste date. D a r pe l ângă aceasta, Oficii le de Orientare P r o ­

fesională, care examinează ucenicii la noi, a u de aface cu copii între 14—

18 ani, i a r procentaju l cel ma i ridicat se distribue aprox imat iv în jurulä

vârstei de 15—16 ani — aceasta este cel puţin situaţia Ia Ofic iul de Orien^

tare Pro fe s iona lă din T i m i ş o a r a — aşa dar , tocmai în j u r u l vârstei care

d u p ă opinia Iui I. U n g u r e a n u ar fi cea mai potrivită pentru alegerea p r o ­

fesiunii. C u m r ă m â n e m dar , cu obiecţia autorului?! D a r să nu uităm c a

Oficii le de Orientare Profes iona lă , nu examinează n u m a i copii, ci şi adulţi

şi atunci, obiecţiile aduse ne a p a r şi mai puţin serioase.

I n a l doi lea rând , vârsta în l imita căreia copi lul este diferenţiat în

funcţiunile sale psihice, i a r n u capabi l să-şi „ a l e a g ă " profes iunea, cum c o n ­

f u n d ă I. U n g u r e a n u — căci v o m vedea imediat în ce m ă s u r ă alegerea co­

pi lului poate constitui un criteriu pentru Or ientarea Pr o fe s iona lă — este-

între 10—16 ani, (adică în epoca pubertăţi i) căci la unii copi i diferenţie­

rea poate să a p a r ă mai c u r â n d de 15—16 ani, iar la alţii ma i târz iu) . O r i ,

d u p ă cum a f i rmă Prof . C. Rădulescu-Motru , rezultă că această epocă este-

hotărâtoare pentru car iera profes ională a persoanei: „Toate vocaţiile, în­

soţite de o originalitate puternică, izbucnesc la vârsta pubertăţi i . In speciat

vocaţii le pentru ştiinţă, pentru artă, pentru tehnică, pentru întreprinderi'

industriale şi comerciale , etc., a p r o a p e toate f ă r ă excepţie v ă d lumina zi lei

deodată cu începuturile de f o r m a r e a personalităţi i , care Se aşează în pe­

rioada ce u r m e a z ă copilăriei" 8 ) .

In a l treilea r â n d , autorul nostru crede greşit că Orientarea P r o f e ­

s ională se reduce numai în a constata preferinţele şi a legeri le copi lului ;

iar din moment ce copilul la vârsta de 11—12 ani nu ştie să a l eagă (sunt

mulţi care nu ştiu să a leagă nici la 20 ani — şi apoi , a m văzut că e p o c *

alegerii profes iuni i este f ixată chiar de L e g e la vârsta cel puţin de 14

an i ) , u r m e a z ă că Or ientarea Profes iona lă nu-şi atinge scopul... A d e v ă r u l

este că aceasta din u r m ă nu se opreşte n u m a i Ia preferinţele copilului , ci-

^ N . M ă r g i n e a n u : Psihotehnica în G e r m a n i a , p . 36. 8 ) C. Rădulescu-Motru: Vocaţ ia , E d i t u r a Casei Şcoalelor, 1935, p . H I ­

t a d r u m c a x ä înainte de toate, căutând să v a d ă dacă există o concordanţă

între preferinţele şi capacităţile reale ale copilului . N u e destul ca u n copil

ch iar la 14—16 ani să-şi „a leagă" o car ieră; mai este necesar să ştim d a c ă

el d ispune de aptitudini şi înclinaţii reale. D i n cercetările care s'au făcut

î » această direcţie de către Antipoff, V a r e n d o n c k , Sorer, Bernays , etc., se

constată că a p r o a p e 50% din cariere, nu sunt alese pe bază de motive

profes ionale , deci nu stau în legătură cu capacităţile reale. Ori , d u p ă cum

um văzut, Orientarea Profes iona lă caută să îndrumeze pe copil, ţ inând

seama atât de preferinţele cât şi de capacităţile sale reale , în m ă s u r a în

care primele concordă cu cele din u r m ă .

In spri j inul af irmaţ iuni lor sale, ce se re feră Ia p r o b l e m a Orientări i

Profes ionale , I U n g u r e a n u aduce citate din Descartes, Fichte, Goethe, e t c ,

f ă r ă ca cel puţ in aceste citate să a ibe o cât de îndepărtată legătură cu

chestiunea discutată. M a i mult: câte odată citatele nu a jută deloc intenţia

autorului , ci o deservesc, f i ind nefericit alese. Iată un exemplu: „ C r e d e m

că lumina în care încercăm a pune, ( ar trebui să a d a u g e : şi nu reuşim^

aoi , p r o b l e m a orientării profes ionale , n u ar fi destul de c lară, dacă nu a i a

aduce mărtur ia celei mai puternice personal i tăţ i filosofice (mai d e g r a b ă

poetice) a erei noastre — Goethe — a cărui fi losofie şi pedagog ie conţine

în sine, des legarea (iarăşi „rezolvarea"!) tuturor controverselor t impului

nostru. O m u l , d u p ă Goethe, nu este s u m a a d o u ă rivalităţi: trup-suflet

ci, unitatea armonică a lor". U r m e a z ă apoi citatul:

„ E u , vai, în piept a m d o u ă inimi

Ce veşnic vor să se despartă.

In dragostea de viaţă, una ,

Se ţine strâns de lumea noastră.

Iar cealaltă se îndreaptă

M e r e u spre bolta cea albastră". (Din Fausti

Se vede că autorul nostru, n'a înţeleşi nicio iotă din acest citat, din

Rioment ce-1 aduce ca argument (poetic (?), ştiinţific (?) , pentru a demon­

s t r a „unitatea armonică" a omului . Aici e v o r b a de tendinţele contrarii.,

niciodată împăcate, inerente naturii u m a n e ; de începuturile stihiale în veş­

nică luptă: M o s u l , înfipt în pământ şi spiritai ce tinde spre cer. Cât p r i ­

veşte despre unitatea armonică , putem spune că nu toţi oamenii se b u c u r ă

de ea în aceiaşi măsură . Autorul „Criteri i lor. . ." a r trebui să şie că cele

mai frecvente cauze de nesupuneri , crime, delicte, etc., prov in din l ipsa

acestei „unităţi armonice", care în psihologie se numeşte: integrarea psi­

hică. Or i la integrare psihică nu a junge uşor orice persoană. E a este re­

zultatul unei adaptabil ităţi superioare , îmbinaţie fericită dintre factorii

nativi şi factorii de mediu. Goethe, de a cărui ,seninătate ol impică" se

vorbeşte adesea, este printre puţinele exemplare care a a juns la o perfectă

integrare psihică. Insă cei mai mulţi, sunt psiho-nevrotici , maniaco-depre-

sivi, instabili emotivi şi în genera l pot suferi de o anomal ie sau alta a vie­

ţii emotiv active, lucru care nu-i poate duce la „unitatea armonică" . Apoi;,

aceasta din u r m ă , nu este un datum iniţial cum credei autorul în discuţie

când a f i r m ă : „acesta este omul.. ." ,̂,0 unitate armonică" (p. 41), ci este o.

încoronare a lucruri lor , este rezultatul f inal al unei evoluţii pe care o în­

cearcă persoana u m a n ă . ., * .

Astfel stând lucruri le , ar fi bine ca în viitor, autorul „Criteri i lor. . ."

să nu mai risce să aducă „rezo lvăr i" nici .în Pedagog ie , căci ne-o dovedesc

rândur i l e d-sale, că nu are nicio chemare s'o facă. Insă soarta vrea, ca

autorul în discuţie, să nu se oprească n u m a i aici. E l continuă şi mai de­

parte , ape lând la filosofi şi pedagogi , tot aşa de nepotrivit ca şi în cazul

cu Goethe. In cele din urmă' ne resemnăm: aceasta o fi specialitatea

d-sale: „ D a r , Descartes mai a f i rmă — şi nu ştim cum ar putea fi contra­

zis — că toate elementele esenţiale ale existenţei sunt egale la toţi oamenii ,

cum ar fi raţiunea, adaptabil i tatea, etc. şi că punerea lor în va loare este

o operă a educaţiei" (p. .40). D a r iată ce spune imediat autorul , de data

aceasta, pe cont p r o p r i u şi probab i l , cine ştie (?), ca o consecinţă logică a

celor spuse de Descartes: „Revenind la subiect, trebue să prec izăm că, a-

tunei când v o r b i m de or ientarea profes ională a cuiva nu ne g â n d i m Ia ele­

mentele esenţiale ale existenţei ci la acele caractere neesenţiale, întâmplă­

toare, care f o r m e a z ă cauza deosebir i lo ï dintre i n d i v i z i " 0 ) . C u alte cuvinte

I . U n g u r i a n u vrea să spună că toţi indivizii sunt egali în ceeace priveşte

caracterele esenţiale, iar dacă se deosebesc totuşi între ei, aceasta se da-

toreşte cauzelor întâmplătoare , accidentale... P e toţi Zei i ! — nu a m întâlnit

atare judecăţi decât la unii elevi din clasa V I şi V I I de liceu. E şi ridicol

să mai discutăm d u p ă aceasta. Totuşi o facem spre l ă m u r i r e a autorului „ C r i ­

teriilor...": Ceeace deosebeşte un individ de altul, sunt tocmai caracterele

esenţiale, dispoziţiile constituţionale, iar nu cele neesenţiale, accidentale.

Autoru l nostru nu raţ ionează deloc: N e deosebim de Goethe, Kant , Nietzs­

che, etc. nu pr in caracterele accidentale* căci pr in acestea tocmai ne ase-

m c n ă m cu ei: „ C a u z a deosebiri lor dintre indivizi" o formează tocmai ele­

mentele esenţiale, substanţiale ale existenţei, deoarece, ceeace este esenţial,

este în acelaş t imp şi specific: N e deosebim de Beethoven pr in geniul lui

muzical , de Kant — prin geniul lui filosofic, de Goethe — prin geniul lui

poetic; doarece, aceasta este esenţa existenţei lor, acesta este substanţa

vieţii lor, iar n u întreaga g a m ă de caractere accidentale.

P r i n u r m a r e , un individ se deosebeşte de altul, ca să ne refer im la

exemple mai obişnuite, pr in procesul de adaptabil i tate , inteligenţă» afecti­

vitate, etc. care sunt constelate specific în perstfana umană , şi apoi , — o

altă ignorantţă a autorului nostru: adaptabil i tatea nu este identică la toţi

indivizii , p r e c u m nici raţiunea, nici sensibilitatea. V a să zică, raţ iunea lu i

K a n t este identică cu a unui oarecare. . . atâta doar , că educaţia a interve

nit, p u n â n d „în va loare" raţ iunea celui dintâi, şi nu ştim dece n'ar fi pus-o

pe a celui din urmă. . . (Subl imă consolare pentru cei neisprăviţi: „ C u toţii

suntem; la fel, iar dacă unii creiază opere geniale, i a r noi ne t â r â m ca

viermii în ţărână — cugetă ei — aceas*tă v ină cade în spatele Educaţiei",

(Experienţa de toate zilele ne arată (nu mai e nevoie să facem pentru a-

ceasta psihologie, ci e destul să a v e m u n d r a m de judecată) că, oameni i

nu se „adaptează" cu toţii la fel, în aceleaşi situaţii. Uni i reacţionează

p r i n comportament instinctiv, alţii pr in cel învăţat, iar alţii, pr in cel inte­

ligent. Educaţ ia poate cel mult să „înveţe pe cineva să reacţioneze la situa-

9 ) Subl inierea nu este a noastră, ci a autorului , căci numai d-sa p o a ­te şti — şi nimeni altul pe lume — ce este m a i esenţial şi Ce este mai p u ­ţin esenţial.

ţii prevăzute, dar în nici un caz la situaţii noui, unde fără inteligenţă nu

:se poate face nimic. Şi în cadrul aceleiaşi categorii ale comportamentu­

lui, nu toţi oameni i reacţionează la fel. A ş a e cazul , de pi ldă, a inteligen­

ţei, care datorită variaţiei pe care o prezintă, determină o diferenţiere vă­

dită şi în „adaptarea" la situaţiile neprevăzute. O r i această putinţă de

a d a p t a r e este nativă iar nu dobândi tă , aşa că pr in educaţie foarte puţin

poate fi modelată. In z a d a r ne-am strădui să-1 învăţăm pe un idiot sau

imbeci l să reacţioneze) /„adecvat" la o situaţie neprevăzută 1 , căci el nu v a

pr inde nimic din experienţă.

5. In lumina acestor constatări de fapte, cu priv ire la articolul în

discuţie, rezultă că autorul , discută p r o b l e m a Orientări i P r o f e s i o n a l e (1)

Sn niecunoştinţă de cauză, lucru care a fost dovedit la tot pasul ; (2) atacă

p r o b l e m a nebazat pe argumente ştiinţifice, f ă r ă nicio logică şi ordine, ci

mai puţin esenţial „din auzite"; (3) confundă punctele de vedere ale dife­

ritelor discipline, fără să respecte sensul just al noţiuni lor şi conceptelor;

(4) nu face o deosebire e lementară dintre diferitele r a m u r i ale Psihologiei

Economice , de unde provine acea confuzie generală, — de data aceasta, cu

adevărat „caracterul esenţial" al lucrări i d-sale; (5) nu discută problemele ,

ci le înlătură p u r şi s implu, i a r acolo unde nu reuşeşte, aduce citate cu

totul nepotrivite din filosofi şi poeţi, f i ind v o r b a de psihologie în general

şi de Orientare Profes iona lă Sn special.

Astfel că, departe de a aduce o lumină şi „rezo lvare" a prob lemei

de care se apucă, încurcă lucruri le într'o aşa manieră că cetitorul nu reu­

şeşte să afle despre ce e vorba . Dealtfel , nimeni ml se mai gândeşte astăzi,

să revendice dreptul la existenţă al Orientări i Profes ionale . însuşi faptul că

la noi în ţară, au fost înfiinţate nu demult, noui Oficii de Orientare P r o ­

fesională, , (şi aceasta poate servi drept un argument indirect pentru nece­

sitatea ei) în toate centrele industriale mai importante, înseamnă că rostul

lor este bine stabilit, din moment ce se cheltuesc sume m a r i de bani , ener­

gie, şi t imp pentru fi inţarea lor. Profesor i universitari , savanţi distinşi în

cunoaşterea p r o b l e m e l o r de Ps ihologie Economică , au găsit cu cale să se

aplice şi la noi Orientarea Profes ională , numai I . U n g u r e a n u găseşte că ea

n u are nici un rost, lucru pe care-1 demonstrează dând un citat din Faus t

al lui Goethe!

Art ico lu l autorului nostru, poate servi, dacă nu pentru clarif icarea

p r o b l e m e i , cel puţin drept un exemplar rar , pentru aceia care> vor să stu­

dieze diferitele f o r m e de ignoranţă şi incultură, îmbrăcate în ha ina pre ­

tenţioasă a unei pseudoştiinţe. Şi din păcate, el se r idică la categoria de

„tip", păs trând caracterele specifice acelei clase de indivizi, care obişnuesc

a discuta şi mai ales, „a soluţiona" problemele , aşa cum le discută şi le

rezo lvă „scriitorul" nostru.

C â n d în sfârşit, vom avea şi noi o cenzură socială, care să sancţio­

neze iremediabi l , odată pentru totdeauna, astfel de producţi i care stau sufc

-orice critică?!

A N A T O L E C H I R C E V .

lflIHAI BEIVIUC: Cântece ele pierzanie. P o e m e . Colecţia A b e c e d a r .

A apărut în excelenta editură M i r o n N e a g u delà Sighişoara, v o l u m u t

cu poeme C Â N T E C E D E P I E R Z A N I E a tânărului poet ardelean, Mihafe

Beniuc. .

Această carte or ig ina lă în felul ei şi p l ină de o fermecătoare nouta­

te, n u a fost pr imită de critica românească şa c u m ar fi trebuit. N u ştim,,

dintr'o s implă nepăsare , sau o voită ignoranţă faţă de tot ce nu răsare-

în capitala ţării.

D a r M i h a i Beniuc n u are nevoie de critică. Poez ia lui e cetită cu.

m a r e p lăcere şi va fi întotdeauna preţuită pentru sinceritatea ce v ibrează

atât de natural in versul ei.

Deşi f o r m a poemelor lui e p l ină de îndrăsnel i , prezenţa lor în lue:

să te supere, reuşeşte să dea ha ina potrivită unui temperament impetuos,

căci Mihai Beniuc e un răsvrătit. In această privinţă se situiază pe liniai

înaintaşi lor ardeleni cari au fost întotdeauna animaţi de p r o b l e m a socia­

lă, revoluţ ionară.

C h i a r vo lumul începe cu următoare le versuri :

C â n d voi isbi odată cu b a r d a .

Această stâncă are să se crape

Şi va ţâşni din ea şuvoi de ape!

Băieţi, aceasta este arta! (pag. 7).

sau:

Sunt copi lul unui neam sărac,

Bieţ iromâni ce scormonesc pământul ,

V o r să-şi facă mai comod mormântu l ,

T a r e - m i este neamul ăsta drag . (pag. 91,

îa altă parte:

T e uită, vreu să vreu din nou

C u m n'am mai vrut de când a m vrut

P e vremuri , când eram copil,

S'ajung odată cunoscut, (pag. 12).

Această exaltare pornită dintr'o subiectivitate excesivă dă proporţii?

poeziei lui, r id icându-o la înălţime profetică.

Iată-1 p e Beniuc în poemul I N T R A R E :

C a ţăranul printre snopi de g r â u «

V o i intra masiv şi greu în vreme,

C u un car cât dealul de poeme,

M u r m u r â n d o do ină trist, molâu .

N u - m i bat capul ce-or gândi vecinii

N ' a m cosit din ho lda lor un pai .

A s u d â n d s u b ploi le lumini i

N u m a i anii mei mi-i secerai.

san mai departe:

T o a t ă vremea a m r ă m a s eu însumi,

P e la porţi domneşti n'am fost milog,

N ' a m ştiut şi nu pot să m ă rog , Nic i n'aş vrea s'auză alţii p lânsu-mi. (pag. 8).

In ce priveşte originalitatea poeziei Iui Beniuc, a m putea căuta c »

l u m â n a r e a destule asemănăr i cu Eminescu, Arghez i sau poetul u n g u r A d y ,

iasă a n s a m b l u l p o e m e l o r lui, pecetluit cu o sensibilitate directă, ne con­

turează! o personalitate poetică n o u ă şi variată .

Beniuc a ştiut atâta de f rumos să se mărturisească în p o e m a Î N ­

T O A R C E R E A M E A : ,

P e d r u m u r i pietroase şi rupte Scârţâie căruţa mea. M ă 'ntorc din pierdutele lupte Şi m ă duc iar undeva.

M â r ţ o a g a ce trage trăsura Este însuşi eul meu, Uscată de sete i-e g u r a Şi se 'mpiedică mereu.

In loitră izbeşte o v a d r ă : In ima sunând a gol.

S a r j a v r e la mine şi latră,

E u m ă d u c domol , domol . (pag. 101).

îa C Â N T E C D E S P R E C I O C Â R L I E pe care îl r eproducem în întregime t e a t r u frumuseţea şi originalitatea lui:

B u l g ă r de ţărână ars de soare

tn care-a-ascuns un cântec D u m n e z e u

U n d e - a i sburat de p e o g o r u l meu,

: T u , s c u m p ă mie între cântătoare?

C â n d le 'năl ţa i în s lavă şi a z u r

Şi te t o p e a i cu to tu l în t ă r i e

Şi ne v e n e a d o a r cân tecu l tău pur

Ca a m i n t i r e a din c o p i l ă r i e .

Suf le tu l nos t ru ne 'n t inat şi t ea fă r

Se r i d i c a cu t ine sus d e p a r t e

Şi o c h i u l cu sc l ip i r e de l ucea f ă r

N u se 'ntrista şi nu v i sa la m o a r t e .

A c u m stă c â m p u l veş ted şi deşer t

Sub ce ru l t o a m n e i l a r g şi a r ă m i u —•

N u - i m a i setos de ză r i g â n d u l iner t ,

I a r i n i m a e cu ib r ă m a s pustiu.

Câ tă î n ţ e l e g e r e şi sens ib i l i t a te e în aces t C Â N T E C D E S P R E C I O ­

C Â R L I E . S imp l i t a t e a gându lu i cu sobr ie ta tea I i m b e i sunt a tâ t de f e r i c i t

î m b i n a t e , încâ t este cu nepu t in ţă să s c h i m b ă m o s ingură v o r b ă .

A m pu tea ci ta d in C Â N T E C E D E P I E R Z A N I E m u l t e p o e m e d e o re­

m a r c a b i l ă f rumuse ţe , d a r m a i b ine r e c o m a n d ă m p u ţ i n i l o r i u b i t o r i de poe­

z i e să c i tească v o l u m u l . P o e z i a lui B e n i u c e m u z i c a l ă şi uşor de cet i t ,

ch ia r pen t ru ace i ce nu sunt in i ţ i a ţ i în t a ine l e ei .

Car t ea e î m p ă r ţ i t ă în pa t ru c i c l u r i : Des t in , î n d u r e r a t u l E r o s , î n t o a r ­

c e r e şi F l a m u r a m o r ţ i i . M ă n u n c h i u r i de a d e v ă r a t ă p o e z i e .

î n c r e z ă t o r i în ta len tu l lui Ben iuc , a ş t ep t ăm m a r i l e r e a l i z ă r i p r o m i s e

d e acest p r i m v o l u m de p o e m e .

A r d e a l u l p r i n Ben iuc , deşi o r i g i n a r d in A r a d , aduce o se r ioasă c o n ­

t r i bu ţ i e p o e z i e i r omâneş t i .

Corne l ia S a r

ILIE IENE A : Ardi luminile'» Vîtol (roman)*

R o m a n u l prietenului l enea nu se poate discuta decât numai pr in

p r i s m a l ibertăţi lor absolute, întrucât într'o l ibertate absolută de gândire

şi simţăminte a fost creat.

Exis tă un r o m a n al pământului , în care se cupr ind aşa zisele năzuinţi

pământeşti — cu f o r m e realiste, idealiste, psihologice, filozofice, ştiinţi­

fice, d u p ă c u m există un r o m a n al fanteziei — desprins din realitate —

şi aruncat peste veacuri , într'o lume imaginată de autor.

P r i m u l e viaţa. A l do i l ea e evadare într'o nouă viaţă.

R o m a n u l viaţă e un îndemn. E bic iuirea păstorului care-şi m â n ă tur­

m a spre desăvârşire . Revoluţ ionează gândul , mintea, sufletul şi creează în

masă , acea atmosferă de p r a f de puşcă. E deajuns un chibrit. Aminti -

ţi-vă de romanele ruseşti şi franceze, înainte de revoluţiile respective.

A l doi lea roman , a m amintit că e o evadare într'o n o u ă viaţă. Este

o dorinţă a autorului , născută dintr'o sensibilitate puternică. N u poate

să pr ivească viaţa aşa cum este. O dispreţuieşte, sau dac ă n'o dispre­

ţuieşte o ignorează. O priveşte de ceva b a n a l care nu merită să fie aşter­

nută pe hârtie. Autoru l vrea linişte. N u vrea să p u n ă u m ă r u l la carul

omenesc. Poate nu-şi simte puterile, sau poate sensibilitatea lui e o pie­

dică. N u poate să sufere bic iuirea aceasta c r u d ă de viaţă, pentru o b u ­

cată de pâine. N u poate să privească lacrimi , hohot falş de râs şi cara­

ghioslâcul unei alcătuiri de oameni care se târâie şi rătăceşte în căutarea

unui „ce" mântuitor.

Autoru l a luat-o înainte. A depăşit-o, e l iberându-se de h a i n a reali­

tăţii. N e - a părăsit ca o solie credincioasă în căutarea unui p o p a s de od ih­

nă, din d r u m u l ce-1 avem de făcut.

Acesta este r o m a n u l lui lenea. Este a evadare într'o n o u ă v ia ţă /Este o

anticipare şi o chemare pentru înălţimi ce n u se pot decât bănui . E l ne

surpr inde pr in îndrăsneala imaginaţiei , ă căruia creaţie, autorul ne-o r e 5

prezintă „ca o realitate". R o m a n u l e o p u r ă fantezie, proect imaginar ,

lenea a înmănunchiat p r o b l e m e biblice, ştiinţifice, f i losofice, ca să atin­

gă o lume spre desăvârşire .

P r o b l e m e de altfel cunoscute, desbătute în preocupăr i le noastre inte­

lectuale de astăzi şi care alcătuiesc domeniur i cucerite în m a r e parte , d a r

nerealizate din pr ic ina banului . Şi dacă tehnic suntem întrucâtva avansaţi spi­

ritualiceşte n'am înregistrat progresu l din „Vitol". R o m a n u l se clădeşte din

fantezie îndrăsneaţă, alcătuind o lume nouă, cu o viaţă nouă: Vitolul .

Se ştie că b ib l ia nu admite decât d o u ă ra iur i . P r i m u l , de là început,

creat de D u m n e z e u pentru A d a m şi E v a şi apoi acea „ împărăţ ie f ă r ă de

sfârşit" dori tă de eroii din Vitol . î n c o r d a r e a lor ştiinţifică, stăruie să gă-

* ) Rezumatul comunicări i făcute în şedinţa intimă a Asociaţiei Scrii­

tori lor R o m â n i din Banat „Al taru l Cărţi i" delà 14 N o e m b r i e 1938.

sească mijloacele spre calea „desăvârşiri i". Racheta şi sborul interplanetar.

D a r nu au rezultat af irmativ. Sburător i i l or — L i n u şi T a a v — a u ghi­

nionul să-şi v a d ă racheta explodată, tocmai când ajunsese la destinaţie.

Şi oare dece n'am putea vedea în Lini i şi T a a v , tocmai pe A d a m şt E v a

isgoniţi din Raiu?

Simbol ic da.

Lini i şi T a a v pot fi luaţi ca A d a m şi E v a , d a r nu isgoniţi din r a i » ,

ci trimişi pe pământ , ca să p u n ă piatra fundamenta lă a unei civilizaţii,

care va trebui să atingă, mâine, pe' cea din V i t o l . . .

Şi de aici lenea evadează din Bibl ie care nu admite decât paradisu l

•din trecut, pe care n u l -am meritat şi acea- „ împărăţ ie veşnică" pe care

o v o m merita d u p ă ispăşirea pedepsei — pe pământ .

Universu l este o m a r e de planete, populate sau nepopulate cu fiinţe,

care au sau nu bucur ia unei culturi şi civilizaţii. D a r f iecare plametă

este izolată u n a de alta, datorită distanţei, datorită condiţ iuni lor de v w -

ţuire cosmică şi a imposibi l i tăţ i lor de Iocomoţiune dintre aceşti corpi

cereşti.

E r o i i din „Vi to la" n'au ucis moartea. Civil izaţia şi cultura au Im-

frânt multe mizerii — s'au eliberat de mult din încleştarea atâtor impo­

sibilităţi de manifestare. B u t o n u l şi Robotu l real izează totul (pag . 88, .

43, 157).

Şi totuşi nu e o culme. E r o i i din Vitol au alte preocupăr i , deşi a *

crede la început că pot fi mulţumiţi , ca bogătaşul din bibl ie : „ B e a suf l e t»

şi mănâncă , că ai de toate". înţelepciunea lor vede că a p r o a p e n'au real i­

zat nimic A u aruncat lanţurile unei robii . S'au el iberat: d u p ă cum spume

la pag. 87. S'au el iberat din progresu l technicei. Po t pr iv i liniştit înainte.

P â i n e a nu m a i este o p r o b l e m ă . Preocupăr i l e ştiinţifice n'au încetat. E -

roii din „Vito l" vor să creeze lumea Universa lă . In preocupări le l o r ştiîa-

ţifice (savantul Zai t R a m u n ) sunt două prob leme .

1. Călător i i interplanetare şi

2. Co lon izarea Universulu i .

O m u l să ucidă distanţa dintre plantele Universului . Să te p l imbi p r i »

Univers . Să vizitezi progresele civilizaţiei din cutare planetă. Oameni i lm

călători i le lor interplanetare ar putea găsi o planetă nelocuită d a r c »

condiţiuni favorab i l e pentru viaţă şi atunci, printr'o voinţă decret, ar ple­

ca mulţi să o colonizeze şi să îndeplinească în planetă o civilizaţie şi o

cultură. Se naşte a c u m enigma: Există un început şi un sfârşit bibl ic?

Sau ne însuşim teoria ondulaţiei Uni lersale . Omenirea are scoborâr i şi

r idicări , f ă r ă să poată atinge vreodată „desăvârşirea". E a năzuieşte nu­

mai . Ceeace e divin e viaţa. Viaţa arde în eternitate, f ă r ă să a ibă pute­

rea decât să ne lumineze un n u m ă r de ani. C ă D u m n e z e u a făcut omul

din lut şi că i-a suflat viaţa, nu p a r e o poveste, de vreme ce n u admitem

trans formarea lutului. Nici romanul lui lenea nu admite aceasta. D i m p o ­

trivă e înverşunat împotr iva acestei teorii. O m u l u i din „Vi to l" i s'au dat

peocupăr i de înaltă ţinută m o r a l ă şi înţeleaptă. V r e a să ne dovedească c î

pentru trup nu mai sunt preocupăr i . T r u p u l este un mij loc de trăire.

M o a r t e a nefi ind învinsă, eroii din Vitol au în suflet u m b r a de amărăc iu ­

ne a arestatului. C â n d şi când sunt alunecări . (Ex . Lini i îşi a d m i r ă cor-

f>ul şi sânii în og l inda) . Alunecăr i le sunt însă pe aceiaş linie de luminal:

desăvârşirea. Lini i nu-şi a d m i r ă corpul păt imaş. Este 6 admiraţ ie pentru

-armonia liniilor. Este o admiraţ ie pentru acea armonie , trupească care

aduce frumuseţea şi naşte iubirea .

Şi a c u m a coborât pe Lini i şi T a a v pe p ă m â n t ca să înfăptuiască •

• ivi l izaţ ie şi o cultură asemănătoare cu cea din Vitol .

lenea, în scrisul său, va r ă m â n e pe p ă m â n t cu dânşii , ca să-i u r m ă ­

rească în lupta lor pentru desăvârşire? Sau în dorinţa de a merge p â a ă

Ia sfârşit „ împărăţ ia veşnieă" îşi va părăs i eroii — deocamdată —• d â n d

m â n a cu savantul R a m u n , pentru desăvârş irea altei rachete şi real izarea

•dorinţelor din Vitol. Lini i şi T a a v vor fi regăsiţi, ajutaţi în opera lor şi

p r i m u l pas spre colonizarea universului p lanetar va fi realizat.

N a t u r a ] , gândul meu ar fi să r ă m â n ă s imbolic la T a a v şi Linii . P a

p ă m â n t . I n spuciumul zilnic omenesc, cu suflete care râvnesc spre acel

ideal: desăvârşirea.

Amintiţ i -vă de atâtea r o m a n e care ne-au lăsat atâtea emoţii estetice

şi ne-au adus atâtea adevărur i pentru desăvârş ire: Mizerabi l i i , învierea,

C r i m ă şi Pedeapsă , P ă d u r e a Spânzuraţ i lor , Ion, etc.

Exis tă şi o puternică emoţie estetică în r o m a n u l lui lenea. Şi tocmai

aici e mare le său merit. Deşi acţiunea r o m a n u l u i e plasată pe înălţ imea

unui progres înregistrat de omenire , technica n u e o preocupare . Tech-

nica e un b u n cucerit de omenirea lui lenea. E o necesitate în construc­

ţia romanulu i . E mediul în care se învârte butonul , televiziunea, robotu l

aeroplanele . Superbele maşinări i care s'au realizat şi a u înlocuit m â n a

omului , sunt presărăr i în roman , ca nişte schele necesare construcţiei. Şi

tocmai aici cred că e meritul incontestabil a l lui lenea. Deaceea eroii lui

a u atitudini şi activează pentru p r o c u r a r e a de plăceri n u m a i spirituale.

Călătoresc desenează, pictează, fac muzică, p u n p r o b l e m e de viitor şi uni­

formizaţ i aşa cum sunt, n'au decât un s ingur ideal: perfecţiunea.

E r o i i din Vitol duc o viaţă cu desăvârşire intelectualizată. Cul tura

şi civilizaţia a u contribuit într'o m ă s u r ă l a r g ă — f o r m i d a b i l ă — la ar ­

m o n i a între trup şi suflet. L e - a adus pacea , le-a nimicit ura , le-a dat

alte perspective şi le-a uşurat viaţa. L e - a luat de pe suflet acea gr i je

câinească pentru pâine, deaceea să n u ne mire faptul că vorb irea eroi lor

• d in Vitol . e atât de intelectualizată. E şi fatal. Pros t ia se exclude auto­

mat pr in însăşi perfecţ iunea în care trăesc. C â n d şi când eroii a u isbuc-

niri d in legea trupească. D a r a u altă co loratură , aduc ceva din f rumosu l

înţelepciunei în care trăesc. C â n d Lini i citeşte r o m a n u l din trecut „ P a ş i

în i a r b ă " are o tresărire. F a t a sedusă, prostituată, strivită de plăcerea

trupească îi aduce un fior. A l e a r g ă la og l indă şi-şi a d m i r ă trupul , gân-

dindu-se la T a a v . N ' o spune dece, d a r se întrevede din atitudinea ei. L u p t a

se deschide în f o r m a unei revolte. C u m a putut omenirea de atunci să

nimicească sufletul şi trupul unei fete. C h i a r însemnări le lui Lin i i î n c a e t

sunt isbucniri le iubirei pentru Taav . Stilul este intelectualizat. Jocul de

cuvinte, scapără scântei de iubire . A p o g e u l se atinge în discuţia avută, l a

p op asu l făcut pe p o d u l care traversează N i v r a d a . pag . 232. D a r însăşi au­

torul îşi are meritul unui stil intelectualizat. A isbutit p a r c ă să î m p r u m u ­

te posibilităţile de expr imare , sau mai b ine zis, obişnuinţa de e x p r i m a r e

a vremuri lor , unde îşi p lasează acţiunea. Stil muşcător, ironic, cu înţele-

suri , cu m e t a f o r e , cu o c o l i r i , cu a ţâ ţăr i de i m a g i n a ţ i e şi eu acel dispr-H,

. c a r e de m u l t e o r i î n locueş te l o g i c a .

T r e c u t u l p a r e a fi t e renul p r i e l n i c de i r o n i z a t . D e mu l t eo r i s t i lul fa

în to r să tu r i de b i c i u i r e şi totuşi p e r u i n e l e unui t recut — aşa c u m a fos t —

s'a c l ăd i t v i i t o r u l . S u n t e m nedrep ţ i . S a c r i f i c i i l e a t â t o r s t r ămoş i , cu renun­

ţăr i , a as igura t f e r i c i r e a V i t o l u l u i . P e dea l t ă pa r t e d-1 l e n e a pune în d is­

cu ţ ie şi p r o b l e m a r o m a n u l u i cu i d e i - e r o i , n e î m p ă c a t f i i n d cu r e a l i z ă ­

r i l e de as tăz i . Na tu ra l , la această p r o b l e m ă se a d a u g ă şi mul te a l te le , în

l egă tu ră cu ar ta , estet ica, st i lul , e tc . M o m e n t a n , i d e i l e - e r o i , s'au în t rebu in ­

ţat cu destul succes în eseur i . P e n t r u r o m a n , c r e d c ă i p r o b l e m ă de v i i t o r ,

l e n e a însă a pus-o cu mul t cu ra j , s'a f o lo s i t de dânsa cu tot succesul .

St i lu l 1-a a jutat cu acea ar tă o r i g i n a l ă , in a p r o c u r a e m o ţ i a estet ică.

„ A r d l u m i n i l e 'n V i t o l " e m i r a j u l unui v i s . E o e v i d e n t ă a f i r m a r e p e

l i n i a r o m a n u l u i eseu şi un m i n u n a t r e fug iu , d in pa r t ea au toru lu i î n t r ' o

l u m e înch ipu i tă . R e a l i z ă r i l e v i i t o a r e ne v o r spune şi m a i mul t . T a l e n t a i

său v a putea u r m ă r i şi pe o m u l de astăzi , cu v r e m u r i l e lui , că t re c a r e

ce l pu ţ in eu, îl c h e m .

Şi d a c ă totuşi nu va f i pos ib i l , c r e d că desăvâ r ş i t e eseuri , ne-ar p u ­

tea da l e n e a , în t r ' o even tua lă p e r o c u p a r e de v i i t o r .

I I a ş t ep t ăm p e a m â n d o u ă f ron tu r i .

G h . Atanas iu

Cuvinte despre Leon Şestov.

P r i n L e o n Şes tov, deceda t nu d e m u l t în F r a n ţ a , g â n d i r e a f i l o s o f i c ă

rusească p i e r d e p e unul d in t re cei m a i t ip ic i r e p r e z e n t a n ţ i ai săi. Gând i ­

r e a l u i Şes tov este spec i f i c rusească, ea este o g â n d i r e ce se a taşează de

o b i e c t nu p r i n p r o c e d e e d i scu r s iv - ra ţ iona le , ei p r i n in tu i ţ i i şi specula ţ i i .

D a c ă acest lucru este ca rac te r i s t i c pen t ru un i i ruşi, pen t ru Şes tov el este

î n a i n t e de toa te . A u t o r u l gândir i i adogmatice , L e o n Şes tov, f ace pa r t e d in

ace i f i l o s o f i c a r e nu se po t o p r i la p o r ţ i l e cunoaş te r i i , ca re t r ec d i n c o l o

de ea, cău tând să pă t rundă u l t i m a esenţă a ex is ten ţ i i . D e o a r e c e , Şes tov ,

cons ta tă şi susţine în a p r o a p e toate l u c r ă r i l e sale, lupta î m p o t r i v a d o g ­

m a t i s m u l u i r a ţ iona l i s t , c a r e î ncea r că să s o n d e z e u l t ima ta ină a ex i s ten ţ i i .

A c e a s t ă t a ină nu p o a t e f i pă t runsă de f o r m e l e cunoaş te r i i r a ţ i o n a l e . L a

s o n d a r e a aces te i rea l i tă ţ i , p o a t e păşi n u m a i o al tă s feră a cunoaş te r i i ,

c a r e este a d o g m a t i c ă , v o r b i n d u - n e cu totul de , ,o al tă e x p e r i e n ţ ă " c o g n i ­

t ivă. I n una d in l u c r ă r i l e sale, în t i tu la tă atât de suges t iv : „ P e cân ta ru l

lu i I o v " , cu subt i t lu l „ P r i b e g i e p r i n suf le te" , f i l o s o f u l rus ne a ra tă toc­

m a i aceas tă n e p u t i n ţ ă a r a ţ iun i i de a p ă t r u n d e u l t ima ta ină a ex is ten ţ i i .

D e s p r e aceas tă ta ină ne v o r b e ş t e B i b l i a — una d in t r e ce le m a i e t e r n e

căr ţ i — pe ca r e nu o p u t e m p ă t r u n d e şi î n ţ e l ege , după c o n c e p ţ i a l u i

Şestov, dacă n u ne l epădăm de acele categorii logice, considerate drept

s ingurele criterii universal va labi le pentru o cunoaştere obiectivă, de care

face uz cu exces de zel Ştiinţa, ca şi alte discipline practice raţionale.

Şestov porneşte delà o intuiţie fundamenta lă , care dealtfel expl ică şi tit­

lul lucrări i sale; P r o b l e m a lui Iov, este p r o b l e m a neputinţei de a cunoaş­

te Divinitatea şi destinul tragic a l omului . Sensul acestui destin n u este

dat în cunoaşterea f o r m e l o r categoriale logice. în treaga concepţie a iui

Şestov asupra existenţii expusă în această lucrare ca şi în altele, într'o

f o r m ă neaşteptat de p a r a d o x a l ă , constitue p r e o c u p a r e a de totdeauna a

f i losofului: tendinţa de a cunoaşte adevărul , sensul acestei vieţi, destinul

dramat ic a l omului . •>»

Original i tatea iui Şestov reiese tocmai din faptul că el păşeşte pe

d r u m u l celor care nu se opresc la formulăr i l e şi explicaţiile raţional-dog-

matice, ci luptă împotr iva dogmat i smului atât ştiinţific cât şi metafizic,

care opresc în ega lă m ă s u r ă calea spre Absolut . Şestov este unul dintre

filosofii ruşi , chinuiţi de cea mai nepotolită sete de Absolut . într'o altă

lucrare a sa, întitulată: „ P a r m e n i d cei priponit", a v â n d subtitlu: „ D e s p r e

sursele a d e v ă r u r i l o r metafizice", — Şestov, deschide calea spre cunoaşte­

rea Absolutului , luptând împotr iva acelor adevărur i „universale" şi „ne­

cesare", decretate de dogmat i smul ştiinţific şi metafizic, s ingurele piedici

puse libertăţii spirituale a omului . In acest sens, Şestov se mişcă perfect

pe l inia misticismului rus, însetat de „ultimele" adevărur i , de cunoaştere

„abso lută" a tainelor existenţii. E l se r idică împotr iva raţ ional ismului

antic şi modern , considerându-1 p r e a limitat pentru a se putea împărtăşi

eu „ult ima esenţă a existenţei".

Gândirea fi losofică a lui Şestov, este aceia care pentru p r i m a dată

ne vorbeşte despre noui posibilităţi de cunoaştere a existenţii, — şi a-

ceasta în secolul modern , — despre dimensiuni şi sfece, care nu sunt da­

te cunoaşterii raţ ional-dogmatice. Această concepţie rupe oarecum zăgazu­

rile şi îngrădir i le impuse cu atâta „precauţie" de raţ ional ismul criticist,

deschide orizonturi şi perspective noui şi nebănuite , redându- i omulu i

încrederea în sine însuşi, în posibilităţile sale cognoscibi le iş pr in aceas­

ta, îi d ă de bănui t despre fiinţa unei realităţi, a cărei existenţă nu poate

fi „demonstrată", poate fi însă intuită pr in dimensiuni sufleteşti ce

n'au nimic comun cu acele categorii logice, cu care operează omul de

ştiinţă sau teoreticianul cunoaşterii .

Şestov este un fenomen care a putut să a p a r ă numai ca o expresie

a Sufletului s lav: cu acea tendinţă spre formele extreme şi neîmpăcate,

spre p a r a d o x şi misticism. E l este un singuratic, ne încadrându-se in

nicie şcoală, f i ind unul dintre cei mai răscolitori gânditori ai secolului.

Anato le Chlrcev

Aron Coir us: MARIA DOAMNA, Poem B u c u r e ş t i

A c c l a ş vers rupt ca d in t r ' o s tâncă de baza l t , ace iaş r i m ă p l i n ă de

nouta te şi cuvânt de neega l a t ă caden ţă , u l t imu l p o e m al lui A r o n C o -

truş se p l a sează ca o î n c o r o n a r e a ac t iv i tă ţ i i sale poe t i c e .

Geniu l lui A r o n Cot ruş apa re a c u m ca o consec in ţă f i rească , p r e a

f i rească , în cu rge rea ta lentu lu i său c r e a t o r ajuns la ma tu r i t a t e dep l ină .

P r i n ace leaş i resurse şi e fec te sobre , A r o n Cot ruş dă o sup remă d o v a d ă

de t i tanicul ta lent ce z a c e în el , c ând cântă cu o ca ldă de l i ca te ţă şi se­

ra f ică tr is teţe, pen t ru D o a m n a r o m â n i m i i . E o atât de du ioasă î n ţ e l ege re

în m a g n i f i c a înch ina re , încât cu adevă ra t , c â n d minuna tu l v i s cot ruş ian

se t e r m i n ă :

p i r a m i d e de puşti pân ' l a cer a m înăl ţa t

pen t ru surâsul tău înghe ţa t

împă ră t ea să cu pasul încă f i e r b i n t e

p r iu t re -a le noas t re a lbe aduce r i - amin t e .

. . . s imţ i că d i n c o l o de t e l e ce se po t n u m i con t igen ţe , exis tă o ima­

nentă l egă tură în t re sp i r i t e l e m a r i . .Şi că această c o r e s p o n d e n ţ ă nu-şi

poute avea decâ t o t ră i re în f o r m e d in ce în ce m a i neaş tepta te , m a i

depă r t a t e de resurse le m u r i t o r i l o r de rând .

P o e m u l maes t ru lu i A r o n Cot ruş nu este n u m a i un p i l o n de exa l t a r e

pa t r io t i că o r i numa i o o d ă m o r t u a r ă înch ina tă unei D o m n i ţ e atât de

iubi te c u m a fos t M a r i a R e g i n a , ci este însăşi r e v e r b e r a r e a du re r i i unui

.Neam, în faţa v r e m e l n i c i e i unei v ie ţ i pământeş t i a lâ t de m a r i şi atât de

d r a g ă l u i . . .

D a c ă t i m p u r i l e şi I s to r i a ar i i şitut că D o m n i ţ a f e r m e c a t ă v a veni

oda tă pe m e l e a g u r i l e f r ă m â n t a t e cu sânge le lui D e c e b a l şi a l a tâ to r lup-

l ă t o r i , a l că tu i r i l e şi-ar f i răs turnat în fă ţ i şa rea d in t eme l i i , pen t ru ca sa

o p r i m e a s c ă aşa c u m t rebu ia : — ca pe o s p l e n d o a r e a s p l e n d o r i l o r i m ­

p e r i a l e . . . Câtă gen ia l i t a t e în această m a g i s t r a l ă p r e ţu i r e ! A r o n Co t ruş

o spune în versu l lui m inuna t pe ca re ne t e m e m să nu-1 p r o f a n a m re-

producându-1 d o a r f r a g m e n t a r . O spune nu avânta t sau exal ta t , ci sobruţ

cu o s u r p r i n z ă t o a r e nou ta te în g rada ţ i a estet ică a s e n t i m e n t e l o r m u l t i p l e

ce-i deş teap lă în suflet p l e c a r e a cea de pe u rmă a î m p ă r ă t e s e i . Şi această

a junge re pe cuini i îi dă d i n pa ră de f o c şi mi tu r i ce se nasc pe nes im­

ţite în u rma E i , un suprem p r i v i l e g i u de a o cup r inde în p r o p o r ţ i de

ze i ta te pen t ru p o v e ş t i l e r o m â n i m i i v i i t o a r e . „ P a ş i i f i e r b i n ţ i " ai I m p ă r ă -

lesei au lăsat pâr t i i pe care P o p o r u l E i se pe r indă , s t rop ind aduce r i l e

a m i n t e cu l a c r i m i şi i m n u r i de s lavă . D e d i n c o l o de zăb ran i cu l E te rn i t ă ţ i i ,

ma je s luoasa U m b r ă I m p e r i a l ă , î m p l i n e ş t e P o e m u l .

M I R C E A T . B A N D I ! .

George Pelcw : FATA MORGANA, Poezii ( E d i t u r a L i b r ă r i e i Pave l Suru , Bucureşt i )

Este î ndeobş t e cunoscut că faţă de in ten ţ iunea de a te ocupa de

car tea unui poe t tânăr , se r i d i că o m i i e şi una de i n c o n v e n i e n t e şi g reu ­

tăţi, c ă r o r a cu g r e u le po ţ i ţ ine p iep t . M a i ales c â n d v re i să pa r i a f i

pe d e p l i n l ă m u r i t a supra to ta l i t ă ţ i i o p e r e i au toru lu i şi asupra a d e v ă r a ­

t e l o r Iui resurse de c rea ţ ie . As t f e l că a p r e c i e r e a ce eşti ţ inut să o da i ,

v a să ţină s eamă de a n u m i t e î n g r ă d i r i i m p u s e m a i întâi de bunu l s imţ

şi al d o i l e a de însăşi această presupusă t i ne re ţ e a poe tu lu i . R e z e r v e l e fo r ­

m u l a t e în fe lu l acesta p r i v e s c unele cons ide ra ţ iun i de o r d i n m a i g e n e r a l ,

o a r e în cazu l de faţă se l eagă exc lus iv de p o e t şi ca r i se o p r e s c în câ teva

uni tă ţ i es te t ice , a p r o a p e d idac t i ce , asupra c ă r o r a nu este cazu l să ne

o p r i m ; m a i a les p r e supunând că r e c e n z i a de faţă a r putea fi c i t i tă şi de

a l t c i neva decâ t de autor . D e a c e e a a ră t ând ce v e d e m b i n e şi ce v e d e m

rău în p o e z i a lui G e o r g e Pe tcu , c r e d e m că nu n u m a i îi f a c e m un p r i e ­

tenesc s e rv i c iu d a r că v o m reuşi să de ş t ep t ăm in te resu l g e n e r a l pen t ru

acest n u m e nou . . .

T r e b u e să a d m i t e m de là început că p o e z i a lui G e o r g e Pe t cu , j udeca t ă

după acest un ic v o l u m , duce cu sine mu l t ă -mul t ă t inere ţe , o d r ă m u i r e

avân ta t ă de cuv in t e şi î n d r ă z n e ţ e m e t a f o r e , o cău ta re în s ine fă ră r egu l i ,

f ă r ă n u m i r e ; în t r 'un cuvân t : o etapă de d r u m . Şi ducându-ne la amănun t ,

c r e d e m că nu f a c e m rău cău tând o a p r e c i e r e m a i aspră ace le i î m p e r e -

ch ie r i s t rani i de cuv in t e ca re lasă cu' g r e u să se î n ţ e l eagă semni f i ca ţ i a

l o r i n t e r ioa ră . E x e m p l e sunt destule . C r e d e m că este suf ic ien t unul :

„ C o r o l e de lucefe r i m u r e a u în dans f l o r a l !

A d o l e s c e n t u ' n togă de u m b r e , l i l i a l ,

C â n d nu ş t i . . . c a r n e a p l â n g e , sau a rd n ă m o l u r i g r e l e

V i b r a p r e l u n g în seara cu m a g i c e i n e l e " . . .

. . . unde n o i nu g ă s i m nic i s i m b o l n ic i uni ta te , nu g ă s i m decâ t m i n u n a t e

j o c u r i de cuv in te , m e t a f o r e dacă v re ţ i , p r inse h i b r i d una de al ta , fă ră

n ic i o aderen ţă o r g a n i c ă în t re e le . D e s p r i n d e m de aci şi din ce le ce a-

bundă v o l u m u l , că p o e z i a lui G e o r g e P e t c u nu p o a t e f i a l t ceva — pre ­

supunând ca rea lă onest i ta tea au toru lu i — decâ t o cău ta re a unei f o r m e

o a r e c a r i , tu rna te în r i t m şi r imă . In ca re t i m p f o n d u l in sp i r a ţ i e i nu mul ­

ţumeş te r ezu l t an ta acestei căutăr i şi î n t r e n o i f i e v o r b a , nu ne mul ţu­

meş te n ic i pe n o i . P o e t u l nu şi-a găs i t încă po tecu ţa ca re î l v a duce

des igu r la e x t e r i o r i z a r e a c r e a t o a r e a f r ă m â n t ă r i l o r lui . L i r i s m u l fă ră ză­

gaz şi f ă r ă r e g l e m e n t ă r i pe ca r e î l g ă s i m în ve r su r i l e lui , nu d o v e d e ş t e

decâ t că ce i ace s p u n e m este adevă ra t . Ci t i ţ i acea p a r t e d in c ic lu l „ F a t a

M o r g a n a " pe ca re poe tu l o b o t e a z ă mis t ic „S ingur la ceas străveziu" .şi

v e ţ i avea cel m a i r ea l t ab lou al unui suflet în c a r e se î n v ă l m ă ş e s c ide i ,

c r â m p e i e de v ia ţă , s i m b o l u r i , ţâşnir i de du re r e (ca rac te r i s t i ce t ine re ţ i i )

f ă r ă insă a lua f o r m a unei forţe atractive pentru o mentalitate neutrală. N u

aceasta este poezia b u n ă . . . D a r atunci când eşti furat de f o r m ă şi de

plasticitatea cuvintelor în sine, şi când momentele creative îţi sunt chi­

nuite de fondur i stranii , des igur că este firesc să treci ca perfecte îm-

perechieri curioase de cuvinte, cari nu se pot scuza nici p r i n căutarea

metaforei:

Pentru cenuşa naltă a stelelor căzute

In prohod ir i nocturne de mirişti plânse'n lună,

C â n d toamna-şi m i n ă fumul şi ierburi le sună

Intru lumina l ină a ore lor durute;

C u m vor fi aceste ore durute, poetul nu reuşeşte să ne spună d a r nc

ocazionează precizări ca mai sus. Asemenea acestei strofe se găsesc multe

în vo lumul lui George Petcu, care ca metodă de rezolvare cât şi ca in­

spiraţie, uneori , aducej multă originalitate, d a r tot atâta neinteligibil pen­

tru ca lmul unui cititor de cele mai adesea or i blazat .

D a c ă a m arătat p â n ă unde se întinde imperfecţ iunea poeziei lui

George Petcu, nu însemnează că ne-am siutat din capul locului pe o

poziţie de negaţie. Poez ia lui George Petcu are şi părţi bune cari tre-

buesc cu orice preţ scoase la iveală şi indicate ca atare şi aceasta cu atât

mai mult cu cât defectele ei nu a u darul, de a se p ierde Sn întregul p la­

chetei. D e aceea, personal ne o p r i m asupra poeziei „ N o a p t e de varÄ", cu

un subiect dç inspiraţie care ne este drag . Clădită pe o versificaţie des­

criptivă, are d o a r micul defect că trădează evident greutatea ce a pa­

tronat e laborareaj celui de al patrulea' vers al f iecărei strofe. Sunt greu­

tăţi cari i d a u ocazia lui George Petcu să se sacrifice pe nesimţite d o a r

perfecţiunii r imei şi a t â t Pentru frumuseţea ei de pictură, o d ă m In

"Mregime:

C ă d e a u pe c â m p ciorchinii a m u r g u r i l o r clare

Şi turmele 'nserării mugeau pre lung Sn baltă

C â n d din a fundul lumii creştea o noapte naltă,

C u paltinu'nstelării , în braţele a m a r e

Ce vinuri vechi din c r a m a tristeţilor, atunci,

Cădelniţau a r o m e sub bolta grea de vară ,

î D e se lăsa albastră, rodirea peste ţară,

Şi t remurau nostalgic luceferii pr in lunci?

Tăcer i le fertile de'mpotmol ire b r u n ă (? N . R . )

Svâcneau aprins în seva p o r u m b u r i l o r c r u d e . . .

Bătea un vânt de noapte, prin ierburi le ude , ;

Şi-un nechezat sălbatec suia cu stepa'n l u n ă . . .

Pr iv i tă în întregul ei, real izarea de mai sus e o capo d'operă de e labo­

r a t e , pe lângă faptul că stabileşte conturul precis al unei idei de bază

care primeşte o rezolvare pe care o socotim fericită. Ca şi în „ N o a p t e a

Boboteze i" dealtfel, care deşi nu atât de b u n ă , cuprinde totuşi această

strofă de antologie:

„ P ă s ă r i obosite cădeau lin Ia fereastră,

T i m p u l se făcuse m e l d în seara a lbastră ,

Cerur i le .erau aşa de a p r o a p e , aşa de aproape , _

D u h u l Sfânt a u m b l a t toată noaptea) pe a p e " . . .

D a c ă mai multe din strofele lui G e o r g e Petcu nu a u o rezonanţă

uni tară f iecare închizând în ea o semnificaţie înrudită cu a celorlalte,

a m găsit totuşi în versul său o muzicalitate r a r ă şi un real talent în

intuirea ri tmului , ceiace desigur pentru un poet tânăr cum e dânsul , cu

o dezvoltată trăire interioară, constitue un m a r e avantaj , în faţa unei

opere pe care de ab ia de aci încolo va căuta să o desăvârşească printr'un

labor ios proces de creaţie. N u uităm nici decenţa p r e c u m şi delicateţea

de care face uz, în e x p r i m a r e a g â n d u r i l o r pe cari unii potrivitori de cu­

vinte le socotesc drept ocaziuni de abol ire a bunulu i simţ. Şi cităm:

Pentru tristeţea cărnii , de agonice pa lor i ,

C â n d ţipă'n pulpi , amiaza , grăd in i lor de rodi i

L a ceasul p u r de ample , neîntinate zodii ,

Ruga-mă-vo i în u m b r a albastrelor viori .

(Deşi nu vedem de ce a r fi viorile a lbastre! Viorele le , eventual, ar

mai putea! f i . . . ) Aceiaş atitudine de perfect b u n simţ a m mai întâlnit-o

la alt poet bănăţan , la G r i g o r e B u g ă r i n care excelează în atenuarea u n o r

efecte smulse nemijlocit din matriţa proaspătă a poeziei poporane , cei­

ace des igur este mai greu şi despre care nu este cazul să v o r b i m aci

mai pe l a r g . . .

In concluzie, « F a t a M o r g a n a " d-lui George Petcu este cu adevărat

mi j i rea tremurătoare a unui talent, mij ire deocamdată timidă, care ar

putea să d i spară definitiv d a r care tot aşa poate destrăma ceata, a r a -

tându-ne pl in d e puternicie, un trăitor prof i l de c r e a t o r . . .

Fel ic i tăm Edi tura bănăţeanului P a v e l Suru , care a avut curaju l şi

delicateţea de a deschide drumur i l e aprec ier i lor generale lui George Petcu.

M I R C E A T . B A N D U .

Cărţi, revis le

P A G I N I L I T E R A R E , A n . V , S e p t — O c t . 1938, N r . 9—10. U l t i m u l nu­

m ă r a l m e r i t u o a s e i r ev i s t e de là T u r d a , ne aduce ca de o b i c e i u un ma te ­

r i a l b o g a t şi a les , da to r i t c o l a b o r a t o r i l o r săi neobos i ţ i , men ţ inându-se la

ace laş n i v e l de îna l tă sp i r i tua l i ta te , ce se d e g a j e a z ă d in p a g i n e l e e i . D in ­

t re c o l a b o r a t o r i i acestui N r . m e n ţ i o n ă m p e : M i h a i Ben iuc , R o m u l u s D e -

met rescu , Z e v e d e i u Barbu , T e o d o r Murăşanu , G r i g o r e P o p a , V a s i l e Rusu,

etc . V e r s u r i b u n e s e m n e a z ă M . Ben iuc şi T . Murăşanu . C i t ă m câ t eva ve r ­

suri d in p o e z i a : „Ş i -aşa - i b i n e ! " a lui M . Ben iuc , a că ru i v o l u m de p o e z i i

„ C â n t e c e de p i e r z a n i e " , apăru t nu d e m u l t în edi t . M i r o n N e a g u - S i g h i -

şoara , 1-a consac ra t d e f i n i t i v p r i n t r e r ându r i l e p o e ţ i l o r t ine r i i g e n e r a ţ i i ;

D e n i m e n i nu m ă recunoaş te

D e to ţ i m ă scuipă şi m ă 'n jură

Şi-aşa-i b i n e !

D e c e - a m cânta t în tău de b roaş t e

Ce h o r c ă e b o l n a v de u ră?

Şi dac ' a svâ r l în, m i n e p i e t r i

Ş i -mi pun cununi de spin i pe f runte ,

Şi-aşa-i b i n e !

D e ce - am ap r ins cenuşa ve t r i i ,

D e ce l e - a m predicat i p e m u n t e ?

D e a s e m e n e a , r e v e l ă m f r u m o a s e l e ve r su r i a lui T . Murăşanu , d in

p o e z i a T o a m n a care , d u p ă c u m f o a r t e b i n e o b s e r v ă d-l R o m u l u s D e m c -

trescu, cons t i tue t e m a de p r e d i l e c ţ i e a p o e t u l u i : „ c â n t a r e a f rumuse ţ i i p l i ­

nă de t a in ică a d e m e n i r e a na tu r i i " :

S'a p r o f i l a t pe dea lu r i ta l ia T o a m n e i ,

Făp tu ra - i de abur i p r i n t r e b rânduş i

R ă z b a t e p r i n ce ţur i cu m i r e a s m ă de nea . . .

— V a i c u m m ă duruşi ,

T o t una-i , f i i ta re , i n i m a m e a !

In t r ' un s tudiu b i n e pus la punct , cunoscu tu l c r i t i c l i t e ra r , R o m u l u s

D e m e t r e s c u , c o m e n t e a z ă p o e z i a lui T e o d o r Murăşanu , a r ă t ând autent ic i ta­

tea c rea ţ i e i acestuia. N u este pen t ru p r i m a da tă când ne î n t â l n i m cu se­

r ioasa c r i t i că l i t e r a r ă a d-lui R . D e m e t r e s c u , făcută în t r 'un sp i r i t de îna l tă

p ă t r u n d e r e şi jus tă a p r e c i e r e a p r o d u c ţ i i l o r p e ca r e l e discută.

I n acelaş număr , d-1 Zevedeiu B a r b u , semnează un substanţial eseu

intitulat: „ R â n d u r i pentru idee", în care ia atitudine personală faţă de

f i losofia existenţială, ce se pare , începe şi la noi să fie preocuparea de

toate zilele. Eseu l d-lui B a r b u este scris într'o ţ inută de adâncă înţelege­

re a problemei , constituind totodată o răscol itoare p ledoarie pentru Idee.

D-1 B a r b u face parte dintre puţinii noştri tineri eseişti, a cărui scris sub­

stanţial aduce în centrul preocupăr i lor spirituale p r o b l e m e ce se i m p u n

pr in actualitatea lor, care însă totdeauna sunt tratate pe un teren p r o p r i u

concepţiei d-sale.

V e r s u r i mai semnează A . M a r i n , iar p r o z ă —• V . Rusu. Cronici seni-

mnează Gr igore P o p a , R o m u l u s Demetrescu, prezentând poezia lui Miha i

Beniuc din vo lumul mai sus amintit: Nie . N . Munteanu, T . M u r ă ş a n u , şi

alţii. I n general , Pag in i Li terare , — atât pr in n u m ă r u l de faţă cât şi pr in

celelalte — face parte din puţinele noastre reviste ce se b u c u r ă de un stii

şi a tmosferă spirituală propr ie , g r u p â n d în juru l său co laborator i de elită a

intelectualităţii ardelene, cu aceleaşi preocupăr i spirituale, lucru care dealt­

fel constitue şi un merit al conducători lor revistei, care sunt oameni de

suflet şi tragere de inimă pentru acele preocupăr i , care mai ales în ziua

de astăzi sunt privite cu desinteres.

A . C h .

N o i e

O . Briese de Gr igore V . C o b a n . - •

P e d. Grigore V . C o b a n îl cunoaş­

tem din pagini le „ L u c e a f ă r u l u i " de

pe vremea când Astra încă nu pre­

luase această revistă. D . Aure l Cos­

m a crezuse de bine să adune în pa-

ginele revistei sale co laborator i din

toate colţurile ţării, să înfăţişeze

problemele sub complecta lor diver­

sitate şi din toate domenii le de ma­

nifestare spirituală. A ş a se face că

d. G. V. C o b a n ne ţinea la curent cu

mişcarea artistică a laşului şi de a-

tunci cunoaştem calităţile d-sale de

cronicar plastic. D a r cronicarul nos­

tru nu şi-a limitat aceste calităţi nu­

mai la înregistrarea şi lămurirea e-

veniinentelor artistice, ci şi-a luat o

sai cină mult mai grea. A c e a de a

ne prezenta activitatea artiştilor

n<<ştri în plachete monograf ice .

Este atât de r a r în lumea tiparu­

lui nostru acest gen de carte, încât

apari ţ ia lucrări i d-lui C o b a n ne fa-

c : o surpriză plăcută şi in acelaş

tiu'p ne îndeamnă spre o întemeiată

adn.ii a ţie a curaju lu i d-sale. Căci a

se l ie m o n o g r a f i a unui artist, în­

seamnă a-ţi vedea cartea acoperită

de colbul vremii în rafturile l ibră­

riilor. Totuşi curaju l acesta trebue

să-1 a ibă cineva. T r e b u i e să existe

şi acei oameni cari trecând eroic

peste toate riscurile, să p u n ă în va­

loare calităţile artiştilor plastici, să

facă marelui publ ic cunoscute a-

ceste calităţi şi în acelaş t imp să

contribuie la înpintenirea gustului

artistic al societăţii noastre, nu prea

ahtiată d u p ă frumos .

Iată că, cu această credinţă impe­

rativă a m lămurit în ce constă va­

loarea lucrări i d-lui G. V. C o b a n .

Cartea d-lui Gr igore V . t o b a n , ca­

re ne înfăţişează activitatea de un

sfert de veac a cunoscutului pictoi

O Briese, a apărut recent la Iaşi.

St. G o m b o ş i n

„ B r a z d e Bănăţene" •—• arhive cui

turale, istorice, l iterare şi artistice.

-— Director Caius Pascu, Timişoara .

A . I. N o . 1—2, Nov . -Dec . 1938.

Scoaterea unei reviste noui este un

act a p r o a p e temerar în zilele noa­

stre. D-1 Pr . Caius Pascu a avut cu

ra ju l acesta. P r i m u l n u m ă r ne adu­

ce contribuţia d-lor Şt. Gomboş iu ,

Gruia Florouţ iu , C. M i u - L e r c a , Gh.

Atanasiu, P r . C. Pascu , etc.

„ L i t e r a " — Director F a n e George

Pajişte. — A r a d . A n u l 1. N o . 2

Noemvr ie 1938.

O numeroasă co laborare , din A r a d

şi din alte părţi contribue să facă

atrăgătoare noua revistă arădană , Ke-

m a r c ă m articolul d-lui E u g e n Victor

P o p a : „ R o m a n u l social românesc".

Il ie Ivănuş: « U l i ţ a pustiului" —

nuvele. U n tânăr meseriaş se simte

ars de focul sacru. T r e c â n d peste

piedicile ce p ă r e a u insurmontabi le —

lipsa unei culturi temeinice. » mij ­

loacelor materiale -— tipăreşte o

carte, din puteri propr i i şi o oferă

cititorului. Luaţ i şi citiţi, le spune

„cartea aceasta e scrisă cu sânge"!

Patetismul acesta va suna poate

fals acelora cari nu cunosc tânărul

cu ochii în f ebră , care se numeşte

l l ie Ivănuş , d a r şi ei vor fi cuceriţi

de povestitorul care se revelează în

pagini le mediocru tipărite, pl ine de

greşeli, ale volumaşului . Notăr i le

- autobiograf ice se contopesc cu pove­

stirile auzite şi cu cele imaginate, în­

tr'o l i m b ă s implă, expresivă. Ero i i

sunt oameni , cari suferă, fraţi cu

autorul , acelaş îndemn neînţeles îi

împinge şi pe ei să schimbe mereu

orizontul lor.

O carte de citit, un autor de ur­

mărit .

N . I V A N .

Revista Institutului Social B a n a t -

Cr i şana , anul V I . N o . 24, 1938. In

condiţiuni tehnice invidiate de a-

p r o a p e toate celelalte reviste din

provincie , aduce articole robuste

tratând prob leme pe cât de impor­

tante pe atât de complecte.

D . Ing iner D r . Corne l Mielosi are

un studiu despre electrificarea r u r a ­

lă a Banatulu i cu date concrete şi

deviz; d. prof. N . Tornici aduce lu­

cruri noui despre cele opt districte

valachice; d-1 D r . C. Grof şoreanu

tratează pe larg şi aprofundat p r o ­

b l e m a minorităţ i lor şi reglementa­

rea ei în decursul istoriei şi în lu­

m i n a b ,statutului minorităţ i lor" de

recentă dată; d. I o n D . U n g u r e a n u

lămureşte necesitatea orientării pro­

fesionale; d. înv . G h . B o r a n are de­

talii preţioase în priv inţa ramatori­

l o r din Igriş şi a societăţii pentru

s imultaneizarea lor; d-na A n a P e r -

cea pub l i că un proect pentru înfiin­

ţarea unui centru de ocrotire a fe­

meii; pe aceiaşi temă scrie d. N . I .

F işer .

însemnări le foarte bogate şi inte­

resante le semnează i neobositul Grf.

( D r C. Grofşoreanu) mai ales, D r .

E m i l Botiş, P a u l Cocâr lan , M i a M a ­

r ian , Prof . N . U r s u şi V . Nede la . Re­

m a r c ă m deasemenea noua subsecţie

a Institutului: „ G o s p o d ă r i e Casnică"

mh conducerea d-nei E l e n a D r . Se-

COŞi lU.

„ L u m i n ă t o r u l " vechea şi reuitata

gazetă bănăţeană redactată între

1880—1894 de Pave l Rotariu , v a fi

reactualizat din dor inţa excelenţei

sale d-lui Rezident Regal A l e x a n d r u

Marta .

Despărţământu l bănăţean al Astrei

în acţiunea sa de cultural izarea sa­

telor îşi va avea astfel gazeta sa

săptămânală scrisă pe înţelesul şi

folosul tuturora, cu sfaturi practice

date de oameni competenţi, ingineri ,

agronomi , medici , avocaţi, profesor i ,

ele.

Redactorul gazetei „ L u m i n ă t o r u l "

este d-1 avocat A u r e l B u g a r i u , con­

ferenţ iarul Astrei Bănăţene.

„ L U C E A F Ă R U L " R E V I S T A R£GîON-\LEi B Ă N Ă Ţ E N E A A S T R E I Apare l u n a r , sub direcţia unui comite t de redac ţ i e .

Redactor responsabil: P r o f . Tr. TOPLiCEANU

C U P R I N S U L -Pag.

Aurel Cosma : Din trecutul românilor timişoreni . . 1 — r

Pavel P. Belu : Rugăciune (poez ie) 22 Ştefan Qomboşiu Pictura religioasă 23 Ada Crin : Singur dar (poez ie) 26

V un apel 27 Ada Crin: Concertul 30 Cronica : Anatole Chircev : Orientarea profesio­

nală 31 Corneliu Sav : Mihai Beniuc . . . 42-,. Gh. Atanasiu: llie lenea 45 Anatole Chircev : Despre Leon Şestov 48 Mir cea T. Bandu: ft. Cotruş . . . 50 George Pelea: . . . . . . . . 5\

Cărfi, reviste: 54 Note : 56

I N S T I T U T D E A R T E G R A F I C E „ T I P O G R A F I \ K O . V U N E A S C Â " T I M I Ş O A R A .