logofatul de taina - rodica ojog-brasoveanu

of 618 /618
RODICA OJOG- BRAŞOVEANU Logofătul de taină

Upload: mimoga995635

Post on 27-Oct-2015

755 views

Category:

Documents


107 download

DESCRIPTION

Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

TRANSCRIPT

Page 1: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

RODICA OJOG-BRAŞOVEANU

Logofătulde

taină

Page 2: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

PREDOSLOVIE

De-amu, dacă soarele şi-a prăpădit bărbăţia ebine. Cum s-ar zice, pot ieşi în cerdac. Uite-aşa!Şăd pe acel scaun meşterit de stolerul Mihail, şiîndrăgesc din ochi mălinul răsărit la poalelepridvorului. Munţii Vrâncioaiei îşi varsă răcoarea,sihla albăstreşte văzduhul, trage cugetul de mânăsă-şi caute tihna.

Irra! Păcatele mele! Stârcuţele mi-au ruşinatflorile. Se cheamă că mâine trebuie însănătoşitgardul cu uluci tinere. Gardul grădiniţei şinevrednicul de mine suntem vârsteni, împlinimprin voinţa Celui de Sus la Sân Chietru şaptezecide ani. Pe dumnealui l-a betegit veninulpământului, pe mine o pârdalnică de vătămăturătare căpoasă şi harnică dobândită în vremeapojarului de la 1820… Ne sprijinim unul pe celălaltşi, să nu vorbesc cu păcat, o mai ducem.

După umbra conacului s-ar cuveni să fieceasurile cinci. Slugile îşi cercetează hodina princhilii, Niculăiţă, ucenicul meu, ispiteşte peştiiiazului cu o râmă şi un bold îndoit, cercând a-iamăgi. Am în faţă cartea părintelui Ilarie, ladreapta un cofăiel cu apă rece scos din inimapământului şi gavanosul cel mititel cu dulceaţă dezmeură crescută sub ziduri. Taina amestecului mi-

Page 3: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

a încredinţat-o chelarul Dionisie în ziua cândDomnul l-a chemat să dea socoteală pentrubucatele de frupt hăpăite pe ascuns în postulPaştelui. Când Cel de Sus va porunci să-i bat laporţi pentru aceeaşi netrebnică ispravă, voiîncredinţa-o şi eu ucenicului.

Oh, păcătosul şi poftalnicul de mine! Iar amscăpat o chicătură în omătul bărbii! Încaltea, ştiuc-o să-şi râdă Niculăiţă prin unghere.

Află, frate cetitorule, că acea carte ce segăseşte în faţa mea are o istorie lungă. La anul1711 tătarii au năvălit hultăneşte la ceas denoapte asupra sfintei Mănăstiri a Domniţei.Cuvioşii călugări s-au apărat cu furca într-o mânăşi crucea în cealaltă, dar ascuţişurile paginilor aubiruit. Din toată suflarea mănăstirii n-a rămasdecât un ucenic nevârstnic. El a scos de subanteriul părintelui Ilarie, cuprins de flacără,această carte. Cine a trudit s-o întocmeascărămâne o taină, aşa că, având îngăduinţa domnieitale, frate cetitorule, o voi pune pe seama aceluicălugăr asupra căruia s-a găsit.

Cum a ajuns în bibliotichia boierului AlecuFlorescu, tot o taină rămâne. Rânduiala cărţilormi-a încredinţat-o bunelul conului Alecu mie,nevrednicului Pahomie, cel robit pântecelui, deîndată ce-am deprins ştiinţa buchiilor la şcoliţa dintârgul Focşenilor. Trebuie să-ţi spun, frate

Page 4: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cetitorule, că sunducurile boierilor Floreşti, mariiubitori de ştiinţă cărturărească, adăpostesc optmii de cărţi care se cer cercetate şi îngrijite cudragoste. Şi mai trebuie să-ţi spun că dintre toate,osebit o îndrăgesc pe cea asupra căreia a truditpana părintelui Ilarie. Amarul de vreme care s-acălătorit i-a betegit scoarţele, negreaţa cernelii s-astins, pergamentul e pe moarte, umbletuldegetelor a şters slovele pe la colţuri.

Chibzuind că faptele cele bune n-au prea făcutpui în chilia mea, am hotărât dară s-o aştern dinnou pe hârtie trainică, după tipicul buchiilorlatineşti. Ieri, la vremea când zorelele închideauochii de somn, a venit să mă întrebe de sănătateboierul Vasile Alecsandri. I-am spus gândul caremă paşte şi dintr-o dată ochii dumnealui şi-ausporit lumina bucuriei.

Cartea părintelui Ilarie, după cum vei binevoi săafli, osteneşte să înfăţişeze mâna întinsă de valahirubedeniilor primejduite dincolo de hotarul ţării.Vei afla de asemenea, frate cetitorule, chipul celuitârg al Bucureştiului supus ciumei şi focului iscatde necredincioşi, răfuielilor dintre megieşi, căcidumnealor, dragă Doamne, numai pe malulDâmboviţei pofteau să se păruiască!

Până în anul Domnului 1601 cetatea de scauna fost mărunţită de unguri, tătarii hanului de laCrimeea şi turcii lui Sinan Paşa care au ras până

Page 5: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

la temelie Mănăstirea Sfintei Troiţe. Când să zicăbieţii gospodari Doamne ajută, s-au repezit să-idea palancă la pământ Simion Movilă al Moldoveişi şleahticul Ion Potocki de Potok.

Turcii din Giurgiu repede şi ei între douăsomnuri să-şi ia partea, după care a pogorât BatorGabor al ungurilor cu oştenii să culeagă ce-a mairămas. Nu s-a uscat bine zidăria ctitoriilor noi cărăzmeriţa seimenilor a ales piatră de piatră. Şaseani după isprava aiasta peste cetatea Bucureştilors-au abătut ciuma, foamea, turcul şi tătarul.Şaisprezece ani au trudit gospodarii să-şiîntărească trupul şi cugetul când iară calcă aceablestemată ciumă care a pustiit cetatea cudesăvârşire. Când să prindă târgul din nou cheag,s-au abătut oleacă nemţii să jugăneascănegustorimea… D-apoi seceta din 1718, însoţităde ciumă? D-apoi jaful turcului de la 1738, semnulunei noi ciume? Treizeci şi trei de mii de suflete şi-au dat sfârşitul în acel an! D-apoi altele care auurmat? Şi iarăşi Bucureştii şi-au spălat obrajii, auchemat înapoi verdeaţa şi râvna de a înălţamărturii pentru viitorime.

Călătorind pe drumurile Apusului împreună culogofătul de taină Radu Andronic, vei vedealăcaşele papistaşe. Alături de acele catedrale,turlele mitropoliei din Bucureşti ţi se vor păreaşiştave, Biserica Scaune o mogâldeaţă acolo…

Page 6: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Nu cârni din nas, şi nu judeca, rogu-te, cu păcat.Arată îngăduinţă ctitorilor valahi, căci asemeneazidiri s-au înălţat în vremi tulburi, sub domniiscurte, când petica neagră de mazilire acapugiului poposea des pe umerii voievozilor.

Nu râde văzând că gospodarii târgului îşipodesc uliţele cu grinzi de stejar, şcoala ceamititică de la Sfântul Gheorghe Vechi să nu-ţistârnească zâmbetul. Iar dacă se va întâmpla să-ţicolbuieşti încălţările pe uliţele strimte aleBucureştilor de la acea vreme, dacă glodul le vanecinsti, alungă sudalma de pe limbă, scutură-leşi păşeşte mai departe.

Vodă Brâncoveanu, în dragostea sa pentructitoriile înălţate după gustul pământenilor,târgoveţii, meşteşugarii, neguţătorii şi dascălii şi-au îngropat o fărâmă din suflet între zidurileBucureştilor, cărturarii, opincarii şi boieriicredincioşi neamului au asudat sânge.

Lor mă închin!

CAPITOLUL I – NOAPTEAISCOADELOR

Întunericul vâslea mahmur, umplea sihla deumbre. Luna răstignită între nori cernea lumină

Page 7: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

văduvă lipsită de credinţă. Drumul se strecurasfoară subţiratică pe sub pântecele muntelui,ocolea cu mlădieri de viperă grohotişurilenăpăstuite de ceaţă. Sus pe creastă, două perechide ochi îi cercetau umbletul până departe, spreporţile Braşovului.

Miclăuş cel tânăr, scutier la Curtea nobiluluitransilvănean Gavril de Noţig, aştepta înfrigurat cuunghiile înfipte în căuşul palmei. Sângele fierbinteal boierilor Miclăuşeni, dar mai cu seamă numărulsărac de ani dobândiţi până în acea noapte deFlorar îi struneau anevoie nerăbdarea.

— N-o să treacă, Drăgane! Pui prinsoare?Nu primi răspuns şi se răsuci spre bărbatul

lungit alături. Moţul, o namilă de om croit parcă dininimă de codru, citea întunecat drumeagul.Chibzui îndelung şi numai după aceea mişcăbuzele:

— Trece!Şoapta scăpată din curmătura gâtlejului tună.

Scutierul îşi simţi bătaia inimii.— Mai încet, omule! Măsură înspăimântat

liniştea. Curgea domoală, tulburată arar dezgomotele nopţii. Nu vine, urmă, şi chiar dacăvine, scapă iar!

Ochii aprinşi cerşetoreau tăgadă, dar moţul,credincios vorbei cumpănite cu săptămânile,rămase mut.

Page 8: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Misionarul se află sub ocrotinţa lui Belzebut!— O fi.— Lui şi-a vândut sufletul! A făcut legământ

pecetluit cu sânge, după pilda corăbieruluirătăcitor, altă socoată nu mai încape.

Vorbea cu glas scăzut şi degetele încârligate,aşa cum povăţuiesc moşnegii că se cere atuncicând pomeneşti asemenea isprăvi în putereanopţii. Povestea drumeţului stăpânit de dorulumbletului pe cărările mării fusese adusă lacastelul nobilului Noţig, strâmbată binişor de cătredoi veneţieni cititori în stele, în trecere spre Curtealui Leopold.

Moţul ar fi poftit să cunoască legământul, căciastfel de istorie satanicească nu mai pomeniseprintre lotrii pământului1 din Zarand, dar Miclăuşcel tânăr începuse să-i înşire neizbânziletransilvănenilor ori de câte ori şi-au îndreptat flinta,săgeata sau jungherul spre inima misionaruluiCarol Neurautter. Încheie oftând:

— O să scape iar!Drăgan cântări stânca rânduită anume la baza

prăpastiei, spre a o rostogoli asupra misionarului,şi se scărpină la ceafă.

— De…Zorile săltară o geană deasupra Postăvarului.

1 Haiducii minelor care furau aurul extras de imperiali şi îl împărţeau sărmanilor

Page 9: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Lumina firatică trudea vârtos să alunge negura.Vânticelul iscat de răsuflarea muntelui aduse unzvon îndepărtat de copite. Moţul, deprins cuzgomotele iscate în faşă, rămase stană. Miclăuşcel tânăr îi cetlui braţul.

— Vine!Îi răspunseră huruitul roţilor rostogolite pe piatra

drumului şi îndemnurile surugiului. Doisprezececălăreţi turnaţi în fier sporiră umbrele ude,azvârlite în apa râului, apoi se ivi caleaşcageneralului Rabutin de Bussy, guvernatorulTransilvaniei.

Scutierul şopti gâtuit:— Acum!Moţul aşteptă să treacă oştenii şi se opinti

asupra parului vârât pârghie sub coastele stâncii.Misionarul îşi simţi degetele. Îl slujeau cu

credinţă fremătând la ceas de primejdie. Scoasecapul pe ferestruică şi porunci scurt:

— Galop!Stânca porni, zimbru întunecat. Miclăuş cel

tânăr îi urmă zborul cu inima pe buze. Văzusurugiii biciuind caii şi caleaşca pierind cu huiet.Piatra urnită de moţ tulbură colbul stârnit de caiioştenilor apoi se cuminţi.

Scutierul şi Drăgan rămaseră în genunchi, fărărăsuflare. Sudoarea le îngheţase pe frunte. Înochii lui Miclăuş cel tânăr apăruseră lacrimile.

Page 10: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Rosti încet, cu ură:— Satana!

* * *— Oftezi, conte?Generalul Rabutin de Bussy fulgeră cu privirea

mogâldeaţa ascunsă în sutană. Suspinase, eraadevărat, dar putea jura la douăsprezece icoanecă răsuflarea zăticnită în poalele pieptului nuadiase în caleaşca. Încercă să desluşeascăobrazul misionarului. Ferit de gluga veşmântului şia nopţii, chipul popii nu se lăsa citit. I se vedeaudoar mâinile albe, pline de vlagă.

„Mâini deprinse mai degrabă să sugrume decâtsă bine-cuvânteze”, chibzui guvernatorul. Îşimărturisi grija:

— Mă mustră cugetul, Neurautter.— Pentru care ticăloşie?— Ţi-am îngăduit să mă întovărăşeşti şi nu

trebuia, spuse strunindu-şi greu paraponul stârnitde cutezanţa neamţului. Cărările de noapte nascprimejdii. Nu sunt hărăzite slujitorilor luiDumnezeu.

— Eu îl slujesc pe Satana!Glasul misionarului Carol Neurautter, omul

Vianei, hârşit în dedesubturi politiceşti, păreasâsâit de şarpe. Adăugă mieros:

— Parcă aşa le-ai spus prietenilor dumitale în

Page 11: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ziua când ţi-am adus porunca imperială.— Vorbe de şagă…— Întocmai. Astfel socotea şi Leopold.Rabutin râse încetişor:— E adevărat ce se şopteşte? Căpitanii mei

jură că poţi auzi şi gândul nerostit. Au început să-ţiferească drumurile.

— Urmează pilda generalului lor.— Greşeşti, Neurautter. Trudind să mă răpună,

mişeii îţi pot aduce pagube. Asta-i pricina pentrucare nu vreau să mă însoţeşti.

Misionarul îşi dosi zâmbetul.„Înfumurarea stă stâlp de nădejde familiei de

Bussy. Hm, franţujii… Bunicu-său a rămasîncredinţat până la moarte că-şi va găsi sfârşitulîntr-o cupă cu otravă. A murit de prea mare belşugde sânge… „

Răsuci gândul după obişnuinţa iezuituluiLoyola, a cărui cărticică de cugetări, înveşmântatăîn scoarţe moi din piele, o purta la piept în loculBibliei poruncite de părintele creştinătăţii.

— Alungă-ţi temerile, conte. Împărţimprimejdiile deopotrivă. Surâse liniştit. Româniitransilvăneni au încercat astăzi pentru a cinceaoară să-mi grăbească sfârşitul. Dintâi mi-a căutatspinarea un jungher zvârlit prin fereastra deschisă,apoi două pistoale descărcate fără răbdare de unbăietan cu sticle la ochi mi-au aţintit pieptul. Podul

Page 12: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

aşezat peste Mureş s-a prăbuşit în urma caleştiimele, după care o săgeată, slobozită cuîndemânare de o făptură ciudată, mi-a străpunsumărul. Râse încetişor pipăind rana oblojită înscutece: iar în acea făptură ciudată am desluşit-ope jupâniţa Tofana.

— Nu e cu putinţă! Fata a deprins creşterealeasă, o ştiu din leagăn.

— Şi pe Gavril de Noţig îl cunoşti, şi el s-abucurat de bună creştere… Acum îndeamnăromânii să-mi pândească drumurile.

— Mă înspăimânţi, Carol! Asemenea nelegiuirise cereau aduse la lumină, or, eu abia azi le aflu.Îngrijorarea săpa urme adânci pe chipulguvernatorului. Scrisorile lui Leopold, urmă, îmiamintesc necontenit că răspund cu capul de viaţasfinţiei tale.

Sutana nu se clinti. Glasul misionarului seprelinse din glugă, firicel subţiratic:

— Treburi destule îţi apasă umerii, conte,pentru a te mai pricopsi şi cu necazurile mele.Muierile ungurilor dovedesc nesaţ la aşternut,vinul românilor se cere deşertat pe îndelete, ca sănu mai pomenesc jocurile de noroc… Şi apoi, amdeprins să mă păzesc singur. Gândul care nu-midă pace e altul…

Tăcu o vreme, sporind diavolii din cugetulgeneralului. Negura începuse să se destrame.

Page 13: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Zorile prinseseră cheag, desluşind copacii şighimirliile mărunte. Din coşuri, ici-colo, sedesprindea câte o aţă de fum.

Boarea de lumină prinse să zugrăvească înculori pământii chipul generalului: nasul încovoiatdupă pilda ciocului de vultur şi bărbia săpată încremene aminteau înfăţişarea trufaşă astrăbunilor. Purta strai ostăşesc cu belşug de aurşi stele bătute în piatră scumpă. Aşezat în dreptulgeamlâcului, chipul trufaş al lui Rabutin sezugrăvea limpede. Neurautter ţinea mai departeungherul, vorbind cu măsură. Cuvintele se înşiraumătănii, ca într-o rugăciune.

— …Oamenii aceştia ştiu să urască, Rabutin, şie bine să n-o uităm! Aleasă plămadă e aceea careîn ceasuri de restrişte pune buzdugan şi jungherîn mâna bărbaţilor, pistoale în palma băietanilor,iar la îndemâna fecioarelor arc şi tolbă de săgeţi.

— Buzdugane, săgeţi, furci şi topoare! Cuasemenea năzbâtii vor să-mi ţină piept?

— Teme-te de cei care nu mai au nimic depierdut! povăţuia înţeleptul Loyola.

Şoapta misionarului răsunase plină de tâlc.Rabutin socoti că a zăbovit îndeajuns asupra uneineghiobii. Până la urmă Neurautter tot popărămânea şi nu-i puteai cere pricepere de oştean.Dădu să se ridice în picioare, căci obişnuia să sepreumble prin odaie când îşi împărţea poruncile

Page 14: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ori lăsa vad slobod gândurilor. Îşi aminti că nu seaflă în cancelaria domniei sale, numai după ce seizbi în creştet de lemnul caleştii.

Se aşeză suduind soldăţeşte ziua cândhotărâse să intre în slujba nemţilor. Misionarul îipicura venin în suflet. Se lipise de el precumcămaşa cea udă şi nu-l slăbea cu pildele iezuiţilor,necuviinţa şi pârele către Leopold.

— Spune-mi, rogu-te, Rabutin, ai chibzuit de cemă hăituiesc românii?

— Mă tem că au priceput gândul Vianei.— L-au priceput, l-au dibuit ori l-au simţit, zâmbi

Carol Neurautter, căci iată, de unde la început seînghesuiau să ne aducă hrisoave, peceţi şi semnesăpate în aur, pentru a ne dovedi drepturile deobârşie, acum le ascund cu aceeaşi râvnă.

— Dacă cineva le-a deschis ochii, apoi acela eprincipele Brancovan. Nu osteneşte niciodată săse amestece în treburile noastre.

— Vulpea Balcanilor, şopti misionarul…Poate… De vreme ce necazul a făcut pui, se ceresă batem alte cărări.

— Vom smulge acele dovezi cu sila. Orice tainăîşi are leacul în odaia de cazne.

— Crezi, generale, că-i vor îndoi ţeapa, cuieleînroşite în foc ori roata, acum când a încolţitneîncrederea în dreapta judecată a împăratuluiLeopold? După socotinţele mele, deocamdată

Page 15: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

prepuiesc primejdia, odaia de cazne o va adeveri.Ştiam de la început că vorbele trecute prin zahărn-or să-i amăgească multă vreme. Am trimis darăun om iscusit care să deprindă graiul acelorhrisoave, înainte de a-ţi bucura inima aciuindu-măpe lângă domnia ta. De trei ani omul meu bateTransilvania, Valahia şi Moldova pentru a-şiînsemna în pergamente urmele aşezărilor vechi,de aceeaşi obârşie.

Ochii contelui încercară zadarnic să străpungăgluga de tafta. Chipul misionarului rămâneaascuns.

— Îl cunosc?— L-ai cunoscut… Neurautter scăzu glasul de

parcă s-ar fi temut că zorile, prăvălite dintr-o datăîntre pereţii de catifea, i-ar putea prinde şoapta: econtele de Saint-Lô.

— Filip D’Antin?! Vocea generalului, îndeobşteaşezată şi aspră, îşi pierduse bărbăţia spredeplina mulţumire a misionarului. Ai ales bine,Carol! N-au valahii făptură pe măsura lui, de-ar fisă-şi treacă tot meleagul prin sită. Singur diavolul is-ar putea împotrivi.

— Voi griji să n-o facă, surâse misionarul. Înnoaptea asta, Saint-Lô îl întâmpină pe vonBlaremberg la Bucureşti. Vom primi curând veştide soi.

Se făcu ghem în ungherul caleştii şi închise

Page 16: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ochii.

* * *„Franţuzul umblă cu două proţapuri la car”,

chibzui scundacul îngropându-şi umbra în zidulunei ghimirlii prăvălite într-un genunchi. Cântăricălcătura străinului intrat în priveala lunii. FilipD’Antin, conte de Saint-Lô, era bărbat răsărit, cutrup suleag de muiere înveşmântat după gustulcelor cu osânză la pungă din ţara Bourbonului.Ţinea aninate la pălărie pene pâclii şi dese deorătănii despre care cumetrele de pe malurileBucureştioarei n-aveau ştiinţă. Ochiul drept,vătămat de fier, îl purta sub grimea întunecată.Peste cămaşa spumă de horbotă la gât şi mâneciînveşmântase pieptar din saftian moale, supustrupului, iar pe umeri mantie largă săbuită anumesă ascundă obrazul stăpânului în ceasurile detaină. O căutătură nedeprinsă cu vicleşugurile ar ficăzut lesne în greşeală socotindu-l slăbiu şineprihănit, dacă nu zărea răsărind din cingătoarecapul jungherului spelb de multă folosinţă şidrumul spadei ghicit lesne sub poalele mantiei.Străinul îşi purta ciubotele răsfrânte deasupragenunchilor prin inima uliţei, călcând iute, cudeosebită luare-aminte.

Scundacul – iscoada lui Vodă Brâncoveanu –zâmbi. Hangerul vrăjmaş, nărăvit în mişelii, răsare

Page 17: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

din cotloane dosnice, la un singur întins de braţ. Oştiu şi pruncii… O aflase cam de multişor şi omulîn mantie, după cum o dovedea umbletul.

Scundacul îşi încopcie giubeaua, străpuns derăsuflarea rece a nopţii. Luceafărul de searăzăbovise pentru a treia oară la răscrucile ceruluide când călca cu fereală umbra contelui, dinporunca Mariei Sale. Drumurile franţuzului peuliţele Bucureştilor aveau cântecul lor şi Vodă, darmai cu seamă stolnicul Constantin Cantacuzino,tartorul dedesubturilor politiceşti, poftea să lecunoască viersul.

Peste mahalaua Scorţarului2, întunericul ţeseapânză groasă. Lotrii cerului biruiseră luna. Uncurmei de vânt, cât şfichiul de harapnic, fugărimânios norii şoricii, dezbrăcând talgerul astrului.Lumina săracă, sleită, desluşi pe malurilebâhloase ale Bucureştioarei coşmeliile prostimii.Sfoara subţiratică de apă izvora la acea vremedintr-o bahnă putredă de la poalele târgului3.Bălţile Broştenilor, cea din Postăvari şi cea dinScaune, a lui Şerban Vodă, ori a lui Duraneguţătorul, bogate în frumuseţe, sau dimpotrivă,cetluiau cetatea de scaun.

Franţuzul îşi înălţă ochiul norocos. Turlele

2 Actualmente Piaţa Unirii.3 Grădina Icoanei de astăzi.

Page 18: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Mitropoliei iţite pe gorganul din Târgul de Josfulgerau aur. În mahalaua Broşteni4, focurilezlătarilor muşcau întunericul. Zvon harnic decopite şi clopoţei strică tihna calicilor. Rădvanboieresc gonea la ceas târziu de noapte. Patrumasalagii buiaci, numai picioare, alergau dinainteacailor descâlcind cărarea la lumina torţelor derăşină.

— Fereşte uliţa!Filip D’Antin, conte de Saint-Lô, lipi gardul

căutând scurt spre boierul prăvălit între pernelemoi. Slugile aveau să-l ducă de subţiori în iatac,luându-i osteneala de a deschide ochii, aveau săasude zdravăn descotorosind făptura groasă debodroanţe, ţiganca roabă, orânduită anume, aveasă-i descânte degetele picioarelor cu gâdilelimeşteşugite. La căpătâiul patului vor răsăritalgerele cu dulceţuri pentru cea din urmă bucuriea pântecelui şi filigeanul de cafea în caresufragioaica şi-a pus întreaga ştiinţa pentru casomnul stapânului să vină pisiceşte. În spateleuşii, un scripcar tuciuriu va izvodi sunete molatice,până ce boierul va binevoi să ducă porcii la jir.

Străinul îşi strivi dispreţul în colţul buzelor şicăută roată în jur. Se afla în uliţa Cavafilor. Izul detoval şi piele argăsită îi stăpânea nările. La o

4 Radu Voda.

Page 19: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

zvârlitură de secure, răsăreau ciuperci dugheneleşelarilor, cu obrazul întors spre uliţă. Toate eraucetluite în cingători late din fier prost, dar trainic,pentru a alunga ispita cumaşilor. Dintre năravurileturceşti numai cel al cinstei nu făcuse pui printreblestemaţii de soartă.

Filip D’Antin ieşi din strânsoarea magherniţelor.La capătul lor, îşi croia matcă cea mai de seamăuliţă a cetăţii de scaun valahe, Uliţa Mare5.Cunoştea locurile şi istoria scrisă de foc şi sabiecu mult înainte de-a păşi hotarul Ţării Româneşti.Bisericii de Jurământ, iscată în creştetul uliţei,unde târgoveţii ajunşi prin judecăţi făceaulegământ adevărului bun ori născocit, bătrânii îimai spuneau încă Biserica Bălăceanului. CăciBălăcenii fuseseră stăpânii acestor locuri până înnoaptea când boier Constantin Aga, cuprins depatima puterii, uneltise cu nemţii împotriva MarieiSale, încercând să-l aducă în scaun pe BeizadeaIordache. Brâncoveanu, mânios, osândi neamulBălăcenilor văduvindu-i prin hrisov domnesc deîntreaga avuţie. Pe pământurile lor ridicase apoihanul care-i cinstea numele6. Trecuseră zece anide-atunci, îşi urmă gândul contele de Saint-Lô

5 Azi, Lipscani, nume dobîndit după 1750 cînd şi-au făcut apariţia negustorii din Leipzig.6 Hanul Constantin Vodă, pe locul căruia s-a construit Palatul Poştei, actualmente Muzeul de Istorie.

Page 20: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

socotind că acum se aflau în anume noapte a luiFlorar, leat 1700.

Se încredinţă încă o dată că doar pisicileuliţarnice îl ţin în priviri, apoi scăpără amnarul, cufereală pentru ca scânteia să fie zărită numai de laferestrele hanului. Iscoada lui Vodă îşi simţi inima.Lumina bolnavă din odaia baronului Karl vonBlaremberg, consilierul împăratului Leopold alAustriei, răspunse clipind cu înţeles.

Stolnicul Constantin Cantacuzino îşi dovediseîncă o dată agerimea ochiului.

* * *— A venit, excelenţă!Secretarul baronului, o făptură subţiratică,

stăpâni flacăra lămpii. Karl von Blaremberg seridică anevoie din coasta crivatului. Era bărbatcopt, însemnat de ani, purta veşminte de lotrupăcurii şi două pistoale îndesate sub centură, lavintre, după năravul tâlharilor. În ochii sinilii,osteniţi de folosinţă prin cotloane tainice, lipsite delumină, nu buchiseai nimic. Trecu poala mantiei peumărul stâng, ascunzându-şi obrazul, după carepuse mâna pe clanţă.

— Îngăduie, stăpâne! şopti stârpitura. Omuldomniei tale dă semne de nelinişte.

* * *

Page 21: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Zâmbetul cel rău strâmba chipul lui FilipD’Antin. Preţ de câteva clipe rămase nemişcat.Când se răsuci şerpeşte, între degete îi sticleajungherul. Luna îşi smulsese feregeaua întinzândîn tina uliţei umbra iscoadei.

Scundacul înţelese că nu are scăpare. Rezemăzăplazul înalt al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nouscoţându-şi armele.

Contele de Saint-Lô frământa în palma mâiniidrepte sabia lungă, cu două ascuţişuri, în cealaltă,mânerul jungherului. Ochiul teafăr împungeaobrazul scundacului. Înaintă întrebând încet, cuacea blândeţe pe care ţi-o dă credinţa în biruinţă:

— Cu ce gând îmi ţii spinarea, omule? Oare nuştii că la ceas de noapte asemenea faptă numai întăişul hangerului îşi găseşte plata?

Iscoada încruntă sprâncenele. Străinul grăise învalaha limpede a moşnenilor, lipsită de adaosurilegreceşti ori ale osmanlâilor, răspândite printretârgoveţi.

— Sclipuitor de aur din pungile întârziaţilor, sauîn slujbă domnească?

— Domniei tale care din cei doi ţi-ar fi detrebuinţă?

— Niciunul. Cumaşilor le aduc stricăciune labraţul pofticios, iscoadelor le cercetez inima cuascuţişul.

Repezi fulger vârful spadei ţintind gâtul

Page 22: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

scundacului. Valahul îndepărtă fierul ucigaşzvâcnind iataganul din încheietura mâinii. Contelede Saint-Lô făcu un pas înapoi. În ochiul teafărardeau lumini tulburi.

— Am priceput. Nu setea de aur cea fărămăsură şi nici lipsa unui funducliu7 de trebuinţăpentru a păşi pragul crâşmăriţelor din Târgul deJos te-au adus pe urmele mele. Eşti iscoadă! Cineşi cu ce gând te-a trimis?

— Întreabă-mi jungherul, străine! Bag deseamă că domnia ta ştii şi ce scurmă godacul înbătătura târgoveţilor valahi. Nu-i de mirare săcunoşti şi graiul armelor.

Zâmbetul cel rău puse din nou stăpânire pechipul franţuzului, împunse fără credinţă noapteaîn dreapta şi stânga iscoadei, apoi izbi vânteş, desus în jos, ţintindu-i creştetul. Cei care n-au făcutbătături în palmă mânuind iataganul înlăturăasemenea lovitură încrucişând amândouă armeledeasupra capului. Rămaşi fără apărare, sepomenesc lesne cu hangerul între coaste.

Scundacul întâmpină tăişul numai cu sabia,păstrând jungherul pentru celălalt ascuţiş. FilipD’Antin rămase cât ai privi în cumpănă, apoi serăsuci morişcă pe călcâie. Mâna stângă ţineacapul pumnalului proptit în degetul gros. Braţul

7 Monedă turcească; circula în Ţara Românească.

Page 23: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

urmă roata trupului, prin spate, căutând loc fieruluiîn vintre. Hangerul iscoadei îi tăie scurt drumul,spre marea mirare a străinului.

— Cunoşti vicleşugul?!— Cu îngăduinţa domniei tale, răspunse

scundacul sărind în vileagul uliţei.— Unde-ai dobândit asemenea învăţătură,

omule?! Pe drumurile împărăţiei, doar trei bărbaţidau răspuns loviturii: Buscaglione veneţianul,Sabouleux din Saint Sauveur8 şi… îl măsură lung:şi logofătul valah Radu Andronic. Pe cei dintâi îiştiu, n-ar vinde taina nici pentru doi saci de taleri.Despre acel logofăt am auzit multe istorii, darniciuna nu dă semne că şi-ar fi prăpădit minţile.Căci numai oaspeţii Mănăstirii Sărindar, cubeteşug la cap, pot înstrăina asemenea comoară.Mi s-a spus de asemenea că Radu Andronic etrupeş şi bine legat, deci nu domnia ta eşti acela.

Iscoada asculta vorbele străinului socotind cumsă sfârşească lucrarea. Avea poruncă să nu-ipricinuiască chiorului stricăciuni pe cărările salede noapte. Filip D’Antin înainta cu gând spurcat.

— Diavolul meu cel credincios îmi şopteşte cănu vei apuca să-i aduci logofătului mulţumităpentru învăţătură. Primeşte, omule!

Roti sabia cu braţul întins amăgind privirea

8 Strada rău famată din Paris numită şi Curtea Miracolelor.

Page 24: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

potrivnicului. În această vreme, prinse hangerul devârf şi făcând braţul arc îl zvârli moarte în pieptuliscoadei. Ascuţişul cel mic înfipt până în plăselesmulse de pe buzele scundacului geamătînfricoşător. Din întuneric ţâşniră glasurile străjilor.

— Stai! Cine-i?Contele de Saint-Lô îşi desprinse scula cu

mişcare dibace şi se topi nălucă dincolo dezidurile hanului. Iscoada răsufla greu în baltă desânge.

Şase zdrahoni din straja statornicită de MariaSa Vodă Brâncoveanu o dată cu căderea nopţii,pentru tihna târgoveţilor, se iviră alergând dinspatele Mănăstirii Sfintului Ioan. Scundacul learătă anume semn.

— Slujbă domnească! Duceţi-mă la Mesteceni,casele Andronic…

Capul îi alunecă moale pe umăr.— Îi vătămat rău, fraţilor!Umplură spărtura pricinuită de hangerul

străinului cu năframe oprind şipotul sângelui, apoiîi întinseră trupul pe două suliţe. Trei străjerideschideau drumul purtând făcliile deasupracapetelor.

Luna cu degete de ceară ridică zăbranic grosascunzându-şi chipul.

* * *

Page 25: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Pe celălalt mal al Dâmboviţei se afla cea mai deseamă casă a Bucureştilor acelor vremi, conaculînălţat pe la 1635 de către marele postelnicConstantin Cantacuzino9. Între zidurile ridicate laşapte înălţimi de om, bolovănite din belşug şirezemate în contraforturi, curţile puteau fi cuprinsede la un capăt la celălalt în o mie de paşi nemţeşti.Casele de piatră, cu odăi nenumărate, musteaude slujitorime. Bucureştenii zvoneau că în aceleîncăperi s-ar putea lesne aciua trei mahalale cuprunci, bătrâni uitaţi de moarte, orătănii şiacareturi, rămânând o palmă bunişoară de loc şizlătarilor din mahalaua Scorţarului.

De la porţile cele mari ale Dudescului, întorcândspatele arnăuţilor de veghe zi şi noapte în foişorulînalt, pe mâna stângă, zăreai la căpătâiul uneipoteci scurte şi şerpuitoare şase mesteceni,lumânări argintii, care vegheau din trei părţi caseleboierului Costache Andronic, clădite în inima uliţeiSfinţilor Apostoli. Cărăruie prunduită ducea de lagardul întocmit din butuci pântecoşi de stejar de-adreptul în casa stăpânilor. În spate se înghesuiauhambarele, cuhniile, grajdurile şi căscioareleslujitorimii cu ferestrele spre vie. În grădina ceamare, năpădită vara de floare şi poame, căscauochii geamurile de la iatacul jupânesei Irina. Aici,

9 Proprietatea se întindea între străzile Apolodor, G. Petrescu, Antim şi Vînători de azi.

Page 26: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

privind cum zarzărul îşi ninge floarea, trăgând penări aroma dulce a bujorului pe care poposeauosteniţi fluturi zănatici, ori înfiorându-se subcaţaveica de vulpi de urgia lui Făurar, îşi căutadumneaei odihna vorbelor în ceasurile de chindie.

Limba cea robace a jupânesei Irina eracunoscută departe, dincolo de hotarele târgului, şinimeni din neamul Andronicilor nu s-a plânsvreodată de muţenia dumneaei. Moştenise treimoşii şi o sarsana ticsită cu pilde de la maică-sa,postelniceasa Casandra Prisăceanu, femeiestrângătoare de arginţi şi cheltuitoare de poveţe.

Noaptea se statornicea degrabă în caseleAndronic. La cel dintâi cântat al cocoşilor, vară oriiarnă, stăpâni şi slujitorime se desfătau în braţelecelui de al doilea somn. De la datină se rupeadoar boierul cel tânăr, Radu, logofăt de taină alMariei Sale Vodă Brâncoveanu, pe care slujba îlmâna te miri unde, la vreme sucită – după cumsocotea cucoana Irina – când creştinului îi e datsă înţepenescă între zidurile conacului şi nu săhălăduiască sub stele ca zdruncinaţii ori cei fărăde căpătâi.

Până la capătul zilelor nu şi-ar fi biruitdumneaei buimăceala dacă i-ar fi fost dat să afleadevăratele drumuri ale boierului CostacheAndronic, o fărâmă de om cu ochi buiaci în careclipocea veşnic râsul. Treizeci de ani slujise

Page 27: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Valahia la vreme de cumpănă, purtând scrisorimeşterite după anume izvod către Viana oriStambul, ori îndepărtata Curte a Bourbonului, laporunca voievozilor munteni, şi nimeni nu-ioblicise rosturile. Trupul puţintel, vorba domoală şicăutătura blândă aveau darul să-i ascundăadevăratul chip.

Patru sfeşnice de argint, fiecare având câte treibraţe, luminau odaia cea mare a Andronicilor.Urmând obiceiul pământului, jupâneasa Irinaînmănunchease cu dichis în unghere ierburi plăcutmirositoare; pe măsuţa arăbească, împodobită cuaramă, se afla o ulcică de Sibiu în care aceeaşimână aşezase crengi de cireş în floare.

Flori mărunte muriseră de mult la poaleleicoanelor. Vieţuiau încă lăcrămioarele răsărite învinerea mare să plângă patimile Mântuitorului. Peperetele dinspre asfinţit se afla o blană de urs, iarpe acea blană armele boierului Prisăceanu celbătrân, străbunul cucoanei Irina. Iataganeleîncrucişate păstrau încă urmele multor bătăliipurtate cu turcul. Sofaua, atât de dragăosmanlâilor, n-avea căutare în casele jupânesei,aşa că dedesubt aşezase laviţă cu spătar asupracăreia trudise cu dalta şi ciocanul meşterulGrigore Săgetatu, vestit la acea vreme pentruştiinţa de a isca flori şi struguri în lemn prost.Iscusinţa cioplitorului valah o dovedeau şi

Page 28: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

sunducul şi scaunele cu braţe, şi poliţa icoanelorde pe peretele răsăritului.

Jupâneasa Irina croi o cruce cât ziua de post lapicioarele Sfântului Nicolae, după care înnodăvorba despre odrasla domniei sale:

— Dacă ştiam că o să ajungă olăcarulBrâncoveanului nu mai prăpădeam amar de bănetcu învăţătura lui prin târguri papistaşe. Să răpunăo herghelie de armăsari, gonind bezmetic de la uncapăt la celălalt al pământului pentru răvăşelele luiVodă, poate şi Florea, argatul, şi har Domnului, n-a deprins nici slovele az-bucoavnei.

Boier Costache pipăi sub caftan clondiraşultalienesc, îmbrăcat în hăinuţă de piele. În priviri îisclipeau lumini vesele.

— Aşa-i jupâneasă, chibzuieşti adânc, dupăobiceiul celor din neamul domniei tale.

Cucoana Irina îşi potrivi rochia de canavăţ,cenuşie, şnuruită cu terţei, care cădea scândurăpe trupul deşirat, şi pufni pe nări. La piept îistrălucea cruce grea de aur, cu lanţ petrecut dedouă ori în jurul grumajilor. Conciul sărac şi-lascunsese sub tulpan şoriciu. Se uită pieziş spreIlie Machidon, slujitorul lui boier Radu, alt zăludce-şi lăsa de izbelişte gospodăria, muierea şipruncii umblând alăturea de logofăt după coadaprepeliţei, şi simţi cum îi sporeşte mânia.

— Socotesc dară că de aceea a născocit

Page 29: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Dumnezeu un hotar, strunind pofta bicisnicilor dehaimanalâc. Omului îi ajung stelele de deasupracapului, credinţa şi bătătura lui. Dacă era într-altfel, ne croia pe toţi deopotrivă, ne puneaaceeaşi limbă în gură şi nu ne mai zicea valah,tătar ori muscal. Pofteşti să-mi spui mie,Machidoane, ce of te mână la împărăţia turcului?!Au n-ai auzit că bostangiii nu mai prididesc sădescăpăţâneze creştinii veniţi cu gând de uneltire?

Un zâmbet cu tâlc lunecă pe sub mustaţaţăranului.

— Cinstită jupâneasa, după mintea mea ceaîngustă năravul turcului îmi poate aduce folosinţăla o adică. Trăia la noi în sat unul Săculeţe, certatcu cinstea, carele a săvârşit omor la drumul mareşi stăpânirea l-a spânzurat. Bun! La vreo lună,iacă se mânie apele Milcovului şi vin tătărăşteasupra aşezării. Casa lui Săculeţe era în bătaiapuhoiului şi nimeni din neamul lui n-a scăpat cuzile. M-am scărpinat pe sub căciulă şi am luatînvăţătură: cine moare spânzurat scapă de înec…

Zâmbetul nu-i ostenise o clipă. Dintâi îl veseleaiscusinţa lui boier Costache care izbutea să ducăla gură, fără ştiinţa jupânesei, clondiraşul umplutcu mastică de la Pireu, apoi vorba neobosită ajupânesei Andronic. Socotea un ceas de cândgura îi măcina fără istov.

— Bună învăţătură, Machidoane! Acum pricep

Page 30: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pentru ce anume îţi caută logofătul tovărăşia. Şisă nu-mi râzi mie mânzeşte, pe sub mustaţă, căam ac şi de cojocul tău!

Ilie Machidon clătină din cap făcându-i deplinăîncredinţare. Era subţirel, iar în straiul leşesc, cuceapchen scurt şi nădragi strâmţi, semăna abăietan. Purta cămaşă albă, din în, împunsă cuînflorituri în care citeai mâna muierii, Smărăndiţa,frumuseţe vestită în Ţara Vrancei la acea vreme.Mintea ascuţită a plugarului sclipea în ochii verzi,înfipţi la rădăcina nasului puţintel strâmb. Semişca de pe un picior pe altul stăpânindu-şi greunerăbdarea.

Boier Costache căută să abată vorbelejupânesei de la slujitor.

— După ochiul meu, socotesc că până o bateneaua oţi afla capătul calabalâcului.

— Apoi uşor e să slobozi porunci din vârfulpatului, se răsuci muşcată de şarpe jupâneasa.Mi-a trecut os prin os de azi-dimi-neaţă, căcifeciorul domniei tale, după toate semnele, nupleacă la Mogoşoaia.

— Chibzuiam că avem slugi destule.— Tute toate! Când rachiul stă stâlp pe masa

stăpânului de cum se hlizeşte soarele în fereşti,gospodăria vine de-a berbeleacul, Doamne apără-ne!

Se răsuci închinându-se spre icoana Sfântului

Page 31: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Nicolae, mare cât peretele, ferecată în argint. Înstânga şi dreapta, spânzurau pe covoare moi,chindisite în fir de mătase, narghilele şi pistoale, acăror istorie o cunoştea doar boier Costache. Înmijlocul cămării, jupâneasa Irina rânduia într-unsunduc bodroanţele de drum ale logofătului. Eraun cufăraş înalt cât un prunc mai răsărit,născocirea dumneaei, cu despărţituri binechibzuite pentru veşminte, bucate, leacuri,prescure şi apă sfinţită.

— Uleiul grecesc de pântece e sub icoanaSfântului Visarion, păzitorul drumeţilor,Machidoane! De-l păleşte guturaiul, să-l afumi cuflori de la Domnul Cristos. Se află în teşchereauade pânză răsurie. Cată, rogu-te, să nu uiţi… Nu-şce-o fi păzind cămărăşiţa! De azi-dimineaţă i-amporuncit zeama de descântec şi iacă, noaptea stăpe despicate şi încă nu s-a înfăţişat… Uită-te lamine, Machidoane, nu la stele! Dacă-l încearcăjunghiul să-i citeşti moliftele Sfântului Vasile celMare şi să-i dai lapte proaspăt, dres cu rozmarin…

— Eu i-aş anina o juncană la oblânc, spuseboier Costache, fără zâmbet. Umblă vorba că înturcime vacile nu-s botezate…

Cucoana Irina îl cercetă cu gura căscată, apoipricepu şi întoarse spatele oţărâtă.

— Spune-mi, rogu-te, Machidoane, tu n-ai nicioînvăţătură să-mi aduci?

Page 32: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ţăranul îşi rândui mustaţa fără grabă.— Jupâneasa Irină, cred că Dumnezeu a lăsat

muierii gură ca să dea poveţe şi bărbatului urechica să le afle.

— Ia aminte, boier Costache! Şi cum ai ajuns laasemenea înţelepciune?

— E la noi în sat, urmă slujitorul, un fierar, unulTeacă. Şi-a dobândit numele după belşuguldovedit în goliciunea casei. Poţi să-i învârţi prinodăi o mâţă de coadă şi n-are de ce se anina. Înschimb, i-a dăruit Dumnezeu o nevastă tarebogată la limbă, care-i stă ciocan pe cap cât îi ziuade lungă. Mult m-am minunat eu cum de se maiţine bietul om cu dinţii de vatră. Într-o zi l-amîntrebat…

Ilie Machidon cercetă îndelung fierul sunduculuisporind nerăbdarea jupânesei. Cucoana Irinaporunci scurt:

— Vreau să ştiu ce răspuns ţi-a dat acel fierarsupus!

— Apoi, cinstită jupâneasa, după ştiinţadobândită de dumnealui, cică pe lumea asta s-arafla mai multe ciocane rupte decât nicovalesparte…

Boier Costache râse gospodăreşte. Jupâneasaîl împunse suliţă cu ochii şi adăugă câteva trenţeîn cufăraşul plin ochi. Slujitorul îşi cuminţizâmbetul. Bodroanţele aveau să-i însoţească doar

Page 33: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

până Ia Conacul Morii. Aici, la jumătatea drumuluispre Dunăre, îşi lepăda logofătul calabalâcul fărăştiinţa mamă-sii, spre a nu-i stârni mânia.

Costache Andronic înghiţi o duşcă zdravănă demastică pân-dind spinarea nevestei, apoi prinse apufăi mulţumit din narghilea.

— De-acum gândesc că ajunge, jupâneasa.Oamenii ăştia au trebuinţă de un ceas-două deodihnă înainte de-a se urni.

Auzind de drum, cucoana Irina se închină. Încolţul ochilor îi stăruia lacrima şi inima boierului semuie.

— În van îţi stârneşti griji, Irină. Radu îţiseamănă bucăţică tăiată. Isteţ şi chibzuit…

— Dacă nu ţi-o fi cu bănat, boier Costache, aflăcă chibzuinţă de la domnia ta a moştenit-o. Batepe muche douăzeci şi doi de ani şi prin tărtăcuţă îizboară doar ciocârlii şi filomele. Batâr de-ar fi avutslujitor aşezat, dar simt că mă apucă tigoareanumai când caut spre Machidon. Mai multenădejdi îmi fac într-un curmei de tei! poruncirăspicat: Pune mâna pe sfânta evanghelie şi jurăcă n-ai să-mi ieşi din cuvânt!

Ţăranul trase din sunducul logofătuluiGenoveva de Brabant, tipărită de franţuzi,socotind că jupâneasa Irina n-o să-i dibuievicleşugul. O sărută plin de evlavie şi rosti:

— Jur.

Page 34: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Înainte de toate, să-mi păzeşti feciorul deispitele turcoaicelor. Harăpoaicele sunt muieriprimejdioase, iar Radu trage la genunchi deteleleică.

— Cu cine s-o fi asemănând? se miră bătrânul.— Nu trebuie cercetat prea departe. Ia aminte,

Machidoane. Teme mai cu seamă privireaneguroasă. De ea să-ţi fereşti stăpânul ca deNeaga Rea! I-am înnodat eu cămaşa spre a-l slăbidin strânsoarea farmecelor muiereşti, dar slujitorulcu credinţă izbândeşte mai mult când nu-şi ţineochii în palmă. Iar eu te povăţuiesc să-i caşti bine,căci nu pleci în păgânime ca să legi coada lacâini! Poftoreşte porunca!

Pe buzele ţăranului răsări mierea şugubeaţă amoldovenilor.

— Îţi fac încredinţare, cinstită jupâneasa, că-lvoi abate pe logofăt de la ispitele diavoleşti alemuierilor cu feregea.

— Aşa, Machidoane!— Şi că numai spre crivatul grecoaicelor am să-

i dau dezlegare, urmă slujitorul fără zâmbet.Boier Costache Andronic râse mulţumit.

Cucoana Irina ridică ochii în bagdadie.— Bine, omul lui Dumnezeu, asta ai înţeles tu?— De, cucoană, răspunse Ilie Machidon, atâta

m-a ajutat capul. Eu îs ţăran prost.— Nu prostia ai îndesat-o în traistă, ci pe cel cu

Page 35: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

corniţe. Doamne iartă-mă şi păzeşte!Pe chipul lui boier Costache scapără lumină

veselă. Îşi anină privirea de icoana grea, s-o carenăduşind vârtos trei haidamaci, şi rosti:

— Chibzuiesc că Sfântul Nicolae l-ar ţine înfereală mai abitir ca o slugă. Cheamă argaţii degrădină, jupâneasa, să desprindă cuviosul dinperete. Nu cunosc tovarăş mai de nădejde la drumpentru feciorul domniei tale.

— Apăi cere lână de la broască, suspinăcucoana Irina şi smerenie de la mintea supusărachiului! Aferim, boier Costache, că mult îmiîndulceşti cugetul la ceasuri de răspântie!

Jupâneasa îşi înghesui sub nas şi la ochimarama chindisită de uceniţele maicii Agaftocliade la Mănăstirea Tămâioara.

— Să-mi slujeşti cu credinţă feciorul,Machidoane! De îndată ce face ochi, îndeamnă-lsă se închine spre răsăritul soarelui şi să nu-şispurce gura cu bucate lumeşti înainte de a punepe limbă anafura şi agheasmă. Ai mare grijă săzică rar şi cu evlavie Ocinaşele. Ziua de vineri săajunaţi amândoi, căci în împărăţia cerurilor nu-i locpentru cei robiţi pântecelui. Dacă drumurilevoastre vor mâna peste ape rugaţi-vă SfântuluiIerarh Nicolae şi numai după aceea purcedeţi.Pentru durerile de măsele are în sunduc zeamăde răşină, dar mai cu folos i-ar fi o rugăciune către

Page 36: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Sfântul Elefterie, tămăduitorul de dinţi. Întoarceţiprivirile dacă ispita femeiască vă iese în cale şirugaţi-vă Maicii Domnului de la Olari să scoatădracii din trupurile voastre. Adu-i aminte fecioruluimeu destoinicia Sfinţilor Vitalie, Ilarion cel Mare şia Cuviosului Andronic, care au stat alături dedesfrânate fără să cadă în păcate.

— Oare? întrebă slujitorul din vârful buzelor peboier Costache.

După toate semnele bătrânul nu se arătaîncredinţat. Jupâneasa îşi urmă pomelnicul:

— I-am pus lângă leacuri Agatanghelul,Agheasmatarul, Liturghierul şi Cartea lui EfremŞirul, să-şi îndestuleze cugetul în ceasurile deodihnă. Dacă veţi trece apa Milcovului, aduceţirugăciuni Cuvioasei Paraschiva, ocrotitoareaMoldovei. În păgânime, rugaţi-vă SfântuluiGheorghe, izbăvitorul de vrăjmaşi, iar la drum deseară trecând pe lângă sfântă mănăstire…

Ilie Machidon ridică amândouă mâinile. Diavoliicei şugubeţi îi jucau pe buze.

— Am priceput, jupâneasă, pofteşti să neschimnicim.

— Ba poftesc să ieşi afară, neobrăzatule!

Masalele slujitorilor domneşti aprinseserăpoalele nopţii. Zdrahonii coborâră suliţeledepunând trupul scundacului la treptele casei.

Page 37: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Iscoada abia mai răsufla, lucoarea dinainteaultimului suspin îi sticlea în ochi.

Uşa de stejar se dădu în lături ţinându-l în pragpe Andronic cel tânăr, logofătul de taină al MarieiSale Vodă Brâncoveanu. Umerii largi,înveşmântaţi în cămaşă albă de borangic,despicată până la brâu lăsând să se vadă urmă derană veche, atingeau uşorii. Era bărbat înalt, cuchipul smead şi părul tuciuriu ce-i aluneca înlungul obrajilor. Atrăgeau mai cu seamă luarea-aminte ochii lungăreţi, cu căutătură catifelie,sclipind mereu a râs, şi semnul lăsat la tâmplă deo sabie tătărească. Sub mustăcioara subţire,sticleau dinţi albi, toţi deopotrivă, parcă mai mulţidecât între buzele altor făpturi. Nădragii leşeşti,sugrumaţi pe mijlocul subţirel şi pulpe, intrau înbotforii scurţi şi moi din piele răsurie.

La vederea scundacului, faţa i se adumbri. Selăsă într-un genunche săltându-i uşor capul.

— Cine l-a vătămat?Străjile ridicară din umeri.— Aşa l-am găsit lângă ulucile Mănăstirii

Sfântului Ioan… Vrăjmaşul pierise. Ne-a poruncitsă-l aducem la casele domniei tale.

Scundacul îşi crăpă anevoie pleoapele.Întâmpină privirea neagră a logofătului şi rostistins:

— Chiorul şi neamţul sunt înţeleşi.

Page 38: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Istorisi în cuvinte puţine şi poticnite întâmplareade sub fereastra baronului, apoi capul se lăsăgreu între mâinile lui Radu Andronic.

Străjile îşi scoaseră cuşmele şi se închinarădupă obiceiul pământului.

Ţi s-a ridicat a mirare sprânceana gândului,frate cetitorule, şi pe sfântă dreptate te întrebi:pentru ce a alungat hodina slujitorilor Mariei SaleVodă Brâncoveanu drumurile de taină alefranţuzului vătămat? Au nu din inima turcimiiveneau stol primejdiile cele mari?

Îngăduie-mi dară-mie, nevrednicului Pahomie,să aduc desluşire zăbovind acolo unde peanapărintelui Ilarion s-a dovedit zorită.

Anul Domnului 1700 îl găseşte pe turc ţinându-şi şalvarii cu amândouă mâinile de atâtaslăbiciune, căci se hrănise cu papara leahului, iarde sub zidurile Vianei fugise cu o săgeată înfiptăîn şezut. Ludovic al francezilor răsufla greu dupăbătăliile cu craii Evropei povăţuiţi la Augsburg să-imai taie oleacă din nas. Osânza puterii seaşternuse pe oştile Habsburgului. Leopoldsmulsese o mână din penele de păun ale RigăiSoare, punând în două rânduri stăpânire peAlsacia, pocnise turcul în moalele capului, ţineaţara ungurului sub călcâi, iar după împăciuirea cuşalvaragiii din 1699, a supus Transilvania slugă la

Page 39: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

dârloagă. Degetele de fier pofteau spre celelaltedouă surori, Moldova şi Ţara Românească.

Poate că domnia ta, frate cetitorule, vei zice:de-amu, ori cu turcu’ ori cu neamţu’ pe cap, tot undrac. Apoi eu te povăţuiesc să nu-ţi încarci cugetulcu asemenea gând nesăbuit. Socoteşte, rogu-te,că în atâta amar de vreme pe turc nu l-a ţinutcureaua să ne îmbrace în strai de paşalâc. Mai cuzăhărelul, mai cu aurul, mai cu ascuţişul spadei lao adică, atunci când ne-a venit apa la moară, amamăgit noi necredinciosul? L-am amăgit! Ei bine,află că neamţul e altă sămânţă de om, şi altăbrânză purta dumnealui în traistă la vremea aceeadupă cum vei vedea.

Şi apoi, am să-ţi mai spun una. Când s-a arătatprimul hultan lângă coteţe, mare spaimă a cuprinsorătăniile. Dar iacă poposeşte şi al doilea. Şi undeau prins a se măsura între ei cu vrăjmăşie,pândindu-se îndelung. Cum da unul semne deslăbiciune, puicuţele îi aduceau degrabă hrană.Căci vezi dumneata, frate cetitorule, a ajuns şi lamintea găinii că mai primejdios rămâne un singurvrăjmaş carele nu se teme de nimeni şi nimic.

Cine să rateze poftele hultanului împărătesc dela Viana? Turcul făcea pe nisnaiu’, sugea iarbadracului din narghilea numărându-şi cucuiele.Leahul să ne sprijine? După ce bunul Dumnezeul-a adunat de pe drumuri pe Sobiesky, şleahticii au

Page 40: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

început să-şi smulgă bărbile între dumnealor caresă pună mâna pe hlamidă. Petru cel Mare erapândit de oştile suedezilor, iar craii din asfinţit sesuduiau mai rău decât harabagiii cei spurcaţi lalimbă din Podul Iloaiei pentru că ieşind la aratbăgaseră plugul în haturi. Singura nădejderămânea Francia. Nu pentru că ar fi apucat-odragul de noi, Doamne fereşte, însă Ludovicjurase să-l facă chisăliţă pe Leopold. Amândoiavan chiteau cum să pună mâna pe asemeneascăunel. Iar asemenea scăunel avea substăpânire talpa şi carâmbii ciubotei italiene, Ţărilede Jos şi ce mai dobândiseră corăbierii oşteni înAmerica ori prin alte coclauri.

Şi iaca, taman atunci îl îndeamnă necuratul peFilip D’Antin, carele cunoştea toate dedesubturileFranciei, să se dea vândut nemţilor. Şi-apoi nu erala primul drum prin principatele noastre, iarcercetarea amănunţită a graiului şi a obiceiurilorromâneşti stârnise îngrijorarea domnilor dinMoldova şi Muntenia.

Gândul satanicesc care încolţise în cancelariaVianei ai să-l afli domnia ta, frate cetitorule,mergând pe urma lăsată de peana cuviosuluiIlarie.

Dau ascultare mâncărimii de pe limbă şi-ţi maispun una. Toate diavoliile franţuzului vătămat,prepuite de stolnicul Cantacuzino, se vor dovedi

Page 41: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

floare la ureche pe lângă mişelia pusă la cale decătre acel misionar neamţ din Transilvania, CarolNeurautter. Din porunca lui trudea chiorul sădeprindă graiul şi obiceiurile românilor fără săaibă ştiinţă încotro bate gândul iezuitului. Vacăsca ceapă de mirare ochiul teafăr către asfinţitulacestei cărţi, după pilda ochilor domniei tale, fratecetitorule, dacă deprinzi oleacă de răbdare şi te ţiide pasul logofătului Radu Andronic.

CAPITOLUL II – BUCUREŞTI –LEAT 1700

Îndată ce zorile prindeau cheag deasupracetăţii de scaun a Valahiei, cele dintâi făpturi ce-şilepădau somnul slobozind un cofăel de apă peobraji şi sudalme groase zodiei sub care senăscuseră erau ucenicii, făpturi şiştave,însemnate de odihna săracă şi sculele calfelor, debubele vârstei crude şi frigul lui Ghenar, intrat fărăoprelişte în odăile mărunte, betegite de ani. Mareajutor dovedea atunci lipsa straielor de schimb,căci într-un sfârâiac de minut, băietanii năpădeautârgul purtând în păr şi trenţe paiele culcuşului.

Iar în acele trenţe cu greu desluşeai cămaşadin pânză proastă, işlicul neguros, brâul şi iţarii

Page 42: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

peticiţi la şezut. Oştirea de învăţăcei în tainelemeşteşugurilor bătea zorită colbul uliţelor strimte,revărsându-se spre malurile Bucureştioarei ori aleDâmboviţei unde nevoia de apă statornicisedughenele tăbăcarilor, şelarilor, curelarilor,lumânărarilor şi ale săpunarilor. Ucenicii jimblari,ciumgii, işlicari, pânzari, ceaprazari şi ai cavafilorsubţiri luau calea Târgului Dinlăuntru10, cei tocmiţimăcelarilor o suceau către Biserica Scaune.Meşteşugarii stăpâneau podurile Bucureştilor dela acea vreme, năduşind vârtos spre a mulţumitrebuinţele târgoveţilor şi ale boierilor mucheleficare se întreceau în risipă de straie şi odoare.

Cetatea de scaun a valahilor adăpostea maimultă omenire decât Belgradul, Sofia, Atenagrecilor, Buda şi Pesta luate în parte, căcicincizeci de mii de suflete număra târgulBucureştilor. Pentru fiecare zece căciuli, calpacesau fesuri se afla o crâşmă botezată Tunelul Vieţii,dovadă că mulţimea călătorilor nu era săracă. Or,aceşti călători pofteau hrană, adăpost şi măcar obalercă de vin la spartul zilei. Stricăciunilepricinuite de drum căruţelor cu coviltir trebuiaudrese, caii potcoviţi, hamurile primenite. Rodulmâinilor iscusite ţinea piept mărfurilor aduse de

10 Centrul comercial al oraşului, format din Tîrgul Cucului (între Calea Moşilor şi Piaţa Unirii), Tîrgul de Jos (Calea Victoriei) şi Tîrgul de Jos (la sud de Curtea Veche).

Page 43: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

neguţători greci, armeni şi evrei, iar în scurtăvreme blănării valahi dobândiseră izbândădeplină, cucerind Viana, Lipsca şi Stambulul.

Ucenicii postăvăriei iscate la porunca lui VodăŞerban Cantacuzino trudeau sub gârbaciulmeşterilor aduşi din Silezia, Prusia şi Transilvania,născocind postavul albastru ţesut din lână deBugeac. Muncă anevoioasă, răsplătită custrâmbătate, la care se înhămaseră ţărani, robi şiosândiţi.

Dacă biruiau foamea, frigul, bătaia, dar mai cuseamă oftica, boala fără de leac, la împlinireasorocului ucenicii primeau în târgul Oborului Vechibotezul calfei.

Umbletul băietanilor rupţi somnului la al doileacântat al cocoşilor îşi găsea tovărăşie lângă pasulzorit al sătenilor, neguţători meşteri în mărfuri decasă hărăzite prostimii. De la dumnealor rostuiautârgoveţii nevoiaşi abale, postavuri groase, linguri,doage şi buţi.

Sătenii păstrau cu îndărătnicie ţărăneascăportul străvechi – cuşmă, cămaşă chindisită,dulamă, iţari şi opinci – măsurând cu batjocurăstraiele târgoveţilor. Scăpate din strânsuraulicioarelor, picioarele desculţe şi opincile năvălirăpuhoi pe podul de lemn al Mogoşoaiei.

La şase ceasuri dimineaţa prindea vlagă urnind

Page 44: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

meşterii zidari, cărămidari, nisipari şi pietrari spreschelăriile bisericilor înălţate din credinţă,mulţumită ori spaimă de judecata cerească pentrunelegiuirile săvârşite. Boierul Neagu juruise încăde la Stambul că va înălţa o biserică dacă cerul îlajută să capete caftanul, cuca şi tuiurile, semneledomniei în scaunul Valahiei. Isprava o săvârşiseiadul, căci aurul împins ruşfet dregătorilor turci afost şi va rămâne ochiul limpede al necuratului,dar lăcaşul s-a ridicat, după legământ, într-osingură zi11.

Cinul boieresc se cerea înfăţişat. Caseleînălţate pe Podul Mogoşoaiei purtau cuşmaacoperişului mai sus sau mai jos, se lăţeau înşolduri, pe măsura dregătoriei şi a moşiilor aflateîn stăpânirea căftănitului. La ridicarea unorasemenea hudubăi trebăluiau meşterii de seamăai târgului. În portul acestor meşteri sta amestecatgustul ţăranului cu al turcului. Astfel puteai vedeacămaşa de cânepă după vechea croială a dacilor,însoţită cu şalvari ghiordii şi imineii Stambulului.

Dălţile cioplitorilor săpau cu nădejde piatra la totpasul, căci Maria Sa Vodă Brâncoveanu hotărâsesă-şi întocmească diata pentru viitorime încă dinprimii ani ai domniei. Maria Sa alungase obiceiulzidirilor care purtau pecetea meleagurilor

11 Biserica Dintr-o Zi.

Page 45: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

îndepărtate, poruncind meşterilor pietrari ai luiVucaşin să-i ridice casele domneşti şi bisericiledupă tipare noi, izvorâte din dragostea de frumosa pământenilor. Zugravii lui Pârvu Mutuîmpodobeau pereţii bisericilor cu chipuri de sfinţiîn care citeai lesne grija pentru fiece semn, oricâtde mărunt. Iar sfinţii valahilor începuseră adeprinde înfăţişarea oamenilor de rând.

La vremea când ucenicii îşi dobândiseră arvuna– întâiul rând de cucuie – sătenii neguţătoriisprăviseră de rânduit marfa în coasta târgului, iarnisiparii întocmeau tencuiala, colbul uliţelor erastârnit de încălţările diecilor domneşti. Slujbaşiipurtau halate şi chimire încăpătoare, unde-şipăstrau sculele de trebuinţă scrisului. Alături,păşeau pisarii divăniţilor, birarii dregătorilor tocmiţisă adune dările şi învăţăceii şcolii domneşti de laMănăstirea Sfântul Gheorghe Vechi, statornicităîncă din anul 1576. Aici trudeau să deprindă az-bucoavna slavonească feciorii boierilor valahi,moldoveni, bulgari şi sârbi, întrucât asemeneaşcoliţă nu se mai pomenea pe meleagurilemegieşe. Pofta de cunoaştere a buchiilor şi anuielei mânuite aprig de dascăli nu mistuia pestemăsură cugetul acelor învăţăcei, căci mulţi ocoteau iepureşte pe lângă Biserica de Jurământ,rătăcindu-şi paşii printre mlaştinile de la marginea

Page 46: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

târgului aflate sub stăpânirea neguţătorului Dura12.

Când ornicul cu o singură limbă de la turnulCurţii Vechi a Mariei Sale desluşea al şapteleaceas, slujitorii boiereşti şi gospodinele năpădeaufurnici uliţele, pentru a târgui marfa cea adevărată,de trebuinţă pântecelui. Asemenea bucate făceauochi numai după al şaptelea ceas când capanlâii,neguţători turci care plăteau roadele pământului lapreţul statornicit de dumnealor, îşi mânau spreGiurgiu carele încărcate cu unt şi miere botezate,suduind avan toată suflarea ghiaurilor.

Jupânesele de neam îşi purtau capul înfofolit înmuselină scumpă adusă de la India şi Alep, rochielungă până în călcâie, terteluită cu mărgăritare,dulamă de lastră grea. La gât le spânzurau lefturide diamanturi cu picioruşe de smaragd, de urechile atârnau cercei cu câte trei picioare dediamanturi mari, pe mâini brăţări cu diamanturirozalbe, degetele le aveau cetluite de inele cunestemate rare. Bumbii dulamei se aflau tot dindiamanturi. Mare preţ puneau dumnealor,jupânesele Bucureştiului, pe paftalele cu lucrăturăde aur şi pietre scumpe şi frunzele şi florile dinaceleaşi pietre care le răsăreau pe piept.

Sutanele slujbaşilor lui Dumnezeu zugrăveau

12 Azi, Grădina Cişmigiu.

Page 47: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pete negre în mulţimea de bodroanţe feluritcolorate ale târgoveţilor cam pe la acelaşi ceas aldimineţii: casele Atotputernicului, înălţate în târgulBucureştilor, băteau toaca utreniei.

Crivaturile căftăniţilor slobozeau cele dintâigemete numai după ce soarele adăsta larăscrucile cerului. La al doilea căscat alstăpânului, chiselele cu dulceţuri, filigenele decafea şi ciubucul aprins pătrundeau pe uşaiatacului purtate de mâini tuciurii. Ţigăncilerânduite anume să alunge mahmureala somnuluigreu, înveninat de cupele cu basamac, deşertatepână la spartul nopţii, îşi începeau slujba:

— Frumos eşti, mărite!— Ochios eşti, slăvite!— Ptiu! Să nu-ţi fie de deochi, sprâncenatule!Întrucât asemenea vorbe de laudă se aduceau

numai voievozilor, boierul dădea fără credinţăsemne de supărare. Şi odată se iţeau calicii labuzele ţigăncilor, tămâindu-l şi mai vârtos. Veneaapoi rândul roabelor cu mâini dibace şi uleiuriticluite anume să dea frăgezime cărnurilor, dupăcare intrau odăieşii, purtători de veşminte.

Divănitul îmbrăca întâi halat din lastră, cubumbi de aur bătuţi de meşterii braşoveni cedobândiseră de la Maria Sa îngăduinţa să-şiaşeze meşteşugul în târgul Bucureştilor. Trei

Page 48: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

feciori trăgeau zdravăn brâul din catifea deDamasc pentru a-i cetlui polobocul pântecelui. Şinu era zi lăsată de Dumnezeu ca boierul să nu-şispargă bunătate de ciubuc în capul feciorilornetrebnici care nu-i subţiau îndeajuns. Peste halatşi brâu urma ilicul floriu şi numai după aceeacaftanul greu, din ţesătură cu cheltuială, încopciatla ceafă. Dacă îşi potrivea papucii cu boturilerăsucite şi inelele în degete, divănitul puteaporunci caleaşca spre a bucura ochiul prostimii latrecerea domniei sale către treburile dregătoriei.

Filip D’Antin, conte de Saint-Lô, socoteaBucureştii drept cea mai ciudată aşezare ameleagurilor de miazăzi. Strâns în chingile verziale livezilor, viilor şi codrilor şi lăsând în priveliştelargă turlele aurii ale bisericilor căţărate pegorgane, Curtea Domnească şi hudubaiele mai desoi, târgul ridicase de mult a mirare sprânceanafranţuzului deprins cu zidurile groase ce gâtuiauburgurile Evropei papistaşe.

Pădurile Grozăveştilor, Cotroceniior, Lupeştilor,Văcăreştilor şi ale Sărindarului înspăimântaseră învremurile cele vechi pe căpetenia romană Curioneprin întunecimea şi întinderea lor fără de sfârşit.Călători şi trimişi ai crailor Evropei şi-au simţitinima purice intraţi în împărăţia acelor păduri, aşacum s-au mărturisit misionarul catolic Baksici,

Page 49: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

poftitul voievodului Matei, Paul Strassburgh, omulde încredere al Rigăi Gustav Adolf, sau MichailBocignoli din Ragusa. Spaima rea i-a cuprins şi penepoftiţi. Şalvaragiii Bosforului le-au botezat Deli-Orman, adică pădurile nebune.

Saint-Lô trecea a treia oară prin cetatea descaun a valahilor şi de fiece dată găsea sporită încâştig dragostea târgoveţilor pentru verdeaţă. Înogrăzile îngrădite cu trunchiuri sau bolovănişrâdeau soarelui flori slobode ce nu cunoscuserăfoarfecii grădinarilor; pe şoldurile caselor, văruitecu dichis, se aninau roze sălbatice şi viţăroditoare. Filip D’Antin cunoştea de asemeneanăravul dereticatului. Jupânesele muntencecinsteau în fiecare zi odăile primenind aerul cujaleş şi mintă sau arzând pe rouă nescuturată şiînaintea ultimului somn hârtii de Armenia. Porţileboierilor căftăniţi aveau lemnul chindisit cu dalta,în fel şi chip, de meşteri moşneni, spre bucuriaochiului. Se zicea că valahii deprinseseră aceaiscusinţă încă din vremea regilor daci. Peacoperişurile şindriluite, vântul aşezase strat grosde tină şi sămânţă de floare. Şi astfel se întâmplaca pe alocuri să răsară margarete anume parcăpentru a stârni mirarea străinului.

Obrazul caselor se întuneca numai în zilele luiFăurar şi Brumărel, când noroaiele puneaustăpânire pe ulicioarele strâmte unde nu aflau

Page 50: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

poduri din lemn. Vremea cea rea şi întunericulînlesneau umbletul tâlharilor şi rareori zăreai dupăvărsatul serii picior de târgoveţ. În SăptămânaPatimilor însă, gospodinele împrimăvărau ulucileşi pereţii caselor cu var bun, adus de la Târgovişteşi aşezarea îşi căpăta iarăşi chipul cel luminos.

Odată străpuns hotarul de verdeaţă, contele deSaint-Lô se simţi în vâltoarea unei omeniriîmpestriţate ce forfotea fără istov. Făpturiînveşmântate în cele mai năstruşnice straie, dupălegea şi deprinderile pământului unde văzuserăîntâiul răsărit de soare, mişunau între conaceleboiereşti din piatră cu foişoare ori sacnacsii ori cuamândouă, şi ghimirliile prostimii, între zăplazurilehanurilor oblăduite de mănăstiri şi dugheneleneguţătorilor, pe uliţe mari, podite, ori ulicioarecroite strâmb, unde tina nu prinde scoarţă înaintede Sfântul Ilie.

Armenii urlau ca din gură de şarpe aducândlaudă mare chilimurilor şi bucatelor subţiri pentrumesele boiereşti, valahii şugubeţi se împiedicauprintre negustorii osmanlâi întrebându-i desănătate tocmai la ceasul rugăciunii turuite spreslava lui Alah. Jupânesele cele gureşe din Târgulde Jos pândeau Salat-Subh-ul13 păgânilor cumpândeşti laptele pe foc, clipeau vulpeşte între

13 Rugăciune de dimineaţă (turc).

Page 51: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

dumnealor şi odată se repezeau stol să cumpere,dragă Doamne, covoraşele ticluite anume pentru ale aşeza sub genunchi.

— Auzi, bre, turcule, câte parale ceri peprăpădita ceea de scoarţă?

Şalvaragiii stupeau gros blestemând dupăcanon.

— Dinsis iman sis14.Pentru credincioşii lui Alah, turc era vorbă de

sudalmă care însemna om grobian şi fără şlefuialăvenit din Turkestan. Avan se minunau cum deghiaurii n-au luat încă învăţătură că otomanii secheamă osmanlâi.

Braşovenii, argintari vestiţi, cu întreaga avuţiepe tejghea, căutau chiorâş spre mâinile muşteriilorîn giubele largi, sub pulpanele cărora lesne puteamuri un sfeşnic mai mititel. Căci veneticiiaduseseră năravul furtişagului stârpit printre valahiîncă de pe vremea lui Vlad Ţepeş.

Se înşirau apoi strănepoţii neguţătorilor valahide la 1400, cu acelaşi soi de marfă: catifea deYpres, după numele târgului din Ţările de Jos careo născocise, şi de Louvain, catifea de Polonia şiCehia pentru cei osândiţi să n-aibă noroc laparale, postav frâncesc din Flandra, ori de Buda şiLiov şi chiar postavurile Engliterei.

14 Om fără credinţă şi lege (turc).

Page 52: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Pentru prostime se afla postavul cenuşiu bobouieşit din războaiele saşilor. Maldărele de pânzeturierau şi ele felurite. Pânza de Lund, adică venitădin Olanda, se vindea pe galbeni grei, cea dincânepă litvană sau săsească era preţuită lacâteva arămioare cotul. Pătrundeai apoi în lumeamătăsurilor. Camhaua turcească şi tebenca,născocită anume pentru a împodobi şaua calului,furau ochii celor pricepuţi.

Pe marii neguţători ai târgului îi ştiau şi pruncii:Ghionea Mustaţă, care-şi ridicase prăvăliile peUliţa Mare, ori Pană Pepino, care-şi măritasejupâniţele cu căftăniţi. Multor fete de neam le-aufost hărăziţi neguţători plini de aur. Fata lui Calotăvornicul, Muşa, spre pildă, luase de bărbat pe IaneCojocarul; odrasla lui Harvat Spătarul ot Izvor, peDefta neguţătorul. Nici boierii n-au cârnit din nassă ia de nevastă fecioare născute în spateleprăvăliilor. Vergo, clucerul cel deştept, aflat înmare cinstire la sfatul Brâncoveanului, o ţinea pefiica lui Ghioca Cupeţul. Manu şi Panait, neguţătoribătrâni, Atanasie, Proca şi Luca Fărâmiţă, putrezide bogaţi la acea vreme, nu cutezau să steaalături de Dumitru Nona ot Braşov care printrealtele hrănea Curtea şi pe ostaşii Mariei Sale.

Sârbii îşi astupau urechile istovite de glasurileovreilor, neguţători de mărunţişuri gingaşe, depodoabă: altiţă, terţei, bibiluri, petice de cacom,

Page 53: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cimbere, fesfesele şi hurmuz prost pentru pungilevlăguite. Tânguielile călugărilor greci, carecerşetoreau daruri şi parale pentru lăcaşelecreştineşti din Răsărit, făgăduind în schimbiertarea de păcate şi viaţă preafericită în împărăţiade dincolo, deznodau teşcherelele celor slabi deînger. Neguţătorii franţuji şi italieni, ajutaţi de câtedoi-trei ciraci în rânduirea taftalelor, a canavăţului,a sevaiului, damascurilor şi a nepreţuitului zarafir,lepădau între degetele cu unghii neguroase opărăluţă-două. Oamenii lui Dumnezeu îşi săltaubărbile trenţăroase în lumina soarelui cercetândcu ochi mijiţi banul, îi cercau credinţa între dinţi.Se descurcau greu cu gologanii feluriţi, vreo 40 desoiuri – galbeni şi taleri olandezi, galbeni veneticisau ducaţi veneţieni, taleri şi creiţari austrieci,ducaţi transilvăneni, zloţi, tulţi, mahmudele, irmilici,iuzluci, aspri, rubiele arăbeşti, taleri turceşti noi şivechi, ţechini, funduclii şi cine mai ştie care or maifi fost – ce aveau putere în târgul valah.

Strecurându-se opintit prin prăpădul deomenire, Filip D’Antin, conte de Saint-Lô, dregătorla cancelaria celui de al paisprezecelea Ludovic şimuşteriu hârşit al cârciumilor înşirate mărgele întârgul Bucureştiului, îşi potrivi zâmbetul. Avea demult ştiinţă că sub sutana călugărilor greci seascundeau adesea trupuri cu urme proaspete dehanger dobândite în portul Pireului, la jocuri

Page 54: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

viclene de cărţi… Milosârdia strânsă picătură cupicătură pierea peste noapte între sâniipodăreselor15.

Franţuzul hotărî să ajungă la uliţa podită aCavafilor. Potrivindu-şi grimeaua pe ochiulvătămat în vremea când îl încerca mustaţa, într-oîncrucişare de spade pe Pont-Neuf, chibzui lanăravul ciudat al valahilor de a-şi boteza uliţelepotrivit meşteşugului celor ce trudeau în prăvăliileînghesuite pe o palmă de loc: Işlicari, Blănari,Şelari, ori după vecinătatea drumului cu conaculunui mare boier. Uliţa Filipescului16, spre pildă.

Dar mai cu seamă stârneau mirarea franţuzuluiuliţele podite, în inima drumului, cât era de lung,se afla săpat un şanţ, rezemat între pereţi decărămizi, iar din zvârlitură în zvârlitură de băţhaznale pentru scursul apei. Deasupra acestuişanţ, se aşterneau de-a curmezişul grinzi trupeşedin stejar, încrucite cu alt rând la fel de trainice, şinumai după aceea se aşeza podina din bârnecetluite în scoabe pentru umbletul omului şi aldobitoacelor. Din porunca Mariei Sale VodăBrâncoveanu lepădată cu un an în urmă, vechilorpârgari, diriguitorii treburilor obşteşti, le luaserălocul zapciii şi polcovnicul de poduri, care vegheau

15 Femei de moravuri uşoare.16 Azi, străzile Mihail Moxa şi Sevastopol.

Page 55: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

la sănătatea drumurilor cu acoperământ din lemn.Pe asemenea uliţă păşea acum Filip D’Antin.

Vântul cel subţire sufla în poalele mantiei demohair căptuşite cu blană de veveriţă, îi învolburahorbota bogată ţâşnită din vesta de catifeacârmizie, cu ceaprazuri de argint. Deprinşi custrăinii însemnaţi de fier în bătălii sau la vreme denoapte ce mişunau pe uliţele lor, cei de prin părţilelocului nu-şi răsuceau capetele după bărbatul înputerea vârstei, lat în umeri şi subţire în şolduri, cunas arcuit, păr cânepiu şi un singur ochi. D’Antinse purta muchelef ca o muiere şi cine-i cercetamai cu luare-aminte chipul golit de sânge băga deseamă că-i sulemenit cu praf de orez şi roşu deSpania. În urma lui simţeai dâră de mosc şiambră. Degetele catifelii, cu puzderie de ghiuluri,le ţinea mereu la vedere. Puţini ştiau că aceledegete mânuiesc cu rar meşteşug spada şijungherul ori că dobândesc putere vârtoasăîncleştate în grumajii vrăjmaşului.

Strigăte ascuţite răsuciră capul contelui. Mareleagă îşi rupea nuielele pe spatele cel moale alsimigiului grec, de la poalele uliţei, care sedovedise certat cu cinstea. Obiceiul îşi aveaizvorul în bazarele îndepărtatului Stambul, undeînsuşi vizirul osândea asemenea fapte sub ochiişalvaragiilor.

Ajuns în coasta Mănăstirii Sfântul Gheorghe

Page 56: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Nou, se opri la dugheana unui neguţător deodoare. Răsfiră fără gând de a cumpăra paftale,spelci şi brăţări, făcând roată din privireîmprejurimile. Cu greu îşi putea da seama înviermuiala târgului dacă i se ţinea urma. Sfârşituliscoadei ce-i citise cărările de noapte, pe subferestrele baronului neamţ, stârnise fără îndoialăzarvă mare la Curte. Saint-Lô era încredinţat că înspatele fiecărei ocniţe îl pândesc ochi deprinşi săvadă. Păşea dară agale, chibzuind înfierbântatprin ce vicleşug să-l întâlnească pe Karl vonBlaremberg departe de privirile valahilor.

Mănăstirea care peste câţiva ani, la osârdia luiVodă Brâncoveanu, avea să capete altă faţă,făcându-l pe secretarul florentin al Mariei Sale săscrie în cartea sa despre Valahia că se înfăţişeazăca „una bellissima chiesa”, era străjuită de prăvăliişi de casele patriarhiceşti înălţate pentru odihnacăpeteniilor ortodoxiei în trecere prin cetatea descaun a Valahiei.

Zidirea bisericii începuse pe vremea lui AntonieVodă din Popeşti, bunicul doamnei Marica.Acestea se petreceau în leat 1669. Mai târziuAltîn-bei, prinţul Aurului cum îl numeau osmanlâiipe Constantin Vodă Brâncoveanu pentru avereasa fără seamăn, porunci pietrarului Vucaşin şivătafului de ziduri Manea s-o ridice iar din temeliişi o împodobi cu marmură şi dar bogat de odoare.

Page 57: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Mulţi o asemuiau cu Biserica Sfânta Sofia dinConstantinopole.

Dar acestea toate nu aprindeau interesulnimănui în dimineaţa aceea de Florar 1700. Nicicontelui franţuz, nici lui Radu Andronic, şi nicislujitorului său, care ţineau în priviri spinarea luiD’Antin amestecaţi în mulţimea de gură-cască.

Logofătul prinse braţul lui Machidon fluierânduşor a uimire. Schimbându-şi pe neaşteptategândul, franţuzul se răsucise pe călcâie venindpieptiş către ei. Radu Andronic luă la întâmplare omână de seminţe din traista unui negustor bulgar.Ochii îi alunecară pieziş pe chipul ghilosit al luiD’Antin. Nu-i întâlni privirea verde. Contele păreasă caute departe, peste capetele mulţimii.

— Ciudat, şopti logofătul. Ce l-o fi întors dindrum?

Machidon îşi miji ochii, îngropaţi la rădăcinanasului, ocolind răspunsul. Vorbea rar şi atunci cuîmpunsătură. Boierul lepădă seminţele şi se urnide lângă tejgheaua bulgarului. Saint-Lô păşeaîntins spre bisericuţa de lemn ridicată de slugerulUdrea Doicescu pe pământurile17 fratelui său,clucerul Colţea.

— Vrea să vadă dacă-i stâlpit în priviri, surâse

17 Locul pe care se află azi Spitalul Colţea.

Page 58: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Radu Andronic. Spre uşa bisericii lumea seîmpuţinează. Pui rămăşag că dă o raită şi înţintirim? Printre babele şi moşnegii ce veghează laceasul ăsta căpătâiul crucilor, cerni lesne cine ţi-aluat urma.

Ilie Machidon îşi potrivi bâta la subţioară.— După mintea mea, cea sărmană, rămăşagul

nu-i aduce câştig bun slujitorului, logofete. Domniata îl cunoşti pe văru-meu Uşurelu?

— Nu ştiam că sunteţi neamuri.— Suntem! Căţeaua lui a fătat în claia mea de

fin.Radu Andronic râse fără să-şi desprindă ochii

de paşii francezului.— Cum s-ar zice, urmă ţăranul, iacătă-ne

rubedenii îndepărtate. Ei bine, lui Uşurelu ista îifăcea boierul nostru cinstea să-l suie pe caprarădvanului la ceasurile de noapte când poftea să-şi vadă ibovnica, o greacă vădană din celesulemenite la obraz, dar mai vârtos la inimă.Văzând geamurile muierii mute, boierul socoti cătot aşteptându-l greaca a căzut în braţelesomnului. Uşurelu însă, citeşte anume semneştiute de el, n-are de lucru şi-i dă să înţeleagă căibovnica s-ar afla în alte braţe.

— Şi-au pus rămăşag.— Întocmai, logofete. Cetind în crivatul teleleicii

un zdrahon de arnăut, Uşurelu şi-a umezit buzele

Page 59: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

la gândul balercii de vin câştigate. Boierul s-arepezit vultureşte asupra vizirului să-şi verseotrava… îi zvârli lui Radu Andronic o căutăturăsubţire: întâmplarea, dacă domnia ta îngăduie, aretâlcul ei: adevărul umblă cu capul spart.

Urmând socotinţele logofătului, Filip D’Antinpătrunse în ţintirimul Bisericii Scaune unde-şi aflauodihna cea fără de măsură măcelarii târgului.Lespezile aveau vrejuri bogate frunze şi rodul viţeide vie îndrăgite de Vodă Brâncoveanu.

Dar ochiul cel bun al contelui se roteazbuciumat în căutarea altor lucruri.

Pentru Ilie Machidon era limpede că franţuzulnu umbla după iepuri în biserică, haimanalâcul luiavea tâlc ascuns. Chibzui în fel şi chip de ceadulmecă Radu Andronic pulpanele străinului. Laurma urmelor, Vodă avea iscoade destule.Logofătul nu trebuia decât să-i ştiricească luiBrâncoveanu moartea scundacului şi apoi săceară învoirea de a pune şaua pe cai spre a seporni către Stambul, în treburile poruncite.Socotise să se întoarcă lângă muiere până laRusalii, căci ogorul dovedea puţină înţelegerepentru hălăduiala lui pe drumurile împărăţiei. Ş-apoi trebuiau drese hambarul şi odăile din spate,zgâlţâite rău de viscolul Bobotezei.

Pe logofăt îl însoţea în slujbele de tainăîncredinţate de Maria Sa din drag şi datorinţă.

Page 60: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Andronicii îi fuseseră stâlp de nădejde cu fapta şipovaţa, dar mai cu seamă apăsând unde trebuieîn ziua când călugării îşi întinseseră moşia pesteChipriana, sat de răzeşi cu zapise întărite depeceţile lui Radu Vodă şi Ştefan cel Sfânt.Aşezarea se afla la hotarul dintre Moldova şi ŢaraRomânească, şi e lesne de înţeles că de-a lunguldomniilor Chipriana trecuse când într-o ţară, cândîn alta. Gol prepeleac ar fi rămas, cât era el debătătarnic, fără reazămul lui boier Costache.

Radu Andronic îl ţinea în preajmă dincolo dehotarul Valahiei, pentru că Ilie Machidon sedovedise spornic şi de mare trebuinţă înîncăierările cu păgânii, dar mai cu seamă pentrumintea sa limpede şi vorbele de tâlc.

Stăpâneau ţintirimul cu privirea la adăpostulzidurilor năruite în pârjolul cel mare.

— Omul nostru va cerca să-şi piardă urmaplecând o dată cu calicii. Se răsuci spre slujitor cuun anume zâmbet. Aici erai? Socot că s-a scurspe puţin un ceas de când nu ţi-am auzit nicirăsuflarea.

— Mi-era teamă să nu-ţi scrântesc urechile,grăind în deşert, logofete. Vorba ceea: ţăranulcând merge, tropăieşte şi când vorbeşte,hodorogeşte. Şi-apoi spusele domniei tale nu mi-au dat prilej de cumpănă ci doar de a mă minuna.Ferice de slujitorul cu stăpân înţelept. Cărările

Page 61: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

franţuzului îţi dovedesc şi prea adeverescprepuielile. La ce m-aş mai vârî muscă?

Zâmbi după nărav, pe sub mustaţă. De astădată franţuzul nu urmase gândul logofătului, ieşinddin ţintirim fără fereală. Radu Andronic începu sărâdă.

— După cum văd, păcatul trufiei nu te încearcă.E bine, Machidoane! Deştept e acela ce se credemai bogat la minte decât stăpânul, dar se codeştea o arăta.

Filip D’Antin cercetă fără bucurie turleleBisericilor Negustori şi Stelea Spătaru aflatedincolo de apele Bucureştioarei, apoi îşi iuţi paşiispre Podul Mogoşoaiei. Aici, zăbovi câteva clipedinaintea zidurilor groase ale Mănăstirii Sărindar18,„podoaba şi minunea” târgului cu care se făleaubucureştenii. Şi nu se întâmpla călător la vremeaceea să n-o privească solomonit. O ridicaseră, separe, boierii Cocorăşti, în vremea lui Matei VodăBasarab, dar frumuseţe nouă îi adăugaseBrâncoveanu. La porunca lui Vodă se întăriserăzidurile vechi aflate la un pas de moarte, seridicase clopotniţă nouă, se auriseră turlele.Biserica adăpostea la acea vreme icoana MaiciiDomnului, făcătoarea de minuni, bătută în pietrede mare preţ, care, după spusele înaintaşilor, pe

18 Locul unde se află azi Casa Centrală a Armatei.

Page 62: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mulţi îi tămăduise.Contele de Saint-Lô măsură aripa hanului ce

adăpostea zăltaţii şi, lăsând trecere unui rădvan,începu să coboare spre malul Dâmboviţei. LângăBiserica Doamnei zidită de Maria, doamnavoievodului Şerban Cantacuzino, peste drum decasele beizadelelor, un milog povestea din ţiterăistoria lui Agus a lui Topală. Contele D’Antinînţelese din povestea terfegosului că nesupunereafaţă de Poartă are rădăcină veche pe acelemeleaguri. Rămase cale de un căscatmoldovenesc în priveala credincioşilor ieşiţi înpridvor, după care se pierdu ac în carul cu fân prinmulţimea ce forfotea cu treabă, dar mai ales fără,pe Podul Mogoşoaiei. Logofătul îl zări pierind întrezidurile unei hudubăi părăsite în apropiereaBisericii Zlătarilor.

* * *În curtea hanului Constantin Vodă târgoveţii

cercetau din toate părţile rădvanul vienez cu roţiînalte, smeurii, asemenea catifelelor, ce se zăreauînlăuntru. Băietanii de-o şchioapă se hlizeaustrâmbându-se în uşile lucioase, oglindă, pe caremeşteri din Augsburg zugrăviseră poze cu chipurişi copaci rozalbi, trăgeau pe furiş de coadă bidiviiibălani care-şi mistuiau nerăbdarea, săltând câte ocopită şi izbind-o de pământ. Lângă uluci aşteptau

Page 63: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

treizeci de oşteni nemţi călări, spelbi şi cu feţeneclintite, în straie albastre ca sineala cu puzderiede bumbi şi ceaprazărie aurită. Prin poartadeschisă a hanului se zăreau fustaşii Mariei Salece aveau să-l însoţească, în semn de marepreţuire, până la hotarul cu Transilvania pedumnealui, baronul Karl von Blaremberg, consilieral luminăţiei sale împăratul Leopold.

Dacă târgoveţii şi-ar fi ridicat ochii de larădvanul strălucitor, spre a opta fereastră aprimului cat, i-ar fi zărit chipul. Se desluşea pe elîngândurare, ochii cercetau cu neastâmpăr curteahanului.

— Nu pot pricepe ce se întâmplă, rosti baronultrecându-şi degetele prin bărbuţa roşcată. Pepotrivnicul care-i aţinea calea azi-noapte l-a biruit,am văzut amândoi.

Secretarul cu înfăţişare de paing îşi potrivihorbotele ieşite din mânecile de postav negru.

— Excelenţa voastră uită că îndată s-au ivitstrăjile.

— Nu-l cunoşti pe Saint-Lô!— Mă întreb dacă e chibzuit a mai zăbovi.

Valahii pot prepui multe.Blaremberg îi alungă cuvintele ridicând iute

mâna.— Nu vom părăsi Bucureştii înainte de a da

ochi cu D’Antin. Altminteri totul a fost zadarnic.

Page 64: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Secretarul amuţi. Încercă încă o datăîncuietorile sipeţelului persian ce avea să-icălătorească pe genunchi până dincolo de porţileVianei şi rămase aşa, cu ochii duşi şi gura puţintelcăscată.

* * *Marghioliţa, negustoriţa de podoabe, se ivi în

bătaia privirii. Purtătorii de musteţi prinseserăobiceiul să-şi facă drum spre curţile domneşti laceasul când muierea îşi purta marfa şi dracii spreTârgul de Jos, căci, fără şagă, o herghelie deiscarioteni înotau în sângele dumneaei. Tiparultrupului îl luase de la gorjence, ochii verzi, plini depăcat, îi furase de la jupâniţele din Ţara Moldovei,umbletul îţi purta gândul spre băciţele deprinse cusăritura ciutelor din piatră în piatră. Înveşmântaseîn ziua aceea pieptar terteluit cu horbotă scumpă,în strânsura căruia sânii cerşeau drumeţilor ajutor,caţaveică strâmtă după moda domniţelor leşe şi ofustă retezată cu ştiinţă drăcească ca să-i ghiceştipoalele cămeşuicii fierte în busuioc şi verbină. Înpicioare îi săltau ciuboţele roşii, de Braşov, iar peumeri pletele negre.

Logofătul îşi sucea gâtul peste marea decapete. La trecerea negustoresei slujitorul tuşi cutâlc.

— Stau şi mă tot socotesc pentru care pricină

Page 65: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

anume îşi face griji jupâneasa Irina căci domniata, din câte bag de seamă, doar spre chipurilesfinţilor zugrăviţi pe biserică îţi porţi privirea.

— Bătrâneţele, Machidoane! Numai împăcareacu Cel de Sus îmi stăpâneşte cugetul, rosti RaduAndronic râzând vântului subţire aţă. Cum ţi separe muierea?

Ţăranul îşi potrivi mustaţa după obicei.— Smerită, şi mai cu seamă supusă unui singur

bărbat. De cum am văzut-o mi-a venit în mintevorba Tudoriţei, nevasta crâşmarului nostru.Istoria aiasta s-a petrecut în anul când ai binevoitsă porunceşti drum întors din ţara muscalului.Ajung eu acasă şi iaca mă pofteşte cumătrăTudoriţa la praznic. Trebuie să adăugesc că, învreme ce noi băteam drumurile împărăţiei, omulcumetrei cu pricina s-a îndurat s-o lase slobodă,plecând în călătorie spre lumea cea veşnică.

— Scurtează coada vulpii, împărate, că neapucă asfinţitul.

— Un bob zăbavă, logofete, şi-ai să afli vorbacrâşmăriţei. Ne aşezăm noi creştineşte la masă şiiacă ridică Tudoriţa ulcica plină cu vin. „Beţioameni buni, zice, că se împlineşte o lună de cândmi-a murit bărbatul şi două de când mi-am luataltul…” Îndesă tutunul în lulea, rostind fără să-şiridice privirea: Mă gândesc ce bucurie ardezmierda inima jupânesei Irina având ştiinţă

Page 66: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

despre drumurile feciorului, către o anumedugheană din târg.

— Cunoşti acele drumuri?— Cunosc lucoarea din ochii domniei tale şi i-

am citit răspunsul în căutătura azvârlită denegustoriţă.

Logofătul râse.— Îndreaptă cuiul înainte de a-l bate, căci e

strâmb! Marghioliţa se află în slujba Mariei Sale,ca şi noi, iar lucoarea desluşită avea alt temei. Cuîngăduinţa ta, Machidoane, i-am dat poruncă să-şiîncerce puterea ispitei asupra străinului. Închidegura, împărate!

Ilie Machidon smulse o buruiană de lângăperetele de lemn al Bisericii Zlătarilor. O frecăîntre palme căutând lung după o jupâneasăochioasă, în biniş de cacom, ce ieşise dindugheana unui zaraf, însoţită de slujnică. Aduceape departe cu Smărăndiţa lui. Capul şi-l purta lafel, puţintel lăsat pe umăr, ca într-o lene.

— Aş mai pune o prinsoare, zise logofătul.— După câte bag de seamă, avan îi mai place

domniei tale câştigul. M-ai umilit dintâi la ţintirim,prorocind plecarea străinului dimpreună cu calicii,acum vrei să-mi aduci a doua dovadă deînţelepciune. Te ascult cu amândouă urechile,logofete.

Page 67: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ochii lui Radu Andronic sclipiră. Îi plăceacârteala slujitorului. Nu se împotrivea niciodată de-a dreptul, iar gândul şi-l strecura cu tâlc. Dacă îlpricepeai, bine; dacă nu, iar bine. Nevastă-sa erasingura muiere din sat care se fălea în gura mare,la fântână, că omul ei nu i se pune niciodată de-acurmezişul.

Grăbi pasul croindu-şi cu umerii largi potecă pepodul ciotcă de târgoveţi. Hudubaia în care pierisefranţuzul scăpăta prin poartă dosnică în spinareahanului Şerban Vodă19 din mahalaua grecilor.Asemenea marilor „fondaco” italiene, zidurivârtoase îl împresurau covrig. Deasupra porţilorde stejar zdravăn, cetluite îndată ce toboşariispătăriei vesteau sfârşitul zilei, întâmpina un turnvegheat de arnăuţi. În pivniţele boltite, peste careveneau prăvăliile, îşi îndesau mărfurile neguţătoriistrăini. Porticul înşirat în lungul odăilor aveafoişoare la capete, cu privelişte asupraBucureştiului.

Locurile acestea se aflaseră în stăpânireaboieroaicei Muşa, cea poftitoare de galbeni, carese măritase cu Iane Cojocaru. Rămânând, dupăcum glăsuiesc însemnările cele vechi, „săracă debărbat şi bogată în lipsă”, le-a vândut lui Şerban

19 Hanul era cuprins între străzile de azi Eugeniu Carada, Doamnei şi Smîrdan, pe locul unde se află Banca Naţională a României.

Page 68: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Cantacuzino, viitorul domn al Valahiei. Maria Sa,chibzuind că nu-i de-ajuns, a cumpărat altepământuri, dând întindere largă hanului, sprebucuria călătorilor.

Când D’Antin se ivi după muchea zidului, RaduAndronic râse încetişor:

— Ce nu te mulţumeşte, Machidoane?— Vorbeşti cu păcat, logofete. L-aş mânia pe

Dumnezeu să judec faptele domniei tale care faciatâta risipă de înţelepciune. Căci ce-i mai înţeleptdecât să-ţi pui căpăţâna sănătoasă pe butuc? Dece adică am goni spre Stambul cu treburileporuncite, când putem roade uliţele după franţuzulcel chior? Mai mâncăm o mână de sămânţă, maivedem câte o negustoriţă…

— Chiorul e uns cu toate sulimanurile,Machidoane, şi te poţi socoti norocos că-i ţii urma.Nu oricine are cinstea să doboare asemeneavânat.

— Plouă cu noroace pe capul meu, cumsocotea cela care a luat zestre toţi iepurii din sat.

Fruntea boierului se încreţi, în ochi îi jucalumina unui gând vechi.

— Spune-mi, rogu-te, ai auzit de contele deTournon?

— Dacă ţinerea de minte mă ajută, glăsuislujitorul, nu cred să fi argăţit în ograda mea, şinici după aceeaşi catrinţă n-am alergat.

Page 69: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Mult mă minunez, căci contele era bărbatrobaci, iar drumurile sale de dragoste duceauadesea în Ţara Valahiei. Îi smintiseră odihna ochiiunei fete de neam, Anastasia, nepoata vorniculuiLeurdeanu.

Slujitorul dădea semne că nu cunoaştepătărania. Logofătul urmă, ţinând sub stăpânireaprivirii umbletul lui D’Antin:

— Anastasia îngenunchease multe inimi deboieri pământeni şi venetici de la acea vreme. Iaracea vreme se petrecea în leat 1675. În cele dinurmă, a biruit contele franţuz. Pentru că LudovicBourbonul năpăstuia pe cei rupţi de BisericaCatolică, nunta s-a făcut pe moşia Leurdenilor.Azvârli slujitorului privire scurtă. Şi iară măminunez cum de nu te-au poftit şi pe domnia ta,Machidoane.

— Ba să-mi fie cu iertare, logofete, de poftit m-au poftit ei săracii, dar puteam oare să las deizbelişte pe dealuri caprele lui tataia şi să mă duc?

— De mic dădeai semne de supunere. Amchibzuit bine când te-am luat în slujbă.

Plugarul era gata să-i istorisească ce-a pătimitarmăsarul când şi-a tocmit argat catârul, darsocoti că mai vârtos câştig i-ar aduce istoriaAnastasiei şi a franţuzului.

— Îmi fac nădejdi, logofete, că n-ai să-l laşi penevrednicul slujitor al domniei tale flămând de ce

Page 70: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

s-a petrecut după acea însoţire.— Nepoata vornicului a adus pe lume un fecior,

după care s-au statornicit toţi trei la castelulcontelui din Francia. Anastasia şi-a crescutfeciorul în dragostea pentru Valahia şi astfeltânărul viconte Etienne de Toumon s-a dovedit celmai înflăcărat slujitor al Ţării Româneşti la CurteaBourbonului. Prea mulţi prieteni n-a avut pământulacesta, aşezat hotar la poalele împărăţiilor, şi nu-ide mirare că fruntea Mariei Sale VodăBrâncoveanu s-a înnourat primind vestea căvicontele de Toumon urmează să fiedescăpăţânat.

— Pentru care pricină? întrebă Ilie Machidonoprindu-se în drum.

— Dacă ai să-ţi îndemni paşii să mă urmeze,vei afla că în urmă cu opt ani, Anglia şi Ţările deJos au trimis la fund treisprezece corăbii de-aleBourbonului, lângă Houque. Fapta a rămas multăvreme de neînţeles, căci doar cu o zi înainte, înacelaşi loc, frâncii puseseră pe fugă vrăjmaşiipricinuindu-le stricăciuni însemnate. IscoadeleBourbonului au dibuit pricina. Cineva vânduseanume taină de mare însemnătate. La scurtăvreme, Iuda şi-a schimbat stăpânul dezvăluindnemţilor bărbăţia tunurilor frânce.

Ilie Machidon fluieră încetişor.— Să nu-mi spui, rogu-te, logofete, că acel

Page 71: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

vânzător s-a dovedit a fi prietenul Valahiei.— Nu eu am spus-o, dar asemenea vorbă a

ajuns la urechea Bourbonului. Iscoadele i-au luaturma şi iată pun mâna pe un răvaş de lacancelaria lui Leopold prin care i se aduce luiEtienne de Toumon mulţumită pentru credinţă…De zece zile vicontele se află în temniţa osândiţilorla moarte, aşteptându-şi sfârşitul.

Cu ochii ţintă la spinarea lui Filip D’Antin, IlieMachidon îşi scarpină ceafa.

— Să fie oare lucrarea diavolului aista chior?— Când stolnicul i-a pus urmă, îl prepuia, dar

nu-l dovedise. Scundacul a mai apucat să-mispună că Filip D’Antin schimbase semne tainicecu baronul neamţ, sub fereastra hanului. Răvaşulde mulţumită al cancelariei lui Leopold, cătreprietenul Valahiei, a fost ticluit anume pentru a daprilej de odihnă iscoadelor frânce care asudau dingros căutând vânzătorul.

— Iar Iuda îşi vede astfel liniştit de treburi,adăugă slujitorul. Ticăloasă ispravă, logofete!

— Ticăloasă şi mai cu seamă primejdioasă,căci odată înfrântă Francia, Leopold se va întindepecingine spre Dunăre. Maria Sa mi-a poruncit caîn aşteptarea cuvântului de plecare spre Stambulsă îndeplinim slujbă pe lângă franţuz.

Ilie Machidon îl măsură dintr-o parte.— Ţi-a poruncit Maria Sa? Când?

Page 72: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— În creştetul dimineţii, împărate, când domniata sforăiai gospodăreşte. Şi tot Vodă a fost acelacare şi-a învăţat olacul să împrumute pasul pisiciispre a nu-ţi vătăma somnul.

* * *Sprânceana bucureştenilor se ridicase a mirare.

Nu pentru că dumnealor n-ar fi fost învăţaţi cucaleştile meşterului Hoffmann din Viana – căcierau mulţi boieri valahi care se preumblau înasemenea drăcării – dar se petrecea un lucru cudeosebire ciudat. Şase armăsari negri, cu hamuriroşii şi bumbi de alamă, slujeau rădvanul căptuşitîn catifea purpurie precum miezul de harbuz. Cenu pricepeau supuşii Mariei Sale VodăBrâncoveanu era lipsa herbului de pe pântecelecaleştii. Căci asemenea caretă, dichisită, ieşeafără îndoială din curţile unui boier de neam ales, şiunde s-a pomenit vreodată căftănit să nu-şizugrăvească armele pe uluci sau lucruri dobânditecu mare cheltuială?

O privire ageră ar fi desluşit văpsea proaspătăpe uşiţele rădvanului, aşternută parcă să ascundăanume semne.

Surugiul, precum şi cei doi slujitori ce ţineauurma caleştii, atrăgeau şi dumnealor luarea-aminte a târgoveţilor aflaţi la ceasul acela pe uliţaFilipescului. Aveau chipuri neguroase, mantii

Page 73: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

negre, nu se hlizeau la jupânese, nici nu aruncauuitături poftalnice în tejghelele neguţătorilor, deparcă ar fi fost burduşite cu prune uscate, oriblană de cloţan şi nu cu giuvaiericale.

În dreapta rădvanului îşi strunea roibul un insslăbiu, cu sticle la ochi. Târgoveţii n-ar fi prăpăditmulţi irmilici pe băietanul cu chipul spelb, puţintella trup, şi se întrebau cu mirare de ce-l îngăduiealăturea îngerul de jupâniţă răsărit la ferestruicarădvanului.

Din pădurea de omenire un singur ochi ar fidesluşit în făptura jupâniţei pe Tofana, fata carevătămase cu o săgeată umărul misionarului CarolNeurautter, iar în băietanul slăbiu pe Ioan Singuru,feciorul părintelui Ştefan din SânzieniiMaramureşului, grăbit să-şi descarce pistoaleleasupra aceluiaşi misionar. Iar acel ochi fărăbeteşug clipea pe obrazul contelui de Saint-Lô.

Pe jupâniţa Tofana o cuprinse râsul şi dintr-odată la fereastra rădvanului păru a înflori livadă decireşi. Purta pălărie albă de muselină, iaralbăstriţele înfipte la buza gardinilor largi păreauclădite în sineala ochilor prelungi. Buclele scăpatede-o parte şi alta a obrajilor alunecau pe umeriistrânşi în contaş de catifea, cu bumbi de mărgean.

Singuru îi întâmpină privirea şi, într-aceeaşiclipă, pâcla de pe chip îi pieri. La urma urmei,

Page 74: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

gândească ce-o vrea mulţimea de gură-cască…— Acum e bine, spuse veselă Tofana. Îmi place

când zâmbeşti. Singuru suspină uşor. „Numaislujitor de m-ar îngădui, chiar cu braţul retezat şitot i-aş surâde.”

Înghiţi nodul arducat în gât şi dădu glasgândului care-l împungea de la răsăritul zilei:

— N-am să te las să mă alungi, Tofana! Teînsoţesc până la capăt.

— Mai departe merg singură!— De ce?Jupâniţa nu-i răspunse. O umbră învălui

privirea albastră. Singuru ştia că ar fi trebuit s-olase în voia ei, căci Tofana se dovedise catâr încăde pe vremea când jucau amândoi oarba şiinelele, în grădina părintelui Ştefan. Năvalaîntrebărilor, zăgăzuite multă vreme, îşi găsi vad:

— De ce nu pot să te însoţesc? De ce nutrebuie? De ce de doi ani vânturi Europa singură?Nu ţi-a scăpat un singur burg.

— Mi-au mai scăpat câteva, surâse liniştităjupâniţa.

— Nu mi-ai răspuns.— N-a venit încă vremea.— Credeam că suntem prieteni.— Suntem. Dar aşa îi e hărăzit tainei, să n-aibă

tovarăş. Tuşi uşurel: Am o datorinţă faţă depărintele meu, Ioane. După ce o voi împlini, mă

Page 75: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

voi întoarce la gherghef, la prisacă şi te-oi pofti să-mi cercetezi cămara cu dulceţuri.

— Încă n-am văzut şoim cu pestelcă…— Ai să vezi! Trag nădejdi să-mi isprăvesc

degrabă treburile la Paris şi de-acolo să zbor dreptîn cuhniile caselor părinteşti…

Jupâniţa îşi alungă râsul. Mă îndeamnă grijile,Ioane! Nu desluşesc deloc ce pânză ţeseNeurautter în Transilvania.

— Mulţi români ar dori s-o afle. Şi nu-s puţininici cei care cred că acea pânză se cheamăgiulgiu. Aud că nobilul Noţig adună viteji înFăgăraş.

— Aşa-i. Dar socotelile Vianei nu le-a ghicit niciel, mi-a mărturisit-o Miclăuş cel tânăr. De ce nu ite alături, Ioane?

Chipul lui Singuru se adumbri. De îndată ce i seaflau în preajmă, toate muierile luau chip decloşcă. Maică-sa, Flavia, Tofana, se întreceau cupoveţele şi dădăceala.

Simţi mâna mică a jupâniţei încleştată pe braţ şiridică ochii. Din ulicioara strâmtă, năpădită desmârcuri, răsărise Filip D’Antin.

— Contele de Saint-Lô! şopti Ioan Singuru.— De astă dată nu ne mai scapă!

Page 76: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

D’Antin ajunsese la poalele Curţii Domneşti20.Pe lângă zidurile răsărite se înşiruiau conaceboiereşti arătoase, din piatră, acoperite cu şindrilăşi îngrădite de palane din trunchiuri zdravene, destejar. Radu Andronic socoti de cuviinţă să-idescâlcească locurile slujitorului.

— Ciupercăria dughenelor ţinute de cafegii îşiare rostul ei, Machidoane, căci aici îşi fac veacultârgoveţii şi boierii mărunţi de ţară. Iar ce lemacină gura şi le aud urechile nu mă întreba.

— După socotinţa mea, dacă domnia ta îmiîngăduie, în orice şoaptă trebuie să fie şi vreodiavolie.

— Dincolo de apele Dâmboviţei, cătreCotroceni, urmă logofătul, ai să întâlneşti maimulte lăcaşe ridicate spre slava Satanei decât alui Dumnezeu.

Mustaţa slujitorului tresări a zâmbet.— Să înţeleg oare că-i vorba de acele crâşme

cărora le-a mers buhul până la ţara muscalului?— Întocmai.— Bag de seamă că târgoveţii nu-s chiar atât

de nerozi. Până la ceasul aista am cotit numaiprintre biserici. E bine să trăieşti în pace cu Cel deSus, dar nici cu Scaraoţchi să nu te strici…

20 Curtea Domnească, denumită şi Curtea Veche, se înscriaîntr-un larg perimetru hotărnicit de Bulevardul 1848 şi de străzile 30 Decembrie, Smîrdan şi Lipscani.

Page 77: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Radu Andronic îşi aţinti privirea spre locurilepomenite.

— În colţul uliţei se află beciul Irinucăi, cu vincurat de la Moldova, unde-ţi poţi clăti gâtlejul.Dacă vrei să-ţi clăteşti privirea, n-ai decât să cauţispre crâşmăriţă. Alături e o hudubaie cu ifoseunde-şi sorb holerca veneticii. Urmează treicârciumi ţinute de trei fraţi din Teleorman, juraţi să-şi mănânce unul altuia comândul. Toţi trei au vinulaghesmuit. Vinul cel bun, cu buchet de tămâioasă,numai la Profiriţa ai să-l dibuieşti.

Ilie Machidon îşi pocni palmele a mare mirare.— Stau şi mă minunez câtă învăţătură ai

deprins, logofete! Cum să te înfrunte un neghiobca mine, care din neştiinţă duce ulciorul la urechecrezând că aşa se bea?

Logofătul îl cercetă iute:— Am priceput unde baţi, Machidoane. La

sfârşitul slujbei ai îngăduinţa unei vedre de vin.— Asta îmi place mie la domnia ta. Pricepi

degrabă…Despicând negura, soarele scapără flacăra

verde peste grădina Curţii Domneşti. Sticleleparaclisului prinseră a străluci prin cununacopacilor, o dată cu turlele Bisericii Domneşti,veche de o sută cincizeci de ani.

Ochiul cel bun al lui D’Antin rămase aţintit lapridvorul cu stâlpişori răsuciţi în piatră ce rezemau

Page 78: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

capiteluri grele de poamă, şi flori, şi păsări. Îiaminteau de loggiile palatelor veneţiene. Petreptele de marmură, în luciul cald de fildeşzburdau coconii cei mititei ai principelui valah. Ofetiţă de vreo nouă ani, în caţaveică de postavalbastru, chenăruită la poale cu vulpe rusească, şiciuboţele untii călărea balustrada scării, dându-şidrumul să lunece. Un deliu din straja domneascăo ajuta, apucând-o de subţiori, să încaleceparmaclâcul înalt. Câţiva paici din straja MarieiSale, aflaţi în clipă de răgaz, flecăreau lângăfoişor. Veşmintele roşii cu brâie de argint, cuşmelerotunde şi bâtele subţirele la care clopoţeau lanţurişi zurgălăi strâmbară nasul contelui de Saint-Lô.

Îşi cocoţă privirea spre ceasornicul cu un singurac din turnul palatului. La ceasul acesta, neamţulera fără îndoială năpădit de griji. Îşi văzu de drumstrivind sudalmă ce n-o deprinsese lângă tronul luiLudovic. Îşi simţea cărările pândite pas cu pasîncă de cu seară, o simţise mai vârtos dupărăpunerea iscoadei valahe, dar în sodomul acelade bărbi, caftane şi anterie, ieşite pe poduri săîntâmpine dulceaţa soarelui, nu izbutise încă să-şidibuiască umbra.

Alunecă cu nepăsare pe lângă grădinaBrâncoveanului. Arome plăpânde de zambilă şililiac tânăr săreau zăplazul înalt, şipotul fântânilorşi ţipetele ascuţite ale păunilor zvoneau până

Page 79: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

departe. Franţuzul apucă drumul şerpuit alDâmboviţei. Pe dealul unde altădată vegheasebisericuţa lui Oprea Iuzbaşa, domnul ConstantinŞerban înălţase în urmă cu 50 de ani Mitropolia.Turlele aurii şi clopotniţa adăugită de Maria SaVodă Brâncoveanu, zidurile plămădite în piatrătrainică cu podoabă de floare uimeau drumeţulcare urca pântecele gorganului, ameţit destrălucire.

Vrăjit fusese şi acel călător vestit de la mijloculveacului, Paul de Alep. Pogorâse în Bucureştitocmai din îndepărtatul Aram, întovărăşindu-l pepatriarhul Macarie din Antiohia poftit sătârnosească sfântul lăcaş.

N-ar fi pregetat altădată să urce dâmbulMitropoliei nici Filip D’Antin. Îndrăgea frumuseţeaiscată de iscusinţa oamenilor. Inima i-o înduplecapiatra cioplită, plăsmuirile în aur, argint ori fildeşale unor mâini şi ochi dăruiţi cu har. Comorilestrânse în castelul său de pe malul Virei erauvestite şi călătoriile contelui ce nu arareoridepăşeau hotarul Evropei le aduceau spor bogat.Aveau să li se adauge acum o cristelniţă dibăcităîn dugheana unui neguţător sibian şi o icoanămăruntă, zugrăvită pe lemn de un meşter valah.

Dar nu la acestea erau gândurile franţuzului.Păşea întunecat la chip şi cuget, ocolind porţilecaselor brâncoveneşti. Zidurile negre ale

Page 80: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Mănăstirii Sfânta Ecaterina, care mai păstrauurmele focului cel mare al lui Sinan Paşa,azvârleau grimea neagră peste dimineaţa deFlorar. Filip D’Antin nu credea în semne. Întoarsetotuşi capul. Stol de rândunici dădeau târcoaleclopotniţei înnegurate de pârjolul păgânilor. LaSaint-Lô, rândunelele în pâlc, trudind să smulgăcrucea, vesteau priveghi ce se apropie. Sătenii legoneau aprinzând torţe de cânepă. Privi în urmă.O ceată de călugări păşeau cu nasurile în pământ.

Logofătul Andronic şi slujitorul nu se zăreau.

* * *Încă din primele ceasuri ale dimineţii, soarele îşi

vestise fierbinţeala. Pe podurile târgului slujbaşiiagiei alungau colbul, adunat în bulzuri, cu măturilungi de salcă verde, după obiceiul pământului. Totcu salcă, în care împletiseră maghiran şi rujă, îşiîmpodobiseră târgoveţii uşile şi ferestrele, iar înpridvoare şi cafasuri aşternuseră chilimuri,ştergare înflorate şi covoare iscate din iscusinţa şirăbdarea degetelor de fată mare. Căci în acea zide Florar creştinii cinsteau hramul BisericiiCozieni.

Spre ceasurile zece, când clopoteleBucureştiului începură a bombăni văzduhul,stârpind haimanalâcul păsărilor, alaiul domnescpătrunse în mahala luând pieptiş podul la capătul

Page 81: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

căruia se înălţau în pâlc de cedri zidurile conabiiale bisericii. În aşteptare, părintele Ionică – căruiaenoriaşii îi spuneau Clopot căci dacă-şi slobozeaglasul la „Bucură-te al Munteniei casnic luminător”,de pildă, sau oraţiile Sfântului Vasile, credincioşiideschideau gurile spre a nu-şi pricinui cine ştie cebetegeală urechilor – îşi dregea gâtlejul cu ouăabia scoase din cuibar, bătute în lapte şi şerbet.Despre viersul părintelui se dusese buhul, sârbisau bulgari din alt meleag veneau parcă înhagialâc să se minuneze, Vodă şi doamna Maricaîncercau să-l îmbie cu slujbă la BisericaDomnească, dar enoriaşii din mahalaua cozienilor,negustori ciufuţi, negri la cuget şi sprâncene,crâcneau.

Darul şi-l primise părintele Ionică de la tatăldumnealui, dascălul Haralamb, iar la rândul săuavea să răstoarne aur şi miere în grumajiiurmaşilor.

La ghiersul său minunat chibzuia şi logofătulcând întâmpină oşteni în dulame roşii cedeschideau alaiul, însoţiţi de alergători,cunoscători ai drumului. Îi urmau cam la cincizecide paşi călăraşii şi steagurile de treizeci şi trei detălpaşi, cu ciubote şi straie noi din postav de laBraşov, darul lui Vodă. În stânga şi dreapta,veghind rânduiala, se aflau iuzbaşii cu atâtabumbăraie, arme şi ceaprazuri strălucitoare, încât

Page 82: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

păreau tinicheiuiţi din creştet până în tălpi.Prostimea adunată la priveală cerceta cu ochi

de geambaş caii dăruiţi lui Vodă de sultan,muierile, cu floare înfiptă în nodul maramei,căutau asmuţite la tunuri, ţinându-şi icnelile înpalmă.

Filip D’Antin, împresurat de trupurile şirăsuflarea mişeilor, scociora zadarnic după potecăslobodă. Lucrul se dovedea cu neputinţă deîmplinit, căci târgoveţii înţepeniseră în ciubote şinu se învoiau în ruptul capului să se urnească unsingur deget. Dintr-o dată hazul mulţimii, voroavaşi râsetele conteniră ca la poruncă. Împrejmuit depaici, ţinând dinainte beizadelele în straie debrocart, cu calpace mititele cireşii, Maria Sa VodăBrâncoveanu se iscă mai strălucitor decâtarhanghelii. Bucureştenii de toate seminţiile,jupânesele, neguţătorii, babele şi pruncii căzurăcu genunchii în ţărână. Capetele se plecarăprecum cuşmele păpădiilor sub opinteala vântuluide seară, privirile căutau cu ocol smerit, dupăcuviinţă, chipul lui Vodă.

Călărea armăsarul alb dăruit de padişah, iar desub poalele caftanului răsărea tacâmul îmbumbatcu bucăţi de aur şi odoare scumpe, dupărânduiala împăraţilor de la Bizanţ. Pe umeri îiflutura cabaniţa din vulpe neagră. Când se răsucispre marele postelnic aflat în stânga sa, cuca de

Page 83: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

argint cu surguci din pene de struţ înmănuncheateîn clamă de smaragde şi adamante fulgeră ochiitârgoveţilor. Junghiul luceferilor săgeta departe,străpungând răcoarea pridvoarelor unde căutauumbra moşnegii.

Ieşit din privirea lui Vodă, marele stolnic RaduIzvoranu, al cărui brâu roşu abia-i putea cuprindepolobocul pântecelui, vâra bastonaşul de argintsubţioară şi repejor îşi ştergea sudoarea ce-i şiroiachipul cu o maramă de la Damasc pe care anumegrijise dumneaei stolniceasa să i-o dosească într-o clapcă a caftanului. Tot fierbinţeala îl osândea şipe medelnicerul Ştefanache. Straiul deighemonicon, din atlas cu podoabă de vulpe albă,îi apăsa greu umerii. Şi-ar fi lepădat bodroanţeleşi, ca la Iordan, drept în apa Dâmboviţei ar fi săritsă ţină broaştelor de urât, măcar un ceas, două.Pădurea de calpace îi păienjenea privirea, dartrăgând cu ochiul la marele spătar, ţeapăn deparcă ar fi înghiţit o suliţă, precum toţiCantacuzinii, îşi îndreptă umerii şi cercă să uitehainia soarelui.

Marele spătar Mihai îi simţi slăbiciunea, făcuhaz în sinea lui, dar niciun zâmbet nu-i descreţibuzele sărace. Străjuia spinarea lui Vodă, cu grijăsă nu strice numărul paşilor porunciţi deighemonicon. Cuşma părea stâlpită în boltacerului, căci Cantacuzinul nu-şi îngăduia privire

Page 84: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

lăturişe şi nici dezmorţire grumajilor. Ţinea în locullui Vodă însemnele domniei, spada şi buzduganul,asupra cărora poposeau ochii mişeilor, dar şigândurile unora dintre boieri.

Saint-Lô cerceta cu uimire alaiulBrâncoveanului. Şuşotea o Evropă desprebogăţiile sale ştiute, dar mai ales despre celetainice, date în grija bancherilor din Viana, Florintiaşi Stambul. Văzându-i Curtea – şi nu la cea maimare dintre sărbători – te încredinţai de-a binelea.Până şi cei din urmă oşteni purtau strai dinţesătură de soi, câte un smaragd – patimadomnului – le însemna tâmpla cuşmelor; câtdespre boierii divăniţi, aceştia asudau pe caiarăbeşti sub greutatea blănurilor şi odoarelor.

Alaiul ajunsese abia spre mijloc. După ultimiislujitori şi copii de casă ai Mariei Sale, vegheaţi devătaful lor, se iviră paharnicii şi stolnicii însoţiţi detrei steaguri. Logofătul Andronic, aflat cam la zececapete în spatele lui D’Antin, privea înveselitchipurile năduşite sub cucile grele deighemonicon. Mulţi îi erau prieteni, le cunoşteanăravurile. Paharnicul Dumbravă, de pildă, îşimânca musteaţa, rămasă din această pricină maiscurtă pe partea stângă, chibzuind că jupâneasaSafta are răgaz bun spre a-şi mistui patimile. Tottârgul ştia că-şi teme nevasta şi când paharniculpleca de-acasă ploua cu ştafete şi iscoade în

Page 85: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ograda muierii.Un val de purpură înecă podul. Treceau

seimenii în straie răsurii cu ceaprazuri de argint,păşind apăsat spre a li se auzi clinchetulpintenilor. În urmă, între armaşi şi muzici, se ivirăstraiele împestriţate ale veliţilor şi numai dupăaceea ale boierilor de mâna a doua şi a treia.Rânduiţi cam la urma cozii, păşeau cu nasurile înjos boierii scoşi din slujbă. Aşa poruncise Maria Saşi acum simţeau în ceafă răsuflarea gloatei,oameni de toată mâna, negustori, dieci mărunţi,slugi boiereşti, gură-cască, calfe şi ucenici. Oceată de mişei care râdeau din te miri ce, sorbeaubasamac din ploscuţe şi spărgeau sămânţă dedovleac.

Pândind spărtură în ţesătura rărită a mulţimii,Saint-Lô se strecură şopârlă spre a nu fi prins înclapcă nouă de trupuri. După o scurtă zăbavă prinulicioarele arse de vipie, dibuind drum bun, lăsă înurmă mahalaua cozienilor.

Ştia că nu scăpase din pânda iscoadelorbrâncoveneşti, dar izbuti să nu privească în urmă.

* * *Arnăuţii care urmau să-l însoţească pe von

Blaremberg descălecaseră. Culeseseră câtevacioburi de sticlă şi jucau ţintar pe o piatră turtitădin preajma porţilor, strecurând priviri înlăuntrul

Page 86: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

curţii. Oştenii din garda baronului încremeniseră înşa. Răbdau fără să crâcnească bobotaia soareluiarducat în vârful plopilor; pe chipurile neclintitesudoarea curgea din gros. Un arnăuţ iute şisubţirel ca un ţipar, cu musteaţă bălană, se holbă:

— Ia uitaţi-vă, oameni buni, la nemţi! Nu suflăunul. Să juri că-s înţărcaţi cu beică21, nu cu lapte!

Ceilalţi ridicară capetele chibzuind.— Oare cum se descurcă dacă-i încearcă

nevoile trupului?— Stau stâlp de patru ceasuri! Ce lighioană de

oameni or fi şi ăştia?— Poate dă Dumnezeu un bondar din cei

vârtoşi! Atâta aş pofti să văd.— Nu mă taie capul de ce nu ne urnim odată.

Ţiparul râse.— O fi vreo suceală de-a lor. Să te porneşti la

prânzul cel bun, cu soarele în ţeastă.Un rădvan colbuit se ivi în capul podului

curmându-le vorba. Surugiul strigă de departe:— Fereşte uliţa!Auzind copite şi pocnet de harapnic, von

Blaremberg zbură la fereastră. Din trăsură coborî,ajutat de slugile banului ieşite în întâmpinare, unneguţător pântecos. Baronul îşi purtă înciudatpalmele la spate şi începu din nou măsuratul

21 Cremene.

Page 87: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

odăii. Secretarul picotea cu ochii deschişi şimâinile rezemate de sipeţel.

— Dacă ne pornim fără veste de la D’Antin,rosti Blaremberg, stârnesc mânia lui Leopold.Dacă mai zăbovim, cădem în bănuiala slujitorilorvalahi. Sunt încredinţat că l-au şi vestit peprincipe… Ce e de făcut?

Secretarul se foi trăgându-şi picioarele subscaun.

— Excelenţa voastră are căderea să hotărască.— D’Antin ştie că plecarea a fost rânduită

pentru azi-dimineaţă şi mai ştie cum poate firăstălmăcită zăbava de Brâncoveanu, dar maiales de bătrânul acela primejdios, stolnicul.

— Stolnicul Constantin Cantacuzino e unchiulprincipelui. Un om cu adevărat ciudat. Ochii lui teurmăresc şi după ce a părăsit odaia.

— Pe mintea şi povaţa lui se reazemă politicalui Vodă. D’Antin îl socoteşte un NiccoloMachiavelli valah.

Secretarul îşi miji privirea.— Dacă-mi îngăduiţi, excelenţă…— Vorbeşte!— Lipsa oricărui semn din partea lui Saint-Lô ar

putea fi căutată în preţul ce-l pune pe iscusinţastolnicului.

— Nu pricep. Limpezeşte-ţi gândul.— Filip D’Antin, desluşi secretarul, calcă cu

Page 88: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

deosebită băgare de seamă prin acele locuri undevânătorii de iscoade se arată dibaci. Or, după cumînsăşi excelenţa voastră spunea, bătrânulCantacuzino se bucură de multă trecere în ochiulfără cusur al contelui.

— Gândul e bun, urmează.— Gândul e al vostru, o întoarse secretarul. Nu

fac decât să-l duc mai departe. Saint-Lô încă nuşi-a pierdut umbra, sau… Ochii paingului prinserăstrălucire: Sau încă n-a descoperit-o şi atuncipentru nimic în lume nu s-ar înfăţişa excelenţeivoastre.

— Aş plăti bucuros o mie de scuzi ca să afluadevărul.

— Îl puteţi afla păsuindu-l pe D’Antin încă o zi.Pentru a adormi temerile stolnicului, cu îngăduinţaexcelenţei voastre, aş născoci de pildă că v-aţiîmbolnăvit…

Karl von Blaremberg rămase ţintuit în mijloculodăii. Îşi bulbucă ochii apoşi.

— Ar fi o dezlegare, glăsui, trecându-şidegetele lungi prin bărbiţă. Dar altfel vom face.Vom zvoni că sănătatea domniei tale e însuferinţă.

Secretarul îşi plecă privirea.— Ştiam că în cele din urmă veţi găsi

dezlegarea.— Având seara slobodă pot trece pe la casele

Page 89: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

clucerului Negoescu. M-a poftit încă de la sosire şise întunecase la obraz aflând că părăsimBucureştii chiar în ziua zaiafetului.

— Ce nădăjduieşte excelenţa voastră sădobândească la acest ospăţ?

— Casele Negoescu sunt călcate de toţi străiniimai de soi, statorniciţi, ori în trecere prin oraş.Dacă nici aici nu-l voi afla pe D’Antin, înseamnăcă nu mai e în viaţă.

Deschise fereastra şi făcu un semn scurt.Imperialii săriră de pe cai, scăpaţi din puşcă. Sestrecurară apoi în linişte pe sub bolţile hanuluicăutând umbra. Călcau cu pas orânduit, unul înspatele celuilalt, mişcându-şi deopotrivă mâinile şipicioarele. Ţineau gâturile ţepene, iar ochii nuslăbeau ceafa oşteanului din faţă.

Căpetenia cetei lătră ceva nedesluşit şi dintunicile albastre de postav se iviră năframe. La aldoilea lătrat, năframele ştergeau chipurile leoarcăde sudoare, la al treilea pieriră în buzunari. Urmăşi a patra poruncă. Treizeci şi unu de nemţirăsuflară toţi deodată până în adâncul rărunchilor.

Arnăuţii Mariei Sale, pieriţi de mirare, îi priveaucu gurile căscate.

Păcatele mele! Iar mi-a zăhăit ucenicul hârtiile.Niculăiţă! Frate Niculăiţă! Nu mă aude. Ehei, undeţi-e glasul cel îmbelşugat în vlagă, moş Pahomie?

Page 90: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Aţă subţiratică, numai noduri e acum. Tragi vârtoscu urechea şi abia te auzi. Eşti pe ducă bre,ghiujule!

De la o vreme încoace îmi bodogănescgândurile şi slujitorii au prins să-şi dea coate. DeNiculăiţă nu mai spun, abia îşi ascunde râsul…

Astăzi au tulburat picoteala conacului boieriiunionişti. Trei mânji buiaci cu musteaţa în furculiţă,îmbrăcaţi după moda franţuzească şi-o muieresubţiratică, numai horbotă, adăpostită sub cortelalb. Amu, pogoară tăpşanul prăvălit spre streaşinapădurii, culeg maci şi albăstriţe. Cucoana îşiprinde buchetul la pălărie după care urcă îndroşcă. Cortelul mai dănţuieşte o vreme, fluturealb în vileagul drumului şi se stinge…

Bată-te smerenia, Niculăiţă! Unde mi-ai pushârtiile? A, iacătă-le!

De-amu, frate cetitorule, vei păşi în caseleboierilor valahi Ioniţă Fărcăşan şi Negoescu. Ceneam de păsărele şi-au făcut cuib în tărtăcuţeledumnealor ai să vezi de-ndată. O ispravă depomină rămasă în letopiseţe aş vrea să maiadaug. Poftind să se rupă de ploaia cea fărăhodină a lui Cireşar din anul Domnului 1704,boierii noştri s-au călătorit mai la vale, către porţileBosforului. O armie de slujitori le căraubodroanţele şi şaisprezece balerci de vintrebuincioase de un început. Cum hurducăiala

Page 91: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

drumului ameninţa să smintească aşezarearodului viţei de vie, s-au pus pe capul celor balercicu gând cuminte să mute vinul în poloboculpântecelui. Negoescu hotărâse să numere păgâniiîntâlniţi în cale şi se înţelege dară că avan l-a maiapucat grija pentru soarta creştinătăţii văzând că-sde două ori pe cât chibzuise.

Lângă casele tocmite spre găzduire se afla unminaret, iar în vârful acelui minaret un muezincarele răcnea ca din gură de şarpe chemândşalvaragiii la rugăciune. Nedeprinşi cu obiceiurilepăgânilor, boierii noştri au socotit că turcu’ escăpat de la Mărcuţa. I-au făcut semn să tacă, şi-au scuturat pumnii, nimic! Graurii din mintea luiIoniţă Fărcăşan i-au ciripit atunci poruncă săarcănească muezinul cu laţul şi să-l tragă lapământ. Zis şi făcut! Turcul, simţindu-se smuls, s-a prins de parmaclâcul minaretului ţipând spărietde moarte… Trage vârtos! zice Negoescu… Laspe mine că-l smulg şi din sânul lui Alah! ziceFărcăşan.

În vremea aiasta bostangiii – un fel de jandari –veniţi în grabă, au rămas cu gurile holbate demirare. Cum turcul era gata să se prăvale cuminaret cu tot, s-au repezit asupra valahilor,rupând trei rânduri de nuiele pe şezutul domniilorlor…

Multe din isprăvile boierilor pământeni au

Page 92: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ruşinat obrazul Valahiei şi Moldovei, multămătrăgună au semănat ispitiţi de aur şi putere.Cercetând scrierile vechi, aflu cu tristeţe obiceiulcăftăniţilor de pe vremea lui Moruzi Vodă. Întrucâtochii grecului căţărat în tron căutau ponciş, boieriidoritori să-i fie plăcuţi îşi aninau acasă un benghipe vârful nasului învăţând să-şi încrucişezeprivirea. Oare puţine sunt răvaşele către voievoziilipsiţi de însemnătate care începeau cu risipămare de tămâie: prealuminatul, preaînălţatul,preaputernicul, de sus pogorâtul… pentru a-icăuta în coarne?

Întrucât pana cuviosului Ilarie zăboveşte asupraboierilor petrecăreţi, n-aş pofti să crezi, fratecetitorule, că toţi purtătorii de caftane sedovedeau rupţi de grijile pentru trebuinţele ţării.Îngăduie-mi dară, să-ţi stârnesc aducerea amintedupă cât mă ajută puterile.

De la întemeietori până în zilele noastre, şi-audobândit cu cinste loc de gropăciune pârcălabii deHotin şi Soroca, marele vistier şi marele vornicSima Boldur, logofătul Baldovin, boierii Craioveşti,Barbu, Pârvu şi Danciu, Dragoş Viteazul alMoldovei, Duma Limbă-dulce, şi celălalt Duma zisNegru, Ion Frunte, şi Giurgiu Jumătate, fraţiiBuzeşti, şi Calotă din Lipov, marele postelnicConstantin Cantacuzino, Giurgiu Piatră, Hrană,Cosma Moghilă, şi Oană Pântece, Dobromir din

Page 93: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Runcu, mare ban sub Petru Cercel, Ivaşcu şi AlbuGolescu, şi Ivan Norocea, dregător în toate celetrei ţări româneşti, şi câţi or mai fi fost,odihnească-se în pace.

Acum, când Ţările Române fierb sub poruncaunirii, boierii moldoveni sunt gata să-şi jertfeascătoate noroacele. Oricine ştie că Bucureştii vorajunge inima României, Ieşii rămânând un târgacolo, fără Curte domnească, fără călători caresă-i umple hanurile, fără vad pentru roadelecrescute pe moşiile dumnealor.

Cât timp asemenea sămânţă de oameni vadăinui, putem dară măsura, frate cetitorule, istoriafără să plecăm ochii a ruşine.

CAPITOLUL III – CUM PETRECBOIERII VALAHI

În mahalaua Scorţarului, căutând pieptiş sprezidurile de miazăzi ale Caselor Domneşti, se aflaconacul clucerului Grigore Negoescu. Fuseseclădit de bunicul domniei sale, Haralambie, dupăgustul ciudat al jupânesei, o moldoveancă cepetrecuse câţiva ani la Curtea regelui Ladislau alIV-lea.

Dumneaei se purta în strai leşesc, călărea ca

Page 94: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nohaii şi ieşea la orice ceas mânându-şi singurăcareta uşoară pe două roţi spre deplina uimire atârgoveţilor. Îşi însoţea bărbatul la toatezaiafeturile, iar odraslelor le adusese dascălistrăini, un neamţ şi un genovez, îngăduindu-lefetelor aceeaşi învăţătură şi cărări la fel deslobode. Când jupâniţele Safta şi Despina semăritau, nu ştiau chindisi la gherghef şi îşiînchipuiau că gavanoasele mari cu dulceţuri dezmeură şi alămâie cresc în copaci. Deprinseserăîn schimb a vorbi mai multe graiuri, cântau laclavir şi te cruceai auzind din gura lor stihurinăscocite de Marot, Ronsard, sau alte numepăsăreşti de care nu pomeniseră oamenii de pemalurile Dâmboviţei. Despina se stinsese detânără fără a lăsa urmaşi, iar despre Safta, fugităcu un şleahtic, nu se mai ştia nimic.

Toate acestea se petrecuseră în veacul celălaltşi nimeni nu-şi mai amintea de bunica Didina şifetele ei, decât poate băneasa Stanca Brăiloiu,uitată de moarte, şi nepotul, clucerul Negoescu,care le mai păstra chipurile zugrăvite de un neamţpe cioburi smălţuite, mici cât să încapă într-opalmă. Casele zidite de boier Haralamb dupăpofta muierii dăinuiau însă.

Conacul clucerului Negoescu mustea demusafirlâc. De la bunică-su Grigore moştenisepofta neostoită de petrecere, dorul de ducă, ce-l

Page 95: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

aţâţa să treacă hotarul ţării măcar o dată în an,plăcerea de a tăifasui cu oameni din celălalt capătal lumii. Nu se pomenea străin prin Bucureşti, maipuţin terfegos, care să nu fie poftit în caseleclucerului, ospătat şi ţinut în gazdă ca oaspete demare preţ. Altminteri, năravul era vechi,împământenit deopotrivă în Moldova şi ŢaraRomânească. De îndată ce se zvonea că drumeţstrăin s-a oprit la han, boierii îşi zoreau slugile să-lpoftească la conacurile dumnealor, primindu-l cudeosebită cinste. Căci e lesne de înţeles, aceicălători erau purtătorii unor veşti despre mersullumii în tot meleagul, care nu-şi găseau altă calede pătrundere în târgul Bucureştilor sau al Ieşilor.

Jupâneasa Ilinca, soaţa clucerului, femeie cugusturi mai puţin smintite şi sănătate camnevolnică, petrecea mare parte din vreme laBlidari, moşia dumneaei din cotul Vlaşcăi, grijindu-şi odraslele ce abia deprinseseră a păşi. În lipsă,clucerul îşi primea oaspeţii avându-l mereu lamâna dreaptă pe Ioniţă Fărcăşan, un găman grosîn pântece, cu limbă necruţătoare pusă pe râs şicleveteală. Se ştiau prieteni de când deschiseserăochii şi în douăzeci şi patru de ani cât împlineaudumnealor – Ioniţă în moţul lui Cuptor, Negoescuspre capătul lui Brumar – doar săptămânilecuvenite nunţii clucerului îi despărţiseră. În zileleacelea boier Fărcăşan bezmeticise singur pe

Page 96: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

uliţele târgului, băuse mai cu spor în crâşmele ceticseau mahalalele. Lipsea tocmai atunci şilogofătul Radu Andronic, al treilea tovarăş depetrecere, trimis cu slujbă domnească la muscali.Pui de cuc se simţise în zilele acelea IoniţăFărcăşan şi îşi amintea de ele cu cârcel în inimă.

Acum însă, în odaia cea mare a clucerului,ticsită de boieri munteni, de greci, un conte leah,doi neguţători din Florintia, statorniciţi în Bucureşti,un grămătic spaniol de la cancelaria regelui Carlosla Stambul şi un călător franţuz vătămat la ochi,boier Ioniţă Fărcăşan se simţea buestru nărăvaş.

Oaspeţii tăifăsuiau prăvăliţi pe divane moi sauîn picioare, după moda curţilor papistaşe, cucupele de rachiu în mână, ori rezemaţi de zidurileînvelite în covoare de Ispahan, Ghiordez şi Tabriz.

Contele cercetase cu luare-aminte conaculvalahului. Era orânduit ciudat, cu puzderie deodăi, dând una într-alta, care la rândul lor, făceaucerc altei încăperi. Iar în acea încăpere, o oastede slujitori aşteptau poruncile stăpânului. De-afarăsemăna a cetate din pricina zidurilor înalte, ştirbitede metereze, şi a porţilor grele cu înflorituri depiatră şi fier. Grădina i se păruse contelui mare, şicam sălbatică: valahii iubeau frumuseţeanestrunită a codrului. Odăile plăcut aromate deiasomie, mintă şi jaleş, risipite în văscioare deargint, străluceau de curăţenie. Mobilele se aflau

Page 97: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

amestecate: secretăraşe veneţiene, un scrinvienez, o mescioară turcească, lăzi braşoveneşticu încuietori grele, sofale gemând sub greutateaperinilor, jilţuri aurele, arginţele, ori iscate din lemnde chiparos.

Privirea verde a lui Filip D’Antin, conte de Saint-Lô, se oprise apoi la argintăria împrăştiată cumare risipă în tot locul, candele, sfeşnice, cupe şibesactele, narghilele şi talgere, la icoanele cusfinţi priponiţi în ferecături grele de aur. Chipurilebizantine ale osândiţilor erau lipsite de vlagă, darcucernicia tipărită în ochi şi buzele neprihăniteglăsuiau multe despre mâinile iscusite alemeşterilor valahi.

Filip D’Antin simţi răsuflarea udă a lui IoniţăFărcăşan şi se răsuci cu zâmbet.

— Frumoase icoane…— Da, făcu gămanul, rotindu-şi pântecele spre

tipsia cu băuturi. Gândurile boierului nu păşteauacum la cele sfinte. O dată în an, de şapteGhenar22, făcea dar bogat călugărilor de laMănăstirea Comana. Avea atunci simţământul căa dat mâna cu Dumnezeu şi-şi lua rămas-bun dela El până la Cărindarul următor.

— Domnia ta nu pofteşte o măsură de vinars?Arătă spre cupele umplute cu rachiu galben ca

22 Vechi denumiri ale lunii ianuarie.

Page 98: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mierea, verde mintă, roşiatic, gros şi leneş carăşina ori alburiu cum e pâcla în dimineţile deBrumărel, răstălmăcind: kirsh, rachiu de mărar,vinars de la Pireu, mastică de Chios, rachiuleşesc.

Franţuzul întinse mâna alene, prinzând fărămare îndemn un pocal semănat cu flori de argint.

— Rachiul leşilor?! râse înveselit IoniţăFărcăşan. Asta-i licoare pentru gâtlejuri tăbăcite,cu trecere printre…

Îşi înghiţi restul cuvintelor. Voise să spună căasemenea tărie o încearcă numai beţivanii ceiîndărăpnici de la poalele târgului: lotrii, craii ififlii aiuliţelor, oştenii fără polcovnic pripăşiţi pe pământulmuntenesc.

Franţuzul îşi muie buzele subţiri apoi înghiţi oduşcă zdravănă. Boierul cercetă curios dacă nu seiveşte lacrimă în ochiul de mucegai, dar chipulcontelui nu se clinti. Simţi dintr-o dată că străinulţeapăn plop, cu obrajii ghilosiţi ca ai muierilor,începe să-i placă.

— Beau rar vinars, zise contele, dar când o facpoftesc să-i simt arsura.

— Vorba aceasta să i-o spui, rogu-te, şiclucerului Negoescu. Dumnealui umblă cu neroziimuiereşti: vutci îndulcite, lichioruri, mastică. Dacănu-şi găseşte minţile prăpădite sub papuculjupânesei, ajunge la şerbeturi şi salep. Bag de

Page 99: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

seamă cu osebită bucurie că ţii piept la rachiudârz, conte! Să pofteşti dară a gusta holerca meade la Piteşti. De ajuns un singur clondiraş să sarămortul de pe năsălie şi să iasă cântând la seceră.

Trase de poalele caftanului din canavăţ cuchenar de zibelină. Era cumpărată de la DumaChiur ciubaşa, blănar vestit de pe uliţa mare, la felde vestit ca Cimpoeşu şi Popeţ. Li se dusesebuhul dincolo de hotarele ţării, iar mărfurile lorîndestulau prăvăliile din Stambul, Lipsea şi Viana.Tot de la Duma îşi luase şi clucerul Negoescuanteriul, căptuşit cu cacom, iar armăşelul Stroebinişul de nurci aurii.

Cei mai muchelefi boieri din tot târgul, ginereleDomnului, Iordache Creţulescu, şi logofătul RaduAndronic îşi porunceau blănurile aceluiaşineguţător. Creţulescu iubea samurul, iar cunăravul logofătului pentru straiul alb, chiar şi pevreme de iarnă, la care însoţea hermina ori vulpearusească, bucureştenii se deprinseseră de mult…

Franţuzul îşi înfipse privirea verde în obrazul luiIoniţă Fărcăşan. Acesta cerceta cu neastâmpărlacom talgerele depuse de slugi pe mescioarelecu cioburi din argint şi fildeş din preajma divanelor.Erau bucate menite să aţâţe pântecele şi gâtlejuldând mai pe urmă îndemn altora: cârnaţi vârtoşi,iuţi şi pipăraţi, din dughenele bulgarilor gabroveni,somon afumat, marinată de cegă grecească şi

Page 100: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

stacoji, licurini, icre înecate în untdelemn deMitilene şi zeamă de alămâie, măsline dinThessalia şi halva de la Adrianopole.

Filip D’Antin, cumpătat din fire şi cu silă dehulpavi, îşi mută privirea spre celălalt cotlon alîncăperii. Sub un chilim de Idirne zăbovea gazdasindrofiei, clucerul Negoescu. Nu prea răsărit şinici din cale afară de voinic, îşi flutura mânecilecaftanului din catifea vişinie, turnând într-o carafăcu anason mastică de Corint. La brâu şi pe degeteîi sclipeau agate de care nu se despărţeaniciodată; aflase dintr-un calendar grecesc căasemenea piatră îi apără de vătămătură, deochi şiprimejdie pe născuţii în luna lui Brumar. Sub nasulrepezit în vânt îi creştea o mustaţă castanie,stufoasă şi pleoştită. Ochii blânzi cercetau cuveselie domoală chipurile neguţătorilor franţuzi,care nu cutezau să-i încerce rachiurile.

Contele de Saint-Lô îşi pipăi în clapca tuniciiceasornicul cu mirază, fără a-l scoate. La ospăţ elipsit de cuviinţă să ţii seamă de scurgerea vremii.Gazda ar putea gândi că n-a făcut de-ajuns pentruveselia oaspeţilor… Se simţea îngrijoratîntrebându-se dacă lui von Blaremberg îi va treceprin minte să se abată la conacul clucerului,singurul cotlon din târg unde două iscoade se potîntâmpina fără a chema luarea-aminte.

Din păcate, pe baron nu agerimea minţii îl

Page 101: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

strica. Leopold îl păstra de hatârul Henriettei,verişoara lui von Blaremberg şi ibovnică imperială.D’Antin se afla printre cei doi sau trei care o ştiau,căci Curtea habsburgică nu cunoştea îngăduinţaVersaillesului pentru asemenea isprăvi. Buzelecontelui întinseră zâmbet de dispreţ, împăratulLeopold, rege al Ungariei, arhiduce de Austria şirege al Boemiei, era silit să îmbrace strai măsluitşi să se strecoare precum lotrii afară din palat sprea-şi întâlni ibovnica la celălalt capăt al Vianei.Potecile neîngăduite au totdeauna dulceaţă, dar şipreţ greu. În ultima vreme, se zvonea mult despreboala de inimă a principelui.

Simţi ochii iscoditori ai Fărcăşanului şi colţulgurii îi zvâcni de nemulţumire. Nu-i plăceauprivirile aţintite. Începu să vorbească spre a-iabate gândurile.

— Nu ţin minte să fi zărit în alt oraş din Evropaatâta belşug de drumeţi: greci, albanezi, bulgari,macedoneni, dalmaţi, vene-ţieni, nemţi şi cred cănu i-am înşirat pe toţi… Am văzut şi franţuji în târgşi nu lipsesc nici de la această petrecere. Parcăaş călători cu poştalionul.

Surâse şi Ioniţă Fărcăşan avu simţământul căfranţuzul s-a cocoţat dintr-o dată în creştetulCaraimanului. Îi strecură căutătură şireată şiîncepu să râdă.

— Când omul vede că-i adoarme norocul, îşi

Page 102: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

bucşeşte traista şi se porneşte la drum, căci vorbaaceea, de-ar fi un singur milog, toţi cu zahăr l-arhrăni. Popas face unde găseşte fagure cu miere şitot acolo îşi întocmeşte bordei. Domnia ta aipomenit şapte-opt seminţii, mai adaugă ovrei,armeni, turci, sârbi. În Ţara Românească traiul eblând, neguţătoria şi meşteşugurile cu câştig, căcinu purtăm hram de paşalâc, bărbaţii sunt lumeţi,muierile chipeşe, iar vinul atât de dulce că până şisfinţii au nasurile roşii.

O slugă nepricepută îi reteză vorbele scăpândcu zgomot mare un taler de argint. Într-aceeaşiclipă, mâna franţuzului zvâcni singură spre stiletulaflat la cingătoare. Boierul, cu ochii subţiaţi, îşimuşcă mustaţa. Străinul era bărbat primejdios.Când mâna îi scapă pe jungher din orice nimic,înseamnă că ciubotele îţi bat cărări poticnite, înfereala lunii şi alăturea cu drumul.

Înghiţi două vutci la iuţeală apoi îşi uită gândul.În curte se ivise caleaşca imperială a lui vonBlaremberg.

* * *Milogul orb strecură milosârdia târgoveţilor în

chimir şi pomi cercetând drumul prin ochiitoiagului. Mare ar fi fost mirarea uliţarnicilorvăzându-i umbletul în tinda plină de bodroanţe şisaci a negustorului de cofeturi, fără să se

Page 103: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

împiedice. Terfegosul ciocăni într-o uşă, dupăanume semn, şi primind învoială intră. Era oîncăpere de taină rânduită, după pilda altora, înmagherniţele neguţătorilor din Târgul de Sus, alcăror rost nu-l cunoşteau decât iscoadele aflate înslujba Mariei Sale. Într-un ungher ferit de bătaialumânărilor se afla făptura nedesluşită a stolniculuiConstantin Cantacuzino.

— Veste?— Baronul neamţ a poposit în ograda clucerului

Negoescu.Pe chipul bătrânului se aşternu ceaţa unui

zâmbet.

* * *Inima gămanului tresări de mulţumire. Neamţul

ducea la băutură, se înnădise mai cu seamă latămâiosul de Drăgăşani şi pesemne, spre a-i maisimţi o dată pişcătura, îşi zăbovise plecarea, îi ieşiîn întâmpinare dimpreună cu Negoescu.

Contele răsuflă adânc mângâindu-şi bastonaşulde abanos zugrăvit cu aur. Endrişaimii dintr-oglastră de aramă ţeseau aromă grea. D’Antinrupse câteva petale şi le strivi în palmele moi. Înurma sa se ivise risipind zâmbete şi cuvinteneînţelese un valah cilibiu, cu umeri uriaşi, în straialb. Părea prieten cu toţi, munteni şi venetici.Încruntătură aspră despică fruntea lui D’Antin.

Page 104: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Deşi nu poposise nicio clipă asupra lui, privireaneagră a logofătului Andronic nu-i plăcea.

O clipită de răgaz nu-i lăsară boierii lui vonBlaremberg. Îl înghesuiau cu vutcile – trebuia sădeşerte câte o cupă din drag pentru fiecare – şi dela o vreme, deşi îl ştia băutor încercat, franţuzuluiîi fu teamă să nu apuce purceaua de coadă.

Armăşelul Creţu, bărbat bălan cu o malotea devidră pe umeri, îi luase bastonaşul, zugrăvitdeopotrivă cu al contelui şi-l răsucea cu mirare.Ca bâtă, era cam firav, goneai cu el cel mult două-trei potăi mai mititele, iar la alt rost pe armăşel nu-ltăia capul. Ioniţă Fărcăşan îl trăsese pe logofătîntr-un ungher şi-i şoptea ceva de zor la urechiîmpungându-l cu pântecele ţuguiat. Contele deSaint-Lô avu vreme să-l privească cu luare-aminte. Andronic era cu adevărat chipeş şi cândrâdea, faţa prindea o lumină a cărei putere doarmuierile o simt. Cele crude deschid gura orbite şifără răsuflet, cele coapte o tem – căci orice mamăştie că ginerele bun are gheb şi ochi crucişi – celeostenite de vârstă clatină din cap căutând cuanume zâmbet şi anume privire peste ani.

În horbota revărsată din vesta argintie sclipeaudiamanticale de preţ. O perlă mare, parcă atuncismulsă din inima scoicii, sclipea rozalb dulce ladegetul cel mic. Curios să afle hramul valahului,

Page 105: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

franţuzul făcu doi paşi înainte amestecându-seprintre oaspeţi. Abia când întoarse spatele,logofătul îşi îngădui să-l privească. Ioniţă nu-i darăgaz, trăgându-l de mânecă.

— Nu-s beat, Andronic, poţi să-mi faciîncredinţare. Abia am deşertat zece vutci şi aceleasălcii, căci Negoescu de când s-a subţiat la gust îţipune dinainte licori numai bune să ţi selehămeţească de zile. Ascultă la moşu’! Chiorul etâlhar de drumul mare. I-am zis şi clucerului să fiecu băgare de seamă la bodroanţe. Cât întorcicapul, ăsta îţi sperie un sfeşnic, o cupă ori te mirice.

Logofătul asculta cu o singură ureche fără a-llua prea mult în seamă. Gămanul nu era netot,simţise ceva, dar cum nu-şi bătea capul cuîmpărăţiile, căci el unul nu tânjea după slujba luiVodă, mintea nu-l ducea mai încolo de furtişagurimărunte.

— Dacă-l cercetăm, o ţinea boier Fărcăşan pe-a dumnealui, pun rămăşag că-i şi găsim câte cevaprin berneveci. Un ghiul, vreo pafta…

— Sau un armăsar nărăvaş! Las-o baltă, Ioniţă,şi fii cu luare-aminte să nu te audă cineva. Vodănu vrea zarvă cu străinii.

— Cum ţi-e pofta, logofete, dar să nu spui laurmă că nu ţi-am vârât degetele în ochi.

Se răsuci şi o apucă întins spre tipsia cu vutci.

Page 106: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Andronic se uită la neamţ. Von Blaremberg n-aveaagerimea chiorului, ducea cam des cupa la buzeşi tot cam prea des căuta cu neastâmpăr şitulburare spre D’Antin. Acesta, întorcându-şispatele nepăsător, tăifăsuia cu neguţătoriiveneţieni. Logofătul se întreba cum avea să seapropie de baron, astupând ochii oaspeţilor. Seîndreptă alene spre fereastră. Un cocoş văduv îşicercă glasul apoi amuţi.

Slugi tăcute începură a strânge tipsiile cusărături şi pocalele goale, aşteptând poruncănouă. Radu Andronic simţi privirea aţintită achiorului şi luă hotărâre iute. Avea să se vâremuscă în ochiul cel bâhlos al franţuzului. Zâmbindse apropie de veneţienii ce ţineau giuvaiergerie pePodul Mogoşoaiei şi le făcu închinăciune.Neguţătorii se grăbiră să-i desluşească lui D’Antinhramul logofătului. Chipul contelui rămase depiatră. De Radu Andronic auzise de mult.Cunoştea numele tuturor iscoadelor de seamă alecancelariilor evropene: Wladzo al leşilor, Maliavinal ţarului Petru, Rutherford al Armei Stuart, Felipecel Gras al Siciliei, prusacul Siegbahn… OmulBrâncoveanului se afla printre cei mai primejdioşi.

Franţuzul îşi pipăi grimeaua neagră aplecândcapul. Mireasmă tare de ambră şi mosc însoţimâna molatică. Chibzui dacă întâmplarea oriporunca lui Vodă le încrucişa drumurile. O iscoadă

Page 107: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

obişnuită nu i s-ar fi înfăţişat cu dinadinsul, ar ficăutat prilej care să nu sară în ochi. Aşa îşidăscălea D’Antin ucenicii. Pesemne însă căvalahul deprinsese meşteşugul în bucoavnă cualte buchii, îi pomenise întâia oară despre elFelipe cel Gras, la Padova… în pergamenteletainice ale contelui, din castelul său de pe Vire, seivise astfel un nume nou:

…Radu Andronic, valah, douăzeci-douăzeci şicinci de ani, foarte chipeş, novac, păr şi ochipăcurii. Slujitor credincios al principeluiBrancovan, cu rang de logofăt. Ager, spadăiscusită, mânuieşte la fel de dibaci stiletul şi laţul.Nu poate fi răpus pieptiş, peste putinţă a ficumpărat. Grăieşte toscana, franceza, nemţeascaşi otomana. Ucenicia şi-a făcut-o în CancelariaNeagră a stolnicului Cantacuzino. Spre a-l răzbi,trebuie ademenit prin vicleşug ori muieri…

La înşiruirile lui Felipe, contele de Saint-Lôadăugise cu tuş roşu: Primejdios.

Logofătul încerca să descâlcească privireaochiului putred fără să aibă habar depergamentele franţuzului. Contele nu se lăsa citit.

Zvon de gâlceavă întoarse capetele tuturor.Negoescu şi Ioniţă Fărcăşan se certau pe oaspeţi.Gămanul împungea după obicei cu pântecele,clucerul da din mâini şi mustaţa castanie îi tresăltă

Page 108: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mânioasă. Scăpând din strânsoarea burdihanului,clucerul se avântă spre logofăt.

— Ăsta s-a smintit de tot! auzi, bre, Andronic,îmi scoate oamenii din casă să-i ducă la el, laconac. Ai mai pomenit asemenea ispravă?!

Fărcăşan îl ajunse din urmă clătinându-se pepicioarele scurte.

— Şi adică de ce nu? Unde-i sminteala?!— N-ai decât să-i pofteşti în altă zi.— Ce-ţi veni, Ioniţă? întrebă logofătul râzând.

Prea băut nu te arăţi…— Păi cum să mă îmbăt, omule? Cu ce? Cu

zeama clucerului? Ascultă, logofete, tu, spredeosebire de Negoescu, pricepi degrabă. Mâineneamţul încalecă. Nu-i păcat de Dumnezeu să-llăsăm nevătămat? Hai dară să-i dovedim noi unospăţ cum n-a pomenit el la şleahticii ceia deşiraţiai lui Leopold.

— Şleahticii-s leşi, Ioniţă, zâmbi Andronic.— Domnul cu ei! Asta voiam să spun. Am

gustat sărătura şi vudcile Negoescului, luămprânzul cel bun la mine, îi tragem către chindie unmiel haiducesc la călugării de la Comana, mergemsă ne trezim la crâşma Rădiţei cu pelin şi moarede varză, iar după aceea…

— Îl scoţi pe neamţ din Valahia cu ciuboteleînainte.

— Fugi, bre, ăsta ţine vârtos la băutură, juri că-i

Page 109: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

alambic. Nu fi îndărăpnic, Grigoriţă, o îndulciprinzând umerii clucerului. Ştii că moşu’ te învaţănumai faptele cele bune.

Oaspeţii râdeau. Veneţienii statorniciţi înBucureşti tălmăceau vorbele gămanului celorlalţistrăini. Le sclipeau ochii… Ar fi vrut să-l urmezepe Fărcăşan, petrecerile valahilor nu-şi aflauperechea, dar nu puteau s-o arate pe faţă gazdei.O frântură de clipă baronul întâmpină privireafranţuzului. Chiorul abia coborî capul. Logofătulpricepu că oricât aveau să se mai tocmească,Ioniţă Fărcăşan izbândise.

* * *Iscoada se aplecă adânc dinaintea stolnicului

Constantin Cantacuzino şi ieşi. Bătrânul îşidesprinse o clipă ochii de la flacăra lumânărilor,cercetând umbra.

Aştepta.

* * *Pe Podul Mogoşoaiei, ochi în ochi cu

Mănăstirea Sărindar, se iţea dintr-o văiugă nălbităde mixandre şi calomfir acoperişul guguiat al caseilui Ioniţă Fărcăşan23. Împresurat de un pridvor cuocniţe unde înfloreau în oale mari de piatră

23 Locul unde se află azi Romarta Copiilor.

Page 110: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

măghiranul, mirtul şi moartea-purceluşului,conacul fusese alcătuit fără prea mare sinchisealăpentru desfătarea privitorului. Atât părintele său,boier Zaharia, cât şi dumnealui, Ioniţă, ţineau cucerbicie la ceea ce supuşii Stuartului numeauconfort. Ioniţă şi tată-său vorbeau despre traidulce şi râdeau pe faţă de mofturile lui Negoescu,ale vornicesei Leurdeanu şi ale altor zăluzi, puţinila număr, care se spurcaseră la gusturile nemţilor.Lemnărie papistaşă, pupitre veneţiene, bahut-uri,scăunele poleite şi altele asemenea nu sepomeneau în conacul Fărcăşenilor.

În odăile numeroase şi încăpătoare se aflaudivane moi şi adânci, câteva sofrale pentru aputea lepăda un minut de ceas luleaua ori cupa,covoare de Brussa, Smirna şi Damasc, opolicioară cum puteai întâlni în fiece conacboieresc, doldora de oale frânceşti, paharedomneşti şi zarfuri talieneşti, dar mai cu seamămerinde ce-ar fi îngăduit stăpânilor şi slujitorimii sănu treacă pragul porţilor din postul Crăciunuluipână la Duminica Tomei.

Icoane ţineau atâtea cât să nu-i afuriseascăpărintele Ştefanache, când venea cu botezul, deşicu sfinţii se aveau bine. Până a nu-şi lepădapotcoavele fulgerat de dambla într-un chef denouă zile, boier Zaharia – un mal de bărbat cetrăgea o sută zece ocale moldoveneşti – şi

Page 111: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

fecioru-su cinsteau împreună închinând cupadinaintea icoanelor…

Beciurile Fărcăşenilor, adânci şi boltite, nu erauîntrecute decât de cele domneşti. Vinul tras încarafe şi-apoi turnat cu dichis lăsa brumă pepereţii de argint ai pocalelor. Cuhniile nu se aflaupeste drum, după obicei, ci tot în conac, căciboierilor le plăcea orânduiala negreşită a bucatelorcare să sosească fierbinţi de-ţi sminteau gâtlejul şifără zăbavă, nelăsând pântecele să lăcrămezeîntre feluri. Ghimirliile a o sută douăzeci de slujitoriîncolăceau casa. Către faptul zilei, mişuna încurţile Fărcăşenilor atâta gloată încât te puteaicrede în bazarul din mahalaua Scorţarului.

„Cocoaţă o cruce în vârful conacului şi juri că-ihan cu mănăstire”, râdea clucerul Negoescu.

Ioniţă îşi sălta umerii învăluiţi în halat subţire decaşmir. Fiece slugă îşi avea rostul său binestatornicit: vătaf de ogradă, camardineri, sofragiu,bucătarul pentru masa boierească şi un altulpentru a slujitorimii, ţigăncile cusătorese ce grijeaude albituri, rândaşii, chelăreasa, pitarul cuajutoarele sale, surugiii, spălătoriţele, argaţii decurte şi grădină, opt găinăriţe, grădinarul, puşcaşulcare grijea de vânat pentru masa boierească şiîncă mulţi a căror trebuinţă doar stăpânul o ştia.

Fărcăşan se călătorise şi el. Dintâi, pentru a nuse lăsa mai prejos de Radu Andronic, dar mai cu

Page 112: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

seamă spre a nu-l lepăda de izbelişte printrevrăjmaşi pe Negoescu. La şcolile din Padua şiVeneţia dăduse cuviincios ziua bună dascălilor şirăsucindu-se repejor pe călcâie îşi văzuse dedrum. Ale lor bucoavnele şi pergamentele pentrucare se cheltuiseră ocale de cerneală, aledumnealui uliţa, văzduhul cu ciocârlii, pasul slobodşi crâşmele. Deprinsese două-trei limbi şi numeletuturor licorilor măsurate cu balerca ori cupa, de laun hat la altul al Evropei.

Pe Ioniţă, lumeţ şi plin de voie bună, îl îndrăgeatot târgul: slugi, prieteni, neguţătorii cu dever –precum fraţii Petru şi Ghioca Cupeţul din UliţaMare şi Luca Fărâmiţă, de lângă Sfântul Nicolaeot Şelari şi alţii, mulţi, cu prăvălii mărunte –crâşmăriţele şi bătuţii de Dumnezeu din PodulCalicilor. Însuşi ochiul lui Vodă poposea asupra luicu zâmbet.

De aceea când ograda se umplu peneaşteptate de musafirlâc, slujitorii săriră să-iîmplinească poruncile cu un sârg ce-ar fi uimit-ode-a binelea pe jupâneasa Irina Andronic. Deşicârtitoare, căci sluga dezmierdată te pune s-ocauţi de păduchi, robace, şi cu gârbaciul mereu laîndemână, n-ar fi izbutit în veac atâta destoiniciela curţile dumneaei. Cât ai azvârli securea se ivirăzăplaz dimprejurul mesei făclâoarele aprinse,trestica şi iedera înflorită, apoi pe ştergare cu

Page 113: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

bibiluri şi sangulii, clondire pline, aburite cutămâioasă de Cernăteşti, pelinul rumenit şi vinulchihlimbariu de Tenedos, marinată de borbuni şiicrele negre de Taigan, spre a lăsa răgaz celorlaltebucate să se înfierbânte.

Armăşelul Stroe, agăţat de pulpana lui RaduAndronic, voro-vea în pustiu despre vorniceasa luiStroe Leurdeanu. Logofătul urmărea îngrijatmişcările chiorului şi ale lui von Blaremberg. Searătau cu desăvârşire nepăsători. Purceseră spreIoniţă în rădvane deosebite, şi nu dădeau semnecă ar pofti să se apropie.

Petrecerea prinsese spor. Neamţul, împăunatde cinstea ce i-o dăruiau boierii valahi şi băutbinişor, închina cu toţi aducând laudă pestemăsură la tot ce vedea.

Filip D’Antin tăifăsuia cu veneţienii. Li sealăturase şi un cărturar din Salonic, astrolog cufaimă, aflat în drum spre Paris. Contelui i se păreaciudat ca omuleţul înveşmântat în straie proaste,mirosind a camfor şi şoareci, cu ţeastă pleşuvă,îngălbenită la flacăra lumânărilor, să-i vorbeascăaici, în conacul unui senior valah, despreReflecţiile lui Pascal, despre Epistola lui LaFontaine închinată lui Huet, episcop deAvranches, despre salonul contesei de La Suze şicel al lui Ninon de Lenclos. Ai fi zis că a părăsit ieriFranţa. Din bâiguiala grămădită puhoi pe buzele

Page 114: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

sărace, era lesne de înţeles că grecul cerşetoreacuvânt scris ce i-ar fi îngăduit să pătrundă încasele de seamă ale Parisului.

Privirea verde şi o dată cu ea gândul serăsuciră spre Radu Andronic. Capul şi umerii largise desluşeau cu câteva palme deasupra celorlalţi.Îşi îndesa ciubucul de antep cu tutun auriu, râzândde cele ce-i povestea un boier tânăr. Vorbeaudespre muieri, bineînţeles. Ciudaţi şi valahii… Lapetrecerile lor nu calcă picior de femeie,benchetuiesc ca de frica apocalipsului, se închinăpadişahului, şi fac cu ochiul lui Leopold, ţarului şichiar lui Ludovic.

Logofătul părea venit în petrecere, nicio clipănu-i citise luarea-aminte a iscoadei pe care el ocunoştea bine. Ochii negri alunecau cu nepăsare,aproape fără cuviinţă, asupra baronului şi a luiînsuşi.

Nemulţumit, contele de Saint-Lô deschisetabachera emailată cu dichisuri de aur alb. Nucredea în potrivelile întâmplării. Faptele trăiesctotdeauna o înlănţuire a lor, e un adevăr pe careuneltitorul nu trebuie să-l uite dacă vrea să-şipăstreze capul. De aceea, cu greu îşi puteaînchipui că Radu Andronic, cea mai primejdioasăiscoadă a Brâncoveanului, rodul dospit cu migalăîn Cancelaria Neagră a stolnicului Cantacuzino –ucenicia, îi şoptise Felipe cel Gras, şi-o începuse

Page 115: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

înainte de a fi împlinit 15 ani – se afla aici fărăgând doselnic.

Ornicul de la Curtea Veche vesti târgoveţilorşase ceasuri, înserarea începuse a-şi lepădalevănţica şi la ferestrele lui Ioniţă Fărcăşan. Înodaie se statornicise lumină albastră. Flacăraghiordezului de pe peretele cel mare se stinse,începură a tremura umbre pe chipurile sfinţilorţintuiţi în icoane. Ioniţă bătu scurt din palme şidouă slugi se iviră cu făclii aprinse. Când toatelumânările din sfeşnice prinseră viaţă, valahii seridicară de pe sofale şi făcându-şi închinăciuneadâncă îşi dădură bineţe unul altuia după datină:

— Seară bună, logofete.— Seară bună, clucere.— Bună seara, Fărcăşene…Străinii le urmară pilda. Grecul, care nu

cunoştea rânduiala, îşi îmbumbă giubeaua sprehazul nespus al oaspeţilor, chibzuind că valahii îşicurmă zaiafeturile pe neaşteptate, o dată cucăderea nopţii.

Când veselia osteni, braţul Fărcăşanului prinseumerii lui D’Antin. Îşi uitase prepuielile, ori poategândea că franţuzul nu poate ascunde în hăinuţastrâmtă de catifea icoana Sfinţilor împăraţiConstantin şi Elena, căci bodroanţe mărunte,mofturi de-ale clucerului, gămanul nu păstra. Îl

Page 116: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

îmbie spre mescioarele năpădite de bucate calde.Valahii şi străinii îşi puseră pântecele în slujbacastronului de aramă, cu ciorbă de ştiucă fiartă înzeamă de varză, hrean şi usturoi.

— Ştiuca, îi explică Ioniţă grecului, o mănâncidin văscior de cupru, godacul pe talger de lemnfrecat cu cimbru, pelinul îl bei din oală de lut, vinulde Periş din pocal de argint, mintă napolitană dincupă de Bohemia, iar cafeaua de seară dinfiligean să-i simtă degetele căldura. Numai aşachemi somnul să poposească în crivat. Prindeînvăţătură, Kir Hristodulo, şi spor îmbelşugattrupului vei aduce!

Grecul, chinuit de beteşuguri la vintre şi osânditla post îndelungat, privi cu silă galbenă risipa demerinde. Nu-l ademeneau mai mult nici crapiighiftuiţi cu stafide, coconare şi ficăţei de pasăremărunţiţi în tigaie, nici mihalţii şi păstrăvii rasol,iahniile şi plachiile cu adaos de alămâie, şimăsline, şi dafin, străchinioarele cu fudulii deberbec înfrânte în arpagic, usturoi şi ienibahar,curcanii, claponii, limbile afumate cu adaos decastane şi mere creţeşti, opărite în cuptor şi stinsecu anason de Chios.

Fărcăşanului îi plăceau bucatele cu cheltuială,iar slugile de la bucătărie se aflau în aleasăpreţuire. Un ceas tăifăsuia Ioniţă în fiecedimineaţă cu căpetenia bucătarilor, care primea

Page 117: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

simbrie treizeci de galbeni pe an, cât un grămăticcu deprindere de la cancelaria domnească. Ioniţăse fălea oricui voia să-l asculte că-l ademenise peGireau, franţuzul de la cuhniile Brâncoveanului, cuun armăsar persan spre a-i încredinţa orânduialacărnii şi a mirodeniilor pentru o mâncare aleasă cese chema potârniche gasconă. Acea mâncare seafla acum pe sofraua din mijlocul odăii,dezmierdată de ochii lăcrămoşi ai oaspeţilor.Fărcăşan, fericit peste măsură, îi urmări cudragoste de părinte cum îşi clătesc mâinile învăscioarele cu apă de roze pentru a şi le înfigevârtos în plămada aromată de cărnuri şi aluat.Taina avea să şi-o răsufle nepoţilor, cu vraciul lacăpătâi şi nasul vidmei lipit de fereşti. Potârnichile– numai cele roşii – ostenite la foc pripit în vin alb,după ce se frăgeziseră cale de-o săptămână înoţet armenesc şi scorţişoară, veneau în straturipeste claponii îndopaţi cu miere. Pesmetul cusmântână şi gălbenuş de ou întocmea pojghiţăarămie. Scoteai apoi oala din vatră, o răsturnai petalger de piatră, acopereai cu carapace de cositorsă năduşească bine în bătaia vântului şi numaidupă aceea îngăduiai oaspeţilor să se înfrupte.

Turcul, dacă preţuieşte ce-i pui dinainte, îşilinge degetele şi râgâie. Ioniţă se mulţumea cudestoinicia oaspeţilor. Degetele cărau grăbite lagură, se auzeau doar suspine şi bumbii de la

Page 118: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mâneci ce loveau în truda lor măsuţele din teck şisantal. Înghiţea neamţul ca pentru nouă pântece,catadicsea să se înfrupte şi franţuzul ţanţoş.

Logofătul părăsi sofaua îndreptându-se alenespre tipsia cu vutci. Se opri în dreptul ocniţeiastupate de perdea groasă din catifea, îndărătulcăreia Ioniţă păstra straiele de iarnă, blănurile şicizmele ruseşti, covoarele de lână cărora la mijlocde Mărţişor ori început de Prier le luau locul celede mătase şi caşmir. Înăbuşit de levănţică, cimbruşi sulcină, Ilie Machidon îşi ţinea gura şi nasulastupate cu o maramă. La privirea strecurată delogofăt clătină capul. Chiorul şi baronul neamţ nuluaseră încă înţelegere.

* * *— Niciun semn, doamne! răspunse stolnicul

Cantacuzino privirii lui Vodă.Degetele Brâncoveanului dezmierdau găvanul

ciubucului, darul marelui vizir. Ochii i se răsucirăspre vopseaua amurgului iţită la fereşti. Se aflauîn spătăria mică, numită „cu stele” deoarece aveazugrăviţi luceferi pe pereţi, rânduită departe dejoaca coconilor pentru ceasurile de cumpănă cândMaria Sa scotocea cărările gândului. În asemeneaceasuri, Vodă îşi lepăda semnele domniei şimarea sa dragoste pentru diamanticale, purtândstrai uşor de atlas. O candelă de sticlă sinilie

Page 119: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ardea fără odihnă sub icoana Sfântului Ioan celMare luminând tulbure bagdadia zugrăvită cu flori.Deasupra meselor desluşeai vase de Bohemia şiOlanda, toate într-o culoare, pe dalele demarmură se aflau aşternute covoare de Damasc.

— Încă nădăjduiesc? întrebă Vodă cercetândcerul vânăt.

— Contele de Saint-Lô se dovedeşte hârşit înviclenii, spuse stolnicul. Am încredinţarea că pânăla urmă va născoci ceva ca să-şi lepede veştile înmâna neamţului.

* * *Curţile Fărcăşanului vuiau de atâta larmă. La

ferestrele deschise se vedeau boierii,preumblându-se de colo-colo cu pocalele în mână,slugile mişunând sprintene şi mute, spre a fi defolos fără a stingheri oaspeţii, mâini ce trudeauharnice pe o palmă de loc de la blid la gură. Darmai cu seamă se vântura anteriul cel vânăt alclucerului Negoescu, căci se socotea în conacullui Ioniţă gazdă de-a doua.

Ilie Machidon, rezemat de ulucile gardului,veselit straşnic de atâta tevatură, se întreba oarece-o fi îndesând acum clucerul în urechilefranţuzului. D’Antin, rezemat cu şalele defereastră, dădea din cap, cârnind nasul în toatefelurile spre a-l feri de răsuflarea Negoescului.

Page 120: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Acesta însă se ţinea scai, i se îndesa pestepântece şi Machidon începu să râdă.

Zgomote firatice, iscate în umbra castanului delângă poartă, îi chemară privirea. Desluşi în bătaialunii un băietan subţire care-şi potrivi săgeata înarc şi o îndreptă spre spinarea contelui.

Ilie Machidon se tupilă pisiceşte pe lângă uluci,apoi, dintr-un salt, cetlui în căuşul palmei mânagata să zădărnicească truda stolniculuiCantacuzino.

Băietanul prinse a se zbate zghihuit de diavol.Din pricina zbuciumului îşi pierdu pălăria. Pletepăcurii năpădiră straiul întunecat.

— Cristoase! E muiere! se minună slujitorul.N-avu vreme să-şi macine buimăceala căci

simţi dinţii fetei înfigându-i-se în mână. Şuierăscurt, în anume fel, şi logofătul se ivi cuprins degrijă.

— Ce se petrece, Machidoane?!Cerceta fără a-şi ascunde mirarea făptura

Tofanei.— Iacă, desluşi ţăranul, sălbăticiunea aceasta a

vrut să-l mântuie pe franţuz bortindu-l cu săgeata.Nu i-am îngăduit să-şi ia asemenea păcat pesuflet şi, drept mulţămită, mi-a muşcat mâna pânăla os. Rămâne s-o judeci domnia ta.

Radu Andronic prinse braţul jupâniţei şi-iporunci slujitorului:

Page 121: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Ţine franţuzul în priviri! Să nu-ţi scaperăsuflare!

Tofana cerca să-l izbească cu botforii, sezbătea îndrăcit.

— Las-o, logofete!Radu Andronic întoarse capul mirat. Îl vedea

dintâia oară pe feciorul popii din Sânzieni şi seîntreba cu uimire de unde-i cunoaşte hramul.

Ioan Singuru căută ochii jupâniţei.— Alungă spaima, Tofana! Boier Radu Andronic

nu ne va pricinui neajunsuri.Logofătul slobozi zâmbind braţul fetei.— Ai bunătatea să-mi desluşeşti cine sunteţi şi

ce căutaţi în curţile Fărcăşanului?Cerceta jupâniţa cu coada ochiului. Era

frumoasă şi, judecând după bărbia ridicată cutrufie, părea de neam. Îşi aduna furioasă Bistriţăpletele, potrivindu-le pe o singură parte agrumazului. Radu Andronic cercă să desluşeascăsemnele herbului săpat pe ghiul, dar fata dusedegrabă mâna la spate.

„Ciudat! chibzui boierul, asemenea făpturăumblă slobodă în puterea nopţii având drepttovarăş un arc şi un băietan lipsit de vlagă.”

— Suntem români din Transilvania, logofete.Fapta jupâniţei, dacă domnia ta îngăduie să-ispun, nu-i fără de lege, ci dreapta judecată carese cuvine unui ticălos. Acest D’Antin l-a răpus pe

Page 122: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

părintele Cristea Mureşan din Alba Iulia.— Pentru care pricină?Întrebase cercetând căutătura fetei. Tofana îşi

răsuci capul, semn că nu catadicseşte să-irăspundă. O făcu Ioan Singuru:

— Pricina îşi află izvorul în diploma lui Leopold,lepădată acum un an, care îndeamnă românii sătreacă la credinţa papis-taşilor. Părintele Cristeaostenea vârtos să lumineze oamenii, că gândulnemţilor ascunde primejdie mare. Într-o noapte, l-aajuns din urmă jungherul franţuzului. Bărbaţiinoştri au răpus şase cai gonind pe urmeleticălosului. Răsuflă adânc: A scăpat.

Radu Andronic îl căută în luminile ochilor.— Prepuiţi, dară, că D’Antin s-ar afla în slujba

Vianei?— Trup şi suflet, logofete! Jupâniţa Tofana l-a

văzut în tovărăşia misionarului Carol Neurautterpe uliţele Veneţiei, eu i-am zărit la Padua. Iar acelmisionar urgiseşte astăzi întreaga suflare aromânilor din Transilvania. Află de asemenea căchiorul a colindat vreme îndelungată ţinuturilenoastre, dovedind sârg de cunoaştere pentrumărturiile rămase de la strămoşi. Misionarul neamţbate azi aceleaşi cărări stârnind nelinişteacerurilor.

Radu Andronic ar fi poftit să afle ce căutajupâniţa în oraşul dogilor, dar muţenia

Page 123: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

încăpăţânată se citea lesne pe chipul fetei. Serăsuci spre Singuru.

— Nu mi-ai spus de unde mă cunoşti.— Umblând pe urmele franţuzului, am băgat de

seamă că-i mai ţine cineva umbra. În Târgul deSus, un neguţător armean ţi-a dat bineţeadăugând urări de sănătate boierului CostacheAndronic…

— Şi că mă aflu în slujba Mariei Sale tot de laarmean ai înţeles?

Chipul lui Ioan Singuru se lumină a zâmbet.— Se povestesc multe isprăvi săvârşite de

anume logofăt al Brâncoveanului…— Numele domniei tale!— Ioan Singuru, feciorul preotului Ştefan din

Sânzieni.— Şi jupâniţa?Singuru se uită repede la Tofana şi îşi plecă

ochii îngânând cu sfială:— Să nu-ţi fie cu supărare, boierule, dar nu mi-

e îngăduit să-ţi spun.— Iar dumneaei, din câte bag de seamă, râse

Radu Andronic, n-are limbă. Ferice de cel care ova duce în faţa altarului.

Jupâniţa îl fulgeră cu privirea, se răsuci pecălcâie şi pieri în noapte. Zgomot harnic de copitese iscă curând în umbra ulucilor. Logofătul clătinădin cap.

Page 124: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Vai de vieţişoara bietului creştin! îşi alungărâsul. Uite care e istoria, jupâne Singuru! Era câtpe-aci să săvârşiţi neasemuită neghiobie. FilipD’Antin îşi merită cu prisosinţă moartea, daranume dedesubturi politiceşti cer să-l îngăduiţi ovreme. Spune, rogu-te, jupâniţei şi oamenilorvoştri că de sfârşitul ticălosului ne-om îngriji noi. Înceasul când voi aduce dovezi că s-a vândutnemţilor, îl puteţi socoti descăpăţânat.

* * *La zece ceasuri, în chiotele surugiilor şi ale

ţiganilor masalagii ce prinseseră inimă deşertânddouă balerci de rachiu din pivniţa Fărcăşanului,rădvanele retezau Bucureştii de-a curmezişul.Stricară odihna târgoveţilor din mahalaua SfinţiiApostoli şi, trecând pe dinaintea caselor Andronic,apucară Calea Craiovei.

Mănăstirea de călugări Comana, împresuratăde livezi şi vii, se afla la două poşte mânând spreSinteşti. Vrând să alunge posăceala nopţii, Ioniţăîncepu octoihul şi anume cântările cuvenite zileide luni, gândind să săvârşească săptămâna pânăîn pragul Comanei. Îl ajutau vârtos din celelalterădvane boier Stroe, clucerul, armăşelul Creţu şiîncă vreo câţiva, căci canonul cerea opt glasuri.Asmuţiră în cale câinii şi cocoşii, încurcându-leceasurile.

Page 125: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Trezită, noaptea cerceta chefliii cu un ochimare, făţuit în aramă. Umbletul boierilor alungamiresmele de sulcină şi floare de mălin, şi ţarinănăduşită sub răsuflarea somnului, colbulastâmpărat se mânia sub bătaia copitelor. Ici-colo,câte o ghimirlie oarbă dormea somn ţeapăn substreaşină de întuneric.

Caii lui Ioniţă Fărcăşan la rădvanul din fruntecunoşteau drumul, goneau spre mănăstire fărăcălăuza hăţului. Ilie Machidon strecură cumeşteşug careta după caleaşca imperială a luivon Blaremberg şi chervanul clucerului unde FilipD’Antin îşi rumega nemulţumirea. De aproapenouă ceasuri aştepta să se cherchelească valahiispre a se putea apropia de baron, dar semnele nulăsau loc nădejdii. Proaspeţi ca roua, boieriipământeni mânau vijelie spre mănăstire, căinândsuspinele pântecelui aţâţat de drum.

— Ţi-e somn, Machidoane? întrebă logofătul,prinzându-i căscatul.

— Învăţătura dobândită în noaptea aiasta mi-aalungat de mult gândul de odihnă.

— Şi ce învăţătură ai dobândit?— Apoi nu degeaba umblă vorba printre

domniile voastre că noi, ţăranii, suntem tare proşti.Ne culcăm o dată cu găinile şi la primul cântat alcocoşului am şi vârât plugul în ţarină. Pesemne căbucatele pământului cresc fără să asuzi, se

Page 126: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

aşează singure în cămări şi nu aşteaptă decâtbunăvoinţa gurii, altminteri n-ar prăpădi boieriisfânta noapte…

Andronic asculta cu o singură ureche privindspre rădvanul lui Negoescu. Se lăsase întrecut dearmăşel şi logofătul chibzui că altă iscoadă l-ar fiasmuţit pe clucer în joacă de petrecăreţi să deabici cailor spre a le trece tuturor dinainte.Franţuzul ar fi avut prilej în zavera goanei şioblăduit de negură să-i strecoare cuvânt orialtceva lui Blaremberg. Dar pesemne socotelilefranţuzului îl sileau să caute altă împrejurare.

— Comana nu-i departe.— Asta-i bine, spuse slujitorul, căci mare

nerăbdare citesc pe chipurile dumnealor să ajungăfără pui de zăbavă. Se vede treaba că dorul deschimnicie amarnic îi munceşte. Amărăluţă viaţăcând nu-ţi mai prieşte aşternutul de acasă şi baţinăuc drumurile.

— Teamă mi-e, împărate, că nici domniei talenu i-a priit, râse cu tâlc Radu Andronic. DinChipriana la Bucureşti e cale lungă…

— Ai grăit adevăr mare, logofete! Nărodul vedepaiul din ochiul altuia mai lesne decât parul proptitsub nasul lui. Iar neghiobia e cu cântec. N-osmulgi din dovleacul plugarului nici dacă opintescpatru boi… Hm, şi mă întreba deunăzi muierea dece capul măgarului nu încărunţeşte niciodată.

Page 127: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Întrebarea a fâcut-o când îţi găteai straielede călătorie? Ţăranul râse...

— Zăticneşte apa Dunării şi pune stăvilarîntrebărilor muierii. Tot un drac…

— Mă bucur. Rău mă osândea gândul că doarchemările mele îţi aţâţă nerozia.

Oftat plin de alean se rupse din pieptulslujitorului.

— Ehe, de-aş fi prostănac doar cu ceasul binear fi, logofete! Dar şi pe de altă parte, tot bine-i,căci ştiindu-mă netot, capul mi-e slobod de griji.Şi-apoi vorba lui Dobrică, megieşul meu… îşirândui mustaţa: Dobrică ăsta îndrăgise rachiulcrâşmarului şi într-o bună zi şi-a băut crivatul.Venind el cântând şi chiuind pe uliţă, iacă îlîntâmpină părintele Sofronie carele îşi freca cotulbetegit fiindcă îl zvârlise din aşternut nevastamorarului. „Pentru ce ai săvârşit asemenea faptă,bre, creştine? Tocmai crivatul să-l bei?” întreabăpopa. Dobrică i-a dat atunci răspuns râzândmânzeşte: „Apoi, părinte, am socotit că cinedoarme pe pământ n-are teamă să nu cadă cândse întoarce…”

— Bag de seamă că a plouat cu înţelepţi IaChipriana, zise Radu Andronic.

— Dacă la târg a bătut seceta…Logofătul îşi pocni pumnul mâinii deprinse cu

iataganul în căuşul palmei, măsurând lung

Page 128: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

făpturile străinilor.— Le-ai văzut bastoanele, Machidoane?— Beţigaşele celea două?— Nu ţi se pare că avan mai seamănă unul cu

celălalt? Slujitorul clipi iute şi rosti pe gânduri:— Şi unul şi celălalt nu le-ar aduce slujbă în

ceas de primejdie, când se arată cumaşii ori câiniitârgoveţilor… Asemenea sculă s-ar potrivi numaiprin grădinile acelui împărat neamţ despre caredomnia ta ai făcut atâta risipă de vorbă scumpă.Am încredinţarea că logofătul Radu Andronic vagăsi degrabă adevărata lor trebuinţă.

Ciudată făptură şi ghiujul acela de stolnic, fratecetitorule! Purta veşnic strai beguros şi treihangere: unul smerit, fără podoabe, la cingătoare,şi două ascuţite ac, în ochi. Nu mergea ca totomul, ci se furişa lipind zidurile năpădite deumbră. Ivit pe neaşteptate, cândţi-era lumea maidragă, căftăniţii stupeau vârtos în sân zugrăvindsemnul crucii cu limba. Frate-său, Vodă ŞerbanCantacuzino, avea tunet în vorbă. Letopiseţeleşoptesc că a răcnit odată la un turc lipsit decuviinţă, taman când ducea cafeaua la buze, de s-a opărit sărmanul şi nu l-a lăsat sughiţul până cenu i-a citit Vlădica.

Stolnicul Constantin îşi petrecea voroava prindulceaţă, şi-o slobozea cu acea blândeţe care nu

Page 129: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

amăgeşte pe nimeni. Era stup de învăţătură, iar lao adică, atunci când poftea trântă dreaptă prinmeşteşugul graiului şi al învăţămintelor dobândite,numai Dimitrie din neamul Cantemireştilorîndrăznea să-i ţină piept. Moştenise de la tătâne-su o bibliotichie cu două mii de cărţi în carele seafla toată agoniseala slujitorilor cu mintea, pelângă ce mai adunase prin şcolile Padovei,Veneţiei şi Stambulului. Pe lângă limba luiAristotel, sorbită din leagăn, mânuia vorbafranţuzească, latinească, italienească şi aturcaleţilor mai dihai ca aceia. D-apoi să-ţi spunădumnealui tainele pământului şi ale trupuluiomenesc, d-apoi să-ţi arate cum se cere orânduităcifrăria, d-apoi să-l asculţi câte-n lună şi-n stelemai ştia despre bolta cerului, de jurai că-iNichipercea!

Pofteai cumva să afli aşezarea omenirii sauistoria ei? Îţi prăpădiseşi cumva somnul fiindcă n-ai priceput cugetările înţelepţilor? N-aveai decâtsă-i ceri desluşiri şi-ţi făcea capul călindar.

Multe nopţi a mai cheltuit dumnealui spre adobândi ştiinţă de începuturile istoriei românilor,chitind să dea în gât „basnele” născocite deSimion Dascălu. A întocmit şi o hartă a Valahiei,care hartă a înălţat capul de sub tiparniţa Padovei,în leat 1700.

Seara îşi leapădă cenuşa asupra cerdacului.

Page 130: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ucenicul a adus o lampă căci poftesc să rămân înbătaia mirosului de iarbă cosită. Vânticelulapusului îmi aşează pe tâmple o mână derăcoare, dând vlagă gândului ostenit…

Află, frate cetitorule, că neamul Cantacuziniloravea pe herb armele Bizanţului din îndepărtărilecăruia pogorâse. Părintele stolniculuiCantacuzino, marele postelnic Constantin, oţinuse pe domniţa Ilinca, fata lui Radu VodăŞerban, crescută la Curtea Habsburgilor spre adobândi creştere subţire. Nouă copii a născocitdumneaei şi mult s-a ostenit sărmana să-i ştie înpace pe unii cu alţii dar în van, aşa cum se vavedea.

Şerban, viitorul domn, cam muieratic, a dus-oîn faţa altarului dintâi pe Maria, fata cluceruluiGheţea. După o vreme, i-a pus muieriibodroanţele în braţe şi-a trimis-o la tătâne-său.Din pricina aceasta, ori din altele, umblă vorba cătata socru l-a strâns oleacă de gât pe cuscru.Marele postelnic s-a călătorit pe lumea cealaltăchibzuind că l-or răzbuna copchiii. Numai că aceicopchii au prins să se păruiască între dumnealorpentru acareturi…

N-a apucat să se răcească în groapă biataIlinca şi Vodă Şerban l-a băgat în spărieţi peieromonahul Ştefan, duhovnicul maică-sii,poruncindu-i să jure calp spre a strâmba diata că

Page 131: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

altminteri îl coşeşte în pumni. Şi astfel, ceilalţi fraţi,printre care stolnicul Constantin Cantacuzino şispătarul Mihai, au rămas numai într-un rând deizmene.

Dumnezeu să-l ierte pentru lăcomia lui, căcimulte lucruri de trebuinţă Valahiei a săvârşit. L-aurmat în scaun nepotul stolnicului. VodăBrâncoveanu şi… hm! Parcă te-aud, fratecetitorule: Irra! Hârbul cela de copist a cotit-o dincondei! Păi bine, moş Pahomie, nu ţi-e aşa oleacăpe la obraz să acoperi fapta fraţilor Constantin şiMihai Cantacuzino?! Au nu ştii, mătăluţă, cădumnealor i-au îndulcit băutura acelui ŞerbanVodă cu otravă spre a-şi dobândi moşiile şi ca sănu se dea cu nemţii?

Ştiu istoria aiasta, dar iaca, osândeşte-mănumai în palme şi sudalme şi nu cred! Îngăduie-mi, rogu-te, să nu cred că o făptură aleasă poateascunde atâta ticăloşie. Stolnicul Constantin eraunul dintre cei mai de seamă bărbaţi ai Evropei dela acea vreme, iar învăţătura dobândită nu punepreţ pe lucrurile trecătoare. Şi apoi cronicarii noştriaveau slăbiciunile lor, ca tot omul, şi să nu-ţi fie cumirare că au strecurat vreo vorbă cu douăînţelesuri. Şi vânzarea Brâncoveanului de la 1714pentru a-şi înălţa feciorul în scaun tot vorbă cudouă înţelesuri a fost, moşule? ai să întrebidomnia ta. Am să-ţi răspund: încearcă să

Page 132: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

preţuieşti dintâi faptele cele vrednice, săvârşiteîntr-o viaţă spre binele urmaşilor, şi numai dupăaceea zăboveşte la rătăcirea de-o clipă. Iar o clipăde rătăcire nu înseamnă că ţi-ai vândut pentrutotdeauna sufletul.

Aşa socot eu, Pahomie cel nevrednic!

CAPITOLUL IV – VIZUINA

Cancelaria Neagră a stolnicului Cantacuzinosau Cabinetul Negru, după cum îi spuneau ceicâţiva frânci care-i cunoşteau rostul, dregătoriiscusiţi în dedesubturile politiceşti ale Evropei,fusese statornicită într-o cămară rotundă, fărăferestre, unde doamna Marica Brâncoveanu,coconii şi boierii divăniţi nu pătrunseserăniciodată. Felinarele înfipte în zidurile îmbrăcatecu atlas păcuriu – căci stolnicul nu îngăduiaflacăra slobodă a luminării spre a nu-şi pune înprimejdie tainele încredinţate pergamentelor –ardeau zi şi noapte. Treizeci de slujbaşi cucredinţa încercată, dieci, logofeţi, pisari şigrămătici trudeau în cele patru chilioare careîmpresurau cancelaria. Nimeni, nici măcarneamurile, nu le cunoştea hramul. Se strecurau înpalat prin portiţă dosnică, şi-l părăseau totasemenea, uitând cu desăvârşire în afara curţilor

Page 133: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

domneşti, ocrotite de seimeni, tot ce văzuseră oriauziseră între zidurile neguroase, ridicate dupăpovaţa stolnicului. Simbria plătită din tainul neştiutal vistieriei, sporită din belşug la Crăciun, de Paştişi Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, era pemăsura buzelor cetluite. În zece ani, numai doislujbaşi dovediseră ţinere de minte, lepădându-şiştiinţa la urechea unui leah. Cantacuzinul îirăsplătise şi pe aceştia. Osemintele lor tinere,rânduite în Cimitirul Sfinta Vineri, ţineau la căpătâiîn loc de cruce două pungi, semnul vânzării,cioplite în piatră de însuşi meşterul Vucaşin…

Opreliştile stolnicului treceau şi zidurile CurţiiDomneşti. Slujbaşilor nu le era îngăduit să seîncuscrească între ei, ori să dea ospeţe, căci ştiuteste că rachiul nu face noduri la limbă. Dacăgrămăticul poftea vinars, n-avea decât să-l beiesingur între patru pereţi, ferecat şi oblonit.

În slujba stolnicului se aflau şi muieri plătiteanume pentru a-i ispiti pe dieci cu bucuriiletrupului; iscoadele dădeau rost de orice pas şinumai un stricat la minte putea trage nădejde căstolnicul s-ar lăsa amăgit.

Cantacuzinul îşi păzea cu străşnicie tainele şi ofăcea cu temei. Aurul, vinul şi muierea sedovediseră dintotdeauna cheile tuturorascunzişurilor.

Împărţirea grămăticilor în cele patru chilii fusese

Page 134: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

chibzuit rânduită după soiul veştilor sosite din temiri ce meleag al Evropei. În scrinurile veneţiene,cu puzderie de poliţe care umpleau cămările,puteai citi câte în lună şi în stele despre împărăţiaturcului, de pildă, de la numărul galioanelor,fregatelor şi catargelor, ori al spahiilor şi ieniceriloraflaţi în slujba padişahului, până la patima pentrusmaragde şi alexandrine a cadânei celei maitinere din haremul vizirului Rami-Mehmed,dezmierdată de acesta în dulceaţa iataculuiPicătură de Rouă; numele ticălosului ce pusesefoc la moscheea Eyub-Nour-Osmani, nedibăcitîncă de bostangii, sau numele iscoadelor otomanede la Curtea Ţarului Petru. Îi era de-ajunsstolnicului să se răsucească în călcâie şi săîntindă mâna spre un alt scrin pentru a cunoaştecăpeteniile creştinilor răzvrătiţi din Anatolia,Mesopotamia, Siria şi Egipt sau din Serbia şiBulgaria, oamenii lui Ludovic al XIV-lea puşi săuneltească în Lorena şi Luxemburg, rupte denemţi cu trei ani în urmă, când înfăptuise,sughiţând a pagubă, pacea de la Ryswig.

Aceleaşi scrinuri adăposteau şi tainele de soiale înţelegerii de la Augsburg puse la caleîmpotriva Bourbonului de către Leopold celnehotărât, numele hainiţilor care înlesniserăizbânzile franţujilor la Fleurus, Steinkerque şiNeerwinden…

Page 135: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Dar luarea-aminte a Cantacuzinului poposeaîndelung în ultima vreme asupra imperiuluinemţesc. După îngenuncherea Ungariei şicucerirea Transilvaniei, habsburgul deveniseneîngăduit de puternic, iar poftele lui, chibzuiastolnicul, nu se împiedicau de crestele Carpaţilor,ci băteau mai departe, către hotarul Dunării.

Stolnicul zăbovea în împărăţia tainelor noaptede noapte, până pierea luceafărul, cu ochii peharta Evropei, încovoiat asupra pergamentelor,primind veştile de ultim ceas ce străbătuseră calelungă şi întortocheată până a ajunge întredegetele sale albe cu un scarabeu iscat din onix,pe arătător.

Cel mai vârtos îl ispitea încăperea unde slujbaşicu mâini viclene desprindeau fără să vatemepeceţile veştilor purtate de olăcari străini în drumspre Stambul, Moscova, Viana ori RepublicileItaliene, cumpăraţi cu pungi grele. Ştafeta aşteptaîn pivniţele domneşti, departe de orice privire, calede un cofăel cu vin, apoi punea iară şaua pe cal.

Aceleaşi mâini dibace ştiau a-şi strâmbascriitura astfel încât privind răvaşul măsluit, nu l-aifi putut deosebi de cel adevărat. Căzându-i cu doiani în urmă asemenea pergament în mână, dinzăpăceala unui olac, bailul Gustiniani se întrebaseşi avea să se întrebe până la capătul zilelor când îlscrisese. Din aceeaşi zi, carafa cu vin de Mosella

Page 136: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pierise de pe masa italianului, iar numărul vracilorhrăniţi la curţile domniei sale sporise.

Cantacuzinul păstra între scoarţe de piele,închise în ocniţă zidită, pilde de scriitură ale celormai însemnaţi crai din Evropa. Stolnicul nu râdeaniciodată. Uneori însă, în clipe însorite cândîmplinirile îi ştergeau adânciturile frunţii, se întrebacum ar arăta harta Evropei dacă ar împânzi curţileîmpărăteşti cu scrisori plăsmuite de slujbaşiiCancelariei Negre. De pildă, un răvaş de-al luiPetru cu sudălmi groase, la care ţarul nu sescumpea, întărit, înţelege oricine, cu sigiliul verdeal rusului, ar fi smuls turbanul sultanului, ori unpergament de-al lui Malborough, capul oasteiengleze, cerând o sută de mii de scuzi pentru atrece de partea Bourbonului…

Diecii care izvodeau asemenea minuni înpolitichia de taină se bucurau de preţuirea sporităa stolnicului şi ajunseseră de mult oamenicăpătuiţi. Dimineţile, când truda nu-i zorea,dădeau învăţătură unor ciraci, băietani de 14-15ani, aleşi de Cantacuzin să deprindă bucoavnavicleşugurilor de cancelarie. Într-altă cămară,uceniceau cei care, asemenea logofătului RaduAndronic, erau sortiţi să ajungă iscoadeprimejdioase. Vorbeau otomana şi două-trei graiurievropene, dascăli nemţi şi italieni îi deprindeau cuiscusite lovituri de spadă, cu şiretlicurile

Page 137: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

jungherului şi ale laţului.Un lăcătuş din Salzburg, cu sticle la ochi şi

degete de ceară, le împărtăşea tainele celor maiîncâlcite rătezuri şi lacăte, un franţuz ca nuiaua,cheltuielnic la ocară şi lovituri de gârbaci, îi învăţape o moşie a lui Vodă să stăpânească armăsariicare nu cunoscuseră încă şaua. Pe franţuz,învăţăceii îl temeau mai presus decât pe stolnic.Nebunul îi silea să călărească precum boscarii deprin bâlciuri, rezemaţi într-un genunchi sau cucapul lipit de coada bidiviului, îi cocoţa în vârf decopac de unde îşi dădeau drumul în şa – cine-şivătăma capul nenorocul lui! — îi gonea printrestânci anume orânduite. Şi când abia îşi trăgeaurăsuflarea de osteneală, începeau să se păruiascăcu suliţa, cu ghioaga ori cu spada, după cumpoftea zăludul. Aveau să-i aducă mulţumită, ca şiRadu Andronic, pe potecile întortocheate aleslujbelor încredinţate de Maria Sa. Atunci, înînfruntarea îndârjită cu vrăjmaşul, gândulînvăţăceilor care-i datorau vlaga aprindea olumânare pentru gârbaciul franţuzului…

În cămara rotundă, unde stolnicul o aştepta peMarghioliţa la acel ceas târziu din noapte, stăruialiniştea. Aşezat la o masă lungă cum numai întrapezele mănăstirilor papistăşeşti puteai întâlni,răsfoia pergamente întărite în scoarţe de pânză pecare se citea desluşit: Filip D ’Antin, conte de

Page 138: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Saint-Lô.Rafturile care dădeau ocol încăperii erau pline

de asemenea zapise. Aplecându-te asupra lor,aflai cu uimire că Rutherford, spre pildă, iscoadalui Wilhelm de Orania, se află şi în slujba luiLudovic. Neamţul era întrecut în nelegiuire numaide Wladzo al polonilor ce primea simbrie şi de laţar, şi de la Leopold. Cantacuzinul însemnase îndreptul lor: în slujba aurului.

Pe Felipe cel Gras, supus al lui Carol al II-lea,Riga Spaniei, om de încredere al lui D’Antin, îlputeai cumpăra făgăduindu-i titlu de nobleţe şi, nuse ştie de ce, Ordinul Sfântului Gheorghe alnemţilor. Pe Stădel al Franconilor îl răpuneaumuierile roşcovane; pe Şoim, logofătul de taină alvoievodului moldovean, vinarsul.

Zapisele stolnicului mai cuprindeau isprăvile deseamă ale iscoadelor, învăţătura ce odobândiseră, arma şi bucatele îndrăgite, unsodom de mărunţişuri care buimăceau minteatulbure a celor fără de ştiinţă în treburile de taină.

Cantacuzinul îi strecură privirea aceea desfredel care o tulbura, chircindu-i inima arici.Dinaintea ei, Marghioliţa îşi strunea cugetul închingi, neîngăduind gândului slobozenie, căcitemea puterea drăcească a bătrânului de adesluşi vorbe pe care buzele mute nu le rosteau.

Page 139: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Aceeaşi înfrânare şi-o poruncea când genunchii îipoposeau la poalele icoanelor. Smerenia ce i-opicurau însă în inimă chipurile sfinţilor poleiţilipsea din întâmpinările cu stolnicul. Ochii mari,mereu neguroşi, o făceau să-şi simtă slăbiciuneaşi cugetul negustoriţei se răzvrătea.

Se desprinse de zidul pâcliu al cancelariei şi, cuunghiile înfipte în palme, cercă să-i rezemeprivirea.

— N-ai izbutit, rosti scurt Cantacuzinul.Fără a-i aştepta răspunsul, luă o pană din cele

înşirate lângă călimara de argint şi începu să-idezmierde ascuţişul.

Muierea îşi muşcă buzele rumene. Era deprinsăcu izbânzile lesnicioase, căci niciun purtător denădragi, din postav prost ori ţesătură cât descumpă, nu-şi păstrase capul pe umeri dacăapuca să-i strecoare zâmbetul o singură dată.Deşi grijise să se afle în priveala ochiului celteafăr, Filip D’Antin rămăsese de piatră. Răsuflăadânc şi harbujeii pieptului descopciară ilicul.

— Nu mai am cincisprezece ani.— Ştiu. Se vor adăugi încă cinci la Sfintul

Alexandru. Pricina e însă alta.Negustoreasa se întrebă dacă bătrânul ţine

călindarul tuturor iscoadelor. Cu adevărat, mamă-sa, Aspasia, o adusese pe lume în 30 ale luiGustar, într-o fâneaţă din Snagov, unde stăpânea

Page 140: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

o delniţă de pământ. O dată cu acareturile,Aspasia îi lăsase în seamă povaţă bine chibzuită:„De ziua ta, nu chema mahalaua la zaiafet cuplăcinte şi rachiu. Acum eşti crudă, dar peste zeceani, cât ai vrea să-i ascunzi nu mai poţi înşela.Oamenii dovedesc bună ţinere de minte laasemenea trebuşoară…”

— Alta-i pricina! poftori stolnicul. Trei însuşiri secer iscoadei: ochi buni, minte ascuţită şi inimăslobodă. Când gândul zburdă însă pe alte cărări,anevoie mai pot ispiti buzele oricât de rumene.

Un val de sânge năpădi obrajii Marghioliţei.Mânia şi ruşinea îi dogoreau cugetul.

— Inima nu-mi stă sub poruncă!— Ba să-i porunceşti, Marghioliţă!— Ştiam că murmurul ei i se desluşeşte doar

duhovnicului.— Când îl slujeşti pe Dumnezeu. Acum te afli

sub poruncile altui stăpân, domnul Valahiei. Aşacă până una-alta eu ţi-s duhovnic! Ne-ai fostiscoadă de preţ şi mult ne-ai îndatorat, dar pe ziuade ieri ovreiul nu dă un singur zimţ.

Negustoreasa îşi muşcă limba. O încerca poftăaprigă să-şi înfigă unghiile rozalbe în obrazul delemn al Cantacuzinului, să-i trântească uşa şi-apois-o ţină tot la vale. Simţi privirea bătrânuluicotrobăindu-i printre veşminte. Privire stearpă, deanahoret.

Page 141: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Te-au adumbrit vorbele mele, Marghiolită.— Mi-au dezmierdat sufletul.— Învaţă să-ţi înflorească zâmbetul mai vârtos

atunci când mâna e gata să prindă securea şi demare folosinţă îţi va fi.

— Când împlineşti la Sfântul Alexandru 20 deani – văd că a aflat tot târgul – greu mai deprinziînvăţătură nouă. Mintea se hârbuieşte o dată cutrupul.

Stolnicul lepădă pana pe masă.— Nu mânia pe Satana, femeie, că de la el ai

farmecele fără de măsură! oftă. Al doilea prilej dea duce dovadă asupra vânzării lui D’Antin nu vomdobândi în curând, iar fără această dovadăvicontele de Tournon va fi descăpăţânat.

— Aştept porunca.— Aşa, Marghioliţă! Dacă Saint-Lô pare să fi

deprins năravul spurcat al slujitorilor de pecatarge, care bat cărările mării fără să vadă piciorde muiere, ne rămâne să încercăm cu neamţul.Către el se cere dară să-ţi îndrepţi dulceaţa privirii.

Ieşi de sub stăpânirea flăcării şi încăperea părudintr-o dată pustie. Negustoriţa ştia însă căstolnicul n-a dezlegat-o din lanţurile ochilor.

— Von Blaremberg, se auzi vocea bătrânului,şi-a păsuit plecarea pentru mâine sub cuvânt căsecretarul său are sănătatea betegită.

— De opt ceasuri petrece cu boierii valahi.

Page 142: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Ştiu.— Mizilicul l-au luat în casele clucerului

Negoescu, iar bucatele cele vârtoase la IoniţăFărcăşan, adăugă muierea.

— Mi s-a ştiricit.— Acum bat drumul Mănăstirii Comana.— Am primit veste.Răspunsurile stolnicului nu-i ridicară

sprâncenele. La fiece jumătate de ceas i seînfăţişau iscoadele înşirate pe drumul neamţului.Chipul Cantacuzinului se ivi în lumină.

— Aşteaptă porunca logofătului, Marghioliţă. Ova lepăda fără să-i cauţi cu dinadinsul privirea. Îmipun toate nădejdile în vinul şi muierile valahilor.Sunt la fel de viclene.

* * *Auzind chiote şi zurgălăi în vale, călugărul

Porfirie aduse viaţă unui ciot de lumânare. Selepădă de dulceaţa crivatului cu suspin mirean, îşidibui încălţările şi potcapul, încuie chilioara şi seduse la cuhnii să pună vreascuri pe foc. Trezi încale pe fratele Gheorghiţă, ucenicul său,închinând cugetări nu tocmai pioase Fărcăşanului.Era a treia oară într-o săptămână când poposea învlaga nopţii, cu ceată de păgâni, făcând zdrenţetihna mănăstirii.

Stareţul nu crâcnea, căci Ioniţă lepăda în fiece

Page 143: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ghenar două pungi în vistieria lăcaşului, iar viteleComanei erau slobode să intre în imaşul boierului.Stătu în cumpănă chibzuind ce mioară săjertfească poftelor sataniceşti. O hotărî pe Moţată,o oaie dolofană, care, privită dintr-o parte şi culuare-aminte, aducea la chip cu Ioniţă Fărcăşan.

* * *Smulsă din cel dintâi somn, mănăstirea încă nu

se dezmeticise la sosirea rădvanelor. Curţile seaflau pustii, câte un opaiţ crăpa o geană de luminăla ferestrele chiliilor, mici cât palma. Gămanul, puspe blestemăţii, năvăli asupra toacei băgând însperieţi monahii, păsările şi sătenii din Comana deJos. Porfirie îşi zise că avan se mai bucuraBelzebut. Nici sălaşul Satanei nu putea fizdruncinat de zavistie mai straşnică.

Străpunşi de răcoarea întunericului, oaspeţiigrăbiră spre arhondaric. Aici, pe mesele lungi debrad, aşteptau din grija monahului Gherontie,pivnicerul, carafele cu basamac tare de mătăcină,ori balaurul moldovenesc, după cum îl botezaseprostimea. Ajungea o duşcă să te crezi muşcat deflacăra Gheenei şi să-ţi smulgi copca de la gât. Lacelălalt cat, surugiii şi slujitorii se îndestulau cuholercă de anghelică.

Filip D’Antin privea chilimul chindisit în fir de aurşi mătase, cu privelişti de pe meleag auriu: Sava

Page 144: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

sfinţitul scoţând, în pustiul Ruba, ţeapă din labaunui leu sleit de vlagă, cu coamă sălbatică şi ochiblânzi. Sub icoana mare de argint a CuvioaseiParaschiva, călugării alcătuiseră în oală depământ buchet de micşunele, dobronică şi lemnul-domnului. Ici-colo îşi iţea căpşorul albastru, cumijlocul galben, urechea-şoricelului.

Simţi pe cineva în spate şi îşi răsuci ochiulnevătămat. Logofătul Radu Andronic îi zâmbea cudouă cupe în mână.

— Încearcă-l, conte, şi vei alunga primejdiaiscată de răceala nopţii. Clucerul, şi mai apoiIoniţă Fărcăşan, prinşi de oaspeţi şi sub putereabasamacului, n-au găsit vremea să ne apropie. Leîndrept eu acum, dacă îngădui, necuviinţa.Numele mi-e Radu Andronic, logofăt.

Filip D’Antin luă pocalul închinându-se.— Vorbeşti o franţuzească fără cusur, seniore.— Mi-am risipit vremea cale de un an la

Strasbourg, fiind nevrednic învăţăcel al abateluiD’Argenson.

— Hm, bag de seamă că valahii nu sunt trufaşi.— Nimeni nu-i croit fără greşeală…— Dispreţuind fala, micşoraţi lucrurile până la

neînsemnat. La domniile voastre rachiul dârz secheamă lichior, clucerul Negoescu m-a poftit la omică gustare care ţine de cincisprezece ceasuri, obacanală cu nimic mai prejos de cele ale

Page 145: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

străbunilor romani… Frumoase flori, adăugismulgând un fir de urechea-şoricelului. Dintretoate, numai aceasta mi-este cunoscută.

— Valahii îi spun nu-mă-uita.Franţuzul îşi pironi privirea în obrazul boierului.

Era cu adevărat dibaci. Şi el, D’Antin, ar fi sfârşitprin a se apropia de vrăjmaş. Nepăsareaîndelungată ţine iscoada mai trează decâtpropteala ochilor. Se miră într-o doară:

— Nu-mă-uita?— Numele e iscat de-o poveste veche pe care

cu îngăduinţa domniei tale ţi-o voi istorisi. S-aîntâmplat ca fiica lui Radu Vodă, hărăzită unuiprincipe leah, îndrăgind un curtean, să fugă cuacesta supunându-se poruncii inimii. Fugarii aufost prinşi. Înainte de a fi descăpăţânat, boierul celtânăr a smuls o mână de flori albastre şi le-aazvârlit la picioarele domniţei, strigându-i: „Nu măuita”…

Saint-Lô surâse ducând cupa la buze cumeşteşug.

— Încep să cred că în Valahia până şi cel maineînsemnat fir de buruiană îşi are istoria sa.

— Dumnezeu ne-a hărăzit să stăm în calearăutăţilor, la încrucişare de drumuri, cum grăieşteun cronicar moldovean. Socoteşte, rogu-te, câtamar de neamuri ne-au trecut pragul, iar faptelelor, bune ori haine, s-au înscris în mintea

Page 146: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

moşnegilor dimpreună cu locul în care au fostsăvârşite. Ştii cum au poreclit târgoveţii băncuţa?Pomana-franţuzului.

Filip D’Antin îşi încruntă fruntea a mirare.— De ce?— Pentru că domnia ta ţi-ai făcut obiceiul să

lepezi în palmele terfegoşilor din preajma hanuluide fiecare dată aceeaşi părăluţă.

— N-aş fi crezut că-mi pot cumpăra atât deieftin cinstea de-a pătrunde în vorbirea valahilor.Târgoveţii au privirea ageră.

— Un Saint-Lô, o răsuci logofătul, nu poatetrece nebăgat în seamă. Dar ţi s-o fi făcut silă deatâta voroavă. Ioniţă Fărcăşan ne pofteşte încurtea arhondaricului.

Filip D’Antin îl urmă gânditor. Deşi ar fi avutprilej, logofătul nu se întinsese la vorbă. Dovedisedoar cuviinţa unei creşteri alese, fără să i seîndese cu dinadinsul în suflet. Von Blaremberg,împresurat de valahi, mormăia cântec ostăşesc,cu bastonaşul într-o mână şi clondirul de rachiu încealaltă. Când îi întâmpină privirea, Saint-Lô selinişti; Baronul nu era beat.

În curtea arhondaricului, călugărul Porfirie,ajutat de Gherontie pivnicerul şi frateleGheorghiţă, tichiiseră pe fundul unei gropniţe focstraşnic, din crengi de cedru. Oaspeţii fură poftiţi

Page 147: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

să se aşeze ca la panoramă dimprejurul meseirotunde pe care odihneau talere de lemn, un ulciorde vin înnoit mereu dintr-o balercă şi ulcioraşe delut rânduite în locul pocalelor, lăsate în arhondaric.

— Datina, desluşi Ioniţă, porunceşte să stămmartori la săvârşirea mielului călugăresc, căcinumai asmuţindu-ne nările şi pântecele spre a neînfrupta cu poftă nesilită, vom cinsti îndeajunsînvăţătura cuvioşilor monahi.

— Ba pojarul Satanei în pântecele şi nările şipofta-ţi nesilită, mormăi în barbă Porfirie.

Spintecă mielul cu meşteşug, apoi îl curăţi demăruntaie. Câinii, deprinşi cu tipicul bucatelormănăstireşti, se repeziră asupra lighenaşului dearamă. Fratele Gheorghiţă ţinea la îndemână unac gros prin care trecuse un curmei de sfoară.Călugărul începu să coasă pântecele Moţatei. Înaşteptare, boierii rupeau dintr-un muşuroi înalt debrânză, înfruptându-se muscăleşte din mămăligafierbinte. D’Antin îi cercetă uimit. Să juri că n-auînghiţit fărămitură de două zile.

Căţărată pe pirostrii fierbea o oală la caremoşmondea cuviosul Gherontie. Când apa dăduîn undă deşertă înlăuntru un clondir de vin alb,oţet armenesc, usturoi, piper, cimbru şi un pumnde ardei iute, mărunţit pulbere.

Ioniţă străjuia lucrarea cu palmele la spate.Gura îi lăcrăma ca în zile de post. Clucerului

Page 148: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Negoescu începuseră a-i juca priveliştile dinainteaochilor, dar încă se ţinea bine. Parcă-l cususecineva de mâneca baronului, nu-l părăsisefrântură de clipă, hotărât nevoie mare să-l înveţecum se suduieşte vârtos în valahă.

Privirea râncedă a contelui de Saint-Lôazvârlea pumnale, dar clucerul sporovăia veselgrijind ca neamţul să nu vadă fundul ulcelei.Asemenea nărav isca stenahoria lui IoniţăFărcăşan. Oricare prunc înţărcat cu vinars ştia căpocalul se goleşte întâi şi numai după aceea seumple, fără a-l vârfui. Ulcelele înnădite sunt caizmenele de sâmbătă, pentru calici. Zici că beiadunat la un loc ce-a rămas din cupele altora.

Răcoarea îl îndemnă pe D’Antin spre focul dingropniţă. I se păru că ostenise şi vru să azvârlecâteva vreascuri. Cuviosul Porfirie îi opri braţulzâmbind.

— Mielul se frige în jar, nu la flacără, astupat cuogheal de pământ moale, desluşi Ioniţă. Doarvlăguit cu încetul dobândeşte frăgezime.

Franţuzul clătină capul. Căuta tot mai des sprevon Blaremberg, numărându-i oalele deşertate.Cât avea să mai ţină piept valahilor? Răpus deputerea vinului, era în stare de orice neghiobie.Avusese prilejul să-l vadă la cârciuma dinSant’Arcangelo di Romagna. El şi Felipe cel Grasnu ştiau cum să-i astupe gura. În mulţimea ceea

Page 149: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

de uliţarnici, condotieri, calici, iscoade şi piraţi,oameni fără ţară şi fără nume, se găseau destuicare ar fi poftit să-l asculte până la surâsul zorilorpe neamţul atât de beat încât, după cum spunsicilienii, vinul îi ţâşnea prin urechi. Căci nu stricasă afli ce gânduri are Leopold şi cum va smulgepreşul de sub picioarele auguste ale Bourbonului,laţul rânduit sultanului Mustafa, umbra lui Alah pepământ, sau numele iscoadelor lui Altieri. Secredea al dracului de dibaci spunând Altieri şi nuClement al X-lea. Hm, italienii nu ştiu cum îlcheamă pe papă, când ultimul paisano ţi-ar puteapovesti, fără să stea în cumpănă, şi câţi negi aveape şezut a treia ori a cincea din ibovniceledivinului.

Un chiot prelung îl făcu să tresară. Ajutorulcălugărului slobozea mielul în gropniţa cu jar.Aşternu cruciş un covor din cetină deasupra, apoialtul, de pământ şi un rând de jăratic. Boierii sebucurau ca de izbândă straşnică, chiuind şilovindu-şi spinările caftanelor. Zvon de diblă ţâşnipe neaşteptate din întuneric. Fără a lăsa răgaznedumeririi, ţiganii tocmiţi cu anul de boierFărcăşan începură o corăbierească îndrăcităurmată fără a lăsa răsuflet de o raţă şi ca la uşacortului. Arcuşurile cu podoabă de argint scoteaufulgere.

Valahi şi străini, cuprinşi de flacăra viersului, îşi

Page 150: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

sumeseră poalele caftanelor şi înnădindu-şibraţele prinseră a juca în jurul focului. Colbulstârnit poposea în catifelurile genoveze şipostavurile de Flandra, dar mai cu seamă pebarba cuviosului Porfirie, care stupea căutândmereu cu ochii spre cerul înflorit de stele, pentru ase încredinţa că nu se află în sălaşul Satanei.

Filip D’Antin se apropie alene de logofăt. Pufăiarezemat de marginea mesei.

— E un dans valah?Radu Andronic dădu din cap. Scoase luleaua

dintre dinţi şi începu să râdă. Von Blaremberg serupsese din horă şi sărea peste gropniţă cercândsă ţină bătaia ţambalului. Stârniţi, îi luară deîndată pilda Negoescu, genovezii, armăşelul Stroeşi încă vreo câţiva bezmetici.

— Obiceiul acesta ni l-au lepădat nohaii,desluşi logofătul. Filip D’Antin zâmbi.

— Bag de seamă că se bucură de trecereprintre nemţi. Prima încercare a făcut-o prietenulValahiei, baronul…

— Numai prietenii bat drumurile cetăţii descaun a Mariei Sale Vodă Brâncoveanu…

Se întoarse spre Ioniţă Fărcăşan. Gămanulgros la trup şi scurt de picioare şovăia. Îşi luaavânt, dar, ajuns la marginea gropii, se oprea.Porfirie îl pândea întărâtat. Avea să seosândească apoi la canon greu pentru gând

Page 151: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ticălos şi urgisirea aproapelui, dar acum, înpântecele nopţii, se simţea sleit de un singur dor:să-l vadă pe Fărcăşan în scufundătură, cu şezutuldezmierdat de tăciuni aprinşi. Cum Ioniţă dasemne că se lecuise şopti slujitorului îndeajuns detare ca să fie auzit:

— Mă cuprinde mirarea, frate Gheorghiţă, cătocmai binefăcătorul nostru nu-şi arată bărbăţia.

— Sare dumnealui până la urmă, suntîncredinţat. Nimeni din cinstitul neam alFărcăşenilor nu s-a dat în lături de la asemeneaisprăvi.

Sfatul călugărilor ajunse la urechea lui Ioniţă. Îşifăcu o cruce mare şi se năpusti taur asupra gropii.Monahii suspinară strâmb. Boierul sărise fără să-şi aducă stricăciuni la spinarea cea moale şizburda printre căftăniţi de bucuria izbânzii.

Von Blaremberg rostui o scândură, o întinsepunte peste jăratic şi porni cocostârceşte cubraţele desfăcute aripi.

— Pe nemţi îi osteneşte diavolul născocirilor,spuse logofătul.

Filip D’Antin îşi prinse între degete bărbia albităde suliman.

— Dar pe valahi?Radu Andronic îl cercetă în adâncul ochiului

nevătămat, întrebarea contelui n-avea poateînsemnătate, dar fusese rostită în anume fel. Îşi

Page 152: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

arată dinţii în zâmbet larg.— Dragul de străini. Nicăieri în Evropa călătorul

nu e întâmpinat cu atâta drag ca în ŢaraRomânească.

— Oare nu greşesc valahii?— Datina cere să pui vin şi pâine dinaintea

drumeţului.Franţuzul râse fără a-şi dezlipi buzele.— Datina poate aduce şi necazuri.— Pesemne însă că valahii s-au simţit răsplătiţi

pe măsura osârdiei lor de vreme ce nu şi-auprimenit obiceiurile.

— Mda… Pentru că veni vorba de obiceiuri şipentru că te văd plin de bunăvoinţă faţă denedumeririle drumeţului, te voi ruga, logofete, să-mi desluşeşti anume deprinderi ciudate ce m-auîntâmpinat în Valahia. Am văzut nu o dată, laîmplântarea pietrei de hotar între două moşii,copilandri a căror spinare era amar urgisită debâtă. Desluşeşte-mi, rogu-te, rostul acestei fapte.

— Tâlcul e limpede, răstălmăci Radu Andronic.Pruncii sunt năpăstuiţi spre a le pecetlui în veciţinerea de minte. După asemenea caznă, nu voruita până la adânci bătrâneţe hotarul moşiei, chiardacă piatra s-ar fărâma pulbere. De aceea, loculocării şi hatul trebuie să se potrivească întocmai.

— Bine chibzuit, râse contele de Saint-Lô.— Iar peste ani, de s-ar întâmpla gâlceavă

Page 153: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

asupra hotarului, pruncii osândiţi fără pricină,ajunşi moşnegi, îl vor dovedi păşind în lungul său,cu o traistă de pământ pe cuşmă, spre a facedeplină încredinţare.

— Acesta e un obicei roman.— Aşa socotim şi noi. Se numeşte Jurământul

cu brazda în cap şi însoţeşte o carte de blestemcare-l afuriseşte pe cel ce s-ar încumeta sămintă…

Un bubuit năprasnic îi cetlui cuvintele de pebuze. D’Antin se răsuci mirat încreţindu-şi fruntea.Lăutari şi oaspeţi se adunaseră în jurul gropii.

— Mielul e gata, spuse Radu Andronic.Într-o clipă, Moţata scoasă de monah cu dibăcie

şi grijă de a nu o fărâma fu ciopârţită pe talerelede lemn. Gheorghiţă răsturnă a doua mămăligăîntr-un blid adânc de lut, peste care cuviosulGherontie deşertă zeama dreasă din mirodenii.

Oaspeţii se azvârliră asupra ciozvârtelortemându-se că nu le ajung mâinile. Linguriletrudeau harnice răpunând mămăliguţa. FilipD’Antin, conte de Saint-Lô, se aşeză cam în silă,abia catadicsind să ducă fărămitură la buze.Înghiţi, apoi îmbucăturile se îndesiră.

Radu Andronic îşi dosi zâmbetul. Îi făcu anumesemn lui Ilie Machidon care rezema pridvorul.Şopoti câteva cuvinte la urechea slujitorului şi seîntoarse la masă.

Page 154: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

* * *Asemenea altora, crâşma Rădiţei fusese

ridicată la îmbinare de uliţe, cu cheltuială puţinăspre a mărunţi paguba dacă ceasul cel rău sauvreun netrebnic cu mintea stăpânită de holercă arfi sfârnit foc ori alt neajuns. Numai la pivniţe nu sescumpiseră Rădiţa şi omul ei care împlinea deSfinţii Petru şi Pavel zece ani de când fuseseînsoţit cu alai, dar fără lacrimă la ţintirimul BisericiiScaune.

Deochiul cumetrelor din mahala şi blestemulpungilor vlăguite îndesară traista de necazuri aRădiţei cu încă o năpastă, în zi fierbinte de Cuptor,cu soare vrăjmaş, pojarul iscat de o tinichearătăcită în stuful acoperişului mistui pereţii devălătuci până în temelii. Muiere bătătarnică, încrucea tinereţii la vremea aceea, Rădiţa nu seîncovoie dinaintea ananghiei. Rostui bani cuîmprumut de la boier Fărcăşan cel bătrân, ridicăalte acareturi din trunchiuri de stejar, şindriluiacoperişul, după care alungă din bătătură oricebodroanţe ce purtau semnul necazului, căcioamenii tem bufniţa, cloşca neagră cutreisprezece ouă, blestemul de văduvă şi lemnulars. Apoi o chemă la Bucureşti pe Agripina, soră-sa, un muscal de muiere, zăludă, cu vlagă şiuitătură cruntă, de nohai. Era de-ajuns să se arate

Page 155: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

în pragul cuhniei cu ghioaga în mână – căci fărăşagă de asemenea sculă se slujea – pentru camuşteriii cei nărăvaşi să amuţească şi să-şi vadăde ulcică.

Trecuse multă apă pe Dâmboviţa de atunci,Rădiţa se chivernisise, dar o dată cu belşugulgalbenilor grămădiţi în sunduc rătăcise în colbulanilor şi privirea catifelie a ochilor ca aluna. Şimuşteriii se primeniseră. Boier Fărcăşan celbătrân băuse paharul morţii gândind că-i tot cupacu rachiu de anason ce-i dezmierdase o viaţăgâtlejul, Costache Andronic, ajuns în creştetulvârstei, nu-i mai trecea pragul. Semn că răsuflă îida însă în fiece primăvară trimiţând, în taină deştiinţa jupânesei Irina, slugă încercată dupăcâteva carafe de pelin.

Mai fuseseră şi alţii la gândul cărora ochiiRădiţei se aprindeau în ceasurile de răgaz alesfintei duminici când biserica poruncea ferecareacrâşmelor. Pesemne însă că în diata lor, alături demoşii, şi livezi, şi conace, căftăniţii porunceaupruncilor şi lăcaşele de desfătare. Uneori, cătândspre Ioniţă, îl avea dinainte pe boier Zaharia,nasul repezit în vânt al clucerului Negoescu eraaidoma cu al bunicului Haralambie, ochii buiaci ailui Radu Andronic ştiau privi iscusit în inima şichipul femeilor, după cum ştiuseră şi ai lui boierCostache.

Page 156: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

La asemenea cugetări, inima Rădiţei se răcea,căci Dumnezeu nu-i sorocise prunci, după cumnu-i sorocise nici Agripinei. Unde era vlagavalahilor celor de altădată dacă nu cutezase osingură pereche de nădragi să înfrunte voiniciasoră-sii şi s-o răstoarne în fânul grajdului? Cumdădeau ochi cu spetele zdravene ale muierii,căutau ungherele precum cloţanii, deşi cunoşteaunumărul pungilor şi al acareturilor ce aveau săînsoţească binecuvântarea părintelui Sofronie dela Scaune. Dar netrebnicilor, chibzuiau Agripina şiRădiţa, le era mai vârtos teamă de papară decâtde sărăcie.

Oftau amândouă în nopţile de iarnă cândaşteptau muşterii, căci crâşma îşi ţinea porţiledeschise la orice ceas. Privirile lunecau mâhnitepe mesele lungi de brad negeluit, cu ulcele dinpământ smălţuite şi înflorate, dezmierdauscăunaşele cu trei picioare, duşumelele aşternutecu rumeguş proaspăt, butoaiele cu vin porfiriu şirachiu sârbesc. Când una, când cealaltă tăiauîncăperea, ieşeau în curte pentru a slobozi vreoporuncă argatului, căutau la untdelemnul fanarelorînfipte în stânga şi dreapta porţii, apoi cercetaulungul uliţei.

Nu se făleau cu cine ştie ce belşug, dar cheagtot prinseseră. Cui aveau să rămână casele dinmahalaua Scorţarului, prăvălia de la Sfântul Ioan

Page 157: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cel Mare, sfoara de vie din dealul Piteştilor?Marghioliţa, negustoreasă în Sfântul Gheorghe, levenea nepoată de sânge, dar nu li se lipea deinimă. Rădiţa îi cerceta chipul ca roua cu cârcel înpiept, pentru ceea ce miraza îi spusese ei acumzece ori douăzeci de ani. Agripina încerca acelaşijunghi pentru ceea ce oglinda nu-i spusese einiciodată.

Gândul că la casele nepoatei nu se statorniciseîncă picior de bărbat le picura miere în suflet şiridicau bărbiile în vânt – creadă cine-o vrea! —când megieşii zvoneau despre încă un neguţătorori meşter, ori târgovăţ cu te miri ce hram, venit înpeţit şi alungat de Marghioliţa. De vreo doi ani, seauzea că un boier de neam mare îşi lepădaseinima fără zălog în mâinile muierii. Altă nerozie,căci căftăniţii nu-şi iau soaţă o dugheană cumărunţişuri unde orice calic s-a simţit măcar odată stăpân, poruncind doi coţi de postav prost,sau copci de oţel pentru dulamă.

Când Marghioliţa săltă uşoară din careta înaltă,ridicată pe două roţi, surorile se priviră cu tâlc. Cecăuta negustoriţa pe lumină nedesluşită la uşalor? Rădiţei nu-i plăcu nici închinăciunea din caleafară de cuviincioasă a nepoatei, închinăciunecuvenită celor cu răbojul încărcat de ani.

— Mătuşă Agripina, ciripi muierea, cum,Doamne iartă-mă, umbli fără broboadă la ceas de

Page 158: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

noapte? Vrei oare să-ţi stârneşti vătămătura ceaveche? O fi având tuşa Rădiţa cinci ani mai multdecât domnia ta, dar în afara beteşugului de lapicioare, din mila Celui de Sus se ţine bine.

În ochii surorilor clipocea otrava.— Dacă tot te osteneşti să-mi ţii răbojul, rosti

Rădiţa muşcând cuvintele, află, rogu-te, căAgripina a venit pe lume numai la doi ani dupămine.

— Îmi fac nădejdi c-ai să mă ierţi, mătuşă, căcigreşeala izvorăşte din neştiinţă. La vremea ceeamama încă nu se născuse… Schimbă repedevorba. V-aţi şi trezit?

— Tocmai chibzuiam să ne hodinim un ceas-două.

— Cine chibzuieşte mult, doarme puţin, râseMarghioliţa. Vă pică musafiri de soi. BoierFărcăşan îţi trimite rugăciune, minţi negustoreasa,căci porunca venea de la logofăt, să găteştimireasă un butoiaş din cel uitat în hrubă, a nouabalercă de la geamlâc către grinda cea albă.

— După cum văd, pufni Rădiţa, ştiţi şi ceculoare de panglică ţin la dedesubturi.

— Eu una pot să-ţi fac încredinţare, căci prinmâinile mele au trecut, răspunse Marghioliţa cuzâmbet. N-aş pune degetele în foc că le-au bătutşi ochiul boierului.

— Pe-ale tale în schimb le ştiu toţi purtătorii de

Page 159: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

musteţi.Agripina rosti cu gura pungă:— Umblă vorba că-ţi schimbi crivatul,

Marghioliţă! De, s-o fi hodorogit sărmanul de-atâtafolosinţă.

— Adevărat. Tocmai gândeam să târguiescunul de la neamuri, dacă tot şade neatins.Porunceşte, rogu-te, argatului să nu sminteascăvinul din acea balercă hâţânându-l, şi răsplata îţiva fi ca totdeauna pe potrivă.

— Nu ştiam că eşti în slujba Fărcăşanului,spuse Rădiţa.

— Mi-e ibovnic. Se răsuci spre Agripinalămurind: Ibovnic este bărbatul carele cinsteşteaşternutul unei muieri cu dragoste nemăsurată. Îţiaduc desluşire, tuşă, căci domnia ta ai dat uităriide mult asemenea lucruri lipsite de însemnătate.

În ochii verzi râdeau lumini primăvăratice, toatătalpa iadului îi muncea boiul subţire, sânii, iezibuiaci, zburdau slobozi sub borangicul cămăşii.

Mult l-ar fi bucurat pe Ioniţă Fărcăşan vorbelemuierii, căci în zadar îi bătuse uliţa ani în şir.Despre treburile de dragoste ale Marghioliţei nuaflase decât diavolul cel bătrân, stolniculCantacuzino.

Rădiţa îşi înfipse pumnii în şolduri.— Ia ascultă, cui vrea Fărcăşan să-i zdruncine

minţile? Pietroasa mea îţi doboară dintr-o ulcică

Page 160: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

un oştean muscălesc cu flintă şi raniţă cu tot.Negustoriţa şopti în mare taină:— Printre petrecăreţi se află şi paşa de la Vidin,

îmbrăcat în straie de boscar spre a nu atrageluarea-aminte. M-ai îndatora peste măsură,mătuşă, dacă mi-ai îngădui să urc în cămărilevoastre. Când am tăiat podul mi s-a părut că vădumbră de tâlhari şi parcă nu mă încumet să înfruntîncă o dată drumul înaintea zorilor.

— De ce? se miră Agripina. Podoabe nu porţi,iar celelalte daruri le-ai rătăcit de mult…

Crâşmăriţa îi făcu semn spre ocniţa astupată cuo rogojină. Iscoada Cantacuzinului vru să-irăspundă Agripinei, dar nu mai avu vreme. Larmapetrecăreţilor începuse a zdruncina porţile.

* * *Rădiţa îşi primi muşteriii în prag, cu temeneli şi

zâmbet păstrat anume pentru logofăt. Pândindaşezarea chefliilor, Andronic îşi strecură iuteîntrebarea:

— A venit Marghioliţa?Muierea îşi lăsă capul în piept şi arătă spre

ocniţă.— S-o chem?— Nu.— Pricep. Domniile voastre aţi adus alte

podărese la zaiafet.

Page 161: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Dacă ai să depui aceeaşi iscusinţă şi înnegustorie, tare mi-e teamă că într-o bună zichefliii Bucureştilor vor bate uliţa Sfinţilor Apostoli,către beciurile lui Dragomir.

Rădiţa tăcu. Ar fi schimbat o vorbă cu soră-sa,dar Agripina nu se arăta muşteriilor înainte caciubotele acestora să zacă sub masă, iar cupelesă nu se fi golit a noua oară. Rânduiala ostatornicise Ioniţă Fărcăşan, după ce rămăseseodată fără tovarăşi de pahar. La vedereazdrahonului, oamenii se buluciseră către uşăpierind în noapte.

Gămanul, ciupit bine, dar încă ţeapăn pepicioare, duse ulcica la gură ostoindu-şi seteaaprigă.

— Bre, Rădiţă, ţipă stăpânind cu glas de taurhărmălaia. Dar bucate nu ne dai? îi peste un ceasde când n-am luat înghiţitură şi simt cum măprăval de slăbiciune. Grijeşte de curcani, fleici, şiniscai cârnaţi fripţi în jăratic şi, dacă tot asmuţifocul, pune şi un purcel să avem mai încolo de unmizilic.

Filip D’Antin, conte de Saint-Lô, rezemă zidul.Ce znamenie de creştini or mai fi şi valahii!? Deşaisprezece ceasuri cărau în ei merinde şi băuturăcât să astâmperi o oaste de flămânzi, şi tot îşicăinau pântecele. Asemenea urgie nu pomenisenici la Hamburg, oraş vestit în Evropa pentru

Page 162: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mâncăii lui, nici în Sicilia unde muierile sesemeţeau că-şi înţarcă pruncii cu o oală despaghetti. Nu-i vorbă, baronul aproape că levenise de hac. Băuse şi mâncase cot la cot cuvalahii, iar acum se năpustise cu hărnicie asupracarafei de pietroasă. Ioniţă Fărcăşan se anină debraţul lui Andronic.

— Frumuşică petrecere, ce zici logofete?— Ştiu eu…— Adică?— Parcă ar mai lipsi ceva. Gămanul se holbă.— Ce?— Fără trăsneli, zaiafetu-i ca balta stătută. Mi-

ar plăcea o boacănă. Altădată aveai închipuire,Ioniţă…

Fărcăşan, amuţit, îşi scarpină ceafa.— Ai vreun gând?— Mde… Logofătul păru să se codească. Ar fi

ceva, dar mi-e că iese prea lată.— Nu-i lată, Andronic, nu-i deloc! Spune-i lui

moşu’!— Dacă aude Vodă…— N-aude!Îl împungea cu pântecele, ochii mici nu slăbeau

chipul logofătului.— Nu mă fierbe, omule!Radu Andronic micşoră glasul la urechea

gămanului.

Page 163: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Ce-ai zice tu de un clopot slobozit în putereanopţii? De spaimă, neamţul şi-ar scăpa inima înbemeveci şi nici ăilalţi nu s-or lăsa mai prejos.Face să plăteşti parale bune ca să vezi asemeneaispravă.

— Phii! făcu Ioniţă gâtuit şi cu ochii cât cepele.Ăsta zic şi eu gând chibzuit!

— Biserica-i colea, scăriţa spre clopotniţălesnicioasă. Da-ţi trebuie îndrăzneală…

— Eu îndrăznesc, logofete!— Ştiu. Cum a îndrăznit iepurele când a văzut

lupul.— Te prinzi pe zece galbeni? spuse aţâţat

Fărcăşan.— Lasă şaga, Ioniţă.— Te prinzi, ori nu?— Mă prind, rosti moale Radu Andronic ca omul

care nu vrea să strice cheful nimănui.— Atunci nu sufla cuvinţel şi grijeşte să nu

prindă ăştia de veste când m-oi strecura pe uşă.După plecarea gămanului, Andronic mai zăbovi

un minut de ceas şi, pândind spinarea întoarsă achiorului, se strecură nălucă în ocniţă.

— Foc! strigă clucerul Negoescu sărind de lamasă.

Clopotele Bisericii Scaune porniseră a sezbuciuma semănând spaimă mare în mahala şiprintre petrecăreţi. Se năpustiră bezmetici asupra

Page 164: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

uşii împiedicându-se în ciubote şi caftane.În urmă, D’Antin cercetă cu grijă odaia goală

apoi prinse braţul baronului. Schimbară iutebastonaşele şi ieşiră după ceilalţi.

Afară, franţuzul îşi îndreptă ochiul verde sprecer răsuflând cu mulţumire.

— Sit nomen Dei benedictum24, şopti.Răsuflă şi Radu Andronic în ocniţă. Taina

franţuzului făcea înmiit cei zece galbeni dobândiţide Ioniţă Fărcăşan.

— Vreun zălud! spuse armăşelul Stroe. Auzi cei-a trăsnit! Să tragă clopotele. După mintea meanumai tărtăcuţa gămanului poate lepădaasemenea blestemăţii.

Negoescu râse adulmecând talgerul pe careRădiţa depusese o movilă de cârnaţi.

— N-om fi singurii din târg care bem de ieri.— Caută, rogu-te, împrejur şi spune-mi unde e

Ioniţă… Glasul tăios al contelui le zgârie urechile.— Necuviinţa n-o îngădui din partea nimănui,

baroane, şi dacă n-ai fi beat i-ai găsi răspunsul întăişul spadei.

— Te făleşti, chiorule! râse von Blaremberg.Filip D’Antin păli. Chiar dacă gâlceava o

iscaseră de ochii valahilor, vorba îl rănea adânc.Duse mâna la hanger, ştiind că ceilalţi vor sări

24 Fie numele Domnului binecuvîntat (lat.).

Page 165: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

stavilă. Radu Andronic alungă zâmbetul de pebuze şi din priviri, încercă să-l abată pe franţuz încelălalt ungher. Negoescu, grecul şi veneţieniifăcură roată în jurul neamţului. Von Blarembergrâdea gros.

— Hai! Scoate sabia, ochi văduv!Umerii franţuzului zvâcniră sub mâinile grele ale

logofătului.— Lasă-mă să trec, scrâşni.— Încearcă să chibzuieşti, conte, îi spuse

logofătul cu dulceaţă. Sunt încredinţat că iscusinţaspadei nu ţi-e întrecută decât de aceea a minţii.Asemenea izbândă – arătă spre baron – nu aducefală nimănui. Ş-apoi Brâncoveanului nu-i placesfadă între străini.

Filip D’Antin şovăi câteva clipe. Dădu scurt dincap şi ieşi glonţ din cârciumă. În urma lui seaşternu tăcerea. Ioniţă Fărcăşan, care abiaaşteptase să se fălească cu isprava din clopotniţă,întrebă mâhnit:

— Din ce se luară, frate? înainte de-a aflarăspuns, speriat ca nu cumva sfada străinilor săcurme zaiafetul, se grăbi să poruncească: Vinproaspăt, Rădiţă, ulcele curate şi adă purcelul celapână a nu se face tăciune.

După toate semnele însă, pofta de petrecere aneamţului ostenise. Adumbrit, mai zăbovi cât sădeşerte două cupe şi ceru caleaşca. Logofătul

Page 166: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Andronic îşi răsuci capul spre ocniţă. Făcu semnmic şi într-aceeaşi clipă rogojina se dădu în lături.

În prag zâmbeau ispitele Marghioliţei.

* * *Când Filip D’Antin se ivi în capul uliţei, Ilie

Machidon, dosit în umbra unei sălcii, şuieră scurt.Patru zdrahoni cu umeri vârtoşi, junghere iuţi şispinări trenţăroase se apropiară tupiluş.

— Ăsta-i! Fiţi cu luare aminte! îl doborâţi, darnu-i pricinuiţi stricăciuni mari. Mi-e de-ajuns dacăuită cum îl cheamă o frântură de ceas.

Slujitorul îşi zornăi punga a făgăduială. Pe lotriîi pescuise pe malul Bucureştioarei. Pentru cincitaleri de cuşmă ar fi spintecat -Doamne fereşte! —şi icoana cea mare a Cuvioasei Nastasia, darulpatriarhului Dositei de la Ierusalim către MitropoliaValahiei. Fuseseră de-ajuns câteva vorbe pentrua-l însoţi bucuroşi pe Machidon. Două podăreseşoldii strigaseră dogit în urma lor. Slujitorul o luaserepede din loc, stingherit. Privirile tălăniţelor, carevegheau un stol de vrăbii înfipte în proţap,despuiau. Asemenea căutătură şi asemenea râshulpav neobrăzat, Machidon nu pomenise. Pelângă acestea, Anisefta, văduva roşcovană dinChipriana, afurisită de muieri şi de părinteleSofronie, era numai bună de stareţă la Agapia.

Franţuzul ajunsese în crucea uliţei. Primul

Page 167: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cârjaliu se smulse din umbră şi-i ieşi dinîntâmpinare cu mâna întinsă. Paşii contelui semărunţiră. Machidon îl văzu ducând mâna laspadă şi le făcu vânt celorlalţi.

Ascuţişurile lui Saint-Lô chemau toate luminilenopţii. Cumaşii se azvârliră vultureşte, dar sabialui Filip D’Antin le curmă iuteş bărbăţia. Patru dâresângerii îşi făcuseră vad pe obrajii terfegoşilor.

— Ăsta-i sigiliul meu! rosti D’Antin surâzânddrăceşte. La cel dintâi pas vă încrustez diata.

Cârjaliii băteau roată uliţa căutându-i spatele.Franţuzul lipi ulucile gardului apoi ţâşni cuamândouă armele roată. Pe degetele cumaşilor seivi roua sângelui. Scăpară jungherele în tină.Ochiul norocos al contelui împungea.

— Închinaţi-vă, mişeilor!Ridică sabia şi se frânse de mijloc gemând.

Parul slobozit de Machidon îi dezmierdase, cumăsură, moalele capului.

Contele de Saint-Lô căzuse cu faţa în jos.Horbota de la mâneci şi piept, întinată de glod,părea acum o zdreanţă. Cârjaliii ciuliră urechile.Se auzeau paşi. Într-aceeaşi clipă, în cele douăcapete ale uliţei se iviră străjile alergând.

— Valea! suflă unul din tâlhari, încovoindu-şispinarea gata să se mistuie în întuneric.

Machidon îi puse mâna pe umăr.— Rămâi pe loc, Prisparule! Priceperea în

Page 168: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mânuirea jungherului ţi-am văzut-o. Neghiobia ţi-oaud. Priveşte în jur.

Oştenii veneau în potcoavă, cu gând să-iîmpresoare. În stânga şi dreapta podului se aflamlaştină vicleană, unde după zece paşi piereaiînghiţit de mâl.

Haita tâlharilor căuta scăpare rotindu-şi ochiinăpădiţi de sânge. Ilie Machidon se apropie desuliţele străjerilor ţinând la vedere balabanul deargint. Şopti:

— Slujbă domnească!Oştenii se îndepărtară fără cuvânt. Prisparu îşi

alungă repede spaimele, zâmbind cu înţeles.— Fiertura asta miroase bine, dar dă lesne în

foc…— Îi poţi stăpâni clocotul dacă înnozi zdravăn

baierele limbii. De una vreau să te încredinţez. Nupentru asemenea ispravă o să vă înalţe armaşulcapetele în vârful parului. Despuiaţi-l!

Lotrii se puseră pe treabă. Scoaseră mantiafranţuzului, îi traseră ciubotele, avură de furcăoleacă cu cei patruzeci de bumbi de la vestonul decatifea, sfâşiară nerăbdători cămeşa subţire,pânza de paing. Degetele atinseră ghiulurilescumpe căutând pieziş spre Machidon. Slujitorulle dădu încuviinţarea din ochi şi-ntr-o clipităodoarele pieriră în brâiele ififlii.

— Noi ne-am săvârşit lucrarea, spuse în cele

Page 169: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

din urmă tâlharul.— Aţi uitat bernevecii. Prisparu săltă din umeri.— De… după cum pofteşte domnia ta.

Trebuşoara asta, atât cât mă ajută pe mine capul,seamănă a răfuială.

— Te ajută mai mult, terfegosule! Vrei să măîncredinţezi că nu mi-ai priceput rosturile. Străinulputea să vă răpună lesne. V-a însemnat numaipentru a vă dibui în ziua când ar pofti mărturiavoastră. Iar în acea zi o să vă smulgă limba pentrua afla cine v-a tocmit.

— Spurcată treabă, îngână Prisparu.Ilie Machidon cercetă straiele contelui. Găsi în

şerpar un sul de pergament şi mustaţa prinse a-itremura a zâmbet. Aruncă cumaşilor talerii juruiţi.

— Luaţi şi trenţele. Caii tâlhăriţi pasc malurileBucureştioarei, iar drumurile lotrilor la ceas deprimejdie trec prin Broşteni. Noaptea dă semne demoarte. Cine-şi preţuieşte căpăţâna la vărsatulzorilor, poate ajunge departe.

Lotrii înşfăcară straiele lui D’Antin şi fără altcuvânt o luară la sănătoasa. Machidon începu sărâdă. Îl înveselea straşnic priveliştea conteluirămas pe pod în izmene de muiere, din borangic,cu horbotă lată de-o palmă. Apucă măciulia basto-naşului şi o răsuci până se desprinse. Înlăuntrulvergelei de abanos nu se afla nimic. O învârti laloc şi târî trupul lui D’Antin în cotlon ferit spre a nu

Page 170: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nimeri sub roţile vreunui rădvan. Bastonaşul îldepuse între mărăcini, unde ochiul cel verde aliscoadei îl putea lesne dibui. Franţuzul avea săprepuiască – cel puţin aşa dorea Radu Andronic –că fusese doborât şi jefuit de tâlhari.

Simţind şfichiuiala vântului de noapte, milanăpădi inima ţăranului. Smulse un snop de urzici,din cele iuţi la mânie, şi-l aşternu oghial pestetrupul contelui de Saint-Lô.

* * *Toate ispitele diavolului ţâşneau din ochii şi

zâmbetul Marghioliţei. Genele lungi fluturau cuanume meşteşug aprinzând făclie poftelebaronului, buzele răsăreau căpşuni înrourate peobrazul gingaş. Ia străvezie, stropită cu fluturaşide aur, despicată în potcoavă până pe umeriirotunzi, desluşea tulbure sânii negustoresei,dogoritori şi plini de neastâmpăr.

Uitase neamţul de caleaşcă, de Leopold, şi depânzele ţesute cu D’Antin, de Dumnezeu şi denumărul cupelor deşertate. Marghioliţa grijea să-ifie pocalul plin şi să zâmbească ademenitor.Graiul nu i-l pricepea, dar după toate semnele,vorbele neamţului nu aşteptau răspuns.

Negustoreasa se ridica din vreme în vremepentru te miri ce mărunţiş, şi-atunci ochii baronuluise bulbuşau ouă răscoapte înfâgând suliţe în

Page 171: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

şezutul muierii. Şarpe viu sălăşluia în spinareaMarghioliţei, iar sub catrinţa de catifea floriecoapsele săltau buiace. Piciorul mic, în papuc demarochin, măsura pas legănat. Asemenea mersde cadână îl vrăjea pe neamţ peste măsură. Nuvăzuse frumoasele Stambulului priponite întrezidurile haremului, iar la Viana, Paris ori înrepublicile italiene muierile călcau cocostârceştedin pricina vergelelor de oţel ce le cetluiaupântecele şi a încălţeilor ridicaţi cu o palmă dincălcâie.

La porunca logofătului, negustoreasa turna fărăsă se scumpească din carafa cu vinars viclean, acărui putere o temeau până şi beţivani încercaţi caFărcăşan sau Negoescu. Rădiţa şi soră-saAgripina priveau înlemnite ca la panoramărostuirile nepoatei. Nu fusese, har Domnului, niciRădiţa icoană în biserică, dar abia acum pricepeacă trăise de prisos.

La celălalt capăt de masă, oaspeţii rămaşisfâşiau trei curci îndopate cu coconare, fără a mailua aminte în stânga sau dreapta. Ioniţă, gând îngând cu Negoescu, Stroe şi armăşelul, chibzuiasă aducă lăutari. Grecul adormise de mult.

În cele din urmă, capul baronului căzu răpus pemasă. Marghioliţa, încrucişându-şi privirea cu alogofătului, desprinse încet bastonaşul din mânaînsomnurată.

Page 172: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Nu zăbovesc mult, suflă boierul. Cu oricechip nu-i îngădui să se trezească. Înainte de-adeschide ochii, cupa să-i fie la buze. Mă bizui petine, Marghioliţă!

Îşi răsuci spatele spre a feri privireacrâşmăriţelor şi scoase măciulia bastonaşului. IIrăsturnă zgâltâindu-l uşor şi trei suluri subţiri depergament îi căzură în palmă. Înapoie sculaMarghioliţei.

Negustoreasa ascultă tropotul calului şi seîntoarse zâmbind la masă. Agripina îi citi lucoareadiavolească din ochi.

— Satana! şopti, făcându-şi semnul crucii şiintră înfricoşată în cuhnii.

Greu la deal cu boii mărunţi, moş Pahomie! Te-ai rupt din crivat pe rouă nescuturată, de-amu s-aîmpământenit dimineaţa şi tot n-ai depănatcărăruia. Apăi să-ţi spun eu: nu anii, ci pântecelecel rotund peste măsură poartă vina. Ia fă-imătăluţă un sfârâiac de bine şi supune-lpustietăţii!

…Îs numai aburi, dar se cheamă c-am ajuns.Mă prăval pe stâncă şi-mi slujesc obrajii cu uncearşaf de băsmăluţă… Aşa! Buruiana munteluileapădă mireasmă sănătoasă, vânticelul a deprinsdulceaţa căldurii. E tare bine! În vale, zidurileconacului zugrăvesc patru laturi albe, toate

Page 173: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

deopotrivă. Stogurile de fân se înalţă cuşme într-ocoastă, pe tăpşanul dat cu verde, codrii cetluiescluminişul aşezării cât bate ochiul.

Cugetul cerului se arată împăcat căci niciozdreanţă de nor nu-l căzneşte. Întorc capul spreMunţii Vrâncioaiei. Prăvălişurile năpădite de sihlănăscocesc răcoare cuminte. Din adâncurilenedeprinse cu pasul omului, urcă băbeşte o ceaţănătângă. Nu se aude decât umbletul greierilorbuiaci…

Adun frumuseţile cu ochii, cu nările, cu guradeschisă, bucuria îmi împânzeşte privirea.

Mai îngăduie-mă, Doamne, nu mă chema latine!

Alături, într-o bortă tăinuită a muntelui, şi-astatornicit schimnicul Daniel singurătatea în acelevremuri moarte de mult. O stâncă netedă i-a slujitde masă, alta mai măruntă de scăunaş. Scotcartea cuviosului Ilarie şi-l rog pe bunulDumnezeu să-mi învrednicească drumul.

Aflând că una dintre moşiile noului domnConstantin Brâncoveanu se cheamă „Vai-de-ei”,târgoveţii cei mucaliţi ai Bucureştilor au şi născocitvoroavă de duh: Până acum a fost Vai de ei, de-acu’ e vai de noi…

I-a cam strujit Vodă de gălbejori, dar vorbasecretarului florentin al Mariei Sale, cu socoteală,

Page 174: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

fără a-i face să ţipe. Pe lângă megieşul său,Gheorghe Duca, acel tejghetar arvanit ajunsdomn al Moldovei, carele dăduse palancă ţara depământ lăsându-l pe bietul creştin numai înstraiele de la botez, Maria Sa se dovedise pruncblând, poruncind biruri cu chibzuită cumpătare.Douăzeci şi cinci de ani Valahia a dus trai liniştit,neamţul poftalnic de pască românească s-amulţumit cu mămăliguţa dumnealui, turcul a fostîmbrobodit la ochi, mai dihai ca moşneagul cumuiere tânără, de nu ştia sărmanul cum îl cheamăpe nume.

Vodă dobândise de la Stanca Cantacuzino,maica Mariei Sale, ştiinţa vicleşugurilor, iar de launchii săi, ochiul cel limpede trebuinciosdomnitorului unei ţări mărunte aflate la poalelemarilor împărăţii. Vulpea n-a răcnit la elefant că-lmărunţeşte, nici fapta ursului n-a suduit-o gata să-l păruiască, ci şi-a îndulcit limba păcălindu-i fărăistov. Pilda aceasta s-a înscăunat temeinic încugetul Mariei Sale, scăpând Valahia de la multenecazuri.

Venise de-acasă cu părăluţe bune în moşii şiacareturi şi le-a înmulţit luându-şi muiere penepoata lui Antonie Vodă. Fiică-sa, domniţa MariaBrâncoveanu, măritată cu domnul Moldovei, ştia,se vede treaba, numărul galbenilor aflaţi în pungalui Vodă Constantin când îşi căina bărbatul mazilit

Page 175: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

zicând că „va pune taica pungă de pungă dinStambul până în Bucureşti şi tot ne vom întoarce!”

Ştia el şi turcul câte ceva, căci nu degeaba l-abotezat Prinţul aurului.

Ca să-ţi faci un gând domnia ta, frate cetitorule,despre averile fără de seamăn ale Mariei Sale, săcetim împreună foaia de zestre a domniţei Stanca,măritată cu Radu, jiul lui Iliaş Vodă al Moldovei:

„O cunună cu diamanturi, un left tot cudiamanturi, şi trei picioare mari de smaragd, cinciperechi de cercei cu diamanturi, smaragde, rubineşi bălaşe, trei perechi de brăţări, nouă inele, toatecu pietre preţioase, douăsprezece şiraguri demărgăritare mari, două lanţuri de aur de câte cincisute de grame fiecare, o învălitură de cap cu aceleei, o salbă de patru sute de galbeni, trei sute banide cap cu lesă de mărgăritare, zovon cu trei sutede galbeni, treizeci de îi ţesute cu fir, cu sârmă, cumărgăritare şi şireturi, opt dulămi cu samur, cupântece de râs şi bumbi de diamanturi, de rubineşi mărgăritare, paisprezece rochii cu sponci deaur, cu diamanturi, şi cu gurile de mărgăritare,puzderie de oghialuri şi cearşafuri cu flori de fir,covoare de mătase, oglinzi cu pervazurile deargint, talere şi tipsii, solniţe şi furculiţe din argintcu lucrătură, un cal de ginere, caretă cu şasetelegari, rădvan cu şase telegari, patru sute de oi

Page 176: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cu miei, patruzeci de boi de plug, treizeci de vacicu viţei, douăzeci de iepe cu mânji şi armăsari, osută cincizeci de mătci de stupi, moşiile Simianii,Scărişoara, Clanţa, Ţiganii, viile de la Piteşti şiSchiau, case de piatră în Bucureşti… „

Socoteşte, rogu-te, că Maria Sa aveaunsprezece odrasle şi mai socoteşte peşcheşurilecele mari împinse turcului, socoteşte cheltuielilepentru ctitorii şi câte şi mai câte…

Deosebita şiretenie a Mariei Sale s-a dovedit şiîn căpătuirea domniţelor. Pe Duca al Moldovei l-acuminţit vârându-l sub imineul domniţei Maria;gura cea rea a lui Alexandru MavrocordatExaporitul, mare dragoman la Poartă, a astupat-odându-i de nevastă fiului său Scarlatache pedomniţa Ilinca.

Stolnicul Cantacuzino, unchiul Mariei Sale,uimise Evropa cu născocirile în treburi de taină,iar sfaturile sale nu-şi găseau pereche înînţelepciune. Maria Sa şi-a suflecat dară mânecileşi s-a apucat să gospodărească Valahia. Achemat întâi o mână de băietani mai bogaţi laminte, le-a umplut buzunarele cu aur să aibă decheltuială prin şcolile Romei, Vianei, şi chiar aleîndepărtatului Paris, juruind că le rupe urechiledacă se ţin de blăstămăţii.

Alte parale le-a rânduit Maria Sa pentru

Page 177: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

învăţăceii Academiei Domneşti de la Sfântul Sava,poruncind dascălilor să le desluşească cu vorba şinuiaua fizica pământească, pildele cugetătorilorgreci din vechime şi altele asemenea taine demare trebuinţă. D-apoi aurul vărsat pentrubibliotichii deschise tuturor cunoscătorilor debuchii, d-apoi pentru tiparniţe, d-apoi pentruşcoala de pietrari a lui Vucaşin, şi de zugravi a luiPârvu Mutu, d-apoi pentru ctitoriile careîmpânziseră Valahia acelor vremi?

Om subţire, cu gust ales, Maria Sa a trudit fărăodihnă să statornicească arhitectura cea nouă, aridicat bolniţe, a podit uliţe, a întocmit străji denoapte, a rărit cetele de prădalnici.

Îndată ce Viana i-a îndemnat pe românii dinTransilvania mai cu vorba cea dulce, mai cupumnii, să se grămădească sub anteriul Papei dela Roma, Maria Sa a înălţat în Sâmbăta de Sus omănăstire şi o biserică în Făgăraş spre a-i ţine peacei români aproape de credinţa lorstrămoşească. Şi l-a mai trimis pe tipograful MihaiŞtefan la Alba lulia să scoată cărţi în limbavalahilor.

Mărturie despre osârdia întru frumos a MarieiSale Vodă Constantin stau astăzi palatele ridicatela Mogoşoaia, Doiceşti, Potlogi, Târgovişte şi

Page 178: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Obileşti, giuvaiericale născocite în piatră şi lemn.Frumuseţile Mănăstirii Horezu iscă şi astăzilăcrămiţă de bucurie în ochiul călătorului.Pomelnicul înfăptuirilor brâncoveneşti se cereîntocmit într-o carte nouă.

Am să-ţi mai spun numai una, frate cetitorule,iar după ce ţi-oi spune-o, te las. În vreme ceLudovic al Franciei şi boierimea dumnealui sescărchinau năpădiţi de rapăn, meşterii săpunariînşiraţi pe malurile Bucureştioarei nu pridideau săţină piept târgoveţilor şi curtenilor valahi, iubitoride curăţenie. Acel vodă al franţuzilor mâncapilafuri şi alte bucate, ghiorlăneşte, cu degetele,fără să aibă ştiinţă la ce foloseşte furculiţa aflatăpe masa Mariei Sale, Constantin VodăBrâncoveanu.

Iaca aşa! Să se ştie!

CAPITOLUL V – GRIJILE MĂRIEISALE

Logofătul Andronic ocoli intrările cele mari alepalatului şi se opri la portiţa dosnică din stejar cuferecături de fier nemţesc, păzită de doi tuhfecciişi un deliu. Deşi slujitorii îl cunoşteau, trimiserădupă căpitanul seimenilor, care avea poruncă din

Page 179: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

partea stolnicului să-i lase intrarea slobodă şi să-lpetreacă la orice ceas în cămările de taină aleCancelariei Negre.

Se aflau în celălalt capăt al palatului şi urmausă străbată divanul cel mic, apoi spătăria ceamare, pe ai cărei pereţi sticleau în neguradestrămată de al doilea cântat al cocoşilorbuzdugane, hangere, spade turceşti şi de Toledo,iuţi, sprintene, cu limbă suleagă. Ocoliră vistieriavegheată de arnăuţi. Başciohodarul împinsescrinul dintr-o ocniţă, dezvăluind o hrubă tainicăluminată de făclii care-şi croia drum pe sub odăilegrămăticilor ce trudeau şi noaptea.

Radu Andronic păşea în urma căpeteniei,trăgând cu urechea la zgomotele din palat. Seauzeau ciubotele străjilor, ţipetele păunilor dingrădina domnească, rar şi de departe, horcăitiscat de vis rău în chiliile osândiţilor.

Seimenul se opri dinaintea unei uşi chindisite înlemn, căută cheia în colanul care îi încingea braţulşi descuie fără zgomot broasca săturată cu ulei decandelă. Pătrunseră în judecătoriacriminalicească, iar de-aici, în sala cea mare undese afla scaunul domnesc iscat din aur, argint şicatifea purpurie cu ciucuri din terţei. Tot auriţi erauşi hultanii de la pajura lui Vodă, ciopliţi înpântecele bolţilor.

Radu Andronic se prelinse pe lângă zidurile

Page 180: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

întunecate. Nimeni n-avea învoire să intre în salatronului fără îngăduinţa Brâncoveanului. Poruncaera acum înfrântă căci altfel, urmând drumulobişnuit, a doua zi ar fi ştiut tot palatul că logofătulde taină Radu Andronic fusese întâmpinat deVodă pentru treburi de mare însemnătate, vezibine, la trei ceasuri după miezul nopţii.

În mintea stolnicului Cantacuzino tainele sebucurau de deosebită cinstire. El născocisebroaştele înecate în untdelemn, tălpile de pâslăpentru slujitorii de la cămările lui şi ale domnului,ascunzişurile oarbe – scorburi de copaci orianume şipci de la anume poduri din târg – undeiscoadele îşi lepădau veştile spre a nu-şi vânturachipurile Ia Curte.

Era om ascuns unchiul lui Vodă. Se înveşmântaneguros, după cum neguroase îi erau şi tainele,surâsul nu-i înflorea niciodată pe buze. Lunecanălucă, ivindu-se din fund de cotlon, nici măcarpruncii ori muierea nu-i auziseră glasul, altcumdecât molcom şi plin de stăpânire. Boierii secutremurau sub privirea lui adâncă şipătrunzătoare. Nu se afla taină în Valahia, iar lacancelariile Evropei se aflau şi mai puţine, desprecare să nu capete ştiinţă. Avusese boierie măruntă– stolnic – şi zădărnicise mereu dorinţa lui Vodăde a-l înălţa la altă dregătorie mai de soi. A treceneînsemnat îi era dorinţa, singura în care nu

Page 181: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

izbândise.Urcând scara de marmură îngustă şi

şerpuitoare, Radu Andronic ajunse în pragulcămărilor domneşti. Zgomotul paşilor murea pecovoarele moi Sileh şi Bachtiar, candele din sticlăroşie şi albastră răsuflau lumină tulbure la poaleleicoanelor mari. Logofătul cunoştea odăile rânduitedupă gustul lui Vodă. Fiecare păstra altă culoare.În cămara ghiurghiulie, cu pereţii înveşmântaţi înghiordezuri, se aflau trei amfore mari de argintprimenite în orice zi de slugi doar cu trandafirisângerii; în odaia albastră ori ca mierea, cu icoanede aur, covoare de Brussa şi coloane dechihlimbar şi topaze spânzurând în tot locul,stăpâneau flori mărunte în văscioare de cleştar, înîncăperea chitaeză toamna năvăleau crizantemelecele mari, ruginii. Maria Sa îndrăgeagiuvaiericalele născocite de mâna meşterilor şi apământului.

Încă o odaie şi avea să se afle în faţa domnului.Fustaşii îşi descrucişară suliţele lăsându-islobozenie.

— Ciudat, rosti stolnicul Cantacuzino. Contelebate în două rânduri drumul Moscovei, calcăhotarele padişahului, apoi cârmeşte spre Valahiaîntr-o singură vară. Dragostea dovedită ŢăriiRomâneşti pare să aibă rădăcini vechi. Saint-Lô

Page 182: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

poposeşte pentru a treia oară în târgulBucureştilor. Îşi aţinti ochii pe hartă poftorind pegânduri: Ciudat!

Vodă se opri cercetându-i chipul.— Drumul către coroana Spaniei e întortocheat.— Numai că umbletul s-a sfârşit.— Ai ştiinţă despre diata lui Carlos?— Am, doamne. Riga şi-a poruncit urmaşul

socotind că nu mai apucă răsăritul. Vracii auizbutit să-i aţâţe vlaga pentru puţină vreme,dorinţa însă şi-a răsuflat-o.

Ochii bulbuşaţi ai Brâncoveanului sclipiră. Îşitrecu degetele prin barba castanie apoi pesteobrajii uscăţivi.

— Leopold?— Nu, strănepotul Bourbonului: Filip, duce de

Anjou.— E bine, oftă Vodă. Dobândind scaunul

Spaniei, Habsburgul dobândea nu una, cidouăzeci şi două de coroane. Arătă pe hartă:Sardinia, Sicilia, regatul Neapolelui, Milanul, Ţărilede Jos, jumătate din America, cu minele din Peruşi Mexic, ţinuturile din Africa… Le-ar fi urmatValahia şi Moldova trase de aţă. Nu-mi placprincipii din cale afară de puternici… Cine ţi-atrimis vestea?

— Valetul cardinalului de Brebeuf, mânadreaptă a Papei. La ceasul acesta, nouă făpturi

Page 183: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

din Evropa cunosc diata. Dar mâine?Ochii întunecaţi ai Cantacuzinului cercetară

departe, străpungând zidurile rotunde.— Vâlvătaia va mistui curţile crailor înainte ca

principele Carlos să se deprindă cu cripta undeare să aştepte judecata din veac. Leopold asmuţitde Wilhelm al Oraniei, vrăjmaşul neînduplecat alBourbonului, va bate război asupra Franciei şiSpaniei. Diata lui Carlos e piatra de amnar pentrupulberăriile Evropei…

— Străinii s-au lăsat greu citiţi, logofete!Aşteptăm de mult, spuse Vodă, scurtându-iînchinăciunea.

Radu Andronic îşi astâmpără zâmbetul. Înprivirea Brâncoveanului ardea nerăbdarea.

— Filip D’Antin a simţit primejdia, doamne.Unsprezece ceasuri şi-a învârtit ochiul norocoscăutând clapcele zaiafetului. Neamţul e dârz lapetrecere şi doar farmecele Marghioliţei au izbutitsă-i vină de hac. Acum horăie într-o crâşmă dinmahalaua Calicilor spre bucuria lui IoniţăFărcăşan. O zi şi-o noapte s-a străduit să-ldoboare cu bărbăţia ulcelelor deşertate.

— Hm, zâmbi Vodă, din pui de cuc nu facijupâneasa cloşcă. Bezmetic a fost şi boierZaharia, dar fecioru-su se îndeasă să i-o iaînainte. Clopotele de la Scaune au semănatspaima în tot târgul. Frumoasă ispravă!

Page 184: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Eu l-am îndemnat la asemenea ispravă,Maria Ta, spre a da prilej franţuzului să se apropiede baron.

— Rămân, oricum, destule la răboj. Chibzuiama-l surghiuni la Snagov, dimpreună cu Negoescu,spre a-şi astâmpăra mişeliile, dar mi-e că într-osăptămână păgânii fac din sfântă mănăstirecrâşmă de drumul mare. Nu vreau să-miîngreunez cugetul cu blestemele cuvioşilormonahi. Vorbeşte, logofete, ce-ai izbândit?

Boierul se apropie de masă şi lepădăpergamentele sclipuite din bastonaşul lui vonBlaremberg. Istorisi fără ocolişuri întâmplările, învreme ce stolnicul sta adâncit asupra zapiselor.

— Înţeleg că răgazul ne e scurt, spuse Vodă.Logofătul săltă din umeri cu zâmbet.— După cât a deşertat în el, s-ar cuveni să

doarmă ţeapăn până la asfinţit. Neamţu-i însăfăptură vârtoasă. Oricum, Marghioliţa îl vegheazăcu ispitele şi pocalul plin, gata să i-l poarte labuze.

Stolnicul îşi ridică ochii neguroşi.— Prepuielile nu ne-au înşelat, doamne.

D’Antin e hain lui Ludovic. Se află în slujbanemţilor. Iată dovada necredinţei sale!

Despături pergamentul răsuriu, bătându-l uşorcu latul palmei.

— Aici, desluşi, se află toate tainele oştirii

Page 185: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

franceze. Bourbonul îşi poate înfrunta vrăjmaşii cu125 de mii de pedestraşi şi 47 de mii de călăreţi,dragorii, husari şi carabinieri. Are de asemeneasub poruncă 5 mii de tunari. Căpeteniilesteagurilor din Auvergne, Champagne şiNormandia se află îndatoraţi cămătarilor olandezişi pot fi lesne ispitiţi. Acest D’Antin e iscoadăpricepută. Îi descâlceşte Habsburgului armele noinăscocite de mareşalul Vauban, o anume puşcă şio spangă ce poate fi adăugită flintei – baionetă –dar nu uită să-i ştiricească şi numele ibovnicelorducelui de Vendome şi ale lui Villars, generalii ceimai însemnaţi ai lui Ludovic, acum, după moartealui Turenne şi a lui Conde.

— Când livada e stricată de omizi nu temigrindina, spuse Vodă.

Săltă pergamentul apropiindu-l mult de ochiicastanii. Moştenise vederea scurtă a buniculuisău, vornicul Preda Brâncoveanu; coconii,Beizadea Ştefan, domniţele Stanca şi Bălaşa,călcau pe urmele aceluiaşi beteşug. Se străduiasă desluşească semnele franţuzului care-i trimiteaprincipelui Leopold rânduiala unei fortăreţeîngropate, altă născocire a lui Vauban.

Nemţii şi englezii lui Wilhelm, înfrânţi laSteinkerque, Neerwinden şi Fleurus, îi spuneauhotar de fier. Şi pe bună dreptate. Forturile luiVauban iscate mai cu seamă în meleagul de

Page 186: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

miazănoapte, unde Franţa n-avea apă ori muntecare să-i apere hatul, se dovediseră de netrecut.

Era în firea stolnicului să nu-şi arate uimireapentru veştile de preţ. Pomenise de baionetă,logofătul îşi tipărise bine cuvântul în minte, şifortăreţele lui Vauban cu glas molcom, chip şidegete liniştite. Nimeni, nici măcar nepotul său,Vodă Brâncoveanu, nu-şi amintea întâmplare caresă-i fi zdruncinat cumpătul. Radu Andronic însăavusese prilejul în drumurile sale să stea la sfatulunor lefegii leşi din oştirea nemţească. Li se ridicapărul măciucă istorisind despre hotarele luiVauban îngropate adânc în pământ. Pedestraşiipieriseră cu miile, flămânziseră săptămâni de-arândul cercând să străpungă întăriturile, săocolească capcanele, să găsească punţi pentruşanţurile cu apă şi foc. Cine trecuse pe acolo nuse mai temea de iad. Orânduirea fortăreţei ce seafla acum în mâna Brâncoveanului, putea fi darnepreţuit pentru Leopold şi prilej de spaimă marela Curtea Bourbonului.

— Baionetă… rosti pe gânduri domnul. Dacăoamenii ar depune numai jumătate din silinţa şiosârdia lor pentru născocirile morţii spre a trăi înbună înţelegere…

Stolnicul clătină capul.— N-ar fi oameni, ar fi îngeri.— Baioneta mareşalului de Vauban, apropie-te,

Page 187: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

logofete, şi cerceteaz-o, îmi aminteşte de noduldin Frigia spintecat de împăratul Alexandru.Jungherul aninat la flintă ţine loc suliţei. Cu osingură armă, oşteanul săvârşeşte două lucrări.Muşchetarul e totodată şi suliţaş, luând-o astfelînaintea călăreţului. Râse încetişor: După ce suntscornite, marile plăsmuiri par la îndemâna oricăruiprunc.

— Uimirea adaugă mult unei născociri, spuseîncet Radu Andronic. Dacă taina e bine păstrată, oarmă nouă îşi înzeceşte puterile pe câmpul debătaie. Acolo, oamenii n-au vreme să chib-zuiască. O iau la sănătoasa, încredinţaţi că au de-a face cu plăsmuirile diavolului.

— Ce cuprind celelalte pergamente? întrebăVodă.

— Numărul oştenilor otomani şi ruşi, doamne,precum şi locurile unde adastă feluritele steaguri,fregatele muscalilor din Azov şi Baltica. 40 de miide muscali, ştiriceşte D’Antin, va azvârli ţarul laNarva, în focul luptei, chibzuind a-i răpune pesuedezi şi a le reteza din ifose. Baltica, ajunsă uniaz suedez, sau tranşeea cetăţii suedeze dupăcum se semeţea regele Gustav Adolf acum vreo80 de ani, i-a alungat somnul Ţarului Petru…Alături de rus, vor sta meleagurile supuse cu sabiade vikingi: Finlanda, Ingria, Carelia, Livonia,Estonia, Stralsundul şi Pomerania de Apus. Carol

Page 188: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

al XII-lea îi înfruntă cu nouă mii de oameni şiînţelepciunea celor 18 ani abia împliniţi…Dumnezeu, spune o zicală a vechilor fenicieni, ede partea celui mai puternic, diavolul se sileştepentru cel mai viclean… Mişelia lui D’Antin poateaduce folos cu dobândă sultanului Mustafa şi luiLeopold. Hm, iscoadele chiorului, de la Stambul,se pot măsura întru totul cu ale tale, doamne.Cifrăria oastei otomane este aidoma cu cea decare avem şi noi cunoştinţă.

— Nu însă şi Habsburgul, după cât se vede,rosti Brâncoveanu apăsând cuvintele.

Stolnicul îi azvârli privire iute. Logofătul pricepucă unchiul şi nepotul fuseseră într-un gând.

— Ai chibzuit bine, doamne. Leopold nucunoaşte puterea os-manlâilor şi nu noi ne vomosteni a i-o ştirici. Cu îngăduinţa Mariei Tale,aceste pergamente nu vor ajunge la cancelariaimperială. Nu râdem înhămaţi la hamul Islamului,vom plânge însă amar trudind la cel nemţesc.Veştile sosite din Transilvania, aflată abia decâţiva ani sub stăpânirea Habsburgului,înfricoşează. Nemţii nu se mulţumesc doar cuţarina şi avuţia supuşilor, vor să le betegească şicredinţa strămoşească, silindu-i cu şiretlic şi urgiea se închina Papei.

Logofătul Andronic îşi sugrumă zâmbetulînainte de a-i fi răsărit pe chip. Faptele stolnicului

Page 189: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nu tălmăceau credinţa sa în Dumnezeu.Dragostea pentru Cristos, câtă o fi avut, şi-olepădase pare-se de mult, în anii tinereţii, căci nudin gând creştinesc îşi răpuse fratele, ŞerbanVodă, spre a-şi ridica în scaun nepotul. Sedeprinsese a rosti asemenea vorbe pentruurechile străine, găsind tâlc pios hotărârilor sale.Cu trei ori patru ani în urmă, când turculnescărmănat încă de ruşi la Azov se arăta pestemăsură de puternic, n-ar fi şovăit să trimităpergamentele la Viana, vorbind despre îndatorireaunei ţări creştine de a sări în ajutorul alteia,împotrivindu-se după putinţă vrăjmaşului păgân.Şi aceleaşi cuvinte le va rosti, poate, peste câţivaani când neamţul vlăguit ar trebui rezemat spre apăstra în cumpănă balanţa Evropei.

Rostul unor asemenea vorbe îl ştia şiBrâncoveanu. Îşi cunoştea unchiul şi cu greu şi-arfi închipuit sfetnic care să-l slujească cu mai multăvrednicie. Potecile lor mergeau alăturea, izvodeauînsă din gând deosebit. Ţelul Cantacuzinuluifusese dintotdeauna puterea, o putere ciudată,fără cucă şi caftan domnesc, lipsită de fală. Oputere neguroasă care îndrăgea cotlonul doselnicşi zapisele de taină, despre care adeseori paginilede letopiseţ nu glăsuiesc. Când, după moartea luiŞerban Vodă, bucureştenii îl poftiseră în scaunulMunteniei, stolnicul se lepădase cu hotărâre de

Page 190: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

asemenea cinste.Stăpânii unei asemenea puteri alcătuiesc

istoria, urmaşii abia le statornicesc locul şi hramul,şi doar simţământul tulbure încercat dinainteaunor astfel de făpturi ridică punte peste veacuri.Stolnicul fusese dregător de seamă a doidomnitori, avea să fie şi pentru al treilea, fără caBrâncoveanu ori Radu Andronic s-o prepuiască înnoaptea aceea aromată de Florar. Niciodată însănu va dezvălui semenilor alt chip decât acela decărturar de seamă al vremilor sale.

Vodă Constantin îi preţuia mintea iscusită,viclenia, mlădierile de şarpe în dedesubturilepolitichiei, harul hărăzit doar aleşilor de a vedealimpede peste zăplazul anilor. Îl adumbreau însăcugetul uscat al stolnicului, inima împietrită ce-lmâna către împlinirea ţelurilor fără a ţine seamade jertfe. „E un cinic”, spusese cu ani în urmă îngraiul lui, la Padova, bailul Giustiniani.

Spre deosebire de Cantacuzin, frământat doarde înfăţişarea politicească a supuneriiTransilvaniei de către Leopold, pe Vodă îlmâhneau năpastele îndurate de români, chibzuiaşi cu sufletul, nu doar cu mintea, la ce avea săînsemne strădania papistaşilor de a le strâmbacredinţa. Oamenii se vor pune de-a curmezişul,temând urgia şi blestemul cerului pentru a se firupt de biserica lor. Aveau să curgă multe lacrimi

Page 191: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

şi sânge pentru ca românii din Transilvania să seînvoiască asupra unor lucruri neînsemnate, dacăstăteai să chibzuieşti. Consiliul de la Florintiastatornicise deosebirile dintre Biserica răsăriteanăşi cea apuseană. Pentru a-ţi vedea liniştit derosturile tale pe meleagul de dincolo de Carpaţi,era de-ajuns să te închini Papei, părintele tuturorcreştinilor, să nu temi doar iadul, ci şi purgatoriul,la sfânta cuminecătură să nu ţii seama dacăpâinea e dospită ori nu, să îngădui Sfântului Duh apurcede şi de la Fiul.

Doar câteva minţi alese, îşi zise Brâncoveanu,vedeau însă dincolo de aceste patru poruncistrăduinţa de a-i înjuga pe români la carulimperiului. Cine îşi uită credinţa îşi uită lesne şistrăbunii. Urmând acelaşi drum, grăind altă limbăşi deprinzând alte obiceiuri, nepoţii vor uita că suntde un sânge cu valahii şi moldovenii, că pe ţarinaunde şi-au întocmit bordeiul sunt stăpâni şi nusupuşi datornici.

Iar cel de-al treilea pergament aflat înbastonaşul baronului pomenea tocmai de cel maiprimejdios dregător al lui Leopold, cu slujbă înTransilvania, care ţintea scurtarea ţinerii de mintea românilor.

— Pe acest Carol Neurautter, missionarius

Page 192: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

castrensis25, spuse stolnicul, trimis al Vianei pelângă generalul Rabutin spre a veghea laîndeplinirea politichiei lui Leopold, îl cunosc. Eprimejdios prin bogăţia minţii, prin îndărătnicia şinemila ce le depune în săvârşirea unei porunci.Ochiul lui nu bate departe, de aceea vatămă cuatât mai vârtos. D’Antin îi hotărăşte zi şi loc deîntâlnire la Paris între 7 şi 11 ale lui Cireşar.Înainte de a-şi depune numele pe carte,adăugeşte: „Fii cu luare-aminte şi nu te pripi înhotărâri. Voi nu ştiţi nimic despre români”. Sloveledin urmă, desluşi stolnicul lepădând pergamentul,sunt chenăruite cu cerneală roşie.

Logofătul şi Brâncoveanu săltară într-aceeaşiclipă capetele, în ochii şi glasul lui Vodă pâlpâiatulburarea.

— Ce tâlc încredinţezi acestor vorbe, stolnice?Par a vesti primejdie mare românilor dinTransilvania…

— Aşa gândesc şi eu, doamne… Filip D’Antin îlcunoaşte pe misionarul Neurautter şi-l preţuieşteca pe o unealtă, însă pentru judecata lui nu areaceeaşi cinstire. Iar românii căzuţi în năpastă suntvrăjmaşi de temut. Cred că la aceasta s-agândit… Vom mai chibzui şi noi până vom dovedimijlocul de a da reazăm năpăstuiţilor. Dacă Maria

25 Misionar militar.

Page 193: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ta îngăduie…Se opri ţintind chipul Brâncoveanului. Vodă îşi

trecu degetele peste fruntea însemnată de ani.— Spune, stolnice.— S-ar cuveni ca pergamentele ce cuprind

tainele oastei muscăleşti şi otomane să nupărăsească această cancelarie. Zapisul despreoştirea Franciei să-l înapoiem lui Ludovic, nuînainte însă ca grămăticii noştri să facă copieaidoma după fortăreaţa şi flinta cu şpagă a luiVauban. Logofătul va întoarce în bastonulbaronului doar cartea lui D’Antin către misionarulNeurautter.

Cantacuzinul aşteptă încuviinţarea lui Vodă,apoi zgâlţâi clopoţelul de argint, căci îi plăcea să-şi tălmăcească fără zăbavă gândul în faptă. Înprag se ivi barba înspicată a unui grămătic.Stolnicul îşi slobozi în şoaptă poruncile şi îiînmână pergamentul. După ce uşa se închise,Brâncoveanu îşi aţinti privirea în ochiiCantacuzinului.

— Desluşind lui Ludovic trădarea contelui,spuse Vodă, Etienne de Tournon, prietenulValahiei, îşi va păstra capul pe umeri şi cinsteaneştirbită.

— Îmi fac de asemenea nădejdi că Bourbonulnu va pune stăvili solului Mariei Tale de a sestrecura în preajma lui D’Antin şi a misionarului la

Page 194: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ceasul întâlnirii, ci dimpotrivă, îi va netezi cărările.Iar acel sol, dacă se va dovedi iscoadă iscusită,poate afla planurile Vianei.

— Cui chibzuieşti să încredinţăm slujba?— Dacă Maria Ta nu se împotriveşte, rosti încet

stolnicul, va pleca la Paris logofătul Andronic,urmând ca trebuşoara de la Stambul s-osăvârşească altcineva.

Brâncoveanu îşi muşcă buzele. JupâneasaIrina va avea acum prilejul să ocărască pesăturate. „De ce nu-şi trimite Vodă odraslele lui sădespice drum vrăjmaş? Pe beizadea Ştefan îlcorcoleşte, zici că-i ou moale, iar fecioru-meu, robtocmit cu anul… Daniile domneşti, plata şi răsplatanu-mi fac trebuinţă! Hm, moşie nouă şi cruceproaspătă la căpătâi!” Cârtelile şi le slobozeaarmăşoaiei Maria Ştirbei, prin mijlocirea căreiaajungeau fără zăbavă în cămările doamneiMarica.

Cu dragă inimă ar fi trimis Maria Sa alt slujitorîn Francia. Avea iscoade bune, dar niciuna cuvlaga şi mintea logofătului. Descăpăţânareavicontelui de Tournon era hotărâtă peste douăzecişi trei de zile. În acest răstimp, olacul trebuia săbată drumul până la Paris şi să-şi taie cale laLudovic. Trimişii de seamă ai unor ţări evropeneadăstau cu săptămânile spre a fi primiţi deBourbon. Vodă îşi jucă degetele prin barba

Page 195: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

castanie, căutând spre Radu Andronic.— Ce spui, logofete? Ar fi a treia slujbă în acest

an pe meleag îndepărtat şi eşti slobod să teîmpotriveşti. La drum primejdios nu silim penimeni.

Cantacuzinul îl cercetă iute, apoi coborî privireade gheaţă retezându-şi mişcarea de nemulţumire.Domnul îşi rosteşte porunca, nu întreabă, iar sluga– orice dregător, cât ar fi el de velit ori divănit, totslugă la treptele scaunului rămâne – opinteşte aîndeplini.

Radu Andronic se închină.— Caii şi slujitorul nu aşteaptă decât porunca

Mariei Tale.Brâncoveanu zâmbi atingându-i uşor umărul.

Smaragdul tăiat fagure, nelipsit de la mânastângă, fulgeră o clipă lângă obrazul logofătului,apoi îi poposi pe braţ.

— Ne bizuim mereu şi cu temei pe domnia ta,logofete. Vei pleca înainte de a însera… Decucoana Irina, adăugi cu surâs şi clipit vesel, vagriji doamna. Cum nu cutez a mă arăta dinainteajupânesei, căci prea îi hăituiesc feciorul, într-aceeaşi zi pesemne treburile mă vor mâna spreMogoşoaia.

Radu Andronic îşi simţi chipul văpaie. Îşi aţintiprivirea în covorul afgan, ţesut cu baibafir.

— Cu îngăduinţa Mariei Tale, mai am să adaug

Page 196: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

că slujitorul meu a dibuit în chimirul franţuzului oanume hartă.

O scoase din clapca ceapchenului şi o depusedupă cuviinţă pe masă. Tipicul îngăduia doarpatriarhului să atingă degetele lui Vodă, să-iînmâneze, orice ar fi fost, fără înconjur.

— E harta Ţărilor Române, şopti stolnicul şifruntea limpede se acoperi de umbră. Aceste cruciînsemnate cu plumbul dezvăluie locurile – târguri,sate, ţarină părăsită, branişte, ori rovină – undedăinuie mărturiile despre obârşia românilor.

Radu Andronic istorisi sfârşitul preotului CristeaMureşan din Alba Iulia, aşa cum îl aflase de laIoan Singuru, şi interesul neamţului pentruletopiseţele transilvănenilor.

Brâncoveanu tresări. Se uită lung la stolnic cuteamă nefăţărită.

— Cartea lui D’Antin către misionarulNeurautter începe a-şi desluşi înţelesul. Primejdia-i mai mare decât o gândeam…

În Cancelaria Neagră se aşternu liniştea.Cantacuzinul îşi săltă chipul de ceară şi rămasenemişcat, cu privirea aţintită departe. Untdelemnulunui fanar osteni. Flacăra ridică braţ înalt apoi sestinse.

Frunzele şi-au prăpădit tinereţea cu picurişulfără să bag de seamă şi lunecă biruite de

Page 197: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

osteneală pe scara cerdacului. Hm, de-amu secheamă că bate toamna… Strâng în brâie blăniţade iepure, gândind să amăgesc vătămătura ceaharnică, iar Niculăiţă îmi aşează pe umeri ocojoacă.

— Vine bălana, moş Pahomie!— Vine, vine…Sticlele născocite de nemţi spre a-mi rezema

vederea s-au aburit. Întorc capul să nu măcitească ucenicul. Asupra chiliei apasă un vânticelşturlubatic izvorât din Munţii Vrâncioaei, luminasoarelui a dat în pârg. Oftez şi-mi hrănesc peniţaîn călimară. Istoria părintelui Ilarie are darul să-mistârnească în cuget zâmbet de împăcăciune.

Grijile Mariei Sale Vodă Brâncoveanu vor fisporite aflând veştile purtate de scutierul nobiluluitransilvănean Gavril de Noţig. Spre deplinaînţelegere a celor ce urmează, îngăduie-mi dară,frate cetitorule, să-ţi descâlcesc oleacă cărărileistoriei. Domnia ta ai fără îndoială ştiinţă că MunţiiOrăştiei erau socotiţi de bunicii străbunicilor noştridaci inima aşezării lor, şi mai ştii că împăratulTraian şi-a statornicit stăpânirea pe aceste locuripunând românilor piatră de temelie. Bun! Pânăaici cum s-ar zice e bine. Românii trăiaunestingheriţi, din Munţii Pindului în Carpaţii galitici,din stepa ucraineană în pustă. Anii prind să sescurgă cătinel şi odată s-au prăvălit puhoaiele

Page 198: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

păgânilor barbari. I-am mai bortit noi cu suliţa,după cum ne-au ajutat puterile, şi să nu grăim cupăcat, ne-au cam ajutat. Vitejiei românilor i s-adus buhul până în îndepărtata Persie. Fazl-Ullah-Raşid, cronicarul, mărturiseşte cinstit papara pecare au mâncat-o tătarii. Când nu s-a mai putut,ne-am căutat adăpost în inima codrului până ce,într-o zi năpăstuită de blestem din veacul al XI-lea, ungurii se apucă să îndese Transilvania înregatul dumnealor.

Ţine minte, rogu-te, frate cetitorule, că domniilelor se înrădăcinaseră în pustă numai de vreo sutăde ani. Şi ca să-i bucure pe români, ce s-augândit? Ia să le trimitem noi plocon o mână decavaleri teutoni, turnaţi în fier, o grămăjoară denobili şi de secui. (Spre cinstea lor, secuii vordovedi înţelegere şi dragoste pentru români,slujind cu râvnă în oştile lui Mihai Viteazul.) Peurmele lor căutau izbăvirea acei ţărani unguri caren-au mai îndurat gârbaciul stăpânitorilor. Numaică gârbaciul îi va ajunge din urmă şi vor pătimialături de celelalte seminţii, bogate în sărăcie, dinTransilvania.

Nu trece multă apă pe Târnave şi nobilii urcă încrivatul creştinilor cu ciubotele încălţate. Ţăranulromân şi cel ungur au răbdat cât au răbdat pânăle-a ajuns cuţitul la os. Au pus mâna pe coase, ausuit Dealul Bobâlnei în Cireş ar leat 1437 şi le-au

Page 199: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

retezat semnele de bărbăţie. Na, că am pus-o demămăliguţă fără apă! zice neamţul. Cum ocotigim, fraţilor? întreabă secuiul. Nobilul ungur îşimângâia musteaţa pe gânduri. Au şuşotit întredumnealor cât au şuşotit, sfârşind prin a născocidiavolia botezată Unio Trium Nationum.Trebuşoara asta însemna cu alte cuvinte că pepământul Transilvaniei numai trei seminţii deoameni se află: ungurii, secuii şi saşii, româniifiind îngăduiţi şi ei acolo…

Strigător la cer! ai să zici domnia ta, fratecetitorule, şi pe sfântă dreptate. Dar să vedem ces-a mai întâmplat. La anul 1526, turcul scarmănăRiga Ungurilor la Mohacs şi-l lasă numai încămeşuică, luând apoi Transilvania sub ocrotinţă.Şi vorba ceea, Dumnezeu nu bate cu parul. La1687, Viana pune stăpânire pe Ungaria ca săsimtă Buda şi Pesta gustul moarei de curechi.Oştile lui Leopold încep să ochească însă maideparte, măsurând lung Transilvania.

Şi şleahticilor le cam lăcrăma gura privindţinuturile noastre de la hotar. Turcul, căpos şi el, s-a jurat pe sănătate că nu leapădă osul. De,curgea oleacă de parale şi bucate bune dreptrăsplată pentru grija ce ne-o purta.

Oştile lui Leopold au luat atunci drumulBraşovului sub cuvânt că au să le spunăşalvaragiilor o vorbă-două… Neguţătorilor şi

Page 200: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

meşteşugarilor braşoveni li s-a părut treabadeocheată şi-au pus mâna pe topoare, ispitindmoartea hărăzită celor viteji.

În leat 1690, sultanul le-a făcut parastas deşapte ani ienicerilor hăcuiţi sub zidurile Vianei, azis Doamne ajută! şi l-a înălţat principe alTransilvaniei pe Thokoly. Maria Sa VodăBrâncoveanu i-a sărit în ajutor, au pus mână de lamână izbutind să-i mărunţească pe imperiali laZărneşti. Numai că un an mai târziu, armiileHabsburgului se prăvălesc iarăşi victorioase. În1691, Viana procopseşte Transilvania cu DiplomaLeopoldină, un fel de pravilă ticluită după pildaturcilor. Ţara rămânea de sine stătătoare, supusăimperiului, cu domn pământean şi nişte dăjdii să-ţiiei lumea în cap nu alta.

Haraciul şalvaragiilor se dovedea floare laureche pe lângă poftele Habsburgului, jugul delemn fiind înlocuit acum cu cel de fier.

Leopold era, se vede treaba, ostenit de muncilecâmpului, şi având de dezghiocat un sâsâiac depopuşoi, i-a uitat pe bieţii români care alcătiuaugrosul. Şi iarăşi s-au umflat în pene Unio TriumNationum. Şi-apoi vorba ceea, fereşte-măDoamne de prieteni!

Oştile imperiale s-au bulucit în Transilvania subporuncile generalului Rabutin de Bussy. Zicând căau venit să ne apere de păgâni. Numai că

Page 201: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

dumnealor pofteau cele mai bune case, pofteaubucate cheltuielnice. În vremea asta, Leopoldsugea ca din chişcă dedesubturile pământuluinostru, numai aur, numai argint, numai aramă.

Biruinţa imperialilor la Zenta a cârnit nasulVianei şi mai dihai. După împăciuirea de laKarlowitz, din 1699, turcul s-a cuminţit dând mânăslobodă lui Leopold să facă ce-l taie capul înTransilvania.

Şi-apoi lasă-l pe neamţ în apele lui! În acelaşian a slobozit a doua Diplomă, stup de capcane.Le-a juruit românilor marea cu sarea numai dacăse leapădă de credinţa strămoşească.

Încotro anume băteau gândurile neamţului ai săafli domnia ta, frate cetitorule, pătrunzând în odaiachihlimbarie a Mariei Sale.

CAPITOLUL VI – VESTITORUL

Olacul, scutier la Curtea nobilului transilvăneanGavril de Noţig, aşteptă neclintit până ceBrâncoveanu mântui de citit cartea. Panglicilenegre ale peceţii rupte se împleteau cu degetelelui Vodă. Privirea scutierului zăbovi la smaragdulcât nuca, vestit în toată Evropa şi ale cărui apedomnul le cerceta în clipe de restrişte, la poalelecaftanului de brocart chenăruite cu samur,

Page 202: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

scormoni cămara înaltă înveşmântată în pieleaurie. Avea chipul pălit de soare, bărbia şi umeriiobrajilor repeziţi înainte, zbârcituri adânci izvorâtedin aripile nasului. În toate acestea, un ochipătrunzător ar fi desluşit o uimire bine ascunsă.Uimire pentru belşugul de odoare al straielor şi alodăii luminate de un sfeşnic cu nouă braţe, ceînstăpânea între pereţi purpura dulce a soarelui înpârgul asfinţitului. Pe un gheridon scundac, cumarchetărie de fildeş, se afla o tipsie cu trei perede aur. Dar buimăceala olacului o stârnea mai cuseamă făptura lui Vodă. Oare bărbatul acesta cutrup slăbiu, cu faţa ascunsă în barba arămie,retezată la rădăcina grumajilor, şi ochii bulbuşaţiera vestitul prinţ al aurului? Brâncoveanu, principeal Imperiului Habsburgic, ale cărui minte şipolitichie erau preţuite chiar şi de cancelariilevrăjmaşe ale Evropei, contele Brâncoveanu,Brâncoveanu reazemul creştinătăţii ce orbecăia înnegura iscată de flamura păgână, Brâncoveanu acărui stea şi iscusinţă hrăneau nădejdilestăpânului său, nobilul Noţig şi ale braşovenilor,sibienilor şi ale celor din Hunedoara şi Alba lulia?

Scutierul nu băgă de seamă că în vremeaaceasta ochii lui Vodă îl cercetau înveseliţi,descâlcindu-i păienjenişul gândurilor. Pe pieptaruldin piele de viţel al olacului strălucea herbul luiNoţig… Un măr despicat în patru, pe câmp azuriu

Page 203: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cu câte o suliţă de argint înfiptă în fiece bucată.De mirare cum se strecurase în asemenea straiprintre imperialii de veghe la hotar. Aceleaşi armestrăluceau şi pe ţinta de oţel înfiptă la tâmplachiverei.

— Sunt trei zile, spuse domnul, înfăşurândcartea şi legându-i panglicile, de când am primitveste că nobilul Noţig a fost întemniţat la Braşovpentru vina de a fi aţâţat ortodoxia transilvăneanăla nesupunere.

Bărbia scutierului se ridică trufaşă. Privireastrăpungea.

— Stăpânul meu aştepta în orice clipăasemenea poruncă purceasă din cancelaria Vianeişi de aceea a îndreptat din vreme carte spredomnul Ţării Româneşti. Iar pentru cele ce asocotit că nu trebuie aşternute în pergament, m-aîmputernicit a le ştirici Mariei Tale prin viu grai.

Vodă clătină capul cercetându-l cu luare-aminte.

— Pisania mă îndeamnă să-ţi fac deplinăîncredinţare. Eşti feciorul boierului Miclăuş, cuocină întinsă în ţinutul Braşovului.

— Ocinele nu mai sunt ale noastre, doamne.Dimpreună cu volnicia ne-au fost luate şipământurile, iar Diploma lui Leopold opinteşte săne rupă de Biserica străbunilor. Târgoveţi şiplugari străpung cu primejdie mare hotarul, spre a

Page 204: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

se statornici în Valahia şi Moldova.— Preţuiesc pe acei ce cutează să se smulgă

de la bordeiul şi ţarina lor, şopti Brâncoveanu,spre a nu se rupe de credinţa cea dreaptă, darnemăsurat mai viteji îmi par aceia care rămân pemoşia lor să întâmpine urgia. Vântul vrăjmaşîndoaie iarba, copacii puternici rămân neclintiţi.

— Luminăţia Ta glăsuieşte întocmai ca stăpânulmeu, nobilul Gavril de Noţig. Îngăduie-mi a spunecă asuprirea nemţească cu belşugul ei devicleşuguri a încovoiat răbdarea românilor, arutenilor şi a grecilor din imperiu, oricâtăînţelepciune au dovedit. Ungurii, saşii şi secuiisunt socotiţi mai presus şi, deşi acum trei ani ni s-a făgăduit la Alba lulia că vom fi socotiţi toţideopotrivă dacă ne-om închina Papei, acestea aurămas doar vorbe de ispită. Cei ce s-au lăsatamăgiţi sunt mai departe opriţi de la slujbe, iarpământul nu le-a fost întors.

Brâncoveanu culese o pară din tipsie şi începua-i dezmierda rotunjimile. Un zâmbet fugar îitremura în colţul buzelor. Nemţii pricepuseră căpentru a da cheag imperiului alcătuit din puzderiede seminţii cotropite trebuia născocit mortar desoi, iar acest mortar de soi era biserica. Între ceice îngenunche dinaintea aceloraşi icoane sepoate încropi înţelegerea. Pe palma de loc însă,unde se află mai mulţi Dumnezei, hangerul iese

Page 205: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

lesne din teacă.Şi mai pricepuseră nemţii că transilvănenii

trecuţi la papistăşie tot lesne vor uita că sunt deun sânge cu moldovenii şi muntenii. Li se părusedoar că a nu-şi cinsti făgăduinţele e lucru lipsit deînsemnătate. Sub înrâurirea nobililor unguri, asecuilor şi saşilor speriaţi de ridicarea românilor,cancelaria Vianei săvârşea una dintre marileneghiobii ale istoriei. Astfel, străduinţele iezuituluiPaul Baranyi, ce deschiseseră potecă unirii cuBiserica Romei în Făurar 1697, erau zădărnicite,după cum sărăcită de roade se dovedea şiDiploma lui Leopold care statornicea pravila unirii.Neîndeplinindu-şi făgăduielile, zidirea plănuită senăruise, iar acum, dezmeticindu-se, Viana îltrimitea pe misionarul Carol Neurautter cu slujbătainică pe lângă contele Rabutin, guvernatorulTransilvaniei.

— Orice hotărâre a generalului are mai întâiîncuviinţarea lui Neurautter, spuse olacul.Poruncile îi sunt neînduplecate şi, după cum s-aştiricit Mariei Tale, cu neasemuită vrăjmăşie a stinsrăzvrătirea curuţilor din toamna cealaltă. Iscoadelelui veghează neîntrerupt şi asupra mitropolituluiAtanasie.

În liniştea cămării, se desluşi suspinul lui Vodă.Cuget adumbrit la ursita Vlădicăi, un bătrânelmărunt cu nas bârligat şi privire sfielnică, cu inima

Page 206: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

şi cugetul dăruite pe de-a-ntregul credinţei celeidrepte. Păstorise din scaunul său cu cinste şiînţelepciune, dar povara pe care Cerul i-o trimiteaîn asfinţitul vieţii era hărăzită unor umeri maivârtoşi. Hărţuit, cu zilele primejduite, temândotrava ori de câte ori ducea pocalul la gură, îşipusese în cele din urmă numele dimpreună cu 38de protopopi pe zapisul însoţirii cu biserica Papei.Recunoscuse astfel poruncile statornicite deconciliul Florintiei, la 1439, cutezând totuşi săadauge că socoteau prin aceasta „ca obiceiurilebisericii noastre, a răsăritului, să nu seclintească…”

Se gheboşase sub privirile mânioase aleiezuiţilor, dar năpasta îi zgândărise îndărăpnicia.Bietul Atanasie mai avea multe de îndurat, căciBrumărelul anului 1698 nu-şi secase izvorulnecazurilor. Din toate ungherele creştinătăţiiortodoxe se năpustiseră asupra lui fulgereleafuriseniei. Îi zvârliră blestem Teodosie,mitropolitul Valahiei, Dositei al Ierusalimului,Calinic, patriarhul de la Constantinopole, cel care-lsfinţise ca Vlădică şi care-l poreclise acum„Satanasie”. Hotărât, Cerul nu se arăta milostiv cuslujitorul său, cercetându-i cu viclenie bătrâneţele.La judecata din veac, mitropolitul Atanasie Anghelavea să se înfăţişeze cu fruntea roşie de ocară,vinovat de-a nu-i fi smuls moartea potcoavele cu

Page 207: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

un an ori doi mai devreme.Scutierul, drept ca suliţa dinaintea domnului, îşi

îngădui pas lăturiş cu piciorul drept. Pintenul deargint clopoţi şi Vodă îşi ridică ochii.

— Cum socoate nobilul Noţig să-i vină Valahiaîntr-ajutor?

— Cu arme, taleri şi oblăduirea răzvrătiţilor caretrec hotarul Ţării Româneşti.

Surâsul Mariei Sale pieri în căuşul palmei.Viteaz oştean acest de Noţig, fără îndoială, dar cujudecată de prunc în ale politichiei de cancelarie.Ce-aveau să zică nemţii aflând că principeleValahiei îi ţine în milosârdie domnească pevrăjmaşii ce smulg penele hultanului habsburgic?Galbeni şi flinte se pot îndrepta pe cărăridoselnice, dar s-a pomenit vreodată cap dezavistie vieţuind tainic pe o palmă de loc? Cineare zavera în sânge poartă şi clopot aninat deumeri, iar când deschide gura glasul bubuie la osută de poşte. Asemenea făpturi ies nezădărâtedin ascunziş precum boscarii la bâlciuri şi simt căvieţuiesc doar în priveala slobodă a mulţimii.

— Vom îndrepta arme şi aur după trebuinţă,rosti Vodă. Călăuzele noastre vor însoţi prigoniţiipe anume moşii aflate peste Dunăre.

— Stăpânul meu chibzuia la adăpost în Valahiaspre a fi aproape de hotar când goarna va ştiriciceasul de luptă.

Page 208: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Brâncoveanu surâse. Olacul avea îndrăznealăpunându-i-se de-a curmezişul. Era tânăr şinedeprins cu tipicul curţilor domneşti.

— Nobilul Noţig va pricepe lesne rosturilerăspunsului nostru, spuse Maria Sa răspicat. Cuce altă rugăciune ai fost împuternicit?

Scutierul îşi lăsă privirea în vârful ciubotelorascuţite, cu cătărămi negre. Trase în piept aerulprimenit de mirodeniile arse într-o cupă de aur şiglăsui rar, luând aminte la fiecare cuvânt:

— Ştiindu-se că tartorul fărădelegilor cenăpăstuiesc românii din Transilvania este acelmisionar Carol Neurautter, nobilul Noţig,dimpreună cu căpeteniile braşovenilor şi sibienilor,ale hunedorenilor şi celor din Alba lulia chibzuiesccă trebuie dat morţii.

Sprâncenele lui Vodă se înălţarâ spre cupadomnească, dar lăsă olacul să-şi urmeze vorba.

— Se întâmplă însă că neamţul e făpturăneasemuit de vicleană. Nimeni nu i-a văzut chipul,douăzeci de oşteni îl veghează în ceas de zi şi denoapte neîngăduind apropierea nici măcargândului vrăjmaş. Va putea fi răpus dară, numaipe cale cotită. Sunt învrednicit să spun Mariei Talecă avem scuturi viteze ce ar putea sta cu cinstealături de cavalerii vestiţi ai Evropei. Făptură însăcare să se strecoare vulpeşte la curteamisionarului, să-l doboare cu şiretlic, nu se află

Page 209: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

printre noi. În cinci rânduri au încercat oameniinoştri să-i trimită moartea. Zadarnic. De aceeaGavril de Noţig, nobilul meu stăpân, îţi facerugăciune să dai poruncă logofătului RaduAndronic, supusul Domniei Tale, să ne sară într-ajutor. Isprăvile sale iscusite au ajuns de mult laurechea nobililor transilvăneni.

Glasul străjii din Podul Mogoşoaiei abătu o clipăgândul domnului.

— Miezul nopţii!… Sănătoşi, oameni buni?Paşii se risipiră apoi în întuneric, amuţiţi de ţarinaulicioarei Cucului.

„Prea multă voroavă stârneşte logofătul, chibzuiBrâncoveanu. Iar astfel de şoapte înalţă zăplazpeste care nu mai poţi sări, anină ghiulea de mâinişi picioare. Fapta şi faţa iscoadei nu trebuieştiute…” Dar cine izbuteşte să treacă nebăgat înseamă, când Dumnezeu l-a croit cu atâta dărnicieşi nu s-a zgârcit nici la farmece? Cât desprezvonul isprăvilor, Radu Andronic nu se făceavinovat, căci acestea călătoreau singure…

— Socotinţele nobilului Noţig şi ale prietenilordomniei sale, rosti Brâncoveanu, întorcându-şiprivirea la obrazul dogorit al olacului, poruncescdară moartea neamţului.

— Aşa e, doamne!— Gândesc ei oare că acest misionar e cea

mai haină şi cea mai primejdioasă făptură din

Page 210: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

imperiu şi că Leopold nu va găsi un al doileaNeurautter pe potriva celui dintâi?

Scutierul îl cercetă descumpănit. Simţea tâlc învorbele domnului, dar nu izbutea să-ldesluşească. Pleftori fără a da răspuns:

— Misionarul trebuie doborât. Aşa au hotărâtcăpeteniile curuţilor.

Brâncoveanu clătină cuca, surâzând cuamărăciune. Vorbi aşa cum ar fi făcut-o dinaintealui beizadea Ştefan, cel ce era menit să-i urmezeîn scaunul Valahiei. În ceasul de răgaz dinainteaprânzului cel bun, se plimbau în grădină, iar Vodăîi desluşea coconului bucoavna meşteşugului devoievod.

— Haini şi netrebnici cu har sunt cât prundiş eîn albia pârâului. Cei tari de virtute se arată puţini.Nu vârfurile mătrăgunei se cer retezate, cirădăcina, căci cel ce va veni în locul misionaruluivă va urgisi şi mai vârtos, spre răfuială şiînvăţătură de minte. Nu cu Neurautter aveţi deluptat, ci cu cancelaria din Viana!

„N-a priceput nimic” îşi zise Vodă. Lepădă întalger para de aur. Scutierul se închină, cerându-idin ochi îngăduinţa de a vorbi.

— Ce răspuns îmi încredinţează DomnulValahiei pentru nobilul Noţig?

— Va avea în scurtă vreme galbenii, armelefăgăduite şi dascăli care să deprindă oamenii cum

Page 211: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

se mânuiesc.— Dacă Maria Ta îngăduie, ne-ar mai fi de

trebuinţă jungherul logofătului, îndrăzni scutierul.Vodă Constantin îl fulgeră cu privirea.— Logofătul Radu Andronic nu-i ucigaş. Am

lepădat poruncă straşnică slujitorilor noştri să nuîmpartă moarte ticăloasă la curţile străine spre adobândi liniştea Valahiei. Daţi pace lui Neurautter!

Miclăuş îşi plecă fruntea.— Românii din Ţara Făgăraşului îţi trimit şi ei

vorbă, doamne.— Anume?— Sunt scoşi cu de-a sila din satele lor şi

statorniciţi aiurea. Asemenea năpastă s-a abătut şiasupra românilor din Maramureş.

— Ciudat… Şi ce se petrece cu acele satepărăsite?

— Rămân pustii.Brâncoveanu îl cercetă mirat şi olacul adăugă:— Nemţii au pesemne un gând, căci nu

îngăduie nimănui trecere, iar hotarul acestoraşezări e păzit cu străşnicie de oaste. Mai greu depriceput e de ce din trei sate de români iscate înaceeaşi vâlcea, ori albia aceleiaşi ape, sunt gonitedoar două, iar în cel de-al treilea, oamenii îşi vădnesupăraţi de necazuri.

Un fulger scurt aprinse privirea Brâncoveanului.Dinainte îi răsări harta dibăcită de slujitorul

Page 212: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

logofătului în chimirul lui Filip D’Antin. Plumbulcontelui însemnase aşezări din Maramureş,Târnave şi Ţara Făgăraşului. Oare ce primejdiepândea meleagurile acelea unde românii trăiaudin veacuri îndepărtate, uitate de Dumnezeu?

— Ce spun iscoadele?— Din unsprezece nu s-a întors niciuna,

răspunse scutierul cu privirea plecată. Leşurile lorse află spânzurate şi astăzi, spre pildă, de copaciice hotărnicesc satele unde nu au putut pătrunde.

— Nobilii Transilvaniei, oftă Vodă, chibzuiesc aîncredinţa şi această slujbă tot logofătuluiAndronic?

— Cu voia Mariei Tale, doamne, nădejdeanoastră cea mare ne-o punem în principeleValahiei, Constantin Vodă.

Grăise tare şi repede cu năvala vorbelor ştiutepe dinafară.

„Hm, zâmbi Brâncoveanu, l-au învăţat să mi lespună spre a-mi dezmierda cugetul şi grăbihotărârea. Se puteau lipsi. Primejdia ce pândeşteTransilvania e cu adevărat mare.”

* * *Înainte de a înflori zorile, logofătul se întoarse la

cârciuma din mahalaua Calicilor. Prăpădulsemănat de Ioniţă Fărcăşan şi tovarăşii săi eraanevoie de închipuit. Rădiţa privea senină

Page 213: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ulcioarele stricate, scăunaşele făcute fărâme,balta de pe duşumele, căci gămanul poftise dintr-odată să se scalde într-un poloboc de vin.Neajunsurile aveau să fie răsplătite vârtos deFărcăşan, despăgubind îndoit fiece bodroanţă.

Nimeni nu băgase de seamă lipsa logofătului.Pricina se afla în numărul bărdacelor golite şi aisprăvilor născocite de mintea petrecăreaţă aboierului Ioniţă. Radu Andronic se furişă pe lângăghioaga Agripinei, adormită la tejghea, căutândprivirea Marghioliţei. Negustoriţa îşi îndesa ispiteleîn ochii neamţului, trezit, dar cu mintea buimacă şilimba împleticită. Clipi către logofăt şi duse labuzele baronului ulcica plină.

Palmele muierii miroseau a mărgăritărel şi crin.Andronic cunoştea clondiraşul pitit în ocniţa sobeişi aroma lui aţâţătoare. Taina miresmei i-oîncredinţase o ţigancă, pentru o spelcă de argintcu trifoi şi o maramă de caşmir prost… Cândcapul neamţului căzu iar, logofătul se apropie. Vârîrăvăşelul către misionarul Neurautter în bastonaş,cercetând în jur dacă cineva îl ţinea în priviri.

— Sunt toţi bute, suflă muierea, nu-ţi fă griji.— Mulţumesc, Marghioliţă.Negustoreasa se ridică pe vârful picioarelor,

umărul despuiat căută reazăm la pieptul luiAndronic. Îşi mijii ochii verzi, frănjuriţi de genelungi, răsucite.

Page 214: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Aştept răsplată.Cireşele buzelor îi tremurau dezvelind dinţii

umezi, toţi deopotrivă. Dogoarea aţâţătoare demuiere tânără dezmierdă nările logofătului.

„Diavoliţa ar fi în stare să-l vâre şi peDumnezeu în păcat”, socoti boierul.

La celălalt capăt al încăperii Ilie Machidon îşisorbea vinul făgăduit de logofăt. Duse ulcica lagură şi se înecă cu bună ştiinţă, tuşind ţărăneşte.

— Răsplata, spuse logofătul, zvârlind slujitoruluio privire ascuţită, se află în catastifele stolnicului.

— Ştii bine că nu pofta de agoniseală m-aîndemnat să-ţi urmez poruncile.

Nici cuptorul cel încins peste măsură în gerulBobotezei nu isca atâta arşiţă ameţitoare. RaduAndronic cercă să scape de căutătura luiMachidon.

— Adapă caii!— I-am adăpat.— Atunci adă, rogu-te, careta.— Am adus-o.— Poate mai pofteşti o ulcică. Poţi coborî în

hrubă…— Bogdaproste, boierule, m-am îndestulat.Ţăranul răspundea cu zâmbet, măsurându-i ca

la panoramă. Radu Andronic îşi săltă umerii aneputinţă. Prinse bărbia Marghioliţei între degete,ticluind zâmbet pe care jupâneasa Irina nu-l

Page 215: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cunoştea. Îi dezmierdă vârful nasului, apoi pieri peuşă.

Marghioliţa rezemă zidul. Simţi privirea aţintită aAgripinei. Săltase capul deasupra tejghelei şi seholba ca dinaintea necuratului. Negustoreasascoase o limbă de-un cot, îşi înşfăcă binişul şisăltând din şolduri părăsi crâşma.

Ioniţă Fărcăşan începu a se văita că-i e foame.

* * *În odaia cea mare, jupâneasa Irina îl ispitea pe

Machidon despre drumurile feciorului domnieisale.

— Apoi?— Apoi, urmă slujitorul, am luat la rând sfintele

lăcaşe. Logofătul poftea să-mi arate cu dinadinsultruda Brâncoveanului pentru slava Celui de Sus.

— Când înalţi biserici mari, nici păcatele nu-smărunte…

O spusese în şoaptă. Machidon se uită lapuzderia de icoane aninate în colţul răsăritului.

— Aşa chibzuiam şi eu, cucoană. E la noi în satunul Căsoaie, tare sărac în fapte care la Judecatade Apoi vor atâma greu. Ei bine, află domnia ta căîn toată casa creştinului nu se află decât SfântulIerarh Nicolae, zugrăvit pe o frântură de scândurăcât palma…

Cucoana Irina îi curmă scurt vorba.

Page 216: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Urmează!— Trebuie să adăugesc că la fiece altar

logofătul a aprins câte o lumânare, mulţumind luiDumnezeu, prepuiesc, că l-a croit din oameni fărăprihană.

— Dar pentru slujitori n-a adus mulţumită?întrebă jupâneasa cercetându-l oţărâtă printregene.

Ilie Machidon ridică din umeri.— Nu m-aş minuna să fie precum spui, cinstită

jupâneasa, căci numai gândurile cele bune pentrunevrednicul de mine fac pui la casele domniei tale.Truda prin bisericile Bucureştilor nu ne-a fostzadarnică. La vărsatul nopţii, Atotputernicul ne-aluminat calea cea adevărată sărind în ajutorul unuivenetic năpădit de jungherele trenţăroşilor.

Cucoana Irina îşi duse înspăimântată degetelela gură.

— E vătămat?— Cine?— Feciorul meu.— Nu, cinstită jupâneasa. Şi ca să nu te mistuie

grija, mă grăbesc să spun că nici eu. Împreună cufranţuzul – căci franţuz era străinul aflat înprimejdie – ne-am îndreptat apoi spre MănăstireaComana pentru a lepăda o pungă cu aur înmâinile cuvioşilor monahi.

Jupâneasa sări în picioare, pocnindu-şi

Page 217: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

palmele.— Bată-te Dumnezeu de păgân! La Comana

chefuia bezmeticul de Ioniţă Fărcăşan! urlă târgul!Machidoane, Machidoane! Vasăzică cu asemeneagând ai îndemnat paşii logofătului cătremănăstire?!

— Judecata e fără cusur, spuse slujitorul şimustăcioara îi săltă a zâmbet. De când îi lumea şipământul, ţăranul porunceşte, iar boierul opinteştesă îndeplinească.

— Nu-i uşă de biserică nici fecioru-meu, oftăcucoana, dar nici ispitele neprietenilor nu-s puţine.

Ilie Machidon îşi stăpâni râsul.— Dacă domnia ta îngăduie, vreau să-ţi fac

încredinţare că statornicia lui boier Radu a sporitîn câştig de când n-am mai avut cinstea să-iurmez paşii. Iaca, de pildă, în drum spre casă, ne-am oprit pentru un cofăiel de apă la crâşmaRădiţei.

— Bag de seamă că numai agheasmă şiprescure aţi dus la gură toată noaptea.

— Eu unul, să nu vorbesc cu păcat, amdeşertat şi-o ulcică de vin. Şi unde mă împunge cuochii o negustoriţă din cele supuse păcatului.

— Maică Precistă!— Ei bine, urmă Machidon, află cinstită

jupâneasa că feciorul domniei tale m-a smuls dinbraţele ispitei poruncindu-mi să aduc careta…

Page 218: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Vestea drumului către ţara Bourbonului strânseghem inima jupânesei Irina.

— Poftesc să-mi spui ce hram mai poartăisprava asta, Machidoane! Nu vă erau de ajunsprimejdiile Stambulului de mânaţi după osândă lagalere, în târg desfrânat din celălalt capăt delume?

— De cucoană, dacă Vodă asculta povaţamea…

— Ajungeau copacii cu rădăcinile în sus, iarsfetnic la Curte văcarul vostru din Chipriana. Bagde seamă că în loc de dovleac, porţi traistă cugrăunţe pe umeri. De şuguit îţi arde, când s-aproţăpit în prag năpasta?

— Drept ai grăit, jupâneasa. Ursitoarele mi-auporuncit minte sărmană, dar şi noroc depovăţuitori înţelepţi, care mă îndreaptă cublândeţe când zvârl bâta în iaz, după broaşte.Vorba aceea, la barza chioară face Dumnezeucuib.

— Aşa că astupă-mi, Doamne, şi celălalt ochicu albeaţă că nu-mi prisoseşte nici carul cu boi.Strâmbă învăţătură ai dobândit şi teamă mi-e călogofătul va plăti scump într-o bună zi asemeneatovărăşie. Ia aminte la mine, Machidoane! Amschimbat rostul bodroanţelor căci aveţi a bate altepoteci. Turcii, capeşi şi nelegiuiţi cum or fi ei, au

Page 219: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

un bun: ţin muierea în frâu şi cep vârtos lasacalele de vin.

Slujitorul se străduia să nu zâmbească. Altfelgrăia cealaltă seară jupâneasa despre ispitelepăgâniţelor.

— Mie să nu mi te hlizeşti, Machidoane! Cât aifi tu de răzeş, cu zapise şi hrisoave, pun argaţii săte jupească la scară. Îţi retez eu obrăznicia de mi-oi aduce mulţămită.

— Oi îndura-o şi pe ceea, cucoană, ce să fac?Nu-s orb să văd că domnia ta îmi năzuieşti doarbinele. Vorba lui Tănase din Chipriana, cândumbla după Anghelina a lui Plămădeală: râzi, căde nu, ai să plângi!

Jupâneasa îşi rostui treabă asupra sunducului,măcinându-şi ciuda. Se mustra pentru cuvintelenecugetate. Machidon era slujitor credincios şi-lînsoţea cu vrednicie pe logofăt în drumurileprimejdioase, când nimic nu-l silea să-i ţinătovărăşie, lăsând muiere şi gospodărie în bătaiavântului. Din nimic îi putea sări ţâfna, şi pe urmăînjugă zece boi şi cată de-l întoarce.

Cucoana Irina îşi culese lacrima şi numai dupăaceea îşi arătă chipul, căci nu se cade a plânge,nici a căţăra zidurile de bucurie dinaintea slugilor.

— Nu-i târg în Evropa care să-i ţină pereche înstricăciune. De la Paris şi-a adus postelnicul Bălanmuiere, de-a speriat Bucureştii cu straie şi fapte

Page 220: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

de dezmăţ. Cât o vezi de slută, grasă scripcă, şicu nasul suliţă, nătângul cela de Bălan îiciuguleşte vrăjit din palmă. Decât să-mi aducăfecioru-meu asemenea noră, mai bine n-ajungcâşlegile.

— Am priceput cucoană. Adică se poateînfrupta din bucuriile crivatului, dar să nutăgăduiască muierilor cu nas subţire cununa delămâiţă.

— Ptiu, blăstămatule!Îşi îndesă marama la ochi, apoi la buze,

năbuşindu-şi suspinul. Urmă greu vorba:— Am adăugit în sunduc cugetările Mariei

Egipteanca, ea şi-a căit viaţa de desfrâu îndeşertul Iordanului, ca să luaţi pildă. Să nulipsească aceste apoftegme de la căpătâiulfeciorului meu! La primejdie mare, nu şovăi a-istrecura în bucate floare de mirt, iar în chimirrăcliţa cu lemn sfânt de la Rusalim. Andronache,hagiul, m-a încredinţat că-i leac sigur pentru jaruliscat în inimă de muiere netrebnică. Îmi pun toatănădejdea în tine, Machidoane!

Slujitorul oftă adânc căutând pe fereastradeschisă dimineţii, zgomotelor curţii, miresmei deliliac şi de pâine proaspătă, plămădită în zori.

— Se brodeşte bine, cucoană Irină. BiataSmărăndiţa când m-a blagoslovit de drum îşigrămădea nădejdile în cuminţenia logofătului, iar

Page 221: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

domnia ta într-a mea… De-amu ne-om căutacucuile unul în capul celuilalt.

* * *În iatacul său, logofătul îşi rânduia armele.

Boier Costache îl veghea trântit pe sofa, cuclondiraşul la îndemână.

— Dacă ţinerea de minte mi-e credincioasă, veiafla în târgul Lyonului, în afară de postav vârtos şicatifeluri, o crâşmă ce nu te-aş îndemna s-oocoleşti. Uliţa se cheamă a Văduvelor şi izvodeştedin inima oraşului, iar vinarsul la care tepovăţuiesc are nume sucit: J’aime Ies rousses26.Dacă îi vei pomeni hangiţei că eşti feciorul luiboier Costache Andronic, moale îţi va fi aşternutul,iar rachiul neviclenit.

Radu Andronic începu să râdă.— Parcă aud paşii jupânesei Irina…— Am urechea mai deprinsă cu primejdia decât

tine, băiete! Nu se întâmplă să taie mamă-tacămară ori săliţă fără zvon de slugă ocărită. Măasculţi?

— Mai încape vorbă, tată?— Îndeobşte nu mă înghesui cu sfaturile căci

nimic nu-i e mai drag românului pe lume decât agreşi cu povaţă. Şi iar chibzuiesc că omul e ispitit

26 Îmi plac roşcovanele (fr.).

Page 222: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

a-i judeca pe semenii săi după cusururile ce-lcăznesc. Ţi s-a întâmplat, băiete, să te uiţi la omuiere şi să nu te întrebi cum i-ar sta fărăcatrinţă?

— S-a mai întâmplat…— Hm, dinaintea bănesei Brăiloiu, şi asta

numai de când a împlinit veacul, ori a stareţei dela Schitul Maicilor, poate…

Boier Costache îşi aprinse ciubucul. Pufăi dedouă ori apoi luă un gât de vinars. Logofătulrânduia jungherele şi spadele, cercându-le tăişul.Mânerele scumpe, bătute în perle rubelite şizamfiruri, stârniră zâmbetul bătrânului. Acesteaerau arme de boscar, nu de iscoadă. Degeaba arfi cârtit, însă. Lui Radu îi plăceau straiele cucheltuială; iatacul înăbuşit de perini, covoare şichilimuri şi grămadă de bodroanţe aduse de prinpapistăşie trebuia primenit şi aromat în fiece zi. Îşifreca dinţii cu anume praf din Toscana şi se scăldade şapte ori în săptămână, ca raţele.

Despre aceste deprinderi, jupâneasa opriseslugile cu poruncă aspră a cleveti prin târg.Oamenii ar fi prepuit cine ştie ce beteşug ascunsîn trup, ori la cap de vreme ce toţi vracii chemauluarea-aminte, arătând că lăutul prea des îi demare primejdie. La curţile Apusului, stăpâni şisupuşi se spălau pe de-a-ntregul o dată, de douăori în an. În celelalte zile lăsate de Dumnezeu, se

Page 223: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mulţumeau a-şi şterge chipurile cu o cârpă muiatăîn apă, grijind să nu frece prea tare obrazul spre anu-şi vătăma pieliţa.

— Eu am isprăvit, spuse logofătul, cercândcheutorile sunducului.

— După toate semnele, ar fi rândul meu.— Tată…— Aşează-te, nu-mi sta lumânare! îţi iei rămas-

bun de la conacul părintesc şi nu de la răscrucede uliţe! Tipăreşte în minte cuvintele mele, căci peunde te duci tu, eu mi-am rupt încălţările.

Boier Radu se lăsă alăturea, pe sofa. Luădreapta bătrânului şi i-o sărută. CostacheAndronic simţi cald prin inimă. Îşi privi feciorullung, în tăciunii aprinşi ai ochilor. Târgoveţiizvoneau că nu se află bărbat mai chipeş calogofătul în toată Ţara Românească, iar bătrânultemea belşugul de însuşiri. Dumnezeu n-a croitcuvântătoarele spre a fi desăvârşite. Pomul curoadă prea multă rămâne fără ramuri.

— Frâncii, rosti izbutind să înghită nodularducat în gâtlej, sunt oameni dibaci, cu fagure pelimbă, iuţi la mânie şi scumpi la galbeni. Drumspre inima lor îţi poţi netezi aducându-le laudănemăsurată, căci le place fala şi se cred poporfără seamăn.

— Am mai fost în ţara Bourbonului…— La 17 ani, când abia te încearcă musteaţa,

Page 224: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

altele îţi joacă înaintea ochilor. Aşadară, ascultă!— Sunt numai urechi, tată.— Fereşte rateşul cu câini slabi, altminteri

rămâi flămând, muierea care zâmbeşte fără săostenească şi casa cu oblon lăsat în ceasurile dezi. Când înnoptezi în han de drumul mare,găzduieşte devreme şi nu te încrede în zăvorulcămării. Nu adăsta în cârciumă slujită de nevastătânără cu bărbat bătrân căci şi vinul nou şi celvechi e viclenit. Când îţi botezi ziua cu o bărdacăde rachiu, nu încerca rodul podgoriilor până laasfinţit. Fereşte drumeţul fără slujitor şi slujitorulfără stăpân…

— Am priceput, tată.— Asta om vedea-o de-acum încolo. Nu umbla

cu gândul acasă căci pierzi cuşma în târg, adă-ţiînsă mereu aminte că pronia cerească n-a fostmărinimoasă cu mamă-ta. Eşti singurul ei prunc…

După care boier Costache Andronic dibui înveşmântul larg o butelcuţă şi două potire mititele,le umplu şi închină:

— Umblă sănătos, băiete, şi întoarce-te fărăzăbavă! Dacă mai găseşti şi vreme, ori prilej detrimis veste, nu ne-om supăra nici eu, nicijupâneasa Irina.

* * *Trebăluiau lângă cai, cercetându-le potcoavele.

Page 225: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Soarele ajuns în inima cerului gonise păsările dinogradă. Trei căţelandri, rod al acelei primăveri,asmuţeau colbul fierbinte. Slugile, sufragioaica,chelăreasa, cămărăşiţele, argaţii şi rândaşiirezemau zidurile, vrând cu dinadinsul să fie defaţă la plecarea stăpânului cel tânăr. Vreo douătute de la cuhnii, mai crude, începuseră a sesmiorcăi, crezând că aşa se cuvine. JupâneasaIrina se năpusti uliu mânios asupra lor.

— Să nu începeţi a mi-l jeli, că acum pungârbaciul pe voi! Lipsiţi din faţa mea!

Logofătul pândea cu privirea aţă slujitorul. Semişca anevoie, ca într-o lene, ochii îşi rătăciserăluminiţele vesele. Andronic îi prinse umărulcercetându-l în şoaptă:

— Ce te apasă, Machidoane?Ţăranul zâmbi silnic strângând chingile şeilor.— Nu-ţi dă pace cumva gândul că Smărăndiţa

rămâne singură?— E deprinsă…— Spune, căci nimeni nu te strânge să mă

însoţeşti. Îmi place tovărăşia bucuroasă, nu silită.— Grăieşti cu păcat, boierule. Oftă. Iaca, mă

uitam la câinii ăştia mititei, şi-odată mi-a trecutjunghi prin inimă.

Radu Andronic căscă ochii mari. Crezu că n-aauzit bine.

— Să te fi cinstit mama cu rachiu în loc de

Page 226: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

agheasmă?— Sunt neprihănit, logofete.— Atunci? Ce sminteală ţi-au adus căţelandrii,

măi creştine?— Căutam cum zburdălnicesc şi amar a prins a

mă munci cugetul pentru Simion al meu. Trebuiesă ştii, logofete, că rigoarea ceia de câine nu-mislăbeşte pasul o clipită. Merg la moară, la coasăsau la târg. Simion după mine. Până şi în sfintabiserică mă urmează, păcătosul.

— Socoteai cumva să-l deprinzi cu credinţaşalvaragiilor?

— Domnia ta şuguieşte. Află, rogu-te, că nici încrivat nu mă lasă singur, când mi-e lumea maidragă îl simt covrig la picioare. Nu s-a ţinut dupănoi, anţărţ, până în împărăţia turcului?

Radu Andronic începu să râdă.— De-asta îmi stai bubă de două zile?— Dumnezeu a umplut punga boierului cu aur

şi a ţăranului cu milă. Se vede treaba că mântuisegalbenii…

— Păi bine bre, Machidoane, chibzuiai să-lluăm la Paris?

— Nu chibzuiam eu, el netotul… Cu două zileînainte de a mă urni din Chipriana, a simţit căurzesc gând de ducă. Nu-i mai intra nimeni învoie, nu mai mânca, şi tot cu ochii după mine. Măruşinam să-l dezmierd. Până la urmă, l-a cetluit

Page 227: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Smărăndiţa în lanţ. M-am uitat la el din uliţă.Încremenise stană cu ochii năpădiţi de lacrimi.

— Să nu-mi spui că plângea!— Mai dihai ca un prunc, logofete! Mi-a fript

inima, ticălosul.Oftă şi se îndepărtă câţiva paşi. Boier Andronic

săltă din umeri apoi lăsă genunchele în colbulogrăzii şi cercetă încă o dată potcoavele bidiviului.

* * *Podul Şerban Vodă se afla înţesat de mulţimea

târgoveţilor holbaţi la alaiul strălucitor al baronuluivon Blaremberg. Caleaşca străjuită de oşteniinemţi şi fustaşii lui Vodă înainta la pas, croindu-şidrum poticnit. Soarele amiezii aprindea fulgere înbumbii şi ceaprazăria aurită a imperialilor sprecare pruncii, căţăraţi pe umerii nevestelor rămaseîn priveală, îşi îndreptau braţele scoţând ţipetemici şi ascuţite. Câţiva gură-cască fâlfâiră marameşi baronul le purtă răspuns, clătinând capul cubunăvoinţă.

Filip D’Antin, călare, învăluit în mantie vişinie,lipea zidurile Doiceştilor. Când întâmpină ochiul luivon Blaremberg, purtă bastonaşul la tâmplă.Zâmbiră amândoi şi, după înţelegere, franţuzuldezmierdă coama armăsarului. Aţa avusese multenoduri, dar în cele din urmă pânza se ţesusepotrivit dorinţei.

Page 228: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Mulţumit pe de-a-ntregul, contele de Saint-Lôîşi vârî adânc pintenii în pântecele calului.Armăsarul necheză ridicându-se buestru pepicioarele de-ndărăt. Întoarse spatele mulţimii şiretezând podul apucă drumul Craiovei.

Franţuzul mâna iuteş adunat peste grumajiicalului. Mantia vişinie aninată de umeri fluturarămas-bun cetăţii de scaun a Valahiei.

* * *

Ocări şi strigăte de spaimă îl smulseră peMachidon gândurilor. Se răsuci nedumerit, apoiochii îi crescură talgere nevenindu-i să le facăîncredinţare. O cotarlă albă, cât un berbece,trecută prin ploaie cu clăbuci şi leşie, dăduse iamaprin bujorii jupânesei Irina. Petalele zburau învăzduh fluturi purpurii. Zarva sperie căţelandriicare se jucau în tihnă, asmuţi potăile megieşilor,alungă somnul păsărilor.

Ferind pietrele şi sudalmele slugilor, dulăulalerga zmeu spre slujitorul logofătului. Făcu roatăcurtea şi i se tupilă cu gâfâit la picioare. Coadalăţoasă, colbuită şi năpădită de ciulini, vânturaaprig în vreme ce ochii cercetau cu teamă deispravă spre chipul stăpânului. De grumaji îiatârnau zdreanţă verigile unui lanţ rupt. Ţăranul,cu nod în gât, îl cuprinse în braţe şi limba lui

Page 229: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Simion, zălud de bucurie, începu a-i spăla harnicobrajii.

Logofătul Andronic îi dezmierdă creştetul apoisări în şa.

— Pesemne că aşa-i scris în stele. Să seholbeze Parisul la doi valahi şi un câine dinChipriana.

Jupâneasa Irina, uitând să-şi tânguie bujorii,rămase cu ochii după drumeţi, până ce pierirăastupaţi de zidurile Dudescului. Ferind copitelearmăsarilor, Simion zburda fluturându-şi coada cucanaf de scaieţi.

Ţinură întinsoarea până la margineaBucureştilor. Aici, dinaintea ultimei case, oghimirlie de vălătuci cu acoperiş de stuf şi geamurialbastre, opriră închinându-se pentru drum fărăprimejdie.

Un moşneag, cu bărbia rezemată în toiag,stâlpea ulucile ştirbe. Le dădu bineţe, dar vorbeleîşi rătăciră drumul în caierul bărbii. Călăreţii erauchipeşi şi plini de vlagă, după cum tot chipeş i sepăruse şi străinul cu mantie vişinie…

Închise ochii toropit de căldură. Tinereţea ecilibie. Gândul moşneagului se întoarse înapoi,sări zăplazul veacului şi lepădând toiagul poposiîn anii bucuroşi ai celuilalt mare Basarab, VodăMatei.

Page 230: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Grobiană vreme, moş Pahomie! ziceucenicul cercetând noaptea prin ochiul ferestrei.Vai de vieţişoara bietului călător!

— De, măi Niculăiţă…Ploaia cosită de răsuflarea muntelui plânge la

geam, lipeşte frunza viţei de vie aciuată substreaşină. Conacul îşi înalţă ţiglele ude cătrepoalele cerului. O bucurie tainică îmi cuprindetrupul. În chilie miroase a cald, a tihnă domoală,oloiul din candelă şi busuiocul rânduite la icoanănăscocesc mireasma cămeşilor curate, sub salteamă aşteaptă un arşin de cârnaţ ardelenesc şi-oazimă… Ucenicul a însănătoşit focul din sobă culemn de salcâm şi acum mucăreşte lumânările.Cat la el ş-odată mi se frânge inima. N-amestecat, sărmanul, decât o frunză de curechimurat spre chindie, aşa cum povăţuiesc sfinţiipărinţi în zilele de post şi rugăciune.

— Foame mare, Niculăiţă!— Eh, amu dacă s-a călătorit ziua, se cheamă

că am dobândit izbândă asupra necuratului.Noapte bună, moş Pahomie!

— Noapte bună.Ucenicul trece în chilioara lui. Nu închide bine

uşa că mă şi răped să-i dau ascultare pântecelui.Of, nevrednicul de mine! Trag nădejde că bunulDumnezeu cunoaşte beteşugurile care mă cearcă

Page 231: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pe dinăuntru şi m-o osândi cu măsură în ziuaaceea…

Adaug la răbojul păcatelor încă unul şi-miîndulcesc ceaiul muşcând din zahăr după obiceiulrutenilor şi-l sorb din farfurioară. Urgia zgâlţâieferestruica, ploaia zugrăveşte cu degete ude pesticlă pârâiaşe subţiratice. Vorba lui Niculăiţă, vaide bietul călător!

Doamne ajută! De-amu, frate cetitorule, vompurcede la drum către inima Franciei dimpreunăcu oamenii lui Vodă. De la bun început se cere să-ţi fac înştiinţare că osteneala umbletului e cudobândă întreită. Păi ce socoteşti domnia ta, căse călătorea ca pe vremea noastră? Te sui adicăîn tren şi neamţul îndeamnă calul dracului săalerge cu zece mii de stânjeni27 într-un ceas, denu vezi înaintea ochilor! Trebuie să ştii căasemenea născociri sataniceşti nu s-au pomenitîn acele vremi. Bieţii creştini, ce să facă şi ei,bolteau căruţa cu coviltir, înhămau şaseharmăsari, băteau în lemn să alunge ceasul rău şiDumnezeu cu mila! Şi dă-i hurducăială pe aceledrumuri năpăstuite de colb, şi dă-i opinteală săscoţi roata înfundată în glod până la butuc pedrumuri vătămate de ploaie. Dar se mai frângeosia, dar se mai betegeşte pomoştina, dar se rupe

27 Aproximativ 14 km.

Page 232: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

lamba!…Vezi dară, de ce umblă vorba că sudalmele

cele spurcate le-au născocit harabagiii. Mai cuhuo, mai cu hăis, căruţa noastră ajunge, să zicem,sub streaşină codrului. Aici altă bucurie. Trebuiedate bineţe tâlharilor, ciotcă de pistoale şi flinte,date punga şi caii şi veşmintele…

Socoteşti, domnia ta, că o singură oară aupătruns pe uliţele târgului boierii şi cucoaneledumnealor numai în izmenuţe şi cămeşuici? Ai să-mi spui, frate cetitorule, că logofătul şi IlieMachidon umblau călare. Ei, iaca, ne-amprocopsit! Nu vorbi, rogu-te, cu păcat. Depotcoave prăpădite, auzit-ai? Chingi de şa rupte,pomenit-ai? La vreun rateş te-ai oprit să ospătezi?De când e lumea şi pământul mangosiţii de hangiibotează vinul şi necinstesc bucatele gătind în oloirânced. Şi-apoi ţine-ţi pântecele de cârcei,Machidoane! Opreşte din fântână în fântână săstingi pojarul dinăuntru, logofete!…

Să nădăjduim dară că va ploua cu noroace îndrumurile slujitorilor valahi şi având îngăduinţadomniei tale, frate cetitorule, să pornim şi noimoşnegeşte pe urmele dumnealor.

Page 233: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

CAPITOLUL VII – PE DRUMURILEÎMPĂRĂŢIILOR

Când logofătul Radu Andronic şi slujitorul săufăcură popas la Veneţia, clopotele Campanelleibăteau de zece ori. Noaptea zvârlise pe cer Crai-nou, sprinten, alcătuind pojghiţă de sticlă lăptoasăpalatelor din marmură. Ici-colo, fanare cu înflorituriarăbeşti scoteau braţe lungi din zidurile caselor. Înlucoarea lor, podurile îşi săltau spinărilemlădioase, laguna zvonea necontenit clipocindu-ilui Ilie Machidon, om de şes, tainică primejdie.Simţea apa vie, vrăjmaşă, mereu la pândă. Peunda ei lunecau lotci lungi, sulege, cu nasul învânt asemenea papucilor de cadână. Le cârmeaustând în picioare bărbaţi novaci, în ilice neguroaseşi cămeşi albe. Gardinile largi ale pălăriilor leascundeau ochii. Cântau fără istov, necruţândvlaga glasului, iar dinţii le sclipeau lamă de stiletpe chipurile noptatice.

În cafasuri, se vedeau muieri gătite ca înduminica Floriilor, cu un ochi la ţesătura din poală,iar cu celălalt la uliţa apei. Sub ferestrele năpăditede roze sângerii, cete de patru-cinci bărbaţi,învăluiţi în mantii, muchelefi şi aromaţi, zbârnâiaudin dible fără arcuş ostenindu-şi gâtlejul dupămăsura celor din bărci. Drept răsplată, primeau

Page 234: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

boboc de floare ori răvăşel azvârlit iute de degetesubţirele, împodobite cu ghiuluri scumpe. Nudormea o singură fereastră în toată Veneţia.Oamenii se preumblau fără grabă cu popas lafiece colţ de casă, chibzuind cum să-şi gâtuievremea.

— După socotelile mele, glăsui Ilie Machidon,pe-aici crâş-mele trebuie să stea înşirate mătănii.

Logofătul îl cercetă zâmbind.— Şi care ar fi, rogu-te, acele socoteli?— Când iazul e la doi paşi, scoţi cu uşurinţă

vinul de unde cântă broasca.— Dovedeşti judecată adâncă, Machidoane.

Chibzuiam să-ţi răsplătesc truda drumului cu uncofăiel-două, dar teamă mi-e că n-ai să-mi ierţiîndemnul la asemenea lucrare.

— Nu-ţi fă griji, boierule, m-am deprins să totiert…

— Am uitat că baţi zece ani de însurătoare.— Şi doisprezece, de când călătoresc sub

poruncile domniei tale.Radu Andronic râse mulţumit de răspuns.— Cum ţi se pare târgul?— Umblă la noi o vorbă, spuse Machidon

cercetând împrejurimile: Găina megieşului etotdeauna curcă… Caut la creştinii iştia care staude caraulă şi mă întreb ce spaimă îi încearcă.Tătarilor le-au tăiat moldovenii drumul, iar foc să

Page 235: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

tot dea Dumnezeu, că apă de stins pojarul edestulă.

— La câte ceasuri vă culcaţi în Chipriana?— N-avem ceasornic în sat, logofete, care să

ne vestească osteneala şi de aceea ţinem seamagăinilor. Poate cu pildă mai procopsită, izbuteam arămâne holbaţi până la dezlegarea zorilor.

După multe ocolişuri prin ulicioare strâmte şiînvârtite, slujitorul se încumetă iar:

— Cunoşti târgul, logofete, ori umblăm dupăcoada prepeliţei? Să întrebăm vreun balaoacheşdin aiştia şi poate s-o îndura să ne îndrume.

Radu Andronic îi scrută chipul tras, cu umbresub ochi. Goneau de paisprezece ceasuri şiMachidon îşi simţea spinarea acăriţă.

— Ai cam ostenit, împărate.— Ferita sfântul! Până să mă prăval, mai apuci

domnia ta să-ţi aprinzi ciubucul. Proaspeţi ca roua,numai buni de înfruntat drum îndelungat, sunt şiişti cai. Barem bietul Simion, de-atâta vioiciune şi-a prăpădit coada în ţărână.

Logofătul se uită la câine, păşea domol cucapul în pământ şi urechile pleoştite. Limba îispânzura cârpă.

Descălecară în faţa unei osterii. Deasupraporţii, în bătaia vântului spânzura un botforstrălucitor după numele crâşmei: La ciubota deaur. Înainte de a întâmpina năvala argaţilor, boier

Page 236: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Andronic grăi către slujitor:— Să fii cu luare-aminte la arme şi chimir, căci

talienii sunt sprinteni de mână. Încolo se dovedesccugete pioase, cu dragoste de semeni.

— Te pomeneşti că-s neamuri cu finu-meuDobrică din Chipriana.

— Vameşul?— Vămuieşte el, ce-i drept, dar numai la drumul

mare. Află dară că Dobrică aista a despuiat unneguţător în miez de iarnă până la izmană.Marama însă tot i-a lăsat-o, să aibă cu ce-şişterge nasul.

Hangiul îi întâmpină în prag cu temenele.Hodorogi ceva către slujitorii ce luaseră caii, apoiîncepu a măcina pe nerăsuflate speriind urechilelui Machidon. Ţăranul se uita hăbăuc la gura largăîn care vorbele se buluceau dându-şi coate,hăituite parcă de vrăjmaş ascuns în gâtlejulcreştinului. Simion da târcoale meselor lungi cuochiul lăcrămând spre blidele de cositor, umplutecu maţe de cocă şi vârfuite cu cârnaţi.

Două slujnice rotofeie şi stăpâna, ţunţurlie,toată numai gropiţe şi cârlionţi, grijeau debărdacele drumeţilor turnând vin limpede, zmeuriuori ca untdelemnul, din căni înalte cu capac deargint.

Radu Andronic ceru două odăi, hârdaie cu apădată în undă şi cina. Urcară treptele dintâiului cat.

Page 237: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Un slujitor le desluşea drumul păzind în căuşulpalmei flacăra luminării.

Către miezul nopţii, logofătul îşi fuma ciubuculîntr-un jilţ înalt cu braţe şi urechi de catifea. Prinfereastra deschisă, vântul cuminte aducearăsuflarea lagunei – zid, lemne şi buruianăputrezite de apă – crenelurile palatelor zimţuiau cuhorbotă de argint zarea. Din depărtare venea zvonde vâsle, viersul vrăjit al gondolierilor, în sfeşniculde pe gheridon stăruia flacăra unei singurelumânări. Liniştea încremenită a odăii îmbia lasomn.

Un zâmbet adie pe chipul logofătului. Se mişcaclanţa uşii. Cineva o apăsa cătinel, ferindzgomotul.

„Nu te încrede în zăvorul cămării”, îl povăţuiseboier Costache. Nici măcar nu se ostenise să-ltragă… Apoi uşa se deschise desluşind în pragtrupul subţire varga al lui Filip D’Antin.

Radu Andronic îl cercetă iute. N-avea arme.— Pofteşte înăuntru, Saint-Lô, râse încetişor, şi

du-ţi gândul până la capăt.— Am încurcat odăile, se vede treaba, şi îmi

cer cuvenita iertare, spuse franţuzul înaintând.Logofătul râse din nou. Nu intri în cămara ta ca

în biserică, cu paşi de pisică luând aminte să nustrici liniştea. De altfel, franţuzul nu se opintea

Page 238: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

spre a-l încredinţa de minciună. Pe chipulprăvalnic uimirea n-avea vlagă.

— A! logofătul Andronic!— Nu te aşteptai să mă întâlneşti?— De bună seamă! Să înţeleg oare că vinul şi

muierile Valahiei şi-au vlăguit farmecele?— Pricepi repede, conte.— Poate că ţinerea de minte nu mă ajută, dar

nu ştiu să-mi fi împărtăşit la Bucureşti gând decălătorie.

— Voroava ne-a fost scurtă, căci trudeamamândoi la ospăţul clucerului. De altfel hotărâreaam luat-o a doua zi. Moşnegii noştri povăţuiesc cavoinţa şi fapta să meargă într-o glăsuire.

— Coborî dintr-un neam de înţelepţi, rânjiD’Antin. Ai şi altă învăţătură să-mi aduci?

— Da. Când baţi drumurile stăpânite de lotri,bine e să nu le deprinzi năravul.

Contele de Saint-Lô zâmbi, şi ochiul teafărscăpără fulger verde pe obrazul sulemenit. RaduAndronic îi arătă perechea jilţului în care se aflatolănit.

— Teamă mi-e să nu te ostenesc. Ai înfruntatdrum greu.

— Nu mai anevoios decât al domniei tale,surâse logofătul. Iar la Veneţia, spune un cuvântvechi, doar bătrânii dorm. Tinerii se culcă.

Franţuzul se lăsă pe braţul jilţului rezemând un

Page 239: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cot de fereastră. În jurul lui plutea aromă de ambrăşi tuberoze. Luna îşi azvârlea lumina pe degetelelungi catifelii, ghiulurile îndesate îi astupauîncheieturile.

— Eşti stup de pilde, logofete. Cea despredeprinderea năravurilor mi-a plăcut în chipdeosebit. Îţi voi încredinţa şi eu una, culeasă pemalurile Dâmboviţei.

— Să înţeleg oare că pentru asemenea treburicinsteşte domnia ta uliţele Bucureştiului?

— Înţelegi degrabă… Acea zicală povăţuieştesă asculţi povaţa popii, dar să nu faci ca el. Valahiinu dispreţuiesc năravul tâlharilor. Înainte de apărăsi cetatea de scaun m-au sărăcit de straie.

— Cum a fost cu putinţă? Domnia ta mânuieştespada cu rar meşteşug, iar mintea nu ţi-erapăienjenită de vinars.

Filip D’Antin îşi arătă dinţii. Din pricina chipuluighilosit şi a buzelor înviorate cu roşu de Spaniasemăna cu un pehlivan. Un pehlivan primejdios.

— De unde şti, logofete, cum mă slujesc despadă?

Radu Andronic stinse luleaua. În ochii negriîncreţiţi de râs scăpărau lumini jucăuşe.

— E lesne de prepuit pentru oricine te priveşte.Dintâi, ţi-o mărturiseşte boiul sprinten. Anii ţi-auînspicat tâmpla, dar n-au vătămat tinereţeatrupului. Când spada prinde rugină, pântecele

Page 240: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

sporeşte. Şi-apoi nu te-ai fi încumetat să porţicomoară de giu-vaiericale, la orice ceas, aţâţândochii şi hangerele lotrilor, ştiindu-te fără vlagă. Deaceea mă uimeşte că pumnalele tâlharilor te-aubiruit.

— Nu cu spada m-au înfruntat, ci cu viclenie.Logofătul clătină capul:— Iar domnia ta n-ai deprinderea vicleşugurilor.

Te ascult cu părere de rău, asemenea isprăvi nufac cinste Valahiei, iar Maria Sa veghează custrăşnicie ca avutul şi făptura străinilor să nu fievătămate. Sârgul lui Vodă sporeşte când aceistrăini se dovedesc prieteni. Or, domnia ta aidovedit-o cu prisosinţă. Răsuflă cu obidă: Ne-aiprins la strâmtoare, conte. Dacă în târgulBucureştilor s-ar fi aciuat şi altă sămânţă deoameni, puteam pune fapta pe seama lor spre ane spăla obrazul.

Gândul la neguţătorii greci şi armeni buluciţi încetatea de scaun a Ţării Româneşti, ca babele lapoarta raiului, stârni zâmbetul franţuzului.

— Ai ridicat jalbă? întrebă Radu Andronic.— Nu.— Pricep, te zoreau treburile.— Dimpotrivă, zăbovesc cu bucurie ori de câte

ori se iveşte prilejul, căci drumurile mele nu suntporuncite.

— Am băgat de seamă. Când risipeşti cinci zile

Page 241: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ca să ajungi la Veneţia, e la mintea cocoşului cănimic nu te goneşte…

Îl zădăra pe franţuz. Pentru a cuprinde în cincizile drumul din Bucureşti în lagună, D’Antintrebuise să rămână călare optsprezece ceasuri dinzi.

Contele de Saint-Lô îi căută privirea.— Ai ochiul limpede, logofete, iar cei care şi-au

încrucişat spada cu a domniei tale zvonesc priniad că n-ai potrivnic pe măsură.

— Călătoreşti mult…— Un asemenea novac, urmă franţuzul

dezmierdând braţul jeţului, poate dobândi averifără seamăn dacă-şi dă silinţa.

Radu Andronic îl cercetă printre gene apoi îşiaprinse luleaua.

— N-am ucenicit printre lotri şi nu le stăpânescmeşteşugul.

— Cunoşti în schimb vicleşugurile umbletului detaină.

— Oare contele de Saint-Lô are nevoie de unslujitor?

— Regele Soare.— Bag de seamă că pofteşti să ajung la sapă

de lemn. Vistieria lui Ludovic geme de slăbiciune.— Pofteşti să cred că te-ai vinde

necredincioşilor, spre pildă, numai pentru că auvistieriile pline?

Page 242: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Nimeni nu trăieşte de două ori, rosti RaduAndronic, lepă-dând fumul pe nări, iar averile fărăseamăn de care pomeneai nu se dobândesc princredinţă.

Se cercetară în tăcere. Filip D’Antin desluşişiretenia logofătului.

— M-aş bucura să cred că şuguieşti.— Te-au supărat vorbele mele, senior D’Antin?

Aş fi nemângâiat căci n-au izvodit din gând rău, orispre a te umili. Domnia ta cunoşti năravul valahilorde a găsi mereu prilej de şagă. Îmi cer cuvenitaiertăciune şi te poftesc a deşerta dimpreună ocarafă de vin.

Înşira molatic, cu zâmbet în ochi, cuvinte deprisos care nu lecuiesc rana. Cuvinte născocite decanoanele creşterii alese ce te deprind cu vorbireamieroasă, strai străveziu gândului neobrăzat.

Contele se ridică sprinten din jilţ. Îşi ţinea ciudabine ascunsă sub sulimanul obrajilor.

— Sunt prea ostenit căci, după cum ai băgat deseamă, nu mai am vlaga tinereţii, iar mâine în zoriîncalec. Vom bea carafa cu alt prilej.

— Nădăjduiesc să-l găsim, surâse RaduAndronic.

Ochiul verde al franţuzului sticli:— Eu sunt încredinţat.Logofătul îl însoţi până în prag. Aici D’Antin

păru să-şi aducă aminte de ceva şi scoase din

Page 243: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

clapca cingătorii o fâşie de pergament răsuriu,mică şi rotundă cât oul, cu marginile aurite.

— De când am părăsit Valahia mă bate acelaşigând. Tâlharii m-au despuiat pismuindu-miveşmintele. Aci se află numele meşterului dinParis care-mi taie hainele. Poate ai bunătatea,logofete, s-o înmânezi poftalnicilor, odată întors laBucureşti.

Boier Andronic azvârli pe mescioară fâşia depergament, îşi lepădă râzând halatul, trase pemâneci ceapchenul şi ieşi din cămară. Cu ultimelesale cuvinte hainitul voise să-i înfăţişeze că aghicit tâlcul veşmintelor prădate şi pe cel careporuncise isprava.

În dreptul uşii lui D’Antin, îşi drese glasul cuzgomot, răspunse apăsat bineţelor unui călătorînchipuit, şi coborî în cârciumă. Zăbovi latejgheaua geluită cale de-o cupă de basamac,secată din patru înghiţituri, după care urcăpisiceşte treptele celor două caturi pătrunzând înpodul hanului. Călca cu luare-aminte printrebodroanţe şi lemne vechi, saltele betegite, paturişi mescioare şchioape, lighene năpădite derugină, şi sumedenie de alte boscârţe lipsite detrebuinţă.

Înainta ţinând seama ferestruicii unde păianjeniistatorniciseră pânză groasă. Ajuns în dreptul ei se

Page 244: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

lăsă pe pântece lângă o sobă de tuci îngropatăîntr-un maldăr de paie şi lipi ochiul de crăpăturabârnelor. Îşi recunoscu cămara, halatul de atlaslepădat la întâmplare, luleaua cu găvanul scobit înambră.

Cu urechea ciulită, Filip D’Antin, conte de Saint-Lô, meşterea cu un briceag asupra sunduculuipersian, cercând zadarnic să-i vină de hacîncuietorii rânduite de un lăcătuş din Lipsea.

Radu Andronic, cuprins de veselie, se întoarseîn cârciumă şi ceru încă o cupă de vinars.

A doua zi, pe răcoare, dinaintea geamuriloroblonite ale muşteriilor care-şi mai măcinausomnul, Filip D’Antin se afla gata să încalece.Cerca chingile şeii când i se înfăţişă Ilie Machidoncu o teşcherea mică însoţită de răvăşel din partealogofătului.

Ca totdeauna când se simţea încolţit, franţuzulîşi purtă mai întâi degetele pufoase la grimeauade pe ochi. Slujitorul n-avea poruncă să aştepterăspuns, căci pierise.

Nu-mi plac datorinţele, conte, scria logofătul, şicum nu ţes aceeaşi încredere plină de nădejde înviitor, după pilda domniei tale, pentru a aşteptaaltă răscruce de drumuri unde să ne întâmpinăm,încerc să te răsplătesc acum în chip neînsemnat.Pentru mărinimia de a fi dezvăluit tâlharilor valahi

Page 245: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

numele meşterului croitor, primeşte, rogu-te,cheile din punguţă. Sunt ale sunducului persian.Nu ţi-am desluşit, şi-mi pare rău, monseniore, cărătezului nemţesc nu-i vine de hac stiletul. Ţi-aş fiscutit osteneala. Sluga domniei tale, RaduAndronic, logofăt.

* * *Târgul Lyonului, va istorisi Ilie Machidon mai

târziu, după ce aveau să se întoarcă în Valahia, îiplăcuse cel mai mult. Aici, printre casele din bârnecu acoperământ plumbuit, ori din ţigle ghiordii, cuvolbură de adormiţele şi glicină la fereşti, şi băncivechi dinaintea porţilor unde jupânesele îşiostoiau, după asfinţit, dogoarea obrajilordeşertând bărdace cu zeamă rece de mere, orisporovăiau sub umbrare de viţă strângându-şimereu nodul maramelor, slujitorul se simţise maiaproape de Valahia.

Pe uliţa mare, străjuită de ulmi, treceau călăreţi,se strecurau anevoie, printre orătănii slobode,căruţe şi glasuri ascuţite, negustorii ocoleaustivele de lemne vârfuite şi câini uliţarnici carepicoteau la soare. La catedrala cu ziduri cenuşii şiturnuri suliţă, înalte de pieptănau bărbile sfinţilor,privirea slujitorului nu zăbovi, după cum nu luăaminte nici la regele dăltuit în piatră din Piaţamare. Cât despre franţuşte, acestea rămâneau cu

Page 246: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mult în urma veneţienelor şi a nemţoaicelor. Placăcui vrea – şi mai cu seamă logofătului, ai căruiochi căutau fără astâmpăr la fustele unduioase,înveşmântate câte trei-patru o dată – nasurilelungi de un deget cu nări lipite, dinţii despicaţi destrungăreaţă, părul fumuriu cum e griul uscat desecetă.

În dughene se afla vavilon de trenţe şi bucate.Căscând ochii la tapiseriile de Flandra, dinAuvergne şi Bergam, la sticlăriile din Orleans,faianţele din Nevers şi Rouen şi oglinzile dinSaint-Gobain, holbându-se la crivaturile înalte,perdeluite, cu podoabă de pene şi panglici,Machidon găsi o bucată de mătase neagră,lucioasă, chindisită cu păuni de aur. Îi dădutârcoale un ceas până ce-şi luă inima în dinţi şi oceru neguţătorului cu gând s-o ducă Smărăndiţei.

Nu-i vorbă, gemea Valahia de atlasuri şibrocarturi, şi zaramfiruri, şi catifeluri, şiadamascuri, dar asemenea ţesătură minunatăizvodită de mâini vrăjite nu-i fusese dat să vadă.Ciudat i se păru slujitorului că jupânul nu voia să-ireteze atâţia coţi cât îi poruncise. O ia pe de-a-ntregul, ori cale bună. Îndărăpnic neguţătorul, darşi Machidon ţinea catâr în ogradă, spre pildă.După ochiul şi socotinţele sale, cinci coţi ajungeaupentru rochia Smărăndiţei. Rămase pe a jupânuluişi numără în palmă treizeci de livre şi

Page 247: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

şaptesprezece soli.Când, bucuros peste măsură, desfăşură

ţesătura dinaintea logofătului, acesta începu arâde cu lacrimi ţinându-se de ziduri, îi desluşi cămătasea e adusă din îndepărtata Chină şiîndeplineşte slujbă de despărţitoare în iataceleavuţilor. În spatele ei se ascund isprăvile ce nu secuvin a fi săvârşite în priveala altora, şi de aceeanegustorul nu se învoise a scurta bucata.

Pleoştit, Machidon întrebă:— Cum spune domnia ta că se cheamă

această despărţitoare?— Paravan, rosti desluşit logofătul, sughiţând

din pricina râsului.— Paravan… Tot astfel dondănise şi mămularul

cela blestemat… îşi rândui musteaţa zâmbind: Ştiice-a spus Vasile Tătăraş când şi-a prăpădit cuşmaîn apele Milcovului şi n-a mai putut-o ajunge?

— Îmi fac nădejdi c-o să aflu.— „De-amu fie de sufletul lui tataia, că tot nu m-

am spetit cu pomenile când o murit.” Ţi-o dăruiescdară domniei tale, chibzuind că soacră-mea vapricepe lesne, pe cealaltă lume, gândul meu bun.

Logofătul îl împinse de umeri spre uşăporuncindu-i hodină. Peste patru ceasuri aveau săse pornească iar la drum. Într-o zi şi-o noapte,urgisind armăsarii, socotea să ajungă la Paris.

Când Radu Andronic încuie obloanele, pieri de

Page 248: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

la fereastra casei de peste drum şi ochiul lui FilipD’Antin.

O dată cu zorile, Ilie Machidon strânse în pripăcalabalâcul, griji de cai, apoi la porunca logofătuluise întoarse în crâşmă, căci cuvenit era săastâmperi glasul pântecelui înainte de a teîncumeta la drum anevoios.

Se aflau singuri la ceasul acela timpuriu. Oslugă, cu ochii încleiaţi de somn, picotea pebăncuţă tresărind sub dezmierdarea muştelor, altaştergea în dorul lelii pocalele cositorite şi lerânduia cetăţuie pe marginea tejghelei. Aromăîmbietoare venea dinspre cuhnii şi Simion,poftalnic, se zbuciuma sub masă priponit întreciubotele stăpânului. Când tipsia încărcată debucate poposi dinaintea drumeţilor, izbuti să sesmulgă şi săltând pe labe se rezemă de margineamesei fără a cuteza însă altă necuviinţă. Era înaltacum cât Machidon, ai fi zis că stă pe scăunaşpoftit să se îndestuleze, doar că-i lipseau blidele.Radu Andronic îi zbârli creştetul şi urechilelăţoase, apoi se răsuci spre hangiu:

— Cu multă cinste ne îndatorezi, jupâne. Ţi-aiscurtat noaptea spre a ne ospăta cu mânadomniei tale şi după soiul merindei chibzuiesc căsomnul nu ţi-a lipit geana. Asemenea vipt nugăseşti nici în hanurile vestite decât la prânzul cel

Page 249: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

bun.Pe talger se aflau două prepeliţe grase, bine

rumenite, iepure mărunţit şi apoi păturit în aluat ceprinsese coajă ruginie la flacăra cuptorului, ozeamă aurie de găină şi o ciozvârtă de urs dreasăcu usturoi şi pătrunjel. Hangiul se închină purtândmâinile la piept.

— Mi-ai spus aseară, monseniore, că porneştila drum lung şi doreşti să fii trezit înainte caluceafărul dimineţii să piară de pe cer. La astfel dedrum se cer bucate calde care să aţâţe vlaga.Trag nădejde că în viitor domnia ta nu va ocolihanul nostru.

Se îndepărtă după pilda racului, cu spinareaîncovoiată şi temeneli dese.

În vremea aceasta, Simion, săgetat parcă debondari, schelălăia înfundat şi se învârtea de colo-colo fără astâmpăr. Acum zgrepţăna masa, acumo făcea roată, mârâia, urca primele trepte alescării şi se întorcea în goana mare. Machidon îizvârli o aşchie de carne, dar cotarla o făcu mototolîn rumeguşul duşumelei. Ţăranul, mânios, nu-lmai luă în seamă şi se întoarse la bucate.

— Vinovat îi stăpânul, nu dobitocul, mormăiînciudat. L-am căutat de păduchi şi amu îmi zvârleel cuşma în ţărână.

Logofătul cerceta câinele cu luare-aminte. Nurostise o vorbă şi Machidon, temându-l supărat din

Page 250: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pricina marazurilor lui Simion, cercă să-i abatăgândul apucând un copan de prepeliţă. RaduAndronic îi prinse mâna.

— Ce-i cu Simion?— Nu ştiu, logofete. Când m-o prinde durerea

de ceafă şi pentru ţâfna potăii, o însemna că-schivernisit de-a binelea şi mi-am isprăvit grijile.

— Ciudat… Câinele-i lacom, şi cu gândulmereu la pântece.

— De-amu, o chibzui flămând, ce să-i fac?Îl cerceta înnegurat, încerca să-i citească

nebunia. Boier Andronic apropie tipsia şi traseîndelung aroma bucatelor. Simion tăbărî asupra luilovit de streche şi înfipse colţii în umărul dulamei.Trăgea cu nădejde vrând să-l scoale cu orice chipde la masă. Palma slujitorului ţâşni scatoalcă sprebotul câinelui.

— Lasă-l! porunci logofătul. Merindele-s stricatede otravă!

Machidon tresări. Pricepuse. Vorbi fărăcredinţă:

— Nu merindele-s stricate, boierule, ci capul luiprost de ţăran. Otrava are miros…

— Hm, pe mulţi i-a răpus arsenicul în Franciadin aceeaşi pricină. Simion i-a simţit aroma.Jupâne!

Ochii logofătului aprindeau flacără. Strigă adoua oară şi Ilie Machidon simţi suliţi în urechi.

Page 251: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Încercă să-l domolească cu vorbe de şagă.— Dacă domnia ta se teme că pântecele

dulăului va avea de pătimit, povaţa mea cea bunăar fi să guşti dintâi…

Hangiul se ivi cu un ştergar alb pe braţ. Văzumerindele neatinse, şi căută spre obrazulîntunecat al boierului.

— Nu-ţi sunt pe gust bucatele, monseniore?Andronic îşi dezveli dinţii în rânjet drăcesc.— Bucate cu adevărat gustoase sunt cele pe

care le cinsteşte dintâi crâşmarul, doborât deispită.

— E adevăr răsştiut în breasla hangiilor.— Dovedeşte-l, făcându-ţi tain şi prânzind

alături de noi.— Ne îndestulăm în cuhnii, monseniore, iar la

masa domniei tale nu îndrăznesc a mă aşeza,căci cunosc cât şi până unde mi se cuvine.

— Poţi rămâne în picioare.— Iertare, monseniore, sunt prea sătul şi nu

tocmai sănătos din pricina unui vechi beteşug…Machidon se uită la Simion. Sta rezemat în

coadă privind cu luare-aminte când la hangiu,când la logofăt.

— O îmbucătură nu te va răpune, rosti RaduAndronic. Pofteşte!

Luă tipsia şi i-o ridică până în dreptul bărbiei.Jupânul se dădu înapoi. Mai zâmbea, dar în priviri

Page 252: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

i se desluşea spaima.— Am priceput! Nu vă place vânatul. Dar pot

aduce, domniilor voastre, alt soi de cărnuri.Logofătul trânti talgerele de pământ. Dintr-un

pas fu lângă hangiu. Îl prinse de grumaji, iar cumâna cealaltă îi trecu dinaintea ochilor stiletul.

— Mănânci, ori te deschid!Vorbise fără să-şi descleşteze dinţii.

Cârciumarul clătină din cap cât îi îngăduiastrânsoarea boierului. Logofătul îl ţinea substăpânire cu privirea neagră şi jungherul.

— Cine te-a tocmit să ne otrăveşti bucatele?Simţind ascuţişul în pielea grumajilor, hangiul

bolborosi:— Iertare, monseniore… Iertare…— Cine?!— Sunt negustor cinstit şi silit am fost să închei

târgul. N-aş fi primit nici pentru de zece ori o sutăde ludovici.

— Cine? scrâşni logofătul îndesindstrânsoarea.

Ochii hangiului bulbucaţi căutau drum să iasădin găvane. Suflă gâtuit:

— Chiorul cu faţa sulemenită.

— Franţuzul ne-a citit cărările, logofete, deşi îlslujeşte un singur ochi, spuse Ilie Machidon,îndemnând calul lângă armăsarul lui Radu

Page 253: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Andronic.— Când te simţi cu musca pe cuşmă,

prepuielile nasc pui de jivină la fiecare ceas. FilipD’Antin a luat pilda tâlharilor de pe drumurile mării.Gura celui ce ţi-a văzut chipul numai jungherul,otrava şi apa o închid.

— Teamă mi-e că n-o să aduc spor trupuluimistuind bucatele franţuzilor. De-amu, oi zice şi euca Sucitu din Chipriana, când şi-a prăpăditdesaga: mulţumesc, Doamne, c-am scăpat de ceagreutate…

— Până una alta, să-i aduci mulţumită luiSimion, spuse logofătul.

Machidon întinse mâna să-l mângâie. Câinele îiocoli dezmierdarea şi se îndepărtă fără a căuta înurmă. Pe drum alergă doar pe lângă logofăt. Nuîntoarse o singură privire către stăpână-su. Simionnu-i ierta obrazul ocărit fără pricină, iar Machidon,mâhnit, o ştia.

* * *Lyon, Mâcon, Chalon-sur-Saone, Auxerre,

Fontainebleau…Copitele cailor băteau drumul cel mare al

Franciei străbătând sate şi sihlă albăstrie ce-iamintea logofătului codrii moldoveni iscaţi pevalea Trotuşului. Lăsaseră în urmă rădvanestrălucitoare cu câte doisprezece bidivii, ori

Page 254: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

călăreţi muchelefi cu atâta prisos de odoare lapălăriile cu gardini largi şi pe pieptul năpădit dehorbotă, panglică şi bumbi, încât dacă maisocoteai zgărdiţele de aur ce le încingeaugenunchele, spada, cătărămile încălţeilor,mulţimea de copci şi odoare, părea de mirare căarmăsarii nu cad răpuşi sub greutate. Căruţeproaste, încărcate cu zdrenţe, vârfuite de câte unprunc cu degetul în gură, catârul ori mârţoagaşchioapă ce opinteau în ham alături de stăpân,fereau calea. Gloata terfegoşilor n-avea grabă,părea pornită pe drumul acela poruncitblestemaţilor de soartă care nu duce nicăieri.

Pentru a da răgaz dobitoacelor să răsufle,logofătul Radu Andronic şi slujitorul făceau popasîn târguri cenuşii, cu case răsărite din lemn şipiatră, cu ulicioare mici, întortocheate. Casteletrufaşe, iscate pe câte un gorgan pleşuv, ridicaustavilă privirii, ţinând sub stăpânire târgurile.Flamuri înguste, roşii, verzi ori albastre, crestateprecum limba şarpelui, muşcau văzduhul vestindde departe că stăpânul întors de la vânătoare, orite miri ce cumetrie în vecini, ori răfuială cu supuşii,se află în bătătură.

Ciudate i se părură însă de la o vreme luiMachidon ţarina păcurie fără fir de iarbă, satelemute, copacii vârtoşi cu frunza neîncolţită înFlorar.

Page 255: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Tot mă întreb, logofete, oare cu ce năpastăgrea să-i fi obijduit cerul pe bieţii creştini? Cemolimă cumplită să fi răpus buruiană şidobitoace? Miriştea-i seacă, nu văd fir de iarbă,oricât mi-am aţintit urechea n-am auzit glas decocoş – să nu-mi zici, rogu-te, că fac zeamă dincei de tinichea căţăraţi în vârful casei – neam decâine nu ne-a întâmpinat, nu zăresc mâţă, curcă,raţă, ori altă orătanie. Că foamete aprigăstăpâneşte meleagul, asta pricep şi eu, dar ceblestem anume a pricinuit-o?

Logofătul ţinea buzele strânse sub musteaţasubţire albită de pulberea drumului, ochii cercetaucu înfrigurare zarea. Răspunsul zăbovi şi slujitorulcrezu că nu vorbise îndeajuns de tare, ori căgânduri mohorâte astupaseră urechile boierului.

— Molima aceasta se cheamă o vistierie goală,Machidoane. Ludovic a secat-o bătând războaiece au sporit hotarul Franciei şi i-au înălţat steauape bolta Evropei unde ţara Bourbonului sesocoteşte azi cea dintâi. A istovit-o ridicând lăcaşeneasemuite spre slava Celui Veşnic, dar şi a sa,căci numele său va rămâne viitoriei cu zestrebogată de palate, castele şi tot ce poate rodi maide preţ din mintea şi mâinile făpturii omeneşti.Niciun principe vreodată, în afară de stirpeaflorentinilor Medici, n-a oblăduit cu atâta sârguinţăstihuitorii, cioplitorii de slovă şi piatră, meşterii

Page 256: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

argintari, aurari şi ai penelului. Dar o dată cuacestea, a pierit găina cu care bunică-său, alpatrulea Henric, se fudulea că fierbe în oala celuimai sărman dintre supuşii săi. Osândiţi la foame,calicii au ajuns a stârpi iarba, scurmă ţarină spre agăsi mana pământului, rod frunzele copacilor, şinu-i încearcă sila să se îndestuleze cu carnescârnavă de cloţan, cârtiţă, câine ori pisică.

Slujitorul se închină, alungând piaza rea. Îşiamintea că prunc fiind, pe vremea celuilalt domn,Şerban Vodă, foamete cumplită se abătuseasupra Chiprianei. Atunci auzise dintâia oară demana pământului, un soi de lut gras. Muierilescoteau din el o zeamă păcurie ce-ţi umflapântecele dovleac. Cei ortomani dosiseră întainiţele unde altădată păstrau galbenii câţivapumni de mazăre uscată. Rodeau trei boabe în zişi zăceau pe vatră cruţându-şi osteneala de a ieşiîn ogradă. Dar nici atunci nu se spurcaserăcreştinii din Chipriana cu stârvuri de dobitoacenetrebnice.

Îşi rosti gândul cu glas tare. Radu Andronicclătină capul fără zâmbet.

— Pesemne n-aţi fost lihniţi îndeajuns.— Pesemne…Foametea îşi arătase colţii cu patruzeci de ani

în urmă poposind în Normandia, Anjou, Mâine,Touraine, Blesois şi Auvergne. Ţăranii îşi

Page 257: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

lepădaseră vetrele năvălind lăcuste asupratârgurilor. Montauban scria la 1695 că în ţinutulsău mor zilnic patru sute de oameni, intendentuldin Limousin număra 70 de mii de suflete care-şiîndopau pântecele cu castane putrede. Copiiirăscoleau pământul cu beţişoare ascuţite încăutarea mortăciunilor…

Ilie Machidon oftă îndreptându-se în şa.

Străbăteau codru de stejari bătrâni. Cununileîmpreunate boltă lepădau umbră groasă,străpunsă ici-colo de suliţele aurii ale dimineţii.Tropotul cailor acoperea ciripitul păsărilor, darurechea slujitorului desluşea la răstimpuri râsulciocârliei scăpate din laţurile înfometaţilor. Simionzăbovea adulmecând ciuperci cu chivere roşii, oripintenul voinicului, răsărit din răcoarea muşchiuluicatifeliu, gonea apoi cu urechile căzute pe ceafăsă prindă din urmă călăraşii. Îi opri dintr-o datăzvon de glasuri şi spade încrucişate. Logofătuldescălecă, îi făcu semn slujitorului săstăpânească armăsarii şi, părăsind poteca, seafundă în frunziş. Călca fără multă luare-aminte,căci vuietul celor ce se înfruntau era mare şi le-arfi fost peste putinţă să-i audă paşii.

Paisprezece zdrahoni din steagurile depedestraşi ale Mariei Sale Ludovic sârguiau sărăpună un bărbat sprinten, învăluit în mantie

Page 258: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

vineţie, care le ţinea piept cu iscusite lovituri despadă. Pedestraşii încercau cu vicleşug să-i abatăochiul fluturându-şi lampioanele, pălării negre cumarginile întoarse, chenăruite în terţei galben şialb. Prin straiele desbumbate li se vedea pieptulnăpădit de rapăn; tălpile ciubotelor largi, răsfrânte,îşi ţineau zilele prinse cu capete de sârmă şisfoară.

Logofătul părăsise Francia de şase ani, dar înăst răstimp oştenii nu-şi uitaseră deprinderile. Înzadar ostenise marchizul de Louvois, dregător deseamă al Bourbonului, să dea tipar şi rânduialănouă armiei. Steagurile se întregeau şi acum dincalicii arcăniţi cu şiretenie, ori de-a sila, dinpungaşi şi datornici trimişi la temniţă, ucigaşi,vântură-lume, ori hainii care-şi îndopau chimiruldin sarea şi tutunul trecute peste hotar fărăîngăduinţa stăpânirii. Simbria nevoiaşă – cincibani pe zi pentru oşteanul de rând – şi-o sporeauasudând la înălţarea cetăţilor, dar cel mai ades dinfurtişaguri mărunte, în satele silite a-i găzdui, oritâlhărind la drumul mare. Oştenii luau pildă de lacăpeteniile lor. Mareşalul de Villars nu se ruşina aporunci dări grele de război păstrând înteşchereaua senioriei sale o parte dintre ele. Celorce-i ştiriciseră că mareşalul face ruşfeturi, Ludovicle-o curmase scurt: „Da, dar le face şi pe alemele…”

Page 259: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Punga, monseniore! strigă oşteanul şidrumul e al domniei tale.

Bărbatul în strai vineţiu începuse a da semnede osteneală, încerca să-şi ţină spatele slobod.Întoarse o clipă capul, purtând răspuns spadeivrăjmaşe, venite lăturiş, şi logofătul desluşi cuuimire grimeaua neagră care despica de-acurmezişul obrazul străinului. Oştenii trudeau să-lrăpună pe Filip D’Antin, conte de Saint-Lô.

— Franţuzul trebuie izbăvit, Machidoane, şoptiRadu Andronic, altminteri nu vom afla niciodată cediavolii a pus la cale cu nemţii în Transilvania.

Slujitorul îşi făcu semnul crucii, stupi în palmă şiapucă cu nădejde ciomagul. Simion îşi dezvelidinţii, boierul trase armele din teacă. Se repezirăvultureşte din trei părţi. Spada şi jungherullogofătului vătămau încheieturile oştenilor-cumaşi,răsuciţi spre a-i pune stavilă, născoceau scânteiîntâlnind fierul potrivnicilor. Moartea de om nu-şigăsea cinstire în cugetul boierului. Pe buze, îistăruia zâmbetul cel rău iscat în asemenea lucrări.Patru ascuţişuri căutau pieptul logofătului. RaduAndronic le înfruntă bărbăţia cu lovituri deprinsesub podurile Romei, fără pereche în vicleşug.Patru mâini însângerate lepădară săbiile.

De cealaltă parte, Ilie Machidon desluşeavrăjmaşilor ştiinţa bacilor din Ţara Vrancei.Ciomagul făcut roată frângea oţelul hangerelor

Page 260: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

subţiratice, aşa cum frângi osul de găină,poposind pe grumaji şi şale. Răcnetele celor atinşizdruncinau atunci pădurea, gonindu-i vietăţile sprecotloane umbrite. O bubă zgâlţânată din somncăscă ochii cât străchinioarele cercând sădesluşească străvezimea albastră a codrului.Scânteile izvodite de ascuţişul spadelor alunecaufără a-i răni privirea oarbă, deprinsă a destrămavăluri noptatice.

— Spor la coasă, Machidoane! strigă, râzând,Radu Andronic.

— Mulţumesc de vorbă bună, boierule! Orugăminte aş avea, dacă domnia ta îngăduie.Lasă mie buruienile rămase să le aduc învăţăturănouă, căci gustul jungherului îl ştiu.

Simion îşi făcea slujba printre oştenii cu flinte.Îndată ce unul sălta pocnitoarea la ochi, dulăulzbura către el înfigându-i colţii în ceafă.

Filip D’Antin, sărăcit de vrăjmaşi, rămase înpriveală. Ochiul teafăr măsura cu deosebită uimirefăptura logofătului. Îşi lepădase haina. Cămaşaalbă născocea pete fugare printre veşmintelecârjaliilor, spada şi jungherul ţeseau giulgiu subţirecu repeziciunea ţintarului lovit de streche. Semănacu un diavol.

Haita oştenilor tâlhari se subţiase. Ilie Machidonînainta spre Saint-Lô cu spatele învârtind bâta.Gândul cel şugubăţ al ţăranului era să miruiască

Page 261: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

măcar o dată şezutul franţuzului, chipurile dinnepricepere. Când scula se năpusti fulger spreşalele contelui, Filip D’Antin feri, vestind:

— Stinge-ţi pornirea, slujitorule! Vrăjmaşii s-aurisipit!

Saint-Lô îşi încopcie mănuşa de amandină şiporunci lui Machidon în valahă:

— Scutură-mi colbul!Plugarul roşi de mânie până la rădăcina

sprâncenelor. Rămase neclintit. Ochii logofătuluiscăpărară flacără, buzele i se despicară în rânjethain.

— Îndrăzneala ţi-e fără pereche, conte!— De ce? întrebă D’Antin cu zâmbet uşurel. M-

ai îndatorat înmânându-mi cheile sipeţelului, ţi-aidovedit apoi dragul ce mi-l porţi, scoţându-măteafăr de sub stăpânirea jungherelor vrăjmaşe. Cuasemenea poliţe am îndrăznit a te socoti prieten.Iar slugile prietenilor mei sunt şi ale mele.

Râdea mânzeşte, zgândărindu-l anume. RaduAndronic îl cercetă scurt, apoi scapără amnarul,aprinse luleaua şi slobozi fumul zâmbind.

— Prieten!… Doamne, cum le desluşeşti tu petoate! Acum pricep rostul bucatelor poruncitehangiului.

— Care hangiu?Logofătul căută către slujitor.

Page 262: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Vezi, Machidoane? Făptura aleasă prealesne îşi uită milosteniile, dar aceasta nu-i opricină care să ne sece nouă mulţumită. Hangiuldin Lyon, conte, căruia i-ai umplut buzunările cuaur spre a ne pune dinainte merinde cu cheltuială.Când risipeşti o sută de livre se cheamă cădatornicul ţi-e prieten şi nu de soi oarecare.

— Nu-ţi pricep vorba, dar mă legăn cunădejdea că urmând împreună drumul mi le-oidescâlci pe toate cu rândul.

Boier Radu Andronic rămase stană.— Alungă asemenea gând, monseniore.De astă dată ochiul franţuzului se miră cu

adevărat.— Ce anume te împiedică?— Chipul domniei tale! Nu-mi place! Iar

tovărăşia mi-ar plăcea şi mai puţin.Machidon strecură căutătură iute către Filip

D’Antin. Franţuzul, albit sub suliman, încercă săsurâdă. O văpaie roşie îi fulgeră privirea.

— E bine, logofete… Preţuiesc oamenii fărăascunzişuri în vorbă. Îngăduie doar o întrebare.Socotindu-mă vrăjmaş, de ce mi-ai izbăvit zilele?

Boier Radu Andronic sări fulg în şa fără a atingescăriţa. Saint-Lô îi prinse calul de dârlogi. Sângelese vedea clocotind în vinele întunecate.

— Aştept răspuns.— Am chibzuit că nu ţi-a sunat încă ceasul.

Page 263: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Aşadară, te mai îngădui.Filip D’Antin scăpă dârlogii şi începu să râdă.— Mă îngădui?!— Nu pentru multă vreme, spuse Radu

Andronic şi dădu pinteni calului.

De patru nopţi ploaia ciobanului asupreşteconacul. Ceasurile se târâie moşnegeşte,gheboşate de apă şi osemintele frunzelor biruiteîn luna lui Brumărel. Sprijin focul cu vreascuriuscate, dar joaca flăcărilor nu izbuteşte izbândăasupra urâtului strecurat hoţeşte în chilioara mea.Îmi simt încheieturile posomorâte, le aud jelitul.Trag oghealul pe umeri şi mă aplec fără bucurieasupra cărţii părintelui Ilarie.

Drumul oamenilor Mariei Sale prin acel târg alParisului, mai bogat în stricăciuni decât Sodoma şiGomora luate laolaltă, îmi vatămă cugetul. Măgândesc la domnia ta, frate cetitorule, carele te afliîn urma lor, şi-ţi tem fiecare pas. Valahii şi-aupăstrat trupul neprihănit de ispite spurcate, trudindsănătos în ceasurile de dragoste, în case şi peuliţe au răsădit fără hodină floarea de sulcină acurăţeniei.

Mi se face dară inima purice ştiind că muierilelor te vor trage de mânecă la tot felul de isprăviscârbavnice, că vei vedea cum preacurvesc laumbra şanţurilor, ori că spurcă hudiţele sub

Page 264: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

privirea călătorului.Ascultă ruga nevrednicului Pahomie, cetitorule,

şi fereşte-ţi încălţările, dar mai vârtos cugetul deglodul acelor stricăciuni ca să nu necinsteşti laîntoarcere uliţele Bucureştilor.

CAPITOLUL VIII – TÂRGULBLESTEMAT

Intrară în Paris la prima scaldă a dimineţii.Lumina cenuşie poposi dintâi pe bolta de la DomulInvalizilor, dezbrăcă de negură calul şi trupul debronz al lui Henric, pe Podul cel Nou, se strecurăadânc pe poarta Sfintei Ana, de la Notre-Dame,desluşind subţioara scobită în piatră a SfântuluiMarcel ce răpunea balaurul. Statuile celordouăzeci şi opt de răsbunici ai Mântuitorului, rigileIudeei şi ale lui Israel, stăpâneau catul dintâi alcatedralei, căutând cu blândeţe asupratârgoveţilor.

Deşi Sfântul Bernard îndemna la cumpătare„căci lăcaşul cu zidurile acoperite de aur îşi lasăcredincioşii fără izmene”, Maurice de Sully, feciorulunei strângătoare de vreascuri, ajuns canonic,aşeză la 1163 prima piatră a catedralei fărăseamăn în măreţie şi numărul de pungi secătuite.

Page 265: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Zorile îşi înfipseră torţa în roza iscată din cioburice se afla deasupra porţii judecăţii din veac,alcătuind nimb fără asemuire Fecioarei, dupăcare, păstrând cuviinţa, vestiră răsăritul dintâipalatelor de pe uliţele Saint-Jacques, Saint-Martin,Saint-Antoine şi Saint-Denis şi numai după aceeaciocăniră în ferestruicile ghimirliilor din chirpici şilemn tencuite cu ghips, ale mişeilor.

Cei mai harnici târgoveţi se dovedeauneguţătorii de rachiuri, îşi statorniciseră poloboculde holercă la răscruce de uliţi, abia prididind săumple cupele secate dintr-o înghiţitură demeşteşugarii zoriţi spre slujbă. Brutarii dinGonesse şi zarzavagiii picoteau pe capracăruţelor, cu hamurile slăbite în poala pestelcilorde piele, încredinţându-se cu totul cailor caremânau singuri spre pieţele şi halele din parohiaSaint-Eustache. Deschideau rar un ochi spre a nuse trezi împresuraţi de turmele de boi, vaci şi oi pecare le aşteptau securile măcelarilor. Când ochiultoropit de somn nu veghea, se isca halima mare.Un ceas, pe puţin, îi lua neguţătorului să sedescurce din oastea de dobitoace. Suduia, privindcruciş de mânie, maica netotului şi Joia lui grasă,poala Fecioarei şi ibovnica preotului din satul celuinătâng. Ciobanul fluiera în vremea asta fărăhabar, în hazul jupâneselor pornite la târguială şial diecilor cu călimări de corn la brâu care se

Page 266: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

desfătau ca la panoramă. Când lumina aurie şiplină de răcoare cădea tremurând pe dalelecheiurilor Gesvres, La Pelletier, Conţi şi Quatre-Nations, se iviră cu huiet, din pricina roţilor cuverigi de fier, primele rădvane.

Machidon însă cerceta cu mirare marescaunele purtate de calici, unde-şi odihneautrupurile groase feţele subţiri. Aceeaşi buimăceală,se vede treaba, îl încercase şi pe doftorul englezLister, căci, după cum însuşi domnia samărturisea, asemenea călătorie necinstea obrazulParisului.

Privirea ţăranului din Chipriana fugi apoi la raclacu două roţi – vinegretă – la care opintea înhămatun creştin cu trup firatic, poreclit „catâr botezat”. Îidădea ajutor împingând lădoiul muiereatrenţăroasă, ori pruncul ştirb, cu privire ostenită.Picioarele goale intrau până la glezne în glodulnegru.

Ţăranul îşi făcu o cruce îndesată.— Spune-mi, rogu-te, logofete, eşti încredinţat

că n-am apucat strâmb drumul?— De ce?— După învăţătura părintelui Sofronie din

Chipriana, aşa s-ar înfăţişa împărăţia celui cucorniţe.

— Ţine-ţi inima, împărate, căci ăsta-i abiaînceputul.

Page 267: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Târgul se însufleţise de-a binelea. O dată cuobloanele ridicate dinapoia drugilor grei de fier cefereau deopotrivă ferestrele avuţilor şi calicilor, seiviră în uliţe pruncii. Desculţi, cu cămeşuicileferfeniţă, lăsând în priveală pântecele, viermuiausugând din beţişoare lungi de sfeclă dulce printreneguţătorii care trăgeau norocul de poale încă dinprimele ceasuri ale dimineţii.

Pentru a le pricepe strădaniile răcnite cu toatăvlaga gâtiţei, Machidon le cerceta tejghelele şitarabele purtate pe umeri: gogoşi şi plăcinte, sautalpă de pus la ciubote. Negustorul era însoţit deun meşter care te slujea fără zăbavă, te descălţaşi, cât ai înghiţi o bârdacă de zeamă din aguridăverde de la taraba megieşă, îţi dregea încălţările.Se mai aflau de vânzare blăni de iepure şi miţă,prune cu gât suleag stropite de brumă, din Tours,unt galben din Vannes, mere roşii smălţuite, acăror coajă fusese lustruită cu postav aspru,cârnaţi graşi şi hribi albi, ca omătul, butii mari cubrânză grasă de Brie, piersici aurii din Corbeil,frunze şi coji de nucă pentru cănitul pletelor şimusteţilor cărunte.

Deprins cu hărmălaia din Târgul Stambulului,Ilie Machidon nu ţinea seama larmei, pândindpaşii lui Simion care se strecura anevoie printrepicioarele târgoveţilor. Se putea lesne rătăci înhalimaua de coşuri cu marfă, potăi uliţarnice,

Page 268: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

măgari încălecaţi de lucrători în straie din piele şipânză surie, călugări şi grămătici, trenţăroşi puşide-a curmezişul norocului. Jupanii, ţanţoşi, cubărbia şi nasul în vânt, păşeau măsurat sprecurţile unde vreme de trei ceasuri aveau săîmpartă dreptatea. Băietani de 7-8 ani le ţineau cuamândouă mâinile coada lungă a veşmântului,spre a nu o târî în glod. Aveau poruncă aspră sănu se holbeze în lături. Hazul gloatei n-aveapereche când, din pricina vreunei minunăţii,pruncii înţepeneau uitându-şi slujba. Arcănit şineştiind ce se petrece în spate, dregătorul seîmpiedica ori, opintindu-se prea tare, îşi lăsabucata de veşmânt în mâna băietanului.

Desfrânate tinere – cele sărite de 25 de anifereau ceasurile crude ale dimineţii – încercau să-iademenească vârându-le sub nas umerii calzi,aromiţi cu mosc, le prindeau mâna cu de-a sila,spre a-i face să-şi întoarcă ochii la obrajii trecuţiprin făină de Veneţia, a căror albeaţă o sporeau„muştele” – bulzuri cât gămălia din tafta neagră –aciuate pe bărbie, ori în puful auriu de lângăureche.

— Nu te holba, Simioane! porunci IlieMachidon, răsucindu-se spre câine. Ia pildă de lamine şi mai vârtos pilda logofătului. Amarnic mămai mustră cugetul c-am îngăduit să ne urmezerigoarea asta de dulău. Domnia ta ştii cum îi

Page 269: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ţăranul, deprinde repede…În Piaţa Dauphine făcură popas. Logofătul

descălecă şi prinzând calul de dârlogi începu atrece prin sita ochilor mulţimea de pierde-vară,oşteni şi podărese, învăţăcei, fără dor de şcoală,paji, teleleice, borfaşi şi coţcari. Se îmbulzeau săvadă drăcăriile păpuşarilor, ascultau născocirilecelor bogaţi de gură, cumpărau te miri cemărunţişuri sau flecăreau cu ochii la orologiulSamaritainei, cugetând cum să rostuiască pânăspre amiezi cei câţiva gologani pentru o ciorbă devarză şi o măsură de holercă.

Spre mirarea lui Machidon, mulţi târâie-brâu îifăceau închinăciune logofătului. Boierul râdea cuei, le zicea pe nume şi împărţea gologanii.

— Sănătos, Charlot?… Ai găsit-o pe Lucienne,moş Luc?

Unchiaşul tresări. Ochii clociţi clipiră mărunt înlumina soarelui apoi, recunoscându-l pe RaduAndronic, zâmbi ştirb.

— Te-ai întors, monseniore? N-am găsit-o…Blestematul acela de grenadir o ascunde bine.Dar tot le vin de hac! Nu-l cunosc ei pe moş Luc!Nu-l cunosc defel! Şi în fundul iadului îi găsesc!

Logofătul îi azvârli o teşcherea mică.— Sunt încredinţat.Îşi făcură vad spre statuia rigăi Henric al IV-lea.

Ilie Machidon îşi lepădase privirea la terfegoşii

Page 270: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

intraţi în voroavă cu logofătul.— Cum se cunoaşte boierul! Numai cu obraze

alese poartă prieteşug…Sub copitele calului de bronz, lângă rindeaua

unui teslar, logofătul îl zări pe Toine, un potlogarciumpav care ţipa ca din gură de şarpe rânduindu-şi fără încetare marfa: besactele mici, cât oacăriţă, pocale, uleiuri, parfumuri şi dresuri, leacurivrăjitoreşti ce făgăduiesc scut pentru glonţ şideochi de oştean şi cal roib, apă descântată devraci pentru dobândirea frumuseţii şi a vieţiiîndelungate. Un gavanos cu zeamă sinilie sorbităvreme de şase săptămâni împreună cu o lingurăde cenuşă, la ceasul când bat tunurile vestind căRegele Soare şi-a deşertat pântecele, îţi schimbaochii negri ori alunii în albaştri. Toanta abia aşteptazorile, îşi cerceta cu inima purice ochii în mirază şidădea buzna mânioasă în piaţă. De la oasemenea ispravă i se trăgea tâlharului braţulbetegit. Cel mai adesea însă, Toine grijea soroculşi îşi statornicea pentru o vreme negustoria la altărăscruce a Parisului, lângă Bastilia ori Saint-Germain. Pe care o simţea mai neghioabă oaştepta, încredinţând-o că privirea începuse a-ibate către albastru dacă o cercetezi cu luare-aminte. Încă un gavanos şi îngerii vor rătăcidrumul spre cer, bezmeticind în apele ochilor eiazurii. Dar poate că printre neamuri sau megieşi

Page 271: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

se află vreo muiere pe care o cheamă Mathilda.Trebuia să i-o spună din vreme şi să nu-i caute cunedreptate pricină. Orişicine ştie că asemeneanume e cu deochi şi alungă rodul farmecelor şileacului oricât de iscusit.

Logofătul îl cercetă zâmbind o bucată devreme. Când îi întâmpină privirea, ciumpavulscoase un chiot de bucurie, sări zvârlugă pestetaraba cu uleiuri şi-i apucă mâinile.

— Seniorul valah! Binecuvântată zi!— Te văd teafăr, Toine!— Să mă fi văzut domnia ta ieri!— Cum merge negustoria?— Vorba gasconilor, monseniore, binişor spre

prost. Cum să meargă?! Muşterii-s nătângi, dar şinorocul meu le seamănă.

Logofătul strecură privire lăturişă şi îşi apropiebuzele de urechea cioflingarului.

— Am o vorbă cu tine Toine. Tot la Trei Clopotestai?

— Până cumpăr palatul ducelui de Guise…Când să te aştept, seniore?

— Diseară, după zece ceasuri. Întrebă întreacăt: Tabarin mai trăieşte?

Toine zâmbi. Tabarin era gardian la temniţaBastiliei.

— Dacă nu l-a împins cumva necuratul să-miîncerce doftoriile pentru îndreptarea ochilor

Page 272: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

crucişi, poţi fi încredinţat. Să-i dau de veste?Radu Andronic îi făcu cu ochiul şi se îndepărtă.

Îl găsi pe Machidon dinaintea unei tarabe cumovilă de berneveci. Neguţătorul îşi prăpădeaputerile, fălindu-şi marfa: nădragi strâmţi ostăşeşti,alţii retezaţi de la genunchi cu bumbi şi panglici,fesfesele şi fireturi, ori dimpotrivă, fără podoabepentru minţile aşezate, berneveci de soi din atlaspentru zaiafeturi alese, din piele şi canavăţ, dinpostavul flamanzilor, ori al ţesătorilor de la Alep.

Negustorul răscolea mormanul fără să-şi cruţeosteneala, fluturând pânzăria, trăgea vârtos decraci încredinţând muşteriii de trăinicia ţesăturii, îipoftea să-i încerce urmându-i pilda. Ilie Machidonîl cercetă cu zâmbet, chibzuind că avan se maiînghesuiau dracii la gura lui. Simţindu-l pe RaduAndronic alături, îl rugă să-i desluşească vorbele.

— Ce necaz îl munceşte pe aista, logofete, că-mi ţiuie urechile de atâta jelanie?

— Încredinţează târgoveţii că marfă ca a lui nuse întâmplă în tot Parisul. Aşa-i el, negustornătâng, vinde în pagubă şi cu biruinţă mare pentrumuşterii. Face şi o prinsoare. De izbuteşti sădezghioci nădragii smuâgându-i de craci, îi dă depomană.

O muiere roşcovană, sub un cortel de horbotă,se ivi în capul pieţei. Zărind-o, logofătul începu a-iface semne şi îi ieşi în întâmpinare. Teleleicii îi

Page 273: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

crescuseră dintâi ochii, scoase un ţipăt nedesluşit,apoi îi pică în braţe. Slujitorul, oftând cu tâlc, seîntoarse la iţarii neguţătorului. Creştinul îşi încercanorocul acum cu alţi gură-cască. Limba îi făceaiară clăbuci, mâinile opinteau la crăcii nădragilor.

Un gând năstruşnic răsări în mintea slujitorului.Râzând într-ascuns, scoase cosoraşul din chimirşi-l piti în palmă. Pândi ochii neguţătorului carecercetau într-altă parte şi crestă iute cusătura. Seprefăcu apoi ademenit de prinsoare încercând demântuială un nădrag floriu. Neguţătorul bucuros, îiînghesui marfa dinainte, poftea oamenii lapriveală. Machidon trase cu nădejde de berneveciicrestaţi şi se pomeni cu câte un crac în fiecemână. Piaţa Dauphine se umplu atunci dehohotele târgoveţilor. Jupânul rămase dintâi stanăde buimăceală, azvârli nădragii în capul plugaruluişi bolborosind vorbe ce nu aduceau adezmierdare îi făcu vânt de umeri.

Ilie Machidon, urmat de câine, se îndepărtărâzând. Dibui după vreo zece paşi un trenţăros cestâlpea zidul Samaritainei şi îi lepădă câtevapărăluţe dimpreună cu nădragii.

* * *La unsprezece ceasuri dimineaţa, soarele

poposea în crivatul cu polog al contesei Henriette-Anne de Motteville. Aurul luminii opintea să ridice

Page 274: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pleoapele ostenite, umăr la umăr cu ceasorniculde pe gheridonul din lemn aromitor de santal careslobozea unul din cântecele lui sieur Lully.Contesa asculta zvonul vesel al clopoţeilorîntinzându-şi mădularele subţirele în aşternutul dehorbotă, apoi săltându-se în capul oaselor dădeabineţe celui de-al treisprezecelea Ludovic.

Statuia rigăi veghea de la patruzeci de paşinumăraţi ferestrele contesei spre a primi în fiecedimineaţă sărutările trimise din vârful degetelorfirave. Pe Regele Soare îl veselea din cale afarăpreţuirea Henriettei de Motteville pentru părintelesău şi fusese cel dintâi care făcuse haz laVersailles când curtenii îi şoptiseră cuvintelecontesei: „Henric al IV-lea cu prostimea stau pePodul cel Nou, Ludovic al XVI-lea cu oamenii deneam în Place Royale, fecioru-său – buzelebătrânei pufneau a dispreţ – cu birarii şi sămădăiilui în Place des Victoires”. Căci aici fusese înălţatăcu paisprezece ani în urmă statuia ultimuluiLudovic.

Hotărât, contesa n-avea să priceapă în veacînvoielile Regelui Soare cu oamenii de proastăseminţie, chiar dacă ele aduceau ruşfeturi grase.La urma urmei, dacă chibzuiai drept, maică-sa,bălana aceea cu minte de vrăbiuţă, dovedisegusturi la fel de proaste. Când te cheamă Ana deAustria şi ai fost soaţă lui Ludovic al XIII-lea, nu

Page 275: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

primeşti în crivatul tău pe Mazarin, un socotitoritalian de stirpe îndoielnică…

Henriette-Anne de Motteville îşi alungăgândurile. Ziua se arăta prea frumoasă pentru a-iaduce stricăciune. Trandafirii rozalbi ai covoruluiînfloreau sub dezmierdarea soarelui, un hulub îşiprimenea penele în frasinul dinaintea ferestrei – îlvedea bine prin miraza veneţiană şi se bucura,căci turtureaua vesteşte zi bună – pântecele n-omai năcăjea, dovadă că ultimul leac din sânge deviperă, răşină, miere şi păr ars de cloţan era cuadevărat tămăduitor.

Aroma lui Florar îi stârni gustul pentru opreumblare în rădvanul roşu de Englitera spreBois de Boulogne. Contesa zgâlţâi veselăclopoţelul de argint şi slujnica se ivi într-aceeaşiclipă purtând tipsia prânzului cel mic. Ciuguli cupoftă din oaia cu sos şi usturoi, culese câteva firede sparanghel, duse la buze degetul muiat înmiere de Narbonna, sorbi câteva linguri din zeamade ceapă şi broaşte, meşteri cocoloaşe din brânzade Gruyere şi, înghiţindu-le unul câte unul, făcusemn slujnicii să ridice blidele. Rămase pemarginea crivatului bălăngănindu-şi picioarele.Purta colţuni de lână albă, moale, căci temea cudeosebire junghiul şi guturaiul.

— Ce s-a mai întâmplat, Madeleine? Ai veşti desoi, ţi-o citesc pe vârful nasului.

Page 276: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Chicoti, şi zulufii suri îi jucară pe umeri.Slujnica, o muiere sprintenă din Touraine, cuprivirea vicleană, îşi coborî pleoapele, întrebareacontesei era aidoma în fiece dimineaţă.

— Nu-i un ceas de când prinţesa palatină atrecut cu rădvanul luând calea Fontainebleaului.

— Ah! Nemţoaica n-are somn deloc. N-o lasăsă doarmă câmaţii cu varză şi gândul căFrançoise28, „bătrâna maimuţă”, mai răsuflă.Amândouă nişte neghioabe… Altceva, Madeleine?

— Contele de Soisson e datornic bancheruluiBernard 5 mii de scuzi.

— Iar? Sunt sătulă de el şi Mazarinetele29 lui…Vorbeşte-mi despre cineva de soi. De pildă,Madeleine de Scudery. Mi-ar plăcea să arăt la felde chipeşă. Ştii câţi ani a împlinit?

— Nouăzeci.— Nouăzeci şi trei, Madeleine! Ei?— E mânioasă foc că suta de scoici se plăteşte

trei livre, iar perechea de potârnichi roşii două livreşi opt soli. Jupâneasa noastră l-a întâlnit pebucătarul lor în piaţa Quinze-Vingts. Doamnacontesă s-a jurat că nu va mai pune gura nici penisetru, căci regele, de bună seamă, s-a betegit la

28 Françoise d’Aubigne, marchiză de Maintenon, văduva poetului Scarron, soţia morganatică a lui Ludovic după moartea Mariei Tereza, spaniola.29 Poreclă dată nepoatelor lui Mazarin.

Page 277: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cap prepuind că ea îşi va uşura punga dedouăzeci de soli pentru a mânca un peşte.

Bătrâna îşi izbi palmele înveselită straşnic.— Ah, zgârcita! Văd limpede că-i teafără de

vreme ce ia aminte la preţul broaştelor. Să facibine să-l trimiţi pe Julien cu un paneraş de roze şigânduri de sănătate în uliţa Poseaux.

— Doamna de Scudery nu iubeşte rozele…— Ei bine, atunci umple-l cu alt zarzavat. Noi

am primit flori, Madeleine?— Bineînţeles. Crini roşii din grădina contelui

de Pontchartrain.— Vrea să-mi arate că nu-şi uită prietenii, deşi

Ludovic a fost destul de gogoman ca să-l cocoaţecancelar. Atât?

— Grădinarul marchizului de Dangeau, urmăslujnica, a venit în zori cu un copac de liliac alb şiporuncă să-l răsădească sub ferestrele trapezeinoastre. Doamna contesă va vedea singurăisprava.

Henriette-Anne de Motteville începu să râdă.— Bietul marchiz! Când eşti îndeajuns de

norocoasă ca să ai nepoate chipeşe, senăscocesc chiar la şaptezeci de ani copaci înfloriţipeste noapte înadins pentru tine. Mai sunt veşti,Madeleine, căci abia aştept să-ţi istorisesc visulmeu.

— Prinţesa d’Harcourt a câştigat două mii de

Page 278: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

scuzi la pharaon.— Femeia aceasta are degete îndemânatice…

Ai isprăvit, Madeleine?— Cea din urmă veste ne-a adus-o însuşi

grădinarul marchizului. Ducesa de Gesvres aprimit din punga cămătarului Bernard douăzeci şicinci de mii de scuzi, „pourboire” pentru birul pefanarele Parisului.

— Nu mă miră deloc. Ducesa e croită pepotriva părinţilor, negustori sadea. Hm, Boisfranc!… Dar ciuleşte bine urechile, Madeleine! Amvisat…

Contesa se preumbla prin odaie. Boiulsubţiratic, învăluit în pânză gingaşă, ţesută lamănăstire, aluneca pe cleştarul mirazelor dinSaint-Gobain. Ocoli cu dibăcie mescioarele auriiîncărcate cu sticlărie din Orleans, şi poposi lângăo zeiţă păgână, dăltuită în argint de meşterulBenvenuto Cellini cu mai bine de o sută cincizecide ani în urmă.

— Am visat… Ochii împâcliţi clipeau a mirare,în vreme ce degetele dezmierdau potirul din mânazeiţei. Am visat un bărbat călare pe bidiviu alb.

Slujnica îşi dosi căscatul. Tipsia cu blide atârnagreu, iar contesa visa în fiece noapte.

— Mă asculţi? Nu i-am desluşit chipul, dar cemi s-a părut cu deosebire ciudat e că stăteastrâmb în şa. Şi totuşi semăna a gentilom. Cunoşti

Page 279: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

tu pe cineva călărind într-o rână? Mi-ar plăcea săghiceşti căci eu nu mă mai pot bizui pe ţinereamea de minte.

— Sunt încredinţată că visul se va desluşi pânăla amiază, spuse fără credinţă slujnica. E vineri, ziprielnică răstălmăcirilor.

— Straşnic! Atunci, îmi voi struni răbdarea încăun ceas-două. Grijeşte de rochia cireşie cu peneşi ciucuri. Poftesc o plimbare în pădure… Să nuuit! Porunceşte-i lui Julien lumânări de 22 deparale şi să se schimbe neguţătorul. Escroculîmbină ceara albă cu seu ca să-mi vateme ochii.

Slujnica făcu închinăciune şi părăsi camera.Contesa de Motteville se proţăpi dinaintea mirazei.Îşi muie buricul degetelor în pocalul cu unsoare deCordoba şi începu să-şi frece creţurile chipuluihârbuit.

„Gentilom pe bidiviu alb, călărind strâmb… Cinesă fie?”

* * *— Încaltea nu-mi pare rău c-am gonit pe

deşelate, zi şi noapte din Valahia până în târgulista, spuse Ilie Machidon, cercetându-l pe logofătprintre gene. Înotăm frumos prin glod şi alte celea,spre a număra calicii şi vântură-lume la ceasulcând musca îşi caută adăpost în ochi, iarsudoarea curge Milcov. Prepuiesc că e taman

Page 280: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

slujba pentru care ne-a mânat Maria Sa încoace…— Ai auzit de vorba ceea ce se numeşte

răbdare, împărate?— Domnia ta şuguieşte sau uită că eu sunt

ţăran. Să tot fie vreo o mie şapte sute de leaturi decând răbdăm…

Se îndepărtaseră de Place Dauphine şi, acum,tăind agale drum prin ulicioare pipernicite, boierAndronic părea să umble după frunza frăsinelului.Făcea popas dinaintea unor căsoaie făţuite,desluşindu-i slujitorului cine-i procopsitul care lestăpî-nea, ducele de Guise, de Lauzun, ori deGuiche, conţi, paraconţi, cavaleri şi alţiiasemenea, rămânea la priveală dinaintea zidurilorneguroase de mănăstire. Se învârtiră apoi peCours-la-Reine, uliţă largă cu pădure de ulmiscornită anume pentru hălăduiala avuţilor, cu unsoi de piaţă la mijloc unde zeci de rădvane seputeau învârti şi răsuci fără a-şi aduce pagube.

Bărbaţi muchelefi dădeau bineţe oricărei caretesăltându-şi pălăria ghiftuită de pene – n-aveaMachidon în toată ograda pănăraie cât creşteaaici pe o singură cuşmă – neguţători de acadele,omeniţi cu câţiva soli, duceau de colo-colorăvaşele dulci. Muierile, ghilosite ca sfântul altar înduminica Paştelui, le primeau în vârful mănuşilor,îşi zvârleau ochii pe ele, apoi le strecurau cuzâmbet tainic în horbota sânilor.

Page 281: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— De, făcu slujitorul, ştiu că aiştia au mântuitcu aratul, iar grija secerii n-o hâţână nici pedomnia ta, căci, har Domnului, suntem în Florar.

— Ai luat deprinderi noi, împărate, râse RaduAndronic. Nu te ştiam grăind în deşert.

— Aşa o fi! De când mă ţin lipit ca izmana ceaudă de alţii, deprind toate celea…

— Tragem în gazdă la cucoană de neam mareşi nu se cuvine a poposi la casele dumneaeiînainte de amiezi. Spre a întâmpina năvala celorcu proastă creştere, porţile rămân închise, iardulăii veghează zidurile. Ai priceput?

Ilie Machidon clătină capul, fâcând buze deharap.

— Cum să nu? Află, domnia ta, că asemeneaînvăţătură a dobândit şi văru-meu Gheorghiţă. Decâte ori îl poftesc să-mi cinstească bătătura zice:Aş veni pe la voi, dar mi-e ruşine de câini… Ce nupricep e altceva. De ce nu ne oploşim la vreunhan ca tot drumeţul, şi cădem popic pe capulcreştinilor?

— Franţujii socotesc rateşul gazdă pentru ceide proastă seminţie, iar noi avem a bate la porţiînalte. Al doilea, jupâneasa – contesă deMotteville – e muiere cu rubedenii şi prietenii desoi la Curtea lui Ludovic şi va depune multă râvnăspre a ne sări în ajutor.

Slujitorul îi strecură căutătură lăturişă.

Page 282: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Chibzuieşte bine, logofete… Mi-e că doiţărani ca mine şi Simion ţi-om da pricină de sfială.

— De-acuma, se prefăcu a ofta Radu Andronic,m-am deprins cu pocinoagele celor din Chipriana.Om adăuga la răboj şi om socoti la urmă.

— Voia domniei tale, boierule… Dacă îngăduimai pun o întrebare şi apoi tac, căci multe cuvintede laudă am să-ţi aduc în gând… Ce hram poartărâvna jupânesei? Ochi negri, ori alt soi de păcate?

— Gândul contesei, râse logofătul, pentruasemenea blăstă-măţii a ostenit de mult. E muiereîn asfinţitul vieţii. L-a cunoscut însă cândva petata.

— Deci tot ochi negri, descâlci iute Machidon.Acum ori odinioară, tot un drac, chiar dacă anăpârâit.

— Pesemne ţi-o fi făcut boier Costachemărturisenie, spuse Radu Andronic. Mie nu mi-adeşertat isprăvile inimii.

— Lesne de priceput. Cine dăscăleşte raţa apluti pe baltă? Hei, Simioane, pe undehăimăneşti?

Câinele, luând pilda celor de-o seamă cu el şi atârgoveţilor, săltase laba dinapoi rezemând statuiadin inima pieţei. Slujitorul suspină cu amărăciune,mormăind:

— Nu ştiu cum l-oi descotorosi de asemeneadeprinderi, logofete, căci statuie spre a-i fi de

Page 283: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

folosinţă, la ceasul nevoilor, nu cred să ne ridiceMaria Sa Vodă în Chipriana…

Radu Andronic reteză de-a curmezişul PlaceRoyale şi opri lângă clopotul de sticlă ce streşineaporţile Palatului Motteville. Sub herbul contesei, undragon cu cunună de ghinde, se desluşea numeleîncrustat cu buchii de aur pe marmura pâclie.

Două ceasuri petrecuse Henriette-Annedinaintea mirazei. Ajutată de patru slujniceisprăvise dărăcitul anevoios al părului, înălţat pecaturi din sârmă şi petice de postav. Din creştetcădeau în neorânduială bine chibzuită panglici,pene şi zulufi cumpăraţi în dugheana negustoreseiMartin.

Venise apoi rândul obrajilor, împrospătaţi culapte virginal şi nectar de Nissa. Pomăda dinFlorintia şi ceara de Madrid alcătuiră tencuială denădejde pulberii de orez grecesc şi roşului deSpania. Contesa şovăi înainte de a statornicibolzul de tafta cumpărat la Perla muştelor, din uliţaSaint-Denis. ÎI hotărî în colţul ochiului şi porunciaromele. Slujnicele se îndesară cu clondiraşeletârguite la jupân Guilleri din uliţa Tablettiere,deşertând pe umerii şi braţele contesei apă detuberoze şi ambră, scorţişoară, ceruză şimaghiran.

Cercetându-se în miraza cu două uşi, bătrânaceru Madeleinei să-i îndrepte un fir de sprânceană

Page 284: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

şi deschise besacteaua cu odoare. Alese colangreu de mărgean, asemenea cerceilor, şiunsprezece brăţări de aur menite să-iîncolăcească braţele până în dreptul coatelorpentru a ascunde privirii pielea încreţită de vreme.Tot atâtea ghiuluri, şi din aceeaşi pricină, îndesă îndegetele înnodate de gută.

Trecuse astfel al cincilea ceas şi contesaîngădui răgaz slujnicelor să-şi tragă sufletul.Prinse putere şi domnia ei, deşertând un pocal curachiu de mărar din Ile de France, după care-şiîndestulă nara cu mahorcă. Oftă mulţumită şiporunci straiele.

Peste cămaşa gingaşă, Madeleine îi rânduidouă fuste de tafta vârtoasă. Beţigaşe din fildeş şilemn, ţesute între ele, stâlpeau pântecele vlăguital bătrânei. Veni rândul rochiei zmeurii. Pe poaleledin brocart, slujnicele aninară mănunchiuri de aurşi argint. Henriette-Anne de Motteville începu a sepreumbla prin încăpere cu ochii lipiţi de oglindă. Onemulţumea coada rochiei căci măsura abia doiarşini şi jumătate. Prostul de Ludovic îngăduia 17arşini doar reginei, 13 prinţeselor de sânge, vreo 4duceselor. Năpăstuirea înfierbânta dimineaţă dedimineaţă obrajii contesei şi rostea vorbe greledespre slobozenia calică ce-o dăruia Bourbonulsupuşilor săi. Când straiul era nou, mânia nu i-oostoia decât laptele de busuioc dres cu mosc pe

Page 285: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

care Madeleine grijea să-i stea la îndemânăpentru a-l plimba sub nasul stăpânei.

Trecea cu asemenea prilej un ceas bun pânăcând Henriette se hotăra să porunceascăvânturarul. Avea sumedenie, zugrăvite cu flori,poame, coşari, maimuţe, pagode, ori te miri cealte năzbâtii. Mănuşile cu horbotă de aur şiarămite cu ambră îi ţineau culoarea. Mercuregalant, gazeta domnului de Visé, povăţuise cucinci ani în urmă jupânesele ca „straiul degetelor”să fie croit în Francia, din piele de Spania şi cusutîn Englitera.

— Sunteţi tare chipeşă! se linguşi vicleană oslujnică tinerică, pripăşită de puţină vreme lacasele contesei. Ca un trandafir…

— Scuturat! i-o reteză Henriette. La şaptezecide ani nici bunul Dumnezeu nu-mi poate poruncisă mai fiu frumoasă. Măscuţa, Madeleine, şigrijeşte ca altă dată să nu-mi intre orice neghioabăîn iatac!

Madeleine strecură toantei căutătură apăsată,apoi dibui în puiul mesei un petic de catifeaneagră cu două borte lunguieţe. În preumblările cucaleaşca, la pădure, ori pe Cours-la-Reine,jupânesele ţineau pe ochi măscuţă spre a aţâţadorinţa călăreţilor de a le desluşi taina.

Slujnica n-avu vreme s-o aşeze pe chipulcontesei. Bătrâna azvârlise privirea pe fereastră şi

Page 286: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

dintr-o dată îşi purtă fără grai palmele la pieptulsărac. Gura căscată cerşea picuriş de aer.Muierile se îmbulziră nepricepând ce se petrece.Doar Madeleine, ascuţindu-şi privirea, desluşitulburarea stăpânei. Se simţea la fel de uimită. Doicălăreţi şi un câine tăiau Place-Royale de-acurmezişul, îndreptându-se spre porţile lor. Iarunul dintre ei se afla strâmb în şa…

— Valahul! rosti sugrumată contesa.Apoi ceru Madeleinei laptele de busuioc.

Îl întâmpină în sala cea mare a primului cat,aşezată pe un crivat îngust şi lungăreţ, cuspetează înaltă, căci picioarele n-o mai slujeau.Spre a dobândi vlagă, Henriette-Anne deMotteville poruncise încă două cupe de basamac,aţâţând roşul obrajilor sub suliman. Întinse mâinileşi Radu Andronic i le prinse îngenunchind. Depusesărutare cuviincioasă din vârful buzelor pe fiecare.Contesa şi le smulse fără prea mare grabă,râzând cu tulburare.

— Altfel s-ar cuveni să-l primesc pe feciorulboierului Constantin Andronic, dar bătrâneţea îşiare poruncile ei.

— Doamna contesă de Motteville a ştiut săocolească asemenea pacoste…

— Cunoşti istoria cu trunchiul şi aşchia. Ei bine,eşti croit cu totul pe potriva părintelui domniei tale.

Page 287: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ai fagure pe limbă, iar mierea nu-ţi lipseşte nici dinpriviri. Nu, nu rosti o singură vorbă! Dintâi poftescveşti din Valahia… Madeleine! Covorul n-aretrebuinţă de îndreptare, iar de porţelanuri săîngrijeşti în lipsa oaspeţilor. Porunceşte vizitiuluisă deshame, căci mi-a secat pofta de pădure.

Slujnica pieri pe uşa albă cu dichisuri de aur şiHenriette îşi strânse poalele spre a îngădui localăturea logofătului. Chipurile lor se iţeau acumaîn miraza aninată între două sfeşnice. Soarele deamiază pătrundea prin borţile rotunde aflatedeasupra uşilor, cărora parizienii le spuneau„ochiul boului”. Pe zidul din stânga spânzura unchilim gobelins, chindisit în ţesătoria statornicităde domnul Colbert. Închipuia o vânătoare de cerbişi privindu-l, logofătul îşi zise că numărulpurtătorilor de coame întrecea călăreţii şi ogariisocotiţi împreună. Nimic nu se schimbase de cândpăşise ultima dată în salonul contesei. Capul şiumerii lui Ludovic al XIII-lea cioplite în alabastruse aflau tot pe mescioara de marmură,ceasornicului îi lipsea aceeaşi bucăţică de smalţ,acolo unde acele se îmbinau. Simţi, ca şi altădată,dulceaţa lemnului moale în urechile scoicilor ceîmpodobeau jeţurile.

Istorisi pe îndelete cum o duce cu sănătateaboier Costache, născocind tot felul de isprăvi carenu mai intrau de mult în socotelile bătrânului.

Page 288: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Contesa îl asculta privindu-l cu luare-aminte.— Te-ai făcut bărbat, logofete! Când ai plecat

din casa mea, acum cinci ani, erai un copilandru…Ochii şi dinţii sunt ai lui Constantin. Celelalte… Deunde ai celelalte daruri? Ah! Hotărât, n-am să-ţidau prilejul să-mi cunoşti nepoatele! Vreau să letihnească somnul.

— Voi fi nemângâiat. Mi le amintesczburdălnicind prin grădina doamnei contese.Angelique, Marie, Athenais, Charlotte… Deşifetiţe, biruiseră încă de pe atunci o oaste de inimi.

— În zadar apeşi, râse doamna de Motteville.Nu sunt deprinsă să rostesc de două ori o vorbă.Am spus nu, şi nici prin minte nu-mi trece să mărăzgândesc. Au capete de vrăbiuţă. Un bărbat cadomnia ta izbuteşte lesne să le răsucească în juruldegetului cel mic cât ai întoarce privirea.

— Nu pentru asemenea isprăvi am bătutdrumul Parisului, spuse Radu Andronic.

Bătrâna îşi rotunji ochii mici de buhă şi izbipalmele înciudată de braţele jilţului.

— Voi, Andronicii, cu slujbele voastre o să-miveniţi într-o bună zi de hac. Speram un popas decel puţin doi ani. Ai fi alungat zilele sărace înbucurii din casele unei sărmane bătrâne. Tocmaiporuncisem slugilor să îngrijească odăile domnieitale. Aripa dreaptă a palatului are privelişteneasemuită.

Page 289: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Cer iertăciune doamnei contese…— De şaptezeci de ani iert fără odihnă. Cât ai

de gând să zăboveşti?Logofătul îşi plecă privirea în poalele largi de

atlas.— Cinci, poate şase zile. Slujba domnească mă

mână.— Slujba domnească! pufni Henriette-Anne.

Bag de seamă că valahii nu cunosc mai mult dedouă cuvinte. Nici principele Brancovan nu-şiprimeneşte deprinderile. Ţine gonaci la Curte, nudregători.

— Dacă doamna contesă îngăduie, i-aş amintică tata a avut cinstea să o cunoască în treburilesale neguţătoreşti. Făgăduiesc ca la spartul verii…

— Fără făgăduieli, i-o curmă bătrâna. Laşaptezeci de ani n-ai vreme să aştepţi… Hm, mămiram că nu mă iscodeşti asupra Charlottei.

— Mi-aţi poruncit să n-o fac şi mă supun,răspunse Radu Andronic surâzând. Nădăjduiescîn schimb că pot îndrăzni să aflu câte ceva despremarchizul de Barbezieux30.

— E un prost, spuse iute contesa. N-a moştenitnimic de la tată-său, Louvois, în afară de ifose şinasul bârligat. Ludovic i-a dat dregătoria pevremea când se afla stăpânit de farmecele

30 Louis le Tellier, marchiz de Barbezieux, ministru de Război.

Page 290: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Françoisei. Se întrerupse răsucindu-şi tot trupulspre boier: Ascultă! Ce treburi ai cu marchizul?

Logofătul căută răspuns fără însemnătate, caresă n-o aprindă pe contesă. Bătrâna nu eranătângă şi avea inimă pentru Valahia. Trecuse prinBucureşti în celălalt veac şi făcuse popas silit de ovătămătură a piciorului. Se afla în drum spreStambul, unde frate-său, trimis al Bourbonului pelângă padişah, o poftise să petreacă o vară. Cuacel prilej îl cunoscuse pe stolnic, peBrâncoveanu, care încă nu suise treptele domniei,pe părintele Fărcăşanului şi pe alţi boieri deseamă.

Cu Costache Andronic se mai văzuse de douăori la Paris, căci drumurile omului le poruncesctreburile, inima şi soarta. Prins la strâmtoare,logofătul n-ar fi ştiut să dezlege potecile lui boierCostache în Francia. E adevărat, doamna deMotteville trăgea în cârcă un spor de zece ani faţăde părintele său, dar iar era adevărat că franţuşcafusese muiere dibace, cu mijloc mlădios şi cu hazpe care anii îl vlăguiseră, dar ţinerea de minte acelor ce o cunoscuseră îl pomenea şi azi. Maiintra la socoteală şi jupâneasa Irina, trează veşnicîn inima boierului Costache, aşa că scarmene şidesluşească cine o putea zilele duse.

Slujba logofătului era însă cu primejdie şi sileala taină. Or, ştiut este că limba muierii n-o

Page 291: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cetluiesc şapte lacăte nemţeşti. Contesa îi simţişovăiala. Surâse depunându-şi degetele firave peumărul boierului.

— Nu te ispitesc. Răposatul conte avea vorbalui: decât nimic mai bine o minciună. Eu gândescaltfel.

Săltă cintezoi şi străbătu odaia de la un cap lacelălalt. Poalele rochiei de atlas dezmierdauţesătura covorului.

— Cum pot ajunge la marchiz? întrebă încetRadu Andronic.

— Tocmai la aceasta chibzuiam. Multe cărăriduc spre acelaşi loc, dar nu toate-s pietruite.

— Galbenii şi muierile au fost dintotdeaunacălăuze sigure, surâse logofătul.

Bătrâna săltă umerii. Se oprise dinainteacapului retezat al lui Ludovic. Trăgea nasul dealabastru prins între degetele încârligate.

— Hm, pufni, galbenii şi muierile! Asta o aflămdin scutece şi clipă de clipă sub cel de alpaisprezecelea Bourbon. Dar câţi galbeni şi caremuieri anume trebuie să-i primească?

— Mă bizui pe iscusinţa şi poveţele doamneicontese.

— Fă-o cu socoteală, logofete. Văd rarVersaillesul şi nici regele nu se înghesuie cuinvitaţiile. O fi avut el supuşi statornici însimţăminte, dar ale mele sunt fără pereche, căci l-

Page 292: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

am duşmănit dintotdeauna şi o ştie.Radu Andronic încercă s-o abată din calea

aducerilor aminte. Că nu-l iubea pe Regele Soareşi că doar silită de dregătoria contelui se abăteadin an în paşte la Curte, o ştia întreg Parisul. Darbătrâna îi ţinea şi răbojul fărădelegilor. Dacăîncepea să le numere, n-ar fi atins jumătatea spreasfinţit.

— Aflu cu mirare că multe case mari şi-auhârbuit blazonul.

Doamna de Motteville îşi înfipse mâinile în păr.Dădu însă de ace, pânză şi sârmă, şi le trasefriptă, cu un strigăt uşurel pe care încercă să-lpună pe seama mâniei.

— Pricina tot Ludovic se cheamă! A născocitpetrecerile spre ruina celor avuţi. Averile mari s-auistovit pe straie, odoare, echipaje şi jocuri de cărţi.Spre a nu li se scoroji blazonul, nobilii noştri suntsiliţi la însoţiri de proastă seminţie. BancherulSamuel Bernard face tot ce pofteşte din Ludovic,pentru că are o avere de 60 de milioane. Iarregele dă pilda. Sângele năvălise în obrajiicontesei învineţindu-i, mâinile îi tremurau denemulţumire. Când de Gesvres ajunge să-şiînsoare fiul cu odrasla unui Boisfranc oarecare, iarun Cossé, un Cossé!, duce la biserică, peburgheza Béchameil, nu-ţi pare rău că moarteaîncepe să dea târcoale casei tale.

Page 293: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Auzind ţipetele bătrânei, Madeleine crăpă încetuşa.

— Doamna contesă a cerut laptele de busuioc?— N-a fost nicio clipită vorba despre laptele

acela afurisit. Ieşi!Slujnica îşi trase capul, strecurând privire grea

şi apăsată logofătului.— O neobrăzată! se stropşi Henriette-Anne,

ştergând zâmbetul de pe buzele boierului.Singurul ei necaz e că nu s-a născocit ceva caresă întreacă în repeziciune degetele când trebuiesă-şi dezbumbe rochia dinaintea unui bărbat.

Logofătul îşi drese glasul. Rosti cu gândul la alelui:

— Pe fiul ducelui de Gesvres l-am avut tovarăşîn şcoliţa din Strasbourg.

— Bună învăţătură a primit, nu pot tăgădui. Aluat zestre 700 de mii de livre. Acesta-i preţul unuifecior de neam! Şi când te gândeşti că Iisus a fostvândut pentru câţiva arginţi. Dacă Iuda era seniorfrancez, nu mai ieşeau păgânii atât de lesne lasocoteală… Vrei şi alte preţuri? Ei bine, am să ţi ledau. Te costă două mii de livre dacă ai poftă săajungi valetul regelui, şase sute de livre dacă eştioştean şi ţi s-a urât să veghezi Alsacia, tot douămii de livre de tânjeşti după căpitănia unei fregate.Două mii de scuzi a numărat ducesa de Lude sprea fi poftită la serbările lui Marly. Iar acestea sunt

Page 294: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pourboire-uri mărunte. Celelalte ajung la un milion,da, da, atât a primit Filip, fratele regelui, pentruînvârtelile armurierilor. Oftă: Se vând de toate laParis, logofete, iar târgul cel mare nu se află lapoarta Saint-Michel, ori la Saint-Nicolas-des-Champs, ci în patul muierilor.

Contesa mai zburătăci o vreme prin cămară.Dădea din braţe asemenea unei păuniţe bătrâne,rozându-şi supărarea în vorbe repezi şi încâlcite.Când osteni, îşi dădu drumul în jeţ fără a mai luaaminte la orânduiala poalelor de atlas.

— În Valahia, spuse logofătul, am fost povăţuitsă încerc a pătrunde la ducesa de Arles, ibovnicalui Barbezieux.

— Burgheza aceasta se crede neasemuită, şi-anăscocit strămoşi, aşchie de os regesc, şi tânjeştedin toată inima să-şi facă un salon. Când ştii căbunică-su era un Portchardier care lustruiaceaprazăria în casa unchiului meu, baronul deRouvroy, nu poţi să nu te prăpădeşti de râs.

Logofătul se prefăcu mâhnit peste măsură deasemenea întâmplare. Îşi strecură zorit întrebareaprintre suspinele bătrânei:

— Doamna contesă o vede uneori?Henriette-Anne de Motteville sări din jilţ.— Unde ţi-e mintea, logofete? Când doresc să

văd pe cineva caut chipuri mai de soi decât alcumetrei Denis, căci muierea aceasta îşi

Page 295: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

primeneşte numele o dată cu ibovnicii şi mult maides decât aşternutul. De altfel, urmă cu voce maicumpănită, Barbezieux, ca toţi bărbaţii fără vlagă,nu-şi ia hotărârile în iatacul muierii. Ducesa n-arenicio înrâurire asupra lui.

Bătrâna sporovăia gaiţă. După toate semnele,socoti logofătul, contesa nu mai sta în privealaParisului ca altădată. Vârstnică acum, semulţumea să spurce isprăvi cu nimic mai straşnicedecât cele săvârşite în tinereţea ei. Pe Ludovic îlcuminţiseră anii şi marchiza de Maintenon, iarCurtea nu mai semăna cu Sodoma ceînspăimântase Evropa cu treizeci de ani în urmă.La vremea aceea prinţi, dregători şi cancelari secutremuraseră ori făcuseră haz, dupăînţelepciunea fiecăruia, de ticăloşiile Versaillesului.

În timp ce spaniola Maria Tereza căutaîntunericul capelei pentru a-şi ascunde obrajiidogoriţi de ocară şi inima vătămată, Bourbonul sedesfăta în iatacele a două ibovnice. La Vallière şicontesa de Montespan, iar mai ales izmenitaaceea cu zulufi înflăcăraţi de Fontanges îl urmaupretutindeni până şi în sfânta biserică de la Saint-Germain. Plozii, legiuiţi şi nelegiuiţi, viermuiaupretutindeni, chiar şi în cămările reginei, şi nu seafla muiere la Curte să nu pizmuiască noroaceleteleleicilor. Nobilii cei mari – Rohan, Treville,Guiche, Guise – nu trebuiau mânaţi cu gârbaciul

Page 296: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

spre a trăi după acelaşi tipar. Curtea mustea lavremea aceea de sforării, uneltiri, răvăşele de dorşi leacurile aţâţătoare ale spiţerului Voisin, iarpetrecerile eretice se ţineau lanţ.

La aceste petreceri, Bourbonul, fudul nevoiemare de trupul său bine croit, se ivea aproapedespuiat în straie romane, cu coif bătut înadamante. Frate-său, Filip, alt zălud, îi ţineaumbra cu un vânturar turcesc, ducele de Enghiencălăuzea indienii, iar Conde cel năsos se afla,Doamne apără-mă!, în fruntea seniorilorînveşmântaţi în bodroanţe otomane.

Şi cine putea oare uita zaiafetul acela depomină „bucuriile ostrovului vrăjit”?! 600 deoaspeţi petrecuseră atunci, şapte zile încheiate.Comedianţii lui jupân Moliere înfăţişaseră Prinţesadin Elida, Tartujfe şi însoţirea silită, meşterulVigarini grijise de jocurile iscusite de ape şi artificii,marchizul de La Vallière, fratele ibovnicei, norocosla prinsoarea inelelor, câştigase o spadă, unchimir bătut în adamante şi câte şi mai câte!Numai cu prilejul acelei petreceri, istorisea mereuboier Costache ce se afla atuncea la Paris, unneguţător vânduse horbotă pentru 80 de mii delivre. Cumetriile regelui de la Vincennes şiFontainebleau nu osteneau decât după trei zile. Încea dintâi, oaspeţii îmbrăcau straie de târg, în ceade-a doua vânătoreşti, într-a treia se iveau

Page 297: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

măscuţele şi veşmintele măsluite. Pe CraiulSoare, de n-ar fi fost bărbat răsărit, l-ai fi pututîncurca luându-l drept ţigan din ţara spaniolului,Montespanca stârnea mânia cerului, în zdrenţe depodăreasă, culeasă pe malul Nilului, contesei deMotteville, ochioasă şi nurlie, i se desluşea buriculîntre ilicul mărgeluit şi şalvarii străvezii.

Toate acestea le depăna boier Costache cufereală de urechile jupânesei Irina. Radu Andronicfăcea haz ascuns de nemulţumirea cuviincioasăpe care o dovedea acum contesa.

Doamna de Motteville, mai domolită, îşi săturăcea de a doua nară cu mahorcă. Începu a-şirăsuci inelele şi grăi cu buzele făcute pungă:

— Am chibzuit, logofete. Nu-mi place să trag depoale gogomanii care-l slujesc pe Ludovic, dar îmicalc pe inimă. Voi întocmi două scrisori, unapentru marchiz, cealaltă pentru soră-sa, contesade la Rivière, care mi-e fină. Dacă tinerii nu şi-aupierdut de tot recunoştinţa, îţi pot îngădui că vei fiprimit de Barbezieux. Nu, nu-mi mulţumi…

Îşi lăsă totuşi mâna în mâna logofătului, care i-opurtă la buze, surâzând cum ştia dumnealui că-istă mai bine.

— M-am bizuit mult pe bunăvoinţa şi iscusealadoamnei contese, fără a mă teme o clipă că nu voigăsi dezlegare necazurilor mele.

Henriette-Anne trase uşor de urechea boierului,

Page 298: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

apoi îl certă cu degetul.— Nu-mi umbla cu zaharicale! Poruncesc

îndată prânzul şi cât se moşmondesc slugile, aisă-mi istoriseşti despre Valahia. StolniculCantacuzène mai trăieşte? O făptură straşnic deursuză. Eşti destul de mare ca să-ţi pot spune căa fost singurul bărbat din târgul Bucureştiului carenu mi-a făcut ochi dulci.

* * *Cumătra Michaud, muiere aprigă cercată de ani

şi necazuri, ţinea hanul Trei Clopote, rateş deschiscalicilor îndeajuns de procopsiţi spre a-i putealepăda doi soli în fiece noapte, pe o uliţădesfundată de la marginea Parisului ce se chemaSaint-Sauveur. Pentru blestemăţiile şi fărădelegilepetrecute aici, uliţa dobândise şi al doilea nume:Curtea Miracolelor.

Zece asemenea curţi se mai aflau în cuprinsultârgului. Pentru a te încumeta să calci acestelocuri, îţi era de trebuinţă îndrăzneală ţeapănă, oridor de somn lung în crivat de iarbă verde subcandela cea veşnică a stelelor.

În curţile minunilor se înghesuiau toţi mişeii,hoţii şi desfrânatele, trenţăroşii şi betegii. Oşteniifugiţi de sub porunca regelui cereau miluială cuflinta în mână şi hangere în priviri. Vătămaţi oriprefăcuţi, cu răni deschise la priveala slobodă, ori

Page 299: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

înfăşurate în trenţe murdare, leproşi, râioşi şiciungi pe dinafară sau pe dinăuntru trăiau în turmefără frică de Dumnezeu, dar cu spaimă năprasnicăde Marele Coësre. Căpetenia îi stăpâneaneîngăduind crâcnet, îşi avea tain din agonisealaamărâţilor, le împrumuta după plac muierileticăloase care se desfrânau la margine de uliţăpentru doi dinari.

Toţi aceştia se socoteau norocoşi căciizbutiseră să scape de bolniţele lui Ludovic.Stăpânirea încercase fără istov să primeneascăvăzduhul Parisului de duhoarea lor. Cu douăveacuri în urmă, milogii erau trimişi la galere,Henric al III-lea îi smintea în case de nebuni, celde al IV-lea le rădea scăfârliile. Netrebnicii temeaubolniţele ultimului Bourbon, adevărate temniţe deunde numai Dumnezeu te slobozea înainteaJudecăţii de Apoi. La Salpêtrière, muierile zăceaucâte şase într-un culcuş de paie, primeau unveşmânt de lână, saboţi, o zeamă lungă, pâine şiapă. Pentru munca săvârşită sub poruncanuielelor nu aveau simbrie. Traiul bărbaţilor labolniţele Bicêtre, Hôtel-Dieu, Châtelet sau For-l’Evêque nu se dovedea mai bun.

Hoţi, ucigaşi, vântură-lume noptatici şi milogiorbeau din pricina cămăruţelor neguroase. Îirăpuneau pecinginea, osândele grele, apa de peziduri şi cloţanii hulpavi.

Page 300: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Toate acestea i le desluşi logofătul luiMachidon, care se crucise dinaintea straielorterfegoase poruncite de Radu Andronic. Slujitorulzări printre trenţe pielea boierului însemnată decuţit. O crestătură veche se desluşea la vintre.Machidon o cunoştea, fusese rană primejdioasăpricinuită de o spadă scurtă, tătărască. Aceeaşispadă ruginea acum în cula unui deal din târgulpăgânesc al Ienichioiului, alături de ţeastagăunoasă a vrăjmaşului.

— Milosârdia târgoveţilor, îşi urmă boierulînvăţătura, e tare săracă, aşa că netrebnicii îiîndeamnă la fapte plăcute Domnului punându-leberegata sub stăpânirea hangerului. Pentru a-l silipe franţuz să-şi lepede teşchereaua, trebuie maiîntâi să-i deschizi pântecele.

— Îmi creşte inima cât o pâine moldovenească,zâmbi slujitorul, când văd că dovedeşti atâtabărbăţie, logofete. Era la noi în sat unul Poalelungicarele umbla cu cămeşa desfăcută spre a-i citioamenii rănile dobândite în bătălia cea mare cutătarii.

— Mi-e capul doldora de istoriile chiprienilor,Machidoane. Ia-o pe scurtătură, căci timpul ne emăsurat!

— Într-o zi rea, urmă slujitorul, focurile iscate destrăji pe dealuri au vestit năvala paginilor. Săteniiau prins degrabă să-şi ascută coasele spre a-i

Page 301: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

primi cum se cuvine. Ce crezi domnia ta că a făcutvăru-meu, Poalelungi?

— Şi ăsta ţi-e văr? întrebă logofătulmăsurându-l dintr-o parte.

— De soartă. S-a ras în cap şi a îmbrăcat peascuns straie tătărăşti… Până la urmă, ţăranii aubiruit năvălitorii, căci nu numărau mai mult dedouă sute, iar Poalelungi s-a ales cu o urecheretezată. Pasămite îl luaseră creştinii de păgân.

— Socoteşti cumva, râse Radu Andronic, că amputea ţine piept celor patruzeci de mii de terfegoşicare pândesc podurile Parisului?

Îşi apropie chipul de mirază şi-l mânji cu un ciotde cărbune. Peste frunte legă maramă roşieprecum obişnuiau cumaşii apelor. Simion îlpândea schimbând priviri cu stăpânu-său.Machidon trântise pe el bodroanţe pe măsuracelor îmbrăcate de boier şi mult îi venea să râdăchibzuind ce ochi ar căsca jupâneasa cea sfrijitădând nas în nas cu ei. Se potriveau cu cămărilede purpură, argint şi aur, unde-i găzduia contesa,ca usturoiul în prescure.

Slujitorul păşea cu grijă, temând să nu spargămărunţişurile de jad, fildeş şi sticlă lăptoasă.Laiţele, mescioarele şi scăunaşele se rezemau pestâlpişori răsuciţi, ca un cârnat gâtuit din loc în loc.Logofătul îşi bătuse gura spunându-i căasemenea lemne aveau căutare în vremea lui

Page 302: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ludovic al XIII-lea, dar plugarul săltase din umeri.Puţin îi păsa al câtelea fusese, de vreme ce nu-icunoscuse pe ceilalţi doisprezece. Apoi prepui oclipă ce-ar gândi gospodarii din Chipriana dacă el,Machidon, ar începe să-şi boteze pruncii Ilie celdintâi, al treilea, ori al şaptelea? Cu oleacă destrădanie, punând la socoteală şi milostiveniacerului, putea ajunge lesne la şaptesprezece-optsprezece, lăsându-i de ruşine pe Bourboni.

— Chibzuiesc, spuse slujitorul, ferind cusfinţenie covorul alb de Bagdad de călcăturaciubotelor despicate, că creştinul cela carelevindea minciuni în piaţă… nu i-am deprins încănumele…

— Toine.— Aşa, aşa! Ei bine, prietenul ista al domniei

tale nu s-a prea chivernisit, de vreme ce şi-aîntocmit bordei printre ticăloşi.

— Trei Clopote, îi desluşi Radu Andronicghiftuindu-şi luleaua, e han. Ce-i drept, nu pentrupungile îndesate. Dar nu din lipsă de taleri şi-astatornicit Toine sălaşul în uliţa Saint-Sauveur.Negustoria lui e cu vicleşug. Teme osânda şinicăieri nu se află mai la fereală decât în bârlogulmişeilor, căci slujbaşii stăpânirii nu cutează a seavânta în aceste curţi.

— Aferim, logofete, văd că bine ai deprins az-bucoavna cârjaliilor… Cum gândeşti a ocoli

Page 303: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

muierea ce ne găzduieşte şi slugile ei?— Ferestrele sunt la doi stânjeni, iar dedesubt

pământu-i moale. Vom sări apoi la fel de lesneulucile gardului.

Machidon îşi rândui musteaţa după obicei.— Ţine minte vorba lui văru-meu Mirică,

boierule: cine sare din par în par, lesne-i treceunul prin şezut…

* * *Asemenea sărăcie nevrednică nu pomenise

nicicând Ilie Machidon. Hălăduise dimpreună culogofătul pe uliţele Stambulului, străbătuseMoldova şi târgurile muscăleşti, bătuseTransilvania, făcuse popas la Viana şi chibzuisecă după atâta haimanalâc cu greu s-ar mai puteanăscoci aşezare, făptură omenească sau dobitoccare să-l buimăcească.

Păşind în uliţa Saint-Sauveur închinase crucelungă şi lată. Ferească Dumnezeu de un foc că n-avea ce arde… Ticăloşiile înşirate de logofăt, sprea-l deprinde cu drumul, se dovedeau departe depriveliştile ce se înfăţişau ochiului. Muieri şoldii şidespuiate, beţivani, leproşi şi ciumaţi, prunci cuburicul gol, aşteptându-şi mamele la un întins debraţ să-şi mântuiască ticăloşiile pentru a dobândio coajă de pâine, ologi, orbi şi codoaşe, bărbaţice-şi tocmeau nevestele pentru o zeamă de ceapă

Page 304: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

şi o măsură de holercă, muieri care te pofteau săpriveşti, în schimbul a zece soli, isprăvilescârbavnice săvârşite dimpreună cu dobitoacele,haidamaci care-şi jucau în zaruri copiliţele ce abiadeprinseseră a păşi.

Toine îi aştepta în cămara lui de la Trei Clopote.Grijise să se afle pe mescioara rezemată de sobă,din pricina piciorului beteag, o gâscă friptă înjăratic şi clondirul cu basamac, dar Machidon nuizbutea să-şi alunge nodul arducat în gâtlej. NiciSimion, hulpav ca un calic, nu da semne că arpofti.

Singur logofătul, meşter mare în a se prefacecă ospătează, se străduia să cinsteascămerindea. Neguţătorul cerea mereu iertăciunepentru sărăcia cămării şi a bucatelor. Dădea cupraftoriţa fără să ostenească, desluşind căTabarin, temnicerul de la Bastilia, va veni fărăgreş, arătându-se prea fericit a-l întâmpina peseniorul valah.

În vremea aceasta, Machidon, care nu pricepeavorbuliţă din sporovăiala franţuzului, răscolea dinochi cămara. Nu se afla între pereţii coşcoviţi nicioboscârţă mai de soi. Pe două mese puse cap lacap, leacurile neguţătorului biruiau aerul odăii.Sticlărie şi văscioare cu pomezi, vopseluri,buruieni şi alte drăcovenii aromeau iute, câmindnasul câinelui. Un mindir azvârlit pe duşumea îşi

Page 305: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pierdea paiele, bodroanţele ridicau movilă chiar înmijlocul încăperii.

Slujitorul socoti că de-acum neguţătorul şi-aluat grija de-a mai scotoci în ladă după dulamă,izmene ori colţuni. N-avea decât să înfigă mâna îngorganul de zdrenţe fără a-şi îndoi şalele.

Toine mânca zorit. Oasele sărăcite până laultima aţă de carne le azvârlea într-un lighenuş cuapă nedeşertat de mai multe zile. Zoaiele săreauîn lături şi de fiece dată Simion se vâra mai adâncsub picioarele stăpânului scuturându-şi blana.

Logofătul asculta cu o ureche trăncănealapehlivanului. Toine îşi jelea neguţătoria ticăloasă.Dacă te luai după el, nemţii şi italienii, toţi vântură-lume din Evropa opinteau să-i rupă pâinea de lagură. Îşi curăţi buzele şi bărbia, brobonate deunsoare, cu un boţ de pâine. Din şerpar se iţirăluleaua şi mahorca. Radu Andronic îl cercetazâmbind.

— Anii ţi-au încovoiat inima, Toine. Nu te ţinminte căinându-te. Iar răsplata trudei ţi-eraaceeaşi: coşmelia cumetrei Michaud, găina şiclondirul.

— Judeci cu strâmbătate, monseniore, seînfierbântă ciumpavul. Aminteşte-ţi, rogu-te, câtsârg cheltuiam. Era de-ajuns să-mi ostenescglasul două ceasuri pentru a-mi rostui bucatele.Azi, mucenicesc din zori până la răsăritul stelelor.

Page 306: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Oamenii au prins învăţătură de minte…— Şi cine-i, rogu-te, vinovat? Eu? Mi-am

cheltuit ştiinţa cu socoteală, chibzuind că-i fărădreptate a lua dobândă nemăsurată din neghiobiaaltora. Îşi pierdu dintr-o dată cumpătul: Când amstatornicit eu oare, monseniore, cinci livre, preţunei pomezi puturoase care alungă, dragăDoamne, zbârciturile într-o singură noapte? Atâtpretinde Corado Mânălungă pentru un clondiraşdin care n-ajungi să iei de două ori fără a-i citifundul.

— S-au înmulţit tămăduitorii, bag de seamă.— Ca iepurii de prăsilă! Dar mai abitir

născocirile. Bavarezul cel şchiop m-a dat gata!Zece livre şi treisprezece soli cheltuiesc moşnegiide şaptezeci de ani spre a dobândi, chipurile,hărnicie în aşternut de muiere tânără, iar dacăpoftesc să-i şi odrăslească mai adaugă opt scuzi.Deveru-i atât de îmbelşugat, că hoţul n-are vremesă-şi întocmească licorile. Muşteriii poruncescmarfa cu o săptămână înainte.

— Şi izbuteşte să-i amăgească? întrebăînveselit logofătul. Roadele unei asemeneacheltuieli nu pot zăbovi prea mult.

Toine îşi culese clăbucii cu mâna teafără. Braţulolog se smucea singur fără pricină ori trebuinţă,semn de mânie înverşunată.

— Ţi-oi tălmăci-o şi pe aceasta, monseniore.

Page 307: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Vei pricepe apoi singur ce fel de neguţător am aînfrunta. Bavarezul tocmeşte pentru câţiva solicâte un găligan chipeş. Acesta îndeplineşte slujbăcinstită, fără ştiinţa bărbatului, şi după câteva luni,pântecele jupânesei începe a se rotunji. Moşului îicresc penele, şopteşte prietenilor că pehlivanu-idracu’ gol şi vrăjitor neasemuit. Muierea dă o raităla biserică, iar duhovnicul iartă…

— Isprăveşte, Toine! mugi un glas gros, cunoscpomelnicul pe dinafară. Corado… Lombardul…Neamţul… Ascute-ţi iscusinţa şi nu vei mai aveapricină să-i pizmuieşti. Când vecinul ajunge lainimă moartea-i aproape.

Un bărbat novac, în puterea vârstei, ajunse dindoi paşi în mijlocul cămării şi făcu plecăciuneadâncă logofătului.

— Tabarin, supus vrednic al maiestăţii saleLudovic, dar mai cu seamă al domniei tale,monseniore!

Simion ţâşni de sub scaunul lui Machidon şiadulmecând straiele haidamacului îşi rânji colţii.Temnicerul nu-l luă în seamă. Turnă basamacsingur, ca unul care se ştie prieten bun cu gazda.Radu Andronic îşi muie buzele.

— Mă bucur că te văd sănătos, Tabarin.— Punga mea cea goală se înveseleşte întreit,

căci ţi-a deprins dărnicia.— Cum o mai duci?

Page 308: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Află, monseniore, că m-am însurat. Cerul m-a chivernisit cu o muiere dolofană şi doi vecinicare-mi pun coarne.

— Primeşte-mi urările de bine, Tabarin, surâselogofătul. Trag nădejdea că simbria ţi-e pe măsuragurilor ce ai de astâmpărat.

Temnicerul îi azvârli căutătură pe subsprâncene, cercetând încotro bate.

— Ludovic e mai zgârcit decât un ţărannormand, când e vorba să-şi răsplăteascăslujbaşii mărunţi, spuse Tabarin cu glas scăzut,căci pilda zgârceniei a luat-o de la gasconi. Iarmuierea tânără e poftalnică… Vrea cornete dedantelă, ţesătură de caşmir. Scaunele tapisate cupăr de cal nu mai sunt destul de bune…

— Să fi secat ruşfeturile în Bastilia? întrebăRadu Andronic cu prefăcută mirare.

— Cu cinci şi zece soli nu prinzi cheag deavuţie. Logofătul îi căută adâncul ochilor şi izbucniîn râs. Cinci şi zece soli dobândeau în învârtelilelor paznicii, din Châtelet sau For-l’Evêque. LaBastilia erau întemniţaţi, pe lângă vrăjitori,şarlatani, hoţi şi scribi, tineri de seminţie aleasăpriponiţi de neamuri spre căinţă şi îndreptare,precum şi vrăjmaşii nobili ai lui Ludovic. Aceştia îşiaduceau în cămările însorite din turnuri crivatperdeluit, slujitori, porunceau în târg bucate cucheltuială. Or, ştiut este că asemenea oaspeţi de

Page 309: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

soi nu-şi plăteau însărcinările de taină cu câtevaparale.

— Pricep, vrei să mă sărăceşti, Tabarin!— Pot pricepe că domnia ta are slujbă să-mi

încredinţeze?Logofătul trase o teşcherea din chimir, fără a-şi

curma râsul, şi-o azvârli pe mescioară. Pentruîntâia oară temnicerul îşi aţinti ochii şi degetul celgros asupra lui Machidon.

— E mut?— Nu-ţi pricepe graiul.— Hm, Toine în schimb mi-l pricepe şi când tac.

Lasă-ne singuri. Neguţătorul se ridică, adunându-şi trenţele împrejurul boiului şiştav.

— Nu eu sunt acela căruia îi pasă de învârteliletale, Tabarin. Singura mea grijă e să nu uiţi cine ţi-a adus muşteriul.

Temnicerul rămase cu ochii pe clanţă până venila loc, după care se sculă pe nesimţite şi deschiseuşa dintr-o dată. Urechea lui Toine rămase fărăreazăm şi neguţătorul veni de-a berbeleacul.Machidon şi logofătul izbucniră în râs. Înainte caTabarin să se dezmeticească, Toine o rupse lasănătoasa. Zdrahonul se întoarse la masămânios.

— A deprins năravul muierilor, ticălosul! Poţivorbi, monseniore, pentru astă-seară e lecuit.

Radu Andronic îşi trase scaunul mai aproape.

Page 310: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Simţea în nări răsuflarea grea a temnicerului.— Îl ştii pe vicontele Etienne de Tournon?— Îl ştie toată Bastilia. Vânzarea tainelor a

stârnit vâlvă mare. Va fi descăpăţânat de azi încinci zile… Dacă nu purcedea din sânge nobil, îlardeau pe rug.

— Unde se află întemniţat?— În turnul Bazinière. Nu-i lipseşte nimic, căci

regele caută de oaspeţii săi: două soiuri demerinde, vin, are învoire să joace trictrac şi săcitească. Îşi înghiţi cuvintele, şoptind cu spaimă:Ascultă, monseniore, dacă chibzuieşti să-l faciscăpat, caută, rogu-te, altă unealtă. Nu oftez dupăştreang. Ia-ţi aurul şi făgăduiesc să nu-mi intremusca în gură… Om cinsti o cupă de rachiu şi omvorbi despre altele.

— Fii pe pace! Doresc să-i trimit anumerăvăşel, lesne de dosit în podul palmei când îi ducitainul. E sănătos?

— Năpasta l-a cam vlăguit şi, după cât mă taiecapul, chibzuiesc c-ar vrea să-şi ia zilele pentru aocoli ocara securii. Zăboveşte ceasuri dinainteacrucifixului şi pare cumplit de însetat. De trei ori îiumplu clondirul în vreme ce blidele le scotneatinse. Şi-a pus gând rău, sunt încredinţat.

Chipul logofătului se întunecă.— Grijeşte să nu şi-l împlinească, Tabarin, şi

vei mai dobândi o pungă.

Page 311: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Dibui în cingătoare un plumb şi un petic dehârtie. Aşternu în valahă:

Vicontelui Etienne de Tournon, în turnulBazinière al temniţei Bastilia, sănătate! Suntprieten al domniei tale şi sosesc din Valahia sprea-ţi aţâţa nădejdea. Dovedindu-ţi cinstea, îl vomînfăţişa înaintea regelui Ludovic pe adevăratulvrăjmaş. Dumnezeu să te binecuvânteze. RaduAndronic, logofăt al Mariei Sale Constantin VodăBrâncoveanu.

* * *— Oftezi, împărate?Ilie Machidon săltă capul. Ochii i se strecurară

printre crengile sălciei căutând cerul năpădit denori. Mirosea a balegă, a smârc putred şi a stârvlepădat la margine de uliţă. La o azvârâitură debăţ, se zăreau, ici-colo, focurile calicilor. Un vântiţit dinspre miazănoapte îndoia flăcările. Limbilerăsurii se răzvrăteau, căutau pământul cuzvârcoliri de şarpe. Glasuri răzleţe strigau dupăvreun prunc, o treanţă de pus pe umeri sauclondirul cu basamac. Un urlet înjunghie noapteaşi mâna slujitorului se porni singură, zugrăvind ocruce popească.

— Încă unul care şi-a dat suspinul… Slutăomenire, logofete! Slută şi sărmană. Stau şi mă tot

Page 312: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

întreb cum n-au izbutit ei, paisprezece Ludovici,paisprezece, nu doi-trei, în atâta amar de vremesă stingă stirpea mişeilor?

— Lumea n-o îndrepţi cu umărul, Ilie.— Şi-atunci vorba lui văru-meu Dirică: decât să

mă opintesc în van, mai bine oi şedea degeaba.Nu-i acela jupânul temnicer, logofete?

Tabarin se împiedică în pragul de la TreiClopote. Trase o sudalmă lată, cercetând cuîndărătnicia beţivului ce anume îi încurcase paşii.Neaflând nimic, adăugi o grijanie, apoi o apucăprin mijlocul uliţei. Călca răşchirat, fluierând cupoftă nespusă. Când în urma lui se ivi trupul şiştaval lui Toine, un zâmbet întinse buzele logofătului.

Ilie Machidon îl cercetă iute. Neguţătorul purta omăciucă în mâna cea teafără. Se strecurapisiceşte căutând umbra ulmilor apoi zvâcni înmijlocul uliţei săltând ciomagul. Nu avu vreme să-şi sfârşească lucrarea. Mâna logofătului îi prinseîncheietura. Ilie Machidon astupă gura bicisnicului.Îl sloboziră după ce Tabarin se îndepărtă binişor.

— Aşa ne-a fost înţelegerea, Toine? întrebăboierul. Neguţătorul îi căzu cârpă la picioare.

— Iertare!— Iertarea e dreptul lui Dumnezeu!— Spurcată sămânţă de om, spuse slujitorul

ştergându-şi scârbit palmele de nădragi. Aista-i dinceia croiţi de nouă taţi şi isprăviţi de un călugăr

Page 313: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

beat.Culese măciuca lepădată în ţărână şi o cercetă

cu pricepere, căci îndrăgea ciomagul mai presusdecât flinta. Franţuzul însă n-avea ştiinţa bacilorvrânceni, şi-l întocmise din lemn lud, fără noduri.Jelania neguţătorului îi ţiuia în urechi.

— Mă jur, monseniore, n-am altă vină decât căsunt făptură nevolnică şi fără ocrotinţă. Silit amfost să săvârşesc netrebnicia. Tabarin mi-eprieten, iar preţuirea domniei tale n-aş fi vrut s-opierd nici pentru tot aurul din lume.

— Am băgat de seamă.— Batjocoreşte-mă, dar fă-mi încredinţare. M-

am împotrivit din răsputeri târgului.Începu să se despoaie trăgând de trenţe, cu

sâmbăta sărită. Smulse din pieptar o pungă depostav şi-o azvârli în ţărână.

— Cu de-a sila mi-a vârât-o, monseniore! N-amnevoie de talerii Iudei! Ticălosul însă mi-a pus înprimejdie negustoria şi mai presus libertatea. Iarunul de-alde mine când intră la For-l’Evêque nu-lmai scoate de-acolo nici bunul Dumnezeu.

Chipul lui Toine se boţi dintr-o dată şi lacrimile îiţâşniră nestăvilite. Sub musteaţa săracă se ivirădoi dinţi sparţi. Radu Andronic îl cercetă cu luare-aminte.

— Pentru care fărădelege să te întemniţeze?— Îţi spun, monseniore. Mă biruise foamea.

Page 314: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Cumătra Michaud mă azvârlise în uliţă. M-amîntovărăşit cu doi lombarzi şi am născocit livrecalpe.

Logofătul şuieră a mirare.— N-ai lăsat să-ţi scape o singură ticăloşie!

Ciumpavul îşi drese nasul, retezându-şi chipul cumâneca.

— Stăpânirea i-a dibuit, dar după alergăturăaprigă prin piaţa Quinze-Vingts, şi-au dat sufletulrăpuşi de flintele străjilor. O vreme m-am ascuns,apoi am prins curaj şi mi-am înnodat iarnegustoria. Tabarin a cercetat printr-un socotitorde la vistierie şi m-a încredinţat că nimeni nu ştiedacă lombarzii mai aveau un tovarăş.

Boier Andronic zâmbi subţire.— Dar iată că se află totuşi cineva care ştie.— Un nemernic, monseniore. Mi-e ruşine

pentru herbul lui…— Ţi-a spus cum îl cheamă?— Nu, dar mă prind pe orice că-i nobil.Sprâncenele logofătului se încreţiră. Spuse

măsurându-l ţintă:— Unul cu trup suleag de muiere, vătămat la

ochiul stâng.— Domnia ta îl cunoaşte? întrebă neguţătorul

gâfâind. Cu adevărat e chior, iar beteşugul şi-lastupă cu o cârpă neagră. Mai adaug, spredeplină încredinţare, că se poartă sulemenit şi cu

Page 315: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

puzderie de odoare.— Mda… făcu logofătul pe gânduri. Ştia că ne

cunoaştem?— Gândesc că ne-a zărit vorbind în Place

Dauphine. Îmi mâncam plăcinta la CocoşulÎndrăzneţ când s-a pus stâlp dinaintea mea. Mi-aînşirat ce ştie despre mine, apoi m-a întrebat dedomnia ta.

— Şi i-ai mărturisit că am trebuinţă de Tabarin,temnicer la Bastilia.

Toine îşi plecă ochii suspinând.— Strâns în cleşte, monseniore.— Mai departe!— Mi-a cerut să-i repet desluşit ce aţi pus la

cale, iar de-i înmânezi vreo scrisoare lui Tabarinsă i-o smulg cu orice chip.

— Ai fi putut să-l minţi, Toine. Îţi cruţai astfelprietenii.

Machidon desluşi în ochii negustorului privireamarnică de câine uliţarnic. Ciumpavul îi stâmeadeopotrivă milă – amărăluţă viaţă, vai dezilişoarele lui! — şi silă.

— Iertare, monseniore, dar n-am cutezat. Temînchisoarea şi înainte de a-i păşi pragul, îmi punjuvăţul. Corado Mânălungă m-a încredinţat căchiorul e mai viclean decât diavolul. Nimeni nu-lpoate amăgi. Dacă domnia ta mă cruţă îmi strângo boccea de zdrenţe şi de-acum, drumul mi-e

Page 316: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

bordei. Poate izbutesc să ajung în Savoia.— Gândul e chibzuit. Nu-i rău să lipseşti o

vreme din Paris. Poate că norocul te aşteaptă pealt meleag. Dar pentru a ajunge pe alt meleag şi aprinde cheag, ai nevoie de parale. Îţi făgăduiesc osută de scuzi…

Ochii negustorului se zvântară într-o clipă.Căutau cu nesaţ chipul boierului, nădejdea încăfiravă – cine ştie ce blăstămăţii cu neputinţă deîmplinit poftea valahul – îi gâtuise răsuflarea.

— Vorbeşte, monseniore.— Alcătuiesc alt răvaş. I-l vei lepăda chiorului

sub cuvânt că l-ai smuls prin vicleşug, fără a-ldoborî pe temnicer. Tabarin trage la măsea, n-atrebuit decât să-i îndeşi cupele cu basamac.Oricât te-ar încerca, ţine-ţi inima căci nu are cumdovedi minciuna.

Pehlivanul cercetă cu spaimă întunericul din jur.Chibzui frântură de minut înainte de a-şi darăspunsul.

— Mă învoiesc, monseniore. Îmi îngheaţăsângele în mădulare când gândesc că o să dau iarochi cu diavolul cela, dar o voi face pentru a-mispăla ticăloşia.

Logofătul rezemă pergament nou pe şauabidiviului şi aşternu la iuţeală: Steaua ciobanului,17 zile după Crai Nou.

În ochi îi scăpărau luminiţe vesele. Filip D’Antin

Page 317: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

avea să zăbovească ceasuri întregi dinainteacărţii, încercând să-i descâl-cească înţelesul, căcislovele n-aveau noimă. Îi lăsa doar răgaz pentru adescurca drumurile spre marchizul de Barbezieux.Iar Tabarin putea să-şi împlinească nesupăratînsărcinarea.

— Ne-om mai întâmpina vreodată,monseniorule? întrebă Toine, dosind răvaşul întrezdrenţe.

—Nu ştiu, căci soarta nu se lasă trasă de limbă.Nu m-aş mira însă, găsindu-mă în Savoia, să afludespre negustoria îmbelşugată a lui signorAntonio, un cinstit franţuz pripăşit de puţină vremeîn acele locuri…

La cotitura uliţei, logofătul îşi întoarse privirea.Toine, ghemuit în ţărână, scormonea după pungalui D’Antin.

Luna spăla blana lui Simion îmbrăcându-l înomăt.

* * *Contesa Henriette-Anne de Motteville îşi

cinstise vorba. A doua zi dimineaţă, îndată dupăceasurile zece, Julien, slujitorul domniei sale, ţâşnipe porţile palatului purtând răvaşele ce aveau sădeschidă drum logofătului spre marchizul deBarbezieux. Se întoarse către prânz cu slujbaîmplinită şi gâtlejul dezmierdat de holerca sorbită

Page 318: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

din cornuri de bou la hanul lui jupân Martin, Pisicaşi Clopoţelul.

— În câteva ceasuri, vicontele de Tournon îşi vaafla dreptatea, spuse Radu Andronic lui IlieMachidon. Duc dregătorului dovada.

Se înfăţişă la vreme de seară. Înveşmântasestrai neguros, cu puţină podoabă, iar în sileafîmpăturise dovezile despre vânzarea lui Saint-Lô.

În cămara lungă şi lată ardeau lumânări. Deşise găseau în luna lui Cireşar, ferestrele erauastupate cu perdele groase, buşteni zdravenidădeau vlagă focului din cămin. Aroma grea achiparoaselor, împrăştiate pretutindeni, părea săsporească fierbinţeala odăii. Friguros din cale-afară, se vede treaba, marchizul ţinea în spinare ocaţaveică îmblănită. Dedesubt purta strai decatifea azurie şi pieptar din păr de maimuţă.Stătea ghemuit într-un jilţ priponit în spatele uneimese, îndeajuns de lungă să întinzi pe ea bucatepentru 30 de suflete. Degetele sidefii trudeau săamestece în anume fel cărţi de joc cu spinareaîncondeiată în aur.

Un zâmbet fugar se îţi sub musteaţa logofătului.Dregătorul lui Ludovic încerca să deprindămatrapazlâcuri, dar iscusinţa nu-i era de soi.Curmă cu o mişcare iute închinăciunile deighemonicon ale boierului valah şi spuse piţigăiat,fără a înceta zbuciumul cărţilor:

Page 319: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Bătrâna Henriette nu s-a astâmpărat defel.Unelteşte mereu câte ceva, deşi s-a jurat înnenumărate rânduri că nu va stărui în veci pelângă îmbroboditul de Ludovic şi netrebnicii luiminiştri.

— Îmi îngădui să cred că nu despre doamnacontesă de Motteville e vorba.

Marchizul râse adunându-şi buzele împrejuruldinţilor mărunţi.

— Te-ai supărat? N-ai temei, crede-mă, peHenriette o ştiu dinainte de a mă naşte. A fostprietenă bună cu tata, Louvois cel straşnic, dacădomnia ta a auzit de el. Sfetnicul care a datrânduială nouă oştirii lui Ludovic şi drept mulţumităa primit un picior în şezut. Pe vremea aceeacontesei îi spuneam mătuşă…

Îşi ridică ochii zâmbind, fără a conteniamestecul cărţilor, şi abia atunci avu RaduAndronic prilej să-i vadă chipul. Gâtul firav ţâşneadin făptura puţintică, rezemând un cap ascuţit şiprelung, ca al ogarilor. Ochii, neaşteptat de blajini,ştiau să scormonească. Moartea ce avea să-lsecere peste un an, în deplină tinereţe, i secuibărise în piept şi găvanele cenuşii aletâmplelor. Logofătul îl cerceta gândindu-se cecruci de bărbaţi fuseseră taică-său, marchizul deLouvois, şi bunicu-său, cancelarul Le Tellier. Darsnaga neamului ostenise, în făptura odraslei

Page 320: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pâlpâia doar un firicel subţire de viaţă.— Te ascult, seniore, spuse marchizul zâmbind.Netezi harţaloagele de pe masă, împinse în

lături o movilă de hrisoave cu peceţi roşii, negre şiverzi, apoi mâinile intrară din nou în slujba cărţilor.

— Dintâi, spuse logofătul, cer îngăduinţa de aaduce domniei tale gândurile de bine şi sănătateale stolnicului Constantin Cantacuzino.

— A, Cantacuzène! surâse marchizul. E unbărbat dibaci care le cam dă de furcă prietenilornoştri nemţi. Se zvoneşte că nicio cancelarie nunăscoceşte vicleşuguri pe măsura celor ticluite înCabinetul său Negru. Principele Brancovan a avutnoroc, căci seminţia miniştrilor vrednici e pe calesă piară.

— Am pricină să cred, surâse boier Andronicînchinându-se uşor, că de acelaşi noroc se bucurăşi regele Ludovic.

— Te gândeşti la mine? Mulţumesc pentrucuvintele frumoase, dar n-am dovedit în niciunprilej că sunt şi adevărate. Dacă aş fi fost sănătospoate că… De ce râzi, seniore?

— Bag de seamă, rosti logofătul, urmărindu-izbuciumul degetelor, că domnia ta încearcă săscoată cu orice chip la iveală riga de inimă, cartede mare preţ la Faraon.

— Ai ochi ageri. La Paris, toată lumea joacăcărţi. Câştigă însă doar iscusiţii. N-are

Page 321: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

însemnătate că înşeală, câtă vreme nu-i poţi aflaşiretlicul.

— Dacă domnul marchiz o doreşte, i-aş puteadesluşi asemenea şiretlic. Mi l-a încredinţat unpaladin toscan.

Louis le Tellier, marchiz de Barbezieux, îlcercetă cu neîncredere, dar înveselit totodată, şi-iîntinse cărţile. Degetele boierului le bătură laiuţeală şi, înainte ca franţuzul să clipească dedouă ori, scoase la iveală riga de inimă. Marchizulse aplecă peste masă cu ochii lipiţi de carte. Şoptiaţâţat:

— Cum ai izbutit asemenea ispravă?Radu Andronic o luă pe îndelete de la capăt.

Vicleşugul se dovedea lesnicios şi marchizul îldeprinse repede.

— În două-trei zile veţi adăugi iuţeala detrebuinţă şi atunci nimeni nu vi se va puteaîmpotrivi.

— Doar dacă nu vei împărţi şi altora aceeaşiînvăţătură.

— Sunt deprins să nu fac lucrurile pe jumătate,zâmbi logofătul.

— Mulţumesc, seniore. E un dar nepreţuit, căcibeteşugul care-mi încearcă pieptul nu mi-a lăsatmulte prilejuri de desfătare. Râse încetişor: Şicând te gândeşti că i-o datorez scorpiei deHenriette. Dar nu mi-ai spus ce necazuri te-au

Page 322: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mânat încoace. Sunt gata să te ascult cu mareluare-aminte.

Lepădă cărţile şi îşi împleti degetele sub bărbie.Perdeaua răsurie care înveşmânta porţile înaltedin spatele logofătului adie uşor fără ca acesta orifranţuzul să bage de seamă.

— Însărcinare de mare taină mă aducedinaintea domniei tale, şopti logofătul pipăindu-şicingătoarea. Vodă Brâncoveanu şi stolniculCantacuzino îţi vestesc primejdia prin glasul meu.

— Primejdie? întrebă dregătorul scormonind cumirare chipul tuciuriu. Din partea nemţilor?

— Întocmai. După toate semnele, Leopoldchibzuieşte să-şi lăţească hotarul imperiului. Areiscoade viclene, oştire bine rânduită, iar ochiul luibate departe.

— Asupra Franţei?Marchizul se lăsă pe spătarul jeţului. Braţul

rezemat de masă trase după el o parte dinpergamente lăsând în priveală altul şofraniu, cupecete neagră. Două clipe zăboviră ochii boieruluiasupra lui şi sudoare rece îi broboni fruntea. Îşidesprinse privirea şi opinti să zâmbească.

— Nu, monseniore. Pentru a se lua ia trântă cuLudovic, Habsburgul caută să dobândească vlagăla alte izvoare. Primejdia apasă acum asupraValahiei şi Moldovei.

— Mă înfricoşaseşi de-a binelea, seniore.

Page 323: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Îngăduie să răsuflu uşurat, deşi mă mâhnesc multnecazurile Ţărilor Române. Şi cum socoteşte oareprincipele Brancovan să-i sară Franţa în ajutor?Rănile de la Ryswig încă nu s-au tămăduit, ampierdut Lorena şi Luxemburgul, iar tronul Spanieine dă mult de furcă. Împotriva noastră au făcutlegământ nemţii, Anglia şi Ţările de Jos. Ţesem osingură nădejde: războiul să nu izbucneascăînainte de un an sau doi, căci ţara şi oştirea suntistovite.

Logofătul îi binecuvântă limbuţia. Trebuia sănăscocească o istorie vrednică de crezare, fărănicio legătură cu cărţile păturite în şerpar.Întâmplarea îl ţinuse de poale când era gata să seprăvale în prăpastie. Dacă marchizul nu-şi trăgeamâna împrăştiind astfel pergamentele pe masă,soarta vicontelui de Tournon ar fi fost pecetluită.

— La alt soi de reazăm chibzuieşte Maria SaVodă Brâncoveanu. Valahia nu are oaste. Nu oîngăduie padişahul spre a nu ne aţâţa pofta derăzvrătire. Câteva steaguri însă tot se află şi laceas de primejdie se pot întocmi şi altele, căcibărbaţii viteji nu ne lipsesc. Avem dară maretrebuinţă de dascăli care să ne dea învăţăturacuvenită în mânuirea flintei, despre rânduiala şivicleşugul războiului. Oştenilor lui Leopold nu li tepoţi pune de-a curmezişul cu furci şi topoare. Deaceea Vodă Constantin doreşte ca Ludovic să-i

Page 324: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

îndrepte acei dascăli, încredinţându-l că ei vorgăsi la Curtea Valahiei răsplata cuvenită.

— Altîn-Bey nu-şi drămuieşte aurul şi iscusinţa,spuse Barbezieux, bătând cu degetele înmarginea mesei. Îi e teamă oare principelui căturcii nu vor sări să vă apere hotarul nesocotit deHabsburg?

— Imperialii au drum mai scurt de înfruntatdecât ienicerii. Şi apoi, adăugă aţintind privirepătrunzătoare asupra marchizului, sâmburii oasteivalahe trebuie să încolţească fără ştiinţaosmanlâilor.

— Da, da… încep să pricep încotro bateBrancovan. Desigur, seniore, dascălii aceia vorpleca spre Valahia. Şi tot de la sine se înţelege căregele nu va avea niciun amestec. Ludovic eîndeajuns de puternic pentru a nu da socoteală defaptele sale, dar nu-i ceasul să asmuţim acumnemţii şi păgânii.

— Ne vom strădui să nu se întâmple asemeneanecaz.

— Mă bizui pe iscusinţa stolniculuiCantacuzène în chestiunile de taină. Mâine, înzori, voi trimite scrisori la şcolile de cadeţi din Metzşi Tournai spre a afla cine doreşte asemeneaslujbă… Nu-mi mulţumi, seniore, râse marchizul.În schimbul vicleşugului regelui de cupă, puteaisă-mi ceri mult mai mult. Plecăciunile mele

Page 325: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

bătrânei Henriette.

După plecarea logofătului Radu Andronic,perdelele celuilalt rând de uşi se dădură în lături.Filip D’Antin, conte de Saint-Lô, învăluit în mantiepăcurie, reteză încăperea cu paşi neauziţi. Adâncitîn potrivitul cărţilor, marchizul îi zări întâi umbraaşternută pe masă. Nedumerit ridică ochii. Unsurâs îi lumină chipul scofilcit şi-l întâmpină vesel.

— Ah, Filip… Păşeşti ca un tigru. N-am săpricep niciodată cum izbuteşti. Sunt de două orimai uşor decât tine şi totuşi când mă mişc mă audslujitorii din a treia cămară. Înaintea ta a fost aiciun valah. Un adevărat gentilom. Îmi pare rău că n-ai avut prilejul să-l cunoşti.

Ochiul verde al lui D’Antin scormoneahrisoavele împrăştiate pe masă. Spuse scurt:

— Îl cunosc. E o iscoadă primejdioasă.— Ai început să vezi pretutindeni doar

condotieri, uneltitori, ticăloşi şi paladini. Acestvalah…

— E cea mai primejdioasă iscoadă! Ţi-o spun adoua oară. Am stat ascuns în pologul uşii şi v-amascultat. Nu din lipsă de dascăli ţi s-a înfăţişat,Louis.

— Dar pentru ce?— Asta mă străduiesc să ghicesc. L-am simţit

retezându-şi gândul şi apucând altă cărare. A

Page 326: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

priceput, a ghicit, ori a văzut ceva.Îşi roti ochiul prin odaie, apoi începu să adune

zapisele unul câte unul, grijind să nu le stricerânduiala. Pergamentul şofraniu îi desluşi taina. Îltrimisese el însuşi cu două zile în urmămarchizului, în căpătâiul cărţii se citea desluşitvere Louis, după cum desluşit îşi aşternusenumele sub cele opt sau zece rânduri scrise: cuprietenie, vărul tău Filip D ’Antin, conte de Saint-Lô.

La flacăra lumânărilor, chipul ghilosit părea deghips. Degetele puternice i se încleştară pemânerul jungherului. O alexandrină se desprinsesub apăsare şi D’Antin o azvârli mânios.

Logofătului i-ar fi trebuit cu mult mai puţin săpriceapă că Barbezieux nu-i va fi de niciun folos.

Dacă o venit stolerul să mă cerceteze,înseamnă că de-amu gata, s-a mântuit! Mihailtâmplăreşte cu ticăială, câte cinci zile stă la uncoşciug… Am fierbinţeală mare, sunt stăpânit devedenii. Niculăiţă plânge prin unghere, laferestruică plânge ploaia… Doftorii aduşi deprietenul Vasile Alecsandri trudesc să-mi ţinăinima, dar eu ştiu că-s pe ducă. Aud ferăstrăulstolerului tăind scândura. Mihail nu s-a amăgitniciodată. El le-a croit boierilor Floreşti, călătorispre vămile văzduhului, ultimul antiriu.

Page 327: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Hm, chibzuiam să mă doboare vătămătura cearea, nu o procletă de umezeală. Necunoscute-scăile tale, Doamne!

Sunt împăcat de mult cu tot şi cu toate, numaiun gând nu-mi dă pace: n-am izbutit să aşez pehârtie nouă cartea cuviosului Ilarie. Cine o s-oducă mai departe? Ucenicul? Niculăiţă e băiet denădejde, dar nu are anii de trebuinţă cugetului. Ierii-am lăsat moştenire taina dulceţurilor. Înseamnăcă de-amu…

Îmi tremură pana între degete, ochii mi s-auaburit. Iartă-mă, frate cetitorule!

CAPITOLUL IX - PÂNZA DEPĂIANJEN

Pogorâse beznă deplină asupra uliţelor, căci,din porunca stăpânirii, fanarele erau aprinse doarîn vreme de iarnă. Logofătul Andronic se opri lacâţiva paşi de porţile marchizului de Barbezieux şitrase cu nesaţ văzduhul nopţii alungind din pieptmireasma apăsătoare a chiparoaselor. Şuierăscurt şi Simion îi ieşi vesel în întâmpinare. Labelecolbuite căutau umerii boierului. Radu Andronictrase uşurel urechea pleoştită căutând spre IlieMachidon, care se apropia alene ţinând dârlogii

Page 328: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cailor.— Anevoioasă trebuşoară, logofete, aşa-i?— Care anume? întrebă Andronic

descotorosindu-se de Simion.Slujitorul săltă bărbia spre ferestrele bobotaie

de lumină ale palatului şi slobozi oftat greu.— Vai de iepurele care ridică jalbă împotriva

vulpii şi-i face lupul judeţ.Boierul răsuci iute capul cercetându-l cu mirare.— Nu te minuna, logofete, căci am priceput

lesne ce se petrece înlăuntrul hudubăii, de-ndatăce l-am văzut pe franţuzul cel chior poposinddinaintea acestor porţi. Iar după plecăciunile şizâmbrele slujitorilor, iarăşi am ghicit că slutul e de-al casei, prieten aflat în cinstirea gazdei, ori poateşi mai mult. Greşesc?

— Din păcate nu, Machidoane… D’Antin îi vinevăr bun marchizului şi m-am aflat la un pas depurice de a zădărnici toată truda noastră. Suntdeprins a nădăjdui până în cea din urmă clipă, darmă cearcă teama că norocul vicontelui e strâmb.Patru zile i-au rămas până la descăpăţânare.

— În patru zile se poate izbândi mult, logofete.— Dacă socoti că Dumnezeu a izvodit lumea în

şase, e mult. La Paris însă înseamnă mai puţindecât oleacă. Trebuie să străpungi urzealăîncâlcită pentru a dobândi un lucru oricât demărunt.

Page 329: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Radu Andronic păşea întunecat. O lunăburduhănoasă da semne că e gata să seprăbuşească între ulmii de strajă pe Cours laReine.

— Pretutindeni se întâmplă la fel, boierule.Unde-i fântână sunt şi broaşte. La Stambul, dacădomnia ta îngăduie să-i aduc aminte, amîntâmpinat aceleaşi necazuri: şi bolovanii uliţeiînainte de a se supune ciubotei cereau plocon.

— Drum lung îi desparte pe osmanlâi defranţuji. Dacă vrei să smulgi ceva turcului – muftiu,paşă, ori te miri ce efendi – de ajuns e să umbli lachimir şi să numeri atâtea pungi. La Paris n-apuciînsă să te înfăţişezi dregătorului cu pricina. Ocohortă de trepăduşi, slujbaşi „n-am ce face” şimai cu seamă muieri ridică zăplaz înaltdimprejurul său.

— Socoteam că aurul nu-ţi lipseşte.— Aurul se dovedeşte neputincios când vremea

ţi se pune de-a curmezişul. Două lucruri nu vastăpâni omul în veci: timpul şi norocul. Trebuie săajung la Ludovic, Machidoane, oftă logofătul, căcipe cinstea sfetnicilor lui nu mai lepăd nici doi zimţi.Marchizul îi neam cu D’Antin, ăstălalt i-o fi prieten,cu celălalt s-o încuscri prin ibovnică. Or vieţui şidin cei vrednici, căci cât ar fi griul de neghinos totrămân boabe de o jimblă, pe aceia însă trebuiedintâi să-i afli.

Page 330: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— De-amu ce să facem, logofete! Om opinti săajungem la Ludovic, şi cu reazămul Celui Veşnic,poate om izbândi.

Radu Andronic îşi izbi cu ciudă pumnulînmănuşat în palmă. Ţineau marginea aleiiprunduite, lăsând cale slobodă caleştilorînzorzonate. Dinlăuntrul rădvanelor poposeauasupra valahilor căutături mirate, căci franţujii nuerau deprinşi să-şi necinstească ciubotele încolbul uliţei. Preumblările se făceau călare, ori întrăsurică.

— Patru zile! rosti cu mânie mocnită boierul.Patru zile pentru a ajunge dinaintea lui Ludovic,când trimişi de seamă ostenesc pentru asemeneaîngăduinţă săptămâni de-a rândul. Solul luiWilhelm de Orania a zăbovit treizeci de zilenumărate la Paris împingând ruşfeturi pesteruşfeturi spre a-i zări vârful nasului câteva clipe.Înfăţişările la Bourbon le vămuieşte nevastă-sa,doamna de Maintenon…

— Vai de ograda unde găina strigă cucurigu!— Cousseau, cel care-i face tocmelile, se află

în Spania, aşa că drumul la marchiza deMaintenon trece acum prin palatul marchizului deGramont, prietenul domniei sale.

— După capul meu, zece pungi l-ar zori oleacă.— Ochii moşneagului nu se aprind la vederea

aurului, Machidoane. Doar porunca nevesti-sii,

Page 331: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Françoise, poate să-l urnească.— Sărmană ţară! oftă slujitorul. Şi cum

chibzuieşte domnia ta să ajungă la ea?— Stârnind întâmplarea.Grăise fără a-şi cântări mult vorbele. Dar rostite

cu glas tare, îi biciuiră urechile. Gând năstruşnic îifripse mintea şi făcu semn slujitorului să-l urmeze.

Luând firul unei ulicioare despicate între ulmi,ajunseră într-o clipită dinapoia unei dughene cuplăcinte şi siropuri. Logofătul săltă în şa spre acerne până departe şirul fără sfârşit al rădvanelor.Pălăriile călăreţilor, cât roata carului, cu vâlvătaiede pene ce se zbuciumau sub adierile văzduhului,împiedicau priveliştea. În curind, Radu Andronicdesluşi butcă albă cu herb auriu la care trăgeauîncovoindu-şi grumajii opt armăsari negri. Unsurugiu tinerel în straie roşii cerceta fudul uliţa, cucapul dat pe spate. Pajul ce veghea coadarădvanului holbăţea ochi speriaţi şi nu era greu deprepuit că sub straiele arătoase, poruncite deslujbă, abia îşi trăgea sufletul de atâta uimirebăietanul vreunui ţăran de pe moşiile stăpânului.

În cuşca căptuşită cu atlas cireşiu, o muieretânără îşi rânduia pletele întunecate ascultând culuare-aminte vorbele unui moşneag muchelef acărui privire zburătăcea fără astâmpăr iscodinduliţa.

— Asta-i muierea! şopti logofătul.

Page 332: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Şi hodorogul cela?— Bărbatu-său.Machidon dădu din cap cu înţelepciune.— Ehe! Geaba dă Dumnezeu pâine bună dacă

îţi ia dinţii…Ochii lui Radu Andronic scăpărau. Porunci

înfundat:— Sperie caii!Slujitorul îl scrută iute, apoi se dumiri. Porni în

goană spre caleaşca alburie şi ajuns în dreptul eislobozi o şuierătură ciobănească din celenăprasnice. Bidiviii, cuprinşi de spaimă, zvâcnirăpe neaşteptate, doborând surugiul, şi prinseră aalerga cu nădejde. O ţineau într-o întinsoare,retezând drum neted prin stupul de rădvane. Pajulaninat în spatele butcii strângea pleoapele fără acuteza să privească primejdia. Auzea doar ţipete,nechezaturi înfricoşătoare, tropotul îndesat alcopitelor.

Călăreţii spilcuiţi se dădeau în lături, căutândmarginea uliţei, căci armăsarii cei negri răpuneautotul în drum. În ochi le jucau flăcări verzui.

Când socoti că spaima i-a hâţânat îndeajuns,logofătul împinse pintenii în pântecele bidiviului şi,adunat strâmb peste coamă, goni în urma caleştii.Azvârli căutătură iute înlăuntru. Zării ochii muierii,adormiţele înfricoşate.

Radu Andronic alergă în rând cu cei opt

Page 333: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

armăsari, apoi, descotorosindu-şi ciubotele dinscăriţă, sări în spinarea bidiviului fruntaş. Trase dedârlogi, lăsându-se mult pe spate, până ce calulîncepu a şovăi. Caleaşca oprită în mijlocul uliţeiavea să fie înconjurată de oameni, cât ai spuneDoamne ajută, şi logofătul, urmându-şisocotinţele, descălecă iute. Moşneagul zăcealepşit în pernele trăsurii.

Radu Andronic ridică pălăria zugrăvind covrig învăzduh, sări fulger în şa şi pieri. Muierea privi multîn urma lui, fără grai.

Hohote de râs tânăr, în care desluşeai lesnebatjocura, îi întoarseră capul. Logofătul zări laferestruica unui rădvan, cu semnele herbuluiascunse de vopsea proaspătă, chipul făpturii careîncercase să-i scurteze zilele lui D’Antin în curteaFărcăşanului, zvârlindu-i o săgeată.

— Jupâniţa Tofana! şopti cuprins de mirare.— Cu asemenea vicleşuguri pofteşti să supui

inima muierilor frânce, muntene? Vai ţie!Porunci vizitiilor să îndemne caii. Rădvanul pieri

curând în forfota de caleşti, dar râsul jupâniţei îimai stăruia în urechi.

* * *Madeleine, slujnica Henriettei de Motteville, le

pândea întoarcerea în pragul uşilor de sticlă ale

Page 334: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

trapezei. Strecură căutătură adâncă lui RaduAndronic, plină de nepăsare slujitorului, îşi strânsefustele dinaintea lui Simion, apoi vesti că doamnacontesă îl aşteaptă negreşit pe logofăt în iataculdumneaei.

Boierul o găsi întinsă în crivatul perdeluit. Omuiere îi schimba ştergare ude pe frunteazăbrelită, a doua primenea văzduhul cu unvânturar, cea din urmă îi plimba sub nări laptele debusuioc dres cu mosc. Contesa se ridică anevoieîn capul oaselor, ceru să fie rezemată în perini şise descotorosi de slugi cu un zvâcnet al bărbiei.

La lumina sfeşnicelor, tapiseriile aninate pepereţi păreau presărate cu nisip auriu. Orologiulticăia retezând vremea cu picurişul.

Radu Andronic se întrebă dintr-o dată, fără nicionoimă, unde or fi petrecând la ceasul acelaînsomnurat Ioniţă Fărcăşan şi clucerul Negoescu.Mai lesne de prepuit erau cele ce se desfăşurau înconacul îmbrăţişat de mesteceni, din uliţa SfinţilorApostoli, căci jupâneasa Irina îşi făcea virtutemare din împlinirea fără greşeală a rânduielilorstatornicite. Scufiţa, ulcica de noapte, bulzul debumbac pentru urechea cea vătămată, apaîndulcită cu zahăr pentru dumneaei şi cupa culapte pentru boier Costache îşi aveau fiecarecanonul său. Şi tot după canon, la cel dintâi horăital cucoanei, Andronic cel bătrân deşerta laptele în

Page 335: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ghivecele cu flori de gheaţă şi angelică, umplândcupa cu rachiu de anason, ispitit cu scorţişoară.

Jupâneasa Irina se fudulea nevoie mare cughivecele dumneaei, în nicio altă casă din târg nuse pomeneau flori de gheaţă mai purpurii, cufrunze grase din care seva sta gata să ţâşnească,angelică mai aromitoare. Taina n-o dibuise şi n-avea s-o dibuiască nimeni…

— Sunt straşnic de supărată, logofete, susurăîntre panglici şi danteluri doamna de Motteville.Mâna plăpândă căuta reazăm în pologul debrocart. Slugile mi-au dat de veste că în lipsadomniei tale cămările ţi-au fost prădate. N-amştiinţă ce mărunţişuri ţi-au tâlhărit, dar…Dumnezeule! Vina o poartă în întregime Ludovic!Nicicând hoţii nu s-au dovedit atât de cutezători.

Sprâncenele boierului se umplură de creţuri,apoi zâmbet neaşteptat le netezi. După toatesemnele, Filip D’Antin nu-şi prăpădea vremea…

— Doamna contesă n-are pricină de necaz.Paguba nu poate fi mare, căci nu m-au însoţitlucruri de soi la drum.

— Asta o spui ca să mă mângâi. Doamne, câtmă ruşinez! Palatul contelui de Motteville a ajunsmai puţin sigur decât un han la drumul mare. Ce osă gândească Constantin despre asemeneagăzduire?

Se mai smiorcăi o vreme, îngăduind logofătului

Page 336: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

să-i primenească ştergarul şi ceru besacteaua cututun. Îşi astupă nara azvârlind către boier priviretemătoare.

— Nu vrei să cercetezi ce-ţi lipseşte?Radu Andronic săltă umerii.— Slujitorul meu va rândui totul după cuviinţă.

Aduc însă încredinţare doamnei contese că ştiucine-i tâlharul şi cât de sărac i-a fost norocul. Cecăuta el se află asupra mea.

— A! Slavă ţie, Doamne! Spune-mi, ai scosceva de la nătângul de Louis?

— Nu. Adăugi cu ciudă: Trebuie să ajung larege.

— La Ludovic?!Bătrâna îşi săltă spinarea şi movila de perne

zbură în toate părţile. În ochi i se desluşeau de-avalma tulburare, spaimă, milă pentru o făpturădragă.

— N-ai să poţi pătrunde la el, copilul meu, rosticu blândeţe. Din tot sufletul aş dori să te ajut, darmi-e cu neputinţă. Nu o singură dată mojiculacesta a spus despre mine că-s o vrăjitoarebătrâna. „Dacă o zăresc dimineaţa, suntîncredinţat că până în seară îmi voi rupe unpicior…”

— Putem încerca prin doamna de Maintenon.— Ea e cea mai rea dintre toţi. O văgăună de

şerpi! Tartorul învârtelilor!

Page 337: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Tocmai.Contesa îşi ridică braţele.— Nimeni din neamul nostru nu s-a înjosit să-i

intre în casă.— Se zvoneşte că-i prietenă bună cu marchizul

de Gramont.— Ca să ajungi la el trebuie câştigată nevastă-

sa.— Ştiu.Ochii Henriettei-Anne clipoceau de râs. Un

sughiţ mic îi tresăltă la rădăcina gâtului, sestrăduia parcă să scape din strânsoare.

— S-o cucereşti pe Françoise de Gramont?!Hotărât, dragul meu, ţi-ai lăsat norocul în Valahia.Femeia asta a fost zămislită strâmb, chibzuiesccă-i lipseşte vreun mădular. S-a măritat cu bietulGramont care, înţelegi… la vârsta lui n-ostinghereşte. S-au făcut şi prinsori, nebunul de LaFayette, cu Lucian de Valery şi încă vreo trei bidiviila fel de chipeşi. Niciunul n-a izbutit să-i smulgă unsurâs.

— Aş încerca totuşi…— Îţi pierzi vremea, logofete.— Doamna contesă cunoaşte altă cale?— Nu.— Dacă în patru zile nu ajung la Ludovic, se

cheamă că am bătut degeaba drumurile cătreFrancia.

Page 338: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Henriette-Anne făcu ochii mari.— Chibzuieşti s-o birui pe Françoise în patru

zile?!— Trebuie.— N-am nimic împotrivă, căci la vârsta mea nu

prea ai prilejul să te înveseleşti, eu însă mi-amfăcut datoria şi te-am înştiinţat.

— Cine m-ar putea înfăţişa marchizei?— Mătuşă-sa, Solange de Monaco, o venetică

numai ifose. Gurile rele zvonesc că şi-ar ficumpărat blazonul.

Zvârli plapuma şi părăsi înviorată crivatul.— Pe Solange, urmă dându-şi un deget peste

cap, o vei cunoaşte la Madeleine de Scudery.Mâine seară toate coţofenele Parisului seîntâmpină la ea spre a-şi citi una alteia născocirile.Solangei nu-i ridica gard de nuiele căci, ca şinepoată-sa, dovedeşte multă nepăsare bărbaţilor.Ascultă-i doar cu răbdare predicile. CunoaşteSfânta Scriptură mai dihai decât cei ce au scris-o.Izbuteşte să-i placi îndeajuns şi te va pofti miercurila balul mărgăritărelului, unde o vei întâlni negreşitpe Françoise…

— Întortocheate cărări, oftă Radu Andronic.— Şi din păcate fără sorţi de izbândă. Noapte

bună, logofete.

* * *

Page 339: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

De peste o jumătate de veac, în fiece joi,doamna de Scudéry îşi întâmpina prietenele încasele dumneaei din uliţa Poseaux. Chibzuiseîndelung la această alegere, fiind silită să sestrecoare între miercurea contesei de La Suze şivinerea doamnei de Sabie. Ninon de Lenclos, deşimai tânără cu cincisprezece ani, luase înstăpânire cea dintâi zi a săptămânii, retezândhotărâtă orice nădejde că s-ar putea răzgândi.Nasul ei căuta cu semeţie spre înaltul cerului dinpricina chipului îngeresc şi a seniorilor Boileau,Molière şi Saint Évremond care-i cinsteau salonul.Iar marţea se isca îmbulzeală mare în uliţaVaugirard, la contesa de La Fayette, unde ducelede La Rochefoucauld – să fi trecut douăzeci deani de când a închis ochii? — îşi citea cândvaapoftegmele şi chibzuia cu glas tare asupracugetărilor lui Pascal. Vreme de cincizeci de ani,joile din uliţa Poseaux îşi urmaseră negreşit şirul şidoar moartea Madeleinei de Scudery, ce avea săse întâmple peste un an, va curma rânduiala. Înaceste joi dăduse dumneaei citire vestitelornoveluri Marele Cyrus, Clelia şi Artamena, ciulindurechile unor scribi şi stihuitori de seamă caSarasin, Conrart şi Chapelain.

Dar vremurile acelea pieriseră. Ostenită de ani,doamna de Scudéry se mulţumea să ascultenăscocirile altora, aşternând rar câte un madrigal,

Page 340: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

două-trei stihuri ori cugetări pe care bătrâneţea leiscă lesne. Din chipul tinereţii, contesa păstraseochii bulbuşaţi, colţurile buzelor repezite în sus şipieptănătura. Părul, despicat la mijloc, era strunitîn spelci de adamante, câţiva zulufi cădeau peceafa încovoiată de perlele unui colan. Muieriletinere râdeau în taină de rochia din brocart, cueşarfă bogată, ce-i reteza trupul de-a curmezişul.Găseau asemănare hazlie cu straiul oştenilor luiLudovic, născocindu-i din această pricină numenou: „Mama grenadir”.

Îi preţuiau însă salonul, prietenii vestiţi ce-iîngropase în atâta amar de vreme, bibilurilegraiului. Madeleine de Scudéry nu spuneaniciodată pieptăn, ci labirint, cămeşii de piele –credincioasa, sânii se chemau munţii lui Venus,privata – singurătate, ori mărul de porţelan.Bujorul, ceapa, crivatul şi câte altele îşi aveaunumele lor.

Contesa Henriette-Anne de Motteville făcea hazde asemenea sclifoseli şi fusese una din puţineledoamne ale Parisului care nu-şi schimbase vorbadupă pilda preţioaselor.

În dimineaţa următoare, îşi vesti prietena că seva înfăţişa în uliţa Poseaux însoţită de un maresenior valah, venit înadins la Paris spre a ocunoaşte pe Madeleine de Scudéry ale căreinoveluri se află mai presus de orice în inima sa.

Page 341: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

După ce întocmise răvaşul, clipise veselă sprelogofăt, încredinţându-l:

— Chiar dacă nu le-ai citit, n-o să bage deseamă. Madeleine a pierdut ţinerea de minte şinu-şi mai aminteşte decât trei lucruri: săvorbească fără să asculte, să obijduiascăbucătăreasa pentru doi soli strecuraţi în şorţ latârguieli şi să se închipuie cea mai însemnatămuiere a Franţei din ultimii o sută de ani. Vei grijidoar să-i asmuţi limbuţia.

Contesa de Motteville coborî din iataculdumneaei către ceasul asfinţitului. În curte, şasearmăsari negri înhămaţi aşteptau cu girurileîncovoiate. Prin ferestrele larg deschise, o dată cumireasma pământului reavăn şi a boabelor roşii descoruş, năvăleau ţipetele pruncilor ce sezbânţuiau în Place-Royale. Un băietan mânadimprejurul statuii lui Ludovic un cerc de fier, alţiidădeau târcoale, asmuţind-o, unei fetiţe ce bâjbâiacu o maramă legată peste ochi. Porumbeii goniţidin piaţă ciuguleau umerii şi ţeasta lui Ludovic,apoi căutau adăpost în grădina contesei.

Când bătrâna pătrunse în cămara aurie,logofătul se desprinse de fereastră şi-i ieşi înîntâmpinare, purtându-şi mâna la piept. Contesa îlcercetă câteva clipe cu ochii muierii deprinse sănu-i scape nici un singur mărunţiş şi bătu dinpalme:

Page 342: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Straşnic gând ai avut, logofete! Ai să daigata toate babele din salonul Madeleinei, celecare mai răsuflă şi cele atârnate pe pereţi. Nu şipe Solange…

După oarecare chibzuială, Radu Andronic îşialcătuise strai ciudat, nemaiîntâlnit pe uliţeleParisului, îmbinând veşmintele Evropei papistaşecu cele ale Valahiei. Astfel bernevecii strâmţi deatlas alb erau sugrumaţi la mijloc în şerpar dinpiele de ren cu bumbi mari de perle, după cum totîn perle se afla ticluit şi mânerul jungheruluipersian care scotea capul lăturiş din cingătoare.Dantelă din fir de argint şi borangic migălită laghergheful maicilor din Schitul Jugurenilor îi înfoiapieptul, iar pe umeri azvârlise caftan din catifeaazurie. Hermina care-i chenăruia poalele şimânecile largi măsura două palme rezemate îndegete.

Madeleine de Scudéry picotea în jeţ.Lumânările înfipte în sfeşnice de sticlă verde,bogate în ghirlande, îi aşterneau pe chip umbrejucăuşe. O mână de sidef vechi, istovită, zăcea încreţurile piersicii ale rochiei, cealaltă se rezema înbastonaş. Pe obrajii încreţiţi ca pergamentulmototolit în pumni şi streşiniţi de zulufi trăiau doarsafirele aninate în urechi.

Pe pereţii odăii spânzurau în cadre grele chipuride bărbaţi şi muieri a căror tinereţe se întâmplase

Page 343: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

acum un veac ori mai mult. Fratele Madeleinei,George de Scudéry, la fel de buzat şi cu ochiponcişi, trimitea zâmbet ostenit de dincolo depragul veşniciei. Dimineaţa, când mintea i selimpezea, doamna de Scudery se întreba adeseadacă nu cumva George, de la a cărui moarte seîmplineau 23 de ani, îşi pierduse răbdarea. „Să nuzăboveşti, îi spunea mereu în ultimele zile, nuvreau să fiu singur acolo… Martial, din păcate, seaflă în purgatoriu… „

La cea dintâi privire, logofătului i se păru că închip ciudat toate muierile se aseamănă. Aveaumijloace zgribulite, pieptul sărac, năpădit de flori şihorbotă, nasul le sta înfipt cioc de pasăre întreobrajii turtiţi. O zvârlugă de vreo 30 de ani,sprintenă ca o ştiucă, citea cu glas şuierător stihuriîn vreme ce celelalte dădeau cu bunăvoinţă dincap căscând dinapoia vânturarelor.

— …În dantelă-i conopida /Borangic a pusaspida /Păuniţa o cunună /Din argint zvârlit delună…

Se opri dintr-o dată simţind că n-o mai ascultănimeni. Parcă bătuse vântul în cămară răsucindtoate capetele spre uşă. Apoi rămase cu guraholbată. Un bărbat în strai alb, cu hermină bogatăazvârlită pe umeri, pătrunsese neauzit în salon,însoţind-o pe contesa de Motteville. Când zâmbi,cămara se umplu de lumină. Îşi culcase cruciş

Page 344: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

palmele pe piept făcând închinăciune cu carejupânesele Parisului nu erau deprinse. Ochiimuierilor cercetară fără sfială trupul puternic cuumeri de căpcăun, capul cioplit cu iscusinţă şimusteaţa neagră subţiratică, dinţii strălucitori,hermina al cărei omăt scotea la iveală pieleatuciurie, pălită de soare şi vânt.

Liniştea o trezi pe doamna de Scudéry. Privireapăienjenită n-o slujea dincolo de doi paşi şi întrebăsperiată:

— Ce se petrece, Solange?Doamna de Monaco, muiere în puterea vârstei,

cu un chip a cărui dulceaţă nu amăgea pe nimenidin pricina ochilor vicleni, şopti iute, lipindu-şibuzele de urechea bătrânei:

— A venit Henriette-Anne.— Ah, mi-amintesc. Trebuia să o

întovărăşească cineva… Un turc, poate un maur,nu ştiu bine…

Doamna de Motteville aruncă o singură privirespre coţofe-nele din salon şi îi fu de ajuns. Erautulburate, ochii le luceau, începuseră să-şiîndrepte mijlocul şi zulufii, săltau din întâmplarepoalele pentru a li se zări juponul şi trei degete dingleznele subţirele, în ciorapi de mătase albă.Zvârluga care citise stihuri găsi prilej să taie odaiavârându-se cu dinadinsul în priveala logofătului, îşiştia trupul mlădiu, mersul plin de ispite.

Page 345: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— O întovărăşeşte într-adevăr un gentilom,susură doamna de Monaco.

Bătrâna îşi pipăi obrajii şi ceru repede:— Sfătuitoarea frumuseţii31!Solange luă o mirază mică cu mâner de argint

de pe gheridon şi i-o purtă dinaintea ochilor.— Ce bine-mi pare că te văd, Henriette.

Dumnealui…— E seniorul valah pe care am făgăduit să ţi-l

aduc. Unde pot găsi un jilţ, Madeleine, căci nici eunu mai am cincizeci de ani.

Se uită la doamna de Monaco cu zâmbetapăsat, dar, amintindu-şi că asemeneaîmpunsături nu-l slujesc pe logofăt, se strădui săpicure miere:

— Verdele acesta te prinde de minune.Solange ridică din umeri fără a o lua în seamă.

Tot Parisul ştia că Henriette de Motteville esmintită.

Doamna de Scudery ascultase primele cuvinteale lui Radu Andronic cu mai multă luare-aminteca de obicei, dar i-o curmă repede, fără răbdare:

— Te înşeli, seniore! Dar nu-mi place să stai înpicioare ca un drapel. Apropie-ţi o înlesnitoare lavorbă32. Desigur, Clelia e foarte cunoscută şi

31 Oglinda, în limbajul preţioaselor.32 Fotoliu.

Page 346: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

aceasta din pricina acelei hărţi a iubirii, darArtamena se află cu mult mai presus. Mă bucur căam cititori în Valahia… Dacă ai vrea să asculţi, ţi-aş desluşi tainele adânci ale novelei, pentru a leputea desluşi la rândul domniei tale, când, istovindghemul drumului, te vei fi întors acasă.

— Sunt prea bucuros, doamnă, surâse RaduAndronic, iar valahii aşteaptă cu nerăbdareasemenea desluşiri.

Madeleine de Scudéry păru întru totulmulţumită de acest răspuns şi îşi începu cu vocelâncedă voroava. Logofătul dădea mult din cap,trăgând cu ochiul la Solange de Monaco.

Gândul că soarta vicontelui de Toumon ţinea debunăvoinţa acestei muieri lipsite de însemnătate –căci cărpănoşenia inimii şi viclenia nu-s de ajunsspre a le cocoţa vârf peste oameni – îi picurauotravă în suflet. Lăsând să-i alunece pe lângăurechi tolocăneala bătrânei, Radu Andronicsocotea înfrigurat că doar 70 de ceasuri îldespărţeau pe prietenul Valahiei dedescăpăţânare. Îi trecu fier prin inimă: Solange nu-l lua în seamă nici cât cerea cuviinţa.

Luneca de la o mescioară la alta culegândciucurii de ceară ai lumânărilor. Pe chip nu i secitea mare lucru. Gândurile păreau s-o fi azvârlitdeparte de salonul îmbâcsit cu boscârţe,moştenite şi adunate vreme de un veac, pe buze îi

Page 347: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

stăruia un zâmbet răutăcios, în curând, Madeleineavea să adoarmă, iar coţofenele – guşa i se umflăcând le îmbrăţişa într-o singură privire – aveau sănăvălească asupra străinului precum calicii lasupa lui Ludovic, împărţită în Uliţa Muşchetarilor.

Muierile o trăgeau de limbă pe Henriette-Anne.Bătrâna îl înălţa pe Andronic până la cer. Valahulera neasemuit de bogat, neasemuit de viteaz,stirpea i se furişa până hăt-departe, în poalelecaftanelor de aur şi perle ale împăraţilor bizantini.Seniori mari din toată Evropa se socoteau mândridacă le cinstea castelele, iar principele deLiechtenstein opintise mult şi zadarnic să-l aibăginere. Contesa vorbea anume cu glas tare pentrua o stârni pe doamna de Monaco. Aceasta păşeanepăsătoare, cu pumnul plin de ceară, îndreptândici-colo rozele din glastre.

— Am fost la Bucureşti acum douăzeci de ani şii-am văzut palatul, născoci fără să roşeascădoamna de Motteville. O zidire neasemuită, cu băide marmură, cămări din cleştar şi statui de aur lafiece pas. Nu zău, nu ştiai la ce să te uiţi maiîntâi… Cât despre pohfală…

Un horăit uşurel, pe o singură nară, îl vesti peboier Andronic că-i slobod să se desprindă de jeţulbătrânei. Henriette-Anne îi zâmbi, făcându-i semnsă se apropie. Muierile deveniră dintr-o datăpitulici, dădeau cu praftoriţa pe voci subţirele.

Page 348: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Zvârlugă ce-şi curmase stihurile despreconopidă şi ceapă la intrarea logofătului întrebăde-a dreptul:

— Te vei afla sâmbătă la Paris, seniore?— Aşa prepuiesc.— Te poftesc atunci, dimpreună cu soţul meu,

la un zaiafet de rămas-bun. Vara o petrecem lacastelul nostru de pe malul Garonei şi nu neîntoarcem înainte de mijlocul toamnei.

Doamna de Motteville prinse privirealogofătului. Deşi părea în apele lui azvârlind spretoate ungherele odăii zâmbete ucigătoare, îlsimţea la pândă, cu mintea clocotind de griji. Dădudin cap într-o mişcare desluşită pentru RaduAndronic „ţi-am spus eu”, apoi se aplecă spreSolange. Doamna de Monaco, aşezată cumvalăturiş, cu capul rezemat de cămin, îşi dosicăscatul dinapoia vânturarului.

— Eşti ostenită, draga mea? îi zâmbi contesa.— Îndeajuns. Dimineaţă am fost cu Françoise

la târnosirea Bisericii Sfinţilor Îngeri, iar caleaşcamă istoveşte totdeauna. Voi pleca după ce setrezeşte Madeleine.

Ridică bărbia cu cinci degete mai sus decâtîngăduia cuviinţa. Henriette-Anne n-o ţinea lângăinimă pe Solange, iar nasul cârnit avea darul s-oscoată din fire. Spre a-şi obloji mânia şi obrajiipeste măsură de înfierbântaţi, începu a zgâlţâi

Page 349: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

vânturarul zugrăvit cu maimuţe. Hâţânată vârtos, opană de struţ se desprinse şi zburătăci câtevaclipe prin văzduh poposind la picioarele Solangei.Aceasta o jucă în vârful încălţelului surâzând.

— Te arăţi din ce în ce mai rar, Henriette, ziseîntr-o doară, luând aminte la Radu Andronic carese strecura cu vorbe iscusite printre jupâneseledornice să-l vadă la petrecerile lor.

Contesa de Motteville îşi strivi buzele între dinţi,dar tot nu izbuti să pună stavilă cuvintelor.

— Oamenii pe care poftesc să-i văd sunt şi eidin ce în ce mai rari.

— Păcat, spuse în doi peri Solange.Muierile iscodeau acum despre Valahia.

Logofătul istorisea întâmplări hazlii, stârnindrâsete ascuţite. Ochii negri, adânci, guramărgeluită de dinţi strălucitori, dar mai cu seamăcroiala trupului după tiparul hoţilor de fecioareiscau patimi. Franţuzeasca logofătului aveadulceaţă, mustăcioara îi juca cu anume zâmbet.

Boierul îşi ţesea farmecele furând-o peHenriette de Motteville cu privirea. Bătrâna n-aveapolitichie şi nu-şi strunea slobozenia gurii,socotind că străbunii dumneaei aveau cel puţin ocoastă din Jupiter. Orice vorbă nechibzuită puteareteza nădejdile pe lângă Solange de Monaco.

Sporovăiala umplea cu murmur nedesluşitcămara. Glasurile nu se înălţau, iar râsetele

Page 350: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

alunecau uşurel. În afara doamnei de Monaco, înmintea căreia nimeni nu putea ghici ce se petrece,singura care nu se străduia să azvârle vorbeiscusite era zvârluga. Cercetă apăsat chipulboierului şi rosti:

— Ne aflăm şase doamne în salonul acesta,seniore…

— Şapte, o îndreptă căutând spre tavanSolange de Monaco.

Zvârluga o fulgeră cu privire aprigă săltându-şiumerii.

— Cu voia domniei tale, vorbeam de doamne!Ne aflăm dar şase doamne, din cele mai vechifamilii ale Franţei, care te-am poftit în caselenoastre. Iar domnia ta, seniore, cu multă iscusealăne dai a înţelege că serbările noastre nu teispitesc, de vreme ce nu răspunzi nici uneia. Suntstraşnic de curioasă să aflu pricina.

Vârât în strâmtoare, Radu Andronic îşiscormoni mintea după răspuns uleios.

— Sunt oaspetele contesei de Motteville şi măaflu sub porunca domniei sale.

— Adevărat, îi sări în ajutor Henriette. Mi-amîngăduit cam mult, dar la anii mei trebuie să cerimult pentru a căpăta numai jumătate. Cele dintâizile ce le petrece logofătul la Paris îmi suntfăgăduite. Sfârşitul săptămânii ne va găsi laCorbeau. Bineînţeles, vom fi în familie. Sora şi

Page 351: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nepoatele mele, vară-mea, ducesa de Guise.— Pui o nuntă la cale, Henriette? întrebă

Solange.Contesa o străpunse cu ochii. Vocea răsună

sâsâit de şarpe:— Draga mea, după ce am văzut cât de bine ai

izbutit tu s-o căpătuieşti pe fiică-ta, Germaine, eunu mai vâr pe nimeni în patul nimănui.

Doamna de Monaco îşi îndreptă umerii. Nările îizvâcneau ca la armăsarii cei nărăvaşi. Se răsucispre logofăt privindu-l pentru întâia oară în ochi.Tânărul chipeş, cu căutătură fierbinte clipocind arâs şi a tainică chemare, nu-i spunea nimic. Seîmplineau douăzeci de ani de la o anume seară devară, când Solange îşi lepădase inima într-uncastel din munţii Bavariei.

Se simţi dintr-o dată cuprinsă de-o poftăstraşnică să-şi înfrunte prietenele.

— Te poftesc, seniore, mâine seară la balulmărgăritărelului. Voi adăugi că de cândVersaillesul a rărit serbările, balul acesta e socotitdrept petrecerea cea mai de soi a Parisului.Chibzuieşte bine… Nu, nu, dragele mele, nustăruiţi, n-o mai aştept pe Madeleine să sedeştepte, căci am zăbovit prea mult.

Ochii muierilor îi înfigeau suliţe în spinare. Pebuzele Solangei de Monaco alunecă zâmbetulbiruinţei. Era încredinţată că valahul nu va lipsi de

Page 352: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

la bal, spre sângele cel rău adunat cu doniţa de„doamnele coborâte din cele mai vechi familii aleFranţei”.

Radu Andronic răsuflă cu uşurare. Prima puntespre Françoise de Gramont fusese coborâtă.

* * *Petrecerea Solangei de Monaco începea cu o

panoramă la Comedia Franceză, aflată pe uliţaFossés-Saint-Germain-des-Prés, unde cei maivestiţi actori ai Parisului aveau să-şi dovedeascămăiestria în ultima plăsmuire a lui sieur Floriot.

Aşa spunea desluşit cartea răsurie ce o primilogofătul, a doua zi dimineaţă, din parteaSolangei. Balul avea să urmeze imediat dupăaceea, cam pe la şapte ceasuri, în palatuldumneaei din Passy.

După o scurtă chibzuială, Radu Andronic hotărîsă lipsească de la comedie. În vuietul şi hărmălaiapricinuite de învălmăşeala târgoveţilor s-ar fiapropiat anevoie de Solange şi de nepoată-sa. Şiapoi altfel te desluşeşti sosind ultimul la zaiafet,după ce ai pus la grea încercare nerăbdareagazdei. Acestea fiind însă socoteli de muiere,logofătul nu suflă cuvinţel, căci temea zâmbetul şilimba cea ascuţită a slujitorului. Îi porunci dară să-şi cumpere cu 15 soli un bilet în picioare, laprostime, de unde putea să iscodească

Page 353: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nestingherit încotro bat ochii Françoisei deGramont, ce o veseleşte şi ce nu-i e pe plac.

Ilie Machidon poposi la Comedia Francezăurmat de Simion. Erau ceasurile două aleprânzului cel bun şi, după cum vesteau puzderiade zapise cât cearşaful aninate ici-colo,caraghioslâcurile urmau să înceapă negreşit.Slujitorul făcu ochii mari când văzu că în hudubaiaînaltă şi lată, cu cafasuri înşirate jur-împrejur pânăla poalele unei podine de scânduri, unde aveau săţopăie boscarii, se aflau doar câţiva târâie-brâu.Slujitorul n-avea de unde să cunoascăighemoniconul nasurilor subţiri şi rămase uimitcând băgă de seamă că boierii încep a se ivi abiacătre ceasurile trei, iar ultimii, printre care se aflaşi Solange împreună cu nepoată-sa, abia sprechindie.

Muierile şi bărbaţii domniilor lor, cu, ori fărăcununie, fură poftiţi în cafasuri căci plătiseră cincilivre şi zece soli de cuşmă, preţul unui stânjen depământ şi a nouă pâini.

Cei care se socoteau mai cu moţ urcară de-adreptul pe podina unde boscarii trudeau din greutrăgând lumeţul de poale să râdă. În hudubaiaplină ochi se afla gol doar scaunul logofătului.

De la o vreme, Machidon simţi că-i vâjâiecăpăţâna. Atâta huiet nu-i fusese dat să rabde nicila Bâlciul Sânzienelor. Pehlivanii urlau din

Page 354: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

răsputeri, cei veniţi la priveală nu se lăsau maiprejos şuierând haiduceşte, dând din picioare orirăpunându-şi doar palmele.

Beţivanii având, se vede treaba, să-şiştiricească lucruri însemnate, strigau pestecapetele mulţimii şi cereau numaidecât răspuns cumâna pâlnie la ureche. Ilie nu pricepea nimic dincele ce se întâmplau pe podină, dar când văzutârgoveţii ţintind un boscar cu barabule, ouăclocite şi roşii, ghici că dintr-o pricină sau altabietul creştin îi mâniase.

Târzior, spre sfârşitul comediei, Machidonprinse căutătura Solangei de Monaco poposind pejilţul logofătului. După ce scotoci întreg şirul decafasuri, ridică vânturarul în dreptul gurii şişopocăi nepoată-sii câteva vorbe. Françoise deGramont clătină capul îndreptându-şi privirea sprescaunul arătat de mătuşă-sa. Ochii alunii,însomnuraţi, cercetară fără râvnă, din cuviinţăpentru Solange. Aceasta îi croncăni din nou laureche şi marchiza săltă din umerii goi.

Ilie Machidon citi zâmbetul muierii şi îşi zise călogofătul va avea oleacă de furcă.

* * *Hărmălaia cea fără de pereche se afla pe o

ulicioară din spatele Comediei. Patruzeci decreştini, fiecare cu câinele lui, puneau la cale o

Page 355: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

prinsoare între dobitoace. Ilie Machidon pricepurămăşagul. Se lepădau câte două livre într-ocuşmă şi stăpânul câinelui carele avea să ajungăcel dintâi la capătul uliţei câştiga toate paralele.

Slujitorul cercetă liota de dulăi, armăsari nualta, apoi ochii îi poposiră la cotarla lui. Simionmoţăia sub un gard, căscând moldoveneşte.

Ilie Machidon se scarpină la ceafă muncit debănetul strâns, şi-o dată gândul cel năstruşnicprinse a-i sălta musteaţa. Pătrunse în dugheanaunui fierar, târgui ce târgui, şi numai după aceeaplăti preţul întrecerii.

Cum nimeni nu mai da semne că ar pofti săumble la chimir, câinii fură aşezaţi în dreptul unuihat, tras cu călcâiul de-a latul uliţei. Zăvozii ceimari trudeau să se rupă din mâinile stăpânilor,dornici să-şi arate cât mai degrabă vrednicia.Slujitorul îl trase pe Simion de urechi lângă dulăi,căci duglişul nu voia cu niciun chip să sedesprindă de la umbra gardului, spre mareaveselie a celor din jur.

Omul cu cuşma vârfuită de livre chiui semn depornire. Câinii ţâşniră ca din puşcă. Numaitigoarea lui Machidon rămase rezemată în coadă,la priveală. Slujitorul scoase repede din sân unlanţ şi i-l clopoţi la ureche.

— Legat!Simion o rupse săgeată la sănătoasa, ajunse

Page 356: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

degrabă liota de zăvozi şi-i lăsă de ruşine…

Ilie Machidon îndesă gologanii în buzunar,cercetând cu zâmbet mirarea târgoveţilor.Făcuseră roată împrejurul lui Simion cercând,după toate semnele, să ghicească ce snameniede câine o fi. Cotarla, prăbuşită de alergătură,răsufla greu, cu limba ieşită de un cot.

Zadarnic îl ispitiră chivernisiţii pe slujitor cupungi grele pentru a intra în stăpânirea dulăului.Ilie clătina din cap, pleftorind cât se poate dedesluşit, în valahă:

— Noi suntem ţărani slobozi, boieridumneavoastră! Fiindcă târgoveţii o ţineau pe alor, slujitorul trecu bâta la subţioară şi săltă dinumeri.

— Hai, Simioane! Aiştia n-au urechi şi umblăsă-şi cumpere cercei.

* * *Contesa de Motteville încredinţa logofătului cel

mai arătos rădvan al domniei sale. Îl întovărăşi laporţile de sticlă ale trapezei, urmărindu-l lung pânăce Radu Andronic pieri între copacii grădinii.

În ochii tulburi ai Henriettei scânteie o lacrimă şidupă mulţi, foarte mulţi ani, inima înrourată căiasfinţitele ceasuri ale tinereţii. Urcă anevoie îniatacul dumneaei, goni slujnica şi-şi petrecu

Page 357: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

singură seara dinaintea unui secretăraş veneţian.Aici se aflau douăzeci şi opt de fildeşuri, câtpalma, pe care pictori vestiţi ai vremii îi aşezaserăchipul. Stărui îndelung asupra acelui azuriu.Poftise să fie zugrăvită în strai de nimfă, cucunună de roze pe frunte şi la piept. Când îlcunoscuse pe Constantin, părintele logofătului,tocmise pictorul pentru al doilea fildeş, aidoma. Seîntreba adesea dacă valahul îl mai păstra…

* * *Panglicile, oglinzile şi dantelele sunt trei lucruri

fără de care francezii nu pot trăi, însemna cu treiani în urmă domnul Marana şi pe sfântă dreptate.

Mirazele saloanelor Solangei de Monacotrudeau vârtos să înfăţişeze puzderia de horbotăde Alençon sau de Anglia, îngrămădită à la Marly,ori creaţă à la Jardinière, stânjenii buni depanglică aninaţi la rochii cu anume chichirez dedoamna Charpantier, care croia veşmintelemuierilor blagoslovite la pungă.

Dacă socotim că puteai cumpăra cu baniicheltuiţi pentru o catrinţă de satin peste o mie depâini, pricepi lesne de ce petrecerile sărăciserăcele mai îndestulate case.

Domnul Lenglée ajunsese marele judecător alportului născocind straie cu cheltuială, iar gazetaMercure galant îi cânta în strună povăţuind

Page 358: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

jupânesele şi bărbaţii muchelefi unde să-şi facătârguielile. Trebuie adăugit că nici purtătorii denădragi nu ieşeau mai ieftin la socoteală. Ciorapiise cereau a fi din mătase amestecată cu păr decapră şi fir de aur, bernevecii trebuiau sugrumaţi lagenunchi de-o cataramă bătută în pietre scumpe,de jupânul Perdrigeon de la Quatre Vents. Pestecămaşa bogată în danteluri, se cerea vestă dinacel satin aflat în dugheana domnului Temple dela Grand Monarque. Tot neguţătorul din PlaceDauphine rostuia ţesătură de lână pentru haină,căci, spre marele necaz al muchelefilor, stofele demătase cu bibiluri de la 1667 muriseră.

Cei 144 de bumbi, aninaţi la o singură haină,iscaseră război aprig între meşteşugarii caretrudeau să-i facă şi croitorii ce născociserăbumbul îmbrăcat în postav. De la sudalme seajunsese la păruială şi numai hrisovul Rigăi Soaremai potolise zavera.

Bărbierii erau să-l gâtuie pe Ludovic când şi-aras musteaţa, pentru că toţi bărbaţii Franţei s-aurepezit ca oile în a-i urma pilda. Năravul perucilorîi dăduse gata. La serbările cele mari se purtauperuci à la Royale şi in-folio şi cum părul sedovedea neîndestulător, meşteşugarii retezau dezor cozile cailor.

Pătărania Mariei-Angelique, ducesă deFontanges, ţiitoarea Bourbonului, aduse mare

Page 359: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

belea pe capul muierilor. Călărind dumneaeialături de Ludovic, odată i-a zburlit vântul părul.Din ziua aceea toată partea muierească şi-achinuit pletele cercând să le învolbure à laFontanges…

Săpunul era vândut ieftin de jupânul Joubert dinVieilles Etuves şi tot muritor de foame ajunsese,săracul.

Civilité nouvelle povăţuia să nu dai cu apă peobraz, căci îţi vatămi vederea şi te apucă durereade dinţi. Dacă ar fi să-i dăm crezare contesei deMotteville, mâinile reginei Cristina a Suediei eraunăpădite de rapăn şi îşi prăpădiseră oricefrumuseţe. Apa şi săpunul se dovedeau fărătrebuinţă de vreme ce Simon Barbe, cel mai vestitneguţător de arome, te sfătuia cum să alungiduhoarea.

La ceasul când poftiţii Solangei de Monaco îşiplimbau pentru a treia oară chipurile ghilositezdravăn şi bodroanţele îmbelşugate sub luminacandelabrelor, spurcându-se în şoaptă unii preceilalţi, apăru vifor de tinereţe logofătul RaduAndronic.

Chipul împrăştia strălucirea aceea pe care odau hotărârea, dorinţa aprigă de izbândă,încrâncenarea întregii fiinţe supuse unui singur ţel.Capetele se răsuciră spre uşile înalte, închise fărăzgomot în urma logofătului.

Page 360: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Boierul rămase nemişcat preţ de câteva clipeapoi înaintă către gazdă. Pantera, gentilomul,paladinul şi oşteanul alcătuiseră acel mers.Muierile, săgetate, urmăriră cu fior ascunsmişcarea umerilor largi şi sprinteneala mijlocului.

Se aşternuse linişte adâncă. Un strigăt uşurelchemă ochii logofătului spre ungherul Françoiseide Gramont. I se închină după tipicul valah,despre care băgase de seamă că află multătrecere la Paris şi se întoarse către Solange deMonaco. Muierea îl cântări din cap până înpicioare, privirea şovăindu-i între uluială şizeflemeaua obişnuită. Lepădându-şi deprinderea,logofătul înveşmântase strai de catifea neagră.Bernevecii strâmţi, contăşul, ciorapii şi încălţeii,toate erau neguroase. Volbura dantelei deBruxelles ţâşnea pârâu înspumat pe piept şi lamâneci, podoabele – numai adamante – îiîncopciau vesta, picurau stele în cătărămileîncălţeilor ascuţiţi şi capacul ceasornicului cumirază. Două ghiuluri, un safir şi o perlă rară,păcurie, încovrigată de altele rozalbe, chemauochii asupra degetelor lungi.

Cercetându-i chipul întunecat, cu semn de ranăveche la tâmplă asupra căruia zulufii de argint aiperucii zadarnic osteneau să-l ascundă, Solangede Monaco încercă să-şi astâmpere uimirea. „Emai chipeş ca Lucifer…”

Page 361: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Ai zăbovit, seniore! Ţi-au plăcut stihurile luiFloriot?

Se prefăcea că nu cunoaşte lipsa logofătului dela Comedie. Radu Andronic trebuia să priceapă cănu-i făptură îndeajuns de însemnată pentru a ficăutat cu dinadinsul în potopul de omenire, îşiapăsă zâmbetul cu marama şi o privi şăgalnic înochii aurii, ca mierea.

— Trag nădejdea unui alt prilej pentru a-lasculta pe jupân Floriot. Făgăduisem de multdoamnei contese de Motteville că voi lua parte lapetrecerea din grădinile sale. Bucuria de a văvedea a fost astfel amânată doar cu câtevaceasuri.

Solange îşi săltă capul cu mişcarea trufaşă ce-ista mereu la îndemână.

— Îmi pare rău că ţi-am încurcat socotelile,seniore.

— Dimpotrivă, surâse logofătul, cinstea de a fifost poftit în casele doamnei de Monaco aîncununat nădejdi asupra cărora nici nuîndrăzneam să zăbovesc.

O mişcare uşoară în dreapta sa îi curmăvorbele. Privirea Françoisei de Gramont cercetă osingură clipă nasul drept şi buzele pline, binearcuite, a căror tăietură o urma musteaţa neagrăsubţire aţă. Apoi ducesa îşi coborî pleoapele. Seînchină îndoind genunchiul şi deschizând uşor

Page 362: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

palmele culcate de o parte şi de alta a poalelor dintafta verde, ca pântecele de brotac. Mătuşă-sa oprivi mirată, căci îndeobşte Françoise nu seînfăţişa singură unui bărbat necunoscut.

— Acesta e seniorul valah despre care ţi-amvorbit, draga mea.

— Acesta este necunoscutul despre care ţi-ampovestit, scumpa mea, o răsuci Françoise. Căutăochii logofătului. Doresc să-ţi mulţumesc, seniore,pentru curajul dovedit alaltăieri, pe Cours la Reine.Eu şi marchizul, soţul meu, îţi purtăm datorinţămare.

„Nu îndeajuns ca să-mi deschidă drum spreLudovic”, chibzui logofătul.

Cunoştea datorinţele franţujilor. Te pofteauoricând la o serbare, cu cheltuială, ca să poţi ştiricilumii cât sunt de cuprinşi, îţi spuneau lesne „slugadomniei tale”, dar nu mişcau un singur deget, căcivorba cea bună, strecurată unde trebuie, toceşterepede urechea care o ascultă, iar a doua oarăgrăieşti în pustiu.

— Ah, iar datorii! spuse Solange. Sunt sătulăde-ale mele. Ai prilejul, Françoise, să ţi le plăteştiînsoţindu-l pe senior Andronique – rosti ciudatnumele, trăgându-l pe e de coadă – în grădină. Dealtfel e vremea să ieşim cu toţii.

La chemarea doamnei de Monaco, oaspeţiiîncepură a părăsi salonul. Se îndreptau

Page 363: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nerăbdători spre grădină, schimbând zâmbete şivorbe uşurele, căci petrecerea abia acum seurnea. Jupânesele strecurau căutături pline de tâlclogofătului şi marchizei. O baroană micuţă, cuchipul plin de aluniţe, şopti strâmbându-şi buzelerumene:

— Nu mai e nimic de făcut! Ca totdeauna,Solange şi nepoată-sa au pus mâna pe ce era maibun.

Cealaltă, o bălană, statuă a Junonei, cu păr dearamă, zâmbi răutăcios.

— Din fericire lucrurile se limpezesc cuFrançoise în mai puţin de trei zile, iar după toatesemnele valahul nu pare un neghiob. Sărmana edăltuită-n gheaţă. De altfel tot Parisul ştie că dupămoartea marchizului va îmbrăca rochia demireasă a lui Iisus.

— N-ai poftă s-o faci şi tu?— Cu dragă inimă. În ziua când va muri ultimul

bărbat.Se pierdură chicotind pe aleile grădinii.

Logofătul păşea alături de Françoise. Ochiimuierii, cu gene bogate, lâncezeau între somn şinesfârşit plictis, mărturiseau la fiecare fluturare apleoapelor că e peste putinţă să se întâmple cevacare să le aţâţe jarul, nările străvezii tăiate înceară n-aveau viaţă, după cum neînsufleţiţi erau şi

Page 364: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

obrajii de alabastru care coborau într-o bărbie binerotunjită, trădând dulceaţa inimii, dar şiîndărătnicie. Smaragdele lungi, aninate în urechi,îi dezmierdau umerii goi, cununa din aceleaşipietre îi reteza fruntea pierzându-se în conciulcastaniu.

— Marchizul, răspunse Françoise logofătului,deşi în afară de primejdie, nu s-a înzdrăvenit de-abinelea după sperietura trasă. E un om bătrân şi laasemenea vârstă nici doctorii nu mai pot săvârşiminuni.

Avea felul ei de-a vorbi, deschis, care-l miră peboier Andronic. Muierile cu creştere aleasă nupomenesc niciodată de anii şi beteşugurile soţilorprea vârstnici. Desluşindu-i gândurile, marchizaadăugi:

— Este cea mai aleasă făptură care s-a născutvreodată. După moartea lui, voi îmbrăcaveşmântul călugăriţelor dominicane.

— Nu vă ascund că-l pizmuiesc pe marchiz.Puţini bărbaţi au norocul de a stărui în inimilevăduvelor lor.

— Acestea sunt vorbe frumoase, seniore… Săne oprim puţin, căci mătuşa mea se va supăraaprig dacă nu-ţi voi arăta toate născocirile serbării.

Truda iscusită pentru frumos prefăcuse grădinadoamnei de Monaco într-o sărbătoare. Copacii,aleile, bolţile de piatră, până şi văzduhul gemeau

Page 365: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

sub potopul de floare. Opt mii de lumânări, fără apune la socoteală torţele, iscau după sticla de aur,albastră ori roşie, ce le priponea în fanare, luminăhărăzită de Dumnezeu meleagurilor binecuvântatedespre care băsnesc cărţile cele vechi. Fiece tufişera astfel luminat, înşirând de-a lungul potecilorbulgări de foc.

Smerenia doamnei de Maintenon toropiseVersaillesul, veselia Fontainebleaului pierise odată cu zglobia Henriette, gingaşa ducesă deOrléans, răpusă prea timpuriu. Despre petrecerileacelor vremi doar răvaşele ruginite în scrinulbunicilor mai pomeneau.

De multe primăveri cugetul lui Ludovic stăruiadoar spre mântuirea sufletului, trecând povarazaiafeturilor asupra supuşilor. Pungile risipite cuasemenea prilejuri ar fi astâmpărat pe un anfoamea multor uliţe mărginaşe.

Solange de Monaco, socotită venetică şi destirpe tulbure, se străduia să spulbere asemeneacleveteli, azvârlind colb gros de aur în ochiioaspeţilor. Se lua astfel la întrecere în strălucire şicheltuială cu cele mai mândre blazoane aleFranciei şi, după cum se dovedea, nu fără sorţi decâştig.

O adiere înmiresmată începuse a încreţi undelelacului, zvonind foşnet de argint. Nenufari pedeplin înfloriţi deschideau guri fragede şi

Page 366: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cărnoase, înfiorându-se sub dezmierdarea aripiide lebădă. Gâturile sulege, ridicate cu semeţie,alunecau tainic asemenea corăbiilor corsarilornormanzi care prăduiau odinioară drumeţii apelor.Către ostrovul din inima lacului îndruma podeţînnodat din răchită şi ramuri de mesteacăn. Printrenuiele, grădinarii înfipseseră roze sângerii.Aceleaşi roze, închise în boboci dolofani, înfloreauo inimă de trei stânjeni. Săgeata sprintenă deargint ce o străpungea părea slobozită de arcaşceresc, un disc de foc îi desluşea marginile grijindsă nu pârjolească petalele răsurii.

Ghiers minunat slobozit din pântece de scripcăsperiase somnul brotacilor. Ţopăiau bezmetici pefrunzele de nufăr, ca într-un blid de smaragd,cercetând orbiţi spre o lună domoală şi fără zor,rămasă la priveală. La flacăra torţelor dănţuiau linbărbaţi şi muieri acoperiţi cu văluri şi împletiturăde floare. Boarea nopţii trudea să le smulgăstraiul, tipărindu-le trupurile, aproape despuiate, înmarmură. Scripcarii se statorniciseră pe o plută cuodgoane împletite din lalele şi crini, care seputeau trage după pofta inimii într-o parte ori altaa lacului.

— Minunat, şopti logofătul solomonit.Françoise de Gramont îşi muşcă uşor buza. Îi

desluşi alungând o gâză poposită pe umărul gol:— Aceasta e insula iubirii. Dacă te ispiteşte,

Page 367: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

domnia ta va găsi acolo straiele cuvenite şi cununide flori, căci dănţuitorii nu te vor primi printre eiînveşmântat altfel.

Boierul o cercetă iute şi pricepu că Françoisede Gramont nu-l va întovărăşi pe ostrov. Dispreţulascuns gâlgâia sub vorbele nepăsătoare.

— Mi-e teamă că voi stârni veselia doamneimarchize, dar nu-s deprins cu asemenea dansslobod, născoci logofătul, strecurându-i cea maicurată căutătură. Când jucăm în Valahia, păstrămcaftanele pe umeri.

Doamna de Gramont nu surâse. Doar un licărde batjocură trezi o clipă ochii însomnuraţi.Marchiza nu făcuse încredinţare cuvintelor sale,dar Radu Andronic ştia că nimic nu-i place maimult muierii decât să te lepezi de gusturi şi bucuriiproaste de dragul ei.

— Atunci vom face roată grădina, hotărîmarchiza, luându-i braţul. De-aproape şasesăptămâni doamna de Monaco trudeştedimpreună cu o oaste de meşteri şi slugi pentruaceastă serbare. Dorinţa ei este ca fiece oaspetesă petreacă acolo unde îl îndeamnă inima.

— O născocire bine chibzuită.— Da, rosti moale Françoise, te fereşte de

îmbulzeală. De cealaltă parte a lacului se aflărateşul piraţilor. Acesta îmi place cel mai puţin şimi-e teamă că ai să-l vezi singur. Ulcica de vin

Page 368: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

trebuie deşertată dintr-o înghiţitură, iar oaspeţii îşispintecă singuri vânatul viu, cetluit în cuşti, înaintede a-l pune la proţap. În vremea aceasta, dansulurmează necontenit împrejurul unui brad în flăcări.

Logofătul, care-şi zise că slobod fiind ar fialergat în goana mare spre focul piraţilor, rostiîmpotriva gândului:

— Zaiafetul între seniori îşi are rostul său. Nu-lvăd însă la o asemenea serbare. Prepuiesc cădoamnele lipsesc din jurul focului.

— Din păcate, spuse aspru Françoise şi un creţîi despică fruntea între sprâncene, doamnele nulipsesc.

Rezemând cotul marchizei în căuşul palmeifără a strânge degetele, aşa cum îngăduiacuviinţa, Radu Andronic îi cercetă chipul fărăvlagă, străduindu-se să ghicească ce anume arputea scăpăra flacără cât de firavă în ochii alunii.

Françoise nu lua aminte la priveliştile ce-şifelureau frumuseţea la tot pasul, aluneca gingaşă,dar ţeapănă. Se desluşea povara datorinţeiîncovoindu-i umerii, nasul străveziu căuta cudinadinsul prundişul potecilor, ascultând cu minteadusă vorbele boierului. Marchiza dezmierdăghirlandele de volbură, garoafe şi mărgăritarele cecădeau ploaie din crengile copacilor. Larugăciunea boierului, opri dinaintea merilor, pecare gustul doamnei de Monaco îi înveşmântase

Page 369: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

în poleială argintie, aninând lângă poamele suflatecu bronz fanare arăbeşti.

Din pâlcul copacilor izvora potecă mlădie ceurca un gorgan. Ochii boierului scânteiară vrăjiţi.Sute de candele scăpărau din inima unor potire deapă ţâşnitoare. Corolele înspumate urmau bătaiavântului, iar la treizeci de paşi depărtare un şarpede foc părea să se zvârcolească pe dâmb. Încreştet aripile unei mori primeneau văzduhularomându-l cu floare de crin.

— Urcuşul e anevoios, auzi glasul marchizei,căci trebuie s-o ţii pieptiş. Eu una nu mă încumet.Beteşugurile mă încearcă înaintea anilor cuveniţi.

Logofătul pricepu că Françoise avea felul ei dea se dezmierda. N-o făcea cu vorbe toarse depisică, nici cu gângurit de prunc, îi da însă mâna,la tinereţe abia înmugurită, să vaiete metehne şibetegeli închipuite. Şi îşi mai zise Radu Androniccă el, în locul marchizului, prea lesne ar fitămăduit-o. Se mulţumi însă să spună căpriveliştea neasemuită se află la poalelegorganului, iar osteneala de a-l urca ar fizadarnică.

Françoise de Gramont scutură zulufii castanii şiscânteile din urechi aprinseră licurici verzi.

— Te înşeli, seniore. Moara a fost zămislită dincofeturi şi floare de crin. E prima lucrare de acestfel a simigiului Lepuit. Poate domnia ta te vei simţi

Page 370: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mai ademenit aflând că pe morăriţa ce îmbieoaspeţii cu dulciuri şi siropuri o cheamă Germainede la Fayette, socotită cea mai chipeşă doamnădin Paris.

Chiote prelungi înfiorară noaptea şi dintr-o datălogofătul şi Françoise se treziră împresuraţi de oceată sălbatică de bărbaţi şi muieri în strai demichiduţă cu măscuţe şi limbi purpurii. În frunte seafla Belzebut, o namilă smolită cu rubine la mâinişi degetele picioarelor. Îi urma un cazan de argintţinut de patru gâzi ascunşi sub un maldăr depânzărie roşie. Erau încinşi cu lanţuri de careatârnau securi. Marchiza se sperie căci cunoştearânduiala ce avea să urmeze. Orice oaspete aflatîn drum trebuia despuiat şi îmbăiat în cazanul cuapă de portocale.

Înainte de a căsca gura, trei diavoli se năpustirăasupra Françoisei trăgându-i rochia de pe umeri.O drăcoaică sprintenă, cu nasul plin de alunele, seazvârli de grumajii logofătului vârându-i în urechişoaptă înfierbântată:

— Hai cu noi, valahule! Las-o pe Françoise. Învinele ei curge agheasmă.

Radu Andronic îi despresură braţele zâmbind,apoi sări în ajutorul marchizei. Răsucind câtevaîncheieturi, o smulse din mâinile diavolilor şi fugirăspre cortul padişahului.

Asemenea corturi de atlas alb, cu herburi

Page 371: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

brodate în fir de aur, argint şi purpură, răsăreauciupercă la tot pasul. Înlăuntru, oaspeţii îşiastâmpărau setea, se hodineau, ori jucau dupănărav lansquenet, trictrac şi biribi. Înrăiţii căutauanume cort din mătase neagră cu flamurăsângerie. Faraonul, neîngăduit de Ludovic dinpricina averilor ce le destrămase, se juca în marefereală, mesele alcătuindu-se din ochi şi peşoptite. Corturile răsurii, cu un divan încăpător,erau cele mai căutate, căci aici îşi potoleauperechile foamea sângelui.

Urmăriţi de ceata diavolilor mânioşi, logofătul n-avu vreme să zărească decât o liotă de muieri cupântecele gol zbânţuindu-se dinaintea ducelui deGuise, care rânjea lacom sub un turban cârmâziu,cu surguci de perle. Un armăsar murg nechezacercând zadarnic să-şi zvârle cununa de floritrecută pe după urechi.

În spatele cortului se afla un altul, mai mititel,unde oaspeţii îşi lepădau straiele.

— Aici! şopti Françoise.Înăbuşiţi de mulţimea şi aroma bulendrelor, trup

lângă trup, logofătul simţea inima şi răsuflareamarchizei scotocindu-i horbota de pe piept.Ţipetele şi afuriseniile diavolilor le ajungeau laurechi. Françoise de Gramont, cu obrajii goliţi desânge, tremura de ciudă. Dacă i-ar fi dibuit cinevaîn cotlonul bucşit cu trenţe, zvonurile ar fi

Page 372: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

întemniţat-o în mănăstire înainte de soroc. Ridicăochii spre boier şi întâmpină o privire caldă, plinăde zâmbet.

— Îmi pare rău, doamnă marchiză. Din pricinamea…

— Cu oricine mi se întâmpla la fel. Nu-mi placasemenea zaiafeturi. Sunt sălbatice şi lipsite decuviinţă.

Era atât de mânioasă, încât vorbele, gâtuite,abia se desluşeau. Adamantele de la vesta luiRadu Andronic îi zgâriau umărul, încercă să-şifacă alt loc, dar zdruncină cu conciul înalt o movilăde besactele pentru pălării. Logofătul luă seama lamaldărul de sipete gata să-i cadă în cap şi îiînlănţui umerii.

Calabalâcul se prăbuşi cu zgomot. Boierulrâdea, strângând-o pe Françoise la piept. Peneaşteptate, cineva începu a-l trage de pulpană şirăsuci capul cuprins de mirare. Rămase înlemnit.Limba lui Simion flutura flamură, nu-şi găsea loculde bucurie şi după zbuciumul cozii, Radu Andronicpricepu că ostenise oleacă până să-l dibuiască.

La o azvârlitură de băţ, Ilie Machidon, strecuratprintre oaspeţi în strai de hidalgo, trudea zadarnicprin semne să-l întoarcă. Adunând întreaga puterea ochilor negri, logofătul aţinti privire aprigă asupracâinelui. Simion socoti întâi că şuguieşte şi seveseli mai abitir săltându-şi labele pe umerii

Page 373: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

logofătului.Radu Andronic cetluit în trenţăraia cortului, cu

Françoise în braţe şi Simion în spinare, afurisimuierile răzgâiate şi stirpea dobitoacelor dinChipriana. Câinele pricepu din coatele logofătuluirepezite costiş că e de prisos. Se dădu trei paşiînapoi şi rămase stană, cântărind cu multă luare-aminte tot ce săvârşea boierul.

Françoise începuse să plângă. Radu Andronicsimţi că e gata să-şi piardă cumpătul.

— Doamna marchiză poate fi liniştită, şopti.Dacă porunciţi, vă însoţesc până la conac fără ateme o singură primejdie.

— N-am vrut să vin… Lui Solange însă nu i tepoţi pune de-a curmezişul, atât e de încăpăţânată.L-a învârtit şi pe marchiz în aşa fel, încât de treizile se vaită că lipsa mea de la serbare îi va sporislăbiciunea. Iartă-mă, seniore, că nu-mi potstăpâni tulburarea.

— Vom fura bidiviul padişahului şi într-o clipăveţi fi la palat.

— Nu ştiu să încalec, suspină Françoise.— Neajunsul e lipsit de însemnătate.După ce trecu pragul cortului însă, zâmbetul de

pe chip îi pieri. Chibzuise ca până în zori săînmoaie inima marchizei şi iată că după douăceasuri, alungată de deşertăciunea petrecerii,muierea îi reteza orice nădejde. Cătrănit, se

Page 374: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

strecură lângă poalele cortului. Ducele de Guise,sătul de dansul cadânelor, poruncise pluta pe careavea să-şi urnească întreg haremul. Muierilesăreau cu ţipete ascuţite, sporite de scrâşnetelediblarilor. La o mişcare a ducelui, într-adinsneîndemânatică, zeiţa cu plete arămii căzu în apă.În hărmălaia de chiote şi râsete, logofătul prinsemurgul de dârlogi şi-l mână către cortdezmierdându-i botul catifelat.

Când doamna de Gramont se ivi şovăitoare,boierul îi cuprinse mijlocul, o săltă cu uşurinţă înşa şi sărind în spatele ei dădu pinteni armăsarului.

— Urmează drumul ulmilor, seniore, spusemarchiza. E singura parte pustie a parcului.

Cu tâmpla lipită de obazul aspru al logofătului,cu umerii încătuşaţi de braţele puternice, a cărorvlagă se desluşea sub catifeaua neguroasă, gatasă biruiască ţesătura, Françoise se simţi cuprinsăde un tremur ciudat. Vântul îi săltase poalelerochiei înflorind horbota juponului, luna strecuraunde şovăielnice în poalele de tafta. Văzu dintr-odată frumuseţea priveliştii, focurile de pe gorganeunde păreau să dănţuiască zâne, nu făpturiomeneşti, bolţile de piatră sub care cei mai vestiţipehlivani ai Franciei îşi dovedeau iscusinţatrupurilor goale, muiate în pulbere de aur,scrânciobul de chiparoase înălţat pentru reginabalului, se văzu pe ea, Françoise, iureş de

Page 375: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

simţăminte tulburi în braţele unui bărbat străin,acest valah ciudat, cu trup de paladin şi ochiîndrăzneţi. Se rezemă molatic de pieptul boierului,lăsându-şi ochii alunii să rătăcească pestecrestele copacilor ninse cu argint, spre stelele ceîncopciau cerul. Novelurile cavalereşti citite laMănăstirea Saint-Mère cuprindeau multeasemenea minciuni… închise ochii ameţită. Îşisimţea inima uşoară, ar fi vrut ca goana aceastasă nu înceteze niciodată.

Aroma ademenitoare de bărbat în plinătateaputerilor îi dezmierdă nările. Se aplecă tremurândpeste grumajii calului, cercând să alunge ispita.Sângele învolburat pentru o clipă îşi domolizbuciumul, scânteia din priviri i se stinse. Lepădămânioasă gândul drumului fără de sfârşit, încercatla pieptul valahului.

— Opreşte, seniore! Am ajuns.Sări din şa fără ajutorul logofătului. Sila pentru

slăbiciunea încercată i se citea limpede în ochi.Doamna de Monaco împărţea poruncile

ospăţului. Când văzu chipul marchizei, se sperie.— Eşti bolnavă, Françoise?— Cheamă rădvanul!Solange se întoarse spre logofăt.— Ce s-a întâmplat?— Ceata dumitale de diavoli m-a scos din fire şi

nici celelalte nu mi-au plăcut mai mult, răspunse

Page 376: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

marchiza. Vreau să plec cât mai grabnic.— Eşti o răzgâiată, fetiţo, iar vina ştiu cine o

poartă.Vorbea răstit şi din privirea aspră se pricepea

lesne că nu-i deprinsă cu nesupunerea. Şi maiales nu era deprinsă cu asemenea cuvinte lipsitede cuviinţă. Solange îşi pierdu cumpătul.

— Hm! Toată lumea petrece de minune, toţi măhiritisesc pentru cea mai strălucită serbare aanului, dar nimic nu se poate născoci destul debun pentru marchiza de Gramont. Foarte bine,copila mea! Întoarce-te la canarii tăi! Voi poruncicaleaşca.

Ieşi furioasă, cu umerii ţepeni, făcând zdrenţe omaramă de mătase. Françoise se lăsă pe spatelejeţului şi închise ochii.

— Doamna de Gramont îmi îngăduie s-oîntovărăşesc?

— Nu, seniore. Ai făcut destul pentru mine.Urmează-ţi petrecerea.

— Plecarea doamnei marchize o sărăceşte deorice ispită.

Françoise îl fulgeră iute cu privirea apoi închiseiar ochii.

Radu Andronic, adumbrit de griji, chibzuia lavicontele de Tournon care strângea nădejdea lapiept în temniţa din turnul Bastiliei.

Urmări cu inima nod rădvanul marchizei care se

Page 377: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

îndepărta. Când întoarse capul, diavolii ce-lcăzneau îşi sporiră degrabă numărul. Dintr-ocaleaşca al cărei herb – un leu rânjit străpuns desăgeată – aninase privirile slujitorilor, coborâsejupâniţa Tofana. Purta strai alb învăpăiat detrandafiri sângerii, zvârliţi cu aleasă ştiinţă pepoale. Un rubin cât nuca îi spânzura pe frunte,între sprâncenele piezişe, rubine mai mititeleplouau pe condurii de atlas, gingaşi ca bobocul defloare.

Râsul fetei, acelaşi din Cours de la Reine, îişfichiui obrajii. Îi cerceta cu veselie răutăcioasăstraiul, podoabele, fiecare lucruşor.

Radu Andronic se simţi dintr-o dată boscarcaraghios, cu prisos de zorzoane.

Tofana alunecă uşoară, azvârlindu-i pesteumăr:

— Nu prea eşti iscusit, muntene! Ca s-ocucereşti pe Françoise nu-i de ajuns să porţiveşmânt ghilosit şi musteaţă bârligată… Maideprinde!

Doamna de Monaco îi ieşi în întâmpinare cubraţele deschise.

— Scumpa mea! Credeam că nu mai vii…Ducele de Guise mi-a răsturnat parcul pe dos. Îşiînchipuie că te ascunzi de el. Mi se pare mie…

Cu catran pe chip şi în cuget, logofătul urcă înrădvan, poruncind cale întoarsă la palatul contesei

Page 378: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

de Motteville.

* * *Ilie Machidon înţelese dintr-o privire. Chipul

întunecat al logofătului, creţurile frunţii şi licărulsălbatic ce-i stăruia în ochi vesteau neizbânda.Strunindu-l pe Simion, vesel nevoie mare dinpricina unei cupe de vin dulce secată fără ştireanimănui la zaiafet, slujitorul se mulţumi să rezemeungherul, luând seama zimţilor unui pumnaltătărăsc. Când îi auzi măselele pârâind, ţăranulpricepu că hotărârea a fost luată.

Radu Andronic îmbrăcă bulendrele lepădate, îşizvârli mantia pe umeri şi în drum spre uşăascunse jungherul sub pulpanele de mătase.

— Te însoţesc, boierule, spuse slujitorulridicându-se.

— Nu mi-eşti de trebuinţă, Ilie. Odihneşte-te.Glasul opintea greu sub valul de amărăciune.

Iar „Ilie” era nume pentru acele clipe cândzâmbetul pierea de pe buzele logofătului.

— Dacă stăpânul socoteşte de cuviinţă să-şi iahangerul, nici slujitorul nu-i de prisos.

— Celelalte cugetări lasă-le, rogu-te, pe mâine.Noaptea asmute poftele tâlharilor. Fii cu cugetulîmpăcat, căci acesta-i tâlcul hangerului.

Nedumerit, câinele se învârtea de colo-coloîntre ciubotele lui Radu Andronic şi parul

Page 379: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

slujitorului. Le simţea necazul plutind în văzduh,asemenea unei gângănii primejdioase, şi scuturăcu nădejde din coadă cercând parcă s-o alunge.Pleoapele lui Machidon coborâră. Privirealogofătului apăsa greu, nu-i putea ţine piept.

— Ne-au rămas două zile, Ilie.

* * *— Te-ai întors degrabă, draga mea, nu te

aşteptam înaintea zorilor.Marchizul Jean-Marie de Gramont închise

cartea şi îşi îmbrăţişa muierea într-o privire plinăde zâmbet. Şuviţe sure de păr îi scăpau din scufiţaînhorbotată, nasul încovoiat cu şaua ascuţită seisca în umbra aşternută de pologul crivatului.

Françoise îşi lepădase doar mantia. La flacăralumânării de pe gheridon, umerii gingaşi, goi,desluşeau două mere mici de alabastru.

— Am urcat la tine…Lipsa de noimă a cuvintelor o ruşina. Un văl de

purpură i se caţără pe umerii obrajilor.— Ce frumoasă eşti, Françoise! Pun rămăşag

că ai fost regina balului.Îi făcu loc şi marchiza se lăsă ostenită pe

marginile crivatului. Poalele de tafta răsfirarăfoşnet de frunze uscate.

— Ce-a zis Moretti?— Să urmez înainte curăţenia pântecelui şi în

Page 380: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

curând îmi va îngădui băile de Ia Bourbon-1’Archambault. Am recitit scrisorile doamnei deSévigné. Trebuie să fie un paradis. Doctorul GuyPatin socoate însă că apele de-acolo iscă maimulţi încornoraţi decât tămăduiţi. Se încruntă: Tevăd tulburată, Françoise. N-ai petrecut bine?

Ochii marchizului o cercetau cu grijă, căutândsă străbată dincolo de chipul încremenit.

— Solange s-a străduit mult. Nu-i vina ei că nu-mi plac serbările.

— Păcat, copila mea. Râdem atât de puţin… Ţi-a atras cineva luarea-aminte? Doamna deMonaco se dă în vânt după chipuri noi.

Genele muierii tremurară uşor. Ridică ochiiaţintindu-l cu îndrăzneală.

— Am cunoscut un valah. O făptură ciudată…Pare un gentilom, dar în alte straie l-ai puteasocoti căpetenie de piraţi.

— Lume amestecată, suspină bătrânul.Rezemându-şi mâna în stâlpişorul pologului,

Françoise se ridică anevoie. Un vânt cald înfoiapoalele perdelelor şi marchizul trase cearşafulpână în dreptul bărbiei.

— Eşti ostenită, draga mea. Du-te şi te culcă.Mâine dimineaţă vom lua ceaiul în grădină. Suntmereu nerăbdător să sosească dimineaţa.

Marchiza trecu în iatacul dumneaei. Îngăduislujnicei să-i tragă doar şireturile care-i cetluiau

Page 381: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mijlocul şi o alungă poftind să rămână singură.Într-o glastră azurie, după culoarea bodroanţelordin cămară, trandafiri galbeni îşi înălţau capetelebondoace născocind mireasmă de grădină.

Françoise culese o roză şi purtând-o la buzesorbi aroma ca dintr-un potir. Fără gând anume,poposi dinaintea ferestrei. Noaptea stăpâneatârgul, o boare domoală necăjea florile. Şi dintr-odată, inima marchizei încetă să bată. Un bărbatrăsărit, învăluit în mantie, privea spre ferestrele ei.Încremenise în mijlocul uliţei fără a căuta reazemîn umbra copacilor. Luna îi desluşea tiparulîndrăzneţ al umerilor, vântul îi răscolea horbotapieptului, capul ridicat părea încins în coifstrălucitor de argint. Marchiza crezu că desluşeşteîn privirea aţintită văpaie necruţătoare şiprimejdioasă.

— Valahul! şopti înspăimântată.Dinţii i se înfipseră în carnea moale a

trandafirului, retezându-l. Închise ferestrele, leperdelui şi după ce suflă în lumânare se strecurătremurând între cearşafurile reci.

La spartul întunericului, marchiza de Gramontse trezi cu inima ghem. Se răsuci în fel şi chip, darsomnul pierise. Zorile ciocăneau la fereşti.Françoise deschise geamul şi încremeni. Valahulo privea împietrit în vileagul uliţei.

Page 382: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Doamna de Gramont îşi strânse părul într-opanglică şi zvârlind pe umeri strai uşor demuselină cu pansele brumării, coborî în trapezăîmpărţindu-şi din mers poruncile.

Ziua era cu adevărat frumoasă. Marchizulstătea în jilţ de trestie cu ochii închişi la soare, pemasă străluceau ceainicul şi ceştile de porţelan.Rob, ogarul alb al domnului de Gramont, goneaprin iarba retezată scurt după fluturi şi viespi,ferind tufişurile cu bujori, lalelele şi stânjeneiigingaşi, încă grei de rouă.

Tulburată de frumuseţea priveliştii, Françoise îşisumecă poalele, lepădă încălţeii şi o luă de-adreptul prin iarbă. Ciripitul umplea văzduhul –parcă niciodată canarii nu fuseseră mai limbuţi – şidupă câţiva paşi, marchiza se opri nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Zeci, poate sute de colivii deargint, aurii, cu scrâncioburi mici de mărgean,cleştar şi cornalină, cu panglici, canafuri, clopoţeişi cununi de floare, cetluind zeci şi sute de canari,ridicau stive înalte sub ferestrele trapezei. Eraasemenea îmbulzeală de cuşti şi păsări, încât ai fizis că slujitorii îşi pierduseră capul neştiind undesă le mai grămădească.

Râsul marchizului o trezi. Se apropia şontâc,rezemându-şi trupul plăpând în toiag.

— Bună dimineaţa, copila mea… îţi place? Dinzori nu încetează să ne sosească aceste colivii şi

Page 383: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

după toate semnele nu va înceta curând. Amnumărat, până acum jumătate de ceas, trei suteşaizeci. Valahul tău a cheltuit o avere.

Trupul Françoisei încremeni. Îşi duse degetelela tâmplâ îngânând:

— Valahul?!— I-ai istorisit, socotesc, că îndrăgeşti canarii şi

acest Andro-nique a cumpărat toate păsărelele dinParis.

Doamna de Gramont îşi aminti cuvinteleSolangei: „întoarce-te la canarii tăi”. Simţi căroşeşte. Roşea a doua oară în răstimp de câtevaceasuri din pricina străinului.

— Câtă cutezanţă!— Nu trebuie să te superi, e un dar regesc. Îmi

pare doar rău că nu mi-a trecut mie prin minteasemenea gând.

Françoise, cu ochii podidiţi de lacrimi, îşi muşcăbuzele.

— Eu nu am nicio vină.— Decât că eşti atât de frumoasă. Înfăţişarea ta

îi tulbură pe oameni şi nimic nu mi se pare maifiresc. Hai, copila mea! Ceaiul nostru, desigur, s-arăcit.

Un slujitor însoţit de cinci băieţi de prăvălie lereteză paşii. Li se zăreau doar picioarele.Capetele, umerii şi braţele piereau sub povaracoliviilor. Unul din băietani, încărcat peste măsură,

Page 384: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ţinea în dinţi panglica unei cuşti mititele ca opagodă.

Marchizul o ajută pe Françoise să se aşeze,ferindu-se să-i privească obrajii împurpuraţi.„Împlinesc 73 de ani… N-are mult de aşteptat.Valahul… Hm, mi-ar fi plăcut să nu aud niciodatădespre el…”

Îndemnată de marchiz, Françoise îngăduilogofătului să vină la palatul Gramont un ceasdupă asfinţit.

Radu Andronic se întorsese la straiul alb debrocart cu vestă argintie şi lepădase peruca.Sărutându-i degetele reci, cercă zadarnic să-icitească chipul. Doamna de Gramont priveaîmpietrită, nici cel mai mic zvâcnet nu-i însufleţeaobrazul. Ceea ce răsucea însă piroane în pieptullogofătului era înfăţişarea lipsită de strălucire amarchizei. Cât de multă nepăsare i-ar stârnimuierii un bărbat, tot zăboveşte două ceasuriînaintea mirazei spre a aduce spor părerilor derău.

Françoise îşi netezise părul după urechile nuprea frumoase, priponindu-l într-o agrafă de oţel,rochia cafenie cu bibiluri de panglică neagră îiîntuneca obrajii.

— Îţi mulţumesc pentru canari, seniore. Te-aiostenit mult şi nici îndrăzneala nu ţi-ai drămuit-o

Page 385: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cu zgârcenie.Boierul o privi iute. Îşi vopsi glasul spre a

răsuna tulbure şi gâfâit:— Trag nădejdea că din nechibzuinţă n-am

supărat-o pe doamna marchiză.— Domnia ta vii din meleaguri cu deprinderi

prea mărini-moase. Asemenea dar, la Paris, poatefi socotit în fel şi chip.

— Rog pe doamna marchiză să zăboveascădoar asupra celei mai smerite preţuiri. Sub acestsemn au poposit canarii la porţile palatului deGramont.

— Neştiinţa dobândeşte iertare, şoptiFrançoise. Căută o clipă spre faţa arsă de vânt alogofătului, apoi ochii îi coborâră în poale. De fapt,rosti încet, vina o port singură.

Logofătul dădu să se apropie. Muierea îi retezăgândul. Vorbele i se rostogoleau iureş, în vremece mâna boţea rochia în dreptul grumajilor.

— Sunt vinovată, seniore. Când ainouăsprezece ani şi un bărbat de şaptezeci,oamenii prepuiesc că-şi pot îngădui toatenecuviinţele.

— Marchiză!— Lasă-mă să isprăvesc! Fiecare judecă după

cum a fost deprins şi nu poţi desluşi tuturora ce seascunde în cugetul tău. Ai în schimb slobozenia săle ocoleşti cutezanţa, veghind între zidurile casei

Page 386: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

tale.— Aş dori s-o încredinţez pe doamna marchiză,

spuse Radu Andronic şi unghiile îi crestară podulpalmei, că nu-mi dau târcoale asemenea gândurinevrednice. Adăugesc că altfel n-aş fi îndrăznit săpăşesc pragul marchizului de Gramont.

Françoise îşi ridică obrazul şi în luminaasfinţitului boierul îi putu desluşi ochii înecaţi înlacrimi.

— Ca să pricepi ce făptură aleasă e domnul deGramont, voi spune domniei tale că el m-aîndemnat să te primesc, după cum tot el m-aîndemnat să nu te cert pentru pozna canarilor.

Logofătul chibzui că moşneagul e mai vicleanca nouă vulpi. Cu greu ar fi putut născoci lănţugmai sigur, trainic prin gingăşie, care s-o ţină peFrançoise ţintuită lângă bătrâneţele sale. Dăruindslobozenie largă marchizei, îi răpunea cu multăiscusinţă poftele pe care opreliştile le-ar fi iscat.

— Să nu mă mai cauţi, seniore, sfârşiFrançoise privindu-l în luminile ochilor.

Radu Andronic simţi că se învârte cămara cu el.Izbuti să îngâne:

— Mă osândiţi greu, doamnă marchiză. Şi maisocotesc că asemenea osândă întrece cu multgreşeala.

— Să nu mă mai cauţi! poftori Françoiseaţintind covorul. Drumurile de noapte ale domniei

Page 387: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

tale pe sub ferestrele palatului Gramont nu facdecât să mă înspăimânte. Mă ispiteşti în zadar,seniore. Ţi-am mărturisit gândul mănăstirii laserbarea doamnei de Monaco.

— Caznă grea, şopti Radu Andronic, poruncităde tinereţe neştiutoare.

Françoise îl fulgeră cu privirea.— Doar un păgân poate chibzui astfel. Voi

îmbrăca straiul monahal cu inima plină de bucurie.Această bucurie sălăşluieşte de pe acum încugetul meu şi alung fără cruţare orice ar putea-oîntina. Şi dacă se află măcar un sâmbure desmerenie în făptura domniei tale, mă vei ocoli.

Muierea părăsi jilţul. Rămase în picioareiscodind chipul întunecat al logofătului şi dându-isă priceapă că a zăbovit destul.

— Mă voi supune poruncii, oftă boierul.Doamna de Gramont îi întinse mâna rostind

iute:— Îţi mulţumesc, seniore. Nu m-am înşelat

socotindu-te un adevărat gentilom. Adaug că măvei da curând uitării. Parisul, zâmbi, a fostnăscocit anume spre a alunga gândurilemohorâte.

— Parisul şi-a pierdut strălucirea. Cândpodoaba cea mai de preţ… Nu, asemenea vorbenu sunt pe placul doamnei marchize şi-mi ceriertare. În zori, apuc drumul Valahiei. Zâmbi

Page 388: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

întristat. Când norocul ţi-e cărpănos, spun bătrânii,schimbă meleagul. Porţile palatului de Gramonttrag zăvorul, n-am izbândit mai bine nici în slujbacare m-a mânat în Francia.

— Nu înţeleg, rosti marchiza. Ce fel de slujbă?— Am poposit la Paris din porunca principelui

Brâncoveanu cu cuvânt anume pentru Ludovic. M-am străduit însă zadarnic să răzbat până la el.Dregătorii m-au împiedicat.

Privirea Françoisei se aprinse. O cută aspră îiîmbină sprân-cenele.

— Doreai să-l vezi pe Ludovic? întrebă cu vocerăguşită. Ciudat… încep să-ţi desluşesc pânzele,seniore. Aflând că marchizul de Gramont areintrare slobodă la rege, cine oare n-o ştie în Paris,şi mai cu seamă ce nu ştie contesa de Motteville,ai ales cale lăturalnică ispitindu-i nevasta.

Un văl sângeriu îi năpădise obrajii, ochii ardeaumânioşi.

— Răstălmăcirea e iscusită, spuse logofătul.Dacă doamna de Gramont a născocit-o spre a-mispori mâhnirea, a izbutit pe de-a-ntregul. Rămas-bun, marchiză.

Îşi frânse trupul într-o închinăciune repezită şipărăsi cămara fără a privi în urmă. Curând se auzitropotul calului. La fereştile palatului nu tresăriniciun colţ de perdea.

Page 389: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

* * *Negru la chip şi la cuget se întoarse logofătul

acasă.— Pregăteşte armele, Machidoane! La cel

dintâi cântat al cocoşilor spargem porţile Bastiliei.Slujitorul ar fi voit să spună că hotărârea

logofătului dovedeşte multă înţelepciune, dar îiîntâlni cărbunii ochilor şi o cârmi.

— Câţi purtători de musteţi şi ascuţişurisocoteşte domnia ta că-i păzesc zidurile?

— Cam la o sută.— Merge…Radu Andronic îşi izbi pumnul mâinii deprinse

cu spada în căuşul palmei.— Fapta-i bezmetică, Machidoane, ştiu. N-am

putut ajunge la Ludovic, iar mâine spre chindiecapul vicontelui de Tournon va cădea. Aş puteaplăti terfegoşii din Saint-Sauveur să-şi ascutăcuţitele şi să ne urmeze, dar asemenea faptă n-arfi pe placul Brâncoveanului.

— Atunci?— Dacă izbutim slobozenia vicontelui, mă dau

prins. Ilie Machidon tresări.— Logofete!— E singura cale de a răzbate în priveala lui

Ludovic…Asemenea socoteli tulburi plăsmuia mintea

înfierbântată a boierului, când contesa Henriette-

Page 390: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Anne de Motteville îi ieşi în întâmpinare.Strecurându-i privire ascuţită, bătrâna îl luă demână şi-l petrecu în salonul dumneaei. Îl aşeză cude-a sila în jilţ şi-i răsfiră dinaintea ochilor unmaldăr de răvaşele, ghiurghiulii, ca şofranul oriazurii.

— Ai primit peste douăzeci, logofete. Serbări,vânători, ospeţe, la toate eşti poftit.

Radu Andronic le împrăştie pe mescioară fărăluare-aminte. Buzele bine croite se boţiserăpierzându-şi dulceaţa.

— Alungă gândurile pâclii, logofete, spuseblând bătrâna. Nimeni n-a răzbit încă pe lângăFrançoise. Sărmana a fost zămislită pe de-a-ndoaselea.

Logofătul zâmbi cu amărăciune.— Am băgat se seamă.— A! Madeleine! Ce mai e?! Nu poţi răbda o

frântură de ceas fără să iscodeşti?Mustrarea opri slujnica în prag.— Îngăduiţi, doamnă… A sosit carte grabnică

pentru dumnealui, seniorul valah.Logofătul îi mulţumi din ochi ridicând fără grabă

răvaşul de pe tipsia de argint. Sigiliul marchizei deGramont îl sculă din jilţ. Răvaşul cuprindea douărânduri:

„Astă-seară, după ceasurile zece, lângăcastelul Madrid din Bois-de-Boulogne, F.”

Page 391: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

* * *Pădurea Boulogne din coasta Parisului îşi

sporise întinderea după 1670 prin „dania”călugăriţelor din Long-Champs.

La cele 365 de ferestre ale Castelului Madrid,câte una pentru fiecare zi a anului, înălţat deMaria Sa Francisc I, slujitorii, stăpânii şi poftiţiipriveau alaiul oştenilor şi alergările de armăsari,obiceiuri statornicite de curând pe pământulFranciei.

Pădurea cunoştea şi năravuri mai vechi. O datăcu întunericul, soseau caleştile cele înzorzonate,vărsând jupânesele dornice de dragostenelegiuită. Potecile întortocheate, cu prisos detufişuri, înlesneau rochiilor de tafta şi bernevecilorstrimţi să iasă din priveala lunii şi a stihuitorilorsinguratici.

Braţele logofătului îi înlănţuiau trupul învăluit înmantie întunecată. Françoise îşi ridică frunteacercetându-i lacomă chipul. În ochii înstelaţiboierul desluşi bucurie aprigă, pârjolitoare. Pletelescăpate din spelca de oţel alunecau slobode pelângă obraji, buzele, rodie înrourată, tremurau.

Din pădure răzbăteau glasuri şi chicoteliîndepărtate, rădvane cu blazonul ascuns subcârpe negre se îndreptau spre locuri tainice. Un

Page 392: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

vânt ascuţit, iscat din senin, le alina dogoareaobrajilor, hrăni clipocitul dulce al eleşteului.

— Dacă Dumnezeu hărăzeşte osândă pentruasemenea faptă, spuse printre lacrimi doamna deGramont, caznele mă voi ruga să le îndur doar eu.

— Dumnezeu a iscat bucuria şi tot el a dăruit-ooamenilor.

— O plătesc atât de scump…— Din vina noastră, Françoise… Canoane

strâmbe ne-au sluţit judecata.— Eşti un păgân, zâmbi cu ochii şi obrajii uzi

marchiza. Să nu pleci…— N-am să plec.Rostise vorbele moale, simţindu-şi inima

ruşinată de minciună. Muierea îşi ascunse chipulla pieptul boierului.

— Nu mai ai pricină de ducă. Sunt aici, lângătine, iar mâine… Mâine la douăsprezece ceasurivei fi primit de Ludovic. Mi-a făgăduit-o marchizul.

Vlagă nouă îndârji braţele ce-i împresuraumijlocul şi închise ochii aninându-se de buzelelogofătului.

La fereală, sub un umbrar de roze, Machidon îşitrecu palma peste creştetul câinelui oftând cu tâlc:

— Grea slujba Mariei Sale, Simioane! Cegândeai tu?…

— Ziua bună, moş Pahomie!

Page 393: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Trec mai departe, prefăcându-mă fudul deureche. Auzi, neruşinatul! După ce că s-a repezitsă-mi meşterească sicriul când eram încă verde,pofteşte şi bineţe!

Păi eu sunt om să-l pună la podele un gutunar?Degeaba, adică, am supt şaptezeci de ani aerulcel dătător de viaţă al muntelui?

Gata, stolerul şi-a mâncat lefteria cu mine!Poate aşa, de dragul Sfântului Ieremia să-l iert,dar altminteri…

Omătul a pus stăpânire temeinică pe moşiaboierilor Floreşti, se tânguie la fiecare pas. Păşescpe cărăruia rânită de slugi, cu capul prăvălit pespate, spre a primi dezmierdarea fulgilor. Unţânţar de geruleţ îmi pişcă obrajii. Gândul că închilioară mă aşteaptă focul cel şturlubatic şi-ocarafă de vin fiert mă împinge din spate. Încămară spânzură un hartan de slănină, supusfumului. Numai astăzi mai necinstesc poruncapostului, dar începând de mâine…

Ochii îmi lăcrimează sub bătaia albului cel fărăde hotar, ceaţa trudeşte să şteargă MunţiiVrâncioaei, dar răsuflarea lor o alungă zdreanţă.

— Strânge, moş Pahomie? întreabă uceniculieşit în cerdac.

— Oleacă, bre Niculăiţă. Cearcă o bortă îngheaţa iazului, poate se lasă amăgit vreun peştecu vederea vătămată. Ştii că începând de astăzi…

Page 394: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Ştiu.Nu mi-a plăcut zâmbetul ucenicului. Ştie se

vede treaba şi altele…

Îngăduie, frate cetitorule, să-ţi luminez cărărileîn negura satanicească a Versaillesului, undechiteşte să răzbată dumnealui, logofătul RaduAndronic.

Riga Soare, săracul, ierte-l Dumnezeu că taremai era strângător de păcate, avea de mititel osminteală: nu şi nu, că e os din osul Celui Veşnic.Maică Precistă! Pesemne l-a pocnit popa cu capulde cristelniţă, la botez, căci altă chibzuială nu seaflă.

Asemenea ciolan se cerea ţinut în priveală.Cum a simţit o chicătură de musteaţă, a poftit lacumetrie toată floarea supuşilor. Purtătoarele decatrinţe muncite de diavolul preacurviei au prinssă se păruiască între dumnealor care să-i ajungăcea dintâi în crivat. Şi dă-i zâmbre şi dă-i incuri,cum să n-o apuce pe toloacă bietul creştin?

Şi-a lăsat dară bunătate de muiere – o puicuţăde gospodină cum îi titirezul, că nu-i şedeaumâinile o clipită nici la seceră, nici la făcut plăcinte– să-i cârpească oftând cămeşile, şi s-a pus pecrailâc.

O, deşertăciune a deşertăciunilor! La câte douăţiitoare slujea o dată, nu era noapte de la

Page 395: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Dumnezeu să nu sară pârleazul şi prin alte ogrăzi,dând pildă de stricăciune supuşilor. Şi-apoi vorbaceea, răul fată iepureşte. De îndată ce pogoraîntunericul, boierii plecau precum motanii ladragostele lor atât de încâlcite, încât nici stolerulnostru, cel înţelept peste măsură, nu le-ar fidibăcit capătul.

Fiecare ibovnică nouă a Bourbonului poftea încinstea ei zaiafet fără pereche, chibzuind să leîncrucişeze celorlalte ochii de năcaz. Şi unde s-apus osul cel sfânt să zvârle aurul din chimirulFranciei cum arunci grăunţe la orătănii.

Dar că în vremea aiasta plugul ruginea înţarină, dar că popuşoiul rămânea neprăşit, dar călotrii şi flămânzii strujeau pe drumeţi, ce să-i pesedumnealui?! Numai într-o petrecere o ducea de-auimit o lume.

Şi-apoi să-i fi văzut iţarii şi dulama, ţesute înaur şi pietre scumpe, şi-apoi să fi păşit pringrădina Versaillesului fără un singur răsad deusturoi ori de ceapă, ca la tot omul gospodar!Muierile lepădate de bărbat, dar mai cu seamăcele tinere ce ţineau sub stăpânirea farmecelorcâte cinci-şase, umblau de frunza frăsinelului latot pasul, îi năpădiseră bojdeuca.

Într-o bună zi – taman împlinise 40 de ani – osimţit Riga că-l ţin şalele, că răsuflă cu greutate,că mintea i s-a hârbuit. De, cum s-ar zice, nopţile

Page 396: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

prăpădite îşi cereau dobânda. Şi-apoi trebuie sămai ştii domnia ta, frate cetitorule, că pe atuncitinereţea omului avea ghemul cât nuca.

Oştile nu-i mai aduceau izbânzi peste izbânzi,pruncii croiţi pe acoperişuri începuseră să-l tragăde poale, intrigăraia ţiitoarelor îl ostenea pestemăsură. Şi-o dată a zis: Ia mai duceţi-vă bre,oameni buni, pe la casele voastre, că nu v-amlegat de prispa mea! Ceia, ce să facă, l-au spurcatoleacă pe la colţuri şi şi-au mutat zaiafeturile întârgul blestemat.

Şi unde s-a pus Ludovic pe mătănii şirugăciuni, socotind să-şi mai spele din păcate. Înanul Domnului 1700, la 62 de ani, Bourbonul celfără de pereche în strălucire era un huhurez demoşneag carele numai la bucuriile pânteceluichibzuia, Doamne iartă-mă şi păzeşte!

Cine are urechi să audă, moş Pahomie!

CAPITOLUL X – BOURBONUL

Marchiza de Gramont urcă îmbujorată înrădvan. Ochii îi aprindeau făclii de bucurie.Porunci vizitiului să pornească şi flutură băsmăluţăalbă până când caleaşca se mistui în noapte.

Logofătul simţi dintr-o dată durere ascuţită înceafa şi se nărui.

Ilie Machidon petrecu marchiza din ochi, apoi

Page 397: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

îşi întoarse privirea spre Radu Andronic, rămas înbătaia lunii. Dintâi, crezu că visează.

Patru haidamaci, în straie păcurii, îndesautrupul logofătului într-un rădvan. Se repezi vânteşstrângând ciomagul în palmă. Alerga din răsputeri,dar paşii armăsarilor, zoriţi de surugiu, se dovedirămai harnici.

Văzu ochiul norocos al lui Filip D’Antincercetând în urmă prin ferestruică. Colbul ridicatde copite înghiţi repede rădvanul.

Slujitorul coti spre caii priponiţi de un ulm. Osudalmă moldovenească îi ţâşni de pe buze.Iepele lor erau mânate de doi lotri către inimapădurii.

— Simion!Dulăul tocmai trudea să amăgească cu vorba o

căţea uliţarnică. Veni lângă stăpân, căutândvinovat în lături. Machidon îi arătă drumul luat derădvanul cumaşilor, poruncind scurt:

— Logofătul!

* * *— Mărturiseşte!Pe buzele boierului, stâlcite de lovituri, răsări

surâs însângerat. Se afla priponit pe o laviţă decazne. Făcliile aninate în belciuge luminau tulburezidurile năpădite de mucegai.

Radu Andronic îşi roti privirea. Văzu ţepuşele

Page 398: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

înroşite pe cărbuni, cleştii cu dinţi, lanţurile pentrulăcătuitul mâinilor, apoi otrava din ochiul conteluide Saint-Lô. Rezema uşa durată din fier trainic,cercetându-l cu luare-aminte. Alături, un slujitornovac, despuiat până la brâu, aştepta poruncile.

— Ce cauţi la Paris?Logofătul clătină din cap.— Eşti nătâng, D’Antin! Aşa chibzuieşti să-mi

descurci pânzele?— Ce pofteai să-i spui lui Barbezieux?— Întreabă-l.Contele se apropie de boier răsucind băsmăluţa

terteluită cu horbotă între degete.— I-ai păşit pragul cu anume gând. Şi l-ai

strâmbat dumirindu-te că suntem neamuri.Răvaşul meu ţi-a deschis ochii…

— Îţi risipeşti vremea!— Aceasta o vom vedea, rânji chiorul. Ce-a

izbutit Françoise?— Ai năravuri de slugă, D’Antin! Iscodeşti prin

broasca uşilor, nu cruţi nici privata. Iar eu îsdeprins a porunci slugilor, nu să le port răspuns.

Ochiul teafăr al contelui scânteia lucoaredrăcească. Şi-l apropie de obrazul logofătului.Vorbele se strecurară şuierate:

— Când te primeşte Ludovic?— Mă osteneşti!— Ce treburi te mână la Ludovic?

Page 399: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Mă osteneşti, Filip D’Antin!Contele făcu un semn casapului. Radu

Andronic închise ochii şi-şi încleşta dinţii.Caznele franţuzului se dovedeau bogate în

născociri. Logofătul simţi că mintea i se tulbură.Îngână răguşit:

— Filip D’Antin, conte de Saint-Lô, ascultă binece-ţi spun: De spada mea ai să sfârşeşti!

* * *Ochii lui Ilie Machidon băteau uliţa în

aşteptarea câinelui. Simion se ivi într-un târziu,călcând oblu de trudă. Se gudură scâncind, dupăcare făcu cale întoarsă îndemnând paşiislujitorului.

Noaptea, cu belşug de stele, lumina uliţelepustii. Colţii dulăului, dar mai cu seamă bâta şidiavolii din privirea ţăranului muiară pofteleterfegoţilor singuratici, tupilaţi la adăpostulîntunericului. Simion ieşi la malul apei celei maricare spinteca Parisul în două şi ispitind anumesemne ştiute de el, coti pe o uliţă largă, îndesatăcu hudubăi boiereşti. Opri în faţa unei porţi,căutând ochii stăpânului.

* * *Radu Andronic se trezi pe lespede de piatră.

Avea mâinile cetluite în lanţuri vârtoase, pornite

Page 400: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

din belciuge îngropate în zid. Sudoarea şi sângeleîi şiroiau pe frunte. Îşi privi degetele strivite, pieptulînsemnat de ţepuşa trecută prin foc. Durerea cearea îi măcina harnică trupul. Gândul că picase înlaţul franţuzului, la un pas de izbândă, spulberăpâcla cuibărită în minte.

Răsuci greu grumajii. Asemenea încăperi sestatorniceau în beciuri adânci pentru ca urleteleschingiuiţilor să n-ajungă îa lumina zilei. Sculelede caznă se odihneau rânduite la locul lor, făcliileostenite pâlpâiau fără credinţă.

Filip D’Antin şi casapul pieriseră. Cercetătrăinicia belciugelor. Dacă izbutea să aducăslobozenia unei singure mâini, putea ajunge lascule. Ochii îi poposiră pe zid, căutând drumulapei ce se prelingea în şuvoaie subţiratice şi băgăde seamă că belciugul mâinii drepte se afla încalea lor. Apa, după toate socotelile, trebuia să fibetegit zidăria. Se culcă anevoie pe pântece şi,proptind picioarele în zid, trase cu nădejde lanţulcare-i priponea încheietura deprinsă cu zvâcnetulsăbiei.

* * *Lumina unui opaiţ lupta cu întunericul la

ferestrele cămărilor rânduite pentru slujitorime, înfundul curţii.

Ilie Machidon stupi în palmă şi apucând vârtos

Page 401: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ciomagul se năpusti furtună asupra uşii.Scândurile zburară surcele şi pătrunse într-oîncăpere fără risipă de bodroanţe. Patru bărbaţi,purtători de săbii, suceau zarurile deasupra mesei.Bâta ţăranului se abătu seceră asupra lor,pricinuindu-le beteşuguri însemnate. Privireaplugarului din Chipriana zvârlea fulgere.

— Unde-i logofătul Radu Andronic?!

* * *Boierul gâfâia înfundat. Trupul încordat varga

de oţel tremura, ochii se zbuciumau să iasă dingăvanele lor. Fierul îi intrase adânc în carne.

Radu Andronic strânse din măsele şi se opintiîncă o dată. Zgomotul lanţului izbit de piatră vestică izbutise să smulgă belciugul. Rămase cuprivirea la uşă răsuflând greu. Paşi zoriţi veneaudin odaia alăturată.

Logofătul sprijini peretele. Lăsă capul pe umerişi închise ochii. Părea că aţipise. O cheie sezvârcoli în broască şi în prag se ivi casapul. Dincele patru fachii una singură da semne de viaţăsporind ţesătura umbrelor. Slujitorul conteluiînainta, poftind să desluşească de unde se iscasezgomotul. Când se află la un singur pas de RaduAndronic, logofătul îi trecu lanţul slobozit în jurulgâtului şi strânse până ce omul căzu petică lapământ.

Page 402: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

* * *— Unde-i Radu Andronic?! poftori Ilie

Machidon, cântărind ciomagul în palmă. Vorbiţi,lepădăturilor, sau vă mărunţesc!

Găsi în minte răspuns la muţenia slujitorilorbetegiţi. Franţujii nu pricepeau valaha. Stăteaugrămădiţi pe podele, cu moartea în suflet.

Ţăranul puse bâta la subţioară şi trecu la graiulsemnelor. Arătă desluşit un chior subţiratic, cuiscusinţă în mânuirea săbiei, furişat pe urmeleunui munte de bărbat carele îşi vedea cinstit detreburile inimii într-o pădure. Betegiţii pricepură.

— Filip D’Antin şi valahul.— Unde se află?O mână teafără arătă pivniţa caselor boiereşti.

Ilie Machidon se scarpină după ceafă, apoiporunci dulăului.

— Rămâi strajă, Simioane, şi rupe-i gâtiţa cuidă semne de voinicie!

* * *Truda pentru izbăvirea celui de al doilea

belciug, cu reazămul sculelor de caznă, se arătămai anevoioasă decât îşi închipuise.

Leoarcă de năduşeală, cu trupul numai o rană,logofătul izbuti în cele din urmă să-lîngenuncheze. Încolăci lanţurile în jurul braţelor şi

Page 403: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ţinând în mâini capetele slobode urmă drumulgâdelui.

Alături se afla odăiţa de veghe, iar din aceaodăiţă urcau trepte de piatră făţuită cu dalta şiciocanul. Picioarele logofătului, căznite de fierulînroşit, încercau dureri aprige la fiecare pas.

Uşa spre cel dintâi cat al hudubăii, meşterită dinbârne trainice, rămase surdă la opinteli. Logofătulţinu drumul scării. Îl cuprinse fierbinţeala, fanareleaninate pe pereţi îi jucau în faţa ochilor. Odeschizătură fără oprelişti cotea spre dreapta şilogofătul chibzui să-i cerceteze drumul. Era uncoridor strâmt, vegheat de uşi bibilite, fără lacăte.Le deschise pe rând ferind zgomotul. Şirulîncăperilor rostuite după toate semnele pentrumusafirlâc aveau ferestrele întărite cu împletituridin fier subţire, dar trainic.

Radu Andronic desluşi o carafă cu apă. Băumult, vărsă prisosul în creştetul capului şi pornirezemând pereţii spre curmătura acelui coridor. Oaltă scară din lemn suia roată. Încheieturile ei,betegite de umblet şi ani, scrâşneau zgâriindliniştea.

Logofătul răsufla greu, fierbinţeala alungată oclipită îi cetluia fruntea în strânsoare de foc,durerile cuibărite în trup îi secătuiau vlaga.Încleşta dinţii şi urcă cu şovăieli de beţivan.

O boare firavă se strecura pe sub uşa de la

Page 404: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

capătul treptelor. Radu Andronic apăsă clanţa şise nărui sub cerul puzderie de stele. Vântul celblând, cu miros de floare şi salcie tânără, îi răcorifruntea. Se afla pe o prispă lată născocitădeasupra acoperişului. Se târî până la margine,socotind din ochi drumul către temelia hudubăii.Măsura 15 paşi de om învăţat cu umbletul, iardedesubt, pământul purta strai bolovănos dinpietre.

Logofătul chibzui, blestemând ceasul vrăjmaş,să înjumătăţească acel drum coborând până laferestrele primului cat. Chindiseala zidului iscamulte ieşituri de care se putea anina. Trase adâncîn piept aerul nopţii şi lunecă pe pântece.Picioarele găsiră repede reazăm, dar degetelestrivite nesocoteau porunca de-a încleşta buzaacoperişului. O ameţeală tulbure îl cuprinse. Simţică se prăbuşeşte şi apucă cu dinţii grindamărginaşă. Mâinile îi tremurau neputincioase.Rămase nemişcat. Lemnul putred se frânse dintr-o dată şi Radu Andronic căzu pe spate. Simţi cumîl cuprind două braţe vârtoase.

„Lefegiii contelui”, socoti boierul şi trecu lanţulpe după gâtul novacului care-l ţinea cetluit. Oşoaptă sugrumată îi ajunse la urechi:

— Sfântă învăţătura din bătrâni! Pe cine nu-llaşi să moară, nu te lasă să trăieşti!

Logofătul Andronic răsuflă uşurat. Recunoscuse

Page 405: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

graiul lui Ilie Machidon.

* * *— Cum s-ar zice, dă, Doamne, slugi că de

mâini nu mai am trebuinţă, chibzui Machidonascultând rânduiala statornicită la Versailles decătre Riga Soare.

Auzise şi slujitorul de ighemonicon, căci, harDomnului, nici Maria Sa Vodă Brâncoveanu nuvieţuia după pravila plugarilor din Chipriana. Râsnestăvilit însă îl cuprinsese aflând că la optceasuri, când Ludovic deschidea ochii în iataculdomniei sale, o sută de creştini îl întâmpinau cuplecăciuni rupte din şale.

Cu spălatul nu se ostenea mult nici Bourbonul.Îşi gâdila la repezeală chipul cu un ştergar muiatîn basamac aromit, după care începea panoramaînveşmântatului. Veşmintele i le întindeau cele maivestite herburi ale Franciei, seniori fuduli nevoiemare de asemenea cinste căci nu-i era dat oricuisă ţină în mână izmana ori colţunii lui Ludovic.

De pildă, îi desluşise logofătul, cămeşa aflatăpe şervet de mătase albă o aducea feciorulBourbonului sau un prinţ de sânge. Mânecadreaptă i-o înveşmânta odăiaşul dintâi, cea stângăprimul valet al hăinăriei, nădragii îi trăgea şiîmbumba păstrătorul acestor straie. După câtevaporunci slobozite în cancelaria crăiască, Ludovic

Page 406: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

asculta slujba la capelă lepădându-se de păcatespre a face loc altora, ţinea apoi sfat cu dregătoriipână spre ceasul douăsprezece şi numai dupăaceea bătea cărările grădinii pentru a dobândicurajul pântecelui, căci la răscrucea zilei îlaşteptau bucatele.

Măiculiţă Doamne, şi-apoi să vezi vânzoleală!Trei slujitori hotărâse Ludovic pentru a-i umplecupa, iar la ospeţele de soi, treizeci îndeplineauaceeaşi slujbă. Cu asemenea prilejuri, prostimeaera îngăduită în trapeză spre a se minuna cum dăBourbonul din fălci.

Toate acestea i le înşirase Radu Andronic cătreprânzul cel mic, în vreme ce-şi cerceta rănile.Somnul şi leacurile întocmite de Machidon, dupăştiinţa călugărilor din Munţii Vrancei, îi îngăduiserăsă se ridice. Rănile degetelor le ascunse înmănuşi albe, din piele de căprioară, cămaşabogată în dantelă îi astupa pieptul, dres cu unsoritămăduitoare şi învăluit în scutece subţiri.

După ce logofătul părăsi palatul contesei deMotteville, Machidon rămase în tovărăşia cupei şia lulelei. Avea ce să povestească în Chipriana înserile neguroase de iarnă. Deşertând câte obalercă de vin şi îmbiindu-se la plăcinte calde,gospodarii or râde chibzuind ce pehlivan-neasemuit e Ilie aista de înşiră la minciuni fără săclipească…

Page 407: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

* * *Marchizul Jean-Marie de Gramont îşi avea loc

statornicit în inima lui Ludovic. Se ştiau de prunci,iar în tinereţe, fie că fusese vorba de petrecere orirăzboi, la vreme însorită şi la pagubă, marchizulse aflase mereu la dreapta sa.

Şi nu o dată lecuise cu vorbe iscusite cugetulrănit al Mariei-Tereza. Isprăvile de dragoste ale luiLudovic îi stârneau reginei aleanul şi dorul deducă, primejduind liniştea Curţii. De Gramont sepricepea ca nimeni altul să facă împăcăciuneperechii crăieşti. Prietenia stăruise de-a lungulanilor, şi după moartea spaniolei, căci marchizulse afla printre puţinii nobili preţuiţi de doamna deMaintenon.

De aceea, făcându-i hatâr mare, Ludovic îlprimi pe Radu Andronic la ceasurile doisprezece.Se aflau într-o cămară înaltă, titirită cu iscusinţă.Prin fereastra deschisă se desluşeau cărăruileVersaillesului cu plopi deopotrivă retezaţi, iarlângă un şir de trepte, Iarna închipuită deGirardon. Ludovic iubea trupul plin de vlagă dăltuitîn piatră, chipul hâtru al bătrânului, surâsul plin demiez.

Fără să curme plecăciunea boierului valah,Bourbonul îl cântări cu pricepere. Era chipeş acestsupus al lui Brancovan, privirea dovedea

Page 408: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ascuţime, bărbia încăpăţânată putere deînfăptuire. Straiul de brocart argintiu înveşmântafără cusur trupul de gladiator, odoarele arătau preţşi gust ales. Chibzui, fără zâmbetul trufaş pe carealtădată i-l stârneau asemenea cugetări, căvalahul va pomeni până la ultimul suspin desprecinstea de a-i fi vorbit, iar după el, urmaşii, pestedouă şi trei sute de ani, se vor făli cu ispravastrăbunului.

Îi ascultă mulţumirile rostite într-o franţuzeascăbine deprinsă, căutând în minte locul Valahiei peharta Evropei. O ţară mică, apăsată din trei părţi.Poftele lui Leopold, Petru şi Mustafa sunt ţinute încumpănă de vicleanul Brancovan, povăţuit de multmai vicleanul Cantacuzène… E departe însă, preadeparte de hotarul Franciei spre a-i stârni luarea-aminte. Se întoarse la cuvintele valahului. Vorbeadespre Leopold… Mereu despre Leopold!… ca şicum nu s-ar gândi îndeajuns la el.

— Maria Sa Vodă Brâncoveanu, urmă logofătul,socoate că primejdia nemţească pândeşte aziîntreaga Evropă.

Un zâmbet spânatic miji pe buzele regelui.— Mulţumim principelui pentru grija ce ne-o

poartă. Temând oare liniştea Franciei te-aîndreptat spre noi?

Logofătul îşi muşcă buzele. Cercetă chipulBourbonului înainte de-ai purta răspuns. La 62 de

Page 409: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

ani, regele păstra prea puţin din frumuseţea zeuluide odinioară. Ochii i se bulbuşaseră, nasulîncovoiat căuta arc spre bărbia grea, năpădită deumbre verzui. Zulufii perucii cânepii cădeau lungipe straiul de postav roşu, se încurcau în dantelade aur de la gât. Trufia, abia domolită de ani, îistăruia în colţurile gurii repezite în jos, în grumajiiosteniţi care trudeau să-i împingă capul sprespinare.

Unde era Ludovic cel buiac, carele se căţăra peacoperişuri după nepoatele lui Mazarin?Dregătorul Lombardiei, domnul Primo Visconti,punea mâna în foc că la vremea aceea nu se aflao singură muiere de neam care să nu jinduiascăcrivatul Bourbonului. Unde era Riga Soare cenăscocise vrajbele dragostei mai încâlcite decâttreburile politichiei, care poftise la serbarea ceamare din 1668 trei mii de boieri şi boieroaice,cheltuind 500 de mii de livre?

Radu Andronic măsura uimit moşneagul gros latrup, cu degetele lipsite de podoabe. Despre elpovestea Saint-Simon că se încovoia subgreutatea adamantelor în ziua când îl primise pesolul Persiei?

— Principele Brâncoveanu, rosti logofătul, nu-iapăsat de grija Franciei, ştiind-o păstorită de mintestrălucită şi mână puternică. Istoria însă cunoaşteîmprejurări când soarta unei ţări mici poate

Page 410: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

schimba drumul altora cu hotar neasemuit maicuprinzător.

— Cuvinte bine ticluite, seniore, dar nedovedite.Soarta ne e pecetluită înainte de a slobozi primulgângurit. Şi asemenea făpturilor, se întâmplă cupopoarele. Destinul lor e însemnat înainte de a fiînfipt prima piatră care să le statorniceascămeleagul. Eşti tânăr, seniore… Cândva îţi veiaminti vorbele mele! Niciodată o ţară mică nu vaclinti, prin ea însăşi, cu un singur deget hotarelezugrăvite pe harta lumii.

— Iudeea, şopti cu zâmbet supus logofătul, nuera altceva decât o neînsemnată stăpânireromană. Ea a scăpărat totuşi flacăra ce avea sămistuie un imperiu care dăinuise sute de ani.

Ludovic îl cercetă surprins.— Din păcate Iisus nu se naşte a doua oară…

Şi acum, să ne întoarcem la Leopold. Poartă darăgând vrăjmaş Franciei. Mâna grăsulie năbuşi uncăscat: Hm, nu ne aduci veste nouă, seniore.

Zeflemeaua era limpede. Logofătul văzu jeţulcu ţesătura chindisită în fir de argint după pildachilimurilor de pe pereţi, şi îşi zise că moşneagulcare mai păstra doar ifosele Regelui Soare areunde-şi găsi reazăm auzindu-i vestea.

— Carlos al Spaniei, grăi încet, despicândcuvintele, şi-a întocmit diata.

Ludovic rămase nemişcat aţintindu-l lung.

Page 411: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Taina acestui testament e cunoscută laCancelaria Valahiei?!

— De cinci săptămâni.Desluşi în ochii Bourbonului căutătura babelor

clevetitoare din Târgul de Sus. Nerăbdarea şiteama de veste proastă alungaseră trufia. Întrebăabia mişcându-şi buzele:

— Cine va fi rege în Spania?— Strănepotul măriei tale, sire, ducele de

Anjou.— A! făcu uşurel Ludovic, lăsându-se pe

spătarul jilţului. Carlos s-a ţinut de cuvânt.Pleoapele cafenii prinseră a se zbate, mâna seînchise peste un glob de aur care adăsta pemasă. Vestea-i sigură?

Spre a-l încredinţa pe Ludovic, boierul aveadezlegare să-l poarte o vreme prin lumeaiscoadelor, fără a intra însă în mărunţişuri.

— Sigură, sire. Taina a prins aripi pe drumul ceduce de la iatacul lui Carlos la amvonul PapeiClement.

Calea era lungă şi întortocheată, se încurcaîntre ciubotele a sute de dregători şi slugi de toatămâna.

— Maria Ta cunoaşte adevăratele îndeletniciriale acelui valet cu beteşugul muţeniei aflat înslujba cardinalului de Brebeuf.

— E omul meu. Clătină din cap a mirare:

Page 412: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Cancelaria Neagră de la Bucureşti nu-şi dezmintefaima. Bietul Colbert avea o vorbă: „Nu dau oiscoadă bună pe zece steaguri de tiraliori”. Cumtălmăceşte principele Brancovan această veste,seniore?

— Nemţii vor bate război asupra Franciei şiSpaniei, socotind să schimbe diata cu pumnul lorde fier. Înainte de aceasta însă, vor încerca săbiruiască Ţările Româneşti. Aceste ţări aumeleaguri bogate şi hotar trainic la Dunăre. Numaidupă aceea, cu puteri sporite, vor întâmpină ostilefrânce.

— Când eram copil, spuse pe gânduri regele,lăsându-şi ochii să rătăcească pe cerul alburiu,Mazarin îmi povestea despre un joc persan.Treizeci şi două de statuiete înşirate pe placă defildeş şi care pot fi mişcate după anume rânduială.Fiece mişcare însă trebuie aşa fel chibzuită, încâtsă pună temelie celor ce-i urmează, prepuindtotodată şi gândurile vrăjmaşului. StolniculCantacuzene ne-a amintit acel joc…

Ludovic îşi curmă vorba rămânând cu ochiizgâiţi pe ferestrele largi. O namilă de câine goneacu limba de un cot, căutând ascunziş prinboschetele grădinii. II urmau o liotă de slujitoricare cercau cu dinadinsul să-i vină de hac.Afuriseau în gura mare în vreme ce câteva muieriîn straie muchelefe îşi suflecaseră poalele şi

Page 413: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

alergau care încotro ţipând opărite.Radu Andronic îşi ţinu râsul. Simion din

Chipriana chibzuise să se preumble prin grădinileVersaillesului.

— Hm, ciudat, mormăi Ludovic.Ceata de hăitaşi pieri în grădina de portocali

sădiţi în hârdaie. Undeva, în palat, se auzi bătândjumătatea la douăsprezece şi foamea începu a-ivesti Bourbonului prânzul. O umbră întunecă ochiibulbucaţi. Doftorii se arătau de la o vremenecruţători şi avari încuviinţându-i de fiece masădoar un castron cu supă de broaşte şi melcipentru a-i asmuţi pântecele prea trândav, ojumătate de gâscă, două prepeliţe, o coastă deiepure, şi în loc de douăsprezece numai şase ouăvârtoase. În Regele Soare suspină gămanul.Cercetă cu pismă boiul sprinten al valahului.

— Pe prietenul nostru Leopold, rosti, nu-l poţirupe de la pravila judecăţii nemţeşti. Oricâtă vlagăar dobândi supunând Răsăritul, armiile Franciei îivor reteza mâna întinsă către coroana Spaniei.

— Chiar dacă tainele acestor armii i-au fostdesluşite?

Ludovic îi căută privirea. Condotierul, piratulacesta din Răsărit îndesat cu veşti, îi vorbeadespre trădare. Trădare la Curtea Franţei! Hotărât,era prea mult.

— Vorbele ţi-s avântate, seniore, şi mă tem că

Page 414: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

n-ai pus în ele îndeajunsă chibzuinţă. Nemţii îşi auiscoadele lor, nu-i o veste nouă, dar că acesteiscoade s-au furişat până la Curtea noastră n-o sămă încredinţeze nimeni.

Radu Andronic îl lăsă să-şi astâmpere mânia.Nu fusese niciodată prea bogat la minteBourbonul. Avusese însă dintotdeauna cumpănă,sfetnici buni şi înţelepciunea de a le ascultapovaţa, îi plăcuseră judecata dreaptă şi lucrulîndelung chibzuit. Trufia hrănită de gândul, camîntr-o ureche, că Cel Veşnic i-a pus degetul în capungându-l crai al Franciei, ajunsese însă a-istrâmba judecata dând încredinţare doar celor ce ise potriveau cugetului şi inimii.

— Cer îngăduinţa Mariei Tale de a înşiraîntâmplările. Iscoada cea mai primejdioasă, spunînvăţătorii chinezi, e lupul în pădure, călugărul înmănăstire şi pasărea la stol. Asemenea făpturicunosc dedesubturile cele mai de preţ ale obştii.

— Cu alte cuvinte, după domnia ta, seniore,unul dintre supuşii mei s-a vândut nemţilor,răspunse regele surâzând.

— N-ar fi prima oară.— Pe olandezi i-a înştiinţat la Houque, vicontele

de Tournon, carele prin sânge e mai degrabăvalah decât francez.

— Nu el a trădat puterea tunurilor, sire.— Dovedeşte!

Page 415: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Vicontele se află la Bastilia, iar între timpnumărul oştenilor, orânduirea steagurilor, afregatelor şi a catargelor, baioneta născocităpentru trabenţi şi mai cu seamă rânduialafortăreţei lui Vauban au ajuns pe masa lui Leopold.Voi adăugi că urma iscoadei, prin osârdiastolnicului Cantacuzino, a fost adulmecată încădin Valahia. Iar din Valahia şi până la trepteleVersaillesului, aceeaşi iscoadă ne-a împiedicat,folosind vicleşuguri ticăloase, să ajungem înainteaMariei Tale.

— Dovedeşte!Radu Andronic zâmbi. Cu o mişcare iute îşi

lepădă mănuşile de amandină. Degetele vătămateglăsuiau destul. Ludovic îşi întoarse ochii cu silă.

— Altceva!— Sunt încredinţat că înţeleptul rege al Franciei

se va întreba de unde cunosc valahii tainabaionetei şi a fortăreţei lui Vauban de vreme ceprietenul lor e întemniţat, căci aceste născociri auvăzut lumina zilei după ce vicontele a luat drumulBastiliei.

Bourbonul rămase în cumpănă.— Dar le cunosc?— Maria Ta va judeca singur, şopti logofătul.Descopciindu-şi anevoie şerparul, scoase la

iveală pergamentele aflate la Bucureşti înbastonaşul lui von Blaremberg. Ludovic le luă

Page 416: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

azvârlind asupra lor privire goală. Dintr-o dată,fruntea îi fu năpădită de creţuri adânci.

— Cum ai căpătat asemenea zapise?Logofătul îi povesti pe îndelete, curmat mereu

de Ludovic care-şi strecura întrebările. Cândisprăvi, ceasurile unu bătuseră de mult. Doamnade Maintenon trimisese slujitorii în două rândurispre a-i vesti prânzul, apoi îngrijată îşi vârâsesingură în cămară nasul de nevăstuică. Strecurăprivire mirată străinului cu chip smead, căci omulori vestea trebuiau să fie de soi deosebit dacăpoftalnicul Louis îşi osândea de dragul lorpântecele. Tot muţeşte se depărtă, poruncindslugilor zăbavă. Şi într-aceeaşi clipă chibzui uimităla lucru ciudat, pe care dintâi nu-l luase în seamă,tulburată de postul regelui.

Ludovic îngăduise străinului să-şi scoată pălăriaşi să stea jos dinaintea lui. Nu se aflau o sută defăpturi în toată lumea care să se fi bucurat deaceeaşi cinste. Când împlinise 15 ani, necăjit pemaică-sa, Ana de Austria, din pricina virtuţii sleiteîn iatacul lui Mazarin – maimuţoiul acela dinFlorintia – o ţinea în picioare să stâlpeascăvăzduhul spre a-i simţi mai abitir dispreţul…

— Ne-am dobândit datorinţe mari la CurteaValahiei, spuse în cele din urmă regele ciupindu-şibărbia. Prin iscuseala domniei tale aceste zapisen-au căzut în mâna vrăjmaşului.

Page 417: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Nu mă pot făli, sire, decât cu ascultaredeplină. Maria Sa Vodă Brâncoveanu şi stolniculCantacuzino mi-au îndrumat cărările.

— Fireşte. Astfel glăsuieşte orice slujitor vrednicşi de neam ales. Dar numele vânzătorului tot numi l-ai spus. Socotesc că e vreun paladin,netrebnic şi fără stirpe, aflat în slujba diavolului.

Spre a alunga Satana, dacă se afla cumva încămară, ori da târcoale, Bourbonul săltă corniţearătătorul şi degetul cel mic.

— Maria Ta, zâmbi logofătul, îi cunoaşte maibine stirpea: Filip D’Antin, conte de Saint-Lô.

Ludovic tresări.— D’Antin? Eşti încredinţat? D’Antin, vărul

ministrului nostru Barbezieux?! De neînchipuit…— La porunca regelui, se pot aduce cărţile lui

Saint-Lô îndreptate către dregători spre a selimpezi dacă buchiile sunt aşternute în acelaşichip.

Două ceasuri le-au trebuit ştafetelor şiCancelariei de taină a Bourbonului să facădovada. Cerul zvonea a ploaie, iscând vânt înperdelele subţiri. Aurul şi argintul din cămarăîncepură a luci tulbure, sângeriul din haina luiLudovic prinse cheag întunecat.

Se opri dinaintea logofătului. Pulpele sugrumateîn berne-vecii de brocart îi zvâcneau, mânia îi

Page 418: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

mânjise cu cenuşă obrajii.— Vicontele de Tournon va fi slobozit în răgazul

trebuincios unui cal vânteş să ajungă la Bastilia,iar Filip D’Antin îşi va primi osânda cuvenită.

— Îngăduiţi-l, sire, doar cinci zile, până va izbutisă-l întâm-pine pe misionarul Neurautter. I-aîndreptat vorbă că-l aşteaptă între 7 şi 11 ale luiCireşar. E singura cale de a desluşi politichiaHabsburgului faţă de Transilvania şi dovadăvârfuită a vânzării.

— Zece muşchetari vor sta sub poruncile tale,seniore. Îi puse degetul pe umăr: Te împuternicescsă duci solie la Curtea Bucureştilor, mulţumirileregelui Franciei. Cartea o vom întocmi chiar azi.Trimitem întreaga noastră recunoştinţă principeluiBrancovan şi stolnicului Cantacuzène. Valahia şi-adobândit prieten care nu uită.

După ce Radu Andronic înşiră ploconelile deighemonocon, regele urmă:

— Iar domniei tale, care ai dovedit vitejie fărăseamăn, îţi vom face dar spre a săpa loc în inimăşi cuget amintirii celui de-al XIV-lea Ludovic.

Bătu scurt din palme şi un slujitor în fireturipurpurii se ivi cât ai clipi de două ori. În vreme ceregele îşi tolocănea porunca, logofătul chibzuia lacrăiescul dar. Cu asemenea prilejuri, VodăConstantin obişnuia să facă danii de moşii, ori decaftane boiereşti.

Page 419: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Căutând pe sub sprâncene la încălţeii regelui,Radu Andronic chibzuia că i-ar fi anevoie săvegheze din Bucureşti asupra vreunui castel din temiri ce ducat al Normandiei sau Bretaniei. O datăcu pământurile întinse, Bourbonul îl va milui şi cuniscaiva herb. Cavaler Andronic… Ori baron RaduAndronic ot Bucureşti, Moara Neagră, Lunca şiSaint-Vallon… Hm! Parcă nu se îmbinau.

Spre a reteza din socoteli, poposise cu minteala o spadă bătută în diamante. Când slujitorul seîntoarse în cămară, purtând pe braţe perniţă decatifea roşie pe care o înfăţişă regelui, Ludovicplin de trufie culese un forfecel de aur şi se proptidinaintea mirazei cu ciubucărie de cleştar. Cumişcare largă, măsurată, tăie un zuluf din perucă.Pe aceeaşi perină, slujitorul adusese o răcliţă dearamă. Vârî înlăuntru zuluful şi se apropie cuzâmbet larg de logofăt.

— După cum senioria ta a băgat de seamă,şuviţa a fost retezată chiar în dreptul urechii.Asemenea cinste o hărăzesc doar celor ce şi-aucâştigat preţuirea mea, cheltuind truda unorînsuşiri alese.

Logofătul înlemnit simţi cu spaimă cum râsul celnestăvilit îi încearcă pântecele urcând repede spregâtlej. Umerii largi începuseră a-i zvâcni. Spre azăgăzui hohotul, îşi strivi unghiile vătămate înpodul palmei. Durerea îi aduse lacrimi în ochi.

Page 420: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Marchiza de Maintenon se ivi în odaie fără caboierul să fi auzit uşa. Ludovic îi ieşi înîntâmpinare.

— Te însoţesc, doamnă.

Cat pe ferestre şi mi se împrimăvărează inima:mugurii plesnesc de sănătate, zâmbetul soarelui afugărit zăpada din ogradă, ici-colo brânduşeleînalţă scufiţe liliachii. Dacă am ajuns şi ziua astasfântă, cum s-ar zice, e bine. Iar ai amăgit timpulcu un an! Mare mehenghiu mai eşti bre, moşule!

Niculăiţă alungă urmele iernii din odaie cinstindpodelele cu fiertură de leşie, aşa că mi-am mutatharţaloagele în cancelarie.

Vom asculta împreună, frate cetitorule,şuşotelile dintre misionarul neamţ şi contele deSaint-Lô. Pentru a pricepe unde bătea gândulspurcat al lui Neurautter, îngăduie să-ţi desluşesccărările cugetului, umblate de româniitransilvăneni.

Mâna de saşi şi unguri, număraţi pe degete, s-au rupt în anul 1540 de catolicism, luând caleaBisericii Protestante. Odraslele nemţilor umblateprin şcolile Evropei aduseseră trei învăţături. Unaera cea a puritanilor, care povăţuia omenirea sădea de pământ împăraţii şi stăpânitorii de feude,başca episcopii. A doua învăţătură îşi aveaizvoarele în cugetările lui Descartes ce se băteau

Page 421: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cap în cap: adică să te ţii şi de poalele luiDumnezeu, să ţii seama şi de cele lumeşti.

A treia învăţătură o adusese un dascăl dinLeyda pe nume Ioan Cocceius. Dumnealui săriseîntr-un picior de bucurie că a pus degetul pe rană,dovedind cum să-l împaci şi pe Cel de Sus şi pe ălcu corniţe.

Şi-apoi vorba ceea, când sunt prea multemoaşe rămâne pruncul cu buricul nelegat. Cumsă se descurce puiul de ţăran printre atâteaînvăţăminte? Nu se afla târg mai răsărit în ŢaraTransilvaniei fără o şcoală în credinţa şi limbafiecăruia, căci astfel poftise cehul Ioan AmosComenius, mare dascăl şi iubitor al luminii iscatedin învăţătură.

Crezi domnia ta, frate cetitorule, că româniinoştri au rămas de căruţă? Ei bine, află că la1675, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a datporuncă fiecărui preot să desluşeascăcredincioşilor după slujbă az-bucoavna în limbastrămoşească a daco-romanilor.

Ţăranii din Siliştea de Sus ce şi-au zis atunci?Haideţi, oameni buni, să punem mână de la mânăşi să înălţăm o şcoală ca să nu ne dogoreascăobrazul dinaintea urmaşilor! Dregătorii care ţineaupâinea şi cuţitul în mână s-au gândit să-iamăgească spre calvinism ridicând şcoli la Lugoj,Haţeg, Caransebeş şi Sighet, cu vorbire

Page 422: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

românească, căci aşa le poruncea Dumnezeul lor.Băietanii noştri s-au arătat plecaţi, le-au suptînvăţătura în tainele cifrăriei şi altor asemenea,după care au luat frumos din nou calea credinţeistrăvechi.

Nici şcolile reformate de la Cluj, Orăştie, Aiud,Târgu Mureş şi Baia Mare n-au făcut purici cunoua lor propovăduire, nici şcoala din Făgăraşiscată din porunca Susanei Lorantffy, vădanaprincipelui Gheorghe Rákóczi I.

Bun! Iaca vin imperialii grămadă, aducând îndinţi Diploma lui Leopold prin care Viana pofteasă-i sucească pe toţi la catolicism. Neamţulnăduşea în sec căci gândul românilortransilvăneni tot îndărăpnic se dovedea. Cărţilelatineşti din bibliotichia lui Mihail Halici şi amitropolitului Sava Brancovici şi ale şcolii dinScheii Braşovului, multe în graiul românesc,hoinăreau din mână în mână, se citeau penerăsuflate.

Predoslovia Noului Testament, tipărită la Albalulia în 1648 de mitropolitul Simion Ştefan,desluşea limpede că toţi românii au aceeaşi limbăşi trebuie să se ţină aproape, unul cu celălalt.

Dascălul Vasile Sturdza Moldoveanu a bătutTransilvania cu opinca, învăţând pruncii dupăcărţile aduse din Ţara Moldovei; Oprea Alămănuţdin Siliştea Sibiului a dat fuguţa la Ieşi să deprindă

Page 423: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

acolo învăţătură. Către sfârşitul veacului,Gheorghe Brancovici, fratele mitropolitului, s-aapucat să scrie o cronică despre stirpea şiînceputurile celor trei ţări surori, Moldova,Muntenia şi Transilvania, care a uns românii pesuflet şi a oprit neamţului dumicatul în gât.

Geaba trudea Viana să ne înveţe marşuriledumneaei, căci inima transilvănenilor tot la„Cântecul românesc de dragoste” era, după cumse poate citi şi azi în Codicele lui Nicolae Petrovaidin Maramureş.

D-apoi tipăriturile, poruncite de Maria Sa VodăBrâncoveanu la Alba lulia, d-apoi glosarul latino-român, scos de Teodor Corbea la Braşov, d-apoiletopiseţul lui Miron Costin, care desluşea limpedede unde se trag românii?

Toate acestea se aflau la loc de cinste însufletul transilvănenilor noştri, alungind somnulneamţului poftalnic.

Şi-atunci…

CAPITOLUL XI – GÂNDULSATANEI

Patru zile a citit Radu Andronic cărările lui FilipD’Antin, sfârşind prin a dibui locul statornicit de

Page 424: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

vânzător pentru întâlnirea cu misionarul neamţ.Era un han din Paris, căutat de pungile vlăguite,cu o tinichea spânzurată deasupra porţii pe caresta zugrăvit un şoim de aramă. Contele de Saint-Lô folosise tot soiul de vicleşuguri spre a se dumiridacă nu-i ţine careva umbra de poale.

Logofătul tocmise odăiţa unui negustor derachiu aflată în coasta hanului. Între încăperea detaină a contelui şi acea odăiţă se afla un singur ziddespărţitor, în care logofătul meşteri o bortă micăascunsă privirii.

Carol Neurautter sosi în a cincea zi. Era unomuleţ fără belşug de vlagă, înveşmântat însutana călugărilor iezuiţi. Logofătul şi IlieMachidon nu izbutiră să-i desluşească chipul înîntregime, căci purta gluga prăvălită pe ochi.Misionarul dovedise mare grijă pentru drumurilesale, trimiţând înainte un slujitor firatic, îmbrăcat înaceeaşi sutană.

Păşi pragul Şoimului de Aramă la spartul zilei,numai după ce se încredinţa că poterele regeluinu-i cetluiseră sluga. Filip D’Antin îl îmbrăţişa.

— În sfârşit! Începusem să cred că muierile şivinul Valahiei i-au prăpădit lui Blaremberg minţilepeste măsură. Cum ai călătorit?

Omuleţul dădu din mâini a lehamite. Ochii micide viezure cercetau cu grijă încăperea. Pofti săafle dacă dregătorii Franciei n-au mirosit că umblă

Page 425: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cu două proţapuri la car, apoi petrecură o vremecu gândul, stârnind aducerile aminte. Neamţulavea vorba pe măsura trupului, puţină şi moale.

Saint-Lô vru să ştie dacă primejdiile şiosteneala călătoriei i-au răsplătit rosturile.

— Cunoşti aceste rosturi?— E de la sine înţeles, Carol, răspunse Filip

D’Antin ştergându-şi zâmbetul cu horbotabăsmăluţei. Sunt iscoadă bătrână, poruncadrumului către inima Franciei ai primit-o de laLeopold cu două luni în urmă spre a desluşi dacăriga Spaniei şi-a întocmit testamentul. Am socotitdară că fiind la Paris, poţi găsi un ceas slobod şipentru mine. Vei pleca iară în Transilvania, căciCurtea Vianei nu şi-a secătuit desaganeghiobiilor… Nu vreau să-ţi umbresc inima, darmă tem straşnic că voi nu-i cunoaşteţi pe români.

Neurautter asculta fără să clipească.— M-ai înştiinţat în răvaş.— Îţi repet. De trei ori mi-am făcut drum prin

cetăţile de scaun ale Moldovei şi Valahiei, şi defiecare dată mi-au stârnit şi mai abitir luarea-aminte.

— Adică?— Cum chibzuieşti că au izbutit să nu se

clintească de pe meleagurile lor atâta amar de aniaflându-se sub apăsarea împărăţiilor?

— Cum?

Page 426: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Au miere pe limbă, dar cugetul vârtos.Bătrânii bucovineni obişnuiesc să spună că vorbadulce mult aduce şi poţi să-mi faci încredinţare,povaţa nu-i strâmbă. Pe turci i-au ţinut departe dehotare cu amăgele, iar când nu s-a mai putut, autras sabia.

— Şi?Liniştea aşternută pe chipul misionarului

încruntă sprân-cenele logofătului.„Curtea Vianei şi-a ales bine omul. Va izbândi!”Filip D’Antin se foi neliniştit. Nu putea să

citească o singură buche în ochii de viezure.— Cunoşti ce soi de piatră scumpă fierbe în

Cancelaria Neagră a stolnicului Cantacuzino?— Chibzuiesc să aflu.— Ascultă povaţa mea, Carol. Soarta coroanei

lui Filip nu la Paris ai s-o afli.— M-am încredinţat.— Încearcă să-ţi strecori iscoadele în palatul

Cantacuzinilor, căci marile taine pe-acolo trec.— Ai isprăvit?— Nu.Ochiul nevătămat al contelui prinse a se

zbuciuma şi logofătul înţelese că D’Antin eramuncit de diavol.

— Nobilii stăpânitori au izbutit în atâta amar devreme să-i lipsească de drepturi pe româniitransilvăneni, şi iată că Diploma lui Leopold le dă

Page 427: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nas. Sunt recunoscuţi ca naţiune, dacă trec lacatolicism. Ştii cum se cheamă isprava asta,Carol? Să pui capul sănătos sub evanghelie.

Misionarul îşi lepădă gluga pe spate, scoţând lalumina opaiţului o tigvă chilugă numai frunte.Spuse încet, fără patimă:

— Mă dezamăgeşti, D’Antin! N-ai priceputnimic! Imperiul Habsburgic, ca toate imperiile, ţinesub stăpânire popoare fără cheag trainic între ele.Numai credinţa în aceeaşi biserică poate să lezidească laolaltă. În Transilvania se află patrureligii: catolică, protestantă, unitariană şi ortodoxă.Dacă nu izbutim unirea cu Roma, cetatea în careLeopold şi-a pus toate nădejdile se va năruiînainte de-a vedea tururile înălţate. Saşii sunt deneamul nostru, îi vom întoarce lesne laDumnezeul Vianei. Românii în schimb… DiplomaLeopoldină de acum un an le dă nădejdi că nu vormai fi socotiţi îngăduiţi pe pământul lor. Spune-mi,rogu-te, de ce nu se îmbulzesc la noua credinţă?

— Îşi fac nădejdi să capete un preţ mai bun.— Nu, D’Antin! Românii transilvăneni trag

vârtos cu ochiul spre cei din Moldova şi Valahia,aşteptând ziua când îşi vor da mâna. Şi-aupriceput lesne că ruptura de Biserica răsăriteană i-ar depărta de asemenea înfăptuire. Când ţi-amporuncit moartea preotului Cristea din Alba lulia,nădăjduiam că e singurul care se pune de-a

Page 428: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

curmezişul. M-am înşelat.Contele îl măsură pe gânduri.— Cu alte cuvinte n-aţi făcut decât să le stârniţi

aducerea aminte.— N-au uitat o clipită că se trag din aceleaşi

rădăcini. Cât despre supunere… Nobilul Gavril deNoţig a cerut generalului Rabutin să facănumărătoarea pentru a-i dovedi că mulţimea ceamare o alcătuiesc românii. În sunducul fiecăruiase află păstrat cu sfinţenie câte un zapis dinvechime, care dovedeşte că ei au fost stăpânidintâi. Îşi culeg învăţătura în şcolile noastre spre aputea buchisi slovele acelor cărţi care vorbescdespre popasul lor pe meleagul Transilvaniei lacele dintâi începuturi, fără a se urni pe urmă dinloc. Sasul Laurentiu Toppeltin din Mediaş a avutneghiobia să însemne în scrierile sale33 că româniide la cetatea Romei se trag. Valentin Frank vonFrankenstein face risipă de prostie aducând probedespre colonizarea saşilor după 1140, pe timpulcraiului Geza al II-lea34.

— Neghiobii!— Adaugă scrierile moldo-valahilor, aflate în

mare cinstire, care umblă din mână în mână,adaugă sprijinul arătat de principii Ţărilor Române

33 Origines et occasus Transsylvanorum.34 Breviculus originum nationum et praecipue saxonicae in Transsylvania.

Page 429: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

şi mai cu seamă letopiseţele de piatră ocrotite cugrijă.

— Chibzuieşti la acele urme de aşezăristrăvechi?

— Aşezări, oale vârstate după obiceiul dacilor,unelte sau parale bătute în aur, argint şi aramă.Am să-ţi istorisesc o întâmplare, Carol. Obaroneasă din Saxonia a poftit să înfieze doi copiiuliţarnici. Unul nu-şi cunoştea mama şi pământulpe care se născuse. A catadicsit degrabă. Celălalttrăia cu icoana părinţilor în suflet, păstra cusfinţenie în sân un petic de pergament ce-idesluşea neamul. Toate încercările baronesei aufost zadarnice până când cineva i-a şoptit să-i fureacel pergament şi să-l ardă. Cinci ani mai târziupruncul s-a dat pe brazdă. Îşi feri ochii de luminaopaiţului. Câtă vreme mărturiile vor dăinui, vadăinui şi îndărăpnicia românilor transilvăneni.

Radu Andronic căută privirea lui Machidon.Slujitorul înţelese. Se uită la iscoadă. Înţelesese şiFilip D’Antin.

— Îndrăzneaţă socoată.— E singura cale, Saint-Lô. Dovezile se cer

nimicite, o ispravă trudnică la care oamenii mei s-au şi înhămat. Zapisele aflate în sunducuri trebuieadunate sub cuvânt că vor fi înfăţişate împăratuluispre deplină încredinţare a întâietăţii românilor pepământul transilvănean. Sate întregi vor fi

Page 430: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

strămutate, iar dregătorilor li se va lepăda poruncăsă strâmbe numele celor rămaşi astfel, încât să fiesocotite nemţeşti sau ungureşti la numărătoare.Vorba cea dulce despre care pomeneai, strecuratădin belşug în Diploma Leopoldină, şi apăsarea îivor rupe până la urmă de Biserica Ortodoxă.Moldo-valahii dau de pe acum semne de mânie, înziua aceea le vor întoarce spatele.

Logofătul şi Ilie Machidon ascultau încremeniţi.Ochiul lui Filip D’Antin sticlea rece.

— Pricep de ce m-ai povăţuit să le cercetezgraiul şi obiceiurile. Ai trebuinţă de un om carecunoaşte vorba acelor letopiseţe.

Misionarul îşi întinse buzele a zâmbet.— Ştiam înainte de a părăsi cancelaria Vianei

că momeala nu-i va ispiti vreme prea îndelungată.Dovadă: sunt din ce în ce mai tari românii care neîncredinţează letopiseţele „spre a fi cercetate deLeopold”. Mai mult, în cinci rânduri au încercat să-mi trimită moartea.

— Pentru ce nu m-ai înştiinţat de la început,Carol? Socoteam că între noi nu se află taine.

— Sunt trei ani de când nu ne-am văzut, iarsoarta destăinuirilor scrise e să ajungă dinainteaaltor ochi. Cere-i lui Barbezieux încuviinţareacălătoriei spre Lehia şi, ajuns în Transilvania,caută-l pe generalul Rabutin. În preajma lui voi fieu. Îi puse mâna pe braţ: Oamenii mei se

Page 431: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

descurcă greu. Ţi-am poruncit să fereşti în ultimavreme ţinuturile aflate sub stăpânirea lui Leopoldspre a nu stârni bănuială. Acum poterele francezeşi-au astâmpărat umbletul. Am nevoie de tine,Filip.

— Voi veni, spuse contele după o clipă dechibzuială. Pe chipul misionarului se aşternulumina.

— Ce se aude cu fortăreaţa lui Vauban?— N-ai desluşit însemnările mele?— Care însemnări?Contele de Saint-Lô tresări. În ochiul teafăr sticli

spaima.— Pergamentele din baston.— Glumeşti, D’Antin. Tainiţa cuprindea numai

cartea de în-tâmpinare.— Numai?!— Îmi fac nădejdi că nu pui în cumpănă

credinţa lui von Blaremberg.Contele sări în picioare, muşcat de un gând.— Logofătul Andronic! îi desluşi dintr-o

răsuflare: Iscoadele Cantacuzinului au dezlegattaina, Carol. Dovada vânzării se află acum subochii lui Ludovic.

Azvârli o privire pe ferestruica îngustă, apoisăltă chepengul ascuns sub scoarţă.

— Repede! Hanul e înconjurat de muşchetari.Se mistuiră în întuneric.

Page 432: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Logofătul porunci slujitorului:— Aleargă spre catedrala cea mare,

Machidoane. E plină de hrube.Boierul ocoli Şoimul de Aramă şi se năpusti în

odaia hangiului.— Te aşteaptă galera, neguţătorule! N-ai

înştiinţat oamenii regelui că odaia lui Saint-Lô evizuină.

Omul da semne de nesupunere şi logofătul îicetlui gâtlejul între degete.

— Unde-i capătul drumului de taină? Vorbeşte,altminteri nu mai apuci osânda lui Ludovic.

— Sub Podul cel Nou, seniore, şopti înecathangiul.

Boierul îl lepădă treamţă şi porni vânteş spremalul Senei. Lumina puţină îi împiedica paşii. Lacapătul podului, văzu două umbre urcând malulpieptiş.

— Saint-Lô! strigă logofătul.Filip D’Antin se opri scoţându-şi armele.— Fugi, Carol!Misionarul lipi umbrele cu pas de pisică,

căutând izbăvirea spre celălalt mal. Ochiul verdeal franţuzului înota în otravă.

— Îndrăzneşte, valahule!— Închină-te!Înainta ţinându-şi ascuţişurile plecate. Ajuns la

Page 433: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

două lungimi de braţ, sabia iscoadei fulgeră ţintindpântecele logofătului. Radu Andronic o îndepărtădin mers cu o zvâcnire a încheieturii. Saint-Lôbătu înapoi, prinzând jungherul de vârf.

— Apucă slujitorul cel mic după cuviinţă,D’Antin, cunosc vicleşugul. Cu asemenea loviturănetrebnică l-ai omorât pe scundac sub ferestrelelui von Blaremberg. Primeşte!

Sabia boierului reteză întâi noaptea cruciş şinumai după aceea născoci rană adâncă pe braţulnărăvit în ticăloşii. Contele scăpă jungherul.

— Drept răsplată pentru osârdia valahilor de a-ţi înfăţişa cele mai bune bucate ale lor, urmă RaduAndronic, ai poruncit hangiului din târgul Lyonuluisă-mi necinstească ospăţul cu otravă. Primeşte!

Ascuţişurile lungi se încrucişară de şase orideasupra capului şi la vintre, apoi sabia logofătuluicrestă de-a curmezişul buzele lui Saint-Lôretezându-i sudalma.

Spaima cea rea încolţise în ochiul franţuzului.Încercă lovitura mincinoasă a lombarzilor lapântece spre a-i găsi gâtul fără apărare, apoiiscuseala împunsăturii din Andaluzia. Oţelullogofătului se răsuci şarpe şi-i smulse sabia.

— Ridică-ţi scula, D’Antin! Încă n-am isprăvit.— Satană! bâlbâi franţuzul culegându-şi arma.— Te-am izbăvit de tăişurile oştenilor tâlhari în

codrii de la poalele Parisului şi în loc de

Page 434: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

recunoştinţă m-ai osândit la cazne. Fereşte-ţimâna care a dat poruncă gâdelui!

Toţi diavolii cuibăriţi în cugetul franţuzului îşiscoseseră coamele. Contele lupta cu deznădejdeafăpturii ce nu mai are nimic de pierdut. Sabia luiRadu Andronic ţesea giulgiu subţire, dar D’Antin îigăsi răspuns sărind lăturiş şi înapoi.

— Păzeşte-ţi dreapta, Saint-Lô! poftorilogofătul. Ea va primi osânda.

Braţul franţuzului, care uitase de mult cum secroieşte semnul crucii, primi curând împunsăturăadâncă şi scăpă pentru a doua oară sabia. FilipD’Antin rămase în vileagul podului răsuflând greu.Logofătul măsură cu silă zdreala de om numairăni.

— Am voit să-ţi osândesc şi ochiul poftalnic săcunoască obiceiurile valahilor… Fii pe pace, Saint-Lô! Ţi-l las teafăr, căci doresc să vezi cum aratăharapnicul în ziua când vei ajunge pe galere.Strigă către muşchetarii aduşi de Machidon: Luaţi-l!

Slujitorii regelui împinseră trupul betegit spreBastilia.

— Şi neamţul? întrebă Ilie.— A scăpat.Suci capul la strigătul oştenilor. Filip D’Antin,

conte de Saint-Lô, alerga spre inima podului.Încalecă iuteş parmaclâcul.

Page 435: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

În aceeaşi clipă, o săgeată i se înfipse întreumeri. Vaiet răguşit de fiară înjunghiată sperienoaptea şi Saint-Lô se prăbuşi în apeleîntunecate. Logofătul întoarse capul. JupâniţaTofana, în straie de băietan, îşi ascundea arculsub mantie.

— Îmi fac griji pentru soarta Brâncoveanului,rosti fata, dacă toţi slujitorii săi dovedesc aceeaşirisipă de înţelepciune.

Ilie Machidon văzu cum ochii logofătului seîncrucişează împunşi de draci. Vorbe fără perecheîn ascuţime, culese din Curtea Miracolelor, i seînvălmăşeau pe buze. Nu mai avu vreme să lerânduiască după cuviinţă, căci jupâniţa dispăruse.Râsul batjocoritor mai stărui o vreme, apoi pieri.

Scutură-ţi colbul târgului blestemat, de peveşminte şi cuget, şi fii binevenit, frate cetitorule!

Ştiu, ai bătut drum lung, bogat în primejdii, te-au ispitit tâlharii şi deşertăciunile ăstei lumibicisnice, gândul spurcat al misionarului neamţ ţi-a picurat otravă în suflet. Acum ai grabnicătrebuinţă să-ţi clăteşti ochii. Potriveşte-ţi dară paşiidupă călcătura beteagă a nevrednicului Pahomieşi hai cu moşul să-ţi desluşească frumuseţea ceafără de prihană din ţara mioriţelor bârsane. Cătinelbre, omule, căci nu mai am anii buiaci ai domnieitale! Aşa, de-amu e bine.

Page 436: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Intrăm în împărăţia Bârsei înţărcată cumireasma florii de munte, şi a cetinii, şi a aburuluinăscocit de grohotişuri. Cărăruia asta duce spreTamana, râul care se prăvale de sus peste PiatraCraiului. Aerul chişcă mai dihai ca chiperiul, s-adapă din apa fărâmiţată pulbere la temeliaprăpastiei ca s-o stupească ploaie zorită asupracetinii. Hai să ne adăpostim în beuca aceea pânătrece duşmanca. Hm, o gură de răchie? Nu ştiudacă se cuvine unui hârb de moşneag… Puah!Tare-i ră! mai umple, rogu-te, o măsură, parcă măcată răcoarea la şale…

Iaca, am amăgit drumul cu vorba şi l-am biruit.De aici, din vârfi poţi să-ţi mulţumeşti ochii citindbucuriile Bucegilor. Voinicul cela de munte,pieptos, e Postăvarul, cu zestre mare de potecuţerupte, când ţi-e lumea mai dragă. Dacă te uiţi lapoalele trufaşului, ai să-ţi hodineşti căutătura înhorbota de spumă a Timişului. Aşa, amu cearcăsă-ţi întinzi bătaia privirii spre Măgura Codlei şiPiatra Craiului.

Află, frate cetitorule, că între aceste minuni defrumuseţe, dacii au născocit cea dintâi aşezare aBraşovului. Ian şezi oleacă să-ţi spun două vorbedespre târgul aista, căci prin el vei păşi, împreunăcu dumnealui, logofătul de taină… Zici c-o mairămas o chicătură de… cum îi zice? Oare nu mi-oface rău? Ei, toarnă amu, dacă tot ai desfăcut

Page 437: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

butelca. Aşa!Oameni cu roua cinstei şi-a prieteşugului în

cuget, daco-ro-manii i-au îngăduit pe ungurii veniţitaman din Atelkuz să-şi tragă sufletul priponindu-şicaii în satul Blumăna, care cu trecerea timpuluiavea să ajungă o mahala a târgului. Se vedetreaba că tare le-a mai plăcut locul, căci nu s-aumai urnit. Trebuşoara aiasta se întâmpla lapraznicul anului 1000. Peste alte 150 de toamne,au venit în cumetrie saşii, o sămânţă de flandri depe Rinul de mijloc… Poftiţi şi domniile voastre,oameni buni, au zis ai noştri, mutându-şicatrafusele în Schei, cealaltă margine a aşezării.

Andrei al II-lea al ungurilor a poruncit pe la1211 cavalerilor teutoni să dea poftiţilor o mână deajutor. Şi-au lepădat flăcăii cămeşile turnate în fierşi s-au pus pe treabă înălţând case trainice, dupăgustul nemţesc, şi o cetate pe Tâmpa pentruceasurile de primejdie.

Amu, să nu vorbim cu păcat, saşii s-au doveditoameni harnici şi buni gospodari, dând pildă desârguinţă. După vreo 13 ani, teutonii stricândbrânza cu Andrei al II-lea şi-au înveşmântatarmurile şi s-au dus, Duluţă!

Văzând Vlaicu Vodă că bieţii creştini au rămasde căruţă le-a îngăduit să-şi verse mărfurile înValahia, de unde luau, la rându-le, ceară, peşte,vin şi piei de fiară.

Page 438: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Trebuie să mai ştii domnia ta, frate cetitorule,că alţi saşi, neguţători la fel de pricepuţi, se aflaula acea vreme în târgul Sibiului. Şi unde s-au luatla uciganie suduindu-se pre limba dumnealor. Atrebuit să-i despartă principele Ţării Româneşti cuvorbe pline de blândeţe: Osândi-v-ar Dumnezeu!Dacă nu şedeţi binişor bre, zghihuiţilor, slobodporuncă să nu mai calce picior de neamţ încetatea de scaun!

La anul 1421, turcul Amurad, călăuzit de RaduPraznaglava, adică chelbosul, bate Braşovul cuoştire mare, semănând pustiu. Deprinzând drumulla plăcinte calde, după 13 ani a venit din nou.Numai că de astă dată s-a lins dumnealui pebotişor căci oraşul era cetluit în două chingi deziduri. În jurul lor se afla şi un şanţ cu apă spre areteza de tot pofta năvălitorilor. Brâul de piatrăfusese înălţat din punga şi truda târgoveţilorîmpărţiţi pe bresle. O sută de gospodari neguţătorişi meşteri, aflaţi sub ochiul unui jude, născoceaulegi după pilda burgurilor nemţeşti. Când se aflaula un pas de păruială venea degrabă să-i împacecontele sas din Sibiu, „Comes Saxonum “.

Românii din Schei, porecliţi „trocari” după sculacu care meştereau ceaprazurile, au deprins de lamegieşi cinstea muncii, curăţenia, cumpătul lavorbă şi mai vârtos la parale. Dregătorii saşi audovedit mare grijă pentru gazdele lor de la anul

Page 439: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

1150, cea dintâi fiind să nu prindă aceştia cumvaosânză la pungă.

I-au lipsit dară de truda născocirilor la careopinteau nemţii şi a sculatului în zori. Cei dinmahalaua Scheiului puteau să târguiască bucateîncepând de la ceasurile nouă, adică după ceneamţul smântânise oalele.

De-amu, ce-a fost a fost, vorba e că împreunăau pus umărul la nevoie, biruind anii aducători despaime, spre a lăsa urmaşilor târg fără pereche.Satele de prinprejur le-au luat pilda hărniciei,ridicând aşezări rupte parcă din uliţele Braşovului.

Prin aceste aşezări vei păşi şi domnia ta îndatăce pana părintelui Ilarie îşi va mântui treburile încetatea Bucureştilor…

Ian cată, puiul cela de vânticel a prins aripi,născoceşte dihonie în cetină, speriindciocănitoarele. Se cheamă că de-acuma ziua şi-acheltuit paralele, întinde mâna către soare dupăpilda milogilor. S-ar cuveni s-o luăm cătinel lavale, că odată începe să plouă cu întunecime.

Ce spuneai, frate cetitorule? Să deşert, dreptmulţămită pentru învăţătură, ce mai şuşoteşte însticla ceea? Mă rog, păcatul să fie al domniei tale,că eu mi-am căptuşit de mult buzunarele.

Stau la măsuţa din pridvor şi citesc ce am scris.Bre, bre, multă minte îţi mai lipseşte, moş

Page 440: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Pahomie!

CAPITOLUL XII – SE ALEGVITEJII

După cele din urmă cuvinte ale logofătului seaşternu liniştea. În Cancelaria Neagră fanareleclipeau lumină tulbure din pricina sticlelorneprimenite, căci slugile pătrundeau rar în odăilede taină. Anevoie ai fi putut prepui aici, întrezidurile păcurii – unde dăinuiau, în ciuda focului debutuci şi a hârtiei de Armenia arsă fără contenire,aromă şi răceală jilavă de temniţă – dimineaţaînaltă, cu străvezimi de cleştar ce da târcoalepalatului. Stolnicul Cantacuzino se rupsese deharta ţintuită în perete şi tăind cămara din câţivapaşi îşi rezemase coatele în poalele unui pupitruitalian. În căuşul palmei, păstra găvanul luleleistinse. Ochii pâclii, mistuiţi de jarul nesomnului,scociorau obrazul boierului.

— Mi-ai istorisit faptele, dar nu mi-ai spus cegândeşti.

Boierul îşi dezmierdă canaful de la mânecilecontăşului strecurându-i privire încurcată. Stolniculnu obişnuia să ţină seama de chibzuielileslujbaşilor, de aceea în Cancelaria Neagră ploua

Page 441: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cu porunci în vreme ce întrebările abia picurau.— Nemţii şi-au limpezit politichia.— Anume?— Ceea ce domnia ta prepuia de mult a prins

cheag. Viana pofteşte să frângă cerbiciatransilvănenilor, retezându-le rădăcina. Astfel vorputea fi adăugiţi lesne la plămada imperiului.

Cantacuzinul lepădă luleaua. Cu unghiadegetului mic îşi înghesuia colţul buzelor.

— Hm, nu-i cunoşteam pe nemţi atât de dibaci.Şi dacă au avut totdeauna răbdare înmeşteşugurile lor, n-au dovedit-o până acum înţesăturile diplomaticeşti. Ceea ce seamănă ei varodi peste sute de ani… Cum a primit Riga Soarevestea acestor iscuseli?

Radu Andronic îşi miji ochii. Fanarul zugrăveaun covrig de lumină peste capul bătrânului. Îl văzuo clipă aşa cum aveau să-l vadă urmaşii pesteveacuri, ţintuit pe zid de mănăstire, la Horezu.

— Craiul Franciei, spuse ocolind cu un pasflacăra, are sfetnici bogaţi la minte. Tălmăcireaunor asemenea iscuseli cade în seama lor.

— Îţi pricep gândul, logofete, dar te înşeli.Bourbonul nu-i neghiob. Nu-i neghiob cel de ştiesă-şi aleagă dregători vrednici şi izbuteşte vremede cincizeci de ani să nu scape cârma din mână.Pentru Ludovic însă, Transilvania, Valahia oriMoldova nu înseamnă decât petice de ţarină

Page 442: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

anume născocite de Dumnezeu spre a împiedicadrumul turcului către inima Evropei şi a fi apoistăpânite de vecini puternici. În locul lui Leopold,Bourbonul ar fi cercetat cu aceleaşi socotinţe spreŢările Române. Oftă adumbrit: Trebuie să-lvestesc pe Vodă.

Se auzi ceasul din turn bătând de unsprezece,apoi glasul unui apar şi roţi de căruţă hurducatepe bolovănişul din ulicioara Cucului.

— Găteşte-te de drum, logofete, poruncistolnicul intrând. Maria Sa pofteşte să iei fărăzăbavă calea Braşovului. Boier Sandu Miclăuş,scutierul lui Gavril de Noţig, te va îndruma cătreacei români, târgoveţi, nobili ori plugari, ce ţinpiept cancelariei imperiale. Îţi vei alcătui o ceată şivei căuta să dobândeşti înaintea lui Neurautterletopiseţe ori semne iscate în fier şi piatră caredovedesc obârşia şi dreptul străvechi altransilvănenilor asupra meleagului lor. Aceledovezi le vei aduce în Valahia, unde vor găsitainiţă de nădejde în aşteptarea unor zile maiblânde. Semnele care nu pot fi urnite trudeşte săle ascunzi. Îi căută luminile ochilor: Maria Sa îşipune mare nădejde în iscusinţa domniei tale.

* * *O ciocârlie reteză snopii de lumină, îşi lepădă

Page 443: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

viersul în văzduh şi pieri spre inima codrului.Talanga aninată la grumajii unui taur clopoţeadeparte alungând fluturii şi albinele. La capătulimaşului, între uluci date cu var, picotea în soareleamiezii Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Din pădurese ivi o măicuţă tânără, rumenă în obraji, cu unpaneraş plin ochi de hribi. Dădu bineţe fără să-şidezlipească ochii din pământ şi îşi urmă drumulpăşind mărunţit. Marghioliţa se răsuci, cercetându-i straiul înnegurat.

— Oftezi? zâmbi logofătul.Negustoreasa nu-i răspunse. Din pricina arşiţei

îşi înnodase cozile cunună şi înveşmântase ie deborangic subţire ce-i lăsa în slobozenie gâtul şiumerii.

— Când chibzuieşti să pleci? întrebă muierea.— La noapte.— Diavolul cel bătrân ţi-a poruncit drumul?— Ghiceşti repede, Marghioliţă.— Oare? Mi-ar plăcea de pildă, să ghicesc de

ce intrând în Bucureşti, pe podul lui Şerban Vodă,nu mi-ai bătut în fereşti spre a-mi vestiîntoarcerea?

Logofătul o învălui în privire mângâioasă.Obrajii, gura, ochii negustoresei pârjoleau.

— Nu scăpăraseră încă zorile, Marghioliţă, şi-mi era teamă că-ţi voi alunga somnul.

— Hm! Acum un an dovedeai mai multă

Page 444: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

îndrăzneală. Pesemne tot de teamă mi-ai ocolit şiprăvălia în drum spre Curte.

— Veştile aduse nu mi-au îngăduit zăbavă.— Pricep. Şi mai pricep că milogii şi-au pierdut

cu adevărat vederea, că Avram cavaful a dobânditpeste noapte orbul găinilor, iar privirea plăcintarilorde pe Dâmboviţa se vaită de beteşug, de vremece cu toţii te-au zărit mânându-ţi armăsarul sprecasele domniei tale de la Mesteceni şi-abia dupăun ceas către Curtea Mariei Sale.

Radu Andronic izbucni în râs. Încercă să-iprindă mâna, dar muierea şi-o smulse, şi o vârîpumn sub ilicul mărgeluit.

— Ai umplut Bucureştiul de iscoade,Marghioliţă. Stolnicul poate lua învăţătură… Eramîncredinţat că am ferit până şi urechile străjilor.

— Tolocănind în schimb cele ale vorniculuiLeurdeanu care, numai bine sculat din crivatulibovnicii, poftea să afle veşti din ţara Bourbonului.V-aţi întâmpinat pe pod, dinaintea dugheniiarvanitului.

— Uite un arici, Marghiolită!— Uite un logofăt de taină care şi-a rătăcit

dibăcia vorbei…Boierul se opri în mijlocul potecii şi îi prinse

umerii în căuşul palmelor. Negustoriţa se făcumică sub privirea caldă care o cerceta cublândeţe. Buzele muierii, rubinii, tremurau, şoapta

Page 445: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

i se umplu de lacrimi:— Ce se cere să pricep?Logofătul îşi desprinse mâinile cu suspin abia

auzit. Urmară drumul. O adiere fierbinte clăteaaromele de cetină, fân încins şi muşchi.

— Nu-ţi cer să mă duci la biserică, şoptinegustoreasa. Nu ţi-am cerut-o nici altă dată, căcicunosc rânduiala şi până unde mi se cuvine anăzui.

— De asemenea oprelişti neroade nu m-amîmpiedicat niciodată. Ai toate darurile din lume,Marghioliţă.

— Oricât de multe, tot nu-s de ajuns pentrudomnia ta.

— Mi-aduc aminte de o întâmplare istorisităodinioară… La cincisprezece ani te-a peţit unnegustor din mahala. Era chipeş, tânăr, avut, teîndrăgea.

— Dar nu-l îndrăgeam eu! Aspre vorbe,logofete!

— Minciuna nu-şi poate statornici cotlon întrenoi. Mi-eşti prea dragă pentru a te amăgi.

— Adevărul nu-i totdeauna bun, suflă gâtuitmuierea.

Radu Andronic îi dezmierdă cununa de plete,apoi mâna alunecă cu gingăşie în lungul obrajilorşi prinse în vârful degetelor bărbia rotundă.Lacrimile umpleau de stele ochii verzi şi

Page 446: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

negustoreasa îşi coborî pleoapele frănjurite.Lupta cu năvala plânsului înfigându-şi unghiile

în braţe. Fluturii ei semănau licurici pe potecă.— Ce-mi lipseşte, Doamne? şopti. Luminează-

mă! Ce-mi lipseşte?Logofătul o privi neputincios.— Nu-i pot porunci inimii, deşi aş dori-o din

adâncul sufletului.Ultimele cuvinte se pierdură în larmă de

zurgălăi, chiote şi tropot de copite. Două rădvanese iviră la cotul potecii stricând liniştea codrului şisomnul cucuvăilor. Ioniţă Fărcăşan mâna înpicioare, suduind fără pricină surugiul. Vreo şapte-opt boieri tineri îl stârneau să gonească. Erau roşiila chip, cu caftanele descopciate, şi câte oploscuţă în fiece mână. În urmă, trăsuraNegoescului îi ţinea pereche la zgomot şialergătură. Se străduia s-o ia înaintea gămanului,dar Ioniţă nu-i îngăduia potecă, mânând caiişerpeşte. Armăşelul Stroe, cu ochii îndreptaţi cătrecer, încercă să sece amândouă ploscuţele dintr-odată. Izbuti să le deşerte pe piepţii anteriului decanavăţ.

Logofătul o trase din drum pe Marghioliţa,căutând ascunziş între stejari.

— Smintitul o să-i răstoarne… Vin de la crâşmadin Copăceni, şi pun prinsoare că se îndreaptăspre Rădiţa.

Page 447: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Negustoreasa scoase marama din sân şi-şiprimeni obrajii uzi.

— Să te măriţi, Marghioliţă, rosti boierul cublândeţe.

Negustoriţa simţi că i se face frig. Sprâncenelenegre şi drepte legară nod strâns pe frunte.

— De aceea îmi vâri târlicii în picioare, ca sămă căpătuiesc?

— Şi de aceea. Vreau să-ţi fie bucuroşi aniicare vin. Ai fi poftit să te amăgesc?

— Nu ştiu. Nu-ţi port pică, Radu Andronic, şi nute afurisesc, căci mi-e inima prea plină de făpturadomniei tale. Dimpotrivă, mă rog să te fereascăDumnezeu de ziua când vei întâmpină muierecare să-ţi aprindă cugetul, iar când te-o frige maivârtos, să-ţi dea povaţă de însurătoare, apoi să-şistrângă fustele şi s-o ţină tot la vale.

Toaca Mănăstirii Sfânta Ecaterina începu amărunţi văzduhul. Soarele înfipsese făclie pecrestele cerului, învăluind codrul în mantiefierbinte şi strălucitoare. Pe imaş, romaniţa şiciuboţica-cucului îşi plecaseră capetele orbite delumină.

* * *Slujitorul, dar mai cu seamă Simion îl aşteptau

la hotarul Braşovului, după înţelegere. IlieMachidon dăduse ascultare inimii gonindu-şi

Page 448: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

armăsarul spre Chipriana, iar acum se afla din noula porunca logofătului.

— Te-a recunoscut Smărăndiţa, împărate?întrebă Radu Andronic coborând din şa.

Se aflau sub o sprinceană a muntelui, loc tainicde care aveau ştiinţă numai olacii Mariei Sale. Aţacărăruii, dosită privirii, cosea inima pădurii cuvicleşug. Slujitorul îşi potrivea din cosor o bâtăcălită la flacără. Purta cămaşă nouă, cu belşug deîmpunsături, în care boierul ghici mânaSmărăndiţei. Simion era şi el muchelef, în blanăcurată.

— Apoi, cinstite boierule, răspunse într-untârziu Machidon cu surâs doselnic, amîncredinţarea că domnia ta ai auzit de văru-meu,Tudorică.

— Ţi-ai hrănit traista cu istorii, Ilie? Înălţă ochiispre ceruri: Doamne, dă răbdare urechilor melecăci cugetul mi l-ai împăcat de mult! Acum poţiînnoda vorba.

— Tudorică aista, urmă slujitorul, s-a dus într-ozi să macine doi saci cu grăunţe de păpuşoi. Bun!… Nevastă-sa, o zgâtie de muiere din cele fără ocoastă la numărătoare, tocmai întindea albiturilesub zâmbetul zilei, când iaca vine popa cusfeştania. Ce mă povăţuieşti, părinte? întreabămuierea. Amu, dacă bărba-tu-meu e plecat lamoară, să-l aştept ori să-mi iau altul? Clătină din

Page 449: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

cap. Tare mă tem că drumurile poruncite de MariaSa or să pună la grea cumpănă statornicia celorcare ne aşteaptă şi n-or să ne mai afle chipul…

Logofătul îşi aduse aminte de chipulMarghioliţei şi inima i se adumbri. Săltă din umeri.

— Pe mine nu mă aşteaptă nimeni,Machidoane!

— Nu pofteşti.— Nu poftesc să poftesc!— Mare blestem!Se măsurară o clipită, fiecare cu gândurile lui,

apoi slujitorul înfăşură copitele cailor în trenţe sprea amăgi urechea poteraşilor nemţi.

Duceau armăsarii de dârlogi, călcând cu multăluare-aminte. Cărăruia se strecura hoţeşte numaipe sub cetină deasă, numai! prin grohotişuristăpânite de ceaţă. Răcoarea muntelui curgeadomoală şi Ilie Machidon îşi strânse dulama lapiept.

— Se cere să-ţi schimbi cămaşa, şopti cufereală logofătul. Florile Smărăndiţei desluşesclimpede dincotro vii. Adăugă moale: îmi pare rău,Ilie.

— Unde nu dă Dumnezeu numai asemeneapăreri de rău!

Boierul îl măsură iute şi îşi urmă drumul. Urcauanevoie căci răsuflarea dimineţii umpluse potecade rouă. O lumină suleagă vlăguită de sihlă

Page 450: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

întindea torţe alburii. La porunca slujitorului,Simion o luase înainte spre a citi primejdiiledrumului.

Ajunşi pe creasta ieşită din strânsura codrului,Radu Andronic hotărî popas.

— Aşteptăm dezlegarea străjerilor Mariei Sale.Vor înălţa fum pe spinarea golaşă a munteluiîndată ce nemţii slăbesc drumeagul din priviri.Strâmbă-ţi înfăţişarea, Machidoane!

Slujitorul cercetă veşmintele logofătului. Purtamintean din aba sinilie, după gustul neguţătorilorbraşoveni, berneveci strâmţi şi ciubote unse cudohot. Îşi cercetă desagii şi scoase un rând destraie croite în aceeaşi sâmbătă.

— Cunoşti graiul nemţilor, împărate?— Cum să nu! Mamaia mi-a tocmit doică pe

muierea împăratului Leopold… Dacă nu mi seînnoadă limba în măsele, socotesc să-ţi pot fi demare folosinţă.

— În târgul Parisului, nu fie de deochi, te-aidescurcat frumuşel.

— Aşa-i! Ştiu mâinile istea ale mele ofranţuzească că mă dor şi amu de-atâtasporovăială.

În ochii boierului clipoci râsul. Îşi hrăni luleaua,privind spre locul statornicit pentru vestitorii MarieiSale. Dimineaţa prinsese vlagă, prăvăleaîntunericul în prăpastia născocită de ape la câţiva

Page 451: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

stânjeni depărtare. Mirosul florilor de muntezburda nestingherit, îmbăta răcoarea.

— Trebuşoara la care ne-am înhămat nu-ilipsită de primejdie, Machidoane. Trebuie să-lslobozim pe nobilul Gavril de Noţig, cetluit încetatea Braşovului din porunca generalului conteRabutin de Bussy… Nemţii îl strâng cu uşa poftindsă afle unde a tăinuit dovezile despre statorniciaromânilor pe meleagul Transilvaniei.

Slujitorul rupse un fir de iarbă şi prinse a-lmesteca.

— Am fost noi pe cale să bortim zidurileBastiliei, n-o să ne sperie dară o cetăţuie, acolo…Dacă dă şi Simion un dinte de ajutor, cu voinţa luiDumnezeu ajungem toţi trei repede sub poruncasecurii nemţeşti.

— Ajutoare vom alege dintre româniitransilvăneni deprinşi cu sabia şi vicleşugurile.

— Pricep. Cât ne-am desfătat noi ochii în târgulblestemat, sămânţa vitejilor a pierit din Valahia.

— Îţi strâmbi priceperea după obicei,Machidoane. Maria Sa pofteşte să aducembiruinţă împreună ca să le aprindă curajul. Îşi vorînsoţi zestrea letopiseţelor până la hotare. BoierMiclăuş cunoaşte pre acei bărbaţi destoinici,dornici să-şi apere avutul.

Vom opri numai doi, pentru că o ceată preanumeroasă ar putea isca prepuielile iscoadelor

Page 452: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

împărăteşti.Ilie Machidon scuipă firul de iarbă socotind pe

degete.— Doi, cu domnia ta trei, cu Simion patru, şi cu

mine zece, fac paisprezece… E bine! Râse:Şuguiesc, logofete, eu oricum sunt a cincea roatăla căruţă, căci n-am deprins să mă slujesc decâtcu prăpădita iasta de bâtă.

Logofătul sări în picioare. Pe muntele cel chilugse înălţa o zdreală subţiratică de fum.

— Drumul e slobod, Machidoane.

* * *Când soarele rămase aninat în răscrucea zilei,

slujitorii Mariei Sale ajunseră la Sărata, moşiaboierului român Gheorghe Miclăuş. Conacul alb,cu pântecele încins în brâu de flori şi poame, dupăgustul lui Vodă Brâncoveanu, desluşea fărăzăbavă încotro bat gândurile stăpânului. Cafasul,rezemat pe stâlpi scundaci, părea rupt din PalatulMogoşoaiei şi numai porţile înalte, chindisite cudalta, arătau strădania întru frumuseţe a sătenilortransilvăneni: astrul zilei se afla înfăţişat prinobrazul unui băietan râzăreţ, luna ţinea chip defecioară, puzderie de stele plouau lemnul.

Ilie Machidon cercetă lucrătura cu luare-aminte.Iscusinţa celor din Chipriana bătea alte poteci.

Îi întâmpină cu potop de bineţe Miclăuş cel

Page 453: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

tânăr, scutier la Curtea nobilului Gavril de Noţig.Bătrânul Miclăuş aştepta stană în cafas. Ochiiverzi, adânci, buchisiră pe îndelete dohotul dinprivirea logofătului. Dădu mulţumit din cap şicoborî cu braţele deschise.

— Din înfăţişarea boierului Costache Andronic,bag de seamă că n-ai luat decât căutătura cinstită.Fii binevenit, logofete!

— Domnia ta îl cunoaşte pe tata?!— Hotarele n-au putere când oamenii trudesc

sub stăpânirea aceluiaşi gând. Iar dacă acel gândse dovedeşte curat, poţi găsi mulţi prieteni înValahia. Pofteşte, rogu-te!

Rotofei şi nu prea înalt, cetluit în haine de laLiov, bătrânul Miclăuş îşi stăpânea anevoie glasulaspru, deprins cu porunca. Păşea ţeapăn, cu unsoi de semeţie care-i aduse logofătului zâmbetulpe buze. Cercetă zidurile casei trupeşe şi chibzuică bătrânul poruncise să i se înalţe cetate, nuconac. Avea odăi puţine, şase sau şapte, darchivernisite de ochi subţire. Toată lemnăria eracioplită cu flori bogate în vrejuri. Podelelezugrăvite în răsuriu, apoi ceruite din belşugstrăluceau, peste tot stăpânea aromă de gutuiepârguită. Armele bătrânului spânzurau încrucişatepe o blană de urs în ungherul răsăritului, candelasinilie stârnea lumină săracă la picioarele SfântuluiGheorghe, turnat în argint. Nezărind niciunde o

Page 454: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

singură ulcică cu flori, Radu Andronic îşi zise căpe Miclăuş cel bătrân l-a iertat Dumnezeu demoara neferecată a muierii.

Una dintre odăi adăpostea baia. Sus, aproapede bagdadie, se afla zidit un poloboc pântecos,ochi de apă, ce putea fi îndreptat stropitoareasupra trupului. Logofătul lepădă colbul drumului,îşi primeni straiele şi pătrunse în odaia de oaspeţi.Se iviră îndată slugile cu chisele de dulceţuri şiapă rece, scoasă din inima pământului. RaduAndronic ar fi poftit un cofăiel de vin şi o lulea bineîndesată, dar citind obrazul bătrânului, pricepuiuteş că asemenea desfătări nu-şi găsesc adăpostîn casele dumnealui.

— Noi, spuse Miclăuş cel iernatic, poruncimprânzul după ce soarele ia în stăpânire spateleconacului, dar dacă domnia ta pofteşte, putemschimba rânduiala statornicită de străbunul meuDimitrie, mare jude al obcinei.

Logofătul socoti că nu era el omul care să striceobiceiurile judelui. Înghiţi dară dulceaţa cu noduri,ticluind vorbe de mulţumită. Jeţul neprietenos îista junghi în spinare, aroma de gutuie îi cetluianările.

Miclăuş cel tânăr, primind încuviinţareabătrânului, descălţă ciubotele şi pătrunse cu sfialăîn încăpere. Se aşeză într-un ungher mâncând dinochi făptura lui Radu Andronic. Toate întrebările

Page 455: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pământului i se adunaseră pe buze, dar una nucuteza să răsufle.

— Te ascult, logofete! tună boierul.Radu Andronic deşiră pe îndelete diavolia pusă

la cale de Carol Neurautter, desluşi povaţa MarieiSale Vodă Brâncoveanu către româniitransilvăneni. Miclăuş cel bătrân ceru să-ipoftorească a doua oară diavolia neamţului şinumai după aceea încruntă sprâncenele.

— Feciorul meu priceput-a oare?— Am priceput, tată.— Atunci e bine.— Asemenea ticăloşie… îndrăzni Miclăuş cel

tânăr, dar se opri fulgerat de căutătura bătrânului.Radu Andronic întrebă repede:— Când socoteşte domnia ta că poate să-i

adune pe acei viteji hotărâţi să mă urmeze?— Apoi departe tare nu-s. Feciorul meu va

pleca de îndată să-i vestească şi mâine în zori îţivor sta sub poruncă.

Miclăuş, scutierul nobilului Gavril de Noţig, sărititirez în picioare, sărută cu smerenie mânabătrânului, se închină adânc dinaintea logofătuluişi ieşi. Tropote de cai ştiriciră în curând căvestitorii au prins să bată drumurile.

Grija cea grea stăpânea chipul bătrânului. Privio vreme colbul stârnit de copitele armăsarilor, apoiochii căutară ungherul icoanelor.

Page 456: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Radu Andronic desluşi roua lăcrămiţelorlunecându-i pe obraji.

La cel dintâi ceas al dimineţii, cinci sute deromâni, căptuşiţi de arme, umpleau moşiaMiclăuşilor. Logofătul, ieşit în cerdac, fluieră apagubă.

— Dacă domnia ta îngăduie, zise bătrânul,nemulţumit de osteneala feciorului, până înprânzul cel bun mai adunăm cinci sute.

— N-am de gând să cuceresc Viana, cinstiteboier Miclăuş. Porunceşte, rogu-te, vestitorilor sănu încalece, căci vâlva stârnită va deschide ochiivrăjmaşi.

Machidon se apropie alungind urmele somnului.Pricepu isprava scutierului şi prinse a râde.

— După socotinţele mele, până la vremeaomătului om izbuti, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-isupunem la încercare pe toţi. Văd mulţi croiţi dinstejar, dar şi slăbii…

— Cinsteşte-le bărbăţia, Ilie! Un singur zvon deprimejdie a fost de ajuns pentru a-i ridica pestenoapte. Cheamă-l pe feciorul boierului.

Miclăuş cel tânăr veni în grabă. Osteneala îşitipărise semnele pe chip, era totul o apă.

— Câte ceasuri ai petrecut în şa? întrebălogofătul.

— Chibzuiam să le socotesc după ce sfârşim

Page 457: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

lucrarea.— Ai făcut treabă cinstită, scutierule. Pentru

început însă, drumurile noastre cer slujitori maipuţini.

— Să-i cernem la jumătate.— Mulţi!— Unul din cinci?Scădea cu durere şi spaimă. Radu Andronic îi

petrecu braţul pe după umeri.— Nu vreau să-ţi necinstesc osârdia, boier

Miclăuş. Graba cu care i-ai vestit şi ai găsitascultare vă cinsteşte deopotrivă. Vina o port eucăci nu te-am înştiinţat de la început. Adăugăîncet: Numai de doi oameni am trebuinţă.

Ochii scutierului holbăţiră privire buimacă.— Numai doi?!— Opreşte dară zece căpetenii şi roagă-i pe

ceilalţi să se împrăştie ştiricind că un şugubăţ i-aamăgit cu năvala tătarilor. Poftesc ca iscoadeleimperialilor să nu ne ţină cărările de poale.

Zece bărbaţi aleşi pe sprinceană rezemauumbra gardului. La porunca logofătului, IlieMachidon rostui o stânca aproape la şaizeci deocale35 şi o lepădă în vileagul curţii. Măsură apoide la acea stânca patru coţi şi trase o roată jur-

35 Aproximativ 75 de kilograme.

Page 458: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

împrejur. Era născocirea dascălului franţuz,cheltuielnic în ocări, care asuda să oţeleascăbraţul viitoarelor iscoade ale Cancelariei Negre.Învăţăcelul trebuia să înalţe bolovanul deasupracapului şi să-l azvârle în afara cercului.

Radu Andronic desluşi transilvănenilor legileprinsorii şi-i pofti să-şi arate bărbăţia.

Miclăuş cel bătrân sta în cafas alături delogofăt, cel tânăr nu-şi găsea locul. Era un pui dedimineaţă cuminte, dezmierdată de răcoareaiscată din răsuflarea muntelui. Bolta cerului purtascutec siniliu, terteluit pe margini de codri. Pe ospinare de deal, soarele înălţase sprinceanăcireşie.

Rând pe rând, vitejii săltară piatra zvârlind-omai aproape ori mai departe de roata lui IlieMachidon. Se înfăţişă apoi un taur de creştin, latîn spate. Purta pieptar din piele moale, fărămâneci, ce lăsa slobode două braţe croite parcădin cedru. Palmele, pe măsura ceaunelormoldoveneşti, le ţinea departe de trup, la priveală,un chimir împodobit după ştiinţa bacilor îi strângeamijlocul. Obrazul cioplit în piatră, dar mai cuseamă ochii în culoarea bahnei stătutemărturiseau că nu cunoşteau moliciuneazâmbetului. Se închină în faţa boierilor din cafas şisăltă piatra cu uşurinţă. Un murmur lung ţâşni dinmulţime. Stânca azvârlită de novac zburase peste

Page 459: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

gard.— Cum te cheamă, omule? întrebă logofătul

mulţumit de lucrare.— Drăgan.Vorba se strecură oftat adânc. Tăcu măsurând

cu credinţă privirea lui Radu Andronic. Boierul făcuun semn şi Ilie Machidon se desprinse de cerdaccu două bâte la subţioară. Zvârli un par novacului,poruncind:

— Apără-te!Drăgan cercetă scula şi o lepădă în tină.

Desfăcu picioarele ridicând uşurel lopeţilepalmelor. Slujitorul îl privi nedumerit apoi căutăspre Radu Andronic. Logofătul clătină din cap.Bâta zugrăvi în văzduh tot felul de semne, căcinovacul sărea buiac lăturiş. Machidon simţi uncleşte cetluindu-i încheietura, se văzu făcut roatăla un cot de pământ, apoi înţelese că zboară pestezăplaz, luând urma pietroiului.

Cei de faţă rămaseră o clipită cu răsuflareatăiată, după care prinseră a-şi măcina gureşimirarea. Radu Andronic râdea cu poftă.

— Ce cauţi pe după uluci, Machidoane?Slujitorul se ivi cercetându-şi oasele.— Traista cu poveţele chiprienilor, logofete.

Printre ele se află una care sfătuieşte să nu-lispiteşti pe necuratul. Întinse zâmbind mâna luiDrăgan: M-ai înfrânt în luptă cinstită, omule.

Page 460: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Spune-mi, rogu-te, nu cumva maica domniei talete-a înţărcat cu păsat de cremene? SfântăParaschivă! adăugă pipăindu-i ţesătura braţelor.Fier nu alta!

Radu Andronic pofti să afle:— De unde eşti, Drăgane?— Din Ţara Moţilor.Răspunsese scurt şi îşi înfipsese din nou ochii

în privirea logofătului. Boierul îi cercetă căutăturacurată.

— Dacă slujitorul meu nu voieşte să te maiîncerce o dată…

— Doamne fereşte şi apără! spuse repedeMachidon. Am acasă copii şi oleacă de muiere…

— Atunci, urmă logofătul, fă-ţi bunătate, frateDrăgane, şi adă înapoi stânca să-i supunemîntrecerii şi pe ceilalţi.

Ultimul carele se desprinse de gard era unbăietan subţiratic, cu sticle nemţeşti la ochi,născocite în sprijinul vederii.

Când se ivi în bătaia privirii, boier Miclăuş celbătrân socoti că vânticelul călător spre asfinţit aresă-l dea la pământ cu uşurinţă. Culoare lipsită devlagă îi vopsea chipul. Avea frunte înaltă şi degetelungi, vlăguite.

— Ioan Singuru, feciorul preotului Ştefan, dinSânzieni, spuse Radu Andronic. Nu domnia ta eşti

Page 461: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

acela care însoţeai o anume jupâniţa înBucureşti?

— Întocmai.— Pofteşte, rogu-te!Cei rămaşi în priveală chibzuiau pe şoptite că

nu era nicio nădejde să clintească stânca. Băiatulpopii îngenunchease lângă piatră poftind parcă s-o asculte cu urechea.

— Îi spune ocinaşele, şopti Ilie Machidonlogofătului.

Ioan Singuru se ridică şi porni spre cafasaplecat, după obiceiul racului, stârnind şi maivârtos mirarea boierilor. Ajuns cu spatele la ziduri,scapără amnarul. Un şarpe de foc porni iuteş sprepiatră sâsâind gânsăceşte. Îndată ce-i atinsecoastele, stârni bufnitură năprasnică şi un nour defum. Vântul alungă nourul dovedind că în locul cupricina nu se mai află fărâmă de stânca. RaduAndronic aşteptă colbul să se domolească, apoigrăi:

— Asemenea meşteşug ne poate aducefoloase fără număr. Unde l-ai dobândit?

— În şcolile nemţeşti din Saxonia, zâmbi cusfială Singuru. Dacă domnia ta pofteşte, pot să-idesluşesc şi altele.

Avea vorba domoală, grădinărită cu grijă. IlieMachidon îşi potrivi bâta sub braţ dând din cap.

— Eşti încredinţat bre, omule, că taica părintele

Page 462: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nu-i slujeşte celui cu corniţe?Auzi îndată pocnet de harapnic şi văzu cum

ciomagul îi zboară, smuls de-o mână nevăzută.Întoarse capul năuc. Ioan Singuru cântărea înpalmă un pistol turcesc care fumega.

Radu Andronic îi cercetă căutătura, dar nu putus-o buchisească din pricina sticlelor aninate denas. Se răsuci spre Miclăuş cel bătrân.

— Vom lua cu noi pe Drăgan şi Singuru. Ampofti de asemenea, dacă se dovedeşte cu putinţă,să-l avem alături şi pe feciorul domniei tale, spre ane descâlci cărările.

Scutierul îşi ridică ochii plini de rugăciuni, sprechipul părintelui. Bătrânul îi dădu slobozenie.

— Să nu-mi faci neamul de ocară dovedindu-tenevrednic, băiete!

Soarele aflase stăpânire temeinică pe sinealacerului. Alungate de învăţătura lui Ioan Singuru,păsările, deprinse cu conacul, năpădiseră ulmiiînşiraţi, fără rânduială anume, pe tăpşanulînchinat apusului. Vânticelul îşi vlăguise puterile,opintea fără credinţă să vânture văzduhul. RaduAndronic măsură depărtările, apoi se întoarsespre bătrân.

— Porunceşte, rogu-te, cinstite boier Miclăuş,olacilor să ştiricească acelor români, păstrători dedovezi, îngăduinţa Mariei Sale Vodă Brâncoveanual Valahiei de a le primi în păstrare. În noaptea

Page 463: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

asta, cu ajutorul Celui de Sus şi al bărbaţilortransilvăneni, nădăjduiesc să-i aducem slobozenienobilului Gavril de Noţig, iar de mâine vompurcede să strângem hrisoavele.

Nu-şi sfârşi vorba. Tropot de cal zorit se iscădintr-o dată pe drumeagul conacului. Un armăsarroib zbură nălucă peste gard şi opri forăindleoarcă de spumă. Îl călărea o nuia de fată, în ilicşi catrinţă lungă din piele de căprioară, ciuboţelerăsurii şi ie lipsită de podoabă. Obrajii cu pomeţiînalţi erau pârguiţi de bătaia vântului, ochii, pietremari smulse din munţii cei albaştri ai cerului,fulgerau spre tâmple. Pletele negre, muncite dealergătură, se sloboziseră de mult din rânduialăstatornicită. Plesni biciuşca de carâmb bortind cuprivirea chipul bătrânului.

Radu Andronic înălţă, fluierând a pagubă, ochiispre ceruri. O recunoscuse pe Tofana.

— Poftesc să ştiu, boier Miclăuş, pentru ce n-am fost vestită că oaspeţii domniei tale ne alegvitejii?

— Cine-i jupâniţa? întrebă Radu Andronic,socotind că a venit ziua să-i afle rosturile.

Ochii fetei îşi adunară albastrul într-un semnscurt. Miclăuş cel bătrân plecă căutătura.Răspunse cu sărăcie.

— Om de încredere. Pofteşte să-şi aratevredniciile.

Page 464: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Spune-i, rogu-te, zise logofătul, că valahiipreţuiesc îndeajuns fecioarele Transilvaniei ca sănu le necinstească mâinile în treburi poruncitemuierilor. Hrana o vom rostui după pildahaiducilor, iar de primeneli vom griji singuri.

Vorbise fără s-o privească. Un şuierat subţire îitrecu pe lângă ureche şi simţi că palma i se lipeştede canatul uşii. Căscă ochii şi văzu cu buimăcealămare că o săgeată îi ţintuia o mânecă a contăşuluide uşor. Altă săgeată îi cetlui braţul drept.Rămăsese răstignit. Fata anină arcul de oblânc şiîi grăi cu asprime:

— Învaţă, muntene, să-ţi cântăreşti cuvinteleînainte de a le rosti! Cinstim ajutorul, nu şiburuiana vorbei deşarte.

Ilie Machidon îşi frecă mâinile.— Mulţumescu-ţi, Doamne, că m-ai învrednicit

să văd în faptă socotelile vărului meu Leonte:trebuie să fie şi un lup mâncat de miel.

Radu Andronic izbuti să-şi adune braţele,lăsând zălog mânecile contăşului. Vorbi boieruluiocolind cu bună ştiinţă arătarea ce-i zvârlisesăgeţile:

— Aibi bunătatea, cinstite boier Miclăuş, şispune-i jupâniţei cu obicei de lotru că în Valahiaasemenea ispravă se osândeşte roşindu-ţi palmape spinarea cea moale a cutezătorului.

Din ochii fetei ţâşneau scântei albastre. Suci

Page 465: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

calul de dârlogi şi-l biciui scurt, sărind zăplazulîntr-un vârtej de colb.

Când înserarea îşi arătă colţii, logofătul sesmulse din aşternut. Poruncise oamenilor odihnătemeinică: după socotelile domniei sale, îiaşteptau ceasuri trudnice, fără de sfârşit.

Scutierul nu izbutise să aşeze geană pestegeană. Gândul că până la întâiul cântat alcocoşilor îşi va vedea stăpânul slobod, îisurghiunise somnul. Nici Ioan Singuru nu arătanou-născut. Împărţise odaia cu Drăgan, iar de-ndată ce moţul pusese capul jos, dovediseaceeaşi bărbăţie şi în horăituri, speriind întreagasuflare de pe moşia boierului Miclăuş. Bubuitînfricoşător de tunet şi şuierături haiduceştiînsoţiseră răsuflarea novacului zguduindgeamurile şi carnea de pe slujitorime.

— L-am căutat pe dracu’ şi-am dat pestetătâne-său! spuse Ilie Machidon stăpânului. Ştiuîncaltea că buhaiul ista de bărbat n-o să neruşineze pustietatea somnului.

Îmbrăcară haine întunecate şi la cel dintâi licăral stelelor se aflau pe drumul Braşovului.

Ciudat peste măsură i se păru logofătului RaduAndronic un anume lucru: bătuse ţara Franciei şirepublicile italiene, Florintia, Toscana, Veneţia,retezase de la un cap la altul imperiul

Page 466: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Habsburgului, se călătorise în ţara muscalului şitrecuse de trei ori hotarul padişahului, iar în atâtaprisos de haimanalâc nu străpunsese o singurădată porţile meşterilor braşoveni. Miclăuş cel tânărnesocoti veghea zidurilor şi a străjerilor imperiali,purtându-i în cetate printr-o hrubă tainică,născocită sub pământ de neguţătorii dornici să-şiferească marfa de căutătura vameşilor.

Ţinând umbra scutierului prin ulicioare covrigateşi strâmte – într-atâta de sulege, încât din doibărbaţi ce s-ar fi întâmpinat pe drum, unul ar fitrebuit să lipească zidul spre a nu-şi zăticni umeriişi paşii – boierul valah simţea răcoareastrăpungându-i postavul contăşului. Copitelecailor, legate în scutece, călcau mut pietreledrumului grămădite ca nişte pâinişoare de casăsărmană. Miclăuş cel tânăr păşea în frunte,pândind umbrele.

O lună de ceară se împiedica în zidurile înalteale târgului, pustiind uliţele de lumină. Sub ochiulstelelor strălucea nins doar Tumul Alb răsăritdinaintea lăcaşului cel mare, falnică întemeiere ameşterului Conradus Lapicida. Târgoveţii sedeprinseseră de vreo unsprezece leaturi să-ispună Biserica Neagră, căci limbile de foc ce-iîncercaseră trupul în anul diavolului 1689 seciteau şi azi pe ziduri. Târgul arsese atunci căpiţăde fân, iar asemenea văpaie – socoteau oamenii –

Page 467: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

nu putuse fi scornită decât de aprig blestem.Pace îndelungată nu-i fusese sortită sfântului

lăcaş încă de la zămislire. Capela, ridicată dinosârdia unor monahi, fusese dărâmată de tătariprin leat 1241. Altă temelie se pusese la 1385, iarcrucea o înfipseseră strănepoţii acelor întemeietoriabia peste o sută de ani.

Radu Andronic trăgea cu urechea la zgomotelenopţii. Moţul cerceta cotloanele porţilor înalte, IoanSinguru grijea în toată clipa să-i fie strânsănăframa împrejurul grumajilor betegi.

Despre târgul Braşovului ca şi despre întreagaţară a Transilvaniei scutierul le grăise fără istov decum părăsiseră conacul bătrânului. În cuvintele lui,logofătul desluşise dragoste nesecată şi clocotulsângelui aprins de prea multă tinereţe.

Calice, ori îmbrăcate în strai scump, caseleţineau strâns umăr lângă umăr, după rânduială deluptă a străbunilor. Căci cimbrii şi teutonii, cândopinteau dinaintea vrăjmaşului, se aflau legaţi cufrânghii trainice între ei, ridicând zid de netrecut.Uliţa sforii, Schnurgasse – vorbă care izbutise să-iînnoade zdravăn limba lui Ilie Machidon – ridicapildă.

Duceau caii de dârlogi. Miclăuş oprea ceata laorice curmătură de uliţă scormonind împrejurimile.Căuta drum lăturiş spre a nu ieşi în calea străjilor,ori a te miri cărui pândar de dugheană

Page 468: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

chivernisită. În vremea aceasta, Machidon şilogofătul, străini de meleag, cercetau hudubăileînghesuite una într-alta, fără a-şi lăsa răsuflet. Seaflau în buricul târgului stăpânit de saşi.

Sub acoperişurile ascuţite, cu frunte teşită,căsca ochi un geamlâc mititel pe unde adesea sestrecura ţeava flintei. Dedesubt, ferestrele înguste,oblonite, spărgeau zidurile cu zugrăveală rozalbă,şofranie ori verde. Porţile înalte, fără podoabă, nuîngăduiau privire în ogrăzile dinlăuntru, neguroaseşi încâlcite, cu prisos de ganguri şi bolţi ce iscauumbră plină de răcoare.

Aici zăceau la vreme de izbelişte vătămaţiicăzuţi pe metereze şi tot aci chindiseau lagherghef, în ceasurile cuminţi ale după-prânzuluicel bun, jupâniţe dogorite la obraji, cu fuste creţeşi cornete albe din moţul cărora curgea câte ohorbotă scumpă.

Hudiţele desluşeau puzderie de prăvăliimărunte, cu două-trei măsuţe, în care la vreme dezi se mâncau dulciuri făcute fără furtişag. Fanarulde fier înfipt în grumazul casei răspândea cuzgârcenie un pumn de lumină săpunie…

La toate acestea chibzuia logofătul Andronicprepuindu-se tot mai mult în inima unui burgnemţesc. Erau case trainice şi fără fesfesele,ridicate de târgoveţi cu sârg de muncă şichiverniseală. Fala deşartă nu-şi găsea cuvânt în

Page 469: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

pravila răsbunicilor. Straiul negru, de postavsăsesc, trainic, moştenit adesea din tată în fiu şilăsat cu limbă de moarte nepotului, nu lipsea depe trupul dumnealor, după cum şorţul de piele nulipseşte fierarului.

Seara, înaintea primului căscat, se adunau înodaia cea bună pentru a cânta din flaut sau diblămuzicile vechi, născocite în Evropa papistaşă.Alteori luau drumul crâşmei. Berea le dogoreaobrajii şi-i pocnea cu ciomagul în moalele capuluispre jumătatea de veac, pentru a lăsa în urmădouă rânduri de straie, douăsprezece linguri şi unceainic din argint, taleri care fac pui şi o Biblie înscoarţe de piele neagră.

Cercetat din vârful Bisericii Negre, târgul sedovedea priponit ca într-un lighean de zidurilecetăţii. Turnurile lăcaşului Sfântul Nicolaeîmpungeau luna ivită în priveală spre a o sili să-şilepede lacrima de argint peste mahalauaScheiului, locuită de români.

Valea săracă şi strâmbă poruncise caselor săse caţere pe stânci, ori să-şi vâre şoldul una într-alta. Porţile înalte grăiau limpede despredragostea de frumos dobândită din strămoşi.Dregătorii cetăţii nemaigăsind piatră şi pentruuliţele românilor le lăsaseră în stăpânirea colbului.Nici fanare nu se aflau, trăiau din milosârdia lunii.

Meşteşugari de mărunţişuri şi cărăuşi

Page 470: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

neîntrecuţi, cumpătaţi la vorbă şi tari de virtute,românii Scheiului şi-au scris istoria lor. Nu i-aîndoit nici porunca saşilor de-a lua drumul bisericiiprotestante, nici a Vianei de-a se uni cu Roma.Domnii Ţărilor Române nu i-au lăsat de izbelişte.Pilda a dat-o Vlad Călugărul, cel în tinereţepribeag, trimiţând bani şi meşteri pentru a ridicaBiserica Sfântul Nicolae. I-au urmat-o, fărăşovăieli, Vlad şi Neagoe Basarab, şi Petru Cercel,şi Aron Tiranul al Moldovei.

Şi parcă spre a curma şirul faptelor cu belşugde preţuire marele logofăt Neculai Ruset, ginereleBrâncoveanului, avea să întoarcă dania soaţeisale către sfânta biserică – o cunună de adamantepreţuite la 2 500 de taleri – înapoi în besactea,căci spre a dobândi carte de conte, acel Rusettrecuse la credinţa papistaşilor.

În inima Braşovului, căruia urmaşii aveau să-ispună Bra-şovechi, ceasul Bisericii Bartolomeubătu de două ori. Era cel mai bătrân lăcaş înălţatprin anul Domnului 1223. Geamurile cafeniiascundeau ochiului pereţii dinăuntru, albi şi lipsiţide podoabă.

Privirea se poticnea apoi în zidurile cetăţiiacoperite cu ţiglă. Turnul Negru cel lătăreţ cătacârcotaş la trupul de fecioară gorjancă al TurnuluiAlb. Bastionul fierarilor ridica o sprinceană sprepoarta cea mare, ticluită după înfăţişarea arcurilor

Page 471: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

de triumf romane, care închidea adeseori drumulromânilor spre cetate. Tot la această poartă erastăvilit şi alaiul burlacilor din Schei.

Flăcăii care nu-şi închinaseră inima vreuneicatrinţe îşi începeau jocurile în SăptămânaLuminată sub poruncile unui vătaf. Surla păstratăvreme de un an în Biserica Sfântul Nicolae vesteade Blagoviştenie şi Duminica Floriilor serbărileromânilor buiaci. În prima zi de Paşte, burlacii,îmbrăcaţi în straie ţărăneşti cu flori la pălării şiarme la brâu, toţi călări, băteau uliţele Scheiuluivestind gospodarii dornici de desfătare.

Zvârlirea buzduganului cât mai sus, spre a fiprins apoi din zbor, se afla la mare preţ în ochiiprivitorilor, stârnind haz ori de câte ori vreunmotântoc dovedea nepricepere. Nici aruncarea înţol nu se bucura de mai puţină căutare. Laporunca vătafului, burlacii prindeau un covor decolţuri spre a sălta de trei ori în înaltul ceruluiflăcăii cu inima slobodă.

Ziua de miercuri îşi avea tâlcul ei. Datinaporuncea alaiului să dea ocol hudubăii careadăpostea Sfatul Celor O Sută. Izbutindasemenea ispravă, cetatea ar fi intrat înstăpânirea românilor din Schei. Dar porţile erauzdravăn ferecate de saşi.

Gând de-o clipă răsări în mintea logofătului.Călca pe urmele lăsate de paşii lui Mircea cel

Page 472: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Bătrân, carele a înnodat cel dintâi firul sorţiiromâneşti a târgului. Şirul voievozilor valahi şimoldoveni intraţi cu alai sau în pribegie pe porţileBraşovului n-avea sfârşit: Vlad Dracul, VladŢepeş, după ce-şi osândise megieşii nestatornicidin Ţara Bârsei, Petru Rareş, întors cu izbândădupă bătălia de la Feldioara cu craiul Ferdinand.Tunurile sale, aşa cum aveau să spună urmaşii,„stricaseră bunătate de ziduri” spre a supunecetatea.

Drumurile lui Rareş spre acele locuri n-aucontenit nici când se afla în pribegie. Sângeleaprins al părintelui, marele voievod Ştefan, i-aporuncit să născocească un prunc împreună cunevasta lui Weis Iorg, din Sfatul Celor O Sută.Petru Cercel n-a uitat să-şi vadă ctitoria în timp cese călătorea către Francia. L-au urmat paşii luiMihai cel Viteaz şi umbletul apăsat al lui RaduŞerban, şi cel molatic al lui Nicolae Pătraşcu,feciorul lui Mihai…

— Primejdie! şopti scutierul venind în goană.Imperialii cercetează uliţele.

Lipiră zidurile ţinând botul cailor. Radu Andronicapucă braţul lui Ilie Machidon.

— Strâmbă-le vadul!Slujitorul se prelinse în umbră până la

încrucişarea uliţelor. Dibăci în traistă praştia şitrimise o piatră cât gutuia peste şirul de case.

Page 473: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ţipătul olanelor sparte spori paşii oştenilor pe alteulicioare.

— Slobod! spuse Machidon.După ştiinţa scutierului, nobilul Gavril de Noţig

se afla priponit în turnul Sfatului Celor O Sută. Îlmăsurară la adăpostul întunericului în fel şi chip.Avea patru feţe şi era încins cu un cafas. Sub paraaşezată în creştet, la vreo 40 de stânjenipescăreşti, se afla un foişor de pază cu un singurstrăjer. Luna răsărită le arătă încă patru vestitoride primejdie aflaţi în cafas, câte unul de fiece faţăa turnului.

Radu Andronic îşi muşcă înciudat buzele. Jur-împrejurul hudubăii locul era pleşuv, iar nouriifugăriţi de pe cer n-aveau putere să astupe ochiullunii. Niciun cloţan n-ar fi izbutit să se furişeze fărăştiinţa oştenilor de caraulă.

Logofătul citi feţele oamenilor. Ilie Machidondezmierdă fără credinţă blana câinelui, semn că-şifrământă mintea, Singuru îşi ştergea pe gânduristiclele cu o băsmăluţă, Drăgan cerceta întunecattumul. Radu Andronic se întoarse către Miclăuşcel tânăr.

— Alt chip de a pătrunde înlăuntru nu se află?— Nu.— Priveala străjerului din vârf, şopti Machidon,

o putem amăgi iscând tărăboi în altă parte.Rămâne cel din cafas cu ochii către noi.

Page 474: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Aici e buba, Ilie.Glasul domol al lui Singuru ajunse firicel de fum

la urechea logofătului:— După socotelile mele, la răscrucea nopţii se

stârneşte vântul. Asta înseamnă că norii iscaţi deTâmpa se vor prăvăli asupra târgului născocindumbrele de trebuinţă.

— Îngăduie, logofete.Vorbise scutierul. Îşi frământă degetele, privirea

avea jăratic.— Spune.— La miezul nopţii, străjile primesc întărituri.

Oşteni cu făclii veghează jos, la porţi.— De unde ştii?— E a cincea noapte când mă strecor în locul

ăsta, chibzuind cum să ajung la stăpânul meu.Clopotul orologiului nemţesc al tomului vesti

ceasurile zece. Străjerul din cafas îşi astupăurechile. Se frânse dintr-o dată, ducându-şidegetele la gât. Lumina lunii desluşi pricina: aveaînfiptă sub bărbie o săgeată.

Logofătul întoarse repede capul. La douăîntinderi de braţ, în spatele lor, se afla jupâniţa cuarcul. Îl privea fără să-şi ascundă batjocura.

— Drumul e slobod, muntene!

Străbătură piaţa pisiceşte, dintr-o singurăsuflare, şi priponiră zidurile hudubăii. La semnul

Page 475: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

logofătului, moţul lunecă către uşorul porţii. Îşifăcu semnul crucii apoi aceleaşi degete seîntinseră spre gâtlejul străjerului înţepenit în prag.Papistaşul dovedi cuminţenia puiului de găină. Selăsă purtat pe sus până la rădăcina umbrelor şinumai după aceea se nărui supus pentru veşnicie.

Pătrunseră în sala Sfatului. Miclăuş cel tânărarătă o uşă măruntă. De la acea uşă coborautrepte din piatră muşcate de umblet. Îi urmarădrumul pe vârfuri, grijind să nu-şi lovească armelede ziduri. Poalele scării se odihneau pe buza unuicoridor suleag, luminat de torţe priponite înbelciuge.

O vorbă nemţească, al cărei înţeles Machidonn-avea să-l desluşească niciodată, îi opri locului.Paisprezece oşteni turnaţi în fier ţâşniră dinamândouă capetele coridorului. Fără să maiaştepte poruncile logofătului, oamenii se împărţirăfrăţeşte spre a stăvili năvala. Miclăuş, Drăgan şiSinguru ţineau piept nemţilor căzuţi în spinare,Simion, Machidon şi Radu Andronic opinteau decealaltă parte. Bâta slujitorului şi loviturile viclenede spadă ale logofătului molcomiră vrednicianemţilor. Dădeau rac înapoi, slobozind icneteadânci ori de câte ori parul plugarului le îndesacoifurile pe cap. Ascuţişul logofătului, deprins cutainele armurii, se strecura hoţeşte pe laîncheieturi, dând vad sângelui.

Page 476: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

La piciorul scării, Miclăuş cel tânăr tăia vârtoscu spada. Singuru descărca pistoalele rânduite lacingătoare; moţul, credincios palmelor goale,strujea nemţimea de vlagă, zvârlindu-i pe ceibăgăreţi de piatra zidului.

Un strigăt gâtuit întoarse capul lui RaduAndronic. Nesocotind celelalte primejdii, patrusăbii străpunseră trupul scutierului. Miclăuş celtânăr se nărui căutând ochii boierului valah.

— Asta-i tot ce-am putut face pentru domnia taşi stăpânul meu. Nădăjduiesc ca tata…

Moartea îi cetlui ultimele cuvinte. În ochiioamenilor se adunase toată talpa iadului. Năvălirăspre nemţii teferi împărţind lovituri şi blesteme.

Două grămezi de leşuri plăteau viaţascutierului. Radu Andronic îngenunche luminându-i chipul. Murise cu ochii deschişi, voind parcă săvadă sfârşitul lucrării.

— Ţi-ai cinstit moartea, boier Miclăuş, şoptilogofătul. Odih-neşte-te în pace!

Îi închise pleoapele şi se ridică. Machidon,Drăgan şi Singuru aşteptau cu frunţile plecate.

Capătul coridorului sfârşea într-altul, bortit detemniţe fără număr. Ieşirea din acele temniţe erastăvilită de porţi trainice de fier. Trecură zoriţi pelângă ele strigând:

— Gavril de Noţig!

Page 477: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Aici!Răspunsul ţâşnise dintr-o hrubă neguroasă.

Rând pe rând, Radu Andronic, Singuru şiMachidon cercetară în van taina rătezului, moţul îipuse la încercare bărbăţia cu umărul. Poarta dinlemn gros, încinsă în şerpare de fier, rămaseneclintită.

— Supune-o prafului de puşcă, poruncilogofătul.

Ioan Singuru meşteri cu jungherul o bortă larădăcina uşorului, în furca coridoarelor, Machidonpândea zgomotele.

— Nobile Noţig, grăi feciorul popii din Sânzieni,lipeşte, rogu-te, peretele!

Făcu celorlalţi semn să se depărteze şi zvârlifăclia la poalele uşii. Bubuitura zgâlţâi zidurile,născocind ceaţă şoricie de fum. Din ea sedesprinse, tuşind vârtos, un bărbat croit pemăsura lui Ilie Machidon. Purta ciuboteîntunecate, berneveci leşeşti şi o cămaşăferfeniţită, cu urme de sânge.

— Eşti vătămat? întrebă Radu Andronic.— Nu domniile voastre sunteţi pricina. Îi petrecu

din ochi: Cine ar fi prepuit că patru oameni potdobândi asemenea izbândă?

— Am fost cinci. Să mergem! Tevatura stârnităva grămădi, curând oştenii imperiali dimprejurulturnului.

Page 478: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Când văzu trupul scutierului, privirea nobiluluise îngustă aţă. Îi trecu degetele peste obrajiîngânând:

— Bietul copil!— Feciorul boierului Miclăuş s-a dovedit bărbat

de soi ales. Făcu semn moţului să-l ridice şiurcară zoriţi treptele.

* * *Cinci săbii răscoleau pământul Tâmpei spre a-i

statornici scutierului loc de îngropăciune, dupădatina datorată celor viteji, îi aşezară armelealături, iar la căpătâi o cruce meşterită de IoanSinguru dintr-o inimă de cedru.

Noaptea îşi rătăcise întunericul, da semne deslăbiciune. Din porunca boierului Miclăuş celbătrân, două care braşoveneşti încărcate cupoloboace, doniţe şi lăzi de zestre, adăstau într-ovăiugă. „Marfa” avea să lege la ochi prepuielilepoterelor. Aşa socotea logofătul poruncind luiDrăgan, slujitorului şi lui Ioan Singuru să îmbraceanteriul cărăuşilor.

— Şi eu? întrebă Gavril de Noţig.— Cunosc dorinţa românilor de a pune umărul

şi o preţuiesc cum se cuvine. Domnia ta, însă, aigrabnică trebuinţă de odihnă.

— De altceva am trebuinţă! spuse nobilulsmulgându-şi cămaşa. Priveşte!

Page 479: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Pe spinare şi grumaji avea semne vineţii deharapnic, aşternute de-a curmezişul.

— Nimeni din neamul meu n-a îngăduitasemenea umilinţă şi nu-mi voi găsi odihna pânăcând nu deschid cu hangerul tot atâtea inimi depapistaşi.

— Pentru ce te-au supus caznelor? întrebăIoan Singuru.

— Carol Neurautter poftea să-i desluşescdrumul spre tainiţa ce adăposteşte dovezilestrăbunilor.

— Neamţul se dovedeşte zorit, grăi IlieMachidon.

— Nu pricep.Radu Andronic poftori gândul satanicesc al

misionarului şi poruncile Mariei Sale, VodăBrâncoveanu.

— De douăsprezece ceasuri vestitorii boieruluiMiclăuş bat drumurile Transilvaniei ştiricindromânilor să strângă mărturiile încrustate în fier şipiatră. Vom strâmba drumul ştiut spre aceledovezi ale pământului ce nu pot fi clintite,născocind altul calp.

Nobilul Gavril de Noţig măsură pe gândurisemnele dimineţii, apoi chipurile oamenilor aflaţisub porunca lui Radu Andronic.

— Vrednică lucrare, dar cu atât maiprimejdioasă. Cunoaşteţi cărările ascunse

Page 480: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

oştenilor imperiali?— Pentru Ţara Moţilor îl avem pe Drăgan.Novacul clătină capul şi rămase apoi stană de

piatră. Nu scăpase toată noaptea un singurcuvinţel.

— Dacă domniile voastre îngăduie, prinMaramureş şi obcinele Bucovinei vă pot călăuzieu, spuse Singuru.

— Pământurile de pe Târnave şi Mureş lecunoştea Miclăuş cel tânăr, adăugă logofătul.

Gavril de Noţig zâmbi cu amărăciune.— Le-a bătut alături de mine, numărând satele

de români. Eu îi voi ţine locul, căci numai astfelpot să-mi dovedesc recunoştinţa.

Logofătul citi în ochii cetaşilor lumina mulţumiteişi zâmbi larg.

— Hotărârea domniei tale mă vâră în mareîncurcătură. N-am avut până la ceasul de faţăcălăuză cu herb…

— Sloboade-ţi poruncile fără grijă, logofete, şimă voi supune cu dragă inimă. Fapta e maipresus de fala celor de neam.

Făcură roată pe un dâmb bogat în verdeaţă,spre a chibzui cărările ce aveau să urmeze.Hotărâră să urce până la obcinele Bucovinei şinumai după aceea să pogoare spre Alba Iulia şiCetatea Huniazilor.

— Socoteala e bună, muntene!

Page 481: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Radu Andronic ridică biciuit privirea. Rezematăde roata ultimului car, fata cu arcul surâdea. IlieMachidon buchisi în căutătura logofătului poftanestăvilită de a-şi încerca şerparul pe anume local jupâniţei.

— Văru-meu Postolache, spuse, şase toamnes-a ţinut de catrinţa unei zvârlugi de copile, plinede incuri, care nu-l poftea şi pace bună. Ştiţi ce i-azis flăcăul când a văzut că nu se arată semnelebiruinţei? Iubeşte-mă sau te tai! Istoria asta, bagde seamă, a făcut pui…

Logofătul se stăpânea anevoie. Întrebă cuduhul blândeţii:

— Numele domniei tale!— Tofana.— Uite care-i povestea, jupâniţă Tofana, urmă

dăscăleşte boierul, trudind să-şi alunge paraponul,am datorinţe mari pentru isprava cu străjerul dincafas şi nădăjduiesc să mi le plătesc la timpulcuvenit. Până atunci însă, ai bunătatea şi rămâi larosturile cuvenite unei fecioare!

Albastrul din ochii fetei se îngustă ascuţiş debrici.

— Rostul meu e să-mi slujesc neamul şi nudomnia ta, muntene, ai căderea să-mi ridicistavilă. Despre buna mea credinţă a pus chezăşieboier Miclăuş. Ioan Singuru o poate întări.

Radu Andronic rupse roata ridicându-se.

Page 482: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Hotărâţi.Se depărtă cosind îndrăcit buruienile cu sabia.

Cel dintâi vorbi Gavril de Noţig:— Gândul e bun şi-ţi face cinste, dar nu în

asemenea lucrări, îmi cer cuvenita iertare…Privi spre Drăgan, semn să-şi spună cuvântul.

Moţul chibzui gospodăreşte vreme îndelungată,apoi rosti răspicat.

— Nu-i de trebuinţă muierea.Părea ostenit peste măsură de atâta vorbă. Se

lăsă stâncă aplecată într-un cot. Ioan Singuru îşipotrivi sticlele la ochi căutând lăturiş.

— Batem drum cu primejdie şi în loc de ajutorpoţi să ne fii povară. Iartă-mă!

Era rândul lui Ilie Machidon. Îşi netezi musteaţa,măsurând dintr-o parte chipul întunecat al fetei.

— Apoi, cinstită jupâniţa, tare mă încearcănecuratul să-ţi istorisesc o pătăranie. Umblă vorbacă a fost odată un moşneag carele avea patrucucoşei în ogradă şi nicio altă orătanie. Cucoşeiiiştia trăiau precum fraţii gemeni, în înţelegeredeplină. Într-o zi, iaca rostuieşte moşneagul opuicuţă albă cu ispită satanicească în călcătură.Râse încetişor, clătinând din cap: Ştii domnia ta ces-a întâmplat cu acei cocoşi? Şi-au scos ochii unulaltuia! Cine are urechi poate lua învăţătură.

În căutătura jupâniţei jucau flăcări albastre.Încălecă din mers, după năravul nohailor, şi pieri

Page 483: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

în cetină.

„La mulţimea faptelor mele cele rele, cugetândeu ticălosul mă cutremur de înfricoşata zi ajudecăţii. Ci îndrăznind spre mila milostivirii tale,ca David strig ţie: miluieşte-mă, Dumnezeule,după mare mila ta!”

Închin a zecea mătanie. Balamalele oaselor setânguie speriate de slujba la care le supun.Ucenicul mă ajunge din urmă în celălalt ungher:

…Ca David strig ţie!…Amândoi ispăşim canon greu. Pe mine m-a

osândit bădiţa Grigore, fratele meu cel mare,preot la Pufeşti, lui Niculăiţă eu i-am poruncitosândă.

Toată dosădirea a pornit de la un şip cu răchieadus de prietenul Alecsandri pentru ceasurilecând mă urgiseşte vremea cea rea. Ucenicul, puspe şotii, a deşertat în lipsa mea bunătate debăuturică la rădăcina pridvorului, turnând până lasemn apă sfinţită. Să mă apuce pandaliile şi maimulte nu când am dus sticla la gură! Rămasăslobodă, agheasmă necuratului a umplut conaculde vorbe. Taman atunci pică frăţâne-meu.

— Ai călcat poruncile sfinţilor părinţi! zice.— Neclintit stau în faţa lor, părinte şi bădiţă

Grigore, precum masa aiasta.N-am sfârşit bine minciuna şi unde o ia la vale

Page 484: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

masa cu pricina! Bădiţa, crezând că-i semn desus, a căzut în genunchi îndesind cruci mărunţele,eu am rezemat peretele.

Un chicotit subţiratic ne-a desluşit vicleşugul.Niculăiţă legase piciorul mesei cu o sfoară şi atrecut-o apoi pe sub ţol până în chilioara lui…

Mă doare sufletul, frate cetitorule, căci dinpricina canonului nu voi putea călători alături dedomnia ta prin ţinutul Someşului. Trebuie săînfăptuiesc o sută de mătănii şi de tot atâtea orirugăciunea de pocăinţă.

„Ca fiul cel desfrânat am venit şi eu, îndurate,carele toată viaţa am cheltuit pentruîndestulare…”

Niculăiţă urmează oftând din rărunchi.„Primeşte-mă acum când mă pocăiesc,

Mântuitorule, şi mă miluieşte…”Seara şi-a lipit ochii vineţi de ferestruică.Ne cercetează.

CAPITOLUL XIII – TOFANA

Înaintau anevoie pe drumeaguri nedeprinse cupasul. Zestrea de urice şi hrisoave, culeasă înţinutul Braşovului, se afla în tainiţa născocită deIoan Singuru într-un poloboc cu două funduri.Simion alerga cercetaş în frunte. Îl urmau, călări,

Page 485: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Radu Andronic şi Gavril Noţig. Înaintaşii carelor seaflau mânaţi de Drăgan şi feciorul popii dinSânzieni. Slujitorul logofătului păzea urma stupindgros, năpăstuit de colb.

Lumina răsăritului făcuse pui, solomoneavăzduhul rezemat pe cula dealului. Ciuboţelelecucului zvârlite prin pârloage îşi clătinau carâmbiisubţiri, suduind într-un glas cu Machidon ţărânărăscolită de copite. În vale sticlea stins oglindaunei ape.

Radu Andronic cercetă harta întocmită de IoanSinguru. La poalele acelei ape se afla, sub strajapământului, letopiseţul de piatră al Gavei, aşezarea veacului VIII. Zidurile, vătămate de ani şi depribegia noroadelor, se năruiseră de mult, lăsândmărturie doar temelia întinsă până la buza iazului.Năvala undelor era stăvilită de o întăriturătemeinică din piatră.

Carele făcură popas la umbra unui stejar rătăcitde pădure. După ce burduful cu vin trecu dinmână în mână alungând uscăciunea gurii,logofătul porunci lui Singuru să măsoare pământulaşezării. Sculele mânuite de feciorul popiidesluşiră că stăvilarul străbunilor fusese ridicat cuchibzuinţă.

— După ochiul meu, spuse Radu Andronic,dacă-l smintim, apele vor năvăli acoperind urmelecetăţii.

Page 486: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Ioan Singuru rândui cifrăraia încurcată pe unpergament şi numai după aceea îşi scoase sticlelede la ochi.

— Sculele nemţeşti chibzuiesc ca şi domnia ta.Aş povăţui să bortim adânc zăgazul la rădăcină, îndouăsprezece locuri, şi să îndestulăm acele borţicu praf de puşcă. Doar aşa îl putem birui.

Cu dalta şi ciocanul în mână, cetaşii se rânduirăde-a lungul stăvilarului. Vechii locuitori ai aşezăriifăcuseră treabă temeinică, folosind piatră fără demoarte, astfel că truda nu fii deloc uşoară. Gavrilde Noţig, deprins mai degrabă cu pana şicugetările grecilor vechi, îşi stâlci degetele binişorstârnind zâmbetul slujitorului.

— Îngăduie, cinstite boierule, spuse IlieMachidon, să sfârşesc eu lucrarea.

Nobilul, leoarcă de năduşeală, clătină catâr dincap opintind cu nădejde. Drăgan meşterea tăcut,după obicei, Ioan Singuru ferindu-şi sticlele dinbătaia scânteilor de cremene. Nici mâinile luiRadu Andronic nu dovedeau iscusinţă, dartrebăluiau înainte temând limba cea spurcată a luiMachidon. De câte ori da pe de lături cu ciocanul,logofătul privea scula mânios.

— E strâmbă!— Văru-meu, Lixandru, spuse slujitorul, avea o

vorbă: mâna care nu ştie să scrie, dă vina pecondei…

Page 487: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Soarele ajuns deasupra copacilor îşi lepădavrăjmaş căldura, limpeziciunea apei îmbia maidihai ca aşternutul vădanei aflate în floare.Suspinau înfundat, căci logofătul hotărâse scaldadupă mutatul apelor. Ioan Singuru măsură încă odată borţile.

— De ajuns.Înşirară douăsprezece potecuţe de pulbere

înnodate în una singură, îndeajuns de lungă, apoighiftuiră scobiturile. Feciorul popii porunci cetaşilorsă se zvârle pe pântece şi scapără amnarul. Vlagaprafului de puşcă birui stăvilarul, bubuindînfricoşător. Apele iazului năvăliră puhoi asupraaşezării, apărând-o de gândul cel netrebnic almisionarului Carol Neurautter.

Stejarul ales loc de popas întindea braţevânjoase, perdeluite de frunziş. La adăpostul lor,jupâniţa Tofana privea cu zâmbet satanicescforfota cetaşilor aflaţi dedesubt. Îşi lepădau înmare grabă straiele ispitiţi de undele iazului. Cândrămaseră numai în cămeşuici, fata zvârli dibacenăvodul rostuit anume pentru asemenea ispravă.Poalele împletiturii aveau belciuge grele din fier,însăilate de o frânghie cu laţ. Capătul aceleifrânghii, trecut pe deasupra unei crengigroscioare, se afla legat de şaua roibului.

Tofana fluieră scurt şi armăsarul opinti, ridicândsăculeţe prostovolul plin ochi de bărbaţi tineri şi

Page 488: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

blesteme bătrâneşti. Ilie Machidon sta scrumbie,cu picioarele în sus, între Gavril de Noţig, Ioan şiSimion, Radu Andronic, îndoit la jumătate, ţineaocalele moţului pe şale. Dădură semne de maremirare până când auziră clopoţind vorba jupâniţei:

— Trage-ţi cămaşa, muntene, nu se cuvine săzăboveşti astfel dinaintea unei fecioare!

Izbucniră deodată, făgăduindu-i chinurile iaduluişi cele lumeşti:

— O gâtui!— O jupesc!— O înec!…Ilie Machidon fu cuprins de râs cu sughiţuri.— Sfântă-i vorba chiprienilor! Fereşte-mă,

Doamne, de născocirile celui cu corniţe, dar maidihai de-ale purtătoarelor de cosiţe! Bre, bre, ştiuîncaltea că ne-a copt-o, diavoliţa!

Tofana îi asculta, legănându-şi a joacăciuboţelele. Când făgăduielile prinşilor osteniră,grăi fără patimă:

— Mi-ai dispreţuit ajutorul în două rânduri,muntene! Primeşte-ţi dară osânda! Vei putrezi cumalul cela de moţ în spinare, căci nu-i chip deizbăvire.

Dracii buluciţi la gura logofătului izbutiră săîngâne:

— Nu scapi de mâna mea, jupâniţă, nici pelumea cealaltă!

Page 489: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

— Gavril de Noţig, urmă fata, am auzit că aisăvârşit multe fapte care-ţi cinstesc herbul. Pentruultima ispravă te osândesc!

În ochii nobilului clipocea trufia.— Dovedeşti cutezanţă fără pereche! Nu

îngădui nimănui asemenea şagă.— Crezi că şuguiesc?! Ridică din umeri. Află,

moţule, că nu-s „muiere”, şi nu domniei tale secere să-i fiu „de trebuinţă”.

Drăgan scrâşni aprig din măsele şi logofătulsimţi că-i pârâie oasele.

— Nici istoria cu tâlc a lui Machidon nu mi-aplăcut, şi nici teama lui Ioan Singuru, spuseTofana liniştită.

Sângele slujitorului prinse să-i izbească cupumnii în tâmple, curmându-i râsul.

— Aferim, cocoş, că te bat găinile! Îngăduie,sfioasă jupâniţă să-ţi stârnesc aducerea aminte.Printre osândiţi se află şi câinele meu, carele n-aspus un singur cuvinţel împotriva domniei tale.Slobozeşte-l, rogu-te!

— Voi chibzui.

Chibzuia moşnegeşte, trudind să-şi ascundărâsul. Căutătura albastră fulgera din când în cândcetaşii priponiţi. În cele din urmă, le desluşi căinima ei bună îi porunceşte să le aducă iertaredacă jură să nu-şi verse paraponul, ci, dimpotrivă,

Page 490: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

s-o poftească frumos alături de dumnealor.Machidon se repezi cel dintâi, adăugind că

pătărania cu cucoşeii moşului e scornită. Îl urmarăIoan Singuru şi, cu o jumătate de gură, Gavril deNoţig. Radu Andronic mormăi ceva nedesluşit.

— Tare şi rar, muntene, porunci jupâniţa, dupăcum ai dovedit că ştii s-o faci în două rânduri cândm-ai alungat!

Trebui să poftorească legământul de trei ori,căci Tofana da semne de beteşug la ureche.Drăgan în schimb rămase mut.

— Jură bre, creştine, îl înghionti Ilie Machidon,cât mai am o chicătură de viaţă.

— Nu!— Leagă-te, pentru numele lui Dumnezeu,

omule, că m-ai deşălat! gemu logofătul.— Nu.Clătina încăpăţânat capul stârnind zavera. Jură

numai după ce Radu Andronic slobozi poruncăaspră.

Jupâniţa îşi jucă o vreme ciubotele, chibzuindsă primească ori nu rugămintea de-ai urma, apoirosti cu suspin:

— Bine… Dacă altminteri nu se poate, voipurcede alături de domniile voastre.

Scoase jungherul şi reteză frânghia. Năvodulvărsă cetaşii claie peste grămadă la pământ.

Page 491: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

* * *Istoria cea veche a românilor someşeni se afla

scrisă pe ulcioare, unelte şi lucrături de podoabăieşite la lumină la săpatul vreunei fântâni. RaduAndronic le rânduise într-un poloboc pântecos,vârfuindu-l cu ceară topită.

Înaintau către miazănoapte, spre obcineleBucovinei, în fereală mare. Din spusa localnicilor,poteraşii imperiali răscoleau ţinutul. O pânză deploaie iscată de aburul muntelui bătea vrăjmaşăstârnind mireasma buruienii şi a pământuluirăscolit de plug. Jupâniţa călărea pe urmele luiSimion, în frunte, cu pletele lăsate de izbelişte.Apa îi şiroia pe obraji, se înnoda sub bărbie ţuţuroineîntrerupt. Ilie Machidon cercetă căutăturalogofătului.

— Martor mi-e Dumnezeu că n-am poftit răulnimănui, spuse boierul în şoaptă, dar multăbucurie ar aduce inimii mele Cel de Sus poruncindmăcar un gutunar diavoliţei.

Gavril de Noţig tăifăsuia cu Ioan Singuru.— Calul roib, socoti nobilul, s-a dovedit rău

tovarăş la vreme udă… Odată-şi leapădă povara.Nu zic să-şi frângă gâtul, Doamne fereşte, însă arputea să dobândească un picior în lopăţele…

Rezemat de roata carului, cu tălpile ciubotelorîndreptate spre foc, Ilie Machidon căuta peste

Page 492: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

creştetul fagilor, la bolta pâclie, fără stele.Făcuseră popas în luminiş iscat la poalele

codrului cu două ceasuri înainte de miezul nopţii şisocoteau să se urnească la cel dintâi pâlpâit alzorilor. Temând mereu junghiul, Ioan Singuru, abiadescălecat, aţâţase foc din belşug în mai puţinăvreme – socoti moţul – decât lotrii cu oaseleînnodate de trai haiducesc.

Tofana, pierită fără vorbă în inima pădurii, seîntorsese cu vânat de preţ: un pui de căprioarărăpus, ce prindea coajă rumenă acum în frigareaîntocmită de Machidon.

Caii, slobozi, căutau cu botul muşchiul jilav,cozile băteau alene văzduhul. Pierit de somn,nobilul Noţig adormise pe un mindir, între pânzelecoviltirului. Ochii logofătului rătăceau, fără gândanume, pe feţele cetaşilor. Drăgan stâlpea untrunchi viersuind abia auzit din frunză. Cânteculzăticnit de flacără se topea, cu aripi arse, învăzduh.

Din chipul jupânesei se desluşeau doar pomeţiipârguiţi de soare. Văpaia îi zugrăvea cu aramă,fulgerată arar de albastrul căutăturii. Dibăcise într-o besactea mititică, de abanos, unsoare pentrugrijitul mâinilor. Pe buzele lui Radu Andronic înflorisurâsul. Fata îşi freca degetele măslinii cu luare-aminte, zăbovind îndelung şi fără fereală de ochiulsau zâmbetul bărbaţilor.

Page 493: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Coşcovit dinaintea focului, cu gulerul dulameisăltat peste urechi, Singuru meşterea drăcării dingăteje şi cetină. N-avea astâmpăr, muncit dediavolul născocirilor. Ilie Machidon nu întâmpinăprivirea logofătului. Mâna îi poposea pe capul luiSimion care pândea frigarea cu ochi mijiţi desomn. Gândurile slujitorului zburătăceau spreChipriana…

…Satul grămădit sub coviltirul nopţii stinseseopaiţul. Plugarului i se înfăţişau atât de limpedecasele, chipurile oamenilor, le simţea atât deaproape, încât îi venea să sară din loc, să retezeîntr-o fugă pădurea. Iacă, uliţa mare, prunduită debunicii răzeşi în an îmbelşugat, care desluşeştecărare de omăt în nopţi cu lună holbată, duzii ţaţeiMărioara, avan scărmănaţi de prunci cu obrajii şipântecele cămăşuicii mânjite, bisericuţa cuacoperiş de tablă albă, ridicată de chiprinaşiSfântului Vasile cel Mare.

Nu-i creştin în toată aşezarea să nu-şi boteze lafel primul prunc, iar în Ghenarie, la zi de întâi, câtar fi gerul de mare, oamenii încing foc năprasnicîn ograda bisericii, frig gâşte şi beau vin opărit cucimbru şi busuioc… De la biserică până la fântânaTătarului sunt douăzeci şi opt de paşi număraţi, iarde-aici până în ograda lui Machidon mai puţin deatâta. Supusă gustului Smărăndiţei, casa arecuşmă de olane răsurii şi zidurile năpădite de

Page 494: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

zorele. La ferestre râd flori de muşcată, lalelelemascate aduse de Machidon din împărăţia turculuinăscocesc cupe felurit zugrăvite, sub cerdac. Dinpricina lor cumetrele şopocăiesc fără abatere căSmărăndiţa şi-a repezit nasul spre luceferi. Maişopocăiesc şi din alte pricini: Smărăndiţa e subţireîn boi, mlădie ca şarpele, când te cercetează,ochii verzi îţi picură lacrimă pe inimă. Pe omul ei l-a lovit strechea. Nu dovedeşte sârg de gospodărieşi muiere, căci cine a intrat în slujba drumului aresâmbetele pălite cu leuca. Smărăndiţa, îi drept, nuumblă fără copcă la catrinţă, nu păşeşte cu ochiiîn ţărână, dar nici nu-i saltă peste gardulmegieşilor. Iacă însă lupii au început a da târcoaleogrăzii.

Ionică a lui Sătulu, de-o pildă! Zor-nevoie, toatăziua la uşa nevestei după povaţă, de parcă n-ar fipopă în sat ori moşnegi cu prisos de înţelepciunecât să îndeşi, ba să şi dea pe de lături, o ladăbraşovenească.

Crunt la chip, slujitorul îşi smulse ochii dincrestele fagilor şi cât ai clipi făcu cale întoarsă dinChipriana.

— Sloboade cu credinţă, Drăgane, să auzim şinoi, îl îmbie logofătul întinzându-se într-o rână.

Moţul clătină capul.— Ăsta se cere şoptit, mă rog frumos.

Page 495: Logofatul de Taina - Rodica Ojog-Brasoveanu

Şoapta născocită de buzele novacului tremurasfioasă, gata să se stingă la cel dintâi opintit.Drăgan îşi vărsa durerile lui tăinuite.

Ilie Machidon se uită la Singuru şi oftă cu poftă.Aista chiar că n-avea griji. Pe obrajii rozalbi, defecioară, stăruia pururi zâmbet vesel, ochiicercetau cu blândeţe şi mirare de prunc dinspatele sticlelor. Mânia nu-l încerca oricât l-ai fitras de coadă, părea că ştie toate cele, dar lerostea fără ifos, cu zâmbet şi râs, ca într-o joacă.

Singuru îi simţi căutătura, clip