LLOOCCUULL GGRRAAMMAATTIICCIIII ÎÎNN PPRREEDDAARREEAA LLIIMMBBIILLOORR SSTTRRÃÃIINNEE

Lect.univ.dr. GEORGETA OBILIŞTEANU

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“,Sibiu

Rezumat Pe termen lung însuşirea gramaticii trebuie să fie văzută ca un mijloc de stăpânire a limbii în

mod temeinic, nu un scop în sine. Orice generalizare cu privire la „cel mai bun“ mod de predare a gramaticii, ce metode şi tehnici trebuie folosite şi în care ordine anume va trebui să ţină cont atât de gama de cunoştinţe şi deprinderi care trebuie să fie predate, cât şi de varietatea de structuri care intră la rubrica „gramatică“. Organizarea pe care o propunem reprezintă doar un cadru general în care se regăsesc metode şi tehnici diferite.

Gramatica poate fi definită, în mare, ca modalitatea în care o limbă

manipulează şi combină cuvintele pentru a forma unităţi mai mari de înţeles. Cunoaşterea implicită sau explicită a regulilor gramaticale este, fără îndoială, esenţială pentru stăpânirea unei limbi străine pentru că nu se pot folosi cuvintele dacă nu se cunoaşte modul în care acestea pot fi puse împreună. Însă, în ultimii ani, au avut loc discuţii în legătură cu necesitatea unor exerciţii gramaticale. Cu alte cuvinte, nu este mai bine ca studenţii să dobândească regulile în mod intuitiv, prin activităţi comunicative, decât să li se predea cu ajutorul unor exerciţii speciale care vizează în mod explicit predarea gramaticii?

Într-un curs formal de studiu, învăţarea trebuie să fie organizată pentru a avea o eficienţă maximă. Acest lucru presupune pregătirea unui program de studiu, a unei programe analitice, astfel încât segmente din corpul total de cunoştinţe sunt prezentate pe rând pentru asimilarea sistematică, treptată a materiei, mai degrabă decât în totalitate. Aceste segmente pot fi chestiuni legate de vocabular, gramatică, pronunţie sau scriere. Astfel, gramatica poate furniza baza unui set de activităţi la clasă, perioadă în care ea devine în mod temporar obiectivul principal. Pe termen lung, învăţarea gramaticii trebuie să fie considerată ca unul din mijloacele de stăpânire a limbii în întregul ei, nu un scop în sine. De aceea, deşi e posibil într-o etapă de început să le solicităm studenţilor să îşi asimileze o anume structură gramaticală prin exerciţii care se concentrează pe manipulări posibil de neînţeles ale limbii, ar trebui să

trecem rapid spre activităţi care folosesc limba cu înţeles. Chiar şi aceste activităţi vor fi înlocuite, în cele din urmă, de sarcini care să pună accent pe dobândirea unei fluenţe generale, unde accentul principal se pune pe comunicarea reuşită (transmitere-înţelegere reuşită de mesaje) şi unde dobândirea gramaticii este doar un episod în atingerea acestui obiectiv major.

Înainte de a planifica ceea ce urmează a se preda, e nevoie să fie foarte bine clarificat subiectul, ce anume este inclus la capitolul „Gramatică“ şi ce implică cunoaşterea unei anume structuri. Varietatea tuturor formelor care pot fi etichetate „gramaticale“ este pur şi simplu enormă. Unele au corespondenţă perfectă în limba maternă şi sunt uşor de stăpânit, câteva nu au o astfel de echivalenţă, dar sunt destul de simple, în timp ce altele sunt complet străine şi nu se pot însuşi cu uşurinţă. Unele au forme destul de simple, dar poate fi dificil să ştii când să le foloseşti şi când nu (de exemplu, articolul hotărât); altele au sensuri relativ uşoare, dar forme variate şi dificile (timpul trecut). Unele implică alegerea unui singur cuvânt, în timp ce altele presupun folosirea unor propoziţii întregi (dorinţe şi regrete, condiţionalele).

Când predăm oricare dintre aceste tipuri de structuri, le cerem studenţilor să asimileze cunoştinţe şi deprinderi diferite, deşi legate între ele: cum să organizeze structura gramaticală în vorbire, cum să îi identifice forma scrisă, cum să producă forma orală şi scrisă, cum să-i înţeleagă sensul din context şi cum să o folosească corect în propoziţii coerente. Aceste cunoştinţe pot fi prezentate sub forma unei liste sau a unui tabel. Unii profesori şi cursurile pe care le folosesc au tendinţa de a se concentra asupra anumitor structuri, neglijând altele. Alţi profesori pun accent pe asimilarea formelor corecte, neacordând suficientă atenţie folosirii structurii pentru a transmite anumite sensuri, sau se concentrează asupra formelor scrise şi nu acoperă aspectele orale în mod satisfăcător. Este important să se păstreze un echilibru, chiar în condiţiile în care sunt avute în vedere nevoile unui anume grup de studenţi.

Orice generalizare cu privire la cel mai bun mod de predare a gramaticii, la metodele şi procedeele de predare cele mai adecvate şi ordinea în care chestiunile gramaticale trebuie abordate, trebuie să ţină cont atât de gama de cunoştinţe şi deprinderi, cât şi de varietatea de structuri diferite cuprinse în ceea ce este generic inclus în partea de gramatică a unui manual. Astfel, organizarea pe care o propunem reprezintă doar un cadru general în care o multitudine de metode şi procedee de predare îşi găsesc locul. Sugerăm cinci etape:

a. Prezentarea b. Izolarea şi explicarea c. Exerciţii practice

d. Activităţi de aplicare e. Testarea a. Prezentarea De obicei începem prin a prezenta clasei un text în care apare structura

gramaticală care urmează să fie predată. Scopul acestei prezentări este de a-i face să perceapă structura gramaticală respectivă, forma şi înţelesul acesteia, atât în forma orală, cât şi în cea scrisă şi să o memoreze pe termen scurt. Adesea se foloseşte un dialog sau o poveste care apare în scris în manual şi este citită cu voce tare de către profesor şi/sau de către studenţi. Apoi studenţii sunt solicitaţi să repete, să reproducă din memorie sau să redea părţi din dialogul sau povestea în care structura gramaticală a fost folosită. Atunci când structura este simplă şi uşor de perceput, textul în care aceasta apare este sub forma unei propoziţii dată ca exemplu şi care serveşte ca model pentru exerciţii practice imediate.

b. Izolarea şi explicarea În această etapă ne îndepărtăm de context şi ne focalizăm temporar

atenţia asupra itemilor gramaticali: cum sună, cum arată, ce înţeles au, cum funcţionează – pe scurt, ce reguli îi guvernează. Scopul acestei etape este de a-i face pe studenţi să înţeleagă toate aspectele legate de chestiunea gramaticală respectivă. La grupe formate din începători, este posibil să fie necesară folosirea limbii materne, a traducerii sau generalizării pentru explicarea corespunzătoare a structurii gramaticale respective. La clasele mai avansate sau în cazul în care structura este mai dificilă, această etapă poate dura mai mult. Cu toate acestea, atunci când structura este simplă sau asemănătoare cu o structură din limba maternă, când studenţii au tendinţa de a achiziţiona limba străină intuitiv, este posibil să dureze doar un minut sau două.

c. Exerciţii practice Scopul exerciţiilor practice efectuate în clasă sau date ca temă este de a-i

face pe studenţi să asimileze structura în întregime, sau să transfere ceea ce ştiu din memoria de scurtă durată în memoria de lungă durată. În mod evident, nu orice metodă de exersare a chestiunii gramaticale poate acoperi toate aspectele acesteia. De aceea, se impune folosirea unor exerciţii cât mai avansate care să se completeze reciproc şi să asigure acoperirea completă a tuturor aspectelor legate de chestiunea gramaticală abordată. În cazul unei structuri ale cărei reguli formale sunt mai greu de înţeles, am putea începe prin manipularea formelor scrise şi vorbite, fără a face neapărat legătura cu înţelesul acestora. Aceste exerciţii se bazează pe o serie de cuvinte, expresii sau propoziţii care nu au o legătură deosebită între ele, doar că exemplifică

structura gramaticală de exersat. Exerciţiile cele mai frecvente de acest fel sunt: de găsire a cuvântului care se potriveşte în context, de alegere a opţiunii corecte, de transformare, de alăturare corectă.

Scopul unor astfel de exerciţii este de a ajuta la înţelegerea explicaţiilor şi la însuşirea temeinică a formelor corecte, ceea ce asigură competenţa lingvistică acceptată de vorbitorii nativi.

d. Activităţi de aplicare Etapa cea mai interesantă este cea în care accentul cade pe producerea şi

înţelegerea de mesaje în contextul folosirii lor în scopuri nonlingvistice, nescăpându-se din vedere modul în care structurile lexico-gramaticale sunt folosite în acest proces. Astfel de activităţi se bazează pe schimburi de mesaje comunicative, în cadrul unor dialoguri sau povestiri în care se exersează formele gramaticale ale timpurilor verbale sau se iau în discuţie dileme care impun folosirea verbelor modale, condiţionalele etc. Această etapă este cea mai valoroasă pentru că impune studenţilor folosirea structurilor lexico-gramaticale în propoziţii coerente, aşa cum ar face-o în situaţii reale de viaţă.

e. Testarea Studenţii dau teste pentru a-şi demonstra lor şi profesorilor cât de bine şi-

au însuşit materia studiată. Obiectivul administrării testelor este de a asigura feedbackul necesar, fără de care nu s-ar putea face progrese. Trebuie să ştim unde ne aflăm pentru a şti încotro ne îndreptăm.

Examenele ca formă de evaluare la sfârşit de ciclu sunt precedate, în mod obişnuit, de recapitulare din partea studenţilor şi urmate de notarea scrisă din partea profesorilor. Acestea sunt cel mai puţin folositoare din punctul de vedere al predării imediate. Cu toate acestea, pe măsură ce materia se predă, testarea se realizează automat şi aproape inconştient de către profesori şi studenţi, feedbackul cel mai preţios fiind asigurat de performanţa curentă a studenţilor în cadrul activităţilor efectuate în clasă sau a temelor. Adesea se folosesc exerciţii de exersare a structurii gramaticale pentru a furniza feedbackul informal, dar eficacitatea folosirii lor ca tehnici de exersare a chestiunilor gramaticale este scăzută dacă se insistă prea mult pe valoarea lor de testare.

Dintre toate etapele folosite în predarea gramaticii, etapa exerciţiilor practice de exersare este cea mai importantă pentru că este cea care asigură însuşirea temeinică a materiei predate. Etapa activităţilor de aplicare a chestiunilor gramaticale însuşite este, în mod sigur, cea mai atrăgătoare pentru că implică producerea şi receptarea de mesaje în comunicare. Cele mai multe manuale furnizează o mulţime de exemple de activităţi de prezentare şi exersare a structurii gramaticale ce urmează să fie predată, dar duc lipsă de

activităţi de aplicare. Ca atare, le revine profesorilor sarcina de a asigura studenţilor astfel de exerciţii care le vor permite să facă faţă dificultăţilor întâlnite în situaţii reale de viaţă.

BIBLIOGRAFIE

1. De Devitiis, G., Mariani, L., Malley, K.O., English Grammar for Communication,

Longman Group UKLtd, 1991 2. Gerngross, Günter, Puchta, Herbert, Creative Grammar Practice, Longman Group

UKLtd, 1994 3. Malamah-Thomas, Ann, Classroom Interaction, Oxford University Press, 1991 4. Morgan, John, Rinvolucri, Mario, Once Upon a Time, Cambridge University Press,

1994