LITURGHIA IN SECOLUL AL II-LEA. IZVOARE, CARTI,

STUDII SI ARTICOLE

Sf. Liturghie ocupa in viata Bisericii un loc central. Este cunoscut faptul ca organizarea

primelor comunitati crestine s-a facut in functie de savarsirea Sfintei Euharistii. “Deci cei ce au

primit cuvantul Lui s-au botezat; si in ziua aceea s-au adaugat ca la trei mii de suflete. Si

staruiau in invatatura Apostolilor si in comuniune, in frangerea painii si in rugaciuni” (Fapte II,

41-42).

In primele secole cei care doreau sa devina crestini erau pregatiti in chip special.

Catehumenatul, se poate spune, constituia nu numai invatarea doctrinei crestine, ci si o initiere in

vederea intelegerii lucrarii tainice a lui Dumnezeu prin Biserica in lume. Catehumenii erau

pregatiti pentru intelegerea tainei tainelor, Sfanta Euharistie.

Dintru inceput, credinciosii se straduiau sa inteleaga adevarurile de credinta si sa participe,

prin traire, la cult. In nazuinta de a intelege ceea ce se savarsea s-a simtit nevoia unei explicari a

randuielii si a simbolismului actelor cultice. Se poate spune, in acest sens, ca cei ce participau la

Sfanta Liturghie in care se recapituleaza simbolic activitatea Mantuitorului intrupat, inviat si

proslavit, traiau bucuria comuniunii cu Dumnezeu.

Fata de alte servicii religioase, Sfanta Liturghie era inteleasa chiar si cand limba de cult era

straina.

Pe la mijlocul veacului al II- lea se iveste un document de o valoare exceptional pentru

cunoasterea liturghiei crestine din acea vreme. E vorba de descrierea liturghiei facuta de Sf.

Iustin Martirul si Filosoful intr-una din Apologiile scrise de acest cunoscut filosof crestin si

apologet al crestinismului, care si-a pecetluit temeinicia convertirii sale la crestinism prin insasi

moartea sa martirica.1

1 Pr. Magistrand Stoica, Simeon – Liturghia crestina din secolul al II-lea, descrisa de Sf. Iustin in raport cu Liturghia ortodoxa de astazi in Ortodoxia, nr. 1, 1960, p. 74

Sf. Iustin a lasat mai multe scrieri de cuprins crestin, insa unele dintre ele s-au pierdut. Din

scrierile sale ne-au ramas in intregime numai: doua Apologii si un Dialog cu iudeul Trifon.2

El a scris Apologiile sale, provocat fiind de pagani, care aduceau crestinilor diferite acuzatii.

Cea mai grava dintre acestea era antropofagia, acuzatie provenita dintr-o gresita si tendentioasa

intrepretare a ritualului Euharistiei crestine.3

In Apologii Sf. Iustin apara pe crestini impotriva acuzatiilor absurde ce li se aduceau de catre

pagani si in acest scop el descrie: credinta, viata si cultul lor, in special Botezul si Euharistia,

principalele Taine ale cultului crestin.4

In prima Apologie si anume in capitolele 65-67, Iustin ne da mai multe informatii asupra

serviciului divin din secolul al II-lea, lasandu-ne o sumara dar pretioasa descriere a liturghiei

crestine din timpul sau.

Aceasta descriere este importanta pentru urmatoarele motive:

- Sf. Iustin este cel mai vechi parinte bisericesc de la care avem o schita sau schema a

randuielii intregii liturghii crestine, ceea ce are o valoare istorica insemnata

- Scrisul sau este demn de crezare, iar descrierea liturghiei, facuta de el, constituie o oglinda

fidela a cultului timpului sau, avand in vedere cultura autorului

- Scrisul sau apartine perioadei in care crestinismul se separa de iudaism, crestinismul avand

in acest timp, pe langa o doctrina crestina, si un cult propiu, un serviciu divin, liturgic.

- Importanta istorica si documentara a informatiilor date de Iustin creste si mai mult deoarece

el nu expune parerea sa personala, ci vorbeste din partea Bisericii si prin urmare el descrie

serviciul divin asa cum il savarseausau practicau crestinii timpului sau.5

Capitolele 61-64 din Apologia I sunt consacrate descrierii Botezului, iar capitolele 65-67

sunt consacrate descrierii Liturghiei euharistice.

2 Ibidem, p.753 Ibidem, p764 Ibidem, p.765 Ibidem, p.76

Prima descriere a Liturghiei Bisericii primare datează de la jumătatea sec. al II-lea d.H. O sută

de ani mai târziu, la mijlocul sec. II după Hristos, Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful ne dă cea

mai amănunţită descriere a Liturghiei din primele trei secole:

"În aşa-zisa zi a soarelui (duminica.), se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la oraşe sau la

sate şi se citesc memoriile apostolilor (Evangheliile ) sau scrierile profeţilor (Vechiul

Testament), câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează, întâistătătorul

(episcopul sau preotul ) ţine un cuvânt prin care sfătuieşte şi îndeamnă la imitarea acestor

frumoase învăţături. Apoi, ne ridicăm în picioare toţi laolaltă şi înălţăm rugăciuni; după care,

încetând noi rugăciunea, [ne îmbrăţişăm unii pe alţii cu sărutarea păcii ] - şi se aduce pâine şi

vin şi apă, iar întâistătătorul înalţă deopotrivă rugăciuni şi mulţumiri, cât poate mai multe, la

care poporul răspunde într-un singur glas, rostind Amin. Şi se dă fiecăruia să se împărtăşească

din cele ce au fost consfinţite prin euharistie, iar celor care nu sunt de fată li se trimite

euharistia acasă, prin diaconi."

El relevă un fapt de mare însemnătate, şi anume că liturghia avea în veacul al doilea aceleaşi

trăsături ca şi liturghia apostolică; Sfântul Iustin se referă chiar la tradiţia apostolică, atunci când

citează Evangheliile (memoriile Apostolilor - cum le zice el), în care Apostolii descriu instituirea

Sfintei Euharistii, şi porunca Mântuitorului de a se săvârşi întru pomenirea Lui (cap. LXVI, 3).

Mai mult, Sfântul Iustin se referă la Mântuitorul însuşi (cap. LXVII, 7). Pe de altă parte, reiese că

în acest timp exista o rânduială a liturghiei, care nu era locală, ci generală sau ecumenical,

cunoscuta in toata Biserica. Apologia Sfântului Iustin Martirul este o mărturie despre o

uniformitate liturgică în veacul al doilea.6 Aceasta uniformitate este atestata si din faptul ca, in

aceeasi vreme (anul 155), Sf. Policarp, episcopul Smirnei, coliturghiseste la Roma cu Papa

Anicet.7

In legătură cu datele din apologia Sfântului Iustin, trebuie să observăm că, pentru săvârşirea

liturghiei euharistice, era rezervată o anumită zi a săptămânii: Duminica, pe care apologetul,

pentru înţelegerea destinatarilor scrierii sale, o numeşte în conformitate cu vocabularul păgân,

ziua Soarelui, după cum sâmbăta o menţionează ca zi a lui Saturn. El arată şi motivele pentru

6 Petre Vintilescu- Istoria Liturghiei in primele trei veacuri, Ed. Nemira, Bucuresti, 2001, p.807 Pr. Magistrand Stoica, Simeon – Liturghia crestina din secolul al II-lea, descrisa de Sf. Iustin in raport cu Liturghia ortodoxa de astazi in Ortodoxia, nr. 1, 1960, p 81

care această zi fusese destinată pentru cultul creştin. Numai ora sau vremea din zi în care se

oficia liturghia atunci nu este menţionată.8

La Sf. Iustin gasim descrisa atat liturghia baptismal, care se savarsea cu prilejul botezului si

primirii in sanul comunitatii a noilor credinciosi, cat si liturghia duminicala, uzuala sau obisnuita.

Desi Sf. Iustin nu ne spune categoric, dar cum arata alte documente liturgice de mai tarziu

(Constitutiile Apostolice), ca impartasirea credinciosilor se facea exact cum se impartasesc azi

clericii la liturghie: ei primea Sf. Trup din mana, de la preoti, iar Sf. Sange li de dadea de-a

dreptul din potir, de catre dicaoni.9 Remarcant la Sf. Iustin este rolul diaconului in ritualul

impartasirii.

Este vrednic de remarcat totuşi că Sfânta Euharistie este prezentată de Sfântul Iustin ca o

comemorare nu numai a patimilor, deci a jertfei Domnului, ci şi a învierii Lui (cap. LXVII, 7),

fiind pusă într-o strânsă legătură învierea cu misterul instituit la Cina cea de taină (cap. LXVI, 3).

Prin urmare, liturghia euharistică celebra, după concepţia creştină din veacul al doilea, în toată

splendoarea, misterul operei mântuirii săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos.10

Interesant este faptul ca in timpul Sf. Iustin rugaciunea Sfintei Jertfe (anaforaua) era

improvizata, adica nu exista un text oficial, stabil, uniform. Improvizatia aceasta nu trebuie insa

inteleasa ca o libertate absoluta pe care si-o lua proestosul de a pune totul de la el. Ea era limitata

de anumite idei sau teme.11 Sf. Iustin nu exprima continutul anaforei decat prin expresia: “aduce

rugaciuni si multumiri”.

Trebuie observat faptul ca la Sf. Iustin binecuvantarea are loc printr-o rugaciune de

multumire.12 Tot el reduce faptul ca painea si vinul devin “Trupul si Sangele lui Iisus intrupat”.13

Liturghia creştină nu era o masă sau un banchet, căci elementele euharistiei nu erau socotite

simple alimente comune, ci ele ajungeau prin sfinţire trupul şi sângele Domnului. Ea era un

8 Petre Vintilescu- Istoria Liturghiei in primele trei veacuri, Ed. Nemira, Bucuresti, 2001, p 809 Pr. Magistrand Stoica, Simeon – Liturghia crestina din secolul al II-lea, descrisa de Sf. Iustin in raport cu Liturghia ortodoxa de astazi in Ortodoxia, nr. 1, 1960, p. 8310 Petre Vintilescu- Istoria Liturghiei in primele trei veacuri, Ed. Nemira, Bucuresti, 2001, p 8011 Pr. Magistrand Stoica, Simeon – Liturghia crestina din secolul al II-lea, descrisa de Sf. Iustin in raport cu Liturghia ortodoxa de astazi in Ortodoxia, nr. 1, 1960, p. 8412 Karl Christian Felmy- De la Cina de Taina la Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Ortodoxe, trad de pr. Prof. Ioan I. Ica, ed. Deisis, Sibiu, 2008, p.2813 Ibidem, p. 29

oficiu public, la care luau parte numai cei botezaţi, iar caracterul social al liturghiei este subliniat

prin participarea poporului la rugăciune. Episcopul - sfinţeşte darurile202, el rosteşte rugăciunile,

iar poporul numai răspunde.14

Persoanele vrednice vizate de Sfântul Iustin sunt echivalente cu ierarhia, care, având puterea

de a liturghisi, era singura vrednică de a oficia serviciul euharistie. întâiulstătător comentează

locurile din cărţile sfinte şi administrează sfaturi prin predică, el concentrează ofrandele şi poartă

grijă de cei ce au trebuinţă de ele.15

In liturghia descrisă de Sfântul Iustin se oglindesc, cel puţin, germenii disciplinei

catehumenatului, care s-a tot accentuat din a doua parte a veacului al doilea, divizându-se cu

vremea în unităţile care alcătuiesc astăzi cele şapte laude (vecernie, pavecerniţă, miezonoptică,

utrenia cu ceasul I, ceasul III, ceasul VI şi ceasul IX) şi care pot fi privite ca o prelucrare a mate-

rialului întrebuinţat în serviciul divin din vechile adunări zilnice.16

Din aceste precizari rezulta ca in secolul al II-lea serviciul Sf. Liturghii cuprindea urmatoarele

parti: 1) Cantarea si citirea unor pericope din Sf. Scripturi ale Vechiului si Noului Testament,

dupa care urma predica sau cuvantul de invatatura al proistosului, iar apoi urmau rugaciuni

publice pentru diferite stari. 2) Urma apoi sarutarea frateasca (sarutarea pacii sau sarutarea

sfanta a iubirii) dintre crestini, dupa care diaconul aducea o parte aleasa dintre ofrandele

credinciosilor (paine si vin) si le preda proistosului pentru a le sfinti, iar acesta rostea asupra lor

rugaciunea de invocare a Duhului Sfantului pentru prefacerea (epicleza) si binecuvantarea

darurilor, la care poporul raspundea: “amin” . Apoi urma impartasirea celor prezenti la sfanta

slujba, iar celor ce, din diferite cause, nu puteau participa la Sf. Liturghie, li se duce Sf.

Euharistie acasa, de catre diaconi; impartasirea credinciosilor se facea sub ambele forme,

crestinii primind mai intai Sf. Trup, iar dupa aceea li se das a bea Sf. Sange din potir. Dupa

aceasta urma binecuvantarea poporului de catre proistos (episcop sau preot) si slobozirea lui. In

locul agapelor care incetasera inca de mult timp, la sfarsitul Liturghiei, preotul primea de la cei

bogati si de la cei ce voiau sa dea, ofrande benevole, din care se facea ajutorarea saracilor,

14 Petre Vintilescu- Istoria Liturghiei in primele trei veacuri, Ed. Nemira, Bucuresti, 2001, p. 8115 Ibidem, p. 8116 Ibidem, p.82

orfanilor si a vaduvelor, ca si a celor in lanturi si a strainilor, totdeauna preotii fiind purtatorii de

grija ai acestora.17

Sf. Iustin este cel dintai scriitor la care gasim confirmata existenta epiclezei in liturghia

crestina. Tot el este primul care a intrebuintat comparatia misterului euharistic cu misterul

intruparii lui Iisus. El este, totodata, cel care, pentru prima oara, a incercat sa explice prezenta

reala a Mantuitorului in Sf. Euharistie.18

La Sf. Iustin gasim cea dintai mentiune expresa a intrebuintarii apei la vinul euharistic.19

Predica sau omilia se tinea imediat dupa citirile din Sf. Scriptura. Descrierea Sf. Iustin ne lasa

sa intrevedem clar existent unei rugaciuni echivalenta cu ecteniile de azi, in randuiala liturghiei

pe care o descrie. La aceasta ectenie luau parte toti credinciosii, adica cei botezati, fie recitand in

soapta dupa liturghisitor, fie participand prin raspunsuri. Aceasta reprezinta ectenia mare.

Este pentru prima data cand se face mentiune precisa de sarutarea pacii intre actele liturgice.20

Apologia I a Sf. Iustin Martirul si Filosoful este un document de o importanta unica si

exceptional, ca izvor pentru istoria liturghiei crestine. Aceasta importanta se bazeaza mai ales pe

doua motive principale:

1) Vechimea documentului: apologia Sf. Iustin cuprinde cea mai veche schita sau schema a

randuielii crestine. Un document atat de complex nu mai gasim pana in secolul al IV-lea,

cand apar, in forma lor de azi, documentele din grupa “Randuielilor bisericesti”.

2) Liturghia descrisa de Sf. Iustin este liturghia generala si uniforma a intregii Biserici

crestine din secolul al II-lea. Documentul apartine adica epocii de unitate si uniformitate

a Bisericii ecumenice pe terenul liturgic, ceea ce mareste considerabil valoarea lui.21

17 Zagrean, Teodor-Sf. Liturghie privita sub aspect istoric, in Mitropolia Moldovei si Sucevei, nr 1-2, 196418 Pr. Magistrand Stoica, Simeon – Liturghia crestina din secolul al II-lea, descrisa de Sf. Iustin in raport cu Liturghia ortodoxa de astazi in Ortodoxia, nr. 1, 1960, p. 8519 Ibidem, p.8720 Petre Vintilescu- Istoria Liturghiei in primele trei veacuri, Ed. Nemira, Bucuresti, 2001, p.8321 Pr. Magistrand Stoica, Simeon – Liturghia crestina din secolul al II-lea, descrisa de Sf. Iustin in raport cu Liturghia ortodoxa de astazi in Ortodoxia, nr. 1, 1960, p. 93