Studiul de caz IV – Rolul literaturii in perioada pasoptista

Prima jumatate a secolului XIX-lea este una dintre cele mai bogate perioade de transformari socio-culturale. Prin revolutia de la 1848 s-a deschis drumul tarilor romane spre Occident. O mare importanta o are si patrunderea limbii franceze care satisfacea nevoia de cunoastere a tinerilor.Generatia pasoptista (1830-1860), influentata de ideile iluministe, simtea necesitatea unei schimbari in toate domeniile. Prin munca eroica a lui Gh. Asachi si a lui Gh. Lazar, iau fiinta multe scoli in limba romana, in special la Iasi si Bucuresti. Tot aici apar si primele ziare in limba romana: ”Albina romaneasca”, ”Curierul romanesc”, ”Gazeta de Transilvania”, ”Dacia Literara”(1840) si ”Propastirea” care au contribuit la trezirea constiintei nationale, la formarea unui public si la formarea unei limbi normate. Cea mai importanta creatie din aceasta perioada a fost Dacia Literara(scoasa in 3 numere), condusa de Mihail Kogalniceanu.Obiectivele revistei sunt definite in articolul ”Introductie la Dacia Literara”, publicat in primul numar al revistei. Aceste puncte stabilite de M. Kogalniceanu sunt: necesitatea unei literaturi originale, unitatea limbii si literaturii tuturor romanilor, orientarea scriitorilor catre sursele de inspiratie din realitatile noastre nationale, din trecutul istoric si din frumusetiile patriei, legarea creatiei culte de folclorul, traditiile si obiceiurile poporului de pe intreg teritoriul de limba romaneasca (Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania) si introducerea spiritului critic in aprecierea operei literare: „vom critica cartea, iar nu persoana.” Revista ”Dacia Literara” a jucat un rol important in aparitia literaturii originale si in stabilirea normelor limbii. Cei mai multi dintre pasoptisti au creat opere literare cu un pronuntat caracter patriotic si militant, inspirandu-se din trecutul istoric, din frumusetile patriei si din nepretuitele creatii folclorice romanesti. De aici au rezultat multe noi specii literare: ode, elegii, epistole, satire, fabule, pasteluri etc.

„Malul Siretului” de Vasile Alecsandrii este un poem cu inspiratie naturistica. Poezia, publicata in Convorbiri literare la 1 mai 1869, este unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creatie reprezentativa pentru intreg ciclul, atat prin tehnica artistica, cat si prin atmosfera emotionala. Titlul ilustreaza locul mirific ce l-a inspirit pe Alecsandri in aceasta pozie, malul raului Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atat de dragi poetului, mosia de la Mircesti. Incipitul este imaginea artistica al momentului unic al intalnirii dintre noapte si dimineata.Tabloul matinal al poemului inspira armonie, o impacare a omului cu natura, chiar daca melancolica. De la inceput, masura de 16 silabe, ritmul predominant trohaic, sugereaza o curgere monotona care descopera „raul luciu”. Verbele, redate pe o linie ascendenta alterneaza cele doua planuri, pamantul si cerul. Astfel, aburii noptii „se ridica plutind”, „se despica”, „raul luciu, se inconvoaie”, „se misca”. Miscarea continua a peisajului exterior este reflexul trairilor interioare. Contopirea eului liric are loc in ultima strofa: „si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale, cu cel rau care-n veci curge..”. La final, cu ajutorul persoanei I si a III-a, se duce confruntarea finala intre om si natura: „o soparla de smarald, cata tinta lung la mine, parasind nisipul cald”.

DOINAO alta opera de importanta majora in perioada pasoptismului este poezia „Doina” de Vasile Alecsandri, aceasta fiind reprezentativa pentru sensibilitatea poporului roman. Doina este o operă literară lirică în versuri, specifică folclorului românesc, în care se exprimă o varietate de sentimente deosebit de puternice. Doina apare personificată şi poetul i se adresează în mod direct, ca unei fiinţe dragi: „Doină, doină, cântic dulce.” Repetiţia „doină” şi epitetul „dulce” sugerează legătura afectivă dintre creatorul ano-

nim şi cântecul popular care îi înfrumuseţează viaţa. Epitetul „dulce” sugerează şi funcţia doinei de a-i alina suferinţele. Omul din popor se doreşte mereu în preajma ei: „când te-aud, nu m-aş mai duce!”. Doina este „viers cu foc”, adică exprimă durerea profundă: „Doină, doină, viers cu foc, / Când răsuni eu stau în loc!”Cântecul popular l-a însoţit pe omul simplu permanent. Când „bate vântul de primăvară”, el cântă doina „pe-afară”, „îngânându-se cu florile şi privighetorile.” Anotimpul primăverii i-a redat cântăreţului optimismul, dorul libertăţii. Dragostea de viaţă şi speranţa l-a sensibilizat în faţa frumuseţilor naturii. Verbul „a se îngâna” sugerează armonia doinei şi exprimă dorinţa de însoţire cu celelalte elemente ale naturii. Venirea iernii generează sentimentul singurătăţii. Cântăreţul cântă doina „închis în casă”. Creaţia spirituală îi mângâie existenţa. Frumuseţea primăverii este în antiteză cu „iarna viscoloasă”, pe care plugarul o suportă greu, având o viaţă oropsită. Această idee este sugerată de repetiţia „zilele” din versurile : „De-mi mai mângâi zilele,/ Zilele şi nopţile”. Verbul „a mângâia” are înţelesul „de a alina” suferinţele. Haiducul trăieşte un sentiment de bucurie la revenirea primăverii. Codrul este spaţiul securizant în care se întoarce. Doina „de voinicie” este legată de sentimentul de încredere pe care natura îl insuflă haiducului. Căderea frunzei vesteşte venirea toamnei. Codrul nu-l mai poate ascunde şi haiducul trăieşte un sentiment de jale.

ALTARUL MANASTIRII PUTNAVasile Alecsandri s-a inspirat si din istoria nationala scriind balada “Altarul Manastirii Putna”. Poezia face parte din volumul “Doine si Lacramioare”. Stefan cel Mare “Viteaz mare, ce-au dat groaza prin pagani”, vrea sa ofere crestinilor un lacas sfant, Manastirea Putna. Este pusa in evidenta maiestria arcasilor voievodului, care au infruntat multi dusmani (“Multe fiare din cei codri, multi dusmani tineri, semeti/ Drept in inimi, drept in frunte au simtit a lor sageti/ Caci ei sunt arcasii vrednici ai lui Stefan domn cel mare”). Locul unde sageata trasa de Stefan cel mare va ramane, acolo va fi construita o biserica. Acel loc are o potentialitate magica (“Ura!-n ceruri se ridica! Urla dealul, clocoteste!,/ Sa traiti, copii! Le zice Stefan, ce-acum se gateste”). Altarul va fi construit in locul unui “paltin vechi”. Poporul ingenuncheaza plin de umilinta in fata razboinicului, “Sa traiasca domnul Stefan! Mii de glasuri il urmeaza,/Si poporul joc, pe vale, umilit ingenuncheaza!”. Aceasta poezie pune in evidenta trecutul maret al tarilor romanesti.Principala sursa de inspiratie, preferata de pasoptisti, este trecutul istoric, cu scopul de a prezenta personalitati si evenimente istorice care sa influenteze viata si sa dea un exemplu noilor generatii. Scriitorii pasoptisti sunt practic cei care pun bazele literaturii romane.

Umbra lui Mircea. La Cozia. Grigore AlexandrescuPoezia este o meditatie romantica pe tema istorica. Imaginea Oltului, devenit motiv literar in lirica romaneasca. Titlul este alcatuit din doua sintagme despartite de punct, prima amintind personalitatea domnitorului Mircea cel Batran, iar cea de-a doua e numele manastirii ctitorite de domnitor, loc din care poetul s-a inspirat. Poezia este structurata in 16 strofe, dispuse in catrene. Sunt ilustrate puternicile caracteristici ale domnitorului care a bagat spaima in toate neamurile vecine : „Transilvania il aude, ungurii se inarmez”. Poetul se adreseaza Oltului pentru a afla numele duhului iesit din mormant, pe care il asociaza cu Traian si Decebal, intemeietorii neamului romanesc. Poezia se incheie cu imaginea auditiva a valurilor Oltului, care lovesc zidurile manastirii. Masura este de 15 silabe, ritmul iambic.

Muma lui Stefan cel Mare de dimitrie bolintineanuIn privinta scriitorului cat si a poporului roman, Stefan cel Mare este un simbol al eroismului absolut, neinfricat, dornic de jertfa pentru binele tarii sale.Poezia .. este doar una dintre numeroasele creatii inspirate din faptele marelui voievod. Ea este deschisa de imaginea familiei voievodului, sotia si mama acestuia, in asteptarea lui Stefan. Secventa a 2-a subliniaza un moment de slabiciune in care Stefan cel Mare, ranit si cuprins de teama, cere permisiunea de a se ascunde in castel de turci. Stralucirea lui dispare odata cu acceptarea infrangerii. Vazandu-l in acea postura jalnica, mama sa il trateaza cu indiferenta si nu vrea sa il recunoasca. Vocea ei este una cu cea a intregului popor care nu il poate accepta in acest fel. De la imaginea debusolanta a lui Stefan, el revine treptate, prin chemarea poporului sau, figura legendara. Rolul acestor doua ipostaze este de a accentua calitatiile deosebite ale lui Stefan, de a arata increderea poporului sau, ca un omagiu adus faptelor sale.

Un rasunet Andrei Muresanu.

Poet si revolutionar roman, unul dintre conducatorii revolutiei din 1848, acesta compune poezia un rasunet care devine marsul revolutionarilor romani din Transilvania. Imnul patriotic este un cantec patriotic adoptat de catre o tara. Opera este un ecou al imnului Desteptarea Romaniei de V. Alecsandri, ambele avand mesaje asemanatoare. Tema imnului este lupta pentru apararea fiintei nationale si pentru afirmarea constiintei nationale, iar mesajul este lupta ce trebuie dusa pana la sacrificiul de sine. Poezia este o chemare la lupta pentru afirmarea idealurilor nationale(„Viata-n libertate, ori moarte!”). Opera afirma trezirea constiintei nationale („Desteapta-te romane din somnul cel de moarte,/in care te-adancira barbarii de tirani!” si descendenta romana a poporuli roman(„ca-n aste maini mai curge un sange de roman”). Tonul solemn ilustrat prin semnele de exclamare asezate la sfarsitul strofelor sugereaza datoria romanilor de a-si apara tara. Trasaturile ce caracterizeaza neamul romanesc sunt: curajul, vitejia, dorinta de libertate si demnitate nationala, spiritul de sacrificiu, dragostea de neam si tara si mandria de a fi roman. Dupa 1989, Un rasunet, sub numele de Desteapta-te romane, devine imnul de stat al ROMANIEI.