Introducere –lit pt copii,,Copilul, scria George Călinescu, se naşte curios de lume şi nerăbdător

de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă (….); ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii şi tineret trebuie să intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi. A ieşi din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret’’.Literatura pentru copii investighează universul propriu de cunoaştere al copilului, năzuinţele lui cele mai înalte, printr-o ingenioasă transfigurare artistică.

Producţiile populare în proză sau în versuri (basmele, poveştile. povestirile, snoavele, doinele, cântecele de leagăn, proverbele, zicătorile, ghicitorile, ş.a.) au format dintotdeauna fondul de aur al acestei literaturi. În imagini poetice adesea greu de egalat în literatura cultă, creaţiile populare le dezvăluie copiilor aspectele capitale ale vieţii omului, bucuriile, necazurile, idealurile lui, tradiţiile şi înţelepciunea lui seculară, frumuseţile limbii, oferindu-le norme de viaţă demnă, modele desăvârşite prin eroi ideali.Tematica literaturii pentru copii este vastă. Curiozitatea nelimitată a acestor ascultători se îndreaptă către multiple aspecte ale vieţii. Problema care se pune este nu ce li se oferă copiilor despre realitate, ci cum li se oferă.La nivelul capacităţilor lui de asimilare, copilului trebuie să i se dezvăluie, fireşte, cu mijloace specifice artei, adevărul despre viaţă, prin ceea ce are el viguros, constructiv, mobilizator, prin ceea ce cultivă încrederea în om, în forţele lui. Problema accesibilităţii literaturii pentru copii se pune în legătură cu particularităţile dezvoltării intelectuale şi psihice a copiilor la diferite vârste.Dintre creaţiile literare în proză, basmele şi poveştile au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei şi până aproape de adolescenţă. Valoarea instructiv-educativă a basmelor este deosebită.Ele aduc o preţioasă contribuţie la dezvoltarea proceselor de cunoaştere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter, la formarea personalităţii copiilor.Exprimând înţelepciunea şi năzuinţele poporului, necazurile şi bucuriile sale, lupta cu forţele naturii, relaţiile dintre oameni, basmele îi ajută pe copii să înţeleagă complexitatea aspectelor vieţii.Inţelegând conflictul dintre cele două forţe care apar în basm, micii cititori îşi formează reprezentări şi noţiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, hotărâre, perseverenţă, hărnicie.Ascultând basmele, copii sunt de partea dreptăţii, adevărului, binelui şi detestă nedreptatea, lăcomia, îngânfarea, răutatea şi minciuna.Basmul este preţios şi pentru că pune într-o lumină vie ce e bine şi ce e rău, ajutându-l pe copil să-şi însuşească aceste reprezentări morale.Lectura basmelor prezintă o deosebită importanţă educativă şi prin reliefarea calităţilor eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat.Din faptele eroului pozitiv ( Prâslea, Făt-Frumos) ei învaţă să fie curajoşi , perseverenţi şi hotărâţi, modeşti şi harnici, cinstiţi şi drepţi, prieteni adevăraţi.Basmele sunt şi puternice mijloace de dezvoltare a atenţiei şi a memoriei. Ascultând sau citind basmele, copii îşi exersează atenţia urmărind cu încordare peripeţiile narate.Basmul este valoros atât pentru educarea artistică a copiilor cât şi pentru dezvoltarea limbajului. Alături de conţinutul de idei, copilul sesizează şi expresiile poetice pe care şi le însuşeşte îmbogăţindu-şi astfel vocabularul cu cuvinte şi expresii

noi.Poveştile au anumite trăsături specifice, diferite de cele ale basmelor atât prin subiect cât şi prin personaje, fiind mult mai apropiate de realitatea vieţii de toate zilele.Tema poveştilor este aceeaşi cu a basmului, lupta dintre bine şi rău, dar la baza conflictului stă, de cele mai multe ori, contradicţia dintre reprezentanţii unor interese antagoniste:ţăranul şi boierul, argatul şi stăpânul, ţăranul şi popa.Alte conflicte se conturează în sfera relaţiilor de familie, provocat de răutatea, viclenia, invidia sau lăcomia mamei vitrege.Subiectele poveştilor sunt de proporţii mici, cu peripeţii mai puţine.Ele sunt axate pe aspecte din viaţa socială sau de familie.Prin caracterul lor satiric, poveştile au scopul de a combate unele deprinderi morale sau trăsături de caracter dispreţuite de popor: zgârcenia, minciuna, lenea, lăcomia, îngămfarea, viclenia etcCompoziţia poveştilor cu subiecte izvorîte din din viaţa reală este deosebită de cea a basmelor.Acţiunea este simplă, asemănătoare cu faptele din viaţa de toate zilele, desfăşurându-se dinamic.Nararea faptelor este înviorată de un dialog viu.Ca notă caracteristică, din majoritatea poveştilor se desprind umorul şi gluma,care apar ca o trăsătură dominantă a personajului principal.Valoarea educativă a acestor poveşti constă tocmai în contribuţia pe care o aduc la formarea unei atitudini de combatere a unor manifesti negative din comportamentul oamenilor: lenea, lăcomia, îngânfarea, prostia,etc.O altă specie a genului epic deosebit e apreciată de micii cititori este legenda, o povestire de dimensiuni reduse, care,utilizând evenimentele miraculoase sau fantastice tinde să dea o explicatie genetică şi în general cauzală unor fenomene, întâmplări, caracteristici ale plantelor, animalelor, omului.Lectura legendelor îmbogăţeşte fondul cognitiv şi afectiv al copilului de vârstă şcolară.Analiza atentă a structurii legendelor şi a personajelor supradimensionate îi ajută pe copii să descifreze mesajul estetic, fondul real al operei,,concizia, simplitatea şi expresivitatea limbii şi stilului, le dezvoltă capacităţi intelectuale şi verbale, trăsături de voinţă şi de caracter.Se pot aminti legende cum ar fi: Povestea Vrancei, Legenda albine, Privighetoarea, etc.Atractive şi apreciate de micii cititori sunt şi alte genuri literare:povestiri,

schiţele, nuvele sau chiar romanul.Povestirile şi schiţele despre vieţuitoare

sunt modalităţi extrem de importante în realizarea unor obiective instructiv-

educativă la nivel şcolar şi preşcolar. Deosebit de apreciate de copii sunt

povestirile lui Emil Gârleanu din volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”. Ele

constituie un mijloc de cunoaştere a unor aspecte ale vieţii animalelor, păsărilor,

insectelor şi chiar a plantelor redate într-o formă literară accesibilă. Lectura

acestor schiţe le trezeşte copiilor dorinţa de a observa mai atent viaţa din natură

şi măreşte interesul pentru cunoaşterea vieţuitoarelor, contribuind la dezvoltarea

spiritului de observaţie.La formarea şi educarea şcolarului mic un rol de seamă îl

are şi poezia, creaţia lirică în versuri care, pe lăngă faptul că le dezvoltă

vocabularul, îi sensibilizează şi îi atrage prin ritm, rimă, imagini şi expresii

artistice. Muzicalitatea versurilor îi atrage pe copii încă din primii ani de

viaţă.Conciziunea cu care sunt redate faptele, ideile, tablourile sau sentimentele

este un motiv pentru care poeziile nu numai că sunt uşor accesibile copiilor, dar

le şi memorează cu destulă uşurinţă.Poeziile pentru copii se găsesc la poeţi

valoroşi ca Tudor Arghezi, , Otilia Cazimir, George Coşbuc, Mihai Eminescu,

Elena Farago, Octavian Goga, George Topârceanu şi alţii.

In concluzie, dacă şcoala are ca finalitate instruirea şi educarea copilului, daca

viitorul adult trebuie sa fie un om bine educat şi format, aceasta se realizează şi

prin cultivarea gustului pentru lectură.Copilul trebuie permanent îndrumat spre

lectură, ajutat să aleagă acele cărţi care să se potrivească cerinţelor şi dorinţelor

lui de cunoaştere1)Cantecul de leagan s-a nascut in cadrul familiei traditionale

din dorinta ssi nevoia de a statornicii o atmosfera de liniste si calm,chiar

monotona atat de necesara pentru adormirea copilului prin melodie si realizarea

poetica,cantecul de leagan este o specie aparte a liricii populare,care se situeaza

la graita dintre lirica rituala si cea profana.Prin tematica apartine cantecelor ce

oglindesc relatiile de familie .Mamele isi exprima in versuri spontane dragostea

pentru copiii mici,nazuinta de a le asigura deopotriva o copilarie si o viata

fericita.Prin cuvinte si modul de adresare cantecul de leagan es te de

provenienta materna fiind deseori inganat de mama pentru a transmite linistea

momentului si sentimentul ei de duiosie mijlocind adormirea pruncului.Intre cei

doi se stabileste o relatie biunivoca,mama fiind costienta de versurile cantate,iar

copilul se lasa leganat de melodia auzita care il predispune la somn.Cand copilul

creste si devine constient fetitele transfera cantecul de leagan asupra

papusilor.Asadr cantecul de leagan are functia terapeutica a unuei incantatii

magice menite sa-l adoarma pe copil.Prin continutul textelor se face cunoscuta

viziunea folclorica asupra vietii.Se poate canta de leagan pe orice text liric sau

epico-liric dar nu pe orice melodie.Asadar o melodie devine de leagan nu pentru

ca in textul cu care poate fii cuplata apare un nani-nani,circumstanta facultativa ci

in primul rand pentru ca functia pe care o indeplineste este de leagan.Functia

este aceea care determina adaptarea atat a textului cat si a melodiei.Pe langa

prezenta in cantecul de leagan a unui refren specific,mentionam o alta trasatura

diferentiala ampla refe rinta animaliera la care trimit versurile de factura

canonica:vino rata/de-l ia-n brata si tu gasca /de-l ia-n carca/si tu mata de-I da

tata/vino stiuca de mi-l culca/si tu somn de mi-l adormi.Prezenta acestor vietati a

fost motivata gresit din necesitatile de rima insa tocmai prezenta acestor

substantiv (curca,mata,cioara)determina rimele din textele respective.In general

cantecul de leagan incorporeaza aspecte variate din intimitatea vietii

familiale:sentimente de dragoste fata de copil si sot,sperante in depasirea

greutatilor vietii,accente de revolta sociala.Cantecul popular de leagan este

costituit pentru poetii romani un model si un punct de plecare be ne fic in

creearea unor compoziii culte care se disting prin ac eleasi caracteristici,gingasie

si delicatete sufleteasca,prezenta diminutivelor si repetitiilor,apelul la apsari si

alte vietuitoare pentru al ocroti pe cel leganat.Proverbele , zicătorile şi

ghicitorile sunt o adevărată comoară de înţelepciune , ele oferind învăţături

izvorâte din experienţa de veacuri a poporului .

Proverbele şi zicătorile contribuie din plin la formarea personalităţii copiilor , de la cea mai fragedă vârstă prin valoarea estetică şi prin învăţăturile morale transmise pe cale specifică , prezentând modele de acţiune în cele mai variate împrejurări cu care se confruntă omul .Prin intermediul proverbelor şi zicătorilor copiii înteleg noţiuni cu conţinut pozitiv,ca: cinstea , hărnicia , răbdarea , bunătatea , curajul, modestia, etc.; cele cu conţinut negativ sunt chiar mai multe decât celelalte deoarece omul învaţă mai repede din rău decât din bine , din necaz decât din fericire , din situaţii similare cu cele trăite.

Cu ajutorul proverbelor şi zicătorilor se pot forma calităţi moral civice ca : cinstea , hărnicia , răbdarea , dragostea de muncă , dragostea de oameni şi de ţară, bunătatea , curajul , atitudinea justă faţă de colegi , respectul faţă de cei mari , modestia. Zicătorile se aseamănă foarte mult cu proverbele . Deosebirea principală dintre ele constă în aceea că proverbul are forma unei propoziţii dezvoltate complet , iar zicătoarea se reduce la o expresie eliptică , la un grup de cuvinte pe care îl putem introduce într-o propoziţie a noastră Astfel , expresia „Vorbă multă – sărăcia omului” este o zicătoare . Dacă o dezvoltăm , spunând : „Nu-ţi pierde vremea flecărind , când vrei să faci treabă cu spor” , avem un proverb.Ghicitorile vorbesc , de asemenea , despre muncă şi unele despre însuşirile şi defectele oamenilor , despre lene , lăcomie etc.Ghicitorile sunt un mijloc foarte bun pentru dezvoltarea gândirii şi a vorbirii elevilor . Ghicitorile sunt pline de haz . Ele , însă , nu au fost născocite doar ca să distreze . Ghicitorile sunt izvorâte din isteţimea minţii omeneşti şi din nevoia ascuţirii gândirii , dar şi din nevoia omului de a cunoaşte mai bine cele ce-l înconjoară.

Folclorul copiilorreprezintă o parte a culturii naţionale a unui popor, reflectând în modul cel mai direct profilul spiritual şi talentul artistic al unei naţiuni.Folclorul copiilor….. Folclorul reprezintă o parte a culturii naţionale a unui popor, reflectând în modul cel mai direct profilul spiritual şi talentul artistic al unei naţiuni.Tradiţiile folclorice ale copiilor pot constitui primul pas către cunoaşterea muzicii,

dansului, educaţiei fizice, artei plastice şi decorative, dar şi a literaturii pentru

copii. Acompaniamentul este predominant ritmic, corporal (prin bătăi din palme,

picioare, sau mers ritmic pentru marcarea timpului sau a ritmului), sau

instrumental (cu obiecte sonore sau instrumente de percuţie ce îmbogăţesc

sonor atmosfera de joc).Folclorul copiilor aduce o însemnată contribuţie la

modelarea personalităţii preşcolarilor, făcând parte din grupa activităţilor al căror

scop principal constă în realizarea educaţiei estetice, în cultivarea aptitudinilor şi

capacităţilor de a cunoaşte realitatea, învăţând pe calea emoţiilor artistice să

admire frumosul, să adopte o atitudine civilizată şi sensibilă în relaţiile cu ceilalţi.

Oferind un model de „câmp interdisciplinar şi transdisciplinar”, folclorul copiilor

trebuie considerat un model de instruire în cadrul instituţional (grădiniţa şi şcoala

primară), în care învăţarea şi consolidarea tuturor cunoştinţelor şi deprinderilor

specifice acestor vârste, să fie realizate firesc, fără bariere între diferitele domenii

de cunoaştere. Învăţarea transdisciplinară favorizează dezvoltarea unei viziuni

globale, transferul informaţiilor în contexte diverse, generând experienţe

fundamentale de formare a creativităţii copiilor.

Genul liric-poezii(despre animale,despre anotimpuri).Orizontul de cunostinte

al copiilor se imbogateste nu numai prin lectiile din clasele primare ci si prin

observarea naturii inconjuratoare,unde ei intalnesc o sumedenie de

vietuitoare:animale,pasari,gaze pe care le observa cu sporita curiozitate

intreband pe maturii din jurul lor cum se nasc,cu ce se hranesc,in ce fel de familii

traiesc.In acestsens,poeziilesi prozele scurte care prezinta,intr-un limbaj

accesibil,caracterizticilor acestor vietuitoare sunt de un real folos pt a potoli setae

de cunoastere a prescolarilor si a scolarilor incepatori.

Elena Farago-Este considerata de critica literara o poeta a iubirii,cu urmarile ei

firesti:leganarea copilului,emotiile si bucuriile materne.Timbrul intimist este

transferat si in poezile ei pt copii,unde duiosia,delicatetea si simplitatea exprimarii

sunt trasaturile caracteristice multor poezii in care vietuitoarele indragite de cei

mici ocupa locul central.

FABULA:specia genului epic deşi este de obicei în versuri;este de scurtă întindere;are drept scop corijarea unor defecte omeneşti;de obicei conţine în final o morală;este o naraţiune alegorică;procesul esenţial de scriere a unei fabule este personificarea, ce conduce spre alegorie;ironia şi umorul se împletesc;prezenţa dialogului de naraţiune face posibilă dramatizare fabulei.Catelusul schiop .Poeziile despre vietuitoarele din acest volum au fost republicate in alta placheta,intitulata “Catelusul schiop” ajunsa in 1985 la a 3-a editie.Aceasta poezie este o opera lirica in versuri,fiind totodata o fabula deoarece are

drept scop corijarea unor defecte omenesti si contine in final o morala,totodata

prezinta povestea dramatica a unui catelus care devine victima a rautatii unui

copil.Poezia are intentii moralizatoare,explicite,realizate totodata prin monologul

poetic al catelusului schiop:Eu am numai trei picioare/si deabea ma

misc:top,top/rad cand ma-ntalnesc copii/si ma cheama cutu schiop.Cu toate ca

face parte din lumea necuvantatoarelor acest animal iubea jocul enorm de

mult,dar ceea ce i-a produs o schimbare radicala in viata lui nemaiputand

participa la nicio activitate ludica este autoritatea si rautatea unui copil cu suflet

rau care l-a lovit cu o piatra in picior provocandu-i o mare suferinta:fratii mei

ceilalti se joaca/cu copii toti dar eu/nu pot alerga ca dansii/ca sunt schiop si cad

mereu.

Din cele intamplate inca de la inceput putem deduce ca exista copii care au un

suflet rau prin comportamentul si atitudinea pe care o au fata de animalele din

jurul lor:Dar copii rai la suflet/sunt urati precum acel/care m-a schiopat pe mn/si

nu-I pot iubi la fel.....Ma lovit din rautate/cu o piatra in picior/si-am zacut,si-am

plans atata/de credeam ca am sa mor.Cu toata rautatea lui, copilul in cele din

urma este cuprins de remuscare, simtindu-se vinovat pt absolut tot ceea ce a

facut.Totodata Elena farrago ne prezinta gandirea copilului care desi se simte

vinovat transformandu-se imediat in iubire fata de acest animal,iar pe moment isi

schimba atitudinea in acel baiat bun care fuge repede sa ii aduca zahar:acum

vine si-mi da zahar/si ar vrea sa fie bun...Catelul ar putea deveni si el rau,sa-l

pedepseasca,sa se razbune,muscandu-l de picior,dar razbunarea lui se

transforma in bunatate “si-as putea sa-l musc o data/de picior sa ma razbun”

lasand-ul sa vada ca un biet catel are o inima,un suflet mai bun decat al sau:dar

il las asa sa vada/raul,ca un biet catel/are inima mai buna decat a avut-o

el.Aceste ultime versurio arata pe intelesul copiilor purtarea mai inteleapta a

catelului care nu musca chiar daca sufera,il lasa sa inteleaga singur ca a facut o

fapta rea.In concluzie poezia Catelusul schiop”este o fabula a carei morala este

cuprinsa nu numai in ultima strofa ci in intreaga poezie indemnand copii la grija

fata de micile vietuitoare.Limbajul este unul expresiv,avand o rima

imperechiata,masura versurilor de 7-8 silabe,iar ritmul este iambic,iar de aici nu

lipsesc nici figurile de stil,precum

epitetele:rau,singur,etcPASTELUL:aparţine,genului,liric;modul,de,expunere,folos

it,este,descrierea;aparţine liricii peisagistice în versuri ;descrierea se opreste

asupra unor aspecte pitoreşti din natură ;sentimentele autorului , sterea sa

afectivă se exprimă direct prin aspectul şi paleta coloristică a peisajului ;autorul

foloseşte imagini vizuale, auditive, orfactive şi tactile ;epitetul este figura de stil

cel mai mult folosită, mai ales cel cu variantă cromatică : alb, galben, roşu ;poetul

utilizează şi alte figuri de stil : comparaţie, metaforă, personificare, hiperbolă,

repetiţie, inversiune.George Cosbuc este al doilea mare pastelist din literatura

română după Vasile Alecsandri. Spre deosebire de Alecsandri, în pastelurile

căruia domină stagnarea, nemişcarea, chiar gravitatea, în pastelurile lui Coşbuc

domină,mişcarea,culoarea.veselia.Pastelurile lui Cosbuc cuprind o mare

varietate de forme şi culori.Una dintre operele lui George Cosbuc este Iarna pe

uliţă care este o opera lirica in versuri in care sunt infatisate aspecte din

natura,ideile sunt exprimate direct de catre autor,iar ca si mod de expunere

predominant este descrierea.Aceasta poezie nfăţişaza un tablou expresiv al unui

sat acoperit de plapuma groasa a zăpezii.Desi in aceasta poezie soarele lipseste

,atmosfera este tot animate de zarva,veselia si joaca fara griji a copiilor ceea ce

sugereaza vitalitate si prospetime ,seninatatea provocata de specificul

anotimpului:A-nceput de ieri sa cada/cate-un fulg acum a stat…..Sunt copii cu

multe sanii/de pe coasa vin tipand/si se-mping si zar razand/prin zapada fac

matanii/vrand-nevrand.În poezia Iarna pe ulita privelilstea este pictoral- narativa.

În prim- plan, se aflap un copil care urca anevoie pe ulita troienita, matutând

zapada cu haina- i în care pot sa- ncapa cinci ca el ":Haina-I maturand

pamantul/si-o taraste abea,abeacinci ca el incap in ea/sa mai

bata,soro,vantul/dac-o vrea.Frematând de însufletire, de la sanius, alti copii mai

mari închid drumul " micului Barba- Cot ", facând haz de caciula lui, ce li se pare

" cât o zi de post ". O batrânca, încuisa peste cojocul rupt cu sfori de tei, scoate

copilul din hârjoana celor mari, învârtându- se cu batis, atarîta. In finalul poeziei

copii fac zarva mare astfel incat oamenii ies din curtea lor intrebandu-i: Cei pe

drum atata gura?nu-I nimic copii strengari/Ei auzi vedea-i-s mari/parka trece-

adunatura de tatari.Ca si în alte poezii, si în Iarna pe ulita, compozitia e dinamica

si exceleaza prin imagini de miscare, prin ritmul clar alert, ce municând o

molipsitoare bunavoie si bucurie spontana, nevinovata.Ca in toate pastelurile si

in poezia iarna pe ulita sunt prezente figurile de stil cum ar fi epitete:nu e

soare,fac matanii,acum rasare,metafore:caden branci si se ridica,limbajul este

unul expresiv avand o rima imbratisata,masura versuriolor este de 7-8 silabe,iar

ritmul este trohaic.Prin modul de expunere,figure de stil,descrierea unor aspecte

din natura Iarna pe ulita de G Cosbuc este un pastel.

Balada unui greier mic.G.Toparceanu este cunoscut ca poet al anotimpurilor,al

lumii gingase,a florilor si a micilor vietuitoare.”Balada unui greier mic” a fost

publicata in saptamanalul”Lumea bazar”(1923)si inclusa in volumul”Baladele

vesele si triste”.Poezia incepe cu sosirea toamnei si se incheie cu monologul

delicat si duios al greierului.In primele patru versuri este prezentate sosirea

rapida a toamnei care a pus stapanire pe intreg peisajul.Elementele cadrului

natural sunt caracterizate prin epitetele zgribulite si zdrentuite dar si prin

enumeratiile:peste dealuri, peste tarini c evidentiaza una din trasaturile

annotimpului si anume atmosfera mohorata.Poetul insista apoi asupra chipului

toamnei care lasa in urma sa toate relele posibile. ploi marunte/frunze

moarte/stropi de tina/guturai aceste epitete transmit un sentiment de neliniste si

de teama.Natura reactioneaza diferit in fata toamnei:care vine de la

munte/blestemand si lacrimand,cuprinsi de panica,ciulinii se pitesc prin

vagauni,macesii o intampina cu grabite plecaciuni,iar greierasul isi face aparitia

din casuta lui de huma.Partea finala cuprinde monologul greierului,care

copleseste prin delicatete si duiosie:motiveaza lipsa hranei prin credulitatea

izvorata dintr-un calcul gresit:nu credeam c-o sa ma vii/inainte de craciun/ca

puteam si eu s-adun/o graunta cat de mic;posibilitatea imprumutului este

exclusa:fioindca nu-mi da niciodata/si-apoi umple lumea toata/ca m-am dus si i-

am cerut...,incercarea fiind urmata de refuz si de barfa;dar de-acus/dar de-acus

s-a ispravit,in cuvintele sale isi fac loc disperarea si resemnarea,singura

consolare fiind autocompatimirea:cri-cri-cri/toamna gri/tare-s mic si necajit.In

intreaga poezie isi face loc umorul ca mijloc de transmitere a duiosiei.Prin

personificarile folosite,poetul prefigureaza fabulele de mai tarziu ,iar aceasta

balada putand fi socotita un exercitiu preliminar chiar daca isi are nota ei de

originalitate evidenta.

Revedere.Mihai Eminescu este cel mai valoros poet roman,fiind denumit de

critica literara”ultimul mare romantic universal”.El apartine perioadei marilor

clasici ai literaturii romane,alaturi de I. Creanga ,I.L. Caragiale ,I .Slavici . Creatia

sa este vasta ,cuprinzand cele trei genuri literare-liricul ,epicul , dramaticul.Opera

eminesciana in versuri reprezinta un univers al imaginarului cuprinzator si

original,imbinand teme si motive romantice,de circulatie universala,cu elemente

autohtone ale specificului national.Poezia “Revedere” a fost publicata in revista

“Convorbiri literare”,la 1 octombrie 1879.Ea se aseamana formal cu o doina

populara ,avad ritmul trohaic,masura de sapte-opt silabe si rima imperecheata .In

ciuda caracterului oral,ea este conceputa ca o meditatie filosofica pe tema

perisabilitatii omului,aflata in antiteza cu vesnicia naturii.Titlul,un substantiv

comun derivat cu prefixul “re”exprima ideea centrala a poeziei:momentul

reintalnirii dintre ipostaza imaginara a poetului si codrul personificat,continand si

o referinta temporala.Poezia este alcatuia din patru unitati strofice inegale,fiind

structurata pe doua planuri:al omului,care intruchipeaza elementul efemer si al

naturii,simbol al eternitatii.Este utilizata astfel lirica mastilor:poetul isi atribuie

doua ipostaze,anume a calatorului care se intoarce cu drag in mijlocul naturii

ocrotitoare si a codrului personificat,care dialogheaza cu fiinta umana.I.Prima

secventa lirica este o ampla interogatie retorica in care eul liric se adreseaza

codrului cu admiratie si afectiune,acestea fiind sugerate de prezenta

diminutivelor:”Codrule,codrutule,/Ce mai faci dragutule”.In acelasi context apare

si regretul trecerii timpului:”Ca de cand nu ne-am vazut/Multa vreme a

trecut”.Este discret surprinsa antiteza dintre statornicia naturii si firea ratacitoare

a omului (“Si de cand m-am departat/Multa vreme am umblat”).II.Raspunsul

codrului personificat denota nepasarea fata de trecerea timpului.Pentru

el,schimbarea nu inseamna imbatranirea si apropierea mortii,ci repetarea ciclica

a anotimpurilor::Iarna viscolu-l ascult/Vara doina mi-o ascult”.Anotimpul rece

actioneaza distructiv asupra naturii,dar vara aduce cu sine regenerearea codrului

si bucuria de a asculta doina,cantecul strabun,specific spiritualitatii

romanesti.III.Soarta omului este prezentata in antiteza cu destinul

codrului:daca,pentru natura,trecerea timpului nu implica degradarea si

sfarsitul”Tu din tanar precum esti/Tot mereu intineresti”,pentru existenta

umana,timpul actioneaza ireversibil”Vreme trece,vreme vine”.IV.Codrul este

nepasator fata de trecerea vremii pentru ca universul cunoasterii sale este

alcatuit din constante:aceleasi stele se oglindesc pe lacuri,Dunarea curge

vesnic,vantul bate mereu acelai;destinul fiintei umane este total diferit de soarta

imuabila a naturii,iar codrul-personificat exclama silentios: ”Numai omu-i

schimbator/Pe pamant ratacitor”,marcand puternica antiteza.Natura isi continua

existenta pe baza dualitatii:”Marea si cu raurile/,Lumea cu pustiurile,/Luna si cu

soarele,/Codrul cu izvoarele” . ”Pustiurile”care insotesc lumea simbolizeaza

suferinta si zadarnicia la care este supusa aceasta.Poezia este construita pe

modelul prozodic popular,ea contine,de asemenea,cuvinte si expresii

imprumutate din folclor,aparitia sporadica a figurilor de stil fiind specifica oralitatii

stilului.Limbajul familiar este sugerat prin

diminutivele(“codrutule”,”dragutule”),interjectia”ia”,folosirea dativului etic

(“Crengile-mi rupandu-le”,Vantu-mi bate,frunza-mi suna”).Utilizarea timpurilor

verbale sustine antiteza,figura se stil dominanta in poezie:eul liric este proiectat

in timpul trecut,datorita caracterului efemer,iar codrul personificat foloseste

prezentul etern,simbol al vesniciei.

Otilia cazimir- a compus poezii pt cei mici cu intentie vadita si cu preocuparea

de a tine seama de puterea de intelegere a acestora.Ea s-a straduit sa nu faca

rabat “reconstituirii lumii infantile ,pe care o proiecteaza dinauntrul ei ,rezultatul

fiind o literatura destinata copiilor care nici nu socheaza nici nu ofera

capodopere.Poezia Baba iarna intra-n sat este reprezentativa pt profesionista

literaturii de acest gen.Desi se simte influenta lui G Toparceanu,personificarea

iernii intr-o batrana rea care coboara de la munte si patrunde pe furis in sat este

un element de basm familiar copiilor.Atmosfera nu este feerica pt ca doamn-

gerului batrana a venit ci ganduri rele de aceea baiatii din sat inarmati

cu”biciusti,nuiele si prastii,vor s-o alounge.Poeta exceleaza deopotriva in

portretizarea babei,reprezentata in costum popular”de capatat” si in enumerarea

consecintelor nefaste pt natura si vietuitoare:Cu cojoc de capatat/cu naframa de

furat/cu catrinta de aba/vantul sa-l strecori prin ea/si-a lasat in urma

ei/promoroaca si polei/pe ogoare/ciorbi si cioare/prin paduri/lupii suri/si de-a

lungul drumului/numai scama fumului.

Iarna" de V Alecsandri este o creatie lirica care ,din punct de vedere

tipologic ,prezinta toate trasaturile specifice unui pastel :este o descriere in

versuri prin care poetul isi exprima direct trairile sufletesti legate de contemplarea

unui colt de natura .Titlul poeziei sugereaza incadrarea si poate functiona de

asemenea ca o invitatie catre cititor , de a privi

spectacolul,iernii,cu,ochii,sufletului.Prima strofa contureaza imaginea de fundal a

tabloului hibernal :pamantul este unit cu cerul de catre "lungi troiene

calatoare" .Din punct de vedere cromatic ,predomina albul si nuante care se

asociaza acestui fond :"fulgii zbor" "ca un roi de fluturi albi" ,"raspandind "fiori de

gheata pe ai tarii umeri dalbi" .

Ne aflam in fata unui grandios spectacol al fortelor naturii ,redat prin multimea

epitetelor ("cumplita iarna" ,"nori de zapada" ,"umeri dalbi" ,"fluturi albi") ,care

descriu imaginativ caracteristicile cele mai importante ale acestui anotimp si

admiratia autorului fata de frumusetea peisajului .

Tabloul este conturat in linii generale .Se zugraveste cu precadere dimensiunea

cosmica a acestui anotimp ,caci poetul isi opreste privirea asupra vazduhului ,a

norilor ,a fulgilor care plutesc in aer .Singura miscare ,dar si ea lina ,dulce ,este

de fapt jocul micilor cristale de gheata (sugerat prin intermediul comparatiei : fulgi

"ca un roi de fluturi albi") .Existenta planului terestru este doar amintita :orizontul

este redat printr-o linie confuza ,iar personificarea si inversiunea "ai tarii umeri

dalbi" nu desemneaza un contur clar .Strofa a doua imbogateste dimensiunea

cosmica a descrierii .Soarele ,un alt simbol al macrocosmosului ,isi face aparitia

pe bolta ,chiar daca nu mai are puterea caldurii si stralucirii de odinioara .Poate

de aceea poetul se simte nostalgic si neputincios ca si soarele ,intelegand ca

iarna si-a castigat atat de multe drepturi ,incat nu mai exista speranta reinvierii

naturii vegetale .Poezia se transforma ,din perspectiva acestei comparatii

metaforice (soarele "ca un vis de tinerete") , intr-o meditatie pe tema scurgerii

timpului si a efemeritatii tineretii.Pentru a realiza sugestia unui fenomen al naturii

(ninsoarea) de o forta nemaiintalnita ,poetul foloseste un alt procedeu

artistic ,repetitia : "Ziua ninge ,noaptea ninge ,dimineata ninge iara" .

Asadar fulgii de nea invadeaza pamantul si determina "mandra tara" sa "se

imbrace" (personificare) intr-o "zale argintie" (epitet adjectival) .Se remarca faptul

ca adjectivul "mandra" este antepus substantivului "tara" ,accentuandu-

se,astfel,frumusetea,peisajului,romanesc.

In urmatoarea strofa se realizeaza ,cu ajutorul descrierii ,extinderea campului de

observatie .

Tabloul se imbogateste astfel cu detalii ce zugravesc planul

terestru :camp ,deal ,plopi ,drum , sate . Din punct de vedere artistic se remarca

splendida comparatie : "ca fantasme albe plopii..." Fantasmele ,inchipuirile "albe"

ale plopilor pierduti in zare ,invita din nou la meditatie :"ce se va alege din lumea

aceasta ?!" pare sa intrebe retoric poetul .Tabloul a devenit atat de alb ("tot e

alb") ,incat e ireal .Vag se mai pastreaza ideea de prim plan (adverbul

"impregiur") sau cea de fundal (substantivul "departare"Metafora "clabucii albi de

fum" ,referindu-se de fapt la rotocoalele din hornuri care se indreapta spre

cer ,pune de asemenea in evidenta prin imagistica ei senzatia de iluzie (caci

toate par pierduta intr-un vis al zapezii) .

Predomina imaginile vizuale si se observa aplecarea poetului catre cuvinte care

contin vocalele a ,a ,e ,ilustrand,prin,urmare,luminozitatea,tabloului. Fire

optimista si solara ,Alecsandri nu accepta o astfel de natura coplesitoare .De

aceea ultima strofa a poeziei consfinteste revenirea la viata ,increderea in

luminile si frumusetile ei :"Dar ninsoarea inceteaza ,norii fug ,doritul soare /

Straluceste si dezmiarda oceanul de ninsoare" .Si in aceste patru versuri se

regasesc imagini vizuale (metafora "ocean de ninsoare" ,epitetul "doritul soare")

impletite cu imagini auditive ("clinchete de zurgalai") si sugestia miscarii ("sanie

usoara care trece") In prim plan este introdusa o "sanie usoara" ,simbol al

prezentei umane .Se evidentiaza astfel o noua perspectiva de

interpretare :numai privirea omului poate sa inteleaga sensul si valoarea

naturii ,ca una dintre,reprezentarile,concrete,ale,frumosului. .

Strofele-catren cu versuri lungi ,de 15-16 silabe ,dau trairilor respiratie ,fiind

croite parca pe masura spectacolului iernii .Rima imperecheata ,ritmul trohaic

impletit cu cel iambic ,confera muzicalitate poemului .

      Si versurile acestei poezii ,ca de altfel ale tuturor pastelurilor lui

Alecsandri ,se disting prin simplitate ,limpezime ,cursivitate si armonie ,acestea

fiind insusiri importante ale unei creatii artistice menite sa cuprinda ,in orizontul ei

de frumusete ,sufletul ,sa-l rascoleasca si sa-l incante cu ecouri ce dureaza

dincolo de hotarul clipei.

Genul epic-operele literare….

Emil garleanu-CaprioaraNaratiunea Caprioara este o opera literara culta

deoarece apartine unui autor cunoascut,Emil Garleanu.Lectura este iclusa in

volumul „Din lumea celor care nu cuvanta”aparut in1910.Intamplarile imaginate

de autor sunt povestite prin intermediul unei voci care se numeste NARATOR,iar

faptele narate(povestite)sunt prezentate in ordine cronologica,adica asa dupa

cum s-au intamplat.

TITLUL exprimat printr-un substantiv comun articulat, „caprioara”sugereaza gratia si gingasia numelui personajului principal al acesteio opere litarare.TEMA este reprezentata de dragostea caprioarei pentru puiul ei.Expozitiunea prezinta personajele si creeaza premizele actiunii:o caprioara trebuie sa se desparta de puiul ei pentru ca a sosit vremea intarcatului.Intriga se declanteaza cand caprioara hotareste sa iti lase puiul in munti, pentru ca acolo, intre stanci, va fi ferit de primejdii. Desfasurarea actiunii prezinta drumul pe care il face caprioara cu puiul ei,este un drum plin de primejdii si caprioara incearca puterile iedului,facand salturi puternice.Iedul zburda si behaie vesel si caprioara intelege ca e pregatit si ca se va putea descurca singur. Ca sa ajunga la

stanci,trebuie sa strabata o padure intunecata si in acest loc se realizeaza punctul culminal.Iedul o i-a inainte,dar caprioara simte primejdia.Un lup pandea si e gata sa atace iedul,dar caprioara se sacrifica pentru puiul ei. Zbiara si se arunca in fata lupului care vede prada mai mare si o sfasie.Deznodamandul prezinta momentul: caprioara moare fericita,fiindca si-a salvat puiul.Ion Creanga-Amintiri din copilarieOpera de maturitate a lui Ion Creanga este un roman autobiografic in care se prezinta varsta inocentei si a formarii personalitatii umane.Aceasta creatie este in literatura romana primul roman al copilariei in mediul taranesc,dar in egala masura ea prezinta si copilaria copilului universal.Romanul contine si o evocare a satului traditional fiind o monografie a satului moldovenesc din secolul al XIX-lea.Evocarea copilariei se impleteste cu tema jocului,a familiei si a scolii,toate acestea contribuind la structura personalitatii lui Nica.Romanul este alcatuit din 4 parti ce debuteaza cu o prezentare a satului natal.Subiectul se dezvolta gradat si respecta in linii mari ordinea cronologica a evenimetelor,in ciuda unui montaj narativ mai liber.Partea I se deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania parintelui, unde s-a adunat o multime de baieti si fete, printre care si Nica. Dar copiii nu inteleg rostul invataturii, asa ca primesc in dar pe “Calul Balan” si “Sfantul Nicolai” pentru a-i indemna in acest sens. Nica va raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului David Creanga.Rupt de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala din Brosteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripetii: caderea in Ozana, sederea in gazda la Irinuca, umplerea de raie capreasca, fuga cu pluta pe Bistrita.Inceputul partii a II-a sta sub semnul lirismului nostalgic, evocarea indreptandu-se asupra casei parintesti. Apare chipul mamei, odata cu intamplarile din copilarie: uratul de Anul Nou, pupaza din tei, la scaldat,la cirese etc. Rememorarile intereseaza in masura in care au contribuit la formarea lui Nica, ca om, dandu-i o imagine asupra lumii, imbogatindu-i universul cunoasterii.Dialogul cu propriul cuget (din debutul partii a III-a) este o modalitate de disimulare a intentiilor unui artist genial, constient de valoarea propriei creatii. In acest capitol, eroul devenit adolescent este infatisat urmandu-si in continuare drumul, ca elev la scoala domneasca din Targul Neamtului, apoi la scoala de catiheti din Falticeni. Scriitorul urmareste procesul formarii adolescentului Nica in raporturile lui cu viata sociala, cu conditiile in care tinerii urmau scoala.In capitolul al IV-lea, memoria afectiva a eului narator reface drama adolescentului care, in toamna lui 1855, paraseste satul pentru a urma seminarul de la Socola. Aceasta despartire reprezinta dezradacinarea din universul Humulestilor, iesirea din taramul miraculos al copilariei. Lumea in care patrunde eroul este inferioara celei din care tocmai a iesit, iar Nica se simte aici lipsit de aparare in fata vietii si a timpului ireversibil.Romanul urmareste procesul de formare a unei personalitati si reconstituie in mare itinerarul scolar a lui Nica ce traieste procesul devenirii sale umane conceput si realizat de mama sa:Humulesti,Brosteni,Targu Neamt,Falticeni,Iasi.Fiind un roman despre copilarie,un roman al varstei inocente si al modelarii fiintei umane”Amintiri din copilarie”abordeaza si tema jocului.Creanga surprinde in aceasta opera “Copilaria copilului universal”,copilaria nevinovata care sta sub semnul neastamparului.Jocul alaturi de scoala,de familie,de comunitatea in care Nica

traieste reprezinta o cale de initiere in tainele lumii.Legatura dintre copilarie si joc este de altfel subliniata in roman prin vorbele pe care le citeaza tatal:”daca-i copil sa se joace,daca-i cal sa traga,daca-i popa sa citeasca”.Cele mai multe aspecte de joc sunt cuprinse in capitolul al II-lea,dar ele nu lipsesc nici din prezentarea vietii scolare.Povestea lui Harap-Alb-basm cultBasmul este o specie a epicii populare si culte in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare(zane,fat-frumos) aflate in lupte cu fortele nefaste ale naturii sau ale societatii simbolizate prin balauri,zmei,vrajitoare pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.Povestea lui Harap alb este un bildungsroman,deoarece fiul craiului evolueaza de la adolescentul naiv cu incredere excesiva in propriile calitati,la tanarul chibzuit si destoinic,maturizat prin depasirea tuturor piedicilor ivite in cale si neaparat necesare dobandirii experientei de viata.Naratiunea la persoana a 3-a imbina supranaturalul cu planul real armonizand eroii fabulosi cu personajele taranesti din Humulestiul natal al autorului.Tema basmului este triumful binelui asupra raului,iar motivele narative sunt:superioritatea meziunului,calatoria,muncile,supunerea prin viclesug,pedeapsa,demascarea raufacatorului,casatoria.In basm Ion Creanga foloseste,dialogul,exclamatii.interjectii: “ei apoi”....“hai,haii!”,dimi9nutive:mititelul,trebusoara,fetisoara,etc.Aactiunea reliefeaza conflictul dintre fortele binelui si ale raului,dintre adevar si minciuna,iar deznodamantul evidentiaza triumful binelui asupra raului,toate aceste elemente fiind specifice basmului.Basmul incepe cu o formula tipica “Amu cica era o data intr-o tara,un crai care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat intr-o tara indepartata pe nume Verde-Imparat.Cei 2 frati nu se vazusera de multa vreme,iar craii nu se cunoscusera intre ei,pt ca imparatia fratelui mai mare era departe.Verde Imparat avand 3 fete si fratele lui 3 baieti,i-a trimis vorba, sa trimita un fecior sa-l urmeze la tron.Craiul isi pune feciorii la incercare,dar numai mezinul reuseste sa treaca proba cu ursul deghizat.Povatuit de Sf Duminica pe care o miluieste cu un ban,mezinul isi alege calul,armele si hainele,pe care le avusese tatal sau cand fusese mire.Inainte de a porni in calatorie,tatal feciorului mic,iii spune sa se fereasaca de omul span si ros.Pornind feciorul s-a intalnit in codru cu spanul si pt ca avea nevoie de ajutor,l-a luat cu el.In aceasta secventa apare motivul labirintului,incrucisarea incurcata a cararilor presupune capabilitatea drumetului de a gasi calea cea buna,iesirea la luminna.Spanul ii cere fiului de crai,apa,apoi o risipeste spunand ca este o fantana in apropiere cu apa rece.La fantana acesta este pacalit sa intre in ea,iar acest lucru i-a schimbat statutul social,iar din fiu al imparatului acesta devine sluga spanului,deci s-au inversat rolurile,iar spanul i-a pus numele de Harap-alb.Ajunsi la curtea imparatului,spanul s-a dat drept nepot lui,iar Harap-Alb sluga acestuia.Intr-una din zile avand la masa “niste salati foarte minunate” care se obtineau cu multa greutate,spanul ii porunceste slugii sa-i aduca acele bunatati din gradina ursului.Calul acestuia il duce in zbor pe Harap-Alb la Sf Duminica,iar aceasta il ajuta sa-si indeplineasca misiunea.Urmatoarele episoade in care Harap-Alb este supus la alte incercari sunt: sa-i aduca “pielea cerbului cu cap cu tot,asa batute cu pietre cu tot,peste care trece cu bn,dar tot cu ajutorul Sf Duminici.O alta incercare la care este supus este aceea cand spanul i cere lui Harap-Alb sa-i

aduca fata Imparatului Ros.Aceasta incercare este alcatuita din mai multe episoade.Pe un pod intalneste o nunta de furnici si trece prin apa ca sa curme “viata gazelor”.Regina furnicilor ii da voinicului o aripioara,pt ca atunci cand va avea nevoie de ea sa-i dea foc.Dupa un timp,vede un roi de albine,care se invarteau bezmetice,neavand pe ce sa se aseze,iar atunci Harap-Alb le face un adapost,iar craiasa albinelor ii da o aripa,ca in caz de nevoie sa-i de-a foc.Autorul foloseste o formula mediana: “Mai merge el cat merge” si Harap Alb intalneste pe rand 5 personaje care ii devin prieten:gerila,setila,flamanzila,ochila si pasari-lati-lungila,mergand impreuna spre curtea imparatului. Aceasta incercpresupune la randul ei alte trei probe,cifra trei revenind in mai multe randuri ca si in basmele populare.Incercarile la care e supus sunt menite al pregati ca viitor conducator mostenitor al unchiului dar si in vederea casatoriei prin stapanirea”farmazoanei cumplit”care era fata imparatului Ros.Toate obstacolele sunt depasite cu bine cu ajutorul furnicilor, albinelor si a lui Gerila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Flamanzila,Ochila.In final, Harap-Alb ajutat de calul nazdravan este repus in drepturi,iar spanul e demascat si pedepsit.Harap Alb devine un erou exemplar, nu prin insusiri miraculoase ci prin extraordinara lui autenticitate umana.Stapanit adeseori de frica, plin de naivitati si slabiciuni omenesti este nevoit sa dea primele probe de curaj si barbatie.Bunatatea si mila il situeaza in registrul simbolistic al fortelor binelui.Prin ele isi face ajutoare care il, scot din impas.Eroul individualizat si prin nume are de infruntat multe primejdii fara de care destinul sau de conducator intelept receptiv la durerile si suferintele celor multi nu s-ar fi implinit.Prin actiune,conflict,existenta cliseelor campozitionale,prezenta cifrelor magice,personaje fantastice,putem spune ca povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult.Povestea „Capra cu trei iezi” este una dintre cele mai îndrăgite poveşti ale celor mici. În această poveste, eroii sunt animalele (cei trei iezi, capra şi lupul) şi omul aflat în relaţie cu natura. Tema: drama unei mame a cărei copii au fost ucişi fără milă şi care-l va pedepsi pe cel care a încălcat legile descrise de oameni. Textul vorbeşte despre necesitatea de a pedepsi abuzul în numele unui ideal de viaţă superior. Este alcătuit din două secvenţe narative: - omorul (acţiunea) si răzbunarea (contraacţiunea)Aceasata povestire se realizeaza pe momentele subiectului:Expoziţiunea: constituie prezentarea familiei, a iezilor.Într-o zi capra pleacă de acasă şi le cere iezilor să fie cuminţi şi să nu deschidă uşa la nimeni până ce nu vor auzi: „Trei iezi, cucuieţi,Uşa mamei descuieţi…”Auzind acestea, iezii promit că nu vor ieşi din cuvântul mamei lor (capra) şi astfel are loc plecarea caprei de acasă.Intriga: începe o dată cu venirea lupului, care a stat în dosul casei, la pândă până ce aplecat capra.Desfăşurarea acţiunii: lupul bate la uşă, dar iezii nu-i deschid zicând unul la altul „nu-i mămuca pentru că nu are glasul aşa de gros”. Atunci lupul se duce să-şi ascută dinţii şi, revenind la uşă, iedul cel mare deschide în timp ce iedul cel mic se ascunde în cuptor iar cel mijlociu sub albie. Lupul pătrunde în casă şi îi ucide pe cei doi iezi mai mari, apoi le aşează capetele la geam. După plecarea lui, iedul cel mic închide uşa şi îşi aşteaptă mama. Când aceasta soseşte, vede încă de afară capetele iezilor la geam şi crede că o

aşteaptă cu nerăbdare, dar, intrând în casă, iedul cel mic începe a boci. Acum are loc răzbunarea caprei, astfel încât la pomană îl invită şi pe cumătrul lup, aşezându-l pe un scaun de ceară, deoarece capra a avut grijă ca lupul să moară aşa cum au murit şi iezişorii ei. Căzut în capcană, lupul ajunge chiar să o implore pe capră să îl salveze, dar capra îi răspunde fără milă:„Las, că şi tu mi-ai omorât iezişorii”.Finalul textului este unul nefericit pentru lup şi unul fericit pentru capră, deoarece şi-a putut duce cu bine până la sfârşit răzbunarea.Morala: „Copiii trebuie să-şi asculte întotdeauna părinţii”.Schita D-l Goe-I.L.CaragialeCaragiale este considerat creatorul schitei in literatura romana, desi aceasta specie a fost cultivata si de alti scriitori (Emil Garleanu, Alexandru Gratescu Voinesti); ii revine acest merit deoarece el a atins perfectiunea artistica. Personajele schitei lui Caragiale sunt selectate din diferite medii: din familie si scoala, din presa, justitie, din viata moderna sau din viata politica. Schitele D-l Goe si Vizita satirizeaza contrastul dintre pretentiile unor parinti de a fi buni educatori si ceea ce sunt in realitate (ingaduitori peste masura).Schita este o opera epica in proza de dimensiuni reduse, cu o actiune restransa la care participa un numar mic de personaje surpinse intr-un moment semnificativ al existentei lor. Titlul schitei poarta numele personajului principal caruia autorul i-a adaugat apelativul “domnul” prin care anticipeaza intentiile sale ironice. El sugereaza si faptul ca autorul inverseaza cele doua universuri umane (cel al copilului si al maturului), intrucat Goe se comporta ca “un om mare”,pe cand cele trei cucoane “ se copilaresc” pentru a fi pe placul “puisorului”.Fiind o schita, Caragiale nareaza faptele intr-o anumita ordine, determinata fiind doar de un singur moment semnificativ din viata personajului pricipal: Calatoria cu trenul pana la Bucuresti in compania celor trei doamne: mam-mare, mamitica si tanti Mita. Atitudinea si sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect, prin intermediul faptelor si al personajelor, caci schita este o opera epica in care exista narator, personaje si actiune.Intamplarile narate intr-o succesiune logica se constituie in momente ale subiectului literar. Astfel, in expozitie aflam ca “tanarul Goe” impreuna cu “cele trei doamne frumos gatite”, asteapta cu nerabdare pe peronul din Urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le duca la Bucuresti. Autorul precizeaza inca de la inceput un amanunt semnificativ care arunca o lumina cruda asupra mentalitatii unor parinti si anume faptul ca Goe este dus la Bucuresti “ca sa nu m-ai ramana repetent si anul acesta”.Goe este imbracat intr-un frumos costum de marinar si este “imapacientat” si “incruntat” deoarece trenul nu soseste. Deprins sa i se indeplineasca orice dorinta, Goe ordona sa vina trenul: “eu vreau sa vie”.O discutie filologica vizand pronuntarea corecta a cuvantului “marinar” se incheie cu concluzia surprinzatoare prin oraznicie, dar categorica: “Vezi ca sunteti proaste amandoua.”Sosirea trenului si urcarea precipitata a celor patru distinsi pasageri constituie intriga actiunii. Cativa tineri politicosi le ofera locurile, dar Goe ramane pe coridor “cu barbatii”. Calatoria cu trenul este evenimentul datoria caruia i-a nasteresi se dezvolta actiunea schitei.Desfasurarea actiunii curpinde intamplarile

din timpul calatoriei lui Goe si a insotitoarelor sale pana la Bucuresti admirabil gradate si desfasurate intr-un timp relativ scurt.Folosind ca principal mod de expunere dialogul, autorul ni-l arata pe Goe cum scoate capul pe fereastra, dar este apostrofat de un tanar care il “trage putin inapoi”, sfatuindu-l sa nu scoata capul pe fereastra. “Mititelul” se smuceste si, raspunzandu-I oraznic uratului, scoate capul pe fereastra. Urmarea neascultarii este pierderea palariei si a biletului de calatorie care era “in pamblica palariei” iar tipetele lui Goe, ca sa opreasca trenul, sunt zadarnice.Sosind conductorul si cerand biletele, femeile il scuza pe Goe, fiindca biletul “era in pamblica palariei” care a zburat. “Dupa lungi parlamentari”, cele trei cucoane sunt nevoite sa plateasca biletul puisorului, si o amenda “pe deasupra”.Afectoasa si nervoasa, mamitica il cearta pe Goe, mam-mare ii ia apararea si, din aceasta disputa, odorul, tras de mana de o parte si de alta “se reazama in nas de clanta usii de la cupeu” si incepe sa urle. Totul se termina cu bine, caci bunica, prevazatoare ca de obicei, aluat “un berec” pe care i-l ofera lui Goe in locul palariei. Dupa ce se preface ca este suparat, mamitica ii da o “ciucalata” si scena i-a sfarsit prin pupaturi.In timp ce cucoanele converseaza, Goe dispare de pe coridor. Mam-mare este disperat pana ce aude “bubuituri” in usa toaletei. Gratie interventiei conductorului, “captivul” este eliberat. Cucoanele rasufla usurate si il saruta pe Goe ca si cum l-ar vedea dupa o indelungata absenta.Mam-mare se hotareste sa stea pe culoar si sa-l pazeasca pe puisor asezandu-se “pe un geamantan strain”.Actiunea atinge punctul culminant, moment de maxima tensiune in desfasurarea actiunii, deoarece Goe trage semnalul de alarma, in ciuda sfaturilor lui mam-mare: “-Sezi binisor, puisorule, sa nu strici ceva”. Trenul se opreste, lumea se alarmeaza, personajul de serviciu “umpla forfota”, dar nimeni nu poate stii cine a tras semnalul, deoarece “mam-mare doarme in fundul pupeului cu puisoul in brate”. Se constata totusi ca ata rupta si manivela rasturnata era “tocmai in vagonul de unde zburase mai adineauri palaria marinelului”.Deznodamantul marcheaza sfarsitul actiunii. Trenul porneste, iar in scurt timp pasagerii ajung la Bucuresti. Cucoanele se urca cu puisorul in birja si pornesc in oras, carandu-I birjarului sa le duca “ la bulivar”.Compozitional, schita “D-L Goe” are o actiune conceputa linear, autorul urmarind aspectul tematic, gresita aducatie data de familie tanarului Goe, pe un singur plan. Din reluarea subiectului, scriitorul releva contrastul dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce vrea sa para aceasta familie (educata, culta, cinstita, cu un limbaj ales) si ceea ce este in realitate (inculta, necinstita, cu un limbaj de mahala). De aici de naste si hazul.Construita in cea mai mare parte pe dialog, schita propune un numar redus de personaje: Goe, cele trei doamne, conducatorul, un tanar.Limbajul viu, colorat, savoarea dialogurilor si naratiunea, naturaletea replicilor, succesiunea dinamica a intamplarilor si talcul lor fac din acesta schita un adevarat “monument de arta literara”.Puiul de I. Al. Bratescu Voinesti impresioneaza prin induiosatoarea nefericire a unui puisor,de prepelita, ranit la o aripa si lasat sa moara singur, de gerul iernii, de catre prepelita-mama, care nu-l mai poate lua in marea calatorie spre tarfle calde. Aceasta povestire se potriveste perfect unei lecturi

naive, sentimentale, fara nici o intentie de intelegere mai adinca ori de studiere a textului sub aspectul frumusetii artistice. Prozatorul apeleaza la cele mai firesti sentimente ale cititorului, precum curiozitatea fata de viata necuvintatoarelor si mila fata de o biata pasare ranita.Textul se adreseaza in primul rind copiilor, caci puisorul este si el „un copil" al prepelitei, iar autorul aseaza ca moto al povestirii un semnificativ indemn: „Sandi, sa asculti pe mamica!" De la aceste vorbe, pe care le vom pune in legatura cu titlul, va trebui sa incepem o lectura putin mai atenta a povestirii. Daca o istorisire care priveste numai-viata pasarilor e precedata de un sfat adresat lui Sandi sau oricarui copil, inseamna ca ea este pilduitoare pentru puiul de om, intocmai ca o fabula pentru adulti. Pe de alta parte, scriitorul putea imagina si altfel o intimplare cu tilc, fara sa-si aleaga personajele din universul natural. Prin urmare, descoperim un dublu interes al autorului: curiozitatea fata de intimpmrite marunte, nestiute, din natura, fata de modul de viata al pasarilor, fata de obiceiurile lor, fata de dramele lor posibile si analogia (corespondenta, asemanarea) cu lumea oamenilor. Morala, invatatura care se detaseaza din text priveste, desigur, universul uman, nu pe acela al prepelitelor. Dar o opera literara nu se scrie inainte de orice pentru a transmite sfaturi si principii de viata. Autorul umanizeaza vietuitoarele inaripate, caci tot ceea ce priveste omul cu interes si participare sufleteasca se umanizeaza, capata trasaturi omenesti. Or, acest lucru nu se mai intimpla in fabule, unde animalul nu este decit o caricatura a unor soiuri de oameni .Puiul sintem impresionati, pe de o parte, de faptul ca scriitorul se lasa cucerit de infinitele aspecte ale naturii, de farmecul tainic al infatisarii si obiceiurilor vietuitoarelor, incit aceste obiceiuri, de fapt instinctive, par dictate de o constiinta, iar pe de alta parte, de exemplele pe care le ofera natura, exemple ce se constituie in adevarate modele de comportament uman. Pentru aceasta este necesara cunoasterea adinca a ambelor lumi: aceea.a vietuitoarelor ji aceea a oamenilor. Nu mai putin adevarat este faptul ca exista instincte care le unesc, precum instinctul matern, atu de fin nuantat in Puiul. Sa observam in text imaginile concrete ale iubirii de mama. Ea transpare inca din grija pentru cladirea cuibului,viitor,adapost,al puisorilor. L-a facut indata ce si-a recapatat fortele dupa lungul rum, si l-a asezat „mai sus, ca sa nu i-1 inece ploile". O nemarginita grija are pasarea-mama si fata de oua, „mici ca niste cofeturi" - noteaza autorul cu acea tandrete de care vorbeam, in legatura cu viata zburatoarelor. El se adreseaza unui copil, ajutmdu-i intelegerea prin exemple cunoscute din universul domestic: „Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea..." Cu dragoste paterna, povestitorul indruma conoasterea copilului, ii arata tainele vietii, ii invata, mai ales, sa observe cu atentie, sa nu treaca superficial peste aspecte ale vietii care par banale, d$r care, privite indeaproa-pe, pot,destepta,un,mare,interes. Prepelita indura obositoarea veghe a clocitului pentru ca nici o picatura de ploaie sa nu atinga ouale. Pentru a convinge mai bine pe cititor (si pe ascultator) de dragostea prepelitei, scriitorul descrie cu o gingasie care tradeaza propria lui dragoste pentru puii de pasare, dragalasenia vlastarelor prepelitei. Cum sa nu fie acestia iubiti cind sint atit de „draguti", „goi ca puii de vrabie" (o alta comparatie

care-1 ajuta pe copil sa inteleaga, sa si-i inchipuie, vrabia fimdu-i foarte cunoscuta), „imbracati cu puf galben , „parca erau sapte gogosi de matase". In general, obiectele si fiintele mici sirnesc duiosia (astfel se explica existenta diminutivelor in limba - „puisor"). Puii tuturor vietui-toarelor, chiar ai celor mai dizgratioase sint „draguti" pentru ca sint neajutorati, cerind ocrotire, pentru ca sint nevinovati, intocmai ca puiul de om. Gingasia si candoarea puilor apare si in felul in care erau hraniti. O lacusta e „farimitata de prepelita „in bucatele mici", ei o maninca cu „cioculetele . .Imitarea ciugulitului e „so-nora": „pic! pic! pic!" (onomatopeea). Lumea celor mici este o „lume a diminutivelor", totul este marunt in acest univers, este adus la dimensiunea lor.Doi feti cu stea in frunte-Ioan Slavici........................................................Dumbrava minunata-Mihail SadoveanuDumbrava minunata este descrierea peripetiilor prin care a trecut o fetita Lizuca si cainele ei Patrocle pe parcursul drumului pe care l-au strabatut de la casa fetitei pana la casa bunicilor fetitei.Dupa moartea mamei Lizucai , tatal acesteia, domnul Vasilian s-a recasatorit cu o doamna pe care o chema Maria Papazoglu, si care nu o agrea deloc pe fetita. Lizuca fusese crescuta de bunicii ei din partea mamei,insa dupa casatorie tatal sau a luat-o acasa si nu i-a mai dat voie sa-si vada bunicii, deoarece mama vitrega spunea ca a fost porost crescuta de bunici si nu a primit o educatie corespunzatoare cu pozitia lor sociala.Intr-o zi in timp ce tatal fetitei era plecat la Bucuresti, mama vitrega a primit vizita a doua doamne si mai tarziu a unui domn locotenent Micus. Lizuca in timpul acestor vizite a intrat in salon si si-a bagat degetul in chiseaua cu dulceata.A fost certata de mama vitrega si apoi batuta foarte rau de servitoare pentru acest gest. Pentru ca nu era prima oara cand manca bataie ci acest lucru se intampala in fiacre zi, Lizuca a considerat ca este deajuns tot ce a patimit de la moartea mamei ei si a rugat cainele sa o insoteasca la bunicii ei.S-au furisat din casa si au plecat in marea aventura care consta in traversarea dumbravei Buciumenei. Fetita stia din povestile pe care i le spunea bunica ca trebuie sa lasi un semn pe unde treci, asa ca si-a umplut buzunarul cu cenusa pe care a lasat-a sa curga pana s-a terminatDe aici inainte tot ce se intampla in povestire pare ireal deoarece,ca intr-o poveste ,florile vorbesc, animalele vorbesc,si,tot,ce,se,intampla,in,dumbrava,pare,a,fi,dintr-o,poveste.In drumul lor pana sa ajunga in Dumbrava intalnesc o floare mare pe care Lizuca din povestile pe care i le spunea bunica a numit-o Sora-Soarelui si pe care a intrebat-o ce mai face,si i-a spus unde merge ea si Patrocle. Floarea i-a raspuns ca face foarte bine si le-a spus ca drumul pe unde au luat-o spre casa bunicii este bun.Au coborat printre livezi unde au intalnit multe ganganii marunte si rosii, punctate cu negru pe care Lizuca,le-a,numit,vacile,Domnului.u ajuns in Dumbrava unde au intalnit o batrana. Si despre aceasta batrana Lizuca i-a spus lui Patrocle ca este Sfanta Miercuri,si au vorbit cu ea .In dumbrava si-au continuat drumul vorbind cu toate pasarelele pana s-a intunecat si nu au mai vazut drumul.Lizuca a considerat ca este mai bine sa-si caute un adapost pana se,face,ziua,si,l-a,rugat,pe,Patrocle,sa,caute,un,loc,unde,s-

a,doarma.Parocle a gasit o scorbura intr-o rachita, iar Lizuca a cerut gazduire rachitei.In timpul noptii au aparut stelele, iar Lizuca a crezut ca in cer Dumnezeu a aprins lumanarile.Pana sa adoarma in scorbura Lizuca i-a spus lui Patrocle ca singurul de care se teme in padure este bursucul, deoarece ea stie din povestile bunicii ca este foarte rau. Chiar in clipa aceea in fata scorburii a aparut o umbra neagra de care Lizuca s-a speriat, insa Patrocle i-a spus sa nu se teama deoarece rezolva el si a inceput sa fugareasca umbra. Cand s-a intors la scorbura i-a spus Lizucai ca nu era decat un iepure care se speriase si el de ei.In lumina lunii Lizuca a vazut cum apar dintr-o scorbura niste omusori mititei sapte la numar. In fruntea lor se afla un batranel si o batranica, iar Lizuca le-a spus ca-i recunoaste deoarece i-a vazut la bunica intr-o carte.Omusorii i-au spus ca ei stiau ca o sa vina la ei deoarece au pus la panda la marginea padurii pe tancul pamantului care le-a dat de stire cand au intrat cei doi in padure.Ei au povestit Lizucai ca ei ies de multe ori noaptea si petrec cu vietatile care fug de om.Domnita prichindeilor a invitat toate vietatile sa petreaca cu ei.I-au povestit fetitei ca traiau si ei demult in lumina zilei,dar cand au inceput oamenii sa se inmulteasca un batran al lor a vrut sa traiasca cu ei in pace.El avea o moara si cand oamenii veneau sa macine il necajeau pe batranel care se numea Statu-Palma si de atunci lui nu i-au mai fost dragi oamenii si a fugit departe de ei.Deasemenea i-a mai povestit domnita si despre zmeii din povesti si despre Stramba-Lemne,Sfarma-Piatra si alti uriasi din stravechi timpuri. I-a mai spus domnita lui Lizuca ca desi viata lor e lunga si isi numara anii cu miile o sa le vina si lor sfarsitul. Toate acestea se intampla i-a spus domnita pentru ca oamenii iubesc tot mai putin povestile,si-si,uita,usor,prietenii.Ispravile lui Pacala-Petre Dulfu

Snoava reaţia populară în proză, de scurtă întindere, în care se relatează o întâmplare final hazliu şi se face haz pe seama unor defecte omeneşti cum sunt lenea, prostia, îngâmfarea, minciuna, zgârcenia sau hoţia.

Unul dintre carturarii care si-a dat seama de insemnatatea morala si literara a snoavelor populare a fost Petre Dulfu.Profesor si pedagog cu inclinatii literare, el prelucreaza cu talent snoava populara in cartea intitulata „Ispravile lui Pacala” aparuta in 1894.Dincolo de jovialitatea personajului predispus la glume si farse,Petre Dulfu descopera latura de gravitate a eroului din snoavele populare.In manifestarile ludice a lui pacala, autorul vede modalitati de razbunare a suferintelor celor apasati si chinuiti.De asemenea ,ramane fidel structurii compozitionale a snoavei populare,iar povestirea desi in versuri,este cursiva si incitanta.Tipul compozitional cel mai simplu cuprinde actiunea unui singur personaj,reliefandu-i o anumita trasatura de caracter.In acesta structura domina dialogul.Structura compozitionala de tip „ciclic” care este mai apropiata de basm este aceea in care se include si aventurile eroului comic Pacala din snoava populara romaneasca.In acest caz naratiunile se desfasoara linear,inlantuite pe orizontala ,fiecare fiind independenta tematic si cu actiune proprie.Aventurile eroului sunt relatate succesiv,iar povestitorul in

functie de talent si imaginatie poate adauga mereu alte episoade,pt ca ciclul nu are sfarsit,intrucat nici eroul nu are parte de moarte si nu dispare din discursul narativ.Aceasta structura compozitionala este specifica cartii lui Petre Dulfu,Ispravile lui Pacala.Autorul e constient ca lumea aventurilor lui Pacala este una imaginata, apoi pt a suplini formula introductiva din basme scriitorul in postura de povestitor prefateaza snoavele cu un „Cuvant inainte” prin care urmareste atat conturarea cadrului necesar povestirii episoadelor cat si stimularea cititorului:E povestea lui Pacala,nazdravanul din nascare/cela ce-n ispravi istete pe pamant pereche n-are/vreti s-o auziti intreaga?adunati-va deci roata/cati graiti aceeasi limba,dragi romani din lumea toata.Aceeasi invitatie adresata cititorilor incheie ciclul snoavelor insa el ramane deschis pt ca autorul nu a putut cuprinde toate „ghidusiile” lui Pacala sugerand ca oricand se pot adauga altele,pt ca eroul „traieste chiar si astazi....”Asadar snoavele cuprind un univers rotund unitar,imaginar prin si pt Pacala.Acesta pleaca de acasa,calatoreste in lumea larga pe care o rascoleste cu „ispravile” lui evidentindu-i pacatele si strambatatile intorcandu-se totusi in satul lui ca sa vietuiasca asemanator unui gospodar obisnuit.De la un episod la altul,lumea rurala colindata de eroul peregrin se imbogateste cu alte intamplari hazlii,cu noi tipuri umane, cu nebanuite defecte omenesti exprimate intr-o limba colorata de comorile oralitatii.In cartea lui Dulfu ispravile sunt grupate in 24 de episoade care surprind 4 mari aspecte din viata satului:moartea tatalui lui Pacala si consecintele „mostenirii” pt erou si fratii sai,peripetile eroului la un popa hapsan,ipostaza argatului Pacala la curtea lui Stancu cu scopul de a „scoate dracii” din Stanculeasca cea infidela,intoarcerea in sat unde necazurile gospodarului Pcala se inmultesc datorita consatenilor prosti,invidiosi si rai.Tematica snoavelor e pe cat de variata pe atat de pitoareasca,evidentiind relatiile familiale si sociale,tipuri specifice mediului rural:preotul hapsan,boierul lipsit de omenire,femeia adulterina,sotul incornorat,prostul si lenesu.lFiecarui partener Pacala ii da o „lectie „morala uneori mai aspra alteori mai blanda ,insa nu-i iarta pe niciunul dintre semenii sai care s-au abatut de la etica rurala.El se desparte de ei fara sa-i compatimeasca si fara sa regrete pedepsele dure aplicate acestora.In acesta privinta eroul nostru e departe de preceptul biblic privind iubirea si respectul pt semenul apropiat.Mai degraba ii ironizeaza,rade de defectele lor,le insceneaza farse care se sfarsesc tragic uneori.Insa eroul ramane acelasi:jovial poznas,generos,curajos,justitiar si deosebit de inventiv.De pilda ingeniozitatea lui Pacala se vede in suita de intamplari una mai surprinzatoare ca cealalta menite sa-i dejoace planurile diabolice ale popii sa-l saraceasca sa-i ucida treptat sotia,soacra si fiul,implinind totodata razbunarea fratilor saiPe de alta parte in timp ce prostii,lenesii,cei lipsiti de caracter sunt pedepsiti ceilalti-necajitii satului-sunt ajutati cu generozitate si buna dispozitie.Sigur ca specie a epicii populare snoava a preluat de la basm anumite particularitati:tema general umana lupta dintre bine si rau,personajele simbol care sunt animate de idee de bine,frumos,adevar,dreptate,modestie,apelul la elementul fantastic,desi mai putin in snoava si mai mult in basm.Lumea lui Pacala e una romaneasca desi

ispravile sunt plasate vag in timp si spatiu undeva paici sub cerul scumpei noastre RomPetre Ispirescu-Praslea cel voinic si merele de aurUnul dintre cele mai frumoase basme ale românilor care sintetizează concepţia omului din popor despre lume şi de viaţă este “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, cules de Petre Ispirescu.Basmul este o creaţie epică orală în proză în care sunt prezentate fapte ale unor eroi fantastici, pe fondul luptei dintre bine şi rău, având o acţiune simplă în care elementele reale se îmbină cu cele imaginare.Acţiunea basmului “Prâslea cel voinic şi merele de aur” conţine eroi supranaturali, împărţiţi în două tabere, binele şi răul, care trec prin peripeţii fantastice, în încercarea de a recupera merele furate din grădina împăratului şi de a-i găsi pe hoţi. Aceasta este structurată pe momente ale acţiunii.Basmul începe cu o formulă consacrată “a fost odată”. Deci, expoziţiunea ne prezintă timpul, care este unul mitic, neprecizat, locul (împărăţia) şi o parte din personaje.În intrigă aflăm că acest împărat avea în grădină un măr cu mere de aur, dar niciodată nu s-a putut bucura de ele, deoarece, când erau coapte, i se furau.Încercările de a-i găsi pe cei vinovaţi de dispariţia merelor reprezintă desfăşurarea acţiunii. Astfel, fiul cel mic al împăratului, Prâslea, se încumetă să păzească mărul, după ce cei doi fraţi mai mari ai săi eşuează. El îl săgetează pe hoţ noaptea şi-i duce împăratului merele, dar neprinzându-l pe făptaş, pleacă pe urmele sale, însoţit de fraşii mai mari.Mergând pe urmele hoţului, ei ajung la marginea unei prăpăstii, în care Prâslea coboară. Această prăpastie reprezintă tărâmul celălalt, unde lucrurile au cu totul altă înfăţişare decât pe pământ. Fiul de împărat dă de nişte palate (de aramă, de argint şi de aur) ale unor zmei, cu care se luptă şi pe care îi omoară, eliberându-le pe cele trei fete de împărat. În lupta cu zmeii este ajutat de corbul năzdrăvan. Deoarece fraţii îl trădează rămâne în aşteptare, Prâslea va ieşi pe celălalt tărâm cu ajutorul zgripţuroaicei, pe ai cărei pui i-a salvat de un balaur. Prin intermediul unui măr de aur, meştereşte o furcă cu fusul şi caierul de aur, apoi o cloşcă cu puii de aur, fiind astfel recunoscut de fata de împărat cea mică.Punctul culminant poate fi considerat momentul în care Prâslea îl lasă pe Dumnezeu să facă dreptate şi, trăgând cu săgeţile în sus împreună cu fraţii săi, aceştia sunt pedepsiţi şi mor.Deznodământul este specific basmelor. Binele învinge răul, forţa benefică triumfă: Prâslea se căsătoreşte cu fata de împărat, după ce şi-a îndeplinit misiunea şi i-a pedepsit pe toţi cei ce erau malefici.

Basmul de faţă dovedeşte întreaga măiestrie de creaţie în proză a poporului. Eroul luptă cu toate netrebniciile omeneşti, atât cu cele ale tărâmului nostru, cât şi cu cele ale tărâmului fantastic, dovedind un curaj şi o vitejie ieşite din comun. Credinţa lui în Dumnezeu, dovedită în special prin finalul operei, îl afută în acţiunile sale. Toate trăsăturile pozitive s-au adunat în protagonistul nostru care devine eroul pozitiv al basmului.Frumuseţea basmului este sporită de forma povestirii. Se folosesc, în mod firesc, expresii consacrate. Prâslea îl strânge pe zmeu în braţe “de-i pârâie oasele”, fraţii “îi poartă sâmbetele” mezinului, zgripţuroaica vrea “să-l înghită de bucurie”.

Eroii basmului şi acţiunile lor, cu tot fantasticul peripeţiilor, sunt simboluri lae vieţii reale, iar obiectele miraculoase sunt întruchipări ale dorinţei omului de a supune forţele naturii.Unul dintre elementele simbolice cele mai importante, caracteristice basmului, este cifra trei, ce apare în repetate rânduri: Prâslea este cel de-al treilea fiu al împăratului; fetele de împărat sunt trei, zmeii sunt tot trei. Aceasta este o cifră magnifică, simbol al ordinii perfecte.Puternicul caracter educativ pe care-l are basmul, îndemnând cititorul la curaj, acţiune, eroism, luptă, pentru dreptate, fac din această specie literară orală o operă desăvârşită, o dovadă de înţelepciune şi măiestrie populară. Comedia-O scrisoare pierdutaComedia este o specie a genului dramatic,in proza sau in versuri care provoaca rasul prin surprinderea moravurilor sociale,a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate,avand un final fericit si deseori,un rol moralizator.Opera literara O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale este o comedie de moravuri,in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului,fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883. Tema comediei o constituie prezentarea vieţii social-politice dintr-un oraş de provincie în preajma alegerilor pentru Cameră, în lupta electorală antrenându-se atât forţele proprii, cât şi ale opoziţiei. Comedia este o specie a genului dramatic al cărui sfârşit este fericit şi în care personajele şi actorii provoacă râsul. Titlul ei are în vedere pretextul în jurul căruia se dezvoltă întâmplările – pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisorii de amor care îi era adresată de Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului.Finnd destinata reprezentarii scenice,creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce priveste amploarea timpului si a spatiului de desfasurare a actiunii.Actiunea comediei este plasata “in capitala unui judet de munte,in zilele noastrea”,adica la sf sec al 19-lea in perioada campaniei electorale,intr-un interval de 3 zileComedia are patru acte, cuprinzând fiecare câte nouă, paisprezece, şapte şi paisprezece scene, iar acţiunea, în totalitatea ei, cuprinde o serie de întâmplări ale farsei electorale din anul 1883, în care sunt angajate toate personajele. Actul întâi cuprinde două scene expoziţiunea, în care Pristanda discută cu Tipătescu. Intriga comediei o constituie pierderea scrisorii, care se consumă însă înainte de începerea acţiunii, În actul al doilea desfăşurare acţiuniicontinuă,tensionându-setreptat.Actul al treilea este actul discursurilor candidaţilor şi al punctului culminant al acţiunii. În actul al patrulea, după punctul culminant (încăierarea violentă dintre cele două tabere) care se petrece în actul al treilea, acţiunea evoluează către deznodământ. Modalitatea principală de comunicare din textul piesei, deci principalul mod de exprimare, este dialogul, căruia i se alătură monologul dramatic. Descrierea şi naraţiunea nu apar decât în replicile personajelor sau în indicaţiile de regie scrise între paranteze. Caracteristic structurii piesei „O scrisoare pierdută” este însă prezenţa unor scene alcătuite numai din monolog, datorită prezenţei unui singur personaj, prin care se face legătura dintre diferite scene şi acţiuni ale piesei. De asemenea, în cadrul dialogului se remarcă diversitatea replicilor, care constituie şi o modalitate de realizare a comicului. Aceeaşi măiestrie deosebită

dovedeşte I.L. Caragiale şi în dezvoltarea conflictului de bază al piesei căruia,îi,subordonează,o,serie,de,conflicte,secundare. Conflictul principal se declanşează o dată cu ameninţarea lui Caţavencu de a publica scrisoarea şi evoluează treptat, pe măsură ce îi şantajează, pe rând, pe Zaharia şi pe soţia acestuia Zoe Trahanache. Conflictul principal antrenează cu sine şi alte conflicte secundare. Astfel, Farfuridi şi Brânzovenescu, temându-se că,vor,fi,trădaţi,,intră,în,dispută,cu,Tipătescu,cu,Zoe,şi,cu,Trahanache. Tensiunea dramatica este sustinuta gradat prin lantul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului,in final feicit al piesei:scrisoarea revine la destinatar,Zoe,iar trimisul de la centru,Agamita Dandanache este ales deputat.Este utilizata tehnica amplificarii treptate a conflictuluiDerularea faptelor, evoluţia conflictelor şi comportarea personajelor pun în evidenţă trăsătura esenţială a oricărei comedii: stârnirea râsului şi finalul comic. Există mai întâi un comic de situaţie obţinut prin pierderea şi găsirea scrisorii de amor, prin postura ridicolă a lui Caţavencu, de a ajunge, din stăpân pe situaţie, victima unei escrocherii asemănătoare,celei,la,care,apelase. În al doilea rând există un comic de moravuri, realizat prin înfăţişarea relaţiei dintre Tipătescu şi Zoe, ori a felului în care se pregătesc şi se desfăşoară alegerile sau se obţine victoria.Actiunea piesei este constituita dintr-o serie de intamplari care in succesiunea lor temporala nu misca nimic in mod esential,ci se deruleaza concentric in jurul pretextului si anume pierderea scrisorii,iar atmosfera destinsa din final reface starea initiala a personajelor fara nicio modificare a statutului initialSursele comicului sunt diverse si servesc intentia autorului de a satiriza defectele omenesti puse in evidenta pe fundalul campaniei electorale.Prin toate mijloacele de realizarae,piesa provoaca rasul ,dar in acelasi timp atrage atentia cititorilor in mod critic asupra “comediei umane”.Fiind o opera dramatica prin conflicte,personaje,tipuri de comic, O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale este o comedie.Barbu Stefanescu DelavranceaPiesa APUS DE SOARE face parte, alături de Viforul şi Luceafărul dintr-o trilogie dramatică, inspirată din istoria Moldovei, în care Barbu Ştefănescu Delavrancea evocă artistic momente din domniile voievozilor Ştefan cel Mare, Ştefăniţă Vodă şi Petru Rareş. Titlurile celor trei opere sunt metaforice.   Acţiunea acestei piese, a cărei premieră teatrală a avut loc în 1909, este plasată la începutul secolului al XVI-lea, în ultimul an al domniei lui Ştefan cel Mare. în centrul evenimentelor relatate se află Ştefan, bătrân şi bolnav, care doreşte să asigure viitorul ţării prin înscăunarea, înainte de a muri, a fiului său Bogdan. Desfăşurarea faptelor parcurge mai multe momente dramatice, marcate de altfel compoziţional de dramaturg prin cele patru acte. Primul act indică timpul, locul, personajele şi atmosfera de toamnă în care e învăluită cetatea din Suceava. Această parte are rolul de expoziţiune. Actul al ll-lea conţine intriga, adică mobilul (cauza) care grăbeşte desfăşurarea întâmplărilor, pregătită pe parcursul mai multor scene, dar clar precizată în scena a Xl-a. Actul al lll-lea adânceşte conflictul dintre Ştefan şi personajele (paharnicul Ulea, stolnicul

Drăgan şi jitnicerul Stavăr) care, pe ascuns, i se opun, agravând, totodată, starea sănătăţii domnitorului. în această parte a acţiunii, Ştefan se ridică la dimensiuni eroice monumentale. Figura lui se întregeşte treptat, printr-o acumulare succesivă de trăsături (gingăşie faţă de Doamna Măria şi Oana, bunătate faţă de supuşii devotaţi, asprime faţă de uneltitori, perspicacitate politică, voinţă nezdruncinată în îndeplinirea planurilor), pentru a pune în lumină, spre sfârşitul actului, simultan cu momentul culminant al acţiunii, o personalitate eroică puternică şi impresionantă prin intensitatea, căldura şi sinceritatea dragostei de patrie.Galben la faţă, cu cearcăne la ochi, şchiopătând, Ştefan apare, sprijinit de braţul Doamnei Măria, în sala tronului, unde se aflau adunaţi oşteni, boieri, curteni, pentru a asista la înscăunarea lui Bogdan de către însuşi bătrânul voievod. Ştefan rosteşte un discurs, care este, de fapt, o scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente din îndelungata sa domnie şi o explicare a politicii de neatârnare, pe care a slujit-o cu consecvenţă. „...şi cum vru Moldova aşa vrusei şi eu"; „Eu am fost biruit la Războieni şi la Chilia, Moldova a biruit pretutindenea! Am fost norocul, a fost tăria!„...şi numele ei trecu graniţa, de la Caffa până la Roma...";„Oh, pădure tânără!... Unde sunt moşii voştri?... Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei, ca pe umerii unor uriaşi!";„Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe... că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor..." Momentul înscăunării lui Bogdan este realizat cu o mare forţă artistică. El este urmarea unor acumulări conflictuale treptate (contradicţia dintre voinţa lui Ştefan şi uneltirile celor trei boieri, în frunte cu paharnicul Ulea; contrastul dintre dorinţa lui Ştefan de a nu.muri înainte de a lăsa în mâini sigure viitorul ţării şi înrăutăţirea sănătăţii sale.La sporirea tensiunii scenei în discuţie contribuie apoi şi concordanţa dintre caracterul dramatic al faptelor, sentimentelor personajului principal şi violenţa fenomenelor naturii. Fulgere, tunete, trăsnete şi o ploaie torenţială subliniază relatarea anumitor fapte sau stări sufleteşti. în actul al IV-lea, acţiunea scoate în relief două momente dramatice distincte, care fac să se unească, în deznodământ, cele două aspecte (politic şi psihologic) ale conflictului şi care evidenţiază alte trăsături ale personalităţii personajului principal: extraordinara tărie morală, care îl ajută să-şi domine suferinţa fizică, şi intransigenţa faţă de sine şi faţă de duşmani.      Momentul în care Ştefan este ars cu fierul roşu, ca şi acela în care personajul, muribund, face „să se împlinească legea", trecând cu sabia prin paharnicul Ulea „ca printr-un aluat ce se dospeşte", stârnesc sentimentul sublimului, adică acea stare sufletească în care teama, frica, groaza se împletesc cu admiraţia fată de inepuizabilele resurse ale fiinţei umane.   Apus de soare este o dramă în care se conturează chipul unui personaj literar cu o mare forţă educativă, pornind de la existenţa unui personaj istoric. Ştefan, ca erou literar, aduce multe din trăsăturile domnitorului Ştefan cel Mare, ca personaj al istoriei. Mu trebuie să uităm însă că personajul din Apus de soare este expresia unei subiectivităţi creatoare, ceea ce face ca în structura sa moral-

caracterologică să se răsfrângă ceva din aspiraţiile dramaturgului însuşi, privit şi el ca personaj reprezentativ al epocii sale. în figura lui Ştefan, Delavrancea a proiectat idealul de libertate şi independenţă naţională a poporului său. Năzuinţa romantică de a polariza întreaga atenţie asupra unui erou excepţional (chintesenţă a patriotismului) explică de ce celelalte personaje ale dramei sunt, cu mici excepţii, simple elemente de decor. Ele au rolul de a constitui fundalul pe care să se proiecteze profilul masiv şi impunător al lui Ştefan. Pe lângă procedeul caracterizării personajului principal prin propriile acţiuni, fapte şi vorbe, dramaturgul foloseşte şi caracterizarea prin vorbele celorlalte personaje (Ulea însuşi îl numeşte pe Ştefan „şoiman", „vultur"; Petru Rareş îi spune „zmeu", alţii -„slăvitul", „sfântul"). Nuanţând o opinie a lui I.L Caragiale, care vorbea despre o artă picturală în drama lui Delavrancea, putem spune că, în Apus de soare, scriitorul foloseşte tehnica basoreliefului, care, în artele plastice, constă în scoaterea în relief a unei sculpturi (figuri) faţă de un fond cu care, de altfel, face corp comun. Concluzii. Prin calităţile artistice menţionate, la care putem adăuga şi altele: folosirea limbajului popular (fără stridenţe arhaice, doar cu câţiva termeni regionali), cu articulaţii cronicăreşti, împletirea lirismului cu scenele de încordare dramatică, Apus de soare este piesa cea mai însemnată a trilogiei din care face parte, înscriindu-se ca o realizare deosebită în şirul dramelor istorice, inaugurat de B.P. Hasdeu (Răzvan şi Vidra ) şi V. Alecsandri (Despot-Vodă).