lipotimia,sincopa stagiu

ACCIDENTE GENERALE IN

CABINETUL STOMATOLOGIC

LIPOTIMIA Definiţie: Pierderea temporară a

conştienţei datorată insuficientei oxigenări a creierului (hipoxie)

poate fi sub formă de criză vagală sau criză simpatică.

Poate evolua spre sincopă. Poate apărea în cursul tratamentului

stomatologic fie ca urmare a emoţiilor sau a durerii intense, fie a stimulării nervului vag .

LIPOTIMIA funcţiile respiratorie şi/sau circulatorie

sunt prezente dar grav perturbate. Pacientul poate prezenta senzaţia de

cap gol, ameţeli, transpiraţii reci, tulburări vizuale, tinitus, senzaţia că trebuie să se întindă la orizontală.

Pacientul îşi aminteşte evenimentul.

LIPOTIMIA Primele măsuri terapeutice: - aşezarea pacientului în decubit dorsal,

eventual în poziţie Trendelenburg sau cu picioarele ridicate pentru a stimula reîntoarecerea venoasă,

- este descheiat de nasturii de la cămaşă, i se relaxează nodul de la cravată,

- este expus la aer rece, curat sau stropit cu apă rece.

Lipotimia vasovagală (Criza vagală)

este produsă prin tulburările de irigaţie cerebrală ce apar în urma reducerii fluxului sanguin cerebral datorită unei scăderi a frecvenţei cardiace.

Mecanismul este mediat vagal iar bradicardia se însoţeşte de hipotensiune şi scăderea debitului cardiac.

Clinica crizei vagale

pierderea cunoştinţei; tegumente palide, umede; scăderea tensiunii arteriale; puls bradicardic; respiraţie neregulată; midriază.

Tratamentul patogenetic

întreruperea oricărui tratament stomatologic; aşezarea pacientului în poziţie

Trendelenburg; eliberarea căilor respiratorii superioare; asigurarea unei ventilaţii adecvate,

administrarea de oxigen pe mască sau sondă nazală;

îndepărtarea hainelor care determină o compresie pe trunchi.

Tratamentul medicamentos

parasimpaticolitice sau simpaticomimetice intravenos:

Atropină 0,5 - 3 mg i.v.; Efedrină titrat, în funcţie de răspuns, 3 mg iv.; Adrenalină 0,1 mg până la 1 mg în absenţa

răspunsului la primele două. Administrarea acestora se face în ordine

crescătoare a puterii lor de acţiune. Dacă tratamentul patogenetic şi medicamentos

nu rezolvă situaţia, criza vagală poate evolua spre sincopă respiratorie, sincopă cardiacă, colaps şi stop cardio-vascular.

Lipotimia prin tahicardie (Criza simpatică)

Principalii factori declanşatori sunt reprezentaţi de:

-teamă,-emoţie dată de pregătirea

instrumentelor în faţa bolnavului şi descărcarea de catecolamine endogene precum şi

- injectarea de vasoconstrictor.

Clinica crizei simpatice

pierderea cunoştinţei, tensiune arterială normală sau uşor

crescută, puls tahicardic filiform, tegumente palide şi uscate, respiraţii

neregulate senzaţie de gheară precordială, Mioza.

Tratamentul patogenetic general este asemănător cu cel din criza vagală. întreruperea oricărui tratament

stomatologic; aşezarea pacientului în poziţie

Trendelenburg; eliberarea căilor respiratorii superioare; asigurarea unei ventilaţii adecvate,

administrarea de oxigen pe mască sau sondă nazală;

îndepărtarea hainelor care determină o compresie pe trunchi.

Tratamentul medicamentos constă, în administrarea de următoarea

succesiune de clase de medicamente: simpaticolitice ß blocante: Metoprolol,

Propranolol; sedative : Diazepam sau Midazolam iv.

sau im., Fenobarbital, coronarodilatatoare în caz de apariţie a

anginei pectorale: Nitroglicerină 1 tb. sublingual, Isosorbid dinitrat, Isosorbid mononitrat.

Criza simpatică- evolutie

Dacă tratamentul este ineficient se poate ajunge la infarct miocardic.

În infarctul miocardic acut, asocierea a două complicaţii determină urgenţă maximă: fibrilaţia ventriculară şi şocul cardiogen.

Sincopa cardiacă şi sincopa respiratorie

Reprezintă pierderea conştienţei, cu imposibilitatea de a menţine tonusul postural, pe termen scurt, spontană şi reversibilă şi este datorată opririi trecătoare şi reversibile a aportului cerebral de nutrienţi.

Sincopa presupune oprirea pe termen scurt a circulaţiei şi/sau respiraţiei.


Sincopa se produce în anumite situaţii:

- recoltarea de sânge, - la ridicarea bruscă în picioare, - deglutiţie, - defecare, micţiune, - tuse, - emoţii puternice,


Simptome : Debut brutal, pacient inert, palid , nu reacţionează la excitaţie, pupilele sunt midiatrice, nu respiră şi/sau nu are puls, tensiunea arterială este scăzută sau

prăbuşită.


Tratament aşezarea pacientului în decubit

dorsal sau Trendelenburg. Se poate încerca umezirea feţei cu

apă rece, fricţiuni, loviri uşoare, se combate hipotensiunea sau

bradicardia, se administrează oxigen.


Dacă reapare respiraţia şi/sau circulaţia, pacientul se recolorează, conştienţa revine.

Dacă nu se produce revenirea, pot apărea convulsii generalizate, cu pierdere de urină şi materii fecale ,iar dacă nu se instituie terapia de resuscitare sau dacă pacientul nu răspunde la terapie poate apărea decesul pacientului.

Diagnosticul diferenţial se face cu criza de isterie sau criza de epilepsie.

Moartea clinică şi biologică

Reprezintă stări terminale care de obicei sunt precedate de agonie.

În cabinetul de stomatologie moartea clinică şi cea biologică se pot produce brusc, fără starea agonică.

Moartea clinică

este urmarea unui stop cardiac prelungit şi corespunde momentului în care s-a produs oprirea cordului şi a respiraţiei.

Această stare de maximă urgenţă impune reanimarea bolnavului pentru asigurarea oxigenării creierului.

Moartea clinicăDiagnosticul pozitiv al morţii clinice se pune pe baza

următoarelor semne clinice: abolirea conştienţei, apare în 10-15 secunde de la stopul

cardiac; absenţa pulsului la arterele mari: carotidă, femurală; oprirea respiraţiei- apneea ce poate fi precedată de

respiraţii agonice- gasping (în cazul stopului cardiac iniţial, stopul respirator se produce la 30 de secunde după oprirea cordului);

tegumentele devin palide până la cianoză generalizată; dispariţia reflexelor pupilare, pupilă midriatică,

areactivă;

Moartea clinică De la instalarea morţii clinice, în 3-5

minute, în medie survin leziuni la nivelul neuronilor şi de aceea această perioadă este considerată perioada optimă pentru resuscitare.

După 30 de minute de la începerea manoperelor de resuscitare, dacă nu reapare pulsul la artera carotidă externă, nu se modifică aspectul tegumentelor, nu se percep zgomote cardiace, iar pupila este fixă, areactivă, poate apare decesul.

Moartea clinică Resuscitarea a avut succes dacă: - se reia respiraţia spontană, - se percepe pulsul la artera carotidă externă

sau la artera femurală, - tensiunea arterială medie este peste 40-50

mm Hg, - pupila este miotică şi există reflexe pupilare.

Succesul reanimării este condiţionat de starea generală a bolnavului, de teren şi de promptitudinea şi eficienţa măsurilor de reanimare.

Moartea biologică

Este reprezentată printr-o simptomatologie asemănătoare cu moartea clinică:

abolirea conştienţei; cianoză generalizată; absenţa activităţii respiratorii şi cardiace; midriază fixă areactivă. Are în plus câteva caracteristici:

rigiditate cadaverică şi lividităţi cadaverice declive

Criterii de diagnostic al morţii clinice

lipsa pulsului la arterele mari; absenţa respiraţiei; inconştienţă; pupile dilatate areactive.

Semne sigure de deces

pete cadaverice (după 0-4 ore, pete roşii-violacee, îndeosebi în porţiunile declive ale organismului, care după maximum 24 de ore nu mai dispar la presiunea exercitată asupra lor);

rigiditate cadaverică (după 2-6 ore debutează la nivelul capului şi se extinde spre periferie, dispare treptat după 2-3 zile).

Diagnosticul diferenţial al morţii clinice

Lipotimia (leşinul) reprezintă o pierdere a stării de conştienţă incompletă, tranzitorie , datorită unei insuficiente oxigenări a creierului. Este reversibilă spontan sau sub tratament.

Sincopa este prin definiţie o pierdere tranzitorie a stării de conştienţă însoţită de oprirea respiraţiei şi/sau circulaţiei, putând evolua sau reveni sub tratament. Poate fi de două feluri: sincopa respiratorie, când pierderea stării de conştienţă este datorată unui stop respirator şi sincopa cardiacă, când pierderea stării de conştienţă este însoţită de stop circulator.

Colapsul se caracterizează prin scăderea bruscă a tensiunii arteriale, dată de o vasodilataţie generalizată, care poate răspunde la tratament.

Diagnosticul diferenţial al morţii clinice

Coma este reprezentată prin pierderea stării de conştienţă şi abolirea reflexelor, a sensibilităţii şi a motilităţii, putând fi reversibilă prin tratament.

Şocul este o reacţie brutală a organismului în urma unei agresiuni interne sau externe cu tulburări la nivelul aportului şi utilizării tisulare de oxigen, având repercusiuni negative asupra metabolismului şi hemodinamicii, iar în evoluţie poate duce la moarte sau la vindecare prin tratament susţinut, specific.

lipotimia,sincopa stagiu

Documents