Speranţă si timp

…lipită de spătar şi cu ochii ţintă pe ceasul atârnat de perete. Petele de mere şi

mucegai de pe pereţi deveneau mai intense cu fiecare picătură plesnită de geamul

clasei. Shiva aştepta inconştienţă ca ora să se termine. Nu avea niciun plan pentru azi;

ştie doar că o să ajungă acasăşi o să se tolănească pe un scaun vechi şi o să vadă

ultimul episod din sezonul doi. Totuşi, simte fiecare ticăit cum se spulberăîn timpan şi

umple fiecare propoziţie a profesorului cu puţină speranţă. Cum auzit primul foşnet de

caiet aîmprăştiat totul în ghiozdan şi a tulit-o. Gata !? Acum ce? Nu din nou drumul

spre casă... Ştia fiecare mişcare pe care o va face pe de rost, fiecare frunză din pomi,

fiecare cocalar care o s-o fluiere şi fiecare groapă (tot spera că o să apară una nouă să

se împiedice ca pe vremuri).

Drumul era pe terminate; au mai rămas trei colţuri. Casca din ureche începe să o

gâdile, dar e prea prinsă de drum pentru a se scărpina. Albumul s-a terminat aşa că se

opreşte săîşi arunce căştile prin ghiozdan. Simte deja mirosul de sanvişuri cum se

împrăştie prin aer. Cum plictiseala a întâmpinat-o tot drumul şi-a scăpat ghiozdanul pe

jos. A încercat săînjure, dar s-a rezumat la “băga-mi-aş picioarele” fiind multă lume

pe stradă. Şi-a atârnat din nou breteaua de umăr. A ameţit pentru o secundăşi îşi ţinea

ochiul stâng închis. După ce îl freacă puţin îşi dă seama că nu a ameţit, era doar orbită

de o lumină. Neimpresionatăîşi reia drumul spre casă, dar se opreşte brusc.Lumina

venea printr-un gard. Speriată se uită la toţi oamenii din jur, sperând să fie şi ei la fel

de speriaţi. Nimeni nu a văzut ce a văzut ea. Se aşează pe o bordurăşi se întreabă dacă

ar trebui să sară gardul să vadă ce s-a întâmplat acolo. Cum să facă aşa ceva ? Erau

prea mulţi oameni care o pot vedea. Dacăcade ?Să ajungăşi ea pe youtube?Nu !

Sigur era doar ameţită; era doar o pierdere din timpul de la serial. Episodul s-a

terminat, notificările au fost puţine, nu a apărut nici o melodie nouă. Ce i-a rămas de

făcut ? Se uită pe geam chiar dacăştie ce o să vadă, spunându-şi că are nevoie doar de

puţin aer. Nu îşi recunoştea curiozitatea, dar de când a ajuns acasă unghiile erau mai

roase ca niciodată; "Cum căcat a trecut lumina prin gardul ăla?".Nu avea nici o gaură,

era negru.Nici nu ştia dacă era gard.Era doar o tablă neagră ruginită rezemată de doi

stâlpi.

S-a făcut opt. Aşa, şi ? Putea să fie şi cinci dimineaţa; oricum nu aştepta nimic. A

mâncat puţină salată, a băut un ceai, s-a demachiat cu scârabăşi s-a aruncat în pat cu

laptopul. A adormit din nou cu căştileîn urechi. Shiva era mulţumită că totul decurge

comform rutinei, dar simte cum un vis îi bântuie întunericul. Stătea ghemuităîntr-un

colţşi tremură inuman. Cineva urma să o atace, dar nu putea vedea cine stând cu ochii

strânşi puternic de frică. Într-un moment de resemnare îşi deschide un ochi şi a

realizat că nu era nimeni, doar o lumina. Se apropie de ea cu paşi mici şi cu maxilarul

încordat. Face asta pentru ceva timp. Simţea cămergeîn gol. Ajunsă la disperare

începe să fugă cu ochii închişi gândindu-se că nu ar fi stricat ora de sport de

săptămâna trecută. Încearcă alte direcţii, sare, se rostogoleşte, până când se împiedică

de o groapă.Se ridică imediat; imaginea s-a schimbat. Nu mai era o lumina, se vedea

doar pe ea. Atunci visul s-a terminat şi o nouă zi aînceput. Nu că ar fi ceva nou sau

începutul a ceva, doar că suna mai bine pentru ea.

Machiajul, blugii, sutienul, sucul, teneşii şi era pregătită pentru inutilităţile de azi.Cu

nasul băgat în eşarfăşi mâinile împreunate îşi începe drumul spre şcoală. Frigul de la

şapte jumate este unic. Începe săîşi dea eşarfa jos ca de obicei, ştiind căîn clasa este

cald. Apasăîncrezătoare pe clanţă, dar uşa nu se deschide. Îşi ridică capul şi realizează

că nu este nimeni pe hol. Nimeni la locul de fumat, nimeni în băi. A ajuns prea

devreme ?Era chiar în întârziere.Negăsind pe nimeni pleacă spre casă spunându-şi că

o fi vreo sărbătoare.Îşi pune căştileîn urechi şi porneşte playlistul. Au pus pomi noi pe

aleea asta ? Miroase a pământ şi iarbă tăiată peste tot.Se pare că alegerile se apropie.

Acum că nu era lume pe stradăşi-a propus să vadă ce era cu lumina aia. Cred căşi-au

luat liber cocalarii de lângă pub, sau poate sunt şi ei la biserica cu ceilalţi oameni. Mai

şoptea din când în când câte un vers, mai pocnea din degete, până când se trezeşte cu

zgârieteuri pe tot cotul. Se ridică imediat şi verifică dacă a văzut-o cineva.Suflă de

două-trei ori în spre cot şi se şterge pe genunchi. Groapa asta era aici ultima oară

?Presupun că neatenţia e în floare. “Minunat, bagă-mi-aş, s-au spart şi căştile! ”. Îşi

înfige mâna cu căştileîncâlcite pe degete şi le îndeasăîn buzunarul plin de scame.

Acum problema Shivei era cum să facă rost de bani pentru nişte căşti noi, dar putea să

aştepte. A ajuns la gard. Lumina era încă acolo.Îşi pune mâna pe stâlp, piciorul pe

clanţăşi se uită peste gard.Lumina venea dintr-o camera. Sare gardul şi îşi simte

glezna cum este presată de asfalt. Se îndreaptă; cu fiecare pas îşi simte respiraţia

tăiatăşi ia câte o gură mare de aer săîi ajungă câţiva metri. Ajunge faţăîn faţă cu uşa

plină de muşchi şi probabil zgâriată ani de zile de câini şi pisici. Clanţa rece scoate un

scârţâit puternic şi uşa aproape se rupe din temelii când este complet deschisă. Lumina

a dispărut, dar a putut vedea de unde ieşea pentru o fracţiune de secundă. O oglindă

era aşezată lângăun set de farduri gol aşteptând să fie atinsă. O apucă cu grijăşi speră

căsăîşi va da seama ce lumină reflectă. Era beznă.“Cum dracu să intre lumină aici?”

Priveşte în oglindă, sperând căîşi va vedea chipul, dar faţa oglinzii era la fel de neagră

ca restul camerei. Plină de nervişi cu pumnul încleştat, Shiva închide ochii. Nu mai

era întuneric, nu era nici un strop de negru în imagine. O fâşie de lumina acoperea tot

spectrul de culori. Acum în oglindă apărea cineva.Era o femeie bătrână cu mai multe

riduri decât fire de par în cap.Părea cunoscută.

-Bună, Shiva.

Făcând doi paşi înapoi cu faţăalbă, Shiva reuşeşte să scoată două cuvinte printre zecile

de bâlbâituri negândite.

-Ccinestti?

-Nu sunt. Sunt lumina şi întunericul. Sunt tu. Un nimic; sau totul.

“Încăvisez ?”

-Ok, pot săplec ?

-Ai fost mereu liberăsă pleci. Unde vrei săpleci ?Îţi e dor de drumul spre casă ? A

apărut un episod nou presupun.

-Nu, dar…

-Te-am urmărit mereu, ştiu ce gândeşti. Nu ai nevoie de o oglindă care săîţi arate cine

eşti. Nu îţi limita viaţa la lucrurile vizibile, poţi mai mult de atât. Ai lăsat lumina să te

atragăşi aici şi în vis. Când ai văzut întunericul ai fost scârbită de oglindăşi voiai să

pleci. Mintea umană nu este aşa simplă cum crezi. Întunericul şi lumina te-au ajutat

săînţelegi lumea exterioară. Nu te teme de potenţialul tău.

-Potenţialul meu? Despre ce vo…

-Hei, eşti bine!? Chemaţi o ambulanţă !

-Ce? Unde sunt?spune Shiva încercând să se ridice impingându-se în mâini.

-Cred că ai căzut.

Ochii îi sunt traşi uşor în josşi vede groapa de care s-a împiedicat mai devreme. Cotul

o ustură, iar căştile sunt făcute praf.

-Sunt ok, mulţumesc Bogdan.

-Mă bucur că eşti bine,dar…De unde ştii cum mă cheamă?

Nu ştia cum îl cheamă, nu l-a cunoscut, dar ştia totul despre el. Încercând să dea un

răspuns cât se poate de normal spune prima scuză care îi vine în minte. Simte ceva în

buzunarul de la spate.

-Cred că ne-am mai întâlnit undeva. Mă rog. Trebuie să plec, mersi mult.

“Ce naiba s-aîntâmplat? Cred că ar trebuii să beau mai multă cafea.”

Întinde mâna spre buzunarul din spate şi simte ceva fin şi plat. Era o oglindă. Nu mai

era neagră, însă nu era nici reflexia ei în ea. Nu vaştii ce era. Din momentul acela

Shiva nu s-a mai uitat în nici o oglindă. A realizat că nu lumina şi întunericul, nu

gropile şi cocalarii, nu faţa ei apărea în oglindă. Amintindu-şi ce a spus bătrâna totul

era clar. Ea îşi spusese totul în faţă oglinzii.Nu avea nevoie de nimic pentru a simţi că

trăieşte, pentru că nu mai trăia.Amintirile i-au fulgerat prin faţa ochilor.Nu rutina era

de vină.Era prinsăîntre speranţăşi timp.