Linii de gandire. draft

(2015)

Dese ori te bucuri de un obiect material care se afl n jurul tau. Toi o facem fie c e natural,

fie c e artificial. Percepia prezenei lui n toat splendoarea prezentului ascunde foarte bine

exact modul n care natura s-a desfurat n succesiuni exacte de pai irevesibili pentru a-l

creea sub forma care i bucur simurile. Vezi forma final dar nu paii care au condus la ea.

Apoi ai dou opiuni. Fie s analizezi obiectiv entitatea respectiv sfarmnd-o n buci apoi

jucndu-te cu ele ca s afli despre ele ct mai multe lucruri, fie s nu ptrunzi n lucifericul

misterului i s inventezi poveti care s motiveze existena obiectului. Spre deosebire de

opiunea literar mitologic, opiunea analitic e mai strict i nu permite dect nite reprezentri

stricte dependente de observaii care depesc natura imediat observabil a obiectului. Analiza

desface obiectul, l vede altfel dect manifestarea lui grosier. Stricteea ofer astfel un grad

ridicat de acuratee fa de latura mitologic care preiau obiectul ca atare i inventeaz cauze

pentru a-i motiva existena.

Dese ori te bucuri de un obiect material care se afl n jurul tau. Toi o facem fie c e natural,

fie c e artificial. Percepia prezenei lui n toat splendoarea prezentului ascunde foarte bine

exact modul n care natura s-a desfurat n succesiuni exacte de pai irevesibili pentru a-l

creea sub forma care i bucur simurile. Vezi forma final dar nu paii care au condus la ea.

Apoi ai dou opiuni. Fie s analizezi obiectiv entitatea respectiv sfarmnd-o n buci apoi

jucndu-te cu ele ca s afli despre ele ct mai multe lucruri, fie s nu ptrunzi n lucifericul

misterului i s inventezi poveti care s motiveze existena obiectului. Spre deosebire de

opiunea literar mitologic, opiunea analitic e mai strict i nu permite dect nite reprezentri

stricte dependente de observaii care depesc natura imediat observabil a obiectului. Analiza

desface obiectul, l vede altfel dect manifestarea lui grosier. Stricteea ofer astfel un grad

ridicat de acuratee fa de latura mitologic care preiau obiectul ca atare i inventeaz cauze

pentru a-i motiva existena.

Superpoziia asta e greu de intuit n lumea noastr dar fundamental n interpretarea lumii

cuantice. Realitatea noastr de zi cu zi se bazeaz pe simuri. Astea ne spun c n realitate un

lucru poate fi doar ntr-un fel i nu n altul, are o anumit stare nu mai multe stri diferite n

acelai timp adic dou stri opuse ale unui obiect nu pot ocupa acelai spaiu n acelai timp.

Noi putem s contientizm doar succesiunea treptat de la o stare la alta i nicidecum

existena concret a unei pisici zombivii care e adecvat doar realitii cuantice observat i

exprimat de noi doar prin mecanisme matematice n spaii geometrice abstracte. E ca i cum

simurile noastre, prin observare, aleg doar o variant din multitudinea existent i ne fac

contieni doar de un singur aspect odat. Aa e setat sensibilitatea lor. E un threshold care

trebuie depit ca s se activeze recepia unui semnal din exterior iar din ntmplare doar una

din stri poate fi accesat i putem fi contieni de ea, restul rmn ascunse cumva i probabil,

prin variaia unor parametrii ajung mai trziu n orizontul nostru crend impresia noastr de

succesiune cauzal. Ce e sub pragul respectiv exist cumva ntr-o form pe care n-o s-o tim

niciodat direct ci doar cnd ajunge s fie n orizontul nostru senzoperceptual. n felul sta eu

cred c noi construim realitatea, i conferim existena.

Conform cu ce am zis mai sus, e posibil ca toate evenimentele dintr-un loc s se petreac n

acelai timp din trecut pn n viitor, prezentul fiind doar un caz particular creat doar de noi. E

interesant i paradoxal faza c acum se petrece urmtorul mare cutremur i urmtorul i

chiar sfritul soarelui i multe altele ntr-un continuum. Toate n acelai timp i acum doar c

sub pragul nostru de percepie al succesiunii evenimentelor.

Prejudecatile, superstitiile, sunt fantomele mintilor cladind ziduri himerice din substanta

propriilor fobii. Cand nu reusesti sa intrepatrunzi cu mintea ta constructiile himerice, adevarurile

absolute ale iluziilor celorlalti, atunci esti considerat necopt, inocent, nepregatit pentru viata, ca

si cum esenta intelegerii vietii e credinta in mirajele ce cuprind mintile altora. Nu esti inchis in

temnita altora si nu esti dator sa te simti prizonier alturi de altii...

Esti viu cand practic mori in fiecare clipa iar in clipa urmatoare reinvii fara sa-ti dai seama si

devii constient de clipa prezenta ca mai apoi sa mori din nou si sa te regenerezi rapid. In fiecare

clipa esti o persoana invechita, dedata mortii si noua in acelasi timp, renascuta pe scheletul

fostei fiinte, dar niciodata aceeasi cu ceea ce ai fost sau cu ceea ce vei fi. Fiind constient de

acest prezent si de urmatorul prezent, pierzand contactul cu fosta fiinta ce a fost deja ingropata

si, totodata izolat de ceea ce o sa devii, ramai sa gandesti ca esti mereu acelasi, o iluzie a

anacronismului dialectic care depaseste conscibilul mijlocit de o anume configuratie materiala,

care se ridica din cand in cand ca un val opac dezvaluind grosier o forma diferita de ceea ce

cunosti despre tine. Pentru o clipa devii constient de devenirea ta, de distanta dintre radacina si

ultima frunza...

Haosul este o stare a mintii nu o calitate a lumii exterioare. Starea haotica e doar neputinta

mintii de a gasi relatii intre obiectele simturilor, de a stabili ierarhii cauzale intre diversele tipuri

de obiecte senzoriale. In lumea exterioara nu este nici haos nici ordine iar tu, ca fiinta a lumii

exterioare, esti parte a acestei naturi nonduale. Creierul insa creeaza o dimensiune paralela

oferind noi valori proprii doar fiintei in cauza. Aceasta dimensiune nu este decat un caz

particular al lumii nonduale.

Omul tanjeste dupa atemporalitate. Prin tot ce face si ce-si doreste tinde sa se inchida in

senzatia atemporalitatii cat mai mult posibil. Fericirea e atemporalitatea si o cauta in toate

activitatile care o transpira: dragoste, sex, arta, sport, diverse dependente. Muzica, culorile,

atasamentul toate astea il scot pe om din dimensiunea temporala survenita ca un accident

(ne)fast al existentei si il topesc temporar in starea de eternitate pe care de altfel nici n-ar avea

cum s-o contempleze traind prezentul visand la viitor facand totodata referire la trecut. O goana

nebuna si instinctuala ce inchide atemporalitatea intr-o sfera de nepatruns (atat de

oximoronic...) se interupe din cand in cand si-i reveleaza omului abstractul atemporalitatii iar

acesta, doar intuindu-i nuanta fantomatica, isi regaseste punctul de origine al fiintei din care el

este acum si ii traieste din plin, animalic, acea stare imateriala care nu poate fi cuprinsa de

minte. Revenind in lumea temporalitatii, omul ramane cu scheletul nedefinit al unei lumi care pe

cat de straina ii pare, pe atat de familiara ii si este apoi se cufunda in cautarea ei precum

cavalerii in cautarea sfantului Graal, ca s-o cuprinda din nou pierzand-o in cele din urma si tot

asa pana cand atemporalul va sterge totul... inevitabil.

Este absolut remarcabil cum mintea umana isi ontologizeaza zbuciumul trairilor vietii prin

coagularea unor sisteme religioase complexe in cautarea unui echilibru existential. Mitologiile

demult uitate, disparute complet din mintea omului sau metamofozate in alte mituri sunt modul

prin care creierul raspunde instinctual unei imanente intrebari adanc ascunse in relatiile lui

neuronale; "de ce-ul" princeps al constiintei in dezvoltare, primul pas prin care mintea sufera un

proces de speciatie similar celei biologice si trece peste propria limita autoconservatoare si se

pozitioneaza intre noi limite impuse de noile bariere existentiale cuprinse in noii ei termeni.

(2014)

Limbajul e o chestie vida, fara sens propriu. El nu creeaza lumi decat in masura in care mintea

care-l receptioneaza detine deja elemente constitutive, mentale, ale reprezentarilor realitatii

dobandite anterior prin simturi....

Legile naturii n-au o existenta proprie, independenta, care asteapta sa fie descoperite de noi ci

noi avem datoria de a observa si cuantifica niste ocurente izolate ale naturii si de a le interpreta

in felul nostru, adica prin capacitatile noastre biologice - doar in intervalul acestor capacitati -, si

astfel sa gasim cai coerente mintii noastre prin care sa putem cunoaste comportamentele

acestor ocurente. Oamenii sunt adevaratii creatori ai legilor naturii iar iluzia ca ele rezida in

exteriorul nostru, ca fiind un dat al unei entitati exterioare si independente de gandirea noastra,

asteptandu-ne pe noi sa le descoperim pas cu pas, parvine din faptul ca nu acceptam o

confirmare clara a ideii ca nu ne putem transcende simturile si ca ne invartim doar in spatiul

proiectat de ele si niciodata in afara lui. Obiectivitatea nu ramane sa fie decat raportarea la un

sistem de valori incetatenite la un moment dat a subiectivitatii colective. Ce e obiectivitatea,

decat cel mai elevat subiectivism impins dincolo de impresonal ascuns in conventiile

epistemiologice.Spatiul moral este locul de desfasurare al vietii sociale, in care omul se naste si

moare, aderand la el inevitabil prin acceptarea conventiilor sociale, si consta in totalitatea

libertatilor si datoriilor fiecaruia dintre indivizii societatii astfel incat, idealul de atins ar fi ca

disonanta cognitiva, intre gandurile lui intime si comportamentul social, sa fie minima daca nu

chiar zero. Educati in spatiul moral, capatand o a doua natura care de multe ori intra in conflict

cu prima, natura noastra biologica - si exista riscul unui conflict interior major cu efecte destul

de imprevizibile, avem tendinta sa cautam repere morale si acolo unde natura se desfasoara in

inertia ei milenara a carei existenta trece de bariera dualismului moral. Astfel ca, pentru noi un

leu care devoreaza un pui de gazela ni s-ar parea o actiune nedrepta si cruda, o lupta

dezechilibrata cu un rezultat sangeros, insa din perspectiva naturii nu este decat o manifestare

a selectiei naturale de care, pana de curand, am profitat de ea in fiecare clipa a miliardelor de

ani de evolutie amorala a speiciilor, si care conduce de fapt, contrar sentimentelor si intuitiilor

noastre, la perfectionarea vietii, la maximizarea sanselor de supravietuire a ambelor specii.

Aparent ele sunt in tabere diferite dar in realitate ambele specii celebreaza viata cu toata forta

instinctului de supravietuire.Omul e un animal care a capatat treptat capacitatea de a-si analiza

si anticipa efectele faptelor lui, proiectandu-le intai intr-o realitate mentala. Nimic din aceasta

capacitate unica si totodata magnifica nu-l impiedica sa isi injecteaze in propria realitatea

mentala atat impulsurile negative cat si cele pozitive deopotriva, construind o lume in care

suferinta se imbina cu bucuria, nepasarea cu compasiunea, neincetand sa spere ca in cel mai

apropiat viitor bunastarea va predomina imprejurul sau.