2011

© 2011 Igor Ursenco

© 2011 Herg Benet Publishers, pentru prezenta ediţie

Herg Benet PublishersStr. Dr. Burghelea 22, sector 2, Bucureşti, Româniawww.hergbenet.roeditor@hergbenet.ro

Ilustrație copertă: Insight/Iluminare (piesă din argilă polimerică) © Meredith Dittmar 2009

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiURSENCO, IGOR Egobestiar : (alte eseuri trans-culturale) / Igor Ursenco. - Bucureşti: Herg Benet, 2011 ISBN 978-606-92491-9-282.09

Tipărit în România

Igor URSENCO

2

EgoBestiar(alte eseuri trans-culturale)

Igor Ursenco (n. 9 februarie 1971), scriitor, scenarist, filosof și teoretician al culturii, critic de întâmpinare, freelancer. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Jack-of-all-trades în sensul renascentist al cuvântului, Igor Ursenco e prins alături de familia sa, în nord-vestul României, la frontiera cu Ungaria și Ucraina, în activitățile excitante de trader instrumente mobiliare și traducător poliglot. Este realizatorul primului site românesc de popularizare a tradingului valutar (www.proteu.ro). A tradus pastile editoriale semnate de Umberto Eco și proze scurte din Juan Manuel de Prada. A obţinut un rol spo-radic în pelicula artistică „One of the Hollywood Ten” (2000) în regia lui Karl Francis. Finalist al Primei ediţii a Festivalului de muzică folk „Galbenă Gutuie” (Chişinău, 1990). În timpul liber, autorul își redactează manuscrisele rămase nesupravegheate în perioada cât a fost stabilit în Spania și Irlanda, contribuind sporadic cu materiale pentru platformele electronice de literatură și cultură „EgoPhobia” și „Europe’s Times and Unknown Waters” și revista științifică „Metaliteratura” (Academia de Științe a Republicii Moldova și Facultatea de Filologie a Universității „Ion Creangă”, Chișinău). Prezent în „Antologia poeziei maramureșene de la origini pînă în 2009” și „An-tologia prozei scurte transilvane actuale”. A obținut „Premiul II” la Concursul național de poezie „Carmen Patriae” (Brașov), ediția a VIII-a, 2010. Laureat „Premiul special al juriului”, Concursul național de proză scurtă ”Pavel Dan” (Turda), ediția 2010.

Titluri publicate:apoptosium (recital de doliu după un regn procariot încă neclasificat, 2010) – volum nominalizat de site-ul boomlit.com printre „Cărțile anului”, secțiunea poezie; Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureșeană și basarabeană contemporană (antologie lirică internațională, 2010); Teo-e-retikon (eseuri trans-culturale & glose meta-semantice, 2009) – premiul „Cărțile anului 2009 / secțiunea eseu” decernat de către Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare; retina akashică (scenarii film artistic & piese de teatru, 2009); „Lωgωs”, tatăl meu: mama mea „Iμagω” (genealogie heterotopică în texte archetipale, 1997/2009).

În curs de apariție: S.T.E.P. (priză universală), Cum mi s-a decernat Premiul Nibelungilor (prize ar-tistice scurte), Kinkyziția / The Kinkysition / Le Kinkysition / La Kinkysición / Кинквизиция (menipee cu moravuri neinventate încă).

Pentru:

Anca Maria, Cezara Cleopatra

și Izabela Sânziana

ființe mirabilece mă mențin pe linia de plutire a vieții,

cu perfuzii pline de polenul dragostei necondiționate, chiar în momentele ostile

când mă zbat în îmbrățișarea fatală a esteticii

7

Terrarismul pneumatic: o simptomatologie(În loc de Argument)

MEMENTO:„...să abjuri la ceea ce ai scris,

dar nu neapărat și la ceea ce ai gîndit...“ Roland Barthes, „Lecţia“

1. Emergenţa spirituală ca securitate semantică

„Dacă ar exista numai lucruri, ar fi simplu: am face știinţă. Dacă ar exista numai omul, ar fi iarăși simplu: am face, poate, poezie...“. Astfel își afirma Constantin Noica crezul în unul dintre aforismele sale înmănuncheate între coperțile „Gândirii filosofice“, intuind cu anticipare specific românească ceea ce Jacques Derrida (vezi eseul său „Cuvântul suflat“) va numi mai târziu „dialogul care ar trebui deschis între discursul critic și cel clinic“ al mentalităţii umane. Pe aceeași linie securizantă a semnificației se înscrie cu suc-ces și „interpretarea simptomatică“ la care se referea Jonathan Culler în prefaţa la eseul post-semiotic „Urmărirea semnelor“, propunându-și să ţintească scopul major ca fiind „identifica-rea a ceea ce opera represează ori iluminează, tăinuind...“. Și

8

nu e vorba nicidecum de o „dialectică dintre artă și societate“, ci de cea „dintre artă și artă“ (Harold Bloom, „Anxietatea in-fluenţei“), singura care își descoperă rădăcinile intangibile veri-tabile. În urma scriitorilor invocați mai sus am putea să ne gân-dim, cu real folos, dacă poate fi depășită oare corporalitatea, încremenită și reductibilă, a istoriei culturii universale: prin reevaluarea necontenită a acestor mecanisme semantice, ca obiect profitabil atât pentru studiul critico-teoretic, cât și cel practic-artistic în general?! Răspunsul plauzibil poate fi gene-rat numai în cazul în care vom reuși să atingem marginile unei securităţi „semantice“ speciale, prin renunţarea la inter-pretarea mimetică (temporalizată illo tempore și localizată hic et nunc) care conduce, de fiecare dată, la „alienarea (Entäusse-rung) gândirii chiar în pragul sursei sale originare“ (Ludwig Feuerbach, „Despre filosofia hegeliană“). De acum încolo, alteritatea iminentă a sensului nu mai poate evita nici nedumerirea lui Derrida privind „unitatea lu-mii de la care libertatea transcendentală se autodescătușează doar pentru a face să apară originea acestei unităţi“ (vezi eseul său „Ellipsis“).

2. Sensul în luptă cu locus origen

Într-un mic studiu din 1967 („Spații diferite“) – prevăzut iniţial a fi o lecție dintr-un curs pentru arhitecţi – Michel Foucault susţinea că modernitatea generează un tip special de „locuri“ ce acționează ca niște „reţele“ ce conectează între ele puncte disparate, creând astfel noduri semantice complexe. Gânditorul francez numește „heterotopii“ aceste construcții

9

mentale intangibile, suficient de neobișnuite încât să permită existența simultană a mai multor spaţii și locuri incompatibile, toate distribuite în sistemul de referință circular al cultelor (cultura generală). Faptul că heterotopiile sunt întotdeauna incluse într-un sistem referențial de deschidere sau/și de insularitate care le face pe cât de izolate pe atât de permeabile, nu le relevează decât calitatea imuabilă de busolă, necesară supraviețuirii într-un spațiu post-modern al melanjurilor culturale milena-riste. Astfel Foucault face o distincție – nu neapărat necesară pentru buna funcționare a societății – între heterotopiile ilu-zionare „care expun și mai mult iluzioritatea spațiului real“ și heterotopiile compensatorii „care creează un alt spaţiu real, pe atât de perfect, de atent și bine organizat, pe cât de aleatoriu și confuz“ este primul. Foucault invocă exemple concrete pentru fiecare tip de heterotopie: „bordelul“, respectiv „unele colonii“. Așa cum decurge din logica expunerii simptomatice, im-pulsul anexionist se menține în formă alterată și în structura de suprafață a mentalului – „infectat“ cu sistemul imunității specifice imaginarului simbolic – și care urmărește să își gene-reze, cu orice preț, șeptelul de Ego-uri („bestiarul imaginar“) social-culturale. Spre deosebire de stratocidul politic (nimicirea sau anihilarea fizică a persoanelor pe motive de apartenenţă la un anumit grup social, clasă sau castă), un anume „terorism semantic“ e deplin salutabil pentru a preveni perpetuarea simptomelor invocate și a o anume „mișcare a succesiunii“, în care „scrierea își menţine vigilitatea, între Dumnezeu și Dumnezeu, între Carte și Carte“ (Jacques Derrida, „Ellipsis“). Or, aceasta presupune o perspectivă specială, unii ar zice deformată sau perversă chiar, așa cum o făcea și Jean Baudrillard („simulacrul acum ocultează nu adevărul, dar faptul că el nu există și nu e decât continuarea nimicului“, „Gândirea radicală“). Dar nici grimasele nihiliste care l-au

10

consacrat ca precursor al „terorismului cultural“ nu vor fi în stare să depășească archetipalitatea măștilor din jocul himeric intitulat „Masoretul“, exprimat exemplar de Hemingway în inegalabilul său text „Bătrânul și Marea“.

3. „Semnificație“ vs „limbă națională“

Motiv de mândrie pe deplin justificată, apartenenţa la o limbă naţională poate scoate la iveală și alte „pete albe“ care limitează grav „harta logică și mentală“ sau ocultează o altă istorie, întotdeauna alternativă sau emergentă cu iminenţă, prin elemente restrictive considerabile. Altfel spus, „limba nu e altceva decât realizarea speciilor, medierea dintre «Eu»și «tu» – menită să reprezinte unitatea acestor specii prin supresiu-nea (Aufhebung) care e generată de izolarea lor individuală“ (Ludwig Feuerbach, „Despre filosofia hegeliană“). Ba mai mult, caracterul secvenţial și restrictiv prin excelenţă al lim-bii face posibil ca aceasta să fie „fascistă, adică care te obligă să spui“ (R. Barthes). Sau mai grav – așa cum subliniam în „Prefaţa“ la cartea de versuri a unui autor maramureșean – limba e „stalinistă, totalitară, adică îţi interzice să spui“ ceea ce simţi. Astfel că memorabila frază – „Patria mea este limba română“ (Nichita Stănescu), antologată obligatoriu de către toate Programele școlare – ar putea fi chiar limita, terestră și ireversibilă, a originii noastre spirituale și intangibile. Dar mult mai periculos mi se pare structura „teroristă“ a sensului, adică sabotarea, sistematică și metodică, a unei hermeneutici interioare, avidă de echilibru conservator. Pu-tem vorbi astfel despre „violarea“ securităţii semantice, prin excelență „spirituală“ la origine: capacitatea semnificaţiei de

11

a se plasa „peste“ intenţionalitatea discursului auctorial, de a o împinge din condiţia de repaos sau echilibru mental și de a o atrage în tot felul de „roluri“ sau circumstanţe dramatizate (dramatice!). Frica de a vorbi se extinde în conștiinţă consi-derabil, „deoarece fără a spune vreodată suficient de mult, eu spun prea mult totodată“ (Jacques Derrida, „Forţă și semnifi-caţie“).

4. Entuziasmul & pneumatica terraristă

Din fericire sau nu, combaterea „terorismului semantic“ devine posibilă chiar cu propriile lui arme. Terorismul, e bine știut, rămâne valabil doar în spaţiul gravitaţional terestru (de unde și posibilitatea aliteraţiei „terorist-terestru“), adică aplicat doar elementelor corporale și materiale, devenind irelevant în straturile eterice („spirit“, „suflare“, „aer“, „vânt“ ca elemente pneumatice) ale Universului. Iată de ce, în urma lui Ludwig Feuerbach, am impresia că elementul propice al vorbirii nu poate fi decât „aerul, cel mai spiritual și universal mediu“: „filosofia emerge din gură sau pix doar pentru a se întoarce imediat la sursa ei originală... nu pentru a vorbi, ci pentru a gândi...“ (Ludwig Feuerbach, „Despre filosofia hegeliană“). Chiar dacă identitatea noastră, spirituală prin excelență, e obligată să reacţioneze și să răspundă preponderent în registru terestru, nimic nu o poate opri să i se supună acesteia ori să ia atitudine compensatoare în termeni „terrariști“. Logica elementară pentru care va fi posibilă emergen-ţa eseurilor de mai jos se explică prin mecanismul de luptă specific terrarismului semantic universal: fie că e depozitat în discursul alienator al puterii guvernatoare, în pliurile forţei

12

economico-ideologică și religioasă ocultă ori regăsit în opresi-ile și limitărie mentale culturale tradiționale. Atunci când se supune încadrării unui registru lingvistic („icoană-eikon, cu sens de imagine archetipală“, „erotic-eretic“, „humoare-umor“, „formă-formosus-frumos“, „om-AUM“ etc.), ultima e adesea originată la limita teoretizată („theoria“: contemplarea lui Dumnezeu“) a entuziasmului („en-theos-ousia“: „în-dumne-zeire“, „contopire intangibilă cu Dumnezeu“ sau „mântuire“) echivoc. Și atunci tot ce ne rămâne e să „discernem asupra scri-sului“ înţeles de promotorul deconstructivismului ca fiind „o diviziune non-simetrică care desemnează, pe de o parte, închi-derea cărţii, iar pe de alta, deschiderea textului. Pe de o parte, Enciclopedia teologică sacră pe care e mulată Cartea profană a omului. Pe de altă parte, o fabrică de urme care marchează dispariţia unei deități excedate ori a unui om șters din memo-rie. „Problema scrisului ar putea fi deschisă doar după închi-derea prealabilă a cărţii“ (Jacques Derrida, „Forţă și semnifi-caţie“). Atunci poate să apară, în toată lumina sa senzorială apropriată, „scopul suprem al culturii“, identificat de Novalis într-o formulă suficient de acceptabilă: „să ia în posesie sinele ei transcendental, adică să fie simultan eul eului său“.

Egregor versus heterotopii culturale

17

- I - Dorin Ploscaru: avatarul românesc

al lui Dostoievski

1. Genealogia Egregorului. Mental ori spiritual?

MEMENTO:„Odată am ştiut să zbor, odată.

Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte…“ Adrian Popescu, „Arsura“

În eseul de faţă voi avansa în câmpul literar-artistic noţi-unea de „egregor“1, fără să-mi ostenesc demersul pentru a o motiva în adâncime: din simplul motiv că se înscrie firesc în tradiţiile culturale și literare anterioare, deja consacrate. As-cendenţa mistică a faraonilor egipteni conform „principiului mercaba“2, sefirotul kabalistic evreiesc sau païdeuma greacă antică, de exemplu, răspund cu nume diferite, dar cu aceeași intensitate nedisimulată, la acest concept pseudo-energetic, cu extindere quasi-planetară. O referinţă modernă a acestei teme culturale universale poate fi identificată, chiar dacă în context oarecum diferit de propria mea înțelegere, în „pseudoreligia bokononistă“ inventată de scriitorul Kurt Vonnegut1. Aspectul lingvistic al teoriei „egregorilor“ energetici a fost preluat și perpetuat, încă din tradiţia upanișadelor, cu cea mai

Cuvinte cheie:

alteritate lirică, autodiferențiere sistemică, autoreferențialitate, bestiar anamorfo-zat, canon artistic, crepitudine, critică hermeneutică, heterotopie, deconstrucție compensatorie, destin literar, dialog & transgresare intertextuală, ecologie spirituală, egregor cultural, enantiodromie, erou & narator liric, imaginar even-tiv, inflexiune axiologică archetipală, intangibilitate & reversibilitate estetică, interpretare simptomatică, intersubiectivism, genealogie culturală emergentă, matrice psiho-geografică, metanoia, operare autopoietică & stilistică, palino-die, paradigmă poetică, principiu holografic, securitate semantică, teleologie artistică, terrarism semantic, topos heterotopic, transliteralitate fenomenologică și ontologică.

Notă:

O parte din textele inserate în volum au apărut în revista electronică de literatură și cultură EgoPHobia (www.egophobia.ro)

Titlurile celor 5 părți au fost ilustrate după cum urmează:

p. 15 - Basil Valentine, Azoth, Sive Aureliae Occultae Philosophorum (Dresden, 1613);

p. 65 - Daniel Stolz von Stolzenberg , Viridarium Chymicum (Frankfurt am Main, 1624);

p. 107 - Nicholas Flamel, în Abraham Eleazar, Uraltes chymisches Werck (Erfurt, 1735);

p.165 - Leonardo da Vinci, Studii despre arhitectura lui Vitruvius (c. 1487);

p. 187 - Robert Fludd, Utriusque Cosmi maioris salicet et minoris meta-physica (Oppenheim : Aere J.T. de Bry, typ. H. Galleri, 1617-18).

Cuprins

Terrarismul pneumatic: o simptomatologie (În loc de Argument) .................................................. 7

Egregor versus heterotopii culturale .......................... 15 I. Dorin Ploscaru: avatarul românesc al lui Dostoievski ..... 17 II. Entuziasmul și Conștiinţa post-senzorială ........................ 33 III. O prezenţă absentă, Po(i)etul (Introducere în lirica pneumatică a lui Traianus) ............ 45 IV. Hagiograful plauzibil al lui Hippassus .............................. 54

Metanoia, heteronime, archetipuri virtuale .............. 65 V. Calea înspre Pleroma divină: polifonie sau dogmă? (Glose la volumul „Peștele pe uscat“ de Dorin Ploscaru) .... 67 VI. Dincolo de Poetica reveriei: intangibilitatea Primordială .. 80 VII. Alteritate poetică pe muchia periculoasă a gândului ....... 86 VIII. Crepitudine (Estetică vs Fiziologie) ...................................................... 100

Sesam, desnudă-te! .................................................. 107 IX. Un „terorist“ cultural, upgradat în liga umaniștilor ...... 109 X. Black Iovv .......................................................................... 123 XI. Virtualitate corporală vs Genealogii emergente (Introducere la poetica unui debut controversat) ........... 131 XII. O Epopee lubrifiantă cu Oedip și Electra în ținutul „Secsualia“ ......................................................................... 150

Sympozion cu/în Realitatea despuiată ..................... 161 XIII. Pharmacon (Prolegomene la o bio-bibliografie în progres) ................ 163 XIV. Entuziasmul (Alchimia iubirii ideale) ....................................................168 XV. Pubisul Bermudian (Cu privire la originile plauzibile ale Esteticii) ............... 171

XVI. Kill bill! (De ce rămân bărbații) ..................................................... 174 XVII. Fericirea ............................................................................. 177

Efigii culturale expandate ....................................... 183 XVIII. Poeți maramureșeni .......................................................... 185 XIX. Poeți basarabeni ................................................................ 202

Cuvinte cheie ........................................................... 222

Notă ........................................................................ 223