Comunicare profesionala

LIMBAJUL PARAVERBAL

Exerciţiu:

Încercaţi să spuneţi următoarea frază, exprimând exasperarea, învinovăţirea şi preţiurea:

„Chiar ai facut-o de data asta!”

Limbajul paraverbal Limbajul paraverbal este ceea ce oamenii

comunica prin:- voce (volum, intonatie, ritm, tonalitate,

accent, pauze);- prin manifestari vocale fara continut

verbal (rîsul, dresul vocii, geamatul, oftatul, mormaieli, plescaituri, urlete, tipete, fluieraturi etc.).

Limbajul paraverbal  este o forma vocala a limbajului nonverbal.

El este reprezentat de intonatie, ritmicitate, accentuari, viteza, claritate si volum.

Vocea ne ofera foarte multe informatii referitoare la starea fizica sau psihica a celui care vorbeste.

De exemplu, putem afla informatii referitoare la varsta, ne putem da seama daca persoana este calma sau nervoasa, grabita sau rabdatoare.

Ce ton folosim?

Nu se poate spune ca exista un ton corect pe care trebuie sa-l folosim in comunicarea cu ceilalti. Interlocutorul ne va intelege mai bine atunci cand folosim un ton apropiat de tonul lui.

De cele mai multe ori, modul in care rostim anumite cuvinte este mai important decat ceea ce spunem.

Prin tonul pe care il folosim putem da diverse semnificatii cuvintelor si putem starni reactii diferite. Ex: ,,ce bine ca te-am intalnit’’(spus cu ironie cuiva’’), ,, ce bine ca te-am intalnit’’ (rostit cu bucurie cuiva’’) .

Cum pronuntam cuvintele?

Pronunta clar cuvintele!

Vorbind clar, il ajutam pe ascultator sa inteleaga mesajul mai bine si ii demonstram ca suntem siguri pe subiectul despre care discutam

Cat de repede vorbim?

O viteza foarte mare de vorbire sau una mica poate crea participantilor dificultati de  intelegere.

Viteza de vorbire este diferita in functie de importanta mesajului pe care il transmitem.

Ideile foarte importante sunt transmise cu o viteza mai mica, pentru a se inteleage exact ce spunem si sa se retina ideea.

Cand facem pauza?

Pauza ofera ascultatorilor ocazia sa preia ideile noastre.

Ne folosim de pauze scurte atunci cand trebuie, pentru a oferi participantilor posibilitatea de a-si expune propriile opinii , pareri si exemple.

In cazul unor pauze foarte lungi ii putem determina pe participanti sa-si piarda atentia.

Demonstrativ pentru limbajul paraverbal sunt: - râsul - geamătul- oftatul- tusea seacă - dresul vocii.

RASULDe cele mai multe ori, râsul este o

manifestare umană asociată veseliei, destinderii şi bucuriei interioare.

Eliberează tensiunile psihice şi lucrează ca un puternic factor antidepresiv.

La nivel fiziologic, pe durata unui râs autentic, mişcările ritmice ale diafragmei stimulează secreţia unor endorfine care amplifică buna dispoziţie.

Acelaşi mecanism este pus în funcţiune şi pe durata unui plâns zguduitor, cu paradoxal efect liniştitor.

RASUL

Manifestari• Întâi surâsul şi, apoi, izbucnirea în râs; • gura se deschide din ce în ce mai larg; • colţurile gurii se deplasează tot mai în

lateral, spre urechi;• nasul se încreţeşte; • sunetul se apropie tot mai mult de

strigăt sau lătrat;• ochii se închid “cu lacrimi”, iar pielea

din jurul lor face dungi multe şi mici; • capul cade tot mai pe spate şi umerii se

ridică;• declanşează un mod oarecare de a bate

din picioare.

O alta clasificare a expresiilor râsului

Haha! Râsul “în A sau Ă”, debordat prin gura

larg deschisă şi pornit din inimă, este cel mai sănătos, mai terapeutic şi contagios cu putinţă.

El exprimă vitalitate, bună dispoziţie şi sinceritate.

El oferă şi anturajului o senzaţie de uşurare şi eliberează unele tensiuni psihice.

Este reconfortant şi contagios în sensul cel mai pozitiv posibil.

Hihi! Râsul “în I sau Δ este mai curând un

chicotit. Pare să exprime adesea o bucurie

infantilă, vinovată şi reţinută totodată, de a încălca o regulă, o conduită.

Geamătul şi oftatul

Nu sunt nefireşti, dacă se manifestă rar şi accidental.

Se pot transforma într- o problemă reală doar atunci când intervin repetitiv şi sistematic în vorbire şi se repetă obsedant, indiferent de context.

Este vorba de acele persoane marcate de o tristeţe adâncă şi difuză, aproape continuă, care oftează şi gem, aproape indiferent de context şi anturaj.

Astfel de persoane ajung repede să fie mai curând evitate sau ocolite de ceilalţi.

Suferinţa lor tinde să devină contagioasă şi ajung să inducă şi aturajului o anumită doză de tristeţe şi depresie.

Cu timpul, oamenii iremediabil trişti sunt izolaţi, iar asta îi face şi mai trişti, motiv pentru care vor ofta şi mai des.

Tusea şi dresul vocii

Există persoane la care tusea seacă sau maniera insistentă de a-şi drege vocea înainte sau în timpul rostirii unor cuvinte are o cauză organică, bine determinată, cum ar fi iritaţiile şirăguşeala produse de fumat sau răceală.

Nu despre astfel de persoane şi situaţii dorim să vorbim aici. Aceste semnale ale vocii transmit mesaje mult mai subtile şi importante, atunci când tusea seacă şi dresul insistent al vocii nu au o cauză organică.

Ele semnalează faptul că persoana care le produce este chinuită de o „iritaţie” de natură psihică.

Aceasta poate fi o apăsare, o presiune internă cauzată de o îngrijorare, de oboseală avansată, de tristeţe sau de disconfort de care încearcă să scape.

Dacă astfel de manifestări nu sunt luate în seamă şi tratate sau corectate la timp, ele se cronicizează şi pot afecta sanatatea.