liceul teoretic iulia hasdeu lugoj iulia 33

Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33

1


2


3

IN MEMORIA CAMELIA FODOR

Câteva cuvinte... înainte de uitare

Doamna profesor Camelia Fodor s-a născut ca

Golgojan Camelia în 10 februarie 1963 la Reșița în

județul Caraș-Severin. În anul 1986 a absolvi facultatea

de fizică la Universitatea din București. După ce a predat

câțiva ani la Școla Generală V. V. Delamarina și la Școla

Generală Pietroasa Mare, în septembrie 1989 s-a

transferat la Liceul Industrial nr. 1 Lugoj (actualul Liceu

„Iulia Hasdeu” Lugoj) și Școala Generală Nr. 2 Lugoj pe

postul de fizică-chimie. În anul 2002 a obținut gradul

didactic I. A fost profesoară a liceului Teoretic „Iulia

Hasdeu” Lugoj până în anul 2019. A avut două fete

minunate, Dariana (născută în 1997) și Miruna (născută

în 1998), ambele absolvente ale Liceului Teoretic „Iulia

Hasdeu” Lugoj.

În 2020, o boală necruțătoare a furat-o dintre noi,

umplându-ne de tristețe.

Încerc să uit pentru că altfel sunt trist. Vreau să

uit pentru că mă simt fragil.

Orice școală e doar o stație de tren. Oamenii vin,

așteaptă următorul tren și pleacă, fie că sunt profesori, fie că sunt elevi. Unii vin din vreme și au de

așteptat mai mult. Unele trenuri ajung cu întârziere. Sunt călători care ajung în ultimul moment și

dispar cât ai clipi și sunt călători care circulă clandestin. Am văzut călători așteptând singuri și am stat

lângă călători care vin însoțiți de familie, prieteni sau iubite.

În gară vin trenuri de marfă și, din când în când, trec trenuri circulând fără oprire. Unii călători

au bani doar de bilet la clasa a doua. Alții urcă la clasa I sau în vagonul de dormit.

Destinațiile sunt diverse. E destul să visezi și un tren te poate duce acolo. Din gara asta pleacă

mulți călători la Timișoara și la București. Sunt trenuri care duc spre Londra și trenuri care circulă spre

Berlin. Seara ajunge acceleratul de Constanța și dimineața oprește Orient Expresul.

Și câteodată, ajunge aici trenul spre Rai.

Doamna profesor Camelia Fodor avea bilet într-acolo.

Despre mama Miruna și Dariana Fodor

Fiecare dintre noi primește mai multe denumiri de-a lungul vieții. În cazul ei au fost doamna

profesoară, doamna Fodor, Cami sau mama, nume pe care le purta cu grijă și mândrie în servieta ei.

Noi îi spuneam mama. Ca orice persoana ce duce responsabilitatea unui asemenea nume, MAMA a

trebuit să găsească echilibrul între „doamna Fodor” și „mama”, sarcina ce a avut și urcușuri și

coborâșuri.

La început nu am înțeles diferența dintre cele două, fiindcă mama era mereu acolo, să ne ia de la

școală, să ne ajute la teme, să ne certe dacă am făcut o prostie sau să ne pupe înainte de culcare. Mama

era doar a noastră, și mama noastră avea un loc de muncă, ca toți adulții. De abia mai târziu, ne-am dat

seama că slujba mamei însemna puțin mai mult decât o muncă. O vedeam cum stătea până târziu

planificând lecțiile pe a doua zi, așteptând să se răcească bulionul; o vedeam corectând lucrări și

încercând să găsească câteva sutimi doar ca să fie un 5; o vedeam pasionată și implicată în meseria ei.

Mult, mult mai tîrziu am realizat cât de greu i-a fost, deși totul părea foarte ușor.

Mama a fost un om plin de viață, îi plăcea să danseze și să fredoneze. Iubea natura și munții, și

tot ce reprezintă frumosul, lucru pe care ni l-a inspirit și nouă. Îmi amintesc cum ne chema în sufragerie


4

pentru a ne uita la un film preferat de al ei sau cum urmăream programele de patinaj artistic de pe

TVR1. Avea un simț al umorului bine dezvoltat, iar sarcasmul ei stârnea râsete de fiecare dată.

Indiferent de ce denumire i-am dat, fiecare dintre noi are o poveste de spus despre doamna

Fodor, Cami sau mama și, fiindcă a fost un om atât de important și iubit, amintirile cu ea rămân mereu

prezente într-un manual de fizica sau într-un borcan de zacuscă.

REZULTATE ȘI PREMII PENTRU ELEVII DE LA HASDEU

75% promovabilitate

la examenul de bacalaureat pentru absolvenții din 2020

Amalia Bodac, clasa a XII-a D

La examenul de bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2020, s-au înscris 204 elevi de la Liceul

Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj. Dintre aceștia s-au prezentat la examen 200, 4 fiind absenți. Din cei 200

de elevi prezenți au promovat 123 (109

absolvenți din 2020 și 14 din seriile

anterioare).

În sesiunea august-septembrie

2020 a examenului de bacalaureat, s-au

înscris 62 de elevi de la Liceul Teoretic

„Iulia Hasdeu” Lugoj. Dintre cei

înscriși, la examen s-au prezentat 57, 5

fiind absenți. Din cei 57 elevi care s-au

prezenta la examen, au promovat 17 (12

absolvenți din 2020 și 5 din seriile

anterioare).

În total, la ambele sesiuni ale

examenului de bacalureat 2020 s-au

înscris 212 elevi diferiți, 4 fiind absenți

la una sau la ambele sesiuni. Dintre

elevii care s-au prezentat la examen, o dată sau de două ori, 161 au fost absolvenți din 2020, iar 46

absolvenți din anii trecuți. Dintre elevii prezenți la examenul de bacalaureat, 140 l-au promovat (121

absolvenți din 2020, 19 absolvenți din anii trecuți), adică un procent de 64,22 %.

Din cei 161 de elevi absolvenți din 2020 de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, care s-au

prezentat la examen, 121 l-au promovat, adică un procent de 75,15 %.

Cele mai mari note la examenul de bacalaureat le-au obținut elevele Roxana Balintescu, din

clasa a XII-a F (9,95), urmată de Fernanda Bărbosu, din clasa a XII-a E, și Miruna Dömötör, din clasa a

XII-a A (9,93).

Premii pentru elevii de la Hasdeu la

Festivalul Internațional „Lucian Blaga”

Andreea Trif, clasa a XII-a D

În cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” de la Lugoj, ediţia a XIX-a (2020), organizat

de Biblioteca Muncipală Lugoj, în colaborare cu Primăria Lugoj, elevii de la Hasdeu au obținut

numeroase premii în cadrul Concursului de Creaţie Literară. La acest concurs s-au putut înscrie tinerii

autori de poezii şi eseuri, cu vârsta cuprinsă între 12 – 19 ani. Concursul a avut două secțiuni: Poezie și

Eseu.

Elevii de la Hasdeu au obținut urmtoarele premii: la secțiunea Poezie (categoria 16-19 ani),

eleva Amalia Ștefan a obținut Premiul I și Premiul Special al Bibliotecii Municipale Lugoj (clasa a XII-

a F); eleva Andreea Trif a obținut Premiul I (Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, județul Timiș,

clasa a XI-a D); la secțiunea Eseu (categoria 16-19 ani), elevul Crista Hasciar a obținut Premiul I și


5

Premiul Special al Bibliotecii Municipale Lugoj (clasa a IX-a E); eleva Amalia Bodac a obținut

Premiul II (clasa a XI-a D); la secțiunea Poezie (categoria 12-15 ani), eleva Marisa Natalia Armaș a

obținut Premiul I și Premiul Special al Bibliotecii Municipale Lugoj (clasa a VIII-a); la secțiunea Eseu

(categoria 12-15 ani), eleva Marisa Natalia Armaș a obținut Premiul I și Premiul Special al Bibliotecii

Municipale Lugoj (clasa a VIII-a).

Toate creațiile acestor elevi vor fi publicate într-un volum cu titlul „Stelelor”.

Premii la concursul cu tematică antidrog

Bogdan Ivanciu-Stroia,

clasa a VI-a A

La Concursul de

realizare de materiale

informative cu tema prevenirii

consumului de droguri,

desfășurat în cadrul proiectului

județean „Vreau să trăiesc

sănătos” implementat de

Inspectoratul Școlar Județean

Timiș în perioada mai-iunie

2020, elevii Timeea Fekete și

Bogdan Ivanciu-Stroia, din clasa

a V-a A, au obținut premiul al

II-lea, iar elevii Alessia Constantin și Mario Gherga, din clasa a VI-a, au obținut premiul al III-lea.

Ambele premii au fost obținute la secțiunea „Realizare de afișe cu tematică antidrog.

Tablete pentru elevii paticipanți la

școlile de vară organizate de UAIC

Rareș Suciu, clasa a X-a A

În urma apelului Universității Alexandru Ioan Cuza din

Iași, mai mulți elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” s-au

înscris la școlile de vară organizate de această instituție de

învățământ superior. Dintre aceștia, Jac Raul, din clasa a XI-a A,

și Chitan Alexandra, din clasa a XI-a C, au fost acceptați și vor

participa online, între 6 și 19 iulie 2020, la acest program.

Pentru ca elevii să poată participa la activitățile online,

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a oferit tuturor celor

selectați câte o tabletă cu

trafic de internet mobil

inclus.

Programul este finanțat prin Proiectul privind

Învățământul Secundar (ROSE) de către Banca Internațională de

Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială) și are ca scop

organizarea de cursuri și alte activități relevante destinate

elevilor de liceu, cu precădere celor dezavantajați social, pentru

încurajarea finalizării de către aceștia a studiilor liceale și

facilitarea continuării educației la nivel terțiar. Activitățile

desfășurate în cadrul școlilor de vară includ vizite virtuale de

cunoaștere a campusului UAIC, inclusiv a facilităților de

petrecere a timpului liber; ateliere virtuale de consiliere și orientare în carieră; cursuri și ateliere de

specialitate, online; tururi virtuale cultural – recreative.


6

ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE

Holocaustul prin ochii copiilor – ediția a VIII-a


9 octombrie reprezintă, în România, Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului. Pentru a

comemora acest eveniment tragic, în perioada septembrie – octombrie 2020, în cadrul Liceului Teoretic

Iulia Hasdeu Lugoj, s-a desfășurat a opta ediție a proiectului „Holocaustul prin ochii copiilor”. În

cadrul acestui proiect elevii de la HasdEU au realizat afișe, colaje, desene sau picturi cu tema Copiii în

Holocaust (și/sau Holocaustul). Date fiind condițiile, concursul s-a desfășurat online. Cele mai bune

creații ale elevilor au fost

prezentate în mod public

într-o expoziție online

(https://ro-

ro.facebook.com/csecniuliahasdeu/pos

ts/3302142286506367?__tn__=-R, http://www.cniuliahasdeu.ro/index.ph

p/item/550-expozitie-online-cu-

proiectele-realizate-de-elevi-in-cadrul-

proiectului-holocaustul-prin-ochii-

copiilor#.X3y76GgzbFA).

În 9 octombrie

2020, cu prilejul Zilei

Naționale de

Comemorare a

Holocaustului, în curtea

școlii a avut loc o scurtă

ceremonie la sfârșitul

căreia cele mai bune

lucrări au fost premiate.

Elevii au primit obiecte

cu sigla evenimentului.

Proiectul „Holocaustul prin ochii copiilor” a fost cofinanțat Consiliul Județean Timiș prin programul

Agenda Culturală.

https://ro-ro.facebook.com/csecniuliahasdeu/posts/3302142286506367?__tn__=-R



http://www.cniuliahasdeu.ro/index.php/item/550-expozitie-online-cu-proiectele-realizate-de-elevi-in-cadrul-proiectului-holocaustul-prin-ochii-copiilor#.X3y76GgzbFA






7

10 de tablete donate de Clubul

Rotary Lugoj elevilor de la Hasdeu

Mario Gherga, clasa a VII-a

În contextul în care noul an

școlar a început cu noi cursuri online

și nu toți elevii dispun de un dispozitiv

IT pentru a se conecta la internet,

Clubul Rotary Lugoj, reprezentat de

doamna Mihaela Nagy și de domnul

Marius Gaidoș, a oferit elevilor de la

Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj

zece tablete prin proiectul „Tableta”.

Elevii și profesorii de la

HasdEU țin să mulțumească încă odată pentru acest gest generos.

RECENZIE DE CARTE

În lumea cu povești și flori veți întâlni

Amalia Bodac, clasa a XII-a D

Go back to your childhood. What were the fascinating things? What’s out there? How long does it go on?

…and mama said: It goes on always and always and always. The child wanders, is excited that there’s

something that never ends. Then the child asks about time: How long ago is “long ago”? Well, the Bible says

that in the beginning God created Heaven and the Earth. Well, what did God do before he did that? He sat up

thinking punishments in Hell for people who ask silly questions.

Mami, maaammmmi! A zis, a zis doamna că o săăă.... că o ssssă trimită pe grrrrup filmarea cu noi în prima

zi de grrrrădi! Auzi? Da’... asta e prima zi de grădi? Da, mama. E prima zi. Daaa... dddd-aaa ai numărul pe

telefon de la doamna? Tu cum o să mă vezi în prima zi de grădi?

Eu îmi aduc aminte aproape toate zilele de la grădi, chiar și când mama m-a lăsat singură acolo.

Singură undeva. Și tocmai chiar acolo! Cred că pentru orice educatoare e la fel de dificil să împace

copilul cum e pentru copil să înțeleagă că va urma să stea acolo, în clasă sau afară, ZI DE ZI.

Doar că, ei au fost nevoiți să stea fără mama sau tata pe un smiley face desenat pe asfalt, cu

rucsacul PawPatrols sau Eroi în pijamale (ce desene animate mai sunt acum???), ascultând cum

doamna director stă cocoțată pe o treaptă și mulțumește (primăriei!!!!, preotului și părinților), cu un

polițist cât un munte, echipat cu termometru (spaima unora amintindu-și de vremurile în care auzeau

„dacă nu ești cuminte, vine poliția!” / bucuria altora ce au văzut de la nivelul ochilor lor direct tocul cu

pistolul=wow). E înfiorător să ai patru ani în 2020.

Însă, toate vor fi bune în final, iar dacă nu sunt toate bune înseamnă că nu e finalul. John Lenon,

right? Fetița a plecat din prima zi de grădi învățând o formulare nouă: pe grup pe what’s app. Tot ce

învățam eu în prima zi de grădi era că luni se face pireu cu șnițel mai bun decât îl face mama și că pofta

îți vine mâncând... mai ales când mănânci cu alții. Să locuiești lângă o grădiniță e terapeutic atunci când

te confrunți cu adevăratele dileme ce au încurcat zeci de milenii chiar! Prăjitură ruladă cu cocos sau

iaurt cu căpșuni? Într-un sondaj anonim și secret am aflat că nimănui nu îi place ziua cu iaurt cu

căpșuni. Nici mie nu îmi plăcea. Măcar rulada cu cocos să ne unească în acest taifun cu filmări pe

What’s app, ore pe Zoom. A murit demult Buzz-ul de pe Yahoo și în curând și rulada cu cocos... până

când vor apărea batoane cu ovăz lipicios și la grădi. Vor face oare o petiție la 6 ani Ariel și Cristopher

(ce prenume se mai pun acum???) în Google Forms și o vor trimite la

DoamnaDirectorCocoțatăPeOscară prin care își exprimă doleanțele? Se vor mai numi „doleanțe” sau

vexările la care au fost supuși... printre care se află și batonul lipicios? La patru va veni un taxi după


8

fiecare, toate albe pentru că reflectă lumina înapoi spre soare, toate electrice, iar Ariel va spune: Ok,

taxi!(ca la Ok/Hey Google) To the Wonderland!

Șah mat! Alții au visat ca în anul douăzeci douăzeci vor fi mașini zburătoare. Great expectations...

cum a crezut și Charles.

Mie, ca lui Sorescu, îmi pare rău de toată lumea deopotrivă: „Îmi pare rău de fluturi/ Când sting

lumina,/ Și de lilieci,/ Când o aprind.” Și chiar ar fi păcat dacă am zis despre copilărie, fluturi, lilieci,

boli și șah, să nu zic despre pisici, elefanți, bufnițe și câte sindromuri de singurătați ar exista. Că-s

multe! Și mai bine să nu le știe nimeni vreodată.

Și chiar dacă cele două povești sunt scrise de oameni din culturi absolut diferite, limbajul copilăriei

e același.

Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica, Yoko

Ogawa. Titlul mi-a fost cel mai mare clickbait de până

acum, însă nu regret: nu e înșelător, însă venind tocmai

din Japonia, mă așteptam să aibă un oarecare simbol

mistic care să mă impresioneze. În fond, titlul

înglobează, în cel mai fin, insesizabil și impredictibil

mod, două detalii ale poveștii cu o încărcătură

emoțională necesară personajului principal, fără de care

povestea și-ar fi pierdut magia.

Cartea e o antologie a șahului, o pledoarie a

șahistului Alexandr Alehin, fapt pentru care peronajul

principal poartă porecla micul Alehin. Deja, din primele

pagini știi că trebuie să fie ceva legat de copil. Nu putem

spune că ar exista un crescendo al acțiunii, iar tocmai

pentru că toată acțiunea e cursivă, lispită de evidențieri

sau accente șocante, surprinzătoare, denotă faptul că

însăși micul Alehin a trăit o viață ascunsă,

nesemnificativă, incognito. Ad litteram incognito.

În incipit băiatul se plimbă alături de fratele său mai

mic și de bunica ce îl creștea, în parcul orașului său,

când acesta vede un elefant prins cu lanțuri, drept

atracție turistică. Momentul acesta se dovedește a fi

crucial, întrucât, spre final, băiatul se va găsi, precum

Indirei (elefantul), încleștat, captiv, singur – o mascotă a

oamenilor mari și puternici. Aspectul său fizic neobișnuit îl împiedică să își facă prieteni, acesta

refugiindu-se în relația cu prietena sa imaginară că trăia în crăpăturile din pereți, Mira.

Micul Alehin se va împrieteni cu Maestrul, un barbat supraponderal care trăia într-un autobuz

dezafectat. Un mare pasionat al șahului, acesta îl va învăța pe băiat cum să joace. Însă, băiatul va fi

refuzat clubul de șah destinat copiilor din cauza stilului său straniu de a juca șah: stând sub masa de

șah, în brațe cu pisica Maestrului, Pion, urmând a ieși de sub masă doar atunci când era sigur de

următoarea sa mișcare. Maestrul și Pion vor părăsi prea repede viața copilului. Dezorientat, geniu în

șah, acceptă un compromis care i se va dovedi fatal. Își va petrece adolescența jucând șah într-o cutie

de lemn, o așa-zisă mașinărie magică inteligentă. De fapt, această mașinărie era locuită și controlată de

băiat, fiind lipsită de inteligență artificială.

Tonul e gri, apăsător și trist tot timpul: în ciuda faptului că Maestrul îi interzice băiatului să joace

șah pe bani, băiatul va juca și va câștiga doar pentru a-i cumpăra de ziua lui un „meniu pentru copii”,

un fel de mâncare ce era atrăgător pentru copii, întrucât bunicii lor nu o puteau face; în plus, băiatul

acceptă compromisul fatal și modul de viață incognito în speranța că își va putea ajuta familia. Însă,

inocența, altruismul, modestia copilului sunt înfruntate de machiavelismul, mârșăvia adulților ce îi

promit succesul. Aceștia îi anulează identitatea, prestigiul, făcând uz de geniul său.

Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica este o lecție de echilibru, iar cu cât înaintează mai mult în

timp, Micul Alehin descoperă că soarta sa este fatidică.

Iar dacă stau să mă gândesc mai bine... totuși, Înotând cu elefantul... descoperă o parte a culturi

japoneze, unde sacrificiul e onorabil pentru îndeplinirea destinului.


9

Pe de altă parte, în Toate bufnițele, Filip Florian a

reușit să creeze opusul tabloului japonez: nostalgia,

optimismul, empatia, comicul, arată spiritul autohton...

You Only Live Once, așa că nu îți rata ocazia atunci când

sare înaintea ta!

Povestea se structurează pe două planuri narative, din

perspectiva lui Lucian, băiatul, și din perspectiva lui Emil,

un nou vecin, pensionar.

În timp ce Emil s-a născut și a petrecut mult timp al

vieții sale în timpul regimului comunuist român, condus

de un „Scaraoțchi” alături de alte figuri macabre, Luci

copilărește abia în anii 2000 cu libetate deplină. Emil își

retrăiește prin băiat copilăria pierdută, iar băiatul

scormonește, ascuns, în jurnalul bărbatului pentru a afla

misterul vieții sale.

Reflecțiile lui Lucian sunt nostime, adesea bazate pe

evenimentele citite în jurnalul lui Emil, despre Hitler, sau

încercând să rezolve o problemă complicată lăsată de un

mustăcios rus, pe patul de moarte, după un atac cerebral,

dar cu enunț scurt: câți oameni a ucis pe întinderea

cuprinsă între opt și douăzeci de milioane.

Adesea distanți și niciodată vorbind despre trecutul

bărbatului, cei doi petrec timp împreună admirând

bufnițele din pădure. Lucian animă conversațiile cu

observații indecente, relatându-i lui Emil ultimele zvonuri, cu scopul de a se face plăcut. Curios și

îndrăzneț, acesta descoperă marile regrete ale noului prieten, dar și evenimentele ce l-au modelat.

Toate bufnițele urmărește în special evoluția lui Lucian, influențată de prezența bătrânului, fiind un

bildungsroman lin, melancolic.

Instrumentele Mortale - Orașul Oaselor (Volumul 1)

Cassandra Clare

Dariana Dumitrescu, clasa a X-a A

Cassandra Clare (născută Judith Lewis, 27 iulie 1973) este o autoare americană de ficțiune

pentru tineri, cunoscută mai ales pentru seria de bestseller ,,Instrumentele Mortale”.

„Orașul Oaselor”, este primul volum al seriei „Instrumentele mortale”, fiind un roman fantastic.

Fantezia, desemnată și prin termenul englezesc „fantasy”, în cadrul domeniului artei, este o subspecie

a fantasticului, un gen al literaturii fantastice.

Am ales să prezint acest roman, deoarece Cassandra Clare a reușit să creeze un univers unic, în

care lumea este împărțită în patru: Lumea mundană, adică lumea oamenilor obișnuiți, Lumea

demonică, reprezentată de tărâmurile demonilor, care erau conduse de către demoni mari, precum

Lilith, numită în mitologie și „mama demonilor”, și Asmodeus, numit și „prințul iadului”, Lumea

Vânătorilor de Umbre, care sunt jumătate oameni-jumătate îngeri. Legenda spune că Îngerul Raziel,

când a creat Instrumentele Mortale, adică pocalul mortal, sabia sufletului și oglinda mortală, acesta a

creat primii nenfilini, adică vânători de umbre, dându-le unor mundani să bea din sângele lui, pus în

pocal. Prin acest ritual, oamenii obișnuiți au devenit jumătate îngeri și au primit puteri angelice.

Vânătorii de umbre se ascund de lumea mundană, apărându-i de demoni din ,,umbră”. Singurii care îi

pot vedea pe vânătorii de umbre sunt cei care reprezintă cea de a patra lume, Lumea de jos. Această

lume este formată din vampiri, vârcolaci, magicieni și zâne, care sunt jumătate oameni-jumătate

demoni.

Acțiunea cărții o are în prim-plan pe Clarissa Fray, poreclită Clary. Ea este o fată de

cincisprezece ani, cu părul roșcat, ca al mamei ei, și ochii verzi. Aceasta s-a născut în lumea mundană,

locuind doar cu mama sa Jocelyn Fray, deoarece tată ei, fost veteran de război, murise când aceasta era

foarte mică. Clary împreună cu cel mai bun prieten al ei, Simon Lewis, merg la un club numit

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Art%C4%83

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Fantastic


10

„Pandemonium”, unde un băiat foarte frumos din

punctul de vedere al lui Clary, blond cu ochii aurii, o

îmbrâncește, iar aceasta se ia de el, iar băiatul devine

foarte confuz în legătură cu faptul că fata îl poate vedea,

dar își continuă activitatea, ignorând-o. Clary având o

personalitate foarte complexă, nu se dă bătută și merge

după el. Ajunsă într-o parte a clubului unde nu era

lume, aceasta îi observă pe băiatul de mai devreme

însoțit de o fată brunetă cu ochii negrii de o frumusețe

nemaivăzută de Clary, și de un băiat brunet cu niște

ochii frumoși albaștri, înjunghiind un alt băiat. Acel

băiat înjunghiat a dispărut pur și simplu, ceea ce a

făcut-o pe Clary să nu mai înțeleagă ce se întâmplă. Cu

ajutorul celor 2 băieți, Jace Wayland-băiatul cel blond

și Alec Lightwood-cel brunet, al fetei brunete Isabelle

Lightwood și al lui Luke Garroway, cel mai bun prieten

al mamei sale, după dispariția mamei ei, Clary înțelege

totul legat de lumea din umbră și află că până atunci a

trăit într-o mare minciună. Ea nu este o simplă

mundană, este vânătoare de umbre, mama ei

ascunzându-i în tot acest timp adevărata ei viață.

Aceasta află, de asemenea, că tatăl său nu este un fost

veteran de război, ci este fiica lui Valentine

Morgenstern, un vânător de umbre care nu suportă

lumea de jos și care în tinerețe a încercat să distrugă această lume împreună cu „Cercul”, o grupare de

vânători de umbre de vârsta lui, înființat de el, dar după un mare eșec, când Conclavul, un fel de

judecătorie vânătorilor de umbre, a luat fiecare membru al Cercului, care nu renunțase la luptă, pentru a

fi judecați, Valentine și-a înscenat propria moarte, dar și moartea fiului său. În timpul Rezmeriței

Cercului, Jocelyn și Luke și-au dat seama că nu e bine ce face Valentine și s-au întors împotriva lui,

Jocelyn Fairchild, pe numele ei de fată, reușind să fugă fără urmă cu tot cu pocalul mortal. După mai

bine de cincisprezece ani, Valentine s-a întors și a răpit-o pe Jocelyn pentru recupera pocalul Îngerului

Raziel, însă ea a băut o poțiune magică care a pus-o într-un fel de comă. Clary a plecat, împreună cu

prietenii săi cei noi, Jace, Alec, Isabelle, poreclită Izzy, în căutarea mamei sale. După multe aventuri,

prin intermediul cărora Clary și Jace se îndrăgostesc, aceștia află că sunt frați, după spusele lui

Valentine.

Clary Fray (numele întreg: Clarissa Adele Fairchild-Morgenstern) este protagonista romanului,

fiica unei vânătoare și a unui vânător de umbre, deci este o vânătoare de umbre care a trăit printre

mundani până la vârsta de cincisprezece ani. Este o fată incredibil de încăpățânată și sarcastică,

trăsături născute din supra-protecția mamei sale. Este o persoană foarte grijulie și plină de compasiune.

Pentru familie, dar și pentru prietenii ei, Clary ar fi în stare să facă orice pentru a-i ști în siguranța, chiar

dacă de multe ori este nesăbuită și se pune pe sine în pericol, deci implicit și pe cei dragi. Jace a afirmat

că încăpățânarea ei se potrivește cu a lui, el crede că acesta este motivul pentru care nu se puteau

suporta reciproc când s-au întâlnit prima oară. Totodată, este foarte inteligenta și ageră la minte, mereu

reușind să găsească o soluție pentru a ieși din probleme. Ea, la fel ca mama ei Jocelyn, este talentată la

desen, mereu având un bloc de desen pe post de jurnal unde își ,,scria” ziua prin imagini.

Jace Wayland (nume real: Jonathan Christopher Herondale) este protagonistul romanului,

născut și crescut în lumea vânătorilor de umbre. Orfan pentru că adevărații lui părinți, Stephen și Céline

Herondale, muriseră în Rezmeriță, a fost crescut de Valentine, deghizat în Michael Wayland, mort și el

în Rezmeriță, iar mai apoi, după o altă înscenare a lui Valentine, de această dată deghizat în Michael, a

fost crescut de soții Lightwood. El este independent și aproape mereu stăpân pe sine, dobândind aceste

trăsături din copilărie, pentru că erau impuse de Valentine. Jace are un simț ascuțit, defensiv, un

temperament acid care a fost îmblânzit de Clary. Are o atitudine sarcastică, de obicei pentru a-și

ascunde nesiguranța. El este văzut din exterior ca fiind arogant, egocentric și prea încrezător în

propriile forțe, considerându-se „cel mai bun vânător de umbre care a trăit vreodată”. Adevărul este că

Jace chiar este superior tuturor în luptă. În ciuda aparențelor, el este o fire sensibilă, plăcându-i să cânte


11

la pian, și dovedindu-și sensibilitatea față de Clary, dar printre altele este și foarte grijuliu, fiind dispus

să își riște propria viață pentru ai salva pe cei iubiți.

În concluzie, parcurgerea acestei cărți m-a introdus în lumea vânătorilor de umbre, o lume

complet unică și minunată, a cărei istorii este bazată pe mitologie, având, de asemenea o istorie foarte

complexă și interesantă.

O viată mărunta

Hanya Yanagihara


Trauma este o rană sufletească, o emoție violentă care schimbă radical o persoană. Toți luptam

și ne zbatem din toate puterile noastre ca să scăpam de ea. În timp ce unii dintre noi reușim să o

închidem într-un colt întunecat al minții noastre și să o dăm uitării, există și persoane care nu reușesc,

persoane care cad într-o putredă stare de acceptare, transformându-și trauma într-un handicap, într-o

greutate, într-o constanta nefericită a vieții de care nu vor

scapă niciodată.

„O viața mărunta” este un roman puternic și

tulburător. Este plin de durere, disperare și de un

sentiment de tristețe izolatoare, care atrage cititorul în

locuri foarte întunecate. Este, de asemenea, cea mai buna

carte pe care am citit-o.

Citind textul, puteți crede că această carte este

despre 4 prieteni de facultate și despre viața lor, dar acest

lucru nu este adevărat. În timp ce fiecare dintre cele 4

personaje principale și, de fapt, toate personajele din carte,

sunt pe deplin caracterizate, cartea este într-adevăr despre

un singur om, Jude St. Francis.

Jude este cu adevărat distrus. A fost distrus de o

copilărie plină de orori despre care e greu de citit, dovadă

a ce poate suporta o ființă umană. Jude ajunge în lumea

adultă în bucăți și, în ciuda faptului că primește constant o

iubire necondiționată, atât de la prietenii săi, cât și de la

Harold, fostul său profesor de drept, care, împreună cu

soția sa Julia, îl adoptă la 30 de ani, acesta nu se mai simte

întregit vreodată. Ori de câte ori face un pas spre

vindecare are loc un eveniment ce îi deschide rănile

copilăriei, răni ce sunt sortite să nu se cicatrizeze complet

niciodată.

Când am început să citesc cartea, am crezut că povestea este una realistă. Totuși, cea mai

importantă condiție ca să poată să-ți placă acest roman este să accepți că povestea este una cu un

puternic caracter moral, o fabulă modernă. Hanya provoacă cititorul la o încercare de rezistență, vrând

probabil să vadă câte evenimente de coșmar poți accepta. Toate evenimentele care i se întâmplă lui

Jude în carte, sunt un test pentru câtă durere poți să treci alături de protagonistul romanului până vei

pune cartea jos și-ți vei spune: „Stop, trebuie să mă schimb, trebuie să fac ceva ca povestea lui Jude să

rămână doar o poveste”.

Am citit ore în șir pentru a termina această carte și apoi nu am putut dormi pentru că nu aș putea trăi

fără ea. Am fost copleșit de carte și de pierderea ei (odată ce am terminat-o).

Aceasta este o carte despre dragoste, despre ce înseamnă și ce poate face ea, despre umanitatea

personajelor sale, iar dragostea pe care și-o poarta unul față de celălalt va rămâne cu mine pentru

totdeauna.

Poate este, într-un fel, nechibzuit să spun că aceasta este cartea mea preferată din 2020. Nu pot

să prezic viitorul, dar pot săpa în trecut și să pot afirma cu certitudine că aceasta este una dintre cele

mai bune cărți pe care le-am citit și poate una dintre cele mai bune pe care le voi citit vreodată.


12

Apartamentul

Danielle Steel

Sorina Romașcu, clasa a X-a B

„Apartamentul” este o carte pentru adolescenți și

nu numai, având la bază 4 tipuri de iubiri: iubirea

sinceră și adevarată, iubirea cu sacrificii doar din partea

unuia, iubirea temporară. Cartea aceasta pune în

evidență anumite probleme posibile pe parcursul vieții,

dar și frumusețea ei: iubirea, prietenia, familia.

În această carte este vorba de 4 fete aflate într-

un punct de cotitură în viață, în inima orașului New

York. Claire, designer de pantofi, a găsit un apartament

spațios, însă are nevoie de cel puțin încă o colegă pentru

a putea plati chiria. O întalneste pe Abby, o scriitoare

care încearcă să se descurce singură, deoarece familia sa

a promis să nu o mai ajute din cauza iubitului ei. Dupa

câțiva ani, li se alatură Morgan, o femeie sinceră,

ambițioasă și cu un job bine platit pe Wall Street. Cea

de-a patra fată este Sasha, o studentă la medicină care nu prea are noroc în dragoste. Datorită acelui

apartament (care pe parcurs a devenit locuința lor, locul pe care ele îl puteau numi „acasa”), între ele s-

a format, în timp, o puternică prietenie și o strânsă legatură cu acel apartament. De ce? Pentru că

datorită lui s-au cunoscut, iar toate evenimentele se petreceau în apropierea sa sau chiar în locuință.

Cartea este potrivită pentru adolescenți, învațându-ne și o lecție de viața. Aceasta este o

„pregatire” pentru cele 4 fete, trebuind să se descurce în a-și găsi singure drumul în viață,

confruntându-se cu fel de fel de probleme.

Cand am citit-o m-a ținut mereu în suspans, dar și prietenia pe care o aveau fetele mă încanta,

deoarece o așa legatură nu se gasește oriunde. În plus, m-am regăsit într-un personaj care, pană la urmă,

a învațat din greșeli, evoluând în timp, dar și axându-se pe ceea ce îi place.

CREAȚIILE ELEVILOR

Plimbare cu peripeţii

Bogdan Ivanciu-Stroia, clasa a VI-a A

Zoe îi spune Ozanei:

Astăzi mergem la plimbare!

Hai să vizităm pădurea

Să adulmecăm minunea.

Cât a fost ziua de lungă

Prin pădure s-au plimbat,

Ascultând zumzet de-albine.

Tare s-au mai amuzat!

Zău că nici nu se gândeau

Că-n pădure mişunau

Zeci de mii de furnicuţe

Ȋn muşuroaie bine-ascunse.

Ele pe Zoe au urcat

Atunci când muşuroiul le-a stricat

Iar Ozana-n gura mare

Strigă: „Ajutoor, e jale!”


13

Atunci Zoe s-a scuturat

Iar furnicile-au picat.

Ȋn muşuroiul stricat

De-un pantof needucat

Vai, dar ce m-am speriat!

Zice Zoe printre dinţi,

Nu mai mergem în pădure

Ne-nsoţite de părinţi!

Crazy Little Thing


We are all born incomplete,

Waiting for our matching piece.

Maybe years and years pass,

It may come or it may not.

We have seen it happen before

People that did not find

That piece, that one small thing.

They turned into something,

Became all paintings

With their colours fading.

Still, they hope...

But as they get old,

They start forgetting the magic

That is called ”love”.

În limita iubirii disponibile


Ne naștem cu un număr de degete.

El diferă la fiecare

Unii au la o mână cinci,

Iar alții au șase.

Ne naștem cu păr diferit

Unii-s șateni, blonzi sau bruneți.

Ne naștem diferiți și toți la fel

În disperare de iubire.

Mereu vrând încă un sărut,

Să nu fie drumul atât de lung.

Și încă unul pe celălalt obraz,

Să nu se simtă ignorat.

Dacă ne naștem cu un număr de iubiri?

Ce mai putem face,

Dacă avem o rezervă de iubire

Și ea e limitată?

Un sărut de bun venit,

Altul pentru copil

Și așa se tot scurge

Din seva iubirii.

Cât de mult să tot dai,

Când simți că te usuci.

Iubirea, cea cu care te naști,


14

O tot dai și ea s-a dus.

Ține câțiva ani și după,

Ca orice lucru bun, îl uiți.

Uiți de iubire și uiți de tine.

Până când te naști din nou...

Ești gol pușcă lângă un pom

Din care curge fără încetare,

Hrana pe care ai uitat să o cauți.

Căci ne naștem cu un număr de iubire.

Unii au cât pentru o viață,

Alții au doar pentru o vară.

Iubirea e ediție limitată.

O cumperi la intrare-n lume

Și se adaugă-n stoc

Doar când te naști din nou,

Lângă un copac ce e și el om

Și îți dă din a lui sevă.

Așteptând printre stele soarele


Nopțile devin mai negre,

Zilele mărunte,

Cu doar câteva secunde.

Totul s-a răsturnat

Căci tu apari,

Clipesc și dispari.

Te văd doar în zi,

Pe care tu ai creat-o.

Acum răsăritul și apusul,

Depind toate de tine.

Te văd doar în zi,

Zi de câteva secunde.

Secundele în care te zăresc.

Ziua se transformă-n noapte.

Abisul mă cuprinde

Nimic nu mai e ca înainte

Trebuie să mă obișnuiesc,

Să stau și să te privesc

Doar câteva clipe.

Dar cine vrea să fie iubit

Pentru o clipire pe zi?

De ai sta mai mult

Aș putea să-ți spun

Cât de mult, cât de mult

Ah, câte am să-ți spun.

Am visat în noapte exact cum

Te-aș lua de mână și când,

Te-ai întoarce spre mine zâmbind,

Ți-aș spune cât de mult, atât de mult..

Mai aștept până te văd


15

Dar până atunci încerc să-ți scriu în gând

Căci e prea mult negru împrejur.

Reverii


Pierd ore,

Pierd zile

Și pierd ani,

Mergând prin vise.

Îmi strâng iubirea la piept,

Băiatul meu blând.

Îl privesc în ochi,

Spunându-i că nu plec,

Dar orele trec

Iarăși îl părăsesc.

Brațele-mi sunt goale

În câteva minute

Voi uita cât doare,

Iar băiatul meu blând

Va rămâne un alt chip

Dintr-un vis pierdut.

Act final


Nu-ți voi mai simți inima bătându-ți lângă a mea,

Nu voi mai încerca și eșua în a ne potrivi respirațile,

Nu-ți voi mai putea săruta fruntea pentru a-ți alunga coșmarurile,

Simt că mă destram.

Nu-ți voi mai auzi oftatul în somn,

Iar brațul meu nu va mai amorți

În timp ce te sprijini de mine.

Îți duc dorul

Deși te afli în brațele mele,

Deși încă îți simt sărutările.

Deasupra noastră stă despărțirea

Precum o sabie, căutând dreptatea

Și pendulează ca un ceas, hipnotic,

Deasupra mea, deasupra ta,

Deasupra mea, deasupra ta?

Printre rânduri


Aș sta toată ziua

Să-ți scriu poezii.

M-aș acoperi în cuvinte,

M-aș hrăni din tine

Și ți-aș bea parfumul.

Aș dormi sub cer de versuri,


16

Aș opri vânturile

Să nu-mi răscolească-n gânduri,

Să nu-mi fugă cuvintele

Și ți-aș scrie poezii.

A doua șansă

Ioana Badiu, clasa a XII-a A

Și mă topesc ușor ca ceara

De la căldura inimii tale…

Discutăm aprins despre ,,noi”,

Când ,,noi” nu pare că există,

Și vorbim despre a fi ,,doi”.

Prietenia încă mai rezistă?

Diferențe


Mi-ai pus în inimă un nor de speranță,

Eu l-am făcut furtună de sentimente.

Ai pus în inimă un val de liniște,

Eu am spălat nisipul durerilor mele.

Când ai plecat doar un zâmbet

Ai lăsat la ușa din suflet.

Înger


O tu, înger născut din lumină divină,

Te rog să-mi cânți la liră

Cântece pline cu amor,

Pentru suflet călător.

Anotimpurile

Timea Fekete, clasa a VI-a A

Pe vremuri, când încă nu ne pierdusem în lumea fascinantă de pe Facebook sau în universul

paralel al jocurilor video, anotimpurile au avut o ceartă imensă.

Primăvara, cea mai tinerică, drăguță și visătoare dintre toate decora natura așa cum dorea ea. A

pus prin toți pomii muguri mici și verzi și cum nu avea răbdare să împodobească un pom întreg, punea

frunze doar în câteva locuri. A plantat floricele mici și colorate pe oriunde vedeai că era iarbă. Apoi

urma activitatea ei preferată. Trezitul animalelor. Mângâia ușor urșii pe spate și le oferea puțină miere

ca să înceapă primăvara cum se cuvine. Restul animalelor din pădure le chema cu mâncare proaspătă.

Nu le dădea carne. Nu putea ucide animale fiindcă nu ar fi făcut parte din ciclul vieții. Animalele

trebuiau singure să găsească mâncarea vie. Insectele le chema cu fluieratul ei suav. A adus o mică rază

călduroasă de soare pe pământ.

După aceea, sora ei mai mare, Vara a venit pe câmpul unde se odihnea Primăvara. Vara era și ea

tânără, dar mai mare. Era frumoasă și mereu purta haine cu raze de soare sau inscripții aurii.

- Salut, surioară! Ce zici dacă am juca Prinde raza de soare? întrebă Vara.

- Salut, Vară! Nu ne-am mai jucat de mult. Dacă ne lasă domnul Soare să ne jucăm cu o rază de

a lui, sunt de acord. Domnule Soare! Ne împrumutați o rază de-a dumneavoastră?


17

- Bună ziua, anotimpuri dulci! Desigur că v-o împrumut.

Ba chiar am o idee ce vi s-ar părea interesantă. Eu vă ofer

fiecăreia o rază și trebuie să fugiți după ea. Cine ajunge prima

pe acest câmp, cu raza în mână, va câștiga.

Soarele le-a întins câte o rază și au început să fugă,

urmărite de anotimpuri. Vara fugea după raza ei dar decorul o

distrăgea. Nu îi plăcea modul în care erau stivuite frunzele iar

florile păreau prea mici. Nu îi plăcea când treaba era

neterminată. A completat pomii, a mărit florile și a cultivat niște

semințe care primăvara a uitat să le cultive. Dar și vara a uitat să

mărească unele plante de la atâta muncă. Apoi a plecat în

căutarea razei. Primăvara a ajuns pe câmp prima. Dar a observat

că totul arăta diferit. A așteptat Vara ca să vorbească cu ea dar

când a ajuns vara, primul lucru l-a spus sora mare.

- Mulțumim, domnule Soare!

Apoi au dat drumul razelor.

- Vară! De ce ai schimbat natura? O decorasem eu.

- Surioară! Ți-am spus de miliarde de ori cât de mult

urăsc când treaba nu e făcută complet.

Apoi apare mama lor, grațioasa Toamnă.

- Bună ziua, fetelor! De ce vă ciondăniți în halul acesta?

- Mamiiii! a intervenit primăvara. Vara iar mi-a stricat

decorul!

- Completam ceea ce tu nu ai putut termina! a spus Vara.

- Dragile mele, de câte ori să vă spun că cel mai frumos este atunci când natura prinde culorile

focului și că temperatura potrivită este cea nici prea rece, nici prea caldă?

- Mamă! spuse primăvara. Poate ești tu mai mare și ne-ai spus să ascultăm mereu de tine dar nu

ai dreptate! Aceasta este o opinie mai nepotrivită decât a Verii!

- Cum ai spus? a întrebat indignată Toamna.

A trimis un val de frunze roșii, prăfuite și zdrențuite ca și atac către Primăvară. Dar aceasta s-a

apărat cu un zid de mugurași și frunzulițe. Acestea au ricoșat către Vară și a început un război gigantic.

Primăvara a trimis animale și insecte la atac, Vara a creat un soare artificial, mai fierbinte decât cel real

și a creat un mamut din flori. Toamna a avut un vânt puternic alături care sufla praf și stropi de ploaie.

Se intersectau, se amestecau și atacau pe cine apucau. În jumătate de oră arătau de parcă un leu a

jumulit hainele de pe ele. Totul era făcut franjuri iar pielea lor, de obicei fină, a ajuns să fie zgâriată și

înțepată. Apoi, a ajuns cea mai mare dintre ele. Era Iarna! Mama Toamnei și bunica Verii și a

Primăverii.

- TOATĂ LUMEA SĂ SE RETRAGĂ! OPRIȚI ASALTUL! a strigat Iarna.

Deși era cea mai în vârstă, arăta grațios, era o doamnă în toată regula.

- Ma... Mama! Ce plăcere să te văd! a spus Toamna.

- BUNII! Ne-ai făcut iar compot din acela bun de gutui? a întrebat Primăvara.

- Salut, bunico! spuse Vara.

- Iaaau! Că de fiecare mă pot plânge acum! a spus Iarna. Tu, Primăvară! Tu așa mică te bagi

unde nu trebuie! Te-ai născut acum șapte ani și te bagi în certuri fizice, ca să rămâi toată cicatrici pe

viață? Iar tu Vară. Ți-am spus să nu te îmbraci așa subțire că oi fi tu caldă dar tot poți răci. Și nu te mai

lua de mama ta că doar ai văzut ce fițe îi stau pe creier cu frunzele de culoarea focului sau Gerilă mai

știe ce. Iar tu, Toamnă... Așa te-am crescut eu? Te lupți fără milă cu fiicele tale care, se vede cu ochiul

liber, că sunt mai slabe?

- Am vrut să le arăt că nu e bine să mă contrazică pentru că sunt mai puternică! a răspuns

Toamna.

- Aceasta este o opinie! a spus Iarna. Dacă îți punea la îndoială puterea, îi arătai că nu e

adevărat. Dar nu o foloseai pe pielea ei. Eu care credeam că ești mai înțeleaptă.

- Ne pare rău buni... au spus fetele.

- Scuze mama... a spus Toamna.


18

- Acum să vedem ce s-a întâmplat între voi, că

altfel nu v-ați fi luat în felul acesta la harță! a spus

Iarna.

- Eu am început să decorez natura cum știu eu

mai bine, îți garantez eu, bunico! a spus Primăvara.

Apoi vine Vara să redecoreze spunând că este decorat

incomplet. Și după vine mama și spune că numai cum

zice ea e bine. Iar atunci a început cearta.

- Am o soluție, dragele mele! spuse Iarna. Vară,

vreau să îmi răspunzi la următoarele întrebări. Câte

luni are un an?

- Un an are 12 luni.

- Bine. Câte suntem noi în total?

- Suntem patru.

- Dar 12 împărțit la patru cât este?

- Rezultatul este trei.

- Cum ar fi ca fiecare din noi să primească trei

luni pe an în care să decoreze cum dorește sufletul ei?

Și vom fi în ordinea aceasta: Primăvara, Vara, Toamna

și eu.

- Este o idee bună! a spus Toamna. Suntem în

luna martie deci Primăvară, joacă-ți rolul. Te așteptăm

la Copacul Celor Patru Anotimpuri.

Copacul Celor Patru Anotimpuri este un copac

care are o coroană împărțită în patru părți: o parte cu

flori și doar câteva frunze, una plină de fructe și frunze verzi, o parte cu frunze roșii, portocalii și maro

iar ultima parte are zăpadă pe crengi. Acolo era casa și inima lor.

- Ne vedem la Copac dar să îmi pregătiți compotul acela că voi ajunge acasă înfometată! a spus

Primăvara.

Și de atunci, anotimpurile nu s-au mai certat și au trăit în armonie.

Podul cu amintiri

Alessia Constantin, clasa a VII-a

Lavinia Balgente are 32 de ani și e medic la

Roma. Este una dintre cei mai buni medici din oraș.

Își iubește meseria, dar e extenuată când ajunge acasă.

Într-o zi mohorâtă de toamnă, Lavinia a fost

chemată la spitalul privat la care lucra, pentru o

intervenție. Înainte de a ajunge la spital, s-a oprit la

casa bunicilor ei, pe care o pusese la vânzare. Dorea să

verfice dacă mai trebuie luat ceva din casa unde și-a

petrecut marea majoritate din copilăria ei frumoasă.

Ajunsă în fața casei, în minte îi veniră sunetele

și mirosurile familiare dar de mult uitate. Îl auzea

parcă pe Bobi, câinele jucăuș lătrând în semn de bun

venit, auzea găinile cotcodăcind speriate prin ogradă,

auzea frunzele foșnind în mărul noduros pe care îl

plantase alături de bunicul ei atunci când avea doar

patru anișori. Deodată își reaminti mirosurile dulci ale

cozonacului făcut de bunica, pâinea care se cocea în

cuptorul cel vechi în zilele friguroase de iarnă. Toate

acestea îi veniră Laviniei în minte în timp ce se uita la

casa de culoare pământie cu două geamuri, cu gardul


19

roșcovan, bătrân de atâția ani. Nimic nu

mai era la fel. Acum, pe geamul unde îi

fusese camera odinioară, se afla un afiș cu

litere de-o șchioapă pe care scria „Casă de

vânzare” și numărul Laviniei scris în josul

paginii. O lacrimă nostalgică îi apăru în

colțul ochiului. Porni cu pași greoi către ușa

de la intrare.

După ce verifică toată casa, se opri

la scara șubredă care dădea în podul în care

se ascundea de bunica ei pentu a nu mânca

spanac cu ou sau fasole cu cârnați. Intrând

în podul plin cu amintiri, observă mai în

spate, o oglindă imensă cu rama aurită. Pe

rama gingașă exista o frază: „A fost odată

ca niciodată ..., o poveste plină cu amintiri”

spuse Lavinia cu voce tare.

Dintr-o dată, lumina se stinse și un

fior o străbătu pe Lavinia din cap până în

picioare și simți cum picioarele îi cedează

sub ea.

Când își reveni, se afla tot în pod,

dar ceva părea diferit.... podul nu mai era

gol, ci plin cu lucruri vechi, războiul de

țusut, căluțul ei de lemn, toate se aflau încă

acolo.

Se ridică curioasă în picioare și porni spre ușa de unde, la parter, se auzeau niște voci.

Coborând scările, văzu pe geamul mic un peisaj alb. Fulgi grei pluteau pe cerul întunecos

dansând un dans lent al fulgilor de nea. Era iarnă. În sufragerie se auzea focul trosnind în sobă, făcând

un teatru de lumini pe periții încăperii plini cu poze ale ștrămoșilor ei.

- Bunico, spuse o voce subțirică, ce tricotezi acolo?

- Tricotez o eșarfă pentru tine, draga mea Lavinia.

Inima femeii se făcu cât un purice. Se apropie de intrare și văzu cu răsuflarea tăiată două

persoane: ea, la vârsta de șapte ani și bunica ei, care îi tricota eșarfa ei preferată, pe care o purta și acum

cu cel mai mare drag în zilele reci de iarnă. Fetița de lângă ea se juca pe covor cu o păpușă făcută din

pănuși de porumb.

Lavinia de șapte anișori se uită în jur, încercând să rețină fiecare detaliu. Vâzând-o atât de

concentrată, bunica se opri din croșetat, o chemă pe nepoțică în poala ei și o întrebă:

- Ce te macină, micuța mea floare? La ce te gândești atât de concentrată?

- Încerc să rețin fiecare colțișor din casă. Vreau să îmi imprim această imagine în minte. Să te

văd în fața focului tricotând, să încerc să îmi imaginez portretele prinzând viață. Nu vreau să pierd

această imagine.

- Vorbești ca un adult. Nu te mai gândi atâta! Ești doar un copil cu o imaginație bogată.

- Dar ce se va întâmpla când voi crește?? Nu vreau să te uit!

- Nu ai cum să mă uiți, floricică. Eu voi fi mereu cu tine. Într-o zi nu o să mai fiu aici, dar chiar

și așa, te voi îndruma de sus și îți voi fi mereu alături. Nu ai cum să mă uiți!

Pe obrazul fetiței apăru o lacrimă fierbinte.

- Te iubesc, buni!

- Și eu! Și o mai strânse o dată în brațe. Acum gata cu smiorcăiela! Ia eșarfa și la săniuș cu tine!

Fără să mai zică nimic, fetița își luă haina pe ea și trecu pe lângă Lavinia adulta, căreia îi zburau

cuvintele bunicii prin minte. Se aproprie de femeia în vârstă, cu părul alb, riduri pe față și o pătură care

îi acoperea picioarele.

- Bunico... șopti Lavinia. Îmi e așa de dor de tine!

Aceasta nu spuse nimic. Se uita în gol. Tresări deodată și plecă grăbită spre bucătărie.


20

Imaginea Laviniei se încețoșă. Deodată se trezi afară, uitându-se la ea mică râzând cu gura până

la urechi dându-se pe derdeluș alături de Andrei, cel mai bun prieten.

- Nu am cum să uit aceste momente frumoase! șopti femeia și simți un junghi.

Prin minte i-au trecut toate momentele alături de bunica ei. Deschise ochii cu răsuflarea

întretăiată și văzu că se afla din nou în pod, lângă oglinda cu rame aurite.

Ieși din casă și înainte de a porni motorul mașinii, se mai uită o dată la aceasta. Când dori să își

pună geanta pe scaunul din dreapta al mașinii, văzu cozonacul preferat făcut de bunica ei. Îi apăru un

zâmbet ștrengar pe față.

Bunica e mereu cu mine, nu doar în amintiri!

Thoughts about school


Charles Darwin once said: „It is not the strongest of the species that survives, nor the most

intelligent that survives. It is the one that is

most adaptable to change”. The first time I

heard this quote I thought to myself that it

made sense, but to be honest I did not really

understand it and that is because most of the

time you can’t understand a concept without

experiencing that concept.

It has been some time since then and

now I can say that I completely understand

what Darwin meant and I think that's

because of one thing: starting high school.

So here I was, one year ago, in 9th grade,

new school, new teachers, new classmates;

the only thing that was old was me. I still

was the same old me, the immature one, the

arrogant one, the one that thought he could

achieve everything by himself. After the

first days of high school I realized that I

have to learn how to make friends and keep

them, how to have a good work ethic and

most important how to change myself and

how to say yes instead of no. I worked a lot

and by March I made a lot of progress, I had

a lot of good friends and from an academic

standpoint I was doing amazing, and then

the coronavirus quarantine happened. My whole world has been turned upside down, I lost my friends

and school, and it was awful.

But now, when I look back, I am thankful that I have been through that, because it was an

initiation test that has made me even stronger. At the moment it’s October and everything is perfect,

school is going great and I have friends that make me look forward to the weekend.

Now you may ask yourself how this experience will help me adjust to a host family. Before 9th grade I

lived my life religiously following one rule, now there are two „Don’t give up” and „Adapt”.

From the begging of March to the middle of May, Romania went through quarantine because of

the coronavirus, so we were not allowed to leave the house. Spring which should have been an amazing

time was now scary, disturbing and mostly strange.

I remember, at the begging, having just one thought, I wanted to keep on living a normal life, I

wanted to go bowling with my friends, I wanted to go to see that new movie, I wanted to go to school,

I wanted for every single aspect of my life to go on because it was perfect. But I understood in no time

that if I really wanted things to go back to normal I just had to stay home and wait. Sounds easy, right?


21

Well, it really was, but not at the

begging though. When it all started I was

confronted with probably what will forever

remain my strangest problem: having too much

free time. Normally, I would use my time for

schoolwork or hanging out with my friends, but

now I didn’t t have any of that. So in this

depressing and stressful time one of my oldest

passions rose up once again as the king of free

time activities, I started reading like crazy. I

was going through one book every one or two

days and I couldn’t stop. I loved the escapism

that the books were offering me, it was so

relaxing, so liberating, and so addictive. In fact

in was so addictive that I didn’t even realize

that all the days of quarantine passed and I was

allowed to go out again.

Now that I look back, those months really

changed me as a person. I learned to be patient

and that time is solves every problem in the

world.

A year ago, after finishing middle

school, I started high school at the school

where my parents are both teachers. When I

enrolled in this school I knew there is a good

chance that my classmates wouldn’t like me for

the sole reason that my parents were our

teachers. After the first weeks of 9th grade I

started felling their glances every time I entered the classroom, studying every single aspect of me. It

was scary. We were just kids and their envy and antipathy of me gave me anxiety, it pinned me to the

ground and left me breathless. They didn’t appreciate me, I did, needless to say, we didn’t get along.

I like to go on long walks a lot. Every time I need to solve a problem I get out of the house and

wander the streets until I find the solution. I remember that after the first time one of my classmates

said that I was being privileged , I went on one of this walks and I thought what could I do, how could I

change their opinion and I realized that I all I had to do was keep being myself. So I started focusing

more on the opinion of the few friends I had in my class, I rose my mental walls higher in order to

protect me from the negative comments of my classmates, I kept on being nice with them and helping

them with their schoolwork if they ever needed it.

In the summer, I wanted to change school, but I’m glad I resisted the temptation, because I

learned to be tolerant, patient and sympathetic. I’m now in 10th grade and my classmates are starting to

see me more as their classmate than the teacher’s son.

O poveste...


Au trecut 2 luni de când extratereștrii au exterminat toți oamenii de pe Pământ, două luni de

când toate locurile din Rai au fost ocupate, iar majoritatea populației Pământului a ajuns, pe merit sau

nu, în Iad.

În această situație, Stăpânul Iadului a hotărât să-i lase pe toți să plece și, pentru prima data de la

începutul timpului, porțile Iadului au fost deschise. Demonii stăteau pe parapeți și aplaudau sălbatic, în

timp ce populația Pământului se îmbulzea pe poartă, fiecare spirit grăbindu-se să se întoarcă pe planul

material. Diavolul urmareă aceste evenimente de pe tronul său de foc, cu un rânjet uriaș pe față. Visase

de mult la acest moment, la aceasta dulce victorie și acum era șansa lui să-i răstoarne pe zei și să devină

el cel venerat de oameni.


22

- Când vor ajunge înapoi pe

Pământ? a întrebat Seniorul Iadului pe unul

dintre locotenenții săi.

- Cu ajutorul lui Dumnezeu, în

aproximativ o oră.

În mod normal, Diavolul l-ar fi

șters pe inferiorul demon din existență

pentru nechibzuința de a spune numele

Domnului, dar nu în acea zi. Ceea ce zeii

doreau ca oamenii să nu afle niciodată era

faptul că extratereștri erau de fapt un

experiment eșuat de al zeilor, una dintre

primele versiuni ale oamenilor. Incapabile

de sentimente complexe au fost uitați într-

un cotlon întunecat al Universului. Acum,

după milioane de ani de dezvoltare în acel

loc uitat, au descoperit și cucerit Pământul.

Pe acest secret umilitor se baza planul

Diavolului.

Deja putea să vadă cum aveau să

decurgă lucrurile. Oamenii se vor simți

trădați, vor fi dezamăgiți de zeii lor,

întrucât ei sunt însuși motivul pentru care

întreaga omenire, creația lor favorita, a

dispărut. Și cine i a adus înapoi pe oameni

și i-a ajutat sa recucerească Pământul dacă

nu chiar el, Diavolul? Necuratul se gândea

că dacă totul merge bine, în aproximativ doua secole, ceea ce pentru ființele divine înseamnă cam cât

înseamnă pentru oameni o zi, ar trebui să ajungă cea mai venerata ființa din Univers. Avându-i pe

demonii alături de el putea să conducă întreg planul material și spiritual.

- Închide-ți porțile în acest moment!

Diavolul, trezit din visul său, și-a ridicat capul spre cer, știind foarte bine ce avea să vadă.

Dumnezeu stătea pe cerul Iadului sub forma unei bile de lumină, și își striga porunca în mod repetat.

Umplut cu un sentiment intens de repulsie, Stăpânul Iadului s-a ridicat de pe tronul său. „Nu, de data

aceasta eu sunt personajul principal, eu o să fiu eroul”, își spuse el în gând. Cu toată puterea sa divina

adunată, Stăpânul Răului și-a ridicat mâna și și-a îndreptat o spre cer:

- Nu cred ca am să închid porțile.

O secunda mai târziu toate zidurile ce îngrădeau Iadul au căzut, transformând-se în praf. Cu

zidurile inexistente toate spiritele oamenilor și demonii au trecut instant pe planul material.

- O sa suferi pentru decizia aceasta! a spus Dumnezeu, înainte să se întoarcă în Rai.

Diavolul s-a așezat înapoi pe tronul său:

- Poate ca o să-o fac, dar eu am mai trecut prin asta.

Prima zi la Roma


Locuind în orașul Cerveterii, eu, Leith Enie Rabirus, sunt parte dintr-o națiune numită Etruscia.

Poporul meu este bine cunoscut în întreaga Mediterană pentru vastele resurse minerale și pentru

comerț. Eu, în caz că nu v-ați dat deja seama, sunt un patrician.

Într-o zi, un bărbat în armură a venit la casa mea de lângă mare, informându-mă că mi se oferă

șansa să devin cetățean al unui orășel recent format la sud de Cerveterii. Numele orașului era Roma.

Am fost informat că mesagerul a fost trimis chiar de Romulus, fondatorul Romei. Acesta avea nevoie

de arhitecți pentru construcția orașului care îi poartă numele.


23

Deoarece am acceptat, ziua următoare o

barcă venise să mă conducă până la Ostilia. De la

Ostilia am fost nevoit să o iau pe jos pană la Roma

care se afla la 10 km de locul în care mă aflam.

Intrând în oraș, ochii mei se mutau dintr-o

parte în alta încercând să observe fiecare detaliu al

magnificelor clădiri. În acel moment un bărbat

înalt se afișase în fața mea. Acesta era vânăt într-o

parte a feței și începuse să vorbească într-o limbă

necunoscută mie, dar în care totuși reușeam sa

înțeleg majoritatea cuvintelor. Acesta era

Romulus. M-a invitat să vorbim în palatul său.

Fără ezitare eu m-am lăsat purtat de el.

Parcă dintr-o dată simțisem că intru în rai.

Palatul era decorat cu cele mai felurite broderii. În

centru se afla o masă mare și elegantă iar pe

aceasta erau cele mai scumpe și aromate vinuri din

întreaga Mediterană. Eram onorat să fiu în

prezența unui astfel de om. După două vorbe și un

pahar, Romulus începuse discuția. Acesta m-a

întrebat cum îmi fusese drumul, dacă îmi place

orașul și alte lucruri la care mă așteptam din

pricina rangului meu ca patrician. Probabil instinctiv, după ce răspunsesem la toate întrebările adresate

incluzând planurile mele legate de arhitectura Romei, îi adresasem și eu o întrebare care, consider eu, l-

a jignit pe Romulus. Eu l-am întrebat ce se întâmplase cu Remus. Probabil din frica de a refuza oferta

sa, acesta îmi ascunsese faptul că el îl omorâse pe Remus și îmi spusese că a murit de boală și că îi duce

dorul. Eu l-am crezut, chiar dacă peste doi ani avea să-mi mărturisească că m-a mințit și să îmi spună

adevărul.

După alte două ore de discuție am fost escortat spre noua mea casă. Din cauza faptului că era

noapte nu am putut să observ detaliile care mă vor întâmpina ziua următoare.

De dimineață, de când m-am trezit începusem să lucrez la arhitectura noului oraș. Așa urma să

îmi petrec restul vieții, prin muncă, discuții și banchete elegante.

Chiar daca istoria nu mă amintește, eu am fost arhitectul care a construit primele palate ale

Romei.

Războiul Sovieto-Finlandez


În data de 14 octombrie 1939, Uniunea Sovietica a trimis Finlandei un ultimatum cerând

schimbări în teritoriu pentru a proteja orașul Leningrad (cunoscut ca și Petersburg). Finlanda refuzase,

așadar Uniunea Sovietică pregătea o invazie a Finlandei.

Pe data de 30 noiembrie 1939, Uniunea Sovietică a declarat război Finlandei. Atacul era bazat

pe 5 linii, una care va înainta spre Petsamo (în nord), 3 formând armata a 9-a care va încerca să împartă

Finlanda în două, iar una va încerca sa ocupe Karelia în sud.

Armata finlandeză avea o linie defensivă puternică la sud de Vipurii cunoscută ca Linia

„Mannerheim”.

Armata sovietică a 7-a va încerca să distrugă această linie, capturând Vipurii, iar după să

avanseze spre Helsinki. Acesta va fi cel mai puternic atac rusesc. Intre 9 și 12 divizii au fost solicitate

pentru a realiza aceasta. Intre timp armata a 8-a care se afla la nord de lacul Ladoga, formată din 6

divizii de infanterie și 3 divizii de tancuri va încerca să încercuiască linia Mannerheim prin învingerea

trupelor finlandeze din nordul lacului Ladoga. Armata a 9-a era formată din 5 divizii de infanterie.

Scopul lor este sa ocupe Oulu. În nord 3 divizii se pregăteau să ocupe orașul Petsamo.

Armata sovietică din sud reușeste să avanseze înainte să ajungă la Linia Mannerheim. Primul

mare atac rusesc are loc la Taipale la marginea liniei, lângă lacul Ladoga. Planul sovietic este să atace


24

la Summa, dar finlandezii îi opresc. Divizia a 10-a finlandeză de Taipale este bine pregătită pentru

defensivă și reușesc să contraatace atacul sovietic.

În nord, armata sovietică ocupă orașul Petsamo. În Marea Baltică, Finlanda suferă atacuri

navale sovietice la Turku și Hanko. În centru au loc bătăliile de la Kolla și de la Suomussalmi în care

armata finlandeză reușesc sa contracareze atacurile sovietice.

În Karelia, armata sovietica avansează, amenințând linia finlandeză de resurse pentru frontul din

centru. Daca linia de resurse va ceda întregul front se va prăbuși așa că Finlandezii trimit mai multe

trupe la Vartsila.

În sud singurul loc bun pentru o ofensivă bună era la Tapale, așa că armata sovietică încearcă

din nou să distrugă aceea porțiune a liniei Mannerheim, dar eșuează din nou. Următoarea săptămână,

aceștia pornesc un atac asupra satului Ladhe aflat la 5 km de linia Mannerheim. In atac armata sovietica

pierde 35 de tancuri în prima zi, 23 în a doua zi și 58 în a treia, adică aproape o treime din totalul de

tancuri din sud și pierd bătălia.

De Crăciun, cu ajutorul ceții, armata sovietică atacă în sud trecând râul înghețat, dar descoperă,

că pozițiile lor sunt la vedere iar armata finlandeză trage în ei. Mare parte din cei care au trecut au

murit. Intre timp o altă divizie tot în sud ocupă Kelia și ajunge în satele liniei Mannerhein, fiind

capabilă să distrugă linia de comunicație finlandeză, dar sunt opriți, iar Kelia e recapturată de armata

finlandeză.

În centru armata finlandeză reușește să câștige la Suomussalmi, iar armata sovietică se retrage.

In sud armata finlandeză își începe atacul armata sovietică fiind respinsă timp de 2 săptămâni, dar sunt

respinși se întorc la linia Mannerheim, menținându-și defensiva. În centru armata finlandeză reușește să

încercuiască și distrugă armata a 44-a a Uniunii Sovietice.

În februarie armata sovietică reușește să ocupe satul Ladhe, întrerupând linia de comunicații

finlandeze. După ocuparea satului ei au acces la teren neted și bun pană la Vipurii, dar se opresc la

Ladehe, așteptând pentru ca alte divizii să vină în ajutor.

La ora 4 dimineața, în data de 17 februarie 1940 comandantul finlandez Carl Gustav

Mannerhein ordonă o retragere generală a liniei Mannerhein până la linia intermediară, în apropiere de

Vipurii, aceasta urmând să fie la fel de bine păzită ca linia Mannerhein. Însă o parte din linia

Mannerhein încă rezistă la Taipale.

Armata sovietică e îngrijorată deoarece, dacă Finlanda ar încerca să atace și să încercuiască

armata din sud, aceștia ar avea oportunitatea la Taipale, astfel că o parte mare din armată e trimisă să

ocupe orașul Taipale, dar sunt respinși de contraatacurile finlandeze.

Pe data de 12 martie 1940 este semnat tratatul de la Moscova, încheind războiul. În urma

tratatului, Finlanda va ceda o parte din Karelia și Petsamo în nord Uniunii Sovietice. Chiar dacă aceasta

este o pierdere finlandeză, acest război a dovedit incompetența armatei sovietice influențând decizia lui

Hitler din anul următor de a invada Uniunea Sovietica prin „Operațiunea Barbarosa”.


25

Cum putem îmbunătății școala?


În urma a șapte interviuri realizate de mine am înțeles care sunt principalele probleme ale

Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din punctul de vedere al elevilor și profesorilor din școală.

Toate aceste problem ar putea fi rezolvate.

În urma acestui proiect sper că, lucrurile se vor îmbunătăți pentru toți cei ce au legătură cu

școala: elevi, profesori, angajații etc. Scopul este descoprirea problemelor și soluționarea acestora.

În urmatoarea listă se regăsesc problemele semnalate: curățenia toaletelor, nevoia de o baie

pentru gimnaziu, lipsa unui număr mai mare de exemplare de carți la biblioteca școlii, nevoia de mai

multe coșuri de gunoi, nevoia de reînnoire a materialelor didactice, lipsa dulpurilor oferite de școală.

Pentru soluționarea acestor probleme am putea face anumite activități prin care amintim și:

verificarea constantă a curățeniei toaletelor, definirea unei băi pentru gimnaziu (cel mai probabil cea

din corpul B), achiziționarea unui număr mai mare de exemplare de cărți pentru bibliotecă, cumpărarea

de coșuri de gunoi și plasarea lor în cele mai aglomerate puncte ale școlii, reînnoirea materialelor

didactice, achiziționarea unor dulapuri.

Resursele necesare pentru a realiza toate astea sunt: banii necesari pentru achiziționări,

personalul necesar, bunăvoința elevilor

și profesorilor.

Termenul de realizare propus

pentru toate este un an, chiar dacă în

cazul toaletelor se poate acționa mai

rapid, preferabil într-o lună. Sper ca în

urma termenului propus toate

activitățile să fie îndeplinite complet

sau aproape complet.

Pentru acestea ar fi necesare de

asemenea informarea prin pliante care

să îi îndemne pe elevi să păstreze

curățenia și informarea elevilor de către

profesori.

Pentru a verifica eficiența

acțiunilor, propun să întrebăm

profesorii dacă a mai semnalat cineva

aceste probleme, odată cu finalizarea

acțiunilor.

În concluzie, datorită semnalării acestor probleme urgente, sper ca măsurile să fie introduse

parțial sau integral.

Activitățile extrașcolare


Vreau să lămuresc un lucru înainte să încep articolul, probabil considerat de tine, cel care citești

acum, ca o predică. Nu este! Nu vreau să îți spun prin asta „Mergi și apucă-te de cât mai multe

activități!” sau să îți spun „Oprește-te, faci prea multe!”. Probabil asta vor face părinții tăi, dacă nu o

fac deja. De unde știu? Pentru că am trecut prin asta. Eu am găsit însă un echilibru al vieții mele de

adolescent nebun, liceean aproximativ silitor și toate activitățile mele extrașcolare. Sper că ai înțeles tu,

care citești, că nu vreau să îți spun ce să faci. Voi lua exemplul personal, fiindcă pe acesta îl știu cel

mai bine, și am de gând să trec în revistă alături de tine câteva aspect ale activităților extrașcolare.

Activitățile extrașcolare fac referire la tot ce nu ține de școală. Ok, aceasta a fost cea mai proastă

explicație... Activitățile extrașcolare reprezintă activitățile desfășurate de elevi în timpul lor liber.Asta

sună mai bine. Activitățile extrașcolare pot fi extrem de variate, de la ascultatul muzicii, la dans, citit,


26

gimnastică și alte sporturi, la voluntariat sau codaj la nivel extra-ultra-expert, dar să nu spargem bazele

NASA. Și acestea sunt doar exemple.

De ce fac eu activități extra școlare? Pentru că sistemul românesc de învățământ nu oferă atât de

multe șanse pentru a dezvolta anumite domenii, pe când activitățile extrașcolare le oferă. Un exemplu

foarte bun din viața mea l-a reprezentat participarea la un program pentru liceeni, în care, pe parcursul a

7 luni, am învățat despre tipuri de comunicare, importanța feedback-ului, cum să construiești un

feedback pozitiv, cum emoțiile controlează acțiunile și gândurile, am învățat că suntem o combinație

foarte frumoasă și unică, am învățat despre viitor, cum deciziile îl afectează, cum felul în care vedem

lumea ne afectează cariera, dar am învățat și despre principiile pe care le avem, cum ele aduc sau

îndepărtează oamenii, ba chiar, am învățat să țin un discurs fără să am emoții. Spune-mi unde sau când

vei învăța asta la școală?

Alt motiv? Îți poți testa și dezvolta abilitățile pe care le ai. Vin să combat puțin asta și vă spun că

dacă nu ai ce dezvolta, asta este, nu te panica, ai și tu un loc. Pentru mine este important voluntariatul.

În aprilie 2019, am intrat în grupul de voluntari ai asociației AlternativEd. După atâtea luni, pot spune

că sunt oameni minunați, care se adresează tuturor categoriilor de vârstă, în special copiilor cu care fac

multe jocuri și craft-uri în cadrul diverselor ateliere tematice și tabere. Și aici intervine partea grea.

Oricât de drăguță sau nu aș fi cu copiii, nu voi putea fi niciodată atât de îndemânatică pe cât e nevoie,

așa că, îmi pare rău, eu fac pe mascota.

Uneori mai trebuie să spunem stop! Atunci când nu îți cunoști limitele și ajungi să fii surmenat

de prea multe activități. Evenimentele recente din viața mea o pot confirma: am avut atât de multe

activități că nu mai reușeam să le gestionez și mai vine și Bacalaureatul. Totul este atât de bulversant,

încât am ajuns la oboseală permanentă, somn insuficient, cearcăne, poftă de mâncare scăzută etc. Toate

problemele mentale și psihice ajung probleme fizice, așa că nu trebuie să ajungi până acolo. Ai tot

dreptul să spui stop când simți că e prea mult.

Pe de altă parte când succesul activității devine un scop în sine trebuie să tragem un semnal de

alarmă! Scopul nu e să arăt că sunt cel mai bun. Trebuie să ne bucurăm și de parcurs, ca să ne bucurăm

de final. În orice activitate pe care o alegem trebuie să ținem cont de parcursul pe care îl vom avea.

Sper că ați înțeles că activitățile extrașcolare nu sunt un monstru de care trebuie să ne temem însă

pentru a le îmbrățișa ca pe un prieten foarte bun trebuie să găsim un echilibru între viața la școală,

treburile de acasă, ieșirile cu prietenii și activitățiile extrașcolare.

Care e decizia ta? Ce vei face azi, după școală?


27

VIITORUL ÎN MÂINILE MELE!

Când nimeni n-a mai crezut în noi, noi am continuat să credem! Câteva dintre eseurile elevilor de la HasdEU cu tema „Viitorul în mâinile mele!” - ediția 2020

(care nu a mai avut loc)

Programare

Filea Denis, clasa a XII-a A

Când vine vorba de viitor, mulți adolescenți nu au idee ce anume vor să facă. Unora nu le pasă,

iar alții poate încă nu s-au hotărât. Unii știu totuși ce vor să devină de când sunt mici și își urmează

visul lor din copilărie.

Pe parcursul timpului, interesele și visurile se schimbă. Eu, de exemplu, când eram mai mic,

voiam să devin – ca majoritatea băieților la vârsta aceea – polițist. Îmi plăcea ideea de justiție, de a-i

opri pe infractori să-și continue faptele. Poate că alt motiv era echipamentul fiecărui polițist, ceea ce

este destul de impresionant pentru un copil.

Anii au trecut și am început să ies din mintea mea de copil și să am mai multe perspective, iar

unele chiar m-au făcut să vreau să aflu mai multe despre ele. Chiar din clasa a VII-a am început să

descopăr mai mult programarea. Eram foarte mirat de faptul că eu, scriind doar niște linii de cod

simple, puteam să creez atât de multe lucruri cu ajutorul computerului. Mă gândeam la câte lucruri aș

putea face doar din codul pe care îl scriam eu. Asta mi-a stârnit mai mult curiozitatea și am început să

mă gândesc mai larg la unele concepte de aplicații. Am continuat să mă ocup tot mai mult de

programare, și, în clasa a VIII-a, am știut că trebuie să merg mai departe la liceu pe latura aceasta.

În viitor eu doresc să ajung un programator. Totuși, nu vreau să fiu ca unul oarecare, să stau la

birou 8 ore pe zi și să fac același lucru. Vreau să învăț mai multe, să dezvolt lucrurile pe care deja le

știu, să-mi stabilesc ținte înalte și să fac tot posibilul să le ating.

Totuși, există piedici care mă încetinesc din împlinirea acestui plan. De exemplu, un defect al

meu este delăsarea și obiceiul de a face multe lucruri pe ultima sută de metri. Deja lucrez să depășesc

acest neajuns, și știu că așa mi-ar fi mai ușor pe drumul care îmi stă în față.

Partea bună este că îmi place să fac lucrul de calitate, să fiu atent la detalii și la estetica lucrului

pe care îl fac. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu dezordonat și am să folosesc această calitate în tot ce voi

face.

În final, pot spune că viitorul este ceea ce construiești, nu ceea ce aștepți să vină singur,

întâmplător. Trebuie să depui mult efort ca să ajungi în vârf, dar vei vedea că va merita toată munca

depusă. Pentru că de sus panorama va fi încântătoare.

Încă nu am ales

Carmen Popescu, clasa a XII-a A

Viitorul se află într-o

continuă mișcare și evoluție încă

din istorie când au început a fi

create diferite dispozitive precum

automobilul sau televizorul, toate

cu scopul de a ne face viața ușoară,

dar mai ales plăcută. Acum,

întreaga evoluție se află în mâinile

tinerilor care doresc să fie

schimbarea de care lumea are

nevoie.


28

În

momentul de

față este destul

de dificil pentru

orice elev de a se

gândi la viitor.

Ne aflăm într-o

situație foarte

delicate, dar care

ne oferă mai

mult timp liber,

timp pentru noi

înșine, pentru

persoana noastră,

în care putem

reflecta mai cu

amploare la

lucrurile care

contează cu

adevărat în viață.

De exemplu, găsirea unei cariere potrivite în jurul căreia ne vom putea modela un viitor ideal, un viitor

ce depinde doar de dorința, motivarea și munca depusă de noi pentru atingerea nivelului de trai visat

dintodeauna. Pentru mine viitorul este o provocare pe care am acceptat-o în momentul în care am

realizat că mare parte din acesta depinde doar de mine și de actiunile mele. Aleg, cu toate acestea, să

cred că poate fi influențat și de persoanele din jurul meu dar nu numai, este un balans constant între

fapte și noroc. Oportunitățile reprezintă unul dintre cei mai importanți factori ce ne pot schimba viitorul

dar care, totodată, nu se bazează doar pe alegerile noastre.

Practicarea job-ului ideal constă în două etape importante. Una este descoperirea acestuia care

poate fi extrem de dificilă pentru multe persoane, inclusiv pentru mine. Iar a doua etapă este munca

suficientă pentru a ajunge să îl avem. Încă nu am luat o decizie cu privire la acesta dar sper că o voi

face cât mai curând. Ani la rând am luat în considerare diferite cariere, de la cea de avocat la jurnalist

iar de acolo la medic legist, dar niciuna dintre ele nu mi-au dat sentimentul de împlinire și siguranță,

toate fiind doar nenumărate nemulțumiri. Chiar dacă mă aflu la profilul matematică-informatică, nu îmi

pot imagina un scenariu în care voi alege o carieră în domeniul IT. Percep viitorul meu job ca fiind mai

mult îndreptat spre latura de relații publice sau resurse umane. Cât pentru obținerea job-ului, este

nevoie de multă muncă, ambiție și motivare. Acestea sunt o parte din calitățile necesare succesului și

excelării într-o profesie anume. Când voi găsi job-ul perfect voi fi pregătită să le pun în aplicare mai

mult decât am făcut-o până acum, deoarece va fi vorba de ceva de care voi fi cu adevărat pasionată și

interesată.

În final, fie că ne bat la poartă decizii importante legate de carieră sau avem planuri mărețe de a

aduce o schimbare considerabilă care să rămână în istorie, nu trebuie să uităm că ne aflăm într-un

prezent pe care trebuie să îl trăim din plin.

Decizia

Cătălina Turcu, clasa a XII-a D

Ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul liceului și e timpul să luăm o decizie cu privire la

viitorul nostru și la meseria pe care dorim să o urmăm. E o decizie greu de luat, mai alea că sunt multe

influențe din partea familiei, prietenilor, colegilor, care încearca să te ajute, dar mai mult te bagă în

ceață. Dar cum să fac să iau decizia potrivită la această vârsta? Oricum ar fi, trebuie să merg pe calea

care îmi place și care mi se potrivește, ca în final să am satisfacția că am ales profesia potrivită.

Nu am de unde să știu ce îmi rezervă viitorul, dar în acest moment îmi doresc să urmez profesia

de polițist. Îmi doresc foarte mult să intru la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București.

Știu că este exrem de greu deoarece concurența este foarte mare, dar sunt motivată să ajung unde mi-


29

am propus. Voi munci mult pentru a-mi indeplini visul, sunt convinsă că am abilitățile și calitățile

necesare.

Dupa părerea mea, profesia de polițist este una frumoasă, care implică curaj, devotament și

disciplină; înseamnă să înfrunți zilnic provocări, dar mai presus de toate, munca unui polițist presupune

a lucra cu oameni. Buni sau răi. Iar pentru asta trebuie să fii: onest, răbdător, sigur pe tine, rezistent la

stres, cu o gândire logică și reacții rapide.

În final, eu consider că am aceste calități și că voi reuși să fac față la tot ce îmi rezerva viitorul

acestei meserii.

Gata pentru viitor (?)

Andreea Ghiocel, clasa a XII-a A

Mă numesc Andreea Ghiocel și pot recunoaște că încă nu mă cunosc pe mine însămi. Sunt prea

multe perspective pe care le am asupra mea și mereu ajung în contradictoriu unele cu altele, dar vestea

bună este că, atunci când îmi găsesc drumul, constat ca sunt mereu o variantă mai bună a mea, dar și că

mai am multe de învățat despre mine și cei din jurul meu. Consider că una din „superputerile” mele este

faptul că nu mă pot plictisi niciodată. Uneori am o creativitate și o inspirație care până și pe mine mă

sperie. Fie că este vorba de micul dejun sau o manifestare a insomniei la miezul nopții, am câteodată un

val de inspirație nemaipomenită. Îmi exprim foarte des sentimentele și părerile prin poezii, proze scurte

sau desene. Cine ar fi crezut că o imagine poate avea sentimente sau că un cuvânt poate avea o întreagă

poveste în spatele ei? Nu mă mobilizez ușor să fac unele lucruri și le las pe ultima sută de metri, dar și

când le fac, am o determinare puternică și nu mă las până cand nu iese așa cum îmi doresc. Poate că mă

supraapreciez câteodată, dar asta mă ajută în a-mi menține optimismul și speranța că totul va ieși bine.

De asemenea, curiozitatea mă împinge să explorez cât mai departe despre lucrul pe care îl am de făcut,

astfel încât să iasă cât mai complex și mai original. Cu toate acestea, sunt om și am și eu defectele

mele, fac greșeli peste greșeli, nu învăț tot timpul din ele, dar dacă aș fi fost perfectă ar fi devenit

plictisitor și nu aș fi avut ce să îmbunătățesc la mine.

Una din piedicile pe care le întâmpin adesea este faptul că sunt foarte indecisă atunci când vine

vorba de alegerile importante. Mă blochez, deoarece nu știu ce vreau mai mult, întrucât aș vrea să pot

alege ambele variante chiar dacă sunt foarte diferite sau imposibil de a coexista. Prima oara am

experimentat asta când a trebuit să aleg la ce profil să merg la liceu. Am fost convinsă că în interiorul

meu se află o artistă și că m-aș

descurca la un profil umanist, dar în

același timp eram curioasă să aflu ce

se întâmplă în interiorul unui

program, mă pasiona IT-ul și voiam

să schimb lumea prin tehnologie. În

cele din urmă, captivanta lume a lui 1

și 0 m-a convins, am ales un profil

realist. Încă mă întreb ce s-ar fi

întâmplat totuși dacă făceam cealaltă

alegere... Odată cu prima alegere

făcută, deja m-am gândit la cum va

arăta viitorul meu. Mă văd lucrând ca

programator de acasă, locuind într-un

oraș mare, într-un bloc cu multe etaje,

eu stând la ultimul etaj și urcând în

fiecare zi scările deoarece urăsc

lifturile. Mă văd trăindu-mi viața din

plin și zâmbind în fiecare zi. Dar până

la ultimul etaj eu mai am de urcat

multe trepte, iar acum sunt abia la

parter.


30

Oarecare teamă

Alexandra Ciortan, clasa a XII-a D

Eu una privesc spre viitor cu multă încredere, dar si cu o oarecare teamă. De-a lungul acestor 18

ani ai mei, m-am tot gândit si răzgândit, nu știam ce vreau sa devin, auzeam tot timpul: „Ce ai de gând

sa faci cu viața ta?” și deja ajunsesem să urăsc această întrebare. Mă hotărâsem să nu mă mai gândesc

la acest lucru și să las viața să mă ducă unde vrea ea.

Prin clasa a VIII-a, după mai multe vizite la psiholog, am decis că asta mi-ar plăcea și mie să fac

atunci când voi fi mare. Mai târziu, după ce deja intrasem la liceu, mi-am dat seama că meseria de

psiholog nu este pentru mine, că nu am răbdarea necesară și că aș pune problemele oamenilor la suflet.

M-am gândit și la meseria de profesoară sau învățătoare, dar nici asta nu m-ar satisface complet

deoarece nu simt nicio afinitate față de copii.

Mi-ar fi plăcut ca la școală să avem niște ore de dezvoltare personală pentru a ne cunoaște pe

noi mai bine, pentru a ne descoperi calitățile și de ce nu, și defectele.

În momentul de față nu am nicio idee despre ce vreau sa fac cu viața mea, ce meserie ar fi

potrivită pentru mine. De fiecare dată când eram sigură de un lucru viața îmi demonstra că nu e cum

cred eu, așa că am ales să o las să mă surprindă.

Cred că elevii au foarte multă nevoie de îndrumarea profesorilor, pe lângă materia pe care o

predau, pentru că sunt mulți care poate nu au sprijinul părinților acasă și chiar au nevoie să se

descopere pe ei.

Cred totuși ca mie mi s-ar potrivi un loc de muncă liniștit, deoarece sunt o persoană foarte

calmă, nu îmi place sa lucrez în echipă (dar poate m-aș putea adapta) pentru că dacă fac lucrurile în

stilul meu dau rezultate bune.

Din păcate anul acesta n-am putut participa la acest proiect din cauza pandemiei, dar cred ca ar

fi fost interesant și foarte frumos, din ceea ce am auzit de la colegii din generațiile anterioare.

Psihicul

Vlad Ciurescu, clasa a XII-a A

În momentul actual, domeniul principal pe care aș vrea să-l urmez în viitor este psihologia,

deoarece din punctul meu de vedere este un domeniu complex și plin de posibilități. Psihologia se

dezvoltă în fiecare zi și este din ce în ce mai importantă în toate domeniile. Psihologia judiciară este

ramura ei pe care aș vrea să mă axez, dar în special pe psihologia criminalistă. Am ales acest domeniu

deoarece îmi place să aflu ce se petrece în mintea unui delicvent sau a unui criminal, să analizez felul în

care gândește și funcționează psihicul vinovatului.

O nemulțumire în privința acestei meserii este riscul asumat al cercetărilor și al analizării

criminalului, apropierea de acesta, dificultatea comunicării. În această meserie sunt neenumerate

posibilități de a o practică. În Romania acest job nu prea este practicat și este greu de obținut un post,

dar este o slujbă foarte importantă deoarece consider că și infractori sunt oameni și trebuie înțeleși și

diagnosticați și examinați din punct de vedere psihologic. În plus, psihologia se poate folosi la

anchetarea vinovatului. Interogarea suspectului este una din cele mai importante părți ale achetei,

deoarece trebuie să fi atent la fiecare detaliu și să te folosești de fiecare cuvânt și fiecare gest pe care îl

face interogatul. Ca anchetator, trebuie să fi atent și să te strecori în adâncul subconștientului și să

extragi informațiile esențiale. O parte riscantă a acestei meserii este investigarea și examinarea

subiectului care duce la apropiere, la cunoașterea obiceiurilor, locurilor, persoanelor cu care a avut

tangență, analizarea stilului de viață. Ca partea anchetei, trebuie să gândești și să intri în pielea lui, ca să

poți prezice și aborda problema în cel mai eficient mod posibil. Comunicarea este foarte importanta în

toate domeniile și în special cu subiecți instabili trebuie să te comporți adecvat. Chiar oamenii

periculoși pot fi foarte fragili și trebuie preluați încet, pentru a nu se produce situații nefericite.


31

Calitățile mele pe care le consider un bonus în această

meserie sunt: felul în care privesc și percep lumea, fiind atent la

fiecare detaliu analizat, la fiecare mișcare și cuvânt; felul în care

mă pot pune în pielea subiectului și mă pot mula pe stilul său de

viață; felul în care îmi place să investighez și să analizez, în

general, orice și să mă documentez despre fiecare amănunt care ar

putea fi esențial pentru rezolvarea unei probleme. Dragostea mea

pentru mister și enigme mă face să îmi doresc mult această

meserie. Doua lucruri pe care le consider fascinante la ea sunt

felul în care funcționează psihicul și cât de complex și cât de

neașteptat poate să funcționeze și rezolvarea și investigarea

unei situații.

Am ales aceasta meserie din cauza satisfacției obținute prin

investigarea, analizarea și rezolvarea unei probleme. Un rol foarte important în aceasta alegere este

misterul ce se află în spatele fiecarei acțiuni pe care o face o ființă umana, psihicul. Un alt motiv este

dorința de a ajuta oameni și încercarea de a combate cât mai multe crime.

Mergând prin soare

Oana Muțiu, clasa a XII-a D

Viitorul în mâinile mele este cea mai simplă metodă de a spune că viitorul meu depinde de

deciziile mele și de cum gestionez eu situațiile ce le întâmpin zi de zi. Momentan viitorul meu nu este

decis în totalitate.

Sunt o persoana care nu are extrem de multă răbdare și devine irascibilă foarte ușor. Așadar am

decis să lucrez la acest defect ca să pot deveni o persoana puțin mai răbdătoare, sunt și o persoană

foarte visătoare plina de speranțe, care crede că poate face orice și oricând prin mijloace proprii și fără

a apela la ajutorul celor din jur. De altfel, sunt și răsfățatș, deoarece dacă îmi doresc ceva, trebuie să fie

exact cum și când vreau eu chiar dacă de multe ori realizez prea târziu că de fapt ceea ce îmi doream nu

este și necesar.

La vârsta de optsprezece ani mi-am propus să încep cursul pentru tatuaj corporal, deoarece sunt

foarte pasionată de acest domeniu. Chiar daca imaginația mea nu este bogata, mă descurc foarte bine să

recreez ceea ce văd. Astfel, în domeniul tatuajelor clientul vine cu modelul, iar eu îl transpun pe piele.

Ador tot ceea ce ține de tatuaje și piercing-uri, deși majoritatea oamenilor nu agreează

persoanele de acest fel, crezând ca un astfel de om nu prezintă încredere sau este dintr-o clasa socială

aparte sau nu poate deține un job care implica responsabilitate și o gândire limpede. Una dintre

dorințele mele este să schimb această percepție, deoarece înfățișarea nu trebuie judecată.

Aleg să dețin propriul meu salon de tatuaje și să fac tot posibilul în a-mi gestiona propria

afacere, pentru că vreau să fac lucrurile în propriul meu fel, fără să îmi impună cineva un mod de lucru.

Pe lângă salonul de tatuaje îmi doresc să fac și altceva, deși simt că aș putea face absolut orice,

încă nu sunt decisă exact ce anume voi face. Mai mult ca sigur voi munci și îmi voi da silința în a-mi

asigura siguranța și confortul vieții de zi cu zi, a mea și a familiei mele. Va fi ceva spontan ce voi

decide când voi fi mult mai matură decât în acest moment.

Am înțeles și văd în preajma mea că trebuie să investesc în mine, înainte de a fi prea târziu, și

va trebui să fac o schimbare în modul în care am văzut până acum școala, care de fapt este o resursă pe

care o pot folosi în viitor și care îmi va folosi ca și rampă de lansare în aingerea target-ului stabilit în

viață.

Vreau ca fiecare zi să fie diferită, să aibă diverse probleme la care să pot găsi soluții și să fiu

mandra de mine de fiecare data când voi finaliza ziua.

Sunt conștientă ca viața nu este doar lapte și miere, deși, în mare parte, așa pare când ești doar

un copil, dar sunt dispusă să întâmpin toate furtunile oferite de viața doar ca să pot ajunge unde vreau

eu, mergând prin soare.


32

Viitorul este imprevizibil

Amalia Dărăbanț, clasa a XII-a D

Viitorul este imprevizibil. Nu știm ce se

poate întâmpla în viitor, dar noi putem lua decizii

ce îl poate influența. Deciziile pe care le luăm pot

avea un efect pozitiv sau negativ asupra viitorului.

Viitorul îl putem schimba doar noi. Nu trebuie să

ascultăm ceea ce spun alte persoane. Nu trebuie să

fim influențați de faptele și vorbele altora. La vârsta

noastră pare că nu doar viitorul, ci și lumea este în

mâinile noastre, pare că putem face ce ne dorim și

să devenim cine vrem. Viața este schimbătoare, noi

suntem schimbători deoarece chiar eu sunt azi

fericită, mâine supărată și amintindu-mi de un

moment amuzant sau unul trist.

Doar noi putem decide ce vom face peste 5, 10 sau 20 de ani, ce vom deveni sau cu cine ne vom

petrece timpul. Dar pentru a ajunge unde ne dorim trebuie să învățăm din greșelile din trecut, trebuie să

învățăm de la persoanele dragi, dar trebuie să ne și dorim să ajungem unde vrem. Pentru a ajunge

cineva avem nevoie de puțin talent, dar cea mai importantă parte a acestui plan este pasiunea, pentru că

atunci când punem pasiune în ceva avem mici șanse de a eșua.

Pasiunile mele: ador să desenez, această activitate mă calmează și îmi dă oportunitatea să

evadez din lumea reală; iubesc muzica, de multe ori găsesc răspunsuri pentru problemele din viața mea

și mereu ascult versurile trupei k-pop BTS și versurile unor artiști deosebiți precum: Taylor Swift,

Bruno Mars, John Legend etc.; de asemenea îmi place să dansez, dansul îmi dă un sentiment de

încredere de sine și îmi dă libertatea de a mă exprima; iar ultima pasiune a mea este literatura, iubesc să

citesc cărți în care mă regăsesc și care mă fac să uit de problemele mele, dar iubesc și să scriu povești

prin care pot să îmi exprim gândurile și modul meu de a vedea anumite lucruri.

Dorința mea de a participa la acest proiect nu este o nevoie, ci este o necesitate, deoarece am

șansa de a învăța și experimenta lucruri folositoare pentru viitorul și viața mea. Acest concurs te învață

cum să socializezi, cum să spui un discurs, dar și cum să te comporți la un interviu.

Viitorul este în mâinile mele și de aceea îmi voi urma visul oriunde aș merge și orice aș face.

Viitorul este important și de aceea trebuie să îl protejăm.

Putem!

Iulia Bran, clasa a XII-a A

Se pare că viitorul lumii se duce pe apa sâmbetei, nu doar viitorul României!

Dar... Trebuie să credem în schimbari și putem aduce țara noastră în topul țăriilor din lume! Nu

este nevoie de foarte mult chin, doar de multă atenție, binevoință și curaj. Trebuie să credem în noi!

Așa cum multi sunt de părere că România este țara tuturor posibilităților, de ce să nu credem că este

posibilă și o schimbare? Schimbarea suntem noi, noi trebuie să schimbăm lumea, viitorul stă în mâinile

noastre, în mâinile tineretului, iar daca noi vrem să schimbăm lucrurile, o putem face. V-ați întrebat

cum ar fi fost România din toate punctele de vedere dacă românii ar fi ales să rămână în țară, nu să o

părăsească pentru un salariu mai bun sau pentru un trai mai bun? Dacă puterea de muncă ar fi fost mai

mare sunt convinsă că și salariile ar fi crescut și ne-am fi permis toți să ducem un trai mult peste limita

decentului.

Ce de nu putem fi uniți? Acum, odată cu apariția virusului Covid19, diaspora s-a întors acasă.

Oare de ce? Pentru că romanii sunt doar niste pioni ușor de manevrat, iar în momentul în care nu a mai

fost nevoie de ei, au fost trimiși în România, la locul din care au plecat.


33

Speranța mea este ca această generație să lupte pentru țara ei. Să aducă România în top din toate

punctele de vedere! Nu-mi pot imagina că lucrurile se vor schimba de pe o zi pe alta, dar în timp, orice

e posibil și cred ca împreună reușim. Sunt conștientă că nu toți o să se gândească la familiile pe care le

lasă de izbeliște, la prietenii pe care îi lasă în țară sau la viitorii copii ai lor care vor fi nevoiți să plece

de la zero, fiindcă părinții nu au reușit să le asigure un anumit trai de viață. În momentul acesta

România are nevoie de eroi. Pe lângă polițiști și medici, care dau tot ceea ce pot pentru a ne salva viața,

putem fi și noi eroii țării.

Nu mi-am pus niciodată problema ce o să se întâmple, dacă... În momentul de față, dacă nu riști,

nu câștigi!

Eu vrea să risc, vreau să fiu o polițistă în adevăratul sens al cuvantului, să respect legea și să am

grijă ca legea să fie respectată și de restul populației. Niciodată nu am fost de părere că munca în fața

calculatorului este o muncă frumoasă. Eu nu pot avea o meserie statică sau să fac zilnic același lucru,

consider că cele mai frumoase locuri de muncă sunt cele în care există și adrenalină și muncă la

calculator, dar și muncă în echipa.

Este foarte frumos ca atunci când lucrezi să ai contact cu oamenii și oamenii în același timp să

te respecte. În momentul de față, polițiștii sunt extrem de respectați. Visul bunicului meu a fost acela de

a avea ambii nepoți polițiști, unul dintre nepoții săi deja si-a început cariera în poliție. Sper să urmez eu.

Vreau să-i îndeplinesc visul chiar dacă nu mai e

lângă mine eu sunt convinsă că el, chiar dacă nu

mă vede, știe că asta fac pentru el. Dar asta e

dorința mea.

Consider că am calitățile necesare pentru a

fi polițistă. Am statura necesară, un pic de

bunătate, dar cel mai important este că sunt

conștincioasă, iar dacă îmi doresc ceva fac tot

posibilul ca acel ceva să devină realitate. Am și

defecte de care fac tot posibilul să scap până când

o să termin liceul.

Viitorul e în mâinile mele, în mâinile

noastre aș putea spune, iar dacă noi vrem, noi

putem!

Dacă nu eu, cine?

Alexia Bălan, clasa a XII-a D

Cu mai puțin de jumătate de an în urmă am

avut o revelație ce m-a făcut să privesc altfel

lucrurile și să înțeleg că viața este, de fapt, ceea ce proiectăm noi; este unică pentru fiecare. Dacă sădim

bunătate, fericire, atenție, atunci vom culege aceste roade. Tot atunci am realizat că felul în care va

arăta viitorul meu depinde doar de mine.

Și, totuși, eu ce vreau de la viață? Cel mai sincer răspuns pe care l-aș putea oferi este că vreau să

călătoresc peste tot în lume - dar a fi turist nu e o meserie și, din păcate, nu este remunerat.

Când mă uit la viitorul meu, văd un magistrat - procuror cel mai probabil. Astfel, planul meu

detaliat este acesta: studiez dreptul la Universitatea din Cluj apoi mă înscriu la un program de masterat

în Drept European și Internațional sau în Drepturile Omului. Visul meu, cel mai mare obiectiv pe care

l-aș putea atinge vreodată, este să lucrez la Curtea Europeană de Justiție, cu sediul la Strasbourg. Și mă

așteaptă mulți ani de muncă... Nu e chiar atât de dificil dacă ne dorim cu tot sufletul ceva, nu?

Parte din viitor sunt și familia, casa, hobby-urile. Mi-am descoperit pasiunile nu cu mult timp în

urmă. Mă relaxează să alerg, mă simt bine când dansez, îmi place să citesc și, de când cu perioada

aceasta mai liberă, am început să cânt la chitară - și îmi place. Cred că tuturor ne place să ne inventăm

în jurul pasiunilor. Familia pentru mine este importantă; persoanele din familie îmi sunt cele mai

apropiate, mai ales că sunt mereu lângă mine să mă ajute când am nevoie. Nici de prieteni nu pot uita.

Așa că nu vreau să schimb ceva: îmi place să fiu înconjurată de o familie unită (și tot o familie unită

vreau să clădesc) și de prieteni adevărați.


34

Recent am învățat și că fiecare dintre noi este o cărămidă din clădirea aceasta imensă numită

„societate”. Și, ca orice clădire, are o constantă nevoie de îmbunătățiri. Avem atât de mulți ani în față,

atât de multe experiențe de care să profităm, atâtea sunt de făcut, de schimbat. Cred că totuși planul

nostru de viitor nu ar trebui să se definească printr-o meserie, ci printr-o misiune. Ne angajăm să

schimbăm ceva în societatea aceasta: fără corupție, discriminări, inechități. Căci dacă nu oamenii sunt

societatea, atunci cine? Acestea sunt problemele noastre, ale oamenilor (probleme pe care noi le putem

rezolva)... La fel cum zidim o clădire, o putem demola și facem eforturi să o reconstruim.

Deci, dacă în acest moment m-ar întreba cineva simplu și banal „Ce este viitorul pentru mine?”,

aș răspunde că viitorul este ceea ce vreau eu să fiu. Cu toții avem puterea aceasta de a schimba viitorul

în orice moment al vieții noastre. Și este magic...

Ideea mea despre viitor

Adina Raluca Zamboni, clasa a XII-a A

Poate să ne spună cineva cum o să se desfășoare

viitorul nostru? Nu, dar putem să încercăm să îl facem mai

bun. Viitorul depinde de fiecare. Dacă vrei să ai un viitor

corespunzător trebuie să muncești din greu ca să-ți

îndeplinești visele. În fiecare zi avem o realizare, un succes,

dar nu îl constatăm deoarece nu e acel succes mare la care

vrem să ajungem și pe care îl visăm. Aflându-mă în ultimii

ani de liceu, deja pot să mă gândesc ce voi face după

bacalaureat, cum îmi voi pregăti viitorul. Pentru aceasta voi

asculta sfaturile bunicilor, ale părinților și nu în ultimul rând

voi discuta cu prietenii și colegii. Toate aceste discuții însă

trebuie să le filtrez prin gândirea mea și să dau dovadă de

spirit pragmatic în alegerea unui viitor.

Viitorul nu este definit de un anumit moment sau de

o anumită perioadă. Viitorul este clădit pe experiențele și

cunoștințele anterioare, iar acțiunile și dorințele din prezent

definesc direcția pe care dorim să o urmăm. Viitorul

fiecăruia fluctuează constant și nu este predefinit. Datorită

acestui fapt putem decide oricând ce fel de viitor vom avea

în fața noastră. Ținând cont de acestea, consider că trebuie

să fim foarte atenți la acțiunile din prezent, nu doar să ne

gândim și să acționăm conform unui plan prestabilit pentru a

putea ajunge la viitorul dorit de fiecare. Viitorul este un

ansamblu de elemente care individual pot părea sa fie

insignifiante, dar acestea sunt componente esențiale pentru a

putea ajunge la viitorul dorit. Astfel, viitorul nu este un lucru prestabilit, dominat de pasivitate și

constantă, el este unul fluctuant, deoarece fiecare acțiune poate să influențeze semnificativ cum va

evolua prezentul nostru.

Media reprezentată prin televiziune, presă, radio trebuie privită cu multă suspiciune întrucât

multe știri sunt falsuri care influențează negativ, gândirea spre un viitor. Cred că este necesar ca noi

tinerii să fim învățați să distingem adevărul pentru a ne orienta corect în viața care nu este chiar așa

ușoară cum am crezut până acum. Personal eu cred că viitor meu o să se dispune în jurul domeniul IT.

Mi-ar plăcea foarte mult să colaborez în diferite proiecte în domeniul IT. După terminarea facultății aș

dori să lucrez la o companie unde se desfășoară proiecte pentru tehnologizarea și modernizarea

locuințelor astfel încât aceste locuințe să fie mai primitoare, mai ecologice, frumoase în care omul să se

simtă într-adevăr acasă la el. Cred că nu este nimic mai plăcut decât atunci când poți să spui „și eu am

contribuit la realizarea acestui obiectiv”.

Cum spunea Henri Coandă „Viitorul este suma paşilor pe care îi faci, inclusiv a celor mici,

ignoraţi sau luaţi în râs.” Asta însemnând că trebuie să muncești în fiecare zi pentru ceea ce vrei să

devii în viitor.


35

Quo vadis, Domine?

Amalia Daria Bodac, clasa a XII-a D

Niciodată nu am avut răbdare să fac un lucru pentru prea mult timp, iar dacă acesta devine

repetitiv, cu atât mai puțin. Iar dacă acel lucru nu implică descoperirea cel puțin a unor cuvinte sau idei

noi, cu atât mai puțin. Mă plictisesc de tot ce metodic, iar la Monopoly inventam eu regulile pentru a fi

mai complicat sau challenging.

Astfel, mă îndoiesc foarte mult de ideea de carieră longevivă într-un loc, cel puțin în ceea ce mă

privește. Cred că poate fi o capcană să te concentrezi asupra unei idei fixe pentru că riști să scapi din

vedere alte puncte. Mai cred și că succesul vine mai degrabă ca fericirea, ca efect colateral decât ca

țintă obsesivă. Iar prin succes spun mulțumire de sine prin muncă și nu prin autosuficiență.

Îmi doresc să dispară presiunea asupra întrebării CvreiSăTfaci și să se aștepte un răspuns fix. Cultura

noastră are nevoie de toleranță; iar probabil că frica de a greși o literă în clasa întâi și de a rupe foaia se

va transforma în frica eșecului atunci când trebuie să îți alegi o facultate sau un job, sau frica de a da

înapoi atunci când nu te mai identifici cu ceea ce poate te-ai regăsit în urmă cu un an.

Îmi place să știu de ce este cerul albastru, cum se face sticla, cum s-a modificat în timp

maxilarul omului. Îmi place să caut, să aflu și nu îmi e

destul să știu că sticla, cerul albastru există și atât.

Vreau să fac psihologia nu pentru a fi psiholog sau

terapeut, ci pentru a înțelege (cu adevărat, sper) de ce

au oamenii nevoie sau de ce se comportă într-un fel.

Desigur, e o exprimare destul de simplistă și omite

multe alte variații pe care le poate lua știința. Însă,

cealaltă jumătate a mea adoră cu fiecare particulă să

dețină control și să fie ea! rotița din ceasul elvețian,

fără de care el nu va funcționa; să gestioneze date dar

și oameni, să ofere explicații, să rezolve, să se miște

rapid. O parte a psihologiei este cea organizațională ce

se ocupă de resurse umane, de comunicare și

randament, ramură ce m-ar încânta prin faptul că

îmbină tehnica și socialul.

Termenul de „pasiune” cred că și-a pierdut din

individualitate și intensitate, cel puțin în raport cu

verbul „a citi”... Asociez cititul cu o acțiune intimă,

personală, nu cu un fapt pe care îl pot flutura în jurul

meu. Însă, citesc orice pentru a găsi un exemplu,

gândindu-mă că peste câțiva ani pot scrie despre

vulnerabilitare.

Însă, cea mai importantă piesă este căutarea, ca omul să nu se oprească vreodată să caute

răspunsuri. Quo vadis, Domine?

Rămân și voi rămâne

Andreea Amalia Trif, clasa a XII-a D

De-a lungul anilor tot suntem întrebați, noi copiii, ce vrem să ne facem când o să fim mari. Deja

și gândul la întrebare mă face să mă panichez dintr-un singur motiv...reacția celorlalți. Nu e ca și cum sunt

hotărâtă în totalitate ce voi face în viitor, dar am atâtea idei ce nu au fost privite cu entuziasm.

Când eram mică și întrebarea încă nu mi-a fost pusă, obișnuiam să mă uit la o emisiune despre

dans. Și acum îmi aduc aminte cum priveam ecranul și încercam să imit ceea ce vedeam. Așa că, atunci

când am fost întrebată ce vreau să mă fac când o să fiu mare, răspunsul a venit fără nici un pic de ezitare׃

DANSATOARE. Adulții din jurul meu zâmbeau și îmi urau succes. Am făcut, pentru mai puțin de o lună,

ore de dans. Mama mi-a cumpărat o pereche de pantofi pentru dans, pe care cu greu mă convingea să îi

dau jos. Dar nu am mai putut merge la dans din cauza unor probleme de sănătate.


36

Eram în căutarea unui nou vis, care tot de la televizor a venit׃ prezentatoare de știri. Nu știu ce

m-a atras la această meserie, dar eram captivată. Doar că adulții au considerat că sunt prea mare ca să mai

visez așa cu ochii în televizor. Așa că am continuat să merg la școală și să învăț. Nu mă gândeam dacă îmi

place ceva anume. Veneam acasă, îmi făceam temele și mă uitam la televizor. Între timp am mai avut vise,

iar de fiecare dată când aveam curajul să le spun și celorlalți, ei mă priveau șocați și îmi spuneau că nu se

poate, nu e pentru mine. De ce nu mă mai încurajau ca atunci când eram mai mică? Ce s-a schimbat?

Eu trebuia să mă schimb. Să cresc, să gândesc altfel și să devin un adult. Anii au trecut, am

ajuns la liceu și am continuat să visez. Doar că nu o mai spuneam în gura mare. Am reușit să găsesc câțiva

oameni, acea mână de oameni, care să-mi spună că pot. Încerc să-mi spun, când mă gândesc la viitor, că el

chiar se află în mâinile mele, dar e greu să îl țin acolo, atunci când mintea nu e sigură și mâinile îmi

tremură. Pot să devin ceea ce visez׃ actriță. Probabil televizorul e de vină ׃). Pot să am alte vise și acestea

să se schimbe. Tot încerc lucruri noi, particip la proiecte să pot să mă descopăr și să văd, în sfârșit, ce îmi

place să fac. Cine știe? Poate devin în viitor profesoară și le spun copiilor că visurile nu trebuie să rămână

doar visuri. Pentru că ai nevoie de oameni care să te încurajeze și nu cred că există un moment mai potrivit

decât atunci când suntem copii și avem atât de multe visuri ce încă trăiesc în noi. Mă numesc Trif Andreea

și voi rămâne o visătoare.

T.I.C.

Raul Stanciu, clasa a XII-a A

Lumea în care trăim noi astăzi se bazează din ce în ce mai mult pe tehnologie, iar acest domeniu

de muncă este foarte căutat. Acesta este unu dintre motivele principale pentru care eu vreau să îmi

continui cariera și viitorul în domeniul tehnologiei și a informaticii.

Eu mă consider o persoană care se bazează mai mult pe logică decât pe imaginație și

creativitate. Psihiatrul vienez Viktor Frankl a spus odată „Omul nu poate exista fără un punct fix în

viitor. În condiţii obişnuite, întregul său prezent se modelează în jurul acelui punct din viitor spre care

se îndreaptă, aşa cum pilitura de fier se orientează spre polul unui magnet”. Acest citat îmi exprimă

exact viziunea mea față de viitor: dacă îmi aleg un țel, îmi voi da voința și silința pentru a-mi atinge

acel scop in viață.

Domeniul informaticii este unul interesant, unde nu este loc pentru nici cele mai mici greșeli,

însă cu suficientă experiență poți căuta diferite metode pentru a rezolva diferite probleme. Informatica

pare o muncă plictisitoare considerând faptul că lucrezi constant la calculator, însă în același timp este,

pentru mine, și cel mai mare avantaj, deoarece nu necesită niciun fel de muncă fizică și singura

problemă pe care eu o consider este plictiseala.

Viitorul acestei lumi o să se bazeze din ce în ce mai mult pe tehnologie și oamenii de rând pot

deveni șomeri, fiind înlocuiți de mașinării și roboți. Însă cei care lucrează în domeniul tehnologiei nu

vor suferi de această problemă deoarece, până la urma urmei, cineva trebuie să programeze acei roboți

pentru a deveni utili.

În concluzie, eu îmi doresc ca în viitor să ajung să lucrez în domeniul tehnologiei și a

informaticii, deoarece se bazează foarte mult pe logica matematică și este constantă nevoie de oameni

în acest domeniu, fiind o evoluție constantă a lumii.

Pe primul loc

Flavia Stanciu, clasa a XII-a D

După terminarea liceului, îmi doresc să urmez Școala Postliceală de Asistenți Generaliști din

cadrul Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, deoarece îmi doresc să devin asistent farmaceutic. Și

chiar dacă sunt la secția de bilingv-engleză, mă voi ambiționa ca să ajung unde mi-am propus.

Mă consider o fată destul de inteligentă și optimistă și mereu mă gândesc că va fi bine și voi

trece peste orice obstacol cu ajutorul lui Dumnezeu, încerc să mă gândesc de două ori înainte de a

acționa sau de a vorbi pentru a mă asigura dacă fac ceea ce trebuie. Sunt vorbăreață și îmi place să

discut cu oamenii care vor să discute cu mine, sunt deschisă în sensul că se pot dezbate multe subiecte

cu mine, sunt foarte competitivă, întrucât îmi doresc mereu să fiu pe primul loc și să câștig indiferent


37

de situație. Sunt sigură că voi mai și pierde în viață, dar și eșecurile sunt bine venite pentru că învățăm

din greșeli și din pierderi. Uneori sunt foarte încăpățânată. Dacă nu am ceea ce vreau la momentul

respectiv, cu greu mă răzgăndesc să-l vreau după o perioadă de timp.

Mă consider foarte sufletistă, pun suflet în tot ceea ce fac; sunt foarte credincioasă pentru că știu

că fără Dumnezeu nu pot realiza mare lucru în această viață, și sunt conștientă că El mă va ajuta mereu.

Cu „capul în pământ” pot spune că sunt și supărăcioasă, uneori nu înțeleg glumele și mă împac destul

de greu, dar în general sunt iubitoare și poate avea oricine încredere în mine.

Am mai multe nemulțumiri față de lumea în care trăim. Oamenii nu mai sunt așa implicați în

activitățile lor, nu mai știu să prețuiască fiecare zi dată de la Dumnezeu, nu mai știu să prețuiască

planeta noastră și o poluează din ce în ce mai mult. Majoritatea oamenilor sunt indiferenți de

sentimentele celorlalți oameni. Sunt nemulțumită de oameni în general pentru că s-au înrăit, a început

să conteze mai mult fizicul, decât caracterul și sufletul unui om, ceea ce este foarte trist.

În schimb, sunt mulțumită de familia mea, de oamenii care mă sprijină, de oamenii care mă

iubesc, mă ambiționează și cred în mine și în puterile mele. De exemplu, tata m-a făcut să-mi placă

sportul și mă ambiționează să dau tot ce e mai bun din mine, mama m-a ajutat întotdeauna și mereu m-a

sprijinit, părinții mei m-au învățat să iubesc cu adevărat și să respect oamenii din jurul meu, iar

Dumnezeu mi-a dat mai mult decât i-am cerut.

Am vrut să o urmez pe bunica mea și după terminarea liceului și a Școlii Postliceale, să mă

angajez la Spital ca Asistentă la Obstetrică Ginecologie, dar încă sunt nehotărătă în aceste două

domenii, pentru că mi-ar plăcea să lucrez ca și asistent farmaceutic.

Îmi place să învăț și mereu bunica mea îmi spunea că nu învăț nici pentru ea, nici pentru familia

mea, ci învăț pentru mine, pentru a mă realiza în viață.

O alegere pripită

Denis-Ionuț Jurca, clasa a XII-a A

Mă numesc Jurca Denis-Ionuț, sunt elev la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, la profilul

matematică-informatică. Doresc să particip la proiectul de dezvoltare personală „Viitorul în mâinile

mele”, inițiat de compania Honeywell Life Safety România, tocmai datorită dorinței de a mă

autocunoaște, de a socializa mai mult, de a-mi îmbunătăți încrederea în forțele proprii și de a descoperi

ce job mi se potrivește cel mai bine, în funcție de aptitudinile pe care le dețin. Pornind de la numele

proiectului, și anume „Viitorul în mâinile mele”, adresat tinerilor de clasa a XI-a, pot spune că într-

adevăr viitorul se află în mâinile noastre, ale tinerilor,

deoarece noi putem schimba și dezvolta societatea în

care trăim, doar dacă suntem uniți, dacă ne respectăm

unii pe ceilalți și lucrăm cu multă seriozitate în orice

job ne-am alege.

Încă din primii ani de liceu, am fost

întrebat de părinții mei ce facultate aș vrea să urmez

după terminarea liceului. Bineînțeles că nu le-am dat

un răspuns concret, neștiind nici eu exact ce vreau de

la viață. Profilul matematică - informatică l-am ales

atât din dorința mea, cât și a părinților mei, cu toate

că la acea vreme nu aveam nici cea mai vagă idee ce

este informatica . Cu toate acestea, nu îmi regret

decizia, deoarece la acest profil am descoperit faptul că am o gândire algoritmică și că îmi place să

lucrez pe calculator, însă nu mă văd stând în fața unui calculator chiar zi de zi. Pot spune că sunt o

persoană activă, sociabilă, cu simțul umorului, calmă, deschisă la idei noi și cu o gândire obiectivă,

chiar și în situații limită. De asemenea, sunt foarte organizat în tot ceea ce fac și îmi place ca totul să fie

făcut cât mai bine cu putință.

Ajuns însă în clasa a XI-a, exclamația rostită de părinți: „E vremea să te hotărăști ce meserie

vrei să faci!” m-a cam pus pe gânduri, dar nu vreau să fac o alegere pripită. Aș vrea să fiu mai hotărât

asupra facultății pe care ar trebui să o urmez după absolvirea liceului, să îmi cunosc mai bine

aptitudinile, aspectele la care excelez, dar și cele la care încă mai am de lucrat.


38

Tocmai de aceea, consider că proiectul de dezvoltare personală „Viitorul în mâinile mele”,

inițiat de compania Honeywell Life Safety România, reprezintă o oportunitate care nu merită să fie

ratată, întrucât foarte mulți dintre noi, adolescenții, avem această dorință de a ne autocunoaște și de a

descoperi ce ni se potrivește cel mai bine, atât când vine vorba de facultăți, cât și în priviința unui viitor

job.

În concluzie, îmi doresc foarte mult să particip la acest proiect, deoarece sunt sigur că va fi o

experiență frumoasă, care mă va ajuta să îmi găsesc propriul drum în viață și, de ce nu, să încerc chiar

eu să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume, după cum spunea și filozoful indian Mohandas

Gandhi, întrucât „Viitorul este în mâinile noastre”, ale tineretului.

Visez departe

Larisa Ianculescu, clasa a XII-a D

Copiii de mici își doresc să ajungă cineva mare și cunoscut care cândva va schimba lumea. Aud

des „Mami, mami când o să fiu mare am să ajung astronaut” sau „Mami, mami am să ajug polițist,

pompier sau doctor“. Copiii au visuri, mari abia când dau de școala generală și apoi la liceu visurile

încep să se schimbe. Eu așa am fost, unul dintre acei copii care își dorea ceva măreț, care visau

departe…, dar din fericire încă visez destul de departe.

Jobul meu de vis, sincer e greu de obținut, deoarece în România nu este foarte apreciat și nici

foarte cunoscut, de aceea acesta a devenit doar unul dintre acele mii de hobby-uri pe care le am. Din

fericire acestea sunt toate legate de artă, ceea ce mă încântă mai mult sau mai puțin. Prin artă nu mă

refer doar la desen, ci și la celelalte tipuri cum ar fi: fotografia, actoria , muzica s.a . Acum, cu ajutorul

tehnologiei care a evoluat de-a lungul anilor și încă evoluează pot duce acest hobby, arta, fără a folosi

prea multe instrumente. Majoritatea acum se pot face online, pe computer. Bineînțeles gadget-uile sunt

relativ scumpe, munca fiind necesară pentru achiziționare. Totuși uneori prefer metoda clasică, creion

și hârtie, când e vorba de desen. Totuși visul meu este să ajung în actorie.

În legatură cu alegerea mea de job pentru viitor: mă duc la facultate la secția de engleză-

germană pentru a studia aprofundat aceste limbi (mai ales germana), vreau să devin traducătoare. După

ce termin facultatea doresc să continui și cu un masterat în desen. Cu acest masterat pot: edita pagini

web, construi design-ul „copertei” în mai multe domenii, pot ajunge critic de arte și chiar profesoară de

desen. Pot avea două locuri de muncă pe care le pot practica de acasă.

Construirea unui proiect împreună cu o companie poate fi o oportunitate de luat în calcul,

dacă, bineînțeles studentul\elevul este interesat de profesia pe care compania o promovează. Eu, cel

puțin, aș fi interesată de o astfel de oportunitate pentru a-mi dezvolta abiltățile care pot să-mi aducă la

succesul în carieră.

Nemulțumiri totuși există. În principal nemulțumirile mele sunt leagate de sistemul în care

învățăm. În școli nu se învață cum să îți alegi singură drumul, nu te lasă să aprofundezi materii care te

interesează și care te motivează să îți alegi o direcție de urmat. Nu suntem învățați decât lucruri pur

teoretice, iar practică aproape deloc. Școlile trebuie să pună accent și pe dezvoltarea personală a

fiecărui elev nu doar pe reproduceri de informații. Putem concluziona că partea de dezvoltare a elevului

e cam minimalistă.

Un viitor surprinzător

Alexandru Murariu, clasa a XII-a D

Viitorul, ceva la care ne gândim că e îndepărtat, dar care poate fi orice zi de mâine. Din punctul

meu de vedere, până într-un anumit punct, liceul este locul care îți croiește drumul spre viitor, spre ce

vei fi tu. Pot spune că până acum perioada liceului mi-a oferit cea mai însemnată doza de inspirație

când vine vorba de alegerea facultății pe care am să o urmez. Tot în această perioadă am descoperit ca

în principal geografia, dar și limba engleză sunt materiile care încep să-mi ofere oportunități în legătură

cu alegerea unei facultăți sau universități, de pe băncile cărora voi ieși cu meseria care să-mi aducă

satisfacția cea mai mare practicând-o.


39

Când vine vorba de defecte, unul pe care îl am în minte mai tot timpul și care îmi dă de gândit

asupra multor decizii care mă vor influența sau nu în viitor este timiditatea. Am ținut tot timpul să cred

că eu personal mă exprim mai bine în cuvintele așternute pe o hârtie decât stând în fața unui auditoriu și

doar citind de pe o hârtie un anumit discurs spre exemplu. Și consider că multe persoane dintre cei care

mă cunosc (profesori, prieteni etc.) sunt de aceeași părere. Ca și defecte eu pe acesta (timiditatea) și

câteodată și orgoliul prea mare le consider cel mai influente dintre cele care îmi întregesc

personalitatea. Trecem mai departe la calități, aici sper să nu par prea important sau să-mi arăt prea

mult orgoliul enumerându-le si exemplificându-le. Una dintre calitățile mele este aceea că sunt

prietenos și deși am spus că sunt timid, deseori când cunosc persoane noi, le arăt că sunt extrovertit. Tot

pe parcursul, liceului am descoperit că sunt mai ager la minte când vine vorba de orice decât mă știam

chiar și eu. Indiferent de calități și defecte eu cred că voi găsi un drum care să fie mai mult decât

potrivit, care îmi va oferi tot ce am nevoie pentru un trai decent și care mă va satisface atât pe plan

personal cât și pe plan social.

Deseori aud comparații între facultăți, și oameni care fac legături între profilul pe care l-am

ales când am intrat la liceu și viitorul meu când vine vorba de carieră, meserie. Una dintre opțiuni ar fi

să aleg o facultate unde baza este geografia. Nici să mă fac profesor de geografie nu ar fi o opțiune rea.

Încă din gimnaziu am îndrăgit și în continuare îndrăgesc această materie oricare ar fi lecția și oricât ar

fi de greu de reținut. De ceva timp îmi place să explorez noi locuri când am ocazia și chiar să mă

documentez despre ele. Faptul că geografia îmi place așa mult și momentan văd țările și orașele cele

mai interesante de pe glob pe un ecran mă duce cu gândul să fiu însoțitor de zbor, care nu prea mai este

un job de femei de foarte mult timp. Iar ca să îmi diversific opțiunile, m-aș îndrepta spre științe politice

sau chiar limbi străine.

Încă nu sunt sigur ce voi face, unde voi ajunge, dar îmi place să cred că lucrurile frumoase se

întâmplă pentru cei care au răbdare așa că acum mă bucur de prezent și sunt convins că viitorul meu va

fi unul surprinzător.

Programator

Alexandru Ionică, clasa a XII-a A

Toți copiii, când sunt mici, sunt întrebați ce vor să se facă când sunt mari. Majoritatea copiilor

răspund că vor să fie polițiști, profesori, chiar doctori, iar unii răspund ca vor să fie piloți de avion,

astronauți sau președinți. Îmi aduc aminte când am fost eu întrebat, am răspuns că vreau să devin

polițist, deoarece îl aveam model pe tatăl meu. Spre surprinderea mea, chiar el s-a împotrivit și m-a

sfătuit să nu fac asta. Desigur, acum nu aș mai vrea sa devin polițist, și mă întreb de ce am răspuns

astfel când eram mic. Cred ca copiii sunt fascinați de uniforma de polițist și de munca acestora,

probabil din cauza televizorului. Însă am realizat că e o slujba grea, care implică multe riscuri și

permanent trebuie să fii pregătit când sună telefonul.

Când am ajuns la scoală gimnazială am primit primul meu calculator și am intrat în această

lume, în domeniul informaticii. Deși nu am știut atunci, în momentul acela am decis să-mi iau viitorul

în mâinile mele. Nu am avut nevoie de multa convingere. Din întâmplare, m-am întâlnit cu verii mei

care erau și ei pasionați de domeniul informaticii. De atunci, am rămas fascinat de tot ce reprezintă

calculatorul și informatica. Chiar și la primele ore de informatică, am simțit că asta este ce doresc să fac

în viață: să devin un programator.

Job-ul de programator este unul dintre cele mai grele și mai obositoare joburi din domeniul

informaticii. De exemplu, un polițist învață codul rutier odată sau un profesor învață materia sa odată.

În informatica însă, tehnologia evoluează constant, iar un programator trebuie să fie constant într-un

proces de învățare și adaptare. Deși am realizat între timp că joburile din domeniul informaticii sunt

grele, sunt foarte hotărât să merg mai departe. Cred că am toate calitățile necesare pentru a deveni un

programator de succes. Spre deosebire de alte joburi din România, joburile din informatică sunt plătite

foarte bine, sunt respectate și sunt foarte căutate pe piața muncii. Pe lângă aceasta motivație, eu cred că

acest job este unul foarte satisfăcător. Îmi place să rezolv problemele și să depășesc provocările pe care

le întâmpin. Sunt de părere că oricine, într-un anumit punct în dezvoltarea sa, trebuie să simtă ce vrea

să facă mai departe în viată.


40

Fiecare persoana trebuie să-și ia viitorul lor în propriile mâini, iar atunci când a descoperit

pasiunea corespunzătoare aspirațiilor sale, nici un obstacol nu trebuie să-i stea în cale. Chiar dacă pe

parcursul devenirii mele ca programator voi întâmpina unele dificultăți, sunt foarte hotărât să nu mă

opresc și să îmi ating țelul în vițtă. Sunt dispus să fac sacrificii. Știu că timp liber nu voi mai avea sau

va fi foarte puțin, dar dorința mea de a deveni este mult mai puternica.

Arhitect

Alexandra-Doriana Novacescu, clasa a XII-a A

Pentru mine, întrebarea „Ce este viitorul?” a fost întotdeauna una dintre cele mai grele întrebări.

Niciodată nu am găsit un răspuns concret, pentru că știu că nu există unul. Desigur, unii presupun cum

va fi viitorul, făcându-și planuri, alții nu se gândesc deloc la acesta, trăind fără să se întrebe ce urmează.

Însă eu am ales să mă gândesc la viitorul meu, deoarece sunt la o vârstă la care pot să visez, să oscilez

și să muncesc pentru visurile mele. Am ales să mă întreb ce vreau să fac, ce îmi place să fac, unde

vreau să ajung, dar nu simt că am găsit un răspuns exact.

Mulți tineri de vârsta mea s-au gândit deja la locul de muncă pe care își doresc să îl aibă, ceea

ce mă sperie puțin. Ei bine, eu știu că viitorul ține doar de mine și îmi doresc un domeniu de activitate

în care să muncesc din pasiune. Îmi place să desenez, să pictez, să modelez, în principal, tot ce ține de

artele plastice, dar și geometria și informatica – fapt ce m-a făcut să îmi îndrept atenția către domeniul

arhitecturii și al designului.

Să fii arhitect înseamnă „să poți transforma o casă într-un

vis, dar și un vis într-o casă”. Acest fapt mă face să mă gândesc la

cariera în care să îndeplinesc visurile oamenilor – una dintre cele

mai mari dorințe ale vieții mele. Consider că este un domeniu în

care tehnologia are un rol foarte important, iar faptul că mă aflu

într-o clasă cu profilul matematică-informatică îmi oferă un avantaj

semnificativ. Tehnologia nu doar că se va extinde, dar va stăpâni

toate domeniile în viitor. Aceasta se află într-o continuă dezvoltare,

iar eu iubesc ideea de progres. Tocmai de aceea vreau să particip la

un proiect implementat de o companie privată pentru elevi.

Nu sunt convinsă în proporție de 100% că vreau să aleg

arhitectura pe viitor, iau în considerare și alte domenii, însă știu că,

indiferent de domeniu pe care îl voi alege, va trebui să muncesc și

să îmi depășesc limitele. Sunt o persoană foarte ambițioasă,

creativă, realistă și lucrez atât cu sufletul, cât și cu mintea. Sinceră să fiu, îmi este frică de eșec, dar

prefer să regret un lucru pe care l-am făcut, în loc de unul pe care nu l-am făcut. Nu vreau să mă întreb

„Cum ar fi fost dacă...?”. Prefer să îmi depășesc temerile și să nu mă opresc din a încerca să reușesc, cu

toate că sunt conștientă că voi eșua uneori.

Trecutul meu reprezintă o serie de alegeri făcute de mine, nu alegeri bune sau rele, ci doar

alegeri. Astăzi sunt cine sunt, unde sunt și cum sunt datorită alegerilor pe care eu le-am făcut. Viitorul

este numai în mâinile mele. Îmi doresc să îmbin experiențele din trecut cu bucuria prezentului și cu

încrederea în viitor ca să ajung unde mi-am propus. Nu vreau să fiu un om de succes sau unul faimos,

vreau sa fiu un om fericit.

Muritor cu un viitor

Naomi Bărbos, clasa a XII-a D

De foarte multe ori mi-am pus întrebarea „E viitorul în mâinile mele? Am posibilitatea asta să

îmi construiesc singură un viitor plăcut mie?”. Și tot de atâtea ori am realizat că viitorul nu e în

totalitate în mâinile mele, oricât de mult aș vrea ca eu să am puterea asta. Am realizat și mai mult în

această perioadă mai sumbră a lumii, când un virus, un lucru nevăzut, a schimbat viețiile multora, fără a

avea ceva de făcut în privința aceasta. Oricât am vrea, am încerca, ne-am strădui, viitorul e inevitabil,

necunoscut. Nu îl putem deține în totalitate. Cu siguranță, îți poți plănui viitorul până la cel mai mic


41

detaliu și poți lucra pentru ca el să devină realitate într-o zi. Dar nu ai garanția că totul se va întampla

așa cum dorești.

Nici măcar ceea ce se va întâmpla mâine nu poți ști cu exactitate. Sau dacă mâine vei mai fi în

viață.

Ceea ce m-a făcut să mă conving de acest fapt este din experința pe care am dobândit-o în viața

mea scurtă, de elevă în clasa a XI-a. Mereu îmi plăcea să fiu sigură de ceea ce am de făcut, ceea ce

trebuie să experimentez și să învăț pentru a avea experiență chiar și în cele mai banale domenii. Trebuia

să fiu sigură de ceea ce se va întâmpla în următoarele zile, altfel nu eram liniștită. Chiar și când a venit

vremea să îmi aleg un liceu și profil adecvat pentru interesele mele, viitorul m-a surprins. Primul meu

plan a fost să intru la profilul de bio-chimie, deși matematica a fost inamicul meu nr. 1 încă de când

știam să fac împărțiri. Nu vedeam alta opțiune potrivită pentru mine… până când chiar pe ultima sută

de metri, în clasa a opta, filologia părea un teren mai prietenos pentru cunoștințele mele.

Alt exemplu din care putem vedea că viitorul nu e în tocmai în mâinile mele e chiar perioada

aceasta. Aveam plănuite multe ieșiri, tabere, conferințe și programme speciale pentru liceeni, dintre

care și acest program organizat de Honeywell, în care așteptam cu nerăbdare să intru și să am o

experiență unică care cu siguranță m-ar fi ajutat pe viitor în orice direcție mă îndrept. Dar, din păcate, s-

au anulat.

Și atunci, dacă știu că nu pot fi sigură de viitorul meu, de ce să nu cred că Cineva îl are deja

plănuit pentru mine? Cineva care mă știe încă dinainte să mă fi născut. Cineva care a creat întregul

univers și lumea în care trăiesc. Cineva care m-a creat așa cum sunt. Acesta e Dumnezeu. Am încercat

de atâtea ori să îmi clădesc și să visez la un viitor, dar mereu nu eram satisfăcută pe deplin de el. În

Dumnezeu am găsit adevăratul răspuns la această problemă. Asta nu mă împiedică să am mai multe

opțiuni, anumite dorințe cu privire la cariera pe care doresc să o am, doar am ales ca să las voia lui

Dumnezeu să fie mai presus decât a mea, oricare ar fi aceasta. E la alegerea fiecăruia dintre noi. Unii

mă cred nebună, e și normal, nu îi învinuiesc.

Viitorul meu se află în mâinile Autorului vieții.

Infinitul în care voi trăi


Îmi place să cred că viitorul este de fapt o infinitate de posibilități, fiecare posibilitate, la rândul

ei având o infinitate de alte moduri de a contiuna și cred că ați înțeles. Așa cum zicea John Green, în

cartea sa „The foult in our stars”(Ro:„Sub aceeași stea”) : „între 0 şi 1 există numere infinite. Există 0,1

şi 0,12 şi 0,112 şi o colecţie infinită de alte numere. Desigur, există un set infinit mai mare de numere

între 0 şi 2 sau între 0 şi un milion. Unele infinităţi sunt mai mari decât alte infinităţi”. Depinde de

noi, de alegerile noastre, unde vom ajunge și ce hotărâm să facem ca să ne influențăm viitorul și prin

care dintre aceste infinități vom trece.

Viața se schimbă și o data cu ea și oamenii. Îmi place să cred că oamenii se schimbă în bine, din

acest motiv am preluat inițiativa unei cunoștințe și am început administrarea unui mic club de lectură

care are întâlniri regulate pe teme discutate și hotărâte aterior. De asemenea, cred că prin voluntariat se

poate face o altă schimbare, de aceea fac voluntariat la o asociație locală. Mie îmi place să lucrez cu

calculatorul, într-o eră a tehnologiei este ceva mai mult decât esențial. De aceea după terminarea

liceului probabil voi aplica la o facultate, cel mai probabil în Timișoara unde voi studia Informatica sau

Fizica informatică sau Informatica Economică. Viitorul se deschide înaintea mea și este minunat câte

variante îmi oferă.

Ador muzica, pentru că fără să ne dăm seama acest „zgomot” ce ne umple viețile cu atât de mult

tupeu ne face compleți. Iubesc arta care cu multă îndrăzneală ni se arată zilnic în cele mai variate

forme. Admir tehnologia care a devenit atât de indispensabilă. Simt că sunt alt cineva când scriu sau

citesc proze și poezii. Îmi place să înmagazinez momente prin lentila aparatului meu foto. Ca să ajung

să simt ce simt acum au fost multe momente, persoane, cărți, piese care m-au făcut cine sunt azi. Pot să

mă întreb și să presupun cine voi fi mâine. În care infinit voi trăi?

Viitorul văzut acum, pare atât de ambiguu, trăim într-o lume a dezvoltării, o lume dominată de

tehnologie în care obiectele au ajuns pentru unii, mai valoroase decât momentele și sentimentele, și asta

mă sperie teribil. Am uitat să ne concentrăm pe noi, am uitat să apreciem și liniștea nu doar


42

conexiunile, am uitat să vedem simplitatea din spatele oricărui mic gest. Ca să simți toate astea trebuie

să iubești totul în jurul tău și pentru a iubi ce e în jurul tău trebuie să te iubești pe tine însuți să vezi că

ești minunat, unic și nimeni nu poate schimba asta. Așa cum spunea RM liderul trupei sud coreene BTS

pe care îi ador: „Am ajuns să mă iubesc pentru cine sunt, pentru cine am fost și pentru cine sper să

devin.”. Datorită lui am învățat că puterea de a continua, de a trăi frumos și împăcați, stă în noi.

Alegeri pentru viitor

Alexandra Pelepeț, clasa a XII-a D

Mă numesc Alexandra, am 16 ani și ca să fiu sinceră nu știu ce anume ar trebui să scriu în acest

eseu. De mică mi-am tot schimbat pasiuniile, când aveam 3 ani am făcut balet și voiam sa devin

balerina, eram un copil mic și nu știam la ce se rezumă viitorul. Mereu am iubit animalele și le îngrijesc

așa că mă gândeam la o carieră în medicină veterinară, dar cum sunt pe un profil filologic nu este la fel

de ușor.

Când am ajuns în gimnaziu am dezvoltat o pasiune pentru arta și pe cât de mult ador să pictez și

să desenez sunt conștientă că nu o să mă ajute prea mult în viitor. Mai târziu când am ajuns la liceu mi-

a fost pusă întrebarea cea importantă „la ce facultate vrei să mergi?”.

La un moment dat mă gândeam chiar și la facultatea de psihologie, dar am abandonat aceasta

idee. Îmi place sa observ oamenii, să îi ascult și să încerc să mă pun în pielea lor doar că nu cred că

această meserie este pentru mine. Aveam de gând sa urmez

o facultate de arhitectura pentru că mereu am vrut să

realizez proiecte pentru acest fel de specializare, dar este

necesară matematica iar aceasta nu este punctul meu forte

așa că în ultimul timp am fost foarte axată pe design-ul

interior pentru că pot să îmi folosesc pasiunea doar că cei

din jurul meu mă descurajau și îmi spuneau că mai bine să

mă gândesc la un job care să îmi asigure viitorul, dar eu

sunt de părere că dacă lucrezi într-un domeniu care nu e pe

placul tău nu o să fii fericit; trebuie să te bucuri de job-ul pe

care îl ai și să îți facă plăcere să lucrezi.

Aș vrea să fiu mai hotărâtă în ceea ce privește

viitorul meu doar că am prea multe planuri si job-uri în cap,

iar în mintea mea e haos. Nu pot să îmi formez o imagine

asupra viitorului sau a mea deoarece nu mă cunosc

îndeajuns de bine. Prima dată trebuie să fiu capabilă să îmi formez acea imagine și să pun în echilibru

calitațiile și defectele mele. Trebuie să învăț să am mai multă răbdare și vreau să dețin control asupra

mea pentru că nu vreau să depind de nimeni și știu că dacă am ambiție și motivație o să ajung unde îmi

propun.

Acest proiect a fost interesant, deoarece m-a făcut să mă gândesc mai mult la ce vreau să fac pe

viitor si la posibilitățile pe care le am și odată cu toate acestea m-a făcut să îmi dau seama de anumite

lucruri despre mine însumi.

Ce vreau să devin?

Lorena Ciocan, clasa a XII-a D

Mereu când eram mică mă gândeam oare cum ar fi ca mâine, sau cine știe, poate peste câțiva

ani, să fac ce doresc eu cu viitorul meu. De mic copil eram întrebată ce vreau să devin cand voi ajunge

mare, dar niciodata nu le-am putut da adulților un răspuns concret.

După părerea mea, elevii trebuie să știe despre acest proiect numit „Viitorul în mâinile mele”,

deoarece este o modalitate foarte potrivită pentru a învăța și afla lucruri noi, datorita cărora ți se vor

deschide anumite uși în viață, astfel având mai multe oportunități. Ne întrebăm mereu cum putem să

facem să ne meargă mai bine şi să ne fie cât mai ușor. Vor fi zile în care ne va fi mai greu decât de

obicei, dar satisfacţia reuşitei va fi un important factor motivaţional.


43

Tot de mică mi se spunea foarte des să învăț și să învăț pentru a ajunge cineva în viață, dar eu

cred că pe lângă exerciții și cunoștiințe ai nevoie si de creativitate, talent și chiar pasiune. Progresul

tehnologic a schimbat modul în care facem orice activitate, având un rol cheie în dezvoltarea tuturor

industriilor: de la business și educație până la sistemul de sănătate, transport și chiar divertisment.

Acum cu tehnologia dezvoltată, noi ca adolescenți avem mai multe opțiuni decât părinții noștri în a

alege ce vrem să facem pe viitor.

Printre pasiunile mele pe lângă sport, gătit sau chiar fotografiat, în mine arde si dorința de a

cunoaște cât mai multe și de a descoperi. Nu știu cu siguranță pentru ce mă pregătește viitorul dar un

lucru e cert: voi da tot ce e mai bun din mine pentru a-mi îndeplini visul, acela de a deveni translator și

poate cine știe, mă voi înscrie și la niște cursuri suplimentare pentru a ajunge stewardesă. Cât despre

calități, pot spune doar că sunt niște însușiri care te definesc și caracterizează ca om. Eu știu că atât

timp cât nu voi înceta să mă perfecționez, nu voi avea absolut nimic de pierdut. Până la urmă viitorul e

„în mâinile mele”, doar eu știu ce vreau să fac în continuare și doar eu știu ce se află în inima mea.

Tot ceea ce îmi doresc eu de la viitorul meu, e să am un loc de muncă într-un domeniu atractiv

în care munca să fie ca un hobby, să iubesc ceea ce fac. Evident toate acestea după facultate, masterat și

cursuri. În ziua de azi e foarte ușor să spui „vreau să devin”, pentru a deveni cineva este important să

muncești până ajungi să obții ceea ce îți dorești cu adevărat. Tot ce pot spune este că pe viitor vreau să

mă perfecționez cât mai mult; desigur am și eu defecte ca oricare alt om, dar vreau să mă axez mai mult

pe calitățile pe care le am. Vreau să devin mai bună, mai ales ca persoană; și să știu ce vreau de la viață.

Până în momentul de față mereu am fost mândră de faptul că am fost înconjurată de persoane care nu s-

au îndoit niciodată de alegerile mele și au avut încredere în mine, iar pentru asta le voi fi

recunoscătoare mereu.

Înapoi în viitor

Denisa Bocancea, clasa a XII-a D

Mă numesc Bocancea Denisa și sunt elevă în clasa a XI-a. Pe zi ce trece, drumul adolescenței

mele se apropie de final și dintre toate lucrurile, întrebarea ce îmi dă bătăi de cap este: „oare ce voi face

după absolvirea liceului?”.

Înca de la cea mai fragedă vârstă, când începem a descoperi noi lucruri și deslușim misterele

vieții, am fost întrebați deseori: „ce vrei să te faci când vei fi mare?” și răspunsurile erau mereu

aceleași: „doctor”, „pompier”, „polițist”. Dar am impresia că aceste răspunsuri sunt doar ceea ce vor

părinții să audă, pentru a-i face mândri. De-a lungul anilor mei de experiență, am muncit la propria

persoană, am evoluat și am avut marea revelație de a afla că am numeroase defecte, precum și

numeroase calități. Am încercat să mă perfecționez pentru cariera mea de vis, și anume însoțitor de

bord. Prin urmare am învățat să ascult oamenii, să îi înțeleg, să tolerez orice tip de temperament și să

îmi controlez emoțiile în situații de panică sau urgență. Din fericire, defectele omului sunt făcute pentru

a fi înfruntate și combătute, pentru că anumite „defecțiuni” pot arunca omul până pe fundul oceanului,

plin de zbucium.

Defectele mele mi-au format în timp anumite bariere ce mă țin la depărtare de reușite și

scopurile propuse de mine. Sunt o persoană curioasă, independentă și orice pas execut, mereu va fi

după propriile mele instincte și judecăți, sfaturile și criticile persoanelor au încetat să mă mai afecteze

în clasa a VIII-a când eram total confuză în legătură cu profilul pe care doresc să îl urmez. Țelul meu

este de a-mi croi singură drumul, adică viitorul.

E de ajuns să comit o singură greșeală minoră, sesizez inconștient că nu sunt îndeajuns de

isteață și pricepută și renunț la luptă. De altfel, privitul doar la partea plină a paharului mi-au construit

ziduri înalte, solide, ce îmi restricționează părăsirea zonei de confort și mi se spune des că voi avea

doar de pierdut.

Sunt o persoană tăcută, dar gândesc și unele lucruri le păstrez doar pentru mine, nu mă ia gura

pe dinainte, pentru că am nevoie de timp de gândire, informare, poate că sunt o persoană calculată și nu

doresc să fac greșeli.


44

Muncesc zi de zi la

propriul meu comportament,

încerc din răsputeri să mă

perfecționez și să devin

pesoana care visez să fiu, doar

în acest mod visurile mele vor

deveni realizabile. Rareori am

parte de rețineri când vine

vorba de autocunoaștere.

Curajul, ambiția, implicarea,

pozitivitatea nu sunt ridicate la

gradul dorit de mine, dar în timp voi dezvolta și aceste lucruri.

Totuși, sunt o persoană spontantă și unii iau acest lucru drept calitate, ceilalți drept defect.

Întotdeauna oscilez, sunt adepta noilor experiențe și noilor exemple. Viziunea mea asupra uluitorului

viitor devine din ce în ce mai vastă cu fiecare informați sau lucru învățat de la profesori, societate.

Analizez cu atenție care model e demn de urmat și încerc a lua tot ceea ce cred eu că este bun în

respectiva persoană.

De curând, am dat peste un citat, provenit de la un artist îndrăgit de mine, care m-a inspirat:

„Numai când nu știi ce vrei, iei tot ce ți se oferă". Astfel, viitorul se află cu totul în mâinile mele.

Programul implementat de Honeywell îmi va oferi oportunitatea de a-mi deschide carapacea în care

sunt protejată și cel mai important, șansa de a mă exploata pe mine însumi și dorințele mele.

Visul meu

Robert Petrucean, clasa a XII-a D

Cel mai probabil, fiecare dintre noi am fost întrebați, măcar o dată: „Ce vrei sa devii când vei fi

mare?”, nimeni nu rata ocazia să te întrebe, iar răspunsurile noastre nu erau niciodată aceleași, de

exemplu: într-o zi eram medic, în altă zi eram polițist, dar și acum țin minte ca niciodată nu aveam

același raspuns. Mereu îmi spuneau rudele si prietenii ce să fac cu viitorul meu si unde să merg mai

departe după terminarea liceului, până când mi-am dat seama că doar eu am dreptul să decid ce să fac

ziua următoare sau peste câțiva ani. Prin acestea, nu vreau să se înțeleagă că sfaturile primite de la

parinți nu ne ajută, doar că noi suntem singuri ce ne putem alege destinul.

În ciuda faptului ca am doar 17 ani, pot spune că știu ce o să fac cu viitorul meu, dar nu sunt

100% convins, deoarece mai am foarte multe de învățat atăt din greșelile pe care le-am facut în anii

precedenți, dar și din sfaturile părinților mei cât și cele oferite de oamenii pe care îi cunosc și sunt mai

în vârstă. Pentru mine, pasiuniile au un rol destul de important în formarea viitorului meu.

De-a lungul acestei perioade grele prin care trecem și în care suntem nevoiți să stăm în casă, pot

spune că mi-am găsit o pasiune în tuns. Nemaiavănd unde să mă pot duce la tuns, am zis să încerc și

treaba asta, că nu am nimic de pierdut. Și, sincer să fiu, chiar începe să mă atragă din ce în ce mai mult

această meserie. După terminarea liceului cel mai probabil o sa merg la cursuri în Timișoara. Această

meserie, ca și oricare alta, are și ea avantajele și dezavantajele ei. Un avantaj al acestei meserii ar fi

acela că voi avea oportunitatea să întalnesc oameni noi și să interacționez cu diferite tipologii și

personalitați. Deși este un avantaj, pentru că pot sa descopăr oameni plăcuți, cu care probabil o să îmi

fie drag să lucrez, la fel de bine poate reprezenta și un dezavantaj, mai ales atunci când clienții vor fi

dificil sau în cele mai rele cazuri: imposibil de mulțumit.

Principalul meu target după terminarea liceului, chiar daca sunt la profil umanist, îmi doresc sa

merg mai departe la Facultatea de Economie și de Administratie a Afacerilor din Timișora, deoarece

începe să mă atragă și acest demeniu ce are legătură cu afacerile și economia, și de ce nu, după

terminarea facultații să ajung un contabil sau să găsesc un alt job care are legatura cu această facultate,

în ciuda faptului ca sunt la un profil umanist cum am mai precizat. Știu ca este un drum lung în care

trebuie să depun mult efort, dar merită.

Sunt conștient că acestea nu vor veni peste noapte și o să am nevoie de multa muncă si ambiție

și să nu las capul jos indiferent de ce obstacole o să întâlnesc în viață. Încă de mic copil părinții mei m-

au învățat că nu trebuie să mă dau bătut, deoarece nu rezolv nimic prin asta.


45

Ambițioasă

Simina Haţegan, clasa a XII-a A

Se spune că, cel mai bine este să „trăim azi”, să nu ne complicăm zburând printer căile

trecutului, sau printre drumurile neștiute ale viitorului, care ne fac să uităm drumul înapoi către noi.

Totuși, prezentul este momentul în care se naște viitorul nostru. Obiectivele și ambițiile prezentului ne

oferă recompensele de care o să ne bucurăm în viitor. Niciodată nu mi-a plăcut să contemplez foarte

mult asupra viitorului și am încercat să trăiesc fiecare clipă a prezentului, dar de când am ajuns la liceu,

am început să conștientizez că, de fapt, „viitorul este în mâinile mele”. Din fericire, am fost învățată de

mică că numai prin muncă și dedicare pot ajunge unde îmi doresc și nu am urmat alt drum de atunci.

Acum, la fel ca orice alt adolescent de șaptesprezece ani, privesc și eu încrezătoare spre viitor și

mă gandesc ce aș putea face când o să fiu pe cont proriu. Nu pot spune că am un talent anume dar sunt

o fire ambițioasă, perseverentă, îmi place să învăț și să îmi îmbogățesc cultura generală. Cu toate

acestea, sunt atrasă de științele exacte, de tot ceea ce are un răspuns concret. Îmi place, în special,

matematica și informatica, deoarece acestea promovează atât logica cât și progresul tehnologic

continuu. De-a lungul anilor, mi-am imaginat diferite cariere pe care aș putea să le urmez, cum ar fi cea

de psiholog sau de inginer IT, dar am ajuns la concluzia că nu se potrivesc personalității mele. În

momentul de față, mi-ar plăcea să lucrez în domeniul financiar sau al marketing-ului, iar visul meu cel

mai mare este să dețin propria mea afacere. Consider că aș avea abilitățile necesare unei astfel de

cariere, deoarece sunt o bună organizatoare și pot spune că am înclinații de lider, dar în același timp

sunt foarte implicată, pun întotdeauna mult suflet în ceea ce îmi place să fac și nu mă opresc decăt

atunci când sunt mulțumită de rezultat. Deși am aceste calități, de multe ori ele sunt acoperite de

timiditate și lipsă de curaj, inexplicabile uneori, dar depun eforturi pentru a le depăși.

Sunt de părere că un job bun este acela care îți asigură stabilitate și siguranță financiară. O

dorință de a mea este să câștig destul pentru a-mi permite să călătoresc și să descopăr lumea. Însă, o

carieră reușită nu înseamnă doar satisfacția părții materiale, ci și bucuria de a lucra într-un mediu

favorabil, înconjurat de oameni cu aceleași dorințe arzătoare de progres. Astfel, dedicându-mi timpul

unui asemena loc de muncă mă pot dezvolta și din punct de vedere emoțional, devenind o persoană mai

bună.

Sper ca în viitorul apropiat, România să intre în rândul țărilor dezvoltate pentru a avea mai

multe oportunități de carieră, deoarece nu sunt genul de persoană care să părăsească țara, în loc să ajute

la evoluția ei.

Totuși viitorul este imprevizibil oricâte planuri ne-am face, important este să nu ne oprim din a

visa și a lupta pentru visurile noastre.

Creativ

Florian Țega, clasa a XII-a A

Mă numesc Florian Țega și sunt elev în clasa a XI-a A, la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”,

Lugoj. Pentru mine, stabilirea unor planuri pentru viitor este foarte dificilă. Viitorul implică sarcini,

responsabilități, perseverență, seriozitate. Sunt conștient că viitorul depinde de mine în mare măsură,

dar există anumiți factori care îl pot influența în bine sau rău.

În prezent, nu sunt foarte hotărât de profesia pe care vreau să o urmez în viață. În gimnaziu îmi

doream foarte mult să devin un bun IT-ist, să lucrez de acasă pentru o companie importantă și să am un

program flexibil. Cunoșteam persoane care lucrau în acest domeniu și care erau bine plătite pentru

munca pe care o prestau, fapt care m-a determinat să mă orientez spre această meserie. Eram pasionat

de calculatoare, de jocurile pe calculator, dorindu-mi foarte mult să aflu programele care au stat la baza

acestora și să creez și eu la rândul meu astfel de jocuri. Am toate calitățile pentru un astfel de job: sunt

creativ, am o logică bună, sunt perseverent, serios și cunoscător al limbii engleze.

După clasa a IX-a, viitorul pe care îl credeam sigur „în mâinile mele” s-a schimbat datorită

faptului că a început să îmi placă tot mai mult matematica, informatica nemaifiind pentru mine o

materie îndrăgită. Atunci am realizat că îmi doresc să urmez o carieră în învățământ, poate și datorită


46

faptului că am crescut într-o familie de dascăli. A fost momentul în care m-am redescoperit și am

realizat că dragostea pentru matematică vreau să o transmit și altora. Consider că viitorul îmi poate

rezerva o carieră didactică, deoarece iubesc copiii și îmi doresc „să fac lumină” în mințile lor. A fi

dascăl este o artă. Adevărații dascăli sunt cei care reușesc să se facă iubiți de către copii și să iubească

și materia predată de aceștia. Sufletul dascălului rămâne mereu tânăr deoarece este înconjurat de suflete

tinere. Această meserie necesită calități speciale, precum răbdare, creativitate, empatie, altruism,

devotament, respect. Fără lipsă de modestie, dețin aceste calități. Totuși...la „capitolul” răbdare mai

trebuie să exersez, deoarece de foarte multe ori elevii sunt obositori, neatenți și indisciplinați.

Cu toate acestea, influența din partea tatălui meu, spre o carieră în poliție, mă pune pe gânduri.

Mereu mi-am dorit să port uniformă, să impun prin aceasta respect și siguranță în același timp. Sunt

conștient că munca unui polițist presupune interacțiunea cu oameni buni, dar și răi, iar pentru aceasta

trebuie să fii sensibil, discret, hotărât, corect, curajos, isteț, puternic. Dispun și de aceste calități, cu

toată modestia. Este totuși o problemă, deoarece profilul ales la liceu este în defavoarea acestei meserii.

Pentru a intra la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București trebuie să mă pregătesc

intensiv, în afara profilului, la istorie, limba engleză, educație fizică și gramatica limbii române. Știu că

totul este posibil, cu multă muncă și perseverență. Important este să îmi doresc cu adevărat, pentru

că...viitorul meu este în mâinile mele!!!

Sunt conștient că eu sunt cel care trebuie să ia deciziile în privința viitorului și mă bucur că

familia mă susține și îmi respectă decizia pe care o voi lua.

Un țel

Eduard Emanuel Gjuraj, clasa a XII-a A

Trăim într-o societate în care meseriile legate de

domeniul informaticii sunt din ce în ce mai căutate. Acest

lucru se datorează faptului că tehnologia se dezvoltă din

ce în ce mai mult, iar într-o firmă modernă este important

să știi cum să utilizezi un computer, sa folosești sau să

creezi programe. Lucrul care mă împinge spre acest

domeniu este faptul că de când eram tânăr mă fascinau

jocurile video, și întotdeauna aveam o curiozitate despre

ce se află în spatele acestora. Un alt motiv este că

majoritatea joburilor din domeniul IT sunt foarte bine

plătite, sigure și căutate.

Un țel pe care îl consider de foarte mare folos în

acest domeniu ar fi faptul că nu mă las ușor bătut, de

exemplu, dacă întâmpin o problemă mă simt nevoit să o

rezolv indiferent de greutățile pe care le întâmpin pe

drum, de aici reiese și o ambiție care mă ajută să termin

un lucru pe care l-am început. Cu toate că nu mă descurc

foarte bine la materiile de tip uman, mă pricep la materiile

de tip real deoarece acolo pot să-mi folosesc mintea în cel

mai eficient mod, din această cauză, de mic, am dorit să

am o meserie care nu e legată de a-ți folosi cuvintele prea

mult. Un alt lucru pe care îl consider pozitiv și cred că

mă poate ajuta este faptul că pot să lucrez în echipă și mă pot integra repede.

Unele aspecte care m-ar împiedica în a lucra eficient în acest domeniu sunt date de următoarele

defecte: în situațiile în care sunt depășit sau nu înțeleg un lucru simplu, încep să îmi pierd

temperamentul și îmi pierd concentrarea și nu mai pot să lucrez cum trebuie, un alt defect pe care îl am

este acela că nu am răbdare, de exemplu dacă explic cuiva același lucru de mai multe ori, încep să

devin frustrat de faptul că nu poate să înțeleagă, și în același timp sunt supărat pe mine că nu am putut

să explic mai bine.

Cu toate că acum doresc să ajung un programator, nu se știe ce are viitorul pregătit pentru mine

și ce decizii voi lua.


47

Dificil, câteodată

Adelina Ioana Vlad-Sabău, clasa a XII-a D

Într-adevăr, viitorul se află în mâinile mele. Eu sunt singura persoană care îl poate schimba, în

bine sau în rău, depinde de deciziile pe care le voi lua de-a lungul vieții. Depinde de drumul pe care

aleg să-l parcurg. Poate fi dificil câteodată, deciziile pot fi greu de luat, neștiind ce fel de schimbări pot

aduce vieții, dacă for fi unele pozitive sau negative, favorabile sau nefavorabile. Dar din greșeli poți

învăța anumite lecții, poți deveni mult mai puternic, și poți evita anumite situații neplăcute în viitor,

deci nu trebuie să eziți când tu consideri că decizia pe care urmează să o iei îți va aduce beneficii, sau

dacă tu consideri că acea decizie este cea care îți va aduce o bunăstarea sau fericire îndelungată.

De asemenea, consider că fiecare om are dreptul la un viitor mai bun. Dacă în prezent a făcut

anumite greșeli, nu foartre grave, ar trebui iertat, dacă încearcă să se schimbe, să devină o versiune mai

bună a sa. Și da, chiar există loc de mai bine. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm degeaba și să

așteptăm o schimbare. Trebuie să muncim din greu pentru ca aceasta să prindă culoare. Ea nu va veni

fără muncă și perseverență. În același timp, fiecare om are anumite defecte și calități și ar trebui să fie

conștient de acest lucru. E normal să ai câte puțin din fiecare. Nimeni nu este perfect, și nimeni nu are

doar calități sau numai defecte.

Eu, spre exemplu, sunt conștientă de aceste lucruri. Știu că am anumite calități, dar și defecte.

Care mă caracterizează într-un fel. Cu toate că nu le știu pe toate, încă, poate nu sunt conștientă de

anumite calități sau defecte pe care le-aș putea avea. Dar încerc să mă cunosc tot mai mult pe zi ce

trece. Iar unul dintre defectele pe care le am este că mereu văd doar partea goală a paharului, niciodată

pe cea plină. Bineînțeles, mereu este loc de mai bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii aspru cu tine

și să vezi doar lucrurile negative care ar putea veni dintr-o situație. Și încerc să schimb acest lucru, știu

că nu este benefic pentru bine. De ex., când fac ceva, primul lucru care îmi vine în minte este eșecul.

Niciodată nu mă gândesc la victorie. Un alt defect pe care îl am este acela că procrastinez foarte mult.

Las lucrurile pe care le am de făcut pe ultima sută de metri, iar când vine timpul lor, devin foarte

stresată și nu mai dau același randament pe care l-aș fi dat dacă le-aș fi făcut din timp.

Iar acum, calitățile pe care consider că le am. În primul rând sunt o ascultătoare bună, zic eu.

Îmi place să ascult poveștile altor oameni, și să învăț lucruri noi din ele. Câteodată pot da și anumite

sfaturi, pe care persoanele respective le pot considera de ajutor. O altă calitate este aceea că sunt destul

de ordonată, nu îmi place niciodată să am camera murdară. Nu pot lucra când lucrurile sunt împrăștiate

prin jurul meu. Ultima calitate, pe care consider că o am, este aceea că pot păstra secretele foarte bine.

Nu port ranchiună nimănui, și chiar dacă m-aș certa cu o anumită persoană al cărei secret să îl știu,

niciodată nu voi merge să vorbesc cu alte persoane despre el, chiar dacă sunt nervoasă.

Dar în legătură cu meseria pe care aș dori să o urmez, sunt puțin în ceață. Chiar nu știu ce mi-ar

plăcea să fac. Când eram mai mică, visul meu era să devin veterinar, dar acum m-ar tenta să devin

translator. Sau psiholog. Mai am timp să mă gândesc și la aceste lucruri. Dar până în momentul de față,

psiholog pare o meserie potrivită, doar pentru că mi-ar face o extraordinară plăcere să ajut persoane

care au nevoie. Și, de ce nu, să-i salvez din anumite situații.

„Un artist dă viață lucrării lui”

Naomi Rîscu, clasa XII-a D

Ce vreau să devin când voi fi mare?

O întrebare pe care mai mereu o aveam în minte, atunci când eram mică și pe care adesea o

primeam de la mulți oameni. Atunci când eram întrebată ce vreau să devin, mereu spuneam că îmi

doresc să fiu artistă. Nu mă gândeam atunci ce înseamnă să fii un artist, dar știam că îmi plac mai mult

lucrurile artistice, ce țin de un artist. Un artist este definit prin desen, pictură, dans, fotografie,

arhitectură și muzică, așa că mie îmi plăceau toate și tocmai de aceea îmi doream și spuneam că vreau

să mă fac artistă.

Artistul este considerat ca fiind o persoană care își folosește talentul, pentru a se exprima în

domeniul pe care merge sau excelează.


48

Așa că de mică îmi plăcea să cânt, să desenez, să pictez și adoram să îmi și machiez prietenele

sau, de ce nu, să creez câteva look-uri pe mine. Crescând am aflat că m-aș integra mai mult în domeniul

acesta, având o pasiune pe care mi-aș dori să o transform într-o carieră, devenind un make-up artist.

Vreau să devin un make-up artist pentru a încuraja fetele și femeile să se simtă mult mai

puternice, încrezătoare și chiar puțin mai frumoase de cât sunt deja, fiind mult mai sigure pe ele. Așa

mă simt eu de fiecare dată când mă machiez.

Cred că un artist trebuie să fie responsabil, ambițios și chiar foarte răbdător, calități pe care mi le-am

descoperit mai ales în domeniul acesta.

„Un artist dă viață lucrării lui”, iar eu, atunci când machiez, simt nevoia de a-mi exprima

creativitatea.Câteodată aceasta poate să fie sau poate să nu fie apreciată, iar asta uneori mă lasă

influențată de criticile oamenilor, care îmi sunt adresate.

Sunt vulnerabilă, iar la asta ar trebui să lucrez mai mult pentru a nu-mi afecta cariera pe care mi-o

doresc.

A fi un make-up artist nu este o meserie prea „câștigată”, dar știu că este ceea ce îmi place, iar

dacă prin asta îmi pot câștiga existența, cred și știu că este ceea ce îmi doresc.

O pană

Andrei-Cristian Samscky-Benzar, clasa a XlI-a D

Te-ai gândid vreodată cum ar fi să ai o mașină a timpului? Eu da! De foarte multe ori . Încă de când

eram mic îmi plăcea să aflu lucruri noi, să cunosc, să descopăr. Țin minte că eram obsedat (la propriu ) de

programele de televiziune History și Discovery. Urmăream emisiuni despre arhitecturi de preț date spre

vânzare sau despre epave readuse la viața, iubeam sa văd cum unii oameni reușesc să își atingă obiectivul cu

puțin curaj si multă determinare.

Primul viciu în drumul spre succes este faptul că de multe ori pierd timpul degeaba, în fața

calculatorului. Nu învăț la materii care nu mă pasionează, însă sunt înnebunit să știu cum funcționează

lumea din jurul meu, prima dragoste a mea fiind aeronavele. Pentru mine un avion este ca o mașinărie a

timpului, deoarece poți ajunge oriunde îți dorești într-un interval de timp foarte scurt. De aceea, mi-aș

dori să devin pilot. Doar gândul că va trebui să port o uniformă splendidă (care cu siguranță va întoarce

toate privirile) și că voi pilota un avion plin cu oameni a căror „viitor va fi în mâinile mele” mă face să

tremur de bucurie. De aceea, voi face tot ce imi stă în putință pentru a-mi îndeplini visul și a zbura

alături de soare, nori și stele. De fiecare dată când zbor cu avionul, sentimentele mele se amestecă ca

într-un borcan. Cu toate că am zburat de foarte multe ori, senzația de a fi între nori și a vedea lumea

mică și firavă pare a fi unică. Nu vreau să sune a clișeu, dar simt că această meserie mi se potrivește

„mănușă”. Abia aștept ca „aripile” să îmi crească și să pot pilota avioane în jurul lumii, de la cea mai

mică, până la cea mai mare țară.

Pentru ca meseria mea să se consolideze am nevoie de multă încredere în mine, mult mai

multe cunoștințe, o echipă grozavă și puțin tupeu. Cred că proiectul „Viitorul în mâinile mele” ar fi

ocazia perfectă pentru a face un salt înalt spre ceea ce îmi doresc și pentru a mă dezvolta mai mult pe

plan social. Vreau să îmi fac prieteni noi cărora să le spun că totul e mai frumos de sus. Această

experiență este importantă pentru mine, deoarece mă va ajuta să descopar și alte unghiuri pentru a privi

lumea din jur. Cred că voi învăța lucruri noi, mă voi cunoaște mai bine și voi învața că toate lucrurile

sunt mai frumoase atunci când sunt făcute în echipă. Îmi doresc ca acest proiect să mai adauge o „pană”

aripilor mele și să mă ajute să răman cu picioarele pe pământ, dar cu sufletul în aer. Vreau să zbor tot

mai sus și să le arăt oamenilor că totul este posibil atunci când visezi!

În lumina reflectoarelor

Andreea Tudose, clasa a XII-a D

Numele meu este Andreea, am 17 ani, iar până de curând gândul la viitor mă înspăimânta

teribil, deoarece niciodată nu știam cu certitudine ce vreau să devin. De fiecare dată când mi se adresau


49

întrebări ca „Ce vrei să faci mai departe?” mă blocam puțin căutând prin gânduri apoi răspundeam cu:

„Nu m-am decis încă”.

Desigur că de mică și până în prezent aveam în minte tot felul de meserii, care mai de care mai

diferite și multe pasiuni, dar care nu au rezistat în timp, iar ceea ce îmi plăcea odată să fac, acum poate

mi se pare neinteresant sau plictisitor.

Foarte mică fiind, voiam să devin medic sau asistentă, bucătar, cofetar, designer vestimentar sau

artistă... de fapt, aș fi vrut să fiu chiar toate la un loc, sigur că nu eram prea realistă la vremea aceea. Cu

timpul, însă, aceste opțiuni nu mi-au mai surâs... singurul lucru cu care mai cochetam și încă o fac și

acum este muzica, iubesc să cânt, dar nu, nu vreau să fac din asta o meserie, vreau să continui să cânt

doar din pasiune, fără nici o obligație sau așteptări.

Cu aproximativ un an în urmă mă tenta chiar meseria de polițist, m-am informat, dar pentru

admitere era mult de învățat și sinceră să fiu, învățatul nu e chiar punctul meu forte.

Într-adevăr am avut foarte multe idei, dar parcă nimic nu mi se potrivea... începeam să mă

întreb chiar eu însumi „Oare o să ajung să fiu cineva sau o să trec neobservată prin viață ca orice om de

rând?”. Încăpățânată, puțin egoistă si arogantă fiind, nu aveam de gând ca în viitor să lucrez pentru

cineva, nu suport să primesc ordine așa că munca într-o fabrică sau în alte domenii care implică un șef

și program strict ies din discuție. Mi-am dat seama că am nevoie de un loc de muncă ușor, dar care să

îmi aducă totuși suficient de mulți bani și în același timp să îmi placă atât de mult încât să nu simt

niciodată că lucrez.

Și am realizat într-un final ceea ce vreau să fac. Vreau să devin model. De mică mă pasiona

moda și mereu mergeam prin casă îmbrăcată în ținute care mai de care mai interesante prefăcându-mă

că defilez pe un podium, iar în toți acești ani pasiunea mea pentru haine a devenit din ce în ce mai

puternică fără ca măcar să îmi dau seama... și pe deasupra, cu riscul de a suna narcisistic, pot spune că

am fost și binecuvântată cu un corp și un chip potrivite pentru un model.

M-am decis că asta vreau să fac... vreau să defilez, îmbrăcată în tot felul de ținute, să fiu în

lumina reflectoarelor, să călătoresc și să pozez pentru reviste și case de modă. Vreau sa fiu privită cu

admirație de alte fete, să le determin să își urmeze visurile și să aibă încredere în ele, pentru că doar

astfel vor ajunge unde își doresc.

Pentru o planetă „fericită”

Maria Dogariu, clasa a XII-a A

În momentul de față pot spune că țara noastră se destramă, iar viitorul „cade” într-o prăpastie.

De ce spun asta? Pentru că unii oameni devin indiferenți când țara noastră și nu numai țara noastră, ci

chiar planeta noastră, întâmpină anumite probleme. Viitorul stă în mâinile noastre și depinde de noi

cum dorim să trăim în continuare, cât de sănătos dorim să trăim și cât de mult ne dorim să formăm o

comunitate pentru a-i ajuta pe cei neajutorați.

În primul rând, pentru ca țara noastră, planeta noastră să fie „fericită”, noi, oamenii, trebuie să

ne unim forțele. Schimbarea stă în mintea noastră, schimbarea începe cu NOI.

Aș dori să vă spun cum doresc eu să schimb prezentul, pentru ca viitorul să fie mai bun. Îmi

doresc foarte mult să ajung inginer în construcții, un inginer în construcții renumit. De ce spun

renumit? Pentru ca atunci când lumea are nevoie de ajutor, să se gândeasca și să apeleze la mine. Am să

ajut oamenii ori de câte ori e nevoie, vreau să le dăruiesc oamenilor neajutorați o casă, vreau să le

dăruiesc speranța, iar astfel sunt convinsă că împreună ne putem imobiliza și putem schimba lumea.

Știți vorba aceea: „casă, dulce casă”, chiar este adevărată. Când sunteți acasă aveți un sentiment de

libertate, vă simțiți în largul vostru, sunteți cei mai fericiți când ajungeți acasă de la muncă și vă

întindeți pe canapeaua din living, iar familia vă este alături.

Sunt convisa că pentru a ajunge acolo unde îmi propun e cale lungă, voi da de obstacole, o să

fiu descurajată de unele persoane, altele mă vor încuraja, voi sta nopțile să învăț doar pentru că știu că

am puterea de a schimba ceva. La fel ca orice om am și eu defectele mele. Sunt foarte orgolioasă,

încăpățânată, am o lipsă de răbdare imensă, sunt chiar și pesimistă, dar cu toate acestea nu mă dau

bătută. Am și calități care mă vor ajuta de-a lungul anilor să evoluez, să fac o schimbare. Sunt o

persoană determinată care ar risca totul pentru visul ei, disciplinată, organizată, curajoasă, ambițioasă,

sinceră.


50

În timp omenirea s-a schimbat enorm. Suntem reci unii de altii, când ieșim cu prietenii în loc să

comunicam, noi butonăm telefonul, suntem răi cu oamenii în vârstă care încearcă să „ne deschidă”

ochii, ne interesează doar de persoana noastră, suntem leneși și lista poate continua. Știu că tot ce

vedeți voi aici sunt cuvinte, dar poate chiar de asta avem nevoie acum pentru a ne da seama cât de

afectat va fi viitorul dacă nu ne implicam. Bunicii și străbunicii s-au luptat pentru noi, au mers în război

pentru că noi să ducem o viață mai bună, iar noi cum îi răsplătim? Cu indiferență?

Tot ce vreau să transmit este că orice job ți-ai alege, încearcă să scoți ce e mai bun din el, din

tine. Viitorul are nevoie de noi cooperând, evoluând, are nevoie de noi împreună, ajutându-ne între noi.

Vreau să ajut oameni

Sergiu Cîmpureanu, clasa a XII-a A

De când am început liceul știam că vreau să devin asistent medical sau profesor. Încă nu știu pe

ce să merg, dar știu că vreau să ajut oamenii. Am o minte extrovertită într-un corp introvertit. Vreau să

fac oamenii să se simtă împliniți, dar nu aștept nimic în schimb. Mereu încerc să empatizez cât mai

mult cu alții. Mi-ar fi plăcut sincer să îmi fi dezvoltat mai mult latura artistică pentru că îmi place să

desenez și la un moment dat chiar îmi plăcea să compun poezii numai că nu prea te poți întreține ca

artist și atunci am ales să le practic ca hobby-uri.

Sistemul educațional din România nu pune accent pe imaginația elevilor, ci mai degrabă pe câte

lucruri știu să memoreze. Nu ne învață să fim liberi și nu ne învață să ne punem în valoare latura

artistică. Faptul că o companie privată vrea să ne asculte mi se pare că reprezintă o șansă ratată pentru

orice elev care nu dorește să își exprime gândurile. Mi-ar plăcea nespus de mult sa lucrez ca profesor

dacă aș știi că elevii nu sunt obligați să studieze din manuale vechi și că toți copiii ar avea acces la

educație, dar față de trecut, tot mai mulți copii au această posibilitate ceea ce e o îmbunătățire. Într-o

oarecare măsură profesorii ar trebui să se gândească mai mult la faptul că reprezintă modele în viață

pentru elevi. Viitorul nostru e construit nu numai cu mâinile noastre, ci și cu ale lor în mare parte.

Profesorul mi se pare că trebuie să fie un om corect și dedicat, indiferent de cât de răi pot deveni copii.

Elevii nu au mereu, din păcate, cea mai bună etică și de aceea unii abandonează meseria de profesor

deoarece nu vor să își bată capul. Tocmai de aceea aș deveni profesor, să știu că pot schimba un copil

în mai bine.

Ca asistent medical mi-ar plăcea de asemenea să lucrez avându-l ca model în viață pe unchiul

meu care lucrează de ani de zile ca asistent medical în străinătate. Mai ales acum, viitorul altor oameni

depinde de el mai mult ca niciodată. Mi-ar plăcea să știu ca după o zi de muncă ajung acasă după ce am

salvat unul, doi, sau poate chiar mai mulți oameni. Spitalele din România însă nu oferă posibilitatea

aceasta tuturor oamenilor. Majoritatea paciențior sunt băgați în seamă doar dacă scot din buzunar

câteva sute de lei. M-ar face fericit să aflu ca generația mea e cea care o sa oprească acest lucru. Nu aș

putea să dorm noaptea liniștit știind că am refuzat un pacient bolnav doar din cauza banilor, deoarece

viața unui om nu ar trebui să aibă vreun preț. Spitalele din România și nu numai au fost schimbate total

prin modernizarea lumii și cu ajutorul tehnologiei ceea ce e un lucru îmbucurător.

Nu știu cum va fi viitorul și poate că nici nu trebuie, dar ce știu e că vreau să fiu fericit facând

ceea ce îmi place.

Ce vreau să devin?

Raul Damian, clasa a XII-a A

Probabil că tuturor copiilor li s-a pus întrebarea: ,,ce vrei să te faci când o să fii mare?” și

majoritatea nu au putut oferi un răspuns pentru această întrebare. Eu când eram mic mereu spuneam

ceva ieșit din comun: rock-star, spion, președinte și multe altele.

În opinia mea, toți elevii trebuie să știe de programul numit ,,Viitorul în mâinile mele!”

deoarece acest program este o modalitate foarte potrivită de a afla și învăța lucruri noi, cu ajutorul

acestor lucruri pe care le înveți îti poți deschide noi oportunități pe care poate credeai că nu o să le obții

niciodată.


51

De când eram mic mi se spunea de fiecare dată: ,,învață dacă vrei să ajungi ceva în viață, învață

daca vrei sa ai un job bine plătit”. După părerea mea, nu numai învățatul îți asigură viitorul, ci și de

creativitatea, pasiunea, devotamentul și talentul. Evoluția tehnologică a schimbat modul de activitate pe

care îl avem, asta fiind un rol cheie în dezvoltarea tuturor industriilor. Acum că tehnologia a evoluat

foarte mult, noi, adolescenții, avem mult mai multe posibilități în a ne alege locul de muncă față de

părinții noștri. „Viitorul în mâinile mele”, dar de ce n-ar fi? Doar eu pot decide ce vreau să fac mâine,

sau peste 10 ani cu viitorul meu, nu spun că nu ascult de sfaturile altora, a părinților, prietenilor, dar

mai bine ca mine nu știe nimeni ce se află în inima mea. Cred că nu doar pentru mine, ci pentru toți ce

participă, acest proiect este șansa de a învăța, și a experimenta lucruri ce îți vor fi folositoare toată viața

și datorită cărora ți se pot deschide uși. Pe lângă faptul că înveți să socializezi, și să vorbești în fața unei

mulțimi și nu doar atât: te mai învață cum să te comporți la un interviu, cum să-ți faci propriul CV și

mult mai multe activități care ne pot ajuta pentru viitorul nostru.

Acum să vorbim si despre pasiunile mele: iubesc muzica și, de multe ori, găsesc răspunsurile de

care am nevoie în ea. Pentru fiecare stare de spirit pe care o am, mereu am muzica lângă mine. Nu știu

ce se va întâpla in viitor, dar un lucru este sigur: voi da tot ce am mai bun pentru a-mi îndeplini visul,

acela de a deveni polițist.

Tot ce îmi doresc cel mai mult de la jobul pe care o să îl am este să îl văd ca pe un hobby, să

merg la muncă mereu cu zâmbetul pe buze, să iubesc ceea ce fac. Planul meu pentru viitor este să mă

perfecționez în calitățile pe care le am, să încerc să las defectele în trecut. Vreau să devin mai bun ca

persoană și să știu ce vreau de la viață.

Până în momentul actual am fost mereu mândru de faptul că persoanele cu care mi-am petrecut

timpul nu s-au îndoit niciodata de mine și mi-au fost alături, iar pentru ascest lucru le voi fi

recunoscător mereu.

Traducătorul

Andrei Paul Toader, clasa a XII-a D

„Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu.” (James Joyce)

În aceasta perioadă, în care am fost nevoiți să stăm cu toții în case, eu, am avut șansa perfectă să

mă gândesc la viitorul meu. Deși credeam că arta va face cu siguranță parte din viitorul meu, prin

simplul motiv ca eram bun la asta, mi-am dat seama că arta pentru mine însemna doar acel: „wow, ce

bine desenezi!” sau acel: „bravo, ești foarte bun!”. Mi-am dat seama că eu asociam plăcerea de a

desena, cu laudele pe care le primeam. Arta va fi mereu

o parte din mine, însă nu se va putea compara niciodată

cu iubirea pe care o am față de Limba Engleză.

Eu am început să învăț Lb. Engleza, singur, cand

eram în clasa a VI-a. Primele cuvinte le-am reținut din

jocuri video. Apoi am descoperit Youtube-ul, unde în

timpul liber, descopeream creatori de content, cei care

se jucau, sau făceau vlogguri. Bineînțeles, eu am fost

atras de cei care vorbeau Engleză. După câteva sute de

ore în care i-am urmărit pe acești creatori de content,

începeam sa acumulez tot mai multe cuvinte și expresii

noi. În clasa a VIII-a am ajuns chiar primul din clasă.

Era timpul pentru o decizie mare... M-am hotărât să dau

examenul la Lb. Engleza, cu șansa că poate intru la

profil de filologie. Și asta s-a și întâmplat. Am trecut

examenul cu nota 9,60, și visul meu se împlinise.

Curând, istoria se va repeta, și voi fi nevoit să iau

încă o decizie mare, cea mai mare de până acum. Îmi

doresc să continui pe această cale, și de aceea am ales

Universitatea de Vest din Timișoara, bineînțeles, pe

partea de Litere. Totuși, îmi doresc să fac ceva și în

privința artei, nu vreau ca aceasta să rămână doar un


52

hobby. Așa că voi participa și la cursuri despre artă în timpul liber. După cei 3 ani de Facultate, voi

putea obține jobul pe care îl doream încă din clasa a VIII-a, cel de traducător. Îmi doresc să susțin și

examenul pentru autorizație de traducător, deoarece această autorizație îmi va oferi mult mai multe

oportunități în găsirea unui job, respectiv unui client.

Pentru final vreau să spun doar atât: „viitorul este în mâinile mele” și mă voi bucura de acest

prilej în fiecare zi a vieții mele, fiindu-mi scop în a-mi urma visele oriunde m-ar duce.

If it's not fun why bother?

Cristian Mateo Teslevici, clasa a XII-a A

Într-o lume în care tehnologie devine din ce în ce mai accesibilă și treptat toți oamenii vor avea

acces la ea, domeniul informaticii devine o cariera din ce în ce mai căutată și profitabilă. De aceea, aș

dori să mă axez pe domeniul informaticii, nu numai pentru ca este un job profitabil, dar și pentru faptul

că mi se pare un domeniu interesant și interactiv. Dar în cazul în care destinul nu vrea sa merg pe acest

domeniu, a doua mea chemare este să devin un agricultor, deoarece de când eram mic mergeam în

fiecare weekend la sat, iar viața de la țară este simplă și liniștitoare.

O nemulțumire în societatea de consumatori în care trăim și un factor determinant asupra

deciziei mele în a mă axa pe domeniul informaticii este ca toate jocurile video din generația nouă de

developeri sunt facute pentru bani. Nu mai exista pasiunea, ambiția, iubirea de a face un proiect pe care

toți oamenii, care s-ar juca acel joc, ar fi atinși de gameplay-ul sau povestea jocului. În ziua de azi

majoritatea jocurilor sunt plictisitoare, generice, lipsite de orice gram de pasiune sau interes în procesul

creării lor. Sunt conștient de faptul că exista developeri pasionați care fac jocuri minunate și pline de

pasiune, dar din păcate sunt prea puțini pentru a face o diferență mare. Visul meu este să devin un

developer care poate aduce un zâmbet pe fața unui om prin creațile mele. Un developer de la nintendo

Reggie Fils-Aimé, care e o inspirație mare pentru mine, a spus asta odata: „If it's not fun why bother?”.

Sper ca dacă voi deveni developer voi ajunge la fel ca el.

Unele calități pe care le consider folositoare în domeniul pe care îl urmez este că am o

imaginație amplă, iar o altă calitate pe care o consider importantă este că sunt determinat și îmi voi

duce mereu la capăt un proiect. O ultima calitate pe care o consider importantă este că îmi este ușor să

lucrez în echipa cu alți oameni și pot lucra ușor cu ei.

Pasiunea mea cea mai mare este fotbalul

Cătălin Ardelean, clasa XII-a A

De când eram mic, a fost acea întrebare: „ce vrei să te faci când o să devii mare? '', la care

majoritatea ar răspunde că vor să se devină oameni de succes, doctori programatori, șefi și mai multe

meserii care sunt de succes și plătite bine. Însă lumea are nevoie de oameni în toate meseriile, și în cele

mai puțin de succes, cum ar fi cea de taximetrist sau vânzător sau muncitor în fabrică care sunt și

acestea la rândul lor importante. Ceea ce vreau eu să fac, este să lucrez în domeniul care mă

pasionează, adică în sport. Chiar dacă nu arăt ca un sportiv, sau nu am fizicul specific unui sportiv sau

unei persoane care să lucreze în domeniu, eu totuși cred că pot face ceea ce îmi place, mai ales că sunt

un tip ambițios, determinant, îmi place să muncesc și să trag din greu pentru a face ceea ce îmi place.

Fiind la un profil de mate-info ai spune că sunt la un profil greșit, deoarece eu vreau mai departe să

lucrez în domeniul sportului, însă eu am decis să urmez profilul de mate-info, deoarece știam faptul că

este cea mai bună clasă din liceu, iar eu vreau să fiu înconjurat de persoane bune, determinante,

ambițioase, mai bune decât mine pentru a reuși să le depășesc, fiind înconjurat de persoane mai bune

decât tine vei avea ambiția să le depășești, însă dacă vei fi înconjurat de oameni mai slabi decât tine

neavând pe cine întrece o vei lăsa mai moale și nu vei munci la fel, din acest motiv am decis să vin la

un profil de mate-info.

Pasiunea mea cea mai mare este fotbalul, însă știind că nu pot ajunge jucător de fotbal din

cauza fizicului, am decis să nu mă dau bătut și să caut altceva în domeniu, ceva foarte apropiat, iar ceea

ce vreau să devin când am să fiu mare este antrenor de fotbal, chiar manager. Știu însă că este foarte


53

greu să devin antrenor de fotbal sau manager fără să joc fotbal profesionist ca și jucător însă o voi lua

încet și de la început și sunt sigur că pot deveni ceea ce vreau.

Chiar dacă știu că va fi greu să devin antrenor de fotbal, în special la echipa mea preferată,

Arsenal Londra, eu cred în mine și cred în ceea ce vreau și știu faptul că dacă ar fi ușor toată lumea ar

putea face acest lucru și sunt sigur că într-o zi le voi spune tuturor celor care nu au crezut în mine: „v-

am spus eu!”.

Fitness

Lucas Bota, clasa a XII-a D

Încă de când pot să îmi amintesc știu că am iubit un singur lucru mai mult decât toate: sportul.

Ambii mei bunici au fost sportivi de performanță și la fel și tatăl meu. La rândul meu am ajuns și eu să

practic un sport la nivel de performanță internațională.

Acest sport este dansul sportiv, pe care îl practic deja de 7 ani. De o perioadă destul de

îndelungată privesc dansul ca pe un plan de viitor și am început să mă pregătesc din toate punctele de

vedere pentru a deveni un antrenor cât mai bun de dans sportiv. În timp am învățat să îmi axez

majoritatea timpului și majoritatea atenției mele către dezvoltarea în direcția visului meu.

Însă în urma unor evenimente întâmplate recent, pe care le consider un factor important în

dezvoltarea mea personală mi-am schimbat puțin viziunea. Visul meu acum e altul, și încep să îmi văd

viitorul îndreptat mai mult spre fitness, decât spre dansul sportiv. Job-ul pe care aș vrea să îl practic în

viitor este cel de instructor de fitness, pentru început, iar mai apoi să îmi deschid propria mea sală de

fitness. Mă încumet să privesc atât de încrezător spre viitor, deoarece consider că cea mai mare calitate

a mea a fost întotdeauna ambiția. Însă nu sunt caracterizat doar prin ambiție; îmi place să cred că sunt

caracterizat și prin seriozitatea acordată „target-ului” asupra căruia mă axez și de dedicarea cu care fac

lucrurile pe care mi le doresc.

Încă sunt de părere că mai am o mulțime de lucruri de învățat, pentru că la urma urmei încă sunt

doar un adolescent cu visuri legate de viitor. Din acest motiv și pentru că sunt dornic să cunosc posibile

moduri de a-mi face visul realitate, îmi doresc să iau parte la acest proiect.

Totuși sunt nemulțumit de câteva aspecte ale societății, unul dintre ele fiind faptul că tinerii nu

sunt încurajați destul să își urmeze visele, ci mai degrabă sunt îndrumați să își aleagă o slujbă prin care

să aibă un venit cât mai mare în detrimentul pasiunii.

Bicicleta

Alexandru Stoica, clasa a XII-a D

Majoritatea persoanelor își pot imagina ca lumea se află chiar la picioarele lor, iar acest lucru

este adevărat. Eu m-am gândit la acest lucru și ca fiecare copil, pot fi fericit, peste câteva minute, pot fi

trist sau, dacă îmi amintesc de o glumă, încep să zâmbesc. Totodată, eu încă mă pot bucura de orice

lucru cât timp sunt pe băncile școlii și nu am nici o responsabilitate prea mare în afară de a merge la

școală. Școala mă poate ajuta să îmi orientez drumul spre o meserie cât mai plăcută, având în vedere

toate lucrurile pe care le fac aici, cum ar fi: promovarea testelor, notele mari și așa mai departe. De

asemenea, școala este folositoare și poate îndruma pe oricine, nu doar pe mine. Consider că pot face

orice lucru și pot avea orice meserie atât timp cât îmi place ceea ce fac și există pasiune. Încă nu m-am

hotărât cu exactitate ce aș vrea să fac, dar sunt 100% sigur că vreau să urmez o facultate și aceea ar fi

Facultatea de Drept. Odată ce o să urmez această facultate, mi se poate deschide alte uși și pot cunoaște

persoane noi. Mi-ar plăcea să am o meserie în care să îmi placă ceea ce fac, cum ar fi să devin polițist

sau jandarm sau poate chiar notar. Până acolo, însă, sunt anii în care fiecare persoana se afla pe băncile

școlii și acestea sunt momente frumoase. Îmi amintesc când eram mic ca voiam să devin astronaut, pe

urmă, cu trecerea timpului, aceste idei s-au schimbat. Atât timp cât exista pasiune și îmi va plăcea ceea

ce voi face, îmi va fi mai ușor și mă voi bucura deoarece intervine și dedicarea în domeniul respectiv.

Cât despre pasiunile mele, îmi place să ascult muzica și să desenez, dar cel mai mult îmi place

să mă plimb cu bicicleta. Asta înseamnă libertate pentru mine, așa simt ca mă recreez. Plimbarea cu

bicicleta e cea mai importantă pasiune pentru mine, deoarece o practic de când eram mic, de la o vârstă


54

fragedă și m-am atașat într-un fel de a mă plimba cu bicicleta. Îmi amintesc că atunci când eram mic a

venit mama cu o bicicletă mai mică și, ca orice copil, m-am bucurat. Aveam vreo patru ani. De la acea

vârstă am devenit atașat de biciclete și odată, cu trecerea timpului, am câștigat experiență, am învățat

cum să schimb o roată, cum să pun lanțul. După câțiva ani curiozitatea a fost mai mare și am avut

ocazia să mă plimb și cu scutere sau ATV-uri, dar am renunțat la motoare deoarece pasiunea mea este

bicicleta și așa va rămâne.

În final, consider că proiectul „Viitorul în mâinile mele” este o motivație, îndrumându-mă spre

realizarea tuturor visurilor mele!

Inima Adriana Florea, clasa a XII-a A

OK. Sună intetesant! Cu siguranță că viitorul e în mâinile mele, dar oare doar în ale mele... Și

știu că ceea ce gândesc are valoare pentru că mereu gândurile preced faptele, iar noi trebuie să

controlăm chiar și gândurile.

Vreau să încep prin a spune ce m-a motivat să scriu acest eseu. Cred că motivația mea provine

de la atracția mea pentru ceva nou,

necunoscut, deci rămâne să vorbesc despre o

pasiune a mea care mă macină mai adânc,

este vorba de ceea ce bate în noi zi și

noapte. De fiecare dată când spun inimă mi

se pare cea mai performantă, interesantă și

perfectă parte a corpului uman și nu doar al

acestuia ci și a tot ce există pe pământ.

Mereu când simt inima că bate, mă simt

mult mai bogată pentru că în mine există

ceva care continuă să bată, să lucreze, fără

nici o motivație din partea mea sau a altuia

și fără un salariu la sfârșitul lunii. Mă miră

însă faptul că bate continuu 24 din 24, fără

concediu de Paște, Crăciun sau Anul Nou,

atunci fiind chiar mai solicitată. Singurul

moment în care ea se oprește este când

strănutăm, pentru o secundă, sau când

murim.

Îmi amintesc când, citind o carte,

naratorul, cel mai bun și înzestrat student

din toată universitatea în domeniul cardiologiei, după terminarea facultății primește numeroase

solicitări pentru un loc de muncă. La fiecare interviu din spitalele unde a fost chemat să profeseze, el îl

întreba pe intervievator ce mai poate să-l învețe despre inimă. Majoritatea celor întrebați priveau

nedumeriți, cu ochii mari la un student de nota 10 care încă mai dorea să știe ceva despre inimă. Din

cauza răspunsurilor nesatisfăcătoare, refuza orice slujbă până când, la un moment dat, într-un spital,

punând aceeași întrebare idioată, un cardiolog bătrân, care avea la activ mai bine de 1000 de

transplanturi, toate efectuate la o calitate superioară în procent de aproape 100%, îi răspunde cu o voce

tremurândă: „Mai presus de orice, păzește-ți inima; căci din ea ies izvoarele vieții”. În urma acestui

răspuns, a acceptat slujba. Și într-adevăr, a fost un răspuns bun.

Foarte multe persoane riscă să-și ia adio de la lume din cauza bolilor de inimă. Desigur îmi

dau seama că e un drum greu de parcurs, dar încerc să învăț din greșelile altora și să nu mă las doborâtă

de eșecuri pentru că cele mai puternice scări au treptele clădite din eșecuri. Pe lângă aceasta, John

Maxwell mă învață trei lucruri pe care nu am voie să le uit niciodată:1. Fiecare om mă poate învăța

ceva; 2. În fiecare zi am de învățat; 3. De fiecare dată când învăț ceva am de câștigat. Nu contează ce

domeniu îți alegi deoarece reușita ta depinde 90% de comportamentul tău și doar 10% de aptitudinile

tale. Așa că aplicând toate acestea, sper din tot sufletul să am parte de acest viitor și îmi urez succes în

continuare.


55

Judecător

Brianna Iliaș, clasa a XII-a A

Mă numesc Brianna Iliaș, sunt elevă în clasa a XI-a A la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din

Lugoj. Tot aud această întrebare: „cum îți vezi viitorul?” În perspectiva mea, viitorul se schimbă de la o

zi la alta, deoarece sunt o persoană dinamică și îmi place diversitatea. Înainte de a începe liceul m-am

tot gândit la ce voi face după și am ajuns la concluzia că cel mai bun lucru ar fi să profesez în

informatică, deaorece lumea se află într-o contiună evoluție tehnologică. Dar când am început liceul,

am realizat ce dificilă e informatica. Mi-a fost destul de greu să mă reprofilez, dar am realizat ce mult

mă atrage Dreptul și îl consider ca o variantă pentru facultate.

În acest moment al vieții mele mă gândesc la faptul că vreau să devin un judecător bun pentru a

putea fi un examplu și ajutor pentru societate, dar și pentru a-i face mândri pe părinții mei, care mereu

m-au susținut. Cum am ajuns la acestă concluzie? Totul a început pe când eram clasa a X-a și mi-am

dat seama că informatica nu mă atrage. Nu mă descurcam și timp de două luni totul a fost monoton.

Parcă totul se prăbușise asupra mea din cauza că eram la un profil real, bazat pe multă, multă

informatică, iar în capul meu totul era amestecat și încurcam toate noțiunile. Puteam să-mi schimb

profilul și să-mi fac să îmi fie mai ușor, dar am decis că nu trebuie să renunț și că doar din cauza

informaticii nu se merită. Viața mea nu depinde de această materie.

La începutul clasei a XI-a am început să citesc, să studiez despre meseria unui judecător, am

început să-mi dedic mai mult timp cunoașterii și cred cu tărie că am destule calitați pentru a fi cea mai

bună în meseria asta. Un bun judecător este perseverent, exigent cu sine în primul rând. Cred că mai

întai de toate un bun judecător trebuie să fie un bun om. Nu un om bun! Nu poți fi un bun judecător

dacă alegi să fii un om bun, un om milos. Nu mila este tratamentul pe care trebuie să îl aplice

judecătorul celor care i se adresează. Un bun om, este un om sincer: în primul rând cu sine și mai apoi

cu cei din jur. Odată îndeplinite aceste calitați, e greu ca judecătorul să fie nedrept, nesincer în soluțiile

pe care le va da. Mă consider o persoana perseverentă și îmi place să dau tot ce îi mai bun din mine

când fac un lucru. Probail și din acest motiv sunt și exigentă cu mine, întrucât îmi place perfecțiunea.

Eu consider acesta meserie, o meserie pe care o putem practica și în umrătorii 100 de ani deoarece

mereu o să existe legi, dar vor exista și oameni care o vor încălca.

În acest moment prezent, sunt convinsă că aceast drum vreau să îl urmez în viață. Simt că

aceasta sunt eu cu adevarat și mă reprezintă. Simt nevoia să fac acest pas spre viitorul meu și proiectul

acesta mă ajuta să îl și țin și mai bine în propriile mâini.

Viitorul nu vine de la sine

Cătălin Matei, clasa a XII-a A

Toți oamenii au un viitor, unii au un viitor plin de bucurie, iar alții unul plin de tristețe, dar un

lucru este sigur, faptul că viitorul îl facem construim noi și nu altcineva. Dacă vrei să devii mecanic nu

te poate opri nimeni din a ajunge ce îți dorești, însă daca vrei sa devii ceva și nu ai ambiția de a ajunge

unde vrei nu vei avea niciodată un viitor. Cu toate că nu sunt hotărât încă ce vreau să fac în viată, am o idee unde aș vrea să ajung.

Domeniul IT-ului m-a fascinat încă de când eram mic și până în ziua de astăzi visez să ajung un

programator la o firma de jocuri video precum Valve sau Ubisoft, dar cu timpul am ajuns la concluzia

că acest domeniu necesită foarte mult timp acordat și devotament. Fiecare job necesită muncă și timp,

dar după părerea mea niciuna nu întrece domeniul IT. Eu sunt o persoană socială care vrea să petreacă

cât mai mult timp cu prietenii, iar acest domeniu nu este unul potrivit pentru ceea îmi doresc eu. Au

fost cazuri în care unii din IT au lucrat si 72 de ore fără somn pentru a finaliza un proiect, iar eu nu îmi

doresc așa ceva. Un lucru este cu certitudine, iar acela este faptul că un job ca acesta este unul dintre

cele mai bine plătite slujbe din lume dacă nu chiar cel mai bine plătit job. Nici măcar medicii nu câștigă

cât câștigă un programator. Având toate aceste lucruri în vedere nu sunt genul de persoana care este

nebună după bani. În ultimii 2 ani m-am gândit la un job care să-mi placă și nu am ajuns la un răspuns.

Totuși sunt fascinat de spațiul cosmic. În fiecare zi mă uit pe YouTube la documentare legate de

universul în care ne aflăm și cum a ajuns în acest stadiul în care se află astăzi. Sunt pur și simplu uimit


56

de ,,mărimea” planetelor, galaxiilor, stelelor etc., iar de fiecare dată când mă uit la un documentar

rămân șocat, indiferent dacă l-am mai văzut odată. Mi-ar plăcea un job în acest domeniu. Mi-ar plăcea

un job chiar și în domeniul mecanicii, deoarece ador să repar lucruri care nu mai funcționează sau să

inventez o noua mașinărie care te poate ajuta. În 2 luni voi împlini vârsta de 18 ani, iar eu încă nu sunt

hotărât ce voi face mai departe în viață. Este foarte greu să îți schimbi părerea despre ce vei face mai

departe când toată familia are așteptări de la tine, când toți vor să ajungi ceva mai mult decât au fost ei. Viitorul nu vine de la sine. Trebuie să lucrezi din greu pentru a ajunge unde ți-ai plănuit de la

bun început. Cu toate acestea viitorul meu încă este sub semnul întrebării și nu cred ca voi ști prea

curând ce voi face mai departe.

Vreau schimbarea

Theodora Adam, clasa a XII-a A

Dacă aș pune-o pe mama să-mi facă o caracterizare ar spune că sunt minunată, deșteaptă,

optimistă și amuzantă, iar dacă mi-aș întreba sora mai mare, ar spune despre mine că sunt enervantă,

egoistă, răsfățată și oportunistă și încă de 3 x răsfățată, dar acestea sunt păreri mult prea exagerate și

subiective. Sunt o fire normală, cu nimic mai bună decât alții. Sunt destul de perfecționistă și nu-mi

place să fac lucrurile de mântuială și țin la detalii. Sunt optimistă și mă consider norocoasă din multe

puncte de vedere.

Mă numesc Adam Theodora, am 17 ani, și sunt eleva la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din

Lugoj. Ca indivizi într-o societate cu credințe, obiceiuri și mentalități diferite, trăim în realități

distincte. Părerea mea este că poporul român are o mentalitate limitată și într-un fel are o frică de

necunoscut. De aceea, trăim într-o monotonie continuă; același sistem educațional de zeci de ani,

aceleași meserii, aceeași gândire etc... Vreau să fac o schimbare care să ne aducă mai aproape de anii

2020. Vreau să fac ceva ca să le pot arăta oamenilor că schimbarea poate fi bună, cât timp nu facem din

nou aceleași greșeli. Unii ar spune ca e pueril, dar eu cred într-o schimbare. Sunt conștientă de

dificultatea cu care oamenii nu sunt dispuși să se schimbe; poate va fi un pas mic, poate doar în

realitatea mea voi percepe schimbarea, dar important e să perseverez și să nu-mi uit obiectivele.

Consider o provocare alegerea unui loc de muncă din moment ce încă n-am terminat liceul.

Vreau să fac din pasiunea mea un venit stabil. Iubesc copiii și ador să lucrez cu ei. Este într-adevăr

dificil, dar merită efortul.

După cum bine am învățat, statutul unei meserii poate atât evolua cât și involua. Nu poți fi

mereu sigur de necesitățile unei societăți în viitor. Acum poate agricultura e importantă. Totuși, toata

munca țăranilor deja a fost înlocuita de mașinării după revoluționa industriala și în curând poate că

această meserie nu va mai fi necesară în viața de zi cu zi. Însă, peste vreo 100 de ani, oamenii își vor da

seama ce importanți sunt țăranii și că munca fizică e mai eficientă și că tot alimentele bio sunt cele mai

bune.

Vreau un viitor în care să pot să mă dezvolt continuu și să fiu într-o continuă creștere. Vreau ca

viitorul meu să depindă de mine și să nu stau în umbra altor persoane. Vreau să fiu un exemplu pentru

cei din jurul meu; să pot să-i ajut. Dar toate acestea trebuie învățate. Am nevoie să învăț să comunic, să

învăț să lucrez într-un grup și să știu să-mi formez o echipă de oameni care să mă ajute în viitorul meu.

Am nevoie să mă dezvolt și să descopăr perspective noi și proiectul acesta mi se pare exact de ceea ce

am nevoie.

Nu putem fi toți soldați

Cristian Dorin Jurji, clasa a XII-a A

Lumea în care trăim pare normală, obișnuită. Pare că acesta e modul în care oamenii există și au

existat dintotdeauna. Dar nu e așa. Oamenii nu au trăit niciodată într-o lume așa de sofisticată și

potrivită nevoilor noastre, ca și astăzi, acest lucru oferindu-ne posibilitatea de a uita de noi înșine și de

a nu ne îngrijora cu privire la supraviețuire.

Hrană, adăpost, siguranță, toate acestea sunt, mai mult sau mai puțin, luate ca atare. Dar lucrurile

nu au fost mereu așa. Datorită acțiunilor oamenilor care au trăit înaintea noastră ne bucurăm de


57

confortul de astăzi. Depinde de mine, de noi, ca cei ce vor urma să trăiască într-o lume mai bună decât

în prezent. Dar ce putem face noi pentru a construi acest viitor? Cu siguranță nu voi avea o contribuție

la fel de mare ca Traian Vuia sau ca cel care, în viitor, va descoperi un tratament pentru cancer de

exemplu. Dar voi face ce îmi stă în puteri să fiu un exemplu pozitiv în societate.

Totuși când gândesc spre viitor mă cuprind sentimente inefabile, nu știu exact ce voi realiza

din punct de vedere profesional sau material. Momentan îmi doresc să port o uniformă, nu știu însă

dacă de pompier sau soldat. Bine, dar cum poate schimba viitorul un soldat sau un pompier, poate te

întrebi? Se poate observa și în situația de față, în această pandemie pompierii și soldații, alături de

cadrele medicale și poliție, sunt eroii noștri, salvează vieți. În ultima perioadă sunt atras spre locurile de

muncă care presupun muncă fizică. Privind spre sora mea, care a urmat studii universitare, am realizat

că după multă educație, titulatura de inginer (inginer topometrist în cazul ei) nu îți asigură neapărat

fericirea, ceea ce vreau să spun este că o slujbă bine plătită, pe termen lung, poate să îți facă mult rău

dacă nu e ceva ce ți place. Pur și simplu eu nu m-aș putea imagina ca fiind în locul ei. Nu aș putea să

stau cel puțin 8 ore zilnic în fața unui monitor. Ei bine de aceea diversitatea este un avantaj, cum eu n-

aș vrea să muncesc în fața unui monitor, așa sunt persoane care ar face orice doar să nu ajungă să

lucreze cu fizicul. Nu e nimic greșit în asta, cum nu putem fi toți ingineri, nici soldați, nici pompieri...

nu putem fii toți. Dar cum știm că alegerea pe care o facem este corectă? Cum știm ce ne place?

Lucrurile se schimbă atât de repede, trăim într-o lume dinamică, nu mai este destul să urmăm o școala

ca mai apoi să lucrăm în fabrică ca la revoluția industrială. Suntem tineri, trebuie să ne adaptăm, avem

viitorul în mâinile noastre avem timp să luăm decizii și dacă greșim să schimbăm asta.

În încheiere, suntem responsabilii de ceea ce ni se întâmplă, nu vreau să fiu un spectator la

propria viață, istoria ne artă cum am ajuns în acest punct, suntem responsabili să continuăm să

progresăm împreună ca oameni, în acest moment încerc să iau atitudine și să aleg o direcție, tu ce faci

cu viitorul tău?

Doar muzica contează Raul Ianoș, clasa a XII-a A

,,Dacă nu te gândești la viitor, nu poți să-l ai” așa spunea Laureatul Nobel pentru Literatura,

John Galsworthy. Nimic nu e mai adevărat, din punctul meu de vedere. Deși trăim o perioadă dificilă,

care ne-a dovedit că viitorul este un timp nestatornic, gândul la ziua de mâine, ne face să trecem peste

ziua de azi! În ceea ce privește viitorul meu, acesta a fost stabilit cu mulți ani în urmă, când am luat

pentru prima dată saxofonul în mână. Atunci am știut că vreau să devin muzician! Deși pentru mulți,

aceasta meserie nu înseamnă decât petreceri și distracție, realitatea stă cu totul diferit. A fi muzician nu

implică doar talent, ci și sute, poate chiar mii de ore de studiu, dar și nopți nedormite și sacrificate. Știu că îmi doresc să am viitorul în mâinile mele așa că, niciun sacrificiu nu poate fi prea mare.

Mereu am considerat că dacă îți dorești un lucru cu adevărat în viață îl vei obține, indiferent de câte

obstacole ai în cale. Sârguința, înclinația muzicală și constanța care mă caracterizează sunt doar câteva din calitățile

necesare unui bun muzician. Mai mult decât atât, carisma mea și faptul că sunt sociabil mă ajuta să mă

fac plăcut oamenilor, fapt foarte important în muzică. La urma urmei, nimic nu te face mai fericit în

viată decât să îi faci pe alții fericiți, iar muzica îi bucură pe toți. Fericirea și voia bună pe care reușesc

să le transmit oamenilor prin muzica mea îmi umple și mie sufletul de bucurie. Pe de alta parte, perfecționismul și rigiditatea de care dau dovadă în unele situații, face munca

în echipa mult mai dificilă pentru mine. Cu toate acestea, încerc să mă adaptez situației, pentru ca, în

final, doar muzica contează. De asemenea, nu privesc mereu criticile ca fiind constructive, deși sunt

conștient că ele sunt menite să mă ajute. Cu toate acestea, încerc mereu să învăț din greșeli pentru că tot

omul cât trăiește învață. Prezentul trebuie trăit din plin, dar fără a scapă din vedere, viitorul, pentru că,

oricât de îndepărtat ar părea, mereu se apropie cu pași repezi. În concluzie, consider că viitorul este așa cum mi-l construiesc și că atât timp cât îți dorești un

lucru, nimic nu te poate opri. Muzica este viitorul meu, a cărei fundație am început să o clădesc cu

primul sunet al saxofonului și continui să o clădesc cu fiecare notă muzicală a fiecărui cântec.


58

Împotriva focului

Alexandru Darian Ciobanu, clasa a XII-a

Viitorul este lucrul important căruia nu-i acordam destula atenție. Din viitorul nostru face parte

și prezentul, deoarece fiecare alegere făcută astăzi are consecințe mâine sau într-un viitor apropiat.

Adolescenți fiind, de cele mai multe ori ne gândim doar la prezent, uitând faptul că prin alegerile

noastre viitorul ne este schimbat. Noi putem doar plănui lucruri pentru viitor neștiind ce ne așteaptă,

dar ne putem face o idee despre ce vom vrea să facem mai departe cu viața noastră.

Sunt momente în care mă întreb ce voi face cu viața mea, ca oricare alt adolescent. Unul din

gândurile mele cele mai frecvente este meseria pe care o voi urma. Sper că aceasta va fi meseria de

pompier. Mă tot gândesc de ceva timp la această meserie și la aspectele ei pozitive, dar și la cele

negative, însă un lucru știu sigur, pentru a realiza unele lucruri este nevoie de sacrificii, iar dacă ne

dorim un lucru cu adevărat, îl putem obține indiferent de obstacole.

Mă consider un băiat muncitor, chiar dacă uneori sunt leneș. Încerc pe cât posibil să fiu

sârguincios și să fac tot ce este nevoie pentru a reuși în viată, dorind să obțin acest job. Această

meserie m-ar face fericit deoarece aș putea să salvez viețile oamenilor și animalelor din incendii

provocate de evenimente neașteptate. Pentru a putea reuși în acest domeniu trebuie să urmez cu grija

instructajul, deoarece sunt vieți puse în mâinile mele. Meseria vine și cu anumite sacrificii, pompierul

fiind acela care pleacă de dimineața fără a ști când se va întoarce, este cel care înfruntă pericolul în

situații dificile, indiferent de condiții; pompierul este primul care ajunge și ultimul care pleacă, este cel

care se luptă cu focul ore întregi, până când își împlinește datoria.

Pe de alta parte, una din calitățile mele este munca în echipa, încă de mic reușind să mă integrez

într-un grup de oameni, comunicând și făcând ce este necesar pentru a ajuta. De asemenea, dispun și de

curaj și devotament, caracteristici care mă vor ajuta enorm în momentul în care voi fi nevoit să le aplic,

când sunt pus în situații de viată și moarte. O altă abilitate importanta pe care o am este capacitatea

deplina de exercițiu, deoarece fac sport aproape zilnic. Consider că sportul este important pentru

dezvoltarea mea fizică, dar și mentală, acestea fiindu-mi de foarte mare ajutor pentru jobul ales de

mine. Dețin și calitatea de a mă putea adapta ușor unei schimbări, dar și de multă putere de muncă și

concentrare.

În concluzie, cred că viitorul meu va fi unul frumos, voi avea o familie și voi lucra în cadrul

unității militare de pompieri din orașul meu, pentru că această meserie este una foarte respectată, bine

plătită și recunoscuta în toată lumea. Cred că viitorul meu depinde de mine și încerc să fac tot posibilul

să obțin ce îmi doresc, putând să pun în practică tot ce știu și ce am învățat în cadrul proiectului.

COLȚUL PROFESORILOR

Dozatorul de cărți

Viața și opera Sfântului Gerard de Cenad. Studii

Coordonator-Claudiu Mesaroș, Timișoara, Editura Universității de Vest

Prof. dr. Dorin Murariu

Pe vremea când bântuia molima comunismului în România, eram tratați cu atâtea ședințe

lunare, trimestriale, semestriale, anuale, plenare, conferințe și congrese în care trăgeam pe răboj atât de

multe victorii în toate domeniile, încât toți ceilalți din Europa păreau niște bieți năpârstoci, la care se

mai petreceau și toate tragediile și dezastrele imaginabile, în timp ce noi trăiam fericirea de a contempla

zilnic brutăriile fără pâine, măcelăriile fără carne, televizoarele fără curent și fără program, străzile fără

mașini, captive în cozile de la benzinării. Un trai fără griji, nu trebuia decât să ne lăsăm

pilotați...Manipulați...În mod neașteptat, chiar despre acest lucru scrie Claudiu Mesaroș în prefața

acestui volum fundamental pentru primii pași în cunoașterea cărturarului din jurul anului 1000, care a

lăsat în urmă Veneția pentru a-și asuma faptele misionarului fondator. Fiind primul episcop creștin de

rit latin din această regiune, a contribuit la încreștinarea locuitorilor, a înființat prima școală atestată din


59

spațiul românesc și a scris primul text cunoscut de la noi (Deliberatio supra hymnum trium puerorum

ad Isingrimum Liberalem). Este adevărat că vreo 750 de ani a fost uitat prin bibliotecile mănăstirești,

redescoperit și iarăși uitat, până când episcopul transilvănean Ignatius Batthyány, primul său cititor

avizat, l-a tipărit în 1790, însă fără a produce ecouri. Altoind doctele studii cuprinse în volum cu puțină

fantezie, fiecare își poate construi un fascinant roman istoric, mai ales că viața și faptele lui Gerard s-au

,,topit” în două legende scrise după rețete adecvate. Manipulări medievale peste secole. Dar Claudiu

Mesaroș se referă și la cele mult mai apropiate, în România existând ,,doar o traducere a acestui text, și

aceea selectivă (circa o zecime din text, complet trunchiat și cu titlu modificat) realizată în anul 1984

de către Radu Constantinescu, sub îndrumarea academicianului Răzvan Teodorescu, depășită și

inutilizabilă ca text de referință”, pentru că manipulează cititorul prin racordări ideologice, astăzi,

impardonabile. De exemplu, selecția celor zece procente traduse ,,s-a produs astfel încât să eludeze în

textul final orice citare sau nume biblice, precum și orice argument religios”, denaturând ,,înțelesul

originalului în multe locuri”, mai multe stereotipuri specifice anilor ’80 apărând în ,,cuvântul înainte”,

cât și în studiul introductiv: Banatul este văzut ca ,,o deschidere nebănuită de orizonturi” ce avea ,,o

secretă știință a împăcării contrastelor”, prin urmare un model de multiculturalitate utilizabil oricând în

referirile la regiuni locuite de minorități etnice sau religioase, iar benedictinul autor este transformat

,,într-un raționalist anti-clerical, anti-radical și anti-mistic cu mult timp înaintea epocii raționalismului”

(autor, totuși, evitat de protocroniștii ceaușiști, fiindcă era venetic și catolic), care considera Scriptura

un pretext pentru a expune idei sociale, reformatoare. Despre cel care a fost ,,primul Sfânt martir al

Ungariei, ucis prin lapidare, străpungere și aruncare în Dunăre de către militanți ai partidei anticreștine

pretendente la tronul Ungariei în anul 1046” scriu în acest volum atât de interesant, prin informație și

mesaj, autori din domenii diferite (Claudiu Arieșan, Teodora Artimon, Svetozar Boškov, Claudiu Călin,

Remus Mihai Feraru, Constantin Jinga, Claudiu Mesaroș, Elöd Nemerkényi, Martin Roos, Boris

Stojkovski, Andreea-Bianca Znorovszky), viziunea interdisciplinară fiind propice pentru un subiect

complex dinaintea marii schisme (1054). În cadrul Europei, acea ruptură produce încă ecouri.

Despre… temeri

Profesor Gabriela Ivanciu

Aşa cum natura îşi urmează cursul și noi avem cursul nostru propriu de urmat. Indiferent de

intemperiile exterioare sau cele interioare, este necesar să descoperim cum putem să le facem față astfel

încât să fim în echilibru cu noi înșine. De ce ajungem în astfel de situații „limită”? Deoarece așa am

fost „învățați” să funcționăm. „Trebuie să... pentru a fi ca toți ceilalți... sau vrei să rămâi singur(ă) și

fără prieteni…?” Tot mai mulți oameni se simt nemulțumiți de alegerile lor, de viețile lor; deși sunt

nemulțumiți ei continuă totuși să facă aceleasi lucruri. Rămân „blocați” în aceleași obiceiuri și

comportamente și deși simt, văd că ceva nu este în regulă cu ei, continuă să se simtă neputincioși.

Totul pare că se blochează la nivelul creierului și nu mai vedem nimic, nu mai auzim aproape

nimic din lumea exterioară ajungând să ne retragem în propria lume interioară distorsionată deja de

scenarii imaginare.

Ne retragem crezând că ne va fi mult mai bine, măcar pentru o vreme fără ca nimeni să ne mai

întrebe nimic. Dar nu realizăm că de fapt doar ne ascundem. Și nici măcar nu ne ascundem de cei din

jurul nostru, ci ne ascundem de noi înșine și fugim de noi înșine.

Atunci când nu reușim să ne identificăm cu un grup, atunci când simțim și știm că suntem altfel,

atunci când nu suntem înțeleși, când suntem dați la o parte, când suntem criticați și judecați, atunci

când pare că nu ne mai găsim locul, atunci intervine starea de singurătate, de îngrijorare, de

dezamăgire, de anxietate.

Anxietatea ne împinge spre diferite vicii. Adesea, vedem în noi și în afara noastră probleme

care de fapt, în mod real, nu există. Fiecare dintre noi ar trebui să conştientizeze mai mult faptul ca

avem o singura viață și ea trebuie trăită într-un mod sanatos,din toate punctele de vedere. Bucuraţi-vă

de faptul că trăiţi,că sunteţi sănătoşi, că vă puteţi folosi mâinile, sau picioarele. Bucuraţi-vă că sunteţi şi

conştientizaţi că orice problemă are rezolvare. Curaj, tânără generaţie!


60

De acum 100 de ani (dacă vă vine să credeți)

Profesor Horațiu Suciu

Acum 99 de ani, în 1921, vedea lumina tiparului, la

Tipografia „Minerva” George Țăran din Lugoj, „Anuarul II al

Școalei Medii Române de Stat pentru fete din Lugoj pe anul

școlar 1920-1921” publicat de Ioan S. Caba, Director.

Și chiar dacă acest anuar începe cu „Istoricul școalei

medii (civile) de fete și statificarea acesteia” (istoric la care vom

reveni), noi ne vom concentra pe desfășurarea anului școlar

1920/1921.

Pentru început, trebuie să știm că în „orașul Lugoj sunt 2

școli medii de fete, a noastră și cea rom. catolică.

Din aceste 2 școli, a noastră, s-a înființat în anul 1903, la

stăruința și prin intervențiunea d-șoarei Roza Kiss, fost

profesoară și directoară la aceasta școală, prin ordinul Min. de

culte și instrucțiune publică reg. ung. Nr. 76018/1903, având la

început caracter privat, cu drept de publicitate. Școala se

deschide la 1 Septembvre 1903”.

După Marea Unire din 1918, școala, dintr-una maghiară

se transformă într-una românească și „prin detașarea fostei

profesoare-directoare Roza Kis(s) și a celoralalte profesoare (maghiare) la alte școale, secția maghiară

înceată, rămânând cu începutul anului școl. 1920/1921 numai secția română. O parte din elevele secției

maghiare se înscriu în școala noastra cu limba de propunere română, altele la școala medie de fete rom.

cath., iar celelalte în școala de băieți cu limba de propunere germană”.

Tot în anul școlar 1920/1921, școala devine școală de stat. „După mai multe demersuri făcute la

forurile competente, On. Dir. Region. a învățământului secundar din Timișoara, cu Ord. Nr. 3302/1920

adresat Direcțiunei școalei de aici, între altele ne cere informațiuni cu privire la referințele de drept și

datorințe ale orașului față de stat și vice-versa în care s-a aflat școala noastră cu Statul ungar de mai

nainte, și întru cât ar exista să le comunicăm, și în fine „Întru cât orașul Lugoj ar declara, că de un

edificiu corespunzător, provăzut cu mobiliarul necesar, încălzit și luminat, conform recerințelor pentru

totdeauna ale acestor școale, noi suntem aplicați să facem propunerea, ca ele, să fie declarate ca școale

de stat, urmând ca statul să supoarte toate celelalte spese”.

Comunicat acest ordin cu

Primăria orașului Lugoj, Consiliul

comunal al orașului, în ședința din 12

Ianuarie 1921, a adus următoarea

„Rezoluțiune” și anume: Comuna

Lugoj își dă învoirea, ca școala civilă

de fete din Lugoj să se statifice, pe

lângă următoarele condițiuni: „Statul

să ia asupra sa angajamentul se

supoarte toate cheltuielile personale

ale întreg personalului numit definitiv

sau aplicat în mod provizor, precum

și taxele plusuliu de ore, în schimb, comuna Lugoj se obligă a îngriji de susținerea unui edificiu

corespunzător pe seama școalei, prevăzut cu mobilierul necesar, încălzit și luminat conform

recerințelor”.

Rezoluțiunea adusă de conziliul comunal, Primăria ne-o comunică cu dtta de 17 Ianuarie 1920,

sub Nr. 13315/1920 adm”. Astfel, școala medie de fete din Lugoj („a noastră”) devine școală de stat.

Primăria orașului Lugoj își i-a angajamentul să ofere școlii o clădire corespunzătoare pentru

desfășurarea cursurilor (mult timp administrația locală nu reușește să-și țină promisiunea), iar statul

român își i-a angajamentul să plătească salariile profesorilor.


61

Însă, „verba volant scripta manent” și noi suntem încă la stadiul de verba, așa cum

consemnează, cu îngrijorare domnul director Caba: „decizul On. Min. al Instr. și cultelor în această

cauză, până acum, cel puțin noi, Direcțiunea școalei, nu l-am primit încă, dar după adresa ce ni-se face

atât din partea acestuia, cât și a

On. Direcțiuni Regionale,

Statificarea școalei noastre o

privim ca un fapt – deja

împlinit”.

Acum, după ce am aflat

că fix acum 100 de ani, școala

noastră a devenit școală de stat,

cu predare în limba română, sigur ardeți de nerăbdare să aflați cine sunt profesorii care predau atunci

(și, mai ales, ce predau). Primul pe listă este „Ioan S. Caba – prof. titular și director provizor”, cu o

vechime de „31 (de ani) din cari 2 la această școală”. Domnul director predă „Matematică (la) cl. III-

IV. - 4 ore, Muzică (la) cl. I-IV. - 6 ore, Caligrafie (la) cl. I-IV - 2 ore... (Caligrafia a propus-o numai în

sem. I)”.

Sabina Minișan, „prof. supl.”, cu o vechime de „4 (ani) din cari 2 la această școală” predă (de

toate) „Zoologie (la) cl. I. - 3 ore, Botanică (la) cl. II. - 3 ore, Matematică (la) cl. II. - 3 ore, Fizică (la)

cl. III. - 3 ore, Chimie (la) cl. IV. - 3 ore, Igienă (la) cl. IV. - 2 ore, Economie (la) cl. II. - 2 ore, Desemn

(la) cl. III-IV. - 5 ore (numai în sem. I)”. Tot doamna profesor e și „custodele laboratorului de Chimie,

Fizică și Naturale. Secretarul direcțiunei și diriginta cl. I”.

Adriana Savii, „prof. supl.”, cu o vechime de „3 (ani) din cari 2 în această școală” predă

„Română (la) cl. I-IV. - 16 ore, Gimnastică cl. II. - 2 ore, Desemn (la) cl. II. - 3 ore (numai sem. I.)”.

Doamna profesor e și „Cust. Bibliotecii prof. și elevilor (și) diriginta cl. II”.

„Silvia E. Catina, născ. Oprin” este „prof. tit.” cu o vechime de „2 la această școală” și predă

„Geografie (la) cl. II-IV - 6 ore, Lucru de mână (la) cl. I-IV. - 9 ore, Economie (la) cl. I. - 2 ore,

Gospodărie (la) cl. III. - 2 ore, Caligrafie (la) cl. I-II - 2 ore (numai în sem. II.)”. Doamna profesor e și

„custod. Recv. De lucru și mână., Secr. Ședințelor corp. Profes. (și) Diriginta cl. IV”.

Ana Belințan este „prof. supl.” cu o vechime de „2 la această școală” și predă „Matematică (la)

cl. I. - 3 ore, Geografie (la) cl. I. 2 ore, Istorie cl. III-IV 4 ore, Instr. civică cl. III-IV. 2 ore, Educație cl.

IV 2 ore, Gimnastică cl. I, III și IV. - 2 ore, Desemn (la) cl. I 3 ore (numai în sem. I.)... și e Dirigenta

(la) cl. III”

Eva Belințan este „prof. supl.” cu o vechime de „2 la această școală”... a fost „concediată la 1

Oct. 1920 pentru studii.

Emilia Oprean este „prof. auxiliară”, cu vechime de „1 an” și predă „Desemn (la) cl. I-IV. - 11

ore (din sem. II.) și e „custodele recv. de desemn”.

Anton Guiiaume este „prof. auxiliar” cu o vechime de un an în această școală și predă

„Franceză (la) cl. II-IV - 8 ore Domnul profesor Anton Guiiaume este „Prof. tit. la liceul „Coriolan

Brediceanu””.

Victor Leh este „prof. auxiliar” cu o vechime de un an în această școală și predă „Franceză (la)

cl. I - 3 ore și Germană (la) cl. III-IV - 4 ore. Domnul profesor Victor Leh este „prof. practic la liceul

„Coriolan Brediceanu””.

Ce e ciudat e numărul profesorilor și catiheților de religie. Sunt șase profesori de religie la o

școală cu patru clase. Anuarul consemnează că religia a fost predată, în anul 1920/1921, de Petru Olde,

„prof. suplent de religie gr.or., (cu o vechime de) 2 ani la această școală (și care predă) Religia (la) cl.

I-IV. - 6 ore (pentru elevele gr. or.); Dr. George Fireza, „prof. supl. gr. cath. (cu o vechime de) 5 ani la

această școală (și care predă) Religia (la) cl. I-IV. - 6 ore (pentru elevele gr. or.); Lambert Kandos,

„preot rom. cat(olic) (care) a predat relig. în cl. I-IV - 4 ore la săptămână; Ștefan Szombati Szabo,

„preot ref(ormat) (care) a predat religia în cl. II. - 1 oră la săptămână; Sigismund Chovan, „preot aug.

ev(anghelic) (care a) predat religia în cl. II. - 1 oră la săptămână; Dr. Emanuil Lenke, preot izr(aelit)

(care a) predat religia în cl. I-IV - 2 ore la săptămână.

După cum cred că ați înțeles până acum (sau nu), școală medie însemna gimnaziu (mediu - la

mijloc între școala primară și liceu), iar clasele I-IV de la școala medie erau clasele V-VIII de astăzi.

Simțiți că mai lipsește ceva? Și eu simt la fel, căci ce e o școală fără femeia de serviciu? Așadar,

„servitoarea școalei (este doamna) Anghela Gimpel, (care) servește de 7 ani”.


62

După ce am enumerat echipa cu care au jucat profesorii Școalei Medii Române de Stat pentru

fete din Lugoj în anul școlar 1920-1921, să vedem și „Cronologia anului școlar” și să facem niște

comparații cu vremurile noastre.

În anul școlar 19020/1921, „înscrierile s-au efeptui din 12 Sept. - 20 Sept. 1920, sub care durată

s-a înscris 91 eleve ordinare. În decursul anului școlar s-au mai înscris: a) 1 elevă ordinară și b) 14

eleve particulare. De toate 106 eleve. În anul școlar 2020-2021, la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu, la

gimnaziu, în cele cinci clase sunt înscriși 142 de elevi.

În acest an, datorită pandemiei provocate de coronavirus și predării online, n-au fost corigențe.

Într-un în obișnuit, corigințele se țin în august. Acum 100 de ani, „examene de corigență s-au ținut în

16 Sept. 1920, prezentându-se și trecând cu succes examenul 5 eleve... (Deasemenea), examene

particulare s-au ținut în 17 și 18 Sept. 1920, la cari s-au prezentat 6 eleve, fiind toate promovate”.

Referitor la „începerea anului școlar (1920-1921)... (aflăm că) la 21 Sept. s-a făcut invocarea

Duhului Sfânt, iar în 22 Sept. s-au început prelegerile”. În plină pandemie, anul școlar 2020/2021 a

început cu o ceremonie simplă în 14 septembrie 2020. A doua zi au început cursurile.

În ceea ce privește „corpul didactic și activitatea școlară. În anul școl. 1920/1921 la școala

noastră au funcționat: 1 director, 2 profesori, 6 profesoare și 6 prof. caticheți. În total 15.

Din acest personal directorul și 5 profesoare au fost numiți din partea Secretariatului General

din Cluj cu dtta de 10 Sept. 1920, cu ordinul de sub. Nr. 27746/1920.

Profesoara de matematică, fizică și chimie: Eva Belințan, având concediu pentru continuarea de

studii, cu 15 Oct. 1920 se duce la universitate în Cluj, iar Ana Belințan, prof. de Geografie și Istorie,

prin ordinul de mai sus, în 11 Oct. Își ocupă postul de aici, fiind transferată dela Școala civilă de fete

din Hațeg.

Ne având profesori de limba franceză, germană și de desemn, pentru catedra de limba franceză

și germană au fost aplicați d-nii profesori: Antoniu M. Gullaume și Victor Leh de la liceul „Coriolan

Brediceanu” din Lugoj ca profesori suplinitori, conform ordinului on. Dir. Reg. Nr. 2600/1920, cari cu

1 Nov. 1920 își încep funcțiunea, iar D-șoara Emilia Oprean la cerera proprie, adresată On. Dir. Reg.

Este admisă ca prof. de desemn cu dtta de 29 dec. 1920 Nr. 3763/1920 începându-și funcțiunea în 22

Ianuarie 1921”.

Situația nu s-a schimbat prea mult. În anul școlar 1920/1921 cursurile au început în 22

septembrie, dar anumite posturi au fost ocupate abia în noiembrie și mai târziu. Și la începutul anului

2020/2021, datorită pandemiei, unele posturi au fost ocupate abia în octombrie.

Concluzia domnului director Caba e una optimistă: „provăzute astfel toate catedrele după

putință cu personalul trebuincios, abstrăgând dela alte multe lipsuri ce le avea școala, corpul profesoral

fiind pătruns de însemnătatea zilelor de tranziție și prefacere, adese-ori peste puterile sale face totul,

numai ca să ducă la isbândă lucrul început și ca să se desarcineze de o datorință sfântă ce o are înaintea

lui Dumnezeu, patriei, neamului și elevelor în așa chip că, cu prea puține escepțiuni, materialul cuprins

în programa analitică a fost predat aproape întreg”. Să sperăm că în anul 2020/2021, în ciuda a „multe

lipsuri” ce le are școala programa va fi predată în totalitate.

Și în ceea ce privește „progresul în studii”, domnul director Caba ajunge la o concluzie

optimistă: „luând în considerare toate neajunsurile și pedecile întâmpinate în decursul anului școlar ca:

lipsa de manuale, de rechizite, utenziliile necesare și alte lucruri neamintite, progresul a fost deplin

satisfăcător, dacă nu zicem - foarte bun”. Deși nu ne putem pronunța încă cu privire la „progresul

școlar” din acest an, să sperăm că lipsa de manuale (la clasa a VIII-a), lipsa de „utenziliile necesar și

(de) alte lucruri neamintite” (laptopuri, internet) nu vor afecta prea grav rezultatele elevilor.

În anul școlar 1920/1921, în legătură cu „starea sanitară”, Anuarul consemnează că „în privința

aceasta am fost cât se poate de norocoși, abstrăgând dela câteva cazuri de morburi mai ușoare și de o

durată mai scurtă”. La 100 de ani distanță, situația e complet opusă și morbul nu e deloc ușor.

Și cum totul pare că ține de noroc, „în decursul acestui an școlar dtta de 8 Martie a.c. am avut

norocirea de a fi inspecționați din partea Onor. Domn Ioan Petrovici, dir. Regional al învățământului

secundar din Timișoara, carele... au făcut ca pentru noi, corpul profesoral de aici, această zi să fie o

adevărată sărbătoare, nu ca în trecut, în era maghiară - chin și tortură”. După chinul și tortura inspecției

maghiare, odată ce ai început să ai noroc, continui să ai noroc, căci „alte inșpecționări nu s-au făcut din

partea superiorilor, decât numai din partea directorului școalei”. Adevărul e că, după experiența unei

inspecții generale în 2019, puțin noroc nu strică.


63

Și pentru că o școală înseamnă și activități extrașcolare, imediat după 1918, serbările școlare

sunt ridicate la rang de artă. Dacă acum, în zilele noastre (2020), datorită pandemiei, activitățile

extrașcolare aproape au dispărut, în anul școlar 2020/2021, „pentru dezvoltarea și întărirea simțului

național și patriotic, corpul profesoral... a aranjat în coînțelegere cu corpurile profesorale dela celelalte

școli de aici... mai multe Matinee împreună și fiecare direcțiune școlară separat la școala sa proprie,

unde prin discursuri potrivite asupra însemnătății zilei, cari de care mai frumoase, am stârnit în elevele

noastre voia de emulare, dragostea de tot ce e frumos, bun și plăcut și mai presus de toate dragostea de

limbă, neam și patrie, iar în publicul azistent admirația, mulțumirea sufletească și mândria națională”.

„Cele mai însemnate serbări școlare, în decursul anului, după „Invocarea Duhului Sfânt” asupra

lucrărilor noastre de peste an, ținută la începutul anului școlar au fost următoarele:

1. Ziua de 1 Decembrie 1920 aniversarea adunării naționale dela Alba-Iulia.

2. Ziua de 24 Ianuarie (6 Februarie) 1921 – în amintirea unirei principatelor române.

3. Ziua de 28 Februarie după ameazi.

4. Ziua de 10/23 Maiu. Aniversarea independenței și a întemeierii regatului român.

5. Ziua de 5 Iunie, Serbarea centenarului lui V. Alexandri.

6. Ziua de 9 Iunie, Ziua eroilor și

7. Ziua de 26 Iunie, încheierea festivă a anului școlar”.

Pentru a putea face o comparație cu ceea ce obișnuia să se întâmple în zilele noastre, iată

„Programa serbării din 1 Decemvrie 1920”:1. Participarea elevelor la serviciul divin, în biserica gr. or.

La 9 ore a.m. 2. Participarea elevelor la jurământul recruților în casarma Regimentului la 10 ore. La 11

ore în Școala medii de fete. 3. „Imnul Regal” cântat de corul elevelor în 3 voci (Toate cântările din cor

sunt instruate de directorul școalei Ioan S. Caba.). 4. Discurs despre însemnătatea zilei, rostit de

directorul școalei I. S. Caba. 5. „Unui soldat” poesie de: R. Rosetti, recitată de olga Branisce el. De cl.

II. 6. „Închinare” poesie de R. Rosetti, recitaată de Matilda Ignea, elevă de cl. II-a. 7. „Pui de lei” de G.

Cucu, cântat de corul elevelor pe 3 voci.

D. a. la Matineul din Teatru, corul școalei medii cântă: 1. „Sună buciumul” cor în 3 voci. 2.

„Fiii României” cor în 3 voci. 3. Dansuri naționale, executate sub conducerea d-șoarelor profesoare:

Ana Belințan și Adriana Savii.

La încheierea anului școlar, programul „din 9 Iunie 1921. (Încheierea a școalelor)” a fost

următorul: 1. La 9 ore a.m. Te-Deum în biserica gr. or. 2. La 11. Ore. Esamen de gimnastică în curtea

Școalei normale cu acompaniarea muzicei Reg. 17 de Infanterie din loc. 3. Dansuri naționale. 4. „Imnul

Regal”, cântat de eleve. 5. „Rugămintea din urmă”, de G. Coșbuc, recitată de L. Cociș, elevă de cl. III.

6. „Sună buciumul”, cântat de eleve. 7. „Șoarecele și pisica” de G. Alexandrescu, recitată de A. Starjil,

elevă de cl. II. 8. „Pe-al nostru steag” cântat de eleve. 9. „Ca mâini va bate ceasul”, de Z. Bârsan,

recitată de N. Juraton, elevă de cl. a IV. 10. „Pui de lei” cântat de eleve. 11. La școală: Dare de seamă

despre activitatea corpurului profesoral și progresul elevelor în decursul anului școl. 1920/21.

Fiind timpul prea înaintat, împărțirea testimoniilor (diplomelor) se amână pe 27 Iunie a.m. la 9

ore”.

De ce din 9 iunie 1921, împărțirea diplomelor se amână până pe 27 iunie? Simplu! Pentru că

urmau „examenele dela finea anului școlar”, care „s-au ținut cu mici întreruperi din 10 Iunie până în 26

Iunie și anume: a) În 10 și 11 Iunie examene din Religie. b) Din 14-17 Iunie a.c. examene verbale la

toate clasele. c) În 22și 23 Iunie examene de absolvire (scripturistic și verbal la cl. IV.) d) În 24 Iunie

a.m. examen public la toate clasele din câte un studiu. e) În 24 Iunie d.a. examen scripturistic cu elevele

particulare, iar în 25 examene verbale. f) În 26 Iunie Te-Deum, iar după serviciul divin. Examen de

gimnastică și cânt”.

Autorul manualului amintește și că: „la aceste 2 examene au luat parte un public foarte număros

și ales, în frunte cu Prea S. Sa Dl Episcop Dr. Traian Frențiu, care și-a exprimat admirația pentru

dibăcia cu care elevele executau figurile din gimnastică”. Totuși, în ciuda dibăciei fetelor la gimnastică,

admirată de însuși episcopul Frențiu, nu toate elevele au promovat la toate materiile. Așa că, anuarul

anunța că examenele de corigență „se vor ținea în 30 și 31 August st. N. 1921 și vor consta numai din

probe orale, cari se vor estinde asupra întregului material al studiului respectiv. Examenele de corigență

se pot face numai după expirarea terminului de 2 luni, dela examenul particular sau de clasă și numai la

școală, care a eliberat certificatul. Elevele, cari la examenele de corigență vor obține nota de

nesuficient, fie numai dintr-un studiu, vor rămânea repetente”.

Prevăd că asta urmează și în august 2021. Numai să ajungem cu bine acolo.


64

Conspirația

ninja

Desene:

Larisa Ianculescu clasa

a XII-a D

Nu v-am povestit niciodată despre cei mai mari dușmani ai mei: ninja, luptătorii din

umbră, care încearcă să stăpânească pământul. Îi recunoșteam întotdeauna pentru că

a purtau mască.

Și, de fiecare dată când îi vedeam, cu măștile lor urâte, îi provocam la luptă.

DENTIST / MARTIE 2019


65


66

SPITAL DE NEBUNI IRECUPERABILI




67


68

liceul teoretic iulia hasdeu lugoj iulia 33

Documents