UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „CAROL DAVILA” - BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MEDICINĂ

Specializarea Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Şef de Catedră:

Prof. Dr. Adriana Sarah Nica

Coordonator Ştiinţific:

Prof. Dr. Adriana Sarah Nica

Absolvent:

Pruteanu Andreea Cezarina

Bucureşti

2010

Studiul privind recuperarea

locomotorie post-partum

CUPRINS

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I – Argumentare teoretică

1.1 Actualitatea şi importanţa studiului.......................................

1.2 Evoluţia aspectului ce urmează a fi studiat............................

1.3 Precizarea noţiunilor întâlnite în lucrare...............................

1.3.1 Naşterea......................................................................

1.3.2 Lăuzia.....................................................................

1.4 Particularităţi anatomofuncţionale şi fiziopatologice..........

1.4.1 Anatomia aparatului genital......................................

1.4.2 Anatomia peretilor abdominali si a pelvisului..........

1.4.3 Patologia lăuzei.......................................................

1.4.4 Tehnici specifice folosite în acest domeniu..............

CAPITOLUL II – Ipoteza cercetării

2.1 Motivaţia realizării temei....................................................

2.2 Kinetoterapia post-partum..................................................

2.3 Scopul şi obiectivele studiului...........................................

2.3.1 Kinetoterapia în perioada lăuziei propriu-zise...................

2.3.2 Kinetoterapia în perioada lăuziei tardive..................

2.4 Metode de cercetare utilizate în studiu..............................

2.5 Teste şi măsurători efectuate.............................................

PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL III. – Organizarea cercetării

3.1 Locul desfăşurării şi dotarea sălii.......................................

3.2 Prezentarea cazurilor.........................................................

3.3 Programul kinetoterapeutic al lăuzei................................

CAPITOLUL IV. – Rezultate obţinute

4.1 Analiza rezultatelor iniţiale.................................................

4.2 Analiza rezultatelor finale...................................................

4.3 Analiza comparativă a rezultatelor şi interpretarea

statistică.............................................................................

CONCLUZII................................................................................

RECOMANDĂRI.........................................................................

BIBLIOGRAFIE...............................................................................

PARTEA GENERALĂ

Motto: "Existenţa noastră este mişcarea, repausul reprezintă moartea."

Blaise Pascal

CAPITOLUL I

ARGUMENTARE TEORETICĂ

1.1 Actualitatea şi importanţa studiului

În ultimii ani kinetoterapia a devenit un domeniu cunoscut şi foarte apreciat de

persoanele care au avut nevoie de un astfel de tratament. Kinetologia este ştiinţa care se

ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi al structurilor care participă la aceste mişcări.

Kinetologia medicală sau kinetoterapia studiază mecanismele neuromusculare şi articulare

care asigură omului activităţile motrice normale. Face parte din medicina fizică -

specialitate terapeutică care utilizează ca metode: mişcarea, căldura, curentul electric,

climatul, masajul şi apa. Este cea mai nouă componentă a medicinii fizice şi reprezintă

metodologia activă de bază pentru consolidarea sau refacerea funcţiilor unor părţi ale

corpului uman afectate de boală sau de traumatisme.

Kinetoterapia este efectuată prin programe de recuperare medicală care urmăresc

refacerea unor funcţii diminuate sau creşterea nivelului funcţional în diverse suferinţe. Este

o formă terapeutică individualizată care, plecând de la programe de exerciţii fizice statice şi

dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative şi

de recuperare. Astfel, kinetoterapia îşi găseşte aria de utilizare în cele trei secţiuni de

asistenţă medicală, putându-se descrie:

kinetoterapia profilactică

kinetoterapia de tip curativ

kinetoterapia de recuperare

Obiectivele generale urmărite în tratamentul prin kinetoterapie sunt:

creşterea forţei şi a rezistenţei musculare;

refacerea, creşterea şi adaptarea capacităţii de efort;

ameliorarea funcţiei de coordonare, control şi echilibru a corpului;

formarea capacităţii de relaxare;

corectarea posturii şi aliniamentului corpului;

creşterea mobilităţii articulare;

reeducarea respiratorie;

reeducarea sensibilităţii.

Exerciţiile fizice contribuie la menţinerea stării de sănătate şi au rolul de a conduce

către echilibrul tuturor funcţiilor organismului uman. Mişcarea ajută fiinţa umană să-şi

menţină deplinătatea forţelor fizice şi morale, făcând-o utilă cât mai mult timp. Exerciţiul

fizic este mijlocul principal al educaţiei fizice. Ca urmare a practicării sistematice a

exerciţiului fizic, apar în organism efecte locale sau generale, imediate sau tardive,

trecătoare sau de durată, care îmbunătăţesc structura şi funcţionalitatea corpului uman.

Orice activitate cu caracter fizic constituie şi o stimulare pentru muşchi, cărora le

îmbunătăţeşte proprietăţile fiziologice şi calităţile fizice.

Încălzirea este obligatorie înaintea unei activităţi care solicită intens sistemul

muscular, în special activităţile sportive. Orice muşchi "rece" este într-o contracţie parţială

iar fluxul de sânge care trece prin el este minimal, ca urmare acesta va fi cu uşurinţă

afectat la cea mai mică presiune. "Încălzirea" creşte cantitatea de sânge care trece prin

muşchi prin intensificarea activităţii musculare. Astfel muşchii şi tendoanele (legătura

muşchilor cu structura osoasă) sunt mai pregătite pentru solicitare.

Menţinerea unui tonus fizic şi psihic bun uşurează atât sarcina cât şi naşterea.

Această opinie este improtriva celei conform căreia femeia gravidă trebuie să se

odihnească mult, să doarmă şi să mănânce cât pentru doi. Fitness-ul le ajută pe femei să-şi

păstreze frumuseţea şi în timpul sarcinii. Exerciţiul fizic adecvat îmbunătăţeşte tonusul

muscular, dar şi aspectul fizic. Asociat cu masajul previne apariţia varicelor, edemelor,

vergeturilor. Exerciţiile vizează şi corectarea ţinutei, în vederea menajării coloanei

vertebrale, care este foarte solicitată în timpul sarcinii. Exerciţiile aerobice şi de respiraţie

pregătesc gravida pentru naştere, prin însuşirea tehnicii de coordonare a ritmului

respiraţiei. Efortul fizic se face mai ales pe expiraţie, spre deosebire de fitness-ul normal, în

care efortul se face pe inspiraţie. Este de fapt o pregătire a gravidei pentru a se implica

activ în procesul naşterii, pentru a păstra autocontrolul în acele momente.

Astfel, travaliul va fi mai scurt şi mai puţin dureros, deoarece gravida învaţă să-şi

contracte adecvat musculatura implicată în procesul naşterii. De asemenea, scade riscul de

rupturi la nivelul perineului şi al apariţiei hemoroizilor. Recuperarea post-natală este mult

mai rapidă la femeile care şi-au tonifiat musculatura perineală. Fitness-ul ajută gravidele

să-şi menţină şi greutatea optimă. Aceasta creşte în medie cu 12-15kg. Exerciţiile sunt

indicate în funcţie de condiţia fizică dinaintea sarcinii. Dacă gravida are o condiţie fizică

bună atunci se fac exerciţii pentru creşterea tonusului muscular şi îmbunătăţirea

musculaturii perineale.

Exerciţiile sunt diferite în funcţie de cele trei perioade ale sarcinii. În primul

trimestru se fac exerciţii uşoare, mai ales exerciţii de relaxare şi respiraţie. Se evită

exerciţiile în forţă deoarece există riscul de avort. Începând cu trimestrul al doilea sunt

indicate exerciţiile care întăresc musculatura pelvi-perineală, abdominală şi fesele. Acestea

sunt foarte importante atât în menţinerea sarcinii cât şi pentru o naştere uşoară. Exerciţiile

se realizează numai sub supraveghere medicală, cu măsurarea permanentă a pulsului şi

tensiunii arteriale. Efortul se dozează astfel încât acestea să nu depăşească limitele

normale. Exerciţiile sunt contraindicate la pacientele care au placenta praevia (anomalie de

implantare joasa a placentei), sângerări, anemii sau alte probleme de sănătate. În aceste

cazuri se pot face exerciţii pentru întărirea tonusului musculaturii perineale, acestea

nepresupunând prea mult efort. După o naştere prin cezariană, recuperarea începe mai

târziu, aproximativ după 6 luni.

Exerciţiul fizic ajută la menţinerea şi chiar la creşterea nivelului de energie şi a

rezistenţei cardio-pulmonare ale mamei, necesare atât pentru a putea face faţă cu uşurinţă

schimbărilor care se produc în corpul ei, cât şi pentru a avea o naştere mai uşoară.

Exerciţiul fizic poate ajuta foarte mult în reducerea durerilor de spate, a umflării anumitor

zone (în special picioarele), a inflamării, a oboselii, ajută la creşterea energiei, a imaginii

de sine şi îmbunătăţeşte somnul. Practica sistematică induce o stare de bine, măreşte

capacitatea sistemului respirator şi a celui cardiovascular, ceea ce ajută la o mai bună

pregătire pentru naştere; inclusiv avorturile şi alte complicaţii ale sarcinii sunt mai puţin

frecvente la femeile care practică exerciţiile fizice într-o formă sistematică. De asemenea,

s-au remarcat beneficii şi în plan emoţional, printr-un control şi o coordonare corporală

mai bună în timpul naşterii şi o recuperare fizică corectă.

Exerciţiile fizice efectuate în mod regulat oferă proaspetei mame o diversitate de

avantaje, între care o întoarcere mai rapidă la forma fizică de dinaintea sarcinii şi o

capacitate mărită de a face faţa nevoilor nou-născutului.

Înainte de a începe un program de exerciţii de recuperare postnatală trebuie să se

consulte întotdeauna doctorul. Factorii individuali sunt cei care decid dacă o lăuză este sau

nu aptă pentru exerciţiile fizice.

În alte cazuri, mai ales atunci când este vorba de femei care au practicat regulat

exerciţiile fizice pe parcursul sarcinii, ele pot fi apte să reînceapă programul de exerciţii

fizice zilnice chiar mai devreme, probabil la o săptămână sau două după naştere.

Avantajele exerciţiilor fizice postnatale:

refacerea şi recuperarea după naştere sunt mult mai uşoare;

revenirea la forma fizică de dinaintea sarcinii este mult mai rapidă;

mama are mult mai multă energie pentru a putea face faţă necesităţilor

bebeluşului;

depresia şi stresul se reduc.

1.2 Evoluţia aspectului ce urmează a fi studiat

Un istoric al kinetoterapiei şi terapiei prin mişcare subliniază două aspecte deosebit

de importante.

Pe de o parte, vechimea impresionantă a acestei terapii, vechime care se pierde

undeva în trecutul îndepărtat a omului, căci, chiar dacă informaţiile scrise asupra terapiei

prin mişcare nu au "decât" aproape 5000 mii de ani, este neîndoielnic că fiinţa umană

sesizase cu mult timp înainte beneficiile pe care i le aduceau exerciţiile prin mişcare pentru

refacerea stării de sănătate. Sub un anumit aspect, se poate considera ca o terapie prin

mişcare, realizată conştient s-a născut odată cu Homo sapiens.

Perenitatea kinetoterapiei de-a lungul mileniilor este prin ea însăşi pledoaria cea

mai convingătoare pentru valoarea reală a acestei terapii, atât de particulară prin principii,

tehnici şi metode de utilizare.

Desigur că de la practicile unor sisteme de exerciţii terapeutice, care ne produc

uimire şi amuzament, până la exerciţiile de facilitare neuromusculare proprioceptivă sau de

bio-feed-back aplicate azi, există o foarte mare distanţă şi de timp şi concepţie (Sebenghe

Tudor, 1987).

Utilitatea exerciţiilor fizice pentru mame reprezintă un mare beneficiu spre a face

faţă necesităţilor sarcinii, naşterii şi refacerii mai rapide la starea anterioară. În absenţa

problemelor medicale şi obstreticale, femeia gravidă poate rămâne activă fizic practicând

exerciţiul fizic, ce îi dă sentimentul unei vieţi normale.

Exerciţiile fizice recomandate în această perioadă pre- şi post-natală pot contribui

mult la evitarea unor probleme cardiovasculare (hipertensiune, varice), a osteoporozei, a

insuficienţei respiratorii datorate expansiunii pulmonare apărută odată cu dezvoltarea

sarcinii, a constipaţiei, anxietăţii sau depresiei. Pentru multe gravide uşureză

disconforturile reprezentate de durerile lombare datorate modificărilor posturale ce intervin

odată cu schimbarea centrului de greutate, deposturări care pot vicia derularea mişcărilor,

ajungându-se la încărcări neadecvate la nivelul structurilor articulare, la o scădere a

randamentului lor şi deci la apariţia precoce a oboselii.

Implicarea atât de importantă a musculaturii în postură şi aliniere explică importanţa

programului kinetic în profilaxia şi tratarea acestor modificări.

1.3 Precizarea noţiunilor întâlnite în lucrare

1.3.1 Naşterea

Naşterea este reprezentată prin expulzia fătului cu anexele fetale printr-o serie de

fenomene reunite complex.

►Naşterea prin cezariană

Există situaţii când este necesară intervenţia chirurgicală:

capul copilului este prea mare pentru a putea încăpea prin pelvis;

boli sau malformaţii ale fătului care pot face ca naşterea să fie

riscantă sau traumatică;

operaţie de cezariană anterioară datorată unei forme anormale a pelvisului

sau unei afecţiuni a mamei sau dacă a fost făcută o incizie verticală în uter.

boli ale rinichilor sau hipertensiune la mamă, ceea ce ar face-o incapabilă să

suporte stresul travaliului.

Figura nr.1 Operaţia de cezariană

Perioada de recuperare după o operaţie de cezariană este mai lungă decât după o

naştere pe cale naturală. Cezariana este o operaţie majoră a abdomenului, de aceea este

nevoie de un timp îndelungat pentru recuperare. De fapt, durează aproape şase luni pentru

ca incizia să se vindece total.

►Naşterea cu epiziotomie

Epiziotomia este o incizie la nivelul perineului (perineul este regiunea anatomică

care închide bazinul în partea inferioară). Prin secţionarea chirurgicală a acestei zone se

înlesneşte ieşirea copilului din cavitatea uterină. În acelaşi timp se pot evita rupturi

musculare care sunt mult mai dificil de refăcut şi pot antrena complicaţii mai neplăcute. În

acelaşi timp orice gest chirurgical implică riscuri şi complicaţii aşa că epiziotomia nu

trebuie să fie un gest de rutină.

Figura nr.2 Epiziotomie

►Naşterea în mediul subacvatic

Actualmente, naşterea în apă se practică pe scară largă în Anglia, USA, Australia,

Noua Zeelandă, etc. În România cercul celor preocupaţi de “naşterea în apă” este încă

destul de restrâns.

Beneficiul folosirii “apei” în travaliu sau la naştere a devenit în zilele noastre un

adevăr unanim recunoscut, chiar dacă există încă "voci" care încearcă prin diferite

motivaţii să-l minimizeze.

Ideea de a lăsa femeia gravidă să stea în timpul travaliului în apă ca şi cea a

naşterii în apă a fost explorată încă din anii '60, mai întâi de către cercetătorii ruşi, fiind

preluată ulterior şi în ţările vest europene.

Naşterea în apă are actualmente o largă răspândire în lume, adepţii ei considerând

că avantajele sunt multiple de ambele:

pentru femeia gravidă: un travaliu mai scurt, relaxare, atenuarea durerii,

scăderea intervenţiilor sau a folosirii medicamentelor în travaliu;

pentru făt: o tranziţie mai uşoară din uter spre exterior, unde el iese tot în

mediu acvatic, spre deosebire de naşterea obişnuită unde fătul este expus

imediat efectului “brutal” al forţei de gravitaţie (Aldea Marie-

Jeanne,1999).

1.3.2 Lăuzia

Se defineşte ca perioada de timp în care dispar fenomenele generale şi locale induse

de simbioza materno-ovulară şi se întinde la femeile care nu alăptează de la sfârşitul

perioadei a IV-a a naşterii până la apariţia primei menstruaţii; practic se consideră 6-8

săptămâni post partum, pentru că nu există criterii precise care să marcheze sfârşitul ei şi

pentru că femeile care alăptează pot fi amenoreice mai multe luni (nu mai au menstruaţie).

Prin urmare lăuzia fiziologică este oarecum particulară pentru fiecare caz în parte.

În această perioadă:

- uterul involuează de la o greutate de 1000 g la 100 g.

- în contrast cu regresiunea uterului, la nivelul glandei mamare apare producţia

lactată indusă de influenţe neurohormonale în perioada de gestaţie. Laptele matern

înlocuieşte colostrul (lichid gălbui, vâscos, transparent cu conţinut mare de

minerale si proteine secretat de glandele mamare) la 3 zile de la naştere. Sânii devin

tumefiaţi (inflamaţi), eritematoşi (roşeată) şi sensibili la palpare datorită furiei

laptelui şi angorjării fiziologice la 3-4 zile post-partum.

- în această perioadă pot apărea infecţii puerperale şi complicaţii tromboembolice.

- după eliminarea placentei, în uter rămân porţiuni de căducă (resturi de placentă),

caracterizată prin infiltrat hematic şi infiltrat leucocitar care se vor elimina ca lohii

(secreţii) prin vagin, în primele 3 zile având culoarea roşie (lohiile au aspect

hematic, serohematic sau seros) şi virează spre alb în următoarele 10 zile până la 6

săptămâni. După această etapă începe sub influenţe hormonale preponderent

estrogenice proliferarea endometrială care durează 25-42 de zile. La femeile care nu

alăptează la sfârşitul celor 6 săptămâni de lăuzie apare prima menstruaţie.

- colul uterin devine ferm după 3 zile, orificiul intern al colului se închide şi el după

3 zile, iar cel extern după 3 săptămâni.

- peretele abdominal poate rămâne cu dehiscenţa, depărtarea muşchilor drepţi

abdominali.

- sistemul nervos este caracterizat printr-o labilitate psihică exagerată cu tendinţa la

stări depresive, care este înlocuită treptat de instinctul matern care modifică

fundamental comportamentul femeii. Starea extremă a acestei situaţii se numeşte

psihoză puerperală (tulburare psihică ce apare la mama care a născut) care uneori

poate necesită internare cu tratament antipsihotic şi antidepresiv.

- lăuza se examinează zilnic în maternitate urmărindu-se involuţia uterină, aspectul

lohiilor, evoluţia cicatricei perineale, modificările sânilor, curba pulsului,

temperatura, tensiunea arterială, diureza şi tranzitul intestinal. Lohiile roşii

persistente, involuţia uterină insuficientă poate sugera retenţie placentară - placenta

nu se elimină şi rămâne la nivelul uterului şi necesită tratament de specialitate.

Pentru acest stadiu vom recomanda mişcări speciale accesibile posibilităţilor de

mişcare, forţă etc, ale lăuzei în scopul refacerii acesteia în timp cât mai scurt cu alte cuvinte

pentru a scurta această fază de lăuzie.

1.4 Particularităţi specifice

1.4.1 Anatomia aparatului genital feminin

Reproducerea este o caracteristică fundamentală a oricărei fiinţe şi se realizează

prin participarea a două organisme de sex diferit. Ea este rezultatul fecundării gametului

feminin (ovul) de către gametul masculin (spermatozoid). Oul rezultat se grefează în

cavitatea uterină, unde continuă să crească şi să se dezvolte până ce fătul devenit viabil este

expulzat din uter prin actul naşterii. Diferenţierea sexuală este prezentă încă din momentul

fecundării oului, diferenţierea intersexuală somatopsihică are loc lent în timpul copilăriei

şi se realizează după pubertate ca urmare a activităţilor gonadelor.

Figura nr.3 Secţiune medio-sagitală prin pelvisul feminin

1-Aorta abdominală la bifurcare; 2-Vasele iliace primitive drepte; 3-Vasele

hipogastrice; 4-Artera fesieră; 5-Rectul secţionat; 6-Uter; 7-Fundul de sac Douglas; 8-

Septul recto-vaginal; 9-Sfincterul anal extern; 10-Fundurile de sac vaginale; 11-Vagin;

12-Septul vagino-vezico-uretral; 13-Uretra; 14-Vezica urinară; 15-Ligamentele pubo-

uretrale şi spaţiul prevezical al lui Retzius; 16-Ligamentele ombilicale şi fascia ombilico-

prevezicala; 17-Ligamentul rotund al uterului; 18-Vasele iliace externe; 19-Ligamentul

lombo-ovarian; 20-Muşchiul psoas; 21-Ureter

În copilărie, hormonii sexuali secretaţi în cantităţi reduse contribuie împreună cu

ceilalţi hormoni, la creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului, iar după pubertate,

aceşti hormoni secretaţi în cantităţi crescute la femei cu anumite caracteristici ciclice,

întreţin funcţia sexuală.

Organizarea morfofuncţională a sistemului reproducător la ambele sexe este extrem

de complexă, gonadele având atât funcţia de a produce gameţi (ovule şi spermatozoizi) cât

şi pe cea de a secreta hormoni sexuali, care prin diferitele lor activităţi asupra organelor

genitale şi asupra întregului organism, asigură condiţii optime pentru reproducere.

Aparatul genital feminin este format dintr-o parte externă - vulva - şi un grup de

organe interne localizate în pelvis: vaginul, uterul, trompele Faloppe (salpinge) şi ovarele.

Glandele mamare constituie anexe ale aparatului genital.

Evoluţia şi starea morfologică a organelor genitale sunt în strânsă interdependenţă

cu starea hormonală, diferită în fiecare din perioadele de dezvoltare.

● vulva - reprezintă deschiderea în afara organelor genitale. Este constituită din:

muntele lui Venus, labiile mari, labiile mici, clitorisul, himenul, glandele Bertholin,

glandele Skene, bulbii vestibulari, glandele anexe regionale, perineul.

● vaginul - este un organ fibro-muscular cu lumenul turtit în sensul antero-

posterior. Vaginul are rol în copulaţie şi serveşte drept canal pentru trecerea fătului şi

anexele sale în timpul naşterii. Datorită elasticităţii are posibilitatea de a se deschide în

special în cursul naşterii, când pereţii săi pot veni în contact cu pereţii bazinului, pentru ca

după aceea să revină la dimensiunile obişnuite.

În drumul său oblic, străbate o serie de planuri musculare care închid bazinul în

partea de jos a trunchiului. Muşchii din această regiune denumită perineu sunt susţinătorii

vaginului şi în bună parte a tuturor organelor bazinului.

Vaginul în partea de sus se continuă cu colul uterin iar în partea de jos se deschide

în vulvă. În partea de dinapoi vine în raport cu rectul, iar în partea de dinainte vine în

raport cu vezica şi uretra.

● uterul - este organul în care nidează şi se dezvoltă produsul de concepţie şi care

produce expulzia acestuia după dezvoltarea la termen. Este situat în regiunea pelviană, pe

linia mediană şi reprezintă raporturi anatomice:

anterior – cu vezica urinară

posterior – cu rectul

inferior – se continuă cu vaginul

superior – cu organele intestinale şi colonul

lateral – cu ligamentele largi

Este format din trei porţiuni: corpul uterin, istmul şi colul uterin.

● trompele uterine - sau salpingele sunt cele două conducte musculo-

membranoase situate în partea superioară a ligamentelor largi. Ele se întind de la coarnele

uterine până la faţa superioară a ovarelor.

La nivelul trompei are loc întâlnirea ovulului cu spermatozoizii şi constituirea

iniţială a oului. Trompele au o lungime de 10-12 cm cu diametre care variază pe traiectul

lor între 2 – 4 cm până la 6 – 8 cm, în partea terminală.

Fiecare trompă prezintă 4 părţi:

partea interstiţială situată în grosimea peretelui uterin;

istmul care continuă partea internă şi are o lungime de 3 – 4 cm;

ampula cu o lungime de 7 – 8 cm, mai dilatată;

pavilionul, porţiunea terminală, cu o formă de pâlnie care este dotată cu câte 10 – 15

franjuri pe margine (fimbrii).

Trompele sunt dotate cu o mare capacitate de mobilitate.

Poziţia lor este asigurată de ligamente largi, ligamente ovariene, precum şi

mezosalpinx. Vascularizaţia arterială este asigurată de ramuri din arterele ovariene şi

arterele uterine.

● ovarele - sunt organe pereche. Ele constituie glanda sexuală feminină, cu funcţie

endocrină şi în acelaşi timp producătoare a ovulelor. Sunt situate în cavitatea pelviană, pe

peretele său posterior.

Au o formă ovoidală, cu diametru longitudinal de 3 cm, lăţimea de 2 cm şi

grosimea de 1 cm. Suprafaţa este netedă până la pubertate, iar după aceea uşor neregulate.

Faţa superioară a ovarelor este în raport anatomic cu pavilionul trompei. Hilul ovarian se

găseşte pe marginea lor. Ovarul este fixat prin ligamentul utero-ovarian, tubo-ovarian şi

lombo-ovarian, precum şi prin mezo-ovarian. Arterele ovarului provin din arcada vasculară

formată din artera ovariană cu o ramură a arterei uterine şi din care se desprind 10–12

arteriole care pătrund în ovar la nivelul hilului.

1.4.2 Anatomia pereţilor abdominali şi a pelvisului

Kinetoterapia trebuie să acţioneze direct asupra musculaturii abdominale, lombare,

perineale, asupra staticii bazinului şi coloanei vertebrale dorso-lombo-sacrate.

Bazinul - pelvisul sau centura pelvină are ca rol principal transmiterea forţelor de

greutate ce solicită coloana vertebrală, membrelor inferioare prin intermediul articulaţiilor

coxo-femurale (greutatea max. suportată de pelvis este de 250Kg).

Coxalul este un os lat pereche format prin sudarea (în jurul vârstei de 13-18 ani) a

altor trei oase: ilionul, ischionul şi pubisul; are 2 feţe şi 4 margini.

Sacrumul este un os median situat între cele 2 oase coxale, cu care se articulează

semimobil prin feţele lui laterale. El este format prin sudarea celor cinci vertebre sacrate şi

are o formă piramidală, cu baza situată în sus unde se găseşte suprafaţa articulară, cu

ultima vertebră lombară; de o parte şi de alta a acesteia aflându-se cele 2 aripioare sacrate.

Coccisul este situat în continuarea sacrumului, fiind şi el os nepereche, format din

sudarea a trei-patru vertebre. Privit de sus bazinul osos are forma unui trunchi de con cu

baza în sus, deci cu o circumferinţă superioară, una inferioară şi cu 2 feţe: externă şi

internă.

Articulaţiile bazinului

Articulaţiile sacro-iliace, stângă şi dreaptă, sunt articulaţii amfiartrozice între

laturile laterale ale sacrumului şi suprafeţele auriculare ale coxalelor.

Simfiza pubiană este tot o articulaţie semimobilă a celor două feţişoare, ovalare

de pe osul pubian stâng şi drept. În timpul sarcinii şi mai ales în timpul naşterii creşte

mobilitatea acestei articulaţii prin mărirea diametrului strâmtorii inferioare, facilitând

expulzia fătului.

Articulaţia sacro-coccigiană întărită de 4 ligamente, unul anterior altul posterior

şi 2 laterale. În cursul naşterii se produce retropulsia coccisului cu mărirea diametrului

subcoccis-subpubian de la 9,5 la 11-12 cm.

Abdomenul muscular - Are doi pereţi antero-laterali, un perete superior

reprezentat de diafragm, un perete posterior şi un perete inferior - muşchii perineului.

Pereţii antero-laterali sunt formaţi din muşchi pereche:

▪ Muşchiul drept abdominal se întinde de o parte şi de alta a liniei albe .

Origine - se inseră prin trei digitaţii:

1) externă - pe marginea antero-inferioară a cartilajului coastei a V-a

2) mijlocie - pe marginea antero-inferioară a coastei a VI-a

3) internă - pe marginea inferioară a coastei a VII-a şi pe faţa anterioară şi

laterală a apendicelui xifoid.

▪ Muşchiul piramidal are formă triunghiulară cu baza la pubis şi vârful pe linia albă. Se află

în teaca dreptului abdominal, urmând mişcările acestuia.

▪ Muşchiul oblic extern

Origine - pe feţele externe ale ultimelor 7-8 coaste.

- inserţia inferioară se face pe următoarele fascicule:

a) posterioare, pe buza externă a crestei iliace;

b) mijlocii, merg până la linia mediană şi formează lama anterioară a tecii

drepţilor abdominali;

c) anterioare, o mică parte ce se inseră pe pubis, iar o ultimă parte se

continuă la rădăcina coapsei cu fascia lata.

▪ Muşchiul oblic intern este şi el un muşchi larg, situat imediat sub oblicul extern.

Originea este reprezentată de fibre musculare care se desprind astfel:

a) posterior de pe fascia toraco-lombară, împreună cu marele dorsal

b) porţiunea anterioară a crestei iliace;

c) spina iliacă antero-posterioară.

Inserţia inferioară:

a) posterior pe marginea inferioară a ultimilor trei coaste;

b) mijlociu intervine la formarea tecii dreptului abdominal şi a liniei albe;

c) anterior, se unesc fibrele aponevrotice ale muşchiului transvers şi

formează tendonul conjunct.

▪ Muşchiul transvers abdominal alături de diafragm, formează piesa principală în presa

abdominală.

Originea:

a) faţa internă a ultimelor 6 cartilaje costale;

b) prin aponevroza posterioară pe apofizele costiforme ale vertebrelor

lombare;

c) pe buza internă a porţiunii anterioare a crestei iliace.

Inserţia terminală, fibrele musculare merg transversal.

a) aponevroza anterioară a transversului formând cu foiţa posterioară a

oblicului intern lama posterioară a tecii dreptului abdominal;

b) restul de 1/3 formează faţa anterioară a tecii dreptului abdominal.

Peretele superior al abdomenului

Diafragmul separă cutia toracică de cavitatea abdominală ca o boltă cu faţa

convexă spre cutia toracică şi cea concavă spre abdomen, permiţând proiectarea unor

organe abdominale pe peretele toracelui: ficat, splină, stomac. Are două componente, una

aponevrotică centrală şi una periferică musculară. Diafragmul are orificii care asigură

comunicarea între cele 2 cavităţi, prin ele trecând esofagul, aorta, vena cavă inferioară,

marele nerv splahnic, micul nerv splahnic, şi vena lombară ascendentă, acestea fiind din

păcate şi puncte slabe ce pot permite hernieri ale organelor abdominale.

El este principalul muşchi inspirator, prin contracţia lui mărind toate cele trei

diametre toracice: când se contractă, fibrele lui arciforme devin aproape rectilinii, bolta

coboară şi creşte diametrul vertical.

Mişcările diafragmatice se produc în trei timpi:

1) centrul frenic este cel mai sus, fibrele musculare sunt relaxate - timpul

expirator;

2) stâlpii se contractă, centrul frenic este uşor coborât - începe inspiraţia;

3) fibrele anterioare şi laterale se contractă, centrul frenic rămâne imobilizat

şi se produce inspiraţia completă.

La femeia gravidă diferenţierea selectivă a acestor timpi este de mare importanţă.

Peretele posterior al abdomenului

Muşchiul pătratul lombelor după cum îi arată numele, are forma patrulateră şi este

aşezat de o parte şi de alta a coloanei lombare. Este format din două planuri:

-posterior : a) fascicolul muscular ileo-costal;

b) fascicolul ileotransvers;

- anterior: reprezentat de fibrele costotransversale

Muşchiul psoas este un muşchi lung pluriarticular. Inserţiile sunt sub formă de arc

cu concavitatea spre coloană, permiţând trecerea vaselor lombare şi ramurilor comunicante

ce unesc lanţul simpatic cu plexul lombar.

Muşchiul iliac este triunghiular, se inseră superior pe fosa iliacă internă, iese prin

bazin prin lacuna musculară, tendonul se subţiază treptat, trecând în spirală peste colul

femural şi se uneşte cu tendonul marelui psoas.

Muşchii psoas mic se inseră superior pe corpul vertebral al T12 şi L1 şi pe discul

intervertebral dintre ele, iar în jos se inseră variabil pe fascia iliacă sau pe eminenţa

ileopubiană. Protejează nervul femural de compresiunea psoas-iliacului când acesta se

contractă.

Peretele inferior al abdomenului

Este reprezentat de perineu, cu rol capital în susţinerea organelor pelvine, prin

structura sa musculo-ligamentară, cuprinzând şi segmentele inferioare ale aparatului

digestiv şi uro-genital cu anexele lor.

Perineul osos are o formă romboidală cu un vârf anterior format din pubis, unul

posterior format din coccis şi două laterale, formate din tuberozităţile ischiatice.

A) Perineul posterior este aproximativ asemănător la bărbat ca şi la femeie.

Părţile moi sunt reprezentate de piele mobilă, grasă, hiperpigmentată, cu pilozitate. Faţă de

bărbaţi, perineul posterior la femeie diferă doar prin rapoartele anterioare ale rectului şi

prin existenţa unei încrucişări musculo-fibroase ce formează nucleul fibros, crescând astfel

rezistenţa în susţinerea uterului gravid.

B) Perineul anterior, la femeie prezintă două regiuni importante: vulva şi

corpul perineului. Între piele şi fascia pelvină se găsesc o serie de muşchi ce acţionează

involuntar în importante acte fiziologice (micţiune, defecare, naştere) dar care pot fi

controlaţi şi prin voinţă. Ei sunt antrenaţi secundar în activitatea altor grupe musculare, iar

când este cazul se intervine şi prin mijloace pasive: masaje, tuseuri, etc.

Muşchiul ridicător anal porneşte anterior de pe faţa interioară şi laterală a

corpului pubisului, posterior de pe faţa internă a spinei ischiatice şi, între acestea se inseră

pe fascia muşchiului obturator.

Întăreşte planşeul perinal intervenind în formarea nucleului fibros alături de fibre

musculare, crescând rezistenţa la creşterea presiunii intraabdominale, provocată de uterul

gravid. În timpul naşterii se pot produce rupturi ale perineului, rupturi favorizate şi chiar

accentuate de intervenţia fibrelor anterioare ale ridicătorilor anali. Este obligatoriu ca

epiziotomia sau perineotomia să fie efectuată de specialist, pentru a avea o cicatrizare post-

partum bună, pentru prevenirea unui prolaps genital.

Muşchiul coccigian porneşte de pe spina ischiatică spre marginea coccisului şi

marginea laterală a ultimei vertebre sacrate. Întăreşte şi el planşeul perineal prin ridicarea

vârfului coccigian, participând astfel la susţinerea organelor pelvine.

Muşchiul sfincter al anusului este în stare de contracţie tonică ce menţine închis

orificiul anal, putând fi acţionat şi prin voinţă.

Muşchiul transvers superficial al perineului porneşte de pe faţa internă şi anterioară

tuberozităţii ischiatice prin fascicule tendinoase şi se opreşte în nucleul fibros.

Muşchiul transvers profund se inseră pe ramura ischionului, îndărătul vaginului se

întâlneşte cu omonimul din partea opusă, contribuind şi el la fixarea nucleului fibros,

alcătuind diafragma uro-genitală.

Muşchiul sfincter al uretrei este alcătuit din fibre interne şi externe care se

contractă odată închizând uretra.

Această reprezentare anatomică a fost necesară pentru a întelege, cum modifică

sarcina lanţurile musculare care tind să menţină cât mai fiziologic sistemul osos în această

perioadă.

Uterul creşte în volum şi împinge în sus şi anterior conţinutul abdominal.

Musculatura abdominală se alungeşte, scade în forţă şi antrenează o deplasare spre anterior

a centrului de greutate.

Acestea sunt lanţurile musculare interesate direct, dar şi ele fiind legate funcţional

de alte grupe musculare, kinetoterapia interesează practic toată musculatura organismului

(Diaconescu,1979; Dinulescu, 1996).

1.4.3 Patologia lăuzei

Lăuzia este o perioadă critică care poate fi agravată de numeroase complicaţii

dominate însă de cele infecţioase. În afara acestora în lăuzie mai pot apărea:

complicaţii ale echilibrului fluido-coagulant;

metroragii;

complicaţii neuro-endocrine;

sechele ale complicaţiilor infecţioase;

sindromul simfizei dureroase.

HEMORAGIILE DIN POST-PARTUM

Hemoragiile din post-partum reprezintă cea mai frecventă sângerare din

obstetrică, care în afară de complicaţia majoră pe care o poate genera (şocul hemoragic)

creşte morbiditatea în lăuzie prin anemie şi infecţii puerperale. Se consideră o hemoragie

în post-partum pierderea unei cantităţi de sânge mai mari de 500 ml.

Complicaţia este cu atât mai gravă cu cât de cele mai multe ori naşterea a evoluat

normal, accidentul fiind neaşteptat, ceea ce arată că orice gravidă poate fi considerată ca

posibil gravidă cu risc de hemoragie în post-partum.

Etiologie :

Factorii favorizanţi sunt:

• Supradistensia uterină (gemelară, hidramnios);

• Făt mare care poate determina rupturi ale părţilor moi la naştere;

• Multiparitatea prin scăderea capacităţii şi a calităţii fibrei musculare;

• Placenta praevia;

• Antecedente de hemoragii la alte naşteri;

• Intervenţii obstetricale;

• Travalii lungi, diskinetice;

• Anestezia generală profundă;

• Erori în conducerea perioadei a III a naşterii;

• Cauzele mecanice: malformaţii uterine, cicatrici;

• Factori metabolici: hipoperfuzia uterină din preeclampsie, diabet zaharat

decompensat, perfuzii ocitocice prelungite;

• Administrarea în exces de tocolitice.

INFECŢII

Infecţii perineale

Sunt cele mai comune şi frecvente infecţii puerperale localizate mai ales la nivelul

soluţiilor de continuitate perineale.

Perineul se edematiază, are o coloraţie roşie, se poate necroza şi ulterior apare

supuraţia, cu secreţie fetidă, durere şi tensiune locală.

Sub tratament simptomele se pot remite.

Infecţiile uterine

Endometrita puerperală reprezintă forma clasică a infecţiei post-partum care

complică 3-4% din naşteri. Debutul are loc în a 3-5 a zi post-partum cu:

febră (38-39°C) tahicardie, cefalee;

modificări ale lohiilor care devin fetide, purulente;

uter subinvoluat, moale, dureros la coarne şi fund;

abdomen suplu, fără semne de iritaţie peritoneală;

anorexie, astenie.

La examenul local, colul este întredeschis, uneori ocupat de resturi ovulare.

Metrita parenchimatoasă apare când este invadat miometrul, limfaticele şi vasele.

Uterul prezintă microabcese. La simptomatologia de mai sus se asociază frison, febră de tip

septic, stare toxică. În evoluţie aceasta poate determina:

o Gangrena uterină - când local se elimină lambouri de ţesut necrozat (metrita

disecantă) sau se poate produce perforaţia uterină

o Abcesul uterin - este o formă evolutivă care de cele mai multe ori se

recunoaşte intraoperator

o Endometrita hemoragică - apare a 10-12-a zi cu hemoragie cu sânge proaspăt

iar semnele de infecţie sunt discrete. Eroarea cea mai frecventă constă în confuzia cu

resturile placentare care impune un chiuretaj uterin inoportun şi periculos agravând

prognosticul. În aceste cazuri tratamentul antibiotic opreşte hemoragia controlând cauza

care a generat-o (infecţia).

SINDROMUL SIMFIZEI DUREROASE

Cunoscut sub numele de relaxare dureroasă a simfizei, acest sindrom generează

dureri simfizare, coccigiene şi sacroiliace. Mai este denumit şi sindromul dureros osteo-

musculo-articular abdomino-pelvin. Este o iritaţie nespecifică a zonei simfizare cu

imobilizarea musculaturii adiacente. Durerea este sindromul de alarmă, fiind de fapt o

exagerare a modificărilor de sarcină: fibrocartilajul pelvin se edematiază, oasele au un grad

de demineralizare cu o reacţie periostală foarte sensibilă. Frecvenţa este de 1:5000

naşteri.Apare cel mai frecvent în lăuzie, în patogenia sa fiind invocată relaxina.

DEPRESIA POSTANATALĂ

Depresia postnatală apare uneori după naştere, în special la persoane caracterizate

prin labilitate psihică, la cupluri instabile sau cu probleme. Depresia postnatală este o

alterare a echilibrului psihic, o depresiune nevrotică manifestată cel mai frecvent prin :

angoasă (nelinişte, teamă), dezinteres faţă de copil, senzaţia de incapacitate de a-l îngriji,

tristeţe, tendinţa spre izolare, lipsa de preocupare pentru propria persoană, sentiment de

inutilitate,lipsa de iniţiativă. Uneori gânduri şi fantasme obsesive. Aceste simptome nu sunt

întotdeauna prezente în acelaşi timp.

 Primele simptome ale depresiei postnatale apar în medie la 6-8 săptămâni după

naştere. O tulburare psihică apărută în primele 15 zile de la naştere poate fi corelată cu o

infecţie puerperală şi de aceea un consult obstetrical de specialitate este obligatoriu.

1.4.4 Tehnici specifice folosite în acest domeniu

►PILATES

Pilates este o tehnică de exerciţii atât pentru minte, cât şi pentru corp, inventată

acum un secol de gimnastul şi fostul dulgher Joseph Pilates, exerciţii destinate în mare

parte dansatorilor accidentaţi.

Exerciţiile specifice, cuplate cu exerciţiile de respiraţie, nu sunt folosite doar pentru

a obţine silueta dorită, ci şi ca modalitate de recuperare fizică şi psihică pentru sportivii de

performanţă şi femeile lăuze. Pilates îmbunătăţeşte circulaţia şi oxigenează creierul şi, în

special, plămânii.

Flexibilitatea abdomenului şi a muşchilor spatelui sunt atuurile de care se bucură

dacă vor alege aceste tipuri de exerciţii. Exerciţiile Pilates cresc rezistenţa oaselor şi

mobilitatea articulaţiilor învăţând, în acelaşi timp, cum să se păstrăze echilibrul şi controlul

asupra propriului corp.

Oricare ar fi metoda aleasă, exerciţiile Pilates lucrează muşchii abdominali,

muşchii spatelui, coapsele şi muschii fesieri.

Pilates este o metodă eficientă, căutată şi de cele care vor o musculatură mai bine

definită şi de cele care vor să obţină o siluetă de invidiat. Cu aceste exerciţii se vor lucra

muşchii, vor avea o mai bună flexibilitate şi rezistenţă la efort şi, în plus, se înbunătăţeşte

considerabil postura, formând un trup armonios şi bine proporţionat.

Dacă în primele trei luni de sarcină totul decurge normal, din săptămâna a-12-a,

orice gravidă poate să practice un program de gimnastică, special conceput pentru această

perioadă şi este şi foarte eficientă şi în perioada postnatală.

Principiile tehnicii Pilates

Pentru orice persoană este important să fie respectate anumite principii ştiinţifice în

timpul exerciţiilor. Unii învaţă aceste principii pe fir logic, alţii absorb semnificaţiile la un

nivel conceptual, în timp ce alţii le învaţă în funcţie de modalitatea în care corpul le

transmite aceste informaţii. Indiferent de calea optată pentru a le înţelege, este însemnat să

ştii fundamentele tehnicii Pilates.

Principiile actuale sunt uşor comprehensibile. Pilates combină o serie de exerciţii

care sunt conectate într-o manieră specifică cu sistemul circulator, cu flexibilitatea şi

puterea unor zone caracteristice trupului uman. Rutina exerciţiilor conduce organismul

către o stare de armonie, astfel încât părţile corpului lucrează ca un tot. Spre deosebire de

restul exerciţiilor, metoda Pilates nu pune accentul pe cantitate sau pe cât de mult să fii

solicitat, ci te fac să fii conştient că întregul corp lucrează concomitent.

Respiraţia

Respiraţia este o funcţie vitală oricărui organism, îndeplinită conştient sau nu.

Unul dintre punctele cheie ale acestor exerciţii se axează pe modalitatea în care se respiră.

Fiecare mişcare este conectată cu o metodă specifică de respiraţie. O respiraţie corectă

îngăduie oxigenului prin intermediul sistemului circulator să irige muşchii ce sunt utilizaţi

şi să elibereze o cantitate de substanţe chimice nocive depozitate în muşchi. Substanţele

chimice eliberate sunt conectate cu durerea şi starea de oboseală, fiind substanţe de care

organsimul încearcă să scape. Din această cauză este necesară o inspiraţie adâncă pentru o

cantitate cât mai mare de oxigen şi o expiraţie profundă, "golind" plămânii de chimicale.

Pentru exerciţiile Pilates trebuie să se înveţe să se respire într-un mod specific. În

inspiraţie, se dilată partea de sus a pieptului. Se crede că aceasta este o formă de inspiraţie

profundă, însă, de fapt, este vorba de o falsă inspiraţie profundă. În loc de o inspiraţie

dilatându-se pieptul şi o expiraţie umflându-se burta, trebuie să se concentreze mai mult

pentru a umple cu aer partea de jos a plămânilor. Această formă de respiraţie profundă

permite întinderea şi mişcarea fără restricţionarea cantităţii de oxigen inspirată. Cantitatea

de oxigen permite substanţelor nutritive să călătorească spre muşchii asupra cărora se

lucrează. În timpul expiraţiei cu putere, toate gazele şi substanţele nocive a organismului

au o cale de evadare. Când aceste elemente dăunătoare sunt eliminate, capul devine mult

mai limpede, energia creşte, acidul lactic (acidul care se acumulează de obicei în muşchi şi

care produce crampe musculare) se eliberează din musculatură şi apare relaxarea.

Relaxarea

Unul dintre lucrurile care trebuie învăţate cât mai rapid se referă la modul în care

se execută exerciţiile fără a crea tensiune în zonele corpului ce nu sunt lucrate. Părţile care

nu sunt lucrate, sunt angajate în acţiunea mişcărilor, dar nu sunt ţinute în tensiune. De

exemplu, în cazul călăritului, concentrarea nu este numai la a avea o poziţie adecvată

hipismului (sport practicat cu cai). La ţinerea frâielor, umerii sunt relaxaţi, dar gata să

acţioneze dacă este cazul, laba piciorului este fixată în lăcaşul de susţinere carateristic,

astfel că întregul corp este implicat. Asemănător, metoda Pilates implică întregul trup în

timpul executării fiecărei mişcări. După terminarea rutinei exerciţiilor, se observă că s-a

eliminat stresul atât la nivel mental, cât şi la nivel fizic.

Controlul

Controlul reprezintă elementul principal pentru atingerea calităţii mişcărilor. Cu

exerciţiile Pilates nu trebuie să se depăşească măsura, trebuie făcute cât mai mult şi cât mai

bine. Este necesară mişcarea, cu graţia unui dansator. Exerciţiile Pilates se execută cu

ajutorul unei respiraţii adecvate, prin concentrarea atenţiei asupra zonei la care se lucrează

şi asupra mişcării în sine. Când se experimentează pentru prima oară metoda Pilates este

posibil ca mişcările să fie executate cu stângăcie. Cu timpul se reuşeşte mişcarea cu graţie,

exerciţiile continuându-se de la sine. De îndată ce se vor înţelege mişcările de bază, vor fi

executate cu graţie şi armonie.

Fluiditatea

Calitatea de a fi graţios în timp ce se execută mişcările, se bazează pe fluiditatea

exerciţiilor care decurg unul din altul. Executarea exerciţiilor cu graţie implică, de fapt, o

mare precizie. Fiecare mişcare în parte are un punct precis de unde începe şi un loc unde se

termină. Oricum se execută, depinde de cea care le face cum le îmbină aceste exerciţii

pentru a curge firesc fără să se mai resimtă punctele de deschidere şi pe cele de închidere.

Chiar dacă este instruită să se oprească într-un anumit punct la fiecare mişcare pentru a o

executa de mai multe ori, oprirea nu reprezintă o pauză, ci un loc unde întinderea sau

mişcarea se continuă deşi un privitor nu ar putea să observe acest lucru din exterior.

Fiecare exerciţiu constituie un punct de plecare pentru următoarea mişcare. În realitate,

mişcarea nu se opreşte nici o clipă, sfârşitul unei mişcări reprezentând de fapt începutul

alteia.

Pentru a menţine coloana vertebrală într-o poziţie adecvată, trebuie întărită

musculatura abdominală. Dacă se lucrează muşchii abdominali, umerii coboară, gâtul se

înalţă şi coloana vertebrală stă din ce în ce mai dreaptă. În cazul în care se învaţă cum să se

controleze această regiune abdominală, se va resimţi concomitent o nouă stare fizică şi

psihică. Dacă se poate concentra asupra fiecărei mişcări în parte, se va releva o excelentă

stare de spirit. Pentru a ajunge aici trebuie să se vizualizeze cu ochii minţii fiecare mişcare

executată.

Puterea de concentrare va oferi controlul necesar pentru fiecare exerciţiu. Mişcările

nu trebuie să fie rapide sau sporadice (rare). Accentul cade în primul rând pe control,

metoda Pilates fiind, de fapt, o serie de exerciţii controlate şi executate pentru fiecare parte

a corpului. Mişcările lente şi fluide necesită o mare precizie ce solicită la rândul ei un

control fizic al trupului. Precum Tai Chi, aceste mişcări nu sunt agitate şi inflexibile, ci,

mai degrabă, extrem de fluide. Mişcările alternează între o bună respiraţie, o întindere

adecvată şi întărirea organismului.

Rutina exerciţiilor este mult mai activă decât pare, putând fi executată fără riscul

de apariţie a plictiselii. În timpul executării exercţiilor, imaginile relaxante traversează

mintea, de parcă imaginile ar fi piese de puzzle ce-şi găsesc locul potrivit. Acest lucru nu

se întamplă graţie unei surse divine de inspiraţie, ci se petrece datorită stării de concentrare

a minţii asupra fiecărei părţi a corpului.

► GIMNASTICA ACVATICĂ

În ultimii ani, sunt din ce în ce mai recunoscute beneficiile practicării gimnasticii

acvatice pre şi postnatale pentru sănătatea femeii gravide şi a viitorului ei copil. Apa este

un mediu excelent pentru practicarea unor exerciţii de gimnastică adaptate perioadei de

sarcină, pregătirii pentru naştere şi revenirii la normal în perioada postnatală.

Uşurinţa practicării gimnasticii acvatice, în comparaţie cu practicarea exerciţiilor de

gimnastică aerobică, explică preferinţa şi cerinţa pentru acest tip de mişcare din partea

multor gravide, mai ales în ultimul trimestru de sarcină, când, datorită greutăţii crescânde,

mişcările încep să devină din ce în ce mai greoaie.

Dincolo de beneficiile mişcării în apă, trebuie menţionată şi "starea de bine" pe care

gravidele o menţionează în mod constant că o au după practicarea unui asemenea program.

Acest fapt a fost demonstrat de McMurry & all (1990) în articolul "The beta endorphin

responses of pregnant women during aerobic exercise in water" care arată că secreţia de

beta endorfine creşte în mod semnificativ când gravidele practică exerciţii de gimnastică în

apă.

Muzica, care însoţeşte asemenea programe se adaptează tipurilor de exerciţii

practicate, făcând astfel posibil ca în timpul sesiunilor, gravidele să se relaxeze, dată fiind

atmosfera extrem de liniştitoare cât şi uşurinţa cu care se execută exerciţiile datorită

efectelor presiunii hidrostatice.

Efectele concrete ale gimnasticii acvatice constau în: îmbunătăţirea circulaţiei

sanguine şi limfatice, îmbunătăţirea respiraţiei, reglarea digestiei, reducerea edemelor,

reducerea tensiunii articulaţiilor şi relaxare. La programele de gimnastică acvatică poate

avea acces orice gravidă deoarece nu există condiţia existenţei unor abilităţi de înot, atâta

timp cât apa din piscină are o adâncime corespunzătoare.

Restricţiile participării la programele de gimnastică acvatică sunt legate de existenţa

unor afecţiuni cum ar fi boli de inimă, infecţii, diabet, epilepsie şi insuficienţă respiratorie.

Tot aici ar trebui menţionată încă o categorie de afecţiuni, a căror apariţie este strâns legată

de sarcină şi care, de asemenea, trebuie luate în considerare cu multă atenţie pentru a nu

periclita evoluţia normală a sarcini existente. Ele sunt avorturile spontane în antecedente,

cerclajul colului uterin (procedură chirurgicală pentru prevenirea avortului sau naştere

prematură), hipertensiune arterială, întarzierea de creştere intra-uterină, membranele rupte.

Gimnastica acvatică se face numai sub supraveghere medicală.

Postnatal există câteva contraindicaţii pentru practicarea gimnasticii acvatice cum

ar fi perineele nevindecate, secreţiile vaginale sau infecţiile.

Programul de gimnastică acvatică trebuie să se deruleze întotdeauna în prezenţa

unui personal calificat reprezentat de o moaşă şi de un kinetoterapeut, pentru ca femeile să

fie într-un climat de siguranţă totală când se găsesc în piscină.

Gama de exerciţii care se poate include într-un asemenea program este reprezentată

de: exerciţii pentru îmbunătăţirea circulaţiei, rotaţia şi înclinarea pelvisului, exerciţii de

streatching, de respiraţie, înnot şi relaxare.

Programul postnatal de gimnastică acvatică are şi alte conotaţii atât în ceea ce

priveşte gama de exerciţii efectuate cât şi viteza cu care ele se efectuează care este mult

mai rapidă şi de durată mai lungă.

Un asemenea program de exerciţii nu se poate practica decât în piscine special

destinate şi amenajate pentru a îndeplini toate cerinţele impuse de standardele de igienă şi

securitate pe care le cere practicarea lui.

►MASAJUL

Efecte fizice:

Stimulează sistemul imunitar;

Întăreşte organismul;

Îmbunătăţeşte circulaţia;

Îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului limfatic;

Ajută la tonifierea pielii şi eliminarea toxinelor.

Efecte psihologice

Relaxează şi înlătură efectele sarcinii;

Înlătură stările de stres, de depresie;

Stimulează activităţile mentale (de exemplu, sporeşte acurateţea şi

viteza de rezolvare a calculelor matematice);

Optimism şi bună dispoziţie.

Masajul este cea mai veche metodă de tratament cunoscută de oameni şi a fost

utilizat încă din antichitate. În culturile orientale, masajul este considerat un mijloc de

transfer al energiei electromagnetice, aşa-numita energie Qi sau "energia vieţii". Dacă

apare stresul sau oboseala, masajele săptămânale vor ajuta la menţinerea sănătăţii, şi pentru

a arăta cât mai bine şi cât mai tânără.

Când muşchii sunt solicitaţi intens sau pe perioade mai lungi de timp, fibrele

musculare se contractă şi devin rigide. Prin masaj, muşchii îşi redobândesc elasticitatea; în

plus, masajul facilitează circulaţia sangvină, accelerând transportul toxinelor spre organele

de eliminare sau de detoxifiere.

În unele ţări proaspetele mămici optează în scopul recuperării tonusului muscular şi

redobândirii siluetei de dinaintea sarcinii, pentru masaj kinetoterapeutic.

Ideal este ca aceste şedinţe de masaj să fie începute la 2-4 săptămâni după naştere

pentru o recuperare rapidă. În acelaşi timp nu doar că se redobândeşte tonusul muscular,

însă ajută la scăparea cât mai rapidă a kilogramelor în plus (până la 3-4kg) şi de durerile de

spate provocate de sarcină, ajută la eliminarea celulitei (20-25%) şi relaxează.

Nu este indicat să fie o indiferenţă faţă de kilogramele în plus şi musculatura lăsată

deoarece după ceva timp acestea se instalează confortabil şi sunt mult mai greu de eliminat

şi recuperat!

Kinetoterapeutul care execută masajul recomandă şi anumite exerciţii de recuperare

care durează doar 10 minute zilnic şi care, se recomandă să fie urmate. Având în vedere

faptul că după 2-4 săptămâni de la naştere se alăptează, nu este bine să  se ţină o dietă

strictă, ci doar să aibă o alimentaţie sănătoasă din care să lipsească dulciuri, sucuri, alcool,

prăjeli, carne grasă etc.

Atenuarea durerilor de spate este foarte importantă şi de aceea înainte de a se

începe gimnastica recomandată de kinetoterapeut este bine să fie efectuate câteva şedinţe

de masaj.

Un pachet de 12 şedinţe intensive este suficient, pentru ca apoi să se opteze pentru

şedinţele de întreţinere. Durata unui astfel de masaj este de 60 de minute şi se efectuează

cu ulei de măsline îmbogăţit cu esenţe tonifiante special destinate masajului

kinetoterapeutic şi creme profesionale pentru anticelulită şi antivergeturi.

►MASAJUL PERINEAL ŞI EXERCIŢIILE KEGEL

Există 2 metode prin care se poate tonifia zona perineală şi planşeul pelvin în

general: masajul perineal şi exerciţiile speciale pentru musculatura pelviană (de asemenea

cunoscute şi sub numele de “exerciţii Kegel”).

Perineul este zona dintre orificiul vaginal şi cel anal.

Masajul perineal constă în manevre blânde de întindere a perineului în ultimele 4-6

săptămâni de sarcină. Cu cât mai bine este pregătită această zonă înainte de naştere,

vindecarea post-partum (după naştere) va fi grăbită.

Acest tip de masaj este benefic deoarece se face cu uleiuri care acţionează ca agenţi

lubrifianţi, mărind supleţea şi flexibilitatea ţesuturilor.

Se evită presarea uretrei (deasupra orificiului vaginal); masarea se face blând,

manevrele în forţă pot provoca învineţirea sau tumefierea zonei; nu se face acest tip de

masaj dacă sunt infecţii vaginale sau alte boli locale.

Acest masaj poate fi efectuat înainte sau după duş, înainte de somn sau ca preludiu,

în cazul în care mai există contacte sexuale .

Asociat masajului perineal se pot face o serie de exerciţii pentru a continua

tonifierea musculaturii regionale.

Exerciţiile Kegel sunt o serie de contracţii şi relaxări adresate musculaturii 

planşeului pelvian. Ele au fost concepute de dr. Arnold Kegel în 1948 şi erau folosite la

vremea respectivă pentru controlul incontinenţei urinare secundare naşterii.

Obiectivul care stă la baza acestor exerciţii este tonifierea musculaturii planşeului

pelvian, îmbunătăţind astfel şi controlul sfincterului uretral. Succesul depinde de

corectitudinea  şi de regularitatea efectuării acestora.

Unii oameni au dificultăţi în identificarea şi izolarea muşchilor planşeului pelvian,

făcând exerciţiile greşit. Se încearcă oprirea jetului urinar în timpul urinării senzaţia ar

putea fi definită ca: ”strânge şi ridică”. Se goleşte parţial vezica urinară, apoi se încearcă

încetinirea sau chiar oprirea jetului de urină. Nu trebuie să apară descurajarea dacă nu se

reuşeşte oprirea de la început a jetului urinar. La început va apărea şi contracţia muşchilor

anali.

Sigur, sună foarte uşor, dar trebuie încercat să se facă aceste exerciţii fără a trage

burta, fără a contracta musculatura abdomenului, coapselor sau a feselor şi fără a ţine

respiraţia! Cu alte cuvinte, trebuie să se contracte numai musculatura din jurul vaginului.

Se pot controla contracţiile punând o mână pe abdomen sau pe fese pentru a se asigura că

rămân relaxate.

După ce s-au identificat grupurile de muşchi care trebuie lucrate, e suficient să se

contracte şi să se menţină contracţia pentru câteva secunde, continuând respiraţia

apoi,relaxarea.

După ce apare obişnuinţa cu simpla contracţie, se poate trece la serii de contracţii

lente şi apoi rapide. Pentru contracţiile lente: întinsă sau aşezată cu genunchii uşor

depărtaţi, contractă musculatura planşeului pelvian cât de puternic poate, menţine

contracţia cât de mult, după care se relaxează lent. Pentru contracţiile rapide: contractă

aceeaşi musculatură, apoi relaxează imediat.

Dacă se lucrează cu ajutorul jetului de urină, trebuie să se procedeze astfel: se

începe prin golirea vezicii, se contractă musculatura planşeului pelvian şi se opreşte jetul

urinar cât se numără până la 10, apoi se relaxează complet tot până se numără la 10. Se

repetă de câteva ori.

►MELOTERAPIA ŞI AROMOTERAPIA

Aceste două metode sunt folosite cu succes în sarcină şi în recuperarea de după

sarcină împreună cu exerciţiile fizice, sau în timpul relaxării femeiei.

Meloterapia

Meloterapia este o formă a psihoterapiei în care muzica este folosită ca mijloc de

exprimare (în loc de vorbire) şi care este indicată de terapeut.

Tensiunea, pulsul, respiraţia, sensibilitatea la durere, toate sunt influenţate de ritm

sau de anumite lungimi de undă. În timpul relaxării, pulsul, de exemplu, se modifică uşor,

însă dacă apare frica, durerea, sau stresul, ritmul cardiac rămâne "îngheţat" pe o anumită

frecvenţă.

Efectuând diferite teste, medicii au descoperit că nivelul hormonilor stresului,

adrenalina şi cortizolul, pot fi coborâte cu 20% cu ajutorul unei muzici romantice sau

cerebrale.

De exemplu, femeile suportă mai uşor durerile naşterii dacă ascultă muzică,

pacienţii care ascultă muzică înainte de o operaţie au nevoie de 50% mai puţine calmante,

iar în timpul intervenţiei au un nivel al hormonilor de stres mult mai redus. Sistemul

vascular nu este atât de încărcat şi activitatea cerebrală se desfăşoară mai liniştit.

Aromaterapia

Aromaterapia este o formă de tratament deosebit de plăcută care funcţionează pe

baza uleiurilor esenţiale. Indiferent de mirosuri de fructe, flori, lemn sau mosc, există o

aromă făcută să se potrivească oricui, iar combinând două sau mai multe uleiuri, se poate

crea un parfum personal unic.

Dr. Jean Valnet, a urmărit teoria predecesorului său, dar nu s-a limitat la atât, ci a

folosit uleiurile esenţiale pentru a trata rănile soldaţilor, în timpul celui de-al doilea Război

Mondial. Cea care a dezvoltat metoda diluării şi a aplicării uleiurilor esenţiale prin masaj a

fost Marguerite Maury, biochimist francez.

Aromaterapia are efecte benefice în afecţiuni diverse: stări de anxietate şi depresie,

dureri de cap şi de spate, probleme ale tenului, răceli şi dificultăţi respiratorii, insomnii,

letargii, probleme hormonale. Metoda poate fi folosită ca şi factor preventiv, mai ales în

problemele legate de stres şi pentru menţinerea unei stări psihice excelente.

CAPITOLUL II

IPOTEZA CERCETĂRII

2.1 Motivaţia realizării temei

Deşi standardele de frumuseţe feminină s-au modificat în timp şi se modifică în

continuare, ea, femeia va tinde mereu să se înscrie în limitele lor mereu severe şi de multe

ori greu de atins. Dacă durerile naşterii sunt de domeniul orelor şi mult ameliorate de noile

metode medicale (naşterea sub apă, anestezia epidurală) alte modificări, precum

vergeturile, varicele, abdomenul flasc rămân pentru unele toată viaţa. Mama le va ignora

prin însăşi natura ei, sub influenţa enormei fericiri de a-şi ţine copilul în braţe. Dar femeia

din ea, tot prin natura ei, nu va accepta la un moment dat aceste ″stigmate″.

Această lucrare vine în întâmpinarea dorinţelor viitoarelor mame, încercând să

prezint cel mai natural, mai ieftin şi mai la îndemână medicament: exerciţiul fizic.

Cu ajutorul lui femeia gravidă va rămâne integrată vieţii normale, fizic dar mai ales

psihic, sarcina va decurge normal, naşterea va fi mai uşoară, iar urmările negative vor fi

prevenite sau corectate.

Femeia va găsi, aşadar, un motiv în plus, pentru a deveni mamă, mai precis, un

motiv în minus pentru ai fi teamă.

Planul de recuperare kinetică post-partum are în vedere refacerea estetică a

întregului organism în special a musculaturii ce menţine un aliniament postural corect,

refacerea perineului când acesta a avut de suferit şi a dezechilibrelor musculo-articulare

de după sarcină.

Nu în ultimul loc este efectul psihic benefic al mişcării, femeia ştiind că poate să

aibă o sarcină , o naştere, şi o refacere uşoară şi la îndemână.

2.2 Kinetoterapia post-partum

Lăuzia este perioada care urmează naşterii şi se caracterizează prin revenirea

organismului matern la echilibrul dinaintea sarcinii.

Lăuzia imediată este considerată perioada a lV-a a naşterii, timp în care se produce

retracţia musculaturii uterine, trombozarea sinusurilor vasculare din locul de inserţie a pla-

centei pentru realizarea hemostazei. În această perioadă se supraveghează foarte atent

pulsul, tensiunea arterială şi cantitatea de sânge pierdută de parturienţă (femeia care

naşte), datorită riscului crescut de hemoragii. Lăuzia propriu-zisă durează 10 zile. În

această perioadă are loc involuţia uterului cu 1.5 cm/zi.

Lohiile sunt sanguinolente în primele 3 zile, serosanguinolente în următoarele 3

zile şi seroase în restul perioadei de lăuzie. Are loc instalarea secreţiei lactate pentru care

glandele mamare au fost pregătite încă din timpul sarcinii. Modificările induse de sarcină

la nivelul diferitelor aparate şi sisteme dispar treptat, organismul matern revenind la starea

dinainte de sarcină.

Perioada post-partum, are ca scop să readucă organismul femeii, cât mai rapid

posibil, la nivelul său estetic şi funcţional de înainte de sarcină.

Modificările generate de sarcină în arhitectonica organelor şi viscerelor

abdominale prin distensia peretelui abdominal pot duce la dureri şi la deschiderea

orificiilor herniare. Refacerea ,,presei abdominale" are o mare importanţă în prevenirea

ptozelor viscerale (constipaţiilor).

Distensia perineului prin trecerea mobilului fetal poate duce la afectări de

structură anatomică şi modificări în funcţia nervilor ruşinoşi (creşterea perioadei de latenţă

motorie), scăderea presiunii maxime de constricţie la nivelul sfincterului anal, alterarea

coborârii colului vezical şi scăderea capacităţii musculaturii planşeului pelviperineal de a

ridica uretra, uneori cu incontinenţă urinară, instabilitate temporară, inconfort pelvin, etc.

În această perioadă de refacere organismul trece de la o stare în care s-a acomodat

treptat la alta, pe care o părăsise de demult. Aceasta are loc progresiv, până la revenirea

anatomo-funcţională a organismului, fiind ajutată de influenţa benefică a mişcării.

Programele de kinetoterapie post-partum se diferenţiază pe două perioade ale

lăuziei:

• prima perioadă - este cea a lăuziei propriu-zise cu durata de 10 zile

• a doua perioadă - este cea de lăuzie tardivă cu durata de 30 de zile, timp în care continuă

involuţia uterului iar secreţia lactată trece în faza de automatism mamar, prelungindu-se

până la revenirea la normal a stării fizice şi psihice a mamei.

Înaintea începerii tratamentului recuperator, kinetoterapeutul se informează asupra

eventualelor contraindicaţii ale gimnasticii medicale, a stării structurale şi funcţionale a

zonei ce urmează a fi recuperată, face testarea musculară şi a ,,reflexului de reţinere

perineală a tusei”, apoi îşi împarte pacientele în două grupe:

Grupa I – cuprinde persoane fără afectări anatomo-funcţionale, ce au testul

muscular egal sau mai mare decât 3 şi pot începe tratamentul recuperator clasic;

Grupa a II-a – cuprinde persoane ce prezintă afectări anatomo-funcţionale, cum

ar fi prolaps, incontenenţă urinară, traumatismele perineale, etc., care vor avea

un program de recuperare individualizat în funcţie de afectarea prezentă şi vor

beneficia de metode speciale de reeducare perineală, electrostimulare sau alte

mijloace terapeutice (Aldea Marie-Jeanne, 1999).

2.3 Scopul si obiectivele studiului

2.3.1 2 Kinetoterapia în perioada lăuziei propriu-zise

Această perioadă se caracterizează prin mult discernământ în alegerea mijloacelor

terapeutice, deoarce există o labilitate a stării de sănătate a femeii, ameninţată şi de o serie

întreagă de complicaţii.

Exerciţiile de tensiune musculară ce interesează planşeul pelvin, favorizează

involuţia uterină şi au acţiune benefică asupra peristaltismului intestinal şi al vezicii

urinare. Acest program începe din a doua zi de la naştere.

►Obiectivele recuperatorii sunt următoarele:

1. Profilaxia trombozei.

2. Reluarea respiraţiei normale.

3. Refacerea musculaturii planşeului pelviperineal.

4. Îmbunătăţirea tonusului postural.

5. Asigurarea suportului fizic necesar satisfacerii tuturor obligaţiilor

materne.

►Mijloacele folosite:

1. Exerciţii libere.

2. Contracţii izometrice ale musculaturii gambei.

3. Masajul membrelor inferioare şi în special al ″lojei vasculare″.

4. Exerciţii voluntare de control perineal şi vezical al micţiunii.

5. Exerciţii de reeducare a respiraţiei. 

►Indicaţii metodice:

1. Programul kinetic este diferit pe zile în funcţie de scopul urmărit şi de

creşterea progresivă a efortului fizic.

2. Fiecare şedinţă se termină cu masajul membrelor inferioare şi cu

relaxare.

3. Efortul fizic nu trebuie să creeze disconfort sau durere, pentru că

orice durere înseamnă o alterare tisulară.

4. Se evită excesul de activitate fizică dublat de neglijarea odihnei,

care pot duce la hipogalaxie sau agalaxie.

5. Se repetă şi se verifică efectuarea exerciţiilor fizice din şedinţele

precedente.

2.3.2 Kinetoterapia în perioada lăuziei tardive

După prima perioadă a lăuziei se continuă gimnastica la sala de kinetoterapie şi

domiciliu parcurgând drumul către reluarea treptată a tuturor activităţilor casnice şi

profesionale ale femeii.

►Obiectivele programului kinetic sunt următoarele:

1. Restabilirea atitudinii posturale corecte şi a greutăţii normale.

2. Refacerea centurii abdomino-pelvine, a musculaturii spatelui, adductorilor şi a

musculaturii plantare.

3. Reechilibrarea bazinului prin tonifierea cuplului corector abdominali-fesieri şi

întinderea cuplului deformant lombar-psoas iliac.

4. Continuarea reeducării sinergiei musculare toraco-abdomino-pelviperineale în

cadrul respiraţiei.

5. Respectarea regulilor de igienă posturală.

►Mijloace folosite:

1. Exerciţii libere globale.

2. Exerciţii cu îngreuieri progresive pentru dezvoltarea forţei musculare.

3. Exerciţii izometrice.

4. Exerciţii de autocontrol postural.

5. Exerciţii la aparate fixe (spalier, bicicletă, aparat Kettler etc.).

6. Exerciţii cu obiecte (mingi, bastoane, corzi elastice etc.).

7. Exerciţii de tip stretching pentru musculatura scurtată.

8. Masaj şi automasaj pentru tulburările circulatorii însotit de gimnastică

vasculară tip Burger, posturi antideclive, purtarea de ciorapi elastici.

9. Elemente din sporturile preferate executate în scop relaxant sau ca mijloc

de reintegrare în activitatea sportivă.

► Indicaţii metodice:

1. Recuperarea armoniei fizice se obţine prin crearea unei detenţe psihice generale ce

generează interesul pentru refacerea estetică. Pacienta învaţă cunoaşterea schemei

corporale, realizează percepţia poziţiilor corecte şi modul de aplicare a lor în viaţa

cotidiană.

2. Reeducarea musculaturii abdominale se face în paralel cu scăderea

în greutate prin dietă alimentară pentru a evita pericolul de agravare

a prolapsului.

3. Planul de recuperare ţine seama de criteriile de individualizare: vârsta, starea

psihofizică generală, afecţiuni asociate, posibilităţile de reintegrare în activităţile casnice

profesionale sau sportive în funcţie de fondul motric existent (Brănişteanu, Aldea,

Niculescu, Ţopa, 1999).

►Contraindicaţii pentru efectuarea exerciţiilor fizice în lăuzie:

hipertensiune arterială;

insuficienţă cardiacă;

hemoragiile genitale (metroragii);

insuficienţă cervico-istmică;

abdomen cicatricial;

prolaps;

incontinenţă urinară;

traumatisme perineale.

2.4 Metodele de cercetare utilizate în studiu

Metoda este definită ca modalitatea de obţinere a anumitor rezultate, în cunoaşterea

teoretică şi cea practică. Face parte din ştiinţă, fiind latura cea mai activă a acesteia,

modalitatea dobândirii cunoaşterii ştinţifice.

Metodologia unei ştiinţe reprezintă sistemul celor mai generale principii ale

investigaţiei, ale cercetării, deduse din sistemul legilor generale.

1. Metoda observaţiei

Observaţia este contemplarea intenţionată a unui obiect, document, fenomen sau

proces. De regulă observaţia este vizuală, dar nu sunt excluse cazurile în care participă şi alţi

analizatori, în funcţie de caracteristicile fenomenelor urmărite. Ea se aplică unui domeniu

ale cărui date, documente sau fenomene, doreşte să le cunoască, să le clasifice, cuantifice,

caracterizeze, pentru a stabili ce este deosebit în ele, ce relaţii sunt între ele, ce le provoacă

şi ce efecte au asupra altora. În această lucrare observaţia se face pe un eşantion de 15

paciente într-o anumită perioadă de timp şi într-un anumit loc.

Condiţiile observţiei

Caracterul fundamentat teoretic şi metodologic al observaţiei este dat de următoarele

caracteristici;

1. trebuie să se facă deliberat;

2. să aibă scopuri precis formulate, scopul să fie în concordanţă cu ipoteza

formulată;

3. să aibă sarcini precis formulate şi în conformitate cu scopul sau sarcinile

urmărite;

4. să se desfăşoare metodic şi sistematic (după un program, cu

regularitate);

5. să se efectueze o înregistrare fidelă şi exigentă a datelor observate;

6. prelucrarea şi interpretarea datelor trebuie să fie exigentă;

7. să se realizeze o pregătire a observatorului şi a observaţiei.

● Înregistrarea observaţiei

Înregistrarea observaţiei se poate face prin intermediul sau cu ajutorul aparatelor şi

instrumentelor adecvate, aparate de filmat, camere video. Toate datele vor fi înregistrate pe

fişa de observaţie .

● Prelucrarea şi interpretarea datelor

Poate fi cantitativă şi calitativă. Fişele de observare sunt analizate, fiecare fişă va fi

notată cu date sau aprecieri care conduc spre anumite concluzii. Interpretarea datelor este

operaţiunea cea mai dificilă şi nu conduce la concluziile cele mai veridice, dacă acestea nu

vor fi completate cu informaţii obţinute din studiul unor documente din discuţii cu subiecţii

cercetării, din unele experimente care au posibilitatea de a verifica mai precis relaţia dintre

anumite fenomene . Dacă la început prelucrarea datelor este cantitativă prin centralizarea

datelor, spre final prin trasarea concluziilor cercetării, prelucrarea este calitativă.

2. Metoda studiului de caz

Studiul de caz este metoda de cercetare prin care se verifică o relaţie. Reprezintă o

stare activă a subiectului, implică o activitate metodică orientată în scopul precis de

verificare a unei ipoteze. Aceasta presupune activitatea intelectuală complexă a omului de

ştiinţă, a cercetătorului, care provoacă, organizează, interpretează şi înţelege.

Nu poate fi separată de observaţie care reprezintă izvorul ipotezelor. Selectarea

subiecţilor şi alcătuirea grupei experimentale trebuie să fie în concordanţă cu ipoteza de

lucru. Acest grup se mai numeşte şi eşantion.

Examinatorul stabileşte o categorie de teste care va trebui să evidenţieze efectul

variabililor independente. Se vor efectua cu diferite aparate şi instrumente de măsură şi

control. Astfel putem avea de a face cu mai multe categorii de teste şi anume: măsurători

somatice, fiziologice, testări motrice şi psihice.

Aceste testări vor fi :

a) iniţiale - atunci când se efectuează la începutul experimentului;

b) intermediare - în timpul experimentului (pentru a se verifica efectele

variabilelor la un moment dat);

c) finale - la sfârşitul cercetării (pentru a se evidenţia valoarea

variabilei dependente);

După efectuarea testărilor finale se face diferenţa dintre testarea iniţială şi cea finală.

În această etapă se folosesc în special parametrii tendinţei centrale.

În momentul finalizării studiului de caz, se va efectua determinarea concluziilor şi

trasarea recomandărilor (după Chirazi, 2000 ).

2.5 Teste şi măsurători efectuate

Examenul somatoscopic este o metodă clinică de evaluare a eventualelor modificări

de postură concomitent cu examenul clinic al aparatelor şi sistemelor. În vederea realizării

unui examen corect şi obiectiv este indicat ca acesta să se desfăşoare la cadrul

antropometric, în condiţii de luminozitate bună, la o temperatură de 21-22ºC; lăuza trebuie

să se dezbrace şi să fie desculţă pentru a fi analizată din faţă, spate şi profil static sau

dinamic.

Gradul de lordoză se apreciază prin unghiul format de o linie ce trece prin partea cea

mai concavă a lordozei şi de cea care traversează partea cea mai proeminentă a osului

sacrum.

Gradul de cifoză se determină prin unghiul format de o linie ce trece prin partea cea

mai convexă a regiunii dorsale, prin vertebra a VII-a cervicală şi a linei verticale care

strabate aceeaşi vertebră.

Pentru abdomen se compară datele ce trec prin stern şi linia abdominală.

Poziţia trunchiului este dată de linia orizontală ce trece prin marginea superioară a

osului sacrum şi creasta iliacă şi de linia ce străbate vertebra a VII-a cervicală.

Măsurătorile antropometrice sau somatometria reprezintă o metodă paraclinică prin

care se evaluează schimbările fizice.

Perimetrul toracelui poate fi măsurat cu banda metrică în repaus, după inspir

profund şi expir forţat. Diferenţa dintre perimetrul toracic în inspir forţat şi cel în expir forţat

reprezintă elasticitatea pulmonară. La fumătoare va fi mai mic.

Elasticitatea abdominală. Se va lua perimetrul abdomenului în ortostatism apoi din

clinostatism. Diferenţa dintre cele 2 este elasticitatea abdominală, cu cât este mai mică cu

atât e mai bine, adică există un tonus muscular bun.

Greutatea corporală este importantă. În timpul sarcinii femeia are în jur cu 11-13

Kg mai mult (în unele cazuri şi mai mult). În general după expulzia fătului femeia mai

rămâne cu câteva Kg în plus. După naştere orice femeie îşi doreşte să revină la greutatea

anterioară.

Indicele Quetelet este raportul dintre greutatea (în grame) şi talia (în cm):

Indicele Quetelet = G(g) / T(cm)

Normal între 330 - 370 g/cm: pentru fete.

Bilanţul muscular este o apreciere obiectivă a tonusului, forţei şi rezistenţei

musculare. Pentru acest bilanţ există un sistem de cotare internaţională, adoptat şi la noi în

ţară. Sistemul are scala 0-5 prin care se apreciază tensiunea în tendon şi masa musculară,

forţa şi rezistenţa muschiului.

Valoarea 0 = nu se simte tensiune în tendon şi masa musculară, nu apare schiţă de

contracţie; practic muschiul este denervat;

Valoarea 1 = apare tensiune în tendon şi masa musculară, contracţie modestă fără

executarea miscării;

Valoarea 2 = se realizează o contracţie prin care se deplasează segmentul, scos de

sub fortţa gravitaţiei sau orice altă rezistenţă;

Valoarea 3 = contracţia este suficientă pentru a deplasa segmentul antigravitaţional,

dar fără altă rezistenţă;

Valoarea 4 = contracţia realizează mobilizarea segmentului contra gravitaţiei plus o

rezistenţă medie;

Valoarea 5 = contracţia este posibilă şi realizează deplasarea segmentului contra

gravitaţiei plus o rezistenţă marcată (rezistenţă maximală).

Bilanţul durerii Vom folosi Scara Analogică Vizuală– Visual Analogue Scale

(VAS).

Figura nr.4 Scara Analogică Vizuală

ică.

Valoarea 0 – nici o durere

Valoarea 2 – doare un pic

Valoarea 4 – doare un pic mai mult

Valoarea 6 – doare chiar mai mult

Valoarea 8 – doare foarte mult

Valoarea 10 – doare cel mai rau

► Se testează mişcările trunchiului:

extensii, flexii;

aplecări;

înclinări, rotatii;

►Membrele inferioare:

extensia, flexia membrului inferior pe şold;

adducţie, abducţie;

rotaţii în ax;

circumducţii;

tripla flexie.

Tabelul nr. 1 Testări musculare

MUŞCHIUL ILIAC

Forţa

BILANŢUL MIŞCĂRII

5 şi 4 Poziţie aşezat, gambele atârnate, bazinul fixat; subiectul flectează coapsa până la

capătul mişcării; rezistenţa se aplică deasupra genunchiului.

3 Poziţie aşezat, gambele atârnate, bazinul fixat; subiectul flectează coapsa până la

capătul mişcării.

2 Decubit lateral, membrul inferior de deasupra susţinut, trunchiul, bazinul şi

membrele inferioare în extensie; subiectul flectează coapsa pe toată amplitudinea

de mişcare, genunchiul poate fi flectat pentru a evita tensionarea muşchilor

ischiogambieri.

1 şi 0 Decubit dorsal, membrul inferior susţinut, se poate decela o contracţie a iliacului.

Tabelul nr.2 Testări musculare

MUŞCHIUL DREPT ABDOMINAL

Forţa BILANŢUL MIŞCĂRII

5

Decubit dorsal, mâinile sub cap, gambele fixate, subiectul flectează toracele pe bazin pe toată

amplitudinea de mişcare; dacă flexorii coapsei sunt slabi, trebuie fixat bazinul; spatele se

rotunjeşte mai mult si flexia este posibilă până ce omoplaţii se ridică de pe planul mesei.

4

Decubit dorsal, braţele de-a lungul trunchiului, gambele fixate, subiectul flectează toracele pe

bazin pe toată amplitudinea de mişcare; daca flexorii sunt slabi, se fixează bazinul; flexia este

posibilă până când omoplaţii se ridică de pe planul mesei.

3

Decubit dorsal, braţele de-a lungul trunchiului, gambele fixate, subiectul flectează toracele pe

bazin cu o amplitudine limitată de mişcare; capul, partea superioară a umerilor şi marginea

superioară a omoplaţilor trebuie să se ridice de pe planul mesei, dar unghiurile inferioare ale

omoplaţilor să rămână în contact cu masa; dacă flexorii sunt slabi, se fixează bazinul.

2

Decubit dorsal, braţele de-a lungul trunchiului, subiectul flectează coloana cervicală; partea

inferioară a toracelui este comprimată şi bazinul se înclină până când coloana lombară va fi

plată pe masă; palparea va ajuta aprecierea egalităţii contracţiei.

1 şi 0 Decubit dorsal, se poate decela o contracţie uşoară palpând peretele abdominal anterior, în

timp ce subiectul încearcă să tuşească (sau în timpul unei expiraţii rapide sau în timp ce

încearcă să ridice capul); se notează devierea ombilicului; tracţionarea sa în sus sau în jos

traduce o contracţie mai puternică fie a părţii superioare, fie a părţii inferioare a muschiului.

Tabelul nr. 3 Testări musculare

MUŞCHIUL PĂTRATUL LOMBAR

Forţa

BILANŢUL MIŞCĂRII

5 şi 4

Decubit dorsal sau ventral, coloana lombară în extensie moderată, subiectul apucă marginile

mesei pentru a-şi menţine toracele; (dacă muşchii braţelor si ai umărului sunt slabi, se fixează

toracele); subiectul trage bazinul de-o parte spre torace, rezistenţa se aplică deasupra articulaţiei

gleznei.

3 şi 2 Decubit dorsal, gambele întinse şi coloana lombară în extensie moderată, subiectul se poate ţine

de marginile mesei pentru a-şi susţine toracele, subiectul trage bazinul spre torace; se aplică o

rezistenţă uşoară pentru forţa 3; realizarea mişcării fără rezistenţă se notează 2.

1 şi 0 Dacă subiectul încearcă să tragă bazinul în sus, se poate percepe o contracţie a pătratului lombar

prin palpare profundă a regiunii lombare sub marginea externă a masei comune.

Tabelul nr. 4 Testări musculare

MUŞCHII OBLICI

Forţa

BILANŢUL MIŞCĂRII

5

Decubit lateral, mâinile sub ceafă, gambele fixate, subiectul face o rotaţie + flexie a toracelui

de o parte; se repetă de partea opusă; se testeazaă marele oblic stâng + micul oblic drept prin

mişcare spre dreapta (rotaţia spre stâanga se face prin acţiunea muşchilor de partea opusă)

(dacă flexorii şoldului sunt slabi, se susţine bazinul; partea superioară a toracelui trebuie să se

ridice de la nivelul mesei în cursul rotaţiei).

4

Decubit lateral, braţele de-a lungul corpului, gambele fixate, subiectul face o rotaţie + flexie a

toracelui de-o parte; se repetă de partea opusă (dacă flexorii coapsei sunt slabi, se susţine

bazinul).

3

Decubit dorsal, braţele încrucişate, mâinile fiecare pe umărul opus; se susţine bazinul;

subiectul face o rotaţie a toracelui până ridică de pe planul mesei omoplatul pe partea

umărului care vine înainte; se repetă făcând rotaţia de partea opusă.

2

Aşezat, braţele pe lângă trunchi, se susţine bazinul; subiectul face rotaţia trunchiului; se

repetă făcând rotaţia de partea opusă.

1 şi 0

Examinatorul palpează muşchii subiectului care încearcă să apropie, hemitoracele stâng de

hemibazinul drept; se repetă de partea opusă.

În această perioadă se supraveghează foarte atent pulsul, tensiunea arterială

datorită riscului crescut de hemoragii. În cadrul efortului fizic aparatul cardiovascular şi

respirator sunt cele mai solicitate. Testarea capacităţii se realizează prin aprecierea

valorilor frecvenţei cardiace şi tensiunii arteriale. În sarcină tensiunea arterială creşte

treptat dar nu îngrijorător. Frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială se pot lua în

ortostatism şi clinostatism.

Spirometria urmăreşte capacitatea vitală a lăuzei. În timpul sarcinii capacitatea vitală

scade.

Volumul curent este volumul de aer deplasat în cursul unui ciclu respirator şi

reprezintă 16-18% din capacitatea vitală.

Se vor folosi exerciţii de respiraţie (diafragmatică, abdominală, toracică) pentru

revenirea la parametrii de dinaintea sarcinii.

Kinetoterapeutul va face în prima zi după o naştere normală, teste specifice

perineale, a “reflexului de reţinere’’ la tuse. Aceasta constă în plasarea pacientei în decubit

dorsal având membrele inferioare flectate, tălpile sprijinite pe sol, ţinând în gură un tub de

70 mm lungime cu un diametru de 8-10 mm. Kinetoterapeutul va cere pacientei următoarea

acţiune: suflarea prelungită a aerului prin tub ca într-un acces de tuse, timp în care trebuie să

apară contracţia abdomino-perineală însoţită de o împingere de jos în sus. Dacă se observă o

acţiune inversă înseamnă că odată cu tusea se produce o dispersie a forţei perineale.

Musculatura perineală poate fi intactă, dar nu are funcţionalitate normală, ceea ce va duce în

timp la o insuficienţă perineală care va determina afecţiuni patologice urogenitale

(incontinenţă, instabilitate vezicală, prolaps).

În cazul în care femeia după naştere a rămas cu sindromul simfizei dureroase

kinetoterapeutul va proceda astfel: prin palparea directă pe simfiza pubiană sau prin vagin.

La palpare se constată o depărtare anormală între cele 2 oase pubiene. Când femeia adoptă

poziţia stând depărtat prin introducerea indexului în vagin şi aplicarea sa cu faţa palmară pe

faţa posterioară şi pe marginea inferioară a simfizei în timpul mişcării de mers pe loc se

simte cum cele 2 oase alunecă unul pe celălalt.

PARTEA SPECIALĂ

Motto: "Prin mişcare se condiţionează activitatea, iar prin aceasta se afirmă,

dezvoltă şi manifestă toate." – Vicenţiu Babeş

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1 Locul desfăşurării şi dotarea sălii

Organizarea cercetării în recuperarea kinetoterapeutică a perioadei de lăuzie s-a

desfăşurat la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia – Bucureşti.

Cercetarea s-a desfăşurat pe un eşantion de 15 paciente, dintre care 6 mi s-au părut

mai importante: 3 lăuze cu naşteri normale la termen, 1 lăuză cu naştere normală cu dureri

lombosacrale, 1 lăuză cu naştere cu epiziotomie, 1 lăuză cu naştere prin cezariană.

Prin studierea acestor cazuri am ajuns la înţelegerea şi cunoaşterea fiinţei umane

precum şi a modului în care se pot iniţia şi întreţine relaţii interpersonale cooperante bazate

pe respect între membrii echipei de îngrijire şi cel îngrijit.

Sala de kinetoterapie oferă toate posibilităţile de explorare şi evaluare precum şi

mijloacele necesare pentru tratament.

Dotarea sălii constă în: spaliere, canapea, bancă de gimnastică, saltele, saci cu

nisip, bicicletă ergometrică, stepper, gantere, scripeţi, oglinzi, mingi medicinale, cadre cu

rotile pentru reeducarea mersului, suluri din burete învelite în plastic, pedală cu arc, cântar,

taliometru, dinamometru, centrimetru, fir cu plumb, raportor, tensiometru, spirometru,

compase pentru măsurarea diametrelor, fişe de evaluare a aparatului locomotor pentru

înregistrarea evoluţiei tratamentului.

Aparatele speciale care se mai folosesc în recuperarea lăuzei sunt: AB ROLLER,

AB-ISOLATOR, POWER 2000, SWING.

Locurile de desfăşurare a activităţii de kinetoterapie trebuie să corespundă regulilor

de igienă pentru buna desfăşurare a recuperării.

Una din obligaţiile kinetoterapeutului este supravegherea şi respectarea regulilor

generale de igienă. Acestea sunt:

- integritatea şi funcţionalitatea suprafeţei sălii de gimnastică

- să nu fie alunecoasă, să nu prezinte denivelări ce pot produce alunecări;

- suprafaţa sălii şi aparatele trebuie şterse în permanenţă cu o soluţie slab

dezinfectantă de cel puţin două ori pe zi;

- zilnic, înainte de a începe activitatea, se va controla integritatea aparatelor

din sala de gimnastică, pentru a evita accidentele.

Studiul s-a desfăşurat în aproximativ un an, începând din iunie 2009 până în

septembrie 2010.

Acest studiu s-a desfăşurat ţinând cont de următoarele etape:

1. Prezentarea cazurilor.

2. Analiza fişelor medicale - date personale;

- aspecte specifice.

3. Testarea iniţială a fiecărei paciente.

4. Întocmirea unui program kinetoterapeutic.

5. Recuperarea propriu-zisă.

6. Testarea finală.

7. Analiza comparativă a rezultatelor iniţiale şi finale.

8. Concluzii.

9. Recomandări.

Înainte de începerea programului kinetoterapeutic se vor efectua testările iniţiale, în

timpul programului, testările intermediare, şi cele mai importante, testările finale pentru a

vedea cât de eficient a fost programul. Testările finale se fac la un an după naştere.

3.2 Prezentarea cazurilor

CAZ I

VÂRSTA: 26 ani

DATA PREZENTĂRII : 23 iunie 2009

MOTIVELE PREZENTĂRII: recuperare după o naştere normală la termen

ANTECEDENTE PATOLOGICE: apendicectomie;

ANTECEDENTE SOCIALE:

• statut social – căsătorită;

• profesie – educatoare;

• mediu familial (obiceiuri cotidiene, consum de alcool, cafea, tutun)

- consumatoare de cafea;

• obiceiuri alimentare – regim adecvat;

EXAMEN CLINIC GENERAL DUPĂ NAŞTERE:

Î = 1,68 m; Gr. = 74 kg.;

SISTEM MUSCULO-ADIPOS: - musculatura abdomino-pelvi-perineală flască;

- laxitate articulară;

SISTEM GANGLIONAR: nepalpabil;

SISTEM OSTEO-ARTICULAR: integru;

APARAT RESPIRATOR: - torace normal conformat;

- murmur vezicular prezent pe ambele arii pulmonare;

- R = 16’ ritmică.

APARAT C. VASCULAR: - cord în limite normale;

- zgomote cardiace ritmice;

- T.A. = 140/60 mm Hg.;

- F.C. = 82’;

- T = 36 Cº.

EVOLUŢIE: stare generală satisfăcătoare;

ÎNCEPEREA PROGRAMULUI KINETIC: din prima zi de la naştere;

În prima zi s-a realizat testul specific perineal pentru a testa ″reflexul de reţinere″ la tuse.

Tabelul nr.5 Testări

TESTĂRI REZ. INIŢIALE REZ. FINALE

Indice Quetelet 440 - peste normal 398

Perimetrul toracic 100 cm 97

Elasticitatea pulmonară 3 cm 3,5 cm

Elasticitate abdominală 5 cm 3cm

Bilanţul durerii 4 0

Poziţie vicioasă Nu prezintă Nu prezintă

Rezultate finale

Tensiunea arterială = 130/70 mm Hg

Frecvenţa cariacă = 70/ minut

Respitaţii pe minut = 13

Tabelul nr. 6 Bilanţul muscular

S-a efecutat şi testarea la efort (10 genoflexiuni cu sau fără sprijin) în urma căruia

s-a observat o adaptare proastă a organismului din care a rezultat o creştere a frecvenţei

cardiace 120; T.A 150/80 mm Hg; 19 respriraţii pe minut; T 37,5º C.

Pacienta a suferit în al treilea trimestru de sarcină o cădere a boltei plantare din

cauza greutăţii corporale şi nu a urmat un program kinetoterapeutic în timpul sarcinii.

Se recomandă începerea programului kinetoterapeutic după o naştere normală din

prima zi cu exerciţii de respiraţie cu dozarea treptată a efortului. Se vor face exerciţii

specifice pentru ridicarea bolţii plantare. La început exerciţiile se pot efectua la cabinetul

de kinetoterapie apoi se pot continua exerciţiile la domiciuliu.

CAZ II

VÂRSTA: 24 ani

DATA PREZENTĂRII: 29 iunie 2009

Muşchii testaţi Not. iniţială Not. finală

Muşchiul drept abdominal 3 5

Muşchii oblici 4 5

Muşchiul pătratul lombar 4 5

Muşchiul iliac 4 5

MOTIVELE PREZENTĂRII: recuperare după naştere normală la termen

ANTECEDENTE PATOLOGICE: - rujeolă la 6 ani

- hepatită la 14 ani

ANTECEDENTE SOCIALE:

• statut social – căsătorită;

• profesie – studentă;

• mediu familial (obiceiuri cotidiene, consum de alcoo, cafea, tutun)

- fumătoare;

• obiceiuri alimentare – regim dezordonat;

EXAMEN CLINIC GENERAL DUPĂ NAŞTERE:

Î = 1,70 m; Gr. = 68 kg.;

SISTEM MUSCULO-ADIPOS: - musculatura abdomino-pelvi-perineală flască

- tulburări de tonus al musculaturii membrelor

inferioare

SISTEM GANGLIONAR: nepalpabil;

SISTEM OSTEO-ARTICULAR: integru;

APARAT RESPIRATOR: - torace normal conformat;

- murmur vezicular prezent pe ambele arii pulmonare;

- R = 17’ ritmică.

APARAT C. VASCULAR: - cord în limite normale;

- zgomote cardiace ritmice;

- T.A. = 130/ 70 mm Hg.;

- F.C. = 80’;

- T = 37 Cº.

EVOLUŢIE: stare generală bună;

ÎNCEPEREA PROGRAMULUI KINETIC: din prima zi de la naştere

În prima zi s-a realizat testul specific perineal pentru a testa ″reflexul de reţinere″ la tuse.

Tabelul nr.7 Testări

TESTĂRI REZ. INIŢIALE REZ. FINALE

Indice Quetelet 400 - puţin peste normal 382

Perimetrul toracic 98 cm 97cm

Elasticitatea pulmonară 2 cm 3 cm

Elasticitate abdominală 5 cm 3,5 cm

Bilanţul durerii 0 0

Poziţia vicioasă uşoară cifoză dorsală Nu prezintă

REZULTATE FINALE

Tensiunea arterială = 120/70 mm Hg

Frecvenţa cardiacă = 65/min

Respriraţii pe minut = 14/min

Tabelul nr.8 Bilanţul muscular

După efort: R: 19, T.A: 140/70 mm HG, F.C: 100/min, T: 37,5ºC. Se observă o

adaptare bună a organismului după efort aceasta datorându-se efectuării unui program

kinetoterapeutic în timpul sarcinii. Se recomandă începerea programului de kinetoterapie

după o naştere normală şi cu exerciţii specifice pentru reeducarea coloanei: extensii cât mai

multe şi se evită flexia dorsală.

CAZ III

VÂRSTA: 32 ani

DATA PREZENTĂRII: 16 iulie 2009

Muşchii testaţi Not. iniţială Not. finală

Muşchiul drept abdominal 3 5

Muşchii oblici 5 5

Muşchiul pătratul lombelor 4 4

Muşchiul iliac 4 5

MOTIVELE PREZENTĂRII: recuperare după naştere prin cezariană

ANTECEDENTE PATOLOGICE: - pojar la 9 ani

ANTECEDENTE SOCIALE:

statut social – căsătorită;

profesie – absolventă de facultate cu studii economice – economistă

mediu familial (obiceiuri cotidiene, consum de alcool, cafea, tutun)

- consumatoare de cafea

obiceiuri alimentare – regim normal

EXAMEN CLINIC GENERAL DUPĂ NAŞTERE:

Î = 1,70 m; Gr. = 79 kg.;

SISTEM MUSCULO-ADIPOS: - musculatura abdomino-pelvi-perineală flască

- cicatrice cheloidă post-operatorie

SISTEM GANGLIONAR: nepalpabil;

SISTEM OSTEO-ARTICULAR: integru;

APARAT RESPIRATOR: - torace normal conformat;

- murmur vezicular prezent pe ambele arii pulmonare

- R = 11’ritmică.

APARAT C. VASCULAR: - cord în limite normale;

- zgomote cardiace ritmice;

-T.A. = 90/ 60 mm Hg., hipotensiune;

- F.C. = 75’;

- T = 36 Cº.

EVOLUŢIE: favorabilă

ÎNCEPEREA PROGRAMULUI KINETIC: la indicaţiile medicului

Tabelul nr.9 Testări

TESTĂRI REZ. INIŢIALE REZ. FINALE

Indice Quetelet 464 - peste normal 432

Perimetrul toracic 110 cm 105 cm

Elasticitatea pulmonară 2 cm 3 cm

Elasticitate abdominală 6 cm 4 cm

Bilanţul durerii 4 0

Poziţia vicioasă Poziţie antalgică Nu prezintă

Rezultate finale

Tensiune arterială = 110/50 mm Hg

Frecvenţa cardiacă =70/min

Respireţii pe minut = 12/min

Tabelul nr. 10 Bilanţul muscular

Muşchii testaţi Not. Iniţială Not. finală

Muşchiul drept abdominal 3 4

Muşchii oblici 3 4

Muşchiul pătratul lombelor 3 4

Muşchiul iliac 3 5

Testările pentru efort se vor face după o perioadă care o stabileşte medicul.

Programul kinetoterapeutic va începe respectând anumite obiective şi prin diferite mijloace

care sunt prezentate în programul kinetoterapeutic după cezariană. În primele 6 luni când

operaţia nu e cicatrizată complet se evită exerciţiile cu efort ridicat.

Se pune accent pe reeducarea perineală, exerciţii de respiraţie. După cezariană

recuperarea se face mai lent.

CAZ IV

VÂRSTA: 30 ani

DATA PREZENTĂRII : 27 iulie 2009

MOTIVELE INTERNĂRII: recuperare după o naştere cu epiziotomie

ANTECEDENTE PATOLOGICE: - oreion

- varicelă

ANTECEDENTE SOCIALE:

statut social – căsătorită;

profesie – casnică

mediu familial (obiceiuri cotidiene, consum de cafea, tutun)

- consumatoare de tutun

obiceiuri alimentare – regim dezordonat

EXAMEN CLINIC GENERAL DUPĂ NAŞTERE:

Î = 1,60 m; Gr. = 70 kg.;

SISTEM MUSCULO-ADIPOS: - cicatrice perineală post-operatorie

- musculatură flască

SISTEM GANGLIONAR: nepalpabil;

SISTEM OSTEO-ARTICULAR: integru;

APARAT RESPIRATOR: - torace normal conformat;

- murmur vezicular prezent pe ambele arii pulmonare

- R = 17’ritmică.

APARAT C. VASCULAR : - cord în limite normale;

- zgomote cardiace ritmice;

- T.A. = 15/ 70 mm Hg.;

- F.C. = 90’, tahicardie;

-T = 37 Cº.

EVOLUŢIE: favorabilă

ÎNCEPEREA PROGRAMULUI KINETIC: la indicaţiile medicului

Tabelul nr.11 Testări

Tabelul nr. 12 Bilanţul muscular

Muşchii testaţi Not. iniţială Not. finală

Muşchiul drept abdominal 4 5

Muşchii oblici 4 5

Muşchiul pătratul lombelor 3 4

Muşchiul iliac 3 5

Se respectă indicaţiile medicului. Programul kinetoterapeutic respectă principiile

după o naştere cu epiziotomie. În general se începe cu exerciţii de respiraţii, urmând mai

târziu exerciţiile de contracţii izometrice perineale. Se aşteaptă cicatrizarea intervenţiei.

CAZ V

VÂRSTA: 22 ani

TESTĂRI REZ. INIŢIALE REZ. FINALE

Indice Quetelet 437- peste normal 375

Perimetrul toracic 105 cm 98 cm

Elasticitatea pulmonară 2 cm 3cm

Elasticitate abdominală 4 cm 3cm

Bilanţul durerii 4 0

Poziţia vicioasă Nu există Nu există

Rezultate finale

Tensiunea arterială = 130/ 60 mm Hg

Frecvenţa cardiacă = 70/min

Respiraţii/minut = 14/min

DATA PREZENTĂRII: 2 august 2010

MOTIVELE INTERNĂRII: recuperare după naştere normală cu durere lombosacrată de

sarcină

ANTECEDENTE PATOLOGICE: - pneumonie 6 ani

ANTECEDENTE SOCIALE:

• statut social – necăsătorită;

• profesie – secretară;

• mediu familial (obiceiuri cotidiene, consum de alcool, cafea, tutun)

- nu

• obiceiuri alimentare – regim adecvat

EXAMEN CLINIC GENERAL DUPĂ NAŞTERE:

Î = 1,60 m; Gr. = 64 kg.;

SISTEM MUSCULO-ADIPOS: - musculatură flască

SISTEM GANGLIONAR: nepalpabil;

SISTEM OSTEO-ARTICULAR: integru;

APARAT RESPIRATOR: - torace normal conformat;

- murmur vezicular prezent pe ambele arii pulmonare

- R = 19’ritmică.

APARAT C. VASCULAR : - cord în limite normale;

- zgomote cardiace ritmice;

- T.A. = 150/ 70 mm Hg.;

- F.C. = 80’;

- T = 37 Cº.

EVOLUŢIE: stare nefavorabilă

În prima zi kinetoterapeutul va face testul specific perineal pentru a testa ‘’reflexul de

reţinere’’ la tuse.

Tabelul nr. 13 Testări

TESTĂRI REZ. INIŢIALE REZ. FINALE

Indice Quetelet 400 - puţin peste

normal

362

Perimetrul toracic 91 cm 90

Elasticitatea pulmonară 2 cm 2 cm

Elasticitate abdominală 3 cm 3 cm

Bilanţul durerii 10 6

Poziţia vicioasă lordoză medie o uşoară lordoză

Rezultate finale

Tensiunea arterială = 130/70 mm Hg

Frecvenţa cardiacă = 65/ min

Respiraţii/ minut = 15/ min

Tabelul nr.14 Bilanţul mişcării

Muşchii testaţi Not. iniţială Not. finală

Muşchiul drept abdominal 4. 5

Muşchii oblici 3 4

Muşchiul pătratul lombelor 3 4

Muşchiul iliac 4 5

Se începe programul kinetoterapeutic cu exerciţii specifice pentru lordoză deci se

evită extensiile, se face în paralel tratament antalgic (împotriva durerii). Pentru a nu pune

în tensiune regiunea lombosacrată, se va purta o centură trohanteriană.

CAZ VI

VÂRSTA: 29 ani

DATA PREZENTĂRII: 18 august 2010

MOTIVELE INTERNĂRII: recuperare după o naştere normală la termen

ANTECEDENTE PATOLOGICE: - gastrită

ANTECEDENTE SOCIALE:

• statut social – căsătorită;

• profesie – contabilă;

• mediu familial (obiceiuri cotidiene, consum de alcool, cafea, tutun)

- consumatoare de cafea

• obiceiuri alimentare – regim adecvat

EXAMEN CLINIC GENERAL DUPĂ NAŞTERE:

Î = 1,76 m; Gr. = 70 kg.;

SISTEM MUSCULO-ADIPOS: tulburări ale tonusului muscular

SISTEM GANGLIONAR: nepalpabil;

SISTEM OSTEO-ARTICULAR: prezintă sindromul simfizei dureroase, relaxarea

exagerată a articulaţiilor.

APARAT RESPIRATOR: - torace normal conformat;

- murmur vezicular prezent pe ambele arii pulmonare

- R = 18’ritmică.

APARAT C. VASCULAR: - cord în limite normale;

- zgomote cardiace ritmice;

- T.A. = 160/ 70 mm Hg.;hipertensiune

- F.C. = 90’, tahicardie;

-T = 37 Cº.

EVOLUŢIE: nesatisfăcătoare

Pacienta a fost testată prin palparea directă a simfizei pubiene.

În primele zile pacienta diagnosticată cu sindromul simfizei dureroase, a trebuit să poarte o

centură elastică în jurul bazinului. Ulterior a făcut şi tratament antalgic. După scoaterea

centurii s-au realizat testările şi bilanţurile obişnuite după sarcină.

Tabelul nr.15 Testări

TESTĂRI REZ. INIŢIALE REZ. FINALE

Indice Quetelet 400 - puţin peste normal 363

Perimetrul toracic 97 cm 98 cm

Elasticitatea pulmonară 4 cm 4 cm

Elasticitate abdominală 4 cm 3

Bilantul durerii 0 0

Poziţia vicioasă Prezentă din cauza

durerii

Nu există

Rezultate finale

Tensiunea arterială =120/70 mm Hg

Frecvenţa cardiacă =70/min

Respiraţii/minut = 14/min

Tabelul nr. 16 Bilanţul mişcării

Se respectă indicaţiile medicului iar recuperarea va fi mai lentă. Programul

kinetoterapeutic se va începe numai cu acordul medicului. Se pune accent pe reeducarea

mersului. Se administrează vitamine şi calciu. Dupa tratarea simfizei se încep exerciţiile

din programul kinetoterapeutic pentru lăuză.

3.3 Programul kinetoterapeutic al lăuzei

Tratamentul din prima zi se începe cu reeducarea respiratorie din poziţia decubit

dorsal, poziţie ce permite o mobilizare liberă a cutiei toracice. Din această poziţie se învaţă

inspiraţia toraco-abdominală controlată, începând cu inspiraţia diafragmatică urmată de cea

costală pe zone (inferioară, medie, superioară), deci o acţiune de jos în sus, după care se

efectuează contracţia perineală, expirul forţat de sus în jos plecând de la zona costal

superioară spre cea inferioară şi sucţiunea abdomenului prin contracţia musculaturii

Muşchii testaţi Not. iniţială Not. finală

Muşchiul drept abdominal 4 5

Muşchii oblici 3 4

Muşchiul pătratul lombelor 3 4

Muşchiul iliac 4 4

abdominale. Pe toată perioada reeducării respiratorii se ţine bazinul în poziţie delordozantă.

Acest exerciţiu se repetă zilnic ajungându-se la automatism.

În a doua zi se repetă programul din prima zi adăugându-se mişcări ale braţelor,

genunchilor, gleznelor, executate lent şi alternativ.

În a treia zi se repetă programul precedent şi se dau explicaţii asupra musculaturii

pelviperineale, explicând rolul său în micţiune şi în tuse. Pacienta învaţă controlul perineal

şi tehnica de oprire a jetului urinar în timpul micţiunii. Se efectuează masajul membrelor

inferioare, însoţit de mobilizări ale degetelor şi urmat de contracţii izometrice ale

musculaturii gambelor prin împingeri în pat.

În a patra zi se introduc în program pe lângă masaj şi celelalte exerciţii învaţate

anterior mişcări din poziţia şezând, răsuciri de trunchi, mişcări ale capului şi gâtului cu

autoînălţare, mişcări ale braţelor.

În a cincea zi se intensifică exerciţiile pentru musculatura perineală efectuate din

decubit dorsal, lateral, şi şezând, şi se învaţă reflexul de reţinere perineală.

În a şasea zi, la programul anterior se adaugă :

exerciţii pentru tonifierea muşchilor abdominali;

exerciţii de aliniere a coloanei vertebrale.

Pentru a şaptea zi se respectă exerciţiile din programele anterioare şi se insistă pe

autocontrolul ţinutei corecte. Pentru următoarele zile se mai introduc exerciţii pentru

musculatura spatelui şi se învaţă regulile de igienă personală:

cum se poartă copilul;

poziţia corectă pentru alăptat;

alte posturi prin care se blochează regiunea lombo-abdominală pentru a

proteja coloana în cadrul activităţilor suprasolicitante.

În programul kinetic al lăuziei tardive se adaugă:

A. variante de mers şi alergare;

B. exerciţii de redresare activă a ţinutei corporale;

C. exerciţii de refacerea a centurii abdominale.

Aceste exerciţii se pot practică la o sală de kinetoterapie sau chiar la domiciliu fară

a avea nevoie de aparate speciale pentru o recuperare bună.

Exerciţii de gimnastică respiratorie

În timpul exerciţiilor respiratorii trebuie respectate următoarele reguli:

se inspiră pe nas şi se expiră pe gură;

inspiraţia va fi lentă şi profundă;

timpul expiraţiei trebuie să fie de două ori mai mare decât cel al

inspiraţiei;

în timpul expiraţiei se pronunţă sunetul S.

Exemple de exerciţii:

►Din poziţia corpului întins la orizontală pe spate:

1. mâinile pe abdomen, inspir profund cu ridicarea peretelui abdominal, expir

lent cu pronunţarea sunetului S şi coborârea abdomenului;

2. cu mâinile pe coaste se respiră astfel încât în inspir mâinile să se depărteze, iar

în expir să se apropie;

3. cu genunchii îndoiţi, tălpile sprijinite de pat, ducerea braţului stâng spre

şoldul drept, concomitent cu ridicarea capului şi umerilor, inspiraţie, apoi

ducerea braţului stâng oblic sus, cu răsucirea capului spre stânga, expiraţie;

acelaşi exerciţiu se va face şi cu braţul drept;

4. cu genunchii îndoiţi, tălpile sprijinite de pat, ducerea ambilor genunchi la

piept cu ajutorul braţelor, inspiraţie, revenire cu expiraţie.

►Din poziţia şezând:

1. aplecarea trunchiului înainte cu braţele încrucişate pe abdomen, inspiraţie,

ridicarea trunchiului cu ducerea braţelor lateral, expiraţie;

2. cu mâinile sprijinite pe genunchi, expiraţie impusă, apoi inspiraţie

concomitent cu ducerea braţului stâng oblic sus, coborârea braţului în poziţia

iniţială, expiraţie; acelaşi exerciţiu cu braţul drept.

Exerciţii pentru îmbunătăţirea elasticităţii şi tonictatea diafragmului

Se utilizează exerciţii care fac ca acţiunea diafragmului să întâmpine o rezistenţă

care poate fi realizată poziţional sau presiune intraabdominală crescută.

Poziţional:

exerciţii de respiraţie amplă din decubit dorsal cu o greutate aşezată pe abdomen;

exerciţii din decubit ventral când greutatea proprie limitează expansiunea

abdomenului ;

exerciţii de respiraţie executate din poziţia culcat pe un plan înclinat cu capul în jos

caz în care rezistenţa este dată de greutatea masei viscerale abdominale orientate în

sens cranian sub acţiunea gravităţii.

Presiunea intraabdominală:

exerciţii de respiraţie cu musculatura abdominală contractată;

exerciţii de respiraţie cu sugerea abdomenului în timpul inspiraţiei;

umflarea şi sugerea abdomenului în apnee şi inspiraţie forţată.

3.3.1 Programul kinetic al lăuzei după o naştere normală

►Prima zi:

Exerciţiul 1. Culcat dorsal: 1-2 inspiraţie profundă cu strângerea pumnilor, braţele

lângă corp şi întinderea picioarelor uşor încordate cu vârfurile întinse; 3-4 expiraţie cu

relaxarea întregului corp şi închiderea ochilor; 5-8 aceleaşi mişcări de la timpii 1-4. Se

repetă 2 X 8 timpi.

Exerciţiul 2. Culcat dorsal cu o mână pe abdomen şi cealaltă pe torace, cu

membrele inferioare flectate, tălpile pe sol, se execută: reeducarea respiraţiei toraco-

abdominale asistată de kinetoterapeut, 2 x 8 timpi.

►A doua zi :

Exerciţiul 1. Culcat dorsal: 1-4 îndoirea braţelor cu ducerea mâinilor la ceafă şi

întoarcerea lentă a corpului stânga-dreapta, apoi extensia şi flexia gâtului ajutând mişcarea

capului cu mâinile; 5-8 odihnă şi respiraţie, accentuând expiraţia prin presarea cu mâinile

pe rebordurile costale (marginile inferioare ale toracelui - ultimele 2 coaste) şi diafragm

(sub stern - denumit popular ,,capul pieptului') pentru a intensifica respiraţia. Se repetă de

2-3 ori cu pauze. Pauzele de odihnă se elimină sau se prelungesc dacă apare senzaţia de

oboseală.

Exerciţiul 2. Culcat dorsal: 1-4 întoarcere în culcat costal lateral: 5-6 îndoirea

lentă a genunchilor uşor spre piept: 7-8 întinderea genunchilor în poziţia iniţială. Se

execută şi în partea cealaltă. Se repetă, cu pauze, 8 timpi.

Exerciţiul 3. Culcat dorsal pe una-două perne, cu sprijin pe antebraţe şi

trecere în aşezat rezemat cu spatele pe pernă: 1-2 ridicarea braţelor prin înainte sus,

inspiraţie: 3-4 coborârea braţelor pe acelaşi traseu cu expiraţie: 5-8 aceleaşi mişcări

ca la timpii 1 -4. Se execută 2 x 8 timpi.

►A treia şi a patra zi :

Exerciţiul 1. Aşezat rezemat, de voie contracţii izometrice de abdomen, perineu şi

anus, alternate cu relaxarea acestora. Se execută de 5 ori consecutiv, în 2-3 serii.

Exercitiul 2. Culcat dorsal şi apoi rezemat de perne: 1-4 apropierea picioarelor

cât mai strâns cu contracţie izometrică: 5-8 relaxare cu automasaj uşor al abdomenului

netezire circulară de la dreapta pe sus spre stânga (colon ascendent, transvers şi

descendent). Se repetă de 4 ori .

Exerciţiul 3. Din aceeaşi poziţie iniţială ca la exerciţiul 2: 1 - Îndoirea piciorului

stâng; 2 - întinderea acestuia: 3-8 se execută lent, alternativ, cu inspiraţie când se întinde

piciorul şi cu expiraţie când se îndoaie. Se repetă 2 x 8 timpi .

►De la a cincea la a şaptea zi :

Exerciţiul 1. Culcat dorsal cu un picior de pernă sub cap: 1-4 flexia

dorsală a labelor picioarelor, menţinută în contracţie izometrică 5-6 flexia plantară

a acestora, expiraţie. Se repetă 2 x 8 timpi .

Exerciţiul 2. Culcat dorsal fără pernă: de voie, alternarea poziţiilor culcat

costal, culcat facial, aşezat rezemat. Se menţine poziţia atât timp cât convine

lăuzei, executând liber contracţii statice-izometrice, succesive de sfinctere şi

abdomen .

Exerciţiul 3. Culcat facial de voie, contracţii izometrice ale muşchilor fesieri,

alternate liber cu flexia şi extensia din articulaţia gleznei. Se execută de 4-6 ori, în 2-3 serii.

►Program kinetic pentru lăuză după 2-3 săptămâni de la naştere

Exerciţiul 1. Aşezat pe marginea patului, cu mâiniie la ceafă: de voie, pedalarea

picioarelor, ,,bicicleta", apoi trecere în culcat dorsal cu forfecarea picioarelor. Se repetă

câte 8 mişcări în 2-3 serii, gradat după posibilităţi.

Exerciţiul 2. Ghemuit cu faţa la scaun, apucat cu mâinile de margina acestuia:

ridicare în stând pe piciorul drept, cu ridicarea piciorului stâng îndoit şi aşezarea lui pe

scaun, apoi revenire. Se repetă alternativ, de 6—8 ori.

Exerciţiul 3. Stând depărtat cu un puişor de pernă ţinut înainte-jos de

voie îndoirea trunchiului înainte cu 2-3 arcuiri, cu ducerea puişorului de pernă

printre picioare înapoi, fără să atingă solul; revenire cu extensia trunchiului, cu du-

cerea braţelor sus, ducând perna la ceafă cu fandare pe piciorul drept şi revenire

cu relaxare liberă. Se repetă de 4 ori, alternativ.

Exerciţiul 4. Culcată dorsal pe pat, cu sprijin acordat la glezne de o altă persoană

prin apăsare sau cu vârfurile sprijinite sub mobilă, cu puişorul de pernă sub cap: ridicarea

energică în aşezat şi revenire lentă cu spatele drept. Se repetă de 4 ori, în 2-4 serii. Acest

exerciţiu de abdomen poate fi executat de 8 ori, în 5-6 serii de către femeile sportive cu o

bună pregătire fizică.

Exerciţiu 5. Aşezat cu mâinile sprijinite înapoi: la început se execută ridicări

alternative de picioare (cât mai sus, după posibilităţi), apoi se apucă vârful unui picior

şi se trece în culcat dorsal şi revenire menţinând priza. Se execută de 8 ori , a l t e rna t iv .

Exerciţiul 6. Aşezat pe coapsa stângă, cu mâna de aceaşi parte sprijinită pe

sol, cu mâna dreaptă apucat de vârful piciorului drept: trecere în culcat costal stânga.

Se repetă de 4-6 ori, alternativ.

Exerciţiul 7. Aşezată pe un taburet, cu vârfurile sub spalier, cu braţele sus, ţinând

în mâini un prosop întins apucat de capete: trecere în culcat dorsal şi revenire. Se repetă de

6-8 ori (după 3—4 săptămâni).

►Program pentru lunile 1-2 după naştere

Exerciţiul 1. Stând: fandat pe piciorul stâng înainte: 1-6 mişcări de braţe ca la

box, alternativ, cu răsucirea alternativă a trunchiulul; 7-8 revenire cu relaxare. Se repetă de

4 ori, alternativ.

Exerciţiul 2. Aşezat pe coapsa stângă, cu sprijin pe ambele mâini : 1-

ridicarea piciorului drept lateral; 2- revenire; 3-8 aceeaşi se execută în

continuare. Se repetă de 4 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 3. Culcat dorsal cu picioarele la verticală: 1-8 flexii plantare şi dorsale

ale labelor picioarelor urmate de relaxare. Aceeaşi mişcare finalizată cu ducerea picioarelor

peste cap de voie. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exercţiul 4. Culcat costal drepta, cu picioarele îndoite, genunchii orientaţi lateral,

braţul drept sub cap, stângul îndoit sprijinit înainte: 1-2 împingere în palme şi trecere în

aşezat cu sprijin pe antebraţul drept, îndoirea trunchiului lateral stânga simultan cu

ridicarea şi întinderea piciorului stâng lateral, dreptul se menţine îndoit, cu vârful la

genunchiul celuilalt picior: 3 x 8 aceeaşi în continuare. Se repetă de 4 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 5. Stând cu braţele lateral dreapta, piciorul stâng încrucişat înapoi,

întins, sprijinit cu vârful pe sol: 1- ridicarea piciorului stâng îndoit şi răsucit spre stânga o

dată cu ducerea braţelor lateral stânga; 2 - revenire în poziţia iniţială; 3-8 aceleaşi mişcări

ca la timpii 1-2. Se repetă de 4 x 8 timpi alternativ.

Exerciţiul 6. Aşezat pe piciorul drept îndoit, stângul ridicat şi întins înainte.

Apucat de vârf cu ambele mâini, fruntea la genunchi: 1 - îndoirea trunchiului înainte

simultan cu depărtarea picioarelor braţele în prelungirea trunchiului, pieptul cât mai

aproape de sol; 2-3 două arcuiri de trunchi; 4 - revenire în poziţia iniţială cu ridicarea

piciorului drept: 5-8 aceleaşi mişcări cu piciorul celălalt. Se repetă de 4-5 ori.

Exerciţiul 7. Aşezat cu picioarele întinse înainte, labele în flexie dorsală,

trunchiul îndoit înainte: 1-2 sprijinirea palmelor pe sol în dreptul şezutei şi

extensia trunchiului cu ridicarea bazinului o dată cu îndoirea genunchilor, capul

pe spate; 3-4 revenire în poziţia iniţială cu apucarea vârfurilor şi tracţiunea lor în

sus, cu ridicarea călcâielor uşor deasupra solului, genunchii rămân pe sol. Se repetă de

2 x 8 timpi.

Exerciţiul 8. Stând cu coarda la spate: de voie, alergare pe loc sau cu

deplasare, rotind coarda din înapoi înainte, apoi sărituri consecutive pe un picior.

Se repetă după posibilităţi cu pauze pentru respiraţie. Este indicat ca săriturile cu

coarda să se execute în aer liber.

►Program pentru lunile 3-4 după naştere

Exerciţiul 1. Stând depărtat, cu genunchii uşor îndoiţi, trunchiul îndoit înainte,

apucat cu ambele mâini pe după gambe: 1 - îndreptarea trunchiului cu ridicare pe vârfuri,

braţele lateral cu pumnii strânşi, corpul încordat; 2- coborârea energică a călcâielor pe sol,

menţinând genunchii îndoiţi (contracţie izometrică); 3-8 se execută în continuare aceleaşi

mişcări. Se repetă de 4 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 2. Aşezat cu piciorul stâng îndoit, piciorul drept întins înainte, braţele

sus, degetele încleştate, trunchiul uşor extins: 1-2 ridicarea şezutei cu trecerea greutăţii pe

piciorul drept îndoit, o dată cu îndoirea trunchiului înainte şi ducerea braţelor înapoi : 3-4

revenire; 5-8 aceleaşi mişcări ca la timpi 1-4. Se repetă de 4 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 3. Stând cu mâna dreaptă sprijinită lateral pe perete, piciorul drept

ridicat înapoi, încrucişat şi îndoit, apucat de vârfurile degetelor cu mâna stângă, braţul

drept lateral: 1-2 arcuirea şi răsucirea trunchiului lateral stânga, trăgând în sus de vârful

piciorului: 2-3 două arcuiri în continuare: 4 revenire; 5-8 aceeaşi mişcare ca la timpii 1-

4. Se repetă de 2 x 8 timpi alternativ.

Exerciţiul 4. Culcat dorsal, cu genunchii îndoiţi, apucat cu mâinile de glezne: 1-2

ridicarea bazinului, menţinând priza pe glezne şi împingerea accentuată a bazinului în sus

cu arcuire; 3-7 aceleaşi mişcări ca la timpii 1-2 în continuare; 8 revenire în poziţia iniţială.

Se repetă de 2 x 8 timpi.

Exerciţiul 5. Fandat lateral pe piciorul drept, mâinile pe şolduri: 1- trecere în stând

depărtat cu ducerea braţelor prin lateral sus, cu bătaia palmelor; 2-3 doua bătăi din palme;

4 - revenire în fandat pe piciorul celălalt; 5-8 acelaşi exerciţiu în partea cealaltă. Se repetă

de 4-6 ori.

Exerciţiul 6. Aşezat cu un pui de pernă sub gambe, mâinile sprijinite pe sol: 1-7

ridicarea picioarelor în echer cu ridicări şi coborâri mici în aer pe fiecare timp, 8 revenire

lentă. Se repetă de 4 x 8 timpi, cu pauze de odihnă de voie.

Exerciţiul 7. Stând pe vârfuri, braţele lateral: 1-3 depărtarea piciorului stâng în

stând depărtat pe călcâie, cu îndoirea trunchiului înainte, palmele pe sol; 4 - revenire; 5-8

aceleaşi mişcări ca la timpii 1-4, cu depărtarea celuilalt picior. Se repetă de 2 x 8 timpi.

Exerciţiul 8. Ghemuit cu faţa la spalier, apucat de margine: 1 - săritură cu

depărtarea picioarelor lateral, trunchiul aplecat la orizontală, şezuta cât mai sus; 2 -

aterizare în poziţia iniţială; 3-8 aceeaşi săritură se execută în continuare. Se repetă de 2 x 8

timpi.

►Programul pentru lunile 5-6 după naştere

Exerciţiul 1. Stând depărtat cu un cordon (baston) ţinut orizontal sus, apucat de

capete : de voie, circumducţia trunchiului cu fandare lateral stânga şi cu extensia cât mai

mare a trunchiului pe spate şi prin fandare laterală dreaptă, apoi revenire de voie. Se

execută de 4 x 8 alternativ, cu pauză la nevoie. Cordonul chiar dacă nu este elastic se

tracţionează cu forţa, iar la reveniri se slăbeşte tracţiunea.

Exerciţiul 2. Culcat dorsal cu braţele lângă corp: de voie ridicarea bazinului cu

sprijin pe sol numai pe palme şi călcâiele o dată cu depărtarea picioarelor, ,,puntea''. Toate

articulaţiile se păstrează bine întinse, cu menţinerea poziţiei 4-6 şi revenire de voie. Se

execută de 4 ori. La repetări se poate mări dificultatea prin menţinerea bazinului cât mai

sus cu răsuciri alternative cu pauze scurte de odihnă.

Exerciţiul 3. Aşezat pe sol cu genunchii îndoiţi şi depărtaţi, rezemat cu spatele de

marginea patului, braţele lateral sprijinite pe pat: de voie ridicarea bazinului (semipod) cu

extensia trunchiului, genunchii uşor îndoiţi, braţele întinse, apoi îndoirea trunchiului

înainte cu arcuiri libere. Se repetă de 4-6 ori.

Exerciţiul 4. Aşezat pe coapsa dreaptă, cu o minge medicinală ţinută înainte:

ducerea braţelor sus, cu îndoirea trunchiului la stânga, cu arcuire, apoi revenire. Se repetă

de 6-8 ori, alternativ.

Exerciţiul 5. Aşezat cu mâinile sprijinite înapoi: ridicarea bazinului cu extensia

trunchiului, menţinând poziţia cu contracţie izometrică 4-5 sec., întoarcere 180º la stânga

în sprijin culcat facial cu extensia trunchiului, cu menţinerea poziţiei câteva secunde cu

contractie izometrică cu relaxare. Se repetă de 3-4 ori.

Exerciţiul 6. Stând pe genunchi: de voie îndoirea trunchiului înainte cu sprijin

pe palma dreaptă şi ridicarea bazinului cu răsucirea trunchiului la stânga cu arcuire, cu

ambele palme sprijinite înainte, împingere în stând depărtat şi revenire de voie în poziţia

iniţială. Se repetă de 4 ori, alternativ, cu menţinere.

Exerciţiul 7. "Bărcuţa". Culcat facial pe sol,cu picioarele sprijinite la nivelul

coapselor pe marginea patulul: extensia trunchiului cu aducerea vârfurilor cu ambele mâini,

genunchii îndoiţi şi depărtaţi, menţinând poziţia 4-6 sec. Revenire cu relaxare şi trecere în

culcat dorsal şi ducerea picioarelor peste cap. Se repetă de 2-3 ori. Este contraindicat

persoanelor cu lordoză.

Exerciţiul 8. Stând depărtat cu genunchii îndoiţi, mâinile pe şolduri: 1-4 uşoară

deplasare laterala cu sărituri mici ca mingea, paralel şi foarte aproape de sol, menţinând

genunchii semiîndoiţi; 5-8 aceeaşi cu deplasarea în sens opus cu aplecarea trunchiului la

orizontală cu braţele înapoi, degetele încleştate. Se execută de 4 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 9. Culcat dorsal, cu mâinile la ceafa, cu o minge ţinută între glezne de

voie, leagănul pe spate cu ridicarea alternativă a picioarelor şi trunchiului. Aceeaşi se

execută şi din culcat facial, cu braţele sus. Se repetă de 8 -10 ori pe fiecare parte

Exerciţiul 10. Sprijinit ghemuit pe un picior, celălalt întins înapoi: 1-8 schimbarea

poziţei picioarelor prin uşoare sărituri, capul sus, spatele drept. Se execută de 2 x 8 timpi.

Săritura se poate executa simultan cu ambele picioare de voie.

Exerciţiul 11. Stând: cumpănă facială liberă sau cu sprijin la perete. Este un

exerciţiu de echilibru şi eficient pentru tonificarea musculaturii spatelui. Se execută

alternativ de 4-6 ori. În timpul cumpenei trunchiul poate fi deasupra orizontalei, la

orizontală şi sub orizontală, cu şi fără sprijin.

Exerciţiul 12. Stând depărtat: inspiraţie, cu ridicarea braţelor sus cu încrucişare;

expiraţie, cu rotunjirea spatelui şi relaxarea braţelor înainte. Se execută de 4 ori.

►Programul pentru lunile 6-7 după naştere

Exerciţiul 1. Stând depărtat, cu un cordon ţinut orizontal înainte-jos: 1

ridicarea braţelor sus, trăgând lateral de capetele cordonului; 2 îndoirea răsucită

a trunchiului înainte la stânga; 3 arcuire de trunchi; 4 revenire; 5-8 aceIeaşi mişcări

ca la timpii 1-4 în partea cealaltă. Se repetă de 2 x 8 timpi.

Exerciţiul 2. Stând: 1-2 rulare pe spate cu apucarea vârfurilor; 3-4 du-

cerea picioarelor depărtate cu elan peste cap; 5-8 revenire în poziţia iniţială. Se

repetă de 5-6 ori.Exerciţiul solicită în special musculatura abdominală şi a

membrelor inferioare.

Exercitiul 3. Culcat pe spate, cu un pui de pernă ţinut între glezne, braţele lângă

corp: 1-2 ridicare în aşezat echer, cu mâinile sprijinite înapoi pe sol; 3-6 luarea pernei

dintre glezne cu menţinerea poziţiei, ridicând braţele sus; 7-8 revenire în poziţia iniţială.

Se repetă de 3-4 x 8 timpi.

Exerciţiul 4. Stând depărtat, braţele înainte-jos, ţinând în mâini capetele

cordonului trecut pe sub piciorul biroului: 1-3 extensia trunchiului trăgând cordonul o

da tă cu depărtarea braţelor lateral-jos; 4 revenire; 5-8 aceleaşi mişcări. Se repetă de

4 x 8 timpi, cu relaxarea de voie şi mişcări compensatorii de îndoirea trunchiului înainte.

Exerciţiul 5. Stând: 1 fandare mare spre stânga, cu sprijin pe mâna stângă, palma

dreaptă la ceafă: 2-3 două arcuiri din şold: 5-8 aceleaşi mişcări se execută în partea

cealaltă. Se repetă de 6 x 8 timpi.

Exerciţiul 6. Aşezat pe taburet, cu picioarele depărtate, vârfurile sprijinite,

braţele sus ţinând în mâini un săculeţ de nisip: 1-4 semirotarea simplă a

trunchiului spre stâga şi revenire pe acelaşi traseu: 5-8 aceaşi în partea dreaptă. Se

repetă de 4 ori.

Exerciţiul 7. Aşezat pe genunchii cu spijin pe călcâie ,apucat cu mâinile de glezne:

1- 2 extensia trunchiului cu trecere în culcat dorsal; 3-4 ridicarea şezutului presând în

palme cu menţinerea prizei pe glezne; 5-6 aceleaşi mişcări ca la timpii 3-4; 7-8 revenire.

Se repetă de 2 x 8 timpi.

Exerciţiul 8. Stând cu o mână sprijinită lateral: de voie săritură cu forfecarea

picioarelor înainte-înapoi, cu impuls pe piciorul convenabil. Se repetă progresiv, în serii de

câte 16-20 de forfecări, din ce în ce mai înalte şi cu balansări cât mai ample ale picioarelor

în funcţie şi de posibilităţi şi de antrenament, urmate de mişcări de respiraţie.

► Programul pentru luna a şaptea după naştere

Exerciţiul 1. Stând depărtat, cu câte o ganteră în fiecare mână: 1 - îndoire uşoară a

genunchilor cu ducerea braţelor lateral, cu palmele răsucite în sus (supinaţie); 2 răsucirea

palmelor în jos (pronaţie); 3-4 aceleaşi mişcări ca la timpii l-2 5-7 rotări mici cu braţele

înainte-înapoi; 8 coborârea braţelor şi întinderea genunchilor. Se repetă de 3-4 ori,

schimbând alternativ sensul rotărilor după fiecare 8 timpi. Înaintea exerciţiului se pot

executa de voie rotări ample din articulaţia scapulohumerală.

Exerciţiul 2. Stând ghemuit, cu mâinile pe şolduri: 1-2 îndoirea trunchiului

înainte, cu sprijinirea mâinilor pe sol, simultan cu întinderea piciorului drept şi ridicarea

celui stâng lateral îndoit; 3-4 revenire în poziţia iniţială; 5-8 aceleaşi mişcări. Se repetă de

2 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 3. Culcat dorsal, braţele lateral, picioarele depărtate, dreptul la verticală,

celălalt jos: 1 răsucirea bazinului spre dreapta cu rularea şoldului drept pe sol, menţinând

picioarele depărtate la acelaşi unghi; 2 aceeaşi mişcare ca la timpul 1 în partea cealaltă; 3-

8 aceleaşi mişcări ca la timpii 1-2, alternativ stânga-dreapta. Se repetă alternativ, de 4-6 x

8 timpi. Apoi se poate executa şi cu trecere în stând pe omoplaţi, menţinând poziţia.

Exerciţiul 4. Şezând pe coapsa dreaptă, cu genunchii îndoiţi, mâna dreaptă

sprijinită pe sol, cu stânga apucat de bară, tălpile sprijinite pe perete trunchiul îndoit

înainte: 1 prin împingere în tălpi intiderea genunchilor o dată cu extensia uşoară a

trunchiului; 2 revenire în poziţia iniţială: 3-8 aceleaşi mişcări în continuare. Exerciţiul are

şi eficienţa unui automasaj. Se poate executa şi circular în ambele sensuri. Se repetă de mai

multe ori, crescând progresiv numărul până la 10-12 execuţii pe fiecare parte.

Exerciţiul 5. Stând ghemuit cu spatele la spalier, palmele sprijinite de margine: 1

extensia trunchiului şi ridicarea piciorului stâng înainte îndoit, o dată cu ridicarea pe vârful

piciorului de bază; 2 coborârea piciorului stâng şi ghemuire; 3-8 aceleaşi mişcări ca la

timpi 1-2. Se repetă de 5-6 x 8 timpi, mărind progresiv numărul repetărilor de la o

săptămână la alta, ajungând treptat la 16-20 de execuţii, în serii de câte 4, 5.

Exerciţiul 6. Culcat costal stânga braţul stâng întins, dreptul îndoit, cu palma

sprijinită pe sol, la nivelul pieptului; 1-2 ridicarea picioarelor întinse lateral; 3-4 ghemuire

şi, prin împingere în palme, trecerea în sprijin lateral pe braţul şi piciorul stâng, o dată cu

ridicarea piciorului drept întins lateral braţul drept întins sus; 5-6 menţinerea poziţiei de la

timpii 3-4; 7-8 revenire în poziţia iniţială însă pe partea dreaptă

Exerciţiul 7. Stând pe genunchiul stâng aşezat pe călcâi, piciorul drept îndoit

înainte cu vârful pe sol, braţele înapoi cu palmele sprijinite pe sol: 1-2 ridicarea bazinului

cu extensia trunchiului, în funcţie de posibilităţi mai dificil este dacă nu se desprind

palmele de pe sol; 3-4 revenire în 4 x 8 timpi, alternativ. Acest exerciţiu solicită încălzirea

specială a coloanei vertebrale.

Exerciţiul 8. Stând cu faţa la spalier, mâinile sprijinite pa margine; 1 săritură

dreaptă împingând simultan în braţe şi în picioare; 2 aterizare în ghemuit; 3-8 aceeaşi

săritură se execută în continuare. După executarea corectă a săriturii drepte, se poate trece

la săritura cu extensia corpului .

►Program pentru lunile 8-9 după naştere

Exerciţiul 1. Stând depărtat, cu braţele lateral dreapta: 1 -3 trei rotări de braţ

executate în plan frontal: 4 îndoirea trunchiului înainte, apucarea gleznelor pe cât posibil şi

îndoirea genunchilor; 5-7 două arcuiri în această poziţie, menţinând priza mâinilor pe

glezne; 8 revenire în poziţia iniţială, 1 -8 acelaşi exerciţiu cu rotarea braţelor în sens

invers. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exerciţiul 2. Stând cu braţele sus, cu un cordon ţinut orizontal: 1-6 îndoirea

trunchiului lateral dreapta, lent, cu autorezistenţă, mâna stângă reţine cordonul opunând

rezistenţa, în timp ce dreapta trage: 7 -8 revenire la poziţia iniţială cu relaxarea braţelor.

Acelaşi exerciţiu în partea opusă. Se repetă de 4 ori, alternativ.

Exerciţiul 3. Culcat dorsal cu braţele pe lângă corp; 1-4 ridicarea picioarelor

sacadat la 45º , apoi la verticală şi peste cap, de dorit până la atingerea solului cu vârfurile;

5-8 coborârea picioarelor în acelaşi mod. Se pot executa la ducerea picioarelor peste cap

cercuri mici, medii, mari, spirale, mişcări sacadate în diverse direcţii. Se repetă de 4- 6 x 8

timpi, alternativ.

Exerciţiul 4. Culcat dorsal, cu genunchii îndoiţi şi depărtaţi, apucat de glezne: 1-2

trecere în culcat costal dreapta, cu întinderea şi apropierea genunchilor, menţinând priza de

glezne sau apucarea vârfurilor; 3-4 revenire în poziţia iniţială; 5-8 acelaşi exerciţiu în

continuare pe partea cealaltă. Se repetă de 4-6 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 5. Culcat dorsal, cu braţele pe lângă corp: 1-8 ridicarea şi coborârea

piciorului stâng întins, de 8 ori, cu viteză maximă. Exerciţiul se poate executa şi din culcat

costal şi culcat facial, cu ridicarea piciorului lateral şi înapoi. La reluare se lucrează cu

piciorul drept. Se repetă de 6-8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 6. Aşezat cu genunchii îndoiţi, mâinile sprijinite înapoi: de voie, rularea

pe coapse, înclinând genunchii spre sol, alternativ stânga-dreapta. Se pot executa 4

variante: cu genunchii apropiaţi, depărtaţi, îndoiţi sau întinşi, cu piciorul de deasupra

balansat în arc frontal încrucişat cu genunchiul întins sau îndoit; pe loc sau cu deplasare,

ajungându-se treptat la sute de repetări. Se recomandă în cazul depunerilor Iocalizate la

nivelul trenului inferior precum şi pentru tendinţa la obezitate generală. Se repetă gradat cât

mai mult posibil.

Exerciţiul 7 Şezând pe gym –ball cu redresarea coloanei lombare, inspiraţie, se

înclină capul lateral dreapta lent cu expiraţie, se revine la poziţia iniţială cu inspiraţie; se

repetă şi pe partea stangă, 1x4 repetări de fiecare parte. 

Exerciţiul 8. Şezând pe gym –ball cu redresarea coloanei lombare, inspiraţie, se

realizează rotaţia capului spre dreapta cu expiraţie, se revine la poziţia iniţiala cu inspiraţie;

se repetă şi pe partea stângă, 1 x 4 repetări pe fiecare parte.

►Program pentru luna a 10-a după naştere

În acest program recomandăm exerciţii corective în deosebi pentru coloana

vertebrală intens solicitată pe perioada sarcinii.

Exerciţiul 1. Sprijin pe genunchi, trunchiul sub orizontală: 1-2 îndoirea coatelor şi

alunecarea trunchiului cu trecere în culcat facial ,,trecerea pisicii pe sub gard" şi în final

întinderea coatelor cu extensie; 3-4 retragerea trunchiului cu pieptul cât mai aproape de sol

şi revenire în poziţia inţială; 5-6 aceeaşi ca la timpii 1-4.

Exerciţiul este reconfortant, dar şi eficient în cazul: spondilozelor, spatelui rotund,

atitudinilor cifotice lungi (pe toată coloana vertebrală).

Exerciţiul 2. Pe genunchi având mingea gym-ball lângă şold se execută alternativ

înclinări ale trunchiului pe minge cu sprijin pe antebraţ iar membrele heterolaterale sunt

extinse.

Exerciţiul 3. Aşezat pe scaun cu genunchii îndoiţi: 1-2 sprijinirea părţii superioare

a trunchiului pe spătar (pe spătar se poate pune o pernă, o pătură), o dată cu ducerea

braţelor lateral, cu ridicarea bazinului şi a piciorului drept; 3-4 revenire în poziţia iniţială;

5-8 aceleaşi mişcări ca la timpii 1-4 cu piciorul celălalt. Se repetă de 3-4 ori.

Exerciţiul 4. Aşezat pe scaun cu picioarele întinse; 1-2 rotarea braţelor din umeri

înapoi simultan cu aplecarea capului înainte, finalizată cu aplecarea capului înapoi; 3-8

aceeaşi mişcare în continuare. Se repetă de 2 x 8 timpi, alternativ. Exerciţiul este relaxant şi

se recomandă contra durerilor spondilozice. În final se pot executa câte două rotări lente

ale capului în ambele sensuri.

Exerciţiu 5. Culcat facial, cu bărbia sprijinită pe palmele suprapuse: 1-3 extensia

amplă a trunchiului cu îndoirea genunchiului stâng şi apucarea gleznei cu mâna dreaptă,

împingând în mâna stângă cu braţul întins; 4 revenire; 5-8 aceleaşi mişcări în partea

cealaltă. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exerciţiul este indicat pentru cifoză lungă, scolioză şi spate plan.

Exerciţiul 6. Culcat dorsal, cu un sul fixat în partea superioară a spatelui, braţele

sprijinite lateral pe sol: 1-4 forfecarea picioarelor întinse cu ducerea lor spre stânga:

revenire la poziţia iniţială. Se repetă de 4-8 timpi, alternativ. Se recomandă marirea

gradată a repetărilor pe parcursul antrenării. Exerciţiul este indicat pentru spate rotund şi

atitudinile cifo-lordotice.

Exerciţiul 7. Aşezat pe scaun, apucat cu mâinile din lateral de tăblie: 1-4 rotarea

lentă a capului spre stânga; 5-8 aceeaşi ca la timpii 1-4 în sens opus. 1 - întinderea coatelor

cu ridicarea şezutei de pe scaun şi împingerea bazinului înainte cu depărtarea picioarelor

lateral; 2-3 menţinerea poziţiei cu două arcuiri din articulaţiile coxofemurale, depărtând din

ce în ce mai mult picioarele; 4 - revenire în poziţia iniţială; 5-8 aceleaşi mişcări ca la

ultimii timpi 1-4. se repetă de 4 x 8 timpi.

Prima parte este indicată în cazurile de spondiloză, iar a doua pentru tonifierea

musculaturii abdominale (musculatura internă), dorsale şi a braţelor. Se repetă d 2 x 8

timpi.

Exerciţiul 8. Culcat facial apucat cu mâinele de ambele capete ale corzii (cordon)

trecută după un cârlig: 1-4 extensia trunchiului cu mutarea braţelor din ce în ce mai sus: 5-

8 revenire în poziţia iniţială. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exerciţiul este indicat în cifoză lungă şi spondiloză.

►Programul pentru luna a 11-a după naştere

Exerciţiul 1. Stând depărtat, cu braţele pe lângă corp, executarea diferitelor mişcări

de braţe: craul, forfecări, rotări mici cu braţele lateral; îndoirea trunchiului înainte cu

spatele rotunjit, apăsând puternic cu palmele pe sol. Se repetă de câte 3-4 ori fiecare

mişcare, în reprize. Exerciţiul tonifică musculatura abdominală, a braţelor şi cea anterioară

a corpului.

Exerciţiul 2. Culcal dorsal, cu piciorul drept îndoit şi ridicat la 45°: balansarea

piciorului stâng înainte şi lateral în tempo vioi şi, pe acelaşi timp, coborârea lui bine întins

şi încordat pe sol; 2-7 aceleaşi mişcări în continuare; 8 schimbarea poziţiei picioarelor.

Exerciţiul se repetă de 4 x 8 timpi, alternativ, păstrându-se tempoul vioi de execuţie, cu

pauze la nevoie.

Exerciţiul 3. Culcat dorsal pe saltea, cu picioarele pe sol, apucat cu mâinile din

lateral: 1-2 cu elan, ducerea picioarelor întinse peste cap şi atingerea saltelei cu vârfurile;

3-8 coborârea lentă în poziţia iniţială, cu picioarele încordate. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exerciţiul este bun pentru abdomen, repetările sistematice ducând la creşterea tonusului şi

compensarea atitudinii lordotice.

Exerciţiul 4. Aşezat cu genunchii îndoiţi, vârfurile pe sol, mâinile sprijinite înapoi

pe sol: 1-8 întinderea energică a genunchilor pe fiecare timp şi revenire în poziţia iniţială;

sau I-7 se repetă îndoirea şi întinderea genunchilor alternativ; 8 revenire în poziţia iniţială.

Se repetă d 4 x 8 timpi, combinat, alternativ. Exerciţiul se recomandă de asemenea pentru

lordoză şi tonifierea musculaturii centurii abdominale.

Exerciţiul 5. Stând cu mâinile încleştate înapoi: 1-2 îndoirea trunchiului înainte

simultan cu ridicarea piciorului stâng îndoit şi ducerea braţelor încleştate înapoi cu arcuire;

3-4 revenire în stând; 5-8 aceleaşi mişcări ca la timpii 1-4. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exerciţiul 6. Aşezat pe marginea scaunului, cu picioarele întinse, vârfurile pe sol,

mâinile apucă din lateral de tăblie: 1 răsucirea bazinului spre stânga concomitent cu

îndoirea piciorului drept; 2 schimbarea poziţiei picioarelor, executând aceeaşi mişcare cu

stângul în partea opusă; 3-8 aceeaşi mişcare executată în continuare, alternativ.

Acest exerciţiu este indicat pentru tonifierea centurii abdominale, a musculaturii

membrelor inferioare, cât şi pentru mobilizarea coloanei la nivelul regiunii lombare şi

pentru supleţea mijlocului.

Exerciţiul 7. Aşezat echer depărtat, braţele depărtate, ţinând în mâini capetele unei

corzi trecute pe după tălpi bine întinsă: 1-4 menţinerea poziţiei ridicând picioarele mai mult

în echer; 5-6 trecere în culcat dorsal, păstrând cordonul cât mai întins; 7-8 revenire în

poziţia iniţială. Este un exerciţiu combinat pentru abdomen, braţe şi picioare recomandabil

în lordoze şi ptoze abdominale. Se repetă de 2-3 x 8 timpi.

Exerciţiul 8. Aşezat cu picioarele îndoite, trunchiul aplecat înainte, fruntea pe

genunchi, apucat cu mâinile de vârfuri: 1-2 trecerea în culcat dorsal, cu picioarele întinse la

verticală, braţele înainte: 3-4 rotarea braţelor şi picioarelor simultan în afară, cu depărtarea

picioarelor; 5-6 rotarea picioarelor în sens invers; 7-8 revenire în poziţia iniţială cu

reluarea prizei. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exerciţiul este corectiv pentru combaterea lordozei şi varicelor, în ultimul caz,

după fiecare exerciţiu este bine ca picioarele să se menţină la verticală, eventual sprijinite

pe perete.

Exerciţiul 9. De pe mingea gym-ball se fac exerciţii de redresare a cifozei dorsale

şi a lordozei lombare.

►Programul 1. Pentru luna a-12-a după naştere

Exerciţiul 1. Stând depărtat: se execută de voie (datorită coordonării dificile),

rotunjirea coloanei prin ‘’înfundarea" bruscă a toracelui (în partea superioară),

simultan cu aplecarea capului şi proiectarea umerilor înainte, paralel cu uşoară

îndoire a genunchilor, urmate de redresarea energică a întregului corp, cu braţele

apropiate şi încordate lângă corp. Se repetă de 8-10 ori.

Exerciţiul 2. Sprijinit pe genunchi: de voie rotunjirea spatelui ca şi la exerciţiul

anterior, bărbia în piept, apoi redresarea trunchiului o dată cu balansarea piciorului stâng

înapoi întins, privirea înainte-sus. Se repetă de 16 ori, alternativ

Exerciţiul 3. Stând cu faţa la masă, apucat cu mâinile de margine: 1-2 alunecarea

piciorului stâng înapoi pe sol în fandare înainte pe dreptul, trunchiul uşor extins: 3-6

ridicarea piciorului stâng înapoi întins pe fiecare timp; 7-8 revenire. Se repetă de 4 x 8

timpi, alternativ.

Exerciţiul 4. Aşezat, cu braţele sus : 1-2 îndoirea amplă a trunchiului înainte cu

arcuire ; 3-4 trecerea în culcat dorsal cu picioarelor peste cap; 5-8 forfecarea picioarelor

întinse peste cap cu palmele pe sol şi revenire de voie. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exerciţiul 5. Aşezat pe o bancă îngustă vârfurile sub spalier braţele sus ţinând un

puişor de pernă (o minge): 1-4 extensia trunchiului tendinţa de a atinge solul cu capul; 5-8

revenire lentă. Se repetă de 4 x 8.

Exerciţiul 6. Stând cu piciorul drept lateral îndoit, sprijinit pe scaun, apucat cu

braţul drept de spetează: 1-2 ridicarea uşor în stând pe scaun pe piciorul drept concomitent

cu ridicarea piciorului stâng lateral întins : 3-4 revenire : 5-8 aceleaşi mişcări se execută în

continuare. Se repetă de 4x8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 7. Stând depărtat, piciorul drept îndoit celălalt sprijint pe spalier: .1

îndoirea trunchiului înainte cu răsucire la stânga, o dată cu ducerea braţului drept cu arcuire

la piciorul stâng, braţul stâng oblic înapoi: 2 arcuire: 3-4 revenire: 5-8 aceleaşi mişcări în

continuare. Se repetă de 4 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiu 8. Aşezat cu genunchii mult depărtaţi şi îndoiţi, tălpile apropiate, cu

mâinile apucate de glezne, trunchiul îndoit: de voie, legănare stânga-dreapta din aşezat de 4

ori, apoi depărtarea şi întindurea picioarelor simultan cu ridicarea bazinului cu trunchiul

întins, cu braţul stâng lateral sus. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exerciţiul 9. Culcat dorsal: ridicarea picioarelor la 45º şi descrierea unor figuri

variate: zigzag-uri, triunghiuri, cercuri, pătrate etc. Fiecare desen se execută de 4-8 ori

după gradul de antrenament. Acelaşi exerciţiu se poate executa şi din aşezat.

Execiţiul 10. Culcat facial cu palmele sprijinite la nivelul pieptului, coatele

îndoite : ridicarca piciorului stâng înapoi întins şi descrierea unui ‘’opt’’. Se poate executa

şi din culcat dorsal sau costal, cu amplitudine crescândă. Se execută de 8 ori pe fiecare

parte, alternativ.

Exerciţiul 11. Din patrupedie se trece in poziţia cu bazinul in sprijin pe călcâie, cu

membrele superioare in prelungirea trunchiului şi menţinere 10 secunde.

►Programul 2. Pentru a 12-a luna după naştere

Exerciţiul 1. Aşezat, cu genunchii îndoiţi, mâinile sprijinite înapoi pe sol: ridicarea

bazinului executând 8 cercuri mici ; revenire cu ridicarea piciorului stâng înainte, apucarea

lui cu ambele mâini sub genunchi, pentru a-l apropia de frunte. Se execută de 4 x 8 timpi,

alternativ.

Exercţiul 2. Sprijin stând: 1-8 balansarea piciorului stâng înapoi pe fiecare timp, 1-

8 aceeaşi mişcare şi cu piciorul drept. Aceleaşi exerciţii cu balansarea piciorului lateral. Se

repetă de 2 x 8 timpi, alternativ.

Exerciţiul 3. Stând cu faţa la perete, cu spatele la masă, cu piciorul drept ridicat

înainte întins, sprijinit pe perete, mâinile sprijinite înapoi pe masă: alunecarea piciorului cât

mai sus, apoi se schimbă poziţia picioarelor. Este obligatoriu încălzirea prin balansarea din

şold în toate direcţiile

Exerciţiul 4. Stând depărtat pe un capăt al corzii, care este întinsă în unghi drept,

braţele sus apucat orizontal : ducerea lentă a piciorului stâng lateral întins, o dată cu

tracţionarea corzii; cădere (prin dezechilibrare) în fandare laterală pe piciorul stâng şi

îndoirea trunchiului lateral dreapta, continuând tracţionarea corzii, mâna dreaptă alunecă pe

coardă după nevoie, astfel încât să rămână întinsă, şi revenire. Se repetă de 2-3 ori,

alternative.

Exerciţiul 5. Stând pe mijlocul corzii, apucat cu mâinile de capete: îndoirea

genunchilor cu înclinarea trunchiului înainte şi ducerea braţelor înainte o dată cu ridicarea

piciorului stâng înainte, trăgând de coardă câteva secunde cu contracţie izometrică:

revenire cu extensie uşoară, trăgând lent coarda înapoi. Exerciţiul se repetă de 4 ori. La

îndoirea genunchilor capetele corzii se înfăşoară pe mâini pentru scurtarea şi menţinerea

corzii întinse. Exerciţiile cu încordare izometrică sau statică implică relaxarea şi respiraţie

accentuată după fiecare execuţie.

Exerciţiul 6. Culcat facial cu braţele lateral, coatele îndoite: extensia trunchiului cu

întinderea braţelor, inspiraţie; ridicarea piciorului stâng lateral cu menţinere 3-4 sec.,

revenire şi expiraţie. Exerciţiul se repetă de 8 ori, alternativ.

Exerciţiul 7. Stând pe genunchiul stâng aşezat pe călcâi, piciorul drept întins

înainte, cu spatele la perete, trunchiul îndoit înainte, braţele întinse înainte şi sprijinite pe

sol: ridicarea bazinului cu extensia trunchiului şi ducerea braţelor prin înainte-sus, cu

sprijinirea palmelor pe perete. Revenire cu expiraţie prelungă. Se repetă de 8 ori, alternativ.

Exerciţiul 8. Aşezat depărtat, vârfurile sub spalier, braţele pe lângă corp: răsucirea

trunchiului la dreapta, din ce în ce mai amplă cu ducerea braţelor spre dreapta pe sol cu

trecere în sprijin culcat facial. Aceeaşi mişcare se execută în partea cealaltă. Exerciţiul se

repetă de 6 ori alternativ.

Exerciţiul 9. Stând pe piciorul stâng cu faţa la masă, piciorul drept ridicat lateral

întins şi sprijinit pe masă, cu un taburet sau o greutate, ţinută sus: îndoirea lentă a

trunchiului lateral dreapta, apoi spre stânga, cu sau fără îndoirea genunchiului stâng. Se re-

petă de 3-4 ori, alternativ.

Exerciţiul 10. Culcat dorsal cu picioarele depărtate, braţele pe lângă corp,

ţinând întinsă coarda pliată în două trecută sub picioare: ridicarea picioarelor la

verticală, tracţionând coarda în afară, menţinerea poziţiei 4-5 sec. cu coarda bine întinsă,

tracţionând continuu cu forţă şi ridicare în stând pe omoplaţi. Revenire şi relaxare de

voie. Se repetă de 4-6 ori.

3.3.2 Kinetoterapia după o naştere normală cu epiziotomie

În primul rând trebuie să se ţină cont de anumite principii specifice care se aplică

după o naştere unde s-a intervenit altfel decât cea normală.

Tratament :

1. Nu se lucrează pe un fond dureros.

2. Exerciţiile se execută zilnic cu o oră înaintea mesei sau cu două ore după masă.

3. Efortul fizic este moderat, exerciţiile se opresc la apariţia oboselei.

4. Se opresc exerciţiile la apariţia metroragiilor (sângerări)

5. Nu se lucrează cu îngreuieri, efortul fizic creşte progresiv şi se alternează cu relaxarea.

6. Şedinţa de kinetoterapie începe cu un masaj şi se sfârşeşte cu relaxarea.

7. Exerciţiile Kegel se execută doar din a-4-a zi a programului kinetoterapeutic.

În primele 3 zile sunt preferate exerciţiile de conştientizare a contracţiilor muşchilor

pelvi-perineali şi exerciţii respiratorii. După cicatrizarea completă se încep exerciţiile din

programul kinetoterapeutic după o naştere normală doar fără a forţa, fără îngreuieri.

3.3.3 Kinetoterapia la femeile cu durere lombosacrată de sarcină

Durerea lombosacrată se întâlneşte la 30-40% dintre gravide, debutează în a-12-a

săptămână de sarcină şi se accentuează în ultimul trimestru. Obişnuit dispare după naştere,

dar sunt cazuri în care persistă până la 6 luni după naştere.

Tratament :

1. Este nevoie de o postură corectă şi program regulat de exerciţii fizice cu accent pe

biomecanica lombară.

2. Purtarea încălţămintei cu talpă ortopedică, cea cu toc accentuează lordoza lombară şi

creşte stresul de forfecare la nivelul coloanei lombare şi sacrului.

3. Dacă merge mult pe jos este bine să se poarte o centură elastică trohanteriană.

4. Aşezarea unui picior pe un taburete va relaxa muşchiul ilio-psoas şi prin înclinarea

pelvisului spre înainte scade solicitarea coloanei lombare şi a muşchilor paravertebrali.

5. Se vor efectua exerciţii care să asigure poziţia neutră a coloanei, retroversia bazinului şi

se are în vedere scăderea stresului lombar.

3.3.4 Recuperarea după o naştere prin cezariană

Se începe numai cu acordul medicului.

Tratamentul va avea următoarele obiective:

1. Combaterea durerii.

2. Creşterea tonusului şi forţei musculaturii abdominale.

3. Ameliorarea perimetrului respirator.

4. Echilibrarea psihică.

5. Favorizarea fertilităţii viitoarei mame.

6. Diminuarea ţesutului adipos.

La orice fel de intoleranţă se întrerupe exerciţiul fizic.

Se folosesc - tehnici kinetice statice; contracţia izometrică şi relaxarea musculară

- tehnici kinetice dinamice; mişcarea activă voluntară liberă

Se asociază masajul, se adaugă gimnastica respiratorie,abdominală şi reeducarea

pelvi-perineală.

Reeducarea pelvi-perineală :

contacţia fesierilor şi adductorilor antrenează sinergic musculatura

planşeului pelvi-perineal;

se ţine cont că muşchii pelvieni sunt rotatori ai coapsei ;

contracţia tuturor acestor muşchi decongestionează micul bazin şi

combate insuficienţele musculare perineale;

Stimularea perineală locală:

a) relaxări complete ale musculaturii pelvine

b) contracţii rapide cu durata de o secundă

c) contacţii menţinute 6 secunde urmate de o relaxare de 6 secunde

d) exerciţii de întrerupere a jetului urinar

Exerciţii realizate de kinetoterapeut prin tuşeul vaginal

punerea în tensiune a muşchilor ridicători anali realizată prin apăsarea

în jos şi în spate a musculaturii până la cursa ei maximă

strech-reflexul sau reflexul de întindere, întinderea intensă a

musculaturii în jos pentru a solicita reflexul miotactic de întindere

exerciţii contra rezistenţă; Pacienta stă în poziţia ginecologică şi

kinetoterapeutul introduce degetele în vagin foarte profund, depărtându-le lateral ca

o foarfecă. Contracţia împotriva rezistenţei este de 6 sec iar pauza de 12. Se

practică 3 serii a câte 20 de repetări. Acest tip de tonifiere se realizează

concomitent cu exerciţii respiratorii.

se mai fac şedinţe de relaxare Jakobson

masaj general – efleurajul şi vibraţiile efectuate în zona cicatricei,

deasupra pansamentului are efect de iradiere a durerii

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBŢINUTE

4.1 Analiza rezultatelor iniţiale

Am observat că atât sarcina cât şi lăuzia, atrag după sine unele perturbări

funcţionale caracteristice. Profilaxia ca şi terapia sunt extrem de însemnate pentru

restabilirea femeii la starea de sănătate anterioară sarcinii.

S-a observat în primele zile după naştere o adaptare deficitară a organismului la

efort.

Apare lipsa de tonus a centurii abdominale reprezentată prin forţă, elasticitate,

supleţe care ca o dată cu expulzia fătului şi golirea uterului să provoace scăderea presiunii

intraabdominale, tulburări de respiraţie, cardiovasculare, de nutriţie, endocrine sau

nervoase.

Pot apărea boli specifice lăuziei: hemoragiile post-partum, durerile osoase la

nivelul scheletului bazinului şi simfizei pubiene. În ceea ce priveşte scurtarea lăuziei,

femeia zilelor noastre trebuie să se debaraseze de vechea mentalitate dăunătoare de a zăcea

în pat în lunile când este lăuză.

În primele săptămâni lăuza execută mişcările trunchiului şi a membrelor inferioare

cu o amplitudine mai mică, nu se pot atinge valorile normale a unei extensii, flexii de

trunchi sau picior. Valorile tensiunii arteriale, frecvenţei cardiace şi numărul de respiraţii

pe minut sunt mai ridicate. Acestea trebuie verificate aproape la fiecare şedinţă de

recuperare pentru că pot arăta starea organismului cât şi adaptarea la efort. La toate cele 6

cazuri am remarcat o creştere a indicelui masei corporale.

Tulburările tonusului muscular la nivelul abdomenului şi zonei lombare atrag în

mod obişnuit apariţia lordozei lombare şi prin compensare a cifozei dorsale. Se mai adaugă

tendinţa de aplatizare a bolţii plantare din cauza creşterii în greutate. Femeia suportă o

greutate adiţională care împreună cu laxitatea articulară predispune la accidente.

Trebuie impusă o anumită dietă alimentară pentru a ajuta organismul să elimine

kilogramele în plus acumulate în timpul sarcinii.

În recuperarea după o naştere cu intervenţie chirurgicală (epiziotomie, cezariană) se

aşteaptă acordul medicului pentru a începe recuperarea. Este nevoie de cicatrizarea

completă a inciziei. Se impun anumite limitări ale efortului fizic datorită modificărilor

fiziologice ce survin în timpul sarcinii.

4.2 Analiza rezultatelor finale

Rezultatele finale sunt acele rezultate care sunt relatate în urma testărilor făcute

după un an de zile de la naştere. Se observă clar o îmbunătăţire a tuturor funcţiilor

respiratorii, cardiovasculare, locomotorii. În cezariană recuperarea este mai lentă şi nu vom

avea aceleaşi rezultate după un an ca după o naştere normală.

Pacientele se apropie de:

greutatea normală raportată la înălţime;

îşi restabilesc o atitudine posturală corectă;

refac - centura abdomino-pelvină;

musculatura erectoare a spatelui;

adductorii şi musculatura plantară;

reechilibrarea bazinului;

recuperarea armoniei fizice;

refacerea calităţii vieţii;

combaterea varicelor şi a vergeturilor;

reeducarea sinergiei musculare toraco-abdomino-pelviperineale în

cadrul respiraţiei.

Durerea în general nu mai este prezentă, mişcările se încadrează în limitele

normale, se pot face cu sau fără rezistenţă la 75% dintre paciente.

Perseverenţa în practicarea sistematică a programului de gimnastică cu exerciţii

speciale contribuie la formarea şi pregătirea organismului pentru o posibilă viitoare

sarcină.

Un procent de 100% dintre paciente au constatat o îmbunătăţire a stării psihice

manifestă prin:

depăşirea rapidă a depresiei postnatale;

creşterea încrederii în propria persoană;

adaptare mai bună la condiţiile existente, rolul de mamă, soţie, femeie

cu o carieră;

La un an de la naştere s-a ajuns la o capacitate de relaxare şi odihnă mai bună.

Odată cunoscut programul de exerciţii fizice, majoritatea femeilor îl consideră ca pe un

mod de viaţă, fie că au practicat sau nu exerciţii fizice înainte sau în timpul sarcinii.

4.3 Analiza comparativă a rezultatelor (iniţiale- finale) şi

interpretarea statistică

Kinetoterapia în perioada post-partum, are ca scop să readucă organismul femeii,

cât mai rapid posibil la nivelul său estetic şi funcţional de înainte de sarcină.

Modificările generate de sarcină în arhitectonica organelor şi viscerelor abdominale

prin distensia peretelui abdominal pot duce la dureri şi la deschiderea orificiilor herniare.

Refacerea ″presei abdominale″ are o mare importanţă în prevenirea ptozelor viscerale.

Distensia perineului prin trecerea mobilului fetal poate duce la afectări de structură

anatomică şi modificări în funcţia nervilor ruşinoşi (creşterea perioadei de latenţă motorie),

scăderea presiunii maxime de constricţie la nivelul sfincterului anal, alterarea coborârii

colului vezical şi scăderea capacităţii musculaturii planşeului pelviperineal de a ridica

uretra, uneori cu incontinenţa urinară, instabilitate temporară, inconfort pelvin.

Restabilirea aliniamentului corporal îşi înscrie aportul în vederea recuperării

tulburărilor de statică vertebrală, a hiperlordozei generate de sarcina, a cifozei dorsale

determinate de creşterea în volum a sânilor şi poziţiei pentru alăptat, precum şi a prăbuşirii

bolţii plantare. Treptat organismul îşi reia respiraţia normală după ce fundul uterin a

decomprimat diafragmul, tulburările circulatorii dispar şi hiperlaxitatea articulară se reduce

aducând stabilitatea articulară la normal.

În această perioadă de refacere organismul trece de la o stare în care s-a acomodat

treptat la alta, pe care o părăsise de demult. Aceasta are loc progresiv, până la revenirea

anatomo-funcţională a organismului, fiind ajutată de influenţa benefică a mişcării.

Exerciţiile fizice sunt importante pentru mame în depăşirea problemelor ivite în

timpul sarcinii şi naşterii. Ajută la refacerea mai rapidă a organismului la starea anterioară.

Pentru a preveni ivirea unor procese patologice antrenamentele trebuie începute din

timp, astfel încât femeia să dispună de o musculatură bin dezvoltată şi suplă.

Beneficiu: sentimentul unei vieţi normale

Sunt prevenite nişte afecţiuni cardio-vasculare: HTA şi varicele osteoporoza,

constipaţia anxietatea şi depresia. Un alt beneficiu al exerciţiului fizic este reprezentat de

uşurarea discomfortului produs de durerile lombare ce se datorează modificărilor posturale

produse de schimbarea centrului de greutate.

Programele de gimnastică recomandate sunt în funcţie de stilul de viaţă avut

anterior, astfel o femeie sedentară nu trebuie determinată să înceapă un program agresiv ci

un program de exerciţii uşoare care cresc flexibilitatea şi tonusul muscular. Acest

sedentarism contravine nu numai sănătăţii, dar şi încetineşte revenirea sau obţinerea liniei

armonioase a corpului.

Au existat şi experimente de a ridica lăuza mai repede din pat imediat după naştere

însă rezultatele nu au fost cele scontate şi s-a renunţat la această metodă. S-a ajuns la

concluzia că este extrem de importantă o pregătire fizică anumită a lăuzei prin mişcări

speciale, pentru ca ea să-şi recapete gradat forţele în vederea îndeplinirii atribuţiilor

cotidiene care-i revin pe linia maternităţii, a căminului conjugal şi a profesiei.

Pentru ca pregătirea fizică specială a lăuzei să fie făcută pe baze ştiinţifice, spre a

nu-i prejudicia sănătatea, exerciţiile fizice vor fi dozate gradat.

Este deosebit de important să ne formăm convingeri privind utilitatea şi importanţa

mişcării în realizarea ţinutei corecte.

Educatoarea franceză Marie Therese Eyquem sublinia astfel: " Sportul este unul din

rarele mijloace de restabilire a dreptăţii încălcate de natură în acest efort compensator

devenind tocmai una din virtuţile sale ".

Tabelul nr. 17 Valoarea indicele Quetelet

CAZUL I II III IV V VI

REZULTATE

INIŢIALE 440 400 464 437 400 400

REZULTATE

FINALE 398 382 432 375 362 363

Figura nr.5 Valoarea indicelui Quetelet

Observaţie: Valoarea indicelui de masă corporală Quetelet s-a apropiat sau chiar

a intrat în limitele normale (350 -380).

Tabelul nr.18 Frecvenţa cardiacă

CAZUL I II III IV V VI

REZULTATE

INIŢIALE

70 65 70 70 65 70

REZULTATE

FINALE

82 80 75 90 80 90

Figura nr.6 Frecvenţa cardiacă

Figura nr. 7 Frecvenţa respiratorie

Observaţie: În urma adaptărilor funcţionale ale organismului la efort s-au

îmbunătăţit valorile frecvenţei cardiace şi a frecvenţei respiratorii.

Tabelul nr.19 Testarea musculara a muschiului drept abdominal

CAZUL I II III IV V VI

REZULTATE

INIŢIALE

3 3 3 4 4 4

REZULTATE 5 5 4 5 5 5

FINALE

Figura nr.8 Testarea musculara a muschiului drept abdominal

Observatie:

Tabelul nr.20 Testarea musculara a muschiului oblic

CAZUL I II III IV V VI

REZULTATE

INIŢIALE

4 5 3 4 3 3

REZULTATE 5 5 4 5 4 4

FINALE

Figura nr. 9 Testarea musculara a muschiului oblic

Observatie:

Tabelul nr.21 Testarea musculara a muschiului patrat lombar

CAZUL I II III IV V VI

REZULTATE

INIŢIALE

4 4 3 3 3 3

REZULTATE 5 4 4 4 4 4

FINALE

Figura nr. 10 Testarea musculara a muschiului patrat lombar

Observatie:

Tabelul nr.22 Testarea musculara a muschiului iliac

CAZUL I II III IV V VI

REZULTATE

INIŢIALE

4 4 3 3 4 4

REZULTATE

FINALE

5 5 5 5 5 4

Figura nr. 11 Testarea musculara a muschiului iliac

Observatie:

Tabelul nr.23 Bilantul durerii

CAZUL I II III IV V VI

REZULTATE

INIŢIALE

4 0 4 4 10 0

REZULTATE 0 0 0 0 6 0

FINALE

Figura nr. 12 Bilantul durerii

Observatie: Se observă ameliorarea durerii după terminarea programului kinetic.

CONCLUZII

RECOMANDĂRI

" Găsiţi-vă timp pentru exerciţiile fizice."

În cazul în care copilul doarme foarte puţin în timpul zilei, lăuzele vor găsi cu

greutate timpul şi energia necesară efectuării cu regularitate a unor exerciţii fizice

corespunzătoare.

Câteva sfaturi:

Să nu se streseze prea mult dacă nu pot acorda timpul necesar pentru

gimnastica de întreţinere.

Să facă tot ce le stă în putinţă, dar să nu uite că vor avea mult mai mult timp o

dată ce copilul îşi va stabiliza programul de viaţă.

Exerciţiile pentru întărirea musculaturii abdominale şi a bazinului pot fi

efectuate şi în timp ce se vor îndeletnici cu alte ocupaţii, fie că stau jos sau în

picioare.

Plimbarea mai bine cu copilul în cărucior, decât ieşirea cu el în

excursii scurte cu maşina.

Procurarea casetelor video care prezintă programe de exerciţii fizice postnatale.

Ar fi o idee bună să aibă şi câteva casete care oferă şi programe scurte pentru

gimnastica de întreţinere (de circa 15-30 minute), pentru a nu fi nevoite de

fiecare dată să găsească o oră întreagă liberă pentru aceste exerciţii.

De fiecare dată, când cineva îşi oferă ajutorul, de exemplu să stea cu copilul să

accepte propunerea. Să folosească timpul respectiv pentru a face aceste

exerciţii.

Un regim alimentar sărac în calorii le poate ajuta să scape de kilogramele în

exces. Este nevoie de sfatul doctorului sau al nutriţionistului

Exerciţii generale şi recomandări

Este necesar să se ceară sfatul medicului, dar se impun şi câteva sfaturi generale:

- Purtarea unui sutien adecvat care să susţină pieptul.

- Exerciţiile care pot cauza probleme la piept nu sunt recomandate.

- Exerciţiile se fac după ce alăptează şi nu înainte de alăptare, când sânii

sunt plini de lapte şi grei.

- Să facă pe cât posibil exerciţii trei sau patru zile pe săptămână.

- Dacă li se taie respiraţia sau ameţesc în timpul exerciţiilor, încetinesc ritmul

sau se vor opri.

- Dacă se observă vreo schimbare în scurgerile vaginale postnatale,

cum ar fi o schimbare de culoare sau de consistenţă, să consulte imediat

doctorul.

Este posibil ca gama de exerciţii efectuată să fie prea solicitantă

- Nu trebuie să se aştepte la rezultate miraculoase într-un timp prea scurt.

Multe femei întâmpină dificultăţi în a pierde kilogramele în plus, imediat

după naştere.

- Să acorde o perioadă mai mare, de aproape un an, pentru a reveni la

dimensiunile pe care le-au avut înainte de naştere.

Tipuri de exerciţii recomandate:

Programul de exerciţii postnatale recomandat poate cuprinde:

mersul pe jos în ritm alert;

înotul;

exerciţiile de aerobic în apă ;

yoga;

exerciţii aerobice cu impact scăzut asupra organismului;

mersul pe bicicletă;

shiatsu;

Tai Chi.

BIBLIOGRAFIE

1. NICA ADRIANA SARAH, RECUPERARE MEDICALA, Ed. Universitara Carol

Davila, Bucuresti, 2004.

2. NICA ADRIANA SARAH, COMPENDIU DE MEDICINA FIZICA SI

RECUPERARE, Ed. Universitara Carol Davila, Bucuresti, 1998

3. ELENA – LUMINITA SIDENCO, COLOANA VERTEBRALA SI MEMBRUL

INFERIOR, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003

4. ALBU CONSTANTIN, ALBU ADRIANA, ŞTIŢI SĂ RESPIRAŢI CORECT, Ed.

Polirom, Iaşi, 2001.

5. ALBU C.,VLAD T., ALBU A., KINETOTERAPIA PASIVĂ, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.

6. ALDEA MARIE-JEANNE, BRĂNIŞTEANU IRINA, NICULEACU RODICA,

ŢOPA ELENA, OBSTRETICĂ FIZIOLOGICĂ, Elemente de kinetoterapie, Ed.

Institutul Eropean, Iaşi, 1999.

7. APOSTOL ION, TIBERIU VLAD, ŢOPA ELENA, CAIET DOCUMENTAR,

BAZELE TEORETICO-METODICE, Evaluarea neuromioartrokinetică, Evaluarea

funcţională cardoi-respiratorie, Ed. Iaşi, 1992.

8. BACIU C., ANATOMIA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI LOCOMOTOR, Ed.

Bucureşti, 1972.

9. BACIU C., ANATOMIA FUNCŢIONALĂ ŞI BIOMECANICA APARATULUI

LOCOMOTOR, Ed. Bucureşti, 1977.

10. CHIRAZI MARIN, METODE DE CERCETARE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT,

11. CIOBANU D., ASPECTE ALE KINETOTERAPIEI ÎN OBSTETRICĂ

GINECOLOGIE, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea,2002.

12. CRĂCIUN M., KINETOPROFILAXIA, Curs IDD, Bacău, 2003.

13. CZNTHIA C., MEASUREMENT OF JOINT MOTION, A guide to goniometry, Ed.

Gopsons Papers Limited, Noida, 1995.

14. DELAHAYE M., CARTEA VIITOAREI MAME, Ed. Teora, Bucureşti, 1998.

15. DINULESCU V., MUNTEANU M., MOŢOC M., APARATUL URO-GENITAL, Ed.

Timişoara, 1996.

16. DOBROVICI V., ELEMENTE DE PRACTICĂ OBSTRETICALĂ, Ed. IMF, Bucureşti,

1961.

17. DROSESCU PAULA, IGIENA ŞI CONTROLUL MEDICAL ÎN SPORT, Ed.

Tehnopress, Iaşi, 2005.

18. DUMITRACHE FLORENTIN, OBSTRETICĂ PATOLOGICĂ, Ed. Dan, Iaşi, 2004.

19. EXARCU T., REPRODUCEREA UMANĂ, Ed. Medicală, Bucureşti, 1977.

20. HAGIU B.A., BĂLTEANU V., IACOB D.D., STUDIU COMPARATIV A

EFECTELOR KINETOTERAPIEI ASUPRA FEMEII LĂUZE, Supliment Revista

Medico-Chirurgicală a societăţii de medici şi naturalişti din Iaşi, Vol. 111/2007, Nr. 1,

Supl. 2, ISSN 0048-7848, 2007.

21. HAGIU B.A., REFACEREA TONICITĂŢII PLANŞEULUI PELVIN LA FEMEIA

LĂUZĂ PRIN KINETOTERAPIE,com, Zilele Univ. AL.I.Cuza, Iaşi, 2006.

22. HAGIU B.A., TOMESCU A.M., IACOB D.D., 2006, REFACEREA TONUSULUI

MUSCULAR LA FEMEIA LĂUZĂ PRIN KINETOTERAPIE,com, Sesiunea de

comunicări ştiinţifice a Universităţii Bacău, 2006.

23. HAGIU B.A., TOMESCU A.M., IACOB D.D., REFACEREA TONICITĂŢII

PLANŞEULUI PELVIN LA FEMEIA LĂUZĂ, com, Sesiunea de comunicări ştiinţifice a

Universităţii Piteşti, 2006.

24. HĂULICĂ I., FIZIOLOGIE UMANĂ, Ed. Medicală, Bucureşti, 1996.

25. IACOB D.D., BĂLTEANU V., HAGIU B.A., TOMESCU A.M., STUDIU

COMPARATIV A EFECTELOR KINETOTERAPIEI ASUPRA FEMEII INSARCINATE,

Supliment revista Medico-Chirurgicala a societatii de medici si naturalisti din Iasi, Vol.

111/2007, Nr. 1, Supl. 2, ISSN 0048-7848, 2007.

26. IONESCU A., GIMNASTICA MEDICALĂ, Ed. All, Bucureşti, 1994.

27. OCHIANĂNGABRIELA, KINETOPROFILAXIA – KINETOTERAPIA ÎN

OBSTETRICĂ – GINECOLOGIE, Ed. Pim, 2006.

28. SELBY A., GIMNASTICA PILATES PENTRU GRAVIDE, Ed. ALL, Bucureşti, 2003.