Introducere

Una din experientele fundamentale ale existentei umane este fara indoiala experienta constrangerii. Intreaga existenta umana este doar o confruntare cu diverse tipuri de constrangere intre care primeaza constrangerile fiziologice impuse de buna functionare a organismului. Constientizand acest tip de constrangere ganditorii au asemuit trupul unui cerc in care sta sufletul. Aceasta metafora exprima lipsa fatala de libertate a sufletului uman obligat sa suparte constrangerile impuse de trup. Mai tarziu acestor constrangeri li s-au adaugat constrangerile sociale, impuse de bogat saracului si cele impuse de invingator invinsului, dar si constrangerile politice (impuse de conducator supusului). Pe masura ce spritualitatea umana a evoluat, o atentie tot mai mare a fost acordata constrangerilor morale. Inclusiv viata religioasa prezenta langa om intotdeauna a exercitat si exercita constrangeri specifice. In era contemporana, crearea unor sisteme de gandire bazate pe simboluri abstracte a dat nastere unor constrangeri logice imposibil de evitat. Astfel multimea acestor constrangeri i-a pus pe oameni in legatura cu necesitatea, cu ceea ce limiteaza de fapt libertatea. Cele mai importante tipuri de constrangeri sunt urmatoarele: constrangerile divine, de cauzalitate, interioare si politice.

A.Libertatea si autoritatea supranaturala

Acest gen de constrangere a fost evidentiat din Antichitate, oamenii considerand ca tot ceea ce se petrece in natura este rezultatul actiunii unei fiinte supranaturale. In Antichitate, fiintele supranaturale erau zeii care dispuneau de oameni asa cum stapanul dispunea de sclavii sai. In confruntare cu oamenii divinitatea a invins mereu. Problema a fost dezdatuta pe larg mai intai apelandu-se la notiunea de "destin", ca mai tarziu sa intervina cea de "liber arbitru".

Destin si libertateFrecvent, atat in cadrul gandirii filozofice cat si in cadrul

mitologic, necesitatea este simtota in viata oamenilor mai mult intr-o forma impersonala, ca Destin, decat ca vointa cereasca. Notiunea

de Destin a fost formulata inca din Antichitate; pentru antici destinul reprezenta caracterul predestinat si implacabil al vietii fiecarui individ. Frecvent gandirea antica face apel la aceasta notiune fara a elucida natura si originea acestei forte iminente ce ocupa un loc atat de important in viata noastra, pur si simplu destinul esteimposibil de evitat, razbate din faurirea unor personaje ca Oedip. Ce poate fi mai cutremuratordecat povestea regelui Tebei care va muri ucis de propriul sau fiu? Destinul se indeplineste indiferent de eforturile noastre de a-l zadarnici. In mitologia greco-

romana, Destinul era intruchipat intr-o forma umana aflata mai presus de vointa zeilor. Experienta morala a anticilor este un izvor de concluzii pesimiste la adresa libertatii umane.

Aceasta experienta este reflectata in constiinta lor ca o serie de intamplari in care omul este prins indiferent de vointa si din care nu poate scapa decat facand sacrificii dramatice, care dovedesc forta Destinului si limita libertatii umane. Acest lucru a fost bine evidentiat in tragediile lui Eschil si Sofocle care au plamadit personaje precum Agammemnon si Antigona. Grecii foloseau termenul de "tuche" pentru a desemna forta constrangatoare a ceea ce I se intampla unui om. Din cele expuse deducem ca atat in natura cat si in afara existentei umane domneste Necesitatea. In mod automat s-a nascut intrebarea daca omul ar mai fi liber in fata acestei autoritati a destinului, a zeilor.

M. Durelius (121-180) - "Catre sine"Este un reprezentant al stoicismului tarziu. Aceasta lucrare

este scrisa ca un jurnal in care autorul isi transcrie gandurile intr-un stil oral, de dialog cu un presu[us interlocutor. In aceste cugetari expune conceptiile sale despre Univers, libertate si societate.

O atentie deosebita acorda relatiei libertate-Destin. A fi liber inseamna a aspira la ceea ce omul poate realiza in viata. Daca un secret al libertatii, acesta nu consta in dominarea necesitatii, ci in dominarea propriilor dorinte.

Considera ca exista o singura armonie universala si dupa cum Universul este alcatuit si desavarsit de toate corpurile, tot asa si soarta, acest drept de cauza primara si simpla, este intregita de celelalte cauze particulare.

Raporturile dintre Destin si dorintele omului pot fi intelese in conditiile in care individul se supune exigentelor necesitatii intruchipate de Destin.

Exista doua motive esentiale care reprezinta tot atatea argumente in sprijinul ideii ca necesitatea este absoluta si ca trebiu sa fie suportata naconditionat de individ. Acestea sunt:- pentru ca tot ce I se intampla unui individ ii este prescris de catre

divinitate.

- Pentru ca ceea ce se intampla fiecaruia este considerat de Dumnezeu ca o cauza a desavarsirii Universului si a fiecarei fiinte umane. Daca nu s-ar intampla asa, intreaga ordine si prefectiune a lumii ar suferi ceea ce ar duce la intreruperea legaturilor cauzale, dintre partile componente ale Universului.

M. Aurelius crede ca omul trebuie sa cunoasca si sa respectenecesitatea, pentru ca astfel obtine o stare de seninatate interioara echvalenta cu o oarecare libertate si fericire.

Libertate si liber arbitruIn discutia despre libertate s-a impus apoi introducerea unui

alt punct de vedere, pentru ca necesitatea responsabilitatii umane a devenit stringenta. Contradictia dintre existenta unor constrangeri fatale impuse de autoritatea divina (contradictie rezolvata intr-un anume sens de stoici) si limitele libertatii umane a ramas o problema de larg interes si pentru secolele urmatoare. Crestinismul a avut de infruntat aceeasi

problema; acceptand suprematia divina, accentua constrangerile carora oamenii trebuie sa se supuna. Cu toate acestea nu putea sa nu recunoasca un anumit grad delibertate al oamenilor, pentru ca in lipsa acestuia, dictatorul divin ar fi ramas cauza suprema a faptelor oamenilor, fie ele bune sau rele. Ori acest lucru este inacceptabil din doua motive: divinitatea nu poate fi izvorul raului, pentru ca ce rost ar mai avea sa arate omului cum sa se comporte, cand acesta nu este responsabil pentru faptele sale.

Einstein (1879-1955) - "Stiinta si religie"Einstein arata ca ideea de Dumnezeu atotputernic, "drept si

bun", poate oferi consolare, ajutor si calauza. Ideea de Dumnezeu atotputernic este foarte accesibila si pentru spiritele si mai putin evoluate. Daca Dumnezeu este cauza a tot ceea ce se petrece in lume, oamenii nu mai pot fi facuti raspunzatori de actele lor. Pedepsele si recompensele date de Dumnezeu pentru faptele oamenilor ar constitui verdicte referitoare la propriile sale fapte, ceea ce ar insemna ca Dumnezeu nu mai este pe deplin drept si bun.

Aceasta a fost cauza pentru care crestinismul a dezvoltat si impus filosofiei doctrina liberului arbitru. Conform acesteia, dupa credinta sa, omul a fost inzestrat cu liber arbitru, care in contextul de fata se refera la capacitatea de a alege intre bine si rau, capacitatea de a se conduce dupa ratiune. Majoritatea filozofilor au acceptat aceasta doctrina, dar unii au vazut in aceasta notiune una creata cu unicul scop de a culpabiliza.

Thoma din Aquina accepta inzestraqrea omului cu liber arbitru, afirmand ca altfel "indemnurile, poruncile,interzicerile, rasplata si pedeapsa" divina "ar fi in van". Constrangerile divine se impun doar lucrurilor si fiintelor fara ratiune, iar omului, Dumnezeu nu ii porunceste , ci ii ofera sfaturi si indemnuri. Acesta este modul in care crestinismul a reconsiderat total relatia om-Dumnezeu; Dumnezeu nu mai este vazut ca un stapan si omul ca un sclav, ci relatia dintre ei este asemanatoare celei dintre un tata si fiul sau. Dumnezeu-Tatal il sfatuieste pe om si ii arata ce trebuie sa faca, fara a-l obliga si nu pentru ca nu ar avea puterea necesara, dar daca ar folosi forta pentru a determina omul sa urmeze drumul cel bun, acesta ar deveni o simpla unealta a vointei sale, rapindu-i orice sansa de a progresa moral. Silindu-l pe om sa urmeze calea cea buna, l-ar fi coborat la rangul de animal, dar nu intentioneaza asa ceva; dimpotriva, tine sa-I acorde acestuia marea sansa de a arata cine este, ce vrea si ce poate face cu adevarat, de a se afirma ca o fiinta cu o conduita morala demna de ratiunea cu care este inzestrat. Parintele Damaschin (sec. VII) - "Despre credinta ortodoxa"

Autorul trateaza problema liberului arbitru si considera ca aceasta presupune raspuns la urmatoarele intrebari:- Exista ceva care sta in puterea noastra?- Avem autoritate a ceea ce sta in puterea noastra?- De ce Dmnezeu ne-a dat aceasta libertate?In ceea ce priveste prima intrebare, Domoschin argumenteaza in favoarea ideii ca exista lucruri care stau in puterea noastra. Astfel, afirma unii autori, tot ce se intampla are

drept cauza pe Dumnezeu, si anume necesitatea destinului, natura, intamplarea, spontaneitatea. Daca ar fi asa, la ce ar trebui sa raportam cele ce vin de la om, daca aceasta nu este nici cauza si nici principiul actiunii. In concluzie acestea nu pot fi puse pe seama lui Dumnezeu si nici a destinului sau a Naturii. Solutia lui Damaschin este aceea ca omul care actioneaza si face, este principiul propriilor sale fapte, fiind inzestrat cu liber arbitru.

La urmatoarele intrebari raspunsul este afirmativ, pentru ca la ce I-ar mai servi omului facultatea de de deliberare daca nu ar fi raspunzator. Deci omul delibereaza pentru a actiona. Dumnezeu ne-a dat aceasta libertate, pentru ca omul este capabil ca prin ratiune si actiune sa decida singur asupra faptelor sale. Argumenteaza existenta liberului arbitru prin compararea faptelor umane cu intamplarile din natura. In aceasta comparatie subliniaza izvorul

necesar al evenimentelor din natura, fie ca acest izvor este Dumnezeu sau necesitate imprimata de Dumnezeu, sau Destinul, ca un fel de necesitate implacabila. Chiar si intamplarea este inteleasa de el ca rezultat al incrucisarii a doua lanturi necesar cauzal, deci e subordonata necesitatii.

F. Nietzsche (1844-1900) - "Amurgul idolilor"Autorul elaboreaza in aceasta lucrare o conceptie singulara

despre liber arbitru, unde il denumeste "cel mai ticalos artificiu" al teologilor, menit sa faca omenirea raspunzatoare in sensul lor, adica dependenta de ei. Ajunge la concluzia ca biserica si slujitorii ei au avut nevoie de religie si credinta pentru a-si crea dreptul de a pedepsi. Preotii admiteau libertatea ca pe o calitate a fiintei umane, pentru ca in virtutea acestui fapt sa poata fi judecati, declarati vinovati si pedepsiti. Daca Dumnezeu este mort asa cum afirma in "Asa grait-a Zarathustra", atunci totul este posibil, in locul divinitatii fiind postulata ideea supraomului.

B. Libertatea si constrangerile cauzale

Spinoza (1632-1677) - "Scrisoarea numarul 58 catre G. H. Schuller"

Raporturile dintre cauzalitate si lidertate a fost analizat de Spinoza si Hegel. La Spinoza, toate lucrurile create sunt determinate de cauze externe. Libertatea umana nu exista. In "Etica" sa spunea ca oamenii se cred liberi pentru ca sunt constienti de vointa si de dorintele lor, dar nu se gandesc niciodata la cauzele care la determina. In conceptia sa nu exista vointa libera, omul fiind determinat in actiunile sale de cauze externe. In Univers exista decat Necesitate si Cauzalitate. In lucrarea de fata intra in dialog cu Descortes in problema relatiei dintre libertate si necesitate. Astfel accepta ca este liber acel om care nu este constrans de nici o cauza externa. In conditia in care exista o constrangere externa, inseamna ca nu suntem liberi. Rationalist fiind, porneste de la ideea ca orice lucru, inclusiv vointa omului, are o cauza, fie externa, prin care un lucru depinde de altul, fie una interna, prin faptul ca lucrul depinde de el insusi. Deci lucrul liber este doar acela care depinde de el insusi, existand si actionand din necesitatea naturii sale. In acest sens Dumnezeu este liber in masura in care vointa sa nu este constransa de vreo cauza externa, ci actioneaza conform propriei naturi.

J. S. Mill (1806-1875) - "Un sistem de logica"

Mill este un filozof modern care sesizeaza erorile teoriei determinismului absolut. Doctrina necesitatii filozofice in viata individului consta in faptul ca daca am cunoaste o persoana sub toate aspectele (fizic, psihic, cultural) si da daca am putea sti toate cauzele care actioneaza asupra sa, atunci I-am putea prevede conduita cu aceeasi certitudine ca si in cazul proceselor fizice. Nu se poate manifesta un determinism absolut in viata unui individ decat in conditiile cunoasterii complete a tuturor cauzelor care actioneaza asupra lui. Mill arata ca la nivelul individului cauzalitatea se manifesta sub diferite forme. Totodata sesizeaza limitele doctrinei deterministe aplicate la fenomenele sociale; face distinctia intre teoria determinismului strict si teoria necesitatii cauzale. Astfel, fatalismul (adeptul determinismului absolut) crede nu numai ca tot ce se intampla este rezultatul cauzelor ce produc acel lucru, dar si ca nu trebuie sa te impotrivesti, deoarece fenomenul tot se va produce. Dimpotriva, un adept al teoriei necesitatii, considera ca actiunile individuale decurg din caracterul acestuia, care la randul sau decurge din structura si educatia sa. El este inclinat sa creada ca firea si educatia sa sunt astfel alcatuite incat nimic nu-l poate impiedica acum sa simta si sa actioneze intr-un anumit fel. Este liber din punct de vedere moral acela care considera ca obiceiurile si tendintele nu sunt stapanele sale, ci el este stapanul lor. Asadar, dincolo de determinismul absolut exista o necesitate a fenomenelor sociale, dar si un anumit grad de manifestare a libertatii.

F. Nietzsche (1844-1900) - "Dincolo de bine si de rau"Conceptia sa despre vointa si libertate porneste de la faptul

ca exista numai doua categorii de vointe: puternice si slabe. Liberul arbitru este o alta denumire pentru vointa si constituie un argument in favoarea ideii ca libertatea umana este nelimitata si strict legata de viata. Liberul arbitru este este sentimentul de superioritate asupra celui care trebuie sa se supuna.

C.Libertatea si constrangerile interioare

Pana in sec. al XIX-lea, filozofii au analizat problema raportului dintre libertate si necesitate sesizand mai ales aspectele determinarilor cauzale ale fenomenelor naturale. Din acest secol antropologia umana este privita din perspectiva esentei umane si in special a vointei si a adectivitatii. Acste trasaturi au fost neglijate de ganditorii anteriori care priveau omul ca fiinta inzestrata exclusiv cu ratiune.

Rationalistii considerau ca gandirea subiectiva este activitatea noastra cea mai proprie si mai adanca; empiristii erau de parere ca ratiunea este si trebuie sa fie doar roada pasiunilor,

neputand niciodata sa aiba alta slujba decat aceea de a servi si a sculta.

Printre empiristi s-a remarcat A. Shopenhouer care in "Lumea ca vointa si reprezentare" , se refera la intelegerea vointei ca lucru in sine Vointa este conditionata de intelect si estew materia prima a acestuia.

Vointa este insa stapanul iar intelectul slujitorul, pentru ca vointa este cea care comanda si reprezinta esenta omului. Legatura dintre vointa si intelect se poate cunoaste in

faptul ca intelectul este strain la origine de hotararile vointei. Intelectul furnizeaza vointei diverse motive, dar ulterior afla cum au actionat acestia.

Cat timp ramanem pasivi partea rationala incearca sa domine dar atunci cand vom actiona suntem dominati de vointa. Asa apare libertatea empirica a vointei. Intelectul nu poate face altceva decat sa examineze natura motivelor proprii pe care le ofera vointei si nicidecum sa determine vointa insasi.

Este un voluntarist ce subliniaza primatul vietii fata de celelalte laturi ale subiectivitatii. Ajunge la concluzia ca deciziile vointei umane nu sunt libere din doua motive:- desi este conditionata de intelect, in sensul ca primeste de la el

diverse motive, totusi vointa decide nu in functie de concluzia intelectului, ci conform naturii sale interioare. Astfel decizia vointei nu este libera, nu exprima o alegere ci constituie un raspuns necesar.

- Considera ca vointa umana esteo rasfrangere a vointei impersonale, cosmice; este vointa de a trai, care ar determina existenta si actiunile tuturor fiintelor vii . Deci vointa umana nu este libera.

D.Libertatea si autoritatea politica

Raportarea libertatii atat la ratiune cat si la necesitate, idee care a fost fundamentata in opera lui Spinoza, a fost preluata si dezvoltata de iluministi in cadrul filozofiei politicedin sec. XVII-XIX. In acest context, corelatia dintre libertate si necesitate dobandeste noi sensuri, prin necesitate intelegandu-se nu doar legile naturii ci si cele juridice, necesare unei bune convietuiri in societate. Statul "de drept" este fundamentat pe baza acestei corelatii, iar in cadrul sau, fiecare cetatean e liber, intrucat vointa sa nu este subordonata nici unei alte vointe subiective, ci doar necesitatii sociale obiective exprimata de legile statului.

Conform parerilor lui Kant si Rousseau, rolul statului si al legilor este acel de a asigura conditiile normale de desfasurare a vietii sociale, prin asigurarea drepturilor si libertatilor umane. In

sec. al XIX-lea vor apare si alte interpretari ale relatiei dintre stat si individ, dintre care unele vor avea consecinte nefaste asupra libertatii. Chiar una dintre ideile constitutive ale iluminismului francez si german, corelata cu libertatea umana se va manifesta neasteptat.

J. J. Rousseau (1712-1778) - "Scrisori scrise de la munte"Aici ne este prezentata o noua perspectiva si anume

libertatea nu poate exista decat in corelatie cu justitia.A fi liber nu inseamna a face ce vrei ci a nu te supune

vointei altuia. Nici stapanul nu poate fi liber in virtutea faptului ca limitand libertatea calorlalti, este supus la randul lui unei vointe dezordonate.

Autorul considera ca nu exista libertate acolo unde nu sunt legi sau unde cineva se situeaza deasupra legilor. Nici in stare naturala omul nu poate fi liber decat datorita legii naturale care se adreseaza in mod egal tuturor.

Referindu-se apoi la libertatea popoarelor, afirma ca un popor nu se supune ca o sluga, intrucat are un conducator si un stapan. Poporul este liber in masura in care guvernantii guvernantii reprezinta organul legii si nu anumite interese particulare. Analizeaza libertatea individuala in raport cu necesitatea sociala, considerand ca intre ele trebuie sa existe o reciprocitate.

Cuprins:

Introducere

A.Libertatea si autoritatea supranaturala Destin si libertate M. Durellius -"Catre sine" Libertate si liber arbitru Einstein - "Stiinta si religie" Thoma din Aquina Parintele Damaschin - "Despre credinta ortodoxa" F. Nietzsche - "Amurgul idolilor"

B. Libertatea si constrangerile cauzale Spinoza - "Scrisoarea numarul 58 catre G. H. Schuller" J. S. Mill - "Un sistem de logica" F. Nietzsche - "Dincolo de bine si de rau"

C. Libertatea si constrangerile interioare Arthur Shopenhouer - "Lumea ca vointa si reprezentare"

D. Libertatea si autoritatea politica

J. J. Rousseau - "scrisori scrise de la munte"

Creat de Arania

1Ø   Ce este libertatea?Ce inseamna sa fii liber?    G. Guruitch afirma ca:”libertatea umana consta intr-o actiune voluntara,clarvazatoare,inventiva si creatoare, care calauzita de propriile-i lumini si izvorata din focul actului insusi,se straduieste sa depaseasca,sa rastoarne si sa sfarame toate obstacolele si sa modifice,sa intreaca si sa creeze, din nou,toate situatiile”.    Spinoza si Hegel afirmau ca :”libertatea este necesitatea inteleasa”.     Libertatea poate fi definita ca miscarea prin care trecem de la abandonul fata de determinatiile constrangatoare asupra alegerilor,deciziilor si actiunilor noastre la alegeri,decizii si actiuni creatoare fondate pe dominarea umana a acestor determinari, pe promovarea constienta a valorilor.    Pentru Marcus Aurelius a fi liber inseamna a aspira numai la ceea ce omul poate realiza in viata.Daca exista un secret al libertatii,acesta consta nu in dominarea necesitatii,ci in dominarea propriilor dorinte si aspiratii.    A fi liber inseamna,in primul rand, a nu fi impiedicat sa faci ceea ce vrei sau,mai mult, a spune fara teama ceea ce gandesti.Ca urmare ,libertatea este conceputa de obicei ca absenta oricarei constrangeri.    O alta definitie a libertatii ar fi ca omul este liber atunci cand poate actiona in conformitate cu dorintele sale . Insa aceasta este o definitie teoretica deoarece practic libertatea de care dispui tu ca om poate insemna subjugarea libertatii altuia.    Democratia se ocupa cu punerea in prim-plan si respectarea drepturilor omului.Nu se poate defini clar termenul de libertate,starea de a fi liber.In mod normal este un drept natural cu care ne nastem,dar punerea lui in practica necesita cunoasterea legilor si a constiintei de care dispunem.    Astfel “libertatea nu e lene ,ci intrebuintarea libera a timpului ; alegerea muncii si a exercitiului;rezumat, a fi liber nu inseamna a nu face nimic,ci inseamna a fi singur stapan pe ceea ce faci si pe ceea ce nu faci.”

 

Ø     Liberul arbitru     Stoicii sunt primii filosofi care au sesizat contradictia dintre necesitate si libertate,dintre ceea ce s-a numit autoritatea divina(pe care ei o denumeau “autoritatea divina” sau “soarta”) si un anumit grad de libertate atribuit omului.    O data cu crestinismul,aceasta contradictie dobandeste noi semnificatii,teologii si dogmatica crestina propunand solutionarea ei prin postularea teoriei liberului arbitru.Potrivit acestei teorii,concomitent cu crearea finite umane,Dumnezeu i-a “insuflat” acestuia nu numai ratiunea ci si “liberul arbitru”,adica acea capacitate de a se conduce singura.Dupa cum se exprima Toma D’Aquino,”omul este inzestrat cu liber arbitru,altfel sfaturile,indemnurile, poruncile,interzicerile, rasplata si pedeapsa ar fi in van”.    Ioan Damaschin are acelasi punct de vedere ca si D’Aquino.In conceptia sa,a discuta despre liberul arbitru inseamna a da raspuns la urmatoarele intrebari:-exista ceva care sa stea in puterea noastra?                            -avem autoritate asupra a ceea ce sta in puterea noastra?                            -de ce Dumnezeu ne-a dat aceasta libertate?    In legatura cu prima intrebare Damaschin  argumenteaza in favoarea ideii ca exista lucruri care stau in puterea noastra.El crede ca omul care actionaza si

face este principiul propriilor sale fapte,fiind,prin urmare,inzestrat cu liber arbitru.    La urmatoarele doua intrebari,teologul crestin raspunde afirmativ,deoarece “la ce i-ar folosi omului facultatea de deliberare,daca nu ar fi raspunzator?”.Omul delibereaza pentru a actiona.Dumnezeu ne-a data aceasta libertate-afirma Ioan Damaschin-pentru ca omul este capabil ca,prin ratiune si actiune, sa decida singur asupra faptelor sale.    Anselm de Canterbury in lucrarea “Despre liberul arbitru” pune si explica raspunsul la doua intrebari primordiale,bazate pe constatarea unei incompatibilitati intre har si liberul arbitru:ce este libertatea de a alege,si oare o mai avem noi inca?In viziunea sa libertatea este o putere:vointa care nu are puterea de a pacatui este mai libera si deci mai puternica decat cea care o are;nici macar Dumnezeu nu o poate constrange sa se abata de la calea dreapta. Dupa ce studieaza dependenta de pacat,autorul extinde definirea liberei alegeri la Dumnezeu.    Augustin in tratatul “Despre liberul arbitru” spune ca acesta exista;ca orice bine vine de la Dumnezeu;omul poate insa sa-l foloseasca nefast.Ne-am putea atunci intreba de ce Dumnezeu,care cunoaste viitorul,nu le ia pacatosilor liberul arbitru;aceasta atitudine pare intrucatva paradoxala.Augustin precizeaza ca este vorba de fapt de doua elemente distincte: Dumnezeu nu este raspunzator de pacatele oamenilor;maretia lui tine tocmai de faptul ca lasa oamenii sa pacatuiasca in mod liber.Pacatul este necesar perfectionarii universului.Este drept ca pacatosul sa fie pedepsit pentru raul facut;pedeapsa poate fi deci considerata un bine.    Renouvier spunea ca “sunt liber fiindca fac ce vreau” dand astfel o formulare socanta conceperii liberului arbitru.De fapt,cum remarca Maxime Glausdorff in “Determinarea teoriei generale a valorii”:”se poate concepe libertatea,sub aspectul liberului arbitru, ca fiind puterea absoluta de a alege in ceea ce este  considerat bine sau rau”.Liberul arbitru ar fi deci facultatea umana de a decide intre mai multe posibilitati de actiune,neechivalente,gratie capacitatii de a nu se supune unor determinari necesare.Doctrina liberului arbitru inchide insa calea de acces spre o autentica libertate de actiune pentru ca asocieaza fara temei descoperirea virtutilor de creativitate ale subiectivitatii umane cu abandonarea determinismului.    Problema liberului arbitru a retinut atentia si oamenilor de stiinta.Astfel fizicianul Albert Einstein(in lucrarea “Stiinta si religie”) pune problema relatiei dintre liberul arbitru si divinitate. El porneste de la ideea ca un Dumnezeu atotputernic,drept si bun poate oferi omului consolare,ajutor si calauza.Se pune insa problema: daca Dumnezeu este atotputernic,inseamna ca el este raspunzator de tot ceea ce se intampla in lume,inclusiv de faptele oamenilor,fie ele bune sau rele.Asadar Dumnezeu este raspunzator si de raul din lume.In acest caz,oamenii nu mai pot avea nici o responsabilitate pentru actiunile lor.Atunci ar aparea o contradictie indisolubila :dand pedepse si recompense –afirma Einstein-Dumnezeu ar pronunta,intr-o anumita masura, verdicte cu privire la propriile sale fapte.Cum s-ar impaca aceasta cu bunatatea  si dreptatea ce i se atribuie? Rezolvarea acestei contradictii consta in faptul ca omului i se ofera sansa de a fi responsabil in virtutea a ceea ce teologii si filosofii au numit “liberul arbitru” sau libertatea fiintei umane de a se manifesta si de a actiona.   Ø    “Libertate negativa” si “libertate pozitiva”    Libertatea negativa este acea forma de exprimare a libertatii in care orice interferenta cu libertatiile semenilor este de natura sa restranga libertatea unui individ.Singura libertate care merita acest nume este aceea de a urmari propriul nostru bine dupa cum credem de cuviinta.Tocmai aici sta problema.Este adevarat ca doar urmarindu-ti propriul interes poti sa atingi maximum de eficienta, insa cum ar arata o societate in care nu ar exista un minim de reguli prestabilite in interiorul carora individual sa se poata misca?Acesta ar intra foarte repede in conflict cu o serie de alti indivizi al caror scop poate sa interfereze ,fie si  intamplator cu cel al individului in cauza.Cine rezolva conflictul

daca nu exista nici un fel de regula?De aici si pana la instituirea unui arbitru nu mai este decat un pas.In concluzie ,libertatea negative este acea libertate rational posibil a fi exprimata in cadrul unei societati guvernata de un stat de drept,care intervine in limitele unor reguli prestabilite numai acolo unde libertatea individuala este incalcata si in care fiecare individ isi exprima propria libertate pana la limita la care aceasta lezeaza libertatea altui individ.    Libertatea pozitiva ,intr-un concept strict,deriva din dorinta fiecarui individ de a fi propriul stapan.Este rezutatul egoismului spiritului uman care vrea sa-si satisfaca propriul interes fara a fi impiedicat de ceva sau cineva. Placerea de a te simti perfect stapan in ceea ce priveste propria-ti persoana,de a nu fi sclavul dorintelor nimanui,,de a lua decizii numai in functie de propriile dorinte si nevoi,cam acesta ar fi idealul oricarui adept al libertatii totale.    Linia de demarcatie dintre cele doua tipuri de libertate,daca exista,este foarte fragila,existand cazuri in care una este negata sau anihilata de cealalta.

 

Ø   Interpretarile libertatii

 

    Libertate-Spontaneitate    Este prezenta la ganditorii  care identifica libertatea in actele unice,irepetabile,izvorate din impulsuri vitale sau emotionale, sustrase constrangerilor exterioare.Este libertatea-capriciu, libertatea bun-plac,aceea libertate-tasnuita(Bergman o explica in “Essai sur les donnees immediates de la conceince”).Libertatea este considerate ca “un dat al constiintei”,ca o capacitate a omului de a se raporta spontan la actele pe care indeplineste,dand curs impulsurilor emotionale ce “tasnesc” din interiorul sau.    Multi au criticat aceasta interpretare.Omul care s-ar considera in afara constrangerilor si-ar conferi atributul libertatii oricaror reactii spontane care ar confunda dorinta cu vointa si ar da curs fara ratiune tuturor ideilor izvorate din subconstient.Astfel s-ar supune unor constrangeri tiranice ale unui determinism psihologic implacabil.Astfel omul adera tacit la principiul”Carpe Diem”,isi creeaza iluzia de libertate,,iar egocentrismul si narcismul ar masca pierderea totala a “constiintei de sine”,a capacitatii de alegere si decizie.Se spune ca aceasta conceptie de libertate-spontaneitate cauta libertatea la polul opus ei.

 

    Libertatea-Indiferenta    Aceasta interpretare a fost adoptata de Duns Scott in “liberum arbitrum indifferentiae”,la Bousset in “Tratatul asupra liberului arbitru”si la Albert Camus in “Le mith de Sisyphe”.    Din aceasta perspectiva libertatea este definita ca facultatea de a decide fara a fi determinat de nici un mobil sau motiv.Ea presupune un act voluntar de dominare a impulsurilor si dorintelor,eliberarea de prejudecati si iluzii ,de orice constrangeri asupra eului ce ar putea privilegia un mobil de actiune fata de altul.Nu indiferenta involuntara ci indiferenta deliberata,voluntara esta indiciul unei asemena libertati.A fi liber ar insemna deci,pentru partizanii “indiferentei”,a actiona in afara oricarei ratiuni cu privire la continutul unui act ce urmeaza a fi realizat,a avea putere de a dobandi independenta,a fi mereu tu insuti.    Si o astfel de interpretare poate fi criticata.Ea exalta o perfectiune a vointei ceea ce este o deficienta a cunoasterii.Intretine iluzia ca a actiona (sau a nu actiona) fara motive,inseamna a sustrage actiunea(sau refuzul ei) unor determinari cauzale,confundand eliberarea de constrangeri cu o eliberare de necesitate.Ea sprijina ipoteza cum ca am trai intr-o lume fara repere axiologice,in care toate alegerile sunt echivalente.Ori,daca ar fi asa,alegerea intre variantele de actiune nu are sens,iar decizia devine arbitrala,iar libertatea imaginara.    Respingand aceasta inerpretare nu se poate observa ca ea surprinde un prim grad al libertatii:libertatea implica puterea vointei umane de “a pune intre

paranteze”automatismele impulsurilor,de a nu accepta pasiv sa dea curs oricaror solicitari ale eului,de a le domina prin detasare.

 

    Libertatea-Existentiala    Ea reprezinta o dominanta a unor  realizari ample,efectuate de ganditori cu o formatie spirituala eterogena,dar care pot fi incadrati in cel mai semnificativ curent al filozofiei contemporane: existentialismul. Punctul de plecare al conceptiei existentialiste despre libertate este omul ,cu trairile lui, cu experientele lui de viata.    Pentru existentialism libertatea devine un “dat antologic”, o structura constitutiva a omului fiind centrata pe experienta traita a fiintei umane.Pentru Sartre a fi om inseamna a fi liber.”Libertatea mea nu este o calitate supraadaugata intrucat omul este o constiinta(un “pentru sine”),iar fiecarui “pentru sine” ii este caracteristica tendinta de a se interoga asupra fiintarii, de a smulge inafara ei (prin indoiala,prin detasare critica,prin suspendarea judecatii) si de a o neanaliza.”Intr-o asemenea interpretare omul este liber pentru ca in el si pentru el, existenta precede esenta deci, pentru ca nu exista o esenta umana prealabila actelor si trairilor sale ,prin care omul este ceea ce v-a face.    Omul are desigur un trecut,dar el poate sa-l accepte sau sa-l refuze,sa-i dea o semnificatie sau alta.El se gaseste plasat intr-o situatie ,dar el decide cum sa intre in ea si ce sens sa-i dea.    Karl Jaspers considera ca existenta umana “autentica” presupune orientarea omului spre sine,ocolirea framantarilor cotidiene care l-ar plasa pe om in raporturi cu lumea lucrurilor conferindu-i doar o existenta “neautentica”.Omul nu s-ar putea cunoaste decat prin asa numita lectura a “cifrului” pe care il ofera experienta traita in special situatiile limita.Libertatea existentiala ,cautata de Jasper  prin renuntarea la pretentiile de a rationaliza  universul , intalneste in acest punct interpretarea lui Sartre despre libertate, ca “perpetua interiorizare,neantizare si subiectivizare a contigentei care astfel modificata ,trece in intregime “in gratuitatea alegerii’.    Existentialismul pacatuieste prin faptul ca identifica libertatea cu alegerea ,redusa la un act gratuit.Iata ce spunea Sartre:”Omul e condamnat sa fie liber.Condamnat pentru ca nu s-a creat el insusi si totusi e liber pentru ca ,odata zvarlit in lume ,el este responsabil de ceea ce face…Omul ,fara nici un sprijin  si fara nici un ajutor,e condamnat ,in fiecare clipa, sa inventeze omul”.

 

    Libertatea de actiune   Aceasta interpretare incearca sa treaca dincolo de libertatea interna (subiectiva) a omului,exprimata in posibilitatea de a alege dintr-un evantai de posibilitati si de a decide fara constrangeri exterioare, catre contraexemple  empirice. Problema  este  aici  ce  i-ar uni pe A si B din modelele noastre.    Raspunsul este ca respectul pentru reguli  genereaza incredere. Am incredere in celalalt pentru ca respecta o regula si celalalt are incredere  in mine din acelasi motiv.    Ceea ce-i uneste pe indivizii liberi nu este un scop ,ci increderea ca vor putea fiecare sa-si urmareasca scopurile fara sa fie impiedicati arbitrar de catre altcineva.    Marea problema a legislatiei, in situatii precum cea  din exemplu, este ca rezolvarea cazului ramane la latitudinea celor care aplica dispozitile din legislatie.Se creeaza un spatiu pentru comportamentul arbitrar.    De asemenea in cazul legislatiei nu exista o constrangere  clara exercitata de metareguli.Suprematia regulilor ar putea ascunde ,la prima vedere, domnia arbitrarului.     Ideea calauzitoare conform careia nu trbuie sa ne ghidam dupa cuvinte este de mare importanta si in construirea raspunsului la intrebarea  “nu ar trebui oare sa ascultam si de un dictator care face reguli dupa bunul sau plac ?”Indiferent ce

denumire ar folosi dictatorul sau altcineva nu cuvantul “regula” sau “lege” sau altul conteaza.    Elementul care lipseste in “regulile” dictatorului este argumentarea.Ea nici nu ar avea cum sa se constituie daca “regula” este fixate unilateral.Lipseste examinarea argumentelor si contraargumentelor partilor.    

 

Ø    Libertatea si autoritatea politica

 

Liber este cel ce se supune numai legilor    Incepand cu secolul XVIII gandirea filosofica confera noi semnificatii legaturii dintre libertate si necesitate.Se observa o noua intelegere a necesitatii pe care legile juridice o exprima, forta lor de constrangere asupra oamenilor.In conceptia lui Jean Jacque Rousseau libertatea nu poate exista  decat in corelatie cu justitia si cu legile juridice.In conceptia sa a fi liber nu inseamna a face ce vrei, ci a te supune vointei altuia.Nici stapanul nu poate fi liber ,in virtutea faptului ca ,limitand libertatea celorlalti este supus la randul sau  unei “vointe dezordonate”.Asadar, nu exista libertate acolo unde sunt legi sau unde o anumita persoana se situeaza deasupra legilor.Rousseau se refera si la libertatea popoarelor afirmand ca un popor liber se supune conducatorilor nu ca o sluga stapanului sau ,ci se supune ,in primul rand,legilor statului.     In concluzie, un popor este liber in masura in care guvernantii reprezinta cu adevarat organul legii si nu anumite interese ale unor indivizi sau ale unor grupuri sociale.

 

    Libertatea si democratia    Libertatea individuala si sociala este corelata cu necesitatea guvernarii legitime a societatii,pe baza alegerilor democratice. PentruKarl Jaspers o putere legitima poate guverna fara teama, increzadu-se in consensul populatiei;cea nelegitima manifesta frica fata de popor ,propria ei violenta starnind violenta celorlalti.Atunci cand individul are de ales intre despotism si legitimitate acesta va alege pe cea din urma pentru ca legitimitatea –afirma Jasper-ramane singura alternativa datorita careia omul poate trai fara teama.Libertatea sociala si individuala exista numai prin legitimitate.Karl Jasper coreleaza libertatea politica cu principiile democratiei ,libertatea politica avand urmatoarele trasaturi:               1)   Libertatea individului-este posibila in masura in care poate exista concomitent cu libertatea celorlalti.Dar libertatea individului este inteleasa din punct de vedere juridic(individului ii ramane un spatiu de actiune dupa bunul sau plac) si inteleasa din punct de vedere moral(libertatea consta in deschiderea fata de ceilalti realizata din iubire si ratiune).               2)   Individul are o dubla existenta-de a fi protejat fata de violenta si de a i se recunoaste valabilitatea opiniei si vointei sale.Protectia i-o confera statul constitutional,iar democratia asigura manifestarea libera a opiniei si a vointei.               3)   Libertatea se poate infaptui-numai prin infrangerea fortei de catre justitie.Libertatea  individului  se realizeaza sub forma libertatii persoanei, a proprietatii, a domiciliului.               4)   Starea de libertate a individului-poate fi atinsa numai prin participarea la viata comunitatii, adica prin democratie.  

 

 

    Libertatea are multe forme de manifestare,fiecare interpretand libertatea in mod diferit.Insa ,in mod cert, libertatea fiecaruia trebuie sa tina cont de anumite principii,principii impuse de om sau principii impuse de destin.

 

    J.P.Sartre afirma ca “o libertate isi afla,indiferent pe ce pozitie ne-am situa,singurele limite,pe care le poate intalni,in libertate.