Libertatea

A) Libertatea si autoritatea supranaturala1. Destin si libertate

Marcus Aurelius: Despre destin si si armonieEpictet: Libertatea interioara

2. Liber arbitruAlbert Einstein: Dumnezeu si raspundera omeneascaIoan Damaschin: Despre liberal arbitruMetodin de Olimp: Nu exista destin Omul si DumnezeuFr. Nietzsche: Liberul arbitru si culpabilizarea

B) Libertatea si constrangerile cauzale1. Cauzalitatea

B. Spinoza: Cauzalitate si libertate2. Fatalismul V. Conta: Fatalismul J. S. Mill: Erorile fatalismului W. James: Responsabilitatea, o problema nesolutionata

C) Libertatea si problema constrangerilor interioare A. Schopenhauer: Vointa ca adevarata natura a omului Fr. Nietzsche: Vointa puternica – viata slaba si libertatea J. P. Sartre: Libertatea absoluta – responsabilitatea absoluta

D) Libertatea si autoritatea politica J.J. Rousseau: Liber e cel ce se supune nunmai legilor K. Jaspers: Libertatea si bunul plac J.S. Mill: Etatism si libertate

Una dintre experientele umane fundamentale este exprimarea constrangerii. Existenta oamenilor este, intr-o mare masura, o permanenta confruntare cu diverse feluri de constrangere. Primordiale sunt emotiile fiziologice, impuse fiecarui om de necesitatile functionarii normale a propriului organism. Constientizarea acestora i-a facut pe acei vechi ganditiori sa asemuiasca trupul omenesc cu o carcera in care e inchis sufletul. Metafora carcerei este menita sa sugereze lipsa fatala de libertate a sufletului omenesc, obligat sa suporte in permanenta constrangerile fiziologice impuse de trup. Acestora li s-au adaugat emotiile sociale (impuse de stapan sclavului, de cel bogat celui sarac etc) si cele politice (impuse de conducator supusului). Evolutia spirituala a umanitatii a acordat treptat un loc tot mai important emotiilor morale. Creinta religioasa a exercitat, deasemenea, neincetat, constrangeri specifice. La nivel intellectual s-au creat emotii logice si conceptuale.

Experienta acestor emotii i-a pus pe oameni in contact cu necesitatea, cu ceea ce e obligatoriu, cu ceea ce limiteaza libertatea.

A) Libertatea si autoritatea supranaturala Una dintre cele mai vechi credinte ale oamenilor a fost ca ceea ce se petrece in

natura este dictat de o autoritate supranaturala. Pentru antici, aceasta autoritate erau zeii, care dispun de oameni asa cum stapanul dispunde de sclavul sau: acesta poate calca poruncile primite, dar va fi pedepsit pentru aceasta. Confruntarea oamenilor cu autoritatea divina se incheie in mod inevitabil cu victoria celui din urma.

1. Destin si libertate

Atat in cadrul gandirii filosofice, cat si in cel al gandirii miticenecesitatea isi gace simtita prezenta in viata oamenilor mai ales intr-o forma impersonala, ca Destin. Destinul intruchipa, pentru antici, caracter prestabilit si implacabil al cursului vietii fiecarui individ ; “ceea ce este scris sa se intample”, adica un curs de evenimentece poate fi prevestit, darn u preintampinat. Avatarurile tragice ale multor personaje mitologice, ca Oedip Agamemnon, ilustreaza aceasta cnvingere.

Cazul lui Oedip este graitor: el stie ca destinuul sau lumesc este de a savarsii incest cu mama sa si de asi omora tatal, de aceea el vrea sa ocoleasca acest destin tragic. Dar in ciuda tuturor eforturilor sale, chiar daca pe o cale ocolita, destinul se implineste.

Experienta morala a anticilor a contituit o sursa de concluziipesimiste privind limitele fatale ale libertatii oamenilor.

Aceasta experienta dovedea ca adeseori omul este prins, printr-un concurs de imprejurari independent de vointa sa, in situatii din care nu poate iesi decat facand sacrificii dramatice, care dovedesc forta fatalitatii (ex: Agamemnan trebuie sa-si sacrifice fiica pentru a-si face datoria de conducator military, Antigona trebuia sa incalce legile cetatii sale pentru a-si indeplini datoria familiala). Omul apare astfel ca supus unei necesitati fatale care il impiedica sa-si realizeze aspiratiile. Toate aceste constatari conduc in cele din urma la o concluzie comuna: ca si in natura, in sfera existentei umane domneste necesitatea.

Dupa parerea filosofilor stoici libertatea se poate obtine prin supunera fata de ceea ce e necesar si prin adoptarea dorintelor in varianta persimista. Iar credinta ca esti stapanul tentatiilor si ca ai putea infaptui ceva daca ai vrea (indifferent daca tu chiar vrei sau nu) acest “daca dorim” este sentimentul de libertate morala de care suntem constienti.

W. James: Responsabilitatea – o problema nesolutionata (Pragmatismul)

Filosoful american W. James respinge atat determinismul absolut, necesitarist, fatalist, cat si liberal arbitrusi indeterminismul absolute.

El sustine ca nici una dintre aceste conceptii nu poate avea success in rezolvarea raportului libertate – necessitate pentru ca nici una nu explica si nuu impune existenta responsabilitatii.

Daca acceptam liberal arbitru atunci omul este sporit enigmatic, intrucat I se adauga ceva (un privilegiu sau o facultate poziltiva) ce alte vietuitoare nu poseda. Acest ceva care se adauga omului vine din exterior si pune ceva intr-un loc in care mai inainte nu se afla nimic. Acest lucru nou ne determina sa actionam dar in asa caz => actiunea nuu-mi apartine, mi se alipeste si prin urmare, nu pot fi facut raspunzator de consecintele ei.

Potrivit deterministilor omul nu este la originea a nimic, ci e doar o curea de transmisie, un “mijlocitor” intre trecut si viitor si, la fel ca in cazul liberului arbitru, nu poate fi facut responsabil de actiunile sale. Fiind doar mijlocitor, omul nu poate fi “inculpate principal”.

Asadar problema neputand fi rezolvata la extreme, James crede ca o poate solutiona printr-o compatibilitate intre libertate si necessitate.

C) Libertatea si constrangerile interioare

Incepand mai ales din secolul XIX, se constata o puternica tendinta de a schimba cadrul de discutie a problemei libertatii. Interesul gandirii nu mai este acum, in primul rand, cel de a confrunta aspiratia catre libertate cu constrangerile impuse de o autoritate supranaturala sau cele impuse de legile naturii si conexiunile cauzale. Aspectele antologice cad in plan second, iar in prim plan trece perspective antropologiei filosofice.

Antropologia filosofica transfera dezbaterea problemei libertatii din sfera antologiei generale (care se baza, de obicei, pe un tablou abstract al naturii, al cosmosului) in sfera antologiei umanului, a conceptiilor despre natura si conditia specifica omului. Prin acest transfer, idea de libertate este in primul rand raportata la caracteristicile personalitatii umane, la esenta si resursele specifice omului. Preocuparea pentru intelegera existentei umanea permis antropologiei filosofice sa “redescopere” 2 dimensiuni fundamentaleale personalitatii – afectivitatea si volitia – care ocupasera unn loc putin important in dezbaterile teoretice de pana atunci. Daca, incepand din antichitate si pana in epoca rationalismului classic, tendinta dominanta a fost aceea de a privi omul exclusive sau, cel putin, cu precadere, ca pe o fiinta inzestrata cu si condusa de ratiune, incepand din secolul XVIII si mai ales in secolul urmator, se dezvolta teorii filosofice care prezinta omul ca fiinta dominatnta de efecte si dorinte. Aceasta noua tendinta a fost incurajata si de spiritual realist al analizelor ganditorilor empiristi care, in contrast cu multi filosofi rationalisti, au subliniat ca deosebit de important ideea ca omul e o fiinta sensibila, consusa de efecte. In timp ce rationalistii aveau in vedere, de obicei, numai principiul ca “gandirea subiectiva este activitatea noastra cea mai proprie si mai adanca” (Hegel), empirismul afirmase net, inca prin David Hume, ca “ratiunea este si trebuie sa fie doar roaba pasiunilor, neputand niciodata pretinde sa aiba alta slujba decat aceea de a le servi si asculta”.

Intelegand omul ca fiinta condusa orbeste de propria sa vointa, de dorinte incontrolabile, Schopenhauer va constata existenta libertatii. Dimpotriva, Nietzsche si Sartre vor sustine ca nuu exista, pentru om, nici un fel de constrangeri fatale, ei vor exalta libertatea nelimitata a omului cu vointa puternica (Nietzsche) sau a celui decis sa-si pastreze independenta cu orice pret (Sartre)

Arthur Schopenhauer: Vointa ca adevarata natura a omului(“Lumea ca vointa si reprezentare)

In principala sa lucrare filosofica Schopenhauer explica raportul dintre vointa, constiinta si intellect. Dupa el, intelectul este ceva accidental pentru om, un fenomen marcat de procesele fiziologice (oboseste si scade spre batranete), iar vointa, “constituie natura interna, adevarata si indistructibila a omului” pentru ca este instinctive, “lipsita de constiinta”. Intelectul si constiinta sunt asadar subordonatei vointei, sunt “slujitoarele” vointei.

Raportul dintre vointa si intellect este asemanator, dupa Schopenhauer, cu cel dintre un om orb puternic si un schilod vazator, in sensul ca primul il duce in spate pe al doilea, care ii conduce pasii. Nici unul nu poate sa se descurce singur, ci numai in virtutea acestei cooperari. Intelectul, la origine, este strain de hotararea vointei si afla “a posteriori” motivul pentru care a actionat vointa intr-unn anumit fel. Acesta e stapanul , este “a priozi”, ea hotaraste. Intelectul e servile, el doar examineaza, darn u decide. Vointa este eternul, ea nun are nici scop, nici limite. Acesta e propriu vointei.

In legatura cu primatul vointei se poate sesiza si “simpatia” vointelor. Astfel, casatoria e o mare de inimi, nu de capete, dupa cum un imbecile este scuzat cu ingaduinta, dar perversiunea inimii nu se iarta. Intelectul insusi este vointa de cunoastere.

Pentru ca e oarba, vointa e si absurda. Ea e absurdul insusi, un hazard acre insa nu va inceta sa fie necesar. Niciodata vointa nu va fi inteleasa si nici explicataprin altceva. Ea e motivul inexplicabil al oricarui lucru, nu purcede din nimic si totul purcede din ea. Fiind “lucru in sine”, vointa se afla cu totul in afara ratiunii. Intelectul e condamnat la o functie subalterna.

F. Nietzsche: Vointa puternica – vointa slaba si libertatea(“Dincolo de bine si de rau)

In aceasta lucrare pozitia lui Nietzsche fata de teoria liberului arbitru este aceeasi ca in “Amurgul idolilor”. El sune ca este liberal arbitru pentru el, este liber arbitru in realitate: un sentiment de superioritate asupra celor care trebuie sa se supuna. Formula este: “Eu sunt liber, el trebuie sa se supuna”. Ca si expoatearea, ofensa si violenta, liberal arbitru apartine esentei vietii. Nietzsche afirma “Sa fim macar atat de cinstiti incat s-o recunoastem.(…)”. In cazul tuturor vrerilor este vorba pur si simplu de porunca si supunere. Nu exista vointa incatusata, cid oar vointa puternica si vointa slaba. Prima apartine “Supraomului”, care se mandreste cu faptul de a nu fi nascut pentru compasiune. A doua apartine sclavilor “turmei”, care trebuie sa manifeste supunere si respect fata de cei de sus.

Cand cineva resimte o constrangere (cauzala sau psihologica) poate sti ca se incadreaza celor multi. Restul functioneaza conform principiului “ Trebuie san e dovedimnoua insine ca suntem hotarati la independenta si la poruncire”. Fiecare dintre noi e nascut pentru a fi liber, darn u fiecare ajunge sa fie o vointa puternica.

J.P. Sartre: Libertatea absoluta – responsabilitate absoluta(“Fiinta si neantul”)

Filosofia lui Sartre pleaca de la sintagma “existenta precede esenta”. Rezultatul e ca Sartre se situeaza intr-un paradox: omul este liber in esenta, dar in aceasta libertate absoluta el afla un prilej de suferinta si va ravni, din acest motiv, la conditia obiectelor care

nu se deosebesc de restul naturii. Dupa Sartre obiectele poseda fiinta, omul poseda existenta.(“A exista nu e sinonim cu “a fi”: existenta inseamna pentru el actiune, si nu stare, iar acttiunea inseamna trecera ceea ce mai inainte nu se afla decat la nivelul posibilului). Lucrul este ceea ce este; omul este ceea ce el singur alege sa devina. Tot ce ni se intampla tine de domeniul venamului. Daca de exemplu cineva hotaraste sa participe la un razboi, acesta devine al lui, il merita. Aceasta se intampla pentru ca ar fi putut sa se sustraga lui prin sinuncidere sau dezertare. Daca nu s-a sustras, inseamna ca l-a ales, de aceea “In razboi nu exista victime inocente”. Asumandu-si acest razboi (sau oricare situatie limitata), omul isi asuma totodata responsabilitatea respective.

Situatia a fost aleasa din diverse motive: frica, lasitate, dar mai ales teama de parasirea celorlalti, teama de a nu fi lezata onoaraea, prestigiul familiei, etc. Cu alte cuvinte, insul respective a preferat razboiul mortii sau dezonoarei si deci merit ape deplin sa suporte consecintele alegerii.

Omul este condamnat la libertate, este aruncat in lume de nimeni si pentru nimic. “Noi, spune Sartre suntem o suma de esecuri, nu uimiti de iluzii desarte, un sir intreg de ratari, suntem tot ceea ce nu am reusit sa ducem niciodata pana la capat, suntem cei care ne intoarcem cu mainile goale de pretutindeni. Omul este un Sisif absurd, condamnat pe vecie sa rostogoleasca piatra pana in varful muntelui, sa-I dea drumul la vale si tot asa, zadarnic si absurd, o intreaga vesnicie”.

D) Libertatea si autoritatea politica

Ideea de a raporta libertatea umana atat la ratiune, cat si la necessitate, ideea fundamentala in opera lui Spinoza, a fost preluata de iluministi in cadrul filosofiei politice din sec 18-19. Corelatia libertate-necesitate dobandeste sensuri noi, prin necessitate intelegandu-se acum nun atat legile naturii, cat legile juridice, care care exprima strigentele inevitabile ale convietuirii oamenilor in cadrul societatii. Aceasta corectie va sta la baza ideii statului “de drept”, stat in care fiecare cetatean e liber, deoarece vointa san u se subordoneaza nici unei alte vointe subiective, nici unui ordin arbitrar, ci numai necesitatii sociale obiective exprimate de legile statului.

Rousseau, Kant si alti mari ganditori ai sec 18 considerau ca rolul legilor si al statului este a asigura conditiile oamenilor, desfasurarii normale a vietii sociale prin asigurarea respectarii drepturilor si libertatilor umane. In viziunea lor, statul se subordoneaza societatii, slujind-o prin crearea cadrului de drept necesar activitatii libere a oamenilor si a grupurilor sociale.

Dar is sec XIX raportul dintre stat si societate va capata si alte interpretari, dintre care unele vor avea consecinte nefaste pentru solutionarea problemei libertatii. Ideea de a corela libertatea umana cu ratiunea – idee constitutive iluminismului francez si german – va avea, in aceste sens, unele consecinte neasteptate.

De exemplu in cadrul diverselor doctrinelor politice utopice – socialiste, comuuniste, etc. – constituite in sec XIX, corelatia libertate – ratiune imbraca forma principiului fundamental care afirma ca libertatea individuala nu se poate realize decat intr-o societate rationala, ceea ce in interpretarile respective inseamna o societate bazata pe egalitate, echitate si dirifare deliberate. Acest principiu conduce insa la subordonare a idealului libertatii fata de idealul egalitatii si echitatii, precum si la o subordonare a societatii fata de stat, in loc de a sluji societatea, adopatandu-se optiunilor indivizilor si grupurilor sociale, rezolvand problemele lor sau cel putin lasandu-le sa-si resolve problemele fara constrangeri autoritare, statul dicteaza societatii in numele “misiunii superioare” ce I se atribuie, aceea de a crea o organizare “rationala”, bazata pe egalitate. Aceasta misune poate servi drept justificare pentru incarcarea drepturilor si libertatilor individuale, pentru ignorarea intereselor particulare sau de grup, caci, se presupune, orice interese particulare pot si trebiue sa fie sacrificate in numele intereseului “general”pe care l-ar reprezenta o organizare sociala ideala. Pentru a-si realize misiunea, statul trebuie sa concentreze in mainile sale intreaga putere – nu numai politica, ci si economica – existenta, societatea este astfel privata de orice mijloace prin care ar putea tine sub control puterea se stat. ea nun poate preveni abuzul de putere si nici incalcarea libertatii omului.

Si in alte conceptii din sec XIX corelatia libertate – ratiune conduce la etatism – subordonarea societatii fata de stat. spre exemplu, pentru Hegel, viata individuala a omului se identifica cu pasiunea subiectiva si interesul particular, in timp ce statul reprezinta ratiunea obiectiva (este intruchiparea cerintelor necesare ale ratiunii) si interesul general (binele tuturor, moralitatea). In aceasta interpretare, statul are o “misiune” superioara de indeplinit: aceea de a satisface interesul general, cerintele ratiunii, iar individual trebuie sa I

se supuna neconditionat, libertatea san u poate fi nimic altceva decat libertatea care i-o acorda statul, caci “statul e realizarea libertatii”. De aici rezulta o minimalizare a drepturilor si libertatilor individuale, ca si o supraapreciere a statului. La Hegel exita o mistica a statului, inteles ca reprezentand “ideea divina asa cum se infatiseaza ea pe pamant”. Mistica statului (etatismul hegelian) combinata cu mistica “vointei de putere” (Nietzsche) vor contribui in mare masura la geneza ideologiilor fasciste. Plecand de la ideea ca totul este “vointa de putere”, ca aceasta vointa e fireasca, sanatoasa si binevenita (in timp ce vointa slaba, valorile supunerii, compromisului, democratiei sunt simptome de degenerar), Nietzsche glorifica oamenii inzestrati cu vointa puternica pe care ii considera “conducatori innascuti”, care “impugn instinctive” o anumita ordine sociala, nemaiavand nevoie de nici o justificare pentru ceea ce fac. Asemenea oameni “vin ca traznetul” sau ca “destinunl”, pentru ei nu se pune problema responsabilitatii, nici cea a vinei si e normal ca oamenii obisnuiti sa se supuna. Este evident ca aici nu se mai poate pune problema libertatii: liber este numai “conducatorul innascut”, toti ceilalti oameni devin sclavii sai. Ideologiile fasciste, glorigicand “fuhrer”-ul, vor folosi aceste idei si, adaugandu-le cerinta etatista a supunerii absolute fata de stat, vor justifica theoretic dictaturile care au declansat al II-lea razboi mondial.

Etatismul are consecinte nefaste pentru libertatea umana, el presupune sacrificarea libertatilor indivilduale in numele unui presupus “Bine general”, situate intr-un viitor nebulos si acumularea unei puteri politice maxime, nelimitate, in mainile conducerii executive supreme.

Tocmai constatarea necesitatii de a limita puterea de stat a constituit punctual de pornire al unor conceptii politice radical opuse celor de mai sus, conceptii avand cu totul alte implicatii si efecte; este vorba de teoriile “individualiste”, care isi au originea timpurie in ideile iluminismului anglo-saxon si care s-au dezvoltat cu precadere in cadrul gandiri britanice si americane. In cadrul acestei teorii, scopul statului si al conducerii politice este acela al apararii drepturilor si libertatilor individuale. Ca urmare, singurele constrangeri pe care le poate exercita statul sunt cele destiate apararii acestor drepturi si libertati; cum spune J.S. Mill, unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai individualismului, “singurul scop in care puterea poate fi exercitatain mod drept asupra oricarui membru al unei comunitati civilizate, impotriva vointei sale, este acela de a preveni lezarea altor oameni”. Altfe spus, o restrangere a libertatii unui om este legitima numai atunci cand, prin intermediul ei, se previn alte incalcari, mai mari, ale libertatii oamenilor. Ca rezultat al acestei interpretari, preocuparea gandirii liberale de tip individualist este nu aceea de a amplifica puterea statului pentru a-I permite sa modeleze societatea asa cum vrea, ci aceea de a limita puterea de stat si de a minimiza constrangerile pentru a prevenii abuzurile.

In aceasta viziune nu societatea se subordoneaza statului,ci invers: nu se sacrifice libertatea de dragul egalitatii si “echitaii”, ci se sacrifice cerintele de egalitate si echitate pentru a mentine libertatea individuala.

J.J. Ronsseau: Liber e cel ce se supune numai legilor(“Scrisori scrise de pe munte, VIII”).

In aceste “scrisori”Ronsseau argumenteaza o idée interesanta dupa care libertatea implica numai supunera binevola in fata puterii legilor.

Daca fiecare face ce-I place, acela face de obicei ce nu place altora, de aceea liberatea nu inseamna atat a face ce vrei, cat a nu fi supus vointei altora si, totodata, a nuu supune vointa altora vointei noastre. Un stapan nu poate fi liber , chiar daca crede ca asa este, pentru ca o vointa libera e aceea careia nimic nu I se impune. In libertatea comuna nimeni nu are dreptul sa faca ceea ce stirbeste libertatea altuia, rezultand o libertate fara drepturi, fara justitie este o contradicite, daca nu chiar unn nonsense. Nu exista libertati acolo unde nu exista legi sau acolo unde cineva (uun despot) se siteaza deasupra legilor. Nici in starea de natura, zice Ronsseau, omul nu a fost absolute liber, deoarece legea naturala porunceste tuturor deopotriva.

Ronsseau mai spune ca “un popor liber se supune, darn u ca o sluga; el are conducatori, nu stapani”. Un popor se supune numai legilor, nu omenilor. Magistratii sunt slujitorii, nu stapanii legilor. Ei au a le pazi, nu a le incalca. “Soarta libertatii e legata de soarta legilor, ea domneste sau piere o data cu ele”.

K. Jaspers: Libertatea si democratia(“Originea si sensul istoriei”)

Filosoful existentialist contemporan K. Jaspersanalizeaza aici problema atat de importanta a legitimitatii puterii poliotice de guvernare.

Istoria demonstreazaz ca statele pot fi guvernate prin forta sau lege. Statul condos prin forta da nastere la frica, forta e imprevizibila si favorizeaza tacerea si disimilarea. Legalitatea, pe de alta patre, e previzibila, creaza o stare de spirit lipsita de frica, e spontana, libera si linistita. Legea conduce la statul constitutional in care domneste incredera, caci el are ca baza inviolabila legitimitatea. O putere devine nelegitima, atunci cand incepe sa guverneze bazandu-se pe frica, iar nu pe consensul populatiei, deci puterea trebuiesa caute sa fie mereu legitima. Insa temeiul legitimitatii este contestabil sin u e usor de gasit. Acest temei poate fi creditatea (in cazul monarhiilor), alegerile bazate pe majoritate etc.Dar nici creditatea nu poate fi acceptata pentru ca in virtutea ei poate ajunge la putere un rege idiot sau cretin; nici alegerile democratice deoarece sunt partial supuse eroriisi intamplarii sau manipularii.

Cu toate acete neajunsuri in epoca moderna s-a optat pentru legitimitate, obtiunea facandu-se de frica unnui rau si mai mare, de frica despotismului. Libertatea exista doar datorita legitimitatii care limiteaza puterea absoluta.

Din antichitate, de la democratia ateniana si pana in epoca moderna, toti s-au temut de dictatura puterii absolute, pentru ca e capricioasa putand oricand sa se transforme in raul absolute. (exemplu faraonul egiptean Ramses III care nu credea in zei; imparatii romani: Caligula – si-a proclamat calul senator si dorea sa I se aduca luna de pe cer, Nero – un despot crud care si-a ucis mama, fratele sip e invatatorul sau, filosoful Seneca).

Ideea de libertate politica interna din occident (Anglia, S.U.A.), preluata de Franta si alte cateva state europene, prezinta cateva principiifundamentale. Iata cateva caracteristici esentiale de sorginte kantiana.

1. Intr-o colectivitate, cineva e liber daca toti sunt liberi: libertatea mea coexista cu a celorlalti. La acest nivel putem vorbi de o libertate negative si una pozitiva. Liberatea negative (juridica) lasa individului posibilitatea de a se izola fata de ceilalti. Libertatea pozitiva (morala)este deschidera catre cilalti, dar nuu prin constrangere, ci prin iubire si ratiune. La libertatea pozitiva se ajunge prin cea negative.

2. Individul (in calitate de cetatean) are o dubla exigenta:- de a pregatit fata de violenta(exigenta satisfacuta de statul constitutional)- de a avea dreptul la opinie si alegere (de obtine prin democratie)

3. Nu exista libertate decat daca forta e invinsa de justitie (in statul constitutional)4. Starea de libertate poate fi atinsa numai prin democratie

Finalul textului face un incurs scurt in istoricul libertatilor politice. Se observa ca fenomenul libertatii politice este o exceptie (Atena, Roma republicana, Islanda, Anglia), iar nu o regula generala. Jaspers crede ca libertatea este un fenomen strict accidental, caci libertatea de tip oriental (chinez, indian) se caracterizeaza prin intamplator, capricios si personal. El incina sa creada ca n-ar fi o conditie neaparat trebuitoare vietii spirituale a omenirii, deoarece si in absenta ei s-au nascut valori culturale, spirituale si de civilizatie deosebita. Astefel, nimeni nun poate sa nege valoarea vechiului Egipt in conditiile cruntului despotism faraonic sau cultura antica chineza sau Indiana, etc. De aceea este cazul san e intrebam o data cu Jaspers daca libertatea politica merita atata osteneala si atatea sacrificiipentrtu a fi dobandita, si daca ea este o conditie esentiala “a oricarei fiitari umane elevate”.

Se vede, Jaspers ramane un filosof al comunicarii care conta si originea si sensul istoriei.

J.S. Mill: Etatism si libertate(“Despre libertate”)

In acest fragment Mill ne spune care este cel mai important motiv pentru care cresterea puterii statului trebuie stopata: efectele acesteia ar fi dezastroase in plan politic, economic si cadrul activitatilor care cer o colaborare organizata.

1. In plan politic statul isi sopreste inluenta preschimband oamenii cei mai activi in paraziti ai carmuirii sau in membrii ai unui partid ce vrea sa ajunga la putere

2. In plan economic (inclusive social si administrative) libertatea poporului ramane doar cu numele. Impotriva unei asemenea primejdi, Mill recomanda constituirea uniunilor cooperatiste. Daca nu se intampla asa, individual, neajutat de stat, devine un anonym eliberat de responsabilitatisi lipsit de energie.

3. Crestera puterii statului ar duce la concentratrea culturii si inteligentei in mainile birocratiei. Scopul individului ar devenii, in acest caz, admitera in randurile acestei birocratiisi tentative, mereu reluata, de a urca in ierarhia din interiorul eui, o birocratie extrema este expresia etatismului.Corpul birocratic este un corp disciplinat si bine ierarhizat care grupeaza, sub

controlul statului, pe toti cei experimentati si priceputi in domeniile cooperarii organizate. Unasemena corp este destinat sa carmuiasca societatea. Birocratia cade in propria ei capcana. Gruapndu-i pe toti cei capabili din toate domeniile sociale, birocratia sporeste robia celorlalti dar, aici e fatalitatea, sporeste si propria-i robie. (cand despot este birocratia cei inzestrati aspira sa fie acceptati in aparatul birocratic. Cei multi sunt dirijati de acest aparat).

Intr-un system birocratic nuu poate fi vorba de reforma, deoarece conducatorii reformisti nu pot guverna fara ajutorul birocratiei. Aceasta creaza in acest fel un cerc vicios pe care are grija sa-l intrtina. Nu se poate guverna (cum e cazul taranismului) fara birocratie si nici impotriva ei (de exemplu:tarul da un decret cu care birocratia nu e de accord. Ea fiind cea care trebuie sas-l puna in practica, nu o va face, exprimandu-si astefel hotararea). In orice conditii, birocratia ramane neatinsa si nimeni nuu o poate inlocui. De exemplu, in cazul unei revolutii cei care vin la putere sunt nevoiti sa se supuna tot birocratiei, pentru ca in acest aparat erau adunati toti cei competenti.

Astefel stau lucrurilwe in democratie, unde numarul indivizilor competenti e mai numeros (Franta. S.U.A.). unpopor liber nu se va lasa niciodata robit de un om sau de un grup de oameni. Insa pentru a ajunge aici e nevoie de educatie. Numai ea determina deosibirile dintre indivizi. Educatia e atotputernica. Popoarele care uita asta nu pot avea pretentii.