Letopiseţul cantacuzinesc

Letopiseţul cantacuzinesc

Letopiseţul cantacuzinesc prelucrează texte, provenind din mai multe epoci

Cum au observat deja mai mulţi istorici (N. Iorga, P.P. Panaitescu s.a.), cronica respectivă este o

compilaţie istorică din Ţara Românească a sfârşitului de secol XVII, având autor necunoscut şi fiind

construită din diverse straturi textuale. Din câte s-au putut preciza până astăzi în legătură cu această

operă, ca izvor de bază al ei s-a folosit cronica alcătuită în vremea lui Matei Basarab (1632-1654). La

rândul său, şi cronicarul – tot necunoscut – care scria pe la jumătatea secolului al XVII-lea utilizase

mai multe izvoare scrise anterior. Pavel Chihaia, de exemplu, vorbeşte despre o cronică a lui Radu de

la Afumaţi (1524-1529). Ştefan Andreescu, pe de altă parte, a depistat un strat cronistic aparţinând

epocii lui Mircea Ciobanu (1558-1559). Ion Stavarus observă însă, pe bună dreptate, că încă la curtea

lui Vlad Ţepeş, în plin secol al XV-lea, exigenţa cunoaşterii şirului domnilor la nivelul elitelor sociale

era imperativă, semn că exista deja o cronistică autohtonă. Nu există motive serioase să credem că

domnitorii Ţării Romaneşti, spre deosebire de cei ai Moldovei, ca şi de monarhii din restul Europei, s-

ar fi dezinteresat de reflectarea trecutului dinastic şi statal înaintea secolului al XVII-lea. Totul ne

îndreptăţeşte să credem că aceste texte – păstrate astăzi doar indirect, „topite“ în ,,Letopiseţul

cantacuzinesc” şi în alte opere istorice – erau scrise, până în secolul al XVII-lea, în slavonă. De

existenţa unor anale româno-slavone din secolul al XVI-lea, cel puţin, nu se îndoiesc nici N. Iorga, nici

P.P. Panaitescu, altminteri prudenţi cu considerarea începuturilor istoriografiei sud-carpatine.

Scurtele note analistice despre începuturi, o prescurtare a biografiei lui Nifon, istoria lui Mihai

Viteazul,epoca tratată de Matei Basarab până la Mihnea III Radul, toate acestea au fost adunate laolaltă

de un cronicar de la sfârşitul secolului al XVII-lea, de Stoica Ludescu ( se presupune)care a împlinit

din partea sa letopiseţul până la sfârşitul domniei lui Şerban Cantacuzino. Cum această împlinire are

caracterul unei cronici de familie, ostile altei părti, s-a dat acestei porţiuni(1654-1688) numele

de ,,Cronica Cantacuzinilor”.

Stoica Ludescu a început prin a copia la rând, în ordine cronologică cronicile scrise înaintea lui.

În forma în care avem compilaţia, aceste izvoare sunt greu de definit. Dar desigur cel mai vechi,

începând de la descălecat şi trecând repede peste primii voievozi, avea ca sâmbure viaţa patriarhului

Nifon, împletita cu domnia lui Radu cel Mare, a urmaşilor săi şi mai ales a lui Neagoe Basarab.

Trecând peste legenda lui Radu Negru(aflată la începutul compilaţiei logofătului), putem observa, ca

şi în vechile anale moldovene, o listă a domnitorilor până la Radu cel Mare cu anii de domnie şi uneori

cu ctitoriile şi războaiele lor(Ludescu copiază desigur din vechiul letopiseţ). De la Radu cel Mare

înainte, compilaţia lui Stoica Ludescu reproduce, dacă nu cumva această parte era deja cuprinsă în

vechile anale pământene, un fragment din viaţa patriarhului Nifon, scrisă de Gavril, preotul Muntelui

Athos în care viaţa sfântului se împleteşte cu istoria Ţării Româneşti sub domniile lui Radu cel Mare ,

Mihnea cel Rău, Vlad Vodă cel Tânăr şi Neagoe Basarab. După Neagoe Basarab compilaţia trece în

revistă domniile următoare concentrând expunerea, asupra luptelor fratricide dintre facţiunile boiereşti

în jurul scaunelor boiereşti.

Pentru epoca domniei lui Mihai Viteazul, Stoica Ludescu reproduce o versiune a cronicii lui

Teodosie Rudeanu, scrisă la curtea marelui domn şi copiată în familia Buzeştilor. După moartea lui

Mihai Viteazul, Ludescu încorporează în compilaţia să o cronică în versuri greceşti alcătuită de Matei.

mitropolitul Mirelor (" Istoria celor întâmplate în Ţara Românească de la Şerban Vodă până la Gavril

Vodă care domneşte acum, întocmita de preasfinţitul mitropolit al Mirelor chir Matei din Poganiana şi

închinată preasfinţitului boier chir Ioan Catargi " ).

Cronica aceasta a fost publicată la un loc cu poema lui Stavrinos despre Mihai Viteazul, într-o

hipografie grecească din Veneţia la 1638.

Prin stolnicul Constantin Cantacuzino, probabil Stoica Ludescu, care a avut la îndemâna opera

mitropolitului grec din care, înlăturând dojanele, sfaturile, învăţăturile, o utilizează, uneori traducând

verbal, alteori rezumând-o. Cu ajutorul acestei cronici se înnoadă evenimentele petrecute în Ţara

Românească de la moartea lui Mihai Viteazul până la Matei Basarab.

Regretatul N. Iorga înclină a atribui cronica lui Udrişte Năsturel, învăţatul cumnat al domnului "

a-i atribui acest scurt letopiseţ nu ar fi, credem, prea riscant". Dar după înşirarea ctitoriilor lui Matei

Basarab, compilatorul Ludescu, trecând la luptele cu Vasile Lupu " facutu-s-au şi războaie în zilele lui"

nu mai păstrează în cronica să accentul contemporan.

Războaiele sunt povestite fără amănunte precise, aşa de sumar şi de şters încât nu mai avem

impresia că au fost notate de cineva care ar fi luat parte la ele sau măcar ar fi transcris ştirile proaspete

aduse de cei care se întorceau în triumf de pe câmpul de luptă. Nici măcar pacea care a stins pentru mai

bine de zece ani vrajba dintre cei doi domni nu e amintită. Nu mai vorbim de aducerea imprimeriilor

din ţară.

Este greu de crezut că un cărturar ca Udrişte Năsturel, dacă ar fi el autorul, ar fi trecut cu inimă

uşoară peste aceste evenimente. Acest lucru ar fi fost posibil doar dacă autorul compilaţiei nu ar fi

folosit izvorul decât parţial, ceea ce nu este exclus.

În schimb, la ultima ciocnire a lui Vasile Lupu cu Matei Basarab, cronica dobândeşte iarăşi

timbrul contemporaneităţii.

După moartea lui Matei Basarab, compilaţia lui Stoica Ludescu continuă cu ştiri care au un

caracter contemporan şi care pot fi, de data aceasta, chiar amintirile personale ale compilatorului.

De la Mihnea Vodă înainte, Stoica Ludescu povestind evenimentele la care a fost martor şi

părtaş, căci el era omul de casă al familiei Cantacuzino, împărtăşind cu ea greutăţile soartei

concentrează interesul asupra împrejurărilor care au pregătit asasinarea postelnicului Constantin

Cantacuzino.

Compilaţia lui Stoica Ludescu este cusută, după cum se vede, din părţi inegale ca întindere, ca

valoare istorică şi formă literară, unele epoci reduse la câteva date seci şi acelea nesigure, altele expuse

pe larg cu detalii preţioase pentru istoricul care nu se mărgineşte la schema faptelor principale, la

transformările urmate în structura unei societăţi ce caută să prindă şi culoarea particulară a timpului ca

izvor istoric.

Cronicarul cantacuzinesc stă astfel cu mult în urma cronicarilor moldoveni şi prin lipsa de

obiectivitate şi prin darul formei literare, dar el are meritul de a fi păstrat, în compilaţia să, cele mai

vechi anale ale Ţării Româneşti şi de a fi înnodat povestirea evenimentelor de la descălecat până în

vremea sa.

Bibliografie:

- Grecescu, C., 1960, ,,Istoria Ţării Româneşti”, Editura Academiei Republicii Populare

Române.

- George Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a, București 1981