legea nr. 221/2009 · web viewcauzele de pe rolul curţii de apel târgu mureş, a tribunalului...

Legea nr. 221/2009

Referat cu privire la:

Cauzele de pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, a Tribunalului Mureş şi a Tribunalului Harghita, având ca obiect Legea nr. 221/02 iunie

2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989

-CUPRINS -

1. Situaţia cauzelor înregistrate în perioada 14.06.2009 – 01.07.2010, pe rolul Tribunalului Mureş...............................pag.1

2. Situaţia cauzelor înregistrate în perioada 14.06.2009 – 01.07.2010, pe rolul Tribunalului Harghita..............................pag.6

3. Situaţia cauzelor înregistrate în perioada 14.06.2009 – 01.07.2010, pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş.......................pag.21

4. Decizii relevante cu privire la Legea nr. 221/2009...............pag. 27

5. Concluzii.................................................................................pag.100

6. Situaţie statistică cu privire la cauzele înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Tg. Mureş, având ca şi obiect „despăgubiri Legea nr. 221/2009”……………………………………………………….pag. 105

1

Legea nr. 221/2009

Referat cu privire la:

Cauzele de pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, a Tribunalului Mureş şi a Tribunalului Harghita, având ca obiect Legea nr. 221/02 iunie

2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989

I. În perioada 14.06.2009 – 01.07.2010, pe rolul Tribunalului Mureş – Secţia civilă, s-au înregistrat aproximativ 100 dosare având ca obiect: “despăgubiri Legea nr. 221/2009” din care:

aproximativ 85 dosare au termen de judecată fixat în cursul lunii septembrie – octombrie 2010;

s-au soluţionat: 18 dosare, astfel:

- în 3 cauze s-a respins acţiunea introdusă de reclamanţi (dosar nr. 1896/102/2009, dosar nr. 2210/102/2009, dosar nr. 34/102/2010).

- 15 cauze, s-au admis:

dosar nr. 2749/102/2009 – Sentinţa civilă nr. 459/09 martie 2010

Instanţa a avut în vedere la aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant: încălcarea dreptului la libertate prin însăşi condamnarea cu caracter politic, suferinţele aduse membrilor familiei, (lipsirea familiei de capul gospodăriei şi pentru lipsa legăturilor dintre ei), perioada de detenţie.

Instanţa a apreciat că, condamnarea cu caracter politic a numitului M. M. a avut consecinţe directe asupra vieţii sociale, profesionale a reclamantului, care a fost nevoit ca din perioada copilăriei să preia muncile gospodăriei, neavând posibilitatea de a urma cursurile şcolare.

Pentru considerentele amintite, în temeiul art.1 alin.1, art.1 alin.3, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamant şi a dispus obligarea pârâtului la plata de daune morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 40.000 Euro.

2

Legea nr. 221/2009

dosar nr. 2841/102/2009 – Sentinţa civilă nr. 384/02 martie 2010

Instanţa a avut în vedere la aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant: încălcarea dreptului la libertate al reclamantului prin însăşi condamnarea cu caracter politic, de consecinţele pe plan social, profesional (după eliberarea reclamantului din penitenciar), precum şi de suferinţele aduse membrilor familiei, inclusiv pentru lipsa legăturilor dintre ei, în perioada de detenţie.

Pentru considerentele amintite, în temeiul art.1 alin.1, art.1 alin.2 lit.a, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa a admis cererea formulată de reclamant şi a dispus obligarea pârâtului la plata de daune morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 25.000 EURO.

dosar nr. 2948/102/2009 – Sentinţa civilă nr. 1239/15 iunie 2010

Instanţa a avut în vedere la stabilirea caracterului politic al măsurii cu caracter administrativ: realităţile istorice ale acelei perioade, precum şi de faptul că, prin acţiunea de supraveghere a autorităţilor, s-a adus atingere la libertate fizică şi psihică a numitului K. E..

Din aceste motive, instanţa a apreciat că, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.4 din Legea nr.221/2009, astfel că a stabilit caracterul politic al măsurii cu caracter administrativ la care a fost supus tatăl reclamantei în perioada 1952-1957.

dosar nr. 2748/102/2009 – Sentinţa civilă nr. 929/13 mai 2010

Instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului reparaţiilor: legătura de rudenie (relaţia tată-fiu), vârsta fragedă pe care o avea reclamantul la momentul deportării tatălui său (5 ani), faptul că prin deportarea tatălui reclamantului pentru o perioadă de 5 ani, reclamantul a fost lipsit de drepturile pe care i le conferea Codul civil în ceea ce priveşte raporturile dintre copiii minori şi părinţi (dreptul la întreţinere şi la educaţie prevăzut de art. 185 Cod civil).

De asemenea, instanţa a mai avut în vedere importanţa valorilor morale lezate şi consecinţele acestora asupra vieţii reclamantului (care în perioada copilăriei a fost separat de tatăl lui), apreciind că în temeiul art.1.1, art.4 alin.2, art.5 din legea 221/2009 şi art. 998, 999 Cod civil , se impune obligarea pârâtului la plata, către reclamant, pe întreaga durată a vieţii reclamantului, a sumei de 500 lei lunar, cu titlu de daune morale.

3

Legea nr. 221/2009


Instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului reparaţiilor de prevederile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/1990, apreciind faptul că cererea reclamantei este fondată în parte şi prin urmare a dispus obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin deportarea defunctului G. M.


Instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului reparaţiilor: daunele materiale cauzate reclamantului prin condamnarea penală cu caracter politic a acestuia la pedeapsa de 10 ani temniţă grea, 5 ani degradare civilă şi confiscarea întregii averi personale, stabilită prin sentinţa penală nr. 114 din 19 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj.

Astfel, instanţa a admis în parte acţiunea reclamantului obligând pârâtul la plata sumei de 15.000 Euro, la cursul practicat de Banca Naţională a României din ziua plăţii, precum şi la plata echivalentului în lei a sumei de 40.000 Euro, la cursul practicat de Banca Naţională a României din ziua plăţii, cu titlu de daune morale cauzate reclamantului prin aceeaşi condamnare penală.

De asemenea, instanţa a respins ca lipsită de obiect cererea reclamantului având ca obiect constatarea caracterului politic a condamnării penale prin sentinţa penală nr. 114 din 19 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj.


Instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului reparaţiilor de încălcările aduse valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art.22 din Constituţia României. Mamei reclamantei i s-a încălcat însuşi dreptul la onoare, la libertate fizică şi psihică, aceste încălcări justificând în temeiul prevederilor art.998 şi 999 cod civil, o reparaţie morală.

Aceste despăgubiri reprezintă o recunoaştere a încălcării drepturilor fundamentale ale omului, sub forma unei reparaţi pecuniare. Reclamanta, în calitate de descendent de gradul I (fiică), este îndreptăţită la acordarea acestei forme de reparaţie, în temeiul art.5 alin.1 din legea 221/2009.

De asemenea, instanţa a avut în vedere importanţa valorilor morale lezate, precum şi durata în timp a acestor încălcări ( 4 ani şi 9 luni), apreciind că, în temeiul art.1.1, art.4 alin.2 şi art.5 din legea 221/2009

4

Legea nr. 221/2009

coroborate cu art.998, 999 Cod civil, se impune obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei la momentul plăţii a sumei de 20.000 Euro.


Instanţa, a avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant: atingerea adusă dreptului la viaţa de familie nu a putut fi înlăturată (măsura strămutării familiei reclamantului în altă localitate coroborată cu măsura preluării întregii averii de către CAP a condus la o situaţie ireversibilă – reclamantul chiar dacă putea să se întoarcă în localitatea natală, nu mai avea unde, la cine să se întoarcă).

Astfel, în temeiul art.1 alin.1, art.4 alin.2, art.5 din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro – în echivalent în lei la momentul plăţii – cu titlu de daune morale.


Instanţa, a avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant, faptul că s-a dovedit încălcarea valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art.22 şi art.27 din Constituţia României, fiind încălcate dreptul la libertate şi la inviolabilitatea domiciliului.

Instanţa a avut în vedere şi durata în care această măsură a avut un efect direct asupra reclamantei ( 7 ani şi 7 luni), astfel, în temeiul art.1 alin.1, art.4 alin.2 şi art.5 din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

dosar nr. 981/102/2010 – Hotărârea civilă nr. 1171/08 iunie 2010

Instanţa, a avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant, faptul că, probele administrare dovedesc încălcări aduse valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art.22, art.27 şi art.16 din Constituţia României.

De asemenea, reclamantului şi întregii lui familii i s-a încălcat dreptul la libertate fizică şi psihică, inviolabilitatea domiciliului, fiind discriminaţi în faţa autorităţilor, instanţa a avut în vedere şi durata acestei măsuri (11 luni).

Pentru considerentele amintite, în temeiul art.1 alin.1, art.3 lit.e şi art.5 din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din

5

Legea nr. 221/2009

Codul civil, instanţa a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.


Instanţa, a avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant: încălcarea dreptului la libertate prin însăşi condamnarea cu caracter politic, de suferinţele aduse membrilor familiei pentru lipsirea familiei de capul gospodăriei şi pentru lipsa legăturilor dintre ei, în perioada de detenţie (in cauza condiţiilor precare de trai, reclamanta – atunci un copil – era foarte bolnăvicioasă).

În temeiul, art.1 alin.2, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata de daune morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 8.200 euro.

II. De asemenea, în perioada mai sus menţionată pe rolul Tribunalului Harghita – Secţia civilă, s-au înregistrat 167 dosare având ca obiect: “despăgubiri Legea nr. 221/2009” din care:

aproximativ 93 dosare au termen de judecată fixat în cursul lunii septembrie – octombrie 2010;

s-au soluţionat: 74 cauze, astfel:

56 dosare s-au admis în parte: s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive, însă s-au respins cererile privind acordarea drepturilor şi a măsurilor reparatorii.

Nr. dosar Nr. sentinţa Soluţia pe scurt2059/96/2009 1235/30.04.2010 1. Constată caracterul politic al

măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 03.07.1952-14.12.1956.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamantă privind acordarea drepturilor şi a măsurilor reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr.118/1990.

2151/96/2009 226/02.02.2010 1. Constată caracterul politic al

6

Legea nr. 221/2009

măsurilor administrative luate de organele represive la data de 28.06.1952.

2. Respinge capetele de cerere formulate de reclamanţi privind acordarea despăgubirilor morale.

2234/96/2009 847/31.03.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supusă reclamanta B. A. în perioada 3 iulie 1952 – 26 Octombrie 1955.

2237/96/2009 921/09.04.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantelor în perioada 3.07.1952-09.02.1957.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamante privind acordarea despăgubirilor morale în sumă de 500.000 lei.

3. Respinge capătul de cerere formulat de reclamante privind acordarea drepturilor şi a măsurilor reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr.118/1990.

2271/96/2009 576/10.03.2010 1. Constată că măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, luată împotriva reclamantului în perioada 01.07.1950-13.05.1954, a avut caracter politic.

2279/96/2009 922/09.04.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 01.07.1954-05.11.1956.

2284/96/2009 1222/28.04.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supusă reclamanta Z. J. în perioada 5 iulie 1952 – 23 aprilie 1955.

2290/96/2009 363/16.02.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive de declarare a reclamantului şi familiei sale ca chiaburi în perioada 1951-1955.

2. Respinge capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtului Statul Român-Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor morale şi materiale. 3. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei reprezentând onorariu avocaţial.

7

Legea nr. 221/2009

2291/96/2009 373/17.02.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supusă reclamanta F. M. în perioada 7 iulie 1952-30 iunie 1954.

2. Respinge cererea reclamantei referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri morale în sumă de 500.000 lei.

3. Respinge cererea reclamantei referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri materiale în sumă de 200.000 lei.

4. Obligă pârâtul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată pe seama reclamantei.

2292/96/2009 434/23.02.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioda 1951-1955.

2. Respinge capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, ca neîntemeiate.

3. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei pe seama reclamantei.

2293/96/2009 223/02.02.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioda 1951-1955.

2. Respinge capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, ca neîntemeiate.


2294/96/2009 736/24.03.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supusă reclamanta S. E., din anul 1951 – 11 Februarie 1955.

2. Respinge cererea reclamantei referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri morale în sumă de 500.000 lei.

3. Respinge cererea reclamantei referitoare la obligarea pârâtului Statul Român

8

Legea nr. 221/2009

prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri materiale în sumă de 10.000 lei.

4. Obligă pârâtul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată pe seama reclamantei.

2295/96/2009 220/02.02.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 01.01.1951-24.02.1955, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a bunicului acesteia, defunctul S. J.

2. Respinge capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale.

3. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei în favoarea reclamantei.

2296/96/2009 446/24.02.2010 1.Constată că măsurile administrative luate faţă de reclamantă şi soţul său, S. F., în perioada 01.01.1951-31.12.1955, constând în includerea în categoria chiaburilor, şi în interdicţia de a părăsi localitatea şi în obligarea lor la plata unor cote mai mari decât ceilalţi cetăţeni, au avut caracter politic.

2. Respinge capetele de cerere prin care reclamanta solicită plata de despăgubiri materiale şi morale.

3. Obligă pe pârât să îi plătească reclamantei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2297/96/2009 577/10.03.2010 1. Constată că măsura administrativă a includerii familiei reclamantei în categoria chiaburilor, în perioada 21.08.1952-11.06.1953, a avut caracter politic.

2. Respinge capetele de cerere prin care reclamanta solicită plata de despăgubiri materiale şi morale.

3. Obligă pe pârât să îi plătească reclamantei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2304/96/2009 164/27.01.2010 1. Constată că măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, luată împotriva reclamantului în perioada 09.08.1954-27.11.1958, a avut caracter politic.

9

Legea nr. 221/2009

2308/96/2009 435/23.02.2010 1.Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioada 1951-1955.

2. Respinge capetele de cerere formulate de reclamant privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, ca neîntemeiate.


2316/96/2009 433/23.02.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioada 1952-1956.

2. Respinge capetele de cerere formulate de reclamante privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, ca neîntemeiate.

2325/96/2009 2629/24.11.2009 1. Constată că măsura administrativă a includerii tatălui reclamantei, L. D., decedat la data de 25 ianuarie 1975, cu ultimul domiciliu în comuna Corund, judeţul Harghita, în categoria chiaburilor, în perioada 15.12.1947-20.02.1959, a avut caracter politic.

2330/96/2009 1082/21.04.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supusă reclamanta P. I. în perioada 1952 - 11 Septembrie 1956, aplicată ca urmare a includerii în categoria chiaburilor, al tatălui R. P. D.

2375/96/2009 298/09.02.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 21.08.1951-28.09.1956, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a socrului reclamantei, defunctul F. M.

2. Respinge capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale.

3. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei în favoarea reclamantei.

2385/96/2009 47/19.01.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru reclamant, în perioada 24 iunie 1952-29 noiembrie 1954.

2388/96/2009 971/13.04.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor

10

Legea nr. 221/2009

administrative luate de organele represive în perioada 1952-1956, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui reclamanţilor, defunctul R. P.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamantul R. I. privind acordarea despăgubirilor morale, ca neîntemeiat.

2438/96/2009 495/03.03.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supus reclamantul P. I., din anul 1952 şi până la data de 28 Mai 1953, aplicată ca urmare a includerii în categoria chiaburilor, al tatălui P. D.

2439/96/2009 149/26.01.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioada 01.01.1952-31.12.1957, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui reclamantei, defunctul B. Z.

2470/96/2009 371/17.02.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supusă reclamanta I. I. M. în perioada 1 Ianuarie 1956 – 29 August 1957, aplicată ca urmare a includerii în categoria chiaburilor, al tatălui S. L.

2471/96/2009 490/02.03.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantului în perioada 03.07.1952-27.01.1957, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a bunicului acestuia, defunctul M. I.

2472/96/2009 578/10.03.2010 1. Constată că măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, luată împotriva reclamanţilor în perioada 03.07.1952-12.03.1957, a avut caracter politic.

2474/96/2009 848/31.03.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care au fost supuşi reclamanţii F. M. şi B. M. D., în perioada 3 Iulie 1952-24 Februarie 1955, aplicată ca urmare a includerii în categoria chiaburilor, al tatălui B. M.

2521/96/2009 1939/01.06.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive de declarare a bunicului reclamantei, numitul M. A., ca chiabur în

11

Legea nr. 221/2009

perioada 1952-1953.2. Respinge capetele de cerere referitoare

la obligarea pârâtului Statul Român-Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor morale şi materiale.

3. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei reprezentând onorariu avocaţial.

2547/96/2009 1944/02.06.2010 1. Constată că măsura administrativă a includerii tatălui reclamantului, B. A., decedat la data de 24 iulie 1963, în categoria chiaburilor, în perioada 1952-1954, a avut caracter politic.

2. Respinge capătul de cerere prin care reclamantul solicită plata de despăgubiri morale.

2560/96/2009 1799/26.06.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supusă reclamanta ca urmare a includerii tatălui ei, S. A. în categoria chiaburilor în perioada 3 iulie 1952 – 18 Decembrie 1956.

2566/96/2009 364/16.02.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru reclamanţi, în perioada 03 iulie 1952-24 februarie 1955.

2572/96/2009 903/07.04.2010 1. Constată că măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, luată împotriva reclamantei în perioada 01.01.1952-31.12.1956, a avut caracter politic.

2576/96/2009 827/30.03.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive de declarare a numitului A. F., tatăl reclamantei, ca chiabur pe anul 1953.

2584/96/2009 1942/02.06.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative aplicate reclamantelor ca urmare a includerii tatălui lor B. M. în categoria chiaburilor în perioada 1952 – 27 August 1956.

2. Respinge cererea reclamanţilor referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri morale în sumă de 60.000 Euro, respectiv 15.000 Euro pe seama fiecărui reclamant în parte.

12

Legea nr. 221/2009

3. Respinge cererea reclamanţilor referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri materiale în sumă de 82.000 lei/4 ani.

4. În baza art. 276 Cod procedură civilă obligă pârâta Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pe seama reclamanţilor.

2709/96/2009 1702/14.05.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantelor în perioada 03.07.1952-05.03.1955, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur al tatălui, respectiv bunicului defunct al acestora, numiţii B. A.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamante privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de câte 100.000 lei.

3. Obligă pârâtul să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 750 lei.

2737/96/2009 1943/02.06.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supus reclamantul ca urmare a includerii tatălui, K. L. în categoria chiaburilor în perioada 15 August 1952 – 1962

2738/96/2009 1773/21.05.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamanţilor în perioada 01.01.1950-28.10.1952, respectiv 01.09.1958-12.12.1960, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui acestora, defunctul V. G.

18/96/2010 1207/30.06.2010 1. Constată că măsura administrativă a includerii tatălui reclamantei, G. D., decedat, în categoria chiaburilor, în perioada 25.11.1952-27.08.1956, a avut caracter politic.


30/96/2010 2345/30.06.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive

13

Legea nr. 221/2009

împotriva reclamantului în perioada 01.01.1950-31.12.1955, respectiv stabilirea de domiciliu obligatoriu şi interzicerea exercitării drepturilor civile privind educaţia şi instrucţia publică, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a bunicului acesteia, defunctul T. A.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamant privind acordarea drepturilor şi a măsurilor reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr.118/1990.

3. Respinge capătul de cerere formulat de reclamant privind acordarea de drepturi băneşti în temeiul Legii nr.221/2009.

68/96/2010 654/16.03.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive de declarare a numitului L. P., tatăl reclamantului, ca chiabur în perioada 1951-1956.

2. Respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice la plata indemnizaţiei prevăzute de Decretul - Lege nr.118/1990.

69/96/2010 568/09.03.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamanţilor în perioada 01.01.1951-27.11.1958, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui acestora, defunctul J. J.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamanţi privind acordarea drepturilor şi a măsurilor reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr.118/1990, pe perioada 01.01.1951-27.11.1958.

85/96/2010 1022/16.04.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamanţilor în perioada 09.06.1952-31.12.1956, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui acestora, defunctul I. B.

135/96/2010 1022/23.03.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantului în perioada 21.07.1952-22.07.1953, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui acestuia, defunctul

14

Legea nr. 221/2009

L. A.2. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 300 lei în favoarea reclamantului.

139/96/2010 1076/20.04.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative abuzive luate faţă de reclamanţi constând în alungarea din locuinţa confiscată şi din localitate.

2. Respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor morale.

3. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

153/96/2010 923/09.04.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantului în perioada 03.07.1952-05.08.1953, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a bunicului acesteia, defunctul H. J.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamant privind acordarea drepturilor şi a măsurilor reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr.118/1990.

263/96/2010 1661/12.05.2010 1. Stabileşte caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supus reclamantul P. L. precum şi părinţii lui P. A. şi P. R. ca urmare a declarării bunicii P. R. chiabur în perioada 1950 –1956.

2. Respinge cererea reclamantului referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri morale în sumă de 50.000 lei pe seama reclamantului.

3. În baza art. 274 Cod pr.civ. obligă pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată pe seama reclamantului.

273/96/2010 1736/18.05.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive de declarare a mamei lor J. E. ca fiind chiabur şi de stabilire a domiciliului obligatoriu în perioada 01.06.1952-17.12.1956.

2. Obligă pârâtul să plătească

15

Legea nr. 221/2009

reclamanţilor câte 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

275/96/2010 1164/23.04.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamanţilor în perioada 28.07.1952-27.11.1958, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui acestora, defunctul K. D.

281/96/2010 1739/19.05.2010 1. Constată că măsura administrativă a includerii familiei reclamantului în categoria chiaburilor, în perioada 1950-1956, a avut caracter politic.

2. Obligă pe pârât să îi plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.


342/96/2010 2052/08.06.2010 1. Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive aplicată mamei reclamantului, numita F.A., în perioada 1952-1962.

2. Respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Statul Român-Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin sancţiunea administrativă de dislocare.

3. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocaţial.

597/96/2010 2346/30.06.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantelor în perioada 03.07.1952-31.07.1954, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui defunct al acestora, numitul B. D.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamante privind acordarea despăgubirilor morale în sumă de 10.000 EURO.

3. Obligă pârâtul să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.

16

Legea nr. 221/2009

704/96/2010 2212/23.05.2010 1. Constată că măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, luată împotriva reclamanţilor în perioada iulie 1952-1956 inclusiv, a avut caracter politic.

825/96/2010 1775/25.05.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative abuzive luate faţă de tatăl reclamantului, numitul S. M. I., în perioada iulie 1952-ianuarie 1955.

2. Respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Statul Român-Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 45.000 lei reprezentând daune morale.

3. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1000.

911/96/2010 2085/11.06.2010 1. Constată caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamanţilor în perioada 01.01.1953-31.12.1959, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur bunicului, respectiv a mamei acestora, defuncţii G. M. şi G. V.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamanţi privind acordarea daunelor morale în sumă de 30.000 EURO.

3. Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 1.200 lei.

În 3 dosare s-a respins în totalitate acţiunea introdusă de reclamanţi (dosar nr. 2307/96/2009, dosar nr. 22/96/2009, dosar nr. 703/96/2010)

10 dosare s-au admis: s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive, şi s-au admis cererile privind acordarea drepturilor şi a măsurilor reparatorii.

În dosar nr. 2343/96/2009 – Sentinţa civilă nr. 662/17 martie 2010

Instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului reparaţiilor: viata reclamantului, fiind arestat la vârsta de 25 ani, fiind privat de libertate – mai

17

Legea nr. 221/2009

bine de 7 ani, reputaţia care i-a fost afectată prin condamnarea sa abuzivă, suferinţele fizice si psihice, care i-au ştirbit onoarea, demnitatea şi i-au îngrădit libertatea, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege, precum şi de faptul că a fost lipsit de posibilitatea de a-şi continua activităţile anterioare, să termine facultatea, să obţină venituri corespunzătoare.

Astfel, instanţa avut în vedere, atât pierderea suferită, cât şi beneficiul nerealizat, precum şi o anumita compensare a posibilităţilor pe care le avea anterior vătămării şi acelea care i-au fost accesibile ulterior.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantului şi prin urmare a constatat caracterul politic al condamnării şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei 72.000 Euro despăgubiri morale, pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit reclamantul prin condamnare.

În dosar nr. 2486/96/2009 – Sentinţa civilă nr. 1936/01 iunie 2010

Instanţa a admis în parte cererea reclamanţilor, a constat caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva tatălui reclamanţilor, defunctul A. A., în perioada anilor 1945-1960.

A obligat pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamanţilor despăgubiri materiale în sumă de 200.000 lei pentru bunurile confiscate şi nerestituite.

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanţi privind acordarea despăgubirilor morale.

În dosar nr. 2708/96/2009 – Sentinţa civilă nr. 1666/12 mai 2010

Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a stabilt caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supus reclamantul B. L. în perioada 3 Iulie 1952 – 5 Martie 1955, ca urmare a includerii tatălui B. A., pe lista chiaburilor.

A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor materiale în sumă de 80.000 lei, pentru autoturismul şi autocamionul confiscat, ca urmare a includerii tatălui B. A., pe lista chiaburilor.

18

Legea nr. 221/2009

A respins cererea reclamantului referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la despăgubiri morale în sumă de 100.000 lei.

A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pe seama reclamantului.


Instanţa a considerat că acţiunea reclamantului este întemeiată în parte şi, în consecinţă, ţinând cont de prevederile art.1 alin.2 şi art.5 alin.1 lit. a şi b din Legea nr.221/2009, a admis în parte acţiunea.

A obligat pârâtul Statul Român-Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 37.500 euro (echivalent în lei) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executare a pedepsei de 4 ani şi 9 luni în loc de detenţie.

A respins capetele de cerere referitoare la: constatarea caracterului politic al condamnării penale a reclamantului, dispusă prin sentinţa penală nr.386 din 16.09.1959 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, de 8 ani de închisoare corecţională pentru săvârşirea delictului de uneltire contra ordinii sociale; constatarea calităţii de persoană persecutată timp de 30 de ani, în perioada 1959-1989; obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri civile potrivit art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009.


Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B. I., a constat că condamnarea penală a reclamantului, dispusă prin Sentinţa penală nr.143/06.06.1961 pronunţată de Tribunalul militar de reg.militară Cluj, prin care reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare corecţională şi la 5 ani interdicţie corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinei sociale prev. de art.209 pct.III Cod penal, constituie de drept condamnare cu caracter politic.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în sumă de 50.000 EURO, în echivalent lei conform cursului BNR din data plăţii.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 24.120 lei.

19

Legea nr. 221/2009


Instanţa a considerat că acţiunea reclamantei este întemeiată şi, în consecinţă, ţinând cont de prevederile art.1 alin.3, art.4 şi art.5 alin.1 lit. a şi b din Legea nr.221/2009, a admis acţiunea, a constat caracterul politic al condamnării penale a tatălui reclamantei numitul P. A., condamnare dispusă prin sentinţa penală nr.205 din 14.06.1957 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, constând în 20 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru săvârşirea crimei de uneltire contra ordinei sociale, precum şi confiscarea întregii averii, şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare şi suma de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale pentru averea confiscată prin hotărârea de condamnare.


Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S. P., a constat caracterul politic al condamnărilor penale dispuse prin Sentinţele penale nr.138/01.07.1981 şi nr.124/03.08.1982, pronunţate de Tribunalul Militar de M.U. Cluj, prin care reclamantul a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni, respectiv la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neprezentare la încorporare.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 24.000 EURO în echivalent lei conform cursului BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executarea pedepsei în loc de detenţie timp de 2 ani.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei.


Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F. L. A., a constat caracterul politic al condamnării penale dispuse prin Sentinţa penală nr.157/06.09.1983 pronunţată de Tribunalul Militar de M.U. Cluj, prin care reclamantul a fost condamnat la 3

20

Legea nr. 221/2009

ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 12.000 EURO în echivalent lei conform cursului BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executarea pedepsei în loc de detenţie timp de 12 luni.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei.


Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F. A., a constat caracterul politic al condamnării penale dispuse prin Sentinţa penală nr.187/12.03.1974 pronunţată de Tribunalul Militar de M.U. Cluj prin care reclamantul a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 27.000 EURO în echivalent lei conform cursului BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executarea pedepsei în loc de detenţie timp de 2 ani şi 3 luni.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.


Instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului reparaţiilor: viata reclamantului, fiind arestat la vârsta de 22 ani, fiind privat de libertate - 3 ani şi 11 luni, reputaţia care i-a fost afectată prin condamnarea sa abuzivă, suferinţele fizice si psihice, care i-au ştirbit onoarea, demnitatea şi i -au îngrădit libertatea, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege, precum şi de faptul că a fost lipsit de posibilitatea de a-şi continua activităţile anterioare, să termine facultatea, să obţină venituri corespunzătoare.

21

Legea nr. 221/2009

Instanţa a avut în vedere, atât pierderea suferită, cât si beneficiul nerealizat, precum şi o anumita compensare a posibilităţilor pe care le avea anterior vătămării şi acelea care i-au fost accesibile ulterior.

A stabilt caracterul politic al condamnării penale dată prin Sentinţa penală nr.143 din data de 6 Iunie 1961, pronunţată în Dosar nr. 118/1961 de Tribunalul Militar de Regiune Militară Cluj, prin care reclamantul a fost condamnat la 8 de ani închisoare corecţională şi 5 ani interdicţie corecţională, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 209 pct.1, al.1 Cod pen. cu aplicarea art.157 Cod penal.

A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească pe seama reclamantului echivalentul în lei a sumei de 22.110 lei, pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit reclamantul prin condamnare.

III. În perioada 01.06.2009 – 01.07.2010, pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, s-au înregistrat 42 dosare având ca obiect: “despăgubiri Legea nr. 221/2009” din care:

10 dosare sunt în curs de soluţionare având termene de judecată fixate în cursul lunii septembrie – octombrie 2010.

33 dosare au fost soluţionate astfel:

- în 21 de cauze s-a respins apelul declarat de părţi.

Nr. dosar Nr. sentinţa Soluţia pe scurt2017/9/6/2009 38A/13.04.2010 1. Împotriva Sentinţei civile nr. 218 din

2 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita, a declarat recurs, recalificat în apel în baza art. 282 Cod procedură civilă, pârâtul D.G.F.P.H. în reprezentarea S.R., solicitând admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate în sensul exonerării S.R. de la plata sumei de 14.000 EURO, precum şi de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.

2. Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.R.

2023/96/2009 39A/13.04.2010 1. Împotriva Sentinţei civile nr.155 din 27 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul

22

Legea nr. 221/2009

Harghita, în termen legal a declarat apel pârâtul S.R., prin M.F.P., care a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul exonerării S.R. de la plata de 15.000 de euro, precum şi de la cheltuielile de judecată dispuse, în cuantum de 2500 de lei.


2295/96/20092029/96/20091916/96/20091937/96/20091951/96/20092291/96/20091972/96/20092308/96/20092140/96/20092057/96/20091917/96/2009135/96/20102294/96/20092290/96/2009

44A/15.04.201051A/27.04.201060A/11.05.201068A/13.05.201064A/12.05.201061A/11.05.201072A/25.05.201067A/13.05.201073A/25.05.201078A/28.05.201080A/27.05.201093A/23.06.2010103A/24.06.201086A/01.06.2010

1. Împotriva hotărârilor primei instanţe, a declarat apel, în termen legal, pârâta S.R, prin M.F.P., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul exonerării S. R. de la plata cheltuielilor de judecată.

2. S-au respins ca nefondate apelurile declarat de pârâtul S.R..

2375/96/2009 52A/28.04.2010 1. Împotriva Sentinţei civile nr.298 din 9 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr.2375/96/2009, au formulat apel ambele părţi.

- Reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, inclusiv a petitelor vizând acordarea despăgubirilor.

- Apelantul pârât, S.R., prin M.F.P., a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul exonerării acestuia de la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 300 lei. 2. Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta F. E. şi S.R.

2090/96/2009 59A/11.05.2010 1. Împotriva Sentinţei civile nr.229 din 2 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita, a declarat în termen legal apel pârâtul S. R. prin M.F.P., care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, în

23

Legea nr. 221/2009

sensul, respingerii acţiunii.2. Respinge, ca nefondat, apelul

declarat de pârâtul S.R. 2015/96/2009 101A/24.06.2010 1. Împotriva Sentinţei civile nr. 160

din 27.01.2010, pronunţată în dosarul nr. 2015/96/2009 al Tribunalului Harghita, a declarat apel, în termen legal, pârâta S.R., prin M.F.P., prin DGFP H., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii obligării S.R. la plata sumei de 6.300 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

2. Respinge apelul declarat de S.R.2343/96/2009 97A/23.06.2010 1.Împotriva Sentinţei civile nr. 662/17

martie 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita, a declarat apel pârâtul S.R., prin M.F.P., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate doar sub aspectul sumei acordate cu titlu de daune morale (72.000 Euro).


1938/96/2009 100A/24.06.2010 1. Împotriva Sentinţei civile nr. 489 din 2 martie 2010, a Tribunalului Harghita, a declarat apel în termen legal reclamanta B.T.R., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile atacate şi specificarea naturii caracterului politic a măsurilor administrative cu caracter politic luate de organele de represiune în perioada 22 octombrie 1952 – 31 decembrie 1956, respectiv stabilirea domiciliu obligatoriu în localitatea Joseni.

2. Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta.

2151/96/2009 102A/24.06.2010 1. Reclamanţii au atacat hotărârea Tribunalului Harghita, solicitând admiterea şi a celui de-al doilea petit, cel referitor la acordarea de despăgubiri pentru daune morale, considerând că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, care prevăd că orice persoană care a suferit o condamnare cu caracter politic sau a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter

24

Legea nr. 221/2009

politic pot solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Suma pretinsă a fost de 10.000 EURO, dar reclamanţii au lăsat la aprecierea instanţei cuantumul acestor despăgubiri.

2. Respinge apelul formulat de reclamanţii, împotriva Sentinţei civile nr. 226 din 2 februarie2010, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2151/96/2009.

- în 5 cauze s-a admis în parte apelul declarat de părţi, în sensul că:

Nr. dosar Nr. sentinţa Soluţia pe scurt1897/96/2009 41A/14.04.2010 1. Admite apelul declarat de pârâtul S. R.,

prin M. F. P. reprezentat de DGFP H., împotriva Sentinţei civile nr.148/26 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosar nr.11897/96/2009.

2. Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

2025/96/2009 47A/21.04.2010 1. Admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin M. F. P., împotriva Sentinţei civile nr.156 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosar nr.2025/96/2009.

2. Schimbă în parte hotărârea atacată: reduce cuantumul despăgubirilor de la 10.000 euro la 1.700 euro.

2021/96/2009 49A/21.04.2010 1. Admite apelul declarat de pârâtul S. R., prin M. F. P., împotriva Sentinţei civile nr.2992/17 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.2021/96/2009.

2. Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor de la suma de 45.000 euro la suma de 1.600 euro.

1895/96/2009 63A/12.05.2010 1. Admite apelul declarat de reclamanţii K. A. I., şi S. L., împotriva Sentinţei civile nr. 225 din 2 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.1895/96/2009.

2. Schimbă în parte hotărârea atacată:- Constată caracterul politic al măsurilor

administrative la care au fost supuşi reclamanţii

25

Legea nr. 221/2009

în perioada ianuarie 1952 – iulie 1953, aplicate ca urmare a includerii în categoria chiaburilor, a tatălui acestora – defunctul S. D. J.

- Respinge ca nefondat apelul declarat de D.G.F.P., împotriva aceleiaşi sentinţe.

- Obligă apelanta pârâtă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanţii reclamanţi.

2841/102/2009 69/13.05.2010 1. Admite apelul declarat de D. G. F. P. M., împotriva Sentinţei civile nr. 384/2 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2841/102/2009.

2. Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor de la suma de 25.000 euro la suma de 12.000 euro.

- în 6 cauze s-a admis integral apelul declarat de părţi, în sensul că:

S-a schimbat în tot sentinţa atacată şi în consecinţă s-a respins integral acţiunea civilă formulată de reclamant.

Instanţa a constat că, infracţiunea de „neprezentare la încorporare”, respectiv de executare a serviciului militar obligatoriu, nu ţine strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal, de îndeplinirea unei obligaţii constituţionale, astfel că aceasta nu constituie o condamnare cu caracter politic în sensul art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009.

Exemple de hotărârii prin care s-a admis integral apelul declarat de părţi:

Decizia civilă nr. 46/20 aprilie 2010, dosar nr. 2024/96/2009 Decizia civilă nr. 55/04 mai 2010, dosar nr. 2019/96/2009 Decizia civilă nr. 56/04 mai 2010 , dosar nr. 2018/96/2009 Decizia civilă nr. 57/04 mai 2010 , dosar nr. 2022/96/2009 Decizia civilă nr. 58/04 mai 2010 , dosar nr. 2026/96/2009


26

Legea nr. 221/2009

Curtea de Apel Tg. Mureş a admis apelul declarat de reclamantul E. A., împotriva Sentinţei civile nr. 1349 din 17 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş.

A desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, Tribunalul Mureş, în rejudecare se vor solicita reclamantului precizări suplimentare cu privire la obiectul acţiunii introductive şi în raport cu aceste precizări, se vor administra probele necesare pentru a se stabili dacă acesta este îndreptăţit să beneficieze de prevederile Legii nr. 221/2009, urmând a se avea în vedere şi motivele invocate prin cererea de apel.

IV. Decizii relevante cu privire la :

Legea nr. 221/02 iunie 2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

Decizia nr. 44 din 15 aprilie 2010 – Dosar nr. 2295/96/2009

Curtea de Apel Tg. Mureş - Secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 220 din 2 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.2295/96/2009, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta K. M. G. în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat prin M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.H. şi, drept consecinţă:

- a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 01.01.1951 – 24.02.1955, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a bunicului acesteia, defunctul S. J.;

- a respins capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale;

- a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că aşa cum rezultă din adeverinţa nr.332 din 4.03.2009, eliberată de Primăria

27

Legea nr. 221/2009

comunei Săcel, tatăl reclamantei, numitul S. J., alături de bunicul acesteia, numitul S. A., figurează în registrul agricol din anii 1951 – 1955 la categoria socială ca, chiaburi. Din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de fond a rezultat că bunicul reclamantei, precum şi părinţii acesteia, numiţii S. A. şi E., au fost declaraţi chiaburi, iar din acest motiv membrii familiei, printre care şi reclamanta care a convieţuit cu dânşii, au suferit persecutări din partea organelor de ordine în perioada anilor 1951 -1955.

Din probele administrate instanţa de fond a reţinut că persecutarea unei persoane care nu a săvârşit nici un act de natură infracţională, singura vină fiind că a posedat în trecut teren şi că a fost ajutat la muncile agricole de alte persoane, are o natură politică, sub acest aspect fiind întrunite condiţiile reglementate de art. 4 din Legea nr.221/2009.

În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamantă privind acordarea de despăgubiri morale în sumă de 500.000 lei, instanţa de fond a reţinut că nici reclamanta nici antecesorii dânsei nu au fost condamnaţi politic, ci au suferit de pe urma măsurilor administrative abuzive luate împotriva lor, ca urmare nu există temei legal în baza cărora aceste despăgubiri morale să poată fi acordate.

În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor materiale în sumă de 10.000 lei, acestea nu au fost dovedite în speţă.

În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocaţial.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termen legal, pârâta S.R., reprezentat prin M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.H., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul exonerării S.R. de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greşit s-a făcut aplicarea art.274 alin.1 Cod procedură civilă, dat fiind că pârâta nu s-a opus în mod categoric admiterii acţiunii ci doar a arătat că raportat la obiectul cauzei probele administrate nu au fost suficiente.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu motivele invocate în apel şi ţinând seama şi de caracterul devolutiv al acestuia, instanţa reţine următoarele.

Potrivit art.274 alin.1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii, va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Într-adevăr potrivit art.275 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, prin întâmpinarea depusă de pârâtă la dosarul de fond pentru termenul de judecată din 8.02.2009, pârâta S.R., reprezentat prin

28

Legea nr. 221/2009

M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.H., a solicitat respingerea acţiuni formulate de K. M. G.

În aceste condiţii nu se poate reţine că în cauză sunt aplicabile prevederile art.275 Cod procedură civilă, aşa cum a susţinut pârâta prin apelul declarat.

În consecinţă, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, instanţa va respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 220 din 2 februarie 2010 de către pârâtul S.R., reprezentat prin M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.H.



Prin sentinţa civilă nr. 298 din 09.02.2010 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 2375/96/2009 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta F. E., în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat prin M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.H.,, constatându-se caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele respective împotriva reclamantei în perioada 21.08.1951-28.09.1956, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a socrului reclamantei, defunctul F. M.

Prin aceeaşi hotărâre s-au respins capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că din probele administrate rezultă faptul că socrul reclamantei, F. M., a fost declarat chiabur în anul 1951, întrucât deţinea o instalaţie agricolă şi a avut un angajat, astfel că întreaga familie a suferit persecutări din partea organelor de ordine.

Instanţa de fond a reţinut că membrilor familiei, inclusiv reclamantei, le-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comună şi aveau obligaţia de a preda produsele agricole provenite din munca agricolă desfăşurată, către stat.

S-a constatat că sunt întrunite condiţiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, în vederea constatării caracterului politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 21.08.1951 – 28.09.1956, însă s-a reţinut că potrivit art. 5 alin. 1

29

Legea nr. 221/2009

lit. a din acelaşi act normativ despăgubiri se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic.

Referitor la despăgubirile materiale, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada acestora.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele părţi.Reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate şi

admiterea cererii de chemare în judecată, inclusiv a petitelor vizând acordarea despăgubirilor.

În motivarea apelului s-a arătat că prima instanţă a dat o interpretare restrictivă eronată prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, întrucât rezultă fără dubiu că au dreptul la despăgubiri şi persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Apelantul pârât, S.R., reprezentat prin M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.H., a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul exonerării acestuia de la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 300 lei.

În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale, întrucât instituţia nu s-a opus în mod categoric admiterii acţiunii, ci doar a arătat în apărare că, raportat la obiectul cauzei, probele administrate nu erau suficiente.

În drept, apelanţii au invocat dispoziţiile art. 282 şi urm. din Codul de procedură civilă, art. 274, art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Apelantul pârât a formulat întâmpinare la apelul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică în ceea ce priveşte respingerea capetelor de cerere privind acordarea despăgubirilor.

Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căi de atac, consacrat de art. 292, art. 295 C.pr.civ. precum şi în raport de susţinerile părţilor şi probele administrate, Curtea reţine următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Harghita, reclamanta F. E. a solicitat a se constata faptul că măsurile administrative care s-au luat faţă de aceasta şi familia sa au avut caracter politic şi abuziv şi a obliga S.R. să-i plătească 600.000 lei despăgubiri morale şi 120.000 lei despăgubiri materiale, precum şi 300 lei cheltuieli de judecată.

Din probele administrate în faţa primei instanţe rezultă că socrul reclamantei, F. M., a fost declarat chiabur, apreciindu-se că ar fi aparţinut clasei exploatatoare, întrucât a deţinut o instalaţie agricolă (batoză) şi a avut un angajat care lucra cu acest utilaj.

Astfel, martorii D. D. şi N. I. au arătat că întreaga familie a lui F. M., inclusiv reclamanta au suferit persecutări din partea organelor de ordine, stabilirea domiciliul obligatoriu în comuna Şoimuşu Mare. În acest sens, martorii au arătat că nici un membru al familiei lui F. M., inclusiv

30

Legea nr. 221/2009

reclamanta, nu puteau să părăsească localitatea fără acordul organelor de ordine şi erau obligaţi să se prezinte periodic la sediul acestora.

Potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, textul legal făcând trimitere la art. 1 alin. 3 din acelaşi act normativ, care la rândul său, face trimitere la unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.

Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea constată că în mod legal prima instanţă a constatat că măsurile administrative luate faţă de reclamantă de organele represive, în perioada 21.08.1951 – 28.09.1956, ca urmare a declarării socrului acesteia ca fiind chiabur, au avut un caracter politic.

De altfel, acest aspect nici nu a făcut obiectul criticilor apelantului pârât.

Referitor la despăgubirile solicitate de reclamantă, Curtea reţine că, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (lit. a), respectiv, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (lit.b).

Faţă de prevederile legale menţionate, în mod legal prima instanţă a constatat că despăgubiri morale se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, ceea ce nu este cazul în speţă.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, reclamanta nu a făcut dovada acestora, în sensul că nu a administrat probe în privinţa valorii utilajului agricol deţinut de socrul său şi nici nu a probat faptul că utilajul respectiv ar fi fost confiscat, ca efect al unei măsuri administrative.

Faţă de considerentele expuse, instanţa constată că apelul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Referitor la apelul pârâtului, Curtea constată că acesta vizează exclusiv obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate de apelant, instanţa constată că prin întâmpinarea formulată la cererea de

31

Legea nr. 221/2009

chemare în judecată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că reclamanta nu a probat pretenţiile formulate.

Faţă de acest aspect, în mod legal a reţinut prima instanţă că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 din C.pr.civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară de situaţia în care a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Cum pârâtul a căzut în pretenţii, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 274 din C.pr.civ., prima instanţă obligându-l în mod legal la plata cheltuielilor de judecată, astfel că nici apelul pârâtului nu este fondat.

Prin urmare, instanţa, în temeiul prevederilor art. 296 C.pr.civ., va respinge ca nefondate apelurile promovate de reclamanta F. E. şi de pârâtul S.R., reprezentat prin M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.H., împotriva Sentinţei civile nr. 298 din 09.02.2010 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 2375/96/2009.

Decizia nr. 55 din 4 mai 2010 – Dosar nr. 2019/96/2009


Prin sentinţa civilă nr. 138 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 2019/96/2009 s-a admis acţiunea reclamantului B.J., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.H., constatându-se caracterul politic al condamnării penale a reclamantului, dispusă prin sentinţa penală nr. 156/6.09.1983, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 1146/1978, prin care reclamantul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare.

Prin aceeaşi hotărâre pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 30.000 Euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum şi la plata sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, iar în contextul existent în acel moment, prin sentinţa de condamnare s-a încălcat libertatea la gândire şi conştiinţă a reclamantului, de apartenenţă la un cult religios neinterzis de lege, fiind astfel încălcat un drept fundamental al reclamantului, reglementat şi de art.9 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi care nu poate forma obiectul unor restrângeri în afara situaţiilor prevăzute de lege.

32

Legea nr. 221/2009

Infracţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat dobândeşte natura unei infracţiuni politice, deoarece, i s-a limitat libertatea de gândire şi de conştiinţă religioasă, cu menţiunea că asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului politic, instaurat de dictatura comunistă, în acea perioadă în România.

Astfel, infracţiunea a devenit politică deoarece în vechiul regim nu exista posibilitatea executării serviciului militar alternativ, astfel încât persoanele care, prin apartenenţa la un anume cult religios sau din alte motive de conştiinţă refuzau executarea serviciului militar obligatoriu, erau nevoite să suporte rigorile legii penale, rezultate din acest refuz.

Potrivit art.2 alin.1, lit. d din O.U.G. nr.214/1999, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale.

Reclamantul, prin neprezentare la încorporare, a urmărit să i se respecte unul din drepturile sale civile fundamentale şi anume libertatea de gândire, conştiinţă şi religie şi implicit dorinţa de a i se respecta dreptul de a aparţine unui cult religios.

Instanţa a reţinut că, ţinând cont de durata detenţiei, modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale şi a executării pedepsei, precum şi de starea de nesiguranţă şi tensiune la care a fost supus reclamantul, se justifică obligarea S.R. la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare şi executarea pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul S. R., prin M. F. P., prin D.G.F.P. Mureş, solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantului.

În motivarea apelului s-a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât nu se poate considera că pronunţarea unor condamnări pentru infracţiunile de insubordonare ori de neprezentare la recrutare sau încorporare pot fi înţelese ca încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori ca negări şi nerespectări ale drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale din raţiuni politice, deoarece, aşa cum s-a menţionat, în perioada respectivă, Constituţia garanta libertatea conştiinţei, dar, în acelaşi timp, prevedea şi obligaţia executării stagiului militar pentru toţi cetăţenii, neexistând aşadar, o discriminare pe criterii religioase.

În perioada ulterioară anului 1968, condamnările pentru cele două infracţiuni analizate nu au fost dispuse pe criteriul apartenenţei la un cult religios, ci pentru săvârşirea unor fapte strict determinate de norme penale, iar problema libertăţii de conştiinţă şi de religie în legătură cu obligaţia de satisfacere a stagiului militar nu poate fi considerată ca fiind indisolubil legată de regimul politic existent în acea perioadă, deoarece nu

33

Legea nr. 221/2009

are la bază raţionamente ce ţineau de valorile comuniste, ci de organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.

Aşadar, restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada post-comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist.

Prin instituirea obligaţiei de executare a serviciului militar pentru toţi cetăţenii, fără vreo discriminare pe motive religioase, nu se poate considera că a existat o persecuţie politică, deoarece legea nu prevedea nicio distincţie pe acest criteriu sau de altă natură, iar îndatorirea de a satisface stagiul militar revenea tuturor cetăţenilor apţi să-l efectueze.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, apelantul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului pretins.

Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căi de atac, consacrat de art.292, art.295 C.pr.civ., precum şi în raport de susţinerile părţilor şi probele administrate, Curtea reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 156 din 6.09.1983 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, prevăzută de art. 354 alin. 2 din Codul penal.

Din considerentele sentinţei menţionate rezultă că în faţa comisiei de încorporare, reclamantul a declarat că refuză să satisfacă serviciul militar, întrucât face parte din cultul religios „Martorii lui Iehova”, ale cărui precepte îi interzic acest lucru.

Potrivit dispoziţiilor art.1 alin.3 din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în această perioadă, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală (decât cele de la alin.2), dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din O.U.G. nr.214/1999.

Art. 2 alin. 1 lit. d din O.U.G. nr. 214/1999 prevede că sunt infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop respectarea drepturilor şi libertăţile fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale.

Instanţa constată că textul legal menţionat nu este incident în cauză, întrucât condamnarea pentru infracţiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare nu poate fi înţeleasă ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale deoarece, în perioada la care ne referim, Constituţia garanta libertatea conştiinţei (art.

34

Legea nr. 221/2009

30), dar în acelaşi timp, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40) pentru toţi cetăţenii fără nicio discriminare pe criterii religioase.

Condamnarea reclamantului pentru refuzul la încorporare nu a fost dispusă pentru că acesta ar fi luptat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,ci pentru că a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia ce-i revenea în calitate de cetăţean al statului român, aceea de a efectua stagiul militar. Această obligaţie nu avea la bază raţionamente care să ţină de valorile comuniste, nu ţinea de regimul dictatorial, ci era o îndatorire care revenea tuturor cetăţenilor români apţi să efectueze serviciul militar, fără nici un fel de discriminare.

Scopul Legii nr. 221/2009 este de a repara prejudicii cauzate persoanelor care au suferit condamnări în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru săvârşirea unor fapte care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar. Astfel, în situaţia analizării caracterului politic al unei condamnări, în sensul actului normativ menţionat, trebuie să se aibă în vedere existenţa unei legături între condamnare şi săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, care să aibă ca scop împotrivirea la regimul comunist. În acest sens, ne-am fi aflat în prezenţa unei condamnări cu caracter politic, în situaţia în care sancţiunea ar fi fost aplicată pentru că reclamantul, s-ar fi împotrivit regimului totalitar luptând pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, or statul a sancţionat refuzul cetăţeanului său de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a efectua stagiul militar, care nu avea nicio legătură nici cu regimul comunist, nici cu conştiinţa religioasă.

Aşadar, în înţelesul Legii nr. 221/2009, nu orice faptă care avea ca obiect apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale putea să atragă o condamnare cu caracter politic, ci numai dacă prin săvârşirea acesteia se urmărea împotrivirea la regimul comunist. Prin urmare, condamnarea reclamantului pentru infracţiunea de nesupunere la încorporare nu a fost dispusă nici pentru că reclamantul s-ar fi împotrivit regimului totalitar, nici pentru apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de norme penale, care privesc organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.

Astfel, nu se poate considera că scopul instituirii obligaţiei de efectuare a serviciului militar a fost determinat de raţiuni politice specifice regimului comunist, întrucât ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.

În absenţa unui asemenea scop al incriminării ori al săvârşirii faptei, nu se pune problema existenţei unei infracţiuni, respectiv a unei condamnări cu caracter politic.

În interpretarea problemei în discuţie, Comisia europeană a drepturilor omului a decis că dispoziţiile art. 4 paragraful 3 lit.b din Convenţie nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituţie a serviciului militar, pentru cei care nu sunt în măsură să îl

35

Legea nr. 221/2009

satisfacă din motive de conştiinţă, obligaţia îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigenţele textului Convenţiei. (Johansen c/a Norvegiei, 14 octombrie 1985). De asemenea, Comisia a stabilit că nu reprezintă o încălcare a art.9 din Convenţie, care garantează libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, însă a fost recunoscută posibilitatea pe care statele membre ale Consiliului Europei o aveau de a recunoaşte refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conştiinţă şi de a-l înlocui cu prestarea unei alte activităţi sociale (Grandrath c/a RFG, 12 decembrie 1966; N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984; A. c/a Elveţiei, 9 mai 1984). Aceeaşi orientare a Comisiei se menţine şi în jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conştiinţă, determinate de apartenenţa persoanei la Organizaţia Religioasă "Martorii lui Iehova", a concluzionat că art.9 din Convenţia europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conştiinţă (Bayatyan c/a Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009). Prin urmare, restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist.

Din această perspectivă, instanţa constată că infracţiunea pentru care reclamantul intimat a fost condamnat nu constituie o condamnare cu caracter politic în sensul art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009.

În consecinţă, constatând că apelul pârâtului este întemeiat, în baza dispoziţiilor art. 296 din Cod proc. civilă îl va admite şi va schimba sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul B.J.



Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş în dosar nr. 2481/102/2009 din 28 octombrie 2009, reclamantul N. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.R., prin M.F.P.,obligarea la plata sumei de 25.000 Euro, echivalentul în lei la momentul plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic, dispusă prin sentinţa penală nr. 1551/6 octombrie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj.

36

Legea nr. 221/2009

Prin sentinţa civilă nr. 384 din 2 martie 2010, Tribunalul Mureş a admis cererea formulată de reclamantul N. M. în contradictoriu cu S.R., prin M.F.P. şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a echivalentului în lei la momentul plăţii efective, a sumei de 25.000 Euro, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1551/6 octombrie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, reclamantul N. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare corecţională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, prevăzut şi pedepsit de art. 209 pct. IV Cod penal. Din dispozitivul sentinţei amintite reiese faptul că s-a dedus perioada de „detenţiune preventivă de la data de 1 februarie 1949”.

Instanţa de fond a reţinut că această infracţiune constituie condamnare cu caracter politic, iar prin martorii audiaţi reclamantul a probat faptul că aceea condamnare i-a cauzat suferinţe care impun o reparaţie morală.

S-a apreciat că raportat la probele administrate în cauză, apărarea pârâtului, în sensul că suma pretinsă de reclamant nu s-ar justifica în condiţiile în care acesta beneficiază de o pensie de 200 lei lunar, în temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990, nu poate fi primită, dat fiind că în prezenta cauză reclamantul urmăreşte obţinerea unei reparaţii pentru suferinţele cauzate de acea condamnare.

În aceste condiţii, având în vedere şi prevederile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, instanţa a apreciat că pentru o reparaţie justă, daunele morale pretinse prin cererea de chemare în judecată se impun a fi adăugate la forma de reparaţie acordată reclamantului în baza Decretului – Lege nr. 118/1990.

Instanţa a avut în vedere faptul că probele administrate dovedesc încălcări aduse valorilor fundamentale ale fiinţelor umane, ocrotite prin art. 22 din Constituţia României, i s-a încălcat însuşi dreptul la onoare, la libertate fizică şi psihică, atingeri care în temeiul prevederilor art. 998 şi 999 Cod civil, justifică o reparaţie morală.

La aprecierea cuantumului daunelor morale instanţa a avut în vedere încălcarea dreptului la libertate a reclamantului prin însăşi condamnarea cu caracter politic, care, potrivit declaraţiilor celor doi martori audiaţi, a fost urmată de suferinţe provocate în regimul de detenţie, de consecinţe pe plan social, profesional, după eliberarea reclamantului din penitenciar, precum şi de suferinţele aduse membrilor familiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, apel, pârâta, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea apelului s-a arătat că la aprecierea cuantumului sumei solicitate ca despăgubiri morale, instanţa de fond nu a ţinut seamă de

37

Legea nr. 221/2009

faptul că reclamantul beneficiază deja lunar de o pensie de 200 lei, stabilită pentru aceeaşi condamnare.

S-a mai arătat că instanţa a acordat daune morale printr-o apreciere subiectivă fără a exista anumite elemente din care să rezulte motivul pentru care a fost stabilit cuantumul daunelor.

Examinând sentinţa atacată, Curtea de Apel reţine că nu subzistă motive de ordine publică, astfel că vor fi analizate motivele de nelegalitate invocate prin apelul pârâtului.

Este necontestat prin apelul declarat faptul că reclamantul a fost condamnat politic, încadrându-se în prevederile Legii nr. 221/2009, suferind o condamnare de 1 an închisoare.

Totodată, în mod corect instanţa de fond a reţinut din probele administrate în cauză că această condamnare a produs reclamantului suferinţe fizice şi psihice, având dreptul, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Ceea ce este criticat la sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş, prin apelul declarat, este cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, îndreptăţirea reclamantului fiind corect stabilită şi necontestată de către pârâta –apelantă.

Legea nr.221/2009 stabileşte condiţiile de acordare a acestei despăgubiri însă nu şi criteriile de cuantificare ale acestora.

Singura precizare cu privire la cuantificare pe care legiuitorul înţelege să o facă este aceea prevăzută de art. 5 lit. a „La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate … în temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990 … şi a O.U.G. nr. 214/1999”.

În cauză, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990 reclamantului i s-a acordat o pensie, urmare a recunoaşterii ca vechime în muncă a perioadei în care s-a aflat în detenţie.

Această precizare nu reprezintă însă un criteriu suficient de natură a putea determina daunele morale.

Faptul de a nu se stabili criterii clare este determinat şi de aceea că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.

Cu toate acestea, instanţa nu poate lăsa la libera apreciere a reclamantului stabilirea cuantumului daunelor deoarece acestea ar însemna luarea în considerare a unui criteriu pur subiectiv.

Tocmai de aceea, considerăm oportun ca în asemenea situaţii să luăm în considerare faptul că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale pentru încălcarea unor drepturi fundamentale nu operează cu criterii prestabilite de evaluare, ci judecă în echitate.

38

Legea nr. 221/2009

Judecata în echitate înseamnă în baza normelor morale şi nu a celor juridice.

Este evident însă că nu se poate stabili exact despăgubirea dacă nu se apreciază prejudiciul moral, dacă nu se apreciază consecinţele sale. De aceea trebuie făcută o apreciere a prejudiciului moral după care suma destinată asigurării efective a satisfacerii, alinării sau uşurării suferinţelor persoanei vătămate moral.

Aprecierea prejudiciului moral trebuie făcută după criterii proprii naturii prejudiciului cum ar fi: importanţa prejudiciului moral, durata şi intensitatea durerilor fizice şi psihice, etc.

În cauză, aşa cum am mai arătat, este evident că perioada de detenţie de 1 an a determinat suferinţe fizice şi psihice reclamantului.

Cu toate acestea suma solicitată de reclamant şi acordată de instanţa de fond este prea mare în raport cu perioada de detenţie. În plus trebuie să reţinem că durerile fizice şi psihice nu sunt susceptibile de o reparaţie propriu-zisă, acestea putând fi doar atenuate prin realizarea unei satisfacţii corelative. În condiţiile în care s-ar lăsa la aprecierea fiecărui reclamant cuantificarea acestei satisfacţii, s-ar ajunge la sume exorbitante tocmai datorită gradului ridicat de subiectivism cu care fiecare îşi evaluează propriile suferinţe.

În consecinţă, instanţa de apel urmează a reduce suma acordată cu titlu de daune morale la 12.000 Euro, în echivalent lei, această sumă fiind de natură a asigura o satisfacţie echitabilă pentru suferinţele fizice şi psihice datorată efectuării unui an de închisoare urmare a unei condamnări politice.

Faţă de cele arătate, Curtea de Apel, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 384/2 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş pe care o va schimba în sensul mai sus arătat.



Prin sentinţa civilă nr. 225 din 2 februarie 2010, Tribunalul Harghita a admis cererea formulată de reclamanţilor K. A. – I. şi S.L., a constatat caracterul politic al măsurilor administrative dispuse de organele represive în anul 1952 ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur al tatălui reclamantei, a respins capetele de cerere formulate de reclamanţi privind acordarea daunelor materiale şi morale. Instanţa a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 de lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

39

Legea nr. 221/2009

Astfel cum rezultă din adeverinţa nr. 2852/2008, eliberată de Comuna Zetea (fila 2), tatăl reclamanţilor, defunctul Ş.D.J., decedat la 10 iulie 2000, a figurat pe lista chiaburilor din această comună în anul 1952. Această împrejurare este atestată şi de extrasul după tabelul nominal cuprinzând chiaburii din raza Raionului Odorhei, poziţia nr. 4, în care se menţionează că „până în anul 1950 a avut slugi agricole, soţia acestuia fiind fiică de chiabur, aparţine clasei exploatatoare” (fila 23, în traducere la fila7).

Conform adresei nr. 2184/2009, emisă de Comuna Zetea, judeţul Harghita, rezultă că, nu există acte care să ateste faptul că, S.D.J. şi familia acestuia li s-ar fi stabilit domiciliu obligatoriu.

Din declaraţia martorilor B.D. şi S.E., audiaţi în faţa instanţei, rezultă că S.D.J., a fost declarat chiabur, iar din acest motiv a fost persecutat politic împreună cu familia sa, neavând voie să părăsească localitatea doar numai cu autorizarea organelor locale, însă nu li s-a stabilit domiciliu obligatoriu (fila 39-41).

Potrivit art. 3 din legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi, colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre acte normative enumerate în conţinutul acestui articol.

În conformitate cu prevederile art. 4, alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de asemenea, pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora.

În speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că, este prin esenţă o măsură abuzivă, caracteristică unui regim de opresie, împrejurarea că numitul S.D.J., a figurat pe lista chiaburilor, iar din acest motiv a fost persecutat politic împreună cu familia sa.

Este evident că persecutarea unei persoane care nu a săvârşit nici un act de natură infracţională, precum şi luarea de măsuri represive împotriva acestuia conferă măsurii administrative luate de organele represive ale regimului comunist, împotriva susnumitului, un caracter politic.

Sub acest aspect, fiind întrunite condiţiile reglementate de art. 4 din Legea nr. 221/2009.

În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamanţi privind acordarea despăgubirilor morale în sumă de 400.000 lei, tribunalul reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 5, alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, despăgubiri morale se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic. Or, în speţa dedusă judecăţii, nici reclamanţii şi nici antecesorii acestora nu au fost condamnaţi politic, ci au suferit de pe urma măsurilor administrative abuzive luate

40

Legea nr. 221/2009

împotriva lor de organele represive din aceea perioadă, ca urmare nu există temei legal în baza cărora aceste despăgubiri morale ar putea fi acordate.

În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor materiale în sumă de 8.000 lei, acestea pot fi acordate în temeiul art. 5, alin. 1, lit. b din lege, însă nefiind dovedite în speţă, acest capăt de cerere a fost respins.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel S. R. prin M. F. P. reprezentat de D.G.F.P. H. şi reclamanţii K. A.-I. şi S. L.

Apelantul S. R. a criticat hotărârea atacată arătând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, întrucât pârâtul prin reprezentant nu s-a opus categoric admiterii acţiunii.

Apelanţii reclamanţi K. A. – I. şi S.L. au criticat hotărârea atacată sub trei aspecte respectiv: durata măsurilor administrative, respingerea petitului privind despăgubirile pentru daunele morale şi respingerea petitului privind daunele materiale.

Cu referire la prima critică apelanţii au arătat că durata măsurilor administrative s-a situat în perioada 1952-1955 aşa cum au arătat prin acţiune, iar instanţa a luat în considerare doar perioada de început respectiv anul 1952.

Cu referire la a doua critică, apelanţii au arătat că, instanţa a interpretat greşit prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, în sensul în care daunele morale trebuie plătite şi celor care au suferit prin măsurile administrative abuzive.

Privitor la cea dea treia critică formulată prin apel, reclamanţii au arătat că nu pot produce probe întrucât autorităţile locale nu deţin alte dovezi decât tabelele privind peroanele desemnate drept chiaburi.

Pârâtul S. R. prin M. F. P. reprezentat prin D.G.F.P.H., a formulat întâmpinare la apelul formulat de reclamanţi, solicitând respingerea acestuia întrucât hotărârea pronunţată de instanţa de fond este ferită de critici cu referire la aspectele criticate.

Asupra apelurilor declarate instanţa reţine următoarele:Apelul declarat de reclamanţi este întemeiat în parte pentru

următoarele considerente:Prin cererile adresate de D.M.P.S. H., reclamanţii au solicitat să le fie

recunoscută calitatea de beneficiari a Decretului-Lege nr. 118/1990, pentru perioada ianuarie 1952 - iulie 1953, perioadă în care tatăl reclamanţilor a fost declarat chiabur iar autorităţile represive din aceea vreme au dispus măsura domiciliului obligatoriu pentru întreaga familie inclusiv pentru reclamanţi.

Aceeaşi pretenţie a fost menţinută şi prin precizările depuse la instanţă de către reclamanţi.

41

Legea nr. 221/2009

Din adeverinţa emisă de C. L. al C. Z. şi tabelul alăturat acesteia (filele 21-23 dosar fond), rezultă că tatăl reclamanţilor numitul Ş. D. J. a fost declarat chiabur în luna ianuarie 1952 până în luna iulie 1953.

Având în vedere aceste aspecte, curtea apreciază că hotărârea instanţei de fond este netemeinică astfel că se impune a fi schimbată în parte.

Admiţând apelul declarat de reclamanţi, instanţa va constata caracterul politic al măsurilor administrative pentru perioada ianuarie 1952-iulie 1953.

Cu referire la criticile apelanţilor privind despăgubirile atât morale cât şi materiale, curtea constată că aceste critici sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, despăgubirile pentru daunele morale pot fi acordate numai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic. Interpretarea reclamanţilor apelanţi excede cadrului legal şi dispoziţiei legale arătate.

Din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 nu se desprind altfel de definiţii sau o voinţă a legiuitorului, alta decât cea cuprinsă efectiv în text, în ceea ce priveşte despăgubirile pentru daunele morale suferite.

Cu referire la daunele pentru prejudiciul material, întrucât legea nu prevede o procedură distinctă, instanţele sunt obligate să aplice regulile dreptului comun şi să constate ca fiind incidente prevederile art. 1169 Cod civil.

Din această perspectivă, hotărârea pronunţată de tribunal este legală şi temeinică inexistenţa dovezilor privind daunele materiale nu fac incidente prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din lege.

Cu referire la apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.H., acesta este nefondat întrucât potrivit dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată.

În speţă, pârâtul s-a opus admiterii acţiunii (fila 32 dosar fond), atât în ceea ce priveşte stabilirea caracterului politic al măsurilor administrative cât şi în ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale şi morale.

Astfel fiind, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 274 Cod procedură civilă şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa va admite apelul declarat de reclamanţi, va schimba în parte hotărârea atacată şi va constata caracterul politic al măsurilor administrative pentru perioada ianuarie 1952 - iulie 1953 menţinând restul dispoziţiilor din hotărârea atacată.

Instanţa va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. R. prin M. F. P. – D. G. F. P. H., împotriva aceleiaşi hotărâri.

În baza art. 274, instanţa va obliga pârâtul apelant la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanţii reclamanţi.

42

Legea nr. 221/2009



Prin sentinţa civilă nr. 434 din 23 februarie 2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.C. împotriva pârâtului S.R., reprezentat prin M.F.P., a constatat că măsura administrativă a includerii tatălui reclamantei, B.M., decedat la data de 5 mai 1983, cu ultimul domiciliu în Săcel, sat Şoimoşu Mare, judeţul Harghita, în categoria chiaburilor, în perioada 1951-1955, a avut caracter politic, a respins capetele de cerere prin care reclamanta solicită plata de despăgubiri materiale şi morale şi a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul exonerării Statului Român de la plata cheltuielilor de judecată dispuse, în cuantum de 300 lei.

În motivarea apelului a arătat că prin intermediul sentinţei civile atacate instanţa de fond a acordat intimatei reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 300 de lei, în considerarea faptului că S.R. a căzut în pretenţiuni în baza art. 274 alin. 1 Codul de Procedură Civilă. Având în vedere dispozitivul sentinţei, consideră că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale cu atât mai mult cu cât, în principiu, instituţia lor nu s-a opus în mod categoric admiterii acţiunii, ci doar au arătat faptul că, raportat la obiectul cauzei, în opinia lor, probele administrate în cauză nu erau suficiente.

În drept, au invocat prev. art. 282 şi urm. Codul de Procedură Civilă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, conform efectului devolutiv al apelului conferit de art. 292-296 Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că acesta este nefundat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 274 alin. 1 şi 275 Codul de Procedură Civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond (filele 20-21), pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată şi nefondată. Din formularea fără echivoc nu reiese că pârâtul nu s-ar fi opus „în principiu” admiterii acţiunii, ci dimpotrivă, au arătat că în condiţiile în care acţiunea a fost formulată şi probată, punctul lor de vedere este acela că acţiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată şi nefondată.

43

Legea nr. 221/2009

Ca atare, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prev. art. 276 Codul de Procedură Civilă. Consecinţa firească a admiterii acţiunii este obligarea pârâtului (partea care „a căzut în pretenţii”) la plata cheltuielilor de judecată avansată de reclamant. Pârâtul nu a probat că ar fi fost de acord cu admiterea cererii reclamantului.

Faţă de cele de mai sus, Curtea, în baza art. 296 Codul de Procedură Civilă, va respinge ca nefondat apelul pârâtului.



Prin Sentinţa civilă nr.1349 din 17 decmebrie 2009. pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă în dosarul nr. 1896/102/2009 s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul E. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P., reprezentant în cauză de D.G. F. P. M., având ca obiect despăgubiri întemeiate pe prevederile Legii nr. 221/2009.

Împotriva acestei sentinţei, în termen legal a declarat apel reclamantul şi a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate şi în consecinţă admiterea acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că reclamantul a formulat o acţiune civilă împotriva S.R. pentru a se constata caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus reclamantul şi familia sa, conform prevederilor Legii nr. 221/2009. Reclamantul a susţinut că şi-a întemeiat cererea pe efectele măsurilor administrative cu caracter politic dispuse împotriva familiei sale în perioda anilor 1950 – 1954, pe baza unor ordine politice familia reclamantului fiind evacuată din locuinţa personală situată în Târnăveni şi obligată să se mute în localitatea Seuca într-o locuinţă aflată în subsolul unui castel vechi.

Reclamantul a susţinut că Tribunalul Mureş în mod greşit a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii introductive şi a respins această cerere fără a cerceta nici măcar parţial fondul cauzei. Astfel instanţa de fond a ajuns la o concluzie greşită neluând în considerare actele existente la doasar şi cererile în probaţiune formulate de reclamant.

S-a mai invocat faptul că nu a existat niciun temei pentru ca instanţa de fond să aplice sancţiunea inadmisibilităţii deoarece reclamantul a solicitat doar acordarea unor drepturi legale pentru suferinţele morale din trecut care până la acest moment nu au fost reparate, prin sentinţa criticată fiind dată o interpretare greşită cererii introductive.

Temeiul legal invocat de reclamant priveşte situaţia reglementată de dispoziţiile art. 3 şi art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, deoarece măsurile administrative au fost dispuse şi luate de organele represive ale statului.

44

Legea nr. 221/2009

Pe de altă parte reclamantul a arătat că nu a solicitat aplicarea procedurilor reparatorii pentru imobilul preluat abuziv în condiţiile în care a dovedit prin actele depuse la dosar stadiul procedurilor pornite în baza Legii nr. 112/1995 şi a Legii nr.10/2001, cu privire la imobilul respectiv.

D.G.F.P.M. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea apelului, invocând faptul că afirmaţia reclamntului în sensul că excepţia inadmisibilităţii nu se impunea fi admisă întrucât această excepţie nu ar fi fost invocată de pârât este nefondată.

S-a mai arătat faptul că reclamantul nu a adus niciun argument în susţinerea cererii sale care ar fi putut determina instanţa de fond să constate un drept conform Legii nr. 221/2009, respectiv să constate caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supus reclamantul împreună cu familia sa şi prin urmare criticile formulate de reclamant prin motivele de apel sunt nefondate.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel şi în raport de efectul devolutiv al apelului şi având în vedere actele şi lucrările doarului Curtea reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 14 august 2009, reclamantul E. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P. „constatarea unui drept conform Legii nr. 221/2009, art. 4-5” invocând faptul că împreună cu familia au fost strămutaţi cu ocazia naţionalizării a imobilului în care locuiau din Târnăveni în localitatea Seuca.

Prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative de preluare către S. R. a locuinţei din localitatea Târnăveni şi ca atare având în vedere că se invocă o preluare abuzivă a imobilului respectiv, s-a apreciat că prevederile speciale ale Legii nr. 221/2009, nu se aplică în speţă, motiv pentru care cererea formulată de reclamant a fost respinsă ca inadmisibilă.

Conform prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanţei de judecată să se constate caracterul politic al acestora.

Instanţa de fond nu a administrat nicio probă pentru a stabili dacă reclamantului i se aplică aceste prevederi legale şi s-a limitat doar la a reţine faptul că acţiunea reclamantului este inadmisibilă deoarece s-a invocat doar o preluare abuzivă a imobilului în care a locuit reclamantul şi familia sa.

Apreciem că în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 din Codul de procedură civilă, instanţa trebuia să lămurească obiectul acţiunii introductive, având în vedere că prin invocarea prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, este cert că reclamantul nu a urmărit obţinerea de drepturi pentru imobilul preluat de stat în condiţiile în care acest imobil a uzat de procedurile prevăzute prin legile reparatorii speciale, ci stabilirea

45

Legea nr. 221/2009

caracterului politic al răspunsurilor administrative luate după preluarea imobilului şi acordarea de despăgubiri ca efect al acestor măsuri.

În acest context, instanţa trebuia să-i solicite reclamantului precizări suplimentare cu privire la obiectul acţiunii, cu atât mai mult cu cât acesta nu avea studii juridice şi nu a fost reprezentat de un avocat.

Procedând în acest fel, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi întrucât prin respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă nu a fost abordat fondul cauzei, instanţa de apel apreciază că sunt incidente în cauză prevederile art. 297, alin. 1 Cod procedură civilă.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 297, alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de apel va admite apelul declarat de reclamant şi va desfiinţa sentinţa atacată dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureş. În rejudecare se vor solicita reclamantului precizări suplimentare cu privire la obiectul acţiunii introductive şi în raport cu aceste precizări, se vor administra probele necesare pentru a se stabili dacă acesta este îndreptăţit să beneficieze de prevederile Legii nr. 221/2009, urmând a se avea în vedere şi motivele invocate prin cererea de apel.

Decizia nr. 102 din 24 iunie 2010 – Dosar nr. 2290/96/2009


Prin sentinţa civilă nr. 363 din 16.02.2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F. P., în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat prin M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.H.,, a constatat caracterul politic al măsurii administrative abuzive de declarare a reclamantului şi familiei sale ca chiaburi în perioada 1951-1955, a respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtului S.R. – M.F.P. la plata despăgubirilor morale şi materiale şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut, după analizarea actelor şi lucrărilor dosarului, că familia reclamantului şi acesta au fost declaraţi chiaburi în perioada 1951-1955, cu toate obligaţiile şi interdicţiile ce decurgeau din această categorisire, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor şi din registrul agricol din anii 1951-1955, poziţia 156 vol. II. Această împrejurare este de natură să confere reclamantului dreptul de a solicita constatarea faptului că a fost supus unor măsuri administrative abuzive şi că acestea au caracter politic.

În baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, instanţa a considerat acţiunea reclamantului ca întemeiată, sub acest aspect.

Tribunalul a constatat că solicitările privitoare la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale şi materiale pentru suferinţele şi prejudiciile

46

Legea nr. 221/2009

suferite nu pot fi acordate, deoarece art. 5 lit. a din lege menţionează în mod expres şi limitativ categoria de persoane care pot beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral, şi anume acela care a suferit o condamnare cu caracter politic.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi. Pârâtul S.R. – M.F.P., prin DGFP Harghita, a solicitat admiterea

apelului şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul exonerării S.R. de plata cheltuielilor de judecată dispuse, în cuantum de 100 lei.

În motivarea apelului a arătat că instanţa de fond a acordat reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 100 lei, în considerarea faptului că S.R. a căzut în pretenţii în baza art. 274 alin. 1 Codul de Procedură Civilă. Având în vedere dispozitivul sentinţei, consideră că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu nerespectarea prev. art. 304 pct. 9 Codul de Procedură Civilă.

În drept, a invocat prev. art. 115-118, art. 304 pct. 9, art. 308 alin. 2 Codul de Procedură Civilă.

Prin apelul formulat, reclamantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în tot a acţiunii formulate de reclamant şi obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică. Respingând petitul privind despăgubirile materiale şi morale solicitate, instanţa de fond practic a refuzat să judece sub cuvânt că legea nu prevede, fiind culpabilă de denegare de dreptate, conform art. 5 din Codul Civil. De altfel, scopul Legii nr. 221/2009 este tocmai acela de a încerca repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite prin condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, or instanţa de judecată, prin refuzul de acordare a despăgubirilor sub motiv că legea nu prevede, goleşte de conţinut şi de efecte o lege cu caracter reparatoriu. În consideraţia scopului legii, acela de a încerca repararea prejudiciului suferit, atât în cazul persoanelor care au suferit condamnări pronunţate de instanţe judecătoreşti cât şi în cazul celor care au fost supuşi unor măsuri administrative cu caracter politic, aceştia au dreptul de a solicita instanţei de judecată acordarea despăgubirilor morale şi materiale.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, a invocat prev. art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009. Instanţa de fond, pornind de la premisa greşită că legea nu prevede acordarea de despăgubiri materiale în cazul persoanelor cărora li s-au aplicat măsuri administrative cu caracter politic, nici măcar nu a mai analizat susţinerile şi probele administrate, privitoare la acest petit.

Şi în ceea ce priveşte daunele morale, în mod nejustificat instanţa de judecată le-a respins, apreciind că nu există temei legal pentru acordarea acestora. Sunt în situaţia prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr.

47

Legea nr. 221/2009

221/2009, ceea ce înseamnă că, măsurile administrative constatate de instanţa de judecată ca având caracter politic, reprezintă o condamnare cu caracter politic în accepţiunea legii, cu consecinţele prevăzute de art. 5 alin. 1 din lege.

Instanţa nu a aplicat corespunzător prev. art. 4 alin. 2 cu art. 1 alin. 3, raportate la art. 5 alin. 1 lit. a din lege.

Regimul de persecuţie şi oprimare la care a fost supus reclamantul şi familia acestuia, pe lângă obligaţia împovărătoare de predare de produse agricole către stat, de plată a unor impozite în mod nejustificat majorate, s-a concretizat prin interdicţia de a părăsi localitatea fără încuviinţarea prealabilă a autorităţilor locale, prin interzicerea participării la activităţi sociale şi culturale, prin punerea acestora într-o situaţie de inferioritate şi izolare faţă de membrii comunităţii, aspecte dovedite prin înscrisuri şi prin relatările martorilor. Prin luarea unor asemenea măsuri şi prin supunerea reclamantului şi a familiei sale unui asemenea tratament au fost lezate valori morale în strânsă şi directă legătură cu onoarea şi demnitatea umană. Practic, în regimul comunist etichetarea ca şi chiaburi era echivalentă cu duşmani ai poporului, care trebuiau izolaţi atât la propriu, prin instituirea domiciliului forţat, cât şi prin excluderea din viaţa socială a comunităţii. Chiar dacă prejudiciul moral este foarte dificil de cuantificat şi de multe ori despăgubirea nu poate acoperi în sens real suferinţa psihică resimţită şi privarea efectivă de o viaţă normală şi liniştită pe parcursul anilor de represiune comunistă, totuşi instanţa de judecată avea la îndemână criterii de determinare a acestora prin prisma consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sociale, dovedite prin probele administrate. Astfel, măsurile administrative cu caracter politic ce au fost aplicate reclamantului şi familiei sale de către regimul comunist, dau dreptul atât la despăgubiri de ordin moral pentru prejudiciile cauzate personalităţii sociale, cât şi de ordin material constând în echivalentul bunurilor remise ca şi cotă de produse agricole şi diferenţa dintre impozitul perceput şi cel efectiv datorat.

Reclamantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de pârât şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, apreciind demersul judiciar al apelantului ca nefundat, având în vedere prev. art. 274 alin. 1, raportate la art. 276 Codul de Procedură Civilă. Instanţa de judecată a încuviinţat doar în parte cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, reducând cuantumul acestora de la 300 lei la 100 lei, proporţional cu pretenţiile admise.

În cauză s-a administrat proba testimonială (fila 18) şi proba cu înscrisuri (filele 19-21).

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, în virtutea efectului devolutiv al apelului, conferit de art. 292-296 Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

48

Legea nr. 221/2009

Apelul pârâtului nu a fost motivat, invocându-se doar prev. art. 304 pct. 9 Codul de Procedură Civilă (în situaţia în care iniţial s-a declarat recurs, recalificat de către instanţa de control în apel). Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prev. art. 274, raportat la art. 276 Codul de Procedură Civilă. Aceasta în condiţiile în care acţiunea reclamantului a fost admisă în parte iar pârâtul, căzând în pretenţii, în accepţiunea dată de art. 274 alin. 1 Codul de Procedură Civilă, era obligat să suporte cheltuielile de judecată ale reclamantului, bineînţeles în măsura admiterii acţiunii. De altfel, pârâtul a fost obligat doar la o parte din cheltuielile de judecată avansate de reclamant.

Ca atare, constatând o legală aplicare a prevederilor procedurale, Curtea, în baza art. 296 Codul de Procedură Civilă, va respinge ca nefodat apelul declarat de pârât.

Apelul declarat de reclamant nu este fondat. La petitele 2 şi 3 al acţiunii reclamantul spăgubiri morale de 500.000 lei pentru suferinţele morale în cei 5 ani, cât au fost categorisiţi chiaburi, el şi părinţii lui, cu toate consecinţele ce au însemnat această calificare, precum şi despăgubiri materiale de 10.000 lei, pentru prejudiciile suferite în cei 5 ani. Prima instanţă a respins aceste petite, reţinând prev. art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009.

Aplicarea corectă şi judicioasă a unui text de lege sau constatarea că solicitările nu sunt întemeiate pe un text de lege în vigoare nu poate duce automat la acuzarea instanţei de denegare de dreptate. Într-adevăr, scopul Legii nr. 221/2009 este unul cu caracter reparator, dar asta nu presupune şi aplicarea legii, dincolo de prevederile ei, sau interpretarea exhaustivă a legii, în raport cu interesele uneia sau alteia dintre părţi.

Reclamantul este cel care face o interpretare greşită a art. 5 alin. 1 lit. b. Acest text de lege prevede, fără echivoc, că se poate cere acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005. Este vorba de „bunuri confiscate” şi nu de faptul că familia reclamantului a fost obligată să plătească cote mai mari de produse agricole şi un impozit majorat. În speţă reclamantul nu a susţinut şi nu a probat că, în urma măsurii administrative cu caracter politic, constatată ca atare de prima instanţă, lui şi familiei sale i s-ar fi confiscat bunuri aflate în proprietatea lor. Ca atare, în mod corect prima instanţă a respins acest petit, fără a mai fi necesară cercetarea probatoriului sub acest aspect, câră vreme solicitarea reclamantului nu se încadra în prevederea expresă şi imperativă a textului de lege sus-citat.

Reclamantul face o interpretare greşită a legii şi când apreciază că din coroborarea prev. art. 4 alin. 2 cu art. 1 alin. 3 i art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 se poate trage concluzia că măsurile administrative

49

Legea nr. 221/2009

constatate de instanţa de judecată ca având caracter politic reprezintă de fapt condamnare cu caracter politic.

Reclamantul a omis să facă referire la prev. art. 1 alin. 1 şi 2 din lege, în care se defineşte condamnarea cu caracter politic ca fiind „orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat după data de 6 martie 1945”, precum şi „condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute în…”. De asemenea, alin. 3 al art. 1 face vorbire şi „orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214 /1999”. Sintagma „persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive”, face parte din titlul O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum este enunţat integral până la sfârşitul alin. 3. La această Ordonanţă face referire legea în art. 4 alin. 2 din lege, când se arată că „prev. art. 1 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să includă măsurile administrative abuzive în categoria condamnărilor politice ar fi făcut acest lucru, la momentul la care a definit noţiunea de „condamnare cu caracter politic”. Dimpotrivă, la art. 3 din lege se defineşte separat ce anume constituie „măsură administrativă cu caracter politic” iar la art. 4 se arată că se poate constata de către instanţă caracterul politic şi al altor măsuri administrative (alin. 2), aşa cum s-a şi admis în speţa dedusă judecăţii.

Art. 5 din lege face distincţia între caracterul măsurii reparatorii care urmează a se aplica. În cazul condamnării cu caracter politic se acordă despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (alin. 1) iar în cazul măsurii administrative se acordă despăgubiri pentru bunurile confiscate, în echivalent (alin. 2). Distincţia este clară şi nu lasă loc la interpretări, ca de altfel şi celelalte articole din lege, citate mai sus.

În concluzie, singura măsură reparatorie cu caracter material care se putea acorda reclamantului, în funcţie de starea de fapt reţinută, era acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative. Cum în speţă reclamantul nu a invocat confiscarea de bunuri ca efect la declarării ca chiaburi, instanţa nu putea acorda aceste despăgubiri. Despre acordarea de daune morale se putea vorbi, în aplicarea acestei legi speciale, doar dacă reclamantul ar fi suferit o condamnare cu caracter politic, aşa cum a fost definită în lege.

Faţă de toate cele reţinute mai sus, Curtea constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, fiind ferită de orice critici, motiv pentru care, în baza art. 296 Codul de Procedură Civilă apelul declarat de reclamant urmează a fi respins ca nefondat.

50

Legea nr. 221/2009

Sent. nr. 384 din 2 martie 2010 – Dosar nr. 2841/102/2009

Tribunalul Mureş - Secţia civilă

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 28 octombrie 2009 sub nr.2481/102/2009, reclamantul N.M., cheamă în judecată în calitate de pârât S.R., prin M.F.P., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 EURO – echivalentul în lei la momentul plăţii – cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic dispusă prin sentinţa penală nr.1551 din 6 octombrie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosar nr.1138/1949. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că prin sentinţa penală amintită, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare corecţională pentru infracţiunea prevăzută de art.209 pct.IV Cod penal.

Reclamantul susţine că acea condamnare a avut caracter politic, în înţelesul art.1 alin1 şi 2 din Legea nr.221/2009, iar suferinţa morală – stabilită „ex lex” – s-a consacrat în cuprinsul legii, prin perceperea condiţiunilor de reală examinare instituite de regimul comunist pentru deţinuţii politici, mai ales în primii ani de dictatură proletară 1948-1956, când s-a suprapus şi cu o lipsă de alimente în ţară, de îngrijiri medicale, etc.

Reclamantul redă în continuare condiţiile de detenţie, concretizate prin săptămâni de vieţuire în celule subpământene de 2 x 1 m.l. , insalubre, fără lumină, cu două scânduri pentru a se întinde şi copleşitoarea singurătate. De asemenea, arată că practic, erau ţinuţi fără mâncare, care se dădea de două ori pe zi, apă caldă sărată, fără pâine sau mămăligă. Luni de zile se desfăşurau interogatorii chinuitoare, pentru a fi silit să recunoască şi fapte grave, pe care nu le-a comis. Reclamantul aminteşte de lipsa de legătură cu familia, care nici nu ştia unde se găsea, iar la Penitenciarul din Piteşti, odată cu iniţierea aşa-zisei reeducări a deţinuţilor tineri, erau supuşi unor cazne neimaginabile. Reclamantul arată că la eliberare a observat o lozincă scrisă uriaş, pe peretele penitenciarului „De aici nu scapă duşmanii poporului”. Iar reîncadrarea în viaţa de fiecare zi a fost la fel de umilitoare. Reclamantul arată că în octombrie 1951, a fost încorporat militar în termen, dar după câteva luni, cineva şi-a amintit că a fost închis şi, de îndată, a fost transferat la un detaşament de muncă, respectiv o fabrică de cherestea „S.” din Bacău, unde a supravieţuit timp de 18 luni. Reclamantul arată că abia în decembrie 1954 a putut intra modest şi discret pe un făgaş normal de viaţă. La acest moment este beneficiar al pensiei de fost deţinut politic de 200 lei lunar şi de fost militar la Direcţia regională de muncă de 42 lei lunar.

Reclamantul invocă în drept, prevederile art.1 alin.1 şi 2 lit.a din Legea nr.221/2009 şi art.4 alin.4, art.5 din acelaşi act normativ.

51

Legea nr. 221/2009

Reclamantul a anexat la cerere, în copie, dispozitivul sentinţei penale nr.1551/1949 (f.3), hotărârea nr.546/1991 eliberată în temeiul Legii nr.118/1990 prin care se recunoaşte calitatea reclamantului de fost deţinut politic (f.4), decizia de pensie nr.136302/1992 (f.5), hotărârea nr.6900 din 10.07.2003 a Casei Judeţene de Pensii Mureş, prin care s-a recunoscut faptul că reclamantul a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul DGSM în perioada 12.08.1952 – 31.12.1953 (f.6), mandatul de arestare nr.782/1949 (f.8), copia carnetului de membru în asociaţia foştilor deţinuţi politici (f.9) şi a livretului militar (f.10-12).

Pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat în cauză de DGFP Mureş a formulat întâmpinare (f.24), prin care solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant. Pârâtul invocă prevederile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 şi susţine că la aprecierea cuantumului daunelor morale pretinse reclamantul nu a ţinut seama de faptul că beneficiază deja lunar de o pensie de 200 lei stabilită pentru aceeaşi condamnare.

Se susţine că daunele morale nu sunt dovedite, ci sunt determinate prin apreciere.

Se arată în continuare că în literatura juridică s-a statuat că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare, că pe de altă parte, deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată viaţa familială, profesională şi socială.

Pârâtul mai arată că pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii, apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate şi, pe cale de consecinţă, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate, se arată că în cauză nu s-a probat suficient justeţea celor afirmate de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale.

În cauză instanţa a încuviinţat cererea reclamantului de administrare a probei testimoniale şi a procedat la audierea martorilor M. N. I. D. şi M. I. A. (filele 8-9 şi fila 10 dosar).

Analizând cererea reclamantului prin raportare la probele administrate în cauză (înscrisuri şi declaraţii de martori) instanţa reţine următoarele:

52

Legea nr. 221/2009

Prin sentinţa penală nr.1551 din 6 octombrie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, reclamantul N. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare corecţională pentru „delictul de uneltire contra odinei sociale” prevăzut şi pedepsit de art.209 pct.IV Cod penal. Din dispozitivul sentinţei amintite reiese faptul că s-a dedus perioada de „detenţiune preventivă de la data de 1 februarie 1949” – fila 3 dosar.

Instanţa reţine faptul că infracţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat constituie condamnare cu caracter politic în înţelesul art.1 alin.1 din Legea nr.221/2009, fiind enumerată în cuprinsul art.1 alin.2 lit.a din Legea nr.221/2009.

Instanţa apreciază că prin martorii audiaţi reclamantul a probat faptul că acea condamnare cu caracter politic i-a cauza suferinţe care impun o reparaţie morală.

Astfel, martorul M. I. A. a declarat că a fost la rândul său arestat, iar în anul 1949 reclamantul a fost deţinut în Penitenciarul din Cluj, în celula alăturată de cea în care se afla martorul. Martorul M. I. A. s-a întâlnit cu reclamantul la infirmeria penitenciarului, reclamantul fiind într-o stare fizică deplorabilă. Deţinuţii erau „scoşi la aer” o dată la două săptămâni, însă reclamantul din cauza stării fizice nu putea ieşi din celulă.

Martorul a declarat apoi, că din spusele cumnatului său a aflat că reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Piteşti, atât cumnatul său cât şi reclamantul fiind supuşi la un regim de exterminare fizică şi morală, pentru vină la aprecierea unor gardieni, erau supuşi la bătăi groaznice, înfometare, arătând că cine nu a fost deţinut în acea perioadă nu poate să-şi imagineze regimul la care au fost supuşi.

Martorul M. N. I. D. a redat amănunţit atât efectele în timp asupra psihicului dar şi asupra vieţii sociale, profesionale, ale reclamantului, cât şi suferinţa familiei reclamantului din perioada în care acesta a fost arestat.

Martorul a declarat că este coleg de 40 de ani cu reclamantul. Copil fiind, martorul M. N. I. D. a locuit în Reghin în casa părinţilor reclamantului. La momentul arestării reclamantului a fost arestat şi tatăl martorului. Martorul M. N. I. D. a declarat că în anul 1949 reclamantul a fost arestat la Cluj, la Securitate. Reclamantul a stat în închisoare un an, până în 1950, iar la Piteşti a fost supus condiţiilor de exterminare, a fost umilit, bătut, la momentul eliberării ieşind din închisoare bolnav. Martorul a mai declarat că tatăl reclamantului l-a tratat ani de zile de bolile pe care le-a contactat din închisoare, şi că şi astăzi suferă de bolile din închisoare. Martorul a mai declarat că reclamantul a trebuit să-şi întrerupă facultatea în anul I de studii. Din cauza faptului că a fost arestat, după ce a fost eliberat a continuat studiile dar cu eforturi supranaturale, fiind şi bolnav. Reclamantul a terminat studiile ca şef de promoţie. Potrivit declaraţiei martorului amintit, ulterior reclamantul a fost încorporat în armată, unde a fost obligat să efectueze munci josnice deşi era absolventul unei facultăţi. În anul 1955 reclamantul a reuşit să se angajeze, dar şi după angajare a

53

Legea nr. 221/2009

avut de pătimit ca urmare a arestării sale. Martorul ştie că şi familia reclamantului a suferit de pe urma arestării sale, sora sa studentă la momentul respectiv, a renunţat la studii şi a fugit la Reghin, fratele său student la medicină a trebuit să-şi continue studiile la secţia maghiară. Prietenii i-au întors spatele pe considerentul că nu se puteau întreţine relaţiile cu un deţinut politic.

Martorul M. N. I. D. a mai declarat că era copil, dar îşi aminteşte ziua întoarcerii acasă a reclamantului – era slab, bolnav, livid, iar tatăl reclamantului l-a tratat ani de zile. Se mai arată că şi tatăl martorului a fost încarcerat 6 luni, iar după ce a fost eliberat a povestit condiţiile de detenţie şi ce supliciu a suferit. Martorul a declarat că părinţii reclamantului au suferit din cauza suferinţelor fiului lor în perioada încarcerării. Părinţii reclamantului nu ştiau unde se află acesta.

Raportat la probele administrate în cauză, instanţa apreciază că apărarea pârâtului, în sensul că suma pretinsă de reclamant nu s-ar justifica în condiţiile în care reclamantul beneficiază de o pensie de 200 lei lunar în temeiul D.L.118/1990, nu poate fi primită.

Din întreg cuprinsul D.L. nr.118/1990 reiese faptul că acel act normativ stabileşte o formă de reparaţie pentru imposibilitatea persoanei de a-şi exercita profesia sau ocupaţia, pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice. Din cuprinsul prevederilor art.1 lit.a din D.L. nr.118/1990 se desprinde concluzia că forma de reparaţie acordată reclamantului prin Hotărârea nr.546/1991 (fila 4 dosar) a constat în acordarea unei pensii, urmare a recunoaşterii ca şi vechime în muncă, a perioadei în care reclamantul s-a aflat în stare de detenţie.

Ori în prezenta cauză reclamantul urmăreşte obţinerea unei reparaţii pentru suferinţele cauzate de acea condamnare.

În aceste condiţii, având în vedere şi prevederile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 invocate de pârât, instanţa apreciază că pentru o reparaţie justă, daunele morale pretinse prin prezenta cerere de chemare în judecată se impun a fi adăugate la forma anterioară de reparaţie (pensia lunară de 200 lei acordată în temeiul D.L. nr.118/1990).

Instanţa are astfel în vedere faptul că probele administrare dovedesc încălcări aduse valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art.22 din Constituţia României. Reclamantului i s-a încălcat însuşi dreptul la onoare, la libertate fizică şi psihică, atingeri care în temeiul prevederilor art.998 şi 99 cod civil, justifică o reparaţie morală.

La aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant, instanţa are în vedere încălcarea dreptului la libertate al reclamantului prin însăşi condamnarea cu caracter politic, care potrivit declaraţiilor celor doi martori a fost urmată de suferinţe provocate în regimul de detenţie, de consecinţe pe plan social, profesional, după eliberarea reclamantului din penitenciar, precum şi de suferinţele aduse

54

Legea nr. 221/2009

membrilor familiei, inclusiv pentru lipsa legăturilor dintre ei, în perioada de detenţie (după arestare, familia nu a ştiut unde se afla reclamantul).

Toate aceste circumstanţe ale stării de fapt justifică acordarea unei reparaţii morale în cuantumul pretins de reclamant – şi anume echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 25.000 Euro.

Pentru considerentele amintite, în temeiul art.1 alin.1, art.1 alin.2 lit.a, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa va admite cererea formulată de reclamant şi va dispune obligarea pârâtului la plata de daune morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 25.000 EURO.

Sentinţa nr. 459 din 9 martie 2010 – Dosar nr. 2749/102/2009


Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 24 noiembrie 2009 sub nr. 2749/102/2009, reclamantul M. V., cheamă în judecată în calitate de pârât S.R. prin M.F.P., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 160.500 Euro – echivalentul în lei la momentul plăţii – cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de întreaga familie prin condamnarea cu caracter politic a tatălui reclamantului – numitul M. M.M., născut la data de 11 mai 1901 – condamnare dispusă prin sentinţa penală nr.876 din 1951 a Tribunalului Militar Cluj. Reclamantul arată că tatăl său a fost arestat în baza mandatului de arestare nr.986/1951 al PTM Cluj şi a executat pedeapsa privativă de libertate începând din 18 aprilie 1951 şi până la data de 06 octombrie 1955 când a fost eliberat prin amnistie.

În motivarea cererii reclamantul arată că prin sentinţa penală amintită, tatăl său a fost condamnat la pedeapsa de 6 an închisoare pentru infracţiunea de „instigare publică”. În baza mandatului de arestare nr.986/1951 al PTM Cluj, tatăl reclamantului a fost arestat la data de 18 aprilie 1951, fiind eliberat la data de 6 octombrie 1955, timp în care familia reclamantului a rămas fără sprijin. Reclamantul arată că la momentul arestării tatălui său avea vârsta de 15 ani şi a fost nevoit să îl înlocuiască pe tatăl său la muncile grele ce reveneau în mod normal capului de familie. Reclamantul susţine că practic, copilăria sa a fost distrusă şi arată că întreaga familie a fost grav afectată. Reclamantul arată că la acel moment se afla la o vârstă când avea mare nevoie de tatăl său. Se mai arată că numitul M. M. a fost lipsit de libertate şi de o viaţă normală de familie. Cu privire la suma solicitată cu titlu de daune morale, reclamantul arată că apreciază prejudiciul suferit de familia sa la 3000 euro pentru fiecare lună petrecută de tatăl său în închisoare.

55

Legea nr. 221/2009

Reclamantul a anexat la cerere, în copie, certificatul său de naştere, certificatul de deces al tatălui său şi bietul de liberare nr.4787/1955 (filele 5-8 dosar).

Ulterior, reclamantul prin reprezentant (conform împuternicirii avocaţiale depusă la dosarul cauzei – fila 4 dosar) a depus la dosarul cauzei în copie, hotărârea nr.297/1990 eliberată în temeiul D.L. nr.118/1990, prin care s-a stabilit calitatea numitului M. M., de condamnat politic (fila 14 dosar).

Pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat în cauză de DGFP Mureş a formulat întâmpinare (f.17-19 dosar), prin care solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant. Pârâtul invocă prevederile art.5 alin.1 lit.a şi prevederile art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009. Se susţine că daunele morale nu sunt dovedite, ci sunt determinate prin apreciere.



În cauză instanţa a încuviinţat cererea reclamantului de administrare a probei testimoniale şi a procedat la audierea martorilor B. D. şi S. E. (filele 23 şi 24 dosar).

Reclamantul a depus la dosarul cauzei la data de 04 martie 2010, concluzii scrise.

Analizând cererea reclamantului prin raportare la probele administrate în cauză (înscrisuri şi declaraţii de martori) instanţa reţine următoarele:

Din cuprinsul biletului de liberare nr.4787/06 octombrie 1055 întocmit de comandantul Penitenciarului Caransebeş (fila 8 dosar), reiese faptul că numitul M. M. (tatăl reclamantului) a fost condamnat la pedeapsa

56

Legea nr. 221/2009

de 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 876/1951, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică. Numitul M. M. executat pedeapsa în penitenciarul amintit, în perioada 18 aprilie 1951 – 15 aprilie 1957.

Prin Hotărârea nr.297/1990 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului Lege nr.118/1990 din jud. Mureş s-a stabilit calitatea antecesorului reclamantului, de fost condamnat politic (fila 14 dosar).

Coroborând cele două înscrisuri amintite, instanţa reţine faptul că infracţiunea pentru care tatăl reclamantului a fost condamnat constituie condamnare cu caracter politic în înţelesul art.1 alin.1şi art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009.

Instanţa apreciază că prin martorii audiaţi s-a probat faptul că acea condamnare cu caracter politic a tatălui său, i-a cauzat reclamantului suferinţe care impun o reparaţie morală.

Astfel, martorul B. D. (fila 23 dosar) a locuit în aceeaşi localitate cu familia reclamantului şi ştie că tatăl reclamantului a fost arestat în anul 1951. Martorul a declarat că tatăl reclamantului a fost obligat la munci grele, iar când a fost eliberat era bolnav, invalid, nemaiputându-se ocupa de gospodărie. Martorul a amintit că numitul M.M. avea probleme de sănătate la un picior şi înainte de a fi arestat, însă la eliberarea din detenţie era invalid, nu mai putea să meargă şi era nevoit să se deplaseze în cârje.

Martorul a declarat apoi că la momentul arestului lui M.M. reclamantul avea 14-15 ani, iar din cauza condamnării politice a tatălui său reclamantul nu a mai putut să continue studiile şcolare. Martorul a declarat că reclamantul a fost cel care s-a ocupat de gospodărie, iar după colectivizare a încercat să lucreze pe şantier, muncă ce îl obliga pe reclamant să plece în diferite zone ale ţării.

Martorul Ş.E. (fila 24 dosar) a fost vecin cu defunctul M.M. Martorul a declarat că tatăl reclamantului avea probleme la un picior, era şchiop şi putea umbla sprijinit de un baston. Numitul M.M. a fost arestat în anul 1951, timp de aproximativ 5 ani, iar când a fost eliberat nu mai putea merge decât în două cârje. Martorul a declarat că după eliberare, numitul M. M. nu s-a mai putut ocupa de gospodărie, aceste treburi fiind efectuate de reclamant. Familia nu a ştiut unde era deţinut numitul M. M., abia la eliberare aflând că la început a fost deţinut în Penitenciarul Gherla.

Raportat la probele administrate în cauză, instanţa apreciază că apărarea pârâtului, în sensul că în cauză nu s-ar justifica acordarea de adune morale, nu poate fi primită.

Chiar dacă numitul M. M. a beneficiat şi de o indemnizaţie lunară în temeiul Decretului Lege nr.118/1990, instanţa apreciază că pretenţiile reclamantului sunt justificate în parte. În prezenta cauză reclamantul urmăreşte obţinerea unei reparaţii morale pentru suferinţele cauzate de acea condamnare cu caracter politic a tatălui său.

57

Legea nr. 221/2009

Reclamantul este fiul condamnatului politic, motiv pentru care are calitatea de persoană îndreptăţită la această reparaţie, fiind aplicabile prevederile art.5 alin.1 din Legea 221/2009.

Instanţa apreciază că probele administrate dovedesc încălcări aduse valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art.22 din Constituţia României. Numitului M. M.i s-a încălcat însuşi dreptul la onoare, la libertate fizică şi psihică, atingeri care în temeiul prevederilor art.998 şi 999 cod civil, justifică o reparaţie morală.

La aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant, instanţa are în vedere încălcarea dreptului la libertate prin însăşi condamnarea cu caracter politic, care potrivit declaraţiilor celor doi martori a fost urmată atât de consecinţe asupra stării de sănătate a numitului M.M., cât şi de suferinţe aduse membrilor familiei, pentru lipsirea familiei de capul gospodăriei şi pentru lipsa legăturilor dintre ei, în perioada de detenţie (imediat după arestare, familia nu a ştiut unde se afla reclamantul).

În plus, instanţa apreciază că acea condamnare cu caracter politic a numitului M.M. a avut consecinţe directe asupra vieţii sociale, profesionale a reclamantului, care potrivit declaraţiilor celor doi martori, a fost nevoit ca din perioada copilăriei să preia muncile gospodăriei, neavând posibilitatea de a urma cursurile şcolare.

Toate aceste circumstanţe ale stării de fapt justifică acordarea unei reparaţii morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 40.000 Euro.

Pentru considerentele amintite, în temeiul art.1 alin.1, art.1 alin.3, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamant şi va dispune obligarea pârâtului la plata de daune morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 40.000 Euro, urmând a fi respinse în rest, pretenţiile reclamantului.

Sentinţa nr. 1018 din 13 mai 2010 – Dosar nr. 300/102/2009


Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 5 noiembrie 2009 sub nr. 2577/102/2009, şi precizată ulterior (la data de 15 ianuarie 2010, fila 16 dosar), reclamanţii S. O., S. S., S. T. A., S. M. şi S. B.-E., cheamă în judecată în calitate de pârâte S.R. prin M.F.P. (iniţial fiind chemată şi DMPS Mureş) solicitând instanţei constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată faţă de părinţii reclamantului S. O. (defuncţii S. G. şi S. C.) şi familia acestora de dislocare de domiciliu şi obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 euro daune morale pentru

58

Legea nr. 221/2009

fiecare reclamant sau, în subsidiar, acordarea sumei de 2.000.000 euro daune morale doar pentru reclamantul S. O.

În motivarea cererii reclamanţii arată în esenţă că la data de 12.02.1951 părinţii reclamantului S. O. au fost arestaţi şi strămutat forţat împreună cu familia, la Tg.Mureş, fiindu-le interzisă reîntoarcerea lor în localitatea de domiciliu. Reclamantul S. O. arată că până în decembrie 1989 nu i s-a permis să intre în localitatea de domiciliu. Reclamantul mai arată că, cu toate că în anul 1963 s-au ridicat interdicţiile privind stabilirea de domiciliu obligatoriu, acea dispoziţie nu includea şi situaţia persoanelor dislocate cu domiciliu forţat, motiv pentru care reclamantului nu i s-a permis reîntoarcerea în locuinţa natală.

În memoriile depuse la 4 martie 2009 – fila 4 dosar, la 07 ianuarie 2010 – fila 47 dosar şi la 15 ianuarie 2010 – fila16 dosar, reclamanţii fac referire la Decizia nr.1597/R/23.06.2003 emisă de A.J.P.S.M. în baza D.L. nr. 118/1990, arătând că în mod greşit nu li s-au recunoscut drepturile stabilite prin actul normativ amintit, în calitatea lor de moştenitori ai defuncţilor S. G. G. şi S. C.

Cauza a fost iniţial înregistrată la secţia de contencios administrativ a acestei instanţe.

Prin încheierea din data de 03 februarie 2010 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acelei secţii şi transpunerea la secţia civilă a instanţei, avându-se în vedere precizarea obiectului şi a temeiului în drept a cererii făcută de reclamantul S. O. în instanţă. În cuprinsul acelei încheieri s-a consemnat faptul că reclamantul a precizat că solicită acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

De altfel, prin precizarea depusă la data de 04 martie 2010 (fila 60 dosar), reclamanţii S. O., S. S., S. T. A., S. M. şi S. B.-E. au precizat că înţeleg să cheme în judecată S.R. în temeiul Legii nr.221/2009 pentru constatarea caracterului politic al măsurii de stabilire domiciliu forţat luată faţă de defuncţii S. G. şi C. şi obligarea pârâtului la plata de daune morale de 300.000 euro pentru fiecare reclamant, sau acordarea de daune morale în sumă de 2.000.000 euro numai primului reclamant, în calitatea sa de fiu a defuncţilor mai sus amintiţi. În această precizare de acţiune, reclamanţii redau anii de domiciliu forţat (fila 60 dosar).

În drept, se invocă prevederile legii 221/2009.Pârâta AJOFM Mureş, chemată iniţial în judecată (şi DMPS Mureş)

au formulat întâmpinare (filele 52-55 şi filele filele 10-11 dosar). Se arată că obiectul cererii nu este lămurit; invocă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte o contestaţie împotriva deciziei nr.1597/R/2003, arătând că pe rolul instanţei a existat o astfel de contestaţie, soluţionată irevocabil.

Pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat în cauză de DGFP Mureş a formulat întâmpinare (f.68-71 dosar). Pârâtul invocă excepţia lipsei calităţii

59

Legea nr. 221/2009

procesuale active a reclamantei S. S., soţia reclamantului S. O., iar pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâtul arată că reclamanta S. S. nu este descendentă de gradul al II-lea după defuncţii S. G. şi S. C., fiind nora acestora. Din aceste motive se susţine că această reclamantă nu are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul acestei legi speciale, nefiind aplicabile prevederile art.5 alin.1 din Legea nr. 221/2009.

În ce priveşte fondul cauzei, pârâtul susţine în esenţă că daunele morale nu sunt dovedite, nefiind nici determinate.



Analizând cererea dedusă judecăţii, instanţa reţine următoarele:Cu privire la cadrul procesual, raportat la precizările orale de la

termenul de judecată din data de 03 februarie 2010 şi apoi formulate în scris şi depuse la data de 04 martie 2010, instanţa a calificat cererea reclamanţilor ca fiind o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr.221/2009.

În aceste condiţii instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.S M.

Instanţa apreciază întemeiată această excepţie. Dispoziţiile Legii speciale reparatorii nr.221/2009 stabilesc expres faptul că în cererile formulate în temeiul acestei legi speciale, calitatea procesuală pasivă aparţine S.R. reprezentat prin M.F.P. Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, Agenţia amintită nu are calitate procesuală pasivă. Pe cale de consecinţă, excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a necompetenţei invocate de această pârâtă nu se mai impun a fi analizate.

60

Legea nr. 221/2009

Aceste excepţii au fost invocate în raport de o investire a instanţei cu o contestaţie îndreptată împotriva deciziei emisă în temeiul D.L. nr.118/1990, ori reclamanţii au precizat expres obiectul cererii (constatare caracter politic la măsurii administrative şi acordarea de daune morale) şi temeiul în drept al cererii (Legea nr. 221/2009).

Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei S. S., invocată de pârâtul S.R. prin M.F.P., instanţa apreciază întemeiată această excepţie.

Din cuprinsul actelor de stare civilă (certificatul de naştere al acestei reclamante şi certificatul de căsătorie – filele 34,35 dosar) reiese faptul că reclamanta S.S., născută N., este soţia reclamantului S.O. şi nora defuncţilor S.G. şi S.C.

În aceste condiţii, apărarea pârâtului este întemeiată. Această reclamantă nu justifică raportat la art.5 alin.1 din Legea nr. 221/2009, îndreptăţirea acordarea de daune morale, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.S. fiind întemeiată.

La termenul de judecată din data de 11 mai 2010 instanţa a pus în discuţie din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor S. T.- A., S. M.a şi S. B.-E..

Instanţa apreciază că nici aceşti reclamanţi nu au calitate procesuală activă, din următoarele motive: Chiar dacă reclamanţii amintiţi sunt nepoţii de fiu ai defuncţilor S. G. şi S. C. (conform certificatelor de naştere ale reclamanţilor, filele 37-39 şi a certificatului de naştere a reclamantului S. O. – fila 34 dosar), instanţa apreciază că îndreptăţirea conform art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 la acordarea de daune morale trebuie analizată prin raportare la principiul proximităţii gradului de rudenie. În consecinţă, reclamantul S.O. - descendent de gradul I al defuncţilor amintiţi – îi înlătură pe descendenţii de grad II.

Din aceste motive, instanţa apreciază că reclamanţii S. T.- A., S. M. şi S. B.-E. nu au calitate procesuală activă în cauză.

Analizând în continuare în fond, cererea reclamantului S. O. formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa reţine următoarele:

Din cuprinsul adeverinţei nr.384/1 noiembrie 1998 eliberată de comuna Papiu Ilarian (fila 33 dosar), reiese faptul că numitul S. G. a fost proprietar de teren agricol, casă şi gospodărie în comuna amintită, proprietăţi care au trecut la CAP. Din acea adeverinţă mai reiese faptul că în anul 1951 familia lui S. G. a fost alungată din localitate, de autorităţi (fila 33 dosar).

La acel moment, reclamantul S.O., născut la data de 17 august 1936 (potrivit certificatului de naştere de la fila 34 dosar), avea vârsta de 15 ani.

În cadrul litigiului având ca obiect contestaţie împotriva deciziei nr.1597/C/06.12.2002 emisă în temeiul D.L. nr. 118/1990, prin decizia civilă nr. 383/R din 13 mai 2003 pronunţată de Curtea de Apel Tg.Mureş

61

Legea nr. 221/2009

(filele 1920 dosar), s-a dispus obligarea DMSS Mureş să emită reclamantului S. O. o nouă decizie prin care să constate că acesta se încadrează în prevederile art.1 lit.e din Legea nr. 118/1990 şi să acorde reclamantului drepturile cuvenite potrivit acestei legi. S-a reţinut ca şi împrejurări de fapt, că familia reclamantului a fost supusă persecuţiilor politice începând cu anii 1950, sens în care i s-au confiscat proprietăţile şi au fost alungaţi de la domiciliu, fiind supui unui domiciliu forţat.

În baza hotărârii judecătoreşti mai sus amintită, s-a emis în favoarea reclamantului S. O. decizia nr.1597/R/203 a DMSS Mureş, în care s-a reţinut faptul că faţă de reclamant şi de familia acestuia s-a luat măsura strămutării în localitatea Tg.Mureş (fila 26 dosar).

Instanţa înlătură declaraţiile autentificate ale terţelor persoane, depuse ca probe de către reclamant, întrucât acele declaraţii nu au fost date în faţa instanţei, cu respectarea principiului nemijlocirii şi al contradictorialităţii.

Instanţa apreciază înscrisurile amintite mai sus ca fiind probe utile şi concludente în cauză.

Aceste înscrisuri dovedesc existenţa unei măsuri de stabilire domiciliu forţat faţă de familia defunctului S.G., măsura care l-a afectat direct pe reclamant (care la acel moment avea vârsta de 16 ani).

Raportat la adeverinţa nr.384/1 noiembrie 1998 eliberată de comuna Papiu Ilarian (fila 33 dosar), instanţa reţine faptul că prin măsura strămutării familiei reclamantului în altă localitate coroborată cu măsura preluării întregii averi a acestei familii de către CAP, măsura administrativă impusă de autorităţile din acea vreme a condus la o situaţie ireversibilă.

Familia reclamantului a fost strămutată forţat din locuinţa lor şi din localitatea natală, însă chiar dacă s-ar admite că această măsură ar fi fost ridicată de autorităţi în anul 1963, urmare a preluării abuzive a averii, familia reclamantului a fost lipsită total de orice legătură cu locurile natale - nu mai aveau unde să se întoarcă.

Reclamantul a precizat în instanţă ca şi împrejurări de fapt, că a fost obligat de autorităţi să locuiască la o familie străină, în Tg.Mureş. Nu s-a reuşit însă probarea acestei împrejurări, instanţa având în vedere şi o îngreunare cauzată de perioada mare de timp scursă de la acel moment (anul 1951), pentru producerea de dovezi. Această perioadă îndelungată (aproape 50 ani) face aproape imposibilă dovedirea împrejurărilor stării de fapt, cu probe testimoniale.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază că înscrisurile amintite mai sus confirmă susţinerile reclamantului cu referire la caracterul politic al măsurilor de preluare a averii, dislocare şi stabilire domiciliu obligatoriu dispuse asupra părinţilor săi şi, implicit şi asupra reclamantului începând cu anul 1951.

Raportat la probele administrate, instanţa apreciază că apărarea pârâtului, în sensul că prejudiciul moral nu este probat, nu poate fi primită.

62

Legea nr. 221/2009

Instanţa are astfel în vedere faptul că probele administrare dovedesc încălcări aduse valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art.22 şi art.26 din Constituţia României. Reclamantului (copil la acel moment) i s-a încălcat dreptul la viaţa de familie, la libertate fizică şi psihică, atingeri care în temeiul prevederilor art.998 şi 999 cod civil, justifică o reparaţie morală.

La aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant, instanţa, reluând cele prezentate mai sus, are în vedere că 14

Sentinţa nr. 1168 din 8 iunie 2010 – Dosar nr. 631/102/2010


Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 04 martie 2010 sub nr. 631/102/2010, reclamanta B. I., cheamă în judecată în calitate de pârât S.R. prin M.F.P., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 euro pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu, în total 7 ani şi 7 luni (şi anume de la naşterea reclamantei, din anul 1956 şi până în anul 1964), cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă cu caracter politic luată faţă de întreaga familie.

În motivarea cererii reclamanta arată că tatăl ei a fost cetăţean iugoslav. În anul 1949 când acesta se întorcea din prizonierat din URSS şi tranzita România spre ţara sa, autorităţile române l-au reţinut abuziv la S.M. şi i-au stabilit domiciliu obligatoriu. Reclamanta arată că în aceste condiţii, în anul 1956 s-a născut într-o familie marginalizată, denigrată, fără nici un drept şi privată de libertate. Reclamanta arată în continuare că în anul 1957 tatăl ei a fost arestat şi condamnat la 5 ani închisoare corecţională, executată în Penitenciarul din Piteşti, perioadă în care pentru reclamantă şi pentru mama acesteia au urmat ani foarte grei, de lipsuri, fiind mereu căutate de autorităţi. Reclamanta arată că mama ei trebuia să lucreze din greu pentru a se putea întreţine, timp în care reclamanta rămânea singură, închisă într-o casă neîncălzită. Se mai arată că în anul 1962 tatăl reclamantei a fost eliberat şi trimis la R., jud. B., în domiciliu obligatoriu, astfel că întreaga familie a locuit în acea localitate, unde erau marginalizaţi în societate, numiţi de autorităţi „bozgori împuţiţi”. Reclamanta arată că din cauza condiţiilor aspre de trai din perioada copilăriei sale, a fost un copil bolnăvicios. La vârsta de 37 ani a suferit un infarct în urma căruia a fost operată pe cord deschis. În anul 2008 sănătatea sa s-a înrăutăţit, astfel că reclamanta a avut nevoie de un implant cu un defibrilator cardiac.

Reclamanta invocă în drept, prevederile Legii nr.221/2009.

63

Legea nr. 221/2009

Reclamanta a anexat la cerere, în copie, următoarele înscrisuri: cartea de identitate, sentinţa civilă nr. 1756 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Mureş emisă în cadrul contestaţiei formulată în temeiul D.L. nr.118/1990, acte medicale (bilete de externare) şi factura fiscală privind costul defibrilatorului cardiac (filele 2-8 dosar).

Pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat în cauză de DGFP Mureş a formulat întâmpinare (f.13-16 dosar), prin care solicită respingerea acţiunii formulată de reclamantă. Pârâtul arată că reclamanta nu a indicat în concret fapta penală pentru care antecesorul ei a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecţională, motiv pentru care nu se poate analiza dacă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.221/2009. Pârâtul arată în continuare că în ce priveşte măsura administrativă, reclamanta nu a indicat în concret actul normativ care a condus la luarea acesteia, astfel încât nici cu privire la acest aspect nu se poate analiza incidenţa legii speciale mai-sus amintite. Pe de altă parte, cu privire la fondul cauzei, pârâtul susţine că daunele morale nu sunt dovedite, ci sunt determinate prin apreciere.

Se arată în acest sens, că în literatura juridică s-a statuat că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare, că pe de altă parte, deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată viaţa familială, profesională şi socială.


La termenul de judecată din data de 11 mai 2010 instanţa a pus în discuţia părţilor şi a dispus aducerea spre studiu, a dosarului nr. 3248/2003 a Tribunalului Mureş în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1756/2003, anexată de reclamantă la cererea de chemare în judecată.

Examinând cererea dedusă judecăţii prin raportare la prevederile Legii nr. 221/2009, instanţa are în vedere următoarele:

64

Legea nr. 221/2009

Reclamanta B. I., născută K., la data de 30 august 1956, este fiica lui K. A. şi S. T. (conform certificatului de naştere eliberat de Primăria mun.Reghin, fila 3 dosar 3248/2003 ataşat spre studiu).

Prin sentinţa nr.1756 din 23 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis contestaţia formulată de reclamanta din prezenta cauză, s-a dispus anularea deciziei nr.1640/C din 28 martie 2003 emisă de DMSS Mureş şi s-a dispus obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să se constate că în perioada 26 august 1956 – 13 martie 1964 reclamanta s-a aflat în situaţia prevăzută de art.1 lit.d din D.L. nr. 118/1990 (respectiv faptul că în perioada amintită reclamanta a avut domiciliu obligatoriu).

Din considerentele sentinţei amintite reiese faptul că s-a avut în vedere faptul că familia K. A. (tatăl reclamantei) a avut domiciliu obligatoriu în oraşul Reghin din anul 1952 până în anul 1962, iar din acel an şi până în 1964 în satul R., jud.B. Reclamanta s-a născut în anul 1956, părinţii acesteia trăind în concubinaj în situaţia de domiciliu obligatoriu, până în 13 martie 1964.

Instanţa apreciază că această hotărâre judecătorească constituie o probă utilă în cauză, întrucât stabileşte cu putere de lucru judecat conform art.1200 pct.4 şi art.1202 din Codul civil, existenţa măsurii administrative la care face referire reclamanta în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pretenţiile reclamantei sunt probate prin aspectele care decurg din hotărârea judecătorească pronunţată în cadrul procedurii reglementată de D.L. nr.118/1990 (sentinţa nr.1756/2003 a Tribunalului Mureş).

Instanţa are în vedere faptul că această măsură a domiciliului obligatoriu a fost impusă tatălui reclamantei în considerarea cetăţeniei acestuia (la acel moment, tatăl reclamantei era cetăţean străin), motiv pentru care apreciază că sunt aplicabile prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009.

De asemenea, din hotărârea judecătorească amintită mai sus reiese faptul că acea măsură administrativă cu caracter politic s-a întins pe perioada copilăriei reclamantei, motiv pentru care acordarea de daune morale este justificată, prin raportare şi la prevederile art.998, 999 Cod civil.

La aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamantă, instanţa are în vedere faptul că s-a dovedit încălcarea valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art.22 şi art.27 din Constituţia României, fiind încălcate dreptul la libertate şi la inviolabilitatea domiciliului.

Instanţa are de asemenea în vedere şi durata în care această măsură a avut un efect direct asupra reclamantei (7 ani şi 7 luni), apreciind că este justificată acordarea unei reparaţii morale în cuantum de 100.000 lei.

65

Legea nr. 221/2009

Instanţa va înlătura ca probe, actele medicale şi factura fiscală reprezentând costul defibrilatorului cardiac, anexate de reclamantă la cererea de chemare în judecată, apreciind că în cauză reclamanta nu a probat conform art.1169 Cod civil, legătura directă dintre acea măsură administrativă şi starea sănătăţii actuale.

De asemenea, raportat la apărarea pârâtului şi având în vedere principiul disponibilităţii procesuale precum şi dispoziţiile art.129 alin. ultim. din Codul de procedură civilă, instanţa are în vedere faptul că obiectul prezentei cereri îl constituie acordarea de daune morale pentru perioada în care măsura domiciliului obligatoriu a fost direct resimţită de reclamantă (şi anume pentru perioada recunoscută prin hotărârea judecătorească amintită mai sus), împrejurarea condamnării tatălui reclamantei fiind amintită în redarea motivelor în fapt ale cererii.

Reclamanta nu a investit instanţa cu o cerere de acordare de daune morale pentru o pretinsă condamnare politică a antecesorului ei, motiv pentru care nu va fi primită apărarea pârâtului cu privire la neîndeplinirea cerinţelor art.1 alin.2 şi 3 din Legea 221/2009.

Pentru considerentele amintite, în temeiul art.1 alin.1, art.4 alin.2 şi art.5 din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamantă, în limitele de mai sus.



Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 25 martie 2010 sub nr. 981/102/2010, reclamantul L. A., cheamă în judecată în calitate de pârât S.R. prin M.F.P., solicitând instanţei să constate caracterul politic al măsurii administrative constând în dislocarea sa din oraşul B. şi stabilirea domiciliului obligatoriu în oraşul M.-C. în perioada 27 mai 1952 - 14 mai 1953 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Reclamantul invocă prevederile art.3 lit.e şi art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009.

În motivarea cererii reclamantul arată că din adresa nr.1025 din 13 decembrie 1991 a Direcţiei Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Justiţiei trimisă tatălui reclamantului (decedat în anul 1999), rezultă că întreaga familie (compusă din părinţii reclamantului, reclamantul şi bunica acestuia) a fost dislocată din Braşov la data de 27 mai 1952, în baza deciziei MAI nr. 239/1952 şi s-a fixat domiciliu obligatoriu în oraşul Miercurea-Ciuc. Reclamantul arată că la data de 14 mai 1953, prin Ordinul MAI nr.678200/1953 s-au ridicat restricţiile domiciliare.

Reclamantul susţine că această măsură a adus grave prejudicii morale şi materiale familiei sale, constând în batjocura autorităţilor de

66

Legea nr. 221/2009

atunci, încetarea vechiului loc de muncă al tatălui reclamantului şi încadrarea lui la noul domiciliu în post inferior pregătirii profesionale, cu diminuarea salariului.

Reclamantul mai arată că în baza D.L. nr.118/1990 i s-a stabilit o indemnizaţie lunară de 96 lei (prin Hotărârea nr.523/1992 a Asociaţiei FDPR Filiala jud.Mureş).

Reclamantul invocă în drept, prevederile Legii nr.221/2009.Reclamantul a anexat la cerere, în copie, următoarele înscrisuri:

adresa nr.5842/09 martie 2010 a A.J.P.S. M.; adresa nr.1025/09 martie 2010 a Direcţiei Instanţelor Militare; Hotărârea nr.523/07.02.1992 a Asociaţiei FDPR Filiala jud. Mureş şi cuponul de pensie privind indemnizaţie acordată în baza D.L. 118/1990.

Pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat în cauză de DGFP Mureş a formulat întâmpinare (f.10-13 dosar), prin care solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant. Pârâtul susţine că daunele morale nu sunt dovedite, ci sunt determinate prin apreciere.



Pârâtul susţine că se impune emiterea unei adrese către Casa Judeţeană de Pensii Mureş pentru a se comunica la dosarul cauzei cuantumul total al drepturilor acordate reclamantului în baza Decretului nr.118/1990.

La termenul de judecată din data de 08 iunie 2010 reclamantul a depus o copie a actului de identitate.

Instanţa a încuviinţat proba testimonială solicitată de reclamant şi a audiat martorul T. L.

67

Legea nr. 221/2009

Cu toate că pârâtul a solicitat prin întâmpinare, emiterea unei adrese la Casa Judeţeană de Pensii Mureş pentru a se comunica la dosarul cauzei cuantumul total al drepturilor acordate reclamantului în baza Decretului nr.118/1990, instanţa a apreciat că această probă nu este concludentă în cauză întrucât reclamantul a anexat la cererea de chemare în judecată o copie a Hotărârii nr.523/1994 emisă în baza actului normativ amintit (fila 5 dosar), precum şi un cupon de pensie (fila 4 dosar). Aceste două înscrisuri sunt suficiente pentru aprecierea cuantumului daunelor morale prin raportare la cerinţele art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 (în forma în vigoare la momentul soluţionării prezentei, şi renumerotat în art.5 alin.1.1 în urma modificărilor aduse Legii nr.221/2009 prin O.U.G. nr.62/2010).

Examinând cererea dedusă judecăţii prin raportare la probele administrate şi la prevederile legii nr. 221/2009, instanţa are în vedere următoarele:

Potrivit prevederilor art. 3 lit.e din Legea nr.221/2009 „ Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: … e) deciziile …nr. 239/1952 …ale Ministerului Afacerilor Interne;…”.

Din cuprinsul adresei nr.1025/13.12.1991 emisă de M.J., D.I.M. (fila 3 dosar), reiese faptul că tatăl reclamantului – numitul L. L. a fost dislocat împreună cu familia formată din: L. – soţie, A.– fiu şi S. M., la data de 27 mai 1952 din Braşov şi s-a fixat domiciliu obligatoriu în oraşul Miercurea-Ciuc. La data de 14 mai 1953, prin ordinul MAI nr.678200/1953 s-ai ridicat restricţiile domiciliare.

Sunt aplicabile aşadar în cauză prevederile art.3 lit.e din Legea nr.221/2009, invocate de reclamant.

Coroborat cu această probă, martorul T. L. a declarat că îl cunoaşte pe reclamant din anii 1950, din perioada liceului, martorul fiind din oraşul Miercurea Ciuc. Martorul a arătat că familia reclamantului a fost „deportată” din oraşul Braşov, în acea perioadă fiind deportate mai multe familii din zona Braşovului, în special familii de etnie germană. Reclamantul a mai declarat că ştie de suferinţa reclamantului din acea perioadă; întreaga familie a reclamantului şi în general familiile dislocate erau batjocorite de autorităţi – erau numiţi „chiaburi”, „exploatatori”, iar autorităţile se comportau diferit, discriminatoriu, cu persoanele dislocate. Martorul a mai declarat că persoanele deportate puteau să execute doar munci fizice, iar tatăl reclamantului a lucrat la început ca muncitor la o exploatare de tufă, la marginea oraşului.

Instanţa apreciază că probele amintite confirmă susţinerile reclamantului cu referire la dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu.

68

Legea nr. 221/2009

De asemenea, prin proba testimonială, reclamantul a probat faptul că acea măsură administrativă i-a cauzat suferinţe care raportat şi la prevederile art.998, 999 Cod civil, impun o reparaţie morală.

Raportat la probele administrate în cauză, instanţa apreciază că apărarea pârâtului, în sensul că acordarea de daune morale este dovedită, nu poate fi primită.

La aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant, instanţa are în vedere faptul că probele administrare dovedesc încălcări aduse valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art.22, art.27 şi art.16 din Constituţia României. Reclamantului şi întregii familii a acestuia li s-au încălcat dreptul la libertate fizică şi psihică, inviolabilitatea domiciliului, fiind discriminaţi în faţa autorităţilor.

Instanţa are de asemenea în vedere şi durata acestei măsuri (11 luni), apreciind că este justificată acordarea unei reparaţii morale în cuantum de 50.000 lei.

Pentru considerentele amintite, în temeiul art.1 alin.1, art.3 lit.e şi art.5 din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa va admite cererea formulată de reclamant, în limitele de mai sus.



Prin acţiunea formulată de reclamanta C. E. (născută M.) în contradictoriu cu S.R. – prin M.F.P., a solicitat obligarea pârâtului S.R. la plata de daune morale şi materiale în valoare de 500.000 fiecare, cu cheltuieli de judecată reprezentând 10% din valoare .

În motivarea cererii se arată că reclamanta este fiica moştenitoare a lui M. I. ( G.) , decedat la data de 15.02.2001 la Tg. Mureş.

Tatăl reclamantei a făcut parte din secta religioasă „Martorii lui Iehiova”, datorită acestui fapt fiind persecutat politic de regimul comunist, suferind două condamnări politice – una de 4 ani ( perioada 1950-1954) şi una de 7 ani ( perioada 1957-1964). La un an după prima condamnare, tatăl reclamantei s-a căsătorit cu M.A., după un an de la încheierea căsătoriei fiind arestat pentru a doua oară.

Reclamanta a arătat că s-a născut imediat după arestarea tatălui ei, fiind crescută timp de 7 ani doar de către mamă; în această perioadă, mama reclamantei neavând un loc de muncă, a fost nevoită să se mute din locuinţa de la oraş în satul Sănsior pentru a putea lucra ca zilieră şi a se putea întreţine.

Pe parcursul celor 7 ani de închisoare, tatăl reclamantei a slăbit peste 60 de kilograme, iar după eliberarea sa nu a reuşit să-şi găsească

69

Legea nr. 221/2009

un loc de muncă în oraşul natal şi a fost nevoit pentru a-şi întreţine familia să se angajeze pe un şantier în ţară.

Datorită acestor evenimente, reclamanta arată că a avut o copilărie nefericită, fiind lipsită de prezenţa unui tată, trăind de pe o zi pe alta din banii câştigaţi de mama sa, aceasta situaţie având efecte şi asupra educaţiei sale.

În consecinţă, reclamanta apreciază că este îndreptăţită a benefica de daunele morale solicitate – reprezentând suferinţele datorate repercusiunilor decurgând din condamnarea tatălui ei, cât şi daunele materiale, reprezentând lipsurile traiului zilnic şi sărăcia în care a trăit.

În drept au fost invocate prevederile ar. 5 din Legea nr. 221/2009. Reclamanta a depus la dosarul cauzei copii după: certificatul de

deces al lui M. I. ( fila 9), certificatul său de căsătorie ( fila 10) , certificatul de naştere ( fila 11), biletul de eliberare nr. 16/64/ 1964 ( fila 12) şi biletul de Liberare nr. 37/1954.

Prin întâmpinare, S.R., reprezentat prin M.F.P., prin mandatar D.G.F.P.M, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii promovate ce neîntemeiată şi respingerea petitului privind cheltuielile de judecată.

Se arată prin întâmpinare că acţiunea promovată este neîntemeiată întrucât textul legal invocat de reclamantă, respectiv art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 prevede limitativ o serie de acte normative în temeiul cărora au fost dispuse condamnări apreciate de legiuitor ca având caracter politic, reclamanta nefăcând dovada condamnărilor printr-o sentinţă şi nici a temeiului legal în baza căruia a fost condamnat tatăl său. Se mai arată că, deşi legea prevede că persoanele care au făcut obiectul unor condamnări politice, altele decât cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 22172009, pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnărilor, dar numai dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin.1 din O.U.G. nr. 214/1999 .

În consecinţă , se arată că acţiunea reclamantei nu este dovedită, în condiţiile art. 1169 Cod civil, iar daunele solicitate nu sunt determinate prin apreciere – în literatura juridică s-a statuat că daune a morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, şi deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de apreciere, trebuie avute în vedere o serie de criterii – cum ar fi consecinţe negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, intensitatea cu care nu fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată viaţa familială, profesională şi socială. În acest sens, este necesar ca cel care pretinde daune morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile nepatrimoniale i-au fost afectate pentru a se putea proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.

70

Legea nr. 221/2009

În consecinţă, se susţine că prin acordare de despăgubiri s-ar crea o situaţie ce poate determina o îmbogăţire fără justă cauză.

La dosarul cauzei au mai fost depuse copii după: sentinţa nr. 1170/17 august 1950 a tribunalului Militar Cluj ( fila 34-35) şi sentinţa civilă nr. 125/ 10 mai 1958 a Tribunalului Militar Cluj ( filele 36-53) şi au fost audiaţi martorii O. L. ( fila 26) şi M. A.( fila 27) .

Analizând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 1170/17 august 1950 a Tribunalului Militar Cluj, antecesorul reclamantei, M. I. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de insubordonare, infracţiune prevăzută de art. 503 pct. 3 şi 4 din D.L. nr. 2/1950, fiind reţinut în considerentele hotărârii că acesta a arătat refuzat să depună – în calitate de militar în termen – să depună jurământul de credinţă faţă de RSR şi de asemeni să îndeplinească orice îndatorire decurgând din efectuarea serviciului militar. Faţă de prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr. 211/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevederi potrivit cărora constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în aceeaşi perioadă pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 şi având totodată în vedere prevederile art. 2 alin.1 lit. d din O.U.G. nr. 214/1999 conform cărora sunt infracţiuni săvârşite din motivele politice infracţiuni care au avut drept scop recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politic, economice, sociale şi culturale, instanţa apreciază că aceste texte legale nu sunt incidente în cauză .

Scopul Legii nr. 221/2009 fiind acela de a repara prejudiciile cauzate persoanelor care au suferit condamnări în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru săvârşirea unor fapt care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar, prin urmare, în stabilirea caracterului politic al unei condamnări trebuie determinată existenţa unei legături între condamnare şi săvârşirea unei fapt prevăzută de legea penală - faptă care să aibă ca scop împotrivirea la regimul comunist, aşadar, în înţelesul legii nu orice faptă care avea ca obiect apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale putea să atragă o condamnare cu caracter politic, ci doar dacă, după cum am arătat, se urmărea împotrivire ala regimul comunist .

Instanţa apreciază că, condamnarea pentru infracţiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare nu poate fi înţeleasă ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori ca o nerespectare a drepturilor civile, deoarece, în perioada în care reclamantul a fost condamnat, Constituţia în vigoare garanta libertate conştiinţei (art.

71

Legea nr. 221/2009

30) dar totodată prevedere obligativitatea serviciului militar pentru toţi cetăţenii, fără vreo discriminare pe motive religioase (art. 40), fără a se putea aprecia că scopul instituirii obligaţiei de efectuare a stagiului militar a fost determinată de raţiuni specifice regimului comunist, având în vedere că prin această obligaţie nu se urmărea protejarea de anumite fapt a regimului politic existent.

Nu reiese din probele administrate în cauză că refuzul antecesorului reclamantei e a depune jurământul de credinţă ar fi fost determinat de o împotrivire a acestuia la regimul totalitar şi nici pentru apartenenţa sa la un cult religios, dimpotrivă, condamnarea a fost pronunţată pentru săvârşirea unei fapt prevăzută de nomele penale care privesc organizarea modului de executare a stagiului militar, obligaţia de efectuare a stagiului militar neavând la bază raţionamente care să ţină de valorile comunista, ci era o obligaţie ce revenea tuturor cetăţenilor români apţi să efectueze serviciul militar.

Instanţa are în vedere şi interpretarea dată de Comisia Europeană a drepturilor omului, potrivit cărei dispoziţiile art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenţie nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituţie a serviciului militare pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conştiinţă (Johansen c/a Norvegiei ) şi de asemeni că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenţie condamnarea pentru refuzul de a îndeplinii serviciul militar; orientare a comisiei care a fost reluată şi în jurisprudenţa CEDP, care de asemenea a interpretat art. 9 din Convenţia europeană a drepturilor omului prin prisma prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b în sensul că acesta nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatori din motive de conştiinţă ( Bayatyan c/a Armeniei).

Totodată , instanţa mai arată că, deşi deciziei nr. 32/02.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este obligatorie în cauză întrucât aceasta vizează aplicarea unitară a D.L. nr. 118/1990, prin considerentele acestei, s-a stabilit ca o chestiune de principiu că nu pot fi asimilate condamnările pentru infracţiuni contra capacităţii de apărare a ţării - săvârşite din motive de conştiinţă, cu condamnările politice.

În consecinţă, în ceea ce priveşte condamnarea dispusă prin sentinţa nr. 1170/17 august 1950 a Tribunalului Militar Cluj, instanţa apreciază că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 211/2009 .

În ceea ce priveşte cea de-a doua condamnare suferită de antecesorul reclamantei , respectiv cea dispusă prin sentinţa nr. 125/ 10 mai 1958 a Tribunalului Militar Cluj, instanţa constată că aceasta a fost pronunţată în aplicarea art. 209 Cod penal , şi pe cale de consecinţă intră sub incidenţa prevederilor art. 1 alin.2 din Legea nr. 221/2009.

Totodată, instanţa constată că, reclamanta având calitatea de fiică a persoanei condamnate, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 5 din Legea nr. 221/ 2009.

72

Legea nr. 221/2009

Referitor la daunele materiale solicitate prin cerere, instanţa înţelege să arate că, potrivit dispoziţiilor art. 5 din lege, descendenţii unei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 poate solicita acordarea de daune morale, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare şi repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Prin urmare , întrucât nu reiese din hotărârea de condamnare că s-ar fi dispus confiscarea bunurilor antecesorului reclamantei, cererea de acordare de daune materiale nefiind justificată (şi nici dovedită), tribunalul consideră că astfel de despăgubiri nu pot fi acordate în cadrul prezentei proceduri.

Având în vedere prevederile art. 1 alin.2 şi art. 5 din legea nr. 221/2009, instanţa consideră întemeiată cererea reclamantei de acordare de daune morale, în ceea ce priveşte condamnarea suferită de antecesorul acestei prin sentinţa nr. 125/ 10 mai 1958 a Tribunalului Militar Cluj.

La aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamantă, instanţa are în vedere încălcarea dreptului la libertate prin însăşi condamnarea cu caracter politic, care potrivit declaraţiilor celor doi martori audiaţi în cauză a fost urmată de consecinţe dezastruoase asupra stării materiale a familiei, (care a fost nevoită să se mute) de suferinţe aduse membrilor familiei pentru lipsirea familiei de capul gospodăriei şi pentru lipsa legăturilor dintre ei, în perioada de detenţie (in cauza condiţiilor precare de trai, reclamanta – atunci un copil – era foarte bolnăvicioasă).

Toate aceste circumstanţe ale stării de fapt justifică în opinia instanţei acordarea unei reparaţii morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 8.200 euro.

Pentru considerentele amintite, în temeiul art.1 alin.2, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 coroborate cu art.998 şi art.999 din Codul civil, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamantă şi va dispune obligarea pârâtului la plata de daune morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 8.200 euro, urmând a fi respinse în rest, pretenţiile reclamantei, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind făcută în cauză dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.

Sentinţa nr. 1798 din 26 mai 2010 – Dosar nr. 2225/96/2009

Tribunalul Harghita - Secţia civilă

73

Legea nr. 221/2009

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 11 Septembrie 2009, reclamantele G. E. domiciliată în comuna Săcel, sat. Viaduct, jud. Harghita, S. M. domiciliată în comuna Săcel, sat. Şoimoşu Mare, jud. Harghita şi S. R. domiciliată în Sângorgiu de pădure, jud. Mureş în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice cu sediul în Bucureşti, str. Apollodor, sector 5, reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Harghita, cu sediul în Miercurea Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie, jud. Harghita, a solicitat pronunţarea unei sentinţe prin care să se stabilească caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care au fost supuşi în perioada 21 August 1952 – 10 Februarie 1955, ca urmare a includerii tatălui F. P., pe lista chiaburilor.

A mai solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor materiale în sumă de 19.500 lei, pentru cele două cazane de ţuică şi maşina de tricotat, confiscate, ca urmare a includerii tatălui F. P., pe lista chiaburilor, conform precizării depuse la data de 10 Februarie 2010, (fila 45).

În fapt, reclamantele arată că tatăl lor a fost F. P. Ei au locuit şi s-au gospodărit împreună în com. Şoimoşu Mare. În anul 1952 a fost declarat chiaburi pentru că avea 13,41 Ha de teren şi de asemenea deţinea două cazane de ţuică şi o maşina de tricotat . Urmarea acestei categorisiri a fost aceea că întreaga familie a fost supusă unor obligaţii şi interdicţii specifice acestei categorisiri.

În aceste condiţii, arată reclamantele, le-au fost confiscate terenurile precum şi cele două cazane de ţuică şi o maşina de tricotat

În localitate s-a creat o atmosferă negativă. Cei incluşi în categoria chiaburilor au fost supuşi batjocurii şi au fost discriminaţi. A mai menţionat reclamantul că deşi era copil, nici el nu scăpat de acest tratament din partea consătenilor.

Reclamantele mai arată că măsurile represive au constat în aceea că nu aveau voie să părăsească localitatea decât cu învoirea autorităţilor din vremea respectivă şi erau obligaţi la predarea unor cote exagerate de produse agricole. Deşi, încă copii, la vremea respectivă au suferit laolaltă cu părinţii pe de o parte din cauză unei veţi pline de lipsuri şi pe de altă parte pentru că la şcoală erau etichetaţi ca fiind copii chiaburilor şi batjocoriţi atât de profesori cât şi de ceilalţi copii.

Reclamantele mai arată că cele arătate mai sus rezultă şi din Extrasul după tabelul referitor la chiaburi, emisă la data de 22 Ianuarie 2009 de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Harghita şi 27 Mai 2009 de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Mureş. Anexat acţiunii reclamantul a depus la dosar şi acte de stare civilă.

74

Legea nr. 221/2009

Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, la data de 3 Decembrie 2009 pârâtul a înaintat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată (filele 29-31).

În motivarea întâmpinării se arată că, probele administrate în cauză sunt insuficiente, şi nu fac dovada irefutabilă a împrejurărilor invocate de reclamantă pentru ca acţiunea să poată fi admisă.

Pentru ca acţiunea să îndeplinească însă condiţiile cerute pentru a fi admisă, se impune administrarea în cauză a unui probatoriu adecvat, complex şi care să facă dovada fără de tăgadă a faptului că, unei măsuri administrative i se poate atribui un caracter politic, iar sarcina administrării probelor revine celui care solicită recunoaşterea unui drept, potrivit art.1169 Cod civil.

Pârâtul nu şi-a exprimat părerea cu privire la despăgubirile materiale.Instanţa constată că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru şi

a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art.4 alin.4 şi art.5 alin.3 din Legea nr.221/2009, respectiv art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.

În cauză a fost administrată proba cu acte, precum şi proba testimonială cu martorii S. Ş. şi D.M. M.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:Astfel cum rezultă din Extrasul după tabelul referitor la chiaburi,

emisă la data de 22 Ianuarie 2009 de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Harghita şi 27 Mai 2009 de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Mureş taăl reclamantelor a figurat în evidenţa Sfatului Popular Şoimoşi Mare în data de 21 August 1952 în categoria socială de „chiabur” pentru că avea 13,41 Ha de teren şi de asemenea deţinea două cazane de ţuică şi o maşina de tricota. S-a propus radierea lui la data de 10 Februarie 1955.

Din declaraţia martorilor S. Ş. şi D. M. M., rezultă că tatăl reclamantelor au fost declarat chiabur, iar din acest motiv membrii familiei sale, printre care şi reclamantele care a convieţuit cu dânsul, au suferit persecutări din partea autorităţilor din anul 1952.

Martorii au mai relatat că datorită includerii în categoria chiaburilor, familiei reclamantelor, ca şi altor familii din această categorie, i s-a impus să predea cote exagerate de produse agricole faţă de alţi locuitori din sat care nu făceau parte din categoria chiaburilor. Cotele erau insuportabile, pentru că familia era deja ruinată din punct de vedere economic. Cu toată acestea erau ameninţaţi ca în cazul, nu îşi îndeplinesc aceste obligaţii, vor suporta şi alte măsuri represive.

Măsurile represive le-au afectat inclusiv pe reclamante. Deşi erau copii la vremea respectivă au suferit laolaltă cu părinţii pe de o parte din cauză unei veţi pline de lipsuri şi pe de altă parte pentru că la şcoală erau etichetaţi ca fiind copii chiaburilor şi batjocoriţi atât de profesori cât şi de ceilalţi copii.

75

Legea nr. 221/2009

În conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora.

În speţa dedusă judecăţii, se constată împrejurarea că şi familia reclamantelor a fost declarată chiabur din motivul că ar fi aparţinut clasei exploatatoare. Aceste persoane, erau considerate categorii suspecte de activitate duşmănoasă. Aplicarea etichetei de „chiabur” în anii comunismului, mai cu seamă în perioada de început, reprezenta o condamnare la o viaţă de prigoană şi de dificultăţi.

Este evident că persecutarea exercitată de organele represive ale regimului comunist, unei persoane care nu a săvârşit nici un act de natură infracţională, singura vină fiind că a posedat în trecut teren şi că a fost ajutat la muncile agricole de alte persoane, are o natură politică.

La prima vedere, în termenul „chiabur” intră numai ţăranii înstăriţi, cei cu mai mult pământ decât media. În realitate, însă, aşa cum o arată numeroasele documente ale vremii, titulatura e mult mai generoasă şi e legată şi de posesia unor mijloace de producţie: sunt chiaburi şi proprietarii de batoze şi de tractoare (care câştigă diverse sume închiriindu-le celorlalţi ţărani), sunt chiaburi şi posesorii de cârciumi, de magazine, de mori, sunt chiaburi şi cei care îi „exploatează” pe ceilalţi ţărani, angajându-i pentru diverse munci.

Pentru a ruina economic această categorie socială, regimul comunist a aplicat o serie de măsuri discriminatorii, precum mărirea progresivă a impozitului (cei consideraţi chiaburi trebuiau să dea o cantitate mai mare de cereale decât celelalte categorii de ţărani), confiscarea averii, interzicerea dreptului de vot (la alegerile din decembrie 1950, cei consideraţi chiaburi nu au avut voie să participe la alegeri).

În speţă reclamantele au locuit cu părinţii, astfel a suportat, ca şi ei vicisitudinile vremii, prin urmare, au dreptul să beneficieze de măsurile reparatorii.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, urmează a se stabili caracterul politic al măsurii administrative aplicate reclamantelor ca urmare a includerii tatălui lor F. P. în categoria chiaburilor în perioada 21 August 1952 – 10 Februarie 1955.

Din adresa depusă de Agenţia pentru Prestaţii Sociale Harghita, rezultă că reclamantele nu beneficiază de prevederile D.L. nr.118/1990 (fila 44).

În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor materiale în sumă de 19.500 lei, acestea pot fi acordate în temeiul art.5 alin.1 lit. b din lege.

Potrivit textului acestui act normativ art. 5(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22

76

Legea nr. 221/2009

decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

Faptul că antecesorul reclamantelor a deţinut cele două cazane de fiert ţuică şi a maşinii de tricotat rezultă din declaraţiile martorilor, precum şi din Extrasul emis la data de 27 Mai 2009, de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Mureş.

Fiind căzută în pretenţii, în baza art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată 500 lei, pe seama reclamantului, reprezentând onorar avocaţial.

Sentinţa nr. 662 din 17.03.2010 – Dosar nr. 2343/96/2009


Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 8 Octombrie 2009, de reclamantul S. A., domiciliat în Miercurea Ciuc, str. Octavian Goga, jud. Harghita în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P. cu sediul în Bucureşti, str. Apollodor, reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Harghita cu sediul în Miercurea Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie, jud. Harghita a solicitat pronunţarea unei sentinţe prin care să se stabilească caracterul politic al condamnărilor penale date prin Sentinţa penală nr.1279 din data de 19 Iulie 1957, pronunţată în Dosar nr. 1150/1957 de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, şi prin Sentinţa penală nr. 149 din data de 6 Iunie 1961, pronunţată în Dosar nr.119/1961, pronunţată de Tribunalul Militar de Regiunea Militară Cluj, prin care reclamantul a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzut de art. 184 al.1 Cod pen. art.327 Cod pen. respectiv la 22 de ani muncă silnică, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.157 Cod penal.

A mai solicitat obligarea S.R. prin M.F.P. la plata sumei de 200.000 de lei cu titlu de prejudicii morale.

În drept reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 221/2009.

În fapt, reclamantul a arată că prin cele două sentinţe penale a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică şi la 22 de ani închisoare pentru uneltire împotriva ordinii sociale. A început

77

Legea nr. 221/2009

executarea pedepsei la data de 20 Mai 1957 şi a fost eliberat la data de 3 August 1964.

Aceste două condamnări, arată reclamantul, au avut grave repercusiuni asupra sănătăţii sale şi ulterior după eliberare la posibilităţile lui de a se încadra erau limitate fiind nevoit să accepte locuri de muncă inferioare pregătirii sale.

Mai susţine reclamantul că din cauza persecuţiilor, nu au putut să rămână în aceeaşi unitate o perioadă mai îndelungată, fiind obligate să se transfere permanent la alte unităţi. Condamnarea pe nedrept suferită, detenţia şi consecinţele acesteia s-au răsfrânt în mod negativ asupra lui, nu numai sub aspectul veniturilor, dar au afectat onoarea, prestigiul şi reputaţia sa, având consecinţe pe plan social şi profesional, ceea ce justifică acordarea daunelor morale.

Pârâtul S.R. prin M.F.P, a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii considerând că faptele pentru care reclamantul a fost condamnat nu sunt prevăzute în Legea nr. 221/2009, drept urmare nu se poate vorbi de o condamnare cu caracter politic.

Pe altă parte, arată pârâta în speţă probele administrate în cauză sunt insuficiente şi nu fac dovada irefutabilă a împrejurărilor invocate pentru ca acţiunea să poată fi admisă. Pentru ca acţiunea să îndeplinească însă condiţiile cerute pentru a fi admisă, se impune administrarea în cauză a unui probatoriu adecvat, complex şi care să facă dovada fără de tăgadă a faptului că, anumite fapte constituite condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 06.03.1945-22.12.1989, iar sarcina administrării probelor revine celui care solicită recunoaşterea unui drept.

În drept invocă prevederile art.115-118 Cod. pr. civ., art.1169 Cod civil şi art.3, 4 din Legea nr. 221/2009.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr.1279 din data de 19 Iulie 1957, pronunţată în Dosar nr. 1150/1957 de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, şi prin Sentinţa penală nr. 149 din data de 6 Iunie 1961, în Dosar nr.119/1961, pronunţată de Tribunalul Militar de Regiunea Militară Cluj, reclamantul a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzut de art. 184 al.1 Cod pen. art.327 Cod pen. respectiv la 22 de ani muncă silnică, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.157 Cod penal. În urma contopirii pedepselor s-a dispus executarea pedepsei de 22 de ani închisoare.

78

Legea nr. 221/2009

Potrivit Biletului de eliberare nr.3950/1964, reclamantul a început executarea pedepsei la data de 20 Mai 1957 şi a fost eliberat la data de 3 August 1964.

Conţinutul articolelor 155-157 Cod penal din 1948, în vigoare la data condamnării, se refereau la trădare, iar sub incidenţa lor puteau să cadă cei care intrau în orice fel în contact cu cetăţeni străini.

Reclamantul S. A. a mai fost condamnat la o pedeapsa de 7 ani închisoare corecţionala pentru delictul de agitaţie publică prevăzut si pedepsit de art. 327 alin. 3 C pen.

Potrivit art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, constituia infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale fapta de a face propagandă, agitaţie sau de a întreprinde orice acţiuni pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului.

Din analiza textelor de lege menţionate rezultă că acţiunile care constituiau latura obiectivă a infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale trebuia să aibă aptitudinea de a periclita valorile sociale ocrotite: ordinea socială, forma de guvernământ, securitatea statului.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că activitatea desfăşurată de reclamantul S. A. a constat doar în comentarii cu caracter critic şi denigrator la adresa regimului politic. Martorul V. V. a declarat că urmărirea reclamantului a început ca urmare a faptului că el şi-a manifestat simpatia faţă de Revoluţia maghiară din anul 1956, sens în care a redactat şi o scrisoare.

Prin urmare, prin conţinutul lor concret, acţiunile reclamantului, constând în discuţii particulare, cu caracter defăimător la adresa regimului politic, redactarea unei scrisori în acest sens, nu erau apte să determine schimbarea ordinii sociale ori să pericliteze securitatea statului.

Cu toate acestea, reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 22 de ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare civică. Din această pedeapsă, reclamantul a executat 7 ani 3 luni şi 13 zile. În perioada detenţiei reclamantul a fost mutat de mai multe ori din închisoarea de la Gherla la închisoarea de la Piteşti. În toată această perioadă a fost supus unui tratament care i-a afectat viaţa sănătatea şi integritatea corporală.

Aceste infracţiuni ar putea fi considerate în aparenţă o infracţiune de drept comun, dar, în realitate, condamnarea avea un vădit caracter politic.

Din această perspectivă se poate considera că, în fapt condamnarea reclamantului are un substrat politic drept urmare, infracţiunea pentru care a fost condamnat are un caracter politic în sensul art.1 alin(3) care prevăd că „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din

79

Legea nr. 221/2009

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.”

Potrivit art.2 al.1, lit. d din O.U.G. nr.214/1999 constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale.

Faptele reţinute în sarcina reclamantului se încadrează în acest text de lege, prin condamnările respective a fost încălcat dreptul reclamantului la liberă exprimare.

În raport de cele de mai sus urmează să se stabilească caracterul politic al condamnărilor penale al reclamantului S. A., date prin Sentinţa penală nr.1279 din data de 19 Iulie 1957, pronunţată în Dosar nr. 1150/1957 de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, şi prin Sentinţa penală nr. 149 din data de 6 Iunie 196, pronunţată în Dosar nr.119/1961, pronunţată de Tribunalul Militar de Regiunea Militară Cluj, prin care reclamantul a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzut de art. 184 al.1 Cod pen. art.327 Cod pen. respectiv la 22 de ani muncă silnică, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.157 Cod penal

Referitor la pretenţiile reclamantului privind daunele morale în sumă de 200.000 Euro, având în vedere prevederile art. 5(1) lit. a din Lege 221/2009, Tribunalul reţine următoarele:

Martorul V. V., condamnat el însuşi pentru că a simpatizat cu Revoluţia din Ungaria, a relatat că în timpul executării unei părţi din pedeapsă, se afla în aceeaşi celulă cu reclamantul. A declarat că în timpul detenţiei, nu li se asigura hrană suficientă iar ceea ce primeau era mai degrabă apă amestecată cu porumb măcinat dur şi de cele mai multe ori, plin de nisip. Gardienii căutau întotdeauna motive ca deţinuţii să fie scoşi din celule şi să li se aplice bătăi crunte. Reclamantul nu a scăpat nici el de furia gardienilor, astfel în urma loviturilor ce i-au fost aplicate în stomac, el a ajuns în Spitalul de Văcăreşti. De asemenea, datorită condiţiilor de detenţie inumane a contactat o boală – TBC intestinal - care a repercutat pe viitor asupra modului său de viaţă.

Din cele ce preced, rezultă prin condamnare s-a cauzat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial ce au rezultat din atingerile si

80

Legea nr. 221/2009

încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale - onoare, reputaţie – precum si pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morala încercată de victimă.

Lipsirea de libertate a produs consecinţe si în planul vieţii private si profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate datorita condiţiilor istorice anterioare anului 1989 viata familiala, imaginea si chiar sursele de venit.

Este adevărat ca nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice si psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o suma de bani, care îi permite să-si aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul. Din acest motiv, instanţa sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce sa stabilească o suma necesară nu atât pentru a repune victima într-o situaţie similară cu cea avuta anterior, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Este de netăgăduit că arestarea a produs celor reclamantului, suferinţe pe plan moral, social si profesional, că această măsură i-a lezat demnitatea si onoarea, libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege si ca, din acest punct de vedere, le-au produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensaţii materiale.

La stabilirea cuantumului se va avea în vedere însă si în concret viata reclamantului, fiind arestat la vârsta de 25 ani, înainte de arestare a fost la facultatea de geografie, perioada cât el a fost privat de libertate - de peste 7 ani, împrejurarea că, în comunitatea din care făcea parte, i-a fost afectat reputaţia, iar prin condamnarea sa abuzivă, a fost supus la suferinţe fizice si psihice, i s-a ştirbit onoarea, demnitatea si i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege si a fost lipsit de posibilitatea de a–si continua activităţile anterioare, să termine facultatea si de a obţine venituri corespunzătoare, deci atât pierderea suferită, cât si beneficiul nerealizat, precum si o anumita compensare a

81

Legea nr. 221/2009

posibilităţilor pe care le avea anterior vătămării si acelea care i-au fost accesibile ulterior.

Faţă de aceste considerente, urmează a se reţine că cererea reclamantului de acordare a daunelor morale este întemeiată, însă la stabilirea întinderii acestora avându-se în vedere consecinţele negative suferite, pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către reclamant, Tribunalul apreciază cuantumul sumei solicitate de 200.000 Euro, numai parţial justificat.

Prin urmare, Tribunalul apreciază că o suma de 72.000 euro constituie o satisfacţie suficienta si echitabilă, astfel ca va admite cererea în parte.

Având în vedere considerentele expuse mai sus,Tribunalul urmează să admită în parte acţiunea reclamantului şi prin urmare va constata caracterul politic al condamnării şi va obliga S. R. prin M.F.P. la plata sumei 72.000 Euro despăgubiri morale, plătibil în la data achitării sumei.



Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr.2486/96/04.11.2009, reclamanţii A. E., domiciliat în comuna Lueta, judeţul Harghita, T. I. (născută A.), domiciliată în municipiul Odorheiu-Secuiesc, str.Sălcilor, judeţul Harghita şi A. V., domiciliat în comuna Lueta, judeţul Harghita, l-au chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva tatălui reclamanţilor, defunctul A. A., în perioada anilor 1945-1960.

Reclamanţii solicită totodată obligarea pârâtului să plătească reclamanţilor despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate şi nerestituite, după cum urmează:

- moara construită pe râul Homorod Mic şi preluată în mod abuziv în 1945 de către organele de stat, a cărei valoare nominală este de 840.000 lei, a fost în 47 % (394.800 lei) în proprietatea reclamantului;

- atelierul de tâmplărie instalat cu maşini de cea mai modernă tehnologie în care au lucrat 7 calfe şi mai mulţi ucenici, luat în mod abuziv în anul 1947 (au sigilat uşa atelierului) de către organele de stat, a cărei valoare nominală este de 840.000 lei;

- gaterul familiei luat în mod abuziv în anul 1947 de către organele de stat, şi în anul colectivizării a fost luat şi folosit de către CAP până la distrugerea totală, a cărei valoare nominală este de 420.000 lei.

82

Legea nr. 221/2009

În motivarea acţiunii reclamanţii arată că în anul 1947 casa familiei împreună cu toate bunurile mobile şi imobile a familiei A. A. a fost sechestrată şi ruinată de către oamenii organelor de stat, înarmaţi cu puşti, şi reclamantul de mai multe ori a fost dus la Odorhei unde a fost bătut şi ţinut închis timp de 2 zile, familia sa a fost persecutată politic de mai multe ori de către organele de stat şi au suferit consecinţele acestuia. A. A., total distrus, a decedat în anul 1966 fără a primi vreo recompensă pentru pierderile suferite, iar soţia sa, grav bolnavă timp de 10 ani, a decedat în anul 1983, motiv pentru care se solicită recompensă morală în valoare de 210.000 lei.

Anexat acţiunii reclamanţii au depus la dosar declaraţia numiţilor O. I. şi G. I., registru agricol, declaraţia numitului A. A., Adeverinţa nr.105/17.02.2010 eliberată de Comuna Mereşti, Act de constatare nr.428/22.02.2010 emisă de Comuna Lueta, Tabel impozit achitat de A. A., Carnet de muncă A. A. (filele 2, 22-29).

Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, la data de 13.01.2010 pârâtul a înaintat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată (filele 12-13).

În motivarea întâmpinării se arată că din cuprinsul cererii se poate presupune că numitul A. A. ţinea anumite bunuri în proprietate care au fost luate în mod abuziv, însă documentele anexate cererii de chemare în judecată precum şi informaţiile aferente acestora, în forma în care se prezintă, nu dovedesc faptul că tatăl reclamanţilor a fost condamnat politic. Cel mult suntem în prezenţa unei măsuri administrative cu caracter politic, aşa cum aceasta este definită în cuprinsul art.3 din Legea nr.221/2009, însă probele prezentate nu sunt suficiente pentru a convinge asupra temeiniciei acţiunii.

Referitor la suma solicitată, reclamanţii trebuie să facă dovada că prin măsurile administrative luate împotriva numitului A. A., reclamanţii ar fi suferit vreun prejudiciu.

În privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii solicitate pentru repararea daunelor morale, este necesară o analiză in concreto şi subiectivă a existenţei şi întinderii prejudiciului, precum şi corelarea despăgubirii cu realitatea măsurată a suferinţelor îndurate de reclamanţi, opusă unei aprecieri in abstracto şi obiective, bazate pe referirea la metode statistice şi anumite bareme prestabilite.

În drept se invocă prevederile art.1169 din Codul civil.Instanţa constată că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru şi

a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art.4 alin.4 şi art.5 alin.3 din Legea nr.221/2009, respectiv art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.

În cauză a fost administrată proba cu acte, precum şi proba testimonială cu martorii S. O. I. şi G. I.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

83

Legea nr. 221/2009

Reclamanţii sunt copiii defunctului A. A., declarat chiabur datorită împrejurării că a avut mai multe bunuri în proprietate, şi împotriva căruia s-au luat măsuri represive în perioada anlor 1945-1960.

În urma administrării probei testimoniale, astfel cum a declarat martorul O. I., care este consătean cu familia reclamanţilor, tatăl acestora a fost declarat chiabur şi persecutat din acest motiv, în perioada anilor, începând din 1945 şi până în 1960 (filele 18-19).

În anul 1945 a fost preluată în mod abuziv de către organele de stat moara tatălui reclamanţilor, din care acesta a avut proprietate mai mult de 50 %. Moara a fost iniţial a locuitorilor comunei, însă treptat-treptat, tatăl reclamanţilor a cumpărat acţiunile şi a devenit proprietar în cotă parte de aproximativ de 50 %. Această moară a fost o construcţie bine dotată, constituind moara însuşi a comunei, martorul apreciind valoarea acesteia la preţul de 100.000 lei.

Martorul a mai arătat că în anul 1947 a fost confiscat şi un atelier de tâmplărie al tatălui reclamanţilor, care a fost instalat cu utilaje de tehnologie modernă, precum şi un gater. Aceste bunuri au ajuns în posesia CAP, dar pe parcursul anilor au fost distruse, valoarea fiind în jur de milioane de lei vechi. Referitor la gater se arată că după anul 1989, acesta a fost vândut unei alte persoane, în loc să fie restituit reclamanţilor ca urmaşi ai fostului proprietar.

Martorul a mai relatat că după confiscarea bunurilor familiei, membrii acesteia au avut stabilit domiciliul obligatoriu într-un atelier mai mic în comună şi nu au putut părăsi localitatea numai cu acordul organelor de ordine.

Din declaraţia martorului G. I. rezultă că este consătean cu familia reclamanţilor şi în această calitate a avut cunoştinţă în mod nemijlocit că tatăl acestora, numitul A. A., a fost declarat chiabur încă din anul 1945 şi până în 1960 (filele 20-21), iar ca urmare i-au fost confiscate bunurile, printre care o moară, un atelier de tâmplărie înzestrat cu utilaje, precum şi gaterul.

După cunoştinţele martorului, moara a intrat în patrimoniul comunei şi nu poate să precizeze proprietarul actual, valoarea apreciind-o ca fiind de peste 100.000 lei. Atelierul de tâmplărie a fost folosit de CAP şi a fost distrus total pe parcursul anilor, referitor la gater arată că de asemenea a fost folosit de CAP, iar cu timpul a fost dezasamblat, iar în final vândut prin licitaţie publică.


În speţa dedusă judecăţii se constată că împrejurarea că numitul A. A. a fost declarat chiabur din motivul că a avu în proprietate mai multe

84

Legea nr. 221/2009

bunuri de valoare, este prin esenţă o măsură abuzivă, caracteristică unui regim de opresie.

Este evident că persecutarea unor persoane, care nu au săvârşit nici un act de natură infracţională, precum şi a familiei acestuia, are o natură politică, fiind exercitată de organele represive ale regimului comunist.

Sub acest aspect fiind întrunite condiţiile reglementate de art.4 din Legea nr.221/2009, instanţa va constata caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamanţilor în perioada anilor 1945-1960, ca urmare a stabilirii calităţii de chiabur a tatălui acestora, defunctul A. A.

În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamanţi privind acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate şi nerestituite, Tribunalul constată următoarele:

Prin proba testimonială administrată în cauză (filele 18-21), s-a dovedit că tatăl reclamanţilor a fost proprietarul în cotă de aproximativ 50 % a morii din comună, preluată în mod abuziv de către autorităţi, apreciindu-se valoarea acesteia la preţul de 100.000 lei.

De asemenea martorii au relatat că tatăl reclamanţilor a avut şi un atelier de tâmplărie, instalat cu utilaje de tehnologie modernă, precum şi un gater, care în anul 1947 au fost confiscate, au ajuns în posesia CAP, dar pe parcursul anilor au fost distruse, valoarea fiind în jur de milioane de lei vechi. Referitor la gater s-a arătat că după anul 1989, acesta a fost vândut unei alte persoane, în loc să fie restituit reclamanţilor ca urmaşi ai fostului proprietar, ceea ce rezultă şi din Procesul-verbal din data de 28.03.1992, depuse la dosar (fila 42).

Totodată, conform Adeverinţei nr.105/17.02.2010 eliberate de Comuna Mereşti, în evidenţele primăriei sunt cuprinse date privind existenţa unui gater, în proprietatea CAP, ce a fost confiscat de la tatăl reclamanţilor (fila 25).

Prin Actul de constatare nr.428/22.02.2010 emis de comuna Lueta se certifică că tatăl reclamanţilor, numitul A. A. în perioada anilor 1940-1960 a exercitat meseria de tâmplar, iar pe anii 1961-1962 a fost debitat cu impozit pe venit din această meserie, ataşându-se în acest sens copia registrului rol unic (filele 26-27). Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă autorizaţia de tâmplar emise pe seama tatălui reclamanţilor (fila 23).

Din comunicarea Comisiei Locale Lueta pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 rezultă că reclamanţii nu au solicitat şi nu li s-au acordat despăgubiri pentru bunurile sus arătate (fila 35).

În conformitate cu dispoziţiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul

85

Legea nr. 221/2009

valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001, sau ale Legii nr. 247/2005.

În sensul acestor dispoziţii legale şi ţinând cont de probele administrate, instanţa urmează să admită în parte cererea reclamanţilor, obligând pârâtul la plata despăgubirilor materiale în sumă de 200.000 lei pentru bunurile confiscate şi nerestituite acestora.

În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamanţi privind acordarea despăgubirilor morale, Tribunalul observă că în conformitate cu dispoziţiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, aceste despăgubiri se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic. Or, în speţa dedusă judecăţii nici reclamanţii şi nici antecesorul acestora nu au fost condamnaţi politic, ca urmare nu există temei legal în baza cărora aceste despăgubiri morale ar putea fi acordate.



Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 21 Decembrie 2009, reclamantul B. L. domiciliat în mun. Odorheiu Secuiesc, Aleea Dumbravei, jud.Harghita în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P. cu sediul în Bucureşti, str. Apollodor, reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Harghita cu sediul în Miercurea Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie, jud. Harghita, a solicitat pronunţarea unei sentinţe prin care să se stabilească caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supus în perioada 1952 – 1955, ca urmare a includerii tatălui B. A., pe lista chiaburilor.

A mai solicitat obligarea pârâtului S.R. prin M.F.P., la plata despăgubirilor materiale în sumă de 80.000 lei, pentru autoturismul şi autocamionul confiscat, ca urmare a includerii tatălui B. A., pe lista chiaburilor.

De asemenea a solicitat obligarea pârâtului S.R. prin M.F.P., la despăgubiri morale în sumă de 100.000 lei şi la plata, cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În fapt, reclamantul arată că este fiul lui B. A. şi nepotul lui B. A. Ei au locuit şi s-au gospodărit împreună în com. Corund. Cei doi s-au ocupat cu comercializarea obiectelor de ceramică. După 1945 au fost declaraţi chiaburi. Urmarea acestei categorisiri a fost aceea că întreaga familie a fost supusă unor obligaţii şi interdicţii specifice acestei categorisiri.

86

Legea nr. 221/2009

În aceste condiţii, arată reclamantul le-au fost confiscate autoturismele cu care transportau obiectele de ceramică spre comercializare.

După decesul lui B. A., arată reclamantul măsurile represive au devenit şi mai accentuate aşa încât tatăl lui a fost nevoit să plece la Petroşani, pentru a nu fi luat în colonie de muncă. Reclamantul a menţionat că în Petroşani tatăl lui a lucrat ca şi şofer şi le trimitea bani.

În localitate s-a creat o atmosferă negativă. Cei incluşi în categoria chiaburilor au fost supuşi batjocurii şi au fost discriminaţi. A mai menţionat reclamantul că deşi era copil, nici el nu scăpat de acest tratament din partea consătenilor.

Reclamantul mai arată că,cele arătate mai sus rezultă şi din Extrasul după tabelul referitor la chiaburi, emisă la data de 19 Octombrie 2009 de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Harghita. Anexat acţiunii reclamantul a depus la dosar şi acte de stare civilă.

Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, la data de 3 Decembrie 2009 pârâtul a înaintat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată (filele 24-27).

În motivarea întâmpinării se arată că, probele administrate în cauză sunt insuficiente, şi nu fac dovada irefutabilă a împrejurărilor invocate de reclamantă pentru ca acţiunea să poată fi admisă.

Pentru ca acţiunea să îndeplinească însă condiţiile cerute pentru a fi admisă, se impune administrarea în cauză a unui probatoriu adecvat, complex şi care să facă dovada fără de tăgadă a faptului că, unei măsuri administrative I se poate atribui un caracter politic, iar sarcina administrării probelor revine celui care solicită recunoaşterea unui drept, potrivit art.1169 Cod civil.

Referitor la despăgubiri morale, pârâtul a solicitat a se avea în vedere că potrivit art.5 alin.1 dine Legea nr. 221/2009, acestea pot fi acordate numai în cazul numai condamnări cu caracter politic, dar nu şi în cazul unor măsuri administrative cu caracter politic.` Pârâtul nu şi-a exprimat părerea cu privire la despăgubirile materiale.

Instanţa constată că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art.4 alin.4 şi art.5 alin.3 din Legea nr.221/2009, respectiv art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.

În cauză a fost administrată proba cu acte, precum şi proba testimonială cu martorii S. F. şi D. E.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:Astfel cum rezultă din Extrasul după tabelul referitor la chiaburi,

nr.2324 emisă la data de 19 Octombrie 2009 de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Harghita B. A. şi B. A. au figurat în evidenţa Sfatului Popular Corund în data de 3 Iulie 1952 în categoria socială de „chiabur”

87

Legea nr. 221/2009

pentru că şi-a dat pământul în dijmă, permanent. Se mai menţionează că deţinea o maşină albă şi se ocupa cu comerţul „negru”. S-a propus radierea lui la data de 5 Martie 1955.

Din declaraţia martorilor S. F. şi D. E., rezultă că tatăl respectiv bunicul reclamantului au fost declaraţi chiaburi, iar din acest motiv membrii familiei sale, printre care şi reclamantul care a convieţuit cu dânşii, au suferit persecutări din partea autorităţilor din anul 1952.

Această măsură a fost luată împotriva antecesorilor reclamantului datorită faptului că ei se ocupau cu comercializarea obiectelor de ceramică. În desfăşurarea acestei activităţi ei utilizau un camion dar mai deţineau şi un autoturism. Ambele mijloace de transport au fost confiscate, ca urmare includerii antecesorilor în categoria chiaburilor.

Martorii au mai relatat că datorită includerii în categoria chiaburilor, familiei reclamantului, ca şi altor familii din această categorie, i s-a impus să predea cote exagerate de produse agricole faţă de alţi locuitori din sat care nu făceau parte din categoria chiaburilor. Cotele erau insuportabile, pentru că familia era deja ruinată din punct de vedere economic. Cu toată acestea erau ameninţaţi ca în cazul, nu îşi îndeplinesc aceste obligaţii, tatăl reclamantului va dus la canalul Dunăre - Marea Neagră.

Din declaraţiile martorilor rezultă că în aceste condiţii tatăl reclamantului a fost nevoit să plece la Petroşani, pentru a nu fi luat în colonie de muncă. La Petroşani a lucrat ca şi şofer şi le trimitea bani.

Din Carnetul de muncă, fila 14-15, rezultă că tatăl reclamantului în perioada 24 Septembrie 1952-10 Noiembrie 1953 a lucrat la Petroşani.


În speţa dedusă judecăţii, se constată împrejurarea că şi familia reclamantului a fost declarată chiabur din motivul că ar fi aparţinut clasei exploatatoare. Aceste persoane, erau considerate categorii suspecte de activitate duşmănoasă. Aplicarea etichetei de „chiabur” în anii comunismului, mai cu seamă în perioada de început, reprezenta o condamnare la o viaţă de prigoană şi de dificultăţi.

Este evident că persecutarea exercitată de organele represive ale regimului comunist, unei persoane care nu a săvârşit nici un act de natură infracţională, singura vină fiind că a posedat în trecut teren şi că a fost ajutat la muncile agricole de alte persoane, are o natură politică.

La prima vedere, în termenul „chiabur” intră numai ţăranii înstăriţi, cei cu mai mult pământ decât media. În realitate, însă, aşa cum o arată numeroasele documente ale vremii, titulatura e mult mai generoasă şi e

88

Legea nr. 221/2009

legată şi de posesia unor mijloace de producţie: sunt chiaburi şi proprietarii de batoze şi de tractoare (care câştigă diverse sume închiriindu-le celorlalţi ţărani), sunt chiaburi şi posesorii de cârciumi, de magazine, de mori, sunt chiaburi şi cei care îi „exploatează” pe ceilalţi ţărani, angajându-i pentru diverse munci.

Pentru a ruina economic această categorie socială, regimul comunist a aplicat o serie de măsuri discriminatorii, precum mărirea progresivă a impozitului (cei consideraţi chiaburi trebuiau să dea o cantitate mai mare de cereale decât celelalte categorii de ţărani), confiscarea averii, interzicerea dreptului de vot (la alegerile din decembrie 1950, cei consideraţi chiaburi nu au avut voie să participe la alegeri).

În speţă reclamantul a locuit cu părinţii, astfel a suportat, ca şi ei vicisitudinile vremii, prin urmare, are dreptul să beneficieze de măsurile reparatorii.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, urmează a se stabili caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supusă reclamantul B. L., în perioada 3 Iulie 1952 – 5 Martie 1955, ca urmare a includerii antecesorilor, pe lista chiaburilor.

În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamant, privind acordarea despăgubirilor morale în sumă de 100.000 lei, Tribunalul reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, despăgubiri morale se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic. Or, în speţa dedusă judecăţii antecesorii reclamantului, nu au fost condamnaţi politic, ci au suferit de pe urma măsurilor administrative abuzive luate împotriva lor de organele represive din aceea perioadă, ca urmare nu există temei legal în baza cărora aceste despăgubiri morale ar putea fi acordate.

În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor materiale în sumă de 80.000 lei, acestea pot fi acordate în temeiul art.5 alin.1 lit. b din lege.

Potrivit textului acestui act normativ art. 5(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

Faptul că antecesorii reclamantului au deţinut cele două mijloace de transport rezultă din declaraţiile martorilor, precum şi din Extrasul emis la data de 19 Octombrie 2009, de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Harghita.

89

Legea nr. 221/2009

Fiind căzută în pretenţii, în baza art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată 500 lei, pe seama reclamantului, reprezentând onorar avocaţial.



În urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin Sentinţa civilă nr.215/02.03.2010 a Judecătoriei Gheorgheni, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr.1592/234/2009 acţiunea civilă precizată, formulată de reclamantul B. I., domiciliat în comuna Lăzarea, judeţul Harghita, care, l-a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P.,, solicitând constatarea împrejurării că condamnarea sa prin Sentinţa penală nr.143/06.06.1961 pronunţată de Tribunalul militar de reg. militară Cluj, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare corecţională şi la 5 ani interdicţie corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinei sociale prev. de art.209 pct.III Cod penal, constituie condamnare cu caracter politic. Reclamantul a solicitat totodată obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 EURO, cu titlu de despăgubiri morale, şi suma de 24.120 lei, cu titlu de despăgubiri materiale civile.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că a fost condamnat prin Sentinţa penală nr.143/06.06.1961 pronunţată de Tribunalul militar de reg.militară Cluj, la pedeapsa de 8 ani închisoare corecţională şi la 5 ani interdicţie corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinei sociale prev. de art.209 pct.III Cod penal.

Reclamantul susţine că prin această măsură abuzivă i-au fost aduse grave prejudicii morale şi materiale, a petrecut 4 ani în regim penitenciar şi a fost suspus executării unor munci foarte grele.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art.4 şi art.5 din Legea nr.221/2009.

Anexat acţiunii reclamantul a depus la dosar: Sentinţa penală nr.143/06.06.1961 pronunţată de Tribunalul militar de reg. militară Cluj, copie de pe dispozitivul sentinţei, precum şi Biletul de eliberare nr.19/64/1964 (filele 2-3 şi 14).

Prin întâmpinarea înaintată la data de 30.12.2009 pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nefondată, arătând că acţiunea nu este probată (filele 8-9).

În drept se invocă prevederile art.115-118 din Codul de procedură civilă, art.1169 din Codul civil, art.1 alin.2 şi art.5 din Legea nr.221/2009.

90

Legea nr. 221/2009

Instanţa constată că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art.4 alin.4 şi art.5 alin.3 din Legea nr.221/2009.

În cauză a fost administrată proba cu acte, precum şi proba testimonială cu martorii C. C. şi F. A. F.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În baza Sentinţei penale nr.143/06.06.1961 pronunţată de Tribunalul militar de reg.militară Cluj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.158/12.07.1961 a Tribunalului Suprem Colegiul militar, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare corecţională şi la 5 ani interdicţie corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinei sociale prev. de art.209 pct.III Cod penal, iar conform art.25 pct.6 din Codul penal, s-a dispus confiscarea averii sale personale (fila 14).

Conform Biletului de eliberare nr.19/64/1964, reclamantul a fost eliberat la data de 04.08.1964, astfel, adăugând perioada reţinerii acestuia de 12 luni, acesta a executat pedeapsa în regim penitenciar pe o perioadă totală de 50 luni (fila 3).

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.221/2009 „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”, iar potrivit alin.2 pct.a al aceluiaşi articol, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate, printre altele, pentru fapta prevăzută de art.209 Cod penal.

În speţa dedusă judecăţii reclamantul a fost condamnat în temeiul art.209 Cod penal, în perioada reglementată de art.1 alin.1 din Legea nr.221/2009, şi a beneficiat de măsurile dispuse prin Decretul-lege nr.118/1990, ceea ce nu exclude însă să beneficieze de măsuri reparatorii şi în baza acestei legi, în sensul dispoziţiilor art.5 alin.4.

Ca urmare, acţiunea fiind întemeiată sub acest aspect, Tribunalul constată că condamnarea dispusă împotriva reclamantului a avut de drept caracter politic.

În ceea ce priveşte despăgubirile morale şi materiale solicitate de reclamant, în conformitate cu dispoziţiile art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 poate solicita instanţei de judecată, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum şi acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare.

91

Legea nr. 221/2009

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant, tribunalul reţine că din pedeapsa închisorii de 8 ani la care a fost condamnat, reclamantul a executat în regim de detenţie 3 ani şi 11 luni (bilet de eliberare, fila 3).

Astfel cum rezultă din proba testimonială administrată în cauză, martorii C. C. şi F. A. F. au declarat că, au fost şi ei condamnaţi împreună cu acesta din motive politice, fiind acuzaţi de infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale. Reclamantul a fost arestat în anul 1960, iar perioada dinaintea condamnării a fost reţinut într-o clădire a securităţii, clădire în care au fost încarceraţi şi martorii. În această perioadă reclamantul a stat într-o celulă de beton, patul şi masa de asemenea fiind din beton, fiind ţinut în asemenea condiţii ca să mărturisească faptele săvârşite. După condamnare, o perioadă au fost duşi la Penitenciarul din Târgu-Mureş, iar apoi au fost transferaţi la o colonie de muncă din Delta Dunării, au fost supuşi efectuării de munci foarte grele. În perioada iernii au trebuit să transporte pământ pentru efectuarea unui dig, aveau de efectuat normă de muncă de cărat 3,60 mc de pământ pe zi, iar în caz de nerespectarea normei erau ameninţaţi cu bătaie.

În perioada de vară reclamantul a efectuat munci agricole, lucrând zilnic mai mult de 10 ore.

Deţinuţi au fost trataţi ca nişte animale de către organele de ordine, fiind bătuţi cu lopata şi chiar călcaţi cu calul de către comandant.

În perioada dinaintea condamnării au fost reţinuţi într-o clădire a securităţii în care erau ţinuţi în condiţii inumane în celulă, fiind conduşi la audieri cu ochii legaţi, iar la audiere le-au fost aplicate lovituri în regiunea rinichilor, pentru a se confensa (filele 15-18).

Martorii au mai relatat că reclamantul a fost marcat negativ de cele suferite, iar după eliberarea sa organele de ordine au continuat persecutările împotriva acestuia.

Având în vedere probele administrate, ţinând cont de durata privării de libertate (3 ani şi 11 luni), de gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice şi fizice cauzate reclamantului, precum şi de impactul social negativ pe care l-a resimţit acesta prin expunerea sa la dispreţul public în urma condamnării, în baza art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 instanţa va admite în parte cererea de despăgubire morală formulată de reclamant.

Ca urmare, ţinând cont de necesitatea asigurării proporţionalităţii între acordarea despăgubirilor, gradul în care reputaţia reclamantului a fost lezată şi măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie echitabilă persoanei vătămate, mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral urmează să fie stabilit la suma de 50.000 EURO, în echivalent lei conform cursului BNR din data plăţii, respectiv câte 1.000 EURO pentru fiecare lună petrecută în regim de detenţie.

În ceea ce priveşte pierderile materiale suferite de reclamant din cauza condamnării, datorită confiscării bunurilor sale, precum şi datorită

92

Legea nr. 221/2009

împrejurării că a fost privat de veniturile sale provenite din muncă pe perioada celor 50 luni în care a fost încarcerat, Tribunalul apreciază că suma de 24.120 lei acordată cu titlu de despăgubiri materiale este echitabilă.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.



Sub nr.705/96 din 17.03.2010 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe acţiunea civilă formulată de reclamanta L. M., cu domiciliul în comuna Căpâlniţa, jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., prin D.F.P.H., cu sediul în mun. Miercurea Ciuc, str. Revoluţia din Decembrie nr.20, jud. Harghita, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul politic al condamnării penale dispuse prin sentinţa penală nr.205 din 14.06.1957 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, prin care tatăl său, numitul P. A., a fost condamnat la 20 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru săvârşirea crimei uneltire contra ordinii sociale, precum şi la confiscarea averii; să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare şi a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune materiale. Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că aşa cum rezultă din Extras din hotărârea penală nr.205 din 14.06.1957, tatăl său a fost condamnat definitiv la 20 de ani muncă silnică pentru comiterea infracţiunii de crimă de uneltire contra ordinei sociale, 10 ani degradare civilă şi confiscarea întregii averi.

În baza acestei sentinţe penale de condamnare politică tatăl său a fost încarcerat în ziua de 19 iulie 1956 şi pus în libertate la data de 1 august 1964.

Pe baza hotărârii penale li s-au confiscat întreaga avere mobiliară şi imobiliară, fapt dovedit prin procesele-verbale de percheziţie şi de confiscare a averii pe care le anexează.

În urma condamnării tatălui pentru infracţiune politică şi a încarcerării acestuia în închisoare, împotriva întregii familii, au fost luate măsuri administrative de constrângere, culminând cu evacuarea familiei din locuinţă, fiind cu toţii mutaţi şi înghesuiţi în locuinţa bunicului lor.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.1 alin.1 şi 2, art.4 alin.1 şi art.5 alin.1 lit. a şi b din Legea nr.221/2009.

În probaţiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie (f.3-15); a solicitat proba testimonială, aceasta fiind administrată de instanţă. Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, pârâtul a depus la dosar întâmpinare (f.20-22) prin care a solicitat respingerea cererii ca

93

Legea nr. 221/2009

neîntemeiată. În apărare, pârâtul arată că documentele anexate prezentei acţiuni, precum şi informaţiile aferente acestora, în forma în care se prezintă nu sunt suficiente pentru a convinge instanţa asupra temeiniciei acţiunii, motiv pentru care solicită respingerea acesteia. Pârâtul mai arată că simpla afirmare a unui prejudiciu nu îndreptăţeşte satisfacţia prin echivalent bănesc, instanţa fiind obligată a administra probe pentru a stabili cuantumul daunelor morale. În privinţa cuantumului despăgubirii solicitate pentru repararea daunelor morale, este necesară o analiză in concreto şi subiectivă a existenţei şi întinderii prejudiciului, precum şi corelarea despăgubirii cu realitatea măsurată a suferinţelor îndurate de reclamantă, opusă unei aprecieri in abstracto şi obiective, bazate pe referirea la metode statistice şi anumite bareme prestabilite.

În drept, pârâtul a invocat dispoziţiile art.115-118 Cod procedură civilă, art.1169 Cod civil, Legea nr.221/2009.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:Prin sentinţa penală nr.205 din 14.06.1957 a Tribunalului Militar Cluj,

tatăl reclamantei, numitul P. A., a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru săvârşirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, cu confiscarea întregii averi, executând pedeapsa o perioadă de 8 ani, astfel cum rezultă din biletul de liberare a condamnatului (f.7).

Prin considerentele hotărârii de condamnare s-a reţinut că tatăl reclamantei a fost recrutat în organizaţia subversivă „Crucea cu săgeţi” în anul 1949, angajându-se să lupte împotriva regimului politic din acea perioadă; a acceptat ca în locuinţa lui să aibă loc şedinţele clandestine ale organizaţiei, în cadrul cărora a susţinut ca toţi membri să boicoteze legile statului de a nu scoate buletine de identitate, de a nu preda cotele obligatorii, de a interveni la legaţia americană din Bucureşti pentru a fi trimişi într-o ţară capitalistă şi de a nu participa la alegeri. S-a mai reţinut că inculpatul şi-a desfăşurat activitatea sa ostilă şi în sânul familiei; că a redactat scrisoarea pe care a adresat-o legaţiei americane.

Prin urmare, motivul pentru care tatăl reclamantei a fost condamnat este acela că s-a opus regimului comunist existent în România în acea perioadă, prin aceea că a refuzat să se supună regulilor totalitare şi a încercat să solicite sprijin din partea unui stat democrat, capitalist.

Din declaraţia martorei B. E. M., audiată de instanţă, rezultă că tatăl reclamantei a fost ridicat de organele de miliţie, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare; că mai târziu întreaga familie a fost dată afară din casă, care a fost transformată în grajd pentru cai, iar toate bunurile şi animalele le-au fost luate; că mama reclamantei a fost nevoită să presteze munci ca ziler pentru a plăti dările foarte mari, fiind nevoită ulterior să se mute cu copiii la tatăl său, nemaiputând să se întreţină; că a fost nevoită de

94

Legea nr. 221/2009

organele de atunci să divorţeze; că după 7 ani de închisoare, când tatăl reclamantei a fost eliberat, acesta şi-a găsit distruse şi familia şi casa.

Instanţa constată că, în privinţa condamnării suferite de tatăl reclamantei pentru fapta prevăzută de art.209 pct. III din Codul penal din 1936, caracterul politic este recunoscut de drept prin lege, art.1 alin.2 lit. a din Legea nr.221/2009 consacrând acest lucru.

Prin urmare, instanţei nu-i mai rămâne decât să constate această împrejurare şi, în temeiul ei, să procedeze la examinarea celorlalte capete de cerere referitoare la acordarea despăgubirilor materiale şi morale ca urmare a acestei condamnări cu caracter politic.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”. În temeiul prevederi legale instanţa va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de tatăl său, cu executarea pedepsei de 8 ani în loc de detenţie.

Referitor la cuantumul acestor despăgubiri, atâta timp cât legea nu reglementează niciun criteriu în stabilirea valorii acestora, instanţa apreciază, raportat la durata detenţiei, la starea de nesiguranţă şi tensiune la care a fost supus tatăl reclamantei, precum şi întreaga familie, că suma solicitată este echitabilă.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale solicitate, instanţa constată că tatălui reclamantei, şi implicit familiei sale, prin hotărârea de condamnare i s-a confiscat întreaga avere, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat de organele de securitate (f.12-14). Reclamanta a evaluat bunurile confiscate la suma de 25.000 lei, valoare considerată de instanţă ca fiind corectă ţinând cont de faptul că printre bunurile confiscate se află un imobil casă de locuit, 8,86 ha teren arabil şi fâneaţă, unelte agricole. Instanţa constată că reclamanta este îndreptăţită să primească contravaloarea acestor bunuri cu titlu de despăgubiri materiale, întemeindu-se pe dispoziţiile art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009.

Pentru aceste considerente, instanţa consideră că acţiunea reclamantei este întemeiată şi, în consecinţă, ţinând cont de prevederile art.1 alin.3, art.4 şi art.5 alin.1 lit. a şi b din Legea nr.221/2009, va admite acţiunea, va constata caracterul politic al condamnării penale a tatălui reclamantei şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare şi suma de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale pentru averea confiscată prin hotărârea de condamnare.

95

Legea nr. 221/2009

Instanţa constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.



Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr.717/96/22.03.2010, reclamantul F. A., domiciliat în comuna Lupeni, jud.Harghita, l-a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., prin D.F.P.H.,, cu sediul în mun.Miercurea Ciuc, str.Revoluţiei din Decembrie, nr.20, jud.Harghita, solicitând instanţei ca în temeiul art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009 să constate caracterul politic al condamnării penale dispuse prin Sentinţa penală nr.187/12.03.1974 pronunţată de Tribunalul Militar de M.U. Cluj prin care reclamantul a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare şi să oblige pârâtul să plătească suma de 30.000 EURO (echivalent în lei) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executarea pedepsei în loc de detenţie.

Reclamantul a solicitat totodată obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, faptă prev. de art.354 alin.2 C.pen., prin sentinţa penală nr.187 a Tribunalului Militar Cluj.

I s-a reţinut în sarcină că în calitate de adept al cultului „Martorii lui Iehova” a refuzat să se prezinte la încorporare, şi ca urmare întreaga lui familie, fiind adepţi ai acestui cult, a fost persecutată, ceilalţi fraţi condamnaţi şi ei.

Persecuţia familiei a continuat şi în timpul cât a executat pedeapsa, fiind tot timpul ascultat de lucrători ai poliţiei politice.

Pentru aceste împrejurări a suferit nespus de mult în penitenciar iar familia sa fiind persecutaţi şi ei.

Caracterul politic al condamnării ce a suferit reclamantul a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr.1983/2007 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1168/R/13.11.2007 a Curţii de Apel Tg.Mureş, fiindu-i recunoscut calitatea de beneficiar al prev. Dec. Lege nr.118/1990.

În drept se invocă Legea nr.221/2009.Anexat acţiunii reclamantul a depus la dosar act de stare civilă,

Sentinţa penală nr.187/12.03.1974 pronunţată de Tribunalul Militar de M.U. Cluj, Decizia nr.1168/R/13.11.2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, precum şi Decizia nr.296/23.06.2008 a DMPS Harghita, în copie (filele 6-13).

96

Legea nr. 221/2009

Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, la data de 22.04.2010 pârâtul a înaintat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată (filele 17-19).

În motivarea întâmpinării se arată că suspendarea cauzei în baza art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., determinat de faptul că în temeiul art.329 C.pr.civ. Procurorul General a promovat recurs în interesul legii privind pe persoanele care după data de 06.03.1945 şi până în 1989, inclusiv, au fost condamnate definitiv pentru infracţiunile de neprezentare la incorporare sau concentrare ori de insubordonare, săvârşite din motive de conştiinţă religioasă.

Pronunţarea unor condamnări pentru asemenea infracţiuni nu pot fi înţelese ca încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori ca negări şi nerespectări ale drepturilor civile şi politice. Constituţia garanta libertatea conştiinţei, dar, în acelaşi timp, prevedea şi obligaţia executării serviciului militar pentru toţi cetăţenii, neexistând aşadar o discriminare pe criterii religioase.

Referitor la suma solicitată de 30.000 Euro, reclamantul trebuie să facă dovada că prin condamnare a suferit un prejudiciu, iar în conformitate cu prev. art.1169 C.civ. „Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.

Simpla afirmare a unui prejudiciu nu îndreptăţeşte satisfacţia prin echivalent bănesc, instanţa fiind obligată a administra probe pentru a stabili cuantumul daunelor morale.

La stabilirea întinderii reparaţiei prejudiciului se va avea în vedere durata privării de libertate şi consecinţele cauzate asupra reclamantului, fiind necesară o analiză in concreto şi subiectivă a existenţei şi întinderii prejudiciului, precum şi corelarea despăgubirii cu realitatea măsurată a suferinţelor îndurate de reclamant.

În drept se invocă prev. art.115-118, art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ.Instanţa constată că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru şi

a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art.4 alin.4 şi art.5 alin.3 din Legea nr.221/2009.

În cauză a fost administrată proba cu acte, precum şi proba testimonială cu martorul G. S.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:În conformitate cu prevederile art.4 alin.1 din Legea nr.221/2009

art.4 alin.1 persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art.1 alin.3, iar în sensul dispoziţiilor art.5 alin.1 lit.a din acelaşi act normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în această perioadă poate solicita instanţei obligarea statului la

97

Legea nr. 221/2009

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În baza Sentinţei nr.187/12.03.1974 pronunţată de Tribunalul Militar de M.U. Cluj în Dosarul nr.169/1974 reclamantul a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, reglementată de art.354 alin.2 Cod penal (fila 6), pedeapsă din care 27 luni s-a executat în regim de detenţie.

În baza Sentinţei civile nr.1983/05.06.2007 a Tribunalului Harghita, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.1168/R/13.11.2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamantului i-au fost recunoscute şi acordate drepturile cuvenite conform Decretului-lege nr.118/1990 (filele 7-11).

Potrivit art. 354 alin.1 din Codul penal (în vigoare la data condamnării) "neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştinţare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară" constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Normele Constituţionale în vigoare în aceea perioadă, prevedeau libertatea religioasă, statuând în art. 30 alin.2 că oricine este liber să împărtăşească sau nu o credinţă religioasă, iar libertatea exercitării cultului religios este garantată.

Cu toate acestea, potrivit art.40 din Constituţia din anul 1965, în vigoare la data condamnării reclamantului, efectuarea stagiului militar era obligatoriu, ce constituia o îndatorire fundamentală a cetăţenilor R.S.R., aspect ce rezultă şi din prevederile Legii nr.14/1972 până la data abrogării prin Legea nr.46/1996.

În baza acestor dispoziţii legale a fost încălcat dreptul persoanei de a-şi alege religia, în contextul în care Româna prin Decretul nr.212/1974 a ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice care garanta printre altele şi libertatea religioasă.

În virtutea dispoziţiilor art.18 pct.3 din Pactul sus arătat, prin legislaţia internă trebuia să se asigure respectarea atât a libertăţii religioase cât şi a manifestării convingerii religioase, restricţiile şi îngrădirile putând fi admisibile numai în măsura în care, asemenea măsuri ar fi fost necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora.

Din cele ce preced, rezultă că satisfacerea stagiului militar, nu intra în categoria acestor derogări, ca atare nu se impunea a fi aplicată nici o restricţie asupra dreptului sau libertăţii de religie, asemenea măsuri nefiind necesare intr-o societate democratică.

98

Legea nr. 221/2009

Constituţia din 1965 garanta ca şi drept fundamental libertatea conştiinţei, însă în regimul comunist acest drept a rămas la nivelul de declaraţie, fără să fie garantat în mod real.

Garantând libertatea de conştiinţă, statul trebuia găsească forme în care persoanele aparţinând diferitelor culte religioase să îşi exercite în mod liber această convingere, iar obligaţia de a efectua stagiul militar să fie astfel exercitat prin forme alternative, încât să nu contravină convingerilor religioase.

Scopul legii penale, astfel cum era prevăzut în art.1 din Codul penal, adoptat în anul 1968 (în vigoare la data condamnării) era aceea de a apăra împotriva infracţiunilor, R.S.R, suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, proprietatea socialistă, persoana şi drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de drept, din care rezultă că legiuitorul din aceea vreme a acţionat pentru apărarea securităţii orânduirii statului socialist şi pentru ocrotirea valorilor comuniste.

Infracţiunea prevăzută la art.354 Cod penal viza apărarea unor valori care aveau un profund conţinut politic, valori care, în opinia legiuitorului socialist, au fost nesocotite de reclamant din convingeri religioase.

Această infracţiune ar putea fi considerată doar în aparenţă o infracţiune de drept comun, dar, în realitate, condamnarea are un vădit caracter politic, întrucât în contextul existent în acel moment, prin sentinţa de condamnare s-a încălcat libertatea de gândire şi conştiinţă al reclamantului, de apartenenţă la un cult religios neinterzis de lege, fiind astfel încălcat un drept fundamental al reclamantului, reglementat şi de art.9 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi care nu poate forma obiectul unor restrângeri în afara situaţilor prevăzute de lege.

Infracţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat dobândeşte natura unei infracţiuni politice, deoarece, i s-a limitat libertatea de gândire si de conştiinţă religioasă, cu menţiunea că asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului politic, instaurat de dictatura comunistă, în acea perioada în România.

Astfel, infracţiunea a devenit politică deoarece în vechiul regim nu exista posibilitatea executării serviciului militar alternativ, astfel încât persoanele care, prin apartenenţa la un anume cult religios sau din alte motive de conştiinţa refuzau executarea serviciului militar obligatoriu, erau nevoite să suporte rigorile legii penale, rezultate din acest refuz.

Condamnarea reclamantului are un substrat politic, drept urmare infracţiunea pentru care a fost condamnat are un caracter politic în sensul art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009, care reglementează că „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din O.U.G. nr.214/1999 privind

99

Legea nr. 221/2009

acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.”

Potrivit art.2 alin.1 lit.d din O.U.G. nr.214/1999 constituie infracţiuni săvârşite din motive politice acele infracţiuni care au avut drept scop respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale.

Reclamantul, prin neprezentare la încorporare, a urmărit să i se respecte una din drepturile sale civile fundamentale şi anume libertatea de gândire, conştiinţă şi religie (art. 9 CEDO), libertate fundamentală care este una din bazele regimului democratic şi include elementele esenţiale ale identităţii credincioşilor şi ale concepţiei lor despre viaţă.

Pentru considerentele sus expuse tribunalul constată că sunt întrunite cerinţele reglementate de art.4 alin.1 din Legea nr.221/2009, ca urmare va constata caracterul politic al condamnării penale dispuse împotriva reclamantului.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant, tribunalul reţine că din pedeapsa închisorii de 4 ani şi 6 luni la care a fost condamnat, reclamantul a executat în regim de detenţie 2 ani şi 3 luni.

Prin declaraţia martorului G. S. s-au confirmat cele rezultate din actele doveditoare, respectiv împrejurarea că reclamantul a fost condamnat întrucât din motive de conştiinţă religioasă a refuzat să se prezinte la încorporare, precum şi că a executat 2 ani şi 3 luni în regim penitenciar (fila 24-25).

Martorul, de asemenea adept al cultului religios al reclamantului, a fost încarcerat împreună cu reclamantul şi astfel a avut cunoştinţă în mod nemijlocit de suferinţele fizice şi psihice la care ar fi fost supus reclamantul în timpul executării pedepsei la locul de deţinere. Martorul a declarat că au fost supuşi efectuării de munci fizice grele, fiind în permanenţă anchetaţi şi la penitenciar, încercându-se determinarea lor de a furniza informaţii cu privire la ceilalţi membrii ai cultului lor.

Martorul a mai arătat că după ce a fost eliberat reclamantul cu greu a reuşit să se angajeze, iar organele de ordine au continuat persecutările împotriva acestuia.

Martorul a relatat totodată că şi membrii familiei reclamantului au suferit persecutări din partea autorităţilor, au fost supuşi presiunilor de a da declaraţii, iar din aceste motive soţia reclamantului nu şi-a găsit loc de muncă, fiind întreţinută de părinţi.

100

Legea nr. 221/2009

Având în vedere probele administrate, ţinând cont de durata privării de libertate, 27 luni, de gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice şi fizice cauzate reclamantului, precum şi de impactul social negativ pe care l-a resimţit acesta prin expunerea sa la dispreţul public în urma condamnării, în baza art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 instanţa va admite în parte cererea de despăgubire morală formulată de reclamant.

Ca urmare, ţinând cont de necesitatea asigurării proporţionalităţii între acordarea despăgubirilor, gradul în care reputaţia reclamantului a fost lezată şi măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie echitabilă persoanei vătămate, mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral urmează să fie stabilit la suma de 27.000 Euro, în echivalent lei conform cursului BNR din data plăţii, respectiv câte 1.000 Euro pentru fiecare lună petrecută de reclamant în regim penitenciar.

În ceea ce priveşte suspendarea judecăţii solicitată de pârât în temeiul dispoziţiilor art.244 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă, această cerere urmează a fi respinsă, nefiind incidentă în speţă. Împrejurarea că s-a promovat recurs în interesul legii nu justifică suspendarea judecăţii prezentei cauze, întrucât art.329 Cod de procedură civilă ce reglementează recursul în interesul legii, nu cuprinde asemenea dispoziţii.

În baza art.274 alin.1 Cod de procedură civilă instanţa va obliga pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorar avocaţial.

V. Concluzii:

În ceea ce priveşte caracterul politic al condamnării, practica majoritară este în sensul că: infracţiunea de „neprezentare la încorporare”, respectiv de executare a serviciului militar obligatoriu, nu ţine strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal, de îndeplinirea unei obligaţii constituţionale, astfel că aceasta nu constituie o condamnare cu caracter politic în sensul art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009.

Prin Decizia civilă nr. 57/04 mai 2010, a Curţii de Apel Tg. Mureş, instanţa a constat faptul că infracţiunea pentru care reclamantul intimat a fost condamnat nu constituie o condamnare cu caracter politic în sensul art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009, astfel, restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţine strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist. De asemenea, practica majoritară este aceea că, în temeiul art.1 alin.1, art.1 alin.2 lit.a, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 coroborat cu art.998 şi art.999 din Codul civil, s-au admis cererile formulate de

101

Legea nr. 221/2009

reclamant/reclamanţi şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata de daune morale şi materiale. Iar, în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, în majoritatea hotărârilor s-a statuat faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă „partea care a căzut în pretenţii va fi obligată la cerere, la plata cheltuielilor de judecată”.

În ceea ce priveşte practica minoritară, cu titlul de exemplu este relevantă Decizia nr. 74 din 25 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, prin care s-a admis apelul declarat de reclamantul E.A., împotriva Sentinţei civile nr. 1349 din 17 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a desfiinţat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Mureş.

Astfel, Curtea a apreciat că, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 din Codul de procedură civilă, prima instanţă trebuia să lămurească obiectul acţiunii introductive, având în vedere faptul că, prin invocarea prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, este cert că reclamantul nu a urmărit obţinerea de drepturi pentru imobilul preluat de stat, în condiţiile în care acest imobil a uzat de procedurile prevăzute prin legile reparatorii speciale, ci stabilirea caracterului politic al măsurilor administrative luate după preluarea imobilului şi acordarea de despăgubiri ca efect al acestor măsuri. În rejudecare se vor solicita reclamantului precizări suplimentare cu privire la obiectul acţiunii introductive şi în raport cu aceste precizări, se vor administra probele necesare pentru a se stabili dacă acesta este îndreptăţit să beneficieze de prevederile Legii nr. 221/2009, urmând a se avea în vedere şi motivele invocate prin cererea de apel.

Prin hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele aflate în circumscripţia Curţii de Apel Tg. Mures, care au fost sesizate cu cereri având ca şi obiect „despăgubiri Legea nr. 221/2009”, s-a constatat/s-a acordat:

1. Caracterul politic al condamnării:

Potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009, condamnările cu caracter politic sunt definite în două modalităţi.

A)Prima modalitate este precizată clar şi presupune enumerarea infracţiunilor pentru care s-au produs condamnările, cu menţionarea actului normativ incriminator (art.1, alin. (1) şi (2) din lege).

Prin Sentinţa civilă nr. 1349/2009, a Tribunalului Mureş, instanţa a apreciat, că cererea reclamantului întemeiată pe prevederile Legii speciale nr.221/2009, este inadmisibilă.

102

Legea nr. 221/2009

Potrivit prevederilor art. 1 (1) din Legea nr. 221/2009 „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”. În art.1 alin.2 sunt enumerate actele normative în temeiul cărora au fost pronunţate condamnări considerate ca având caracter politic.

Instanţa a constat că reclamantul nu a invocat existenţa vreunei condamnări cu caracter politic.

B)Cea de-a doua modalitate este mai puţin riguroasa. Astfel, această modalitate presupune raportarea la criteriul scopului urmărit de cel condamnat prin săvârşirea infracţiunilor.

Exemple de hotărârii prin care s-a constatat caracterul politic al condamnărilor:

Prin Decizia civilă nr. 38/13.04.2010, a Curţii de Apel Tg. Mureş, instanţa a apreciat că condamnarea penală a reclamantului la pedeapsa închisorii de 3 ani, din care a executat 1 an şi 4 luni, pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 21/12.02.1985, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în Dosarul nr. 21/1985, constituie condamnare cu caracter politic.

Prin Sentinţa civilă nr. 459/09.03.2010, a Tribunalului Mureş, instanţa a apreciat că, condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de „instigare publică”, stabilită prin Sentinţa nr.876 din 1951 a Tribunalului Militar Cluj, a tatălui reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic.

Prin Sentinţa civilă nr. 2331/30.06.2010, a Tribunalului Harghita, instanţa a apreciat că, condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de „neprezentare la încorporare”, stabilită prin Sentinţa nr.138 din 1 iulie 1981 a Tribunalului Militar Cluj, constituie condamnare cu caracter politic.

Prin Sentinţa civilă nr. 2207/23.06.2010, a Tribunalului Harghita, instanţa a apreciat că, condamnarea la pedeapsa de 8 de ani închisoare corecţională şi 5 ani interdicţie corecţională, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 209 pct.1, al.1 Cod pen. cu aplicarea art.157 Cod penal, stabilită prin Sentinţa penală nr.143 din data de 6 Iunie 1961, pronunţată în dosar nr. 118/1961 de

103

Legea nr. 221/2009

Tribunalul Militar de Regiune Militară Cluj, constituie condamnare cu caracter politic.

2. Caracterul politic al măsurii administrative:

Exemple de hotărârii prin care s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative:

A) caracterul politic al măsurii administrative de declarare „chiabur”

Prin Sentinţa civilă nr. 363/16.02.2010, a Tribunalului Harghita, instanta de judecata a constat caracterul politic al măsurii administrative de declarare a reclamantului şi a familiei sale ca şi chiaburi în perioada 1951 – 1955.

Prin Decizia civilă nr. 52/28.04.2010, a Curţii de Apel Tg. Mureş, instanţa de judecata a constat că măsurile administrative luate faţă de reclamantă de organele represive, în perioada 21.08.1951 – 28.09.1956, ca urmare a declarării socrului acesteia ca fiind chiabur, au avut un caracter politic.

Prin Decizia civilă nr. 63/12.05.2010, a Curţii de Apel Tg. Mureş, instanţa de judecata a constat caracterul politic al măsurii administrative la care au fost supuşi reclamanţii în perioada ianuarie 1952 – iulie 1953, ca urmare a includerii în categoria chiaburilor, a tatălui acestora – defunctul S. D. J.

B) caracterul politic al măsurii administrative de stramutare

Prin Sentinţa civilă nr. 928/13.05.2010, a Tribunalului Mureş, instanţa a admis în parte cererea reclamantei şi prin urmare a dispus obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin deportarea defunctului G. M. (prin Hotărârea nr.224/14 aprilie 1991 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului – lege nr.118/1991 s-a stabilit că petiţionarul în acea cauză G. M. a fost strămutat, deportat în URSS la muncă la reconstrucţie, în conformitate cu Convenţia de Armistiţiu, în perioada 19 ianuarie 1946-25 noiembrie 1948).

C) caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu

104

Legea nr. 221/2009

Prin Sentinţa civilă nr. 576/10.03.2010, a Tribunalului Harghita, instanţa a admis acţiunea reclamantului şi a constat că măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, luată împotriva reclamantului în perioada 01.07.1950-13.03.1954, a avut caracter politic.

Prin Sentinţa civilă nr. 578/10.03.2010, a Tribunalului Harghita, instanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a constat că măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, luată împotriva reclamanţilor în perioada 03.07.1952-12.03.1957, a avut caracter politic.

3. Despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare:

Instanţele judecătoreşti în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009 coroborate cu art. 998 şi art. 999 din Codul civil, au acordat despăgubiri reclamanţilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Exemple de hotărârii prin care s-au acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare:

Prin Decizia civilă nr. 1936/01.06.2010, a Curţii de apel Tg. Mureş, instanţa a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. R. prin M.F.P., Curtea, constatând că, în mod corect instanţa de fond a soluţionat litigiul (a admis acţiunea reclamantului, a constatat caracterul politic al condamnării şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei 15.000 Euro despăgubiri morale, pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit reclamantul prin condamnare).

Prin Sentinţa civilă nr. 1936/01.06.2010, a Tribunalului Harghita, instanta a admis în parte acţiunea reclamantului şi prin urmare a constatat caracterul politic al condamnării şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei 72.000 Euro despăgubiri morale, pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit reclamantul prin condamnare, fiind privat de libertate – mai bine de 7 ani.

Prin Sentinţa civila nr. 459/09.03.2010, a Tribunalului Mureş, instanţa a apreciat că condamnarea la pedeapsa de 6 ani inchisoare pentru infractiunea de „instigare publică” stabilită prin Sentinţa nr.876 din

105

Legea nr. 221/2009

1951 a Tribunalului Militar Cluj, a tatălui reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic.

Astfel, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamant şi a dispus obligarea pârâtului la plata de daune morale constând în echivalentul în lei la momentul plăţii, a sumei de 40.000 Euro.

4. Despăgubiri reprezentant echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Exemple de hotărârii prin care s-au acordat despăgubiri reprezentânt echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative:

Prin Sentinţa civilă nr. 1936/01.06.2010, a Tribunalului Harghita, instanţa a admis în parte cererea reclamanţilor, obligând pârâtul la plata de despăgubiri materiale în sumă de 200.000 lei(reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative), pentru bunurile confiscate şi totodată nerestituite acestora.

Prin Sentinţa civilă nr. 1666/12.05.2010, a Tribunalului Harghita, instanţa a admis în parte cererea reclamantului, obligând pârâtul la plata de despăgubiri materiale în sumă de 80.000 lei (reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative), pentru autoturismul si autocamionul confiscat, ca urmare a includerii tatalui reclamantului pe lista chiaburilor.

VII. Situaţie statistică cu privire la cauzele înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Tg. Mureş, având ca şi obiect „despăgubiri Legea nr. 221/2009”.

106

Legea nr. 221/2009

107

legea nr. 221/2009 · web viewcauzele de pe rolul curţii de apel târgu mureş, a tribunalului...

Documents