Legea lui Okun,

• Raporturile dintre rata de creştere a outputului şi rata şomajului sunt concentrate în ceea ce se numeşte Legea lui Okun, după numele economistului american care a descoperit-o în anii 60

• O formulare empirică a acestei relaţii este următoarea:

• u = -0,4 ( y - 2,5) , unde:

• u reprezintă schimbarea în rata şomajului;

• y este rata de creştere a outputului

• De exemplu, dacă într-un an rata de creştere a PNB este de 6% aceasta implică o reducere a ratei şomajului cu

• 0,4 . (6-2,5) = 0,4 . 3,5 = 1,4%

Principalele obiective ale macroeconomiei,

general acceptate, sunt următoarele :

a)Reducerea şomajului

b) O rată satisfăcătoare a outputului

c) Menţinerea stabilităţii preţurilor

d) O rată de schimb şi o balanţă de plăţi echilibrată

» Dacă aceste obiective sunt, în general, acceptate de majoritatea macroeconomiştilor, problemele apar atunci când se doreşte atingerea efectivă a acestor obiective

» Reducerea şomajului

Scopul major al oricărui guvern este reducerea la minimum a numărului de şomeri existent la un moment dat în economie

» O rată satisfăcătoare a outputului

Creşterea economică constituie un obiectiv principal al oricărei economii reale

De regulă, procesul de creştere economică se măsoară prin outputul per capita, adică prin producţia ce revine la un locuitor al unei ţări

» Menţinerea stabilităţii preţurilor

» Guvernele acceptă responsabilitatea pe care o au în menţinerea unui nivel al preţurilor stabil

preţurile diferitelor bunuri şi servicii realizate într-o economie pot suferi modificări substanţiale într-o perioadă dată de timp

creşterea preţurilor, în condiţiile menţinerii veniturilor populaţiei relativ constante, duce la scăderea nivelului de trai al acesteia

• Menţinerea stabilităţii preţurilor

• creşterile salariale duc, însă, la noi creşteri de preţuri întrucât salariile sunt elemente constitutive ale costurilor de producţie. Se declanşează ceea ce se numeşte inflaţie, deci o creştere continuă a nivelului preţurilor (inflatie)

Inflaţia duce la deteriorarea rapidă a nivelului de trai, ceea ce este de natură să atragă efecte economice şi sociale grave (greve, şomaj ridicat, incertitudine, ş.a

• Mijloacele recomandate de macroeconomie pentru atingerea scopurilor definite anterior ca şi a altor scopuri poartă denumirea de instrumente macroeconomice

• Printre instrumentele cele mai importante ale macroeconomiei sunt politicile macroeconomice, adică ansamblul de măsuri prin care un guvern încearcă să determine atingerea unui scop definit.

3 teorii

• Fondatorul macroeconomiei, de fapt unul dintre întemeietorii economiei ca ştiinţă este considerat Adam Smith care publică în 1776 lucrarea “ Introducere în natura şi avuţia naţiunilor”

• Adam Smith a fost cel ce a introdus conceptul de “mână invizibilă”

David Hume este considerat, alături de Adam Smith, unul dintre primii macroeconomişti din secolul XVIII.

• Studiile lui David Ricardo, Karl Marx, Alfred Marshall din secolele XVIII şi XIX au dus la elaborarea a ceea ce, mai târziu, s-a numit teoria macroeconomică clasică.

• În ciuda acestor contribuţii importante pentru a înţelege funcţionarea economiei de piaţă, domeniul macroeconomiei nu a fost recunoscut ca o disciplină ştiinţifică autonomă până în

secolul XX. Această recunoaştere este considerată drept consecinţă a trei cauze.

• Aparitia în anii 20, a sistemului conturilor naţionale, element indispensabil astăzi în studiile macroeconomice

• Un al doilea eveniment, de o importanţă majoră în apariţia macroeconomiei ca ştiinţă, a fost studiul sistematic al ciclurilor economice. Studiul empiric al acestor cicluri, care intrigau de mult timp economiştii, a făcut posibil un salt semnificativ în tratarea datelor macroeconomice. Studiile lui William C. Mitchell au arătat că orice economie este influenţată de cicluri economice

• Al treilea factor cu o influenţă determinantă în apariţia macroeconomiei a fost Marea Depresiune sau Marea Criză, începută în anul 1929 şi continuată până în 1933. Eveniment istoric dezastruos, Marea Depresiune a arătat slăbiciunile teoriei economice care considera că forţele pieţei pot asigura în mod automat utilizarea completă a forţei de muncă

• Marele economist britanic James Keynes (1883-1946) a fost cel care a pus bazele macroeconomiei moderne, încercând să elaboreze o teorie care să explice cauzele Marii Depresiuni

Principala teză a lui Keynes a fost că economiile de piaţă nu sunt, în mod necesar, autoreglatoare, deci nu asigură în mod automat nivele scăzute ale şomajului şi nivele înalte ale outputului, ele fiind de fapt, afectate continuu de fluctuaţii externe

• Keynes a sugerat utilizarea unor politici macroeconomice, în special modificări ale cheltuielilor guvernamentale precum şi a impozitelor şi taxelor pentru a contracara efectele depresiunilor economice şi a stabiliza economia.

• Această teză a lui Keynes referitoare la posibilitatea utilizării unor politici macroeconomice (monetare şi fiscale) pentru a stabiliza economia s-a numit revoluţia keynesiană, ea opunându-se net ideilor clasice conform cărora economia se ajustează automat

• Timp de peste 30 de ani de la elaborarea ei, concepţia keynesiană a constituit o adevărată biblie pentru guvernele ţărilor dezvoltate care elaborau, pe baza ei, politici monetare şi fiscale în scopul menţinerii stabilităţii economice. Multe din aceste economii au cunoscut creşteri rapide, fără depresiuni majore sau inflaţie ridicată. Se părea că teoria keynesiană corespunde pe deplin condiţiilor de dezvoltare ale ţărilor respective.

• Dar, începând din anii 70, realitatea economică din aceste ţări s-a modificat mult, ceea ce a zdruncinat încrederea în această teorie. Multe din economii s-au confruntat cu stagflaţia, fenomen economic nemaiîntâlnit anterior şi caracterizat de o recesiune (scăderea outputului însoţită de un şomaj înalt) combinată cu o inflaţie ridicată

• Drept urmare, a început o adevărată “contrarevoluţie” în macroeconomie, al cărui lider recunoscut a fost Milton Friedman. Acesta, împreună cu şcoala de la Chicago, au pus bazele a ceea ce se numeşte astăzi concepţia monetaristă sau monetarism

• Monetarismul susţine că economia de piaţă posedă capacitatea de a se autoregla, deci dacă este lăsată liberă de influenţe exterioare, ea are capacitatea de a reveni singură la starea de utilizare completă a forţei de muncă, deci la un şomaj scăzut şi la un nivel ridicat al outputului, apropiat de nivelul potenţial al acestuia

• Friedman argumentează că fluctuaţiile economice sunt datorate, în cea mai mare parte, variaţiilor în oferta de bani dintr-o economie.

Drept urmare, el sugerează că o ofertă monetară constantă, mai degrabă decât o ofertă monetară variabilă, este cea care poate duce la stabilizarea macroeconomică

• Desigur că pe lângă aceste trei principale şcoli de gândire, în decursul timpului dar mai ales în ultima perioadă, s-au manifestat şi alte concepţii. Astfel, şcoala neokeysiană (sau Şcoala de la Cambridge ).

PIB .PNB. …

-Despre PIB nu era nimic in curs…. Probabil ce am mi vorbit pe la seminar !

PNB NOMINAL

• Dacă în determinarea PNB se ţine cont de preţurile curente (preţurile din anul respectiv) rezultă PNB nominal

• PNB poate fi calculat prin mai multe metode, de bază rămânând două: metoda cheltuielilor şi metoda veniturilor.

• Metoda cheltuielilor presupune însumarea tuturor cheltuielilor efectuate în cadrul economiei naţionale pentru cumpărarea de bunuri materiale şi servicii. Conform acestei metode mărimea PNB este dată de:

• PNB = CP + CG + IB + Enet

• Metoda veniturilor presupune înregistrarea tuturor veniturilor posesorilor factorilor de producţie. Conform acestei metode mărimea:

• PNB = VN + Ti + D, unde:

• VN = venitul naţional care poate fi calculat în două moduri:

• a) prin însumarea veniturilor realizate de posesorii factorilor de producţie – venituri care sunt impozitate.

• VN = salarii + rentă + dobânda netă + profit

• b) însumarea veniturilor create în cadrul firmelor producătoare de bunuri, adică valoarea adăugată de fiecare firmă

• Aşa cum am arătat PNB nominal măsoară valoarea producţiei pe o perioadă dată în preţurile acestei perioade pe când PNB real măsoară valoarea aceleiaşi producţii în preţurile unei perioade de bază (de referinţă).

• Creşterea PNB numai prin majorarea preţurilor (P) nu va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

• De aceea se impune calcularea PNB în termeni reali, adică a PNB în preţuri constante, respectiv preţurile dintr-un an, considerat an de bază

• Pentru determinarea PNB real – PNB nominal se corectează cu indicele general al preţurilor-IGP

• Între PNB şi bunăstarea socială, generală există o strânsă interdependenţă, mărimea PNB influenţând direct şi pozitiv gradul de bunăstare iar nivelul acesteia influenţând creşterea PNB.

• PNB poate să se modifice fără ca bunăstarea să se schimbe, iar bunăstarea poate să se modifice în condiţiile aceluiaşi PNB (există şi posibilitatea ca modificările să fie în direcţii opuse).

• Creşterea PNB real nu trebuie să ne ducă la concluzia că a crescut şi bunăstarea populaţiei.

• Pentru a caracteriza gradul în care a crescut bunăstarea populaţiei este necesar să calculăm PNB/locuitor şi să-l comparăm în perioade diferite

• Revenind la legătura dintre PNB şi bunăstarea socială, generală principalele cauze care determină aceste necorelări sunt:

• - tranzacţiile ilegale

• - tranzacţiile legale care se practică ilegal

• rezultatele unor activităţi productive care nu fac obiectul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare pe piaţă şi nu sunt luate în calculul PNB

• bunăstarea economică depinde şi de sortimentul (structura) bunurilor economice însă acesta nu este luat în calculul PNB (se ia în considerare doar valoarea de piaţă);

• modalităţile de distribuire a câştigurilor (veniturilor);

• importurile de bunuri şi servicii conduc la scăderea PNB (în calculul PNB se ia exportul net) dar la îmbunătăţirea consumului populaţiei (bunăstării

• - durata timpului liber influenţează în mod diferit bunăstarea economică şi mărimea PNB (reducerea duratei timpului liber conduce la creşterea PNB dar o reducere a bunăstării economice);

• În evaluarea corectă a PNB real apar numeroase probleme de ordin economic, tehnic, social etc.

• În general, economiştii grupează principalele probleme care apar pentru evaluarea corectă a PNB în trei mari categorii:

• Tranzacţiile ilicite (tranzacţii ilegale şi tranzacţii legale desfăşurate ilegal

• Problema producţiilor măsurate greşit sau a producţiilor care “nu trec prin piaţă”

• Schimbările de calitate a bunurilor şi serviciilor pot conduce la o evaluare (determinare) greşită a PNB real.

INFLATIE

• Inflaţia reprezintă un fenomen macroeconomic care constă într-o creştere semnificativă şi continuă, permanentă a nivelului general al preţurilor şi o reducere a puterii de cumpărare a banilor.

• Fenomenul invers poartă denumirea de deflaţie

• indicele preţurilor de tip Laspeyres - evidenţiază evoluţia preţurilor unei cantităţi determinată de bunuri cantitate care rămâne neschimbată atât în perioada T0 cât şi în T1

• indicele preţurilor de tip Paasche - reflectă modificarea preţurilor unei cantităţi variabile de bunuri, respectiv o cantitate determinată de bunuri din perioada curentă (Q1) care are o structură diferită decât cea din perioada de bază

În funcţie de natura acestor bunuri IP se prezintă sub următoarele forme

• IPC – indicele preţurilor bunurilor de consum (indicele costului vieţii);

• IPP – indicele preţurilor bunurilor destinate producţiei propriu-zise (bunuri primare);

IGP – indicele general al preţurilor (bunuri de consum şi bunuri primare

• Intensitatea inflaţiei se măsoară cu ajutorul ratei inflaţiei (Ri).

Inflaţia se poate manifesta în diferite forme în funcţie de anumiţi factori. Încadrarea intensităţii inflaţiei într-o anumită formă este o problemă relativă şi diferă de la o ţară la alta.

Inflaţia târâtoare (moderată) caracterizată prin creşterea generalizată a preţurilor din coşul de referinţă cu 2-3% anual

• - reflexul politicilor de stabilizare

• -o mare încredere în monedă

• - agenţii economici au tendinţa să încheie contracte pe termen lung

• - o preocupare redusă dacă plasarea economiilor să se realizeze în active reale sau în titluri.

• -ca regulă generală, productivitatea factorului muncă creşte mai intens ca salariile

• - PNB (PIB) real cunoaşte evoluţii ascendente pe fondul unor anticipări pozitive din partea agenţilor economici

Inflaţia deschisă relevantă prin creşterea anuală a preţurilor mai mică de 10%, dar superioară celei de 3%.

• -evoluţia economiei devine preocupantă pentru toate categoriile de agenţi economici.

• -când prezenţa sa se constată în economie, sunt pregătite pentru a fi puse în aplicare măsuri şi programe antiinflaţioniste pentru a proteja populaţia de unele efecte negative

Inflaţia galopantă - cea care conduce la dublarea preţurilor în decurs de un an, expresie şi sursă a unor ample dezechilibre în economie.

• - ea a fost frecvent întâlnită în ţările în curs de dezvoltare din Africa, America Latină şi doar episodic în ţările dezvoltate

• - indexarea contractelor cu indicele preţurilor sau printr-o valută considerată relativ stabilă;

• moneda naţională cunoaşte o pierdere rapidă a valorii economice (puterii de cumpărare),

• rata dobânzii creşte rapid,

• viteza de rotaţie a banilor se accelerează,

• posesorii acestora ajung să păstreze asupra lor doar cantitatea de monedă strict necesară tranzacţiilor cotidiene;

• o parte din economii părăsesc economia naţională, plasându-se în străinătate

altele sunt substrase investiţiilor productive şi orientate spre operaţiuni speculative sau plasamente în active reale (case, obiecte de artă, terenuri etc.).

Hiperinflaţia caracterizată prin creşteri ameţitoare ale preţurilor; cererea de monedă naţională scade considerabil, o parte importantă din tranzacţii efectuându-se sub formă de troc modern (barter) sau în monedă alternativă

• preţurile relative devin deosebit de instabile, iar salariul real al unei persoane se reduce lunar cu circa 30%

CAUZELE INFLAȚIEI

• Ecartul inflaţionist relativ se măsoară prin raportul procentual dintre ecartul inflaţionist absolut şi oferta reală de bunuri marfare.

• El indică câte unităţi monetare sunt în plus la 100 unităţi de ofertă reală ;

• O altă cauză a inflaţiei o constituie excesul de cerere solvabilă (inflaţia prin cerere).

• Este cea mai obişnuită formă a inflaţiei care are la bază creşterea cererii globale în faţa căreia oferta este inelastică

• - deprecierea cursului de schimb al monedei naţionale, ceea ce scumpeşte preţurile factorilor de producţie (dar şi a satisfactorilor) provenind din import favorizând creşterea IPC şi a bunurilor economice obţinute pe seama factorilor de producţie importaţi;

• - pierderea sau restrângerea unor pieţe de desfacere, ceea ce conduce la creşterea costului mediu fix;

• - atragerea în circuitul economic a unor factori de producţie mai rari ale căror preţuri sunt superioare în raport cu productivitatea marginală în valoare ca urmare a unor proaste alocări ale resurselor;

• - existenţa deja a unui proces inflaţionist care determină revendicări din partea sindicatelor şi patronatului pentru a-şi conserva veniturile reale, ceea ce necesită creşterea veniturilor nominale (salarii, rente, dobânzi, impozite şi taxe, chirii, etc.), soldate cu majorarea costurilor unitare

• Inflaţia structurală presupune o situaţie gravă din economie în care cererea şi oferta agregate se modifică în sens contrar: ca regulă, cererea agregată creşte, iar oferta agregată scade

EFECTE

• un prim efect este cel suportat de deţinătorii de bani.

• cand rata inflaţiei este mare, banii aflaţi la populaţie sunt erodaţi datorită scăderii puterii lor de cumpărare

• Un al doilea efect îl reprezintă cel înregistrat de impozite şi taxe.

• Sistemul actual prevede anumite indexări ale impozitelor şi taxelor în concordanţă cu rata inflaţiei, dar aceste indexări nu sunt atât de prompte încât să nu afecteze veniturile statului, mai ales atunci când rata inflaţiei se modifică destul de rapid

• Al treilea efect al inflaţiei este determinat de câştigurile şi pierderile nejustificate ale unor oameni sau agenţi economici. Evident că, prin inflaţie, întotdeauna unii oameni câştigă, iar alţii pierd.

• Astfel, pensionarii pierd deoarece pensiile sunt afectate cel mai mult de inflaţie.

• Un al patrulea efect economic este cel al efortului pe care diferite instituţii şi agenţi economici trebuie să-l facă pentru a se adapta inflaţiei. Un exemplu este cel al sistemului de pensii şi asigurări sociale, în decursul vieţii sale active, un om cotizează cu o sumă determinată ca un procent din salariul primit, urmând ca la ieşirea la pensie să primească o sumă lunară, de regulă, fixă care să-i permită un trai decent

POLITICI ANTIINFLATIONISTE

• Indexarea salariilor

• -indexare totala

• -indexare partiala

• -indexare cu limita inferioara

• -indexare cu limita superioara

• -indexare fixa in raport de inflatia variabila

MASURI DE REDUCERE A EXCESULUI DE CERERE

• -politica monetara

• -politica bugetara

• -politica dobanzilor

MASURI DE STIMULARE A CRESTERII OFERTEI

• -politica de salarizare corelata cu rezultatele economice

• -adaptarea aparatului de productie la cerintele pietei

• -extinderea investitiilor

ȘOMAJUL

• - şomerii, în sensul Biroului Internaţional al Muncii: persoanele de 15 ani şi peste, care în perioada de referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii:

• nu au loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri;

• sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele patru săptămâni demersuri pentru a-l găsi (înscrierea la oficiile de forţă de muncă şi şomaj sau la agenţiile particulare de deplasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate, etc.);

• sunt disponibili să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă .

TIPURI

• Somaj voluntar

• Somaj involuntar

Costurile şomajului

• Costurile şomajului în funcţie de modul cum este privit acest fenomen macroeconomic pot fi:

costurile sociale (care se referă la economia naţională privită ca un tot unitar, în ansamblu):

• Costurile sociale au în vedere următoarele aspecte:

– reducerea PNN sau PIB după caz;

– neutilizarea unei importante cantităţi de resurse de muncă;

– încetinirea ritmului de dezvoltare economică;

– reducerea veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat;

– creşterea cheltuielilor statului;

• probleme de ordin psihologic

costurile directe

• costurile directe iau forma cheltuielilor (persoanelor fizice, firmelor şi statului) pentru plata ajutorului de şomaj, pentru calificarea şi recalificarea şomerilor

costurile indirecte

– reducerea veniturilor personale;

– reducerea veniturilor bugetare;

– deteriorarea capacităţii de muncă;

– descurajarea individului (şomerului).

-Politici de ocupare a fortei de munca

• Politici pasive

• -reducerea duratei muncii

• -diminuarea varstei de pensionare

• -cresterea perioadei de scolarizare obligatorii

• -descurajarea activitatilor salariale feminine

• -restrictionarea sau interzicerea imigrarilor

Politici active

• -invatamant

• -cercetare

• -investitii

• MOBILITATE