lectura este o forma a fericirii

2
Scoala Gimnaziala Zauan Jud. Salaj „Lectura este o formă a fericirii” Ideea înfiinţării unui Cerc de lectură în scoala în care activez îşi are originea încă din lun decembrie. Trebuia să pornesc de la ceva, iar acel ceva am încercat să-l caut în specificul elevilor pe care îi instruiesc, să ţin cont de doleanţele, preferinţele, interesul lor. Astfel, sfîrşitul lunii decembrie a fost semnificativ prin faptul că totuşi am reuşit să ne întrunim la o primă Şedinţă a Cercului de lectură, la care prin comun acord cu elevii am lecturat şi discutat opera lui M. Eminescu. Elevii au fost aşteptaţi în sala de clasă, cu expoziţia de cărţi a autorului, portret, un motto semnificativ, bomboane. Am creat un climat favorabil pentru a se simţi liber, descătuşaţi, iar pentru a analiza competenţele de lectură, locul lecturii în viaţa lor le-am propus chestionarul privind obiceiurile şi aptitudinile de lectură după Jocelyne Giasson. După o discuţie introductivă despre rolul cărţii în viaţa fiecărui om, despre primele cărţi lecturate, am propus elevilor să pornim într-o călătorie imaginară prin satul Ipotesti a lui M. Eminescu . Momentul culminant a fost acela cand elevii au realizat creatii artistice. Cele două ore la Cerc se epuizaseră, dar elevii nu se grăbeau să plece. Aşteptările lor, din cele reletate, s-au

Upload: gyany75044

Post on 27-Sep-2015

217 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

rolul lecturii

TRANSCRIPT

Lectura este o form a fericirii

Scoala Gimnaziala Zauan

Jud. Salaj

Lectura este o form a fericirii Ideea nfiinrii unui Cerc de lectur n scoala n care activez i are originea nc din lun decembrie. Trebuia s pornesc de la ceva, iar acel ceva am ncercat s-l caut n specificul elevilor pe care i instruiesc, s in cont de doleanele, preferinele, interesul lor.

Astfel, sfritul lunii decembrie a fost semnificativ prin faptul c totui am reuit s ne ntrunim la o prim edin a Cercului de lectur, la care prin comun acord cu elevii am lecturat i discutat opera lui M. Eminescu. Elevii au fost ateptai n sala de clas, cu expoziia de cri a autorului, portret, un motto semnificativ, bomboane. Am creat un climat favorabil pentru a se simi liber, desctuai, iar pentru a analiza competenele de lectur, locul lecturii n viaa lor le-am propus chestionarul privind obiceiurile i aptitudinile de lectur dup Jocelyne Giasson.

Dup o discuie introductiv despre rolul crii n viaa fiecrui om, despre primele cri lecturate, am propus elevilor s pornim ntr-o cltorie imaginar prin satul Ipotesti a lui M. Eminescu .

Momentul culminant a fost acela cand elevii au realizat creatii artistice.

Cele dou ore la Cerc se epuizaser, dar elevii nu se grbeau s plece. Ateptrile lor, din cele reletate, s-au realizat pe deplin. Cltoria pin intermediul lecturii (n urma sondajului) place mult, de aceea elevii au hotrt c vor face o reclam Cercului, iar data viitoare s vin fiecare cu o carte proprie pe care o vor prezenta colegilor.

Prof. Limba si literatura romana Claudia Hintea-

(2009-2010)