latinitate și dacism studiu de caz clasa a 11-ea

46
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw ertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert yuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu iopasdfghjklzxcvbnmqwertyui opasdfghjklzxcvbnmqwertyuio pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop asdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasd fghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf Latinita te și Dacism

Upload: beniamin92

Post on 16-Jun-2015

13.695 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

Latinitate și Dacism

Page 2: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Latinitate și Dacism

cl aXI-a C

Școala Creștină

Filadelfia

2

Page 3: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Cuprins

Romanii...............................................................................4Originea romană a poporului român………………………………8Latinitatea limbii române…………………………………………..…12Fascinația antichității……………………………………………………15Dacii…………………………………………………………………………..…19Mitul Dacic……………………………………………………………………23Dacismul irațional și magic in perioada interbelică……..…27Bibliografie…………………………………………………………………...31

3

Page 4: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

RomaniiÎmbrăcămintea la romani

Imbrăcămitea romanilor se caracteriza, înainte de toate, prin simplitate: nu necesită nici croială aproape deloc şi nici cusătură, intervenţia croitorului de profesie era minimă. Veşmântul naţional şi oficial al romanilor, dar care era interzis ţăranilor, muncitorilor simpli şi scalvilor, era toga: o bucată de stofă albă groasă de lână albă, tăiată în formă de elipsă sau de semicerc cu un diametru care putea ajunge până la şase metri. În epoca imperială se purta tot mai mult toga colorată – potrivit unor anumite norme : toga împăratului era roşie, a generalilor victorioşi era de purpură cu broderii aurite, iar a copiilor sub 17 ani, precum şi a înalţilor magistraţi sau a unor categori de sacerdoţi era tivită cu o fâşie de purpură. Îmbrăcarea togei, potrivirea elegantă a cutelor, era o operaţie foarte complicată. În casă, bărbaţii purtau tunica – largă şi lungă până sub geninchi, strânsă la mijloc cu o centură. Iarna se imbacau chiar două sau trei tunici una peste alta. Confecţionată din două bucăţi de stofă, cusute între le, dar lăsând loc pentru braţe şi cap, tunica nu avea mâneci – cel puţin până în secolul al II-lea e.n.; pentru că un secol mai târziu să se poarte tunica cu mâneci chiar lungi. În oraş, se purta peste tunica togă, dar oamenii săraci şi sclavii umblau numai în tunica.Femeile purtau, direct pe piele, o cămaşă de în, iar în jurul bustului o fâşie de pânză. În timpurile vechi îmbrăcau şi ele togă, la fel ca bărbaţii, dar încă din secolele republicii toga era rezervată numai femeilor de moravuri uşoare. În locul ei, peste peste cămaşa purtau o tunică lungă până la pământ, numită stola, cu mâneci lungi sau fără mâneci, prinsă cu un cordon. Peste stola, un fel de sal din lana colorată, numit palla, acoperea umerii; un capăt al pallei se înfăşură pe un braţ, celălalt cădea până la pământ, iar cu un fald al pallei, femeia îşi acoperea capul, căci o remeie romană nu ieşea niciodată în oraş cu capul descoperit. Aranjarea pallei penrtu a fopma un drapaj frumos şi elegant era o operaţie tot atât de comlicata ca cea pe care o cerea toga bărbaţilor. În epoca Imperiului, femeile au adoptat o îmbrăcăminte de o mare varietate.Încălţămintea de rigoare a bărbaţilor când purtau toga era un fel de ghete din piele subţire, fără tocuri, fixate pe picior cu şase curele.Însă mult ami comode, mai practoce şi mai puţin costisitoare erau sandalele. În casă, atât bărbaţii, cât şi femeile, ale căror tipuri de încălţăminte nu se deosebeau de cele ale bărbaţilor, puratu papuci de stofă, în diferite culori. Ţăranii şi soldaţii purtau saboţi.Romanii umblau cu capul descoperit, iar când plouă, îşi puneau o glugă. Vara, pentru a se apăra de razele soarelui prea puternice, purtau o

4

Page 5: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

pălărie cu boruri largi. Pentru sclavii eliberaţi, semnul dinstinctiv era bereta. Evantaiul şi umbrelă de soare, purtate de sclava însoţitoare, şi poşeta erau articole indispensabilefemeii elegante.Gama bijuteriilor romane era de o infinită varietate. Inele pe toate degetele, care erau mult mai fin lucrate la femei decât la bărbaţi, agrafe, brăţări purtate pe braţe, la încheietura mâinii ţi la glezne; şi apoi diademe de aur, eventual cu pietre preţioase, şi bijuteria cea mai scumpă - cerceii - , pendantivi, câteva perechi purtate deodată, spre a atrage atenţia către clinchetul lor. În schimb, bărbaţii aveau ca singura podoabă inelul. În perioada republicana nu era îngăduit decât un singur inel, dar din epoca imperiului, cei bogaţi îşi încărcau degetele cu inele de o valoare enormă. Inelul bărbaţilor servea drept sigiliu, întipărirea lui având valoarea unei semnături autografe.

Armata romanã . Armata romană era alcătuită din două grupuri separate. Legionarii erau cei mai importanţi soldaţi. 0 legiune era alcătuită din 5 600 de infanterişti. Fiecare din ei era cetăţean roman şi îndeplinea un stagiu militar de până la 25 de ani. Celălalt grup era format din auxiliari. Erau cei care aparţineau triburilor sau popoarelor cucerite de romani. De obicei erau primii trimişi în luptă, înaintea legionarilor. Mulţi erau arcaşi sau făceau parte din cavalerie; alţii aveau îndeletniciri mai dure, cum ar fi păzirea forturilor de frontieră. Cavaleria avea un rol important. Dar călăreţii se confruntau cu o problemă. Scara de să nu fusese încă inventată şi cavaleriştilor le venea greu, probabil, să-şi ţină caii în frâu. Fiecare grup de 80 de oarneni era comandat de câte un centurion. Aceşti centurioni erau adevăraţii conducători în armată romană. Erau soldaţi duri, bine instruiţi, care-şi croiau drum să ajungă ofiţeri. Fiecare centurion avea un baston confecţionat dintr-un butuc de viţa-de-vie, ca semn al puterii sale. Cu acesta putea să lovească pe oricine nu-şi vedea de treabă aşa cum trebuie. Uneori, soldaţii aveau foarte puţine de făcut. Stăteau în barăci, făceau reparaţii şi curăţenie. Dar puteau fi atacaţi oricând, aşa că trebuiau să fie pregătiţi şi în formă. Mergeau peste tot pe jos şi trebuiau să fie gata să mărşăluiască până la 32 de kilometri pe zi, să care un echipament de 27 kilograme, plus armele. Instrucţia era dură. Se confruntau cu obstacole, îmbrăcaţi în armură completă, se simulau bătălii şi făceau marşuri. Chiar şi tăierea copacilor intra în programul lor de instruire. Un soldat roman avea multe de cărat! Era o instrucţie îndelungată, cu o disciplină de fier. Un soldat putea fi lapidat până la moarte, dacă nu-şi făcea datoria aşa cum trebuie. Instrucţia şi disciplina au făcut ca armata romană să fie atât de bună. Scopul era

5

Page 6: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

ca în toiul bătăliei să lupte ca un singur om. Majoritatea luptelor erau corp la corp şi puteau fi foarte sângeroase. Ofiţerii trebuiau să se asigure că nu dă nimeni înapoi în ultimul moment. Fiecare trebuia să lupte pe viaţă şi pe moarte. Se dădeau recompense pentru bravură, menite să-i încurajeze. Primeau medalii şi lanţuri, iar cel ce salva viaţa altui soldat primea o coroană din frunze de stejar. Era răsplătit, de asemenea, primul care atacă zidurile unui fort sau se aruncă la bordul unei corăbii duşmane. Puţini erau cei care primeau onoruri. Majoritatea celor care luptau erau ucişi înainte de terminarea stagiului. Un soldat roman avea multe de cărat! Era o instrucţie îndelungată, cu o disciplină de fier. Un soldat putea fi lapidat până la moarte, dacă nu-şi făcea datoria aşa cum trebuie. Instrucţia şi disciplina au făcut ca armata romană să fie atât de bună. Scopul era ca în toiul bătăliei să lupte ca un singur om. Majoritatea luptelor erau corp la corp şi puteau fi foarte sângeroase. Ofiţerii trebuiau să se asigure că nu dă nimeni înapoi în ultimul moment. Fiecare trebuia să lupte pe viaţă şi pe moarte. Se dădeau recompense pentru bravură, menite să-i încurajeze. Primeau medalii şi lanţuri, iar cel ce salva viaţa altui soldat primea o coroană din frunze de stejar. Era răsplătit, de asemenea, primul care atacă zidurile unui fort sau se aruncă la bordul unei corăbii duşmane. Puţini erau cei care primeau onoruri. Majoritatea celor care luptau erau ucişi înainte de terminarea stagiului. Echipamentul complet al unui infanterist roman consta în: casca de bronz, platoşa, gladius, doua suliţe, o cantitate de grâu suficientă pentru 15 zile, un coş cu lucruri personale, o oală de gătit, un topor, un târnăcop, scut de alamă, o cazma, doi pari de lemn pentru îngrăditură de noapte.

LEGIUNE (latinul legio=armata) Unitate militară permanenta tactica şi strategică, recrutata dintre cetăţenii romani. Până în sec. 2 en. ,avea un efectiv de 5600 de soldaţi repartizaţi în 10 cohorte,fiecare cohorta avea 6 centurii şi fiecare centurie 80 de oameni. După reorganizarea armatei, întreprinsă de Adrian, numărul soldaţilor unei legiuni a fost ridicat la 6800 lor adauginduli-se şi 726 de cavalerişti. Împăratul Augustus a stabilit numărul legiunilor la 28 acesta crescând până sub Septimius Severus la 30. Serviciul în legiune dura 20-25 de ani, la capătul cărora soldaţii primeau recompense în bani şi loturi de pământ. Începând cu Augustus, comanda unei legiuni i se încredinţa unui legat imperial de rang senatorial. Organizarea lui Augustus a rămas

6

Page 7: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

în vigoare până în sec.3 en. Împăratul Diocletian şi apoi şi Constantin au mărit numărul legiunilor dar le-au micşorat efectivul până la 1000 de soldaţi de infanterie fiecare.

Realizatori: Lefter Lucian, Bodnărescu Adrian, Bodnărescu Adriana și Ilciuc Ema

7

Page 8: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Originea romană apoporului român

*este adusă în discuție de către cronicari în:1. Letopiseţul ţării moldovei de când s-au descălecat ţara și de cursul anilor și de viaţa domnilor care scrie de la Dragoș Vodă la Aron Vodă.

· ”Rumenii câţi se afla lăcuitori la Ţară Ungureasca și la Ardeal și la Maramureș de la un loc sunt cu moldovenii și toţi” de la Râm” se trag.”

*bazat pe o documentație multilaterală, este primul în cultura romanescă care afirmă originea romană a poporului român.*susține idea originii commune a tuturor românilor și ideea unității de neam care a dus la rezolvarea conștiinței naționale a poporului român.

· “În Ţara Ardealului nu lăcuiesc numai unguri ci și sași peste seamă de multe și rumâni peste tot locul de mai multi-I tara lăţita de rumâni, decât de unguri.”

*acest citat ilustrează faptul că poporul român s-a format și a trăit continuu pe un teritoriu foarte vast, al Daciei Traiane.

· “Ce Stitiia cuprinde loc mult, nu umai al nostrum, ci îi închide și Ardealul și Ţara Munteneasca și câmpii peste Nistru…,chemat-o-au unii și Flachia, ce scrie letopiseţele latinești, pre numele hatmanului rimlescu ce l-au chemat Flacus, carele au bătut razboiu cu stitie pre acele locuri, și schimbându-se și schimbându-se numele, den Flachia și-au zis Vlahia.Ca noi acest nu-l primim, nici nu îl putem da ţării noastre Moldovei, ce ţării Muntenești, ca ei nu vor să despartă, să facă două tarui, ce scrie că aufost tot un loc și o ţară și noi aflăm că Moldova s-au declarat mai pre urmă, iar muntenii mai de-ntai, măcar că s-au tras de la un izvor, muntenii intaiu, moldovenii mai pre urmă de pastori nemerit.

*se face referire la origina romană a poporului român, dovedită prin numele Ţării Romanești(Vlahia) care provine de la numele generaluui roman „hatmanul ramlenescu”.

· “Aflanu-se această ţară să se fi fost lăcuit și alţii într-însa mai înainte de noi, de unde cetăţile ţării să cunosaca-I lucru francescu, de au lăcuit ostile Ramului și au urmat de multe ori, bătându-se uneori cu stitei saiu tătari[….] Ce fiind în calea răutăţilor și stropind ostile care de multe ori se face razboie, pre Nistrul, pre Prut, prin codri, n-au mai putut suferi, ci s-au risipi și s-au pustiit.”

8

Page 9: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

*în acest citat, autorul vorbește despre prima întemeiere a împăratului Traian care fondează provincia romană, Dacia.*când vorbește despre dispariția “risipirea țării dintâi”, credem că vorbește despre dispariția organizării statale a provinciei Dacia aflate într-un stadiu avansat de romanizare, când din cauza popoarelor migratoare, armata romană s-a retras în sudul Dunării, populația romanizată a rămas pe teritoriul Daciei. Șanțurile de apărare,rămase peste tot,până spre Nistru și Prut sunt un semn al prezenței romanilor pe aceste locuri.

· “…măcar că de la Ram ne tragem și cu ale lor cuvinte ni-s amestecate.”

*deasemenea a subliniat noblețea poporului roman și s-a bazat pe ipoteza exterminării dacilor de către romani.

Miron Costin

“Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Voda încoace, de undeestepărăsite de Ureche, vornicul de ţară de Giosu”

· “Aceste au scris de Dachia, cu au descalecatu-sa Traianu, împăratul Ramului, în anii de la Hristos 120, pre socoteala vremilor cu râmlenii”.

· “Şi aceste încă, dzicu ca moldovenii sunt den râmleni. Iară de descălecatul celii dintaiul n-au stiutu ca leșii mai apoi den împărăţia lui Traian santu veniţi în ceste părţi.

*în demersul său de a demonstra originea romană a poporului roman, Miron Costin, se sprijină pe afirmațiile unor istorici.

STIHURI DE DESCĂLECATUL TARI“Neamul țării Moldoveide unde tragabeaza?Din țările Ramului, tot omul să creazăTraian intaiu, împăratul, supuindu pre dahiiDragoș apoi în moldoveni premeindu pre valahiMartori este Troianul, santil în țara noastrăȘi Turnul Se verinului, munteni în țara noastră.”

*afirma din nou originea romana, amintind de prima descălecare, când împăratul Traian i-a supus pe daci, și a doua descălecare când Dragoș i-a preschimbat pe vlahi în moldoveni.

9

Page 10: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

*în sprijinul afirmației sale, el amintește câteva nume ale stăpânirii române în Dacia,”Troianul”(valul lui Traian) în Moldova și Turnul Severinului.

DE NEAMUL MOLDOVENILOR· “De unde sunt aceste basme, cum că să fie fostumosii tari

acestiia sin demintiile Ramului daţi intru ajutoru lui Laslau, craiul ungiiresc.“ numele cel mai adevărat, authentic, de la primul descălecat prin Traian este rumân sau “ romanus”, care nume acest popor l-a păstrat intodeauna între dânșii și îndată după descălecat și după pustiire, cum s-a spus și după al doilea descălecat, până astăzi, același nume este dat, îndeobște și muntenilor și moldovenilor și celor ce locuiesc în ţara Transilvanii. Rumân este un nume schimbat în curgerea anilor din rumân și astăzi când întreb pe cineva dacă știe moldovenește, spun: “Ştii rumaneste aproape că “Scis romane”, un alt nume ei însăși nu au primit într dânșii niciodată.”

*aduce în discuție originea romana și o recostitueste.

Dimitrie Cantemir

“Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”

*a fost cel mai erudite dintre moldoveni, care a tratat problema originilor într-o amplă și documetara lucrare…. care începând de la descălecatul Dachii cu romanii, adecă de la Traian Marele Împărat și de la anul Domnului…

Dan Horia Mazilu

“Cronicarii moldoveni”

*acesta și-a spus opinia în legătură cu scrierea lui Cantemir.· “…Este o carte a afirmării, apărării și ilustrării, marelor

adevăruri legate de formarea poporului roman, o carte prin care romanitatea era esezata la locul cuvenit în marea curgere universal a evenimentelor, în în șirul ilustral civilizaţiilor, având drept pivoţi Roma și Bizanţul”.

Petru Maior

10

Page 11: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

*istoria pentru începutul romanilor din Dachia, afirma că romanii sunt urmașii romanilor, aceasta fiind evident în firea și comportamentul lor.

· “… pe romani și numele și făptura împreună cu toate plecările lor cele firești îi vădește a fi viţa de romanii cei vechi, care aruncând preste toată lumea domnea.”

Realizatori: Nechifor Ligia, Miron Paula, Cniș Cristina și Onofrei Camelia

11

Page 12: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Latinitatea limbii române

După cucerirea Daciei de către romani, populația este supusă unui proces de romanizare , favorizat de faptul că latinii aveau o cultură scrisă, un corp al legii,o administrație funcțională, în timp ce cultura grto-daca era o tradiție orală.Procesul de romanizare are ca rezultat nașterea unui popor romanic, care vorbește o limbă romanica. La baza limbilor romanice se afla „Latină vulgară”, limba latină vorbită, diferită de latină clasică, literară, cunoscută din texte. Latină din care procin limbile romanice, deci, și romană, era vorbită current de diferite categorii sociale existente în imperiu. Orice limbă evoluează și se modifică în conformitate cu anuminte reguli, care au un character general, se manifestă într-o perioadă de timp și ațin mai ales forma cuvintelor. Legile fonetice prin acțiunea cărora cuvintele latinești se transformă în cuvinte romanești acționa déjà în secolul al VII-lea, când limba romana își capta individualitatea. Latină vorbită în Dacia s-a numit “latină dunăreana” sau “ carpato-dunareana”. Cuvintele moștenite din limba latină su pătruns și au dăinuit până astăzi în fondul principal al vocabularului:

· nume ale gradelor de rudenie· numele zilelor săptămânii și ale lunilor anului· numele ale principalelor alimente și băuturi· denumiri ale diferitelor părți ale corpului· denumiri specific religiei creștine

În acest timp romanii au preluat cuvinte geto-dacice, care s-au transmis și în limba romană. Însușindu-și limba latină, geto-dacii au devenit bilingvi, adică foloseau atât limba latină, cât și limbă proprie. Cu timpul, aceasta din urmă și-a restrains sfera de utilizare la mediul familial și apoi a dipsrut. De la daci pastramunele deprindeeri de rostire, fapte de structura gramaticala și circa o sută de substantive commune și proprii.

12

Page 13: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Scriitorii au diferite păreri despre izvorul graiului moldovenesc. Mulți dintre aceștia socotesc că el ar fi graiul italienesc. Noi voim să înfățișăm aici temeiurile ambelor părți pentru că cititorul să poată vedea cât mai degrabă adevărul. A treia șic ea mai bună dovadă este ca în graiul moldovenesc se mai găsesc multe vorbe italienești care în graiul latinesc nu sunt prezente. Vorbele care au intrat în graiul italienesc de la goți, vandali și longobarzi nu se afla în graiul moldovenesc.

EX:

Cei ce spun că graiul latinesc ar fi muma cea dreaptă și adevărată a graiului moldovenesc se sprijină pe temeiurile acestea: mai întâi zic ei,coloniile romane au fost în Dacia cu mult înainte ca graiul romanilor să fi fost stricat în Italia de către năvălirile goților și a vandalilor; nici unul dintre cronicari nu ne spune însă că ele s-ar fi întors iarăși în vremea stăpânirii barbarilor în italia. Dacii nu ar fi putut să-și strice graiul din pricina vreunui grai asemenea, care nici unul nu s-a aflat. În al doilea rând moldovenii nu s-au numit niciodată italieni, nume care a ajuns al romanilor în vremile care au urmat, în mai multe locuri, ci au păstrat totdeauna numele de romani, același pentru toți locuitorii italiei. În vremea când Roma era cetatea cea mai de frunte a lumii întregi. Moldovenii au primit în limba lor în același chip și verbe din graiul grecilor, turcilor și leșilor;în graiul moldovenesc se găsesc vorbe rămase din graiul cel vechi al dacilor. Graiul moldovenesc are ca și celelalte graiuri rostirile lui diferite. Cea mai bună rostire e la Iași. Literele mări ale moldovenilor sunt la fel ca cele ale grecilor sau a slavilor. Astfel de litere le folosesc Moldovenii în scrierile lor și în catastife, pe când în cărțile de slujbă bisericească și alte scrieri ale curții, nu s-au folosit vreme de 200 de ani decât litere slave.

13

Latinesti Italiana Moldoveneasca Incipio commincio incep Ablus Bianco alb Civitas citta cetateDominus signore domn Mensa tavola masca Verbum parola vorbaCaput testa capVeatio caceia vanat

Page 14: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Latinitatea limbii romaneEtnogeneza:

Limba română este o sinteză dintre poporul geto-dac și populația romană.Straturile limbii române:

· Adstratul este alcătuit din influențele slave, maghiare și din cele grecești.

· Stratul limbii române este alcătuit din latină vorbită de populația romană care s-a stabilit în Dacia după cucerirea acesteia.

· Substratul limbii roâne este alcătuit din cuvintele geto-dacice.Limba română provine din latină vorbită în partea de est a Imperiului Roman. 60% din vocabularul limbii române este de origine latină, aceste cuvinte reprezintă stratul limbii.

Scrieri Lingvistice(Ion Budai Deleanu)

Limba lor (a romanilor) este vechea limbă romana amestecată cu felurite cuvinte: slave, grecești și albaneze. În genere, o limbă romanica, are toate calitățile pentru a deveni cu timpul o limbă egală în cultură cu cea italiană, dacă oameni iscusiți se vor ocupa de ea, până acum este însă săraca, rustică, necultivată. În limba aceasta nu există încă un vocabulary temeinic, nici o gramatică temeinică, nici o ortografie regulate. Literatuta ei cuprinde numai două ediții ale Sfintei Scripturi, o colecție de legi bisericești,care se mărginește la cele dintâi șapte sinoade.Concluzii:

· Mai există în limba română și alte cuvinte latinești care nu se afla în limba latină de acum.

· Se mai afla în limba română o mulțime de cuvinte care se potrivesccu cele latinești din veachul de mijloc

· Se afla și cuvinte chiar latinești în limba, care romanii le obișnuiesc în altă noimă decât latinii.

· Măcar că unele cuvinte romanești pe deasupra nu se văd a fi latinești, totuși nu trebuie a crede că sunt străine, căci de acest feliu sunt mai multe care însuși românul și-a furat din limba sa. Acum îmi caută să dovedesc că limba română nu numai după alcătuirea din afară și cea din lăuntru să potrivește cu limba latină și cu celelalte limbi care au purces din latină.

Realizatori: Ilciuc Emi, Bădelită Ionuţ, Blejeru Simona și Ungureanu Vlad

14

Page 15: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Fascinaţia antichităţii

Indiferent de epoca lumea Antichității a atras prin imaginea unui civilizații în plină glorie , prin malancolia dispariției, dar și prin conștiința unei continuități culturale.Antichitatea este cea de-a doua epocă a istoriei. A început în jurul anului 3000 I, H când a foast inventată scrierea cunuiforma și până în anul 476, când a căzut Imperiul Roman de Apus. Reprezintă epoca în care s-au dezvoltat cultură, artă, religia și marile civilizații.Perioada clasică este una dintre cele mai importante perioade în decursul căreia s-au dezvoltat marile civilizații. Perioada clasică a început în anul 776 când a avut loc prima Olimpiada din Grecia Antică și se termină odată cu apariția creștinismului. În perioada clasică au existat diferite culte religioase a creștinismului. Cultura geto-dacica din perioada lui Burebista, deși inferioară culturii grecești sau a celei romane era comparabilă și în bună măsură superioară altora culture înaintate din cultura vreme. Lumea Antichității a reprezentat de-a lungul secolelor o fascinație deosebită pentru mari scriitori iar acest lucru este vizibil în operele lor.

O anume receptare a Antichității și a culture clasice o găsim în următoarele opera”

· Hinov de Al. Macedinski· Ausonius de Alexandru Philipide· Un răsunet de Andrei Muresanu· Ovidiu și Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri

Hinov

De Al. Macedonski

15

Page 16: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Autorul parcurge o axă a timpului din present în trecut ,,Potopul de secoli ce-a curs” El remarcă faptul că în poezia Hinov ,,S-ascunde “ taina timpului. Hinovul ,, țărâna muta “ la prima vedere este corelat cu Antichitatea. Cu toate că acestea ar fi ca un fap mort , autorul vede din noi urmașii eroilor antici ,, Umbrele acelor eroi” . Eul liric se lăsă dus de imaginație reușind să pătrundă într-o lume veche, aducând astfel trecutul în present , ,, Sculatu s-au toți de sub pietre”.

Repetiția ,, trec, trec” accentuează scurgerea timpului și imposibilitatea e a-l opri. Imaginația unei lumi antice este adusă în present prin imaginarea localității Hinov drept Roma în toată splendoarea ei ,,Consuli , proconsuli “ .

Fascinația Antichități se observă de-a lungul poeziei dar în special în ultimele versuri: “Salutare, eternal step e-aceste țărmuri pribeaga” . Din această evocare se observă respectful deplin și adorarea. Poetul remarcă faptul că nici chiar versurile nu pos a redea importanta antichității. El o divinizează : “Săruta pamanutl aceste/ E sfânt” . În concluzie Antichitatea a reprezentat un reper pentruoamenii de cultură dar în același timp și fascinația de a descoperi lucruri noi și totuși atât de vechi.

SCENETĂ

Personajele:

Platon – filozof

Arhimede – învățatul acelei vremi

Straban – istoric și geograf

16

Page 17: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Euclid – matematician

(Platon): Salutare scumpii mei frați! Mă bucur să vă văd astăzi în formație completă. Rapasatul Aristotel n-a mai venit, i-a fosr rău de viață după cum se vede.

(Arhimede): Ce mai zice lumea de noi învățate Platon? Noi, pentru care nu există nimic necunoscut, pe a căror umeri sta întreaga știință? Mai știu care tineri vestitele teoreme ale vechiului nosru prieten Euclid?

(Straban): Hei, hei, amice Arhimede; dacă ai ști cât haz nu se face de barba ta create…ce teoreme domnule! …Au făcut astea o teoremă nouă, pe care o știi oata lumea : Coca-Cola se numește!!

(Euclid): Cum oare vestitul nostru Pitagora nu mai are importanță. Asta nu pot crede…

(Arhimede): Pitagora? .. ba daa.. îl învața puștii ăștia mici.. și l-ar baga din nou în sicriu dacă ar putea .. SĂRMANUL!!

(Euclid) : Tu vestite Platon, trebuie să ști: vechea noastră scoala ateniana.. mai învață cineva acolo:

(Platon) : ce școală omule bun?! Lumea de azi e foarte învățată.. știi acum învățăcelul e mai luminat decât părintele lui.. în zilele astea , oul învața găină!

(Straban): Vai vai vai, Mi se rupe inima când aud așa ceva. Vechea și aevarata noastră înțelepciune să fie călcată în picioare. Nu se poate.. unde va ajunge lumea asta?!?!

(Arhimede): stai ! Liniștește-te emice că lumea asta de azi are alte învățături și alți învățați!

(Straban): Ce mă bucur să aud asta! Da unde s-au formatn ei.. în școala ateniana sau la Alexandria?

(Arhimede) : DA, pas .. ști cum îi cheamă pe vestiții lor de învățați? Ţin’te bine! Adi Mutu, Nicolae Guta , Gigi Becali. )

(Straban) : Vai de capul meu .. înseamnă că degeaba ne-am zbătut noi .. degeaba are să moară Galilu pe rug, degeaba a înnebunit Einstei .Totul e degeaba

17

Page 18: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Euclid : Lumea aceasta va fi măcinata în criză, războaie și ură.. și totul din cauza necunoașterii, a ceea ce este mai prețios… totul din cauza prostiei..

(Arhimede: Acum prostia strigă pe toate drumurile și toate se grăbesc să o primească , iar înțelepciunea cerșește mila la colțurile ulițelor.. ce a ajuns lumea..

Euclid : Dacă ar fi cunoscut înțelepciunea , lumea aceasta ar fi cunoscut fericirea

( Arhimede): Ar fi știut că în știință înțelepciunea nu există drumuri speciale pentru regi

Platon : Ar fi știut că aici săracul și înțeleptul merg pe același drum

(Straban): Ar fi gustat fericirea

Toți : Dar așa…..

Un răsunet

Poezia “un răsunet” cunoscută sub numele de “ Deșteaptă-te romane” a fost scrisă în anul 1848. Poezia a fist adoptată ca un imn al revolitionarilor români la 1848 și a fost cântată pe o melodie de Anton Pann. Poetul își stimulează sontemporanii și urmașii facnd aluzie la istoria glorioasă a neamului, enumerând personalități celebre ( Traian , Stefan , Corvin)

Ausonius

Al. Philippide

Ausonius pe numele lui Decimus Magnus Ausoniuc a fost un poet latin și a trăit în perioada 310-395 I. H. Al. Philippide ( 1900- 1979) celebrează în Ausonius 1967 un poet al Antichități târzii, pe care îl vede că o întruchipare a hedonismului și a estetismului.

18

Page 19: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Realizatori: Teodosie Lavinia, Fulganu Loredana, Onuţ Tabita și Ilaș Marinela

Dacii

DaciaDacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai mare de triburi și ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa , râul Nistru și Marea Neagră, Dunăre și Carpații Păduroși. În anumite părți chiar depășeau aceste hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare: țărmul Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava - spre vest, Carpații Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus - spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava.

Geto-daciiConform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă până în partea superioară a Dunării, iar geții stăpâneau partea de șes și cea inferioară a Dunăriipână la Marea Neagră. Tot el ne spune că "dacii au aceeași limbă cu geții" și că "elenii i-au socotit pe geți de neam tracic". Și Dio Cassius după ce spune că regele get Burebista i-a zdrobit pe boii conduși de regele Critasir, mai apoi afirmă că Critasir a fost învins de daci, ceea ce întărește faptul că numele de geţi și daci sunt folosite pentru a denumi unul și același popor. În concluzie se poate afirma cu certitudine că "dacii sau geții, sunt două denumiri pentru unul și același popor".Totuși prima relatare despre geți aparține lui Herodot, care povestind despre campania din 514 - 512 î.Ch., a lui Darius împotrivasciților din nordul Mării Negre, arată că acesta "înainte de-a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geți, care se cred nemuritori", iar despre faptul că au pierdut lupta spune: "măcar că ei sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci".De la istoricul grec Diodorus Siculus știm despre victoria strălucită din anul 300 î.Ch. a regelui get Dromihete împotriva luiLisimahos, dar și de generozitatea pe care i-a arătat-o regele get celui macedonean, pe care l-a invitat la ospăț, pentru ca mai apoi să-l elibereze. Scriitorul antic Justinus ne relatează că în timpul lui Oroles, dacii au fost învinși într-o luptă de bastarni, că regele lor i-a pedepsit, și că doar victoria din altă bătălie le-a adus iertarea.

19

Page 20: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Inscripțiile descoperite la Histria menționează numele a doi regi geți din sec. III î.Ch., Zalmodegicos și Rhemaxos, față de care ascultau cetățile grecești de pe țărmul dobrogean al Mării Negre. Trogus Pompeius în "Prologul" cărții a XXXII-a menționează despre "creșterea puterii dacilor prin regele Rubobostes".Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea statului dac, în jurul anului 70 î.Ch., geograful și istoricul Strabon, relatează: "Ajungând în fruntea neamului său...getul Burebista l-a înălțat atât de mult...încât, a ajuns să fie temut și de romani. O inscripție grecească din Dionysopolis îl descrie pe Burebista ca fiind: "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia". Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa. De asemenea, pentru a obține aceste succese, Burebista, ajutat și de preotul Deceneu a săvârșit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe "abstinență și sobrietate și ascultare de porunci". Dacă la început capitală a fost la Argedava, Burebista a construit una nouă:Sarmizegetusa. Trebuie precizat că: "Păreri ca acelea care văd în numele capitalei dacice Sarmizegetusa o amintire a sarmaților n-au nici un temei istoric".Intenția lui Cezar de a organiza o mare expediție în anul 44 î.Ch., împotriva dacilor nu s-a concretizat deoarece a fost asasinat. Nu la mult timp după aceea, și Burebista "a căzut victimă unei conspirații de nemulțumiți". După moartea sa, regatul s-a divizat, astfel încât în timpul lui Octavianus Augustus existau 5 regate dacice, în stânga Dunării, iar în Dobrogea trei. Regii din Dobrogea erau: Roles,Zyraxes și Dapyx. Despre Cotiso se spune că a fost în discuții cu Octavianus Augustus pentru a se căsători cu fiica acestuia Iulia, însă căsătoria nu a mai avut loc. Dicomes a fost unul dintre regii daci care a continuat politica de ostilitate dusă față de Imperiul Roman. Cum regatul său era în câmpia munteană, a încercat să-și întindă stăpânirea peste Dunăre. Ajutat și de bastarni, a trecut în sudul Dunării și i-a bătut pe moesi, tribali, dardani și denteleti. Cum cei din urmă, denteletii - un neam tracic, erau sub protecția romanilor, aceștia trimit o armată sub conducerea lui Crassus, care ajutat și de regele get Roles, duce o serie de bătălii contra bastarnilor. Un alt rege dac, Scorilo credea și el că nu e bine să intre în conflict cu romanii și la insistențele celor care doreau să atace provinciile de peste Dunăre le explică printr-o pildă practică relatată de istoricul Frontinus: "Scorilo...a pus doi câini să se mănânce între ei și când erau mai în focul bătăliei, le-a arătat un lup pe care, îndată, lăsând furia dintre ei, câinii s-au aruncat".În fața pericolului roman ajuns la Dunăre, regele Duras a cedat conducerea lui Decebal. Acest fapt ne este relatat de Dio Cassius: "Duras care domnise mai înainte lăsase de bună voie domnia", în favoarea lui Decebal, "fiindcă era foarte priceput la planurile de război și iscusit la înfăptuirea lor".

Înfăţișarea caracteristică dacilorErau bărboși cu plete mari, purtau pantaloni lungi înnodați la glezne, tunică scurtă cu mâneci, fiind acoperiți pe cap cu o căciulă conică. Femeile îmbrăcau o cămașa plisată la gât și pe piept, cu mâneci scurte.

Civilizaţie și cultură

20

Page 21: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Dacii erau organizați în triburi și aveau cetăți numite dava. Din agricultură obțineau: grâu, vin, miere, creșteau vite și cai, dar și pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie și din cânepă. Dacă la șes locuințele erau făcute din nuiele împletite pe pari și zidite cu pământ, la deal și la munte ele erau făcute din lemn, folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea regele, ajutat de un sfat de nobili, și mai era consiliat de un preot. Dacii se ocupau cu extracția și prelucrarea metalelor din care confecționau unelte, arme, obiecte de cult sau mobilier, podoabe, vase și monede. Ceramică era prelucrată atât cu mâna cât și cu roata olarului și devenise o artă. Slujbele religioase se țineau în sanctuare ce aveau formă patrulateră sau circulară. Ritualul funerar consta în arderea morților, iar cenușa era pusă în urne și îngropată în pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun că ei cântau din gură, dar și din chitare. Dion Chrysostomos îi socotea pe geți la fel de înțelepți ca și grecii.

ReligieDacii obținuseră deja un grad înalt de civilizație când au fost întâlniți pentru prima dată de romani. Ei credeau în nemurirea sufletului și considerau moartea ca o simplă schimbare de țară. Conducătorul preoților avea o poziție importantă ca reprezentant al zeității supreme, Zamolxis/Zalmoxis/Zalmoksha, pe pământ, fiind de asemena și sfătuitorul regelui. În afară de Zamolxis/Zalmoxis, dacii mai credeau și în alte zeități, printre care erau Gebeleizis, Derzelas și Bendis cu toate ca existența lor nu a fost confirmată prin surse de natura arheologica. (Vezi: Religia dacilor)

SocietateEi erau împărțiți în două clase sociale: aristocrația, numită pileați sau tarabostes și agricultorii liberi, comații ; un număr mic de izvoare istorice menționează și prezența sclavilor. Primii, care aveau dreptul să-și acopere capul purtând o cușmă și formau o clasă privilegiată. Ceilalți, care formau grosul armatei, erau țărani și meșteșugari și purtau părul lung . Una din armele lor era "sica".

EconomieOcupațiile principale erau agricultura, creșterea vitelor și oilor și cunoșteau apicultura; caii erau folosiți mai ales ca animale de povară, dar caii crescuți de daci aveau și faima de a fi foarte buni în război.De asemenea extrăgeau aur și argint din minele din Transilvania și aveau un comerț înfloritor cu exteriorul, inconstatabil și prin numărul mare de monede grecești și romane descoperite.Primele monede geto-dace au apărut prin secolul al III-lea î.Hr. și imitau pe cele macedonene . Bătute din argint, după cum atestă tezaurele descoperite la Jiblea, Dumbrăveni, monedele geto-dace și-au încetat existența către sfârșitul secolului al II-lea î.Hr și primele decenii ale secolului I î.Hr., o dată cu pătrunderea în regiune a denarului roman. Aceștia vor domina economia dacică inclusiv în secolul al II-lea d.Chr. Explicația constă în descoperirea unei monetării în cadrul căreia moneda romană republicană era falsificată în așezarea de la Sarmizegetusa Regia. Numărul mare de monete romane republicane descoperite putând fi explicate și în acest sens, nu doar prin relațiile comerciale înfloritoare între lumea dacică și cea greco-romană.

21

Page 22: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Cele mai importante influențe în prelucrarea metalelor și în alte meșteșuguri erau cele ale celților și ale grecilor, astfel că podoabele și obiectele din metal prețios găsite la săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie.

LimbăGeto-daca este o limbă indo-europeană, aparținând limbilor tracice și fiind astfel înrudită cu limba ilirilor. Ea a fost încadrată convențional în grupa satem, conform acestei încadrări, ea înrudindu-se cu limba vechilor locuitori baltici și cu idiomurile slave, dar, mai mult, cu limba iraniano-persană și cu cea iraniano-scitică, precum și cu sanscrită.

Entităţi politiceDromihete, conducătorul Geților, l-a învins pe Lysimachus în aproximativ 300 î.Hr. Mai înainte, în 531 î.Hr., Darius al Persiei i-a supus pe Geți alături de Traci. Oroles i-a condus pe Geți în secolul II î.Hr.. Iulius Caesar vorbește despre ținuturile Dacilor în De Bello Gallico. Conflictele cu Bastarnii și apoi cu romanii au slăbit puterea dacilor, dar Burebista, contemporan cu Caesar, i-a unit pe Daci într-un regat puternic și a reorganizat armata, învingându-i pe Bastarni și pe Boi, orașele grecești de pe țărmul vestic al Mării Negre, de la Olbia pe râul Bug, și până la Apollonia, în Tracia recunoscându-i autoritatea. Dezvoltarea Daciei reprezenta o amenințare pentru Imperiul Roman, după cucerirea Galiei, Caesar inițiind planul unei campanii împotriva Dacilor, dar moartea sa a amânat războiul. Cam în același timp și în circumstanțe asemănătoare, Burebista moare, iar regatul său este împărțit în cinci regate la nord de Dunăre și trei în Dobrogea, sub conducători diferiți.

Cucerirea romanăImperiul Roman în jurul anului 120 d.Hr., aflat la întinderea sa maximă, și provincia Dacia, inclusiv teritoriile deținute temporar.Din 85 până în 89, dacii au dus două războaie împotriva romanilor sub conducerea lui Duras și apoi Diurpaneus / Decebal. După două răsturnări de situații, romanii, sub conducerea lui Tettius Iullianus aveau un mic avantaj, dar vor fi nevoiți să facă pace din cauza înfrângerii lui Domitian de către Marcomani. Între timp, Decebal și-a refăcut armata, iar Domitian este forțat să accepte plata unui tribut anual dacilor.Traian inițiază o amplă campanie împotriva Dacilor după ce devine Imperator, o campanie cunoscută că Războaiele Dacice, războaie ce vor necesita utilizarea unei treimi din efectivul întregii armate a Imperiului Roman. Rezultatul primei campanii a fost atacul capitalei dace, Sarmizegetusa și ocuparea unei părți din țară. Cel de-al doilea război dacic s-a terminat cu înfrângerea lui Decebal și sinuciderea acestuia, regatul său fiind cucerit și transformat în provincia romană Dacia. După înfrângerea Dacilor, Traian a organizat la Roma cea mai mare și mai costisitoare Festivitate, care a durat ~123 de zile, cantitatea de aur și argint prădată din Dacia de către romani fiind apreciată de cronicarii antici ca fabuloasă. Zeci de mii de Daci au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de mii de Daci au fugit din Dacia pentru a evita sclavia.Detaliile războiului au fost relatate de Dio Cassius, dar cel mai bun comentariu este celebră Columnă a lui Traian construită în Roma.

22

Page 23: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Realizatori: Ioana Candreanu, Gavrilovici Olivia, Grijincu Raluca și Stanciu Luminita

Mitul dacic Dacii, acest popor este încă și astăzi învăluit de mister. După cum au spus și colegii mei în capitolele anterioare Dacii a fost un popor care a trăit în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic. Aceștia au devenit cunoscuți în istoria universala pentru curajul cu care au rezistat Imperiului Roman, celui mai mare imperiu cunoscut de istorie. Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuși drumul parcurs de aceasta, este problema originilor. Situația ne apare firească pentru un popor cu o veche, dar, în același timp, enigmatică atestare, cu o limbă care se revendică de la Roma, dar cu relativ târzii organizări statale. Cronicarii moldoveni Grigore Ureche și Miron Costin vorbesc despre originile noastre romane, negând existența elementului dac. De altfel, Miron Costin redactează prima istorie care arată originile pur romane ale poporului său, „De neamul moldovenilor”, linie continuată de Școala Ardeleană, cel mai de seamă reprezentant al ei în acest domeniu fiind Petru Maior . O sumară anchetă asupra mărturiilor europene din sec. XV-XVIII relative la originea românilor, relevă ideea descendenței românilor din coloniile romane aduse de Traian în Dacia. Teoriile savanților români ai Școlii Ardelene (Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Șincai) care pledau pentru originea pur romană a românilor, au fost preluate de partizanii teoriei imigraționiste (Fr. J. Sulzer, J. Chr. von Engel, R. Roessler), ce acceptau ad litteram mãrturiile lui Julian Apostatul (Caesares 327) și Eutropius (Breviarium, VIII, 6, 2) dupã care Traian ar fi nimicit poporul geților, respectiv Dacia ar fi rămas lipsită de bărbați ca urmare a îndelungatelor războaie contra lui Traian, apreciate ulterior ca fiind doar formule retorice, neconfirmate de inscripțiile care folosesc termeni normali pentru definirea unei victorii, respectiv înfrângeri militare - vicit, triumphavit, superavit. Odată cu evoluția societății românești, în a doua jumătate a secolului XIX, ideea persistenței elementului dacic, ca o

23

Page 24: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

componentă fondatoare a poporului român, capătă o nouă dimensiune. Tonul este dat chiar de un om politic, Ion C. Brătianu, și este continuat cu mare avânt de către Hașdeu, care devine susținătorul cel mai fervent al continuității dace, cuargumente lingvistice, într-un moment în care curentul latinist era primordial, și de Cezar Bolliac în sensul căutării de vestigii materiale dacice. În intervalul 1870-1880, se produce o reevaluare a problemei originilor poporului român, care din romane pure, ulterior romane amestecate, devin acum daco-romane. Dacă Grigore Tocilescu și Dimitrie Onciul pledează pentru o pondere limitată a elementului dacicîn această sinteză, A. D. Xenopol aduce argumente de ordin toponimic și antroponimic în favoarea prezenței elementului autohton. Concluzia este că poporul nostru nu este pe deplin latin sau dacic, ci este o sinteză între cele două, realizată printr-un proces istoric de mari proporții și cu uriașe consecințe, o mutație social-politică și organizatorică structurală, în care se remarcă totodată și particularitățile sale, legate de locul, timpul și baza etnică pe carea ea s-a altoit.Noi vrem să prezentăm una dintre aceste consecințe și anume:influenta dacica în literatură și în critică literară.

Critică Literară(George Călinescu)Urme ale moștenirii dacice se pot bănui și în diverse producții de literatură populară. De pildă în descântece, cimilituri sau unele colinde. Arhaicele ritualuri de construcție, documentate în neoliticul de pe teritoriul României, au trebuit să străbată veacurile de cultură spirituală dacică pentru ca să ajungă la noi sub forma legendei „Meșterului Manole”, povestea zidarului de mănăstire care își zidește soția ca să oprească surparea clădirii, indicând concepția noastră despre creație, care e rod al suferinței, definită că mitul estetic. Sunt patru mituri, aceptate din ce în ce mai mult de mediile literare, tinzând a deveni pilonii unei tradiții autohtone. Unul din aceste mituri este și cel al „Meșterului Manole”, de care am amintit mai sus. Însă, întâiul mit, „Traian și Dochia”, simbolizează constituirea însăși a poporului român. Mitul ancestral(=strămoșesc) al întemeierii statului dac ne duce în perioada matriarhală(=primitivă) și este legat de un personaj feminin. Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia. Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umană în perioada matriarhatului. Etimologic, cuvântul baba este străvechi traco-dac. Are ambele genuri, masculin și feminin: Baba Novac (Ion Georgescu, Baba Novac) și Baba Dochia. În Basarabia se întâlnește „Baba Marta" în care s-a recunoscut numirea lunii martie. În Muntenia, Oltenia și Ardeal sunt 9 babe (1-9 martie), pe

24

Page 25: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

când în Moldova și Basarabia sunt douăsprezece babe. Zilele se numesc „zilele babelor"G. Călinescu considera că „întâiul mit", simbolizând „constituirea însăși a poporului român" este mitul „Traian şi Dochia” . Chiar dacă o fiică a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi și poate fi pus în legătură cu numele matriarhal al Dacilor. Dochia este o pronunție traco-dacică a numelui Dacia, așa cum Troian este forma antroponimului Traian, în limba rustică. Ptolomeu, pe la mijlocul secolului II, d.H., în lucrarea să „Îndreptar geografic”, înregistrează între orașele din Dacia, Dochidava, cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). În indice se specifică „Decidava, localitate în Dacia de miazănoapte”.Legenda susține că Dochia, fiica regelui Decebal, a înaintat în fruntea unei oștiri spre Sarmisegetuza, în ajutorul tatălui ei asediat în cetate. Ea a fost „înfrânta de armata lui Traian”, a fugit cu resturile oastei în munți, spre răsărit. Acolo s-a rugat la Zamolxe „să nu o lase să fie pângărită de împărat”. Și atunci Dochia a fost prefăcută într-o bătrână ciobăniță, cu câteva oi lângă ea”. Traian, trecând pe lângă ea a întrebat-o dacă a văzut prințesa dacă, iar Dochia i-a arătat spre miazăzi. Împăratul a luat-o în goană într-acolo și Baba Dochia a rămas stăpână pe ținutul acela și de atunci poate mai trăiește încă în munți”.

Literatura(Mihai Eminescu și George Coșbuc)Mitul fondator sau mitul Dacic a influențat în moduri diferite scriirile literare dea lungul istoriei. Am ales doi scritori care au interpretat diferit mitul dacic. Pentru a scoate în evidență aceste puncte de vedere vom analiza comparativ operele lor. Este vorba despre Mihai Eminescu și George Coșbuc. În ceea ce privește operele vom analiza „Decebal către popor” de George Coșbuc și „Sarmis” de Mihai Eminescu.În poezia Sarmis regăsim atmosfera tipic Eminesciana în care întreaga natutra devine protector și martor al dragostei universale. Sarmis tânărul crai din getica cea veche își face apariția împreună cu logodnica lui. Poezia nu dezvăluie prezența altor ființe omenești ci numai al animalelor(Din stuful de pe mlaștini, din valurile ierbii\ Și din poteci de codru vin ciutele și cerbii,\ Iar caii albi ai mării și zimbrii zânei Dochii). Pe lângă martorul tipic eminescian,luna,aici mai apare și aceasta Zână Dochia care guvernează întreg regnul animal. Așadar și în această poezie se pastraza laitmotivul eminescian și anume natura ca protector și martor al dragostei care se desfășoară într-o admosfera mistică.În poezia „Decebal către popor “ este prezentată o cuvatare a regelui Decebal ctre osteni înaintea luptei cu romanii. Această cuvântare are menirea de a inspira curaj și demnitate soldaților spunandu-le ca toți

25

Page 26: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

oamenii sunt datori cu o moarte și ei au acum ocazia să aleagă dacă mor leii sau câini înlănțuiți.Spre deosebire de poezia lui Eminescu în această poezie dispare în totalitate admosfera mistica ba chiar mai mult dispare și Implicarea divinității ,oricare ar fi aceea, în decursul acțiunii.( Pe scut! Puterea este-n voi\ Și-n zei! Dar vă gândiți, eroi,\ Că zeii sunt departe, sus\ Dușmanii lângă noi!).Concluzia dacă vreți sai spuneți așa e că acest mit getic sia găsit locul în fiecare dintre mințile marilor gânditori ai neamului însă nu toți au avut curaj să-l abordeze. Noi ar trebui să fim cel puțin la fel de mâdri de originea dacică ca de cea romană!Realizatori: Pușcașu Beny, Cristi Chibici, Cristi Bejenar, Havriștiuc Cătalin și Grigorean Florin

Dacismul irațional și magic în perioada interbelică

‘’Avem însă un bogat fond latent slavo-trac,exuberant şi vital, care oricât ne-am împotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului,răsărind puternic în conştiinţe. Simetria şi armonia latină

26

Page 27: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

ne e adeseori sfârtecată de furtunacare fulgeră molcom în adâncimile oarecum metafizice ale sufletului românesc.E revolta fondului nostru nelatin.’’

(Revolta fondului nostru nelatin,în revista GÂNDIREA)

Perioada interbelică (1918-1944) a reprezentat pentru literatura română o mare înflorire din toate punctele de vedere. În această perioadă, dacă cercetăm cu atenție scriitorii și lucrările acestora , observăm faptul că istoria deacilr este privită ca fiind “istoria invingatarilor” – acesta fiind un efect al Marii Uniri din 1918, dar și un efect al legionarilor și un posibil efect al descoperirilor arhiologice de la Turnul-Rosu:Cloșca cu pui, șase dacice și numeroase obiecte de cult – de aici pornește dacismul irrational și magic.Aceasta idiologie a pornit odată cu afirmația Imperiului Habsburgic, cum că: Transilvania ar fi un teritoriu de origine germanică, din punct de vedere lingvistic și etnic, dar ulterior a fost umbrită de Marea Unire.Adepții acestei idiologii, au fost: Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade și George Călinescu, ei formând linia I din revoltă fondului nelatin al romanilor, dar trebuie precizat că ei nu negau latinitatea limbii romane, ci doar încercau să scoată din umbra șiș a aducă la lumina adevărul despre moștenirea limbii noastre, șiș a echilibreze această balanță, care până acum îi puneau pe daci, pe talerul învinșilor.

Blaga în “Revolta fondului nostru nelatin” din Gândirea, se exprima destul de clar în ceea ce privește moștenirea limbii romane și spune direct cititorului ce atitudine ar trebui să aibă față de această moștenire: “ Acest orgoliu al latinității noastre e moștenirea unor vremuri când ar trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor cari cu orice preț ne voiau subjugați. Azi e lipsit de bun simț […] vrem să fim numai atât: latini - limpezi, raționali, cumpătați, iubitori de formă, clasici – dar vrând-nevrând suntem mai mult”.Marii scriitori interbelici au dezvoltat o deosebită pasiune pentru istoria străveche. Trecutul misterios al strămoșilor noștrii ce au stăpânit până în 106 teritoriul Daciei, au stârnit o deosebită impresie scriitorilor romani din perioada

27

Page 28: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

interbelică. Astfel, aceasta istorie a dacilor a devenit o sursă de inspirație pentru marii scriitori interbelici, cum ar fi: Lucian Blaga (1895-1961); Mihail Sadoveanu (1880-1961); Mircea Eliade (1907-1986); Geoge Călinescu (1899-1965) și nu numai.Având la baza fapte și date exacte, sau mai puțin exacte, dar și numeroase legend, aceștia au scris opera importante printer care cunoscutul roman “ Creanga de aur”, “de la Zalmoxis la Genghis- Han”, “Adam și Eva”. Deasemenea Blaga a scris și el drama Zalmoxe”.

Drama Zalmoxe este prima drama scrisă de Lucian Blaga, ce ilustrează foarte bine miturile dacilor și religiile acestora subliniind conflictele dintre aceste religii. Nu putem să ocolim sau mai bine zis să marginalizam nici articolul “ Revolta fondului nostrum nelatin:, publicat în revistă Gândirea “Avem însă un bogat fond latent slavo-trag, exuberant și vital, care oricât ne-am împotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului, răsărind puternic în conștiințe. Simetria și armonia latină ne e adeseori sfârtecată de furtună care fulgeră molcom în adâncimile oarecul metafizice ale sufletului românesc. E revolta fondului nostrum nelatin.”.Dealtfel în toate dramele lui, Blaga prelucrează mituri străvechi pe care le regândește, le interpretează, investindu-le sensuri filozofice. Aceste mituri fiind treatata într-o manieră expansionista, astfel Blaga creează estetică expansionist și eul expansionist care țin de interesul pentru mitic.

Sadoveanu, în “Creanga de aur” construiește subiectul operei în jurul celui de al 33-lea decheneu pe nume Kesarion Breb, care este trimis într-o misiune secretă, să afle dacă creștinismul era o religie mai bună. Astfel acesta încearcă să aducă în lumina istoria dacilor, fapt bine conturat în ultima parte a romanului, în care era precizat că împăratul Constantin nu a zidit o mănăstire în Dacia, pentru că se temea de forță slujitorului lui Zalmoxis.

Liviu Rebreanu face și el referire la cultura poporului dac în “falsul roman” “Adam și Eva”, roman a cărui acțiune se desfășoară pe mai multe meridian de la India antică până la România în secolul 20. Din această cauză “Adam și Eva” cristalizează pe parcursul acțiunii o interesantă lecție de istorie, care în final ne face să ne întrebăm dacă în călătoria noastră pe pământ, ne-am găsit noi, sufletul pereche.

28

Page 29: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Mircea Eliade este probabil singurul scriitor interbelic care vine cu argumente și date exacte astfel făcând un studiu amplu despre religiile și folclorul Daciei, în urma unor seminare, urmate la facultatea din Chicago.În studiul său, Eliade ne adduce la cunoștință cele trei etimologii ale zeului Zalmoxis - zeul urs – care provine de la cuvântul trac – zalmos ( piele, blana ); zeul htonic plecând de la tema zamol(pământ); o altă ipoteză are în vedere partea onomastica Zelmoutas ( sclipitor, luminous ).Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot, Eliade face o precizare esentala în înțelegerea cultului Zamoxian, anume că “athanatizein” nu înseamnă “ a se crede nemuritor” și “ a se face nemuritor”. Caracterul htonic al zeului a fost evidențiat de anumiți autori antici, precum și de către mulți savant moderni, care l-au pus acesta în relație cu Dionis și Ofreu pe de o parte și de cealaltă parte cu personaje mitice.

Citit cu atenție capitolul Istoriei lui George Călinescu se constituie pledorie în favoarea literaturii romane care, deși nu deschide drumuri, dezvăluie un spirit profund care a conservat valori originare în ciuda condintiilor istorice distructive.Într-o oarecare măsură putem trage o concluzie în ceea ce privește dacismul în perioada interbelică și anume că: acesta într-o perioadă atât de scurtă a luat amploare într-un mod deliberat, astfel fiind considerat irrational, deși în opinia mea, cred că scriitori au transpus magia dacismului în scrierele lor ca fiind o consecință a Mării Uniri din 1918.

Însă, să nu tragem o concluzie atât de repede, până când nu precizam care a fost aceasta moștenire despre care Blaga face aluzii în “ Revolta fondului nostrum nelatin:. Și anume că au rămas multe obiceiuri din cultura dacilor, ce le regăsim în cultura poporului nostru roman. Folclorul nostrum păstrează neîndoielnic profune urme daco-getice. În portul popular aceste urme sunt evidențiate. Cămașa încrețită la gât, a țărăncilor; cămașa despicată lateral a bărbaților; cioarecii din stofa groasă, de lână albă strânși pe coapse și pulpe. Apoi brâul lat de piele sau de pânză groasă, opincile, căciula țuguiata de blană, sunt atestate iconografic pe Columna lui Traian șip e metopolele de la Adamclissi. În ornamentica îmbrăcămintei , a ceramicii, a obiectelor și a uneltelor de lemn crestate de țărani. Apoi în domeniul muzici avem naiul, care este derivate de la tracicul flaut al lui Pan.

29

Page 30: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Aristotel spunea că traci își versificau legile și le recitau cântându-le. Theopompos afirma că soli traci, își expuneau textul soliei cântându-l și acompaniindu-se cu un instrument cu coarde.

Sarbon scria:” muzica în întregime este tracica și asiatică […] bas i cei care s-au ocupat de vechea muzică, erau – se spune – tot traci, anume Ofreu , Musaios și Thamyris.

Iar acum în final aș vrea să închei cu vorbele unui interbelic care a jucat în cultura românească rolul lui Voltaire: “Literatura noastră are un neprețuit element de voiciune, care lipsește foarte adeseori den celelate literature. Ea nu aleargă după spirit, dar este străbătută toată de humor special care nu se întâlnește aiurea. Creadem fără îndoială în lucrurile pe care le spunem, dar admitem și altfel […] I se pare cuiva că spunem una side fapt noi spunem alta, iar cine cu ne cunoaște nu-și poate da seama totdeauna ce am vrut să spunem.”

Realizatori: Strateanu Claudiu, Vatamaniuc Lavinia și Mandici Larisa

30

Page 31: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

Bibliografie

· Grigore Ureche- „Letopisețul Ţărăi Moldovei, de cand s-au descalecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor scrie de la Dragoș Vodă pana la Aron Vodă”.

· Miron Costin- „Letopisețul Ţărăi Moldovei de la Aron Vodă încoace, de unde este părăsitu de Ureche, vornicul de Ţara-de-Giosu”.

· Ion Neculce-„Letopisețul Tărăi Moldovei de la Dabija-Vodă pînă la a doua dominire a lui Constantin Mavrocordat”.

· Dimitrie Cantemir-„Horonicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”.

· Petru Maior-„Istoria pentru începutul românilor din Dachia”.

· Ion Budai Deleanu-„Scrieri lingvistice”.· Ovidiu Drâmba-„Istoria Culturii și Civilizației”.· B.P. Hașdeu-„Pietit-au Dacii”.· Eliade Mircea-„De la Zalmoxis la Genghis-Han”.· George Călinescu-“Istoria Literaturii Române”.· L.Blaga:”Revolta fondului nostru nelatin”. · M.Sadoveanu: „Creanga de aur”.· Liviu Rebreanu:”Adam si Eva”.

31

Page 32: Latinitate  și Dacism studiu de caz clasa a 11-ea

32