Prefaţa

„Ţara noastră are bogăţii naturale mari!" — e o constatare pe care o auzim şi o citim adeseori, şi îndată urmează şi înşiruirea obişnuită: cîmpii mănoase, regiuni de dealuri purtînd vii şi livezi cu rod ales, păduri întinse care înverzesc de la unele bercuri de jos pînă la împărăţia coniferelor mărginaşă cu crestele stîncoase, iar sub peisajele care încîntă ochii şi sufletul, comori de aur, de argint, cărbune, petrol, sare, gaze naturale, izvoare de apă minerală, faună de o varietate neasemuită în continentul nostru, floră cu frumuseţi unice. În obişnuita înşiruire a comorilor cu care a fost binecuvîntat acest pămînt al nostru, foarte rar se cuprinde una dintre cele mai mari dintre ele, una de care atîrnă în cea mai mare măsură viaţa şi bunăstarea fericiţilor locuitori ai acestei patrii: apele dulci.

De la bătrînul Istru — care pare să regrete că ne părăseşte ca să moară în Mare şi mai zăboveşte pe pămînt românesc formînd minunea Deltei —, pînă la firele de argint care se strecură prin grohotişurile stîncăriilor înalte, ţara e un păienjeniş de rîuri, pîraie. Lacuri întind oglinzi, mii şi mii de fîntîni scot pretutindenea darul adîncului, şipote din margine de drum şi de cărare îmbie răcorqală drumeţului. Canale sting de pe ogoare focul secetelor, altele îşi trec puterea prin roţi de moară şi turbine şi dau viaţă industriilor, ne dau lumină şi căldură.

Ne putem da seama ce înseamnă pentru ţara noastră această bogăţie de ape dulci, dacă ne gîndim la enorma problemă pe care o ridică în faţa ţârilor, în faţa fiecărui locuitor al unor ţări şi regiuni, lipsa sau sărăcia în ape dulci. Locuitorul deşerturilor face drumuri lungi pînă la oaza comorii unui sărac puţ cu apă sau sapă în stratul de nisip ca să găsească o lingură de apă tulbure, instalaţii industriale mari se străduiesc să desalinizeze apa mării, ca oamenii de acolo să primească cu zgîrcenie condiţia vieţii lor, apa potabilă. Sacale aduc din depărtări mari „marfa" pe, care o drămuiesc cu grijă şi cu socoteală în bani. Ţări însătoşate din regiuni fierbinţi plănuiesc să aducă plutind de la poli munţii de gheaţă, pe care să-i transforme în apă de băut.

Abia cînd ni se înfăţişează asemenea zbateri după apă — unele cu aspecte de-a dreptul tragice — ne dăm seama ce comoară ne dăruieşte pămîntul nostru, clipă de clipă, pas de pas. Se întîmplă şi aici ceea ce se întîmplă cu lucruri şi fapte întîlnite din belşug: ele devin banale, omul le primeşte şi trece înainte fără să le cerceteze şi să le cunoască într-adevăr.

Cunoaştem oare noi această bogăţie, condiţie de viaţă a noastră, apele dulci ale ţării noastre ? Poate că îmi veţi pune în faţă o hartă, chiar una la scara mare. Vom vedea Dunărea, Oltul, Mureşul, Someşul, alte rîuri, vom vedea de asemenea afluenţi cu numele lor, şi apoi unele linii, poate multe, şerpuind spre însemnarea rîurilor. Pîraiele şi pîrîiaşele aşa sînt de multe şi de mărunte, încît cartograful nu le-a învrednicit a le însemna pe toate, poate că nici nu le ştia că ar avea un nume. Cine a făcut vreodată catalogarea fîntînelor, a Şipotelor ? Apropiindu-ne de obiectul cărţii care ne stă în faţă — Lacuri de munte —, ce ştim noi oare despre „lacurile glaciare" ale oamenilor de ştiinţă, iezărele şi „ochiurile de mare" ale vorbirii şi metaforei populare, acele oglinzi de cristal pe care le păstrează munţii noştri înalţi ca pe nişte pietre scumpe în pocale de stînci ? Ştim măcar cîte iezere picură mărgele de lumină în întinsul severelor stîncării din crestele Carpaţilor noştri ? Mărturisesc că eu, care am hoinărit mult prin munţii noştri, as fi înşirat pe degetele mîinilor numărul la care mă opream, pînă am citit cu uimire în cartea lui Paul Decei că avem 80 (optzeci!) iezere cu o întindere totală de 97,60 ha. Dar oare noile întinderi de apă din munţi, cele create de mîna omului, lacurile de acumulare ? Le ştiam pe cele cîteva, amintite prin ziare, înfăţişate pe micul ecran. Iarăşi mă mir aflînd că avem în munţii noştri nu mai puţin de 70 asemenea întinderi de apă !

Şi apoi, întrebîndu-mă cîte „lacuri vulcanice" avem, am încercat să găsesc un număr potrivit de mare, şi am zîmbit la necunoaşterea mea, aflînd acum că avem unul singur: Sf. Ana de la Tuşnad. Iar cei puţini, care hoinărind prin munţi au rămas încîntaţi de frumu-seţă cînd au zărit vreun „ochi de mare", au rămas cu imaginea minunatului peisaj, fără a cunoaşte nimic din „viaţa" acestor clenodii ale naturii.

Cartea care e dăruită acum nu numai turiştilor şi pescarilor sportivi, după cum s-ar părea după titlul ei strîmt, ci tuturor celor pentru care dragostea de patrie are de temelie cunoaşterea ei —, cartea aceasta ne duce de mînă, prieteni, de la lac de munte la lac de munte, ne învaţă, ne povesteşte, ne încîntă. Cei ce au avut norocul să mai afle în librării cartea lui Paul Decei, apărută acum cîţiva ani — Străbătînd văile carpatine (Ed. Albatros, 1977) — vor bănui că şi aici vor găsi mult mai mult decît ar promite titulatura. Şi mai ales vor avea o lectură — departe de monotonia şi răceala unei înşiruiri şi dăscâliri — plină de informaţii care interesează, plină de evadări în istorie, în lumea legendelor, o lectură înviorată de tablouri ale peisajelor.

Din fiecare prezentare reiese că autorul a călcat însuşi potecile pe care le arată, a zăbovit însuşi cu aparatele omului de ştiinţă, cercetînd caracterele morfometrice ale lacurilor, însuşi a cercetat flora şi fauna acestora; în urma preocupărilor sale profesionale însuşi a condus operaţiunile de repopulare şi apoi a controlat rezultatul lor. Desigur, fără a neglija rodul cercetărilor cuprinse în bibliografia prezentată. Şi mai ales se dezvăluie din cuprinsul cărţii o caldă dragoste pentru alcătuirile naturii şi vibraţia plăcerii celor ce au darul de a observa şi absorbi în suflet frumuseţile ei.

Nu lipseşte tabelul cu sutele de date morfometrice, însemnate şi mai amănunţit la prezentarea fiecărui lac, bazinul hidrografic, natura lacului, altitudinea, forma, suprafaţa, adîncimea, temperatura medie, caractere chimice, faună, floră. În mare măsură, fixări de date pentru specialişti în materie, pentru naturaliştii amatori, — texte de referinţă. Chiar fără să aibă un interes deosebit pentru aceste date, cu cifrele lor, parcurgîndu-le, cititorul dobîndeşte o viziune generală asupra acestor însuşiri caracteristice ale lacurilor montane.

Pentru turişti — cei adevăraţi, care cu rucsacul în spate, toiagul în mînă calea întinderile munţilor — cartea e un perfect ghid, arătînd, cu toate amănuntele folositoare, posibilităţile de acces turistic pînă la lacurile tratate. Sînt surprinzătoare amănuntele notate din acest punct de vedere. Ca să dăm doar un exemplu, amintim că pentru a ajunge la iezerul Cindrel, la Cîlcescu, se arată cîte 7—8 itinerare, cu toate amănuntele: distanţe, adăposturi etc. Însă ghidul acesta e lipsit de ariditatea celor obişnuite. E o lectură cu însuşirile lucrărilor literare de bună calitate. Călăuza de aici opreşte aproape la fiecare pas pe novice, îi arată frumuseţile peisajului în imagini vii, adeseori poetice, alăturea de tablourile zugrăvite de un Vlahuţă sau Hogaş. Nu trece pe lîngă o însemnătate botanică, fără să o remarce, înainte de a urca panta Ceahlăului, face popas amintind că „cel mai înalt munte al Moldovei", cum îl arată Cantemir, era pentru strămoşii daci un munte sfînt, unde trona Zamolxis. Va povesti şi legenda turnurilor lui Budu, „viteaz al oştirii lui Alexandru cel Bun". În alte popasuri, alte legende vor aduce mireasma amintirii neamului. Trecînd prin comuna Moisei a Maramureşului, drumeţul se va descoperi şi va jertfi un gînd bun lîngă cei 12 stîlpi de stejar, cu chipurile sumbre, amintind ziua de septembrie 1944, cînd „vitejii" lui Horthy şi-au răzbunat fuga ruşinoasă împuşcînd 29 de ţărani români. Tot în drumul maramureşean, călăuza nu va uita obiceiul folcloric al „Horei de la Prislop", cu veche tradiţie. Pe malul Lacului Roşu, va arăta că trunchii morţi care sparg luciul apei sînt vestigiile pădurii de molid, într-o zi a lunii iulie 1837, o furtună năprasnică a desrădăcinat un piept de munte, Ucigaşul, cu pădure cu tot, şi închizînd ieşirile pîraielor printr-un baraj natural, a creat unul dintre cele mai frumoase lacuri de munte... Şi altele, şi altele, toate instruîrid, şi înviorînd, şi încîntînd.

Un bogat tezaur de toponimii scoate din neştiinţă şi din uitare sute şi sute de numiri de munţi, de văi, de pîraie — fiind unul dintre meritele lucrării. Nume noi au apărut deodată cu înfiinţarea marilor lacuri de acumulare din ultimele decenii, fiind uneori păstrate ca pentru o amintire cele ale rîuşoarelor, pîraielor pe care ca un moloh marele lac le-a înghiţit. Aceste noi mari întinderi de oglinzi de apă, servind scopuri economice, creează noi peisaje şi noi elemente de frumuseţe. Dar în aceeaşi vreme vreo 160 lacuri (din 220), care sînt populate cu salmonide sau sînt potrivite de a avea aceşti nobili peşti.

Cu mare atenţie e studiată şi prezentată situaţia piscicolă din lacurile salmonidelor. E surprinzător cît de puţine iezere ale noastre au avut o populaţie de păstrăvi, din vechimile mari sau poate din colonizări atît de vechi, încît li s-a pierdut istoria. În schimb înseninează bogata relatare a foarte multor colonizări de salmonide care s-au operat în ultimele 2—3 decenii în aproape toate lacurile de munte potrivite, inclusiv în noile mari lacuri de acumulare. Autorul, inginer specialist, în virtutea funcţiei pe care o deţine, e diriguitorul acestei mari acţiuni de colonizare, cuprinzînd şi controlul atent al rezultatelor şi acţiuni de viitor. În slujba acestei acţiuni de colonizare e un plan stabilit pe date ştiinţifice, o jertfă de fonduri băneşti foarte însemnată, dar mai ales o enormă muncă, însufleţită, chiar încăpăţînată. Iar mijloacele tehnice folosite pentru a duce germenii de viaţă în depărtările şi singurătăţile iezerelor, de multe ori merită mirarea noastră. Nu numai greutatea de a găsi sau chiar a crea surse de unde să se poată transplanta icrele fecundate sau puieţii (pentru a coloniza păstrăvi de lac, au fost aduse icre embrionate, spre exemplu, din Austria l), dar mijloacele de transport care să ducă viaţă sînt de natură să ne mire. De la bidoane speciale — în care sînt duşi puieţii în fuga mare de la izvor la izvor pentru împrospătarea apei — pînă la avioane şi elicoptere, găsim mijloacele de transport folosite în această adevărată aventură care durează de mai bine de două decenii, şi încă va mai dura.

Rezultatul colonizării — în afară de foarte puţine cazuri — e bun, chiar senzaţional. În unele lacuri, mai ales în noile lacuri de acumulare aproape pretutindenea a început înmulţirea naturală. Cele cîteva ratări au cauze obiective, mai ales dovedindu-se împrejurările improprii vieţii salmonidelor. Insuccesele — totale sau parţiale — se datorează şi braconajului, într-adevăr, pe urmele colonizatorului calcă neapărat piciorul braconierului, îndată ce peştele colonizat a atins minima

mărime care poate interesa pe pescar, se prezintă braconierul, cu uneltele lui devastatoare: şiruri de undiţe de noapte, vîrşe, prosto-voale, otrăvuri, explozivi. În doi-trei ani, uneori şi mai grabnic, a dispărut din unele iezere şi ultimul păstrăv, din cei mulţi duşi acolo cu atîta cheltuială şi trudă. Ceea ce este mai dureros e împrejurarea că se degradează la braconaj nu numai oameni ai locurilor — ciobani, muncitori la păduri, săteni din aşezările de munte — ci şi oameni care se pretind mai civilizaţi şi care trebuie să înţeleagă şi josnicia braconajului şi prejudiciul pe care-l fac. În amărăciunea lui, autorul nu se sfieşte să amintească în cartea sa cîteva asemenea pilde.

Întristîndu-mă scriind despre acei mari duşmani, turistul necivilizat şi braconierul, îmi vine în minte un moment pe care nu-l pot uita. într-o şedinţă a vechii „Comisiuni a monumentelor naturii" se discuta propunerea ca suava floricică, garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus Callizonus), care în lume nu există decît în muntele care i-a dat numele, să fie declarată monument al naturii. În discuţie a intervenit marele savant Emil Racoviţă, cu umorul lui însoţit de un zîmbet: „Să luăm seama ce facem ! Garofiţa îşi trăieşte de milenii viaţa înfruntînd şi ariditatea stîncăriilor şi vifore, zăpezi şi arşiţe. Dacă noi o scoatem la cunoştinţa obştei şi îi dăm şi titlul nobilitar, năvăleşte marele duşman, turistul. O rupe, o smulge, îi curmă viaţa. Noi voim s-o salvăm, şi poate vom ucide-o !" Mă mîngîie nădejdea că toţi turiştii noştri se vor civiliza şi că se vor găsi mijloace pentru a încătuşa braconierii, iar această prea bună carte nu va fi uşă deschisă râului, ci ceea ce vrea să fie: o bună prietenă, care călăuzind şi instruind, în aceeaşi vreme dăruieşte o lectură plăcută.

Ionel Pop

Cuvînt înainte

Sus, pe culmile Carpaţilor, în întinsele păşuni alpine sau în pădurile de jnepeni pururea verzi, acolo unde gheţarii de odinioară au lăsat în urma lor rodul unui travaliu de milenii, stau adăpostite iezere sau tăuri.

Apa lor limpede pînă în străfunduri a făcut pe păcurarii ce-şi purtau dintr-o parte în cealaltă a munţilor turmele de oiţe, înfrăţind neamul şi limba de-a lungul atîtor vremi de restrişte, să le considere, „ochiuri de mare", tăuri fără fund care comunicau cu marea.

Situate în patria caprelor negre, prin frumuseţea lor, prin liniştea dătătoare de odihnă şi prin complexitatea vieţii vegetale şi animale ce se desfăşoară în jurul lor, iezerele Carpaţilor atrag ca un magnet pe toţi turiştii aflaţi prin preajmă. Sînt lacurile glaciare răspîndite în Munţii Rodnei şi îndeosebi în Carpaţii Meridionali.

La margine de gol alpin, dar mai ales în pădure, acolo unde curg vesel şi răcoros pîrîiaşe ce poartă în undele lor solia vieţii, păstrăvul, au luat naştere, în vremi de cumpănă, cînd baierele norilor s-au dezlegat şi munţii au pornit la vale, lacuri de alunecare sau de baraj natural, avînd ca reprezentant fără seamăn Lacu Roşu.

În conurile stinse ale vulcanilor de odinioară au luat naştere lacuri care cu timpul s-au colmatat, astăzi supravieţuind doar lacul Sfînta Ana.

În depresiunile mici rămase în urma gheţarilor sau în cele săpate de avalanşele de zăpadă s-au înfiripat, din topiri de zăpadă şi din ploi, cîteva lacuri mici care dau farmec munţilor săraci în oglinzi de ape. Aşa s-a format Lacul Vulturilor.

În anii construcţiei socialismului destinul, hărăzit de milenii, al numeroaselor ape de munte ce curgeau zglobii pentru a dă viaţă pădurilor, păşunilor de la poalele munţilor sau aşezărilor omeneşti, pînă departe în cîmpie, a fost să fie schimbat pentru a da bunăstare omului, acest stăpîn atotputernic al Pămîntului.

Aşa au luat naştere numeroasele lacuri de acumulare ce au schimbat faţa muntelui, rostul oamenilor şi într-un viitor nu prea îndepărtat vor dă de furcă acestora nu atît prin nămolul depus ce le sorteşte o lentă îmbătrînire, cît mai ales prin implicaţiile care le pot aduce asupra vieţii complexe din jur, căreia natura, în marea ei înţelepciune, i-a dat stabilitate şi perfecţiune de milioane de ani.Lucrarea de faţa are drept scop punerea la dispoziţia pescarilor de munte a datelor privind lacurile din lanţul carpatin care conţin faună piscicolă.

Constituind o încercare de sinteză a majorităţii lacurilor din regiunea montană, de sus din Gutîi pînă jos în Semenic şi cuprinzînd o serie de date de interes turistic, ea se adresează pescarilor şi în egală măsură, poate chiar mai mult, turiştilor care, cutreierînd frumoşii munţi ai ţării, pe poteci de creastă sau prin pădure, întîlnesc oglinzi de apă care le opresc paşii spre odihnă şi linişte.

Lucrarea cuprinde unele lacuri care, deşi sînt situate în regiunile de dealuri, intră în zona apelor de salmonide şi constituie în baza legii ape de munte. Acestea sînt lacurile: Călineşti, Negru, Mocearu, Hînsaru, lacurile din depresiunile Dognecei şi Aninei.

Prin conţinutul de date suplimentare privitoare la curiozităţile naturale, la monumente sau rezervaţii naturale, la fauna piscicolă şi cea din împrejurimi, lucrarea a fost întocmită în scopul de a fi utilă tuturor iubitorilor naturii montane a patriei. Ea constituie un ghid pentru cei ce vor să cunoască şi evoluţia piscicolă a majorităţii lacurilor din Carpaţi.

Potecile de acces spre lacuri sînt de obicei altele decît cele prevăzute în ghidurile turistice existente; ele trimit pe drumeţ de multe ori prin lumea neumblată a muntelui.

Am adăugat şi timpii de parcurs dîndu-i în mers neîntrerupt, fără opriri.Suprafeţele lacurilor au fost rotunjite la 0,05 ha, iar adîncimea lor la 0,5 m.Altitudinile diferă faţă de numeroase alte lucrări de gen. În masivele Retezat şi Ţarcu ele au

fost luate după aerofotograme. În masivele Făgăraş şi Parîng au fost luate cu altimetrul, fiind cît mai riguros exacte.

Altitudinile lacurilor din Munţii Apuseni au fost luate cu altimetrul, iar cele ale lacurilor de acumulare construite în anii noştri sînt cele prevăzute în proiecte. Peste tot unde s-au făcut populări cu ajutorul elicopterului, altitudinile au fost verificate şi puse de acord cu cele indicate de aparatura precisă a acestuia.

Majoritatea lacurilor naturale au fost măsurate minuţios. Unde s-au constatat diferenţe de adîncime (suprafeţele menţinîndu-se în general cele date de unii autori citaţi), acestea s-au rectificat şi s-au întocmit, în limita spaţiului pus la dispoziţie, schiţele batimetrice respective, spre a fi de folos pescarilor lansetişti.

Precizăm pentru orientarea cititorilor că atunci cînd nu se menţionează anume sensul de mers sau poziţia malurilor (drept sau stîng), acesta se înţelege ţinînd cont de curgerea apei.

Lacurile de munte şi împrejurimile lor constituie oaze de linişte şi destindere. Poluarea industrială şi fonică nu le-au alterat încă, cu excepţia binecunoscutului lac Bîlea.

Directivele Congresului al XII-lea al P.C.R. cu privire la dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1981—1985 şi orientările de perspectivă pînă în 1990 prevăd „dezvoltarea pescuitului în apele de munte, protecţia faunei, a pădurilor şi vegetaţiei din rezervaţii, parcuri şi locuri de agrement" şi fără îndoială că de poluare vor fi iertate, în primul rînd, lacurile de munte şi împrejurimile lor.

Turiştii sînt uneori factori poluanţi. Din undele lacului lezer-Păpuşa, Călţun-Făgăraş, Cîlcescu, Bucura ş.a., atunci cînd razele soarelui cochetează cu oglinda lucie a apei, răsar obiecte bizare; sînt cutii de conserve aruncate spre cine ştie ce împlinire de porniri atavice de către cei cărora lacul şi împrejurimile lui le-au oferit poate clipe de neuitat.

Nu numai pentru natură şi pentru turiştii adevăraţi, ci şi pentru pescarii de păstrăvi ar fi o binefacere păstrarea curată a fundului şi apei lacului. Păstrăvii nu ar mai privi cu dispreţ fel de fel de linguriţe şi blinkere trase pe la nasul lor, familiarizaţi cu tinichelele ce stau pe fundul lacului, şi nu ar mai trebui echipe de inimoşi tineri să suporte tăişul rece al apei în încercarea de a reda lacurilor prospeţimea de totdeauna.

Un ultim factor poluant şi nu cel mai puţin nociv îl constituie braconierii. Sînt lacuri aproape vlăguite de cîrligele întinse hoţeşte de aceştia în lacurile din Cindrel şi Parîng, de şirurile de muşte plimbate la mijloc de lac în Retezat, sau de plasele întinse de către personalul ambarcaţiunilor de pe Bicaz sau de cei ce pîndesc cu pofte hulpave jocul de nuntă al păstrăvilor ieşiţi pe izvoare.

Împotriva acestora trebuie să luptăm cu toţii pentru a stîrpi o racilă care face atîta rău vieţii munţilor şi zădărniceşte efortul şi truda fără preget depusă spre folosul celor ce intră în sanctuarul muntelui cu gîndim curate.

Munţilor noştri, părinţilor noştri Carpaţi, păstrători acolo sus, în patria lacurilor de munte, a graiului şi a datinilor de-a lungul mileniilor, le datorăm respect şi dragoste. Să-i cinstim cum se cuvine, pentru a ne bucura noi şi urmaşii noştri de darurile lor fără de preţ.

AUTORUL

NotăLegenda hărţilor şi legenda schiţelor batimetrice sînt plasate în paginile 32 şi 59.

Introducere în lumea lacurilor de munte

I. Originea lacurilor şi caracteristicile lor

De sus din Munţii Gutîiului şi pînă jos la Dunăre în cei ai Semenicului, lanţul carpatic este presărat cu ochiuri de apă formate fie sub acţiunea unor factori naturali, fie prin acţiunea constructivă a omului.

Din cele aproape 3 500 de lacuri ale ţării numai circa 220 sînt situate în regiunea montană, iar dintre acestea numai 165 prezintă interes piscicol. Sînt lacuri situate în zona apelor de munte cuprinse între altitudinea minimă de 200 m (Munţii Banatului) şi maximă de 2 230 m (Munţii Făgăraş şi Retezat) şi se întind pe o suprafaţă totală de 9 703 ha.După originea lor, lacurile montane pot fi grupate în:

1. LACURI GLACIARE, cele formate în circurile sau în văile glaciare sub acţiunea gheţarilor. Ele pot fi împărţite, la rîndul lor, după natura cuvetei în care s-au format, în mai multe tipuri:— lacuri formate în urma acţiunii de subsăpare exercitată de gheţari; sînt lacuri cu adîncimi şi

suprafeţe relativ mari, cu profil batimetric de forma literei U: Podu Giurgiului, Capra, Călţun, Urlea, Podragu, Bîlea şi Avrig din Făgăraş; Cîlcescu, Ghe-reşu, Tăul fără Fund şi Mîndra din Parîng; Peleaga, Peleguţa, Ana, Viorica, Zănoaga, Ştirbu, Galeşu, Custura Mare, Custura Mică ş.a. din Retezat;

— lacuri formate în spatele unor baraje morenice sau praguri glaciare acoperite de grohotiş: Zîrna, Jgheburoasa, Hîrtoape, Mînăstirii, Valea Rea, Scărişoara, Doamnei şi Podrăgel din masivul Făgăraş; Şurianu şi Iezerul Mare din masivele Sebeş-Cindrel; Sliveiul şi Lacu-Verde din Parîng; Tăul Porţii, Slăvei, Răsucit, Judele, Spurcat, Şesele I, Negru, Gemenele, Valea Rea şi Ţapului din Retezat, Netiş şi Bistra din Ţarcu-Godeanu;

— lacuri formate tot în depresiuni săpate de gheţari dar înmlăştinate pe margini, cu adîncimi mici: Zîrna şi Hîrtop II din Făgăraş, Iezer din Parîng, Şesele II sau Cîrlig din Retezat.

Majoritatea lacurilor glaciare sînt situate la altitudini cuprinse între l 900 şi 2 000 m. Extremităţile altitudinale sînt date de lacurile Hîrtop I şi Capra din Făgăraş şi de Tăul Agăţat din Retezat, situate la 2 230 m deasupra nivelului Mării Negre, iar Buta din Retezatul Mic şi Iezerul Şurianu din Munţii Sebeş se situează la extremitatea altitudinală de jos, l 720 şi respectiv l 750 m, întrecute fiind doar de Iezerul Latoriţa — l 530 m.

În general, forma lacurilor glaciare este aproape circulară: Buhăiescu II în Munţii Rodna, Iezer-Păpuşa, Podragu, Hîrtop II, Mînăstirii, Podu Giurgiului în Făgăraş, Şurianu în Munţii Sebeş; Tăul fără Fund, Cîlcescu, Sliveiul şi Tăul îngheţat în Parîng; Peleaga, Porţii, Slăvei, Zănoaga, Agăţat, Valea Rea, Galeşu, în Retezat; sau semicirculară: Hîrtop V şi Urlea în Făgăraş: Mîndra în Parîng, Peleguţa, Ştirbu, Custura Mare ş.a. în Retezat. Sînt însă numeroase lacuri; de formă alungită sau aproape dreptunghiulară, printre ele numărîndu-se unele dintre cele mai mari lacuri glaciare: Lala din Munţii Rodnei; Scărişoara, Buda, Podrăgelul şi Capra în Făgăraş; Iezeru în Parîng;: Florica, Gemenele, Cîrlig l, Bucura, Tăul Negru,; Spurcat în Retezat; Netiş şi Borăscu Mare în Ţarcu.

Există cîteva lacuri triunghiulare ca Buhăiescu I şi Pietrosu din Munţii Rodnei; Buda, Zîrna şi Valea Rea din Făgăraş; Lia din Retezat, iar altele cu forme curioase, cu maluri neregulate ca Jgheburoasa şi Bîlea din Făgăraş; Zănoaga Mare din Parîng; Tăul Răsucit, Ţapului, Custura Mare din Retezat ş.a.

Suprafaţa lacurilor glaciare este destul de redusă, ea însumînd un total de aproximativ 98 ha (lacuri piscicole). Suprafeţele cele mai mari le înregistrează lacurile: Bucura — 8,90 ha, Zănoaga — 6,00 ha, Bîlea 4,65 ha, Tăul Negru, Tăul fără Fund, Galeşu, Iezer Cindrel, Cîlcescu, Slăvei şi Ana între 4 şi 3 ha şi Podragu Mare, Custura Mare, Gemenele, Tăul Ţapului şi Urlea între 3 şi 2 ha. Nivelul apei acestor; lacuri şi implicit suprafaţa lor variază de la un anotimp la altul în funcţie de regimul precipitaţiilor.

Numărul lor se cifrează la 80, dintre care 5 în Munţii Rodnei, 21 în Munţii Făgăraş, 3 în Munţii Sebeş-Cindrel, 16 în Munţii Parîng, 30 în Munţii Retezat şi 5 în Ţarcu-Godeanu1. Între acestea un număr de 14 lacuri vor oferi condiţii normale pentru dezvoltarea faunei piscicole numai după o prealabilă amenajare a lor.

Adîncimea lacurilor are valori destul de mari. Cele mai adînci sînt: Zănoaga — 29 m, Tăul

1 În toată lucrarea ne referim numai la lacurile apte pentru viata piscicolă.

Negru — 26 m, Galeşu — 19,5 m, Tăul fără Fund — 17,5 m, Podragu Mare şi Bucura — 15,5 m şi Iezer-Cindrel — 13 m. Limita de viaţă piscicolă, cu mici excepţii (Tăul Cîrligului 2 — Şesele II, Hîrtop II, Zîrna şi Valea Rea), se situează la adîncimea minimă de 2—3 m.

Alimentarea cu apă a majorităţii lacurilor se face din izvoare de suprafaţă, al căror debit variază în funcţie de anotimp şi îndeosebi de grosimea stratului de zăpadă şi de valoarea precipitaţiilor. Sînt însă cîteva lacuri care nu au izvoare alimentatoare de suprafaţă: Şurianu, Ghereşu, Mîndra, Slivei, Tăul fără Fund, Tăul îngheţat, Cîrlig l, Păpuşa, Custura Mare, Netiş etc., debitul necesar fiind asigurat de apa rezultată din topirea zăpezilor, din ploi sau din izvoare subterane.

Nivelul acestora variază destul de mult, îndeosebi în anii secetoşi.Evacuarea apei se face, de regulă, prin emisari de suprafaţă, care curg lin pe o distanţă de

cîteva zeci; de metri şi apoi se aruncă în cascade. Sînt şi lacuri drenate prin grohotiş, evacuarea de suprafaţă avînd loc numai în timpul topirii zăpezilor, cînd regimul hidrologic este excedentar: Iezer-Păpuşa, Mînăstirea şi Avrig din Făgăraş, Şurianu din Munţii Sebeş, Slivei, Tăul fără Fund şi Ghereşu din Parîng, Şteviei, Păpuşa, Urît, Ascuns, Custura Mare din Retezat, Scărişoara şi Netiş din Ţarcu-Godeanu.

Debitul cel mai mare al emisarilor se situează în jurul valorii de 100—200 l/sec: Scărişoara, Urlea, Podragu Mare, Buda din Făgăraş, Cîlcescu din Parîng, Bucura, Ana, Lia, Zănoaga, Tăul Negru, Galeşu din Retezat şi Bistra din Ţarcu.

Regimul temperaturilor apei este influenţat direct de condiţiile meteorologice. În lacurile adînci se observă tot timpul anului o stratificare termică în funcţie de adîncime (4—9°C). Apa se încălzeşte începînd obişnuit cu luna iunie, cînd lacurile se des-gheaţă (mai timpuriu în cele cu expoziţie sudică) şi sfîrşind cu lunile octombrie-noiembrie, cînd începe îngheţul apei (mai devreme în cele cu expoziţie nordică). În zilele cele mai călduroase, de obicei în luna august, temperatura la suprafaţă nu urcă peste 18°C decît în rare cazuri (Hîrtop I şi II, Şesele I, Zîrna), media din timpul lunilor calde de vară fiind obişnuit de 12—13°C.

Iarna toate lacurile îngheaţă la suprafaţă, grosimea gheţii ajungînd la 20—70 cm, peste care se depune un strat gros de zăpadă. În lacurile cu adîncime mică a apei (sub 2 m) viaţa piscicolă este posibilă numai dacă acestea au izvoare bogate care iarna nu îngheaţă complet (Cîrlig 2 şi Hîrtop II).

Datorită mişcării lor de către vînturi sau de curenţi de aer şi datorită temperaturii lor scăzute, apele lacurilor sînt suprasaturate în oxigen dizolvat (O2), valoarea obişnuită a acestuia fiind cuprinsă între 10-12 mg/l. Bioxidul de carbon (CO2) este în cantitate redusă, valoarea lui variind între O şi 7 mg/1.

Valoarea pH variază de la un anotimp la altul şi; de la un lac la altul. În general, apa este slab acidă (5,8) pînă la neutră (7,0) rareori valorile pH depăşind aceste limite (5,5; 7,2).

Mineralizarea la toate apele din apropierea izvoarelor este scăzută, gradul ei variind în funcţie de rocile pe care curg izvoarele alimentatoare sau de cele care formează cuveta lacustră. În general, gradul de mineralizare are valoarea cuprinsă între 20 şi 30 mg/1.

Duritatea apei este şi ea scăzută, fiind situată între O şi 3 grade germane (valoare totală).Aceste calităţi ale apei, la care se adaugă şi un conţinut redus de reziduu fix, conferă apelor

lacurilor o transparenţă mare, mergînd pînă la 8 m (discul lui Sechi).Culoarea apei lacurilor variază în funcţie de natura rocilor care compun fundul şi malurile, de

sursa de alimentare cu apă, de adîncimea lacului şi de conţinutul de substanţe organice. În general, ea este transparentă, verzuie spre albăstruie, slab nuanţată. Sînt însă lacuri cu un conţinut bogat de alge, diatomee sau detritus a căror apă are culoarea verde-opal: Şurianu, Tăul Spurcat, Cîrlig l, Borăscu Mare şi Ne-tiş. Unele din ele preiau culoarea verdelui de la covorul de jnepeni care le înconjoară: Slăvei. Culoarea rocilor din jur sau din fundul puţin adînc al lacurilor a imprimat acestora unele denumiri care le caracterizează: Muced, Negru, Verde, Roşu (Hîrtop II) sau Galbena.

Flora şi fauna lacurilor sînt slab reprezentate. Zooplanctonul şi fitoplanctonul sînt foarte sărace în apele reci ale lacurilor. Din fauna endogenă, cel mai răspîndit reprezentant este Planaria alpina, vierme puţin evoluat, unele tricoptere (corobeţi), efemeroptere şi numeroase diatomee. Mai abundentă este fauna exogenă formată din insecte adulte care zboară în roiuri la suprafaţa apei din primăvară şi pînă în toamnă, ele formînd uneori o adevărată peliculă nutritivă la suprafaţa apei.

În general, în lacurile nepopulate cu păstrăvi, fauna nutritivă este foarte bogată, motiv pentru care prima generaţie de peşti introdusă în aceste lacuri — din stadiul de alevini chiar— capătă o dezvoltare foarte rapidă pe seama organismelor existente.

2. LACURILE DE ALUNECARE ŞI DE BARAJ NATURAL s-au format în urma deplasărilor de teren care au barat scurgerea unui rîu. Apa şi-a făcut loc în aval, spre vechea albie, trecînd peste barajul care cu timpul s-a stabilizat determinînd formarea unei cuvete.

Lacurile de acest gen sînt puţine la număr şi în general au suprafeţe mici, supuse unui proces

lent de colmatare, datorită materialelor transportate şi depuse în lac de afluenţi.Reprezentanţii montani ai acestui tip de cuvetă sînt în număr de 12: Iezer Sadova din Obcina

Feredeu, Tăul Zînelor şi Izvorul Măgurii din Munţii Bîrgău, Iezerul Răciciş din Călimani, Lacu Roşu din Munţii Hăşmaş, Bolătău din Munţii Ciucului, Lacu Verde din Munţii Vrancei, lacurile Mociaru, Negru, Hînsaru din Munţii Buzăului, Tăul fără Fund din Munţii Vîlcan şi Iezer Ighiel din Munţii Trascăului. Toate acestea însumează o suprafaţă de 32,70 ha.

În cadrul procesului de alunecare şi barare a cursului unor văi, după formarea lacului, datorită rocii friabile din care este format barajul natural, apa sapă în el şi cu timpul îl „mănîncă" drenînd lacul care astfel dispare. Este cazul Lacului Betigi, format în 1961 pe cursul Novăţului, afluent al rîului Vaser, precum şi al recentului lac de pe Zăbala, format la Izvoru Negru, aval de Căldări. Primul a avut o viaţă de aproape 2 ani, iar al doilea de numai 3 luni.

3. LACURI DE NIVAŢIE sînt cele formate prin acţiunea mecanică a zăpezii. De obicei apar la înălţimi ridicate (peste l 400 m), avînd la noi patru reprezentanţi mai de seamă: lacul Vinderel din Munţii Tarcău, în suprafaţă de 0,90 ha, lacul Vulturilor din masivul Siriu, în suprafaţă de 0,90 ha, lacul Zîrna 2, de pe culmea Leaotei, în suprafaţă de 0,20 ha şi cu adîncimea apei de l m şi Lacul Zănoaga din masivul Biharia, în suprafaţă de numai 0,10 ha. Acestea două din urmă însă nu prezintă importanţă piscicolă datorită adîncimii reduse a apei (l m), lipsei unei alimentări permanente, încălzirii apei peste limita vieţii salmonidelor şi a îngheţului ei pînă aproape de fund în timpul iernii.

4. LACURI FORMATE ÎN CONURI VULCANICE. Deşi Carpaţii noştri au numeroşi munţi vulcanici, conurile în care au fost situate cîndva lacuri au fost drenate sau colmatate, astăzi existînd un singur lac de această origine: lacul Sfînta Ana din Munţii Ciucului în suprafaţă de 19,50 ha, cu o adîncime a apei de 7 m. Un lac situat în apropiere a fost drenat şi colmatat de Valea Roşiei, în cuveta lacustră formîndu-se Tinovu Mohoş, interesantă rezervaţie naturală cu floră şi faună relictă.

5. LACURILE DE ACUMULARE ANTROPICE formate în urma acţiunii constructive a omului sînt răspîndite în tot lanţul carpatic. Ele au fost realizate pentru:— furnizarea apei steampurilor de minereu (lacurile din bazinul Roşia Montană);— furnizarea apei necesare întreprinderilor miniere (Bodi, Ferneziu din Gutîi, Făerag şi Caraciu din

Apuseni, Buhui, Mărghitaş, Dognecea, Văliug şi Ferendia din Munţii Banatului);— furnizarea de energie electrică: Scropoasa, Bicaz şi lacurile din aval, Vidraru şi Oeşti, Sadu V-Ne-

govanu, Vidra şi Mălaia, Valea lui Iovan, Fîntînele şi Tarniţa); — cu funcţii multiple: regularizarea debitelor, furnizarea de energie, alimentarea cu apă potabilă sau

industrială, apărarea de inundaţii sau pentru irigaţii, funcţii pe care le îndeplinesc în mare majoritate numai parţial. Dintre acestea fac parte lacurile Firiza, Poiana Uzului, Paltinu, Tîrlung, Pucioasa, Valea de Peşti, Cinciş-Cerna, Gozna, Secu, Trei Ape, Leşu, Topliţa şi Gilău;

— pentru agrement şi piscicultura: Nistru şi îngheţ, Lacu Verde-Vrancea, reamenajat, lacurile Mare şi Mic — Oraviţa, reamenajate, sau pentru plutirea materialului lemnos, acestea din urmă fiind însă în curs de desfiinţare (Blăjoaia, Pojarna, Praja).

Lacurile de acumulare artificiale reprezintă din punct de vedere al suprafeţei ponderea lacurilor piscicole montane. Numărul lor este de 70 şi însumează o suprafaţă actuală de 9 552 ha, reprezentînd peste 98% din numărul total.

Despre caracteristicile lor se va vorbi în amănunt la descrierea fiecărui lac în parte.

II. Peştii lacurilor de munte

Numeroase lacuri de munte au fost populate pe cale naturală cu diverse specii de peşti.

1. PĂSTRĂVUL INDIGEN (Salmo trutta fario L) este specia care populează din timpuri vechi o serie de lacuri alpine, îndeosebi în masivele Făgăraş, Parîng, Retezat: Bîlea, Cîlcescu, Peleaga, Peleguţa, Lia, Ana, Bucura, Zănoaga, Gemenele şi Galeşu, precum şi lacurile de acumulare formate pe cursul rîurilor populate cu această specie: Firiza, Bicaz, Lacu Roşu, Poiana Uzului, Paltinu, Scropoasa, Vidraru, Văsălatu, Dobroneagu, Sadu V, Petrimanu, Galbenu, Balindru, Jidoaia, Valea lui Iovan, Valea de Peşti, Gozna, Văliug, Secu, Trei Ape, Fîntînele, Tarniţa, Gilău, Răcătău, Someşu Rece ş.a.

Este o specie de apă curgătoare răspîndită în 11 500 km din 17 500 km cît totalizează reţeaua apelor curgătoare de munte de la noi.

La cea mai joasă altitudine este găzduit de rîul Cerna şi Nera cu Valea Beiului (200 m), iar sus urcă pînă la 2 230 m, în trei din lacurile alpine din Carpaţi: Hîrtop I, Capra şi Tăul Agăţat.Exemplarele de baştină din lacurile alpine se aseamănă cu cele din apele curgătoare, avînd puncte roşii

şi puncte negre răspîndite pe flancuri şi spate. La unele exemplare în vîrstă, punctele roşii lipsesc sau sînt foarte rare.

Cel mai mare exemplar de păstrăv indigen prins în lacurile noastre alpine a avut 3,5 kg şi s-a pescuit în lacul Cîlcescu (1952).

În anii 1967 şi 1968, numeroase lacuri alpine din Făgăraş şi Retezat au fost populate cu puieţi de păstrăv indigen, proveniţi din icre aduse din Austria, fiind o varietate adaptată la condiţiile lacustre. Punctele roşii de pe flancuri lipsesc, fiind înlocuite cu puncte negre. Reproducătorii rezultaţi din aceşti puieţi se cresc mult mai uşor în captivitate decît păstrăvul nostru indigen, iar puieţii se adaptează cu mai multă uşurinţă vieţii din lacuri.

A fost introdus în lacurile Podragu Mare şi Mic, Podrăgel, Călţun, Hîrtoape, Jgheburoasa, Zîrna, Valea Rea, Scărişoara, Galbena IV, Iezer-Păpuşa, Văsălatu, Capra şi Vidraru din Făgăraş; Cîrlig 2, Ştirbu, Viorica, Florica din Retezat, Netiş şi Bistra din Ţarcu.;

Actualmente asemenea varietăţi se cresc artificial. În păstrăvăriile Ceahlău, Dejani, Oieşti, Gilău, Izvorul Barcăului şi Bîlea.

În lacurile mari de acumulare — Bicaz, Argeş şi Lotru — îndeosebi în primul, s-a dezvoltat o nouă varietate de păstrăv indigen ca urmare a existenţei hranei de bună calitate şi la discreţie, încă din primii ani de inundare.

Varietatea menţionată are capul mic faţă de trupul mult lăţit presărat pe flancurile argintii cu puncte mari negre spre maron, colţurate. Creşterea lui este spectaculoasă, ajungînd la 15 kg şi chiar 20 (după afirmaţiile celor care au prins exemplarele). Cel mai: mare exemplar prins în Bicaz şi măsurat de noi a avut lungimea de 86,5 cm şi greutatea de 8,400 kg la numai 4 ani după formarea lacului, iar în Vidraru de 72 cm cu 4,450 kg la 6 ani după formarea lui.

Pentru hrana păstrăvului au fost introduşi în lacurile de acumulare obleţi, iar în cele alpine boişteni.

Boiştea păstrăvului indigen are loc în lunile octombrie şi noiembrie, la gurile izvoarelor ce intră în lacuri, sau, în lipsa acestora, în emisarii care ies din lac.

Sezonul de pescuit este cuprins între l mai şi 14 septembrie, într-o zi de pescuit se pot reţine -10 buc. de la dimensiunea de 20 cm în sus.

În lacurile de acumulare, unde greutatea lui depăşeşte 250 g/buc., numărul admis pe zi este de 5 bucăţi.

Se pescuieşte utilizînd lanseta prevăzută fie cu blinkere sau peştişori artificiali, fie cu muşte mari înşirate pe forfacul ce poartă la capăt o bulă de apă.

Se recomandă pescuitul cu muşte artificiale, îndeosebi cînd oglinda apei este uşor agitată de curenţii de aer sau spre scăpătatul zilei.

Dintre blinkere se recomandă cele rotative de la numărul 2 în sus; de regulă, pe timp noros, cele de culoare argintie, iar pe timp însorit cele de culoare galben-maronie.;

2. PĂSTRĂVUL CURCUBEU (Salmo gairdneri Richardson) este specia care se creşte în păstrăvăriile noastre pentru consum. Provine din amestecul celor două varietăţi de păstrăv curcubeu — una stabilă în apele curgătoare şi alta migratoare în ocean — aduse în Europa din fluviile de pe coasta Oceanului Pacific ale Americii de Nord. La noi s-au păstrat caracterele migratoare ale speciei, motiv pentru care populările făcute în apele curgătoare, cu păstrăv curcubeu, nu au dat rezultat, mai ales că în acestea specia nu se reproduce natural.

A fost introdus în toate lacurile de acumulare noi şi vechi, punîndu-se mari speranţe în creşterea lui rapidă şi în uşurinţa cu care se recuperează prin pescuit sportiv. Aceste două calităţi i-au fost însă fatale, specia ajungînd în pragul dispariţiei în toate lacurile în care a fost introdusă, deoarece a fost pescuită abuziv încă din al doilea an al populării, cînd atingea dimensiuni ieşite din comun pentru păstrăvul indigen.

Păstrăvul din Lacul Vidra-Lotru a ajuns la următoarele dimensiuni medii într-un timp record: 31 cm cu 310 g, la 1,5 ani; 25 cm cu 435 g, la 2 ani; 42 cm cu 950 g la 3,3 ani.

Greutatea maximă înregistrată în Lacul Bicaz a fost de 5,4 kg (1965), iar în Lacul Văsălatu de 5,7 kg (1977).

Au fost populate cu păstrăv curcubeu şi cîteva lacuri alpine şi de alunecare, respectiv: Buhăiescu şi Pietrosu din Munţii Rodnei; Tăul Zînelor şi Izvorul Măgurii din Munţii Bîrgău; Lacu Verde, Vulturilor şi Lacu Negru din Munţii Buzău; Urlea şi Podrăgel din Făgăraş; Tăul Spurcat, Zănoaga, Agăţat din Retezat; Iezeru Mare-Cindrel şi lacul Cîlcescu din Parîng, precum şi Iezeru Ighiel din Munţii Apuseni. A dispărut din toate lacurile menţionate, fiind braconat fie cu undiţa fie cu pripoanele. Probabil că un număr oarecare a plecat pe emisari, în aval. A supravieţuit în Iezerul Ighiel, unde s-a reprodus dînd urmaşi.

Deşi s-a adaptat foarte bine la condiţiile de apă rece din lacurile alpine de mare altitudine,

introducerea lui pe viitor în lacuri nu este recomandată din motivele enunţate mai sus. Se recomandă totuşi a fi introdus în lacurile în care se pot asigura o pază severă şi un control riguros al modului de exercitare a pescuitului, păstrăvul curcubeu fiind un peşte care dă mari satisfacţii pescarilor sportivi.

Pescuitul lui este admis în perioada l iunie — 31 decembrie, cu momeli artificiale, putîndu-se reţine cîte 10 bucăţi pe zi, de la dimensiunea de 20 cm în sus.

Fig 01. Harta lacurilor montaneÎn lacurile în care greutatea exemplarelor depăşeşte 250 g/buc, se admit numai 5 buc./zi de

pescuit. Este atît de vorace încît dă la orice momeală. La începuturile existenţei sale în lacul Vidraru se prindea pînă şi cu cîrligul gol aruncat pe suprafaţa apei.

3. PĂSTRĂVUL FÎNTÎNEL (Salvelinus jontinalli Mitchill) provine din icrele aduse la începutul secolului nostru din apele de pe coasta Oceanului Atlantic al Americii de Nord.

Este un peşte mai puţin pretenţios la temperatura apei, suportînd ape reci cu hrană mai săracă. Are o coloraţie deosebit de frumoasă (puncte roşu carmin şi portocalii; aripioare frumos colorate, terminate cu o dungă neagră şi albă) şi o carne gustoasă. A fost introdus într-un singur lac alpin din Retezat: Tăul de sub Retezat, denumit şi Tăul Şteviei.

Deşi este o specie de apă curgătoare, s-a adaptat rapid la condiţiile lacustre şi de apă rece ajungînd la vîrsta de 2 ani (poate 3) la dimensiunea de 21 cm şi la 110 g.

Specia se creşte artificial în păstrăvăriile Gudea-Topliţa, Valea Putnei-Suceava, Dejani-Făgăraş şi Bîlea-Sibiu.

Exemplarele de la noi fiind degenerate genetic, s-au importat în anul 1979 icre de păstrăv-fîntînel — Salvelinus americanus — iar cu puieţii rezultaţi s-au populat în toamna anului 1979 lacurile din circuli Judele, unele din Zănoaga Bucurii şi altele din bazinul Jieţului.

Este o specie de viitor pentru popularea lacurilor alpine. Se pescuieşte respectîndu-se aceleaşi reguli ca şi la păstrăvul indigen.

4. LOSTRIŢA (Hucho hucho L.). Cel mai mare salmonid al apelor noastre, atingînd pînă la 16 kg, a fost introdus în lacurile de acumulare Bicaz, Argeş şi Lotru, precum şi în Iezerul Ighiel. Experimental, cîteva exemplare au fost introduse în Lacul Scărişoara din Făgăraş, dar se pare că, la fel ca şi în Lotru, nereuşita populării celor două lacuri se datoreşte inadaptabilităţii speciei la altitudini ce depăşesc 1000 m.

În Lacul Bicaz, Argeş şi Ighiel, lostriţa, peşte reofil prin excelenţă, s-a adaptat la condiţiile lacustre înregistrînd creşteri mai mari decît în rîu. Şi-a pierdut din supleţe, trupul devenindu-i mai lat, ca urmare a hranei existente din abundenţă (peştişori) şi a lipsei necesităţii de mişcare în căutarea ei.

Cel mai mare exemplar pescuit în Bicaz a avut 114 cm la 13.600 kg greutate, în Iezeru Ighiel 81 era cu 4,250 kg la 6,5 ani, iar în Argeş, la vîrsta de 3,5 ani: 51 cm cu 3,200 kg.

Recent, lostriţa a fost reintrodusă în Lacul Vidraru-Argeş (1978) şi introdusă în Lacul Fîntînele-Beliş (la 990 m alt.) în anii 1977—1978.

Datorită unor posibilităţi reduse de braconare în lacuri, specia are aici un refugiu natural asigurat, situaţia ei din rîuri devenind din ce în ce mai precară, ca urmare a poluării acestora şi a braconării ei.

Pescuitul ei este admis în perioada l iunie — 31 decembrie numai cu autorizaţie specială, eliberată de către Departamentul Silviculturii. Dimensiunea minimă admisă la pescuit este de 65 cm.

5. COREGONUL (Coregonus lavaretus maraenoides Poljakow şi C. albula L.) a fost recent introdus în fauna montană a ţării noastre, provenind din icre aduse din U.R.S.S.

Au fost populate cu această specie lacurile Bicaz, Argeş, Lotru, Făerag şi, cu cîteva exemplare, lacul alpin Călţun.

Specii asemănătoare cu lipanul nostru, coregonii se hrănesc cu plancton sau bentos şi valorifică păturile de adîncime ale apei, în care păstrăvul nu coboară. Populările făcute au reuşit numai în Lacul Vidraru şi în Făerag, unde Coregonus albula a ajuns la dimensiunea maximă de creştere de l kg.

Deşi Lacul Vidraru a fost complet vidat în anul 1975, coregonul a supravieţuit aici şi s-a reprodus în coada lacului, existînd azi aici o nouă generaţie de coregon.

Urmează ca în anii viitori genul Coregonus să fie introdus şi în alte lacuri de acumulare din regiunea montană în vederea valorificării complexe a bento-faunei acestora.

Se pescuieşte după aceleaşi reguli ca şi păstrăvul indigen, însă cu alte metode.

6. LIPANUL (Thymallus thymallus L.), existent în l 000 km de apă curgătoare, este o specie tipic reofilă. Ca şi speciile de coregon, nu este un peşte răpitor, cum sînt păstrăvii, hrănindu-se cu larve

din apă şi insecte ce zboară la suprafaţa apei.Zona lui, în care dealtfel exista, a fost inundată de apa lacurilor de acumulare Bicaz, Vidraru-

Argeş, Văsălatu şi Vidra-Lotru, în acesta din urmă fiind introdus cu cîţiva ani înainte de inundare.În apele naturale urcă pînă la altitudinea de l 500 m (Valea Frumoasă la Praja).Nu s-a adaptat în lacurile care i-au inundat zona, dispărînd cu totul din Bicaz, Vidraru şi

Văsălatu. În schimb, s-a înmulţit şi răspîndit în Lacul Vidra, fiind prezent de-a lungul malurilor, în zona pîraielor afluente şi destul de des în mijlocul lacului. Acesta reprezintă actualmente 5% din fauna piscicolă existentă.

Fiind un peşte al cărui pescuit constituie un sport de elită, introducerea lui şi în alte lacuri este recomandabilă cu condiţia ca exemplarele ce fac obiectul populării să fie provenite din lacul Lotru.

Cîteva exemplare au fost introduse şi în Iezeru Ighiel, unde deşi nu există izvoare de suprafaţă, s-a dezvoltat foarte bine. Depunerea icrelor are loc primăvara, în luna mai, iar pescuitul lui este liber în perioada l iunie—31 decembrie. Se pot reţine 10 bucăţi de la dimensiunea de 25 cm în sus. Se pescuieşte numai cu musca artificială foarte fin lucrată.

7. SPECII DE PEŞTI ALBI. În numeroase lacuri de acumulare, fără a fi fost introduse pe cale artificială, s-au dezvoltat cîteva specii de ciprinide care, în lacurile de altitudine joasă, în cele în care popularea cu salmonide s-a făcut defectuos, sau în cele în care salmonidele au fost extrase prin braconaj (Lacul Bicaz), au găsit spaţiu liber şi s-au dezvoltat rapid.

Specia cu avîntul cel mai mare o constituie moioaga (Barbus meridionalis petenyi Heck). S-a dezvoltat în lacul Bicaz şi îndeosebi în lacurile Vidraru7 Leşu şi Topliţa-Dobreşti, ajungînd pînă la dimensiunea record de 28,5 cm. Dimensiunea minimă admisă la pescuit este de 15 cm.

SCOBARUL (Chondrostoma nasus L.) a luat un avînt deosebit în Lacul Bicaz unde, alături de L clean (Leuciscus leuciscus L.) şi mreană (Barbus I barbus L.), constituie specia preponderentă.

Scobarul iese din lac primăvara, în aprilie, şi mai şi urcă pe Bistriţa în sus pentru a-şi depune icrele la gura Sabasei şi Borcăi, sau pe Neagra Broşteni, Chiril şi Colbu, la 65 km amonte de coada lacului Bicaz.

Spre deosebire de clean, scobarul şi mreana sînt specii nerăpitoare, care se hrănesc în general cu vegetaţie şi microfauna de pe maluri şi de pe fundul întinsurilor. Dimensiunile minime admise la pescuit sînt 20 cm la scobar şi la clean şi 25 cm pentru mreană.

În lacul Bicaz a fost introdusă babuşca (Rutilual rutilus carpathorossicus), adusă sub formă de adulţi din Lacu Roşu. Ea s-a dezvoltat şi înmulţit într-un ritm alert, ajungînd să ocupe, alături de plătică (Brama brama L.), întinsurile din coada lacului. Aceasta din urmă provine din icrele embrionate aduse de la Enisala, la începutul formării lacului.

Dimensiunile minime admise la pescuit sînt 15 cm pentru babuşcă şi 20 cm pentru plătică.În afara speciilor menţionate mai sus, sînt lacuri populate cu caracudă (Hînsaru, Lacu Negru-Buzău) sau cu caras (cele miniere din Munţii Gutîiului, Banatului şi Munţii Apuseni) sau cu crap (Călineşti, Cinciş, Topliţa), specii a căror introducere nu a fost bine gîndită.

La data actuală, din lacurile montane apte pentru dezvoltarea salmonidelor au rămas nepopulate un număr foarte redus. Acestea sînt lacurile: Răciciş din Călimani, Hîrtop I din Făgăraş, Gura Rîului din Cindrel. Iezer-Parîng, Zănoaga Stînii, Tăul îngheţat din Parîng şi lacul Leşu din Apuseni (vidat în 1979). Sînt cîteva lacuri care nu au fost studiate suficient din punct de vedere piscicol sau necesită unele amenajări pentru a putea fi gazdele vieţii (Buhăiescu III, Ascuns, Iezilor, Podragu Mic, Iezeru Mic-Cindrel ş.a.).

Toate vor primi în curînd fauna piscicolă cea mai indicată caracteristicilor limnologice ale fiecăruia.

Lacurile piscicole din Carpaţi

I. Munţii Gutîi — Oaş — Maramureş

Bătrânii munţi cu Zăcăminte bogate în metale neferoase, cu plaiuri domoale, acoperite cu păduri, poartă în inima lor trei dintre monumentele naturale cele mai interesante ale ţării Maramureşului:

PĂDUREA DE CASTANI COMESTIBILI, rezervaţie forestieră, este egalată, pentru a nu fi unicat, doar de cea olteană de pe platoul Gornoviţa de la Tismana, întinsă pe 270 ha, din care 62 ha zonă ştiinţifică, prezintă în afara interesului ştiinţific şi un inleres economic, din ea recoltîndu-se anual peste 100 tone de castane comestibile. Este situată la numai 3 km de Baia Mare spre Roşia.

Tot în apropierea oraşului Baia Mare, la numai 3 km spre Chiuzbaia este situat PUNCTUL FOSILIFER CHIUZBAIA, rezervaţie naturală geologică. Este format dintr-un bogat zăcămînt de floră fosilă, în suprafaţă de 50 ha.

Sus, pe culmea Gutîiului, la două ore de mers, pornind din dreptul restaurantului Gutîi (DN 18, km 26) este situat insolitul monument natural de andezit şi piroxen CREASTA COCOŞULUI, întins pe o suprafaţă de 50 ha.

Lacurile din aceşti mulţi vulcanici sînt toate opera constructivă a omului, cele vechi făcute în scopuri miniere (Bodi), iar cele noi în scop de agrement (Lighet, Nistru) sau multifuncţional (Firiza).LACUL FIRIZA, denumit şi Strîmtori, şi-a înscris datele de identitate în cartea lacurilor de acumulare din ţara noastră în anul 1964, cînd porţile barajului înalt de 52 m s-au închis pentru a zăgăzui apa Firizei, afluent al Săsarului la Baia Mare.

Construcţia barajului în punctul Strîmtori din Muntele Igniş, la confluenţa Firizei cu Valea Romană, a început în anul 1961 şi s-a terminat în anul 1964, întinzînd în spatele său o apa liniştită pe o lungime de 3 km şi o lăţime de l km.

Există astăzi în lac exemplare de păstrăv curcubeu, e adevărat rare, şi de păstrăv indigen de dimensiuni importante (peste 3 kg). Crapul atinge şi el dimensiuni de 4—5 kg, apa rece a lacului ne-oferindu-i însă condei de trai pe măsura cerinţelor sale.

Pescuitul este admis în toate zilele din săptămînă între l.V şi 30.X. Cazare se poate obţine la casa de vînătoare Vîlcele, situată pe malul drept al lacului, lîngă drumul judeţean Baia Mare—Blidaru sau la hotelul restaurant „Păstrăvul".

Accesul se face de la km 3 pe DN 18 Baia Mare—Sighet (staţia Peco)de unde pînă la baraj sînt 8 km, iar pînă la casa de î vînătoare Vîlcele, 11 km drum asfaltat.La coada lacului, în comuna Firiza, se bifurcă două drumuri: unul spre complexul turistic Izvoare — 10 km, şi altul spre Blidar la păstrăvăria Pistruia — 3 km.

De la Baia Mare (Peco) pînă la staţiunea climaterică Izvoare, cu hoteluri şi restaurante, sînt 25 km drum asfaltat.

De la Izvoare se poate ieşi pe un drum forestier, după 11 km, sub pasul Gutîi în DN 18 Baia Mare—, Sighet, la km 28,8 al acestuia. De aici se pot facef excursii de o zi pe vîrful Igniş sau la Creasta Cocoşului, rezervaţie naturală (2 ore).

Din centrul oraşului Baia Mare pînă la păstrăvărie; sînt 18 km. Aici se pot pescui păstrăvi contra unei taxe de 5 lei/buc.

De la păstrăvărie, pe Valea Blidarului şi în continuare pe cea a Sturului, pe un drum de un pitoresc puţin egalat, se urcă la Poiana lui Dumitru, loc cu belvedere, unde există şi o casă de vînătoare.În continuare, drumul forestier accesibil, în cîteva porţiuni scurte, numai cu autoturismul de teren, trece prin păşune peste culme (l 075 m alt.) şi coboară pe Valea Săpînţei, la viitoarea păstrăvărie ce se construieşte lîngă brigada silvică, situată pe vale la 6 km de comuna „cimitirului vesel".

LACUL BODI-FERNEZIU este un lac artificial, format în secolul al XVIII-lea, în scopuri miniere (apă industrială) prin construirea unui dig de pămînt prevăzut cu călugăr.

Situat la altitudinea de 425 m, lacul, de formă relativ rotundă, se întinde pe o suprafaţă de 1,6 ha, avînd o adîncime maximă a apei de 5 m.

Este alimentat de două pîrîiaşe, unul opus evacuării — pîrîul Corbului — şi altul lateral, însumînd un debit total de 30 l/min. Apa ce iese din lac formează Valea Vicleană. Înconjurat de pădurea de fag, lacul îşi menţine o temperatură relativ scăzută vara (15—19°C), fapt care-l face apt pentru creşterea păstrăvului. Populat în deceniul trecut cu păstrăv curcubeu, astăzi fauna piscicolă îi este formată din caracudă, boiştean şi alte specii de importanţă sportivă redusă, deşi la începutul actualului deceniu au fost introduse în lac 350 kg de crap-caras, adus de la Zaul de Cîmpie.

Pe malul lacului există o casă de odihnă spaţioasă, actualmente popasul turistic „Bodi-

Ferneziu".Accesul la lac este uşurat de existenţa unui drum carosabil de 2,5 km ce se opreşte la lac, cu

plecare din suburbia Ferneziu a oraşului Baia Mare.Pentru o exploatare piscicolă judicioasă, lacul, aflat în folosinţa filialei A.J.V.P.S. Baia Mare,

trebuie populat cu puiet de păstrăv curcubeu ce poate fi furnizat de păstrăvăria Pistruia, situată la mai puţin de 20 km. Din centrul oraşului Baia Mare pînă la lac sînt 8 km.

LACURILE BODI-MOGOŞA (I şi II), denumite şi lacurile lui Pintea, sînt situate unul lîngă celălalt şi au fost construite în vechime (sec. al XVIII-lea) pentru furnizare de apă industrială la exploatările miniere din Baia Sprie.

Sînt situate în masivul Gutîi, nu departe de DN 18 Baia Mare—Sighet, la altitudinea de 720 m, şi respectiv 700 m, fiind înconjurate de pădurea încheiată de fag.

Fig 02. MUNŢII: OAŞ- GUTÎI- MARAMUREŞÎn suprafaţa totală de 4,5 ha, cele două lacuri, diferind doar ca mărime, au caracteristici

asemănătoare.LACUL MARE (BODI I) are o suprafaţă de 3,5 ha şi o adîncime maximă de 7 m. Este

alimentat de două pîrîiaşe: Ţiganului şi Mogoşa, ce vin din Muntele Mogoşa şi însumează un debit de aproape 50 l/sec. Din lac se formează pîrîul Şuior. Malul sudic, cu o veche căsuţă de pază este năpădit de brădiş şi coada calului. LACUL MIC (BODI II), în suprafaţă de l ha şi cu o adîncime maximă a apei de 4 m, are o alimentare abia vizibilă şi este situat la numai cîteva minute de mers de lacul I.

Indicat pentru o valorificare piscicolă judicioasă este Lacul Mare, care a şi fost populat ani la rînd cu puieţi de păstrăv indigen şi curcubeu, aduşi de la păstrăvăria Pistruia. Cu cîţiva ani în urmă au fost introduse în lac şi exemplare de crap aduse de la Cefa, care însă lîncezesc datorită altitudinii ridicate şi respectiv a apei reci.

Lacurile sînt gospodărite din punct de vedere piscicol de A.J.V.P.S. Baia Mare. În pădure este amplasat un sediu de canton silvic.

Pe malul lacului mare a fost construită cabana Mogoşa, frecventată atît vara cît şi iarna pentru frumuseţea şi liniştea locului, pentru pescuit sportiv şi pentru practicarea sporturilor de iarnă. Pîrtia de schi, lungă de 2 100 m, este prevăzută cu un teleferic. Din păcate, neglijenţa omului şi-a lăsat amprenta în poiana cu soare din marginea lacului, lăsînd urme de scrum în locul unde pînă la data de 2 mai 1979 exista cabana-restaurant. Accesul auto din Baia Mare se face pe DN 18 (Baia Mare—Sighet) pînă la primele serpentine de urcuş spre Pasul Gutîi (km 15+) şi apoi pe drumul forestier pînă la lac — 3 km; în total, 18 km.

De la lac se pot face excursii pe vîrful Mogoşa (l 243 m — 2 ore) pe vîrful Gutîi, cel mai înalt al masivului (l 443 m — 3 ore) sau la rezervaţia naturală Creasta Cocoşului (din Pasul Gutîi — 2 ore).

LACUL NISTRU a luat fiinţă în anul 1965, prin amenajarea unui vechi lac minier, în scop piscicol. Este situat pe unul din izvoarele pîrîului Nistru, afluent al Someşului Mare, mai jos de comuna Tăuţii-Măgheruş. De formă ovală, lacul situat la altitudinea de 340 m, are o suprafaţă de 1,20 ha şi o adîncime maximă a apei la baraj de 5 m. Din lac se formează pîrîul Tăului.

Lacul a fost populat cu 8 000 buc. crapi de o vară, aduşi de la întreprinderea piscicolă Satu Mare între anii 1971—1975 şi este gospodărit de A.J.V.P.S. Baia Mare. În apropierea lacului, la l km, este situat cantonul silvic Nistru.

Lacul este accesibil pe drum forestier, fiind situat la l km de drumul judeţean Tăuţii Măgheruş—comuna Nistru.

LACUL LIGHET, lac de agrement, situat la altitudinea de 340 m, construit în anul 1975 de gospodarii Ocolului silvic Tg. Lăpuş în scopul corectării torenţilor pîrîului cu acelaşi nume, afluent al Lăpuşului.

În suprafaţă de 3 ha şi cu o adîncime maximă a apei de 5,5 m, lacul este alimentat de pîrîul Lighet şi afluentul său principal, pîrîul Nires, ce acum intră direct în lac, amîndouă însumînd un debit mediu de 25—30 l/sec., apa lui avînd o temperatură relativ redusă (12°C la 16.V.1978) şi un pH de 6,2.A fost populat cu crap şi cu diverse specii de crap chinezesc. Se valorifică prin pescuit sportiv de către Ocolul silvic Tg. Lăpuş.

Pe malul lacului există un canton silvic cu etaj, ce poate oferi cazare în peisajul liniştitor din jur, după obţinerea autorizaţiei de rigoare de la ocol.

Lacul este accesibil auto, fiind situat la o distanţă de 1,5 km de sediul ocolului din oraşul Tg. Lăpuş şi i respectiv la 2 km de confluenţa pîrîului Lighet cu Lăpuşul.

La poalele Munţilor Oaşului, pe Valea Turului, mai sus de limita din aval a apei de munte (comuna Turu-lung) a luat fiinţă în anul 1973 un frumos lac de acumulare, LACUL CĂLINEŞTI, la altitudinea de 150 m.

În suprafaţă de 160 ha, cu o adîncime maximă a apei de 9 m şi cu un volum de 30 mii. mc, lacul a fost construit în scopul deservirii unor interese multiple: alimentare cu apă, apărare de inundaţii

şi pentru piscicultura. Întrucît este gospodărit de întreprinderea piscicolă locală în scopul producerii peştelui pentru consum, lacul a fost populat cu diverse specii, printre care şi cega.

Lacul nu este liber la pescuit, dar constituie un excelent loc de recreare şi agrement, fiind prevăzut şi cu un popas turistic. Este accesibil de la Satu Mare pe DN 19 (30 km pînă în Oraşul Nou şi de aici 12 km; în total, 42 km de drum modernizat).

Sus, la obîrşia rîului Tur, la 10 km amonte de oraşul Negreşti, există o păstrăvărie care furnizează păstrăvul de consum numeroşilor solicitanţi din judeţ.; Zona este dotată cu numeroase case de vînătoare, unde cu aprobarea Inspectoratului silvic din Satu Mare se pot petrece cîteva zile de destindere şi recreare sau de pescuit pe Rîul Mare, Tur sau Talna; casele de vînătoare Sălătruc de la obîrşia Rîului Mare, la 16 km de la Huţa Certeze şi 24 km de la Negreşti, şi Luna Şes de pe rîul Talna, la 11 km de Negreşti, lîngă izvoarele minerale, sînt amîndouă accesibile auto.

Tot în apropiere este situată şi staţiunea balneoclimaterică Valea Măriei la 2 km de comuna Vama, respectiv de şoseaua Satu Mare—Negreşti (km 18 al DJ 109 F). Are ape minerale, este aşezată în mijlocul pădurii de foioase şi prevăzută cu hotel şi restaurant.

Ruscova, cel mai mare afluent al Vişeului în zona mijlocie a lui, îşi adună apele de sub vîrfuri înalte situate astăzi la margine de ţară: Bodescu Mare (l 684 m), Copilaşu (l 599 m), Stogu (l 651 m) şi Pop Ivan (l 937 m).

Botezată cu nume feminin abia de unde Socolăul îşi uneşte apele cu Rica, Ruscova primeşte numeroşi afluenţi, dintre care cel mai mare, Repedea, îşi măreşte simţitor debitul mai sus cu 13 km de vărsarea ei în rîul Vişeu, în localitatea ce-i poartă numele. Repedea, rîu vijelios ce sare în cascade peste blocuri de stîncă, îşi adună apele de la margine de hotar, ocolind cel mai înalt vîrf al munţilor Maramureşului — Farcăul (l 957 m). Primeşte din stînga afluenţi care mănîncă din bătrînul munte Surupatu-Dancu, şi dă găzduire la pîrîul Nicu Mare (15 km amonte de vărsarea în Ruscova) unei aşezări de pază. La 10 km amonte undele i se tulbură la fiecare ploaie, datorită transporturilor ce i le aduce pîrîul Vinderel ce muşcă adînc din şisturile grafitoase care îmbracă muntele de sus din păşune pînă jos în pădurea de molid şi fag. Sub vîrf, unde în zile senine şoimii fac legătura între pămînt şi cer, strîngînd parcă în nemişcare aerul sub aripi, stă liniştit un lac aproape necunoscut, format din frămîntările muntelui, din topiri de zăpezi şi din ploi: LACUL VINDEREL.

Împrumutîndu-şi numele ca şi pîrîul ce-şi adună apele din păşunea întinsă plină de hîrtoape presărate cu stînei de la şoimii ce veghează zările, lacul este aşezat în şaua ce face muchea coborînd din vîrful Farcău, spre a urca în vîrful Mihailec.

Stînd parcă în echilibru instabil pe creastă, prezintă o curiozitate nemaiîntîlnită la lacurile alpine: deşi aşezat în bazinul pîrîului Vinderel, orientat spre vest, îşi trimite apele spre est, în bazinul Socolăului, prăvălindu-le în abruptul din Groapa Julii, de care-l desparte doar doi metri de creastă.

Situat la obîrşia pîrîului Vinderel, la altitudinea de l 615 m, lacul, de formă ovală, este orientat pe direcţia est-vest. În lungime de 155 m, cu o lăţime maximă de 85 m, însumează o suprafaţă de 0,90 ha. Adîncimea maximă de 5.5 (12.VIII.1979) este plasată la 35 m de malul estic.

Fig 03 L. VINDERELMalurile sînt înierbate şi coboară lin spre lac, cel estic fiind acoperit cu cîteva ochiuri de

ienupăr. Cîndva malurile dinspre Farcău şi Socolău găzduiau numeroase buchete de floare de colţ (Leontopodium alpinum), actualmente retrasă sus, pe vîrful Farcău. Lacul este alimentat de apa zăpezilor şi a ploilor şi de scurgerile din cele cîteva ochiuri înmlăştinite din malul sudic. Emisarul, cu un debit redus (10 l/minut), este situat spre pîrîul Groapa Julii, afluent al pîrîului Roşoşu Mic ce debuşează în Socolău.

Lacul nu conţinea faună piscicolă, el nefiind studiat şi luat în evidenţă decît la data de 12.VIII.1979. Temperatura apei nu urcă peste 20°C (14°C la 12.VIII.1979, ora 18), iar pH-ul este slab acid (5,3). A fost populat în luna mai 1980 cu puiet de păstrăv indigen adus de la păstrăvăria Făina.

Accesul, uşor, se face din satul Repedea, situat la 13 km de DN 18 Sighet—Vişeu (km 108), urmărind drumul forestier pînă la gura pîrîului Vinderel (10 km) sau a pîrîului Surupatu (16 km). Pe poteca de picior ce urcă pe muche de la gura celor două pîraie se fac pînă la lac 3 ore de mers.

De la confluenţa Socolăului cu Roşoşu Mic, pe la stîna din Groapa Julii, se ajunge la lac după 3½ ore de urcuş pieptiş.

II. Munţii Rodnei

Drumul modernizat (DN 17 C), care părăseşte Someşul Mare la Salva, porneşte drept spre miazănoapte şi, urmărind în urcuş luminoasa vale a Sălăuţei, trece prin aşezări cu răsunătoare nume în cultura şi păstrarea datinilor poporului român.

După ce trece prin vechiul Hordou, pe lîngă casa memorială a „poetului ţărănimii",

actualmente comuna Coşbuc, drumul traversează rîul pe partea stîngă a lui şi trimite peste un pod nou o ramificaţie spre satul Bichigiu, ascuns la poalele Ţibleşului. Din Telciu, comună aşezată la răspîntie de ape, un drum forestier trece prin valea Telcişorului în cea a Rebrei.

La Telciu, calea ferată ce urmăreşte valea Sălăuţei urcă sus pe versantul stîng şi traversează pîraiele pe ameţitoare viaducte construite de entuziastele brigăzi ale tineretului din anii 1947—1948.

În cătunul de vechi lucrători forestieri, Fiad, un pîrîu cu ape limpezi venit tocmai de sub vîrful Ţibleş, de la izvorul cu apă minerală al pîrîului Mesteacăn, îşi varsă apele în Sălăuţa.

La Romuli izvoarele Sălăuţei îşi adună apele înainte ca drumul să urce în Dealu Ştefăniţei, unde Pasul Şetref (795 m alt.) îl trece în Ţara Maramureşului, legînd Munţii Rodnei de cei ai Ţibleşului.

Romuli, pe numele ei vechi Strîmba, este una din cele 4 localităţi care au primit nume latinesc cu ocazia vizitei împăratului Iosef II în Ţara Năsăudului, spre sfîrşitul secolului trecut. Acesta, impresionat de portul românesc şi de folclorul caracteristic zonei, ar fi exclamat: „Salve, parve, Romuli nepos" (Trăieşte micuţ nepot al lui Romulus). De atunci 4 sate vizitate au primit denumiri latineşti: Strîmba a devenit Romuli, Sălăuţa a devenit Salva, Lunca Vinului a devenit Parva, iar Vărarea, Nepos.

Drumul coboară în serpentine pînă în comuna Săcel, de unde o ramificaţie pleacă la stînga prin Dragomireşti în comuna Cuhea, actualmente Bogdan Vodă, veche reşedinţă a voievodului descălecător de ţară. După ce trece prin Săcel, acolo unde culmea pornită din vîrfurile înalte ale masivului Rodnei se pierde între muncei făcînd hotar bazinelor Izei şi Vişeului (km 72), un drum forestier o apucă la dreapta spre munte. Trece prin apropierea mănăstirii Izvorul Negru şi prin pădurea cu susur de izvoare, urcă pieptiş pînă la „cascade" şi, după ce trece prin Preluca Izei, se opreşte în poiana de la Izvorul Albastru. Aici, în jurul izbucului cu apa albastră (alt. l 000 m), s-a construit o rezervaţie naturală de 100 ha. O casă de vînătoare cochetă stă strajă liniştei versanţilor astăzi împăduriţi şi dă popas celor ce vin din Romuli, pe drumul forestier ce pleacă din localitate de la km 57,8 (DN 17 C), trece prin Zănoagele Borcutului, prin i Tarniţa Bătrînei şi ajunge la Izvorul Albastru după 24 km. Aici s-a descoperit în anul 1978 peştera cu acelaşi nume, plină de cascade şi de limonit, mineral atît de rar întîlnit în peşteri.

În comuna Moisei, drumul naţional 17 C intră în cel ce pleacă de la Sighet prin Vişeu şi peste Pasul Prislop şi trece la Iacobeni (DN 18). În comună, atestată documentar din anul 1365, pe partea stîngă a rîului Borşa, grupat în jurul unei lespezi de piatră, a fost ridicat un grup statuar reprezentînd 12 siluete de bărbaţi sculptate la capătul unor stîlpi de stejar masiv, busturi înlocuite recent cu altele din marmură, operă a sculptorului Vida Geza. Lucrarea imortalizează vitejia partizanilor din Valea Vişeului. În luna septembrie 1944, hitleriştii au împuşcat aici 29 de cetăţeni şi au dat foc satului în semn de intimidare a celor ce se opuneau opresiunii. Tot aici s-a ridicat o troiţă cu o placă comemorativă. În apropiere sînt situate trei obeliscuri, ridicate în amintirea eroilor de la Moisei, căzuţi în primul război mondial. Drumul naţional ieşit din Moisei trece prin comuna Borşa, unde apele murdare ale Cislei, venite de la Băile Borşa, tulbură undele limpezi ale rîului. Drumul ajunge în Poiana Borşa şi după ce trece prin apropierea complexului turistic, urcă în serpentine prin pădurea de brad pînă sus, în Pasul Prislop (l 413 m), unde rîde în soare hanul cu acelaşi nume (km 170). Aici, la 24 august al fiecărui an, se adună flăcăi şi fete de pe plaiurile maramureşene la nedeia „Hora de la Prislop".

Intrînd în pădurea de brad, aerul ozonat dă farmec coborîşului în serpentine strînse, iar foşnetul vîrfurilor, îmbinat cu zgomotul pierdut al apelor prăvălite peste bolovani, îţi aduce în simţire lumea unei ţări de dincolo de neguri.

La Şesuri, apele Bistriţei au chemat aproape soarele răsărit din munţi cu păduri, ca să-i împartă razele pe pante domoale pierdute la răspîntii de ape. Îşi dă mîna aici apa culmilor domoale a Şesurilor, venită din Carpaţii Păduroşi, cu cea înspumată a Bilei, venită din căldările Ineului, înaltul vîrf al Munţilor Rodnei. Născută aici, Bistriţa se împrăştie în vechiul lac de plutire de la Şesuri, zîmbeşte căsuţelor vechi din bîrne ale uitatei aşezări de plutaşi şi porneşte prin defileu spre întîlnire cu Lala, vecina de drum a Bilei. Peste drum de Gura Lalei, pîrîul Iuraşcu îşi trimite undele potolite (km 186,8) în albia strînsă între pădurile versanţilor, pînă în lunca de la Rotunda. Aici se adăposteşte un vechi sanatoriu TBC (985 m altitudine), în lunca în care, peste un pod mîncat de ape (km 190,9), trece drumul judeţean 171, amenajat în anul 1859, care leagă Moldova de Transilvania, peste Pasul Rotunda (l 284 m) şi coboară la Rodna (36 km), urmărind cursul Someşului Mare pînă la Năsăud (75 km) şi Salva-Beclean (100 km). Pe aici au trecut, în 1241, tătarii conduşi de Kadan în Transilvania distrugînd, la 31 martie, cetatea Rodnei, din care doar zidurile au rămas mărturie pînă azi. Drumul a fost folosit şi în timpul lui Ştefan cel Mare, care a avut în stăpînire Rodna cu minele sale de aur.

Drumul porneşte de aici în lungul Someşului Mare traversînd rînd pe rînd apele ce vin din versantul sudic al munţilor: Valea Vinului, Valea Anieşului, Cormaia, venită de la renumitul loc de odihnă şi agrement „Farmecul Pădurii", traversează localitatea balneoclimaterică Sîngeorz Băi, renumită pentru apele sale minerale, dă bineţe apelor reci ale Rebrei, venite cale lungă tocmai de la

hotarul iezerelor de sub Buhăiescu şi Pietrosu şi te îmbie la gura pîrîului Gersa (Rebrişoara) la un drum spre unicatul din lumea peşterilor — „Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor", deţinătoarea mineralului rar denumit mirabilit. Lungă de 9,5 km, cu cei 415 m adîncime (diferenţă de nivel) este cea mai adîncă din ţară — monument al naturii. Munţii dintre pîrîul Rebra şi Telcişor sînt plini de peşteri una mai interesantă decît cealaltă: Peştera lui Magiei, Jgheabul lui Zallion şi Peştera Zînelor.

Aceştia sînt Munţii Rodnei, înălţaţi spre cer între apele Someşului Mare, ale Vişeului şi Bistriţei Aurii şi cu ochiuri de cleştar străjuite de vîrfurile semeţe ale Pietrosului şi Ineului.

În munţii despre care Dimitrie Cantemir spunea că „în lunile martie, aprilie şi mai locuitorii fac din roua dimineţii un unt foarte bun care nu se deosebeşte de cel obişnuit nici prin miros nici la culoare nici la gust... iar oile ce pasc în acest timp pe vîrfurile lor, în cîteva zile se înăbuşă de grăsime atît de mare este puterea nutritivă a acestuia"1, roua dimineţii a dat naştere unui număr de vreo zece iezere mici ou suprafeţe cuprinse între 0,5 ha şi cîteva sute de metri pătraţi, cu adîncimi coborînd pînă la cîteva zeci de centimetri. Dintre ele numai jumătate prezintă importanţă piscicolă, cel mai adînc fiind unul din iezerele Buhăiescului (5 m), iar cel mai mare lacul de sub vîrful Ineu, aşezat „tocmai în unghiul unde se întîlnesc hotarele Moldovei, Poloniei şi Transilvaniei", lacul Lala Mare.

LALA MARE este, fără îndoială, cel mai frumos şi cel mai mare lac al Munţilor Rodnei. Sus, la obîrşia izvoarelor pîrîului Lala, două lacuri cu apă de cleştar stau adăpostite în două căldări glaciare de sub vîrful Ineului. Dintre ele doar cel mare atrage prin farmecul său deosebit şi prin importanţa sa piscicolă. Situat la altitudinea de l 815 m, lacul Lala Mare, de origine glaciară, în suprafaţă de 0,60 ha şi o adîncime a apei de 2 m (iunie 1979) deşi nu primeşte apele izvorului venit din căldarea de sus, unde este situat lacul mic, sloboade peste bolovani mulţime de ape ce se tălăzuiesc în sălbăticia albiei după ce s-au unit lîngă stînă, pînă jos în Bistriţa. În partea de nord-vest, un izvor de adîncime dă aport de apă mai puţin rece, fapt care face ca aici şi în treimea de est a lacului, unde intră principalul pîrîu ce-l alimentează, lacul să nu îngheţe pînă la sfîrşitul lunii octombrie.

Fig 04. Munţii RODNEIÎn luna mai 1967 (16.V) apa lacului avea la suprafaţă temperatura de 7°C, fiind dezgheţat în

întregime, iar la sfîrşitul lunii noiembrie 1969, la o temperatură a aerului de 2,5°C, lacul era îngheţat pe două treimi din suprafaţă.

Debitul emisarului, situat în partea de nord, însumează circa 100 l/sec.În părţile de nord şi est malurile îi sînt înconjurate de jnepeni, iar spre pîrîul alimentator panta

mare se prăvale prin grohot cu petece de iarbă. Cîteva exemplare de zîmbri străjuiesc pîlcurile de jnepeni.

Lipsit iniţial de faună piscicolă, lacul a fost populat cu alevini de păstrăv indigen, aduşi de la păstrăvăria Arinu din Someşul Mare, în iunie 1966 şi mai 1967. Un an mai tîrziu, acţiunea de populare a fost completată cu puieţi de păstrăv curcubeu în vîrstă de şase luni, aduşi cu elicopterul de la păstrăvăria Valea Putnei, la 29.X.1968. Astăzi, lacul este bine populat cu păstrăv indigen de dimensiuni cuprinse între 25 şi 40 cm. Pentru drumeţii cărora le-a fost hărăzit şi darul de preţ al bucuriilor pescăreşti, trecerea pe la lac merită osteneala urcuşului din orice parte s-ar face el:— în lungul pîrîului Lala, pe cei 5 km de drum forestier, cu plecare de la km 186,6 al DN 18 Vişeu—

Iacobeni şi în continuare pe poteca turistică marcată, 4 ore;— din Pasul Rotunda, accesibil auto la 5,7 km din Valea Bistriţei, pe culmea Prelucile Gagii, pe la

cabana de vînătoare cu acelaşi nume (1½ ore), se ajunge la lac prin Şaua Ineului, tot după 4 ore de mers;

— din oraşul Rodna (DJ 17 D km 70+) pe drumul de care şi potecă de cai care urmăreşte Culmea Beneşului pînă la Şaua Ineului, se fac 8 ore; — din staţiunea climaterică Valea Vinului, accesibilă auto, pe la Casele Băii, prin Vîrful Curăţel şi în continuare pe culmea Beneşului — 7 ore.

Drumeţii care urcă de jos de la Rotunda pot găsi cazare fie la Sanatoriul TBC cu acelaşi nume (km 190,9), fie la casa de vînătoare cocoţată pe un pripor lîngă pîrîul Şesuri, în dreptul kilometrului 184| al DN 18.

Sus, la obîrşia pîrîului Bila, pe afluentul acesteia, Tomnatecu, în patria cocoşilor de mesteacăn, retraşi aici într-o a doua oază de supravieţuire, o cabană dej vînătoare poate dă găzduire drumeţilor ce se încumetă la traseul lung de creastă şi-i prinde umbrele înserării: înainte de a ajunge la Ineu, venind dinspre Iezerele Buhăiescului.

Cei urcaţi dinspre Rodna, pe drumul Rotundei sau pe unul din pîraiele Preluca ori Nichitaşu, pot înnopta, la cabana de vînătoare din Prelucile Gagii, situată la o oră din Pasul Rotunda. Recent, un drum forestier cu legătură în Pasul; Rotunda se opreşte în şaua Lalei la 30 minute de lac.

În luna iunie 1979, după dezgheţul lacului, s-a observat pe fundul acestuia numeroase exemplare de păstrăvi morţi. Tragedia din rîndul celor ce dădeau viaţă lacului are nişte cauze bizare de

1 Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, Edit. Academi R.S.R., Bucureşti, 1973, p.101—103.

care nu sînt străini oamenii. Lacul este gospodărit de ocolul silvic cu sediul în comuna Cîrlibaba, autorizaţia de pescuit

eliberîndu-se de acesta.IEZERELE BUHĂIESCU sînt situate în căldarea glaciară Buhăiescu Repedea, între

altitudinile de 1 820 şi l 905 m.De origine glaciară, cele 3 lacuri aşezate în cascadă la obîrşia pîrîului Buhăiescu au suprafeţe

şi adîncimi diferite.IEZERUL DE SUS de formă triunghiulară, situat la l 905 m altitudine, este cel mai mic, în

suprafaţă de 500 m2, lung de 45 m şi cu baza de 20 m, are în partea din amonte un mic izvor rece ce iese de sub un bloc de stîncă şi intră abia clipocind în lac. Tot în amonte, în colţul dinspre partea vestică, un izvor de fund îmbogăţeşte apele lacului, care la evacuare însumează un debit de 3 l/sec.

Orientat pe direcţia N—S, cu adîncimea maximă de 2 m spre mijlocul lui, mărginit spre nord şi vest de grohotiş, are maluri înierbate în rest.

Firişorul de apă ce iese din lac se aruncă peste un prag de stîncă înalt de 40 m, într-o cascadă formată în trepte şi intră în cel de-al doilea iezer.

IEZERUL DE MIJLOC este situat la altitudinea de l 890 m. De formă rotundă, este cel mai mare, avînd o suprafaţă de 0,20 ha, fiind şi cel mai adînc dintre ele (5 m). Lateral, de sub o stîncă, se repede în lac căzînd din înălţime un izvor ce parcurge pe sub grohot drumul scurt din lacul de sus pînă aici, formînd astfel cel de-al treilea izvor alimentator al lacului.

Lungimea lacului măsoară 60 m, iar lăţimea 45 m. Malurile sînt abrupte şi răvăşite de blocuri de stîncă acoperite de grupuri de jnepeni spre alimentare şi parţial înierbate în rest.

Apa cristalină nu ascunde privirilor blocurile de stîncă presărate pe fund, loc de adăpost şi ascunziş păstrăvilor ce populează lacul.

Opus alimentării, iese din lac un pîrîiaş ce însumează între 5 şi 10 l/sec şi se leneveşte cîţiva metri în curs băltit pentru a se repezi din înălţimea celor aproximativ 50 m spre cel de-al treilea lac al Buhăiescului.

Alimentat de două pîrîiaşe ce intră lateral şi de un izvor ce iese la lumină pe malul lui, IEZERUL DE JOS, situat la l 820 m alt. a fost cîndva cel mai mare ca suprafaţă; acum are abia 0,10 ha şi o adîncime maximă deabia l m, la intrarea pîrîului principal.

Fundul îi este acoperit de mîl fin adus din partea superioară de pîraiele alimentatoare. Malurile îi sînt mlăştinoase şi înierbate, semn al suprafeţei lui mari de altădată (cca 0,30 ha).

La ieşirea apei din lac, o stîncă pare a-i bara apele care se scurg lin spre a se pierde apoi sub pămînt, pentru a apărea la 20 metri mai jos, unde panta se rupe într-o prăvălire de peste 100 m. La capătul de jos al căldării se zăreşte stîna Buhăiescului. Dacă s-ar construi un dig înalt de l m şi lung de numai 2 m, lîngă stînca ce pare a-i bara ieşirea, s-ar mări cu 20% suprafaţa lacului şi i-ar adînci apele.

Cele 3 lacuri au fost populate în luna octombrie 1968 cu diferite specii de peşti aduse de la păstrăvăria Valea Putnei.

În lacul de sus au fost introduse exemplare de păstrăv curcubeu şi de zglăvoace, boişteni, grindel şi porcuşori, care să le servească drept hrană într-un lac vitregit de condiţiile naturale.

În lacul de mijloc a fost introdus păstrăv indigen, păstrăv curcubeu şi zglăvoace, boişteni şi porcuşori, în lacul de jos s-au deversat puieţi de păstrăv curcubeu şi păstrăv indigen.

Numărul mare de exemplare introduse în lacul de mijloc a determinat o dezvoltare înceată a acestora datorită lipsei de hrană, nedepăşind după 7 ani cu mult dimensiunea reglementară de pescuit (22—24 cm).

Lacul de jos, deşi mic ca adîncime dar bogat în hrană, a oferit condiţii bune de dezvoltare faunei piscicole introduse, aceasta atingînd, în iunie 1975, dimensiunea maximă de 32 cm (păstrăvul curcubeu). În lacul de sus popularea nu a dat rezultate. Deşi adînc, fiind lipsit de izvoare, se pare că îngheaţă iarna pe o adîncime mare, iar peştii introduşi mor prin asfixie.

Accesul la lacurile Buhăiescului se face pe aceleaşi trasee care duc la Iezer Pietrosu, de unde peste muchea ce desparte văile Pietroasa de Repedea, se ajunge la lacuri într-o oră.

Un traseu inedit îl constituie cel al Plaiului Bradului, ce pleacă de la cabana turistică „Farmecul pădurii" din Valea Vinului (9 km de drum forestier), afluent al Cormaiei someşene. Urcă pe culmea Nedeilor şi iese în creastă la Cărţi sau la Tarniţa dintre Izvoare, după ce a trecut pe sub vîrfurile Rabla (l 901 m), Mireju (l 754 m) şi Nedeia (l 955 m). Pînă aici e cale de 5 ore de mers şi apoi coborîşul la lacuri pe creastă prin Tarniţa la Cruce, încă o oră.

La Tarniţa dintre Izvoare se poate ajunge şi pe Valea Anieşului. De la casa de vînătoare Valea Secu de pe Anieş (km 9), pe poteca dintre cele două Anieşe (Mare şi Mic), prin vîrful Mihăiasa, se fac abia 3 ore pînă sus.

Din cătunul Gura Repedea, de la km 150 al DN 18 Vişeu—Iacobeni, pe drumul forestier ce urcă la Gura Noaselor (5 km), urmărind Valea Repedei, se urcă pe dreapta izvorului Buhăiescu Mare şi

se iese după circa 3—4 ore la lacul de jos.Iezerele Buhăiescu sînt gospodărite de ocolul silvic cu sediu în oraşul Borşa, care eliberează şi

autorizaţia pentru pescuit.IEZERUL PIETROSU este aşezat în căldarea glaciară Iezeru, dintre culmea Pietrosului (spre

S şi SE) şi cea a Hotarului (spre SV), sub vîrful cel mai înalt al masivului Rodnei, vîrful Pietrosu (2 303 m), în plină rezervaţie naturală.

De origine glaciară, Iezerul are o suprafaţă de 0,50 ha şi adîncimea maximă de 2,5 m şi este situat la altitudinea de l 825 m.

Lacul este alimentat de două izvoare ce intră dinspre culmea Pietrosului, furişîndu-se pe sub pietre, cu un debit cuprins între 10 şi 20 l/sec.

Evacuarea apei din lac se face printr-un singur emisar în partea sudică a lui, care formează pîrîul Pietroasa, ce se pierde printre durzăi, jnepenii în dialect local.

De formă aproape triunghiulară, cu vîrful spre evacuare, lacul are malurile înierbate, pierzîndu-se lin la marginea apei. Lungimea N—S este de 70 m, iar latura mare a triunghiului situată spre culmea Pietrosului însumează 110 m lungime.

Situarea lui pe roci cristaline face ca apa să aibă un pH slab acid (5,5). Temperatura apei în cea mai mare parte a anului este scăzută (1,5°C în noiembrie 1968), lacul

fiind îngheţat din luna noiembrie pînă în iunie.A fost populat cu puieţi de păstrăv curcubeu, aduşi de la păstrăvăria Făina în vara anului 1964

şi cu puieţi de păstrăv indigen în noiembrie 1968, aduşi cu elicopterul de la păstrăvăria Valea Putnei-Suceava. Odată cu aceştia au fost introduse şi cîteva exemplare de zglăvoacă (Cottus gobio) pentru a servi drept hrană viitorilor păstrăvi, hrana naturală fiind destul de săracă. Popularea lacului a dat bune rezultate.

Suprafaţa şi adîncimea lacului ar putea fi dublate prin construirea la evacuare a unui dig din piatră — material aflat din abundenţă pe malurile lui — înalt de l m şi lung de circa 70 m.

La 500 m de lac este situată cabana meteorologică şi nu departe cabana mică de vînătoare Zănoaga marmotelor.

Lacul este accesibil pe mai multe poteci, durata ascensiunii situîndu-se între 2—4 ore.Din oraşul Borşa, pe valea Pietroasei, urcă un drum de căruţă prin păduri de foioase şi apoi de

răşinoase şi continuă cu o potecă de picior ce se încovoaie în serpentine, spre a ajunge la curmătura Turnu-Roşu, situată în vecinătatea iezerului. Durata, 3 ore.

Tot din oraşul Borşa, pe pîrîul Tisa, urcînd încontinuu, se face pînă la iezer, trecînd pe la cabana Meteoru, 3 ore.

Din comuna Moisei, dacă dispunem de un mijloc de transport, se poate urca pe drumul forestier de pe Izvorul Dragoş şi continua apoi urcuşul pe poteca de vînătoare ce te scoate la ţarcul de aclimatizare a iezilor de capră neagră, apoi prin vîrful Pietrosu, care oferă o panoramă a întregului masiv şi a vecinului vulcanic Ţibleş; durata, 3—4 ore.

Un drum de un farmec inedit, ales din păcate de puţini iubitori ai drumeţiei, datorită duratei lui mai mari, este cel de la Izvorul Albastru al Izei, unde există o casă de vînătoare şi o cabană forestieră. La punctul de plecare se ajunge cu maşina pe drumul forestier lung de 7 km ce pleacă de lîngă Săcel, de la km 72 al DN 17 C.

Alegînd una din potecile ce brăzdează plantaţia tînără ce acoperă tot bazinul Izvoarelor Izei, se ajunge după o oră de mers la Tăul Muced, situat la altitudinea de l 370 m, pe culmea care desparte pîrîul Strîmba al Sălăuţei de Izvoarele Izei. De aici, luînd creasta munţilor prin Tarniţa Bătrînei şi vîrful Buhăiescu (2 122 m), vîrful Rebrei (2 258) şi curmătura Pietrosului, se ajunge după alte circa 5 ore de drum pitoresc la lac.

Gospodărirea piscicolă a lacului aparţine Ocolului silvic Vişeu.Nu departe de Iezerele Buhăiescului şi cel al Pietrosului, pe culmile care despart apele

Vişeului de cele ale Someşului, mai precis pe micul tăpşan de sub care Izvoarele Izei apucă spre miazănoapte, iar cele ale Sălăuţei spre Soare-apune, stă pitit între jnepeni şi brazi TĂUL MUCED.

Născut din alunecarea terenului cu multe secole în urmă, lacul avea la obîrşie o suprafaţă de mai bine de 0,50 ha, lucru ce-l atestă lăcoviştea care-l înconjoară.

Astăzi el este format din 2 ochiuri de apă adînci de 1,5 m, cu fundul acoperit de un strat gros de mîl de l m.

Este situat la altitudinea de l 370 m, la o oră de drum de la Izvorul Albastru al Izei, rezervaţie naturală a Academiei, constituită pentru flora din jur şi pentru faptul că aici apele din subteran ies limpezi, la suprafaţă, primind albastrul cerului înainte de a se prăvăli spumoase peste lespezi de stîncă şi bolovani. Apa are o temperatură permanentă de 5°C, un pH de 5,8 şi un debit de 300 l/sec., scăzînd în timp de secetă la 100 l/sec.

Tăul Muced, asemănător cu Tăul dintre Brazi al Retezatului, este înconjurat şi el de o floră şi

faună minusculă, rară în masiv. În jnepenii ce formează cîteva pîlcuri pe întinsurile de altădată ale lacului cloceşte peste vară, scoţînd pui în fiecare an, o pereche de raţe cîrîitoare. (Anas querquedula).

Lacul nu prezintă interes piscicol datorită mărimii reduse, şi mai ales caracterelor fizico-chimice ale apei, necorespunzătoare vieţii peştilor.

Peste toate căldările, vîrfurile şi tarniţele cuprinse între pîrîul Repedea şi Izvorul lui Dragoş domneşte astăzi liniştea pe care spiritul ocrotitor al omului a desăvîrşit-o, înfiinţînd Rezervaţia naturală Pietrosul Mare.

Iniţial, în anul 1932, a fost creată în jurul Pietrosului Mare o rezervaţie în suprafaţă de 183 ha gol de munte, avînd drept scop ocrotirea faunei şi vegetaţiei alpine, fără însă ca măsurile luate să ducă la vreun rezultat pozitiv. În anul 1962, a luat fiinţă rezervaţia naturală Pietrosul Mare, întinsă pe o suprafaţă de 2 700 ha, din care l 233 ha gol alpin şi l 467 ha pădure. Limitele rezervaţiei urcă pe Izvorul lui Dragoş de la confluenţa acestuia cu Valea Colibelor, pînă la cea a pîraielor Bătrîna şi Pietrosul (care formează, după unire, Izvorul lui Dragoş), urmează culmea „între Pîraie" pînă la vîrful Buhăiescu Mare (2 122 m), iese în vîrful Rebra (2 269) şi coboară între pîraiele Buhai eseului Mare, pe care-l urmăreşte pînă formează pîrîul Repedea, coborînd pe acesta în jos. Aici, o ia la stînga prin pădure şi fîneţele locuitorilor comunelor Borşa şi Moisei, spre a se opri la Izvorul lui Dragoş.

Rezervaţie naturală complexă — geologică, floristică şi faunistică — Pietrosul Rodnei adăposteşte o floră alpină şi subalpină cu specii rare şi endemice, dintre care se bucură de o atenţie deosebită: brînca ursului (Heracleum carpaticum) şi anghelina (Pri-mula longtflora), răspîndite pe muchea Pietrosului, degetărelul (Soldanella carpatica) şi ghinţura (Genţiana Iuţea) aflate pe Corhalele Pietrosului şi pe Piatra Neagră, mierea ursului (Pulmonaria filers-zkiana), localizată pe Gropile Pietrosului şi Valea Hotarului, guşa porumbelului (Silene nivalis), răspîndită în jurul Iezerului Pietrosu, frăguliţa (Adoxa moschatellina), cujda (Doronicum glaciale), ruşuliţa (Hieracium kotschianum), coada vulpii (Alopecurus longtformis), garofiţa (Dianthus glacialis), bobornicul (Veronica baumgartenii), bisacănul (Senecio glaberrinus), floarea de colţ (Leontopodium alpinum), smirdarul (Rhododendron kotschyi) şi altele. Jneapănul (Pinus montana), denumit local durzău, ocupă 30% din golul alpin, iar zîmbrul (Pinus cembra) este răspîndit în pîlcuri la limita superioară a pădurii de molid. Diseminate în pădure, se întîlnesc exemplare de tisă (Taxus baccata).

Pietrosul Rodnei şi îndeosebi bazinul superior al Văii Fîntînei au găzduit în trecut cele mai viguroase exemplare de capră neagră, corniţele lor ducînd fala ţării peste hotare, la unele expoziţii: Viena — 1910, trofeul Schonberg D., recoltat în Piatra Rea, record mondial; trofeul Dietl V., recoltat în Pietrosu, locul al treilea la expoziţia de la Leipzig — 1930. În intervalul dintre primul şi cel de-al doilea război mondial se pare că specia a dispărut din masiv, fiind intens braconată. Au scăpat însă cîteva exemplare prin căldări greu accesibile.

Acţiunea de repopulare cu capre negre a masivului a început în anul 1964, cu iezi aduşi din Retezat şi Ţarcu, pînă în anul 1968, formînd un total de 42 piese, din care nu au supravieţuit decît 20%. În paralel, începînd cu anul 1965 şi sfîrşind cu anul 1970, au fost eliberate în masiv exemplare mature prinse cu plasele în Piatra Craiului şi Bucegi, în număr total de 19 exemplare. Actualmente, efectivul de capre negre răspîndit în masivul Rodnei depăşeşte cifra de 100 piese, ceea ce denotă reuşita deplină a acţiunii întreprinse.

O altă specie care face obiectul ocrotirii totale este cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), care populează pîlcurile mari de jnepeni din masiv.

III Obcina Feredeului

Există aici un singur reprezentant lacustru şi aparţine bazinului Văii Moldovei: IEZERUL SADOVA. Este unul din lacurile regiunii montane, puţin cunoscut de turişti şi chiar geografi, rare fiind hărţile care l-au învrednicit cu un punct albastru.

Situat spre originea pîrîului Sadova, afluent al Moldovei între Pojorîta şi Cîmpulung Moldovenesc, la altitudinea de 915 m, lacul este produsul unei alunecări de teren care a barat cursul a trei pîrîiaşe.

În suprafaţă de 1,50 ha, lacul a avut în trecut o întindere mult mai mare, colmatîndu-se lent de-a lungul anilor în partea din amonte şi făcînd două insuliţe.

Din cele 3 pîrîiaşe ce-l alimentau iniţial, două se unesc acum în afara perimetrului lacustru, însumînd un debit de cca 30 l/sec., la care se adaugă firicelul de apă al pîrîiaşului ce intră în lac în apropierea scurgerii sale.

Ieşirea apei din lac printre aniniş se face printr-un „călugăr", pe sub digul făcut de silvicultori în pădurea de molid, care mărgineşte pe trei laturi lacul, dig ce i-a dublat după anul 1965 suprafaţa.

Debitul mare al emisarului — cca 50 L/sec. — scoate în evidenţă existenţa unor izvoare de

fund. Adîncimea mare a apei este de aproximativ 5 m. Marginile lacului au fost pînă nu de mult parţial acoperite cu stuf şi pipirig, pe suprafaţa lui plutind plauri subţiri de lintiţă şi alte plante submerse, care însă, prin regularizarea scurgerii, au dispărut în totalitate.

Apa puţin tulbure se datoreşte suspensiilor ce le aduce la cea mai mică ploaie pîrîul alimentator din coada lacului. În zilele liniştite şi senine, apa primeşte o culoare verde opal, plăcută la vedere.

Aciditatea apei (pH 6,0—6,5) şi temperatura nu prea scăzută (9° la 26 sept. 1968) indică o apă bună pentru păstrăvi.

Aproape de malul drept, sub pădure, 5 molizi înecaţi pînă la brîu stau mărturie a insuliţei existente altădată.

Supraînălţarea digului de la evacuare cu încă 0,5 m ar mări cu aproape 50% suprafaţa actuală a lacului, făcînd apa să se întindă pe suprafeţele de pe care s-a retras ca urmare a colmatării lui. Din lac se formează pîrîul Iezer, afluent al Sadovei.

Lacul a fost populat iniţial cu păstrăv fîntînel (Salvelinus fontinalis Mitchill), iar în 1969, cu puieţi de păstrăv indigen. Ocolul silvic Pojorîta, care-l gospodăreşte, nu i-a acordat pînă acum însă importanţa cuvenită. Dealtfel, o iniţiativă luată cu cîţiva ani în urmă de ridicare a unei cabane pe malul lacului a rămas materializată într-o fundaţie de piatră existentă în poiana de deasupra ieşirii lacului.

La data de 5 decembrie 1979, un elicopter a aterizat pe malul lui ducînd cu el încărcătura vie a numeroşi păstrăvi (indigen şi curcubeu) adulţi ridicaţi de la păstrăvăria Valea Putnei, aceştia luînd de îndată în primire „spaţiul locativ" disponibil.

Gospodarii acestui colţ de linişte şi aer ozonat vor da viaţă intenţiilor bune şi vor termina în curînd lucrarea de construcţie începută, spre bucuria celor ce vor veni să-şi petreacă timpul liber pe malul lacului.

Accesul, posibil auto, se face din DN 17 Vatra Dornei—Suceava, de la km 183,5 sau 184,2, pe drumul ce merge spre Moldoviţa (DN 17 A), continuat cu drumul prin comuna Sadova (5,5 km) şi apoi cu un drum forestier ce se opreşte la lac după 3,5 km. Total DN 17 (benzinărie) — lac, 11,5 km.

Peisajul odihnitor din jur, cu miros de ozon şi de flori de fîn proaspăt cosit, îmbinat cu speranţa unei capturi cu culori de portocală şi bobiţe de sînger în haină, merită din plin să petreci o zi de recreare pe malul lacului.

Pe malul stîng al lui, lîngă vărsarea unui mic pîrîiaş ce coboară în poiana din pădurea de molid, o cruce de fier cu două nume înscrise, aminteşte trecătorului de tragedia a doi fraţi — unul pădurar — ce sub cutezanţa băuturii s-au răsturnat cu o plută în vara anului 1974, plătind cu viaţa nechibzuinţa.

Turiştilor sosiţi prin partea locului le recomandăm vizitarea stratelor de Pojorîta, rezervaţie geologică formată din calcare cu cuiburi de Aptychus, întinsă pe 0,5 ha, lîngă halta C.F.R. Sadova şi, în funcţie de timp, rezervaţia forestieră de la Valea Putnei sau calcarele de Hallstatt de la Fundu Moldovei.

IV. Munţii Căliman — Bîrgău

Munţii care închid spre miazăzi şi apus ţara Dornelor dau naştere la sumedenie de ape cristaline trimise în toate cele patru zări.

În ei stau ascunse comori de preţ, rezervaţii naturale ca Tinovul Mare din Poiana Stampei, al cărui nămol cu calităţi terapeutice este exploatat şi trimis la Vatra Dornei şi în care vegetează relicte glaciare (muşchiul frunzos, ruginarea, roua cerului ş.a.); cea a cetăţilor misterioase de piatră cu forme bizare de la „12 Apostoli"; minerale de preţ aflate sus în potcoava craterului Căliman şi în căldările sale; renumita peşteră de limonit cu Palatul de ciocolată —,,a Luanei" sau ape minerale la tot pasul.

Aici, în aceşti munţi ce vor purta în ei în curînd un parc naţional, stau ascunse şi neştiute de turişti trei lacuri miniaturale, născute din alunecarea lină a mantiei de argilă şi blocuri de piatră a munţilor: Izvorul Măgurii, Tăul Zînelor şi Iezerul Răciciş.

În curînd pe valea Colibiţei, aval de staţiunea climaterică Colibiţa, din sus de gura pîrîului Repedea, va lua naştere un lac de acumulare pentru alimentarea cu apă potabilă a oraşului Bistriţa şi pentru alte folosinţe.

IZVORUL MĂGURII este numele micului lac de alunecare format la obîrşia pîrîului cu acelaşi nume, afluent al Văii Leşu, tributară Someşului Mare la Ilva Mică.

Situat la altitudinea de 880 m, lacul, în suprafaţă de 0,20 ha, are o adîncime mică (cca 2 m) şi este alimentat de două mici pîrîiaşe ce însumează un debit de 5—10 l/sec.

Lacul este accesibil din comuna Ilva Mică, la 20 km, pe drumul din lungul pîrîului Leşu şi apoi pe drumul forestier din lungul Văii Măgurii, cale de 4,5 km.

Lacul va prezenta importanţă piscicolă numai după ce se va construi în aval un dig de pămînt

lung de 10 m şi înalt de 5 m, dig care permite apei să-şi ridice nivelul şi va creşte suprafaţa lacului la peste 0,25 ha. Lucrarea este în curs de efectuare, urmînd ca lacul să fie apoi populat cu puiet de păstrăv curcubeu.

Pescuitul la lac va constitui un divertisment pentru pescarii care îşi petrec o zi de destindere pe Valea Ilvei sau a Leşului.

Sus, la obîrşia pîrîului Măgurii, se întind fîneţele şi proprietăţile locuitorilor din Poiana Măgurii, unde vara, fie într-un sălaş, fie pe o căpiţă de fîn proaspăt cosit, pescarul visează peste noapte la peşti mulţi şi zglobii ce-i dau somn odihnitor şi bună dispoziţie pentru a doua zi.

Fig 05. LACUL ZÎNELORLACUL ZÎNELOR, nume ce te duce îndărăt la anii copilăriei cu cărţi de poveşti şi joacă din

zori şi pînă-n seară, este un lac de alunecare, situat la l 290 m altitudine, în bazinul Colibiţei din Munţii Bîrgăului, nu departe de vîrful Ţiganca de pe culmea de hotar cu Călimanu, mai precis între pîraiele Pănuleţ şi Tirimia, afluenţi ai Colbului.

În suprafaţă de numai 0,30 ha, cu o adîncime maximă a apei de 2,5 m şi cu un strat gros de mîl de 2,20 m, depus pe fund, lacul, de formă aproape ovală, are o lungime de 60 m şi o lăţime de 40 m. În partea de sud şi parţial pe laturile est-vest este înconjurat de pădure, iar în partea de nord de o poiană în care străjuieşte o mică cabană de vînătoare. În două puncte ale lacului s-au format mici plauri, acoperiţi cu salcie şi pipirig.

Deşi nu are nici un izvor de suprafaţă, din lac se infiltrează şi ies mai jos cu 100 m două pîrîiaşe al căror debit modest (0,5—l l/sec.) are o temperatură mai ridicată decît cea a lacului la fund. Apa, de culoare verzuie, relativ rece în timpul verii (14°C iulie, 11—12°C august 1967), cu un pH aproape neutru (6,7), îngheaţă la suprafaţă în timpul iernii, temperatura rămînînd pe fundul lacului de 2°C. O problemă ridică însă conţinutul de oxigen dizolvat care în timp de iarnă nu depăşeşte 7 mg/1, cînd lacul este îngheţat la suprafaţă complet, iar stratul de zăpadă suprapus atinge pînă la 0,50 m grosime.

A fost populat în anul 1967 cu puieţi de păstrăv curcubeu, ai căror urmaşi se mai vad şi azi muscărind în număr foarte redus în serile de vară.

Accesul la lac se face auto din staţiunea Colibiţa pe drumul forestier pînă la gura pîrîului Tirimia şi pe lîngă acesta pînă la lac. Din centrul staţiunii Colibiţa (biserică), pînă la lac sînt 7,7 km.

Cazare poţi afla la cabana din poiana lacului, la cabanele forestiere de la Miţa, la casa de vînătoare sau la vilele din staţiunea Colibiţa.

Fig 06. Munţii CĂLIMAN-BÎRGĂUDe la lac se poate ieşi într-o oră de urcuş la culmea Dealului Negru, din care se poate coborî

pe pîrîul Secu al Răstoliţei, la capătul liniei CFF Rastoliţa-Secu, lungă de 20 km.Tot de la lac se poate urca în vîrful Zurzugăului (l 913 m) şi, ţinînd culmea ce desparte apele

Mureşului de cele ale Dornelor, se ajunge trecînd prin Pietrosu (2100 m) şi Răciciş (2021 m) la lacul cu acelaşi nume, după circa 5 ore de drum.

În versantul sudic al munţilor Călimani, la obîrşia pîrîului Puturosu, afluent al văii Topliţa, stă ascuns printre jnepeni un ochi de apă limpede, IEZERUL RĂCICIŞ.

Botezat pe hărţi „Reţitiş" în urma preluării denumirii locale de către autorităţile austro-ungare, iezerul îşi trage numele de la pîlcurile de răchită (Salix caprea) şi de anin tîrîtor (Alnus viridis) existente cîndva din abundenţă, la obîrşia pîrîului, denumite de localnici,,răciciş" (răchitiş).

Este un lac interesant ca geneză, fiind format într-un masiv vulcanic, la limita pădurii de conifere, în urma alunecării versantului de sub vîrful Răciciş (Reţitiş, 2021 m).

De formă aproape triunghiulară, avînd cele trei laturi aproape egale, lacul, orientat pe direcţia SV-NE, are lungimea de 45 m şi lăţimea maximă de 35 m. Este situat la altitudinea de 1730 m, are suprafaţa de numai 0,10 ha şi o adîncime maximă a apei de 3 m (17.VIII.1979).

Alimentat de două izvoare cu un debit permanent de 5 şi respectiv 10 l/sec., intrînd unul în vîrful triunghiului în partea sud-vestică şi altul pe latura estică aproape de evacuare, are şi cîteva izvoare de fund şi de mal, care asigură emisarului un debit de 20-30 l/sec., cu o temperatură scăzută (5°C) şi un pH slab acid (6,2), calităţi fizico-chimice ale apei ce-l indică apt pentru populare.

Jur împrejur, malurile îi sînt acoperite de jnepeni şi ienuperi, iar lîngă oglinda apei de rogoz. Fundul, acoperit de mîl şi pietriş, coboară lin, avînd spre margini însemnele „civilizatorii" ale omului — cutiile goale de conserve. Pîlcurile de jnepeni trăiesc zile de agonie, retezaţi la vîrfuri de culegătorii Plafar-ului.

Pe versanţii lini, brăzdaţi de numeroase izvoare, pădurea de molid înaintează în pîlcuri pînă la limita naturală de vegetaţie, care aici în Călimani corespunde cu altitudinea lacului. Sus, la vîrf, muntele este străbătut de galerii, în căutarea minereurilor neferoase, iar la suprafaţă de drumuri de acces.

Jos, căldarea formată de alunecare este destul de întinsă, barajul natural care a format cîndva

un k mult mai mare în suprafaţă fiind brăzdat de apele ce formează pîrîul Puturosu. Bararea scurgerii printr-un dig de lemn şi piatră, va mări suprafaţa lacului la 0,30 ha şi adîncimea la 5 m.

Iezerul Răciciş a fost populat în toamna anului 1980 cu puieţi de păstrăv aduşi de la păstrăvăria Gudea.

Accesul este uşurat azi de existenţa drumurilor forestiere din bazinul Lomaşului (Topliţei). Din DN 15 (Turda—Topliţa—Borsec—Bacău), de la monumentul eroilor (km 185, urmărind drumul forestier al văii Lomaşului, şi pînă la „Tişler" 7,6 km. De aici, un drum forestier de coastă urcă la cabana forestieră Deluţ, trece pe lîngă vechea carieră de bazalt (2,6 km) şi urcă la stîna din Dealu Alb (6 km). Prin păşunea de la Bradu Ciont, se îndreaptă spre sonda din Fundu Puturosului. La 21,5 km de la Monument accesul cu maşina de teren nu mai e posibil şi lacul se atinge după o jumătate de oră de mers cu piciorul.

V. Munţii Ceahlău-Tarcău

La poalele „celui mai înalt munte", cum l-a denumit Dimitrie Cantemir, ale „bătrînului rege al Carpaţilor", cum l-a reţinut cutreierînd munţii Vlahuţă, ale muntelui „cu nenumăratele lui turnuri de stînci săpate pe adîncul cerului înălţîndu-se în aer ca un fantastic castel de aur zidit de mîna fermecată a unui vrăjitor din poveşti", cum l-a descris atît de plastic Calistrat Hogaş, la poalele Ceahlăului, considerat de către daci Koghenonul, muntele sfînt în care se adăpostea Zamolxe, a luat naştere primul lac de acumulare al construcţiei socialiste, cel mai mare pînă la data actuală dintre multele care s-au construit de atunci încoace, în zona montană. Este lacul IZVORUL MUNTELUI, intrat în denumirea uzuală sub numele de LACUL BICAZ.

A luat fiinţă la data de l iulie 1960, cînd ultima poartă a barajului, situat deasupra confluenţei pîrîului Izvorul Muntelui cu Bistriţa, s-a închis. Lungimea lui se întinde urmărind vechea albie a Bistriţei, de la baraj pînă mai sus puţin de viaductul Poiana Teiului, situat la o depărtare de aproape 34 km de la baraj, în amonte. Lăţimea variază de la 200 m (în amonte de Potoci) pînă la 2 000 m (Secu, Hangu etc.).

Adîncimea maximă a apei se realizează la baraj unde atinge valoarea de 90 m.Suprafaţa lacului variază în funcţie de regimul de exploatare al apei, fiind maximă (cca 3 000

ha) cînd pînza de apă se ridică pînă la cota de reţinere normală a barajului, situată la 513 m altitudine, şi minimă (cca l 700 ha), cînd aceasta coboară la pragul gurii de intrare a apei în canalul de aducţiune, situat la 460 m altitudine. Perimetrul lacului este de 71 km, iar volumul lui total de cca l 250 milioane metri cubi apă.

În mod obişnuit suprafaţa lacului creşte începînd din luna mai, cînd debitul Bistriţei este mărit în urma topirilor de zăpezi, pînă în luna august şi descreşte începînd din luna septembrie pînă în luna aprilie. Diferenţa dintre nivelul minim şi maxim al apei este de 26 m.

Variaţia de nivel are o influenţă directă asupra faunei piscicole, pozitivă prin fertilizarea solului în zonele de retragere a apei şi negativă prin erodarea malurilor şi împiedicarea formării unei flore şi faune litorale şi respectiv prin rămînerea peştilor în gropi sub gheaţă în timpul iernii.

În anul 1979 au fost introduse pe sub munte în lac şi apele Izvorului Muntelui, captate la 1,5 km amonte de vărsarea lor în vechea albie a Bistriţei. Aici au poposit în anul 1980 şi apele pîrîului Bicaz, captate la Taşca, pentru a fi introduse şi ele în lacul cel mare.

Proprietăţile fizico-chimice ale apei s-au dovedit ideale pentru dezvoltarea faunei piscicole atît în ce priveşte temperatura (4°C la adîncimea de la 40 m în jos şi maximum 26°C — august — la suprafaţă), pH-ul (7,5—8,5), conţinutul în oxigen dizolvat (9—13 mg/1 la suprafaţă şi 6—10 mg/1 în păturile de adîncime sub 50 m), cît şi substanţele organice din masa apei.

Fauna piscicolă a Bistriţei înainte de inundare a fost compusă din: 80% scobar, 17% clean, 1% mreană şi 2% salmonide (lostriţă, lipan şi păstrăv indigen). Evaluarea a fost făcută numeric fără să se ţină seama de speciile mărunte ca obleţul, beldiţă, boişteanul, porcuşorul etc.

În total, vechea albie a Bistriţei găzduia un număr de 16 specii de peşti şi anume: păstrăv indigen, lipan, lostriţă, scobar, clean, mreană, moioagă, mihalţ, obleţ, porcuşor, boiştean, beldiţă, grindel, zglăvoacă, cîră şi chetrar.

În vederea producerii salmonidelor necesare populării anuale, dat fiind faptul că pe o reproducere a lor în lac nu se putea conta, s-a proiectat şi construit la Ceahlău, pe pîrîul Schit, o păstrăvărie cu acelaşi nume.

Lacul a fost populat încă din primul an de inundare cu speciile cele mai indicate valorificării resurselor de hrană oferite şi anume:— pentru valorificarea planctonului s-a introdus coregonul, specie planctonofagă prin excelenţă, care

s-a adus sub formă de icre embrionate din U.R.S.S., începînd cu primăvara anului 1963;— pentru valorificarea vegetaţiei din zonele inundabile, alegerea a căzut asupra babuştei din Lacu

Roşu, care a fost adusă sub formă de reproducători pescuiţi din lac în toamna anului 1961;— pentru valorificarea faunei bentonice de fund din jumătatea superioară a lacului a fost introdusă

plătica, aceasta fiind adusă sub formă de icre embrionate de la staţiunea Enisala, încă în primăvara anului 1961;

— pentru valorificarea peştilor albi, de valoare economică redusă şi îndeosebi a obleţului, care s-a dezvoltat uimitor în lac, s-au introdus salmonidele răpitoare — păstrăvul curcubeu şi cel indigen, Au fost aduse doi ani consecutiv şi icre embrionate de păstrăv, varietatea de lac, din Austria.

În ultimii ani s-a constatat existenţa în lac a unui număr de 13 specii de peşti, din care 9 autohtone şi 4 aclimatizate, primele reprezentînd 87,7%, iar ultimele 12,3% din populaţia piscicolă. Fauna autohtonă este reprezentată prin clean, mreană, scobar, moioagă, lostriţă, păstrăv indigen, mihalţ, obleţ şi porcuşor, iar cea aclimatizată prin babuşcă, plătică, păstrăv curcubeu şi păstrăv indigen forma de lac.

Nu s-a semnalat prezenţa coregonului, deşi a fost introdus în cantitate însemnată în perioada 1963. Densitatea populaţiei piscicole creşte din zona barajului înspre zona viaduct Poiana Teiului (coada lacului) şi dinspre mijloc spre maluri, ca urmare a abundenţei hranei spre amontele lacului şi în zona litorală.

Astfel, s-a constatat următoarea repartiţie luată gravimetric:3,9% în zona Tunel aducţiune;28% în zona Fîrţigi (la jumătatea lungimii lacului);32% în zona Ceahlău;35,8% în zona Bistricioara şi coada lacului.Din speciile pescuite, mreana, cleanul şi scobarul au fost prezente într-o cantitate constantă,

scobarul fiind în ultimul timp specia predominantă (50%).Dintre speciile aclimatizate, babuşca a luat o dezvoltare excepţională, ea prezentînd la

diferitele pescuiri între 5 şi 12% din totalul speciilor pescuite.Procentul redus de salmonide (3,5) şi respectiv menţinerea lui de-a lungul anilor în limite

apropiate, se datoreşte lipsei condiţiilor de reproducere în lac, înmulţirii excesive a ciprinizilor în primii ani de la inundare şi faptului că puietul rezultat din icrele depuse în afluenţi nu se întoarce în lac.

Toate speciile existente sau aclimatizate în lac s-au dezvoltat în condiţii optime, unele din ele atingînd dimensiuni nebănuite.

Păstrăvul de lac a ajuns la greutatea de 8,400 kg (exemplar prins cu ocazia pescuirilor experimentale), pescuindu-se de către localnici exemplare de 12,5 şi chiar 20 kg.

Păstrăvul curcubeu a fost extras însă prin pescuit, datorită voracităţii lui, în primii 7 ani de existenţă a lacului. Cel mai mare exemplar pescuit a avut greutatea de 5,4 kg.

Lostriţa a atins dimensiunea de 6,4 kg (exemplar cîntărit), dar există exemplare mult mai mari, creşterea deosebită înregistrîndu-se pe seama abundenţei peştilor albi, şi îndeosebi, a obletelui.

Datorită prolificităţii mari a ciprinidelor şi procentului redus de înmulţire naturală a salmonidelor, în condiţiile variaţiilor de nivel, lacul a devenit un lac de ciprinide, acestea reprezentînd la ultimele pescuiri experimentale 94,2% din totalul speciilor. Locul l în fauna actuală îl ocupă scobarul, urmat de mreană şi apoi de clean.

Lacul Bicaz oferă deosebite satisfacţii unui mare număr de pescari sportivi atît din judeţul Neamţ cît şi din întreaga ţară.

Anual se fac repopulări cu puieţi de salmonide, ciprinidele găsind condiţii excelente de depunere a icrelor în întinsurile din coada lacului sau din fostele platouri ale localităţilor inundate.

Pescuitul se deschide în fiecare an la data de l aprilie şi se închide la 31 octombrie.Lacul este gospodărit de A.J.V.P.S. Neamţ, fiind accesibil pescarilor de munte din întreaga

ţară. Celor ce poposesc pe malurile lacului le recomandăm şi cîteva excursii prin împrejurimile neasemuitului masiv al Ceahlăului, Koghenonul sfînt al lui Zamolxe.

Cînd treci podul Liscului, unde drumul spre Schitu Durău se desparte din cel de Topliţa (km 236 al DN 15 Bacău—Bicaz—Poiana Teiului—Borsec—Topliţa—Turda), te opreşti la 200 m, unde pe dreapta o bisericuţă veche, monument istoric, merită cîteva clipe de atenţie. Ajuns după 6 km la ruinele Palatului Cnejilor, învăluite în legendă şi zbuciumate evenimente, vei afla povestea turnurilor lui Budu, de sus de pe Ceahlău, nefericitul viteaz al oştii lui Alexandru cel Bun, îndrăgostit de domniţa Ana, fata domnitorului. Legenda mai spune că atunci cînd lumina pală a lunii oprită pe turnuri trimite umbra acestora peste ruinele palatului, vai de fiinţa ce rătăceşte printre ruine, căci se preface în strigoi...

Se pare că din această legendă s-a inspirat Eminescu în poemul său „Strigoii".Din anul 1975 s-a deschis de la Izvorul Muntelui spre Schitul Durău un drum ce înconjoară şi

traversează masivul pe sub rezervaţia naturală forestieră de crini (larice) din Ceahlău, declarată în anul 1941. Arboretele de zadă se întind pe versantul vestic al muntelui, pe brînele însorite ale Piciorului Scurt, pe Poliţa cu Crini, Criminiş şi Piatra cu Apă. Aici îşi duc traiul destul de tihnit cele vreo 20 capre

negre, provenite din cele 6 exemplare prinse în Retezat şi eliberate în anul 1970 la Poiana Sahastrului. Tot aici, pe poliţe, vegetează la adăpost de dorinţele turiştilor pîlcuri de floare de colţ, monument al naturii. Mai sînt protejate în această „insulă" a Ceahlăului specii rare de plante ca: Fagus taurica, Viola alpina, Carex rupestris, Conioselinium tataricum, Cypripedium calceolus, Empetrum nigrum, din cele 800 specii de fanerogame, cît găzduieşte rezervaţia.

La Schitul Durău, staţiune montană într-o dezvoltare impetuoasă, ajungi la capătul a 21 km de la Izvorul Muntelui sau după 29 km din DN 15 (km 287 sub baraj). Găseşti aici confortul orăşenilor rafinaţi, restaurante, baruri şi o dublă pistă automată de popice. Schitul Durăului te întîmpină cu impresionanta pictură murală a lui Tonitza cu sfinţi zugrăviţi după chipul oamenilor Ceahlăului.

Privind misterioasa cetate a Ceahlăului din Poiana Durău, în fapt de seară, cînd soarele scăpată peste munţi, vei reţine în suflet trăiri fără egal. Panaghia, fecioara îndrăgostită de soare, se îmbracă în haina diafană a razelor roşii trimise de alesul inimii. Toaca trimite spre alte lumi valuri subţiri de ceaţă. Peste Turnurile lui Budu plutesc năluci venite din legendă. Dorobanţul îşi trage peste frunte căciula umbrelor de seară şi peste tot tronează discul alb al lunii, înfruntînd ultimele raze de soare ce îmbracă Ceahlăul într-un albastru ireal.

Salba de lacuri situată în aval de Bicaz, la poalele masivului Tarcău, prezintă importanţă pentru pescarii de păstrăv numai pînă la Piatra Neamţ: Pîngăraţi, Vaduri, Bîtca Doamnei şi Reconstrucţia—Piatra Neamţ, unde regimul lor hidrologic este condiţionat de cel de funcţionare a hidrocentralei de la Stejaru—Pîngăraţi şi în continuare de cel al micilor hidrocentrale ale fiecăruia.

Datorită deselor vidări ale lacurilor, o gospodărire piscicolă raţională nu poate fi făcută, fauna piscicolă fiind evacuată odată cu apele, tocmai cînd a ajuns bună de pescuit.

LACUL PÎNGĂRAŢI, format în anul 1964, este cel care-şi amestecă apele la coadă cu cele din canalul „Hidrocentralei V. I. Lenin".

Situat la altitudinea de 369 m, lacul are o suprafaţă de 155 ha, o adîncime de 15 m şi un volum de 6 750 mii mc apă. A fost populat cu diverse specii de salmonide, printre care şi coregon, şi conţine, ca dealtfel toate lacurile din aval, mai mult ciprinide: clean, moioagă, oblete, porcuşori, boiştean etc.

Coada lui este situată în dreptul km 298 al DN 15 Turda—Piatra Neamţ, la 17 km de Piatra Neamţ.

LACUL VADURI este situat imediat în aval de cel de la Pîngăraţi, la altitudinea de 350 m, luînd fiinţa în anul 1966.

În suprafaţă de 115 ha, cu o adîncime a apei de 15 m, lacul acumulează un volum de 5 600 mii mc apă. Coada lacului este situată în dreptul km 301, la 14 km de Piatra Neamţ.

LACUL BÎTCA DOAMNEI, situat la altitudinea de 324 m, este cel mai mare dintre ele, avînd o suprafaţă de 235 ha. A fost înfiinţat în anul 1965 şi are o adîncime a apei de 15 m şi un volum de 10 milioane mc apă.

Pe luciul lui se adună primăvara şi toamna stoluri de raţe sălbatice, numeroase familii îndeosebi de lişiţe, rămînînd şi cuibărind în vegetaţia de pe maluri sau chiar în pădure.

Sus, pe Bîtca de la coada lacului, săpăturile au scos la iveală urmele unei cetăţi dacice peste care s-a suprapus una medievală. Cetatea dacică — singura de1 acest gen descoperită în Moldova — înconjurată de palisade înalte de 6 m, avea două sanctuare identice cu cele din Grădiştea Muncelului. Cetatea ce se întindea sus pe Bîtca Doamnei, pe 2 ha suprafaţă, era un punct strategic de importanţă deosebită pentru accesul spre munte. Ea a fost distrusă de romani.

Lacul este situat în dreptul km 305, la 10 km de Piatra Neamţ.LACUL PIATRA NEAMŢ, denumit şi Reconstrucţia, înfiinţat în anul 1963, este situat în

dreptul oraşului, la altitudinea de 313 m şi are cea mai mică suprafaţă din cele 4 lacuri satelite — 16 ha, adîncimea apei de numai 4 m şi un volum de 250 000 mc apă.

Pe lac este amenajat un restaurant prevăzut cu debarcader pentru plimbările de agrement.De la lac, albia Bistriţei este puternic poluată de deversările de la fabrica de celuloză

Reconstrucţia din Piatra Neamţ, motiv pentru care lacurile din aval nu mai oferă condiţii de dezvoltare faunei salmonicole.

Toate lacurile sînt date în folosinţa A.J.V.P.S. Piatra Neamţ, fiind libere la pescuit între l mai— 31 octombrie.

VI. Munţii Hăşmaş

Denumiţi şi Hăghimaş, sînt formaţi din roci cristaline şi sedimentare, fiind săraci în lacuri naturale, ca şi vecinii lor de răsărit şi de apus: Ceahlău, Tarcău şi Giurgeu.

Natura a format în centrul lor, atunci cînd munţii s-au cutremurat şi au alunecat la vale, un unicat, iar omul a creat apoi una din perlele montane din şiragul staţiunilor climaterice carpatine, Lacu Roşu.

Tot omul, acest dăltuitor de frumos, cînd nu e pornit pe distrugere, vrînd să aibă pentru delectarea sa şi a celor ce urmează nealterat acest unicat, i-a dat „fraţi" două lacuri mai mici să-l apere de îmbătrînirea la care era hărăzit de natură prin colmatare.

La poalele masivului, pe rîul ce se îndreaptă vijelios peste stînci, certat cu fratele său ce a apucat spre miazănoapte, tot omul, stăpînind apele mîniate, a dat fiinţă unui mic lac de acumulare pentru a avea apă spre trebuinţele lui, nu departe de unde fratele acesta zbuciumat al Mureşului îşi pornea apele de vale, spre miazăzi, lacul de la Bălan.

Fig 07. Munţii TARCĂU, HĂŞMAŞ, CIUC, VRANCEILACU ROŞU. Într-o zi a lunii iulie 1837, după numeroase ploi, s-a pornit în Munţii

Hăşmaşului o furtună năprasnică cu descărcări electrice ce au dat foc pădurilor. Din muntele Ucigaşului, străjuit de Suhardul Mare, s-a desprins un piept cu codri cu tot şi alunecînd s-a aşternut în vale, acolo unde 3 pîraie — Licaş, Roşu, şi Pîrîul Oii — îşi dădeau mîna spre a forma pîrîul Bicazului. O imensă desprindere (2 km lungime) a trenei de argilă şi blocuri de pe versanţii Suhardului Mare s-au prăvălit în vale zăgăzuind apele a 3 pîraie, formînd astfel una din perlele Carpaţilor Orientali, Lacu Roşu sau Lacu Ucigaşului.

Legenda (pentru că fiecare fenomen neobişnuit dă naştere la legende) spune că o fată frumoasă, răpită şi necinstită de un haiduc într-o peşteră din Munţii Suhardului, a înduplecat cu lacrimile sale spre răzbunare pe bătrînul munte de piatră, făcîndu-l să-şi prăvale stîncile, îngropînd astfel de viu pe făptaş. De aceea muntelui prăvălit i se mai spune şi Ucigaşul.

Denumirea de Lacu Roşu a primit-o de la argilele cu oxizi de fier şi de la stînca roşie a Suhardului Mic, ce-şi reflectă silueta în apele lacului, de dimineaţă pînă spre seară.

Lacu Roşu este situat la altitudinea de 983 m, are o suprafaţă de 13 ha şi o adîncime maximă a apei de 12,5 m. Perimetrul său măsoară 3 km, lungimea l km, iar volumul de apă 680 000 mc.

În lac se varsă separat, la coada lui, pîrîul Licaş, pîrîul Roşu şi pîrîul Oii, ultimele două oprite înainte de intrarea în lac de cîte un baraj înalt, în scopul reţinerii aluviunilor ce, de-a lungul anilor, ar fi colmatat lacul.

Dinspre Suhardul Mare (stînga lacului) intră în lac pîrîul Suhard, care formează un estuar important al lacului, dîndu-i acestuia un contur de cizmă.

Temperatura maximă a lacului atinge vara la suprafaţa apei 22°C. Iarna lacul îngheaţă pe o adîncime de 60—70 cm, pe toată suprafaţa sa.

Ineditul lacului îl formează trunchiurile de molid rămase în picioare la cataclismul din 1837 şi care s-au conservat în apă.

Din lac se formează pîrîul Bicaz, ce cade peste praguri formînd cascade şi chei de o rară frumuseţe.

Populaţia piscicolă a lacului, destul de pestriţă şi unică pentru un lac de munte, este formată din specii de salmonide şi ciprinide constrînse să vieţuiască împreună într-un'lac situat la altitudinea de aproape l 000 m.

Băştinaş, păstrăvul indigen a pus stăpînire pe lac formînd actualmente specia tipică cu puncte roşii ce-şi trage sursa din pîraiele afluente, şi cel de lac (cu puncte negre) constituind o formă a păstrăvului indigen adaptată de-a lungul anilor la viaţa lacustră. Acesta din urmă atinge greutatea de 1,5 kg.

În anul 1941 a fost introdus în lac un număr de 2000 buc. babuşcă (Rutilus rutilus carpathorossicus), aduse după cît se pare din lacul Balaton.

Specie de şes şi lacuri, babuşca s-a adaptat totuşi la condiţiile de altitudine, atingînd dimensiuni pînă la 35 cm, fiind foarte abundentă în lac.

În anul 1943, nişte pescari din Gheorgheni, pescuind la păstrăvi cu boiştean, şi-au deversat surplusul în lac. Astăzi boiştenii din lac ating dimensiuni pînă la 14,5 cm, dimensiunea cea mai mare la care se întîlnesc în apele ţării noastre.

În anul 1956, din puieţii rezultaţi din icrele de coregon aduse de către fostul Institut de cercetări şi proiectări piscicole al României, din Polonia şi U.R.S.S. — o parte au fost introduşi şi în Lacu Roşu. Specia s-a adaptat cu uşurinţă în noul biotop, ajungînd în anul 1962 la dimensiunea de 30 cm.

În anul 1958, prin introducerea icrelor de păstrăv curcubeu în păstrăvăria de pe malul lacului, acesta a fost populat fără intenţie cu păstrăv curcubeu scăpat din puierniţele şi bazinele păstrăvăriei.

Deci varietate de specii pentru varietatea mare de turişti-pescari care-şi petrec concediul de odihnă în staţiunea de pe malul lacului.

La coada lacului, înainte de confluenţa pîrîului Licaş cu pîrîul Roşu, funcţionează o păstrăvărie care produce puietul necesar repopulărilor anuale a apelor din bazinele pîraielor afluente lacului. După amenajarea făcută în anul 1957, păstrăvăria a trecut la producţia de păstrăv de consum solicitat de staţiune, icrele de curcubeu aducîndu-se în fiecare an de la păstrăvăria Cîmpu-Cetăţii,

situată lîngă Sovata.Pescuitul în lac poate fi practicat de orice persoană aflată în staţiune în baza unei autorizaţii ce

se eliberează la păstrăvărie, contra unei taxe modeste de 10 lei/zi. Cei ce pescuiesc la babuşcă şi boiştean pot folosi momeli naturale, pescuitul păstrăvilor fiind permis însă numai cu momeli artificiale. Trebuie să fii maestru în aruncări pentru a nu fi nevoit să încerci rezistenţa firului de nylon în cioturile de brazi ce-şi scot chipul peste luciul apei. Celor mai puţin norocoşi în ale unditului le stă la dispoziţie un bazin de pescuit în păstrăvărie, unde, în schimbul unei taxe de 5 lei/buc., pot pescui după dorinţă păstrăvi în greutate minimă de 100 g.

Lacu Roşu, declarat monument al naturii, era ameninţat cu colmatarea datorită aluviunilor transportate de afluenţii săi principali.

Puţin mai sus de coada lacului, pe pîrîul Roşu şi cel al Oii, străjuiesc astăzi două baraje din zidărie de piatră şi ciment construite în scopul reţinerii aluviunilor transportate de cele două pîraie.

În spatele fiecărui baraj, construit în urmă cu două decenii pe afluenţii Pîrîul Roşu şi Pîrîul Oii, s-a format cîte un lac de acumulare.

LACUL OII, situat în spatele barajului cu acelaşi nume, îşi întindea oglinda apei la altitudinea de l 000 m, pe o suprafaţă de 3 ha şi o adîncime de 5 m. În anul 1976, însă, apa s-a infiltrat pe sub baraj creînd o breşă adîncă şi în spatele lui a rămas numai nămolul adus de ape în anii cînd lacul încînta privirile şi dădea satisfacţii pescarilor. Barajul construit de fostul Minister al Silviculturii a fost predat în anul 1967 Consiliului popular al oraşului Gheorgheni şi se aşteaptă ca acesta să fie repus în funcţiune încă în cursul anului 1980.

LACUL PÎRÎULUI ROŞU este situat la altitudinea de l 000 m, are o suprafaţă de peste 3 ha şi o adîncime la baraj de 10 m. Este populat cu păstrăv indigen şi mai puţin cu păstrăv curcubeu şi este dat liber la pescuit turiştilor aflaţi în staţiune, în acelaşi mod ca şi Lacu Roşu.

Accesul în staţiunea situată la altitudinea de l 000 m şi respectiv la cele 3 lacuri se face pe DN 12 C Gheorgheni—Bicaz (total 57 km), cu plecare din Gheorgheni de la km 132 -f- al DN 12 Miercurea Ciuc—Topliţa sau din Bicaz de la km 287 al DN 15 Turda—Topliţa—Borsec—Piatra Neamţ.

De la Gheorgheni pînă în dreptul lacului, corespunzînd şi amplasamentului păstrăvăriei, sînt 24,5 km, iar pînă la ieşirea din staţiune, 27 km. Din Bicaz pînă la intrarea în staţiune sînt 30 km (DN 12 C, km 27), iar pînă la păstrăvărie 32,5 km (km 24+). Cele două lacuri artificiale de baraj sînt situate în apropierea şoselei, imediat lîngă păstrăvărie. Cel de pe pîrîul Roşu constituie sursa de alimentare cu apă a acesteia.

În afara vilelor din staţiune şi a cabanelor situate pe malul pîrîului Bicaz, amonte de chei, cazare îţi oferă şi cele două case de vînătoare, una situată pe malul lacului lîngă păstrăvărie şi alta pe pîrîul Oii, mai sus de lacul cu acelaşi nume, fiecare dintre ele avînd cîte 3 camere de 2 persoane.

De acolo de unde apa lacului trece peste barajul natural format din stîncile de calcar prăvălite acum 140 ani din Suhardul Mare, începe Valea Bicazului, pîrîu năbădăios, care de-a lungul mileniilor a luptat clipă de clipă cu stînca de calcar pentru a săpa pe o distanţă de 6 km unele din cele mai impunătoare, mai sălbatice şi mai frumoase chei din lanţul Carpaţilor româneşti.

În drumul său, pîrîul Bicaz străbate trei sectoare de chei:— între Chei, de la ieşirea din lac şi pînă în dreptul km 29. Pe o lungime de mai bine de 2 km apa

cade zgomotos formînd bulboane cu stropi de curcubeu, ghicite în stînga şoselei ce se strecoară lipită de munte, spre „a dă ochii" cu pîrîul după ce iese din tunel (km 29);

— Poliţele Bardosului, de la tunel pînă la confluenţa cu Bicăjelul (km 30,8), afluent de dreapta, porţiune mai largă, în care şoseaua, scăpată spre coborîş în serpentine strînse, priveşte la Piatra albă a Altarului, cocoţată sus, în stînga ei;

— Gîtul Iadului, de la pîrîul Bicăjel pînă la limita dintre judeţele Harghita şi Neamţ (km 32). Pereţii sînt impresionanţi, înalţi pînă la 300 m, lăsînd uneori abia o zare de lumină şoselei ce se fereşte de apa pîrîului vijelios muşcînd din rădăcina muntelui.

Chei de o deosebită grandoare, cu înălţimi ce ating 400 m, cheile Duruitoarei, sus, şi cele ale Bicăjelului la vărsare, formează în drumul său şi pîrîul Bicăjel, iar mai puţin impresionante afluenţii din stînga Bicazului: Cupaşul şi Bardosul.

Sus, pe înălţimile pereţilor calcaroşi, acolo unde anii au adus prin vînturi cîte o mînă de ţarina, plante rare şi-au înfipt rădăcinile firave ca şi sus pe tăpşane sau pe padini miniaturale: floarea de colţ, ghinţura, garofiţa de munte, tulichina, ienupărul etc.

În zilele de toamnă, drumeţului prin chei îi este dat să audă un fluier de melodie plăcută ce se îngînâ între pereţii apropiaţi. Un zbor ca de fluture trădează o păsărică minusculă (15 cm) viu colorată cu amestec de gri, roşu, negru şi puţin alb. Este o specie destul de rară trăind de obicei prin chei şi pe ver sânţi cu pereţi abrupţi — fluturaşul de stîncă (Ticho aroma muraria).

Pentru frumuseţea peisagistică, pentru bogăţia plantelor rare, pentru structura lor geologică

interesantă, Cheile Bicazului, alături de Lacu Roşu, fost declarate rezervaţie naturală, cuprinzînd o prafaţă de 960 ha.

În anul 1973 a fost descoperită în zonă Peşteri Munticelu, una din cele mai mari şi mai interesan peşteri din Carpaţii Orientali, accesibilă în 4 ore de mers pe potecă de la cariera de calcar din avalul Cheilor Bicazului.

LACUL MESTEACĂN, denumit şi lacul Bălan, este situat la izvoarele Oltului, mai sus de comuna Sîndominic, care limitează în aval apele de munte ale acestuia la altitudinea de aproximativ 900 m. Înfiinţat în scopul furnizării apei necesare localităţii şi minelor, lacul este situat la 2 km amonte de oraşul minier Bălan.

În suprafaţă de 15 ha şi cu o adîncime a apei do 16 m, lacul acumulează un volum de 800 000 mc apă. Este populat cu diverse specii de salmonide şi parţial cu ciprinide. Este gospodărit de A.J.V.P.S. Miercurea Ciuc.

Lacul este situat de la Sîndominic pe Olt în sus, accesibil fiind din DN 12 Miercurea Ciuc—Gheorgheni—Topliţa. De la km 104,5 al DN 12 se ajunge în oraşul Bălan, după 13 km de drum modernizat, de unde mai sînt circa 2 km.

În Sîndominic este halta C.F.R. Izvorul Oltului de pe linia Braşov—Sf. Gheorghe—Gheorgheni—Topliţa—Baia Mare.

De la baraj, se ajunge pe pîrîul Scaunului, în 1½ ore, la cabana turistică de sub Piatra Singuratecă.

VII. Munţii Ciucului

Situaţi în zona flişului cretacic, înconjuraţi de o bogată reţea hidrografică — Trotuşul la nord şi est şi Oltul cu afluenţii săi la vest şi sud — aceşti munţi sînt purtătorii singurului lac de origine vulcanică din ţară — lacul Sfînta Ana. Un lac de baraj natural completează zestrea hidrografică naturală inedită a acestor munţi — Lacul Bolătău. Şi parcă pentru o completare spre armonie, omul a construit şi el un,ac artificial de mare suprafaţă, într-un peisaj de mare atracţie turistică — Lacul Poiana Uzului.

Lacul Sfînta Ana împreună cu Tinovul Mohoş au fost constituite în rezervaţie naturală complexă, întinsă pe o suprafaţă de 80 ha.

Lîngă Lacul Poiana Uzului vegetează unul din puţinele arborete naturale de tisă, format din 300 exemplare, răspîndite pe 3 ha, la altitudinea de 650 m, aproape de confluenţa pîrîului Sec cu Izvorul Alb, afluent al Uzului.

Pe valea Doftanei, afluent al Trotuşului, în aval de Dărmăneşti, este situat, la 370 m altitudine, parcul dendrologic Doftana, rezervaţie forestieră conţinînd 220 specii vegetale.

LACUL SF. ANA este aşezat în masivul Ciumatu, din Munţii Ciucului, pe fundul craterului unui vulcan stins, adînc de cca 200 m, la o altitudine de 950 m. De formă aproape circulară, cu o lungime de 620 m şi o lăţime maximă de 460 m, lacul are o suprafaţă de 19,50 ha şi o adîncime maximă de 7 m. Este înconjurat de arborete de fag şi răşinoase.

Neavînd alimentare şi evacuare de suprafaţă, lacul este alimentat din apele de precipitaţie, probabil şi de nişte izvoare de adîncime.

Populaţia piscicolă a lacului, formată în exclusivitate din somn pitic (Ictalurus nebulosus, Le Sueur), îşi trage originea din cei l 000 de puieţi aduşi în 30 noiembrie 1908 din Ungaria.

Somnul pitic, plasat din greşeală în afara arealului său de dezvoltare (Sf. Ana este singurul lac de munte care conţine această specie), a degenerat din cauza temperaturii scăzute a apei şi din lipsă de hrană, lungimea maximă a exemplarelor existente nedepăşind 25 cm, faţă de 50 cm, la o dezvoltarenormală.

Dat fiind faptul că proprietăţile fizico-chimice ale apei sînt propice dezvoltării salmonidelor, se impune luarea unor măsuri pentru popularea lacului cu păstrăv (de lac). Trebuie avută în vedere prolificitatea mare a speciei existente (un exemplar depune circa 4 000 de icre anual) şi posibilitatea utilizării lui ca hrană pentru păstrăvi, motiv pentru care acesta din urmă trebuie introdus la dimensiuni mari.

Lacul este dat în folosinţa A.J.V.S.P. Miercurea Ciuc, pescuitul fiind permis în perioada l mai-14 septembrie în orice zi a săptămînii. Accesul la lac se face pe drumul forestier, lung de 17 km, care pleacă din Bixad, de la km 40+ al DN 12 Sf. Gheorghe—Miercurea Ciuc.

La marginea pădurii, aproape de malul lacului, este situat un motel, care asigură atît cazarea cît şi masa turiştilor veniţi să-şi petreacă o zi de odihnă pe malul lacului.

Din centrul staţiunii Tuşnad-Băi (km 45+), o potecă de picior urcă în serpentine şi te scoate după 3 ore la lac, iar din Bixad (km 40+) după numai 2 ore.

Lacul Sf. Ana, unicat în Carpaţii româneşti, este cuprins în lista monumentelor naturii, făcînd

parte dintr-o rezervaţie ştiinţifică naturală de 76 ha. Aceasta înglobează şi Tinovul Mohoş, denumit şi LACUL CU MUŞCHI, situat spre NE de Lacul Sf. Ana, îs altitudinea de l 050 m, într-un alt crater de vulcan. Este denumit de localnici „Locul cu coacăze".

Se pare că pe locul actualului tinov a existat cîndva un lac dar acesta s-a colmatat cu timpul, dînd naştere la turbărie. Aceasta este originală deoarece păturile de vegetaţie alternează cu numeroase ochiuri cu apă limpede.

Se întîlnesc în tinov specii forestiere ca: anin, mesteacăn şi pin, alternînd cu pîlcuri de muşchi din speciile Polytrichum şi Sphagnum, din ultimul reprezentativ fiind Sphagnum ampullaceum. Se păstrează aici o specie rară — relict glaciar — Dryopteris cristata, interesantă ca şi păianjenul de munţi înalţi; Mitopus mono.

Datorită farmecului acestui straniu colţ de natură,, romancierul maghiar Jokai Mor i-a dedicat locului un capitol în romanul său intitulat Balvanyos var. Merită menţionată, în apropierea celor două obiective citate, staţiunea balneoclimaterică Balvanyos şi sanatoriul Turia.

LACUL POIANA UZULUI, care şi-a început formarea în anul 1972, în spatele barajului de beton în semicerc, înalt de 80 m, s-a construit în scopul alimentării cu apă potabilă şi industrială a întreprinderilor din judeţul Bacău.

Situat la altitudinea de 550 m, pe Valea Uzului, pe care a acoperit-o pe o lungime de aproape 5 km, lacul are o suprafaţă de 335 ha, o adîncime maximă de 75 m şi un volum de 90 mii. mc.

A fost populat cu păstrăv curcubeu îndată după formare, dar a fost şi el golit la cîţiva ani după aceea pentru unele remedieri la baraj.

Actualmente este din nou populat cu păstrăv curcubeu şi păstrăv indigen, fiind în gospodărirea A.J.V.P.S. Bacău.

La baraj există un primitor motel care oferă cazare şi masă pescarilor sau turiştilor sosiţi pe malul lacului, în plăcutul aer al pădurilor de fag, molid şi pin care înconjoară lacul.

Lacul este accesibil auto pe drumul modernizat ce porneşte din Dărmăneşti din DN 12 A la km 89 şi ajunge la baraj după 10 km, iar la coada lui după 16 km.

În amonte se întinde Valea Uzului cu principalul ei afluent, populat cu păstrăv, Valea Bărzăuţei, gospodărită de Ocolul silvic din Dărmăneşti.

Sus, în versantul drept al lacului, la 5 km pe drum forestier, se poate vizita arboretul bătrîn de tisă de pe Izvorul Alb, cu înălţimi de 6—7 m şi vîrste seculare.

LACUL BOLĂTĂU sau Bălătău, este situat în masivul Nemira în bazinul Izvorului Negru, afluent al Uzului, în comuna Sălătruc, la altitudinea de 550 m.

Format în urma alunecării unor terenuri în anul 1850, alunecare care a barat cursul Izvorului Negru, lacul se întindea pe o suprafaţă mai mare, actualmente redusă la 4,50 ha, datorită drenajului şi colmatării parţiale la coadă a lacului.

Luciul de apă se întinde actualmente pe 370 m lungime şi 120 m lăţime maximă şi are o adîncime de 3 m.

Altitudinea relativ ridicată — alături de caracterele fizico-chimice ale apei (pH = 7—7,3; duritate totală 13 g germane; aciditate liberă 0; O2—10,5 mg/1 la o temperatură a apei de 3°C la 12. III. 1974) îl fac apt pentru populare cu păstrăv, cu atît mai mult cu cît izvorul care-l alimentează are un debit de cca. 10 l/sec.

Suprafaţa şi adîncimea lacului pot fi considerabil mărite prin executarea la ieşirea apei din lac a unui baraj înalt de 2 m şi lung de 6 m.

Lacul este populat cu specii de ciprinide de importanţă redusă, aflate în afara arealului lor optim.

Accesul auto la lac se face din şoseaua care urcă din Dărmăneşti la Poiana Uzului. De la km 7 al acesteia, prin Sălătruc, pe drumul forestier de pe Izvorul Negru sînt 5 km pînă la lac.

Lacul este aşezat în mijlocul pădurii în cîntec de păsărele şi răcoare.

VIII. Munţii Vrancei şi ai Buzăului

Acolo unde lanţul Carpaţilor face misteriosul cot spre soare-apune, în partea de centru a aşa-numiţilor Carpaţi de Curbură, sînt situaţi Munţii Vrancei şi ai Buzăului, aceştia din urmă formaţi din masivele Penteleu, Podu Calului şi Ivăneţu, la vest de rîul Buzău şi respectiv Siriu, Tătaru şi Monteoru, în partea nord-estică a acestei văi. Carpaţi şi Subcarpaţi misterioşi poartă în ei geneza unor fenomene ce se întîlnesc rar în cuprins de ţară: strîng la un loc, pe teritoriu grupat, dealuri cu sare la suprafaţă (Sarea lui Buzău), gaze naturale ce ies şi ard zi şi noapte (Focul viu de lîngă Terca şi Andreiaşu), vulcani ce noroiesc scoţînd mereu la suprafaţă pămînturi din lumea necunoscută (vulcanii noroioşi de la Pîclele) în locuri cu mişcări ale scoarţei cu epicentrul în zona lor, mişcări ce trimit la vale munţi sau dealuri, schimbînd faţa pămîntului.

În Valea Zăbalei, în urma ploilor mari de început de iunie 1977, dealul Răoasa, situat mai sus de Căldări, a pornit de vale cu pădure cu tot blocînd cursul văii şi formînd un lac natural de baraj de cca 3 ha suprafaţă. Rîul vijelios a săpat numai în cîteva luni pragul înalt de 30 m şi Zăbala a scăpat din nou spre libertate lăsînd în urmă arbori îngropaţi pînă la brîu în mîl.

LACU VERDE este unicul lac natural din Munţii Vrancei, format cu mulţi ani în urmă din alunecarea unui versant care a barat un pîrîiaş afluent al Şuşiţei.

Este situat la altitudinea de l 040 m, în plantaţia de molid. Malurile acoperite de o pătură deasă de muşchi crescuţi printre mesteceni rari, alături de trunchiurile prăvălite în apă, dau o notă de inedit locului.

În timpul secetei prelungite din anul 1946, pădurea bătrînă din jurul lacului a luat foc şi parte din trunchiuri s-au prăbuşit în lac.

Atît pe margini cît şi la evacuare, lacul este năpădit de vegetaţie submersă, un grup de papură, dînd aspect straniu lacului înconjurat de pădure.

În suprafaţă iniţială de 0,25 ha şi cu o adîncime maximă a apei de 2 m, lacul avea fundul acoperit cu un strat de mîl fin, cleios, de 2 m grosime.

În apa lacului trăiau mormoloci de broască şi cîţiva boişteni şi grindei, ajunşi aici prin nu se ştie ce întîmplare.

În vara anului 1977, lacul a fost supus unei acţiuni de curăţire şi amenajare. S-au scos astfel aproape 100 mc material lemnos, format din trunchiuri înfipte în mîlul de pe fund. Apa lacului s-a scurs printr-un şanţ adînc săpat la evacuare şi mîlul s-a scos în cea mai mare parte, realizîndu-se un lac de 0,50 ha. Prin construirea unui baraj de zidărie de piatră, s-a mărit şi adîncimea apei la 4 m.

Pe malul lacului s-a construit o micuţă cabană, viitor loc de popas pentru pescarii ce vor veni să-şi petreacă o zi de odihnă la sfîrşit de săptămînă.

La cca 400 m amonte s-a amenajat un lac mai mic (l 000 mp), în mare parte colmatat, avînd însă fundul din rocă tare.

Amîndouă lacurile sînt alimentate de un pîrîiaş cu un debit de aproximativ 10 l/sec, avînd apă rece (12°C în 28.VII.1976 şi 11,5°C în 28.VII.1977).

Lacurile au fost populate în toamna anului 1977 cu puiet de păstrăv curcubeu adus de la păstrăvăria Lepşa, situată la numai 12 km de lac.

Accesul la lac se face de la Soveja, pe drumul forestier Dragomira — 5 km, şi în continuare pe poteca de picior timp de o oră, iar de la lac pînă la capul drumului forestier, în coborîre, se fac numai 45 minute.

De la casa de vînătoare Zboina, prin Vf. Zboina Neagră, se fac pînă la lac 1½ ore, iar direct 1¼ ore.

Lacu Verde, creaţie a naturii şi a omului, este astăzi una din micile perle ale Munţilor Vrancei, care răsplăteşte din plin, prin clipele de linişte şi destindere, puţinul efort făcut pentru a ajunge pe malurile sale cu ape în care se scaldă siluetele de mesteceni albi cu frunze îngînînd a cîntec de mioriţă.

LACUL VULTURILOR, denumit şi Mălîia sau Siriu, datorită vîrfului ce-i stă strajă spre SV, este un lac de nivaţie situat la altitudinea de l 405 m, în golul alpin al masivului Siriu.

În suprafaţă de 0,90 ha, lacul are o adîncime maximă a apei de 2,5 m. Datorită materialului fin provenit din dezagregarea rocilor şi depus pe fundul lacului, antrenat de valurile provocate de vînt, apa este tulbure pentru un lac situat la altitudinea menţionată. Temperatura apei urcă în zilele călduroase de vară pînă la 18,5°C (21.VII.1977).

Orientat NE—SV, lacul are pe versantul sudic o plantaţie tînără de pin deasupra căreia pantele sînt colorate de verdele tufelor de anin tîrîtor (Alnus viridis).

Nivelul lacului este variabil în funcţie de cuantumul precipitaţiilor şi de gradul de evaporaţie al apei, întrucît nu are nici izvoare de suprafaţă şi nici evacuare. Spre culmea Mălîiei, un mic izvoraş, a cărui apă nu se încălzeşte vara peste 7°C, încearcă timid să aducă prospeţime efemeră oglindei ce devine lucie numai în zilele de linişte cînd „Poarta Vînturilor" nu mai vuieşte, slobozind curenţii spre lac.

Lacul, lipsit iniţial de faună piscicolă, a fost populat cu puiet de păstrăv curcubeu, adus de la păstrăvăria Valea Stînii de pe Telejenel, în anul 1969.

Fig 08. LACUL VULTURILORPuieţii rezultaţi din icrele embrionate aduse în primăvara anului 1976 de la păstrăvăria

Ceahlău şi incubate în apa lacului au ajuns după l an şi 2 luni la dimensiunea 14—17 cm, aproape buni de undiţă.

Lacul se valorifică piscicol prin autorizaţii de pescuit eliberate la faţa locului.Pe malul lacului s-a construit în anul 1973 o cabană ce stă la dispoziţia turiştilor pescari, avînd

2 camere cu cîte 2 dormeze şi 2 camere cu priciuri.Cabana dispune şi de 3 bărci din plastic, de cîte 2 persoane.

Accesul la lac este posibil pe mai multe trasee turistice, toate cu plecare din şoseaua naţională Buzău— Nehoiu—Braşov (DN 10) — Din DN 10, km 97,2 (localitatea Crasna), un drum forestier lung de 6,5 km urcă pe Pîrîul Crasna şi

pe afluentul acestuia Urlătoarea. De la capătul lui, o potecă nemarcată urcă prin pădure şi iese la stîna dărăpănată de „La Băloiu", situată în bătaia cocoşilor de munte de la Izvoarele Urlătoarei. De aici se trece prin „Poarta Vînturilor" pentru a ajunge la lac, după un parcurs de 2 ore de la capătul drumului.

— Din DN 10, km 85,4 (amonte de băile Siriu), un drum forestier lung de 6 km urcă pe Valea Neagră pînă la observatorul pentru urs (875 m alt.). De aici, prin plantaţie şi pe la stîna Doru Muntelui, se ajunge la lac după aproape 3 ore de urcuş.

Lacul este uşor accesibil şi de la păstrăvăria Valea Stînii de pe Telejenel, prin şaua Tabla Buţii, lîngă care zac osemintele eroilor din primul război mondial, pe sub vîrfu Tătaru-Mare şi apoi Vf. Tătăruţ, după un parcurs de 3—4 ore.

În aval de gura pîrîului Siriu şi băile Siriu, în dreptul km 81,2 al DN 10 Buzău—Nehoiu—Braşov, în curînd va lua fiinţă un mare lac de acumulare pe Buzău, LACUL SIRIU.

În lac vor poposi în afara rîului Buzău şi apele Bîscilor. Bîsca Mică va fi captată amonte de pîrîul Bălescuţ şi introdusă în Bîsca Mare la barajul de la Surduc, unde va poposi şi Bîsculiţa. Apele lacului de la Surduc vor traversa muntele ieşind în amonte de barajul Siriu.

Din culmea care desparte cele două Bîsce, străjuite de vîrful Stînilor cu brînza cea renumită în ţară, Penteleu (l 772 m), au plecat în trecut frunţi de dealuri şi adîncituri de văi, îngropînd sau ridicînd spre înălţimi păduri şi stînci.

După mulţi ani pămîntul răvăşit de la Picioru Caprei sau cel dinspre Brebu a fost acoperit de vegetaţia care s-a ridicat impetuos, ascunzînd mici ochiuri de apă adăpostite în adîncituri, ochiuri care s-au drenat an de an rămînînd doar două să dăinuiască peste vremi.

LACU NEGRU a luat fiinţă dintr-o alunecare de teren din timpuri uitate, materializîndu-se fără schimbări după ce plantaţia de molid din jur s-a ridicat pădure în putere, iar malurile i-au fost acoperite de albul mestecenilor şi frunzele şoptitoare ale plopului tremurător şi ale sălciei căpreşti. Este situat la altitudinea de l 050 m în bazinul pîrîului Brebu, afluent de dreapta al Bîscei Mici.

De formă triunghiulară, orientat pe direcţia SE— NV, lacul este adînc de 5 m, are o suprafaţă de 1,60 ha, fiind alimentat de 2 pîrîiaşe cu un debit de 10—20 l/sec, ce intră dinspre est la baza triunghiului.

Evacuarea se face printr-un emisar de suprafaţă în vîrful triunghiului (NV) debuşînd în cel de-al doilea lac mic de 0,10 ha.

Fundul îi este acoperit de mîl adus în timp de ploi de cele două pîraie care-l alimentează.Siluetele mestecenilor oglindite în apă şi cele cîteva ochiuri de stuf dau notă de inedit lacului

plin de linişte.A fost populat cu totul neinspirat cu caracudă ca şi lacul Hînsaru. Încercarea de introducere a

păstrăvului curcubeu nu a dat rezultat, ea urmînd a se face pe viitor cu exemplare adulte.Apa lacului este relativ rece (16°C la 22. VI.1967, ora 18) atît datorită arboretelor care-l

înconjoară cît şi temperaturii scăzute a izvoarelor alimentatoare (9 şi 10°C la 22.VI.1967).Lacul poate fi transformat, ca şi Lacu Verde din Munţii Sovejii, într-un lac de păstrăvi, prin

construirea unui dig lîngă poteca de vînătoare, menit să înalţe nivelul apei, după curăţirea de mîl a fundului.

Pe malul lacului, într-o mică poieniţă, surîde în soarele vesel al dimineţii o căbăniţă cu 2 camere. Lacul gospodărit de Ocolul silvic din Gura Teghii, este uşor accesibil de la Brebu, punct situat pe Bîsca Mică, la 30 km de Nehoiu şi respectiv la 10,5 km amonte de confluenţa celor două Bîsce, pe la punctul forestier Brebu. Pe poteca de vînătoare, se fac pînă la lac 1½ oră.

De la cabana de pe malul lacului, pe poteca de vînătoare prin terenul frămîntat al vechii alunecări, se ajunge la cabana Piscu Caprei în 1½ ore. De aici se urcă pe Vf. Penteleu în 2 ore sau trecînd Şaua Caprei se ajunge în rezervaţia naturală forestieră de la obîrşia pîrîului Milea-Viforîta în 40 minute. Aceasta, în suprafaţă de 133 ha, este cuprinsă între golul alpin Penteleu şi pîraiele afluente ale Milei: Viforîta şi Căşeria. Arboretul este format din brad, molid şi fag, în amestec, brazii avînd diametre de 130 cm, înălţimi pînă la 56 m şi vîrste pînă la 465 ani.

Din rezervaţie se ajunge la Gura Milei (Tabără de pionieri) în 1½—2 ore, pe pîrîul cu acelaşi nume, însoţit de drum forestier.

În Subcarpaţii Buzăului, la altitudini relativ coborîte, sînt situate cîteva lacuri de alunecare, dintre care două sînt mai importante pentru piscicultura.

LACUL MOCIARU este situat în masivul Ivăneţu în apropierea comunei Plaiul Nucului, la altitudinea de 775 m.

Vechi lac de alunecare, de formă aproape dreptunghiulară, orientat pe direcţia nord-sud, lacul

are o suprafaţă actuală de 7 ha luciu de apă şi o adîncime maximă de 8 m.înconjurat pe două părţi de terenuri agricole, iar pe latura estică şi spre evacuare de o

pepinieră, o pădure de mesteacăn şi o plantaţie tînără, apa lacului este direct influenţată de factori meteorologici. În timpul căldurilor de vară temperatura se ridică la suprafaţă la 25°C, menţinîndu-se însă sub 20°C la fund.

Stuful.a pus stăpînire pe 2/3 din lac, lăsînd numai la mijloc un ochi limpede de apă.Apa lacului provine din ploi şi din topiri de zăpezi, existînd şi mici izvoare de mal, fără debit

de luat în seamă, printre care unul captat într-o fîntînă. Emisarul, sec în cea mai mare parte a anului, a fost barat la ieşire cu un dig din zidărie de piatră, fără însă să coboare în fundaţie pînă la nivelul fundului lăsînd loc de infiltraţie apei.

Lacul a fost populat începînd cu anul 1973, cu crap comun şi cu crap chinezesc (Ctenopharyngodon idella), în intenţia ca acesta să consume vegetaţia existentă.

Este liber la pescuit cu autorizaţie eliberată de Ocolul silvic din comuna Vintilă Vodă.Pe malul lacului există o micuţă cabană cu 2 camere care poate oferi o modestă găzduire celor

ce vin din depărtări prin interesanta zonă a dealurilor albe de sare.Lacul este accesibil de la Gura Teghii prin Plaiul Nucului — canton silvic Mociaru, pe drumul

comunal, după 20 km. De la canton pînă la lac se fac pe jos 25 minute.Pe Valea Slănicului, în care debuşează şi pîrîul Mociar, lîngă Lopătari, la 12 km de cantonul

Mociaru, sînt situate dealurile de la SAREA LUI BUZĂU, albe de sarea aflată peste tot la suprafaţă. Tot aici — accesibil auto — este situat interesantul platou carstic Meledic cu două lacuri naturale: Lacul Mare şi Lacul Dosu Castelului, populate cu caras şi caracudă.

Pe Valea Slănicului, în amonte de satul Terca, la o oră de mers din sat (3 ore de la Lopătari), la obîrşia pîrîului Smoleanu, se află FOCUL VIU, interesant fenomen natural, unde gazele naturale ieşite la suprafaţă ard în permanenţă.

LACUL HÎNSARU este situat într-o alunecare de teren la altitudinea de 900 m, în versantul stîng al rîului Bîsca, la obîrşia pîrîului cu acelaşi nume, afluent al Bîscii Rosilei, mai jos de Gura Teghii.

De formă dreptunghiulară, orientat pe direcţia E—V, lacul are o suprafaţă de 0,50 ha şi o adîncime maximă de 3 m.

Este înconjurat de o pădure de molid care-i dă o notă de pitoresc aparte, malurile fiind acoperite cu stuf şi papură, iar fundul de mîl.

Alimentarea o are printr-un izvor mic situat la limita estică, iar evacuarea, cu un debit redus printr-un deversor construit în partea de NV, formînd mai jos pîrîul care-i poartă numele.

A fost populat din timpuri vechi cu caras, caracudă, care însă se dezvoltă anevoios, datorită apei reci în mare parte a anului. Temperatura maximă atinge 22°C (29.VII.1979).

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic din Gura Teghii, care eliberează şi autorizaţiile de pescuit.

Pe malul lacului există o cabană din chirpici, lăsată în părăsire, care ar putea fi amenajată pentru cazarea celor ce vor să petreacă o zi în odihnitorul peisaj al lacului.

În următorii ani lacul va fi vidat, curăţit de nămol şi stuf şi populat cu păstrăv curcubeu.Este accesibil auto de la Gura Teghii, pe drumul comunal şi pe cel forestier, Tainiţa, pînă în

dreptul lacului (13 km), de unde se urcă pe potecă spre est timp de 15 minute pînă la lac.

IX. Munţii Baiului, Bîrsei şi Bucegi

Munţii atît de vizitaţi de turiştii bucureşteni, situaţi de la curbură pînă la masivul semeţ al Făgăraşului, sînt lipsiţi de zestrea lacurilor naturale.

Sînt totuşi cîteva lacuri artificiale apărute recent pe albastrul liniilor rîurilor de pe hartă, dînd farmec locurilor şi aducînd mulţumiri turiştilor care sînt hărăziţi cu darul de preţ al pescuitului. Tot aici stă pe coasta muntelui, înscris pe hărţi şi cunoscut prin documente, cel mai vechi lac de acumulare hidroenergetic din Munţii Meridionali, lacul Scropoasa.

Pe Doftana, cel mai apropiat rîu de munte de urbea metropolă şi-a întins apele în anul 1972 LACUL PALTINOASA, denumit impropriu şi intrat în toponimie ca LACUL PALTINU.

Barajul în arc, înalt de 107 m, Situat la 650 m altitudine, în cheile denumite,,La Tocile", acolo unde se varsă în Doftana pîrîul Păltinoasa, a adunat în spatele lui apele unui lac în suprafaţă de 215 ha.Lacul a fost construit cu multiple scopuri: de alimentare cu apă potabilă şi industrială a oraşului Cîmpina, de regularizare a debitelor şi de furnizare a energiei electrice într-o microhidrocentrală de 10 MW.

Apa lacului oferă condiţii deosebite de dezvoltare a faunei salmonicole. Temperatura apei este normală la suprafaţă (19°C la 2.VII.1973 ora 14) şi rece la adîncime (12,5°C la locul de evacuare de

fund, valoare înregistrată în aceeaşi zi), motiv pentru care îndată după formarea lui, în anii 1972 şi 1973, a fost populat cu puieţi de păstrăv curcubeu aduşi de la păstrăvăriile Azuga şi Valea Stînii.

La numai un an după populare (iulie 1973), păstrăvii aveau dimensiuni cuprinse între 15—20 cm.

Din păcate, cînd să se bucure pescarii de rodul muncii lor, lacul a fost vidat complet (1975). A fost populat din nou, începînd cu anul 1977.

Lacul este gospodărit din punct de vedere piscicol de A.J.V.P.S. Prahova şi este actualmente liber la pescuit.

Fiind situat la numai 106 km de Capitală, lacul este accesibil majorităţii pescarilor de păstrăvi. Drumul modernizat ce pleacă din Cîmpina (km 89 al DN 1), ajuns în vale, urmăreşte vechiul traseu C.F.F., desfiinţat în 1972, trece pe lîngă lacul Brebu (6 km), intră după 11 km în scurtele dar impresionantele Chei ale Doftanei, traversîndu-le prin tunel şi ajunge la baraj după 17 km de la Cîmpina. Drumul modernizat continuă pe malul stîng al lacului pînă în Teşila, comună situată la coada lacului, la 5 km de la baraj. Lacul este accesibil auto şi din Comarnic, pe un drum pietruit, cu pante mari, care iese în Teşila după 14 km.

Din Teşila continuă drumul forestier prin Trăisteni, pe la cabana forestieră din Valea Neagră (15 km), apoi pe la confluenţa Muşiţei cu Doftăniţa (16,5 km) şi pe Doftăniţa în sus pînă la confluenţa cu Urlăţelu (22 km de la lac), de unde cu piciorul se face ½ oră pînă la Pasul Predeluş (1298 m), care te scoate în Doftana transilvană, cu alt lac de baraj, cel de la Tîrlung-Săcele.

De la cabana forestieră Valea Neagră, turiştii pescari pot trece peste muntele Bobu în Valea Teleajen, ajungînd aici în aval de mănăstirea Suzana pe potecă nemarcată, după un parcurs de 5 ore.

Un alt traseu pentru pescari urcă pe pîrîul Muşiţa (pînă la confluenţa cu afluentul Pîraie, 5 km drum forestier) şi trecînd peste Şaua Găvana (3½ ore de la cap. DF) în Valea Azugii la Valea Roşie (la 15 km de localitatea Azuga) după 4!/2 ore de mers de potecă marcată numai din Găvana.

LACUL TÎRLUNG este situat pe rîul cu acelaşi nume, la altitudinea de 745 m, barajul fiind construit în scopul regularizării debitelor, lacul urmînd să furnizeze apa necesară populaţiei şi industriei braşovene. Cu adîncimea maximă a apei de 37 m, lacul se întinde pe o lungime de aproape 2 km, cu o suprafaţă de 123 ha în lungul drumului naţional 1 A Bucureşti— Vălenii de Munte—Braşov, între km 164,8 şi 167, număr care indică şi distanţa de la Bucureşti pînă pe malul lacului. De la Braşov pînă pe malul lacului sînt 10 km de la staţia PECO spre Babarunca.

Lacul este gospodărit din punct de vedere piscicol de A.J.V.P.S. Braşov, fiind populat de aceasta cu puieţi de curcubeu mai mulţi ani la rînd.

Fig 09. Munţii BUZĂU-BÎRSEI-BUCEGIÎn Munţii Bucegi, pe Ialomiţa cea plină de soare, care se captează în aceste zile la Bolboci,

este situat, la ieşirea din lungile chei ale Zănoagei, cel mai vechi lac hidroenergetic din regiunea montană a ţării. LACUL SCROPOASA, înfiinţat în scopul alimentării uzinei electrice de la Gîlma—Dobreşti, în anul 1932, este situat la altitudinea de l 197 m.

În suprafaţă de 6 ha, cu o adîncime maximă a apei de 15 m, lacul realizează un volum de 350 000 mc apă. A fost populat în nenumărate rînduri cu puieţi de păstrăv indigen, produşi la păstrăvăria Izvorul Tătarului, situată la l 425 m, fiind astfel păstrăvăria cu cea mai ridicată altitudine din ţară.

Din păcate, lacul a fost vidat de nenumărate ori, ultima dată în anul 1978, fauna piscicolă neavînd astfel continuitate, iar măsurile de gospodărire slabă eficienţă.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Moroeni, care eliberează şi autorizaţia de pescuit necesară. Pe malul lacului sînt situate cabanele turistice Scropoasa.

Lacul este accesibil pe potecă de picior de la cabana Cheile Zănoagei prin chei; timp de mers, o oră. La Cheile Zănoagei, ca dealtfel la toate cabanele de pe Valea Ialomiţei, se.ajunge pe DN 71 Tîrgovişte— Sinaia, pornind din Sinaia de la km 120 + al DN l, corespunzător cu km III al DN 71 la intrarea în Sinaia. Se ajunge după 7 km la Păduchiosu, unde se intră pe drumul forestier Păduchiosu—Dichiu—Valea Ialomiţei, urcînd în Dichiu şi coborînd Cheile Zănoagei, după 13 km (Sinaia—Cheile Zănoagei = 20 km).

La capul din amonte al oraşului Pucioasa, acolo unde DN 71 Tîrgovişte—Sinaia traversează Valea Ialomiţei, se află un alt lac, LACUL PUCIOASA. Situat în Subcarpaţi la altitudinea de 400 m, în spatele unui baraj înalt de 30 m, în suprafaţă de 105 ha, a fost construit cu triplu scop: de regularizare a debitelor, de alimentare cu apă şi pentru furnizarea energiei electrice.

După înfiinţarea sa, în anul 1974, lacul a fost populat cu puieţi de păstrăv curcubeu de un an, aduşi de la păstrăvăria Azuga şi apoi cu puieţi de păstrăv indigen, aduşi de la păstrăvăria Izvorul Tătarului, situată sus, la Izvoarele Ialomiţei.

Lacul oferă un loc de agrement important pentru pescarii tîrgovişteni.În anul 1978 a început lîngă baraj construirea unei păstrăvării de consum de mare capacitate

care va da prima producţie începînd cu anul 1983.

Gospodărirea celor două importante obiective piscicole este dirijată de Ocolul silvic Pucioasa, cu sediu în oraş.

Lacul este situat la 105 km de Bucureşti, pe şoseaua Bucureşti—Bîldana—Răcari—Tîrgovişte—Pucioasa şi la 22 km de Tîrgovişte, pe DN 71 Tîrgovişte—Sinaia, la km 68 al acestuia şi respectiv la 47 km de Sinaia, pe aceeaşi rută.

X. Munţii Iezer-Păpuşa

Masivul cuprins între Rîul Dîmboviţa şi Rîul Doamnei este dominat de culmi înalte cu vîrfuri impunătoare, care adăpostesc căldări glaciare întinse pe.toată obîrşia numeroaselor pîraie cărora le dau naştere.

Între cele două vîrfuri de la care şi-a împrumutat numele — Păpuşa (2 391 m) şi Iezeru Mare (2 463 m) — sumedenie de ape pornesc în toate direcţiile formînd rîuri în care anii de început de ţară s-au înscris cu pagini de eroism în istoria acestui popor.

Sînt munţi cutreieraţi în sezonul estival de numeroşi turişti dornici să cunoască frumuseţile culmilor domoale acoperite de peretele pădurilor şi de lumina păşunilor şi să-şi încînte privirile oprite în largul căldărilor de sub vîrfurile scunde.

Jos, în partea sudică a lor, lîngă satul turistic de renume — Lereşti —, în curînd apele Rîului Tîrgului vor fi oprite din mersul lor milenar spre a forma un lac pentru lumină şi completare a bogăţiilor acestor munţi.

O cabană modernă, renăscută pe locul celei ce a fost mistuită de flăcări la Voina, primeşte ospitalier pe cei ce vor lua poteca pîrîului Bătrîna, spre a-i scoate sus în căldarea de sub vîrfurile Iezer, unde îşi scaldă apele în soare sau şi le îmbracă în mantie de ceaţă, LACUL IEZER. Străjuit de departe de două vîrfuri semeţe, Iezeru Mare (2 462 m) şi Iezerul Mic (2 406 m), lacul este situat în spatele unui prag morenic, la altitudinea de 2 130 m.

De formă aproape circulară, orientat pe direcţia est-vest, lacul are lungimea de 85 m şi lăţimea mare de 55 m, însumînd o suprafaţă de 0,40 ha.

Adîncimea maximă a apei era de 6,5 m la 14.X.1968, cînd însă lacul nu mai avea scurgere de suprafaţă, datorită scăderii nivelului pe verticală cu aproape 2 m.

Fig 10. IEZER PĂPUŞAAlimentarea îi este asigurată de un izvor rece cu un debit de 5—10 l/sec, ce intră în lac în

partea de sud-vest a lui. Evacuarea apei în timpul verii şi toamnei se face prin infiltraţie, apele sale apărînd la suprafaţă mai jos, spre a forma pîrîul Iezer.

Malurile sînt acoperite de grohotişul spălat de apele ce umplu cuveta lacului în timpul topirii zăpezilor şi apoi scad treptat. Sus, printre ierburile ce acoperă grohotişul din pîrîul alimentator, buchete de smirdari înveselesc cu coloritul lor viu în luna iulie peisajul destul de monoton. Fundul îi este acoperit cu lespezi de stîncă şi pietriş.

Temperatura apei variază mult de la o zi la alta (11°C la 27. VIL 1967 ora 15; 1,5°C la 6.X.1967; 6°C la 14.X.1968, ora 16), cea a izvorului alimentator rămînînd însă relativ constantă (4—6° vara). Apa este saturată în oxigen dizolvat (11 mg) şi are un pH aproape neutru (6,5).

Lacul nu a avut faună piscicolă, ea fiind introdusă sub -forma a 2 000 puieţi de păstrăvi indigen, de-o vară, aduşi de la Dejani îri 6.XI.1967.

Peştii introduşi s-au dezvoltat destul de încet datorită faunei nutritive sărace a apei lacului. La 4 ani de la populare (6.VII.1971), dimensiunea lor era cuprinsă între 13—19 cm, cu o greutate variind între 25 şi 55 g.

Aproape de malul lacului există un refugiu construit din piatră pentru cei pe care vremea rea sau noaptea îi prind prin partea locului.

Accesul cel mai uşor la lac se face de la cabana turistică Voina, situată la 18 km de DN 73 Piteşti— Cîmpulung—Braşov (km 54). De la cabana Voina, urmînd pe vale drumul forestier pe distanţa de 3 km şi apoi pe poteca ce urmăreşte o vreme Valea Iezerului, se ajunge la lac în 3—3½ ore, din care 2—2½ de urcuş. La limita pădurii, poteca iese în jnepenişul punctat ici colo cu cîte un zîmbru secular.

De pe Valea Dîmboviţei, de la capătul drumului forestier, de pe Boarcăş, pe la stîna Otic, Curmătura Oticului (1¼ ore), se ajunge la Iezer după 3½—4 ore.

De la casa de vînătoare Văsălatu, din Rîul Doamnei, pe drumul forestier de pe pîrîul Văsălat (5 km), se urcă la stîna din Groapele (1—1½ ore), de unde se iese în marcajul de creastă între Iezerul Mare şi Iezerul Mic (23/4 ore) şi se coboară pe la Crucea Ateneului la lac (3/4 ore), după un parcurs total de 6 ore de mers de la capătul drumului. Diferenţa de nivel între casa de vînătoare şi poteca de creastă este mare: 1400 m.

XI. Munţii Făgăraşului

Una dintre cele mai bogate reţele hidrografice cu izvoare la altitudini ce nu arareori depăşesc 2 200 m şi cu urmele unei vechi şi intense activităţi glaciare caracterizează cei mai semeţi munţi ai ţării, care alături de Munţii Retezat, au cele mai numeroase lacuri glaciare din Carpaţi.

Limbile foştilor gheţari se întindeau pe toate văile înalte lăsînd în urma lor ochiuri cu ape limpezi din care pornesc întîi liniştit şi apoi vijelios, sărind peste praguri înalte, ape care dau naştere rîurilor repezi cu stropi în culori de curcubee.

În aceşti munţi se ascund astăzi, în căldări, iezere ce oglindesc în dimineţi cu soare sau în înserări cu umbre şi lumini, cetăţi cu creneluri ca lacul Bîlea, pripoare prăbuşite în hăuri ca lacul Avrig, pereţi drepţi de stîncă ca Iezerul Călţun, siluete de capre negre ca Iezerele Capra şi Buda. Peste lacurile Urlea, Podragul, Podrăgelu de pe clina sudică a muntelui trec, adesea, în răzmeriţă oştile ceţurilor reci ale căldărilor nordice.

Munţii cei mai semeţi ai ţării, Făgăraşii, adăpostesc 25 de iezere şi sînt purtători a două dintre lacurile de cea mai mare altitudine de la noi, adăpost de viaţă piscicolă: IEZERU CAPRA şi HÎRTOP I, situate amîndouă la 2 230 m altitudine, limită la care păstrăvul se dezvoltă nestingherit în lacurile din Carpaţi.

La poalele dinspre miazăzi ale munţilor îşi poartă, la adăpost de vînturi, oglinda lacurile care dau lumină ţării. Adăpostite sub scut de pădure, îşi trimit apele reci prin inima muntelui în cele ale lacului în care Moldoveanu, cel mai înalt vîrf al ţării, îşi trimite prin izvoare răcoarea înălţimilor. Pe malul lacului de pe Argeş trece şerpuind, urcînd apoi spre înălţimi, îndrăzneaţă realizare a oamenilor de azi — Transfăgărăşanul — străjuit de vietăţile codrilor şi păşunilor, încîntînd privirile trecătorilor.

1. LACURILE DE PE VERSANTUL SUDIC AL MUNŢILOR FĂGĂRAŞ

a) Bazinul Rîului DoamneiRîul Doamnei îşi adună apele dintr-un evantai răsfirat din Curmătura Brătilei pînă sub vîrful

cel mai înalt al Carpaţilor — Moldoveanu (2 543 m).Sus, la obîrşia văilor, în căldările de sub creastă sau în cele săpate de gheţarii laterali, stau

ascunse privirilor turiştilor sumedenie de lacuri ce zîmbesc soarelui care se ridică sus în orele dimineţii spre a-şi oglindi silueta în liniştea apelor.

Sînt lacuri cu un specific aparte, puţin întinse ca suprafaţă, puţin adînci şi în mare majoritate cu maluri acoperite de păşuni alpine.

Prin preajma lor trec poteci ciobăneşti, cele mai multe fiind ferite privirilor turiştilor, de pe poteca ce şerpuieşte pe creasta Făgăraşului. Doar lacurile de sub Curmătura Zîrnei şi vîrful Viştei Mari îşi trimit lucirile de Oglinda, în zile cu cer limpede, drumeţilor de pe poteca de creastă. Sînt lacurile Zîrna şi Valea Rea.

Din cele aproape 20 de lacuri alpine ale Rîului Doamnei, doar un număr de 2: Hîrtop V şi Scărişoara oferă condiţii optime vieţii salmonicole, iar un număr de 7 lacuri oferă găzduire unui număr redus de exemplare, ca urmare a adîncimii mici a apei lor. Restul sînt lacuri cu o adîncime redusă a apei sau cu un debit foarte scăzut. Dintre cele apte pentru viaţa piscicolă doar Hîrtop I nu este populat cu păstrăvi, încercarea de populare făcută cu puieţi eliberaţi din zborul elicopterului, în 1967, dînd greş.Că şi lacul Şesele II (Cîrlig) din Retezat, cîteva lacuri din bazinul Rîului Doamnei prezintă particularitatea că deşi au o adîncime redusă (sub 2 m), au faună piscicolă care supravieţuieşte în timp de iarnă, datorită izvoarelor bogate în debit ce le alimentează. Iarna anului 1969—1970 a rărit însă mult efectivul iniţial introdus în anul 1967, datorită debitului insuficient, stratului gros de gheaţă şi zăpadă aşternut peste lacuri şi, în final, conţinutului redus de oxigen dizolvat.

Lacurile din bazinul Rîului Doamnei sînt gospodărite de Ocolul silvic Domneşti.LACUL ZÎRNA, situat la obîrşia văii Zîrna sub vîrful Zîrna, la altitudinea de 2 050 m are o

formă triunghiulară, cu maluri ondulate datorită numeroaselor izvoare care-l alimentează.În suprafaţă de 0,50 ha, lacul are o adîncime redusă a apei, de numai 0,5 m, o lungime de 110

m şi o lăţime maximă de 80 m. Fundul îi este acoperit de, un mîl fin, gros de 15 cm.Alimentarea cu apă o asigură cele 6 izvoare ce intră în lac prin mlaştina care-l înconjoară,

născută în urma transporturilor de materiale de pe versanţi.Evacuarea se face printr-un emisar de suprafaţă situat la vîrful triunghiului (ca şi la lacul

Doamnei) dinspre nord, al cărui debit însumează 30—50 l/sec.Datorită adîncimii reduse a apei şi mîlului de pe fund, apa se încălzeşte puternic în zilele calde

de vară (17°C la 25.VII.1967 şi 22°C la 11.VIII.1968).Un izvor cu un debit important (20 l/sec) confluează în emisar la ieşirea acestuia din lac.

Debitul lui important şi temperatura scăzută (10°C la 11.VIII. 1968) necesită introducerea lui în lac,

lucru care se poate face cu multă uşurinţă printr-un simplu şanţ. Un dig de piatră de 15 m lungime şi 2 m înălţime ce s-ar construi la evacuare ar ridica nivelul apei, mărindu-i adîncimea şi dublîndu-i suprafaţa.

Lacul a fost populat la data de 5.XI 1967, cînd s-au transportat cu elicopterul şi introdus puieţi de păstrăv indigen, proveniţi din icre aduse din Austria. Continuitatea faunei piscicole în lac nu poate fi însă asigurată decît prin efectuarea lucrărilor prevăzute mai sus.

Din poteca turistică de creastă, din Curmătura Zîrnii, lacul este accesibil în 30 minute.De la capătul drumului forestier de pe valea Zîrnei, trecînd pe la Stîna Zîrna (l oră) se ajunge

la lac după un drum de 4 ore printre jnepeni şi zîmbri ce se opresc la limita golului alpin.De la cabana Urlea se ajunge la lac prin Curmătura Zîrnei, pe potecă marcată, în 3 ore.LACUL JGHEBUROASA este mai mare şi mai adînc decît fratele său de la obîrşia de sus a

Văii Zîrnei.Este situat lateral, la obîrşia pîrîului Jgheburoasa, afluent de stînga al Zîrnei, la altitudinea de 2

150 m. Orientat pe direcţia V—E, lacul, de forma unei pere, are lungimea de 130 m şi lăţimea maximă de 90 m, însumînd o suprafaţă de 1,0 ha luciu apă. Adîncimea maximă de 2 m este realizată în jumătatea dinspre evacuare a apei.

Este alimentat de două izvoare de suprafaţă cu debit redus (10 l/sec.), unul din ele formîndu-se din mlaştina prin care se strecoară pînă în lac.

Evacuarea apei are loc printr-un emisar de suprafaţă care şi-a croit drum printre stîncile.din partea sudică a lui, totalizînd un debit de 20—30 l/sec.

Fig 11. L. JGHEBUROASAMalurile stîncoase îi sînt acoperite de afiniş, spre cele două izvoare opuse (V şi E) fiind

mlăştinoase.Fundul coboară lin şi relativ uniform din toate părţile fiind acoperit de un strat de mîl fin, cu

excepţia părţii dinspre evacuare, unde este stîncos.Aşezat într-o căldare cu maluri înalte şi ferit de vînturi, lacul are o apă caldă în zilele de vară

(14°C la 28.VII.1967 ora 16 şi 15°C la 11.VII.1968).A fost populat cu puieţi de păstrăv indigen, proveniţi din icre aduse din Austria, la data de

5.XI. 1967. La un an după populare (11.VII.1968) puieţii introduşi aveau lungimea de 11—13 cm.Adîncimea redusă a apei lacului ridică probleme de existenţă a efectivului piscicol pe timp de

iarnă. În primăvara anului 1970 au fost găsiţi morţi pe marginea lacului 220 păstrăvi cu lungimi cuprinse între 20 şi 23 cm, ceea ce denotă o bună dezvoltare a lor în cei 3 ani de viaţă.

Situaţia precară a faunei piscicole în timpul unor ierni grele şi prelungite poate fi rezolvată prin construirea unui dig mic la strîmtoarea de la ieşirea apei, mărindu-se suprafaţa şi îndeosebi adîncimea apei.

Jgheburoasa este accesibilă de la lacul Zîrna, trecînd peste Şleul Zîrnii, într-o oră.De la lacul Urlea se fac pînă la lacul Jgheburoasa, peste creastă, două ore.De la capătul drumului forestier de pe Valea Zîrnei, trecînd pe la stînă, se fac pînă la lac două

ore şi jumătate.De la lacurile din Hîrtop, peste culmea Leaotei, plină de floare de colţ (Leontopodium

alpinum), se face o oră pînă la lac, pe poteca ciobănească.Sus pe culmea Zîrnei, coborînd spre Piscul Leaotei, la altitudinea de 2 140 m este situat un lac

oval, lung de 55 m şi lat de 40 m, la o distanţă de ½ oră de Jgheburoasa. Este LACUL ZÎRNA II, instalat într-o mică denivelare probabil de natură glacio-nivală. Lacul nu are alimentare şi evacuare, apa lui fiind rezultată din topirea zăpezilor şi din ploi. Adîncimea maximă de 1,5 m şi nisipul depus pe fundul lui îl face inapt pentru viaţa piscicolă. Dealtfel, în verile calde nivelul apei scade la 0,70 m.A fost populat experimental în toamna anului 1967 cu cîţiva puieţi de păstrăv indigen şi curcubeu care însă nu au supravieţuit peste iarnă.

De la lacul Zîrna se face pînă la Zîrna II o oră.Lacurile din Hîrtoapele Leaotei sînt numeroase, dar numai trei din ele prezintă importanţă din

punct de vedere piscicol:LACUL HÎRTOP I, denumit şi Gemenul de sus, este situat într-o căldare înierbată cam în

dreptul lacului Urlea (aflat de cealaltă parte a crestei Făgăraşului), în imediata apropiere a lacului Hîrtop II, denumit Gemenul de jos.

Altitudinea de 2 230 m îl situează pe scara celor mai înalte lacuri alpine din Carpaţi, alături de Tăul Agăţat din Retezat şi Iezerul Capra din Făgăraş.

De formă mai mult pătrată, neregulată, este orientat pe direcţia NV-SE, avînd o lungime de 70 m, o lăţime maximă de 55 m şi o suprafaţă de 0,30 ha.

Adîncimea maximă de 2 m se află la mijlocul lacului, făcîndu-l astfel apt pentru viaţa piscicolă.

Fig 12 MUNŢII FĂGĂRAŞEste lipsit de alimentare de suprafaţă, apa lui provenind în mare majoritate din topirea

zăpezilor şi din ploi. Evacuarea apei se face printr-un emisar de suprafaţă cu un debit de 2—3 l/sec.Malurile, în parte stîncoase, formate fie din blocuri de stîncă fie din grohotiş, sînt în cea mai mare parte înierbate. Latura de NV este mlăştinoasă.

Fig 13. L. HÎRTOP IFundul îi este format din pietre care înspre evacuare sînt rotunde.Caracterele fizico-chimice ale apei îl situează la limita vieţii salmonicole. La data de

25.VII.1967, într-o zi caldă, temperatura apei la ora 15 era de 18,5°C, în timp ce la 10.VII.1968 la o temperatură a aerului de 13°C, apa avea la ora 14 numai 13°C, iar la 25.VII.1971, ora 7,30—7°C, cu un pH de 7,2—7,5 şi un conţinut de 12 mg/1 oxigen dizolvat. Temperatura apei este menţinută însă în limitele normale ale vieţii păstrăvului, datorită zăpezilor ce se topesc pînă tîrziu în vară (T = 9°C la 27.VI.1980 ora 14).

Lacul a fost populat din elicopter, în noiembrie 1967, dar diferenţa mare dintre temperatura apei de transport şi cea a lacului a făcut ca operaţiunea să dea greş.1

LACUL HÎRTOP II sau GEMENUL DE JOS este situat la o distanţă de cca 100 m de cel de sus, la o altitudine de 2 200 m, în căldarea inferioară a Leaotei.

De formă aproximativ rotundă, cu maluri sinuoase, lacul este orientat pe direcţia NV-SV, avînd lungimea de 70 m şi lăţimea maximă de 60 m, însumînd o suprafaţă cu 500 mp mai mare, respectiv 0,35 ha.

Adîncimea maximă a apei de 0,7 m este realizată în jumătatea de sud-vest a lacului, fundul acestuia fiind acoperit de pietre.

Alimentarea este asigurată de un izvor ce vine din căldarea superioară, intrînd cu un debit de 10 l/sec, în colţul nordic al lacului. În latura dinspre lacul de sus intră pîrîiaşul firav ce coboară din acesta.

Evacuarea de suprafaţă se face printr-un emisar, în partea din aval (SE), cu un debit de 20 l/sec, emisar ce formează mai jos Valea Leaotei.

Malurile îi sînt joase şi înierbate, formate în cea mai mare parte din mlaştină. Înspre alimentare, ies la suprafaţă din apa lacului cîteva pietre care primăvara, la topirea zăpezilor, sînt inundate. Pe malul nord-vestic un bot de stîncă îşi oglindeşte silueta în apa lacului.

Temperaturile apei sînt relativ ridicate pentru un lac situat la altitudine, cu diferenţă destul de mare între alimentare (15°C la 25.VII.1967, ora 15 şi 9°C la 10.VII.1968 şi 25.VII.1971) şi evacuare (18°C în 25.VII.1967 şi 14°C în 10.VII.1968), iar conţinutul de O2 saturat (12 mg/1 la temperatura de 8°C).

Lacul a fost populat cu puieţi de păstrăv indigen, varietatea de lac, la data de 5.XI.1967.După un an (10.VII.1968) peştii atinseseră lungimea de 10—15 cm, iar după 4 ani de la

populare (25.VII.1971) lungimile erau cuprinse între 22 şi 30 cm. Peştii supravieţuiesc iarna în aceste ape puţin adînci datorită debitului mare al pîrîului alimentator şi numeroaselor pietre sub care găsesc hrană din abundenţă, generată şi de lîna broaştei ce se formează în lunile de vară pe lac.

Cele două lacuri sînt uşor accesibile din creastă în J/2 oră dacă se porneşte din porţiunea cuprinsă între vîrfurile Bîndea şi Zîrna.

De la vîrful Urlea se fac 1½ ore pînă la lacuri. De la capătul drumului forestier de pe cursul pîrîului Leaota se ajunge la lacuri în 23/4—3 ore. De la brigada silvică de pe Valea Rea, după 1,7 km, un plai ciobănesc apucă la dreapta, peste pîrîu, şi trecînd pe la lacul mare Hîrtop V (3½ ore), ajunge la lacuri după 4½ ore.

De la lacul Zîrna, peste culmea ce-l desparte de căldarea Hîrtop, admirînd buchetele de floare de colţ ce cresc chiar lîngă poteca ciobănească, se face pînă la lacuri o oră.

LACUL HÎRTOP V, denumit şi Lacu Roşu, după impresia de culoare a apei împrumutată de la stîncile malului, sau de către ciobani LACUL DINTRE SCOICI este cel mai mare lac al bazinului Leaotei, atingînd suprafaţa de 1,0 ha şi în acelaşi timp este şi cel mai adînc (3 m).

Situat la altitudinea de 2 100 m, în cea de-a doua căldare a Leaotei, lacul, de formă alungită, este orientat pe direcţia NV-SE şi are o lungime de 190 m şi o lăţime maximă de 70 m.

1 Scria în „România pitorească" din ianuarie 1977 şi decembrie acelaşi an şi în „Flacăra" din 9.1.1977 că un grup de turişti printre care şi un cunoscut montaniard, ar fi salvat viaţa peştilor şi existenţa lacului, executînd cu mîinile trei baraje de 5 m lungime, astupînd canalul de scurgere făcut de nişte braconieri pentru a prinde peştele. Joc de copii ! Tema a fost reluată de ziarul „România liberă" din 29.VIII.1979 şi din 2.II.1980; s-a scris apoi în revista „România pitorească" nr. 12/1979 şi „Almanahul turistic" al anului 1980 (ce lux de publicitate !). Ce braconieri proşti ! Să încerce a săpa în stîncă un şanţ adînc de 2 m şi lung de vreo 50 m, fără să ştie că lacul n-are peşte !

Adîncimea maximă a apei (3 m) este realizată la 60 m de malul sud-estic, spre mijlocul lacului.

Este alimentat de un singur izvor de suprafaţă ce iese la lumină firav în colţul de sud-est, intrînd imediat în lac. Are şi cîteva izvoare ce se infiltrează prin grohotiş sau prin mlaştina din partea vestică.

Emisarul, situat în colţul estic, are un debit destul de însemnat faţă de izvorul care alimentează lacul, acesta fiind evaluat la 10—20 l/sec.

Fig 14. L.HÎRTOP VTemperatura izvorului este constantă (5°C), în timp ce a lacului variază în funcţie de condiţiile

meteorologice: 4°C la 5.XI.1967 ora 12 (parţial îngheţat), 15°C la 10.VII.1968 ora 17 şi 9,5°C la 24.VII.1971, ora 16,30. Are un conţinut de oxigen dizolvat de 14 mg/1.

Fundul, acoperit de pietriş şi nisip spre versantul estic, este tapisat în lunile de vară cu buchete de alge şi lîna broaştei, care dau apei un pH destul de ridicat (7,5).

Malurile îi sînt stîncoase, presărate cu căciuli de jnepeni, cu excepţia celor două extremităţi formate din grohotiş sau mlaştină.

Pitorescul lacului cu apă albastră, pe care lunile de început de vară o transformă în focul roşu al smir-darilor, atrage pînă şi călătorii înaripaţi rămaşi să cuibărească prin preajmă. Astfel, la 10 iulie 1968, a fost întîlnit aici un corcodel pitic (Podiceps rujicollis), ce înota vesel pe luciul apei care adăpostea peştişori de 10 cm lungime.

Popularea lacului s-a făcut la 5 noiembrie 1967 cu puieţi de păstrăv indigen, varietatea de lac. La un pescuit efectuat în 25.VII.1971 exemplarele prinse aveau între 24 şi 29 cm.

Prin forma curioasă, prin aşezarea sa între stînci, prin verdele jnepenilor şi roşul florilor de smirdar ce se oglindesc în lac, pe fundalul albastru pătat cu alb al cerului de vară, lacul Hîrtop V este un „colţ de rai", spre delectarea puţinilor drumeţi care ajung pe malurile lui.

Lacul este uşor accesibil fie din creastă, fie din Rîul Doamnei.De la lacurile Hîrtoape (Gemenul) se fac pe poteca ciobănească 45 minute. Din Valea Rea, pe

poteca ce iese sus, la stîni, trecînd peste vale la 1,7 km de la brigada silvică, se ajunge la lac în 3½ ore.De la capătul drumului forestier de pe Leaota se fac pînă la lac 4—4½ ore.

În bazinul văii Leaotei mai sînt încă trei lacuri, fiecare cu un pitoresc aparte. În întinderile păşunilor în care sînt aşezate, apa puţin adîncă a lor reflectă pieziş crîmpeie de nori ce se călătoresc odată cu ceţurile, dînd farmec deosebit locurilor. Datorită însă suprafeţelor şi adîncimilor mici, nu au fost luate în evidenţă pentru o viitoare preocupare piscicolă. Prezintă importanţă totuşi lacul Hîrtop III în suprafaţă de 0,10 ha, care poate fi amenajat.

Rîul Doamnei, oprit şi trimis pe sub munte spre Argeş la Văsălatul, este format din două mari văi: Zîrna, care adună apele Brătilei, ale Leaotei, şi Valea Rea — cea mai frumoasă şi cea mai sălbatecă dintre toate.

Mîndră ca şi vîrful semeţ al Carpaţilor (Moldoveanu), de sub care ia fiinţă, Valea Rea îşi adună sub creastă apele în cîteva lacuri, pentru a le arunca apoi din înălţimi ameţitoare fie la Buduri peste cele 3 cascade mari, fie în pădure, în veşnic înfuriata cascadă a Galbenei.

Fără doar şi poate, Valea Rea, atît în pădure cît mai ales în golul alpin, constitue una din perlele de nepreţuit ale Carpaţilor Meridionali.

Sus, sub vîrfuri, fără cer senin cea mai mare parte a anului, stau ascunse privirilor drumeţilor trei lacuri, fiecare cu specific aparte: cel al Mînăstirii (Gălăşescu), ascuns printre pereţi înalţi de stîncă, Valea Rea, pitită protector sub înaltul vîrf al Moldoveanului şi Scărişoara-Galbena, tronînd molcom între roiul de lacuri mai mici în care se scaldă soarele şi se călătoresc, în orele de după-amiază, umbrele înserării.

LACUL MÎNĂSTIRII, denumit şi lacul Gălăşescu sau uneori Valea Rea-Buduri, este unul din lacurile ascunse privirii turiştilor de peretele stîncos de sud al Portiţei Viştişoarei.

De formă relativ ovală, cu malul dinspre evacuare neregulat, lacul este orientat pe direcţia NE—SV şi are lungimea de 100 m şi lăţimea maximă de 65 m. Este situat la altitudinea de 2 165 m.

Fig 15. L. MÎNĂSTIRII.În suprafaţă de 0,50 ha, lacul are o adîncime maximă a apei de 2,5 m, realizată la mijlocul lui.

Este alimentat de un pîrîiaş ce curge printre stînci, împrumutînd căldura sau răcoarea acestora şi răsfirîndu-se în trei braţe înainte de a intra în lac (la 9.VII.1968, ora 12 la o temperatură a aerului de 18°C avea 16°C), căruia îi dă aproape 5 l/sec. Spre sud, cîteva izvoare reci împrospătează temperatura apei lacului (12°C în 9.VII.1968).

Evacuarea se face în dreptul celor două mici bucle ale laturii sudice, prin doi emisari ce se unesc mai jos printre stînci formînd izvorul Gălăşescului.

Malurile îi sînt formate dintr-un brîu continuu de stîncă cu feţe netede, spălate de ploi şi vînturi sau de zăpezile care întîrzie, prin adîncituri mai dosnice, pînă tîrziu la sfîrşit de vară.

Marginile lacului sînt acoperite de o pernă continuă de muşchi, iar fundul lui, ce coboară lin în partea de NE, este acoperit de pietre şi pietriş pînă la 15 m de la mal; pH-ul apei este neutru, avînd valoarea de 7,0.

Lacul a fost populat în iulie 1977 cu puieţi de păstrăv indigen proveniţi din păstrăvăria Cîndeşti. Accesul la lac, din poteca de creastă de la Portiţa Viştişoarei, în coborîş, durează douăzeci de minute.

De la cabana Sîmbăta, prin Fereastra Sîmbetei (2 ore), se ajunge la lac în 3 ore, coborînd din Portiţa Viştişoarei.

De la cabana Podragu, prin Poarta Viştei Mari — — Portiţa Viştişoarei, se ajunge la lac în 5—6 ore. De la capătul drumului forestier de pe Valea Rea (Stîna lui Burnei) se fac pînă la lac 2 ore.

VALEA REA, cea mai frumoasă şi mai pitorească vale a Rîului Doamnei, a împrumutat numele ei micului lac de sub marele vîrf al Moldoveanului. Situat la altitudinea de 2 160 m, lacul Valea Rea, denumit de unii autori şi Viştea-Moldoveanu, stă parcă atîrnat sub abruptul celor două vîrfuri de pe creastă: Moldoveanu şi Viştea Mare.

De formă aproape triunghiulară, lacul este orientat pe direcţia sud-nord, avînd lungimea de 100 m şi lăţimea maximă de 80 m.

Suprafaţa lacului este de 0,45 ha, adîncimea relativ redusă, cea maximă fiind de 2 m (iulie 1968), situata la 5 m de malul sudic.

Fig 16. VALEA REAAlimentarea de suprafaţă îi este asigurată de trei izvoare ce intră în lac dinspre Moldoveanu,

Poarta Viştei Mari şi Piscu Roşu, avînd un debit de aproape 100 l/sec. Evacuarea se face printr-un emisar de suprafaţă situat în colţul de NE al lacului.

Fiind un lac de altitudine şi avînd expoziţie nordică, zăpada întîrzie pe versantul dinspre sud pînă tîrziu, spre sfîrşit de vară, imprimînd apei o temperatură scăzută. La 15 iunie 1964 lacul mai era încă acoperit de gheaţă, iar temperatura apei lacului în timpul verii a oscilat între 13°C (26.VII.1967 ora 15) şi 13,5° C (9.VIL1968, ora 16,30). Malurile îi sînt înierbate, cel sudic şi estic fiind stîncoase şi în pantă repede, cu grohotiş. Fundul coboară dinspre maluri spre peretele sudic şi este acoperit de mîl şi pietriş transportat dinspre versanţii care-l mărginesc.

Lacul a fost lipsit de faună piscicolă, el fiind însă populat la data de 5.XI.1967, cînd au fost introduşi puieţi de păstrăv indigen în vîrstă de 6 luni, aduşi de la păstrăvăria Dejani.

În unii ani cu zăpezi mari, cînd din versantul străjuit de Moldoveanu se desprind cu zgomot de tunet blocuri mari de zăpadă pornind în avalanşe, parte din ele se opresc pe gheaţa lacului sau în apa acestuia, omorînd din peştii ce-l populează.

Situaţia poate fi cu uşurinţă remediată prin construirea la evacuare a unui dig de piatră cu secţiune conică, lung de 20 m şi înalt de 5 m, mărindu-i mult adîncimea şi suprafaţa.

Lacul fiind situat în apropierea potecii de creastă, este uşor accesibil din Poarta Viştei Mari, de unde se ajunge la lac în 20 minute. De la Cabana Sîmbăta, prin fereastra mare (2 ore), se ajunge la Poarta Viştei Mari în 3—3½ ore şi la lac în 3½ —3¾ ore.

Traseul cel mai pitoresc însă este cel de pe Valea Rea a Rîului Doamnei, unde actualul drum forestier se opreşte la stîna lui Burnei, situată în golul alpin, la 21 km de barajul Văsălatu, accesibilă fiind oricărui tip de autoturism.

Cînd lumina izbucneşte din plin printre ramurile ultimilor molizi, razele soarelui colorează repezişurile şi bulboanele Văii Rele în nuanţe de opal, agat şi ametist. Patul albiei format, la ieşirea în gol, din blocuri de marmură lustruite de apa mileniilor îţi opreşte privirea în galbenul fundului ce dă apei culori de ireal. Oprit pe puntea ce traversează rîul eliberat de zgomotul apei, te împresoară vuietul de cavalcadă al cascadei Galbena, ce îşi împrăştie peste stînci şuvoiul plin, aruncîndu-1 de la înălţimea de 40 m între brazii uitaţi de vremi. Este ultimul drum al apelor slobozite din lacul Galbena şi adunate din căldările smirdarilor.

Fig 17. L. SCĂRIŞOARAIeşit la ,,Stîna lui Burnei", rămasă în toponimie, deşi stăpînul ei s-a călătorit cu oile pe alte

meleaguri, privirea îţi îmbrăţişează panorama peisajelor din filmele color ale munţilor, din reclamele turistice.

Depăşind stîna, ajungi după 30 minute în dreptul primei cascade din Valea Rea. Cea de-a doua îşi împrăştie vălul diafan pe o înălţime de 30 m, iar cea de-a treia stă să-i ţină companie floarei de colţ de pe masivul Budurilor, înainte de a ieşi în căldarea de sus, unde apele au săpat căuş prin pereţii de stîncă. Aici, cînd razele soarelui nu se cern prin sita deasă a cetii, întîlneşti turme de oiţe şi îţi odihneşti privirea pe vîrfuri veterane ale munţilor Carpaţi. Îţi mai trebuie doar 30 minute pînă la lac, adunînd în total, de la capătul drumului forestier, 2—2 ½ ore.

Într-o căldare largă, înierbată şi punctată vara de focul smirdarilor înfloriţi, stă adăpostit de vînturi, cînd în bătaia razelor călduţe ale soarelui, cînd în volbura negurilor, cel mai adînc şi mai întins

lac al bazinului Rîului Doamnei, lacul SCĂRIŞOARA-GALBENA. Situat în apropierea decanului de înălţime al munţilor noştri — Moldoveanu — lacul oglindeşte în apele sale, spre asfinţit, vîrful Scărişoara (2 495 m).

De la căldarea în care este aşezat şi care găzduieşte încă 4 lacuri mai mici şi-a împrumutat celălalt nume de frumuseţe, Galbena, tronînd din treapta de sus, de la altitudinea puţin întrecută de 2 200 m, asupra tuturor suratelor sale galbene.

De forma unei pere asimetrice, orientat pe direcţia est-vest, numără pe lungime 190 m şi pe lăţimea mare 135 m, însumînd o suprafaţă de 1,20 ha.

Adîncimea maximă, de 9 m (26.VII.1974), este realizată la mijlocul lacului.Este alimentat de trei izvoare bogate în debit, însumînd în iulie 1974 circa 200 l/sec., iar în

august 1979, circa 100 l/sec., izvoare ce intră pe cele trei laturi (S—V—N), formînd mici conuri de dejecţie înmlăştinate. Evacuarea se face printr-un emisar de suprafaţă ce se strecoară printre stîncile pragului sud-estic, culegînd în drumul său apele unui alt lac mai mic (Galbena II), pentru a străbate ultimul lac (Galbena IV), dîndu-i acestuia viaţă.

Malurile înierbate formează mici lăcovişti la intrările celor 3 pîraie, coborînd lin spre lac, cu excepţia celui situat înspre masivul Scărişoarei, abrupt.

Prin aşezarea sa într-o căldare largă şi expusă pînă tîrziu în seară razelor solare, lacul apare de sus de pe culmile care înconjoară pe departe circul, vălurat ca o oglindă de cristal cu ape cînd albastre sau verzi, cînd galbene.

Datorită razelor solare şi aerului liniştit, apa lacului este mai călduţă în zilele de vară decît a celorlalte lacuri din căldările Rîului Doamnei.

Temperaturile apei împreună cu alte caractere fizico-chimice luate personal în mai mulţi ani diferiţi au înregistrat următoarele valori:

Data Ora La izvor În lac La evacuare Val. O2 Debit pH26.VII.1967 17 5 14 13 1005.XI.1967 16 5 4 4 2509.VII.1968 17,30 6 11 12 15012.VII.1971 13,30 5 10 7 10 6,927.VII.1971 16 — 9 — 11 6,929.VI.1973 15 4 4 4,5 300 5,826.VII.1974 9 5 8 8 20023.VIII.1979 18 5—8 10 10 10 100 6,5

Lacul a fost populat pentru prima dată la 5.XI.1967, cînd au fost introduşi puieţi de păstrăv indigen de 6 luni, aduşi cu elicopterul de la păstrăvăria Dejani-Făgăraş. Odată cu ei au fost introduse şi 16 buc. lostriţe. La data de 27.VII. 1974 au mai fost introduşi puieţi de păstrăv fîntînel transportaţi cu bidoanele peste munte tot de la păstrăvăria Dejani Astăzi peştii din lac au atins lungimea de 42 cm şi greutatea de l kg (23.VIIL1979). S-a pescuit în anul 1979 şi un exemplar de lostriţă subdezvoltat.

Trecînd încet prin şaua dintre vîrfurile Iezerul Mare şi Iezerul Mic, razele de dimineaţă ale soarelui coboară încet din vîrful Moldoveanu în şaua Galbenei şi se amestecă cu aburii ce se ridică de pe lac înainte de a scălda în lumină căldarea vălurată cu lacuri multe. Se joacă întîi cu stropii celor două izvoare ce vin de sus, din micul tăpşan dintre vîrfuri, încercînd să afle veşti de întîmplări petrecute cît s-a călătorit pe faţa cealaltă a pămîntului şi coboară inundînd în raze călduţe întreaga oglindă a lacului. În aburul ce-i dă bineţe se întrec în întîmpinare locuitorii din adîncuri spărgînd în cercuri oglinda apei. Oiţele de la stîna de sus pornesc — şiruri de mărgele — pe cărări ştiute de ele şi toată căldarea se trezeşte la viaţă. Uneori cîte o brumăriţa alpină coboară pe stînca ce încearcă parcă să oprească apele în lac înainte de a le dă curs spre alte căuşuri şi stă stană de piatră admirînd feeria din jur. Tu, pescar ce ţi-ai dezmorţit inima din răcoarea unei nopţi petrecute la 2 200 m altitudine, uiţi încet rostul venirii tale aici, şi privind la aburii ce se ridică zăbovind o clipă sus, pe Moldoveanu, te laşi cuprins de moleşeala ce ţi-o dă căldura ce se lasă încet în căldarea ferită de vînturi. Ai atîta lumină în jur, şi dacă undiţa tresare ţi se umple şi sufletul de pace şi odihnă. Merită să urci aici în sînul liniştei de sub „acoperişul ţării", chiar cu un efort de 2—3 ore de mers.

Pîrîul care iese din lac coboară după ce sare peste bolovani şi lespezi de piatră netezite de vreme, spre un al doilea lac — GALBENA II — sfiindu-se parcă să-i îmbogăţească undele, primeşte la doar 5 m de malul nordic al lacului apele ce ies din acesta.

Situat la altitudinea de 2 185 m, de formă circulară, cu malul nordic ondulat, lacul este orientat pe direcţia sud-nord, avînd lungimea de 50 m şi lăţimea de 35 m. În suprafaţă de 0,20 ha, lacul Galbena II are o adîncime de numai 0,60—0,80 m (iulie şi august), fiind acoperit pe fund cu lespezi de piatră şi

mîl. Din malul nord-vestic intră un izvor cu un debit redus, iar din colţul de nord-est porneşte cu largheţe un emisar cu 3—5 l/sec, pentru a se întîlni de îndată cu apele lacului mare.

Nu conţine faună piscicolă, dar cu o mică şi ieftină amenajare, constînd din construirea la evacuare a unui dig lung de 5 m şi înalt de l m, suprafaţa i s-ar mări la 0,30 ha, iar adîncimea la aproape 2 m. Izvorul ce coboară de la lacul Scărişoara poate fi deviat pe o distanţă de 10 m şi introdus în lac, asigurîndu-se astfel condiţii de viaţă peştilor în timpul iernii. Lucrările de mai sus urmează să fie executate în curînd de personalul ocolului silvic Domneşti.

În partea de sud-vest a lacului Galbena II, într-o mică cuvetă bine individualizată, la o distanţă de 100 m, este situat un lac mic de formă aproape triunghiulară, pe care l-am denumit în ordine GALBENA III.

Situat la altitudinea de 2 195 m, orientat pe direcţia sud-est — nord-vest, are lungimea de 55 m şi lăţimea maximă de 27 m, realizînd o suprafaţă de 0,10 ha. Asemănător ca formă şi aşezare cu lacul mic din Zănoaga Cîlcescu (Cîlcescu II), are o adîncime maximă a apei de 1,50 m (23.VIII.1979), care primăvara creşte la peste 2 m. Nu are alimentare şi nici evacuare, apa adunîndu-se aici din topirea zăpezilor şi din ploi.

Urmează să fie populat cu cîteva exemplare de puiet de păstrăv indigen.În drumul apelor ce curg din lacurile Scărişoara şi Galbena II este situat, la altitudinea de 2

125 m, cel de al patrulea lac — GALBENA IV.De formă curios neregulată, orientat pe direcţia vest-est, lacul are suprafaţa de 0,20 ha şi

adîncimea apei de l m.Presărat pe fund cu mîl şi pietriş fin, lacul primeşte în latura sudică întregul debit ce vine din

terasele celorlalte lacuri, debit însumînd cca 200 l/sec. (23. VIII.1979).În gîtuitura sud-estică a lacului, un izvor în formă de pîlnie iese sub oglinda apei.A fost populat în anul 1967 cu puieţi de păstrăv indigen care au supravieţuit 3 ani la rînd, fiind

apoi pescuiţi sau poate au coborît pe emisar, în aval. Lacul poate fi dat în circuit piscicol prin construirea unui dig de piatră la emisar care i-ar mări considerabil suprafaţa şi adîncimea.

Lacurile sînt gospodărite de Ocolul silvic cu sediul în Domneşti, care eliberează şi autorizaţiile de pescuit celor doritori să petreacă o zi de neuitat într-un peisaj fără pereche.

Lacul este accesibil din vîrful Moldoveanu, pe poteca ce pleacă spre Vîlsan, pe sub vîrful Scărişoara, într-o oră.

De la lacul Valea Rea, peste culmea care desparte cele două lacuri se face 1½ ore, intrînd cu ½ oră înainte de a ajunge la lac în poteca turistică a Vîlsanului.

Cel mai frumos şi cel mai pitoresc drum îl constituie însă poteca ciobănească ce pleacă de la Stîna lui Burnei la stîna din Pojarna, încă de la intrarea în pădure te însoţeşte în urcuş preţ de o jumătate de oră spectacolul fără egal al apelor albe prăvălite din înălţimi peste negrul stîncilor, în verdele pădurii de brad. Ajuns sus în gol, lîngă Curmătura Pojarnei, printre jnepeni se ridică trufaş cîteva exemplare de zîmbri, dînd notă de măreţie peisajului. După curmătură, pajiştea împrumută în luna iulie focul bujorilor de munte înfloriţi, stropilor de apă împrăştiaţi din lungul şi ameţitorul şurlău al Galbenei ce se zbate între stîncile prin care de milenii şi-a săpat drum cu multă trudă.

Ajuns sus, în căldări, paşii te poartă pe malul primului lac (Galbena IV) în care norii se oglindesc pînă în fund şi în care păstrăvii speriaţi caută în grabă adăpost sub puţinele pietroaie presărate pe întinderea lui. Laşi mai sus la stînga lacul izolat (Galbena III) şi treci pe lîngă pîrîul lacului Galbena II, ce îşi uneşte apele cu cele venite din lacul de sus. Ajuns lîngă el, te cuprinde feeria înălţimilor ce-ţi dau senzaţia de ireal, cînd razele soarelui dau luptă cu ceţurile ce se îngrămădesc spre a se risipi lovite de semeţele vîrfuri ale Moldoveanului şi Scărişoarei. E atîta linişte în jurul lacului încît atunci cînd oglinda lui e spartă în cercuri de sărituri spre musculiţe, tresari încercînd să rupi din vrajă. Acesta este lacul Scărişoara-Galbena, una din cele mai de preţ perle ale Munţilor Făgăraş. De la stîna lui Burnei pînă la lac pe poteca Pojarnei se fac 2—2½ ore.

La lac se poate ajunge şi pe drumul forestier de pe sălbateca vale a Cernatului (25 km pînă la Curmătura Maliţei) în l ½ ore. De la capătul drumului forestier de pe pîrîul Pojarna (2 km), pe la stîna omonimă (l oră), prin Şaua Pojarnei (2 ore), se ajunge la lac după 2½ ore de drum.

De la lacul Argeş (confluenţa pîrîului Buda), prin stîna Otic-Vîrful Ţuica (3 ore), se ajunge la lac în 6 ore iar de la cabana Podragu, pe poteca de creastă prin vf. Viştea (3 ore) şi vîrful Moldoveanu, se ajunge la lac în 4—5 ore.

* * *Lacurile descrise mai sus dau farmec păşunilor şi căldărilor celor trei mari pîraie ale Rîului

Doamnei de la obîrşia acestuia. În căldarea Zîrnei şi a Leaotei şi sus în Pojarna, la ieşirea din pădure, exemplare de zîmbru (Pinus cembra), înconjurate de pîlcuri de jnepeni dau farmec lacurilor. Ramurile lor, popas pentru zburătoare, aduc ciripit de păsărele în tăcerea muntelui. Sub Lacul Valea Rea se aruncă în abisuri apa ce formează cascade de o rară frumuseţe. În dreptul lor, pe „Buduri", sau mai

departe pe culmea Leaotei, cresc pîlcuri de floare de colţ. În căldarea de sub cea a Galbenei se repede printr-un căuş lung de stîncă apa lacurilor de sus, înroşită la început de iulie de razele soarelui ce alunecă peste pajiştile smirdarilor înfloriţi. Peste tot frumuseţe, linişte şi aer curat. Doar cîte un urs rătăcit în primăvara tîrzie culege muguri de afin şi merişor, sau stă la pîndă cînd oile se strecoară de la stîni spre păşunile de sus, presărate cu ochiurile de cer albastru ale lacurilor.

LACUL VĂSĂLATU, denumit şi Baciu după numele pîrîului confluent al Rîului Doamnei la locul amplasării barajului, are ca dată a naşterii sale luna martie 1967.

Situat la altitudinea de 860 m, cu suprafaţa de 2,50 ha şi o adîncime a apei de 14 m, lacul format în spatele barajului din beton în formă de arc, se întinde pe Rîul Doamnei l km şi pe pîrîul Văsălatu aproape tot atît.

Lacul, situat sub colţii Cremenii, patronat de înălţimile Munţilor Iezer care îşi trimit silueta ninsă pînă în apele lui, este înconjurat de pădure de fag şi brad, oferind turistului un peisaj încîntător.A fost populat cu puieţi de păstrăv indigen, varietatea de lac, şi cu păstrăv curcubeu în anul 1967 şi respectiv 1968.

În vara anului 1973 s-a pescuit în lac un păstrăv indigen varietatea de lac în greutate de 4,3 kg şi tot la undiţă, în iulie 1977, cel mai mare păstrăv curcubeu pescuit vreodată în apele ţării, în greutate de 5,7 kg.

Actualmente lacul este puternic colmatat.Un pescuit rodnic oferă afluenţii mari care formează Rîul Doamnei, Valea Rea, Leaota şi

Zîrnuliţa, precum şi lacurile de la obîrşia acestora: Scărişoara şi Valea Rea, Hîrtoapele, Lacul Zîrna şi Jgheburoasa.

Cazare oferă casa de vînătoare Văsălatu, situată într-un peisaj feeric, la 2.5 km de baraj de la coada lacului la altitudinea de 960 m şi sediul brigăzii de drumuri „Nuculeţ".

Lacul este situat la 200 km de Bucureşti pe şoseaua Bucureşti—Piteşti—Pişcani—Domneşti—Bahna Rusului (drum modernizat aproape 184 km şi în continuare drum forestier deosebit de pitoresc — 16 km.)

De la barajul Văsălatu se ajunge pe Valea Rea la stîna lui Burnei (drum auto, 21 km) de unde pînă la lacul Scărişoara peste şaua Pojarnei se fac 2½ ore de mers. De la stînă pe vale în sus, prin neegalatul peisaj al cascadelor ameţitoare şi pe lîngă „Budurile" cu floare de colţ se ajunge la lacul Valea Rea sau la cel al Mînăstirii în 2½ ore.

De la capătul drumului forestier de pe Leaota pînă la lacurile din Hîrtoape se fac prin peisajul zîmbrilor 3 ore, iar de aici peste muchea plină cu floare de colţ a Leaotei pînă la lacul Jgheburoasa se face o oră pe poteca ciobănească. De la Jgheburoasa la lacul Zîrna se ajunge trecînd peste Şleul Zîrnii în 1½ oră, de unde se iese în Curmătura Zîrnii (½ oră) şi se ajunge la cabana turistică Urlea în 3 ore de mers.

De la capătul drumului forestier de pe pîrîul Baciu (5 km) pe la stîna din Groapele (1¼ oră) se iese în şaua de sub vîrful Iezer după 4 ore şi la lacul Iezer după 4½ ore trecînd pe la Crucea Ateneului.

Toate lacurile menţionate mai sus, aşa cum s-a arătat la descrierea lor, sînt populate cu păstrăv indigen varietatea de lac.

LACUL SCĂRIŞOARA VÎLSAN. În suprafaţă de circa un ha şi cu o adîncime a apei de aproximativ l m (23.VIII.1979), are în mijlocul lui, ca semn de recunoaştere parcă, două movile din piatră clădită.

De formă aproape dreptunghiulară, cu maluri neregulate, cu o mică prelungire spre evacuare, lacul nu are alimentare de suprafaţă. Nu prezintă importanţă din punct de vedere piscicol, motiv pentru care nici nu a fost populat cu peşte.

Este situat la 45 minute de mers de la lacul Scărişoara Galbena, la altitudinea de 2 250 m.Tot în bazinul Vîlsanului, la altitudinea aproximativă de 2 200 m, pe versantul drept, sub

vîrful Picuiata (2 395 m) este situat un al doilea lac, denumit de noi LACUL PICUIATA.De formă dreptunghiulară, cu o prelungire în amonte, lacul are o suprafaţă aproximativă de

0,40 ha şi o adîncime a apei de cca 2 m. Nu are alimentare şi nici evacuare. Nu a fost studiat şi nu a fost populat cu faună piscicolă.

Lacul este situat la o oră de mers din vîrful Scărişoara, pe culmea lată a Vîlsanului, un adevărat cîmp la altitudinea de 2 000 m sau la 1½ oră de lacul Scărişoara.

b. Bazinul ArgeşuluiLACUL BUDA dă naştere unuia din izvoarele care poartă pînă jos în lacul Vidraru numele

celui mai sălbatec rîu al Făgăraşului, încă nealterat de atotputernica forţă civilizatorie a omului — rîul Buda.

Fig 18. L.BUDAAşezat în căldarea Budei, la altitudinea de 2 055 m, acolo unde pintenii ce coboară din creastă

se apropie parcă spre a-i gîtui scurgerea, lacul este orientat pe direcţia est-vest.De formă aproape triunghiulară cu lungimea de 180 m şi laturile de 80 şi respectiv 20 m, lacul

are o suprafaţă de 0,90 ha.Adîncimea maximă a apei realizată la 50 m de latura vestică este de 2,2 m (14.X.1967).Alimentarea cu apă a lacului este deosebit de bogată îndeosebi în primele luni de vară cînd se

topesc zăpezile (500 l/sec la 13.VI.1964 şi 28.VI.1973) şi se menţine la un debit de 10—20 l/sec în lunile de toamnă (14.X.1976 şi 16.IX.1977). Pîrîul principal, ce coboară dinspre creastă, ocoleşte o stîncă ce-i iese în cale înainte de a intra în lac, în colţul din dreapta, şerpuind pe un pat de pietriş printre maluri înierbate. În colţul stîng al bazei lacului, intră apa rece a unui pîrîiaş ce izvorăşte numai la cîţiva metri de mal.

Evacuarea apei se face prin vîrful triunghiului, printre lespezi de stîncă, pentru a se arunca după cîţiva metri în cascade din ce în ce mai dese.

Malurile îi sînt stîncoase şi bolovănoase, înierbate însă în cea mai mare parte. Ici, colo, printre blocurile malului stîng stă pitită cîte o tufă de smirdar. Malul dinspre alimentare este mlăştinos, lucru pe care-l constaţi numai atunci cînd simţi apa rece intrată în bocanci, încercînd să-l traversezi convins de trăinicia lui sub iarba verde.

Fundul coboară lin pe direcţia lungimii lui, ici colo fiind presărat cu blocuri de stîncă şi mîl fin, adus de apele mari de sus din mlaştină. O stîncă îşi scoate căciula din apele limpezi aproape de malul drept (S) al lacului, scăldată de raze, ceaţă şi valuri.

Temperatura apei este influenţată de cea a aerului, fiind relativ scăzută (6°C la 17.VI.1964 ora 15; 8°C la 13.VI.1972, ora 14 şi 28.VI.1973, ora 19; 5°C la 25.VII.1974 ora 10; 8,5°C la 14.X.1976, ora 12), conţinutul de oxigen dizolvat variind între 10 şi 11 mg/1, la temperaturile menţionate; conţinutul în CO2 este de 1,05 mg/1, iar pH-ul variază între 6,8 şi 7,1.

Datorită diferenţei mari de nivel dintre albia stabilizată a rîului Buda (l 555 m confluenţa Buda cu Podul Giurgiului) şi lac (2 055 m) şi a numeroaselor cascade, păstrăvul nu a putut urca din rîu sus în lac, acesta fiind lipsit de faună piscicolă.

Popularea lui s-a făcut la data de 25.VII.1974, cînd au fost introduşi în lac puieţi de păstrăv indigen de l an, aduşi în bidoane pe la lacul Bîlea de la păstrăvăria Dejani.

La numai 2 ani după populare (14.X.1976) păstrăvii aveau dimensiuni de 24—25 cm şi 135—145 g, iar la 3 ani (16.IX.1977) atingeau dimensiunea de 35 cm şi greutatea de 0,500 kg.

Lacul constituie fond de pescuit rezervat, fiind în gospodărirea Ocolului silvic. Vidraru, cu sediul în Curtea de Argeş şi este liber la pescuit cu autorizaţie eliberată de acesta.

Fiind aşezat sub creastă, în apropierea potecii turistice principale, lacul este uşor accesibil din multe direcţii.

De la cabana Podragu, prin şaua Podragului (40 minute), pe poteca turistică ce trece pe lîngă iezerul Podu Giurgiului, se ajunge la lac în 2½ ore.

De la Bîlea lac prin Şaua Caprei (40 min.) — lacul Capra (l oră) — Portiţa Arpaşului (2 ore) — şaua Buda (3 ore) se fac pînă la lac 3½ ore.

Pentru cei ce urcă cu un mijloc de locomoţie pe transfăgărăşan, lacul este accesibil de la km 109,7 al DN 7 C. Urmînd unul din izvoarele rîului Capra prin Căldarea Rotundă se iese în creastă la Portiţa Arpaşului sau puţin la stînga, la,,La trei paşi de moarte", după 1½ oră. De aici, pe poteca turistică pînă la Şaua Buda (monumentul Nerlinger) se fac 40 minute şi se coboară la lac în 20 minute. Total, transfăgărăşan — lac Buda, 2½ ore.

Cei ce vor să coboare de la lacul Buda spre lacul Vidraru pot alege un traseu pe cît de inedit pe atît de plin de pitoresc şi farmec, coborînd pe Valea Buda chiar de la obîrşia ei, acolo unde apele se aruncă în cascade după ce ies din lac. Coborînd pe pante înierbate, acoperite ici colo cu merişori şi smirdari, se ajunge într-o oră jos la confluenţa Izvorului Budei cu cel al Podului Giurgiului (alt. l 555 m). Poteca urmăreşte valea pe partea stîngă, lăsînd după 30' stîna cea nouă din Buda, cocoţată în dreapta pe poiana de peste vale (alt. l 390 m). La numai 15' de mers de la stînă (1¾ oră de la lac) se ajunge la confluenţa Budei cu Izvorul Mircii ce vine cu apă multă şi tot atît de limpede de sub Moldoveanu. Aici, la altitudinea de l 300 m, era pînă nu de mult un canton silvic ce dădea adăpost drumeţilor obosiţi. Neglijenţa celor ce nu pot fi numiţi turişti l-a desfiinţat prin foc în luna aprilie 1976.Aici la confluenţa celor două mari pîraie se păstrează azi urmele vechiului baraj pentru plutire, care a purtat pentru ultima dată buşteni spre opritoarea de pe Buda în anul 1964.

Coborînd prin liniştea spartă doar de apa ce se învolburează printre stînci, cu odihnă de o clipă în bulboanele adînci, de la pîrîul Rîiosu, afluent de dreapta (2¼ ore), sau în cea mai mare baltă de pe Buda de sub Izvorul Robiţa (2½ ore), se ajunge la cabana finlandeză Coastele mari (3 ore). Aici poteca trece peste o punte pe dreapta văii mai avînd o oră (5 km) de parcurs pînă la Muşeteica, după ce a trecut pe lîngă cele două izvoare ale Costiţelor (3J/2 ore). Timp de mers lac Buda — Muşeteica (cap drum forestier carosabil) 4—4½ ore. De aici mai sînt 7,8 km de drum forestier pînă la lacul Vidraru, la

km 83,9 al transfăgărăşanului.Pe Buda drumul forestier este în construcţie, urmînd ca de la Muşeteica să ajungă la

confluenţa cu Izvorul Mircii (Moldoveanului) în intenţia de a facilita accesul la viitorul baraj hidroenergetic ce se intenţionează a se construi aici.

Privirea drumeţului care „face" creasta Făgăraşului de la un capăt la celălalt îi este atrasă de străluciri de ape ascunse în căldări, admirînd de departe lacul Urlea, vizibil mai ales cînd soarele s-a ridicat spre amiază, lacul Zîrna cu reflecţii ca de sute de oglinzi, lacul Podragu scăldat în razele soarelui-apune.

La început de vară, cînd zăpezile stau îndesate prin văgăuni, un lac mic aflat lîngă potecă poate trece neobservat, datorită podului de gheaţă pe care zăpada strînsă de viscol şi de avalanşe se încăpăţînează să întîrzie pînă tîrziu, spre sfîrşitul lui iulie. Este IEZERUL PODU GIURGIULUI situat la altitudinea de 2 220 m, într-o depresiune mică.

De forma unei pere, lacul are o lungime de 70 m şi o lăţime maximă de 50 m, însumînd o suprafaţă de numai 0,20 ha. Adîncimea maximă a apei spre mijlocul acestuia este de 3 m.

Alimentarea se face din zăpada abundentă ce prin topire menţine un nivel aproape constant al apei, ea debuşînd pe două mici pîrîiaşe care mai jos formează izvorul Podu Giurgiului, unit la limita pădurii cu apele ce vin din lacul Buda.

În latura dinspre evacuare şi în cea dinspre creastă, malurile îi sînt acoperite cu grohotiş, în rest fiind înierbate. Fundul e acoperit cu un mîl fin şi pietre transportate odată cu topirea zăpezilor de pe versanţi.

Apa îi este rece, nu însă atît cît ar trebui să fie datorită situării lui în apropierea crestei, la altitudine ridicată şi cu pod de gheaţă prelungit tîrziu în miez de vară alpină.

La data de 13.VI.1972 şi la 25.VII.1974 ora 12,30, cu tot podul de gheaţă, temperatura apei la marginea lacului era de 7°C, cu un pH de 6,5 şi un conţinut de oxigen dizolvat de 10 mg/1.

Lacul a fost populat experimental la data de 25.VII.1974 cu cîteva exemplare de puiet de păstrăv indigen, în vîrstă de o vară, aduse de la păstrăvăria Dejani. Nu se cunoaşte situaţia actuală a exemplarelor introduse.

Situat lîngă poteca turistică de creastă dintre Podragu şi Bîlea, lacul este accesibil de la cabana Podragu prin şaua Podragului într-o oră, iar de la cabana Bîlea lac în cca 5 ore.

Continuînd drumul de creastă după urcuşuri şi coborîşuri, la capătul a 4½ ore de mers de la Podu Giurgiului, paşii te poartă pe malul celui de-al doilea lac aşezat în poteca turistică.

LACUL CAPRA îţi apare din ceaţa în care este învăluit în zilele de toamnă, fără să-l bănuieşti, rece şi neprimitor. Cînd razele călduţe ale soarelui venite dinspre părţile argeşene pun stavilă ceţurilor ce încearcă să treacă creasta, strecurîndu-se prin ferestrele înseninărilor, lacul apare în toată splendoarea lui, primitor, luminos şi liniştit.

Altitudinea de 2 230 m îl situează printre lacurile alpine piscicole cu altitudinea cea mai ridicată, egalată doar de lacul Hîrtop I din Făgăraş şi de cel Agăţat din Retezat.

În suprafaţă de 1,80 ha, de formă neregulată, aproape rotundă, lacul are lungimea de 200 m şi lăţimea maximă de 100 m.

Alimentarea i-o asigură un pîrîiaş ce se strecoară rea malurilor dinspre creastă, unde şi fundul lacului coboară în pantă repede.

Malurile sînt înierbate şi line, cu excepţia celui de est mai abrupt şi acoperit cu grohotişul ce se rostogoleşte din cînd în cînd în lac. În latura estică nisipul şi pietrişul fin înaintează pe margini.

Alimentarea i-o asigură un pîrîiaş ce se trecoară la margine de grohotiş, venind dinspre Şaua Caprei, şi intrînd în lac la colţul de NV. Un altul se strecoară timid cu apă puţină în zilele calde de vară în colţul de NE al lacului. Un izvoraş cu apă rece se grăbeşte să intre în lac fără personalitate, ieşind la lumina zilei doar la cîţiva metri pe malul de est.

Apa albastră ca cerul senin al dimineţilor însorite sau întunecată în zilele cu nori şi ceaţă, stă liniştită, apărată de vînturi în căldarea ce-l adăposteşte.

Fiind aşezat la altitudine ridicată cu aproape 200 m mai mult decît vecinul său de peste creastă, Bîlea, apa lacului Capra este rece, încălzindu-se doar cînd zilele însorite se succed fără întrerupere mai multe la rînd.

La data de 27.VI.1973 ora 10, lacul era îngheţat în întregime, temperatura apei fiind de +3°C, în ziua de 12.X.1976, cu mult soare, temperatura apei la ora 10 înregistra 8°C, iar la 8.VII.1978, într-o zi rece cu ceaţă şi cu pojghiţă de gheaţă spre mal, apa avea 4°C la ora 11. Conţinutul de oxigen dizolvat este saturat, valoarea lui fiind de 11 mg/1 în zilele reci iar pH-ul invariabil 6,8.

Emisarul, ce iese din lac în partea lui sudică intră după cîţiva metri într-un lăculeţ triunghiular:CĂPRIŢA, situat la 2 228 m altitudine, cu adîncimea ce nu depăşeşte 1,5 m. În suprafaţă de 0,20 ha, lacul, prin legătura lui directă cu Capra, oferă loc de boişte toamna pentru păstrăvul de sus.

Aproape de malul sud-estic al lacului mare, un monument aduce în amintirea drumeţilor un

eveniment de tristă memorie, petrecut în luna februarie 1963, cînd o avalanşă a îngropat de vii 4 schiori — „non omnis moriar" (Horaţiu).

Lacul este accesibil din transfăgărăşan pe vechea potecă turistică ce poate fi escaladată de la km 113 +al DN 7 c, ajungîndu-se la lac în ½—l oră.

De la cabana Bîlea lac, prin Şaua Caprei (30 min.) se ajunge la lacul Căpriţa în 40 min. De la cabana Podragu prin şaua Podragu se fac 5—5½ ore pînă la lac. La trei ore de drum de la iezerul Capra, pe poteca turistică de creastă înspre Negoiu, după ce trecînd peste tunel laşi în urmă serpentinele transfăgărăşanului şi oglinda cu mii de reflecţii a lacului Doamnei, îţi apare în cale, aşa dintr-o dată, LACUL CĂLŢUN, atîrnat în căldarea străjuită de impunătorul masiv al Lespezilor (2 528 m), aşezat aproape de creasta care coboară parcă spre îngemănare, ca nicăieri în altă parte a Făgăraşului, pînă aproape de lac.

De formă ovală, orientat pe direcţia NV—SE, lacul este situat la altitudinea de 2 135 m. şi are lungimea de 135 m şi lăţimea de 80 m însumînd o suprafaţă de 0,80 ha.

Prin adîncimea sa mare de 11,5 m din jumătatea nordică a lui, lacul se situează printre cele mai adînci din masivul Făgăraş, fiind întrecut doar de Podragu Mare (15,5 m), iar în lanţul carpatic de Iezer-Cîndrel, Tăul fără Fund — Parîng, Bucura, Zănoaga, Tăul Spurcat, Tăul Negru şi Galeşu, din Retezat.

Fig 19. L. CĂLŢUNAlimentarea cu apă este asigurată de cîteva izvoare reci de adîncime ce dau răceală apei şi în

lunile cu puţine zile calde de vară.Aşezat la răscruce de vînturi, acolo unde aerul cald al pantelor însorite din sud dă piept cu

ceţurile reci vălătucite pînă în şaua din creastă, urcate din căldări înguste, apa lacului este destul de rece tot timpul anului: 3°C la 19.VI.1967, 4°C la 24.IX.1970 şi 7,5°C la 12.IX.1979 ora 15, cu un pH de 6,2—6,6.

Evacuarea apei se face printr-un emisar de suprafaţă situat în partea de nord-est a lacului, emisar care în lunile calde se infiltrează prin pajişte pentru a ieşi la suprafaţă după 5 m. După alţi 20 m apa se repede peste stînci, căzînd de la 100 m înălţime, în mai multe cascade.

Malurile de sud şi nord-est sînt înierbate iar celelalte coboară în pantă, pline de grohotiş şi stînci prăvălite din creastă sau din abruptul Lespezilor pînă în apa lacului.

Fundul coboară brusc în partea de nord şi lin în cea de sud-est, fiind presărat cu blocuri mari de stîncă, din care unul iese la suprafaţă spre versantul Lespezilor.

Lacul nu a avut faună piscicolă şi prima încercare de populare a lui făcută în 31.VIL1966 a dat greş.

La data de 6.XI.1967, lacul a fost populat din nou cu puieţi de păstrăv indigen de lac de 6 luni, transportaţi cu elicopterul de la păstrăvăria Dejani. Timpul nefavorabil şi imposibilitatea acomodării puietului la condiţiile apei lacului se pare că au compromis şi cea de-a doua acţiune, lacul rămînînd mult timp fără peşte. La data de 12.IX.1979, o echipă purta din nou în spate pe creasta Făgăraşului viaţă pentru lacul cu nume de cizmă scurtă. Puieţii rezultaţi din icrele păstrăvului de lac pescuit în lacul Leşu din Valea Iadului au poposit cu bine în apa limpede şi promit să dea satisfacţii peste 2—3 ani pescarilor ce-şi vor opri paşii pe malul lui în drumul de la Bîlea spre -Negoiu.

Lacul este administrat de Ocolul silvic Vidraru cu sediul în oraşul Curtea de Argeş.Pîrîiaşul firav ce se formează din lac, poartă numele acestuia şi mai devale dă naştere pîrîului

Paltenu, ce se varsă în Valea Caprei la Piscu Negru (km 104 al transfăgărăşanului).Pe malul de est al lacului s-a construit în ultimii ani un refugiu pentru drumeţii pe care vremea

rea îi prinde sus pe creasta dintre Bîlea şi Negoiu. Din păcate, ca şi în alte părţi, buna intenţie a unor oameni inimoşi, materializată spre facere de bine, se transformă în final în răni ale muntelui. Astăzi, din ce în ce mai mult oglinda lacului reflectă din adîncuri lucirile metalice ale cutiilor de conserve.

Accesul clasic la lacul pe malul căruia trece poteca turistică de creastă se face fie de la cabana Bîlea lac, în 3 ore, fie de la cabana Negoiu, în 4 ore.

Cei ce urcă pe transfăgărăşan din părţile argeşene pot lua poteca de vînătoare care pleacă de la Piscu Negru (km 104) pe Valea Paltinu. Trecînd pe la cabana de vînătoare Paltinu (20 min.), urcă prin căldarea cu acelaşi nume şi ajung la lac după 3½—4 ore (actualmente potecă marcată). La coborîre pe acelaşi traseu se fac numai 2 ore.

LACUL VIDRARU, cunoscut şi sub denumirea de lacul Argeş, este după Bicaz şi Lotru al treilea mare lac de baraj din regiunea montană.

Situat la o altitudine de 830 m, lacul şi-a început existenţa la 15 martie 1966, împlinind la numai un an de zile suprafaţa maximă de 893 ha, realizată la o adîncime de 155 m a apei la baraj, cu un volum de 465 milioane mc.

Uzina pe care o alimentează fiind o uzină de vîrf, nivelul apei variază de la o zi la alta şi de la un anotimp la altul, în funcţie de solicitările, de energie electrică.

Variaţiile sînt mai mici decît cele înregistrate în lacul Bicaz şi nu respectă o regulă fixă. Se înregistrează, totuşi, o scădere a nivelului apei pînă în perioada topirilor de zăpezi cînd debitul, depăşindu-l pe cel solicitat de uzină, face ca nivelul apei să crească.

Lacul este alimentat de cei doi mari afluenţi care formau rîul Argeş: Buda şi Capra şi de o serie de afluenţi direcţi, în număr relativ redus: Călugăriţa, Valea Rea şi Cumpăniţa în versantul drept şi Oticu, V. Popii, V. cu Peşti şi V. Lupului, în versantul stîng.

Valea Călugăriţei şi-a sporit debitul cu cel al Văii lui Stan adusă prin conductă din aval de baraj, iar Valea Lupului cu cel al Limpedei, captată şi ea.

Barat la confluenţa cu Văsălatul, Rîul Doamnei, împreună cu Cernatul şi Vîlsanul, au fost introduşi în lac la Valea cu Peşti, iar Topologul, barat la confluenţa cu Topologelul, a poposit în lac prin vechea albie a Cumpăniţei.

Apa lacului intră în conducta de aducţiune, instalată pe malul drept, conductă ieşită la suprafaţă doar la trecerea albiei Văii lui Stan, şi cade de la înălţimea de 140 m în turbinele hidrocentralei de la Căpăţîneni.

Proprietăţile fizico-chimice ale apei indică un mediu ideal pentru salmonide: temperatura între 5— 22°C la suprafaţă, în intervalul martie—decembrie, cea mai ridicată fiind de 25°C (iulie 1966); pH — între 6,5 şi 7,8; oxigenul dizolvat, între 9 şi 11 mg/1.

Fauna nutritivă este bogată în larvele de efemeroptere, tricoptere şi plecoptere, fiind prezente şi gamaridele. Biomasa planctonică este bogată pe toată suprafaţa lacului, atît. În zooplancton (cladocere şi rotifere), cît şi în fitoplancton (cyanoficee, cloroficee şi diatomee).

Fauna piscicolă a rîului Argeş în zona lacului, înainte de inundare, era formată din păstrăv indigen, lipan, moioagă, boiştean, zglăvoacă, porcuşor, beldiţă, clean şi scobar.

Lacul a fost populat imediat după inundare, intro-ducîndu-se în primii 4 ani alevini de coregon, puieţi de păstrăv curcubeu, puieţi de păstrăv indigen, puieţi de păstrăv indigen varietatea de lac şi obleţi.

Coregonul din specia Coregonus albula, adus sub formă de icre embrionate din U.R.S.S., a fost introdus la 20.IV. 1966 şi s-a dezvoltat uimitor în apa lacului, ajungînd după 2 ani (4.IV.1968) la 36 cm şi 365 g, iar după 3½ ani la 42 cm şi 850 g (9.XI.1969) reprezentînd la această ultimă dată 21% din totalul speciilor, faţă de 15% cît a fost iniţial.

Introducerea lui s-a făcut în scopul valorificării superioare a planctonului şi bentofaunei din diferitele pături de adîncime. Coregonul şi-a depus icrele în coada lacului începînd cu anul 1969.

Păstrăvul curcubeu a fost introdus din primul an de formare (iulie 1966) şi s-a dezvoltat rapid atingînd după un an 25 cm şi 275 g (23.VII.1967), la 2 ani (4.IV.1968), 34 cm şi 345 g şi 54 cm cu 2 kg la 3 ani (26.IV.1969). Această specie reprezenta în primul an de la populare 50%, într-al doilea 30%, iar în al patrulea an abia 1,7% din totalul speciilor, faţă de 65% cît reprezenta cînd a fost introdus.

Exemplare la vîrsta de 2 ani s-au pescuit şi pe Capra, în punctul Braia, situat la 6 km amonte de coada lacului şi pe Buda la Muşeteica, la 7 km de coadă. Din păcate el a căzut repede la cîrligele braconierilor.

Ar fi o specie ideală pentru satisfacerea pasiunii pescăreşti dacă pescuitul de păstrăvi ar constitui un sport de elită în accepţiunea majorităţii celor ce-l practică, în sensul strict al respectării eticii şi legislaţiei piscicole de la noi.

Păstrăvul indigen şi cel de lac s-au dezvoltat mai puţin spectaculos decît curcubeul — 23 cm cu 155 g la l an şi ajungînd la 50 cm şi 1,0 kg la 3 ani, reprezentînd principala specie la pescuitul din decembrie 1969 (65% faţă de 20% introdus). Cel mai mare exemplar prins şi măsurat la l iunie 1972 avea greutatea de 4,200 kg.

Lipanul, aflat la intrarea afluenţilor în lac, nu s-a adaptat la viaţa lacustră, rămînînd cantonat la coada lacului.

Moioaga existentă în rîu s-a adaptat la condiţiile lacustre ajungînd pînă la dimensiunea record de 28.5 cm şi 170 g.

În lac au fost introduse experimental la 1.XI. 1968 şi 10 exemplare de lostriţă în vîrstă de 2 veri. Exemplarul pescuit în martie 1970, deci la vîrsta de aproape de 3 ani, avea 50 cm şi 1,5 kg, iar cel prins în septembrie 1971, la vîrsta de 4 ani şi 4 luni, măsura 51 cm şi 3,200 kg, avînd în stomac 8 zglăvoace şi 2 boişteni, fapt ce denotă o adaptare rapidă şi o creştere deosebită în lac.

S-au dezvoltat în lac într-un ritm exploziv boişteanul şi obleţii aduşi cu elicopterul de la lacul Bicaz împînzind toată suprafaţa lacului şi ajungînd la lungimea record de 20 cm (nov. 1980).

Din păcate, ca atîtea alte lacuri de acumulare şi lacul Vidraru a fost vidat complet în ianuarie 1975, din fauna lui scăpînd numai cîteva exemplare rămase pe firul apei sau pe afluenţi.Lacul a fost populat din nou în 1976 şi îndeosebi în 1977 şi 1978—1979, introducîndu-se cantităţi de ordinul sutelor de mii de puieţi de păstrăv indigen şi curcubeu şi l 000 puieţi de lostriţă (1978).

În anul 1979, lacul, gospodărit de Ocolul silvic Vidraru cu sediul în Curtea de Argeş, a fost

din nou dat liber la pescuit.Din peştii rămaşi se prinde actualmente păstrăv indigen la 3—5 kg şi coregon la l kg,

curcubeul introdus atingînd 100—200 g. Iar dacă aceştia nu trag la undiţă te distrezi minunat la obleţi.Lacul este situat la 180 km de Bucureşti şi 61 km de Piteşti (la baraj).Transfăgărăşanul face legătura cu lacul Bîlea de peste creastă — 27 km de la coada lacului, 57

de la baraj şi 116 km de la Piteşti. Din el (km 109,7) se urcă la lacul alpin Buda după aproximativ 2 ½ ore de mers pe potecă şi la lacul Capra (km 113+) după o oră.

Transfăgărăşanul, între baraj Vidraru şi DN l km 267 în Arpaş, are lungimea de 90 km.Pentru pescari lacul Argeş este important şi pentru pescuitul ce se poate practica pe cele două

rîuri afluente ale sale — Capra şi Buda — ultimul mai fiind încă un rai al pescarilor de păstrăv, iubitori de natură şi solitudine.

Pe malul lacului există două hoteluri montane cu restaurant. La Valea cu Peşti (km 71 al DN 7 c) şi Cumpăna de pe partea cealaltă a lacului la 15 km de la baraj şi 6 km de la coada lacului (viaduct Capra km 91 al DN 7 C). La km 79 pe transfăgărăşan este situată casa de vînătoare Ierbaşu.

Apele ieşite din uzina de la Căpăţîneni printr-un tunel subteran, intră după cîteva sute de metri în LACUL OIEŞTI. Rezultat prin bararea văii Argeşului este primul din salba lacurilor situate pe vechea albie a acestui rîu şi a fost creat în 1967.

La altitudinea de 505 m, oglinda lacului se întinde pe o suprafaţă de 40 ha, avînd o adînqime la baraj de 4,5 m şi un volum normal de apă de 860 000 m3. Datele de mai sus sînt actualmente mult modificate (excepţie altitudinea), datorită avansatei colmatări a lacului din momentul vidării celui de la Vidraru.

Caracterele fizico-chimice ale apei variază în funcţie de regimul şi funcţionarea hidrocentralei Căpăţîneni care introduce sau nu apa din lacul Vidraru.

Lacul a fost populat în anul 1969 cu puieţi de păstrăv curcubeu. Acesta a emigrat însă în totalitate prin canalul liber de aducţiune a apei la uzină.

Atîta timp cît aceste canale nu vor fi prevăzute, conform legii, cu grătare electrice pentru împiedicarea migrării peştilor, păstrăvul curcubeu nu poate constitui specia care să facă obiectul populării acestor lacuri.

Actualmente lacul este populat cu clean, moioagă, porcuşor şi alte specii de peşti albi. Este gospodărit de Ocolul silvic Vidraru cu sediul în Curtea de Argeş.

În aval de baraj funcţionează cea mai mare păstrăvărie din ţară, construită în anii 1973—1975, fiind alimentată cu apă din lac. Ea este proiectată pentru producerea a 30 t păstrăv de consum şi a puietului necesar populării reţelei hidrografice din sistemul hidroenergetic Argeş.

Accesibilitatea este asigurată de DN 7 C Piteşti— Curtea de Argeş — baraj Vidraru, din care de la km 42,5, la stînga, se ajunge după 1,5 km la barajul Oieşti şi păstrăvărie. Bucureşti — păstrăvărie = 163 km.

La păstrăvărie se valorifică tot timpul anului păstrăv curcubeu la bucată.Celelalte lacuri de acumulare situate în aval de Oieşti sînt lacuri din zona apelor de şes şi sînt

administrate de M.A.I.A.Sus la coada lacului Vidraru, pe valea Cumpenei, în care debuşează apele aduse din Topolog,

s-a format în anul 1969 un mic lac de baraj: LACUL CUMPĂNA, la altitudinea de 920 m, în suprafaţă de 3 ha, cu o adîncime a apei de 24 m şi un volum de 288 000 mc.

Nu prezintă importanţă piscicolă deosebită datorită variaţiei mari de nivel. Lacul este populat cu păstrăv indigen şi este situat la 4 km aval de viaductul

Capra (coada lac) pe partea dreaptă (lateral) a lacului Vidraru. De la hotelul Cumpăna, situat la 15 km nord de baraj, accesibil pe drumul din stînga lacului (în sensul urcuşului), lacul Cumpăna este situat la cca 3 km.

La captările rîurilor din stînga bazinului Argeş, respectiv cele ale Rîului Doamnei şi rîului Vîlsan, s-a format cîte un mic lac de acumulare.

În drumul său subteran spre lacul Vidraru apele Rîului Doamnei le preiau pe cele ale Cernatului, la punctul situat amonte de pîrîul Tisei (6 km de la Gura Cernatului) şi ajungînd la Vîlsan le preiau şi pe ale acestuia din LACUL DOBRONEAGU, denumit şi lacul Vîlsan. Situat la altitudinea de 954 m, îşi întinde suprafaţa pe numai 2 ha, avînd o adîncime a apei de 15 m şi un volum de 192 000 m 3

apă.Lacul, populat în ultimii ani cu puieţi de păstrăv indigen, prezintă importanţă ştiinţifică, ca şi

cursul rîului Vîlsan, datorită existenţei în această zonă a relictului glaciar aspretele (Romanichtis Valsanicola), endemism carpatin.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Muşeteşti, cu sediul în comuna cu acelaşi nume.Este accesibil de la Muşeteşti (comună situată la 11 km de Curtea de Argeş, pe drumul spre

Cîmpulung) prin satele Galeş (7 km), Brăduleţ, Brădet (12 km), Brădet-Băi (15 km), drum asfaltat şi în

continuare pe drumul forestier în lungul Vîlsanului încă 14 km.Cei aflaţi la pescuit pe lacul Vidraru pot ajunge la Dobroneagu pe drumul forestier care pleacă

din apropierea barajului Vidraru peste Moviliş şi iese în Vîlsan după 9 km, de unde mai sînt pe vale în sus încă 7 km.

2. LACURILE DIN VERSANTUL NORDIC

1. LACUL URLEA este situat la obîrşia văii cu acelaşi nume (denumită mai jos valea Pojorţii) la altitudinea de 2 200 m.

Spre est este străjuit de vîrful Zîrnei (2 312 m), dinspre sud primeşte, înainte de mijlocul zilei, raze de lumină prin curmătura Hîrtoapelor, iar înspre apus vîrful Buda (2 450 m) îi trimite umbrele de îndată ce soarele a trecut peste Olt în Munţii Lotrului şi ai Cibinului.

Fig 20. LACUL URLEAForma lacului se apropie de cea ovală. Lungimea maximă existentă pe direcţia E-V a lacului

este de 185 m, iar lăţimea la mijloc de 110 m.Suprafaţa totală a luciului de apă este de 2,00 ha, iar volumul aproximativ de 50 000 m3 apă.Adîncimea maximă a apei a înregistrat la 11.VII. 1968 valoarea de 4,5 m pe o lungime de 60

m şi o lăţime de 30 m, înspre mijlocul lacului (vezi schiţa batimetrică.).Alimentarea cu apă a lacului este nipo-pluvială, în partea de sud-est existînd însă şi izvoare de

fund, lucru dovedit prin diferenţa de temperatură a apei de aici.Evacuarea apei se face printr-un mic emisar situat în jumătatea dinspre est a malului nordic.

Debitul emisarului este apreciat la 150 l/sec.Malurile îi sînt lipsite de vegetaţie lemnoasă, cea ierbacee abundînd îndeosebi pe versantul

sudic ce formează o bandă cu pantă lină în apropierea lui.Malul nordic este stîncos, emisarul lacului făcîndu-şi loc printre blocuri de stîncă, pentru a

cădea apoi în cascade înspre păşunea întinsă din vale.Fundul lacului porneşte în pantă lină în partea de est şi jumătatea nordică, acoperit cu nisip şi

pietriş, şi în pantă dreaptă în cea sudică şi vestică presărat cu bolovani şi blocuri de stîncă venite din grohotişurile ce străjuiesc aceşti versanţi ai lacului.

Temperatura apei diferă ca dealtfel în toate lacurile din masiv, în funcţie de anotimp şi de condiţiile meteorologice, în cadrul aceleiaşi zile. La data de 27.VII.1956 ora 9, la o temperatură a aerului de 14°C apa avea 9°C, aceeaşi ca în ziua de 11. VIL 1968, cu un pH de 6,5 şi un conţinut de 11 mg/lO2.

Datorită expoziţiei sale nordice şi altitudinii mari la care este situat, lacul este îngheţat mai mult de jumătate din an (octombrie-iunie).

La data de 15 iunie 1964, platoşa de gheaţă era ruptă, iar spre evacuare oglinda lacului era liberă.

Lacul este bogat în faună endogenă şi exogenă, formată din plecoptere şi coleoptere şi din Planaria alpină; a fost însă lipsit de faună piscicolă pînă în toamna anului 1966.

La data de 30.VII. 1966 au fost transportaţi în bidoane şi introduşi în lac puieţi de păstrăv curcubeu şi puieţi de păstrăv indigen de 3 luni.

Puieţii au fost ridicaţi de la păstrăvăria Dejani, provenind din icre de păstrăv indigen proprii şi din icre embrionate de curcubeu aduse de la păstrăvăria Răcătău.

Transportul a fost făcut de personalul Ocolului silvic Făgăraş în bidoane de tablă şi a durat 9 ore, cu schimb continuu de apă.

La data de 10.X.1966, au fost introduşi în lac 300 buc. păstrăv curcubeu în vîrstă de l şi 2 + ani, în greutate medie sub 100 g, crescuţi la păstrăvăria Dejani din anul 1964.

Exemplarele de păstrăv curcubeu pescuite la data de 10.VII.1968, au avut dimensiuni cuprinse între 29—34 cm lungime şi 350—450 g greutate, la vîrsta de numai 3—4 ani.

Singurul exemplar de păstrăv indigen pescuit, în vîrstă de 3 ani, avea lungimea de 33 cm şi greutatea de 250 g.

Lacul aparţine Ocolului silvic Făgăraş care eliberează autorizaţiile de pescuit.Apa adîncă şi clară, malurile libere, lipsite de vegetaţie arborescentă, permite lansări şi

recuperări ale linguriţelor metalice.Păstrăvul curcubeu existent luptă înverşunat, face numeroase luminări şi cea mai mică

neatenţie sau grabă în mînuirea undiţei are drept rezultat dispariţia greutăţii de la capătul celălalt al firului.

Din păcate, şi lacul Urlea, ca dealtfel majoritatea lacurilor Făgărăşene, a plătit un tribut greu braconierilor. A rezistat însă păstrăvul indigen care-şi depune icrele tocmai cînd oamenii stînelor sînt coborîţi jos şi muntele e pustiu.

Lacul este accesibil pe mai multe trasee:— Din gara C.F.R. Voila cu autobuzul pînă în comuna Breaza sau din comuna Sîmbăta de jos (km

251 al DN1) cu autoturismul prin Sîmbăta de sus (7 km) — Lisa (10 km), Cantonul silvic Breaza, în total 15 km drum carosabil. De aici, pe valea Brezcioarei, pe la cabana Urlea (2½—3 ore) se fac pînă la lac 5—6 ore.

— De la cantonul silvic Breaza pe valea Pojorţii, pe poteca de vînătoare se fac pînă la lac 6—7 ore.— De la capătul drumului forestier din valea Zîrnei a Rîului Doamnei pe la stîna Zîrna (l oră) — lac

Zîrna (3 ore) peste Curmătura Zîrnei (3½ ore) se ajunge la lac după 4½—5 ore pe poteca marcată numai din Curmătură.

— De la cabana turistică Urlea se fac 2—2½ ore pînă la lac.— De la cabana Podragu, pe poteca de creastă, se fac pînă la lac 8—9 ore.

Cazare oferă singura cabană existentă în apropiere, cabana turistică Urlea.LACUL PODRAGU MARE este situat la obîrşia văii Podragului, afluent principal al

Arpaşului Mare, într-un circ glaciar, pe treapta superioară a acestuia, la altitudinea de 2 112 m.Lungimea o are de 250 m, iar lăţimea maximă de 190 m, fiind situată în partea cuprinsă între

izvoare şi emisar.Forma lacului este oarecum ovală cu prelungire înspre muchia Tărîţii care-l domină.Suprafaţa lacului este de 2,80 ha, avînd un volum de apă aproximativ de 190 000 m3.Adîncimea maximă a apei de 15,5 m, este situată la circa 40 m de malul dinspre Fereastra

Podragului. Este al doilea lac ca mărime din masiv, fiind întrecut doar de Bîlea (4,65 ha) şi primul ca adîncime. Alimentarea cu apă, în afară de cea nivo-pluvială, se face printr-un izvor situat în partea de sud a lacului şi din numeroase alte izvoare de suprafaţă răspîndite în jurul lui.

Evacuarea o are printr-un singur emisar situat în partea de nord-vest a lui.Debitul emisarului se apreciază la circa 150 l/sec, el alimentînd lacul Podragu Mic.Malurile îi sînt lipsite de vegetaţie arbustivă fiind stîncoase înspre creastă şi spre scurgere şi

acoperite de vegetaţie ierbacee în rest.Fundul lacului porneşte în pantă lină în dreptul emisarului şi în partea dinspre muchea Tărîţei

şi în pantă abruptă la malul dinspre creastă.Temperatura apei variază de la o zi la alta în funcţie de condiţiile meteorologice şi este

obişnuit mai scăzută decît cea din lacul Urlea. La 16. VI. 1964 şi 1. XI. 1968 lacul era acoperit de un pod compact de gheaţă de la un mal la altul; pH-ul apei este de 6,5—6,8.

Transparenţa apei este foarte mare, discul lui Sechi fiind văzut în zilele însorite pînă la 6 m adîncime. Fauna nutritivă este sărac reprezentată.

Cîteva încercări sporadice de populare a lacului, făcute de diverşi amatori, nu au dat rezultate. Se afirmă totuşi că în primăvara anului 1965 a fost găsit pe mal un păstrăv de 4,5 kg (?) fără cap, prins de vidră.

Prima populare a lacului a avut loc la data de 30. VII. 1966, cînd au fost introduşi puieţi de păstrăv indigen varietatea de lac, crescuţi în topliţele de la Dejani şi transportaţi în bidoane de mînă de personalul Ocolului silvic Arpaş, timp de 10 ore.

A doua acţiune de populare a avut loc la data de 10 X. 1966, cînd s-au introdus puieţi de păstrăv din aceeaşi specie, aduşi cu elicopterul de la păstrăvăria Dejani.

La data de 10. XI. 1987 s-a făcut o nouă completare cu puieţi de o vară, aduşi de la Dejani cu elicopterul. Popularea a reuşit şi azi se văd numeroşi peşti spărgînd oglinda apei.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Arpaş. Autorizaţiile de pescuit se eliberează la cabana turistică Podragu. Rezultate bune se obţin la pescuitul cu blinker sau cu muşte lansate cu bulă în serile calde. În vara anului 1979 s-a prins un păstrăv de 3,7 kg.

Accesul la lac se face pe mai multe trasee:- Din Arpaşul de Jos (DN l km 267 sau C.F.R.), prin Arpaşul de Sus (7 km) la cabana Arpaşul Mare,

denumită Fata Pădurii, drum pietruit, 13 km.- De la cabana Arpaşul Mare, situată la poalele masivului (600 m alt.) pe drumul forestier de pe

Valea Arpaşului, pînă la pîrîul Banului, 3 km. De aici pe poteca marcată cu triunghi roşu pînă la cabană, trecînd pe la refugiul Turnuri (3 ore) şi prin impunătoarea cetate a turnurilor Podragului se ajunge în 4½ — 5 ore de mers la cabana Podragu, situată lîngă lac.

Poteci marcate ajung la cabană prin creasta Tărîţei (cabana Arpaş-Podragu — 6 ore), sau de la oraşul Victoria (8 ore).

De la lacul Urlea, pe poteca de creastă se ajunge la lac în 8—9 ore. De la cabana Urlea în 11—12 ore, iar de la cabana Sîmbăta în 8—9 ore.

Cazare oferă cabana Podragu (alt. 2 136 m), cu dormitoare comune, prevăzute cu 71 de paturi. Bufet şi cantină-restaurant deschise în permanenţă.

Cabană-lac, 5 minute.

LACUL PODRAGU MIC a fost şi el populat cu 100 buc. puieţi de păstrăv indigen la 10.VII.1967, dar lipsa unor locuri de adăpost, adîncimea mică a apei (2 m) şi suprafaţa lui redusă (0,25 ha), alături de o poluare destul de intensă datorită scurgerilor menajere de la cabana Podragu, l-au făcut impropriu vieţii piscicole.

Cei care urcă la lac pe poteca turistică Arpaş-Turnuri au un drum lung şi deosebit de frumos. Poteca şerpuieşte fără efort prin pădurea de foioase şi apoi în cea de amestec, trecînd la distanţă aproape egală trei pîrîiaşe cu apă limpede şi susur de cristal. În potecă, după cel de-al treilea pîrîiaş (1½ ore de la urcuşul pe potecă), înainte cu 5' de a ajunge în pîrîul Podragu, stă, iertat de turişti şi de secure, un exemplar de tisă (Taxus baccata). Înfipt de veacuri în marginea potecii, reprezentantul unui arboret ce popula cu cca 800 de ani în urmă versantul muntelui, are un diametru de 20 cm şi o înălţime de 8 m.

Pornind de la cabana Turnuri prin golul alpin peisajul îţi fură ochii spre înălţimi şi, atent, zăreşti siluete nemişcate de capre negre, crescute parcă din stînci.

Urci mereu, cînd în serpentine, cînd pe pante domoale, poteca de stîncă şi cînd oboseala îţi aduce în dorinţă arzătoare cabana Podragu, întîlneşti lîngă potecă resturile unui elicopter culcat pe-o rînă. Te înviorezi cînd afli că după botul de deal ce-l ai în faţă se ascunde la numai 15 min. cabana în care te aşteaptă un ceai cald şi odihna binemeritată.

Elicopterul este nemişcat aici din după-amiaza zilei de l noiembrie 1968, cînd cei care transportau viaţă pentru lacurile alpine s-au prăbuşit de sus fără victime, lăsînd lacurile spre care se îndreptau fără viaţă piscicolă.

LACUL PODRĂGEL este aşezat în căldarea pîrîului Podrăgel, afluent al Arpaşului Mare, la altitudinea de 2 000 m, în cea de-a treia treaptă a căldării, sub vf. Podragului (2 462 m).

De formă dreptunghiulară, lacul este orientat pe direcţia est-vest, avînd o lungime de 150 m şi o lăţime maximă la alimentare de 70 m, cu o suprafaţă de 0,70 ha.

Adîncimea maximă a apei realizată înspre evacuare este de 4 m.Lacul este alimentat de pîrîul Podrăgel care înainte de a intra în lac îşi resfiră apele într-o

cădere de 5—6 m, avînd un debit cuprins între 50 şi 100 l/sec.Evacuarea de suprafaţă se face printr-un emisar ce iese din lac prin colţul de nord-vest.Malurile coboară accentuat în partea de sud şi spre alimentare, fiind formate din grohotiş.

Malul nordic, înierbat, coboară lin, lăsînd 2 stînci să intre în apă pînă la 2 m de mal.Fundul coboară lin la alimentare şi dinspre malul nordic şi abrupt în partea de vest, spre malul

din apropierea evacuării. La intrarea pîrîului în lac înaintează o limbă de prundiş fin adus de apele ce vin din terasele de sus. Fundul este presărat cu pietriş şi blocuri de stîncă. Malul nordic poartă pînă tîrziu în vară limbi albe de zăpadă îngrămădite în denivelări.

Analizele chimice făcute la 16.VI.1964 şi 10.XI. 1967 au scos în evidenţă o apă bună de păstrăvi. Temperatura apei la ora 13 era de 3 şi respectiv 13° C, pH-ul 6,2, iar oxigenul dizolvat între 11 şi 13,72 mg/1.

Lacul a fost lipsit de fauna piscicolă, primii locuitori ai undelor intrînd în spaţiu locativ la data de 10. XI. 1967, cînd au fost transportaţi cu elicopterul şi introduşi în lac puieţi de păstrăv indigen, în vîrstă de 6 luni, aduşi de la păstrăvăria Dejani. În ziua de l noiembrie 1968 au fost introduse exemplare adulte de păstrăv indigen, aduse de la Ceahlău şi din rîul Dîmboviţa şi cîteva exemplare de păstrăv curcubeu, aduse de la păstrăvăria Brodina.

La un pescuit efectuat cu linguriţa la data de 12.VI.1972 păstrăvii aveau dimensiuni cuprinse între 25 şi 31 cm, cu 186—232 g/buc., la vîrsta de 5 ani, iar în 25.VII.1974, între 28 şi 32 cm, cu 240—300 g/buc., la vîrsta de 7 ani. Păstrăvul curcubeu nu s-a înmulţit în lac, iar exemplarele introduse au fost probabil extrase prin pescuit.

Din punct de vedere piscicol, lacul este gospodărit ca şi cel de la Podragu de către Ocolul silvic Arpaş, care eliberează şi autorizaţia necesară.

Accesul la lac se face de la cabana Podragu, pornind iniţial pe potecă spre creastă şi după 500 m spre dreapta, pînă în curmătura de sub Piscul Podragului care separă cele 2 căldări (½ oră). De aici prin padinile de deasupra muchiilor crestate din dreapta, loc de odihnă al caprelor negre, se coboară la lac în ½ — ¾ oră. Cabana Podragu — lac Podrăgel l—l¼ ore.

Din Portiţa Arpaşului, situată pe traseul de creastă, între Bîlea şi Podragu, la 2 ore de lacul Bîlea şi 4 ore de lacul Podragu, o potecă marcată trece prin Căldarea Pietroasă şi Strunga Podrăgelului şi coboară la lac după un drum de 2—2½ ore. Lacul Podrăgel este uşor de atins şi de către cei ce vin de la lacul Argeş. De la km 109,7 al Transfăgărăşanului (DN 7 c) se iese, urmărind pîrîul Capra, pe la Bordeiul Mieilor, prin Căldarea Rotundă, în poteca turistică, la Portiţa Arpaşului, după un parcurs de 1½ ore şi de aici se continuă poteca menţionată mai sus.

LACUL BÎLEA este fără îndoială pentru masivul Făgăraş ceea ce este Bucura pentru Retezat, cel mai mare lac şi cel mai des vizitat de turişti, mai ales din anul 1974, de cînd a fost dat în circulaţie turistică transfăgărăşanul.

Situat în căldarea de la obîrşia pîrîului cu acelaşi nume, la adăpostul unui prag glaciar, lacul Bîlea are altitudinea lacului Bucura din Retezat — 2 040 m.

Cercetat de mai mulţi geografi-hidrologi, lacului i s-a întocmit o schiţă topo- şi batimetrică precisă.

De formă neregulată, lacul are, după I. Pişota, lungimea de 353 m şi lăţimea maximă de 217 m, un perimetru de l 367 m, acumulînd un volum de apă de 240 737 mc. Suprafaţa o are de 4,65 ha, iar adîncimea maximă de 11 m, fapt care-l situează printre cele mai adînci lacuri ale masivului Făgăraş, întrecut fiind doar de Podragu Mare şi Călţun.

Alimentarea cu apă i-o formează două izvoare ce intră în cele două colţuri din sud şi dinspre nord-vest. Evacuarea, stăvilită printr-un mic baraj de ciment, alimenta pînă nu de mult mica uzină electrică situată în apropiere. Aici îşi trimite apele peste stînci spre serpentinele de jos ale transfăgărăşanului.

Străjuit spre sud de creasta Făgăraşului, vîrful Vînătoarea lui Buteanu (2 507 m) îşi proiectează silueta impunătoare dar sumbră în lac cînd în orele dimineţii soarele urcă încet din părţile argeşene spre creastă.

Malul dinspre creastă coboară în pantă repede alunecînd cu grohotiş spre lac. Limbi îngheţate de zăpadă spînzură aici pînă tîrziu în luna lui cuptor. Malul dinspre nord, pe care străjuieşte moderna cabană turistică Paltenu, coboară înierbat şi umed, trimiţînd un istm spre interiorul oglinzii atît de clare altădată.

Pe insula stîncoasă, legată de un pod de piatră, situată în latura estică a lacului, cabana turistică Bî-lea-Lac, veche de vremuri, dă adăpost turiştilor veniţi din toate părţile pe malul celui mai accesibil lac din semeţii munţi de miazăzi.

Fundul coboară abrupt dinspre creastă realizînd nivelul cel mai de jos la cca 40 m de mal.Oglinda lacului stă încremenită sub platoşa de gheaţă din noiembrie pînă tîrziu, în luna iunie,

cînd se sparge în apropierea cabanei, atingînd în lunile fe-bruarie-aprilie, grosimi de peste o jumătate de metru.

Temperatura apei este foarte scăzută Ea nu urcă obişnuit peste 10°C (8.VIII.1975) păstrîndu-se în lunile de vară la valori foarte scăzute 3°C (18 iunie 1973) şi 5°C (24.VII. 1974, ora 17). Pînă şi lacul Capra, cel mai înalt lac din masiv (2 230 m), are multe zile din an apa cu temperaturi mai ridicate. Conţinutul de oxigen dizolvat este destul de ridicat (10 mg/1 la temperatura de 4,5°), pH-ul are valoarea neutră, 7,0, CO.2 — 2,5 mg/1, aciditate totală — l, alcalinitate — O, iar duritatea totală — 2,5 g germane, fiind cea mai ridicată faţă de apa altor lacuri analizate.

Lacul Bîlea este singurul lac alpin din masivul Făgăraş care a fost populat natural cu păstrăv indigen din timpuri imemoriale.

Fără mari speranţe de viitor, datorită faptului că poluarea a început să-şi pună amprente pe undele altădată cristaline, au fost introduşi în lac, la data de 24.VII. 1974, 200 puieţi de păstrăv indigen de l an, aduşi de la păstrăvăria Dejani.

Lacul constituie fond de pescuit rezervat, în administrarea Ocolului silvic Arpaş, care eliberează şi autorizaţiile necesare.

Accesul la lac este astăzi uşurat de existenţa transfăgărăşanului, asfaltat în întregime. De la barajul Vidraru, pe partea dreaptă a lacului, pe la confluenţa pîrîului Buda, confluenţa Caprei, cabana turistică Căldarea Caprei (km 108 +), cascada Caprei (km 114), Tunel (km 115), lac Bîlea (27 km de la coada lacului Argeş) sînt 57 km.

Dinspre Sibiu, transfăgărăşanul porneşte de lîngă comuna Arpaş de la km 267 al DN 1. La 7 km, un drum pietruit o ia la dreapta şi ajunge după 2 km la păstrăvăria Bîlea, unde se pot pescui păstrăvi contra sumei de 5 lei/buc.

După 21 km (km 130) ajunge la hotelul Bîlea Cascadă, trece prin Poarta Geniştilor (km 126 +) şi cea a întîlnirii (km 125 +) unde s-au întîlnit cele două echipe ce lucrau la transfăgărăşan, una venind dinspre sud, cealaltă dinspre nord şi lasă în dreapta vestita cascadă a Bîlei, în care apa se răsfiră în zgomot surd, sărind de la mare înălţime (km 124 +).

Intră apoi în golul alpin şi făcînd serpentine din ce în ce mai strînse, iese sus la lac (km 116+), după ce a parcurs din şoseaua naţională (DN 1) 35 km.

În timp de iarnă cînd transfăgărăşanul este accesibil obişnuit numai dinspre Sibiu pînă la Bîlea Cascadă, se ajunge la lac cu telecabina. Pe poteca de creastă la lacul Bîlea se ajunge:— de la cabana turistică Negoiu în 8 ore, trecînd pe la lacul Călţun;— de la lacul Călţun în 3 ore;— de la cabana Podragu, trecînd pe deasupra lacului Buda (2½ ore) şi pe la lacul Capra (5½ ore) în

6½ ore.De la lacul Bîlea, prin Şaua Netedu de sub vf. Netedu (2 351 m), se trece muchia Buteanu în

căldarea Arpăşelului (l oră), loc de linişte şi pace pentru mulţimea de capre negre a Făgăraşului. Aici

păşunatul este interzis şi tot aici în anul 1973 au fost colonizate primele marmote (Marmota alpina) după ce cu mulţi ani în urmă au dispărut din fauna ţării. Jos, în căldarea Arpăşelului liniştea domneşte şi în timp de vară, cînd turmele împînzesc munţii, păşunatul fiind interzis. Doar cîte un şuierat al vreunui ţap singuratic sparge plăcut liniştea odihnitoare. Toamna, cînd cerbii încep joc de dragoste, prin şaua Netedului (2 250 m) coboară la sarea pusă pentru caprele negre de către Folea, pădurarul de vînătoare care nu pregetă efort pentru bunăstarea vînatului ce-i este dat în grijă. Este poate unicul loc din ţară unde cerbii ies în gol alpin urcînd pînă la o altitudine de necrezut.

Jos, în căldare, în locul stînii de altădată, stă învăluită dimineaţa, în răcoarea cetii şi scăldată în soarele călduţ al înălţimilor spre amiazi, o micuţă cabană de vînătoare care te poate primi spre delectare în linişte, înconjurat de vînat, dacă în prealabil ai luat legătura cu cei de la Ocolul silvic Arpaş, care au grijă de ea. De la Bîlea-Lac pînă jos la cabană se fac 2½ ore. LACUL DOAMNEI este mai puţin cunoscut, prin preajma lui trecînd doar o potecă turistică, puţin circulată care face, prin ocol, legătura dintre hotelul Bîlea cascadă şi cabana Bîlea-Lac, prin Valea Doamnei, afluent al rîului Bîlea.

Situat în ultima căldare de la obîrşia pîrîului ce-i poartă numele, la altitudinea de l 865 m, lacul, de formă aproximativ triunghiulară, este orientat pe direcţia N-S şi are lungimea de 130 m şi lăţimea maximă de 80 m, realizînd o suprafaţă de 0,30 ha. Adîncimea maximă de 1,5 m, situată în extremitatea sudică a lui pe linia lăţimii mari, îl face puţin apt pentru faună piscicolă, fapt suplinit însă de debitul bogat al celor 2 izvoare ce alimentează din partea estică lacul şi a celorlalte două ce intră dinspre sud.

Evacuarea lacului se face spre nord, în vîrful triunghiului, şi însumează un debit substanţial de 50— 100 l/sec.

Construirea unui dig din piatră, lung de 10 m şi înalt de 2 m, i-ar mări suprafaţa la peste 0,5 ha şi i-ar dubla adîncimea introducîndu-i în circuitul lacurilor optime pentru viaţa salmonicolă.

Malurile îi sînt înierbate, cu excepţia celui sudic, acoperit cu grohot şi străjuit de un bloc mare de stîncă.

Analizele fizico-chimice ale apei au indicat o apă bună pentru păstrăv, ele avînd la data de 27.VI. 1973 următoarele valori: T = 5°C; pH = 7,0; O2 = = 10 mg/1; alcalinitate = O, iar CO2 = 2 mg/1.La data de mai sus lacul era complet dezgheţat în timp ce Bîlea era parţial îngheţat.

Lacul a fost populat -la data de 24.VII.1974 cu puieţi de păstrăv indigen în vîrstă de l an, produşi în păstrăvăria Dejani şi sperăm ca acţiunea să fi reuşit.

De la Bîlea-Lac, pe poteca slab marcată ce trece peste Piscul Bîlei şi coboară la lac, se ajunge într-o oră, iar în sens invers, într-o oră şi un sfert.

De la hotelul Bîlea-Cascadă peste Piscul Bîlei (½ oră) pe la stîna Valea Doamnei (1¼ ore) şi cabana de vînătoare, se ajunge la lac după 2—2¼ ore.

Poteca de creastă ce plecînd din cel de-al doilea vîrf semeţ al Carpaţilor, Negoiu (2 525 m) străbate piscuri înalte ca Şerbota (2 331 m) şi Scara (2 306 m), se abate la mijloc de drum spre a ocoli vîrfurile semeţe ale Ciortei (2 477 m) ajungînd astfel pe malul celui mai vestic lac alpin făgărăşan.

LACUL AVRIG. Aşezat într-o căldare suspendată sub vîrfurile Ciortea, are altitudinea de 2 010 m. De formă trapezoidal neregulată cu marginile sinuoase, lacul este orientat pe direcţia V-E şi are lungimea de 182 m şi lăţimea maximă de 101 m. Adîncimea maximă de 4,5 m este realizată spre mijlocul lui înscriind cu aceste date un volum de 41 400 mc (după L Pişota).

Ca mărime se situează între cele 5 lacuri mari ale Făgăraşului (Bîlea, Podragu, Urlea, Capra), avînd suprafaţa de 1,50 ha.

Este un lac cu o alimentare săracă, formată din 3 firişoare de apă ce se scurg de pe versanţi prin grohotiş sau prin ierburile înalte, motiv pentru care şi emisarul situat în colţul sud-estic are un debit foarte redus (5 l/min).

Malurile stîncoase, sînt parţial înierbate (N şi SE), cele dinspre versanţi fiind abrupte şi pline de grohotiş mişcător. Două stînci mici au rămas mărturie a alunecărilor din versanţi scoţîndu-şi capul din apa lacului. Fundul coboară brusc în părţile laterale ale lui.

Caracterele fizico-chimice ale apei îl situează în rîndul lacurilor bune pentru viaţa salmonicolă. Temperatura la 9.VIII.1975, ora 13 era de 11°C, oxigenul dizolvat de 9 mg/1, iar pH-ul înregistra o valoare de 6.8—6,9.

Lacul a fost populat cu puieţi de păstrăv fîntînel în vîrstă de 6 luni aduşi cu elicopterul de la păstrăvăria Bîlea Arpaş la data de 18.IX.1979.

Lacul este accesibil de la cabana Negoiu pe poteca turistică ce iese la Şaua Scara (2 ore) şi urmînd apoi poteca de creastă, după un parcurs de 3½—4 ore. Plecînd de la cabana Bârcaciu şi ţinînd, după ½ oră de mers, firul văii Avrigului, se ajunge la lac în 3 ore.

Din comuna Avrig, de la km 284 + al DN l, se ajunge cu maşina după 14 km la cabana Poiana Neamţului. De aici, pe poteca turistică de pe piciorul Bârcaciu, se ajunge în 2—2½ ore la cabana Bârcaciu (necorespunzătoare pentru cazare) şi apoi, în continuare, la lac, după alte 3 ore. Total 5—6

ore.Cei care coboară de la lac — pescari fiind — pot pescui în Rîul Mare-Avrig, fond bine

populat cu păstrăv, aflat în gospodărirea Ocolului silvic din Avrig, care eliberează şi autorizaţia necesară.

XII. Munţii Cindrel şi Sebeş

Situaţi între Valea Frumoasei — Sebeş şi cea a Sadului, Munţii Cindrel ca şi cei ai Sebeşului sînt săraci în urme de glaciaţiuni. Ei găzduiesc doar 4 circuri glaciare: Gropata, situat la obîrşia văii Cibanului, afluent al Sebeşului, Jujbea, situat la obîrşia rîului Sadu şi Iezerul Mare şi Mic, situate la obîrşia Rîului Mare — Cibin. Numai acestea două din urmă găzduiesc lacuri glaciare. Rîul Sadu este purtătorul a două lacuri de baraj, acumulate pentru a dă lumină satelor din împrejurimi, iar jos la ieşirea din pădure a rîului Cibin îşi întinde la data actuală oglinda un nou lac de acumulare, lacul Gura Rîului.IEZERUL MARE — CINDREL este situat sub vîr-rul Cindrel (2 244 m) la obîrşia Rîului Mare, la altitudinea de l 970 m.

De formă ovală, orientat pe direcţia SV—NE, are lungimea de 320 m şi lăţimea mare de 189 m şi un perimetru de 848 m. Adîncimea maximă de 13 m se înregistrează în apropierea malului de sud-vest, unde fundul coboară abrupt, chiar de la mal. În suprafaţă de 3,40 ha lacul are un volum de 118 300 m3.1

Fundul lacului are două denivelări, cea cu adîncimea mare şi alta întinsă situată spre mijlocul lui la o adîncime de 6 m.

Malurile sînt în general abrupte, acoperite de grohotiş sau, sus la ruperea pantei, cu jnepeni care coboară în cîteva mici porţiuni pînă la marginea apei.

Fundul este acoperit de blocuri de stîncă şi grohotiş peste care s-a aşternut un strat subţire de nisip şi mîl.

Lacul este alimentat de mai multe izvoare ce se strecoară vara prin grohotişul versantului sudic, primăvara constituind adevărate pîraie.

Emisarul de suprafaţă iese în partea de NE, cu un debit aproximativ de 100 l/sec, sărind în cascade printre jnepeni, pentru a forma cel mai de seamă izvor al Rîului Mare-Cibin.

Caracteristică lacului îi este insuliţa de 700 m2, ce iese din apă aproape de malul nord-vestic, fapt care-l aseamănă, ca dealtfel şi forma lui, cu Tăul Ţapului din Retezat.

Lacul, lipsit iniţial de faună piscicolă, a fost populat pentru prima dată la 7.VII.1965, cu puieţi de păstrăv curcubeu şi apoi la 17.V.1966, cu icre embrionate de păstrăv curcubeu introduse în cutii Vibert.

Acţiunea a fost completată în noiembrie 1967, cînd au fost transportaţi cu elicopterul păstrăvi indigeni adulţi de la păstrăvăria Dejani.

La pescuitul de verificare efectuat în iunie 1967, deci la numai 2 ani de la populare, păstrăvul atinsese lungimea de 29 cm.

Din păcate, pe lîngă pescarii ajunşi cu gînduri bune la pescuit, pe malul lacului, s-au nărăvit aici braconieri de ocazie, atraşi de uşurinţa cu care păstrăvul dădea la undiţă şi în mai puţin de 5 ani păstrăvul curcubeu care depăşise kilogramul a fost scos aproape pînă la ultimul exemplar. A rezistat păstrăvul indigen, mai puţin hrăpăreţ, dar plătind şi acesta tribut pripoanelor braconierilor.

Sus pe tăpşanul din partea nord-vestică a lacului, la altitudinea de l 985 m există un lac cu maluri joase acoperite de jnepeni pe trei părţi. De adîncime redusă, pînă la l m, lacul, tapisat peste grohotişul de fund cu un strat de mîl, are o suprafaţă de 0,20 ha.

A fost populat cu cîteva exemplare de păstrăv curcubeu şi indigen atît cît oxigenarea apei în sezonul hibernal să-i asigure supravieţuirea.

Lacul Iezer—Cindrel aparţine Ocolului silvic Valea Cibinului, cu sediul în pădurea Dumbrava Sibiului.

Lacul este accesibil de la Obîrşia Lotrului pe DN 67 C Novaci—Sebeş, prin punctul forestier Tărtărău (km 75) + distanţă de 15 km şi apoi pe drumul forestier de pe Valea Frumoasei pînă în Curmătura Ştefleşti (15 km) cu mijloace auto. În total 30 km. Din Curmătură pînă la Vf. Cindrel, pe drumul de care al stînelor, se fac 1½ ore şi pînă la lac 2 ore.

Fig 21. Munţii CINDREL-SEBEŞ-LOTRU-VÎLCAN-P.na RUSCĂDin Valea Sadului, de la cabanele Gîtu Berbecului, se ajunge pe drumul forestier ce urmăreşte

Rîul Sadu în Curmătura Ştefleşti, după 17 km.De la lacul de acumulare Oaşa, pe poteca ce urcă pe la stîna din Oaşa Mare, prin vîrful cu

acelaşi nume, se fac pînă la lac 9 ore de mers.

1 V. Trufaş Iezere din Munţii Cindrel — Comunicări de geografie, vol. II, 1963.

Din Valea Sadului, pe pîrîul Jujbea, se fac pînă la lac 2*/2 ore, iar prin Cînaia, pornind de la Brigada silvică Şerbănei, 3 ore.

Din staţiunea climaterică Păltiniş, urcînd pe culmea ce separă rîul Sadu de Rîul Mare-Cibin, se ajunge la Iezer după 5—5 ½ ore de mers.

Un traseu de un pitoresc fără egal este cel ce pleacă de la casa de vînătoare Dobrun din bazinul Lotrului.

Situată la 16 km pe drumul forestier ce pleacă din Voineasa (DN 7A km 43,1), casa oferă găzduire peste noapte celor ce vor să reia frumosul traseu a doua zi.

De la casă se urmăreşte şoseaua veche stpategică, pe distanţa de 4 km, pînă la pîrîul Hoteagu (la joagăr). De aici, pe pîrîul Hoteagu se urcă pînă „Sub Balindru" (2 ore), de unde se coboară la stîna din Curmătura Ştefleşti, după alte 2 ore. Luînd apoi drumul de care, se fac încă 2 ore pînă la lac. În total, casa de vînătoare Dobrunu-Iezer Cindrel 6 ore pe potecă, la care se adaugă o oră de drum carosabil pînă la pîrîul Hoteagu.

Tot traseul prin golul de munte este plin în luna iulie de roşul florilor de smirdar, contrastînd cu verdele jepilor ce împînzesc munţii din versantul rîului Sadu.

Cazare în apropierea lacului oferă fostul canton pastoral, actualmente Refugiu Cînaia, situat la aproape o oră de lac, la marginea pădurii, la izvoarele pîrîului.

IEZERUL MIC este aşezat în căldarea plină de jnepeni de sub vîrful Frumoasa (2 168 m) la altitudinea de l 955 m.

De forma unui patrulater, cu latura sudică neregulată, orientat pe direcţia E-V, lacul are lungimea de 80 m şi lăţimea maximă de 58 m, realizînd o suprafaţă de 0,25 ha.

Adîncimea maximă a lacului de 1,7 m îl face apt pentru popularea lui cu păstrăv, existenţa sigură a lui depinzînd însă de construirea unui dig de piatră la ieşirea apei din lac în colţul de NE, prin care s-ar mări adîncimea cu l—3 m.

Lacul nu are alimentare de suprafaţă. Cu toate acestea, nivelul lui nu scade în timp de secetă decît imperceptibil.

Malurile coboară lin spre fundul lacului acoperit de grohotiş şi mîl şi sînt înconjurate de o pădure deasă de jnepeni, care îmbracă masiv căldarea glaciară.

Lacul a fost populat cu ajutorul elicopterului, la data de 9.XI.1967, cînd s-au introdus puieţi de păstrăv indigen de o vară, aduşi de la păstrăvăria Dejani-Făgăraş.

Temperatura lacurilor este tributară condiţiilor meteorologice, fiind puţin variabilă la date egale (6°C la 11.VI.1967, ora 14 şi 10°C la 8.VI.1972, ora 18); are un pH destul de ridicat (6,9) şi un conţinut de oxigen dizolvat de 10 mg/l.

De la Iezerul Mare pînă la Iezerul Mic se face pe potecă, printre jnepeni, 30 min.De la capătul drumului forestier de pe pîrîul Cibanu, afluent al Oaşei, prin vîrful Foltea, se

ajunge la lac după un parcurs de 2 ore.În căldările celor două iezere a fost constituită rezervaţia naturală geologică şi botanică

Cindrel, în suprafaţă de aproximativ 100 ha. Căldările sînt acoperite de o pădure aproape compactă de jnepeniş, iar în cea a Iezerului Mic şi mai puţin în cea a Iezerului Mare, vegetează unicele exemplare de zîmbru (Pinus cembra) din Munţii Cindrel. Covoarele de smirdar dau colorit în lunile de vară ochiurilor dintre jnepeni, intercalate cu tufe de merişor (Vaccinium vitis idaea) şi afin (Vaccinium myrtilus). Sînt prezente şi numeroase specii de plante rare pentru flora alpină ca: urechelniţa (Sempervivum montanum), brădişorul (Lycopodium alpinum), ochiul găinii (Primula minima) ş.a., precum şi muşchiul relict Aulacomium turgidum.

În cele două căldări îşi duce traiul liniştit un ciopor de capre negre, unicele din insula izolată a Cindrelului, numărînd circa 30 exemplare.

Tot aici cuibăreşte o specie de pasăre rară pentru avifauna alpină, prundăraşul montan (Charadrius morinellus), întîlnit numai la iezerele din Retezat. Trecînd spre iezere te atrage ca un magnet vîrful Cindrel, spre a-ţi oferi cîteva clipe de odihnă şi adăstare a zărilor largi cu priviri oprite pe crestele cu vîrfuri de nori şi căldări largi ale Parîngului sau pe întinsele păşuni de pe culmile domoale ale Lotrului sau Şurianului. Făcînd cerc spre soare apune, apare în zări bătrînul Retezat cu şuviţe albe de zăpadă ascunse în văiugile căldărilor străjuite de piscuri santinele, parcă pentru a apăra trecutul viteaz al strămoşilor ce s-au luptat în cetăţile de la Grădiştea Muncelului sau au durat vatră spre schimbare la poalele lor în Sarmizegetusa Augusta.

Dacă micşorezi cercul privirilor ai să fii impresionat de straniul locului în care te afli. O stîncă mai mare înconjurată de altele mai mici îţi dă semn de întrebare spre dezlegarea genezei lor. Şi dacă alături pasc la ceasul odihnei turmele stînei de sub Cindrel, vei afla de la păcurarul sprijinit în bîtă o legendă ca atîtea altele ce aureolează, în mit, izvoarele unei întîmplări de demult:

Băciuia la stîna din muntele Fata o fetiţă neasemuită, căreia oamenii locului îi spuneau Frumoasa. La o nedeie din Munţii Sebeşului a cunoscut un flăcău mîndru

pe nume Cindrel ce-şi purta turmele la hotar de munţi. De flăcău era îndrăgostită fata unui uriaş ce avea şi el păşuni întinse în munţi. Cindrel îndrăgi fetiţa din partea cealaltă a văii, dar uriaşul îl vroia de ginere pentru odrasla lui.

Şi s-a petrecut ca-n poveşti, uriaşul de mînie l-a prefăcut pe Cindrel cu oi cu tot în stane de piatră sus pe vîrf. Din lacrimile vărsate cu amar de fetiţa îndrăgostită s-a pornit spre miazăzi firicel de apă căruia oamenii i-au dat numele Frumoasa, iar cele scurse înspre miazănoapte s-au adunat în căuşul de sub vîrf, dînd naştere Iezerului cu apa ca lacrima, pe care oamenii l-au botezat Iezerul lui Cindrel.

La gura rîului, mai jos de unde cele două rîuri importante ale Cindrelului — Rîul Mare şi Rîul Mic— îşi unesc apele „La Pisc" a început formarea în acest an a celui mai nou lac de acumulare, LACUL GURA RÎULUI. Datele înscrise recent în „certificatul de naştere" al lacului, construit deocamdată în scopul regularizării debitelor, îl situează printre lacurile mici de acumulare, cu cele 14 milioane mc volum de apă realizate în spatele barajului înalt de 17 m.

Lacul este situat la 658 m altitudine, în amontele unei comune frumoase, cu soare şi mult aer curat şi cu munteni chipeşi şi buni la suflet, Gura Rîului, comuna natală a regretatului istoric orientalist Aurel Decei. Lungimea de 3,5 km şi lăţimea maximă de 300 m (minimă de 70 m) îi conferă o suprafaţă de 65 ha.

Accesibilitatea este asigurată de şoseaua Sibiu-Cristian (8 km) - Orlat (14 km) — Gura Rîului, 17 km.Pe rîul vecin, spre obîrşie cu Rîul Mare al Cibinului, acolo unde munţii se apropie peste vale spre a-şi dă mîna la Gîtu Berbecului, pe Rîul Sadu, a luat fiinţă în anul 1956, primul lac de acumulare hidroenergetic din anii regimului nostru, LACUL SADU V sau NEGOVANU, situat în bazinul superior al Rîului Sadu la altitudinea de l 150 m, în spatele barajului în arc de cerc, construit din beton.În suprafaţă de 72 ha, cu o adîncime maximă de 58 m, lacul însumează un volum de 6 milioane mc apă.Din lac apa pleacă printr-un canal săpat în pieptul muntelui Negovanu (versant drept) pînă la uzina Sădurel, situată la 8 km aval de baraj (traseul drumului).

Lacul a fost populat în nenumărate rînduri cu puieţi din diferite specii de salmonide: păstrăv indigen, păstrăv curcubeu, coregon şi tot de-atîtea ori a fost vidat.

Lîngă baraj sînt situate cabanele turistice Gîtu Berbecului, iar puţin mai sus de coada lacului casa de vînătoare Negovanu.

Lacul este accesibil pe drumul comunal ce pleacă din comuna Tălmaciu de la km 254,5 al DN 7 în lungul rîului. La km 26 trece pe lîngă păstrăvăria Sadu, la km 32 pe lîngă cabana turistică Ciupari, la km 39 pe lîngă fosta păstrăvărie de la Valea Pinului şi se opreşte la km 42, la uzina Sadu V.

De aici în sus începe drumul forestier ce urcă în lungul văii, împuţinate în debit şi iese, la baraj, la cabanele turistice de la Gîtu Berbecului după 8 km, iar după 12 km ajunge la casa de vînătoare de la coada lacului.

Total de la Tălmaciu pînă la casa de vînătoare sînt 54 km.Doi kilometri mai sus un drum forestier urcă în staţiunea balneoclimaterică Păltiniş, staţiunea

cu cea mai ridicată altitudine din ţara (peste l 400 m).Drumul forestier continuă de la coada lacului pe la Brigada Şerbănei, unde o potecă urcă la

lacul Cindrel (3 ore trecînd pe la refugiul Cînaia). Trece pe lîngă două baraje din zidărie de piatră şi ajunge după 14 km (de la casa de vînătoare) în Curmătura Ştefleşti. De aici coboară pe valea Frumoasă, trecînd pe la Cantonul silvic Urlieş (22 km), pe la vechiul baraj de plutire Praja (24 km) şi se uneşte la Tărtărău cu DN 67 C Novaci-Sebeş la km 75+ al acestuia, după 28 km de la casa de vînătoare Negovanu sau respectiv după 82 km de la Tălmaciu.

Între comunele Sadu şi Rîu Sadu, la 30,5 km din DN 7, se întinde un lac de baraj vechi denumit SADU II, spre a-1 deosebi de fratele său mult mai mic Sadu I, situat mai jos la 25,7 km de Tălmaciu (DN 7), lîngă păstrăvăria Sadu.

Lacul Sadu II a fost populat cu păstrăv curcubeu dar acesta a dispărut ca urmare a vidării complete a lui cu cîţiva ani în urmă. Actualmente este populat cu păstrăv indigen, pescuitul lui fiind admis cu autorizaţie eliberată de Ocolul silvic Tălmaciu, care-l gospodăreşte.

Munţii situaţi între rîul Sebeş la est şi rîul Strei la vest, denumiţi şi Munţii Şurean, sînt acoperiţi cu păduri întinse care înconjoară golul alpin ca un brîu din toate părţile. Sînt munţi purtători de istorie milenară, martori ai încrîncenărilor pe viaţă şi moarte între legiunile lui Traian şi oştile lui Decebal. În ei stau şi azi mărturie urmele cetăţilor de apărare de la Costeşti, Piatra Roşie, Luncani etc., care încercau zadarnic să oprească înaintarea legiunilor spre capitala de la Grădiştea Muncelului.

Sînt munţi puţin cutreieraţi de turişti, deşi aici s-a scris prima filă din cartea de început a acestui popor.

Sînt munţi puţin cunoscuţi, deşi ascund în adîncuri peşteri de rară frumuseţe ca cele de la Cioclovina, Şura Mare sau Tecuri.

Sînt munţi cu oameni primitori şi harnici, plăcuţi ca şi soarele dimineţilor de vară ce le luminează căsuţele cocoţate sus pe versanţi.

Sînt munţi bogaţi în ape ce curg zglobii la vale, dar săraci în lacuri de înălţime, purtători fiind a trei iezere cu apă limpede, toate situate în bazinul Rîului Mare al Cugirului.

Două dintre ele, IEZERELE CÎRPEI, deşi au o adîncime ce ar putea genera viaţa în undele lor, nu prezintă importanţă datorită suprafeţei neînsemnate (sub l 000 m2).

Singurul lac care, dealtfel, poartă în apele-i verzi de opal peşti ce se plimbă alene în căutarea hranei este IEZERUL ŞUREANU. Situat la obîrşia unuia din izvoarele Rîului Mare Cugir, sub vîrful acoperit de jnepeni şi ienuperi al Şureanului (2 059 m), la altitudinea de l 750 m, lacul stă ascuns în pădurea de molid şi de jnepeni.

De formă aproape circulară, orientat pe direcţia de curgere a Rîului Mare, lacul are lungimea de 105 m şi lăţimea mare de 85 m, realizînd o suprafaţă de 0,40 ha.

Adîncimea mare de 7,5 m se menţine la marginea vestică, înspre panta abruptă de sub vîrf unde dealtfel fundul coboară brusc.

Malul sudic, cel dinspre cabană, este acoperit de pădurea bătrînă de molid prin care se furişează pînă în apropierea apei buchete de jnepeni. Malul vestic şi cel nordic sînt acoperite în întregime de jnepeniş, acesta din urmă lăsînd loc liber unei poteci de picior numai în anotimpul de vară, cînd apele lacului scad cu aproape un metru. Malul dinspre evacuare este mlăştinos, acoperit cu vegetaţie ierbacee şi ochiuri de vegetaţie lemnoasă, salcie căprească şi molizi bătrîni, peticiţi cu ochiuri de lăcovişte. Este malul prin care şerpuieşte lin pîrîul ce în luni cu umiditate normală iese din lac.

Alimentarea lacului este formată din izvoare de adîncime şi din zăpada de pe versantul Sudanului.

Fundul îi este acoperit de lespezi netezite spre mal de ape şi astupate între rosturi cu un strat de mîl fin.

Sus, pe malul nordic, printre jnepeni, stau ascunse două ochiuri mici de apă, cel mai de sus secînd în verile calde.

Apa rece a lacului (12°C), conţinutul bogat de oxigen dizolvat (9 mg/1) şi pH-ul de 6,7 (24.VIII.1972, ora 18,30), oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea faunei piscicole.

Lacul a fost populat din vechime cu păstrăv, dar o avalanşă tîrzie coborîtă de sub vîrful Şureanu în primăvara unui an al deceniului 1950, a golit apa lacului şi a omorît locuitorii ei. A fost populat mai mulţi ani la rînd cu puieţi de păstrăv indigen (1958—1963) şi apoi cu păstrăvi adulţi, prinşi în rîul Frumoasa (200 bucăţi în 8.XI.1966 şi 250 bucăţi în 3.XI. 1967). Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Cugir.

În poiana de peste pădurea de molid este aşezată cabana turistică Şureanu, la numai 10 min. de mers de la lac.

În primăverile timpurii, urmate după ierni cu multă zăpadă, vîrful Şureanu trimite la vale cu zgomot asurzitor avalanşe de zăpadă ce golesc pentru cîteva zile mare parte din apa lacului.

Culoarea verde a lacului, bogat în diatomee, verdele pădurii ce-l înconjoară peste tot şi albul plutei hidrometrice instalate pe apă, dau o notă de inedit lacului aflat la adăpost de vînturi.

Pentru turbăria de la ieşirea apei din lac şi pentru plantele rare pe care le adăposteşte (Leucorchis albida), zona lacului a fost decretată rezervaţie botanică pe o suprafaţă de 20 ha şi pusă spre ocrotire sub scutul legii monumentelor naturii.

Lacul este accesibil de la Oaşa prin Poarta Raiului a Rîului Mare Cugir, cu maşina de teren (25 km) sau pe jos în 2½ ore.

De la cabana de vînătoare Auşel, situată pe pîrîul cu acelaşi nume (denumit şi Tăia), afluent al Jiului de Est, puţin mai sus de confluenţa cu Jieţul (la ¾ ore de mers de la confluenţa), se ajunge la lac după 3—3½ ore de la cabana turistică Voivodu, prin Gura Petecului, după 3½—4 ore de mers.

Cabana Şureanu este punctul de plecare în numeroase excursii. Urcat pe vîrful cu acelaşi nume, panorama se deschide spre Oaşa, Parîng şi Retezat. De la obîrşia văii Cugirului (Rîul Mare) ajungi în cel mai înalt vîrf al masivului — Vîrful lui Pătru (2 130 m), unde s-au scris primele pagini de istorie ale obîrşiei acestui popor. Din ultimele încercări de supravieţuire ale viteazului Decebal stau şi azi mărturie urmele unor valuri de pămînt ridicate de romani pentru a tăia orice posibilitate de refugiu prin munţi a celor ce luptau cu atîta dîrzenie, fără speranţe.

În curînd îşi va închide definitiv porţile barajul de la Oaşa Mare de pe Frumoasa, construit pe locul fostului baraj de plutire ce-şi mai trimetea încă la vale, în anul 1962, undele volburoase, pentru a duce pînă jos la Sebeş mîndria verde a Munţilor Sebeşului.

În spatele barajului, la altitudinea de l 260 m îşi va întinde apele unul dintre cele mai luminoase lacuri de acumulare din munţii ţării, LACUL OAŞA, cu o suprafaţă de 453 ha şi o adîncime a apei la baraj de 90 m.

De îndată ce acesta se va forma în cincinalul viitor, gospodarii destinelor pescăreşti vor

hărnici pe malurile lui pentru a face din el un adevărat rai al pescarilor, aşa cum era rîul descris de Sadoveanu şi Ionel Pop. Pacea va coborî din nou peste munţii cu păşuni întinse, iar Cindrel, ciobănaşul prefăcut de uriaşul din poveştile Sebeşului în stană de piatră sus pe vîrf, va putea privi în apele limpezi ale lacului chipul Frumoasei ce s-a dăruit naturii pentru dragoste.

Tot în anii ce se apropie va lua fiinţă mai jos LACUL TĂU situat la 740 m altitudine în patria lipanului, acolo unde rîul Bistra îşi vărsa pînă la formarea sa apele învolburate în rîul Sebeş. Va avea suprafaţa de 75 ha, cu o adîncime de 75 m.

În aceste două lacuri adepţii sportului cu undiţa îşi pun mari speranţe că vor putea renaşte senzaţiile plăcute de altădată trăite în peisajul atît de luminos al Oaşei şi în aerul cu miresme de fîn şi ozon al Sebeşului.

XIII. Munţii Parîng — Lotru

Masiv cu frumuseţe aparte, cu păduri de răşinoase, care se situează ca întindere printre cele mai mari şi mai compacte din bătrînul continent, cu ape care nu sînt egalate în culori şi cîntece decît de cele din uriaşul Retezat, PARÎNGUL, deşi mult mai mic ca întindere, a fost hărăzit de natură cu „ochiuri de mare" deosebit de pitoreşti.

Lacurile alpine ale Parîngului sînt cantonate la izvoarele Lotrului şi ale principalului său afluent Latoriţa, precum şi în căldările de la obîrşia Jieţului, afluent al Jiului ardelean, mai sus de Petroşani.

Urcînd pe frumoasa şosea alpină — Novaci-Sebeş, care traversează masivul de la un capăt la celălalt, ai în faţă panorama tuturor vîrfurilor mai importante ale masivului.

Ajuns în Urdele şi ridicîndu-ţi privirea în semicerc de lîngă şaua pe unde trece cel mai înalt drum al ţării (Şaua Urdele, 2 145 m faţă de 2 030 m tunelul transfăgărăşanului) îţi apar la miazănoapte şi spre soare-răsare profilul în U al celor trei izvoare ale Latoriţei: Urdele, Muntinu şi Latoriţa de sus. Două şei gemene şi netede, astăzi îmbrăcate în păşune deasă, te poartă cu gîndul pe calea ciudată a gheţarului din valea Muntinu, care trimisese cîndva două limbi peste culme spre gheţarul nordic din Latoriţa de sus.

Făcînd roată în priviri spre Soare-apune, acestea se opresc în admiraţie pe cununa apelor de obîrşie ale „rîului fur" — Lotru — cu vastul său trifoi de zănoage: Iezeru, Cîlcescu şi Zănoaga Mare. Mai spre nord, se distinge ciudata căldare a Găurilor, în care puterea gheţarilor dar şi cea a apelor curgătoare, care au dizolvat calcarul, s-au întrecut în a dăltui forme variate într-o îmbinare rar întîlnită în munţii noştri.

Ghiceşti în căldările depărtate de sub vîrfurile cu acoperiş de nori (Parîngu Mare 2 519 m, Cîrja 2 404 m) ca şi în cele din apropiere, lacuri tainice cu legende şi poveşti şi cu turme de mioare ce-şi adapă setea în miez de vară din apa de cristal.

Din numărul mare de peste 30 lacuri glaciare cîte are Parîngul, cercetate parţial cu ani în urmă de Emmanuel de Martonne1 şi recent de Silvia Iancu2, numai un număr de 15 lacuri sînt sau pot fi apte prin adîncimea, suprafaţa şi debitul lor pentru viaţa piscicolă, ele făcînd obiectul interesului turistic şi în mod deosebit al turiştilor pescari sportivi.

E greu să atribui superlativul de frumuseţe unuia din multele lacuri ale micului Parîng, dar Cîlcescu3, poate pentru că este mai aproape de inima tînără a pescarilor, pare a fi cel mai frumos, cel mai liniştit, cel mai pitoresc şi cel care avînd peştii cei mai mari, dă satisfacţiile cele mai mari ce „ţin de cald" în lunile de amintiri ale iernii.

1. BAZINUL LOTRULUI

LACUL IEZER, denumit în unele lucrări lacul Parîng, este situat la obîrşia izvoarelor Lotrului, pe pîrîul Iezer, izvorul cel mai depărtat care porneşte de la graniţa cu izvoarele Gilortului.

Aşezat într-o căldare largă şi supus unei colmatări lente, lacul, de formă alungită, cu perimetru neregulat, se înscrie la altitudinea de l 900 m. Orientat pe direcţia vest-est, cu o lungime de 130 m şi o lăţime maximă de 50 m, lacul însumează astăzi o suprafaţă de 0,50 ha, mai extinsă în trecut, dar redusă cu timpul prin colmatare.

1 Emm. de Martonne, Recherches sur l'evolution morpho-logique des Alpes de Transylvanie, Rev. Geogr., Paris, 1907.2 Silvia Iancu, „Contribuţii la cunoaşterea lacurilor alpine din masivul Parîng", Analele Univ. Bucureşti, nr. 27— 1961.3 Numele şi l-a împrumutat de la potecile încîlcite care se strecoară printre desişul de jnepeni pentru a ajunge la lac. Este eronată denumirea dată în scrieri de „Gîlcescu".

Adîncimea maximă a apei este de 1,5 m şi se află în partea de vest, pe unde intră şi singurul izvor de suprafaţă vizibil care alimentează lacul, avînd un debit redus (1 \l/sec). Este alimentat însă şi din apa înmagazinată în mlaştina ce-l mărgineşte în latura sudică. Are un emisar în colţul estic, acesta prezentînd un debit de 50 l/sec. În lungul malului sudic curge pîrîul Iezer, la o distanţă de circa 100 m, colectînd mai jos emisarul lacului.

Fundul lacului Iezer este acoperit de un strat de mîl, nisip, pietriş şi grohotiş. Cîteva buchete de jnepeni şi de smirdar înveselesc peisajul căldării, peste care am surprins într-un an planînd la ceas de seară o pereche de vinderei (Falco tinnunculus) în timp ce o pereche de pescăruşi (Cinclus aquaticus) îşi stabilise locuinţa vremelnică printre bolovanii ce mărginesc lacul.

Temperaturile apei sînt identice cu cele ale lacului Cîlcescu, fiind favorabile pentru păstrăvi.Lacul nu este populat cu faună piscicolă, adîncimea actuală redusă a apei punînd-o în pericol

în timp de iarnă cu geruri şi zăpezi mari.Faţa lacului poate fi cu uşurinţă schimbată prin construirea la ieşirea apei a unui baraj din

piatră, lung de 15 m şi înalt de 3,5 m, mărind astfel suprafaţa lacului la 3 ha şi adîncimea lui cu tot atîţia metri.

Fig 22. Munţii PARÎNGPuţin mai sus, fără eforturi, ar putea fi deviat şi introdus în lac pîrîul Iezer, făcîndu-l astfel,

într-un viitor ce depinde de optica oamenilor locului, mari amatori de peşte, un lac ce ar putea oferi mari satisfacţii piscicole.

Lacul este accesibil din potecile ce duc spre lacul Cîlcescu, astfel:- De la km 46 + al DN 7 C Obîrşia Lotrului-Novaci se ajunge la lac în mai puţin de o oră.- De la capătul drumului forestier de pe Lotru, trecînd pe la Cascada Dracilor, se ajunge la lac după

2 ore. Din punctul unde poteca turistică traversează rîul Lotru urcînd spre Cîlcescu se fac urmînd pîrîul Iezer 30 min. pînă la lac.

- De la lacul Cîlcescu I, peste culmea care-l separă de Iezer se face circa o jumătate de oră.LACUL CÎLCESCU, situat la obîrşia izvoarelor frumosului rîu al Lotrului, este singurul lac

din masiv care a avut din timpuri imemoriale faună piscicolă în apele sale.Aşezat în căldarea mijlocie a circului glaciar, lacul este situat la altitudinea de l 930 m,

orientat pe direcţia S—N, de formă aproape dreptunghiulară, cu lungimea de 230 m şi lăţimea de 165 m, însumînd o suprafaţă de 3,20 ha.

Fig 23. L CÎLCESCUÎn afara numeroaselor izvoare reci (5° C) ce intră fie la suprafaţă, fie sub oglinda apei din

malurile cu pajişti, lacul este alimentat de un pîrîu cu debit considerabil (200 l/sec) ce coboară din căldarea superioară şi intră în lac în colţul sud-estic.

Apa ce intră în lac este eliberată printr-un emisar de suprafaţă în partea opusă alimentării şi, întîlnind printre jnepeni cîteva luminiţe de pajişte, creează două ochiuri mici, cu apă adîncă. Pădurea de jnepeni lasă loc de poieniţe pe cele două maluri (E şi V), pe care a pus stăpînire, locuri unde turiştii îşi pot întinde cortul la adăpost de vînturi. Pe malul stîng, sus, stau strajă printre jnepeni două stînci înclinate care pot şi ele oferi adăpost celor ce, plecaţi pe un itinerar turistic, uită, fascinaţi de farmecul locurilor, să pornească la drum spre Obîrşia Lotrului sau spre lunga cale a Parîngului pînă soarele mai este sus pe cer.

Adîncimea maximă de 10 m, realizată în jumătatea dinspre sud, îi dă premisele adăpostirii în condiţii optime a faunei piscicole.

Acoperite de pîlcuri dense de jnepeni, malurile coboară lin pînă la marginea apei, lăsînd loc unei poteci de picior. Malul dinspre creastă se prăvale de sus, din căldarea cu alte lacuri, aducînd cu el pînă în apă blocuri mari de stîncă, răspîndite haotic şi uneori în echilibru instabil încît cel ce vrea să ocolească malul pe aici, trebuie să facă o adevărată echilibristică pentru a evita o baie rece sau neplăceri ce pot strica ziua şi îngreuia mersul.

Fundul lacului este acoperit de blocuri de stîncă peste care s-a aşternut la margine un strat de nisip fin, iar înspre interior şi spre adînc un strat de mîl de pînă la 0,50 m grosime.Apa lacului, în ce priveşte condiţiile de viaţă pe care le oferă peştilor este tributară fluctuaţiilor meteo-climaterice specifice Parîngului. Temperatura ei scade iarna la suprafaţă la 0° C, lacul îngheţînd pe toată întinderea lui.

La data de 16 aprilie 1952 lacul era acoperit cu un strat de zăpadă de aproape 2 m grosime. În celelalte anotimpuri temperatura apei nu depăşeşte 16° C.

Fiind cel mai mare lac din Parîng şi singurul cu faună piscicolă populată natural, a făcut obiectul unor analize fizico-chimice amănunţite pentru ca rezultatul lor să constituie un etalon în vederea populării celorlalte lacuri lipsite de peşte.

Dăm cîteva valori:

Nr.cr Ziua Luna anul ora Temp Lac Temp Izvor pH aer°C1 15 VII 1957 15 15 _ 6,0 182 6 VIII 1962 17 16 — 6,0 203 7 VIII 1962 7 14 10 — 164 8 VIII 1962 14 16 12 — 205 9 VIII 1962 7½ 15 — — 126 21 VII 1965 17 9,5 — 6,2 107 23 VIII 1965 12 13 — — —8 24 VIII 1965 9 109 9 XI 1967 14 4,5 5 — 510 19 X 1974 11 3 — — —11 4 VIII 1976 12 7,5 7 6,0 12

Datorită numeroaselor acte de braconaj, fauna piscicolă a avut de suferit începînd cu anul 1960, motiv pentru care ea a fost completată în diverse formule, astfel:— în anul 1961, luna august, au fost introduşi puieţi de păstrăv curcubeu produşi la păstrăvăria

Voineasa. La numai 4 ani de la populare (22.VIII.1965), păstrăvul curcubeu înregistra lungimea medie de 45 cm şi greutatea de 950 g/bucăţi.

— în luna noiembrie a anului 1967, în lac au fost introduse exemplare de păstrăvi adulţi (2—3 ani), prinşi în rîul Oaşa şi transportaţi aici cu elicopterul, în vederea ameliorării speciei.

Dacă în lac, la nivelul anilor 1960, se puteau prinde cele mai mari exemplare de păstrăv din ţară (3,5 kg/buc.), anul 1970 a adus în undiţa pescarilor păstrăvi ce nu depăşeau greutatea de 500 g/buc.Situaţia se datorează, printre altele, şi faptului că paza este dificil de efectuat, deoarece cantoanele silvice se găsesc la depărtare de 4 ore de drum, dar şi comodităţii personalului, îndeosebi în zilele festive ale muntelui şi în perioada boiştei păstrăvului.

Lacul Cîlcescu, în care, la anii tineri, cel ce scrie aceste rînduri a prins cel mai mare păstrăv al acelor ani (3,5 kg), constituie prin împrejurimile sale rezervaţie geologică şi botanică interesantă prin turbăria situată la ieşirea apei din lac, prin flora rară şi prin vegetaţia densă de jnepeni care înconjoară lacul.

Gospodărirea lui piscicolă aparţine ocolului silvic din Voineasa.Vara căldările Cîlcescului sînt străbătute de turme de oiţe ce înveselesc peisajul cu clinchet de

clopot, înşirîndu-se ca nişte mărgele pe fire nevăzute. Toamna pe căldări pun stăpînire puţinele capre negre ce găsesc aici linişte şi cîmp prielnic pentru alergat de dragoste. Lacul este accesibil din toate direcţiile.

De la Obîrşia Lotrului, punct turistic situat acolo unde Lotrul, primind apele Pravăţului venite dinspre Poiana Muierii, face un cot brusc apucînd-o spre soare-răsare, pornesc căi de acces mai scurte sau mai lungi, ce pot fi alese în funcţie de timpul disponibil şi de dorinţele celui ce urmează să ajungă la lac.

Urmărind şoseaua alpină Sebeş-Novaci pînă la podul Ştefanului (DN 75 C, km 57 — 4 km) şi apoi pe drumul forestier ce urmăreşte Valea Lotrului în urcuş, se ajunge la capătul lui după un parcurs de 7 km de la cabana turistică Obîrşia Lotrului. Luînd apoi poteca marcată recent pe dreapta rîului, ajungi după 10 min. deasupra Cascadei Dracilor, fenomen măreţ şi fascinant. Căderea apei de la înălţimea de 12 m, cu vuiet de dezrobire, ridică aburi spre verdele pădurii de brad, transformîndu-i în curcubee cînd la orele amiezii timpurii soarele se strecoară prin coridorul strîmt al vîrfurilor de brazi, în lungul văii. Te desprinzi cu greu din vrajă şi dacă timpul îţi permite, te laşi 200 m pe vale în jos pentru a asculta vuietul şi admira apele albastre ce se strecoară prin gîtuitura celei de-a doua cascade mai mici dar încă cu frumuseţe inedită. Pornit de la cascadă, pe poteca din pădure, ajungi după o oră în poiana de sub gol, unde traversezi rîul şi începi urcuşul spre păşunea din căldarea de jos a Cîlcescului.

Aici, în imediata apropiere a pîrîului ce se repede cu vuiet în cascade, înainte de a-1 traversa pe partea lui dreaptă, poţi admira unicul exemplar de zîmbru (Pinus cembra) aflat în bazinul Lotrului, exemplar bine conformat şi înălţat spre lumină, declarat monument al naturii. La capătul căldării începe greul urcuşului ultimului prag stîncos pe potecile „cîlcite", dintre jnepeni, trecînd mereu pîrîul ce coboară de la lac. Acesta apare brusc, ireal, liniştit sau vălurat, de îndată ce ai apucat să-ţi odihneşti paşii, parcurgînd tăpşanul de sus.

De la capătul drumului forestier pînă la lac se fac 2—2½ ore.Un traseu deosebit de pitoresc, cu panoramă asupra întregului masiv al Parîngului, pleacă de

la km 60 al DN 67 C (1,5 km de la Obîrşia Lotrului), pe drumul forestier Lotru—Jieţ—Pietroşani, pe valea Cibanului (Groapa Seacă) pînă în cumpăna de ape (5 km).

De aici, luînd creasta şi trecînd în revistă hăurile Pîrîului Spînzurat sau ale Huluzului, în continuare prin căldarea Găurilor, ajungi la lac după un drum de 4—5 ore.

Tot din drumul Sebeş-Novaci, de pe muntele Ştefanu (km 53,8), o potecă de picior se strecoară prin pădure şi gol trecînd pe lîngă stînele din Ştefanu, Cărbunele, Coasta Petresei, coboară înainte de a traversa Lotrul în poteca turistică ce urcă în lungul văii, urmînd-o apoi pînă la lac. Traseul total de la Obîrşia Lotrului este format din 7 km pe şosea şi apoi 2½—3 ore de mers pe vechea potecă turistică. Urcînd pe drumul naţional pînă sus în culmea care separă Latoriţa de Lotru, pe muntele Cărbunele (km 46+) 15 km de la cabana Obîrşia Lotrului spre Novaci, o potecă ciobănească te scoate pe sub vîrful Mohoru (2 337 m) pe culmea Iezer, pe la obîrşia izvoarelor Lotrului deasupra lacului, după un parcurs de l½—2 ore pe potecă.

De la cabana turistică Rînca, situată pe drumul naţional Novaci-Sebeş, la 18 km de Novaci, urmărindu-i pe acesta pînă la Şaua Urdele (km 42+), se poate ajunge la Cîlcescu peste Zănoaga Iezer, după un parcurs de 5 ore. Drumul îţi dă posibilitatea să îmbraci cu privirea frumoasa vale a Gilortului şi a Galbenului, să priveşti în depărtare Curmătura Olteţului şi să admiri piscurile semeţe ale Mîndrei (2 324 m; şi ale Parîngului Mare (2 519 m),1 chiar atunci cînd ceţurile care urcă pe Dengheru şi Urdele, din Latoriţa sau Gilort, coboară, ascunzîndu-se în văi.

Dinspre Petroşani, lacul Cîlcescu este accesibil de la cabana turistică Rusu, pe creastă, după un parcurs de circa 8 ore.

Din comuna Voineasa, urmărind şoseaua alpină ce pleacă din satul Valea Măcieşului (fost Rudari) de la km 31 al DN 7 A (l km mai sus de gura Latoriţei), printr-un peisaj variat, se ajunge la Curmătura Ştefanului, după 8 ore de drum.

Ai în stînga păşunile întinse de peste Valea Latoriţei, rezervaţia naturală de larice (Larix decidua) de pe Muntele Tîrnovu, depăşeşti luciul molcom al lacului Petrimanu, ce fură pentru a doua oară apele Latoriţei, ducîndu-le pe sub munte la Vidra, laşi în dreapta vîrfurile de stîncă ale Purului şi ajungi în sfîrşit la Curmătura Ştefanului la km 48,8 al DN 75 C. De aici urmezi traseul de pe Cărbunele—Mohoru—Iezeru-lac.

Pe cei care ajung prin părţile Lotrului cu maşina îi informăm că din Voineasa (DN 7 A) se ajunge la Obîrşia Lotrului (km 83) pe un drum plăcut în lungul văii Lotrului, prin Cataracte (km 47—49) după 44 km. Dacă însă urcă pe Valea Mănăilesei, drumul este mai scurt cu aproape 5 km şi beneficiază în curînd de comoditatea asfaltului.

De la Oaşa — actualmente cu un lac de acumulare în formare — pe drumul naţional Sebeş-Oaşa, se ajunge la Obîrşia Lotrului, după 19 km.

Celor ce dispun de timp le recomandăm să facă o vizită şi la lacurile din căldarea superioară (½ oră) sau la izolatul lac al Iezerului, situat în căldarea de peste culme, la altitudinea de l 900 m, pînă la care se fac doar 40 minute.

Cei ce vor să coboare la Voineasa sau la Ciunget, pot lua din Ştefanu (km 48,8+ al DN 67 C Novaci-Sebeş) drumul de culme dintre Lotru şi Latoriţa, dacă sînt iubitori de privelişti depărtate. Pescari fiind, vor coborî pe cel al Văii Latoriţei. Aceştia din urmă, după ce vor trece de lacurile din Muntinu (km 46—47) şi se vor angaja în pădurea de conifere, vor ajunge la oglinda lacului de acumulare Galbenu, situat la 25 km de Ciunget, lac ce-şi trimite apele în Vidra, ca şi cel al Petrimanului, situat în dreptul Curmăturii Olteţului (l 615 m) la altitudinea de l 130 metri, la 17 km mai sus de Ciunget (Hidrocentrală) şi 25 km de la Gura Latoriţei. De aici în jos, sălbatica vale a Latoriţei îşi plînge cu lacrimi aproape reci trista soartă a vieţii ei. Se strecoară aşa printre stînci uscate pînă la pîrîul Huluzu (6 km mai jos), care-i mai dă puţină nădejde de viaţă. Curmătura Ştefanu-Ciunget: 6 ore prin Coasta Bengîi.

Pe malul lacului Petrimanu un motel în lucru va oferi cazare şi masă.Sus, în căldările superioare celei în care tronează lacul Cîlcescu, există un număr de 3 lacuri

cu suprafeţe mult mai reduse şi adîncimi mult mai mici, două în căldarea imediat superioară (Cîlcescu I şi II) şi unul în ultima treaptă (lacul Păsări).

LACUL CÎLCESCU II, denumit de Emmanuel de Martonne lacul Pencu, denumire ce nu s-a împămîntenit, este complet izolat, neavînd nici alimentare şi nici evacuare de suprafaţă. Deşi apa are o adîncime destul de mare, nivelul ei este variabil de la un sezon sau de la un an la altul (2,5 m în august 1958 şi 3,5 m în august 1957), fapt ce face ca temperatura să oscileze în limite largi şi lacul să îngheţe iarna pe o grosime mare. Din acest motiv, el este impropriu vieţii piscicole.

LACUL CÎICESCU I, denumit de la Martonne lacul Vidai, este situat pe treapta mijlocie a căldării Cîlcescu, la 260 m de acesta fiind separat printr-un prag de grohotiş de lacul II, la altitudinea de l 980 m.

De formă aproape circulară, orientat pe direcţia E-V, lacul, în lungime de 110 m şi lăţimea maximă de 700 m, are o suprafaţă de 0,55 ha şi o adîncime maximă a apei de 4 m.

Fundul îi este acoperit de blocuri de piatră şi mîl fin, adus de pîraiele ce-l alimentează.

1 Inversiunea denumirii celor două vîrfuri şi respectiv a cotelor nu aparţine autorului.

Acestea, în număr de două, intră cu debit destul de bogat, unul din partea sudică (dinspre creastă) iar celălalt (parţial) din partea vestică, lateral, aproape de evacuarea apei. Emisarul porneşte timid spre lacul cel mare şerpuind uşor printre lespezile de stîncă, pentru a-şi arunca apele în spume, parcurgînd astfel cei 70 m diferenţă de nivel. În drum primeşte şi apele bogate ale pîrîului ce vine din lacul Păsări, cel situat în căldarea cea mai de sus, pîrîu ce şi-a trimis o parte din ape spre ieşirea din lac.

Lacul este mai sărac în hrană şi mai expus influenţelor meteo, temperatura apei şi pH-ul fiind însă simţitor egale cu cele din lacul mare.

Lacul a fost lipsit de peşte, acesta neputînd urca din lacul mare peste repezişurile pîrîului.A fost populat cu puieţi de păstrăv curcubeu în august 1961, aduşi de la păstrăvăria Voineasa.

Păstrăvii au fost însă pescuiţi, aproape în totalitate, la numai 4 ani după populare.De la lacul mare se ajunge aici în 15 minute.LACUL PĂSĂRI, denumit astfel de Emm. de Martonne, şi-ar purta mult mai justificat numele

de LACUL FLUTURI, datorită formei sale, care copiază întru totul un fluture cu aripile desfăcute.Este situat la altitudinea de 2 090 m, într-o denivelare cu stînci şi grohotiş peste care şi-au

întins rădăcinile cîteva pîlcuri de jnepeni.Orientat în direcţia SE-NV, lacul are o suprafaţă de 0,30 ha şi o adîncime maximă a apei de 3

m. Caracteristic îi sînt cele cîteva lespezi, unele înierbate, care-i brăzdează transversal trupul, separîndu-l în lunile secetoase în două lacuri.

Este alimentat de două mici izvoare prin vîrful celor două aripi (sud-est şi sud-vest), cel de est venind la rîndul său dintr-un lăculeţ aşezat mai sus.

Emisarul, situat în partea nord-estică a lacului, trimite printre pietre şi jnepeni un pîrîu cu apă rece, bogat în debit (100 l/sec la 19.X.1974), pe care-l împarte spre lacul cel mare şi spre lacul Cîlcescu I. Propice dezvoltării faunei piscicole, lacul a fost populat cu păstrăv, însă suprafaţa lui mică şi situarea lui în afara potecii turistice îl face puţin cunoscut pescarilor.

De la lacul cel mare se ajunge pe malul lacului Fluturi (Păsări), trecînd pe la Cîlcescu I, în cca 30 minute.

În zănoaga vecină celei în care sînt situate lacurile descrise mai sus, la altitudinea de 2 030 m, este cantonat un lac cu o suprafaţă relativ mare, de l ha şi cu o adîncime a apei de 1,80 m, adîncime care scade în timp de secetă la l m. Este LACUL ZĂNOAGA MARE denumit şi lacul lui Pompiliu.

Fundul lui este tapisat cu un strat de mîl fin şi nisip format din descompunerea rocilor granitice şi din transportul eolian al particulelor rezultate din procesul de dezagregare a şisturilor sericitoase, care formează în parte Zănoaga Găuri.

Nu conţine faună salmonicolă, fiind lipsit de evacuare în timp de secetă.Toate lacurile din zănoaga complexă Cîlcescu sînt gospodărite din punct de vedere piscicol de

Ocolul silvic Voineasa.Sus, la Vidra, acolo unde înainte de a intra în chei Lotrul era zăgăzuit de un baraj din piatră şi

lemn care slobozea ape învolburate pentru a mîna de vale „aurul verde" din pădurile de la Obîrşie, şi-a închis porţile la 1. III. 1972 barajul de pămînt, înalt de 122 m. A luat astfel fiinţă în luncile Purului, ale Sărăcinurilor, în Şesul Mioarelor şi al Mirului, oprindu-şi apele după ce au cuprins şi Lunca Balului, una din perlele artificiale ale Carpaţilor de miazăzi.

LACUL VIDRA LOTRU. Situat la altitudinea de l 289 m, cu o suprafaţă de l 035 ha şi o adîncime maximă la baraj de 109 m, cu un volum de 340 milioane mc, lacul şi-a întins apele de la punctul Vidra pînă aproape de vărsarea pîrîului Tunari în Lotru, pe o lungime de 9 km.

Înconjurat peste tot de pădurea de molid, lacul oglindeşte în apele sale vîrfurile înzăpezite pînă în vară ale Purului (2 048 m) şi Borei (2 054 m) din versantul drept al lui, cele de pe culmea care-l desparte de bazinul Frumoasei şi al Sadului fiind mai îndepărtate.

În lac au fost introduse rînd pe rînd apele Latoriţei, captate la Galbenu şi Petrimanu, cele ale Voineşiţei, captate la Jidoaia, ale Balindrului, Haneşului şi Stejei, afluenţi situaţi în aval de baraj, cele ale Jieţului, captate mai sus de Cotu Jieţului şi ieşite la lumină în locul fostului baraj de plutire de la Mirăuţu. Şi dacă pînă acum n-au ajuns, vor poposi în lac şi apele rîurilor din clina sudică a Munţilor Căpăţînei, începînd cu Galbenu, afluent al Gilortului şi terminînd cu Lotrioara.

Se pare că cei ce rostuiesc cu o trăsătură de condei viaţa munţilor şi a văilor, cu tot ce reprezintă ei pentru un popor milenar, au iertat de „pedeapsă" apele cristaline ale Gilortului, lăsîndu-le să curgă în pacea lor, spre bucuria pădurilor, vietăţilor codrilor şi apelor şi a oamenilor satelor şi oraşelor cărora le-au dat fiinţă.

Lacul a făcut obiectul mai multor cercetări în vederea populării lui cu cele mai indicate specii de peşti pentru un lac de acumulare care avea pînă la acea dată cea mai mare altitudine din Carpaţi (l 289 m). Calităţile fizico-chimice ale apei s-au dovedit a fi la fel cu ale celorlalte lacuri formate şi cercetate pînă la data umplerii lui (Bicaz-Vidraru), cu excepţia temperaturii, care nu a urcat vara la suprafaţă peste 18° C (pH=7—7,3; O2=9—12 mg/1; duritate = 3—3,5 grade germane; CO2—2 mg/1).

Lacul îngheaţă în noiembrie-decembrie şi se dezgheaţă în aprilie.Fauna piscicolă a rîului Lotru de la Vidra în sus, înainte de inundare, era formată din păstrăv

indigen însoţit de boiştean şi din lipan introdus în anul 1962.Popularea lacului a început la 5 iunie 1972, deci în timpul formării lui. Au fost introduşi puieţi

de păstrăv indigen, proveniţi din icrele aduse la păstrăvăria Voineşiţa şi de la păstrăvăria Dejani, puieţi de păstrăv curcubeu, produşi de păstrăvăria Cîn-deşti-Argeş, puieţi de lostriţă, aduşi de la păstrăvăria Răcătău şi puieţi de coregon, proveniţi din icre aduse din U.R.S.S.

În urma pescuirilor experimentale, făcute în anii 1973 şi 1975, s-au constatat:— Prezenţa păstrăvului curcubeu în proporţie de 84% în noiembrie 1973, cu o medie pe bucată de

346 g, cel mai mare exemplar pescuit avînd greutatea de 725 g şi lungimea de 40,8 şi asta la vîrsta de numai l an şi 6 luni (15.XI.1973). În mai 1975, curcubeul, ajuns la o medie de 508 g (exemplarul limită 1,300 kg), mai era reprezentat doar în proporţie de cca 2,5%.

— Păstrăvul indigen reprezenta la primul pescuit 13% din totalul speciilor, avînd greutatea medie de 200 g şi lungimea de 25 cm, iar la cel din mai 1975 — 96,5%, cu greutatea medie de 204 g (exemplar limită 1,500 kg).

— Lipanul, la primul pescuit, reprezenta 3% din total, cu o greutate medie de 150 g, iar la ultimul 1% cu o greutate medie de 106 g.

Rezultă de aici că specia care s-a adaptat rapid la viaţa lacustră a fost păstrăvul curcubeu, care, deşi într-o apă rece, mult sub optimul lui de trai, a înregistrat creşteri nemaiîntîlnite pînă acum (725 g într-un an şi jumătate). Faptul aproape incredibil s-a datorat inundării treptate a cuvetei lacului şi existenţei la discreţie a hranei naturale de bună calitate (rîme, larve, insecte, melci etc.). Fiind însă un peşte foarte vorace, a fost scos de către undiţari, astăzi existînd în lac numai exemplare tinere, rezultate din populările făcute pe parcurs.

Păstrăvul indigen s-a dezvoltat normal, luînd locul curcubeului, astăzi pescuindu-se exemplare ce ating 5 kg.

Lipanul, spre deosebire de alte lacuri (Argeş, Bicaz), s-a adaptat la viaţa lacustră şi se întîlneşte pe tot cuprinsul lacului, mai ales în zona literală, el de-punîndu-şi ponta la gurile micilor afluenţi.

Popularea cu coregon şi lostriţă nu a reuşit.Lacul a fost un adevărat rai al pescarilor de păstrăvi atîta timp cît s-a efectuat o pază riguroasă

cu patrule aduse aici din toate colţurile ţării, timp de 2 ani. Lacul oferă şi azi clipe de plăcută destindere pescarilor care poposesc pentru zile de vacanţă estivală pe malurile lui pline de soare.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Voineasa, care eliberează autorizaţia de pescuit, fie la cantonul silvic Puru, fie la casa de vînătoare de la Obîrşia ţiotrului.

În preajma lacului există multiple posibilităţi de cazare în vilele din apropierea barajului sau la cabana turistică şi la casele de la Obîrşia Lotrului, punct situat la 3 km de coada lacului.

Pe malurile lui va lua naştere în anii ce urmează o staţiune climaterică cu pîrtii de schi, bob şi săniuţe şi cu amenajările necesare practicării, vara, a sporturilor nautice. Şi astfel peştii Lotrului, ce au fost daţi împreună ca ocină locuitorilor de către domnitorul Radu Paisie (1535—1545)1, se vor lua la întrecere cu siluetele îndrăzneţe de pe luciul apei.

Lacul este accesibil prin numeroase căi carosabile sau pe poteci de munte cea mai circulată fiind cea de la Brezoi, prin Voineasa (DN 7 A). Drumul se desprinde la Gura Lotrului, la km 207 al DN 7 Rm. Vîl-cea-Sibiu şi urcă pînă la gura Mănăilesei (km 39,5) în Voineasa. De aici drumul are două variante: una pe Valea Mănăilesei, peste Curmătura Vidruţei (18,5 km) — lac amonte de baraj la km 67 al DN 7 A — 23 km; cealaltă variantă, constituind drumul principal (7 A), urcă în lungul Lotrului, ajungînd la pîrîul Dobrun (DN 7 A, km 44), unde o potecă urcă la casa de vînătoare Dobrunu (2 ore), accesibilă şi auto (km 43,1) pe drumul forestier, după 16 km.

Între km 47 şi 49 se desfăşoară ce a mai rămas din splendidele cataracte de altădată ale Lotrului. Drumul trece pe la lacul Balindru (km 53), la km 63 ajunge la baraj şi la km 67 se uneşte cu cel ce vine pe Mănileasa. La km 80, ajunge la coada lacului traversînd Lotrul pe partea stîngă a lui, iar la km 83 face joncţiune cu DN 67 C Novaci-Sebeş, la km 61 al acestuia, la Obîrşia Lotrului.

De la Obîrşia Lotrului, drumul continuă prin Groapa Seacă în Valea Jieţului, la Petroşani, unde ajunge după 100 km parcurşi de la Gura Lotrului şi 29 de la Obîrşia Lotrului.

De la Novaci, urcînd pe cea mai înaltă şosea alpină din Carpaţi (DN 67 C), pe la cabanele Rînca (18 km), Şaua Urdele (28 km), se ajunge la Obîrşia Lotrului după 48 km (DN km 61) şi de aici la lac după 3 km.

De la coada lacului Oaşa, în formare, se ajunge la Obîrşia Lotrului după 19 km pe acelaşi

1 C.C. Giurescu, Istoria pescuitului şi a pisciculturii în România, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1964, p. 184.

drum.Obîrşia Lotrului constituie punct de plecare spre lacurile alpine din Latoriţa, de la izvoarele

Lotrului sau ale Jieţului sau la cele din Cindrel pe traseele prezentate la descrierea grupelor lacurilor respective. La 10 km aval de barajul mare, la gura pîrîului Balindru, afluent de stînga al Lotrului, apele ce au mai scăpat în albia rănită au început a fi din nou captate spre a lua drum de întoarcere. Aşa a luat naştere în anul 1979 cel de-al doilea lac de pe Lotru, LACUL BALINDRU. Situat la altitudinea de l 030 m, lacul are suprafaţa de numai 6 ha, realizînd un volum de 550 000 mc, la o adîncime a apei la baraj de 27 m.

Apa este pompată electric prin galerie în lacul Vidra.Este situat în dreptul km 52,0 al DN 7 A, la 3 km mai sus de locul unde altădată Lotrul intra

cu vuiet în cataracte.Jos, la ieşirea apelor uzinate din hidrocentrala de la Ciunget, a luat fiinţă pe vechea albie a

Lotrului, în anul 1978, LACUL MĂLAIA. Situat la altitudinea de 480 m, lacul are o suprafaţă de 46 ha şi o adîncime a apei de 22 m, realizînd un volum de 3 440 mii mc apă.

Face parte din salba lacurilor din aval de lacul Vidra, urmîndu-i în curînd cel de-al 3-lea lac, de la Brădişor, actualmente în construcţie.

Încă nu a fost populat cu faună piscicolă; cea existentă provine din fauna veche a rîului Lotru (păstrăv, lipan, clean, moioagă, scobar ş.a.).

Este administrat de Ocolul silvic Latoriţa, cu sediul în Ciunget.Lacul este situat pe DN 7 A Brezoi Voineasa-Pe-troşani, la 25 km de Brezoi (DN 7 A, km

24+).Sus, pe Voineşiţa, afluent al Lotrului, în comuna Voineasa (DN 7 A km 37+), a fost construit

în anul 1977 un baraj care a oprit apele ce dădeau viaţă, la vărsare, păstrăvăriei Voineşiţa. În spatele barajului înalt de aproape 40 m a luat fiinţă LACUL JIDOAIA, denumit astfel după pîrîul cu acelaşi nume, afluent al Voineşiţei.

Situat la altitudinea de l 180 m, lacul are o suprafaţă de numai 3,50 ha, realizînd o adîncime maximă de 36 m şi un volum de 480 000 mc, ce se pompează în lacul mare Vidra. Este populat cu păstrăv indigen din generaţiile existente în Voineşiţa, înainte de inundare. Este gospodărit de Ocolul silvic Voineasa.

Lacul este accesibil pe drumul forestier ce pleacă de la podul din Voineasa (km 37,6) şi după ce coboară în valea Voineşiţei o urmăreşte pînă sus. Latoriţa, rîul vijelios cu surori gemene curgînd lin prin păşuni pline de soare şi ceaţă, adăposteşte sus cîteva ochiuri de apă limpede din care-şi trag viaţă două dintre surori: Latoriţa de mijloc, denumită Muntinu, şi Latoriţa de jos, denumită şi Urdele.

Sus, la obîrşia Muntinului, la altitudinea aproximativă de l 980 m sînt situate două lacuri, cu o adîncime sub l m, LACURILE MUNTINU ce comunică între ele. Aşezate în Zănoaga cu acelaşi nume, lacurile nu prezintă interes piscicol datorită adîncimii mici a apei (0,7 m la 16. VII. 1979).

Vizibile din şoseaua alpină Novaci-Obîrşia Lotrului, sînt uşor accesibile (20 min) de pe traseul acesteia, între km 46 şi 47 (DN 67 C), situate la 14 km de drum de la Obîrşia Lotrului, la altitudinea de 2 030 m. Jos, aproape de întîlnirea Muntinului cu Latoriţa de sus, într-o mică căldare situată în plină zonă forestieră, a luat naştere un lac curios atît ca geneză cît şi ca împrejurimi. Este IEZERUL LATORIŢEI. Situat la altitudinea de l 530 m, într-o zănoagă izolată, lacul este înconjurat de plantaţia relativ tînără de molid ce şi-a înfipt rădăcinile spre viaţă în pămîntul pîrjolit de incendiul din vara anului 1946, cînd n-au mai rămas martori de bătrîneţe decît cîteva ochiuri de molizi situate la coada lacului.

Asupra originii lacului s-au pronunţat specialiştii. Se pare că este un lac glaciar de excepţie pentru altitudinea joasă la care este situat (l 530 m), fiind astfel cel mai de jos lac glaciar din întreg lanţul carpatin. Gheţarul din Muntinu a trimis cîndva două limbi peste culme spre vecinul nordic aflat pe Latoriţa de sus, formînd astfel Iezerul Latoriţei. De formă aproape circulară, orientat pe direcţia nord-vest-sud-est, cu lungimea de 130 m şi lăţimea maximă de 80 m, lacul realizează o suprafaţă de 0,80 ha.

Adîncimea apei este relativ redusă, valoarea maximă de 1,5 m înregistrîndu-se spre mijlocul lui (18. VII. 1979). Malurile îi sînt înmlăştinate, cel dinspre sectorul de alimentare fiind acoperit de vegetaţie hidrofilă care formează plauri mişcători pe o suprafaţă de circa 0,20 ha. Colorată plăcut cu galbenul florilor de Hieracium, crescut aici luxuriant, vegetaţia a înaintat muşcînd din fosta oglindă a lacului în partea de nord-vest, făcînd un mic istm acoperit de stuf. Verdele tînăr al tinerei plantaţii din jur contrastează plăcut cu al celor 3 molizi îmbătrtniţi de umezeală multă de pe malul stîng şi cu al celorlalţi doi ce străjuiesc în iarbă malul drept spre mijlocul lui.

Fig 24. IEZER LATORIŢADe sus, din înălţimea culmii sud-estice, un bot de stîncă gri întregeşte cromatismul variat al

acestui colţ de linişte.

Fundul lacului, acoperit de lespezi netede de piatră, este tapisat de un strat gros de mîl adus fie de pîrîul alimentator, fie de ploile ce au spălat versanţii dezgoliţi pînă în urmă cu 20 ani.

Pîrîul care alimentează lacul coboară vesel din potcoava celor două culmi curioase ce se răsfiră parcă pentru a dă găzduire lacului şi se leneveşte la intrare în lac, dînd lupta cu vegetaţia ce-l sufocă. Emisarul din partea opusă alimentării (SE) curge zglobiu peste pietre şi stînci, pentru ca la numai 20 m să se înfurie printre bolovani şi loză, pentru a scăpa cît mai repede de cei 100 m diferenţă de nivel ce-i are de parcurs pînă la vărsare în pîrîul Muntinu, ducînd cu el un debit de 20 l/sec.

Temperatura apei lacului este destul de ridicată (14° C la 18. VII. 1979, ora 14) faţă de 8° C în lacurile Muntinu, fapt care alături de pH-ul de 6,8 îl indică apt pentru popularea cu păstrăv. Lacul este lipsit de faună piscicolă, fiind populat însă din abundenţă cu altă faună acvatică (larve de insecte, lipitori etc.), care găseşte condiţii optime în vegetaţia microfilă instalată pe fund.

Pentru a mări adîncimea apei, urmează a se construi în acest an o căsoaie de piatră la ieşirea apei, crescîndu-i astfel şi suprafaţa la peste l ha. Lacul a fost populat în anul 1980 cu puieţi de păstrăv indigen şi de coregon.

Materialul lemnos rămas, bun de valorificat în urma incendiului din anul 1946, a fost introdus în lac şi de acolo plutit pe scoc pînă în vale şi în continuare pe Latoriţa. Cîteva exemplare zac şi astăzi pe fundul lacului.

Cînd l-am văzut ultima oară, în stuful de pe margini clocea o pereche de raţe mari, iar cîţiva pescăruşi (Cinclus aquaticus) făceau baie în apa de pe margini, înfruptîndu-se din bogăţia larvară a ei. Lacul nu a mai fost studiat pînă la această dată, existenţa lui fiind citată fără alte date de către unii autori.

Lacul este accesibil fie de la Obîrşia Lotrului din şoseaua alpină Novaci-Sebeş, fie de la Gura Latoriţei din DN 7 A.

De la Obîrşia Lotrului, pe DN 67 C pînă la Curmătura Ştefanului (km 48,8), sînt 12 km accesibili cu maşina de teren. De aici, la stînga, pe şoseaua alpină Curmătura Ştefan-Valea Măcieşului (amonte de Gura Latoriţei) pînă în Coasta Bengîi se mai fac 2 km. Se coboară prin golul alpin pe la marginea pădurii, pe la stînele din Latoriţa de sus şi apoi pe vale, pînă unde culmea din dreapta, acoperită cu plantaţie de molid, se apropie de vale. Timp de mers de lîngă cantonul din Coasta Bengîi pînă la lac, o oră.

De la Gura Latoriţei pe la lacul Petrimanu şi barajul Galbenu, acces auto 29 km. De la lacul Galbenu, urmărind poteca din lungul văii, se trece pe la confluenţa Văii Urdele (Latoriţa de jos, 45 min.), se ajunge la confluenţa Muntinului cu Latoriţa de sus (1¼ ore) şi apoi pe Muntinu în sus, pînă la vărsarea pîrîului ce vine de la lac, după un parcurs de 1½ ore. Se urcă pe firul pîrîului şi se ajunge la lac după încă 30 min. În total, baraj-Galbenu-lac, 2 ore.

Înainte de a apuca pe Muntinu în sus, o abatere de 5 minute pe Latoriţa de sus te scoate sub impresie-nanta cascadă a Dracilor, în care apa se prăvale în albul spumei de la 10 metri.

În bazinul Văii Urdele (Latoriţa de jos), sus pe pîrîul ce coboară de sub vîrful Cioara (2 123 m), un lac mic, adăpostit în denivelarea de sub bordeiul oilor, îşi etalează forma unei picături de plumb în păşune. Este LACUL CIOARA, cu o suprafaţă de numai 0,50 ha, cu fund nămolos, lipsit de alimentare şi evacuare, motiv pentru care nu prezintă importanţă piscicola.

Sus, la obîrşia pîrîului Bălescu, afluent al Urdelor, puţin în amonte de unirea cu Latoriţa, stă ascuns sub umbra de seară a Culmii Bălescu un lac cocoţat pe o potcoavă de stîncă acoperită de jepi. Este LACUL SINGURATEC1, botezat astfel de Silvia Iancu, care l-a semnalat pentru prima dată, situat la altitudinea de l 960 m.

De formă dreptunghiulară, cu orientarea sudvest — nord-est, lacul are lungimea de 50 m şi lăţimea de 36 m, însumînd o suprafaţă de 0,20 ha.

Adîncimea variabilă a apei era la 16. VII. 1979 de numai 0,8 m, ea putînd creşte însă pînă la 1,5 m. Nu are nici alimentare şi nici evacuare, nivelul lui fiind în funcţie de precipitaţii şi temperatura aerului. Fundul îi este acoperit pe margini de lespezi de piatră, iar spre mijloc de un strat de mîl fin. Nu este apt pentru populare cu peşte.

Lacul, ca şi cel din pîrîul Cioara, este accesibil de la km 37,9 al DN 67 C Novaci-Sebeş, pe drumul de tractor (neaccesibil auto), pînă pe muchia Bălescu şi de aici pe aceasta în jos pînă deasupra lacului, timp de o oră. Se coboară la lac în 20 minute.

Pe Latoriţa, la confluenţa pîrîului Galbenu, aducător de ape limpezi şi învolburate, pline de păstrăv, a luat naştere în anul 1975 primul lac de baraj din cele menite să îmbogăţească apele celui de la Vidra: LACUL DE ACUMULARE GALBENU.

1 Pe hărţile turistice, atît lacul Cioara, cît şi cel Singuratec sînt greşit amplasate. Primul este situat în realitate la obîrşia pîrîului Cioara, iar al doilea în căldarea pîrîului Bălescu, şi nu în cea situată la obîrşia pîrîului Galbenu.

Situat la altitudinea de l 304 m, are o suprafaţă de 17 ha, realizînd un volum de apă de 2810 mii mc, la adîncimea de 49 m. Luciul apei fiind situat cu 15 m mai sus decît cel al lacului mare de pe Lotru, apele lacului iau drumul muntelui prin cădere liberă, unindu-se cu cele ostoite ale Lotrului, în oglinda lacului Vidra, la confluenţa pîrîului Mogoşu (km 69 al ND 7 A). Înconjurat de pădurea de molid, lacul îşi întinde luciul de apă pînă mai jos, de unde cele două Latoriţe îşi unesc volburile: Latoriţa de sus, unită cu Muntinu şi Latoriţa de jos, denumită Urdele. Pe aceasta din urmă, amenajată cu cascade, la l km mai sus, este ascuns în pădurea de molid un mic canton silvic.

Lacul conţine o populaţie piscicolă dezvoltată din vechea populaţie de păstrăv indigen existentă în rîu înainte de inundare. Urmează să fie populat în anii următori la capacitatea lui de hrănire. Pescuitul este oprit, pînă la refacerea lui, o perioadă de 2—3 ani. Este gospodărit de Ocolul silvic Latoriţa, cu sediul în Ciunget.

Lacul este accesibil pe drumul ce urcă în lungul Latoriţei pornind de la km 30 al DN 7 A şi ajunge, modernizat fiind, la lacul Petrimanu, după 26 km. De aici în sus, accesul se face pe drumul forestier care se opreşte pe malul drept al lacului după mai bine de 4 km. De sus, din Curmătura Ştefanu (DN 67 C km 48,8), pe şoseaua spre Voineasa, prin Coasta Bengîi se ajunge la lac pe Muchia Borii în 2 ore. Din Coasta Bengîi, pe la limita pădurii, trecînd pe la Iezerul Latoriţei (l oră) se ajunge la lac coborînd pe vale în 2—2½ ore.

LACUL PETRIMANU, situat la numai 4 km mai jos de lacul Galbenu, şi-a înscris datele de naştere în peisajul sălbatic al bazinului Lotru abia la începutul anului 1977. Lac de acumulare satelit, menit să îmbogăţească apele adînci ale lacului de la Vidra, Petrimanu este situat la altitudinea de l 130 m, mult sub cota lacului Vidra (l 289 m).

Este al doilea lac de acest gen de pe valea Latoriţei, el captînd şi ultimele resurse ale acesteia şi lăsînd-o seacă sau aproape seacă pînă la confluenţa sa cu Lotru. Situat la 17 km de hidrocentrala Ciunget, lacul are o suprafaţă de 17 ha şi o adîncime maximă a apei de 48 m.

Este înconjurat de păduri de conifere care îi conferă un pitoresc deosebit şi un aer curat şi plăcut. A fost populat cu puiet de păstrăv indigen adus de la păstrăvăria Dejani, iar în luna decembrie a anului 1979 au fost introduse exemplare de păstrăv curcubeu în vîrstă de un an, transportate cu elicopterul de la păstrăvăria Oieşti-Argeş. În luna mai 1980 a fost populat şi cu puiet de coregon.

Lacul este gospodărit din punct de vedere piscicol de Ocolul silvic Latoriţa, cu sediul în Ciunget. Actualmente este oprit de la pescuit pînă la stabilizarea faunei introduse.

Pe malul lacului, pe versantul drept, există în construcţie un motel care va oferi cazare drumeţilor sosiţi din diferite colţuri ale masivului. Un canton silvic care străjuieşte lacul de pe botul dealului de lîngă baraj, asigură prin personalul său o pază severă a lacului.

Accesul la lac este uşurat de existenţa şoselei asfaltate Gura Lotoriţei — Ciunget hidrocentrală, 9 km, baraj Petrimanu, 26 km.

În stînga drumului dintre pîrîul Fîntînele şi fostul baraj de plutire de la Prejbeni se întinde rezervaţia naturală forestieră de larice în suprafaţă de 650 ha, formată din două trupuri în Munţii Tîrnovu şi Turcinu. Arboretele, în vîrstă de 60—70 ani, sînt situate pe pante foarte mari în amestec cu molid, fag şi paltin, crescute pe stîncării.

De la Polovragi, pe drumul forestier ce pleacă de la mănăstire, prin frumoasele chei ale Olteţului cu peştera Polovragi, se ajunge la captarea ce trimite apele Olteţului în lacul Vidra, după 18 km. De aici drumul urcă în serpentină pînă în Curmătura Olteţului (l 615 m) şi coboară la lac după un parcurs total de 31 km.

2. BAZINUL JIEŢULUI

Afluent al Jiului de Est la Petroşani, Jieţul îşi adună apele de sub cele mai înalte vîrfuri ale Parîngului ce înconjoară ca o potcoavă căldările de obîrşie ale acestuia: Coasta lui Rus (2 306 m), Parîngu Mare (2 519 m) şi Cîrja (2 405 m).

Cele 3 mari izvoare — Ghereşu, Roşiile şi Sliveiul, îşi unesc apele aproape în aceeaşi confluenţă pentru a forma rîul cu cascade tumultuoase şi ape aruncate în voal alb de mireasă, pînă jos, unde întîlnesc şoseaua care coboară venind dinspre Obîrşia Lotrului. Luînd cu el solia lacului de sub Cîrja, Jieţul intră la „Cleşti", în chei de o rară frumuseţe şi unice în felul lor, nefiind săpate în calcare, ci în şişturi cristaline şi gnaisuri, ce au dat mult de furcă temerarilor constructori ai şoselei. Deşi apele Jieţului şi-au ostoit cursul mai sus de Cotu Jieţului cu 5 km, trimise fiind pe sub munte să se întîlnească cu ale Lotrului la Mirăuţu, spre a intra împreună în lacul Vidra, cheile lui poartă şi astăzi tumultul vocilor de ape. Au rămas însă puţine, ducînd cu ele veşti doar din părţile mai de jos ale muntelui.

Din cele 9 lacuri ale Jieţului, un număr de şase întrunesc condiţii pentru a oferi găzduire faunei piscicole. Toate sînt lacuri de origine glaciară, situate între altitudinea de l 030 şi 2 150 m.

Ele au fost studiate de dr. Silvia Iancu în anul 1957, datele fiind cuprinse în lucrarea

Contribuţii la cunoaşterea lacurilor alpine din Parîng şi servind ca punct de plecare în acţiunea de populare a lor cu faună salmonicolă, cît şi ca elemente de referinţă limnologică.

LACUL GHEREŞU este aşezat în treapta superioară a zănoagei de la obîrşia pîrîului cu acelaşi nume, la altitudinea de l 980 m.

De formă aproape hexagonală, orientat pe direcţia sud-nord, în lungime de 92 m şi cu o lăţime maximă de 61 m, avea în vara anului 1957 o suprafaţă de 0,35 ha. Adîncimea maximă a apei de 5,5 m se situează spre mijlocul lui, conferindu-i calitatea de lac salmonicol, deşi alimentarea lui se face, ca şi drenarea dealtfel, subteran.

Malurile îi sînt formate din grohotişul adus de avalanşele ce se desprind din creastă, grohotiş care l-a gîtuit la evacuare, formînd două prelungiri ce în timpul apelor de primăvară comunică cu lacul.Fundul este acoperit de blocuri de stîncă şi grohotiş peste care s-a aşternut ici-colo cîte un petic de mîl sau nisip.

Lacul nu a avut peşte, fiind populat cu păstrăv indigen adus de la fosta păstrăvărie Gura Lolaia de pe valea Voievod, în anul 1969.

Accesul la lac este uşurat de existenţa potecii turistice Obîrşia Lotrului—Cîlcescu—Cabana Parîng. De la Obîrşia Lotrului, pe poteca ce urmăreşte rîul Lotru şi urcă la Cîlcescu (3— 3½ ore), se ajunge la lac după 4½—5 ore de mers.

Din Petroşani, de la km 133,8 al DN 66 (Petroşani-Haţeg) se desprinde DN 7 A (Petroşani — Obîrşia Lotrului — Voineasa — Brezoi) la km III al acestuia. După 16 km, la Cotu Jieţului, un drum forestier se desprinde din şosea şi, urcînd pe Jieţ, se opreşte la 5 km mai sus, la captare. De aici, prin pădurea de molid şi prin desişurile de jnepeni străjuite ici-colo de cîte un zîmbru (Pinus cembra), se ajunge la lac în 2½ ore.

La vest de zănoaga Ghereşu, străjuită de cel mai înalt vîrf al masivului Parîngu Mare (2 519 m), se întinde zănoaga Roşiile, cu cele mai mari şi mai adînci lacuri din bazinul Jieţului.

TĂUL FĂRĂ FUND, denumit şi Tăul Roşiile, după numele căldării şi al pîrîului căruia îi dă naştere, este cel mai adînc lac al Parîngului.

Este situat în treapta a treia a căldării, într-o cuvetă de eroziune glaciară, la altitudinea de l 980 m, la acelaşi nivel cu lacul Ghereşu din căldarea vecină. De formă circulară, orientat pe direcţia sud-nord, cu lungimea de 230 m şi lăţimea de 220 m, lacul are suprafaţa de 3,60 ha.

Adîncimea maximă de 17,5 m (august 1962) se realizează spre mijlocul lacului, în partea dinspre versant. Cu tot volumul său mare (aproximativ 300 000 mc) lacul nu are alimentare şi evacuare de suprafaţă. În perioada topirii zăpezilor, intră din latura vestică prin grohotiş două izvoare ce vin dinspre treapta a doua a căldării, unde este situat la altitudinea de 2 005 m un lac de 0,30 ha, cu adîncime mică (l m), denumit LACU LUNG sau TAUŢU din care apa se strecoară prin grohotiş în lacul mare.

Malurile Tăului Roşiile spre sud şi est sînt abrupte, iar cel vestic şi dinspre evacuare sînt acoperite cu grohotiş. Fundul său coboară repede în special în rotundul de vest şi este acoperit cu blocuri de stîncă presărate cu mîl fin. Temperatura apei la 16.VII.1979 era de 8° C.

Nefiind populat cu peşte, a primit în apele sale prima populaţie de puieţi de păstrăv indigen în 4.VII.1963, completată apoi în 25.VI.1964 şi ulterior în 7.VI.1969.

Lacul este accesibil din poteca Cîlcescu — Cabana Parîng din care. ajuns în Şaua Gruiu (2 305 m), cobori spre nord trecînd pe la lacul Mîndra, în 3/4 ore. Lac Cîlcescu — Tăul fără Fund, 2 ore.

Accesul cel mai uşor este însă pe poteca care pleaqa de la Captarea Jieţului, urcă prin pădurea de molid şi jnepeni străjuită ici-colo de cîte un zîmbru, iese în golul alpin îmbrăcat şi el în covor dens de jnepeni tîrîtori cu miros pătrunzător de răşină, se opreşte o clipă la stîna Roşiile şi ajunge la lac după 2½—3 ore.

Un traseu de un pitoresc deosebit este cel ce pleacă de la podul de peste Jiu de lîngă Schitul Lainici (DN 66 km 98,4) şi urcă pe Dealul Fata Babei, Stîncii, Mormîntul Florii (6—7 ore), vîrful Ţapu (2 000 m) — vîrful Mîndra (8—9 ore), vîrful Parîngu Mare (9—10 ore) — Şaua Gruiu (&/2—1&/2 ore), de unde pînă la lac mai sînt de mers 45 minute.

De la cabana Rusu, accesibilă auto, pe la stîna Nedeii, Şaua Caprelor (3½ ore), vîrful Cîrja (4 ore), Şaua Gemănării (4½ ore), vîrful Gemănarea (5 ore), vîrful Parîngul Mare (6 ore), Şaua Gruiu (6½ ore) se ajunge la lac după 7—7½ ore.

LACUL MÎNDRA, denumit şi OGLINDA MÎNDRU, este aşezat în treapta superioară din căldarea centrală a Roşiilor, la cea mai înaltă altitudine a lacurilor din bazinul Jieţ — 2 150 metri.De forma unei măciuci, orientat pe direcţia sudvest—nord-est, lacul are lungimea de 130 m şi lăţimea maximă de 100 m, realizînd o suprafaţă de 1,20 ha.

Adîncimea maximă a apei, de 8,5 m (4. IX. 1979), este situată spre jumătatea vestică a lacului.Este alimentat de izvoare de adîncime şi din topirea zăpezilor. Emisarul de suprafaţă, situat în partea de nord-est a lacului, seacă vara, apa infiltrîndu-se în aval prin grohotiş pentru a forma Izvorul Mîndrii, ce

coboară spre Lacul Lung.Malurile îi sînt acoperite de grohotiş şi de blocuri mari de stîncă, împrăştiate haotic ca în urma

unui cataclism. Sus, pe malul estic, un mic tăpşan verde ascunde două sorburi prin care apa zăpezilor ajunge subteran în lac.

Ca şi în Tăul fără Fund, temperatura apei lacului Mîndra nu creşte vara peste 15° C, ea menţinîndu-se în lunile calde (20° C temperatura aerului) la 14° C ora 14 (9. VIII. 1962).

Lacul este lipsit de faună piscicolă. El a fost populat cu puieţi de păstrăv indigen în vara anului 1980. De pe poteca turistică de creastă, din Şaua Gruiu, se coboară la lac pe un horn abrupt în 20 minute.

Fig 25. L. OGLINDA MÎNDRUÎn drum spre lac, acolo unde un perete de stîncă aproape vertical face dificilă trecerea peste

zăpada ce se îndeasă, rezistînd pînă tîrziu la sfîrşit de vară, urechea atentă poate distinge trilul melodic al fluturaşului de stîncă (Tichodroma muraria), căci în crăpătura dintre doi pereţi, unul în surplombă, îşi are cuibul cea mai mică pasăre a etajului alpin, cu haina viu colorată în purpură şi cenuşiu de stîncă.De la cabana Rusu, pe poteca de creastă, prin Şaua Gruiu se ajunge la lac după 7 ore.

Din oraşul de la poalele Parîngului — Novaci — poţi ajunge cu un camion la capătul drumului forestier de pe Gilort situat la Tărtărău — 16 km de la Novaci. O potecă ciobănească urcă în lungul Gilortului, ia culmea Gruiului şi iese în creastă, în Şaua Gruiu, după 4 ore. De aici se ajunge la lac în 20 minute.

Coborînd pe izvorul lacului în jos, firul apei se opreşte strecurat în Tăuţ unde în zilele calde, datorită adîncimii reduse (l—1,5 metri), se încălzeşte (16°C în 9. VIII. 1962, faţă de cele 14° C ale Mîndrei şi Tăului fără Fund). Bogat în trichoptere, lacul ar putea fi utilizat pentru creşterea din primăvară pînă în toamnă a puietului destinat repopulării celorlalte lacuri descrise.

Jos, la baza căldării, în ultima treaptă a acesteia, la altitudinea de l 910 m, se află un lac de formă ovală, lung de 110 m şi lat de 70 m, cu o suprafaţă de 0,60 ha, denumit ROŞIILE DE JOS sau ZĂNOAGA STÎNII. Adîncimea variabilă a apei, între l şi 1,5 m, şi lipsa unei alimentări permanente îl face impropriu pentru viaţa piscicolă. Se poate însă introduce în lac pîrîul situat în latura vestică cu un debit de 100 l/sec., iar un baraj de 0,50 m înălţime construit la ieşire l-ar face bun pentru populare cu păstrăv.

Fig 26. L.ZĂNOAGA STÎNIIEste uşor accesibil: în 2½ ore venind de la Captarea Jieţ, situată la 400 m aval de confluenţa

pîrîului Ghereşu cu pîrîul Roşiile, pe poteca de vînătoare ce-l urmăreşte, pe la stîna de piatră a Roşiilor (2 ore) unde zac rămăşiţele unui avion prăbuşit prin anul 1967.

În cea de-a treia zănoagă de la obîrşia Jieţului, străjuită în partea de vest de vîrful Slivei (2 420 m) şi vîrful Cîrja (2 405 m), sînt situate 7 lacuri glaciare, din care trei prezintă interes pentru piscicultura. Sînt lacurile: Verde, Slivei şi Adînc sau îngheţat.

LACUL VERDE este cel mai mare şi mai adînc lac din căldarea Sliveiului.Aşezat pe treapta mijlocie a zănoagei Slivei, la altitudinea de 2 020 m, căldare acoperită de

grohotiş şi jnepeni, lacul apare ireal în razele tîrzii ale soarelui, străjuit spre aval de alte două lacuri mai mici (lacurile Verde II şi III). Cel mai de jos, LACUL VERDE III, situat la altitudinea de 2 005 m, în suprafaţă de numai 0,05 ha şi cu o adîncime a apei de l m, datorită celor două mari izvoare de suprafaţă care-l alimentează, poate oferi condiţii de viaţă faunei piscicole, înconjurat de un jnepeniş des, cu un emisar situat la extremitatea de nord, însumînd un debit de 100 l/sec, are o apă cu temperatură scăzută (4,5° C la 17. VII. 1979).

De formă alungită, orientat pe direcţia SV-NE, lacul mare (Verde I) are lungimea de 170 m şi lăţimea maximă de 45 m, însumînd o suprafaţă de 0,60 ha. Adîncimea maximă a apei, realizată spre mijlocul lui şi la capătul de sud-vest, este de 5,5 m (17. VII. 1979). Apa este foarte rece tot timpul anului faţă de celelalte lacuri ale Parîngului (4° C la 17. VIL 1979 ora 17) şi are un pH de 6,7.

Alimentarea cu apă se face printr-un izvor ce se infiltrează prin grohotiş în partea sudică, evacuarea făcîndu-se în partea opusă printr-un emisar de suprafaţă ce-i poartă apele în lăculeţul triunghiular de jos, cu care în timpul primăverii îşi măreşte suprafaţa. La 17. VII. 1979, lacurile nu comunicau între ele, emisarul fiind secat. Malul estic este abrupt, iar cel vestic, străjuit de grohotişul pragului morenic, este acoperit de jnepeniş care continuă în aval, înconjurînd lacul II din toate părţile.

Primăvara se desprind din înălţimile abrupte ale malului estic avalanşe de zăpadă şi piatră, fapt care face ca fundul să-i fie acoperit de blocuri de stînci prăvălite în tot lungul lacului din versantul drept al lui. Datorită limpezimii de cleştar, apa are o culoare verde-albastră, de un colorit aproape marin. A fost populat la 12 septembrie 1979 cu puieţi de păstrăv fîntînel (Salvelinus ameriranus) proveniţi din icre aduse din R. S. Cehoslovacă.

Lacul este accesibil din vîrful Cîrja, trecînd pe la lacul Slivei în l1/2—2 ore sau din Şaua Gemănarea în tot atîta vreme.

De la Zănoaga Stînii peste Piscu Roşiile se face pînă la lac 1½ oră.LACUL SLIVEI este situat la obîrşia izvorului cu acelaşi nume, în căldarea mijlocie a

zănoagei Sliveiului, la altitudinea de 2 115 m, făcînd parte astfel din lacurile Parîngului, situate la mare altitudine împreună cu lacurile Mîndra şi Îngheţat.

De formă aproape circulară, cu conturul malurilor foarte neregulat, lacul este orientat pe direcţia NV-SE şi are lungimea de 80 m şi lăţimea maximă de 55 m. Este un lac mai puţin important, datorită suprafeţei reduse (0,30 ha) şi a adîncimii relativ mici (3 m) faţă de celelalte lacuri din bazinul Jieţului.

Este alimentat de cîteva izvoare ce intră în partea de NV şi coboară clipocind pe sub pietre cu un debit foarte redus. Acolo unde la cîţiva metri de mal îşi scoate în soare cenuşiul o stîncă masivă, apa lacului se infiltrează spre alte ochiuri mici situate în aval în partea de sud-vest.

Temperatura apei este mai ridicată ca a celor din căldarea de jos (lacurile Verde), fiind la 17.VII.1979, ora 18, de 9° C.

Malurile sînt înierbate în jumătatea dinspre vest a lui şi acoperite de grohotiş în jumătatea de nord şi nord-est. Fundul, cu blocuri de grohotiş, acoperite de un strat fin de mîl, coboară Un spre mijloc unde realizează adîncimea maximă.

Căldarea în care-i aşezat are ineditul verdelui pădurii de jnepeni care, cu toată suprafaţa mică, îi aduce de departe un plus de avantaje pentru viaţa piscicolă, căreia însă pînă acum nu i-a dat fiinţă.

Vara, roşul florilor de smirdar, ale căror tufe fixează malul nord-vestic, dă colorit încîntător apei verzi. A fost populat cu puieţi de păstrăv fîntînel în vîrstă de 6 luni, aduşi de la păstrăvăria Gilău în luna septembrie 1979.

Lacul este accesibil din vîrful Cîrja, pe poteca ciobănească ce coboară întîi, apoi urcă spre vîrful Mija (2 397 m) şi coboară din nou la lac după circa l oră. De la Lacul Verde se face o oră în urcuş.

TĂUL ÎNGHEŢAT sau TĂUL ADÎNC este aşezat în căldarea nord-vestică a Sliveiului, sub vîrful Mija, la aceeaşi altitudine de 2 115 m ca şi lacul din căldarea vecină, Sliveiul. De formă ovală, orientat pe direcţia V-E, lacul are lungimea de 50 m şi lăţimea de 40 m, însumînd o suprafaţă de numai 0,15 ha.

Este însă important datorită adîncimii însemnate a apei (5 m).Numele îi vine de la faptul că gheaţa şi zăpada întîrzie pînă tîrziu în vară pe suprafaţa lui şi de

la adîncimea mare faţă de lacurile care-i sînt vecine.Lacul este lipsit de alimentare şi evacuare de suprafaţă şi are malul estic acoperit de blocuri de

piatră, iar cel vestic adîncit în interior. Aceasta se datoreşte transporturilor aduse dinspre culme de avalanşe şi de cele două pîraie ce se formează prin grohotiş în timpul topirii zăpezilor întîrziate pe pantele nord-vestice ale lui.

Lateral, în partea sudică a lacului, un lăcşor denumit TĂUL ASCUNS (Silvia Iancu) sau TĂUL SECAT (I, Pişota), îşi poartă sub razele soarelui apele ascunse într-o escavaţie se primeşte la umplere o pînză lichidă adîncă de aproape l m.

Pîrîul ce se formează mai jos de cele două lacuri coboară spre sud-est pentru a se uni, după ce sare în cascade, cu cel ce vine din lacurile Slivei şi Verde, spre a forma Izvorul Sliveiului. Populaţia lipseşte din lacul acoperit de platoşa gheţii şi a zăpezii, încercările de populare, făcute ca dealtfel şi în celelalte două lacuri ale căldării, nu au dat rezultate, datorită dificultăţilor de transport şi apei foarte reci (4—5°C) din luna mai-iunie, cînd au fost făcute populările.

Lacul este accesibil din vîrful Cîrja, pe muchia Mija, din care cobori abrupt după ce depăşeşti vîrful cu acelaşi nume, la capătul unui traseu de aproape o oră.

LACUL MIJA, denumit de localnici şi TĂUL DE LA LUNCI său ZĂVOAIELE, este situat în căldarea glaciară din dreapta zănoagei Mija, la altitudinea de l 975 m.

Străjuit de vîrful Slivei, situat în dreapta lui, lacul, de formă aproximativ trapezoidală cu unghiurile rotunjite, este orientat pe direcţia sud-nord. Lungimea de 120 m şi lăţimea maximă de 100 m îi conferă o suprafaţă de 0,80 ha, situîndu-i astfel printre lacurile de mărime mijlocie din Parîng. Adîncimea maximă a apei de 6,5 m (17. VII. 1979), înregistrată în partea din amonte a lui, îl situează printre lacurile adînci ale Parîngului.

Este alimentat din apa de precipitaţii, nivelul lui în timp de primăvară îi determină o suprafaţă de l ha şi o adîncime maximă a apei de 7,5 m. Fiind situat în spatele unui înalt baraj glaciar, nu are evacuare de suprafaţă, apa lacului ieşind prin infiltraţie în grohotiş la circa 100 m mai jos (l 900 m altitudine) de lac printr-un izvor cu un debit de 50 l/sec.

Malurile foarte înclinate sînt acoperite cu grohotiş, antrenat în lac în timpul avalanşelor de primăvară, care se slobod mai ales de sub vîrfurile Slivei şi Scara. Pe barajul dinspre evacuare stau cocoţate cîteva roate de jnepeni. Pe versanţii mai însoriţi ca ai altor lacuri îşi duc viaţa cîteva exemplare de capre negre refugiate aici, unde oile de la stîna din căldarea vecină nu au bogăţie de iarbă pentru a le

atrage. Şi temperatura apei este mai ridicată decît a celorlalte lacuri (10° C la 17. VII. 1979, ora 20),

pH-ul situîndu-se însă la aceeaşi valoare (6,7).Lacul, citat de diverşi autori, a fost cercetat pentru prima dată la 17. VII. 1979. A fost populat

cu puieţi de păstrăv fîntînel în luna septembrie 1979 de către personalul Ocolului silvic Petroşani, care are în gospodărire acest frumos şi liniştit lac.

Este accesibil de la Cabana Rusu, urcînd pe poteca de creastă pe sub Vîrful Cîrja, în 2 ore. Din DN 7 A, Obîrşia Lotrului-Petroşani, poteca de vînătoare ce pleacă de la Gura pîrîului Mija (la 13 km de Petroşani şi la 16 km de Obîrşia Lotrului), prin pădure, pe malul stîng, iese în gol, traversează apoi zănoaga Mija şi urcă pragul glaciar care închide lacul la care se ajunge după un parcurs de 2—2½ ore. Din DN 7 A, de la Cotu Jieţului (11 km de la Obîrşia Lotrului), cei 5 km de drum forestier pînă la punctul de captare a apei sînt accesibili auto. De aici, urmărind poteca de vînătoare (peste care se suprapune cea turistică nemarcată), se urcă pînă la stîna de piatră din Roşiile (2 ore). Trecînd Piscu Roşiile (30 minute) se coboară la Lacul Verde (1½ ore), se urcă la lacul Slivei (2 ore), se ia pieptiş culmea ce coboară din vîrful Cîrja (3 ore) şi se coboară la lac după un parcurs total de 6 ore de la captare.

Fig 27. L. MIJAÎn partea sudică a crestei Parângului sînt doar mici ochiuri colmatate înconjurate de verdeaţa

ce s-a instalat pe mîlul rămas în urma retragerii apei fostelor lacuri. Din ele pornesc izvoare leneşe ce brăzdează păşunea cu clipocit molcom cît timp se strecoară prin verdeaţă.

Atrage atenţia un singur lac din bazinul pîrîului leşu, afluent de izvor al Gilortului, format la hotar cu lacurile din căldările Lotrului şi ale Jieţului.

Situat pe interfluviu, la stînga pîrîului Gruiu, lacul denumit de noi LOTRANA este de formă ovală, înconjurat de păşune mănoasă. Cocoţat pe culme, într-o adîncitură, lacul — fără alimentare şi evacuare permanentă — este amplasat la altitudinea de 1875 m. În lungime de 40 m şi cu lăţime maximă de 35 m, însumează o suprafaţă de 0,15 ha, avînd o adîncime maximă a apei de 0,80 m (5.IX.1979). Temperatura ridicată a apei în timpul verii (12°C faţă de 11°C a aerului la 5.IX.1979) şi pH-ul de 6,2 conferă apei calităţi piscicole.

Problema alimentării permanente cu apă poate fi rezolvată cu uşurinţă prin abaterea în lac a pîrîiaşului vecin din latura nord-estică cu un debit minim de 5 l/sec. Construirea unui dig lung de 4 m şi înalt de 2 m la actuala ieşire a apelor de primăvară din lac ar dubla suprafaţa lacului şi i-ar mări adîncimea la 4 m. S-ar crea astfel un lac piscicol cu un pitoresc aparte în bazinul Gilortului.

Actualmente lacul este populat cu numeroşi mormoloci de broască, este tapisat pe fund cu un strat fin de mîl negru şi cu pietre, iar spre mijloc sprijină malul un bloc mare de stîncă. Linişte şi multă verdeaţă cu pante line, odihnitoare înconjură acest lac plin de farmec, pe unde, cîndva, lotrii îşi aveau sălaşurile adăpostite de pădurea deasă de jnepeni din apropierea stînii Gruiu.

Fig 28. L.LOTRANALacul este accesibil din poteca de creastă a Parîngului. Pe sub vîrful Pîclişa (2 335 m) se

coboară la lac prin păşunea fără stînci în 45 minute. De la stîna Gruiu, pe poteca dintre jnepeni, se ajunge la lac tot în 45 minute. De la capătul drumului forestier de pe Gilort (Tărtărău), luînd poteca ciobănească, pe la stîna Gruiu (1½ —2 ore) se ajunge la lac în circa 2½ ore.

A fost populat cu puiet de păstrăv indigen produs la păstăvăria de pe Gilort, în vara anului 1980.

XIV. Munţii Retezat

Se spune că în vremurile de demult, un uriaş plin de harţag ar fi tăiat vîrful unui munte de pe meleagurile sale. Pornind cu el în spinare să încheie anumite socoteli de vecinătate, l-ar fi scăpat pe crestele înalte, împrăştiind grohot de stînci şi zăvorind mulţime de ape.

Aşa spune legenda că s-au format cei mai frumoşi munţi ai ţării, cu lacurile lor scînteietoare, presărate la tot pasul printre blocuri de stînci; cu piscuri semeţe acoperite de nori şi jnepeni, dintre care răsar mîndri bătrînii copaci uitaţi de vremuri: zimbrii.

Sus, în împărăţia stîncilor, natura a dat sălaş caprelor negre, iar în codri, uneori de nepătruns, a pus stăpînire asupra tuturor vietăţilor ursul cel morocănos, temut pînă şi de ciobanii ce-şi poartă turmele în miez de vară.

Locuitorii de la poalele munţilor i-au dat masivului numele „Retezat", după vîrful tăiat de uriaş, care apare de jos de la poale semeţ, impunător şi înalt, dar teşit.

Turistul care pleacă să cutreiere sălbaticii munţi şi să cunoască frumuseţile pe care le ascund trebuie să-şi grăbească paşii pentru ca umbrele înserării să-l prindă în preajma puţinelor cabane, şi acestea aflate la poale de pădure.

Sus, la izvoarele pîraielor care coboară spre a dă naştere Rîului Mare al Retezatului sau pentru a-i îmbogăţi şi întineri undele, stau ascunse în căldările glaciare numeroase lacuri alpine. Din numărul impresionant de mare al acestora (peste 80), numai 29 lacuri ale masivului Retezat oferă condiţii de viaţă apte pentru dezvoltarea faunei piscicole. Acestea sînt: Peleaga (Ghimpele) şi Peleguţa, situate la obîrşia Lăpuşnicului Mare; Porţii, Agăţat, Bucura, Viorica, Florica, Ana şi Lia, situate în Zănoaga şi în Căldarea Bucurei, la obîrşia pîrîului cu acelaşi nume; Slăveiul, situat la obîrşia Slăveiului; Zănoaga, Judele, Tăul Ascuns, Tăul Urît şi Tăul Răsucit, situate în Căldarea Judelui, la obîrşia pîrîului cu acelaşi nume; Tăul Ştirbului, Gemenele, Tăul Negru, Tăurile Şesele I şi II (Cîrligului), Tăul Spurcat (Aradeş), situate în căldările din bazinul Zlătuei; Tăul Şteviei (Retezat), aşezat sub vîrful Retezat, în căldarea de la obîrşia Rîuşorului, Galeşul şi Valea Rea, aşezate m căldările de la obîrşia Nucşorului. Toate sînt situate pe versantul drept al Rîului Mare, în masivul Retezat.

Tot în Retezat, în bazinul Rîului Bărbat, mai puţin cunoscute turiştilor, se adîncesc sub vîrfuri, lacuri învăluite în ceaţă sau strălucind în soare ca Tăul Ţapului şi Păpuşii, Tăurile Custurii. Un singur lac mai mic s-a rătăcit departe de cele multe, spre obîrşia Jiului de Vest în Retezatul Mic: este lacul Buta.

Din acestea, un număr de opt, respectiv Bucura, Zănoaga, Peleaga, Peleguţa, Lia, Ana, Gemenele I şi Galeşu sînt populate natural cu păstrăv indigen (Salmo trutta fario), iar restul au fost lipsite de faună piscicolă. În intervalul 1961—1977, au fost introduse diverse specii de salmonide şi în celelalte lacuri, rămînînd azi fără peşte doar lacurile în care popularea nu a dat rezultate certe, cum sînt cele din bazinul Judelui şi probabil lacurile Porţii şi Agăţat.

Dintre lacuri, cel mai întins este Bucura, cu o suprafaţă de 8,90 ha, cel mai adînc este Zănoaga, a cărui apă coboară în adîncime 29 m, iar aşezat la cea mai mare altitudine se află Tăul Porţii (2 230 m), egalat ca altitudine doar de două lacuri alpine ale Carpaţilor româneşti: lacul Capra şi Hîrtop I din masivul Făgăraşului.

Lacurile Borăscu, din căldarea cu acelaşi nume, Scărişoara, din căldarea de la izvoarele Lăpuşnicului Mic (obîrşia pîrîului Scărişoara), Gugu, aşezat în căldarea de sub vîrful cu acelaşi nume din bazinul Lăpuşnicului Mic, şi Netişul, de sub Vîrful Custurii (2 093 m), situat în căldarea de la obîrşia pîrîului Ne-tiş, afluent al Rîului Mare, îşi trimit apele din masivul Ţarcu-Godeanu pe versantul stîng al Rîului Mare. Ele vor fi descrise ca făcînd parte din masivul menţionat împreună cu micul lac de excepţie — Bistra — care-şi varsă apele în Bistra Ardealului, afluent al Timişului bănăţean, lîngă Caransebeş.

1. BAZINUL RÎULUI MARE (VERSANTUL DREPT)

În inima munţilor tronează, impunător şi rece, acoperit zile întregi de ceţuri şi luni lungi de zăpezi, vîrful cel mai înalt al bătrînului Retezat: Peleaga (2 509 m).

Drumeţul urcat aici într-o zi cu limpezime de zări adună în priviri frumuseţi cu o bogăţie de forme ce nu-i este dat să le întîlnească în altă parte a munţilor noştri frumoşi, ori unde i-ar contempla.

Strîngînd cercul privirilor în rotiri din ce în ce mai mici, va rămîne fascinat de lucirile atîtor oglinzi de ape ce reflectă în ele răsărituri sau apusuri de soare care te pironesc locului. Lumina caldă ce iese din apele lacului Peleguţa în orele dimineţii sau albastrul rece ce scaldă din plin undele adînci ale Bucurii în fapt de seară, atunci cînd razele soarelui scăpată din lac în lumini ireale spre vîrf, îţi trimit gîndurile la anii tinereţii, plini de personaje din poveştile cu smei şi uriaşi.

În căldările dintre cele două vîrfuri ale Retezatului, ce-şi dispută printre ceţuri mereu întîietatea, Peleaga şi Păpuşa (2 500 m), stau ascunse două lacuri ce-şi cer dreptul la un nume stabil. Sînt botezate cînd Păpuşa şi Peleaga, cînd Ghimpele şi Peleguţa, dînd naştere la confuzii în rîndul turiştilor. Denumirile cu care cele două lacuri ar fi de dorit să intre în circulaţie turistică sînt Peleaga şi Peleguţa.

LACUL PELEAGA, denumit şi GHIMPELE iar uneori PĂPUŞA, este situat în căldarea de sub creasta ce uneşte spre vest vîrful Peleaga de vîrful Păpuşa, la altitudinea de 2 112 m.

În suprafaţă de 1,70 ha şi avînd o adîncime maximă de 4,5 m, nivelul apei scade în lunile secetoase de vară, micşorîndu-i suprafaţa cu peste l 000 mp, îndeosebi înspre evacuarea lui.

Este alimentat de un izvor de suprafaţă, ce porneşte din şaua Pelegii şi intră în lac la jumătatea lui, în direcţie opusă evacuării, şi de alte cîteva mici izvoare situate pe malul stîng al lui.

Temperatura izvorului nu urcă în cele mai calde luni de vară peste 6°C (6°, august 1961, 6,5°, august 1972; 5°, octombrie 1976), iar cea a lacului nu depăşeşte 14,5°C (12 august 1961), menţinîndu-se însă în lunile de vară în jurul valorii de 9°C (august 1972 şi 1976).

Adîncimea apei la margini fiind mică şi uneori pietrele rămînînd pe uscat, numeroase insecte îşi depun ouăle pe pietrele umede, lacul fiind astfel bogat în faună nutritivă îndeosebi înspre maluri. Adîncimea creşte dealtfel brusc numai după ce pe o porţiune destul de mare de la mal apa se menţine

puţin adîncă.Fig 29. MUNŢII RETEZATDe formă aproape circulară, lacul are malurile înierbate, fără vegetaţie lemnoasă, presărate

spre Păpuşa cu mici izvoare de turbărie. Luminat de razele soarelui în cea mai mare parte din zi, cu toată temperatura scăzută a apei, acesta găzduieşte sumedenie de păstrăvi, toţi pe o măsură în jur de 30 cm, cu 650 g greutate, prezenţi aici din uitate vremuri.

Lipsa jnepenişului din jur face ca pescuitul sportiv cu linguriţa să poată fi practicat cu uşurinţă.

Ca în atîtea alte lacuri ale Retezatului, peştii din Peleaga au toanele lor. Îi vezi în fapt de seară muscărind sub nasul tău, la apă mică, lîngă maluri, înfrigurat, schimbi muscă după muscă şi lansezi pînă te doare mîna. Constaţi într-un tîrziu că s-a lăsat înserarea fără să fi simţit şi încet, încet, se destramă dorinţa vie ce te-a ţinut încordat. Ai prins doar un păstrăv şi-l frige pe jăratic în răcoarea înserării, încercînd zadarnic să găseşti cheia greşelilor tale, pentru că de fapt nici nu există. Adormi legănat de visele ce sfîrşesc cu prima geană de lumină, iar cînd lacul se îmbracă în haină de purpură, eşti din nou pe malul lui.

Spre seară, cînd razele de soare se anină pe vîrful Pelegii, muntele coboară pînă adînc în lac, parcă spre a-i trimite toată apa spre coborîş. Păstrăvii încing joc de sarabandă pe oglinda apei, iar tu, pescar sau simplu drumeţ, te desprinzi cu regret de malurile lacului luminos dintre cele două vîrfuri semeţe ale Retezatului, luîndu-ţi cu regret rămas bun.

Cobori în Lăpuşnicul Mare, la stîna Pelegii, pînă unde faci 30 min. şi ajungi după încă aproape o oră în Poiana Pelegii de lîngă Gura Bucurii, loc de camping, urmînd de aproape tinereţea viitorului Rîu Mare.

Un urcuş în vîrful Pelegii îţi dă trăirea unei feerii fără egal în Munţii Retezatului. Şi cînd ultimele raze ale soarelui-apune urcă dinspre Bucura învăluindu-te în tinereţe, cobori din vîrf grăbit spre lacul cel mare, pentru a-ţi face un nou loc de odihnă (timp de mers: 2 ore).

Dacă urci în şaua dintre cele două vîrfuri şi te abaţi pe la lacurile din Valea Rea, ajungi după 1,5— 2 ore pe malul lacului Galeş, gazdă ca şi Peleaga a celei mai bogate faune piscicole din Retezat.Dacă însă te încumeţi la drum fără marcaj, atunci treci fără prea mare dificultate printr-o şa, pintenul ce se lasă din vîrful Pelegii spre Lăpuşnic, şi după aproape o oră de drum peste stînci şi grohot, ajungi la LACUL PELEGUŢA. Ascuns în căldarea de sub vîrf, la est de Piciorul Pelegii, lacul oval, alungit, asemănător întrucîtva cu un rinichi, este alimentat de un izvor ce intră în lac venind dinspre Piciorul Pelegii.

Din lac, în partea sud-estică, se formează lin zbuciumatul pîrîu al Peleguţei, ce sare din înălţimi peste Btînci, puţin înainte de a se uni cu cel al Pelegii, pentru a forma rîul Lăpuşnicul Mare. Situat la altitudinea de 2 115 m, lacul este mai puţin întins ca vecinul său dinspre vîrful Păpuşii, dar este în schimb mai adînc. Adîncimea maximă de 5 m se realizează la alimentare, imediat sub malul abrupt din stînga izvorului.

Orientat NV—SE, lacul are o lungime de 150 m şi o lăţime maximă de 75 m, realizînd o suprafaţă de 0,95 ha. Temperatura apei izvorului variază între 4 şi 5°C, iar a lacului între 9 şi 14°C (25.VIII.1968 şi 10.X.1976).

Lacul, mai puţin vizitat de turişti şi pescari, ba chiar şi de braconieri, nu e cu nimic mai prejos în pitoresc ca vecinul său.

Populat cu păstrăv indigen din timpuri imemoriale, lacul oferă clipe de plăcută destindere celor ce se încumetă să-l viziteze. De la lac se ajunge cu uşurinţă, în lungul piciorului Pelegii, printre jnepenişuri, în Poiana Pelegii din Lăpuşnicul Mare, în timp de o oră.

Urcînd, fără prea mari dificultăţi, spre vîrful Peleaga, din dreptul izvorului alimentator, prin căldare, ajungi la nişte lăculeţe şi apoi într-o şa a Piciorului Pelegii, de unde se deschide panorama spre vîrfurile Judele şi Slăveiul. În urcuş treci de vîrful Peleguţa (2 390 m) şi după mai bine de o oră ajungi în vîrful Pelegii. Pe timp senin, efortul e răsplătit din plin, privirea pierzîndu-se în cele patru zări şi admirînd tot ce Retezatul, Ţarcu şi Godeanu ascund în frumuseţi celor ce se mulţumesc să se oprească, în drumeţie doar, în căldările cu ochiurile de mare.

Din vîrf se coboară, pe poteca marcată, la lacul Bucura într-o oră.LACUL LIA este primul din şirul de lacuri ce răsar în calea drumeţului urcat din Lăpuşnicul

Mare în circul glaciar al Bucurii. În suprafaţă de 5,7 kmp, întrecut numai de bazinul glaciar al Rîului Bărbat (I. Pişota), circul glaciar Bucura-Lia adăposteşte un număr de şapte lacuri importante pentru viaţa lor piscicolă. Dintre ele, aşa cum am mai amintit, trei au avut dintotdeauna păstrăv indigen, printre ele numărîndu-se şi Lia.

Majoritatea din şiragul lacurilor situate în circul glaciar au nume de fete, botezate fiind pentru prima dată de Al. Haret, preşedintele Touring Clubului Român, în articolul „Consideraţiuni generale asupra Masivului Retezat şi lacurile sale alpine", apărut în nr. 2 din iunie 1930, al revistei Touring

Clubului României.Aşezat în Zănoaga Bucurii, lacul Lia este cel mai de jos lac, cu cei l 910 m altitudine, din şirul

de lacuri ale Bucurii. În suprafaţă de 1,35 ha, are o adîncime de 4,5 m 1 şi este înconjurat de o densă pădure de jnepeni, pe cea mai mare parte a lui. Forma îi este triunghiulară, avînd baza de circa 130 m şi înălţimea de circa 150 m.

Este alimentat de izvoarele ce coboară din şirul de lacuri ale Zănoagei şi respectiv ale Căldării Bucurii, aducînd cu ele suspensii de diferite mărimi, cele fine depunînd un strat gros, uniform pe tot fundul lacului.

La baza triunghiului — înspre alimentare — lacul prezintă o platformă de grohotiş şi aluviuni, transportate de afluenţii săi de-a lungul timpurilor. Aici, pe platforma înierbată se instalează vara, ani la rînd, o. tabără de corturi, singurul loc de cazare din inima masivului.

Emisarul lacului porneşte din vîrful triunghiului, aruncîndu-şi apele printre stînci, formînd zgomotosul şi năvalnicul izvor al Bucurii, care printre stînci şi jnepeni, la Gura Bucurii (l 570 m altitudine), se varsă în Lăpuşnicul Mare, imediat deasupra unui vechi baraj pentru plutire ce slobozea apele înfrăţite spre a duce de vale bătrînele păduri de răşinoase.

Dintre toate lacurile din circul glaciar Bucura, Lia pare să aibă cei mai mulţi păstrăvi, aceştia fiind la ei acasă din timpuri uitate în apa destul de adîncă a lacului. În fapt de seară muscăresc spre maluri şi în întin-sura mare de la evacuare, încercînd parcă în sărituri măiestrite să prindă razele soarelui ce se retrag grăbite spre asfinţit, pentru a mai putea întîrzia cîteva clipe pe salba de lacuri din bazinul Judelui.

Ca majoritatea lacurilor alpine din Retezat, şi lacul Lia este gospodărit de Ocolul silvic Retezat, cu sediul în comuna Rîu de Mori, care eliberează autorizaţie de pescuit tuturor doritorilor să-şi încerce norocul în apele lacurilor alpine.

Lacul este uşor accesibil de la capătul drumului forestier de pe Lăpuşnicul Mare, drum ce se opreşte la pîrîul Drăcşanu, la 14 km de Gura Apei. Pînă la Gura Bucurii, pe poteca ce trece pe lîngă zgomotul cascadei Feţele Voilesei, înaltă de 12 m, în urcuş uşor, se face o oră bună de mers. De aici, după ce trecem prin poiană, traversăm rîul Pelegii (Lăpuşnicul Mare) pe o punte aşezată puţin mai sus de zătonul (barajul de plutire) care strînge la confluenţă apele din căldarea Pelegii şi a Bucurii, pentru a dă certificat oficial de naştere Lăpuşnicului Mare. Urmărind în urcuş, printre arborii doborîţi de vremuri şi jnepeni, pe partea stîngă a văii, numeroasele cascade pierdute în adîncime, traversăm pîrîul Bucurii şi cu un mic efort ajungem pe pragul de unde apare strălucitoare oglinda liniştită a lacului. Am făcut de la Gura Bucurii pînă aici 2 ore, pe poteca marcată. LACUL ANA se numără printre lacurile mari ale Retezatului.

Aşezat în căldarea situată deasupra celei care găzduieşte frumosul lac al Liei, la altitudinea de 1990 m, este ascuns privirilor turiştilor, atît celor aflaţi pe malul lacului Bucura, cît şi celor ce de sus, din marginea ultimului lac, vor să prindă în imagine salba întreagă de lacuri din Zănoaga Bucurii.

De forma unei pere îndreptată cu coada spre lacul Lia, aflat departe jos, lacul Ana are lungimea mare de 260 m, iar lăţimea de 180 m, realizînd o suprafaţă de 3,10 ha şi o adîncime a apei de 11,5 m (la 27.VII.1968). Adîncimea maximă este situată la 35 m de malul drept, pe linia lăţimii mari a lacului. Primeşte, venind prin grohotiş, dinspre creastă, pîrîul ce vine din lacul Viorica, cu un debit bogat de 200—300 l/sec.

Malurile coboară spre lac în pantă lină. Cel dinspre lacul Bucura este înierbat, cel vecin este presărat printre grohotiş cu pîlcuri de jnepeni, care se întind la alimentare pînă aproape de apa lacului printre blocuri de stîncă.

Din lac, în direcţie opusă alimentării, porneşte emisarul ce se strecoară întîi timid printre pietrele mari ce se grămădesc la gura lui parcă spre a-i opri din avîntul ce-l va lua spre a ajunge mai repede în lacul Lia.

Temperaturile izvoarelor şi ale apei se înscriu în limitele normale ale lacurilor de altitudine, fiind însă simţitor mai ridicate decît cele ale lacurilor de sus. La data de 13.VIII.1961, ora 19, cînd apa lacului Lia înregistra 17,5°C, cea a lacului Ana avea 16°C. La data de 27.VII.1968, la o temperatură a aerului de 6°C, apa lacului înregistra o temperatură de 7,5°C şi un pH de 6,5.

Populaţia piscicolă, deşi condiţiile de dezvoltare sînt printre cele bune, este reprezentată, numeric destul de slab, prin păstrăvul indigen. S-au făcut cîteva completări cu puieţi produşi la păstrăvăria Gura Zlata, dar lacul rămîne relativ sărac în păstrăv faţă de întinderea şi adîncimea lui mare.În lac au fost introduşi, în primăvara anului 1967, puieţi de coregon, fără însă ca acţiunea de populare să fi reuşit.

Lacul se află în imediata vecinătate a Bucurei, de la care se coboară timp de 15 minute. De la lacul Lia, o potecă urcă printre cele două izvoare ce vin de la Bucura şi Ana şi, traversînd pîlcuri de

1 După I. Pişota Lacurile glaciare din Carpaţii Meridionali.

jnepeni şi locuri turboase, ajunge lîngă lac în poteca turistică Bucura—Ana—Slăvei, ce traversează pe sub lacul Ana izvorul ce iese din acesta. Lacul Lia — lacul Ana = 15 minute.

LACUL VIORICA este aşezat pe platforma situată deasupra lacului Ana, între acesta şi lacul Florica, la altitudinea controversată de 2 070 m. Are forma unei măciuci uşor curbate, cu capul îndreptat înspre partea din amonte. Lung de 165 m şi cu o lăţime medie de 60 m, lacul însumează o suprafaţă de 0,95 ha, cu un volum de apă de circa 25 000 mc şi o adîncime medie de 3 m. Adîncimea maximă de 6 m (27.VII.1968) se realizează în dreptul intrării pîrîului alimentator în lac, la 50 m de ţărm.

Pîrîul ce coboară din lacul Florica cade într-o cascadă înaltă pentru a intra hotărît în lac în partea de NV a acestuia. La puţină distanţă, pe malul stîng, un izvor se furişează pe sub grohotiş, ieşind la lumină doar cînd îşi uneşte apele cu cele ale lacului.

În partea opusă, spre lacul Ana, se strecoară strîns într-o albie îngustă, emisarul cu un debit estimat între 50—100 l/sec, răsfirîndu-şi mai jos apele printre bolovani, ierburi înalte şi captalani.

Malul stîng coboară în pantă, fără să fie abrupt, acoperit de grohotiş şi ici-colo de cîte un petic de iarbă. Cel drept se pierde lin, înierbat în partea dinspre alimentare şi stîncos, cu căciuli de jnepeni spre emisar, ascunzînd într-o mică căldare două lăculeţe fără importanţă, datorită adîncimilor mici (0,5—l m) ale apei. Fundul lacului, acoperit de blocuri de stîncă, coboară brusc în dreptul alimentării şi se pierde lin printre lespezi de stîncă înspre evacuare.

Calităţile fizico-chimice indică o apă bună pentru păstrăvi, ele avînd la 28.VIII.1968 următoarele valori: temperatura apei 14°C; conţinutul de oxigen dizolvat (O2) 10,40 mg/1; pH — 6,5; CO2 — 2,07 mg/1; duritatea — 0,25 grade germane. La 28.VII.1968, ora 16: temperatura apei 5,5°, pH — 6,5; O2 — 9,0 mg/1; cloruri 7,1 mg/1.

Lacul a fost lipsit de populaţie piscicolă, datorită probabil imposibilităţii de a urca prin căderile pe care emisarul le realiza în drum spre lacul Ana.

La data de 10.VII.1967 au fost deversaţi în lac puieţi de păstrăv indigen, varietatea de lac, proveniţi din icre aduse din Austria în acelaşi an. Astăzi, lacul găzduieşte păstrăvi de diverse vîrste, cei introduşi aici aclimatizîndu-se cu uşurinţă şi dînd descendenţi. În luna septembrie 1979 lacul a primit în apele sale o nouă populaţie formată din puieţi de păstrăv fîntînel în vîrstă de 6 luni.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Retezat şi este liber la pescuit în fiecare zi din săptămînă în timpul sezonului de păstrăv cu autorizaţie de la Ocolul menţionat sau eliberată de personalul special de la casa de vînătoare Gura Zlata.

Accesul la lac se face urmînd în urcuş pîrîul ce intră în lacul Ana, prin vegetaţia ierbacee abundentă, care ascunde poteca nemarcată. Se fac între cele două lacuri 10 minute.

De la lacul Bucura, trecînd pe la lacul Ana, se ajunge la lacul Viorica în 30 minute, iar direct, în 25 minute.

LACUL FLORICA este situat imediat deasupra lacului Viorica, în spatele unui baraj morenic, la altitudinea de 2 090 m, orientat pe direcţia V—E, cu un apendice în partea de nord. Lungimea maximă de 160 m şi lăţimea de 65 m îi conferă o suprafaţă destul de mică — 0,80 ha, iar adîncimea medie de numai l m face ca lacul să aibă un volum de apă redus (7 000 mp).

Adîncimea maximă a apei de 2 m (27.VII.1968) se realizează în dreptul emisarului, la 10 m de la mal, pe direcţia E—V, reprezentînd o adîncitură a fundului pe o distanţă de 20 m. Este alimentat de două izvoare ce intră în lac din partea vestică. Cel ce soseşte dinspre Poarta Bucurii se strecoară pe sub grohotiş ieşind la suprafaţă abia cu 5 m înainte de a intra în lac şi este mai bogat în debit (circa 50 l/sec.). Cel ce soseşte dinspre vîrful Judele (2 410 m) are un debit mai scăzut (10 l/sec.), fiind însă şi mai cald (3,5°C).

Evacuarea se face printr-un emisar în partea opusă alimentării. Malurile îi sînt acoperite de pietre, printre care vegetaţia ierbacee s-a instalat cu uşurinţă. Un bloc de stîncă, netezit de vîntul ce încreţeşte mereu oglinda lacului, stă de strajă pe mal, aproape de intrarea izvorului, între cele două izvoare, malul este mlăştinos.

Fundul, format spre mal din pietre şi nisip, coboară lin, acoperit fiind de la adîncimea de l m de un strat subţire de mîl şi nisip adus din înălţimi de cele două izvoare. Proprietăţile fizico-chimice ale apei indică un lac în care fauna piscicolă se poate dezvolta fără a fi însă optim pentru aceasta.

La 28.VIII.1946 ora 14, apa lacului avea temperatura de 12°C la suprafaţă (temperatura maximă ce se înregistrează), 10,90 mg/1 O2, un pH de 6,2 şi 0,20 grade germane duritate (G. D. Vasiliu). La 28.VII.1968 ora 15, la o temperatură a aerului de 6°C, apa lacului înregistra abia 3,5°C, cu un pH de 6,8 şi un conţinut de O2 de 15,6 mg/1 (vînt puternic); s-au găsit şi 3,5 mg/ cloruri. Lacul nu a avut faună piscicolă. La data de 10.VII.1967 s-au introdus puieţi de păstrăv indigen, varietatea lacustris. În luna septembrie a anului 1979 au fost introduşi în lac puieţi de păstrăv fîntînel în vîrstă de 6 luni.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Retezat şi este liber la pescuit în sezonul de păstrăv.

Accesul la lac se face de la Bucura, pe la lacul Ana şi Viorica, urmînd de aici pîrîul alimentator al lacului Viorica, pe lîngă cascada ce se formează aproape de intrarea apei, denumită Cascada Florica. Lac Bucura — lac Viorica, 35—50 minute. Lac Viorica — lac Florica, 5—10 minute. Spre deosebire de celelalte lacuri din salba cu nume de fete, Florica este un lac plin de lumină, cu maluri cu culori plăcute, străjuit de crenelurile Porţii Bucurii şi cu oglinda mereu vălurită de briza ce suflă îndeosebi în orele de după-amiază.

TĂUL PORŢII este situat sub Poarta Bucurii, la altitudinea de 2 200 m. „încîntător şi limpede ca şi cel mai curat cristal în micul său bazin închis, sub-săpat de gheţar, el se numeşte Tăul Porţii" scria M. Haret1.

Fig 30. L.FLORICALung de 40 m şi lat de 35 m, lacul, de formă mai mult ovală, are o suprafaţă de 0,10 ha şi o

adîncime maximă de 2 m, realizată în jumătatea dinspre evacuare a lui.Fig 31. T. PORŢIIEste alimentat de un izvor ce intră ascuns pe sub grohotiş, dinspre Judele.Din lac iese în partea opusă alimentării un emisar cu un debit de l—2 l/sec, şi un pH de 6,0.

Temperatura lacului la 27.VII.1968, ora 16, era de 5,5°C, în timp ce a lacului Ana era de 7,5°C, iar la 7.IX.1979 ora 17 de 8°C, faţă de 9°C cea a lacului Bucura şi de 7°C a lacului Florica. Alimentat cu un debit foarte redus, lacul prezintă variaţii de nivel în toamnele secetoase, datorită secării izvoarelor alimentatoare.

Numele îi vine de la faptul că este atîrnat în treapta glaciară de sub Poarta Bucurii, care îşi trimite odată cu umbrele înserării siluetele zimţate ale crenelurilor de cetate să se scalde în apa lacului.Malurile îi sînt pline de blocuri de stîncă cenuşii, fără vegetaţie, lacul fiind situat parcă într-un peisaj selenar, accentuat de cetatea de colţi a Porţii Bucurii, care-i stă strajă.

Lacul a fost lipsit de faună piscicolă pînă în anul 1969, cînd au fost introduşi primii puieţi de păstrăv indigen şi curcubeu (7.VI şi 24.VIII), fără să se certifice reuşita acţiunii efectuate în condiţii destul de vitrege. În luna septembrie 1979, lacul a fost repopulat cu puiet de păstrăv fîntînel în vîrstă de 6 luni.

Lacul are o adîncime redusă, iar debitul mic de la alimentare face ca în timpul iernilor grele apa să îngheţe pe o adîncime de 0,5—0,7 m, creînd premise de supravieţuire unui număr destul de redus de exemplare, cu atît mai mult cu cît şi suprafaţa lacului este destul de mică.

Accesul la lac se face cel mai uşor pe poteca turistică Zănoaga—Bucura, sau Gemenele—Ştirbu— Poarta Bucurii—Tăul Agăţat (13/4—2 ore).

De la lacul Bucura, pe la Tăul Agăţat, pe poteca marcată a Zănoagei, se fac pînă la lac 45 minute, iar din Poarta Bucurii, 5 minute, avînd în faţă toată căldarea Bucurii.

TĂUL AGĂŢAT se numără cu cei 2 230 m altitudine, alături de lacurile Capra şi Hîrtop I, printre1 cele mai înalte lacuri de păstrăv din Carpaţii româneşti. Este întrecut în înălţime de un singur lac din masivul Făgăraş, lacul Mioarele (2 280 m) din bazinul Leaotei, care însă nu este apt pentru viaţa piscicolă.

Este situat sub vîrful Bucura (2 139 m), la întretăierea potecilor turistice ce vin dinspre Pietrele şi dinspre Gura Zlata sau Gura Apei, trecînd pe la lacul Zănoaga.

Cu o lungime de 100 m şi o lăţime de 55 m, lacul însumează o suprafaţă de 0,50 ha, avînd o adîncime maximă de 4 m, situată la 25 m depărtare de ţărmul nordic.

Malurile îi sînt pline de grohotiş prăvălit din creastă, oprit însă fie în lac, fie pe malurile lui line. Cetatea de colţi a Porţii Bucura îşi oglindeşte, în fapt de seară, vîrfurile sale în undele liniştite ale lacului.

Fundul, cum era şi de aşteptat, este acoperit de blocuri de stîncă ce s-au prăvălit din creastă. Adîncimea mare a apei, cu toată altitudinea ridicată, alături de caracterele fizico-chimice ale apei, îl fac apt pentru viaţa piscicolă căreia nu-i dădea găzduire în mod spontan.

La data de 28.VIII.1946, la o temperatură de 13°C a apei lacului, aceasta înregistra o concentraţie de 9,10 mg/1, O2, un pH de 6,8 şi o duritate de 0,7 grade germane (G. D. Vasiliu), iar la data de 27.VII.1968, ora 15, la o temperatură a aerului de 10,5°C, apa înregistra 6,5°C şi un pH de 6,0. Conţinutul de O2 se situa la 11,1 mg/1.

Lacul este alimentat de un izvor ce se strecoară ascuns prin grohotiş, în partea de NV a lui.Fig 32. T. AGĂŢATEmisarul porneşte la suprafaţa, în partea opusă alimentării, însumînd un debit de 10—30

l/sec., trimiţîndu-şi apele spre căldarea Bucurii. Deşi situat la maximă altitudine, lacul este bogat în faună endogenă, formată din larve de perlide.

Lipsit iniţial de faună piscicolă, Tăul Agăţat a fost populat la 7.VI.1969 cu puieţi de păstrăv

1 M. Haret, Călător prin munţi, Ediţie selectivă, Editura Sport-Turism, 1976, p. 133.

indigen, produşi la păstrăvăria Gura Zlata, fără să se ştie în prezent soarta acestei acţiuni.În luna septembrie a anului 1979 o echipă de silvicultori din Ocolul silvic Retezat a dat viaţă

nouă lacurilor din Zănoaga Bucurii, introducînd în ele, aşa cum s-a arătat, puieţi de păstrăv fîntînel aduşi în spate tocmai de la poalele Retezatului. Viaţa a reintrat în drepturi şi în acest lac ce apare din ceţuri ireal drumeţilor ce se îndreaptă pe poteca turistică spre lacul Bucura pînă la care se fac 25 min. (lac Bucura—Tăul Agăţat — 45 min.).

Coborînd de la Tăul Porţii la lacul Bucura, avem în faţă panorama căldării străjuită de vîrful Peleaga, impresionant prin înălţimea sa deosebită (2 509 m). Apropiindu-ne de marele lac, poposim mai întîi o clipă, pentru adăstare, pe malul lacului BUCURELUL, lipsit de importanţă piscicolă.

LACUL BUCURA este, fără îndoială, cel mai impunător lac alpin din Carpaţii noştri şi în acelaşi timp cel mai cunoscut de turiştii montani încă din cele mai vechi timpuri. El a făcut obiectul primelor cercetări şi descrieri privind geneza, hidrologia, morfologia, limnologia Retezatului (L. Loczy — 1903, Emm. de Martonne — 1899—1907, Haret M. — 1934—1938 ş.a.).

Frumuseţea lui a fascinat mulţi iubitori ai munţilor care i-au dedicat pagini deosebit de sugestive, descriindu-1. Scriitoarea Fany Seculici, îndrăgostită de natura sălbatică a Carpaţilor şi fascinată de frumuseţea lacului, şi-a ales pseudonimul de Bucura Dumbravă, sub care a scris numeroase lucrări, printre care şi Cartea munţilor (1920).

„Nu cred să fie un altul (munte) în şirul Carpaţilor, împodobit cu atîtea lacuri... Iezerul cel mai întins ca un giuvaier mai de preţ stă singur într-o altă vale apropiată, sub vîrful Bucura"1.

Este situat în căldarea care-i poartă numele, sub vîrful Peleaga şi Şaua Bucurei, orientat în direcţia N—S, la altitudinea de 2 040 m, exact la aceeaşi altitudine cu cel mai mare lac al masivului Făgăraş— Bîlea.

Suprafaţa lacului (în unele lucrări apare ca fiind de 10 ha,2 10,9 ha3) este de 8,90 ha, rezultată din lungimea de 550 m şi lăţimea medie de 160 m a lui. Lăţimea maximă este de 225 m, iar volumul de 625 000 mc.

Adîncimea maximă a apei este de 15,5 m (după I. Pişota4), ea realizîndu-se în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac, mai aproape de malul opus şi spre mijloc. P. Gîştescu îi dă adîncimea maximă de 17,1 m.

Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Cel ce coboară din partea de vest (nr. 1) şi cel ce intră dinspre vîrful Bucurei (nr. 2) au un debit mai mic, cuprins între 30 şi 50 l/sec, şi o temperatură a apei de 5°C (27.VII.1968). Izvorul ce intră în lac la colţul din nord, venind dinspre Curmătura Bucurei (nr. 3), are şi el un debit redus (20 l/sec.), fiind puţin mai rece ca celelalte (4,5°C). Izvorul Pelegii este cel mai bogat în debit (150—200 l/sec.) şi mai rece (4°C); intră în lac printr-un mic con de dejecţie, format din aluviunile de pantă pe care le transportă în drumul lung ce-l face de sub vîrful Peleaga şi pînă la lac. Ultimul izvor (nr. 4) intră în lac tot pe latura estică; este cel mai mic, cu un debit de 10 l/sec, şi cu apa cea mai rece (3,5°C).

Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre lacul Lia, însumînd un debit aproximativ de 250 l/sec. (27.VII.1968).

Malurile sînt uşor sinuoase şi puţin înclinate, înierbate în cea mai mare parte. Cel dinspre nord este format din blocuri mari de stîncă prăvălite pînă în apă din versantul acoperit ici-colo cu covoare verzi de jnepeni.

Fundul este acoperit de blocuri mari de stîncă, atît în partea de nord, cît şi în cea sudică dinspre evacuare, unde dă drumeţului avîntat în apa lacului, în zilele fierbinţi de vară, senzaţia că se află la mare, pe faleza stîncoasă. Caracteristic fundului îi sînt cele două adîncituri în care apa depăşeşte 15 m.

Ca suprafaţă, lacul Bucura nu este depăşit de nici un lac alpin din ţară; pînă şi Zănoaga, al doilea lac alpin din Carpaţi, cu cele 6,50 ha ale sale, rămîne mult inferior lacului Bucura.

În adîncime este, însă, întrecut de vecinii săi: Zănoaga, Tăul Negru şi Galeşu, precum şi de Tăul fără Fund din Parîng, adîncimea undelor fiindu-i însă egală cu cea a Podragului din Făgăraş.

Datele asupra chimismului indică o apă optimă pentru dezvoltarea salmonidelor, ele fiind următoarele: După G. D. Vasiliu, la 29.VIII.1946 se înregistra la cele 5 izvoare temperaturi cuprinse între 6 şi 9°C, un conţinut de O2 de 12—12,5 mg/1 şi un pH de 5,8, iar în lac, la o temperatură de 13°C, un pH de 6,5 şi un conţinut de O2 de la 10,99 mg/1, la suprafaţă la 8,38 mg/1 la 15 m adîncime.

De-a lungul anilor, la diferite date, am făcut măsurători asupra proprietăţilor fizico-chimice ale apei, găsindu-le simţitor egale, variind doar temperatura ei în funcţie de condiţiile meteorologice.

1 Bucura, Dumbrava, Cartea munţilor, Ed. Stadion, 1970, p. 52.2 P. Gîştescu, Lacurile din R.P.R., Ed. Academiei, 1963, p. 78.3 Ionescu-Dunăreanu, Cartea Drumeţiei, Ed. Sport-turism, 1975, p. 78.4 I. Pişota — Lacurile glaciare din Carpaţii Meridionali, Editura Academiei, 1971.

La data de 11.VIII.1961, s-a înregistrat cea mai mare temperatură a apei lacului, la ora 15 (16°C), cea a izvoarelor fiind de 8—10°C, pH-ul menţinîndu-se în limitele valorilor 6,2—6,5.

Populaţia piscicolă a lacului este autohtonă şi ea a fluctuat de-a lungul anilor în funcţie de posibilităţile de depunere a icrelor pe cele 5 izvoare. Majoritatea exemplarelor au talia cuprinsă între 30 şi 35 cm, cu greutate în jur de 0,5 kg.

În lac nu au fost făcute populări artificiale.Pescuitul sportiv, atît prin faptul că malurile lacului sînt degajate, cît şi datorită exemplarelor

de talie mare, oferă plăcute clipe de destindere celor ce-şi ridică cortul pe malul lacului şi primele raze de soare îi găsesc cu lanseta în mînă, spărgînd oglinda liniştită a apei.

Pescuitul cu linguri rotative cîştigă din ce în ce mai mulţi adepţi printre pescari, îndeosebi în orele dimineţii. În mijloc de zi apa pare moartă, nu se înregistrează nici o mişcare pe luciul ei. Sînt însă clipe cînd apa fierbe parcă în săriturile peştilor, atunci cînd spre marginile lacului se abat roiuri de musculiţe, în împlinirea rostului perpetuării speciei.

În fapt de seară, cînd încă razele soarelui se găsesc prin părţile lacurilor din Custurile Retezatului, apa lacului se trezeşte la viaţă sub mîngîierea brizei ce trece prin Curmătura Bucurii, curioasă de întîmplări ce s-ar fi petrecut printre lumea necuvîntătoa-relor din preajma lacurilor din căldare. Atunci păstrăvii îi ies în întîmpinare, săgetînd pînă la buza vălurelelor. Este momentul cînd la capătul firului midinetei trebuie să prinzi cele mai măiestrite muşte, gigantice faţă de suratele folosite în apele Rîului Mare, şi să guşti din plin emoţiile ce ţi le dau săriturile păstrăvilor din apropiere.

Cînd razele soarelui, plecat la culcare spre Munţii Ţarcului, urcă încet din lac spre vîrful Pelegii, apele se înroşesc sub zîmbetul muntelui şi devin apoi sumbre, cînd lumina trece de cealaltă parte, cochetînd cîteva clipe cu acele Judelui. E timpul ca, tu pescar, să te întorci lîngă cort şi să savurezi în tihnă splendoarea cerului însleîat, căzut cu luceafăr cu tot în adîncurile lacului, întinzînd horă cu steluţele roşii ale lumii din apele reci.

Cînd brumele aduc pe maluri covor de argint, iar marginile apei încremenesc sub pojghiţa frigului de noapte, cuprinşi de focul dragostei, peştii lacului urcă la gurile pîraielor pentru a împlini rostul de veacuri al procreării. Turişti nu mai sînt prin munte, iar paznicii apelor îşi împart cu greul ostenelii rondul mulţimii de lacuri ascunse în căldări. Este momentul în care braconierii urcă îndeosebi din părţile Jiului şi înjumătăţesc puţina lume păstrăvărească, căreia i-au trebuit ani de linişte pentru a-şi colora acum cu roşu aprins steluţele de pe flancuri.

Nu sînt mulţi aceşti oameni certaţi cu legea, dar pericolul mare al faptelor lor există şi încruntă an de an frunţile celor ce au grijă de vietăţile munţilor.

Din punct de vedere piscicol, lacul este gospodărit de Ocolul silvic Retezat, cu sediul în comuna Rîu de Mori, care eliberează şi autorizaţia de pescuit pescarilor de păstrăvi.

Accesul la Bucura este cunoscut de majoritatea turiştilor, lacul fiind punctul cheie de atracţie a celor ce „fac" Retezatul.

Pentru cei dotaţi cu un mijloc de transport, cel mai comod acces este din şoseaua Haţeg—Caransebeş, de la km 61 (Cîrneşti), prin Clopotiva—Greblă—Gura Zlata—Gura Apei — total 35 km drum asfaltat. De la Gura Apei, pe drumul forestier ce se opreşte la Drăcşanu pe o distanţă de 14 km se poate merge cu maşina. De aici, trecînd pe la cascada Feţele Voilesei (45 min.), urmărind valea Lăpuşnicului Mare, pînă la Gura Bucurii (l oră) şi trecînd pe lîngă lacul Lia, se ajunge la Bucura după 2—2½ ore.

De la Gura Zlata, prin Cioaca Aradeşului — lac Zănoaga (4½ ore) - Poarta Bucurii (6½ ore), se ajunge la lac după 7½—8 ore.

De la Cabana Pietrile, pe la refugiul din Poiana Tîrşii (l oră), trecînd pe la lacul Pietrile (2 ore — l 990 m altitudine) şi apoi prin Şaua Bucurii (2½ ore), se ajunge la lac după 3 ore.

De la Cabana Pietrile, pe valea Stînişoarei, pe la lacul Stînişoara (2 015 m), lacul Pietrile (l 990 m), Curmătura Bucurei — lac Bucura — 3 ore.

De la Cabana Buta, prin Şaua Plaiului Mic (l oră) — Gura Bucurei (1½ ore) — lac Lia (3 ore), se ajunge la Bucura după 3½—4 ore de mers.

De la lacul Zănoaga, trecînd prin Poarta Bucurii şi Tăul Porţii (2—2*/2 ° re)> se ajunge la lac după 3—3½ ore.

De la lacul Peleaga, prin vîrful Pelegii, se fac pînă la Bucura 2 ore, iar de la lac se coboară la Gura Bucurii într-o oră.

LACUL SLĂVEIU este aşezat deasupra barajului morenic din căldarea Slăveiului, la altitudinea de l 930 m, orientat pe direcţia N—S.

În lungime aproximativă de 260 m şi cu o lăţime maximă de 200 m, lacul însumează o suprafaţă de 3,30 ha, cu o adîncime maximă a apei de 6 m1, avînd o formă aproape rotundă. Conul de

1 După I. Pişota (1968).

dejecţie ce s-a format la intrarea pîrîului alimentator în lac i-a ştirbit conturul „îndoindu-i" în interior malul dinspre vest.

În partea sudică se formează din lac pîrîul Slăveiului. După ce a scăldat bolovanii rămaşi în timp de secetă să se zvinte în razele soarelui, acesta se ascunde în grohotiş, pentru a ieşi mai jos printre stînci. Malurile îi sînt înconjurate de o deasă pădure de jnepeni ce coboara din toate părţile pînă în apa lacului, lăsînd loc deschis doar la intrarea pîrîului. Jnepenişul care urcă sus şi pe cei doi versanţi ai căldării (culmea Slăvei şi Turcei) îi conferă lacului o notă de inedit prin culoarea verde, neputînd fi confundat nici din zbor cu elicopterul cu un alt lac al Retezatului, datorită şi celor trei stînci ce ies din oglinda lacului înspre evacuarea lui.

Fiind un lac adăpostit de vînturi şi expus soarelui, temperatura îi este puţin mai ridicată ca a celorlalte lacuri la adăpostul perdelei de jnepeni, iar hrana exogenă este mult mai abundentă.

În august 1946, temperatura apei la suprafaţă înregistra 14°C, avînd 10,21 mg/1 O2, un pH de 6,4 şi o duritate de 0,22 grade germane (după G. D. Vasiliu). Lacul nu a avut populaţie piscicolă, ca dealtfel toate lacurile din bazinul Judelui (excepţie Zănoaga). Stăpînii actuali ai lacului provin din cei 166 păstrăvi adulţi, prinşi în Valea Frumoasei şi transportaţi cu elicopterul la data de 8.XI.1967, fiind introduşi în mare taină în „lacul verde". Trei ani mai tîrziu, lacul oferea din culmea Slăveiului un spectacol unic pentru lacurile Retezatului. Cerculeţele de pe oglinda lacului în după amiezile calde se spărgeau unele de altele, atît erau de dese în saltul păstrăvilor după musculiţe.

În anul 1971 însă vestea bogăţiei în păstrăvi s-a întins ca rîia printre ciobani şi printre braconierii din Uricani şi Cîmpu lui Neag, drept care au năvălit puzderie pe lacul greu accesibil şi ferit vederilor. În anul 1973, populaţia a ajuns la fel de rară ca şi în alte lacuri din masiv, cu toată taina cu care cel ce scrie aceste rînduri a efectuat acţiunea de populare. Deşi aterizarea a fost deosebit de dificilă în grohotişul dintre jnepeni, cu tot riscul şi efortul mare, rămîne mulţumirea introducerii vieţii piscicole şi în acest lac, viaţă care n-au putut-o stinge cei certaţi cu legea, cu toate metodele pe care le aplică.O zi de pescuit pe lac cu muşte artificiale îţi dă senzaţii deosebit de plăcute, datorită săriturilor dese ale păstrăvilor la roiurile de musculiţe, venite pe lac din umbra jnepenilor, musculiţe printre care plutesc şi ale tale, întinse cu grijă înfrigurată. Captura zilnică se limitează la 3—4 pistruiaţi de culori parcă nemaiîntîlnite.

Accesul la lac este destul de greoi şi de dificil, mai ales datorită faptului că nu există o potecă marcată cît şi pădurii dese de jnepeni care înconjoară lacul pînă sus pe versanţi.

O potecă ce se pierde mereu printre jnepeni, este cea care urcă de la Gura Bucurei, după ce trece pe la Zăton pe partea dreaptă a pîrîului Bucura şi urmărind momîile de piatră de pe Pintenul Slăveiului, traversează muchia Coada Slăveiului, de unde se deschide o panoramă unică spre Drăcşanu şi Piule; coboară cu greutate în căldare printre grohotiş şi jnepeni, ajungînd la lac după 3 ore.

Luînd în urcuş Coada Slăveiului de sub Cascada Feţele Voilesei (45 min. de la capătul drumului forestier de pe Lăpuşnicul Mare), ajungem în urcuş la lac, după aproape 2 ore de mers. De la lacul Bucura, pe la lacul Ana, pe Plaiul Măgarului, se urcă în culmea Slăveiului într-o oră, iar de aici se face pînă la lac încă o oră de mers voinicesc.

Pîrîul Judele, afluentul cel mai mare al Lăpuşnicului Mare, ce se varsă la 7 km mai sus de Gura Apei, găzduieşte în amfiteatrul larg format din mai multe căldări un număr impresionant de lacuri, dintre care însă numai 5 sînt însemnate pentru viaţa piscicolă. Cu excepţia lacului Zănoaga, toate sînt lacuri mici ca suprafaţă şi puţin adînci.

La obîrşia pîrîului Judele este situată cea de-a treia căldare cu lacuri glaciare existentă pe versantul drept al Lăpuşnicului Mare, dacă trecem cu vederea pe cea a pîrîului Turcei, dintre Slăveiu şi Judele care găzduieşte LACUL TURCEL, cu o adîncime sub 0,5 m şi o suprafaţă de numai 2 000 mp. Printre lacurile existente în sectorul glaciar al văii Judele se numără şi TĂUL RĂSUCIT. Acesta s-a format în partea cea mai de răsărit a bazinului pîrîului Judele, în circul glaciar care mai adăposteşte încă două lacuri (URÎT şi ASCUNS) ce dau naştere pîrîului Judele Mic. A fost botezat de ciobani după conturul său neregulat în partea dinspre munte.

Situat la altitudinea de 2 090 m, pe o treaptă bine nivelată, lacul are o lungime de 145 m şi o lăţime maximă de 75 m, realizată în partea de vest a lui. Suprafaţa îi este de 0,80 ha, iar adîncimea maximă (28.VII.1968) de 3 m, situată spre mijloc. Dinspre munte, fundul înaintează lin pînă aproape spre mijlocul liniei lungimii.

Este alimentat de izvoare interne, emisarul lui pornind spre Judele Mic în partea de sud-vest a lacului. Malurile îi sînt înconjurate de grohotiş, presărat ici-colo cu petice înierbate şi cîteva ochiuri de jnepeniş. În partea nord-vestică apare pe mal o tufă de ienupăr rătăcită, ca unicat în căldarea Judelui Mic. Un baraj morenic, lat de 10 m, îl ţine parcă suspendat pe treapta situată cu 10 m mai jos decît Tăul Ascuns.

Fundul îi este format din lespezi mari de stîncă şi pietre spălate de vreme, ele văzîndu-se cu uşurinţă pînă la fund.

Condiţiile fizico-chimice ale apei sînt asemănătoare celor din lacurile Bucurei, indicînd o apă bună pentru păstrăv. La o temperatură a aerului de 6°C, apa lacului avea 7°C, cu un pH de 6,0 şi un conţinut în O2 de 9,1 mg/1 (28.VII.1968, ora 18).

Fig 33. T. RĂSUCITDebitul destul de bogat al emisarului (50 l/sec.), alături de celelalte caracteristici, indică

posibilă viaţa piscicolă, dat fiind că lacul are izvoare de adîncime care nu îngheaţă iarna.Lacul a fost lipsit de faună piscicolă pînă în noiembrie 1969, cînd au fost introduşi cîţiva

puieţi de păstrăv curcubeu, iar în primăvara anului 1973, puieţi de coregon. Nu se ştie dacă acţiunea a reuşit. La data de 7 septembrie 1979, o echipă condusă de şeful Ocolului Retezat, după ce a rătăcit prin ceaţă şi întuneric o zi şi o noapte, a dat viaţă lacului introducînd în apele lui de lacrimă puieţi de păstrăv fîntînel (Salvelinus americanus) aduşi de la păstrăvăria Gilău.

Ca toate lacurile din bazinul Lăpuşnicului Mare, şi cele din Judele sînt gospodărite de Ocolul silvic Retezat. Accesul la lac se face prin pîrîul Judele, situat la 7 km de drum forestier, de ia Gura Zlata. De aici, urmărind poteca ciobănească, se ajunge la lac după aproape 4 ore de urcuş.

De la lacul Bucura, pe la lacul Ana, pe plaiul Măgarului, peste culmea Slăveiului (l oră), se fac pînă la lac 2 ore, iar de la lacul Zănoaga peste pîrîul Judele, pe o potecă ciobănească bine înscrisă, se face o oră.

TĂUL URÎT este situat la 200 m sud-vest de cel Răsucit, la altitudinea de 2 090 m, într-o treaptă inferioară, bine individualizată, separată fiind de albia actuală a Judelui M^f printr-un prag morenic.

Lungimea şi lăţimea reduse (80X60 m) îi conferă o suprafaţă de 0,40 ha, lacul avînd însă un contur bine determinat şi o adîncime maximă de numai l m. Malurile îi sînt în cea mai mare parte înierbate, în preajma lor păşunînd vitele stînei din Judele Mic. Pe malul estic, perne de muşchi înaintează pînă la luciul apei. Fundul îi este acoperit de mîl fin.

Lacul nu are alimentare de suprafaţă, însă debitul de 2 l/sec, al emisarului situat în partea vestică indică existenţa unor surse de fund. Temperatura lacului este ceva mai ridicată decît a Tăului Răsucit (8,5°C la 28.VII.1968 ora 18), pH-ul fiind însă acelaşi: 6,0.

Lacul nu conţine populaţie piscicolă, însă datorită poziţiei lui centrale şi numeroasei faune endogene şi exogene, poate fi uşor folosit pentru creşterea puietului de păstrăv, din primăvară pînă în toamnă, puiet ce va servi apoi la repopularea lacurilor care au faună piscicolă. A fost populat în septembrie 1980 cu puieţi de păstrăv fîntînel.

Este un lac frumos care merită atenţia turiştilor.Accesul la lac este cel arătat la Tăul Răsucit, fiind situat la 5—10 minute depărtare de acesta.TĂUL ASCUNS este cel de-al treilea lac din Căldarea Judelui, el apărînd privirilor de îndată

ce ajungi dinspre Bucura în Culmea Slăveiului. Este aşezat într-o cuvetă cu tendinţă de colmatare, la altitudinea de 2 100 m, nu departe de vîrful Judele.

De formă aproape eliptică, lacul are lungimea de 85 m şi lăţimea maximă de 60 m şi o suprafaţă de 0,40 ha, ca şi vecinul său de peste pîrîul Judele.

Adîncimea apei este redusă, cea maximă ajungînd abia la 1,5 m, spre mijlocul lacului.Este alimentat de patru izvoare mici, strecurîndu-se prin grohot, însumînd un debit de 10—15

l/sec, cel care intră din partea nordică fiind cel mai bogat (5—10 l/sec). Evacuarea apei din lac se face printr-un emisar de suprafaţă care joacă rol şi de regulator al nivelului lacului, situat în partea de vest, avînd un debit bogat (50 l/sec) comparativ cu alimentarea.

Fig 34. T. ASCUNSMalurile îi sînt înierbate în partea sudică, pe o lăţime de cîţiva metri, indicînd aici nivelul de

altădată al apei, mai ridicat cu cca 0,5 m. Malul dinspre nord coboară cu grohotiş spre lac.Caracteristic îi este brîul cafeniu de turbă ce înconjoară pe lăţime variabilă întreg lacul şi care-

i dă o notă aparte. Fundul îi este acoperit de un mîl brun-negru, bogat în larve de perlide.Temperatura apei (la 6°C aer) era de 5°C, iar pH-ul de 6,0 la data de 28.VII.1968, ora 17,30.

Lacul nu conţine faună piscicolă. Pentru bogăţia lui în hrană nutritivă, urmează să fie populat cu păstrăv fîntînel.

Accesul de la lacul Bucura se face peste culmea Slăveiului în l½ ore, iar de la lacul Zănoaga în 45 min.

TĂUL JUDELE este aşezat în căldarea Judelui Mare, sub vîrful cu acelaşi nume (2 400 m), pe prima terasă, la altitudinea de 2 135 m.

De formă puţin alungită, orientată pe direcţia nord-sud, însumează 125 m, iar lăţimea maximă 90 m, lacul avînd o suprafaţă de 0,80 ha şi un volum de apă de 17 000 mc.

Fig 35. T. JUDELEAdîncimea maximă realizată aproape de mijlocul lacului, în dreptul izvoarelor care intră în lac

prin mlaştina de pe malul vestic, este de 4;5 m (4.IX.1969), valoare constatată în urma unei măsurători

minuţioase.Lacul este alimentat de două mici izvoaje paralele, cu un debit de 2 l/sec., fiecare venit dinspre

muchia care îl separă de lacul Zănoaga. La vărsarea în lac ele formează două conuri de dejecţie mlăştioase. Un izvoraş mic se prelinge printre pietre, la extremitatea de sud-vest a lacului, avînd o apă mult mai caldă decît a celorlalte (12°C, faţă de 6°C la 4.IX.1969 ora 13). Emisarul porneşte din lac în partea de sud-vest a acestuia, curge lin printre pietre, pe distanţa de 10 m, şi se pierde apoi în grohotiş.Malurile îi sînt formate din grohotiş înierbat, cu excepţia celui estic, ce coboară în pantă repede, sfîrşind cu blocuri de stîncă şi grohotiş haotic.

Fundul lacului coboară lin pe o distanţă de 10— 12 m, sub formă de potcoavă deschisă spre vîrful Judelui, format fiind din lespezi mici de stîncă.

Adîncimea relativ mare a lacului, numeroasa faună exogenă şi endogenă, alături de caracteristicile fizico-chimice ale lacului, îl fac indicat pentru viaţa piscicolă. La data de 4.XI.1969 ora 13, apa lacului înregistra la suprafaţă temperatura de 12° C, un pH de 6,2, conţinut în O2 de 10,10 mg/1, conţinut de CO2 de 4,5 mg/1 şi 0,50 grade duritate totală.

Din lac se formează în partea de sud-est pîrîul Judele Mare, care pleacă cu un debit iniţial de circa 20 l/sec, lucru ce dă certitudinea unor condiţii de viaţă pentru fauna piscicolă şi în timp de iarnă. Lacul nu a fost populat pe cale naturală. Prima încercare de populare cu peşte s-a făcut în anul 1971, introducîndu-se, fără rezultat însă, larve de Coregonus pelled. Acţiunea a fost continuată şi în anii 1972—1973, cu puieţi de păstrăv indigen şi curcubeu.

Despre un pescuit sportiv în lac se va putea vorbi doar atunci cînd şi celelalte lacuri vecine (Ascuns şi Răsucit), populate ca şi Judele în septembrie 1979 cu puieţi de fîntînel, vor îndreptăţi osteneala unei escapade pescăreşti în căldare la această specie de apă rece. Lacul este în gospodărirea Ocolului silvic Retezat. Este uşor accesibil de la lacul Zănoaga pe poteca ciobănească, pe la stîna din Judele pînă la pîrîu, şi de aici pe acesta în sus; timp total 1½ oră.

De la Bucura, pe la lacurile Agăţat şi Porţii (45 min), prin vîrful Judele (l*/2 ore) se coboară prin grohotiş la lac, după un parcurs total de 2—2½ ore.

De la Tăul Negru, din rezervaţia ştiinţifică, trecînd prin şaua de sub vîrful Şesele şi traversînd poteca Zănoaga—Bucura, la sud de vîrful Judele, se ajunge la lac după 1½ —2 ore.

LACUL ZĂNOAGA este, după Bucura, lacul cel mai des vizitat de turişti, atît pentru aşezarea lui pe traseul principalelor poteci care urcă din Rîul Mare în masiv, cît şi pentru frumuseţea sa. El a făcut obiectul a numeroase cercetări ştiinţifice, datele privind suprafaţa şi îndeosebi adîncimea lui fiind foarte variate.

A. Gebhard (1931) atribuie lacului suprafaţa de 8 ha şi adîncimea de 24,6 m; D.G. Vasiliu (1964) îi dă suprafaţa de 7,1 ha şi 27 m adîncime; P. Gîştescu (1963) îi atribuie 9 ha şi 29 m adîncime; I. Pişota (1964 şi 1971) şi T. Tittizer (1967) îi dau dimensiunile care corespund realităţii şi pe care ni le-am însuşit şi noi în urma verificărilor efectuate.

Ca şi pentru lacul Bucura, Zănoaga are altitudini ale căror valori diferă foarte puţin de la autor la autor. Aşezat în căldarea glaciară a Judelui, pe versantul sudic al muntelui Şesele, la altitudinea de 2 010 m, lacul are o formă circulară, cu maluri lipsite de ondulaţii sau neregularităţi.

Lungimea şi lăţimea maximă îi sînt de 360 şi respectiv 260 m, iar perimetrul de aproape un kilometru (875 m), realizînd astfel o suprafaţă de 6,0 ha şi un volum al apei de 693 000 mc.

Adîncimea maximă de 29 m se situează la mijlocul lacului şi îi conferă acestuia primul loc în scara adîncimii lacurilor naturale din Carpaţii româneşti.

Lacul este alimentat de 6 pîraie venind din toate direcţiile, cu excepţia celei sudice, peste care deversează pîrîul Zănoaga. Malurile îi sînt înconjurate de pietriş şi bolovani, printre care s-a instalat un covor verde de plante. Pîlcurile de jnepeni sînt retrase pe versanţi.

Fundul adîncit treptat îi este acoperit de pietriş transportat de afluenţii cu debit puternic ai lacului (la ieşire circa 200 l/sec), spre mijlocul lui existînd şi un strat subţire de mîl.Caracteristicile fizico-chimice ale apei şi aportul mare de debit în lac fac ca apa acestuia să adăpostească o bogată biocenoză.

Temperaturile diverse luate de-a lungul mai multor ani s-au dovedit mai ridicate în lacul expus razelor solare tot timpul zilei: 15°C la 15.VIII.1960 ora 12; 12°C la 6.VIII.1960 ora 8; 14°C, 17°C şi 18,5°C în ziua de 10.VIII.1961, la orele 6, 17 şi 18; 16°C în ziua de 11.VIII.1961, ora 9; 9°C în 29.VIII.1965, în timpul unei ninsori; 9°C în 28.VII.1968, ora 16, în timp ce aerul înregistra 6°C, iar izvorul principal dinspre nord-est, cu un debit de 75 l/sec, avea 5,5°C.

Transparenţa relativ scăzută a apei oferă condiţii bune de dezvoltare fitoplanctonului în straturile de suprafaţă ale apei. Calitativ, acesta este limitat, ca dealtfel în toate lacurile, de proprietăţile fizico-chimice ale apei: alcalinitate ml HC1/1—0,23, duritate totală 0,65 grade germane, reziduu fix 46,6 mg/, bioxid de carbon (CO2) 5,36 mg/1 (după I. Pişota, 1979) şi pH-ul de 6,0 (28.VII.1968).

Zooplanctonul caracteristic lacurilor alpine este sărac, dar repartizat în toată masa apei şi este

compus din Copepode — genul Cyclops şi Cladocere, cu predominanţa speciei Daphnia longispina1. Fitoplanctonul este reprezentat prin Diatomee numeroase şi Cloroficee.

Microf auna este constituită din specii caracteristice apelor de munte: Planaria, Baetis, Nemura, Pota-mophylax, Tubijex şi Ancylus fluviallis2, specie tipică apelor curgătoare, considerată aici la limita extremă de altitudine din ţară.

Existenţa unei cascade imediat după ieşirea apei din lac, ce nu poate fi urcată de păstrăvi, presupune popularea acestuia cu păstrăv în timpuri mai îndepărtate. Mai sînt însă lacuri alpine în munţii noştri în care se presupune că păstrăvul nu a putut urca din rîu şi totuşi el există din timpuri imemoriale (Bîlea, Cîlcescu, Bucura ş.a.). După I. Daday, în anul 1883 lacul era populat cu păstrăv.

Lacul a fost repopulat în ultimele decenii, în mai multe rînduri, cu specii de păstrăvi. La data de 29.VIII.1965, în intenţia de a popula cu păstrăv curcubeu Tăul Spurcat (Zănoaga Mică), datorită unui timp cu viscol şi zăpadă, am fost nevoiţi să deversăm în lacul Zănoaga puieţii de păstrăv curcubeu în vîrstă de 3 luni, proveniţi din icre aduse de la Răcătău;— specia introdusă în lac a fost completată mai mulţi ani la rînd: 7.VII.1967, 26.V.1968 şi în anul

1972;— la data de 7.V.1969 s-au introdus şi puieţi de păstrăv indigen, iar în primăvara anului 1971, cîţiva

puieţi de coregon. Păstrăvul curcubeu s-a dezvoltat uimitor de repede, lacul fiind oprit de la pescuit timp de 2

ani, însă a fost scos pînă la ultimul exemplar în primii ani de pescuit, rămînînd stăpîn de drept al undelor adînci doar păstrăvul nostru indigen.

Pescuitul sportiv este deosebit de plăcut, atît pentru că lacul are malurile descoperite şi este luminat tot timpul zilei, cît şi datorită faptului că păstrăvii de aici prinşi în Cîrligul linguriţei, luptă cu multă dîrzenie pentru libertate, făcînd lumînări spectaculoase. Trebuie însă să fii cu undiţa pe lac imediat după răsăritul soarelui.

Şi lacul Zănoaga a plătit tribut braconierilor sosiţi pe malul lui în zilele de toamnă, cînd păstrăvii îşi împlinesc rostul procreării. Acum, prinşi ani la rînd, numărul lor s-a rărit aproape pînă la dispariţie.

Autorizaţia de pescuit se eliberează de Ocolul Retezat sau de personalul de vînătoare de la Gura Zlata sau de la Gura Apei. Pescuitul este admis în orice zi din săptămînă în intervalul l mai—14 septembrie.

Pe malul lacului există locuri foarte bune pentru instalarea cortului, îndeosebi în părţile dinspre est şi vest.

Accesul la lac este cel clasic, fie de la Gura Zlata, prin Cioaca Aradeşului — şaua lacului Zănoaga, fie de la Gura Apei prin vîrful Zlata, şaua lacului, acelaşi timp de mers, 4—4½ ore.

De la lacul Bucura se fac 2½—3 ore prin Poarta Bucurii.De la casa-laborator Gemenele, pe la Tăul Negru (l oră) pînă la lacul Zănoaga se fac 2½—3

ore. De la lacul Zănoaga pînă la Gura Apei, 3½ ore.Afluent cu debitul cel mai mare ai Rîului Mare, în zona mijlocie a lui, Zlătuia, Zlata sau

Dobrunul, cum i se mai spune, porneşte din lacurile situate în căldările nord-vestice, de sub vîrfurile Bucura, Judele şi Şesele.

După ce a ieşit la lumina din poiană la casa Academiei, pîrîul ce coboară de sub Poarta Bucurii prin lacul Ştirbului, ca să îmbogăţească apele Gemenelor, intră în pădurea bătrînă de molid pentru a-şi dă mîna cu cel ce vine din lacul vecin, Tăul Negru.

Parcurgînd o albie deosebit de sălbatică şi cu mari diferenţe de nivel, Zlătuia îşi împrăştie apa limpede în cascade peste blocuri mari de stîncă netezite de-a lungul anilor de curgerea vremii. Străbate păduri de brad şi de foioase în amestec; îşi poartă apele printre ierburi înalte şi dese. În albie îi apare ici-colo cîte o salcie căprească şi cîte un anin. În apropiere de Gura Zlata îi dă bineţe pîrîului Aradeş ce vine şi el cu vuiet de cascadă din patria altor trei lacuri de păstrăv.

Afluenţii pe care Zlătuia îi primeşte din părţile vîrfului Retezat (2 485 m) — Scoaca Retezatului şi Lănciţa — sînt plini de lumină şi nu au la obîrşia lor ochiuri de apă.

Lacurile bazinului Zlătuia sînt numeroase. Din cele 11, numai 6 sînt apte pentru viaţa piscicolă.

TĂUL SPURCAT, denumit şi Zănoaga Mică sau eronat Cîrligul sau Aradeş, este aşezat în căldarea superioară de sub vîrful Zănoaga (2 262 m) la obîrşia pîrîului de mijloc dintre Cîrligul şi Aradeşul, la altitudinea de l 960 m.

Orientat pe direcţia sud-est—nord-vest, lacul, de formă dreptunghiulară, măsoară 210 m în lungime şi 120 m lăţime maximă, avînd o suprafaţă de 1,90 ha şi un volum aproximativ de 100 000 mc.

1 T. Tittizer, „Cercetări hidrobiologice în lacul Zănoaga", referat prezentat la centenarul Antipa, 1967.2 Ibidem.

Adîncimea maximă a apei de 12,5 m se înregistrează în treimea de nord-vest a lacului, la 25 m de la malul de vest (1.IX.1969), după cum indică batimetria făcută cu multă exigenţă. Malurile destul de repezi sînt formate din blocuri mari de stîncă şi grohotiş, peste care s-a instalat jur împrejurul lacului un brîu de jnepeni care în partea de nord este aproape de nepătruns. Printre stîncile din versantul sudic s-au localizat buchete de Rododendron ce dau un colorit plăcut pe fondul predominant verde al vegetaţiei din jur pînă tîrziu, la sfîrşitul lunii iulie.

Fundul, pornit în pantă lină dinspre versantul estic, coboară brusc spre cel vestic, fiind acoperit de blocuri mari de stîncă prăvălite din versantul Aradeşului. Lacul are o alimentare bogată, formată din doi afluenţi; unul din ei intră în lac pe sub grohotiş, iar celălalt face adevărate meandre printr-o pajişte în-mlăştinată, înainte de a intra în lac dinspre sud. Am-. bele izvoare au o temperatură scăzută (3°C la 1.ÎX.1969 ora 14).

Evacuarea lacului se face prin emisarul situat în partea de nord a lui, ascuns prin grohot sub pădurea de jnepeni ce-şi pleacă crengile pînă deasupra apei, dîndu-i acesteia împreună cu algele verzi de pe margini o culoare verde, ca şi cea a lacului Slăvei.

Fig 36. T. SPURCATÎntrucît lacul nu a avut faună piscicolă, condiţiile fizico-chimice şi biologice ale lui au fost

cercetate mai mulţi ani la rînd în amănunt de către autorul acestei lucrări, lacul fiind analizat din acest punct de vedere şi de alţi cercetători.

S-a stabilit astfel că proprietăţile fizico-chimice ale apei sînt la fel cu ale celorlalte lacuri din masiv.

În zilele de 6.IX.1965, 2.VIII.1966 şi 1.IX.1969 ora 16, temperatura lacului la suprafaţă avea invariabil 12°C, pH-ul varia între 6,2—6,5, iar oxigenul dizolvat între 9,30 şi 10,15 mg/1, în funcţie de mişcarea apei.

Prima acţiune de populare a avut loc în lunile septembrie şi octombrie 1965, cînd s-au introdus în lac puieţi de păstrăv curcubeu în vîrstă de 5 şi 6 luni, proveniţi din icre aduse de la păstrăvăria Răcătău şi crescuţi la cea de la Gura Zlata, şi în 2.VIII.1966, cînd s-au introdus puieţi proveniţi din icre aduse de la Azuga.

S-au făcut apoi cîţiva ani la rînd completări cu puieţi din aceeaşi specie, iar la 12.VII.1967 au fost introduşi în lac puieţi de păstrăv indigen rezultaţi din icre aduse din Austria.

În zilele de l şi 2 sept. 1969, s-a efectuat un pescuit de verificare a păstrăvului din lac, cu unelte de reţea. Dimensiunile exemplarelor de păstrăv curcubeu pescuite variau între 20 şi 35 cm lungime şi 100—300 g/buc, greutatea medie fiind de 138 g/buc, ceea ce a scos în evidenţă reuşita populării şi adaptarea păstrăvului curcubeu la condiţiile vitrege de altitudine (2 000 m).

În schimb, la o verificare făcută cu undiţa în 10.VIII.1974, în lac nu mai rămăsese decît 5—10% păstrăv curcubeu de dimensiuni ce denotă naşterea lui în lac, majoritar fiind păstrăvul indigen, ce s-a introdus în anul 1969, ajuns la greutatea de 150— 250 g.

Deşi lacul este aşezat în rezervaţia ştiinţifică a parcului naţional Retezat, braconierilor nu le-a fost stavilă marcajul de limită de pe culmea Aradeşului şi nici povîrnişul abrupt plin de grohot care face greu accesibil lacul şi uşor controlabil de pe culme. Aceştia n-au avut nevoie nici de autorizaţia de acces a Comisiei Monumentelor Naturii pentru a secătui de viaţă un lac populat cu trudă.

Experienţa, temerară în felul ei, de a aclimatiza păstrăvul curcubeu la altitudinea de 2 000 m, nu a dat greş. Existenţa lui în lac timp de 10 ani şi reproducerea pe cale naturală au dovedit din plin reuşita lor.

Extragerea păstrăvului curcubeu — vorace şi mereu flămînd — dintr-un lac aflat sub jurisdicţia legilor de protecţie a naturii, trebuie să dea de gîndit C.M.N. Experienţa tristă se poate repeta şi cu alte specii din fauna sau flora ocrotită.

Lacul este aşezat la extremitatea vestică a rezervaţiei ştiinţifice a parcului naţional Retezat, în afara potecilor turistice. Privit din vîrful Aradeş sau din vîrful Zănoaga, apare ca un smarald mare montat la un inel gros de jnepeni. Cînd zăpezile tîrzii se ascund pe sub blocurile mari de stîncă din dreptul vîrfului Zănoaga, grohotişul sub care pîrîiaşul aduce la suprafaţă izvor de primăvară tîrzie se colorează în roşul corolelor de smirdar, dînd farmec lacului plin de verdele jnepenilor. Aşezat atunci pe una din masivele stînci ale vîrfului Aradeş sau Zănoaga, greu te desprinzi din farmecul ce te cuprinde, privind la norii ce se călătoresc ireal prin apa lacului, dîndu-i nuanţe stranii de verde-alb şi albastru. Te rupi din vrajă cînd unul din avioanele liniei internaţionale ce trece pe deasupra lacului te aduce în cotidian.

Nu-i greu de ajuns la lac, dacă nu te temi de urcuş. Fără o autorizaţie de la C.M.N. poţi să-l contempli de sus, de unde lasă, cred, cea mai plăcută şi neuitată impresie. Poteca urcă pe valea Zlătuiei, trece pe lîngă păstrăvăria miniaturală şi ţine valea pînă la gardul rezervaţiei, de unde urmăreşte un timp pîrîul Aradeşul Mare şi apoi urcă prin Cioaca Porumbelului, cînd pieptiş cînd mai domol, pînă la stîna-cabană din gol, unde este şi un izvor rece. Ajunşi printre jnepeni, mai jos de vîrful Cioaca Aradeşului,

părăsim poteca şi după 15 min. sîntem sus pe culmea ce porneşte din vîrful Zănoagei, lacul apărînd in toată splendoarea; timp de mers, 3½ ore. Din culme, pînă la lac se fac 20—30 min. (mai mult la întoarcere), printre blocuri mari de stîncă şi jnepeni.

De la Gura Apei, prin vîrful Zlata, prin şaua lacului Zănoaga, pe sub Cioaca Aradeş, se fac pînă la lac 4 ore.

De la lac pînă la tăurile Cîrligului, peste muchia Aradeşului Mic (30 min.) se face l oră, şi de aici, pe poteca de vînătoare Şesele, se fac 13/4 — 2 ore pînă la Gura Zlata.

La Tăul Negru, trecînd pe la tăurile Cîrligului (l oră) se ajunge de la lac în 2 ore.LACURILE CÎRLIGULUI sînt aşezate unul lîngă celălalt în căldarea de la obîrşia pîrîului cu

acelaşi nume, afluent de stînga al Aradeşului (Radeşului) Mare.Denumite şi tăurile Şesele sau Radeşului, cele două mici lacuri stau unul lîngă altul, despărţite

de un baraj morenic, acoperit de jnepeni, care-i conferă celui de vest o altitudine mai ridicată cu cîţiva ' metri.

LACUL CÎRLIG l sau ŞESELE I este aşezat la stînga şi vest faţă de lacul 2, la altitudinea de l 935 m, fiind înconjurat de jnepeniş poienit cu mici ochiuri de grohotiş, care mărgineşte lacul în partea de miazăzi a lui.

În lungime de 78 m şi lăţime maximă de 65 m, în partea de nord-vest şi minimă de 50 m, în partea sudică, lacul are o suprafaţă de 0,35 ha şi un volum aproximativ de 5 000 mc. Orientat pe direcţia NNV-SSE, de formă aproape dreptunghiulară, lacul are o adîncime maximă de 3,5 m (2.IX.1969) ce se realizează în partea de nord a lui, la 20 m de la mal. Este un lac fără alimentare de suprafaţă, nivelul variabil al lacului fiind menţinut de izvoarele ce intră în masa apei, prin grohotiş.

Fig 37. T. CÎRLIGFundul lacului coboară în pantă accentuată spre mijlocul lui şi este acoperit cu grohotiş.Temperatura apei are variaţii diurne mari, în funcţie de influenţa căldurii solare, ca urmare a

slabei lui alimentări, ea fiind de 3°C la data de 7.XI.1967, ora 14,30 (feţă de 5°C Cîrlig 2) şi de 13°C la data de 2.IX.1969. Datorită conţinutului mare de diatomee, apa lacului are o culoare verde, cum nu se mai întîlneşte la nici un lac din Retezat, fapt care-i conferă o notă originală faţă de celelalte lacuri.

Populaţia piscicolă a lacului, formată din păstrăv indigen, este de dată recentă, lacul fiind lipsit de peşte în trecut. A fost populat cu puieţi de 3 luni la 2.VII. 1964, acţiune completată la 7.VII. 1967.

După doi ani de la populare, lacul avea o bogată faună piscicolă ce s-a menţinut pînă astăzi în limitele capacităţii de hrănire a acestui lac mic şi bogat în faună nutritivă.

LACUL CÎRLIG 2 sau ŞESELE II este aşezat în aceeaşi căldare cu lacul Cîrlig l, la o altitudine de l 930 m şi la o distanţă de circa 70 m. Are formă ovală şi este orientat pe direcţia sud-nord, avînd o lungime de 85 m, o lăţime maximă de 50 m şi o suprafaţă de 0,30 ha.

Este un lac puţin adînc, cu o adîncime aproape uniformă, cea maximă de 0,70 m realizîndu-se spre malul drept. Este alimentat de două izvoare reci ce intră pe latura dreaptă, unul prin grohotiş şi celălalt printre jnepeni, acoperit fiind de o luxuriantă vegetaţie ierbacee, formată din plante higrofile caracteristice rezervaţiei ştiinţifice.

Evacuarea apei din lac se face printr-un emisar de suprafaţă, aşezat în partea de nord a lacului, care joacă rolul unui preaplin al lacului. Malul dinspre lacul vecin este acoperit de o fîşie continuă de jnepeni care se întind în cîteva ochiuri şi în pajiştea de nord-vest a lui. În rest este înconjurat de grohotişul alb, spălat de ploi şi uscat de soare.

Fundul îi este format din grohotiş peste care s-a depus un strat subţire de mîl, în care se dezvoltă o bogată faună nutritivă. Datorită adîncimii mici a apei, în anii secetoşi, îndeosebi spre evacuare, apa se retrage pe o lungime de 6—7 m (1967) de la mal.

Temperatura apei, alături de pH şi conţinutul de oxigen dizolvat, indică o apă bună pentru păstrăvi.

Cu toată adîncimea mică, populaţia de păstrăv indigen, introdusă în anul 1964 şi completată la 7.XI.1967 cu puieţi de păstrăv indigen, varietatea de lac, s-a dezvoltat uimitor de bine. Supravieţuirea lui într-un lac de adîncime redusă se datoreşte abundenţei faunei nutritive endo şi exogenă (vara) şi circulaţiei mari a apei lacului în timpul iernii, fapt ce-l face să nu îngheţe decît la suprafaţă. Perpetuarea speciei este asigurată şi de existenţa locului optim de depunere a icrelor în gura izvorului ascuns în jnepeniş, ce nu îngheaţă iarna şi unde păstrăvii urcă în bătaie.

Privite de sus, din şaua stîncoasă, care permite accesul la lacuri, cele două tăuri ale Şeselor apar izbitor de contrastante între ele, unul verde opal, celălalt albastru sau întunecat ca cerul, după cum e senin sau înnourat, în acest din urmă caz culoarea dîndu-i-o mîlul de pe fund.

Aflate în rezervaţia ştiinţifică, ca dealtfel toate lacurile din bazinul Zlătuiei, vizitarea lor este posibilă numai cu autorizaţia C.M.N. Accesul la lacuri se face de la Gura Zlata, prin rezervaţie, pe poteca de vînătoare Şesele, pe care se ajunge în două ore de mers.

De la Tăul Spurcat, prin şaua culmii Aradeşului Mare (30 min.), se ajunge la lacuri după un

parcurs de o oră printre jnepeni. Peste noapte se poate rămîne la micuţa cabană de vînătoare, situată la 25 min. de lac, în poieniţa plină de verdeaţă luxuriantă.

TĂUL NEGRU este al doilea lac ca adîncime din Carpaţii Meridionali (26 m), cel mai adînc fiind lacul Zănoaga cu cei 29 m adîncime. Este situat în căldarea suspendată de sub vîrful Şesele, între culmea Şeselor şi cea a Bîrlei, la altitudinea de 2 010 m.

Prin aşezarea sa particulară sub peretele abrupt de stîncă dinspre nord şi prin culoarea închisă, sumbră a apelor sale, care i-au dat şi numele, Tăul Negru este un lac de un pitoresc dosebit. De formă aproape ovală, orientat pe direcţia sudvest — nord-est, lacul măsoară în lungime 275 m şi are o lăţime maximă în dreptul emisarului de 200 m, ceea ce îi conferă o suprafaţă de 4 ha şi un volum de apă de 450 000 mc.

Fig 38. T NEGRUAdîncimea mare de 26 m (3.IX.1969) a apei este situată pe linia lăţimii maxime dintre izvorul

nord-vestic şi emisar, la 90 m de malul dinspre izvor.Este alimentat de două izvoare reci în comparaţie cu lacul (4°C faţă de 15°C apa lacului la

9.VIII.1961, ora 17 şi 4°C faţă de 11°C lac la 31.X.1969, ora 15), unul în partea opusă emisarului şi celălalt situat în partea de sud-est, cu un debit bogat (cca 150 l/sec.). Acesta din urmă constituie sursa de alimentare principală a lacului. Intră în lac prin grohotiş pe două braţe, după ce s-a răsfirat mai sus pe o lăţime de 60 m, datorită transporturilor aluvionare depozitate între ele. Cu toate acestea nivelul lacului fluctuează pe verticală cu aproape l m.

Malurile sînt abrupte, cu deosebire cel dinspre vîrful Şesele, stîncoase şi acoperite în mare parte de jnepeni şi grohotiş. În partea dinspre evacuare (nord-est), malul este format dintr-un prag morenic peste care apele se prăvale în cascadele pîrîului Pişătoarea, printre pîlcurile de jnepeni şi ochiurile de pajişti. Acest mal este locul pe care creşte în buchete una dintre cele mai frumoase flori ale Retezatului — vulturica (Hieracium nigrilacus), ce se întinde şi pe aluviunile depuse de izvorul mare dinspre SE. Malul abrupt spre vîrful Şesele scoate în evidenţă blocuri mari de stîncă cu căciuli de jnepeni şi cu componenţă floristică din cele mai caracteristice Retezatului. Apar diferite specii de muşchi, verzi, specii de Hieracium, Achillea, Campanulla, Chrysantemum, Doronicum Heracleum, Primula etc. şi numeroase ochiuri de smirdar.

Fundul lacului coboară în pantă alungită, în partea de nord-vest şi nord şi este acoperit de mari blocuri de stîncă.

Întrucît lacul a fost lipsit de faună piscicolă şi exista bănuiala că condiţiile fizico-chimice ale apei nu permit viaţa peştilor în adîncurile sale, a făcut obiectul a numeroase cercetări întreprinse de fosta Direcţie a vînătorii din Departamentul silviculturii, împreună cu Academia R.S.R. (august 1961). Cercetări rămase fără concluzii au fost efectuate şi de fostul Institut de cercetări piscicole (I.C.P., 1946).

Analiza, atît a datelor obţinute de I.C.P., în august 1946: T—14.5°C, O-,—9,46 mg/1, pH—6,8, reziduu 'fix—25 mg/1, alcalinitaţe — 0,15, HC1/1, CaO—4,20 mg/1, CO2—3,45 mg/1 şi duritate totală 0,42 grade germane — cît şi a celor din 9 august 1961, la care nu diferă decît pH-ul (6,4) şi conţinutul de O2 (peste 10 mg/1), a dus la concluzia că apa lacului oferă condiţii chiar mai bune decît celelalte în care viaţa piscicolă se desfăşoară de veacuri.

Ca urmare, după o mică încercare de populare nereuşită, întreprinsă în toamna anului 1962, 3 ani la rînd, începînd cu 2.VII.1962, lacul a primit în undele sale puieţi de păstrăv indigen de 3—4 luni crescuţi la păstrăvăria Gura Zlata.

Cu toată neîncrederea unora, care au categorisit acţiunea ca un efort fără rost, în anul 1966 se observau puzderie de păstrăvi în undele lacului. În zilele de 4 şi 6 sept. 1969, s-a organizat un pescuit de verificare şi valorificare parţială a păstrăvului din lac, considerat prea dens pentru capacitatea trofică a lui. S-au pescuit cu unelte fixe de reţea în două zile un număr de 154 păstrăvi, cu greutatea medie de 350 g/buc. Cel mai mare exemplar a avut greutatea de l kg, cu o lungime de 46 cm, iar cel mai mic 80 g, cu 21 cm.

Azi e o plăcere să stai cocoţat pe stîncile abruptului vestic al lacului şi să urmăreşti plimbarea păstrăvilor ce ating kilogramul şi se avîntă leneş după zborul musculiţelor. Lacul este în mai mică măsură ţinta braconierilor, fiind aproape de casa Academiei, unde există în permanenţă un paznic ce-şi mai face rondul şi pe la lac.

Pescuitul în lac este posibil numai cu autorizaţia Inspecţiei de salmonicultură din Departamentul silviculturii, eliberată celor ce obţin dreptul de acces în rezervaţie.

Accesul la lacul care-ţi apare de sus, cînd triunghiular, cînd rotund, după unghiul din care-l priveşti, este posibil pe poteci marcate, ele putînd fi luate însă numai dacă eşti posesor al unei autorizaţii C.M.N. Poate fi însă admirat în toată splendoarea din culmea cu vîrfurile Şesele, de pe graniţa de sud a rezervaţiei ştiinţifice de lîngă poteca Zănoaga-Bucura.

La lac se ajunge de la Gura Zlata urmărind, în general, valea Zlătuiei, pe la casa Academiei,

după 4½ ore.De la lacul Zănoaga peste şaua Şesele se fac 1½ oră, iar de la casa Academiei l—1½ oră.De la Tăul Negru, prin şaua dintre cele două vîrfuri ale Şeselor se fac pînă la lacul Bucura 3

ore, iar din şaua respectivă prin căldarea Judelui pînă la lacul cu acelaşi nume, pornind din partea estică a lacului, l—l¼ oră.

De la Tăul Negru, trecînd pe la lacul Gemenele (45 min.) şi vîrful Retezat, se fac pînă la singuraticul lac al Şteviei 3—3½ ore.

Sus, pe stîncile ce străjuiesc Jacul dinspre vîrful Şesele, o privire atentă descoperă la orice oră din zi ţapi singuratici de capră neagră, adăstînd liniştea ce înconjoară căldarea. Sînt ţapi cu trofee puternice, uitaţi de vreme şi de arma vînătorilor. Şuieratul lor sparge liniştea ce înconjoară lacul doar atunci cînd tu, cel care ai ajuns pe malul lui, dai ghes unei porniri atavice şi pîngăreşti cu chiote liniştea de sanctuar a naturii.

LACUL GEMENELE constituie, fără doar şi poate, cel mai plăcut lac din rezervaţia ştiinţifică a Retezatului, atît pentru liniştea care domneşte în jurul său, cît şi pentru lumina apelor în care-şi scaldă silueta cele cîteva exemplare de zîmbri coborîţi pînă la mal în vegetaţia luxuriantă a jnepenişului şi a plantelor ierbacee.

Este aşezat în dreapta muchiei Bîrlea, în căldarea situată în amonte de pragul glaciar, la altitudinea de l 900 m. Orientat pe direcţia est-vest, lacul are lungimea de 276 m şi lăţimea maximă de 120 m, cu un perimetru de 691 m, o suprafaţă de 2,50 ha şi un volum de 67 300 mc de apă1.

Adîncimea maximă a apei este de 5,5 m, situată pe porţiunea mijlocie a lacului, aproape de malul sudic. Alimentarea o are printr-un izvor ce coboară pe sub grohotiş din căldarea superioară şi intră în partea de vest a lacului — opusă evacuării. Aceasta, situată în colţul nord-estic, trimite emisarul, destul de bogat în debit (cca 100 l/sec.), prin pădurea de jnepeni, pînă jos în vale, spre a forma viitorul pîrîu al Zlătuiei. Un pîrîu ce soseşte dinspre sud, paralel cu latura de est a lacului, încearcă în zadar să intre în lac, apa lui rece fiind înghiţită de emisar.

Malurile îi sînt acoperite de pădurea deasă de jnepeni, aceasta înconjurînd lacul dinspre culmea Bîrlea, lăsînd loc de o potecă de picior în partea de nord a lui şi de trecere spre vale a pîrîului în partea de nord-est. Ici-colo, izolat sau în cîte un grup restrîns, cei vreo douăzeci de zîmbri (Pinus cembra) uitaţi de vremi străjuiesc mîndri marginile lacului. Tulpinile de jnepeni îşi apleacă peste luciul apei crengile, spre a ţine parcă umbră lacului scăldat aproape toată ziua de razele soarelui.

În afara zîmbrilor vegetează printre jnepeni, mai sus, cîteva exemplare de molid, fenomen rar pentru această altitudine, iar pe cele două pîraie, exemplare de anin verde (Alunus viridis) şi de salcie (Salix silesiaca). Flora ierbacee este reprezentată prin Luzula şi EriopTiorum, ieşite printre muşchii (Sphagnum) ce acoperă pietrele.

Fundul, acoperit de lespezi mari de stîncă, coboară în pantă lină din malurile de vest şi de est spre mijloc şi abrupt în cele dinspre sud şi nord. Urmărind temperatura apei la diverse date, am constatat că lacul Gemenele are apa cea mai caldă în timpul sezonului estival: 15°C la 16.VIII.1960 ora 17;17°C la 8.VIII.1961 ora 14; 12°C la ora 4,40; 18°C la ora 14 şi 18,5°C la ora 18 la 9.VIII.1961; 14,5°C la 5.X.1969 ora 11,30.

Temperatura de 18,5°C înregistrată într-o zi foarte călduroasă — e adevărat — este cea mai ridicată din cele constatate personal la suprafaţa unui lac alpin, alături de cea a lacului Zănoaga din ziua de 10.VIII. a aceluiaşi an.

Populaţia piscicolă este prezentă în lac din timpuri imemoriale, formată fiind din păstrăv indigen de dimensiuni de 23—30 cm, cu greutatea de 150—300 g.

Fiind singurul lac din rezervaţia ştiinţifică populat natural cu păstrăv, în fauna lui nu s-a intervenit artificial. Normal ar fi ca şi pescuitul să urmeze aceeaşi regulă, pentru a se putea urmări evoluţia naturală şi îndeosebi selecţia efectivelor.

Din păcate însă, păstrăvul este o mîncare aleasă şi dacă este afectat aici mai puţin de uneltele braconierilor, nu înseamnă că duce o viaţă tihnită ca pînă în anii 1960. Un lucru este cert însă că din 1960 şi 1961, cînd Direcţia economiei vînatului a făcut primele sondaje în efectivele lacului, densitatea şi dimensiunile păstrăvilor au tot scăzut, astăzi majoritatea lor situîndu-se în jurul lungimii de 20—23 cm. Şi cînd te gîndeşti că la numai 30 min. de lac locuieşte un paznic al Academiei... şi că peştii s-au împuţinat aparent fără nici un duşman prădător.

Pescuitul sportiv în singurul lac în care nu s-a făcut o intervenţie este interzis cu desăvîrşire. Este permis pescuitul în scop de cercetare, dar numai cu autorizaţie eliberată de Inspecţia de salmonicultură din Departamentul silviculturii.

Accesul la lacul situat în inima rezervaţiei ştiinţifice este permis cu autorizaţia C.M.N. Se ajunge la lac de la Gura Zlata pe cel mai uşor traseu, al văii Zlătuia, în 3—4 ore. De la lacul Zănoaga,

1 I. Pişota, op. cit.

pe lîngă Tăul Negru, se fac 21/2 ore. De la Tăul Negru la Gemenele se fac 45 min. De la lacul Gemenele se poate ajunge la Tăul Şteviei de sub Retezat în 2½ ore, iar la Tăul Ştirbului în 30 min. De la casa Academiei pînă la lac se fac 30 min. De la lac, prin Poiana Gemenele (10 min.) — Tăul Ştirbului (30 min) se iese la Poarta Bucurii pe povîrnişul cu grohotiş în 1½ oră.

În căldarea situată deasupra lacului Gemenele stau ascunse printre grohotişuri două lacuri mici, denumite sugestiv. Lacul Caprelor şi Lacul Iezilor.

LACUL IEZILOR, denumit şi GEMENELE MIC, este situat la altitudinea de 2 090 m, are lungimea de 60 m şi lăţimea de 25 m, însumînd o suprafaţă de 0,20 ha. Adîncimea apei de 3,5 m şi debitul de 20 l/sec, al izvorului, ce intră în lac prin partea sudică, îl fac apt de a fi populat cu păstrăv (la data de 18.VIII.1980 temperatura apei era de 15,5°C, iar pH-ul de 5,5).

Vizitatorilor care se abat prin căldarea Gemenelor li se întîmplă des să fie fluieraţi de ţapii negri ce se soresc în orele amiezii pe muchia stîncoasă a Bîrlii. Liniştea căldării dă găzduire pînă tîrziu „antilopei Carpaţilor", aflată aici în siguranţă. Doar primăvara, prin luna iunie, cîte o acvilă de munte dă tîrcoale ciopoarelor de capre, pentru a încerca să răzleţească de mama lor cîte un ied abia născut.

TĂUL ŞTIRBULUI, deşi este situat pe ultima treaptă a circului glaciar Gemenele, sub Poarta Bucurii, nu este un lac de altitudine, aşa cum sînt cele din partea opusă crestei (Porţii, Agăţat etc.).

Este situat la cea mai mare altitudine dintre toate lacurile căldărilor rîului Zlătuia — 2 090 m, pe aceeaşi linie cu lacul Gemenele Mic. De forma unui rinichi, asemănător întrucîtva cu lacul Peleguţa, Tăul Ştirbului este înconjurat de grohotiş şi de un prag stîncos ce coboară abrupt în lac dinspre Judele.

În lungime de 130 m şi cu o lăţime maximă de 90 m, lacul are o suprafaţă destul de mare — 0,95 ha — pentru un lac situat sub creastă, acumulînd un volum de 48 000 mc apă.

Cu toată suprafaţa redusă şi situarea lui astfel încît este expus transporturilor de material de dezagregare în timpul iernii, lacul are o adîncime mare, maxima fiind de 9 m, înregistrată la data de 7.IX.1969 spre mijlocul lui în partea de vest, la 20 m de malul vestic şi 30 m de cel sudic.

Este un lac lipsit de alimentare de suprafaţă. Numai un izvor susură primăvara pe sub grohotişul dinpre poarta Bucurii, la limita botului de stîncă. Evacuarea, tot printre grohotiş, dă naştere mai jos la un pîrîiaş ce, unindu-se cu cel sosit din stînga, de la lacul Gemenele Mic, porneşte zgomotos spre a se întîlni mai sus de casa Academiei cu pîrîul Gemenele, pentru a forma valea Zlătuiei. Cu toată alimentarea de suprafaţă redusă, lacul are un nivel aproape constant tot timpul anului.

Fig 39. T. ŞTIRBULUIPrintre grohotiş, pe locuri plane, unde vîntul a adunat puţină ţarina, s-a instalat verdele ierbii,

iar pe pragul glaciar din partea sudică şi-au înfipt firav rădăcinile cîteva căciuli de jnepeni, alternînd cu petice de vegetaţie căutată de caprele ce la vreme rea trec peste Poarta Bucurii în căldarea însorită.

Fundul îi este acoperit de blocuri de stîncă; coboară abrupt în partea sudică, dinspre Judele şi în cea dinspre Poarta Bucurii (E) şi înaintează accentuat în partea din nord-vest. Lacul a fost lipsit de fauna piscicolă.

Înaintea populării lacului s-au făcut cîteva analize fizico-chimice ale apei, dovedindu-se apt pentru a primi în undele sale viaţa piscicolă.

La temperatura apei de 9°C la 3.VIII.1966, ora 13 şi de 16° la 17.IX.1967, ora 9,30, apa avea un conţinut de oxigen de 10,20—9,65 mg/1 şi un pH de 6,5; la data de 25.VII.1988 ora 13X30, la o temperatură a aerului de 1FC şi de 6,5°C a apei, pH-ul era de 6,5, iar conţinutul de O2—9,7 mg/1.

În anul 1966, la 28.VII şi apoi la 10.X, au fost transportaţi puieţi de păstrăv indigen varietatea de lac, proveniţi din icre aduse din Austria. Populările iniţiale au fost completate cu puieţi de păstrăv indigen, de lac, în vîrstă de 7 luni, transportaţi pînă pe malul lacului, la data de 7.XI.1967, cu ajutorul elicopterului.

La data de 7.IX.1969, s-a efectuat un pescuit de verificare, pescuindu-se un număr de 13 buc. În greutate totală de 2 kg, exemplare cuprinse între 21 şi 29 cm lungime.

Exigenţa unei faune nutritive, atît endogene cît şi exogene, foarte redusă cantitativ a determinat supravieţuirea unui număr restrîns de păstrăvi în lacul destul de întins ca suprafaţă. Oricum, turiştii opriţi între crenelurile cetăţii din Poarta Bucurii pentru a îmbrăţişa căldările Zlătuiei îşi opresc cu plăcere privirea pe oglinda lacului de la picioarele lor, atrasă de cerculeţele ce le fac păstrăvii în săriturile lor după musculiţe.

Situat în rezervaţie şi avînd o faună piscicolă redusă numeric, lacul este oprit de la pescuit.Accesul la lac, de la Gura Zlata, se face pe valea Zlătuiei, pe la casa Academiei (3—3½ ore)- lac Gemenele (3½—4 ore), lac Ştirbu (4—4½ ore). De aici se poate ieşi la Poarta Bucurii într-o oră şi apoi la lacurile din căldarea şi Zănoaga Bucurii.

La lacul Ştirbu se poate ajunge în 30 min. şi din poteca Zănoaga-Bucura, prin Poarta Bucurii, pe strunga plină de grohotiş mişcător.

Coborînd spre Gemenele, la jumătate de drum, o potecă apucă la dreapta spre vîrful Retezat, de unde se coboară la lacul Şteviei, după un parcurs total de 1½—2 ore.

LACUL DE SUB RETEZAT, denumit în egală măsură şi TĂUL ŞTEVIEI, este singurul lac al bazinului Rîuşor sau Ruşor, cum îi spun localnicii, afluent al Rîului Mare în comuna Rîu de Mori.

Situat fiind la obîrşia pîrîului Ştevia, în căldarea nordică de sub vîrful Retezat (2 482 m), la altitudinea de 2 070 m, lacul are o formă dreptunghiulară orientată pe direcţia sud-nord.

Datele morfometrice ale lacului nu au fost înscrise în vreo lucrare de specialitate, lacul nefiind cercetat atît datorită izolării lui cît şi accesibilităţii mai dificile. Aşezarea lui este unică, fiind străjuit spre sud de vîrful Retezat, spre est de vîrful Lolaia (2 278 m), iar spre vest de vîrful Prelucele (2 270 m) care-l încadrează ca într-o fortăreaţă apărată din 3 părţi de metereze înalte.

Fig 40. T. ŞTEVIEIÎn urma măsurătorilor făcute de noi la 6.XI.1968, s-a stabilit o lungime de 109 m şi o lăţime

maximă de 73 m, realizată în partea sudică. Suprafaţa lacului este de 0,70 ha, iar adîncimea maximă a apei de 10 m se realizează spre mijloc, la 25 m depărtare de malul sudic.

Atît alimentarea, situată în partea de sud-est, cît şi evacuarea dinspre nord-vest, se face pe sub grohotiş.

Malurile îi sînt acoperite de grohotiş ce înaintează pînă în apă; ici-colo se iveşte cîte un petic de iarbă umezit de ceaţa ce se lasă în numeroase zile asupra lacului.

Fundul, acoperit cu blocuri mari de stîncă, coboară brusc în partea de sud şi nord şi lin în părţile laterale. Analizele chimice făcute la data de 25.VII.1968, ora 11, la o temperatură a aerului de 12°C şi a apei de 7,5°C au scos în evidenţă un conţinut de 7,09 mg/1 cloruri, 13,6 mg O2, 6,2 CBO5, 2,5 CO-Mn şi un pH de 6,5.

La 6.IX.1969, ora 14, temperatura lacului înregistra 11°C, iar pH-ul o valoare de 6,0.Lacul a fost lipsit de faună piscicolă. A fost populat prima dată în iulie 1966 şi apoi în aceeaşi

lună a anului 1967, introducîndu-se de fiecare dată puieţi de păstrăv fîntînel proveniţi din icre aduse de la păstrăvăria Valea Putnei-Suceava.

La pescuitul de verificare din 25.VII.1968, păstrăvii prinşi aveau 13 cm cu 40 g şi 15 cm cu 60 g/buc., iar la cel din 6.IX.1969, dimensiunile oscilau între 20,5 cm cu 100 g şi 21 cm cu 110 g/buc., ceea ce denotă o creştere uniformă şi relativ rapidă pentru un lac cu apă rece.

Platoşa de gheaţă se menţine pe lac pînă tîrziu, la sfîrşit de iunie, perioada de hrănire a păstrăvului fiind foarte scurtă. Păstrăvul fîntînel din Tăul Şteviei are un colorit viu, ieşind în evidenţă roşul carmin al steluţelor şi portocaliul aprins al punctelor de pe flancuri. Populaţia piscicolă este destul de numeroasă, lacul fiind evitat de pescari din cauza izolării lui faţă de celelalte lacuri populate.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Retezat, care eliberează şi autorizaţia respectivă de pescuit. Este accesibil de la cabana Pietrile, pe muntele Lolaia, vîrful Lolaia (2½ ore), de unde admiri în toată splendoarea vîrful Retezat, aflat uimitor de aproape, şi întreaga panoramă a Retezatului. Jos, în dreapta, printre haosul de stînci şi grohotiş apare fascinant prin contrastul din jur, lacul Ştevia, cu malurile albastre. Din vîrful Lolaia se coboară în şa şi de aici prin grohotiş la lac, după un parcurs total de 2½—3 ore de la cabana Pietrile. Din Şaua Lolaia se poate urca pe vîrful Retezat în 45 min.

De la Gura Zlata, pe valea Zlătuiei şi apoi la stînga pe Lănciţi, prin Clăile Prelucilor — vîrful Preluci, se ajunge la lac după circa 3—4 ore de mers.

De la casa Academiei, trecînd pe la lacul Gemenele (30 min.), Poiana Gemenele, Şaua Retezatului, se ajunge la lac în 2½ ore.

2. BAZINUL NUCŞOAREI

În bazinul rîului Nucşoara, afluent al Streiului, se adăpostesc 16 lacuri, din care majoritatea sînt instalate pe denivelările din spatele pragurilor glaciare şi au adîncimi reduse, ca şi unele lacuri mici situate în căldările glaciare ca sateliţi ai lacurilor principale. Unele din ele sînt lacuri care încîntă privirea prin reflecţii de cer şi limpezime (Pietrile-Stînişoara), altele prin inedit şi frumuseţe (Tăul dintre Brazi).

Dintre toate însă, numai două sînt importante pentru viaţa piscicolă.LACURILE DIN VALEA REA, în număr de cinci, sînt aşezate în căldarea de la obîrşia văii

cu acelaşi nume, pe patru trepte, ca o salbă. Suprafaţa lor mică şi îndeosebi adîncimea sub l m fac ca din cele cinci lacuri numai unul să fie important din punct de vedere piscicol, respectiv cel mare situat pe ultima treaptă.

LACUL MARE, denumit VALEA REA I, este aşezat în căldarea nord-vestică dintre vîrful Păpuşa (2 508 m) şi vîrful Capul Văii Rele (2 408 m), la altitudinea de 2 190 m.

De formă ovală, lacul este orientat pe direcţia nord-est—sud-vest şi are o lungime de 135 m, cu lăţimea maximă de 85 m, însumînd o suprafaţă de 0,80 ha. Adîncimea mare de 4 m începe de la 40 m pe axa lungimii dinspre sud-vest şi se întinde pe 20 m, fiind cantonată în partea dinspre munte a lacului.

Lacul este alimentat de un izvor ce se strecoară prin grohotiş, dinspre creastă şi altul ce vine din micul lăculeţ situat pe o terasă puţin mai înaltă dezvoltată în partea de nord-est. Emisarul porneşte din treimea de nord-est a lacului, pentru a alimenta în continuare trei din cele patru lacuri aflate pe treptele mai de jos, avînd un debit aproximativ de 40 l/sec.

Fig 41. VALEA REA IMalurile îi sînt domoale, cu excepţia celui dinspre creastă, plin de grohotiş, acoperite de pajişti

sau pietre, iar în partea dinspre lacul cel mic, pragul ce le separă este mlăştinos. Jnepenii lipsesc cu desăvîrşire în jurul lacului.

Fundul coboară în pantă accentuată în versantul dinspre culme şi lin în partea de vest a lacului, fiind acoperit de lespezi şi blocuri de stîncă.

Nivelul lacului scade peste vară, lăsînd pe marginea sud-vestică pietre cafenii în razele soarelui. Condiţiile fizico-chimice ale apei au determinat popularea lacului, el fiind lipsit de peşte. Astfel, la data de 12.VIII. 1961 ora 13, temperatura apei înregistra 13°C, conţinutul de O2 era de 9,50 mg/1, pH— 7,5, CO2—3,5 mg/1, iar duritatea totală, 0,35 grade germane. La data de 21.VIII.1972, ora 18, lacul avea 9°C, iar la 9.VIII.1976, ora 14—9,5°C.

Lacul a fost populat la data de 21.VIII.1972, cînd au fost transportaţi cu elicopterul de la Oaşa şi introduşi în lac 70 buc. păstrăv indigen între 14—18 cm dimensiune, prinşi din Valea Frumoasei. Astăzi lacul este bine populat cu păstrăv, pescuitul fiind însă limitat la cîteva autorizaţii eliberate de către Ocolul silvic Pui.

Spre nord-vest de lac, pe direcţia pîrîului ce se scurge din acesta, sînt înşirate încă patru lacuri, din păcate cu adîncimi ale apei pînă la l m, unele din ele secînd peste vară. S-ar putea ca cel situat mai jos, al treilea ca număr, cu mici amenajări, să poată oferi condiţii de viaţă peştilor.

Accesul cel mai uşor la lac se face plecînd de la cabana turistică Pietrele, urmărind poteca ce urcă pe Valea Rea şi trecînd printre lacurile de jos. Cabană-lac = 3 ore.

Tot de la cabana Pietrele, trecînd pe la lacul Galeş, se ajunge la Valea Rea după 3—3½ ore.De la lacul Bucura, trecînd pe la lacul Peleaga şi peste Şaua Păpuşii, se fac pînă la lac 3 ore.De la cabana Baleia, pe culmea Lănciţa, prin şaua Vîrfului Mare — lac Valea Rea = 5—6 ore.De la Cabana Buta, prin şaua Plaiului Mic (l oră), pe muchia ce separă bazinul Rîului Mare de

cel al Rîului Bărbat, prin Vîrful Custurii (2½ ore), Şaua Custurii (3 ore), Vîrful Păpuşii sau pe lacul Peleaga (4 ore), Şaua Pelegii (4½ ore) se ajunge la lac în 4½—5 ore.

Cînd umbrele înserării se întind peste vîrful Retezatului, culmea ce se lasă încet în preajma lacului capătă culori de zenit şi coboară adînc în undele lui, aducînd cu ea nori purtaţi de vînt prin înalturi. Atunci stai pierdut în cugetări şi-ţi umpli sufletul cu frumuseţe fără seamăn. Te rupi tîrziu din reverie şi grăbeşti la vale pentru că pînă la singurul loc de hodină din preajmă — cabana Pietrele — faci 2 ore bune de mers.

LACUL GALEŞ este aşezat la altitudinea de l 990 m, în cea de-a doua treaptă glaciară, a circului de la obîrşia pîrîului Galeş, prima fiind ocupată de nişte lacuri mici atît ca suprafaţă cît şi ca adîncime: Zănoguţele Galeşului.

De formă puţin alungită, este orientat pe direcţia sud-est — nord-vest, avînd pe partea stîngă muntele Valea Rea, iar pe dreapta versantul prelungit al muntelui care-i poartă numele. Lungimea o are de 250 m, iar lăţimea maximă de 180 m (la mijloc), însumînd o suprafaţă de 3,70 ha şi un volum aproximativ de 370 000 mc.

Adîncimea maximă, care-l situează printre primele trei lacuri din Carpaţi, este de 19,5 m (25.VII. 1968), constatată la 70 m de malul estic, spre mijlocul lungimii lacului. Este alimentat de un pîrîu ce intră în partea de sud a lui, cu un debit aproximativ de 100-200 l/sec. Evacuarea apei se face în partea opusă, în colţul de nord-est, printr-un emisar cu un debit de 250—300 l/sec.

Malurile îi sînt formate din grohotiş şi cîteva blocuri de stîncă înspre versantul muntelui Galeş şi Vîrfu Mare (2 455 m), acoperite cu cîte un pîlc răzleţ de jnepeni şi din pajişti mlăştinoase, la intrarea şi ieşirea pîrîului din lac. Versantul dinspre muntele Valea Rea este îmbrăcat în grohotiş şi fixat cu ochiuri de jneapăn.

Fundul, dată fiind adîncimea sa mare, coboară brusc din toate părţile şi este presărat cu blocuri mari de stîncă, iar unde aceastea lipsesc, cu un strat fin de mîl adus de sus de pîrîul cu debit mare.

Proprietăţile fizico-chimice ale apei sînt simţitor identice cu cele ale lacurilor mari din circurile vecine. Astfel, la.data de 12.VIII.1961, la o temperatură a apei (ora 14) de 14°C, conţinutul de O2 era de 10.2 mg/1, pH-ul de 6,8, alcalinitatea 0,30, bioxidul de carbon (CO 2) 5,60 mg/1, iar duritatea totală, 0,75 grade germane. La data de 25.VII.1968, la o temperatură de 10CC la suprafaţă şi 8° C la 18 m, pH-ul apei era diferit de la nord spre mijloc, înregistrînd valori în jurul cifrei, 7,5, iar O2 8,5 mg/1.

În general, temperatura apei izvorului de alimentare nu urcă peste 7°C.Lacul conţine o bogată faună piscicolă formată din păstrăv indigen, populat pe cale naturală.

Poate este cel mai bine populat lac din masivul Retezat, atît datorită suprafeţei sale, cît şi adîncimii

mari.Pescuitul sportiv cel mai fructuos se practică utilizînd linguriţe rotative, iar seara, cînd

păstrăvii se apropie de maluri muscărind, este mai indicată folosirea ca momeală a muştelor mari confecţionate de pescarii localnici. Spre seară păstrăvii se adună la intrarea pîrîului în lac în aşteptarea hranei transportate sau depuse de acesta.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Pui, care eliberează şi autorizaţia de pescuit necesară.Este uşor accesibil pe poteca bine marcată care, pornind de la cabana Pietrele, traversează

după 15 min. pîrîul Pietrele şi după 30 min. pîrîul Galeş în lungul căruia urcă. După o oră de la plecare, o mică ramificaţie a potecii te scoate în cîteve minute la un lac de un farmec cu totul deosebit. Ajuns pe malul lui ai impresia că ai intrat în lumea filmelor cu secvenţe din natura montană a Canadei.

Lacul, cu ape cînd verzui, cînd întunecate, este înconjurat de un brîu de jnepeni peste care-şi apleacă silueta în apă brazii seculari. Este un lac cu apă moartă, puţin adîncă şi cu fund turbos, ca şi malurile care însă te farmecă în zilele însorite. Este TĂUL DINTRE BRAZI. Revenind din nou în potecă, se mai fac pînă la lac încă 45 min. Total cabana Pietrele — lac Galeş, 2—2½ ore.

De la lacul Bucura, prin vîrful Peleaga — lac Peleaga, peste Şaua Păpuşii, trecînd pe la lacurile din Valea Rea, se fac 3—4 ore. De la cabana Baleia, prin Lănciţa şi Şaua Vîrfului Mare (4 ore), ajungi la lac după 5—5½ ore.

Pe tăpşanul înierbat dinspre evacuare se pot instala corturile. Seara, pe peretele stîncos din stînga lacului coboară spre odihnă caprele negre, pe care pescarul matinal le poate întîlni a doua zi dimineaţa chiar la marginea lacului.

3. BAZINUL RÎULUI BĂRBAT

Găzduieşte lacurile situate în partea estică a Retezatului, în căldările înalte ale afluenţilor de obîrşie ai Rîului Bărbat, la dreapta culmii Custura—Peleaga—Păpuşa.

Sînt în total şapte lacuri, dar numai patru dintre ele au fost luate în consideraţie pentru piscicultura. Sînt lacuri cu aspect mai puţin atrăgător decît cele descrise pînă acum, fiind aşezate în căldări fără verdele odihnitor al jepilor sau pajiştilor alpine, la peste 2 000 m altitudine.

TĂUL ŢAPULUI este aşezat în căldarea îngustă, suspendată ca o terasă şi terminată cu un baraj morenic, de sub Porţile Închise, la altitudinea de 2 130 m.

De formă alungită, lacul este orientat pe direcţia vest-est, avînd o lungime de 200 m, o lăţime de 130 m, o suprafaţă de 2,30 ha şi un volum de 70 000 mc apă. Adîncimea maximă este de 6 m, realizată spre mijlocul lungimii lacului, înspre versantul nord-estic.

Este alimentat de patru izvoare ce se strecoară prin grohotiş pe Hornul Ţapului şi pe versanţii de vest şi nord ai lacului.

La capătul îngust al lacului, înspre pragul glaciar, porneşte ascuns prin grohotiş un pîrîiaş firav ce iese la iveală după vreo 15 m, cu apă bogată, iar mai jos, cînd intră în pădurea de jnepeni, cade în cascade pînă la limita de sus a molidului, străjuită de cîteva exemplare de Pinus cembra.

Malurile îi coboară în pantă, fiind acoperite înspre sud şi spre evacuare de pajişti şi de cîteva ochiuri de jnepeni şi ienuperi. Caracteristic lacului îi este existenţa în partea de sud-vest a unei insuliţe înierbate, depăşind luciul apei cu aproape un metru, particularitate identică doar la Iezerul Mare din Cindrel. Apariţia ei se datoreşte unei avalanşe pornite din Hornul Ţapului şi oprită în lac, avalanşă ce a depus grohotiş, ridicînd fundul pînă deasupra nivelului apei. Dealtfel, în numeroase ierni, jumătatea dinspre vest a lacului primeşte pe maluri sau chiar în apă avalanşe de zăpadă.

Fundul coboară în pantă abruptă spre malul de nord şi se întinde lin în partea sudică a lacului şi în dreptul insuliţei. Condiţiile fizico-chimice ale apei lacului sînt asemănătoare cu ale celorlalte lacuri. La data de 25.VII. 1968, ora 12, la o temperatură a aerului de 14°C, apa avea 9,5°C (ca şi la data de 9.VIII.1976, ora 16,15), cu un conţinut de numai 7,6 mg/1 oxigen dizolvat şi un pH de 6,5. În apa lacului s-au găsit 10,6 mg/1 cloruri, avînd CBO5 destul de ridicat, de 6,3.

Lacul nu a fost înzestrat cu păstrăv pe cale naturală, iar popularea lui s-a făcut printre ultimele, dată fiind distanţa mare de transport şi dificultatea de aterizare cu elicopterul. La data de 26.VIII. 1972, o încercare de aterizare s-a soldat cu eşec, datorită timpului nefavorabil.

Lacul a fost populat însă tot pe calea aerului, la data de 29.IX.1977, cu puieţi de păstrăv indigen în vîrstă de 5 luni, crescuţi în topliţele de la Obîrşia Lotrului.

Din punct de vedere piscicol, lacul este gospodărit de Ocolul silvic Pui, cu sediul în comuna cu acelaşi nume, care va elibera şi autorizaţia de pescuit necesară. Dată fiind însă vîrsta tînără a faunei piscicole şi necesitatea de a-şi asigura natural perpetuarea speciei, autorizaţiile de pescuit se vor elibera cu zgîrcenie.

Lacul este accesibil din poteca Baleia-Pietrele, cu abatere din şaua Vîrfului Mare spre stînga, pe creastă, pînă la şaua din culmea Lănciţei. Din creastă pînă la lac, pe panta cu grohotiş, se fac 30 min.

De la Baleia, pe Lănciţa, prin vîrful Lacului (2 305 m) şi prin Şaua Lacului se ajunge la lac în 4½ ore.De la Lacul Mare din Valea Rea, urcînd spre Capul Văii Rele şi apoi pe Hornul Ţapului, se ajunge la lac în 1½ —2 ore.

De la cabana Pietrele pe lîngă lacul Galeş (2 ore), Şaua Vîrfului Mare (3 ore), Şaua Ţapului se fac pînă la lac 4—4½ ore.

TĂUL PĂPUŞII, denumit şi TĂUL ADÎNC, este situat în căldarea glaciară de sub Vîrful Păpuşa, la altitudinea de 2 160 m. Îşi desminte cea de-a doua denumire datorită adîncimii relativ mici, neega-lînd-o nici măcar pe cea a lacului vecin, Tăul Ţapului.

De forma unui fluture cu aripile desfăcute şi cu faţa îndreptată spre sud, lacul este orientat pe direcţia est-vest.

În lungime de 110 m, cu lăţimea maximă (la vest) de 80 m şi cea medie de 40 m, lacul are o suprafaţă de 0,40 ha.

Adîncimea maximă de 4 m este situată în partea de est, la 20 m de mal, nivelul lacului fiind însă variabil. La data de 25.VII.1968, la adîncimea de 4 m, nivelul era scăzut cu circa 30 cm. La secete mari, vîrful „aripii" drepte rămîne pe uscat complet.

Alimentarea, firavă, o are prin două izvoare ce se strecoară din versantul nord-vestic, dinspre Păpuşa, pe sub grohotiş, pînă aproape de lac, cu un debit de circa 20 l/sec. Evacuarea de suprafaţă lipseşte, ea făcîndu-se pe sub grohotişul barajului morenic înspre Rîul Bărbat, prin colţul,,aripii" stîngi. Înconjurat de grohotiş, malurile îi sînt formate din stînci golaşe, aşezate haotic în jurul lacului, ici-colo cu cîte un petic mic de verdeaţă. Pe flancul nord-vestic, în hornul ce dă naştere pe sub pietre izvorului de alimentare, zăpada se ascunde la umbra înălţimii versantului pînă tîrziu, în luna lui cuptor, dînd prin topirea sa prospeţimea apelor limpezi.

Fundul îi este acoperit cu blocuri de stîncă, iar la intrarea celor două izvoare, vegetaţia acvatică a prins putepe în mîlul împins pînă la 5 m de mal.

Privit de sus, în lac apar submers trei mici insuliţe; una din ele dînd „aripii" drepte forma fluturelui Ochi de păun. Temperatura apei izvoarelor este, datorită provenienţei lor din zăpezi, foarte scăzută (2,5°C) faţă de cea a lacului (6CC la 25.VII.1968, ora 13), apa avînd un pH surprinzător de ridicat — 7,8 şi un conţinut scăzut de O2, de 8,8 mg/1

Fig. 42 T. PĂPUŞIILacul a fost lipsit de faună piscicolă. O intenţie de populare la data de 21.VIII.1972 nu a putut

fi pusă în practică din cauza timpului nefavorabil.A fost însă populat la data de 29.IX.1977 cu puieţi de păstrăv indigen. Puietul provenit din

icre aduse de la păstrăvăria Dejani, a fost crescut aproape 5 luni în topliţele de la Obîrşia Lotrului, de unde a fost transportat auto şi apoi cu elicopterul sus la lac. Nu se cunoaşte situaţia actuală a lui.

În prezent lacul este oprit de la pescuit, iar după anul 1980 pescuitul se va face dirijat, pe măsura efectivelor ce vor supravieţui în acest lac gospodărit de Ocolul silvic Pui.

Accesul se face de la cabana Baleia pe muchia Lănciţu, prin şaua de sub vîrful Capul Văii Rele, într-un timp de 4½ ore.

Din şa sau din vîrful Păpuşa, se ajunge la lac în 30 minute. De la Tăul Ţapului pînă la lac, pe sub muchia Ţapului, prin grohotişul de la limita superioară a

jnepenişului, se face ¾—l oră.De la lacul Peleaga, pe un urcuş lin prin şaua Custurii, se fac pînă la lac l—l½ oră. Acelaşi

timp se face şi trecînd muntele spre est, peste şaua dintre Vîrful Păpuşa şi Vîrful Păpuşa Mică.De la Stîna de Rîu, pe poteca ce urcă în lungul Rîului Bărbat, pe lîngă cascada Ciumfu, prin

pădurea de molid şi printre zîmbri şi jnepeniş, se ajunge în căldarea Fundul Rîului şi apoi la lac, după un parcurs de 2½—3 ore, pe cel mai frumos traseu de acces.

De la lacurile Custurii, pe lîngă Şaua Custurii, se ajunge la lacul Păpuşa în două ore.LACUL CUSTURA MARE este aşezat în căldarea superioară a pîrîului Custurii, sub vîrful cu

acelaşi nume (2 457 m), înconjurat de un prag glaciar, la altitudinea de 2 155 m, altitudine mult controversată.

Orientat pe direcţia vest-est, lacul, de formă semicirculară, cu contur sinuos, are lungimea de 348 m, lăţimea maximă de 128 m, perimetrul de 865 m, un volum de 109 170 mc apă, la o suprafaţă de 2,80 ha şi o adîncime maximă de 9 m1.

Adîncimea maximă este localizată în flancul dinspre vîrful Custurii, cam la mijlocul lungimii lacului.

Este alimentat cu izvoare de adîncime cu un debit destul de redus, fapt care face ca în timpul toamnelor secetoase adîncimea apei să se micşoreze cu l—1½ m. În astfel de toamne pîrîul care pleacă din lac seacă complet, existînd o circulaţie slabă a apei prin grohotiş şi jnepeni spre lacul Custura Mică.

1 Cifre după I. Pişota, op. cit.

Malurile îi dau aspectul unui lac situat într-un ţinut arid, fiind abrupte şi fără vegetaţie în partea de sud (spre Custura) şi vest, şi bine acoperit de grohotiş spre sud-est, est şi nord, unde se înfiripă o vegetaţie săracă şi cîteva ochiuri de jneapăn. Sus, pe versantul dinspre vîrf, străjuieşte stînca masivă „Căciula Custurii", împlîntată straniu în haosul încremenit al blocurilor prăvălite cîndva din munte.

Fundul coboară brusc în partea dinspre Creasta Custurii (S) şi mai lin pe celelalte laturi.Apa primeşte un colorit viu în nuanţe diferite, după cum razele soarelui îl luminează în

totalitate sau îi proiectează în unde vîrfurile care-l mărginesc la înălţimi semeţe. În orele dimineţii, apa împrumută culori de opal, în cele ale amiezii cerul senin îi dă culoarea azurului, iar spre înserat se colorează în galbenul cenuşiu al versanţilor.

Din noiembrie pînă tîrziu în vară, lacul încremeneşte sub platoşa de gheaţă acoperită de zăpada groasă.

La data de 21.VIII.1972 ora 18,20, apa lacului înregistra temperatura de 8,5°C, iar la 10.X.1976 ora 12 — 9°C. Analizele fizico-chimice s-au efectuat în lacul de jos. Conţine periodic o faună exogenă foarte abundentă.

Lacul a fost lipsit de faună piscicolă. La data de 21 august 1972 au fost introduşi în lac, transportaţi cu elicopterul de la Oaşa, păstrăvi indigeni în vîrstă între 1½ şi 2½ ani (16—18 cm).

O verificare efectuată la 4 ani de la populare (10.X.1976) a găsit lacul plin de păstrăvi de diferite dimensiuni, ei reproducîndu-se (deşi lacul nu are izvoare) ferit de năpasta braconierilor.

La aceeaşi dată s-a identificat pe malul lacului un pescăruş-mierlă de pîrîu (Cinclus aquaticus), fapt nemaiîntîlnit la o altitudine atît de ridicată decît la Iezerul Parîng, la altitudinea de l 900 m.

Lacul este gospodărit din punct de vedere piscicol de către Ocolul silvic Pui, care eliberează şi autorizaţiile de pescuit necesare. Este accesibil de la capătul drumului forestier de pe Lăpuşnicul Mare (14 km de la Gura Apei), pe la Gura Bucurii (l oră), prin Şaua Plaiului Mic (1½ ore), pe sub vîrful Custurii, prin şaua Mării situată la est de vîrf, timp de mers 4—4½ ore coborîşul din şa luînd doar 20 min.

De la Stîna de Rîu, pe Rîul Bărbat, pînă la gura pîrîului Ciumfu şi în sus, pînă la cascada încîntătoare a Ciumfului (potecă marcată) şi apoi pe poteca ciobănească pînă la lacul Ciumfu Mare se fac 1½ oră. De aici, urmărind pîrîul Custurii şi trecînd pe la lacul Custura Mică, se ajunge sus, la Custura Mare, după un parcurs total de 2¼ —2½ ore.

De la lacul Peleaga, prin Şaua Custurii, se fac 2 ore.De la Cabana Baleia, trecînd pe la Stîna de Rîu, cascada Ciumfu, lacul Custura Mică, se

ajunge la lac în 5—6 ore.De la cabana Buta, prin şaua Plaiului Mic (l oră), pe sub vîrful Custurii, Şaua Mării (2½ ore)

se fac pînă la lac 2¾—3 ore.LACUL CUSTURA MICĂ este aşezat în cea de-a doua căldare glaciară a Custurii într-un

peisaj mai arid decît al celui mare, la altitudinea de 2 135 m.De formă alungită spre direcţia vest-est, lacul are o lungime de 115 m, o lăţime maximă de 81

m şi un perimetru de 368 m. În suprafaţă de 0,80 ha, lacul are adîncimea maximă de 7,5 m şi un volum de 20 545 mc de apă1. Adîncimea mare se înregistrează la mijlocul lacului.

Alimentarea cu apă este asigurată de izvoare subterane cu debit redus, infiltrate pe sub grohot din lacul mare de sus; la suprafaţă există un singur izvoraş cu apă rece şi debit redus (2 l/sec.) ce iese la iveală chiar din malul lacului, la mijlocul laturii nordice. Evacuarea este şi ea firavă, printr-un pîrîiaş cu un debit de 5—10 l/sec, care alimentează lăcuşorul situat la cîteva zeci de metri mai jos — TĂUŢUL CUSTURII, pîrîiaş care în toamne secetoase se ascunde sub grohotiş apărînd numai la ieşirea din Tăuţ.

Malurile, acoperite de grohotiş, coboară lin spre luciul apei. Cîteva ochiuri de jnepeni s-au fixat pe pragul care-l separă de lacul mare şi pe malul nordic, fiind la adăpost de vînturi şi lumină. În peisajul dezolant din jur, albastrul apei pare ireal de viu şi îndulceşte cenuşiul căldării, făcîndu-l plăcut privirii. Fundul coboară în pantă uniformă pe tot conturul lacului.

Temperatura apei este influenţată direct de cea a aerului şi de starea atmosferică, ea fiind destul de scăzută datorită expoziţiei nordice. La data de 21.VIII.1972, temperatura apei la suprafaţă înregistra 8,5°C la ora 18 şi 8°C în ziua de 10.X.1976 la ora 12, ambele zile fiind însorite.

Analizele fizico-chimice făcute în august 1972 au scos în evidenţă o apă cu proprietăţi asemănătoare majorităţii lacurilor: pH — 6,6, O2 — 10 mg/1, CO2 — 3,5 mg/1, alcalinitate — O, duritate totală: 2 grame germane.

Lacul a fost lipsit de populaţie piscicolă. La data de 21.VIII.1972 un elicopter Alouette III şi-a luat zborul de la Oaşa ducînd într-un hidrobion păstrăv indigen prins din Valea Frumoasei. Printre

1 După I. Pişota, op. cit.

vălătucii de ceaţă, o încercare de aterizare în căldările din Fundul Rîului Bărbat a dat greş şi astfel păstrăvii destinaţi populării Tăului Ţapului şi al Păpuşii, au coborît pe malul Custurii Mici.

Au fost introduse cu grijă exemplare de diferite dimensiuni, aproape dublu ca număr faţă de lacul mare, ceaţa deasă ce a învăluit lacul aducînd confuzie în rîndul celor ce au poposit pentru prima dată în izolata căldare a Custurii.

Operaţia s-a desfăşurat incongnito, iar de existenţa peştilor în cele două lacuri n-au luat cunoştinţă nici măcar ciobanii stînelor din împrejurimi porniţi cu o zi înainte spre vale.

Păstrăvii au avut linişte, la adăpostul neştiinţei braconierilor; patru ani mai tîrziu, cînd am sosit din nou pe malul lacului, se plimbau cîrduri, cîrduri, privind parcă curioşi la oamenii ce-i urmăreau cu priviri de zîmbet din imediată apropiere.

Ca şi lacul mare, Custura Mică este gospodărit de Ocolul silvic Pui, care eliberează şi autorizaţia de pescuit necesară.

Lacul este accesibil pe traseele indicate pentru Custura Mare.Cel mai frumos traseu este însă cel ce pleacă de la capătul drumului forestier (Cabana IF

Corea) în sus, pe Rîul Bărbat, pe la Lănciţa (2½ ore) prin Stîna de Rîu (5—5½ ore) şi de aici, intrînd în poteca ce coboară dinspre Baleia (triunghi albastru), pe care o urmăreşte pînă în poiana de la gura pîrîului Ciumfu, unde urcă sus pentru ca drumeţul să admire căderea ameţitoare a apelor peste stîncile înalte de 100 m străjuite de departe de jnepeni şi zîmbri (5½—6 ore). În spate se văd căldările din Fundul Rîului, unde stau ascunse deasupra căderilor de apă, cele două lacuri străjuite de vîrfuri semeţe: Păpuşa şi Tăul Ţapului. Urqă apoi pe poteca ciobănească pe la Stîna Berbecilor şi, ţinînd în continuare firul pîrîului, ajunge la lacul încă necercetat CIUMFU MARE (6½—7 ore), situat în cea mai de jos căldare a Custurii. De aici pînă la lacul Custura Mică nu mai sînt decît 30— 40 min. Timp de mers de la capătul DF Rîul Bărbat pînă la lac Custura Mică — 7—8 ore. De la lacul mic pînă la cel mare se fac 10 minute.

4. BAZINUL JIULUI DE VESTÎn masivul denumit Retezatul Mic stă ascuns sub creasta dintre vîrfurile Buta (l 971 m) şi

Drăgşanu (2.088 m) un singur lac, LACUL BUTA, cuibărit în căldarea de la obîrşia pîrîului cu acelaşi nume, la altitudinea de l 720 m, fiind prin aşezarea sa lacul alpin din Retezat cu cea mai joasă altitudine.

De formă aproape dreptunghiulară, orientat pe direcţia sud-vest — nord-est, lacul are o lungime de 75 m şi lăţime maximă de 48 m, cu un perimetru de 219 m. În suprafaţă de 0,30 ha şi ou o adîncime maximă de 4,5 m dispusă înspre latura de nord-est, lacul realizează un volum de 6 145 mc apă1. Malurile îi sînt acoperite de pajişti şi mici pereţi de stîncă, deasupra cărora străjuieşte o adevărată pădure de jnepeni.

Fundul coboară lin aproape pe întreg conturul lacului, lăsîndu-se apoi brusc în dreptul emisarului pentru a realiza adîncimea maximă.

Lacul a. fost lipsit de peşte, popularea lui făcîndu-se doi ani la rînd, respectiv la 30.V.1962 şi 4.VII. 1963, cînd s-au introdus puieţi de păstrăv indigen de o lună şi de trei luni, produşi la fosta păstrăvărie Gura Lolaia de pe Jiul ardelean.

Lacul este accesibil atît din Valea Jiului cît şi din masivul Retezatul mare sau cel al Vulcanului.

Din Jiul de Vest, de la cabana Cîmpu lui Neag, o şosea auto urcă pînă la cabana Buta, pe la Gura Văii Mării (3,5 km) prin cătunul La Fînaţe (8 km), după 13 km. De la cabană pînă la lac se fac 40 min. pe poteca marcată. Traseul poate fi făcut pe jos, pe Ia Gura Văii Mării (45 min.) — Gura Văii Buta (l oră), pe lîngă cheile Butei pînă în cătunul La Fînaţe, unde se intră în şoseaua forestieră după un parcurs total de 2 ore. Mai sînt apoi 5 km pînă la cabana Buta şi 40 min. pînă la lac.

De la capătul drumului forestier de pe Lăpuşnicul Mare (14 km de la Gura Apei), pe la Gura Bucurii (1—1¼ oră), prin şaua Plaiului Mic (l3/4—2 ore) cabana Buta (2½—3 ore), se fac pînă la lac 3—3½ ore.

De la lacul Bucura prin Gura Bucurii — şaua Plaiului Mic — Cabana Buta, se ajunge la lac după 3— 3½ ore.

De la păstrăvăria Tismana, ieşind pe la schitul Cioclovina, prin muntele Păltinei (4½ ore) muntele Boul, şaua „La Suliţă" (8 ore), muntele Sârba, pasul Cerna—Jiu, Poiana Gura Sârbei, casa de vînătoare Cîmpuşel, 9 ore. De aici, pe drumul forestier ce urmăreşte Valea Jiului pînă la Gura Văii Mării şi apoi în sus spre Buta, se poate merge cu o ocazie. Cazare pentru noapte la casele Cîmpuşel.De la Casa de vînătoare Cîmpuşel pe creasta Muntelui Godeanu — urcînd pe pîrîul Cheia Scocului în şaua Găuroane (2 ore) prin şaua Stănuleţii Mici (3 ore) — izvorul „La Bolboroşi" (4 ore), Muntele

1 După I. Pişota, op. cit.

Drăgşanu — şaua Plaiului Mic (5½ ore) - cabana Buta (6½ ore), - lac Buta 7 ore.Pentru pescarii de păstrăvi cele aproape 30 de lacuri purtătoare de săgeţi vii în undele lor sînt

în plus speranţa unor clipe de desfătare ce nu pot fi gustate decît de cei ce au fost hărăziţi de la natură cu un dar fără preţ — cel al dorinţelor şi emoţiilor pescăreşti.

Rîul Mare, cu cele trei mari pîraie care îi dau naştere: Lăpuşnicul Mare, Lăpuşnicul Mic, Branul şi Rîul Şes, este încă şi astăzi un adevărat rai al pescarilor de păstrăvi şi lipan. Peste tot, la buza bolovanilor din mijlocul albiei, în coturile în care apa săpînd adînceşte cotloane, în bălţile adînci şi în bulboanele de la marginea cascadelor, precum şi în plasele dintre repezişuri, stau la pîndă păstrăvii sau lipanii săgetînd după musculiţele ce se zbat în zbor pe luciul apei sau făcînd salturi de acrobat, cînd serile calde aduc pe sub ramurile pădurii aplecate deasupra apei roiuri de gîze mînate de rostul perpetuării speciei.

Abundenţa păstrăvului şi a lipanului în apele bazinului atrage în fiecare an tot mai mulţi pescari de salmonide. Loc de cazare le oferă cabana turistică şi cea de vînătoare de la Gura Zlata şi campingul de la Gura Apei. Un cort însă rezolvă lipsa unui pat în plin sezon turistic, cînd cabanele sînt suprasolicitate.

Rîul Mare şi apele lui pline de farmec mai aduc zîmbete şi lumini în privirile celor ce poposesc cu undiţa pe marginea apelor lui ce curg din vremuri de demult. Noul îşi va pune însă amprenta şi în valea care adună an de an tot mai mulţi turişti montani.

Păstrăvii, liniştiţi după exploziile ce cu un deceniu în urmă croiau drum îngust înlocuind poteca de picior, azi se ascund din nou în adăpostul dulbinelor adînci. Dinamita tulbură din nou liniştea codrilor şi a apelor ce curg de la Gura Apei în jos. La Gura Apei se scriu azi ultimele pagini ale vieţii rîului ce a dat sutelor de generaţii de turişti şopot de linişte şi veselie, iar miilor de pescari, satisfacţii fără preţ. Captiv, va ieşi la lumină din inima muntelui abia „La Greblă" pentru a dă şi el lumină aşezărilor din multe colţuri ale ţării.

Sus, în versantul drept al Rîului Mare, se întinde prin văi şi peste culmi primul parc naţional cuprinzînd, din anul 1935, o suprafaţă de 13 000 ha. În bazinul Zlătuiei a fost construită în anul 1955 o zonă ştiinţifică a parcului, acoperind suprafaţa de l 800 ha, importantă din punct de vedere botanic, forestier, faunistic şi geomorfologic.

Parcul naţional adăposteşte o bogată faună de mamifere care se dezvoltă la adăpostul pădurilor şi al jnepenilor. Aici pot fi întîlniţi ursul (Ursus arctos), rîsul (Lynx lynx), lupul (Canis lupus). Dintre răpitori, pisica sălbatică (Felis silvestris) şi jderul (Mar-tes martes), iar dintre mamiferele paşnice capra neagră (Rupicapra rupicapra), mistreţul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus) şi cerbul (Cervus elaphus). Dintre păsări se întîlnesc cîteva specii din ce în ce mai rare în munţii noştri: pajura (Aquila chrysaetos) şi acvila imperială (Aquila heliaca).

Nevertebratele sînt reprezentate printr-un număr de 923 specii de lepidoptere, din care patru endemice, numeroase coleoptere, Ortoptere, trichoptere, miriapode şi filopode. Trăiesc în rezervaţia ştiinţifică şi două specii de vipere: vipera comună (Vipera berus) şi vipera cu corn (Vipera ammodytes).Retezatul adăposteşte un număr aproximativ de 320 specii de plante, din care 14 sînt endemisme proprii Retezatului, în majoritate din genul Hieracium şi Poa. Mîndria Retezatului o constituie zîmbrul, relictul glaciar care a găsit refugiu în căldările presărate cu ochiuri de cristal, formînd uneori adevărate grupuri în care vegetează împreună cu jneapănul (Pinus montana).

Numeroase sînt iezerele care stau ascunse în căldările rezervaţiei. Zona ştiinţifică a parcului naţional este brăzdată de apele Zlătuiei, care adună izvoare de pe întinderea căldărilor mărginite de creasta care lasă în jos Vîrful Picuiului (l 824 m), trece prin cel al Retezatului (2 485 m), se opreşte în Vîrful Bucurii (2 439 m) şi o ia spre Rîul Mare prin vîrfurile: Judele (2 400 m), Şesele (2 323 m), Zănoaga (2 262 m), coborînd prin cel al Aradeşului (2 096 m) la Gura Zlata.

Distrugerea vegetaţiei din golul alpin prin arderea jnepenului, păşunatul excesiv cu efect şi asupra impermeabilizării solului prin bătătorirea lui, dezagregarea stratului superficial de sol şi a rocilor, în urma gerurilor puternice, au favorizat şiroirea şi acţiunea de spălare a solului, care au provocat degradări începînd din golul alpin.

Precipitaţiile abundente, asociate uneori cu o topire bruscă a zăpezilor, precum şi ploile prelungite din sezonul de primăvară provoacă anual viituri cu caracter catastrofal atît asupra albiilor, a fondului forestier, cît şi asupra terenurilor din lunca majoră a rîurilor şi a aşezărilor omeneşti.

În acest context fizico-geografic, grija pentru păstrarea, ameliorarea şi ocrotirea pădurii, a faunei şi florei munţilor Retezat şi valorificarea raţională a potenţialului economic al acestei regiuni, care constituie un tezaur naţional, se impune de la sine. De toate aceste aspecte urmează a se ţine seama cu ocazia amplelor lucrări hidroenergetice, în cele de zonare a pădurilor şi de corectare a torenţilor ce se execută actualmente în regiune.

Urmărindu-se păstrarea intactă a rezervaţiei ştiinţifice din parcul naţional, apele Zlătuiei urmează să fie lăsate să curgă ca şi pînă acum, libere, în drumul lor hărăzit de natură, în timp ce toate

celelalte ape ale Rîului Mare vor fi puse în slujba omului, să dea lumină uzinelor şi fabricilor şi rod ogoarelor din Ţara Haţegului. Grija conducerii de stat pentru conservarea naturii şi pentru păstrarea nealterată a unor comori naturale s-a materializat şi aici, la Rîul Mare, unde o parte din apa zăgăzuită la Corciova va fi lăsată să curgă prin albia rîului pentru a menţine viaţa acestuia. Sacrificiul ce se face astfel pentru protecţia mediului înconjurător apare cu atît mai mare cu cît se ştie că fiecare metru cub de apă care nu intră în uzină reprezintă tot atîţia kilovaţi energie pierdută. Să fie însă aşa şi nu altminteri !

În inima Retezatului se poate ajunge urmînd mai multe trasee care au fost prezentate mai în amănunt la descrierea lacurilor. Accesul spre masiv poate urma mai multe căi:— Urcînd pe Jiul Românesc de la Lupeni prin Cîmpu lui Neag, întîlnim o modernă cabană turistică

încăpătoare şi bine aprovizionată. De aici pînă la cabana Buta, prin Valea Mării, cătunul Fînaţe, ajungi în 3½—4½ ore de mers pe şoseaua forestieră sau pe scurtăturile ce brăzdează numeroase fîneţe. Un mijloc auto rezolvă mult mai simplu distanţa de 13 km dintre Cîmpu lui Neag şi Buta. De la cabana Buta, în 3—3½ ore de drum, atingi lacul Bucura, situat în inima masivului.

— Turiştii care urcă frumoasa vale a Bistrei Mărului, după un răgaz de o noapte în staţiunea Poiana Mărului, trec peste Şaua Iepii şi, coborînd pe neasemuita vale a Rîului Şes, ce va rămîne şi pe mai departe în sălbăticie, sosesc la campingul Gura Apei, situat la 997 m altitudine, pe malul Rîului Mare, după ce au parcurs un drum de aproape o zi (9—10 ore).

— Turiştii ce coboară în staţia C.F.R. Pui, dacă au la îndemînă un mijloc de locomoţie, pot urca cu maşina trecînd prin satele Rîu-Bărbat şi Hobiţa, pînă sus, la cabana Baleia, situată sub golul alpin, la l 410 m altitudine, în partea de vest a masivului, la 24 km de DN 66 Petroşani—Haţeg.

— Tot din staţia Pui, prin Hobiţa, turiştii îşi pot urma drumul cu camioanele care transportă materiale lemnoase, pe frumoasa vale a Rîului Bărbat pînă în dreptul „Cutei Găerului" (18 km), unde şoseaua forestieră se termină şi lasă loc potecii ce urcă pe malul drept al rîului spre a poposi o clipă la Stîna-de-Rîu. De aici urcă prin golul alpin, către pîrîul Ciumfu, vîrful Custurii sau cel al Păpuşii, spre a întîlni celelalte poteci din masiv, care vin fie de la Buta, fie de la Baleia. Este drumul ales de pescarii care îşi pot avînta muştele pentru păstrăvi în Rîul Bărbat, tot lungul potecii pînă la Stîna-de-Rîu.

— Din satul Ohaba-de-sub-Piatră, trecînd prin Sălaşu de Jos şi Sălaşu de Sus, în lungul Văii Mălăieşti şi apoi a Nucşorului, un drum comunal iese la capătul comunei Nucşoara (8 km). De aici un drum forestier urcă pînă la cascada Cîrnic-Lolaia (18,5 km din DN 66). Din Haţeg, pe acest traseu circulă pe timp de vară o cursă pentru turiştii ce urcă în masiv. O potecă turistică continuă drumul în lungul văii Pietrile (Nucşorul) şi iese după o oră la cabana turistică cu acelaşi nume.

— Drumul ales însă de majoritatea celor ce urca în Retezat este cel care pleacă din Cîrneşti (de la km 61 al DN 68 Haţeg—Caransebeş), trece prin Clopotiva şi iese în Rîul Mare la Greblă, de unde urmăreşte valea prin Gura Zlata şi Gura Apei şi se opreşte din sus de Rotunda, la Pîrîul Drăgşanului, după ce, în lungul văii, s-a călătorit 40 km. La Gura Apei trimite un drum forestier pe Rîul Şes şi altul pe Lăpuşnicul Mic.

De la Drăgşanu, continuă o potecă de picior, ce la Gura Bucurii, mai sus de cascadă, se împarte pentru a merge spre dreapta la Lacul Buta, înainte pe Lăpuşnicul Mare la lacurile Peleguţa şi Peleaga sau la stînga la lacurile din căldarea Bucurii, lacuri care trimit mulţime de ape în Lăpuşnicul Mare.

XV. Munţii Ţarcu-Godeanu

1. BAZINUL RÎULUI MARE (VERSANTUL STÎNG)

Lacurile de aici sînt situate la altitudini ce nu ating 2 000 m, fiind aşezate în căldările afluenţilor de obîrşie ai Lăpuşnicului Mic, rîu care se uneşte cu Lăpuşnicul Mare la Gura Apei. Un singur lac este tributar Lăpuşnicului Mare (Borăscu) şi unul Rîului Mare în zona lui mijlocie.

În total sînt circa 20 lacuri, majoritatea lor avînd însă suprafeţe sau adîncimi mici (Tăul Lucios, lacurile Berhinei etc.). În urma unor măsurători, doar trei dintre ele s-au dovedit apte pentru viaţa piscicolă.

LACUL BORĂSCU MARE, denumit impropriu şi Zănoaga Lungită, este situat la altit. de l 855 m, în căldarea glaciară de la obîrşia pîrîului Borăscu Mare, afluent al Lăpuşnicului Mare mai sus de Gura Apei.

De formă aproape dreptunghiulară, orientat pe direcţia vest-est, lacul are lungimea de 100 m şi lăţimea mare de 40 m, realizînd o suprafaţă de 0,35 ha. Se mai adaugă cele două lăculeţe mici dinspre evacuare, care în primăverile umede fac corp comun cu lacul. Adîncimea maximă de 3,5 m se realizează la mijlocul lacului (7.VI.1967).

În lac intră dinspre culme (vest), în colţul din dreapta, un pîrîiaş care are viaţă doar pînă în luna august cînd obişnuit seacă. Dealtfel şi nivelul lacului scade în lunile secetoase cu 0,5—l m. Evacuarea apei se face prin colţul de sud-est al lacului, emisarul avînd un debit de 5 l/ sec., cu care intră în lăculeţul din dreapta, de jos.

Malurile coboară lin (excepţie parţială cel vestic) şi sînt înierbate. Spre evacuare apar trei ochiuri de jnepeniş, acesta fiind instalat şi pe botul din stînga alimentării.

Fundul coboară lin, înconjurat la margine de un brîu de pietre, inundat primăvara şi este acoperit de un strat fin de mîl. Datorită transportului de suspensii din larga căldare înierbată şi adîncimii relativ reduse, apa lacului are o culoare verde, ca şi cea a lacului Şureanu din Munţii Sebeşului şi a Tăului Cîrligului l din Retezat.

Lacul a fost lipsit de populaţie piscicolă, fiind populat la 7.XI.1967, cînd au fost transportaţi cu elicopterul şi introduşi în lac puieţi de păstrăv indigen de dimensiuni cuprinse între 3—10 cm, proveniţi din icre aduse din Austria.

Astăzi lacul este populat cu păstrăv, acesta găsind aici hrană din abundenţă. Situaţia efectivelor devine critică în iernile lungi, geroase, cînd alimentarea îngheaţă, iar suprafaţa apei se acoperă de un strat gros de zăpadă care împiedică regenerarea oxigenului dizolvat (la data de 7.XI.1967 ora 15 lacul avea temperatura de 4°C).

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Retezat, care eliberează şi autorizaţia de pescuit.La intrarea pîrîului Borăscu Mare în pădurea de molid şi fag, pe pereţii abrupţi din stînga lui,

în plină zonă forestieră, vegetează în buchete, ce pot fi admirate de aproape, floarea de colţ (Leontopodium alpinum). O staţiune de floare de colţ se întîlneşte pe stîncile din faţa Stănuleţilor şi pe vîrful Fetii de deasupra Gurii Apei.

Lacul este accesibil pe poteca nemarcată care pleacă de la cabana Gura Apei pe Izvorul Stînii (primul afluent pe stînga al Branului în sensul urcuşului), trece pe la stîna din Borăscu Mare, iese la vîrful Borăscu Mare şi coboară în stînga, la lac, după un parcurs de 3 ore.

Un traseu mai lung dar foarte frumos, cu perspective spre Ciucevele Cernei şi spre masivul Godeanului, este cel de la Luncile Berhinei situate în valea Lăpuşnicului Mare, mai sus de casa de vînătoare Rotunda. Urcuşul se face pe sălbatica vale a Paltinei şi apoi pe Galbena, ce iese în curmătura cu acelaşi nume (2 ore), de unde, prin vîrful Galbena, pe culmea ce separă Lăpuşnicul Mic de cel Mare, mergînd spre vîrful Borăscu Mare, se ajunge la lac după un parcurs total de 3½ ore.

LACUL SCĂRIŞOARA, denumit de ciobani BORĂSCU MIC, confundat uneori cu lacul Scurtele, este situat la obîrşia pîrîului Scărişoara, unul din izvoarele principale ale Lăpuşnicului Mic, la altitudinea de l 935 m.

Este aşezat aproape de creasta care separă bazinul Cernei de cel al Rîului Mare Retezat, în apropierea vîrfului Micuşa (2 175 m) şi constituie cel mai mare lac al masivului Godeanu.

De formă aproape ovală, aducînd cu un rinichi datorită pintenului scurt care înaintează din partea dreaptă (sud), orientat de la vest spre est, lacul are lungimea de 128 m şi lăţimea maximă de 77 m, însumînd o suprafaţă de 0,85 ha.

Adîncimea maximă realizată, pe linia mediană a lungimii, este de 2 m.Alimentarea i-o constituie un izvor de suprafaţă cu debit redus situat pe malul vestic al lacului,

opus evacuării. Emisarul iese din lac în partea de nord-est, străbătînd pragul glaciar prin despicătura tăiată adînc de-a lungul timpului, cînd lacul avea o suprafaţă şi îndeosebi o adîncime mult mai mare. Debitul emsiarului variază între 10 l/sec. (8.VI.1967) şi 2 l/sec. (31.VIII.1980), ceea ce scoate în evidenţă existenţa unor izvoare de fund. Malurile destul de line sînt înierbate, grohotişul apărînd doar pe pragul glaciar punctat sus cu cîteva căciuli de jnepeniş.

Fundul coboară brusc pe tot conturul lui, dînd impresia unui lac de mare adîncime. Datorită stratului fin de mîl existent, apa este puţin tulbure.

Lacul a fost lipsit de faună piscicolă pînă la data de 31.X.1930, cînd au fost introduşi în apele sale puieţi de păstrăv indigen de l an crescuţi în topliţele de la Izvorul Cernei.

Fiind expus razelor solare, apa, puţin adîncă, cu pH slab acid (5,5), se încălzeşte vara mult (17°C la 31.VIII.1980 ora 15,30), iar iarna îngheaţă puternic.

Fig 43. MUNŢII ŢARCU-GODEANUUn mic baraj din material local făcut în îngustimea ieşirii apei din lac i-ar ridica simţitor

adîncimea şi ar da siguranţă de supravieţuire faunei piscicole în timp de ierni geroase şi cu zăpezi mari.Lacul este uşor accesibil din Valea Cernei, din versantul drept al lacului de acumulare Valea lui Iovan, pe Plaiul ciobănesc al Bulzului ce şi-a modificat actualmente punctul de plecare, cel vechi fiind inundat de apele lacului.

Urcuşul începe astăzi de la capătul drumului forestier din Valea lui Iovan pe la stîna Bulzului (30 min.), „Bisericile din Bulz" (l oră) şi iese în creastă aproape de Şaua Mîţului, în poteca turistică, după un parcurs de 2½—3 ore. De aici se coboară spre dreapta, uşor, la lac în 30 min. Lipsa marcajului

te îndeamnă să fii foarte atent spre a nu coborî în căldarea din pîrîul Mîţului sau a Scurtelor, îndeosebi pe timp de ceaţă.

Din Lăpuşnicul Mare, de la luncile Berhinei, pe plaiul Galbena, prin vîrful Galbena (2 126 m), la stînga pe culme, pe sub vîrful Micuşa (2 175 m) prin şaua Scărişoara se fac 4½—5 ore de mers.

De la Gura Apei pe Izvorul Stînii, pe sub vîrfurile Borăscu, Galbena şi Micuşa se ajunge la lac după 4—5 ore. Acelaşi timp se realizează de la Gura Apei pe Culmea Branului şi prin pîrîul Mîţului.

LACUL GUGU este aşezat în căldarea glaciară de sub abruptul vîrfului Gugu (2 291 m), la altitudinea de l 990 m. De formă ovală neregulată, cu o prelungire în partea evacuării, lacul are lungimea de 100 m, cu lăţimea maximă de 70 m, realizînd o suprafaţă aproximativă de 0,40 ha.

Adîncimea maximă a fost apreciată la 3,5 m, neputînd fi însă măsurată cu precizie.Malurile pline de grohotiş şi pintenul glaciar din stînga evacuării sînt acoperite cu cîteva

pîlcuri izolate de jnepeni, cu lespezi instabile şi blocuri de stîncă măcinate pînă aproape de emisar. Lacul are în apropierea acestuia un tăpşan înierbat.

Fundul coboară în pantă pînă spre mijlocul lacului, oglindind pînă spre adîncime întunecatele contururi ale pîlcurilor de jepi. Apa scaldă pietrele de pe margini, parte din ele rămînînd în soare atunci cînd nivelul apei scade; fundul îi este acoperit de un strat subţire de mîl. Alimentarea o are de la un izvor ce se strecoară dispre Gugu în latura stîngă a lacului, iar evacuarea înspre lacul mic de jos, prin bucla ce o formează spre nord-vest.

Lacul are o apă cu temperatură scăzută, datorită expoziţiei umbrite a lui. La 8. XI. 1967, ora 8,30, era de 3°C. Nu a mai fost studiat pînă la data actuală de nici un alt hidrolog sau geograf.

Lacul a fost lipsit de faună piscicolă şi a fost populat la data de 9. XI.1967, cînd s-au introdus puieţi de păstrăv indigen din icre aduse din Austria. Nu se cunoaşte situaţia actuală a efectivului piscicol introdus în lacul gospodărit de Ocolul silvic Retezat.

Este accesibil de la Gura Apei pe muchia, care coboară din stînga Lăpuşnicului Mic. Urcuşul pînă la golul alpin prin pădure este puţin mai dificil. Panorama ce se deschide apoi în faţă, spre vîrfurile Branu, Gugu şi Moraru, te răsplătesc pentru efort. Ţinînd culmea pînă în şaua dintre vîrful Branu (2 031 m) şi vîrful Gugu şi apoi lăsînd la stînga o muchie priporoasă, se coboară prin căldarea largă spre lacul ce apare privirilor în faţă, departe, spre dreapta. Timp de mers, 4—5 ore.

De la lac se poate ajunge la Gura Apei pe un traseu paralel cu cel indicat anterior, coborînd pe lîngă zîmbri şi printre jnepeni, trecînd apoi pe la stîna lui Iancu şi intrînd în traseul iniţial la marginea pădurii pentru a coborî la Gura Apei, după 2½-3 ore de drum.

LACUL NETIŞ este situat în masivul Ţarcu, la obîrşia pîrîului Netiş, denumit şi pîrîul Pietrii, afluent de stînga al Rîului Mare, la jumătatea distanţei dintre Gura Apei şi Gura Zlata.

Amplasat în vasta căldare glaciară dintre vîrful Bloju (2 165 m) şi vîrful Custurii (2 093 m), la altitudine de l 945 m, lacul are o formă trapezoidală. Este orientat în direcţia vest-est, avînd o lungime de 170 m, o lăţime de 100 m şi realizînd o suprafaţă de 1,10 ha. Adîncimea maximă, măsurată pe mediana din dreptul emisarului, este de 3 m, aflîndu-se la jumătatea de vest a lacului, aproape de malul emisarului. Alimentarea îi este asigurată de zăpezile ce persistă pînă tîrziu, în iulie, cînd lasă loc unui izvor ce intră în lac venind din lăcuşorul situat pe treapta superioară vestică a circului. Evacuarea o are la mijlocul laturii de nord, prin pajiştea ce înconjoară lacul pe trei părţi.

Malurile coboară în pantă lină, exceptînd cel sudic în care sosesc prăvălindu-se de sub vîrful Custurii stînci sfărîmate în grohot. Un pîlc de jnepeni şi-a înfiripat rădăcinile printre grohotiş luînd umezeală chiar din oglinda lacului. Alte cîteva pîlculeţe stau străjeri pe malul estic şi sus pe cel vestic, dînd notă mai veselă lacului.

Fundul, acoperit de cîteva bucăţi mici de stîncă, se lasă accentuat spre mijloc fiind presărat cu un strat de mîl brun. Apa este puţin tulbure şi de culoare verde.

Ca şi lacurile masivului Godeanu, lacul Netiş are nota caracteristică a căldărilor mai puţin sălbatice, înierbate şi ici-colo cu cîte o căciulă de jnepeni, grohotişul coborînd din creastă de obicei pe un singur versant al lacului.

Fig 44. T. NETIŞCu toate că alimentarea de suprafaţă este slabă, emisarul său are la ieşire un debit destul de

puternic: 100 l/sec., pînă la sfîrşitul topirii zăpezii şi de 50 l/sec, în timp de toamnă călduroasă.Diferite temperaturi ale apei (4,5° la 8.XI.1967 ora 11; 8°C la 4.VI.1971 ora 15; 11°C la

7.VIIL1974 ora 11,30), alături de un pH de 6,7 şi un conţinut de 11 mg O2/l, indică un lac bun pentru păstrăvi.

A fost populat la data de 8.XI.1967 cu puieţi de păstrăv indigen proveniţi din icre aduse din Austria. La data de 7.VIII.1974 lacul era bine populat, păstrăvii avînd între 26 şi 35 cm şi respectiv 180— 410 g/buc.

Lacul poate fi abordat de la păstrăvăria Poiana Mărului, pe valea Bistrei pînă la confluenţa cu pîrîul Peceneaga (% oră); de aici, pe poteca de vînătoare care iese prin poiana Fagii Rari (2 ore), urcă

sus în vîrful Bloju (2 165 m — 3!/2 °re) şi coboară apoi la lac în 4 ore de drum fără oprire. Un alt traseu, tot cu acelaşi punct de plecare, urcă de la confluenţa pîrîului Bloju cu Bistra

Măru (5 km drum forestier) pe pîrîul Bloju (5 km drum de tractor) şi trece pe la cabana de vînătoare cu acelaşi nume, situată la 20 min. de la capătul drumului de tractor. De la cabana de vînătoare pînă la stîna Bloju se fac 20 min., pînă în vîrful Bloju l½ oră, iar pînă la lac 2 ore. De la gura pîrîului Bloju pînă la lac se fac în total 3½—4 ore.

De la Gura Apei, pe Rîul Şes, Corciova, Şaua Iepei se ajunge la lac în 3½—4 ore.

2. BAZINUL BISTRA ARDEALULUI

Bazinul Bistra Ardealului are un singur reprezentant: LACUL BISTRA, denumit local LACUL IEZER. Este situat în căldarea glaciară de sub vîrful de întretăiere a celor două culmi ce încadrează bazinul Bistrei (culmea Cununii şi cea a Dealului Negru) în apropierea vîrfului Pietrii (2 192 m), la altitudinea de l 940 m.

Orientat pe direcţia est-vest, are lungimea de 146 m şi lăţimea maximă de 81 m, iar adîncimea mare de 7 m, localizată spre mijlocul lungimii, înspre malul sudic. Suprafaţa în lunile cu nivel normal al apei este de 1,10 ha.

Este lipsit de izvoare de suprafaţă, alimentarea făcîndu-se cu izvoare care intră sub pînza apei în majoritate venind din partea de sud a lacului. Are un emisar care porneşte în dreptul lăţimii mari, orientîndu-se înspre nord. Debitul acestuia este estimat la 150 l/sec. Emisarul formează obîrşia pîrîului Iezer, care mai jos se uneşte cu pîrîul Bistra, venit din dreapta, pentru ca împreună să formeze rîul Bistra Ardealului.

Fig 45. L BISTRAMalul dinspre sud coboară în pantă de sub vîrf, aducînd cu el grohotişul ce fuge spre lac cînd

zăpezile ce întîrzie pînă în luna iulie se topesc, spălîndu-1. Ici-colo cîte un mic buchet de jnepeni pastelează culorile şterse ale pietrelor. În contrast parcă, malul sud-estic este străjuit din înălţime de un pinten longitudinal acoperit cu o pădure de jnepeni aproape de nepătruns, care coboară spre evacuare, întinzîndu-şi crengile peste luciul apei. Cînd apele scad, jnepenii dinspre evacuare se retrag şi ei, neîndrăznind parcă să-şi întindă crengile peste bolovanii rămaşi în intrînd pe uscat.

Fundul coboară lin pe direcţia vest-est, adîncindu-se la mijlocul lacului.La data de 8.XI.1967 ora 13, lacul avea temperatura de 4°C, iar la 4.VI.1971 ora 16 de 7°C,

un pH de 6,5 şi un conţinut de 10 mg/1 O2, în timp ce rîul Bistra avea un pH de 7,7 şi 12 mg/1 O2.Lacul a fost lipsit de faună piscicolă, fiind populat abia la data de 8.XI.1967, cînd au fost

introduşi puieţi de păstrăv indigen proveniţi din icre aduse din lacurile alpine austriece, după ce au fost crescuţi pînă la vîrsta de 6 luni în păstrăvăria Dejani. La data de 20. VIII.1971, deci la vîrsta de 4 ani, păstrăvii din lac aveau dimensiuni cuprinse între 25 şi 30 cm şi 230—360 g/buc., populaţia fiind bine reprezentată.

În orele dimineţii, cînd soarele se ridică deasupra Dealului Negru trimiţîndu-şi lumina spre trezirea locuitorilor undelor reci ale lacului, primele raze dau bineţe şi unui ciopor de capre negre care-şi petrec noaptea în ochiurile poieniţe dintre jnepenii ce urcă pînă sus pe creastă.

Cînd însă razele soarelui pornit spre culcare se opresc în Poiana Mărului, prelung mirate de înnoirile petrecute, lacul îmbracă veşmînt de basm, sumbru înspre creastă, cu verde acolo unde-şi trimite apele spre lumea de jos şi cu fire de aur ce ieşind din lac se călătoresc spre culmea Dealului Negru, în partea lui dinspre soare-răsare. E momentul cînd păstrăvii, care n-au învăţat încă preţul lăcomiei sau al curiozităţii, întind joc nebun pe oglinda apei, voind parcă cu tot dinadinsul s-o spargă în bucăţi. Cînd feeria dispare, iar oglinda se netezeşte lucind metalic, e semn că tu, admirator oprit pe malul lacului, trebuie să-ţi faci cele de trebuinţă spre culcare, înainte de a te învălui cu totul întunericul.Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Rusca, cu sediul în Rusca Montană.

Spre liniştea şi traiul lung al păstrăvilor, lacul este situat în afara potecilor turistice circulate. De aceea unui turist cu gînduri de desfătare în feeria asfinţitului sau a dimineţii îi este de trebuinţă un cort.

De la Poiana Mărului, pe poteca de vînătoare ce porneşte în urcuş de la confluenţa pîrîului Peceneaga cu Bistra, se ajunge la vîrf u Bloju în 3 ore, iar de aici, prin vîrful Pietrii (2 192 m), se ajunge la lac după încă o oră; în total, 4—4½ ore.

De la lacul Netiş, urcînd spre vîrful Bloju, se fac pînă la lac 2 ore.Din vîrful Ţarcu, trecînd prin Şaua Plaiului, pe la TĂUL LUCIOS, denumit şi Pietrele Albe sau simplu Iezer, întins ca suprafaţă (1,5 ha), dar puţin adînc (sub l m), prin Şaua Iepei — vîrful Custurii — vîrful Pietrii, ajungi la lac după 9 ore.

De la Gura Apei, prin Şaua Iepii — vîrful Pietrii se fac pînă la lac 6 ore.De la Iezer, pe Dealu Negru, trecînd pe la cantonul Tarniţa, situat jos în rîu (3½—4 ore), se

ajunge la casa de vînătoare de la gura pîrîului Malingea aparţinînd A.J.V.P.S. (4½—5 ore) şi de aici în DN 68 Caransebeş—Haţeg, la km 43,2 — la Porţile de Fier Transilvane, situate la l km de „Gura Văii", după un parcurs lung de 6½—7½ ore.

Bistra Ardealului este un rîu cu un pitoresc fără egal, plin de linişte şi farmec, întîlneşti pe poteca pe care temerar ţi-ai îndreptat paşii de la lac pe firul apei cascade ameţitoare, bulboane cu volburi şi linişte, stînci golaşe, brazi căzuţi de bătrîneţe. Tineretul brazilor verzi de prospeţime se strînge în mulţime pentru a da adăpost, în sihlă, cerbilor sau cocoşilor de munte ce-şi cîntă dorurile în primăvara zăpezilor la Dăncioanea, sau rîşilor ce strecoară spaima în vietăţile codrilor.

Ajuns după un drum greu de 4—5 ore la cantonul silvic Tarniţa, poţi rămîne peste noapte pentru a putea porni odihnit a doua zi spre a te bucura din plin de frumuseţea tăcută a văii. Treci „La Pripor" pe lîngă o fostă carieră de marmură neagră, neexploatată actualmente, cu povestea ei tristă dintr-o noapte a anului 1946, cînd o viitură neaşteptată a înecat muncitorii aflaţi în carieră. Ajuns ,,la Şurlău", admiri îngustimea văii cu pantă mare şi maluri înalte, loc pînă unde în trecut urca lipanul, acum dispărut.

Dacă te-ai oprit cu formele de trebuinţă la pescuit de păstrăvi (există şi curcubeu), poţi înnopta la casa de vînătoare de la gura pîrîului Malingea, denumită sugestiv „Dor de munte", situată la 2 ore de drum din şoseaua Porţilor de Fier Transilvane.

3. BAZINUL CERNEI

La poalele de sud-est ale Munţilor Godeanu, acolo unde culmea lungă a Balmeşului se desparte trimiţîndu-şi pintenii spre volburile Cernei, străjuind pe o parte apele năbădăioase ale pîrîului Balmeşu şi pe alta pe cele bogate adunate din trifoiul căldărilor cuprinse între Piatra Scărişoarei şi vîrful Godeanu (2 229 m), ale Văii lui Iovan, a început să-şi întindă apele, la 19 noiembrie 1978, lacul de acumulare.

VALEA LUI IOVAN. Născut în spatele barajului înalt de peste 100 m, aşezat mai jos de confluenţa Văii lui Iovan cu Cerna, lîngă Lunca Largă, lacul a cuprins pe rînd în împărăţia liniştită a apelor sale o parte din Valea Cernei şi cursurile inferioare ale Văii lui Iovan şi Cărbunelui. Curînd îi vor sosi soli pentru înfrăţire şi apele Craiovei, Olanului şi Balmeşului, situate în aval.

Situată la altitudinea de 685 m, oglinda lacului se întinde pe o suprafaţă de 296 ha, la o adîncime a apei de 107 m, realizînd un volum de 120 milioane mc de apă.

Încă din baraj apele vor lua drumul lung pe sub munte, pe la Scărişoara-Păltinei, unde vor cădea în cele ale Motrului, oprite şi ele la Valea Mare şi împreună vor ieşi la Tismana pentru a dă energie multă plaiurilor şi cîmpiilor din ţara pandurilor lui Tudor. Tot aici vor sosi din partea cealaltă a munţilor (din Vîlcan), prin măruntaiele lor, apele Bistriţei captate la Vîja şi apoi cîţiva kilometri mai jos.

Scăpate din uzină la Tismana, apele se vor linişti într-un lac la capătul de jos al localităţii, pentru a dă fiinţă uneia din ultimele construcţii de interes salmonicol — Păstrăvăria Tismana — la care s-au început lucrările pe la mijlocul anului 1979. Va fi păstrăvăria situată la poale de munte, la cea mai joasă altitudine (200 m).

Lacul a fost populat în primăvara anului 1980 cu puieţi de păstrăv indigen aduşi de la păstrăvăria Ceahlău şi cu puieţi de păstrăv coregon rezultaţi din icrele aduse în luna aprilie 1980 din U.R.S.S.

Pescuitul se va deschide abia prin anii 1982—1983, după ce lacul va fi bine populat, iar populaţia lui piscicolă va fi bine dezvoltată. Din punct de vedere piscicol, lacul este gospodărit de Ocolul silvic Baia de Aramă.

Mai sus de coada lacului, la locul numit Izvoarele Cernei, ies din stînca de calcar puzderie de izvoare, cu un debit de peste l mc şi cu o temperatură constantă de 8°C, îmbogăţind apele minunatei văi a Cernei.

Pe stînga văii, printr-un tunel lung de 3,5 km sosesc în Cerna şi apele Motrului superior, captate pentru a se întoarce din nou în albia lor împreună cu cele ale Cernei.

Lacul, unul dintre cele mai importante obiective turistice în viitorul imediat, este accesibil auto: - Pe drumul forestier construit în anul 1964, care plecînd de la Băile Herculane (actualmente

modernizat sub indicativul DN 67 D pînă la Bobot), se opreşte la 1,5 km amonte de coada lacului.- De la Băile Herculane, trecînd pe la cascada Cernei (DN 67 D km 101), Şapte izvoare calde (km

98,9), ştrandul termal Porumb (98,2), Crucea Ghizelei (97,9), Şapte izvoare reci (94,9), Podu Teşnei (89), La Pereţi (83,1), Piatra Puşcată (82,2), Pîrîul Topenia (78,8), se ajunge la Bobot (76,8) după 25 km. De aici drumul urcă în serpentine şi trece peste Mazdronea, prin Obîrşia Cloşani (63) — Baia de Aramă (43), pentru a se opri în punctul de plecare actual al lui, oraşul Tg. Jiu (km 0),

după un parcurs total de 101 km.Urmărind pe vale vechiul drum forestier, modernizat şi el pînă la baraj, ajungi după 11 km de

la Bobot, în dreptul casei de vînătoare din Cerna sat (altitudine 500 m). De aici, la numai 2 km în amonte, încep CHEILE CORCOAIEI, monument al naturii. Drumul le depăşeşte în ocol pe pîrîul Naiba şi după ce trece pîrîul Balmeşu (16 km de la Bobot) se aliniază prin Lunca Largă şi urcă la barajul de la Valea lui Iovan, după 20 km. Total Băile Herculane — baraj, 44 km.

De aici drumul forestier (nemodernizat) urmăreşte conturul lacului pe partea lui dreaptă (stîngă în urcare), trece peste pîrîul Cărbunele şi ajunge la coada lacului (Izvoarele Cernei) după 22 km (altădată pe vale, doar 8 km).- De la Tg. Jiu pe DN 67 D prin Baia de Aramă — Bobot (77 km) — Valea Cernei — Baraj —

Coada lacului (Izvoarele Cernei) sînt 120 km.- De la barajul de la Valea Mare — Motru, situat la 51 km de Tg. Jiu (drum modernizat), se ajunge

la coada lacului după 12 km.- De la lacul Valea lui Iovan se deschid poteci turistice în toate direcţiile: masivele Vîlcan, Ţarcu,

Godeanu, Retezat, munţii Cernei şi Mehedinţi.

XVI. Munţii Vîlcan

La margine de Retezat, acolo unde Jiul trage linie între două mari masive muntoase — Retezat şi Vîlcan — au luat naştere două lacuri: unul durat de mîna omului pentru trebuinţele lui, iar altul de natură în capriciile ei. Sînt lacurile Valea de Peşti şi Tăul fără Fund.

În locul unde cel mai mare afluent al Jiului de Vest vine vijelios să-i aducă acestuia ape reci culese din munţii plini altădată cu păduri, omul i-a pus stavilă pîrîului, barîndu-i undele în scopul regularizării debitelor şi pentru utilizarea lor în întreprinderile de la Uricani, creînd astfel LACUL VALEA DE PEŞTI. Situat pe valea care i-a dat numele, la altitudinea de 830 m, lacul a luat fiinţă în anul 1970, întinzîndu-şi oglinda în spatele barajului înalt de 53 m, pe o suprafaţă de 31 ha, realizînd un volum de 6,3 milioane mc apă.

Lacul, aflat în gospodărirea filialei V.P.S. Lupeni, a fost populat mai mulţi ani la rînd cu puieţi de păstrăv, prezentînd actualmente o bogată faună piscicolă. Este liber la pescuit în zilele de joi şi duminică, în sezonul l mai — 14 septembrie.

Pe malul lacului este situat motelul Valea de Peşti (910 m), avînd restaurant şi hotel cu încălzire centrală.

Lacul este accesibil pe DN 66 A Iscroni—Cîmpu lui Neag, de la km 28 al acestuia. Motelul este situat la 2,8 km de la gura Văii de Peşti (între Uricani şi Cîmpu lui Neag).

Sub Muntele Zănoaga, lîngă Paroşeni, în urma unei alunecări de teren coborîtă pînă în albia Jiului, a luat fiinţă un lac de baraj natural denumit de localnici TĂUL FĂRĂ FUND. De forma unei frunze de liliac, orientat pe direcţia nord-sud, lacul este situat la altitudinea de 620 m.

În lungime de 85 m, cu lăţimea maximă de 60 m, lacul însumează o suprafaţă de 0,30 ha, avînd adîncimea maximă de 10,5 m, şi un volum de apă de 17 000 mc.1

Alimentarea cu apă îi este asigurată de un izvor mic situat în partea de nord, şi de ploi. Nu are evacuare, iar nivelul apei, datorită evaporării şi ploilor, are o variaţie de pînă la l m.

Malurile, puternic înierbate cu pipirig, trestie şi rogoz, înaintează mult în interiorul lacului, denotînd un stadiu avansat de colmatare. Nu a fost studiat din punct de vedere piscicol. Este populat cu ciprinide.

Lacul este accesibil din Paroşeni, fiind situat la marginea vestică a acestuia, înspre Lupeni.

XVII. Munţii Poiana Ruscăi.

În apropierea Hunedoarei, pe apa Cernei, la altitudinea de aproximativ 300 m, a luat fiinţă în anul 1962 lacul de acumulare CINCIŞ-CERNA. Construit în spatele barajului de beton în formă de arc în scopul regularizării debitelor rîului şi pentru alimentarea cu apă a marelui centru siderurgic Teliuc—Hunedoara, lacul îşi întinde apele pe o suprafaţă de 261 ha, avînd o adîncime de 40 m.

Situat într-o frumoasă regiune împădurită, lacul constituie principalul loc de agrement şi destindere a numărului mare de turişti din regiune. Aflat în folosinţa A.J.V.P.S. Hunedoara, lacul a fost populat încă din anul formării lui cu diverse specii de salmonide — păstrăv curcubeu, indigen varietatea de lac, şi de ciprinide — crap şi caras. Este liber la pescuit în toate zilele săptămînii în sezonul de pescuit, între l mai şi 30 octombrie.

Pe malul lacului s-au dezvoltat unităţi de alimentaţie publică şi de cazare. Este accesibil auto

1 V. Trufaş, Tăul fără fund de la Paroşeni, „Natura" nr. 2/1964.

pe drum modernizat, 10 km de la Hunedoara.

XVIII. Munţii Banatului

Munţii cu spinări domoale şi înălţimi mici adună zăpada strat pînă în primăvară tîrziu şi poartă în ei formaţiuni naturale puţin întîlnite în alte părţi ale ţării: chei naturale cu cîrşii şi peşteri, ochiuri de apă şi izbucuri ce ţîşnesc puternic din stîncă, rîuri cu ape reci vara şi cascade peste care apa se împrăştie ca în văluri de mireasă, plante ce vegetează în ţările Mediteranei sînt curiozităţi ale naturii strînse mănunchi în nişte munţi cu culmi domoale şi păduri întinse. Sînt munţii cu cele mai multe lacuri de acumulare durate de mîna omului din străvechi timpuri.

În bazinul rîului Caraş există un număr de şase lacuri artificiale construite în scopul alimentării cu apă potabilă sau industrială a unor oraşe: două la obîrşia Carasului, două la obîrşia pîrîului Dognecea şi alte două pe valea Oraviţei.

1. MUNŢII SEMENIC

LACUL BUHUI este situat la cumpăna de ape dintre bazinul Minişului şi ale Caraşului, la izvoarele acestuia, la altitudinea de 640 m.

De formă alungită, în malul estic avînd multe golfuri, lacul este orientat pe direcţia sud-nord, are lungimea de l 200 m şi lăţimea maximă de 300 m.

În spatele barajului din pămînt, construit în anii 1907—1908, lung de 60 m, înalt de 13 m şi cu lăţimea la coronament de 4 m, s-a format un lac de acumulare în suprafaţă de 10 ha, adînc de 12 m şi cu un volum de apă de aproximativ 750 000 mc. Ulterior, barajul a fost căptuşit cu beton.

Din baraj pleacă o galerie de beton lungă de l 300 m, pentru alimentarea cu apă a întreprinderii miniere Anina. Astăzi apa se evacuează peste un deversor avînd un debit de circa 100 l/sec.

Lacul este înconjurat de o frumoasă pădure de brad în amestec cu fag şi are pe malul său estic în apropiere de baraj un canton silvic, o căsuţă debarcader, o cabană, un bufet şi loc de parcare auto.

A fost populat mai mulţi ani la rînd, peste speciile existente în lac (crap, boiştean, caras), cu puiet de păstrăv curcubeu (1966) şi coregon (1968). Este liber la pescuit, cu autorizaţie eliberată la cantonul de pe malul lacului, el fiind gospodărit de ocolul silvic Anina.

De pe malul lacului pornesc poteci şi drumuri în diferite puncte mai însemnate ale masivului. La 4 km este situat cantonul silvic Cîrneală, în apropierea căruia izvorăşte, printr-un izbuc carstic (30 min. de la canton), de mărime impresionabilă, rîul Caraş, ce-şi revarsă apele din cascadă în cascadă.

Pe drumul spre Şaua Cuptoare, loc de încrucişare a numeroase drumuri, se trece peste pîrîul Certej, loc principal de intrare într-una din cele mai mari şi mai frumoase peşteri din Munţii Banatului, situată la 600 m altitudine — peştera Buhui. Lungă de 2 km, drenată de un pîrîu subteran cu cascade şi cu galerii ce urcă sau coboară, largi sau strîmte, peştera are 3 intrări: pe Certej în amonte, prin dolină (Şaua Cuptoare) în centru, sau prin grota Buhui în partea din aval. Traversarea peşterii este recomandată numai persoanelor antrenate.

De la Reşiţa, pe Valea Bîrzavei, trecînd pe la Văliug (35 km), păstrăvăria Vila Semenic (45 km), se ajunge la lac după 62 km, drum plin de pitoresc. De la Anina, trecînd pe la lacul Mărghitaş, sînt 19 km.

De la Anina, pe la cimitir, trecînd pe la complexul turistic Maial (3 km asfalt), se ajunge la lac după 6 km.

De la păstrăvăria Vila Semenic pînă la lac, pe la cantonul Cîrneală, pe un drum plăcut prin pădure, sînt 20 km.

LACUL MĂRGHITAŞ este situat pe pîrîul Buhui, mult în aval de lacul Buhui, la altitudinea de 545 m. De forma unui vîrf de săgeată, orientat pe direcţia est-vest, lacul are lungimea de 400 m şi lăţimea de 100 m, cu o suprafaţă de 4 ha şi o adîncime maximă a apei de 6 m, realizînd un volum de 200 000 mc de apă. Este format în spatele unui baraj din beton, înalt de 7 m, lung de 30 m şi lat de 1,5 m.

Datorită transporturilor aduse de pîrîul alimentator, coada lacului este colmatată pe o mare întindere, iar lacul este plin de vegetaţie acvatică.

Pe malul lacului este situată miniaturala staţiune climaterică Mărghitaş, cu un hotel-restaurant şi mai multe vile, un debarcader cu bărci pentru plimbări de agrement. Lacul este populat cu specii de ciprinide: lin, clean, caracudă şi cu exemplare de păstrăv curcubeu şi este dat în folosinţa filialei de pescuit sportiv din Anina.

Puţin mai jos de lac, pîrîul Buhui intră în chei care se continuă, la unirea acestuia cu Caraşul, cu Cheile Caraşului, rezervaţie naturală plină de peşteri, dintre care cea a Comarnicului şi cea a

Popovăţului sînt ele însele monumente naturale deosebit de interesante.Este accesibil auto pe un drum modernizat ce se opreşte la lac, plecînd din Anina, după 6 km.

Pe Valea Bîrzavei, la obîrşia căreia, în staţiunea climaterică Vila Semenic, există o păstrăvărie de consum, sînt situate trei lacuri de acumulare.

LACUL GOZNA s-a înscris în peisajul Semenicului abia în anul 1953, la altitudinea de 610 m, formîndu-se în spatele barajului de anrocamente de la intrarea Bîrzavei în comuna Văliug, lung de 125 m şi înalt de 46 m.

În lungime de 2 500 m şi lăţime de 125 m, lacul are suprafaţa de 66 ha şi adîncimea maximă a apei de 40 m, realizînd un volum de 10 milioane mc apă. A fost construit cu scop hidroenergetic, alimentînd Uzina Crăinicel, şi pentru alimentarea cu apă potabilă a oraşului Reşiţa. În anul 1967 a fost vidat pentru curăţire, fiind apoi populat în anul 1969 cu puieţi de păstrăv curcubeu şi în continuare cu puieţi de păstrăv indigen.

Lacul este gospodărit piscicol de Ocolul silvic Văliug, care eliberează şi autorizaţiile de pescuit, acesta fiind permis în orice zi a săptămînii, în intervalul l mai—14 septembrie.

Malurile lacului, acoperite de pădure de fag său de amestec cu brad, iar lîngă baraj de o plantaţie de pin, au spre mijloc (partea dreaptă) un motel-restaurant şi mai multe debarcadere.

La coada lacului este situată staţiunea climaterică Crivaia, cu hotel, restaurant-bar şi cu alte locuri de cazare.

Lacul este accesibil prin Văliug, fie pe DN 582 B, prin comuna Cuptoare, asfaltat parţial, după 25 km, fie pe valea Bîrzavei pe la lacul Breazova (32 km), comuna Văliug, după 37 km.

LACUL VĂLIUG, denumit şi BREAZOVA, este situat pe rîul Bîrzava, la 3 km aval de comuna Văliug, la altitudinea de 500 m. Orientat pe direcţia generală de curgere a Bîrzavei, sud-nord, lacul este format în spatele a două baraje din beton: unul pe firul principal al văii, lung de 90 m, servind pentru deversarea apei în caz de viitură, şi al doilea lateral, constituind priza de apă pentru Reşiţa.

Lacul, construit cu decenii în urmă, serveşte la alimentarea cu apă a industriei din Reşiţa. Are o suprafaţă de 12 ha şi un volum de un milion mc, la o adîncime a apei la baraj de 25 m.

Este situat în pădurea de fag cu cîteva ochiuri de pin. Are maluri abrupte cu stînca la suprafaţă sau bine acoperite cu pietriş. Este populat cu păstrăv indigen, boiştean, păstrăv curcubeu şi clean. Lacul este dat în folosinţa A.J.V.P.S. Reşiţa.

Accesul la lac se face pe drumul judeţean Reşiţa— Văliug, ce urmăreşte valea Bîrzavei pe o distanţă de 32 km sau pe DJ 582 B Reşiţa—Văliug, prin comuna Cuptoare, 23 km pînă la Văliug, de unde se coboară în lungul Bîrzavei, 3 km pînă la lac.

Al treilea lac de acumulare de pe Bîrzava, construit în deceniul trecut (1964), este LACUL SECU, denumit şi PODU—SECU. Construit în scopul alimentării cu apă potabilă şi industrială a oraşului Reşiţa, lacul este aşezat în apropierea oraşului, la altitudinea de 350 m, în spatele unui baraj de beton ce reţine apa la 30 m înălţime.

Situat la cotul care-l face Bîrzava spre vest, orientat pe direcţia est-vest, lacul se întinde pe o lungime de 6 km, avînd o suprafaţă de 105 ha şi un volum de apă de 8 milioane mc. Fiind situat în apropierea Reşiţei, lacul a devenit o adevărată staţiune climaterică, pe malul ei existînd un restaurant al A.J.V.P.S., o casă de vînătoare, restaurantul cu specific local Şura Ortacilor şi alte amenajări. Lacul, aflat în administrarea A.J.V.P.S. Reşiţa, a fost populat cu puieţi de păstrăv curcubeu şi crap, existînd în el actualmente o multitudine de specii.

Accesul este asigurat de drumul modernizat care plecînd din Reşiţa ajunge la lac după 6 km şi după 13 km la Şura Ortacilor.

La unirea celor 3 izvoare — Brebu, Grădiştea şi Semenic — pîraie care formează Timişul bănăţean, s-a construit în anul 1971 un lac de acumulare luîndu-şi numele de la numărul apelor pe care le-a zăgăzuit barajul.

LACUL TREI APE este situat într-unul dintre frumoasele peisaje ale Semenicului, la altitudinea de 835 m, în Depresiunea Gărîna. De forma unui trifoi, în suprafaţă de 53 ha, cu o adîncime a apei la baraj de 30 m, îşi întinde undele pe cele trei pîraie care-l alimentează: 2 km pe pîrîul Brebu, 4 km pe pîrîul Semenic şi 3 km pe pîrîul Grădiştei (distanţe meandrate). Lacul este dat în folosinţa A.J.V.P.S. Reşiţa şi este populat cu păstrăv indigen şi păstrăv curcubeu.

Din 1976, pe malul stîng al lacului a început construirea unei staţiuni climaterice formată actualmente dintr-un hotel şi 8 vile cu încălzire centrală. Staţiunea este vizitată pentru sporturi de sezon, atît iarna, cît şi vara, în apropierea ei fiind situate două dintre cele mai frumoase sate de înălţime, formate din populaţie germană, Gărîna şi Brebu Nou.

Lacul este accesibil pe drumul modernizat Sla-tina-Timiş, Brebu Nou, după 21 km. De la lac, drumul continuă prin Gărîna (25 km), de unde după 8 km se ajunge la Muntele Semenic sau, pe la lacul Gozna, în staţiunea Crivaia, în total 32 km drum modernizat. Un traseu pitoresc pleacă din pîrîul Goleţului, de la cantonul Carpenu, prin pădure şi prin fîneţele înmiresmate ale satului Brebu Nou, şi

ajunge la lac după 2½ ore.

2. MUNŢII DOGNECEI

LACUL FERENDIA (Amelia) este ultimul lac de acumulare din bazinul Bîrzavei. Situat în Munţii Dognecei, pe pîrîul Moraviţa, mai sus de satul Ocna de Fier, la altitudinea de 265 m, lacul a fost construit în secolul trecut în scopul utilizării apei la spălarea (sortarea) minereului de fier, transportat apoi la furnalele din Bocşa.

Format în spatele unui baraj din zidărie de piatră înalt de 8 m, prevăzut cu un deversor şi un canal de fund, lacul are o suprafaţă de 0,50 ha şi o adîncime a apei de 5 m, fiind colmatat la coadă pe o lungime de 100 m.

Alimentarea cu apă i-o asigură Ogaşul Ferendia, afluent al Moraviţei, cu un debit de 20 l/sec, şi un pH de 7,2. Înconjurat de pădurea de fag şi carpen, lacul este populat cu crap şi caras. Este gospodărit de A.J.V.P.S. Reşiţa. Lacul este accesibil pe drumul nemodernizat Bocşa—Ocna de Fier (7 km) — lac, 9 km. De la Reşiţa, pe drumul modernizat spre Bocşa (25 km), sînt 34 km pînă la lac.

La obîrşia pîrîului Dognecea sînt situate două lacuri de baraj:LACUL MIC—DOGNECEA, situat în pădure, la altitudinea de 465 m, are formă lunguiaţă,

orientat pe direcţia nord-sud, direcţie de curgere atît a pîrîului alimentator Cauna Mică, denumit şi pîrîul Lacului, cît şi a emisarului ce iese din lac îndreptîndu-se spre Lacul Mare.

În lungime de 460 m, cu o lăţime maximă de 65 m, lacul avea o suprafaţă de 2,30 ha, actualmente mai redusă datorită colmatării sale la coadă. Adîncimea maximă este de 10 m, realizîndu-se un volum de 156 000 mc apă, scăzut în prezent, ca şi adîncimea, datorită stratului gros de 4 m mîl depus pe fund.

Lacul este format în spatele unui baraj din zidărie de piatră în formă de arc, construit în anul 1750. Este înconjurat peste tot de arborete de fag în amestec cu carpen. La coada lacului, pe porţiunea colmatată, s-au instalat sălcii, iar în luciul apei, pîlcuri de nuferi şi de brădiş. Golit în anii 1948 şi 1953 pentru reparaţii, lacul a fost populat în octombrie 1971 cu crap în greutate de 200 g/buc. Este gospodărit de A.J.V.P.S. Reşiţa.

Accesul auto la lac se face pe şoseaua Reşiţa—Dognecea (14 km), fiind situat la 3 km de aceasta din urmă.

Fig 46. Munţii BANATULUILACUL MARE—DOGNECEA sau lacul LA ZÎD, este format pe pîrîul Dognecea, la capătul

din amonte al comunei cu acelaşi nume, la altitudinea de 400 m şi la 600 m aval de Lacul Mic. Orientat pe direcţia NE-SV, lacul, în lungime de 760 m şi lăţime de 200 m, are o suprafaţă de 6,20 ha, realizînd la adîncimea normală de 9 m un volum de 550 000 mc apă.

Lacul a fost vidat în anul 1971, urmînd să fie curăţat de nămol, iar barajul refăcut. upă umplere, lacul urmează să fie populat cu specii de ciprinide.

Caşi Lacul Mic, este accesibil din Reşiţa pe drumul judeţean Dognecea, la 16 km depărtare (2 km din Dognecea).

3. MUNŢII ANINEI

La capătul din amonte al oraşului Oraviţa, pe valea cu acelaşi nume, în dreptul km 4 şi 5 al DN 57 B Oraviţa—Steierdorf—Iablaniţa, sînt situate două lacuri denumite, primul, LACUL MIC ORAVIŢA şi al doilea, LACUL MARE ORAVIŢA.

Lacul Mic, lung de 130 m şi lat de 70 m, este situat la altitudinea de 285 m. Are o suprafaţă de 0,80 ha şi o adîncime a apei la baraj de circa 10 m.

Lacul Mare, lung de 130 m şi cu lăţimea maximă de 100 m, este situat la altitudinea de 315 m şi are o suprafaţă de l ha. Deşi înălţimea barajului este de 12 m, adîncimea apei este doar de 4 m, datorită stadiului înaintat de colmatare. Este alimentat de pîrîul Oraviţei, captat însă parţial în amonte de coada lacului pentru apa potabilă a oraşului Oraviţa.

Barajele construite în anul 1888 au fost recent refăcute de consiliul popular şi lacurile au fost populate cu specii de ciprinide, constituind un plăcut loc de agrement pentru locuitorii oraşului Oraviţa.

XIX. Munţii Apuseni

Munţii Apuseni, munţii de piatră ai moţilor, cărora natura le-a hărăzit frumuseţi de nepreţuit, ascunzînd în inima lor peşteri unice în Europa, izbucuri cu apă259limpede şi rece, rîuri ce oglindesc razele soarelui împrăştiindu-le în sclipiri de metal aurifer, adăpostesc

monumente naturale unice şi ele în întinsul acestei ţări.Sînt neasemuit de frumoase apele care brăzdează culmile domoale ale Munţilor Apuseni şi

poate de aceea natura atît de darnică a lăsat un loc gol atunci cînd în doline n-a umplut căuşul cu apă cristalină. A creat totuşi două lacuri: unul de încîntare, Iezerul Ighiel şi altul pentru ostoirea setei turmelor aflate pe cel mai înalt vîrf al munţilor, lacul Cucurbăta sau Zănoaga.

Nevoile de apă ale întreprinderilor de exploatare a minereurilor, îndeosebi pentru sfărîmarea şi flotarea lor, au determinat construirea a numeroase lacuri de acumulare acolo unde condiţiile naturale permiteau acest lucru. Aşa au luat fiinţă în Munţii Abrudului lacurile şteampurilor aurifere: Ţarinii, Mare, Anghel, Brazi, Cornii, Muntari ş.a., iar în cei ai Săcărîmbului lacurile Făerag şi Caraciu.

Lucrările de regularizare a debitelor şi de satisfacere a cerinţelor de apă potabilă şi industrială a unor centre muncitoreşti au făcut ca pe reţeaua hidrografică a celor două Crişuri — Repede şi Negru — să apară cîte un mic lac de acumulare: Leşu şi Topliţa-Dobreşti.

Amenajarea sistemului hidroenergetic de pe Someş a dat naştere la două mari lacuri de acumulare pe Someşul Cald: Fîntînele şi Tarniţa, la care se va adăuga în curînd lacul Someşul Cald II. Alte lacuri mai mici au luat fiinţă pe Someşul Rece: Izvorul Băii şi Izvorul Alb — acesta din urmă pe Răcătău, cele de pe Valea Ierii şi Şoimului, de pe pîrîul Negruţa şi Dumitreasa, toate menite să îmbogăţească undele celor două lacuri ale Someşului Cald. Jos, la confluenţa celor două Someşe, a luat fiinţă — în scopul aprovizionării oraşului Cluj-Napoca cu apă potabilă — Lacul Gilău.

1. MUNŢII TRASCĂULUI

Sub semeţele creste ale Trascăului, un singur lac al cărui inedit constă în lumea aparte căreia i-a dat viaţă, stă liniştit, adîncit într-o denivelare, înconjurat de pădurea de fag. Este IEZERUL IGHIEL, lac de alunecare, situat la altitudinea de 920 m. El însumează o suprafaţă de 3,20 ha, cu o adîncime maximă a apei de 10 m.

De formă ovală, are lungimea de 370 m şi lăţimea de 120 m.Cele două pîraie care intră spre coada şi în partea laterală a lacului au un sărac aport în

alimentarea cu apă, ele secînd în timp de secetă. Cîteva izvoare de adîncime, situate la mijloc şi în partea dinspre nord a lacului, explică debitul bogat al pîrîului ce se infiltrează din lac printre stînci.

Temperatura apei la suprafaţă nu depăşeşte în lunile călduroase 20°C (1.VIII. 1964), fiind în cea mai mare parte a anului cuprinsă între 7 şi 18°C (aprilie— septembrie).

Fig 47. L. IEZER IGHIELCele cinci izvoare ce se strecoară printre stînci din lac au o temperatură mult mai constantă,

cuprinsă între 7 şi 13°C (aprilie—august) şi un debit de aproximativ 50 l/sec. Cu tot debitul redus, apa lacului este bogată în oxigen dizolvat, a cărui concentraţie nu scade sub 10 mg/1, iar pH-ul se menţine constant la valoarea de 7,0 (17.IV, 29.VII, 17.IX.1968, 30.IV. 1969, 23.IV.1970, 5.X.1972).

Pînă în anul 1966, lacul era invadat de o abundentă vegetaţie submersă, în care mişunau mulţimi de tritoni— sălămîzdre de munte (Triturus montandoni). Numai spre mijlocul lacului era liber un ochi de apă verde cu un diametru de aproximativ 10 m.

În noiembrie 1966 a început acţiunea de populare a lacului cu faună piscicolă, introducîndu-se cantităţile înscrise în tabelul de mai jos:

Nr. Buc. Specia Vîrsta Data Provenienţa ObservaţiiIntrod.

1. 920 Păstrăv curcubeu 2 9.XI.1966 Azuga —2. 650 Păstrăv de lac 0,5 9.XI.1966 Austria păstrăv. Dejani3. 5 Coregon 0,6 9.XI.1966 U. R. S. S. Cresc în stat. Sîmbăta4. 205 Păstrăv indigen 1—3 4.XI.1967 Oaşa —5. 10 Lostriţă 1,6 4.XI.1967 Răcătău 6. 650 Cosaş 1,5 3.XI.1967 U. R. S. S. Cresc.în stat. Nucet 7. 63 Sînger 1,5 3.XI.1967 U.R.S.S. 8. 6 Lostriţă 1,5 19.XI.1968 Ceahlău 9. 1000 Indigen 1,5 19.XI.1968 Dejani —10. 1600 Boiştean — 19.XI.1968 Ceahlău —11. 100 Zglăvoacă,

grindel,clean — 19.XI.1968 Ceahlău

12. 10000 Curcubeu 0,3 21.VII.1969 Dejani 13. 6 Fîntînel 2 19.XI.1968 Ceahlău14. 2000 Curcubeu 0,1 V.1971 Ighiel

15. 1800 Indigen Diverse 1.XI.1972 Oaşa

Cantităţile de mai sus, cu excepţia celor de la nr. crt. 15, au fost transportate cu elicopterul. Creşterea păstrăvului curcubeu, introdus în noiembrie 1966, la greutatea medie de 130 g, s-a făcut pe seama numeroasei faune existente în vegetaţia din lac. În condiţiile creşterii sale în greutate (970 g după un an) dezvoltarea păstrăvului devenise precară datorită scăderii accentuate a conţinutului de oxigen dizolvat din timpul nopţii, consumat de vegetaţia existentă. Pentru remedierea acestei situaţii, s-a introdus, în anul 1967: crap chinezesc din speciile Clenopharyngodon idella, consumator de macrovegetaţie şi Arihtichtis nobilis, consumator de microvegetaţie. După numai un an, oglinda lacului s-a eliberat mai bine de jumătate iar, în anul 1969 suprafaţa lacului era complet liberă.

Toate speciile de salmonide introduse s-au dezvoltat într-un ritm uimitor, pescuirile experimentale efectuate pe parcurs relevînd creşteri ieşite din comun: păstrăv curcubeu — 0,970 kg în 1967 şi 1,8 kg în 1968, păstrăv indigen — 1,9 kg în 1969, păstrăv fîntînel — 1,5 kg în 1969, lostriţă — 4,25 kg în 1972, coregon — 1,5 kg în 1974. Crapul chinezesc a avut o dezvoltare mai lentă, datorită temperaturii scăzute, ajungînd totuşi la 2,760 kg în anul 1972 şi 3,7 kg în 1974.

Este demn de remarcat faptul că păstrăvul curcubeu, ce nu se reproduce în liber, şi-a depus icrele în lac, primii puieţi fiind observaţi în 1968. În 1966 a fost înfiinţat în apropierea lacului un ţarc de aclimatizare a muflonilor, completat ulterior cu cerbi carpatini şi lopătari. Aceştia au fost eliberaţi, în anul 1973, în pădurea din jurul lacului.

Pe malul lacului s-a construit în anul 1970 o modernă casă de vînătoare prevăzută cu o terasă şi un debarcader, a cărui funcţionalitate este actuală doar în lunile de primăvară, cînd apa lacului creşte datorită topirii zăpezii sau ploilor. Nivelul lacului scade obişnuit în verile şi toamnele secetoase cu l—2 m pe verticală, adîncimea lui ajungînd la 7 m (29.VII.1968).

La Iezerul Ighiel se ajunge plecînd prin Alba Iulia (de la km 381 al DN 1), pe DN 74 (Alba Iulia—Abrud) pînă în comuna Şard (asfalt pînă la km 97) şi apoi prin comunele Ighiu şi Ighiel (total 17 km) de unde începe drumul forestier ce urcă pe malul lacului, după alţi 10 km.

Alba Iulia — Iezer Ighiel — 27 km.Din lac izvorăşte valea Ighielului, amenajată cu cascade şi bine populată cu păstrăv.Imediat în aval de lac, acolo unde îşi dau mîna cele 5 izvoare cu apă rece, s-a construit o mică

casă de incubaţie, care, utilizînd icrele recoltate de la reproducătorii prinşi în lac în timpul boiştei, furnizează puietul necesar repopulării lui.

Vecină cu valea Ighielului, afluent direct al Mureşului (Ighielul se varsă în Ampoi), curge Valea Galdei, pe care, sus în Cheile întregaldelor, se află rezervaţia naturală botanică pentru protejarea florii de colţ (Leontopodium alpinum) şi a arboretelor naturale de larice (Larix decidua).

De la Iezer pînă în rezervaţie, trecînd culmea care separă cele două bazine hidrografice, se fac 2—3 ore pe potecă nemarcată. Rezervaţia din Cheile Întregaldelor este accesibilă auto fie de la Alba Iulia (DN l km 281) prin Ighiu— Galda de Jos (drum asfaltat) — Galda de Sus — chei — 40 km, fie din Teiuş (DN l km 398) prin Galda de Jos — Chei — 33 km.

Urmărind oricare dintre drumurile menţionate, te opreşti o clipă la Cheile Poiana Galdei, situate la 11 km amonte de comuna Galda de Jos său la „Crucea ruptă", unde valea se îngustează şi geme în gîtul stîncilor, loc denumit şi „la Jivoi".

Pentru ineditul peisajului, pentru structura geomorfologică a dolinei şi pentru flora şi fauna rară din jur, Iezerul Ighiel a fost declarat rezervaţie naturală cu o suprafaţă de 380 ha goluri şi păduri, fiind pus sub ocrotirea legii.

2. MUNŢII METALIFERI

În munţii presăraţi cu monumente naturale, în munţii plini de vestigiile zbuciumatului început al acestui popor, în munţii în care un popor dornic de libertate, tinzînd spre zări senine, a scris pagini de eroism fără egal, în însîngeratul an 1784 al răsculaţilor lui Horea şi în cel de mari speranţe — 1848 — cînd toată suflarea munţilor — bărbaţi, femei şi copii — a pus mîna pe arme sub scutul unui crai al munţilor, luptînd fără cumpănă pentru libertate, în aceşti munţi de istorie au rămas mărturie a trudei pentru codrul de pîine, cîteva lacuri făcute pentru cîştigul celor stăpîni.

La numai 2 km mai sus de satul Cărpiniş, unde a văzut lumina zilei Cloşca, neînduplecatul răzvrătit, o vale cu ape ruginii se varsă în apa tulbure a văii Abrudului: este Valea Roşia. Sus, la obîrşia ei, deasupra comunei Roşia Montană, cunoscută în timpul romanilor sub denumirea de Alburnus Major, Dealul Cetăţii, denumit şi Cetăţile Romane, stă mărturie a exploatării minereului de. aur şi argint din cele mai îndepărtate timpuri.

Agatîrşii au fost primii care au săpat muntele în căutarea preţioaselor minerale. Le-au urmat dacii, care au scos de aici metalul în cantităţi ce le-au atras faima în lume. După cucerirea Daciei,

romanii au exploatat din plin muntele aurifer. Astăzi, fostele conuri vulcanice din jurul Roşiei Montane şi îndeosebi Dealul Cetăţii sînt străbătute de zeci de kilometri de galerie sau de puţuri adînci, săpate cu dalta şi ciocanul sau cu dinamita. Sînt în Dealul Cetăţii, declarat pînă nu de mult monument al naturii, portaluri uriaşe, săli imense, curţi interioare care zugrăvesc munca milenară a oamenilor în căutarea metalului galben.

Aici, în cetăţi, s-au descoperit „Tablele cerate" din care se cunoaşte azi modul cum exploatau romanii metalul, rezultînd printre altele şi faptul că localnicii se ocupau şi cu cultivarea viţei de vie.

Pentru sfărîmarea minerului în vederea separării lui au fost construite mori de apă, aşa numitele şteampuri. Pentru punerea lor în mişcare, dat fiind deficitul în apă al pîraielor, s-au construit mai multe lacuri artificiale denumite „lacuri pentru şteampuri". Majoritatea dintre ele există şi astăzi şi, nemaiavînd folosinţa iniţială, au fost amenajate şi sînt utilizate pentru piscicultura, lacurile fiind administrate de A.J.V.P.S. Alba.

Vom încerca descrierea lor din partea de nord-vest spre sud-est, dinspre Roşia Montană spre Detunata. Drumul bine întreţinut spre Roşia Montană pleacă de la km 4 al DN 74 Abrud—Cîmpeni şi ajunge după 7 km în centrul comunei Roşia Montană.

LACUL ŢARINII este situat în partea cea mai de est a bazinului Roşiei, la altitudinea de aproape l 000 m, construit fiind în anul 1900.

De formă aproape circulară, lacul are suprafaţa de 0,60 ha şi adîncimea maximă a apei de 10 m.

Este alimentat de 3 pîrîiaşe, cu un debit total de circa 5 l/sec, cu pH cuprins între 6,3 şi 7,5 şi o temperatură a apei variind între 8°C (aprilie şi noiembrie) şi 19°C (august), iar oxigen dizolvat, 9 mg/1.Evacuarea îi este asigurată printr-un „călugăr" de beton ce deversează printr-un tunel sub digul lung de 135 m.

Fig 48. Munţii APUSENI Munţii METALIFERI/Munţii TRASCĂU/Munţii PĂDUREA CRAIULUILacul este înconjurat de ţarini (de unde şi numele) de un verde odihnitor, avînd în partea de

nord cîteva case, De pe digul lui se deschide o panoramă largă spre vîrful Vulcan (l 263 m), monument al naturii, pentru geologia şi formaţiunile carstice ale subsolului. A fost populat în anul 1968 cu puieţi de păstrăv curcubeu aduşi de la păstrăvăria Răcătău—Cluj la 22.XI cu ajutorul elicopterului. Un exemplar pescuit la 24.IV.1971 avea dimensiunea de 27 cm cu 230 g la vîrsta de aproape 3 ani, ceea ce denotă o bună dezvoltare. Există în lac şi exemplare rare, dar mari, de crap şi caras, introduse prin grija unui amator de facere de bine pentru pescari.

Este accesibil din centrul comunei Roşia Montană în 25 min., fiind situat la 2 km de drum accesibil, numai cu autoturism cu dublă tracţiune.

LACUL MARE, denumit aşa după mărimea lui deosebită faţă de celelalte lacuri din bazin, este situat la obîrşia pîrîului Roşia, la altitudinea de 930 m, fiind înfiinţat în anul 1908.

De formă neregulată, cu multe laturi, orientat pe direcţia nord-sud, lacul are o suprafaţă de 2,50 ha şi o adîncime maximă a apei de 5 m. Este alimentat în partea din amonte de 3 pîrîiaşe cu un debit de circa 10 l/sec, şi de un izvoraş rece ce intră tot în partea nordică a lui.

Lacul s-a format în urma construirii unui dig de pămînt, înalt şi lat, lung de 160 m, prevăzut cu un „prea plin" de beton pentru cazuri de viituri. În partea de sud-vest are un „călugăr" de beton care-i asigură scurgerea apei în pîrîul Mare ce ducea la şteampuri.

Oferă condiţii bune de dezvoltare a faunei salmo-nicole, la o temperatură relativ scăzută a apei (14°C la 18.IX.1968, 6°C la 22.XI.1968) şi un pH cu valoarea de 6,5. Greşit a fost populat în anul 1961 cu caras şi caracudă, aceste specii nefiind în arealul lor de dezvoltare la o altitudine atît de ridicată.

În anul 1968 a fost populat cu puieţi de păstrăv curcubeu aduşi cu elicopterul de la păstrăvăria Răcătău. Ca o particularitate, lacul are fundul căptuşit cu lemn.

Este accesibil auto din comuna Roşia Montană, fiind situat la aproximativ 3 km de centrul comunei.

Pe un afluent de stînga al Roşiei, ce îşi varsă apele în plină comună, sînt situate trei lacuri: Anghel, Brazi şi Cartuş.

LACUL ANGHEL este de formă ovală, născut în spatele unui dig lung de 40 de m, situat în latura sud-estică a lui, la altitudinea de aproape 850 m. Are suprafaţa de 0,60 ha şi adîncimea maximă de 4 m.

Deversarea surplusului de apă se face printr-un „prea plin" construit în corpul digului, iar evacuarea printr-un tunel cu stăvilar situat la limita sudvestică a lui.

Nu are alimentare de suprafaţă; în schimb, în partea de nord-vest, are cîteva izvoare de adîncime. Dată fiind alimentarea redusă cu apă, aceasta are o temperatură în timpul verii puţin mai ridicată (19°C şi un pH de 6,2 la 18.IX.1968, ora 16) decît cea a Lacului Mare.

A fost populat în anul 1964 cu caras şi în 1968 cu exemplare de puieţi de păstrăv curcubeu. În

anul 1970 s-a pescuit un exemplar de păstrăv avînd greutatea de 560 g. Lacul este accesibil din Roşia Montană în mai puţin de o jumătate de oră sau de la Lacul Mare, peste fîneţe, în 30 minute.

LACUL DINTRE BRAZI său LACUL BRAZILOR este situat în aval de lacul Anghel, la aceeaşi altitudine de 930 m, distanţa dintre cele două lacuri nefiind mai mare de 100 m. Are suprafaţa de 0,60 ha şi adîncimea de 6 m.

Este înconjurat de o frumoasă poiană, iar sus pe coama care-l desparte de lacul Anghel, este străjuit de un pîlc de brazi. De formă dreptunghiulară, orientat pe direcţia vest-est, lacul este alimentat de un pîrîiaş cu un debit redus de numai 2—3 l/sec.

Digul, situat în partea sudică a lacului, are lungimea de 130 m şi este prevăzut la mijloc cu un „călugăr", iar la colţul estic, cu un „prea plin". Evacuarea apei prin „călugăr" se face printr-o ţeava situată sub dig.

Apa lacului, deşi pe margini are numeroase pietre, este tulbure datorită scurgerilor de pe versanţi şi populării lui în trecut cu crap, caras şi clean, acţiune prost concepută de localnici.

Caracterele fizico-chimice indică o apă bună pentru păstrăv curcubeu. La data cînd au fost prelevate probele (18.IX.1968) ele aveau valorile: T = 14—15°C la emisar şi alimentare, 18°C la suprafaţa lacului, pH = 6,3.

A fost populat în noiembrie 1968 cu puieţi de păstrăv curcubeu aduşi de la păstrăvăria Răcătău. Accesul la lac este acelaşi ca şi la lacul Anghel.

Sub Lacul dintre Brazi, la cîteva minute de mers pe acelaşi pîrîu, este situat LACUL CARTUŞ, de dimensiuni mai mici, datorită îngustimii albiei în care s-a format.

Are suprafaţa de 0,30 ha şi adîncimea de 2 m. Este într-o avansată stare de colmatare.A fost populat cu caras şi caracuda. Prezintă un interes mai redus din punctul de vedere

piscicol.La obîrşia Văii Cornea, afluent al Văii Abrudului, în satul denumit Gura Cornii, este situat

unul dintre cele mai frumoase lacuri: LACUL CORNII, de forma unui rinichi, orientat nord-sud; este situat la altitudinea de 930 m, în spatele unui dig din zidărie de piatră în trepte, lung de 200 m şi prevăzut cu un „prea plin" şi un „călugăr" care se continuă pe sub dig cu un tub de fier cu diametrul de 50 cm şi lungimea de 30 m.

Are suprafaţa de 0,80 ha şi adîncimea de 8 m, fiind acoperit pe fund cu un strat de mîl de aproape 2 m. La marginile de nord şi sud, pe o întindere de 1—2 m de la mal, este acoperit de vegetaţie submersă, care ocupă circa 20% din suprafaţa lui.

Este un lac ferit de vînturi, cu apă liniştită, limpede. A fost populat în anul 1964 cu crap şi caras, iar în anul 1968 cu puiet de păstrăv curcubeu adus cu elicopterul de la păstrăvăria Răcătău.

De la lacul dintre Brazi pînă la lacul Cornea se fac 15 min. peste fîneţe. Pe Valea Cornii, 2 km mai jos, există un alt lac numit GĂURARI, populat cu specii de ciprinide. Are suprafaţa de 0,40 ha şi adîncimea de 2 m.

Între cele două văi — Roşia şi Cornii — se varsă în Valea Abrudului un pîrîu numit SELIŞTE. La obîrşia lui există un lac cu acelaşi nume în suprafaţă de 0,40 ha, cu o adîncime de 2 m, populat la fel cu specii puţin valoroase de ciprinide.

Lîngă satul Muntari, la obîrşia unui pîrîiaş ce se varsă în Valea Bucium — în Saşa — unul din cele şapte sate ce formează comuna Bucium, este situat un lac într-o avansată stare de colmatare, fiind poate cel mai vechi lac construit pentru şteampuri.

LACUL MUNTARI. În suprafaţă de 0,20 ha, lacul are o adîncime de circa 2 m, fiind acoperit pe fund cu un strat gros de mîl. De formă aproape rotundă, situat în spatele unui dig din piatră şi pămînt lung de 75 m, colmatat în faţă, lacul are două pîraie alimentatoare, care însumează circa 5 l/sec.

Calităţile fizico-chimice ale apei sînt identice cu ale celorlalte lacuri. Malurile îi sînt acoperite cu pipirig; cel nordic este abrupt înspre pădurea de fag, iar cel estic

este înmlăştinat. A fost populat în anul 1964 cu 100 buc. puieţi de clean, aduşi din Lacul Mare, iar în 1968 cu puieţi de păstrăv curcubeu.

De la Lacul Cornii pînă la Muntari se face o oră prin parfumul plăcut al fîneţelor pline de flori.Lacul Muntari este situat la l½—2 ore de mers de la cele două Detunate: Detunata Flocoasă (l 254 m) şi Detunata Goală (l 169 m), amîndouă monumente ale naturii.

Lacurile din Munţii Metaliferi, descrise mai sus, datorită peisajului, aerului proaspăt şi înmiresmat, înălţimii la care sînt situate şi liniştii care le înconjoară, oferă clipe de destindere, odihnă şi delectare celor ce poposesc pe malul lor. Ar fi un rai al pescarilor dacă Inspectoratul silvic Alba şi Ocolul silvic Cîmpeni ar înţelege că este de datoria lor să le gospodărească raţional, spre delectarea tuturor, şi nu a cîtorva braconieri care pescuiesc în voie cînd şi cît vor.

LACUL FAERAG, un alt lac artificial, construit pentru nevoile miniere de la Certej, este situat la altitudinea de 465 m. Întins pe o suprafaţă de 3,40 ha, pe cele două pîraie afluente, în urma barării cursului lor cu un dig de pămînt şi beton, lacul are o adîncime de 2 m şi este înconjurat de o

densă pădure de fag, carpen şi gorun, în vîrstă de 40 ani.Cele două pîrîiaşe care-l alimentează, avînd o apă rece, însumează un debit de circa 50 l/sec.

Evacuarea are loc printr-un „călugăr" de beton care deversează apa la o diferenţă de nivel de circa 10 m faţă de luciul apei.

Marginile lacului sînt acoperite de nisip şi pietriş fin, iar fundul de mîl în grosime de peste l m.Datorită expunerii luciului de apă razelor solare în cea mai mare parte a zilei, apa lacului se încălzeşte vara la suprafaţă pînă la 26°C (l2.VIII. 1972, ora 14), fiind de 24°C la l m adîncime şi de 15,5°C la fund, unde însă datorită descompunerilor organice, oxigenul dizolvat, existent din abundenţă la suprafaţă (15 mg/1), scade la numai 5 mg/1 (pH: 7 — 8,5). Aceasta se întîmplă în cazuri cu totul excepţionale în zile de caniculă. În rest, diferenţa între conţinutul de oxigen al păturilor de suprafaţă este mică (16 mg/1 la suprafaţă, 11 mg/1 la fund la o temperatură a apei de 6°C, în 9.IV.1970).

Lacul este populat natural cu raci şi, din timpuri vechi, cu caras. A fost populat începînd cu anul 1968 în numeroase rînduri, cu diferite specii de salmonide şi ciprinide, introducîndu-se alevini de Coregonus albida (1968), puieţi de păstrăv indigen (mai 1968), crapi de 1½ an (septembrie 1969) şi puieţi de păstrăv curcubeu (iulie 1969 şi noiembrie 1979).

Toate speciile s-au dezvoltat într-un ritm alert, cu excepţia păstrăvului indigen, căruia tulbureala apei provocată de crapul şi carasul existent nu i-a fost favorabilă.

Coregonul a atins în august 1972 lungimi cuprinse între 29 şi 38 cm şi greutăţi între 200 şi 650 g, iar păstrăvul curcubeu, greutatea de 600 g.

La baza digului, acolo unde apa din lac iese prin tunelul „călugărului", au fost construite două bazine pentru creşterea artificială a păstrăvului destinat numeroşilor turişti veniţi să-şi petreacă un sfîrşit de săptămînă în liniştitorul peisaj din jurul lacului.

În afara căsuţei întreprinderii miniere existente pe malul lacului, sus, pe tăpşanul din poiană, cu vedere pînă peste Mureş, se mai află cochetă şi primitoare o spaţioasă cabană de vînătoare, amenajată prin grija harnicilor gospodari ai Ocolului silvic Soimuş, care eliberează şi autorizaţiile de pescuit necesare.

Lacul este accesibil auto din Deva (DN 7 km 394), pe drumul naţional Deva—Baia de Criş—Vaşcău, ce porneşte de la bariera C.F.R. (DN 76 km 0) cale de 1,2 km, apoi la dreapta prin comuna Certej (15 km) şi în continuare pînă la lac încă 3 km. Din Deva pînă la lac sînt în total 21 km drum auto.

LACUL CARACIU a luat fiinţă în anul 1936 pentru nevoile de apă de la exploatarea minieră din Ţebea Săcărîmb, fiind situat într-o poiană cu cîţiva arbori seculari, la altitudinea aproximativă de 680 m. De formă circulară, cu maluri sinuoase, lacul însumează o suprafaţă de 1,40 ha, avînd o adîncime a apei la baraj de 7 m.

Este alimentat de pîrîiaşul Caraciu, cu un debit de circa 50 l/sec., apa evacuîndu-se printr-un „călugăr" de beton cu canal înclinat la o diferenţă de nivel de 15 m faţă de cel al lacului. Digul din beton este prevăzut cu un „prea plin" pentru evacuarea debitelor de viitură.

Este populat natural cu raci şi cu crapi introduşi la înfiinţarea lui. În anul 1967 a fost populat cu puieţi de păstrăv curcubeu proveniţi din icre aduse de la păstrăvăria Răcătău.

În imediata lui apropiere se întinde parcul de vînătoare Valea Lungă, populat cu cerb carpatin, lopătar şi mistreţi. În parc există o frumoasă casă de vînătoare şi cîteva bazine pentru creşterea păstrăvului de consum în cantitate redusă.

Lacul este accesibil din parc, de la casa de vînătoare, pe potecă trecînd culmea apelor (l oră), apoi prin păşune, în 1½ oră. La rîndul său, la parc se ajunge de la Deva pe DN 76 Baia de Criş de la km 27 pe drumul forestier. Total Deva—Parc, 33,5 km.

De la Ţebea, pe Valea Stocului, se ajunge la lac într-o jumătate de oră. Lacul este gospodărit din punctul de vedere piscicol de Ocolul silvic Brad.

Turist sau pescar aflat în Munţii Metaliferi, populaţi din cele mai vechi timpuri, fă-ţi puţin timp spre a vizita cele cîteva monumente ale naturii din împrejurimi, unice în felul lor:— Dealul cu melci de la Vidra, situat pe Arieşul Mic, mai jos de comuna Avram Iancu, la 20 km de

Cîmpeni sau la 16 km de confluenţa Arieşului Mic cu Arieşul Mare la Mihoeşti (DN 75 km 74);— Piatra Despicată, formată dintr-un bloc de andezit, situată chiar la marginea comunei Roşia

Montană, ca şi Piatra Cerbului, monument geomorfologic şi el;— Piatra Corbului, formată din calcare fosilifere-orbitoline, se află pe valea Ampoiului, lîngă satul

Tăuţi, comuna Meteş;— Calcarele de la Ampoiţa, situate în apropierea Pietrei Corbului, pe Valea Ampoiţei, afluent al

Ampoiului, mai jos de Tăuţi; cele două Detunate, situate la 14 km de comuna Bucium Cerbu.Cei aflaţi în împrejurimile Caraciului se vor opri o clipă la mormîntul lui Avram Iancu, străjuit

de gorunul lui Horea, să aducă prinos de recunoştinţă celui ce a fost „Craiul munţilor" şi a purtat în

inimă şi sabie dorinţele de libertate ale moţilor.Şi dacă dispunem de timp, ne-ar aduce mari satisfacţii o excursie în cel mai interesant colţ

natural al Munţilor Apuseni, cu fenomene carstice măreţe — Podişul Padiş.

3. MUNŢII BIHORULUI

În munţii Bihorului, sălbatica Vale a Iadului, deţinătoarea supremaţiei pescăreşti în populaţii de păstrăvi şi lipani, a fost domolită an de an, omul construind în lungul ei la începutul deceniului trecut un drum forestier ce i-a tulburat farmecul şi i-a îmblînzit sălbăticia. Apele i-au fost oprite apoi spre mijlocul actualului deceniu (1973), la vărsarea pîrîului Leşului, de un baraj din piatră naturală şi beton, înalt de 60 m.

Aşa a luat fiinţă lacul de acumulare LEŞU, înscriindu-şi silueta în unghiuri ascuţite pe pîrîul Calului, pe Valea Lupului şi pe Valea Iadului care muşcă din oglinda lucie, vălurind-o doar pe scurtă întindere.

Situat la 8 km amonte de Remeţi, la altitudinea de 560 m, lacul a fost construit în scopul regularizării debitelor Văii Iadului şi al alimentării cu apă.

În suprafaţă de 147 ha, cu o adîncime de 56 m, lacul îşi întinde apele pînă în lumina de la Poiana, punct prevăzut cu o pepinieră şi cu un canton silvic, realizînd un volum de apă de 29 milioane mc.

Deşi format în zona lipanului, lacul este populat natural cu păstrăv indigen şi moioagă, lipanul rămînînd în cantităţi mici doar la gura afluenţilor, populaţie formată din cea existentă în rîu înainte de inundare.

S-au efectuat şi cîteva populări cu puieţi de păstrăv indigen crescuţi în păstrăvăria de la Remeţi. Este înconjurat pînă la coada lui de pădure de fag în amestec cu brad, iar în lungul drumului forestier, dintre baraj şi pîrîul Lupului, de o reuşită plantaţie de pin.

Lîngă baraj funcţionează motelul Leşu, cu locuri de cazare şi un restaurant bine aprovizionat şi cu un ireproşabil serviciu.

Păstrăvul indigen s-a adaptat la viaţa lacustră, ca şi în celelalte lacuri de acumulare, înregistrînd creşteri ieşite din comun. Cel mai mare exemplar pescuit, la data de 6.X.1977, a avut lungimea de 74 cm şi greutatea de 4,800 kg. O creştere deosebită au înregistrat şi moioagele, ajungînd la dimensiunea de 23 cm.

Din necesitatea de a se consolida barajul, în anul 1979, lacul cu unde liniştite, colorate în verdele ametistului, a fost secat, şi din mulţimea de „monştri" păstrăvăreşti au scăpat doar cei care s-au retras la gurile afluenţilor sau la intrarea Văii Iadului în lac.

După repararea fisurilor din baraj şi umplerea lacului, prima generaţie salmonicolă ce va poposi aici va fi formată din puieţi de păstrăv şi lostriţă.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Remeţi şi va fi dat liber la pescuit după refacerea faunei piscicole distruse în urma golirii totale.

Pînă atunci, cei ce vor să-şi petreacă o clipă de destindere în lumea de taină a văii Iadului pot pescui de la baraj în jos sau de la cascada la dolina în sus.

Lacul este accesibil de la Bucea, din DN l Bucu-reşti-Oradea, de la km 560,9 al acestuia, prin Gura Văii Iadului (4,5 km), comuna Bulz, comuna Remeţi (17 km), baraj, după 27 km, din care actualmente 19 km drum asfaltat.

De pe malul stîng al lacului, aproape de coada lui — urmînd poteca turistică de pe pîrîul Vîlcei — se ajunge la frumoasa peşteră a Meziadului în 3 ore.

De la baraj, urmărind drumul forestier ce şerpuieşte pe malul drept al lacului, se trece după 3 km pe la cantonul silvic de la vărsarea Văii Lupului în lac, după 5,5 km pe la cel din Poiana, se traversează după 8 km Valea de Runc, care adăposteşte în bazin, sus, o pădure ca de junglă, ajunge după 10 km la cantonul Dealu Mare, unde o barieră dirijează trecerea autovehiculelor pe porţiunea Dealu Mare—Cîrligate, porţiune îngustă. La 13 km vuietul cascadei ladolina îţi opreşte paşii rămînînd în admiraţie, iar la 14 km un pîrîu din partea dreaptă a văii îşi răsfiră apele într-o cascadă denumită sugestiv „Vălul Miresei". O abatere de 100 m la dreapta pe pîrîul leduţ (situat la 17,5 km de la baraj) te opreşte multe clipe în admirarea cascadei înalte de 12 m cu ape numai spumă. La Cîrligate (21 km) ia sfîrşit restricţia de circulaţie şi te mai despart de frumoasa staţiune Stîna de Vale doar 4 km de drum.De aici se pot face excursii în locuri de neuitat:— peste Aria Vulturilor, prin Valea Drăganului, la cascada Moara Dracilor — 3 ore;— pe lîngă păstrăvărie, în vîrful Poienii (l 627 m), cu belvedere asupra Munţilor Bihorului şi ai

Vlădesei — 1½ ore şi în continuare la nesfîrşita săritoare a Bohodeiului de la obîrşia unui afluent al Crişului Pietros — Aleul — monument al naturii, în 2 ore de mers;

— tot din vîrful Poienii, la Padişul cel cu fenomene ce uimesc şi pe turiştii umblaţi: Focul viu. Izbucul

Galbenei, Rîtu Florilor, Cetăţile Ponorului ş.a. În 3½ ore;— la Izvoarele Someşului Cald, Cetăţile Rădesei, Tunelul mic sau la peştera Ponor, alte 2 ore. Toate

sînt trasee şi colţuri de frumuseţe ce nu se lasă uitate de-a lungul unei vieţi.Din învecinată Vale a Drăganului, apele captate la gura Sibişelului sînt aduse pe sub munte la

viitoarea uzină electrică, situată la 4 km amonte de gura Văii Seniului, urmînd ca la Munteni, lîngă Bulz apele celor două văi să fie din nou oprite într-un lac de acumulare. Aerul de taină şi frumuseţea celor două văi sălbatice ale Munţilor Bihorului, după ce se vor executa şi captările de la Cîrligate şi de la Ciripa, va încînta din nou pe cei ce drumeţesc prin aceşti munţi.

LACUL TOPLIŢA-DOBREŞTI este situat pe Valea Vida, afluent al Crişului Negru, la capătul din amonte al comunei Dobreşti.

A fost creat în anul 1968 în scopul regularizării debitelor rîului Vida şi pentru flotarea minereului de la exploatarea minieră Dobreşti.

În suprafaţă de 8 ha, cu o adîncime maximă a apei de 15 m, lacul îşi întinde oglinda la 300 m altitudine, pe o lungime de aproape l km, pe pîrîul Vida în sus, avînd un volum util de 250 OuO mc apă. Fauna piscicolă a lacului s-a format pe seama celei existente în rîu înainte de inundare: păstrăv indigen, moioagă, clean, boiştean şi zglăvoacă. A fost populat începînd cu anul 1970 cu un amalgam de specii alese la întîmplare, astăzi fauna predominantă fiind formată, în ordine numerică, din clean, moioagă, roşioară, caras, plătică şi rar păstrăv.

Lacul este gospodărit de A.J.V.P.S. Oradea.Accesul la lac se face din DN 76 Oradea—Vaşcău, de la km 145 (comuna Sîmbăta) pe un

drum modernizat, pînă în comuna Dobreşti (10 km) şi apoi la dreapta, prin satul Lunca Sprie, pînă la baraj, 13 km. Din Oradea sînt 53 km.

Pe malul lacului există un canton silvic cu 3 camere, ce poate oferi găzduire. Valea Videi este una dintre văile pline de pitoresc, cu albie de stîncă, cu bulboane adînci, cu versanţi îmbrăcaţi în verdele odihnitor al pădurilor. La 8 km de Dobreşti, un arboret de castani comestibili dă o notă de inedit pădurii. Sus, la 15 km un canton silvic stă în mijlocul poienii plină de flori. Peste vale un izvor bogat în apă rece dădea, la început de secol (1908), viaţă puieţilor de păstrăv din casa mică de incubaţie existentă pe atunci.

Între vîrful cel mai înalt al munţilor Bihor, Cucurbăta Mare (1849 m), denumit şi Vîrful Biharia, şi Vîrful Zănoaga, la l km de acesta, se află un lac de nivaţie denumit LACUL CUCURBĂTA sau ZĂNOAGA. Situat la altitudinea de l 540 m, de formă eliptică, cu o prelungire spre vest, are o lungime de 35 m, o lăţime maximă de 30 m, o suprafaţă de 0,10 ha. Adîncimea maximă a apei este de l m, fundul fiind acoperit cu un strat de mîl gros de l m.

Pe malul estic, sub muchie, zăpada viscolită se adăposteşte pînă tîrziu, la sfîrşit de primăvară. În jurul lui se întind păşunile alpine ale Munţilor Bihorului. Este alimentat din ploi şi din zăpezi. Malurile îi sînt acoperite cu tufe de ienupăr şi vegetaţie alpină.

Apa, tulbure în permanenţă, datorită mîlului şi scurgerilor de pe versant, nu întruneşte condiţiile necesare vieţii piscicole, el fiind interesant, ca unicat al Apusenilor, prin permanenţa sa ca lac de nivaţie la o altitudine ridicată.

Lacul este accesibil cu maşina de teren din satul Criştioru de Jos (situat la 8 km amonte de Vaşcău) pe drumul ce traversează Munţii Bihorului spre Avram Iancu, pornind de la km 88 + al DN 16 Deva—Oradea. Din Criştior pînă la lac sînt 21 km.

Lacul este accesibil şi din comuna Gîrda. De la el, pe culmea muntelui ce separă apele celor două Crişuri (Negru şi Alb) de ale Arieşului Mic, se ajunge la Muntele Găina (l 484 m), trecînd prin Muntele Rotunda.

4. MUNŢII GILĂULUI

Munţilor Gilăului, brăzdaţi de ape ce curg în soare povestind fapte de vitejie ale moţilor sau legende ce au luat naştere în ponoare, izbucuri, chei cu pereţi de cer şi cascade cu curcubee, natura, atît de darnică, le-a hărăzit numai lacuri ascunse în lumea plină de mister a peşterilor. În schimb însă omul a zăvorit rîurile ce aduceau la vale buşteni din păduri seculare şi le-au obligat să dea lumină sau apă oamenilor sau fabricilor. Aşa au luat fiinţă în zilele noastre lacurile care dau frumuseţe peisajului montan al celor două Someşuri — Cald şi Rece.

Fig 49. Munţii GILĂULACUL GILĂU, situat la poalele munţilor, este cel mai de jos dintre toate lacurile artificiale,

înfrăţind în el apele celor două Someşe ce încearcă să-şi dea mîna la coada lui. Format în anul 1972 în spatele barajului înalt de 13 m situat la altitudinea de 410 m, lacul îşi întinde apele pe o distanţă de l km, realizînd o suprafaţă de 70 ha şi o adîncime a apei de 9 m.

Primeşte un debit mediu anual de 9 mc/sec., adus de Someşul Cald şi de 5 mc/sec, din

Someşul Rece. Volumul util al lacului este de circa l milion mc, asigurînd alimentarea cu apă potabilă a municipiului Cluj-Napoca. În aval de baraj, s-a construit în anul 1979 o mică hidrocentrală, iar în viitorul apropiat urmează ca în aval să fie executate şi alte amenajări. În anul 1975, lacul a fost golit parţial, observîndu-se cu această ocazie o depunere de aluviuni care acoperă fundul lui pe o grosime de 0,75 m.

Lacul Gilău a fost populat cu puieţi de păstrăv indigen şi curcubeu. Fauna lui piscicolă este foarte variată, formîndu-se în mare parte pe seama speciilor de peşti existente în albie înainte de inundare. Fiind situat la o altitudine mică în zona din aval a salmonidelor, răspîndirea cea mai mare în lac o au cipri-nidele, reprezentate prin scobar (Chondrostoma nasilus), clean (Leuciscus leuciscus), mreană (Barbus barbus) şi moioagă (Barbus meridionalis petenyi). Alături de acestea trăiesc în lac păstrăvul curcubeu, păstrăvul indigen şi lostriţa (Hucho hucho), introdusă în So-meşu Cald în anul 1962.

Prin golirea, la începutul anului 1979, a lacului Tarniţa, fauna piscicolă a Gilăului s-a îmbogăţit mult, îndeosebi cu salmonide.

Astăzi Lacul Gilău reprezintă principalul punct de atracţie al pescarilor clujeni, plecaţi să-şi petreacă o zi de destindere în împrejurimi, el fiind situat la numai 15 km depărtare de marginea oraşului (staţia PECO) Cluj-Napoca. Este gospodărit de A.J.V.P.S. Cluj-Napoca.

Pe malul lacului, în partea stîngă, s-a construit un modern motel care oferă cazare şi masă turiştilor. La poalele pădurii, puţin mai sus de motel, a fost construită o cochetă casă de vînătoare. În aval de baraj, alimentată cu apă din lacul de acumulare, a fost construită în anii 1975—1976 cea mai modernă păstrăvărie din ţară. Proiectată în scopul producerii cantităţii de 25 tone păstrăv consum solicitat de piaţa clujeană, păstrăvăria este dotată cu toate mijloacele moderne.

Păstrăvăria de la Gilău produce şi material piscicol necesar populării şi repopulării anuale a lacurilor de acumulare din cele două bazine, precum şi a apelor curgătoare de munte din raza judeţului Cluj.

LACUL TARNIŢA şi-a înscris datele în certificatul de naştere la 2 noiembrie 1973, cînd barajul înalt de 97 m, cu coronamentul situat la cota 520 m, şi-a închis porţile stăvilind apele Someşului Cald şi formînd un lac cu o suprafaţă de circa 215 ha, lung de peste 8 km şi cu un volum aproximativ de 60 milioane mc. La un kilometru amonte de coada lacului lîngă vechea uzină electrică iese galeria care aduce în lac un plus de ape, captate din Someşu Rece. La vărsarea Pîrîului Leşu în Someşul Cald intră în rîu apele uzinate din hidrocentrala Mărişel, care reprezintă un debit de circa 58 mc/sec. Volumul util al lacului este de circa 30 milioane mc. şi se întinde pe cîţiva kilometri şi pe principalul afluent al său, Rîşca.

De la coada lacului Gilău şi pînă la barajul lacului Tarniţa, cale de 4,6 km, albia rămîne uneori seacă. În anul 1980 au început lucrările unui nou baraj intermediar între cel de la Gilău şi cel de la Tarniţa urmînd să ia astfel fiinţă LACUL SOMEŞUL CALD II. Lacul Tarniţa a fost populat cu puiet de păstrăv curcubeu şi păstrăv indigen, în el găsindu-şi refugiu şi lostriţele din fostele bălţi ale Vînătării şi Vidrei, inundate de apa lacului, desigur în măsura în care nu au fost braconate cu ocazia lucrărilor de construire a drumului şi barajului.

Din considerente tehnice, lacul Tarniţa a fost vidat complet după 6 ani de la formare (1979). Cu acest prilej efectivul piscicol a fost distrus în cea mai mare parte, scăpînd puţine exemplare ce au avut norocul să nu fie prinse de presiunea fantastică existentă în porţile de golire.

LACUL FÎNTÎNELE, denumit şi Beliş, a luat fiinţă în toamna anului 1976, după terminarea barajului înalt de 92 m. În suprafaţă de circa 980 ha, îşi înalţă oglinda lacului pînă la altitudinea de + 990 m. Se întinde mai bine de 6 km pe Someşul Cald, pînă aproape de vărsarea în Someş a Văii Firei, ramificîndu-se şi 4 km pe Beliş, pînă mai sus de vărsarea pîrîului Monoşei în acest rîu.

În lac sînt transportate printr-un tunel subteran şi apele strînse în lacul de la Izvorul Alb de pe Răcătău. La rîndul lor, apele pornite din Lacul Fîntînele, pe sub munte, printr-un tunel lung de aproape 9 km, realizează o cădere de 450 m, în uzina Mărişel, situată la circa 4 km amonte de coada lacului Tarniţa.

Lacul a fost populat începînd cu anul 1977 cu lostriţă şi păstrăv indigen, urmînd ca în anul 1980 populaţia de lostriţă să fie completată cu alte exemplare, iar fauna existentă să-i fie îmbogăţită cu păstrăv fîntînel şi coregon. Ca şi lacul ce se va forma în curînd la Oaşa, cel de la Fîntînele va constitui un adevărat rai al peştilor şi al pescarilor.

LACUL RĂCĂTĂU sau Lacul de la Izvorul Alb este cel care adună în el apele din Someşul Rece. Are rolul de a îmbogăţi debitul lacului de la Beliş. Este situat la altitudinea de l 010 m, are o suprafaţă de l ha şi o adîncime de 6 m, realizînd un volum de aproximativ 260 000 mc apă. Printr-o galerie lungă de 3,7 km trimite un debit de 21,8 mc/sec, în lacul Fîntînele, populat cu păstrăv indigen.

LACUL SOMEŞUL RECE sau lacul de la Izvorul Băii, în suprafaţă de 7 ha şi cu o adîncime a apei de 43 m, este situat pe Someşul Rece, la 8 km amonte de confluenţa Răcătăului, la altitudinea de l

035 m. Din el trece în lacul Răcătău pe sub muchia Mă-guri-Tomnatec, prin galeria ce străpunge muntele, un debit de 15 mc/sec.

LACUL NEGRUŢA, cel mai mic din salba de lacuri rezultate din barajele executate pe văile din bazinul Someşului Cald, este situat în partea mijlocie a pîrîului cu aceeaşi nume, la altitudinea de l 055 m. Suprafaţa lacului este de 0,50 ha, adîncimea de 2 m, iar volumul lui se cifrează la 150 000 mc. Un debit de 8,2 mc/sec, trece din el în lacul de la Izvorul Băii, printr-un tunel lung de 4 km, după ce absoarbe în drumul său şi apele Dumitresei. Situat în zona unde se păstrează natural fîntînelul, va fi populat numai cu această specie.

Valea Ierii, ultim afluent montan al Arieşului la Buru, a fost captată şi ea împreună cu Valea Şoimului şi cea a Calului şi, pe sub munte, a luat drumul celorlalte ape menite să îmbogăţească undele lacului Fîntînele de la Beliş.

Din încătuşarea apelor spre drum de întunecime au luat fiinţă trei lăculeţe, dintre care doar cele de pe Iara şi Şoimul prezintă importanţă piscicolă.

Lacul IARA, denumit şi BONDUREASA, după locul amplasării, este format în spatele unui baraj înalt de 9 m, situat la altitudinea de 1056 m. Oglinda întunecată a lacului se întinde pe o lungime de cca 150 m şi o lăţime maximă de 40 m, realizînd o suprafaţă de l ha luciu de apă, cu o adîncime a apei la baraj de 8 m.

Sălbăticia locului, tăieturile ce-şi oglindesc roşiii florilor de bisacăn în apa încremenită şi straniul ce-l imprimă zbuciumul apelor prăvălite prin încheieturile masivului şi bătrînului opust de plutire de la Bondureasa înconjură lacul de linişte şi ireal.

A fost populat în primăvara anului 1979 cu puieţi de păstrăv indigen crescuţi în topliţele din bazin. A fost dat la pescuit în sezonul 1980 cu o bogată şi impunătoare în dimensiuni faună păstrăvărească.

Lacul este situat la 7,5 km de drum forestier de la confluenţa Văii Ierei cu Valea Şoimului şi respectiv de la casa de vînătoare cu acelaşi nume. De la păstrăvăria Gilău, pe drumul vechi de coastă al Rîs tei, accesibil auto, sînt pînă la lac 40 km. Din comuna Buru (DN 75, km 143,5), prin Valea Ierii, pe drum asfaltat, stricat de ape pînă la C.A.P.S. — 33 km şi în continuare pe drumul forestier, total, 44 km.

LACUL ŞOIMU este situat pe valea cu acelaşi nume, la 3 km de confluenţa acesteia cu Valea Ierii, mai sus de pîrîul Lindu cu l km. Aşezat la altitudinea de 1042 m, în spatele barajului de betqn înalt de 7 m, lacul se întinde pe o suprafaţă de 0,20 ha. Datorită suprafeţei sale modeste, prezintă o importanţă piscicolă mai redusă. A fost populat cu puiet de păstrăv indigen în anul 1979. Este accesibil pe aceleaşi drumuri ca cel din Bondureasa.

Din Someşul Rece, de la lacul Izvoru Băii, un drum forestier urcă în lungul pîrîului Dumitreasa şi iese la Tina, pe culmea apelor Someş—Arieş, coborînd apoi la Bogdanu, unde ţine în coborîş Valea Şoimului (Tina — lac = 13 km); total, 26 km.

Toate aceste mici lacuri au în general un nivel stabil al apei (spre deosebire de celelalte două mari, Fîntînele şi Tarniţa), fapt care le face apte pentru o valorificare piscicolă eficientă. Tunelele executate pe sub munte înlesnesc o scurgere gravitaţională a apelor din lacurile de baraj Negruţa, Izvorul Băii, Răcătău, din unul în altul, de la est spre vest, ca în final să ajungă în Lacul Fîntînele.

Este necesar ca gurile de intrare în tuneluri să fie prevăzute cu dispozitive de refulare a peştilor, ca aceştia să nu călătorească cu peripeţii drum lung fără întoarcere. Nu putem încheia şirul lacurilor artificiale fără să amintim de cîteva lacuri cu caracter deosebit create de mîna omului în timpuri mai vechi. Sînt lacurile pentru plutirea materialului lemnos, din care doi reprezentanţi stau şi astăzi mărturie în Valea Someşului Rece, fiind folosiţi pentru piscicultura.

LACUL BLAJOAIA este situat spre obîrşia Someşului Rece, în punctul cu acelaşi nume, la altitudinea de l 200 m. Are o suprafaţă aproximativă de l ha şi o adîncime a apei la baraj de circa 6 m.

Lacul este permanent datorită reparării barajului de plutire. A fost populat mai mulţi ani la rînd cu puieţi de păstrăv indigen, el constituind principalul rezervor de alimentare piscicolă a Someşului Rece superior, îndeosebi în porţiunea situată la izvoare.

În lac au fost introduşi cîţiva ani la rînd şi puieţi de lostriţă şi de păstrăv curcubeu despre a căror soartă nu se ştie încă nimic.

Lacul este gospodărit de Ocolul silvic Someşu Rece, cu sediul în Gilău. Pescuitul este permis numai cu aprobarea Departamentului silviculturii.

Mai jos de Blăjoaia, la altitudinea de l 080 m este situat un al doilea lac pentru plutire, LACUL IRIŞOARA, format amonte de gura pîrîului cu acelaşi nume. Suprafaţa lacului este mai mică de l ha, ca urmare a colmatării sale, adîncimea la baraj fiind de 4 m. Barajul este însă într-o avansată stare de deteriorare, motiv pentru care lacul nu mai are mulţi ani de existenţă.

A fost populat recent cu păstrăv indigen şi lostriţă. Este liber la pescuit cu autorizaţia Ocolului silvic Someşu Rece. Amîndouă lacurile sînt situate într-un peisaj fermecător, cu soare mult şi aer

ozonat.Pe malul lor există cabane forestiere, şi sus una cvasituristică. Pe lîngă ele trece drumul

forestier care urcă de la Gilău la Steaua şi coboară pe Valea Bistrei în Valea Arieşului, la km 81 al DN 75 Turda—Cîmpeni. De la Gilău pînă la lacul Irişoara sînt 36 km, iar pînă la Blăjoaia 48 km, din care 18 km drum modernizat. Lacuri de plutire încă în fiinţă, fără însă a mai avea multe zile, mai sînt la POJARNA pe Valea Rea a Rîului Doamnei şi la PRAJA, pe Valea Frumoasă.

Bazinul Someşului Mic este brăzdat actualmente de numeroase drumuri de acces care fac posibilă dezvoltarea turismului pe văile însorite, pline de peşteri, izbucuri şi chei, pe culmile care adăpostesc sate întregi sau pe potecile bătute cîndva, în pribegie, de Horea şi Cloşca şi apoi de „Craiul Munţilor" — Avram Iancu.

Drumul care pleacă din Gilău în lungul Someşului Rece pînă la Răcătău, modernizat pe 18 km, continuă cu una din cele mai vechi şosele de munte. Urcînd pe culmea ce desparte cele două Someşuri, trece prin Mărişel, întins pe mulţi kilometri, pînă la l 300 m altitudine şi coboară la Beliş, unde face joncţiune cu D J 761 B (Huedin—Beliş—Albac), după un parcurs de 45 km, din care 23 pe culme.

De la Răcătău, urcînd prin Cheile Dumitresei, un drum forestier însoţeşte Someşu Rece pînă sus la izvoare (Steaua), de unde coboară pe Valea Bistrei în Arieş, lîngă Cîmpeni, după un parcurs de 34 km. La Steaua trimite o ramificaţie în jos pe Valea Răcătăului, pînă la Dobruş (13 km).

Din drumul forestier de pe Someşu Rece, din dreptul lacului de plutire de la Irişoara, se desprinde un drum de coastă care iese în Valea Şoimului şi, trecînd pe la Capu Şoimului, se opreşte în Valea Ierii, la Bondureasa, după 35 km.

Un alt drum forestier plecînd din valea Someşului Rece, de lîngă Poiana întorsuri, face legătura, peste Culmea Tomnatecului, cu Valea Răcătăului, după un traseu de 3 km.

O şosea asfaltată urcă pe Valea Someşului Mic şi continuă apoi pe Someşu Cald, trecînd peste coronamentul barajului Tarniţa. Şerpuieşte apoi pe dreapta lacului cu acelaşi nume şi în lungul văii pînă la hidrocentrala Mărişel, aşezată la gura pîrîului Leşu. De aici urcă pe pîrîu ieşind în Mărişel, în drumul Răcătău—Beliş, cam pe la jumătatea acestuia, după un traseu de 10,5 km. Coboară apoi la punctul Izvorul Alb de pe Valea Răcătăului, după alţi 4 km. Din drumul Răcătău—Beliş de la Crucea Iancului, se desprinde un drum de coastă care, după 5 km, coboară în Valea Răcătăului, la Dobruş. Drumul Răcătău—Beliş a fost martorul evenimentelor din anii 1848—1849, cînd moţii din Mărişel au zdrobit trupele inamice. Pe Troiţa Iancului stau mărturie cuvintele rostite de „Craiul Munţilor" spre îmbărbătarea moţilor răsculaţi: „Sau vom pune pumnul în pieptul furtunii, sau vom pieri".

Din comuna Beliş drumul judeţean (D.J. 761 B) Huedin—Albac trece peste barajul Fîntînele, ocoleşte lacul şi coboară în vale mai jos de pîrîul Olteanu. Din Poiana Horea, urmează firul văii Apa Caldă, ajunge la Ursoaia pe cumpăna apelor şi coboară în lungul văii Aradei la Albac, unde se întîlneşte cu DN 75, Oraşul Dr. Petru Groza—Turda, în dreptul km 61. Din Poiana Horea, un drum forestier urcă pe Pîrîul Roşu (Beliş), trece în bazinul Someşului Cald pe Valea Călinesei şi după 20 km ajunge în şoseaua Huedin—Călata—Răchiţele la Ic Ponor. În lungul pîrîului Izbuc, un drum forestier parcurge 9 km pentru a ajunge în Padişul cel plin de fenomene carstice. De la Ic Ponor se face o ramificaţie care conduce spre izvoarele Someşului Cald, oprindu-se la intrarea în Cheile Someşului Cald.

Cu excepţia drumului Răcătău—Mărişel şi a celui forestier care coboară de la Crucea Iancului în Dobruş, toate drumurile sînt accesibile autoturismelor de orice fel.

Majoritatea punctelor de interes turistic din bazin, Peştera Onceasa, Peştera Alunului, Peştera Moloh, Tunelul Mic, Cetăţile Rădesei, precum şi cele din podişul Padişului, sînt situate faţă de drumurile auto la distanţă de mers în jur de o oră.

Someşu Cald şi Someşu Rece, cu înnoirile care au dat o notă de inedit peisajului montan, şi au deschis drumuri spre cunoaşterea frumuseţilor, au fost şi rămîn văi cu un farmec deosebit.

Avem o ţară cu care natura a fost atît de darnică atunci cînd şi-a răspîndit harurile: cîmpii mănoase, coline şi dealuri împodobite de mîna omului cu vii şi livezi, munţi cu păduri şi păşuni cu goluri alpine din care pleacă la vale limpezi şi reci izvoare care dau bogăţie întinsului de ţară românească. Acolo sus, în patria caprelor negre, natura a păstrat pentru noi nealterată bogăţia fără de preţ a liniştei şi frumuseţea fără de seamăn a lacurilor limpezi.

Tu, cititorule, drumeţind prin această împărăţie a liniştei şi frumuseţii, străduieşte-te să o păstrezi pe mai departe aşa cum ai moştenit-o de la strămoşii tăi, nealterată, pentru a o transmite la rîndul tău celor ce vor veni după tine. Îţi vei îndeplini astfel şi tu, ca atîţia alţii înaintea ta, o datorie sfînta faţă de părinţii tăi, Carpaţii, care ţi-au apărat neamul de-a lungul atîtor veacuri.

Tabel cu elementele morfometrice ale lacurilor de munte

Denumirea lacului Masivul muntos

Bazinal hidrografie

Originea cuvetei lacului

Altitudinea m

Suprafaţa ha

Adîncimea maximi

Firiza Gutîi Săsar acumulare 370 110,1,0 37,5Bodi-Ferneziu Gutîi Săsar acumulare 425 1,60 5Bodi I Gutîi Săsar acumul are 720 3,50 7Bodi II Gutîi Săsar acumulare 700 1,00 4Nistru Gutîi Săsar acumulare 340 1,20 5Lighet Gutîi Lăpuş acumulare 340 3,00 5,5Călineşti Oaş Turulung acumulare 150 160,00 9Vinderel Maramureş Ruscova-

Vişeunivaţie şi alunecare

1665 0,90 5,5

Lala Mare Rodnei Bistriţa glaciar 1815 0,60 2Buhăiescu I Rodnei Vişeu glaciar 1905 0,05 2Buhăiescu II Rodnei Vişeu glaciar 1890 0,20 5Buhăiescu III Rodnei Vişeu glaciar 1820 0,10 1Pietrosul Rodnei Vişeu glaciar 1825 0,50 2,5Sadova Obcina

FeredeuMoldova alunecare 915 1,50 5

Izvorul Măgurii Bîrgău Ilva-Someş alunecare 880 0,20 2Zînelor Bîrgău Colibiţa alunecare 1290 0,30 2,5Răciciş Bicaz

Căliman Ceahlău

Topliţa-Mureş Bistriţa

alunecare acumulare

1730 513

0,103000,00

390

Pîngăraţi Tarcău Bistriţa acumulare 369 155,00 15Vaduri Tarcău Bistriţa acumulare 360 115,00 15Bîtca Doamnei Tarcău Bistriţa acumulare 324 235,00 16Piatra Neamţ Tarcău Bistriţa acumulare 313 16,00 4Lacu Roşu Hăşmaş Bicaz alunecare 983 13,00 12,5Lacu Oii Hăşmaş Bicaz acumulare 1000 3,00 5Pîrîul Roşu Hăşmaş Bicaz acumulare 1000 3,00 10Mesteacăn Hăşmaş Olt acumulare 900 15,00 16Sf. Ana Ciucului Olt vulcanic 950 19,50 7Poiana Uzului Ciucului Uz-Trotuş acumulare 550 335,00 75Bolătău Ciucului Uz-Trotuş alunecare 550 4,50 3Lacu Verde Vrancea Şuşiţa alunecare 1040 0,50 4Lacu Vulturilor Buzău Siriu Buzău nivaţie 1405 0,90 2,5Lacu Negru Buzău Bîsca Mică alunecare 1050 1,60 5Mocearu Buzău Slănic-Buzau alunecare 775 7,00 8Hînsaru Buzău Bîsca Roşilei alunecare 900 0,50 3Paltinu Bîrsei Doftana-

Prahovaacumulare 650 215,00 107

Tîrlung Bîrsei _ Olt acumulare 745 123,00 37Scropoasa Pucioasa

Bucegi Bucegi

Ialomiţa Ialomiţa

acumulare acumulare

1197 400

6,00 105,00

1530

Iezer Iezer Rîul Tîrgului glaciar 2130 0,40 6,5Zîrna Făgăraş- Sud Rîul Doamnei glaciar 2050 0,50 0,5Jgheburoasa Făgăraş- Sud Rîul Doamnei glaciar 2150 1,00 2Hîrtop I Hîrtop II

Făgăraş- Sud Făgăraş- Sud

Rîul Doamnei Rîul Doamnei

glaciar glaciar 2230 2200

0,300,35

20,70

Hîrtop V Mînăstirii

Făgăraş- Sud Făgăraş- Sud

Rîul Doamnei Rîul Doamnei

glaciarglaciar

2100 2165

1,000,50

32,5

Valea Rea Făgăraş- Sud Rîul Doamnei glaciar 2160 0,45 21Scărişoara Făgăraş- Sud Rîul Doamnei glaciar 2200 1,20 9Galbena II— III— IV

Făgăraş- Sud Rîul Doamnei glaciar 2 125/2 195

0,50 1

Văsălatu Făgăraş- Sud Rîul Doamnei acumulare 860 2,50 14Buda Făgăraş-Sud Buda- Argeş glaciar 2055 0,90 2

Podu Giurgiului Făgăraş-Sud Buda- Argeş glaciar 2220 0,20 3Capra Făgăraş-Sud Capra Argeş glaciar 2230 1,80 8Călţun Făgăraş-Sud Capra Argeş glaciar 2135 0,80 12Vidraru Făgăraş-Sud Argeş acumulare 830 893,00 155Oieşti Făgăraş-Sud Argeş acumulare 505 40,00 4,5Cumpăna Făgăraş-Sud Argeş acumulare 920 3,00 24Dobroneagu Făgăraş-Sud Vîlsan acumulare 955 2,00 15Urlea Făgăraş-

NordBreaza-Olt glaciar 2200 2,00 4,5

Podragu Mare Făgăraş-Nord

Arpaş glaciar 2110 2,80 15,5

Podragu Mic Făgăraş-Nord

Arpaş glaciar 2105 0,25 2

Podrăgel Făgăraş-Nord

Arpaş glaciar 2000 0,70 4

Bîlea Făgăraş-Nord

Bîlea glaciar 2040 4,65 11

Doamnei Făgăraş-Nord

Bîlea glaciar 1865 0,30 1,6

Avrig Făgăraş-Nord

Rîu Mare-Avrig

glaciar 2010 1,50 4,5

Iezeru Mare Cindrel Rîu Mare-Cibin

glaciar 1970 3,40 13

Iezeru Mic Cindrel Rîu Mare-Cibin

glaciar 1955 0,26 1,7

Gura Rîului Cindrel Rîu Mare-Cibin

acumulare 658 65,00 171

Sadu V Cindrel Sadu acumulare 1150 72,00 68Şurianu Sebeş Rîu Mare-

Cugirglaciar 1750 0,40 7,5

Oaşa Sebeş Sebeş acumulare 1260 453,00 90Iezer Parîng Parîng Lotru glaciar 1900 0,60 1,6Cîlcescu Parîng Lotru glaciar 1930 3,20 10Cîlcescu IPăsări Zănoaga Mare Vidra Balindru Mălaia Jidoaia Iezer-Latoriţa Galbenu

Parîng Parîng Parîng Parîng Parîng Parîng Parîng Parîng Parîng

LotruLotruLotruLotruLotruLotruLotruLotruLotru

GlaciarGlaciarglaciar

acumulareacumulareacumulareacumulare

glaciaracumulare

19802090203012891030480128016301304

0,550,301,00

1035,006,0046,003,500,8017,00

432

1092722361,549

Petrimanu Ghereşu Tăul fără Fund Mîndra Zănoaga Stînii Tăul Verde I Tăul Verde III Slivei Tăul îngheţat Mija Lotrana Peleaga Peleguţa Lia Ana Viorica

ParîngParîngParîngParîngParîngParîngParîngParîngParîngParîngParîngRetezatRetezatRetezatRetezatRetezat

LotruJieţJieţJieţJieţJieţJieţJieţJieţJieţ

GilortRîu MareRîu MareRîu MareRîu MareRîu Mare

acumulareglaciarglaciarglaciarglaciarglaciarglaciarglaciarglaciarglaciarglaciarglaciar,glaciarglaciarglaciarglaciar

1130 1980 1980 2150 1910 2020 2005 2115 2115 1975 1875 2112 2115 1910 1990 2070

17,00,353,601,200,600,600,050,300,150,800,151,700,951,353,100,95

485,517,58,51,55,5135

6,51

4,65

4,511,56,2

1 Date incerte

Florica Retezat Rîu Mare glaciar 2090 0,80 2Porţii Retezat Rîu Mare glaciar 2200 0,10 2Agăţat Retezat Rîu Mare glaciar 2230 0,50 4Bucura Retezat Rîu Mare glaciar 2040 8,90 15,5Slăvei Retezat Rîu Mare glaciar 1930 3,30 6Răsucit Retezat Rîu Mare glaciar 2090 0,80 3Urît Retezat Rîu Mare glaciar 2090 0,40 1Ascuns Retezat Rîu Mare glaciar 2100 0,40 1,5Judele Retezat Rîu Mare glaciar 2135 0,80 4,5Zănoaga Retezat Rîu Mare glaciar 2010 6,00 29SpurcatCîrlig 1

Retezat Retezat

Rîu MareRîu Mare

glaciarglaciar

1970 1935

1,900,35

12,53,5

Cîrlig 2 Retezat Rîu Mare glaciar 1930 0,30 0,7Negru Retezat Rîu Mare glaciar 2010 4,00 26Gemenele Retezat Rîu Mare glaciar 1900 2,50 5,5Iezilor Retezat Rîu Mare glaciar 2090 0,20 3,5Ştirbului Retezat Rîu Mare glaciar 2090 0,95 9,0Şteviei Valea Rea Galeşu Ţapului Păpuşii Custura Mare

RetezatRetezatRetezatRetezatRetezatRetezat

Rîu MareNucşoara Nucşoara

Rîu BărbatRîu BărbatRîu Bărbat

glaciarglaciarglaciarglaciarglaciarglaciar

207021901990213021602165

0,700,803,702,300,402,80

104

19,56

4,97,5

Custura Mică Buta

Retezat Retezat

Rîu BărbatJiu

glaciarglaciar

2135 1720

0,800,30

7,54,5

Borăscu Mare Godeanu Rîu Mare glaciar 1855 0,35 3,5Scărişoara Gugu

Godeanu Godeanu

Rîu MareRîu Mare

glaciarglaciar

19351990

0,850,40

2,03,5

Netiş Ţarcu Rîu Mare glaciar 1045 1,10 3Bistra Ţarcu Bistra Ardeal glaciar 1940 1,10 7Valea lui Iovan Godeanu Cerna acumulare 685 296,00 107Valea de Peşti Vîlcan Jiu de Vest acumulare 830 31,00 53Tău fără Fund Vîlcan Jiu de Vest alunecare 620 0,30 10,5Cinciş Cerna Pna Ruscăi Cerna-Mureş acumulare 300 261,00 40Buhui Semenic Caraş acumulare 640 10,00 12Mărghitaş Semenic Caraş acumulare 645 4,00 6Gozna Semenic Bîrzava acumulare 610 66,00 40Văliug Semenic Bîrzava acumulare 500 12,00 25Secu Semenic Bîrzava acumulare 350 105,00 30Trei Ape Semenic Timiş acumulare 835 53,00 30Ferendia Dognecea Bîrzava acumulare 265 0,50 5Lacu Mic Dognecea Caraş acumulare 465 2,30 10Lacu Mare Dognecea Caraş acumulare 400 6,20 9Lacu Mare-Oraviţa Aninei Caras acumulare 315 1,00 4Lacu Mic-Oraviţa Aninei Caraş acumulare 285 0,80 10Iezer Ighiel Trascău Ampoi alunecare 920 3,20 10Ţarinii Metaliferi V. Abrudului acumulare 1000 0,60 10Lacu Mare Metaliferi V. Abrudului acumulare 930 2,50 5Anghel Metaliferi V. Abrudului acumulare 850 0,60 4Brazi Metaliferi V. Abrudului acumulare 930 0,60 6Cartuş Metaliferi V. Abrudului acumulare — 0,30 2Corali Metaliferi V. Abrudului acumulare 930 0,80 8Găurari Metaliferi V. Abrudului acumulare — 0,40 2Selişte Metaliferi V. Abrudului acumulare — 0,40 2Muntari Metaliferi V. Abrudului acumulare — 0,20 2Făerag Metaliferi Mureş acumulare 465 3,40 2Caraciu Metaliferi Mureş acumulare 680 1,40 7Leşu Bihorului V. Iadului acumulare 560 147,00 56Topliţa Bihorului Crişu Negru acumulare 300 8,00 15Gilău Gilău Someşu Mic acumulare 410 70,00 9

Tarniţa Gilău Someşu Cald acumulare 620 215,00 97Fîntînele Gilău Someşu Cald acumulare 990 980,00 92Izvorul Alb Gilău Someşu Cald acumulare 1010 1,00 6Izvorul Băii Gilău Someşu Rece acumulare 1035 7,00 43Negruţa Gilău Someşu Rece acumulare 1055 0,50 2Blăjoaia Gilău Someşu Rece acumulare 1200 1,00 6Iara Gilău Arieş acumulare 1055 1,00 8Şoimu Gilău Arieş acumulare 1042 0,20 7

Total 9 703,60 ha

Cuprins

PrefaţăCuvînt înainteINTRODUCERE îN LUMEA LACURILOR DE MUNTEI. Originea lacurilor şi caracteristicile lor1. Lacuri glaciare2. Lacuri de alunecare şi baraj natural3. Lacuri de nivaţie4. Lacuri vulcanice5. Lacuri de acumulare antropiceII. Peştii lacurilor de munteLACURILE PISCICOLE DIN CARPAŢII. Munţii Gutîi, Oaş şi MaramureşFirizaBodi-FerneziuBodi Mogoşa I şi IINistruLighetCălineştiVinderelII. Munţii RodneiLala MareIezerele BuhăiescuPietrosulIII. Obcina FeredeuluiIezer SadovaIV. Munţii Căliman-BîrgăuIzvorul MăguriiLacul ZînelorIezer RăcicişV. Munţii Ceahlău-TarcăuBicazPîngăraţiVaduriBîtca DoamneiPiatra NeamţVI. Munţii HăşmaşLacul RoşuLacul OiiPîrîul RoşuMesteacănVII. Munţii CiuculuiSf. AnaPoiana UzuluiBolătăuVIII. Munţii Vrancei şi ai BuzăuluiLacu VerdeLacul VulturilorLacu NegruMocearuHînsaruIX. Munţii Baiului, Bîrsei şi BucegiPaltinuTîrlungScropoasaPucioasaX. Munţii Iezer-Păpuşa

Lacul IezerXI. Munţii Făgăraşului1. Lacurile din versantul sudica) Bazinul Rîului DoamneiZîrnaJgheburoasaHîrtop IHîrtop IIHîrtop VMănăstiriiValea ReaScărişoara GalbenaGalbena IIGalbena IIIGalbena IVVăsălatuScărişoara VîlsanPicuiatab) Bazinul ArgeşuluiBudaPodu GiurgiuluiCapraCăpriţaCălţunVidraruOieştiCumpănaDobrogeanu2. Lacurile din versantul nordicUrleaPodragu MarePodragu MicPodrăgelBîleaDoamneiAvrigXII. Munţii Cindrel şi SebeşIezeru Mare-CindrelIezeru MicGura RîuluiSadu VŞureanuXIII. Munţii Parîng — Lotru1. Bazinul LotruluiIezerCîlcescuCîlcescu IPăsăriZănoaga MareVidra LotruBalindruMălaiaJidoaiaIezer LatoriţaGalbenuPetrimanu2. Bazinul JieţuluiGhereşulTăul fără FundLacul Verde

SliveiTăul îngheţatMijaXIV. Munţii Retezat1. Bazinul Rîului MarePeleagaPeleguţaLiaAnaVioricaFloricaTău PorţiiAgăţatBucuraSlăveiulTăul RăsucitTăul UrîtTăul AscunsTăul JudeleZănoagaTăul SpurcatCîrlig lCîrlig 2Tăul NegruGemeneleTăul ŞtirbuluiTăul Şteviei2. Bazinul NucşoareiValea ReaGaleşu3. Bazinul Rîului BărbatTăul ŢapuluiTăul PăpuşiiCustura MareCustura Mică4. Bazinul Jiului de VestButaXV. Munţii Ţarcu-Godeanu1. Bazinul Rîului MareBorăscu MareScărişoaraGuguNetiş2. Bazinul Bistra ArdealuluiBistra3. Bazinul CerneiValea lui IovanXVI. Munţii VîlcanValea de PeştiTăul fără FundXVII. Munţii Poiana RuscăiCinciş-CernaXVIII. Munţii Banatului1. Munţii SemenicBuhuiMărghitaşGoznaVăliugSecuTrei Ape

2. Munţii DogneceiFerendiaLacu MicLacu Mare3. Munţii AnineiLacu Mare şi MicXIX. Munţii Apuseni1. Munţii TrascăuluiIezer Ighiel2. Munţii MetaliferiŢariniiAnghelBraziLacul CorniiGăurariSelişteMuntariFăeragCaraciu3. Munţii BihoruluiLeşuTopliţa4. Munţii GilăuluiGilăuTarniţaFîntîneleLacul Răcătău sau Izvorul AlbLacul Someşul rece sau Izvorul BăiiNegruţaIaraŞoimuBlăjoaiaTabel cu elementele morfometrice ale lacurilor de munte

Redactor: Dumitru Martiniuc Tehnoredactor: Mihail CârciogBun de tipar: 23.01.1981 Coli de tipar: 12,5 + 48 pag. planşe Comanda nr. 548 Combinatul Poligrafic „Casa Scînteii",

Piaţa Scînteii nr. l, — Bucureşti Republica Socialistă România

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.comAlte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/Carte obţinută prin amabilitatea dlui. Surducan Dan.