Mediul de programare LabVIEW

Proiectele acestui mediu au fost iniţiate în anul 1983. Trei ani mai târziu el însemna pionieratul într- o nouă abordare a instrumentaţiei, depunând bazele instrumentaţiei virtuale. Combinând unele periferice performante cu facilităţile de calcul, afişare şi conectivitate ale calculatoarelor Macintosh, foarte populare, acest sistem centrat în jurul unui software de aplicaţie oferea funcţiile unui instrument dedicat, deosebit de performant, la un preţ redus. Flexibilitatea totală în configuraţie şi mecanismul matematic deosebit de puternic au fost argumente puternice în favoarea acestui soft specializat. Este o abordare revoluţionară a ingineriei software: este un mediu de programare grafică. Oferă flexibilitatea unui limbaj de programare puternic, fără ca utilizatorul să scrie măcar un rând de cod-program.Oferă avantajele semnificative ale unui mediu multitasking, putând rula simultan mai multe instrumente virtuale sau instanţe ale acestora. Fluxul de date schiţat în diagrama funcţională specifică implicit şi operaţiile ce se execută simultan. Având un design modular, există posibilitatea ca orice instrument virtual deja creat să poată deveni o componentă a alteia.Compilatorul integrat generează un cod executabil optimizat, pe 32 de biţi, cu viteza de rulare comparabilă cu un program C/C++ compilat.LabVIEW este un mediu de programare utilizat mai ales pentru realizarea măsurătorilor si monitorizarea unor procese automatizate. Mediul LabVIEW conţine mai multe biblioteci de funcţii predefinite pentru achiziţia, prelucrarea, afişarea şi transmiterea datelor.Programele realizate în LabVIEW se numesc instrumente virtuale (Visual Instruments - VIs), la baza acestora stând conceptele de modularizare şi ierarhizare arborescentă. Când se proiectează şi se implementează un IV, trebuie să se ţină cont de natura modulară a acestuia : să poată fi utilizat atât ca program principal cât şi ca subrutină în componenţa unui alt IV. Un IV folosit la realizarea unui alt IV se numeşte sub IV, având rolul unei subrutine. Prin crearea şi utilizarea de sub IV la realizarea altor IV, utilizatorul defineşte ierarhii de IV.Bibliotecile aferente conţin funcţii-sistem puternice, axate pe următoarele domenii:- achiziţie de date şi control ( drivere pentru dispozitive I/O şi automate programabile, regulatoare numerice, dispozitive de înregistrare /vizualizare)- control dispozitive ( GPIB, VXI,RS-232,CAMAC)- analiză de date (evaluări statistice, elemente de algebră liniară, funcţii de calcul pentru domeniul timp şi frecvenţă, filtre numerice) etc.Mediul LabVIEW oferă dezvoltatorilor de programe două metode de asistenţă, care pot fi utilizate pe parcursul dezvoltării unui IV : fereastra (Help Windows) şi utilitarul (Online Help) de asistenţă. Fereastra de asistenţă se utilizează în cazurile următoare : la afişarea descrierii pentru obiectele din Panoul frontal şi diagrama bloc; la consultarea casetei cu funcţii, se prezintă semnătură şi o descriere de utilizare; în diagrama bloc, terminalul conductorului IV, asupra căruia se foloseşte unealta de

interconectare, este evidenţiat prin afişare intermitentă în fereastra de asistenţă ; metoda de asistare este utilizată frecvent în realizarea conexiunilor la nodurile dotate cu mai multe terminale, pentru selectarea exactă a parametrilor aşteptaţi ;

în diagrama bloc se permite afişarea structurii de date, folosită pentru valoarea care se transfera între acele noduri, pe o legătură existentă; se opreşte unealta de interconectare deasupra legăturii ; se reaminteşte faptul, că nodul reprezintă elementul de execuţie din limbajul G.

III.3.1. Structura unui program

Programele realizate în mediul LabVIEW se numesc instrumente virtuale (IV). Un IV are trei părţi componente:

Panoul frontal;

Diagrama bloc; Pictograma si conectorul

Panoul Frontal

Panoul Frontal defineşte interfaţa grafică cu utilizatorul sau ceea ce va vedea utilizatorul pe ecranul calculatorului. Obiectele grafice de interfaţă disponibile pentru realizarea panoului frontal se împart în controale si indicatoare. Prin intermediul controalelor, utilizatorul introduce sau actualizează valorile datelor de intrare (obiecte de tip Get); indicatoarele sunt folosite pentru a se afişa rezultatele prelucrărilor (obiectelor de tip Say). Dacă IV se priveşte ca sub IV (deci ca subrutină), atunci controalele corespund parametrilor formali de intrare, iar indicatoarele sunt parametri formali de ieşire.Mediul LabView oferă dezvoltatorului de aplicaţii o colecţie de obiecte predefinite pentru proiectarea panoului frontal : butoane, comutatoare, cursoare, obiecte pentru reprezentări grafice, rezervoare s.a.

Tipuri de controale ş i indicatoare Sunt disponibile controale şi indicatoare pentru majoritatea tipurilor de date: numeric, şir de caractere, boolean, tabel, tablou, grupare de date, grafic, s.a. Pentru un anumit tip de date sunt disponibile mai multe variante de controale şi indicatoare, utilizatorul putând să opteze pentru cea mai sugestivă realizare.În etapa construirii panoului frontal, utilizatorul alege pe rând elementele de interfaţă necesare din caseta de controale şi indicatoare şi le aşează în interiorul panoului frontal. Procedura este prezentată şi în figura de mai jos:

Fig. Elementele panoului forntal

Semnificaţia elementelor din caseta cu controale şi indicatoare se prezintă în continuare.Acestea sunt:

Componente numerice; Componente booleene; Componente şir de caractere şi tabel; Lista cu opţiuni: lista circulară / inel, meniuri derulante, cutie listă; Tablou şi grupare de date; Reprezentări grafice; Cale de fişier; Elemente decorative; Componente utilizator; Componente pentru suport ActiveX; Opţiuni pentru selectarea unui control stocat într-un fişier.

A. Controale şi indicatoare de tip numericTransmiterea valorilor numerice spre program sau afişarea rezultatelor numerice se face prin intermediul controalelor şi indicatoarelor numerice. Există mai mute reprezentări ale componentelor de interfaţă, corespunzătoare tipului de dată numeric. Există mai multe reprezentări ale componentelor de interfaţă, corespunzătoare tipului de dată numeric. Din caseta cu controale se selectează grupul „Numeric”, care va afişa colecţia cu variantele de realizare a elementelor de interfaţă corespunzătoare tipului numeric.

Fig. Controale si indicatoare de tip numeric

Colecţia de controale şi indicatoare numerice reţine următoarele variante de realizare: Digitale; Cursor orientat vertical sau orizontal; Rezervor (tank); Termometru; Buton rotitor (knob); Buton disc de telefon (dial); Cadran aparat de măsură (meter); Chilometraj (gauge);

B. Controale şi indicatoare de tip BooleanComponentele de interfaţă, ale panoului frontal, aparţinând tipului boolean, au doua valori posibile, corespunzând stării de adevărat (True) sau fals (False). Valoarea logică fals este valoare iniţială: componenta booleană a fost preluată din caseta de controale şi indicatoare şi plasată pe suprafaţa panoului frontal.

Fig. Controale si indicatoare de tip boolean

Există mai multe reprezentări grafice de controale de tip boolean: butoane care pot fi apăsate, comutatoare, întrerupătoare, butoane radio.

Indicatoarele booleene sunt reprezentări vizuale ale valorii logice şi simulează leduri, realizate sub diferite forme.

Unele componente de interfaţă afişează unul din cuvintele următoare:- închide (off), anulează (cancel), sau opreşte (stop), pentru starea logica fals;- deschide (on) sau în-regula (ok), pentru starea logică adevărat.

C. Controale şi indicatoare de tip şir de caractereComportamentele de interfaţă tip şir de caractere permit citirea /afişarea mărimilor

aparţinând acestui tip de dată. În etapa construirii panoului frontal, se introduce o valoare pentru un control şir de caractere prin unealta de etichetare sau de operare.

D. Controale si indicatoare tip tablou si grupare de date

Tablou (Array) este o structura de date compusă, cu elemente aparţinând aceluiaşi tip: numeric, boolean, şir de caractere, cale de fişier (path), identificator unic (refnum) grupare de date (cluster). Se spune ca tabloul este o structură omogene de date. Elementele deţin în cadrul structurii compuse o poziţie bine determinată; accesul la o celulă se face prin indexare.

Pentru un tablou cu N elemente, primul element se găseşte la poziţia 0, iar ultimul element din tablou la poziţia N-1. Un tablou poate avea mai multe dimensiuni; numărul maxim de elemente/dimensiuni este 231 – 1.

Fig. Tablou uni- multi dimensional

Pentru crearea în panoul frontal a unui control / indicator de tip tablou, se selectează din căsuţa cu controale (Array & Cluster), un obiect „ Tablou” aşa cum se indica în fig.:

Fig. Array & Cluster

După plasarea obiectului de interfaţă tip tablou la şirul dorit, pe suprafaţa panoului frontal, se va indica eticheta proprie a variabilei. Astfel s-a definit o variabilă de tip tablou, pentru care urmează să se indice tipul elementelor. Numai variabila tip tablou singură nu poate fi folosită, neavând asociată vreo semnificaţie de control sau indicator; se spune despre o variabilă de tip tablou că este indicator sau control după tipul elementelor.

Pentru componenta tablou sunt afişate două căsuţe: căsuţa indicelui, din partea stângă şi căsuţa valoare din partea dreapta; într-o căsuţă valoare se afişează valoarea elementului tabloului de pe poziţia prezentată în căsuţa indice.

O grupare de date (Cluster) este o structură compusă de date. Nu este obligatoriu ca elementele componente să aparţină aceluiaşi tip, spre deosebire de limitarea apartenenţei unice a tipului la elementele unui tablou (Array).

Fig. Clustere

Prin operaţia de grupare programatorul are acces simultan la toate elementele conţinute într- o variantă de tip grup, spre deosebire de tablouri unde prin indexare se obţine accesul la un singur element. Fiecare element dintr-o structură de tip grupare de date are asociat un număr de ordine. Numărul de ordine asociat elementelor grupului este actualizat automat în momentul realizării operaţiilor de adăugare sau eliminare elemente.

E. Controale şi indicatoare pentru reprezentări graficePrin intermediul acestor componente de interfaţă plasate în panoul frontal, se permite

vizualizarea reprezentărilor grafice. Indicatoarele primesc valori numerice necesare realizării reprezentării grafice, în urma prelucrării din diagrama bloc. Controalele se utilizează în locul indicatoarelor dacă valorile necesare realizării reprezentării grafice sunt primite ca parametri de intrare pentru IV curent, folosit drept subrutina (sub IV). Nu se permite utilizatorului să realizeze o reprezentare grafica interacţionând direct asupra unui control.

Caseta cu unelte grafice reţine elementele, care se pot folosi de către utilizator în faza de execuţie a IV, prin care se realizează operaţii de scalare şi de stabilire a unor opţiuni asociate reprezentării.

Componentele de interfaţă, dedicate reprezentărilor grafice, se împart în doua categorii generale:

Diagrama (chart); Grafic (graph).

Diagramele sunt reprezentări grafice ale unei mărimi, care se modifica pe o perioadă de timp. Graficele reprezintă variaţia a doua mărimi: y in funcţie de x.

Diagrama spre deosebire de grafic păstrează punctele reprezentate anterior, permiţând vizualizarea variaţiei în timp a procesului; noile puncte sunt afişate în continuarea celor vechi. Reprezentarea punctelor curente în grafic se face după ştergerea reprezentării anterioare. Sunt disponibile 5 tipuri de componente de interfaţă pentru vizualizarea reprezentării grafice:

1. diagrama unda (waveform charts);2. grafice unda (waveform graphs);3. grafice XY (XY graphs);4. diagrame intensitate (intensity charts);5. grafice intensitate (intensity graphs).

1.Diagrama unda

Este o componentă de interfaţă dedicată afişării uneia sau mai multor reprezentări grafice simultan, pentru care se urmăreşte variaţia în timp.

2.Graficele undaSe utilizează pentru reprezentarea funcţiilor de o variabila, având punctele distribuite

uniform pe axa absciselor. Aceasta se aseamănă cu diagrama undelor; se permite realizarea uneia sau mai multor reprezentări simultane.

3.Graficul XYEste componenta cea mai generală, care permite realizarea reprezentărilor grafice ale

funcţiilor de două variabile X şi Y. De asemenea se pot realiza una sau mai multe reprezentări simultane.

4.Diagrama intensitatePermite reprezentarea grafică a valorilor numerice prin intermediul unor dreptunghiuri

pline, colorate. Valorile numerice sunt reţinute într-o structură tip matrice; elementele matricii reprezintă codurile culorilor de umplere a zonelor dreptunghiulare. Codurile culorilor sunt preluate dintr-o structură care reţine corespondenţa cod-culoare.

5.Graficul intensitateAre o comportare asemănătoare diagramei intensitate, deosebirea consta în faptul că la

graficul intensitate, în momentul afişării noilor puncte, se şterg prima data reprezentările anterioare.

Diagrama Bloc

Părţii din interfaţa grafică cu utilizatorul, dată de panoul frontal, îi corespunde diagrama bloc, care reţine codul programului şi defineşte funcţionalitatea IV.

Elementele utilizate la realizarea diagramei bloc sunt clasificate în trei grupe generale:1. noduri;2. terminale;3. fire.

1. Nodurile sunt elemente de execuţie din limbajul G, ale unui IV. Nodurile din limbajul G corespund operatorilor, funcţiilor predefinite, instrucţiunilor, subrutinelor realizate de utilizator – din limbajele convenţionale de programare structurată.

Exista şapte tipuri de noduri: Funcţii predefinite; Subrutine; Instrucţiuni pentru controlul execuţiei programelor; Formule de calcul; Noduri proprietate; Variabile locale şi globale;

Un nod se execută doar în momentul, în care există valori disponibile pentru toţi parametrii de intrare; date-rezultat sunt furnizate simultan în exterior, doar după ce toate operaţiile din corpul nodului s-au realizat.

2. Terminalele reprezintă „porţi” prin intermediul cărora se realizează transferul datelor:- între Panoul Frontal şi Diagrama Bloc (bidirecţional);- între nodurile Diagramei Bloc (unidirecţional).

Terminalele se regăsesc în diagrama IV şi au asociată o reprezentare grafică sugestivă.Exista 4 tipuri de

terminale:- asociate controalelor şi indicatoarelor din panoul frontal;- asociate nodurilor;- constante;- particulare instrucţiunilor pentru controlul execuţiei programelor. Cele 4 tipuri se grupează în :- terminale sursă;- terminale destinaţie.3. Firele, definesc şi reprezintă grafic fluxul datelor (între noduri se realizează schimbul

de informaţii) în diagrama bloc. Fluxul datelor este de la terminalele sursa spre terminalele destinaţie.

Fiecare tip de dată este codificat cu ajutorul culorilor după cum se observă şi în figura de mai jos :

A treia componenta unui IV este pictograma si conectorul. Prin stabilirea pictogramei şi conectorului, acel instrument virtual va putea fi folosit ca şi subrutină în diagrama bloc a altui IV.

III.3.2. Instrucţiuni pentru controlul execuţiei programelor

Instrucţiunile pentru controlul execuţiei programelor îmbunătăţesc posibilitatea de realizare a funcţionalităţii IV. Există 4 instrucţiuni pentru controlul execuţiei programelor:

instrucţiunea secvenţială (Sequence); instrucţiunea de selecţie (Case); instrucţiunea repetitivă (For Loop); instrucţiunea repetitivă Do - While (While Loop);

Fiecărei instrucţiuni de control îi este asociată o reprezentare grafică distinctivă, pe baza căreia poate fi recunoscută vizual în diagrama bloc a IV. Blocul operaţiilor care definesc corpul instrucţiunii constituie subdiagrama.

A. Instrucţiunea repetitiva Do –WhileReluarea execuţiei corpului instrucţiunii repetitive „Do-While” este condiţionată de

valoarea logică a expresiei de oprire: pentru valoarea logică „Adevărat” se reia execuţia subdiagramei structurii iar pentru valoarea logica „ Fals” are loc încheierea instrucţiunii.

Instrucţiunea „Do-While” din limbajul G este echivalenta cu instrucţiunea ‚do-while” din limbajul C, cu sintaxa:

Do

<instrucţiune>while( <expresie_logică>);

Instrucţiunea „Do-While” este o structură repetitivă, cu test final; corpul instrucţiunii se execută cel puţin o dată şi se repetă, cât timp valoarea <expresiei_logice> este „Adevărat” (True).

Prin intermediul registrelor de transfer se permite furnizarea rezultatelor între iteraţii succesive ale instrucţiunii repetitive. Auto-indexarea nu se aplică implicit pentru un tunel (intrare - ieşire) de pe structura Do-While: programatorul trebuie să indice explicit pentru fiecare tunel, dacă se doreşte utilizarea auto-indexării.

Numărul de repetări ale corpului nodului Do-While este controlat, în primul rând de valoarea logica („Adevărat”) a expresiei de oprire şi mai puţin de dimensiunea unui tablou furnizat diagramei printr-un tunel de intrare, care foloseşte autoindexarea. După parcurgerea tuturor elementelor tabloului, valoarea implicită asociată tipului elementului de tablou se va transfera corpului buclei, în toate iteraţiile următoare, astfel:

Dacă tipul elementului de tablou este real, atunci valoarea implicită este 0.00E+0; Dacă tipul elementului de tablou este un număr întreg sau natural, valoarea

implicită este 0.Principalele elemente ale unei structuri „Do-While” sunt:

- terminalul expresiei de ieşire;- terminalul contor de ciclu pentru instrucţiunea „Do-While” (terminalul iteraţii);- butonul de părăsire a subIV curent şi revenire în IV apelant.

Fig. Structura repetitivă Do-While

B. Instrucţiunea repetitivă ForInstrucţiunea repetitivă For asigură reluarea instrucţiunilor, care alcătuiesc corpul ciclului

de un număr de ori. Stabilirea valorii numărului de iteraţii se poate face prin doua metode:- se furnizează o valoare printr-o legătură la terminalul N;- dimensiunea tabloului transferat instrucţiunii For printr-un tunel de intrare

(care permite auto-indexarea) este atribuită numărului de ciclări.

Fig. Structura repetitivă For

Logica instrucţiunii For este redata în limbajul Pascal astfel:For contor := To N-1 Do

<instrucţiune>;

Valoarea iteraţiei curente este dată de terminalul contor. După prima iteraţie valoarea terminalului este 0, după a doua iteraţie este 1,... pentru iteraţia N este N-1.

Transferul elementelor unui tablou (aflat în exteriorul structurii repetitive) în interiorul subdiagramei instrucţiunii „For” se face printr-un tunel de intrare, situat pe chenarul buclei. Tunelul de intrare permite implicit şi auto-indexarea în cazul instrucţiunii For: elementele subdiagramei sunt furnizate pe rând subdiagramei, câte unul la fiecare iteraţie, începând cu primul element (de indice 0); dimensiunea tabloului dă valoarea numărului de cicluri.

C. Instrucţiunea de selecţie CASEInstrucţiunea condiţională sau de selecţie multiplă permite executarea unei instrucţiuni

(poate fi compusă) din mai multe alternative, pe baza valorii unei singure expresii, numită expresie selector. Instrucţiunea cuprinde două sau mai multe subdiagrame: fiecare subdiagramă corespunde unei alternative /caz.

Instrucţiunile condiţionale şi de selecţie multiplă sunt realizate în limbajul G prin instrucţiunea CASE. Este vorba de două instrucţiuni reunite într-una singură, selecţia făcându-se după tipul expresiei selector:

- tipul boolean selectează instrucţiunea condiţională (echivalenta cu IF-THEN-ELSE din limbajele de programare bazate pe text);

- tipul numeric sau şir de caractere selectează instrucţiunea de selecţie multiplă (echivalenta cu Case sau Swich din limbajele de programare bazate pe text)

Se prezintă în continuare sintaxa instrucţiunilor din limbajul Pascal echivalente instrucţiunii de selecţie din limbajul G. Sintaxa instrucţiunii condiţionale în limbajul Pascal este:

IF <expresie logica>THEN <instrucţiune 1>ELSE <instrucţiune 2>; (alternativa opţională)

Sintaxa instrucţiunii de selecţie multiplă în limbajul Pascal este:CASE <expresie selector> OF

CASE <val 1> :<instrucţiune 1>;CASE <val 2> :<instrucţiune 2>;.................CASE <val n> :<instrucţiune n>;

ELSE <instrucţiune implicita> (alternativa opţională)END;

unde:<expresie selector> - este expresia selector de tip ordinal pentru a se obţine o mulţime

numărabilă de valori, după care să se realizeze selecţia instrucţiunii.;<val i> - este eticheta CASE, de acelaşi tip cu tipul expresiei selector;<instrucţiune i> - reprezintă instrucţiunea care se execută dacă valoarea expresiei selector

coincide cu valoarea <val i> a etichetei CASE;<instrucţiune implicită> - este instrucţiunea, care dacă este prezentă, se execută dacă

valoarea expresiei selector nu este egală cu nici o etichetă CASE;În cazul în care expresia selector este de tip numeric întreg, atunci pentru etichetele CASE

se pot indica următoarele valori:- lista de valori scalare: -11, 0, 2, 4, 6;- interval -10..10;

abcd e f g h

- interval limita superior: ..1;- interval limita inferior: 10..;- combinaţia celor anterioare.Daca expresia selector este de tip şir de caractere:- valorile etichetelor CASE sunt afişate între ghilimele („VAL 1”);- introducerea valorilor etichetelor nu este obligatorie să se facă între ghilimele (doar

daca eticheta conţine caracterele virgulă sau expresia „..”);

D. Instructiunea secventialaInstrucţiunea secvenţială permite programatorului să impună ordinea de execuţie a

anumitor subdiagrame, între care nu exista dependenţa datelor; de exemplu înaintea subdiagramei de prelucrare a datelor este necesar să se execute subdiagrama, care realizează iniţializarea /salvarea mediului curent de lucru.

Corpul instrucţiunii secvenţiale este format din una sau mai multe subdiagrame; fiecare subdiagramă este reţinută de un cadru. Cadrele sunt dispuse unul sub celalalt, la un moment dat fiind afişat conţinutul unui singur cadru. Ordinea de execuţie a subdiagramelor reţinute de instrucţiunea secvenţială este dată de numărul de ordine al cadrului; primul cadru are valoarea 0, al doilea are valoarea 1, al treilea cadru are valoarea 2 şi aşa mai departe. Numărul de ordine al subdiagramei curente este afişat în partea superioara a chenarului instrucţiunii.

Semnificaţia elementelor din diagrama bloc a IV se prezintă în continuare:- numărul subdiagramei curente;- control pentru trecerea la subdiagrama anterioară;- lista derulantă conţinând numerele cadrelor;- terminalul tip tunel de intrare;- terminalul de ieşire local al secvenţei;- terminalul de intrare local al secvenţei;Trecerea de la o subdiagramă la alta se face prin elementele de control aflate în partea

superioară şi centrală a cadrului instrucţiunii.

III.3.3. Bara de unelte

Ferestrele Panoului frontal şi ale Diagramei bloc din IV posedă fiecare câte o bară orizontală cu unelte. Aceste bare cu unelte sunt implementate prin intermediul unor butoane, liste derulante sau indicatoare de stare, utilizate pentru editarea, trasarea şi execuţia unui IV. O parte din opţiunile celor două bare cu unelte sunt comune şi anume cele dispuse în partea dreaptă a barei.

Bara de unelte

Indicator de atentionare

Enter

i j k l

Butoanele suplimentare care apar in bara de unelte in cadrulDiagramei Bloc

Semnificaţia butoanelor este următoarea : a – rulare IV b - rulare continua unui IV c – Oprirea rulării unui IV d – pauză în rularea unui IV e - front control f - h - butoane utilizate pentru ordonarea şi configurare i – regim de rulare cu afişarea fluxurilor j – l – trasare interactivă (programul aşteaptă ca utilizatorul să indice execuţia

următoarei instrucţiuni)O alta componenta importanta a interfeţei acestui program este caseta de unelte generale.

Aceasta cuprinde instrumente pentru crearea, editarea sau trasarea execuţiei instrumentelor virtuale. Afişarea / ascunderea casetei cu unelte generale se face prin opţiunea « Windows / Show Tool Palette ».

Semnificaţia elementelor casetei cu unelte generale este următoare:

unealta de operare – se manevrează mai ales valorile din elementele panoului frontal

unealta de editare – selectare, mutare, redimensionare obiect

unealta de etichetare – permite introducerea de la tastatură a textului

unealta de interconectare – realizează legăturile între noduri (elemente de execuţie) în fereastra Diagrama Bloc

unealta de defilare

unealta care permite inserarea în cadrul diagramei bloc a unui punct de întrerupere a execuţiei unui IV

unealta sonda – se afişează o fereastra în care se afişează valoarea transmisă pe un fir de legătură

unealta de colorare