jan tomaso_altarul unui dumnezeu necunoscut

of 107/107
ALTARUL UNUI DUMNEZEU NECUNOSCUT Jan Tomaso Partea I Jan Tomaso incepuse sa fie un client obisnuit al localului Imperialul. Venea aproape zilnic, in vechiul cartier unde copilarise, in barul prietenului sau, Jared. Acolo nimeni nu il intreba ce face, nimanui nu-i pasa ce anume ajunse sa fie. Iar asta isi dorea Jan. O bautura si o clipa de liniste. Obosise sa fie cine era. Obosise sa fie Jan Tomaso, cel mai apreciat scriitor al noii generatii...si viitorul senator. Cel putin asa isi doreau unii. Nu si el. El dorea sa uite si sa fie uitat. Venea des coborand din autobuzul aglomerat, el care avea o frumoasa colectie de masini sport, amestecandu-se in multimea care nu reusea sa-l remarce, imbracat obisnuit, dar elegant. Privea schimbarile acestui cartier ce fusese inainte de Al Doilea Razboi Mondial un cartier al inaltei burghezi, transformat de sovietici dupa 1945 intr-un cartier muncitoresc, cu blocuri inalte, cenusii, cu apartamente inghesuite de doua sau trei camere. Acum se straduia sa redevina un cartier modern, cu case construite pentru clasa de mijloc, dar era o lupta ce parea ca o pierde. Dupa recapatarea independentei in 1991, capitala Kronelandiei, Tosen, se schimbase cu pasi marunti, dar fermi. Multe fabrici se inchisesera nefiind profitabile sau doar pentru a fi vandute la fier vechi. In cartierul 9 cum ii spusesera rusii, lucrurile erau asemanatoare. Unele zone fusesera demolate, iar vilele celor imbogatiti apareau ca ciupercile dupa ploaie. Asa era in toata tara. Jan era bogat. Fusese un muncitor sarac, dar care era mai fericit, atunci cand se luptase sa isi cumpere o masina de spalat sau un televizor. Acum cand orice banca i-ar fi dat in cateva minute chiar si 10 milioane de coroane, bani pentru 1

Post on 13-Sep-2015

37 views

Category:

Documents

5 download

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Beletristica

TRANSCRIPT

Jan Tomaso (nuvela crestina)

ALTARUL UNUI DUMNEZEU NECUNOSCUTJan TomasoPartea I

Jan Tomaso incepuse sa fie un client obisnuit al localului Imperialul. Venea aproape zilnic, in vechiul cartier unde copilarise, in barul prietenului sau, Jared. Acolo nimeni nu il intreba ce face, nimanui nu-i pasa ce anume ajunse sa fie. Iar asta isi dorea Jan. O bautura si o clipa de liniste. Obosise sa fie cine era. Obosise sa fie Jan Tomaso, cel mai apreciat scriitor al noii generatii...si viitorul senator. Cel putin asa isi doreau unii. Nu si el. El dorea sa uite si sa fie uitat.

Venea des coborand din autobuzul aglomerat, el care avea o frumoasa colectie de masini sport, amestecandu-se in multimea care nu reusea sa-l remarce, imbracat obisnuit, dar elegant. Privea schimbarile acestui cartier ce fusese inainte de Al Doilea Razboi Mondial un cartier al inaltei burghezi, transformat de sovietici dupa 1945 intr-un cartier muncitoresc, cu blocuri inalte, cenusii, cu apartamente inghesuite de doua sau trei camere. Acum se straduia sa redevina un cartier modern, cu case construite pentru clasa de mijloc, dar era o lupta ce parea ca o pierde.

Dupa recapatarea independentei in 1991, capitala Kronelandiei, Tosen, se schimbase cu pasi marunti, dar fermi. Multe fabrici se inchisesera nefiind profitabile sau doar pentru a fi vandute la fier vechi. In cartierul 9 cum ii spusesera rusii, lucrurile erau asemanatoare. Unele zone fusesera demolate, iar vilele celor imbogatiti apareau ca ciupercile dupa ploaie. Asa era in toata tara.

Jan era bogat. Fusese un muncitor sarac, dar care era mai fericit, atunci cand se luptase sa isi cumpere o masina de spalat sau un televizor. Acum cand orice banca i-ar fi dat in cateva minute chiar si 10 milioane de coroane, bani pentru toate extravagantele sale, statea in acest local vechi, darapanat, pe care il prefera birourilor somptoase de la Asociatia Scriitorilor, ori de la editura Odin unde era vicepresedinte, iar socrul sau presedinte. Intrase cu cateva manuscrise, timid, fiind convins ca i se va rade in nas, cum se intamplase la celelalte edituri. Editura Odin era in prag de faliment si nimeni nu mai credea in miracole. Dar Johan Stark, patronul editurii Odin a avut curajul si inspiratia sa il publice. Stark s-a agatat de un pai...Dar a fost un bilet castigator. A fost un succes neasteptat pentru toti. Bani au inceput sa curga in contul lui Jan. Au urmat alte carti, care au crescut averea celor implicati. Jan a inceput sa orbitezein jurul batranului Stark. A fost cea mai mare greseala. Dar Jan era naiv si ahtiat dupa o lume stralucitoare, a carei poarta era Johan Stark.

Anna, sotia lui Jan a fost singura care ura succesul avut de sotul ei. Jan se schimba devenea rece. Neintelegerile, apoi certurile din ce in ce mai dese au distrus casnicia. Jan devenea o fiinta rapace, cinica si nepasatoare. Anna era o fata simpla, cu mult bun simt, sincera , iubind adevarul, dar care era tot mai departe de lumea in care Jan incepuse sa traiasca. Nu stiuse sa fie o femeie de lume. Era reprosul principal al lui Jan, care era prea ametit de succesul sau, ca sa mai aiba timp de altcineva decat de el. Nu dorea decat sa scrie si sa fie in compania celor ce erau creama societatii Kronelandiei. Bancherii, sportivii, industriasii, intelectuali care apartineau doar politicului si desigur, politicienii, stapanii care tineau destinele micului stat baltic in mana... Oricine avea bani si influenta, constituia o atractie deosebita pentru Jan.

Anna era catolica, mergand des la biserica, rugandu-se pentru casnicia ei. Incepea sa creada ca a pierdut! Jan nu mai era al ei, ci al unei lumi fara suflet. Jan murea in fiecare zi cate putin...

Anna statea, uneori, de vorba cu parintele Abel. Acesta dorea sa o ajute pe Anna. Se rugau impreuna, si el un crestin adevarat, incerca sa ii aline poveriile si durerea. Dar nu putea ajunge la inima lui Jan. Jan era protestant...De fapt nu ami era nimic, imbatat de succes, ametit de incredibila realizare. Nu mai credea in Dumnezeu, pentru ca suferinta din lume,il determina sa refuze existenta vreunui Creator. Si mai ales in societatea aleasain care traia acum, era periculos sa spui ca crezi in Dumnezeu. Religia creata de aceasta societate era adularea omului. Nu a celui virtuos, ci a celui care nu ami are suflet, nu mai crede decat in el, a carui speranta si credinta este sa se urce in varful unei lumii pe care apoi sa o poata domina. Era religia puterii, care nu avea nimic cu crestinismul, sau cu o alta religie. Era un ateism in care nu exista Dumnezeu, ci Omul. De fapt era un teism modificat, adaptat sa includa Omul ca singura fiinta care este in tot Universul. Crestinismul pierduse lupta. Dincolo de stele nu mai era nimic...

Parintele Abel se intalnise odata la Jan in casa. Iar acesta beat si furios il dadu afara pe preot si ii ceruse sa nu mai vina cu prostiile lui religioase. Eventual daca avea chef de un scotch era binevenit, dar sa nu vina cu Biblia. Pentru ca el ura Biblia, o carte care in viziunea lui era plina de minciuni, care inrobesc omul! Ajungeau cei doua mii de ani de ev mediu intunecat generat de ea si de slujitorii ei. Adevarul si stiinta biruisera! Pacea si fericirea nu trebuia sa le mai vina de la un Dumnezeu ascuns printre galaxii... Ci de la adevarul adus de stiinta! Ea mantuia, ea facea totul posibil. Prin Om!

Auzindu-l sotia lui avea lacrimi in ochi. Brusc parea imbatranita cu 20 de ani. Se sfarsise!

- Cat timp e casa mea, eu hotarasc cine intra aici. Si desigur, cine sta aici, facand referire la Anna. Daca iti place religia si nu iti place noul meu statut, nu ai decat sa iti urmezi vocatia crestina a inimii, taranco, si sa pleci la vreo manastire...Eventual pentru totdeauna! Si acolo sa te rogi cat vrei pentru sufletul meu pacatos!... Javre crestine ce sunteti! Mereu omenirea a stat in bezna din cauza religiei voastre! M-am saturat de voi! Lumea intrega s-a saturat! E finalul vostru!

- Afara! racni Jan ca un apucat. Afara cu religia voastra!

Il apuca pe preot de haina si il zvarli afara. Acesta cazu pe alee lovindu-se la un genunchi. Ii lua Biblia si o arunca undeva cat mai departe.

Privirea lui Jan avea ceva inspaimantator in ea. Era ca un demon iesit din iad. Jan ridica mana grea sa o loveasca. Se opri in ultima clipa. Anna gemu de parca o lovise o barda. Se retrase incet in camera ei. Dupa doua zile Jan isi dadu seama ca sotia lui nu mai era acolo. Il parasise. Jan se simtea liber. Era in sfarsit fericit exact asa cum isi dorise! Scapase de o pacoste religioasa si morala.

Isi depusese actele de divort. Anna le semna si in cateva saptamani deveni oficial un om liber. Apoi dupa doi ani se casatorise cu fiica lui Stark, dupa ce o curtase cum curteaza un om de afaceri o afacere buna, care ii oferea noi oportunitati. Nu era iubire, erau doar calcule reci. Fiecare considera ca facuse doar o investitie. Stark dorea sa publice romanele lui Jan, sa il controleze in totalitate, iar acesta avea nevoie de Stark pentru a urca pe scara catre inalta societate. Si cu toate ca nu era interesat de functii in cadrul editurii accepta sa fie numit vicepresedinte al ei. Jan dorea mai mult! Mult mai mult!

Helen era frumoasa, inteligenta, rece, educata, o fiinta cu care te puteai afisa in lume, dar care nu iti oferea in intimitate nimic, decat un gen de vulgaritate cinica. Se considera superioara sotului, doar pentru ca studiase Belle Arte. Iar acesta cu toata inteligenta lui, facuse o facultate de istorie la 37 de ani. Atunci si-o permisese! Si chiar daca Helen nu profesa, il trata ca pe un intretinut. Nici nu o interesa ceea ce studiase, isi mai dadea cu parerea la cate un vernisaj, invaluind priceperea sau nepriceperea, intr-un limbaj complicat si inutil, care i se parea lui Jan fascinant. El, un om al literelor, nu intelegea nimic. Era o limba pe care nu o puteau intelege numai cei care o studiaseratimp de cinci ani in institutele de arta.

In restul timpului Helen isi omora timpul cu prietenele ei, fiind ziua ocupata in cateva organizatii de binefacere si noaptea in cluburile selecte ale Tosenului, de data asta cu prietenii ei. Jan nu o intreba unde se duce sau de unde vine. Era un mariaj care nu avea nimic cu casnicia. Nici macar cu o prietenie intre doi oameni. Imparteau o afacere, atata tot.

Jan devenea tot mai trist. Ajunsese in varful piramidei. Poate mai repede decat se asteptase! Ar fi trebuit sa fie fericit! Visul sau se implinise! Dar acolo unde ajunsese nu era nimic. Si nu era nimeni. Era singur. Era doar un obiect. Religia puterii era o minciuna. Era un cosmar. Folosea si era folosit de altii. Tot mai des isi aducea aminte de Anna, de fiinta aceea plapanda, dar care il iubise. Stia ca nimeni nu il va mai iubi ca ea. Stia ca devenise o marfa, care atata timp cat putea fi vanduta, era apreciata. Un singur roman care sa fie un esec putea sa-l arunce din aceea lume din aur si diamante inapoi de unde plecase. Nu isi dorea sa dispara in anonimat, sa fie o fila din Wikipedia. Dorea sa fie viu, sa fie ovationat, sa fie in top. Degeaba! Ovatiile nu-l mai puteau seduce. Erau minciuni ca intreaga viata pe care o traia. Nu mai avea nimic, avand totul...Uneori si-ar fi dorit sa fie din nou cu Anna, sa fie din nou tineri si saraci, dar plini de speranta. Acum avea bani,multi bani. Dar nu o mai avea pe Anna si nu mai avea speranta. Bogatia devenise cea mai mare saracie a sa. Casa mare in care locuia i se parea ca il domina, parca il privea ca pe un intrus. Atatea camere in care nu intra niciodata. O menajera facea curat zilnic cateva ore, de multe ori platita inutil. Isi amintea de apartamentul micut, in care el isi petrecuse tineretea si incepuse sa ii duca dorul.

Ce caut, Doamne, eu aici?! se intrebase intr-o seara de iarna in acel palat inutil. Venise de la un club unde cativa amici jucasera cu el bridge si bausera, povestind tot felul de barfe, ca niste femei care nu au nimic de facut decat sa disece toate mondenitatile saptamanii.

Se mira de el insusi. Se ruga lui Dumnezeu? Acel Dumnezeu pe care il ura acum cativa ani mai inainte...Il ura si nu credea in El...Formula perfecta a ateismului...

Nu se intreba ce logica are ura impotriva cuiva si negarea existentei acelei persoane in acelasi timp. Ateismul este stiintific, de aceea nu are nevoie de logica. Nu poti crede in soare daca mereu e noapte in tine...

Privi spre o oglinda si in penumbra serii, la lumina slaba a unui bec aflat in celalalt capat al holului parea un batran uscat, urat, de 70 de ani. Se infiora pentru o clipa. Avea aproape 45 de ani. Nu era atat de batran...Si totusi oglinda arata un Jan ce parea ca poarta in suflet o uriasa povara, o povara ce il nimicea din interior spre exterior...Privi nemiscat la acel batran. Ce lucru infernal mai este si acesta? Eu nu sunt asa! isi spuse speriat si furios. Aprinse o lumina si batranul disparu, aparand un chip cunoscut, dar parca ceva din tristetea acelui om ramase. Ochii tradau ceea ce Jan refuza sa recunoasca: ca era un om care era infrant. Cateva zile se gandi doar la aceasta intamplare. Apoi isi relua vechile ocupatii. Alcoolul devenise principala problema, care parea sa rezolve celelate probleme. Dar inca scria si in mod ciudat aceasta suferinta ii transforma scrisul in ceva tot mai real. O cautare a sinelui...

Romanele lui Tomaso erau patrunzatoare, penetrau atat de bine sufletul uman, ii redau viata adevarata din acel univers interior, plin de mister si de un farmec aparte. Tocmai acesta era atuul romanelor sale. Viata interioara, chipul adevarat al omului ce traieste altceva, mereu altceva decat la suprafata. Jan dadea jos masca omului. Jan deconspira omul. Pana sa devenise o bagheta magica care alunga minciuna din om. Devenise un pictor ce revela nudul sufletului.

Editura Odin devenise cea mai puternica editura din tara. Desigur nu numai datorita romanelor lui Jan. Dar el era inca baza acestei edituri.

Socrul sau se extindea. Cumparase ziarul Cuvantul si isi propunea sa cumpere si o mica televiziune care mergea de un an in pierdere, dar care avea un potential pe care batranul Stark l-a mirosit imediat.

- Stii la ce e buna mass-media, Jan? il intreba intr-o zi geroasa de iarna, apasatoare precum nori de afara.

- Sa iti faci publicitate? intreba Jan naiv. Stii ca nu ma pricep la afaceri...

-Nu? Ei bine, afla ca media este o forta ce poate atinge structurile politice, economice si sociale ale unei tari. E o arma!...A patra putere in stat...Sau a patra arma a unui stat!

- Credeam ca e un mijloc de informare, Johan.

- Asta pentru ca esti un scriitor si nu vezi in cuvantul oferit de media o forta ce modifica si impune...dorinta celui ce scrie, societatii. Cuvantul tau reflecta trairea ta interioara. Cuvantul din ziare , reviste sau televiziuni e altceva. Este ceea ce noi oferim societatii. Tu poate ca intelegi omul, dar nu intelegi totalitatea oamenilor. Este mai greu sa cuceresti un om decat o natiune! Un om izolat poate fi un adversar mai teribil decat o multime de oameni. Cand sunt mai multi functioneaza spiritul de turma, care devine cel mai feroce pradator pentru opiniile unui om. Pune un om care sustine sus si tare ca are o viziune proprie asupra vietii cu altii care au o viziune diferita sau nu au nici o viziune. Lasa-l un timp alaturi de altii care nu-i impartasesc ideile si vei vedea cum isi pierde viziunea. Nu-l lasa sa fie singur, sa aiba timp de propriile reflectii. Fiintele izolate, care au sansa sa perceapa exteriorul diferit de marea masa a oamenilor ne sunt dusmani. Da, Jan nu fi surprins! Rolul meu si al tau este sa conducem. De ce? Pentru ca noi vedem sufletul. Tu al individului, eu al societatii. Sufletul uman este important, dar comoara se afla in totalitatea sufletelor umane, care este societatea. Acolo este puterea. Nu intr-un individ, ci in totalitatea lor. In ceea ce poti obtine de la aceasta totalitate. Tu reusesti sa obtii dintr-un om un roman. Eu pot obtine mersul economic, politic si istoric. Nu un roman, ci ca sa spun asa o biblioteca. In aceasta "biblioteca" se afla adevarata putere... Iar eu vreau sa fiu bibliotecarul-sef...Sa decid soarta natiunii...Nu e cea mai mare natiune de pe pamant, dar poate fi a mea, a noastra!

Ranji si dinti ingalbeniti de tutun ii aparura lui Jan. Stark parea un geniu al raului.

- Manipulare, deci? Manipularea unei tari intregi? il intreba Jan incercand sa inteleaga ceva.

- Manipulare? facu Stark ca si cum ar fi fost uimit de un cuvant atat de vulgar precum manipulare. Vorbim de miscarile unei piete libere, de viziuni libere, de capitalism si de democratie... Jan, ce faci? Despre ce manipulare vorbesti? Ai studiat istoria! Ce nu intelegi? Dictatura sau autoritarismul la un moment dat apar pe fata. Nu ai dubii. Aici pierde orice dictatura...Pentru ca nu reuseste sa se ascunda. Aici castiga democratia. Ea nu e niciodata sincera. Te face sa crezi ceva ce niciodata nu este.... Iti spune mereu ca esti liber. Iti injuri conducatorii tarii! Vezi? Esti liber! Apoi ii alegi din nou la urmatoarele alegeri! Vezi?... De fapt, nu mai vezi! Pentru ca nu ai voie sa vezi! Iti spun un secret: nu esti liber! Turma asta de oameni numita popor, crede ca stie ce face! Crede ca milioanele ei de membri conduc!... Daca oameni ar gandi singuri am avea o mare problema. Dar ei se intrunesc si isi enunta ideile auzite de la altii. La carciuma, pe stadion, la sevici, oriunde se intalanesc oamenii....Discuta! Nu gandesc! Ci discuta ideile pe care le furnizeaza cineva. Dar sunt convinsi ca analizeaza performantele politice si economice ale celor din frunte. Li se pare ca au opinii. Dar noi suntem cei ce oferim opiniile. Inclusiv alternantele aparente de la putere. Ai vazut modificari esentiale in societate atunci cand noi sau conservatorii am ajuns la putere? Ori liberalii? Nu exista idei diferite sau actiuni aparte. Platformele politice sunt lasate de o parte atunci cand e vorba sa fie condus acest popor...Sau oricare alt popor din lume...Totul e la fel. Aceasi coruptie, aceasi minciuna, aceasi idee: Vox populi, vox dei ! O prostie, dar suna grozav , nu-i asa? Zeii sunt in dorinta poporului! Iar daca stim asta, vom face ca dorinta sa apara in functie de ce dorim noi, nu poporul. Poporul trebuie sa creada in mascarada asta numita democratie. Nu e ciudat ca aceleasi persoane revin mereu pentru a conduce? Din cateva milioane de oameni, poporul nu gaseste decat aceleasi persoane pentru al conduce de douazeci de ani, chiar daca l-au dezamagit de sute de ori...Mai crezi in democratie, Jan? Daca da, atunci esti un prost! Un prost talentat!...Dar un prost!... Ai fost la cursul de istorie a democratiei? Sigur ca ai fost! Dar nu la cursul profesorului Madras...Ala particular! Ala in care isi invata studentii, copiii celor care sunt in fruntea acestei natiuni...Si care vor conduce intr-o zi!

Brusc, Jan paru obosit. Ridica mainile a neputinta:

- Poate ca am lipsit la cursul acela! Rusii ne-au spus 45 de ani ce sa mancam, cum sa traim, ce sa credem, ce sa iubim, ce sa uram. Ne manipulau pe fata, cel putin.

- Si? Acum e democratie! zise Stark razand. Poti iubi sau ura ce doresti. Poti sa ai in fruntea tarii, omul dorit de tine. Este democratie! Nu te bucuri?

Stark redeveni serios. Cu o voce din care razbatea o unda de ura spuse:

- Vom ajuta aceasta tara sa isi gaseasca drumul corect! Iar tu, Jan, ne vei ajuta pe noi! Esti al nostru. Ai devenit in momentul in care ai pasit pragul editurii, cu romanul ala al tau... Pe care nu dadea nimeni doi bani! Nu pentru ca era de doi bani, dar tu un simpu muncitor cu veleitati de scriitor erai de doi bani! Ai devenit bogat si fericit! Sa nu uiti de unde vine bogatia ta... Crezi ca esti un scriitor inzestrat? Esti, Jan! Esti deosebit! Lumea te iubeste...Pentru ca esti Jan Tomaso, un mare scriitor. Nu? Iar lucrurile trebuie sa ramana asa. Ai o sotie frumoasa care te iubeste, bani multi, prieteni atat de influenti, cititori cu milioanele. Ai faima, ai un renume...Ai totul! Mai fericit de atat nu poti fi! Dar poti fi chiar mai mult decat atat...Nu e minunat?

Jan se uita tulburat la socrul sau. Il auzea departe. Simtea ca se topeste. Intuia ca dincolo de tot ce era el, un scriitor respectat, devenise o unealta. A cuiva puternic. Om sau demon? Simti fiori pe sira spinarii. Parca s-ar fi trezit dintr-un vis frumos intr-o lume de cosmar. Undeva ceva oribil i se pregatea.

Partea II

- E buna? intreba Jared, amicul sau din copilarie.

- Cea mai buna! raspunse sec si ganditor Jan. Mereu e cea mai buna otrava...

- Pari suparat...Ti s-au terminat banii? Ori nu esti cel mai in voga scriitor? incerca o gluma prietenul sau.

- Te-ai gandit la ce facem noi aici? intreba Jan fara sa isi ridice ochii de pe pahar, intreband parca bautura daca are vreo parere despre ei doi.

Amicul sau oprindu-se o clipa din curatatul tejghelelor si ridicand din umeri spuse jovial:

-Tu bei, iar eu iti iau bani pentru asta. Deci e foarte bine. In special pentru mine, ranji Jared.

Jan ofta si se juca cu paharul rotindu-l pe masa.

- Nu acum... Oricum e urat aici...Oricat ai lustrui metalul ala...Nu! Ce facem noi in general...De ce existam aici? Avem un scop altul decat sa ne zbatem ca sa supravietuim?

-Cred ca chestia cu supravietuirea nu ti se aplica si tie. Tu, spre deosebire de mine si de clientii mei obisnuti, nu supravietuiesti, ci traiesti din plin...Nici acum nu inteleg de ce vii aici!...

Jan ii taie vorba:

-Atunci de ce sunt aici stand langa cei care doar supravietuiesc. De ce nu sunt cu cei care traiesc?...

- Pai asta te intreb si eu... Pentru ca imbatranesti si devii melancolic.

- Poate ai dreptate...Iti aduci aminte de copilarie , de tineretea noastra? Aveam entuziasm in orice faceam...Credeam si speram...Acum am bani, influenta si nu mai sper si nu mai cred nimic. Inseamna ca nu o valoare avuta in buzunar imi face viata fericita, ci altceva....Ce Jared?

Patronul ridica din umeri nestiutor:

- Tu esti scriitorul si filosoful...Tu castigi bani vazand ce e in om. Eu vand doar analgezice pentru creier si pentru viata asta de doi bani.

-Nu e vorba de bani sau de inca o carte, ci de adevar!

-Aha, adevarul!...Mereu el!...Cred ca ai baut cam mult, Jan! Adevarul nu il vei gasi niciodata la mine in acest local prapadit. Poate in universitati, sau in lucrarile filosofilor...Nu aici!

Jan era ametit usor. Mai lua o inghititura de coniac:

-De ce sa nu aflu adevarul aici? De ce nu aici? se intreba mai mult pe sine. Filosofii tai habar nu au ce este adevarul! Iar daca ei l-au aflat, trebuie ca si omul de rand sa-l inteleaga si sa-l traiasca cumva...sa-l simta cumva...sa stie ca acel ceva e sincer, e real, e viu... si cu toate ca nu e parte din sufletul sau, e totusi atat de intim incat devine la un moment sine... se ataseaza de inima, de fiinta omului devenind parte din spiritul sau; si pentru asa ceva merita sa iti traiesti viata, in acel adevar care este o parte din tine... Si merita sa mori pentru acel adevar...

Jared se oprise din curatatul tejghelei si il privea pe Jan surprins si, oarecum, speriat. Dadu din cap ca si cum Jan era un nebun. Il ruga sa se duca acasa.

- M-ai vazut si mai beat de atat! ii replica nervos Jan.

- Da, dar atunci nu aveai ganduri ciudate ca acestea...Auzi la el! Adevarul sa devina parte din noi...Deja este! Uite! adevarul e ca ne nastem, traim, ne luptam cu viata, uneori mai bine, uneori mai greu, imbatranim si apoi murim. Acesta este tot adevarul. Aceasta e viata! O lupta cu ce este in jurul nostru. Moartea ne gaseste victoriosi sau infranti. Tu esti victorios, Jan! Dar pari mai infrant decat ultimul cersator care vine sa imi ceara un pahar de apa. Nu inteleg!...Scriind ai inceput sa traiesti viata ratatilor despre care ai scris... E o nebunie! Du-te acasa, fa un dus, bea un ceai si baga-te in pat! Maine daca te doare capul ia o aspirina! Te vei simti mai bine. Scrie ceva, o povestire, orice, dar spune-ti in mintea ta ca tu scrii, nu povestirea te scrie pe tine.

Jan ii asculta sfatul. Chema un taxi si pleca usor impleticit din Imperialul. Soferul il lasa la adresa dorita. Ii dadu un bacsis generos. Casa era pustie. Facu un dus rece care ii mai alunga senzatia de sfarseala. Isi desfacu o conserva de carne de vita... Nici macar nu avea in casa asta ceva de mancare. Conserva era pranzul menajerei...Gasi cateva plicuri de ceai verde intr-o cutie... Stupid! Singur! Aproape fara mancare... Era casatorit? Cand a intrebat-o odata pe Helen de mancare aceasta i-a reprosat furioasa:

- Te-ai casatorit cu o bucatareasa? Daca iti e foame comanda! Sau angajeaza-ti un bucatar!

A doua zi era mai linistit. Da, poate Jared avea dreptate. Poate ca acesta era tot adevarul necesar unui om sa stie ca apare in lume ca traieste o lupta apoi moare si asta e tot. Of! Mereu ne intrebam...Filosofia care o invatase la Universitate era ca nimic nu conteaza. Suntem prea mici pentru intrebari atat de mari...

Ne nastem traim, iubim, uram, timpul trece, imbatranim si murim. Jan era deprimat. Viata lui era o traire sub un drog care incepea sa nu-si mai faca efectul. Bani? Nu avea nevoie de mai multi, dar ceva il facea sa ii doreasca, tot mai multi, sa isi umple conturile cu milioane de coroane... Alcoolul pe care ajunsese sa il bea zilnic era tot mai ineficient in lupta cu viata asta. Dorea faima si in acelasi timp, o ura. Se adula si in acelasi timp se dispretuia. Dorea prieteni care sa nu-i ranjeasca mieros, marelui scriitor a Kronelandiei, cum il linguseau ei. Dorea un strop de iubire adevarata, dar stia ca in viata asta era condamnat doar sa se scufunde intr-un ocean de ipocrizie si minciuna...De iubire nu va fi vorba niciodata. Ii iubeau buzunarul, nu inima...

Jan nu era filosof. Nici macar nu stia sa isi nege perceptia si sa isi spuna ca viata e frumoasa, sau daca nu, el este un luptator ce a demonstrat ca invinge mereu. Asa zisele lui victorii erau amare infrangeri ale spiritului. Se prabusea si intelegea asta. Nu era facut pentru faima...nu-si putea explica de ce simte asta. Orice om vrea faima, bani, adulatia maselor, iar asta sa fie vesnic. Dar vesnicia era un doar o noapte fara vise, era un hau, un neant din care toti iesim o clipa pentru a ne intoarce permanent acolo.

Isi zvarli cana de ceai care se facu bucati facand o balta mica verde. Cum ar putea o cana de ceai sa te faca sa te simti mai bine? se intreba furios. Cum ar putea ceva sa te faca fericit si multumit? O sa stea si o sa bea doar ceai sperand in vreun miracol?

La ora 10 era asteptat la editura. Se imbraca, dar pleca la Imperial. Azi nu va face altceva decat sa bea. Iar maine? Maine? Va mai exista o zi de maine? Reputatia de viitor senator se va scufunda in alcool , iar oameni vor crede ca e un alcoolic. Vox populi, vox dei! rase suparat in sinea lui. Bineinteles ca era alcoolic! Dar ca o consolare peste vreo 50 de ani nimeni nu va mai fi suparat pe el. Nu ii va mai pasa probabil nimanui. Va fi amintirea unui ratat plin de bani si faima, care ar fi dat totul pentru un strop de iubire...Ha, ha! Ce poezie buna! Nu era poet si nu era interesat de versuri...Dar uite ca si viata aceasta oribila pe care o traim se imbina cu poezia...

Porni la drum cu una din masinile sport. De intors se va intoarce cu un taxi. Sau poate nu se va mai intoarce...Mai este si maine o zi?

Telefonul mobil suna insistent.

- Da? raspunse plictisit.

- Unde esti? socrul sau parea ca fierbe. Trebuia sa fi aici , la editura...

- Ma duc sa beau ceva...Si vin maine!

- Esti nebun!... Vino aici!... Acum!

- Johan, azi am alte planuri...Ar trebui sa stii cum sunt de rebeli scriitorii!..spus si inchise telefonul. Cu un gest furios il zavrli in strada. Telefonul se facu bucati la impactul cu soseaua... Nemernicul! Mereu sa faca ce dorea el! Dar nu azi! Rasufla usurat. Parea ca mare parte din problemele sale se terminasera. Intra in parcarea localului. Doua masini ponosite si murdare se aflau acolo. Jan parca langa ele. Le privi in timp ce iesea din masina. Masina lui stralucea. Doi cersatori si un rege! gandi el. Ce diferenta e? Intra in bar ganditor surprinzandu-si amicul patron:

- Macar ai ajuns acasa? il intreba acesta fara macar sa il salute.

Jan raspunse printr-un salut.

-Da! Am baut si ceai...Stii existenta mea nu a capatat noi valente intr-un dus si o cana de ceai...Ba am avut timp pentru noi reflexii...

- Si Helen ce a zis?

- Helen? intreba mirat Jan, de parca atunci aflase ca era insurat cu o femeie cu numele de Helen. Si ca un om ce pare ca isi aduce aminte cu greu de cineva spuse:

- A, da, Helen... Helen....Roscata aia...Asta ar trebui sa fie sotia mea....Pai nu a mai dat pe acasa de vreo 4-5 zile...

Mirat Jared il intreba ce fel de casnicie mai era aia.

- Una moderna, Jared, amice, una super moderna. Poti sa crezi ca nu esti casatorit daca asta vrei. Nici nu mai e nevoie de un divort. Esti casatorit si divortat in acelasi timp!

Jared dadu din cap suparat:

- Daca Gabriella ar face asa ceva as...nu stiu...nu stiu ce i-as face...spuse manios patronul.

- Poate pentru ca tu mai crezi in valorile casniciei...Eu de cand m-am despartit de Anna, nu mai cred... nici in casnicie si nici in alte lucruri. Dar adu-mi ceva de baut!

- Nu e prea devreme? E doar 10!

- Corect trebuia sa fiu in alta parte, dar mi-am modificat programul. Azi voi bea de la ora 10...

- Jan bei prea mult, ii spuse cu tristete prietenul sau. In ultimul timp apari aproape zilnic si bei si bati campii cu filosofia asta, care ar deprima si cel mai vesel om de pe pamant. Nu e bine!...

Jan il intrerupse furios:

- Ce stii tu ce-i bine, Jared? Din carciumar ai devenit filosof? Toti astia care vand alcool deveniti filosofi sau, mai grav, deveniti psihologi! Daca vrei sa iti publici lucrarile sa imi spui! Sunt vicepresedinte la Odin, cea mai puternica editura din prapadita asta de tara! O sa te ajut! Sunt sigur ca vei avea mare priza la public. Parca iti vad titlurile: Noi tratament ale alcoolismului de crasmarul si amicul betivilor, Jared Lenski. Sau Cum sa vindeci un suflet de alcoolic in timp ce speli paharele murdare! Ori cea mai valoroasa lucrare a ta va fi: Cum sa aduci pace in fiinta celor care se caftesc in bodega in timp ce ai un ochi vanat!. Asta din urma o voi pune alaturi de lucrarile lui Jung si Freud pe care le am acasa. Si nu le citeste nimeni. Sa nu uiti sa imi dai un autograf...Peste 200 de ani volumele tale s-ar putea sa valoreze greutatea lor in aur, asa ca nu vreau sa ratez ocazia ca sa imi fac bogati stra-stranepotii. Nu?

Jared tacu jignit. Ii aduse o sticla lui Jan:

-Fa ce vrei, istetule! N-ai decat sa bei tot ce am eu aici...Ce imi pasa mie! Cat timp platesti n-ai decat sa te sinucizi...Si inca ceva! Ultima data cand am verificat nu aveai urmasi...Cam greu sa faci bogat pe cineva care se pare ca nu exista!

Tranti sticla si un pahar si pleca. Jan regreta ca isi jignise prietenul si vru sa zica ceva, dar Jared ii spuse:

-Nu ma mai intereseaza, Jan! Du-te pe viitor si plange pe alt umar! A! am uitat! Tu nu ai prieteni, nu ai sotie, nu ai nimic...Ai doar bani si atat! Poate ei te vor ajuta mai mult decat pot eu... Poate o sa iti aduca un prieten adevarat. Cu toate ca sunt cateva lucruri pe care banii, daca stiu eu bine, nu pot cumpara... Daca vrei sa plangi iti sugerez sa te stergi la ochi cu coroanele ce le ai in buzunar...

Ii intoarse spatele si nu ii mai adresa nici o vorba.

Jan se simti obosit, imbatranit, urandu-se pe sine, urand o viata pline de stralucire...Dar era stralucire? Era doar o spoiala peste rugina...Un cancer ce si-l trata cu aspirina. Totul era minciuna, vedea atat de clar. Nu era alcoolul. Era viata!...Pur si simplu, viata!...Sau ceva ce era intunecat in ea. Urat, monstros, un abis... Isi duse paharul de bautura la gura si sorbi. Il aseza incet. Pe un perete al localului era un tablou atarnat, murdar, ceva ce parea sa umple cu o chestie " culturala" murdaria carciumii, o reproducere a unei picturi. O corabie fusese surprinsa de o furtuna. Valurile pareau gata sa o inghita. Marinari agitati, incercau sa se salveze, fiecare luptand cu marea. Unii trageau de un odgon, trei marinari incercau sa tina carma, unii aruncau apa din interiorul corabiei formand un lant uman... Un singur marinar era altfel. Statea ingenuncheat, cu mainile intinse, rugandu-se. Prea cumva singurul cu inima senina si increzatoare. Dar era rupt de orice activitate fizica. Artistul avusese ceva in gand cu privire la el, mai mult decat la ceilalti marinari. Intr-un sens era centrul picturii. Nu corabia in sine, nu furtuna, nu lupta cu marea furioasa, ci omul care statea si se ruga. Un fulger indepartat parea ca se scurge prin mana stanga intinsa spre cer, care apara bricul... Norii din dreapta pareau furiosi si cumva blanzi! O mana spre Dumnezeu parea mult mai mult decat orice...Omul care nu contribuia cu nimic la salvarea corabiei...De fapt, cumva, autorul parea ca spune ca acest om ciudat era cu adevarat singurul care facea ceva adevarat pentru viata lor. Parea cumva ca era singurul care opunea furtunii o forta misterioasa si egala acesteia.

Jan privi tabloul si un sentiment ciudat si de neinteles il cuprinse. Era alcoolul? Bause de atatea ori privind reproducerea, nepasator si ascultand muzica de la tonomatul vechi care parea mai mult o gluma, dar acum avea senzatia ciudata ca marinarul ingenunchiat era raspunsul la ceva , la o intrebare pe care nu o auzea, ci doar intr-un fel o simtea. Parea cumva ca omul acela stie raspunsul, nu doar la o furtuna, ci poate raspunsul la viata lor. Si a lui... Rugaciunea era un raspuns, nu doar la o intrebare, nu era doar chemarea divinitatii in ajutor...ci crea impresia ca divinitatea lupta impreuna cu acel om.

Jan isi privi sticla golita pe jumatate. De regula se oprea aici. Dar nu si azi. Azi voia sa uite. Sa uite nu doar de problemele sale, ci sa uite ca exista. Isi mai turna un pahar.

Partea III

Brusc in spatele sau se porni o larma. Cineva striga la altcineva. Se mai intamplau si lucruri de acest gen. Pe Jan nu il interesau. Cei care beau, ofereau de multe ori cate un show gratis batandu-se. Uneori venea si politia, daca lucrurile se complicau. Pe Jared il deranjau astfel de lucruri asa ca fu nevoit sa isi angajeze un fost luptator din Omon, care de regula linistea apele repede.

Un glas iritat tipa:

- Numai tu esti de vina, netrebnicule! Vonk s-a lasat prostit de tine! L-ai drogat! Stai aici toata ziua si rostesti tot felul de descantece.

In sinea lui Jan zambi: Doamne, numai prostii din acestea nu am mai auzit...De regula se bat pentru politica, fotbal, femei, dar pentru descantece inca nu am mai auzit! Se intoarse curios si ametit sa vada cine e atat de furios si cine era acuzat de descantece. Parca am fi in evul mediu! Carciuma asta imi pare tot mai amuzanta. Ar trebui sa vin mai des aici! gandi Tomaso ametit de coniacul baut. Da! Era batranul Zvoba! Loos clientul numarul unu, ca de obicei, era turmentat si pus pe harta! Bodyguardul interveni destul de repede. Dar Loos ii zvarli cartea batranului si il lovi peste fata. Primi si el un pumn de la Stein. Jared urla la ei:

- Ajunge! Loos daca vrei sa mai bei aici trebuie sa te potolesti! E ultimul avertisment...

Loos tipa intrerupandu-l:

- Asa ajungi la faliment! In loc sa-l dai pe netrebnicul de Zvoba afara, ma dai pe mine! Ticalosul asta l-a prostit pe Vonk. L-ai mai vazut de o luna?

Jared ridica din umeri nedumerit.

- Stii de ce nu mai vine? Azi dimineata i-am spus ca la ora trei terminam lucrul si ne intalnim la Imperialul. Ca bem ceva...Stii ce a zis? M-am lasat de aceste lucruri! Domnul Isus m-a vindecat!. Am ramas nauc...Auzi, patroane? Isus l-a vindecat! De ce trebuie sa fim vindecati de un pahar de bere nu stiu...Dar Vonk a fost vindecat!...Mi-a spus ca se duce la nu stiu ce biserica unde e Isus viu... Mi-am adus aminte ca Zvoba a tot discutat cu el vreo doua luni. Iti aduci aminte cum susoteau acolo in colt? Lui Vonk nu ii ajungea o lada de bere, acum nu mai bea nici macar un pahar. Iar de un timp nu mai dadea pe aici de loc. Am crezut ca nu are bani si m-am hotarat sa ii dau de cateva beri. Avea bani, nenorocitul. Cica Domnul Isus ii vindeca viata si chiar si punga!

Jared parea surprins de ce auzea. Ridica din umeri nemultumit:

- Nu pot sa-l dau afara pe Zvoba...A fost prieten cu tatal meu. A avut deseori grija de mine cand eram copil si, uneori, imi spunea povesti, atunci cand tatal meu si mama mea se certau si transformau blocul intr-un ospiciu de nebuni...Daca va fi sa pierd barul asta pentru el...o voi face! Dar nu din cauza unui betiv ca tine, Loos! Daca nu ai trecut printr-o copilarie ca a mea, nu stii ce inseamna sa iti stearga cineva o lacrima sau nasul...Asa ca daca te mai atingi de Zvoba, Stein o sa iti rupa mana! Si crede-ma ca nu glumesc! Iar tu, Zvoba, prietene drag, te rog, lasa prostiile! Nu am nevoie de necazuri. De ce nu te duci in camera ta? Poti citi si acolo!...

Batranul ii raspunse linistit:

-Aici e viata adevarata...

Jared pufni dispretuitor:

- Ce e viata adevarata in a vedea niste tipi ca beau si eu ca le iau banii? Sau ca se bat? Nu cumva in biserici se da o lupta adevarata? Acolo unde se lupta oamenii "sfinti"? Aia... preotii...pastoriii...si ce or mai fi ei!

Privirea batranului avea ceva misterios si amuzant in ea in ea:

- Habar nu ai, Jared! Ce lupta se duce aici, nu acolo!... Aici trebuie sa fiu eu....Nu in alta parte!...

Jared plictisit dadu din mana:

- Bine, bine... Numai lasa-mi clientii in pace! Citeste si taci! Taci si citeste! Nu le spune nimic din ce citesti!Batranul avu un suras aproape tainic.- Aud toata ziua citindu-se etichete de pe sticlele cu alcool! De aia care doresc sa bea bea ceva "sanatos"...Tu le dai oricum ce e o minciuna. Dar daca eu le dau ceva din Cartea asta, Adevarat si Sanatos, devin un proscris!...Loos nervos tipa:

-Ia-i cartea aia de farmece! Sa nu mai poata prosti pe nimeni. Uite! Iar citeste din ea!...Iar o sa te lase din cauza ei fara vreun client si o sa-l faca sa mearga la bisericile mincinosilor de crestini!...

- E Cuvantul viu al Domnului, nu o carte de farmece!...incerca sa spuna Zvoba impaciuitor. Trebuie sa intelegi!

Jared se incrunta. Urla ca fiecare sa isi vada de treaba lui. Loos impleticindu-se se aseza la masa lui Jan din greseala sau poate pentru ca crezu ca va gasi un tovaras de discutie. Carciuma era pustie. Era iarna si azi un viscol batea cu putere in oras facandu-i pe locuitorii sai sa nu se incumete sa iasa afara din case.

Cumva aburi din capul lui Jan se mai risipira. Paharul era plin. Discutia il captivase incat uita de bautura. Il privi cu un soi de sila pe acest individ murdar, mirosind a alcool ieftin si transpiratie, care se trantise pe scaunul din fata sa.

- Ai vazut ce netrebnici tine Jared aici? Ce indivizi de ultima teapa!...spuse pitigaiat soiosul din fata sa.

Jan se amuza intr-un fel de mizerabilul din fata sa.

-Te referi la tine, prietene? intreba linistit scriitorul.

Loos nu paru suparat. Il corecta pe Jan:

-Ma refer la mosul ala nebun! Ce n-ai vazut ce probleme creaza?...Ala care citeste mai mereu din cartea aia mare si groasa!

Il tot arata pe batranul care se pansa cu o batista la buza si caruia lui Loos i se parea o reala amenintare la adresa clientilor din carciuma Imperialul.

-Inteleg, zise Jan. Cititul dauneaza grav sanatatii! Nu-ti plac cei ce citesc...E o problema grava! adauga sarcastic scriitorul.

-Unuia ca el da! Uita-te la el...parca e un sfant pictat pe zidurile unei biserici, ranji Jared! Jigodia! spuse plin de ura.

Dar ceva din cuvintele lui Loos il infiorara. Nu stia ce! Era un alt sentiment ciudat...Pentru o clipa, gandul ii zbura la pictura aceea ciudata. De fapt, nu era ciudata! Era in ea ceva nelamurit, straniu, ceva ce parea sa se lege de batranul linistit care statea intr-un colt al localului citind. Si rugandu-se....Conta ceva?...Un om care se ruga in furtuna, prnd cel mai plin de pace si un om care citea linistit, chiar daca lovitura data de Loos ii sparsese buza. Doua cuvinte ce pareau legate: furtuna si lupta! Era ceea ce traia Jan. Furtuni si lupte. Dar el suferea! Nu erau furtuni in care sa biruiasca. Privi tabloul din nou. Era atata agitatie, atata framantare... Marea dorea sa scufunde corabia si isi arunca valurile peste ea, iar marinarii se luptau ca sa o salveze pentru a se salva si ei. Si totuusi exista o alta reactie. Nu framantare, nu zbucium, nu durere, ci incredere, un curaj ce ti-l poate da doar acel drog numit rugaciune...Era magie? Intelegea Loos mai bine adevarul? Era acest om murdar, rautacios, betiv, un mai bun cunoscator al vietii decat marele Jan Tomaso, veneratul scriitor? Brusc se adresa noului sau tovaras:

- Ce spuneai ca s-a intamplat cu prietenul tau?

Loos era bucuros ca era in sfarsit bagat in seama de Jan.

-L-a mintit nebunul asta batran! Cica exista si altceva. Ca Dumnezeu si-ar fi trimis Fiul sa moara...Adica cum cineva zdravan la cap isi trimite fiul sa moara? Pentru niste rai, asa ca noi!... Vezi din start e o nebunie!..Iti dai seama ca Dumnezeu daca chiar are vreun Fiu, nu o sa-l trimita pe Pamant sa moara, ci sa ii spulbere pe ticalosii astia care ne conduc...Astia care fura de ani de zile...Doar nu o sa vina Fiul lui Dumnezeu pentru unul ca Loos sau pentru unul ca tine, chiar daca esti mai bine imbracat si esti parfumat... Cine e prost sa creada asta?...

- Dar pentru cine ar veni? il intrerupse Jan curios.

- Auzi domnule...cum te numesti...

- Jan Tomaso...

- Domnule Tomaso! Ce nume mai e Tomaso?

- Am avut un strabunic italian. El ne-a facut cadou acest nume!

- In fine. Numele meu este Loos Brazauscas...Si legat de Dumnezeu...Indiferent cine este El...Sa stii un lucru... Pe Dumnezeu nu il intereseaza ceva de la tine sau de la mine! El are preferatii sai...De aceea Vonk e un tampit daca isi inchipuie ca el si Dumnezeu vor fi cumva in aceeasi gasca...E total absurd!

-Poate ca Dumnezeu ne iubeste...surase trist Jan, spunand ceva ce nu credea, de dragul poeziei ce se regasea in pahar...

-Nu-i asa ca ne iubeste? zise cu amaraciune Loos. Poate il iubeste pe scumpul nostru presedinte si pe cei din jurul sau care sunt plini de bani...Pe mafiotii bogati care ne chinuie pe noi cei care ii imbogatim in fiecare zi...Dar eu stiu sigur ca nu sunt iubit...Si fiind ca nimanui nu-i pasa de mine, nici mie nu-mi pasa de cineva. Iar celor care ne conduc le-as taia beregata far sa ezit...Tu nu ai face la fel? Crezi ca daca esti imbracat mai bine esti ca ei? Ai vreo sansa in sfera lor nepamanteana? Probabil esti vreun maistru sau vreun functionar la banca...Parca te stiu de undeva... Esti vreun sef in uzina? Si ce? Crezi ca esti important? Crezi ca mia de coroane pe care o castigi in plus te face sa fi al lor? Uita-te la tine! Ai in sange mizeria! Si suferinta vietii pe care o traiesti...Vii tot timpul singur, bei pana te faci cui si pleci...Macar eu il aveam pe Vonk...Tu esti mereu singur. De cateva ori mi-am adus cucoana. Tu nici macar nu ai venit cu vreo femeie...Dar ce stiu eu? Sunt un ratat...Care traieste de pe o zi pe alta...Traieste pentru orele cand vin sa beau, pentru uitare...

Din tonul sau se simtea o adanca suferinta. Isi turna inca un pahar de votca proasta si il inghiti imediat.

-Ce stiu aia cu multi bani, de durere? De adevarata suferinta? Ei pot sa isi cumpere orice...De la neveste pana la cele mai luxoase masini...Totul e o marfa, chiar si sufletul omului! Iar noi ne-am vandut atat de ieftin. Pentru cateva mii de coroane. Ne-am ipotecat viitorul nostru si al copiilor nostri cu amagiri de genul prosperitate si libertate. Amandoua niste minciuni si niste porcarii. Macar cand erau aici sovieticii, eram toti la acelasi nivel, nu auzeai de delapidari, de falimente, de somaj, de uzine inchise pentru terenul de sub ele, lasand mii de oameni pe drumuri. Nevasta-mea cauta de trei ani un servici. Face curat prin casele unora mai instariti. Lucreaza pentru 70 de coroane timp de 10 ore pe zi. Iti dai seama, sa lucrezi pentru cateva paini, o zi intreaga? Asta e democratia? Sa fi furat zilnic?...Sa vrei sa muncesti cinstit, iar javrele astea care ne conduc, sa falimenteze o tara pentru ca ei sa traiasca bine, iar milioanele de oameni sa traiasca ca niste caini?

Scuipa pe podea, de parca tintuite acolo se aflau toata democratia si capitalismul din Kronelandia. Apoi facu un gest larg cu bratul catre cer si spuse:

-Iar noi vorbim de iubirea lui Dumnezeu? Suntem doi betivi nebuni daca credem ca lui Dumnezeu ii pasa de noi. Ti-am zis ca El e prieten doar cu hotul imbogatit peste noapte, cu specialistul in tunuri financiare si cu politicianul care ne aduce din patru in patru ani "fericirea". E prietenul democratiei si a capitalismului...Bogatii sunt fericiti si doar ei si-L permit pe Dumnezeu! Astia care au furat din 1991 incoace...Cand democratia si capitalismul vor dispare poate atunci omenirea va fi in sfarsit libera! Macar libera sa spere si sa viseze! Iar bogatii vor intelege ce este durerea!

Jan nu reactiona imediat. Privi fata omului din fata sa care era plina de o ura cumplita ce ardea in sufletul acestui om distrus. Spuse cu un glas scazut mai mult pentru sine:

- Si cei bogati sufera, iar banii nu-i ajuta intodeauna!

- Ce stii tu despre cei bogati si despre banii lor? intreba muncitorul furios.Asta o spui pentru ca nu i ai! Daca ai avea cateva milioane de coroane... Ai mai sta cu mine la masa band coniac prost? Normal ca nu! Daca ai avea bani nu ai intra aici sa te fure unul ca Jared la gramaj... Netrebnicul! Cu mosul ala nenorocit pe care il protejeaza!...Dar nu ai bani...Asta e! reactiona Loos.

- Am destui! Dar poate prea putini pentru a cumpara pace! Ct cost pacea, Loos? intreba brusc, dar ganditor Jan. Ca imi pari ca le sti pe toate...

- Ce? Pace? Vrei acum pace? Ce pace mai vrei? Asta e pacea care o poti obtine pentru 50 de coroane. O sticla de votca proasta. Acolo e pacea. Crede-ma, amice, niciodata nu vei obtine mai multa pace...

Se ridica cu greutate pentru a mai comanda o sticla. O clipa il privi pe batranul Zvoba care citea din cartea lui. Se opri si intorcandu-se spre Jan ii zise ragusit:

-Uite! Batranul asta nebun s-ar putea sa aiba pace! Daca ii dai zece coroane, poate ca ti-o imprumuta si tie vreo doua ore.

Incepe sa rada zgomotos, parand mai degraba un grohait.

Partea IVJan se intreba cum a ajuns acasa. Probabil Jared i-a comandat un taxi. Acasa cumva reusise sa se bage in pat. Nici macar nu se descaltase. In casa se auzi zgomot. Probabil era menajera, care venea in fiecare dimineata. Mancase ieri ceva? Nu. Se ridica cu greu in capul oaselor. Usa dormitorului se deschise si Helen cu o fata acra intra:

- Jan, scumpul meu sot alcoolic, ce bine arati in dimineata asta! zise ea ironica. Pe unde ai mai umblat tu si cu prietenii tai ratati? Tot la Imperialul? Prapaditule! Uite ce nebarbierit esti! Poate ti-ar trebui o sotie! Sa iti faca de mancare si sa te rada! Ratatule!

Jan simti cum furia si ura il potopeste. Nu era un om violent, poate doar cand era baut, dar in cazul sotiei lui ar fi facut o exceptie.

-Iubito, cred ca in tine s-a concentrat tot ce poate fi mai deosebit la sexul frumos! ii spuse cu un ranjet dispretuitor. Sunt sigur ca taticul tau scump te-a trimis pana aici. Altfel nu ai fi stiut ca ai un sot si o casa. Apropo, sa imi dai noua ta adresa! Sa te chem sa vii sa ma iei de la Imperialul cand ma fac praf!... Tot la Mark locuiesti? Ala stie ca te-ai casatorit sau poate inca nu i-ai spus?

*****

Johan Stark statea la biroul sau urias din lemn de nuc privind o poza din care Helen ii zambea. Isi aprinse un trabuc si sufla fumul catre poza ca si cum dorea sa o inabuse cu el. Chipul sau capata o grimasa infioratoare:

-Copil prost si rasfatat! Doar un idiot te-ar putea dori!

Ii mai arunca o privire intunecata apoi scoase dintr-un sertar un dosar. Il avea de la un detectiv particular. Ajunsese sa isi urmareasca familia. Dorea sa stie zilnic ce facea familia asta dezaxata.

- Iar cu Mark Alben! Ce o gasi la pacaliciul ala? Sau Mark la ea?...Iar Jan ce o gasi la Imperialul? Doi ratati!...Si cu astia doi sunt nevoit sa construiesc o cariera politica...

Mark Alben era fiul unui industrias, prieten cu Johan, socrul sau. Orice excentricitati ii erau permise, inclusiv sa fie amantul Helenei. Johan avea nevoie de banii lui Alben. Asa ca constient sau nu, isi lasa fiica intr-o relatie de semiprostitutie. Incerca sa vaneze mai multi iepuri dintr-un foc. Pentru Johan Stark morala era importanta. Morala altora. Cu ajutorul temerilor ce izvora din ea incerca sa ii fac pe oameni sa ii dea ce dorea. Nu era vorba niciodata de morala lui, caci el nu avea morala, ci morala altora....Sau acel ceva care seamana cu ea, atunci cand in suflet nu mai ramane nimic. Acea teama de scandal. care are doar efectul scaderii profitului. Ori in inima lui Stark exista un singur Dumnezeu: Banul! Fals! Puterea adusa de ban! Puterea era singura entitate care il punea in miscare si pentru care ar fi sacrificat totul. Familia si chiar pe sine insusi. Dorea puterea mai mult dacat aerul pe care il respira. Era ceva ce nu intelegea nici macar el, dar conturile care ii asigurau aceasta forta! Si care se mareau, cea ii dadeau o satisfactie pe care nici un alt drog nu ar fi putut-o face. Orice pierdere de bani il zvarleau intr-un sevraj care il afectau fizic. Datorita ginerelui sau reusise sa evite un faliment rasunator. Nu ii era recunoscator lui Jan. Jan era doar o unealta catre bani si putere. Nimic altceva.

Se extinsese. Cumparase cateva ferme care mergeau din plin, vanzand produsele agricole foarte scump, acum in toata aceasta nebunie bio, cu toate ca nici macar un singur produs nu era bio, dar cateva mii de coroane amplasate unde trebuia, ii aducea recunoasterea autoritatilor din domeniu.

Apoi terenuri cumparte la preturi derizorii si vandute cu preturi exagerate ii adusera o multime de bani. Dar i se parea putin. Cu toate ca era pe locul 15 in topul bogatilor din tara. Cumpara. vindea, specula...Afacerile ii mergeau excelent. Era un Midas modern. Se orientase apoi catre politica. Avea 70 de ani, spre regretul sau. Cam tarziu pentru a incepe ceva el aici. Dar aici intervenea ginerele sau - unealta perfecta- cum ii spunea in cercul sau intim de prieteni. Nu-l iubea pe Jan, dar nici nu-l ura. Il dispretuia. Nu-l interesa valoarea literara a romanelor lui Jan. Doar valoarea financiara. Iar de la un timp nu mai era atat de citit. Era criza! Asta insemna mai putini bani. Criza financiara care lovea lumea afecta si Kronelandia. Oameni citeau mai putin, isi cheltuiau mai putin bani pe mancare, bautura sau distractii. Doar produsele lui biomergeau inca bine. Caci ce nu fac bogatii pentru sanatatea lor? Stark ranji. Stia ca ii insela si totusi, asta ii placea. Nu simtea ca apartine vreunei elite. El apartinea puterii banilor.Atat...

Johan era un om cu viziune pe termen lung. Stia cine are bani in perioade de crize si care, daca avea inteligenta necesara, putea sa aiba acces la ei...Nu industriasii, nu marii fermieri, nu bancherii, ci statul. Acolo era comoara. Contractele cu statul! Care puteau pagubi tara, dar sa il imbogateasca pe el tot mai mult. Grecia era o tara care fusese falimentata. Si ce? Se scufunda? Bineinteles ca nu! Sistemul idiot al Uniunii Europene o tinea pe linia de plutire, chiar daca era un bolovan care in mod normal s-ar fi dus la fund intr-o clipa. Cu ce trebuia Kronelandia sa fie mai breaza? De aceea avea nevoie de politica. Ca sa ii faciliteze drumul catre visteria nationala. De aceea avea nevoie de unealta perfecta. Jan trebui sa devina senator. Era popular, era perceput ca apartinand poporului. Excapadele de la Imperialul la inceput amuzante, erau tot mai periculoase pentru statutul lui Jan. Lui Stark in conditii normale nu i-ar fi pasat nici de el, nici de Helen, dar acum avea nevoie de ei. De imaginea lor ca familie. Pentru Stark Jan era un scriitor cu probleme, iar fiica-sa o stricata. Era constient ca lucrurile nu pot evolua la fel. Cand va face anuntul intrarii lui Jan in cursa pentru un loc in Senat, toata mass-media il va urmari. I se va monitoriza fiecare clipa din viata. Nu era nebunia din Statele Unite, dar trebuia sa fie atent. Era o lupta personala. Se lupta cu cea mai mare provocare a vietii sale. Nu stia sa piarda si nu dorea sa inceapa sa invete acum gustul amar al infrangerii. Va invinge! Trebuia sa invinga! Insa pentru inceput sa rezolve problema cu Mark Alben. Helen trebuia lasata in pace. Era greu! Va avea nevoie de banii tatalui lui Mark. O campanie electorala era scumpa. Dar era vorba mai mult de conexiunile pe care le avea batranul Alben si influenta in Partidul Popular. Va fi o lupta grea, dar era hotarat sa invinga. Se gandi o clipa apoi rase scurt! Bineinteles! Cum de nu se gandise de la inceput...Viata era simpla...Trista si vesela...Alternand....Viata si moarte, alternand...Moartea era simpla...Dar fara nici o oscilatie dupa aceea!

Partea V

Cand batranul Stark intra in casa lui Jan, il gasi pe acesta scriind de zor la un laptop.Se salutara mai mult in sila.

- Te-am asteptat ieri, spuse Stark infranandu-si cu greu furia.

- Am fost ocupat!...

- Inteleg. Iar ai baut la carciuma aia sordida...Acolo unde originea ta muncitoreasca se simte atat de in largul sau.

Jan il privi cu ura pe socrul sau.

- Cel putin eu nu ma ascund de ce am fost. In timpul sovieticilor tu ce erai? Un delapidator. Care fura visand pur si simplu...Daca nu se retrageau in 1991 ai fi sfarsit in puscarie. Pntru multi ani. Asa ai devenit unul dintre cei mai mari luptatori antisovietici pe care tarile baltice l-au avut. Cunoscand cativa politicieni ce au avut nevoie de serviciile tale inainte de 1991...si pe baietii buni din noile servici secrete ale acestei tari...

Batranul nu se supara. Jan era infrant! Nu era nevoi sa dea lovitura finala. Durerea lui Jan se transforma in obedienta. Trebuia doar sa astepte! O secunda sau un trimestru. Conta? Raspunse provocari, mai mult de amorul artei:

-Cel putin eu am stiut mereu ce vreau. Am fost mereu un capitalist pur sange. Asta poate fi cel mai mare pacat al meu, dar nu am de gand sa imi cer scuze fata nimanui, cu atat mai mult in fata unuia care inca miroase, a mizeria uzinei...

Jan deveni palid. Facea eforturi supraomenesti sa se stapaneasca. Batranul se afunda intr-un fotoliu si ii privi laptopul. Rahat! Nu mai avea chef sa intinda coarda mai mult decat era nevoie. Cu un glas aproape neutru intreba:

-Despre ce mai scrii acum?

Jan inca furios ii raspunse cu venin:

- Despre un tanar bogat, dar nefericit, care are un tata ce trage sforiile ca sa il vada pe acesta in preajma califului...

- Ce e asta 1001 de nopti? pufni dispretuitor batranul

- E un roman istoric care se petrece in timpul domniei lui Harun Al Rasid...

- Continua...facu Stark ranjind in sinea sa.

- Tanar ajunge unul dintre preferatii puternicului stapan din Baghdad. Dar se incheie tragic. Tanarul se indrogosteste de una din sotiile califului...Intelegand ca traieste ceva imposibil, se sinucide...Tatal este arestat sub acuzatia de conspiratie pentru inlaturarea califului...

- Si cu aiureala asta vrei sa castigi ceva?

- Se aseamana cu anumite lucruri care se intampla in Tosen saptamanile acestea. Jan ranji catre socrul sau. Nu am dreptate?

Batranul Stark nu era impresionat usor. Marioneta inca nu se dadea batuta. Era un pic impresionat. Unul ca Jan avea acel ceva acea energie care putea schimba multe in viata unei tari......Pacat! Era o unealta, Niciodata mai mult. Nu avea voie sa simta, sa vada, sa traiasca...Era o unelata... Tara asta trebuia sa fie a lui, chiar daca nu oficial. Oficial ramanea a poporului...Si a prea iubitului conducator Petros Stonias...Betivul si aplaudatul conducator. Pentru ca toti cei ce beau o bere si mancau un buiak din carne de porc si vita pe gratar, simteau ca presedintele e a lor. Asta facea si el... In asta statea cea mai mare parte din popularitatea presedintelui...Un buiak si o bere...Si aparente discutii cu oameni din popor...

-Maine voi convoca din nou comitetul regional al Partidului Popular. Sunt cei care te vor sustine in campanie...

Jan incepu sa rada.

- Iti dai seama ca nici macar nu sunt membru al acelui partid.

- Acel partid trebuie sa devina partidul tau, zise deranjat Stark. Sau poate preferi sustinerea Partidului Muncitoresc!... Jan era cam prost!

- Acel partid miroase ca mine: a mizerie din uzina! De aceea m-as incadra mai bine acolo... In aceea atmosfera.

Batranul se simti brusc rau si nu mai dori sa continue discutia. Inima ii era obosita. Avusese deja un infarct. Se ridica cu greutate si iesi din camera, ajutat de soferul sau, neuitatand sa ii arunce o privire pline de furie si sa rosteasca printre dinti:

- Te astept maine la editura. Sper sa vii!...

Dupa plecarea socrului sau isi inchise laptopul. Mintise! Nu scria nimic altceva decat un e-mail unui prieten. Nu avea in cap nici un roman, nici macar o povestire. Dorise sa il faca pe socrul sau sa se simta amenintat. Isi dadu seama ca reusise. Se tranti pe un fotoliu. In fiinta lui ceva intunecat lua proportii. Raul devenea ceva palpabil. Ii simtea forma, ii simtea gustul. devenea ca Stark...Orice amaraciune, orice furie, ii dadea chip, il sculptau. Orice pacat il facea tot mai puternic, un spirit iesit din Tartar care adauga mereu un lant sufletului omenesc. Isi dadu seama ca raul din el nu ii distrugea doar pe cei din jurul sau, ci mai ales pe sine. Poate avea dreptate acel filosof care spunea ca suntem legati atat de puternic intre noi, incat raul care il producem ne afecteaza pe toti, mai ales pe cel ce il produce...Iar daca omenirea se scufunda era vina fiecarei fiinte, vina fiecaruia dintre noi atunci cand am ales raul si nu binele...Dar suntem noi liberi, ca sa alegem altceva decat raul si murdaria? se intreba Jan. Daca suntem liberi de ce nu alegem binele? Daca nu suntem inseamna ca la un moment dat liberul arbitru nu a mai functionat...Undeva pe drum am pierdut compasul. Dar mereu ni s-a spus ca putem alege...Ca suntem puternici tocmai in capacitatea noastra de a alege...Si totusi omenirea e tot mai plina de rau. Daca dai cu banul de 1000 de ori, va cadea cam 500 de ori cap si pajura. Dar raul din lume intrece cu mult binele. Asa incat nu mai e o intamplare ca suntem atrasi de rau. E o certitudine ca nu alegem, ci ca suntem alesi pentru rau, ca ceva din noi alege ceea ce suntem: raul!

Jan se mira de gandurile sale. Nu fusese un filosof, iar in facultate nu excelase in filosofie, ba chiar luase note destul de mici. Insa acel simtamant ciudat de ieri era prezent si azi, parand ca-i vorbeste chiar si filolsofic. Si atunci ce rost mai au toate acestea? Daca trebuie sa traim cu povara raului, singura alegere reala si corecta ar fi disparitia omenirii...Sau intoarcerea in punctul unde ne-am pierdut capacitatea reala de a alege. In punctul unde exista o libertate reala, iar influentele exterioare se estompeaza...Libertatea nu poate exista decat din interior spre exterior. Omenirea nu e libera pentru ca indivizii care o compun nu au o reala libertate interioara.

Dupa caderea Zidului Berlinului, oamenii politici au vorbit mereu de ivirea unor zori noi, a unei lumi diferite, unde libertatea si democratia au ajuns sa ia locul dictaturii si opresiunii. Dar faptul ca poti sa votezi sau sa iti injuri conducatorii nu era o libertate reala. Libertatea trebuie sa insemne mai mult decat o stampila pusa pe o hartie, sau niste rautati tasnite din acel interior intunecat ce e in fiecare om...Liberatea trebuia sa fie ceva deosebit de raul din noi. Ceva ce nu era rau, ceva ce nu era rezultatul durerii si framantarii sufletului uman. Raul era o boala. Raul nu putea fi libertate. Dar atunci ce este libertatea? Si de ce nu o gasim in noi, oricat de mult o cautam? Nu exista, de fapt, libertate? Atunci de ce avem ideea ei, de ce tanjim dupa ea?

Brusc Jan avu imaginea unui Zvoba linistit. Fusese lovit, tranti la pamant... Dar in clipa acea cand privirile se intalnira, vazu mai multa pace decat a vazut Jan in privirea miilor de oameni pe care ii cunoscuse pe parcursul vietii sale. Ceva remarcase si Loos...Pacea din fiinta acelui batran sarac, ponosit, care nu avea nimic, traind din firmiturile lui Jared si care totusi parea ca poseda ceva ce nimeni nu poseda...Nu erau aiureli religioase...Era un adevar, care parea ca inmugurea undeva in Jan...Sau incerca...

Scriitorul isi dadu seama ca se afla in fata unei taine pe care nimic din mintea si sufletul sau nu putea sa o inteleaga. Si totusi avea sentimentul ca era mai important decat orice din lumea asta.

O clipa simti o deznadejde totala...Parea ca in inima ceata s-a coborat rece, umeda, de nepatruns. Ce-i lipsea? Bani? Femei? Faima? Avea tot ce isi dorea. De ce credea ca un mos nebun o sa ii dea raspunsul despre pace sau libertate? Cum putea ratatul acela sa stie sau sa traiasca altceva decat nefericire. Privirea lui? Omenirea marsa pe lucruri concrete, adevarate, nu pe privire sau iluzii. Era un nebun daca credea ca cine ii va da alte raspunsuri decat cele pe care le avea deja! Era viata urata? Asta pentru ca era reala. Vieti frumoase sunt doar in basme, unde Feti-Frumosi si Cosanzieni traiesc un paradis toata viata. Viata e grea, e dura, e individuala, e egoista. Pentru ca asa e viata! Nu exista calitati sau defecte. Exista doar putere sau slabiciune! Fiecare om o transforma nu atat legat de ce poseda in exterior, ci atat cat poseda in interior. Asta e viata reala. Restul sunt fantasmagorii filosofice sau religioase...

Era o furtuna in inima lui Jan...Un taifun care amesteca si sfarama tot. Se linisti o clipa. Ii aparu in minte iar intrebarea despre libertate...Dar parca nu era izvorata din inima lui...Parea ca aude mai degraba gandul al cuiva: Daca asta e tot, de ce omul tanjeste dupa libertate? De ce artistii cauta sa creeze tabloul perfect, poezia perfecta, melodia perfecta, chiar daca stiu ca nu o pot face?... Cum reuseste fiinta umana sa vada crampeie din perfectiune, daca aceasta nu exista?

Partea VI

Zvoba retras in coltul sau citea din Unica Carte vie, cum ii placea sa numeasca Biblia, avand in fata sa un pahar de apa. Sorbea din cand in cand cu inghitituri mici. Iar il durea stomacul...Toate pareau in dupa-masa asta sa-l doara. Nu le baga in seama, dar azi durerea era sfredelitoare. Il durea ata de tare...Medicamentele ce ar fi trebuit sa ii calmeze durerea incepeau sa nu isi mai faca efectul. In curand va trebui sa treaca la morfina. Ofta suparat. Ura ideea asta. Stia ca morfina il va face sa fie un alt om, sa nu mai fie el insusi cu bunele sau relele sale. Sa nu mai fie crestinul din Imperialul. Of, Doamne! Doar Tu esti Stapan adevarat! Nu-mi pasa de mine, dar mai vreau inca un rod pentru Tine...Un ultim rod inainte ca sa vin acasa! Oare gresesc ca nu vreau sa plec inca? Cer prea mult? Sunt egoist? Era mahnit. Durerea il deprima. Si totusi o prefera din iubire pentru semenul sau. Ce era ciudat, era ca Zvoba nu era constient de cata dragoste ii pusese Dumnezeu in inima. Credea ca e doar un batran incapatanat si nimic mai mult.Batranul se ruga in tacere in timp ce localul se umplea de petrecareti. Isuse! Ai mila de bietii tai copii care inca nu Te cunosc!O privire inveninata urmarea cum buzele batranului rostea aceasta rugaciune. Era privirea lui Loos. Nu stia daca il ura pe batran sau il ura pe Dumnezeul acestui om. De fapt, nu conta. Batranul devenise in mintea lui Loos sinonim cu Dumnezeu.- Iar se roaga nenorocitul asta! suiera printre dinti amicilor lui.Acestia izbucnira in ras:- Ai o obsesie! Doar tu esti interesat de un sclerozat religios. Ce ti-a facut, de fapt?- Il stiti pe Vonk? Datorita mosului asta acum merge la biserica...Nu mai bea... Nu mai e prietenul meu cel mai bun...Sau, de fapt, este! Mereu imi spune ca Isus ma iubeste...Amicii lui Loos izbucnira in ras din nou. Loos rusinat tacu. Privirea sa cobora in pamant. Simtea ca il ura pe Zvoba cum nu a urat nimic, niciodata in viata lui atat de intens. Pentru o clipa se mira de acel sentiment care ii rodea fiinta. De ce il ura atat de intens? Ce daca Vonk isi gasise ceva ce ii alina viata trista? Ce ii pasa lui daca Vonk nu isi mai cheltuia bani pe alcool...Era atat de rau lucrul acesta? Ca avea bani mai multi pentru familia sa? Era atat de rau daca credea ca Isus il iubea pe el si pe toti oamenii? Era iubirea, linistea, o viata cumpatata, lucruri atat de rele care trebuiau urate?Loos se scutura ca de un vis straniu. Nu conta. Ura din inima ardea din nou...Si il ura pentru ca batranul acela nebun poseda ceva atat de straniu si de puternic incat putea rupe un obicei. Chiar un stil de viata.Si mai mult decat atat: putea crea o noua mentalitate. Era normal sa urasca asa ceva. Un om imbracat in niste haine ponosite, cu o carte care si-a pierdut demult credibilitatea, putea sa schimbe viata cuiva in mod profund. Era ceva ce Loos nu putea intelege. Ca de obicei, in ultimul timp, aparu Jan. Imbracat elegant, dar fara sa bata la ochii. Dar nu aici se putea ramane in anonimat, unde salopetele invingeau numeric orice costum. Colegii lui Loos se holbara la noul intrat pana cand unul dintre ei zise catre ceilalti;-Ia uitati-va baieti! ce personalitate ne onoreaza! Jan Tomaso, scriitorul! O fi innebunit. Aici in carciuma lui Jared intra doar cei ce sunt oleaca tacniti... Maiculita, numai presedintele nu a mai intrat in spelunca asta, mai ales ca si lui ii place sa bea si e cam dus cu pluta. Loos, uita-te un pic afara, poate il vezi pe presedinte!...Daca nu, tre sa ne multumim cu un viitor senator!Loos facu ochii cat cepele:- Ce tot vorbesti, Vasili? Ce senator?! Asta parca e maistru in sectia 18...Sigur l-am vazut acolo. Ba ieri am stat de vorba dupa ce l-am plesnit pe mosul ala...Vasili izbucni in ras. -Esti nebun!...Ce crezi ca te baga ala in seama pe tine, ba, un zdrentaros? Iar fabulezi de la atata vodca. Probabil ca erai beat si ai vazut vreun ziar cu poza lui si ai visat ca statea la masa cu tine. Sau poate citeai vreo carte de a lui si credeai ca e un dialog. Maine o sa imi spui ca ai stat la masa cu Sidney Sheldon sau Sandra Brown. De fapt, tu oricum nu citesti, pentru ca ai constata ca toate cartile sunt scumpe...Amarat Loos spuse:-Cand ai un copil bolnav nu ai bani de carti...Si nici timp de televizor!...Vasili se intoarse ranjind:- Oh! bietul Loos cel lipsit de cultura din cauza banilor si a timpului sau limitata...Dar ai timp si bani pentru bautura? Esti nefericit de aceea esti aici, prietene?Loos parca primi o lovitura in stomac. Ar fi vrut sa se certe cu desteptul asta de Vasili, dar nu gasea nici un argument. Furios se ridica si in rasetele batjocoritoare colegilor se retrase la o masa libera.- Va mai aduceti aminte cand a luat foc aprtamentul lui Loos? Acum vreo doi ani... Cica a ars si biblioteca unde Loos isi pastra cartiile. A fost o tragedie! Una dintre cele doua carti ale bibliotecii nici macar nu reusise sa o coloreze!...Cei patru muncitori erau lesinati de atata ras.- Sa facem o cheta sa-i cumparam lui Loos o carte... Sa o inlocuim 50% din pierderile suferite de prietenul nostru, ca sa se culturalizeze, bietul de el.Localul se zguduia de rasetele celor de la masa lui Vasili:- Aoleo! Trebuie sa ii cumparam si creioane, zise altul.- Si trebuie sa il invatam cum sa le foloseasca...Altfel te pomenesti ca le roade ca pe sticksuri...adauga Vasili. Si nu il mai culturalizam niciodata pe Loos...Mai pierde si timpul pe care zice ca nu il are...Radeau cu lacrimi, iar veselia lor molipsi si pe cei de la mesele vecine. Jumatate de local radea de glumele pline de rautatea ale amicilor lui Vasili. Loos ii ura si era furios. Dar mai mult se ura pe sine. Sau pe Vonk. Sau pe Zvoba. Ei erau cei mai vinovati de tot raul ce i se intampla.Se retrase intr-un colt al localului. Nu dorea sa para un las si sa plece... Ar fi trebuit sa fie acasa sa isi ajute copilul si sotia. Se simti vinovat si rusinat. Era un sentiment atat de neplacut, amar, dar acesta era adevarul...Era aici cu oamenii acestia, cu o sleatca de betivi. El nu era ca ei, nu era un betiv. Ii placea sa uite cateva ore. Atata tot. Nu va fi nicidata ca Vasili sau ca colegii lui. Ce stiau ei de durerea lui? Ticalosii! Inghiti un pahar intr-o clipa, de parca cineva il alerga. Ce stia mosul ala cu Biblia lui care se simtea atat de bine, citind linistit din Scripturi? Ce stia de durere? Reusea sa faca din carciuma, biserica... Reusea sa fie preot aici...Era de-a dreptul halucinant...Tranti furios paharul. Acesta se sparse....Ar fi facut un pariu ca asta nu se va intampla niciodata. Scriitorul care urmarise toata scena fara sa zambeasca la glumele idioate ale colegilor lui Loos se apropie de acesta si ii ceru voie sa se aseze la aceeasi masa. Vasili surprins ii facu cu ochiul lui Loos si facandu-se ca scrie cu un creion imaginar. Nebagandu-si colegul in seama, plictisit si necajit il pofti pe Jan sa se aseze. Il privi pe Jan pentru o clipa."Eu stiu de ce sunt aici...Ca sa uit! Dar el de ce sa fie aici?"Jan era inca un barbat frumos, ingrijit, cu o atitudine eleganta innascuta, dar care parea ca poarta o durere interioara...O durere pe care o ineca in alcool...Ca oricare client al acestei bombe. Era alcoolul un panaceu universal? Trata eficient nefericirea? Lumea pe care reusea bautura sa o creeze era cu adevarat frumoasa? Era in ea ceva din ce ar trebui omul sa aiba pentru a fi fericit? Era un drog? Loos nu stia prea multe despre droguri. Isi inchipuia ca erau ceva precum alcoolul, ceva mult mai intens, dar care nimiceau sufletul si doar apoi trupul, cu o iuteala fantastica.- Esti tacut in seara asta, prietene Loos!... Probleme?- Cine nu le are? raspunse morocanos Brazauscas.- Da, presupun ca ai dreptate... spuse scriitorul gandindu-se la discutia cu socrul sau. Tacura.- De ce radeau bolovanii aia?- De lipsa mea de cultura...- Aha! Presupun ca ei sunt acum sunt adunati la o serata culturala, zise scriitorul zambind. In fine lasa-i sa se amuze.Apoi Jan il intreba brusc:- Te-ai mai gandit la chestia aia cu pacea? Cine are pace pe acest pamant?- Domnule Tomaso... spuse Loos suparat, abia acum cateva clipe am aflat cine sunteti...M-am saturat sa mai rada cineva de mine...Nu sunt filosof! Si nu inteleg de ce dati tarcoale mesei mele. Nu doresc sa ajung urmatorul dumneavoastra personaj de roman... Nu doresc sa castigati bani pe pielea mea...Iritat de acesasta idee Jan ii spuse:- Ultima data cand am discutat TU te-ai asezat la masa mea. Ba chiar neinvitat! Mai degraba tu esti cel ce cauti ceva, nu eu.- Adica domnule Tomaso, eu doresc sa scriu un roman despre dumneavoastra? Loos era uluit.In gluma Jan spuse:- De ce nu? Oricine poate scrie ce doreste despre oricine...Cand mi-am dus manuscrisul primului roman unei edituri, redactorul a ras si mi-a spus ca pila este unealta pe care o manuiesc, probabil, mult mai bine decat o voi face vreodata cu stiloul. Asa ca orice e posibil! Atmosfera se destinse si rasera amandoi. In fond de ce nu? De ce sa nu uiti macar doua ore ca exista o lume a durerii?- Pace? Ti-am zis, Jan! Mosul are pace. Nici cand l-am lovit nu a parut tulburat...Ciudat! Putea cel putin sa ma injure...A icnit, cand l-am atins. Si sters sangele de pe fata. Buza o avea sparta... Si-a ridicat Biblia si a continuat sa citeasca. Dincolo de ura pe care i-o port, trebuie sa recunosc ca are ceva...Ceva ce voi scriitori intelegeti!Se astepta ca un om inteligent ca Jan sa poata sa ii dea raspuns. Dar acesta se multumi doar sa ridice din umeri, a neputinta.- Crezi ca o facultate iti poate aduce raspunsul? Sau daca ai un spirit atent, patrunzator, poti intelege tot ce e in om, si mai ales dincolo de el?- Dar poti vedea dincolo de un om simplu ca mine...Poti intelege lucruri pe care eu nici macar nu stiu ca exista!..Loos spera ca Jan sa aiba un raspuns. Trebuia sa aiba un raspuns...Un om inteligent atat de cult, in mod cert avea raspunsuri. - Si daca totusi, OMUL nu are raspuns? intreba scriitorul ganditor. Daca nu exista un raspuns? Daca ne inventam raspunsurile, tocmai pentru ca nu le avem? Eu personal am invatat un mare adevar legat de istorie: ca ea istoria - e scrisa intotdeauna de invingatori! Daca omul nu a facut altceva decat sa se vada biruitor, sa-si aclame biruinta, apoi sa isi scrie manualele de invingator? Nu a invins omul de stiinta pe omul religios? Nu a biruit stiinta religia? Cu toate ca probabil, singurul loc unde a biruit, a fost ca Soarele nu se invarte in jurul Pamantului, ci invers, Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Culmea e ca religia nu a sustinut niciodata sistemul ptolomeic, dar a fost acuzata ca a facut-o. Sistemul ptolomeic a fost sustinut de niste preoti, niste cardinali, niste papi, care la fel de bine isi sustineau viata murdara contra a ceea ce, de fapt, cerea religia lor...Si atunci e normal ca sa ni se spuna despre ipocrizia lor ca despre o infrangere a religiei! Dar este adevarata religie infranta, sau doar tace astepatand sa se reveleze sufletului care o doreste? Biserica a bagat masele sub poala sa, fara ca acestea sa aiba ceva cu Dumnezeu. Oricine ar fi iesit devenea un eretic...Iar frica i-a tinut acolo. Cand iluminismul a inceput sa rupa lanturile fricii oameni au inceput sa iasa afara, tot in masa...Iar niste baieti cu doctorate in buzunar pe care si le dadeau unii altora pentru ca toti sa fie fericiti, au decretat infrangerea religiei si disparitia ei. Problema e ca religia va dispare doar cand nu va mai exista nici un om in viata pe Terra. Culmea eu nu cred in nimic...Tocmai in acest punct care pare a crede...As vrea sa cred...pur si simplu sa imi gasesc refulare in credinta...In speranta, indiferent cum arata ea...Loos il asculta pe scriitor, furat de prelegerea asta! - Ce inseamna sa fii un om destept! Probabil ca te-ai gandit mult la aceste lucruri...Loos il privea cu o admiratie nedisimulata. "Ce viata frumoasa are acest om. Inteligent, frumos, bogat! Cult, mai ales cult!...Cred ca femeile sunt vrajite de indata ce deschide gura! Mi-as da 10 ani din viata sa fiu macar o luna atat de fericit cum e el, sa fiu in locul lui...Dar totusi ce cauta aici?",se intreba muncitorul- Nu, prietene! raspunse Jan trist. Chiar nu m-am gandit deloc!..Ar fi, presupun, o pierdere de timp...La fel cum vad in tot felul de teorii evolutioniste o pierdere de timp... Nu pentru ca cred in altceva, ci tocmai pentru ca nu am in ce crede...Ca sa zic asa, oferta pietii e prea subtire. Pentru ca nici ei, cei care le "inventeaza" nu sunt convinsi de ele si le tot schimba. Uneori pentru banalul profit. Alteori pentru "banala" faima. Pentru a fi in centrul atentiei altora, atunci cand tu insuti nu mai esti in centrul atentiei tale. Omul care pierde mereu jucand la ruleta, devine, de fapt, cel mai inversunat jucator al ei...Nu e ciudat ca suntem construiti parca din lucruri opuse naturii de unde provenim? Exista un antagonism evident intre noi si lumea exterioara noua...- E ceva rau? intreba muncitorul.Jan era el insusi un nestiutor:- Poate ca da, poate ca nu! Dar invatam de aici ca nu numai Universul este mai mult decat stim noi, ci si ca noi suntem mai mult decat ne "stie" Universul...Cand voi auzi un om care sa creada in mod total, intr-un mod real in ceva, atunci il voi asculta...Dar in oameni care ceea ce rostesc ziua, nu mai are valoare noaptea, nu am sa ascult. Indiferent daca imi va vorbi despre neant sau despre Dumnezeu. Despre iubire sau despre ura. Mai mult decat atat, exista atat de des un dezacord intre ce spune cineva si ce traieste aceea persoana. Mai mult decat afirmatiile pe care le face de-a lungul vietii. Daca ai gasit un om care traieste ce spune, chiar si cand nu-l vede nimeni, atunci ai gasit un om adevarat...Si poate odata cu el si adevarul. Nu poti fi un om adevarat daca mereu faci ceva fiindu-ti teama ca esti privit de alt om sau de un Big Brother, de o forta superioara tie, care va rade de tine sau te va pedepsi daca gresesti...Acela nu e un om adevarat...acela este doar o papusa pe care teama sa interioara e sfoara de care este miscat, animat.

Teama devine forta motrica a fiintei umane...Cand eram tanar am auzit niste prelegeri filozofice cum ca totul era o iluzie. Profesorul nostru de filosofie aderase la aceste idei si era tare entuziast sa ni le spuna si noua...Probabil credea in ele. Dar intr-o zi plimbandu-se cu cativa studenti a vazut o gropa. Stii ce a facut? A ocolit-o. Eu l-am intrebat aproape suparat: Daca totul e o iluzie, de ce ati ocolit acea iluzie de gropa?S-a uitat la mine furios: Pentru ca puteam sa mor cazand in ea! I-am replicat: Viata dumneavoastra e o iluzie! Ce conteaza daca aparea si iluzia mortii?Loos rase:- Ce s-a intamplat apoi?- Mai nimic! Am repetat anul, zise Jan cu naduf. Dar am invatat sa fiu atent la ce mi se ofera. E lectia cea mai importanta de pana acum din viata mea.Partea VII- Stii care e definitia pe care o dau eu ipocriziei?

- Sa spui ceva si sa faci altceva?

- Pe aproape, dar nu! Ipocrizia este sa ceri oamenilor sa faca ceva ce tu spui ca e adevarat si in sinea ta sa te temi ca oamenii ar putea face tocmai ce le spui tu ca e adevarul!...- Pai ce spui e o nebunie! zise Loos ganditor.- Exact. Mare parte din istorie apartine orgoliului. Ganditorii din toata istoria umanitatii au avut revelatii.

Nu le-au numit intotdeauna asa pentru ca intrau in conflict cu religia, iar ei erau deja in razboi cu ea. Asa ca au afirmat ca inteleg adevarul. Iar adevarul le descoperea mersul istoric al oamenilor. Fara sa se intrebe cand ajunsesera filosofii la un consens privind adevarul pur. Stii ce au facut mai departe? Tu ce faci cand nu vrei sa spui adevarul la o intrebare, dar nici nu vrei sa minti?- Cred ca incerc sa ma eschivez!...- Exact! Improvizezi. Asta face umanitatea cand nu stie raspunsul: improvizeaza! Isi duce ideile pe planuri total diferite: biologie, chimie, fizica!...Daca cineva este intrebat daca crede in Dumnezeu, poate recurge la biologie! Dumnezeu nu poate exista pentru ca omul se trage din maimuta! Dar asta e o chestiune biologica, nu teologica sau filosofica...Unii spuneau ca matematica ar putea sa ne dea un raspuns la intrebarea daca Dumnezeu exista sau nu. De ce insa matematica nu ne da raspunsuri la chestiuni mult mai putin metafizice de genul cum am putea hrani toata populatia lumii? Sau cum am putea pune capat conlictelor care saracesc si aduc atata nenorocire in lumea asta...Dar astat e! Intelegi? Improvizam. Ducem o idee in speculatie. Pentru ca intrebarea sincera este alta: cand s-a descoperit fara dubiu ca ne tragem din maimuta? Cand eram tanar aparuse ideea revolutionara ca ne tragem din porcii. Absurd, dar asta e! Speculam pana ajungem sa speculam chiar si speculatia!Crem un gen de adevar paralel, pe care il introducem in ideea noastra ca si cum ar fi natural si obiectiv asa ceva. Dar nu este. Sau afirmam ca Dumnezeu nu exista pentru ca antenele noastre indreptate spre Univers nu ne-au facut sa prindem ceva ce pare o conversatie dintre Dumnezeu si vreun inger. Nu vedem ingeri, nu-L vedem pe Dumnezeu. Pe Luna nu am gasit sfinti. Pe alte planete vizitate de navele noastre spatiale nu am gasit nimic legat de Dumnezeu...Atunci El nu exista!-Domnule Tomaso sa ma gandesc ca credeti in Dumnezeu?-Nu! Nu spun ceva ce nu stiu... Parintii mei credeau in Dumnezeu. Erau credinciosi. Sovieticii au inchis si distrus o multime de biserici. La scoala aveam de cateva ori pe saptamana ore de ateism stintiific. Dar poate fi o speculatie considerata ca fiind stintifica? Desigur, daca speculezi speculatia! Stintiific poti sa spui ca 1+1=3! Mai ales cand nimeni nu are curajul sa spuna ce e 2! Nu e stiinta adevarata, dar ce conteaza! Daca afirmatia ca 1+1=3 e crezuta de o masa cat mai mare de oameni acela devine fapt! Adevar! Stiinta! Matematica e greu de combatut, mai ales daca o poti face ajutandu-te de degetele de la maini. Dar inchipuieste-ti ce greu e sa dovedesti contrariu, atunci cand cineva iti umple o tabla intreaga de cifre si litere grecesti despre care nimeni aproape ca nu intelege nimic. Si cu atat mai mult cand omul de stiinta "intelege" are revelatia mersul istoric al omeniri sau chiar al Universului, fara sa mai aiba nevoie de calcule si folosind ca argument suprem doar propriul I.Q. ...Noi am ajuns sa nu ne mai bazam pe acel adevar nativ pe care il simtim in interiorul nostru, cu care ne nastem, pe care il traim in copilarie cand ni se spune ca nu intelegem ce e viata, ci gandim altul, mai tarziu, care sa se muleze pe interesul nostru. Sau pe ce credm ca este interesul nostru... Acela adevar copilaresc din inima noastra tace! Avem un nou adevar, pe care il urmam orbeste. Creatia isi ucide creatorul si nici macar nu stim ca suntem zdrobiti. Ne face robi si asta credem ca e adevarata viata! Asta suntem... Robi improvizatiilor noastre. Chinuiti de niste stapani care slujesc minciuna.In coltul sau Zvoba era chircit de durere. Isi duse mainile la stomacul sau unde serpi de foc pareau ca il ucid. Se prabusi de pe scaun...simtea ca moare. "Atat, Doamne?" gandi inainte ca sa lesine.Loos il vazu primul si il arata lui Jan:- Mosul ala cred ca a murit!Fara sa vrea deveni palid. Dar nu isi dorise asta? Nu era Zvoba tot ce era mai rau in viata sa? Nu era suma tuturor nenorocirilor pe care le trecuse Loos? Vazandu-l intins acolo crezand ca a murit, simti un regret. Il batuse ieri...Pentru ce? De ce il lovise? Pentru un Vonk ce parea ca e in sfarsit fericit, detasat de nefericirile din aceasta viata. Pentru acest lucru trebuia sa fie batut acel om. Ce era in acel om? De ce nu se revoltase sub pumnul masiv al lui Loos? Nu e normal sa urasti pe cel ce te uraste? Sa lupti impotriva celui ce se lupta cu tine? Auzise de la Vonk ca Isus a murit fara sa se impotriveasca celor ce ii doreau moartea. Atunci nu-l bagase in seama pe Vonk...Dar daca era ceva adevarat? Daca Jan care nu credea in nimic, avea dreptate sa creada ca ne modificam adevarul si perceptia in functie de ce vrem... Sau poate in functie de a fi in gratiile celor din jurul nostru... Jan se repezi grijuliu spre batran. El ramase pe scaun ca paralizat. Ramase impresionat de ce ii spusese Jan. Nu erau chestiuni religioase...poate nici filosofice...poate era doar adevarul pe care omul il sufoca in inima sa.O ambulanta veni destul de repede si il ridica pe batran. Jared vorbi cu paramedici si pleca cu ei insotindu-l pe batran. Gabrielle prelua bombanind atributiile sotului ei. jan schimba cateva vorbe si se intoarse la mas unde Loos stetea nemiscat. Pe fata era doar tristete.- Batranul are cancer in faza finala...Nu a murit cum ai crezut. Dar nu poti sa nu te infiori cand auzi de asa ceva...Loos scutura din cap-De ce nu a zis nimic? intreba de parca dorea sa se disculpe.-Inainte sau dupa ce l-ai lovit? intreba cu voce de gheata Jan.Loos simti a doua oara o durere in suflet, dar mai cumplita decat cea care implicase rautatiile lui Vasili.- Nu am stiu...- Desigur! ii raspunse Jan. Ofta. Cred ca multe nu stim si nu intelegem...Iar asta ne da dreptul sa facem cam orice vrem in viata...Daca nu stim, suntem absolviti de orice rau pe care il facem! Corect!Seara devenise sobra. Batranul adusese in mod mistic o adiere de tristete. Glumele si rasetele incetara. Parca nimeni nu mai avea dorinta sa stea acolo. Era ceva sumbru. Loos se ridica, plati si salutandu-l pe Jan iesi in frigul de afara. Cumva gerul parea sa ii calmeze supararea. Se indeparta de Imperialul si se gandi la Vonk: "Oare Isus asta a lui Vonk chiar ma iubeste?" Si intelese ceva atat de straniu si nebunesc: ca fara a acea iubire omul nu are valoare si fara acea iubire in lume, in viata cuiva nu pot straluci alte iubiri, ca in mod de neinteles aceea e totul. Totul!...Privi cerul noptii pe care straluceau stele. In ciuda frigului Loos simti ceva ce poate nu simti nicodata: pace. O liniste parea sa ii invaluie sufletul cu o caldura ce topea totul. O lasa sa patrunda in fiinta lui. Nu ii mai era frica... Era ceva nou, nelamurit...Isi pierduse mintiile? Ce daca! Dar de ce nu se mai temea? Dar de ce trebuia sa se teama? Iar acum nu mai trebuia...Jan ramase in fata paharului de vin inca o ora. Era o vijelie in mintea lui. Simtea ca ceva se rupsese in viata lui. Ca pierduse ceva, poate o sansa... Sansa la ce? Exista sansa in viata asta? Minciuni! Totul era un malaxor...Lumina cu intuneric, adevar cu minciuna...Tresari nervos: adevarul? Pana la urma ce este adevarul? Inghiti paharul de vin.Afara un alt om incepea nu sa inteleaga adevarul, ci sa-L traiasca...Jan nu stia de uriasa distanta. Intelectul sau care cauta adevarul doar intr-un anumit fel, era dusmanul Adevarului...Partea VIII- Tati tu esti? intreba baietelul slab din pat. Intinse mana in intuneric si cumva ii prinse mana batatorita a lui Loos.

- Ma bucur ca ai venit. Stii ce dor mi-a fost de tine? De ce nu vii la mine cand scapi de la uzina?

Baiatul impaciuitor adauga:

- Nu-i asa tati ca ai treaba si in alta parte? Muncesti ca sa aduci bani pentru tratamentul meu.

Lui Loos i se puse un nod in gat. Simti ca se inabusa. Cu greu putu sa spuna:

- De acum incolo o sa vin direct acasa! Iti promit!

Din bucatarie iesi sotia lui aruncandu-i o privire furioasa plina de reprosuri, dar nu spuse nimic. Era satula de omul acesta pe care il iubise candva. Acum doar baiatul lor care se stingea pe zi ce trece o mai tinea legata de Loos. Era un jug pe care il traia din iubire fata de copil. Fara sa-l salute ii spause ca are mancarea calda pe aragaz. Venise mai repede si nu parea atat de baut. I se paru trist si abatut. Dar era prea satula de el incat sa ii mai pese. Nu mai spera. Loos devenise o bruta care se gandea doar la el si la bautura. Uitase de sentimentele ei. Si incepuse sa uite ca are un copil bolnav, care tanjea dupa iubirea lui mai mult decat dupa orice altceva.

Il ducea zilnic la spital pe baiat. Avea leucemie si in aceasta perioada sarmanul copil facea chimioterapie. Era greu pentru el si greu pentru ea in special pentru ca Loos venea noaptea manca se spala, dormea, apoi dimineata pleca la seviciu, si rar mai gaseau timp sa fie o familie reala.

Loos stia ce face. Stia ca devenise un om rau, de un egoism monstros si care isi chinuia astfel familia. Dar in aceea seara o furtuna matura sufletul murdar al acestui om lipsit de raspundere.

-Baiatul are nevoie de un tratament cu celule stem. Dar nu aici. Undeva in Elvetia...E o clinica. Ne trebuie cam 500.000 de coroane!

Loos isi servea cina in liniste, dar auzind aceasta veste nu mai putu sa inghita nimic.

Disperat spuse:

- 500.000 de coroane? Cine sa imi dea atatia bani. Nimeni nici macar o banca nu ne-ar da banii astia. Apartamentul nu stiu daca mai valoreaza 100.000 de coroane.

Isi stranse tamplele cu furie si disperare. Reusi dupa un timp sa isi revina.

- E o pedeapsa divina! Dumnezeu ma pedepseste pentru ca sunt un netrebnic. Of Doamne ucide-ma pe mine, dar nu imi chinui baiatul!...

Se prabusi in genunchi plangand:

-Sunt un netrebnic, un om rau care merit toate pedepsele din lume. Dar daca existi asa cum spunea Vonk si daca chiar ai un strop de iubire, indura-te de copilul meu. Nu cer iubirea Ta pentru mine, pentru ca stiu ca nu o sa mi-o dai...Dar cer iubirea Ta pentru o fiinta nevinovata care nu a gresit cu nimic!...

Se opri din rugaciune, plangand in hohote intins pe covorul zdrentuit din bucatarie:

- Iarta-ma, Doamne! Voi face tot ce imi ceri daca imi salvezi copilul. Daca vrei o sa stau in locul lui Zvoba in carciuma cu Cartea Ta, daca el moare. O sa ma rog...

Sotia lui statea langa Loos privindu-l inspaimantata si neintelegand nimic. Era ingrozita ca Loos a innebunit. Macar aducea niste bani in casa pramatia. Dar daca isi pierdu-se mintiile nu stia daca va mai rezista. Se va sinucide. Era prea mult iad in lumea aceasta pentru a mai avea curajul si puterea de al infrunta.

*****

Jan inca era la Imperialul. Dadu un telefon la Spitalul general interesandu-se de starea lui Zvoba. Nu murise, dar durerea aproape ca-l rapuse. O injectie cu morfina ii mai calmase durerea. Gabrielle ne avand ce face in localul gol se aseza la masa lui Jan:

- Nu pleci?

- Vrei sa inchizi mai devreme?

- Nu neaparat. Putem sa stam de vorba...Helen ce mai face?

- Sincer, nu stiu si nici nu ma intereseaza. Probabil e pe la prietenele sau prietenii ei.

Femeia se uita nedumerita la el.

- Se pare ca aveti probleme! Nu vreau sa ma bag, dar cunosc un consilier familial....V-ar putea ajuta.

- Cu ce sa ma ajute? Dac ar fi reala aceasta caznicie, as spune si eu ca ma probleme...Dar nu e! E o fictiune! Un tata bogat dorea un sot pentru fiica lui cea neastamparata. Un tip talentat la ceva, care sa aiba oaresice priza la un tip de public, un tip usor de manipulat...M-a gasit pe mine....

- Si totusi era in prag de faliment cand ai aparut tu! A facut o afcere buna cu tine!

- Exact sunt doar o afacere buna pentru el!

- Nu asta am vrut sa spun!...Imi pare rau daca a sunat asa...

-Stiu Gabrielle, nu trebuie sa te scuzi! In ultimii ani nu mai sunt un om viu, o persoana reala, ci o afacere! Afacerea socrului meu, afacerea sotiei mele, afacerea editurii, afacerea Partidului Popular... Sunt ceva in care investesti pentru obtine profit. Bani, reputatie, onoare...Ma rog, cata onoare are sotia mea fiind casatorita cu mine si traind cu altii e de discutat!

Mai traiesc prin scris, in rest totul si-a pierdut demult sensul. M-am saturat de mine insumi, intelegi? Cand ma voi satura si de scris nu o sa mai fac umbra pamantului degeaba. Sunt destule poduri in Tosen pentru a uita de omenire si ea de mine!

Sotia lui Jared se infiora pentru o clipa langa acest om cu sufletul inghetat.

- Dar ai creat lucruri atat de frumoase...Nu ma dau in vant dupa citit, dar pana si mie mi-au placut romanele tale. Cred ca le-am citit pe toate. Sa-l vezi pe Jared ce mandru e cand cumpara cate o noua carte. Zice ca pleaca in oras pentru afaceri. Dar de fapt se inchide in camera lui si sta si citeste.

Jan rase usor:

- De aceea nu-l cad nicidata cand apar cartile vreo doua sau trei zile...Ce figura de om! Iar mie imi spune ca nu a citit nimic din ce scriu eu...

- Stii ce mandru e! Sa nu-i zici ca ti-am zis eu ca nu mai am zile bune cu el.

-Nu-i zic nimic, stai linistita! Hm! Uneori crezi ca cunosti un om si poate trec ani pana sa iti dai seama de el cu adevarat cine este si ce face!...Si uneori descoperi atata tristete! Da, cred ca ne grabim sa judecam. Uite cum e noul meu amic Loos! Pare mai de treaba decat atunci cand l-a lovit pe Zvoba....

-Era beat. E suparat cu copilul ala a lui...Are leucemie intr-un stadiu avansat....Ma rog, nu ma pricep! Parca zicea Loos ca face chimioterapie, numai ca nu prea are efect. Dar imi e teama ca nu mai are mult. El sta si bea ca sa isi mai uite necazul...dar uita sa fie tata asta e mai rau. Copii au nevoie intotdeauna de tatii lor. Am si eu copii mei, ma iubesc, dar Jared parca le aduce ceva asa o stralucire. Ii vezi cum se bucura de el....E altfel fata de cum sunt eu. Eu sunt cu gura pe ei toata ziua, dar cand intra Jared devin blanzi si linistit